ACADEMIA ROMÂNĂ INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „10RGU IORDAN - AL. ROSETTI” micul dicţionar acadamic VOLUMUL II LITERELE D-H EDITURA UNIVERS ENCICLOPEDIC BUCUREŞTI, 2002 ' MICUL DICŢIONAR ACADEMIC (MDA) elaborat sub egida ACADEMIEI ROMÂNE PREŞEDINTE Acad. EUGEN SIMION DE CĂTRE INSTITUTUL DE LINGVISTICĂ „IORGU IORDAN - AL. ROSETTI“ DIN BUCUREŞTI AL ACADEMIEI ROMÂNE DIRECTOR Acad. MARIUS SALA LUCRAREA A FOST ÎNCEPUTĂ SUB CONDUCEREA Acad. ION COTEANU Redactori responsabili: Acad. MARIUS SALA şi ION DĂNĂILĂ Micul dicţionar academic (MDA) a fost redactat şi revizuit în cadrul Sectorului de lexicologie şi lexicografie al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti" din Bucureşti al Academiei Române, de următorul colectiv: dr. Melania Bădic Anca Boldea dr. Monica Busuioc Valentina Cărare Ştefan Colceriu Ion Dănăilă Viorel Deliu Anca Gherman Redactori: Liliana Hoinărescu Mihaela Marin dr. Cătălina Mărăiîduc Nicoleta Mihai Anabella-Gloria Niculescu-Gorpin dr. Mihaela Popescu dr. Carolina Popuşoi Claudia Silişteanu dr. Doina Sparionoapte Florin Sterian Gabriela Stoica Ariadna Ştefănescu Oana Tittel dr. Radu Trif Florin Vasilescu Violeta Vizireanu Mari a Zbarcea Ion Dănăilă Liliana Hoinărescu dr. Cătălina Mărănduc Revizori: Nicoleta Mihai dr. Mihaela Popescu dr. Carolina Popuşoi dr. Radu Trif Florin Vasilescu Liliana Hoinărescu dr. Cătălina Mărănduc Nicoleta Mihai dr. Mihaela Popescu dr. Carolina Popuşoi dr. Radu Trif Florin Vasilescu Revizie finală: (litera F; litera D, porţiunea DRAB1NĂ-DZIDI) (litera H; litera D, porţiunea D-DÂRZUIT) (litera D, porţiunea DI-DJINN) (litera D, porţiunea DE-DEM) (litera D, porţiunea DESFETIT-DEZAMUŢIRE) (litera D, porţiunea DEMACHIA-DESFETIRE) (literele E, G; litera D, porţiunile DEZAMUŢIT-DEZVOLTAT, DO-DOZNICOS ) Coordonatorul volumului: Florin Vasilescu Secretara volumului: Anca Boldea Operatori date: Elena Dosan, Elena Daniela lonescu, Dragoş Lixandru, Georgeta Mihaela Manole, Eliza Negoiţă, Ionuţ Nicolae, Cristina Surugiu, Teodora Tacu, Roxana Andreea Teodorescu LISTA ABREVIERILOR FOLOSITE ÎN MICUL DICŢIONAR ACADEMIC (MDA) NB Abrevierile cu iniţială majusculă indică domenii iar cele cursive trimit la părţi de vorbire. în interiorul parantezei explicative, prima abreviere începe cu majusculă, următoarele fiind scrise cu iniţială minusculă. Abrevierile scrise cu majusculă în această listă, rămân chiar dacă nu ocupă primul loc în paranteza explicativă. A alb albaneză, albanez(ul) a. anul Alg algebră a adjectiv Alh alchimie Aşi: accentuat şi Alp alpinism abr abreviat, abreviere am adjectiv masculin abs absolut amer engleza americană Ac acuzativ amp adjectiv masculin plural Aci artă culinară ampt adjectiv masculin pluralia tantum acp adesea construit cu prepoziţii an adjectiv neutru ad adjectiv demonstrativ anh adjectiv nehotărât oda articol demonstrativ adjectival anhi adjectiv nehotărât invariabil adf adjectiv demonstrativ feminin Ant antichitate adi adesea ironic aor aorist al lui „ “ adm adjectiv demonstrativ masculin ap. apud Aer aeronautică Ape apicultura af adjectiv feminin apr adjectiv pronominal afi adjectiv feminin invariabil aps adjectiv posesiv afp adjectiv feminin plural ar armeană, armenesc(ul) afpt adjectiv feminin pluralia tantum ara articol adjectival agm anglicism ard articol demonstrativ Agb agrobiologie are adesea repetat Agc agrochimie arg argou, argotic Agg agrogeologie arf argotic şi familiar Agi agrometeorologie arh articol(ul) hotărât Agi agrologie Ari artilerie Agn agronomie Ari arheologie Agr agricultură arm aromână, aromân(ul) Agt agrotehnică arn articol nehotărât Aht arhitectură arp articol(ul) posesiv ai adjectiv interogativ art. articol(ul), articole(le), articulat(ă) ain adjectiv invariabil Arte artă, arte, artistic air adjectiv interogativ-relativ arti articol invariabil aî adjectiv de întărire Asb astrobiologie Asl astrologie Cnd condiţional îism americanism Cng cinegetică asr astăzi rar Cns construcţii Asn astronautică C-o condiţional-optativ prezent Ast astronomie Com comunicaţii, comunicare At: atestare(a) Cor coregrafie Atm anatomie Cos cosmologie Atp antropologie Cot cosmonautică aug augmentativ Cri criminologie aus austriac(ă), austriac(ul) Crm criminalistică Aut autovehicule crp creaţie personală av adverb(ul) Crş Crişana avi adverb interogativ CSC cu sens colectiv avnh adverb nehotărât cscj cu schimbare de conjugare avng adverb negativ Csg cosmografie avr adverb relativ Csl Consulting Avţ aviaţie Csm cosmetică csn cu sens cantitativ B csnp cu sens neprecizat (probabil) Bac bacteriologie csp creaţie spontană Ban Banat css cu schimbare de sufix Bas Basarabia ct catalană, catalanul Bbl bibliologie Ctb contabilitate bbm barbarism ctc ca termen de comparaţie Bch biochimie ctm contaminare între „ “ şi „ “ Bfz biofizică Cui artă culinară bg bulgară, bulgar(ul) cvni cuvânt internaţional bgm bulgărism Bib bibliografie D Bis termen bisericesc d. despre Big biologie D dativ Bot botanică dc denumire comercială Buc Bucovina dep depreciativ Dgt dogărit C d. Hr. după Hristos c conjuncţie, conjuncţia, conjuncţii(le) Dig dulgherit Car cartografie Dob Dobrogea cca circa dov de obicei la vocativ ccd construit cu dativul Dpi diplomaţie ccr concretizat dr dacoromână, dacoromân(ul) cdp calchiat după drr derivat regresiv ceh cehă, ceh(ul) Drt drept cf confer Chm chimie E Chr chirurgie E: etimologie, etimologia c. i. complementul indică ... ebr ebraică, ebraic(ul) Cib cibernetică ec element de compunere Cig cinematografie Ech echitaţie Cj conjunctiv prezent Ecl ecologie Cmr comerţ Ecn economie VI Ecp economie politică Gen eg engleză, englezesc(ul) ger Elh electrotehnică Gfz Elt electronică Ggf Emb embriologie Ghm Ent entomologie g'r Erg ergonomie Gig Est estetică Gmf etc. eteaetera gmi euf eufemistic gmî gms F gmr / feminin (după alte litere cursive care indică Gmt partea de vorbire gmţ Lf-a.l fără an gr fact factitiv gre fam familiar gr* Far farmacie Grm fasc. fasciculă, fascicule(le) grr fer formă coruptă Grz Fer feroviar Gth fig figurat(ă) Fin finanţe H Fit fitopatologie h Fiz fizică Hdr fîr franţuzism învechit şi rar Hid Fit filatelie hip Flz filozofie Hld fn formă neaccentuată / forme neaccentuate Hor Fnl fonologie Hpm fo formaţie onomatopeică hpu Fol folclor Fon fonetică I For fortificaţii / form formaţie i Fot fotografie fr franceză, francez(ul) idş Frc farmacologie Iht frî franţuzism învechit Im frm franţuzism imp frp formulă de politeţe Imt frr franţuzism rar In fşa folosit şi absolut Ind Fzl fiziologie Inf Fzn fizică nucleară Ing int G Inţ G genitiv inv Gch geochimie ir G-D genitiv-dativ irn genetică germană, german(ul) geofizică geografie geohidrometrie , germanism învechit şi rar geologie geomorfologie glumeţ şi ironic germanism învechit germanism germanism rar geometrie glumeţ greacă, grecescul grecism grecism învechit gramatică grecism rar gerunziu geotehnică harta hidrologie hidrografie hipocoristic heraldică horticultura hipism hiperurbanism interjecţie invariabil (după alte litere cursive care indică partea de vorbire) idiş ihtiologie imperfect impropriu imperativ infinitiv industrie informatică inginerie interogativ industrie ţărănească invariabil istroromână, istroromânesc(ul) ironic VII Ist istorie it italiană, italienesc(ul) itî italienism învechit itm italienism itr italienism rar iuz ieşit din uz î îac în acelaşi compus îacs în aceeaşi construcţie îacr în aceeaşi corelaţie cu „ “ îae în aceeaşi expresie îaf în aceeaşi formă îal în aceeaşi locuţiune / locuţiuni îarg învechit şi argotic îas în aceeaşi sintagmă îc în compusul îcn în construcţii negative îcr în corelaţie cu ... îcrî în construcţii corelative cu el însuşi îcs în construcţia „ “/ construcţiile „ “, „ “ îdt în dicţionare(le) din trecut îe în expresia îf în forma „ “ / formele ., “, „ “ î. Hr. înainte de Hristos îl în locuţiune(a), locuţiuni(le) îla în locuţiunea adjectivală îlav în locuţiunea adverbială îlc în locuţiunea conjuncţională „ “ / locuţiunile conjuncţionale „ “, „ “ îljv în locuţiunea adjectivală şi adverbială „ “ îlpp în locuţiunea prepoziţională „ “/ locuţiunile prepoziţionale „ “, „ “ îls în locuţiunea substantivală „ “/ locuţiunile substantivale „ “, „ “ îlv în locuţiunea verbală „ “/ locuţiunile verbale „ “, înv învechit îoc în opoziţie cu ... îrg învechit şi regional îs în sintagma / sintagmele îvp învechit şi popular îvr învechit şi rar J jap japoneză, japonezul Jur ştiinţe juridice Jrn jurnalism VIII L la locuţiune adjectivală lat latină, latinesc(ul) lat. med. latina medie lav locuţiune adverbială Ic locuţiune conjuncţională Lin lingvistică Lit literatură liv livresc Im latina medievală, latinesc(ul) medieval Log logică lp latina populară, latinesc(ul) popular Ipl la plural lpp locuţiune prepoziţională Îs locuţiune substantivală Isg la singular lt latina târzie Itî latinism învechit Itm latinism Itr latinism rar Iv locuţiune verbală M t m masculin (după alte litere cursive care partea de vorbire) Mak marketing Man management Mar Maramureş Mat matematică Mcb microbiologie Mdv medicină veterinară Mec mecanică Med medicină Met meteorologie mg maghiară, maghiar(ul) mgm maghiarism mgî maghiarism învechit mgr mediogreacă, mediogrecescul Mii termen militar Min minerit Mit mitologie ml moştenit din latinescul Mlg mineralogie mlp moştenit din latina populară Mol Moldova Mor morărit Mp mai mult ca perfect mpl mai ales la plural Mpp medicină populară mr megleno-română, megleno-român(ul) mrc mai ales ironic Par participiu Mrn marină Pat patologie ms manuscris pbl probabil Msm mass-media Pc perfect compus mss manuscrise pcf prin confuzie mtf metaforic pen prin contaminare Mtg metalurgie Pct pictură Mtp mitologie populară pd pronume demonstrativ Mtr metrologie Pdf pronume demonstrativ feminin Mun Muntenia Pdl pedologie Muz muzică pdm pronume demonstrativ masculin Ped pedagogie N Pes pescuit n neatestat(ă) pex prin extensiune n neutru (după alte litere cursive care indică partea pfm popular şi familiar de vorbire) Pfs perfect simplu na numeral adverbial pgn prin generalizare Nav navigaţie Pgr poligrafie nc numeral cardinal pin pronume interogativ net necunoscut(ă) pir pronume interogativ relativ nev numeral colectiv PÎ pronume de întărire ncl numeral distributiv PI: plural ned nedefinit Plg plugărie neg negativ pil pluralul lui ... nf numeral fracţionar Piu plutărit ngr neogreacă, neogrec(ul) pm prin metonimie nm numeral multiplicativ pmz prin metateză no numeral ordinal pn poloneză, polonez(ul) nob neobişnuit png pronume negativ np nume propriu pnh pronume nehotărât nr. pumăr(ul) Pol politică nrc nerecomandabil Pom pomicultură ns nesigură pop popular Num numismatică por portugheză, portughez(ul) PP prepoziţie, prepoziţia, prepoziţii(le) O ppl pronume personal de politeţe Olt Oltenia ppr pronume personal Opt optică pps pronume posesiv Orn ornitologie pre prin restricţie pren probabil contaminare între ... P pref prefaţă P- persoana prl pronume relativ P plural (după alte litere cursive care indică prii pronume relativ invariabil partea de vorbire) prt peiorativ P- pagina, pagini(le) prv provensală, provensalul P: pronunţat Ps: perfect simplu pad prin apropiere de Psa psihanaliză Pal paleontologie Psh psihologie pan prjin analogie Psr păstorit V IX P şi: pronunţat şi: siv slavonă, slavon(ul) pvb postverbal al lui ... sin substantiv masculin Pzi: prezentul indicativ sma substantiv masculin articulat sinf substantiv masculin şi feminin R smi substantiv masculin invariabil r la umărul indicaţiei de pagină = recto smn substantiv masculin şi neutru Rad radio(difuziune) sînnf substantiv masculin, neutru şi feminin reg regional smp substantiv masculin plural Rel religie smpt substantiv masculin pluralia tantum rep repetat sms substantiv masculin singular Ret retorică smst substantiv masculin singularia tantum rom română, românescul Smg semasiologie rrm limba rromani sn substantiv neutru rs rusă,rusesc(ul) sna substantiv neutru articul'at rsî rusism învechit snf substantiv neutru şi feminin rsm rusism sni substantiv neutru invariabil rtr retoromană smn substantiv neutru şi masculin snp substantiv neutru plural S snpt substantiv neutru pluralia tantum j substantiv sus substantiv neutru singular s singular (după alte litere cursive care indică s/ist substantiv neutru singularia tantum partea de vorbire) Soc sociologie S şi: scris şi: sp spaniolă, spaniol(ul) sa substantiv articulat sp substantiv plural săs săsească,săsesc(ul) spc specializat săsm săsism spm spaniolism sbm sârbism Spt sport scl siciliană, sicilianul srb sârbă, sârbesc(ul) Scm scrimă ss substantiv singular Scp sculptură ssa substantiv singular articulat sec. secol(ul), secole(le) sst (sens) suspect Sem semitică, semitic(ul) Stl stilistică sf substantiv feminin Sts statistică sf. sfârşit(ul) sv slovenă, slovenul sfa substantiv feminin articulat s.Vc slovacă, slovac(ul) sfi substantiv feminin invariabil sfm substantiv feminin şi masculin ş • sfn substantiv feminin şi neutru şdp şi depreciativ sfp substantiv feminin plural şfg şi la figurat sfpt substantiv feminin pluralia tantum şhp şi hipocoristic sfs substantiv feminin singular şîac şi în aceeaşi construcţie sfs a substantiv feminin singulăr articulat şîc şi în compusul „ “ / compusele „ „ ‘ sfst substantiv feminin singularia tantum şîcs şi în construcţia ., “ / construcţiile “, sgp singular refăcut după plural(ul) şîe şi în expresia „ “ / expresiile „ “,., “ si substantiv invariabil şîf şi în forma „ “ Si: sinonim sîs şi în sintagma “ Sil silvicultură şip şi la plural sl slavă, slav(ul) şls şi la singular slî slavonism învechit Şnt ştiinţele naturii slm slavonism ş. u. şi următoarele X T v// verb intranzitiv factitiv Tăb tăbăcărie vi im verb intranzitiv, impersonal tc turcă, turcesc(ul) Viit viitor tcî turcism învechit vim verb impersonal tem turcism vir verb intranzitiv, reflexiv ter turcism rar virp verb intranzitiv, reflexiv, pasiv Teg telegrafie virt verb intranzitiv, reflexiv, tranzitiv Teh tehnică vit verb intranzitiv, tranzitiv Tel telecomunicaţii Vit viticultură Tex textile vit(ci) verb intranzitiv, tranzitiv (şi absolut) Thl tehnologie vitr verb intranzitiv, tranzitiv, reflexiv Tip tipografie viu verb intranzitiv unipersonal Tlg teologie Vop vopsitorie Tiv televiziune vp verb predicativ Top topografie vr verb reflexiv trp termen injurios pentru... vra verb reflexiv absolut Trs Transilvania vri verb reflexiv, intranzitiv trv trivial vrim verb reflexiv, impersonal Tsm turism vrp verb reflexiv, pasiv tt tătară, tătărescul vrr verb reflexiv, reciproc vrt verb reflexiv, tranzitiv T vru verb reflexiv unipersonal Ţes ţesătorie vsl vechea slavă, vechiul slav vt verb tranzitiv u - vt(a) verb tranzitiv (şi absolut) vtf verb tranzitiv factitiv ucm ucrainism vtf(a) verb tranzitiv factitiv (şi absolut) ucr ucraineană, ucrainean(ul) - r vtfr verb tranzitiv, factitiv şi reflexiv udp urmat de determinări introduse prin prepo- vti verb tranzitiv, intranzitiv ziţiile: vtir verb tranzitiv, intranzitiv, reflexiv Urb urbanistică vtr vtra verb tranzitiv, reflexiv verb tranzitiv, reflexiv absolut V vtrf verb tranzitiv, reflexiv factitiv V la umărul indicaţiei de pagină = verso vtri verb tranzitiv, reflexiv, intranzitiv V verb(ul), verbe(le) vtnn verb tranzitiv şi reflexiv impersonal V: variantă, variante(le) vtrp verb tranzitiv, reflexiv pasiv va verb absolut vtrr verb tranzitiv, reflexiv reciproc var varietate(a) vtru verb tranzitiv, reflexiv şi unipersonal Vc vocativ vit verb unipersonal vc verb copulativ vz vezi veim verb copulativ impersonal Vz exprimă asociaţia semantică Ves vestimentaţie vfr vechiul francez Z vgr vechiul grec zid zidărie vi verb intranzitiv zig zoologie vi(a) verb intranzitiv (şi absolut) Zth zootehnie d smi [At: IST. L. ROM. I. 251 1 A şasea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet corespunzător literei d (1). 3 Semn grafic corespunzător literei d (1). 4 Consoană ocluzivă dentală surdă. da1 [At: COSTINESCU / E: vsl 4i. bg Aa, aus, srb da] 1 av (toc „nu", pop. „ba“ de obicei în dialog) Exprimă răspunsul afirmativ la o întrebare, afirmaţie sau consimţământ Ai înţeles ce ţi-am spus? - Da. 2 av (în dialog; adesea cu repetarea propoziţei sau a unei părţi din propoziţie) Exprimă o afirmaţie întărită Ana este? - Da, aşa esle. 3 av Cu valoare de propoziţie îndependentă. de obicei. în dialog, ca răspuns la o întrebare Toii simt aici'.' - Da. 4 av Reia predicatul unei propoziţii negative în propoziţia pozitivă care urmează. 5 av (îlav) Ba ~ Exprimă 1111 răspuns afirmativ la o întrebare (în formă) negativă. 6 av (îe) A zice (sau a spune) ~ A face o afirmaţie. 7 av (îae) A aproba. 8 av (Pex; îae) A confirma. 9 av (îe) Aşa ~ Exprimă aprobarea, acordul în legătură cu modul de desfăşurare a unei acţiuni. 10 sn Răspuns afirmativ. 11 sn (Pex) Afirmaţie. da2 c vz dar1 da3 [At: COD. VOR. 32v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) durem /Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da /Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, deda, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, dicde, 4 (reg) deterâm, 6 (îrg) deteră. (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem. (reg) dedesem. detesem. 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dă-duse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee. (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fşa; d. oameni; c. i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau Î11 mâna. braţele, gura etc. cuiva Si: a încredinţa, a înmâna, a preda, a remite. (înv) a încrede, a porodosi. a tinde. 2 vt (Prc; fşa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (urc) a servi. 3-4 vtr (îlv) A ~gura sau (o) gură ori (o) guriţă (sau guriţa ori buzele) (cuiva) sau a(-şi) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Ilv) A ~ tată sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau 1111 chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~de băut A oferi cuiva mâncare şi băutură (plătind, de obicei, consumaţia la 1111 local) pentru a sărbători ceva. 11 vr A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărţi în mod egal Si: a (se) înjumătăţi. 16 vt (Adesea construit cu. verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredinţa cuiva îndeplinirea unei activităţi. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredinţa cuiva ceva spre realizare. întreţinere sau prelucrare. 18 vr (îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv. la) mâna (cuiva) A încredinţa ceva (spre păstrare). 19 vr (Fig; îae) A lăsa ccva la dispoziţia, la bunul plac. în voia cuiva. 20 11 (ie) A-i ~ (cui va) de lucru (sa 11 de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (îae) A pune pe cineva în (mare) încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vr A preda ceva cuiva. 24 vr A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol. o funcţie, o demnitate etc. 26 vr A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (îe) A ~ (cuiva) dc lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vr (îae) A-i găsi cuiva 1111 loc de muncă. 29 vr (îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (îe) A ~ în folosinţă sau în funcţiunc, în exploatare A pune ceva la dispoziţia cuiva. 31 vr (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (îlv) A ~ creştere (sau educaţie) A forma. 33 vt (îal) A educa. 34 vr (îe) A ~ lecţii (sau meditaţii) A preda cuiva lecţii particulare. 35 vr (Fam; fig; îe) A ~ lecţii A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vr (Fam; fig; îe) A ~ o lecţie (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vr (Pop; îlv) A ~ ocară A ocărî. 38 vr (îlv) A ~un impuls A impulsiona. 39 vr (înv; îlv) A ~ (bună) învăţătură (sau învăţături, rar. învăţăminte) A învăţa. 40 (înv; îal) A sfătui. 41-42 vr (îe) A “(destulă sau puţină ori puţintică sau o deosebită ori o mediocră) atenţie sau a nu ~ (nici o ori vreo) atenţie A (nu) acorda (mare) importanţă, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vr (îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vr (îe) A ~iertare (sau. înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greşeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (îae) A scuza. 47-48 vtr (îe) A(-şi) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(-şi) fixa o întâlnire. 49 vr (îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o şedinţă, adunare etc. 51 vt (îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau. reg. slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (îlv) A ~ocazia sau prilejul A permite. 53 vr (îe) A-i ~ (cuiva) revanşa A permite cuiva să-şi ia revanşa după o înfrângere. 54 vt (îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vr (îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vr (îlv) A ~cu (sau în) chirie A închiria. 57 vr (îlv) A ~(cu) împrumut A împrumuta. 58 vr (îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximaţie vârsta. 59 vr (îae) A aprecia cu aproximaţie câţi ani mai are cineva de trăit. 60 vt (îlv) A ~în primire A preda. 61 vr (îal) A muri. 62 vt (îvp) A restitui. 63 (îe) A ~înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (îe) A(-şi) ~ acordul A fi de acord. 66 vt (îlv) A ~ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vr (Ilv) A ~povaţă A povăţtii. 68 vr (îlv) A ~sfatul A sfătui. 69 vr (îlv) A ~uitării A uita. 70 vt (îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (îlv) A ~ o explicaţie A explica. 72 vr (îlv) A ~ startul A începe. 73 (îlv) A - întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vr (îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva 1111 dar Si: a dărui (1). a oferi. (îrg) a prosfora-, (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacşiş, şpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (îlv) A ~ mită A mitui. 78 vr (îlv) A ~ viaţă (sau suflarea vieţii) A procrea. 79 vr (Fig; îal) A crea. 80 vr (Fig; îal) A făuri. 81 vr (Fig; îal) A însufleţi. 82 vt (Fig; îal) A înviora. 83 vr (îlv) A ~naştere A naşte. 84 vr (Fig; îal) A produce. 85 vt (Fig; îal) A determina. 86 vr (îlv) A -şi ~ sfârşitul (sau duhul, obştescul sfârşit) A muri. 87 vr (îlv) A-şi ~ cuvântul A proînite. 88 vr (îlv) A ~ frumuseţe A înfrumuseţa. 89 vr (îlv) A ~ pe piatră A ascuţi. 90 vt (îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (îlv) A ~ formă A modela. 92 vr (îlv) A ~la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. ţesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vr (Reg; d. ţesături; îal) A clăti. 95 vr (îe) A ~o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (îe) A ~ greş A nu nimeri ţinta. 98 vr (îae) A eşua într-o acţiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greş A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (îe) A ~însemnătate A acorda atenţie. 101 vt (îlv) A ~foc A aprinde. 102 vt (îe) A ~bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (îe) A ~la mână A pnne ceva la dispoziţia cuiva. 105 vt (îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (îe) A (se) ~o luptă, o bătălie A (se) desfăşura o luptă, o bătălie. 108 vt (îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentaţie) A prezenta lin spectacol. 109 vr (îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (îe) A ~ un concert A susţine un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (îe) A ~(pe cineva) dezertor A face cunoscut. în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (îlv) A ~gata A termina. 114 vt (îal) A lichida. 115 vt (Fig; îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredinţa pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în faţa instanţelor judecătoreşti. 119 vt A pune pe cineva la dispoziţia cuiva. 120 vt (îe) A ~ (cuiva) fata de soţie sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soţie) A căsători pe cineva cn... 121-122 vtr (D. părinţi; îe) A(-şi) ~ binecuvântarea sau consimţământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ bineţe A saluta. 124 vt (în formule de salut) A ura. 125 vt (îe) A ~onorul A saluta unele autorităţi, unele evenimente deosebite (fapte de arme. evenimente memoriale etc.). prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însuşiri morale) A insufla (forţă, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînţeles, este divinitatea sau o fiinţă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie. să se manifeste într-un anumit fel Si: a destină, a fiice, a hotărî, u meni. a orăndui. ă predestina, a rândui. a ursi. (liv) ă rezerva, (rar) ă predetermina, a preursi. (pop) a noroci, a soroci, a sorti1. (înv) a hărăzi, ă tocmi. 128-129 via (îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vta (Pop; îe) (Ş-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăţ, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul şi norocul Cum se va nimeri. 132 vt (îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu în sfârşit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni, 134 vtfaj (îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vtfa) A achita o obligaţie materială Si: a plăti. 136 vt(ci) A oferi bani cuiva pentru a obţine ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preţ. 139 vt (îlv) A ~ bir cu fugiţii A dispărea. 140 vt (îal) A fugi într-un mod laş. " 141 vt (Fig; îlv) A ~ortu’ popii sau a ~pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepoziţiile „pe“, „pentru", „în schimb“ etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeaşi natură, de aceeaşi valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepoziţiile „pe“, „pentru", „în schimb") A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeaşi naură. de aceeaşi valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A preţui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) A nu se ~pentru mult A se preţui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pc una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunţa la ceva de preţ. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (îe) A-şi ~ viaţa, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (îe) îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-şi arăta deplina certitutine asupra unui lucru. 153-154 vir (îvp) A (se) aşeza (într-un anumit loc. într-o anumită poziţie. într-un anumit mod). 155-156 vtr (îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (îe) A ~ uşa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (îae) A deschide larg uşa. poarta etc. 159 vr (îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uşi. încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepoziţiile „în", „spre", „asupra", „pe", rar. „înspre") A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uşi. încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepoziţiile „în", „spre", „asupra", „pe", rar. „înspre") A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcţie. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziţia „cu") A acoperi cu un strat de substanţă, de vopsea, de metal Si: a spoi. a unge. a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A (se) unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziţia „cu") A stropi. 172 vt (îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (îlv) A ~ cu poleială A polei1. 175-176 vtr (îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C. i. substanţe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziţia, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanţe. 181 vt (C. i. oameni) A supune unei activităţi sau acţiuni (organizate). 182 vt (C. i. oameni) A încredinţa cuiva în vederea unui scop. 183 vt (îe) A ~ (pe cineva) la şcoală (sau la învăţătură) A înscrie pe cineva la şcoală. 184 vr (îrg; îlv) A-şi ~ moarte sau a se ~ morţii A se sinucide. 185 vt (înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăţi. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (înv; cu determinarea „prin târg"; c. i. răufăcători) A duce cu forţa (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c. i. vite, mai ales oi) A mâna1.191 vt (îvr) A trimite. 192 vt (îvr) A amâna. 193 vt (înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Ie) A nu se ~ cu una cu două A nu renunţa uşor. 198 vt (îvr) A admite. 199-200 vtr (îvp; d. armate, cetăţi, comandanţi, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cil dativul) A avea. de bunăvoie, relaţii sexuale cu cineva Si; a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepoziţiile „la". înv, „spre", „întru") A se lăsa atras, cuprins, copleşit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepoziţiile „la". înv, „spre", „întru") A lua 1111 obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr. rar. vi (îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (îae) A (se) îndrepta. 213 vt (înv) A traduce. 214 vt (C. i.. în special, ştiri, informaţii, explicaţii) A aduce la cunoştinţă Si: a anunţa, (rar) a înfăţişa. 215 vt (îe) A ~Ia ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (îal) A arăta. 220 vt (îal) A publica o scriere. 221 vt (îe) A ~în vileag A face publică o afacere, o acţiune etc. (necurată). 222 vt (îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie 1111 model de urmat. 224 vr (îe) A-şi ~cu părerea A-şi spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (îlv) A-şi ~cu presupusul A presupune. 226 vt (îlv) A ~dovadă de... A dovedi. 227 vt (îal) A manifesta. 228 vt (îe) A ~un avertisment A avertiza. 229 vt (îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vr (îlv) A «raportul A raporta. 231 vr (îlv) A ~ordin A ordona. 232 vr (îlv) A ~o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (îe) A ~ (cuiva) în cărţi (sau cu cărţile). în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărţilor de joc. al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~să cunoască A lăsa să se înţeleagă. 235 vt (îe) A-şi ~ în petic A-şi arăta anumite cusururi. 236 vi (îe) A ~scamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (îe) A-şi ~seama A se lămuri. 238 vr (îal) A înţelege. 239 vt (îe) A ~sfară sau sfoară în ţară ori a ~de veste A răspândi o veste. 240 vi (îe) A ~ de ştire A face cunoscut 1111 lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulţumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziţiile „de", „drept") A vrea să fie considerat, să treacă în loc de.... Î11 calitate de... 243 vr (îe) A-şi ~ aere sau a se ~mare. a-şi “importanţă A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli. a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declama, a se ivi. a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neaşteptate asupra cuiva. 247 vt (îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vr (îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (îe) A(-şi) -inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. DA-' 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acţiuni în desfăşurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acţiuni în desfăşurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (îe) A~în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (îe) A ~în floare A înflori. 257 vi (îe) A~în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~în spic A începe să facă spice. 259 vi (îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (îlv) A ~în rod A rodi. 261-262 vr (îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (îvp; îe) A (se) ~în vorbă cu cincva A începe o discuţie. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acţiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (îe) A ~cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arata o succesiune de acţiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecţie) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivităţi; c. i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vr (Prc; d. oameni sau colectivităţi; c. i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C. i. venituri, câştiguri) A aduce prin tranzacţii. 276 vt A furniza. 277 vl (D. oameni; c. i. scrieri, concepţii) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând. redactând). 278 vt (C. i. legi. documente etc.) A elabora şi a face cunoscut Si: a emile. 279 vt (D. candidaţi, elevi etc.; c. i. concursuri, teze de licenţă, de doctorat etc.) A-şi prezenta cunoştinţele în scris sau oral. în cadru organizat, pentru a obţine un titlu, o promovare etc. Si: a susţine. 280 vt (îe) A ~(un) examen A susţine (1111) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui. a prilejui, a produce, a provoca. (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printi-un proces fiziologic. 287 vt (îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, ţipăt etc. 288 vi (înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori nişte vorbe) Se spune pentru a arăta admiraţia faţă de înţelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c. i. mirosuri, raze etc.) A trimite Î11 spaţiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziţia, „în") A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepoziţiile „diri" sau „cu“) A face o mişcare (repetată, ritmică) conştientă sau reflexă. 293 vi (îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (îe) A ~ din umeri A ridica din umeri Î11 semn de neştiinţă, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (îe) A ~din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn". „în scrânciob") A se legăna. 299 vt (îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată. Î11 cantităţi mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna. piqorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi. a trage. 301 vt (îlv) A ~ brânci A îmbrânci, 302 vi (îlv) A ~în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vri (D. două sau mai multe persoane: îe) A-şi ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-şi atrage atenţia asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare, 306 vi (îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam: îe) A - lovitura (sau. rar. lovituri) A reuşi într-o acţiune, obţinând un succes (important şi neaşteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepoziţiile „cu", rar. „din", care indică acţiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuţi, 311 vi (îe) A ~din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcţia, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urinat de determinări care indică direcţia, locul sau moilul) A se pune în mişcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce. a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (îlv) A (se) ~de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (îe) A (se) ~ la fund (sau a ~în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vr (înv; îe) A - (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (înv; îae) A prigoni. 326 vr (îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la ţintă. 328 vi (Pop; îe) A - pe ici, pe colo (sau încolo. încoace, ori pe dincolo sau la deal. la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative, 330-331 vit (Reg; îe) A nu şti încotro să dea (sau s-o deie) A nu şti ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) în ce ape se dă în ce ape se scaldă. 333 vt (îe) A o - pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A - o raită A trece Î11 grabă. (într-o recunoaştere sau verificare), pe undeva, 335 vt (Fam; îe) A ~o fugă A se deplasa. într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă") A se apropia de cineva. 337 (îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă") A fi mereu Î11 preajma cuiva. 338 vr (îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă") A căuta compania cuiva (pentru a-i câştiga încrederea, bunăvoinţa, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se - (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheaţă", „pe derdeluş") A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania" „cu patinele" etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheaţă. 342 vi (înv; d. ape curgătoare: cu determinări introduse prin prepoziţia „în") A se vărsa. 343 vi (îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziţia ,,ta“) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfiii; îe) A se -în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (îae) A aprecia. 347 vr (îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (îvp) A arunca. 349 vi (îe) A ~cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilităţi. 350 vi (îe) A - cu zarul A se lăsa în voia sorţii. 351 vt (Fam; îe) A - (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toţi dracii. în plata Domnului) A 1111 se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detaşa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; şîe a - pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin preoziţiile. „cu" sau „din") A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepoziţiile „pe", „pe la") A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul iniţial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziţiile „de" sau „peste") A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (îe) A(-i) - (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepoziţiile „de" sau „peste") A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situaţie. 359 vi (îe) A - de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A junge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A - de dracu A o păţi, 362 vi (îe) A ~de necaz, ruşine, etc. A păţi o ruşine. 1111 necaz etc. 363 vi (îe) A —de bine A ajunge într-o situaţie bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară" „pe din afară") A ieşi din vas din cauza cantităţii prea mari. 365 vi (D, lichide 111 fierbere; îe) A - în foc A se umfla şi a curge afară din vas. 366 vi (îrg; îe) A - de cineva sau ceva că... A obseiva despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A - peste cineva (cu maşina, cu caii, cu droşca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (îe) A-i -cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte,în sau prin cap. rar, prin cuget) sau a-şi - cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee. 1111 gând neaşteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neaşteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (îlv) A (se) -îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vir (îlv) A (se) - jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa Î11 voia cuiva. 385 vr A 1111 opune rezistenţă Si: a ceda. 386 vr (îe) A se - bătut A se lăsa convins. 3 DAB 387 vr (îae) A ceda. 388 vi (îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vi (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în... dab sn [At: LTR2 / PI: net / E: net] (Trs) Oală de turnare. daba i [At: PAMFILE. CER. 130 / E: da2 + aba1] (Csnp) Exprimă aprobarea. daba sf vz deba ddbălă sf vz dabilă1 dabihr su vz dabilar dabilă1 sf [At: (a. 1617) PANAITESCU. O. Ţ. 254 / V: (reg) ~bal~, dea~ / PI: ~le / E: net.] 1 (înv) Impozit. 2 (înv) Bir. 3 (înv) Monedă. 4 (Olt; Trs) Supărare. 5 (Mun) Păţanie. 6 (Reg) Nebunie. 7 (îrg) Animal de povară foarte slab Vz mârţoăgă. 8 (Pan) Persoană slabă. 9 (înv) Schelet. 10 (înv) Stârv. dabilă2ş/[At: DM /V: (reg)~bul~,doa~,dob~I PI: ~leIE: mg debella] (Trs; Mol) 1 Persoană mare. grasă şi leneşă, lipsită de inteligenţă. 2 Casă urâtă. dablă a/'LAt: SCRIBAN. D. / PI: ~le / E: mg debella] (Reg) Rablă. ddbulă sf vz dabila2 dac1, ~ă [At: M. COSTIN. O. 42 / PI: daci, (înv) dachi, dalii, daţi / E: ml dacus] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populaţia de bază a Daciei Si: (înv) dacian1 (1-2). 3-4 smf, a (Om) originar din Dacia Si: (înv) dacian1 (3-4). 5 smp Popor care locuia în Dacia. 6 sf Limbă indo-europeană vorbită de daci (5). 7 a Care aparţine Daciei Si: dacic (1). (înv) dacian (5).dacicesc (1), (îvr) dacesc (2). 8 a Care aparţine dacilor (5) Si: dacic (2), (înv) dacian1 (6). dacicesc (2), (îvr) dacesc (2). 9 a Privitor la Dacia Si: dacic (3). (înv) dacian1 (7), dacicesc (3). (îvr) dacesc (3). 10 a Privitor la daci (5) Si: dacic (4). (îvr) dacesc (4). (înv) dacian1. (înv) dacicesc (4). 11 sm (Buc; dep) Tânăr nemanierat, grosolan. \ dac2 sm [At: COMAN, GL. / V: dah / PI: ~nri / E: ger Dach] (Buc) Acoperiş. daca1 i/'[At: DER/ PI: dace / E: ns cf dac1] (Rai-) Armă caracteristică dacilor, având forma unui paloş curbat. daca2 c vz daca daca-naşa sfa [At: SCURTU. T. 246. / PI: net / E: (dă)daca-naşa] (în limbajul copiilor) Dădacă. da capo av [At: AR (1838). 393’/5 / V: (pad capul) de-a capul/ S şi: d-acapo, dactipo / E: it da capo] 1-2 Indică repetarea unei bucăţi dintr-o operă muzicală sau a unei acţiuni, operaţii etc. din alte domenii. 3 De la început. 4 Din cont. 5 (îcs) ~ al fine Indicaţie care reclamă repetarea unei lucrări muzicale. 6 (îacs) Indicaţie care reclamă repetarea altor acţiuni de la început până la sfârşit. daca [At: CORESI.ap. GCR 1.27/28 /V: (înv) daca,deaca, deaca,dcca (reg) daca, daca, dica / E: de+ca] Exprimă 1 c Enunţarea unei ipoteze, supoziţii, bănuieli etc. referitoare la săvârşirea unei acţiuni, la manifestarea unei stări, la existenţa unui fapt etc Azi dacă mai sunt vreo douăzeci de firme. 2 ( Enunţarea ipotetică a unei aprecieri Unul din cei mai huni, daca nu cel mai bun. 3 r Enunţarea ipotetică a unei dorinţe, atitudini, intenţii cu urinări previzibile Dacă ai şti cât mi-e de dragă! 4 c Enunţarea ipotetică a unei stări de indiferenţă, nepăsare, ca reacţie la o acţiune sau stare existente, reluate sau subînţelese Ce dacă sunt mincinos? 5 c Ipoteza în virtutea căreia ar fi posibile săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei anumite stări etc Dacă lumea este un vis - de ce n-am putea sâ coordonăm şirul fenomenelor cum voim? ft c (Adesea precedat de „chiar") Enunţarea factorului concesiv ipotetic, avut în vedere. în cinda căruia au loc săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc Cliiar dacă o fi să pierdem totul, noi nu ne mai despărţim. 7 c Existenţa unui element în eventualitatea nonexistenţei altuia Dacă n-ar fi fost ea. s-ar fi găsit alta. 8 c Manifestarea unei acţiuni în eventualitatea unei alternative implicite sau explicite Dacă iui le place, facă ce-or şti. 9 c Virtualitatea săvârşirii unei acţiuni, a manifestării unei stări, a existenţei unui fapt în funcţie de un element condiţional, real sau ipotetic Poate mai scapă, dacă vine doctorul repede. 10 c (Elementul condiţional reprezintă factorul absolut indispensabil) Nu este hun, dacă nu este drept. 11 r (Elementul condiţional reprezintă impedimentul în calea săvârşirii unei acţiuni, manifestării unei stări etc.) Dacă nu murea pe neaşteptate mama, ar fî fost altfel. 12 c (Elementul condiţional reprezintă factorul mediator prin intermediul căruia se poate obţine un anumit rezultat, un anumit efect etc.) Eu te voi lua, dacă tu mă alegi. 13 c (Elementul condiţional priveşte circumstanţa temporală în funcţie de care se orientează, prin simultaneitate sau posterioritate. săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc.) Dacă ai un necaz, l-om împărţi amândoi. 14 c Justificarea prezumtivă a unui mod de acţionare, de manifestare, de existenţă etc. pe baza sau ca urmare a unei motivaţii. 15 c Incertitudinea referitoare la săvârşirea unei acţiuni, la manifestarea unei stări, la săvârşirea unui fapt etc. 16 c Incertitudinea referitoare la emiterea unei judecăţi de valoare, a unei aprecieri etc. 17 c Incertitudinea referitoare la luarea unei decizii. 18 c Incertitudinea referitoare la săvârşirea unei acţiuni, la manifestarea unei stări etc.. în eventualitatea unei circumstanţe. 19 c Incertitudinea referitoare la săvârşirea unei acţiuni, la manifestarea unei stări în eventualitatea unei alternative. 20 c Introduce 0 propoziţie condiţională. 21 c Introduce o propoziţie optativă. 22 c Introduce o propoziţie concesivă. 23 c Introduce o propoziţie interogativă indirectă. 24 c Introduce propoziţii incidente. 25 av Cu greu Si: abia. 26 av (îvp; îe) Las’ ~ Desigur că 1111. 27 (Î11 construcţii negative; îae) N11 mai încape îndoială. dacesc, ~eascd a [At: LM / PI: ~ceşti / E: dac1] (îvr) 1-4 Dac (7-10). daceşte av [At: LM / E: dac1 + -e'.yri'] (Rar) Ca dacii (5). dacliic, ~d a vz dacic dachicesc, ~ească a vz dacicesc m dacliiu, ~ie a vz dahiu daciadă ,v/ [At: DEX- / P: ~ci-a~ I PI: ~de / E: dac1 + -iadă] (Iuz) Competiţie sportivă românească, de masă. organizată bienal, cu etape finale pe ţară. dacian1, ~ă a [At: LM / PI: -ieni, iene / E: Dacia + -an] (înv) 1-4 smf, a Dac1 (1-4). 5-8 a Dac1 (7-10). dacian2, ~(t [At: ONCESCU. G. 219 / P: ~ci-un / PI: -ieni, -iene! E: fr dacien] 1 sn Al treilea etaj al pliocenului din sud-estul Europei, caracterizat prin anumite specii de lamelibranhiate, gasteropode şi mamifere, printr-un complex de nisipuri, argile, gresii şi bogate zăcăminte de petrol şi lignit. 2 sn Grup de straturi din dacian- (1). 3 a Care aparţine dacianului2 (1). 4 a Referitor la dacian* (1). 5 Specific dacianului2 (1). dacic, ~ă a [At: CALENDAR (1808), 14/5 / V: (înv) ~chic / Pi: -ici, ~ice / E: dac1 + -ic] 1-4 Dac1 (7-10), 5 Dac1 (4). 6 (îs) Climat - Climat danubian. dacicesc, ~easca a [At: CANTEMIR. S.M. 231/18/V; ~c/ii~/Pl: ~ceşti / E: dac1 + -/<•««■] (înv) 1-4 Dac1 (7-10). dacism sn [At: IBRĂILEANU. S. L. 218 / PI: ~e / E: dac1 + -fim] 1 Sentiment de admiraţie pentru daci (5). 2 (Liv) Caracter specific dacilor (5). 3 Element lexical din limba dacă (6). dacit sn [At: CANTUNIARI. L. M. / E: fr dacite] Rocă vulcanică alcătuită din cuarţ. andezit. biotit. feldspat etc. de obicei cenuşie, folosită ca piatră de construcţie. dacM sf[At: NOM. MIN. I. 216 / E: fr dacite] Exploziv din grupul dinamitelor. folosit în minele de cărbuni negrizutoase sau Î11 cariere. dacitic, ~a a [At: ONCESCU. G. 185 / PI: -ici, ~ice / E: dacit + -ic] 1 Care conţine dacit. 2 Care se referă la dacit. 3 Specific dacitului. daciza vt [At: FM (1843). 115'/29 / Pzi: ~zez / E: dac1 + -iza] (Rar) A coloniza cu daci (5). dacnomame ş/[At: DN-/' PI: ~i/ / E: Ir dacnomanie\Tendinţă patologică de a muşca. dacoromân, ~a [At: ŞĂINEANU. D. U. / S şi: daco-roman / PI: ~i, ~e / E: dac1 + roman] 1 smp Populaţie de limbă latină care s-a format pe teritoriul Daciei în timpul stăpânirii romane prin amestecul dacilor (5) cu coloniştii romani. 2-3 smf. a (Persoană) care aparţine dacoromânilor (1). 4 a Privitor la dacoromani (1). 5 a Specific dacoromânilor (1). 4 DADAISM dacoromanism sn [At: SĂM. V. 344 / E: dacoroman + -ism] (Rar) Curent istorico-politic iniţiat în perioada prepaşoptistă de tinerii ardeleni studenţi la Viena. care preconiza unirea tuturor românilor de pe teritoriul fostei Dacii. dacoromanist, ~ă [At: BARIŢIU. P. A. II. 580 / PI: -isti, ~e / E: dacoroman + -isfl 1-2 a, smf (Adept) al dacoromanismului. 3 a Care aparţine dacoromanismului. 4 a Privitor la dacoromanism. dacoromân, ~a [At: SADOVEANU. O. XX. 613 / PI: ~i. ~e / E: dac1 + român] 1 smp Populaţie românească din nordul Dunării. 2-3 smf, a (Persoană) care aparţine dacoromânilor (1). 4-5 smf. a (Om) originar din nordul Dunării. 6 .y/'Dialect vorbit de dacoromâni (1). 7 a (D. dialecte, graiuri) Care aparţine dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (1). 8 a Privitor la dacoromâni (1) Si: dacoromânesc (2). 9 a Specific dacoromânilor (1) Si: dacoromânesc (3). ■g, dacoromânesc, ~ească a [At: IORDAN. STIL. 167 / PI: ~e.yti / E: dacoromân + -fw] 1-3 Dacoromân (7-9). dacrio- [At: DN3/ P: ~cri-o~ / E: fr dacry(o)- cf gr 5aicpi)o] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „lacrimă". dacrioadenită i/[At: DN2 / P: ~cri-o-a~ / PI: -te / E: fr dacryoadenite] (Med) Inflamaţie a glandei lacrimale. dacriocistectomie sf [At: DN2 / P: ~cri-o~ / PI: ~ii / E: fr dacryocistectomie] (Med) Ablaţiune a sacului lacrimal. dacriocisfită sf [At: BIANU, D. S. / P: ~cri-o~ / PI: -te / E: fr dacryocystite] (Med) Inflamaţie a sacului şi canalului lacrimal. dacriolitsm [At: DLR ms / P: ~cri-o~ / PI: ~ifi / E: fr dacryolilhe] (Med) Calcul lacrimal. dacriops sn [At: DN3 / P: ~cri-ops / PI: ~uri / E: fr dacryops] (Med) Chist al glandei lacrimale. dacrioree sf [At: DN2 / P: ~cri-o~ / PI: ~ei / E: fr dacryorliee] (Med) Lăcrimare abundentă. dacron sn [At: LTR2 / E: eg, fr dacron] (Tex) Fibră sintetică de provenienţă americană, obţinută din polimeri sintetici poliesterici Si: teri le nti. dactil1 sm [At: MACARIE1. GRAM. 134/20 / V: (înv) ~os / PI: ~i, (înv) ~e sn / E: fr dactyle, lat dactylus] 1 (In metrica modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate Si: deget. 2 (în metrica greco-latină) Picior de vers format din trei silabe, prima scurtă urmată de două lungi, 3 (îvr) Deget. 4 (îvr; spc) Unitate de măsura echivalentă cu lungimea unui deget. dactil2- [At: DN ’ / V: ~lo- / E: ns cf gr SâncToXoţ] Element prim şi secund de compunere savantă, cu semnificaţia 1 în legătură cu degetele. 2 Deget. 3 în legătură cu maşina de scris. dactilic, ~a a [At: SĂULESCU, GRAM. ROM. III. 38/3 / PI: -ici. ~ice / E: fr dactylique] 1-2 (D. versuri) Alcătuit din dactili1 (1-2) Si: (îvr) dactilicesc (1-2). 3 (îs) Metru - Sistem de versificaţie care are la bază. ca unitate metrică, dactilul1 (1).4 (îs) Rinui -a Rimă cu accentul pe silaba ante penultimă. dactilicesc, ~ească a [At: VĂCĂRESCUL. GR. 141/7 / PI: ~eşti I E: dactil + -icesc] (îvr) 1-2 Dactilic (1-2). dactilio- [At: DN3 / P: ~li-o~ / E: fr dactilio-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „inel". dactilioglif sm [At: NEGULICI / P: ~li-o~ / PI: ~i / E: fr dactylioglyphe] (îdt) Persoană care se ocupa cu gravarea de sigilii în metal sau în piatră. dactiliologie sf{At: DN2 / P: ~li-o~ / PI: ~ogii / E: fr dactiliologie] Ramură a arheologiei care se ocupă cu studiul inelelor şi al pietrelor gravate. dactiliomanfie sf [ At: NEGULICI / V: ~lo~ / P: ~li-o~ / PI: ~ii / E: fr dactyliomancie cf ger Daktyliomantie] Ghicire a viitorului cu ajutorul unui inel. dactilioteca i/ (At: PROT. - POP.. N.D. / P: ~li-o~ I PI: ~eci / E: ger Daktyliothekj 1 Colecţie de inele sau pietre preţioase. 2 Casetă pentru păstrarea inelelor sau a pietrelor preţioase. dactihtă sf[At: LM / PI: ~te / E: fr dactylite] (Med) Inflamaţie a unui deget de la mână sau de la picior Vz panariţiu. sugel. dacti/olAt: ALAS844XVII. 1937.17/4/PI: (1)~Ie. (2)~/E: frdactylo] 1 s/(Rar) Dactilografă (1). 2 sn (Iuz) Dactilografiat1. dactilo2- vz dactil2- dactilofazie sf [At: DN2 / PI: ~i/ / E: fr dactylophasie ] Dactilologie. dactilogie sf vz dactilologie dactilograf, ~a [At: RESMERIŢĂ. D. / PI: ~i, ~e / E: fr dactylograplie] 1 im/Persoană care profesează dactilografia. 2 sn (Rar) Maşină de scris. dactilografii vt [At: CADE / P: ~fi-a / Pzi: ~iez. / E: fr dactylographier] A scrie la maşina de scris. dactlilografiat1 sn [At: BARANGA. I. 205 / P: ~fi-at / PI: ~uri / E: dactilografia] Dactilografiere. dactilografiat2, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU. T. III. 245 / P: ~fi-at I PI: -aţi, ~e / E: dactilografia] Caic a fost scris la maşina de scris. dactilografic, ~ii ci [At: CADE / PI: -ici, ~ice / E: fr dactylographique] 1-2 Care se referă la dactilografie (1-2). 3 Care se obţine prin dactilografiere. dactilografie sf [At: ŞĂINEANU. D. U. / PI: (2) ~\i / E: fr dactylographie] 1 Tehnică de a scrie la maşina de scris. 2 Meserie de a scrie la maşina de scris. 3 (Rar) Dactilografiere. dactilografiere j/ [At: BO (1951). 475 / P: ~fi-e~ I PI: ~ri / E: dactilografia1 Scriere la maşina de scris Si: dactilografiat1. dactilografie (3). dactilograma 4/'[At: CADE / PI: ~me / E: fr dactylogramme] 1 Amprentă digitală folosită ca mijloc de identificare Î11 antropometrie. 2 Text dactilografiat2. dactiloxd, ~a a [At: DN2 / PI: ~izi, ~e / E: fr dactyloide] (Big; rar) în formă de deget. dactilologic, ~ă a [At: DN3 / PI: -ici, ~ice / E: fr dactylologiqae] (Rar) 1 Care aparţine dactilologiei. 2 Care se referă la dactilologie. dactilologieş/[At: PROT.-POP.. N. D./V: ~ilogie/E\ frdactylologie] Sistem de comunicare prin semne convenţionale făcute cu degetele, folosit de surdomuţi Si: dactilofozie. dactilomanfie sf vz dactiliomanfie dactilomegahe sf [At: DN3 / PI: ~ii / E: fr dactylomegalie] (Med) Hipertrofie a degetelor. dactilonomie sf [Al: NEGULICI / PI: ~i//E: fr dactylonomie] (îdt) Fel de a calcula prin folosirea degetelor. dactilopter sn [At: LM / PI: ~e / E: fr dactyloptere] (Zlg) 1 (Lpl) Gen de peşti care au aripile pectorale foarte mari. 2 (Şls) Peşte care face parte din acest gen. dactilos sm vz dactil dactiloscopic, ~a a [At: CADE / PI: ~ici. ~ice / E: fr dactyloscopique] 1 Care se referă la dactiloscopie. 2 Privitor la dactiloscopie. dactiloscopie j/'[At: CADE / PI: ~i/7 E: fr dactyloscopie] Procedeu de identificare a unei persoane cu ajutorul amprentelor digitale, folosit în antropometrie şi în medicina judiciară. dactiloteca ,v/'[At: LTR / S şi: dactylotlieca / E: lat dactylotheca] Gen de ferigă fosilă din carbonifer şi cambriati. care are spora/igii în formă de degete. dactilozoid sm [At: DLR ms / PI: ~iz/ / E: fr dactylozoide] Individ din colonia hidrozoarelor. cu rol tactil şi de protecţie. dacui vt [At: LEXIC REG. 101 / Pzi: -esc / E: dac2 + -ui] (Buc) A acoperi casa cu şindrilă, olane etc. dada1 sma [At: BUDAI-DELEANU. Ţ. 86 / E: rrm dad] (Ţigănesc) 1 Tată. 2 (Şîs ~ al mai mare) Căpetenie a unei cete de ţigani Si: bulibaşă. 3 (Reg) Nume care i se dă în batjocură cuiva. dada2 sn [At: DN2 / E: fr (l'Ecole) dada] (Rar) Dadaism. dadaie ,y/ [At: TDRG / E: dada + -«f] (Mol) Dădacă. dadaism sn [At: OPRESCU, A. M. 33 / E: fr dada'isme] Curent apărut Î11 literatură şi Î11 artă pe la 1916, caracterizat prin negarea oricărei legături dintre gândire şi expresie pentru a regăsi realul atenţiei Si: (rar) dada 5 DADAIST dadaist, -a [At: CADE / PI: ~işti, ~e / E: fr dadaiste] 1 smf Adept al dadaismului. 2 a Care aparţine dadaismului. 3 a Care este caracteristic dadaismului. 4 a Alcătuit după principiile dadaismului. dadalct sm [At: GRAIUL. 1.327 / PI: ~i / E: dada + -alef] (Reg) Amant. dadă1 j/[At: ANON. CAR. /V: (îrg) dadă, (reg) didă,doadă IP\: dade / E: tc dada] 1 (Reg) Termen de respect folosit (de obicei de cei mai tineri) pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai mare. o mătuşă, o verişoară Si: (reg) doică, lele, leliţei, nana, ţara, (îvr) dolinei. 2 (Pop; pex) Termen de respect folosit (de obicei de persoane mai tinere) pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă Si: (pop) lele, (aţă. 3 (îrg; pre; îf dodăi) Doică. 4 (Reg) Mamă vitregă. 5 (Pgn) Iubită. 6 (Reg; îf dedă) Femeie care are părul în dezordine, după spălat. 7 (Reg; îf dadă) Dans popular asemănător cu hora. 8 (Reg; îaf) Melodie după care se execută acest dans. 9 (îrg; îcs) ~ nicu cu furnică Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. dadă2 sm [At: BUDAI-DELEANU, Ţ. 86 / PI: ? / E: rrm dadia] (Ţigănism) 1 Tată. 2 Bulibaşă. 3 (Reg) Epitet depreciativ dat unui bărbat. dadăcum c [At: UDRESCU. GL. / E: dar + dă + cum] (Reg) Cu atât mai mult Si: dodă, darămite. dade sm [At: UDRESCU. GL. / E: cf dadă] (îrg) Termen de respect folosit de cei mai tineri pentru a vorbi cu (sau despre) un bărbat (mai) în vârstă Si: (pop) bade, neică, (reg) nană1, (fam) nene. dadină j/[At: H II. 256 / A: net / PI: ~ne / E: dadă'+ ină] (îrg) Termen de respect folosit de obicei de cei mai tineri pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai în vârstă, o mătuşă, o verişoară Si: (reg) dadă (l).lele, nană1, ţaţă. dadofor sm [At: DN: / PI: ~i / E: ngr SaScxpâpog] Purtător de faclă în trecut. daduc sm [At: LM / PI: ~ul7 / E: fr dadouque] Preot care purta facla ceremoniilor oficiale în cinstea zeiţei Ceres. dadnlea sma [At: BL II. 146 / V: dăd~ / E: ns cf dada1] (Reg) Drac. daera sf vz dairea daerea sf vz dairea dafena sf vz dafină1 dafie1 j;/'[At: JAHRESBER. VIII. 314 / V: (reg) dahie, dihie / PI: ~ii / E: srb davija] (Reg) 1 Snoavă. 2 (îc) A spune dahii (sau dăhii) A spune lucruri fără importanţă. 3 (îal) A vorbi în dodii. 4 (îal) A bâigui. dafie2 sf vz dafin dafin sm [At: (a. 1701), FN. 98 / V: (înv) dafne sn. ~e sf. (îrg) ~d sf. (reg) dafie sf. dafin / PI: ~i, (înv) ~e / E: lat daphinus] 1 Mic arbore din familia lauracee. cu frunze lucioase, aromate şi totdeauna verzi, cu flori mici gălbui şi cu fructe ovale, cultivat în sudul Europei Si: laur, (reg) biboi, ciumafetei, ciumăfaie, frunzişoară, lurbău, turbare (Laurus nohilis). 2 (Is) Foaie (sau frunză) de - Frunză uscată de dafin (1) folosită în alimentaţie drept condiment sau la prepararea unor reţete în medicina populară. 3 (îs) Unt (sau pomadă) de - Alifie preparată din frunzele sau boabele de dafin (1). întrebuinţată în medicină şi în cosmetică. 4 (Prc) Ramură sau frunză de dafin (1) cu care erau împodobiţi în Antichitate învingătorii. 5 (Fig) Glorie. 6 (Bot: reg; şîs ~ creţ) Salcâm (Robinia pseudocacia). 7 (Olt) Gard viu Si: (reg) dafinaş. 8 (Bot; reg) Afin (Vaccinium myrtilius). 9 (Bot; îvr) Tamarin (Tamarindus indica). 10 (Bot; reg; şîs ~ mic) Tulichină (Dapline mezereum). 11 (Bot; reg; îc) —trandafir Leandru (Neriitm oleander). 12 (Bot; reg; îc) ~-mic Popilnic (Asarum europaem). 13 (Bot; reg; îc) —sălbatic Sălcioară (Elaeagnus angustifolia). dafinaş sm [At: LEXIC REG .41 / PI: —/ / E: dafin + -c/.yj (Reg) 1-2 (Şhp) Dafin (1) (mic). 3 (Reg) Gard viu Si: (reg) daftniţă. dafină1 a/ [At: MAIOR. T. 47/16 / V: (înv) dafena / PI: -ne / E: lat daphina] 1 Fruct comestibil al dafinului (1). de forma şi mărimea unei măsline mici. de culoare neagră, cu gust acrişor şi aromatic. 2 (Bot; Ban) Afină. 3 (Trs) Model ornamental în broderie. dafină2 sf [At: GL. OLT. / PI: ~ne / E: ns cf dafie1] (Reg) Năzbâtie. dafini sfvz dafin dafinifă sf [At: LEXIC REG. 41 / PI: ~ţe / E: dafin + -iţă] (Reg) Dafinaş (3). dafinulă sf [At: PAMFILE. J. III. 87 / V: dafi- / PI: ~ţe / E: dafin + -uţă] (Rar) Floare nedefinită mai îndeaproape. dafine sf vz dafin dafne sn vz dafin dafnie sf[At: LM / PI: ~ii / E: fr daphnie] (Zlg; liv) Gen de crustaceu de apă dulce Si: purice-de-apă (Daphnia). dafnină sfs [At: LM / E: fr daphnine] Substanţă care se prezintă sub formă de pulbere cristalină, de culoare albă. astringentă. cu gust amar. obţinută din coaja unor plante şi folosită la prepararea unor medicamente. dafnofor sm [At: I. GOLESCU, C. / PI: ~i / E: ngr Saqivapâpcx;] (îvr) Bărbat încoronat cu lauri. dafnomancie sfvz. dafnomanţie dafnomantic, ~0 a [At: LM / PI: -ici, ~ice / E: fr daphnomantique] (îvr) 1 Care se referă la dafnomanţie. 2 Care aparţine dafnomanţiei. dafnomanfie sf [At: NEGULICI / V: ~ncie / PI: -ii / E: fr daphno-mancie] (îdt) Ghicire a viitorului cu ajutorul frunzelor de dafin. daganciu s [At: ALR1.827/576 / A: net / PI: ? / E: net] (Reg) Unsoare. dagastău s [At: ALR II. 399/316 / PI: ? /E: dagasti + -ău] (Reg) Aparat pentru frământat aluatul. dagasti vt [At: CABA, SĂL. 96 / V; dăgăs- / Pzi: nct/E: mg dagoszjani] (Trs; mgm) A frământa. dagă1 ş/'[At: GHICA. S. 535 / PI: dăgi / E: fr dague] (Frî) Pumnal cil lama scurtă şi groasă. în trei muchii şi cu vârf ascuţit. dagă2 sm [At: DLR ms / PI: net / E: net] (Buc) Persoană căreia îi place să mănânce mult şi cu poftă. daghereotip sn [At: BĂLCESCU, ap. GHICA. A. 568 / P: ~re-o~ / V: ~ro~, daghirio~ / S şi: daguerotip / PI: ~uri. (rar) ~e / E: fr daguerreotype] 1 (înv) Daghereotipie. 2 Aparat de daghereotipie. 3 Imagine obţinută prin daghereotipie. dagliereotipa vt [At: FM (1846). 1812/2 / V: ~ro~ / P: ~re-o~ / Pzi: ~pez / E: fr daguerreotyper] (înv) A obţine imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. cu ajutorul daghereotipului (2). daghereotipie, ~a a [At: BARASCH. M. III. I7/I9/V: (îvr) ~ro~/PI: -ici. ~ice / E: daghereotip + -ic] (înv) 1 Care aparţine daghereotipiei. 2 Referitor la daghereotipie. 3 Caracteristic daghereotipiei. daghereotipie sf [At: CODRESCU. C. I. 250/8 / V: ~ro~ / P: ~re-o~ / PI: -ii / E: fr daguerreotypie] Procedeu vechi de fotografiere, astăzi abandonat, care fixa imaginile cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod şi de brom Si: (înv) daghereotip (1). fototipie. dagherotip sn vz daghereotip dagherotipa v vz dagliereotipa dagherotipic, ~ă a vz daghereotipie dagherotipie sfvz daghereotipie dagliiriotip sn vz daghereotip dah sn vz dac2 dahie sfvz dafie1 dahiu, ~ie a [At: DDRF /V: dachiu / PI: -ii / E: tc dâhi] (Mun; trm) Şiret. dahoiJ av [At: LEXIC REG. II. 85 / E: net] (Reg; îlav) ~ nu Cum să nu. dalioi2 vr [At: VICIU. GL / V: dahoia / Pzi: -oaie / E: ns cf dăliula] (Trs) 1 A se înclina într-o parte. 2 A se lăsa în jos. dalioiet, ~a a [At: CV nr. 11 -12. 38 / V: dalho~ / PI: ~e/i, ~e / E: ns cf dalioi2 ] (Trs) 1 Aplecat. 2 înclinat. dahomeian, ~ă [At: CONTEMPORANUL. 1. 914 / PI: -icni, -iene / E: Dahomey + -ean] (luz) 1 smf Persoană născută şi crescută în Benin. 2-3 smf, a (Locuitor) din Benin. dahon sm, a [At: ŞEZ. II. 225 / PI: ~i / E: net] (Reg) 1-2 (Om) lacom şi urât. dahullianea sf v/ tabulliana daiac1 sn [At! ANTIPA. P. 382 / S şi: daeac / PI: -aci / E: nctl (Reg) Stâlp de susţinere Si: pilot. 6 DALDISI daiac2 sm | At: CONTEMPORANUL. III. 845 / PI: -aci / E: fr dayak] 1 (Lpl) Populaţie a insulei Kalimantan. 2 Persoană din această populaţie. daiaderă sf [Al: ALAS XI. 1936. 3/7 / PI: -re / E: ns cf dairea] (Nob) Instrument muzical nedefinit mai îndeaproape. daiarea sf vz dairea daibăr sn [At: H IX, 510 / PI: net / E: săs Diebel] (Reg) Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. daiboj sn [At: BUL. FIL. IV. 170/V: ~a j/'/PI: -i IE: bg 4an040xe] 1-2 (Fam; îlav) Pe ~ Gratuit. 3-4 (Fam; îal) Pe nimica toată. 5 (Fam; îe) A umbla cu ~ul (sau daibojă) A cere de pomană. 6 (Fam; îae) A trăi din mila altora. 7 (Reg; îe) A fl-n ~i A fi bine dispus. daibojeală ,s/[At: COMAN. GL. / PI: -eli / E: daiboj + -eală] (Fam) 1 Gratuitate. 2 Pomană. 3 (Cer) Lucni dat de pomană. 4 (îlav) Pe — Gratuit. 5 (îc) A umbla cu ~la (sau cu ~jeli) A căuta să obţii ceva la un preţ avantajos. 6 (îae) A minţi. 7 (îae) A înşela. 8 (îe) A da (sau a face) ceva pe ~ A da (sau a face) ceva pe datorie. 9 (îe) A face (ceva) în ~ A face un lucru de mântuială. 10 (Arg) Răspuns improvizat, lipsit de conţinut Si: bălmăjeală. 11 (Arg; îe) A sta (sau a se da) Ia ~ A trăncăni. daibofi vt [At: BUL. FIL. IV. 143 / Pzi: -jesc / E: ns cf daiboj] (Arg) 1 A vorbi încurcat şi fără rost. 2 A minţi. 3 A înşela. daicar sm [At: DLR ms / PI: ~i / E: daică2 + -ar] (Reg) Cerşetor. daicantă i/'[At: DLR ms / PI: -te / E: daicar + -iţei] (Reg) Cerşetoare. daică1 i/' [At: MAIOR, P. 300/6 / V: gai~ / PI: -ici / E: ser dajka] 1 (Trs) Doică. 2 (Olt) Nană. 3 (Mun; Olt; pex) Ţaţă. 4 (Olt; Mun) Iubită. daică2 sfs [At: LEXIC REG. II. 125 / E: net] (Buc; îe) A umbla cu ~a A cerşi. daicinţă sf vz dăicufă daicos sns [At: CONTEMPORANUL, III. 126 / E: ns cf doica2] (Reg) Pomană. daiere a sfvz dairea daija j/[At: DN3 / P: dai-ja / PI: ? / E: fr daija] (Gig) Depresiune închisă, de formă circulară sau alungită, întâlnită în rocile argiloase din regiunile aride sau semiaride. dă\m sm vz dam1 daimioş sm vz daimyo daimyo sm [At: SĂM. III, 158 / P: da-i-mi-o / V: (înv) ~mioş / S şi: daimio / Pi; ~ / E: fr daimio] Mare senior feudal japonez care şi-a pierdut privilegiile în revoluţia de la 1868. daina sf vz doină daina sf vz doină daior sn [At: GL. OLT. / PI: net / E: net] (Reg) Vas făcut din doage de lemn. dintre care două pot fi lungi şi găurite, servind ca toarte, folosit la păstrarea sau transportarea lichidelor Si: liârdău. daira sfvz dairea dairea ş/'[At: BELDIMAN.E. 86/34/V: (înv) daera,daer~ (pl: tinerele şi ilaereri), daiere a, ~ră, dăire a. (reg) daiarea, dara, deire a, dere a / PI: -ele / E: tc daire] 1 (înv) Suită. 2 Instrument muzical oriental de percuţie, asemănător tamburinei, alcătuit dintr-un cerc de lemn acoperit cu piele şi prevăzut cu discuri metalice, folosit, mai ales. la marcarea ritmului. dais sn [At: DN-’ / P: dtt-is / E: eg, fr dais] 1 Platformă (rotundă) instalată în camerele seniorilor feudali pe care se aşeza o masă pentru seniori. 2 (Aht) Lucrare suspendată deasupra unei statui, a unui tron. altar etc., susţinută de coloane. dajalbă sf [At: H IX. 475 / Pl: ~he / E: net] (îrg) Boală a animalelor nedefinită mai îndeaproape. dajdsm [At. (a. 1819). DOC. EC. 234/PI: ~i/E: drrdajdie] (îvr) Dajnic (3). dajde sf vz dajdie dajdie sf [Al. CORESI.TETR.50/V: (înv) ~de (pl: dajde).daşde,dăj~, deaj-, dej~ / Pl: -ii. dStjdii, dăjdiuri / E: vsl aukaA 1 (înv) Tribut. 2 (îvr) Corvoadă. 3 (Înv) Bir. 4 (înv; îe) A-I ajunge ~lâng, dur nu puteam. 29 c Reticenţa în legătură cu săvârşirea unei stări etc. l-aş spune, dar mă tem să nu-1 jignesc. 30 c Incapacitatea în legătură cu săvârşirea unei acţiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vreu, dar nu poate. 31 c Schimbarea unei decizii în urma manifestării unei stări etc. Am vrut să vin dar, chibzuind mai bine, ni-am răzgândit. 32 c Manifestarea unei reticenţe care reprezintă o condiţie de a cărei acceptare depinde săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc. Vreun să-ţi spun ceva, dar să nu te superi. 33 c Impunerea unei condiţii de a cărei realizare depinde săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc. Fă ce-oifiice, dur vino azi Iu mine. 34 c Impunerea unei anumite clauze în legătură cu săvârşirea unei acţiuni, unei manifestări etc. O vei primi, dar nu înainte de majorat. 35 c Impunerea unei anumite interdicţii în legătură cu săvârşirea unei acţiuni, cu manifestarea unei stări etc. Priveşte, dar nu atinge nimic. 36 c Condiţionarea săvârşirii unei acţiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un ultimatum Ţi-1 împrumut, dur pentru ultima dută. 37 c Condiţionarea săvârşirii unei acţiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un avertisment Fă cum vrei, dar ai s-o păţeşti. 38 c Impunerea unei condiţii ce reprezintă o răsplată pentru săvârşirea unei acţiuni, pentru manifestarea unei stări etc. Du-te şi caută, dur să merite osteneala. 39 c Manifestarea satisfacţiei în legătură cu săvârşirea unei acţiuni, cu manifestarea unei stări etc. A durut cum mult, dur măciir am făcut un lucru bun. 40 c Motivarea nerealizării a unei acţiuni, a unei intenţii etc. Ar mai fi rămas, dur se grăbea să itjiingă la gură. 41 c Prezentarea unei explicaţii pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Scuză-mă, dar ţi-am adus o carte de la prietena ta. 42 c Invocarea unei scuze pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Cred cii eşti supărat, dar nu sunt eu de vină. 43 c Opoziţia dintre două elemente din care unul reprezintă consecinţa săvârşirii unei acţiuni, a manifestării unei stări etc. Văd ce frumos se prăvăleşte et/xi în cascadă, dar mi-e ture fricii. 44 c Enunţarea unei restricţii concesive care compensează un aspect, o apreciere (de obicei negative). în legătură cu săvârşirea unei acţiuni, cu manifestarea unei stări etc. E tânără, dur deşteaptă Si: cu toate acestea. 45 c Enunţarea unei restricţii concesive reprezentând factorul care, deşi ar fi trebuit să declanşeze săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc.. nu le declanşează S-a înnorat, dar nu a plouat Si: cu toate acestea, totuşi. 46 c Enunţarea unei restricţii concesive reprezentând factorul care. deşi ar fi putut să favorizeze săvârşirea unei acţiuni, manifestarea unei stări etc.. nu le favorizează Ne cunoşteam, dar nu ne vorbeam. 47 c Enunţarea unei restricţii concesive reprezentând factorul care. deşi ar fi putut să împiedice săvârşirea unei acţiuni, nu o împiedică Cetuteu a fost distrusă, dur, în mai puţin de două decenii, a renăscut. 48 c Enunţarea unei restricţii concesive reprezentând factorul care, deşi ar fi putut să împiedice constatarea unei stări, nu o împiedică Eo zi senină de toamnă, dar cât de trist e totul! 49 c Enunţarea unei restricţii concesive reprezentând factorul care. deşi cunoscut, nu este luat în considerare Mi-ai spus de utâten ori. dur nu te-iim crezut. 50 c Enunţarea unei restricţii concesive ce reprezintă o hotărâre care. deşi luată, nu este respectată Am stabilit aşa, dar vom fiice altfel. 51 c Enunţarea unei restricţii concesive ce reprezintă un resentiment care. deşi există. 1111 poate împiedica manifestarea unei stări de spirit contrare Se teme de el, dar ittt-l urăşte. 52 c Enunţarea unei restricţii concesive ce reprezintă o interdicţie care. deşi exprimată, 1111 este respectată Ti-um spus să tuci, dar tu n-ai ascultat. 53 c Enunţarea unei restricţii concesive ce reprezintă o 12 DARABANA consecinţă negativă care apare în ciuda desfiderii ei Ţie îţi arde să glumeşti, dar nu-i de glumit. 54 c Enunţarea linei restricţii concesive ce reprezintă manifestarea unei atitudini de indiferenţă. în ciuda evidenţei care ar trebui să o împiedice Ai dreptate, dar te-ascultă cineva? 55 c Enunţarea unei restricţii concesive ce reprezintă 1111 factor care. deşi favorabil. este. totuşi salutar Au fost înfrânţi, dar în frângerea i-a ferit de alte nenorociri. 56 c Enunţarea unei restricţii concesive ce reprezintă 1111 impediment care, deşi luat în considerare, este sau trebuie să fie depăşit Mi-e greu, dar voi rezista. 57 c Enunţarea unei restricţii concesive ce priveşte un impediment care va fi depăşit prin resemnare sau acceptare Scrâşni din dinţi, dar n-avea încotro. 58 c Enunţarea unei concesii ce priveşte imposibilitatea atingerii unui grad maxim de manifestare a unei stări, a unei însuşiri etc.. în ciuda oricărei comparaţii Am mai văzut femei frumoase. dar ca asta niciodată. 59 c Imposibilitatea obţinerii unui lucru în ciuda oricărei concesii Cere-mi orice, dar asta nu se j>oate. 60 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza ineficientei oricărui efort în acest sens L-am dojenit, dar în zadar. 61 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza inutilităţii oricărui efort depus Î11 acest sens Căută din nou, dar nu găsi nimic. 62 c (In legătură cu 1111 imperativ) Evidenţierea manifestării unei stări de nerăbdare Dar deschideţi odată! 63 c Evidenţierea manifestării unei stări de admiraţie Măi, da'frumos mai cânţi! 64 c Evidenţierea unei mustrări Da' nu ţi-e ruşine? 65 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunţarea unui aspect nou Ştiu că s-a accidentat, dar cum s-a întâmplat asta? 66 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunţarea unui subiect nou Eu l>lec la mare, dar tu ce vei face? 67 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea către un interlocutor nou Voi puteţi pleca, dar tu mai rămâi. 68 c Schimbarea ideii într-o comunicarea prin completarea unei relatări cu noi elemente, explicaţii etc. Asta era situaţia cumpărărilor, dar. în privinţa vânzărilor, lucrurile nu mai erau atât de bune. 69 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei dorinţe Am auzit, dar as vrea să văd cu ochii mei. 70 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei rugăminţi Am greşit, dar nu te supără, căci voi rezolva problema. 71 a Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei aprecieri E un om aşa voinic, dar cât de blânde îi sunt privirile! 72 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de entuziasm Mai întârziem puţin, dar ce bine că plecăm! 73 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui îndemn Unii reuşesc, alţii nu, dar încearcă şi tu. 74 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui ordin Operaţiunea a eşuat; dar să lăsăm asta. căci avem altele de făcut. 75 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunţarea unui avertisment Pleacă dacă vrei, dar o să ai necazuri. 76 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunţarea unei ameninţări Nu va păţi nimeni nimic, dacă faceţi ce spun eu, dar vai de cei ce n-ascultă. 77 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de indignare Dur cum îndrăzneşti să faci aşa ceva? 78 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de iritare Am aşteptat o lună. două, un an, dar cât să mai aştept? 79 c Schimbarea idei într-o comunicare prin manifestarea unei stări de regret Eram tânăr şi viaţa mi se părea un joc, dar s-au dus acele vremuri. 80 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de surprindere Dar e cu neputinţă ceea ce spui! 81 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de incertitudine Au sosit cumpărătorii casei: dar oare-s cumpărători sau doar vor s-o vadă? 82 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestare unei stări de nehotărâre Ştiu că nu prea am timp de pierdut, dar dacă aş merge şi eu cu voi? 83 c Schimbarea ideii într-o comnnicare prin manifestarea unei stări de nedumerire Sunt bune fructele, dar de unde să mai iau acuma? 84 c (Adesea cu caracter deictic) Concentrarea unei comunicări afirmative sau interogative într-o concluzie Să facem, dur. aşa cum ni se spune Si: asatlar. 85 c (îvp; îcs) ~ însă Manifestarea unei atitudini cu nuanţă emfatică Dar însă şi eu am crescut pe câmpul Bărăganului. 86 c Enunţarea unei concluzii cu caracter opoziţional faţă de ceea ce a fost anterior exprimat Mie dar prea puţin îmi pasă dacă se va întâmpla aşa. 87 c Enunţarea unei concluzii cu caracter concesiv faţă de ceea ce a fost anterior exprimat Să-ţi povestesc eu dar, deşi n-am fost acolo. 88 c Enunţarea unei concluzii care reprezintă o replică dată cuiva într-o comunicare Dar, ia spune, mâine ce ai de gând să faci? întrebă el Si: aşadar, deci. 89 c (îf da) Introducerea unui comentariu incident (conţinând o anumită apreciere) S-a întâmplat odată — da-i mult de atunci - să lipsească nemotivat. 90 c (înaintea unui termen care se repetă) Insistenţa asupra unei idei într-o comunicare Mă apuc serios de lucru, dar serios! 91 c întărirea unui răspuns afirmativ Da’ sigur că da! 92 c (îe) D’apoi (bine) sau ~cum să nu Răspunsul negativ la o propunere. 93 c (îe) ~ aş! Nici gând! 94 c (înv) Afirmaţie categorică în cadrul unui dialog El ţi-a dat scrisoarea? - Dar; l-am întâlnit la poartă. 95 av (Pop; îs) Păi ~! Bineînţeles. 96 av (Pop; îas) Desigur. dar2 sn [At: COD. VOR. 80/8 / V: (înv) ~iu / Pl: -uri. (înv) ~ure / E: siv 44P1] 1 Obiect primit de la cineva în semn de prietenie Si: cadou, (pfm; înv) peşcheş, (pop) plocon, (înv) cinste, dăruşag, prezent1, prosfora. 2 Obiect primit ca ajutor. 3 Obiect oferit fără plată cuiva în semn de prietenie. 4 Obiect oferit cuiva ca ajutor. 5 (Jur; îs) ~ manual Donaţie efectuată prin predarea bunurilor (mobile corporale) de la mână la mână. exceptată de la formele obişnuite de validare. 6 (îla) De ~ Primit gratis. 7 (îlav) în ~ Gratis. 8 (înv; îal) Pe un preţ de nimic. 9 (îlv) A aduce (a da, a duce sau a face cuiva) (în) ~(uri) A dămi. 10 (Spc; adesea urmat de determinări introduse prin prepoziţia „de") Cadou făcut de soţi unul altuia la căsătorie. 11 (Pex; ccr) Ceea ce primesc mirii la nuntă. 12 (Pex) Ceea ce primesc copii la masa de botez. 13 (îs) ~ul miresei Sumă de bani pe care mireasa o primeşte personal în timp ce dansează o horă asemănătoare periniţei. 14 (Mol; Buc) Preparate culinare oferite mirelui şi miresei la nuntă, mamei la naştere sau colindătorilor de sărbătorile de iarnă Si: cinste, plocon. 15 (îrg) Logodnă. 16 (Fig) Rod1.17 (Bis) Ofrandă. 18 (Pex) Donaţie făcută unor instituţii de cult. 19 (Pex) Donaţie. 20 (Mpl; şîs) Sfintele ~uri sau ~ul lui Dumnezeu Pâinea şi vinul sfinţite pentru împărtăşanie. 21 (Lpl) Untdelemn, vin şi pâine sfinţite spre a fi împărţite. 22 (înv; astăzi pfm) Mită. 23 (Rar; pfm; îlv) A cădea la ~uri A mitui. 24 (Pex; îal) A face o investiţie. 25 (Pex; îal) A plăti. 26 (Spc; îrg) înţelegere cu schimb de cadouri făcută în preajma logodnei sau a căsătoriei. 27 (Rar) Moştenire. 28 (înv) Răsplată. 29 (Spc) Premiu. 30 (îlv) A avea ~(de la sau. înv. ccr. de cătră cineva) A fi răsplătit. 31 (îrg) Binefacere. 32 (Pex) Privilegiu. 33 (îe) A face ~ul cuiva A face o favoare cuiva. 34 Graţie divină. 35 (Pex) Ajutor (divin). 36 (Trs; Buc; îe) A fi în starea -ului A fi gravidă. 37 însuşire (naturală sau dobândită). 38 Trăsătură de caracter pozitivă. 39 (Pex) Vocaţie. 40 (Pex) Talent. 41 (îla) Cu ~înzestrat. 42 (îe) A avea ~ul să (sau de a)... A avea puterea de a facc ceva. 43 (îae) A avea priceperea de a face ceva. 44 A avea calitatea de a face ceva. 45 (îae) A fi în stare de a face ceva. 46 (îe) A avea ~ul vorbirii A fi bun orator. 47 (Fig; urmat de determinări în genitiv) Viciu. 48-49 (Ini; îe) A avea (sau a lua) ~ul beţiei A fi (sau a deveni) beţiv. 50 (în concepţiile religiei creştine; adesea cu determinarea „duhului sfânt") Calitate excepţională primită în mod miraculos prin intermediul celei de-a treia persoane a divinităţii, duhul sfânt. 51 (înv) Credinţă. 52 (înv) Religie creştină. 53 (Spc; şîs ~ulpreoţiei) Har conferit preoţilor prin hirotonisire. 54 (Pex) Drept de a oficia actele de cult. 55 Profesie de preot. 56 Fiecare din cele şapte taine ale bisericii ortodoxe. dar1 sn vz darn dara' sf\M: (a. 1725) IORGA. S. D. XIV.21 / Pl: ~le / E: tc dara] 1 Greutate a ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă, sau se cântăreşte o marfă Si: tară. 2 (îe) Mai mare ~ua decât ocaua sau a nu face ~ua cât ocaua Prea multă osteneală pentru obţinerea unui lucru neînsemnat. 3 (Rar) Greutate la cântar. dara2 sf vz dairea darab sn vz dărab daraban sm [At: (a. 1832) DOC. EC. 503 / V: (înv) daraban (1) / Pl: ~i şi dărăbani / E: darabană] (înv) 1 Dorobanţ. 2 Toboşar. darabana sf vz darabană 13 DARABANĂ darabană ,y/'[At: AR (1829). 75:/8 / V: ~bana, darab~, ba~ / Pl: -ne / E: pn taraban, rs AapaGaH, ucr Tapaol&H] 1 (Pop) Tobă (mică). 2 (Pfm; îe) A bate ~na în (sau pe) ceva A bate ritmic în ceva. 3 (Pop; îe) A bate ~na A bate toba. 4 (Pop; îe) A bate ~na cuiva A vinde averea (cuiva) la mezat. 5 (Pex; îae) A sărăci. 6-7 A vinde (sau a cumpăra) la ~ (sau cu ~ ori. rar. ~ne) A vinde (sau a cumpăra) la mezat. 8 (Pop; îe) A face (cuiva) spatele ~ sau capul A bate foarte tare pe cineva. 9 (îe) A face cuiva capul ~ A năuci. 10 (Reg; îf darabană) Cilindru metalic, fără fund. folosit la pescuit. 11 (înv; spc) Roată de transmisiune din lemn, plină, care făcea parte din vechile instalaţii de foraj. 12 (Reg) Smoală sau păcură folosită la ungerea osiei (la căruţă). darabancic sin [At: CONV. LIT. VI. 5 / Pl: -ncici / E: rs Aapa6aHmiK, ucr TapaGawm] (înv) Toboşar. darabanea i/[At: REBREANU. NUV. 5 / Pl: -ele / E: darabană + -ea] (Nob) Tobă mică. darabangiu sm [At: TDRG /V: ba~, ta~ / Pl: -ngii / E: darabană + -giu] (înv) Toboşar. darabă sf vz darab darabel sn vz dărăbel darac [At: (a. 1812) IORGA. S. D. VII. 355 / V: dar-, dărag/ Pl: -ace / E: bg AapaK, tc darak] 1 sn Unealtă pentru pieptănat sau scărmănat lâna. cânepa sau inul. formată dintr-un sistem de piepteni cu dinţi de oţel. montaţi pe un suport Si: (rar) dăracitor. 2 sn (Pop; îe) A da la ~ sau a trece prin (ori pe sub dinţi de) ~ A dărăci. 3 sn (Pop; îe) A pune (cuiva) nutreţ pe ~ A face (cuiva) rău pe ascuns. 4 sn (Rai') Cantitate de lână. in. cânepă etc. care se pune o singură dată în darac (1). 5 sn (înv; pan) Pieptene des. 6 sn Mecanism constituit din două piese cu suprafeţe cilindrice, folosit în industria textilă la destrămarea fibrelor din lână, de celofibră, sintetice etc. 7 sm (Rar) Dărăcitor. daracu i [At: LEXIC, REG. 53 / E: dar1 + acu] (Reg) Cuvânt care exprimă: 1 Uimire. 2 Surprindere. daradaică sf vz taradaicâ daragiu sm [At: (a. 1893) ŞIO II. 404 / Pl: -ii / E: dara2 + -gin] (îrg) Toboşar. darai sf [At: (a. 1726) N. A. BOGDAN. C. M. 159 / Pl: ~e/E: tc darai] (înv) Ţesătură asemănătoare cu taftaua. daralaş sn [At: ALRM SN I. h. 184 / Pl: ~uri / E: mg darâlăs] (Trs) Boabe de cereale măcinate, folosite ca hrană pentru ^imale Si: uruială, (Trs) dttralâu (2). daralău sn [At: LEXIC REG. 69 / Pl: dărălaie / E: mg dardle] 1 (Reg) Râşniţă. 2 (Trs) Daralaş. 3 (Reg) Teasc (pentru stors strugurii). daramnica sfsa [At: H XVIII. 35 / E: net] (Reg) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 Melodie după care se execută daramnica (1). daranat, -a a [At: L.ROM. 1961.21 / V: dărân—, —răn— / Pl: -aii. ~e / E: ns. cf darâmbeie] (Reg) 1 (D. copii) Neastâmpărat. 2 (D. copii) Neascultător. 3 (D. oameni) Fără caracter Si: ticălos, darap sn vz darab darar sn [At: VUIA. PĂST. 40 / PI: ~e / E: net] (Reg) Bară metalică (în poziţie orizontală) care serveşte la suspendarea căldării deasupra focului. darat sn [At: MANOLACHE DRĂGHICI. ap. ŞIO II,. 45 / Pl: -uri / E: tc darat] (înv) Ceremonial de la curte. daravelă sf v/ daraveră daraveră sf[At: I. GOLESCU. C. / V: -elă, (rar) dărăvere, (îvr) -re, darea vere / Pl: -re, ~ri, (înv) -niri / E: tc dalavera sau dare + avere cdp. it dare et avere] 1 (Fam; cu determinări care arată felul) Negustorie. 2 (Pex) Situaţie financiară. 3 (Fam) Interes. 4 (Fam) Afacere. 5 (Pfm; îe) A avea (sau a face) ~ (cu cineva) A avea (sau a face) afaceri cu cineva. 6 (Rar; fam: îe) A fi în ~ri (de comerţ) A fi în relaţii comerciale. 7 (Fam; pgn) Orice fel de relaţie care se stabileşte între două sau mai multe persoane. 8 (Fam) încurcătură. 9 (Jur; înv; şîs - judecătorească) Proces. 10 (Arg) Jucărie. 11 (Pfm; etif) Penis. 12 (Bot: reg; îs) -eki popii Cucurbeţică (Aristolochia clematitis). daravere sf vz daraveră dară1 i/[At: PAŞCA. GL. / Pl: -re / E: ns cf daraveră] (Reg) Afacere sau problemă ce trebuie rezolvată. dara2 c vz dar2 darănat, -a a vz daranat darămite c [At: CARAGIALE. N. S. 15 / V: ~rm~ / E: dar(ă) + mi + -te] 1 Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte. 2 Mai mult decât atâta. 3 Cu atât mai mult. 4 Dar1 (16). darâci v vz dărăci darâmbeie sm [At: REV. CRIT. III. 122 / V: dăr- / Pl: -eţi / E: ns cf daravat] (Trs) Copil (mic şi neastâmpărat). darbac sn [At: PLOPŞOR. V. O. 7 / Pl: -ace / E: ns cf gărbac] (Reg) Bici format dintr-o împletitură groasă, alcătuită din patru fire de piele sau sfoară. darda vt [At: HELIADE. D. J. 122/13 / Pzi: -dez / E: fr darder] (Frî) A arunca o dardă (1). dardan sm [At: LM / Pl: ~i / E: Dardanos] (Liv) Locuitor al vechii cetăţi Troia Si: (îvr) dardanian. dardanian, —a smf [At: LM / Pl: -ieni. -iene / E: dardan + -ian] (îvr) Dardan. dardanic, -a a [At: MURNU. I. 109 / Pl: -ci. -ce / E: dardan + -ic] (Liv) 1 Care aparţine vechii cetăţi Troia. 2 Referitor la Troia. dardar sn vz dardăr dardă1 sf[At: MARDARIE. L. 131/1, CF 135/6 / Pl: -de. (înv) dărzi I E: fr dard, pn darda] 1 (înv) Armă albă. ca o suliţă scurtă, prevăzută cu vârf de oţel. folosită în evul mediu. 2 (înv) Săgeată. 3 (Reg) Unealtă nedefinită mai îndeaproape, folosită la prelucrarea cânepii şi a lânii. dardă2 sf [At: AMFILOHIE. G. F. 159v / Pl: -de / E: it dardo] (Ast; îvr) Meteorit. dardai v vz dărdăi dardar sn [At: M. I. CARAGIALE. C. 61 / V: -dar / Pl: ~e / E: ger Tardl] Joc de noroc cu 32 de cărţi. dare sf [At: N. COSTIN. L. 294 / Pl: dări / E: da2] 1 Aducere în apropierea, la îndemână. în braţele etc. cuiva. 2 Punere a cuiva sau a ceva la dispoziţia cuiva. 3 Predare. 4 (îvp) Dăruire. 5 (îvp) Vindere. 6 (D. oameni; îla) Cu ~ de mână înstărit. 7 (îs) ~ de seamă Raport asupra linei activităţi, gestiuni etc. într-o anumită perioadă. 8 (îas) Prezentare critică a unei scrieri literare sau ştiinţifice Si: recenzie. 9 Relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplări etc. 10 (înv; îs) ~ la semn Tragere la ţintă. 11 (îs) ~ în judecată Chemare a unei persoane în faţa instanţelor judecătoreşti în calitate de pârât. 12 (îs) ~ în funcţiune Deschidere a unui magazin, imobil etc. 13 (îs) ~ în exploatare Deschidere a unei mine pentru extragerea zăcământului. 14 (îs) ~ la lumină Publicare. 15 (îs) - pe fata (sau în vileag) Divulgare. 16 (Pex; îs) Demascare. 17 (în Evul Mediu) Obligaţie în bani şi natură Si: impozit, dareavere ş/ vz daraveră darie j/'[At: BORZA. D. 125 / Pl: -ii / E: net] (Bot) 1 (Rar) Vârtejul pământului (Pedicuhiris verticillata). 2 Plantă erbacee cu tulpină simplă, înaltă până la 1.50 m, şi multifoliată. cu frunze moi. de un verde închis, mari. lanceolate. cu flori galbene dispuse într-un racem lung şi cu fructe capsulate ovale, oblic-acuminate. folosită în medicina populară (Pedicuhiris exaltata). 3 Plantă erbacee cu tulpină simplă, erectă, cu frunze penate simplu sau dublu, cu flori de culoare galbenă, dispuse într-un spic lung. cu fructe capsulate, oval-lanceolate (Pedicularis comasa). 4 Planta erbacee Pedicuhiris baumgarteni. dariu su vz dar2 darloi sn [At: H XVII. 152 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Unealtă de fierărie nedefinită mai îndeaproape. darmite c vz darămite dam av [At: M. COSTIN. L. 192 /V: (înv) darsn/E: it indarno] (luz; îlav) In ~ Degeaba. 14 DATĂ darnic, ~â a [At: NECULCE. L. 102 / Pl: ~ci, ~ce / E: dar + -nic] 1-2 (D. oameni) Căruia îi place să dea sau să facă daruri Si: generos, mărinimos. 3 (Fig) îmbelşugat. 4 (Fig) Abundent. 5 (Fig) Bogat. 6 (Fig) Roditor. darovanie a/'[At: (a. 1651) IORGA. S. D. XVI, 190 / Pl: ~ii / E: vsl 44>M4HffK] (Rar; slî) Donaţie. dartra i/[At: DRĂGHICI.D. 32/2 / PI: ~re /E: fr dartre] (înv) Erupţie pe piele. daruşâfa sfvz daruşifa daruşifa sf [At: CANTEMIR. ap. ŞIO II,. 144 / V: ~şăfa / Pl: ~le / E: tc dariişşifd] (Tcî) Sanatoriu (de alienaţi mintali), aflat de obicei pe lângă 0 geamie. darwinian, ~ă smf, a [At: CONTEMPORANUL. I. 808 / S şi: ~rvi~ / P: ~vi-ni-an / Pl: -ieni, ~iene / E: fr darwinien] 1-2 (Rar) Darwinist (1-2). darwimsm sn [At: CONTEMPORANUL, 1.5 / S şi: ~rvi~ / P: ~W-nism / E: eg darwinism, fr darwinisme] 1 Concepţie evoluţionistă, formulată de naturalistul englez Darwin, potrivit căreia speciile actuale de plante şi animale provin din transformarea treptată a altor specii care au trăit odinioară pe pământ, ca urmare a interacţiunii dintre variabilitate. ereditate, suprapopulaţie. lupta pentru existenţă şi selecţia naturală. 2 (îs) ~ social Concepţie sociologică ce extinde. în mod eronat, legităţile biologice descoperite de Darwin la viaţa socială. darwinist, ~d [At: CADE / S şi: ~vi~ / Pl: -işti, ~e / E: fr darwiniste] 1 a Care aparţine darwinismului (1) Si: (rar) darwinian (1). 2 smf Adept al darwinismului (1) Si: (rar) darwinian (2). dasag sm vz desag dascăl sm vz dascăl dascalaş sm vz dăscălaş dascalec sm [At: POLIZU / Pl: ~ci / E: dascăl + -e-c] (înv) Dăscălaş (1). dăscălie sfvz dăscălie dăscălită sf vz dăscălită dascăl sm [At: (a. 1620) GCR 1.60/25 / V: (reg) ~cal, ~căr, ~căl, ~cul / Pl: ~i / B*ngr 8aa%aXofl] 1-2 (înv) Persoană (cu calificare specială) angajată a bisericii, care preda într-o şcoală elementară Si: institutor, învăţător, (înv) didascăl. 3 (Asr; fam) Profesor. 4 (Ast; reg; îs) ~u' cu cartea în mână Constelaţie nedefinită mai îndeaproape. 5 (înv; spc) Preceptor1. 6 (înv) Persoană cultivată care activa şi crea într-un anumit domeniu al cunoaşterii, al culturii. 7 (Fig) Persoană care a adus contribuţii valoroase într-un domeniu de activitate. într-o doctrină. 8 Şef al unei şcoli. 9 Creator al unui curent artistic. 10 Iniţiator şi propagator al unei doctrine. 11 (Pgn) îndrumător (1) Cf maestru, mentor. 12 (Reg; îe) A sta ~ (pe capul) cuiva A bate la cap (pe cineva). 13 (Reg) Maistru. 14 (Adesea determinat prin „bisericii" sau „de biserică") Cântăreţ de strană în biserică Si: (reg) cantor, diac. (înv) psah. (îvr) psaltichies. psălticaş. 15 (înv) Predicator (1). 16 (Bot; Trs) Bălbisă (Stachys sylvatica). dascăr sm vz dascăl dascău sm [At: BĂCESCU. P. 28 / Pl: ~ăi / E: nc] (Trs; iht) Boiştean (Phoximus phnximus) ■ dascăl sm vz dascăl dascul sm vz dascăl dasie sf [At: EUSTATIEVICI. GR. RUM. 15 7,, / Pl: ~ii / E: ngr ScSosicfi] (Grî) Spirit aspru Cf spirit. dasprimavăra v vz desprimăvăra dasşăra i’ vz deşira2 dasşira v vz deşira2 dastivi v vz destivi dastrama i’ vz destrăma dastrâmba v vz destrămba daşăra v vz deşira2 daşde sf vz dajdie daşnic, ~ă smf, a vz dajnic daşotă sf vz daşova daşova sf [At: I. CR. IV. 251 / V: (1) ~otă / Pl: ~ve / E: net] 1 (Mun) Glumă. 2 (Mun) Afacere. 3 (Reg) Interes. dat1 sn [At: CORESI. EV. 399/16 / Pl: ~uri / E: da*] 1-6 Dare (1-6). 7 (înv) Amendă. 8 (Urmat de determinări introduse prin prepoziţia „la") Efectuare a anumitor operaţii de prelucrare. 9 (Pop) Soartă. 10 (în superstiţii; îe) Aşa e ~ul (cuiva) Aşa este soarta cuiva. 11 (Pop) Datină. 12 (Pop; îe) Cum (sau precum) e ~ul După cum este obiceiul. 13 (în superstiţii) Boală atribuită farmecelor, vrajilor. 14 Punct de la care se plecă într-un raţionament, discuţie, argumentare etc. 15 Fapt din care rezultă sau se deduc altele. 16 Noţiune fundamentală. dat2, ~a [At: CAMIL PETRESCU. U. N. 232 / Pl: daţi, ~e / E: da3] 1 a (D. obiecte, bunuri) Pus la îndemâna. în mâna. braţele, gura etc. cuiva. 2 a (D. mâncare, băutură) Oferit. 3 a Distribuit. 4 a (Pex) Repartizat. 5 a (D. o activitate) încredinţate cuiva. 6 a Predat. 7 a Destinat. 8 a (Mai ales în determinări introduse prin prepoziţiile „pe", „pentru", „în schimb") Cedat pentru a primi în loc altceva. 9 a (îvp) Aşezat într-un anumit loc sau poziţie. 10 a (D. uşă. poartă. îla) ~ de perete împins în laturi. 11 a (Pex; d, uşă, poartă; îal) Larg deschis. 12 a (îla) ~ peste cap Lucrat superficial. 13 (Pex; îal) Distrus. 14 (D. terenuri) Care se întinde până la... 15 (Cu determinări introduse prin prepoziţia „cu") Acoperit cu 1111 strat de vopsea, ulei. metal etc. 16 (D. oameni) Uns cu 1111 strat de cremă, ruj. pudră etc. 17 a (Pex; cu determinări introduse prin prepoziţia „cu") Stropit. 18 (D. substanţe) întins pe ceva. 19 (D. oameni) încredinţat cuiva în vederea unui scop. 20 a (Pop; d. vite) Mânat. 21 (îvr) Trimis. 22 (îvr) Amânat. 23 a (înv) Supus. 24 (îvp; d. cetăţi, armate) Predat. 25 a (D. oameni) Care se lasă atras, cuprins, copleşit de... 26 (D. ştiri, informaţii) Adus la cunoştinţă. 27 (îal) ~ la ziar Publicat în ziar. 28 a (îal) Trimis spre publicare la ziar. 29 (îla) ~ la televizor Difuzat la televizor. 30 (îla) ~la lumină (sau la iveală) Descoperit. 31 (îal) Arătat. 32 a (D. o scriere; îal) Publicat. 33 a (D. bunuri materiale) Realizat prin muncă. 34 a (Pex; d. bunuri materiale) Produs. 35 a (D. legi. documente) Elaborat şi făcut cunoscut Si: emis. 36a (D. concursuri, teze. examene) Susţinut. 37 a (D. băuturi alcoolice; îla) ~ pe gât Băut lacom, dintr-o dată. 38 a Pus la dispoziţie. 39 a Prezentat. 40 a (îe) La un moment ~ într-un anumit moment. 41 a (îae) în clipa aceea. 42 a (îe) în cazul ~ Î11 acest caz. 43 a (îlc) ~ fiind (că) Ţinând seama de... 44 a (îal) Deoarece. 45 a (D. oameni; îla) ~ dracului (sau naibii) Deştept. 46 a (D. oameni; îal) Şmecher. 47 a (îla) ~uitării Uitat. 48 a (îal) Părăsit. 49 ş/'(Reg) Obicei. 50 ş/'(îlav) (Pre)cume ~După cum este obiceiul. 51 i/'(Mol) Una dintre părţile de câte şaisprezece prăjini ale unei făclii Si: ohraţe. trunchi. data [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~tez / E: fr dater] 1 vt A pune data (1) pe un act. document scrisoare etc. 2 vt A stabili data exactă a unui eveniment din trecut. 3 vi (Nob) A se învechi. 4 vi (Adesea cu determinări introduse prin prepoziţiile „din", „de la", „de") A începe să existe. 5 vi (Rar) A se face cunoscut Si: a se remarca. databil, ~a a [At: PÂRVAN, G. 4 / Pl: ~i. ~e / E: data + bil] Care poate fi datat (4). datare a/'[At: PONTBRIANT. D. / Pl: ~rări / E: data] 1 Punere a datei pe o scriere. 1111 act. o scrisoare etc. Si: datat1 (1). 2 Stabilire a datei unui eveniment din Uecut Si: datat1 (2). 3 (Nob) învechire. 4 Stabilire a perioadei sau a datei de când începe să existe un document, obiect, monument etc. Si: datat1 (4). 5 (Rar) Remarcare. datat1 sn [At: DLR / Pl: ~uri / E: data] (Rar) 1-4 Datare (1-4). datat2,~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -aţi. ~e / E: data] 1 (D. scrieri, acte sau scrisori; pex d. obiecte) Care poartă data (1). 2 (D. fapte, evenimente etc.) Căruia i s-a stabilit data (2). 3 (Nob) învechit. 4 (D. un document, obiect, monument etc.) Căruia i s-a stabilit data sau perioada de când începe să existe. 5 (Rar) Remarcat. dată sf[At: ASACHI. S. L. II. 45 / Pl: ~te / E: fr date] 1-2 Timp sau moment în care are (sau va avea) loc 1111 fapt. o întâmplare Si: oară1 (1). 3 (îlav) ~ta trecută într-o împrejurare trecută. 4 (îlav) ~ta viitoare într-o împrejurare ulterioară. 5 (îlav) De ~ta aceasta (sau asta), ori (înv) astă ~ Acum. 6 (îal) în rândul acesta. 7 (înv; îlav) Din ~ta de acum De acum 15 DATICĂ înainte. 8 (îlav) întru (sau Ia) acea ~ în acel timp. 9 (înv; îal) Imediat. 10 (îlal) Pe ~ce (sau cum) Imediat. 11 (îal) în momentul când. 12 (îlav; îoc de două sau de mai multe ori) O ~ într-un singur rând. 13 (îlav) Nu o ~ Adesea. 14 (îlav) O ~(cu) în acelaşi timp (cu). 15 (îlav) O ~cu capul Niciodată. 16 (îc) O ~ pentru totdeauna Definitiv. 17 (îe) încă o ~Din nou. 18 (îae) A doua oară. 19 (îlc) 0~(ce) Imediat (ce). 20 (îal) De vreme ce. 21 (înv; îlav) întâia ~ cât îndată ce. 22 Timp precis (exprimat în termeni calendaristici) când s-a produs sau urmează să se producă un eveniment. 23 Indicaţie exactă a timpului (exprimată calendaristic) care apare pe un document, pc o scrisoare, lucrare etc. 24 (Mpl) Numere, mărimi, relaţii, fapte, elemente etc. care servesc la rezolvarea unei probleme sau care sunt obţinute în urma unor cercetări. urmând să fie supuse unor prelucrări şi care pot servi la tragerea unei concluzii, la luarea unei decizii etc. dalicâ a/'[At; ALRT II. 31 / Pl: -ce / E: net] (Reg) 1 Bucată de lemn lungă şi subţire, folosită ca element de sprijin la 1111 joc de copii. 2 Popic2 (1). datină sf | At: URECHE. LET. I. 316/16 / V: (înv) dedi~, (reg) det~ I Pl: ~ni, (înv) -ne / E: vsl ajahha] 1 (Asr) Regulă (2). 2 Deprindere păstrată din timpuri vechi, consacrată prin tradiţie şi caracteristică pentru un popor sau pentru o colectivitate mai restrânsă. 3 (Rar; îla) De ~Tradiţional. 4 (îlav) După ~ (sau potrivit ~nei) Conform tradiţiei. 5 (îal) Conform uzanţei. 6-7 (îvr; îlv) A (se) lua (sau a (se) face) ~ A (se) încetăţeni. 8 (îvp; adesea precedat de verbul a aven) (^pea ce este moştenit. 9 (îvp; adesea precedat de verbul a avea) Particularitate. 10 (îvp; pex; adesea precedat de verbul a avea) Obişnuinţă. 11 (înv) Dată2. dativ1 [At: VĂCĂRESCUL. GR. 12/23 / Pl: ~e / E: fr datif, it dativo, lat dativus] 1-2 sn, a (Şîs caz. - sau. înv cădere ~ă) (Caz al declinării) care exprimă, de obicei, destinaţia acţiunii unui verb mai ales valoare de complement indirect şi răspunzând la întrebarea „cui?“. 3 a (îs) ~ etic Folosire a pronumelui personal neaccentuat de persoana I şi a Il-a singular Î11 cazul dativ (2) cu scopnl de a indica participarea afectivă a povestitorului la desfăşurarea acţiunii. 4 a (îs) ~ adnominal Construcţie în care 1111 dativ (1) determină 1111 nume şi are funcţia de atribut. 5 a (îs) ~ posesiv Construcţie care. în unele limbi (de exemplu. Î11 latină) exprimă posesorul cu funcţie de subiect logic. 6 a (îas) Formă a pronumelui personal (şi reflexiv) neaccentuat. în cazul dativ (2) folosit cu funcţie atributivă şi echivalent cu un adjectiv posesiv sau cu genitivul pronumelui personal. 7 a (îs) ~ locativ Construcţie în care substantivul. în cazul dativ (2). are funcţie de complement circumstanţial de loc. dativ2, ~ă a [At: ALEXI. W. / Pl: ~i, ~e / E: fr datif] (Jur; d. tutore sau tutelă) Care este numit prin consiliu de familie sau. în unele cazuri, de tribunal. datoht sn lAt: CANTUNIARI. L. M. 91 / Pl: ~uri / E: fr datholite. ger Datholith] Mineral transparent incolor sau alb. cenuşiu, violet din care se extrage borul. dator, ~oare [At: CORESI. EV. 280/ V: (îvp) dăt~,dătoriu,det~,(în\) ~riu, ~tur, deator, deatoriu, detoriu, (reg) dit~ / Pl: ~i. -oare / E: ml debitorius] 1 a (Construit mai ales cu verbul a fi sau a rămâne şi urmat de determinări introduse adesea prin prepoziţia cu, arătând obiectul datoriei) Care are de plătit (cuiva) o datorie (1). de obicei, o sumă de bani. 2 a (Ilv) A (se) da (sau. pop a (sc) băga) ~ A se îndatora (cuiva). 3-4 a (Pfm; îe) (A fi) ~vândut (A fi) plin de datorii (1). 5 a (Pfm; îe) A scoate (pe cineva) ~ A pretinde (cuiva) achitarea unei sume pe care nu o datorează. 6 a (Trs; îe) A sc băga ~ (pe ceva) A lua ceva pe datorie. 7 a (îe) A face ceva ~ A amaneta un obiect. 8 a (De obicei urmat de 1111 conjunctiv sau un infinitiv) Care este obligat (moral, prin lege sau printr-o învoială) să adopte o anumită poziţie, sau să acţioneze într-un anumit mod Si: constrâns, forţat. 9 a (Pex; de obicei urmat de 1111 conjunctiv sau 1111 infinitiv) Sortit (1). 10 a (îe) A (nu) rămâne (cuiva) ~ A face totul după cum era stabilit. 11 a (îae) A clarifica. 12 a (îae) A răspunde prompt. 13 a (Pex; îae) A se răzbuna. 14 a (înv; pex) Răspunzător. 15 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care are datoria de a mulţumi (cuiva) pentru 1111 serviciu, pentru un sprijin etc. 16 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este îndatorat (cuiva). 17 a (De obicei construit cu verbul a fi) Care este plin de recunoştinţă. 18 a (îlv) A fi ~ A datora. 19 sm (înv; adesea cu referire la divinitate) Dătător. 20 sn (înv) Datorie (1). 21 sm (înv; îlav) în ~ Pe datorie (1). 22 sm (îrg) Debitor. datora [At: ANON. CAR. / V: ~ri / Pzi: ~rez / E: dator] 1 (Fşa) vt A avea de restituit cuiva o sumă de bani sau un bun material. 2 vt A avea o datorie morală (sau legală) faţă de cineva. 3 vt (Pex) A trebui să fie recunoscător cuiva. 4 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A fi provocat de... 5 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A se explica prin... 6 vrp A avea drept cauză. datorare ş/'fAt: COSTINESCU / Pl: -rări / E: datora] (Rar) 1 Restituire a unei sume de bani sau a unui bun material. 2 Obligaţie morală (sau legală) faţă de cineva. 3 Recunoştinţă faţă de cineva. datoraş sm [At: ŞINCAI. HR. III. 243/23 / V: (îvr) detoriaş, (îrg) dăt~, det~, (reg) dit~ / Pl: ~i / E: dator + -«i[ 1 (înv) Creditor. 2 (îvr) Debitor. datorat, ~ă [At: DEX / Pl: -aţi. -e / E: datora] 1 (D. bani sau bunuri materiale) Care trebuie restituită. 2 a (D. obligaţii morale sau legale) Care trebuie îndeplinit. 3 (D. recunoştinţă) Cuvenit2. 4 Care este provocat de ceva. 5 Care se explică prin ceva. 6 Care este cauzat de ceva. datori vtr vz datora datorie ş/ [At: CORESI. EV. 285 / V: (reg) adet~, (înv) deal-, diat~, dit~, dot~, (îrg) dăt~, det~ / Pl: ~i/ / E: dator + -ie] 1-2 Sumă de bani (sau orice bun) pe care cineva a luat-o cu împrumut (sau pe care o datoreaza cuiva). 3 (înv; îs) Carte (sau zapis) de - Act în care este consfinţită suma sau alt bun pe care o datorează cineva cuiva. 4-5 (îljv) Cu (sau pe. înv. în) ~ (sau. înv. ~ii) Pe credit. 6-7 (îal) De împrumut. 8 (îvr; îlv) A cădea la ~ A se îndatora. 9 (D. soldaţi; îae) A muri pe câmpul de luptă. 10 (Pex; fig; d. oameni; îae) A se sacrifica pentru o cauza. 11-12 (îe) A (sc) băga sau a (se) îneca, a (se) îngloda, a (se) încurca în (nişte) ~ii A (se) împrumuta cu sume mari de bani care nu mai pot fi restituite. 13 (îe) A bate (pe cineva) (sau a da cuiva) pe ~ A bate (pe cineva) fără nici o justificare. 14 (Pex; îae) A bate (pe cineva) foarte tare. 15 (îrg) Sumă de plată. 16 (îrg; spc) Taxă. 17 (îvr; spc) Impozit. 18 (îrg; spc) Muncă de scurtă durată efectuată Î11 folos public. 19 (înv) Ceea ce a fost dat (de către cineva). 20 (înv; pex) Dar. 21 Ceea ce i se impune cuiva (sau îşi impune cineva) să facă într-o anumită situaţie (sau într-un anumit scop) Si: îndatorire, misiune, obligaţie (înv) datorinţă (1). 22 Acţiune de o importanţă deosebită pe care trebuie s-o înfăptuiască cineva Si: misiune (înv) datorinţă (2). 23 Responsabilitate morală (sau materială) Si: sarcină, rol1, (îrg) datorinţă (3). 24 (îla) De ~ Cuvenit. 25 (îlav) De (sau după. din) ~Din obligaţii 26 (îal) Din necesitate. 27 (îal) După cum se cade. 28 (îlav) La ~în locul în care te cheamă obligaţiile de serviciu. 29 (îal) Î11 armată. 30 (D. tineri; îe) A fi chemat la ~ A fi încorporat. 31 (D. oameni; îe) A fi la~ A fi acolo unde îl cheamă obligaţiile de serviciu. 32 (Fig; d. oameni; îae) A fi acolo unde trebuie. 33 (îlv) A avea ~ (sau ~ia) (să) A fi obligat moral Si: u datora (3). 34 (îe) A-şi face (drept) (sau a împlini) ~ (sau ~ia) A răspunde obligaţiilor de serviciu. 35 (îae) A fi foarte conştiincios. 36 (îae; pex; cu referire la diferite ramuri ale activităţii umane) A răspunde cerinţelor de bază. 37 (îe) A fi omul ~i A fi foarte conştiincios. 38 (îe) A fi (sau. înv, a crede) de (sau în, întru) ~ia (cuiva) A fi obligaţia cuiva să... 39 (îe) A crede (sau a ţine) de ~ A avea obligaţia să... 40 (îvr; îe) Nici ~ a lăsa A se achita de toate obligaţiile. 41 (Reg; îe) A te da (sau a călca) ~ia A fi obligat de lege sau de poziţia socială, să acţionezi într-un anumit mod. 42 (înv; în religia creştină) încălcare a obligaţiilor faţă de Dumnezeu. 43 (înv; pex) Geşeală. 44 (îvp) Obicei. 45 (îvp; îlav) După ~ Conform uzanţei. 46 (îvp; îal) Conform tradiţiei. 47 (îvp; îal) După cum se cuvine. datorinţă sf [Al: ŞINCAI. HR. III. 1222/18 / V: (in\)deat~,det~, (îrg) dăt~ / Pl: ~ţe / E: datori + -iută] (îrg) 1-3 Datorie (20-22). 4 (îlav) După ~Cum se cuvine. 5 (îal) Cum se cere. 6 (îe) A-şi face (sau a (îm)plini) ~ţa A-şi face datoria (32). 7 (îe) A-şi tine de ~ A considera de datoria cuiva să... 16 DACESC datoriş sm [At: ALR II. 3628/ 353 / V: dăt~, det~, deat~ 1 Pl: ~i / E: dator + -t'.y] (Reg) Debitor. datorit, ~ă a vz datorat datorita pp [At: COCEA. S. 1.29 / E: ns cf datora ] (Construit cu dativul) 1 Mulţumită. 2 Din cauza. datoria, ~ie smf, a vz dator datornic, ~d [At: PSALT. 235 / V: (înv) deat~, det~, (îrg) dat~ / Pl: ~ci, ~ce / E: dator + -h/c] 1 smf(Asr) Creditor. 2 .vw/'Debitor. 3 a (înv) Necesar. 4 a (îe) A fi (sau a rămâne) ~ A fi îndatorat din punct de vedere moral Si: a datora (3). 5 i/n/'(Bis; înv; mpl) Persoană care a greşit faţă de cineva. (2). 6 .vw/ (înv; mpl; în religia creştină) Persoană care greşeşte faţă de alta. datornicesc, ~ească a [At: N. COSTIN. LET. II, 105/11 / Pl: ~eşti / E: datornic + -wc] (îvr) Necesar. datorniceşte av [At: (a. 1810) IORGA, S. D. XII. 202 / E: datornic + -mc] (îvr) Obligatoriu. datar, ~ă smf. a vz dator datura sf vz daturd datară sf[At: LM / V: ~ra / Pl: ~ri / E: lat datura] (Bot; liv) Ciumăfaie (Datura stramonium), daturic am [At: LM / Pl: ~ci / E: fr daturique] (îs) Acid ~ Acid din seria acizilor acetici, care se obţine din grăsimi prin tratarea acestora cu o substanţă bazică Cf: acid margaric. daturină a;/'[At: LM / Pl: ~ne I E: fr daturine, ger Daturin] Substanţă alcalină obţinută din frunze sau seminţe de datură. dau [At: JAHRESBER. III, 314 / E: da1 + au cf dar1] (Reg) ] c Adaugă 0 idee nouă la cele spuse mai înainte. 2 av Chiar. dană ne vz doi douăsprezece ne vz doisprezece douăzeci ne vz douăzeci daul! sn [At: VĂCĂRESCUL. IST. 255 / V: ~d sf/ Pl: ~uri / E: tc davul] (Tcî) Tobă mare cu două membrane, specifică formaţiilor de muzică turcească. daul2 sn vz tabul dau/ă v vz dăula dania sf vz daul1 daulgiu sm [At: SADOVEANU. O. X. 184 / Pl: ~ii / E: daul1 + -gin] (înv) Toboşar. daulhana sfa vz tabulhana daun sm [At: MARIAN. î. 468 / V: damn / Pl: ~i / E: net] (în poezia populară) Pom nedefinit mai îndeaproape. dauna sf [At: (a. 1829) AR. 151 /7 / Pl: ~ne. (reg) ~ni / E: lat damnum] 1 Pierdere materială adusă cuiva (sau suferită de cineva). 2 Stricăciune care provoacă pierdere. 3 (Pex) Necaz. 4 (înv) Danii. 5 (Nob) Deteriorare. 6 (îlp) In (sau cu.spre.de) ~na (cuiva sau a ceva) Ştirbind calitatea (sau prestigiul, autoritatea etc.) cuiva (sau a ceva). 7 (îal) în detrimentul (cuiva sau a ceva). 8 (înv; exclamativ; îe) (Ce) ~ (mare) că... Păcat2 că... 9 (Jur; îs) -ne interese (sau ~ne si interese) Sumă datorată creditorului de către debitorul care nu şi-a achitat obligaţia. 10 (Pex) Despăgubire datorată de autorul unui delict în vederea reparării (sau ameliorării) prejudiciului cauzat. 11 (îlav) A fi ~ A fi periculos. 12 (îvr) Faptă regretabilă, lipsită de seriozitate. 13 (îvr) împrejurare neplăcută pentru cineva. dara1 sfa [At: PÂRVAN. G. 42 / Pl: ~ve / E: izolat din nume de localitaţi daco-getice ca Buridava, Capidava, Sucidava etc.] 1 Aşezare dacică dezvoltată din punct de vedere economic şi social. 2 (Pex) Capitală. dara2 sfa [At: AMIRAS. LET. III. 167/27 / V: dară (Pl: ~ve) / Pl: (7) ~le. (8) -dave, ~vele / E: srb dara, tc dara] (Trî) 1 Proces. 2 (Pex) Ceartă. 3 (Pex) Necaz. 4 (îe; după tc dava etmek) A face ~ A da în judecată. 5 (Reg: îe) A avea ~ (cu cineva) A se certa (cu cineva). 6 (înv) Plângere. 7 (Olt; îf dava) Femeie căreia îi place să sc certe. darageaiâc sn vz daragilâc davagialâc sn vz davagilâc daragilâc sn vz daragilâc davagilăc sn vz daragilâc davagilâc sn [At: (a. 1776) IORGA. S.D. XXI. 160 / V: ~agealâc, ~gialâc, ~lac, ~lăc, / Pl: ~uri / E: tc davaţilic] (Tcî) Plângere. davagiu sm [At: (a. 1764) IORGA. S. D. XIV. 227 / V: dor~ / Pl: ~ii / E: tc damei] (înv) 1 Reclamant. 2 Avocat. daralmaş sm. a vz devdlmaş daralmaşie sf vz devălmăşie daralmdşesc, ~ească a vz derălmăşesc dară sf vz dara2 darălmăşesc a vz devălmăşesc daralmaş ie sfv z devălmăşie daret sn vz daret-name daret-name sn [At: VĂCĂRESCUL. IST. 259 / V: daret / Pl: ? / E: tc daret-name] (Tcî) Invitaţie oficială scrisă. davită i/'[At: ANTIPA. F. I. 174 / Pl: ~te / E: rs BjZBWja] (Iht; Dob) Văduvită. davifie .v/ [At: DLR ms / Pl: ~i; / E: net] (Reg) Poznă. davlageală sf vz damblageala darlagi v vz damblagi darlagie sf vz damblagie darlagit, ~ă a vz damblagit darlagiu, ~ie smf vz damblagiu da i vz de1 dăbăla V vz dăbzălăza dăbălair sm vz ddbilar dăbăhnă i/'[At: VAIDA / Pl: ~ne / E: ns cf bălană] (Trs) 1 Soi de prune mari. galbene. 2 Prună din acest soi. dăbălare i/[At: CORNEA. E. I. 63/17 / Pl: -lari / E: dăbăla] (înv) 1 Decădere fizică. 2-3 (Pex) Deformare a (unei părţi a) corpului. 4 Pierdere a curajului. 5 Paralizie. dăbălat, ~ă a vz dăbălăzat dăbdlăciune j/[At: TDRG / Pl: ~ni / E: dăbăla + -ăciune] (înv) Par alizie. dăbălăta v vz dăbălăza dabălătat, ~ă a vz dăbălăzat dăbălăza [At: MAIOR. IST. 231 / V: ~la (Pzi: dăbăl). ~lăta, debela, dezăbăia, dezbă~, doboloza / Pzi: ~zez / E: des- + zăbală] 1 vt (Reg; d. vite; c. i. buzele, urechile, capul) A lăsa (să atârne) în jos (de oboseală) Si: a se dăbălngi (1). 2 vt (Pan; d. oameni; c. i. pălăria) A pleoşti. 3-4 vtr (Trs; d. plante) A (se) veşteji. 5 vr (Trs) A decădea din punct de vedere fizic Si: (reg) a se dăbălogi (2). 6 vr (Pex) A sc deforma. 7 vr (îrg; d. oameni) A se supăra. 8 vi (Pan; înv; d. sentimente, manifestări ale oamenilor; îf dăbăla) A scădea. 9 vr (Reg; îf tlăbăla) A se rezuma. dăbălăzat, ~ă a [At: CORNEA. E. 1.91/7 /V: (îrg) ~iăt, dălabă~,(ic") dăpăl~, dăbălat, delabă~, (înv) ~atat, debălat, de~ / Pl: -aii, ~e / E: dăbălăza] 1 (Reg; d. buzele, urechile, capetele vitelor şi ale omenilor) Lăsate în jos (de oboseală) Si: dăbălog (1). 2 (Trs; d. oameni sau d. corpurile, formele lor) Care a decăzut din punct de vedere fizic Si: dăbălog (2). 3 (Pex) Deformat. 4 (îrg; d. oameni) Supărat. dăbălog, ~oagă u [At: LEXIC. REG. II. 50 / Pl: ~i, ~oage / E: dăbăla] 1-2 (Reg; d. oameni sau d. corpurile ori formele lor) Dăbălăzat (1-2). 3 (Pex) Deformat. 4 (Reg) Supărat. dăbălogi vr [At: DA / Pzi: ~gesc / E: dăbălog] 1-2 (Reg; d. oameni sau d. corpurile ori formele lor) A se debălăza (1-2). 3 (Pex) A se deforma. dabilar sm [At: URECHE. L. 206 / V: dab-, ~băl~ / Pl: ~i / E: dabilă1 + -ar | (înv) Perceptor. dăblae .v/ [At: H VII. 46-65 / Pl: ~lăi / E: net] (Reg) Ţesătură de cânepă. dăcăi v [At: KLEIN. D. 174 / Pzi: ~esc / E: fo ] A începe. în vorbire, toate cuvintele cu sunetul „d“. dăcăitsn [At: KLEIN, D. 174 / Pl: ~uri / E: dăcăi] începere. în vorbire, a tuturor cuvintelor cu sunetul „d“. dacesc, ~ească a [At: N. COSTIN. ap. DA ms / V: ~tesc / Pl: ~eşti / E: dac1 + -esc j 1 (înv) Dacic. 2 (îf ~(esc) Românesc. 17 DĂCEŞTE dăceste av [At: HELIADE. O. II. 204/E: dac1 + -este] 1 (îvr) Ca dacii1 (1). 2 (îvr) în limba dacă. 3 în felul dacilor (1). dacrin sm [At: BORZA. D. 96 / PI: ~i / E: ns. cf crin] (Bot; reg) Larice (Larix decidva). dadă' v vz da3 dada2 v’ vz deda dădacă j/[At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ce / E: ngr SâSa, tc dadi (după babacă, duducă, neneacă etc.)] 1 Femeie angajată într-o familie pentru îngrijirea copiilor mici Si: bună, guvernantă. 2 (îe) A face pe ~ A-şi asuma rolul de a îngriji, de a îndruma (un copil). dădăceală v/'[At: DL / Pl: -eli / E: dădăci + -eală] Dădăcire (3). dădăci vt [At: GHICA. S. 258 / Pzi: -esc / E: dădacă] 1 A îngriji 1111 copil Î11 calitate de dădacă. 2 (Fam) A se ocupa de o persoană (adultă) ca de 1111 copil. 3 (Pex) A sfătui insistent, până Ia plictiseală. 4 (Pex) A îndemna. dădăcire sf[At DA/PI: ~ri / E: dădăci] 1 îngrijire a unui copil în calitate de dădacă Si: dădăcit1 (1). 2 (Rar) Dădăcit1 (2). 3 (Pex) îndemnare, 4 (Pex) Sfătuire insistentă, până la plictiseală Si: dădăcit1 (4). dădăcit1 sn [At: DA / Pl: -uri / E: dădăci] 1 Dădăcire (1). 2 (Fam) Ocupare de o persoană adultă ca de un copil Si: dădăcire (2). 3 (Pex) îndemnare. 4 (Pex) Dădăcire (4). dădăcit2, ~a a [At: NEGRUZZI. S. ap. DA ms / Pl: ~i((, ~e / E: dădăci] 1 (D. copii) Care este îngrijit de dădacă. 2 (D. persoane adulte) Care este îngrijit ca 1111 copil. 3 (Pex) îndrumat. 4 (Pex) Sfătuit insistent, până la plictiseală. dădălci vr vz dedulci dada Ici rt' sf vz dedulcire dădălcit1 sn vz dedulcit1 dădălcit2, ~a a vz dedulcit2 dădătăl sn vz deditel dădătel sn vz deditel dădăus1 sm [At: ŞEZ. XIX. 82 / PI: ~i / E: net] (Reg) Cărăuş. dada aş2 sn vz derdeluş dădetăl sn vz deditel dădică sf [At: BUL. FIL. I. 135 / Pl: ? /E: dadă + -ică] MO (Şhp) Dadă1 (1-5) (mică) Si: dădită (1-10). dădită sflAt: DDRF/ Pl: -te / E: dadă + -iţă] 1-10 (Şhp) Dădică (1-10). dădită sfvz dedifă dădlog sn [At: PAŞCA. GL. / PI: ? / E: ns cf dârlog] (Reg) Lemn gros pe care se aşază celelalte lemne când se face focul. dădaca smsă [At: CONTEMPORANUL. 1.621 / E: dadă2 + -ură] (Reg) Tăticul. dădacă sfvz duducă dădulci vr vz dedulci dădulcire sfvz dedulcire dâdulcit1 sn vz dedulcit1 dâdulcit2, -a a vz dedulcit2 dâfendelui vtr vz defendălui dăfendeluire sfvz defendaluire dafilare sfvz defilare dafin sm vz dafin dăfinută sfvz dafinută dăgăli v vz dâgăli dăganit sins [At: PAŞCA. GL. / E: cf mg dagonat „umflătură"] (Reg) Pământ bătut. dagasti vz dagasti dâgeaba av vz degeaba dagit sn vz. deget dăgrab uv vz. degrabă dăgrabă av vz degrabă dahanie sf vz dihanie dahăina v vz. dăula dăliala v vz dăula dahârnog sm [At: DR. V, 180 / Pl: -glii / E: ns cf pintenng] (Reg) Gloabă bătrână, dăliie sfvz dafie1 dălioina1 v vz dihoni dahoina2 v vz dăula dăhor sm vz dihor dăhuia v vz dăula dăhula v vz dăula dăhulat, ~ă a vz daulat dăiculiţă a;/ [At: IOVESCU. N. 28 / V: (reg) -Iută / doi~ / P: ~ţe / E: doică1 + -uliţă] 1-4 (Reg; şhp) Doică1 (1-2) mică Si: dăiculiţă (1-4). dăicuţă (1-4). dăiculută1 sf vz dăicută daiculutd2sf [At: TEODORESCU. P. P. 293 /Pl: -te/ E: doică1 + -uhiţă] 1-4 (Reg; şhp) Dăiculiţă (1-4). dăientă i/[At: JAHRESBER. VII. 98 /V: (reg) dai~IP\: -ţel E: doică1 + -uţă] 1-4 (Reg; şhp) Dăiculiţă (1-4). dailus1 sn vz dăinus dailus2 sn vz dâinăuş dăimăitor, -oare a vz dăinuitor daina1 vtr [At: LB / V: (îrg) dănia (Pzi: daniu), (reg) ~năca, ~năi, dăinui, ~năi,~nănăi / Pzi: -nez / E: fo] 1-2 (Pop) A (se) balansa (de pe 1111 picior pe altul). 3-4 (Spc) A (se) legăna (în scrânciob). dăina2 v vz dăinui daina3 v vz dăula dăinare sf [At: PAMFILE, J. III, 41 / Pl: -nări / E: dăina1] (Trs) Legănare (în scrânciob). dainăca v vz dăina1 dai nai! v vz dăina1 dainai2 r vz dăinui dainăiaş su vz dăinus dainări v vz dăinui dainăus sn vz dăinus dăineală ş/’[At: COSTINESCU / Pl: -neţi / E: dăina2 + -eală] (îvr) Dăinuire. dăini v vz dăinui dăinire sfvz dăinuire dăinitor, ~oare a vz dăinuitor dainiuş sn vz dăinus dăinui vt [At: I. GOLESCU.C.. ap. DA ms/ V: (îrv) ~ni(Pzi: dăinesc), ~năi (pzi: dăinăi) / Pzi: dăinui şi ~esc / E: srb danovati] 1 (La persoana 3) A continua să existe (în timp) Si: a dura. a se menţine, a se păstra, a rămâne. a slti, a ţine. (liv) a subzista. (înv) a petrece, a via. 2 (Rar) A trăi. dăinuire i/[At: COSTINESCU / V: (îvr) ~nire / Pl: ~ri / E: dăinui] 1 Continuare a existenţei în timp Si: dăinuit, durare. durat1. menţinere, păstrare, perpetuare, persistare. rămânere, stăruinţei, ţinere. (liv) subzistare. (îvr) dăineală, perecere. 2 (Rar) Trăire. dăinuit sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: dăinui] 1 Dăinuire (1). 2 (Rar) Trăire. dăinuitor, ~oare a [At: I. IONESCU. D. 218 / V: (îvr) ~nitor, ~năi~ / Pl: ~i. -oare / E: dăinui + -tor] Care dăinuieşte Si: durabil, persistent, stăruitor, stătător, (liv) subzistent, (înv) trăitor, dăiona v vz dăula dairea sfvz dairea daja av vz deja dăjde sfvz dajdie dajdear sm vz dăjdiar dajdiar sm [At: (a. 1674) IORGA. S. D. 43 / V: ~dear, ~ier, (reg) ~ dar, (înv) deajdier / Pl: ~i / E: dajdie + -ar] 1 (înv) Perceptor. 2 (înv) Birnic Si: contribuabil, dajdie sf vz dajdie dăjdier sm vz dăjdiar 18 DĂMĂGEANĂ dâjdiu vt [At: I. GOLESCIU. C. /Pzi: ~e.vr / E: dajdie] (îvr; c. i. taxe. impozite etc.) A percepe. dajduit,~a a [At: COMAN. GL. /Pl: ~ifj, ~e IE: net] (Reg) Neglijent. dăjduitor sm [At: I. GOLESCU. C., ap. DA ms / PI: ~i / E: dajdui + -lor] 1 (înv) Contribuabil. 2 (Pex) Dămitor. dajer sm vz dejer dăjghita v vz dezgheţa ddjuga v vz dejuga dalac smn vz dalac dahp sn vz dalac dălăbaz'dl, ~ă a vz dabaldzat daldceula sf [Al. UDRESCU. GL. / Pl: -eli / E: dălaci] (Reg) Indispoziţie fizică sau psihică. dălâcct sn vz ddlăcit dălăci vr [At: TDRG / V: ~ăpi / Pzi: ~ce.sr / E: dalac] 1 (îrg) A se îmbolnăvi de dalac. 2 (Pex; reg; d. oameni) A avea o stare proastă. 3 A se moleşi. 4 (îe) A se ~ la vorbă A se întinde la vorbă. ddlacinăica sf vz dalacoaicâ dălacit sn [At: TDRG / V: ~cct / E: dalac] (Reg) Dalac (2). dălăcită [At: BUJOREANU. B. L. / Pl: -te / E: dalac + -iţă] 1 sf(Bot; reg) Dalac (4) (Paris cptadrafoUa). 2 a (Reg; îc) Muscă ~ Musca. dalăcoaică a/' [At: ŞEZ. 1. 1892 / V: ~ci'oai'~ / Pl: -ce / E: dalac + -(i)ouică] (Bot; reg) Dalac (4). daldpi v vz dalăci dălb\c,~ă a [At: ALECSANDR1, P. P. 7. / Pl: -ci, -ce / E: dalb + -ic] (Reg) (Cam) dalb. ddlbina v [At: DLR / Pzi: dălbin şi -nez. / E: cf dalb] (Reg) A slăbi. dalbină sf vz dulbintt dălbior, -oara a [At: ALECSANDRI. O. U 3. cf. DDRF / Pl: ~i, -oare / E‘. dalb + -ior] (Rar) (Cam) dalb. dălbeana s/[At: MARDARIE, L. 45 / V: dăl- / Pl: -ne / E: ctî dâlbinii şi bulboană] (înv) Dulbină. ddlcăc sn vz dalcauc dalcălâci smp vz dalcălâci dălcăucie a-/’[At: POLIZU- / Pl: ~i/ / E: dalcauc + -ie] (înv) Desfrâu. da/căuş sm [At: PAMFILE, I.C. 108/ PI: ~//E: net] Ajutor de cârmaci la plută. daldm sfvz daltuta ddlgâci sm [At: N II. 299/PI: — / E: ns cf tc ilalglie ] (Om; reg) Cufundar. dălliduc sm vz dalcauc ddlhănt sm vz dalcauc dălnăi v vz daina dăinui v vz daina1 dâlog sn vz dărlog dăltar sm [At: SFC V. 27 / Pl: ~i / E: daltă + -<«■] (Reg) Dălmitor (1). dălticică sj [At: GOLESCU. C. / PI: -celeIE: daltă + -icictt] (înv; şhp) 1-14 Dăltiţă (1-14). dăltiţă si [At: ODOBESCU. S. I. 338 / Pl: ~ţe / E: daltă + -iţă] 1-14 Daltă (1-7) mică Si: dălticică (1-14). dăltuliţă (1-14). ilăltuş (1-14). ilăltuţă (1-14). 15 (Spc) Daltă mică folosită la cizelare şi în lucrările de gravare în lemn. în metal. în piatră, linoleum, celuloid etc. 16 (Reg) Unealtă de oţel cu vârful aseţit cu care se fac găuri (la curele, la opinci, la urechile oilor etc.). 17 (Reg) Potricală1. 18 Semn făcut cu potricala1 la urechia oilor, pentru a fi recunoscute (de proprietar). dăltoi sn [At: H. II. 82. 172 / Pl: -oaie / E: daltă + -oi] 1-14 (Mol; şdp) Daltă (1-7) (mare). dăltui vt [At: PONTBRIANT. D. / P: -tu-i / Pzi: -csc / E: dalta + -ui] 1 (C. i. materiale dure) A prelucra cu dalta. 2 (Spc) A sculpta. 3 (Liv; c. i. o imagine artistică, o figură ctc.) A reprezenta în relief prelucrând (prin cioplire) un material dur, dăltuiala sf[At: COSTINESCU / P: ~tu-ia~ / Pl: -idi /E: dăltui + -eală] 1 (Rai) Dăltuire (1). 2 (Spc) Sculptare. 3 Dăltuirc (3). 4 (Ccr) Scobitură (în lemn) care se face (de obicei) cu scopul de a îmbina între ele mai multe elemente ale unui obiect sau ale unei construcţii Si: dăltuituri! (4). dăltuire sf [At\ PONTBRIANT. D. / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: dăltui] 1 Prelucrare, fasonare cu dalta (1) a unui material dur Si: daltuială (1). dăltuit (1), dăltuituri! (1). 2 (Rar) Dăltuială. 3 (Spc) Sculptare. 4 (Liv) Reprezentare în relief în urma prelucrării (prin cioplire) a unui material dur Si: iliiltuială (3). dăltuit1 (3),dăltuituri! (3). 5 (îs)-ci metalelor Operaţie de curăţare ori de degresare.de decupare sau de detaşare a unei piese sau a unei bucăţi de material. dăltuit1 sn [At: H I. 49 cf LTR- / P: -tu-it / E: dăltui] 1 Dăltuire (1). 2 (Spc) Sculptare. 3 Dăltuire (3). 4 (îs) Muşină de - Maşină-unealtă pentru efectuarea de scobituri, cu secţiune dreptunghiulară, necesarc realizării îmbinărilor cu cep a pieselor de lemn. dăltuit2, ~a u [At: PONTBRIANT. D. / P: -tu-it / Pl: -iţi. ~e / E: dăltui] 1 Prelucrat. 2 (Spc) Sculptat. dăltuitor, ~oare smf [At PONTBRIANT. D. / P: ~tu-i~ / Pl: -oare / E: dăltui + -tor] 1 Persoană care dăltuieşte Si: (reg) dăltar. 2 (Spc) Sculptor. daltuitură sf [Af. I. IONESCU. P. 252 / P: ~tu-i~ / Pl: ~ri / E: dăltui + -tură] 1 Dăltuire (1). 2 (Spc) Sculptare. 3 Dăltuire (3). 4 (Ccr) Dăltuială (4). 5 Crestătură făcută cu dalta (1). 6 (Reg) Firidă. 7 Semn făcut cu potricala1 la una dintre urechile oii cu scopul de a putea fi uşor recunoscute (de proprietar). dăltuhtă ,v/ [At: 1. GOLESCU. C. / PI: ~ţe / E: dalta + -uliţă] (înv; şhp) 1-14 Dăltiţă (1-14). dăltungat, ~ă u [At: (a. 1693) FN. 55 / Pl: -aţi, -te / E: cf delungi] 1 (înv) îndelungat. 2 (D. armate) Permanent. daltus sn [At: CONV. LIT. XLII. 105 / V: ~a sf del~ / Pl: ~e, -uri / E: daltă + -io'] (Reg; şhp) 1-14 Dăltiţă (1-14). 15 Daltă (1) mică. folosită (mai ales) la cizelare şi în lucrările de gravare în lemn. 16 (Reg) Sculă. daltuşa vt [At: CHEST. II. 240/44 / Pzi: ~$ez / E: dăltwj] (Reg; c. i. materiale de constructii din lemn) A scobi, a cresta, a fasona cu dăltusul (15). ddltuşală sf[At: CHEST. II. 240/44 /Pl: -te/ E: dăltuşa] (Reg) Scobitură în care se îmbină şindrilele una cu alta. dăltuşa sfvz daltuş dăltuşcă i/'[At: BĂCESCU. P. 116 / E: dalta + -uşcă] (Iht; reg) Peştele Albnnioiiles bipimctiitus. ddltuşică i/'[At: BĂCESCU. P. 28 / Pl: -ici / E: dăltuşcă] (îht; reg) Peştele Alburnoiiles bipunctatus. dăltm sf [At: ODOBESCU. S. I. 338 / V: ~ldu~ / Pl: -te / E: daltă + -uţă] (Reg; şhp) 1-14 Dăltiţă (1-14). 15 (Reg) Strung. dălungat, ~ă a vz delungat dălungeală sfvz delungeală dălungeac sn [At: ALR SN IV. h. 1079/928 / Pl: ? / E: net] (Reg) Plăcintă cu mere rulată. dălungi v vz delungi dălvări smp [At: DLR / E: cf şulvuri] (Reg) Pantaloni. dălvărit, ~a a [At: I. CR. VI. 52 / Pl: -iţi, ~e / E: net] (Reg; d. oameni) Care este obişnuit cu greutăţile. dăman sn vz maidan dămâna vt [At: ASACHI. S. L. 90 / Pzi: ~ez / E: net] (Reg; d. aluatul de pâine) A creşte. 2 (îvr) A repartiza. ddmăncare sf vz demăncare dămânda v [At: BOJINCĂ. D. 314 / Pzi: ilămânel / E: lat demandare] (Ltm; îvr) A porunci. dămândăciune sf [Af. TOM1CI. î. 2/5 / PI: -ni / E: dâmănd + -ăciune] (Ltm; îvr) Poruncă. dămândător, -oare u [At: TOMICI. î. 42/11 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, -oare / E: dămânda + -toriu] (Ltm; îvr) Poruncitor. dămândătoriu ti vz dămândător dămăgeană sfvz damigeana dămăgeană sfvz damigeana 19 DĂMBLĂGI damblagi v vz damblagi damblagit, ~a a vz damblagit dămblicică ş/ [At: I. GOLESCU. C.. ap. DA ms / Pl: ? / E: dambla + -icictl] (îvr; şhp) 1-4 Dambla (3, 5) (mică). dămesc,~ească a f At: 1. GOLESCU, C.. ap, DA ms / PI: -eşti IE: dama + -('«■] (îvr) 1-2 De damă (1-2). dămeste av [At: DLR / E: dama + -este} (îvr) 1-2 Ca damele (1-2). damfui [At: BUL. FIL. VII. 225 / Pzi: -esc / E: dam/ + -ui] 1 vi A scoate aburi, fum. 2 vr (Fam) A se ameţi în urma consumului de alcool. dămfuire sf [At: LTR- / Pl: ~ri / E: damfui] 1 (Teh) Curăţire cu aburi a unui recipient pentru a elimina gazele sau alte produse care pot produce explozii. 2 Suflare cu aburi. darnica v vz dumica damigeana sf vz damigeana damijor sn vz damigeana dămime .y/[At: I. GOLESCU. C, / Pl: ? / E: dama + -ime] (îvr) Mulţime de dame. damineătă sf av vz dimineaţa damioană sfvz damigeana dămişcă sfvy dimişca dămită ş/ [At: I. GOLESCU. C.. ap. DA ms / Pl: ~(e / E: dama + -ită] (îvr; şhp) Damă (1-2) (mică). damnica v vz dumica damol, ~oala a vz domol dămoli v’ vz domoli danac sm [At: I. CR. II. 210 / V: (reg) dan~, ~ci, dân~ / Pl: ~i / E: bg AaHaKb] 1 (Dob; Mun) Mânzat. 2 (Reg) June de bivoliţă. 3 (Olt; Mun; pan) Băieţandru. 4 (Pex) Flăcău. 5 (Reg) Burlac (în vârstă), dănaci sm vz danac > dănăci v [At: LEXIC REG. 35 / Pzi: ~ce.sc / E: danac] (Reg) A sta neînsurat. dănăcie ş/ [At: GL. OLT. / Pl: ~i( / E: danac + -ie] (Reg) Tinereţe. dănait sil [At: ISAC. O. 267 / Pl: ~wi t E: net] (Rar) Fredonat. danana sfvz dana na dănăndie v/ [ Al: HELIADE. O. II. 114/ Pl: dănănh IE: danana + -aie] 1 (îvr) Poznă1. 2 (Pex) Faptă de mirare Si: dăndanaie (2). 3 (Fam) Lucru neobişnuit. 4 (Pex) Ceartă. 5 (Pex) Scandal. 6 (Reg) Ciudăţenie. 7 Belea. 8 (înv) Tumult1. 9 (Reg; Mun) Furtună. 10 (Reg; lpl) Catrafuse. dananăi vtr [At: DLR ms / Pzi: ~iesc / E: ns cf dănănăi] 1-4 A dăina1 (1-4). danănău sn [At: GRAIUL. I. 266 / Pl: ~ăi / E: singular refăcnt după danănai (Pl: dănăuaie)] (Mol) Obiect. danuoărâ av vz odinioară danăoara av vz odinioară danci sm vz danci dăncic sm [At: PĂSCULESCU. L. P. 29 / E: danci + -ic:] (Reg; şhp) 1-2 Dănciuc1 (1-2). dănciuc1 sm [At: IOSIF. V. 34 / V: (reg) ~ug / Pl: ~i / E: danci + -uc] 1-2 (Pop; fam; şhp) Danci (mic) Si: dăncic (1-2). dănciucel (1-2). dănciulel (1-2). dănciulică (1-2). dencişor (1-2). danciuc2sm [At: PONTBRIANT.D./V: dan~!Pl: ~//E: rs aemptK] 1 (înv) Ordonanţă. 2 (Pex) Om lipsit de inteligenţă. 3 (Pex) Om de nimic Si: pierde-varâ. dânciuccl sm [At: BL II. 149 / Pl: ~ci / E: danciuc2 + -el] (Reg; şhp) 1-2 Dănciuc1 (1-2). dancing sm vz. danciuc1 dănciulef sm [At: DDRF / Pl: ~i / E: danci + -ulet] (Rar; şhp) 1-2 Dănciuc1 (1-2). dănciulică sm [At: BL II. 149 / PI: ~ci / E: danci + -alică] (Reg; şhp) 1-2 Dănciuc1 (1-2). dăndanaie .v/'[At: CREANGA. P. 67 / Pl: ~năi / E: dandana + -aie] 1 (Reg) Poznă1. 2 (Fam) Dănăuaie1 (2). 3 (Fam) Scandal. 4 (Reg) Ciudăţenie1. dăndăni v vz dondăni dăndar sm vz dandăr dandăroaie sfvz dandăroaie dănesc, ~ească ă [At: RUS. 1.1. 91/20 / Pl: -eşti I E: dan + -f'.yc ] (îvr) 1-4 Danez (6-9). dăneşteav [At: RUS.I. II. 193/20/E: dan + -eşie] (îvr) în limba daneză (10). danfuit, -a a [At: BARBU. G. 64 / Pl: -iii, ~e / E: damfui] Care este ameţit de băutură. dang i vz dang danga vt [At: ZEITSCHRIFT. XVIII. 75 / Pzi: -gliez / E: dang] 1 (îvr; e. i. animale) A marca cu dangala Si: (reg) dăngălui. 2 (Pgn; c. i. oameni sau părţi ale corpului) A înfiera. dangăi vi [At: ALR I. 353/512 / Pzi: 3 -eşte / E: dang + -ăi] (Reg; d. clopote) A dăngăni (1). dăngălui vt [At: SFC IV. 128 / Pzi: -esc / E: danga + -ălui] (Mol; Dob; c. i. animale) A marca cu dangala Si: (înv) a dănga (1). dăngăluit,-ă a [At: (a. 1830) DOC. ap. T. PAPAHAGI.C. L. / Pl: ~if/, ~e / E: dăngălui] 1 (îvr; d. animale) Care a fost marcat cu dangala. 2 (Pex; d. obiecte) Marcat. dangăni [At: RESMERIŢĂ. D. / Pzi: -nesc, dăngăn / E: dang + -ăni] 1 vi (D. clopote, tălăngi) A scoate sunete caracteristice prin lovire, clătinare etc. Si: a bate, a suna. 2 vi (Rar; pan; d. oameni) A bate (ritmic) cu degetele în ceva. în semn de nerăbdare, plictiseală, nervozitate etc. 3 vt (Reg) A mângâia. dangănire y/ [At: DEX: / Pl: ~ri / E: dangani] 1 Emitere de către clopote a unor sunete caracteristice Si: dăngănit (1). 2 (Rar; pan) Lovire ritmică de către oameni cu degetele într-un obiect. în semn de nervozitate Si: dăngănit (2). 3 (Reg) Mângâiere. v dăngănit sf [At: CONTEMPORANUL. VII. 480 / Pl: -uri / E: dangani] 1-2 Dăngănire (1-2). 3 (Pex) Dangăt. dănia vr [At: LB / Pzi: danii / E: ns cf dă2] (Reg) A se da pe gheaţă. dăniaş sm [At: (a. 1846) DOC. EC. 904 / V: dan~, ~ies / Pl: / E: danie + -c/i] (înv) Donator. dănieriu sn [At: FENEŞ-ALBA-IULIA / Pl: -ii / E: dania + -eniu] (Reg) Patină-. dănies sm vz dăniaş dănii vt [At: MAT. FOLK. 12 / Pzi: -iese / E: danie] (Reg) A dărui. dănioară av vz odinioară daniuş sn [At: F (1884). 378 / Pl: ? / E: dănia + -uş ] (Reg) Săniuş. dănos, ~odsă a [At: BARONZI. L. 98 / Pl: -oşi, ~aa.se / E: danie + -r«] (înv) Darnic. dănta v vz dansa dantauş, ~ă smfvz dantduş dăntălău sn [At: CIAUŞANU. V. / PI: ~ri / E: dant + -ălău] (Reg) Zaiafet. dăntător, —oare smf vz dansator dăntăuş, ~ă smf [At: ALR I. 1471/280 / V: (reg) dan~, -tauş / Pl: -i, ~e / E: danta + -».y] (Trs; Mrm) Flăcău sau fată care dansează bine (şi mult) la horă. dăntând, ~/[At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie. 107 v/2 / Pl: -nşişi, -nsesi / E: dânsul + însuşi1 (îvr) El însuşi, ea însăşi. dăns de dimineaţă av vz des-de-dimineată dănz de dimineaţa av vz des-de-dimineata dâpla sf [At: DENSUSIANU. Ţ. H. / Pl: -le / E: net] 1 (Trs) Loc scufundat în raport cu cele învecinate. 2 (Buc) Murdărie (atârnând în ţurţuri) pe părul oamenilor sau animalelor. 3 (Buc; pex) Persoană (mai ales femeie) cu părul unsuros. dăplău sm [At: DLR ms / Pl: -ăi / E: dâpla + -au] (Reg) Om neîngrijit, murdar. dăpli vt [At: DA ms / Pz.i: -lese / E: dâpla] (Buc) 1 (C. i. părul) A unge cu prea multă grăsime. 2 (D. pereţi) A unge cu lut în mod neregulat. 3 (Pex) A mânji. dăphre i/[At: MDA ms / Pl: ~ri / E: dăpli] (Buc) 1 Ungere a părului cu prea multă grăsime Si: dâiplit1 (1). 2 Ungere neregulată a pereţilor cu lut Si: dăplit1 (2). 3 (Pex) Mânjire. dăplit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: dâpli] (Buc) 1-2 Dâplire (1-2). 3 (Pex) Mânjire. dăplit2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~\ţi, ~e / E: dâpli] (Buc) 1 (D. păr) Uns cu prea multă grăsime. 2 (D. pereţi) Uns în mod neregulat cu lut. 3 (Pex) Mânjit2. dăplos, ~oasă a [At: DA ms / Pl: ~osi, -oase / E: dâpla + -oi] (Reg; d. oameni) 1 Neglijent. 2 Murdar. dăr1 i [At: ALECSANDRI. T. 1658 / E: fo] (Mol; pronunţat cu .,r“ repetat) 1 Cuvânt care imită zgomotul produs de o căruţă în mişcare. 2 Cuvânt care sugerează vorbirea repezită. 3 (îe) ~la deal,~la vale (sau ~într-o parte.~într-alta) A încerca de mai multe ori. în direcţii diferite. 4 (îc) ~-mâr Harababură. dăr2 av, pp vz drept dâra vt vz dări. dărare sf vz dărăre. dăral1 sn vz dârăt1. dărat2, -a a vz dârăt2. dâra ş/'[At: VALIAN. V. / Pl: -re I E: bg aupa, srb dira, vsl 4W/m] 1-2 Urmă îngustă şi uniformă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă (de o roată sau) de un obiect târât. 3-4 Urmă lungă şi îngustă lăsată de scurgerea în timpul mersului (a unui lichid sau) a unor grăunţe, firimituri ete. 5 (Pgn) Urmă. 6 (Fig) Val lăsat în urmă de o ambarcaţiune. 7 (Fig) Fir de fum pe cer. 8 (Pan) Brazdă a plugului. 9 (îe) A umbla în (sau de) ~ra cuiva (sau a ceva) A fi preocupat de cineva sau de ceva. 10 (îae) A se strădui să fie pe placul cuiva. 11 (Mun; îe) A (o) da-n ~ (sau a-i lua ~ra) A descoperi cauza. 12 (îae) A găsi soluţia. 13 (Fam; îe) A face ~prin barbă A începe o acţiune. 14-15 (Fig; îae) A face începutul unui obicei (rău). 16 (Fig; îae) A crea un precedent. 17 Linie trasă pe o suprafaţă. 18 Cicatrice în formă de linie. 19 (Pex) Dungă pe un material imprimat. 20 Urmă lăsată de animale în timpul deplasării. 21 (Pex) Şir de obiecte sau de persoane rămase în urma cuiva sau rezultate dintr-un eveniment. 22 (Pex) Rază de lumină. dăratica v vz deretica dărâre i/'[At: MDA ms / V; ~rare / Pl: -rit E: dâri] (Pop) 1 Deplasare a unor fiinţe lăsând în urmă dâre (20) Si: dâra/1 (1). 2 Călcare şi strivire a ceva în cursul deplasării Si: dârât1 (2). dârâste y/'[At: DA ms / Pl: -ti / E: dâra + -iste] (Reg) Brazdă în urma plugului. dârât1 sn [At: MDA ms / V: ~rat / Pl: -uri / E: dârî] (Pop) 1-2 Dârâre (1-2). dârât2, -a a [At: TEODORESCU. P.P. 91 / V: ~rat / Pl: ~â«\ ~f / E: dâri] (Pop; rar; d. iarbă, flori) Călcat şi strivit în cursul deplasării. dărdăla .y/ | At: BUDAI-DELEANU. Ţ. 85 / V: (reg) dar~,~dea~.doa~, ~rgoâ~/Pl: -le / E: dărd (âi) + -tdă] (Reg) 1 Persoană care vorbeşte mult şi fără rost. 2 (Pex) Om de nimic. 3 (îe) A ajunge slugă la ~ A ajunge într-o stare de decădere Vz dârloagti (11). 4 (Pex) Obiect uzat. lipsit de orice valoare. 5 (Fig) Persoană în vârstă lipsită de putere. 6 (Rar) Femeie care nu toarce bine. 7 (Pan) Cal slab, bătrân şi neputincios. 8 (Buc) Căniţă proastă. 9 (Buc) Trăsură hodorogită. 10 (Prc) Sumă de bani plătită ca despăgubire pentru stricăciunea făcută de un cal într-o semănătură. dărdai vt vz dârdăi dărdăi vi [At: CARAGIALE. 0.44 / V: (înv) darda\,~da\ / Pzi: dârdăi şi ~iesc / E: dăr, dăr + -ăi] 1 (D. fiinţe) A tremura foarte tare din cauza 24 DÂRMOI' frigului, a fricii, a emoţiei etc. 2 (D. fiinţe) A tremura din cauza unei boli. 3 (D. dinţi) A produce un sunet caracteristic prin lovire unii de alţii, ca urmare a dârdâirii (1-2) Si: a clănţăni. 4 (D. pământ) A se cutremura. 5 (D. geamuri) A vibra. 6 (D. piftie) A se mişca fără a se desface sau a curge. 7 (îrg; d. oameni) A vorbi mult şi fără rost. dărdâială i/[At: CARAGIALE. O. II. 237 / V: (înv) dărdai-1 Pl: -ieli / E: dârdăi + -eală] 1-7 Dârdâire (1-7). dârdâire a/ [At: TEODOREANU. M. II. 221 / V: dardai~ / Pl: ~ri / E: dârdăi] 1 Tremurătură foarte puternică a unei fiinţe, cauzată de frig. frică, emoţie etc. Si: dârdăială (1). dârdăil (1). dârdâitură (1). dârdi/ră (1). 2 Tremurare a unei fiinţe din cauza unei boli Si: dârdăială (2). dârdâit (2). dârdâitură (2). dărdorâ (2). 3 Clănţănire a dinţilor loviţi unii de alţii ca urmare a dârdâirii (1-2) Si: dârdăială (3), dârdăil (3). dârdâitură (3). dârdoră (3). 4 Cutremurare a pământului Si: dârdăială (4). dârdâit (4). dârdăitunfi (4). 5 Vibrare a geamurilor Si: dărdâială (5), dîrdâil (5). dârdăitură (5). 6 Mişcare a piftiei fără a se desface sau a curge Si: ilârdâială (6), dârdăil (6). dârdâitură (6). 7 (îrg) Vorbăirc multă şi fără rost Si: dărdâială (7). dârdăil (7). dârdâitură (7). dârdăil sn [At: DELAVRANCEA. S. 55 / V: dărdăit / Pl: ~uri / E: dârdăi] 1-7 Dârdâire (1-7). dărdăitor, —odre [At: JIPESCU. O. 3 / V: dardăi~ / Pl: ~i, -oare I E: dârdăi + -tar] 1-4 smf, a (Persoană) care dârdâie (1-2). 5 a (D. dinţi) Care clănţănesc. 6 a (D. pământ) Care se cutremură. 7 a (D. geamuri) Care vibrează. 8-9 smf, a (îrg) (Persoană) care vorbeşte mult şi fără rost. dârdâitură ş/ [At: POLIZU / V: dărdăi~ I Pl: ~ri / E: dărdâi + -tura] 1-7 Dârdâire (1-7). dărdeala sfvz dârdală dărdoală sf vz dârdală dârdoră ,y/[At: JIPESCU. O. 88 /V: ddld-, ~re, ~dură, durdură, (înv) dald-, dând-, dold~ / Pl: ~ri / E: tc daldirmak] 1-3 Dârdâire (1-3). 4 Activitate febrilă. 5 Preocupare deosebită şi urgentă pentru ceva. 6 (îe) A da în ~ să... A fi pe punctul de a... 7 Perioadă la femele în care se pot împerechea. 8 Necaz. 9 încurcătura. 10 (Reg) Ceartă. 11 (Reg) Afacere. 12 (îrg; îe) A da (sau a umbla) în ~ra cuiva A găsi urma cuiva căutat pentru anumite probleme importante. dârgodlă sf vz dârdală dărgoli vi■ [At: PRIBEAGUL. P. R. 56 / Pzi: dârgol şi ~ksc / E: dârgla] (Trs) A se rostogoli. dirdore sf vz dârdoră ddrdură sfvz dârdoră dărea sf [At: RĂDULESCU-CODIN. L. 125 / V: der~ / Pl: -ele / E: dâră + -ea] (Pop) 1-28 (Şhp) Dâra (1-8,17-22) (mică). dări vt [At: TDRG / V: ~ra / Pzi: ~resc / E: dâră] (Pop; d. fiinţe) 1 A se deplasa lăsând o dâră (20) 2 A călca şi strivi ceva în cursul deplasării Si: dâra (2). dl\rj, ~ă a vz dârz dârjală sf [At: ALEXI. W. / V: d:\rja. ~jea. odârjă, odârjea, odârjie, tă~ / Pl: ~le şi ~/e// / E: bg 4ip*aA3, srb drzalo] (Pop) 1 Prăjină lungă, dc lemn necioplit. 2 Nuia subţire şi flexibilă. 3 Bâtă groasă. 4 (Fig) Epitet dat unui om înalt şi deşirat. 5 Coadă a unor unelte. 6 Parte mai lungă a îmblăciului. 7 Femeie rea. încăpăţânată. 8 Femeie de nimic. dârjancă sf [At: CHEST. IV. 96/377 / V: ~jan~ / Pl: ? / E: net] (Mol) Fâşie îngustă de pământ. ddrja sfvz dârjală dăirjdu sn [At: PAMFILE, COM. 18 / Pl: -jale / E: dârjă + -ău] 1-6 (Reg) Dârjală (1-3) (mare). dărjea sf vz dârjală dărjelnic sn [At: ŞEZ. XIX. 82 / Pl: ~ke / E: dârjă + -etnic] (Ban) Mai2 de bătut cânepa. dărjenie sf vz, dârzenie dăirjie sf vz dârzie dârjancă sf vz dârjancă dârlai1 sn [At: ŢIPLEA. P. P. 33 / Pl: ~uri / E: pvb dârlâi] (Mar) 1 Doină. 2 Strigătură la horă. dârlai2 v vz dârlâi dârlă1 sf [At: PAMFILE. J. III. 37 / Pl: ~le / E: pvb dârlâi] (Muz; Trs) Bucium. dârlă2 i [At: COMAN. GL. / E: Fo] (Reg; îs) De-a ~la Joc de copii. dârlai v vz dârlâi dârlăit sn vz dârlâit dârlăturisfp [At: TEAHA.C. N. / E: net] (Trs) Câlţi rămaşi pe pieptene după ce s-a scos fuiorul. dărlău sm [At: CAMILAR. N. II. 36/ Pl: -ăi / E: dârlă + -ău] 1 Persoană care umblă fără rost. 2 Persoană fără căpătâi. dârlâi vi [At: CONTEMPORANUL, III. 202 / V: -lai, -lai, -lui / Pzi: dârlâi şi ~esc / E: fo. cf dârlă, dârloi. dârnăi] (Reg) 1 A cânta (prost) dintr-un instrument. 2 A cânta din ceva Asemănător unui instrument. 3 (Spc) A cânta din frunză. 4 A cânta încet. 5 A fredona. 6 A doini. 7 A hori. 8 A flecari. 9 (Mol; d. gâşte) A gâgâi. dârlâire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: dârlâi] (Reg) 1 Cântare (de calitate slabă) dintr-un instrument Si: dârlâit (1). 2 Cântare din ceva asemănător unui instrument Si: dârlâit (2). 3 (Spc) Cântare din frunză Si: dârlăit (3). 4 Cântare în şoaptă Si: dârlâit (4). 5 Fredonare. 6 Doinire. 7 Horire. 8 Flecărire. 9 (Mol) Gâgâială a gâştelor Si: dârlâit (9). dârlâit sn [At: ALEXANDRU. I. M. 23 / V: -lăil/ Pl: -uri IE: dârlâi] (Reg) 1-4 Dârlâire (1-4). 5 Fredonare. 6 Doinire. 7 Horire. 8 Flecărire. 9 (Mol) Dârlâire (9). dârle'ăza sfvz dârlez dărlez sn [At: H. XVI. 11 / V: -lează sf/ Pl: ~e / E: net] (Olt) Unealtă ca o sapă. cu coadă lungă, pentru amestecul varului în tainiţă. dârloagă sf vz dârlog dârlog sm [At: PSALT: SCH. 55 / V: (îrg) dăl-, doi-, (reg) dăr-, -odgă sf, tâirlodgă sf! Pl: ~gi / E: net] 1 Parte a căpăstru I ui sau a frâului de sub botul calului, de care se ţine cu mâna când se merge la pas. 2 Curea de sub bărbia calului. 3 Capăt al curelei unui căpăstru. 4 Capăt al frâului de care se ţine la călărie. 5 (Pex) Frâu. 6 (Pex) Zăbală. 7 (Fig) Conducere. 8 (îf dârloagă) Cal slab. 9 (îaf) Cal neîngrijit. 10 (îs) Cal de -oagd Mârţoagă. 11 (îs) Slugă la (sau după) -oagă Om de nimic. 12 (îas) Om fără slujbă. 13 (îas) Om foarte sărac. 14 (îe; reg) A-i pune cuiva —gii de nas A ţine sub ascultare strictă pe cineva. 15 (îf dârloagă) Prostituată. 16 (Ban; lpl) Lemne de care se înhamă caii la trăsură. 17 (Reg) Curea la îmblăciu. 18 (Reg) Cureluşă cu care se leagă biciul de codirişte. 19 (Mun) Sfoară cu care se leagă iţele la războiul de ţesut. 20 (Reg) Bucăţi de lână legate între ele. pe care le pun femeile deasupra urechilor, pentru a aşeza pe ele cozile. 21 (Reg) Ciot. dârlogel sm [At: TEODORESCU. P. P. 45 / Pl: -ei / E: dârlog + -el] 1-8 (Şhp) Dârlog (1-4) (mic). dârloi1 i [At: COMAN, GL. / E: fo] (Reg ; în jocurile de copii) Cuvânt cu sens neprecizat. dârloi2 sn [At: PAMFILE. J. III. 37 / Pl: -oaie / E: dârlă + -oi] (Reg) 1 Bucium. 2 Ţeava a cimpoiului prin care se suflă Si: suflătoare. 3 Ţeavă a cimpoiului prin care iese aerul. dărlui v vz dârlâi dârmac sn vz dârmoc1 dârmei sn [At: ŞEZ XXXI. 82 / V: drim- / Pl: ~e / E: dârma + -ei] (Reg) 1 (Mpl) Bucată mică, fragment dintr-un întreg. 2 (Lpl) Crengi frânte. dârmină a/'[At: TOMESCU. GL. 13 / Pl: -ne / E: dârma + -ina] (Olt; prt) Epitet pentru o femeie grasă şi lipsită de vioiciune. dârmoax sm vz dărmoz dârmoc1 sn [At: H II. 244 / V: -mac / Pl: -uri / E: net] (Dob) Rariţă. dărmoc2 sm vz. dărmoz dârmoietură v/[At: CANTEMIR.HR. 221/ V: ~i7— /Pl: -riIE: dărmoi + -tura] (îvr) 1 Pleavă. 2 (Pex) Vorbă goală, neîntemeiată. dârmoitară sf vz dărmoeitură dărmoi1 v vz dărmoni 25 DÂRMOI2 dărmoi2 sn vz dărmon dărmoid vt vz dărmoni dârmoli vt [At: DA ms / V: dermeli, dermeni, drămâh / Pzi: -lese / E: ctm dârvăli + namoli ] (îrg) 1-9 A dârvăli (1-9). dărmolire ş/ [At: MDA ms / V: dermeli-, dermen\~, dramăli~ / Pl: ~ri / E: dârmoli] (îrg) 1-9 Dărvălire (1-9). dârmoli!1 sn [At: MDA ms / V: dermeli-, dermeni-, drămăli- / Pl: ~uri / E: dârmoli] (îrg) 1-9 Dărvălire (1-9). dârmoli!2, ~d a [At: MDA ms / V: dermeli-, dermeni-, drămăh- / Pl: ~ifi, ~e / E: dârmoli] (îrg) 1-9 Dârvălit2 (1-9). dărmon sn [At: CANTEMIR. 1.1. II, 9 / V: (îrg) ~oi, ~iu / Pl: ~ome / E: ngr Sep^lâvi „piele"] (îpp) 1 Sită din piele cu găuri mari. prin care trec boabele de grâu sau seminţele de cânepă, separate de paie sau pleavă. 2 (Fig) Selecţie riguroasă. 3 (îafcA trece prin ciur şi prin ~ A fi supijs tuturor rigorilor. 4 (Pex; îae; d. oameni) A avea o bogată experienţă de viaţă. 5 (Prc; îae; d. oameni) A fi lipsit de moralitate. 6 (îe) A trece din ciur în ~ A ajunge dintr-o situaţie grea. în alta şi mai dificilă. 7 (îe) A vedea ca prin ~ A avea vederea slabă, neclară. 8 Conţinut al unui dârmon (1). folosit ca unitate de măsură. 9 (Olt) Vas pentru pregătirea mâncării. dărmoni vt [At: CANTEMIR, IST. 325 /V: (înv) ~o\,~oh,dir~ I Pzi: ~nesc / E: dărmon] 1 A trece boabele, seminţele prin dârmon. 2 A cerne. 3 (Fig) A examina cu atenţie. dârmonire ş/'[At: MDA ms / Pl: ~ri / E: dărmoni] 1 Trecere a boabelor, seminţelor, prin dârmon Si: dărmoni!1 (1). 2 Cernere. 3 (Fig) Examinare cu atenţie Si: dârmouit1 (3). dărmom!1 sil [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dărmoni] 1 Dârmonire (1). 2 Cernere. 3 (Fig) Dârmonire (3). dărmoni!2, ~a a [At: CANTEMIR. ap. SCRIBAN, D. / V: dir~ / Pl: ~iti, ~e / E: dărmoni] 1 (D. boabe, seminţe) Care a fost trecut prin dârmon. 2 Cernut2. 3 (Fig) Examinat cu atenţie. dărmoniu sil vz dârmon dărmorin sm vz dărmoz dărmosc sm vz dărmoz dărmotin sn [At: BRANDZA. FL. 105 / V: dar-, der~, dir~ / Pl: ? / E: ngr Spifiln75 „miros acru"] (Bot; reg) 1 (îc) ~-puturos Planta Ononis arvensis. 2 (îc) —spinos Osul-iepurelui (Ononis spinosa). dărmox sm vz dărmoz dărmoxă sf vz dărmoz dârmoxin sm vz dărmoz dărmoz sm [At: TDRG / V: dar—, ~oax, ~oc,~orin, ~osc, ~ox, ~oxa sf, ~oxin, ~ozie sf deremoksz, drăm~, dremoc, dremos, dremosz, drimac, drimoc, drimos, drimox, drim~ / Pl: ~i / E: ngr Spip.iioacov] (Bot; reg) 1 Arbust din familia Caprifoliaceae. cu frunze ovale, acoperite cu peri stelaţi, şi cu inflorescenţe terminale, multiflore. cu corola albă. cu fructe boabe, roşii-negre (Viburnum lantana). 2 (îvr; îf drimac, drimoc) Scoruş de munte (Sorbus aucuparia). dărmozie sf vz dărmoz dârnă sf vz zârna1 dârnă]1 v vz zărnăi dărnăi2 [At: REV. CRIT, III. 122 / Pzi: -esc / E: srb drnuti] 1-2 vtr (Olt) A (se) zgâlţâi. 3 vr (Ban; d. copii) A plânge spre a obţine ceva. dărnăilă sms [At: REV. CRIT. III, 122 / E: dărnăi + -ilu] (Ban) Copil plângăcios. dărnăire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: dărnăi2] 1 (Olt) Zgâlţâire. 2 (Ban) Plâns al copiilor spre a obţine ceva Si: dărnâit1 (2). dărnăi!1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dărnăi2] 1-2 Dârnâire (1-2). dărnăi!2, ~a [At: MDA / Pl: -iţi, ~e / E: dărnăi2] 1 a (Olt) Zgâlţâit2. 2-3 smf a (Copil) care plânge mereu spre a obţine ceva. dărnăi v vz dărni dărnăire sf vz dărnire dărnăi!1 sn vz dărni!1 dărnâit2, ~ă a vz dârnit2 dărni [At: ŢICHINDEAL. F. 247 / V: ~năi, ~nui / Pzi: -nesc / E: srb drmnuti] (Ban) lv/A atinge demnitatea cuiva. 2 vt A face pe cineva să regreseze. 3 vt (Pex) A opri. 4 vi (Cu pp „la") A afecta pe cineva. 5 vi A-i crea probleme cuiva. dărnire i/[At: MDA ms / V: ~năi~, nui~ / Pl: ~ri / E: dărni] (Ban) 1 Atingere a demnităţii cuiva Si: dârnit1 (1). 2 Provocare a regresului cuiva Si: dăruit1 (2). 3 (Pex) Oprire. 4 Afectare a cuiva Si: dârnit1 (4). 5 Creare de probleme cuiva Si: dârnit1 (5). dărni!1 sn [At: MDA ms / V: ~nâilI, ~nuit1 / Pl: ~uri / E: dărni] (Ban) 1-2 Dâmire (1-2). 3 (Pex) Oprire. 4-5 Dârnire (4-5). dârnit2, ~a a [At: MDA ms / V: ~nă\t2, ~nmt2 / Pl: ~if/, ~e I E: dărni] (Ban) 1 A cărui demnitate a fost atinsă. 2 Care a fost făcut să regreseze. 3 (Pex) Oprit2. 4 Care a fost afectat de cineva. 5 Căniia i s-au creat probleme. dărnui v vz dărni dărnuire sf vz dârnire dărnui!1 su vz dârnit1 dărnui!2, ~ă a vz dărni!2 dărpina sf [At: L. ROM, 1960, nr. 5. 35 / Pl: ~ne / E: srb drfîna] (Olt) 1-2 Femeie înaltă, voinică (dar leneşă). dărpi v’ vz dripi dărpiire sfvz dripire dărpi!1 sn vz dripi!1 dărpi!2, ~ă a vz dripi!2 dirsă sf vz dârslă dărsăni [At: UDRESCU. GL. / Pzi: ~nesc / E: dărsd + -ni] (Reg) 1-2 vt A dârsti (1-2). 3-4 vi A dârsti (3-4). dărsănire sf[At: MDA ms / Pl: ~ri / E: dărsâni] (Reg) 1-4 Dârstire (1-4). dărsănit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dărsâni] (Reg) 1-4 Dârstire d-4). dărsănit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~if/, ~e! E: dărsâni] (Reg) 1-4 Dârstit2 (1-4). dărsi vt vz dârsti dărsire sf vz dârstire dărsi!1 sn vz dărstit1 dărsit2, ~ă a vz dârstit2 dârstar sm [At: (a. 1700) IORGA. S. D. X. 324 / V: dar- / Pl:~i / E: dârstă + -<»■] 1-4 (îrg) Persoană care lucrează la dârstă (1-2) (sau este proprietar al ei) Si: piuar. 5 (Reg) Locuitor din localitatea Dârste. din apropierea oraşului Braşov. dârstă .ş/ [At: (a, 1441) IORGA, S. D. V. 197 / V: (înv) dăr-, der~, (reg) ~să, drâs~ / Pl: ~t« I E: cf: bg ApbCTx] 1-2 (îrg) Piuă rudimentară acţionată de o apă curgătoare. în care se batdimia. postavul etc. (de către vâltoarea apei sau) cu ajutorul unor ciocane de lemn Si: vuitoare. 3 (Olt; îe) A da pe cincva la ~ A pune pe cineva la muncă. 4 (îae) A observa atent activitatea cuiva. 5 (îe) A se da la ~ A se obişnui cu munca grea. 6 (Mol) Loc bătătorit. dărstttreasd j/ [At: DA ms / Pl: ~ese / E: dărstar + -easă] (Rar) 1-4 Femeie care lucrează la dârstă (1-2) (sau este proprietară a ei). 5-8 Soţie a dârstarului (1-4). dârsti [At: CIHAC. II /V: dăr~,~si / Pzi: -tesc / E: dârstă] 1-2 vt (îrg) A da la dârstă (1-2) ţesături de lână lucrate în casă Si: a dărsni (1-2). 3 vr (Fig) A se obişnui cu munca Si: a dărsni (3). 4 vr (Fig) A se adapta la o nouă situaţie Si: a dărsni (4). dârstină sf [At: PSALT. SCH. 50/42 / V: dărşt-, ~rst~, derst~, drîs-, drăş!~ / Pl: -ne / E: cf dârstă] 1 (înv; îf dârstină) Ţesătură foarte groasă şi aspră, din lână de calitate inferioară. 2 (înv; pex) Haină din dârstină (1), îmbrăcată în semn de jale şi pocăinţă. 3 (Olt) Lână care rămâne după prelucrarea hainelor sau a saricilor. 4 (Olt; pex) Lână de proastă calitate. 5 (Trs) Păr sau puf desprins dintr-o ţesătură de lână. dârstire ,y/'[At: MDA ms / V: dar-, ~si~ / Pl: -ri / E: dărsti] (îrg) 1-2 Dare la dârstă (1-2) a ţesăturilor de lână lucrate în casă Si: (îrg) dârsti!1 26 DE1 (1-2), (reg) dârsânire (1-2). dârsânit1 (1-2). 3 (Fig) Obişmiire cu munca Si: (îrg) dârstit1 (3). (reg) dârsânire (30. dârsânit1 (3). 4 (Fig) Adaptare la o nouă situaţie Si: (îrg) dârstit1 (4). (reg) dârsânire (4). dârsânit1 (4). dârstit1 sn [At: MDA ms / V: dar~,~sit! / Pl: -uri IE: dârsti] (îrg) 1-4 Dârstire (1-4). dârstit2, -a a [At: LEXIC REG. II. 24 / V: dar-, ~sit2 / Pl: -iţi, ~e / E: dârsti] (îrg) 1-2 (D. ţesături de lână lucrate în casă) Care a fost dat la dârstă (1-2) Si: (reg) dârsânit- (1-2). 3 (Fig) Obişnuit cu munca Si: (reg) dârsânit- (3). 4 (Fig) Adaptat la o nouă situaţie Si: (reg) dârsânit2 (4). dârstină sfvz dârstină dărt pp [At: LEXIC REG. 69 / E: cf dirt, drit] (Olt) Pentru. dârvală ş/'[At: NECULCE, ap. LET. II. 226/14 / Pl: -le / E: net] (Pop) 1 Muncă grea şi istovitoare. 2 Muncă multă în gospădărie. 3 Corvoadă. 4 (D. oameni; îla) De ~ Care îndeplineşte muncile cele mai grele. 5 (D. oameni; îal) Care îndeplineşte muncile cele mai neplăcute şi mai umilitoare. 6 (D. haine; îal) Care se poartă la muncă. 7 (D. haine; îal) Care poate fi rupt, murdărit, 8 (D, haine; îal) Bun de aruncat. 9 (D. cai; îal) Prost. 10 (îe) A rămâne de ~ A rămâne pe drumuri. 11 (îae) A nu mai avea din ce trăi. 12 (îe) A face pe cineva de ~ A batjocori. 13 (îae) A certa rău. 14 (îe) A ajunge slugă la ~ A ajunge un om de nimic Vz dârloagă (11). 15 (îe) A lua la ~ A impune cuiva să facă o muncă nedorită. 16 (îae) A obliga pe cineva să se supună. 17 (îe) A face ceva de ~ A face treabă în mod superficial. 18 (îae) A strica. 19 (îe) A face cuiva ~ A crea cuiva neplăceri. dârvar [At: HURMUZACHI X, 531 / V: (înv) dăr-, (reg) dărbar / Pl: ~i / E: vsl 4p'uuph] (înv) 1 sm Slugă cu statutul de scutelnic1. care avea obligaţia de a aduce stăpânului lemne din pădure şi a se îngriji de încălzirea camerelor, 2-3 sm, a (Rar) (Animal) care este destinat unor munci grele. 4 (Reg; îf dărbar) Ţigan. dârvă sf [At: C. V. III, nr. 1, 35 / Pl: ~ve / E: cf drug] (Mun) 1 Bâtă lungă şi groasă. 2 (îe) A da ~^va cuiva A elibera pe cineva dintr-o activitate. 3 (îae) A concedia. 4 (Pex; îae; d. soţ) A-şi alunga soţia. dârvăleală sf[At: POLIZU / V: dăr~, dărvăre~, —ăre~. dervele~ / Pl: ~eli / E: dârvăli + -eală] (îrg) 1-9 Dârvălire (1-9). dârvăli vt [At: POLIZU / V: (reg) dărvăli, dăr~, dâlv~, ~ări, der~, derveft, dreveh I Pzi: -lese / E: dârvală] (înv) 1 A murdări la lucru hainele Si: a dârmoli (1). 2 A scoate hainele din folosinţă prin prea multă purtare Si: ă dârmoli (2). 3 (Reg) A supune oameni sau animale la muncă foarte grea Si: a dârmoli (3). 4 (Reg) A supraveghea executarea unei munci grele Si: ă dârmoli (4). 5 (Pex) A dresa pentru muncă Si: a dârmoli (5). 6 (Reg) A certa foarte rău Si: a dârmoli (6). 7 (Reg) A blestema, dând celui rău Si: uii] 1 a (D. oameni) Care îşi iese uşor din fire. 2 a (D. oameni) Care nu se poate stăpâni. 3-4 smf, ă (Om) foarte curajos. 5 a (D. atitudini, manifestări ale oamenilor) Care exprimă îndrăzneală, curaj. 6-7 smf, a (Om) obraznic. 8 a (îe) A fi ~ de băutură A nu exagera cu băutura. 9 u (îae)A nu se îmbăta. 10 av Cu fermitate. 11-12 av. a (în mod) înverşunat. 13 a (D. animale) Care nu se lasă uşor condus, nu ascultă de comenzi. 14 a (D. animale) Agresiv. 15 a (Pex; înv) Sprinten. 16-17 smf, a (Om) încăpăţânat. 18-19 smf, a (Om) orgolios. 20-21 smf, u (Mol) (Om) în vârstă, dar încă voinic. dârzar [At: CADE / Pl: —i, ~e IE: dârză + -or] 1 sm Oaspete al miresei care duce mirelui zestrea acesteia. 2 sm (Lpl) Totalitate a oaspeţilor miresei care duc zestrea şi sunt ospătaţi de mire. 3 sm (Ban; Mun; lpl) Nuntaşi. 4 sn (Ban; lpl) Preşuri făcute din zdrenţe. dârza sf [At: PETROVICI. P. 210/4 / Pl: ~ze şi ~zi / E: cf srb drza „femeie murdară"] 1 (Ban; Mun) Zdreanţă. 2 (Fig; reg) Femeie fără personalitate. dârzău sm [At: BORZA, D. 131 / PI: ~ăi / E: net] (Bot; reg) Jneapăn (Pinus mitgo). dârzenie i/[At: ADAM, R. 136 / V: (reg) ~rje~ / Pl: ~i/ / E: dârz + -enie] 1-4 (Fire sau) manifestare de om dârz (1-2) Si: (înv) dârzie (1-4), (îvr) dârzosenie (1-4).dârzosie. (1-4). 5 Curaj. 6 Obrăznicie. 7 Fermitate. 8 înverşunare. 9 Nesupunere a animalelor domestice Si: (înv) dârzie (9). (îvr) dârzosenie (9), dârzosie (9) 10 Agresivitate. 11 (Pex; înv) Sprinteneală. 12 încăpăţânare. 13 Orgoliu. 14 (Mol) Vigoare a unui om în vârstă Si: (înv) dârzie (14). (rar) dârzosenie (14), dârzosie (14). dârz\e i/ [At: M. COSTIN. în LET. II. 49/7 / V: ~rj\e / Pl: ~ii / E: dârz + -ie] (înv) 1-14 Dârzenie (1-14). dârzit, ~ă ă [At: IORGA. ap. DA ms / Pl: ~iţi, ~e / E: dârz + -//] (îvr; d. mustăţi) Răsucit energic. dârzoi am [At: ALECSANDRI, T. II. 94 / Pl: ~ / E: dârz + -oi] 1-14 (îvr) (Exagerat de) dârz (1-2,4,7,12,17,19). dârzos, ~oasă a [At: GR. S. VI. 235 / Pl: ~osi, ~oase / E: dârz + -os] (îrg) 1 Arţăgos. 2 Nervos. 3 Agresiv. 4 (Pan; d. albine) Care înţeapă rău. dârzosenie i/[At: I. IORDAN. L. R. A. 170 / Pl: ~ii / E: dârzos + -enie] (îvr) 1-14 Dârzenie (1-14). dârzosie sf [At: SFC III, 170 / Pl: ~ii / E: dârzos + -ie] (îvr) 1-14 Dârzenie (1-14). dârzui vt [At: NOVACOVICIU. C. B. II. 9 / Pzi: -iese / E: dârza + •ui] (Ban) 1 A târî ca pe o zdreanţă. 2 (Fig) A umili. dârzuire ş/[At: MDA ms / Pl: ~ri / E: dârzui] (Ban) 1 Târâre ca pe o zdreanţă Si: dârzuit1 (1). 2 (Fig) Umilire. dârzuit1 sii [At: MDA ms / Pl: ~nri / E: dârzui] (Ban) 1 Dârzuire (1). 2 Umilire. dârzuit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iţi. ~e / E: dârzui] (Ban) 1 Târât2 ca o zdreanţă. 2 (Fig) Umilit2. de1 c [At: PSALT. HUR. 2 / E: ns cf. de] (îvp şi poetic) Exprimă raporturi de subordonare, introducând o: 1 Propoziţie condiţională De îl asculţi, vei învăţa multe Si: dacă. în cazfitl) că. 2 Propoziţie cauzală De nu te 21 DE2 îmbraci gros, ai să răceşti Si: dacă,fiindcă, pentru că. 3 (îcs şi ~ ... tot) Propoziţie concesivă Si de te duci. tot nit te bagă îii seama Si: cu toate că. (şi) dacă, deşi. 4 Propoziţie finală Mergi de-l vezi Si: ca (să), pentru cu (să). 5 Propoziţie consecutivă Plouă de inundă Si: încât. 6 Propoziţie subiectivă Ar fi bine de-tir veni / Nu se ştie de-ă venit sau nu Si: că, ducă. 7-8 Propoziţie completivă directă (sau indirectă) Ştie (se întreabă) de vine sau nu Si: dacă. 9 Propoziţie atributivă Gândul de-l voi pierde mă înfitxiră Si: că, să. 10 Propoziţie predicativă A ajuns de-l plânge lumea Si: încât, să. 11 Propoziţie temporală (cu nuanţă cauzală) De se înserti, venea Si: când. dacă. 12 Exprimă raporturi de coordonare copulativă Si: şi. 13 (Îcrî) Conjuncţie disjunctivă Si: ori... ori, sun ... ştiu. 14 Introduce propoziţii exclamative cu valoare retorică O. de-tti şti cât mi-e de dor Si: dacă. 15 Introduce propoziţii interogative indirecte Te întreb de-l cunoşti bine Si: dacă. 16 (Ies corelativă ~ ce ... - aceea) Exprimă ideea de progresie. 17 (îlc) Şi ~ (sau chiar ~) Chiar dacă. 18 (Ilc) ~ ce Din prima. de2 i [At: DLR ms / V: da,dec,deh / E: de1] Introduce (sau înlocuieşte) afirmaţii faţă de care vorbitorul are o atitudine de: 1 Neîncredere. 2 Şovăială. 3 Teamă. 4 Resemnare. 5 Nepăsare. 6 Supărare. 7 Ironie. de3 i [At: DLR ms / V: di, die / E: fo] Exclamaţie cu care se îndeamnă caii la mers. de4 pp [At: PSALT. HUR. 2 / V: (reg) da, di / E: ml de] Exprimă: 1 Natura obiectului determinat Spirit de iniţiativă. Oameni de bine. 2 Titlul de nobleţe Duce de Burgundia. 3 Descendenţa Fecior de împărat. 4 Materia din care e făcut un obiect Blocuri de beton Si: din. 5 Elementele constitutive ale unui grup Roiuri de albine. 6 Conţinutul Pahar de apă Si: cit. 7 Raportul de filiaţie Pui de urs, nepot de unelti. 8 Relaţia Prieten dejoacă, de pahar. 9 (In toponime) Situarea în spaţiu Filipeştii de Pădure, Roşiorii de Vede, Picior de Munte. 10 Punctul de plecare în spaţiu Plecarea de acasă. 11 Locul existenţei simultan cu natura obiectului determinat Aerul de munte. 12-13 Momentul în care se petrece (sau din care datează) ceva întâmplarea de dimineaţă, De trei ani e tot bolnav. 14 Provenienţa Haine de. import Si: din. 15 Destinaţia obiectului determinat Sală de dans. 16 Termenul care. în realitate este determinat de calificativul precedent O frumuseţe de fată. 17-18 Introduce un nume predicativ care exprimă calitatea (sau natura) obiectului determinat Cine este de vină? Obiectul este de sticlă. 19 (Ie) A fl ~ A avea A fi de aceeaşi vârstă. 20 Exprimă materia Haine de tergal Si: din. 21 Arată scopul Bănii sunt de plătit facturile Si: pentru. 22 Arată apartenenţa El e de-al casei. 23 Exprimă necesitatea E de dorit să munceşti mai mult. 24 Exprimă ipoteza E de presupus că ... 25 Introduce un complement circumstanţial de loc. arătând punctul de plecare al acţiunii se ridică de jos. 26 Introduce un complement circumstanţial de timp. arătând începutul acţiunii A ajuns de ieri. 27 Introduce un complement circumstanţial de timp. arătând data la care se (va) petrece ceva Ei vin de Crăciun Si: la. 28 Introduce un complement circumstanţial de mod (cu sens iterativ sau multiplicativ) A văzut filmul de trei ori. 29 Introduce un complement circumstanţial de mod cantitativ înalt de trei metri. 30 (îlav) ~ fapt în realitate. 31 (îlav) ~ bună scamă Desigur. 32 (îlav) Cât se poate ~ Foarte. 33 (îlav) Mai presus ~ (toate) Cel mai mult. 34 Introduce un complement circumstanţial de cauză Plânge de supărare. 35 Introduce un complement circumstanţial de scop Roşii de salată. 36 Introduce un complement circumstanţial de relaţie Bun de gură, bun de comerciant Si: cât despre, privitor la, în ceea ce priveşte. 37 Introduce un complement de agent Cartea e scrisă de ea. 38 Introduce un complement indirect S-a apropiat sufleteşte de mine. 39 Introduce un complement direct (exprimat prin supin) Am terminat de scris. 40 (îe) A avea ~ ... A trebui Are de completat un formular. 41 (Introduce complementul direct în imprecaţii) Bat-o Dumnezeu de babă! 42 Introduce un subiect (exprimat prin supin) E uşor de zis, e măi greu de făcut. 43 Intră în construcţii cu numerale distributive câte cinci milioane de lei de om. 44 Introduce cardinale adverbiale De două ori. 45 Intră în construcţia numeralelor cardinale de la 20 în sus. înaintea pluralului „mii“ sau a substantivelor la plural Treizeci de mii. cincizeci de muncitori. 46 Face legătura între articolul adjectival „cel" („cea") şi numeralul ordinal. începând de la „al doilea", „a doua" Cel de-ăl patrulea. 41 Leagă un numeral fracţionar (cu valoare substantivală) de obiectul la care acesta se referă Un sfert de oră. 48 Intră în componenţa modului supin al verbului de făcut. 49 (Rar) Precedă un verb la infinitiv, rezultând construcţii echivalente conjunctivului A încetat de a mai încerca ... 50 Este element dc compunere în cuvinte sudate sau nu deoarece, dedulci, floare de piatră, floare de colţ, untdelemn. 51 (Ila) Fel ~ fel Divers(e). 52-53 (îlav; îlpp; construită cu G) ~dinainte(a) Din faţă (faţa). 54-55 (îlav; îlpp; construită cu G) ~ dinapoi(a) Din spate(le). 56-57 (îlav; îlpp; construită cu G) ~ dindărăt(ul) Din dos(ul). 58-59 (îlav; îlpp; construită cu G) ~deasupra De peste. 60-61 (îlav; îlpp; construită cu G) ~dedesubt(ul) De sub. 62-63 (îlav; îlpp; construită cu G) ~ primprejur(ul) Din jur(ul). 64 (îlc) ~când Din momentul. 65 (îlc) ~ vreme ce Pentru că. 66 (îlc) ~ unde Din ce loc. 67 (îlc) ~ cum De îndată ce. 68 (îcr până) Exprimă cuprinderea maximă între două limite De sus până jos, de ieri până azi. 69 (îc) ~ pe Exprimă ideea de suprapunere prin contact Cartea de pe masă. 70 (îc) ~prin Exprimă ideea răspândirii oameni de prin sate. 71-72 (îc) ~sub Exprimă ideea de situare inferioară (în contact) Creionul de sub masă, foaia de sub carte. 73 (îc) ~ către De (39). 74 (îc) ~ cu încă (de) De cu seară. 75 (îc) ~după Din spatele De după deal. 76 (Cu sens temporal; îae) După De după război. 77 (îc) ~Ia Din de hi Cluj. 78 (îae) Dinspre. 79 (îae) Din momentul. 80 (îc) ~lângă Din apropierea Si: lângă. 81 (îc) ~ pe lângă Aproximativ din apropierea Si: lângă. 82 (îae) în legătură oficială cu organ de pe lângă Parlament. 83 (Cu sens temporal; îc) ~ peste Peste. 84 (Cu sens spaţial; îae) Dincolo de. 85-86 (Cu sens temporal şi spaţial; îc) ~ până la Până la. 87 (îc) ~a La De-a dreaptă Tatălui. de5prii [At: DLR ms / E: lat de] 1 Exprimă particularizarea unui element prin atribuirea unei caracteristici: casa de era mai mare Si: care, (înv) ce. 2 Exprimă identificarea obiectului în timp. în spaţiu etc. casa de am văzut-o (ieri) acolo, de:\ba sf vz deba deadweight sn [At: DEX / P: dtdueit / E: eg deadweighl] Capacitate maximă de încărcare a unei nave comerciale, reprezentând rezervele de combustibil, de ulei şi de apă. proviziile şi încărcătura utilă (inclusiv echipajul şi pasagerii cu bagajele lor). deadwood sn [At: DN3 / P: tled-ud / Pl: -uri / E: eg deadwood] (Mar) Legătură realizată la proră şi la pupă între etravă şi, respectiv, etambou şi chilă. deaferenta vt [At: DN’/P: de-a~ / Pzi: ~tez./ E: fr deafferenter] (Med) A secţiona rădăcinile posterioare ale măduvei spinării pentru a întrerupe căile nervoase aferente. deagedba av vz degeaba deajeuba av vz degeaba de'djet sn vz deget deal sn [At: (a. 1660-1680) GCR I. 178/18 / Pl: -uri, (înv) ~ure / E: vsl aaa] 1 Formă de relief rotunjită de înălţime medie (între 200 şi 800 m). 2 (îlav; îoc la vale) Pe ~ (sau spre ~) ori la ~ în urcuş. 3 (îlpp) La ~de ... Mai sus de ... 4 (îlpp) De către ~ Din sus. 5 (Fam; îe) Dă la dă la vale încearcă toate posibilităţile. 6 (Pfm) Greu la greu la vale Oricum încerci, e tot greu. 7 (Pfm) Ce mai (sau ce tot) la ~, la vale E inutil să mai discutăm. 8 (îae) Să spunem lucrurilor pe nume. 9 (Pop; îe) A umbla şi-n ~ şi-n vale sau A sui în a coborî în vale A umbla peste tot (pentru a găsi pe cineva sau ceva). 10 (Pop; îe) Mai e un ~ şi-o vale Mai sunt multe dificultăţi. 11 (îe) A trecut ~ul A pierdut ocazia. 12 (îae) A reuşit să treacă de ce-a fost mai greu. 13 (Pop; îe) A nu şti nici (la) nici (la) vale A fi nepriceput. 14 (Pop; îe) A se face cât ~ul A se supăra foarte tare. 15 (Mol; îe) Parcă aduce picioarele de după ~ Se spune despre o persoană care merge alene. 16 (Reg; îe) A fi ~ şi noapte (sau ~şi ceată) înaintea ochilor A nu putea suferi pe cineva. 17-18 (Pop; îe) ~ cu ~ se întâlneşte, dar (încă) om cu om Se spune (cu ocazia unei întâlniri neaşteptate sau) în speranţa unei revederi posibile. 19 (Csc) Zonă deluroasă. 20 (îvp) Pădure. 21 (Pop) Pământ arabil. 22 Podgorie aşezată în zonă deluroasă. 28 DEBIT1 deală a/'[At: PSALT. 223 / Pl: ~le, ~dele / E: vsl asm] 1 (înv) Faptă. 2 (înv) Creaţie. 3 (înv) Lucru. 4 (înv) Rod. 5 (înv) Activitate. 6 (înv) Faptă rea. 7 (înv) Pedeapsă. 8-9 (Reg) Defect (fizic sau) psihic. 10 (Reg: spc) Epilepsie. 11 (Reg; spc) Apoplexie. 12 (Reg; pbl) Obiect. dealtfel av [At: DLR ms / P: de-alt~ / E: de4 + alt + fel] 1 în altă ordine de idei. 2 Î11 plus. 3 Î11 afară de... deambulatoriu,~ie [At: DEX/P: de-am~! Pl: ~ii/E: fr deambulatoire] (Liv) 1 a Referitor la plimbare. 2 a De plimbare. 3 sn Galerie semicirculară a unei biserici catolice, situată între altar şi absidă. deambulafie i/ [At: DEX / V: -iune / P: de-am~ / E: fr deambulation] (Liv; rar) 1 Mers. 2 Plimbare. deambulatiane sf vz deambulafie deapăn sn [At: H XIV. 378 / Pl: ~e /E: pvb depana] (Reg) 1 Vârtelniţă. 2 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. deasupra [At: PSALT. 26 / V: (reg) das~, dds~ / E: de4 + asupra] 1-2 av (îoc dedesubt) (în partea de) sus. 3 av (îlav) Pe ~ Peste ceva. 4 av (îal) în plus faţă de ceva. 5 av (îal) în afară de asta. 6 av (Şîlav de pe ~) Fără a adânci lucrurile Si: superficial. 7 pp (Construit cu G) Exprimă situarea a unui obiect faţă de altul, cu care se află în contact Si: pe. 8 pp (Construit cu G) Exprimă situarea superioară a unui obiect faţă de altul, cu care nu se află în contact Mai sus de... 9 pp (Pop; îe) A fi ~ nevoii A ieşi cu bine dintr-o situaţie dificilă. 10 pp (îae) A scăpa de sărăcie. 11 (îae) A scăpa de un pericol. 12 pp (Construit cu G) Exprimă deplasarea în poziţie superioară în raport cu ceva Si: peste. 13 pp (Construit cu G) Exprimă orientarea din poziţie de superioritate faţă de ceva Si: către. 14 pp (Construit cu G) Exprimă caracterul dominant al unui sentiment Si: asupra. deauna av [At: CREANGĂ. A. 38 / V: de-a-volna / E: rs aoboabho] (Mol) Din abundenţă. de-a-volna av vz deauna debaclu sn [At: LTR- / Pl: ~ri / E: fr debăcle] Rupere şi pornire a gheţii prinse între malurile unui curs de apă. debalasta vt [At: DN3 / Pzi: ~tcz / E: des-1 + balast] A descărca o navă de balast. debandadă .v/'[At: BRĂESCU. M. P. 98 / Pl: ~de / E: fr debandade] Dezordine. debara sf [At SEBASTIAN. T. 256 / V: ~s / Pl: ~le / E: fr debarras] încăpere mică unde sunt depozitate lucrurile care se folosesc mai rar. debaras sn vz debara debarasa [At: C. PETRESCU.O. P. 1.130 /Pzi: ~sez /E: fr debarrasser] 1-2 vtr A scăpa de cineva incomod Si: a (se) descotorosi. 3-4 vtr A arunca obiecte nefolositoare Si: a (se) descotorosi. 5 vt (Spc) A înlătura de pe mesele unui local vesela murdară, resturile alimentare etc. debarasare j/[At: DEX / Pl: -sări / E: devarasa] 1 Alungare a unei persoane incomode Si: debarasat1 (1). 2 Aruncare a obiectelor nefolositoare Si: debarusat1 (2). 3 (Spc) înlăturare de pe mesele unui local a veselei murdare, a resturilor alimentare etc. Si: debarasat1 (3). debarasat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: debarasa] 1-3 Debarasare (1-3). debarasat2, ~ă a [At: DEX- / Pl: -aţi, ~e / E: debarasa] 1 (D. spaţii) Care a fost eliberat, degajat de lucrurile care incomodează sau 1111 mai sunt necesare. 2 (D. oameni) Care a scăpat de cineva sau ceva incomod. 3 (Spc; d. mese. la un local) De pe care s-au înlăturat resturile alimentare, vesela folosită etc. debarasor, ~oare smf, a [At: DEX2 / Pl: ~i, ~oare / E: fr debarrasseur] Persoană care debarasează mesele într-un local de tacâmuri folosite, resturi alimentare etc. debarca [At: GORJAN. H. 134 / V: (înv) desb~, desbăr~ / E: fr debarquer] 1-2 vti A coborî pe mal dintr-o navă. 3-4 vti (Pex) A coborî din tren sau din alt vehicul. 5 vi (Rar; gmţ) A descinde (într-o altă localitate sau) într-un loc. 6 vi A ataca ţărmul inamic cu trupe aduse de nave (speciale). 7 vt (C. i. corăbii) A acosta. 8 vt (Fam; fig; c. i. persoane) A înlătura dintr-o funcţie de conducere Si: a concedia. debarcader sn [At: I. IONESCU. M. 756 / Pl: ~e / E: fr debarcadere] Loc special amenajat pe malul unei ape sau pe un chei într-un port. pentru debarcarea şi îmbarcarea călătorilor şi a mărfurilor. debarcare sf [At: HASDEU. I. C. 162 / V: (înv) desb- / Pl: -cari / E: debarca] 1 Coborâre pe mal dintr-o navă Si: debarcat1 (1). 2 (Pex) Coborâre din tren sau din alt vehicul Si: debarcat1 (2). 3 (Rar; gmţ) Descindere (într-o altă localitate sau) într-un loc Si: debarcat1 (3). 4 Atacare a ţărmului inamic cu trupe aduse pe nave (speciale) Si: debarcat1 (4). 5 Acostare a corăbiilor Si: debarcat1 (5). 6 (îs) Navă de ~ Navă special construită, cu prora plată şi dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat Î11 vederea debarcării (1) de trape şi de materiale. 7 (Iuz) înlăturare a cuiva dintr-un post de conducere Si: debarcat1 (6). debarcat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: debarca] 1-6 Debarcare (1-5,7). debarcat2, ~d a [At: HASDEU. I. C. 162 / Pl: -aţi, ~e / E: debarca] 1 (D. oameni şi mărfuri) Coborât de pe o navă. 2 (Pex; d. oameni şi bagaje) Coborât din tren sau din alt vehicul. 3 (Pex; gmţ: d. oameni) Care a descins undeva. 4 (D. trupe) Care au atacat ţărmul inamic. 5 (D. nave) Acostat. 6 (Iuz; d. funcţiunari) îndepărtat dintr-o funcţie (de conducere). debavura vt [At: DEX / Pzi: -rez / E: des1- + bavură] A îndepărta, bavura de pe piese matriţate. turnate, laminate prin ştanţare. dăltuire. polizare. debavurare sf [At: DEX / Pl: -rări / E: debavura] îndepărtare a bavurii de pe piesele matriţate. turnate, laminate etc. prin ştanţare. dăltuire. polizare. debavurator [At: DN3 / Pl: ~i, -oare / E: debavura + -tor] 1 sn Unealtă folosită la debavurare. 2 sm Muncitor specializat în îndepărtarea prin ştanţare. dăltuire. polizare, a bavurii de pe piesele matriţate. turnate, laminate etc. debă ,v/'[At: DOSOFTEI, V. S. 136/22 / V: (înv) dâbă, d\bă, (reg) deabă / E: rs auGsl] (îrg) Instrument de tortură asemănător unui jug, debenzola vt [At: DN3 / Pzi: -lez / E: fr debenzoler] A elimina benzenul din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui. debenzolare i/[At: DN3 / Pl: -lari / E: debenzola] Eliminare a benzenului din gazele rezultate la cocsificarea cărbunelui Si: debenzolat1. debenzola!1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri I E: debenzola] Debenzolare. debenzolat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, ~e I E: debenzola] Din care s-a eliminat benzenul. debil, ~ă a [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr debile, lat debilis] 1-2 (D, fiinţe) Lipsit de rezistenţă (la efort fizic sau) la îmbolnăviri. 3 Plăpând. 4 (Spc; îs) - mintal înapoiat mintal, care 1111 poate depăşi nivelul de cunoştinţe al primelor patru clase elementare. debilita vrt [At: DEX / Pzi: -tezl E: fr debiliter, lat debilitare] 1-4 (A-şi pierde sau) a face să-şi piardă rezistenţa (la efort fizic sau) la îmbolnăviri. debilitant,~ă a [At: DEX / Pl: -nţi, ~e / E: fi debilitant] 1-2 Care scade rezistanţaUnui organism (la efort fizic sau) la îmbolnăviri. debilitare sf [At. DEX / Pl: -tări / E: debilita] 1-2 Pierdere a rezistenţei unui organism (la efort fizic sau) la îmbolnăviri Si: debilitat1 (1-2). debilitat1 su [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: debilita] 1-2 Debilitare (1-2). debilitat2, ~a a [At: DEX / Pl: ~aţi, ~e / E: debilita] 1-2 (D. organisme) Care şi-a pierdut rezistenţa (la efort fizic sau) la îmbolnăviri. 3 Anemiat. 4 Plăpând. debilitate j/[At: DEX / Pl: -tăţi / E: fr debilite, lat debilitas, -atis] 1-2 Stare de slăbiciune a unui organism. însoţită de rezistenţă scăzută (la efort fizic sau) la îmbolnăviri. 3 (Pex) Subnutriţie. 4 (Pex) Boală cronică, manifestată prin slăbiciune. 5 (Spc; îs) ~ mintală Stare de înapoiere mintală, mai puţin gravă decât idioţenia sau imbecilitatea. Î11 care individul nu poate depăşi nivelul de cunoştinţe al primelor patru clase elementare. debit1 sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr debit] 1 Tutungerie. 2 (înv; îs) ~ de băuturi spirtoase Cârciumă. 3 (înv) Vânzare continuă de mărfuri cu amănuntul. 4 Cantitate de fluid sau de pulbere fină furnizată într-o unitate de timp. 5 (îs) ~ instalat Valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat Î11 scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. 29 DEBIT2 6 Cantitate de material sau de obiecte produse de o maşină sau de o instalaţie într-o unitate de timp. 7 (îs) ~ de energie Energie debitată de o instalaţie într-o unitate de timp. 8 (Med; îs) ~ cardiac Cantitate de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă. 9 (Mii; îs) ~ (le foc Numărul de lovituri care poate fi tras de o gură de tun sau de o armură de foc într-o anumită unitate de timp. 10 (Fig; şîs ~ verbal) Frecvenţă mare de cuvinte pe unitate de timp. în vorbirea cuiva. debit2 sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr debit, lat debitam] 1 Datorie pe care o are o persoană creditată. 2 Cont asupra a ceea ce s-a împrumutat sau s-a furnizat cuiva. 3 Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru. în care se înscriu sporurile de activ sau, reducerile de pasiv, 4 Sumă înscrisă în debit- (2). debita1 vt [At: CARAGIALE. O. III. 257 / Pzi: -tez. / E: fr debiter] 1 (C. i. mărfuri) A vinde cu amănuntul. 2 A furniza o anumită cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. într-un anumit timp. 3 (Fam) A vorbi (mult. plictisitor, fără rost) Cf: a recita, a spune, a declama. 4 (Teh) A tăia un material în forme şi dimensiuni potrivite pentru prelucrarea ulterioară. debita2 vt [At: I. PANŢU, PR. 84 / Pzi: -tez / E: fr debiter] A înscrie 0 sumă în debitul2 (3) unui cont. debitant, —d smf [Al: ALECSANDR1. S. 71 / PI: ~nţi, ~e / E: Udebitant] 1 (înv) Persoană care se ocupă cu vânzarea unor mărfuri, unor obiecte etc. 2 Deţinător al unui debit de mărfuri. 3 Persoană care vinde într-un debit1 (2). debitare1 .s/ [At: CARAGIALE. O. III, 255 / Pl: -tari / E: debita1] 1 Vânzare cu amănuntul Si: debitat1 (1). 2 Furnizare a unei anumite cantităţi de fluid (lichid, gaz) de energie etc. într-un anumit timp Si: debitat1 (2). 3 Vorbire abundentă, lipsită de conţinut Si: debitat1 (3). 4 (Teh) Tăiere a unui material în bucăţi de forme şi dimensiuni diferite Si: debitat1 (4). debitare2 sf [At: DL / Pl: -tari / E: debita2] înscriere a unei sume în debitul unui cont Si: debitatJ. debitai1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: debita1] 1-4 Debitare1 (1-4). debitat2, ~a a [At: MDA ms / Pl: -aţi, ~e / E: debita1] 1 Vândut cu amănuntul. 2 (D. un fluid) Furnizat într-o unitate de timp. 3 Vorbit fără rost. debitat3 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: debita2] Debitare2. debitat4, ~d a [At: MDA ms / Pl: -aţi, ~e / E: debita2] 1 Dat pe datorie. 2 înscris în debitul2 (2) unui cont. dehiteza sf [ At: M. D. ENC. / PI: ~e / E: fr debitese] Piesă dintr-un material refractar care are o deschidere longitudinală prin care se trage sticla topită la fabricarea geamurilor. debitmetru sn [At: LTR2 / Pl: ~e / E: fr debitmetre] Aparat de măsură, de control sau de reglaj al debitului1 (5) unui fluid. debitor, -oare [At: ALECSANDRI. O. P: 146 / Pl: ~i, ~oare / E: fr debiteur, lat debitor] 1 a (D. sume de bani) Care se găseşte în debitul2 (2) unui cont. 2-3 smf, a (Persoană fizică sau juridică) care are datorie în bani sau în alte bunuri Si: datornic. debitone sf [At: (a. 1765) IORGA, S. D. XII. 76 / Pl: ~\i / E: ctm debit + datorie] (înv) Datorie. debla sfvz devia1 debla sf vz devia1 debleia vt [At: DN3 / Pzi: -iez. / E: fr deblayer] A degaja un teren pentru realizarea unui debleu. debleiajsn [At: DN3 / Pl: ~e / E: fr deblayage] Debleiere. debleiere i/|At: LTR2 / Pl: ~ri / E: debleia] Ansamblu al operaţiilor efectuate pentru a realiza 1111 debleu Si: debleiaj. debleu sn [At: SCRIBAN. D. / Pl: ~ri / E: fr deblai] Lucrare de terasament sub nivelul solului Î11 vederea executării platformei unei căi de comunicaţie sau a unui canal. debloca vt [At: ORBONAŞ. MEC. 259 / Pzi: -diez. / E: fr debloquer] 1 (C. i. artere de circulaţie) A înlătura obstacolele pentru a face din nou liber, circulabil Si: a curăţa, a degaja. 2 (C. i. mecanisme, maşini sau părţi ale acestora) A repune în mişcare, în stare de funcţionare Si: a desţepeni. 3 (C. i. sume de bani sau alte valori băneşti) A ridica interdicţia de a folosi în mod liber. 4 (Iuz; i. c. ofiţeri) A scoate din cadrele active ale armatei. deblocare sf [Al: SCRIBAN. D. / Pl: ~cări / E: debloca] 1 înlăturare a obstacolelor de pe arterele de circulaţie Si: deblocat1 (1). degajare. 2 Repunere în stare de funcţionare a unor mecanisme sau maşini Si: deblocat1 (2). 3 Ridicare a interdicţiei de a folosi în mod liber sume de bani sau alte valori băneşti Si: deblocat1 (3). 4 Scoatere a unor ofiţeri din cadrele active ale armatei Si: deblocat1 (4). deblocat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: debloca] 1-4 Deblocare (1-4). deblocat2, ~d a [At: CONTEMP.. 1948. nr. 104. 8/3 / Pl: -aţi, ~e / E: debloca] 1 (D, drumuri) Eliberat de obstacole. 2 (D. mecanisme, maşini sau părţi ale acestora) Repus în mişcare sau în stare de funcţionare. 3 (D. sume de bani) Care poate fi folosit în mod liber. 4 (Iuz; d. ofiţeri) Scos din cadrele active ale armatei. deborda [At: ALECSANDRI. T. 282 / Pzi: ~dez / E: fr deborder] 1 vi (D. ape curgătoare, d. lichidele dintr-un recipient etc.) A depăşi marginile, răspândindu-se în afara acestora Si: a se revărsa. 2 vi (D. recipiente) A 1111 mai putea păstra conţinutul din cauza umplerii excesive. 3 vi (Fig; d. oameni) A trăi un sentiment cu intensitate. 4-5 vti A vomita. debordant, ~a a [At: DEX / Pl: ~nţi, -el E: fr debordant] 1 (D. lichide) Care dă pe dinafară din recipient. 2 (Fig; d. oameni) Care se manifestă cu entuziasm. 3 (Fig; d. sentimente) Care este trăit cu intensitate. debordare ,s/ [At: GHEREA. ST. CR. III. 26 / E: deborda] 1 Răspândire a unor lichide peste marginile recipientelor care le conţin Si: debordat1 (1). 2 Trăire intensă a unor sentimente Si: debordat1 (2), exaltare. debosa vtf[At: DN3 / Pzi: -sez / E: fr debaucher] (Frm) A antrena pe cineva la o viaţă dezordonată, la desfrâu Si: a corupe, a perverti. debosare 1/[At: GHEREA. ST. CR. III. 108 / Pl: ~sări / E: debosa] (Frm) Antrenare a cuiva la o viaţă dezordonată, la desfrâu Si: corupere, deboşat1, pervertire. debosa/1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: debosa] Deboşare. debosat2, ~d smf, a [At: DN3 / Pl: -aţi, ~e / E: fr debauche] 1-2 (Persoană) care duce o viaţă desfrânată. debosa sf [At: DN3 / Pl: -se / E: fr debauche] (Frm) 1 Căutare permanentă de plăceri senzuale. 2 Abuz de mâncare şi băutură. debreia vt [At: DL / Pzi: -iez / E: fr debrayer] A suprima legătura dintre două piese cuplate printr-un ambreiaj. debreiabil, ~d a [At: SOARE, MAS. 106 / Pl: ~i. ~e / E: fr debrayable] Care poate fi debraiat. debreiajsn [At: SOARE.MAS. 99/Pl: -elE: frdebrayage] Debreiere. debreiat1 sii [At: MDA ms, 55 / Pl: -uri / E: debreia] Debreiere. debreiat2, ~d a [At: SOARE, MAS. 167 / PI: ~aţi, ~e IE: debreia] Care este decupat de la un ambreiaj. debreiere sf [At: DEX / Pl: -iere / E: debreia] Suprimare a legăturii dintre două piese cuplate printr-un ambreiaj Si: debreiaj, debreiat1. debreţin sm [At: LTR2 / Pl: ~i / E: ger Debreziner] Cârnat segmentat Î11 porţiuni de circa 10 cm prin răsucirea intestinului Î11 care a fost inUodusă carnea tocată. debrida vt [At: DN3/ Pzi: -dez / E: frdebrider] (Med) A suprima bridele care comprimă 1111 organ. debridare sf[At: DN3 / Pl: ~dări IE: debrida] (Med) Suprimare a bridelor care comprimă un organ. debura vt [At: DN3 / Pzi: ~rez / E: fr debourrer] 1 A înlătura surplusul de material la burarea traverselor Si: deburaj (1). cleburat1 (1). 2 (Tex) A curăţa garniturile de ace ale cadrelor de impurităţi Si: deburuj (2), deburut1 (2). deburaj sn [At: LTR2 / Pl: ~e / E: fr debourrage] 1-2 Deburare (1-2). deburare j/[At: LTR2 / Pl: -rări / E: debura] 1 înlăturare a surplusului de material la burarea traverselor Si: deburaj (1), deburat1 (1). 2 (Tex) Curăţare a garniturilor de ace ale cadrelor de impurităţi Si: deburaj (2), deburat1 (2), deburat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: debura] 1-2 Deburare (1-2), 30 DECALAT2 deburat2, ~/ [ At: LTR2 / Pl: -bări / E: deburba] 1 Operaţie de limpezire a mustului înainte de fermentaţie Si: deburbaj (1), deburbat1 (1). 2 Spălare a unui minereu Si: deburbaj (2), deburbal1 (2). deburbat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deburba] 1-2 Deburbare (1-2). deburbat2, ~a a [At: MDA ms / Pl: ~aţi, ~e / E: deburba] 1 (D. must) Limpezit. 2 (D. minereu) Spălat. debursa vt [At: ŞĂINEANU. D. U. / Pzi: ~sez / E: fr debuorser] 1-2 A cheltui (sau a plăti) bani gheaţă. debursare sf [At: DN3 /Pl: ~sări / E: debursa] 1-2 Cheltuire (sau plătire) de bani gheaţă Si: debursat1 (1-2). debursai1 sil [At: MDA ms / Pl: ~itri / E: rfefcurxa] 1-2 Debursare (1-2). debursat2, ~d a [At: MDA ms / Pl: -aţi, ~e / E: debursa] 1-2 (D. bani) (Cheltuit sau) plătit. debusola vt [At: DEX2 / Pzi: -Iez / E: fr deboussoler] (Frm; liv) A dezorienta. debusolare sf [At: DN3 / Pl: ~lări / E: debusola] (Liv) Dezorientare. debusolat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: debusola] (Liv) Dezorientare. debusola!2,—a u [At: DN3/P1: ~aţi, ~el E: debusola] (Liv) Dezorientat2. debuşa vi [At: DEX / Pzi: -şez / E: fr deboucher] (Liv) A ajunge dintr-un loc îngust, acoperit, la un altul mai larg. deschis. debusare s;/ [At: DEX2 / Pl: -sări / E: debuşa] Trecere dintr-un loc închis, acoperit, la altul mai larg, deschis. debuşeu sn [At: I. IONESCU.D.451 / PI: ~ril E: îrdebouche] l Piaţă de desfacere a produselor, a mărfurilor. 2 Loc unde se poate vinde în cantităţi mari. debut sn [At: NEGULICI/Pl: -uri IE: fr debut] 1 început al unei acţiuni, al unui lucru, al unui fenomen. 2 Primii paşi într-o carieră. într-o activitate artistică. 3 (Ccr) Lucrare cu care se realizează debutul (2). debuta [At: NEGRUZZI. S. 1,333/Pzi: ~tez/ E: fr debuter] 1 A începe o acţiune. 2 A începe o carieră artistică sau literară. 3 (D. un autor) A publica prima lucrare. debutant, ~a smf [At: MACEDONSCHI, O. IV, 3 / Pl: ~nţi, ~e / E: fr debutant] Persoană care debutează într-o carieră artistică, literară Si: începător. debutare i/[At: DN3 / Pl: -rări / E: debuta] 1 începere a unei acţiuni Si: (rar) debutat (1). 2 începere a unei cariere Si: (rar) debutat (2), 3 Publicare a unei prime lucrări a unui autor Si: (rar) debutat (3). debutat sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: debuta] (Rar) 1-3 Debutare (1-3). debye sm [At: LTR2 / P: debai / E: eg. fr debye] (Fiz) Unitate de măsură a momentului electric. dec i vz de2 deca- [At: CADE / E: fr deca-] Element prim de compunere savantă cu sensul: 1 Zece. 2-3 De zece ori (mai mare). decabrist, ~ă j/n/'[At: CONTEMP. 1949, nr. 120. 16/6 / Pl: -işti, ~e / E: rs AeKaBpHcr] (Rar) Decembrist. decacord sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr decachorde] Vechi instrument muzical cu zece coarde asemănător harpei. decadal, ~d a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: decada + -al] 1 Referitor la o perioadă de zece zile Si: (rar) decadic. decada ş/[At: STAMATI / Pl: -el E: fr decade] 1 Parte a unei lucrări compusă din zece capitole, zece cărţi etc. 2 (îvr) Zecime. 3 Perioadă de zece zile consecutive (dedicată unui eveniment, unei sărbători etc.). 4 Grupare de zece elemente identice ale unui sistem tehnic. 5 Deceniu. decadent, -a [At: GHEREA, ST. CR. III. 33 / Pl: -tiţi, ~e / E: fr decadent] 1 a Care se află în declin. 2 a Care prezintă caracterele decadentismului. 3 a Propriu decadentismului. 4-5 smf, a (Pan) (Persoană) cu comportament, cu atitudini ieşite din comun care nu respectă anumite reguli, anumite convenienţe sociale, un anumit fel de a se îmbrăca. 6-7 smf a (Adept) al decadentismului (1). decadentism sn [At: GHEREA, ST, CR, III, 178 / Pl: ~e / E: fr decadentisme] 1 Denumire generică dată unor curente literar-artistice de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX. caracterizate prin respingerea regulilor, prin cultivarea excesivă a stărilor de spirit şi a inovaţiilor formale. 2 Curent literar apărut în Franţa la sfârşitul secolului XIX. influenţat de naturalism şi de parnasianism, apropiat ca formulă artistică de simbolism, în care se va dizolva. decadenta sf [At: NEGRUZZI. S. I. 337 / V: (înv) -din- / Pl: -te / E: fr decadence] 1 Declin (social, economic, politic). 2 Regres al artelor, al ştiinţei, al limbii. 3 Corupţie. 4 Degradare morală Si: depravare, decadic, ~ă a [At: DN4 / Pl: -ici. -ice / E: ger dekadisch] (Rar) Decadal. decadintd sfvz decadentă decadraj sn [At: LTR2 / Pl: ~e / E: fr decadrage] Defect survenit la proiecţia unui film. care constă în apariţia pe ecran a două imagini vecine despărţite printr-o dungă neagră. decaedru sn [At: ŞĂINEANU / Pl: -re / E: fr decaedre] Poliedru cu zece feţe. decafeiniza vt [At: DL / P: -fe-i- I Pzi: ~zez / E: fr decafeinizer] A extrage cafeina din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai în vederea obţinerii cafeinei pure sau a cafelei dietetice fără cafeina. decafeinizare sf [At: LTR2 / Pl: -zări / E: decafeiniza] Extragere a cafeinei din boabele verzi de cafea sau din reziduurile de ceai Si: decafeinizat1. decafeiniza!1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decafeiniza] Decafeinizare. decafeinizat2, ~ă a [At: DL / P: -fe-i- / Pl: ~ati, ~e / E: decafeiniza] (D. cafea) Din care s-a extras cafeina. decagon sf [At: LTR2 / Pl: -oane / E: fr decagone] Poligon cu zece laturi. decagonal,~ă a [At: CADE/P1: ~i. -el E: fidecagonal] (D, suprafeţe şi corpuri geometrice) 1 în formă de decagon. 2 Care are ca bază un decagon. 3 Care se referă la decagon. decagram sn [At: CADE / Pl: ~e / E: fr decagramme] Unitate de măsura pentru masă egală cu zece grame. decala [At: MDENC / Pzi: -Iez / E: fr decaler] 1-2 vtr A face să nu mai coincidă (sau a nu mai coincide) cu ceva stabilit anterior Si: a (se) deplasa, a (se) distanţa. 3 vt A deplasa două sau mai multe sisteme tehnice ori organe ale aceluiaşi sistem tehnic pentru a asigura condiţii optime de funcţionare. decalaj sn [At: CAMIL PETRESCU. T. II. 37/P1: ~WE: fr decalage] 1-2 Distanţare în spaţiu (sau în timp). 3-4 Distanţă (sau interval) care rezultă din decalaj (1-2). 5 Distanţare a două sisteme tehnice sau a două organe ale aceluiaşi sistem tehnic pentru asigurarea condiţiilor optime de funcţionare. 6 (Fig) Lipsă de concordanţă între situaţii, evenimente, concepţii. decalamina vt [At: DN3 / Pzi: -nez / E: fr decalaminer] A înlătura calamina de pe pereţii unui motor. decalaminajsn [At: DN3 / PI: ~e / E: fr decalaminage] Decalaminare. decalaminare sf | At: DN3 / Pl: ~nări / E: decalamina] înlăturare a calaminei de pe pereţii unui motor Si: decalaminaj. tlecalaminal1. decalaminat1 su [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decalamina] Decalaminare. decalamina!2, -a a [At: MDA ms / Pl: -aţi. ~e / E: decalamina] (D. motoare) De pe pereţii căruia s-a înlăturat calamina. decalarei/ [At: LTR2 / Pl: ~/ări/ E: decala] 1-2 Neconcordanţă (în spaţiu sau) în timp cu ceva stabilit anterior Si: decalat1 (1-2). 3 Deplasare a două sau mai multe sisteme tehnice sau organe ale aceluiaşi sistem, pentru a asigura condiţii optime de funcţionare. decala!1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decala] 1-2 Decalare (1-2). decalat2, ~ă a [At: IONESCU-MUSCEL. ŢES. 345 / Pl: -aţi, ~e / E: decala] 1 (D. obiecte, acţiuni, evenimente) Distanţat în spaţiu sau în timp. 2 (D. două sau mai multe sisteme tehnice sau organe ale aceluiaşi sistem tehnic) Deplasat penstru asigurarea unor condiţii optime de funcţionare. 31 DECALC decalc sn [At: L. ROM. 1953. nr. 3. 90 / Pl: -uri / E: fr decalque 1 1 Desen, model etc. reprodus pe o hârtie sau pe o suprafaţă oarecare după modelul executat pe o hârtie transparentă, pe calc. 2 (Lin; rar) Calc. decalca vt [At: CADE / Pzi: -culc / E: fr decalquer] 1 A efectua un dccalc (]). 2 (Lin: rar) A calchia. decalcare ,v/'[At: LTR2 / Pl: -rări / E: decalca] 1 Efectuare a unui decalc (1) Si: decalcat1. 2 (Lin: rar) Calchiere. decalcul1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decalca] Decalcate (1). decalcat2, ~a a [At: DL / Pl: -ari. ~e / E: decalca] (D. desen) Copiat, reprodus întocmai după model, de obicei, pe o hârtie transparentă, suprapusă. decalcifia [At: DL / V: ~ica / E: fr decalcifier] 1-2 vtr (D. organisme) A(-şi) pierde din diverse cauze calciul din ţesutul osos sau din dinţi. 3 vr (D. ţesuturi) A-şi pierde o cantitate de săruri de calciu. decalcifiaţii sm. a [At: LTR2 / Pl: ~anţi / E: fr decalcifiant] 1-2 (Substanţă) care se utilizează pentru eliminarea sărurilorde calciu din pieile aflate în procesul de tăbăcire. 3-4 (Substanţă) care se foloseşte pentru micşorarea durităţii apelor calcaroase. decalcifiat1 sn [At: MDA ms / V: -icat / Pl: (nob) -uri / E: decalcifia] 1-3 Decalcifiere (1-3). decalcifiat2, ~a a [At: DEX / V: -icat / Pl: -ati. ~e / E: decalcifia] 1 Care nu mai are cantitatea de calciu suficientă. 2 Care a pierdut din calciu. decalcifica i’ vz decalcifia decalcificare .y/'vz decalcifiere decalcifiat1 su vz decalcifiat1 decalcifica!2, ~ă a vz decalcifiat2 decalcifiere sf[A\: LTR2/V: ~/ca~/PI: ~ri/E: decalcifia] 1 Eliminare a calciului dintr-un ţesut Si: decalcifiat1 (1). 2 (Spc) Diminuare a cantităţii de calciu din ţesutul osos şi din dinţi Si: decalcifiat1 (2). 3 Operaţie de îndepărtare a sărurilor de calciu din piei. înainte de tăbăcire Si: decalcifiat1 (3). decalcomanie s/[At: LTR2 / Pl: ~ii / E: fr decalomanie] Procedeu care permite transpunerea unor imagini colorate pe porţelan, sticlă etc. de pe o hârtie specială. decalibra vtr [At: MDENC/Pzi: 3 ~rea7.1t /E: des1- +calibra] 1-2 A(-şi) mări sau micşora calibrul Si: a (se) deforma, a (se) lărgi. decalibrare s/[At: MDENC / Pl: -rări / E: decalibra] Modificare a calibrului Si: decalibrat1. decalibrat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decalibra] Decalibrare. decalibrat2, ~ă a [At: DLR ms / Pl: -afi. ~e / E: decalibra] (D. ţevile armelor de foc) Deformat în urma uzurii sau a unui accident de tragere. decalină sf[At: DN3 / Pl: -ne / E: frdecaline] (Chm) Substanţă obţinută prin hidrogenarea totală a naftalinei, folosită ca solvent. decalitru sm [At: DLR ms / Pl: -ri / E: fr decalitre] Unitate de măsură pentru volum egală cu zcce litri. decalog sn [At: NEGULICI / Pl: ~uri / E: fr decalogue] Cele zece porunci religioase şi etice dictate de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai. potrivit Vechiului Testament. decalota vt [At: DN3 / Pzi: -tez / E: fr decalotter] (Med) 1 A descoperi membrul viril prin retragerea prepuţului. 2 A îndepărta chirurgical calota craniană. decalotare ş/'LAt: DN3 / Pl: -tari / E: decalata] (Med) 1 Descoperire a membrului viril prin retragerea prepuţului. 2 îndepărtare chirurgicală a calotei craniene. decalvant, ~a a [At: DEX / Pl: -nţi. ~e / E: frdecalvant] Care cauzează căderea părului. decalvafie sf[At: DEX / Pl: -ti / E: k decatvation, lat decalvatio] 1 (Rar) Calviţie. 2 (Jur: înv) Măsură punitivă care consta în raderea părului de pe capul condamnaţilor. decameron sn [At: DEX/P1: -oane / E: fr decameron, it decamerone] Operă literară care conţine povestirea Î11 decurs de zece zile a unor evenimente. decametru sm [ At: DDRF / S şi: (abr) dam / Pl: -ri / E: fr decametre] 1 Unitate de măsură pentru lungime egală cu zece metri. 2 Instrument de măsură pentru lungime, format dintr-o panglică sau 1111 lanţ de zece metri, care serveşte la măsurători de teren. 3 (îs) -pătrat Unitate de măsură pentru suprafaţă, egală cu suprafaţa unui pătrat cu latura de 1 decametru (1). 4 (îs) ~cul> Unitate de măsură pentru volum, egală cu volumul unui cub cu latura de 1 decametru (1). decan [At: ŞINCAI, HR. I. 256/141 / Pl: ~i. ~e / E: ger Dekan, lat decanus] 1 sm Conducător al unei instituţii religioase Î11 Biserica anglicană. 2 sm (Rar) Decurion. 3-4 jm/'Persoana cea mai Î11 vârstă sau cel mai vechi membru al unei asociaţii, instituţii (învestită cu autoritatea de a conduce). 5 smf (Pex; şîs ~ de vârsta) Persoana cea mai în vârstă dintr-un grup. 6 smf Membru al corpului didactic universitar care conduce o facultate. 7 sm Avocat care conduce baroul avocaţilor. decaml, ~a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: fr decanal] 1-2 a Privitor (la decanat sau) la decan. 3-4 a (De decanat sau) de decan. 5 sf Lucrare scrisă la facultăţile tehnice, cu valoare de examen parţial. decanat su [At: CADE / Pl: ~e / E: fr decanat, lat decanatus] 1-2 (Demnitate sau) funcţie de decan (6). 3 Birouri ale decanului (6). decanta vt [At: COSTINESCU / Pzi: -tez / E: fr decanter] 1 (C. i. lichide) A purifica prin scurgere Î11 alt vas. după sedimentarea particulelor pe fundul vasului. 2 (Fig) A lămuri. decantare sf [At: MARCOVICI. CH. 24 / Pl: -rări / E: decanta] 1 Limpezire a unui lichid care conţine particule solide Î11 suspensie Si: (rar) decantatie. 2 (îs) Bazin de ~ Decantor. decantafie v/ [ At: PROT .-POP.. N. D. / Pl: -ii / E: fr decantation] (Rar) Decantare (1). decantor sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: fr decanteur] 1 Aparat care serveşte la decantare. 2 Filtru la instalaţia pneumatică a unui avion, pentru eliminarea vaporilor de apă din carul aflat în instalaţie. decapa vt [At: DL/Pzi: -/lez/E: irdecaper] 1 (C. i. suprafeţe metalice) A curăţa de oxizi, de grăsimi, de vopsele etc. 2 (C. i. terenuri, pasaje etc.) A nivela prin înlăturarea unui strat subţire. 3 (C. i. blănuri, piei de animale etc.) A trata cu soluţii de anumiţi acizi sau săruri în vederea conservării pentru prelucrări ulterioare. decapajsn [At: PROT.-POP.. N.D./P1: ~e IE: îi deca page] Decapare (1). decapant, ~a sn, a [At: LTR2 / Pl: ~e / E: fr decapant] 1-2 (Amestec de substanţe chimice) care are acţiune dizolvantă asupra oxizilor. grăsimilor etc., folosit la operaţiile de decapare (2) Si: decapator (1-2). decapare sf [At: ORBONAŞ. MEC. 437 / Pl: -pari / E: decapa] 1 Operaţie de curăţare a suprafeţelor metalice de straturile de oxizi, de vopsele, de grăsimi etc. Si: decapaj. 2 Operaţie de îndepărtare a unui strat (superficial) de pe 1111 teren, de pe 1111 drum asfaltat, pentru a nivela sau pentru a recupera materiale refolosibile. 3 Operaţie de tratare a pieilor sau a blănurilor cu soluţii de anumiţi acizi sau săruri pentru a le conserva un anumit timp sau pentru a le prelucra. decapator, ~oare sn, a [At: DN3 / Pl: -/, -oare / E: decapa + -tor] 1-2 Decapant (1-2). decapentasilab sn, a [At: HELIADE, O. II. 162 / V: (înv) ~tes~ / E: deca- + penta- + silab] 1-2 (Vers) alcătuit din cincisprezece silabe. decapentasihbic, ~a a [At: DLR ms / Pl: -ici, -ice / E: deca- + penta-+ silabic] (D. versuri) Care este alcătuit din cincisprezece silabe. decapentesilăb s vz decapentasilab decapita vt [At: ASACHI. E. D. 19 / Pzi: -tez. (înv) 3 ~apită / E: fr decapiter] 1-2 (C. i. fiinţe) (A ucide sau) a executa ca urmare a unei pedepse prin tăierea capului Si: (îvp) a descăpătâna. decapitare sf [At: NEGULICI / Pl: -tari / E: decapita] 1-2 (Ucidere sau) execuţie prin tăierea capului, ca urmare a unei pedepse Si: decapitat1 (1-2). (înv) decapitaţie (1-2), (îvp) descăpăţânare, ghilotinare. decapitat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri! E: decapita] 1-2 Decapitare (1-2). 32 DECAVAT1 decapitat2, ~ă a [ At: GHICA. C. E. I. 48 / Pl: -aţi, ~e / E: decapita] 1 Căruia i s-a tăiat capiii, 2 Care este lipsit de cap Si: (îvp) descăpaţânat Vz ghilotinat. decapitaţie sf [At: PROT. - POP.. N. D. / V: (înv) ~h\ne / E: fr decapitation] 1-2 (înv) Decapitare (1-2). decapitatiune sfvz decapitaţie decapodsn [At: STAMATI.F. 131/13 / PI: ~e IE: frdecapodes] 1 (Zlg; lpl) Ordin de crustacee cu zece picioare. 2 (Zlg; şis) Crustaceu care face parte din decapode (1). 3 (Zlg; lpl) Ordin de cefalopode care prezintă un rudiment de cochilie şi au în jurai capului zece tentacule, dintre care două sunt braţe presensibile. 4 (Zlg; şis) Animal care face parte din decapode (3). 5 Locomotivă cu aburi, prevăzută cu cinci osii motoare cuplate, folosită mai ales la tracţiunea trenurilor de marfă. decapota vt [At: VINEA. L. II. 174 / Pzi: ~tez / E: fr decapoter] (C. i. capota unui automobil) A ridica. decapotabil, ~rî o [At: DN2 / Pl: ~i, ~r / E: fr decapotable] (D. automobile) A cărui capotă poate fi ridicată sau coborâtă, după necesitate. decapotare ş/'LAt: DN3 / Pl: ~tări / E: decapota] A înlătura capota unui automobil Si: decapotat1. decapotat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decapota] Decapotare. decapotat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~aţi, ~e / E: decapota] (D. automobile) Cu capota ridicată. decapsula vt [At: DN2 / Pzi: ~lez. / E: fr decapsuler] 1 (C. i. capsule de in) A separa de tulpini în vederea obţinerii seminţelor şi a fibrelor textile. 2 A îndepărta pe cale chirurgicală membrana care înveleşte un organ, mai ales rinichiul. decapsulare sf [At: LTR2 / Pl: ~lari / E: decapsula] 1 Separare a capsulelor de in de tulpini, după recoltarea şi uscarea plantelor Si: decapsulal1 (1). 2 (Med) înlăturare pe cale chirurgicală a membranei care înveleşte rinichiul Si: decapsulaţie. decapsulal1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decapsula] Decapsulare (1). decapsula!2, ~ăd [At: MDA ms / Pl: ~aţi, ~e / E: decapsula] 1 (D. tulpini de in) Fără capsule. 2 (D. organe interne) Cu membrana îndepărtată chirurgical. decapsulator sn [At: LTR2 / Pl: ~toare / E: decapsula + -tor] Maşină cu ajutorul căreia se efectuează decapsularea (1). decapsulatie j/'[At: DN2 / Pl: ~ii / E: fr decapsulation] Decapsulare (2). decaptiva vt TAt: NEGULICI / Pzi: -vez / E: fr decaptiver] (îdt; c. i. oameni) A elibera. decaptivare ş/'[At: NEGULICI / Pl: ~vări / E: decaptiva] (îdt) Eliberare. decapturare sf [ Al: DLR ms / Pl: ~rări / E: de(s)- + capturare] (Nob) Descărcare. decar1 sm [Al: CONTEMP. 1949. nr. 161. 11/3 / Pl: ~i/E: deca- + -ar] (Rar) Unitate de măsură pentru suprafeţe de pământ, egală cu zece ari. decar2 sm [At: IORDAN, G. 167 / Pl: ~i / E: ngr SeKap] Carte de joc notată cu zece puncte. decarbonata vt [At: DN ’ / Pzi: ~tez / E: de(sj- + carbonata] A scădea cantitatea de carbonaţi dintr-o substanţă. decarbonatare .y/ŢAt: LTR2 / Pl: ~tări / E: decarbonata] Proces chimic opus carbonatării, care constă în scăderea cantităţii de carbonaţi. decarbonizatie ş/'[At: ALBINEŢ. M. 63 / E: de4- + carbonizatie] (îvr) Decarboxilare. decarboxih vr [At: LTR2 / Pzi: ~lez / E: decarboxilare] A elimina bioxidul de carbon printr-o reacţie chimică. decarboxilare sf [At: LTR2 / Pl: -lari / E: ns cf fr de'carhoxilation] Reacţie chimică de eliminare a bioxidului de carbon din unii acizi organici Si: (îvr) decarhonizaţie. decarbura vtr [At: IOANOVICI. TEHN. 39 / Pzi: -rez / E: fr decarburer] 1-2 A (se) micşoră procentul de carbon din topitura metalică la elaborarea oţelului. 3-4 A (se) realiza o decarburare (2). decarburare sf [At: IOANOVICI. TEHN. 50/ Pl: ~/-ă;v / E: decarbura] 1 Operaţie de reducere prin oxidare a conţinutului de carbon din topitura metalică la elaborarea oţelului Si: (rar) decarburaţie (1). 2 Micşorare a conţinutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oţel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice Si: (rar) decarburaţie (2). decarburafie ş/'[At: ENC. AGR. / Pl: ~ii/E: fr decarburation] 1-2 (Rar) Decarburare (1-2). decartelizare i/'[At: SFC IV. 311 / Pl: -zări / E: fr decartellisation] Proces de desfiinţare a cartelurilor. decasilab,~ăsn, a [At: PROT. - POP.. N. D. / Pl: ~i/E: ir decasyllabe| 1-2 (Vers) decasilabic. decasilabic, ~a ii [At: ALEXI. W. / Pl: -ici, -ice / E: fr decasyllabique] 1-2 (D. 1111 vers) Care este format din zece silabe, despărţite de cez.ură în două grupe după sibaba a patra sau a cincea. decaster sm [At: PROT. - POP.. N. D. / Pl: -ii E: fr decastere] Unitate de măsură folosită mai ales pentru volumul lemnelor, egală cu zece steri. decasteri&l, ~a a vz dicasterial decasterie sf vz. dicasterie decastil sn [At: PROT. - POP.. N. D. / V: (înv) ~tul / Pl: -uri / E: fr decastyle] Templu grecesc decorat cu zece coloane în faţă. decastul sn vz decastil decasutaş sm [At: (a. 1642) GCR I. 101/1 / Pl: ~i / E: deca- + sutaş] Ofiţer roman care comanda o mie de soldaţi Si: mias. decata vt [At: LTR2 / Pzi: -tez / E: ns cf fr decatir] (C.i. ţesături de lână) A trata cu aburi sau cu apă fierbinte pentru a conferi fibrei plinătate, moliciune şi stabilitate dimensională. decalare sf[At: DER/PI: -tari IE: decata] Tratare a ţesăturilor de lână cu aburi sau cu apă fierbinte pentru a conferi fibrei plinătate, moliciune şi stabilitate dimensională. decater sn vz decatir decatir s/t [At: (a. 1840) DOC. EC. 736 / V: (înv) ~ter / Pl: ~W E: fr decatir] 1-3 (înv) Operaţie prin care se obţine flauşarea. lustrul sau apretul unei ţesături. 4 Aparat cu ajutorul căruia se execută decatirul (1). 5 (îe) A da (sau a pune) la ~ A potrivi lustrul sau apretul unei ţesături. 6 (Rar) Operaţie prin care se scarmănă un postav pentru a-l flauşa. 7 (îvp; îe) A da la ~ (pe cineva) A certa. decatira vr [At: COSTINESCU /Pzi: -rez IE: decatir] (îvp; c. i. ţesături) A scoate lustrul. decatirare j/'[At: COSTINESCU / Pl: -rări / E: decatira] (înv) Scoatere a lustrului de pe ţesături. decatirie sf [At: (a. 1840) DOC. EC. 736 / Pl: ~iî / E: decatir + -i>] Atelier în care se află un decatir (4). decatisor sm [At: COSTINESCU / Pl: ~i / E: fr decatisseur] (îvr) Muncitor care dă ţesăturile la decatir. decatlon sn [At: DER / Pl: (rar) -oane / E: fr decathlon]?sobă sportivă complexă, desfăşurată în decurs de două zile. în cadrul căreia concurenţii trebuie să treacă prin zece specialităţi atletice diferite. decatlonist. ~d smf [At: DN2 / Pl: ~iş/i. ~e / E: decatlon + -ist] Sportiv care participă la probele din cadrul decatlonului. decator sm [At: NOM. PROF. 35 / Pl: ~i / E: decata + -tor] Muncitor specializat în operaţia decatării. decatron sn [At: LTR2 / Pl: -oane / E: frdecatron] Tub cu descărcarea electrică în gaze. utilizat ca dispozitiv de comandă în tehnica nucleară, a dispozitivelor de comunicaţie etc. decava vr/ [At: CADE / Pzi: -vez / E: fr decaver] (Fam) 1-2 (A pierde sau) face pe cineva să piardă toţi banii. 3-4 (A da sau) a lua cuiva toţi banii. 5-6 (A rămâne sau) a lăsa pe cineva fără un ban. 7-8 (Spc) A (se) ruina la jocuri de noroc. decavare i/'[At: IBRĂ1LEANU. S. 86 / Pl: -vări / E: decava] (Fam) 1-2 (Pierdere sau) provocare a pierderii banilor cuiva Si: decava/1 (1-2). 3-4 (Dare sau) luare a banilor cuiva Si: decavat1 (3-4). 5-6 (Rămânere sau) lăsare a cuiva fără un ban Si: decavat1 (5-6). 7 (Spc) Ruinare la jocuri de noroc Si: decavat1 (7). decavat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decava] (Fam) 1-7 Decavare (1-7). 33 DECAVAT2 decavat2,~ă a [At: VLAHUŢĂ. CL. 95 / Pl: ~aţi. ~e / E: decava] (Fam) 1 Care a pierdut toţi banii. 2 Care a dat cuiva toţi banii săi. 3 Căruia i s-au luat toţi banii. 4-5 (Care a rămas sau) a fost lăsat fără bani. 6 (Spc) Care s-a ruinat la jocuri de noroc. decă i/'[At: LEXIC REG. 101 / Pl: deciuri / E: ger decke] (Buc) Pătură de învelit (caii). decade a vi [At: HELIADE. O. II. 249 / Pzi: -cad / E: de4 + cădea, cf fr de'clioir] (D. lucruri sau d. oameni) 1 A ajunge dintr-o stare superioară într-una inferioară. 2-3 A-şi pierde (prestigiul sau) valoarea. 4 A fi în declin Si: a regresa. 5 (D. oameni) A ajunge într-o stare (morală) degradantă Si: a se declasa, a se deprava. 6 (Jur; îe) A - din drepturi A pierde un drept prin neîndeplinirea. în termenul prevăzut de lege. a unor condiţii sau a unor formalităţi. decădere sf [k\. ALECSANDRI. S. 12 / Pl: -ri / E: decădea] l-4Trecere într-o situaţie inferioară celei avute (ca avere.) (ca moralitate.) (ca prestigiu.) ca valoare etc. S'v.decăzut1 (1-4).decadenţă. declin, degradare, regres. 5 (Jur) Pierdere a unor drepturi sau a unor prerogative acordate de legi. prin neîndeplinirea unor condiţii cerute. 6 (Jur; îe) ~ din drepturi Lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârşirii anumitor infracţiuni. decăh vt [At: DEX /V: dese- / Pzi: -lese / E: de(s)- + căli] A micşora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic printr-un tratament metalurgic special. decălire sf [At: DEX / V: dese- / Pl: -ri / E: decăli] Micşorare a durităţii unui metal sau a unui aliaj metalic printr-un tratament metalurgic special Si: clecâlit1. decălU1 sn [At: MDA ms / V: dese~ / Pl: -uri t E: decăli] Decălire. decălit2, -ă a [At: MDA ms / V: dese- / Pl: ~ifi, ~e / E: decăli] (D. metale sau aliaje metalice) Care şi-a pierdut duritatea ca urmare a unui tratament metalurgic special. decărna v vz descărna decăsi v vz dicăsi decăzut1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decădea] 1-4 Decădere (1-4). decăzut2.-ă a [At: VLAHUŢĂ. S. A. II. 353 / PI: ~uf/. -elE: decădea] 1 Care a ajuns într-o stare de decădere (1-4) Si: declasai, degradai, depravat. 2 Care este în declin. 3 (Jur; îe) ~ din drepturi Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea. în termenul prevăzut de lege, a unor condiţii sau formalităţi. decât [At: PSALT. SCH. 117/9 / E: de4 + cât] 1 av Introduce complementul comparativ al inegalităţii mai bun decât el. 2 av (Restrictiv. în construcţii negative) Numai. 3 av (îe) N-ai ~ să... Este singurul lucru care îţi rămâne de făcut. 4 av (îae) Eşti liber să... 5 av (îae) încearcă, dacă vrei. 6 av (îe) N-ai ~! Puţin îmi pasă dacă o faci. 7 pp Exprimă corelarea dintre două acţiuni, două grade diferite în cadrul unei comparaţii de inegalitate mai mare decât casa. 8 c Introduce o propoziţie circumstanţială de inegalitate mai mult credea decât ştia. 9 pp Exprimă raportul de opoziţie între două obiecte îi place mai mult distracţia decât munca. 10 pp Exprimă exceptarea unui element prin raportare negativă nu-i place decât laptele. Ilc Introduce o circumstanţială de excepţie nu face altceva decât sa citească. 12 c (Pop; adversativ) însă. 13 c (Pop; şîc ~că) Numai că. deceda vi [ At: PROT. - POP., N. D. / Pzi: -dez / E: fr deceder] A înceta din viaţă Si: a muri. a răposa, decedai sn vz degetar decedare sf [At: DN3 / Pl: -dări / E: deceda] încetare din viaţă Si: decedat1. decedat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: deceda] Decedare. decedat2.-a« [At: LUC. II. 231 /PI: -ari. -el E: deceda] Care a încetat din viaţă Si: defunct, mort. răposat. decela vt [ At: MDENC / Pzi: -Iez / E: fr deceler] 1 (Liv; înv) A descoperi ceea ce este ascuns Si: a dezvălui, a revela. 2-3 A distinge existenţa (unei substanţe aflate în cantitate foarte mică sau a) unui fenomen ori proces foarte puţin intens. decelabil, -ă a [At: ROMÂNIA LITERARĂ. 1975. nr. 46. 18/3 / Pl: ~i. ~e / E: fr decelable] (Liv) 1 Care este ascuns, dar poate fi descoperit. 2 (D. substanţe) Care este în cantitate foarte mică. dar poate fi distins. 3 (D. fenomene, procese) Care este foarte puţin intens, dar observabil. decelare i/'[At: MDENC / Pl: ~/ăn / E: decela] 1 (Liv) Descoperire a ceva ee este ascuns Si: dezvăluire, revelare. 2-3 Distingere a existenţei (unei substanţe aflate în cantitate foarte mică sau a) unui fenomen ori proces foarte puţin intens. decelerat, -a a [At: ROMÂNIA LITERARĂ. 1969. nr. 17. 23/2 / Pl: -aţi,~e / E: fr decelere] 1-2 Care prezintă fenomenul de deceleraţie (1-2). decelerajie s/ [At: LTR: / Pl: -ii / E: fr deceleration] 1 Micşorare a vitezei unui mobil, raportată la unitatea de timp. 2 Acceleraţie negativă. decelit sn [At: LTR: / Pl: ~e / E: nctj Material plastic, asemănător cu linoleumul, folosit în poligrafie datorită proprietăţii de a primi şi de a ceda uşor cerneala de imprimare. december sm vz decembrie decembre sn vz decembrie decembrie sms [At: CORESI. EV. I / V: -mvr-, (rar) -envre, (îvp) -chem-, -chemvr-, (pop) -ber, -bre, (înv) -riu, -chember, -chembre, —cliemvre, —chemvri, —chevr—, dichemvr-, (reg) ~cambri, —ctemver, deţiember /E: lat december] A douăsprezecea lună a anului Si: (pop) neios. ningău, undrea. decembrist. ~d smf[At: SADOVEANU. O. XX. 566 / Pl: -işti, ~e / E: decembrie + -ist cdp rs 4e»a6fHfcr] Revoluţionar rus. de origine nobiliară, care a luat parte la răscoala armată, organizată la Sankt Petersburg în decembrie 1825, împotriva absolutismului ţarist Si: decabrist. decembriu sm vz decembrie decemvir sm [At: DEX / Pl: ~i / E: fr decemvir, lat decemvir] Fiecare dintre cei zece magistraţi romani care au alcătuit comisia ce a dat Romei în perioada 451-450 Î.Hr. un cod de legi numit „cele 12 table". decemviral, -ă a [At: DEX / Pl: ~i. ~e / E: fr decemviral, lat decemviralis] 1 Reveritor la decemviri. 2 Specific decemvirilor, 3 Care provine de la decemviri. 4 Care aparţine decemvirilor. decemviral sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr decemviral, lat decemviratus] (Ant) Formă de guvernământ politic în care conducerea statului era exercitată de o comisie alcătuită din zece persoane. decemvrie sm vz decembrie decenal,-ă a [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr decennal, lat decenalis] 1 Care durează zece ani, 2 Care are loc din zece în zece ani. decenie sfvz deceniu deceniu sn [At: MAIORESCU. CR. I. IV / V: (rar) -ie sf/ Pl: -ii IE: lat decennium] Perioadă de zece ani Si: decadă. decent, ~ă a [At: HELIADE. O. II. 410 / Pl: -nţi, ~e / E: fi decent, lat decent, -fis] 1 Care este lipsit de pretenţii Vz: modest. 2 Care respectă buna-cuviinţă Si: cuviincios. 3 Pudic. decentă ş/'[At: ASACHI, I. 252/23 / V: (înv) detenfie / Pl: ~ţe / E: fr decence, lat decentia] 1 Respect al bunelor moravuri Si: buna-cuviinţă. 2 Pudoare. 3 Lipsă de pretenţii Vz modestie, decenvre sm vz decembrie decepţiei/[At:CODRU-DRĂGUŞANU.C. 127/V: (înv)-iune,dese-, desceptinne / Pl: -ii / E: fr deception, lat deceptio, -onis] 1-2 înţelare a (speranţelor sau) încrederii cuiva Si: decepţionare (1-2). decepţionat1 (1-2). dezamăgire, deziluzie. decepţiona vt [At: TDRG / P: -ţi-o- / Pzi: -nez / E: decepţie] 1-2 A înşela (speranţele sau) încrederea cuiva Si: a dezamăgi, a deziluziona. deceptionant, -a a [At: DEX / P: -ţi-o- / Pl: -nţi. ~e / E: decepţiona + -ant] Care decepţionează (1-2) Si: dezamăgitor. decepţionare sf [At: MDA ms / P: -ţi-o- / Pl: -nări / E: decepţiona] 1-2 Decepţie (1-2). decepţionat1 sn [At: MDA ms / P: ~ţi-o~ I Pl: -uri / E: decepţiona] 1-2 Decepţie (1-2). decepţionat2, ~ă a [At: DEX / P: ~ţi-o~ / Pl: -aţi, ~e / E: decepţiona] Care a suferit o decepţie Si: dezamăgit, deziluzionat. 34 DECIMĂ decepţiomsm sn [At: GHEREA, ST. CR. I, 203 / P: ~ţi-o~ / P: ~e / E: decepţiune + -ism] 1-2 Atitudine pesimistă manifestată în sec. XIX (în artă sau) în viaţă, prin expresia unei dezamăgiri permanente şi a unui sentiment de neîncredere faţă de progres. decepţiomst, [At: DEX / P: ~ţi-o~ / Pl: ~\şti, ~e / E: decepţiune + -ist] 1-4 smf, a (Adept) al decepţionismului (în artă sau) în viaţă. 5-6 a Referitor la decepţionism (1-2). 7-8 a Specific decepţionismului (1-2). 9 a (D. opere de artă) Care prezintă caracterele decepţionismului (1). decepţiune sfvz decepţie decerebrdi vt [At: DN3 / Pzi: -rez / E: fr decerebrer] (Med) A îmdepărta experimental emisferele cerebrale ale unor animale. în scopul studierii funcţiunilor diferitelor părţi ale creierului. decerebrare sf [At: DEX / Pl: -rări / E: decerebrare] (Med) îndepărtare a emisferelor cerebrale efectuată experimental pe animale. în scopul studierii funcţiunilor diferitelor părţi ale creierului. decerna vt [At: HELIADE. O. I. 331 / V: (înv) ~cerne / Pzi: decern şi (rar) -nez / E: fr decerner, lat decernere] 1 (C. i. decoraţii, premii, titluri etc.) A acorda în mod solemn. 2 (Iuz) A pronunţa o pedeapsă. decernare sf [At: ODOBESCU. S. II. 354 / V: (înv) -cernere / Pl: -naii / E: decerna] 1 Acordare în mod solemn a unor decoraţii, premii, titluri etc Si: decernat1 (1). 2 (Iuz) Pronunţare a unei pedepse Si: decernat1 (2). decernat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri/E: decerna] 1-2 Decernare (1-2). decernat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~aţi, ~e / E: decerna] 1 (D. decoraţii, premii, titluri etc.) Acordat în mod solemn. 2 (Iuz; d. pedepse) Pronunţat. decerne v vz decerna decernere sf vz decernare deces sn [At: LM / Pl: ~e şi (rar) -uri I E: fr deces, lat decessus] 1 încetare a vieţii Si: moarte. 2 (îs) Act (sau certificat) de - Act oficial prin care medicul legist constată decesul (1) şi cauza acestuia. 3 (îas) Document oficial redactat de Oficiul stării civile, prin care se înregistrează decesul (1). dechedeca vt vz despiedica decliedecare sf vz despiedicare dechedecat1 sn vz despiedicat1 dechedecat2, ~ă a vz despiedicat2 dedeţel sn vz dediţel dechember sm vz decembrie dechembre sm vz decembrie dechembrie sm vz decembrie dechemvre sm vz decembrie dechemvri sm decembrie dechemvrie sm vz decembrie dechevrie sm vz decembrie dechiara v vz declara dechiarare sf vz declarare dechiaraţie sf vz declaraţie dechiaraţiune sfvz declaraţie dechiarăciwne sfvz declaraţie declns sn vz dichis dechisi v vz dichisi decliiu sm vz dichiu deci-1 [At: DEX / E: fr deci-] Element prim de compunere cu sensul „a zecea parte din unitatea de măsură". deci2 c [At: COD. VOR.212/9 / V: deaci, deacii / E: de4 + aci] Exprimă un raport de coordonare conclusivă, arătând: 1 Concluzia logică a unei premise Gândesc, deci exist. 2 Concluzia unui raţionament Muncesc. deci câştig. 3 Consecinţa unui fapt Ai greşit, deci eşti pedepsit. 4 Reluarea unei naraţiuni întrerupte Deci au început lupta. deciar sm [At: HELIADE. A. 58/21 / V: (înv) ~ă sf/ P: ~ci-ar / Pl: -i / E: fr dedare] Unitate de măsură pentru suprafeţe, egală cu a zecea parte dintr-un ar. deciară sf vz deciar decibel sm [At: CIŞMAN. FIZ. II. 73 / Pl: -/ / E: fr decibel] Unitate de măsură a intensităţii sonore, egală cu o zecime dintr-un bel. decibelmetru sn [At: LTR2 / Pl: ~re / E: fr decibelmetre] Voltmetru de curent alternativ, gradat în decibeli, utilizat ca instrument de măsură în instalaţiile electroacustice. decidabilitate sf [At: DN3 / Pl: -tati / E: fr decidabilite] (Log) Caracter al unui sistem ipotetico-deductiv noncontradictoriu şi complet. decide v [At: ASACHI, S. L. II. 11 / Pzi: -ui. 3 şi (îvr) ~dă l E: fr decider, lat decidere] 1-2 vtr (D. oameni) A (se) hotărî. 3-4 vtr A alege între mai multe soluţii. 5 vt A soluţiona în mod definitiv Si: a stabili. 6 vt A convinge pe cineva să facă ceva. decidere ş/'[At: MDA ms / Pl: ~n / E: decide] 1 Luare a unei hotărâri Si: decis1 (1). 2 Alegere între mai multe soluţii Si: decis1 (2). 3 Soluţionare definitivă Si: decis1 (3). 4 Convingere a cuiva să facă ceva Si: decis1 (4). decifra v vz descifra decifrare sfvz descifrare decigrad sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr decigrade] Unitate subdivizionară de măsură pentru temperatură, egală cu a zecea parte dintr-un grad. decigram sm [At: HELIADE, A. 58/21 / S şi: (abr) * l V: sf/ Pl: -e şi (înv) -uri / E: fr decigramme] Unitate subdivizionară de măsură pentru masă, egală cu a zecea parte dintr-un gram. decigramâ sfvz decigram decil sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr decile] (Sts) A zecea parte a unui ansamblu de date clasate într-o ordine dată. decilitru sm [At: DN3 / Pl: -/ / E: fr decilitre] Unitate de măsură subdivizionară pentru capacitate, egală cu a zecea parte dintr-un litru. decima1 .v/'[At: DN3 / Pl: ~me / E: lat decima] (Trs; în Evul Mediu) Dijmă plătită Bisericii catolice de către iobagi, ţărani liberi, târgoveţi şi micii nobili. decima2 vt [At: ROM. LIT. 84'/29 / Pzi: ~mez / E: fr decimer, lat decimare] 1 (în Roma antică şi Evul Mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat Si: (înv) a zecima. 2 (D. războaie, epidemii etc.) A omorî în număr foarte mare. 3 (Fig) A critica foarte sever. decimal, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: deţi~ / Pl: , ~e / E: fr decimal] 1 a (Rar) Zecimal. 2 sn Basculă în care echilibrarea greutăţii corpurilor se realizează cu greutăţi etalon de zece ori mai mici. deciman, ~ă a [At: DN2 / Pl: ~e / E: fr decimane] (Rar; d. febră) Care revine în mod intermitent, la zece zile. decimare sf [At: BUDAI-DELEANU, ap. DA ms / Pl: ~///ăW / E: decima] 1 (în Roma antică şi în Evul Mediu) Pedepsire a unei unităţi militare prin executare a fiecărui al zecelea soldat Si: decimat1 (1). decimaţie (1). 2 Ucidere în masă Si: decimat1 (2). decimaţie (2). 3 (Fig) Critică foarte severă Si: decimat1 (3) decimat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decima] 1-3 Decimare (1-3). decimat2, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU. V. 86 / Pl: -aţi, ~e / E: decima] 1 (în Roma antică şi în Evul Mediu; d. soldaţi) Care a fost omorât prin decimare (1). 2 (în Roma antică şi în Evul Mediu; d. unităţi militare) Din care s-a omorât fiecare al zecelea soldat, pentru pedepsire. 3 (D. colectivităţi) Care are numărul foarte redus (din cauza unor boli. a războaielor etc.). 4 (Fig; rar) Care a fost criticat foarte sever. decimator smf a [At: BARIŢIU. P. A. I. 143 / Pl: / E: decima + -tor] 1-2 (înv) (Persoană) care încasa decima1. decimaţie1 sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iune ! Pl: ~ii / E: fr decimation] 1-2 (Rar) Decimare (1-2). decimaţie2 sf [At: PROT. - POP.. N. D. / V: /Pl: -ii / E: fr decimation] Strângere a decimei1 Si: (îvp) decimărit. decimaţiwne1 sf vz decimaţie1 decimaţiune2 sfvz decimaţie2 decimă sf [At: ŞINCAI, HR. III. 82/14 / Pl: ~me / E: fr decime, it decima, lat decima] 1 (îvr) A zecea parte dintr-o unitate monetara. 2 (îvr) Grup de zece persoane, de zece obiecte etc. de acelaşi fel. 3 (Rar; îs) Rima ~ Rimă din zece în zece versuri. 4 (Muz) Interval care cuprinde zece trepte, format dintr-o octavă şi o terţă. 5 (Muz; rar) A zecea treaptă de la o treaptă dată. 35 DECIMĂRII decimărit sn [At: ŞINCAI. HR. III, 294/36 /Pl: -uri / E: decima + -ărit] (îvp) Decimaţie2. decimetric, ~ă a [At: DNJ / Pl: -ici., -ice / E: fr decimetrique] 1 De ordinul decimetrului (1). 2-4 Care se referă la decimetru (1-3). 5-7 Care aparţine decimetrului (1-3). decimetru sm [At: DEX / Pl: / E: fr decimetre] 1 Unitate subdivizionară pentru lungime egală cu a zecea parte dintr-un metru. 2 (îs) ~ pătrat Unitate subdivizionară pentru suprafaţă, egală cu un pătrat cu latura de un decimetru (1). 3 (îs) ~ cub Unitate subdivizionară pentru volum, egală cu un cub cu latura de 1111 decimetru (1). decimolet sn [At: MDA ms / Pl: -el E: it decimoletto] (Muz) Figură ritmică alcătuită din zece note de durată egală cu aceea a opt note obişnuite. decimui vtr [At: ŞINCAI, HR. III. 82/22 / Pzi: -esc / E: decimţ + -ui] 1-2 (îvr; c. i. vite. produse etc.) A zeciui. decinde av [At: (a. 1608) CUV. D. BĂTR. I. 159/26 / V: ~ea / E: lat de ecce inde] (înv; asr; construit adesea cu pp „peste“, „prin“, „de“ sau precedat de pp ,,pe“) 1 Aproape. 2 Direct. decindea av vz decinde decineper sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr decineper] Unitate de măsură a nivelului de transmisiune a unui semnal electric, acustic etc. corespunzând unei zecimi de neper. decinormal, -â a [At: DN3 / Pl: -e I E: fr decinormal] (îs) Soluţie -ă Soluţie cu o concentraţie de zece ori mai mică decât aceea a unei soluţii normale. decis1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decide] 1-4 Decidere (1-4). decis2 -ă a [At: NEGULICI / Pl: ~işi, -e / E: decide] 1 (D. oameni) Ferm în principiile sau în convingerile sale Si: hotărât. 2 (D. manifestările oamenilor) Care denotă hotărâre. 3 (Rar) Stabilit dinainte. 4 (Rar) Care s-a format. decisiv, -ă a [At: MAG. IST. I, 265/1 / V: (rar) -iziv / Pl: -i, ~e / E: fr decisif] 1 Care hotărăşte Si: (înv) decizător. 2 Care este de natură a determina o concluzie definitivă Si: hotărâtor. 3 (Rar; d. oameni) Care exprimă decizie. decister sm [At: BREZOIANU. A. 630/19 / PI: ~i / E: fr decistere] Unitate subdivizionară de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu a zecea parte dintr-un ster. deciurca vtr [At: DA ms / Pzi: -urc / E: net] (Reg; pbl) 1-2 A (se) desprinde. 3-4 A (se) goli. decizjător, -oare a [At: F (1871), 342 / Pl: -oare / E: decide + -(ă)tor] (înv) Decisiv (1). decizie sf [At: CALENDARIU (1794) 31/29 / V: -zionă, -ziune / Pl: -ii / E: fr decision. lat decisio, -onis] 1 Hotărâre luată în urma examinării unei situaţii. 2 Soluţie adoptată pentru o problemă. 3 Alegere între două sau mai multe soluţii. 4 Hotărâre luată de un organ al administraţiei de stat sau de 1111 organ de jurisdicţie Si: rezoluţie. 5 Document care conţine o hotărâre de stat sau juridică. 6 (îs) Drept de - Drept de a lua o hotărâre de stat sau juridică (4). 7 (Rar) Fermitate. decizional, -ă a [At: DN3 / P; -zi-o- / Pl: -e / E: eg decisional] 1-2 Care (are dreptul să) ia decizii (4). 3 De decizie (4). decizionă sf vz decizie deciziune sfwz decizie deciziv, -ă a vz decisiv deck sn [At: DEX2 / Pl: -uri / E: eg deck] Magnetofon, casetofon etc. fără amplificator de putere. declama [At: NICOLAU. P. 237/12 / Pzi: -lam şi (înv) -mez / E: fr declamer, lat declamare] 1 vt (Prt) A vorbi cu ton emfatic. 2 vt A rosti cu voce tare 1111 text literar (în versuri), marcând prin intonaţie sensul şi accentul cuvintelor Si: a recita Vz scanda. declamahil, -ă a [ At: DN3 / Pl: -i, -e i E: fv declamahle] (D. versuri) Care se poate declama (2). declamagiu sm [At: BL IX. 54 / Pl: ~i/' / E: declama + -giu] (Rar) Persoană care vorbeşte mult. emfatic sau cu patos. declamare sf [At: HELIADE. PARALELISM. II. 152 / Pl: -mări / E: declama] 1 Rostire cu emfază, pe ton declamator Si: declamat1 (1). 2 Rostire a unui text literar (în versuri) cu marcarea prin intonaţie a sensului şi accentului cuvintelor recitate Si: declamai (2). declamat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: declama] 1-2 Declamare (1-2). declamat-ă a [At: FILON, 0.1.286 / Pl: -aţi, -e / E: declama] 1 Rostit cu emfază. 2 (D. un text literar) Rostit cu marcarea prin intonaţie. declamativ, -ă av. a [At: LM / Pl: ~i, -e / E: fr declamaţif] (Rar) 1-2 (într-un mod) care seamănă cu declamarea (2). 3-4 (în mod) emfatic. declamativism sn [At: DEX2 / Pl: -e / E: declamativ + -ism] (Rar) 1-2 Caracter declamativ (2,4). declamator, -oare [At: HELIADE, 0.1.472 / V: -oriu, -ie, -măt- i Pl: -i, -oare / E: fr declamatoire] 1 a (D. cuvinte, intonaţie, stil) Care seamănă cu declamarea (2) Si: declamatorie (1). (îvr) declăimăcios (1). 2 a (D. cuvinte, intonaţie, stil) Bombastic. 3-6 smf, a (Persoană) care declamă (1-2). declamatorie, -ă a [At: CONV. LIT. V, 275 / Pl: -ici, -ice / E: ger deklamatorisch] (înv) 1 Declamator (1). 2 a (D. cuvinte, intonaţie, stil) Bombastic. declamatoriu, -ie a vz declamator declamaţie sf [At: (a. 1700) ap. SCL. 1954. 35 / V: -iune / Pl: -ii / E: fr declamation] 1 Artă de a declama (2). 2 Ansamblu al regulilor acestei arte. 3 (înv) Recitare. 4 (înv) Spectacol care cuprinde recitări. 5 Vorbire cu ton şi cu gesturi exagerate, teatrale. declamaţiune sf vz declamaţie declamator, -oare smf a vz declamator declanşa [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 186 / Pzi: ~*ez / E: fr declencher] 1-2 vtr A (se) dezlănţui. 3-4 vtr A (se) stârni. 5 vt A provoca prin comandă intrarea rapidă în funcţiune a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). 6 vr (D. unele aparate) A intra automat în funcţiune. declanşare sf [At: TITULESCU. D. 174 / Pl: -şări / E: declanşa] 1 Dezlănţuire. 2 Stârnire. 3 Provocare prin comandă a intrării rapide în funcţiune a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică) Si: declanşat1 (3). 4 Intrare automată în funcţiune a unor aparate Si: declanşat1 (4). declanşat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri l E: declanşa] 1 Dezlănţuire. 2 Stârnire. 3-4 Declanşare (3-4). declanşat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: ~a(/, -e / E: declanşa] 1 Dezlănţuit. 2 Stârnit. 3-4 (D. mecanisme sau dispozitive) Care a intrat în funcţiune (automat sau) ca urmare a unei comenzi. declanşator, -oare [At: AGROTEHNICA. I, 375 / Pl: -oare / E: declanşa + -tor] 1-3 a Care determină declanşarea (1-2,4). 4 sn Dispozitiv, acţionat manual sau automat, care provoacă suprimarea unei piedici şi declanşarea mecanismelor Si: declanşor. declanşor sn [At: LTR2 / PI: -oare / E: fr declencheur] Declanşator (4). declara [At: CALENDARIU (1794), 31/16 / V: (înv) -lăr-1 Pzi: -Iar l E: fr declarer, lat declarare] 1 vt A anunţa ceva prin grai sau în scris Si: (înv) a declararisi (1). 2 vr A afirma deschis Si: (înv) a declararisi (2). 3 vt A face cunoscut ceva Si: (înv) a declararisi (3). 4 vt A face o comunicare cu caracter oficial în faţa unei autorităţi Si: (înv) a declararisi (4). 5-6 vtr A (se) mărturisi (cuiva cu 1111 sentiment intim) Si: (înv) a declararisi (5-6). 7 vt A califica pe cineva drept ceva Si: (înv) a declararisi (7). 8 vt A pronunţa o sentinţă judecătorească Si: (înv) a declararisi (8). 9 vt A recunoaşte despre sine ceva Si: (înv) a declararisi (9). 10 vt (D. state; îe) A ~ război A începe în mod oficial starea de război Si: (înv) a declararisi (10). 11 vt (Fig; îae) A lua o atitudine ostilă, combativă faţă de cineva sau de ceva Si: (înv) a declararisi (11). 12 vt A începe ceva în mod oficial. 13 vt (Spc; îe) A ~grevă A anunţa în mod oficial începerea unei greve. 14 vt (îe) A ~apel A face apel. 15 vr (D. fenomene) A apărea. 16 vr (D. procese) A începe. 17-18 vr A-şi anunţa atitudinea (de sprijin sau) de opoziţie faţă de cineva sau de ceva. 36 DECLIVITATE declarabil, -â a [At: DN3 / Pl: -e / E: fr declaraţie] 1-2 Care (trebuie sau) poate fi declarat. declarant, avw/’, a [At: DEX / Pl: ~//?/, / E: fr declarant] 1-4 (Persoană) care face o declaraţie (la ofiţerul stării civile). declarare sf [At: NEGULICI / V: (înv) -lăr- / Pl: ~ră/7 / E: declara] 1 Anunţare prin grai sau scris Si: declarat1 (1), declaraţie (1). 2 Afintiare deschisă a ceva Si: declarat1 (2), declaraţie (2). 3 Aducere la cunoştinţa publică a ceva Si: declarat1 (3). declaraţie (3). 4 Comunicare cu caracter oficial a unei persoane în faţa unei autorităţi Si: declarat1 (4), declaraţie (4). 5 începere în mod oficial a ceva de către o autoritate Si: declarat1 (5). declaraţie (5). 6 Mărturisire a unui sentiment intim Si: declarat1 (6), declaraţie (6). 7 Calificare a cuiva drept ceva Si: declarat1 (7), declaraţie (7). 8 Pronunţare a unei sentinţe judecătoreşti Si: declarat1 (8), declaraţie (8). 9 Apariţie a unui fenomen Si: declarat1 (9), declaraţie (9). 10 începere a unui proces Si: declarat1 (10). declaraţie (10). 11-12 Anunţare a atitudinii (de sprijin sau) de opoziţie contra cuiva sau a ceva Si: declarat1 (11-12), declaraţie (11-12). declararisi [At: ALECSANDRI,T. 1411/ Pzi: -scsc / E: declara + -risi] 1-11 A declara (1-11). declarat1 sn [At: MDA ms / V: (înv) -Iar- / Pl: -uri / E: declara] 1-12 Declarare (1-12). declarat2, -ă a [At: BARONZI, L. 36 / V: (înv) -lăr- / Pl: -aţi, -e / E: declara] 1 Care este anunţat prin grai sau scris. 2 Afirmat deschis. 3 Adus la cunoştinţa publică. 4 Comunicat în mod oficial. 5 (D. un sentiment intim) Mărturisit. 6 (D. o persoană) Calificat drept ceva. 7 (D. sentinţe judecătoreşti) Pronunţat. 8 (D. fenomene) Apărut. 9 (D. procese) început. declarativ, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr declaraţif] 1 Care conţine o declaraţie Si: declarativist (1). 2 Care se referă la o declaraţie Si: declarativist (2). 3 (îs) Ton ~ Ton ferm, specific unei declaraţii. declarativist, -ă a [At: DEX2 / Pl: ~işti, ~e I E: declarativ + -işti] 1-2 Declarativ (1-2). declaraţie sf[At: PRAVILA (1788). 23/10 / V: ~iune, (înv) -lăr-1 Pl: ~/7 / E: fr declaration, lat declaratio, -onis] 1-10 Declarare (1-10). 11 (Lin; îs) Verb de - Verb care denumeşte acţiunea de a vorbi. 12 Act oficial prin care se aduce la cunoştinţă ceva. 13 Act oficial prin care se stabileşte o măsură. 14 Depoziţie a unui martor. 15-17 (Ccr) Text al unei declaraţii (12-14). 18 Relatare făcută în scris de către o persoană către un organ oficial, prin completarea unui formular. 19 (Ccr) Formular completat pentru o declaraţie (15). 20 Formă de tratat internaţional. 21 (îs) ~ de război încunoştinţare oficială prealabilă făcută de un stat către alt stat înaintea începerii ostilităţilor împotriva celui din urmă. declaraţiu ne sfvz declaraţie declasa vt [At: BARCIANU / Pzi: ~sez / E: îrdeclasser] 1-2 A decădea din punct de vedere (moral sau) social. 3 A se degrada. declasare ş/'tAt: DM / Pl: -sări / E: declasa] 1-2 Decădere din punct de vedere (moral sau) social Si: declasat1 (1-2). 3 Degradare. declasat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: declasa] 1-2 Declasare (1-2). 3 Degradare. declasat2, -ă a [At: MAIORESCU. CR. 1.538 / Pl: -aţi, -e / E: declasa] 1-2 Decăzut din punct de vedere (moral sau) social. 3 Necorespunzător din punct de vedere calitativ. declămăcios, ~oasă a [At: I. GOLESCU. C. / Pl:~o.yi\ -oase / E: declama + -ăcios] (îvr) 1 Declamator (1). 2 a (D. cuvinte, intonaţie, stil) Bombastic. declăra v vz declara declărare sfvz declarare declarat1 sn vz declarat1 declarat2, -ă a vz declarat2, -a declaraţie sfvz declaraţie declic sn [At: ENC. TEHN. 187 / Pl: -uri / E: fr declic] Dispozitiv format dintr-o pârghie cu un cârlig la capăt, care permite eliberarea unei piese imobilizate în raport cu alta. declimata vt [At: NEGULICI / Pzi: -tez i E: fr declimater] (Liv) A scoate un animal, o plantă, din condiţiile sale climatice obişnuite. declimatare sf [At: DN3 / Pl: -tări / E: declimata] (Liv) Scoatere a unui animal, a unei plante, din condiţiile sale climatice obişnuite Si: declimatat1. declimatat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: declimata] (Liv) Declimatare. declimatat2 -a a [At: MDA ms / Pl: -uri / E: declimata] (Liv; d. o plantă, un animal) Scos din condiţiile sale climatice obişnuite. declin sn [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 189 / Pl: -uri / E: fr declin] 1 Coborâre a unui astru pe cer spre apus. 2-3 (Fig) Sfârşit al (gloriei sau) puterii unei persoane. 4 Decădere a civilizaţiei unui popor. declina [At: HELIADE. O. II, 229 / Pzi: ~l\n / E: fr decliner, lat declinare] 1 vt (Grm) A trece un substantiv, un pronume, un numeral, un adjectiv sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2 vt (îe) A-şi '-numele, calitatea etc. A-şi spune numele, calitatea etc. prezentându-se. 3 vt A refuza să-şi asume o sarcină, o răspundere. 4 vt A pune la îndoială competenţa cuiva sau compatibilitatea a ceva. 5 vi (D. aştri) A coborî spre apus. declinabil, -ă a [At: HELIADE, PARALELISM, I. 64/7 / Pl: ~e / E: îvdeclinable, lat declinabilis] Care poate fi declinat (1) Si: (înv) decliniv. declinare sf [At: HELIADE, PARALELISM. I, 64/4 / Pl: -nări I E: declina] 1 (Grm) Trecere a unui substantiv, pronume, numeral, adjectiv sau articol prin toate cazurile gramaticale Si: declinat1 (l).declinaţie (1). 2 (îe) ~a numelui, calităţii Spunere a numelui, calităţii, prezentându-se Si: declinat1 (2). 3 Refuz de a-şi asuma o sarcină, o responsabilitate Si: declinat1 (3). 4 Nerecunoaştere a competenţei cuiva sau a compatibilităţii a ceva Si: declinat1 (4). 5 Coborâre a aştrilor spre apus Si: declinat1 (5). 6 (îs) ~ de competenţă Trimitere a unei pricini spre soluţionare la organul de jurisdicţie competent de către organul sesizat, care se constată incompetent. 7 (Grm) Clasă sau categorie de substantive sau adjective care folosesc aceleaşi mijloace în realizarea flexiunii Si: declinaţie (2). declinat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: declina] 1-5 Declinare (1-5). declinat2, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: declina] 1 (D. substantive, pronume, numerale, adjective, articole) Trecut prin toate cazurile gramaticale. 2 (D. nume, calitate) Declarat. 3 (D. sarcini, responsabilităţi) Refuzat. 4 (D. competenţă) Pus la îndoială. 5 (D. un astru) Coborât spre apus. declinator sn [At: BARASCH, M. III. 59/20 /V: (înv) -oriu, -ie / Pl: -oare / E: fr declinoteur] Busolă care serveşte pentru a orienta pe teren 0 planşetă, o hartă. declinatoriu1, -ie a [At: DEX / Pl: -ii / E: fr declinatoire] 1 Care respinge competenţa unei instanţe sau contestă o jurisdicţie. 2 sn (îs) ~ de competenţă Hotărâre prin care o instanţă constată incompetenţa sa şi trimite o cauză la instanţa competentă. declinatoriu2, -ie a vz declinator declinaţie A'/'[At: HELIADE. PARALELISM. II. 9 / V: -iune, -năciune, -naţiune l Pl: -ii / E: fr declinaison, lat declinatio, -onis] 1-2 Declinare (1-2). 3 Unghi format de ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. 4 (îs) ~ magnetică Unghi format de direcţia acului magnetic al busolei cu direcţia geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici. declinaţiune sfvz declinaţie declinăciune sfvz declinaţie declinăţiune sfvz declinaţie declinând, -ă a [At: FILIMON. 0.11,17 / Pl: -nzi, -e / E: declina] (Rar) 1 Decliv. 2 (D. aştri) Care apune. decliniv, -a a [At: SĂULESCU. GRAM. ROM. I. 24/21 / Pl: -i,-e / E: declina + -iv] (înv) Declinabil. declinograf sn [At: LTR2 / Pl: -e / E: fr declinographe] Instrument care înregistrează variaţia declinaţiei magnetice. declinometru sn [At: LTR2 / Pl: -e / E: fr declinometre] Aparat pentru determinarea declinaţiei magnetice. decliv, -a a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr declive] Care coboară în pantă Si: (înv) declinând (1). declivitate sf [At: HELIADE. PARALELISM. I. 64/9 / Pl: -tăţi / E: fr declivite, lat declivitas, -atis] 1 Unghi format de o dreaptă cu planul 37 DECLIVOMETRU orizontal. 2 înclinare a unui teren, a unei şosele sau a unei căi ferate pe o porţiune uniformă. declivometru sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr declinometre] Instrument cu care se măsoară panta unui teren sau a unei suprafeţe plane înclinate. decloriza vt [At: DN3 / Pzi: ~zez / E: fr dechloriser] A curăţa apa de clorul rămas după dezinfecţia ei. declorizare sf [At: DN3 / Pl: -zări / E: decloriza] Curăţare a apei de clorul rămas după dezinfecţia ei Si: declorizat1. declorizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decloriza] Declorizare. declorizat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: decloriza] (D. apă) Curăţat de clorul rămas după dezinfecţie. declorofiliza vr [At: FLACĂRA, 1975, nr. 22. 8 / Pzi: 3 ~z.eaz.ci / E: de(s)- + clorofilă + -iza] (Rar; d. frunze) A-şi pierde clorofila. declorura vt [At: DN3 / Pzi: -rez / E: fr dechlorurer] A îndepărta clorurile din unele substanţe organice. declorurare sf [Ai: DN3 / Pl: ~rări / E: declorura] îndepărtare a clorurilor din unele substanţe organice Si: declorurat1. declorurat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: declorura] Declorurare. declorurat2, ~ă a [At: GALACTION. O. A. I. 48 / Pl: -aţi, -e I E: decloriza] 1-2 (D. alimente, regimuri alimentare) Lipsit (total) de sare de bucătărie. 3 (D. substanţe organice) Din care s-au îndepărtat clorurile. decoafa vtr [At: COSTINESCU / S şi: -oifci / Pzi: -fez / E: fr decoiffer] 1-2 A(-şi) strica coafura. 3-4 A (se) ciufuli. decoafare sf [At: DN3 / PI: -ţări / E: decoafa] 1 Stricare a coafurii Si: decoafat1 (1). 2 Ciufulire. decoafat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decoafa] 1-2 Decoafare (1-2). decoafat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: decoafa] 1 Care şi-a stricat coafura. 2 Ciufulit. decoagulare sf [At: D. MED. / Pl:~/ă/7 / E: de(s)- + coagulare] Lichefiere a sângelui prin fibrinoliză la câteva ore după coagularea post mortem. sub acţiunea anumitor fermenţi. decoct sn [At: MEŞT. DOFT. II,41 r!\5 / V: -ă / Pl: ~uri / E: gerDekokt, lat decoctum] Soluţie apoasă obţinută prin fierberea unor plante alimentare sau medicinale. în vederea extragerii principiilor active din acestea Si: decoct (3). decoctă sfvz decoct decocţie sf[At: GHICA. C. E. II. 572 / V: -iune, ~opţ / Pl: -ii / E: fr decoction, lat decoctio] 1 Fierbere a unor plante alimentare sau medicinale în apă. 2 Procedeu prin care se obţine un decoct. 3 (Ccr) Decoct. decocţiune sfvz decocţie decoda vt [At: DN2 / Pzi: -dez / E: fr decoder] 1 A descifra un cod Si: ci decodifica (1). 2 A descifra un mesaj pe baza unui cod Si: a decodifica (2). decodaj sn [At: LTR / Pl: -e f E: fr decodage] 1-2 Decodare (1-2). decodare sf [At: MDENC / Pl: -dări / E: decoda] 1 Descifrare a unui cod Si: decodaj (1). decodat1 (1). decodificare (1). decodificat1 (1). 2 Descifrare a unui text pe baza unui cod Si: decodaj (2). decodat1 (2). decodificare (2), decodificat1 (2). decodat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decoda] 1-2 Decodare (1-2). decodat2, ~ă sn [At: MDA ms / Pl: -aţi, ~e / E: decoda] (D. coduri sau mesaje codificate) Descifrat. decodor sn [At: DN3 / Pl: -e IE: fr decoder) Dispozitiv al unui calculator electronic care permite decodarea informaţiilor. decodifica vt [At: L. ROM. 1960, nr.l, 4 / Pzi: -\fic / E: cle(s)- + codifica] 1-2 A decoda (1-2). decodificare sf [At: CONTEMP., S. II. 1975. nr.1491.5/2 / Pl: -cări / E: decodifica] 1-2 Decodare (1-2). decodificat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decodifica] 1-2 Decodare (1-2). decodificat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: decodifica] Decodat. decofra vt [At: DN2 / Pl: -rez / E: fr decoffrer] A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, elementele de beton ale unei construcţii etc. decofrajsn [At: DN3 / Pl: -e I E: fr decoffrage] Decofrare. decofrare sf [At: LTR2 / Pl: -rări / E: decofra] Demontare a cofrajului în care s-a turnat o piesă, a elementelor de beton ale unei construcţii etc. Si: decofraj, decofrat1. decofrat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decofra] Decofrare. decofrat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: decofra] (D. piese turnate, elemente de beton ale unei construcţii) De pe care s-a scos cofrajul. decola vi [At: DL / Pzi: -lez / E: fr decoller) (D. aeronave) A se desprinde de pământ sau de suprafaţa apei şi a începe să zboare. decolare sf'[At: DL / Pl: ~/ăW / E: decola] Desprindere a unei aeronave de pământ sau de suprafaţa apei şi începere a zborului Si: decolat1. decolat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decola] Decolare. decolat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: decola] (D. aeronave) Care s-a desprins de pământ sau de suprafaţa apei şi a început zborul. decoleta vt [At: DN2 / Pzi: -rez / E: fr decolleter] 1 (Teh) A prelucra la strung un material de forma unei bare în piese care. atunci când sunt gata, sunt tăiate succesiv din aceasta. 2 (Agr) A îndepărta frunzele de sfeclă la recoltarea rădăcinilor destinate fabricării zahărului. decoletare sf[At: LTR / Pl: -tări / E: decoleta] 1 (Teh) Prelucrare la strung a unui material de forma unei bare în piese care. atunci când sunt gata. sunt tăiate succesiv din acesta Si: decoletat1 (1). 2 (Agr) îndepărtare a frunzelor de sfeclă la recoltarea rădăcinilor destinate fabricării zahărului Si: decoletat1 (2). decoletat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decoleta] 1-2 Decoletare (1-2). decoletat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: decoleta] 1 (Teh; d. piese) Prelucrat prin decoletare (1). 2 (Agr; d. sfeclă) Căreia i s-au îndepărtat frunzele. decolmata vt [At: DN3 / Pzi: ~fez / E: fr decolmater] A curăţa canale, bazine etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. decolmatajsn [At: DN3 / Pl: ~e / E: fr decolmatage] Decolmatare. decolmatare sf [At: DN3 / Pl: ~fă/7 / E: decolmata] Curăţare a canalelor, bazinelor etc. de materialul aluvionar depus de apele curgătoare Si: decolmataj, decolmatat1. decolmatat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decolmata] Decolmatare. decolmatat2, a [At: DEX2 / Pl: ~aţi, ~e / E: decolmata] (D. bazine, canale etc.) Curăţat de materialul aluvionar depus de apele curgătoare. decoloniza vt [At: DEX / Pzi: ~zez / E: fr decoloniser] 1 A înlătura regimul colonial. 2 A acorda independenţă popoarelor din colonii. decolonizare sf [At: CL 1973.25 / Pl: -zări / E: decoloniza] 1 înlăturare a regimului colonial Si: decoloniz.at1 (1). 2 Acordare a independenţei popoarelor din colonii Si: decolonizat1 (2). decolonizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decoloniza11-2 Decolonizare (1-2). decolonizat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: decoloniza] 1 (D. popoarele din colonii) Căruia i s-a acordat independenţa. decolora [At: I. GOLESCU. C. / V: dese- / Pzi: -rez IE: fr decolorer] 1-2 vtr (D. ţesături) (A deveni sau) a face să devină lipsit de culoare, datorită spălării, soarelui etc. 3-4 vtr (Fig) (A deveni sau) a face să devină şters, insignifiant. 5-6 vt A înlătura (total sau) parţial culoarea de pe o ţesătură, un tablou, păr etc. folosind decoloranţi. decolorant sm, ci [At: MARIN. PR. I. 21/17 / Pl: -nţi, -e / E: fr decolorant] 1-4 (Substanţă) care înlătură (total sau) parţial culoarea de pe o ţesătură, un tablou, păr etc. decolorare sf {At: PONTBRIANT. D. / V: dese- / Pl: -rări / E: decolora] 1 Ştergere a culorii datorită spălării, soarelui etc. Si: decolorat1 (1), decoloraţie (1). 2 (Fig) Pierdere a importanţei, relevanţei. 3 Operaţie prin care se înlătură coloranţii de pe un obiect cu ajutorul substanţelor decolorante, în vederea purificării, albirii, revopsirii, imprimării etc. Si: decolorat1 (2), decoloraţie (2). decolorat1 sn [At: MDA ms / V: desc~ / Pl: -uri / E: decolora] 1-2 Decolorare (1,3). decolorat2, ~ă a [At: PROT.-POP.. N. D./ V: desc~ / Pl: -aţi, -e / E: decolora] 1 (D. ţesături) Care şi-a pierdut culoarea datorită spălării, soarelui etc. 2 (Fig) Care şi-a pierdut importanţa, relevanţa. 3 Care a fost 38 DECONSPIRARE tratat cu substanţe decolorante în vederea purificării, albirii, revopsirii. imprimării etc. decoloraţie sf [At: MARIN. PR.I, 21/14 / V: -iuney desc~, descoloraţiune / Pl: ~/7 / E: fr decoloration] 1-2 Decolorare (13). decolta vt [At: BARCIANU / Pzi: ~tez i E: fr decolleter] 1 A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) lăsând la vedere uneori partea de sus a pieptului, a spatelui sau umerii. 2 A croi o haină astfel încât să aibă decolteu. decoltaj sn [At: CAMIL PETRESCU, P. 282 / Pl: / E: fr decolletage] 1-2 Decoltare (1-2). decoltare sf [At: DN3 / Pl: -tari IE: decolta] 1 Răscroire a unui obiect de îmbrăcăminte (feminină) lăsând la vedere uneori partea de sus a pieptului, a spatelui sau umerii Si: decoltaj (1), decoltat1 (1). 2 Croire a unei haine astfel încât să aibă decolteu Si: decoltaj (2), decoltat1 (2). decoltat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decolta] 1-2 Decoltare (1-2). decoltat2, ~ă 6/ [At: CONTEMPORANUL. III, 3 / Pl: -aţi, -e / E: decolta] 1-2 (D. obiecte de îmbrăcăminte) Cu decolteu (mare). 3-4 (D. oameni) Care poartă haine cu decolteu (prea mare). 5 (Fig) Indecent. decoltea sf vz decolteu decolteu sn [At: DEX / V: (înv) -ea sf/ Pl: -uri şi -ee I E: îxdecollete] 1 Răscroială de diferite forme în jurul gâtului la o bluză, rochie etc. 2 Parte a corpului care rămâne descoperită din decolteu (1). decomanda vt [At: CADE / Pzi: -and / E: fr decommander] A anula 0 comandă, o invitaţie, un ordin Si: a contramanda, decomandare sf [At: DEX / Pl: -dări / E: decomanda] Anulare a unei comenzi, a unei invitaţii, a unui ordin Si: contramandare, decomandat1. decomandat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri t E: decomanda] Decomandare. decomandat2, a [At: RL 1967. nr. 71 / Pl: -aţi, -e / E: decomanda] 1 a (D. comenzi, invitaţii, ordine) La care s-a renunţat. 2 (îs) Camere (sau apartament (Apartament cu) camere cu intrări separate, în care se poate avea a^ces fără a trece din una în cealaltă. decompensa vtr [At: DN2 / Pzi: -sez / E: fr decompenser] 1-2 (A face să-şi modifice sau) a-şi modifica starea de echilibru funcţional. decompensare sf [At: DANIELOPOLU. F. N. II, 111 / Pl: -sări / E: decompensa] Modificare a stării de echilibru funcţional Si: decompensat1, decompensaţie. decompensat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decompensa] Decompensare. decompensat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: decompensa] Care şi-a modificat starea de echilibru funcţional. decompensaţie sf [At: DN2 / Pl: -ii / E: fr decompensation] Decompensare. decompoziţie sf [At: DEX / V: -iune / Pl: -ii / E: fr decomposition] 1 Separare a unui obiect în elementele care îl alcătuiesc. 2 Determinare prin analiză a caracteristicilor unui obiect. decompoziţiune sf vz decompoziţie decompresie sfv z decompresiune decompresiune sf[At: BELEA. P. A. 181 / V: ~esie / Pl: -ni / E: fr decompression] 1-3 Decomprimare (1-3). 4 (Spc) Reducere a presiunii din cilindrul unei maşini, dintr-un recipient etc. prin stabilirea unei comunicaţii cu mediul înconjurător. 5 (Spc) Micşorare treptată. în timp. a presiunii exercitate asupra unui scafandrier sau asupra unui echipaj submarin scufundat, la ieşirea acestuia la suprafaţă, pentru a evita embolia gazoasă. decompresor sn [At: DN3 / Pl: -oare / E: fr decompresseur] 1 Aparat care serveşte pentru decompresiune (5). 2 Supapă a unui motor cu ardere internă care facilitează pornirea sau frânarea motorului. decomprima vt [At: DEX / Pzi: -r\m / E: fr decomprimer] 1 A reduce lent o suprapresiune. 2-3 (A micşora sau) a anula o comprimare. decomprimare sf[At: DEX / Pl: -mări / E: decomprima] 1 Reducere lentă a unei suprapresiuni Si: decompresiune (1). decomprimat1 (1). 2-3 (Micşorare sau) anulare a unei comprimări Si: decompresiune (2-3). decomprimat1 (2-3). decomprimat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decomprima] 1-3 Decomprimare (1-3). decomprimat2, a [At: MDA ms / Pl: -aţi. -e / E: decomprima] 1 Căruia i s-a redus lent suprapresiunea. 2-3 Căruia i s-a (micşorat sau) anulat comprimarea. deconcerta vt [At: DEX / Pzi: -tez / E: frdeconcerter] (Liv; c. i. oameni) A face să-şi piardă siguranţa de sine Si: a tulbura, a zăpăci. deconcertant, ~ă a [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: fr deconcertant] (Liv) Care deconcertează Si: tulburător. deconcertare sf [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deconcerta] (Liv) Pierdere a siguranţei de sine Si: deconcertat1, tulburare, z.ăpăcire. deconcertat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deconcerta] (Liv) Deconcertare. deconcertat2, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: deconcerta] (Liv) Tulburat. deconecta [At: DEX / Pzi: -tez / E: fr deconnecter] 1 vt A suprima o conexiune între două circuite electrice. 2 vt A desface o legătură dintre o maşină sau un aparat şi un circuit sau o reţea electrică Si: a decupla. 3 vr (Fig; d. oameni) A se relaxa. deconectant, [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: fr deconectant] 1-2 sn, a (Medicament) care are acţiune calmantă asupra sistemului nervos. deconectare sf [At: DEX / Pl: -tări / E: deconecta] 1 Suprimare a unei conexiuni între două circuite electrice Si: deconectat1 (1). 2 Desfacere a legăturii dintre o maşină sau un aparat şi un circuit sau o reţea electrică Si: deconectat1 (2). 3 (Fig) Relaxare. deconectat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deconecta] 1-2 Deconectare (1-2). 3 (Fig) Relaxare. deconectat2,~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: deconecta] 1 (D. două circuite electrice) A căror conexiune a fost suprimată. 2 (D. maşini sau aparate) A cărui legătură cu circuitul sau reţeaua electrică a fost desfăcută. 3 (Fig; d. oameni) Relaxat. decongela [At: DEX / Pzi: -Iez / E: fr decongeler] 1-2 vtr (D. un corp îngheţat) A (se) topi la temperatura ambiantă. 3 vr A aduce un corp congelat la starea dinaintea congelării. decongelare sf [At: DEX / Pl: -lari / E: decongela] 1 Topire a unui corp îngheţat la temperatura ambiantă Si: decongelat1 (1). decongelaţie (1). 2 Aducere a unui corp congelat la starea dinaintea congelării Si: decongelat1 (2), decongelaţie (2). decongelat1 [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decongela] 1-2 sn Decongelare (1-2). decongelat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: decongela] 1 Topit la temperatura ambiantă. 2 (D. un coip congelat) Adus la starea dinaintea congelării. decongelaţie i/[At: DEX / V: -ţiune / Pl: -ii / E: decongelation] 1-2 Decongelare (1-2). decongelaţiune sfvz decongelaţie decongestiona v vz descongestiona decongestw, ~ă [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr decongestif] 1-2 sn, a (Medicament) care decongestionează. deconsilia vt [At: DEX / P: -li-a / Pzi: -iez / E: ctm fr deconseiller + consiliu] A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. deconsiliere sf[At: DEX / P: -li-e- / Pl: -ri / E: deconsilia] Sfătuire a cuiva să nu facă un anumit lucru. deconsolida vt [At: DEX / Pzi: -dez / E: fr deconsolider] A face ca ceva să-şi piardă soliditatea. deconsolidare sf [At: DEX / Pl: -dări / E: deconsolida] 1 Distrugere a solidităţii unui obiect, unei construcţii. 2 (Spc) Pierdere a legăturilor solide de coeziune dintre particulele unei roci. deconspira [At: DN3 / Pzi: -sp\r / E: fr deconspirer] 1 vt A dezvălui un secret, o conspiraţie etc. 2-3 vrrA(-şi) dezvălui identitatea ascunsă. deconspirare sf [At: DN3 / Pl: -rări / E: deconpira] 1 Dezvăluire a unui secret, a unei conspiraţii etc. Si: deconspirat1 (1). 2 Dezvăluire a identităţii ascunse Si: deconspirat1 (2). 39 DECONSPIRAT1 deconspirat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deconspira] 1-2 Deconspirare (1-2). deconspirat2, a [At: DEX2 / Pl: ~ar/, ~e /E: deconspiraj 1 (D. secrete, conspiraţii etc) Care a devenit cunoscut. 2 (D. persoane incognito) A cărui identitate a fost dezvăluită. decont sn [At: DN2 / Pl: -uri / E: fr decompte] 1 Justificare amănunţită, pe bază de acte. a modului de folosire a unei sume de bani (primite). 2 (Ccr) Document cu ajutorul căruia se face justificarea unor cheltuieli. 3 Echivalent în bani al unor cheltuieli făcute în contul unei persoane fizice sau juridice. 4 (Rar) Defalcare în părţile componente a unei sume plătite sau care urmează să fie plătită Si: decontare (3), decontat1 (3). deconta [At: DEX / Pl: -rez / E: fr decompter] 1 A justifica detaliat, pe bază de acte. întrebuinţarea unei sume (primite). 2 A înapoia banii cheltuiţi în contul unei persoane fizice sau juridice. 3 A defalca în părţile componente o sumă cheltuită sau care urmează a fi cheltuită. decontamina vt [At: DEX / Pzi: ~nez / E: de(s)- + contamina] A elimina radioactivitatea nocivă prin îndepărtarea (filtrarea, spălarea etc.) materialelor radioactive (pulberi, picături etc.) aflate în încăperi, pe obiecte etc. decontaminare sf[At: DEX / Pl: -nări / E: decontamina] Eliminare a radioactivităţii nocive prin îndepărtarea materialelor radioactive aflate în încăperi, pe obiecte etc. decontare sf[At: DEX / Pl: -tări / E: deconta] 1 Justificare detaliată, pe bază de acte. a întrebuinţării unei sume (primite) Si: decontat1 (1). 2 înapoiere a banilor cheltuiţi în contul unei persoane fizice sau juridice Si: decontat1 (2). 3 (Rar) Decont (3). decontat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deconta] 1-2 Decontare (1-2). 3 (Rar) Decont (3). decontat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, ~e / E: deconta] 1 (D. sume cheltuite) Justificat în mod detaliat, pe bază de acte. 2 (D. bani cheltuiţi în,contul unei persoane fizice sau juridice) înapoiat2.3 (D. sume cheltuite) Defalcat în părţile componente. decontracta vr [At: DN3 / Pzi: -rez / E: fr decontracter] 1 (D. muşchi) A-şi reveni la poziţia relaxată după o contracţie. 2 (D. oameni) A se destinde. decontractare sf[At: DN3 / Pl: -tări / E: decontracta] 1 Revenire a muşchilor la poziţia relaxată după o contracţie Si: decontractat1 (1), decontracţie. 2 Destindere. decontractat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decontracta] 1 Decontractare (1). 2 Destindere. decontractat2, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: decontracta] 1 (D. muşchi) Care a revenit din contracţie. 2 (D. oameni) Destins. decontractura vt [At: DN3 / Pzi: -rez / E: fr decontracturer] (Med) A face să înceteze contracturarea unui muşchi. decontracturant, ~ă sn, a [At: DN3 / Pl: -nţi, -e / E: fr decontracturant] (Medicament, metodă) care produce decontracturare. decontracturare sf [At: DN3 / Pl: -rări / E: decontracura] (Med) încetare a contracturării unui muşchi. decontracţie sf [At: DN3 / Pl: -// / E: fr decontraction] Decontractare (1). decoperta vt [At: DEX2 / V: dese-1 Pzi: -tez / E: des- + coperta] 1 A desface acoperişul unei construcţii. 2 (Spc) A dezveli un zăcământ (care se exploatează la suprafaţă). decopertare sf [At: DEX2 / V: dese- / Pl: -tări / E: decoperta] 1 Desfacere a acoperişului unei construcţii Si: decopertat1 (1). decoperta (1). 2 (Spc) Dezvelire a unui zăcământ (care se exploatează la suprafaţă) Si: decopertat1 (2). decoperta (2). decopertat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decoperta] 1-2 Decopertare (1-2). decopertat2, ~a a [At: DEX2 / V: desc~ / Pl: -aţi, -e / E: decoperta] 1 (D. construcţii) Care are acoperişul scos. 2 (D. zăcăminte) Care a fost dezvelit. decoperta sf[At: DEX2 / V: dese- / Pl: -te / E: des- + copertă] 1-2 Decopertare (1-2). decopţie sfv z decocţie decor sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr decor] 1 Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfăşoară un spectacol de teatru, balet, film. 2 (Pex) Cadru, ambianţă în care se desfăşoară o acţiune. 3 (Fig) Mediu de viaţă. 4 (Ccr) Obiect care serveşte pentru crearea unui decor (1). 5 (Pex) Obiect decorativ. 6 (Csc) Ornamentaţie interioară sau exterioară a unei săli, a unei clădiri, a unui obiect. decora vt [At: DEX / Pl: -rez / E: fr decorer] 1 A împodobi o clădire, o sală. un obiect, cu diverse ornamente. 2 A acorda cuiva o decoraţie. decorare sf [At: DEX / Pl: -rări / E: decora] 1 împodobire a unei clădiri, a unei săli, a unui obiect, cu diverse ornamente Si: decorat1 (1). 2 Acordare cuiva a unei decoraţii Si: decorat1 (2). decorat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decora] 1-2 Decorare (1-2). decorat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: decora] 1 (D. obiecte, săli, clădiri) împodobit. 2 (D. persoane) Care a primit o decoraţie. decorativ, -ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr decoratif] 1 Care serveşte la decorare. 2 Care împodobeşte ceva. 3 (Prt) Care produce efecte superficiale, exterioare. 4 (îs) Artă -ă Artă de a decora (1). cu mijloacele artelor plastice, interiorul şi exteriorul unei clădiri, o sală, obiecte, îmbrăcăminte etc. decorativ'ism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr decorativisme] 1 Tendinţă în artă spre elemente pur decorative. 2 (Pgn) Exces de ornamentare. 3 (Prt) Frumuseţe superficială. decorativitate sf [At: DEX / Pl: -răr/ / E: decorativ + -itate] 1-3 Caracter decorativ (1-3) al unui obiect sau al unei construcţii. decorator, -oare smf, a [At: DEX / Pl: -/, -oare f E: decora + -tor] 1-2 (Persoană) care împodobeşte clădiri, săli. vitrine, obiecte etc. 3-4 (Spc) (Persoană) care face decoruri pentru teatru, film, operă etc. decoraţie sf [At: DEX / V: -iune / Pl: -ii / E: fr decorotion, lat decoratio, -onis] 1 Distincţie (ordin, medalie) care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o anumită activitate, pentru fapte eroice sau pentru servicii excepţionale aduse unui stat. 2-3 (Acţiune sau) artă de a împodobi clădiri, săli, obiecte etc. 4 (Ccr) Totalitate a obiectelor care servesc la împodobire. decoraţiune sfvz decoraţie decorna vt [At: DN3 / Pzi: -nez / E: fr decorner] (Mdv) A îndepărta coarnele (la taurine). decornare sf[At: DN3 / Pl: -nări / E: decorna] (Mdv) îndepărtare a coarnelor (la taurine) Si: ecornaj. decoromame sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr decoromanie] 1-2 Manie (pentru decoruri sau) pentru decoraţii excesive. decoros, -oasă a [At: DN3 / Pl: -oşi, -oase / E: it decoroso] (Itm) 1 Cu sentimentul propriei valori. 2 Demn. 3 Valoros. 4 Prestigios. decortica vt [At: LM /V: (înv) dese- / Pzi: -citez / E: fr decortiquer, lat decorticare] 1 (C. i. boabe de cereale, anumite fructe etc.) A înlătura cortexul pentru a face să fie comestibil Si: a descoji. 2 (C. i. arbori) A înlătura scoarţa pentru a îndepărta insectele sau ouăle de insecte vătămătoare. 3-4 (Med; c. i. membrana care înveleşte un organ) A înlătura (total sau) parţial prin mijloace chirurgicale. decorticare sf [At: DLR / Pl: -căi'i / E: decortica] 1 înlăturare a cortexului boabelor de cereale, anumitor fructe etc. pentru a le face comestibile Si: decorticat1 (1), decorticaţie (1), descojire. 2 Curăţare de scoarţă a arborilor pentru îndepărtarea insectelor sau a ouălor de insecte vătămătoare Si: decorticat1 (2), decorticaţie (2), descojire. 3 (Med) înlăturare (totală sau parţială) a membranei care înveleşte un organ, prin mijloace chirurgicale Si: decorticat1 (3), decorticaţie (3), descojire. decorticat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decortica] 1-3 Decorticare (1-3). decorticat2, -ă a [At: ENC. AGR. / Pl: -aţi, -el E: decortica] 1 (D. boabe de cereale, fructe etc.) Căruia i s-a înlăturat coaja, pentru a deveni comestibil. 2 (D. arbori) Care a fost curăţat de coajă, pentru a se îndepărta insectele şi ouăle de insecte dăunătoare. 3 (Med; d. organe) Căruia i s-a înlăturat prin mijloace chirurgicale membrana exterioară. 40 DECUPLARE decorticator sn [At: LTR2 / Pl: ~oare / E: decortica + -tor] Maşină cu ajutorul căreia se efectuează decorticarea (1). decorticaţie sf [At: LM / V: (iuz) ~i\\ne / E: fr decortication, lat decorticatio] (Rar) 1-3 Decorticare (1-3). decorticaţiwne sf vz. decorticaţie decovil sn [At: RESMERIŢĂ. D. / S şi: (înv) decauville / Pl: ~e şi (rar) -uri / E: fr decauville] 1 Cale ferată îngustă (provizorie) alcătuită din panouri de şine care se aşază direct pe teren şi care se pot monta şi demonta cu uşurinţă, folosită pentru exploatări locale şi temporare. 2 (Imp) Tren care circulă pe o astfel de linie ferată. 3 (Imp) Cale ferată îngustă, stabilă. decozină sf [At. DER / Pl: -ne / E: fr decozine] Alcaloid extras din planta nemţişor (Delphinium consolida). care ajută la scăderea tensiunii arteriale şi la rărirea ritmului cardiac. decrement sn [At: DER / Pl: ~e / E: fr decrement] 1 (Mat) Diminuare a valorii unei mărimi variabile. 2 (Fig; îs) ~ logaritmic Logaritm natural al raportului dintre două amplitudini de acelaşi sens. consecutive, ale unei oscilaţii amortizante. decrepit, ~ă a [At: CODRU-DRĂGUŞANU, C. 56 / Pl: ~iţi, ~e / E: fr decrepit, lat decrepitus] (D. oameni; pex d. starea lor) Care este atins de decrepitudine Si: rablagit, ramolit, (reg) mârced. decrepita vtr [At: MARIN. PR. II. 37/22 / Pzi: -rez şi (înv) 3 -epită / E: fr decrepiter] 1-2 A (se) produce o decrepitare. decrepitare sf [At: MACAROVICI, CH. 344 / Pl: -tări / E: decrepita] Rupere a cristalelor prin ridicarea bruscă a temperaturii lor, datorită dilatării inegale pe diferite direcţii Si: (înv) decrepitaţie. decrepitaţie sf [At: PROT. - POP., N. D. / Pl: -*7 / E: fr decrepitation] (îvr) Derepitare. decrepitudine 6/‘[At: HELIADE. O. II, 384 / Pl: -ni / E: decrepitude] Stare de slăbire excesivă şi pierdere totală a forţelor fizice şi intelectuale, care apare de obicei la bătrâneţe avansată Si: ramolire, ramolisment. decrescendo [At: DEX / E: it decrescendo] 1 av (Muz; d. modul de execuţie) Scăzând treptat din intensitate Si: diminuendo. 2 sni Scădere a progresivă a intensităţii sunetelor emise cu vocea sau de către un instrument muzical. 3 sn Parte dintr-o compoziţie muzicală cântată în acest mod. decrescent, ~ă a vz descrescent decret sn [At: (a. 1748), BV II. 106 / V: (înv) dic~ / Pl: ~e şi (înv) -uri /E: fr decret, lat decretum] 1 Act juridic emis de organul suprem al puterii de stat prin care se reglementează situaţii generale şi impersonale sau situaţii individuale concrete Si: (înv) ucaz. 2 (înv) Hotărâre a providenţei. 3 (înv) Voinţă a dumnezeirii. decreta vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: -rez şi 3 (înv) -ere/ / E: fr decreter] 1 A ordona printr-un decret (1). 2 A stabili printr-o decizie a unei autorităţi. 3 (Pex) A afirma în mod sentenţios şi categoric. decretai, ~ă a [At: GHEŢIE, R. M. / Pl: ~e / E: decret + -al] (îvr) Care are caracter de decret. decretare sf [At: POLIZU / Pl: -ră/7 / E: decreta] 1 Ordonare prin decret (1) Si: decretat1 (1). 2 Stabilire printr-o decizie a unei autorităţi Si: decretat1 (2). 3 Afirmare în mod sentenţios şi categoric Si: decretat1 (3). decretat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decreta] 1-3 Decretare (1-3). decretat2, a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: decreta] 1 Ordonat prin decret (1). 2 Stabilit printr-o decizie a unei autorităţi. 3 Afirmat în mod sentenţios. decripta vt [At: DEX / Pzi: -rez / E: fr decrypter] (C.i. texte cifrate) A descifra. decriptare sf[At: DN-1 / Pl: -ră/7 / E: decripta] Descifrare. decriptat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: decripta] Descifrare. decriptat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, ~e / E: decripta] (D. texte cifrate) Care a fost descifrat. decrispare sf [At: DEX2 / Pl: -pari l E: fr decrispation] (Rar) Deconectare (psihică). decroma vt [At: LTR2 / Pzi: -mez / E: de(s)- + croma] (C.i. forme de tipar) A înlătura stratul de crom. decromare sf [At: LTR2 / Pl: -mă/v' / E: decroma] înlăturare a stratului de crom de pe formele de tipar Si: decromat1. decromat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri I E: decroma] Decromare. decromat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, ~e / E: decroma] (D. forme de tipar) De pe care a fost înlăturat stratul de crom depus. decroşa [At: VINEA. L. I. 168 / Pzi: -.şez / E: fr decroclier] 1 vt (C. i. obiecte, piese etc.) A desprinde din locul în care a fost agăţat. 2 vt A deconecta telefonul prin deplasarea receptorului de la locul lui. 3 vr (D. aparate, maşini electrice) A ieşi din regimul de funcţionare normal. 4 vr (D. straturi geologice) A se deplasa în plan orizontal de-a lungul unei spărturi. decroşajsn [At: DN3 /Pl: -e / E: frdecrocheage] 1-4 Decroşare (1-4). decroşare sf [At: ONCESCU. G. 149 / Pl: -jă/7 / E: decroşa] 1 Desprindere a unui obiect din locul în care a fost agăţat Si: decroşaj (1). 2 Deconectare a telefonului prin deplasarea receptorului de la locul lui Si: decroşaj(2). 3 Ieşire a unor aparate electrice din regimul de funcţionare normal Si: decroşaj (3). 4 (Gig) Fractură în scoarţa terestră de-a lungul căreia s-a produs deplasarea orizontală a straturilor Si: decroşaj (4). decţember sm vz decembrie decubit sn [At: BIANU, D. S. / V: ~us / Pl: -uri / E: fr decubit, lat decubitus] 1 (Med) Poziţie a corpului întins pe plan orizontal. 2 Rană (cangrenată) care apare uneori la bolnavii siliţi să stea mult timp culcaţi în pat Si: escară. 3 Regiune a corpului unde apar astfel de răni. decubitus sn vz decubit decula vt [At: ŞINCAI. HR. II. 281/32 / V: ~/ca / Pzi: -cu/ şi -tez / E: ns cf dcilmla] (Trs; înv; c. i. oameni) 1 A bate foarte tare, a doborî la pământ (ca urmare a unor lovituri). 2 (Pex) A nimici. deculare sf [At: LB / Pl: ~/ă/7 / E: decula] (Trs; înv; d. oameni) 1 Doborâre la pământ (ca urmare a unor lovituri). 2 (Pex) Nimicire. deculator sn [At: DN3 / Pl: -oare / E: ns cf fr decouleur] (Teh) Aparat pentru îndepărtarea aerului din pasta de hârtie. deculca v vz decula decuman, a [At: NEGULICI / Pl: ~i, ~e / E: lat decumanus] 1 (D. pământurile Imperiului Roman) Care aparţinea statului şi pentru care colonii plăteau a zecea parte din venit. 2 (îs) Poartă ~ă Poartă a unui castru sau a unei tabere romane, situată în partea opusă inamicului şi în dreptul căreia se afla cohorta a zecea. decupa [At: TDRG / Pzi: -/;ez / E: fr decouper] 1 vr A tăia urmând un anumit contur sau model. 2 vt A tăia dintr-un întreg. 3 vr (Nob) A se ramifica. decupagiu sn vz decupaj decupaj sn [At: CALENDAR (1862), 55 / V: ~agiu / Pl: / E: fr decoupage] 1-2 Decupare (1-2). 3 (Ccr) Ceea ce a fost decupat. 4 (Fig) Structură. 5 Operaţie care constă în împărţirea unui scenariu cinematografic într-un anumit număr de scene, prevăzute cu indicaţiile tehnice necesare. 6 Scenariu regizoral. 7 (Rar) Operaţie care constă în torsul mecanic al lânei sau în scărmănarea resturilor de ţesături cu maşini speciale. decupare ^/‘[At: LTR2 / Pl: -pari / E: decupa] 1 Tăiere urmând un anumit contur sau model Si: decupaj (1). decupat1 (1). 2 Tăiere dintr-un întreg Si: decupaj (2). decupat1 (2). 3 (Nob) Ramificare. 4 (Teh) Tăiere a unei piese metalice în două bucăţi. decupat1 sn [At: DEX/Pl: -itri/E: decupa] 1-2 Decupare (1-2). 3 (Nob) Ramificare. decupat2, a [At: DL / Pl: -aţi, ~e / E: decupa] 1 Care a fost tăiat după un anumit contur sau după un anumit model. 2 Tăiat dintr-un tot sau dintr-un întreg. 3 Din care s-a tăiat o parte. 4 (îs) Pantofi ~aţi Pantofi fără ştaif, fixaţi de călcâi cu ajutorul unei barete. decupator sn [At: DN3 / Pl: -oare / E: decupa + -tor] (Teh) Maşină pentru decupare (4). decupla vt [At: ENC. TEHN. 175 / Pzi: -tez / E: fr decoupler] (C. i. elementele unor sisteme tehnice) A desface legătura Si: deconecta. decuplare sf [At: SOARE. MAS. 165 / Pl: -lari / E: decupla] Desfacere a legăturii între elementele unui sistem tehnic Si: deconectare. 41 DECUPRA decupra vt [At: LTR2 / Pzi: -rez / E: de(s)- + cupru] (C.i. stereotipuri) A înlătura stratul de cupru depus galvanic. decuprare sf [At: LTR2 / Pl: -rări / E: decupra] (D. stereotipuri) înlăturare a stratului de cupru depus galvanic. decure v vz decurge decurent, ~ă a [At: DLR ms / Pl: -nţi, ~e / E: fr decurrent] (D. frunze) Cu limbul prelungit până la punctul de inserţie. decurge vi [At: ÎNVĂŢĂTURĂ 64/10 / V: (reg) ~re / Pzi: ~urg / E: de4 + curge (după fr de'couler)] 1 A avea o anumită evoluţie. 2 A se produce într-un anumit fel. 3 A se întâmpla. 4 (Udp „din“) A apărea drept consecinţă logică Si: a rezulta. 5 (Rar) A trece. 6 (Reg; d. păr) A cădea pe spate, a fi despletit. decurgere sf [At: STAMATI, D. / Pl: -ri / E: decurge] 1 Evoluare într-o anumită direcţie Si: decurs1 (1). 2 Desfăşurare într-un anumit fel Si: decurs1 (2). 3 Derulare a întâmplărilor Si: decurs1 (3). 4 Apariţie drept consecinţă logică Si: decurs1 (4). 5 (Rar) Trecere. 6 (Reg) Despletire a părului. decurie sf [At: PROT. - POP., N. D. / Pl: -ii / E: fr decuria] 1 Subdiviziune în armata romană formată din zece soldaţi. 2 Grupare de zece cetăţeni romani (cu funcţii administrative în municipii). decurion sm [At: ASACHI. L. 83V28 / P: -ri-on / Pl: -i / E: lat decurio, -onis] 1 Ofiţer roman care comanda o decurie (1). 2 Membru al consiliului municipiilor şi coloniilor din Imperiul Roman. 3 Şef al unui serviciu al administraţiei palatului imperial. decurional, a [At: DN3 / P: ~ri-o~ / Pl: -i, -e / E: fr decurionat] 1-3 Referitor la decurion (1-3). 4-6 Care aparţine decurionului (1-3). 7-12 Referitor la decurionat (1-6). decurionat sn [At: XENOPOL. I. R. I, 171 / P: -ri-o- / Pl: ~e / E: decurion] 1-6 (Funcţie sau) rang de decurion (1-3). decurs1 sn [At: IST. M. X/20 / Pl: -uri / E: decurge] 1-4 Decurgere (1-4). 5 (Cu referire la o perioadă de timp; îlpp) în - de (sau în, ori rar, prin) ~ul Pe parcursul. decurs2, ~ă a [At: F (1871). 239 / Pl: -rşi, -e / E: decurge] 1 Care a evoluat într-un fel. 2 Care s-a desfăşurat. 3 Care a apărut ca o consecinţă logică. decursiv, ~ă a [At: I. PANŢU, PR. 30 / Pl: ~i, ~e / E: decurs + -iv] (Rar; îoc anticipativ) Care este în continuare Si: ulterior. decusat, a [At: DN3 / Pl: -aţi, -e / E: lat decussatus] (Bot; d. frunze opuse) La care perechile succesive sunt dispuse în formă de cruce. decusaţie sf[ At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr decussation] încrucişare în formă de „x“ a două fascicule simetrice de fibre nervoase. decuscuta vt [At: LTR2 / Pzi: ~tez / E: fr decuscuter] (C.i. seminţe de cuscută) A separa de alte feluri de seminţe aflate în amestec. decuscutare sf [At: LTR2 / Pl: -tări / E: decuscuta] Separare a seminţelor de cuscută de alte feluri de seminţe aflate în amestec. decuscutator sn [At: LTR2 / Pl: ~oare / E: decuscuta + -tor] Maşină electromagnetică pentru separarea seminţelor de cuscută de seminţele altor plante. decuva vt [At: DN3 / Pzi: ~vez / E: fr decuver] A trage vinul din cada de fermentaţie în butoaie. decuvaj sn [At: ENC. AGR. / Pl: -e / E: fr decuvage] Decuvare. decuvare sf[At: DN3 / Pl: ~vări I E: decuva] Tragere a vinului după fermentare din tocitoare. în vasele în care urmează să fie păstrat Si: decuvaj. deda [At: DOSOFTEI. PS. 176/3 / Pzi: ~au şi (reg) -dez / E: lat dedere (refăcut după da)] 1 vr (D. oameni; Udp ,,cu“) A-i intra (cuiva) în obicei (prin repetare) Si: a se deprinde, a se familiariza, a se învăţa, a se obişnui. 2 vt (îrg; îe) A-i fi (ceva) ~t A-i fi (ceva) sortit. 3 vr (Spc; îvr; d. plante şi animale) A se aclimatiza. 4 vr (Cu determinări în dativ sau introduse prin pp ,,la“) A se consacra unei activităţi, unei idei. unei pasiuni Si: a se dedica. 5 vr (îvr) A se încumeta. 6 vr (Asr; d. oameni) A se îndeletnici. 7 vr (îvr) A se lăsa cuprins de ceva. 8 vr (D. oameni; urmat de determinări în cazul Dativ) A fi atras de ceva. 9-10 vrt (Udp ,,la“) (A lua sau) a face să ia un obicei rău Si: a (se) nărăvi. 11 vr A comite fapte, acţiuni (reprobabile) Si: a se preta. 12 vr A fi în stare de ceva Si: a se preta. 13 vt (Reg; c. i. animale) A dresa. dedal sn [At: HELIADE. O. I. 207 / A şi: (rar) dedal / Pl: ~uri şi (înv) ~e / E: fr dedale] (Liv) 1 Construcţie cu un mare număr de camere şi de galerii. în care orientarea este foarte dificilă Si: labirint. 2 (Pex) Loc în care te poţi rătăci, din care este greu de ieşit din cauza drumurilor întortocheate. 3 (Fig) Ceea ce este confuz. încurcat, lipsit de claritate. dedalic, a [At: LM / Pl: -i, ~e / E: dedal + -ic] (Rar) 1-2 Care se aseamănă cu un dedal (1-2). 3-4 Care are caracteristicile unui dedal (1-2). 5-6 Care se referă la un dedal (1-2). dedanie sf [At: LB / Pl: ~ii / E: deda + -anie] (înv) Obişnuinţă. dedare sf[At: MDA ms / Pl: ~dări / E: deda] 1 Intrare în obicei prin repetare Si: dedat1 (1). 2 (îrg) Sortire pentru ceva Si: dedat1 (2). 3 Aclimatizare a plantelor şi animalelor Si: dedat1 (3). 4 Consacrare unei activităţi, unei idei sau unei anumite îndeletniciri Si: dedat1 (4). 5 în-cumetare la ceva Si: dedat1 (5). 6 îndeletnicire cu ceva Si: dedat1 (6). 7 Lăsare în voia a ceva Si: dedat1 (7). 8 Atracţie pentru ceva Si: dedat1 (8). 9 Formare a unui obicei rău Si: dedat1 (9). 10 Comitere a unor acţiuni reprobabile Si: dedat1 (10). 11 Capacitate de a face ceva Si: dedat1 (11). 12 (Reg) Dresare a animalelor Si: dedat1 (12). dedat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deda] 1-12 Dedare (1-12). dedat2, ~ă a [At: CODRU-DRĂGUŞANU, C. 62 / Pl: -aţi, -e / E: deda] 1 Care a căpătat un obicei, o deprindere Si: deprins, obişnuit. 2 Care este sortit pentru ceva. 3 (D. plante şi animale) Aclimatizat. 4 Consacrat unei activităţi, unei idei sau unei îndeletniciri anume. 5 Care se încumetă la ceva. 6 Care se îndeletniceşte cu ceva. 7 Care se lasă în voia a ceva. 8 Care este atras de ceva. 9 Care şi-a format un obicei rău. 10 Care a comis acţiuni reprobabile. 11 Care este în stare a face ceva. 12 (Reg; d. animale) Dresat. dedemna v vz dezdăuna dedemnare sf vz dezdăunare dedentxţie şf[At: DLR Pl: -ii / E: fr dedentition] (Rar) Pierdere a dinţilor, mai ales în perioada de bătrâneţe, ca rezultat al atrofiei alveolelor maxilarelor. dedeochi sn [At: CREANGĂ, A. 38 / V: (reg) dădăo~, dedio~, didio~ / Pl: ~ / E: de(s)- + deochi] (Reg; în superstiţii) 1 Deochi. 2 (îe) A se întrece cu ~ul A se obrăznici. dedesubt [At: PSALT. HUR. 11877 / V: ~upt / Pl: (10-13) ~uri / E: de4 + de4 + subt] 1-2 av (îoc deasupra; adesea precedat de pp ,,de“) (în partea de) jos. 3 av (îoc deasupra; adesea precedat de pp ,,de“) Sub ceva. 4 ai De jos. 5 ai Dinăuntru. 6 pp (îf -ul; construit cu cazul G) Exprimă situarea inferioară între două elemente în contact Si: sub. 7 pp (îf ~ul; construit cu cazul G) Exprimă situarea inferioară între două elemente care nu sunt în contact Si: pe sub. 8 pp (îf ~ul; construit cu cazul G) în josul. 9 pp (Fig; îf -ul; construit cu cazul G) Exprimă raportul dintre partea manifestă a unui fapt şi partea invizibilă. 10 sna Partea cea mai de jos a unui lucru. 11 sna Partea cea mai adâncă a unui lucru. 12-13 sn (Fig; mpl) Partea ascunsă, tăinuită (şi necinstită) a unei afaceri, a unei situaţii etc. dedesupt a, sn, pp vz dedesubt dedeţcl sm vz deditel dedia [At: PETROVICI. P. 2/8 / Pzi: ~/ez / E: fr dedier] 1-2 vt (Iuz) A dedica (1-2). 3 vt (Iuz) A hărăzi. 4-10 (Iuz) A dedica (4-10). 11 vr (Iuz) A sacrifica. 12 vt (Rar) A destina. dediare sf[At: MDA ms / Pl: ~ieri / E: dedia] 1-2 Dedicare (1-2). 3 (înv) Hărăzire. 4-8 Dedicare (4-8). 9 (îvr) Sacrificare. 10 (Rar) Destinare. dediat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: dedia] 1-2 Dedicare (1-2). 3 (înv) Hărăzire. 4-8 Dedicare (4-8). 9 (îvr) Sacrificare. 10 (Rar) Destinare. dediat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e i E: dedia] 1-2 Dedicat (1-2). 3 (înv) Hărăzit. 4-8 Dedicat (4-8). 9 (îvr) Devotat. 10 (îvr) Sacrificat. 11 (Rar) Destinat. 42 DEDUCTIBIL dedica [At: ANTIM, O. 401 / V: ~ia / Pzi: -d'ic şi (înv) -caz. / E: it dedicare, lat dedicare] 1-2 v/ (C.i. opere; subiectul este autorul) A închina cuiva în semn (de omagiu sau) de afecţiune Si: (îvr) a dedicâlui (1-2). a dedia (1-2). 3 vt (înv) A hărăzi. 4 vt (îdt; c. e un templu, o biserică) A consacra unui cult. unei divinităţi, unui sfânt etc. Si: (îvr) a dedicâlui (4). a dedia (4). 5 vt (C. e o biserică) A sfinţi prin slujbă religioasă Si: a târnosi. (îvr) a dedicâlui (5). a dedia (5). 6-9 vtr A (se) consacra (unei idei sau) unei activităţi Si: (îvr) a dedicâlui (6-9), a dedia (6-9). 10 vt (îvr) A pune sub protecţia dumnezeiască Si: (îvr) a dedicâlui (10), a dedia (10). 11 vt (îvr) A sacrifica. 12 vt (Rar) A destina. dedicant, ~ă [At: (a. 1974) MAG. IST. nr. 3,23 / Pl: -nţi, ~e / E: dedica + -ant] 1-2 (Persoană) care face o dedicaţie (1). dedicare sf [At: LĂZĂRESCU. S. 5/10 / Pl: ~cari / E: dedica] 1-2 închinare cuiva de către autor a unei opere. în semn (de omagiu sau) de afecţiune Si: dediare (1-2). dediat1 (1-2). dedicat1 (1-2).dedicăluire (1-2). dedicâluit1 (1-2). 3 (înv) Hărăzire. 4 Consacrare unui cult. unei divinităţi, unui sfânt etc., a unui templu, a unei biserici Si: dediare (3), dediat1 (3). dedicat1 (4), dedicâluire (4), dedicâluit1 (3). 5 Sfinţire prin slujbă religioasă a unei biserici Si: dediare (5), dediat1 (5). dedicat1 (5), dedicâluire (5), dedicâluit1 (5). 6-7 Consacrare (unei idei sau) unei activităţi Si: dediare (6-7).ded0iatl (6-7), dedicat1 (6-7), dedicâluire (6-7), dedicâluit1 (6-7). 8 (îvr) Punere sub protecţia dumnezeiască Si: dediare (8). dediat1 (8), dedicat1 (8), dedicâluire (8), dedicâluit1 (8). 9 (îvr) Sacrificare. 10 (Rar) Destinare. 11-12 (înv) Dedicaţie (1-2). dedicat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: dedica] 1-2 Dedicare (1-2). 3 (înv) Hărăzire. 4-8 Dedicare (4-8). 9 (îvr) Sacrificare. 10 (Rar) Destinare. dedicat2,~ă a [At: ŢICHINDEAL, A. M. 94/24 / Pl: -aţi, -e / E: dedica] 1-2 (D. opere) închinat cuiva de către autor. în semn (de omagiu sau) de afecţiune Si: (îvr) dediat2 (1-2). dedicâluit2 (1-2). 3 (înv) Hărăzit. 4 (D. temple, biserici) Consacrat unui cult. unei divinităţi, unui sfânt Si: (îvr) dediat2 (4), dedicâluit2 (4). 5 (D. biserici) Sfinţit prin slujbă religioasă Si: târnosit2, (îvr) dediat2 (5), dedicâluit2 (5). 6-7 (D. persoane) Care s-a consacrat (unei idei sau) unei activităţi Si: (îvr) dediat2 (6-7), dedicâluit2 (6-7). 8 (înv) Pus sub protecţia dumnezeiască Si: dediat2 (8), dedicâluit2 (8). 9 (îvr) Devotat. 10 (îvr) Sacrificat. 11 (Rar) Destinat. dedicativ, -ă a [At: LM / Pl: -i, -e / E: lat dedicativus] (îdt; d. texte) 1-3 Care are caracter de dedicaţie (1-3). 4 în semn de dedicaţie (3). dedicator, -oare a vz dedicatoriu dedicatoriu, -ie [At: PONTBRIANT, D. / V: ~or, cătoriu / Pl: -ii / E: fr dedicatoire, lat dedicatorius] (D. texte) 1-2 a (Care conţine sau) care reprezintă o dedicaţie (3). 3-6 smf, a (înv) (Persoană) care dedică (1-2). 7-10 smf, a (îvr) (Persoană) care se dedică (7,9). dedicată sf [At: NEGRUZZI. S. II, 227 / Pl: -ţe / E:fr dedicace] (înv) 1-2 Dedicaţie (1-2). dedicaţie'sf [At: MAIOR, I. B. 147/17 / V: -iune / Pl: -ii / E: it dedicazione, lat dedicatio, -onis] 1-2 Text scris de către autor pentru cineva pe o carte. în semn (de omagiu sau) de afecţiune Si: (înv) dedicare (11-12), dedicată (1-2). 3 (Pex) Omagiu adus cuiva de către un autor, prin opera sa Si: hărăzire, ofrandă. 4-5 Text scris de cineva cuiva spre amintire (pe 1111 obiect dăruit sau) într-un album. 6 (îvr) Sfinţire a unei biserici, a unui templu etc. dedicafiune sfv z dedicaţie dedicălm [At: ŢICHINDEAL, F. (prefaţă) / Pzi: -esc / E: dedica + -ălui] 1-12 vt (înv) A dedica (1-12). dedicâluire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: dedicâlui] 1-2 (înv) Dedicare (1-2). 3 (înv) Hărăzire. 4-8 Dedicare (4-8). 9 (îvr) Sacrificare. dedicăluit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: dedicâlui] 1-2 (înv) Dedicâluire (1-2). 3 (înv) Hărăzire. 4-8 Dedicare (4-8). 9 (îvr) Sacrificare. dedicăluit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -\ţi, -e / E: dedicălui] 1-11 (înv) Dedicat (1-11). dedicatoriu, -ie smf a vz dedicatoriu dediferenţiere sf[At: PARHON. B. 126 / Pl: -ri / E: de- + diferenţiere] (Med) 1-2 Proces (patologic) de pierdere a caracteristicilor specifice ale unui ţesut. 3 întoarcere la un stadiu morfologic mai general. dedină sf [At: (a. 1519) PANAITESCU. O. Ţ. 200 / Pl: -ne / E: vsl A€ăhm] (în ţările române. în Evul Mediu) 1 Avere moştenită de la înaintaşi. 2 Stăpânire feudală ereditară. dediniţă sf [At: BORZA. D. 11 / Pl: ~ţe/E: cf dediţă] (Bot; Mol) Ruscuţă primăvăratică (Adonis vernalis) Si: dediţă (3). dediochi sn vz dedeochi dediţă sf[At: DLR ms / V: dăd~ l Pl: -ţe / E: ser dedica] (Bot) 1 Sisinei-de-munte (Pulsatilla-alba). 2 Dediţel (2). 3 Dediţel (1). 4 (Reg) Dediniţă. 5 (Reg) Oiţă (Anemone silvestris). dediţăl sn vz dediţel dediţel sm [At: BRANDZA. PL. 26 / V: (reg) dădăţăl, dădăţel, dădeţăl, ~deţel, ~ţăl, didi~, dodoţăl / Pl: -ei / E: dediţă + -el] 1 (Bot; şîc —mari, —vineţi) Plantă din familia ranunculaceelor. cu tulpina acoperită de peri lungi, albi, cu frunze adânc crestate, cu flori solitare în formă de clopot, violete, foarte mari, păroase la exterior, cu proprietăţi colorante şi farmaceutice (Pulsaţi Ha vulgaris) Si: (pop) adorm iţele, brebenel, dediţă (3). floarea-Paştelui, floarea-ursului, floarea-vântului. gâgăţele, iarba-vântului, sfanţ, sisinei. sufleţele, vânturele. 2 (Bot; şîc —albaştri,—vineţi) Plantă cu tulpina acoperită de peri lungi şi moi. cu frunze trifoliate, cu flori solitare, de culoare violet-închis Pulsatilla montana Si: dediţă (2), degeţel (15). pisicei. 3 (Bot; şîc —de-livadă, —eii- mieilor,—negri, —vineţi) Plantă erbacee, cu tulpina păroasă, unifloră, cu frunze alungite şi floare de culoare violet-deschis (Pulsatilla pratenais) Si: Jloarea-Poştilor,,floarea-păsărilor, găinuşă, sisinei. zlace. 4 (Bot; şîc Miii-Alpilor) Sisinei-de-munte (Pulsatilla-alba). 5 (Csc) Pajişte cu dediţei (1-4). 6 (Bot; şîc —albi,—sălbatici) Floarea-Paştilor (Anemona nemorosa). 7 (Bot; şîc —galbeni) Păştiţă (Anemona ranunculoides). 8 (Bot; şîc —de-pădure, —sălbatici) Oiţă (Anemone silvestris). 9 (Bot; îc) ''■ei-galbeni (sau primă văratici) Ruscuţă primăvăratică (Adonis vernalis). 10 (Bot; lpl; şîc Mii-de-pădure) Cocoşei (Erythronium dens-canis). 11 (Bot; îvr) Ciuboţica-cucului (Primula veris). 12 (Zlg; lpl; îc) ~ei-de-mare Actinie. dediţiu, -ie a vz dedeţiu dedoi si [At: PAMFILE. J. III, 9 / S şi: de doi / E: de4 + doi] (Reg; fşa; şîcs ~ bătrânească, - ca la Câmpulung, - ca la Dolboşeţ, - pe coarda groasă) 1 Dans popular românesc de perechi, executat în arc deschis sau închis, cu mişcare rapidă şi uneori însoţit de strigături sau comenzi. 2 Melodie după care se execută acest dans. dedubla [At: VLAHUŢĂ, D. 104 / Pzi: -lez / E: fr dedoubler] 1 vr A se împărţi în două. 2-7 vr A dobândi (simultan sau) succesiv (două stări,) (două aspecte sau) două forme diferite. 8-9 vtr A (se) dubla. dedublare i/[At: ARHIVA II, 354 / Pl: -lari I E: dedubla] 1 împărţire în două Si: dedublat1 (1). 2-7 Dobândire (simultană sau) succesivă (a două stări,) (a două aspecte sau) a două forme diferite Si: dedublat1 (2-7). 8 Dublare. dedublat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: dedubla] 1-8 Dedublare (1-8). dedublat2, ~ă a [At: C. PETRESCU, î. II. 256 / Pl: -aţi, -e / E: dedubla] 1 Care se împarte în două. 2-7 Care dobândeşte (simultan sau) succesiv (două stări) (două aspecte sau) două forme diferite. 8 Dublat. deduce vt [At: IORGOVICI, O. 46 / Pzi: -duc / E: lat deducere] 1-2 (A deriva o judecată particulară sau) un fapt dintr-o judecată generală, dintr-un alt fapt. 3 A trage o concluzie pe calea deducţiei, din două sau mai multe premise. 4 (înv) A scădea. 5 (îvr) A evolua către o anumită urmare. deducere sf [At: FM (1843), 902/20 / Pl: -ri / E: deduce] 1-2 Deducţie (1-2). 3 Tragere a unei concluzii pe calea deducţiei, din două sau mai multe premise Si: dedus2 (3), deducţie (3). 4 (înv) Scădere. 5 (îvr) Evoluare către o anumită urmare Si: dedus1 (5), deducţie (5). deductibil, ~ă a [At: SCL 1964.168.198 / Pl: -i,-e / E: fr deductible] 1-6 Care se poate deduce (1-3) (cu uşurinţă) Si: deductiv (1-6). 43 DEDUCTIV deductiv, -ă a [At: CONV. LIT. III. 283 / Pl: -e I E: fr deductif] 1-6 Deductibil (1-6). 7-8 Care procedează prin deducţie (1-2). 9-10 Care rezultă din deducţie (1-2). deducţie ş/'[At: NEGULICI. E. I, 287/24 / V: -iune / Pl: -ii / E: fr deduction] 1-2 Derivare (a unei judecăţi particulare sau) a unui fapt (dintr-o judecată generală sau) dintr-un alt fapt Si: deducere (1-2), dedus1 (1-2). 3 Deducere (3). 4 (înv) Scădere. 5 (îvr) Deducere (5). 6 Consecinţă. 7 Concluzie a unui raţionament. deducţiune sfvz deducţie dedulceală sf [At: MAT. DIALECT. 1,66 / Pl: -celi l E: dedulci + -eală] 1-4 Dedulcire (1-4). 5 (înv) îndulcire. 6-10 Dedulcire (6-10). 11 (Reg) Aliment de dulce2. dedulci [At: ŞINCAI. HR. I. 3/33 / V: (reg) dădăl-, dăd- / Pzi: ~cesc / E: de4 + dulce2] 1 vr (Udp „la“. ,,cu“) A se obişnui cu ceva plăcut. 2 vr A descoperi un lucru bun. 3 vr A prinde gust pentru ceva. 4 vr A se învăţa cu binele. 5 vt (înv) A îndulci. 6 vr A se deprinde cu un viciu. 7-8 vrt (A mânca sau) a face pe cineva să mănânce de dulce2 în zilele de post Si: a (se) spurca. 9-10 vrt (Pex) (A mânca sau) a da cuiva să mănânce foarte bine Si: a (se) înfrupta. dedulcire sf{At: POLIZU / V: (reg) dădăl-, dăd- / Pl: -ri! E: dedulci] 1 Obişnuire cu ceva plăcut Si: dedulceală (1), dedulcit1 (1). 2 Descoperire a unui lucru bun Si: dedulceală (2), dedulcit1 (2). 3 Prindere de gust pentru ceva Si: dedulceală (3), dedulcit1 (3). 4 învăţare cu binele Si: dedulceală (4). dedulcit1 (4). 5 (înv) îndulcire. 6 Deprindere cu un viciu Si: dedulceală (6). dedulcit1 (6). 7-8 (Mâncare sau) oferire cuiva a unei mâncări de dulce2 în zilele de post Si: dedulceală (7-8), dedulcit1 (7-8), spurcare. 9-10 (Pex) (Mâncare sau) oferire cuiva a unei mâncări foarte bune Si: dedulceală (9-10), dedulcit1 (9-10), înfruptare. dedulcit1 sn [At: MDA ms / V: dădăl-, dăd- / Pl: -uri I E: dedulci] 1-4 Dedulcire (1-4). 5 (înv) îndulcire. 6-10 Dedulcire (6-10). dedulcit2, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: dădăl-, dăd- / Pl: -citi, -e l E: dedulci] 1 Obişnuit cu ceva plăcut. 2 Care a descoperit un lucru bun. 3 Care a prins gust pentru ceva. 4 Care s-a învăţat cu binele. 5 (înv) îndulcit. 6 Deprins cu un viciu. 7 Care a mâncat de dulce2 în zilele de post. 8 (Pex) Care a mâncat foarte bine. deduriza vt [At: MDENC / Pzi: -zez / E: de(s) + dur + -iza] 1 A elimina din apă sărurile de calciu şi de magneziu care dau apei duritate. 2 (Pex) A purifica apa. dedurizare sf [At: LTR2 / Pl: -zări / E: deduriza] (Chm; şîs -ea apei) 1-2 (Metodă de) eliminare din apă a sărurilor de calciu şi de magneziu care dau apei duritate Si: dedurizat1 (1-2). 3 (Pex) Purificare a apei Si: dedurizat1 (3). dedurizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deduriza] 1-3 Dedurizare (1-3). dedurizat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: deduriza] (D. apă) 1 Din care s-au eliminat sărurile de calciu şi de magneziu. 2 (Pex) Purificat. dedus1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: deduce] 1-2 Deducţie (1-2). 3 Deducere (3). 4 (înv) Scădere. 5 (îvr) Deducere (5). dedus2, -ă a [At: PROT.-POP.. N. D. / Pl: -uşi, -e I E: deduce] 1-2 (D. idei, principii) Stabilit prin deducţie (1-2). 3 (îvr; d. cuvinte) Derivat. 4 (îvr) Care este urmare a unui fapt. deeptank sn [At: DN3 / P: dip-tanc / Pl: -uri / E: eg deeptank] (Mar) Tanc de balast care poate fi folosit şi pentru încărcătură. deetana vt [At: DN3 / Pzi: -nez / E: de(s)- + etan] Deetaniza. deetanare sf[At: DN3 / Pl: -nari / E: deetana] Deetanizare. deetaniza vt [At: DN3 / Pzi: -zez / E: de(s)- + etan + -iza] (Chm) A îndepărta etanul din hidrocarburile uşoare Si: deetana. deetanizare sf[At: DN3 / Pl: -zări / E: deetaniza] (Chm) îndepărtare a etanului din hidrocarburile uşoare Si: deetanare. def sn [At: H XIV. 401 / Pl: ? / E: net] (Reg) Instrument nedefinit mai îndeaproape. defacto lav [ At: DN3 / E: lat de facto] Formulă (diplomatică) folosită pentru a recunoaşte un fapt (politic) prin însăşi existenţa acestuia. defăima vt vz defăima defăimare sfvz defăimare defăimat1 sn vz defăimat1 defăimat2, -ă a vz defăimat2 defaimă sf [At: (a. 1783) IORGA. S. D. XII. 106 / V: (îvr) -amă / Pl: -me / E: drr defăima] (înv) 1 Defăimare (7). 2 (îe; înv) A lua în ~ A lua în batjocură. 3 Blamare. 4 Calomniere. 5 Hulire. defăimător, -oare smf, a vz defăimător defaimătoriu smf, a vz defăimător defaiuma vt vz defăima defaiumare sfvz defăimare defaiumat1 sn vz defăimat1 defaiumat2, -ă a vz defăimat2 defalca vt [At: ÎNVĂŢĂTURĂ. 9/4 / V: (îvr) -făl- / Pzi: -fale şi (înv) -diez / E: fr defalquer, lat defalcare] 1 (îvr) A cosi iarba. 2 A despărţi un întreg. 3 (Pex) A repartiza un plan pe etape. 4 (Pex) A repartiza un întreg mai multor persoane. defalcare i/[At: PONTBRIANT. D. / V: (îvr) -făl- / Pl: -cări / E: defalca] 1 (îvr) Cosire a ierbii Si: defalcat1 (1). 2 Despărţire a unui întreg Si: defalcat1 (2). defalcaţie (1). 3 (Pex) Repartizare pe etape a unui plan Si: defalcat1 (3). defalcaţie (2). 4 (Pex) Repartizare a unui întreg mai multor persoane Si: defalcat1 (4), defalcaţie (3). defalcat1 sn [At: MDA ms / V: -făl-1 Pl: -uri / E: defalca] 1-4 Defalcare (1-4). defalcat2, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: -făl- / Pl: -aţi, -e I E: defalca] 1 (îvr) Cosit. 2 (D. un întreg) Despărţit. 3 (D. un plan) Repartizat pe etape. 4 (D. un întreg) Repartizat mai multor persoane. defalcaţie sf[At: PROT.-POP., N. D. / V: -iune, -fălcaţiune / Pl: -ii / E: fr defalcation] (îdt) 1-3 Defalcare (2-4). defalcaţiune sf vz defalcaţie defama vt vz defăima defamare sf vz defăimare defamat1 sn vz defăimat1 defamat2, -ă a vz defăimat2 defamă sf vz defaimă defamiliariza vr [At: BARBU, I. 110 / P: -ri-a- / Pzi: -zez / E: de- + familiariza] 1-2 A se dezobişnui (de o problemă sau) de o situaţie. 3 A pierde o anumită deprindere. 4 A se înstrăina. defamiliarizare sf [At: MDA ms / P: -ri-a- / Pl: -zări / E: defamiliariza] 1-2 Dezobişnuire (de o problemă sau) de o situaţie Si: defamiliarizat1 (1-2). 3 Pierdere a unei anumite deprinderi Si: defami-liarizat1 (3). 4 înstrăinare. defamiliarizat1 sn [At: MDA ms / P: -ri-a-1 Pl: -uri / E: defamiliariza] 1-4 Defamiliarizare (1-4). defamiliarizat2, -ă a [At: MDA ms / P: -ri-a- / Pl: -aţi, -e / E: defamiliariza] (D. oameni) 1-2 Care s-a dezobişnuit (de o problemă sau) de o situaţie. 3 Care a pierdut o anumită deprindere. 4 înstrăinat. defansiv1, -ă a vz defensiv defansiv2 sm vz defensivă defansivă sfvz defensivă defavoare sf[At: BARIŢIU, P. A. I. 562 / V: -or sn, desf-, desfavor, disf- / Pl: -ri / E: fr defaveur] 1-2 (îoc favoare) Situaţie neprielnică (în raport cu altă situaţie). 3 Dezavantaj. 4 Lipsă a unei favori. 5 Dizgraţie. 6 Discredit. 7 (îe) în ~ea cuiva împotriva interesului cuiva. 8 (îae) în dezavantajul cuiva. 9 (îvr; îe) A cădea în -ea cuiva A pierde bunăvoinţa cuiva. defavor sn vz defavoare defavora vt [At: NEGULICI /V: (înv) desf-, -ri, desfavori / Pzi: -rez / E: defavoare] (înv) 1 A defavoriza (1). 2 A dezavantaja. 3 A discredita. defavorabil, -ă a [At: NEGULICI / V: (înv) desf- / Pl: -i, -e / E: fr defavorable] (D. situaţii, împrejurări) 1 Contrar intereselor cuiva. 2 în dezavantajul cuiva. 3 Nefavorabil. 44 DEFECARE defavorare 5/ [At: COSTINESCU / V: (înv) desf-, ~rire, desfavonre / Pl: -rări / E: defavora] (înv) 1 Defavorizare (1). 2 Dezavantajare. 3 Discreditare. defavorat1 sn [At: MDA ms / V: (înv) desf-, -rit, desfavor’it / Pl: -uri / E: defavora] (înv) 1-3 Defavorare (1-3). defavorat2, -ă a [At: MDA ms / V: (înv) desf-, -rit, desfavorit / Pl: -aţi, -e / E: defavora] (înv) 1 Defavorizat (1). 2 Dezavantajat. 3 Discreditat. defavori vt vz defavora defavorire sfvz defavorare defavorit1 sn vz defavorat1 defavorit2, -ă a vz defavorat2 defavoriza vt [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) desf- / Pzi: -zez / E: fr defavoriser] 1 A lipsi de o favoare Si: (înv) a defavora (1). 2 A dezavantaja. 3 A discredita. defavorizare sf [At. MDA ms / V: (înv) desf- / Pl: -zări / E: defavoriza\ 1 Lipsire a cuiva de o favoare Si: defavorizat1 (1), (înv) defavorare (1). defavorat1 (1). 2 Dezavantajare. 3 Discreditare. defavorizat1 sn [At: MDA ms / V: (înv) desf- / Pl: (nob) -uri / E: defavoriza] 1 Defavorizare (1). 2 Dezavantajare. 3 Discreditare. defavotizat2, -ă a [At: MDA ms / V: (înv) desf- / Pl: -aţi, -e / E: defavoriza] (D. oameni) 1 Care a fost lipsit de o favoare Si: (înv) defavorat2 (1). 2 Dezavantajat. 3 Discreditat. defaza vt [At: MDENC / Pzi: -zez / E: drr defazaj] (Fiz) A realiza o diferenţă între două mărimi sinusoidale de aceeaşi frecvenţă. defazaj sn [At: CIŞMAN, FIZ. II. 16 / S şi: -asa- / Pl: -e / E: fr dephasage] (Fiz) Diferenţă între fazele a două mărimi sinusoidale de aceeaşi frecvenţă Si: defazare (3). defazare ş/‘[At: ENC. TEHN. 1,121 / Pl: -zări / E: defaza] 1-2 (Operaţie sau) proces de realizare a unei diferenţe între două mărimi sinusoidale de aceeaşi frecvenţă Si: defazat1 (1-2). 3 Defazaj. defazat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: defaza] 1-2 Defazare (1-2). defazat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: defaza] (D. mărimi sinusoidale) Care au aceeaşi frecvenţă, dar o diferenţă între valori la fiecare moment considerat. defazor sn [At: MDENC / Pl: -oare l E: defaza + -or) Cvadripol care introduce un anumit defazaj între semnalul de la ieşirea şi cel de la intrarea sa. defăima vt [At: COD. VOR. 109/20 / V: ~fai~, -faiuma, -fama, -ăma, desf-, difaima / Pzi: -faim, -mez şi (înv) -ăim ! E: it diffamare, lat *diffamiare] (C. i. oameni) 1 vt (înv) A îndepărta cu dispreţ şi cu dojană. 2 vt (înv) A subaprecia. 3 vt (înv) A desconsidera. 4 vt (înv) A înjosi. 5 vt (înv) A umili. 6 vt (înv) A detesta. 7 vt A vorbi de rău Si: a bârfi, a ponegri. 8 vt A blama. 9 vt A calomia. 10 vt A huli. 11-12 vtr A (se) compromite. 13 vr A decădea. 14 vt (înv) A profana. 15 vt (înv) A critica vehement. 16 vt (înv) A condamna. 17 vt (înv) A stigmatiza. 18 vt (îvr) A anula un act. 19 vr (Reg; îf desf-) A se preface. defăimare ş/‘[At: DOSOFTEI. PS. 42/12 / V: ~fai~, -faium-, -fam-, -ăm-, desf-, difaim- / Pl: -mări / E: defăima] 1 (înv) îndepărtare cu dispreţ şi dojană a unei persoane Si: defăimat1 (1). (înv) defăimăiciune (1), defăimătură (1). 2 (înv) Subapreciere. 3 (înv) Desconsiderare. 4 (înv) înjosire. 5 (înv) Umilire. 6 (înv) Detestare. 7 Vorbire de rău a cuiva Si: bârfire. defăimat1 (7), ponegrire, (înv) defaimă (1), defăimăiciune (7), defăimătură (7). 8 Blamare. 9 Calomniere. 10 Hulire. 11 (îvr; îe) A lua în ~ A lua în batjocură. 12-13 Compromitere a cuiva (de către sine însuşi sau) de către altcineva Si: defăimat1 (11-12), (înv) defăimăiciune (11-12), defăimătură (11-12). 14 (înv) Decădere. 15 (înv) Profanare. 16 (înv) Critică vehementă Si: defăimat1 (15). (înv) defăimăiciune (15), defăimătură (15). 17 (înv) Condamnare. 18 (înv) Stigmatizare. 19 (îvr) Anulare a unui act Si: defăimat1 (18). (înv) defăimăiciune (18), defăimătură (18). 20 (Reg; îf desf-) Prefăcătorie. defăimat1 sn [At: MDA ms / V: ~fai-, -faium-, -fam-, -ăm-, desf-, difaim- / Pl: -uri / E: defăima] 1 Defăimare (1). 2 (înv) Subapreciere. 3 (înv) Desconsiderare. 4 (înv) înjosire. 5 (înv) Umilire. 6 (înv) Detestare. 7 Defăimare (7). 8 Blamare. 9 Calomniere. 10 Hulire. 11-12 Defăimare (12-13). 13 (înv) Decădere. 14 (înv) Profanare. 15 Defăimare (16). 16 (înv) Condamnare. 17 (înv) Stigmatizare. 18 Defăimare (19). defăimat2, -ă a [At: BIBLIA (1688) 206 1/18 / V: -fai-, -faium-, -fam-, -ăm-, desf-, difaim- / Pl: -aţi, -e / E: defăima] 1 (înv; d. oameni) îndepărtat cu dispreţ şi cu dojană. 2 (înv) Subapreciat. 3 (înv) Desconsiderat. 4 (înv) înjosit. 5 (înv) Umilit. 6 (înv) Detestat. 7 (D. oameni) Vorbit de rău Si: bârfit2, ponegrit2. 8 Blamat. 9 Calomniat. 10 Hulit. 11-12 (D. oameni) Care (s-a compromis sau) a fost făcut să se compromită. 13 (înv) Decăzut. 14 (înv) Profanat. 15 (înv; d. oameni) Criticat vehement. 16 (înv) Condamnat. 17 (înv) Stigmatizat. 18 (Pex) Ticălos. 19 (înv; d. fapte) Condamnabil. 20 (îvr; d. 1111 act) Anulat. 21 (Reg; îf desf-) Prefăcut. defăimăciune sf[At: PSALT. 271 / Pl: -ni / E: lat defamatio, -onis] (înv) 1 Defăimare (1). 2 Subapreciere. 3 Desconsiderare. 4 înjosire. 5 Umilire. 6 Detestare. 7 Defăimare (7). 8 Blamare. 9 Calomniere. 10 Hulire. 11-12 Defăimare (12-13). 13 Decădere. 14 Profanare. 15 Defăimare (16). 16 Condamnare. 17 (înv) Stigmatizare. 18 Defăimare (19). defăimător, -oare smf a [At: (a. 1773) GCR. II, 92/12 / V: ~fai-, -faimătoriu, -orie, -ăm- / Pl: -i, -oare / E: defăima + -tor] 1-2 (înv) (Persoană) care îndepărtează pe cineva cu dispreţ şi dojană Si: (îvr) defăiimeţ (1-2). 3-4 (înv) (Persoană) care subapreciază pe cineva Si: (îvr) defăiimeţ (3-4). 5-6 (înv) (Persoană) care desconsideră pe cineva Si: (îvr) defăiimeţ (5-6). 7-8 (înv) (Persoană) care înjoseşte pe cineva Si: (îvr) defăiimeţ (7-8). 9-10 (Persoană) care umileşte pe cineva Si: (îvr) defăiimeţ (9-10). 11-12 (Persoană) care detestă pe cineva Si: (îvr) defăiimeţ (11-12). 13-14 (Persoană) care vorbeşte de rău pe cineva Si: bârfitor.ponegritor. 15-16 (Persoană) care blamează pe cineva. 17-18 (Persoană) care calomniază pe cineva. 19-20 (Persoană) care huleşte. 21-22 (Persoană) care compromite pe cineva. 23-24 (Persoană) care profanează ceva. 25-26 (Persoană) care critică vehement pe cineva sau ceva. 27-28 (Persoană) care condamnă pe cineva. 29-30 (Persoană) care stigmatizează pe cineva. defăimătură sf[At: BIBLIA (1688) 334 1/36 / Pl: -ri / E: defăima + -tură] (înv) 1 Defăimare (1). 2 Subapreciere. 3 Desconsiderare. 4 înjosire. 5 Umilire. 6 Detestare. 7 Defăimare (7). 8 Blamare. 9 Calomniere. 10 Hulire. 11-12 Defăimare (12-13). 13 Decădere. 14 Profanare. 15 Defăimare (16). 16 Condamnare. 17 (înv) Stigmatizare. 18 Defăimare (19). defăimeţ, -eaţă smf, a [At: BUDAI-DELEANU. T. V. 105 / Pl: -i, -e / E: defăima + -eţ] (îvr) 1-12 Defăimător (1-12). defălca vt vz defalca defălcare sfv z defalcare defălcat1 sn vz defalcat1 defălcat2, -ă a vz defalcat2 defălcaţiune sfvz defalcaţiune defăma vt vz defăima defămare sf vz defăimare defămat1 sn vz defăimat1 defămat2, -ci a vz defăimat2 defămător, -oare smf ci vz defăimător defăptw, -ă a vz defectiv defeca vt [At: DL / Pzi: -fee şi -diez / E: fr defequer] 1 (C. i. o substanţă lichidă) A limpezi prin depunerea solidelor care se află în suspensie. 2 (Chm; c. i. albuminele dintr-o soluţie) A precipita cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluţia. 3 (C. i. zemuri din industria zahărului) A purifica prin tratare cu lapte de var. 4 (C. i. materii fecale) A elimina din intestin. defecant, -ă [At: LTR2 / Pl: -nţi, -e / E: fr defequant] 1-2 sn, a (Reactiv chimic) care precipită substanţele proteice din soluţii Si: dezalbuminant. defecare sf[At: COSTINESCU / Pl: -cări / E: defeca] 1 Limpezire a unui lichid prin depunerea solidelor care se află în suspensie Si: defecat1 (1), defecaţie (1). 2 (Chm) Operaţie de purificare a unor soluţii prin precipitarea albuminelor Si: defecat1 (2). defecaţie (2). dezalbuminare. 45 DEFECAT1 3 Purificare a zemurilor din industria zahărului prin tratare cu lapte de var Si: defecat1 (3), defecaţie (3). 4-5 (Teh) (Procedeu de) extragere a zahărului din sfeclă Si: defecat (4-5), defecaţie (4-5). 6 Eliminare a materiilor fecale din intestin, pe cale naturală Si: defecat1 (6). defecaţie (6). defecat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: defeca] 1-6 Defacare (1-6). defecat2, -a a [At: MDA ms / Pl: -aţi, ~e / E: defeca] 1 (D. lichide) Limpezit prin depunerea solidelor care se află în suspensie. 2 (D. albu-minele din soluţii) Precipitat. 3 (D. zahăr) Extras din sfeclă. 4 (D. materii fecale) Eliminat din organism pe cale naturală. defecator sn [At: DN2 / Pl: ~oare / E: defeca + -tor] 1 Aparat pentru limpezirea lichidelor. 2 (Ind) Cazan în care se efectuează defecarea zemii de difuziune la fabricarea zahărului. defecaţie sf[At: PROT-POP., N.D. / V: -iune / Pl: -ii / E: fr defecation, lat defecatio] 1-6 Defecare (1-6). defecaţiwne sfv z defecaţie defect, —ă [At: HELIADE, O. II, 189 / V: —et / Pl: ~cţi, ~e şi (înv; sn) ~uri / E: ger Defekt, lat defectus] 1 sn Lipsă. 2 sn Neajuns. 3-5 sn Imperfecţiune (materială,) (fizică sau) morală Si: beteşug, cusur. hibă. viciu. 6 sn (Fiz; îs) ~ de masă Diferenţă dintre suma maselor protonilor şi neuronilor componenţi ai nucleului de atom şi masa reală a nucleului acelui atom. 7-8 sn (Teh; şîs ~ de execuţie, ~de fabricaţie) Lipsă de calitate (în ansamblu sau) locală a unui produs în raport cu calitatea cerută. 9 sn Deranjament. 10 sn Stricăciune. 11 sn Defecţiune care împiedică funcţionarea unei maşini. 12 sn Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un domeniu. 13 sn Greşeală. 14 sn Ceea ce este necorespunzător cerinţelor. 15 sn (îe; rar) A cădea în ~ul... A greşi într-o anumită privinţă. 16 a Care are lipsuri. 17-19 a Cu imperfecţiuni (materiale,) (fizice sau) morale. 20-21 a (D. un produs) Lipsit de calitate (în ansamblu sau) local. 22 a (D. aparate) Care are un deranjament. 23-24 a (D. maşini) Care nu funcţionează (bine). 25 a Care nti este conform regulilor stabilite într-un domeniu. 26 Care nu respectă cerinţele. defecta [At: MIRONESCU, S. 84 / Pzi: -tez / E: defect] (D. maşini, aparate) 1-3 vr A nu (mai) funcţiona (bine). 4-6 vt A fi făcut să nu (mai) funcţioneze (bine). 7-8 vtr A (se) strica. defectare sf [Al. DL / Pl: -tări / E: defecta] 1-3 încetare a unui aparat de a (mai) funcţiona (bine) Si: defectat1 (1-3). 4-6 Aducere a unui aparat în starea de a nu (mai) funcţiona (bine) Si: defectat1 (4-6). 7-8 Stricare. defectat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: defecta] 1-6 Defectare (1-6). 7-8 Stricare. defectat2> -ă a [At: DLR ms / Pl: -aţi, -e l E: defecta] (D. maşini, aparate) 1-3 Care 1111 (mai) funcţionează (bine). 4-6 Care a fost făcut să nu (mai) funcţioneze (bine). 7-8 Stricat. defectiv, —ă a [At: BUDAI-DELEANU. T. GR. 73/v / V: (îvr) -făpt-/ Pl: ~i, ~e / E: fr defectif] 1 (D. cuvinte flexibile) Care are flexiunea incompletă, lipsit de unele forme gramaticale. 2 (D. cuvinte flexibile) Care nu se întrebuinţează la toate formele gramaticale. 3 (Pgn) Incomplet. 4 (Pgn) Imperfect. 5 (Muz; d. game) Care 1111 cuprinde toate treptele octavei. defectivitate sf [At: NEGULICI / Pl: -taţi l E: defectiv + -itate] 1-2 însuşire a unor cuvinte (de a avea flexiunea incompletă sau) de a 1111 se întrebuinţa la anumite forme gramaticale. 3-4 (Pgn) însuşire a unui obiect de a fi (incomplet sau) imperfect. 5 (Muz) însuşire a unor game de a nu cuprinde toate treptele octavei. defectolog, ~ogă a, smf [At: DN3 / Pl: ~o gi, -oge / E: rs 4e(peKT0A0r ] 1-2 (Care este) specialist în defectologie. defectologie sf [At: DER / Pl: ~i/ / E: rs AecpeKTOAomx] Disciplină care se ocupă cu studiul psihologic şi pedagogic al persoanelor cu deficienţe senzoriale, intelectuale etc. defectos, ~oasă a vz defectuos defectoscop sn [At: (a. 1953) SCÎNTEIA. nr. 2821 / Pl: -oape / E: fr defectoscope) Aparat folosit în defectoscopie, cu ajutorul căruia se examinează piesele metalice pentru a descoperi defectele de material. defectoscopie sf [At: CIŞMAN. FIZ. II. 91 / Pl: -ii / E: fr defectoscopie] Ansamblu de procedee folosite pentru examinarea materialelor şi a pieselor în vederea descoperirii defectelor acestora. defectuos, ~oasă [At: MAN. SĂNĂT. 78/20 / V: -tos, ~eptos / Pl: -oşi, ~oase / E: fr defectueux, lat defectuosus] 1 a Care are lipsuri. 2-3 av, a (în mod) vicios. 4-5 av> a (în mod) greşit. 6-7 av, a (într-un mod) care 1111 corespunde cerinţelor stabilite. defectuozitate sf [At: I. GOLESCU. C. / S şi: ~osi~ / Pl: -taţi / E: fr defectuosite, lat defectuositas, -atis] 1 Stare a ceea ce are lipsuri. 2 Stare a celui vicios. 3 Stare a ceea ce conţine greşeli. 4 Stare a ceea ce nu corespunde cerinţelor stabilite. defecţie sfvz defecţiune defecţiune sf [At: NEGULICI / V: ~ecţie / Pl: -ni / E: fr defection, lat defectio, -onis] 1 (înv) Refuz de a îndeplini o misiune. 2 (înv) Fugă de la datorie. 3 (înv) Dezertare. 4-5 (înv) Părăsire (a unui crez sau) a unui partid. 6-8 Deranjament care împiedică un mecanism să (mai) funcţioneze (bine). 9-10 Perturbare care împiedică buna desfăşurare (a unei acţiuni sau) a unui plan. defel av [At: MEŞT. MOŞ. 78/23 / E: de4 + fel] 1 Nicidecum. 2 Deloc. defeminiza vtr [At: DN2 / Pzi: -zez / E: fr defeminiser] 1-6 (A face să-şi piardă sau) a-şi pierde (natura,) (aptitudinile sau) însuşirile de femeie. defeminizare sf [At: LOVINESCU. S. 1.80 / Pl: -zări / E: defeminiza] 1-6 (Pierdere sau) determinare a pierderii de către cineva a (naturii.) (aptitudinilor sau) însuşirilor de femeie Si: defeminizat1 (1-6). defeminizat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: defeminiza] 1-6 Defeminizare (1-6). defeminizat2, -ă a [At: LOVINESCU. S. I, 85 / Pl: -aţi, ~e / E: defeminiza] 1-6 Care (şi-a pierdut sau) a fost făcut să-şi piardă (natura,) (aptitudinile sau) însuşirile de femeie. defenda vtr [At: CORNEA, E. 199/26 / V: -ende / Pzi: ~dez / E: lat defendere] (înv) 1-2 A (se) apăra. 3-4 A (se) opune. defendabil, -ă a [At: PROT .-POP., N. D. / Pl: ~i, ~e / E: defenda + -bil] (îvr) Care poate fi apărat contra unui adversar. defendare sf [At: MDA ms / V: ~endere / Pl: ~c/ă/7 / E: defenda] (înv) 1 Apărare. 2 Opunere. 3 Ocrotire. 4 Susţinere. defendă sf [At: COSTINESCU / Pl: ~de / E: pvb defende] (îvr) 1 Apărare. 2 Opunere. 3 Ocrotire. 4 Sprijinire. defendălui vtr [At: FN. (1699) 86 / V: dăfendel~, ~del~, ~dul~ / Pzi: ~esc / E: defenda + -(ă)lui] (înv) 1-2 A (se) apăra. 3-4 A (se) opune. defendăluire sf[At: MDA ms / V: dăfendel~, ~del~, ~dul~ / Pl: ~ri / E: defendelui] (îvr) 1 Apărare. 2 Opunere. 3 Ocrotire. 4 Sprijinire. defende vtr vz defenda defendelui vtr vz defendălui defendeluire sf vz defendăluire defendere sfvz defendare defendorsn [At: TDRG / Pl: / E: fr defendeur] (Jur) 1 Pârât. 2 Intimat. 3 Acuzat. defendului vtr vz defendălui defenduluire sf vz defendăluire defenefsi vtr [At: POTECA, G. 124/12 / Pzi: ~sesc / E: ns cf defensa] (îvr; pbl) 1-2 A (se) apăra. 3-4 A (se) opune. defenefsire sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: defenefsi] (îvr; pbl) 1 Apărare. 2 Opunere. 3 Ocrotire. 4 Susţinere. defenestra vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~rez / E: fr defenestrer] (Frr) A arunca pe fereastră. defenestrare sf [At: MDA ms / Pl: ~/ă/7 / E: fr defenestrer] (Frr) Aruncare pe fereastră Si: defenestraţie. defenestraţie sf [At: FILIMON, O. II, 177 / V: -iune / Pl: -ii / E: fr defenestration] (Frr) Defenestrare. defenestraţiune sfvz defenestraţie defenola vt [At: DN3 / Pzi: ~lez IE: de(s)- + fenol] (Chm) A îndepărta fenolii din apele reziduale în industriile carbochimice. 46 DEFIBRARE defenolare sf [Ai: LTR2 / Pl: ~/ăn / E: defenola] (Chm) îndepărtare a fenolilor din apele reziduale în industriile carbochimice. defensa vt [At: NEGULICI / Pzi: ~sez / E: frdefenser] (Frî) 1 A apăra. 2 A ocroti. defensare sf[At: MDA ms / Pl: ~s&i / E: defensa] (Frî) 1 Apărare. 2 Ocrotire. defensă ş/‘[At: NEGULICI / Pl: / E: fr defense] (Frî) 1 Apărare. 2 Ocrotire. 3 Interdicţie. 4 Prohibiţie. 5 (Zlg) Fiecare dintre colţii elefantului. defensibil, « [At: NEGULICI / Pl: / E: fr defensible] (Frî) 1 Care serveşte pentru apărare. 2 Care poate fi apărat. 3 Care se poate apăra. defensie ş/'[At: SĂULESCU, HR. II. 273/13 / V: ~iune, ~nzie / Pl: / E: lat defensio, -onis] (Ltm) 1 Apărare. 2-3 Sprijin dat cuiva (în scris sau) verbal. 4 Interdicţie. 5 Prohibiţie. defensism sn [At: DER / Pl: ~e / E: ns cf defensa] (Rar) Atitudine adoptată de reacţiune în timpul primului război mondial. defensist, [At: LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5. 123 / Pl: -işti, / E: defensa + -ist] 1-2 smf, a (Persoană) a cărei atitudine exprimă lipsă de combativitate. 3 a (D. atitudini) Pasiv. 4-5 smf a (Rar) (Adept) al unei atitudini pasive în timpul primului război mondial. 6 a (Rar) Privitor la defensism. 7 a (Rar) De defensism. defensiune sf vz defensie defensiv, ~ă [At: I. GOLESCU. C. / V: ~/iziv, dif~, (înv) ~fansiv sm, ~fan~> ~nzi~ / Pl: ~/\ ~e / E: fr defensif] 1 a Care este făcut pentru apărare. 2 a Care apără. 3 a De apărare. 1-2 sf (Stare sau) poziţie de apărare. defensor, ~oare [At: NEGULICI / A şi: ~/e/j~ / Pl: ~/\ ~oare / E: fr defenseur, lat defensor] 1-2 ^m/', c/ (Persoană) care apără pe cineva sau ceva Si: (îvr) defenzitor (1-2). 3-4 smf, a (Persoană) care protejează pe cineva sau ceva Si: (îvr) defenzitor (3-4). 5 smf (în\) Avocat. 6 Funcţionar bisericesc care cercetează abaterile preoţilor şi face oficiul de procuror pe lângă un consistoriu eparhial. defcnzie sfvz defensie defenzitor, ~oare [At: SĂULESCU, HR. II, 308/12 / Pl: ~oare / E: defenzie + -tor] (îvr) 1-4 smf a Defensor (1-4). 5 smf Avocat. defenziv, a vz defensiv defenzivă sfvz defensiv defeptos, ~oasă a vz defectuos deferă vt vz deferi deferent, ~ă a vz deferent deferanţie sf vz deferentă deferire sfvz deferire deferat1 sn vz deferit1 deferat2, ~ă a vz deferit2 deferent, ~ă a [At: HELIADE, PARALELISM 1.66/24 / V: -rant / Pl: ~nţi, ~e / E: fr deferent, lat deferens, -ntis] 1 Plin de respect. 2 Plin de stimă. 3 Care are o consideraţie deosebită. 4 Condescendent. 5 Binevoitor. defere ntită sf [At: DN3 / Pl: ~te / E: fr deferentite] (Med) Inflamaţie a unui canal deferent. deferentă sf [At: HELIADE, PARALELISM 1,66/23 / V: (înv) ~ranţie, ~renţie, ~\nţă, diferintă / Pl: ~ţe / E: fr deference] 1 Respect. 2 Stimă. 3 Consideraţie deosebită. 4 Condescendenţă. 5 Bunăvoinţă. deferenţie sfvz deferentă deferere sf vz deferire deferi vt [At: HELIADE. PARALELISM I, 66 / V: ~ri / Pzi: ~/er / E: fr deferer] 1 (C. i. titluri) A acorda. 2 (C. i. distincţii) A decerna. 3 (C. i. persoane etc.) A trimite în judecată. 4 (C. i. situaţii etc.) A supune urmăririi penale. 5 (Jur; îe) A ~ jurământ A cere ca cineva să jure înainte de a face declaraţii sau depoziţii. deferi ntă sfvz deferentă deferire sf [At: DEX / V: ~rare, ~rere / Pl: ~/7 / E: deferi] 1 Acordare a unor titluri Si: deferit1 (1). 2 Decernare a unor distincţii Si: deferit1 (2). 3 Trimitere a unei persoane în judecată Si: deferit1 (3). 4 Supunere a unei situaţii urmăririi penale Si: deferit1 (4). deferit1 sn [At: MDA ms / V: ~rat / Pl: (nob) ~f//7 / E: deferi] 1-4 Deferire (1-4). deferit2, ~ă a [At: MDA ms / V: ~ra/ / Pl: ~\ţi, ~e / E: deferi] 1 (D. titluri) Acordat. 2 (D. distincţii) Decernat. 3 (D. persoane) Trimis în judecată. 4 (D. situaţii) Supus urmăririi penale. deferiza vt [At: DL / Pzi: ~zez / E: fr deferiser] A îndepărta excesul de fier din apele feruginoase. pentru a deveni potabile. deferizare sf[At: DL / Pl: ~ză/7 / E: deferiza] îndepărtare a excesului de fier din apele feruginoase, pentru a deveni potabile Si: deferizat1. deferizat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: deferiza] Deferizare. deferizat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~aţi, ~e l E: deferiza] (D. ape) Din care s-a îndepărtat excesul de fier, pentru a deveni potabil. deferla vr [At: ABC MAR. / Pzi: 3 ~leaz.cl / E: fr deferler] (Mar; d. valuri) A se rostogoli şi a se sparge, împrăştiindu-se. deferlaj sn [At: DN3 / Pl: ~e / E: fr deferlage] (Mar) Deferlare. deferlare sf [At: LTR2 / Pl: ~/ăn / E: deferla] (Mar) Rostogolire şi spargere a valurilor, împrăştiindu-se Si: deferlaj, deferlat1. deferlat sn [At: MDA ms / Pl: ~uri I E: deferla] (Mar) Deferlare. defertiliza vt [At: BOGZA, C. O. 225 / Pzi: ~zez / E: fr defertiliser] (C.i. terenuri) A face să devină nefertil prin cultivare iraţională. defertilizare sf [At: BOGZA, C. O. 222 / Pl: ~ză/7 / E: defertiliza] Transformare a unui teren în nefertil prin cultivare iraţională Si: defertilizat1. defertilizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: defertiliza] Defertilizare. defertilizat2, a [At: DL / Pl: -aţi, ~e / E: defertiliza] (D. terenuri) Făcut să devină nefertil prin cultivare iraţională. defervescenţă sf [At: DANIELOPOLU. F. N. I. 103 / Pl: ~ţe / E: fr defervescence] Perioadă de scădere a temperaturii în decursul unei boli febrile. defet sn vz defect defetea av [At: LB / V: desf~ / E: net] (înv) 1 Zadarnic. 2 De prisos. defetism sn [At: TEODOREANU. M. II. 527 / Pl: ~e / E: fr defetisme] 1-2 (Opinie sau) atitudine a celui care nu are încredere în reuşita unei acţiuni. 3 Scepticism. 4-6 (Jur) Infracţiune care constă în răspândirea, în timp de război, de informaţii false, (exagerate,) (tendenţioase şi) alarmiste, cu privire la situaţia economică, politică şi socială a ţării. defetist, [At: PAS. Z. III. 260 / Pl: ~\şti, ~e / E: fr defetiste] 1-4 smf, a (Persoană) care aderă la defetism (1-2). 5-6 a Referitor la defetism (1-2). 7-8 a Al defetismului (1-2). 9-10 De defetism (1-2). defetişiza vt [At: DLR / Pzi: ~zez / E: de4- + fetişiza] 1-2 A face ca (o idee sau) un obiect să-şi piardă caracterul de fetiş. defetişizant, ~ă a [At: DLR / Pl: ~anţi, ~e / E: defetişiza + -ant] 1-2 Care defetişizează (1-2). defetişizare sf [At: DLR / Pl: ~ză/7 / E: defetişiza] 1-2 Acţionare pentru ca (o idee sau) un obiect să-si piardă caracterul de fetiş Si: defetişizat1 (1-2). defetişizat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: defetişiza] 1-2 Defetişizare (1-2). defetişizat2, ~ă a [At: DLR / Pl: ~aţi, ~e / E: defetişiza] (D. obiecte sau idei) Care şi-a pierdut caracterul de fetiş. defeu sn [At: BUL. FIL. VII-VIII, 233 / Pl: ~ini / E: fr desfeux] (Rar) Gratificaţie bănească acordată actorilor pentru o muncă suplimentară. defia [At: PÂCLEANU, 1.1,106/12 / Pzi: ~/ez / E: fr defier] (Frr) 1 vt A înfrunta. 2 vr A se îndoi. defibra vt [At: DL / Pzi: ~rez / E: fr defibrer] 1-2 (C. i. materiale textile) A efectua operaţia de mărunţire şi desfacere în fibre (în vederea obţinerii fibrozei). 3-4 (C. i. materiale lemnoase) A transforma în fibre pentru a obţine o pastă din care se fabrică (hârtia sau) plăci fibrolemnoase. defibrare sf{At: LTR2 / Pl: ~/ ă/7 / E: defibra] 1-2 Efectuare a operaţiei de mărunţire şi desfacere în fibre a materialelor textile (în vederea obţinerii viscozei) Si: defibrat1 (1-2). 3-4 Transformare a materialelor lemnoase 47 DEFIBRAT' în fibre pentru a obţine o pastă din care se fabrică (hârtia sau) plăci fibrolemnoase Si: defihrat1 (3-4). defibrat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: defibra] 1-4 Defibrare (1-4). defibrat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: defibra] 1-2 (D. materiale textile) Transformat în fibre (în vederea obţinerii viscozei). 3-4 (D. materiale lemnoase) Transformat în fibre pentru a obţine o pastă din care se fabrică (hârtia sau) plăci fibrolemnoase. defibrator sn [At: LEG. EC. PL. / Pl: -oare / E: defibra + -tor] 1-3 (Aparat,) (maşină sau) agregat pentru operaţiile de defibrare. defibr ilare sf[At: D. MED. / Pl: -lari / E: de- + fibrilaţie cw] Oprire a fibrilaţiei atriale sau ventriculare şi restabilire a ritmului cardiac normal. defibrilator sn [At: D. MED. / Pl: -oare / E: defibrila + -tor] (îs) ~ cardiac Aparat electronic generator de stimuli electrici ritmici, de intensităţi şi durate reglabile, folosit în tratamentul fibrilaţiei atriale sau ventriculare. defibrina vt [At: DN3 / Pzi: -nez / E: defibrina] 1 A prelucra sângele în abatoare, pentru a împiedica coagularea lui. 2 (Med) A elimina fibrina din plasmă sau din exudatele sanguine. defibrinare sf [At: LTR2 / Pl: -nări / E: defibrina] 1 Operaţie tehnologică de prelucrare a sângelui în abatoare, prin care se împiedică coagularea lui. 2 (Med) Eliminare a fibrinei din plasmă sau din exudatele sanguine. defibrinator sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: defibrina] Aparat folosit la defibrinarea sângelui în abatoare. deficient, -ă [At: LM / Pl: -nţi, -e ! E: fr deficient] 1 a Cu lipsuri. 2 a Cu greşeli. 3 a Cu defecte. 4 a (Mat; îs) Număr - Număr pentru care suma divizorilor săi e mai mică decât el însuşi. 5 a Care este în deficit. 6 a Care produce mai puţin decât trebuie, lucrând în pagubă. 7-10 smf a (Persoană) lipsită de anumite calităţi (fizice sau) psihice. deficienţă .v/‘[ At: LM / Pl: -nţi, ~e / E: fr deficiente, lat deficientia] 1 Lipsă. 2 Greşeală. 3 Defect. 4 Rămânere în urmă. 5-6 Absenţă a unor facultăţi (fizice sau) psihice. 7-8 Lipsă în integritatea anatomică şi funcţională a unui organ Si: deficit (8-9). deficit [At: NEGULICI / A şi: (înv) def- / V: (îvr) -fit I Pl: -e şi (înv) -uri / E: fr deficit, ger Defizit] 1 sn Sumă cu care cheltuielile întrec veniturile. 2 sn Lipsă bănească la 1111 bilanţ financiar. 3 Pierdere. 4 (Pgn) Lipsă la 1111 calcul. 5 (Met; îs) ~ de saturaţie (sau de umiditate) Diferenţă dintre tensiunea vaporilor care saturează aerul la o temperatură dată şi tensiunea vaporilor existenţi în realitate. 6 (îe) A fi în — A fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. 7 Situaţie în care cheltuielile întrec veniturile. 8-9 (Med) Deficienţă (7-8). 10 av (Rar) Mai puţin. 11 av Minus. deficitar, -ă a [At: DL / Pl: -i, -e / E: fr deficitaire] 1 (D. bilanţuri) în care cheltuielile întrec veniturile. 2 Care are lipsuri. 3 Care are pierderi. 4 (Met; d. umiditate) Care nu este suficient. 5 Care funcţionează în pierdere. 6 (Med; d. funcţionarea unui organ) Care are deficienţe. 7 în minus. defige vt [At: FM (1843). 295 1/28 / V: (îvr) -inge / Pzi: ~fig / E: lat defigere] (Ltî) 1 A hotărî. 2 A stabili. 3 A statornici. defigere sf[At: BARIŢIU. P. A. II, 417 / Pl: -ri / E: defige] (Ltî) 1 Hotărâre. 2 Stabilire. 3 Statornicire. defigura vtr vz desfigura defigurare sf vz desfigurare defila1 vi [At: AR (1834), 323 / Pzi: -lez şi (îvr) -fii / E: fr defiler] 1 (D. trupe sau mulţimi) A trece în pas cadenţat în coloană (de marş) prin faţa comandanţilor sau a autorităţilor pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări etc. 2 (D. persoane) A merge cu pas apăsat, grav. ca de marş. 3 (D. persoane, cortegii) A trece în şir (prin faţa cuiva sau a ceva). 4 A se perinda. defila2 vtr [At: COSTINESCU / Pzi: -lez / E: de(s)- + fila] 1-2 (îvr; d. mărgele) A (se) deşira. defilare1 sf [At: COSTINESCU / V: dăf-, -lir sn, -hrung sn, dif-, difilarie / Pl: -lari / E: defila1 cf ger De fi li ning] 1-2 Trecere în pas cadenţat. în coloană de marş (a unei trupe sau) a unei mulţimi prin faţa comandanţilor sau a autorităţilor pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei aniversări etc. Si: defilat1 (1-2). 3 Mers al unei persoane cu pas apăsat, grav. de marş Si: defilat1 (3). 4-5 Trecere în şir (a unor persoane sau) cortegii prin faţa cuiva sau a ceva Si: defilat1 (4-5). defileu (4-5). 6 Perindare. defilare2 sf [At: MDA ms / Pl: -lari / E: defila2] (îvr) Deşirare a mărgelelor Si: defilat2. defilat1 sn [At: LM / Pl: -uri / E: defila1] 1-5 Defilare (1-5). 6 Perindare. 7 (îvr) Defileu (1). defilat2 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: defila2] (îvr) Defilare2. defilat3, -ă a [At: DN3 / Pl: -aţi, ~e / E: fr defile] (Mii; d. un teren) Ascuns de vederea inamicului înapoia unei acoperiri. defilea sf vz defileu defileu sn [At: AR (1829), 27 */10 / V: (înv) -lea sf f Pl: ~uri şi (rar) ~ee / E: fr defile] 1 Vale transversală. îngustă, adâncă şi lungă, cu versanţi abrupţi, săpată de o apă curgătoare în regiunile muntoase Si: pas\poartă, trecătoare, (îvr) defilat1 (7). 2 (Fig; îvr) Situaţie încurcată. 3 (Fig; îvr) Ananghie. 4-5 (înv) Defilare1 (4-5). defihr s vz defilare defilirung sn vz defilare defina vt vz defini definăciune sfvz definiţie definge vt vz defige defini [At: NEGULICI /V: -na / Pzi: -esc, 3 şi (înv) -fine / E: îi definir, lat definire] 1 vt (C. i. lucruri, noţiuni, concepte) A determina printr-o formulă precisă însuşirile proprii. 2-3 vt A (formula sau) a enunţa o definiţie. 4 vt (Pex) A stabili cu precizie. 5 vt (Pex) A determina exact. 6 vt (Pex) A contura. 7-8 vtr A (se) distinge. 9 vt A prezenta. 10 vt A evidenţia trăsăturile caracteristice ale unei persoane, ale unui lucru sau ale unui fenomen. 11-12 vtr A (se) caracteriza. definibil, -ă a [At: DEX2 / Pl: ~i, ~e / E: fr definible] 1-6 Care poate fi definit (1-5,10). 7 Care poate fi caracterizat. definicixine sfvz definiţie definire sf [At: ALECSANDRI. O. P. 246 / Pl: -ri / E: defini] 1 Determinare printr-o formulare precisă a însuşirile proprii ale unui lucru, ale unei noţiuni sau ale unui concept Si: definit1 (1). 2-3 (Formulare sau) enunţare a unei definiţii Si: definit1 (2-3). 4 (Pex) Stabilire cu precizie a unui plan Si: definit1 (4). 5 (Pex) Determinare exactă Si: definit1 (5). 6 (Pex) Conturare. 7 (Pex) Distingere. 8 (Pex) Prezentare. 9 Evidenţiere a trăsăturilor caracteristice ale unei persoane, ale unui obiect sau ale unui fenomen Si: definit1 (9). 10 Caracterizare. definit1 sn [At: DER. II, 39 / Pl: ~uri / E: defini] 1-5 Definire (1-5). 6 (Pex) Conturare. 7 (Pex) Distingere. 8 (Pex) Prezentare. 9 Definire (9). 10 Caracterizare. definit2, -ă a [At: LM / Pl: -iţi, -e / E: defini] 1 (D. lucruri, noţiuni, concepte) Ale cărui însuşiri proprii sunt determinate printr-o definiţie. 2 (D. cuvinte) Explicat. 3 Stabilit cu precizie. 4 Determinat exact. 5 Prezentat. 6 (D. persoane, obiecte sau fenomene) Ale cărui trăsături caracteristice sunt evidenţiate. 7 Caracterizat. 8 (Grm; îs) Articol - Articol hotărât. 9 (Grm; înv; îe) Săvârşitul ~ Perfect compus definitiv, -a a [At: AR (1829), 151 */9 / Pl: -i, ~e / E: fr definitif, -ive, lat defînitivus] 1-2 a Care este fixat pentru totdeauna (sau pentru multă vreme) Si: (înv) definiţiu (1-2). 3 a Asupra căruia nu se va mai reveni. 4 a (îe) Profesor (sau învăţător) ~ Cadru didactic devenit. în urma unui concurs, titularul unui post, angajat permanent. 5 av (îlav) In ~ Pentru a trage concluziile. 6 av (îal) Pentru a spune ceea ce este esenţial, spre a nu lungi discuţia sau expunerea. 7 av (îal) în cele din urmă. 8 av (îal) în sfărşit. 9-10 av (Pentru totdeauna sau) pentru multă vreme. 11-12 av, a (Î11 mod) irevocabil. 13 a (Rar; d. oameni) Neînduplecat. 14 a (Rar; d. oameni) Inflexibil în hotărârile sale. 15 a (Rar; d. oameni) Care nu admite replică. 16 a (Jur; d. sentinţe, judecăţi) Care nu mai admite nici o cale ordinară de atac (apel, recurs etc.). 17 a (Spc; d. moarte, îoc aparent, clinic) 48 DEFOLIERE Confirmat din punct de vedere medical. 18 a (Grm; înv; d. adjective şi articole) Hotărât. definitiva [At: BĂCESCU. PĂS. 398 / Pzi: -vez / E: definitivJ 1 vt A da o formă definitivă (1). 2 vt A stabili cu precizie. 3 vt (Pex) A duce la bun sfârşit. 4-5 vtr (Pex) A (se) finaliza. 6-7 vtr A face pe cineva (sau a obţine prin concurs) să rămână definitiv într-un post. 8-9 vr (Rar; d. oameni) A se stabili undeva cu domiciliul (pentru totdeauna sau) pentru multă vreme. definitivare sf [At: SADOVEANU, O. XX. 518 / Pl: -văr/ / E: definitiva] 1-2 Aducere la o formă definitivă Si: definitivat1 (1-2). 3 Stabilire cu precizie Si: definitivat1 (3). 4 (Pex) Conducere la un bun sfârşit Si: definitivat1 (4). 5 (Pex) Finalizare. 6 Obţinere prin concurs de către cineva să rămână definitiv într-un post Si: definitivat1 (6). 7-8 (Spc) (Ordin de) numire definitivă într-un post. 9-10 (Rar) Stabilire a cuiva cu domiciliul undeva (definitiv sau) pentru multă vreme Si: definitivat1 (7-8). definitivat1 sn [At: SADOVEANU, O, IX, 211 / Pl: (nob) -uri / E: definitiva] 1-4 Definitivare (1-4). 5 (Pex) Finalizare. 6-8 Definitivare (6,9-10). 9 (Şîs examen de ~) Examen dat în scopul obţinerii numirii definitive în învăţământul elementar sau mediu. definitivat2, -ă a [At: DN2 / Pl: ~aţi, ~e / E: definitiva] 1 Care a fost stabilit în mod definitiv. 2 Care a obţinut un post permanent. 3-4 Care s-a stabilit cu domiciliul undeva (pentru totdeauna sau) pentru mult timp. definitoriu, ~ie a [At: LM / Pl: ~ii / E: fr definitoire] 1 Care defineşte Si: definitor1 (1). 2 Care reprezintă o definiţie Si: definitor1 (2). 3 (Pex) Caracteristic. 4 (Pex) Specific. 5 (Pex) Reprezentativ. 6 (Pex) Elocvent. definitor1, -oare [At: DER2 39 / PI: ~i, -oare / E: fr definiteur] 1-2 a Definitoriu (1-2). 3 a (Pex) Caracteristic. 4 a (Pex) Specific. 5 a (Pex) Reprezentativ. 6 a (Pex) Elocvent. 7 sm Element component al unei definiţii conţinând noţiunea care defineşte. definitor2 sm [At: PROT .-POP., N. D. / Pl: -/ / E: fr definiteur, lat definitor] Călugăr aparţinând unui anumit ordin şi delegat de acesta să trateze şi să rezolve probleme disciplinare, administrative etc. definiţie sf [At: EPISCUPESCU. O. î. 218/20 /V: -năciune, -iciune, -iune / Pl: ~ii / E: fr definition, lat definitio, -onis] 1-3 Operaţie logică de determinare a însuşirilor proprii (unui lucru) (unei noţiuni sau) unui concept. 4-6 Enunţ prin care se exprimă o definiţie (1-3). 7 (îe) A da ~ia A defini (1). 8 (Pex; îae) A stabili cu precizie. 9 (Pex; îae) A contura. 10 (Pex; îae) A caracteriza o persoană. 11 (îe) Prin - Prin însăşi natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. 12 Explicare, printr-o formulă exactă, a sensului unui cuvânt. 13 Propoziţie prin care este redat sensul unui cuvânt. defimţiu am [At: STAMATI, D. / Pl: -ii / E: definiţie] (îvr) 1-2 Definitiv (1-2). definiţiwne sf vz definiţie def iţit sn, av vz deficit deflagra [At: LM / Pzi: -rez / E: lat deflagrare] (îvr) 1 vi A arde. 2 vr A se aprinde: 3 vr A se consuma prin ardere. deflagrant, -ă a [At: DN2 / Pl: -nţi, -e / E: fr deflagrant] (D. combustibili sau explozivi) Care are proprietatea de a arde intens prin deflagraţie. deflagrare sf [At: LM / Pl: -rări / E: deflagra] (îvr) 1 Ardere. 2 Aprindere. 3 Consumare prin ardere. 4-5 Deflagraţie (1-2). deflagraţie sf[At: DEX / V: -iune / Pl: -ii i E: fr deflagration] 1-2 Ardere explozivă a unui corp (cu flacără sau) cu scântei, care se propagă cu viteză relativ mică Si: deflagrare (4-5) Vz detonaţie. 3 (îe) — mondială Război mondial. deflagraţiune sfvz, deflagraţie deflaţie sf [At: ENC. AGR. / V: (rar) -iune I Pl: -ii / E:fr deflation] 1 (Fin) Retragere din circulaţie a unei cantităţi de bancnote în timpul unei inflaţii, pentru a face să crească puterea de cumpărare a banului. 2 (Fin; îoc inflaţie) Creştere a valorii unei monede. 3 (Gig) Proces de răspândire prin intermediul vântului a materialului fin rezultat în urma eroziunii. deflaţiomst, -ă a [At: DEX / P: -ţi-o- / Pl: -işti, -e / E: fr deflaţionnişte] 1-2 Care aparţine deflaţiei (1-2). 3-4 Care se referă la deflaţie (1-2). 5-7 Care are ca efect deflaţia (1-3). deflaţiune sfvz deflaţie deflector, -oare [At: SANIELEVICI, R. 115 / Pl: -oare /E: fr deflecteur] 1 a Care serveşte la producerea deflexiunii. 2 sn Dispozitiv utilizat pentru modificarea direcţiei unui curent fluid. 3 sn Dispozitiv utilizat la ventilaţia naturală în încăperi, montat în exteriorul clădirilor, care foloseşte energia cinetică a vântului. deflecţie sfvz deflexiune deflecţiune sfvz deflexiune deflegma vt [At: PROT.-POP.. N. D. / Pzi: -wez / E: fr deflegmer] (C. i. vapori rezultaţi din distilare) A condensa parţial pentru a îndepărta o parte din componenţii grei din vapori. deflegmare sf [At: COSTINESCU / Pl: -mări / E: deflegma] Condensare parţială a vaporilor rezultaţi din distilare, pentru a îndepărta 0 parte din componenţii grei din vapori Si: (înv) deflegmaţie. deflegmator sn [At: NOM. MIN. I. 180 / Pl: -oare / E: eg dephlegmator, fr deflegmateur, ger Dephlegmator] Aparat cu care se condensează parţial vaporii rezultaţi din distilare. deflegmaţie sf [At: PROT.-POP.. N. D. / V: -iune / Pl: -ii / E: fr deflegmation] (înv) Deflegmare. deflegmaţiune sfvz deflegmaţie deflex, -ă a [At: LB / S şi: (înv) -ess I Pl: -ecşi, -e / E: lat deflexus] (Ltî) 1 Aplecat. 2 înclinat. 3-4 Curbat (în jos). deflexie sfvz deflexiune deflexiune sf [At: LM / V: -ecţie, -ecţiune, -exie / Pl: -ni / E: fr deflexion, lat deflexio, -onis] 1 Abatere a unui curent de fluid din direcţia lui de curgere, cu ajutorul unui deflector (2). 2 Schimbare a traiectoriei unui fascicul de particule încărcate electric, care se mişcă în vid sau într-un gaz rarefiat, cu ajutorul unui câmp electric sau magnetic exterior. 3 (Avţ) Schimbare a direcţiei unui curent de aer în urma interacţiunii lui cu o aripă, cu un sistem de aripi sau cu alt obstacol reprezentat de avion. deflora [At: COSTINESCU / Pzi: -rez / E: fr deflorery lat deflorare] 1 vt (C. i. fecioare) A face să-şi piardă virginitatea Si: a dezvirgina. 2-3 vtr (îvr) A (se) scutura de flori. deflorare .v/‘[At: COSTINESCU / Pl: -rări / E: deflora] 1 Pierdere a virginităţii Si: deflorat1 (1), dejloraţie (1). dezvirginare. 2 (Îvr) Scuturare de fiori a unei plante Si: deflorat1 (2), defloraţie (2). deflorat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri I E: deflora] 1-2 Deflorare (1-2). deflorat2, -ă a [At: DDRF / Pl: -aţi, -e / E: deflora] 1 (D. fecioare) Care şi-a pierdut virginitatea Si: dezvirginat2. 2 (îvr; d. plante) Scuturat de flori. defloraţie sf [At: NEGULICI / V: -iune / Pl: -ii / E: fr defloration] 1-2 Deflorare (1-2). 3 (Pex) Perioadă în care cad florile. defloraţiune sfvz defloraţie defocalizare sf[At: SFC IV. 318 / Pl: -zări i E: ns cf fr focalisation] Focalizare defectuoasă a fasciculului electronic dintr-un tub catodic. în televiziune. def oii* vtr [At: COSTINESCU / P: -li-a / Pzi: -iez / E: lat defoliare] 1-2 (C. i. plante) (A pierde sau) a face să-şi piardă frunzele cu ajutorul substanţelor chimice, pentru a grăbi coacerea şi pentru uşurarea recoltării mecanice Si: a (se) desfrunzi. defoliant sn [ At: RL 1977. nr. 10102 / P: -li-ant / Pl: -e i E: defolia + -ant] Substanţă chimică utilizată pentru defolierea plantelor. defoliator, -oare a [At: SCÎNTEIA. 1960. nr. 4836 / P: ~li-a~ / Pl: -oare / E: defolia + -tor] Care determină căderea frunzelor. defoliaţie sf [At: MDENC / P: -li-a- / V: -iune / Pl: -ii / E: fr defoliation] Defoliere. defoliaţiune sfvz defoliaţie defoliere sf [At: DER / P: -li-e- / Pl: -ri / E: defolia] Pierdere a frunzelor de către plante Si: defoliaţie. 49 DEFORMA deforma [At: HELIADE. O. I. 395 / V: dif-, desf-, disf- / Pzi: -mez / E: fr deformer] 1 vt (C. i. părţi ale corpului) A modifica înfăţişarea. 2-3 vtr (D. obiecte) A(-şi) strica forma. 4-5 vtr A (se) urâţi. 6-7 vtr (Prc) A (se) vătăma. 8 vr (Prc) A se îngrăşa. 9 vt (C. i. fenomene naturale) A schimba modul normal de manifestare. 10 vt (C. i. cuvinte) A schimba forma corectă. 11-12 vtr (C. i. un coip solid) A(-şi) modifica forma. 13-14 vr (D. îmbrăcăminte. încălţăminte) A se scâlcia. 15 vt (Fig) A prezenta altfel decât este de fapt. 16 vt (Fig) A reproduce inexact. 17 vt (Fig) A denatura. 18 vr A-şi pierde forma primară. deformabil, -ă a [At: ORBONAŞ, MEC. 84 / Pl: / E: fr deformable] (D. corpuri solide) Care se poate deforma (11-12). deformant, -ă a [At: LTR2 / V: dif~ / Pl: -nţi, -e / E: fr deformant] 1 Care modifică înfăţişarea unor părţi ale corpului Si: deformator (1). 2 Care strică forma Si: deformator (2). 3 Care urâţeşte Si: deformator (3). 4 (Prc) Care îngraşă Si: deformator (4). 5 Care schimbă modul normal de manifestare a unui fenomen Si: deformator (5). 6 Care scâlciază îmbrăcămintea sau încălţămintea Si: deformator (6). 7 (Fig) Care reproduce inexact realitatea Si: deformator (7). 8 (Fig) Care denaturează Si: deformator (8). 9 Care face să-şi piardă forma primară Si: deformator (9). deformare sf [Ai: CALENDAR (1851). 98/1 / V: desf-, dif-, disf- / Pl: -mări / E: deforma] 1 Modificare a înfăţişării unor părţi ale corpului Si: deformat1 (1). deformaţie (1). 2 Stricare a formei unor obiecte Si: deformat1 (2). deformaţie (2). 3 Urâţire. 4 (Prc) Vătămare. 5 (Prc) îngrăşare. 6 Schimbare a modului normal de manifestare a unui fenomen natural Si: deformat1 (6). deformaţie (6). 7 Schimbare a formei corecte a unui cuvânt Si: deformat1 (7), deformaţie (7). 8 Modificare a formei unui corp solid Si: deformat1 (8), deformaţie (8). 9 Stricare a formei iniţiale a îmbrăcămintei sau încălţămintei Si: deformat1 (9), deformaţie (9). 10 (Fig) Prezentare a ceva altfel decât este în realitate Si: deformat1 (10), deformaţie (10). 11 (Fig) Reproducere inexactă Si: deformat1 (11), deformaţie (11). 12 (Fig) Denaturare. 13 Pierdere a formei primare Si: deformat1 (13). deformaţie (13). 14 (îe) - profesională Folosire mecanică în viaţa privată a cunoştinţelor şi deprinderilor căpătate prin exercitarea profesiunii. 15 (îe) - sufletească Trăsătură negativă de caracter. 16 (îe) - plastică Procedeu de prelucrare a unui material, bazat pe producerea unor modificări plastice în scopul obţinerii de forme şi dimensiuni dorite. deformat1 sn [At: MDA ms / V: desf-,dif-,disf- / Pl: -uri / E: deforma] 1-2 Deformare (1-2). 3 Urâţire. 4 (Prc) Vătămare. 5 (Prc) îngrăşare. 6-11 Deformare (6-11). 12 (Fig) Denaturare. 13 (Fig) Deformare (13). deformat2, -ă a [At: CIHAC. I. N. 20/26 / V: desf-, dif-, disf- / Pl: -aţi, -e / E: deforma] 1 (D. fiinţe sau părţi ale corpului lor) Care şi-a modificat înfăţişarea. 2 (Pex; d. obiecte) Care şi-a stricat forma. 3 (Prc) Urâţit. 4 (Prc) Vătămat2.5 (Prc) îngrăşat2. 6 (D. fenomene naturale) Care şi-a schimbat modul normal de manifestare. 7 (D. cuvinte) Căruia i s-a modificat forma corectă. 8 (D. corpuri solide) Care şi-a modificat forma. 9 (D. îmbrăcăminte sau încălţăminte) Scâlciat. 10 (Fig) Care este prezentat altfel decât este în realitate. 11 (Fig) Reprodus inexact. 12 (Fig) Denaturat. 13 Care şi-a pierdut forma primară. deformator, -oare a [At: LM / V: -măt- / Pl: -i, -oare / E: deforma + -tor] 1-9 Deformant (1-9). deformaţie sf [At: TURNESCU. C. 53V14 / V: -iune, diformaţiune / Pl: -ii / E: fr deformation, lat deformatio, -onis] 1-2 Deformare (1-2). 3 Urâţire. 4 (Prc) Vătămare. 5 (Prc) îngrăşare. 6-11 Deformare (6-11). 12 (Fig) Denaturare. 13 (Fig) Deformare (13). deformaţiune sfvz deformaţie deformator, -oare a vz deformator defosforă vt [At: DN2 / Pzi: -rez / E: fr dephosphorer] A elimina fosforul din topitura metalică în procesul de elaborare a oţelului în cuptoarele cu căptuşeală bazică. defosforare v/'[At: LTR2 / Pl: -rări / E: defosforă] Eliminare a fosforului din topitura metalică în procesul de elaborare a oţelului în cuptoarele cu căptuşeală bazică. defortifica vt [At: NEGULICI / V: (îvr) disf- / Pzi: -ifie şi -ehez. / E: ns cf fr defortifier] (înv; c.i. fortificaţii) A dărâma. defortificare sf [At: MDA ms / V: disf- / Pl: -eări / E: defortifica] (înv) A dărâma fortificaţii. defrauda vt [At: ŞĂINEANU2 / Pzi: -dez. i E: lat defraudare] (înv; c. i. banii unei instituţii publice) A lua prin fraudă. defraudare sf [At: DEX / Pl: -dări / E: defrauda] (înv) Luare prin fraudă a banilor unei instituţii publice Si: defraudat1. defraudat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: defrauda] (înv) Defraudare. defraudat2, -ă a [At: DL / Pl: -aţi, -e / E: defrauda] (înv; d. banii unei instituţii publice) Luat prin fraudă. defraudator, -oare [At: DL / Pl: -i, -oare / E: defrauda + tor] (înv) 1-2 smf a (Persoană) care ia prin fraudă banii unei instituţii publice. defrişa vt [At: I. IONESCU, M. 43 / Pzi: -şez / E: fr defricher] 1 (C. i. păduri) A înlătura prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul şi a-1 face propriu pentru agricultură, construcţii etc. 2 (C. i. terenuri) A curăţa de arbori sau resturi lemnoase Si: a despăduri, (reg) a lăzui. 3 (Pex) A desţeleni. defrişabil, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: defrişa + -bil] 1 (D. păduri) Care poate fi înlăturat prin tăiere. 2 (D. terenuri) Care poate fi despădurit. defrişare sf [At: I. IONESCU, M. 350 / Pl: -sări / E: defrişa] lînlăturare a pădurilor, prin tăiere sau ardere, spre a elibera terenul pentru agricultură, construcţii etc. Si: defrişat1 (1). 2 Curăţare a unui teren de arbori sau resturi lemnoase Si: defrişat1 (2), despădurire, (reg) lăzuire. 3 (Pex) Desţelenire. 4 (Rar) Exploatare a lemnului Si: defrişat1 (4). defrişat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: defrişa] 1-2 Defrişare (1-2). 3 (Pex) Desţelenire. 4 Defrişare (4). defrişat2, -ă a [At: RALEA, O. 121 / Pl: -aţi, -e / E: defrişa] 1 (D. arbori) înlăturat de pe un teren, pentru a-1 face propriu agriculturii, construcţiilor etc. 2 (D. terenuri) Redat agriculturii prin înlăturarea arborilor şi resturilor lemnoase. 3 (Pex) Desţelenit2. defrişator, -oare [At: DN3 / Pl: ~oare / E: defrişa + -tor] 1-3 smf Defrişor (1-3). 4 sn Maşină de defrişat. defrişor, -oare smf [At: COSTINESCU / Pl: -i, -oare / E: fr defricheur] 1-3 Persoană care defrişează (1-2, 4) Si: defrişator (1-3). defriza vt [At: I. GOLESCU / S: -isa / V: desf- / Pzi: -zez / E: fr defriser] (înv) 1 A strica frizura. 2 A ciufuli. 3 A desface buclele. defrizare sf [At: PONTBRIANT, D. / S: -isa- / V: desf- / Pl: -zări I E: defriza] (înv) 1 Stricare a frizurii Si: defrizat1 (1). 2 Ciufulire. 3 Desfacere a buclelor Si: defrizat1 (3). defrizat1 sn [At: MDA ms / S: -isa- / V: desf- i Pl: -uri l E: defriza] (înv) 1 Defrizare (1). 2 Ciufulire. 3 Defrizare (3). defrizat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / S: -isa-1 V: desf- / Pl: -aţi, -e / E: defriza] 1 (D. frizură) Stricat. 2 Ciufulit. 3 (D. bucle) Desfăcut. defrupta vr [At: BUCVARI, ap. CL 1973. 39 / V: -ti / Pzi: -upt / E: de + frupt] (îvr) A se înfrupta. defrupti vr vz defrupta defter snm [At: N. COSTIN, ap. ŞIO II2 118 / V: te- / Pl: -uri şi -i / E: tc defter] (Trî) Registru. defterdar sm [At: (a. 1689-1700) ŞIO IL, 119/ V: (îvr) cof-, tef- / Pl: -i / E: tc defterdar] (Trî) 1 Ministru de finanţe la turci. 2 Controlor financiar al vizirului sau al unui paşă. 3 (îc) —efendi Contabil al tezaurului, la turci. 4 Perceptor. deftereu sm [At: TDRG / V: -nu / Pl: -ei / E: ngr Seqrtepev] (înv) Ajutor de cantor. defteriu sm vz deftereu defula [At: DN3 / Pzi: -Iez / E: fr defouler] 1-2 vt (Psh; d. oameni) A manifesta liber ideile sau tendinţele refulate în subconştient. 3 vr (Psh; d. idei sau tendinţe refulate în subconştient) A se manifesta. 4 vr (Fam) A-şi descărca sufletul. defulare sf [Ai: DN3 / Pl: -lări / E: defula] 1 (Psh) Manifestare liberă a ideilor şi tendinţelor refulate în subconştient Si: defulat1 (1). 2 (Fam) Descărcare a sufletului Si: defulat1 (2). 50 DEGENERA defulat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: defula] 1-2 Defulare (1-2). defulat2, -ă [At: DEX2 / Pl: ~e / E: defula] 1-2 avw/-, a (Psh) (Per- soană) care şi-a manifestat liber ideile sau tendinţele refulate în subconştient. 3 a (Psh; d. idei sau tendinţe refulate în subconştient) Care s-a manifestat liber. 4-5 smf a (Fam) (Persoană) care şi-a descărcat sufletul. defunct, -ă [At: LM / Pl: -cţi, -e / E: fr defunct, lat defunctus] 1-2 smf, a (Persoană) care a decedat Si: mort, răposat. 3 a (Fig) Dispărut. 4 a (Fig; d. obiecte) Inutil. 5 a (Fig; d. obiecte) Uzat. 6 a (Fig; d. obiecte) Defect. 7 a (Fig; d. obiecte) Demodat. degagea vtr vz degaja degageament sn vz degajament degage mc nt sn vz degajament degaja [At: BARASCH, I. N. 13/16 / V: ~agea / Pzi: ~/'ez şi 3, 6 ~ajă / E: fr degager] 1-2 vr/- (D. miros) A (se) împrăştia în atmosferă Si: a exala. 3-4 vtr (D. lumină) A (se) răspândi. 5-6 vtr (D. căldură) A emana. 7-8 vtr (D. substanţe chimice) A (se) răspândi în mediu. 9-10 vtr (D. gaze) A (se) elimina ca urmare a unei reacţii chimice. 11-12 vtr (Fig) A (se) elibera de ceva care împiedică mişcarea liberă. 13-14 vtr (Fig) A (se) debarasa de o obligaţie, de o răspundere. 15 vr (Fig; d. idei, sentimente) A reieşi dintr-un text, dintr-un fapt etc. 16 vt (Spc; c. i. obiecte depuse ca gaj) A retrage. 17 vr A-şi lua cuvântul înapoi Si: a se dezice. 18 vt (C. i. străzi) A debloca. 19 vt (C. i. străzi) A descongestiona. 20 vt (C. i. terenuri) A curăţa. 21 vt (C. i. obstacole) A înlătura. 22 vt (Teh; c. i. piese) A curăţa de surplusul de material. 23 vt (Spt; c. i. mingea) A îndepărta de poarta proprie, pentru a evita o acţiune periculoasă a adversarului. 24 vt (La scrimă; c. e floreta) A desprinde de floreta adversarului. degajament sn [At: MARIN, PR. 1.10/24 / V: (îvr) -agem-, -ageam-/ Pl: ~e / E: fr degagement] (înv) 1-3 Degajare (1-3). 4 încăpere care serveşte ca spaţiu de comunicaţie între încăperile unui apartament ori ale unei clădiri publice sau între interiorul şi exteriorul ei Si: antecamenh coridor, vestibul. 5 Spaţiu situat în fundul şi pe marginile scenei, care serveşje pentnt depozitarea decorurilor, recuzitei etc. degajare sf [At: RESMERIŢĂ, D. / PI: -jări f E: degaja] 1 împrăştiere în atmosfera a unui miros Si: exalare. (înv) degajament (1), degajat1 (1). 2 Radiere a luminii Si: (înv) degajament (2), degajat1 (2). 3 Emanare a căldurii Si: (înv) degajament (3), degajat1 (3). 4 Răspândire în mediu a unei substanţe chimice. 5 Eliminare a unor gaze în urma unei reacţii chimice. 6 (Fig) Eliberare de ceva care împiedică mişcările libere Si: degajat1 (4). 7 (Fig) Eliberare de o obligaţie, răspundere Si: degajat1 (5). 8 (Fig) Deducere dintr-un text, fapt etc. a unei idei. a unui sentiment Si: degajat1 (6). 9 (Spc) A retrage un gaj. 10 (Spc) Luare a cuvântului înapoi Si: dezicere. 11 Deblocare a unei străzi Si: degajat1 (7). 12 Descongestionare a unei artere Si: degajat1 (8). 13 Curăţare a terenurilor Si: degajat1 (9). 14 înlăturare a obstacolelor Si: degajat1 (10). 15 (Teh) Curăţare a pieselor de surplusul de material. 16 (Spt) îndepărtare a mingii de poarta proprie, pentru a evita o acţiune periculoasă a adversarului. 17 (Spt) Desprindere a floretei de a adversarului, la scrimă. degajat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: degaja] 1-10 Degajare (1-3,6-8,11-14). degajat2, -ă [At: RESMERIŢĂ, D. / PI: -aţi, ~e / E: degaja] 1 a (D. mirosuri) împrăştiat în atmosferă. 2 a (D. lumină) Radiat. 3 a (D. căldură) Emanat. 4 a (D. substanţe chimice) Răspândit în mediu. 5 a (D. gaze) Eliminat în cursul unei reacţii chimice. 6 a (Fig) Eliberat de ceva care îi împiedica libertatea mişcărilor. 7 a (Fig) Eliberat de o obligaţie, răspundere. 8-9 a, av (Fig; d. oameni) (Care este) liber în mişcări Si: dezinvolt. 10-11 a , av (Fig; d. manifestări ale oamenilor) (Care se produce) cu naturaleţe Si: firesc. 12 a (Fig; d. idei. sentimente) Dedus dintr-o operă, dintr-un fapt. 13 a (Spc; d. obiecte depuse ca gaj) Retras. 14 a (Fig; d. făgăduieli) Luat înapoi. 15 a (D. drumuri) Deblocat. 16 a (D. artere) Descongestionat. 17 a (D. terenuri) Curăţat. 18 a (D. obstacole) înlăturat2. 19 a (Teh; d. piese) Curăţat de surplusul de material. 20 a (Spt; d. minge) îndepărtat de poarta proprie pentru a evita o acţiune periculoasă a adversarului. 21 a (Spt; d. floretă) Desprins de floreta adversarului. 22 a (Aht; d. coloane sau pilaştri) Situat în apropiere de 1111 zid şi detaşat de acesta. degarnisi vt [At: COSTINESCU / Pzi: -sesc / E: ns cf fr de'garnir] (îvr) 1 A despodobi. 2 A înlătura garniturile. 3 A lipsi de accesorii. degarnisire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: degarnisi] (îvr) 1 Despodobire. 2 înlăturare a garniturilor. 3 Lipsire de accesorii. degaza vt [At: SANIELEVICI. R. 113 / Pzi: -zez / E: de- + gaza ns cf fr degazer) 1-2 A curăţa de gaze (toxice). 3-4 (C. i. gaze toxice de luptă) A îndepărta din adăposturi, de pe îmbrăcăminte etc. (prin ventilaţie sau) prin substanţe neutralizante. degazare sf [At: LTR2 / Pl: -zări / E: degaza] 1-2 Curăţare de gaze (toxice). 3-4 îndepărtare a gazelor toxice de luptă (prin ventilaţie sau) prin substanţe neutralizante. degazator sm [At: LTR2 / Pl: ~i / E: degaza + -tor] Substanţă cu care se neutralizează gazele toxice. degazeifica vt vz degazifica degazeificare sf vz degazificare degazeificator, -oare sn, a vz degazificator degazifica vt [At: IOANOVICI, TEHN. 105 / V: -zei- / Pzi: ~ifie / E: de4 + gazifica] (C. i. gaze, materii volatile) 1 A îndepărta din cărbuni, prin distilare la temperaturi înalte, în absenţa aerului. 2 A face să iasă dintr-un lichid prin agitare, împroşcare etc. 3 A scoate din noroiul de foraj pentru a-1 putea folosi din nou. degazificare sf [At: LTR2 / V: -zei- / Pl: -cări / E: degazifica] 1 A înlătura gazele din cărbuni, prin distilare la temperaturi înalte, în absenţa aerului. 2 Scoatere a gazelor dintr-un lichid prin agitare, împroşcare etc. 3 Scoatere a gazelor din noroiul de foraj pentru a-1 putea folosi din nou. degazificator, -oare sn, a [At: DN3 / V: -zei- / Pl: -oare l E: fr degaseificateur] (Dispozitiv) care este folosit pentru degazificare. degazolina vt [At: DN2 / Pzi: ~//ez / E: fr degazoliner] A separa, printr-un procedeu special, gazolina din gazele obţinute în exploatările petroliere. degazolinare sf[At: NOM. MIN. I. 43 / Pl: -nari / E: degazolina] 1 Separare a gazolinei printr-un procedeu special, din gazele obţinute din exploatările petroliere. 2 Procedeu pentru recuperarea gazolinei din gazele de sondă Si: dez.benzinare. degazor sn [At: LTR2 / Pl: ~oare / E: fr degazeur] Aparat pentru eliminarea gazelor din apa de alimentare a cazanelor de abur. a reţelelor termice. dege sf [At: LEXIC REG. II. 89 / Pl: degi / E: net] (Reg) Ciubăr. degeaba [At: (a. 1816) IORGA. S. D. VII, 16 / V: dâg-,deag-,deaja-, -bă, deja-, dig- / E: de4 + geaba] 1 av Fără rost. 2 av Î11 mod inutil. 3 av Zadarnic. 4 av în van. 5 av (îcn) Cu rost. 6 av (îlej; reg) ~că Cu toate că. 7 av (Pfm; îe) A-i fi cuiva ~ A 1111 avea folos de pe urma unui efort. 8 av (îae) A avea în mod inutil o calitate. 9 av (îe) A sta (sau a şedea) ~ A nu face nimic. 10 av (îae) A 1111 avea ocupaţie. 11 av (Pfm; îe) A mânca pâine ~ A nu-şi merita mâncarea. 12 av (Pfm; îe) A face (sau a ţine) umbră pământului ~ A trăi inutil. 13 av (Pfm; îe) A purta căciulă ~ A nu avea demnitate. 14 av (Pfm; îe) A-şi răci gura ~ A vorbi fără a fi luat în seamă. 15 av (Şi precedat de pp ,,pe“) Fără motiv. 16 av Fără nici o plată Si: gratuit. 17 sf(Reg) Boală a oilor care se manifestă prin umflare şi prin nevoia de a sta culcat. degeabă av vz degeaba degelifica vt [At: DN3 / Pzi: -\fic / E: de(s)- + gelifica] 1 A transforma gelurile coloidale în minerale cristalizate. 2 (Rar) A se dezgheţa. degelificare sf [At: LTR2 / Pl: ~cări / E: degelifica] 1 Transformare a gelurilor coloidale în minerale cristalizate. 2 (Rar) Dezgheţare. degebuţa av [At: PASCU. S. 158 / E: degeaba + -uţa] 1-14 (Pfm; şhp) (Cam) degeaba (1-5,14-15). degenărăţiune sf\z degeneraţie degenera vi [At: I. GOLESCU. C. / V: (înv) deje- / Pzi: -rez / E: fr degenerer, lat degenerare] 1-8 A pierde, (total sau) parţial, unele însuşiri (morfologice sau) funcţionale caracteristice genului sau speciei, în urma acţiunii unor factori (de mediu sau) ereditari. 9-12 (Fig) A se schimba 111 (mai) (rău sau) în (mai) grav, pierzând caracterul iniţial. 13-14 (Fig) A ajunge într-o stare (mai) rea Si: a decădea. 51 DEGENERARE degenerare sf [At: ARISTIA. PLUT. / Pl: -rări / E: degenera] 1-8 Pierdere (totală sau) parţială a unor însuşiri (morfologice sau) funcţionale caracteristice genului sau speciei. în urma acţiunii unor factori (de mediu sau) ereditari Si: degenerat1 (1-8), (înv) degeneraţie (1-8). 9-12 (Fig) Schimbare în (mai) (rău sau) în (mai) grav. pierzând caracterul iniţial Si: degenerat1 (9-12). 13-14 (Fig) Ajungere într-o stare (mai) rea Si: decădere, degenerat1 (13-14). degenerat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: degenera] 1-14 Degenerare (M4). degenerat2, -ă a [At: NEGULICI, E. II, 230/6 / Pl: ~aţi, ~e / E: degenera] 1-8 Care şi-a pierdut (total sau) parţial unele însuşiri (morfologice sau) funcţionale caracteristice genului sau speciei. în urma acţiunii unor factori (de mediu sau) ereditari. 9-12 (Fig) Care s-a schimbat în (mai) (rău sau) în (mai) grav. pierzând caracterul iniţial. 13-14 (Fig) Care a ajuns într-o stare (mai) rea Si: decăzut2. degenerativ, -ă a [At: PARHON. B. 134 / Pl: ~i, ~e / E: fr degeneratif] 1-8 Care produce degenerare (1-8). degenerator, -oare a [At: PROT.-POP., N. D. / Pl: -/, -oare / E: lat degenerator, -oris] 1-8 Care face să degenereze (1-8). 9-14 (înv; d. persoane) Care degenerează (9-14). degeneraţie sf [At: CR (1830). 1091/10 / V: -iune, (îvr) -răciune, raţiune, -glie- / Pl: -ii / E: fr degeneration,ger Degeneration] (înv) 1-8 Degenerare (1-8). 9-16 Degenerescenţă (1-8). degeneraţiune sfvz degeneraţie degenerăciune sfvz degeneraţie degenerescent, -ă a [At: DN2 / Pl: -nţi, -e / E: iv degenerescent] 1-16 Care are tendinţa de a degenera (1-8). degenerescenţă sf [At: MAN. SĂNĂT. 149/18 / V: (îvr) desg-, -cin-/ Pl: -ţe / E: fr degenerescence] 1-8 Modificare patologică regresivă, (anatomică şi) funcţională, (a unui ţesut sau) a unui organ, ca urmare (a suprimării legăturii lor cu sistemul nervos sau) (cu circulaţia sanguină), (a unei intoxicaţii grave a organismului sau) a unui deficit de metabolism Si: (înv) degeneraţie (9-16). 9-16 (Pex) Tendinţă de degenerare (1-8). degenerescmţă sfvz degenerescenţă deger sn [At: TDRG / Pl: -uri I E: pvb degera] (Rar) îngheţ. degera vi [At: CORESI, EV. 364 / V: (reg) dig-, digira / Pzi: deger, şi (înv) deager, 3.6 şi: -eară şi -eaz.ă / E: ml *degelare] 1 (D. fiinţe sau părţi ale corpului) A amorţi din cauza frigului. 2 A suferi o degerătură. 3 A-i fi cuiva foarte frig. 4 (Pfm; îe) A-i - cuiva măduva-n oase (sau în ciolane) (de frig) A suferi rău de frig. 5 A îngheţa. 6 (D. plante) A se ofili din cauza îngheţului. 7 (D. legume şi fructe) A se degrada din cauza gerului. 8 (D. suprafaţa solului) A se întări din cauza îngheţului. degerare sf [At: ALBINEŢ. M. 95/12 /V: (reg) dig-, digir- / Pl: -rări / E: degera] 1 Amorţire a unei fiinţe sau unei părţi a corpului din cauza frigului Si: degerat1 (1), degerătură (1). 2 Suferinţă din cauza frigului Si: degerat1 (2). degerătură (2). 3 Senzaţie foarte puternică de frig Si: degerat1 (3). degerătură (3). 4 îngheţare. 5 Ofilire a plantelor din cauza îngheţului Si: degerat1 (4). degerătură (4). 6 Degradare a legumelor şi fructelor din cauza gerului Si: degerat1 (5). degerătură (5). 7 întărire a pământului din cauza gerului Si: degerat1 (6). degerătură (6). degerat1 sn [At: POENARU. î. 31/5 / V: (reg) dig-, digir- / Pl: -uri / E: degera] 1-7 Degerare (1-7). degerat2, -ă a [At: PETROVICI. P. 256/7 / V: (reg) dig-, digir- / Pl: -aţi, -e / E: degera] 1 (D. fiinţe sau părţi ale corpului) Amorţit din cauza frigului. 2 Cu degerături. 3 Pătruns de frig. 4 îngheţat2.5 (D. plante) Ofilit de ger. 6 (D. legume şi fructe) Degradat din cauza gerului. 7 (Pfm; îe) A nu face (sau a nu plăti, înv, a nu ajunge) (nici cât) o ceapă -ă (rar. două cepe -e) A nu valora nimic. 8-9 (Pfm îe) A nu da (pe cineva sau pe ceva) nici (cât pe) o ceapă -ă (sau nici două cepe -e) A considera (pe cineva sau ceva) lipsit de (valoare sau) importanţă. 10 (îae) A dispreţui. 11 (îe; reg) A mânca o ceapă -ă A nu izbuti într-o afacere. 12 (îae; reg) A nu duce la bun sfârşit o misiune. 13 (D. pământ) întărit de ger. 14 (îvr; d. apă) îngheţat2. degerătură sf [At: LB / V: (reg) dig-, digir- / Pl: -ri / E: digera + -tură] 1-7 Degerare (1-7). 8-9 (Inflamaţie sau) leziune provocată de acţiunea frigului asupra ţesuturilor. 10 (Pex) Parte a corpului care a degerat. 11 (Reg) Boală de vite nedefinită mai îndeaproape. 12 (Trs) Arătură de toamnă. degeros, -oasă a [At: GRAIUL, 1.70 / Pl: -oşi, -oase / E: deger + -av] (Pop) 1 Geros. 2 Friguros. degermina vt [At: DN2 / Pl: -nez / E: de(s)- + germina cdp fr degermer] A separa embrionii boabelor de cereale, în procesul de obţinere a mălaiului, a crupelor şi a făinurilor. degerminare sf [At: LTR2 / Pl: -nări / E: degermina] Separare a embrionilor boabelor de cereale. în procesul de obţinere a mălaiului, a crupelor şi a făinurilor Si: de germinat1. degerminat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: degermina] Degerminare. degerminat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: degermina] (D. boabe de cereale) Căruia i s-a scos embrionul. în procesul obţinerii mălaiului, a crupelor şi a făinurilor. deget sn [At: CORESI, PS. 16/7 / V: (pop) deşt, (îrg) dăg'it, dejt, digit, (îvr) deajet / Pl: -e şi (rar) -uri / E: ml digitus] 1 Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange cu care se sfârşeşte mâna. 2 (Pfm; îe) Sunt cinci -e la o mână şi nu seamănă Nici fraţii 1111 seamănă perfect între ei. 3 (îs) —ul (cel) mare (sau cel gros) Degetul cel mai gros al mâinii, format din două falange, opozabil Si: policar. 4 (îs) -ul arătător sau (reg) cel dintâi Degetul al doilea, cu care se arată Si: arătător, index. 5 (îs) -ul mijlociu sau (cel) din mijloc, (cel) mai lung Degetul al treilea, situat între degetul arătător şi cel inelar. 6 (îs) -ul inelar sau (înv) al inelului, de inele Degetul al patrulea, pe care se poartă, de obicei, inelul Si: inelar. 7 (îs) -ul (cel) mic (sau mititel, micuţ) Ultimul deget, mai scurt şi mai subţire, al mâinii. 8 (Pfm; îe) A se ascunde (sau a se da) după (propriul) - A căuta în zadar-să-şi ascundă o vină evidentă. 9 (îae) A fugi de răspundere. 10 (Pfm; îe) A şti (sau a cunoaşte) (ceva) (ca) pe -e A şti (sau a cunoaşte) ceva foarte bine. 11 (Pfm; îe) A purta (sau a duce, a învârti, a juca) (pe cineva) pe -e A face ce vrea din cineva. 12 (îae) A păcăli pe cineva. 13 (Fam; îe) A (putea) număra pe -e (sau pe -ele mâinilor, ori de la o mână) A fi un număr (foarte) mic de obiecte sau fiinţe. 14 (Pfm; îe) A aluneca (sau a se strecura) printre -e A scăpa. 15 (îae) A dispărea pe neobservate. 16 (îe) A pune (sau a trece cu, ori. înv, a întări cu) -ul A aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. 17 (Pop; îe) A se trage în -e sau a trage -ul cu cineva A-şi măsura puterile cu cineva. 18 (îae) A se lua la ceartă cu cineva. 19 (Pfm; îae) A arăta cu -ul A dispreţui (făţiş) pe cineva pentru faptele sale. 20 (Pfm; îae) A face de ruşine pe cineva. 21 (înv; îae) A fi evident, dovedit. 22 (Fam; îe) A avea lungi (sau a fi lung în -e) A avea obiceiul deta fura. 23 (Fam; îe) A nu mişca (măcar) un - A rămâne pasiv când trebuie să rezolvi o problemă. 24 (îae) A 1111 ajuta pe cineva. 25 (Pfm; îe) A-şi da cu -ul în ochi A nu vedea nimic (din cauza întunericului). 26 (Pfm; îe) A-şi linge degetele A mânca o mâncare foarte bună. 27-28 (îe; rar) A nu şti să-şi numere -ele A fi (prost sau) lipsit de învăţătură. 29 (Pop; îe) A fi (sau a rămâne) gol ca -ul (sau ca -ul de gol) A ajunge foarte sărac. 30 (Pop; îe) A rămâne (numai) cu -ul A rămâne foarte sărac. 31 (Pop; îe) A fi cu -ul în gură A fi foarte sărac. 32 (îae) A fi foarte naiv. 33 (Pop; îe) A sta (sau a şedea, a fi) cu -ul (ori cu -ele) în gură A pierde vremea fără să facă nimic. 34 (Pop; îe) A da cuiva cu -€le în ochi A spune cuiva lucruri neplăcute. 35 (îae) A încerca să înşeli pe cineva. 36 (Rar; îe) A da din - A fi viu. 37 (Pop; îe) A-şi muşca -ele A fi zgârcit. 38 (Reg; îe) A da cu -ul A voma. 39 (Pop; îe) A da pe cineva după - A înşela pe cineva. 40 (îae) A întrece pe cineva în privinţa situaţiei materiale, poziţiei sociale etc. 41 (Pop; îe) A fluiera din mî A rămâne păgubaş. 42 (îrg; îe) A bate (cuiva) cu -ul A ameninţa cu degetul. 43-44 (îe) A atinge (ceva) cu -ul A fi foarte aproape (în spaţiu sau) în timp. de ceva. 45 (îe) A nu rămâne loc nici să pui -ul A 1111 rămâne nici 1111 pic de loc. 46 (Pfm; îe) A nu ajunge cuiva nici la -ul cel mic A fi cu mult inferior cuiva. 47 (Pop; îe) -ul lui Dumnezeu Voinţa divină. 48 (îe) A încerca marea cu 52 DEGLUŢIUNE -ul A încerca ceva evident imposibil 49-50 (Pfm; îe) A pune -ul pe rană A înţelege (sau a exprima) esenţialul într-o problemă sensibilă. 51 (Pfm; îe) A-şi muşca -ele A regreta. 52 (Rar; îe) A strânge -ele floarea A distruge. 53 (Pfm; îe) A avea (pe cineva) la -ul (cel) mic A putea face orice cu cineva. 54 (Pfm; îe) A lăsa (pe cineva) la -ul cel mic A întrece pe cineva. 55 (Pop; îe) A pune (pe cineva) la -ul cel mic A se dovedi superior cuiva. 56 (îe) A schimba (pe cineva) cu Mii cel mic A schimba pe cineva cu uşurinţă. 57 (Pex) Fiecare dintre prelungirile mănuşii care îmbracă degetele (1). 58 (Adt piciorului) Fiecare dintre prelungirile cu care se termină piciorul la om sau laba la unele animale. 59 (îe) A merge (sau a umbla, a păşi, a se înălţa etc.) în (sau pe) vârful (sau vârfurile) -clor (sau în mî) A merge, a umbla etc. cu corpul sprijinit numai pe vârfurile picioarelor. 60 (Pex; îae) A merge, a umbla etc. fără zgomot. 61 Fiecare dintre prelungirile picioarelor, terminate cu gheare, la unele păsări. 62 Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lăţimea unui deget (1). 63 (înv) Dactil. 64 (Teh) Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă şi sprijină plantele în momentul tăierii. 65 (Bot; rar) Golomoz (Dactilis glomerata). 66 (Reg; îc) Cinci—e sau iarba—elor Plantă erbacee târâtoare ale cărei frunze au cinci foliole (Poteutilla reptens). 67 (Reg; îc) —roşu Degeţel-roşu (11) (Digital ia pur pur ea). degetar su [At: LEX. MARS. 237 / V: decedar, -gistar, -gitar, deişt-. dig-, digit / Pl: -e şi (înv) -uri / E: deget + -ar] 1 Obiect în formă de trunchi de con, din metal, os. material plastic, gol pe dinăuntru şi cu adâncituri pe suprafaţa exterioară. în care se introduce. în timpul coaserii manuale, vârful degetului cu care se împinge acul, pentru a-1 feri de împunsături Si: (îvp) năpârstoc. 2 (îla; d. recipiente) Ca -ul Foarte mic. 3 (Şîc) —roşu, floarea—ului Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari. galbene sau roşii-purpurii (Digitalis ambigua) Si: clopoţei degetărel (2). degetărică, degetăriţă (1), degetăruţ (2), degeţel (12), iarba-de getului, iarbă-de-plămâni, iarbă-de-tripăl, năpârstocel, ţâţa-oii, iirecliea-boului. degetariţâ sf [At: BARCIANU /V: -tăriţă / Pl: -ţe / E degetar + -iţa] (Bot) 1 (Pop) Degetar (3) (Digitalis ambigua). 2 (Pop) Degeţel (11) (Digitalis purpurea). 3 (Reg) Degetăruţ (1) (Soldanella montana). 4 (Reg) Cuceniţă (Digitalis lanata). degetaş sn [At: LB / Pl: -e şi (înv) -uri / E: deget + -oy] (înv) 1-8 (Şhp) Degeţel (1-8). degetărel sn [At: PANŢU, PL. / Pl: -e / E: degetar + -el] 1 (Bot; reg) Degetăruţ (1). 2 (Bot; reg) Degetar (3). 3 (Bot; reg; îc) —roşu Degeţel (11) (Digitalis purpurea). 4-5 (Şhp) Degetăruş (1-2). degetărică sf[At: BORZA. D. 60 / Pl: -ici / E: degetar + -ică] (Bot; reg) Degetar (3). degetăriţă sfv z degetar iţă degetăruş sn [At: BORZA. D. 60 / Pl: -e / E: degetar + -//.>] 1-2 (Şhp) Degetar (1) (mic) Si: degetărel (4-5). degetăruţ (4-5). 3 (Bot; reg) Degeţel (11). degetăruţ sm [At: DDRF / V: -ţă / Pl: -i / E: degetar + -uţ] 1 (Bot; reg) Plantă erbacee din familia primulaceelor. cu flori albastre-violete în formă de clopot, dispuse câte 1 -8 în vârful tulpinii, care creşte în regiunile muntoase Si: (reg) degetărel (1). măcrişul-caprei, poteraşe (Soldanella montana). 2 (Bot; reg) Degetar (3). 3 (Bot; reg) Degeţel (11). 4-5 (Şhp) Degetăruş (1-2). degetăruţă sf vz degetăruţ degetuţ sn [At: ODOBESCU. ap. CADE / V: (reg) deştiuţ, deşt-, dig-/ Pl:-e I E: deget + -uţ] (Pop) 1-8 (Şhp) Degeţel (1-8). degeţel [At: CANTEMIR. 1.1.1, 138 / V: (reg) ~giţ-, digiţ-l Pl: -e sn, -ei sm / E: deget + -el) 1-8 sn (Şhp) Deget (1,57-58,61) (mic) Si: (înv) degetaş (1-8), (pop) degetuţ (1-8). 9 sm (Reg) Fel de gogoşi crestate pe margine. 10 sm (Reg) Fel de mâncare nedefinită mai îndeaproape. 11 sn (Bot; şîc —roşu) Plantă erbacee bienală din familia scrofulariaceelor. înaltă de 30-100 cm. cu corola florilor tubulară. de culoare roşie-purpurie, din care se extrage digitalina, un puternic tonic cardiovascular (Digitalis purpurea) Si: digitală, (pop) degetăriţă (2). (reg) degetărel-roşu (3). degetăruş (3). degetăruţ (2>). de get-roşu (67). năpârstocel. ţâţa-oii. 12 sn (Bot; şîc —de-pădure) Degetar (3). 13 sn (Bot; şîc —lânos) Cuceniţă (Digitalis lanata). 14 sn (Bot; reg) Planta Primula columnae. 15 sn (Bot) Dediţel (2) (Pulsalilla montana). 16 sn (Bot; reg) Degetăruţ (1). 17 sn (Bot; reg) Varietate de ciupercă comestibilă nedefinită mai îndeaproape. degheneraţie sf vz degeneraţie deghiza [At: CALENDAR (1853). 102 / S: (înv) -gui~, ~isa / Pzi: -zez / E: fr deguiser] 1-2 vtr A (se) îmbrăca în aşa fel încât să nu poată fi recunoscut Si: a se travesti. 3-4 vtr (Fig) A (se) prezenta sub o altă formă decât cea adevărată Si: a se ascunde, a se camufla, a se disimula, a se masca. deghizamentsn [At: PÎCLEANU, I. II. 170/7 / S: (înv) -gui- /V: (înv) -zămănt / Pl: -e / E: fr deguisement] 1 Ceea ce serveşte pentru a (se) deghiza. 2 (Fig) Prefăcătorie. 3-4 Deghizare (1-2). deghizare sf[At: CR (1838), 16 / PI: -zări / E: deghiza] 1 Îmbrăcare în aşa fel încât să nu poată fi recunoscut Si: deghizament (3), deghizat1 (1), travestire, (reg) deghizetură. 2 (Fig) Prezentare sub o altă formă decât cea adevărată Si: ascundere, camuflare, deghizament (4), deghizat1 (2), disimulare, mascare. deghizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deghiza] 1-2 Deghizare (1-2). deghizat2, -ă a [At: PÎCLEANU. I. II. 29/23 / S: (înv) -gui- / Pl: -aţi, -e / E: deghiza] 1 (D. oameni) îmbrăcat astfel încât să nu poată fi recunoscut Si: travestit2. 2 (Fig) Prezentat sub o altă formă decât cea adevărată Si: ascuns2, camuflat2, disimulat2, mascat2, deghizămănt sn vz deghizament deghizetură sf [At: H II. 264 / Pl: -ri i E: deghiza + -tură] (Reg) Deghizare (1). degipsare sf[At: LTR2 / Pl: -sări / E: de(s)- + gipsare] (Gig) Proces de dizolvare a gipsului din unele roci sub acţiunea apelor subterane. degistar sn vz degetar degitar sn vz degetar degiţel snm vz degeţel degiughian, -ă a [At: DR. IV, 829 / Pl: ~ieni, -iene / E: net] (Reg; d. oameni) 1 Chipeş. 2 Frumos. 3 împodobit. 4 (Pex) Voinic. 5 (Pex) Puternic. 6 (Pex; d. cai) Vânjos. 7 (Rar; d. oameni) Cu dare de mână. degiurător sm [At: SĂULESCU. HR. 1.148/8 / Pl: ~i / E: de- + giurător) (îvr) Persoană care încalcă un jurământ, o convenţie etc. degivra vt vz dejivra degivraj sn vz dejivraj degivrare sfvz dejivrare degivror sn vz dejivror deglaciaţie sf[At: DN3 / P: -ci-a- / Pl: -ii / E: fr deglaciation] (Gig) Retragere a gheţarilor ca urmare a modificării condiţiilor climatice. deglicerinare sf [At: DLR ms / Pl: -nări / E: de- + glicerinare] (Chm) Proces de hidroliză (scindare, dedublare) a grăsimilor, conducând la acizi graşi şi la glicerină. degliii vr [At: ALRM SN. I h. 207/ Pzi: -esc / E: ns cf mg doglik] (Trs; d. animale) A muri. deglutina vir [At: DN3 / Pzi: 3 -neazci / E: fr deglutiner] (Lin; d. elementele unui cuvânt) A (se) separa. deglutinare sf [At: DN3 / Pl: -nări / E: deglutina] (Lin) Separare a elementelor unui cuvânt Si: deglutinat1. deglutinat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deglutina] (Lin) Deglutinare. deglutinat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: deglutina] (Lin; d. un element al unui cuvânt) Care s-a separat. deglutiţie sf [At: PROT.-POP.. N. D. / V: -ţiune, -uţiune / Pl: -ii / E: fr deglutition] (Med) Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gură, prin esofag. în stomac Si: înghiţire, deglutiţiune sfvz deglutiţie degluţiune sfvz deglutiţie 53 DEGOMA degoma vt [At: DN2 / Pzi: -mez / E: fr degomer] 1-4 (C. i. fire sau ţesături de mătase) A supune operaţiei de eliminare (totală sau) parţială a sericinei, pentru obţinerea (caracteristicilor de prelucrare şi a) calităţii superioare a produselor. degomare ş/ [At: LTR2 / Pl: -mări / E: degoma] 1-4 Supunere a unor fire sau ţesături de mătase operaţiei de eliminare (totală sau) parţială a sericinei. pentru obţinerea (caracteristicilor de prelucrare şi a) calităţii superioare a produselor. degomflare sf [At: DN2 / Pl: -lari / E: degonfla] (Frm) 1 Dezumflare. 2 (Fig) Dezamăgire. degonfla vtr [At: DEX / Pzi: -hz / E: fr degonfler] (Frm) 1-2 A (se) dezumfla. 3-4 (Fig) A (se) dezamăgi. degorjare sf [At: LTR2 / Pl: -jări / E: ns cf fr degorger] (Ind) Operaţie specială de eliminare din sticlele de vin a depozitului (de drojdie) adus pe dop. degrab av vz degrabă degrabă av [At: URECHE. L. 81 / V: (îrg) dăgrab, dăg-, ~b> -bu, digrab, dig- / E: de4 + grabă] 1 (Modal; îoc încet) Repede. 2 (Modal; îoc domol) Iute. 3 în grabă. 4 (înv; îlav) Cu (sau în, întru) ~ în grabă. 5 (Temporal) Pe nesimţite. 6 (îoc greu) Cu uşurinţă. 7 (îvr; îoc rar) în ritm rapid. 8 (Temporal) Curând. 9 (Temporal) Devreme. 10 (Temporal) îndată. 11 (Temporal) Imediat. 12 (Construit cu decât; îlav) Mai ~ Mai curând... decât. 13 (îal) Mai probabil... decât. 14 (Pop; îe) A-i fi cuiva ~ A fi foarte grăbit. degrabu av vz degrabă degrada [At: HELIADE, O. II. 37 / V: (înv) desg-, (reg) -rădea, (îvr) -răda, -răd'i, desgrăda / Pzi: -dez şi (înv) -rad / E: fr degrader, lat degradare] 1 vf (C. i. oameni) A dezonora. 2-3 vtr (D. oameni) A (se) pune într-o situaţie inferioară nemeritată Si: a (se) desconsidera. 4 vt A dispreţui. 5-7 vt (C.i. oameni) A deposeda (de un rang social sau) de un titlu (şi a trece într-un rang mai mic). 8-9 vt (C.i. oameni) (A destitui dintr-o funcţie sau) a trece într-o funcţie inferioară. 10 vt (Mii) A pedepsi prin luarea gradului Si: (îvr) a degradarisi. a degradelui. 11-12 vtr A face să ajungă (sau a ajunge) într-o stare de decădere. 13-16 vr (D. sisteme tehnice, obiecte, materiale) A pierde (însuşirile sau) aspectul iniţial (prin acţiunea agenţilor fizici sau) prin folosinţă îndelungată Si: a se deteriora, a se strica. a se uza. 17 vt (Subiectul sunt agenţii fizici) A distruge în timp. 18 vr (D. terenuri agricole) A deveni neproductiv. 19 vt (înv; c. i. lumină) A slăbi treptat în intensitate. 20 vt (înv; c. i. culori) A se decolora treptat. degradant, ~ă [At: KOGĂLNICEANU, S. XI / Pl: -nţi, ~e / E: fr degradant] 1-2 av, a (într-un mod) care dezonorează. 3-4 av, a (într-un mod) care face pe cineva să ajungă într-o stare de decădere. 5-8 av, a (într-un mod) care determină 1111 sistem tehnic, un obiect, un material etc. să-şi piardă (însuşirile sau) aspectul fizic. 9-10 av, a (într-un mod) care determină distrugerea în timp a unui obiect. 11-12 av, a (într-un mod) care determină pierderea fertilităţii unui teren agricol. degradare sf[At: HELIADE. PARALELISM. II. 65/26 / V: desg~, disg-/ Pl: ~dări l E: degrada] 1 Dezonorare. 2 Punere a unei persoane într-o situaţie de inferioritate nemeritată Si: degradat1 (2), desconsiderare. (înv) degradaţie (2). 3 Dispreţuire. 4-6 Deposedare a unei persoane (de un rang social sau) de un titlu (şi trecere într-un rang mai mic) Si: degradat1 (4-6), (înv) degradaţie (4-6). 7-8 (Destituire a unei persoane dintr-o funcţie sau) trecere într-o funcţie inferioară Si: degradat1 (7-8), (înv) degradaţie (7-8). 9 (Mii) Pedepsire prin luarea gradului Si: degradat1 (9). (înv) degradaţie (9). (îvr) degradarisire. degradeluire. 10 (îs) ~ civică Sancţiune care constă în suspendarea unor drepturi cetăţeneşti. 11-13 Decădere fizică (morală sau materială) Si: degradat1 (11-13) (înv) degradaţie (4-6). 14-17 Pierdere de către un sistem tehnic, un corp. un obiect, un material a (însuşirilor sau) aspectului iniţial (prin acţiunea agenţilor fizici sau) prin folosinţă îndelungată Si: degradat1 (14-17). (înv) degradaţie (13-16). deteriorare, stricare, uzare. 18 Pierdere a fertilităţii unui teren agricol Si: degradat1 (18). (înv) degradaţie (18). 19 (Agr; îs) -a solului Totalitate a schimbărilor produse în solurile spălate intens prin apa de infiltraţie, care determină pierderea fertilităţii acestora. 20 (Gig; îs) -a terenului (sau terenurilor) Proces prin care suprafaţa unui teren este puternic fragmentată şi stratul de sol fertil este în cea mai mare parte îndepărtat. 21 (înv) Slăbire treptată a intensităţii luminii Si: degradat1 (21). (înv) degradaţie (19). 22 (înv) Decolorare treptată Si: degradat1 (22). (înv) degradaţie (20). degradarisi vt [At: REG. ORG. MOLD. 23/13 / Pzi: -sesc / E: degrada + -arisi] A degrada (10). degradat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri i E: degrada] 1-19 Degradare (1-9, 11-18, 21-22). degradat2, -ă [At: CR (1832). 299]/12 / V: (înv) -răd-, desg- / Pl: -aţi, -e / E: degrada] 1 a Dezonorat. 2-3 smf, a (Persoană) care a fost pus(ă) în mod nemeritat într-o situaţie inferioară. 4 a Dispreţuit. 5-10 smf a (Persoană) deposedat(ă) (de un rang social sau) de 1111 titlu (şi care rămâne într-un rang mai mic). 11-12 smf a (Mii) (Persoană) care a fost pedepsit(ă) prin luarea gradului. 13-16 smf a (Persoană) care a ajuns într-o stare de decădere (morală sau) materială. 17-20 a (D. un sistem tehnic, un obiect, un material etc.) Care şi-a pierdut (însuşirile sau) aspectul iniţial (prin acţiunea agenţilor fizici sau) prin folosinţă îndelungată. 21 a (D. terenuri agricole) Care şi-a pierdut fertilitatea. 22 a (D. lumină) Care şi-a slăbit treptat intensitatea. 23 a (D. culori) Care s-a decolorat treptat. 24 a (Rar; d. sunete) Care se aude din ce în ce mai slab. degradator, -oare [At: FILIMON, O. I. 346 / V: (Iuz) -oriu, (Iuz) -rădăt-, -rădătoriu / Pl: -i, -oare / E: fr degradateur] 1-2 smf, a (Persoană) care dezonorează pe cineva. 3-4 smf, a (Persoană) care pune pe cineva în mod nemeritat într-o situaţie inferioară. 5-6 smf, a (Persoană) care dispreţuieşte pe cineva. 7-12 smf, a (Persoană) care deposedează pe cineva (de un rang social sau) de un titlu (trecându-1 la un rang mai mic). 13-14 smf a (Mii) (Persoană) care pedepseşte pe cineva prin luarea gradului. 15-18 smf, a (Persoană) care face pe cineva să decadă (moral sau) material. 19-22 a Care face un sistem tehnic, un obiect, 1111 material să-şi piardă (însuşirile sau) aspectul iniţial (prin acţiunea agenţilor fizici sau) prin folosinţă îndelungată. 23 a (D. agenţi fizici) Care face un teren să-şi piardă fertilitatea. 24-25 a Care face (lumina sau) sunetul să-şi piardă intensitatea. 26 a Care decolorează. 27 sn Hârtie neagră, folosită în tehnica fotografică, decupată astfel. încât să permită obţinerea unei imagini cu anumite contururi, la copierea filmului. 28 a (îvr) Dezonorat. degradatoriu, -ie smf, a vz degradator degradaţie sf [At: CR (1830). 172l/l 5 / V: (Iuz) -iune, -rădăciune, desgradăţiune / Pl: -ii / E: fr degradation] (înv) 1-19 Degradare (1-19, 11-18,21-22). 20 (Ccr) Faptă care degradează (11). degradatiune sfvz degradaţie degradelui vt [At: F. DUM. I. 522/35 / Pzi: -iese / E: degrada + -elui] (înv) A degrada (10). degrade [At: DN3 / V: -eu / Pl: -uri / E: fr degrade] 1 sn Descreştere treptată în intensitate a unei culori. 2 a (D. culoare) Care descreşte treptat în intensitate. degradeu sn \z degrade degrassn [At: ARDELEANU.D. 102 /V: (rar)~az/Pl: -uri /E: fi degras] Amestec de grăsimi emulsionabile. folosit în industria pielăriei la ungerea pieilor, pentru a le face mai suple, pliabile, cu un tuşeu moale etc. degraz sn vz degras degrăda vtr \z degrada degradat, -ă a vz degradat2 degrădăciune sf vz degradaţie degrădător, -oare smf, a vz degradator degrădătoriu, -ie smf a vz degradator degrădea vtr vz degrada degrădi vtr vz degrada de grea vt [At: DN3 / P: -gre-a / Pzi: -eez / E: fr degreer] (Mar) A demonta manevrele fixe şi curente ale unei nave. degres sn [At: EMINESCU. ap. L. ROM. 1961, nr. 1. 52 / Pl: -e l E: lat degressus] (îvr) 1-2 (îljv) în ~ (într-un mod) care se opune progresului. 3-4 (îal) în declin. 54 DEHIDROGEN AT1 degresa vt [At: ORBONAŞ, MEC. 153 / Pzi: -sez / E: fr degraisser] 1-4 (C. i. suprafeţe) A curăţa prin (frecare sau) spălare (de petele ori) de stratul de grăsime. 5-6 (C. i. alimente) A face să nu mai conţină grăsime, în scopuri (dietetice sau) tehnologice. degresaj sn [At: DN2 / Pl: -e / E: fr degraissage] 1-6 Degresare (1-6). degresant [At: LTR2 / Pl: -nţi, -e / E: fr degraissant] 1-6 a Care degresează (1-6). 7-10 sn Substanţă folosită pentru degresare (1-4). degresare sf[At: ORBONAŞ. MEC. 436 / Pl: ~sări / E: degresa] 1-4 Curăţare a unor suprafeţe, prin (frecare sau) spălare (de pete ori) de stratul de grăsime Si: degresaj (1-4), de gr e sat1 (1-4). 5-6 Scoatere a grăsimilor din alimente, în scopuri (dietetice sau) tehnologice Si: degresaj (5-6), degresat1 (5-6). degresat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: degresa] 1-6 Degresare (1-6). degresat2, -ă a [At: FLACĂRA 1975. nr. 40, 15 / Pl: -aţi, -e / E: degresa] 1-4 (D. suprafeţe) Care a fost curăţat prin (frecare sau) spălare (de pete ori) de stratul de grăsime. 5-6 (D. alimente) Căruia i s-a extras grăsimea în scopuri (dietetice sau) tehnologice. degresiune sf [At: DN2 / Pl: -ni / E: fr degression, lat degressio, -onis] Micşorare treptată, gradată. degresxv, -a a [At: DN2 / Pl: -i, -e l E: fr degressif] 1 Care este în descreştere treptată. 2 Care se reduce. 3 Care scade treptat. degresor, -oare [At: ALEXI, W. / Pl: -i, -oare l E: fr degraisseur] 1-12 smf, a (Persoană) care degresează (1-6). 13-16 sn Aparat cu care se face degresarea (1-4). degreva vt [At: ALEXI, W. / Pzi: -vez / E: fr degrever] 1-3 (C. i. oameni, colectivităţi, instituţii) A scuti de (o parte din) (sarcinile sau) obligaţiile impuse. degrevant, ~ă [At: IONESCU-MUSCEL. ŢES. 29 / Pl: -nţi, -e / E: fr dâgrevant] 1-6 smf a (Persoană) care degrevează (1-3). degrevare ş/*[At: LOVINESCU. C. V. 31 / Pl: -vări / E: degreva] 1-3 Scutire a unor oameni, colectivităţi, instituţii, de (o parte din) (sarcinile sau) obligaţiile impuse Si: degrevat1 (1-3). degrevat1 sn [At: MDA ms /Pl: -uri/ E: degreva] 1-3 Degrevare (1-3). degrevat2, -ă a [At: DL / Pl: -aţi, -e / E: degreva] 1-3 (D. oameni, colectivităţi, instituţii) Scutit de (o parte din) (sarcinile sau) obligaţiile impuse. degringola vi [At: IBRĂILEANU, S: L: 77 / Pzi: -lez / E: fr degringoler] (Liv) 1-2 A se prăvăli (treptat). 3-4 (Fig) A pierde (treptat) din importanţă. 5-6 (Fig) A pierde (treptat) din valoare. 7-8 (Fig) A decădea (treptat). degringoladă sf[At: DN2 / Pl: -de / E: fr degringolade] 1-2 Prăbuşire (treptată). 3-4 Rostogolire (rapidă). 5-6 (Fig) Pierdere (treptată) a importanţei. 7-8 (Fig) Pierdere (treptată) a valorii. 9-10 (Fig) Decădere (treptată). degrosa vt vz degroşa degrosare sf vz degroşare degrosisa vt [At: DN3 / Pzi: -sez / E: ns cf fr degrossir, degrossissage] A reduce suspensiile mai mari în procesul de purificare a apei. degrosisare sf [At: DN7P1: -sări / E: degrosisa] Reducere a suspensiilor mai mari în procesul de purificare a apei. degrosisor sn [At: DEX/ Pl: ~oare / E: fr degrossisseur] Sistem de filtre • alcătuit din pietriş mărunt, folosit într-o instalaţie de limpezire parţială, preliminară, a apei. pentru reţinerea impurităţilor de dimensiuni mari. degrosor sn vz de groş or degroşa vt [At: ORBONAŞ, MEC. 257 / V: -osa / Pzi: -şez / E: fr degrossir, cf îngroşa] (Teh; c. i. piese brute) A prelucra prin aşchiere. aducând la o formă şi la o dimensiune apropiată de cele finale. degroşajsn [At: IOANOVICI. TEHN. 303 / Pl: -e / E: fr degrossage] (Teh) Degroşare. degroşare sn [At: ORBONAŞ, MEC. 292 / V: -osa- / Pl: -şări / E: degroşa] (Teh) Prelucrare a pieselor brute prin aşchiere, aducându-le la o formă şi la o dimensiune apropiată de cele finale. degroşor sn [At: ORBONAŞ, MEC. 254 / V: -osor / Pl: -oare / E: degroşa + -or] (Teh) Unealtă folosită la degroşare. degudrona vt [At: DEX / Pzi: -nez. / E: fr degoudronner] (C. e gudronul) A separa de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. degudronare sf [At: LTR2 / Pl: -nări / E: degudrona] Separare a gudronului de gazele produse la distilarea cărbunilor fosili. degudronator sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: degudrona + -tor, cf fr degoudronneur] 1-2 (Aparat sau) utilaj cu ajutorul căruia se realizează degudronarea. degurgita vt [At: IORGA, L. 1.408 / Pzi: -tez / E: ns cf ingurgita] (Rar) A voma. degusta vt [At: CODRESCU, C. I. 92/8 / V: (înv) dezg~ / Pzi: degust / E: fr deguster] 1-2 (C.i. produse alimentare, mai ales băuturi) (A mânca sau) a bea pe îndelete şi cu plăcere. 3 A gusta. 4 A savura. 5 (Fig) A recepta cu plăcere o operă de artă. 6 (Spc) A aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului şi pipăitului pentru a determina calităţile unui aliment. 7 (Spc; subiectul e un specialist) A atesta calităţile unui vin, prin degustare (6). degustare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -tări / E: degusta] 1-2 Consumare pe îndelete şi cu plăcere a unor (mâncăruri sau) băuturi Si: degustat1 (1-2), degustaţie (1-2). 3 Gustare. 4 Savurare. 5 (Fig) Receptare cu plăcere a unei opere de artă Si: degustat1 (5), degustaţie (5). 6 (Spc) Apreciere cu ajutorul gustului, mirosului, văzului şi pipăitului pentru a determina calităţile unui aliment Si: degustat1 (6), degustaţie (6). 7 (Spc) Atestare de către un specialist a calităţilor unui vin. prin degustare (6) Si: degustat1 (7), degustaţie (7). degustat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: degusta] 1-2 Degustare (1-2). 3 Gustare. 4 Savurare. 5-7 Degustare (5-7). degustat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -aţi, -e / E: degusta] 1-2 (înv; d. mâncăruri sau băuturi) Care a fost apreciat prin degustare (1-2). 3 Gustat. 4 Savurat. 5 (Fig; d. mesajul unei opere de artă) Receptat cu plăcere. 6 (Spc; d. alimente) Ale cărui calităţi au fost apreciate cu ajutorul gustului, mirosului, văzului şi pipăitului. 7 (Spc; d. vin) Ale cărui calităţi au fost atestate de către un specialist, gustându-1. degustător, -oare smf, a vz degustător degustaţie sf [At: COSTINESCU / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr degustation] 1-2 Degustare (1-2). 3 Gustare. 4 Savurare. 5-7 Degustare (5-7). degustaţiune sf vz degustaţie degustător, -oare [At: COSTINESCU / V: -tat- / Pl: -i, -oare / E: degusta + -tor] 1-4 smf, a (Persoană) care consumă pe îndelete şi cu plăcere (mâncăruri sau) băuturi. 5-6 smf, a (Fig) (Persoană) care receptează cu plăcere mesajul unei opere de artă. 7-8 smf, a (Spc) (Persoană) care apreciază calitatea unui aliment cu ajutorul gustului, mirosului, văzului şi pipăitului. 9-10 smf, a (Spc) (Specialist) care atestă calităţile unui vin, prin degustare (6). deh i vz de dehana i [At: ŞEZ. XXIII. 45 / E: ns cf tc delum ,,gură“] (Reg) Cuvânt prin care se exprimă dezaprobarea. dehăinare sf[At: UDRESCU. GL. / Pl: -nări / E: dehăina] (Mun) 1 Stare generală proastă. 2 Deprimare. dehălat, -ă [At: CV 1950. nr. 9-10.47 / Pl: -aţi, -e / E: ctm dehămat + îngălat] 1-2 smf a (Persoană) cu îmbrăcămintea neîngrijită, murdară şi jerpelită-. dehăula vt [At: COMAN. GL. / V: desh- / Pzi: -lez / E: net] (Reg) A se dezbrăca de hainele vechi şi rupte. dehidrator sn vz deshidrator dehidrogena vt [At: DN2 /V: desh- / Pzi: -nez / E: fr deshydrogener] 1-2 (Chm) A elimina hidrogenul din molecula compuşilor organici prin procedee (termice sau) catalitice. dehidrogenare sf [At: SFC IV. 318 / V: desh- / Pl: -nări / E: dehidrogena] (Chm) 1-2 Eliminare a hidrogenului din molecula compuşilor organici prin procedee (termice sau) catalitice Si: dehiclrogenat1. dehidrogenat1 sn [At: MDA ms / V: desh- / Pl: -uri / E: dehidrogena] Dehidrogenare. 55 DEHIDROGEN AT2 dehidrogenat2, -ă a [At: MDA ms / V: desh- / Pl: -aţi, -a / E: hidrogena] (Chm; d. compuşi organici) Din care s-a eliminat hidrogenul. dehidrază sf [Ai: MACAROVICI. CH. 639 / Pl: ~ze / E: fr deshydrase] (Chm; mpl) Dehidrogenază. dehidrogenază sf [At: LTR2 / Pl: ~ze / E: fr deshydrogenase] (Chm; mpl) Enzimă care determină transferul atomilor de hidrogen de pe un substrat către moleculele acceptoare Si: dehidrază. dehiscent, -ă a [At: BARCIANU / Pl: -nţi, ~e / E: fr dehiscent, lat dehiscens, -tis] (Bot; d. fructe) Care se deschide spontan când ajunge la maturitate, punând în libertate seminţele. dehiscenţă sf [At: RESMERIŢĂ, D. / Pl: -ţe / E: fr dehiscence] (Bot) Deschidere de la sine a unui fruct, a unei antere sau a unui sporange când ajunge la maturitate. dehlemeti vr [At: CV 1950, nr. 4, 43 / Pl: -tesc / E: ns cf lehămeti] (Reg) 1 A se dispensa de ceva. 2 A renunţa la ceva. dehlemefire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: dehlemeti] (Reg) 1 Dispensare de ceva Si: dehlemetit (1). 2 Renunţare la ceva Si: delilemetit (2). dehlemetit sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: dehlemeti] (Reg) 1-2 Dehlemetire (1-2). dehobi [At: RĂDULESCU-CODIN / V: -hupi. desh- / Pzi: -besc / E: net] 1-2 vtr (Olt) A (se) obosi peste măsură. 3-4 vtr (Olt) A (se) slei de puteri. 5 vt (Mun) A îndurera pe cineva foarte tare. dehobire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: dehobi] 1 (Olt) Obosire peste măsură Si: dehobit1 (1). 2 (Olt) Sleire de puteri Si: deliobit1 (2). 3 (Mun) îndurerare mare Si: dehobit1 (3). dehobit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri l E: dehobi] 1-3 Dehobire (1-3). dehobit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: dehobi] 1 (Olt) Obosit peste măsură. 2 (Olt) Sleit de puteri. 3 (Mun) Care a fost puternic îndurerat. dehoi av vz dalioi dehula v vz dăula dehuhre sf vz dăulare dehulat, -ă a vz dăulat dehupi vt vz dehobi dei sm [At: AR (1829) 64 2/34 / S şi: dey / Pl: - / E: fr dey] 1 Titlu purtat de conducătorul Algeriei în feudalism. 2 Persoană cu titlul de dei (1). deicid [At: COSTINESCU / P: de-i- / Pl: ~izi / E: fr deicide] (Liv) 1-2 sm Persoană care ucide (un zeu sau) pe Dumnezeu. 3 (Spc) Ucigaş al lui Isus. 4-5 sn (Rar) Ucidere (a unui zeu sau) a lui Dumnezeu. deictic, -ă [At: SCL 1959,490 / P: de-ic~ / Pl: -ici, -ice / E: fr deictique) (Grm) 1-2 sn, a (Cuvânt) care arată spre ceva. 3-4 sn, a (Cuvânt) care demonstrează ceva. 5-6 sn, a (Cuvânt) care întăreşte un sens. deiface vt [At: HELIADE. 0.1.200 / P: de-i- / Pzi: -fac / E: ctm deifica +face] (îvr; c. i. fiinţe sau obiecte) 1-3 A deifica (1-3). deifacere .s/[At: MDA ms / Pl: -ri IE: deiface] (îvr) 1-4 Deificare (1-4). deifăcător, -oare [At: HELIADE, O. I. 207 / P: de-i- / Pl: -i, -oare / E: deiface + -âtor] (îvr) 1-6 smf a (Persoană) care deifică (1-3). deifica vt [At: NEGULICI / P: de-i- / Pzi: -ific şi (îvr) -icez / E: fr deifier, lat deificare] (Liv) 1 A considera ceva sau pe cineva ca fiind zeu Si: (înv) a deiface (1). 2-3 A atribui puteri divine (unui obiect sau) unei fiinţe Si: a zeifica, (înv) a deiface (2-3). 4 (Fig) A cinsti peste măsură. deificare i/[At: MDENC / P: de-i- / Pl: -cări / E: deifica] 1-2 Considerare (a unui obiect sau) a unei fiinţe drept zeu Si: deificat1 (1-2). (înv) deificaţie (1-2). (îvr) deifacere (1-2). 3-4 Atribuire a unor puteri divine (unui obiect sau) unei fiinţe Si: deificat1 (3-4). (înv) deificaţie (3-4), (îvr) deifacere (3-4). 5 (Fig) Cinstire peste măsură Si: deificat1 (5), (înv) deificaţie (5). deificat1 sn [At: MDA ms / P: de-i~ / Pl: (nob) -uri / E: deifica] 1-5 Deificare (1-5). deificat2, -ă a [At: MDA ms / P: de-i- / Pl: -aţi, -e / E: deifica] 1 (D. obiecte sau fiinţe) Considerat zeu. 2 (D. obiecte sau fiinţe) Căruia i s-au atribuit puteri divine. 3 (Fig) Cinstit peste măsură. deificaţie sf [At: NEGULICI / P: de-i- / Pl: -ii / E: fr deification] (înv) 1-5 Deificare (1-5). deioniza vt [At: MDA ms / P: de-io- / Pzi: -zez / E: de(s)- + ioniza] A elimina ionii dintr-un produs. deionizare sf [At: LTR2 / P: de-io- / Pl: -zări / E: deioniza] 1-2 (Proces fizico-chimic de) eliminare a ionilor dintr-un produs. deionizant sm [At: D. MED. I, 398 / P: de-io- ! Pl: -nţi / E: deioniza + -ant] Element care favorizează deionizarea. deism sn [At: I. GOLESCU. C. / P: de-ism / Pl: -e / E: fr deisme] 1 Doctrină filozofico-religioasă. răspândită în secolele XVII-XVIII. care recunoştea existenţa lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a universului şi care admitea că lumea este supusă acţiunii legilor naturii. 2 (Pex) Teism. deist, -ă [At: I. GOLESCU, C. / P: de-ist / Pl: ~i.y//, / E: fr deiste] 1-4 smf a (Adept) al deismului (1-2). 5-6 a Privitor la deism (1-2) Si: deistic (3-4). 7-8 a De deism (1-2) Si: deistic (5-6). deistic, -ă a [At: LM / P: de-is- / Pl: -ici, -ice / E: deist + -ic] (îvr) 1-2 Care aparţine deismului (1-2). 3-6 Deist (5-8). deistvui vi vz deaistvui deiştar sn vz degetar deitate sf [At: HELIADE. O. I. 200 / P: de-i- / Pl: -tăţi / E: ctm lat deus + zeitate] (îvr) Zeitate. deîmmulţit sn vz deînmulţit deîmpărţit [At: ŞINCAI, î. 27/21 / S şi: (înv) de-îm- / V: dem- / Pl: -uri / E: de4 + împărţit] (Mat) 1-2 sn. a (Prim termen al unei împărţiri) care urmează să fie împărţit la cel de-al doilea termen. deînmulţit [At: ŞINCAI, 22/19 / V: -îmm- / Pl: -uri / E: de4 + înmulţit] (Mat) 1-2 sn, a (Prim termen al unei înmulţiri) care urmează să fie înmulţit cu cel de-al doilea termen. deja av [At: CALENDARIU (1794), 36/21 /V: (reg) dăja. (înv) dejiia f E: fr deja] 1-2 în (acest sau) acel moment. 3-4 (încă) de pe acum. 5-6 (încă) de pe atunci. 7-8 (Extrem de) timpuriu. dejaba av vz degeaba dejalen sn [At: CAMIL PETRESCU. T. ap. DLR ms / V: —ă sf I Pl: -uri şi -e / E: ns cf eg dekiine] 1 Ţesătură de bumbac mercerizat. de calitate superioară, din care se confecţionează cămăşi bărbăteşti, bluze etc. 2 (Lpl) Varietăţi de dejalen (1). dejalenă sfvz dejalen deja sf [At: (a. 1739) URICARIUL XXIV. 441 / V: -je. (reg) -erj- / Pl: -je / E: mg desza] 1 (Reg) Vas făcut din doage de lemn. de obicei cu două toarte şi cu gura mai largă decât fundul Si: ciubăr, curătoare. 2 Conţinut al unei deje (1). 3 (Trs) Jgheab. dejărstvă sfvz dejurstvă dejbinat, ~ă a vz dezbinat dejdie sfvz dajdie dejdioca v vz dezghioca dejdnic a, smf vz dojnic deje sfvz dejă dejecta vt [ At: DEX-S / Pzi: -tez ! E: drr dejecţie] 1 A evacua excreţii din organism. 2 (Spc) A evacua materii fecale. 3-4 A deversa reziduuri (industriale sau) menajere. dejectare sf [At: DEX-S / Pl: -tări / E: dejecta] 1 Evacuare a excreţiilor din organism Si: dejectat1 (1). dejecţie (1). 2 (Spc) Evacuare a materiilor fecale Si: dejectat1 (2). dejecţie (2). 3-4 Deversare a reziduurilor (industriale sau) menajere, poluând apele naturale Si: defectat1 (3-4). dejecţie (3-4). dejectat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: dejecta) 1-4 Dejectare (1-4). dejectat2, -ă a [At: DEX-S / Pl: -aţi, -e / E: dejecta] 1 (Liv; d. excreţii din organism) Evacuat. 2 (D. reziduuri industriale sau menajere) Deversat. dejecţie sf[At: PROT. - POP.. N. D. / V: (înv) dij-, -iune / Pl: -ii / E: fr dejection, lat dejectio, -onis] 1-4 Dejectare (1-4). 5-6 (Ccr) Materie (fecală) din excreţiile organismului. 7-8 (Ccr) Reziduuri (industriale sau) menajere care poluează apele naturale în care se scurg. 9 (Gig; îs) Con de - Formă de relief cu aspect de evantai, alcătuită din bolovănişuri, 56 DEJUŢĂ pietrişuri nisip şi argilă depozitate de torenţi şi râuri acolo unde se produce o schimbare de pantă Si: agestru. dejecţiune sfvz dejecţie deje dină v vz dezbina deje na sfvz dejun dejeneră vi vz degenera dejer [At: DAME, T. 82 / V: dăj- / Pl: ~i / E: deja + -er] (Reg) 1 sn Ciubăr. 2 sm Dogar. dejgeucă v vz dezhioca dejgeură v vz dezgheura dejgheba vt [At: LESNEA. VERS. 122 / Pzi: -bez / E: de(s)- + [înjjgheba] (Rar; d. lichide) A ieşi din jgheab. dejghebare sf [At: MDA ms / Pl: -bări / E: dejgheba] (Rar; d. lichide) Ieşire din jgheab Si: clejghebat1. dejghebat1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: dejgheba] Dejghebare. dejghebat2, -ă a [At: ODOBESCU, S. III, 534 / V: -eşghiab-, —ă / Pl: -aţi, -e / E: dejgheba] 1 (Rar; d. lichide) Revărsat din jgheab. 2 (Fig) Dezlănţuit. dejgheţ sn vz dezgheţ dejgheţa v vz dezgheţa dejgheţat, ~ă a vz dezgheţat dejgheţător, ~oare a vz deugheţător dejgheura v vz dezgheura dejgheurca v vz dezghioca dejghina v vz dezbina dejghinare sf vz dezbinare dejghinat, -ă a vz dezbinat dejghinător, -oare sf vz dezbinator dejghioca v vz dezghioca dejghiora v vz dezgheura dejgina v vz dezbina dejgiuga v vz dejuga dejivra vt [At: MDENC / V: degi~ / Pzi: ~rez / E: fr degivrer] (Teh; c. i. straturi de gheaţă sau de chiciură) A înlătura de pe suprafeţe, de obicei metalice, care vin în contact cu aerul umed la temperaturi scăzute. dejivrajsn [At: DN3 / V: degi- / Pl: -e / E: fr degivrage] (Teh) Dejivrare. dejivrare sf [At: LTR2 / V: degi~ / Pl: -rari / E: degivra] (Teh) înlăturare a straturilor de gheaţă sau de chiciură de pe suprafeţe, de obicei metalice, care vin în contact cu aerul umed la temperaturi scăzute Si: dejivraj, dejivrat1. dejivrat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: dejivra] Dejivrare. dejivrat2, -a a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: dejivra] (D. suprafeţe care vin în contact cu aerul umed la temperaturi scăzute) Curăţat de straturi de gheaţă şi chiciură. dejivrorsn [At: LTR2 / V: degi-l Pl: ~i / E: fr degivreur] (Teh) Instalaţie de protecţie a unui avion contra formării straturilor de gheaţă pe aripi, elice etc. în cursul zborului prin mase de aer umed şi subrăcit. dej mar sm vz dijmar dejmă sfvz dijme dejmăli v vz dijmăli dejmui v vz dijmui dejmuire sf vz dijmuire dejnădăjduit, -ă a vz deznădăjduit dejojare ş/’[At: LTR2 / Pl: -jari /E: ns cf dejuclier] Desprindere de apă a unui hidroavion în cursul decolării. dejone s vz dejun dejosi vtr [At: ANON. CAR. / V: -eso-, desoşi / Pzi: -sesc / E: de4 + jos] (îvr) 1-2 A (se) umili. 3-4 A (se) înjosi. 5-6 A (se) dezonora. 7-8 A (se) degrada. dejosire sf[At: F (1870), 196 / Pl: -ri / E: dejosi] (îvr) 1 Umilire. 2 Dezonoare. 3 înjosire. 4 Degradare. dejosit1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: dejosi] (îvr) 1 Umilire. 2 Dezonoare. 3 înjosire. 4 Degradare. dejosit2, -ă a [At: ALEXI, W. / Pl: -iţi, -e / E: dejosi] (îvr) 1 Umilit. 2 Degradat. 3 Dezonorat. dejositor, -oare ci [At: BARIŢIU. P. A. III, 3 / Pl: -i, -oare / E: dejosi+ -tor] (Reg) 1 Care umileşte. 2 Care dezonorează. 3 Care înjoseşte. 4 Care degradează. dejoşi v vz dejosi dejt sn vz deget dejuca vt [At: NEGULICI /V: (înv) desj- / Pzi: -joc / E: de(s)- +juca cdp fr dejouer] 1 (C. i. planuri, intrigi etc.) A pune piedici. 2 A zădărnici planurile sau uneltirile cuiva. dejucare sf [At: DL / Pl: -cări / E: dejuca] Zădărnicire a planurilor sau uneltirilor cuiva Si: dejucat1. dejucat sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: dejuca] (D. planuri, intrigi etc.) Zădărnicire. de jude ca v vz dezjudeca dejudecare sf vz dezjudecare dejuga [At: VARLAAM, C. 249 /V: dezj~, (îvp) desj-, (înv) degiuga, -jgiun-, dijiuga, (reg) dăj- / Pzi: -jug / E: lat desiungere] 1 vt (C.i. vite) A scoate din jug. 2 vt (Pfm; îe) A ~ boii de la car A termina. 3 vt (înv; fig) A dezrobi. 4 vi (Rar; fig) A ajunge undeva Si: a se aşeza, a poposi. 5-6 vi (Reg; îe) A ~ rău (sau la moara frântă) A nimeri la un om rău sau într-un moment nepotrivit. 7 vi (Reg; îe) A ~ la (un) noroc A merge la întâmplare. dejugare sf [At: RUS. I. III. 261/10 / Pl: -gări / E: dejuga] 1 Scoatere a boilor din jug Si: dejugat1.2 (înv; fig) Dezrobire. 3 (Rar; fig) Poposire. dejugat1 sn [At: PONTBRIANT. D. /Pl: -uri / E: dejuga] 1-3 Dejugare (1-3). 4 Timpul de repaus, când se dejugă boii şi se întrerupe lucrul. dejugat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: desj- / Pl: -aţi, -e / E: dejuga) 1 (D. vite) Scos din jug. 2 (D. care şi căruţe) Care are vitele scoase de la jug. 3 (înv; fig) Dezrobit. 4 (Rar; fig) Poposit. dejugătoare sf [At. DDRF / Pl: -ori / E: dejuga+ -ătocire] Loc de popas unde se dejugă vitele pentru a se odihni Vz stanişte. dejun sn [At: AR (1829). 611 /17 / V: (înv) -jene sf -jone sf/ Pl: -uri, (înv) -e / E: pvb dejuna] 1 (îs) micul - Gustare de dimineaţă. 2 (Pex; îas) Timp al zilei când se serveşte micul dejun (1). 3 Masă de amiază Si: prânz. 4 (Ccr) Ceea ce se pregăteşte sau se mănâncă la dejun (4). 5 (Pex) Timp al zilei când se serveşte dejunul (4). dejuna vt [At: I. GOLESCU, C. /V: (înv) desj- / Pzi: -nez, 3 şi -ună; Cj (înv) 2 să -ni. 3 să -ne / E: fr dejeuner] 1 A lua gustarea de dimineaţă. 2 A lua masa de prânz Si: a prânzi. dejunare sf [At: NEP. VIND. 49/26 / Pl: -nări / E: dejuna] (Rar) 1 Luare a gustării de dimineaţă Si: dejunat1.2 Prânzire. 3 (îs) Sală de - încăpere în care se serveşte masa. dejunat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri l E: dejuna] 1-2 Dejunare (1-2). dejunat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -aţi, -e / E: dejuna] (înv; d. oameni) Care a luat un dejun (1,3). dejuncţiune sfvz disjuncţie dejunţiu a [At: STAMATI. D. 55 / P: -ţiu / Pl: -ii l E: fr disjonctif] (îvr) Disjunctiv. de jure lav [At: DN3 / P: -iu- / E: lat de jure] (Jur; îoc de facto) De drept. dejurna ai vz dejurnă dejurnă ai [At: CHIRIAC. 60 / V: (înv) -na, -ne, -nii, -noi / S şi: de jurnă / E: rs AexypHHft] (Asr) De serviciu (pe timp de o zi). dejurne ai vz dejurnă dejurnii ai vz dejurnă dejurnoi ai vz dejurnă dejurstfaş smf a [At: PR. DRAM. 498 / Pl: -i, -e / E: dejurstvă + -a$] (îvr) 1-2 (Persoană) care se află în arest militar. dejurstvă i/[At: HELIADE. O. II, 322 / V: -tfă, -jăr, -dj- / Pl: / E: rs AexypcTBo] (înv) 1 (Mii) Corp de gardă. 2 Comandament militar. 3 Cancelarie a unei dregătorii Si: clezină. dejuţă sf[At: ALR II/I / Pl: -ţe / E: deja + -uţă] (Reg) Găleată. 57 DELABORA delabora vt [At: DN2 / Pzi: ~rez / E: ns cf elabora] A demonta dintr-un loc instalaţiile, maşinile şi muniţiile devenite inutilizabile sau periculoase. delaborare sf [At. LEG. EC. PL. 287 / Pl: -rări / E: delabora] Demontare dintr-un loc a instalaţiilor, maşinilor şi muniţiilor devenite inutilizabile sau periculoase Si: delaborat1, dezmembrare. delaborat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: delabora] Delaborare. delaborat2, -ă [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: delabora] (D. instalaţii, maşini, muniţii) Demontat. delabra vtr [At: HELIADE, O. II, 377 / Pzi: -rez / E: fr delabrer] 1-2 A (se) deteriora. delabrare sf [At: VLAHUŢĂ. S. A. II, 380 / Pl: -rări / E: delabra] Deteriorare. delabrat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: delabra] Deteriorare. delabrat2, -ă a [At: ALEXI, W. / Pl: -aţi, -e / E: delabra] Deteriorat. delaolaltă av [At: ŞINCAI, HR. III, 156/2 / P: -la-o- / E: de4 + laolaltă] (Rar) împreună. delapida vt [At: PONTBRIANT, D. / V: dil~ / Pzi: -dez. / E. fr dilapider. lat dilapidare] 1 (C. i. bani, bunuri etc.) A sustrage (din avutul statului). 2 (îvr; c. i. bani, bunuri etc.) A risipi. delapidare sf [At. PONTBRIANT, D. / V: dil~ / Pl: -dări / E: delapida] 1 Sustragere de bani sau de bunuri din avutul statului Si: delapidat1 (1). 2 (Pex) Infracţiune care constă în însuşirea, folosirea sau traficarea de către un angajat, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa Si: delapidat1 (2). 3 Risipire de bani sau bunuri Si: delapidat1 (3). delapidat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: delapida] 1-3 Delapidare (1-3). delapidat2y -ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -aţi, -e IE: delapida] 1 (D. bani sau bunuri) Sustras din avutul statului. 2 (D. bani sau bunuri) Risipit2. delapidator, -oare smf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -i, -oare / E: fr dikipidateur] 1-2 Persoană care delapidează (1-2). delapidaţie sf [At: PROT. - POP.. N. D. / V: -iune, dil-, dilapidaţiune / Pl: -ii / E: fr dilapidation, lat dilapidatio] (înv) Delapidare. delapidaţiune sf\z delapidaţie delar sm [At: TDRG / Pl: -i / E: delă + -ar] (înv) Arhivar. delarvizare sf [At: D. MED. I, 416 / Pl : -zări / E: de4 + larvă + -iza] Distrugerea sau prevenirea dezvoltării stadiilor larvare ale unor insecte. delator, -oare smf, a [At: HELIADE, O. II, 86 / V: (înv) dil-, -orie a / Pl: -i, -oare / E: fr de late ur, lat delator] 1-2 (Persoană) care face o delaţiune Si: denunţător, părător, delaţie sf vz delaţiune delaţiune sf [At: HELIADE, O. III, 91 / V: (înv) -ie / Pl: -ni / E: fr delation, lat delatio] (Liv) Denunţare. delavarie sf[At: LEXIC REG. 35 / Pl: -ii / E: net] (Olt) Viţă pe care se altoieşte viţa nobilă. delă sf [At: PSALT. 239 / Pl: dele / E: vsl 4&10] 1 (înv) Treabă. 2 (îrg) Afacere. 3 (îrg; îe) A da (sau a intra) într-o (ori în) ~ A o păţi. 4 (Reg; spc) Ceartă. 5 (înv) Dosar cu acte referitoare la o anumită problemă Si: (înv) delcă (1). 6 (înv; îe) A pune (ceva) la ~ A da uitării. 7 (înv) Acţiune judiciară Si: proces, (înv) delcă (2). delăsa [At: HELIADE. O. I. 309 / Pzi: delas / E: de- +lăsa] 1 vt (înv) A părăsi. 2 vr A dovedi nepăsare faţă de o treabă începută Si: a neglija. 3 vr A abandona o treabă începută. 4 vr A-şi neglija ţinuta, aspectul. delăsare sf[At: HELIADE, O. II, 357 / Pl: -sări l E: delăsa] 1 (înv) Părăsire. 2 Neglijare a unor treburi începute Si: delăisăt1 (2). 3 Abandonare a unor treburi începute Si: delăsat1 (3). 4 Neglijare a ţinutei, a aspectului personal. delăsat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: delăsa] 1-4 Delăsare (1-4). delăsat2, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -aţi, ~e / E: delăsa] 1 (înv) Care este părăsit. 2 (D. o treabă începută) Neglijat. 3 (D. o treabă începută) Abandonat. delăsător, -oare smf, a [At: DEX2 / Pl: -i, -oare l E: delăsa + -tor] 1-6 (Persoană) care se delasă (2-4) Si: indolent, neglijent, (pop) lăsător, (înv) de griji tor. delătura vt [At: BARIŢIU. P. A. I, 74 / Pzi: -ătur şi -rez / E: de(s)- + latură] (îrg) A înlătura. delăturare ş/ [At: BARIŢIU, P. A. II, 667 / Pl: -rări / E: delătura] (îrg) înlăturare. delăturat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: delătura] (îrg) înlăturare. delăturat2, -ă a [At: CONV. LIT. I. 137 / Pl: -aţi, -e / E: delătura] (îvr) înlăturat. delăturea a vz delături delături av [At: VALIAN, V. / V: -rea, dil- / E: de4 + laturi] (Pop) Deoparte. delăzui vr [At: MERA. L. B. 111 / Pzi: -esc / E: ns cf laz] (Reg) A se răsfăţa. delânare sf[At: LTR2 / Pl: -nări / E: de4 + lână + -are] Operaţie de îndepărtare şi recuperare a lânii de pe pieile de oaie şi de miel, efectuată în tăbăcării. delca'mă sf [At: LTR2 / Pl : -ne / E: ns cf cocaină] Substanţă anestezică din grupa esterilor aminoalcoolici folosită în stomatologie Si: dextrocaină. delcă sf [At: IORGA, S. D. XXI, 270 / Pl: -Ice / E: delă + -că] 1-2 (înv) Delă (5,7). delcea &f[At: GALACTION, O. A. I, 277 / A: net / Pl: -ele / E: ns cf vâlcea] (Rar) Morman (de zăpadă). delco sni [At: LTR2 / E: fr delco] Cap distribuitor la motoarele cu aprindere electrică. delcredere sn [At: I. PANŢU. PR / Pl: -ri / E: ger Delkredere, cf it del credere] Angajament al unui agent care, în schimbul unui comision special, garantează personal plata tuturor mărfurilor pe care le vinde în contul altuia. deldeluş sn vz derdeluş delea sfvz derea delean, -ă [At: (a. 1677) BUL. COM. IST. V, 207 / Pl: -i şi -leni / E: deal + -ean] 1-2 smf, a (îoc câmpean, muntean, vălean) (Persoană) originară de la deal. 3-4 smf, a (Persoană) care trăieşte la deal. 5 a (D. aşezări omeneşti) Care este aşezat la deal. 6-7 a Specific (regiunii de deal sau) locuitorilor de la deal. 8-9 a Referitor la (regiunea de deal sau) la locuitorii de la deal. deleancă sf [At: TDRG / Pl: -lente / E: delean + -că] 1 (Rar) Femeie originară de la deal. 2 (Rar) Locuitoare de la deal. 3 (Art) Dans popular nedefinit mai îndeaproape Si: delencuţa. 4 Melodie după care se execută deleanca (3) Si: delencuţa. deleatnic, -ă a vz deletnic deleatur sn [At: CADE / P: -le-a- / Pl: net / E: fr deleatur, lat deleatur] Semn, corectură tipografică prin care se indică suprimarea unei litere, a unui cuvânt etc. delebil, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -i, -e / E: fr delebile] (Liv) Care poate fi şters. dele cat, -ă a vz delicat delecitiniza vr [At: LTR2 /Pzi: 3 -zează / E: de4 + lecitină + -iza] (Chm) A se separa concentratele de fosfatide (cu predominarea lecitinelor) din uleiuri. delecitinizare sf [At: LTR2 / Pl: -zări / E: delecitiniza] (Chm) Separare a concentratelor de fosfatide din uleiuri. delecăi vr [At: ALEXICI, L. P. 207 / Pzi: -esc / E: ns cf olecăii] (Reg) A se văi ta. delecta vtr [At: HELIADE, O. I, 362 /V: (înv) dil- / Pzi: -tez şi (înv) di lese / E: fr delecter, it dilettare, lat delectare] 1-2 A (se) bucura pe îndelete (cu sau de ceva). 3-4 (A face pe cineva să simtă sau) a simţi încântare, plăcere. 5-6 A (se) distra. 7-8 A (se) încânta. delectabil, -ă a [At: NEGULICI / Pl: -i, -e / E: fr delectable, it delettabile, lat delectabilis] (Rar) 1 Care delectează (1) Si: (rar) delectant. 2 Plăcut. 3 Agreabil. 4 încântător. 58 DELIBERAŢIE delectant, -ă a [At: SCRIBAN, D. / Pl: -nţi, -e / E: delecta] 1-4 Delectabil (1-4). delectare sf[At: (a. 1860) PLR I. 182 / V: (înv) dil~ / Pl: -tări / E: delecta] 1 Plăcere. 2 Desfătare. 3 Distracţie. 4 încântare. delectat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) ~uri / E: delecta] 1-4 Delectare (1-4). delectat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: ~aţi, -e / E: delecta] 1-4 Care se află într-o stare de delectare (1-4). delectaţie sf [At: NEGULICI / V: -iune / Pl: -ii / E: fr delectation, lat delectatio, -onis] (înv) 1-4 Delectare (1-4). delectaţiune sfvz delectaţie delega [At: FM (1844), 27-/32 / Pzi: -eg / E: fr deleguer, lat delegare] 1 vt A transmite cuiva dreptul de a acţiona ca reprezentant al unei persoane sau al unei instituţii. 2 vr (Rar) A se autosupune. 3 vt A însărcina pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări. delegare sf [At: HELIADE. PARALELISM I, 68/33 / Pl: -gări / E: delega] 1 Delegaţie (2). 2 (Rar) Autosupunere. 3 însărcinare pe timp limitat, cu executarea, supravegherea sau organizarea unei lucrări Si: delegat1 (3). 4 Trimitere temporară a unui angajat în afara locului de muncă obişnuit, pentru a îndeplini anumite însărcinări de serviciu, în interesul unităţii din care face parte Si: delegat1 (4). delegat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: delega] 1-4 Delegaţie (1-4). delegat2, ~ă [At: BUDAI-DELEANU. Ţ. 338 / Pl: -aţi, -e / E: fr delegue, lat delegatus] 1-2 smf, a (Persoană) care a primit o delegaţie (2). 3 smf (Reg) Deputat. 4 smf Reprezentant sau trimis al unui stat ori al unui guvern la o conferinţă, la un congres, la o organizaţie naţională sau internaţională. delegatar, ~ă smf a [At: PR. DREPT. 348 / Pl: -i, -e / E: fr delegataire] 1-4 (Rar) (Persoană) care deleagă (1,3). delegaţie ş/'[At: CANTEMIR. 1.1. II. 384 / V: (înv) -iune, -găciune / Pl: -ii / E: fr delegation, lat delegatio] 1 Grup de persoane împuternicit cu o misiune specială. 2 însărcinare de a se prezenta sau de a acţiona în numele cuiva Si: delegare (1), delegat1 (1). 3 (îlav) în ~ în calitate de delegat2 (1). 4 (Ccr) Act prin care cineva este desemnat ca delegat (1). 5 (Spc) Act prin care un debitor transportă creditorului său o sumă pe care i-o datorează alt debitor. delegaţiune sfvz delegaţie delegaciune sf vz delegaţie delei vt [At: I. IONESCU. P. 39 / V: deleia / Pzi: -esc / E: fr delayer] (Rar; c. i. corpuri solide sau pulverulente, ca argila, creta etc.) A amesteca cu un lichid pentru a obţine o pastă omogenă. delejanţ sn vz diligenţa1 delencuţa sf[At\ SEVASTOS, N. 281 / Pl: -ţe / E: deleancă + -ută] 1-2 (Mol) Deleancă (3-4). delesta vt [At: DEX / Pl: -tez / E: iidelester] A arunca lestul din corăbii sau baloane, pentru a le uşura. delestare sf[At: DN3 / Pl: -tări / E: delesta] Aruncare a lestului din corăbii sau baloane pentru a le uşura. deleter, -a a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr deletere] (Liv) Vătămător. delexicaliza vtr [At: DEX2 / Pzi: -z.ez / E: de(s)- + lexical + -iza] 1-2 (A face să piardă sau) a pierde conţinutul semantic. delexicalizare sf [At: DEX2 / Pl: -zări / E: delexicaliza] Pierdere a conţinutului semantic. delexicalizat,~ă a [At: DEX-S / Pl: -aţi, -e / E: delexicaliza] (D. cuvinte) Care şi-a pierdut conţinutul semantic. delfic, -a a [At: MICU, L. 134/5 / V: deal- l Pl: -ici, -ice / E: lat Delphicus] (Rar) 1 Care aparţine oracolului din Delfi Si: delficesc. 2 Care provine de la oracolul din Delfi Si: delficesc. 3 Referitor la oracolul din Delfi Si: delficesc. 4 Specific oracolului din Delfi Si: deljicesc. delficesc, -ească a [At: MOLNAR, I. XVII/17 / Pl: -ceşti / E: Delfi + -icesc] (înv) 1-4 Delfic (1-4). delfin1 sm [At: DOSOFTEI. V. S. octombrie 66v/3 / Pl: -i / E: it delfino, lat delphinus, ngr SeXtpiv] 1 Mamifer marin cu corpul în formă de fus. cu botul alungit, prevăzut cu numeroşi dinţi conici, care atinge mărimea de trei metri şi care trăieşte în grupuri compacte în toate mările Si: (pop) porc-de-mare (Delphinus delphis). 2 (Ast) Constelaţie din emisfera boreală. în vecinătatea Căii-Lactee Si: (pop) crucea, crucea-mică. 3 Stil de înot în care sportivul, culcat cu faţa în jos. înaintează la suprafaţa apei prin mişcarea simultană şi simetrică a braţelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu bătaia simultană în plan vertical a picioarelor. delfin2 sm [At: VALIAN, V. / Pl: -i / E: fr dauphin, lat Delphinus] 1 Titlu feudal purtat de unii conţi din Franţa. 2 Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franţei, moştenitorul prezumtiv al tronului (şi suzeran al provinciei Dauphine). delfinar sm [At: SCRIBAN, D. / Pl: -i / E: delfin + -ar] (Rar) 1-2 Persoană care prinde (sau îngrijeşte) delfini. delfinariu sn [At: DN3 / Pl: -ii / E: delfin1 + -arin] 1 Bazin amenajat pentru delfini1 (1). 2 Sală sau clădire care adăposteşte un delfinariu (1) şi în care au loc reprezentaţii cu delfini1 (1). delfmic, -ă a [At: CĂLINESCU. S. 1 12 / Pl: -ici, -ice / E: delfin1 + -ic] (Rar) Asemănător unui delfin1 (1) Si: bombat. delfinmă sfs [At: LTR2 / Pl: -ne / E: fr delphinine] Alcaloid extras din semi nţele nemţişoru 1 ui -de-câmp. delfinist, -ă smf [At: DEX2 / Pl: -işti, -e / E: it delfinista] înotător în stilul delfin1 (3). delfinii sn [At: CANTUNIARI. L. M. 91 / Pl: -e / E: fr delphinite, ger Delphinit] (înv) Epidot. deli-aga sm [At: MUŞTE, ap. ŞIO II0,45 / Pl: -le / E: tc deli-aga] (Tcî) Delibaşă. delibaş1 sm vz delibaşă delibaş2, -ă a [At: ALR I. 1802/679 / V: (reg) dili- / Pl: -i, -e / E: delibăşi] (Dob; d. oi) Capiu. delibaşă sf vz delibaşă delibaşă sm [At: COSTIN, ap. ŞIO II,, 156 / S şi: -i-başă /V: delibaş, -şa sf / E: tc deli basi] 1 (Tcî) Şef al deliilor (1). 2 (Tcî) Căpetenie a gărzii domneşti. 3 (Reg) Nebun. delibăşeală sf [At: CHEST. V. 167/73 / Pl; -şeii / E: delibăşi + -eală] (Reg) Boală a oilor Si: (reg) căpiălă. delibăşi vi [At: ALR I. 801/684 / Pzi: -şese / E: delibaşă] (Reg; d. oi) A se îmbolnăvi de delibăşeală. delibera [At: CALENDARIU (1794). 32/10/ Pzi: -rez / E: fr deliberer, lat deliberare] 1 vi (D. membrii unei instanţe judecătoreşti, ai unei adunări legiuitoare) A chibzui în comun şi a discuta (în secret) asupra luării unei hotărâri. 2 (Pex)v/ A decide. 3 vt (Rar) A pune în libertate Si: a elibera. deliberant, -ă a [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -nţi. -e / E: fr deliberant] 1-2 Care deliberează (1-2). deliberare sf [At: HELIADE. O. II, 349 / Pl: -rări / E: delibera] 1 Dezbatere. 2 Hotărâre luată în urma unei dezbateri. 3 (Rar) Punere în libertate. deliberat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri l E: delibera] Dezbatere. deliberat2, -ă a [At: (a. 1777) IORGA. S. D. XII. 94 / Pl: -aţi, -e / E: delibera] 1 Care a fost bine gândit. 2 Decis. 3 Care a fost făcut în mod intenţionat. 4 (Rar) Pus în libertate. deliberativ, -ă [At: NEGULICI / Pl: / E: fr deliberatif, lat deliberativus] 1 a Care deliberează (1) având dreptul de a lua o hotărâre. 2 a (îs) Vot - Vot al cărui rezultat este obligatoriu. 3 a (îs) Gen - Gen în care oratorul îşi propune a face să se adopte sau să se respingă o hotărâre. 4 sf a (înv; grm; îs) Propoziţie -ă (Propoziţie) interogativă dubitativă. 5 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă echilibru. deliberator. -oare a [At: PROT.-POP., N. D. / V: (iuz) -iu.-orie / Pl: -i, -oare / E: delibera + -tor] (înv) 1 Mântuitor. 2 Care deliberează (1). deliberatoriu, -orie a vz deliberator deliberaţie sf[At: (a. 1817) URICARIUL, V. 26/11 / V: (iuz) -iune. -raţiune / Pl: -ii / E: fr deliberation, lat deliberatio] (înv) 1-2 Deliberare (1-2). 3 Micşorare a unui lucru. 59 DELICA delica vr [At: DAms / Pzi: ~ic / E: drr delicat] (Reg) A se civiliza (în maniere). delicat, -ă a [At: BELDIMAN. A. 14/3 / V: (înv) delecti. dilicat / Pl: -aţi, -e l E: fr delicat] 1 (D. probleme, situaţii etc.) Care cere mare prudenţă şi subtilitate. 2 (D. fiinţe şi lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Graţios. 3 (Pex) Fragil. 4 (Pan; d. plante şi părţi ale lor) Plăpând. 5 (îoc robust) Şubred. 6 (D. lucruri) De calitate bună. 7 (D. culori, nuanţe) Discret. 8 (D. mâncăruri, băuturi, parfumuri) Fin. 9 (D. oameni şi d. manifestările lor) Plin de atenţie. 10 Politicos. delicatenţă sfvz delicateţe delicatesă sf[At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 6 / V: (înv) ~suri sn / Pl: -se / E: fr delicatesse, ger Delikatesse] (Lpl) Aliment fin (îndeosebi prăjituri şi specialităţi culinare). delicatesuri sn vz delicatesă delicateţă sfvz delicateţe delicateţe sf[At: BELDIMAN, N. P. I, 56/8 / V: (înv)-ţă, ~enţă / Pl: -ţi şi (rar) -ţuri / E: fr delicatesse] 1 Subtilitate. 2 Gingăşie 3 Graţie. 4 Fragilitate. 5 Discreţie. 6 Fineţe. 7 Atenţie. 8 Politeţe. 9 (îlav) Cu ~Cu multă grijă. 10 (Ccr) Vorbe delicate. deli-ceauş sm [At: DIONISIE, C. 210 / Pl: -i / E: tc deli-gauş] (înv) Caporal în armata turcească. delicios, -oasă a [At: CALENDARIU (1794), 29/23 /V: (înv) -iţios / Pl: —oşi, -oase / E: fr delicieux, lat deliciosus] 1 Extrem de plăcut Si: fermecător, încântător, (înv) desfătător. 2 (D. mâncăruri şi băuturi) Foarte gustos Si: săvuros. 3 (Fig; d. oameni) Adorabil. deliciu sn [At: CALENDARIU (1794), 28/25 / V: ~i ţie sf/ Pl: -ii şi (înv) -ri / E: fr delice, lat delicium] 1 Plăcere foarte mare Si: desfătare, încântare. 2 Savoare. 3-4 (Fig; fam) Lucru (sau fiinţă) încântătoare. delict sn [At: INSTRUCŢII. 17/39 / V: (înv) -it / Pl: / E: fr delit, lat delictum] 1 Fapt nepermis de legea penală. 2 Infracţiune de mai mică gravitate, care se sancţionează cu amendă penală sau cu închisoare corecţională. delictual, ~ă a [At: PR. DREPT. 314 / P: -tu-al / Pl: -i, -e / E: ns cf delict] 1-4 Delictuos (3-6). delictuos, ~oasă a [At: MAIORESCU, D. V. 310 / P: -tu-os / Pl: -oşi, -oase / E: fr delictueux] 1-2 (D. oameni) Care comite un delict (1-2). 3-4 (D. fapte) Care prezintă caracterele unui delict (1-2) Si: delictual. 5-6 Care ţine de un delict (1-2) Si: delictual, delicvent, -ă smfvz delincvent delicvenţă sfvz delincvenţă delicvescent, -ă a [At: MARIN, PR. I. 231/16 / S şi: -cue- l Pl: -nţi, -e / E: fr deliquescens, lat deliquescens] (D. substanţe chimice) Care absoarbe vaporii de apă din atmosferă până la solubilizare. delicvescenţă sf [At. CADE / S şi: -cue- / Pl: -ţe / E: fr deliquescence] 1 Proprietate a unor substanţe solide de a fi delicvescente. 2 (Liv; fig) Decadenţă. delieşte av [At: ŞIO II,. 404 / P: -li-e- / E: deliu + -este] (Pop) 1-3 Cum poartă delii (1-3). 4-6 în felul deliilor (1-3). deligaţie sf [At: DN2 / Pl: -ii / E: fr deligation] Aplicare a unui bandaj, a unui aparat sau a unui medicament extern. delignifica vtr [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 501 / Pzi: -iftc / E: de4 + lignifica] 1-2 A (se) separa complexul hidraţilor de carbon de lignină. delignificare sf [At: LTR2 / Pl: -cări l E: delignifica] Separare a complexului hidraţilor de carbon de lignină. delimita vtr [At: GHICA, C. E. I. 151 / Pzi: -tez / E: fr delimiter] 1-2 A (se) fixa limitele unui lucru Si: a (se) limita, a (se) mărgini, a (se) stabili. 3-4 (Fig) A (se) contura. delimitabil, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -i, -e l E: fr delimitable] Care poate fi delimitat (1). delimitare sf [At: TIMPUL (1856), nr. 1. 23/8 / Pl: -tări / E: delimita] Fixare a limitelor unui lucru Si: (înv) delimitat1 delimitaţie. delimitat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: delimita] (înv) Delimitare. delimitat2, -ă a [At: I. IONESCU. M. 99 / Pl: -aţi, -e / E: delimita] Cu limite fixate Si: hotărât, mărginit. delimitativ, -ă a [At: HASDEU, I. C. I. 56 / Pl: -i, -e / E: delimita + -tiv] (Rar) 1-2 Care delimitează (1-2) Si: delimitator (1-2). delimitator, -oare [At: LM / Pl: -i, -oare / E: delimita + -tor) 1-2 a Delimitativ (1-2). 3 sm Persoană însărcinată cu fixarea limitelor. delimitaţie sf [At: I. IONESCU, M. 24 / V: -iune / Pl: -ii / E: fr delimitation] (înv) Delimitare. delincvent, -ă smf, a [At: FILIMON. O. II. 79 / V: -lic- / S şi: -cuent / Pl: -nţi, -e / E: fr delinquant, lat delinquens] 1-2 (Persoană) care a săvârşit 1111 delict penal. delincventă sf [At: CĂLINESCU, I. 117 / V: -lic- / Pl: -ţe f E: fr delinquance] 1 Fenomen social care constă în săvârşirea de delicte. 2 Totalitate a delictelor săvârşite, la un moment dat. într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. delineare sf vz deliniare delineator, -oare a, sn vz deliniator delineatură sf vz deliniatură delineaţie sf vz deliniaţie delineavit sn [At: DER / P: -ne-a- / Pl: ? / E: fr delineation, lat delineatio] Cuvânt care însoţeşte, într-unul din colţurile de jos ale unei gravuri, numele autorului. delinia vt [At: ŞINCAI. ÎNV. 26r / V: (înv) -nea, ~ii / Pzi: -iez şi (îvr) -iese / E: fr delineer] (înv) 1 (C.i. obiecte, construcţii etc.) A face conturul Si: a schiţa, a trasa. 2 (Fig) A indica pe scurt Si: a contura. deliniare sf[At: STAMATI, D. / V: -neare / Pl: rri / E: delinia] 1 Schiţare. 2 (Fig) Conturare. deliniator, ~oare [At: LM / V: ~nea~, ~iu / Pl: -i, -oare / E: delinia + -tor) 1 a (înv) Desenator. 2 sn Instrument de desen. deliniatură sf [At: GHEŢIE. R. M. / Pl: -ri l E: deliniat + -ură] (înv) Schiţă. deliniaţie sf[At: MAN. ÎNV. 30/15 / V: -naţie, -nea-, -iune / E: fr delineation, lat delineatio) (înv) 1 Schiţare. 2 (Fig) Conturare. defint sni [At: DN3 / E: fr delint] Material fibros preparat din lintersul extras de pe seminţele de bumbac, care se întrebuinţează ca materie primă la fabricarea hârtiei fine şi a mătăsii artificiale. delintersa vt [At: DEX / Pzi: -sez / E: ger Delinter) A îndepărta firele scurte (lintersul) de pe seminţele de bumbac egrenate. delintersare sf [At: DEX / Pl: -sări / E: delintersa] îndepărtare a firelor scurte (lintersului) de pe seminţele de bumbac egrenate. delir sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr delir, lat delirum] 1 Tulburare patologică a conştiinţei, manifestată prin aiurări, halucinaţii etc. 2 (Fig) Exaltare. 3 (Fig) Frenezie. 4 (Fig) Entuziasm excesiv. delira vi [At: DEX / Pzi: -rez / E: fr delirer] 1 A fi în stare de delir (1). 2 (Fig) A vorbi mult. pătimaş (spunând lucruri utopice sub influenţa unui entuziasm excesiv. . delirant, -ă a [At: DEX / Pl: -nţi, -e I E: fr delirant] 1 Care delirează (1). 2-3 (Ca) de delir (1). delirare sf [At: DEX/ Pl: -rări / E: delira] Stare de delir (1) Si: delirat1. delirat sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: delira] Delirare. deliricizare sf [At: MDA ms / Pl: -zări / E: deliriciza] 1-2 (Pierdere sau) înlăturare a lirismului. delirium sni [At: DEX / P: -ri-um / E: lat delirum tremens] (îs) ~ tremens Boală provocată de alcoolism şi caracterizată prin delir (1) şi prin tremur nervos al feţei şi al membrelor. delitescent, -ă a [At: DN3 / Pl: -nţi, -e / E: fr delitescent] (Med) 1 (D. ţesuturi) Dezagregat prin absorbţie de lichid. 2 (D. tumori) Care dispare subit. 3 (D. 1111 parazit) Care este în incubaţie. delitescenţă sf [At: DEX / Pl: -ţe / E: fr delitescence] (Med) 1 Dezagregare a unui corp. a unui ţesut, prin absorbţie de apă. 2 Dispariţie subită a unei tumori. 3 Perioadă de incubaţie a unui parazit. deliu, -ie [At: DEX / Pl: ~i* / E: tc deli] 1 sm Soldat din cavaleria uşoară turcă. 2 sm (în ţările române) Soldat din corpul de călăreţi înfiinţat de 60 DEMARCATIV Mihai Viteazul o data cu corpul beşliilor. 3 a (în epoca fanariotă) Soldat din garda domnească. 4-5 smf, a (Om) voinic. 6-7 smf, a (Om) viteaz. 8 a Furios. 9 a Nebun. delivrenţă ş/’[At: DN3 / Pl: -ţe / E:fr delivrance] 1-2 (Expulsie sau) extragere a placentei după expulzarea fătului. delniţă sf [Ai: DEX / Pl: -ţe / E: ucr AGMHmpia] 1 (Pop) Parte a hotarului moşiei satului care se afla în stăpânirea ereditară a unei familii de ţărani ce locuia în satul respectiv Si: (reg) jirebie. 2 (Pop) Parte dintr-o anumită împărţire structurală a pământului satului. 3 (îrg) Fâşie îngustă de teren situată în luncă sau pe un deluşor. deloc av [At: DEX / E: de4 + loc] Nicidecum. deloial, -ă a [At: DN3 / Pl: / E: îrdeloyat] 1 (Rar) Incorect. 2 Necinstit. 3 Nesincer. delta smi [At: DEX / E: ngr SeXxa] 1 A patra literă a alfabetului grecesc, în formă de triunghi. 2 (Fig) Simbol al adevărului. 3 (Pex) Adevăr. 4 (îs) Avion - Avion cu aripi triunghiulare. deltaic, -ă a [At: DEX / P: -ta-ic / Pl: -c/ic / E: fr deltaique] 1-2 Referitor la deltă (1-2). 3-4 Specific deltei (1-2). 5-6 Care provine din deltă (1-2). 7-8 Care aparţine deltei. (1-2) deltaplan sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr deltaplan] 1 Aparat de zbor foarte uşor (de forma literei greceşti delta) care poate plana în curentul dinamic de pantă sau poate pluti în curentul termic ascensional. 2 Deltaplanism. deltaplanism sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr deltaplanisme] Sport aviatic practicat cu deltaplanul (1) Si: deltaplan (2). deltaplamst sm [At: DEX / Pl: -işti / E: fr deltaplaniste] Pilot sportiv care practică deltaplanismul. deltă sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr delta] 1 Formă de relief ca un triunghi de pământ nou, umed, rezultat din depunerea de mâl şi de nisip la vărsarea unei ape curgătoare într-un lac, în mare sau în ocean, pe un teren cu panta lină, în condiţiile lipsei mareelor şi a curenţilor litorali. 2 Complex vegetal şi. zoologic foarte bogat dintr-o deltă (1). deltoid, HI [At: DEX / Pl: ~izi, ~e / E: fr deltoide] 1 a în formă de triunghi. 2 sm Muşchi al articulaţiei umărului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, claviculă şi capătul humerusului. care determină rotaţia internă şi externă a braţului. deluleţsn [At: DEX / Pl: / E: deal + -uleţ] (Şhp) 1-10 Deluşor (1-10). deluros, -oasă a [At: DEX / PI: -oşi, -oase / E: dealuri + -w] 1 (D. 0 regiune) Care are multe dealuri (1). 2 (D. o regiune) Care are mult teren arabil în pantă. 3 (D. o regiune) Care are multe podgorii. 4 (D. o regiune) Care are multe păduri. 5 (D. un teren) Accidentat. deluşor sn [At: DEX / Pl: ~oare / E: deal + -uşor] (Şhp) 1-2 Deal (1) (mic) Si: deluleţ (1-2), deluţ (1-2). 3-4 (Lpl) Deal (19) (mic) Si: deluleţ (3-4), deluţ (13-4). 5-10 (Reg) Deal (20-22) (mic) Si: deluleţ (5-10).deluţ (5-10). deluţ sn [At: DEX / Pl: / E: deal + -uţ] (Şhp) 1-10 Deluşor (1-10). deluviu sn [At: DEX / Pl: -ii / E: lat diluvium] Material sedimentar provenit din alterarea şi dezagregarea rocilor, aflat în curs de scurgere sub influenţa şuvoaielor de apă. pe pantele diferiţilor versanţi. deluzoriu, -ie a [At: DEX / Pl: -ii / E: fr delusoire, lat delusorius] (Liv) 1 înşelător. 2 Iluzoriu. dem-1 vz de modem2 sn [At: DN3 / Pl: -e / E: eg, fr dem] (Gen) Cea mai mică formă de populaţie. demachia vtr [At: DEX / P: -chi-a / Pzi: -iez / E: demaquiller] 1-2 A(-şi) înlătura machiajul sau fardul de pe faţă. demachiant, -ă sm, a [At: DEX / P: -chi-ant / Pl: -nţi, -e / E: fr demaquillant] 1-2 (Produs cosmetic) cu care se înlătură machiajul de pe faţă. demachiat1 sn [At: DEX / P: -chi-at / E: demachia] Demachiere. demachiat2, -ă a [At: DEX / P: -chi-at i Pl: -aţi, -e / E: demachia] Care şi-a înlăturat machiajul de pe faţă. demachiere ^/[At: DEX / P: -chi-e-1 Pl: -ri / E: demachia) înlăturare a machiajului de pe faţă Si: demachiat1. demagnetiza vtr [At: DEX / Pzi: -zez / E: fr demagnetiser] 1-2 (A face ca un corp să-şi piardă sau) a-şi pierde proprietăţile magnetice. demagnetizantl, -ă a [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: fr demagnetisant] Care produce demagnetizare. demagnetizare j/ [At: DEX / Pl: -zări / E: demagnetiza] 1 Supunere a unui corp la un proces care îl face să-şi piardă proprietăţile magnetice Si: demagnetizat1 (1). 2 Pierdere de către un corp a proprietăţilor sale magnetice Si: demagnetizat1 (2). demagnetizat1 sn [At: MDA ms / E: demagnetiza] 1-2 Demagnetizare (1-2). demagnetizat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: demagnetiza] (D. un corp) Care şi-a pierdut proprietăţile magnetice. * demagnetizor sn [At: DEX / Pl: '-oare / E: fr demagnetiseur] Dispozitiv electromagnetic folosit pentru demagnetizare. demagog, -ogă smf [At: DEX / Pl: -ogi, -oge / E: fr demagogue] Persoană care încearcă să-şi creeze o popularitate prin discursuri bombastice. prin promisiuni mincinoase, prin laude nemeritate etc. demagogic, -ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr demagogique] 1-4 Referitor (la demagog sau) la demagogie (1-3). 5-8 Specific (demagogului sau) demagogiei (1-3). 9-12 Care aparţine (demagogului sau) demagogiei (1-3). 13-14 în spiritul demagogiei (1-2). demagogie sf[At: DEX / Pl: -ii / E: demagogie] 1-2 (încercare de) înşelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice, laude nemeritate etc. practicată de cineva pentru a-şi crea popularitate. 3 Purtare de demagog. demanda v vz demânda demandare sf\z demândare demara [At: DEX / Pzi: -rez / E: fr demarrer) 1 vi (D. autovehicule, motoare) A se pune în mişcare Si: a porni. 2 vt (Mm) A dezlega odgoanele unei corăbii, în vederea plecării. 3 vi (Spt) A-şi lua avânt, pornind în viteză într-o cursă. demaraj sn [At: DEX / Pl: -e I E: fr demarrage] 1-3 Demarare (1-3). 4 (Fig) început al unei activităţi. 5 (Fig) Avânt. 6 (Spt) Forţă şi viteză cu care se porneşte într-o cursă. demarare i/‘[At: DEX / Pl: -rări / E: demara] 1 Punere în mişcare a unui vehicul, motor etc. Si: demaraj (1), demarat1 (1). 2 (Mrn) Dezlegare a odgoanelor unei corăbii, în vederea plecării Si: demaraj (2). demarat1 (2). 3 (Spt) Pornire cu avânt şi viteză maximă într-o cursă Si: demaraj (3), demarat1 (3). demarat1 sn [At: MDA ms / E: demara] 1-3 Demarare (1-3). demarat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e l E: demara] 1 (D. vehicule, motoare) Care a pornit. 2 (Mm; d. corăbii) Căreia i s-au desfăcut odgoanele. în vederea plecării. 3 (Spt; d. un alergător) Care ia în forţă startul unei curse. 4 (Fig; d. o activitate) început2. demarca [At: DEX / Pzi: -citez / E: fr demarquer] 1 vt A trasa o linie de demarcaţie (6). 2 vt A delimita. 3 vt A despărţi. 4 vr (Spt) A scăpa de sub supravegherea adversarului. demarcaj sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr demarquage) 1 Demarcare (1). 2 Delimitare. 3 Despărţire. 4 (Spt) Demarcare (4). 5 (Spc) Luare a unor pasaje dintr-o carte spre a le transpune în alta. demarcare sf [At: DEX / Pl: -cări IE: demarca] 1 Trasare a unei linii de demarcaţie (6) Si: demarcaj (1). demarcat1 (1). demarcaţie (1). 2 Delimitare. 3 Despărţire. 4 (Spt) Scăpare de sub supravegherea adversarului Si: demarcaj (4), demarcat1 (4), demarcaţie (4). demarcat1 sn [At: MDA ms / E: demarca] 1 Demarcare (1). 2 Delimitare. 3 Despărţire. 4 (Spt) Demarcare (4). , demarcat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: demarca] 1 Care a fost separat printr-o linie de demarcaţie (6). 2 Delimitat2.3 Despărţit2.4 (Spt) Care a ieşit de sub supravegherea adversarului. demarcativ, -ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr demarcatif] 1-2 Cu care se realizează o demarcaţie (5,7). 3-4 De demarcaţie (5,7). 5-6 Referitor la demarcaţie (5,7). 61 DEMARCAŢIE demarcaţie sf[At: DEX / V: -iune / Pl: -ii / E: fr demarcation] 1 Demarcare (1). 2 Delimitare. 3 Despărţire. 4 (Spt) Demarcare (4). 5 Operaţie prin care se stabileşte frontiera dintre două state sau limita dintre două localităţi, regiuni, suprafeţe de teren etc. 6 (îs) Linie de - Linie care desparte două state, două localităţi, două regiuni sau două suprafeţe de teren. 7 (Fig) Limită care desparte două noţiuni. demarcaţional, ~ă a [At: DN3 / P: -ţi-o- / Pl: -i, -e / E: demarcaţie + -ouai] 1-2 Cu caracter de demarcaţie (5,7). demarcaţiune sfvz demarcaţie demaror sn [At: TUDORAN.O. 113 /Pl: -oare /E: frdemarreur] 1-3 Mecanism, motor sau instalaţie cu ajutorul cărora se pornesc motoarele cu ardere internă. demasca [At: NEGULICI / V: dezm~ / Pzi: -demasc / E: fr demasquer] 1-2 vtr A(-şi) scoate masca. 3-4 vtr (Fig) A (se) arăta în adevărata lumină. 5-6 vtr A(-şi) da pe faţă planurile, acţiunile, gândurile ascunse. 7-8 vt A descoperi faţă de un inamic, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o acţiune ascunsă. demascaţii, ~ă a [At: COD. PEN. R.P.R., 625/ Pl: -i. -e / E: demasca + -/;//] Care poate fi demascat. demascare sf[At: POLIZU / V: dezm~ / Pl: -cări / E: demasca] 1 Scoatere a măştii Si: demascat1 (1). 2 Dezvăluire în adevărata lumină Si: demascat1 (2). 3 Dare pe faţă a planurilor, acţiunilor, gândurilor secrete Si: demascat1 (3). 4-5 Descoperire faţă de un inamic, prin nerespecarea regulilor de mascare, (a unui obiectiv sau) a unei acţiuni ascunse Si: demascat1 (3-4). demascat1 sn [At: MDA ms / Pl: ? /E: demasca] 1-5 Demascare (1-5). demascat2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) dezm~ / Pl: -aţi, -e / E: demasca] 1 (D. oameni) Căruia i s-a scos masca. 2 (Fig; d. oameni) Care a fost arătat în adevărata lumină. 3 (D. oameni) Căruia i-au fost date pe faţă adevăratele gânduri, planuri, acţiuni etc. 4-5 (D. obiective, acţiuni militare secrete) Care a fost dezvăluit (neintenţionat) inamicului. demasculiniza vtr [At: DN3 / Pzi: -zez / E: fr demasculiniser] 1-2 (A face să-şi piardă sau) a-şi pierde caracterele masculine. demasculinizare sf[At: DN3 / Pl: -zări / E: demasculiniza] Pierdere a caracterelor masculine Si: de masculinizat1. demasculinizat1 sn [At: MDA ms / E: demasculiniza] Demasculinizare. de masculinizat2, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e IE: demasculiniza] Care şi-a pierdut trăsăturile masculine. dematerializa vtr [At: NEGULICI, E. 1,101/27 /V: (înv) dezm~,desm~ / P: -ri-a- / Pzi: -zez. / E: fr dematerialiser] 1-4 A face să piardă (sau a pierde) caracteristicile materiei (sau chiar caracterul material). dematerializare ş/'[At: CONTEMP., S. II, 1975, nr. 1499,1 /5 /P: -ri-a-/ Pl: -zări / E: dematerializa] 1-2 Pierdere a (caracteristicilor materiei sau chiar a) caracterului material Si: dematerializat1 (1-2). dematerializat1 sn [At: MDA ms / P: -ri-a- / E: dematerializa] 1-2 Dematerializare (1-2). dematerializat2, ~ă a [At: LOVINESCU. S. I, 150 / V: (înv) dezm~ / P: -ri-a- / Pl: -aţi, -e / E: dematerializa] 1 Care a pierdut însuşirile materiei. 2 (D. suflet) Care s-a desprins de materie. demă sf [At: CONTEMPORANUL. IV. 854 / Pl: -me / E: ngr, fr deme] 1 Diviziune administrativă în Grecia antică şi în Imperiul Bizantin. 2 Miliţie orăşenească. 3 Facţiune politică în Bizanţ. demăineaţă sf, av vz dimineaţă demăînreaţă sf av vz dimineaţă demănda v vz demânda demăndare sf vz demândare demăneaţă sf, av vz dimineaţă demănecioară sf vz diminecioară demănreaţă sf av vz dimineaţă de măreaţă sf, av vz dimineaţă demăsura vt [At: ALEXI, W. / Pzi: demăsur / E: de4 +măsura] (înv) A măsura. demăsurare sf [At: ALEXI. W. / Pl: -rări / E: demăsura] (înv) Măsurare. demăsurat1 sn [At: MDA ms / Pl: -e / E: demăsura] (înv) Demăsurare. demăsurat2, a [At: COSTINESCU / Pl: -aţi, -e / E: de4 +măsurat2 după fr demesure’] (Rar) Nemăsurat. demâncare sf [At: PSALT. HUR. 46% / V: dă~ / Pl: -cări / E: de4 + mîncare] (îvp) Mâncare. . demâncat sn [At: BIBLIA (1688), 191 /41 / S şi: de mâncat / Pl: -uri / E: de4 + mâncat] (îvp) Mâncare. demâncări vt [At: DA ms / V: dă~ / Pzi: -resc / E: de4 + mâncare] (Reg; c. i. copii) A hrăni. demâncărică sf[At: ISPIRESCU, L. 397 / Pl: -ici / E: demâncare + -ică] 1-2 (Şhp) Demâncare (puţină). demânda vt [At: CALENDARIU (1794), 36/24 /V: ~măn~ / Pzi: -and / E: lat demandare] 1 (înv) A cere (să facă ceva). 2 A ruga. 3 A ordona. demândare sf [At: HELIADE, O. II, 364 /V: ~man~, ~măn~ / Pl: -dări / E: demânda] 1 Cerere (1). 2 Rugăminte. 3 Ordin. demândăciune sf [At: MAN. ÎNV. 67/21 / V: dim~ / Pl: -ni I E: demânda + -ăciune] (înv) Ordin. demândătoriu, ~orie smf, a [At: DIACONOVICI-LOGA. GR. ROM. 83/27 / Pl: -ii / E: demânda + -tor] (înv) 1-2 (Persoană) care porunceşte. demâneaţă sf av vz dimineaţă deme geană sfv z damigeană dememtra v vz dezmemtra dememtrare sfvz dezmembrare demeneaţă sf, av vz dimineaţă demeniaţă sf, av vz dimineaţă demensiune sf vz dimensiune dement, [At: BĂRCIANU / Pl: -nţi, -e / E: fr dement] 1-2 smf a (Persoană) care suferă de alienare mentală Si: nebun. 3-4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă (demenţă (1) sau) lipsă de raţiune Si: nebunesc. demenţă sf [At: NEGULICI /V: (îvr) ~ţie / Pl: -ţe / E: fr demence, lat dementia] 1 Alienaţie mintală Si: nebunie. 2 (Nob; îlv) A cădea în ~ A înnebuni. 3 Purtare zvăpăiată. demenţial, ~ă a [At: PARHON, B. 80 / P: -ţi-al / Pl: -i, -e / E: fr dementiel] 1-2 Caracteristic demenţei sau demenţilor. 3-4 Referitor la demenţă sau la demenţi. 5 (Fig) înnebunitor. demenţie sfvz demenţă demerit sn [At: LM / Pl: -e / E: fr demerite] 1 (îvr) Lipsă de merit. 2 Ceea ce face pe cineva să nu fie demn de stimă. demerhe sfvz dimerlie demers sn [At: BARIŢIU, P. A. III. 423 / Pl: -uri / E: de4 + mers cdp fr demarche] 1-4 Acţiune întreprinsă (pe lângă cineva sau) undeva (în susţinerea unei cauze sau) în scopul obţinerii unui anumit rezultat. demetamorfoza vt [At: COSTINESCU / S şi: -osa I Pzi: -zez / E: fr demetamorphoser] A face să-şi recapete înfăţişarea iniţială. demetana vt [At: DN3 / Pzi: -nez. / E: de(s)- + metan] A îndepărta metanul din hidrocarburi Si: a demetaniza. demetanare sf [At: DN3 / Pl: -nări / E: demetana] îndepărtare a metanului din hidrocarburi Si: demetaniz.are. demetaniza vt [At: DN3 / Pzi: -zez / E: de(s)- + metan + -iza] A demetana. demetanizare sf[At: DN3 / Pl: -zări / E: demetaniza] Demetanare. demfăr sn vz demfer demfer sn [At: CV 1951, nr. 3,4 / V: (reg) ~/âr / Pl: -e / E: ger Demfer] Fierbător folosit în industria spirtului. demi- [At: IORDAN, L. R. A. / E: fr demi-] Element de compunere cu sensul „jumătate". demica v vz dumica demicat, a, sm vz dumicat demicaţi snp [At: LEXIC REG. 24 / E: net cf dumicat] (Mar) Un fel de balmoş, preparat din pâine de mălai, smântână şi lapte acru (iaurt). demicifîndru sn [At: CONTEMPORANUL. IV. 217 / Pl: -re / E: demi-+ cilindru] (îvr) Pălărie semiînaltă, cu borurile înguste. 62 DEMITIZANT demie sfv z dimie demigeană sfvz damigeană demijanţă sf [At: CHEST. V, 107/68 / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Smântână care iese din urdă. demijon sn vz damigeană demilitariza vt [At: DL / Pzi: -zez / E: fr demilitariser] 1-2 (C. i. o ţară. o regiune, o întreprindere) A desfiinţa (total sau) parţial, în urma unei convenţii internaţionale, forţele armate, armamentul, instalaţiile şi orice activitate cu caracter militar. 3 A reda caracterul civil unor instalaţii, întreprinderi etc. militarizate. demilitarizare sf [At: TITULESCU, D. 92 / Pl: -zări / E: demilitariza] 1-2 Desfiinţare (totală sau) parţială, în urma unei convenţii internaţionale, a forţelor armate, a armamentului, a instalaţiilor şi a oricărei activităţi cu caracter militar Si: demilitarizat1 (1-2). 3 Redare a caracterului civil unor instituţii, întreprinderi etc. militarizate Si: demilitarizat1 (3). demilitarizat1 sn [At: MDA ms / E: demilitariza] 1-3 Demilitarizare (1-3). demilitarizat2, ~ă a [At: TITULESCU, D. 629 / Pl: -aţi, ~e / E: demilitariza] 1-2 (D. o ţară, un teritoriu etc.) Care a fost lipsit (total sau) parţial de armată, de fortificaţii sau de industrie militară. 3 (îs) Zonă ~ă Fâşie de teriroriu (de-a lungul graniţei dintre două state) în care se interzice, prin convenţii internaţionale, să se construiască fortificaţii, instalaţii militare etc. sau să se ţină forţe armate. 4 (D. instituţii, întreprinderi militarizate) Căruia i s-a redat caracterul civil. demilwnă sf [At: HELIADE, 0.1,201 / Pl: -ne / E: fr demi-lune] (Rar) Semilună. demimond sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr demimonde] (Frm) Lume a femeilor declasate, de moravuri uşoare. demimondă sf [At: DEX2 / PI: -de / E: fr demimonde] (Frm) Demimondenă (1). demimonden, ~ă [At: LUC. VII, 123 / S şi: -mi-mon- / PI: -i, -e / E: fr âemi-mondaine] (Frm) 1 sf Femeie cu purtări uşuratice Si: cochetă (3), demimondă. 2 a Care se referă la o demimondenă (1) sau la comportarea ei. demina vt [At: DN2 / Pl: -nez / E: fr deminer] (C.i. terenuri, ape etc.) A curăţa de mine1 explozive. deminare s:f[At: DER / Pl: -nări / E: demina] 1 Curăţare de mine1 explozive. 2 înlăturare a minelor1 dintr-un baraj de mine1. demineaţă sf av vz dimineaţă deminecioară sf av vz diminecioară deminecior av vz diminecioară demineraliza [At: DN2 / Pzi: -zez / E: fr de mineraliser] \vt A elimina componenţii minerali dintr-o substanţă de natură organică. 2 vr (D. substanţe organice) A-şi pierde componenţii minerali. 3 vr (D. organism, articulaţii) A sărăci de sărurile anorganice proprii. demineralizare sf [At: CADE / Pl: -zări / E: demineraliza] 1 Eliminare a componenţilor minerali dintr-o substanţă de natură organică. 2 Pierdere a componenţilor minerali din substanţele organice. 3 Sărăcire a organismului, mai ales a articulaţiilor, de sărurile anorganice proprii. 4 (îs) - osoasă Decalcifiere. deminiăţă sf av vz dimineaţă deminicioară av vz diminecioară deminjană sfvz damigeană deminţi1 sfp [At: FOLC. OLT. - MUNT. II. 374. cf 675 / E: cf deminţi2] (Reg) 1 Promisiuni ademenitoare. 2 Minciuni. deminţi2 v vz dezminţi deminţire sf vz dezminţire deminuere sfvz diminuare deminui v vz diminua deminuire sfvz diminuare de minut, ~ă a vz diminuat deminutiv, -ă a, sn vz diminutiv deminuţiune sfvz diminuţie demis1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: demite] 1-2 (îrg) Demitere (1-2). 3 Destituire. demis2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -\şi, -e / E: demite] 1 (îrg; d. ochi. sprâncene, braţe etc.) Lăsat în jos. 2 (Trs; fig) Care a coborât la un nivel inferior (într-o discuţie, atitudine etc.). 3 Destituit2. demisie sf [At: CR (1833), 1822/20 / V: ~sion sn, ~siune, dim~, (înv) dimision sn / Pl: -ii / E: fr demission, it dimissione] 1-2 (Construit cu a da, a primi) Act, cerere scrisă, prin care cineva se retrage (de bunăvoie) dintr-o funcţie, dintr-o slujbă etc., cerând să i se desfacă contractul de muncă. demision sn vz demisie demisiona [At: POLIZU / P: -si-o- / Pzi: -nez / E: fr demissionner] 1-2 vi A se retrage (de bunăvoie) printr-o cerere scrisă, dintr-o funcţie, 0 slujbă etc. 3 vi A prezenta superiorului ierarhic demisia (1-2). 4 vt (Rar) A destitui. demisionar, ~ă smf a [At: NEGULICI /V: (îvr) ~iun~, dim~ l Pl: -i, -e / E: fr demissionnaire] 1-2 (Persoană) care şi-a prezentat demisia (1-2). de misionare sf [At: POLIZU /V: (înv) dim~ / Pl: -nări / E: demisiona] 1-2 Retragere (de bunăvoie) printr-o cerere scrisă, dintr-o funcţie, o slujbă etc. Si: demisionat1 (1-2). 3 Prezentare a demisiei (1-2) Si: demisionat1 (3). 4 (Rar) Destituire. demisionat1 sn [At: MDA ms / E: demisiona] 1-3 Demisionare (1-3). demisionat2, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) dim~ l Pl: -aţi, -e / E: demisiona] 1-2 Care şi-a prezentat demisia (1-2). 3-4 Căruia 1 s-a acceptat demisia (1-2). 5 Destituit2. demisiunar sm vz demisionar demisiunat, ~ă a vz demisionat2 demisiune sfvz demisie demisol sn [At: CĂLINESCU, S. 12 / Pl: -uri / E: demi- + sol] 1 Parte a unei clădiri situată pe jumătate sub nivelul solului, sub parter. 2 Totalitate a încăperilor din această parte a clădirii. demistifica vt [At: FLACĂRA. 1975, nr. 48, 14 / Pzi: demistijic / E: fr demystifier] 1A face ca un lucru, o idee să-şi piardă caracterul mistificator Si: a demitiza (3). 2 A dezvălui. 3 A demasca (3-4). demistificare sf [At: CONTEMP., S. II. 1975, nr. 1432, 3/4 / Pl: -cări / E: demistifica] 1 Pierdere a caracterului mistificator al unui lucru, al unei idei etc. Si: demistificat1 (1), demitizare (3). 2 Dezvăluire. 3 Demascare (2). demistificat1 sn [At: MDA ms / E: demistifica] 1 Demistificare (1). 2 Dezvăluire. 3 Demascare (2). demistificat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: demistifica] Care a fost redus la ipostaza reală după ce fusese denaturat. de mistificator, ~oare smf, a [At: LL 1972. nr. 2, 124 / Pl: -i, -oare / E: demistifica + -tor] 1-2 (Persoană) care demistifică. demite [At: IORGOVICI, O. 52/10 / V: (rar) di~ / Pzi: demit / E: lat demittere, fr demettre] 1 vt (îrg; c. i. ochi. sprâncene, braţe etc.) A lăsa în jos. 2 vr (Trs; fig) A se coborî la un nivel inferior (într-o discuţie, într-o atitudine etc.) 3 vt A îndepărta pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcţie etc. Si: a destitui. demitentă j?/[At: MON. IST. 1,132 / Pl: -te / E: fr demi-teinte] Valoare intermediară de ton, care leagă în mod armonios părţile de umbră de cele de lumină într-o gravură, pictură etc. demitere sf[At: SBIERA. F. S. 245 /V: (înv) di~ / Pl: -ri l E: demite] 1 (îrg; d. ochi, sprâncene, braţe etc.) Lăsare în jos Si: demis1 (1). 2 (Trs; fig) Coborâre la un nivel inferior (într-o discuţie, într-o atitudine etc.) Si: demis1 (1). 3 Destituire. demitiza vt [At: MAGAZIN IST. 1968, nr. 12. 54 / Pzi: -zez / E: cf fr demythifier, it demittiz.are] 1 (C. e un mit) A înlătura. 2 A face ca un lucru, o idee să-şi piardă caracterul mitic. 3 (Pgn) A face să dispară o afirmaţie falsă Si: a demistifica (1). demitizant, ~ă a [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: demitiza + -ant] 1-3 Care demitizează (1-3) Si: demitizator (1-3). 63 DEMITIZARE demitizare sf [At: V. ROM. februarie. 1960.134 / Pzi: -zări / E: demitiza] 1 înlăturare a unui mit Si: demitizat1 (1). 2 Pierdere (de către un lucru, 0 idee) a caracterului mitic Si: demitizat1 (2). 3 Provocare a dispariţiei unei afirmaţii false Si: demistificare (1), demitizat1 (3). demitizat1 sn [At: MDA ms / E: demitiza] 1-3 Demitizare (1-3). demitizat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: demitiza] Care şi-a pierdut caracterul mitic. demitizator, -oare a [At: DEX / Pl: -i, -oare / E: demitiza + -tor] 1-3 Demitizant (1-3). demiton sn [At: HELIADE, O. II, 374 / Pl: -uri / E: fr demi-ton] (Muz; îvr) Semiton. deniiu sn [At: VINEA, L. I, 289 / Pl: -uri / E: fr demi ,,jumătate“] Pardesiu cu un singur rând de vatelină sau confecţionat dintr-o stofă groasă, mai puţin călduros decât paltonul. demiurg sm [At: (a. 1843), FM, 214‘/24 / V: -gos / P: ~mi-urg / Pl: ~gi / E: fr demiurge, lat demiurgus, ngr Srţiiovpyâg] 1 Nume dat în Grecia antică meşteşugarilor, cântăreţilor, medicilor şi prezicătorilor. 2 Conducător al unor cetăţi antice. 3 Nume dat. în unele concepţii filozofice, creatorului divin care a făurit lumea. 4 (Pex) Principiu activ şi creator. demiurgic, -â a [At: LM / P: -tni-ur- /Pl: -ici, -ice / E: fr demiurgique] 1-2 Care aparţine demiurgului (3-4). 3-4 Referitor la demiurg (3-4). 5-6 Care provine de la demiurg (3-4). demiurgos sm vz demiurg demivoleu sn [At: DN'1 / S şi: -mi-vo~/ Pl: -ce / E: fr demi-volee] (Spt) Lovitură la tenis prin care mingea este expediată imediat după contactul ei cu solul. demixta vt [At: DEX2 / Pzi: -tez / E: de(s)- + mixt] 1-2 A separa fetele de băieţi în şcoli sau clase diferite. demixtare sf [At: DEX2 / Pl: -tări / E: demixta] 1-2 Separare a fetelor de băieţi în şcoli sau clase diferite Si: demixtat1. demixtat1 sn [At: MDA ms / E: demixta] Demixtare (1-2). demixtat2, -â a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: demixta] (D. şcoli, clase) Care grupează separat fetele şi băieţii. demizeu sm [At: ALEXANDRESCU, O. I. 79 / Pl: -ei / E: demi- + zeu cdp fr demi-dee] (Rar) Semizeu. demmulfit sn vz deînmulţit demn, -ă a [At: TOMICI, î. 40/3 / V: (înv) deamn, dign, -ă / P\:-i, -e / E: lat dignus] 1 (Urmat de pp ,,de“) Vrednic de ceva. 2 Capabil (1) de ceva. 3 (D. oameni) Care impune respect Si: respectabil, rezervat, sobru. 4 (D. oameni) Care este la înălţimea unei situaţii. 5-8 (D. manifestările oamenilor) Care exprimă sobrietate, severitate, distincţie. demnătură sf[At: GCR I, 125/8 / Pl: -ri / E: cf îndemnătură] (înv) îndemn. demneată sf, c/v vz dimineaţă demnica v vz dumica dem ni cat, ~ă a, sm vz dumicat demnitar sm [At: GHICA. C. E. II. 322 / S şi: (înv) dignitar / Pl: -i l E: fr dignitaire cf demn] înalt funcţionar al statului, al bisericii etc. demnitate sf[At: ŢICHINDEAL, A. M. 54/25 / V: (înv) dign~ / Pl: -tăţi / E: lat dignitas, -atis cf demn] 1 Calitate de a fi demn (3-8). 2 Atitudine demnă (3-8). 3 Gravitate. 4 Măreţie. 5 Funcţie sau însărcinare înaltă în stat Si: rang. demo- [At: DNJ / V: dem- / E: fr demo-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1-2 (De) popor. 3 Referitor la popor. 4 Popular. 5 Populaţie. demoazelă sf [At: CR (1829). 341 /11 /V: (înv) da-, -moz-, ~mose~, -mua-, dami- / P: -moa- / S şi: -ase- / Pl: -le / E: fr demoiselle] (Frî) Domnişoară. demobiliza vt [At: ALEXI, W. / V: dezm-/ Pzi: -zez / E: fr demobiliser] 1 (Mii; c. i. trupe) A lăsa Ia vatră trupele mobilizate. 2 (Mii; c. i. armata) A trece la starea de pace. 3 (Fig) A face să slăbească forţa combativă, tenacitatea cuiva 4 (Fig) A descuraja. demobilizare sf[At: ALEXI, W. / Pl: -zări / E: demobiliza] 1 Lăsare la vatră a trupelor mobilizate Si: demobilizat1 (1). 2 Trecere la starea de pace a armatei Si: demobilizat1 (2). 3 Slăbire a foiţei combative, a tenacităţii cuiva Si: demobilizat1 (3). 4 Descurajare. demobilizat1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: demobiliza] 1-3 Demobilizare (1-3). 4 Descurajare. demobilizat2, -ă a [At: C. PETRESCU. î. II. 126 / Pl: -aţi, -e / E: demobiliza] 1 (D. trupe mobilizate) Lăsat la vatră. 2 Trecut în stare de pace. 3 (Fig) Cu forţa combativă slăbită. 4 Lipsit de tenacitate. 5 Descurajat2. demobilizator, -oare a [At: SCÎNTEIA. 1953, nr. 2669 / Pl: -i, -oare / E: demobiliza + -tor] 1 Care lasă la vatră trupele. 2 Care trece o armată în stare de pace. 3-4 Care slăbeşte forţa combativă şi tenacitatea cuiva. 5 Descurajant. democrat, -ă [At: HELIADE. 0.1,472 / Pl: -aţi, -e / E: fr democrate] 1-2 smf, a (Persoană) care are convingeri democratice, care militează pentru democraţie. 3-4 smf a (îs) ~ revoluţionar (Persoană) care a urmat ideologia revoluţiei burghezo-democratice şi a militat pentru aceasta. 5-6 smf, a (îs) ~ creştin (Persoană) care face parte dintr-un partid politic cu ideologie de centru-stânga. 7-8 sn, a (îas) Partid politic burghez sub influenţa bisericii. 9-11 a Democratic (1-3). 12-13 a (îs) ~ popular Care (aparţine democraţiei populare sau) se referă la democraţia populară. democratec, -ă a vz democratic democratecesc, -ească a vz democraticesc democraţi sfvz democraţie democratic, -ă a [At: BUDAI-DELEANU. Ţ. 385 / V: (înv) ~tec, di- 1 Pl: -ici, -ice / E: fr democratique] 1 Caracteristic democraţiei Si: democrat (9). democraticesc (1). 2 Bazat pe principiile democraţiei Si: democrat {W), democraticesc (2). 3 Care aparţine democraţiei Si: democrat (11). democraticesc (3). democraticesc, ~ească a [At: BUDAI-DELEANU. Ţ. 379 / V: ~te~ / Pl: -eşti / E: democratic + -icesc] 1-3 (înv) Democratic (1-3). democraticeşte av [At: POLIZU /E: democratic + -iceşte] 1-3 (îdt) în mod democratic (1-3). democraţie sfvz democraţie democratism sn [At: CONTEMPORANUL. VI, 380 / Pl: / E: fr democratisme] 1 Totalitate a principiilor care exprimă, garantează şi asigură realizarea libertăţilor democratice. 2 Atitudine democratică. 3 Convingeri democratice. democratiza vt [At: I. GOLESCU. C. / V: (îvr) di— / Pzi: -zez / E: fr democratiser] 1 A reorganiza un stat, o instituţie etc. pe baza democratice. 2 A introduce un regim democratic. democratizabil, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -i, -e / E: democratiza + -bil] 1-2 Care poate fi democratizat (1-2). democratizare sf [At: COSTINESCU / Pl: -zări / E: democratiza] 1 Reorganizare a unui stat. a unei instituţii etc. pe baze democratice (1-2). 2 Introducere a unui regim democratic (1-2). democraţie sf[At: (a. 1645). HERODOT. 325 / V: (înv) -aţi, ~at\e, -ţiune, di- / Pl: ~i/ / E: fr democraţie, cf gr SriidOKparia] 1 Formă de organizare şi de conducere politică a societăţii, bazată pe principiul exercitării puterii de către popor. 2 (îs; iuz) ~ socialistă Formă de organizare politică a societăţii caraterizată prin participarea poporului Ia conducerea societăţii şi bazată pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producţie. 3 (îs) ~ internă de partid Parte integrantă a centralismului democratic, caracteristică partidului marxist-leninist, potrivit căreia membrii partidului aveau dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului şi de viaţa internă de partid. 4 Concepţie politică potrivit căreia puterea trebuie să fie exercitată de către popor. democraţiune sfvz democraţie demoda vr [At: RESMERIŢĂ, D. / Pzi: -dez / E: fr demoder] 1 (D. îmbrăcăminte, construcţii, mobilier etc.) A înceta să mai fie la modă. 2 A se învechi. 3 A ieşi din uz. 64 DEMONOLATRIE demodare sf [At: LEG. EC. PL. 175 / Pl: -dări / E: demoda] 1 încetare a faptului de a fi la modă Si: demodat1 (1). 2 învechire. 3 Ieşire din uz Si: demodat1 (3). demodat1 sn [At: MDA ms / E: demoda] 1 Demodare (1). 2 învechire. 3 Demodare (3). demodat2, -ă a [At: CARAGIALE, O. IV, 72 / Pl: -ati, -e / E: demoda] Care nu mai este la modă Si: învechit, perimat, demodect sm vz de mode x demodex sm [At: ENC. VET. 334 /V: (rar) -doct (Pl: -ecţi) / Pl: -ecşi / E: fr demodex] Gen de acarieni din familia demodecide cu corp vermiform. demodulare sf [At: DN3 / Pl: ~lări / E: cf fr demodulation] Demodulaţie. demodulator sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: fr demodulateur, ger Demodulator] 1 Dispozitiv electric în care se efectuează demodulaţia oscilaţiilor de înaltă frecvenţă modulate. 2 (Spc) Parte a unui aparat de radio în care are loc demodulaţia. demodulaţie sf [At: LTR2 / Pl: -ii / E: fr demodulation, ger Demodulation] Proces de obţinere a semnalului modulator dintr-o oscilaţie modulată Si: demodulare. demogheronţi smp [At: AR (1829). 601 /19 / E: ngr SrmoydpovTeg] (Grc) Persoane care făceau parte din sfatul bătrânilor într-o municipalitate din Grecia antică. demograf ~fi sm [At: ŞĂINEANU, D. U./Pl: ~i,~e / E: fr demographe] Specialist în demografie. demografic, -â a [At: MEHEDINŢI, P. 17 / Pl: -ici, -ice / E: fr demographique] 1 Care aparţine demografiei. 2 Privitor la demografie. 3 (îs) Factor - Element constitutiv al societăţii, exprimat de densitatea populaţiei, ritmul ei de creştere, structura şi mobilitatea ei. 4 (îs) Explozie - Accelerare a ritmului de creştere a populaţiei. demografie sf [At: ŞĂINEANU, D. U./Pl: ~ii / E: fr demographie] Ştiinţă socială, folosind cu precădere metode cantitative, care studiază fenomene şi procese privitoare la numărul, repartiţia geografică, structura, densitatea, mişcarea populaţiei umane şi compoziţia ei după grupe de vârstă, de sexe etc. demola vt [At: ŞINCAI. HR. II, 189/32 / V: (îvr) -li / Pzi: -hz / E: fr demolir] 1 A dărâma o construcţie sau un element de construcţie (desfăcând piesă cu piesă). în vederea amplasării unei construcţii noi, unei amenajări de utilitate publică etc. 2 (Fig) A distruge (1); demolare sf [At: CONTEMP.. S. II, 1975. nr. 1494,9/4/ V: (înv) -lire-, -aţiwne l Pl: -lari / E: demola] 1 Dărâmare a unei construcţii sau a unui element de construcţie (desfăcând piesă cu piesă), în vederea amplasării unei construcţii noi, unei amenajări de utilitate publică etc. Si: demolat1 (1). (înv) demoliţiune (1). 2 (Fig) Distrugere. demolat1 sn [At: MDA ms / E: demola] 1 Demolare (1). 2 (Fig) Distrugere. demolat2,-ă a [At: FLACĂRA. 1975, nr. 40.9/V: (înv) ~/if/Pl: -aţi, -e /E: demola] 1 (D. construcţii, elemente de construcţii etc.) Care a fost supus demolării. 2 (Fig) Distrus. demolaţiwne sf vz demolare demoh v vz demola demohre sfv z demolare demoht, -ă a vz demolat2 demohţie sfvz demoliţiune demoliţiune sf [At: CONTEMP.. S. II, 1948. nr. 104.4/3 / V: -\ţie / P: ~ţi-u~ / Pl: -ni / E: fr demolition] (înv) 1 Demolare (1). 2 (Fig) Distrugere. demon1 sm [At: (a. 1650-1675). GCR I. 222/6 / V: (îrg) dim-, (înv) -niu / Pl: -i / E: fr demon, lat daimon, ngr SaîfUDv] 1 Spirit, mai ales rău, care ar inspira pe om în vorbele, atitudinile sau faptele sale. 2 (Fig) înclinaţie spre ceva. 3 (în religiile creştină, mozaică şi mahomedană) Fiinţă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău Si: drac, diavol, (pop) necuratul. satană, (fam) aghiuţă. 4 (înv) Idol. 5 (în scrierile romanticilor) Personificare a eroismului, a curajului, a răzvrătirii şi. uneori, a frumuseţii fizice. 6 (Fig) Persoană amăgitoare care ispiteşte pe alţii la fapte rele. 7 (Pex) Om rău. 8 (Fam) Epitet pentru un copil neastâmpărat, zburdalnic, ştrengar. 9 (în gândirea mitică şi în poezie) Geniu al neliniştii, care stârneşte dorinţe, pasiuni etc. 10 (Reg; îf dimon) Epitet pentru un om nesimţitor, greoi la mers. demon2- vz demono- demonesc, -ească a [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 96r/7 / V: dim-/ Pl: -eşti / E: demon + -esc] (înv) 1 Care se referă la demon (3) Si: diavolesc, drăcesc. 2 Care aparţine demonului (3) Si: diăvolesc, drăcesc. 3 Care este specific demonului (3) Si: diavolesc, drăcesc. 4 Care provine de la demon (3) Si: diavolesc, drăcesc. demonetiza [At: PROT. - POP.. N. D. / S şi: (înv) -isa / Pzi: -zez / E: fr demonetiser] 1 vr (D. monede) A se devaloriza. 2 vt (C. i. monede) A retrage din circulaţie. 3-4 vr (Fig) (A-şi pierde sau) a-şi reduce valoarea. demonetizare sf [At: COSTINESCU / S şi: (înv) -isa- / Pl: -zări / E: demonetiza] 1 Devalorizare, depreciere a unei monede Si: demonetizat1 (1). demonetizaţie (1). 2 Retragere din circulaţie şi distrugere a monedelor metalice care au suferit o uzură mare. sau al căror metal e necesar baterii de monede noi Si: demonetizat1 (2). demonetizaţie (2). 3-4 (Fig) (Pierdere sau) reducere a valorii unui lucru, a unei idei etc. Si: demonetizat1 (3-4). demonetizat1 sn [At: MDA ms / E: demonetiza] 1-4 Demonetizare (1-4). demonetizat2, -ă a [At: CARAGIALE, O. III, 80 / Pl: -aţi, -e / E: demonetiza] 1 (D. monede) Devalorizat2. 2 (D. monede) Retras din circulaţie. 3-4 (Fig) Care (şi-a pierdut sau) şi-a redus valoarea ori trecerea Si: depreciat. demonetizaţie sf {At: COSTINESCU / V: -ţiune / E: fr demonetisation] 1-2 (îvr) Demonetizare (1-2). demonetizjaţiwne sfvz demonetizaţie demoniac, -ă a [At: NEGULICI / P: -ni-ac / Pl: -aci, -ace / E: fr demoniaque] 1-20 Demonic (1-20). demonic, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -ici, -ice / E: lat daemonicus] 1-5 Care aparţine demonului (1-5) Si: demoniac (1-5). diabolic, mefistofelic, satanic. 6-10 Care se referă la demon (1-5) Si: demoniac (6-10), diabolic, mefistofelic, satanic. 11-15 Care este specific demonului (1-5) Si: demoniac (11-15). diabolic, mefistofelic, satanic. 16-20 Care provine de la demon (1-5) Si: demoniac (16-20), diabolic, mefistofelic, satanic. demoniceşte av [At: PONTBRIANT. D. / E: demonic + -este] 1-5 (îvr) în felul demonului (1-5). demome sf [At: DEX / Pl: ~i/' / E: demon + -ie] 1-6 Demonism (6-11). demonism sn [At: NEGULICI / Pl: -e / E: fr demonisme] 1-5 Credinţă în demoni (1-5). 6-10 Faptă sau influenţă a unui demon (1-5) Si: demonie (1-5). 11 (Fig) Atitudine diabolică Si: demonie (6). demomst, -ă smf a [At: NEGULICI / Pl: -işti, -e f E: fr demoniste] (îdt) 1-10 (Persoană) care crede în demoni (1-5). demoniu sm vz demon demoniza vt [At: BARCIANU / Pzi: -zez / E: demon + -iza] 1-5 (îdt) A personifica într-un demon (1-5). demono- [At: DN3 / V: demon2- / E: fr dernono-] Element prim de compunere cu sensul: 1-4 Demonesc (1-4). demonocrafie sf[At: NEGULICI / Pl: ~i/ / E: fr demonocratie] 1-5 (îdt) Dominaţie a demonilor (1-5). demonofobie sf[At: DN3 / Pl: ~i/' / E: it demonofobie] (Med) Teamă patologică de demoni. demonograf, -ă smf, a [At: COSTINESCU / Pl: -i, -e / E: fr demonographe] 1-2 (îvr) (Persoană) care scrie despre demoni. demonograf ic, -ă a [At: LM / Pl: -ici, -ice / E: fr demonographique] (îvr) 1 Referitor la demonografie. 2 Specific demonografiei. 3 Care aparţine demonografiei. demonografie sf[At: COSTINESCU / Pl: ~i/ / E: fr demonographie] (îvr) Tratat despre demoni. demonolatrie sf [At: NEGULICI / Pl: ~i/ / E: fr demonolâtrie] Adoraţie a demonilor. 65 DEMONOLATRU demonolatru, -ă smf, a [At: NEGULICI / Pl: -i, -e / E: fr demono-lâtre] 1-2 (Persoană) care adoră demonii. demonolog, -ogă smf [At: LM / Pl: ~ogi, ~oge / E: fr demonologue] (Rar) Persoană care se ocupă cu demonologia. demonologie, -ă a [At: MDA ms / Pl: -ici, -ice / E: demonologique] 1 Referitor la demonologie. 2 Specific demonologiei. 3 Care aparţine demonologie i. demonologie sf [At: LM / Pl: ~i/ / E: fr demonologie] Disciplină care se ocupă cu studiul credinţei în demoni. demonomame sf [At: NEGULICI / Pl: ~i/ / E: fr demonomanie] Formă de nebunie care constă în credinţa de a fi stăpânit de demon. demonstra [At: HELIADE. O. I, 477 / V: (înv) -mun-, -mus- / Pzi: ~rez (rar) ~onstru / E: fr demonstrer, lat demonstrare] 1 vt A dovedi în mod convingător, prin argumente, probe materiale, raţionamente logice, exemple concrete, adevărul sau falsul unei afirmaţii, al unui fapt etc. 2 vt A face dovada, prin calcule şi raţionamente, a adevărului exprimat într-o formulă etc. 3>vt A ilustra ceva prin exemple. 4 vt A exprima sentimente, ataşamentul faţă de o idee, prin conduită, prin fapte. 5 vi (D. mulţimi de oameni) A manifesta. demonstrabil, -ă a [At: PROT. - POP., N. D. / Pl: -i, -e / E: fr demontrable lat demonstrabilis] 1 Care poate fi demonstrat. 2 (Spc; d. adevăruri) Care poate fi dovedit prin calcule şi prin raţionamente. demonstrabilitate sf[At: DEX2 / Pl: ~taţi / E: fr demonstrabilite] 1-2 Caracter demonstrabil (1-2). demonstrant, -ă smf [At: SĂM. II. 273 / Pl: -nţi, ~e / E: rs AeMOHCTpam] Persoană care participă la o demonstraţie Si: manifestant. demonstrare sf[At: BĂLCESCU, M. V. 2 / Pl: -rări / E: demonstra] 1 Dovedire convingătoare, prin argumente, probe materiale, raţionamente logice, exemple concrete, a adevărului sau falsităţii unei afirmaţii, al unui fapt etc. Si: demonstrat1 (1). 2 Dovedire prin calcule şi raţionamente, a adevărului unei teoreme, unei formule etc. Si: demonstrat1 (2). 3 Ilustrare a ceva prin exemple Si: demonstrat1 (3). 4 Exprimare a unor sentimente, a ataşamentului faţă de o idee, prin conduită, prin fapte Si: demonstrat1 (4). 5 Manifestaţie a unei mulţimi de oameni Si: demonstrat1 (5). demonstrat1 sn [At: MDA ms / E: demonstra] 1-5 Demonstrare (1-5). demonstrat2, -d a [At: BĂLĂŞESCU, GR. VI/26 / Pl: -aţi, -e / E: demonstra] 1 Care a fost dovedit în mod convingător ca fiind adevărat sau fals. prin argumente, probe materiale, raţionamente logice, exemple concrete. 2 (D. teoreme, formule) Care a fost dovedit prin calcule şi raţionamente. 3 Ilustrat prin exemple. 4 (D. sentimente, ataşament faţă de o idee) Exprimat prin conduită, prin fapte. demonstrativ, -ă a [At: VĂCĂRESCU, GR. 44*/4 / V: (înv) dim-, -os-l Pl: -i, -e / E: fr demonstratif, it dimonstrativo, lat demonstrativus] 1 (Grm; îs) Pronume - Pronume care arată locul în timp sau în spaţiu al unui obiect faţă de vorbitor. 2 (Grm; îs) Adjectiv - Adjectiv care arată depărtarea sau apropierea unui obiect faţă de vorbitor. 3 Care demonstrează sau serveşte la o demonstraţie (1-2) Si: ilustrativ. 4 (D. gesturi, manifestări ale oamenilor) Care exprimă, în mod ostentativ, un sentiment, o părere etc. demonstrator, -oare smf, a [At: NEGULICI / V: (înv) -munstrătoriu / Pl: -i, -oare / E: fr demonstrateur] 1-10 (îdt) (Persoană) care demonstrează (1-5). demonstraţie ş/'[At: MICU, L. F. 143/5 / V: (înv) -iune, -trăciune / Pl: -ii / E. fr demonstation, lat demonstratio, rs AeMOHCTpaipfa} 1 Dovedire, pe bază de argumente, raţionamente logice sau exemple concrete, a adevărului sau falsului unui fapt Si: argumentare. 2 Procedeu logic de fundamentare deductivă a adevărului unui enunţ. 3 Şir de calcule, de raţionamente etc. prin care se dovedeşte adevărul unei teoreme sau conţinutul unei formule. 4 Lecţie de anatomie, de botanică etc. care serveşte la demonstrare. 5 Manifestaţie publică cu caracter politic-social. 6 Exteriorizare a unui sentiment, a ataşamentului faţă de o idee etc. (prin vorbe, fapte şi acţiuni). 7 (îs) ~ de forţa Concentrare şi desfăşurare a unor foile militare cu scopul de a intimida. demonstraţiune sfv z demonstraţie demonstrăciune sfvz demonstraţie demonta vt [At: BĂRCIANU / V: dezm- / Pzi: -tez / E: fr demonter] 1 A desface un mecanism, un aparat, un instrument în părţile lui componente. 2 (Fig) A descuraja pe cineva. 3 (Fig) A deprima pe cineva. 4 (Fig) A dezorienta pe cineva. 5 (Fig) A extenua pe cineva. demontabil, -ă a [At: VUIA, PĂST. 49 / Pl: -i, -e / E: fr demontable] Care poate fi demontat (1). demontare sf[At: LTR2 / Pl: -tări / E: demonta] 1 Desfacere a unui mecanism, a unui aparat, a unui instrument în părţile lui componente Si: demontat1 (1). 2 (Fig) Descurajare (1-2). 3 (Fig) Deprimare (1). 4 (Fig) Dezorientare (1). 5 (Fig) Extenuare. demontat1 sn [At: V. ROM. septembrie 1954. 16 / E: demonta] 1 Demontare (1). 2 (Fig) Descurajare (1-2). 3 (Fig) Deprimare (1). 4 (Fig) Dezorientare (1). 5 (Fig) Extenuare. demontat2, -ă a [At: CAMIL PETRESCU. P. 128 / Pl: -aţi, -e / E: demonta] 1 (D. obiecte, piese etc.) Desfăcut în părţile componente. 2 (Fig) Descurajat2.3 (Fig) Deprimat2.4 (Fig) Dezorientat2. 5 (Arg) Purtat prin praf. demoraliza vtr [At: I. GOLESCU. C. IV: (înv) desm- / Pzi: -z.ez / E: fr demoraliser] 1-2 (înv) A (se) corupe. 3-4 (A face pe cineva să-şi piardă sau) a-şi pierde încrederea în sine şi curajul Si: a (se) descuraja, a (se) deprima. demoralizant, -ă a [At: DL / Pl: -nţi, -e IE: fr demoralisant] 1-2 Care demoralizează (13). demoralizare sf [At: ASACHI, S. L. II, 80 / V: (înv) desm- / Pl: -zări / E: demoraliza] 1 (înv) Corupţie (1). 2 Descurajare. demoralizat1 sn [At: MDA ms / E: demoraliza] 1 (înv) Corupţie (1). 2 Descurajare. demoralizat2, -ă a [At: GENILIE, G. IX/l 1 / Pl: -aţi, -e /E: demoraliza] 1 (înv) Imoral. 2 Care şi-a pierdut curajul şi încrederea în sine Si: descurajat, abătut, deprimat (1). demoralizator, -oare smf a [At: NEGULICI /V: (înv) -toriu / Pl: -i, -oare / E: fr demoralisateur] 1-4 (înv; îdt) (Persoană) care demoralizează (1-2). demoralizatoriu, -oare a vz demoralizator demoralizaţie sf[At: DEX / V: -iune / Pl: -ii / E: fr demoralisation\ 1 (înv) Corupţie. 2 Descurajare. demoralizaţiune sf vz demoralizaţie demorfinizare sf [At: DN3 / Pl: -zări / E: cf fr demorphinisation] Dezintoxicare împotriva morfinomaniei. demorfism sn [At: LTR2 / Pl: -e / E: fr demorphisme] Proces de descompunere şi de distrugere a rocilor solide. demos sn [At: CONTEMPORANUL. IV. 854 / Pl: -uri / E: ngr &fyog] 1 Denumire în Grecia antică a păturilor de oameni liberi cu depline drepturi politice dintr-un oraş. 2 Demă (1). demoselă sf vz demoazelă demostrat'iv, -ă a vz demonstrativ demotic, -ă a [At: ŞĂINEANU2 / Pl: -ici, -ice / E: fr demotique] (îs) Scriere -ă Scriere cursivă simplificată a hieroglifelor, folosită în vechiul Egipt începând cu sec. VII. demozelă sfvz demoazelă dempărţit sm vz deîmpărţit demprejur av vz dimprejur dempreună av vz dimpreună demuazelă av vz demoazelă demula vt [At: DN2 / Pzi: -Iez. / E: fr demouler] (C.i. obiecte) A scoate dintr-un tipar în care a fost modelat. demulare sf[At: LTR2 / Pl: -lări / E: demula] Scoatere a unui obiect din tiparul în care a fost modelat Si: demulat1. demulat1 sn [At: MDA ms / E: demula] Demulare. demulat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: demula] (D. obiecte modelate) Care a fost scos din tipar. 66 DENCEPUTĂ demulgator sn [At: DN3 / Pl: -oare / E: ger Demulgator] Substanţă care determină separarea unei emulsii stabile. demult av [At: CORESI. EV. 353 / S şi: ele mult / E: de4 + mult] 1 Cu mult timp înainte, de multă vreme. 2 (If de (înv di) demult) Din trecut, de altădată. 3 (îf mai demult) Odinioară. 4 (înv) Cel mai demult, primul. de multiplica vt [At: DL / Pzi: demultlplic / E: fr demultiplier] (Teh) A transforma cu ajutorul unui angrenaj o mişcare de rotaţie în altă mişcare de rotaţie mai înceată. demultiplicare sf [At: LTR2 / Pl: -cări / E: demultiplica] (Teh) Transformare a unei mişcări de rotaţie în altă mişcare de rotaţie mai înceată cu ajutorul unui angrenaj. demultiplicator sn [At: LTR2 / Pl: -oare IE: fr demultiplicateur] (Teh) Sistem de transmisie care asigură reducerea vitezei. demultişor av [At: REBREANU, R. 1.131 / E: demult + -işor] 1-8 (Şhp) (Destul de) demult (1-4). demunstra v vz demonstra demunstrătoriu smf, a vz demonstrator demustra v vz demonstra demutaţie sf [At: HELIADE. PARALELISM. I. 71/8 / Pl: -ii / E: lat demutativ] (înv) Mutare. demutiza vt [At: DA ms / Pzi: -zez / E: mut] 1 A educa pe surdomuţi pentru a înţelege limbajul oral. 2 A determina copiii surdomuţi să vorbească prin folosirea dactilologiei. demutizare sf [At: DA ms / Pl: -zări / E: demutiza] 1 Educare a surdomuţilor cu scopul de a înţelege limbajul oral Si: demutizat1 (1). 2 Determinare a copiilor surdomuţi să vorbească prin folosirea dactilologiei Si: demutizat1 (2). demutizat1 sn [At: MDA ms / E: demutiza] 1-2 Demutizare (1-2). demutizat2, -â smf a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: demutiza] 1-2 (Persoană) care este educat(ă) pentru a înţelege limbajul vorbit. 3-4 (Persoană) care este determinat(ă) să vorbească prin folosirea dactilologiei. 5-6 (Persoană) care a fost vindecat(ă) de muţenie. den pp vz din denadănc av vz dinadânc denadăncul pp vz dinadâncul denadreapta av vz dinadreapta denainte av, pp, a, sfv z dinainte denaintea av vz dinaintea denapoi av, a, pp vz dinapoi denapoia av vz dinapoia denar sm [At: DEX / Pl: -i / E: it denario, lat denarius] 1 Monedă romană de argint. în greutate de 4 g. 2 Unitate monetară în Europa, în Evul Mediu. denariat sn [At: HAMANGIU, C. C. 401 / Pl: ~e / E: lat *denariata] (înv) 1 Provizii alimentare (pentru armată) Si: (îvr) proviant. 2 (Spc) Zaherea. denastănga av, pp vz dinastânga denat, ~ă a [At: LM / Pl: -aţi, -e / E: lat denatus, -a, -um] (Ltî) Mort (1). denatalitate sf [At: SADOVEANU, V. F. 69 / Pl: -taţi / E: fr denatalite] (Rar) Scădere a natalităţii. denatare sf [At: LM / Pl: -tări / E: lat denatare] (Ltî) înotare după cursul apei. denatura vt (a) [At: HELIADE. PARALELISM 1,49/7 / V: (înv) desn-, desnă- / Pzi: -rez / E: fr de/iaturer] 1 A adăuga unui produs o substanţă străină, spre a-1 face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat iniţial. 2 (Fig) A schimba (intenţionat) înţelesul normal sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc. Si: a deforma (2), a altera (9-10), a falsifica. denaturaliza vt [At: PROT. - POP., N. D. /V: desnăt-/ S şi: (înv) -isa / Pzi: -zez f E: fr denaturaliser] A face să se piardă cetăţenia (dobândită pe cale de naturalizare) cuiva. de naturalizare sf [ At: COSTINESCU / S şi: -isa- / Pl: -zări / E: denaturaliza] Pierdere a calităţii (dobândită pe cale de naturalizare) de cetăţean al unui stat Si: (rar) denaturalizat1. (îvr) denaturalizaţie. de naturalizat1 sn [At: MDA ms / E: denaturaliza] (Rar) Denaturai i zare. denaturalizat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: denaturaliza] (D. cetăţeni ai unui stat) Căruia i-a fost ridicată cetăţenia. denaturalizaţie sf[At: COSTINESCU / V: ~ţiune / S: -isa- / Pl: -ii / E: fr denaturalisation] (îvr) Denaturaiizare. denaturalizatiune sf vz denaturalizaţie denaturant, -ă sn, a [At: LTR2 / Pl: -nţi, -e f E: fr denaturant] 1-2 (Substanţă) care denaturează (1) (un produs). denaturare ş/'[At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) desnăt- / Pl: -rări f E: denatura] 1 Adăugare a unei substanţe străine unui produs pentru a-1 face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat iniţial Si: denaturat1 (1). 2 (Fig) Schimbare (intenţionată) a înţelesului, naturii sau caracterului unor cuvinte, idei, a unui fapt etc. Si: denaturat1 (2). 3 (Ccr) Cuvânt, fapt etc. care a fost denaturat (2) Si: denaturat1 (3). denaturat1 sn [At: MDA / E: denatura] 1-3 Denaturare (1-3). denaturat2, -ă a [At: FILIMON. O. II. 219 / V: (înv) desn-, desnăt-/ Pl: -aţi, -e / E: denatura] 1 (D. substanţe, de obicei lichide sau alte produse) Căruia i s-a adăugat o altă substanţă spre a-1 face impropriu pentru folosirea normală sau pentru scopul iniţial. 2 (îs) Spirt - Alcool etilic destinat întrebuinţării industriale şi făcut impropriu pentru consumaţie, prin adăugarea unor substanţe dăunătoare sănătăţii. 3 (D. o concepţie, o idee etc.) Care este prezentat (intenţionat) altfel decât este în realitate. 4 (D. oameni) Care este lipsit de cele mai fireşti sentimente. 5 (Spc; d. părinţi şi copii) Care au sentimente contrare celor părinteşti sau filiale. denaţifica v vz denazifica denaţificare sfvz denazificare denaţificat, -ă smf a vz denazificat2 denaţionaliza vt [At: DN3 / P: -ţi-o- / V: dezn~ / Pzi: -z.ez / E: fr denationaliser] (C.i. bunuri, de obicei imobile, întreprinderi etc.) A trece din proprietatea statului în proprietate privată, conform statutului avut iniţial. denaţionalizare ş/'[At: DEX / P: -ţi-o- / Pl: -zări l E: fr denationaliser] Trecere a unui bun. de obicei imobil, întreprindere etc. din proprietatea statului în proprietate privată, conform statutului avut iniţial Si: de-naţionalizat1. de naţionalizat1 sn [At: MDA ms / E: denaţionaliza] Denaţionalizare. de naţio nalizat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: denaţionaliza] (D. bunuri, mai ales imobile, întreprinderi etc.) Care este trecut din proprietatea statului în proprietate particulară conform statutului avut iniţial. denazaliza vtr [At: SCL 1954, 24 / Pzi: -zez f E: fr denasaliser] (Fon; d. sunete) 1-2 (A-şi pierde sau) a face să-şi piardă timbrul, caracterul nazal. de nazalizare sf [At: DEX2 / Pl: -zări / E: denazaliza] 1-2 Pierdere sau determinare a pierderii timbrului, caracterului nazal al sunetelor Si: denazalizat1. denazalizat1 sn [At: MDA ms / E: denazaliza] Denazalizare (1-2). denazalizat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: denazaliza] 1-2 (D. sunete) Care şi-a pierdut timbrul, caracterul nazal. denazifica vt [At: CONTEMPORANUL. S. II. 1948. nr. 106. 2/6 / V: (rar) -aţi- / Pzi: denaziftc / E: eg denazify, fr denazifier] A desfiinţa nazismul şi urmările lui din viaţa socială, politică şi economică a Germaniei. denazificare sf [At: CONTEMP., S. II. 1948. nr. 106. 2/6 / V: -aţi- / Pl: -cări / E: denazifica] Desfiinţare a nazismului şi a consecinţelor lui din viaţa socială, politică şi economică a Germaniei Si: denazificat1. denazificat1 sn [At: MDA ms / E: denazifica] (Rar) Denazificare. denazificat2, -ă [At: DA ms / V: -aţi- / Pl: -aţi, -e f E: denazifica] 1-2 smf, a (Persoană) care a fost supus(a) măsurilor de denazificare. 3 a (Rar; d. state) în care au fost desfiinţate nazismul şi urmările acestuia în viaţa socială, politică şi economică. denădăjdui vr vz deznădăjdui denceput sn vz început dencepută av vz începută 67 DENCI denci sm vz danci dencişorsm [At: TDRG / Pl: ~i / E: denci + -işor] 1-2 (Reg; şhp) Danci (mic). dendărăpt av vz îndărăt dendărăt av vz îndărăt dendr- vz dendro- dendrariu sn [At: DEX / Pl: ~ii / E: rs dendrari ] Parc în care sunt prezentate colecţii de plante vii. în condiţii naturale sau în seră. dendrit smn vz dendrită dendrită sf[At: STAMATI, D. / V: -dr'it sn / Pl: -te / E: fr dendrite] 1 (Gig; lpl) Pojghiţă arborescentă de substanţă minerală care se află pe fisurile şi planurile de stratificaţie ale rocilor. 2 (Pex) Rocă pe care se află o dendrită (1). 3 (Blg^Prelungire ramificată, arborescentă a corpului celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă spre corpul celular în regiunea opusă cilindrului ax Si: dendron. dendnticy ~ă a [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: fr dendritique] 1-3 Care aparţine dendritei (1-3). 4 Cu dendrită (1). 5 Care prezintă ramificaţii ca ale dendritelor (1). 6-8 Privitor la dendrită (1-3). 9-11 De dendrită (1-3). dendro- [At: DN3 / V: dendr- / E: fr.. it. dendro-] Element prim de compunere cu sensul: 1-2 (De) arbore. 3 Referitor la arbore. 4 Specific arborelui. dendroclimatologie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr dendro-climatologie] Metodă de studiere a climatelor în trecut, bazată pe cercetarea grosimii inelelor de creştere ale arborilor. dendrocronologie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: ger Dendrochronologie] Ştiinţă care se ocupă cu determinarea vârstei plantelor lemnoase pe baza studierii inelelor de creştere în grosime a rădăcinii şi tulpinii. dendrograf sn [At: DN3 / Pl: -el E: fr dendrographe] Dendrometru înregistrator. dendrografie, -ă a [At: CADE / Pl: -ici, -ice / E: fr dendrographique] 1 ,Care aparţine dendrografiei (1) Si: dendrologic (1). 2 Privitor la dendrografie (2) Si: dendrologic (2). dendrografie sf [At: CADE / Pl: ~i/ / E: fr dendographie] 1 Dendrologie. 2 Tratat despre arbori. dendrolog, ~ă smf [At: DN3 / Pl: -ogi, -oge / E: drr dendrologie cf ger Dendrolog] Specialist în dendrologie. dendrologic, ~ă a [At: CADE / Pl: -ici, -ice / E: fr dendrologique] 1-2 Dendrografie (1-2). 3 (D. parcuri, zone etc.) Care este alcătuit din arbori. dendrologie ^/‘[At: BARASCH. B. 2/10 / Pl: -\i I E: fr dendrologie] Disciplină a botanicii care se ocupă cu studiul arborilor Si: dendrografie (1). dendro metric, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr dendrometrique] 1 Care se referă la dendrometrie. 2 De dendrometrie. dendrometrie .y/'[At: ENC. AGR. / Pl: ~i/ / E: ir dendrometrie] Disciplină care se ocupă cu studierea metodelor de măsurare a volumului arborilor Si: taxat ie forestieră. dendrometrist, ~ă A7w/‘[At: DN3 / Pl: -işti, -e / E: fr dendrometriste] Specialist în dendrometrie. dendrometru sn [At: DS / Pl: -re / E: fr dendrometre] Instrument pentru determinarea dimensiunilor arborilor netăiaţi. dendron sn [At: DN3 / Pl: -oane / E: fr dendrone] Dendrită (3). dendru sm [At: (a. 1773) GCR II. 97/25 / Pl: -ri / E: ns cf fr rhododendron] (îvr) Rozmarin (Rosmarinus officinale). deneaurea av vz odinioară denega vt [At: BARIŢIU, P. A. 1.285 / Pzi: deneg / E: it, lat denegare, cf fr denier] (înv) 1 A nega. 2 A refuza. denegare sf [At: BARIŢIU, P. A. II, 74 / Pl: -gări / E: de nega] 1 (înv) Negare. 2 Refuz. 3 (Jur, îs) ~ de dreptate (sau de justiţie) Refuz nejustificat al unui organ de jurisdicţie de a soluţiona o cauză în legătură cu care a fost sesizat. denegat, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: denego] 1 Care este negat. 2 Care este refuzat. denegatoriu, -ie a [At: DNJ / Pl: -ii / E: fr denegatoire] (Rar) Care are caracter de denegaţie. denegaţie sf [At: HELIADE, O. II. 360 / V: -iune / Pl: -ii / E: fr denegation] (îvr) Negare. denegaţiune sfvz denegaţie de ne gri vt vz denigra deneghre sf vz denigrare denegritoriu, -orie a, smfvz denigrator1 denemica vt [At: PSALT. 115/27 / S şi: de-n- / Pzi: denemic / E: de4 + nemic(a)] (îvr) A nimici. denemicăciune sf [At: PSALT. 188/30 / Pl: -ni / E: denemica + -ăciune] (îvr) Nimicire (1). deneoarile av vz odinioară denga sfs [At: ENC. ROM. / E: fr. sp dengne] Boală infecto-contagioasă întâlnită în regiunile tropicale, care se caracterizează prin dureri articulare, musculare şi osoase, precum şi printr-o erupţie pe piele, produsă de un virus transmis la om de ţânţarul Aedes aegypti. denia vt [At: BARBU, 1.273 /Pzi: -iez /E: irdaigner] (Frr) A binevoi. denichela vt [At: DN2 / Pzi: -lez / E: fr denickeler] (C.i. plăci stereotipe. obiecte din metal) A înlătura stratul de nichel care s-a depus sau cu care a fost acoperit. denichelare sf [At: LTR2 / Pl: -lări / E: denichela] înlăturare a stratului de nichel de pe plăci stereotipe sau obiecte de metal Si: denichelat1. de nichelat1 sn [At: MDA ms / E: denichela] Denichelare. denichelat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: denichela] (D. plăci stereotipe sau obiecte din metal) De pe care s-a înlăturat stratul de nichel care s-a depus sau cu care a fost acoperit. denicotiniza vt [At: CADE / Pzi: -zez / E: fr denicotiniser] (C.i. tutunul sau ţigările) A reduce conţinutul de nicotină prin trecerea acesteia în combinaţii mai puţin nocive. denicotinizare sf[At: LTR2 / Pl: -zări / E: denicotiniza] Reducere a conţinutului de nicotină din tutun sau ţigări Si: denicotinizat1. denicotinizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: denicotiniza] Denicotinizare. denicotinizat2, -ă a [At: DL / Pl: -aţi, -e / E: denicotiniza] (D. tutun sau ţigări) Din care s-a redus concentraţia de nicotină. denie sf [At: (a. 1675) GCR I. 225/35 / V: (înv) bd- / Pl: -ii / E: vsl A€nk] 1 (în ritualul creştin ortodox) Slujbă religioasă care se face seara în fiecare zi a săptămânii dinaintea Paştilor Si: priveghere. 2 (înv) Serviciu religios care se oficiază seara sau noaptea. în ajunul unei sărbători. într-o mănăstire sau biserică Si: priveghere. 3 (înv; pex) Reculegere şi meditaţie religioasă însoţită de rugăciuni. 4 (îpp) Slujbă religioasă de seară sau de noapte pentru bolnavi, pentru morţi sau în unele perioade de post. 5 (Reg) Panihida. 6 (Reg) Rugăciune care se face în seara dinaintea hramului unei biserici. 7 (Trs; pgn) Rugăciune. 8 (înv) Privaţiune de la plăcerile lumeşti. denier sm [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 47 / Pl: -i / E: fr denier] Unitate de măsură pentru greutatea liniară a fibrelor de mătase (naturală, vegetală sau sintetică) cu ajutorul căreia se apreciază fineţea acestora. denigra vt [At: HELIADE. O. II. 84 / V: -negri / Pzi: -rez / E: fr denigrer, lat denigrare] (C. i. oameni sau. pex, calităţi, manifestări, realizări ale acestora) A vorbi de rău. a pune cu rea-credinţă într-o lumină defavorabilă Si: a calomnia, a defăima, a discredita, a ponegri. denigrant, -ă a [At: DN3 / Pl: -nţi, -e / E: fr denigrant] 1-2 Denigrator1 (1-2). denigrare şf[At: GHEŢIE. R. M. / V: (înv) -negrire I Pl: -rări / E: denigra] Vorbire de rău, punere cu rea-credinţă într-o lumină defavorabilă a oamenilor sau, pex. a calităţilor, manifestărilor, realizărilor etc. acestora Si: calomniere, defăimare, denigrat1, discreditare, ponegrire. denigrai1 sn [At: MDA ms / E: denigra] Denigrare. denigrat2, -ă a [At: LM / Pl: -aţi, -e / E: denigra) (D. oameni sau, pex. d. creaţii, manifestări, realizări etc.) 1 Care este pus cu rea-credinţă într-o lumină defavorabilă. 2 Care este vorbit de rău Si: calomniat, defăimat (1), discreditat (1), ponegrit. 68 DENTICUL denigrator, -oare [At: CONTEMP.. S. II. 1949. nr. 126. 7/5 / Pl: -oare / E: it denigratore, lat denigrator, -ons] 1-2 smf a (Persoană) care denigrează. 3 a Prin care se denigrează. denigratoriu, -orie smf a vz denigrator1 denikin'ist sm [At: DA ms / Pl: ~işti / E: Denikin+ -ist] Partizan al generalului Denikin, organizator al unei armate de voluntari, care a întreprins, cu ajutorul Antantei, o expediţie împotriva puterii sovietice, în anul 1919. denimarchez, ~ă a vz danemarchez denisipa vt [At: DN3/ V: dezn- / Pzi: -pez / E: dez- + nisip] 1 A curăţa apa, prin decantare, de nisipul în suspensie. 2 (în metalurgie) A îndepărta nisipul de pe piesele turnate. denisipare sf[ At: DN3 / V: dezn- / Pl: ~pari / E: denisipa] 1 Curăţare a apei, prin decantare, de nisipul în suspensie. 2 îndepărtare, în metalurgie, a nisipului de pe piesele turnate. denisipator sn [At: DEX / V: dezn~ / Pl: ~oare / E: cf nisip] Bazin pentru curăţarea apei, în care se reţin aluviuni de dimensiuni mijlocii. denitra vt [At: DN3 / Pzi: -rez / E: ger denitrieren] 1 (D. bacteriile din sol) A descompune protidele şi nitraţii din sol. eliberând azotul şi scăzând fertilitatea Si: a denitrifica (1). 2 A îndepărta azotul dintr-o substanţă Si: a denitrifica (2). denitrare sf[At: DN3 / Pl: ~rari / E: denitra] 1 Descompunere, de către bacteriile din sol, a protidelor şi nitraţilor, având drept consecinţă eliberarea azotului, proces care duce la scăderea fertilităţii solului Si: denitrificare (1). 2 îndepărtare a azotului dintr-o substanţă Si: denitrificare (2). denitrifica vt [At: DN3/ Pzi: ~ifie f E: fr denitrifier] 1-2 A denitra (1-2). denitrificare sf[At: DEX / Pl: -cări / E: denitrifica] 1-2 Denitrare (1-2). denivela vr [At: DA ms / Pzi: -lez / E: fr deniveler] (D. un teren, un pavaj, un drum etc.) A-şi pierde netezimea, nivelarea prin formarea de gropi şi de ridicături. denivelare sf[At: PREV. ÂCCID. 17/P1: -lari/E: denivela] 1 Pierdere a netezimii, a nivelării prin formarea de gropi şi de ridicături Si: denivelat1 (1). 2 Diferenţă de nivel între două unităţi morfologice limitrofe. 3 Accident de teren ridicat sau coborât pe o suprafaţă relativ plană. 4 (Met) Trecere a unei mase atmosferice de la un potenţial gravitaţional mai mic la altul mai mare Si: denivelat1 (2). denivelat1 sn [At: DA ms / E: denivela] 1-2 Denivelare (1,4). denivelat2, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, ~e / E: denivela] (D. terenuri, drumuri etc.) Care prezintă gropi sau ridicături. denombra vt [At: DN3 / Pl: ~rări / E: fr denombrer] 1 (Frm) A număra. 2 (Spc) A face recensământul unei populaţii, unei armate etc. denombrabil, -ă a [At: DA ms / Pl: -i, ~e / E: fr denombrer] 1 (Frm; nob) Care poate fi măsurat şi exprimat în unităţi de măsură. 2 Care poate fi deosebit analitic de toate celelalte obiecte (sau colectivităţi) datorită însuşirilor sale de ordin cantitativ. denomina vt [At: DA ms /Pzi: ~nez /E: lat denomino, -are] (Frm; nob) A denumi. denominaliza vr [At: DEX / Pzi: p 3 -z.eaz.ti /E: de4 + nominaliza] (D. semnele băneşti) A-şi reduce valoarea nominală. denominalizare sf[At: DEX / Pl: ~zări f E: denominaliza] Reducere a valorii nominale a semnelor băneşti. denominativ, -ă [At: STAMATI. D. / Pl: ~i, ~e / E: fr denominatif lat dominativus, -a, -m/w] (Lin) 1 a Care denumeşte. 2 a (îs) Verb - Verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 3 sn Cuvânt derivat de Ia un substantiv sau de Ia un adjectiv. denominaţiei/[At: CONTEMP.. S. II, 1948. nr. 104,4/2 / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr denomination] (Liv) Denumire. denominaţiune sf vz denominaţie denota vt [At: RUSSO, S. 191 / Pzi: p 3 -otd / E: fr denoter, lat denoto, -are] 1 A dovedi. 2 A indica. 3 A exprima un anumit sens. denotat sm [At: DN3 / Pl: ~aţi f E: fr denote] Obiect denumit de un nume Si: semnificat. denotativ, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr denotatif] 1 (D. sensul cuvintelor) Corespunzător denotaţiei (2) cf precis, comun, obişnuit. 2 (D. stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotaţii. denotaţie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr denotation] 1 (Log) Sferă. 2 (Lin) Semnificaţie. denpotrivă av, pp, a vz dimpotrivă denprennă av vz dimpreună dens1, ~ă a [At: REBREANU, 1.17 / Pl: -nşi, -e f E: fr dense, lat densus, -a, -um] 1 (D. corpuri, substanţe, soluţii) Cu densitate (2-4) mare. 2 Cu părţile componente strâns unite cf compact, des. 3 (Lit; d. texte) Cu o mare bogăţie de sensuri pe o întindere mică. dens2, -ă ppr vz dânsul dens-de-noapte av vz des-de-noapte densi- [At: DN3 / E: fr densi-] Element prim de compunere cu sensul: 1-2 (Referitor Ia) densitate (1-4). densifica vtr [At: DN3 / Pzi: -s'ific / E: fr densifier] 1-2 A (se) condensa. densificare sf[At: DN3 / Pl: -cări / E: densifica] Condensare. densificat, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: densifica] Condensat. densigramă sf [At: DEX / Pl: -me / E: fr densigrame] Scară gradată care serveşte la corelarea valorilor densităţilor exprimate în diferite unităţi de măsură. densimetric, ~ă a [At: DEX / PI: -ici, -ice / E: fr densimetrique] Referitor la densimetrie. densimetrie sf[At: DEX / Pl: -ii / E: fr densimetrie] Ansamblu al metodelor de măsurare a densităţii substanţelor (2), mai ales a lichidelor. densimetru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr densimetre] Areometru cu greutate constantă, care indică direct densitatea (2) lichidului în care a fost cufundat. densitate sf [At: PONI, CH. 55 / Pl: -tăţi / E: fr densite, lat densitas, -atis] 1 însuşire de a fi dens Si: desime. 2 Mărime fizică definită prin raportul între masa şi volumul unui corp Si: masă specifică. 3 (îs) ~ relativă Raport între densitatea (2) unei substanţe şi densitatea (2) apei. 4 Număr de obiecte sau fiinţe de pe o unitate de arie sau de lungime. 5 (îs) - de curent electric Raport între intensitatea curentului electric care trece printr-un conductor şi secţiunea transversală a acestuia. 6 (îs) -a medie a populaţiei Număr de locuitori care revin (în medie) pe o unitate de suprafaţă a unui anumit teritoriu. 7 (îs) -a reţelei hidrografice Raport între lungimea reţelei de râuri şi canale şi suprafaţa dată. densitometru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr densitometre] Instrument pentru determinarea opacităţii materialelor fotografice. densometru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: ger Densometer] Aparat pentru determinarea permeabilităţii la aer a hârtiei. -dent- [At: DN3 / V: denti-, dento- / E: fr denti-] Element prim şi secund de compunere cu semnificaţia: 1-2 (Referitor la) dinte. dental1, ~ă sf, a [At: DA ms / Pl: -i, -le / E: fr dentaf] (Consoană) care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinţii incisivi superiori sau inferiori. dental2 sm [At: DN3 / V: ~ium / Pl: -i / E: fr dentale] (Zlg; mpl) Moluscă marină cu capul acoperit de o cochilie deschisă la ambele capete în formă de corn. dentalium sm vz dental2 dentar, ~ă a [At: TEODOREANU, M. II. 100 / Pl: -i, -e / E: fr dentaire, lat dentarius, -a, -um] 1 Al dinţilor. 2 Privitor la dinţi. 3 De dinţi. 4 Care aparţine dentistului. 5 Privitor la dentist (1-2). 6 De dentist (1-2). dentăişi av, ain vz dintâi dentăiu av, ain vz dintâi dentăiu av, ain vz dintâi dente sm vz dinte dent ea sf vz dantelă denti- vz -dent-dentică sfv z dentiţă dent'icul sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr denticule] Element decorativ în relief, de forma unui dinte, folosit la ornamentarea cornişelor. 69 DENTIFORM dentiform, ~ă a [At: DEX / Pl: -e / E: fr dentiforme] Care are forma unui dinte. dentimetru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr dentimetre] Instrument folosit în chirurgia dentară pentru a măsura perimetrul dintelui la nivelul coletului. dent'ină i/[At: ANATOMIA. 96 / Pl: -ne / E: fr dentine] Substanţă proteică, bogat mineralizată, care formează masa principală a dintelui Si: ivoriu. dentinogeneză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr dentinogenese] (Big) Formare (progresivă) a dentinei. dentist, smf a [At: (a. 1826) BV. III. 603 /V: dan~, dandist / Pl: -işti, -e / E: fr dentiste, ger Dentist] 1-2 (Medic) specializat in dentistică Si: stomatolog. dentistică sf [At: BUL. FIL. IV. 112 / Pl: ~ici / E: dentist+ -ică] Specialitate a medicinei care se ocupă cu bolile şi cu îngrijirea dinţilor Si: stomatologie. dentiţă a*/’[At: PANŢU, PL. 2 / V: ~ică / Pl: -ţe / E: cf dinte] Plantă erbacee din familia compozeelor. cu flori galbene şi cu fructe achene cu câte doi dinţi, care creşte în locuri umede Si: dentică, denţică (Bidens tripartitus). dentiţie sf [At: RALEA. E. 0.73 / V: (înv) ~iuwe / Pl: -ii / E: fr dentition, lat dentitio, -onis] 1 Totalitate a dinţilor mamiferelor, caracteristică, după structură şi număr, unui tip de regim alimentar. 2 Proces de formare şi de apariţie a dinţilor la copii şi la puii animalelor mamifere. 3 (îs) ~ de lapte Dentiţie formată din 20 de dinţi care apare, la copii. între 6 luni şi 3 ani. 4 (îs) ~ definitivă Dentiţie formată din 8 incisivi, 4 canini, 4 premolari şi 16 molari, care apare începând de la 6-7 ani. 5 Mod în care sunt aşezaţi dinţii. dentiţiwne sfvz dentiţie dento- vz -dent- dentom sn [At: DN3 / Pl: -oame / E: fr dentome] (Med) Tumoare benignă a unui dinte adult. dentonomie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr dentonomie] Clasificare a dinţilor. dentwră sf vz dantură denucleariza vt [At: DEX / P: -cle-a~ / Pzi: -zez / E: de(s)- + nuclear] A interzice, pe baza unui tratat internaţional, producerea, stocarea, instalarea, experimentarea şi folosirea armelor nucleare într-un spaţiu, teritoriu. într-o zonă. ţară sau într-un grup de ţări. denuclearizare sf[At: DEX / P: -cle-a- / Pl: -zări / E: denucleariza] Interzicere, pe baza unui tratat internaţional,a producerii, stocării, instalării, expunerii şi folosirii armelor nucleare într-un spaţiu, teritoriu. într-o zonă. ţară sau într-un grup de ţări Si: denuclearizat1. denucleariza1 sn [At: MDA ms / E: denucleariza] Denuclearizare. denuclearizat2, ~ă a [At: DEX / P: ~rfe-a~ / Pl: -aţi, ~e / E: denucleariza] Scos de sub acţiunea armelor nucleare. denuda vt [At: DN3/ Pzi: -dez / E: fr denuder] 1 A dezveli. 2 A descoperi. denudare sf[At: DEX2 / Pl: -dari / E: cf fr denudation] 1 Dezvelire. 2 Descoperire. 3-4 Denudaţie (1-2). denudaţie sf [At: LTR2 / Pl: -ii / E: fr denudation, lat denudatio] 1 Proces complex de nivelare a scoarţei terestre, sub acţiunea agenţilor geografici externi, prin dezagregarea materialelor rezultate şi acumularea lor ulterioară în regiuni mai joase Si: denudare (3). 2 Stare a unui dinte sau a unui os dezvelit, descoperit Si: denudare (4). denumi vt [At: ODOBESCU, I. 486 / Pzi: -mese / E: de4 + numij 1 (înv) A desemna. 2 A da nume unei fiinţe sau unui lucru. denumire sf [At: (a. 1817) URICARIULIV. 302/17 / Pl: -ri / E: denumi) 1 (înv) Desemnare. 2 Numire a unei fiinţe sau a unui lucru Si: denumit1 (2). 3 Cuvânt cu care numim ceva. 4 (D. persoane) Atribut Si: epitet. denumit1 sn [At: MDA ms / E: denumi] 1 (înv) Desemnare (2). 2 Denumire (2). denumit2, ~ă a [At: DA ms / Pl: -iţi, -e / E: denumi) 1 Desemnat (2) printr-un nume. 2 (înv) Numit într-o funcţie. denunciant, a vz denunţiant denunciare sf vz denunţare denunciator, -oare smf a vz denunţător denunciaţiwne sfvz denunţiaţie denunciu sn vz denunţ denunţ sn [At: CAMILAR. N. I. 37 / V: (înv) ~nciu / Pl: -uri / E: denunţa drr] 1 Informare adresată unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană Si: denunţare (1), denunţat1 (1). 2 (înv) Comunicat dat unui guvern reacţionar despre pregătirile tainice ale opoziţiei revoluţionare sau ale detaşamentelor de revoluţionari. denunţ a vt [At: I. D. GHICA. ap. CADE / V: (înv) ~nţia f Pzi: -unţ, (înv) -tez / E: fr denoncer, lat denuntio, -are) 1 A aduce la cunoştinţa unei autorităţi săvârşirea unei infracţiuni. 2 (Pex) A pâri. 3 A comunica faptul că un contract, un act încetează de a mai fi în vigoare. 4 A rezilia unilateral un contract. denunţant, smf a [At: DA ms / V: ~ţiant, ~nciant / Pl: -nţi, -e / E: ger Denunziant] 1-4 (îvr) Denunţător (1-4). 5-8 (Persoană) care denunţă (3-4) Si: denunţător (5-8). denunţare sf [At: CAMIL PETRESCU. T. I. 332 / V: (înv) ~nciare, ~nţiare l Pl: -ţari / E: denunţa] 1 Denunţ (1-2). 2 Pâră. 3 Comunicare oficială prin care se anunţă faptul că un contract (sau un act) 1111 mai este în vigoare. 4 Reziliere unilaterală a unui contract. denunţat1 sn [At: MDA ms / E: denunţa] 1 Denunţ (1-2). 2 Pâră. denunţat2, ~ă a [At: BOUREANU. S. P. 28 / Pl: -aţi, -e / E: denunţa] 1 (D. o infracţiune) Adus la cunoştinţa unei autorităţi, unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală. 2 (D. oameni) Pârât. 3 (D. un contract, un act etc.) Declarat ca nemaifiind în vigoare. 4 (D. un contract) Reziliat unilateral. denunţător,~oare smf a [At: GHICA. S., ap. CADE / V: (înv) ~nciator, ~ţiator / Pl: -i, -oare f E: denunţa + -ător] 1-4 (Persoană) care denunţă (1-2) Si: (îvr) denunţant (1-4). 5-8 Denunţant (5-8). denunţia v vz denunţa denunţiant, ~ă a vz denunţant denunţiare sfvz denunţare denunţiator, -oare smf, a vz denunţător denunţiaţie sf [At: HAMANGIU, C. C. 53 / V: (înv) ~nciaţiune, -ţiwne I Pl: -ii / E: lat denuntiatio] (înv) Denunţare (1-2). denunţiaţiune sf vz denunţiaţie denutriţie .y/'[At: DEX / V: ~iune / Pl: -ii / E: fr denutrition] Stare a unui organism viu în care. datorită faptului că asimilaţia este întrecută de dezasimilaţie. se produce o scădere mare în greutate. denutriţiwne sfvz denutriţie deoaică sf [At: PAMFILE. S. 44 / V: di~ / P: de-o- f Pl: -ice / E: net] (Reg) Deochioaie. deoarece c [At: ISPIRESCU, L. 14 / V: (înv) ~oară~ / E: de4 + oare + ce) 1 Indică un raport de cauză între o propoziţie regentă şi una subordonată. 2 Exprimă motivarea unei acţiuni Citesc deoarece am examen. 3 Fiindcă. 4 De vreme ce. deoarăce c vz deoarece deobşte sv vz obşte deocale av [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Deodată. deocamdată av [At: ALECSANDRI, T. 115 / V: (rar) cam deodată / E: de4 + o + cam + dată] 1 (înv) în primul moment. 2 Pentru moment. 3 în mod provizoriu. deochea [At: BIBLIA (1688) 147/, / V: deochi, ~chia, ~oichea, dio~ / P: de-o- / Pzi: deochi / E: deochi] 1 vt (Î11 superstiţii) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2-3 vr A se îmbolnăvi de deochi1 (2-3). 4 vt (D. vreme) A se strica. deocheat1 sn [At: ALECSANDRI. T. 1043 / V: ~e/', -chiat1 / Pl: -uri / E: deochea) 1-4 Deochere (1-4). 5-6 Deochi1 (2-3). deocheat2,~ă a [At: ALECSANDRI. ap. GCR. II. 338 / V: ~et2, -chiat2, dio~ / Pl: -aţi, -e / E: deochea] 1 (În superstiţii) Bolnav din cauza deochiului. 2 (Fig) Fermecat. 3 (Fig; d. lucruri) Stricat. 4 (Fig) Priceput. 70 DEP ACEEA 5 (Cu sens hip.) Drăguţ. 6 (Cu sens hip.) Nostim. 7 (Fig; imp) Exagerat. 8 (Fig) Caraghios. 9 (Fig) Ciudat. 10 (Fig; d. oameni) Cu reputaţie proastă Si: compromis. 11 (D. animale) Nărăvaş (din cauza deochiului). 12 (îe) A bate ca într-un putinei ~ A încerca ceva în zadar. deochtre sf [At: MARIAN. D. 45 / V: ~chiare, dio~ / Pl: -ri / E: deochea] 1 Vătămare a sănătăţii cuiva printr-o privire rea sau invidioasă Si: deocheat1 (1). 2-3 îmbolnăvire de deochi (2-3) deocheat1 (2-3). 4 Stricare a vremii Si: deocheat1 (4). deochet1 sn vz deocheat1 deochet2, ~ă sn vz deocheat2 deochetor, ~oare [At: CANTEMIR. HR. 100 / V: ~chitor, ~deoic~, didiochitoriu, ~otor sm / Pl: ~i, -oare / E: deochea + -ator] (în superstiţii) 1-2 smf a (Persoană) care pretinde că are puterea de a deochea (1). de a influenţa soarta sau starea cuiva prin deochi (1). 3 smf Fiinţă supranaturală despre care se spune că pricinuieşte răul, îmbolnăvirea sau schilodirea oamenilor si a animalelor care-i ies în cale. deochetoreasă sf[At: DA ms / Pl: -rcse / E: deochetor + -easă] 1-2 (în superstiţii) Deochetoare (1,3). deochetoriţă sf [At: BÂRLEA. C. P. II 331 /V: ~otoriţă / Pl: -ţe / E: deochetor+ -iţei] 1-2 (în superstiţii) Deochetoare (1, 3). deochetoroaică sf [At: MARIAN. D. 111, ap. ŞEZ. IV. 192 / V: / Pl: -ice / E: deochetor + -oaica] 1-2 (în superstiţii) Deochetoare (1,3). deochetoroi sm [At: ŞEZ. IV. 151 /V: ~chitur~ / Pl: ~ / E: deochetor + -oi] 1-2 (în superstiţii) Deochetor (1, 3). deochetură sf [At: MARIAN. NA. 56 / V: ~c/«7~ / Pl: -ri / E: deochea + -ătură] 1-2 (Rar) Deochi1 (2-3). deochetaroaică sfvz deochetoroaică deochia v vz deochea deochiare sf vz deochere deochiat1 sn vz deocheat1 deochiat2, -ă a vz deocheat2 deochi1 sn [At: EMINESCU, P. 188 / V: rfio-, dăo~, didio- / Pl: ~ şi -uri / E: de4 + ochi] (în superstiţii) 1 Putere (magică) atribuită unor oameni, de a îmbolnăvi pe cei asupra cărora îşi fixează privirea (cu răutate, invidie etc.). 2 Efect al privirii care deoache (1) Si: deocheat1 (5), deochetură (1). 3 Boală pricinuită de privirea care deoache (1) Si: deocheat1 (6). deochetură (2). 4 (îe) A se trece cu de ~ul sau a se întrece cu de ~ul A se obrăznici. 5 (îe) A trece (pe cineva) cu ~ul A batjocori (pe cineva) afirmând lucruri neadevărate. 6 (îe) De-a ~ul Cu admiraţie. 7 (îs) Frumuseţe de- - Frumuseţe deosebită. 8 (îs; gmţ) Să nu-i fie (cuiva) de ~ Formulă de admiraţie pentru calităţile fizice ori pentru inteligenţa cuiva (care nu trebuie deocheat). deochi2 v vz deochea deochitor, ~oare smf a vz deochetor deochitură sfvz deochetură deochituroi sf vz deochetoroi deodată av [At: BIBLIA (1688) 121 / P: de-o- şi deo- / E: de4 + o + dată] 1 Pe neaşteptate. 2 Brusc (1). 3 în acelaşi timp. 4 (Reg; îe) A fi ~ cu cineva A fi de aceeaşi vârstă cu cineva. 5 (Reg) Deocamdată. 6 (înv) Odată. deodorant, sn, a [At: DN3 / P: de-o- / Pl: -nţi. -e / E: fr deodorant] 1-2 (Substanţă) care combate mirosurile neplăcute. deoichea v vz deochea deoichetor, -oare smf a vz deochetor deolaltă av [At: CONV. LIT. IV, 90 / S: de-olaltă / E: de4 + olaltă] (Pop) 1 La distanţă egală unul de altul. 2 Alături. 3 în paralel. deoletă sf [At: COMAN. GL. / Pl: -te / E: net] (Bot. reg) Dediţei (Pulsatilla pratensis) Si: dădăţel. de-o-mpreună av vz dimpreună deontologic, ~ă a [At: DN2 / P: de-on- i Pl: -ici. -ice / E: fr deontologique] 1-3 Care aparţine deontologiei (1-3). 4-6 Referitor la deontologie (1-3). 7-9 De deontologie (1-3). deontologie sf[At: CONTEMP.. S. II. 1975.nr. 1511.4/2 / P: de-on-/ E: fr deontologie] 1 Parte a eticii care studiază normele şi obligaţiile specifie unei activităţi profesionale. 2 (Spc) Totalitate a regulilor şi uzanţelor care reglementează relaţiile dintre medici sau dintre aceştia şi pacienţi. 3 Teorie despre originea, caracterul şi normele obligaţiei morale în general. deontologism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: eg deontology] (în doctrinele moraliştilor englezi) Principiu al acţiunii conforme datoriei şi nu urmărind utilul sau binele. deoparte av [At: M. COSTIN. O. 166 / V: (Mun) d-o parte / S şi: de-o parte / E: de4 + o + parte] 1 La o oarecare distanţă de vorbitor sau de alt punct fix. 2 într-o parte. 3 Izolat.. deopotrivă [At: M. COSTIN. O. 188 / V: (îrg) dopotrivă, (înv) depotrivă / S: de-o potrivă / E: de4 + o + potrivă] 1 av Cu calităţi asemănătoare. 2-3 av, a (în mod) egal. 4 av Fără deosebire. 5 av (îlav) ~ cu (sau ca) Asemenea. deordosi v vz diordosi deortosi v vz diordosi deosab'i1 v vz deosebi1 deosăbi2 v vz deosebi2 deosăb'ire sfvz deosebire deosăbit, ~ă a vz deosebit deosebi1 av [At: VARLAAM, C. 135 / V: ~sabil, ~s\bi, deu~f S şi: de osebi / E: de4 + osebi1] (înv) 1 în poziţie izolată. 2 în altă parte. 3 Separat. 4 într-o parte. 5 Pe rând. 6 în mod special. 7 Nu numai (că). 8 Independent. 9 Mai ales. 10 (Urmat de pp ,,de“) în afară de... 11 în plus. 12 în parte. 13 Superior (semenilor). 14 Independent. 15 De obicei. deosebi2 [At: (a. 1645) HERODOT, 427 / V: (îvp) dăo~, -săbi2, -sibi / P: de-o- / Pzi: -besc / E: de2 + osebi] 1-2 vtr (îvp) A (se) îndepărta de cineva sau de ceva. 3-4 vtr (înv) A (se) separa. 5-6 vtr A (se) desprinde. 7 vr A se diferenţia de cineva sau de ceva. 8 vt A recunoaşte o fiinţă dintre altele asemănătoare Si: a desluşi, a discerne, a distinge, a identifica. 9 vt (înv) A elimina. 10 vr A se ridica deasupra celorlalţi Si: a se distinge, a se remarca. 11-12 vtr A (se) specifica. 13 vrp (îvr) A se excepta. 14 vt A da unei fiinţe o notă specifică. 15 vrp A fi limpede, clar, dinstinct pentru privire. 16 vr (Rar) A se semnala. deosebire sff At: CANTEMIR, 1.1.1,63 / V: (îvp) dăo~, ~săb~ ~sib~ / P: de-o- f Pl: -ri / E: deosebi2] 1 (înv) Despărţire (1-2). 2 Diferenţă. 3 (îvr; şîs) - loghicească Categorie a logicii porfiriene, corespunzătoare termenului differentia. 4 (Mat; înv) Rest. 5 (îlav) Cu ~ în mod special. 6 (îal) Mai ales. 7 (îlav) Cu~(a) că... Cu diferenţa că... 8 (îlav) Cu~de... Cât se poate de... 9 (îal) Foarte. 10 (îlav) Fără ~ Fără excepţie. 11 (îlav) Spre (sau în) ~de... în opoziţie cu... 12 Lipsă de asemănare. 13 (înv; îe) A avea ~ A fi diferit. 14 (înv) Excepţie (1). 15 (Fzf) Fază incipientă a contradicţiei. deosebit1 sn [At: MDA ms / E: deosebi] 1 (înv) Despărţire. 2 Diferenţă. deosebit2, -ă [At: CANTEMIR. I. I. II. 289 / V: (înv) dăo~, / Pl: -iţi. -e f E: deosebi2] 1 a Separat. 2 a Diferit. 3 a Divers. 4 a (D. oameni) Ieşit din comun. 5 a Distins. 6 a Foarte mare. 7 av Foarte. 8 av Cât se poate de... 9 av în afară de... deosebitor, ~oare a [At: SĂULESCU. HR. I. 5/26 /V: (înv) ~riu / Pl: -i, -oare / E: deosebi2 + -tor] Distinctiv. deosebitoriu, ~oare a vz deosebitor deosibi v vz deosebi2 deosibire sf vz deosebire deosibit, a vz deosebit deoşa v vz dezgheoca deotor sm vz deochetor deotoriţă sfvz deochetoriţă de oxida v vz dezoxida dep1 pp vz drept dep2 sn [At: ALR SN I, h. 7/341 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Pârloagă. dep aceea lc vz drept 71 DEPALATIZA depalataliza vr [At: DN3 / Pzi p 3: -z.eaz.ă l E: fr depalataliser] (Fon; d. consoane) A-şi pierde caracterul palatal. depalatalizare sf [At: DN3 / Pl: -zări / E: depalataliza] Pierdere a caracterului palatal Si: depalatalizat1. depalataliza1 sn [At: MDA ms / E: depalataliza] Depalatalizare. depalatalizat2, a [At: DEX2 / Pl: ~a(/, / E: depalataliza] Care şi-a pierdut caracterul palatal. depana vt [At: SCL 1960, 2 / Pzi: ~//ez / E: fr depanner] (C.i. autovehicule, maşini etc.) A repune în funcţiune în urma unei pene2 Si: a repara. depanare sf[At: LTR2 / Pl: ~/iăn / E: depana] Repunere în funcţiune în urma unei pene2 Si: depanat1. depanat1 sn [At: MDA ms / E: depana] Depanare. depanat2, a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: depana] (D. vehicule, maşini) Repus în funcţiune în urma unei pene2. depanator sm [At: SCL 190, 2 / V: ~pănăt2~ / Pl: ~i / E: depana + -tor] Muncitor calificat care repară autovehicule, maşini, aparate etc. aflate în pană2. depandă sf [At: ALR I. 1871/727 / Pl: ~de / E: net] (Reg) Brâu. depanor sn [At: DEX / Pl: ~oare / E: fr depanneur] Instrument pentru descoperirea penelor Ia anumite aparate, maşini etc. deparafina vt [At: DA ms / Pzi: -nez / E: fr deparaffiner] A înlătura hidrocarburile parafinoase solide din uleiurile minerale. deparafinare sf [At: NOM. MIN. I. 42 / Pl: -nari / E: deparafina] înlăturare a hidrocarburilor parafinoase solide din uleiurile minerale Si: deparafinat1. deparafinat1 sn [At: MDA ms / E: deparafina] Deparafinare. deparafinat2, -ă a [At: SCÎNTEIA, 1960. nr. 4857 / Pl: ~aţi. / E: deparafina] 1 Care nu mai conţine parafină. 2 Curăţat de parafină. deparaia v vz depareia deparazita vt [At: DN2 / Pzi: ~tez f E: de(s)- + parazit] A distruge sau a înlătura paraziţii de pe plante sau de pe animale, prin metode chimice, fizice sau biologice. deparazitare sf[At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -tări / E: deparazita] 1 Distrugere a paraziţilor Si: deparazitat1 (1). 2 (Spc) Despăduchere. 3 (Teh; îs) ~ radioelectrică Combatere a perturbaţii lor radioelectrice produse de instalaţiile tehnice (paraziţi industriali) prin acţionarea directă asupra surselor care lexprovoacă Si: deparazitat1 (3). deparazitat1 sn [At: MDA ms / E: deparazita] 1 Deparazitare (1). 2 (Spc) Despăduchere. 3 Deparazitare (3). deparazitat2, ~ă a [At: DLR ms / Pl: -aţi, ~e / E: deparazita] (D. plante sau animale) 1 De pe care au fost înlăturaţi sau distruşi paraziţii. 2 (Spc) Despăducheat2. depareia vt [At: DEX2 / V: -raia / Pzi: -iez / E: fr depareiller] (Fit) A descompleta o serie de mărci poştale. depareiat1 sn [At: MDA ms / E: depareia] Depareiere. depareiat2, a [At: DEX2 / Pl: -aţi. -e / E: depareia] (Fit; d. serii de mărci poştale) Care a fost descompletat. depareiere sf [At: DEX2 / Pl: -ri / E: depareia] (Fit) Descompletare a unei serii de mărci poştale Si: depareiat1. depart sn [At: BREZOIANU, î. 200/21 / Pl: -uri / E: fr depart] (Frî) Plecare. departaja vt [At: DN2 / Pzi: -jez l E: fr departager] 1 A pune capăt unui balotaj. 2 A arbitra între două opinii. 3 (Spc) A împărţi bunurile materiale a doi soţi care divorţează. departajare sf [At: DEX / Pl: -jări / E: departaja] 1 Determinare a încheierii unui balotaj Si: departajat1 (1). 2 Arbitrare între două opinii Si: departajat1 (2). 3 (Spc) împărţire a bunurilor materiale a doi soţi care divorţează Si: departajat1 (3). departajat1 sn [At: MDA ms / E: departaja] 1-3 Departajare (1-3). departajat2, ~ă \a [At: MDA ms / Pl: -aţi, ~e / E: departaja] 1 (D. balotaje) încheiat2.2 Arbitrat2.3 (Spc; d. bunurile a doi foşti soţi) împărţit2. departament sn [At: (a. 1780) GCR II. 125/8 / Vr (înv) deper~, di- f Pl: -e, (înv) -uri / E: fr departement] 1 Minister. 2 (înv) Subdiviziune a unui minister condusă de un adjunct al ministrului şi subordonată acestuia. 3 (în unele state) Unitate administrativ-teritorială. 4-5 (înv) (Secţie a unui) tribunal. 6 (înv, îs) ~ de patru (sau şapte, ori opt) Curte judecătorească formată din patru, şapte sau opt judecători care judecau procesele localnicilor cu străinii. departamental, [At: I. GOLESCU. C. / V: (înv) ~per~, ~â / Pl: -i, -e / E: fr departamental] 1-5 a Care aparţine unui departament (1-5). 6-10 a De departament (1-5). 11-15 a Privitor la departament (1-5). 16 sm (înv) Funcţionar la un departament (1-5). departe av [At: COD. VOR. 43/2 / V: di~ti, dă- / E: de4 + parte] 1 av (Cu sens local) La mare distanţă. 2 av într-un loc îndepărtat. 3 av (îlpp) ~ de La mare distanţă de... 4 av (îlav) A fi ~ A fi plecat. 5 av (îe) A fi tot mai ~ unul de altul A fi înstrăinat. 6 av (îe) ~ de mine gândul Nici nu mă gândesc să... 7 av (îe) Până ~ Pe o distanţă mare. 8 av (îe) Pe ~ Pe ocolite. 9 av (îe) Nici pe ~Nici măcar puţin. 10 av (îal) Deloc. 11 av (îe) A ajunge ~ A se realiza social (şi profesional). 12 av (îe) Mai ~ Dincolo de... 13 av (îae) în continuare. 14 av (îae) înainte. 15 av (îe) De ~De la mare distanţă. 16 av (îs) Rudă (mai) de - Persoană aparţinând unei ramuri îndepărtate a familiei cuiva. 17 av (Cu sens temporal) într-un moment depărtat de timpul prezent (în trecut sau în viitor). 18 av Târziu. 19 av (îe) Mai ~ Exprimă continuarea unei acţiuni sau dăinuirea în timp a unei situaţii. 20 av (îe; în legătură cu un adverb de timp) Nu mai ~ (decât)... Nu a trecut sau nu va trece mai mult timp decât... 21 av (îae) Nu mai târziu decât... Nu mai departe de ieri. 22 av (îae; rar; întărind un pronume personal) Chiar eu (sau tu. el etc.) Eu, nu mai departe, te-am văzut. 23 av (Cu sens modal; nob; în legătură cu verbul „a păşi“) Cu paşi mari. 24 av (Nob; d. rude, prieteni etc.) îndepărtat. 25 av (înv) Diferit. 26 av (înv) Vag. 27 sf(]nv\ îc) ~-ducere îndepărtare (pentru a duce o viaţă retrasă, petrecută în reculegere). 28 av (Reg; îe) Mai e mult până ~ Mai e până a ajunge la soroc, la ţintă, până a isprăvi ceva. de pava vt [At: CADE / Pzi: -vez / E: fr depaver] (C. i. şosele, străzi, curţi etc.) A scoate pavajul. 2 (C. e caldarâmul) A strica. depavare sf [At: DEX / Pl: -vări / E: depava] 1 Scoatere a pavajului de pe şosele, străzi, curţi etc. Si: de pavat1 (1). 2 Distrugere a caldarâmului Si: de pavat1 (2)... depavat1 sn [At: MDA ms / E: depava] 1-2 Depavare (1-2). depavat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: depava] (D. şosele, străzi) 1 Căruia i s-a scos pavajul. 2 Stricat. depăna [At: BIBLIA (1688). ap. TDRG / V: (reg) dap~, dupăra, dapi~, dapâ~. dăp~, -până, ~ăral, drep~ / Pzi: deapăin şi depăn f E: lat depano, -are] 1 vt A înfăşură firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o ţeavă etc. sau pe un fus într-un scul, ori a face firele scul. 2 vt (Fig) A face o mişcare de rotaţie continuă. 3 vt A merge. 4 vi (îe) A ~din picioare A umbla mişcând repede picioarele. 5-6 vtr A merge repede. 7 vi (Reg; d. cai) A merge în trap pripit, mărunt. 8 vi (Reg; d. oameni) A merge mult pe jos. 9 vi (Reg) A merge fără rost. 10 vi A alerga. 11 vt A-şi învârti degetele mari ale mâinilor. 12-13 vtr A (se) întinde, a (se) produce printr-o mişcare de întoarcere continuă (a plugului) de la un capăt al câmpului la celălalt. 14 vt A parcurge o distanţă. 15 vt (Fig) A desfăşura, a înşira amintiri, gânduri etc. 16 vt (Fig; d. viaţă sau etape, aspecte ale ei) A trăi. 17 vt (Nob) A vorbi (mult). 18-19 vti (Fig; reg) A spune vrute şi nevrute. 20 vt (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ~t A mustra. depănare sf[At\ VALIAN, V. / Pl: ~//ăW / E: depăna] 1 înfăşurare a firelor textile dintr-un scul. pe un mosor, pe o ţeavă etc. sau de pe un fus într-un scul şi grupare a firelor în scul Si: depănat1 (1). 2 (Fig) Mişcare de rotaţie continuă Si: depănat1 (2). 3-4 Mers mult pe jos (fără rost) Si: depănat1 (3-4). 5-6 Mers rapid Si: depănat1 (5-6). 7 (Fig) Parcurgere a unui drum Si: depănat1 (7). 8 (Fig) Acoperire a câmpului cu brazde de plug Si: depănat1 (8). 9 (Fig) înşiruire a amintirilor, a gândurilor etc. Si: depănat1 (9). 10 (Fig) Continuare a vieţii Si: depănat1 (10). 11-12 (Nob) îndelungă vorbire (fără rost) Si: depănat1 (11-12). 13 (Fig; fam) Mustrare. 72 DEPÂNDI depănat1 sn [At: ALECSANDRI, T. 966 / V: ghepan~ / E: depăna] 1-12 Depănare (1-12). 13 (Fig; fam) Mustrare. depănat2, ci [At: LM / V: (reg) dăpân~ / Pl: -aţi, -e / E: depăna] 1 (D. fire) Strâns în scul. în ghem sau mosor. 2 (Fig; rar) învârtit de păr. 3 Certat#4 Răfuit. 5 (Reg; d. oameni îf clăpânat) Slab. depănător1, ~oare [At: I. GOLESCU, C. /V: (îrg) dăp~, (reg) dăpân~ / Pl: ~i, ~oare / E: depăna +-ător] 1 ^/‘Dispozitiv pe care sunt aşezate sculurile la maşinile de depănat. 2 sf(\n industria casnică) Vârtelniţă. 3 •sy?i/* Muncitor specializat în depănat. 4 sn Organ al maşinii de cusut care serveşte la depănarea aţei pe mosorelul suveicii. depănător2 sm vz depanator depănătură sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ri / E: depăna + -tură] (îdt) 1 Depănare. 2 Ceea ce este depănat. depănuşa vt [At: DEX2 / Pzi: -şez / E: de(s)- + pănuşă] (C.i. pănuşi) A desface, manual sau mecanic, pănuşile de pe ştiuleţii de porumb. depănuşare sf [At: MDA ms / Pl: -sări J E: depănuşa] Desfacere manuală sau mecanică a pănuşilorde pe ştiuleţii de porumb Si: depănuşat1. depănuşat1 sn [At: MDA ms / E: depănuşa] Depănuşare. depănuşat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -a(/', ~e / E: depănuşa] (D. ştiuleţii de porumb) De pe care s-au desfăcut manual sau mecanic pănuşile. depănuşător sn [At: DER / Pl: -oare / E: depănuşa + -tor] Maşină pentru desfacerea pănuşi lor de pe ştiuleţii de porumb. depăra1 v vz depăna depăra2 vtr [At: ANON. CAR. /V: dăp~ / Pzi: -rez. depăr. clapăr / E: lat depilare] 1-2 vtr (îrg) A(-şi) smulge părul din cap (de jale,de desperare etc.) 3-4 vtr (Fig) A (se) necăji. 5 vrr (înv) A se părui. 6 vt (Reg) A necăji. depăra3 vi [At: ŞEZ. II. 225 / E: net] (Reg; rar) 1 A înlătura (cu mâinile ori cu picioarele) tot de pe lângă sine ori de pe sine (rotindu-le ulterior prin aer, fără motiv). 2 (îe) Om bun de apărat şi ~t Om de nădejde. depărare sf[At: (a. 1679) DOC. î., ap. GHIBĂNESCU, I. Z. IV, 30 / Pl: -rări / E: depăra2] 1 (Reg) Smulgere a părului din cap (de jale, de desperare etc.) Si: depărat1 (1), depărătură (1). 2 (Fig) Necăjire. 3 (Fam) Păruială. 4 (înv) Tragere de păr (şi chiar păruială), obişnuită în contextul stabilirii hotarelor între moşii Si: depărat1 (4), depărătură (4). depărat1 sn [At: BUDAI-DELEANU, Ţ. 120 / E: depăra] 1 Depărare (1). 2 (Fig) Necăjire. 3 (Fam) Păruială. 4 Depărare (4). depărat2, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, Ţ. 79 / Pl: -aţi, / E: depăra] 1 a (D. păr) Smuls. 2 smf a (înv) (Copil) căruia i se smulgea părul din cap (la o hotărnicie de moşie) pentru a-şi aminti pe unde a fost stabilit hotarul la judecata la care era adus în calitate de martor. 3 sf (îf ~ă) Păruială. depărător, ~oare smf [At: NOM. PROF. 45 / Pl: -i, ~oare / E: depăra + ~(ă)tor] (Tăb) Persoană care deapănă (1) (la prelucrarea pieilor). depărătură sf[At: ANON. CAR. / Pl: -ri / E: depăra + -(t)ură] (îvp) 1 Depărare (1). 2 (Fig) Necăjire. 3 (Fam) Păruială. 4 Depărare (4). depărcior av [At: DOSOFTEI, PS. 32/1 /V: (înv) dă~ / E: departe + -ior] 1-6 (îrg) Depărtişor (1-6). depărta [At: PSALT. HUR. 6075 / V: (înv) dă~, (îrg) di~ / Pzi: -tez, (înv) depart / E: departe] 1 vr A mări distanţa faţă de locul unde se află cineva sau ceva. 2 vr A se retrage din preajma cuiva sau a ceva. 3-4 vr (A se aşeza sau) a pleca mai departe. 5 vrp (îvr) A se separa. 6 vrp (îvr) A se înstrăina. 7 vr A-şi părăsi familia, locul de naştere etc. 8 vr A se stabili în altă parte. 9 vr (Fig) A se înstrăina de o idee. 10 vr A se distanţa (de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva). 11 vt A lăsa o anumită distanţă. 12 vt A fi la o distanţă de... 13 vt (C.i. părţi mobile ale corpului omenesc) A îndepărta de trunchi. 14 vt A muta în altă parte. 15 vt A ţine pe cineva la distanţă. 16 vt (C. i. fiinţe) A alunga dintr-un loc Si: a izgoni. 17 vt A demite dintr-o funcţie. 18 vt (îvr) A exila. 19 vt (C. i. neajunsuri, primejdii, abuzuri) A face să dispară. 20-21 vtr A (se) feri de ceva. 22 vt A cruţa. 23 vr A se abate (de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect etc.). 24 vr (Rar) A se debarasa. 25 vr (îvr) A se revărsa. depărtare sf [At: CORESI. EV. 283/1 / Pl: -tări / E: depărta] 1 Mărire a distanţei faţă de locul unde se află cineva sau ceva Si: depărtat1 (1). 2 Retragere din preajma cuiva sau a ceva Si: depărtat1 (2). 3-4 (înv; fig) (Aşezare sau) plecare a cuiva mai departe Si: depărtat1 (3-4). 5 Separare. 6 înstrăinare. 7 (înv) Părăsire a familiei, locului de naştere etc. Si: depărtat1 (7). 8 (Fig) înstrăinare de o idee Si: depărtat1 (8). 9 Distanţare de un anumit punct fix, de cineva sau de ceva Si: depărtat1 (9). 10 Lăsare a unei anumite distanţe până la ceva Si: depărtat1 (10). 11 Situare la o distanţă de... Si: depărtat1 (11). 12 îndepărtare de trunchi a unei părţi mobile a corpului omenesc Si: depărtat1 (12). 13 Mutare în altă parte Si: depărtat1 (13). 14 Ţinere a cuiva la distanţă Si: depărtat1 (14). 15 Alungare dintr-un loc a unei fiinţe Si: depărtat1 (15). 16 Demitere dintr-o funcţie Si: depărtat1 (16). 17 Exilare. 18 îndepărtare a unor primejdii, neajunsuri, abuzuri Si: depărtat1 (18). 19 Ferire de ceva Si: depărtat1 (19). 20 Cruţare. 21 Abatere de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de la subiect Si: depărtat1 (21). 22 Debarasare. 23 (îvr) Revărsare. 24 (Ccr) Loc situat la o distanţă mare de vorbitor. 25 (Ccr) Distanţă. 26 (îlav) Din ~ (sau '«-tări) De departe. 27 (îlav) La ~ La o oarecare distanţă. 28 (înv; îe) A fi cu ~ A fi la mare distanţă. 29 (îae) A nu fi la îndemână. 30 (Olt; îe) A-i veni cu ~ A nu-i fi la îndemână. 31 (Gmt) Coordonată a punctului dată de distanţa între acesta şi planul vertical de proiecţie. depărtat1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. II, 14/2 / Pl: ~uri / E: depărta] 1-4 Depărtare (1-4). 5 Separare. 6 înstrăinare. 7-16 Depărtare (7-16). 17 Exilare. 18-19 Depărtare (18-19). 20 Cruţare. 21 Depărtare (21). 22 Debarasare. 23 (îvr) Revărsare. 24 (înv; îlav) Din ~ Din depărtare. 25 (Ccr) Distanţă. depărtat2, ~ă a [At: M. COSTIN. O. 245 / Pl: -aţi, -e / E: depărta] 1 Care se află la mare distanţă. 2 Care este departe în timp de momentul actual. 3 Care s-a retras din preajma cuiva sau a ceva. 4 Plecat. 5 Separat. 6 înstrăinat. 7 Care şi-a părăsit familia sau locul natal. 8 (Fig) înstrăinat de o idee. 9 Distanţat de un punct fix, de cineva sau de ceva. 10 Care lasă o anumită distanţă până la ceva. 11 Care se situează la o distanţă de... 12 (D. o parte mobilă a corpului) îndepărtat de trunchi. 13 Care s-a mutat în altă parte. 14 Care este alungat dintr-un loc. 15 Care este ţinut la distanţă. 16 Demis dintr-o funcţie. 17 Exilat. 18 (D. primejdii, neajunsuri, abuzuri) îndepărtat. 19 Ferit de un pericol. 20 Cruţat. 21 Care s-a abătut de la o normă fixă, de la o linie de conduită, de la subiect. 22 (Fig) Deosebit (de). 23 (D. sunete) Care vine din depărtare. 24 (D. drum) Lung. 25 (D. călătorii) Care durează mult timp. 26 (D. un eveniment) Care s-a întâmplat demult Si: străvechi. 27 (D. un eveniment) Care se va petrece peste mult timp. 28 (D. un eveniment) Care se petrece la intervale lungi de timp. depărtător sn [At: DEX / Pl: -oare / E: depărtai -ăitor] Instrument chirurgical utilizat pentru îndepărtarea ţesuturilor dintr-o plagă operatorie. depărţime sfv z depărţime depărtişor av [At: DEX / E: departe+ -işor] 1-6 (Şhp) (Mai puţin) departe (1-3). Si: depărcior. depărţime sf[At: M. COSTIN, ap. GÂDEI / V: ~t\me / Pl: -mi / E: departe + -ime] (înv) Depărtare. depăşi vt [At: ODOBESCU. S. III. 643 / Pzi: -şese / E: de4 + păşi cf fr depcisser] 1 A întrece pe cineva sau ceva care merge în acelaşi sens. 2 A trece peste o anumită limită (măsură, nivel). 3 (Fig) A întrece puterile sau competenţa cuiva. depăşire sf [At: BĂCESCU, PĂS. 386 / Pl: -ri / E: depăşi] 1 întrecere a cuiva sau a ceva care merge în acelaşi sens Si: depăşit1 (1). 2 Trecere peste o anumită limită Si: depăşit1 (2). 3-4 (Fig) întrecere a puterilor sau a competenţei cuiva Si: depăşit1 (3). depăşit1 sn [At: MDA ms / E: depăşi] 1-3 Depăşire (1-3). depăşit2, ~ă a [At: LOVINESCU. C. I. 7 / Pl: -iţi, -e / E: depăşi] 1 întrecut (de altceva sau altcineva). 2 Care a trecut peste o anumită linie. 3-4 (Fig) A cărui competenţă sau putere este insuficientă. 5 (Fig) Perimat. dep(-)ce Ic vz drept de pe pp vz de depăna v vz depăna depând'i v vz pândi 73 DEPECTINIZARE X depectinizare sf [At: LTR2 / Pl: -zări / E: de(s)- + pectină + -iza] Tratament enzimatic aplicat sucurilor de fructe care conţin mari cantităţi de substanţe pectice. depeiza vtr [At: DN3 / Pl: -z.ez. / E: fr depayser] (Frm) 1-2 A (se) îndepărta din locul de origine. 3-4 A (se) dezrădăcina (2). 5-6 A (se) dezorienta. 7-8 A (se) înstrăina. depeizare sf [At. DN3 / Pl: -zări / E: depeiza] (Frm) 1 îndepărtare din locul de origine Si: depeizat1 (1). 2 Dezrădăcinare (2). 3 Dezorientare. 4 înstrăinare. depeizat1 sn [At: MDA ms / E: depeiza] (Frm) 1 Depeizare (1). 2 (Ccr) Distanţă. depeizat2, ~ă a [At: IBRĂILEANU. S. L. 70/ Pl: -aţi, -e / E: depeiza] (Frm) 1 Care a fost îndepărtat din locul de origine. 2 Dezrădăcinat. 3 Dezorientat. 4 înstrăinat. dependent, ~ă a [At: SĂULESCU, HR. I, 241/25 / V: (înv) ~dinte / Pl: -nţi, -e / E: fr dependant] 1 Care depinde (de cineva sau ceva). 2 Care nu este autonom. dependentă sf{At: VĂCĂRESCUL, GR. 124/7 /V: ~dinţe, (înv) ~ţie / Pl: ~ţe / E: fr dependance] 1 Situaţie de a fi dependent (1-2). 2 Stare de subordonare. 3 Supunere. 4 (Mat) Proprietate a valorilor unei variabile de a corespunde valorilor altei variabile. 5 (Lpl) Ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizează operaţii de înzăvorâre pe liniile de cale ferată. 6 (îs) -a drumului Ansamblu al lucrărilor şi al accesoriilor unui drum. dependewţie sfvz dependenţă dependinţe a vz dependent dependinţă sf[At: BARIŢIU, P. A. II, 264 / Pl: -ţe / E: fr dependances] 1 încăpere accesorie a unei case de locuit (bucătărie, baie etc.). 2 (Lpl) Ansamblul acestor încăperi. dependinţe sfvz dependenţă deperd'iţie ^/'[At: DN3 / Pl: ~/7 / E: fr deperdition] (Frm) 1 Pierdere. 2 Diminuare. deperi vi [At: LM / Pzi: ~er / E: cf pieri] (îvr) A pieri. depersonaliza vt [At: LOVINESCU, C. VII, 35 / V: desp~ / Pzi: ~zez. / E: fr depersonnaliser] A face să-şi piardă personalitatea. depersonalizare sf [At: VLAHUŢĂ, S. A. II, 406 / V: desp~ / Pl: -zări I E: depersonaliza] 1 Determinare a pierderii personalităţii Si: depersonalizat1 (1). 2 (Med) Simptom caracterizat prin dispariţia conştiinţei propriei persoane, care apare mai ales în unele boli psihice Si: depersonalizat1 (2). depersonalizat1 sn [At: MDA ms / V: desp~ / E: depersonaliza] 1-2 Depersonalizare (1-2). depersonalizat2, ~ă a [At: RALEA. S. T. II, 77 / V: desp~ / Pl: -aţi, -e / E: depersonaliza] Care şi-a pierdut personalitatea. depertament sn vz departament depertamental, ~ă a vz departamental depertamentar sm [At: GOLESCU, I. 68 / PI: -i / E: departamental css] (înv) Departamental (16). depesajsn [At: DN3 / Pl: -e IE: fr depegage] Ciopârţire a unui cadavru pentru a împiedica identificarea. depeşa vt [At: GHICA, C. E. 1,42 / Pzi: -şez / E: fr depecher] (Rar) A expedia o depeşă Si: a telegrafia. depeşă sf [At: AR (1829) 25J/26 / Pl: -şe / E: fr depeche] 1 (Iuz) înştiinţare transmisă prin mijloacele cele mai rapide. 2 (Spc) Telegramă. depica v [At: BL IV. 193 / Pzi: depic / E: de4+pica cf ger entfallen] (Buc; nrc) A decădea. depigmenta vr [At: DN2 / Pzi: -tez. / E: fr depigmenter] (D. piele sau păi ) A se decolora din cauza scăderii sau dispariţiei pigmentului melanic. depigmentare sf[At: DEX / Pl: -tări / E: depigmenta] Decolorare (a pielii sau a părului) din cauza scăderii sau dispariţiei pigmentului melanic. depila vt [At: BARBU. I. 86 / Pzi: -lez / E: fr depiler, lat depilare] 1 A îndepărta părul de pe pielea pregătită pentru tăbăcit. 2 A îndepărta părul de pe corp sau de pe faţă (smulgându-1 sau distrugându-1 cu ajutorul razelor Rontgen, al unor pensete speciale sau al substanţelor depilatoare). în scop igienic sau estetic Si: a epila. depilant,~ă sn, a [At: DEX /Pl: -nţi, -e IE: frdepilant] 1-2 (Substanţă) care serveşte la depilare (1). depilare sf[At: LM / PI: -lari / E: depila] 1 îndepărtare a părului de pe pielea pregătită pentru tăbăcit Si: depilat1 (1). depilaţie (1). 2 îndepărtare a părului de pe corp sau de pe faţă (prin smulgerea sau distrugerea lui cu ajutorul razelor Roentgen, al unor pensete speciale sau al substanţelor depilatoare), în scop igienic sau estetic Si: Si: depilat1 (2), depilaţie, (2) epil are. depilat1 sn [At: MDA ms / E: depila] 1-2 Depilare (1-2). depilat2, ~ă a [At: LM / Pl: -aţi, -e / E: depila] (D. suprafeţe ale corpului) De pe care a fost îndepărtat părul. depilator, -oare sn, a [At: LM /V: ~riu / Pl: -i, -oare /E: frdepilatoire] 1-2 (Substanţă) cu ajutorul căreia se înlătură părul de pe pielea omului Si: epilator. depilatoriu, -ie sn, a vz depilator 1 depilaţie sf[At: ALEXI, W. / V: -iune / Pl: -ii / E: fr depilation] 1-2 Depilare (1-2). depilaţiune sf vz depilare depih vt [At: GHEŢIE, R. M., ap. DLR ms / Pl: -lese / E: cf pili] (îrg) A pili1. depinde vi [At: HASDEU, I. C. 16 / Pzi: depind / E: fr clependre, lat dependere] 1 (D. lucruri, fapte, atitudini) A fi legat cu necesitate de ... 2 A atârna de. 3 (D. persoane, instituţii, ţinuturi.etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva. 4 (Ca răspuns necesar la o întrebare) Există mai multe situaţii, posibilităţi, interpretări, în funcţie de împrejurările, date. depinge vt [At: ALECSANDRI. T. 1635 / Pzi: depmg / E: lat deping, -ere] (Lin) 1 A picta. 2 (Fig) A descrie. 3 (Prt) A încondeia. depiridinizare sf [At: DN3 / Pl: -zări / E: de(s)- + piridinizare] Operaţie de captare a piridinei. depista vt [At: CONTEMP.. S. II. 1950, nr. 184.4/3 / Pzi: -tez / E: fr depister] A dade urma unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut. depistare sf [At: CONTEMP.. S. II. 1950, nr. 1846. 21/5 / Pl: -tări / E: depista] 1 Aflare a urmei unui lucru ascuns, tăinuit, necunoscut Si: depistat1 (1). 2 Cercetare. depistat1 sn [At: / Pl: -uri / E: depista] 1 Depistare (1). 2 Cercetare. depistat2, ~ă a [At: DLR ms / Pl: -aţi, -e / E: depista] 1 Care a fost urmărit, căutat. 2 Care a fost examinat, cercetat. deplana vtr [At: DN3 / Pl: -nez I E: de(s)- + plan] 1-2 A (se) curba, pierzându-şi calitatea de a fi plan. deplanare .y/‘[At: DEX / Pl: -nări l E: deplana] Curbare a unei secţiuni plane a unui corp elastic sub acţiunea sarcinilor exterioare. deplanta vt [At: DEX / Pzi: -tez / E: frdeplanter] 1 A scoate un copac dintr-un Ioc pentru a-1 planta în altă parte. 2 A dezgropa, a ridica minele explozive de pe un teren minat. deplantare ,s/[At: DEX / Pl: -tări / E: deplanta] 1 Scoatere a unui copac dintr-un Ioc pentru a-1 planta în altă parte. 2 (îs) -a minelor Dezgropare, ridicare a minelor explozive de pe un teren minat. deplantorsn [At: DN3 / Pl: -oare / E: fr deplantoir] Instrument în formă de lopată folosit pentru extragerea din sol a plantelor mari. deplasa [At: CAMIL PETRESCU. T. II, 95 / Pzi: ~*ez / E: fr deplacer] 1 vt A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc şi a-1 pune în altul Si: a muta. 2 vt (Fig) A abate, într-o dezbatere, discuţia asupra altei chestiuni. 3 vr A se duce undeva (în interes de serviciu). 4 vr A se mişca din poziţia iniţială Cf a aluneca, a se disloca. deplasaţii, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr deplagatle] Care poate fi (uşor) deplasat. deplasament sn [At: DLR ms / Pl: -e / E: fr deplacement] 1 Greutate a volumului de apă dezlocuit de o navă care pluteşte. 2 Greutate totală a unei nave. 3 (înv) Faptul de a se deplasa. 4 (înv) Impunere a unei alte reşedinţe unui funcţionar. 74 DEPORTAT2 deplasare sf [At: CAMIL PETRESCU. T. 1.24 / Pl: -sări / E: deplasa] 1 Mutare (a unui obiect sau a unei persoane) dintr-un loc în altul Si: deplasat1 (1). 2 (Fig) Abatere a unei discuţii, în cadrul unei dezbateri, asupra altei chestiuni Si: deplasat1 (2). 3 (îlav) In ~ în călătorie pentru interes de serviciu. 4 Mişcare din poziţia iniţială Si: deplasat1 (3) Cf alunecare, dislocare. deplasat1 sn [At: MDA ins / E: deplasa] 1-3 Deplasare (.1-2,4). deplasat2, ~ă a [At: CAZIMIR. GR. 135 / Pl: -aţi, -e / E: deplasa] 1 Care nu se (mai) află la locul lui. 2 (Iuz; îs) Persoanele Persoane care, părăsindu-şi ţara. din motive politice. în timpul ultimului război mondial, au dus o campanie de ponegrire a regimului ei democratic, cu sprijinul efectiv al guvernelor reacţionare. 3 (Fig; d. oameni şi manifestările lor) Care nu este aşa cum se cuvine în raport cu situaţia, cu momentul dat Cf nepotrivit, necuviincios. deplastifiant sm [At: DEX / Pl: -nţi / E: fr deplastifiant] Material care, adăugat unei materii prime plastice. îi micşorează plasticitatea Si: deplastifi câtor. deplastificator sm [At: DEX / Pl: -i / E: cf deplastifiant] Deplastifiant. deplânge vt [At: I. NEGRUZZI, S. III, 399 / Pzi: deplâng / E: de4+plânge cf fr deplorer] 1 A simţi milă. părere de rău faţă de cineva sau de ceva. 2 A găsi. a socoti pe cineva vrednic de compătimire Si: a deplora, deplângere sf [At: MAIORESCU, CR. II. 23 / Pl: -ri / E: deplânge] 1 Manifestare a unui sentiment de părere de rău faţă de cineva sau de ceva. 2 Considerare a cuiva ca fiind vrednic de compătimire. depletiv, ~ă sn, a [At: DN3 / Pl: -i, -e I E: fr deplectif) 1-4 (Substanţă) care produce depleţie (1-2). depleţie sf vz depleţiune depleţiune sf[At: DEX / P: ~ţi-u~ / V: ~eţie / Pl: -ni / E: fr depletion, lat depletio, -onis] (Med) 1 Golire. 2 Suprimare sau micşorare a unei obstrucţii, a unei piedici în circulaţia fluidelor. de plia vt [At: DEX / P: -pli-a / Pzi: -iez / E: fr deplier] A desface ceva pliat, împăturit. depliere sf [Ai: DN3 / P: -pli-e- / Pl: -ri / E: deplia] Desfacere a unui obiect pliat, împăturit Si: depilat1, depliat1 sn [At: MDA ms / P: -pli-at / E;.deplia] Depliere. depliat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: deplia] Care a fost despăturit. deplin, -ă [At: VARLAAM, C. 240 / V: dă-, -ă, di-, -ă a / Pl: -i, -e / E: de4 + plin] 1 av De tot. 2 av în întregime. 3 av (Pop) Aşa cum trebuie (şi cum se cuvine). 4 a întreg. 5 a Desăvârşit. 6 av (înv; îs) ~ împuternicit Plenipotenţiar. 7 av (înv; îe) Să fie (cuvântul, voia) deplin(ă) Să se împlinească. 8-9 a, av (înv; d. durată de timp) încheiat. 10 av (înv) Tocmai. deplinătate sfs [At: (a. 1828) URICARIUL III, 36 / E: deplin+ -citate] 1 Dezvoltare completă, integrală. 2 Desăvârşire. deplini v vz îndeplini deplomat, -ci smf vz diplomat deplora vt [At: LM / Pzi: deplor / E: fr deplorer] (Rar) A deplânge (1-2). deplorabil, ~ă a [At: STAMATI, D. / Pl: -i, -e I E: fr deplorable] 1 Vrednic de plâns, de compătimit. 2 Care produce o impresie penibilă Cf jalnic, lamentabil, deplorare sf[At: DLR ms / Pl: -rări / E: deplora] Plângere. deploraţie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr deploration, lat deploratio] 1 (Rar) Lamentare. 2 Cântec popular medieval cu subiect tragic sau religios. depluma vt [At: DN3 / Pl: -mez / E: frdeplumer] (Frm) A lipsi de pene. depoetiza vt [At: DN3 / Pl: -zez / E: de(s)- + poetiza] A face să-şi piardă caracterul poetic. depoetizare sf [At: DN-’ / Pl: -zari / E: depoetiza] Pierdere a caracterului poetic al unor texte Si: depoetizat1. depoetizat1 sn [At: MDA ms / E: depoetiza] Depoetizare. depoetizat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: depoetiza] (D. texte) Care şi-a pierdut caracterul poetic. depolariza vt [At: DEX / Pzi: -zez / E: fr depolariser] 1 A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2 A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. depolarizant, ~ă [At: LTR2 / Pl: -nţi, -e / E: fr depolarisant] 1 a Care depolarizează (1). 2 sm Depolarizator. depolarizare sf [At: LTR2 / Pl: -zari / E: depolariza] 1 Operaţie de împiedicare a polarizării chimice a electrozilor. 2 Pierdere a stării de polarizare a unui fascicul de lumină. depolarizator sm [At: DEX / Pl: -i / E: depolariza+ -tor] Substanţă care se introduce într-un element galvanic pentru a împiedica polarizarea Si: depolarizant (2). depolarizaţie sf[At: ENC. TEHN. 113 / Pl: -ii / E: fr depolarisation] (înv) Depolarizare (1-2). depolimeriza vt [At: DN3 / Pzi: -z.ez / E: fr depolymeriser] (Chm) A supune depolimerizării. depolimerizare sf [At: DEX / Pl: -zaj’i / E: cf fr d^polymeriscition] Reacţie prin care un polimer trece în polimeri cu greutăţi moleculare mai mici. sub acţiunea căldurii, a luminii, a radiaţiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. depolitiza vt [At: DN3 / Pzi: -zez. / E: fr depolitiser] A face să-şi piardă caracterul politic. depolitizare sf [Ai: DN3 / Pl: -zări / E: depolitiza] Determinare a pierderii caracterului politic Si: depolitizat1. depolitizat1 sn [At: MDA ms. / E: depolitiza] Depolitizare. depolitizat2y ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: depolitiza] Care nu mai are caracter politic. depolua vt [At: DEX / P: -lu-a / Pzi: -uez / E: fr depolluer] A reduce sau a înlătura poluarea ori sursele care o provoacă. depoluant, ~ă smf a [At: DN3 / P: -lu-cuit / Pl: -nţi, -e / E: fr depolluant] 1-2 (Substanţă, bacterie, procedeu) care serveşte la depoluare. depoluare sf [Ai: DEX / P: -lu-a- / Pl: -uări / E: depolua] Reducere sau înlăturare a poluării ori a surselor care o provoacă Si: de poluat1. depoluat1 sn [At: MDA ms / E: depolua] Depoluare. depoluat2, ~ă a [At: DEX / P: -lu-cit / Pl: -aţi, -e / E: depolua] (D. atmosferă, medii etc.) Din care a fost înlăturată poluarea. deponently ~ă sn, a [At: HAMANGIU. C. C. 405 / Pl: ~e / E: fr deponent, lat deponens, -ntis] 1-2 (Grm lat) (Verb) care are formă pasivă şi înţeles activ. deponent2} ~ă smf a [At: DEX / V: (înv) -te / Pl: -nţi, -e / E: it deponente, lat deponens, -ntis] 1-2 (Persoană) care încredinţează unei alte persoane sau unei instituţii un lucru în temeiul unui contract de depozit Si: depunător, deponente, -tă smf, a vz deponent2 deponta vt [At: DEX / Pzi: -tez / E: fr depointer] A demonta un pod militar. depontare sf [Ai: DN3 / Pl: -tări / E: deponta] Demontare a unui pod militar. depopula vt [At: DLR ms / Pzi: -lez. / E: lat depopulare cf fr depeupler, it clepopolare] A reduce numeric sau a distruge în mare parte populaţia unei ţări. a unei regiuni. depopulare sf [At: DLR ms / Pl: -lări / E: depopula] Reducere a populaţiei unei ţări, a unei regiuni etc. Si: depopulat1. depopulat1 sn [At: MDA ms / E: depopula] Depopulare. depopulat2, -ă a [At: DLR ms / Pl: -aţi, -e / E: depopula] (D. un teritoriu) Care a suferit o scădere sau o dispariţie totală a populaţiei. deporta vt [At: DEX / Pzi: -tez IE: fr deporter, lat deportare] A trimite forţat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca măsură represivă. deportare .v/'[At: DEX / Pl: -tări / E: deporta] Trimitere forţată a unei persoane într-o regiune îndepărtată ca măsură represivă Si: deportat1, de port aţi une, exil, surghiun, deportat1 sn [At: MDA ms / E: deporta] Deportare. deportat2, -ă smf, a [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 4 / Pl: -aţi, -e / E: deporta] 1-2 (Persoană) care se află în deportare. 75 DEPORTAŢIE deportaţie sfvz deportaţiune deportaţiwne sf [At: DLR ms / V: -ie / Pl: -ni / E: lat deportatio, -onis] (înv) Deportare. deposeda vt [At: IORGA, L. II, 206 / V: (înv) desp~ / Pzi: -dez / E: fr deposseder] A lipsi pe cineva de posesiunea unui lucru sau a unui drept. deposedant, ~ă smf a [At: COD. R. P. R. 383 /Pl: -nţi, -e / E: deposeda] 1-2 (Jur) (Persoană) care deposedează. deposedare sf [At: BĂLCESCU, M. V. 302 / V: (înv) desp~ / Pl: -dări / E: deposeda] Lipsire a unei persoane de posesiunea unui lucru sau a unui drept Si: deposedat1. deposedat1 sn [At: MDA ms / E: deposeda] Deposedare. deposedat2, a [At: IORGA. L. I, 346 / Pl: -aţi, -e / E: deposeda] Care a fost lipsit de posesiunea unui lucru sau a unui drept. deposti v vz /?0s*j depotrwă av, a vz deopotrivă depou sn [At: G. M. ZAMFIRESCU, M. D. 1,14 / Pl: -ri f E: fr depot] 1 Clădire în care se adăpostesc, se întreţin şi se repară locomotive, vagoane de tren sau de tramvai etc. 2 (înv) Magazie în care se depozitau scânduri. depozant, ~ă smf [At: DLR ms / Pl: -nţi, -e / E: fr deposant] 1 Persoană care pune ceva într-un depozit. 2 (Jur) Martor care face o depoziţie în faţa completului de judecată. depozi vt [At: DLR ms / Pzi: -zesc / E: drr depozit] (înv) A depozita (1). depozire sf [At: CARAGEA. L. 91/ 18 / Pl: -ri / E: depozi] (înv) înmagazinare. depozit sn [At: PRAVILA (1814), 56/11 / Pl: -e / E: lat depositum] 1 Ceea ce se depune spre păstrare. 2 (îs) ~ legal Fond de cărţi constituit prin predarea obligatorie de către tipografi şi edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din ţară. 3 (Mpl) Bani sau hârtii de valoare depuse spre păstrare la o instituţie bancară. 4 Loc, clădire în care sunt depuse (spre păstrare sau spre vânzare) materiale de„construcţii, mărfuri etc. Si: magazie. 5 Formaţie militară care aprovizionează unităţile armatei cu materiale, muniţii etc. 6 (îlav) In ~ în păstrare. 7 Strat format prin suplimentarea substanţelor solide dizolvate sau aflate în suspensie într-un lichid. depozita [At: STAMATI. D. / Pzi: -tez / E: depozit] 1 vt A pune ceva în depozit (4) Si: a depozi, a depozitarisi. 2 vt A pune ceva la loc sigur. 3 vt A încredinţa cuiva un lucru spre păstrare. 4 vr A se sedimenta. depozitar, ~ă smf [At: HAMANGIU, C. C. 403 / Pl: -i, -e / E: fr depositaire] 1 Persoană căreia i se lasă ceva în păstrare. 2 (înv) Negustor care deţinea mărfuri în cantităţi mari. 3 (Fig) Deţinător. depozitare J>/[At: GALACTION, O. I, 373 / Pl: -tări / E: depozita] 1 înmagazinare. 2 Păstrare. 3 Sedimentare. depozitarisi v [At: (a. 1837) T. PAPAHAGI, C. L. / Pzi: -sesc / E: depozit + -arisi] (înv) A depozita (1). depozitarisire sf [At: DLR ms / Pl: -ri / E: depozitarisi] (înv) înmagazinare. depozitarisit1 sn [At: MDA ms / E: depozitarisi] (înv) înmagazinare. depozitarisit2, [At: (a. 1828) URICARIUL VII, 111 / Pl: -iţi, -e / E: depozitarisi] (înv) Depozitat2 (1). depozitat1 sn [At: MDA ms / E: depozitarisi] (înv) înmagazinare. depozitat2, ~ă a [At: HAMANGIU, C. C. 402 /Pl: -aţi, -e /E: depozita] 1 Aşezat în depozit Si: depozitarisit1. 2 Depus la loc sigur. depoziton sn [At: CARAGEA, L. 6113 / Pl: -oane / E: ngr Şenâţitov] (înv) Depozit. depozitor [At: STAMATI, D. / V: ~riu l Pl: -i sm. -oare sn / E: lat depositor, -oris] (înv) 1 sm Depunător. 2 sn Loc în care se păstrează depozitele (1,3). depozitoriu smn vz depozitor depoziţie sf [At: DEX / V: (înv) ~iune / Pl: -ii / E: fr deposition, lat depositi, -onis] Declaraţie a unui martor în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile simţuri (văz, auz) şi de natură să aducă lămuriri în pricina respectivă Si: mărturie. depoziţiune sf vz depoziţie depraci av [At: SBIERA, F. S. 421 / V: diprăci / E: de4 + ucr npe ] (Ucm; Buc) 1 De tot. 2 Cu desăvârşire. deprăda v vz prăda deprava vr [At: ŞĂINEANU, D. U. / Pzi: -vez / E: fr depraver, lat depravare] (D. oameni) 1 A se corupe. 2 A deveni desfrânat. depravare sf [At: MACEDONSKI, O. II, 277 / Pl: -vări / E: deprava] 1 Corupţie. 2 Desfrâu. depravat1 sn [At: MDA ms / E: depravare] 1 Corupţie. 2 Desfrâu. depravat2>~ă a [At: RUSSO, S. 70 / Pl: -aţi, -e / E: deprava] Descompus din punct de vedere moral Si: corupt, desfrânat. depravaţiune sf[At: FILIMON, ap. CADE / P: ~ţi-u- / Pl: -ni / E: fr depravation, lat depravatio, -onis] (înv) 1 Corupţie. 2 Desfrâu. deprecatoriu, -ie a [At: DEX / Pl: -ii / E: fr deprecatoire, lat deprecatorius] (D. formule, părţi dintr-un discurs) Care are forma unei deprecaţii. deprecaţie sf [At: DEX / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr deprecation] Formă retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm Si: implorare, deprecaţiune sf vz deprecaţie deprecia [At: I. IONESCU, D. 174 / V: (înv) ~ţia / Pzi: -iez / E: fr deprecier] 1 vt A aprecia ceva sau pe cineva sub valoarea sa reală. 2 vt (Pex) A nesocoti, a minimaliza valoarea unui lucru. 3-4 vtr A(-şi) micşora. a(-şi) pierde valoarea sau calitatea Si: a (se) devaloriza, a (se) degrada, de predare sf vz depreciere depreciaţ1 sn [At: MDA ms f E: deprecia] 1-2 Depreciere (1-2). 3 Devalorizare. depreciat2, ~ă a [At: DEX /V: (înv) ~eţiat / Pl: -aţi, -e / E: deprecia] 1 Care nu este apreciat la justa valoare Si: desconsiderat, devalorizat. 2 Cu valoare scăzută. depreciativ, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr depreciatif] 1 Care dovedeşte lipsă de consideraţie sau dispreţ. 2 Care conţine o notă de batjocură. depreciator, -oare smf, a [At: DEX / Pl: -i, -oare / E: fr depreciateur] 1-6 (Persoană) care depreciază (1-3). depreciere sf [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 219 / V: (înv) -iare, ~eţiare, ~eţi~ I Pl: -ri / E: deprecia] 1 Apreciere sub valoarea reală Si: depreciat1 (1). 2 Nesocotire a valorii Si: depreciat1 (2). 3 Devalorizare. deprejur pp vz împrejur depresa vt [At: DEX / Pzi: -sez / E: fr depresser] 1 A desface cu presa un ansamblu de două piese care au contact forţat. 2 A rări puieţii crescuţi prea des, pentru a se dezvolta normal. 3 A modifica proprietăţile superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor. depresaj sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr depressage] 1-3 Depresare (1-3). de presant sn, a [At: DEX / Pl: -el E: eg depressantf fr depressant] 1-2 (Substanţă) prin care se împiedică flotaţia unui minereu. depresare sf [At: DN3 / Pl: -sări / E: depresa] 1 Desfacere cu ajutorul presei a unui ansamblu de două piese care au contact forţat Si: depresaj (1). 2 Acţiune de rărire a puieţilor dintr-o pepinieră Si: depresaj (2). 3 Modificare a proprietăţilor superficiale ale minereurilor cu ajutorul depresantelor Si: depresaj (3). depresiometru sn [At: DN3 / P: -si-o- / Pl: -re / E: fr depressiometre] Manometru cu care se măsoară depresiunea din lucrările miniere subterane. depresionar, ~ă af [At: SCÎNTEIA, 1947, nr. 732 / Pl: -e / E: depresiune + -ar] (Îs) Zonă - Zonă din atmosferă cu presiune atmosferică scăzută proprie formării ciclonilor. depresiune sf [At: CULIANU. C. 10. cf. 71 /V: depresie (3) / Pl: -ni / E: fr depression, lat depressio, -onis] 1 Formă de relief situată la un nivel mai jos decât regiunile înconjurătoare. 2 Vârtej de aer în care presiunea aerului este mai mică decât în regiunile vecine şi care aduce timp nefavorabil în locurile pe unde trece. 3 (Fig) Stare sufletească (patologică) de tristeţe (asociată cu nelinişte). 4 (Ecn) Fază a ciclului economic, posterioară crizei economice, în care producţia se menţine la un nivel 76 DEPUNERE scăzut, mărfurile se vând greu şi la preţuri scăzute, în condiţiile în care rămâne redusă şi puterea de cumpărare a populaţiei. 5 (Pgn) Coborâre. 6 Turtire. 7 (îs) ~ barometrică Coborâre a coloanei de mercur în tubul barometrului, prin micşorarea presiunii atmosferice. 8 (îs) ~ aparentei (sau a orizontului aparent) Distanţă unghiulară între orizontul adevărat şi cel aparent. depresiv, ~ă a [At: PARHON, B. 74 /Pl: -e /E: fr depressif] 1 Care provoacă starea de depresiune neuropsihică sau scăderea tensiunii arteriale. 2 De depresiune (3). 3 (D. persoane) înclinat spre tristeţe, descurajare. depresor, ~oare [At: DEX / Pl: ~i / E: fr depresseur] 1-2 sm, a (Factor) care inhibă o anumită funcţie, un anumit proces fiziologic. 3 a (îs) Nerv - Nerv senzitiv prin intermediul căruia excitaţiile de la receptorii nervoşi din pereţii sinusului carotidei se transmit la centrii nervoşi şi determină, pe cale reflexă, scăderea tensiunii arteriale. depresuriza vr [At: DEX / Pzi: 3 -zeaz.ă / E: fr depressuriser] (D. presiunea atmosferică) A scădea. depresurizare sf [At: DEX / Pl: ~zări / E: depresuriza] Scădere a presiunii atmosferice Si: depresurizat1. depresurizat1 sn [At: MDA ms / E: depresurizo] Depresurizare. depresurizat2, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, ~e / E: depresurizo] (D. presiunea atmosferică) Care a scăzut. depreţia v vz deprecia depreţ iar e sf vz depreciere depreţiat, o vz depreciat de preţ icre sfv z depreciere deprewnă av [At: COD. VOR. 64/2-3 / V: (înv) ~/?riu~, ~urâ / E: de4 + pre + una] 1 împreună. 2 (Rar) în general. 3 în întregime. 4 în acelaşi timp. 5 Precum (şi). depreură av vz depreună deprima vt [At: I. TEODOREANU, M. II, 325 / Pzi: deprim / E: fr deprimer] A provoca (cuiva) o stare de depresiune sau de descurajare Si: a mâhni, a întrista, a descureija. deprimant, ~ă a [At: CĂLINESCU, E. O: I, 209 / Pl: -nţi, -e I E: fr deprimant] Care depirimă Si: descurajant, întristător. deprimare sf [At: VLAHUŢĂ, D. 18 / Pl: -mări / E: deprima] 1 Mâhnire. 2 Descurajare. 3 Depresiune (3). deprimat1 sn [At: MDA ms / E: deprima] 1 Mâhnire. 2 Descurajare. 3 Depresiune (3). deprimat2, a [At: CAMIL PETRESCU, T. III, 129 / Pl: -aţi, -e / E: deprima] 1 Descurajat. 2 Abătut. deprimător, ~oare a [At: DLR ms / Pl: -i, -oare / E: deprima + ~(ă)tor] (Nob) Deprimant. deprimometru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr deprimometre] Aparat pentru măsurarea depresiunii minelor şi a lucrărilor miniere. deprinde [At: PSALT. 226/25 / V: (reg) dăp~, dip~ / Pzi: -\nd, (înv) -înz. / E: lat depre(he)ndere] 1 vt A-şi însuşi cunoştinţe (temeinice) într-un domeniu prin învăţătură sau prin practică organizată, sistematică. 2-3 vtr A (se) obişnui. 4 vr A se familiariza cu cineva. 5 vt (înv) A instrui (pe cineva). 6 vt A dresa. deprindere sf [At: MARCOVICI, C. 1/13 / V: dăp~ / Pl: -ri / E: deprinde] 1 Dobândire a unor cunoştinţe temeinice într-un domeniu prin învăţătură sau prin practică organizată, sistematică Si: deprins1 (1). 2 Obişnuinţă. 3 Familiarizare. 4 (înv) Instruire. 5 Dresare. 6 Uşurinţă căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare Si: deprins1 (6), destoinicie, dexteritate, pricepere. 7 (Rar) Practică obişnuită într-o îndeletnicire oarecare Si: deprins1 (7), exerciţiu. deprins1 sn [At: (a. 1685) GCR I, 276/30 / E: deprinde] (înv) 1 Deprindere (1). 2 Obişnuinţă. 3 Familiarizare. 4 (înv) Instruire. 5 Dresare. 6-7 Deprindere (6-7). deprins2, a [At: N. COSTIN, L. / Pl: —nşi, -el E: deprinde] 1 Experimentat. 2 învăţat. 3 Obişnuit. deprinsătură sf[At: PSALT. 257/32 / Pl: -ri / E: deprinde + -ătură] (înv) 1 îndeletnicire. 2 Obişnuinţă. depriwnă eiv vz depreună depropanizare sf [At: DN3 / Pl: -zări / E: ele(s)- + propan + -izeire] Operaţie de separare a hidrocarburilor uşoare de cele mai grele dintr-un amestec de hidrocarburi. deproteinizat, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: proteină] (D. alimente) Fără proteine. dept a, eiv, pp vz drept depuitor, ~oare a vz depunător depunător, ~oare .vw/'[At: BĂRCIANU / V: (înv) ~puit~ I Pl: -i, -oare / E: depune + -eitor] Persoană care depune spre păstrare o sumă de bani, hârtii de valoare etc. depuncta vt [At: DEX2 / Pzi: -tez / E: ele(s) + puncta] A reduce în funcţie de erori punctajul unui candidat sau concurent la o competiţie, la un examen. depunctare sf [At: DEX2 / Pl: -tări / E: depuncta] Reducere (în funcţie de erori) o punctajului unui candidat sau concurent la o competiţie, la un examen etc. Si: depuncteit1. depunctat1 sn [At: MDA ms / E: depuncta] Depunctare. depunctat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: depuncta] Căruia i s-a redus punctajul la o competiţie sau la un examen. depune1 vi [At: DOSOFTEI, V. S. 237/, / Pzi: p 3 ~u/? / E: lat deponere] 1 (Reg; d. vaci, bivoliţe etc.) A-şi mări ugerul ca urmare a secreţiei abundente de lapte, ceea ce indică apropierea timpului fătării. 2 (D. aştri) A asfinţi. depune2 [At: (a. 1774) URICARIUL I. 175 / V: dăp~, dip~ / Pzi: -un / E: lat deponere] 1 vt A lăsa un obiect din mână, punându-1 undeva. 2 vr (D. substanţe solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se sedimenta. 3 vt (D. animale care se înmulţesc prin ouă) A elimina ouăle (la un loc potrivit). 4 vt (Fig; îe) A ~armele A înceta lupta. 5 vt (Fig; îe) A ~ coroana A renunţa la domnie. 6 vt (Fig; cmr; îe) A ~ bilanţul (la tribunal) A da faliment. 7 vr (îe) A ~ bani (la o instituţie bancară) A lăsa o sumă de bani (în păstrare la o instituţie bancară). 8 vt (îe) A ~ mandatul A renunţa la o însărcinare încredinţată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. 9 vr (îe) A ~ un act (sau o cerere, un memoriu etc.) A înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.). 10 vt (îe) A ~ muncă (sau efort, osteneală etc.) A trudi. 11 vr (Rar; îe) A ~un examen A da un examen. 12 vr (D. o parte în litigiu sau despre un martor; îe) A ~ jurământul A se angaja să spună tot adevărul în legătură cu faptele unui proces. 13 vt (D. unele categorii de oameni şi d. militari; îae) A se angaja solemn să-şi îndeplinească îndatoririle cu respectarea legilor ţării. 14 vt (D. un martor; îe) A ~ mărturie A face declaraţii în faţa unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală în legătură cu faptele unui proces. 15 vt (înv) A detrona (un domnitor, un ierarh bisericesc) Si: a destitui, a caterisi. 16 vr (îvr; jur) A înainta. 17 vt (îvr; jur) A face. 18 vr (îvr; jur) A da. 19 vt (îvr; jur) A aresta preventiv. depunere sf[At: DLR ms / E: depune2] 1 Sumă de bani depusă la o instituţie bancară. 2 Sediment, depozit pe o suprafaţă sau pe fundul unui vas. 3 (Jur) Depoziţie. 4 Lăsare a unui obiect din mână, punându-1 undeva Si: depus1 (1). 5 (Zlg) Eliminare a ouălelor la un loc potrivit Si: depus1 (2). 6 (Fig; îs) ~ a armelor încetare a luptei. 7 (Fig; îs) ~ a coroemei Renunţare la domnie. 8 (Fig; cmr) ~ a bilanţului Falimentare. 9 (îs) ~ a banilor Lăsare a unei sume de bani spre păstrare la o instituţie bancară. 10 (îs) ~ a mandatului Renunţare la o însărcinare încredinţată, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. 11 (îs) ~ a unui eict (sau unei cereri, unui memoriu etc.) Predare a unui act, a unei cereri, a unui memoriu unui for competent. 12 (îs) - a muncii (sau efortului, ostenelii etc.) Trudă. 13 (îs) ~ a jurământului Angajare în mărturisirea adevărului în legătură cu faptele unui proces de către o parte în litigiu sau de către un martor. 14 (îas) Angajare solemnă de îndeplinire a îndatoririlor, cu respectarea legilor ţării, de către anumite categorii de oameni şi de către militari. 77 DEPURATIV depurativ, sn, a fAt: DEX / Pl: -e / E: fr depuratif] 1-2 (Substanţă) care curăţă organismul de toxine şi favorizează eliminarea lor, precum şi a produşilor de dezasimilaţie Si: depurator (1-2). depurator1 sn, a [At: DEX / Pl: -oare / E: fr depuratoire] 1-2 Depurativ (1-2). depurator2, -oare a [At: DEX / Pl: ~i, -oare / E: fr depurateur] (îe) Aparat - Totalitate a organelor de excreţie prin care se face curăţarea sângelui de toxinele rezultate din activitatea organismului. depuraţie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr depuration] 1 Purificare a sângelui de toxine. 2 (Pgn) Purificare. depws1 sn [At: MDA ms / E: depune2] 1-2 Depunere (4-5). depus2, a [At: DENSUSIANU, L. 59 / V: dăp~ / Pl: -uşi, -e / E: depune] 1 (D. obiecte) Care a fost pus, lăsat undeva sau cuiva. 2 (D. ouăle unor animale) Eliminat la un Ioc potrivit. 3 (D. suspensii dintr-un lichid) Sedimentat pe fundul recipientului. 4 (D. bani) Lăsat în păstrare la o instituţie bancară. 5 (D. jurământ) Pronunţat în prezenţa unei asistenţe sau unei autorităţi. 6 (D. un act) înaintat unei autorităţi. 7 (Gig) Stratificat2. 8 (Jur; îe) ~ la dosar Anexat unui dosar, pentru a servi ca element de judecată. 9 (Jur; îe) ~ la tribunal încredinţat unui tribunal. 10 (D. un delincvent) întemniţat2.11 (D. activităţi,eforturi etc.) Desfăşurat2.12 (Fig; d. un domnitor, un ierarh bisericesc) Demis2. 13 (Reg; d. vite) Aproape de momentul expulzării fătului. deputa vt [At: BĂLCESCU, M.V. / Pzi: -tez / E: cf fr deputer] (înv) A trimite una sau mai multe persoane în delegaţie cu misiunea de a apăra interesele comunităţii. deputat1, ~ă smf [At: GOLESCU. î. 21 / V: deap~, dip~, dipot~, ipot~, nipot~ / Pl: -aţi, ~e / E: fr depute, it deputato] 1 (înv) Persoană aleasă şi trimisă într-o misiune importantă Si: delegat, sol. 2 Persoană aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. 3 (Pop; rar) Consilier comunal. deputat2 sn [At: DA ms / Pl: ? / E: lat deputatum] (Buc; iuz) Loc bun de cosit oferit unui pădurar. deputăţie sf vz deputăţie deputaţiune sfv z deputăţie deputăţi vtf [At: IORDAN. LRA. 238 / Pzi: -ţese / E: deputat] A face, a alege (pe cineva) deputat. deputăţie sf[At: (a. 1815) B. V. III. 124 / V: ~taţie, ~taţiune / Pl: ~i/ / E: deputat + -ie] 1 Demnitate de deputat1 (2). 2 Sarcină de deputat1 (2). 3 Funcţie de deputat1 (2). 4 Durată a mandatului de deputat1 (2). 5 Delegaţie de deputaţi1 (1). deraia vi [At: CARAGIALE. M. 142 / Pzi: -iez / E: fr derailler] 1 (D. mijloacele de transport care circulă pe şine) A sări de pe şine. 2 A vorbi aiurea. 3 (Fig) A divaga. deraiere sf [At: MACEDONSKI, O. III. 76 / Pl: -ri / E: deraia] 1 Ieşire de pe şine Si: deraiat1 (1). 2 (Pex) Accident provocat de ieşirea de pe linie a unei sau a mai multor roţi ale unui vehicul care circulă pe şine Si: deraiat1 (2). 3 (Fig) Vorbire anapoda Si: deraiat1 (3). 4 (Fig) Divagaţie. deraiat1 sn [At: MDA ms / E: deraia] 1-3 Deraiere (1-3). 4 (Fig) Divagaţie. deraiat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e l E: deraia] 1 (D. vehicule) Ieşit de pe şine. 2 (Fig) Care vorbeşte anapoda. deranj sn [At: CARAGIALE. T. 127 / Pl: -uri / E: drr deranja] 1 Dezordine. 2 (Fig) Tulburare a liniştii (cuiva). 3 (Fig) Incomodare. deranja [At: CAZIMIR, GR. 95 / Pzi: -jez / E: fr deranger] 1 vt A strica rânduiala. ordinea unor obiecte. 2 vt A tulbura bunul mers al unei maşini, al unei instalaţii etc. Si: a strica. 3 vt (îe) A-şi ~ stomacul A avea o indigestie. 4 vt (Fig) A tulbura liniştea sau activitatea cuiva. 5 vt (Fig) A incomoda, a stânjeni pe cineva. 6 vt A determina pe cineva să-şi schimbe locul pentru a face loc de trecere (cuiva). 7 vr A se ridica spre a face loc unei alte persoane. 8 vr A se opri din activitate. 9 vr (Irn sau în formule de politeţe) A se osteni. deranjament sn [At: LTR. 65 / Pl: -e / E: fr derangement] 1-2 (Pgn) Stare a ceea ce este deranjat (1-2). 3 (Spc) Perturbare în bunul mers al unei maşini, al unei instalaţii Si: defectare. 4 Indigestie. 5 Diaree. deranjare sf[At: DLR ms / Pl: -jări / E: deranja] 1 Neorânduială a unor obiecte Si: deranjat1 (1). 2 Stricare a unor mecanisme Si: deranjat1 (2). 3 (Fig) Tulburare (a liniştii cuiva) Si: deranjat1 (3). 4 Incomodare a unei persoane Si: deranjat1 (4). 5 Tulburare a funcţionării aparatului digestiv al organismului Si: deranjat1 (5). 6 Oprire din activitate Si: deranjat1 (6). 7 (Irn) Osteneală. deranjat1 sn [At: MDA ms / E: deranja] 1-6 Deranjare (1-6). 7 (Im) Osteneală. deranjat2, a [At: I. IONESCU, M. 60 / Pl: -aţi, -e / E: deranja] 1 Care este în dezordine, în neorânduială Si: răvăşit, răscolit. 2 (D. mecanisme) Stricat2. 3 (Fig) Tulburat. 4 Mutat de la locul său. 5 (D. oameni) Incomodat2. 6 (D. aparatul digestiv) Perturbat în buna funcţionare. 7 (D. activitate) Oprit2. 8 (Irn) Ostenit2. derapa vi [At: V. ROM., decembrie 1950. 126 / Pzi: p 3 -pează / E: fr deraper] 1 (D. roţi de cauciuc şi d. vehicule cu asemenea roţi) A aluneca într-o direcţie diferită de direcţia normală de mers. 2 (D. roţi) A se învârti pe loc fără a înainta, datorită gheţii. derapaj sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr derapage] 1-2 Derapare (1-2). derapare sf [At: LTR / Pl: -pari / E: derapa] 1 Alunecare a roţilor unui autovehicul într-o direcţie înclinată faţă de direcţia normală de mers Si: derapaj (1). derapat1 (1). 2 învârtire pe loc a roţilor, fără a înainta, din cauza gheţii Si: derapaj (2), derapat1 (2). 3 Deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acţionează asupra navei. 4 Deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică. derapat1 sn [At: MDA ms / E: derapa] 1-2 Derapare (1-2). derapat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: derapa] (D. vehicule) 1 Care alunecă într-o direcţie nedorită. 2 Care patinează pe gheaţă, fără a înainta. deratiza vt [At: LTR / Pzi: -zez / E: fr deratiser] A stârpi şoarecii sau şobolanii prin otrăvire cu substanţe chimice sau prin culturi microbiene. deratizant, ~ă sn, a [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: deratiza + -ant] 1-2 (Substanţă) cu ajutorul căreia se deratizează. deratizare sf [At: DLR ms / Pl: -zări / E: deratiza] Stârpire a şoarecilor şi a şobolanilor prin otrăvire cu substanţe chimice sau prin culturi microbiene Si: deratizat1. deratizat1 sn [At: MDA ms / E: deratiza] Deratizare. deratizat2 ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: deratiza] (D. un spaţiu) Care a fost supus deratizării. deraza vi [At: DOSOFTEI. ap. BV I. 214 / V: dărăza / Pzi: p 3 -ază şi -rează / E: de4 + rază) (Mol; înv; poetic) 1 A descinde din ... 2 A străluci. derădica v vz deretica derăfturat, ~ă a [At: PĂSCULESCU. L. P. / Pl: -aţi, -e / E: de + raft+ -at] (D. cai) Lipsit de harnaşament. derănat, ~ă a vz dărâmat derăpăna v vz dărăpăna derăteca v vz deretica derătica v vz deretica derâde vt [At: DA ms / Pzi: -âd/E: lat derideo, -ere] (Ltm) A batjocori. derâdere sf [At: DA ms / Pl: -ri / E: derâde] 1 (înv) Batjocorire. 2 (îe) A lua în ~ A lua în râs. derbedei sm vz derbedeu derbeder sm vz derbedeu derbedeu [At: FILIMON. C. I, 752 / V: (înv) ~e/, -er, ~rdemeu, -ea smf! Pl: -ei / E: tc derbeder] 1 sm Om fără căpătâi, de nimic Cf vagabond, haimana. 2 av (îe) A umbla ~ Tănase A umbla fără rost din loc în loc. derbi sn [At: ENC. AGR. / Pl: -uri / E: eg. fr derby] 1 Cursă specială de trap sau de galop a celor mai buni cai de trei ani, care are loc o dată 78 DERIVATIV pe an. 2 întrecere sportivă de mare importanţă şi prestigiu între două echipe, pentru stabilirea părţii superioare a clasamentului. derdeluş1 sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: net] Loc în pantă unde se dau copiii cu săniuţa Si: săniuş. derdeluş2 sn vz dârdăuş derdemeu, ~ea sm vz derbedeu derdeuş sn vz dârdăuş derdica v vz deretica de re pp vz drept derea1 sf[ At: T. PAPAHAGI. CL. / V: dele a / Pl: ~ele / E: tc dere] (Tcîr) 1 Vale îngustă şi puţin adâncă, cu fundul aproape plat şi cu versantele în pantă uşoară Si: vâlcea. 2 Apă curgătoare mică situată de-a lungul unei vâlcele. derea2 sfvz dâră dereagere sfvz dregere dereapt ci vz drept derebeg sm vz derebei derebei sm [At: I. IONESCU, M. 97 / V: (înv) ~eg / Pl: ~ / E: tc derebey] (Tcî) Mic principe turc. cunoscut ca aprig jefuitor prin regiunile muntoase ale Anatoliei. derec sm vz dreg derecaie sf[At: ALRM II/I / Pl: ~căi / E: net] (Reg) Pilotă. dereche sfvz direcţie derector sm vz director dere dorită sfvz directoriţă deredica v vz deretica deredicătwră sfvz dereticătură dereg1 sm [At: COMAN, GL. /V: ~r\ng/Pl: ~egi /E: mg derek] (Mgm) Stâlp de lemn la o casă. dereg2 sm vz dreg deregător sm vz dregător deregătorie sf vz dregătorie derege v vz drege deregla vtr [At: DEX / Pzi: ~lez / E: fr deregler] 1-2 A face să iasă sau a ieşi din regimul normal, din funcţionarea normală Si: a (se) defecta, a (se) deranja. dereglaj sn [At: CAMIL PETRESCU. T. II. 160/P1: ~e/E: fr dereglage] 1 Dereglare. 2 (Fig) Stare de dezechilibru, de tulburare. dereglare ş/‘[At: DEX / Pl: -lari / E: deregla] Ieşire din regimul normal, din funcţionarea normală Si: dereglat1. dereglat1 sn [At: MDA ms / E: deregla] Dereglare. dereglat2, a [At: MDA ms / Pl: ~aţi / E: deregla] Care a ieşit din regimul de funcţionare normală. derelict sn [At: DA ms / Pl: ? / E: it derelitto, lat derelictum] (Mrn) Epavă care pluteşte pe suprafaţa mării. deremoksz s/n vz dărmoz derencefal, ~ă smf a [At: DN3 / Pl: ~e / E: fr derencephale] 1-2 (Monstru) care prezintă derencefalie. derencefalie sf [At: DN3 / Pl: ~i/' / E: fr derencephalie] (Med) Monstruozitate constând din dezvoltarea rudimentară a craniului, porţiunea posterioară a occipitalului lipsind complet. derep a vz drept derept, ~eaptă a vz drept derepta v vz îndrepta dereptar sn vz dreptar dereptariu sn vz dreptar1 dereptate sf vz dreptate dereptătate sf vz dreptate derepţie sf vz dreptate deres1 sn vz dres1 deres2, ~easă a vz dres2 dereş, ~ă [At: PONTBRIANT. D. / V: (reg) deleş, deliş, ~riş / Pl: ~i. -e / E: mg deres] 1-2 smf a (Reg) (Cal) cu părul roşu amestecat cu alb şi negru. 3 sn (înv) Un fel de laviţă pe care se aplicau în armată pedepse corporale. dereteca v vz deretica deretica [At: PSALT. 89/34 / V: ~teca, direteca, dir~, diritica, ~răt~, dirăt~, dărăt-, dărăt e ca, -rădica, ~redica, -ridica, diradică, diridica, derdica, dirdica, drădica / Pzi: -etic / E: lat deradicare] 1 vt (înv) A înlătura, a face să dispară. 2 vt (înv) A scăpa (de) .... a elibera (de) ... 3 vt (înv) A dărui. 4 vi A face ordine şi curăţenie prin casă. 5 vt A pune ceva în ordine Si: a aranja. 6 vi (Buc) A umbla (sau a da o raită) prin împrejurimi. dereticare sf [At: CAMIL PETRESCU. T. III. 226 / Pl: -cari / E: deretica] Curăţenie şi aranjare (a casei) Si: dereticat1. dereticat1 sn [At: PAS, Z. 1.247 / Pl: -uri / E: deretica] (înv) Dereticare. dereticat2, ~ă a [At: ODOBESCU. S. I. 95 / V: dir~ / Pl: -aţi, ~e / E: deretica] 1 Curăţit. 2 Aranjat. dereticătură sf [At: CHIRIAC, II. 83 / V: deredi ~ / Pl: ~ri / E: deretica + -tură] (înv) 1 Curăţenie. 2 Ordine, aranjament. deretlie sf vz direcţie dergător sm vz dregător deridica v vz deretica dermg sm vz dereg1 deriş, ~ă a vz dereş deriva [At: MACEDONSKI, O. IV, 119 / Pzi: -iv / E: fr deriver, lat derivo, -are] 1 vr A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. 2 vr (Med) A schimba circularea normală a fluidelor organice. 3 vt A se trage, a proveni, a rezulta din ... 4 vi (Lin; d. limbă, cuvinte şi sensul lor) A-şi trage originea din ... 5 vt A arăta provenienţa unui cuvânt prin altul. 6 vi (D. cuvinte) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 7 vr A ramifica o cale de comunicaţie sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 8 vr A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicaţie pe altă cale. 9 vr (Mat) A calcula derivata unei funcţii. 10 vi (D. un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acţiunea vântului sau a unui curent Si: a devia. derivare sf [Al: MAIORESCU. L. 62 / Pl: ~vă/7 / E: deriva] 1 Abatere a unei ape curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal Si: derivat1 (1). derivaţie (1). 2 (Med) Schimbare a circulării normale a fluidelor organice Si: derivat1 (2), derivaţie (2). 3 Provenire, rezultare a unui lucru din ceva Si: derivat1 (3), derivaţie (3). 4 (Lin) Provenire a unui cuvânt din altul Si: derivat1 (4). derivaţie (4). 5 (Lin) Explicare a provenienţei unui cuvânt din altul Si: derivat1 (5). derivaţie (5). 6 (Lin) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau a! prefixelor Si: derivat1 (6), derivaţie (6). 7 (îs) ~ regresivă sau inversă Derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvintele deja existente. 8 Ramificare a unei căi de comunicaţaie sau a unui canal de la traseul principal, formând un traseu pri/icipal Si: derivat1 (7). 9 îndreptare a circulaţiei vehiculelor de pe o cale de comunicaţie pe altă cale Si: derivat1 (8), derivaţie (8). 10 Operaţie folosită în calculul diferenţial pentru obţinerea unei derivate Si: derivaţie (9). derivat1 sn [At: MDA ms / E: deriva] 1-8 Derivare (1-6,8-9). derivat2, ~ă [At: MAIORESCU, L. 10 / Pl: ~aţi, ~e / E: deriva] 1 a Care derivă (3) din ceva. 2 a Format prin derivare (6). 3 a (D. cursul unei ape) Abătut din albia sa naturală. 4 a (D. vehicule) Abătut de pe o cale de comunicaţie pe alta. 5 a (D. căi de comunicaţie, canale etc.) Ramificat din traseul principal. 6 sm (Chm) Substanţă preparată din alta şi care de obicei păstrează structura de bază a substanţei din care provine. 7 sn Produs industrial extras dintr-o materie primă. 8 sn Cuvânt care derivă din alt cuvânt. 9 sn Lucru care derivă (3) din altul. 10 .y/’(Mat) Limită a raportului dintre creşterea funcţiei şi creşterea variabilei, când creşterea variabilei tinde către zero. derivativ, ~ă [At: DENSUSIANU, L. 167 / Pl: -i, -e / E: fr derivatif lat derivativus, -a, -um] 1 a (Şfg) Care trage sau abate ceva în altă parte. 2 sn (Med) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ 79 DERIVATOGRAF bolnav, în scopul favorizării unei funcţionări normale a inimii şi la evacuarea substanţelor toxice din organism. derivatograf sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr derivatographe] Aparat pentru înregistrarea variaţiei greutăţii unui corp supus încălzirii treptate în anumite medii ambiante. derivaţie sf [At: I. D. GHICA. P. ap. CADE / V: -iune / Pl: -ii / E: fr derivation, lat derivatio, -onis] 1-9 Derivare (1-6,8-10). 10 Comunicare printr-un al doilea conductor între două puncte ale unui circuit închis prin care circulă curenţi derivaţi. 11 Abatere a unui proiectil din planul de tragere cauzată de rotaţia în jurul axei sale. 12 Abatere, depărtare a unui vas plutitor din drumul normal sub acţiunea vântului sau a unui curent. derivaţiune sf vz derivaţie derivă sf [At: SANDU-ALDEA. ap. CADE / Pl: ~ve / E: fr derive] 1 Unghi dintre direcţia de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave şi direcţia reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenţii maritimi (Ia nave). 2 (îe) A merge sau a fi în ~ A pluti în voia vânturilor şi valurilor. 3 (Rar; îe) A fi la ~va unei puteri A fi dependent de .... a fi la cheremul ... 4 (Mii) Număr de diviziuni (mm) cu care trebuie să se mişte (la stânga sau la dreapta) ocularul lunetei (armei) spre a corecta derivaţia proiectilului. 5 (Teh) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi faţă de valoarea iniţială. 6 Unghi format de planul de tragere cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 7 Parte fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. derivometru sn [At: DEX / Pl: -re IE: fr derivometre] Aparat de zbor pentru măsurarea derivei (1) unui avion în zbor normal. derivor sn [At: DEX / Pl: -oare / E: fr deriveur] (Mrn) 1 Placă de lemn sau de metal prinsă de chila unei ambarcaţii cu pânze în scopul împiedicării deplasării laterale a ambarcaţiei şi micşorării mişcării. 2 Pânză pentru vreme rea, pentru furtună. deriziune a;/'[At: ODOBESCU, S. II, 326 / Pl: -ni / E: fr derision, lat derisio, -onis] (Frm) Luare în râs. batjocură. derizoriu, -ie ci [At: COD. PEN. R. P. R. 430 / Pl: -ii / E: fr derisoire, lat derisorius, -a, -um] (D. valori) 1 Neînsemnat. 2 Ridicol. dcrjă sfv z dejă derm1 sn vz dermă derm- 2 vz dermato- -derm3 [At: DN3 / E: fr -derme] Element secund de compunere cu sensul: 1-2 (Referitor la) piele. 3 De piele. 4 Dermic. derma1 v vz dărâma derma-2 vz dermato- dermatalgie sf [At: DEX / Pl: ~i/' / E: fr dermatalgie] Nevralgie a pielii, care apare în diferite forme de reumatism, de gută etc. dermaimă sfs [At: DEX / E: fr dermatine] înlocuitor sintetic al pielii, obţinut prin aglomerarea cu ajutorul unui liant a fibrelor de piele naturală rezultate prin măcinarea deşeurilor şi folosit în industria încălţămintei şi în marochinărie. dermat’ită sf [At: ENC. VET. 70 / Pl: -te / E: fr dermatite] 1 Boală de piele periodică, la cabaline, ce se manifestă sub formă de răni care apar vara, se închid iarna şi reapar, în acelaşi loc, la revenirea căldurilor. 2 Inflamaţie a pielii. 3 (Lpl) Nume generic dat unei grupe de maladii inflamatorii ale pielii Si: dermitci. dermato- [At: DN3 / V: derm-2, -ma-2, -mo- / E: frderm(ato)-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1-2 (Referitor la) piele. 3 De piele. dermatofit sn [At: DN3 / Pl: -el E: fr dermatophyte] (Bot) Ciupercă ce parazitează pielea şi anexele ei. dermatofitozjă sf{At: DN3 / Pl: -ze / E: fr dermatophytose] 1 Dermato-fiţie. 2 Dermatomicoză. dermatofiţie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr dermatophitie] Boală de piele provocată de ciuperci microscopice parazite, localizate în pielea capului, în ţesutul subcutanat şi la rădăcina părului Si: dermatofitoz.ci. dermatograf sn, a [At: DEX / Pl: -e / E: fr dermatographe] 1-2 (Creion colorat) care are o compoziţie specială şi serveşte la machiaj. dermatoliză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr dermatolysis] (Med) Tumoare voluminoasă a pielii, de natură conjunctivă Si: salazodermie. dermatolog, -ă smf [At: DLR ms / Pl: ~o gi, -oge / E: fr dermatologue] Medic specialist în boli de piele. dermatologic, -ă a [At: DLR ms / Pl: -ici, -ice / E: fr dermatologique] 1 Care aparţine dermatologiei. 2 Privitor la dermatologie. dermatologie sfs [At: DLR ms / Pl: ~i/ / E: fr dermatologie] Ramură a medicinii care se ocupă cu studiul pielii şi al bolilor ei. dermatom1 sn [At: DN3 / Pl: -oame / E: fr dermatome] Zonă a pielii corespunzând ramificaţiilor unui nerv rahidian. dermatom2 sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr dermatome] Instrument chirurgical cu care se taie fâşii subţiri de piele pentru transplantarea lor. dermatomicoză sf[At: DN3 / Pl: -ze / E: fr dermatomycose] (Med) Afecţiune a pielii şi a anexelor ei provocată de dermatofite Si: dennato-fitozci. dermatomiom sn [At: DN3 / Pl: -oame / E: fr dermatomyome] Miom al pielii. dermatomiozită sfs [At: DN3 / P: -mi-o- / Pl: -te / E: fr dermatomyosite] Dermatită scleroasă. însoţită de degenerarea nesupurativă, cu contractură, a muşchilor striaţi. dermatonevroză sf [At: DEX / Pl: -z.e / E: fr determatonevrose] Boală de piele determinată de anumite tulburări ale sistemului nervos. dermatoree sfs [At: DEX / Pl: ~e/ / E: fr dermatorrhee] Transpiraţie abundentă care apare 111 anumite boli febrile. dermatoscopie sfs [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr dermatoscopie] Examen microscopic al suprafeţei pielii cu ajutorul unui microscop special. dermatovenerologie sfs [At: DEX / Pl: ~i/‘ / E: fr dermatovenerologie] Parte a medicinei care studiază bolile de piele şi bolile venerice. dermatoză sf[At: ENC. VET. 66 / Pl: -ze / E: fr dermatose] 1 Nume generic dat bolilor de piele. 2 (îs) -ze profesionale Boli de piele datorate contactului cu substanţe toxice în timpul procesului de muncă. dermatozoonoză sf[At: DEX / Pl: -z.e / E: fr dermatozoonose] Boală de piele contagioasă provocată de localizarea unor artropode parazitare de dimensiuni foarte reduse. dermă sf[At: ENC. VET. 65 / V: derm1 sn / Pl: -me / E: ngr Sepţiâ, fr derme] Ţesut fibros conjunctiv, care constituie partea cea mai groasă şi mai adâncă a pielii vertebratelor, aşezat sub epidermă. derme a sf vz dirmea dermeli [At: DOSOFTEI, V. S. 28 / V: (înv) drămăli, dârmoli / Pzi: -lese / E: net] (îrg) 1 vr A instrui. 2 vr A îmblânzi. 3 vt A se învrednici. 4 vr A mototoli (hainele). 5 (D. iarbă) A tăvăli. dermelire sf [At: DOSOFTEI. V. S. 28 / V: dârmol- / Pl: -ri / E: dermeli] 1 Instruire. 2 îmblânzire. 3 învrednicire. 4 Mototolire (a hainelor). 5 (D. iarbă) Tăvălire. dermeht1 sn vz dârmolit1 dermelit2, -ă a [At: PLOPŞOR. V. O. 7 / V: dârmol-2 / Pl: ~ir/, -e / E: dermeli] 1 (D. animale) Pricăjit. 2 (D. iarbă) Tăvălit. dermeneală sf[At: CIAUŞIANU, V. / Pl: -neli / E: dermeni+ -eală] (Reg) 1 (D. lucruri) Uzare, stricare. 2 (Spc; d. case) Dărăpănare. 3 (Fig; d. femei) Fanare. dermeni [At: CIAUŞIANU, V. / Pzi: -nesc / E: net] (Reg) 1-2 vtr A (se) uza, a (se) strica. 3 vr (D. case) A se dărăpăna. 4 vr (Fig; d. femei) A se fana. derinemre sf vz dărmolire dermenit1 sn vz dârmolit1 dermemt2, -ă a vz dârmolit2 dermenitură sf [At: CIAUŞIANU. V. / Pl: -ri / E: dermeni+ -tură] (Deg) Dermeneală. dermic, -ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr dermique] 1 Care ţine de dermă. 2 Privitor la dermă. 3 (Pex) De piele. 4 (Pex) AI pielii. derm'ie1 sf vz dirmea -dermie2 [At: DN3 / E: fr -dermie] Element secund de compunere cu sensul; 1-2 (Referitor la) piele. 3 De piele. 4 Dermic. 80 DESAG dermită a*/'[At: DEX / Pl: -te / E: fr dermite] Dermatită (3). dermo- vz dermato dermografism sns [At: DEX / E: fr dermographisme] Roşeaţă intensă a pielii, precis localizată şi de durată, apărută în urma unei excitaţii uşoare. dermoid, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~izi, -e / E: fr dermoide] Asemănător cu pielea. dermopunctwră sfs [At: DEX / E: eg dermopuncture] (Med) Metodă de acupunctura simplificată. dermoiin sn vz dârmotin dermotrop, ~ă a [At: DEX / Pl: / E: fr dermotrope] (D. bacterii sau viruşi) Care prezintă afinitate pentru mucoase sau tegumente. dermotrop'ism sns [At: DN3 / E: fr dermotropisme] însuşire a unor microbi de a se fixa pe ţesuturile cutanate. dermovaccin sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr dermovaccin] Vaccin destinat a fi injectat în dermă. derny sn [At: DN3/ P: der-ni / Pl: net / E: fr derny] Ciclomotor utilizat pentru a trage în urma sa cicliştii, la anumite probe. deroba vr [At: DEX / Pzi: -bez / E: fr derober] 1 (D. cai) A părăsi brusc direcţia impusă de călăreţ. 2 (Fig) A se sustrage de la ceva. 3 (Fig) A-şi declina răspunderea. derobare sf [At: DLR ms / Pl: -bări / E: deroba] 1 (D. cai) Părăsire bruscă a direcţiei impuse de către călăreţ în momentul neputinţei depăşirii unui obstacol. 2 (Fig) Sustragere, eschivare de la ceva. 3 Declinare a răspunderii. deroca vt [At: DEX / Pzi: ~c//ez / E: fr derocher] A curăţa albia unui râu de stânci, de mâl, de nisip etc. derocare sf [At: DEX / Pl: -cări / E: deroca] Curăţare a albiei unui râu de stânci, de mâl, de nisip etc. derocat, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: deroca] (D. albia râurilor) Care a fost curăţată de mâl, de nisip etc. derodim sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr derodyme] Monstru care are un singur corp, două gâturi şi două capete. deroga vi [At: HAMANGIU, C. C. 12 / Pzi: -og / E: fr deroger, lat derogo, -are] A se abate (în mod excepţional) de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale. derogare sf[At: TDRG / Pl: -gări / E: deroga] Abatere excepţională de la o lege. de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale Si: derogaţie. derogatoriu, -ie a [At: COD. PEN. R. P. R. 7 / Pl: -ii / E: fr derogatoire, lat derogatorius, -a, -um] 1 Care conţine o derogare. 2 Cu caracter de derogare. derogaţie sf [At: DLR ms / V: -iune / Pl: -ii / E: fr derogation, lat derogatio, -onis] (Frm) Derogare. derogaţiune sfv z derogare deroşeză sf [At: DN3 / E: fr derocheuse] Maşină pentru scoaterea stâncilor din albia unui râu, de pe un teren. derrick sns [At: DN3 / E: eg derrick] Şarpantă de metal care suportă aparatul de foraj al unui puţ petrolier. derstă sfvz dârstă derştină sf vz dărştină dert sms [At: I. CR. I, 121 / E: tc dert] (Tcîr) Dor. alean. dertă sfs [At: PAŞCA, GL. / E: cf esc / E: desag] 1 A împărţi un sac în două (din cauza greutăţii acestuia). 2 A împovăra cu desagi. 3 (Fig; d. persoane) A îngreuna cu multe sarcini. 4 A purta (ceva) în spate ca pe nişte desagi. 5 (Reg) A îndesa. desăgiori smp [At: TEODORESCU, P. P. 503 / V: dis~ / E: desag + -ior] 1-2 (Şhp) Desagi (1) (mai) mici. desăgit, ~ă a [At: RETEGANUL. P. IV. 32 / Pl: / E: desagi] 1 Aşezat ca desagii. 2 Atârnat de-a dreapta şi de-a stânga şeilor. desăguţ sm [At: (1716) BUL. COM. IST. II. 212 / V: dăs~, dis~ sm, sf/ Pl: -i / E: desag + -//(] 1-2 (Şhp) Desagă (1) (mai mică) Si: desclgel (1-2). desăguţă sfvz desăguţ desălbătici vtr [At: I. BOTEZ. B. 106 / Pzi: -cesc / E: des- + sălbătici] (Nob) 1-2 A face să iasă sau a ieşi din starea de sălbăticie. desămăra v [At: TEODORESCU. P. P. 514 / Pzi: ~rez / E: des- + samar] (Pop) A scoate samarul de pe cal. măgar sau catâr Si: a de stârnita, a deşâla. desăra vtr [At: CIAUŞANU, V. / S şi: dessăra / Pzi: ~rez. (înv) desar şi desar / E: des- + săra] (C.i. alimente) A face să fie mai puţin sărat. punându-1 în apă spre a pierde o parte din sare Si: a desaliniza. desărare sf[At: DEX2 / Pl: -rări / E: desăra] 1 Punere în apă a unui aliment pentru a deveni mai puţin sărat. 2 Desalinizare. desărat1 sn [At: MDA ms / E: desăra] 1-2 Desărare (1-2). desărat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi. ~e / E: desăra] Din care s-a eliminat, total sau parţial, sarea Si: desalinizat. de sărăci v vz deshărăci desărăcire sfvz deshărăcire de sărăcit, ~ă a vz deshărăcit desărcina [At: (a. 1849) URICARIUL XIII. 378 / S şi: (înv) dessă- / Pzi: ~//ez / E: des- + (în)sărcina cf fr decharger] (Rar) 1 vt A lua cuiva (o parte din) sarcina (din spinare). 2-3 vtr (Fig) A (se) elibera de o îndatorire, de o misiune, dintr-o funcţie. desărcinare sf [At: DA ms / S şi: (înv) dessd- / Pl: -nări / E: desărcina] (Fig) Eliberare (a cuiva) de o însărcinare, o obligaţie, o misiune (dată). desărcinat, ~ă a [At: DA ms / S şi: (înv) dessă- / Pl: ~aţi, ~e / E: desărcina] (Fig) Eliberat de o îndatorire, o misiune, o funcţie. desăt sn vz de set m desătină sf vz desetină desăvârşi [At: (a. 1779) URICARIUL III, 249 / Pzi: -şese / E: des- + săvârşi] 1 vt A duce la îndeplinire (completând) ceva Si: a realiza, a săvârşi, a termina. 2 vr A ajunge la o formă deplină, definitivă Si: a se împlini. 3-4 vtr A (se) perfecţiona. desăvârşire sf [At: (a. 1775) GCR. II. 108/35 / Pl: ~/7 / E: desăvârşi] 1 Ducere la bun sfârşit Si: îndeplinire, terminare. 2 (îlav) Cu ~ Cu totul Si: deplin. 3 (îlav) In ~ De la început până la sfârşit. 4 Perfecţiune. desăvârşit, ~ă [At: COD. VOR. 110/j / V: (înv) ~svărş\t. (hpu) desev~ / S şi: (înv) dessă-, (pbl greşit) densfrăşit. desesfrăşit / PI: ~\ţi, -e / E: desăvârşi] 1 av Până la sfârşit. 2 av în întregime Si: complet, integral, total. 3 a (înv) De tot Si: complet, deplin, integral, total. 4-5 a, av (Care este) perfect. desângera vt [At: DENSUSIANU. Ţ. H. 198 / V: ~eta / Pzi: -rez! E: des- + sângera] (Trs; c. indica oile sau vitele bolnave de sânge) A vindeca provocând o hemoragie uşoară prin crestarea vârfului cozii sau urechii. desângeta v vz desângera desârg av [At: URECHE, ap. LET. 1,136/34 / S: de sârg/ E: de4 + sârg] 1 (înv) îndată. 2 (îvp) Degrabă. descalifica [At: EFTIMIU, N. 84 / Pzi: ~ifie / E: des- + califica] 1 vt A considera că cineva nu merită respect sau stimă datorită unui comportament sau unor fapte reprobabile Si: a dezonora. 2 vt A exclude pe cineva dintr-o competiţie sportivă sau dintr-o echipă datorită unor abateri de la regulament sau pentru un comportament inadecvat. 3 vt (înv) A declara pe cineva nedemn de a se bate în duel. 4 vr A-şi pierde calificarea profesională. descalificare sf [At: CAMIL PETRESCU, N. M. 258 / Pl: -cări l E: descalifica] 1 Considerare a cuiva că cineva nu merită respect sau stimă datorită unui comportament sau unor fapte reprobabile Si: dezonorare. 2 Excludere a unui sportiv dintr-o competiţie sau dintr-o echipă datorită unor abateri de la regulament sau pentru un comportament inadecvat. 3 (înv) Declarare a cuiva ca fiind nedemn de a se bate în duel. 4 Pierdere a calificării profesionale. descalificat, ă [At: CĂLINESCU. E.O. II. 267 / Pl: -aţi. ~e / E: descalifica] 1 (D. oameni) Care nu merită respect, stimă datorită unui comportament sau unor fapte reprobabile. 2 (D. sportivi) Exclus dintr-o competiţie sau dintr-o echipă datorită unor abateri de la regulament sau pentru un comportament inadecvat. 3 (înv) Care este declarat nedemn de a se bate într-un duel. 4 Care şi-a pierdut calificarea profesională. descalificator. ~oare ă [At: CĂLINESCU, C. O. 106 / Pl: -ri, ~oare / E: descalifica + -tor] (D. fapte, comportament, acţiuni etc) 1 Care duce 82 DESCĂRCARE la pierderea respectului sau stimei celorlalţi. 2 Care duce la excluderea dintr-o competiţie sau dintr-o echipă. 3 Care duce la pierderea calificării profesionale. descarboniza vt [At: ALEXI, W. /Pzi: -zez /E: des- + carboniza] (îvr) A scoate carbonul dintr-o substanţă. descarbonizare sf[At: ALEXI, W. / Pl: -zări / E: descarboniza] (îvr) Extragere a carbonului dintr-o substanţă. descărna v vz descărna descatena vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: -nez / E: ns cf catenă] (Rar) A dezlănţui. descatenare sf [At: MDA ms / Pl: -nări / E: descatena) (Rar) Dezlănţuire. descatenat, a [At: FILIMON. O. II, 228 / Pl: -aţi. ~e / E: descatena] (Rar) Dezlănţuit. descatifeh vr [At: ARGHEZI, S . XVI, 28 / Pzi: p 3 -lează / E: des-+ catifela] (Rar; d. voce) A nu mai avea un timbru agreabil, plăcut. descazarma vr [At: BENIUC. M.C. I. 375 / Pzi: -mez. / E: des- + cazarma] (Rar) 1 A ieşi din cazarmă. 2 A nu mai sta la cazarmă. descăibăra vtr [At: UDRESCU. GL. / Pzi: -aibăr, -rez / E: des- + [m]căibăra] 1-2 (Mun) A (se) descăiera (1-2). descăiera [At: LB / Pzi: ~caier / E: des- + [în)căiera] 1-2 vtr (îvr) A (se) separa dintr-o încăierare Si: (Mun) descăibăra. 3 vr (Fig) A scăpa de cineva incomod Si: a (se) descotorosi. 4 vt (Reg) A desface un lucru încâlcit. descăierare sf [At: LB / Pl: ~rări / E: descăiera] 1 (îvr) Separare dintr-o încăierare. 2 Descurcare a unui lucru încâlcit. descăieraty ~ă a [At: LB / Pl: -aţi, -e / E: descăiera] 1 (îvr; d. oameni) Separat dintr-o încăierare. 2 (Pex; reg ) împăcat. 3 (D. lucruri încurcate, încâlcite) Descurcat. descăilător sn [At: GL. OLT. / Pl: -toare / E: net] (Reg) Unealtă cu care se scobeşte, se curăţă copita calului înainte de a \9ate potcoava nouă. descăimăci vr [At: LB / Pzi: ~ce.sr / E: net] (înv) A se dezmetici. descăimăcire sf[At: LB / Pl: -ri / E: descăimăci] (înv) Dezmeticire. descăimăcxt, a [At: LB / Pl: -ciţi, -e / E: descăimăci] (înv) Dezmeticit. descălca vt [At: DL / Pzi: -calc / E: des- + călca] A netezi cute. îndoituri etc. ale unei ţesături cu fierul de călcat. descălcare sf [At: DEX / Pl: ~că/7 / E: descălca] Netezire cu fierul de călcat a cutelor. îndoiturilor etc. unei ţesături. descăleca vi [At: M. COSTIN. ap. DA ms / V: ~lica / Pzi: -calec / E: des- + [în]căleca] 1 A se da jos de pe cal. 2 A se aşeza într-un loc. 3 (înv) A întemeia o ţară. descălecare i/[At: M. COSTIN. ap. DA ms / V: ~//c~ / Pl: ~că/7 / E: descăleca] 1 Coborâre de pe cal Si: descălecat1 (1). descălecătoare (1). 2 Aşezare într-un loc Si: descălecat1 (2), descălecătoare (2). 3 (înv) întemeiere a unei ţări Si: descălecat1 (3). descălecătoare (3). descălecat1 sn [At: M. COSTIN. ap. DA ms / V: ~//c~ / Pl: ~uri / E: descăleca) 1-3 Descălecare (1-3). descălecat2, ~ă a [At: M. COSTIN. ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: -aţi, -e / E: descăleca] 1 Care a coborât de pe cal. 2 Care s-a aşezat undeva. 3 Care a întemeiat o ţară. descălecătoare .s/[At: M. COSTIN. ap. DA ms / V: ~/ic~ / Pl: ~ori / E: descăleca + -toare] 1-3 Descălecare (1-3). descălecător, ~oare sm, a [At: M. COSTIN. ap. DA ms / V: -lic~ / Pl: ~oare / E: descăleca + -tor] 1-2 (Persoană) care coboară de pe cal. 3-4 (Persoană) care se stabileşte undeva. 5-6 (Persoană) care întemeiază o ţară. descălica v vz descăleca descălicare sf vz descălecare descălicat1 sn vz descălecat1 descălicat2, -ă a vz descălecat2 descălicătoare sfvz descălecătoare descălicător sm vz: descălecător descălţa vtr [At: ANON. CAR. / V: (reg) dis / Pzi: -calt / E: ml discalciare] 1-2 A (-şi) scoate încălţămintea din picioare. descălţare sf [At: HELIADE. PARALELISM. I. 30/29 / Pl: -ţări / E: descălfa] 1 Scoatere a încălţămintei din picioare Si: descălţat1. 2 (Agr) Scoatere a rădăcinilor. descălţat1 sn [At: DM / E: descălfa] 1 Descălţare (1). descălţat2, ~ă ă [At: ANON. CAR. / Pl: -aţi. -e / E: descălţa] 1 (D. oameni) Care şi-a scos încălţămintea din picioare. 2 (D. oameni) Căruia i s-a scos încălţămintea din picioare. 3 Desculţ. * descăltătoare sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ / E: descălţa + -toare] 1 (îdt) Dispozitiv care agaţă. 2 (îdt) Dizpozitiv care desprinde sau scoate ceva. 3 (Spec) Trăgătoare pentru cizme. descăluşa vt [At: EMINESCU. G. P. 168 / V: ~yi / Pzi: -şez. / E: ns cf căluş] 1 A elibera din căluş. 2 (Fig) A descătuşa. descătuşare i/[At: MDA ms / Pl: -sări / E: descătuşa] 1 Eliberare din căluş. 2 (Fig) Descătuşare. descătuşat. ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi. -e / E: descătuşa] 1 Eliberat din căluş. 2 (Fig) Descătuşat. descăluşi vt vz : descătuşa descărna vt [At: LB / Pzi: descam / E: des- + scăma] (îdt) A transforma ceva în scame, fire Si: a destrăma, a scăimoşa. descămare sf [At: LB / Pl: -mări l E: descărna] (îdt) Transformare a ceva în scame, fire etc. Si: destrămare, scămoşare. descărnat, ~ă a [At: LB / Pl: -aţi. -e / E: descărna] (Îdt) Transformat în scame, fire etc. Si: destrămat, scămoşat. descămătwră ^[At: NICA, L. VAM. 78 / Pl: -ri / E: descărnat + -ură] (înv) Mulţime de fire scămoşate. desfăcute. descăpăi vt vz descăpui descăpătâna vt [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: / Pzi: -nez / E: ns cf căpătând] (îvr) A decapita pe cineva. descăpăţânare sf [At: CONSTANTINESCU / V: ~fi~ / Pl: -nări / E: descăpătâna] (îvr) Decapitare. descăpăfânat, ~â a [At: DDRF / Pl: -aţi. -e / E: descăpătâna] (îvr) Decapitat. descăpătina vt vz descăpătâna descă păţi nare sfvz descăpăţânare descăpui vt [At: GORJAN, H. I. 107/,2 / V: -păi l Pzi: ~e^ / E: des-+ căpui] (îvr) A decapita. descărca [At: (a. 1645) HERODOT. 3 / Pzi: -carc şi (reg) -cărc / E: ml discarricare] 1 vt (C. i. încărcătura) A goli, parţial sau în întregime, un vehicul de transport. 2 vt (D. corăbii, nave. vase) A lăsa la mal Si: a debarca. 3 vr (îvr) A naviga. 4 vt (îvr) A trece ceva în contul altuia. 5 vt A scoate încărcătura dintr-o armă de foc. 6 vt A declanşa o armă de foc. 7 vt A trage un foc de armă. 8-9 vtr A (se) despovăra. 10 vt A consuma energia înmagazinată de un acumulator electric. 11 vt A suprima sau micşora forţele care acţionează asupra unei piese, unei construcţii, unui sistem tehnic etc. care ar putea produce deformarea acestuia. 12-13 vtr (A face să-şi piardă sau) a-şi pierde încărcătura electrică. 14 vr A se elibera sufleteşte (împărtăşind ceva cuiva). 15 vr (îe) A-şi ~ inima sau sufletul ori conştiinţa A-şi uşura inima (sufletul, conştiinţa) prin confesare. 16 vt (C.i. sentimente sau stări sufleteşti apăsătoare) A da la iveală printr-o comportare violentă, nestăpânită (care se răsfrânge asupra unei fiinţe sau asupra unui obiect). 17-18 vtr A (se) repercuta. 19 vr A-şi explica, a-şi motiva o acţiune, o atitudine Si: a se justifica. 20 vt A scuti de pedeapsă. 21 vt A trece în creditul contului. 22 vr A se uşura de o vină. de un păcat etc. 23 A declara în mod oficial că o gestiune a fost corectă şi că nu e nimic de imputat gestionarului. descărcare sf[At: DRĂGHICI, R. 245/15 / Pl: -cări / E: descărca] 1 Luare, coborâre, scoatere a încărcăturii din vehiculul de transport pentru golirea acestuia Si: descărcat1 (l),descărcătura (1). 2 Declanşare a unei arme de foc Si: descărcăt1 (2). descărcătură (2). 3 Zgomot produs de declanşarea unei arme de foc Si: descărcat1 (3). descărcătură (3). 4 Eliberare de o povară Si: descărcat1 (4). descărcătură (4). 5 (înv) Plasare. 83 6 Proces de înlăturare totală sau parţială a forţelor exterioare care acţionează asupra unui corp solid, a unui sistem tehnic şi care au produs în prealabil deformaţii Si: descărcat1 (6). 7 (Fig) Eliberare de o sarcină Si: descărcat1 (7). 8 Pierdere (totală sau parţială) de sarcină electrică Si: descărcat1 (8). 9 (Şîs ~ electrică, ~ de electricitate, - luminoasă, -atmosferică) Fenomen atmosferic produs prin descărcare Si: descărcat1 (9). 10 Constatare oficială a corectitudinii unei gestiuni Si: descărcat1 (10). 11 (Rar) Revărsare. 12 Manifestare violentă Si -."descărcat1 (12). 13 Respectare. 14 Justificare. 15 Scutire de pedeapsă Si: descărcat1 (15). 16 Creditare. 17 (Rar) Debarcare. 18 (îvr) Navigare. 19 Scoatere a încărcăturii dintr-o armă de foc Si: descărcat1 (19). 20 Consumare a energiei înmagazinate de un acumulator Si: descărcat1 (20). 21 Predare. 22 Uşurare de o vină, de un păcat etc. Si: descărcat1 (22). descărcat1 sn [At: ANON. CAR. / Pl: -uri / E: descărca] 1-4 Descărcare (1-4). 5 (înv) Plasare. 6-10 Descărcare (6-10). 11 (Rar) Revărsare. 12 Descărcare (12). 13 Respectare. 14 Justificare. 15 Descărcare. (15). 16 Creditare. 17 (Rar) Debarcare. 18 (îvr) Navigare. 19-20 Descărcare (19-20). 21 Predare. 22 Descărcare (22). descărcat2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -aţi, ~e / E: descărca] 1 Care a fost luat, scos, dat jos din vehiculul cu care a fost transportat. 2 (D. vehicule) Care a fost golit. 3 (D. arme) Care nu (mai) este încărcată. 4 Care este eliberat de o povară Si: uşurat. 5 (Fig) Care este scutit de o sarcină. 6 (Pex) Uşurat sufleteşte Si: alinat, potolit. 7 Care nu (mai) are sarcină electrică. descărcător, ~oare [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -oare / E: descărca + -ător] 1-2 smf a (Persoană) care descarcă (1). 3 a Care provoacă descărcarea unei arme. 4 a (D. acte) Care eliberează de răspundere Si: justificativ. 5 sn Dispozitiv pentru descărcarea benzii de cauciuc a unui transportor în diferite puncte pe traseul său. 6 sn Dispozitiv de răsturnare folosit la descărcarea vagonetelor de mină. a vagoanelor de maifă etc. 7 sn (îs) ~ electric Aparat de protecţie a instalaţiilor electrice împotriva supratensiunilor, destinat limitării valorilor acestora. descărcătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: -ri / E: descărca + -ătură] 1-4 (îdt) Descărcare (1-4). 5 (Ccr) Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport. descărna [At: MACEDONSKI. O. II. 178 / V: (înv) -car- / E: des- + carne cdp fr decharner] 1 vr A slăbi, a fi foarte slab. 2 vt (C. i. piei brute) A înlătura prin răzuire ţesutul conjunctiv subcutanat aderent la dermă. 3 vt (Rar; c.i. carne de măcelărie) A curăţa de pe oase. 4 vt (înv) A curăţa pieile de stratul de carne care rămâne pe ele după cenuşărit, în industria pielăriei. descărnare af[At: LM / Pl: -nari / E: descărna] 1 Slăbire accentuată Si: descărnat1 (1). 2 înlăturare a ţesutului conjunctiv subcutanat aderent la dermă. prin răzuire, de pe pieile brute Si: descărnat1 (2). 3 (Rar) Curăţare de pe oase a cărnii Si: descărnat1 (3). 4 Curăţare a pieilor de stratul de came care rămâne pe el după cenuşărit, în industria pielăriei Si: descărnat1 (4). descărnat1 sn [At: MDA ms / E: descărna] 1-4 Descărnare (1-4). descărnat2, -ă a [At: VLAHUŢĂ, S. A. II, 217 / V: (îvr) discar- / Pl: ~aţi, ~e / E: descărna) 1 (D. oase sau d. părţi ale corpului) De pe care a fost luată carnea. 2 (Pex; d. oameni sau părţi ale corpului) Foarte slab. descătărăma [At: SCRIBAN. D. / V: -cotroma / Pzi: ~/;?ez / E: des- + cataramă] 1 vt A desprinde din catarame. 2 vr (Rar) A-şi scoate hainele încheiate cu catarame. descătărămare sf [At: DEX / Pl: -mari / E: descătărăma] 1 Desprindere din catarame Si: descătărămat1 (1). 2 Scoatere a hainelor încheiate cu catarame Si: descătărămat1 (2). descătărămat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: descătărăma] 1-2 Descătărămare (1-2). descătărămat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: descătărăma] 1 (D. haine. încălţăminte) Desprins din catarame. 2 (D. oameni) Care şi-a scos hainele încheiate cu catarame. 3 (Pex; d. oameni) Care s-a făcut comod. descătuşa vtr [At: DDRF / V: (rar) ~ş\ / Pzi: ~şcz / E: des- + cătuşă] 1-2 A (se) elibera din cătuşe, din lanţuri. 3-4 A (se) elibera dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie. descătuşare sf[At: DDRF / Pl: -sari / E: descătuşa] 1 Eliberare din cătuşe, din lanţuri Si: descătuşat1 (1). 2 (Fig) Eliberare dintr-o constrângere, dintr-o apăsare, din robie Si: descătuşat1 (2). descătuşat1 sn [At: MDA ms / E: descătuşa] 1-2 Descătuşare (1-2). descătuşat2> -ă a [At: DDRF / Pl: -aţi, -e / E: descătuşa] 1 Care a fost eliberat din cătuşe, din lanţuri. 2 (Fig) Care a fost eliberat din constrângere, din apăsare, din robie. descătuşi v vz descătuşa descăţa v vz dezgăţa descăuca v vz dezgăuca descăuna vt [At: SCRIBAN. D. / Pzi: ~nez. / E: des- + scaun] 1 A detrona. 2 A elibera pe cineva dintr-o funcţie. descăunare sf [At: MDA ms / Pl: -nări / E: descăuna] 1 Detronare. 2 Eliberare a cuiva dintr-o funcţie. descăzut sn [At: POENARU. E. A. I. 9/24 / Pl: -uri / E: de4 + scăzut] Prim termen al unei scăderi, din care se scade al doilea termen. descâlci [At: CANTEMIR. HR. 74 / Pzi: -cesc cj: 3 (înv) să descâlce / E: des- + (în)câlci] 1 vt A descurca fire de păr, de aţă etc. 2-3 vtr (îvr) A (se) desface dintr-o încleştare. 4 vr (Fig) A ieşi dintr-o încurcătură. 5 vt (Fig) A face să devină clar un raţionament, o idee. o problemă etc. Si: a clarifica, a lămuri. 6 vt (Fig) A dezvălui un secret, un lucru necunoscut etc. 7 (Fig) A descifra un text ilizibil. 8 vt (C. i. dificultăţi, probleme etc.) A găsi o soluţie când informaţiile sau împrejurările sunt numeroase şi par a nu urma firul logic Si: a soluţiona. descâlcia vr [At: UDRESCU, GL. / Pzi: ~/ez / E: des- + scălda] (Reg; d. obiecte din lemn) A se desface din încheieturi Si: a se deforma, a se strâmba. descâlciat1 sn [At: MDA ms / E: descâlcia] Desfacere din încheieturi a unor obiecte din lemn. descâlciat2.-ă a [At: UDRESCU.GL. / Pl: -aţi. -e / E: descâlcia] (Reg; d. obiecte din lemn) Care s-a desfăcut din încheieturi Si: deformat, strâmbat. descâlcire sf [At: BARONZI. L. 107 / Pl: -ri / E: descâlci] 1 Descurcare a firelor de aţă, păr etc. Si: (pop) descâlcit1 (1). 2 (îvr) Eliberare dintr-o încleştare Si: (pop) descâlcit1 (2). 3 Rezolvare a unei încurcături Si: (pop) descâlcit1 (3). 4 (Fig; d. probleme, idei. raţionamente etc.) Clarificare a unui raţionament, a unei idei etc. Si: (pop) descâlcit1 (4). 5 Dezvăluire a unui secret Si: (pop) descâlcit1 (5). 6 Descifrare a unui text ilizibil Si: (pop) descâlcit1 (6). 7 (D. dificultăţi, probleme etc.) Găsire a unei soluţii atunci când informaţiile sau împrejurările sunt numeroase şi nu urmează firul logic Si: (pop) descâlcit1 (7). descâlcit1 sn [At: DEX /V: (reg) dis- / E: descâlci] (Pop) 1-7 Descâlcire (1-7). descâlcit2, -ă a [At: LM / Pl: -iţi, -e / E: descâlci] 1 (D. fire de aţă. de păr etc.) Descurcat. 2 (îvr) Care s-a eliberat dintr-o încleştare. 3 (D. o încurcătură) Care este rezolvată. 4 (Fig; d. probleme, idei. raţionamente etc.) Clarificat. 5 (D. texte ilizibile) Descifrat. 6 (D. dificultăţi, probleme etc.) Căreia i s-a găsit o soluţie atunci când informaţiile sau împrejurările sunt numeroase şi nu urmează firul logic Si: soluţionat. descâlcitor, -oare [At: LB / Pl: -i, ~oare /E: descâlci + -tor] 1 sf(Pop) Instrument cu care se descâlcesc firele de aţă, de păr etc. 2 sn (Pop; rar) Pieptene. 3-4 smf, a (Persoană) care explică sau interpretează ceva complicat. descânt sn [At: PILLAT, P. 7 / Pl: -uri / E: drr descântec] (Reg) Descântec (1). descânta v [At: DOSOFTEI. V. S. 218721 / V: (îvp) dis- f Pzi: ~ânt / E: ml discantare] 1-2 vtr (Adesea cu determinări introduse prin prepoziţia „de“ care indică scopul acţiunii) A rosti formule considerate magice însoţite sau 1111 de gesturi rituale, cu scopul de a vindeca o boală sau a îndepărta un rău, 1111 farmec Si: (îvr) a oropsi, (reg) a ormoci. 3 vt (Pex) 84 DESCHEIAT2 A fermeca pe cineva pentru a face rău. 4 vi (Reg; la unele jocuri de copii) A număra rostind formule ritmice, pentru a alege jucătorul care urmează să-i caute sau să-i prindă pe ceilalţi participanţi. 5 vi (Trs; Ban) A rosti strigături în timpul dansului popular Si: a chiui. 6-7 vti (Fig) A impresiona puternic pe cineva Si: a încânta, a subjuga. 8-9 vti (Fam) A încerca să convigă (pe cineva), spunând lucruri nesincere sau linguşitoare. 10 vt (Fig) A mustra pe-cineva. 11 vt (Fig) A bate pe cineva la cap. 12 vr (Pex) A vorbi pentru sine Si: a îngâna, a mormăi. descântare ş/'[At: MARDARIE, L. 336 / Pl: ~tari / E: descânta] 1 (Rar) Rostire de formule considerate magice. însoţite sau nu de gesturi rituale, cu scopul de a vindeca o boală sau a îndepărta un rău. un farmec Si: descântat1 (1). 2 Fermecare a cuiva pentru a face rău Si: descântat1 (2). 3 (Reg) Numărare la unele jocuri de copii care se concretizează în rostirea unor formule ritmice pentru a alege jucătorul care urmează să-i caute sau să-i prindă pe ceilalţi participanţi Si: descântat1 (3). 4 (Trs; Ban) Strigătură spusă în timpul unui dans popular Si: descântat1 (4). 5 (Fig) Impresionare puternică a cuiva Si: descântat1 (5). 6 (Fam) încercare de a convinge (pe cineva), spunând lucruri nesincere sau linguşitoare Si: descântat1 (6). 7 (Fig) Mustrare a cuiva Si: descântat1 (7). 8 (Fig) Cicălire. 9 (Pex) îngânare. descântat1 sn [At: CANDREA. F. 322 / E: descânta] 1-7 Descântare (1-7). 8 (Fig) Cicălire. 9 (Pex) îngânare. 10 (Gmţ) Ceartă. 11 (Gmţ) Mustrare. descântat2. -ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -aţi. ~e / E: descânta] 1 (D. oameni) Căruia i s-a făcut descântec (1). 2 (D. obiecte) Care în urma unui descântec (1) are calităţi tămăduitoare sau miraculoase. 3 (D. oameni) Care a fost vrăjit pentru a i se face rău. 4 (Reg; d. copii) Care a fost ales la un joc printr-o numărătoare concretizată în rostirea de formule ritmice să fie cel care îi caută sau îi prinde pe ceilalţi participanţi. 5 (Fig; d. oameni) Care este puternic impresionat de cineva Si: încântat, subjugat. 6 (Fam; d. oameni) Care este convins de cineva care spune lucruri mincinoase sau linguşitoare. descântător, -oare [At: COD. VOR. 6/1 / Pl: ~oare / E: descânta + -tor] 1-2 smf, a (Mai ales d. femei) (Persoană) care ştie să descânte (1). 3-6 smf, a (Mai ales d. femei) (Persoană) care practică descântarea (1-2). 7-8 a (D. obiecte, lucruri) Care serveşte la descântare (1-2). descântătură ş/‘[At: MAIOR. I. B. 282/11 / Pl: -ri / E: descânta + -tură] 1 (îvp) Descântec (1). 2 (Trs; Mol) Strigătură în timpul unui dans popular. descântec sn [At: POP. 200/18 /V: (reg) -tică sf, -tic, dis- / Pl: -ece, (reg) -uri. ~eci / E: descânta] 1 Formulă magică în versuri însoţită de gesturi rituale folosită de cei care descântă (1). Si: (îvp) descântătură (1). (pop) pot că1. 2 Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, care conţine formule considerate magice şi vindecătoare. 3 (Trs; Ban) Strigătură în timpul unui dans popular. 4 (Fam) încercare de a convinge (pe cineva), spunând lucruri nesincere sau linguşitoare. 5 (Fig) Mustrare a cuiva. descântic sn vz descântec descânticâ sf vz descântec descebălui vr [At: BĂRAC, T. 16/23 / V: ~che- / Pzi: ~e.sc / E: des-+ chebălui] 1 (Trs) A se trezi. 2 A-şi veni în fire. 3 A se lămuri. 4 (Reg; îf deschebălui) A se pricepe la afaceri. descendant, -ă smf, a vz descendent descendent, -ă [At: MARIN. F. 156 / V: (înv) -dant, -dinte sm, descindmte sm, desten- / Pl: -nţi, -e / E: fr descendant, lat descendens, -ntis] 1 a Care coboară Si: coborâtor, (liv) descensiv. 2 smf Urmaş. descendentă .y/‘[At: CONV. LIT. I. 140 / V: (înv) -d\n- / Pl: (rar) -ţe / E: îi descendance] 1 înrudire în linie coborâtoare Si: filiaţie. 2 (D. opera scriitorilor; asr) Posteritate. descendinte sm vz descendent descendinţă sfvz descendenţă descensiune .v/' [At: DEX / Pl: -ni / E: lat descensio, -onis] (Liv) 1 Coborâre. 2 Scădere. descensiv, -ă a [At: CĂLINESCU. în SCL. 1960, nr 2. 183 / Pl: ~i, -e / E: fr descensif] (Liv) Descendent (1). descensor sn [At: LTR2 / Pl: ~oare / E: fr descenseur] Angrenaj de transport care coboară instalaţiile miniere de la un orizont superior al minei la unul inferior. descentra vtr [At: DEX / Pzi: ~rez / E: des1- + centra cf fr descentrer] (D. piesele unui aparat) 1-2 (A face să-şi piardă sau) a-şi pierde poziţia simetrică faţă de centru. 3-4 A (se) deplasa astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată. descentraliza vt [At: MAIORESCU, D. III, 351 / Pzi: -zez / E: des- + centraliza cf fr de'centraliser] A acorda autonomie administrativă organelor locale. descentralizare sf [At: CONV. LIT. II. 40 / Pl: -zări / E: descentraliza] Autonomie administrativă acordată organelor locale Si: descentralizat1, (înv) descentraiizaţie. descentralizat1 sn [At: MDA ms / E: descentraliza] Descentralizare. descentralizat2, -ă a [At: DDRF / Pl: -aţi, -e / E: descentraliza] 1-2 (D. organele locale ale administraţiei de stat. ale unor instituţii, organizaţii) Căruia i s-a acordat autonomie (administrativă). descentralizator, -oare a [At: MAIORESCU, D. II. 139 / Pl: -i, -oare / E: descentraliza + -tor] Care descentralizează. descentralizare sf [At: COSTINESCU / V: -iune / Pl: -ii / E: fr decentralisation] (înv) Descentralizare. descentralizaţiune sf vz descentralizare descentrare sf [At: DEX / Pl: -rări / E: descentra] 1 Pierdere de către piesele unui aparat a poziţiei simetrice faţă de centru Si: descentrat1 (1). 2 Deplasare astfel încât axa piesei să nu mai coincidă cu axa dată Si: descentrat1 (2). descentrat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: descentra] 1-2 Descentrare (1-2). descentrat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: descentra] (Teh; d. piesele unui aparat) 1 Care şi-a pierdut poziţia simetrică faţă de centru. 2 Care s-a deplasat în aşa fel încât axa piesei nu mai coincide cu axa dată. descepţie sf vz decepţie descepţiune sf vz decepţie descernământ sn vz discernământ descerni vr [At: CONACHI, P., 189 / Pzi: -nesc / E: des- + cerni] (înv; d. oameni) A nu mai purta doliu. descernire s/[At: DDRF / Pl: -ri IE: descerni] (înv) Renunţare la doliu. descerui vt [At: COSTINESCU / Pzi: -esc / E: des- + cerui] (înv; c. i. pardoseli, obiecte etc.) A scoate ceara (prin dizolvare). desceruire sf [At: MDA ms / Pl: -ri IE: descerui] (înv) Scoatere a cerii (prin dizolvare) de pe pardoseli, obiecte etc. deschebălui v vz descebălui deschega vr [At: CADE / Pzi: -eg / E: des- + [în]chega] 1 (D. lichide care se coagulează) A redeveni lichid. 2 (Irn; d. cer) A se lumina. deschegare sf [At: MDA ms / Pl: gări / E: deschega] 1 Revenire la starea lichidă a unei substanţe coagulate. 2 (Irn) Luminare a cerului. descheia [At: PSALT. HUR., 107v/23 /V: -schia, (reg) dăs-,desteia, deşteia / P: -che-ia / Pzi: -ei / E: ml disclavare] 1 vt (înv) A deschide gura. 2 vt (Reg) A deschide un obiect. 3 vt (îvr) A descuia. 4-5 vtr A (se) desface. 6-7 vtr (îvp) A (se) dezmembra. 8 vr (îvp) A se dezmorţi. 9 vt (C. i. nasturi) A scoate din butonieră Si: (reg) a desbumba, a descheptura (1), a deschiotora, a dezmembra. 10 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte încheiate) A desface din nasturi, copci etc. Si: (reg) a desbumba, a descheptura (2). a deschiotora, a dezmembra. 11 vr (Reg; îf deşteia) A se dezbrăca. 12 vr (Reg; d. găini; pex d. orice fel de păsări de casă) A se lărgi orificiul prin care ies ouăle. descheiat1 sn [At: MDA ms / E: descheia] 1-2 Descheiere (1-2). 3 (îvr) Descuiere. 4 Desfacere. 5 (îvp) Dezmembrare. 6 (îvp) Dezmorţire. 7-8 Descheiere (7-8). 9 (Reg) Dezbrăcare. descheiat2, -ă a [At: DOSOFTEI. V. S. septembrie 41711 /V: (reg) dis-, deschi- / Pl: -aţi, -e / E: descheia] 1 (înv) Deschis2. 2 (îvr) Descuiat2. 3 Desfăcut2. 4 (îvp) Dezmembrat2. 5 (îvp) Dezmorţit2. 6 (D. nasturi) Scos din butonieră. 7 (D. obiecte de îmbrăcăminte încheiate) 85 DESCHEIERE Desfăcut din nasturi, copci etc. Si: neîncheiat, (reg) deshumhat, des-chiotorat. 8 (D. persoane) Care are haina descheiată (7). 9 (Reg) Dezbrăcat. 10 (Reg; d. găini; pex d. orice fel de păsări de casă) Care şi-a lărgit orificiul pentru ouat. 11 (Reg; îe) A suna a ~ A suna a dogit. descheiere sf [At: MICU. L. 35 / V: (înv) ~chmre / Pl: -ri / E: descheia] 1 (înv) Deschidere a gurii Si: descheiat1 (1). 2 (Reg) Deschidere a unui obiect Si: descheiat1 (2). 3 (îvr) Descuiere. 4 Desfacere. 5 (îvp) Dezmembrare. 6 (îvp) Dezmorţire. 7 (D. nasturi) Scoatere din butonieră Si: descheiat1 (7). 8 (D. obiecte de îmbrăcăminte încheiate) Desfacere din nasturi, copci etc. Si: descheiat1 (8). 9 (Reg) Dezbrăcare. descheietură sf [At. ANON. CAR. / Pl: -ri / E: descheia + -tura] (Asr) Parte deschisă a unui obiect, a unei haine etc. descheptura vtr [At: ANON. CAR. / Pzi: -eptur / E: des- + cheptoare] 1-2 (Reg) A (se) descheia (9-10). deschid v vz descheia deschiaburi vt [At: DEX / Pzi: -resc / E: des- + chiabur] 1 (Asr) A desfiinţa prin lege posibilităţile de exploatare ale chiaburilor. 2 (Imp) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor. deschiaburire sf [At: DEX / Pl: -ri / E: deschiaburi] 1 (Asr) Desfiinţare prin lege a posibilităţilor de exploatare ale chiaburilor. 2 (Imp) Scoatere a cuiva din rândul chiaburilor. dese hiat, -ă a vz descheiat deschide [At: (a. 1550-1580) GCR I. 18 / V: deşchi- / Pzi: deschid / E: ml discludere] 1 vt (C. i. obiecte mobile, ca: uşi. porţi, ferestre etc.. care închid accesul spre un spaţiu îngrădit, închis etc.) A da la o parte pentru a permite comunicarea între exterior şi interior. 2 vt (îe) A ~ (cuiva) uşa (sau uşile, porţile) A primi în vizită. 3 vt (îae) A-i da cuiva acces liber (la ceva). 4 vt (C. i. obiecte care conţin spaţii închise prin uşi. capace etc.) A descoperi deschizătura de acces, dând la o parte uşa. capacul etc. care o închide. 5 vt (îrc; c. i. cerul sau raiul) A restabili comunicarea între două dimensiuni. 6 vr A deplasa elementul mobil al unei instalaţii, al unui aparat etc.. astfel încât să nu mai blocheze trecerea, comunicarea, contactul. 7 vr (C. i. aparate sau instalaţii) A pune în funcţiune prin manevrarea unei piese mobile. 8 vt (Asr) A desfunda. 9 vt A îndepărta părţile împreunate ale unui obiect (prin tăiere, rupere, dezlipire, despăturire) pentru a ajunge la conţinut Si: a desface. 10 vt (îe) A(-şi) ~ punga A cheltui mult. 11 vr (îae) A fi generos. 12 vt (C. i. obiecte pliate) A face să nu mai fie strâns, înfăşurat, pliat Si: a desface. 13 vr (îvr; c. i. părţi ale corpului) A întinde. 14 vr (D. flori, frunze, muguri etc.) A se desface, ajungând la dezvoltare deplină. 15 vr (Rar; d. tineri) A se dezvolta repede şi armonios. 16 vr A căpăta o expresie de mulţumire, de frumuseţe, de bucurie Si: a se lumina, a se înveseli. 17 vr (C. i. oameni) A lumina la faţă. 18 vr (îvr) A lumina un spaţiu. 19 vt (C. i. obiecte colorate, culori) A face să aibă o nuanţă mai puţin întunecată, mai luminoasă sau mai apropiată de alb. 20 vr (D. vreme, cer) A se însenina. 21 vr (C.i. sisteme de încuiat; pex obiecte care conţin astfel de sisteme; adesea complinit prin cu cheia) A îndepărta elementele cuplate ale unui ansamblu prin manevrarea elementului mobil cu ajutorul unei chei Si: a descuia. 22 vt (Reg; c. i. copci) A desface. 23 vr (Rar) A descheia (9). 24 vr (D. vocale) A deveni deschise. 25 vt A distanţa elemente aşezate unul lângă altul. 26 vr (Fşa; c. i. cărţi, caiete; pex filele acestora) A îndepărta coperta împreună cu una sau mai multe file (pentru a scrie, a citi etc.). 27 vr (C. i. buze, fălci etc.) A îndepărta una de alta. 28 vt (C. i. gura sau echivalente ale acesteia) A îndepărta buzele împreună cu maxilarele. 29 vt (îe) A ~ gura (sau, înv, rostul, buzele) A vorbi. 30 (înv; d. Dumnezeu; îe) A-i ~(cuiva) gura (sau rostul, buzele) A da cuiva grai (sau glas). 31 vr (îvp; îe) A ~ rostul (sau gura) spre (sau asupra) (cuiva) A se adresa cuiva. 32 vt (îvr; îe) A nu şti ~ gura A rămâne mut. 33 vt (C. i. ochii) A îndepărta pleoapele una de cealaltă pentru a privi. 34 vr (Pex) A se trezi din somn. 35 vr (îe) A-şi ~ ochii bine A privi cu mare atenţie. 36 vr (îae; d. unele mamifere) A îndepărta pleoapele lăsând ochiul liber în momentul instalării vederii Si: a face ochi. 37 vr (îae; d. oameni) A se naşte. 38 vr (îae) A deveni conştient de ceva. 39 vr (înv; îe) A ~ ochii (sau. rar. ochiul) (cuiva) A vindeca de orbire. 40 vr (îae) A face (pe cineva) să-şi dea seama de ceva. 41 vr (îe) A ~ mintea (cuiva) A face (pe cineva) să înţeleagă (sau să cunoască) ceva. 42 vr (îe) A (i) se ~ (cuiva) mintea A căpăta putere de înţelegere. 43 vr (îe) A se ~ Ia minte A căpăta putere de înţelegere. 44-45 vtr (îe) A(-şi) ~urechile (în patru) A asculta cu atenţie. 46 vr (îe) A ~urechile (cuiva) A face (pe cineva) să fie atent. 47 vr (Reg; îe) A ~ ochii pe cineva A se îndrăgosti pentru prima oară. 48 vt (Reg; îae) A şti pe cineva. 49 vr (Reg; îae; c. i. braţele) A întinde braţele. îndepărtându-le unul de altul, pentru a cuprinde (pe cineva). 50 vt (îe) A ~ (cuiva) braţele A primi cu bunăvoinţă pe cineva. 51 vr (C. i. pumnii, mâinile) A desface degetele strânse, pumnii. 52 vr (îe) A ~ mâna A fi darnic. 53 vt (D. aripi) A întinde pentru zbor. 54 vr (D. orificii, organe) A se lărgi. 55 vr (D. orificii, organe) A se îndepărta. 56 vr (D. orificii, organe) A se dilata. 57 vr (C. i. organe, vene. ţesuturi etc.) A secţiona. 58 vr (îlv) A ~o rană A răni. 59-60 vr (D. răni) A începe să sângereze (sau să supureze). 61 vr (Mai ales despre pământ) A se crăpa. 62 vr A se forma dintr-un anumit punct, oferind o cale de acces. 63 vt A construi pentru prima dată într-un anumit loc. 64-65 vtr (îe) A(-şi) ~drum (sau cale, intrare, pârtie etc.) A(-şi) crea o posibilitate de acces. 66-67 vrr (îae) A(-şi) uşura pătrunderea (spre cineva sau ceva). 68 vr (îae) A uşura (cuiva) atingerea unui ţel. 69 vr (îae) A crea posibilităţi de apariţie (sau de dezvoltare). 70 vt (îe) A-ţi fi deschis (cineva) drumul (sau două drumuri, toate drumurile etc.) A avea posibilitatea (sau două posibilităţi, toate posibilităţile etc.) de a realiza ceva. 71-72 vtr (C. i. adâncituri) A (se) forma. 73 vr (C. i. şanţuri, gropi etc.) A săpa. 74 vr (Spc) A executa lucrări de pătrundere de la suprafaţa terenului până la un zăcământ exploatabil. 75 vr (D. forme de relief, locuri etc.) A se întinde. 76 vr (îe) A i se ~ (cuiva) (în faţă, înainte) lumea (sau o lume, perspective, orizonturi, zori etc.) A i se semnala posibilităţi avantajoase, şanse de progres în viitor. 77 vr (Rar) A înfăţişa. 78 vr (înv; c. i. spaţii) A conferi lărgime. 79 vr (înv) A defrişa. 80 vr A-şi începe existenţa (sau acţiunea, activitatea, desfăşurarea). 81 vr (îlv) A ~ credit (sau credite) A credita. 82 vt (îe) A ~o paranteză A face semnul grafic care precedă cuvintele intercalate într-o paranteză. 83 vt (îae) A face o digresiune. 84 vt (îe) A ~scorul A marca primul gol într-un meci. 85 vr (Spc) A începe o acţiune juridică. 86 vr A începe. 87 vt A face să înceapă. 88 vr (Ie) A ~ (cuiva) pofta (sau apetitul) A provoca cuiva pofta de ceva. 89 vr (îe) A ~ vorba (sau. înv, vorbire, discuţie, conversaţie) A începe o discuţie. 90 vt (înv) A convoca. 91 vt (La sporturile cu balonul rotund, urmat de determinări nume de persoană introduse prin prepoziţia spre) A trece mingea unui coechipier aflat mai aproape de poarta adversă pentru ca acesta să poată întreprinde o acţiune ofensivă. 92 vt (C. i. instituţii, întreprinderi) A înfiinţa şi a pune la dispoziţia celor interesaţi. 93 vt A face accesibil. deschidere sf[At: N. COSTIN, L. 160 / V: (îvr) deşchi- / Pl: -ri / E: deschide] 1 împingere (sau deplasare) a unei uşi. a unei ferestre, a unui capac etc. 2 Spaţiu liber amenajat într-un element de arhitectură sau de construcţie, care serveşte pentru circulaţie, pentru iluminat etc. 3 (Pex) Spaţiu liber amenajat între două construcţii etc. 4 Orificiu. 5 Distanţă orizontală dintre marginile unui gol. 6 Distanţă măsurată pe orizontală dintre două reazeme consecutive ale unui element de construcţie sau dintre fălcile unei unelte de prindere sau ale unui dispozitiv de fixare, dintre braţele unui unghi. 7 Loc unde apare (sau se formează) o adâncitură. 8 Afloriment. 9 Operaţie prin care se deblochează trecerea, comunicarea, contactul. 10 Orientare a poziţiei. 11 Construire a unei căi de acces. 12 (Min) Ansamblu de lucrări executate pentru pătrunderea de la suprafaţa terenului până la un zăcământ exploatabil în vederea exploatării lui. 13 (îs) ~ a mlaştinilor Operaţii de desecare ale unui teren mlăştinos pentru a putea fi redat agriculturii. 14 (Pex) Punere în cultură a unui teren. 15 Receptivitate la nou. 16 îndepărtare a unor obiecte aşezate unul lângă altul (sau părţi constitutive ale unui obiect). 17 Lărgire a canalului fonator în timpul articulării unui sunet. 18 însuşire a unei vocale de a fi deschisă. 19 (îs) ~ a silabelor Terminare în vocală a unei silabe. 20 Secţionare. 21 (Rar) Spargere. 22 Supurare. 23 începere a activităţii unei instituţii, unei 86 DESCINDE colectivităţi etc. 24 începere a activităţii pentru public. 25 (îs) Cuvânt (sau discurs) de - Conferinţă inaugurală a unui curs. a unei reuniuni ştiinţifice sau politice. 26 (îs) Reprezentaţie de - Spectacolul inaugural (festiv) al unei stagiuni de concerte, de reprezentaţii de teatru, de operă, de balet etc. 27 (La jocul de şah) Primele mişcări cu care se începe o partidă. 28 (La jocurile cu balonul rotund) Trecere a mingii de către un jucător unui coechipier, pentru a putea întreprinde o acţiune ofensivă. 29 (îe) In ~ în primul meci (din cele două meciuri ale unui cuplaj sportiv). 30 înfiinţare a unor instituţii. întreprinderi. 31 (îs) ~ a unui credit (sau de credite) Operaţie financiară prin care se acordă o sumă de bani unei persoane (juridice) pe o perioadă de timp determinată. deschiiare sfvz descheiere deschilin av [At: CADE / E: net cf mg Kiildn] (Reg) Deosebit. deschilina v [At: CADE / Pzi: ? / E: deschilin] (Reg) 1-2 A deschilini (1-2). deschilini vtr [At: SCRIBAN, D. / Pzi: -nesc / E: deschilin] (Reg) 1-2 A (se) deosebi. deschilinire sf[At: CADE / Pl: -ri / E: deschilini] (Reg) Deosebire. deschilinit, -ă a [At: CADE / Pl: -iţi, ~e / E: deschilini] Care este deosebit. deschinga vt [At: SCRIBAN. D. / Pzi: -ing / E: des- + [in]chinga] 1-2 A scoate (sau a slăbi) chinga. deschiotora vtr [At: CADE / Pzi: ~rez / E: des- + chiotoare] (Reg) 1-2 A (se) descheia (9-10). descins1 sn vz dichis deschis2, ~ă [At: URECHE. L. 63 / V: deochis / Pl: ~\şi, -e / E: deschide] 1 a (D. uşi. porţi, ferestre) Care este împins, deplasat pentru a permite comunicarea între exterior şi interior. 2 a (înv; îla) Uşă ~i& Care este primitor faţă de cineva. 3 a (îe) A-i fi (sau a avea) (prea) uşa (sau poarta) la cineva (sau într-un anumit loc) A avea (oricând) acces undeva sau la cineva. 4 a (îe) A lăsa poarta ~ă (pentru ceva) A accepta completări (sau modificări) ulterioare. 5 a (îae) A aştepta. 6 a Neîncuiat. 7 a (îe) A avea (sau a ţine) casa (sau casă) ~ă A avea mereu musafiri. 8 a (îae) A primi multă lume. 9 a (D. obiecte) Care nu este acoperit. 10 a (D. obiecte) Care nu este închis. 11 a (D. vehicule) Care are capota strânsă. 12 a (D. vehicule) Care nu are capotă. 13 a (D. aparate, robinete, ventile etc.) Care este pus în stare de funcţionare. 14 a (D. obiecte care au fost înfăşurate sau pliate) Care este desfăcut pentru a putea fi folosit. 15 a (D. maxilare) îndepărtat unul de altul. 16 a (înv; îe) A astupa gura ~ă (a cuiva) A reduce la tăcere (pe cineva). 17 a (îae) A face (pe cineva) să accepte o situaţie. 18 a (D. ochi) Care are pleoapele îndepărtate una de cealaltă. 19 a (îlav) Cu ochii ~işi (sau, rar. cu ochiul ~) Atent. 20 a (îe) A avea (sau a se afla cu) ochii ~işi (sau ochiul ~) A fi deosebit de atent. 21 a (D. mâini; pex d. palme) Care are degetele întinse şi răsfirate. 22 a (D. răni. plăgi etc.) Care este nevindecat. 23 a (D. fracturi) Care sunt însoţite şi de leziuni ale pielii sau ale muşchilor. 24 a Sincer. 25 a Care exprimă sinceritate. 26 av Fără înconjur. 27 av în mod clar. 28 av Pe faţă. 29 av (Pex) Sincer. 30-31 a (îljv) Cu inima ~ă Sincer. 32 a (îla) ~ la inimă Sincer. 33 a (Pex; îae) Comunicativ. 34 a Care este apt de a primi cunoştinţe, influenţe. 35 a (îla) ~ la minte (sau la cap) Inteligent. 36 a (îla) A avea mintea ~ă A fi deştept. 37 a (îlav) Cu pieptul ~Cu curaj. 38 a (D. terenuri) Care se întinde pe distanţe mari. 39 a (D. terenuri; pex) Neîngrădit. 40 a (D. drumuri etc.) Pe care se poate circula nestingherit. 41 a (Fig) Accesibil. 42 a (Rar) Săpat. 43-44 a (D. culori) Care (se situează în gama culorilor calde sau) este mai aproape de alb decât de negru. 45-46 a (D. obiecte) Care are o culoare deschisă (43-44). deschizător, ~oare [At: ANON. CAR. / Pl: -i, -oare / E: deschide + -dtor] 1 sf(\vr) Cheie. 2 sm (înv) întemeietor. 3-4 smf(U) - de drumuri (sau de drum, de cale, de perspective. de porţi) Iniţiator (sau inovator) într-un anumit domeniu de activitate. 5 a (înv) Care este folosit împotriva constipaţiei. 6 a (Rar) Care desface flori, frunze, muguri. deschizătură jţ/'[At: ANON. CAR. / Pl: -ri! E: deschide + -ătură] 1 Spaţiu liber, amenajat într-un element de arhitectură sau de construcţie. care serveşte pentru circulaţie, pentru iluminat, aerisit etc. 2 Distanţă formată prin deschidere între toc şi canalul unei uşi sau ferestre. 3 (Pex) Distanţă dintre două braţe sau două linii care formează un unghi. 4 Spaţiu liber între două lucruri (sau două părţi constitutive ale unor obiecte) Cf căscătură. 5 Despicătură a unui obiect de îmbrăcăminte prin care se introduc mâinile sau capul. 6 (Rar) Adâncitură a solului. descifra vt [At: MAG. IST. 1,130/20 / Pzi: ~rez / E: des1- + cifra cf fr dechiffrer] 1-2 (C.i. cifruri sau texte cifrate) (A descoperi cifrul sau) a folosi cifrul pentru a înţelege. 3-4 (C. i. texte ilizibile sau scrise în limbi puţin cunoscute ori un scris neciteţ) A reuşi, cu efort, (să citeşti şi) să înţelegi. 5 (C. i. hărţi) A distinge indicaţiile topografice Cf a citi. 6 (Rar) A identifica. 7 (C. i. partituri) A citi notele muzicale şi a interpreta la prima vedere. 8 A găsi rezolvarea unei probleme Si: a dezlega. 9 A reuşi să pătrundă cu mintea Si: a înţelege. 10 A face să fie limpede Si: a explica. 11 A studia temeinic. descifrabil, -ă a [At: PROT.-POP.. N. D. / Pl: ~i, -e / E: fr dechiffrable] 1-16 Care se poate descifra (1-8) (uşor). descifrare sf [At: PONTBRIANT. D. / V: deci-, deşti- / Pl: ~rari / E: descifra] 1 Descoperire a unui cifru Si: descifrat1 (1), descifraţie (1). 2 Folosire a unui cifru pentru a înţelege un text cifrat Si: descifrat1 (2), descifraţie (2). 3-4 Reuşire, cu efort, (de a citi şi) de a înţelege texte ilizibile, scrise în limbi necunoscute sau un scris neciteţ Si: descifrat1 (3-4). descifraţie (3-4). 5 Distingere a indicaţiilor topografice de pe o hartă Si: descifrat1 (5). descifraţie (5). 6 (Rar) Identificare. 7 Citire a notelor muzicale şi interpretare la prima vedere Si: descifrat1 (7). descifraţie (7). 8 Găsire a rezolvării unei probleme Si: descifrat1 (8). descifraţie (8). 9 Reuşire de a pătrunde cu mintea Si: descifrat1 (9), descifraţie (9). 10 Explicare pentru a face să fie limpede Si: descifrat1 (10). descifraţie (10). 11 Studiere temeinică Si: descifrat1 (11). descifraţie (11). descifrat1 sn [At: MDA ms / E: descifra] 1-5 Descifrare (1-5). 6 (Rar) Identificare. 7-11 Descifrare (7-11). descifrat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -aţi, ~e / E: descifra] 1 (D. cifruri) Descoperit2. 2 (D. texte cifrate) înţeles cu ajutorul cifrului. 3-4 (D. texte ilizibile sau scrise în limbi puţin cunoscute, ori un scris neciteţ) Care a fost (citit şi) înţeles. 5 (D. hărţi) Căreia i s-au distins indicaţiile topografice. 6 Identificat2.7 (Muz) Care a fost citit şi interpretat de un solist la prima vedere. 8 (D. probleme) Care a fost rezolvat. 9 Care a fost pătruns cu mintea Si: înţeles2.10 (D. opere literare, filosofice) Care a fost analizat atent Si: studiat. descifrator, -oare [At: PROT.-POP., N. D. / Pl: ~i / E: descifra + -tor cf fr dechiffreur] 1-4 smf, a (Persoană) care ştie (să explice sau) să citească un text ilizibil, cifrat sau scris într-o limbă puţin cunoscută. 5 smf (îvr) Persoană care nu are deprinderea de a citi cursiv. 6 sn (Elt) Dispozitiv decodificator de adrese. descifraţie sf[At: PROT. - POP. N. D. / Pl: ~ii / E: descifra] (îvr) 1-5 Descifrare (1-5). 6 (Rar) Identificare. 7-11 Descifrare (7-11). descimbireală sf [At. UDRESCU, GL. / Pl: -eli / E: descimbiri + -eală] (Reg) 1 Descheiere a nasturilor unei haine Si: descimbirire (1). descimbirit1 (1). 2 Dezbrăcare a unei haine Si: descimbirire (2), descimbirit1 (2). descimbiri vtr [At: UDRESCU. GL. / Pzi: ~resc / E: net] (Reg) 1-2 A (se) descheia. 3-4 A (se) dezbrăca. descimbirire sf [At MDA ms / Pl: -ri / E: descimbiri] 1-2 Descimbireală (1-2). descimbirit1 sn [At: MDA ms / E: descimbiri] 1-2 Descimbireală (1-2). descimbirit2, -ă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: -iţi, -e / E: descimbiri] (Reg; d. oameni) 1 Care poartă îmbrăcămintea cu nasturii descheiaţi. 2 Care are hainele în dezordine. descindământ sm [At: HELIADE. O. II, 355 / Pl: -minţi / E: descinde + -amant] (îvr) Formă de relief de pe care se descinde Si: coborâş. descinde vi [At: HELIADE. O. I. 340 / Pzi: descind / E: fr descendre, lat descendere] 1 A se deplasa dintr-un punct superior într-un punct cu altitudine inferioară. 2 (D. păsări) A se deplasa din cer spre pământ sau spre linia orizontului Si: a coborî. 3 (Fig) A se înjosi. 4 (D. sunete) A 87 DESCINDERE descreşte în intensitate. 5-6 A sosi şi a se opri într-un loc (şi a rămâne acolo pentru un timp). 7 A se stabili cu forţa pe un teritoriu Cf a coloniza, a cuceri. 8 A se trage dintr-o anumită familie. 9 A-şi avea originea dintr-un anumit loc. 10 A proveni din anumiţi înaintaşi. 11 (Pex) A fi continuatorul operei sau doctrinei unei persoane sau unui curent filozofic, literar, cultural, preluând ideile acestuia. 12 (D. organele forţei publice) A se deplasa la faţa locului în vederea unei investigaţii sau unei percheziţii. descindere ş/'[At: DEX / Pl: -ri E: descinde] 1 Deplasare dintr-un punct superior într-un punct cu altitudine inferioară Si: descins1 (1). 2 Deplasare a păsărilor din cer spre pământ sau spre linia orizontului Si: coborâre, descins1 (2). 3 (Fig) înjosire. 4 Descreştere a intensităţii sunetelor. Si: descins1 (4). 5-6 Sosire şi oprire într-un loc (şi rămânere acolo pentru un timp) Si: descins1 (5-6). 7 Stabilire cu forţa pe un teritoriu Cf colonizare, cucerire, descins1 (7). 8 Provenire dintr-o anumită familie Si: descins1 (8). 9 Provenire dintr-un anumit loc Si: descins1 (9). 10 Provenire din anumiţi înaintaşi Si: descins1 (10). 11 (Pex) Continuare a operei sau a doctrinei unei persoane sau unui curent filozofic, literar, cultural, preluând ideile acestuia Si: descins1 (11). 12 (D. organele forţei publice) Deplasare la locul săvârşirii infracţiunii, pentru a face constatări ori a strânge probe care să ducă la lămurirea cazului Si: descins1 (12). descindinte sm vz descendent descindinţă sfv z descendenţă descingă vtr [At: DLR / Pzi: descing / E: ml descingere] 1-6 (îvr) A (se) descinge (1-6). descinge1 vtr [At: VARLAAM. C. 432 / V: (pop) das-, deoci-, daoci-, ~sti~,deşti-,deşchin- / Pzi: descing / E: ml discingere] 1-2 A (se) desface şi a îndepărta un brâu sau un alt obiect cu care este strânsă talia Si: (îvr) a (se) descingă (1-2). 3-4 (înv) A(-şi) pierde cinstea (sau rangul boieresc, libertatea) Si: (îvr) a (se) descingă (3-4). 5-6 A(-şi) îndepărta armele prinse la cingătoare Si: a (se) dezarma, (îvr) a (se) descingă (5-6). descinge2 v vz descinde descingere sf[At: HELIADE / V: (îvr) dis- / Pl: ~ri / E: descinge] 1 Desfacere şi îndepărtare a unui brâu sau a unui alt obiect cu care se strânge talia Si: descins3 (1). 2 (înv) Pierdere a cinstei (sau a rangului boieresc, a libertăţii) Si: descins3 (2). 3 îndepărtare a armelor prinse la cingătoare Si: descins3 (3). descins1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) ~uri / E: descinde] 1-2 Descindere (1-2). 3 (Fig) înjosire. 4-12 Descindere (4-12) descins2, -a a [At: RESMERIŢĂ, D. / PI: ~nşi, ~e / E: descinde] 1 Care s-a deplasat dintr-un punct superior într-un punct cu altitudine inferioară. 2-3 Care a sosit şi s-a oprit într-un loc (şi a rămas acolo pentru un timp). 4 Care se trage dintr-o familie. 5 Care îşi are originea dintr-un anumit loc. 6 Care provine din anumiţi înaintaşi. 7 (Pex) Care se revendică de la o anumită filiaţie de idei. descins3 sn [At: MDA ms / E: descinge1] 1-3 Descindere (1-3). descins4, -ă a [At: ANON. CAR. / Pl: -nşi, ~e / E: descinge1] 1 Care nu are brâu sau alt obiect vestimentar care marchează talia. 2 (Pej*c) Care este în ţinută neconformă cu regulamentul militar. 3 Care şi-a pierdut gradul prin scoaterea centurii (şi dezarmare). descinsti vt [At: TDRG / Pzi: -tesc / E: des- + cinsti, cdp fr deshonorer] 1 A nu acorda cinste. 2 A lipsi de cinste pe cineva Si: a necinsti, a dezonora. descintra vt [At: DN2 / Pzi: -rez / E: des- + cintru cf fr decintrer] (Aht) A îndepărta construcţia auxiliară (cofraj. cintru) folosită pentru edificarea unui arc sau a unei bolţi de cărămidă sau de beton. descintrare sf[At: LTR2 / Pl: -rari l E: descintra] (Aht) Operaţie de îndepărtare a construcţiilor auxiliare folosite pentru edificarea unui arc sau a unei bolţi. desciocăla [At: CREANGĂ. O. 278 / V: (pop) deciocola, -coli.disci-! Pzi: ~lez / E: des- + (în)ciocăla) (Reg) 1 vt A desface cocenii de pe porumb şi a curăţa pănuşele de pe coceni. 2-3 vtr A (se) desprinde carnea de pe oase (prin fierbere). 4 vt (C. i. o căruţă, o maşină sau alt mecanism) A demonta. 5-6 vtr (Rar) A (se) dezbrăca. desciocălat1 sn [At: PAMFILE. A. R.. 218 / V: deci- / E: desciocăla] (Reg) Desfacere a cocenilor de pe porumb şi curăţare a lor de pănuşe. desciocălat2, -ă a [At: PAMFILE. J. II. 141 / V: deci- / Pl: -aţi. ~e / E: desciocăla] (Reg; d. persoane sau animale) Slab. desciocoli vtr vz desciocăla desciolănat, -ă a [At: C. PETRESCU. în V. ROM. 2-3. 1936.10 / Pl: -aţi, ~e / E: des- + ciolan] 1-2 (D. un membru) Care a fost desfăcut din articulaţia lui (sau pare astfel). descior, -oară a, av [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -i, -oare / E: des1 + -cior] 1-2 (Care) nu (este) foarte des Si: desuţ, (reg) desciorel. desciorchinator sm [At: C. GIURESCU, P.O. 115 / Pl: ~/ / E: des- + ciorchine + -tor] (Rar) Dispozitiv pentru separarea boabelor de partea lemnoasă a ciorchinelui de strugure. desciorel av [At: UDRESCU. GL. / E: descior + -el] (Reg) Descior (2). desciorlui vtr [At: LEXIC REG. II. 110 / Pzi: -esc IE: des- + ciorlui] (Reg) 1-2 (D. funii, sfori, fire) A (se) descâlci. desciorluit, -ă a [At: LEXIC REG. II. 110 / Pl: -iţi, -e / E: desciorlui] (Reg; d. funii, sfori, fire) Descâlcit. desciunti vt [At: GRIGORIU-RIGO. M. P. II. 8 / Pzi: -tesc / E: des-+ ciunti] (Reg; d. coamele vitelor) A face. prin practici magice sau medicină populară, să nu mai fie ciunte Si: a întregi. desciureca vtr [At: LEXIC REG.. 14 / Pzi: ? / E: des- + ciureca] (Reg) 1-2 A (se) desface. descleia [At: DEX / Pzi: -iez / E: des- + (in)cleia] 1-2 vtr A (se) dezlipi după încleiere. 3 vt A spăla şi a curăţa de substanţe cleioase firele de mătase naturală sau ţesăturile de bumbac. descleiere sf [At: DEX / Pl: -ri / E: descleia] 1 Dezlipire a ceea ce este lipit cu clei. 2 Spălare şi curăţare de substanţe cleioase a firelor de mătase naturală sau a ţesăturilor de bumbac. 3 Operaţie de finisare a ţesăturilor prin eliminarea apretului aplicat pe firele de urzeală înainte de începerea ţeserii. descleşta [At: DEX / Pzi: -tez / E: des- + (în)cleşta] 1-2 vtr A (se) desface dintr-o strânsoare. 3 vt (îe) A-i ~ (cuiva) fălcile A face pe cineva să vorbească. 4 vr (îae) A începe, în sfârşit, să vorbească. 5-6 vtr A (se) desprinde cu greu din locul unde se afla fixat. descleştare sf[At: DEX / Pl: -tări / E: descleşta] 1 Desfacere dintr-o strânsoare Si: descleştat1 (1) . 2 Desprindere cu greu din locul unde se afla fixat Si: descleştat1 (2). descleştat1 sns [At: MDA ms / E: descleşta] 1-2 Descleştare (1-2). descleştaf, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: descleşta] 1 Desfăcut dintr-o strânsoare. 2 Desprins cu greu din locul unde se afla fixat. descloci vt [At: DEX / Pzi: -ocesc / E: des- + cloci] A face ca o cloşcă să înceteze să mai clocească. deschişi v vz desluşi descoafa v vz decoafa descoase [At: DEX / Pl: -descos / E: des- + coase] 1-2 vtr A (se) desface din cusături. 3 vt (Fig) A pune cuiva întrebări multe şi insistente pentru a afla anumite lucruri Si: a iscodi. 4 vt (Fig) A analiza amănunţit o problemă sau o situaţie pentru a o înţelege. descoasere ş/‘[At: DEX / Pl: -ri / E: descoase] 1 Desfacere din cusături Si: descusut1 (1). descusătură (1). 2 (Fig) întrebare insistentă pentru a afla anumite lucruri Si: descusut1 (2), descusătură (2), iscodire. 3 Analizare amănunţită a unei probleme sau situaţii pentru a o înţelege Si: descusut1 (3), descusătură (3). descofi vt [At: DEX / Pzi: -jesc / E: des- + coji] A curaţa de coajă. descojire sf [At: DEX / Pl: -ri / E: des coji] Curăţare de coajă Si: descojit1. descojit1 sns [At: DEX / E: descoji] Descojire. descojit2, -ă a [At: DEX / Pl: -iţi. -e / E: descoji] Care este curăţat de coajă. descojitor sn [At: DEX / Pl: -oare / E: descoji + -tor] Maşină pentru decorticat boabele de cereale înainte de măcinare. 88 DESCOPERIT1 descolăci vr [At: DEX / Pzi: -ăcesc / E: des- + (în)colăci] A se desface din încolăcire. descolăcire sf [At: DEX / Pl: -ri / E: descolăci] Desfacere din încolăcire Si: descolăcit1. descolăcit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~z//7 / E: descolăci] Descolăcire. descolăcit2, -ă a [At: DEX / Pl: ~ir/\ / E: descolăci] Care 1111 mai este încolăcit. descolorant, -a smf a vz decolorant descolorare sf\z decolorare descolorat, —ă a vz decolorat descoloraţie sf vz decoloraţie descoloraţiwne sf vz decoloraţie descomplecta v vz descompleta descomplectare sfvz descompletare descompleta [At: DEX / V: ~ec/a / Pzi: ~rez / E: + completa cf fr decompleter] 1 vt A lua ceva dintr-un tot, lăsându-1 incomplet. 2 vr A nu fi complet. descompletare sf [At: DEX / V: -ect- I Pl: ~tări / E: descompleta] Luare a ceva dintr-un tot. lăsându-1 incomplet Si: descompletat1. descompletat1 sns [At: MDA ms / E: descompleta] Descompletare. descompletat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: descompleta] Din care s-a luat ceva. lăsându-1 incomplet. descompune [At: DEX / Pzi: descompun / E: des- + compune cdp fr decomposer] 1 vt A desface în părţile componente. 2 vr (Fig) A se destrăma. 3 vr (D. materii şi corpuri organice) A se altera. 4 vr (Fig; d. oameni) A-şi schimba prin deformare caracterul. înfaţişarea morală sau fizică. 5 vr (Fig; d. faţă. trăsături etc.) A se crispa. descompunere sf[At: DEX / Pl: -ri / E: descompune] 1 Desfacere în părţile componente Si: descompus1 (1). 2 (Fig) Destrămare. 3 Alterare a unor materii, corpuri organice Si: descompus1 (3). 4 (Fig; d. oameni) Schimbare prin deformare a caracterului. înfăţişării morale sau fizice Si: descompus1 (4). 5 (Fig) Crispare a feţei Si: descompus1 (5). 6 Reacţie chimică în urma căreia o substanţă constituită din molecule cu structura mai complicată trece în mai multe substanţe constituite din molecule cu structură mai simplă Si: descompus1 (6). descompus1 sns [At: MDA ms / E: descompune^ 1 Descompunere (1). 2 (Fig) Destrămare. 3-6 Descompunere (3-6). descompus2,-ă a [At: DEX / Pl: -uşi, -e / E: descompune] 1 Desfăcut în părţile componente. 2 (Fig) Destrămat2.3 (D. materii, corpuri organice) Alterat2. 4 (Fig; d. oameni) Care are înfăţişarea morală sau fizică deformată. 5 (Fig; d. faţa omului) Crispat2. desconcentra vt [At: DEX / Pzi: -rez / E: des- + concentra] A lăsa la vatră un ostaş concentrat. desconcentrare sf [At: DEX / Pl: -rări / E: desconcentra] Lăsare la vatră a unui ostaş concentrat Si: desconcentrat1. desconcentrat1 sns [At: MDA ms / E: desconcentra] Desconcentrare. desconcentrat2, -a a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: desconcentra] (Nob) (D. militari concentraţi) Lăsat la vatră. descongestiona vt [At: DEX / P: -ti-o- / Pzi: -nez / E: des- + congestiona cf fr decongestionner] 1 A elibera un organ de un aflux de sânge prin împrăştierea sângelui îngrămădit. 2 A face să dispară congestia. 3 (Fig) A elibera o regiune sau o localitate de un surplus de populaţie. 4 (Fig) A face ca o cale de comunicaţie să nu mai fie aglomerată. descongestionare sf [At: DEX / Pl: -nări / E: descongestiona] 1 Eliberare a unui organ de un aflux de sânge, prin împrăştierea sângelui îngrămădit Si: descongestionat1 (1). 2 Dispariţie a congestiei Si: descongestionat1 (2). 3 (Fig) Eliberare a unei regiuni sau a unei localităţi de 1111 surplus de populaţie Si: descongestionat1 (3). 4 (Fig) Dezaglomerare a unei căi de comunicaţie Si: descongestionat1 (4). descongestionat1 sns [At: MDA ms / E: descongestiona] (Nob) 1-4 Descongestionare (1-4). decongestionat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: descongestiona] 1 (D. un organ) Care este eliberat de un aflux de sânge. 2 (Fig; d. o regiune. o localitate) Care este eliberat de 1111 surplus de populaţie. 3 (Fig; d. o cale de comunicaţie) Care este dezaglomerat. desconsidera vt [At: DEX / Pzi: -ider / E: des- + considera cf fr deconsiderer] A nu da cuiva consideraţia, stima, atenţia cuvenită Si: a dispreţui. desconsiderare sf [At: DEX / Pl: -rări / E: desconsidera] Lipsă de consideraţie, de stimă faţă de cineva Si: desconsiderat1. desconsideraţie Cf dispreţ, discreditare. desconsiderat1 sns [At: MDA ms / Pl: -uri l E: desconsidera] (Nob) Desconsiderare. desconsiderat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: desconsidera] 1 Dispreţuit. 2 Discreditat. desconsideraţie sf [At: DEX / V: -iune / Pl: -ii / E: desconsidera cf fr deconsideration] Desconsiderare. desconsideraţiune sfvz desconsideraţie descoperământ sn [At: (a. 1688) BIBLIA, 564/44 / V: -rem~, -rim-/ Pl: -uri şi -minte / E: descoperi + -ământ] (înv) 1 Deschidere. 2 Expunere. descoperemânt sn vz descoperământ descoperi [At: PSALT. HUR. 12r/l 6 / V: (îvr) dăs-, dis-, -cup- l Pzi: descopăr. (înv) descoper / E: ml discoperire] 1 vt A da la o parte ceea ce acoperă sau înveleşte Cf dezveli. 2 vt (Spc; c. i. statui) A dezveli la inaugurare. 3 vr (îvr) A se retrage. 4 vr (Spc; c. i. capul) A-şi scoate căciula, pălăria, şapca etc. 5 vr (îe) A se ~ în faţa (sau înaintea) (cuiva sau a ceva) A cinsti în mod deosebit (pe cineva sau ceva). 6 vr A-şi lăsa neacoperit (ceva). 7 vt (Fig; c. i. obiective militare) A lăsa neapărat, expus unui atac. 8 vr A lăsa fără acoperire legală. 9 vr (C. i. construcţii) A da jos acoperişul. 10-11 vtr A (se) expune privirii. 12 vr A face să devină vizibil. 13 vr A lăsa să se vadă. 14 vr A aduce la cunoştinţă Si: a arăta, a revela. 15 vr (Spc) A face cunoscut ceva ce a fost ţinut ascuns Si: a dezvălui, a destăinui. 16 vr (D. oameni) A-şi dezvălui individualitatea, personalitatea. 17-18 vrr A (se) trăda. 19 vt (înv) A denunţa. 20-21 vr A ajunge să afli (sau să înţelegi) ceva. 22-23 vr A lua cunoştinţă primul (sau pentru prima oară) de existenţa a ceva. 24 vt (îe; irn) A ~ America A se lăuda cu o descoperire cunoscută de toată lumea. 25 vr A observa. 26 vr (Prc) A vedea. 27-28 vr A găsi ceva întâmplător (sau după o căutare). 29 vr A realiza ceva pentru prima dată Si: a inventa, descoperimânt sn vz descoperământ descoperire sf[At: MARDARIE. L. 103 / V: (îvr) dis- / Pl: -ri / E: descoperi] 1 Dare la o parte a ceva ce acoperă sau înveleşte Si: descoperit1 (1) Cf dez.velire. 2 (Spc) Dezvelire a unei statui la inaugurare Si: descoperit1 (2). 3 (îvr) Retragere a unor trupe Si: descoperit1 (3). 4 (Spc) Scoatere a căciulii, a pălăriei etc. Si: descoperit1 (4). 5 (îe) ~în faţa (sau înaintea) (cuiva sau a ceva) Cinstire deosebită (adusă cuiva). 6 Neacoperire. 7 (Fig; d. armate) Lăsare a cuiva fără apărare, fiind expus unui atac Si: descoperit1 (6). 8 Lăsare a cuiva fără acoperire legală Si: descoperit1 (7). 9 Demontare a acoperişului unei case Si: descoperit1 (8). 10 Etalare. 11 Intrare a unui obiect sau a unei fiinţe în câmpul vizual al cuiva Si: descoperit1 (10). 12 Aducere la cunoştinţă Si: descoperit1 (11), descoperitură (1), revelare. 13 (Spc) Scoatere la lumină a ceva ce a fost ţinut ascuns Si: descoperit1 (12). descoperitură (2), destăinuire, dezvăluire. 14 (D. oameni) Dezvăluire a individualităţii, a personalităţii Si: descoperit1 (13), descoperitură (3). 15 Trădare. 16 (înv) Denunţare. 17-18 Aflare (sau înţelegere) a ceva Si: descoperit1 (16-17). 19 Aflare în premieră de existenţa a ceva Si: descoperit1 (18). 20 (îm; îe) ~ a Americii Laudă a cuiva cu o descoperire cunoscută de toată lumea. 21 Observare. 22 (Prc) Vedere. 23-24 Găsire a ceva din întâmplare (sau după o căutare) Si: descoperit1 (21-22). 25 Realizare a ceva pentru prima dată Si: invenţie. descoperit1 sns [At: N. TEST. (1648), / V: (îvr) -cup- / E: descoperi] 1-4 Descoperire (1-4). 5 Neacoperire. 6-13 Descoperire (7-14). 14 Trădare. 15 (înv) Denunţare. 16-18 Descoperire (17-19). 19 Observare. 20 (Prc) Vedere. 21-22 Descoperire (23-24). 89 DESCOPERIT2 descoperit2, -ă a [At: ANTIM. O. 130 / V: (îvr) dăs-, dis- / Pl: ~if/\ / E: descoperi] 1Care nu mai este acoperit. 2 a (Pex) Gol. 3 a (Spc; d. oameni; prc d. cap) Care nu are pălărie, şapcă sau alt obiect care se poartă pe cap. 4 a Care nu este astupat. 5 a Care nu este îngrădit. 6 a (Fig) Care este lipsit de apărare. 7 a Care a fost cunoscut. 8 a Care a fost înţeles. 9 a Care a fost remarcat. 10 a (Prc) Care a fost văzut. 11 a Care a fost găsit. 12-13 a, av Deschis. 14 a (Nob) Care exprimă sinceritate. 15 av (îvr) Clar. descoperitor, -oare [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -oare / E: descoperi + -tor] 1-2 smf, a (înv) (Persoană) care dezvăluie ceva. 3-4 smf, a (Persoană) care observă prima existenţa a ceva sau intuieşte pentru prima dată exact o realitate. 5-6 smf, a (Persoană) care a găsit ceva întâmplător (sau după o căutare). 7-8 smf, a (Persoană) care elaborează, imaginează ceva nou Si: inventator. descoperitură sf [At: CORESI, EV.. 15 / PI: -ri / E: descoperi + -tură] 1-3 (înv) Descoperire (12-14). 4 Trădare. 5 (înv) Denunţare. 6 (Ccr) Ceea ce a fost destăinuit. descoperta v vz decoperta descopertare sf vz decopertare descopertat, -ă a vz decopertat2 descopertă sf vz decopertă descopţie sfvz decocţie descorda v vz discorda descortosi v vz descotorosi descortosire sf vz descotorosire descortosit1 sn vz descotorosit1 descortosit2, ~ă a vz descotorosit2 descotorosi vtr [At: ŞEZ. 226 / V: -ortosi, disc ortosi. dis- / Pzi: -sese / E: des- + cotorosi] 1-2 A (se) elibera de cineva sau de ceva care supăra, incomodează, deranjează Si: a (se) dezbăra. descotorosire ş/'[At: DA ms / V: -ort o sire / Pl: -ri / E: descotorosi] Dezbărare de cineva sau de ceva care incomodează Si: descotorosit1. descotorosit1 sn [At: MDA ms / V: -ortosit1 / E: descotorosi] Descotorosire. descotorosit2, -ă a [At: MDA ms / V: -ortosit2 / Pl: ~i//'. ~e / E: descotorosi] Dezbărat de ceva sau de cineva care incomodează. descotoşmăna v vz descotoşmăni descotoşmănare sfvz descotoşmănire descotoşmăni vtr [At: GÂRLEANU. ap. CADE / V: -na / Pzi: -nesc / E: des- + cotoşmăni] 1-2 A(-şi) scoate hainele (prea groase şi prea multe). 3-4 A (se) dezbrăca de lucruri care incomodează. descotoşmănire sf [At: MDA ms / V: -nare / Pl: -ri / E: descotoşmăni] 1 Scoatere a hainelor (prea groase şi prea multe). 2 Dezbrăcare de lucruri care incomodează. descotroma v vz descătărăma descovină sfvz tescovină descovoia vtr [At: HERZ.-GHER. M. II. 381 / Pzi: descovoi. (rar) -iez / E: des- + (în)covoia] (D. un obiect încovoiat, arcuit sau curbat) A (se) îndrepta. descovoiare sf vz descovoiere descovoiat1 sns [At: MDA ms / E: descovoia] Descovoiere. descovoiat2, -ă a [At: DLR ms / Pl: -aţi, ~e / E: descovoia] Care nu mai este încovoiat sau arcuit. descovoiere sf [At: DA ms / V: -m re / Pl: -ri / E: descovoia] îndreptare a unui obiect încovoiat, arcuit sau curbat Si: descovoiat1. des credit sns vz discredit descredita v vz discredita descreierat, -ă smf, a [At: CĂLINESCU, I. 48 / Pl: -aţi. ~e / E: des-+ creier cdp fr ecervete] 1-2 (Om) lipsit de raţiune. 3-4 (Om) nebun. descrela vr [At: DA ms / Pzi: 3 ~ lează / E: net] (înv; d. lutul de pe pereţi) A se coji. descrelat, -ă [At: DA ms / V: decre- / Pl: -aţi. ~e / E: descrela) 1 a (înv; d. lutul de pe pereţi) Cojit. 2 smf a (Fig) (Om) ticălos. descrescător, -oare a [At: GEOM. PL. 192 / Pl: ~i. -oare / E: descreşte + -ător] Care descreşte Si: degresiv. descrescând, -ă a [At: DEX2 / Pl: -nzi, ~e / E: descreşte] Care descreşte. descrescend, -ă a vz descrescent descrescendo av [At: DA ms / E: fr descrescendo, it descrescendo] (Muz; ca indicaţie de execuţie) Micşorând progresiv intensitatea. descrescent, -ă a [At: C. PETRESCU. O. P. II, 142 / V: ~nd I E: fr descrescent] (Nob) 1 Care descreşte treptat. 2 Care se pierde treptat. descrescut1 sns [At: MDA ms / E: descreşte) (Nob) 1 Scădere. 2 Reducere. 3 Micşorare. 4 împuţinare. descrescut2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -nţi, ~e / E: descreşte] 1 Scăzut2. 2 Redus2. 3 Micşorat2. 4 împuţinat2. descreşte vi [At: MACEDONSKI, O. 145 / Pzi: descresc / E: des- + creşte cdp fr decroître] 1 A scădea. 2 A se reduce. 3 A se micşora. 4 A se împuţina. descreştere sf [At: DA ms / Pl: -ri / E: descreşte] 1 Scădere. 2 Reducere. 3 Micşorare. 4 împuţinare. descreţi [At: LB / Pzi: ~ţese / E: des- + (în)creţi) 1-2 vtr (D. un lucru creţ, încreţit sau zbârcit; spc d. o ţesătură, o haină sau d. piele) A (se) netezi. 3-4 vtr (îe) A (i se) ~ fruntea (mai rar) faţa (cuiva) A nu mai fi încruntat. 5-6 vtr (Fig; îae) A (se) destinde. 7 vt (Fig; îe) A ~sprâncenele A lua un aer vesel. 8 vt A descoase un obiect încreţit. 9 vt (Rar) A desface un obiect legat cu şnur. descreţire sf [At: ZANNE. P. II 149 / Pl: -ri / E: descreţi] 1 Netezire a unui obiect încreţit Si: descreţit1 (1), descreţitură (1). 2 (Fig; şîs ~a frunţii) Dispariţie a încruntării de pe fruntea cuiva Si: descreţit1 (2), descreţitură (2). 3 (Fig; şîs -a sprâncenelor) Atitudine veselă Si: descreţit1 (3), descreţitură (3). 4 Descoasere a unui obiect încreţit Si: descreţit1 (4), descreţitură (4). 5 (Rar) Desfacere a unui obiect legat cu şnur Si: descreţit1 (5). descreţitură (5). descreţit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: descreţi] 1-5 Descreţire (1-5). descreţit2, -ă a [At: DA ms / Pl: ~iţi . ~e / Pl: -uri / E: descreţi] 1 Cu creţurile netezite. 2 (Fig; d. frunte) Neîncruntat. 3 (Fig; d. persoane) Vesel. 4 (D. obiecte încreţite) Descusut2.5 (D. obiecte legate cu şnur) Desfăcut2. descreţitură sf [At: DLR ms / Pl: -ri / E: descreţi + -tură] 1-5 Descreţire (1-5). 6 (Ccr) Loc unde s-a descreţit ceva. descria v vz descrie describălui v vz descrie descrie vt [At: (a. 1827) URICARIUL II, 199 / V: (înv) -ia. (Trs) -ibălui /Pzi: -iu/E: de4 + scrie cdp fr decrire] 1 A prezenta pe cineva sau ceva. 2 (Mat) A desena o figură geometrică. 3 A trasa o linie curbă sau un (arc de) cerc. 4 A parcurge o traiectorie. descriere sf[At: GOLESCU, î. 25 / Pl: -ri / E: descrie] 1 Prezentare a unui fapt sau a unui lucru Si: descris1 (1). descripţie (1). 2-4 (Ccr) (Scriere sau) pasaj dintr-o scriere (literară) în care este înfăţişat prin enumerarea detaliilor, un aspect, un cadru, o situaţie etc. Si: descripţie (2-4). 5 Desenare a unei figuri geometrice Si: descris1 (2). descripţie (5). 6 Trasare a unei linii curbe sau a unui (arc de) cerc Si: descris1 (3). descripţie (6). 7 Parcurgere a unei traiectorii Si: descris1 (4). descripţie (7). descriitor, -oare smf, a [At: GHEREA. ST. CR. I. 178 / Pl: ~i, -oare / E: descrie + (-i)tor] (Nob) 1-8 (Persoană) care descrie (1-4). descriptibil, -ă a [At: DLR ms / Pl: -i, -e / E: fr descriptible] 1-3 Care poate fi descris (2-4) Si: descripţie (1-3). descriptic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: ns cf scriptic] 1-3 Descriptibil (1-3). 4-5 Descriptiv (1-2). descriptiv, -ă a [At: ODOBESCU. S.. ap. DLR ms / Pl: -i. -e / E: lat descriptivus cf fr descriptif ger deskriptiv] 1 Care descrie Si: descriptic (4). 2 Care conţine o descriere Si: descriptic (5). 3 (îs) Geometrie -ă Ramură a geometriei care foloseşte metode de cercetare bazate pe reprezentarea unui punct din spaţiu cu ajutorul proiecţiilor pe două planuri. 90 DESCUMPĂRA descriptivism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: descriptiv + -ism] 1 Curent lingvistic care foloseşte metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal şi fiziologic, fără cercetarea dezvoltării lor istorice. 2 Manierism literar care acordă o importanţă exagerată amănuntelor descriptive, nesugestive. 3 Sistem de critică literară care. în loc de a se pronunţa asupra semnificaţiilor şi valorii operelor, se mărgineşte la o descriere a acestora. descriptivist, ~ă smf, a [At: DN3 / Pl: -işti. -e / E: fr descriptiviste] 1-6 (Adept) al descriptivismului (1-3). descriptor [At: DN3 / Pl: -i / E: fr descripteur] (Rar) 1 sm Scriitor cu talent la descrieri. 2 sn Termen, expresie cuprinzând noţiuni caracteristice unei teme date. care stă la baza unui cod întocmit în vederea automatizării operaţiilor de documentare. 3 sn Simbol al unei noţiuni, exprimat prin * cifre arabe. descripţie sf [At: STAMATI. D. / V: ~iune / Pl: -ii / E: fr description, lat descriptioy -onis] 1-7 (Rar) Descriere (1-7). 8 (Log) Procedeu de simbolizare prin care individualul este redat din punct de vedere logic. descripţiwne sfvz descripţie descris1 sn [At: PAMFILE. C. Ţ. 240 / E: descrie] 1-4 Descriere (1, 5-7). 5 (Pop) Soartă. 6 (Reg) Descântec făcut cu scopul ca flăcăul sau fata să afle dacă se va căsători. 7 (Reg; îs) ~ul la stea Descântec făcut după un anumit ritual, fluturându-se o batistă în direcţia stelelor de pe cer. 8 (Reg; îs) -ul cu cos Descântec care se rosteşte făcându-se semn cu batista unui coş. descris2, a [At: DLR ms / Pl: -işi. -e / E: descrie] 1 înfăţişat prin cuvinte. 2 (Mat; d. o linie sau o figură geometrică) Desenat. 3 (Mat; d. 0 linie curbă sau 1111 (arc de) cerc) Conturat printr-o mişcare. 4 (Fiz; d. o traiectorie) Parcurs2. descroşnia [At: DA ms / V: ~ruş~ / P: -ni-a I Pzi: -nez / E: des- -1- (în)croşnia] (îrg) 1 vr A descărca o povară din spinarea cuiva. 2 vt (Fig) A se elibera de ceva. 3 vr (îf descroznia) A se descheia la haine. descroznia v vz descroşnia descruci v [At: MAT. FOLK. 7 / Pzi: ~ucesc / E: des- + (m)cruci] A descrucişa (1). descrucişa vt [At: MAT. FOLK. 7 / Pzi: ~sez / E: des- + (în)crucişa] 1 (Rar) A face să 1111 mai fie aşezat cruciş Si: a descruci. 2 (îvp; d. arme) A scoate armele de la brâu Cf încrucişa. descrucişare sf[At: ZIARELE / Pl: ~şări / E: descrucişa] 1 Desfacere dintr-o încrucişare Si: descrucisat1 (1). 2 (îvp) Scoatere a armelor de la brâu Si: descrucisat1 (2). 3 (Fig) începere a lucrului Si: descrucisat1 (3). descrucişat1 sns [At: MDA ms / E: descrucişa] 1-3 Descrucişare (1-3). descrucisat2, ~ă a [At: DEX / Pl: ~a(/, ~e / E: descrucişa] 1 (D. obiecte care au fost încrucişate) Depărtat unul de altul. 2 (îvp; d. arme) Scos de la brâu. descrunta [At: C. PETRESCU. C. V. 7 / Pzi: descrunt / E: des- + [în]crunta] 1-2 vtr (D. ochi, sprâncene, faţă etc.) A(-şi) îmblânzi privirea, expresia aspră. încruntată a feţei. 3-4 vtr A(-şi) descreţi fruntea. 5 vr (Mpp; c. i. persoane) A vindeca de un fel de paralizie a ochilor. descruntare sf[At: MDA ms / Pl: -tări / E: descrunta] 1 îmblânzire a privirii, expresiei feţei. 2 Descreţire a frunţii. 3 înveselire. 4 Destindere. descruşnia v vz descroşnia descuama vr [At: DA ms / S şi: (înv) -cva- / P: ~cua~ / Pzi: -mez., (rar) ~am / E: fr descquamer, lat descquamo, -are] (D. epidermă) 1-2 A se coji (în urma unei boli de piele). descuamare sf [At: DA ms / P: -cua- / S şi: (înv) -cva- / Pl: -mări / E: descuama] 1-2 Cojire a pielii (după anumite bolj eruptive) Si: descuamat1 (1-2), descuamatie (1-2). 3 Desprindere succesivă a straturilor superficiale ale unei roci sub acţiunea unor agenţi geomorfologici Si: descuamat1 (3), descuamatie (3). exfoliere. descuamat1 sn [At: MDA ms / E: descuama] 1-3 Descuamare (1-3). descuamat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: descuama] (D. piele) Care s-a cojit în urma unei boli contagioase eruptive sau de piele. descuamatie ^/'[At: BIANU. D. S.. ap. DA ms / P: ~cua~ / S şi: (înv) -cva- / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr desquamation, lat desquamatio, -onis] (Rar) 1-3 Descuamare (1-3). 4 Scuamă. descuamaţiune sfvz descuamaţie descuia [At: VARLAAM, C. 47/2 / Pzi: ~ui / E: des- + (în)cuia, ml discuneo, -are] 1 vr (îrg) A deschide cu un cui de lemn o uşă încuiată. 2 vt A deschide cu cheia o uşă. o fereastră, un lacăt sau o broască. 3-6 vtr (îvp; d. oameni şi animale) A (se) vindeca (de constipaţie sau) de retenţie urinară. descuiare sf vz descuiere descuiat1 sn [At: GRIGORJU-RIGO. M. P. I 87 / E: descuia] 1-4 Descuiere. (1-4). descuiat2, a [At: CANTEMIR, IST. 62 / V: (Mol) ~ief, / Pl: -aţi, -e / E: descuia] 1 (D. uşi. încăperi etc.) Care nu mai este încuiat. 2 (D. uşi) Care a fost deschis cu cheia. 3-4 (îvp; d. oameni şi animale) Care s-a vindecat (de constipaţie sau) de retenţie urinară. 5 (Fig; d. oameni, d. caracterul lor etc.) Care se adaptează uşor la împrejurări noi Si: receptiv, deschis. 6 Deştept. descuiba [At: LB / V: (reg) dăs~ l Pzi: -bez / E: des- + (în)cuiba] 1 vt A alunga din cuib. 2-3 (Fig) A alunga pe cineva (dintr-un loc sau) dintr-o casă. 4-5 vtr (Fig) A (se) dezobişnui. 6 vr A-şi părăsi cuibul. descuibare sf [At: DA ms / Pl: -bări / E: descuiba] 1 Alungare dintr-un cuib Si: descuibat1 (1). 2-3 (Fig) Alungare a cuiva (dintr-un loc sau) dintr-o casă Si: descuibat1 (2-3). 4 Părăsire a cuibului Si: descuibat1 (4). 5 (Fig) Dezobişnuire. descuibat1 sns [At: MDA ms / E: descuiba] 1-4 Descuibare (1-4). 5 (Fig) Dezobişnuire. descuibat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ar/, ~e / E: descuiba] 1 Alungat din cuib. 2 (Fig) Alungat din locul în care s-a încuibat. 3 (Fig) Dezobişnuit. descuiere sf [At: DDRF / V: ~iare / Pl: -ri / E: descuia] 1 (îrg) Deschidere cu un cui de lemn a unei uşi încuiate Si: descuiat1 (1). 2 Deschidere cu cheia a unei uşi, ferestre, a unui lacăt sau a unei broaşte Si: descuiat1 (2). 3-4 (îvp) Vindecare a oamenilor sau animalelor (de constipaţie sau) de retenţie urinară Si: descuiat1 (3-4),descuietură (1-2). descuiet, ~ă a vz descuiat2 descuietor, ~oare [At: LB / Pl: -i, -oare / E: descuia + (-ă)tor) 1-2 a Care descuie (2) sau serveşte la descuiat (1). 3 snf Cheie. 4 snf (Imp) încuietoare. 5 sf (Bot, reg) Plantă cu flori albe. care creşte prin porumbişte şi care se dă vitelor împotriva constipaţiei. descuietură sf[At: DA ms / Pl: ~ri I E: descuia + -turci] (Mpp) 1-2 Descuiere (3-4). desculpa v vz disculpa desculpare sf vz disculpare desculţ, ~Ă [At: CORESI. EV. 123/9 / V: dis~/ Pl: -/. / E: desculţa] 1 a (D. oameni; îoc încălţat) Descălţat. 2 a (D. cai) Despotcovit. 3-4 smf, a (Om) sărac. 5 ^/«/‘Cerşetor. 6 sm (îrg) Urs. 7 sm (îrg) Boală a vitelor şi a oilor manifestată prin căderea unghiilor. desculţa [At: LB / V: (reg) dis~ / Pzi: desculţ / E: ml disculcio, -are] 1-2 vtr (Trs; c. i. încălţămintea) A (se) descălţa. 3 vt A pârli unghiile porcului pentru a fi uşor de smuls. desculţase sf [At: DA ms / Pl: -ţări l E: desculţa] (Reg) Descălţare. desculţat1 sn [At: DA ms / P: ~uri / E: desculţa] (Reg) Descălţare. desculţat2, a [At: ANON. CAR. / Pl: -aţi. ~e / E: desculţa] (Reg) 1 Descălţat2. 2 (D. cai) Despotcovit2. 3 (D. animale) Fără unghii. descumpăni vtr [At: SADOVEANU, P. M. 192 / Pzi: ~nesc / E: des-+ cumpăni] A face pe cineva să-şi piardă echilibrul sufletesc Si: ci dezorienta, a dezechilibra, a zăpăci. descumpănire sf [At: ALAS, 211,1934,3/2 / Pl: -ri / E: descumpăni] Dezorientare. descumpănit1 sns [At: DA ms / E: descumpăni] Dezorientare. descumpănit2, ~ă a [At: GĂLAN, Z. R. 211 / Pl: -iţi. ~e / E: descumpăni] Care şi-a pierdut echilibrul sufletesc Si: dezechilibrat, descumpăra v vz răscumpăra 91 DESCUNJURA descunjura vt [At: SBIERA, P. 277 / Pzi: descunjur / E: des- + (în)cunjura] (Rar; numai în descântece) A ocoli o persoană sau un lucru pentru a-1 dezlega de un descântec. descununa vt [At: RETEGANUL, CH. 152 / V: (reg) dăs- / Pzi: de scunun I E: des- + cununa] (Pop; rar) A divorţa. descununare sf [At. DA ms / Pl: -nări / E: descununa] (Pop; rar) Di voii. descununat1 sn [At: MDA ms / E: descununa] (Pop; rar) Divorţ. descununat2, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: descununa] (Pop; rar) Divorţat2. descuperi v vz descoperi descuperit sn vz descoperit1 descuraj sn [At: POLIZU / Pl: -uri / E: descuraja] Descurajare. descuraja [At: VALIAN / Pzi: -jez. / E: fr decourager] 1-2 v/r (A-şi pierde sau) a face să-şi piardă curajul. 3 vr A fi deprimat. descurajant, -ă a [At: DA ms / Pl: -nţi, ~e / E: fr decourageant] Descurajator. descurajare sf [At MACEDONSKI, O. IV 11 / Pl: -/ar/ / E: descuraja] 1 Pierdere a curajului Si: descurajat1. 2 Stare a celui care şi-a pierdut curajul. 3 Deprimare. descurajat1 sns [At: MDA ms / E: descuraja] Descurajare (1). descurajat2, -ă a [At: BĂLCESCU. M. V. 61 / Pl: -aţi, -e / E: descuraja] (D. oameni) 1 Care şi-a pierdut curajul. 2 Deprimat. descurajator, -oare a [At: DN3/Pl: ~oare / E: decuraja +-tor] Care te face să-ţi pierzi curajul Si: demoralizant, deprimant, descurajant. rfescwrca [At: CORESI, EV. 212/34 / V: (reg) rfis- /Pzi: -urc / E: esc / E: des- + cutropi] 1-2 (Ban) A (se) dezveli. descuviinţa vt [At: DA ms / Pzi: -rez / E: des- + (În)cuviinţa cdp fr desapprouver] A dezaproba. descuviinţare sf [At: DA ms / Pl: -ţări / E: descuviinţa] (Nob) Dezaprobare. descuviinţat1 sns [At: MDA ms / E: descuviinţa] (Nob) Dezaprobare. descuviinţat2, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. II. 11 / Pl: -aţi. -e / E: descuviinţa] (Nob) Dezaprobat2. # descuviinţător, ~oare smf, a [At: I. NEGRUZZI. S. 1.231 / Pl: ~oare / E: descuviinţa + -tor] 1-2 (Nob) (Persoană) care dezaprobă. desdatora vi [At: PRAVILA COMERCIALĂ (1837). ap. DA ms / Pzi: -rez /E: des- +datora] 1-2 (Nob) A scăpa (de datorii sau) de o îndatorire. desdauna v vz desdăuna desdaunare sf vz desdăunare desdaunat, ~ă a vz desdăunat desdăuna vt [At: MAIORESCU. D. I. 248 /V: -dau- / Pzi: -nez. / E: des- + dăuna] (Jur) A despăgubi. desdăunare sf [At. ODOBESCU. III. 10 / V: -dau- / Pl: -nări / E: desdăuna] (Jur) Despăgubire. desdăunat, -ă a [At: DA ms / V: -dau-, -ă f Pl: -aţi, ~e / E: desdăuna] Despăgubit. des-de-dimineaţă av vz dis-de-dimineaţă des-de-noapte av [At: PALIA (1582), ap. GCR 79/31 / V: dis-de-, dizn-, (înv) dens—, din-de-, dinsă-de- / E: mlp de ipsa de nocte] în toiul nopţii. desdepăna v [At: PONTBRIANT. D. / Pzi: -epăin / E: des- + depăna] (îvr) A desface firul de pe mosor. desdepănare sf [At: DA ms / Pl: -nări / E: desdepăna] Desfacere a firului de pe mosor Si: desdepăruit1. desdepănat1 sns [At: MDA ms / E: desdepăna] Desdepănare. desdepănat2, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: desdepăna] (D. un fir de aţă, de lână etc.) Desfăcut de pe mosor. des-dimineaţă av vz dis-de-dimineaţă desdoi v vz dezdoi desdoire sf vz dezdoire desdoitură sfvz dezdoitură deseară av [At: CORESI. EV. 259/1 / V: dis- / E: de4 + seară cf aseară] 1 în seara zilei curente. 2 (îlav) In ~ Spre seară. 3 (îlav) Pe ~ Pentru seara asta. deseatină sf vz desetină deseca vt [At: DN3 / Pzi: desec / E: de4 + seca cdp fr dessecher] 1 A elimina excesul de apă de pe suprafaţa terenurilor joase în vederea cultivării lor sau din motive sanitare profilactice. 2 A elimina apa din diferite materiale. desecare A’/'[At: LTR / Pl: -cari / E: deseca] (Agr) 1 Secare a surplusului de apă dintr-un teren umed pentru a-1 face cultivabil sau apt pentru construcţii Si: desecat1 (1). 2 (Min) Eliminare mecanică a apei din cărbune Si: desecat1 (2). desecat1 sns [At: MDA ms / E: deseca] 1-2 Desecare (1-2). desecat2, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi. -e / E: deseca] 1 (D. terenuri) Din care s-a eliminat surplusul de apă. 2 (D. cărbune) Din care s-a eliminat mecanic apa. desegregare sf [At: DN3 / Pl: -gări / E: cf fr desegregation] Desegregaţie. desegregaţie sf[At: DN3 / Pl: -ii / E: fr desegregation] înlăturare a segregaţiei rasiale Si: desegregare. desemn sn vz desen desemna1 vt vz desena desemna2 vt [At: I. NEGRUZZI. IV 259 / Pzi: -nez. (înv) desemn l E: de4 + semn după fr designer. cf designa] 1 A arăta o persoană după semne distinctive după care se poate recunoaşte. 2 A indica o persoană, considerând-o cea mai potrivită pentru desfăşurarea unei activităţi, pentru ocuparea unei demnităţi sau a unei funcţii. 3 A numi pe cineva într-o funcţie. 92 DESFACE desemnare1 ş/’[At: DA ms / Pl: ~nări / E: desemna] 1 Indicare a unei persoane după semne distinctive după care se poate recunoaşte Si: desemnat1 (1). 2 Destinare a unei persoane pentru o anumită funcţie Si: desemnat1 (2). 3 Numire a cuiva într-o funcţie Si: desemnat1 (3). desemnare2 sfvz desenare desemnat1 sns [At: MDA ms / E: desemna] 1-3 Desemnare (1-3). desemnat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, ~e / E: desemna] 1 (D. persoane) Indicat prin semnele distinctive. 2 Destinat pentru o funcţie. 3 Numit într-o funcţie. desemnat3 sn vz desenat1 desemnat4, -ă a vz desenat2 desen sn [At: URICARIUL. VII, 238/11 / V: ~emw / Pl: ~e, ~uri / E: fr dessin cf desena] 1 Reprezentare grafică a unui obiect, a unei figuri, a unui peisaj pe o suprafaţă plană sau curbă, prin linii, puncte, pete, simboluri etc. 2-3 (Artă sau) tehnică de a face desene (1). 4 (îs) ~ tehnic (sau liniar) Reprezentare a obiectelor tehnice (piese, organe de maşini etc.) în mod precis şi convenţional. în scopul fabricării lor. 5 Figuri ornamentale pe o ţesătură, hârtie sau tapet. 6 (Teh; ccr) Schiţă a unei maşini, realizată prin desen (3). 7 Ornamentaţie a unei cusături. 8 (Muz) Laitmotiv. 9 Imitare a lucrurilor sau a apariţiilor din natură prin tonuri. 10 (îs) ~ liber Desen făcut cu mâna liberă, fără instrumente. 11 (îs) -e animate înşiruire de desene care reprezintă fazele unei mişcări şi care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor fiinţe vii cinematografice. 12 Plan după care se execută o construcţie. desena [At: NEGRUZZI. S. 246 / V: ~emna, ~si7ta / Pzi: ~nez / E: fr dessiner cf desen] 1-6 vr A face un desen (1,4-5,8-9,11). 7-8 vtr A (se) contura în faţa privirii. 9 vt (Fig; rar) A schiţa o problemă, o chestiune. desenare sf [At: BUL. OF. (1951). 1177 / V: ~emna~2 / Pl: -nări / E: desena] 1-6 Executare a unui desen (1, 4-5,8-9,11) Si: desenat1 (1-6). 7 Conturare în faţa privirii Si: desenat1 (7). 8 Schiţare a unei probleme, a unei chestiuni Si: desenat1 (8). desenat1 sn [At: DEX2 / V: ~emnat3 / Pl: (nob) ~uri / E: desena] 1-8 Desenare (1-8). desenat2,a [At: ODOBESCU. S. III, 408 / V: -emnat4, ~ă /Pl: -aţi, ~e/E: desena] 1-6 Reprezentat prin desen (1,4-5,8-9,11). 7 (D. un obiect) Conturat în faţa privirii. 8 (D. o problemă) Schiţat. desenator, ~oare [At: NOM. PROF. 5 / V: ~sin~ / Pl: ~i, -oare l E: desena + ~(a)tor] 1-12 smf a (Persoană) care desenează (1,4-5,8-9,11). 13 Pictor. 14 Proiectant. desenatură sf [At: DN3 / Pl: -ri / E: desena + -tură] Proiectare şi creare de mostre şi desene noi pentru ţesătorie. desensibiliza vt [At: DN3 / Pzi: -zez / E: fr desensibiliser] 1 A preveni sau a înlătura sensibilitatea unei persoane faţă de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2 A micşora sensibilitatea unei emulsii fotografice. 3 A introduce în organism seruri imune pentru evitarea tulburărilor de tip anafilactic. desensibilizant, ~ă sn, a [At: DEX2 / Pl: -nţi, -e / E: desensibiliza + -ant] 1-6 Care desensibilizează (1-3). desensibilizare sf [At: DEX2 / Pl: -zări / E: desensibiliza] 1 Metodă terapeutică prin care se previne sau se înlătură sensibilitatea unui organism faţă de un agent patogen sau faţă de medicamente, seruri, vaccinuri Si: (nob) desensibilizat1 (1). 2 Micşorare a sensibilităţii unei emulsii fotografice Si: (nob) desensibilizat1 (2). 3 Introducere în organism de seruri imune pentru evitarea tulburărilor de tip anafilactic Si: (nob) desensibilizat1 (3). desensibilizat1 sns [At: MDA ms / E: desensibiliza] (Nob) 1-3 Desensibilizare (1-3). desensibilizat2, ~â a [At: DN3 / Pl: -aţi, -e / E: desensibiliza] Lipsit de sensibilitate. desensibilizator, ~oare sn [At: DN3 / Pl: -i, -oare / E: fr desensibilisateur] Substanţă care se adaugă în soluţiile developatoare pentru a micşora sensibilitatea la lumină a emulsiilor fotografice. deseori av [At: DA ms / E: des + oară] Adeseori. desert sn [At: C. PETRESCU. î. 11.164 / Pl: -uri / E: fr dessert] (Frm) 1 Fel de mâncare, de dulciuri, fructe, brânzeturi etc., care se serveşte la sfârşitul mesei. 2 Timp în care se serveşte această mâncare. desertiza vt [At: DN3 / Pzi: -zez / E: cf fr dessert ir] 1 A scoate din montură o piatră preţioasă. 2 A desface elementele unui mecanism îmbinate prin sertizare. desertizare sf [At: DN3 / Pl: -zări / E: desertiza] 1 Scoatere a unei pietre preţioase dintr-o montură. 2 Operaţie de desfacere a elementelor unui mecanism îmbinate prin sertizare. deserva v vz deservi1 deservent sm [At: DA ms / Pl: -nţi / E: fr desservant] 1 Preot sau cleric care serveşte la o parohie. 2 (Rar) Persoană care deserveşte. deservi1 vt [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 104, 4/4 / V: -va / Pzi: ~ve>sr / E: fr desservir] 1 A acţiona în dauna cuiva. 2 A nu servi cum trebuie. deservi2 vt [At: I. IONESCU, M. 751 / Pzi: ~ve.vc / E: lat deservire] 1 A presta un serviciu în folos public. 2 A supraveghea şi dirija funcţionarea unei maşini. deserviciu sn [At: DEX2 / Pl: -ii / E: de(s)- + serviciu] 1 Faptă dezavantajoasă. 2 Contraserviciu. deservire1 -y/'[At: LEG. EC. PL. 320 / Pl: -ri / E: deservi1] 1 Acţionare în dauna cuiva Si: deservit1 (1). 2 Servire necorespunzătoare Si: deservit1 (2)* deservire2 sf [At: DEX2 / Pl: -ri / E: deservi2] 1 Prestare a unui serviciu în folos public Si: deservit* (1). 2 Supraveghere şi dirijare a funcţionării unei maşini Si: deservit3 (2). deservit1 sn [At: MDA ms / E: deservi1] 1-2 Deservire1 (1-2). deservit2, a [At: DA ms / Pl: -iţi, -e / E: deservi1] 1 Servit prost. 2 Defavorizat. deservit3 sn [At: MDA ms / E: deservi2] 1-2 Deservire2 (1-2). deservit4, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ir/, -e / E: deservi2] 1 Beneficiar al unui serviciu public. 2 (D. staţii de cale ferată, localităţi etc.) Care are asigurat un serviciu de comunicaţie. desesiza [At: DA ms / Pzi: -zez / E: fr dessaisir] (D. autorităţi) 1 vr A se declara incompatibil pentru cercetarea şi soluţionarea unui litigiu. 2 vr (D. instanţe) A renunţa să se ocupe de cercetarea unui caz. 3 vr A lua fără voie cuiva o sarcină. desesizare sf [At: DN3 / Pl: -zări / E: desesiza] 1 Declarare a incompatibilităţii pentru cercetarea şi soluţionarea unui litigiu. 2 Renunţare la un caz. 3 Luare a unei sarcini care i-a fost atribuită cuiva. deset sn [At: COŞBUC, F. 114 / V: ~săt / Pl: -uri / E: des + -et] (Rar) 1 Desiş de tufe sau de copăcei. 2 îngrămădire de oameni sau de lucruri Si: aglomeraţie, înghesuială. 3 Loc strâmt în care e înghesuită o mulţime de fiinţe sau de lucruri. desetinar sm [At: MELCHISEDEC, ap. TDRG / Pl: -i / E: desetină + -ar] (înv) Desetnic. desetină sf[At: (a. 1729) GCR. II 24/33 / V: (reg) ~sea~, ~săt~ / Pl: -ne / E: rs, ucr agcxslthhsl, vsl Aecermm] (înv) 1 Impozit de zece la sută din produse, mai ales din producţia de la stupii de albine, perceput în Moldova, în sec. XV-XVIII Si: zeciuială, dijmă. 2 Unitate rusească de măsură a suprafeţei, folosită odinioară şi la noi, egală cu 1.09 ha. desevârşit, ~ă a, av vz desăvârşit desface [At: CORESI, EV. 8 / V: (îvp) dis~ / Pzi: -fac / E: ml disf acere] 1 vt (C. i. acţiuni efectuate; adesea în legătură cu a face) A face să revină la starea anterioară. 2 vr A deznoda o legătură, un nod, un lanţ etc. 3 vr (C.i. lanţuri, cheutori. închizători etc. sau. pex, obiecte de îmbrăcăminte prevăzute cu nasturi) A descheia. 4 vr (Fam; c.i. părul împletit, aranjat) A lăsa în voie Si: a despleti. 5 vt (C. i. obiecte împăturite. îndoite, strânse) A despături. 6 vr (Reg; îe) A ~ patul A pregăti patul pentru dormit. 7 vr A descompune un întreg în părţile componente. 8 vr (Chm; înv) A se dizolva. 9 vr (Gig) A se aşeza într-o anumită ordine. 10 vt (C. i. un contract, o învoială, o căsătorie) A face să nu mai fie valabil Si: anula. 11 vr (C. e omul) A dezlega de un angajament, de o promisiune etc. 12 vt (C. i. 93 DESFACERE stâna) A face să înceteze activitatea proprietarilor de oi. 13 vt (Pop; c.i. oile) A face să revină la proprietar după încetarea activităţii stânei. 14 vi (îvp; în superstiţii şi practicile bisericeşti) A dezlega de vrăji, farmece. 15 vt A scoate pe cineva de sub efectul unui farmec, al unei vrăji etc. Si: a dezlega. 16 vt A deplasa dintr-un loc în altul. 17-18 vtr A (se) desprinde din locul sau din legătura în care este fixat, prins. 19 vt A deschide un obiect, dezlegându-1, tăindu-1, ridicându-i capacul. 20 vt (C. i. părţi ale corpului vieţuitoarelor) A diseca. 21 vt (Reg; îe) A i se - capul cuiva A avea dureri mari de cap. 22 vr (Pop; d. ţesături, blănuri) A se destrăma. 23-24 vtr (D. uşi, ferestre) A (se) deschide (pentru a permite accesul). 25 vt (Prc) A descuia un lacăt, o încuietoare etc. 26 vt (Fam) A deschide o carte la o anumită pagină. 27 vr (D. flori) A se deschide. 28 vr (Pan; Mun; Olt; d. fiinţe) A se dezvolta. 29 vt (îvp; c. i. ştiuleţii de porumb) A depănuşa. 30 vt (Pop; c.i. boabele de fasole) A dezghioca din păstaie. 31-32 vt (Fam; c. i. anumite fructe) A descoji (şi a împărţi în felii). 33-34 vtr (înv; d. învelişuri dure) A (se) sparge. 35 vr (Mtp; d. cer, pământ, apă) A se deschide. 36 vr (D. oameni) A se desprinde (dintr-o îmbrăţişare, încleştare, luptă etc.). 37 vr (D. oameni) A ieşi dintr-un grup, o mulţime Si: a îndepărta. 38 vr (D. oameni) A se înstrăina sufleteşte. 39 vr (D. oameni) A rupe legăturile cu cineva Si: a se despărţi. 40 vr (Pex) A se debarasa de cineva. 41 vt (Fig) A elibera. 42 vt (C. i. un animal legat) A dezlega. 43 vt (C. i. un animal înhămat) A deshăma. 44-45 vtr (Rar) A(-şi) avea originea, obârşia. 46 vr (D. căi de acces) A-şi avea originea, începutul. 47 vr (Pex) A porni dintr-un întreg în două sau mai multe direcţii. 48-49 . vtr A (se) întinde pe toată lungimea sau suprafaţa Si: a (se) desfăşura. 50 vr (D. privelişti, locuri din natură, ţinuturi) A se înfăţişa vederii Si: a se întinde. 51 vr (D. grupuri organizate) A se împrăştia luând direcţii diferite Si: a se risipi. 52 vr (Pex) A se desfiinţa. 53 vr (D. nori, negură) A se împrăştia. 54 vr (Fig) A ieşi la iveală din întregul în care se află Si: a (se) contura. a (se) deosebi, a (se) desprinde. 55 vr (Olt; Mun; d. oameni) A se dezmetici. 56 vr (îe) A se - din somn A se trezi. 57 vr (Reg) A se descurca. 58 vt (înv; fşa) A lămuri. 59 vt (îvr) A dezvălui. 60 vt (C. i. părţi ale corpului) A face să nu mai fie împreunat, strâns. 61 vt (Pex) A întinde depărtând unul de altul Si: a deschide. 62 vr (Fam; îe) A-şi -pieptul A se înfoia. 63 vt (C. e gura) A îndepărta buzele sau fălcile una de alta (pentru a vorbi, a râde, a mânca). 64 vt (C. i. pleoapele) A se ridica descoperind ochiul. 65 vt (C. i. bunuri materiale) A vinde. 66-67 vtr A (se) debarasa de un bun material prin lichidare, concesionare etc. 68 vt A expune spre vânzare Si: a etala. 69 vt (înv; c. i. o poliţă, un cont) A lichida. 70 vt (îrg; c. e omul) A dezlega de o datorie. 71-72 vtr (înv) A (se) achita. desfacere sf [At: MARDARIE. L. 292/1 / V: (îrg) dis- / Pl: -ri / E: desface] 1 Revenire la starea anterioară Si: desfăcut1 (1). 2 Deznodare a unei legături, a unui lanţ etc. Si: desfăcut1 (2). 3 Descheiere a unor cheutori. închizători sau îmbrăcăminte cu nasturi Si: desfăcut1 (3). 4 Despletire a părului împletit Si: desfăcut1 (4). 5 Despăturire a unor obiecte împăturite Si: desfăcut1 (5). 6 Descompunere a unui întreg în părţile componente Si: desfăcut1 (6). 7 (înv) Topire. 8 (Chm; înv) Dizolvare. 9 (Gig) Aşezare într-o anumită ordine Si: desfăcut1 (9). 10 Anulare a unui contract, a unei înţelegeri, căsătorii etc. Si: desfăcut1 (10). 11 Dezlegare a cuiva de un angajament, o promisiune etc. Si: desfăcut1 (11). 12 încetare a activităţii unei stâne Si: desfăcut1 (12). 13 întoarcere a oilor la proprietar, după încetarea activităţii stânei Si: desfăcut1 (13). 14 Dezlegare a unui farmec, a unei vrăji etc. Si: desfăcut1 (14). 15 Scoatere a cuiva de sub efectul unui farmec, a unei vrăji etc. Si: desfăcut1 (15). 16 Deplasare dintr-un loc în altul Si: desfăcut1 (16). 17 Desprindere din locul sau din legătura în care este fixat Si: desfăcut1 (17). 18 Deschidere a unui obiect prin dezlegare, tăiere, ridicarea capacului Si: desfăcut1 (18). 19 Disecare a corpului vieţuitoarelor Si: desfăcut1 (19). 20 Destrămare a unei ţesături Si: desfăcut1 (20). 21 Deschidere a uşii, ferestrei (pentru a permite accesul) Si: desfăcut1 (21). 22 Descuiere a unui lacăt, a unei încuietori etc. Si: desfăcut1 (22). 23 (Fam) Deschidere a unei cărţi la o anumită pagină Si: desfăcut1 (23). 24 Deschidere a unei flori Si: desfăcut1 (24). 25 (Mun; Olt; pan) Dezvoltare frumoasă a unei fiinţe Si: desfăcut1 (25). 26 (îvp) Depănuşare. 27 Dezghiocare din păstăi a boabelor de fasole Si: desfăcut1 (27). 28-29 Decojire a unui fruct (şi împărţire a acestuia în felii) Si: desfăcut1 (28-29). 30 Spargere a unui înveliş dur Si: desfăcut1 (30). 31 (Mtp) Deschidere a cerului, a apei, a pământului Si: desfăcut1 (31). 32 Desprindere a cuiva (dintr-o îmbrăţişare, încleştare, luptă etc.) Si: desfăcut1 (32). 33 Ieşire a cuiva dintr-un grup organizat Si: desfăcut1 (33). 34 înstrăinare sufletească Si: desfăcut1 (34). 35 Rupere a legăturilor cu cineva Si: desfăcut1 (35). 36 (Pex) Debarasare de cineva Si: desfăcut1 (36). 37 (Fig) Eliberare. 38 Dezlegare a unui animal Si: desfăcut1 (38). 39 Deshămare. 40 Pornire a unei căi de acces în două sau mai multe direcţii Si: desfăcut1 (40). 41 întindere pe toată lungimea sau suprafaţa Si: desfăcut1 (41), desfăşurare. 42 înfăţişare a unei privelişti înaintea ochilor Si: desfăcut1 (42). 43 Descompunere a unui grup organizat Si: desfăcut1 (43), risipire. 44 Desfiinţare. 45 împrăştiere a norilor, negurii etc. Si: desfăcut1 (45). 46 Conturare. 47 (Mun; Olt) Dezmeticire. 48 (Reg) Descurcare. 49 (înv) Lămurire. 50 (îvr) Dezvăluire. 51 Depărtare a unor părţi ale corpului, mai ales membre Si: desfăcut1 (51). 52 îndepărtare a buzelor, fălcilor unele de altele (pentru a vorbi, a râde, a mânca) Si: desfăcut1 (52). 53 Ridicare a pleoapelor pentru a descoperi ochiul Si: desfăcut1 (53). 54 Vânzare a unui bun material Si: desfăcut1 (54). 55 Debarasare de un bun material prin lichidare, concesionare Si: desfăcut1 (55). 56 Expunere spre vânzare Si: desfăcut1 (56). etalare. 57 Lichidare a unui cont. a unei poliţe etc. Si: achitare, desfăcut1 (57). 58 Dezlegare a cuiva de o datorie Si: desfăcut1 (58). 59 (Mat; înv) Rezolvare. desfată, v vz desfăta desfătare sfvz desfătare desfătat1 sn vz desfătat1 desfătat2, ~ă a vz desfătat2 desfatnic sm [At: BORZA, D. 154 / Pl: -ici / E: ns cf desface] (Bot; reg) Şerlai (Salvia aethiopis). desfavoare sfvz defavoare desfavor sn vz defavoare desfavora vt vz defavora desfavorabil, ~ă a vz defavorabil desfavorare sf vz defavorare desfavorat1 sn vz defavorat1 desfavorat2, ~ă a vz defavorat2 desfavori vt vz defavora desfavorire sfvz defavorare desfavorit1 sn vz defavorat1 desfavorit2, ~ă a vz defavorat2 des favoriza v vz defavoriza desfavorizare sfvz defavorizare desfavorizat1 sn vz defavorizat1 desfavorizat2, ~ă a vz defavorizat2 desfăca [At: CONTEMPORANUL. III, 282 / V: (pop) dis-/ Pzi: desfac şi desfac/ E: ml dis-fobicare] 1 vt (îvp; c. i. ştiuleţii de porumb) A depănuşa. 2 vt (Mol; Trs; c. i. porumbul) A culege de pe câmp. 3 vt (îvp; c. i. păstăi, mai ales de fasole) A dezghioca. 4 vt (Trs; c. i. nuci) A scoate din coajă. 5 vt (Reg; c. i. spicele de grâu) A curăţa de boabe. 6 vr (Reg; d. ovăz) A se scutura. desfăcare sf [At: DDRF / V: (pop) dis~ / Pl: -cări! E: desfăca] 1 (îvp) Depănuşare. 2 (Mol; Trs) Culegere a porumbului de pe câmp Si: desfăcat1 (2). 3 (îvp) Dezghiocare a păstăilor, mai ales de fasole Si: desfăcat1 (3). 4 (Trs) Scoatere a nucilor din coajă Si: desfăcat1 (4). 5 (Reg) Curăţare de boabe a spicelor de grâu Si: desfăcut1 (5). 6 (Reg) Scuturare a ovăzului Si: desfăcat1 (6). desfăcat1 sn [At: MANOLACHE. DRĂGHICI. I. 8/12 / V: (pop) dis~ / E: desfăca] 1 (îvp) Depănuşare. 2-6 Desfăcare (2-6). desfăcat2, *ă a [At: MANOLACHE. DRĂGHICI, I. 9/15 / V: (pop) dis~ / Pl: -aţi, -e / E: desfăca] 1 (îrg; d. ştiuleţii de porumb) Depănuşat2. 2 (Mol; Trs; d. porumb) Cules de pe câmp. 3 (îvp; d. păstăi, mai ales de 94 DESFĂŞURA fasole) Dezghiocat2. 4 (Trs; d. nuci) Scos din coajă. 5 (Reg; d. spicele de grâu) Curăţat de boabe. 6 (Reg; d. ovăz) Scuturat2. desfăcător1, -oare smf[At: DA ms / Pl: -oarei E: desfăca + -tor] 1-2 Persoană care lucrează la desfăcat (1-2) porumbul. desfăcătoi2, -oare [At: ARITM. (1806). 38/12 / Pl: -i, -oare / E: desface + -ător] 1 a (îvr) Care distruge. 2 a (înv; d. substanţe) Care dizolvă. 3 sm (Mat; îvr) Numitor. 4 sn (Teh) Cilindru folosit în industria alimentară pentru curăţarea grişurilor. 5 sn (Teh) Maşină de lucru folosită în industria textilă la desfoierea, destrămarea şi curăţarea materiilor firoase. 6 sf(Bot; Mol) Şerlai (Salvia aethiopis). 7 sf (Bot; îc) ~oarea-cea-mare Căldăruşa-popii (Nicandra physaloidis). desfăcătură sf[At: MARIAN, î. 12 / Pl: ~uri / E: desface + -ătură] (Pop; în superstiţii) 1 Dezlegare a unei vrăji, a unui farmec etc. 2 (Ccr) Farmec. desfăcut1 sn [At: I. IONESCU, C. 163/16 / V: (îvp) dis- / E: desface] 1-6 Desfacere (1-6). 7 (înv) Topire. 8 (Chm; înv) Dizolvare. 9-25 Desfacere (9-25). 26 (îvp) Depănuşare. 27-36 Desfacere (27-36). 37 (Fig) Eliberare. 38 Desfacere (38). 39 Deshămare. 40-43 Desfacere (40-43). 44 Desfiinţare. 45 Desfacere (45). 46 Conturare. 47 (Mun; Olt) Dezmeticire. 48 (Reg) Descurcare. 49 (înv) Lămurire. 50 (îvr) Dezvăluire. 51-58 Desfacere (51-58). 59 (Mat; înv) Rezolvare. desfăcut2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: (îvp) dis- / Pl: ~uff, / E: desface] 1 Care a fost făcut să revină la starea anterioară. 2 Deznodat2. 3 (D. nasturi, cheutori) Descheiat2.4 (D. păr împletit, aranjat) Despletit2. 5 (D. obiecte îndoite, împăturite, strânse) Despăturit2.6 (D. pat) Care este pregătit pentru dormit. 7 (Pex; d. aşternut) Deranjat2. 8 (D. un întreg) Descompus în părţile sale componente. 9 (Chm; înv) Dizolvat2.10 (Gig) Aşezat într-o anumită ordine. 11 (D. un contract, un angajament) Care nu mai este valabil. 12 (D. om) Dezlegat de un angajament, de o promisiune etc. 13 (Pop; d. stână) Care şi-a încetat activitatea. 14 (Pop; d. oi) Care au revenit la proprietar, după încetarea activităţii stânii. 15 (îvp; în practicile bazate pe superstiţii) Care este scos de sub efectul unui blestem, farmec, vrăji etc. 16 Care este deplasat în alt loc. 17 Care este desprins, rupt. scos din locul în care este fixat sau prins. 18 (D. un obiect) Care este deschis prin tăiere, despicare, ridicarea capacului etc. 19 (D. fiinţe) Disecat. 20 (Pop; d. ţesături) Destrămat. 21 (D. uşi. ferestre) Deschis (pentru a permite accesul). 22 (Prc; d. încuietori, lacăte) Descuiat2. 23 (Fam; d. cărţi) Deschis la o anumită pagină. 24 (D. flori) Deschis. 25 (Mun; Olt; d. fiinţe) Dezvoltat2 (frumos). 26 (îvr; d. persoane) Care este sincer. 27 (Pop; d. ştiuleţii de porumb) Depănuşat. 28 (D. boabele de fasole) Dezghiocat din păstaie. 29-30 (Fam; d. anumite fructe) Descojit (şi împărţit în felii). 31 (înv; d. învelişuri dure) Spart. 32 (Mtp; d. pământ, cer, apă) Despicat2.33 (D. oameni) Desprins, dintr-o îmbrăţişare, luptă, încleştare). 34 (D. oameni) Care a ieşit dintr-un grup. o mulţime etc. 35 (Rar; d. oameni) Care este înstrăinat sufleteşte. 36 (Rar; d. oameni) Care a rupt legăturile. 37 (Pex) Care s-a debarasat de cineva. 38 (Fig) Eliberat2. 39 (D. un animal legat) Dezlegat2.40 (D. un animal înhămat) Deshămat. 41 (Rar) Care îşi are originea în... 42 (D. căi de acces, ape curgătoare) Care începe din... 43 (D. căi de acces, ape curgătoare) Care pornesc dintr-un întreg în două sau mai multe direcţii. 44 Care se întinde pe toată lungimea sau suprafaţa Si: desfăşurat. 45 (D. privelişti din natură) înfăţişat înaintea ochilor. 46 (îvr; d. grupuri organizate) Care este risipit în mai multe direcţii. 47 (Pex) Desfiinţat2. 48 (D. nori. negură) Risipit. 49 (Fig) Ieşit la iveală din întregul în care se află Si: conturat. desluşit, desprins. 50 (Olt; Mun; d. oameni) Dezmeticit. 51 (Reg; îe) ~din somn Trezit din somn. 52 (Reg) Care se descurcă. 53 (înv) Lămurit2. 54 (înv) Rezolvat2.55 (îvr) Arătat2. 56 (D. părţi ale corpului) Care nu mai este împreunat sau strâns. 57 (D. gură) Care are buzele sau fălcile depărtate unele de altele (pentru a vorbi, a râde. a mânca). 58 (D. pleoape) Ridicate pentru a descoperi ochiul. 59 (Fam; îe) Cu pieptul - Curajos. 60 (D. mărfuri, bunuri materiale) Vândut. 61 (D. un material) De care s-a debarasat prin concesionare, lichidare. 62 Expus spre vânzare Si: etalat. 63 (înv; d. o poliţă, un cont etc.) Achitat2. 64 (îrg; d. oameni) Achitat de o datorie. desfăida v vz desfăta desfăidare sfvz desfătare desfăidat1 sn vz desfătat1 desfăidat2, -ă a vz desfătat2 desfăima vt vz defăima desfăimare sfvz defăimare desfăimat1 sn vz defăimat1 desfăimat2, -ă a vz defăimat2 desfălăura v vz desfălura desfălăurare sf vz desfălurare desfălăurat1 sn vz desfălurat1 desfălăurat2, -ă a vz desfălurat2 desfălura vr [At: DUMITRAŞCU, STR. 13 / V: -lău-, -fău- l Pzi: -rez / E: net] (Olt) 1 A se descheia la haină. 2 (Pex) A se dezbrăca de haină, rămânând doar în cămaşă. desfălurare şf[At: MDA ms / V: -lău-, -fău-/ Pl: -rări / E: desfălura] (Olt) 1 Descheiere la haină Si: desfălurat1 (1). 2 (Pex) Dezbrăcare de haină Si: desfălurat1 (2). desfălurat1 sn [At: MDA ms / V: -lău-1, -fău-1! E: desfălura] (Olt) 1-2 Desfălurare (1-2). desfălurat2, -ă a [At: I. CR. VI. 152 / V: -lău-2, -fău-2 / Pl: -aţi, -e / E: desfălura] (Olt; d. oameni) 1 Care are haina descheiată. 2 (Pex) Care s-a dezbrăcat de haină, rămânând doar în cămaşă. desfărmăca v vz desfenneca desfărmăcare sf vz desfermecare desfărmăcat1 sn vz desfermecat1 desfărmăcat2, -ă a vz desfermecat2 desfărna v vz desfrâna desfărnat1 sn vz desfrânat1 desfărnat2, -ă a vz desfrânat2 desfăşa vt [At: LB / V: (reg) dis-, (îvr) -şia / Pzi: des/aş / E: ml disfaciare] 1 (C. i. copilul înfăşat) A dezlega de faşă Si: (pfm) a desf of oii (1). 2 (Pex) A desface din scutece Si: (pfm) desfofoli (2). 3 (îvr) A desface o persoană legată cu o faşă. 4 A scoate bandajul de pe o rană. 5 (îvr) A dezbrăca. desfăşare sf [At: PONTBRIANT. D. / V: (reg) dis-, (îvr) -şiare l Pl: -sări / E: desfăşa] 1 Dezlegare de faşă a copilului înfăşat Si: desfăşat1 (1), desfqfolire (3), desfofolit1 (3). 2 (Pex) Desfacere din scutece a copilului înfăşat Si: desfăşat1 (2). (pfm) desfqfolire (4), desfofolit1 (4). 3 (îvr) Desfacere a unei persoane legate cu o faşă Si: desfăşat1 (3). 4 Scoatere a bandajului de pe o rană Si: desfăşat1 (4). 5 (îvr) Dezbrăcare. desfăşat1 sn [At: MDA ms / V: (reg) dis-, (îvr) -şiat1 / E: desfăşa] 1-4 Desfăşare (1-4). 5 (îvr) Dezbrăcare. desfăşat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: (reg) dis-, (îvr) -şiat2 / Pl: -aţi, -e / E: desfăşa] 1 (D. un copil înfăşat) Dezlegat din faşă. 2 (Pex) Desfăcut din scutece Si: (pfm) desfofolit2. 3 (îvr) (D. un om legat cu o faşă) Desfăcut. 4 Căruia i s-a scos bandajul de pe o rană. 5 (îvr) Dezbrăcat. desfăşeţel, -ea sf [At: POP., ap. UDRESCU. GL. / Pl: -ei, -ele/ E: desfăşat2 + -el] 1-8 (Pop; şhp) (Cam) desfăşat (1-4). desfăşia vt vz desfăşa desfăşiare sfvz desfăşare desfăşiat1 sn vz desfăşat1 desfăşiat2, -ă a vz desfăşat2 desfăşura [At: LB / Pzi: desfăşor şi de sfa sur / E: ml disfaciolare sau des- + (în)făşura] 1 vt (C. i. obiecte) A face să nu mai fie înfăşurat, ghemuit, strâns Si: a derula: a desface. 2 vt A întinde pe toată lungimea sau suprafaţa. 3 vr (D. fapte, acţiuni) A se petrece. 4 vr A evolua în faze succesive Si: a decurge. 5 vt (C.i. acţiuni de luptă) A înfăptui pe etape succesive şi pe un plan larg în vederea unui scop. 6 vt (D. unităţi militare) A trece în formaţie de luptă. 1 vt A da dovadă de... 8 vt (îvr) A degaja. 9 vt A dezvolta. 10-11 vtr (Fig; d. locuri şi privelişti din natură) A (se) arăta treptat în toată amploarea Si: a se înfăţişa. 12-13 vtr A (se) întinde până departe. 95 DESFĂŞURABIL desfăşumbil, —ă a [At: CADE / Pl: -i, -e i E: desfăşura + -bil] (Mat) 1 (îs) Suprafaţă ~ă Suprafaţă care se poate aşterne pe un plan fără a se rupe. 2 (las) Care are acelaşi plan tangent de-a lungul fiecărei generatoare. desfăşurare sf[At: POLIZU/ Pl: -rări/ E: desfăşura] 1 Desfacere a unor obiecte strânse, ghemuite Si: (îvr) desfăşurat1 (1). desfăşurământ (1). 2 întindere pe toată suprafaţa a unui material Si: (îvr) desfăşurat1 (2). desfăşurământ (2). 3 întindere în plan a suprafeţei anumitor corpuri geometrice Si: (îvr) desfăşurat1 (3). desfăşurământ (3). 4 (Teh) Operaţie de întindere a unui fir scos de pe un mosor, o bobină etc. Si: (îvr) desfăşurat1 (4), desfăşurământ (4). 5 întâmplare a unor fapte, acţiuni etc. Si: (îvr) desfăşurat1 (5), desfăşurământ (5). 6 înfăptuire pe etape succesive şi pe un plan larg a unor acţiuni de luptă Si: (îvr) desfăşurat1 (6), desfăşurământ (6). 7 (Mii) Trecere a unei unităţi în formaţie de luptă Si: (îvr) desfăşurat1 (7). desfăşurământ (7) . 8 (Spc) Prezentare organizată a unor cifre în tabele, scheme etc. Si: (îvr) desfăşurat1 (8) r desfăşurământ (8). 9 (îvr) Degajare. 10 Dezvoltare. 11 Prezentare succesivă a unor privelişti Si: (îvr) desfăşurat1 (11). desfăşurământ (11). 12 Scurgere a evenimentelor, acţiunilor, faptelor Si: mers1, (îvr) desfăşurat1 (12). desfăşurământ (12). 13 (Pex) Etalare. 14 (Lit; îs) -a acţiunii Succesiune a diferitelor momente dintr-o operă literară sau reprezentaţie scenică. în vederea deznodământului. desfăşurat1 sn [At: DDRF / Pl: (nob) ~uri / E: desfăşura] (îvr) 1-8 Desfăşurare (1-8). 9 Degajare. 10 Dezvoltare. 11-12 Desfăşurare (11-12). 13 (Pex) Etalare. desfăşurat2, -ă [At: CR (1839) 302‘/32/ Pl: -aţi, -e / E: desfăşura] 1 a Care nu mai este înfăşurat, ghemuit, strâns. 2 a Care este întins pe toată lungimea sau suprafaţa. 3 a (D. fapte, acţiuni) Care a avut loc. 4 a Care a evoluat în faze succesive. 5 a (D. acţiuni de luptă) Care a fost înfăptuit pe etape succesive şi pe un plan larg în vederea unui scop. 6 a (D. unităţi militare) Care a trecut în formaţie de luptă. 7 a Care dă dovadă de... 8 a (îvr) Degajat2. 9 a Dezvoltat2.10 a (D. locuri, privelişti) Care se arată treptat în toată splendoarea. 11a Care se întinde până departe. 12 a (Iuz; îs) Comerţ - Comerţ (socialist de stat sau cooperatist) la preţuri fixate de stat şi fără cartele de raţii. 13 a (îs) Plan - Plan de muncă sau de activitate întins pe o perioadă de timp. 14 a (D. un grup organizat de oameni) Care este împrăştiat după o anumită ordine. 15 sf (Gmt) Loc geometric al centrelor de curbură ale unei curbe date Si: evolută. desfăşurământ sn [At: GHEŢIE. R. M., ap., DA ms / Pl: -minte / E: cf desfăşura] (îvr) 1-8 Desfăşurare (1-8). 9 Degajare. 10 Dezvoltare. 11-12 Desfăşurare (11-12). 13 (Pex) Etalare. desfăşurătoare sf [At: LTR2 / Pl: -ori / E: desfăşura + -oare] (Mat) Curbă a cărei desfăşurată2 (15) este o curbă. desfăt sn [At: C. PETRESCU. A. R. 71/ Pl: -uri / E: desfăta] 1 (înv) Extindere. 2 (înv) înfrumuseţare. 3-6 Desfătare (3-6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare. desfăta [At: PSALT. 62 / V: -fata, (îvr) dezvă-, (reg) -făida / Pzi: desfat şi -tez / E: net] 1 vt (înv) A extinde. 2 vt (înv) A înfrumuseţa. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulţumire, de încântare. 4 vr A simţi o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 1 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (înv; îe) A se - în sine A se complace. desfătare sf [At: (a. 1643) GCR I, 106/41 / V: -fatare, (îvr) dezv-, (reg) ~făida~ / Pl: -tări / E: desfăta] 1 (înv) Extindere. 2 (înv) înfrumuseţare. 3 Bucurie mare Si: desfat (3). desfătat1 (3). 4 Sentiment de profundă satisfacţie (intelectuală, senzorială, estetică) pe care îl resimte cineva Si: delectare, desfăt (4), desfătat1 (4). 5 Viaţă îndestulată şi uşoară Si: desfăt (5). desfătat1 (5). 6 Provocare a unei bucurii, a unei plăceri Si: desfăt (6), desfătat1 (6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare. desfătat1 sn [At: ALECSANDRI. P. P. 154 / V: -fătat1, (îvr) dezv-, (reg) -făidat1 / E: desfăta] 1 (înv) Extindere. 2 (înv) înfrumuseţare. 3-6 Desfătare (3-6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare. desfătat2, -ă a [At: MOXA. cf GCR I, 57/38 / V: -fătat2, (îvr) dezv-, (reg) -făidat! Pl: -aţi, -e / E: desfăta] 1 (înv) Extins. 2 (înv) înfrumuseţat. 3 Care se află într-o stare de mulţumire, de încântare. 4 Care simte o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 Care se distrează. 6 Care provoacă plăcere. 7 (Pex) Fermecat. 8 (D. clădiri sau d. locuri, ţinuturi) Larg. 9 (îrg; d. oameni) Lipsit de grjii şi de greutăţi. 10 (îrg; d. oameni) înclinat spre plăceri senzuale. 11 (Pex) Vesel. 12 Frumos. desfătăcios, -oasă a [At: BUZNEA. F. 32/10 / Pl: -oşi, -oase / E: desfăta + -ăcios] (înv) Desfătător. desfătăciwne sf [At: HERODOT (1645). 58 / Pl: -ni / E: desfăta + -ăiciune] (înv) 1 Petrecere. 2 (Pex) Desfrâu. 3 Distrare. 4 (Pex) Fermecare. desfătător, -oare a [At: MOLNAR. E. S. 32/4/ Pl: -i, -oare / E: desfăta + -tor] Care desfată Si: încântător. plăcut, (rar) desfătat2, (înv) desfătăcios. desfătui vt [At: VALIAN, V. V: dis-, (îvr) -svă- / Pzi: -esc / E: des-+ sfătui] 1 (îrg) A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. 2 (Pop; rar; c. i. un farmec, o vrajă) A dezlega. desfătuire sf [At: POLIZU / V: dis-, (îvr) -svă-1 Pl: -ri / E: desfătui] 1 (îrg) Sfătuire a cuiva să nu facă un anumit lucru Si: (rar) desfăt uit1 (1). 2 (Pop; rar) Dezlegare a unui farmec, a unei vrăji Si: (rar) desfătuit1 (2). desfătuit1 sn [At: MDA ms / V: dis-, (îvr) -svă- / E: desfătui] (Rar) 1-2 Desfătuire (1-2). desfătuit2, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: dis-, (îvr) -svă-/ Pl: -iţi, -e / E: desfătui] 1 (îrg; d. un om) Care a fost sfătuit să nu facă un anumit lucru. 2 (Pop; d. un farmec) Dezlegat. desfăţa [At: CADE / Pzi: desfăţ / E: des- + (m)făta] 1 vt A scoate feţele sau învelitorile de pe perne sau de pe plăpumi. 2 vt (C. i. patul sau aşternutul) A lăsa fără rufărie. 3 vr (Pan) A se da la o parte. 4 vt (Reg) A expune (vederii). desfătare sf [At: MDA ms / V: dis-, (îvr) -svă- / Pl: -ţări / E: desfăta] 1 Scoatere a învelitorilor sau a feţelor de pe perne sau plăpumi Si: desfătat1 (1). 2 Lăsare a patului sau a aşternutului fără rufărie Si: desfătat1 (2). 3 (Pan) Evitare Si: desfătat1 (3). 4 (Reg) Etalare. desfătat1 sn [At: MDA ms / V: dis-, (îvr) -svă- / E: desfăta] 1-4 Desfăţare (1-4). desfătat2, -ă a [At: DL / V: dis-, (îvr) -svă- / Pl: -aţi, -e / E: desfăta] 1 (D. perne, plăpumi) Căruia i s-au scos învelitorile sau feţele. 2 (D. pat sau aşternuturi) Rămas fără rufărie. 3 (Pan) Dat la o parte. 4 (Reg) Expus vederii. desfăura v vz desfălura desfăurare sf vz desfălura desfăurat1 sn vz desfălurat1 desfăurat2, -ă a vz desfălurat2 desfeciori vt [At: CANTEMIR. IST. 193 / Pzi: -resd E: des- + feciori] 1 (înv; c. i. părinţi) A lăsa fără copii (prin răpire, ucidere etc.). 2 (îrg; c. i. fecioare) A deflora. desfeciorire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: desfeciori] 1 Lăsare a părinţilor fără copii (prin răpire, ucidere etc.) Si: desfeciorit1 (1). 2 Deflorare. desfeciorit1 sn [At: MDA ms / E: desfeciori] 1-2 Desfeciorire (1-2). desfeciorit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: desfeciori] 1 (D. părinţi) Lăsaţi fără copii (prin ucidere, răpire etc.). 2 (D. fecioare) Deflorat. desferbinta v vz desfierbânta desferbintare sf vz desfierbântare desferbintat1 sn vz desfierbântat1 desferbintat2, -ă a vz desfierbântat2 desfereca [At: LM / V: (îvr) -rica / Pzi: -erec / E: des- + fereca] 1 vr (D. roţile carului; pex d. car) A pierde şinele de fier. 2-3 vtr A (se) desface din lanţuri, cătuşe sau din orice altă legătură metalică. 4 vr (D. moară) A-şi toci zimţii de pe pietrele interioare. 5 vr (îvr; d. monede) A-şi toci zimţii. desferecare sf[At: PONTBRIANT. D. / V: (îvr) -ric- / Pl: -cări / E: desfereca] 1 Pierdere a şinelor de fier la car Si: desferecat1 (1). 2 Desfacere din lanţuri, cătuşe sau din orice altă legătură metalică Si: desferecat1 (2). 96 DESFIRAT1 3 Tocire a zimţilor de pe pietrele interioare la moară Si: desferecat1 (3). 4 Tocire a zimţilor la monede Si: desferecat1 (4). desferecat1 sn [At: MDA ms / V: (îvr) -ric-1 / E: desfereca] 1-4 Desferecare (1-4). desferecat2, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvr) -ric—2 / Pl: -aţi, -e / E: desfereca] 1 (D. roţile carului; pex d. car) Care a pierdut şinele de fier. 2 Care s-a desfăcut din lanţuri, cătuşe sau orice alte legături metalice. 3 (D. moară) Care are dinţii de la pietrele inferioare tociţi. 4 (D. monede) Cu zimţii tociţi. desferecător, -oare a [At: CONTEMP.. S. II, 1975. nr. 5/9 / Pl: -i, -oare / E: desfereca + -tor] (Rar) Deschizător. desferica v vz desfereca desfericare sfvz desferecare desfericat1 sn vz desferecat1 desfericat2, -ă a vz desferecat2 desfermeca vt [At: PONTBRIANT. D. / V: (reg) -fărmăca / Pzi: des farmec / E: des- + fermeca] 1 (îrg; în practicile superstiţioase; c. i. vraja, farmecul) A dezlega. 2 (îvr; fig; c. i. omul) A face să vadă clar. 3 (Pex) A deziluziona. desfermecare ş/’[At: PONTBRIANT. D. V: (reg) ~fărmăc~! Pl: -cari / E: desfermeca] 1 Dezlegare de o vrajă, un farmec Si: desfermecat1 (1). 2 Lămurire a cuiva asupra adevăratei naturi a unor lucruri, fapte etc. Si: desfermecat1 (2). 3 (Pex) Deziluzionare. desfermecat1 sn [At: MDA ms / V: -fărmăc-1 / E: desfermeca] 1-2 Desfermecare (1-2). 3 (Pex) Deziluzionare. desfermecat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: -fărmăc/ Pl: -aţi, -e / E: desfermeca) 1 (îrg) Dezlegat de o vrajă, un blestem. 2 (îvr) Care nu mai are putere de vrajă. 3 (D. om) Care a fost făcut să vadă clar. 4 (Pex) Deziluzionat. desfermecătoriu,-ie smf a [At: PONTBRIANT. D. / V: (reg) -fărmă-/ Pl: -ii / E: desfermeca + -tor] 1-2 (Persoană) care aduce pe cineva la realitate. 3-4 (Pex) (Persoană) care deziluzionează. 5-6 (înv; în superstiţii) (Persoană) care dezleagă vrăji, farmece. desfetea av vz defetea desfeti vrt [At: UDRESCU. GL, / Pzi: -tesc / E: des- +feti] 1-2 (Mun; d. fete) (A-şi pierde sau) a face să-şi piardă fecioria. 3-4 (Pex) A (se) mărita. desfefire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: desfeti] 1 Pierdere a fecioriei de către o fată Si: desfetit1 (1). 2 Mări tare. desfetit sn [At: MDA ms / Pl: -uri l E: desfeti] 1-2 Desfetire (1-2). desfet'M af [At: CIAUŞANU. R. SCUT. 75 / Pl: -te / E: desfeti] (Mun; d. fete) 1 Care nu mai este fecioară. 2 (Pex) Care este măritată. desfia vt [At: DEX2 / P: -fi-a / Pzi: -iez / E: des- + (m)fia) A anula o înfiere. desfiat1 sn [At: MDA ms / P: -fi-at / Pl: -uri / E: desfia] Desfiere. desfiat2, -ă a [At: DEX2 / P: -fi-at / PI: -aţi, -e / E: desfia] (D. minori) Căruia i-a fost anulată înfierea. desfid sn [At: LM / Pl: -uri / E: drr desfide] (înv) 1 Sfidare. 2 Provocare. desfide vt [At: GHICA. S. 288 / Pzi: -fid / E: fr defier, lat deffidare] 1 (C. i. o adversitate, un pericol) A 1111 ţine seama Si: a brava, a înfrunta, a nesocoti. 2 (înv) A provoca la luptă, la un joc sportiv. 3 A provoca pe cineva să dovedească ceva despre care ştie că nu va fi posibil. 4 (Rar) A declara cuiva că 1111 este crezut. desfidere sf [At: DDRF / Pl: -ri / E: desfide) 1 Sfidare. 2 Provocare la luptă, la un joc sportiv etc. 3 Provocare a cuiva să dovedească ceva despre care ştie că nu va fi posibil. 4 (Rar) Declarare cuiva că nu este crezut. desfierbânta vtr [At: PONTBRIANT. D. / V: -ferbin- / Pzi: desfierbant / E: des- + (hi)fierbânta] 1-2 A (se) răci. desfierbântare sf [At: MDA ms / V: -ferbin- / Pl: -tari / E: desfierbânta] Răcire. desfierbântat1 sn [At: MDA ms / V: -fierbin- l Pl: -uri / E: desfierbânta] Răcire. desfierbântat2, -ă a [At: MDA ms / V: -fierbin- / Pl: -aţi, -e / E: desfierbânta] Răcit2. desfiere sf[At: DEX2 / P: -fi-e- / Pl: -ri / E: desfia] Anulare a unei înfieri Si: desfiat1. desfigura [At: PLEŞOIANU, I. III. 116/24 / V: (înv) def- / Pzi: -rez / E: fr defigurer] 1-2 vtr (D. faţa, forma sau înfăţişarea cuiva) (A face să devină sau) a deveni de nerecunoscut, urâtă, deformată (prin lovire, ca efect al unei boli, în urma unei stări sufleteşti etc.) Si: a poci. a schimonosi, a sluţi. 3-4 vtr (D. forma, aspectul iniţial al lucrurilor) A (se) face de nerecunoscut Si: a (se) poci. a (se) urâţi. 5-6 vtr (D. limbă şi limbaj) A (se) denatura. 7 vt (C.i. notiţe. însemnări) A şterge din registru. desfigurare sf [At: PONTBRIANT, D. ! V: (înv) def- / Pl: -rari / E: desfigura] 1 Urâţire. deformare a feţei sau înfăţişării cuiva prin lovire, ca efect al unei boli. în urma unei stări sufleteşti etc. Si: desfigurat1 (1). 2 Schimbare radicală a formei sau aspectului iniţial al lucrurilor Si: desfigurat1 (2). 3 Denaturare a limbii sau limbajului Si: desfigurat1 (3). 4 (înv) Ştergere (din registru) a unor notiţe sau însemnări nefolositoare Si: des:figurat1 (4). desfigurat1 sn [At: MDA ms / V: (înv) def- i Pl: -uri / E: desfigura) 1-4 Desfigurare (1-4). desfigurat2, -ă a [At: ASACHI. I. 492/18 / V: (înv) def- / Pl: -aţi, -e / E: desfigura] 1 (D. oameni) Care are faţa sau înfăţişarea deformată (în urma lovirii, ca efect al unei boli. în urina unei stări sufleteşti). 2 (D. aspectul iniţial al lucrurilor) Devenit de nerecunoscut. 3 (Rar; d. limbă, limbaj) Denaturat2. 4 (îvr; d. notite. însemnări) Şters din registru. desfigurator, -oare a [At: ALBINEŢ. M. 199/11 / PI: -i, -oare / E: desfigura + -tor] 1 Care desfigurează (1). 2 Care deformează limba, limbajul. desfiinţa vtr [At: CONDICA, O. 42/28 / P: -fi-in- I V: (înv) -ri, dis-/ Pzi: -tez l E: des- + (în)fiinta] 1-2 (A face să nu mai fie) sau a dispărea Vz a distruge, a strica. 3-4 A (se) omorî. 5-6 (D. legi. convenţii, asociaţii, instituţii etc.) (A face să nu mai fie în vigoare sau) a ieşi din vigoare Si: a abroga, a anula, a revoca, a suprima. desfiinţare sf [At: HELIADE, PARALELISM, I. 58/3 / P: -fi-in- / V: (înv) -fire, dis- / Pl: -ţari / E: desfiinţa] 1 Distrugere. 2 Omorâre. 3 Abrogare a unei legi. convenţii, instituţii etc. Si: desfiinţare (3). desfiinţat1 sn [At: MDA ms / P: -fi-in- / V: (înv) ~fity dis- / Pl: -uri / E: desfiinţa] 1 Distrugere. 2 Omorâre. 3 Desfiinţare (3). desfiinţat2, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / P: -fi-in-1V: (înv) -fit, dis~ / PI: -aţi, -e! E: desfiinţa] 1 Distrus2. 2 Omorât2.3 (D. o lege. convenţie, instituţie etc.) Abrogat2. desfiinţător, -oare smf, a [At: PONTBRIANT, D. / P: -fi-in- / V: (înv) dis~ / PI: -i, -oare / E: desfiinţa + -tor) 1-6 (Persoană) care desfiinţează (1-3). desfiinţi v vz desfiinţa desfiinfire sfv z desfiinţare desfiinfit1 sn vz desfiinţat1 desfiinţit2, -ă a vz desfiinţat2 desfilui vt [At: SCRIBAN. D. / Pzi: -esc/ E: Cf fila] (Mol) A desprinde filele unei căiţi. desfira [At: LM / V: (îvr) dis- / Pzi: desfir / E: ml disfilare] 1 vt (îvr; c. i. ţesături sau grupuri de fire) A desface fir cu fir Si: a destrăma. 2 vr (îvr; îf dişfira) A se ramifica. 3-4 vtr (D. fire înfăşurate sau, pex. d. obiecte pe care acestea sunt înfăşurate) A^se) desfăşura. 5 vt (înv) A deosebi. 6 vt A lămuri. 7 vt (Pex) A trage. desfirare sf [At. DDRF /V: (îvr) dis- / Pl: -rari l E: desfira) 1 Desfacere fir cu fir a unei ţesături Si: desfirat1 (1). destrămare. 2 Desfăşurare a unor fire înfăşurate Si: desfirat1 (2). 3 (îvr; îf disfirare) Ramificare. 4 (înv) Deosebire. 5 Lămurire. 6 (Pex) Tragere. desfirat1 sn [At: MDA ms / V: (îvr) dis- / Pl: -uri / E: desfira) 1-2 Desfirare (1-2). 3 (îvr) Ramificare. 4 (înv) Deosebire. 5 Lămurire. 6 (Pex) Tragere. 97 DESFIRAT2 desfirat2, -ă a [At: MDA ms / V: (îvr) dis~ / PI: -aţi, -e I E: desfira] 1 (D. fire sau grupuri de fire) Destrămat2. 2 (îvr; îf disfirat) Ramificat2. 3 (D. fire înfăşurate) Care au fost desfăşurate. 4 (înv) Deosebit2. 5 Lămurit2. 6 (Pex) Tras2. desflori [At: PSALT. 212 / V: (îvr) def~/ Pzi: / E: rr] 1 vi (înv; d. plante) A-şi pierde florile. 2 vr (Pex) A se veşteji. 3 vt (îvr; îf deflori) A smulge penele. desflorire sf [At MDA ms / V: (îvr) def~ / PI: -ri / E: desflori] 1 Pierdere a florilor la plante Si: desflorit1 (1). 2 (îvr; îf deflorire) Smulgere a penelor Si: desflorit1 (2). 3 Vestejire. desflorit1 sn [At: MDA ms / V: (îvr) def~ / PI: -uri / E: desflori] 1-2 Desflorire (1-2). 3 Vestejire. desflorit2, -ă a [At: LB / V: (îvr) def~ / PI: -iţi, -e I E: desflori] 1 (D. plante) Care si-a pierdut florile. 2 (Pex) Veştejit. 3 (înv; fig; d. om) Lipsit de culoare Si: ofilit2, palid. 4 (îvr; îf deflorit; d. pene) Smuls. desfofoh vtr [At: UDRESCU, GL. / Pzi: -lese / E: des- + (înjfofoli] 1-2 (Pfm; d. persoane îmbrăcate cu prea multe haine) A (se) dezbrăca de hainele care prisosesc. 3-4 (D. copii înfăşaţi) A (se) desfăşa (1-2). desfofohre sf [At. MDA ms / PI: -ri! E: desfofoh] 1 (Pfm) Dezbrăcare de prea multe haine groase. 2-3 Desfăşare (1-2). desfofoht1 sf[At: MDA ms / PI: -uri / E: desfofoh] 1 Desfofolire (1). 2-3 Desfăşare (1-2). desfofoht2, ~ă a [At: MDA ms / PI: ~iţi, ~e / E: desfofoli] 1 Dezbrăcat de haine groase. 2 (D. copii) Desfăşat (2). desfoia [At: LB / Pzi: ~o/ / E: des- -h(în)foia] 1 vr (îvr) A se desumfla. 2 vt (Asr) A smulge petalele unei flori. 3 vr (D. flori, boboci) A se deschide. 4 vt (Tex; spc) A desfira. 5 vt (Rar) A smulge foile unei cărţi. 6 vr (D. urdă) A se desface în mai multe bucăţi în timpul preparării. desfoiat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: desfoia] 1-5 Desfoiere (1-5). 6 (Tex; spc) Desfirare. desfoiat2, ~ă a [At: DEX / PI: -aţi, -e / E: desfoia] 1 (îvr) Desumflat2. 2 (Asr; d. flori) Care are petalele smulse. 3 (D. flori, boboci) Deschis. 4 (Spc; tex) Desfirat2. 5 (Rar; d. cărţi) Cu foile smulse. 6 (D. urdă) Care se desface în bucăţi în timpul preparării. desfoiere sf [At: DEX / PI: -ri / E: desfoia] 1 (îvr) Dezumflare. 2 (Asr) Smulgere a petalelor la flori Si: desfoiat1 (2). 3 Deschidere a florilor sau a bobocilor Si: desfoiat1 (3). 4 (Rar) Smulgere a filelor unei cărţi Si: desfoiat1 (4). 5 Desfacere a urdei în mai multe bucăţi în timpul preparării. 6 (Tex; spc) Desfirare. desform, ~ă a vz diform desforma v vz deforma desformare sf vz deformare de sfor mat1 sn vz deformat1 desformat2, ~ă a vz deformat2 desformitate sfvz diformitate desfortunat, a [At: PÂCLEANU. I. I. 83/6 / PI: -aţi, -e / E: desfortuna, cdp it di sfor tunat o] (îvr; d. oameni) Lipsit de noroc. desfotiimă sf [At: PÂCLEANU. 1.1. 130/24 / PI: -ne / E: des- + fortuna, cdp it disfortuna] (îvr) Nenoroc. desfrâna v vz desfrâna desfranare sfvz desfrânate desfrânat1 sn vz desfrânat1 desfrânat2, ~ă a vz desfrânat2 desfrăţi vtr [At: CANTEMIR, 1.1. II, 289 / Pzi: -ţese / E: des- + (înfrăţi] 1-2 A (se) despărţi. « desfrăfire sf [At: MDA ms / PI: -ri / E: desfrăţi] Despăiţire. desfrăţit1 sn [At: MDA ms / PI: —uri / E: desfrăţi] Despărţire. desfrăţit2, ~ă a [At: MDA ms / PI: -iţi, / E: desfrăţi] Despărţit2. desfrâna [At: M. COSTIN. O. 151/ Pzi: -nez şi (îvr) desfran / E: des-+ (în)frâna] 1 vt (îdt) A scoate frâul de la cal. 2 vt (Pex) A lăsa liber. 3 vt (Rar) A desface frâna. 4 vt (Pex) A scoate frâna. 5-6 vtr (A duce sau) a face să ducă o viaţă imorală. 7-8 vtr A (se) deda viciilor, corupţiei, destrăbălării. desfrânare sf[At: (a. 1750) GCR II. Al 1211 V: (îvr) dăs~, dis~ / PI: -nari / E: desfrâna] 1 Scoatere a frâului la cal Si: desfrânat1 (1). 2 (Pex) Eliberare a calului Si: desfrânat1 (2). 3 (Rar) Desfacere sau slăbire a frânei Si: desfrânat1 (3). 4 (Pex) Scoatere a frânei Si: desfrânat1 (4). 5 Ducere a unei vieţi imorale Si: desfrânat1 (5). 6 Dedare la vicii, corupţie, destrăbălare Si: desfrânat1 (6). 7 Faptă care denotă stricăciune Si: depravare. destrăbălare, imoralitate. 8 (Pex) Trai imoral Si: (îvr) desfrănăciune. (nob) desfrânăteţe. desfrânat1 sn [At: MDA ms / V: (îvr) dăs~, dis~ / PI: ~uri / E: desfrâna] 1-6 Desfrânare (1-6). 7 (îvp) Vorbărie multă şi fără rost. desfrânat2, [At: CANTEMIR, IST. 101 / V: (îvr) dăs~, dis~, / PI: -aţi, -e / E: desfrâna] 1 a (înv; d. cal) Lipsit de frâu. 2 a (Pex) Lăsat liber. 3 a (înv; d. vehicule prevăzute cu frâne) Cu frâna liberă. 4-5 smf, a (Persoană) care încalcă limitele bunei-cuviinţe sau ale moralităţii. 6-7 smf, a (Persoană) depravată. desfrânăciune sf [At: M. COSTIN. 0.97 / PI: -ni / E: desfrâna + -dune] (îvr) Desfrânare (8). desfrânăteşte av [At: PONTBRIANT. D. / E: desfrânat + -este] 1-2 în felul desfrânaţilor (4, 6). defrânăteţe sf[At: PONTBRIANT. D. / PI: -ţi / E: desfrânat + -eţe] (Nob) Desfrânare (8). desfrânător, -oare a [At: HELIADE, PARALELISM. I, 45/2 / PI: ~i, -oare / E: desfrâna + -tor] 1-3 (îvr; d. cărţi) Care îndeamnă la desfrânare (6-8). desfrânătone sf [At: JIPESCU, ap. TDRG / PI: ~i / / E: desfrâna + -tor] 1-3 (îvr) Loc de desfrânare (6-8). desfrau sn [At: HELIADE, PARALELISM. I, 46/7/ PI: -uri / E: des-+ frâu] 1 Purtare, atitudine care încalcă buna-cuviinţă, moralitatea Si: desfrânare, destrăbălare. depravare. 2 (Fig) Exces. 3 (Fig) Exagerare. 4 (Fig) Abuz. desfriza vvz defriza desfrizare sf vz defrizare desfrizat1 sn vz des frizat1 desfrizat2, ~ă a vz desfrizat2 desfrumseţa v’ vz desfrumuseţa desfrumseţare sf vz desfrumuseţare desfrumseţat1 sn vz desfrumuseţat1 desfrumseţat2, ~ă a vz desfrumuseţat2 desfrumuseţa vrt [At: ÎNV. POM. 119/8 / V: ~mse~, ~fi / Pzi: -ţez / E: des- + (în)frumuseţa] (îvr) 1-2 A (se) urâţi. desfrumuseţare sf [At: MDA ms / V: ~mse~, ~ţ\re / PI: -ţari / E: desfrumuseţa] (îvr) Urâţire. desfrumuseţat1 sn [At: MDA ms / V: ~mse~, ~ţ\t / E: desfrumuseţa] (îvr) Urâţire. desfrumuseţat2, ~ă a [At: RUSSO, A. 92 / V: ~mse~, ~ţ\t / PI: -aţi, -e / E: desfrumuseţa] Urâţit1. desfrumuseţi vtr vz desfrumuseţa desfrumuseţire sf desfrumuseţare desfrumusefit1 sn vz desfrumuseţat1. desfrumuseţat2, -ă a vz desfrumuseţat2. desfrunza vtr vz desfrunzi desfrunzare sfvz desfrunzire desfrunzat1 sn desfrunzit1 desfrunzat2, ~ă a vz desfrunzit2 desfrunzi [At: BĂRCIANIL V. / V: ~za / Pzi: -zesc / E: des- + (în)frunzi] 1 vr (D. copaci sau arbuşti) A-şi pierde frunzele. 2 vt (C. i. arbori) A despuia de frunze. desfrunzire 6/[At: COSTINESCU / V: -zare / PI: -ri / E: desfrunzi] 1 Pierdere a frunzelor de către copaci. 2 Despuiere de frunze a copacilor. desfrunzit1 sn [At: MDA ms / V: ~zat / PI: -uri / E: desfrunzi] 1-2 Desfrunzire (1-2). desfrunzit2, a [At: SLAVICI. O. I. 165/ V: ~za/ / PI: -iţi, ~e / E: desfrunzi] 1 (D. copaci) Care şi-a pierdut frunzele. 2 (Pex) Lipsit de frunze. 98 DESHIDRATA desfunda [At: LB / V: (reg) dăs~, dis~ / Pzi: desf nud / E: des- + (în)funda] 1 vt (C. i. un recipient închis, de obicei un butoi) A deschide scoţându-i fundul sau cepul. 2 vt (C. i. sticle sau damigene înfundate) A scoate dopul Si: a destupa. 3 vr (Rar; d. surse de apă) A se revărsa. 4 vr (îvr; d. un abces) A se sparge. 5 vt A curăţa sau a goli un canal, un şanţ. 0 conductă etc, 6 vt A săpa adânc un teren de obicei pentru pregătirea unei plantaţii viticole sau pomicole. 7 vr (D. un drum) A deveni impracticabil din cauza ploii, a noroiului sau a apelor revărsate. 8 vt (D. sol) A se dezgheţa. 9 vt A deschide o cale de acces într-un loc încă neumblat. desfundare sf [At: POLIZU / V: (reg) dăs~, dis~ / Pl: -dări / E: desfunda] 1 Deschidere a unui recipient, de obicei un butoi, prin scoaterea capacului sau a cepului Si: desfundat1 (1). 2 Scoatere a dopului unei sticle sau damigene înfundate Si: desfundat1 (2), destupare. 3 Revărsare a unei surse de apă Si: desfundat1 (3). 4 Spargere a unui abces Si: desfundat1 (4). 5 Curăţare sau golire a unui canal, şanţ, a unei conducte etc. Si: desfundat1 (5). 6 Lucrare a unui teren pentru pregătirea unei plantaţii viticole sau pomicole Si: desfundat1 (6). 7 Deteriorare a unui drum din cauza ploii, a noroiului sau a apei revărsate Si: desfundat1 (7). 8 Dezgheţare a solului Si: desfundat1 (8). 9 (Rar) Deschidere a unei căi de acces într-un loc neumblat Si: desfundat1 (9). desfundat1 sn [At: LTR2 / V: (reg) dăs~, dis~ / Pl: -uri / E: desfunda] 1-9 Desfundare (1-9). desfundat2,a [At: LB / V: (reg) dăs~, dis~/ Pl: ~aţi, ~e / E: desfunda] 1 (D. un recipient) Care este deschis prin scoaterea dopului. 2 (D. o sticlă, damigeană) Desfăcut2. 3 (D. o sursă de apă) Revărsat2. 4 (D. un abces) Spart. 5 (Fig; d. fiinţe) Lacom. 6 (D. un canal, ţevi) Curăţat2. 7 (D. un teren) Arat pentru prima oară. 8 (D. un drum) Impracticabil din cauza ploii, a noroiului, a revărsărilor de ape etc. 9 (D. sol) Dezgheţat2.10 (Rar; d. o cale de acces) Deschis într-un loc neumblat. desfundător, ~oare smf a [At: LM / V: (reg) dăs~, dis- / Pl: -oare / E: desfunda + -tor] 1-18 (îvr) (Persoană) care desfundă (1-9). desfundătură sf [At. POLIZU / V: (reg) dăs~, dis~/ Pl: -ri / E: desfunda + -tură] 1 (îdt) Spărtură a unui butoi. 2 Teren desfundat2 (7). 3 (Prc) Adâncitură de pe un drum. 4 (Reg; îf disfundătură) Teren de curând despădurit. transformat în loc arabil sau păşune. desgârdina v vz dezgrădina desgărdinare sfvz dezgrădinare desgărdinat1 sn vz dezgrădinat1 desgărdinat2, ~ă a vz dezgrădinat2 desgeneresctnţă sfvz degenerescenţă desgenerescmţă sfvz degenerescenţă desgiungere sfvz disjungere desgrada vtr vz degrada des gradare sf vz: degradare desgradat, a vz degradat2 desgradăţiune sf vz degradaţie desgrăda vtr vz degrada desgraţia v vz dizgraţia desgraţiare sfvz dizgraţiere des graţiat1 sn vz dizgraţiat1 desgraţiat2, a vz dizgraţiat desgraţie sf vz dizgraţie desgraţios, ~oasă a vz dizgraţios desgrădina v vz dezgrădina desgrădinare sfvz dezgrădinare desgrădinat1 sn vz dezgrădinat1 desgrădinat2, a vz dezgrădinat2 desgurga vt [At: RETEGANUL, ap CADE / Pzi: desgurg / E: net] (Trs) A deznoda. desgurgare sf [At: MDA ms / Pl: -gări / E: desgurga] (Trs) Deznodare. desgurgat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: desgurgat) (Trs) Deznodare. desgurgat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: desgurga] (Trs) Deznodat2. desguizi vt [At: CADE / Pzi: desgurg / E: net] (Rar) 1 A descoase opinca. 2 A descurca ceva încucat. desgurzire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: desgurzi] (Rar) 1 Descoasere a opincii Si: desgur7.it1 (1). 2 Descurcare a ceva încurcat Si: desgurz.it1 (2). desgumt1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: desgurzi] (Rar) 1-2 Desgurzire (1-2). desgurzit2, a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: desgurzi] (Rar) 1 (D. opinci) Descusut2. 2 (D. ceva încurcat) Descurcat. deshalogena vt [At: DC / Pzi: -iiqz / E: des- + halogena] (Chm) A elimina halogenul dintr-un compus. deslmlogenare .v/'[At: DN3 / Pl: ~nări / E: deshalogena] (Chm) Eliminare a halogenului dintr-un compus Si: (nob) deshalogenat1. deshalogenat1 sns [At: MDA ms / E: deshalogena] (Nob) Deshalogenare. deshalogenat2, a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: deshalogena] (Chm; d. un compus) Din care s-a eliminat halogenul. (Mun) deshâimureală. deshăimura vr [At: UDRESCU, GL. / Pzi: -rtz i E: des- + (în)hăimura] (Mun) A se dezbrăca de hainele groase (şi multe). deshăimurare sf [At: MDA ms / Pl: -rări / E: deshăimura] (Mun) Dezbrăcare de hainele groase (şi multe) Si: deshăimurat1, (Mun) deshâimureală. deshăimurat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deshăimura] (Mun) Deshăimurare. deshăimurat2, -ă a [At: UDRESCU. GL. / Pl: -aţi, -e / E: deshăimura] (Mun; d. oameni) Dezbrăcat de haine groase (şi multe). deshâimureală sf [Al. UDRESCU. GL. / Pl: -di / E: deshăimura + -eală] (Mun) Deshăimurare. deshăma [At: LB / V: (îrg) deh~ / Pzi: desham şi (reg) deshăm / E: des-+ (în)hăma] 1 vt A scoate hamul de pe animalul de tracţiune. 2 vt A desprinde animalul de tracţiune de la un vehicul. 3 vt A desprinde un vehicul de animalul de tracţiune. 4 vt (Mun; Olt; îf dehăma) A secătui pe cineva de puteri. 5-6 vtr (Mun; Mol; îf dehăma\ d. obiecte de îmbrăcăminte) A (se) zdrenţui. deshămare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (îrg) deh~ / Pl: -mări / E: deshăma] 1 Scoatere a hamului de pe animalul de tracţiune Si: deshămat1 (1). 2 Desprindere a animalului de tracţiune de pe un vehicul Si: deshămat1 (2). 3 Desprindere a unui vehicul de animalul de tracţiune Si: deshămat1 (3). 4 (Mun; Olt; îf dehămare) Secătuire a cuiva de puteri Si: deshămat1 (4). 5 (Mun; Mol; îf dehămare) Zdrenţuire a îmbrăcămintei Si: deshămat1 (5). deshămat1 sn [At: AGÂRBICEANU. S. 508 / V: (îrg) deh~ / Pl: -uri / E: deshăma] 1-5 Deshămare (1-5). deshămat2, ~ă a [At: LB / V: (îrg) deh~ / Pl: -aţi. -e / E: deshăma] 1 (D. un animal de tracţiune) Fără ham. 2 (Pex) Desprins de la un vehicul. 3 (D. un vehicul cu animale de tracţiune) Care are animalele de tracţiune îndepărtate. 4 (Mun; Olt; d. oameni) Secătuit de puteri. 5 (Mun; Mol; d. oameni) Care are îmbrăcămintea în dezordine, ruptă şi murdară. 6 (Reg; d. case) Care arată sărăcăcios. 7 (Pex) Ruinat. deshărăceală sf vz desarăceală deshărăci v vz de sărăci deshărăclre a vz desarăcire deshărăcit1 sn vz desarăcit1 deshărăcit2, ~ă a vz desarăcit2 deshăula v vz dehăula deshăulare sfvz dehăulare deshăulat1 sn vz dehăulat1 deshăulat2, ~ă a vz dehăulat2 deshidrata vtr [At: MARIN. PR. II. 126/35 / Pzi: -tez / E: fr deshydrater] 1-2 (D. corpuri) (A pierde sau) a face să-şi piardă apa pe care a conţine în mod normal. 99 DESHIDRATANT deshidratant, ~ă sm, a [At: DC / PI: -nţi, -e I E: fr deshydratant] 1-2 (Substanţă) care deshidratează (2). deshidratare sf [At: ENC. AGR. I. 45/ PI: -tari / E: deshidrata] 1 Eliminare totală sau parţială a apei pe care o conţine un coip în mod normal Si: deshidratat1 (l).deshidrataţie (1). 2 (Spc) Proces de eliminare a apei de constituţie dintr-o substanţă chimică Si: deshidratat1 (2),deshidrataţie (2). 3 (Med) Pierdere anormală a apei din ţesuturile organice (prin transpiraţie, vomă repetată, diaree) Si: deshidratat1 (3),deshidrataţie (3). deshidratat1 sn [At: MDA ms / PI: (nob) -uri / E: deshidrata] 1-3 Deshidratare (1-3). deshidratat2, ~ă a [At: MARIN, PR. I. 171/31 / PI: -aţi, / E: deshidrata] 1 (D. corpuri) Care a pierdut parţial sau total apa pe care o conţine în mod normal. 2 (D. substanţe) Din care s-a eliminat apa de constituţie. 3 (Med) Care a pierdut în mod anormal apa din ţesuturi, ca urmare a transpiraţiei abundente, vomei şi diareei repetate. deshidratator sn [At: DEX2 / PI: -oare / E: deshidrata + -tor] Deshidrator. deshidrataţie sf [At: MARIN. PR. II, 126/28 / PI: -ii / E: fr deshydratation] 1-3 Deshidratare (1-3). deshidrator sn [At: DL / V: deh~ / PI: -oare / E: Cf deshidrata] Aparat folosit pentru uscarea fructelor şi a legumelor Si: deshidratator. deshidrogena vt vz dehidrogena deshidrogenare sfvz dehidrogenare deshidrogenat1 sn vz dehidrogenat1 deshidrogenat2, ~ă a vz dehidrogenat2 deshob'i v vz dehobi deshobire sf vz, dehobire desliobit1 sn vz dehobit1 deshoblt2, ~ă a vz dehobit2 desholba [At: DOSOFTEI. V. S., decembrie, 200735 / V: (îvr) ~svo~ / S şi: dez- / Pzi: -bcz / E: des- + holba] 1 vt (Buc; c. i. ochii holbaţi, cu privirea fixă) A face să revină la aspectul normal. 2 vr (înv; d. oameni) A-şi reveni în urma unui leşin Si: a se dezmetici. 3-4 vtr (Reg) A (se) lumina la minte. 5 vr (Reg) A deveni mai priceput. desholbare sf [At: MDA ms / V: / PI: -bări / E: desholba] 1 (Buc) Revenire la normal a privirii fixe Si: desholbat1 (1). 2 (înv) Revenire în simţiri în urma unui leşin Si: desholbat1 (2). 3 (Reg) Luminare la minte Si: desholbat1 (3). 4 (Reg) Dobândire a linei priceperi mai mari Si: desholbat1 (4). desholbat1 sn [At: MDA ms / V: ~svo~ / PI: -uri / E: desholba] 1-4 Desholbare (1-4). desholbat2, ~ă a [At: MDA ms / V: ~svo~ / PI: -aţi, -e / E: desholba] 1 (D. ochi holbaţi, cu privirea fixă) Revenit la starea normală. 2 (înv; d. oameni) Care şi-a revenit în simţiri în urma unui leşin. 3 (Reg) Luminat la minte. 4 (Reg) Devenit mai priceput. desholt, -oaltă a [At: LEXIC REG. II. 59/ PI: -Iţi, -oalte / E: Cf desholba] (Reg; d. oameni) 1 Isteţ. 2 Descurcăreţ. deshuma vt [At: STANCU. R. A. IV. 200 / Pzi: -mez / E: des- + (în)humd] 1 A dezgropa osemintele unui mort Si: exhuma. deshumare sf [At: DL / PI: -mari / E: deshuma] Dezgropare a osemintelor unui mort Si: deshumat1. deshumat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri I E: deshuma] Deshumare. deshumat2, ~a a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: deshuma] (D. oseminte) Care au fost dezgropate din mormânt. des\ [At: COSTINESCU / Pzi: ~stsc / E: des] 1-2 vtr (A deveni sau) a face să devină mai des. 3 vr A se înghesui. 4 vr A se îndesa. desica vt [At: DN3 / Pzi: de sic /' E: it desiccare] (Rar) 1 A face 1111 corp să elimine apă. 2 A usca. desicare ^/‘[At: D. MED. / PI: -cari / E: desica] 1 Eliminare a apei dintr-un corp Si: desicat1 (1). desicatie (1). 2 Uscare. desicat1 sn [At: MDA ms / PI: (nob) -uri / E: desica] 1 Desicare (1). 2 Uscare. desicat2, a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: desica] 1 Care a eliminat apă. 2 Uscat2. desicafiv, ~ă sm, a [At: ENC. AGR. 1.454 / PI: -i, -e / E: fr dessicatif, lat dessicativus] (Rar) 1-2 (Substanţă) care face să se elimine apă. 3-4 (Substanţă) care se usucă repede. desicator sn [At: DN3 / PI: -oare / E: desica + -tor] (Rar) Exsicator desicaţie ş/’[At: DN3/ PI: -ii / E: fr dessication] 1 Desicare (1). 2 Uscare. desidemon sm vz disidemon desidemonic, ~ă a [At: AR (1829). 152/34 / PI: -ici, -ice / E: desidemon + -ic] (îvr) Superstiţios. desidemome sfvz disidemonie desidemonios, ~oasă a [At: ISTVAM. ap. DA ms / PI: -oşi, -oase/ E: desidemon + -os] (îvr) Superstiţios. desident, -ă smf vz disident desidenţă sfvz disidenta desiderata sf[At: DN3 / PI: -te / E: lat desiderata] (Liv) Termen care indică publicaţiile absente dintr-o bibliotecă şi propuse de cititori pentru achiziţionare. desiderafiv, -ă a vz deziderativ desie sf[At: CAT. MAN. 282 / Pl:~i/ / E: des + -ie] (Liv; în poezie) Desime. desierbi vti [At: DA ms / Pzi: 3 -beşte / E: des- + iarbă] 1-2 (Nob; d. vite) A paşte iarbă. desierna vri [At: LB / Pzi: ~//ez / E: des- + iarnă] (Nob) A trece iama. desiernare sf [At: D1CŢ. / PI: -nari / E: desierna] (Nob) Sfârşit de iarnă. desierhat sn [At: DA ms / PI: -uri / E: desierna] (Nob) Desiernare. desizrt, ~ă a vz desert desigila vt [At: COSTINESCU / Pzi: -hz / E: des- + sigila] 1 (C. i. un sigiliu, o pecete) A rupe. 2 (Pex; c. i. obiecte sau încăperi sigilate) A desprinde sigiliul pentru a deschide Si: a despecetlui. desigilai'e ş/'[At: BARIŢIU. P. A. 1.594 / PI: -lari / E: desigila] 1 Rupere a sigiliului Si: desigilat1 (1), despecethtire. 2 Desprindere a sigiliului de pe o uşă sau o încăpere sigilată Si: desigilat1 (2). desigilat1 sn [At: MDA ms / PI: (nob) -uri / E: desigila] 1-2 Desigilare (1-2). desigilai2,~ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e i E: desigila] 1 (D. un sigiliu, o pecete) Rupt. 2 (D. obiecte sau încăperi sigilate) De pe care s-a desprins sigiliul (pentru a le deschide). design sn [At: CONTEMP.. S. II. 1975. nr 1942. 1/2 / P: di-zain I E: eg design] 1 Disciplină care urmăreşte armonizarea estetică a mediului uman, începând de la conceperea obiectelor industriale uzuale până la urbanism şi amenajarea peisajului. 2 Modalitate de prezentare (estetică) a unui lucru. 3 Aspect exterior al unui lucru. designa vt [At: I. IONESCU. D. 204 / Pzi: -nez, (îvr) -designu / E: fr designer, lat design, desigilare] (Frm) 1 A desemna. 2 A denumi. 3 A indica. designare sf [At: PROT.-POP.. N. D. / PI: -nări / E: designa] (Frm) 1 Desemnare. 2 Denumire. 3 Indicare. designat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: designa] (Frm) 1 Desemnare. 2 Denumire. 3 Indicatre. designat2, ~ă a [At: MAIORESCU. D. II. 9 / PI: -aţi, -e / E: designa] (Frm) 1 Desemnat2. 2 Denumit2. 3 Indicat2. designafiv, ~ă a [At: PROT.-POP.. N. D. / PI: -i, -e ! E: designatif] (Frm) 1-3 Care designează (1-3). designator, ~oare a [At: PROT.-POP.. N. D. / PI: -i, -oare / E: fr designateur] 1-3 Care desemnează (1-3). designatie i/[At: VIANU. P. 142 / PI: -ii / E: fr designation] (Frm) 1 Desemnare. 2 Denumire. 3 Indicare. designer sm [At: FLACĂRA. 1975. nr 40. 18 / P: di-zai-ner / S şi: design-er / PI: -i / E: eg designer] 1-2 Specialist în design (1-2). desigur av [At: CONV. LIT. IV. 193 / S şi: (înv) de sigur / E: de4 + sigur] 1 în mod hotărât. 2 Fără îndoială. 3 Cu siguranţă. 4 Negreşit. 5 Bineînţeles. 6 Da. 100 DESLUŞIT2 desilav, ~ă a vz disilab desili vr [At: L. ROM. 1961. nr 1. 22 / Pzi: -lese i E: net] 1 (Reg; d. oameni) A se obişnui cu senzaţia de rece dată de apă la începutul scăldatului. 2 (Pex) A se băga cu capul în apă pentru a se obişnui cu temperatura acesteia. desilicifiere ş/ [At: DN'1 / P: -fi-e~ i Pl: -ri / E: pbl des- + silicifiere] (Gig) Proces de îndepărtare din sol şi de transportare a silicei în apa râurilor. desilire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: desili] 1 (Reg) Obişnuire a cuiva cu senzaţia de rece data de apă la începutul scăldatului Si: desilit1 (1). 2 (Pex) Introducere a capului în apă pentru a se obişnui cu temperatura acesteia desilit1 (2). desilit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: desili] 1-2 Desilire (1-2). desilit2, -« a [At: MDA ms / Pl: ~iti, ~e / E: desili] 1 (Reg; d. oameni) Care s-a obişnuit cu senzaţia de rece dată de apă la începutul scăldatului. 2 (Pex) Care şi-a băgat capul în apă pentru a se obişnui cu temperatura acesteia. desime sf[At: HERODOT (1654). 336 / V: (înv) ~same, (reg) dis- / Pl: -mi / E: des + -mie] 1 însuşire de a fi des. 2 (Ccr; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp ,,de“) Grup de copaci sau de tufe. 3 (Pex) Pădure deasă Si: desiş. 4 (Prc) Partea cea mai deasă a unei păduri. 5 Mijloc al unei păduri. 6 (Reg) Deasă. 7 (Spc) Mărime a distanţei medii dintre axele indivizilor unei asociaţii vegetale (arbolet. plantaţie, semănătură etc.), care se foloseşte la caracterizarea gradului de apropriere dintre aceştia. 8 (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp ,,de“) Număr mare de fenomene, fiinţe de acelaşi fel Si: aglomerare, îngrămădire, mulţime. 9 (înv) Densitate. desina v vz desena desincroniza vtr [At: DEX2 / Pzi: -zez / E: des- + sincroniza] 1-2 (A face să-şi piardă sau) a-şi pierde sincronismul. desinenţă sf[At: I. GOLESCU. C. / V: dezi~, (înv) ~ţia, ~mnţă l Pl: -ţe ! E: fr desinenece, lat desinentia] (Grm) 1 Element morfologic care se adaugă după tema sau rădăcina unui cuvânt pentru a arăta numărul şi cazul la substantive, genul, numărul şi cazul la adjective, persoana (şi numărul) la verbe. 2 (Pex) Terminaţie a unui cuvânt. desinenţial, ~ă a [At: PUŞCARIU, L. R. I. 39 / V: dezi~ / P: -ţi-al! Pl: ~e / E: fr desinentiel) 1-2 Care se refera la desinenţă (1-2). 3-4 Privitor la desinenţă (3-4). 5-6 Specific desinenţei (1-2). desimnţă sfvz desinenţă desinit sn [At: DER / Pl: -uri / E: lat desinit] Termen folosit pentru a indica cuvintele care încheie un text. un manuscris (în descrierea acestora, în fişe sau în cataloage de bibliotecă). desintine sfvz dezinterie deşire sf[At: MDA ms / Pl: -ri I E: desi] 1 îndesire. 2 înghesuire. 3 îndesare. desista [At: PONTBRIANT. D. / V: dezi~ / Pzi: -tez / E: fr desister] 1 vt (Jur) A renunţa la o acţiune, la un drept care urma să fie valorificat pe cale juridică. 2-3 vrr A (se) abţine. 4-5 vtr A (se) lăsa de... de sistai'e sf [At: PONTBRIANT. D. / V: (rar) dezi- / Pl: -tari / E: desista] (Jur) 1 Renunţare la o acţiune, la un drept care urma să fie valorificat pe cale juridică Si: desistat1 (1). 2 Lăsare de ceva Si: desi stat1 (2). 3 Abţinere. desistat1 sn [At: MDA ms / V: (rar) dezi~ / Pl: -uri / E: desista] 1-2 Desistare (1-2). 3 Abţinere. desistat2, -ă a [At: MDA ms / V: dezi~ / Pl: -aţi, -e / E: desista] 1 (Jur) Care a renunţai la o acţiune, la un drept care urma să fie valorificat pe cale juridică. 2 Care s-a abţinut. 3 Care s-a lăsat de ceva. desiş sn [At: MARDARIE. L. 293 / V: (reg) ~ş\ş, (îvr) -su? / Pl: -uri şi (înv) ~e / E: des + -iş] 1 (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp ,,de“) Grup des de copaci. 2 Aglomeraţie de tufe. ierburi, frunze etc. 3 Pădure tânără, foarte deasă. 4 Loc acoperit cu copaci deşi, tufişuri, ierburi etc. Si: (reg) deset. 5 (Spc) Stadiu de dezvoltare a unui arboret, între realizarea stării de masiv şi începerea stadiului numit nuieliş. 6 (Fig; d. oameni) Mulţime mare Si: aglomeraţie. îngrămădire, (reg) deset. 1 (Reg) Deasă. desişor, -oară [At: CADE / Pl: -i, -oare / E: des + -işor] 1-12 a (Şhp) (Destul de) des (1-6). 13-14 a, av (în mod) frecvent. desişte sf[At: SĂM. II. 232 / V: (reg) —sâ$- / Pl: -ti / E: des + -iste] (Rar) Pădure deasă. desit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: desi] 1 îndesire. 2 înghesuire. 3 îndesare. desit2,-ă a [At: I. IONESCU. C. 191 / 19 / Pl: -iţi. / E: desi] 1 Devenit mai des. 2 înghesuit2. 3 îndesat2. desitate sf[At: PONTBRIANT. D. / Pl: -taţi / E: des + -itate] (Rar) Densitate. desjuca v vz dejuca desjucare sfvz dejucare desjucat1 sn vz dejucat1 desjucat2, -ă a vz dejucat2 desjuna v vz dejuna desjunare sfvz dejunare desjumt1 sn vz dejunat1 desjunat2, -ă a vz dejunat2 desjunctiv, -ă a vz disjunctiv desjuncţiune sfvz disjuncţie desjunge v vz disjunge desjwngere sfvz disjungere desloca v vz disloca deslocare sf vz dislocare deslocat1 sn vz dislocat1 deslocat2, -ă a vz dislocat2 deslocaţie sf vz dis locaţie deslustra v vz delustra deslustrare sfvz delustrare deslustrat1 sn vz deîustrat1 deslustrat2, ~ă a vz deîustrat2 desluşeală i/[At: POLIZU / Pl: -şeii / E: desluşi + -eală] (înv) 1-9 Desluşire (1-9). 10 Descifrare. 11 (înv) Citire. desluşi [At: CANTEMIR, HR. 136 / V: (înv) das~, dos~, (reg) -sc/m-, (îvr) doslosi I Pzi: -şese / E: bg AocAywaTb] 1 vt (C. i. un sunet, un zgomot) A distinge. 2 vt (Pex) A auzi. 3 vt A vedea în semiîntuneric sau într-un spaţiu slab luminat. 4 vt (Subiectul este o sursă de lumină) A face să apară clar conturul Si: a contura. 5 vt (C. i. idei, probleme, noţiuni etc.) A desprinde dintr-un complex (de idei. probleme, noţiuni etc). 6 vt (Pex) A face să devină clar, limpede, explicit Si: a clarifica, a elucida, a lămuri. 1 vr (D. idei, probleme) A deveni limpede, explicit Si: a clarifica. 8 vt (C. i. omul) A face să înţeleagă Si: a lămuri. 9 vr A se lămuri asupra unui lucru, fapt etc. Si: a-şi explica, a înţelege. 10-11 vtr A (se) desprinde clar. 12 vt A descifra. 13 vt (înv) A citi. desluşire sf[At: VĂCĂRESCUL. GR. 147/14 / V: (îvr) dăsdos-', desclu~, doslo~ / Pl: -ri / E: desluşi] 1 Distingere a unui sunet, zgomot etc. Si: desluşit1 (1). desluşeală (1). 2 (Pex) Auzire clară Si: desluşit1 (2), desluşeală (2). 3 Vedere în semiîntuneric sau într-un spaţiu slab luminat Si: desluşit1 (3). desluşeală (3). 4 Apariţie clară a conturului datorită unei surse de lumină Si: desluşit1 (4), desluşeală (4). 5 Desprindere a unei idei. noţiuni, probleme dintr-un complex de idei. probleme, noţiuni Si: desluşit1 (5), desluşeală (5). 6 Clarificare a unei probleme Si: desluşit1 (6), desluşeală (6). 7 Lămurire a cuiva Si: desluşit1 (7), desluşeală (7). 8 Lămurire asupra unui lucru Si: desluşit1 (8), desluşeală (8). 9 Desprindere cu claritate Si: desluşit1 (9) .desluşeală (9). 10Descifrare. 11 (înv)Citire. 12 (îlav) Cu — în mod clar Si: explicit, limpede. desluşit1 sn [At: MDA ms / V: (îvr) dăs-, dos—, -sc/m-, doslo~ I Pl: -uri / E: desluşi] 1-9 Desluşire (1-9). 10 Descifrare. 11 (înv) Citire. desluşit2, ~ă a [At: DEX /V: (îvr) dăs-, dos~, -sclu-, doslo~! Pl: -iţi, -e / E: desluşi] 1 (D. un sunet, zgomot) Distins cu greutate. 2 (Pex) Auzit2. 3 Care este văzut în întuneric sau într-un spaţiu slab luminat. 4 Care se 101 DESLUŞITOR conturează cu claritate. 5 (D. idei, probleme, noţiuni) Care se desprind dintr-un complex de idei, probleme, noţiuni. 6 (Pex) Care a fost făcut să devină clar, limpede, explicit Si: clarificat, elucidat, lămurit. 7 (D. idei. probleme) Devenit limpede, explicit. 8 (D. om) Făcut să înţeleagă. 9 Lămurit asupra unui lucru, fapt etc. 10 Desprins2.11 Descifrat2.12 (înv) Citit2. desluşitor, -oare smf, a [At: POENARU, î. VIII/8 / V: (îvr) dăs-, dos-, -sclu-, doslo- I PI: -oare / E: desluşi + -tor] (Persoană) care clarifică. desm- vz desmo- desman sm [At: DER / PI: -/' / E: fr desman] 1 Mamifer acvatic insectivor, lung de circa 20 de cm. acoperit cu blană mătăsoasă, de culoare brună-închiş, Si: şobolan moscat (Des/nana moschata). 2 (Prc) Blană preţioasă a acestui animal. des materializa v vz dematerializa desmădula vt [At: CADE / PI: -hz / E: des- + mădular cdp fr demembrer] (Rar) A desmembra. desmădulare sf [At: MDA ms / PI: -lari / E: desmădula] (Rar) Desmembrare. desmăduht1 sn [At: MDA. ms / PI: -uri ! E: desmădula] (Rar) Desmembrare. desmăduht2, -ă a [At: MDA ms / PI: ~aţi, -e / E: desmădula] (Rar) Desmembrat2. desmin sn [At: MDENC / PI: —€? / E: fr desmine] (Gig) Aluminosilicat de sodiu şi calciu. întâlnit în unele roci bazice şi în filoanele termale. desmită sf[At: D. MED. / PI: -te / E: fr desmite] (Med) Inflamaţie a unui ligament. \ desmo- [At: DN3 / V: desm-, dezmo- / E: fr desmo-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1 De legătură. 2 Ligament. desmodrom, -ă a [At: MDENC / PI: -e / E: fr desmodrome] (D. un mecanism) La care legăturile dintre elemente asigură o mişcare univoc determinată a oricărui element condus. desmografie sf[ At: D. MED. / V: dez- / PI: ~i/ / E: fr desmographie] (Atm) Descriere a ligamentelor. desmologie sf [At: D. MED. / V: dez- / PI: ~i/ / E: fr desmologie] Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul ligamentelor. desmopatie sf [At: D. MED. / V: dez- / PI: -ii / E: fr desmopathie] (Med) Boală a ligamentelor. des moraliza v vz demoraliza desmoralizare sf vz demoralizare desmoralizat1 sn vz demoralizat1 des moralizat2, ~ă a vz demoralizat2 desmotomie sf[At: DNJ / PI: ~i/ / E: fr desmotomie] (Med) Secţionare chirurgicală a unui ligament. desmotrop, -ă a [At: DN3 / PI: -e I E: fr desmotrope] (D. compuşi) Care prezintă desmotropie. desmotropic,~ă a [At: DNJ / PI: -ici, ~ice / E: fr desmotropique] Care rezultă din desmotropie. desmotropie sf[At: MDENC / PI: ~i/ / E: fr desmotropie] (Big; Chm) Izomerie dinamică în care formele izomere sunt în echilibru, putând fi izolate şi puse în evidenţă ca substanţe chimice. desnatura v vz denatura desnaturaliza v vz denaturaliza desnaturalizare sf vz de naturalizare des naturalizat1 sn vz de naturalizat1 desnaturalizat2, -ă a vz de naturalizat2 desnaturare sfvz denaturare desnaturat1 sn vz denaturat1 desnaturat2, -ă a vz desnaturat2 desnădtjdie sf vz deznădejde desnădejdmt1 sn vz deznădăjduit1 desnădejdmt2, -a a vz deznădăjduit2 desnădejduitor, -oare a vz deznădăjduitor desnăduşi vt [At: MARIAN. V. 124 / Pzi: ~$eA-c / E: des- + năduşi] (Buc; în descântece) A scăpa pe cineva de sufocare. desnăduşire sf [At: MDA ms / PI: -ri / E: desnăduşi] (Buc; în descântece) Scăpare a cuiva de sufocare Si: desnăduşit1. desnăduşit1 sn [At: MDA ms / PI: -uri ! E: desnăduşi] (Buc; în descântece) Desnăduşire. desnăduşit2, -ă a [At: MDA ms / PI: -iţi, -e / E: desnăduşi] (Buc; d. oameni) Care a scăpat de sufocare. desnăuci vt [At: PONTBRIANT, D. / P: -nă-u- / Pzi: -ccsc / E: des-+ năuci] (îvr) A face pe cineva să-şi revină din năuceală. desnăucire sf[At: PONTBRIANT, D. / PI: -ri / E: desnăuci] (îvr) Revenire a cuiva din năuceală Si: desnaucit1. desnăucit1 sn [At: MDA ms / P: -nchu- / PI: -uri / E: desnăucit] (îvr) Desnăucire. desnăucit2, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / P: -nchu- / PI: -iţi, -e / E: desnăuci] (îvr; d. oameni) Care şi-a revenit din năuceală. desnatura vt vz denatura desnaturare sf vz denaturare desnăturat1 sn vz denaturat1 desnăturat2, ~ă a vz denaturat2 desnăturaliza vt vz denaturaliza desnegri [At: GORJAN. H. 1,157/10 / Pzi: -resc l E: des- + (în)n^gn] 1 vr (îvr) A părăsi îmbrăcămintea de doliu. 2 vt (Reg; c.este faţa) A lumina. 3 (Pex) A albi. desnegrire sf[At: MDA ms / PI: -ri / E: desnegri] 1 (îvr) Părăsire a îmbrăcămintei de doliu Si: desnegrit1 (1). 2 (Reg) Luminare la faţă Si: desnegrit1 (2). 3 (Pex) Albire. desnegrit1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: desnegri] 1-2 Desnegrire (1-2). 3 (Pex) Albire. desnegrit2, -ă a [At: MDA ms / PI: -iţi, -e ! E: desnegri] 1 (îvr; d. o persoană) Care a părăsit îmbrăcămintea de doliu. 2 (Reg) Luminat la faţă. 3 (Pex) Albit2. desnegura vt [At: MURNU. O. 228 / Pzi: desnegur / E: des- + (în)neguro] (Rar; c. i. atmosfera) A lumina prin risipirea negurei. desnegurare ş/'[At: MDA ms / PI: -rări / E: desnegura] Luminare a atmosferei prin risipirea negurei Si: desnegurat1. desnegurat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: desnegura] Desnegurare. desnegurat2, -ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: desnegura] (Rar; d. atmosferă) Care s-a luminat prin risipirea negurei. des nerv a vtr [At: HELIADE, O. II. 87 / Pzi: ~vez / E: des- + (e)nerva] 1-2 A (se) slei de puteri Si: a (se) moleşi, desnervare sf [At: COSTINESCU / PI: -vări / E: desnerva] Desnervaţie. desnervat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: desnerva] Desnervaţie. desnervat2, ~ă a [At: BOLLIAC. O. 49 / PI: -aţi, -e / E: desnerva] Sleit de putere Si: slăbit. desnervaţie sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iune i PI: -ii / E: cf desnerva] Slăbiciune (fizică) Si: debilitate, desnervare. desnervaţiune sfvz desnervaţie desnina vt [At: DA ms / S si: dezn- / Pzi: -nez / E: des- + (a)nino] (Mol) 1 A lua un obiect din locul unde este agăţat. 2 A desprinde din locul unde este fixat. desninare sf [At: MDA ms / S si: dez- / PI: -nări / E: desnina] (Mol) 1 Luare a unui obiect din locul unde este agăţat. 2 Desprindere a unui obiect din locul unde este fixat. desninat1 sn [At: MDA ms / S şi: dezn- / E: desnina] 1-2 Desninare (1-2). desninat2, ~ă a [At: MDA ms / S şi: dezn- / PI: -aţi, -e / E: desnina] 1 (Mol; d. obiecte) Care a fost luat din locul unde era agăţat. 2 Desprins din locul unde fixat. desniţa av vz dis-de-dimineată desnobila vtr [At: MDA ms / V: -li / Pzi: -lez / E: des- + (\i\)nobila] 1-4 (A face să-şi piardă sau) a-şi pierde (caracterul nobil sau) statutul nobiliar. 102 DESPĂDURIT2 desnobilare sf [At. HELIADE. PARALELISM. I. 72/7 / V: -lire / Pl: -ri / E: des- + nobilare] 1-2 (îvr) Pierdere (a caracterului nobil sau) a statutului nobiliar Si: desnobilat1 (1-2). (îvr) desnobilitare (1-2). desnobilat1 sn [At: MDA ms / V: -lit / Pl: -uri l E: des nobila] 1-2 Desnobilare (1-2). desnobiht2, -ă a [At: MDA ms / V: -ht! Pl: -aîi, -e / E: desnobila] 1-2 Care şi-a pierdut (caracterul nobil sau) statutul nobiliar. desnobih v vz desnobila desnobihre sfvz desnobilare desnobiht1 sn vz desnobilat1 desnobiht2, ~ă a vz desnobilat2 des nobilitare sf [At: HELIADE. PARALILISM. I. 72/8 / E: des-nobilitare] 1-2 (îvr) Desnobilare (1-2). desnodat1 sn vz deznodat1 desnodat2, a vz deznodat2 desnodămant sn vz deznodământ desobicimii v vz dezobişnui desobişnui v vz dezobişnui desofisticare sf [Al DEX /' Pi: -cari i E: de(sh + sofisticare] Eliminare a sofisticării. desolidariza [At: CAMIL PETRESCU. U. N. 31 / Pzi: -zez / E: fr desolidariser] 1 vr A se despărţi de ideile, atitudinile sau acţiunile unei persoane sau ale unui grup de persoane. 2 vr A nu mai activa solidar cu cineva. 3 vr A rupe legăturile de solidaritate cu cineva. 4 vt A desface o parte dintr-un întreg solidarizat. desolidarizare sf [At: LOVINESCU, C. V. 110 / Pl: -zări / E: desolidariza] 1 Despărţire de ideile, atitudinile sau acţiunile unei persoane sau ale unui grup de persoane Si: (nob) desolidarizat1 (1). 2 încetare de a mai activa solidar cu cineva Si: (nob) desolidarizat1 (2). 3 Rupere a legăturilor de solidaritate cu cineva Si: (nob) desolidarizat1 (3). 4 Desfacere a unei părţi dintr-un întreg solidarizat Si: (nob) desolidarizat1 (4). desolidarizat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: desolidariza] (Nob) 1-4 Desolidarizare (1-4). desolidarizat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -ati, -e / E: desolidariza] 1 Care s-a despărţit de ideile, atitudinile sau acţiunile unei persoane sau ale unui grup de persoane. 2 Care nu mai activează solidar cu cineva. 3 Care a rupt legăturile de solidaritate cu cineva. 4 (D. un întreg solidarizat) Din care s-a desfăcut o parte. desolidifica vr [At: DN-1 / Pzi: de solidific l E: des- + solidifica] (D. lichide) 1 A-şi pierde consistenţa. 2 A redeveni lichid. desolidificare sf [At: DN-1 / Pl: -cări / E: desolidifica] 1 Pierdere a consistenţei Si: (nob) desolidificat1 (1). 2 Revenire la starea lichidă Si: (nob) desolidificat1 (2). desolidificat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri / E: desolidifica) (Nob) 1-2 Desolidificare (1-2). desolidificat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: desolidifica] (D. lichide) 1 Care şi-a pierdut consistenţa. 2 Care a revenit la starea lichidă. desoluţie sfvz disoluţie desolvata vt [At: M. D. ENC. / Pzi: -tez / E: fr desolvater] (Chm) A elimina lichidul reţinut de anumite substanţe prin îmbibare. desolvatare sf[At: LTR2 / Pl: -tări / E: desolvata] (Chm) Eliminare a lichidului reţinut de anumite substanţe prin îmbibare Si: desolvatat1. desolvatat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: desolvata] (Chm) Desolvatare. desolvatat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: desolvata] (Chm; d. substanţe) Din care s-a eliminat lichidul reţinut prin îmbibare. desonorizant, ~ă sn, a [At: DEX2 / Pl: -nţi, -e IE: de(s)- + sonorizant) (Material izolant) care atenuează sau înlătură zgomotul. de sonore sf vz dezonoare desorbţie sf[At: LTR2 / Pl: -ii / E: fr desorbtion] (Chm) îndepărtare a unei substanţe absorbite de pe suprafaţa unui absorbant. desoh vr [At: FRÎNCU-CANDREA. M. 99 / Pzi: -resc / E: net] (Trs) A deranja la stomac. desoiire sf [At MDA ms / Pl: -ri / E: desori] (Trs) Deranjare la stomac Si: de sorit1. desont1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri! E: desori] (Trs) Desorire. desorit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: desori] (Trs) Deranjat la stomac. desosi v vz dejosi desosire sf vz dejosire desosit1 sn vz dejosit1 desosit2, ~ă a vz dejosit2 despacheta vt [At: BARCIANU. V. / Pzi: -rez / E: des- + (în)pacheta după fr depaqiieter] 1 A scoate un obiect din ambalajul în care este împachetat. 2 A deschide un pachet, o ladă pentru a scoate obiectele din interior. . despachetare sf[At: DDRF / Pl: -tari! E: despacheta] 1 Scoatere a unui obiect din ambalajul în care este împachetat Si: despachetat1 (1). 2 Deschidere a unui pachet, a unei lăzi pentru a scoate obiectele din interior Si: despachetat1 (2). despachetat1 sn [At: RESMERIŢĂ, D. / Pl: -uri / E: despacheta] 1-2 Despachetare (1-2). despachetat2,-a a [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -aţi, -e. / E: despacheta] 1 (D. pachete sau ambalaje) Desfăcut. 2 (Pex; d. obiecte ambalate sau împachetate) Scos din ambalaj. despainjem v vz despăienjeni despainjenire sfvz despăienjenire despainjemt1 sn vz despăienjenit1 despainjemt2, ~ă a vz despăienjenit2 despainjina v vz despăienjeni despainjinare sfvz despăienjenire despainjinat1 sn vz despăienjenit1 despainjinat2, ~ă a vz despăienjenit2 despardosi vt [At: AR (1831). 2341 /37 / Pzi: -sesc / E: des- + pardosi] (C.i. străzi sau uliţe pietruite) A scoate pietrele din caldarâm. despardos'ire sf [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -ri / E: despardosi] Scoatere a pietrelor din caldarâmul străzilor sau uliţelor pietruite Si: despardosit1. despardosit1 sn [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -uri / E: despardosi] Despardosire. despardosit2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -iţi, -e / E: despardosi] (îvr; d. străzi, uliţe pietruite) De pe care au fost scoase pietrele. des paritate sfvz disparitate despartare sfvz despărţire desparte v vz despărţi despăduchea vtr [At: ENC. AGR. IV. 373 / Pzi: -chez / E: des- + păduche] 1-2 A (se) curăţa de păduchi. despăducheat1 sn [At: MDA ms /' Pl: -uri ! E: despăduchea] Despăduchere. despăducheat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: despăduchea] Care s-a curăţat de păduchi. despăduchere sf [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -ri ! E: despăduchea] Curăţare de păduchi Si: despăducheat1. despădur'i vt [At: BARCIANU / Pzi: -resc ! E: des- + (ii\)păduri cdp fr deboiser] 1 A tăia în mod neraţional pădurea, fără a lăsa posibilitatea de regenerare. 2 A defrişa. despădurire sf [At PĂCALĂ, M. R. 283 / Pl: -ri / E: despăduri] 1 Tăiere în mod neraţional a pădurii fără posibilitate de regenerare Si: despădurit1 (1). 2 Defrişare. despădurit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: despăduri] 1 Despădurire (1). 2 Defrişare. despădurit2, ~ă a [At: SĂM. II. 394 / Pl: -iţi, -e / E: despăduri] 1 (D. terenuri pe care au fost păduri) De pe care s-au tăiat pădurile în mod neraţional şi fără posibilitate de regenerare. 2 Defrişat2. 103 DESPĂGUBI despăgubi vt [At: LEGIUIRE, 37/14 / V: (înv) dis- / Pzi: ~/?e.sc şi (reg) -bez! E: des- + păgubi] 1-4 A plăti în bani sau în natură pentru o (pagubă ori) stricăciune (făcuta sau) suferită. despăgubire sf[At: (1788) PRAVILA. 56/18 / V: (înv) dis~ / Pl: -ri / E: despăgubi] 1-4 Plată (în bani sau) în natură pentru repararea (unei pagube ori) a unei stricăciuni (provocată de plătitor cuiva sau) suferită de cineva din alte cauze Si: despăgubit1 (1-4). 5 Sumă de bani plătită de către o casa de asigurări unui asigurat pentru repararea unui prejudiciu Si: compensaţie, daună. (înv) disdâunare. 6 (îs) ~ civilă Sumă de bani care se acordă într-un proces penal pentru repararea unui prejudiciu cauzat printr-o infracţiune. 7 (îs; lpl) -ri de război Sumă pe care un stat răspunzător de declanşarea unui război de agresiune este obligat să o plătească statului victimă a agresiunii pentru repararea prejudiciilor cauzate. despăgubit1 sn [At: MDA ms / V: (înv) dis- / Pl: ~uri / E: despăgubi] 1-4 Despăgubire (1-4). despăgubit2, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) dis- / Pl: -iţi, -e / E: despăgubi] 1-8 smf, a (Persoană) care a primit plata în bani sau în natură pentru o (pagubă ori) stricăciune (făcută de plătitor sau) suferită din alte cauze. despăgubitor, -oare [At: GALACTION, O. 614 / Pl: -i, -oare l E: despăgubi + -tor] 1-4 smf, a (Rar) (Persoană) care aduce cuiva o compensaţie (materială sau) morală. despăienjeni [At: SEVASTOS. N. 13 / P: -pă-ien- / V: (reg) -pai-, -ăin-,-ăinjin\. -ăinjina. dispaingăni, dispainjini / Pzi: -nesc şi (reg) -nez / E: des- + păienjeni) \ vt A înlătura păienjenii dintr-un loc. 2-3 vtr (D. ochi) (A face ca privirea să devină sau) a deveni limpede. 4-5 vtr (Pex; d. minte) (A face să devină sau) a deveni clară, astfel încât să înţeleagă uşor. 6 (Mun; d. cer) A se însenina. despăienjenire sf [At: MDA ms / V: (reg) ~pai~, ~ăin~, ~ăinjin~, -ăinjinare, dispaingăn-, dispainjin- / Pl: -ri / E: despăienjeni] 1 înlăturare a păienjenilor dintr-un loc Si: despăienjenit1 (1). 2 Limpezire a privirii ochilor Si: despăienjenit1 (2). 3 Clarificare a minţii, astfel încât să înţeleagă uşor Si: despăienjenit1 (3). 4 (Mun) înseninare a cerului Si: despăienjenit1 (4). despăienjenit1 sn [At: MDA ms / V: (reg) -pai-, -ăin-, ~ăinjin~, ~ăinjinat. dispaingăndispainjin~ / Pl:(nob) -uri / E: despăienjeni] 1-4 Despăienjenire (1-4). despăienjenit2, -ă a [At: UDRESCU. GL. / V: ~pai~, ~ăin~, ~ăinjin~, ~ăinjinat, dispaingăndispainjin~ / Pl: -iţi, -e l E: despăienjeni] 1 Curăţat de păienjeni. 2 (D. ochi) A cărui privire a redevenit limpede. 3 (Pex; d. minte) Care a redevenit clară, astfel încât să înţeleagă uşor. 4 (Mun; d. cer) înseninat2. despăinjina v vz despăienjeni despăinjinare sfvz despăienjenire despăinjinat1 sn vz despăienjenit1 despainjinat2 ~ă a vz despăienjenit2 despăinjeni vtr vz despăienjeni despăinjenire sfvz despăienjenire despăinjenit1 sn vz despăienjenit1 despăinjenit2, ~ă a vz despăienjenit2 despăinjini vtr vz despăienjeni despăinjinire sfvz despăienjenire despăinjinit1 sn vz despăienjenit1 despăinjinit2, ~ă a vz despăienjenit2 despăivăna vt [At: SCRIBAN. D. / V: -ni / Pzi: -nez / E: des- + păivăna] (Ban; Olt; c. e calul) A despriponi. despăivănare sf [At: MDA ms / V: -nire / Pl: -nari / E: despăivăna] (Ban; Olt) Despriponire. despăivănat1 sn [At: MDA ms / V: -nit / PI: -uri / E: despăivăna] (Ban; Olt) Despriponire. despăivănat2, ~ă a [At: POP., ap. ŞIO I. 84 / V: -nit / Pl: ~a//', ~e / E: despăivăna) (Ban; Olt; d. cai) Despriponit2. despăivăni vt vz despăivăna despăivănire sfvz despăivănare. despăivămt1 sn vz despăivănat1 despăivănit2, -ă o vz despăivănat2 despălat sns [At: GORJAN, H. IV. 175/34 / E: de4 + spălat] (îvr; csc) Rufe care au fost spălate. despăna [At: CADE / Pzi: -nez / E: des- + (îm)păna] 1 vt (Mun: c. i. pene, cârpe) A scoate dintr-o spărtură pe care o acopereau. 2 vt (Fig; Mun; c. i. oameni) A sărăci furându-1 puţin câte puţin. 3 vr (Olt; d. pene) A ieşi. 4 vr (Olt; d. îmbrăcăminte) A se descoase. despănaj'e .v/'[At: MDA ms / Pl: -nări / E: despăna] 1 (Mun) Scoatere a unor pene, cârpe etc. dintr-o spărtură pe care o acopereau Si: despănat1 (1). 2 (Fig; Mun) Sărăcire a cuiva furându-l puţin câte puţin Si: despănat1 (2). 3 (Olt) Ieşire a unor pene dintr-o spărtură pe care o acopereau. Si: despănat1 (3). 4 (Olt) Descoasere a îmbrăcăminţii Si: despănat1 (4). despănat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri! E: despăna] 1-4 Despănare (1-4). despănat2, -ă a [At: CIAUŞANU. V. 157 / Pl: -aţi, -e / E: despăna] 1 (Mun) Din care s-au scos penele. 2 (Fig; Mun; d. oameni) Sărăcit2 furându-i-se puţin câte puţin. 3 (Olt; d. îmbrăcăminte) Descusut2. despăi^t, -ă a vz desperat despărăgini vt [At: SĂM. IV. 45 / Pzi: -nesc / E: des- + părăgini] A scoate un teren cultivabil din starea de paragină. despărăginire ş/ [At: MDA ms / Pl: -ri / E: despărăgini] Scoatere din starea de paragină a unui teren cultivabil Si: despârâginit1. despărăginit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: despărăgini] Despărăginire. despărăginit2 -ă a [At: MDA ms / Pi: -iţi, -e / E: despărăgini) (D terenuri cultivabile) Care a fost scos din starea de paragină. des părea vi vz dispărea despărechea vt vz desperechea despărechere sf vz desperechere despărecheat1 sn vz desperecheat1 despărecheat2, -ă a vz desperecheat2 despărinţi vt [At: CANTEMIR, 1.1.1.254 / Pzi: -ţese / E: des- + părinţi (pil părinte)] (îvr) A lipsi copiii de părinţi. despărinţire sf[At: MDA ms / PI: -ri / E: despărinţi] (îvr) Lipsire a copiilor de părinţi. despătinţit, -ă a [At: MDA ms / Pl: ~i//, -e / E: despărinţi) (îvr; d. copii) Care sunt fără părinţi. despărtare sf [At: DLR / Pl: -tări / E: ctm despărţi + depărtare] Despărţire. despărţanie sf vz despărţenie despărţare sfvz despărţire despărţământ sn [At: RUS, 1.1. 197/15 / V: ~ţim~ / Pl: -minte şi (înv) -uri / E: despărţi + -amant) (înv) 1-5 Despărţire (10-14). 6 Detaşament militar Si: (înv) despărţitură (60). 7 (Big) Diviziune a regnului vegetal sau animal. 8 (Rar) Parte. 9 Loc izolat. 10 (Reg) Sept. despărţeală sf [At: CORESI. EV. 342 / Pl: -e]i / E: despărţi + -eaJă] 1-5 Despărţire (1-4,6). 6 (Mat) împărţire. 7 Clasificare. 8-9 Despărţire (16-17). 10 (Fig) învrăjbire. 11 Bifurcare. 12 Despicare. 13-14 Despărţire (21-22). 15 Desfacere. 16 Rupere. 17 Despărţire (25). 18 Deosebire. 19-28 Despărţire (27-36). 29 Divorţ. 30-40 Despărţire (38-48). 41 (înv; pex) Parte. 42 (îvr) Subdiviziune. 43-50 Despărţire (52-59). despărţenie sf [At: (a. 1675) GCR I. 218/7 / V: (îrg) dispărţănie, (reg) ~ţan~> dispărţănie, dis- i Pl: -ii / E: despărţi + -enie] 1-5 Despărţire (1-4,6). 6 (Mat) împărţire. 7 Clasificare. 8-9 Despărţire (16-17). 10 (Fig) învrăjbire. 11 Bifurcare. 12 Despicare. 13-14 Despărţire (21-22). 15 Desfacere. 16 Rupere. 17 Despărţire (25). 18 Deosebire. 19-28 Despărţire (27-36). 29 Divoiţ. 30-40 Despărţire (38-48). 41 (înv; pex) Parte. 42 (îvr) Subdiviziune. 43-50 Despărţire (52-59). 51 (înv) Distanţă. despărţi [At: PSALT. HUR. 39v/8 / V: (înv) ~per~, (îvr) dis- / Pzi: -part şi (înv) -ţese / E: ml *dispartire] 1 vt (C. i. un tot) A face să-şi piardă coeziunea. 2 vt (C. i. un întreg) A descompune. 3 vt (C.i. un întreg 104 DESPĂRŢIT2 A divide. 4 vt (C. i. componente) A separa. 5 vt (C. i. componente) A îndepărta. 6 vt (Mat; îvr) A împărţi. 7 vr A se clasifica. 8 vr (Fig; îe) A se ~ sufletul de trup A muri. 9 vr (Reg; îe) A i se - inima A i se rupe inima Vz rupe. 10 vr (D. drumuri, râuri) A se bifurca. 11 vr (Pan) A avea evoluţii diferite. 12-13 vtr (înv; d. părţi simetrice ale unui ansamblu) A (se) îndepărta temporar. 14-15 vtr (Fig) A (se) învrăjbi. 16 vt (înv) A despica. 17 vt (C. i. elemente de aceeaşi natură) A desprinde. 18-19 vtr (C. i. elemente de aceeaşi natură) A (se) izola dintr-un tot. 20 vt A desface. 21-22 vtr A (se) rupe. 23-24 vtr (C. i. elemente identice sau diferite) A (se) îndepărta. 25-26 vtr (Pan) A (se) deosebi. 27 vr (Fig) A renunţa la ceva. 28-29 vr A înceta de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv. 30-31 vr A pleca în altă parte (temporar sau) definitiv. 32 vr (înv; îe) A se ~dintr-această viaţă sau din lumea aceasta A muri. 33-36 vtr (Spc) A (se desface sau) a face să se desfacă dintr-o încăierare, dintr-o luptă etc., (fiinţe sau) grupuri de fiinţe Si: a despreima (6-9). 37-39 vr (D. persoane de sex opus) A înceta (de a se mai iubi sau) (de a avea relaţii sexuale ori) de a mai convieţui. 40 vr (D. soţi) A divorţa. 41 vr (D. soţi) A se separa. 42-44 vt (C. i. persoane de sex opus) A face (să nu se mai iubească sau) (să nu mai aibă relaţii sexuale ori) să nu mai convieţuiască împreună Si: a despreima (1-3). 45-46 vr (C. i. soţi) A face (să divorţeze sau) să se separe Si: a despreima (4-5). 47 vt (înv; c. i. legături matrimoniale) A desface. 48-49 vr A renunţa la o (credinţă sau) convingere. 50 vt (C. i. un spaţiu). A împărţi prin interpunerea a ceva. 51 vt A servi ca linie de demarcaţie între două spaţii. 52-53 vt (C. i. fiinţe) A împiedica (să mai intre în contact nemijlocit sau) să mai comunice, prin ceva care se interpune. 54-55 vt (A îndepărta printr-un interval de timp de un eveniment sau) a servi ca moment de demarcaţie în timp. 56 vt (înv) A ţine departe. 57-58 vtr A (se) delimita de cineva sau de ceva. 59-60 vtr A (se) constitui ca o separaţie de restul indivizilor. 61 vt (Rar) A desluşi cu privirea. despărţiţii, ~â a [At: VAHMANN, M. 19/12 / PI: ~i, ~e / E: despărţi + -bil] (îvr) Divizibil. despărţiciune sf[At: DOSOFTEI, V. S. februarie 72v/22 / PI: ~ni / E: despărţi + -dune] 1-5 Despărţire (1-4,6). 6 (Mat) împărţire. 7 Clasificare. 8-9 Despărţire (16-17). 10 (Fig) învrăjbire. 11 Bifurcare. 12 Despicare. 13-14 Despărţire (21-22). 15 Desfacere. 16 Rupere. 17 Despărţire (25). 18 Deosebire. 19-28 Despărţire (27-36). 29 Divorţ. 30-40 Despărţire (38-48). 41 (înv; pex) Parte. 42 (îvr) Subdiviziune. 43-50 Despărţire (52-59). despărţime ş/'[At: CONACHI. P. 272 / PI: ~mi / E: despărţi + -ime] (îvr) Discontinuitate. despărţimânt sn vz despărţământ despărţire sf[At: CORESI. EV. 205 / V: (rar) ~ţare (înv) ~per~> (îvr) dis~, (reg) ~partere / PI: ~ri / E: despărţi] 1 Pierdere a coeziunii unui tot Si: (înv) despărţeală (1), despărţenie (1). despărţiciune (1), despărţit1 (1 ), despărţitură (1). 2 Descompunere a unui întreg Si: (înv) despărţeală (2). despărţenie (2). despărţiciune (2), despărţit1 (2). despărţitură (2). 3 Dividere a unui întreg Si: (înv) despărţeală (3), despărţenie (3). despărţiciune (3). despărţit1 (3). despărţitură (3). 4 Separare a componentelor unui tot Si: despărţeală (4), despărţenie (4), despărţiciune (4), despărţit1 (4). despărţitură (4). 5 (îvr; îs) Semnele ~irii Semne de punctuaţie. 6 îndepărtare a componentelor ale unui tot Si: despărţeală 65). despărţenie (5), despărţiciune (5). despărţit1 (5). despărţitură (5). 7 (înv) Categorie. 8 (Mat) împărţire. 9 Clasificare. 10-11 (înv) Circumscripţie (poliţienească sau) administrativă Si: despărţământ (1-2). 12-13 (înv; pex) Local unde erau instalate birourile unei despărţiri (10-11) Si: (înv) despărţământ (3-4). 14 (înv) Grupă militară Si: (înv) despărţământ (5). 15 (îe) ~ a sufletului de trup Moarte. 16 (Pan) Evoluare în mod diferit Si: (înv) despărţeală (8). despărţenie (8), despărţiciune (8). despărţit1 (8). despărţitură (8). 17 (înv) îndepărtare temporară a unor părţi simetrice ale unui ansamblu Si: (înv) despărţeală (9). despărţenie (9)ulespărţiciune (9),despărţit1 (9). despărţitură (9). 18 (Fig) învrăjbire. 19 Bifurcare. 20 Despicare. 21 Desprindere a unui element de altele de aceeaşi natură Si: (înv) despărţeală (13). despărţenie (13). despărţiciune (13), despărţit1 (13). despărţitură (13). 22 Izolare a unui element dintr-un tot Si: (înv) despărţeală (14). despărţenie (14), despărţiciune (14). despărţit1 (14). despărţitură (14). 23 Desfacere. 24 Rupere. 25 îndepărtare a unor elemente identice sau diferite Si: (înv) despărţeală (17), despărţenie (17). despărţiciune (17). despărţit1 (17). despărţitură (17). 26 Deosebire. 27 Renunţare la ceva Si: despărţeală (19). despărţenie (19), despărţiciune (19). despărţit1 (19), despărţitură (19). 28-29 încetare de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărţeală (20-21), despărţenie (20-21). despărţiciune (20-21). despărţit1 (20-21). despărţitură (20-21). 30-31 Plecare în altă parte (temporar sau) definitiv Si: (înv) despărţeală (22-23), despărţenie (22-23), despărţiciune (22-23), despărţit1 (22-23), despărţitură (22-23). 32-33 (Spc) Desfacere dintr-o încăierare a unor (fiinţe sau) grupuri de fiinţe Si: (înv) despărţeală (24-25). despărţenie (24-25). despărţiciune (24-25). despărţit1 (24-25), despărţitură (24-25), despreunare (5-6), despreunat1 (5-6). 34-36 încetare (de a se mai iubi sau) (de a avea relaţii sexuale ori) de a mai convieţui cu cineva Si: (înv) despărţeală (26-28), despărţenie (26-28), despărţiciune (26-28), despărţit1 (26-28), despărţitură (26-28). 37 Divorţ. 38 Separare a unor soţi Si: (înv) despărţeală (30). despărţenie (30), despărţiciune (30), despărţit1 (30), despărţitură (30), despreunare (1), despreunat1 (1). 39-41 Provocare (a încetării iubirii a două persoane sau) (a relaţiilor sexuale dintre ele ori) (a convieţuirii lor) Si: (înv) despărţeală (31-33), despărţenie (31-33), despărţiciune (31-33). despărţit1 (31-33), despărţitură (31-33). despreunare (2-4). despreunat1 (2-4). 42 Desfacere a unor legături matrimoniale Si: (înv) despărţeală (34). despărţenie (34). despărţiciune (34), despărţit1 (34). despărţitură (34). 43-44 Renunţare (la o credinţă religioasă sau) la o convingere Si: (înv) despărţeală (35-36). despărţenie (35-36). despărţiciune (35-36). despărţit1 (35-36). despărţitură (35-36). 45 împărţire a unui spaţiu prin interpunerea a ceva Si: (înv) despărţeală (37), despărţenie (37), despărţiciune (37), despărţit1 (37), despărţitură (37). 46 Servire ca Imită de demarcaţie între două spaţii Si: despărţeală (38), despărţenie (38), despărţiciune (38). despărţit1 (38), despărţitură (38). 47-48 (înv) Parte despărţită (a unei încăperi sau) a unui dulap Si: (înv) despărţeală (39-40). despărţenie (39-40). despărţiciune (39-40). despărţit1 (39-40), despărţitură (39-40). 49 (înv; pex) Parte. 50 (îvr) Subdiviziune. 51 (îvr) Capitol. 52-53 împiedicare a două fiinţe (de a mai intra în contact nemijlocit sau) de a mai comunica, prin ceva care se interpune Si: (înv) despărţeală (43-44), despărţenie (43-44), despărţiciune (43-44). despărţit1 (43-44). despărţitură (43-44). 54 îndepărtare a unor persoane printr-un interval de timp de un eveniment Si: (înv) despărţeală (45), despărţenie (45). despărţiciune (45), despărţit1 (45), despărţitură (45). 55 Servire ca moment de demarcaţie în timp Si: (înv) despărţeală (46). despărţenie (46), despărţiciune (46). despărţit1 (46), despărţitură (46). 56 (înv) Ţinere la distanţă Si: (înv) despărţeală (47), despărţenie (48). despărţiciune (48), despărţit1 (48). despărţitură (48). 57-58 Delimitare (de cineva sau) de ceva Si: (înv) despărţeală (49-50), despărţenie (49-50). despărţiciune (49-50). despărţit1 (49-50), despărţitură (49-50). 59 Constituire a unei separaţii faţă de restul indivizilor Si: (înv) despărţeală (51). despărţenie (51). despărţiciune (51). despărţit1 (51). despărţitură (51). 60 (îvr) Desluşire cu privirea. despărţit1 sn [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ~per~, (îvr) dis~ I PI: ~uri / E: despărţi] 1-5 Despărţire (1-4,6). 6 (Mat) împărţire. 7 Clasificare. 8-9 Despărţire (16-17). 10 (Fig) învrăjbire. 11 Bifurcare. 12 Despicare. 13-14 Despărţire (21-22). 15 Desfacere. 16 Rupere. 17 Despărţire (25). 18 Deosebire. 19-28 Despărţire (27-36). 29 Divorţ. 30-40 Despărţire (38-48). 41 (înv; pex) Parte. 42 (îvr) Subdiviziune. 43-50 Despărţire (52-59). 51 (Mat; îvr) Deîmpărţit. 52 (îs) ~ul oilor Desfacere a tovărăşiei de stână toamna, când se împart proprietarilor oile şi produsele lor. despărţit2, ~ă a [At: (a. 1773) IORGA. S. D. XII. 88 / V: (înv) ~per~, (îvr) dis~ / PI: ~iţi, ~e / E: despărţi] 1 (D. un tot) Care şi-a pierdut coeziunea. 2 (D. un întreg) Care a fost descompus. 3 (D. un întreg) Care DESPĂRŢITIV s-a divizat. 4 (D. părţi componente) Care s-a separat. 5 (D. părţi componente) Care s-a îndepărtat. 6 (Mat; îvr; d. un număr) împărţit2. 7 Clasificat2. 8 (D. râuri, drumuri etc.) Bifurcat2. 9 (Pan) Care are origine comună şi evoluţii diferite. 10 (îvr; d. părţi simetrice ale corpului) Care se îndepărtează temporar. 11 (Fig) învrăjbit2. 12 (înv) Despicat2. 13 Desprins de alte elemente de aceeaşi natură. 14 (D. elemente) Izolat dintr-un tot. 15 Desfăcut2.16 Rupt2.17 (D. elemente identice sau diferite) îndepărtat2. 18 (Pan) Deosebit2. 19-21 (D. oameni) Care a renunţat (la un obiect,) (ia o credinţă religioasă sau) la o convingere. 22-23 (D. oameni) Care au încetat de a mai fi împreună (temporar sau) definitiv. 24-25 (D. oameni) Care a plecat în altă parte (temporar sau) definitiv. 26-27 (Spc; d. fiinţe) Care (s-a desfăcut sau) a fost făcut să se desfacă dintr-o luptă, încăierare etc. Si: (înv) despreiuiat2 (9-10). 28-29 (D. iubiţi) Care (nu se mai iubesc sau) au fost făcuţi să nu se mai iubească Si: (înv) despreiuiat2 (1-2). 30-31 (D. amanţi) Care (nu mai au sau) au fost făcuţi să nu mai aibă relaţii sexuale împreună Si: (înv) despreiuiat2 (3-4). 32-33 (D. soţi) Care (nu mai convieţuiesc sau) au fost făcuţi să nu mai convieţuiască Si: (înv) despreunat2 (5-6). 34-35 (D. soţi) Care (au divorţat sau) au fost făcuţi să divorţeze Si: (înv) despreiuiat2 (7-8). 36 (înv; d. legături matrimoniale) Desfăcut2.37-38 (D. un spaţiu) Segmentat (prin interpunerea a ceva sau) printr-o linie de demarcaţie. 39-40 (D. fiinţe) împiedicat (să mai intre în contact nemijlocit sau) să mai comunice, prin ceva care se interpune. 41-42 îndepărtat (printr-un interval de timp sau) printr-un moment de demarcaţie în timp. 43 (înv) Ţinut deoparte. 44-45 Delimitat (de cineva sau) de ceva. 46 Constituit ca o separaţie de restul indivizilor. 47 (înv) Desluşit cu privirea. despărţitiv, ~ă a [At: SFC IV, 91 / Pl: ~e / E: despărţit + -iv] 1 (înv; îs) Numeral ~ Numeral fracţionar. 2 (înv; îs) Semn - Semn de punctuaţie. despărţitor, -oare [At: CANTEMIR. I. I. I. 240 / Pl: -oare / E: despărţi + -tor] 1 a Care face un tot să-şi piardă coeziunea. 2 a Care descompune 1111 întreg. 3 a Care divizează o unitate. 4 a Care separă în părti componente. 5 a Care îndepărtează părţile unui întreg. 6 sn (Mat; înv) împărţitor. 7-8 smf, a (Fig) învrăjbitor. 9 a (înv) Despicător. 10 sn (Ccr) Unealtă cu care se despică ceva. 11 a Care desprinde un element de altele de aceeaşi natură. 12 a Care izolează elemente ale unui tot. 13-14 sn, a Desfăcător. 15 a Care rupe o parte din ceva. 16 a Care îndepărtează elemente identice sau diferite. 17 a (Pan; înv) Care deosebeşte. 18-19 smf a (Persoană) care face pe cineva să renunţe (la un obiect,) (la o credinţă religioasă sau) la o convingere. 20-21 smf, a (Persoană) care face alte persoane să nu mai fie împreună (temporar sau) definitiv. 22-23 smf, a (Persoană) care face pe cineva să plece în altă parte (temporar sau) definitiv. 24-35 smf a (Spc) (Persoană) care face nişte fiinţe să se desfacă dintr-o luptă. încăierare. 26-27 smf, a (Persoană) care face iubiţii să 1111 se mai iubească. 28-29 smf, a (Persoană) care face amanţii să 1111 mai aibă relaţii sexuale împreună. 30-31 smf a (Persoană) care face soţii (să 1111 mai convieţuiască sau) să divorţeze. 32-33 smf a (înv) (Persoană) care desface relaţii matrimoniale. 34-35 a Care segmentează un spaţiu (prin interpunerea a ceva sau) printr-o linie de demarcaţie. 36 sn (Ccr) Gard. 37 sn (Ccr) Zid. 38 sf(Ccr) Linie de demarcaţie Si: (înv) despărţi turci (58). 39-40 a Care împiedică fiinţe (să mai intre în contact sau) să mai comunice, prin interpunerea a ceva. 41-42 a Care desparte (printr-un interval de timp sau) printr-un moment de demarcaţie. 43 a (înv) Care ţine deoparte. 44 a (înv) Care delimitează. 45 a (îs) ~ de lan Organ al maşinilor agricole de recoltat destinat separării de restul lanului a plantelor care urmează să fie tăiate. 46 a Care constituie pe cineva ca o separaţie de restul indivizilor. 47 a (înv) Care desluşeşte. despărţitură sf [At. CORESI, L. 349/20 / V: dis-! Pl: -ri / E: despărţi + -turci] 1-5 Despărţire (1-4,6). 6 (Mat) împărţire. 7 Clasificare. 8-9 Despărţire (16-17). 10 (Fig) învrăjbire. 11 Bifurcare. 12 Despicare. 13-14 Despărţire (21-22). 15 Desfacere. 16 Rupere. 17 Despărţire (25). 18 Deosebire. 19-28 Despărţire (27-36). 29 Divorţ. 30-40 Despărţire (38-48). 41 (înv; pex) Parte. 42 (îvr) Subdiviziune. 43-50 Despărţire (52-59). 51 (Spc) încăpere. 52 (Spc; înv) Locuinţă. 53 (Spc) Raft. 54 (Spc; înv) Cameră a stomacului la rumegătoare. 55 (Spc; reg) Grămadă. 56 (Spc) Hotar. 57 (Spc) Gard. 58 Despărţitoare (45). 59 (înv) Construcţie improvizată care separă ceva. 60 (înv) Despărţământ (6). 61 (Reg) Sept. despăşi vt [At: MARIAN. NA. 337 /' Pzi: -şese / E: des- + păşi] (în superstiţii) A trece înapoi după ce s-a păşit peste 1111 copil, ca să nu înceteze de a creşte. despăşlre sf [At MDA ms / Pl: -ri / E: despăşi] (în superstiţii) Trecere înapoi după ce s-a păşit peste un trup de copil, ca să nu înceteze de a creşte Si: des păşit1. despăşit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: despăşi) (în superstiţii) Despăşire. despăşit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: despăşi] (în superstiţii; d. copii) Peste care s-a trecut înapoi după ce a fost păşit, ca să 1111 înceteze de a creşte. despătură vt vz despături despăturare sfv z despăturire despăturat1 sn vz despăturit1 despăturit2, -ă ci vz despăturit2 despături vt [At: BUDAI-DELEANU. LEX. i V. -ra /' Pl: -resc i E: des- + (îm)pături) 1-3 (C. i. hârtie, pânză etc.) A desface după ce a fost (împăturit). (îndoit sau) mototolit. 4 (Trs; c. i. paie) A desface din snop. despăturire sf [At LB /V: -rare / Pl: -ri / E: despături] 1-3 Desfacere a unei hârtii, pânze etc. ce a fost (împăturită). (îndoită sau) mototolită Si: despăturit1 (1-3). 4 (Trs) Desfacere a paielor din snop Si: despăturit1 (4). despăturit1 sn [At: MDA ms / V: -rat / Pl: (rar) -uri / E: despături] 1-4 Despăturire (1-4). despăturit2, ~ă a [At: LB / V: -rat / Pl: -iţi, -e / E: despături] 1-3 (D. o hârtie, o pânză etc.) Desfăcut după ce a fost (împăturit), (îndoit sau) mototolit. 4 (Trs; d. paie) Care a fost desfăcut din snop. despânteca vt vz despinteca despântecare sfvz despintecare despântecat1 sn vz despintecat1 despântecat2, ~ă a vz despintecat2 despecetlui 'vt [At: NECULCE, L. 34 / V: dis~ / Pzi: -esc / E: des- + pecetlui) (îvr) 1-2 A rupe pecetea (1) (unui document sau) unei scrisori, pentru a desface şi a citi. 3-4 (Pex) A deschide (o intrare încuiată sau) un capac sigilat. despecetluire sf[At: LB / V: dis- / Pl: -ri / E: despecetlui] (îvr) 1-2 Rupere a pecetei (1) (unui document sau) unei scrisori, pentru a desface şi a citi Si: despecethiit1 (1-2). 3-4 (Pex) Deschidere (a unei intrări încuiate sau) a unui capac sigilat Si: despecethiit1 (3-4). despecetluit1 sn [At: CAMILAR, N. II. 369 / V: dis- / PI: (rar) -uri / E: despecetlui] (îvr) 1-4 Despecetluire (1-4). despecetluit2, ~ă a [At: (a. 1582) ŞINCAI. HR. II 236/57 V: dis- / Pl: -iţi, -e / E: despecetlui] (îvr) 1 (D. documente, scrisori etc.) Căruia i s-a rupt pecetea pentru a fi desfăcut şi citit. 2 (D. intrări încuiate) Descuiat şi deschis. 3 (D. capace sigilate) Desigilat şi desfăcut. de specializare sf [At: DEX / P: -ci-a- / Pl: -zări / E: de(s)- + specializare] Pierdere a specializării. despedeca vt vz despiedica despedecare sf vz despiedicare despedecat1 sn vz despiedicat1 despedecat2, -ă a vz despiedicat2 despedica vt vz despiedica despedicare sf vz despiedicare despedicat1 sn vz despiedicat1 despedicat2, -ă a vz despiedicat2 despensariu sn vz dispensar despera [At: KOGĂLNICEANU. S. 215 / V: dis- / Pzi: -per şi (îrg) -rez / E: lat desperare] 1-2 vi A pierde orice speranţă (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situaţii Si: a se descuraja. a deznădăjelui. 3-4 vt A face pe cineva să despere (1-2). 5-6 vtr A (se) exaspera. 106 DESPICAT2 desperând, ~ă a vz desperant desperant, ~ă a [At: LM / V: ~nd / PI: -//[/, ~e / E: despera + -ant\ Cai'e duce la desperare Si: dezesperant. deznădăjduitor. desperanţă sf[At: BĂLCESCU. M. V. 22 / PI: -ţe / E: it disperanza] (înv) 1-2 Desperare (7-8). desperare sf[At: I. GOLESCU, C., ap. Da ms / V: dis~ / PI: -rări / E: despera] 1-2 Pierdere a oricărei speranţe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situaţii Si: desperat1 (1-2), desperaţie (1-2). 3-4 Aducere a cuiva în stare de desperare (1-2) Si: desperat1 (3-4), desperaţie (3-4). 5-6 (Ajungere sau) aducere a cuiva în stare de exasperare Si: desperat1 (5-6), desperaţie (5-6). 7-8 Stare sufletească apăsătoare, specific umană, caracterizată prin pierderea oricărei speranţe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situaţii Si: deznădejde. (înv) desperanţă (1-2), desperaţie (7-8). 9 (îlav) Cu ~ în mod deznădăjduit. 10 (îal) Din toate puterile Si: aprig. tare. 11 (îlav) In ~ (de cauză) într-o situaţie fără ieşire. 12 (îlav) La - în cel mai înalt grad. 13 (îe) A duce pe cineva la - A face pe cineva să-şi piardă nădejdea. 14 (îae) A exaspera. desperat1 sn [At: MDA ms / V: dis~ / PI: (rar) ~uri / E: despera] 1-6 Des parare (1-6). desperat2, ~ă [At: (a.l817) IORGA, S. D. XII. 173 / V: dis~ / PI: -aţi, -e / E: despera] 1-4 smf, a (Persoană) care şi-a pierdut orice speranţă în (rezolvarea sau) îndreptarea unei situaţii Si: deznădăjduit. 5-8 smf a (Persoană) care a fost adusă la desperare (1-2). 9-10 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă desperare (7-8). 11-12 a (D. manifestări ale oamenilor) Care este cauzat de desperare (7-8). 13-14 a (D. situaţii) Care este fără soluţie şi provoacă desperare (7-8). desperaţie sf[At: DEX / PI: -ii / E: it desperatio] 1-8 Desperare (1-8). desperător, -oai'e a [At: HELIADE. O. II, 381 / PI: -i, -oare / E: despera + -tor] (înv) 1-2 Care trezeşte desperare (7-8). desperechea vt [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: -diez / E: des- + (lm)perechea] 1 A face două obiecte de acelaşi fel să nu mai formeze o pereche Si: a despărţi. 2 (Pex) A descompleta un număr de lucruri care formează o serie. desperecheare sfvz desperechere desperecheat1 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri! E: desperechea] 1-2 Desperechere (1-2). desperecheat2, -ă a [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie. 181732 / PI: -aţi, -e / E: desperechea] 1 (îvr; d. păreri) Divergent. 2 (D. obiecte care formează o pereche) Detaşat de perechea sa. 3 (D. obiecte dintr-o serie) Disparat. 4 (D. obiecte dintr-o serie) Izolat. 5 (Pex; d. idei) Fără legătură de sens. desperechere sf[At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) -cheare / PI: -ri / E: desperechea] 1 Despărţire a două obiecte de acelaşi fel care formau o pereche Si: desperecheat1 (1). 2 Descompletare a unui număr de obiecte care formau o serie Si: desperecheat1 (2). despersiune sf vz dispersie despersonaliza v vz depersonaliza despersonalizare sfvz depersonalizare despersonalizat1 sn vz depersonalizat1 despersonalizat2, ~ă a vz depersonalizat2 de sper ţi vtr vz despărţi desperţire sf vz despărţire desperţit1 sn vz despărţit1 desperţit2, ~ă a vz despărţit2 despetrifica vtr [At: RETEGANUL, P. IV, 12 / Pzi: -trific / E: des- + petrifica] 1-2 (Rar; d. fiinţe) (A face să revină sau) a reveni din starea de stană de piatră în cea normală Si: a despietri (1-2). despetrificare sf [At: MDA ms / PI: -cari / E: despetrifica] (Rar) 1 Transformare a unei fiinţe din stare de piatră în stare normală Si: despetrificat1 (1), despietrire (1 ).despietrit1 (1). 2 Revenire a unei fiinţe din starea de stană de piatră în cea normală Si: despetrificat1 (2). despietrire (2), despietrit1 (2). despetrificat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: despetrifica] (Rar) 1-2 Despetrificare (1-2). despetrificat2, ~ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -el E: despetrifica] 1-2 (D. fiinţe) (Care a fost făcut să revină sau) care a revenit din starea de stană de piatră în cea normală Si: despietrit2 (1-2). despica [At: PSALT. (1651), 261710 /V: (îrg) dis~, (reg) deşp~ / Pzi: -pic / E: ml *despicare] 1-2 vt (C. i. obiecte dure) A desface în două sau mai multe bucăţi, de-a lungul (sau, rar, de-a latul), cu ajutorul unui obiect ascuţit, dur Si: a crăpa, a sparge, a tăia. 3 vt (îe) A ~ firul în patru A cerceta ceva cu minuţiozitate exagerată. 4 vt (Fig) A fi chinuit de o durere insuportabilă. 5 vr A se sparge în bucăţi, ca şi cum ar fi fost despicat (1). 6-7 vt (Rar; c. i. îmbrăcăminte) A (se) sfâşia de-a lungul. 8 vt (Asr; c. i. trupuri, came) A spinteca printr-o tăietură lungă şi adâncă Si: (înv) a despinteca (1). 9 vr (D. pământ) A forma o falie adâncă. 10 vr (înv; îe) A se ~ de ziuă A se ivi zorile. 11 vt (îvr; d. ape) A face să se despartă în două, lăsând la mijloc uscatul. 12 vt (Rar; c. i. părţi simetrice ale unui tot) A desface. 13 vr (Pop; d. muguri, boboci) A se deschide şi a începe să înflorească. 14 vt (înv; c. i. terenuri) A delimita în loturi. 15 vt (îvr; c. i. atomi) A descompune în particule mai mici. 16 vr (îvr; d. arbori) A se ramifica. 17 vt A învinge rezistenţa aerului sau a apei şi a înainta rapid. 18 vt (Fig) A pătrunde cu mintea dincolo de aparenţe. despicai'e sf[ At J. CIHAC. I. N. 342/11 / V: (îrg) dis^, (reg) ~deşp~ / PI: -cari / E: despica] 1-2 Desfacere a unor obiecte dure în două sau mai multe bucăţi, de-a lungul (sau, rar. de-a latul), cu ajutorul unui obiect ascuţit, dur Si: crăpare. crăpat1, despicat1 (1-2). despicătură (1-2). spargere., spart1, tăiere, tăiat1. 3-4 (Teh) Desfacere (manuală sau) mecanizată a lemnului paralel cu fibrele lemnoase, pentru a obţine scânduri, doage, şindrilă etc. 5 (îe) ~a firului în patru Cercetare exagerat de minuţioasă. 6 (Fig) Chinuire printr-o durere insuportabilă Si: despicat1 (3). 7 Spargere de la sine în bucăţi a unui obiect, ca şi cum ar fi despicat de cineva Si: despicat1 (4), despicăitură (3). 8-9 Sfâşiere de-a lungul (de la sine sau) de către cineva a unui obiect de îmbrăcăminte Si: despicat1 (5-6), despicăitură (4-5). 10 (Asr) Spintecare a unui trup sau a cărnii printr-o tăietură lungă şi adâncă Si: despicat1 (7), despicăitură (6), (înv) despintecare (1), despintecat1 (1). 11 Formare a unei falii adânci în pământ Si: despicat1 (8). despicăitură (7). 12 (îvr) Despărţire a apelor în două, lăsând la mijloc uscatul Si: despicat1 (9), despicătură (8). 13 Desfacere a unui obiect format din părţi simetrice Si: despicat1 (10), despicătură (9). 14 (Pop) Deschidere a mugurilor sau a bobocilor plantelor Si: despicat1 (11). despicătură (10). 15 (înv) Delimitare a unor loturi pe un teren Si: despicat1 (12). 16 (îvr) Descompunere a atomilor în particule Si: despicat1 (13). 17 Ramificare a arborilor Si: despicat1 (14), despicătură (11). 18 învingere a rezistenţei aerului sau apei şi înaintare rapidă Si: despicat1 (15). 19 (Fig) Pătrundere cu mintea dincolo de aparenţe Si: despicat1 (16). 20 (Ind) Şpăltuire. despicat1 sn [At: PAMFILE, I. C. 125 / V: (îrg) dis~, (reg) deşp~ / PI: (rar) -uri / E: despica] 1-16 Despicare (1-2, 6-19). despicat2, ~ă a [At: CANTEMIR. I.I.I, 113/V: (îrg) dis~, (reg) deşp~ / PI: -aţi, -e / E: despica] 1-2 (D. obiecte dure) Desfăcut în doua sau mai multe bucăţi, de-a lungul (sau, rar, de-a latul), cu ajutorul unui obiect ascuţit, dur. 3-4 (Teh; d. lemn) Desfăcut (manual sau) mecanizat paralel cu fibra lemnoasă, pentru a obţine scânduri, doage, şindrilă etc. 5 (Fig) Chinuit de o durere insuportabilă. 6 (D. obiecte) Spart de la sine în bucăţi, ca şi cum ar fi despicat de cineva. 7-8 (D. obiecte de îmbrăcăminte) Sfâşiat de-a lungul (de la sine sau) de către cineva. 9 (Asr; d. trupuri, carne) Spintecat printr-o tăietură lungă şi adâncă Si: (înv) despintecat2 (1). 10 (D. pământ) Crăpat, formând o falie adâncă. 11 (îvr; d. ape) Despărţit în două. lăsând la mijloc uscatul. 12 (D. obiecte) Desfăcut în părţile simetrice din care este format. 13 (Pop; d. muguri, boboci) Deschis, începând să înflorească. 14 (înv; d. terenuri) împărţit în loturi. 15 (îvr; d. atomi) Descompus în particule. 16 (D. arbori) Ramificat2.17 (D. aer, apă) A cărui rezistenţă este învinsă şi prin care se înaintează rapid. 18 (Fig) Pătruns cu mintea dincolo de aparenţe. 19 (Ind) Şpăltuit2. 20 (D. îmbrăcăminte) 107 DESPICĂTOR Care are o despicătură din croială. 21 (Reg; d. culoarea părului) înspicat2. 22 (Reg; d. voce) Răspicat2. despicător, -oare [At: CANTEMIR. I. I. II. 289 / V: (îrg) dis-, (reg) deşp~ / Pl: -i, ~oare / E: despica + -tor] 1-4 smf, a (Persoană) care desface obiecte dure în două sau mai multe bucăţi, de-a lungul (sau. rar, de-a latul), cu ajutorul unui obiect ascuţit, dur. 5-6 smf(Teh) Muncitor care desface, (manual sau) mecanizat, lemnul în lungul fibrei lemnoase, pentru a obţine scânduri, doage, şindrile etc. 7-8 smf, a (Persoană) care sfîşie de-a lungul un obiect de îmbrăcăminte. 9-10 smf, a (Asr) (Persoană) care spintecă un trup sau carne printr-o tăietură lungă şi adâncă Si: (îvr) despintecător (1-2). 11 smf (îvr) Chirurg. 12 smf (Arg) Asasin. 13 sn Pană de despicat (1). 14-15 smf, a (Persoană) care desface un obiect în părţile simetrice din care e format. 16-17 smf a (înv) (Persoană) care împarte un teren în loturi. 18 sn Instrument pentru despicarea portaltoiului gros pentru introducerea altoiului în despicătură. 19-20 snf, a (Vehicul) care învinge rezistenţa aerului sau apei şi înaintează rapid. 21-22 smf, a (Fig) (Persoană) care pătrunde cu mintea dincolo de aparenţe. 23 smf (Ind) Şpăltuitor. despicătură sf [At. DOSOFTEI, V. S. octombrie, 74727 /V: (îrg) dis-(reg) deşp~ / Pl: -ri / E: despica + -tură] 1-11 Despicare (1-2,7-14,17). 12 Bucată de lemn despicat (1). 13 (Pex) Bucată dintr-un obiect care s-a spart. 14 Ruptură lungă şi îngustă a unui obiect de îmbrăcăminte. 15 Tăietură făcută din croială unui obiect de îmbrăcăminte, pentru a uşura mişcările. 16 Tăietură lungă şi adâncă făcută în corpul cuiva sau în carne. 17 Falie adâncă în pământ. 18 Bucată desfăcută dintr-un corp format din părţi simetrice. 19 Crăpătură a mugurilor sau bobocilor de plantă. 20 Ramificaţie a arborilor. 21-22 Crăpătură în trunchiul unui arbore (în care se pune altoiul) Si: (Mol) despintecătură (1-2). 23 (Spc) Şliţ. 24 (Spc; îvr) Bucată din corpul unei fiinţe. 25 Tăietură făcută ca semn distinctiv la urechea unor animale, spre a fi identificate de proprietar. despicăţela [At: ALEXICI, L. P. 155/ Pl: ~ei / E: despicat + -el] (Trs) 1-2 (Şhp) Despicat1 (20) (puţin). despiedeca v vz despiedica despiedecare sfvz despiedicare despiedecat1 sn vz despiedicat1 despiedecat2, -ă a vz despiedicat2 despiedica vt [At: LB / V: dăspiedeca, -pedeca, -deca, deşchi- / Pzi: -iedic / E: des- + piedica] 1 A scoate piedica unui animal. 2 A înlătura piedica de la o roată, pentru a se deplasa. 3 A dezlega o persoană la picioare, pentru a putea merge. 4 (Reg; îe) A ~ caii A lăsa pe cineva în voia lui. 5 (Reg; îae) A pleca în altă parte. 6 A trage piedica unei arme de foc. despiedicare sf [At: VALIAN, V. / V: dăspiedec~, -pedec-, -dec-, deşchi- / Pl: -cari / E: despiedica] 1 Scoatere a piedicii unui animal Si: despiedicat1 (1). 2 înlăturare a piedicii de la o roată, pentru a se deplasa Si: despiedicat1 (2). 3 Dezlegare a picioarelor unei persoane, pentru a putea merge Si: despiedicat1 (3). 4 Acţionare a piedicii unei arme de foc. pentru a trage Si: despiedicat1 (4). despiedicat1 sn [At: MDA ms / V: dăspiedec-, -pedec-, -dec-, deşchi-/ Pl: ~uri / E: despiedica] 1-4 Despiedicare (1-4). despiedicat2, —ă a [At: CANTEMIR, HR. 211 /V: dăspiedec—, —pedec—, ~dec~, deşchi- I Pl: -aţi, -e I E: despiedica] 1 (D. animale) Căruia i s-a scos piedica. 2 (D. o roată) Căreia i s-a înlăturat piedica, pentru a se deplasa. 3 (D. oameni) Căruia i s-au dezlegat picioarele, pentru a putea merge. 4 (D. arme) Cu piedica ridicată, pentru a trage. despielat, ~ă a [At: GORJAN. H. IV, 103/34 / Pl: -aţi, -e / E: des- + piele + -at] (îvr) Jupuit2. despieptănat, ~ă a [At: ARGHEZI. S. I, 201 / Pl: -aţi, -e / E: des- + pieptănat] (Rar; d. păr) Care nu mai este pieptănat bine. despietri vtr [At: T. PAPAHAGI, C. L. / Pzi: -resc / E: des- + (îm)pietri] 1-2 A despetrifica (1-2). despietnre sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: despietri] 1-2 Despetrificare (1-2). despietrit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: despietri] 1-2 Despetrificare (1-2). despietnt2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: despietri] 1-2 Despetrificat2 (1-2). despină sf [At: ŞINCAI. HR. 291/17 / Pl: -ne / E: ngr Sâanoiva] (înv) 1 Stăpână. 2 Soţie a unui despot. despinteca vt [At: MEŞT. MOŞ. 110/27 /V: (înv) ~pân~, (reg) ~tica / Pzi: -pintec / E: Cf des- + pântece] (înv) 1 (C. i. trupuri. came) A despica (8). 2 A spinteca. 3 (Pan) A desface fructe, legume. despintecare sf[At: VALIAN, V. / V: (înv) -pân-, (reg) -tic- / Pl: -cari / E: despinteca] (înv) 1 Despicare (10). 2 Spintecare. 3 (Pan) Desfacere a unor fructe, legume Si: despintecat1 (3). despintecat1 sn [At: MDA ms / V: (înv) -pân-, (reg) ~tic~ I Pl: -uri / E: despinteca] (înv) 1 Despicare (10). 2 Spintecare. 3 Despintecare (3). despintecat2, -ă a [At: MEŞT. MOŞ. 115/19 / V: (înv) -pân-, (reg) -tic-1 Pl: -aţi, -e / E: despinteca] (înv) 1 (D. trupuri, carne) Despicat2 (9). 2 Spintecat2. 3 (Pan; d. fructe, legume) Desfăcut2. despintecător, -oare [At: VALIAN, V. / Pl: -i, -oare / E: despinteca + -tor] (îvr) 1-2 smf ă Despicător (9-10). 3-4 smf a (Persoană) care spintecă. despintecătură sf[At: PAMFILE. J. II, 90 / Pl: -ri / E: despinteca + -tură] (Mol) 1-2 Despicătură (21-22). despintica v vz despinteca despinticare sfvz despintecare despinticat1 sn vz despintecat1 despinticat2, -ă a vz despintecat2 despironi vtr [At: DEX / Pzi: -nesc / E: des- + pironi] 1-2 A (se) desprinde din piroane. despiromre sf[At: MDA ms / Pl: -ri l E: despironi] Desprindere din piroane Si: despironit1. despironit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: despironi] Despironire. despiromt2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e ! E: despironi] 1-2 Care (s-a desprins ori) a fost desprins din piroane. desplace vt vz displăcea desplanta vt [At: PROT.-POP., N. D. / Pzi: -tez / E: des- + planta] (înv; c. i. plante) A scoate din pământ pentru a planta în altă parte. desplantaj'e ş/’[At: PONTBRIANT, D. / Pl: -tari / E: desplanta] (înv) Scoatere din pământ a plantelor pentru a fi plantate în altă parte Si: de splantat1. desplantat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: desplanta] Desplantare. desplantat2, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -aţi, -e / E: desplanta] (îvr; d. plante) Care este scos din locul în care a fost plantat. des plăcere sf vz displăcere desplăcut1 sn vz displăcut1 desplăcut2, -ă a vz displăcut2 desplânta vt [At: DOSOFTEI. V. S. septembrie. 4726 / Pzi: -lânt / E: des- + plântă1] (îvr; c. e talpa piciorului) A smulge. despleeti v vz despleti desplectire sf vz despletire desplectit1 sn vz despletit1 desplect\t2, -ă a vz despletit2 despleti [At: LB / V: (îvr) -ecti, (rar) dis- / Pzi: -te.se / E: des- + (îm)pleti] 1-2 vtr (C. e părul împletit) A (se) desface din împletitură. 3-4 vtr (Pex; c. e părul) A (se) răsfira. 5 (C. i. o persoană) A-i răvăşi cuiva părul. 6 (Pex) A desface fire de aţă. lână etc. împletite. despletire sf [At: POLIZU / V: (îvr) -ect-, (rar) dis- / Pl: -ri / E: despleti] 1 Desfacere a părului din împletitură Si: despletit1 (1). 2 (Pex) Răsfirare a părului Si: despletit1 (2). 3 Răvăşire a părului unei persoane Si: despletit1 (3). 4 (Pex) Desfacere a unor fire de aţă. lână etc. împletite Si: despletit1 (4). despletit1 sn [At: MDA ms / V: (îvr) -ect-, (rar) dis- / Pl: (rar) -uri / E: despleti] 1-4 Despletire (1-4). 108 DESPOVĂRAT1 despletit2, ~ă [At: (a. 1773) GCR. II. 91/34 / V: (îvr) ~ect~, (rar) dis~ 1 PI: ~i/f, -e / E: despleti] 1 a (D. păr împletit) Desfăcut din împletitură. 2 a (Pex; d. păr) Răsfirat2. 3 a (D. oameni) Cu părul răsfirat. 4 a (Pex; d. fire de aţă. lână etc. împletite) Desfăcut2. 5 sfa (Eufemistic) Moarte. despodobi vtr [At: C. STAMATI, ap. CADE / Pzi: -besc / E: des- + (îm)podobi] 1-2 A(-şi) înlătura podoabele. 3-4 (Fig) A (se) urâţi. despodobire sf [At: PONTBRIANT, D. / PI: -ri / E: despodobi] 1 înlăturare a podoabelor Si: despodobit1 (1). 2 (Fig) Urâţire. despodobit1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: despodobi] 1 Despodobire. 2 (Fig) Urăţire. despodobit2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / PI: ~i[/, ~e I E: despodobi] 1-2 Care şi-a (pierdut sau) înlăturat podoabele. 3 (Fig) Urâţit2. despoia v vz despuia despoiare sfvz despuiere despoiat1 sn vz despuiat1 despoiat2, ~ă a vz despuiat2 despoiător, -oare smf a vz despuietor despoiătoriu, ~oare a vz despuietor despoiere sf vz despuiere despoietor, -oare smf a vz despuietor despoietwră sf vz despuietură despoitor, -oare smf a vz despuietor despoliat, -a a vz despuiat2 despoliatoriu, -oare smf a vz despuietor despone v vz dispune despopi vt [At: AMIRAS. ap. LET. III. 138/12 / PI: -pese / E: des- + popi] (înv) A răspopi. despopire sf [At: PONTBRIANT. D. / PI: -ri i E: despopi] (îvr) Răspopire. despopit1 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri / E: despopi] (îvr) Răspopire. despopit2, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / PI: -iţi, -e / E: despopi] Răspopit2. despopora vt [At: VALIAN, V. / Pzi: -rez / E: des- -\-popora] (înv) A depopula. despoporare sf [At: VALIAN, V. / PI: -rări / E: despopora] (înv) Depopulare. despoporat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: despopora] Depopulare. despoporat2, -ă a [At: FM (1843) 1142/9 / PI: -aţi, -e / E: despopora] Depopulat2. despopula v vz depopula despopulare sf vz depopulare despopulariza v vz depopulariza despopularizare sf vz de popularizare despopularizat1 sn vz depopularizat1 despopularizat2, ~ă a vz depopularizat2 despopulat1 sn vz depopulat1 despopulat2, ~ă a vz depopulat2 des poseda v vz deposeda desposedare sf vz deposedare desposedat1 sn vz deposedat1 des posedat2, ~ă a vz deposedat2 despoty ~ă smf [At: M. COSTIN. O. 281 / A şi: -pot / V: (înv) dis~ / PI: -oţi, -e / E: fr despote, ngr SeGJt&rrig] 1 (Ant) Conducător cu puteri discreţionare Si: tiran. 2-3 (Fig) Persoană excesiv de autoritară, (care nu ţine seama de alţii sau) care vrea să-şi impună cu orice preţ voinţa. 4 (în Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii. despotat sn [At: (a. 1596) ŞINCAI.HR. II. 252/33 / PI: / E: fr despoiat] 1 Demnitate de despot (1,4) Si: (înv) despotăţie (1-2). 2 Teritoriu guvernat de un despot (4) Si: (înv) despotăţie (3). despotăţie sf[ At: (sec. XVII) CAT. MAN. I. 182 / PI: -ii / E: despot + -aţie] 1-3 (înv) Despotat (1-3). despotcovi [At: POLIZU / V: dis~ / Pzi: ~ve1yc / E: des- + potcovi] 1 vr (D. cai) A rămâne fără potcoave. 2 vt A scoate potcoavele unui cal. despotcovire sf[At: POLIZU / V: (reg) dis- ! PI: -ri / E: despotcovi] (Rar) 1 Pierdere a potcoavelor de către cai Si: despotcovit1 (1). 2 Scoatere a potcoavelor unui cal Si: desj)otcovit1 (2). despotcovit1 sn [At: MDA ms / V: dis~ / PI: -uri / E: despotcovi] (Rar) 1-2 Despotcovire. despotcovit2, ~ă a [At: MDA ms / V: dis~ / PI: -iţi, -e / E: despotcovi] (D. cai) 1 Care şi-a pierdut potcoavele. 2 Căruia i s-au scos potcoavele. despoteşte av [At: LM / E: despot + -este] 1-4 Ca un despot (1-4) Si: (înv) despotice şt e (1-4). despotic, ~ă a [At: (a. 1716) ŞINCAI, HR. III. 246/18 / PI: -ici, -e / E: fr despotique] 1 (D. oameni) Care procedează după bunul plac. 2 (D. oameni) Care îşi impune voinţa asupra celorlalţi, fără să ţină seama de dorinţele sau interesele lor. 3 (D. hotărâri) Arbitrar. 4-5 (D. manifestări umane) Care nu respectă (voinţa sau) drepturile altora Si: (înv) despoticesc (2-3). 6-7 (Ca) de despot (1) Si: (înv) despoticesc (4-5). 8 (D. guvernări) Absolut. 9-10 (D. fapte) (Ca) de despot (1) Si: (înv) despoticesc (7-8). 11 (D. legi) Dictatorial. 12 (D. un regim) Tiranic. 13-16 Caracteristic despotului (1-4) Si: (înv) despoticesc (11-14). 17-20 Propriu despotului (1-4) Si: (înv) despoticesc (15-18). 21-24 Referitor la despot (1-4) Si: (înv) despoticesc (19-22). despoticamente av [At: COSTINESCU / E: fr despotiquement] (îvr) 1-4 în felul despotului (1-4). despoticesc, ~ească a [At: CONACHI. P. 303 / PI: -eşti / E: despot + -icesc] (înv) 1 (D. hotărâri) Arbitrar. 2-5 Despotic (4-7). 6 (D. guvernări) Absolut. 7-8 Despotic (9-10). 9 (D. legi) Dictatorial. 10 (D. un regim) Tiranic. 11-22 Despotic (13-24). despoticeşte av [At: POLIZU / E: despot + -iceste] (înv) 1-4 Despoteşte (1-4). despotism sn [At: OBLĂDUIREA. 3/13 / PI: -e / E: fr despotisme] 1-2 Formă de guvernare a unei (ţări sau) provincii. în care toate puterile sunt reunite în mâinile unei singure persoane. 3-4 Formă de guvernare a unei (ţări sau) provincii, care permite conducătorului să se manifeste tiranic, abuziv. 5 (Pex) Comportare sau atitudine a unui conducător care nesocoteşte legile şi încalcă drepturile cetăţenilor. 6 (Pex) Atitudine abuzivă. 7 (Cer) Act samavolnic. 8-9 (îs) ~ luminat Despotism (1-2) prin care conducătorul reprimă tendinţe politice retrograde. 10-11 (Fig) Comportare a unei persoane care încearcă să-şi impună (voinţa sau) ideile asupra altora. despotmoli [At: TDRG / Pzi: -lese / E: des- (îm)potmoli] 1-4 vtr (D. vehicule) (A scoate sau) a ieşi din nămolul în care era cufundat (fără a putea merge mai departe). 5-8 vtr (Fig) (A reuşi sau) a fi ajutat (să ducă la bun sfârşit o acţiune dificilă sau) să rezolve o problemă încurcată. despotmolire sf [At: ENC. AGR. / PI: -ri / E: despotmoli] 1-4 (Scoatere sau) ieşire a unui vehicul din nămolul în care era cufundat (fără a putea merge mai departe) Si: despotmolit1 (1-4). 5-8 (Fig) (Reuşită sau) ajutare a cuiva (să ducă la bun sfârşit o acţiune dificilă sau) să rezolve o problemă încurcată. despotmolit1 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri / E: despotmoli] 1-8 Despotmolire (1-8). despotmolit2, a [At: MDA ms / PI: -iţi, -e / E: despotmoli] 1-4 (D. vehicule) Care (a fost scos sau) a ieşit din nămolul în care era cufundat (fără a putea merge mai departe). 5-8 (Fig; d. oameni) Care (a reuşit sau) a fost ajutat (să ducă la bun sfârşit o acţiune dificilă sau) să rezolve o problemă încurcată. despoţie sf[At: DN-1 / PI: ~i/ / E: despot + -ie] 1-4 Despotism (1-4). 5 (înv) Ţară condusă de un despot (1). despovăra vtr [At: VALIAN, V. / V: ~wi / Pzi: -rez / E: des- + (îm)povăra] 1-4 (A (se) elibera sau) a (se) uşura de o povară. despovărare .v/'[At: VALIAN. V. / V: -verire / PI: -rări / E: despovăra] 1-2 (Eliberare sau) uşurare de o povară Si: despovărat1 (1-2). despovărat1 sn [At: MDA ms / V: ~verit / PI: (rar) -uri / E: despovăra] 1-2 Despovărare (1-2). 109 DESPOVĂRAT2 despovărat2, ~ă a [At: PNTBRIANT. D. / V: ~ver\t / Pl: -aţi, -e i E: despovăra] 1-2 Care este (eliberat sau) uşurat de o povară. despovăţiii vt [At: VALIAN. V. / Pzi: ~esc / E: des- + povăţui] (îdt) 1 A sfătui pe cineva să 1111 facă ceea ce intenţionează. 2 A povăţui pe cineva să 1111 facă un anumit lucru. despovăţuire sf [At: VALIAN. V. / Pl: -ri / E: despovăţui] (îdt) 1 Sfătuire de a nu face ceea ce intenţionează Si: despovăţuit1 (1). 2 Povăţuire a cuiva de a nu face un anumit lucru Si: despovăţuit1 (2). despovăţuit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: despovăţui] 1-2 Despovăţuire (1-2). despovăţuit2, a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: despovăţui] 1 Care este sfătuit să nu facă ceea ce intenţionează. 2 Care este povăţuit să nu facă un anumit lucru. despovăţuitor, ~oare [At: VALIAN. V. / Pl: -i, -oare / E: despovăţui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care sfătuieşte pe cineva să nu facă ceea ce intenţionează. 3-4 smf, a (Persoană) care sfătuieşte pe cineva să nu facă un anumit lucru. despoveri v vz despovăra despovenre sfvz despovărare despovent1 sn vz despovărat1 despovent2, ~ă a vz despovărat2 despozarisi v vz dispozarisi despozarisire sfvz dispozarisire despozarisit sn vz dispozarisit1 despozeţie sfvz dispoziţie despozitor, ~oare smf, a vz dispozitor despozitură sf vz dispozitură despoziţie sfvz dispoziţie despoziţiune sfvz dispoziţie desprăfui vt [At: DEX / Pl: -esc / E: des- + prăfui] 1-2 A executa operaţia de separare şi de eliminare a particulelor solide dintr-un curent de aer sau de gaz încărcat cu praf. cu fum etc.. în scopul (curăţirii acestora sau al) recuperării particulelor valoroase. desprăfuire sf [At: LTR2 / Pl: -ri / E: desprăfui] 1-2 Executare a operaţiei de separare şi de eliminare a particulelor solide dintr-un curent de aer sau de gaz încărcat cu praf. cu fum etc.. în scopul (curăţirii acestora sau al) recuperării particulelor valoroase Si: desprăfuit1 (1-2). desprăfuit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: desprăfui] 1-2 Desprăfuire (1-2). desprăfuit2, a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: desprăfui] 1-2 (D. un curent de aer sau un gaz încărcat cu praf) Din care s-au eliminat particulele solide în scopul (curăţirii acestora sau al) recuperării particulelor valoroase. desprăfuitor sn, a [At: NOM. MIN. I, 55 / P: -fu-i- / Pl: -oare / E: desprăfui + -tor] 1-4 (Instalaţie) care este folosită la desprăfuire (1-2). despre pp [At: M. COSTIN. ap. LET2.1.267 / E: de4 + spre] 1 (Introduce un c. indirect, un c. circumstanţial de relaţie sau un atribut) în legătură cu... 2 (Introduce un c. indirect, un c. circumstanţial de relaţie sau un atribut) Privitor la... 3 (înv; introduce un c. indirect, un c. circumstanţial de relaţie sau un atribut) Asupra. 4 (înv; introduce un c. indirect, un c. circumstanţial de relaţie sau un atribut) împotriva. 5 (Pop; introduce 1111 c. indirect, un c. circumstanţial de relaţie sau un atribut) După. 6 (Pop; introduce un c. indirect, un c. circumstanţial de relaţie sau un atribut) Dinspre. 7 (Introduce un c. circumstanţial de loc) Din regiunea... 8 (Introduce un c. circumstanţial de loc) De la... 9 (Pop; introduce 1111 c. circumstanţial de loc) Spre. 10 (Pop; introduce un c. circumstanţial de loc) Către. 11 (Introduce un c. circumstanţial de timp) Aproape de... 12 (Introduce un atribut) Din partea de... 13 (înv; introduce un c. de agent) De către... despreciu sn vz dispreţ despreciui v vz dispreţui despreciuire sfvz dispreţuire despreciuit1 sn vz dispreţuit1 despreciuit2, ~ă a vz dispreţuit2 despreciuitor, ~oare smf, a vz despreţuitor desprejmui [At: DEMETRESCU. O. 39 / Pzi: -iese / E: des- + (îm)prejmui] 1 vt (C. i. terenuri) A desfiinţa împrejmuirea. 2 vr (îvr) A se împrăştia. desprejmuire sf [At: DEX / Pl: -ri / E: desprejmui) 1 Desfiinţare a împrejmuirii unui teren Si: desprejmuit1 (1). 2 (îvr) împrăştiere. desprejmuit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: desprejmui] 1 Desprejmuire (1). 2 (îvr) împrăştiere. desprejmuit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e l E: desprejmui] 1 (D. terenuri) Care nu mai este împrejmuit. 2 (îvr) împrăştiat2. despre jura vt [At: TDRG / Pzi: -rez / E: des- (îm)prejura) (Buc; c. i. obiecte de îmbrăcăminte legate împrejurul taliei) A desface. desprejurai'e sf [At: MDA ms / Pl: -rări / E: despre jur a) (Buc) Desfacere a legăturii dimprejurul taliei Si: de sprejur at1. desprejurat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: desprejura] (Buc) Desprejurare. desprejurat2, -ă a [At: DL / Pl: -aţi, -e / E: desprejura] (Buc; d. oameni) Care este descins de brâu, cingătoare etc. despreoţi vî [At: COSTINESCU i Pzi: -ţese i E: des- + preoţi] (înv) A răspopi. despreoţire sf[At: MAIOR. I. B. 79/19 / Pl: -ri / E: despreoţi] (înv) Răspopire. despreoţlt1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: despreoţi] (înv) Răspopire. despreoţlt2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: despreoţi] (înv) Răspopit2. despresora v vz despresura despresorare sfvz despresurare despresorat1 sn vz despresurat1 despresorat2, -ă a vz despresurat2 despresura vt [At: ALEXI. W. / V: ~sor~ / Pzi: -sor şi (reg) -resur / E: des- + (îm)presura] 1 (C. i. localităţi, cetăţi, unităţi militare asediate) A elibera din încercuirea inamicului. 2 (C. i. localităţi, cetăţi, unităţi militare asediate) A îndepărta armata asediatoare. 3 (C. i. nave) A degaja din nisip, gheaţă etc. despresurare sf[At: BARIŢIU. P. A. I. 2 ! V: ~sor~ ! Pl: -rari / E: despresura] 1 Eliberare din încercuirea inamicului a unor localităţi, cetăţi, unităţi militare asediate Si: despresurat1 (1). 2 îndepărtare a armatei asediatoare a unor localităţi, cetăţi, unităţi militare Si: despresurat1 (2). 3 Degajare din nisip, gheaţă etc. a unor nave Si: despresurat1 (3). despresurat1 sn [At: MDA ms / V: ~sor~ / Pl: -uri / E: despresura] 1-3 Despresurare (1-3). despresurat2, ~ă a [At: MDA ms / V: ~sor~ / Pl: -aţi, -e / E: despresura] 1 (D. localităţi, cetăţi, unităţi militare asediate) Eliberat din încercuirea inamicului. 2 (D. localităţi, cetăţi, unităţi militare asediate) Din jurul căruia s-a îndepărtat armata asediatoare. 3 (D. nave) Degajat din nisip, gheaţă etc. despreţ sn vz dispreţ despreţa v vz dispreţa despreţare sf vz dispreţare despreţat1 sn vz dispreţat1 despreţat2, -ă a vz dispreţat2 despreţul v vz dispreţui despreţuire sfvz dispreţuire despreţuit1 sn vz dispreţuit1 despreţuit2, -ă a vz dispreţuit2 despreţuitor, ~oare smf, a vz dispreţuitor despreuna vt [At: IST. Ţ. R. 49 / V: (înv) dezîmp~ / Pzi: -nez / E: des-+ (îm)preuna) 1-5 (Pop; c. i. oameni) A despărţi (42-46). 6-9 (îvr) A despărţi (33-36). 10 (îvr; d. mâini împreunate) A desface. despreunare ş/ [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) dezîmp~ / Pl: -nări / E: despreuna] 1-4 (Pop) Despărţire (38-41). 5-6 (îvr) Despărţire (32-33). 7 (îvr) A desface mâinile împreunate Si: (îvr) despreiuiat1 (7). 110 DESPUIAT2 despreunat1 sn [At: MDA ms / V: (înv) dezîmp~ / PI: (rar) -uri / E: despreuna] 1-4 (Pop) Despărţire (38-41). 5-6 (îvr) Despărţire (32-33). 7 (îvr) Despreunare (7). despreunat2, u [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) dezîmp~ / PI: -aţi, -e / E: despreuna] 1-8 (Pop) Despărţit2 (28-35). 9-10 (îvr) Despărţit2 (26-27). 11 (îvr; d. mâini împreunate) Desfăcut2. desprimăvăra vr [At: ŞINCAI. HR. II. 296/32 / V: dăs~, ~mevera,dis~, disprimăveri, disprimevera, disprimov~ / Pzi p 3: -rează / E: des- + (îm)primăvăra] 1 A se face primăvară Si: a se împrimăivăra. 2 (Rar; d. elemente ale naturii) A lua aspect primăvăratic. 3 (Reg) A trece primăvara. desprimăvărare sf [At: KLOPŞTOK. F. 239 / V: dăs~, ~mever~, dis~, disprimăverire, disprimever~, disprimov~ / PI: -rări / E: desprimăvăra] 1 Venire a primăverii Si: desprimăvărat1 (1). 2 (Rar) Căpătare a unui aspect primăvăratic Si: desprimăvărat1 (2). 3 (Reg) Trecere a primăverii Si: desprimăvărat1 (3). desprimăvărat1 sn [At: VLAHUŢĂ. R. P. 53 / V: dus-, ~mever~, dis-, disprimăvent, disprimever~, disprimov~ / PI: -uri / E: desprimăvăra] I-3 Desprimăvărare (1-3). 4 Perioadă de trecere către primăvară. 5 (Rar) Sfârşii de primăvară. desprimăvărat2, a [At: DL. / V: dăs~, ~mever~, dis-, disprimăvent, disprimever-, disprimov- / PI: ~a/?‘, -e l E: desprimăvăra] (îdt; d. elemente din natură) Care are aspect de primăvară. desprimevera v vz desprimăvăra desprimeverai'e sfvz desprimăvărare desprimeverat1 sn vz desprimăvărat1 desprimeverat2, ~ă a vz desprimăvărat2 desprinde [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / Pzi: -rind, şi (reg) -ring, Ps 1: -nsti, 4: -nszrăm, Cj 3.6 -dă, şi (reg) -nză. Par: -ns / E: des- + prinde] 1 vt (C. i. mâinile, braţele etc.) A desface de pe un obiect strâns cu putere. 2 vt (Fig) A înţelege esenţialul dintr-o mulţime de detalii nesemnificative. 3 vt (Fig) A distinge cu privirea elementul important. 4 vt (Fig; c. i. ochii) A înceta să mai privească un anumit obiectiv. 5-6 vtr A (se) desface dintr-o legătură. 7 vt (C. e părul) A desface dintr-o pieptănătură strânsă. 8 vt (C. i. animale de tracţiune) A deshăma. 9 vt (C. e boul) A dejuga. 10 vr (D. ape. drumuri) A se despărţi de cursul principal. II-12 vtr (Urmat de pp „din“. „de la“) A (se) desface din locul unde a fost fixat. 13-14 vtr (D. ambarcaţiuni) A (se) pune în mişcare îndepărtându-se de mal. 15 vt A dezlipi. 16-17 vtr (C. i. obiecte ce alcătuiesc un tot) A (se) detaşa. 18-25 vtr (Udp „de“, ,,din“) A (se) despărţi (cu greu) (de ceva sau) de cineva foarte apropiat. 26 vr A ieşi în evidenţă din masa altor elemente. 27 vr (Rar) A depăşi pe cei din jur prin anumite însuşiri. 28 vr (Spt) A se distanţa net înaintea celorlalţi într-o întrecere. 29 vr (Fig) A se evidenţia drept consecinţă logică a unor date. 30-31 vtr (Teh) (A trece sau) a face sa treacă o maşină electrică într-un regim de funcţionare instabilă, ca urmare a depăşirii unor valori critice ale parametrilor Si: a (se) decroşa. desprindere sf [At: HELIADE. PARALELISM, I, 76 / PI: -ri / E: desprinde] 1 Desfacere a mâinilor de pe un obiect strâns cu putere Si: desprins1 (1). 2 (Fig) înţelegere a esenţialului dintr-o mulţime de detalii nesemnificative Si: desprins1 (2). 3 (Fig) Distingere cu privirea a detaliului important Si: desprins1 (3). 4 încetare de a mai fixa cu ochii un anumit obiectiv Si: desprins1 (4). 5 Desfacere dintr-o legătură Si: desprins1 (5). 6 Desfacere a părului dintr-o pieptănătură strânsă Si: desprins1 (6). 7 Deshămare a animalelor de tracţiune Si: desprins1 (7). 8 Dejugare a boilor Si: desprins1 (8). 9-10 Despărţire de cursul principal (al unei ape sau) al unui drum Si: desprins1 (9-10). 11 Desfacere a unui obiect din locul unde a fost fixat Si: desprins1 (11). 12 Punere în mişcare a unei ambarcaţii. îndepărtând-o de mal Si: desprins1 (12). 13 Dezlipire. 14 (îs) ~ de retină Dezlipire de retină. 15 Detaşare a unor obiecte dintr-un tot Si: desprins1 (14). 16-18 Despărţire (cu greu) (de ceva sau) de cineva foarte apropiat Si: desprins1 (15-17). 19 Ieşire în evidenţă din masa altor elemente Si: desprins1 (18). 20 (Rar) Depăşire a celor din jur prin anumite însuşiri Si: desprins1 (19). 21 (Spt) Distanţare netă înaintea celorlalţi într-o întrecere Si: desprins1 (20). 22 (Fig) Evidenţiere a ceva drept consecinţă logică a unor date Si: desprins1 (21). 23 (Teh) Trecere a unei maşini electrice într-un regim de funcţionare instabilă, ca urmare a depăşirii unor valori critice ale parametrilor Si: decroşare. desprins1 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri / E: desprinde] 1-12 Desprindere (1-12). 13 Dezlipire. 14-21 Desprindere (15-22). desprins2, ~ă a [At: CARAGIALE. 0.1.78 / PI: -nşi, -e / E: desprinde] 1 (D. mâini, braţe) Desfăcut de pe un obiect strâns cu putere. 2 (Fig) înţeles dintr-o mulţime de detalii nesemnificative. 3 Distins cu privirea. 4 (D. ochi) Care nu mai priveşte un anumit obiectiv. 5 Desfăcut dintr-o legătură. 6 (D. păr) Desfăcut dintr-o pieptănătură strânsă. 7 (D. cai) Deshămat2.8 (D. boi) Dejugat2. 9 (D. ape, drumuri) Despărţit de cursul principal. 10 Desprins din locul în care a fost fixat. 11 (D. ambarcaţii) Pus în mişcare, îndepărtându-se de ţărm. 12 Dezlipit2.13 (D. obiecte) Despărţit dintr-un tot căruia îi aparţinea. 14-16 Despărţit (cu greu) (de ceva sau) de cineva foarte apropiat. 17 Ieşit în evidenţă din masa altor elemente. 18 (Rar) Care îi depăşeşte pe cei din jur prin anumite însuşiri. 19 (Spt) Distanţat net înaintea celorlalţi într-o întrecere. 20 Evidenţiat drept consecinţă logică a unor date. 21 (Teh; d. maşini electrice) Trecut într-un regim de funcţionare instabilă, ca urmare a depăşirii unor valori critice ale parametrilor. despriponi vt [At: DEX / Pzi: -iiqsc / E: des- + priponi] A dezlega un animal de priponul de care fusese legat. despripomre sf[At: DEX / PI: -ri / E: despriponi] Dezlegare a unui animal de prionul de care fusese legat Si: despriponit1. despriponit1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: despriponi] Despriponire. despriponit2, ~ă a [At: MDA ms / PI: -iţi, -e / E: despriponi] (D. un animal) Dezlegat din priponul de care fusese legat. desproprietări vt [At: DEX / Pzi: -rtsc / E: des- +(îm)proprietari] A lua cuiva dreptul de proprietate. desproprietănre sf [At: DEX / PI: -ri / E: desproprietări] Luare a dreptului de proprietate al unei persoane Sv.desproprietărit1. desproprietărit1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: desproprietări] Desproprietărire. desproprietărit2, ~ă a [At: MDA ms / PI: -iţi, -e / E: desproprietări] (D. oameni) Căruia i s-a luat dreptul de proprietate. desproporciune sfvz disproporţie desproporţie sfvz disproporţie desproporţionat, ~ă a vz disproporţionat despuia [At: PRAV. 23 / V: ~poia, dispoia / Pzi: -poi IE: ml dispoliare] 1 vt (îrg; Mol) A jupui de piele. 2 vr (Trs; d. blana jupuită) A se desprinde singură de pe piele. 3 vr (înv; d. tencuială) A se coşcovi. 4-5 vtr A (se) dezbrăca până la piele. 6-7 vtr (A face să rămână sau) a rămâne într-o ţinută vestimentară excesiv de sumara. 8-9 vtr (Pgn; pop) A (se) dezbrăca. 10 vt (îlav) Pe ~ate Până la ultimul ban. 11 vt (Pan; c. i. legume, fructe etc.) A scoate coaja. 12 vt (Ban; îf. -poia) A face să se desprindă de pe cocean. 13 vt (Reg; îf -poia: c. i. ştiuleţi) A curăţa de foi. 14-17 vtr (Pan) (A face să rămână sau) a rămâne (fără frunze sau) fără vegetaţie. 18 vt (Pan; c. i. păduri) A defrişa fără milă. 19 vt (D. hoţi. bandiţi, duşmani; c. i. victime) A-şi însuşi prin mijloace necinstite (tot) ceea ce are mai de preţ cineva. 20 vt (D. stăpâni asupritori) A dispune în mod nedrept luarea unor bunuri. 21 vt (îrg; d. ţări, regiuni) A depopula. 22 vt (C. i. oameni) A priva de un drept, un bun etc. de care se bucurase mai înainte. 23 vt (C. i. opere scrise, izvoare etc.) A extrage tot ceea ce prezintă interes în vederea unei cercetări, analize etc. Si: a excerpta. 24 vt (îe) A ~ scrutinul A scoate din urnă şi a număra toate voturile obţinute de candidaţi în alegeri. despuiare sfvz despuiere despuiat1 sn [At: MDA ms / V: (reg) ~poi~, dispoi~, (înv) -poli- / PI: -uri / E: despuia] 1-5 Despuiere (1-5). 6 (Pex) Dezbrăcare. 7-11 Despuiere (7-11). 12 (Pan) Defrişare. 13-15 Despuiere (13-15). 16 Depopulare. 17 Despuiere (17). despuiat2, ~ă a [At: PRAV. 369 / V: (reg) ~poi~, dispoi-, (înv) -poli-/ PI: -aţi, -e / E: despuia] 1 (îrg; Mol) Jupuit de piele. 2 (Trs; d. blana 111 DESPUIERE jupuită)Căreia i se desprinde părul. 3 (înv; d. tencuială) Coşcovit2.4 (Pop) Dezbrăcat până la piele. 5 (Pop) Care are o ţinută vestimentară excesiv de sumară. 6 (Pex) Dezbrăcat2. 7 (Pex) Care nu mai are nici un ban. 8 (Pan; d. fructe, legume, pâine) Căruia i s-a înlăturat coaja. 9 (Ban; îf -poi-; d. coceni) Fără boabe. 10 (Reg; îf -poi-; d. ştiuleţi) Fără foi. 11 (Pan; d. plante) Fără frunze. 12 (Pan) Fără vegetaţie. 13 (Pan; d. păduri) Defrişat2.14-15 (D. oameni) Care a fost jefuit de (tot) ce are mai de preţ. 16 (D. oameni) Asuprit2. 17 (îrg; d. ţări. regiuni) Depopulat2. 18 (D. oameni) Privat de un drept, de un bun etc. de care se bucurase mai înainte. 19 (D. opere scrise, izvoare etc.) Din care s-a extras tot ceea ce prezintă interes în vederea unei cercetări, analite etc. Si: excerptat. despuiere sf [At: BIBLIA (1688). 71 /1 / V: ~poiare, ~poie~, ~iare, dispoiare, dispoie~ / Pl: -ri / E: despuia] 1 (înv) Jupuire de piele Si: despuiat1 (1). 2 (Trs) Desprindere a blănii jupuite de pe piele Si: despuiat1 (2). 3 (înv) Coşcovire a tencuielii Si: despuiat1 (3). 4 Dezbrăcare până la piele Si: despuiat1 (4). 5 Rămânere într-o ţinută vestimentară excesiv de sumară Si: despuiat1 (5). 6 (Pex) Dezbrăcare. 7 (Pan) Scoatere a cojii unor fructe, legume etc. Si: despuiat1 (7). 8 (Ban; îf -poi-) Desprindere a boabelor de pe cocean Si: despuiat1 (8). 9 (Reg; îf -poi-) Curăţare a foilor de pe ştiulete Si: despuiat1 (9). 10 (Pan) Cădere a frunzelor Si: despuiat1 (10). 11 (Pan) Dispariţie a vegetaţiei Si: despuiat1 (11). 12 (Pan) Defrişare. 13-14 însuşire prin mijloace necinstite a (tot) ceea ce are mai de preţ cineva Si: despuiat1 (13-14). 15 Privare în mod nedrept de către asupritor a celui asuprit de anumite bunuri Si: despuiat1 (15). 16 Depopulare. 17 Privare de un drept, un bun etc. de care cineva se bucurase mai înainte Si: despuiat1 (17). 18 Extragere a tot ceea ce prezintă interes în vederea unei cercetări, analize etc. 19 (îe) -ea scrutinului Scoatere din urnă şi numărare a tuturor voturilor obţinute de candidaţi într-o alegere. 20 (îvr; ccr) Rămăşiţe pământeşti. despuietor, -oare [At: COD. VOR. 149/1 / V: ~poiăt~, -poiătoriu, -poi-, -poit-, -poliat-, -ii-, -itoriu, -unetoriu / Pl: -oare / E: despuia + -tor] 1-2 smf a (Persoană) care jupoaie de piele. 3-4 smf a (Persoană) care dezbracă pe cineva până la piele. 5 jvw/*(înv) Stăpân. 6 A7w/'(înv) Domn. 7 sm (înv) Epitet dat lui Isus Hristos. 8 sf(tnv) Epitet dat Fecioarei Maria. 9-10 smf a (Persoană) care cojeşte legume, fructe. 11-12 smf a (Persoană) care desprinde boabele de pe cocean. 13-14 smf, a (Persoană) care curăţă foile de pe ştiuleţi. 15-16 smf, a (Persoană) care defrişează păduri. 17-20 smf a (Persoană) care îşi însuşeşte prin mijloace necinstite (tot) ceea ce are mai de preţ cineva. 21-22 smf, a (Persoană) care dispune în mod nedrept să se ia bunurile celui asuprit. 23-24 smf, a (Persoană) care depopulează un ţinut. 25-26 smf a (Persoană) care privează pe cineva de un drept de care se bucurase mai înainte. despuietură sf[At: CORESI. ap. SFC I, 250 / Pl: -ri / E: despuia + -tură] 1 (îvr) Termen de adresare pentru o autoritate absolută Si: atotputernicie. 2 (înv) Descuamare. 3-6 (înv; îf -poi-) Deposedare (de bunuri materiale sau) de drepturi (prin înşelăciune ori) violenţă. des puitor, -oare smf a vz despuietor despuitoresc, -ească a [At: DOSOFTEI. V. S. ianuarie 1710 / Pl: -eşti / E: despuitor + -fîc] (îvr) 1 Care se referă la Dumnezeu. 2 Propriu lui Dumnezeu. 3 Privitor la Dumnezeu. despuitoriu, —oare smf, a vz despuietor despune vi vz dispune despunere sfvz dispunere despunetoriu, -oare smf a vz despuietor des pus1 sn vz dispus1 despus", —ă a vz dispus2 despusăciune sfvz dispoziţie desputa vt vz disputa desputabil, -ă a vz disputabil desputare sfvz disputare desputat1 sn vz disputat1 desputat2, -a a vz disputat2 desputaţie sf vz disputaţie desputaţiune sfvz disputaţie despută sfvz dispută desputător, ~oare a vz disputător desrugimt, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: dezr- / Pl: ~iţi, ~e / E: desrugini] (îvr) Care a fost curăţat de rugină. dessous sn [At: DN3 / P: desu / S şi: desu / Pl: -uri / E: fr dessous] (Frm) Lenjerie de damă care se poartă sub jupa sau rochie. dessucit, -ă a vz desucit dessufleţit, -ă a [At: ŞINCAI. HR. II. 188/36 / Pl: -iţi, -e / E: des- + (m)sufleţit] 1 (îvr) Neînsufleţit. 2 (Fig) Zdrobit sufleteşte. dessupăra vr [At: PONTBRIANT. D. / Pzi: -supăr / E: des- + supăra] (Mun) A-i trece supărarea. dessupărare sf [At: MDA ms / Pl: -rări / E: dessupăra] (Mun) Trecere a supărării Si: dessupăirat1. dessupăt'at1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: dessupăra] (Mun) Dessupărare. dessupărat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: dessupăra] (Mun) Căruia i-a trecut supărarea. dessura v vz desura dessurzi v vz desurzi desşinge v vz descinge desşira v vz deşira desşirare sf vz deşirare desşirat1 sn vz deşirat1 desşirat2, -ă ă vz deşirat desşurupa v vz deşuruba desşurupare sf vz deşurubare desşurupat1 sn vz deşurubat1 desşurupat2, -ă a vz deşurubat2 destabiliza vtr [At: DEX / Pl: -zări / E: de(s)- + stabiliza] 1-2 (A face să-şi piardă sau) a-şi pierde stabilitatea. destabilizare sf [At: DEX / Pl: -zări / E: destabiliza] 1 Pierdere a stabilităţii Si: destabilizat1 (1). 2 Lipsă a stabilităţii Sr.destabilizat1 (2). destabilizat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: destabiliza] 1-2 Destabilizare (1-2). destabilizat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: destabiliza) 1 Care şi-a pierdut stabilitatea. 2 Care nu are stabilitate. destabilizator, ~oare a [At: DEX / Pl: -i, -oare / E: destabiliza + -tor] Care destabilizează (1). destanţă sfvz distanţă destăinui [At: PLEŞOIANU. T. I, 120/3 /V: (înv) distăina / Pzi: -ăinui. -esc şi (înv) distain / E: des- + tăinui] 1 vt (D. oameni; c. i. fapte tăinuite, nedescoperite sau informaţii) A nu mai ţine ascuns Si: a dezvălui, a divulgă. a împărtăşi. a încredinţa, a mărturisi, a releva. 2 vt A face să fie cunoscut. înţeles, pătruns de mintea omenească Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăşi.a încredinţa, a mărturisi, a releva. 3 vr A-şi da pe faţă (toate) gândurile, sentimentele, spunând deschis, fără ocol. (tot) ce are pe suflet Si: a se confesa, a declara, a se spovedi. 4 vr (Fig; d. gânduri sau sentimente) A ieşi la iveală (brusc şi cu intensitate) . 5 vtr (Fig) A (se) face vizibil Si: a (se) arăta. 6 vtr (Fig) A (se) pune în evidenţă. destăinuire sf [At: DL / Pl: -ri / E: destăinui] 1-3 Dare la iveală a unor lucruri (necunoscute,) (neînţelese sau) a unor informaţii Si: destăinuit1 (1-3). dezvăluire, divulgare. împărtăşire. încredinţare, mărturisire. 4-6 Dare pe faţă. deschis, fără ocol. a (tuturor) (gândurilor sau) sentimentelor cuiva, a (tot) ce are pe suflet cineva Si: confesare. confesiune .declarare. declaraţie, destăinuit1 (4-6). spovedanie, spovedire. destăinuit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: destăinui] 1-6 Destăinuire (1-6). destăinuit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: destăinui] 1 Dat la iveală. 2 Mărturisit. destăinuitor, -oare smf a [At: CONTEMPORANUL. III 875 / Pl: -i. -oare / E: destăinui + -tor) 1-6 (Persoană) care dă la iveală lucruri (necunoscute.) (neînţelese sau) informţii: 7-8 (înv) (Persoană) care se 112 DESTITUITOR destăinuie (3). destărniţa vt [At: SBIERA. ap CADE / Pzi: -rez / E: des- + (h\)tărniţa] (Buc; c. i. calul, măgarul etc.) A scoate tarniţa (1). destărna vt [At: LEXIC. REG. / Pzi: -ăm / E: des- + (a)târna] (Olt) A dezlega. destengui v vz distinge destila v vz distila destilare sf vz distilare de stilat, ~ă a vz distilat destilator sm vz distilator destilatoriu, ~orie smf vz distilator de stihţ ie sfvz distilaţie destilăciune sfvz distilaţie destilăne sfvz distilărie destimpt, ~ă a vz distinct destin sn [At: CALENDARIU (1794). 31/26 / V: / Pl: şi (înv) -uri / E: fr destin] 1 Forţă sau voinţă supranaturală care ar hotărî. în mod fatal şi implacabil, tot ce se petrece în viaţa omului Si: fatalitate. 2 Ceea ce se crede că ar fi sortit cuiva (în bine sau în rău) Si: menire, noroc, predestinare. ursita, zodie. (rar) predestinare. (îpp) strişte. (pop) data. destinată.făcut, noroceală. orândă. rânduială, scrisă2, soroc. steă. (îrg) sorocire. (înv) preursire. preursită. ursitoare, (grî) ursă. urseală. (îvr) prodătă. 3 împrejurare, condiţie de viaţă etc. sau concurs de împrejurări în care se află sau se va afla o persoană sau o comunitate la un moment dat Si: situaţie. stare. 4 Curs al evenimentelor (importante) din viaţa (sau dintr-o parte a vieţii) unei persoane Si: soartă, sortire. (înv) destinată, destinăţie. 5 Viaţă. 6 Persoană care are un anumit destin (2). destina vt [At: CALENDARIU (1794) 27/7 / Pzi: -nez / E: destina] 1 vt(a) (Mai ales pasiv; subiectul e divinitatea sau o forţă supranaturală; c. i. oameni) A hotărî dinante destinul (2). însuşirile etc. unei fiinţe sau ale unui lucru Si: a predestina, ă răndui. a sorti, a ursi. (pop) a preursi. a pune deoparte. (înv) a tocmi. 2 vt (Fşa; subiectul e omul sau o anumită cauză obiectivă; c. i. oameni sau manifestări, acţiuni, creaţii ale lor) A stabili rolul, destinaţia etc. cuiva sau a ceva Si: a hărăzi, a hotărî, a meni. a rândui, a rezerva, a sorti Vz: a prevedea. 3 vtr A (se) îndrepta spre o anumită activitate. îndeletnicire etc. Si: a (se) consacra, a (se) dedică, ă (se) închină, a opta. destinare sf[At: HELIADE, O 361 / Pl: -nări / E: destina] 1 Hotărâre dinainte a destinului (2). însuşirilor unei fiinţe sau ale unui lucru de către divinitate Si: destinat (1). 2-3 Destinaţie (3-4). destinat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: destina] 1 Destinare (1). 2-3 Destinaţie (3-4). destinat2, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: destina] 1 (înv) Care a fost hotărât dinainte de către divinitate. 2 Stabilit de către oameni referitor la rolul, locul cuiva sau a ceva. 3 Orientat spre o anumită activitate sau îndeletnicire. destinatary ~ă smf [At: BARCIANU / Pl: -i. -e / E: fr destinataire] Persoană căreia i se trimite, i se adresează, i se încredinţează ceva (sosit din altă parte, de obicei prin poştă, prin serviciul de mesagerii) Si: adresant. destinată sf [At: HELIADE. O. II. 361 / Pl: -e / E: cdp frdestinee] (înv) Destin (2). destinatoriu, ~ie a [At: DEX / Pl: -ii i E: fr destinataire] 1-2 Care fixează o destinaţie (3-4). destinaţie sf [At: HELIADE. O. II. 361 / V: -iune / Pl: -ii / E: fr destination] 1 (înv) Menire. 2 Scop. 3 întrebuinţare consacrată sau hotărâtă dinainte a ceva sau a cuiva într-un anumit scop Si: destinare (2). destinat1 (2). 4 Loc, ţintă, obiectiv sau persoană către care se îndreaptă cineva sau ceva. unde urmează să ajungă cineva sau ceva Si: destinare (3). destinat1 (3). 5 (înv; îs) Locul -i Loc spre care s-a hotărât să se îndrepte cineva sau ceva. unde urmează să ajungă cineva sau ceva. destinaţiune sf vz destinaţie des finet, ~ă a vz distinct destinde [At: HELIADE. O. I, 163 / V: (rar) dis~ / E: des- + (în)tinde] 1-2 vtr A (se) întinde pe o suprafaţă vastă Si: a se desfăşură. 3 vt A desfăşura deschizând. întinzând. răsfirând etc. 4-5 vtr (înv) A(-şi) mări volumul. 6-7 vtr (A face să iasă sau) a ieşi dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziţie incomodă, ghemuită Si: a (se) întinde, a (se) îndrepta, a (se) relaxa. 8-9 vtr (Fig) (A face să înceteze sau) a înceta o stare de tensiune nervoasă, de surescitare Si: a (se) calma, a (se) linişti, a (se) relaxa. 10-11 vtr (Pex; fig) (A face să iasă sau) a ieşi din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil) Si: a (se) odihni, a (se) recrea1. a (,sr) relaxa, a (se) repauza. 12-13 vtr (Fig) A (se) deconecta. 14-15 vtr (D. coarde, arcuri aflate în stare de încordare. A (se) slăbi. 16 vi (Mun; d. oameni) A fi mereu prezent într-un numit loc. destindere sf [At: POLIZU / Pl: -ri / E: destinde] 1 (Ccr) întindere pe o suprafaţă vastă de pământ Si: destins1 (1). 2 (îdt) Desfăşurare prin deschidere. întindere, răsfirare etc. Si: destins1 (2). 3 Ieşire dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziţie ghemuită Si: destins1 (3). întindere, îndreptare, relaxare. 4 (Fig) încetare a unei stări de tensiune nervoasă, de surescitare Si: calm. tăinuire, destins^ (4), liniştire, relaxare. 5 (Pex) Ieşire din monotonia preocupărilor cotidiene (prin petrecerea timpului în mod agreabil) Si: destins1 (5). odihnă, păce. recreare1 .relaxare, repaus, tihnă. 6 (Fig) Deconectare. 7 (Fiz) Creştere a volumului specific al unui fluid. însoţită de scăderea presiunii Si: detentă, expansiune. 8 Ieşire din starea de încordare a unei coarde, a unui arc etc. Si: destins1 (1). destrunare (1). destine sn vz, destin destinezit s [At: LTR2 / Pl: net / E: net] Varietate cristalizată a diadochitului. desfmge1 v vz descinge desfmge2 v vz distinge destins1 sn [At: CONTEMPORANUL. VIL 205 / E: destinde] 1-5 Destindere (1-5). 6 (Fig) Deconectare. 7 Destindere (8). destins2, ~ă a [At: HELIADE, O. I. 181 / Pl: -nşi. -e i E: destinde] 1 (D. ţinuturi) Care se întinde pe o suprafaţă vastă. 2 (D. pânze; îoc înfăşurat, strâns) Care este desfăşurat. 3 (D. muşchi, pex. d. membrele fiinţelor) Care a ieşit dintr-o stare de încordare musculară, dintr-o poziţie incomodă, ghemuită Si: îndreptat. întins, relaxat. 4 (Fig; d. oameni) Care a ieşit dintr-o stare de încordare nervoasă sau morală Si: calmat, liniştit, relaxat. 5 (D. coarde, arcuri etc.; îoc strâns. încordat. întins) Care este mai puţin încordat sau mai puţin strâns Si: lărgit2, relaxat2, slăbit2, slobozit2. 6 Care are forma unui arc destins. destins3 a vz distins destinzător, ~oare a [At: ALECSANDRI. POEZII. 640 / Pl: -i. -oare ! E: destinde + -tor) Care (se) desfăşoară pe o suprafaţă mare. destinzătură sf [At: HELIADE. PARALELSM. I. 80 / Pl: -ri ! E: destinde + -tura] (îvr) întindere mare de pământ. destituabiL ~ă a vz destituibil destitua v vz destitui destitui vt [At: NEGULICI / V: -ua, dis- / Pzi: -itui i E: fr destituer, lat destituere] (C. i. oameni) A îndepărta disciplinar dintr-un post. dintr-o funcţie Si: a concedia, a demite Vz (înv) a mazili1. destituibil. -ă a [At: COSTINESCU / V: ~uab~ / Pl: / E: destitui + -/;//] Care poate fi destituit. destituire sf [At: STAMATI. D. / Pl: -ri / E: destitui) îndepărtare disciplinara dintr-un post. dintr-o funcţie Si: concediere, demitere, destituit1 (rar) destituţie Vz (înv) mazilire1. destituit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: destitui] Destituire. destituit2y ~ă a [At: PROT. - POP.. N. D. / Pl: -iţi. -e / E: destitui] (D. oameni) 1 Care a fost scos. îndepărtat disciplinar dintr-un post. dintr-o funcţie. 2 Lipsit de post. destituitoriu, ~ie a vz. destituitor destituitor, -oare smf, a [At: PONTBRIANT. D. / V: ~riu / Pl: -oare / E: destitui + -tor] 1-2 (îdt) (Persoană) care destituie. DESTITUITE destituţie .v/'[At: NEGULICI / V: -iune i PI: -ni / E: fr destitution, lat destutito, -onis] (Rar) Destituire. destituţiune sfvz destituţie destivi v/ [At: PONTBRIANT. D. / V: (reg) das-. / Pzi: ~ve.sr / E: £/;/‘[At: VÎN. PESC. octombrie 1964, 11 / Pl: -zări / E: des-+ stuf + -iz.are] (Rar) îndepărtare a stufului de pe o porţiune de teren. destul, [At: COD. VOR. 157 / V: (înv) desătul! Pl: ~u/. -e / E: de4 + sătul) 1-2 a, av (Care este) în număr îndestulător Si: satisfăcător, suficient. 3-4 a, av (Care este) în cantitate (foarte) mare Si: mult. 5 sn (Pfm; lpl) Lucruri multe. 6 av (îrg; îe) A face ~ A se răzbuna. 7 av (îrg; îae) A pune capăt la ceva. 8 av (C.i. timpul) Atât cât este necesar. 9 av (C. i. timpul) Multă vreme. 10 av (Determină verbe abstracte) într-un grad corespunzător de calitate, de intensitate etc. 11 av (Udp ,.de“) Suficient de... 12 sn (înv) Belşug. 13 sn (înv) Mulţumire. 14 av (îrg; îlav) --e ori Adesea. 15 av (îrg; îlav) In ~ Atât cât trebuie. 16 av (îrg; îal) Intens. 17 i încetează! destula [At: N. TEST. (1648) 246v/10 / V: (îrg) ~/i, dăstuh / Pzi: -Iez / E: destul] (îrg) 1 vt A îndestula. 2 vr (îf destuii) A se răzbuna. destulare sf [At: EUSTATIEVICL I. 62/4 / V: (îrg) -lire / Pl: -lări / E: destula] (îrg) 1 îndestulare. 2 (Ccr) Belşug. destulat, ~ă [At: BUDAI-DELEANU. T. V. 32 / V: (îrg) ~/ir. dis- ! Pl: -aţi. -e ! E: destula] (îrg) 1 a Care este îndestulat. 2 av Suficient. destulătate sf[At: LB / Pl: -tăţi / E: destul + -ătate] (înv) îndestulare. destulător, ~orie a [At: COSTINESCU / V: (înv) ~zm, (îrg) ~litor / Pl: -i, ~rii / E: destula + -(a)tor] (înv) Care îndestulează. destulătoriu, -orie a vz destulător destuii v’ vz destula destuhre sfvz destulare destuht. ~ă a vz destulat destulitor. -oare a vz destulător destumfla v vz dezumfla destupa vt [At: N. COSTIN. ap. LET. 476 / V: (reg) dis- / Pzi: -tup / E: des- + (a)stupa] 1 (C. i. găuri, deschizături, obiecte acoperite) A da la o parte ceea ce le acoperă Si: a descoperi, a desfunda. a dezveli. 2 (C. i. sticle, butoaie) A scoate dopul sau fundul Si: a deschide, a desfunda. 3 (Pfm; îe) A-şi ~ urechile A asculta cu atenţie. 4 (înv; c. i. un teren necultivat) A desţeleni (1). destupare sf[At: N. COSTIN. ap. LET. 73/5 / Pl: -pări / E: destupa) 1 înlăturare a ceea ce acoperă o gaură, o deschizătură, un obiect Si: descoperire. desfundare, dezvelire. (înv) destupătură (1). 2 Scoatere a dopului sau a fundului unei sticle, unui butoi Si: deschidere, desfundare. destupat, ~ă a [At: PANN. H. 41/2 / Pl: -aţi. -e / E: destupa] 1 (D. găuri, deschideri, obiecte acoperite) De pe care s-a îndepărtat ceea ce îl DESTUPĂTOR acoperea Si: descoperit .desfundat. dezvelit. 2 (D. sticle, butoaie, recipiente) Fără dop. destupător, ~oare [At: VALIAN, V. / PI: -oare / E: destupa + -citor] (înv) 1 a Care destupă (1). 2 sn Tirbuşon. 3 5/'(înv) Canal prin care se scurge apa adunată într-un loc. destupătură sf[At: DOSOFTEI. V. S. octombrie 6872 / PI: -ri / E: destupa + -ătură] 1 (înv) Destupare (1). 2 (Reg) Loc unde o vale iese din munţi. desturbura vt [At: MAT. FOLK. 571 / Pzi: -urbitr / E: des- + turbura] (Reg) A scoate din starea de tulburare. desturlăci vr [At: ŞIO IIp 370 / Pzi: -cese / E: des- + turlăci] (Reg) A se trezi din beţie. desturna [At: CORESI. PS. 215/12 / V: (îrg) -torna ! Pzi: ~m/v/ / E: des- + turna] 1 vr (îvr) A-şi schimba atitudinea în rău faţă de cineva sau de ceva. 2 vr (Trs) A-şi vărsa mânia pe cineva. 3 vt (Trs) A răscumpăra. desturfi vtr [At: VISSARON. B. 83 / Pzi: -tesc / E: des- + turti] (Rar; d. corpuri turtite) 1-2 A face să revină (sau reveni) la forma iniţială. desţăra vr [At: CR (1839) 912/2 / V: (înv) ~ţeray dis~, disţera / Pzi: -rez / E: des- + tară cf fr depayser] (înv) A emigra. desţărare sf [At: AR (1831) 272/44 / V: (înv) ~ţer~, dis-, disţer- / PI: -rări! E: desţăra] (înv) Emigrare. desţărat, a [At: AR (1831) 2221 /32 / V: (înv) -ţerat, dis- / PI: -aţi, -e / E: desţăra] (înv) Care a emigrat. desţărămre sf [At: LĂNCRĂNJAN. C. II. 247 / PI: ~ri! E: des- + ţăran] (Nob) Ieşire din categoria de ţăran. desţelena v vz desţeleni desţelenare sf vz desţelenire desţeleni [At: NEGULICI. E. II. 123/16 / V: (îrg) —«a, (înv) -lina, -lini I Pzi: -nesc / E: des- + (în)ţeleni] 1 vt (C. i. un teren necultivat multă vreme sau cultivat cu plante perene) A ara adânc în scopul pregătirii pentru cultivare Si: u desţeliniza, (înv) a destupa (4). 2 vt (Pex) A smulge buruienile în vederea aratului. 3 vr (Rar; d. rădăcinile copacilor) A ieşi din pământ (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.). desţelenire sf [At: PONTBRIANT. D. / V: (îrg) -nare, ~linare, ~liri\re l PI: -ri / E: desţeleni] 1 Cultivare a pământului nelucrat multă vreme (sau semănat cu plante perene) prin arătură adâncă. 2 (Pex) Smulgere a buruienilor în vederea aratului. 3 (Rar) Ieşire din pământ a rădăcinilor unui copac (în urma unei lovituri puternice sau a unei furtuni). desţelenit. -ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (îrg) -linat, ~linit / PI: -iţi, -e l E: desţeleni] (D. terenuri necultivate multă vreme sau cultivate cu plante perene) Care a fost arat adânc în vederea însămânţării. desţelina v vz desţeleni desţelinare sf vz desţelenire desţelinat, ~ă a vz desţelenit desţelinător, ~oai'e smf [At: IBRĂILEANU. SP. CR. 109 / PI: -oare / E: desţelina + -tor] Persoană care desţeleneşte (1). desţelini v vz desţeleni desţelinire sfvz desţelenire desţelinit, ~ă a vz desţelenit desţeliniza vt [At: PLRII . 442 / Pzi: ~zez / E: desţelina cssl A desţeleni (1). desţepeni vtr [At: LB / PI: -nesc / E: des- + (în)ţepeni] (Rar) 1-2 A face să iasă (sau a ieşi) dintr-o poziţie neclintită. desţera v vz desţăra desţerare v vz desţărare desţerat, -d a vz desţărat desţese vtr [At: LM / Pzi: -ţes / E: des- + ţese] (înv) 1-2 A (se) destrăma (1-2). desţesuty ~ă a [At: LM / PI: -uţi. -e / E: desţese] (înv; d. o cusătură, un lucru cusut sau o pânză ţesută) Care s-a destrămat (1). desţifra v vz descifra desţifrare sf vz descifrare desţintui vt [At: DDRF! Pzi: -esc / E: des- + ţintui] (îvr; c. i. obiecte fixate în ţinte) A desprinde din ţinte. desţintuire sf [At: DDRF / PI: -ri / E: desţintui] (îvr) Desprindere din ţinte a unor obiecte. desţintuity ~ă a [At: DDRF / PI: -iţi, -e / E: desţintui] (îvr) Desprins din ţinte. desţiplină sfvz disciplină desublima vti [At: DN3 / Pzi: -mez / E: fr desublimer] (Fiz; d. substanţe) 1-2 A trece (sau a face să treacă) direct din stare gazoasa în stare solidă. desublimare sf [At: DER / PI: -mări / E: desublima] (Fiz) Trecere a unei substanţe direct din stare gazoasă în stare solidă. desublimat, -ci a [At: DNJ / PI: ~a//, -e / E: desublima] (Fiz; d. substanţe) 1-2 Care a trecut direct din stare gazoasă în stare solidă. desubstanţializa vt [At: MDA ms / P: -ţi-a- / Pzi: ~zez / E: des- + substanţializa] (Rar) A reduce intensitatea sonoră. desubstanţializare sf[At: MACEDONSKI. O. IV. 154 / P: -ţi-a- / PI: -zări / E: desubstanţializa] (Rar) Atenuare a intensităţii sonore. desubstanţializat, ~ă a [At: BLAGA. Z. 127 / P: -ţi-a- / PI: -aţi. -e / E: desubstanţializa] (Rar; d. o melodie) Care este lipsit de foiţă, dc stridenţă Si: atenuat, delicat, discret. desuci vtr [At: LB / Pzi: -cesc / E: de(s)- + sj/c/] (înv) 1-2 A face să nu mai fie (sau a nu mai fi) răsucit Si: (îvp) dezrăsucit. desucire sf [At: POLIZU / PI: -ri / E: desuci] (înv) Dezrăsucire. desucit, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) dess- / PI: -iţi. -e / E: desuci] 1 (înv) Dezrăsucit. 2 (Mun) Dezdoit. 3 (Mun) Deşirat2(2). desucitură sf [At: UDRESCU. GL. / PI: -ri / E: desuci + -(i)turâ] (Mun) Amestecătură de fire deşirate. desuda vi [At: GHEŢIE, R. M. / Pzi: desud / E: des- + (a)suda] (înv) A transpira ca urmare a unui efort. desudaţie sf [At: DN2 / PI: -ii / E: fr desudation] (Med) Erupţie pe pielea copiilor (neîngrijiţi). desuety ~ă av. a [At: EFTIMIU. N. 88 / P: -u-et / PI: -eţi / E: fr desuet, lat desuetus] 1-2 (într-un mod) care nu mai corespunde spiritului vremii Si: demodat, depăşit. învechit, perimat, uzat. desuetudă sfvz desuetudine desuetudine sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~dă / P: -su-e- / E: fr desuetude] 1 (Liv) Ieşire din spiritul vremii Si: demodare. învechire, perimare, uzare. 2 (Liv; îe) A cădea (sau. rar. a intra) în ~ A se demoda. 3 (înv) încetare a respectării unei legi. desufixare sf[At: SCL 1956, 139 / E: des- + sufixare] (Lin) Pierdere a sufixului. desufla vi [At: GORJAN. H. 13/2 / Pzi: ~ufiu / E: des- + sufla] (îvr) A muri. desufleca vt [At: CREANGĂ, O. 234 / Pzi: ~uflec / E: des- + sufleca] (Mol) A face să nu mai fie suflecat Si: (reg) a desumeca. (Mun) a desumete. desufleta v vz desufleţi desufleţa v vz desufleţi desufleţi vt [At: F (1868). 39 / V: (înv) ~leta> ~eţa / Pzi: -ţese / E: de(s)-+ (în)sufleţi] (îvr) 1 A omorî . 2 (Fig) A dezumaniza. desui vi [At: MAT. DIALECT. / Pzi: deswi / E: des- + sui] 1 (Trs) A coborî. 2 (Reg) A descăleca. desulfatare sf [At: LTR2 / PI: -tari / E: des- + sulf atare] Reducere a sulfaţilor solubili sub acţiunea microflorei existente în apele stătătoare şi adânci ale unor lacuri naturale. desulfita vt [At: DN-5 / Pzi: -tez. / E: fr desulf iter] (C. i. mustul sau vinul) A îndepărta bioxidul de sulf rezultat Î11 timpul prelucrării. desulfitare sf[At: LTR2 / PI: -tari / E: desulfita] îndepărtare din must sau din vin a bioxidului de sulf rezultat în timpul prelucrării. desulfitat, ~ă a [At: DN-’ / PI: -aţi, -e / E: desulfita] (D. must sau vin) Care a fost supus desulfitării. desulfonare sf[At: DN3 / PI: -nări / E: des- + sulfonare] Eliminare a grupării sulfonice din derivaţii sulfonci. DEŞELA2 desuIfura vt [At: LTR2 / Pzi: -rez / E: fr desulfurer| (Chm) A scoate sulful dintr-o substanţă pentru a o purifica sau pentru a recupera sulful. desulfurare sf [At: LM / Pl: -rări i E: desidfurci] (Chm) Scoatere a sulfului dintr-o substanţă pentru a o purifica sau pentru a recupera sulful. desulfurat, ~ă ci [At: DEX / Pl: '-rari / E: desulfurci] (Chm; d. unele substanţe) Din care a fost eliminat sulful sau compuşii lui. desidfurator sn [At: DN3 / PI: -oare / E: desulfura + -tor] (Chm) Aparat pentru desulfurare. desulfurizdj'e sf[At: LTR2 / Pl: -zari / E: cf desidfurci] (Chm; Big) Transformare biochimică a compuşilor organici cu sulf în prezenţa unor produşi specifici. desumeca vt [At: SLAVICI. O. II. 194 / Pzi: -umec / E: de(s)- + surnecci) (Reg) A desufleca. desumete vt [At: RĂDULESCU-CODIN / Pzi: -umet / E: de(s)- + sumete] (Mun) A desufleca. desun&nt, ~ă ci vz disonant desunanţă sfvz disonanţă desura vt [At: (a. 1776) URICARIUL VIL 20 / S şi: (îrg) dess- / Pzi: desor / E: de(s)- + (în)sMra] (îrg; d. bărbaţi) A divorţa. desurat ctm [At: UDRESCU. GL. / Pl: -aţi / E: desura] (îrg; d. bărbaţi) Care a divorţat. desurzi vt [At: PONTBRIANT. D. / S şi: (îrg) dess- I Pzi: ~ze.vc- / E: de(s)- + surzi] (Trs; Buc) A face să nu mai fie surd. de sus sn vz desiş desuţ, ~ă a [At: DDRF / Pl: -i. -e / E: des + -uţ] (Pop) Destul de des. desvătai, ~ă a vz desfătat desvătui v vz desfătui desvătuire sfvz desfătuire desvesti v vz devesti desvolba v vz de holba desvorţa v vz divorţa desvrăşit, ~ă a vz. desăvârşit deszăgăzui vt [At: CONTEMP. 1975. nr. 1494.4/4 / Pzi: ~e.vt: / E: des-+ zăgăzui] (Reg) A elibera. deszăpezi vt [At: DL / Pzi: -z.esc / E: des- + (în )zăpezi] (C.i. căi de acces) A curăţa de zăpadă Si: a destroieni. deszăpezire sf [At: DL / Pl: -ri / E: deszăpezi] Curăţare de zăpadă Si: destroienire. deszăpezit, ~ă a [At: VLASIU. D. 162 / Pl: -iţi. -e ! E: deszăpezi] (D. căi de acces) Curăţat de zăpadă Si: destroienit. deszăvorî vt [At: COSTINESCU / Pzi: -răsc / E: des- + zăvori] (înv) 1 (C. i. o uşă, o poartă) A deschide prin deplasarea sau deblocarea zăvorului. 2 (C. i. un zăvor) A debloca. deszăvorâre sf [At: LTR2 / Pl: -ri i E: deszăvorî] (înv) 1 Deschidere a unei uşi. a unei porţi prin deplasarea sau deblocarea zăvorului. 2 Deblocare a unui zăvor. deszice v vz dezice deszicere sfvz dezicere deszis, -ă a vz dezis deşabloniza vt [At: DN3 / Pzi: -zez / E: des- + şcibloniza] (Rar) 1 A elibera de şabloane. 2 A desfiinţa şabloanele. deşanţ [At: NEGRUZZI. ap. TDRG / V: (reg) ~ă sf! Pl: -uri / E: net] 1 civ (Reg) în mod ciudat. 2 sn (Mol; Trs; îe) A-i fi (sau a-i părea) ~ A-i fi (sau a-i părea) ciudat. 3 sn (Mol; Trs; îae) A-i fi ruşine. 4 sn (Reg) Ceea ce este ciudat. deşănţat. ~ă a vz deşănţat deşanţă sfvz deşanţ deşarja [At: DA ms / Pzi: -jez / E : fr dechcirger] 1-2 vtr (înv; c. i. arme) A (se) descărca. 3 vr (Frm; fig) A se elibera de emoţii neplăcute. deşarjare sf [At. ORBONAŞ. MEC. 236 / Pl: -jări / E: deşarjei) 1 (înv) Descărcare de focuri de armă. 2 (Frm; fig) Eliberare de emoţii neplăcute. deşartaciune sfvz deşertăciune deşartăciune sf vz deşertăciune de şah1 v vz deşela1 deşăh2 f vz deşeua deşăhre sfvz deşelare1 deşăht1 sn vz deşelat1 deşăht2, ~ă ci vz deşelat2 deşăht? sn vz deşelat3 deşănţa vr [At: VEISA. 1. 124/2 /V: (îvr) diş- / Pzi: -tez / E: cf deşanţJ (înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira. deşănţare sf [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -ţări / E: deşănţa] (înv) Destrăbălare. deşănţat1 sn [At: DLR ms / Pl: -uri / E: deşănţa] (Reg) 1 (îe) A-i veni cu ~ A-i părea ceva ciudat. 2 (îe) A-i fi - A-i fi trist. 3 (îae) A manifesta compătimire faţă de cineva. deşănţat2, ci [At: BUDAI-DELEANU. T. V. 42 / V: (reg) daş~, deşân~n deşen~< dişen~, diş~ l S şi: (înv) dess- / Pl: -aţi. -e / E: deşănţa] 1 (Pop) Care încalcă limitele bunei-cuviinţe Si: corupt. decăzut. destrăbălat. stricat. 2 (Pop; mai ales d. femei) Care duce o viaţă extrem de imorală Si: depravat, desfrânat, dezmăţat, imoral, stricat. 3 (Pop; d. lucruri) Dezordonat. 4 (Pop; d. vorbe) Care nu se justifică (într-o împrejurare) Si: deplasat, nepotrivit. 5 (Pop) Care iese din comun, depăşind proporţiile realităţii Si: exagerat, extravagant. 6 (Reg) Care şochează prin aspect, manifestare, evoluţie Si: ciudat, curios, straniu, (liv) bizar. 1 (Trs) Trist. 8 (îrg) Glumeţ. deşărt, -ci sn vz deşert deşărta v vz deşerta1 deşărtare sf vz deşertare deşărtat1 sn vz deşertat1 deşărtat2. -ă a vz deşertat2 deşărtăciune sfvz deşertăciune deşănţat, -ci a vz deşănţat2 desăra v vz deşira2 desărare sfvz deşirate desărat, ~ă a deşirat2 deşcă sf[At: BACALBAŞA. S. A. I. 63 / Pl: deşce ! E: srb decko] 1 (îvp) Termen cu care un soldat se adresa altui soldat mai în vârstă. 2 (îvp; pgn) Soldat cu experienţă Si: veteran. 3 (Mun; dep) Tânăr nepriceput. deşchedeca v vz despiedica deşchedecare sfvz despiedicare deşchedecat1 sn vz despiedicat1 deşchedecat2, -ă a vz despiedicat2 descheia v vz descheia deşcheiat. ~ă a vz descheiat deşcherea sf vz teşcherea deşcliide v vz deschide deşchidere sfvz deschidere deşchilimi v vz deschilimi deşcliinge v vz descinge deşchiol, ~ă a [At: BARBU. 1.1. 176 / Pl: -i. -e / E: deşchiola] (Mun) 1 (D. obiecte) Care nu este trainic. 2 (Fig) Istovit. deşchiola [At: UDRESCU. GL. / Pzi: -lez. / E: net] (Mun) 1 vr (D. construcţii sau obiecte) A-şi pierde soliditatea. 2-3 vtr (Fig) A (se) şubrezi. deşcliis, ~ă ci vz deschis descinge v vz descinge deşeclâc sn vz duşeclăc desegubeţ sm [At: DHLR II. 507 / PI: -i / E: net] (înv) Criminal. deşeh1 vt [At: PSALT. HUR. 47725 / V: (îrg) duş-, (reg) deşăh1,dşăh. dişahi diş- / S şi: (înv) desş- / Pzi: de şei / E: de(s)- + şale) (Pop) 1 vt (C.i. spinarea unui animal sau. pex. a unui om) A frânge de poveri ori de eforturi prea mari ori de lovituri puternice Si: a îndoi. 2-3 vtr (Pex) A (se) istovi din cauza eforturilor depuse. 4 vt (C. i. animale şi oameni) A bate crunt. deşeh2 v [At: PSALT. HUR. ap. DLR ms / V: (reg) ~şăla2 / Pzi: de şei şi lez / E: ctm deşeua + şale] A deşeua. 117 DEŞELARE1 deşelare1 sf[At: BIBLIA (1688). 1511 / V : (îrg) dăş~, (reg) deşăl-, dişal-, / PI: ~/ă/7 / E: deşela1] (Pop) 1 îndoire a spatelui unui animal sau al unui om de poveri ori de eforturi prea mari, ori de lovituri puternice Si: (pop) deşelat1 (/), (îvp) deşelătură (1). 2 (Pex) Istovire din cauza eforturilor depuse Si: (pop) deşelat1 (2). 3 (Cer) Durere de şale Si: lumbago. deşelare2 sf[At: DLR ms / V: (reg) -şăl—, dişal~ / PI: ~lări / E: deşăla2] Deşeuare. deşeht1 sn [At: COSTINESCU / V: (reg) deşăht1, dişaht, diş~ i E: deşela1] (Pop) 1-2 Deşelare1 (1-2). deşeht2,c/ [At: LB / V: (reg) deşăht2,dişaht,diş~ / S şi: (înv) / PI: ~af/, / E: deşela1] (Pop) 1 (D. animale, pex. d. oameni) Care are spinarea îndoită de poveri ori de lovituri puternice. 2 (Pex) Cocoşat. 3 (Pex) Foarte obosit. 4 (D. oameni, pex. d. animale) Care se leagănă când merge din cauza unei afecţiuni a coloanei. deşelat3 sn [At: ZILOT. ap. HEM / V: (reg) ~şăl~ / PI: -uri / E: deşela2] (Reg) 1 Desenare. 2 (îlav) Pe ~e Fără şa (şi fără frâu). deşeht4, ~ă a [At: ZILOT, ap. HEM / V: (reg) ~şăl~ / PI: -aţi, -e / E: deşela2] Deşeuat. deşelătură sf [At: DR. V. 104 / PI: -ri / E: deşelat2 + -ură] 1 (îvp) Deşelare1 (1). 2 (Pop; ccr) Cal bătrân şi neputincios. 3 (Reg; fig) Casă ruinată. deşenţat, -ă a vz deşănţat2 deşert, ~eartă [At: PSALT. HUR. 802/l 8 / V: (înv) des iert, (îrg) daşert, dăş~, dâşert, deşărt, dişart, dişert IS şi: (înv) desert / PI: -rţi, -arte. ~uri / E: fr desert sn, lat desertus a, lat desertum] 1 a (D. recipiente. încăperi, spaţii închise),Care nu conţine nimic înăuntru Si: deşertat2 (1). gol. 2 a (Pop; udp ,,de“) Care este lipsit de ... 3 a (înv; d. arme de foc) Care este descărcat. 4 a (îvp; d. plante) Sterp. 5 a (Reg; d. fructe) Viermănos. 6 a (Reg; d. copaci) Scorburos. 7 a (înv; fig; d. oameni) Care este gol în interior. 8 a (înv; fig; d. oameni) Sărac. 9 a (îvr; fig) Fără rezultat. 10 sn (înv; îlav) Cu ~ Fără reuşită. 11 a (îvr) Care nu şi-a însuşit un bun material al altuia. 12 sn (Fig) Stare de tristeţe apăsătoare Si: gol. 13-14 s/l a (Fig) (Cuvinte, gânduri, manifestări omeneşti etc.) lipsite de conţinut, de profunzime, de importanţă Si: iluzoriu, înşelător. 15-16 s/i,a (Fig) (Ceea) ce este lipsit de adevăr, de temei Si: neîntemeiat. 17-18 av. a (Fig) (într-un mod) care denotă lipsă de siguranţă, de statornicie Si: efemer, pieritor. trecător. 19 sn (îlav) In ~ Inutil. 20 sn (D. privire; îal) Fără ţintă. 21 a (înv; d. oameni, pex. d. viaţa, manifestările lor) Care este aplecat spre deşertăciune (2) Si: frivol, neserios, superficial. 22 a (Fig; d. oameni) Care manifestă o ambiţie neîntemeiată, o dorinţă puternică de a face impresie Si: înfumurat, orgolios, vanitos, (pop) îngâmfat. 23 s/i Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puţine. în care viaţa vegetală şi animală este rară Si: pustiu. 24 a (D. locuri, ţinuturi) Lipsit de vietăţi şi de vegetaţie. 25 a (Pex; d. locuri, ţinuturi) Care se află în stare sălbatică. 26 a (D. aşezări omeneşti, locuinţe) Care este lipsit (în întregime sau în cea mai mare parte) de oameni Si: nelocuit, nepopulat. 21 a (D. străzi, drumuri etc.) Fără trecători Si: necirculat. 28 a (Pex; d. străzi, drumuri) Care este lipsit de zgomot, de agitaţie. 29 sn (înv) Pierdere în oameni (considerată în raport cu ansamblul iniţial). 30 sn (Asr) Spaţiu liber neocupat de cineva sau de ceva. 31 sn (îvp) Parte scobită a corpului (la om şi la animale), cuprinsă între ultima coastă şi osul şoldului Si: cavitate. 32 snp (Reg) Măruntaie. 33 sn (în limbajul bisericesc; îe) A lua în ~ A batjocori. 34 sn (îlav) Cu ~ul Fără încărcătură în vehicul Si: descărcat. deşerta1 [At: PSALT. HUR. 39712 / V: (reg) dăşărta, dăş~, deşărta, deşert a, diş~ / Pzi: -ert. (îrg) -tez / E: deşert] 1 vt (C. i. recipiente, saci etc.) A lăsa gol prin scoaterea totală sau parţială a conţinutului (de obicei prin răsturnare) Si: a goli. 2 vt (Pex; c. i. vehicule pentru transport) A da jos încărcătura Si: a descărca. 3 vt (Pop; îe) A - sacul (până la fund) A spune tot ce ştii (noutăţi, glume etc.). 4 vt (înv; c. i. arme de foc) A face ca proiectilul armei să pornească spre ţintă Si: a descărca. 5 vr (înv) A se lepăda de ... 6 vr (Pop) A mărturisi. 7 vt (Reg) A deretica. 8 vt (îvr) A dărâma. 9 vt (C. i. lichide, pex, materii granulare. pulverulente) A face să curgă prin răsturnarea unui recipient, a unui sac etc. 10 vt (C. i. lichide, pex. materii granulare. pulverulente) A trece dintr-un recipient în altul. 11 vt (Pfm) A bea până la fund băutura dintr-un vas. 12-13 vtr (înv; c. i. aşezări omeneşti, locuinţe etc.) A (se) pustii. deşerta2 v vz dezerta deşertare sf[At: (a. 1644) GCR I. 112/20 / V: (reg) deşăr~, deşir-, disărţare, diş~ I PI: ~/ă/7 / E: deşerta1] 1 Scoatere totală sau parţială a conţinutului dintr-un recipient, sac etc. (de obicei prin răsturnare) Si: (pop) deşertat1 {1), golire. 2 (Tip) Scoatere a rândurilor culese din culegar. transportându-le pe galion. 3 Răsturnare a unui lichid sau a unor materii granulare. pulverulente dintr-un recipient, dintr-un sac etc. Si: (pop) deşertatI(2). 4 Trecere a unui lichid sau a unor materii granulare dintr-un recipient în altul Si: (pop) deşertat1 {3). 5 înghiţire (până la ultima picătură) a conţinutului lichid al unui vas Si: (pop) deşertat1 {4). 6 (îvr) Descărcare a unei arme de foc Si: (pop) deşertat1 (5). 7 (înv) Evacuare a unei aşezări omeneşti. 8-9 (înv) Deşertăciune (2,4). deşertat1 s/i [At: CR (1838) 42V17 / V: (reg) deşăr~ / PI: (rar) -uri / E: deşerta1] (Pop) 1-5 Deşertare (1, 3-6). deşertat2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) deşăr~ ! PI: -aţi, -e / E: deşerta1] 1 (Pop; d. recipiente, saci etc.) Din care s-a scos parţial sau total conţinutul Si: deşert (1). 2 (Pop; d. vehicule pentru transport) Care este descărcat. 3 (înv; d. aşezări omeneşti, locuinţe) Deşert (26). 4 (înv; d. oraşe, străzi) Nepopulat. deşertate sf[At: PSALT. SCH. 44 / PI: -taţi / E: deşert + -ate] (îvr) Deşertăciune (1). deşertaţiwne sfvz deşertăciune deşertăciune şf\At: (a. 1633) GCR I. 80/22 / V: (înv) deşartaciune, deşar~, deşăr-, ~taţiune, dişăr~ / PI: -ni / E: deşerta1 + -ciune] 1 Lipsă de conţinut, de profunzime, de valoare, de importanţă a ceva Si: zădărnicie, (îvr) deşertate, deşertătură, deşerţie (1). 2 (Ccr) Ceea ce este lipsit de conţinut, de profunzime, de valoare, de importanţă Si: amăgire, iluzie, (înv) deşertare (8). 3 Lipsă de siguranţă, de durabilitate, de statornicie a ceva. 4 (Ccr; mpl) Ceea ce este nestatornic, efemer Si: (înv) deşertare (9). 5 Lipsă de sens a ceva. 6 (Ccr; şip) Obiecte de podoabă inutile. 7 Preocupare pentru lucruri, acţiuni inutile, lipsite de seriozitate. 8 (Pex) înclinare spre o viaţă uşoară, imorală. 9 Dorinţă puternică de a face impresie Si: înfumurare, orgoliu, trufie, vanitate. 10 Mulţumire de sine exagerată. 11 (Rar; Ipl) Fapte care denotă o ambiţie, o dorinţă nejustificată de putere. deşertător,~oare a [At: APA MINER. 23/10 / V: (înv) ~iu I PI: ~i, -oare / E: deşerta1 + -tor] (înv) Purgativ. deşertătoriu a vz deşertător deşertătură sf[At: CORESI. L. 436/8 / PI: -ri i E: deşerta1 + -tură] (îvr) Deşertăciune (1). deşertic, a [At: C. PETRESCU, O. P. II. 67 / PI: -ici. -ice l E: deşert + -ic] 1 Care aparţine deserturilor (23). 2 Specific deserturilor (23). 3 Care provine din deşert (23). deşertificai'e sf [At: DRC / PI: -cari / E: fr des ertification] Transformare a unei regiuni în deşert (23). deşerţa v vz deşerta deşerţie sf [At: COD. VOR. 86/11 / PI: ~i/ / E: deşert + -ie] (îvr) 1 Deşertăciune (1). 2 Pagubă. deşeu sn [At: NICA. L. VAM. 78 / PI: -ri / E: Udechet] 1 Parte dintr-o materie primă sau dintr-un material care rămâne în urma procesului tehnologic şi nu mai poate fi utilizată direct pentru realizarea produsului respectiv Si: rest. 2 (Pgn) Produs care nu corespunde normelor calitative stabilite prin standarde şi care nu poate fi utilizat direct în scopul pentru care a fost realizat Si: rebut. deşeua vt [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / P: -şe-na / Pzi: -uez / E: des- + (în)£eMtfj (C. i. un animal de călărie, mai ales calul) A-i scoate şaua Si: a deşela2. 118 DEŞTEPTA deşeua.re A'/'[At: DLR ms / P: -eu-a- / Pl: -uări / E: deşeua] Scoatere a frâului de la cal Si: (reg) deşelare2, deşelat', desenat1. deşeuat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~z//7 / E: deşeua] Desenare. deşeuat2, ~ă [At: COSTINESCU / P: ~şe-uat / Pl: ~a//. / E: (D. animale de călărie, mai ales despre cai) Căruia i s-a luat şaua (şi frâul) Si: deşelat4. desfăca v vz desfăca desfăcat sn [At: ARHIVA II, 476 / Pl: ~uri / E: ns cf înşfăca)] (Reg) Desfacere a foilor de pe ştiuletele de porumb Si: depănuşat. deşghebat, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II. 314 / V: (îvp) ~ghiabat / Pl: -aţi, ~e / E: des- + jgheab] (îvp) Dezlănţuit. deşgheţa v vz dezgheţa deşghiabat. ~ă a vz dejghebat deşghiora v vz dezgheura deşi c [At: DOSOFTEI, PS. 43 / E: de4 + şi] (Introduce o propoziţie concesivă) în ciuda faptului că... deşidera vt [At: PSALT. 117/14/ V: (înv) ~dira / Pzi: ~ider / E: lat desidero, -are] (înv) A dori (tare). deşiderai1 sn [At: PSALT. 16/1 / V: (înv) ~dir~ ! Pl: / E: deşidera] (înv) Dorinţă. deşiderai2, a [At: PSALT. 31/13 / V: (înv) ~dir~ l Pl: -aţi, -e / E: deşidera) (înv) Care este dorit. deşidira v vz deşidera deşidirat1 sn vz deşiderat1 deşidirat2, -ă a vz deşiderat2 deş'ime sfvz desime deşira1 vi [At: PSALT. 80 / Pzi: deşir / E: ml *desidrare] (îvr) A dori. deşira2 [At: LB / V: (îvr) daşâra, daş~, (reg) dăşâra, duş-, de săra I S şi: (înv) dess- / Pzi: deşir / E: lat deserrare] 1-2 vtr (D. obiecte înşirate pe aţă etc.) A face să iasă (sau a ieşi) de pe aţa pe care au fost înşirate. 3-4 vtr (D. aţa înfăşurată pe ghem sau d. gheme) A (se) desfăşura într-un fir lung. continuu. 5-6 vtr (D. împletituri sau d. obiecte împletite) A (se) desface din împletitură (pentru a obţine firul în toată lungimea lui) Si: a (se) destrăma. 1 vr (Pex; reg; d. pânză) A se rări până la rupere. 8 vr (Pop; fig; d. oameni sau d. corpul omenesc) A se destinde. 9 vr (Rar; fig; d. locuri şi peisaje din natură) A se desfăşura în faţa privitorului. 10 vr (Fig; d. nori. ceaţă, fum etc.) A se risipi. 11 vr (Fam) A creşte înalt şi slab. 12 vt (înv) A sfâşia. deşirabil, ~ă a [At: LTR2 VI. 254 / Pl: -i. -e / E: deşira2 + -bil] (D. împletituri sau d. obiecte tricotate, croşetate) Care se deşiră (5) uşor. deşirabilitate sf [At: LTR2 / E: deşirabil + -ităteJ Proprietate a tricotului de a se deşira (6) uşor (când se rupe un ochi din împletitură). deşirare sf [At: DEX / V: (reg) dăşâr~, dăş~, deşâr~ / Pl: -rări / E: deşira2) 1 Desprindere din şirag a obiectelor înşirate Si: deşirat1 (1). împrăştiere. 2 Desfacere a unei împletituri sau a obiectelor împletite (pentru a obţine firul în toată lungimea lui) Si: destrănuire, deşiratl(2). 3 Desfăşurare în fir lung. continuu, a aţei înfăşurate pe ghem Si: deşirat1 (3). 4 (Fig) Risipire a norilor, a ceţii. a fumului etc. Si: destrămare, împrăştiere, răspândire, (rar) deşirat1 (A). 5 împrăştiere a unui grup de persoane Si: răzleţire, (rar) deşirat1 (5). 6 (Rar; fig) Desfăşurare în faţa privitorului a unui peisaj din natură, a unui loc. 7 (Pop; fig) Destindere a unei persoane în toată lungimea lui. 8 (Reg) Rupere a unei pânze Si: deşirăt1 (6) . 9 (Reg) Dogire a butoaielor Si: deşirat1 (1) . 10 (înv) Sfâşiere. deşirat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deşira2] 1-7 Deşirare (1-5,8-9). deşirat2, ~ă [At: LB / V: (reg) dăşâr~, duşdâşăr~. deşâr~, dişăr~, diş^JVY. -aţi. -e / E: deşira2] 1 a (D. împletituri, ţesături, pex. d. obiecte tricotate sau croşetate) Destrămat2. 2 a (D. obiecte înşirate pe aţă) Care a ieşit de pe aţă Si: (reg) desucit (3). 3 a (D. aţă. fire înfăşurate pe gheme, pex. d. gheme) Care s-a desfăşurat într-un fir lung. continuu. 4 a (Fig; d. manifestări ale gândirii) Fără şir Si: dezordonat. 5 a (înv; fig) Care nu se ţine de cuvânt. 6-7 smf a (Pfm; fig) (Om) excesiv de înalt şi de slab. 8 av (Pop; îe) A se uita lung şi ~ A privi insistent şi cu mirare. 9 a/(Reg) Varietate de strugure. 10 a (Reg; fig) Dărăpănat. 11 a (Reg; fig) Zdrobit2. deşirător, ~oaj*e a [At: CALENDARIU (1794). 31/33 / V: (îvr) ~ret~ l Pl: -i, -oare I E: deşira2 + -tor] (îvr; d. stări sufleteşti) Sfâşietor. deşirătură sf [At: SFC IV. 190 / Pl: -ri f E: deşira2 + -ătură] (Pop; fig; dep) Cal bătrân, slab şi neputincios. deşi retor, ~oare a vz deşirător deşirtare sfvz deşertare deşistare sf[At: DLR ms / Pl: -tări / E: des- + şist] (Min) Operaţie de îndepărtare a sterilului din substanţa minieră. deş'iş sn vz desiş deşlamaie sf[At: LTR2 / Pl: -mări / E: des- + şlam] (Min) Operaţie de eliminare a şlamului din minereuri sau din cărbunele preparat pe cale umedă. deşlamor sn [At: LTR2 / Pl: -moare / E: drr deşlamare] (Min) Instalaţie de deşlamare. deşîiu am [At: ZEITSCHRIFT XVIII. 76 / Pl: ~i/ / E: tc disli] (Trî) Mustăcios. deşmă sfvz dijmă deşmănta vt [At: BUDAI-DELEANU. ap. DLR ms / Pzi: -mânt / E: net] (îvr) A face să se răzgândească. deşmierat sfvz, dezmirat1 deşmţă sf [At: BUL. FIL. XI-XII. 489 / V: (îrg) dişmită / Pl: -ţe / E: mg diszno „porc“ + -iţă) (îrg; fig) Femeie imorală. deşoca vt [At: DEX / Pzi: -ochez / E: des- + şoca] (Med) A scoate pe cineva din starea de şoc. deşocant. ~ă a [At: DEX / Pl: -nţi. -e / E: deşoca + -ant] (Rar) Care deşochează. deşocare i/[At: D. MED. / Pl: -cări / E: deşoca] (Rar) Scoatere din starea de şoc Si: (rar) deşocat1. deşoc’ăt1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deşoca] (Rar) Deşocare. deşocat2, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: deşoca) (Rar) Care a fost scos din starea de şoc. deşosa vtr [At: DN3 / Pzi: ~j-ez, 3 -sează / E: fr dechausser] 1-2 (Med; d. dinţi) A (se) descoperi prin retragerea gingiei. 3-4 (Agn; d. plante şi d. arbori) A(-şi) dezveli rădăcina. deşosare sf [At: LTR2 / Pl : -sări / E: deşosa] 1 (Med) Dezvelire a rădăcinii dintelui prin depărtarea ţesutului gingival Si: deşosat!(l). 2 (Agn) Fenomen dăunător care apare Ia semănăturile de toamnă, la puieţi etc. care constă în dezvelirea rădăcinii Si: deşosat!(2). (pop) descălţare, deşosat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deşosa] 1-2 Deşosare (1-2). deşosat2, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e l E: deşosa] 1 (Med; d. dinţi) Care are dezvelită partea interioară, prin retragerea gingiei. 2 (Agn; d. plante) Care are rădăcina ieşită din pământ. deşperat, -ă a vz desperat despica v vz despica deşpicare sfvz despicare despicai1 sn vz despicat1 despicat2, ~ă a vz despicat2 despicător, ~oare smf, sn, a vz despicător deşpicătură sf vz despicătură deşt sn vz deget deşteia v vz descheia deştendent, ~ă smf a vz descendent deştept, ~eaptă [At: ABEŢEDAR. 332/l 9 / Pl: -pţi. -e / E: lat de-excitus] 1 ă (înv) Care nu doarme Si: treaz, sculat, (înv) veget, vegheat. 2 a (înv; pex) Care se află în stare de veghe Si: (înv) deşteptat2 (7). 3 a (înv; pex) Vigilent. 4 a (înv) Trezit dintr-o stare de amorţeală. 5 a Care înţelege cu uşurinţă şi exact ceea ce ştie. aude. vede Si: (fig) dezgheţat, inteligent, isteţ, lucid, perspicace, (pop) mintos, sprinten. 6 a Evoluat din punct de vedere spiritual Si: cultivat. 1 a (Fam) Şiret. 8 sn (Dep; irn) Persoană care pretinde că este atotştiutor. 9 sn (Dep; irn; îe) A face pe ~ul A încerca cu orice preţ şi fără temei să demonstreze că este atotştiutor. deştepta [At: CORESI, EV. 88 / V: (înv) dăş~, diş~ / Pzi: -ept / E: deştept] 1-2 vtr A (se) trezi din somn Si: a (se) scula. 3-4 vtr A (se) trezi 119 DEŞTEPTARE din starea de leşin Si: (reg) a (se) întrema. 5-6 vtr (Fig) A (se) trezi din starea de amorţeală, de visare ere. 7-8 vtr (îvp) (A face să revină sau) a reveni la viaţă Si: a învia. 9-10 vtr (Fig) (A scoate sau) a ieşi dintr-o stare de inerţie. 11 vr (Pex; fig) A deveni conştient de ceva. 12 vt (Fig) A trezi interesul faţă de cineva sau de ceva. 13 vr (Fig) A se manifesta ceea ce este virtual într-o fiinţă. 14 vr (Fig) A scoate la iveală. 15 vr (Fig) A deveni mai inteligent. 16 vr (Pex) A se cultiva. 17 vr (Fig; d. natură) A învia. 18 vr (înv) A se dezlănţui. deşteptare sf[At: (a. 1694) FN 32 / PI: -tări / E: deşepta] 1 Moment când se trezeşte cineva din somn sau când îşi întrerupe somnul Si: deşteptat1 (1). 2 Semnal (din goarnă, din trompetă etc.) care anunţă deşteptarea (1) în cazărmi, internate etc. Si: deşteptat1 (2). 3 (înv) Stare de veghe. 4 (Fig) Trezire din amorţeală, reverie etc. Si: (rar) deşteptat1 (3). 5 (Fig) Revenire la viaţă Si: (rar) deşteptat1 (4), înviere. 6 (Fig) Ieşire dintr-o stare de inerţie, de indiferenţă Si: (rar) deşteptat1(5). 7 (Fig) înţelegere a unei valori Si: (rar) deşteptat1 (6). 8 (Fig) Manifestare a ceea ce este latent, virtual Si: (rar) deşteptat1 {1). 9 (Fig) Scoatere la iveală Si: (rar) deşteptat1(8). 10 (îvr) Descoperire. 11 Stimulare a inteligenţei Si: (rar) deşteptat1 (9). deşteptat1 sn [At: CARAGIALE. O. II, 213 / PI: ~uri / E: deştepta] 1-9 Deşteptare (1-2,4-9,11). deşteptat2. -ă a [At: PRAV. 283 / PI: -aii. ~e /E: deştepta] 1 (înv) înviat. 2 Care s-a trezit din somn. 3 (Fig) Scos dintr-o stare de inerţie, de indiferenţă, de înapoiere. 4 (Fig) Care a dobândit conştiinţă. 5 (Fig) Scos la iveală dintr-o stare latentă. 6 (Fig) Care s-a trezit din starea de amorţeală, de reverie. 7 (înv) Deştept (2). deşteptăciune sf[At: COSTINESCU / PI: -tu / E: deştepta + -âciune] 1 Inteligenţă. 2 Isteţime. 3-4 (Irn) Fapta (sau vorbă) a celui care pretinde că este atotştiutor. deşteptător, -oare [At: N. COSTIN. ap. LET. 462 / PI: ~oare / E: deştepta + ~(ă)tor] 1 a Care deşteaptă din somn. 2 sm (Reg; art) Porcarul. 3 a Care face să se manifeste, să apară ceva. 4 a (îvr) Care face să evolueze din punct de vedere spiritual. 5-6 sn, a (Şîs ceas -) (Ceasornic) care sună automat la o ora spre a deştepta pe cineva din somn. deştepiică şf[At: GORJAN, H. 69/16 / PI: -ici / E: deştepta + -ică] (îrg) Plantă nedefinită mai îndeaproape care înlătură somnul şi starea de leşin prin mirosul ei. deşterne [At: LM /V: (reg) diş~l Pzi: -tern / E: des- + (a)şterne] (Pop) 1 vt (C. i. aşternutul de pat sau faţa de masă) A strânge. 2 vr A se desfăşura în faţa ochilor. deşfmde v vz descinde deştingător, -oare a vz de scindat or deşfmge v vz descinde deştingere sfvz destindere deştiuţ sn vz degetuţ deştuţ sn vz degetuţ deşucheată sf[At: PREDA. DELIR. 103 / PI: -cheli / E: deşucliea(t) + -ealăI (Pfm) 1 Imoralitate. 2 Nebunie. deşucheat, ~ă a [At: BARIŢIU. P. A. I. 221 / PI: -ati. -e / E: des- + şucheat] (Pfm) 1 Care este nebun. 2 Care este neastâmpărat. 3 (D. oameni, faptele, sentimentele lor) Care este imoral. 4 îmbrăcat neglijent. deşuchetură ş/’[At: M. I. CARAGIALE. C. 62 / PI: -ri / E: deşucheat + -ură] (Pfm) 1 Faptă deşucheată (3) Si: imoralitate. 2 (Dep) Tânăr imoral. deşuruba vt [At: PONTBRIANT. D. / V: (reg) -upa / S şi: (îvp) desş-/ Pzi: -hez / E: des- + (in)şuruba] 1 A desface (prin învârtire) un şurub din locul în care se află înşurubat. 2 (Pex) A desprinde un obiect din şuruburi. deşurubare sf [At. PONTBRIANT. D. / V: (îvr) -upa- / S şi: (îvp) desş-/ PI: -bări / E: deşuruba] 1 Scoatere a unui şurub din locul în care se află înşurubat. 2 (Pex) Demontare a unui obiect din şuruburi. deşurubat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: deşuruba] 1-2 Deşurubare (1-2). deşurubat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. /V: (îvp) -upat l S şi: (îvp) desş- / PI: -aţi. -e / E: deşuruba] 1 (D. şuruburi) Desfăcut (total sau parţial) prin învârtire din locul în care se află înşurubat. 2 (D. obiecte prinse în şuruburi) Cu şuruburile (total sau parţial) scoase. deşurupa v vz deşuruba deşurupare sfvz deşurubare deşurupat, -ă a vz deşurubat2 detai1 ai, i vz ditai de tai2 sn vz detaliu detaia v vz detalia detaiat, -ă av, a vz detaliat detail sn vz detaliu detaila v vz detalia detailat, ~ă av, a vz detaliat detailiant sm [At: 1. IONESCU. P. 149 / P: -li-ant / PI: -nţi / E: fr detailiant] (înv) Detailist (1). detailist, -ă smf a [At: GHICA, ap. CADE / V: (înv) -tal- / PI: -işti, -el E: ger Detaillist] (înv) 1-2 (Persoană) care vinde cu bucata Si: (înv) detailiant. detalia [At: PÎCLEANU. L I. 19/27 / V: (înv) -aia, -aila / P: -li-a / Pzi: -iez / E: fr detailler, it dettagliare] 1 vt A expune ceva în mod amănunţit. 2 vt A analiza ceva în mod amănunţit. 3 vr (Rar) A ieşi în evidenţă. 4 vt (Rar) A vinde cu bucata. detaliai'e sf vz detaliere detaliat, -ă av, a [At: FILIMON, O. II. 279 / V: (înv) -aiat, -ailat / P: -li-at / PI: ~a//. -e / E: detalia] 1-2 (în mod) amănunţit. detaliere sf[At: IBRĂILEANU. S. L. 29 / V: (înv) -iare ! P: -li-e- I PI: -ri / E: detalia] 1-2 Analiză sau expunere amănunţită. detal'ist, -ă smf vz detailist detaliu sn [At: D. ASACHI. T. 20/19 / V: (înv) -tai2, -tailI P: -li-u I PI: -ii. (înv) -ri. -ie / E: fr detail, it dettaglio] 1 Amănunt. 2 (Pex; îs) în - Atenţie exclusivă sau excesivă pentru lucruri nesemnificative. 3 Lucru de mică importanţă Si:.fleac. 4 Fragment. 5 (Spc) Parte studiată sau reprodusă izolat a unui desen sau a unei opere de artă (executată la scară mare). 6 (îlav) In ~Cu amănuntul. 7 (îal) în fiecare element luat în parte. 8 (îs) Registru de - Registru de administraţie care consemnează efectivele militare ale unei unităţi de acest gen. 9 Circumstanţă de amănunt in care se petrece ceva. 10 (îe) A vinde în - A vinde cu bucata. detalonai'e sf [At: IOANOVICI. TEHN. 306 / PI : -nări / E: fr detalonnage] (Teh) 1 Teşitură pe faţa de aşezare a sculelor aşchietoare. 2 Operaţie prin care se obţine o astfel de teşitură. detalonat, -ă a [At: ORBONAŞ. MEC. 297 / PI: -aţi. -e / E: fr detalonne] (Teh) Care a suferit operaţia de detalonai'e (2). deturnai ai vz ditamai detartra vt [At: DN2 / Pzi: -rez / E: fr detartrer] 1 (C. i. recipiente) A înlătura tartrul. 2 A curăţa tartrul de pe dinţi. detartraj sn [At: DN'1 / PI: -e / E: fr detartrage] 1-2 Detartrare (1-2). detartrant, -ă sn, a [At: DEX-S / PI: -nţi, -e / E: fr detartrant] 1-2 (Substanţă) care detartrează (1-2). detartrare [At: DN3 / PI: -ri / E: detartra] 1 înlăturare a tartrul ui de pe recipiente Si: detartraj (1), detartrat1 (1), detartriz.are (1). 2 Curăţare a dinţilor de tartru Si: detartraj (2), detartrat1 (2), detartriz.are (2). detartrat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: detartra] 1-2 Detartrare (1-2). detarti'at2,-ă a [At: MDA ms /PI: ~a//. -e / E: detartra] 1 (D. recipiente) Care a fost curăţat de tartru. 2 (D. dinţi) De pe care s-a înlăturat tartrul. detartrizare sf [At. LTR2 / PI: -zări / E: ci detartra] 1-2 Detartrare (1-2). detaşa [At: I. IONESCU. D. 481 / Pzi: ~şez / E: îi detacher] 1-2 vtr A (se) separa dintr-un ansamblu unitar Si: a (se) desface, a (se) desprinde, a (se) izola. 3 vr (Spt) A-i devansa pe ceilalţi concurenţi în timpul concursului. 4 vr (Fig) A ieşi în evidenţă Si: a se evidenţia. 5 vt (C. i. oameni) A deplasa un angajat în mod temporar şi în interes de serviciu de la o unitate Ia alta sau dintr-o localitate în alta. 6 vt (Mii; c. i. unităţi militare sau cadre militare) A transfera dintr-un loc în altul pentru a îndeplini o misiune specială. 120 DETERMINA deta^bil, ~ă a [At: ORBONAŞ. MEC. 253 / Pl: / E: detaşa + -bil cf fr detachable] Care poate fi detaşat (1). detaşament sn [At: ÎNTÎMPL. 37/2 / V: (înv) ~şem~ / Pl: -e. (înv) -uri / E: fr detachement) 1 Grup de subunităţi sau de unităţi militare reunite temporar sub o comandă unică pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent. 2 Echipă. detaşare sf[At: ALEXI. W. / PI: -sari / E: detaşa] 1 Separare dintr-un ansamblu unitar Si: desfacere, desprindere, detaşat1 (1), izolare. 2 (Fig) Dezinteres. 3 Trecere temporară a unui angajat. în interes de serviciu, de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta Si: detaşat!(3). 4 Perioadă de timp în care cineva se detaşează (3) Si: detaşat1 (4). 5 (Spt) Desprindere de ceilalţi concurenţi în timpul concursului, luând-o înainte Si: detaşat1 (5). 6 (Fig) Evidenţiere. detaşat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: detaşa] 1-6 Detaşare (1-6). detaşat2. ~ă [At: BARCIANU / Pl: -aţi. -e / E: detaşa] 1 a Separat de cineva sau de ceva Si: desfăcut, desprins, izolat. 2 a (Fig) Dezinteresat. 3 av (Spt) în mod evident. 4 a (Spt) Care i-a devansat pe ceilalţi concurenţi. 5 a Care a fost transferat temporar, în interes de serviciu, de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. detaşator sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: detaşa + -tor cf fr detacheur] (Ţes; îs) Cilindru - Cilindru Ia maşinile de pieptănat care asigură legătura dintre porţiunea de fibre extrasă şi voalul rezultat prin pieptănare Ia ciclul anterior. detaşement sn vz detaşament detaşor sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: fr detacheur] Maşină pentru sfărâmarea solzilor de făină rezultaţi din măcinarea grâului. detecta vt [At: ENC. TEHN. I, 179 / Pzi: -tez / E: fr detecter] A descoperi existenţa unor elemente, a unor corpuri ascunse vederii. detectabil, a [At: SANIELEVICI, R. 109 / Pl: / E: detecta + -bil] Care poate fi detectat. detectabilitate sf [At: DN1 / Pl: -taţi i E: fr detectabilite] Ceea ce este detectabil. detectare sf [kw CONTEMP.. S. II. 1949.nr. 126. 10/1 / Pl: -tari / E: detecta] Determinare a existenţei unui element, a unui coip ascuns vederii Si: descoperire, detecţie (1). detectat, ~ă a [At: SANIELEVICI, R. 107 / Pl: -aţi, -e / E: detecta) Care este descoperit. detectiv, ~ă [At: CARAGIALE, O. II. 26 / Pl: -i. ~e / E: fr detective] 1 sin Agent secret în serviciul poliţiei sau al unei persoane particulare. 2 a (Nob) Detectivesc. detectivaj sn [At: RALEA. S. T. I. 36/ Pl: (nob) -e / E: detectiv + -af] (Nob) Detectivism. detectivesc, ~ească a [At: VINEA, L. II. 215 / Pl: -eşti i E: detectiv + -esc] (Nob) Propriu unui detectiv (1) Si: (nob) detectiv (2). detectivism sn [At: CONTEMP.. 1975, nr. 1512,1/10/Pl: -e /E: detectiv + -ism] (Nob) Atitudine de detectiv (1) Si: detectivaj. detectivist, a [At: DEX-S / Pl: -işti. ~e / E: detectiv + -m] (Rar) Care este caracteristic detectivului (1) Si: detectivistic. detectivistic, ~ă a [At: CĂLINESCU, E. O. II, 37 / Pl: -ici. -ice / E: detectiv + -istic cf ger detektivistiscli] (Rar) Detectivist. detector sn [At: CADE / Pl: -oare / E: fr detecteur) 1 Aparat folosit pentru a detecta ceva. 2 (îs) ~ colorimetric Aparat pentru determinarea concentraţiei gazelor toxice în aer. 3 (îs) ~ de metale Aparat electronic pentru detectarea obiectelor metalice ascunse vederii. 4 (îs) ~ de. proximitate Aparat electronic care detectează apropierea unei persoane sau a unui obiect într-o zonă controlată. 5 (îs) ~ de minciuni Aparat folosit în practica organelor de urmărire penală pentru a detecta, prin înregistrarea efectelor fiziologice şi a emoţiilor provocate de întrebări, dacă cel interogat spune adevărul sau nu. detecţie sf [At: SANIELEVICI. R. 110 / V: (rar) -iune sf / P: -ţi-e / Pl: -ii / E: fr detection) 1 Operaţie de identificare a unor corpuri, a unor elemente, a unor fenomene etc. Si: detectare. 2 (Fiz) Operaţie de identificare a prezenţei unui semnal util într-o recepţie de unde electromagnetice. detecţiune sf vz detecţie detensiona vt [At: DN3 / P: -si~o- / Pzi: -nez / E: des- + tensiona] (C. i. tensiuni, forţe, spc, tensiunile interne ale materialelor) A elimina (parţial sau total). detensionaj'e sf [At: LTR2 / P: -si-o- / Pl: -nări / E: detensiona] 1 (Spc) Eliminare parţială sau totală, prin diferite procedee, a tensiunilor proprii dintr-o piesă metalică turnată, sudată etc. Si: detensionat1 (1). 2 (Fig) Eliminare (totală sau parţială) a unui conflict, a unei neînţelegeri etc. Si: detensionătl(2). detensionat1 sn [At: MDA ms / P: -si-o- / Pl: -uri / E: detensiona] 1-2 Detensionare (1-2). detensionat2, ă [At: DEX / Pl: -aţi, ~e / E: detensiona) Căruia i s-a eliminat (total sau parţial) tensiunea. detentă sf [At: TITULESCU. D. 250 / V: (rar) ~nţă / Pl: -te / E: fr detente] 1 (Liv) Destindere. 2 (Fiz) Expansiune a unui gaz (supus în prealabil unei presiuni). 3 Declanşare bruscă a energiei fizice necesare unui sportiv (de performanţă) pentru executarea unor sărituri în înălţime, în lungime etc. detentor, ~oare smf [At: GHICA. C. E. I, 144 / Pl: -i, -oare / E: fr detenteur] (Jur) Deţinător1 (1). detenţă sfvz detentă detenţie sfvz detenţiune detenţiune sf[At: GHICA, S. 116 / V: ~ie / P: -ţi-u- / Pl: -ni / E: fr detention] 1 Reţinere a cuiva în stare de arest pentru cercetări. 2 (Pex) închisoare. 3 Pedeapsă penală care privează pe cineva de libertate pentru o perioadă dată. 4 (Rar) Posedare a unui lucru. 5 (Spc) Deţinere a unui bun fără a fi proprietarul lui. deterge vt [At: LM / Pzi: deterg / E: lat detergere] (Liv) A curăţa cu ajutorul unor agenţi chimici. detergent, ~ă sm, a [At: SCRIBAN. D. / Pl: -nţi. -e / E: fr detergent] 1-2 (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de curăţare, de spălare, de degresare. de umectare sau de emtilsionare Si: (înv) detersiv (1-2). deteriora vtr [At: CODRU-DRĂGUŞANU, C. 211 / P: -ri-o- / Pzi: -rez / E: fr deteriorer] 1-2  (se) strica (prin întrebuinţare îndelungată, în urma unui accident etc.) Si: a (se) avaria, a (se) defectă, a (se) degrada, a (se) deregla, a (se) rupe, a (se) uz.ă. deteriof'ai'e şf[At: PONTBRIANT, D. / P: -ri-o- / Pl: -rari / E: deteriora cf fr deteriorer] Stricare. deteriorat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deteriora) Stricare. deteriorat2, ~ă ă [At: PONTBRIANT. D. / P: -ri-o- / Pl: -aţi. ~e / E: deteriora] Care este stricat Si: avariat, defectat, degradăt, dereglat, rupt, uzat. deterioraţie sf [At: STAMATI. D. / V: (înv) ~ţiune, ~raţiune l P: -ri-o-ra-ţi-e / E: fr deterioration, lat deterioratio] (îvr) Deteriorare. deterioraţiu ne sfvz deterioraţie deteriorăţiune sf vz deterioraţie determina vt [At: CALENDARIU (1794), 38/29 / Pzi: -ermin, (înv) -nez / E: fr determiner, lat determinare) 1 A arăta, în mod sigur şi categoric, ceva sau pe cineva Si: a identifica. 2 A fixa (cu precizie) o dată. un termen etc. Si: a hotărî, ă stabili. 3 (Pex) A defini. 4 (D. cuvinte, propoziţii sau categorii sintactice) A preciza sensul (lexical sau gramatical) al unui cuvânt sau al unei propoziţii. 5 (Spc) A preciza însuşirile unui corp. ale unui fenomen, caracteristicile unei plante (în vederea identificării sau a repartizării acestora în categorii). 6 (Pex) A cunoaşte. 7 (C. i. oameni) A face ca cineva să ia o anumită decizie, poziţie, atitudine etc. Si: a convinge. 8 (C. i. fapte, fenomene, situaţii etc.) A servi drept cauză pentru apariţia sau dezvoltarea unui fapt. a unui fenomen Si: a cauza, a condiţiona, a genera, a produce. 9 (Pex) A avea ca rezultat. 10 (Rar) A predestina. 11 (Spc) A deduce pe baza anumitor date Si: a calcula. DETERMINABIL determinabil, ~ă a [At: DEX / Pl: ~/. -e / E: fr determinable] 1-3 Care poate fi determinat (1, 4, 9). determinant, ~ă [At: NEGULICI / Pl: ~ntj, ~e / E: fr determinant] 1 a Care condiţionează apariţia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen etc. 2 a Hotărâtor. 3-4 sma, a (Cuvânt, parte de propoziţie sau propoziţie) care precizează un alt cuvânt, o altă parte de propoziţie sau o propoziţie şi căreia îi este subordonată Si: determinativ (1-2). (înv) determinator (1-2). 5 a (înv) Caracteristic. 6 sm (Mat) Expresie matematică ale cărei elemente sunt aşezate sub forma unui tabel şi care serveşte la rezolvarea sistemelor de ecuaţii. determinate i/[At: SĂULESCU. GRAM. ROM. I, 27/5 / Pl: -nari f E: determina] 1 Stabilire a limitelor între care se situează un lucru, un fenomen, un fapt etc. Si: determinat^ 1). (înv) determinatie (1). determinăciune (1). 2 (Pex) Identificare. 3 Operaţie logică prin care se trece de la noţiuni generale la noţiuni mai puţin generale şi cu o sferă mai restrânsă, dar cu un conţinut mai bogat Si: (înv) determinatie (3). determinăciune (3). 4 Precizare a caracterelor, a însuşirilor (cantitative, calitative etc.) ale unui obiect, ale unui fenomen etc. (în vederea identificării sau repartizării în categorii) Si: determinat1 (3) Si: (înv) determinatie (4). determinăciune (4). 5 Precizare a sensului (lexical sau gramatical) al unui cuvânt sau al unei propoziţii cu ajutorul unui determinant (3) Si: subordonare, (înv) determinatie (5), determinăciune (5). 6 Convingere. 7 Cauză. 8 (Pex) Rezultat. 9 (Spc) Deducere pe baza anumitor date Si: călcul, (înv) determinaţie (9). determinăciune (9). determinat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: determina] 1-3 Determinare (1-2,4). determinat2, ~ă [At: HELIADE. O. II, 159 / Pl: -aţi, -e / E: determina cf fr determine] 1 a Care a fost precizat. 2 a (Pex) Fix. 3 a Justificat. 4 a (D. cuvinte, propoziţii sau categorii sintactice) Al cărui sens (lexical sau gramatical) este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziţie. 5 sma (Grm) Elementul regent al unui determinant (3). 6 a (Log; d. noţiuni) Care are mai multe note în sine şi mai puţine note sub sine. 7 a Ferm. 8 a (Pex) îndrăzneţ. 9 a Dedus pe baza anumitor date Si: calculat. 10 a (înv) Pasionat. determinativ, ~ă [At: PLEŞOIANU. GRAM. 141/9 / Pl: ~i, -e f E: fr determinatif] 1-2 sn, a (Grm) Determinant (3-4). 3 a (Grm; îs) Propoziţie -ă Propoziţie atributivă neizolată, strâns legată de substantivul la care se referă şi indispensabilă pentru înţelesul întregii fraze. 4 a (Grm; îs) Articol - Articol adjectival. 5 a (Grm; îs) Adjectiv - Adjectiv pronominal care determină un substantiv. 6 a Care are rol hotărâtor (într-o anumită situaţie, într-o clasificare etc.) Si: decisiv. determinator, ~oare [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, -oare f E: determina + -tor] 1-2 sm, a (înv) Determinant (3-4). 3 a Care determină (8). 4 sn (Big; Zlg) Lucrare folosită pentru identificarea organismelor vegetale sau animale din diferite categorii sistematice. determinatie sf[At: VÎRNAV, L. 13375 / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr determination] (înv) 1-9 Determinare (1-9). determinaţiune sfvz determinaţie determinăciune sf [At. STAMATI. D. / Pl: -ni l E: determina + -ăiciune cf lat determinatio, -onis] (înv) 1-9 Determinare (1-9). determinism sn [At: CONV. LIT. XX. 530 / E: fr determinisme] 1 Ordine a faptelor după care existenţa unui anumit fenomen este rezultatul absolut şi necondiţionat al unor cauze precise, stabilite în prealabil, astfel încât condiţiile fiind date, fenomenul trebuie să se producă cu necesitate. 2 (îs) ~ geografic Orientare neştiinţifică în geografie şi în sociologie, care consideră mediul geografic ca factor determinant al dezvoltării sociale. 3 Concepţie filozofică potrivit căreia fenomenele din univers se află în interdependenţă, condiţionându-se reciproc şi se supun necesităţii, fiind guvernate de legi obiective. 4 (îs) - mecanicist (sau, rar) mecanist Concepţie filozofică neştiinţifică conform căreia se identifică cauzalitatea cu necesitatea, excluzând întâmplarea din natură şi societate, dar şi intervenţia omului. 5 (Pex) Fatalism. determinist, ~ă [At: IBRĂILEANU, S. 234 / Pl: -işti, -e / E: fr deterministe) 1 a Care aparţine determinismului (3). 2 a Privitor la determinism (3). 3 smf Adept al determinismului (3). detersie sfvz detersiune detersiune sf [At LTR2 / V: (rar) ~ie / P: -si-u- / Pl: -ni / E: fr detersion] (Rar) 1 Efectul produs de detergenţi Si: curăţare, spăkire. 2 (Spc) Dezlipire a peliculei din material străin de pe suprafaţa unui material. 3 (Gig) Eroziune a scoarţei terestre de către gheţari. detersiv, ~ă sm, a [At: SCRIBAN. D. / Pl: -e / E: fr detersif] (înv) 1-2 Detergent (1-2). detesta vtr [At: NEGULICI, V.. ap. DLR ms / Pzi: detest, (rar) -tez / E: fr detester] 1-2 A nu (se) putea suferi Si: a (se) dispreţui. detestabil, ~ă a [At: HELIADE. V. 452/l4 / Pl: -i, -e / E: fr detestable) 1 Care produce o senzaţie dezagreabilă. 2 Vrednic de ură. 3 Care este cu mult sub nivelul aşteptat sau cerut. detestare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -tări / E: detesta] (Rar) Dispreţuire. detestator,~oare smf, a [At: LM / Pl: -oare / E: detesta + -tor) (Rar) 1-2 (Persoană) care dispreţuieşte ceva (sau pe cineva). detestaţie sf [At: NEGULICI / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr detestotion, lat detestotio, -onis] (înv) Dispreţuire. detestaţiune sf vz detestaţie detimbra vt [At: M (1965) nr. 1. 48/1 / Pzi: -rez / E: des- + timbra] (Rar; c. i. voci) A modifica timbrul. detimbrare sf [At: LTR2 / Pl: -rări / E: detimbra] 1 Modificare a timbrului vocii Si: (rar) detimbrat1 i\). 2 (Teh; spc) Modificare a caracteristicii de frecvenţă a unui canal de transmisiune fonică, efectuată în timpul transmisiunii, pentru a mări inteligibilitatea dialogului, pentru a compensa pierderile care apar la capetele benzii de frecvenţă ale canalului sau pentru a obţine efecte speciale Si: (rar) detimbratl(2). detimbrat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: detimbra] (Rar) 1-2 Detimbrare (1-2). detimbrat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: detimbra] (Rar; d. voci) Cu timbrul modificat. deţină sf vz datină deto ăv vz dito detoarce vt [At: COSTINESCU / Pzi: detorc / E: lat detorquere] (înv) 1 A abate de la un scop. 2 (Pex) A deconsilia. detolitai'e sf [At LTR2 / Pl: -tări / E: cf tolit] (Teh) Operaţie de purificare a amestecurilor sulfonitrice uzate. detona1 [At: LUC. II. 24 / Pzi: -nez / E: fr detoner] 1 vi A exploda cu zgomot mare (prin combustie rapidă, prin reacţie chimică violentă, prin detenta unui gaz etc.). 2 vt A declanşa o explozie. detona2 vi [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: -nez / E: fr detonner] (Muz) 1 A se depărta de la intonaţia corectă. 2 (Pex) A cânta fals Si: a distona. detonabil, ~ă a [At: MDENC / Pl: -i, -e / E: frdetonable] (Rar) Detonant (1). detonant, ~ă a [At: MARIN, PR. I, 186/5 / V: (înv) ~tun~ / Pl: -nţi, -e / E: fr detonant] 1 (D. materiale explozibile) Care poate exploda producând o detonaţie (2) Si: exploziv, (rar) detonabil. 2 Care poate declanşa o explozie însoţită de detonaţie (2). detonare sf [At SĂULESCU. HR. II, 389/6 /V: (înv) ~tun~ / Pl: -nări / E: detonal) Explozie. detonat1, ~ă a [At: LEG. EC. PL. 287 / Pl: -aţi, -e / E: detona1] Care a fost supus procesului de detonare. detonat2, ~ă a vz detunat2 detonator sn [At: LTR2 / V: (înv) ~tunăt~ / Pl: -oare / E: fr detonateur] Element, dispozitiv etc. care poate produce detonarea unei substanţe explozive. detonaţie sf [At: NEGULICI / V: (înv) -iune, -tun-tunaţiune / Pl: -ii I E fr detonation] 1 Explozie. 2 Zgomot produs de o explozie. detonaţiune sfvz detonaţie detomt sn [At: DN'1 / E: net] Substanţă explozivă foarte brizantă. 122 DETUN ARE1 detor, ~oare sa vz dator detoraş sm vz datoraş detoriăş sm vz datoriaş detorie sfvz datorie detormţă sfvz datori nţă detoriş sm vz datoriş detoriu, ~ie smf, a vz datorie detorm vr [At: DOSOFTEI. PS. 40/16 /V: (îrg) dotărm, dotârm / Pzi: ~nesc/ E: lat detornare] 1 (înv) A se întoarce din drum. 2 (înv) A se abate de la ceva. 3 (Reg) A se sălbătici. 4 (Reg) A deveni hoinar. 5 (Reg; d. lupi) A se năpusti. detornic. ~ă smf a vz datornic detorsiona vt [At: DN3 / P: -si-o- / Pzi: -nez / E: des- + torsiona] (C. i. segmente sau organe torsionate) A înlătura o torsiune Si: (pop) a dezrăsuci. detorsionare sf [At: D. MED. / P: -si-o- / PI: -nări / E: detorsiona] înlăturare a unei torsiuni Si: detorsiune, (rar) detorsionat1, (pop) dezrăsucire. detorsionat1 sn [Al: MDA ms / P: ~si-o~ l PI: -uri 1E: detorsiona] (Rar) De tors ion are. detorsionat2, ~ă a [At: DEX2 / P: ~si-o~ / PI: ~aţi. ~e / E: detorsiona] (D. segmente sau organe torsionate) Care nu mai este răsucit Si: (pop) dezrăsucit. detorsiune sf [At: DLR ms / P: -si-u- / PI -ni / E: fr detorsion] Detorsionare. detoxifica vtr [At: DN'1 / Pzi: ~x\fic / E: cf detoxifiere css] (Rar) 1-2 A produce (sau a suferi) o detoxificare. detoxificare sf [At: DN1 / PI: -cari / E: detoxifica + -aţie] Acţiune metabolică prin care este neutralizat un produs toxic sau este transformat într-un produs cu toxicitate redusă Si: (rar) detoxificaţie, detoxifiere. detoxificat. ~ă a [At: DEX2 / P: ~fi-e~ / PI: -aţi, ~e / E: detoxifica] Care a fost supus detoxificăii. detoxificatie sf [At: DLR ms / PI: -ii / E: detoxifica + -aţie] (Rar) Detoxificare. detoxifiere sf [At: LTR2 / PI: -ri / E: fr detoxifier] (Rar) Detoxificare. detraca vr [At: CAMIL PETRESCU. T. I, 356 / Pzi: -achez / E: fr detraque] (Liv) 1 (D. maşini) A se defecta. 2 A se dezechilibra mintal Si: (pop) a se sminti, a se ţicni. 3 (Pex) A decădea din punct de vedere moral. detracare sf[At: GHEREA, ST. CR. II. 336 / PI: -cări / E: detraca] (Liv) 1 Defectare a unei maşini. 2 Dezechilibrare mintală Si: (pop) sminteală, ţicnire. 3 (Pex) Decădere morală. detracat, ~ă [At: GHEREA, ST. CR. II. 336 / PI: -aţi, -e / E: detraca] (Liv) 1 a (D. maşini, mecanisme) Care este defectat. 2-3 smf, a (Persoană) dezechilibrată (mintal). 4-5 smf, a (Pex) (Persoană) decăzută din punct de vedere moral. detracta vt [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) ~rec~ / Pzi: -tez / E: fr detracter, lat detrectare] (Liv) A defăima pe cineva Si: a ponegri. detractare sf[At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) ~rec~ / PI: -tări / E: detracta] (Liv) Defăimare a cuiva Si: ponegrire, (înv) detractaţie, detracţie. detractat, a [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) ~rec~ / PI: -aţi. -e I E: detracta] (Liv) Care este defăimat Si: ponegrit. detractaţie sf [At: COSTINESCU / V: (înv) -iune / PI: -ii / E: fr detractation] (înv) Detractare. detractaţiune sfvz detractaţie detractor, ~oare smf. a [At: GHICA. C. E. I. 292 / V: (înv) ~rec~ / PI: ~i. -oare / E: fr detracteur, lat detractor] (Liv) 1-2 (Persoană) care diminuează tendenţios valoarea cuiva Si: calomniator, defăimător, ponegritor. detracţie sf [At: PROT. - POP.. N. D. / V: (înv) ~iune / PI: -ii / E: lat detractio, -onis] (înv) Detractare. detracţiune sf vz detracţie detrage vt [At: COSTINESCU / Pzi: detrag / E: lat detrahere] (înv) 1 A scoate. 2 A lua. 3 (Pex) A trage în jos. 4 A smulge. 5 A deduce (din analiza pârtilor componente). 6 (Pex) A extrage. 7 (Mat) A scădea. 8 (Fig) A calomnia. detragere sf [At: STAMATL D. / PI: -ri / E: detrage] (înv) 1 Scoatere. 2 Luare. 3 (Pex) Tragere în jos. 4 Smulgere. 5 Deducere din analiza părţilor componente. 6 Extragere. 7 (Mat) Scădere. 8 (Fig) Calomniere. detrecta v vz detracta detrectare sfvz detractare detrectat, ~ă a vz detractat detrector, ~oare smf a vz detractor detresă sf [At: (a. 1875) PLR I, 170 / PI: -se / E: fr detresse] (Frî) Desperare. detriment sn [At: CODRU-DRĂGUŞANU, C. 60 / PI: / E: fr detriment, lat detrimentum] 1 (îlpp) In (sau. înv. spre, cu) ~ul (cuiva sau a ceva) în dauna (cuiva sau a ceva). 2 (înv) Pagubă. detntic, a [At: ENC. AGR. 1,15/ PI: -ici. ~ice / E: fr detritique] (Gig; d. roci. depozite sedimentare etc.) Clastic. detritogen, -a a [At: GEOLOGIA, 52 / PI: -i, -~e / E: net] (Gig) De natură detritică. detntus sn [At: MACEDONSKI. O. IV. 19 / PI: -uri. (îvr) / E: fr detritus, lat detritus] 1 Material rezultat din fărâmiţarea rocilor prin acţiunea agenţilor externi. 2 (Pex) Reziduu. 3 Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit, din cauza circulaţiei. 4 (Rar) Tartru dentar. detrona vt [At: I. GOLESCU. C. / V: (îrg) ~wi, dest~ / Pzi: ~nez / E: îrdetroner] 1 (C. i. monarhi) A înlătura de la domnie. 2 (Irn) A înlătura dintr-o demnitate sau dintr-o funcţie. 3 (Pex; fig; c. i. persoane) A îndepărta din preajma cuiva. 4 (Spt) A deposeda pe cineva de titlul de campion. detronare sf[At: CR (1832). 314’/28 / V: (îrg) dest~ l PI: -nari / E: detrona] 1 înlăturare a unui monarh de la domnie Si: (rar) detronat1 (1). 2 (Im) înlăturare a cuiva dintr-o funcţie înaltă Si: (rar) detronat1 (2). 3 (Pex; fig) îndepărtare a cuiva din preajmă Si: (rar) detronat1 (3). 4 Deposedare a unui sportiv de titlul de campion Si: (rar) detronat1 (4). detronat1 sn [At: MDA ms / PI: ~itri / E: detrona] (Rar) 1-4 Detronare (i-4). detronat2> ~ă a [At: CĂPĂŢINEANU. M. R. 66/8 / V: (îrg) dest~ / PI: -aţi, ~e I E: detrona] 1 (D. monarhi) Care a fost înlăturat de la domnie. 2 (Im) înlăturat dintr-o funcţie înaltă. 3 (Pex; fig; d. persoane) Care este îndepărtat din preajma cuiva. 4 (D. sportivi) Deposedat de titlul de campion. detroni v vz detrona detubare sf [At: LTR2 / PI: -bări / E: cf fr detuhaje] Ansamblul operaţiilor care se execută la sondele de ţiţei, de gaze etc. cu scopul extragerii şi al recuperării unei coloane de burlane. detumescenţă sf [At: DN2 / PI: ~ţe / E: fr detumescence] (Liv) Dezumflare treptată a unei părţi tumefiate, a unei tumori. detuna [At: URECHE, ap. LET. 103 / Pzi: detun / E: lat detonare] 1-2 vti (Pop) A lovi fulgerul Si: a trăsni. 3 vi (înv) A tuna. 4-5 vtr (îvr; fig) A (se) dărâma. 6 vt (îvr; fig; c. i. mintea) A tulbura. 7 vt (îvp) A descărca o armă de foc (cu scopul de a ucide) Si: a împuşca. 8 vt (înv) A bombarda. 9 vt (înv; pex) A doborî. 10 vt (înv) A lovi. 11 vt (înv; pex) A birui. 12 vi A face un zgomot ca al tunetului Si: a bubui. 13 vi (Pex) A răsuna. 14 vi (D. arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat şi puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale egale Si: a exploda. 15 vi (Fig; d. oameni) A-şi manifesta mânia în mod zgomotos. 16 vi (Fig; d. voce. cuvinte) A răsuna puternic. 17 vt (Reg; fig) A crăpa. 18 vr (Olt) A se chinui să ducă o greutate Si: (îrg) a se Imţupăui. detunant, ~ă a vz detonant detunare1 sf [At: HELIADE, O. I. 332 / PI: -nări / E: detuna] 1 (Pop) Trăsnet. 2 (îvp) Declanşare a unor arme de foc (cu scopul de a ucide) Si: împuşcătură, (rar) detunat1 (2). 3 (îvp; pex) încărcare a unei arme de foc Si: (rar) detunat1 (3). 4 (înv) Bombardament. 5 Detunătură (6). 123 DETUNARE2 detunare2 sf vz detonare detunat1 sn [At: IST. AM. 43712 / V: (îvp) -ă sf I Pl: -uri / E: detuna] (Rai*) 1-5 Detunare (1-5). detunat2, a [At: PONTBRIANT. D. / V: (reg) ~ton~ / Pl: ~a//, -e / E: detuna] 1 (Pop) Lovit de trăsnet Si: trăsnit. 2 (Reg; fig) Crăpat. 3 (Pop) Zăpăcit. 4 (Pop) Nebun. 5 (Pop; pex) Ameţit de băutură. 6 (Rar; d. voce) Răsunătoare. 7 (Reg) Frânt de oboseală. detunată sf vz detunat1 detunaţie sfvz detonaţie detunaţiwne sfvz detonaţie detunător1, ~oare [At: ASACHI. E. II. 277/3 / V: (îvr) ~/uY~ a / Pl: -oare / E: detuna + -ător] 1 a (îvp) Care trăsneşte. 2 sma (înv) Cel care face să tune. 3 a (îvr) Care bombardează. 4 sn Parte a ţevii unei arme de foc de infanterie în care intră explozivul. 5 a Care răsună puternic Si: bubuitor. 6 a (D. arme de foc. explozii etc.) Care produce un zgomot puternic. 7 a (Rar; d. voce) Care are o rezonanţă deosebită Si: puternic, sonor. detunătoi'2 sn vz detonator detunătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: -ri / E: detuna + -ătură ] 1 (îvp) Trăsnet. 2 (îvp) Fulger. 3 (îvr; fig) Dărâmătură. 4 (îvp) Explozie. 5 Descărcare a unei arme de foc (cu scopul de a ucide) Si: bombardament, împuşcătură. (înv) detunet (5). 6 Zgomot înfundat şi puternic produs de declanşarea unor arme de foc, de o explozie sau de alte surse de zgomot Si: bubuit, detunare (5), detunat7(5), detunet (6). detunet sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 4175 / Pl: ~e / E: detuna + -et] (înv) 1-6 Detunătură (1-6). detunitor, ~oai'e a vz detunător detur sn [At: PÎCLEANU. I.. ap. DLR ms / Pl: -uri / E: fr detour] (Liv) Meandru. deturna vt [At: BARIŢIU. P. A. II. 622 / Pzi: ~nez / E: fr detourner) 1 (înv) A schimba destinaţia firească Si: a ăbate, a devia. 2 (Spc; c. i. fonduri băneşti sau alte bunuri) A întrebuinţa cu altă destinaţie decât cea prevăzută legal. 3 (Pex) A delapida. 4 (Spc; c. i. avioane) A face să-şi schimbe ruta (cu scopul de a şantaja). 5 (înv) A modifica. deturnare sf[At: COD. PEN. R. P. R. 223 / Pl: -nări / E: deturna] 1 (înv) Abatere. 2 (Spc) întrebuinţare cu altă destinaţie decât cea prevăzută legal a unor bani, a unor bunuri Si: deturnat1 (2). 3 (Pex) Delapidare. 4 (Spc) Schimabare a rutei unui avion (în scop de şantaj) Si: deturnat1 (4). deturnat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: deturna] 1-4 Deturnare (1-4). deturnat2, ~ă a [At: LM / Pl: -aţi, -e t E: deturna] 1 (înv) Care a fost abătut de la drumul direct Si: deviat, îndepărtat, ocolit. 2 (Spc; c. i. fonduri băneşti sau alte bunuri) întrebuinţat cu altă destinaţie decât cea prevăzută legal. 3 (Pex) Delapidat. 4 (Spc; c. i. avioane) Care a fost forţat (prin şantaj) să-şi schimbe ruta. deturnător, -oare smf [At: COCEA. S. 1.145 /Pl: -oare, - / E: deturna + -tor] (Rar) Persoană care deturnează bani. alte bunuri sau avioane. deturpa vt [At: LM / Pzi: ~? / E: lat deturpare] (înv) A urâţi. deţ sn [At: DAVIDOGLU, M. 51 / Pl: -uri şi -e / E: mg deci] (Reg) 1 Vas care are o capacitate de 1 decilitru. 2 (Pex) Ţoi. 3 Conţinutul unui deţ (1). deţărmit, ~ă ă [At: GORJAN. H. II. 74/14 / Pl: -iţi, -e / E: cf ţărm] (înv) Fixat la ţărm. deţenţie sf vz decenţă deţiember sm vz decembrie deţifra v vz descifra deţimal, ~ă a vz decimal deţinător, ~oare ^/;?/’[At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -i, -oare / E: deţine + -ător] 1 Persoană care are în păstrare bunuri materiale Si: (jur) detentor, posesor. 2 Persoană care are la dispoziţie anumite informaţii, secrete. 3 Persoană care posedă un titlu, un grad, o funcţie, un premiu etc. deţine vt [At: GHICA. S.. ap. DLR ms / V: (pop) ~/zea / Pzi: -fin / E: fr detenir, lat deţinere] 1 (îvr) A reţine cu sila. 2 (înv) A aresta pentru cercetări. 3 (înv; pex) A ţine la închisoare. 4 (înv) A dobândi 5 (C. i. bunuri materiale, drepturi) A avea în proprietate. 6 A fi în posesia unor informaţii. 7 (C. i. funcţii, grade, titluri) A ocupa într-o ierarhie. deţine a v vz deţine deţinere sf [At: ALEXI. W. / Pl: -ri i E: deţine] 1 (înv) Detenţie. 2 Posedare de bunuri materiale, de drepturi. 3 Dispunere de informaţii. 4 Ocupare a unei funcţii, a unui grad. a unui titlu. deţinut, ~ă [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 67 / Pl: ~uf/. / E: deţine cf fr detenu) 1 a (îvr) Ţinut cu forţa. 2-3 smf a (Persoană) care se află sub stare de arest Si: arestat. 4 a (D. bunuri materiale, drepturi, informaţii) Care este în posesia cuiva. 5 a (D. funcţii, grade) Care este ocupat de cineva. deţuş sn vz derdeluş deu s [At: BĂCESCU, PĂS.. 78 / Pl: net / E: net] (Olt; în legende) Cuc (Cuculus canarus). deuce sn [At: DN-1 / P: d'ius / E: eg deuce] (Spt) Situaţie la tenis în care un jucător trebuie să câştige două puncte sau două jocuri consecutiv spre a câştiga jocul, respectiv setul. deula v vz dăula deunăseară av [At: TDRG / P: de-u- I E: de4 + una + seară] (Pop) într-una din serile precedente. deunăzi av [At: ANON. CAR. / V: (reg) dău~, (îrg) ~le, dăunăzile / A şi: deunăzi / P: de-u- / E: de4 + una + zi) (Pop) 1 într-una din zilele trecute. 2-3 (îljv) De ~ (Care este) de curând. deunăzile av vz deunăzi deusebi av vz deosebi1 deuterare ş/’[At: LTR2 / P: de-u- / Pl: -rări / E: fr deuteration) (Chm) Reacţie de schimb între atomii de hidrogen şi atomii de deuteriu conţinuţi în două combinaţii diferite. deuteriu sn [At: MACAROVICI. CH. 254 / V: ~wi / P: de-u- / E: fr deuterium] Izotop al hidrogenului, folosit drept combustibil termonuclear în reactoarele nucleare Si: hidrogen greu. deuterium sn vz deuteriu deutero- [At: DN-1 / P: de-u- / E: fr deutero-] Element de compunere savantă cu semnificaţia „al doilea'1. deuteromorfoză sf [At: LTR2 / P: de-u- / Pl: ~ze / E: fr deiiteromorphose] (Gig) Schimbare a formei cristalelor mineralelor, determinată de procese mecanice şi chimice. deuteron sm [At: SANIELEVICI. R. 95 / P: de-u- / PI: -i i E: eg deuteron, fr deuteron] (Chm) Nucleu al atomului de deuteriu format dintr-un proton şi un neutron Si: deuton. deuteropafie sf [At: DN-1 / P: de-u- / Pl: ~i/' / E: fr deuteropathie ] (Med) Boală secundară a unei alte afecţiuni. deuteroscopie .v/'[At: DN3 / P: de-u- / Pl: ~\i / E: fr deuteroscopie] (Med) Halucinaţie în urma căreia bolnavul îşi vede imaginea dedublată. deuton sm [At: MACAROVICI. CH. 198 / P: de-u- / Pl: -i / E: eg deuton, fr deuton] (Chm) Deuteron. deutoplasmă sf[At: DN-1 / P: de-u- / Pl: -me / E: eg deutoplasm, ger Deutoplasma] (Big) Substanţă nutritivă depozitată, sub formă de granule. în citoplasma ovariană. deux-pieces sn [At: DN-1 / P: dd-pies / E: fr deux-pieces] (Frm) îmbrăcăminte feminină compusă din fustă şi jachetă. dev sm vzdiv deva s [At: DER / Pl: net / E: fr deva) Spirit divin în religiile indiene. devale av [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 3 / E: de4 + vale] 1 în partea de jos. 2 Mai încolo. 3 (Pop) în continuare. devaliza vt [At: GHICA. C. E. II. 544 / Pzi: ~zez / E: fr devaliser) (Liv; c. i. bunuri) A jefui. devalizare sf[At: DEX / Pl: -zări / E: devaliza] (Liv) Jefuire. devalizat, ~ă a [At: DSR / Pl: -aţi. -e / E: devaliza] (Liv) 1 (D. bunuri) Care a fost furat. 2 (D. persoane) Căruia i s-a furat bunurile. devalorifica vtr [At: LOVINESCU, S. I, 175 / Pzi: -rific / E: des- + valorifica) (Rar) 1-2 A (se) devaloriza (1-2). 124 DEVENI devaloriza vtr [At: SCRIB AN. D. / Pzi: ~zez / E: fr devaloriser] (D. monede, valori etc.) 1-2 A(-şi) reduce valoarea (în raport cu aurul ori cu valutele străine) Si: a (se) deprecia, (rar) a (se) devalorifica (1-2). (liv) a (se) devaluta (1-2). (îrg) a (se) devalva (1-2). devalorizare sf [At: TITULESCU, D. 185 / PI: ~zări / E: devaloriza] 1 Scădere a valorii Si: depreciere, (rar) devalorizat1 (V). 2 (Spc) Reducere de către stat a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele străine Si: depreciere, (rar) devalorizat1 (2). (liv) devalutare. (îrg) devalvare. devalorizat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: devaloriza] (Rai') 1-2 Devalorizare (1-2). devalorizat2, a [At: TITULESCU. D. 184 / PI: -aţi. -e / E: devaloriza] (D. monede şi alte valori) Care şi-a redus valoarea (în raport cu aurul, argintul ori cu valutele străine) Si: depreciat, (liv) devalutat, (îrg) devalvat. devalua v vz devalva devaluta vtr [At: LM / Pzi: -tez / E: des- + valută] (Liv) 1-2 A (se) devaloriza (1-2). devalutare sf{At: MDA ms / PI: -tări / E: devaluta] (Liv) Devalorizare (2). devalutat, ~ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: devaluta] (Liv) Devalorizat2. devalva [At: BARIŢIU. P. A. I, 553 / V: (îvr) -lua / Pzi: ~vez / E: ger devalvieren] (Ger; înv) 1-2 vtr A (se) devaloriza (1-2). 3 vt (Fig) A scădea. devalvăje sf[At: BARIŢIU. P. A. I. 553 / PI: -vări / E: devalva] (înv; Trs) Devalorizare (2). devalvat, ~ă a [At: BARIŢIU. P. A. I. 553 / PI: -aţi. -e i E: devalva] (înv; Trs) Devalorizat2. devanagari si [At: ODOBESCU. S. II. 200 / E: fr devanagari] Scriere întrebuinţată în limba sanscrită, hindi şi în câteva limbi indiene moderne. devans sn [At: FLACĂRA 1975. nr. 46. 5 / PI: -uri / E: drr devansa] (Rar) 1-2 Devansare (1-2). devansa vt [At: HELIADE. O. I. 114 / V: (îvr) ~nţa / Pzi: ~sez / E: fr devancer] 1 A întrece pe cineva Si: a depăşi. 2 (C. i. evenimente, acţiuni) A face să se desfăşoare mai devreme decât era firesc sau stabilit Si: a grăbi. devansare sf [At: CONTEMP.. S. II. 1975. nr. 1501, 1/3 / PI: -sări / E: devansa] 1 Depăşire. 2 Desfăşurare (a unei acţiuni sau a unui eveniment) mai devreme decât era stabilit sau firesc Si: devans (2). grăbire. devansat, a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: devansa] 1 Care este depăşit de cineva. 2 (D. evenimente, acţiuni) Care se desfăşoară mai devreme decât era firesc sau stabilit. devanţa v vz devansa devasta vt [At: BARIŢIU, P. A. I. 573 / Pzi: -tez / E: frdevaster] 1 (C. i. teritorii, ţări. oraşe, aşezări omeneşti etc.) A distruge prin boală, jaf, ravagii Si: a nimici, a pustii. 2 (Prc) A jefui. devastare sf [At: ARISTIA. PLUT. / PI: -tări / E: devasta] 1 Distrugere prin boală. jaf. ravagii a unor teritorii, ţări. oraşe, aşezări omeneşti Si: devastatul), nimicire, pustiire, (îvr) devastaţie (1). 2 (Prc) Jefuire. devastat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: devasta] 1-2 Devastare (1-2). devastat2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / PI: -aţi. -e / E: devasta] 1 (D. teritorii, ţări. oraşe, aşezări umane etc.) Care a fost distrus prin boală, jaf, ravagii Si: distrus2, nimicit2, pustiit2. 2 (Prc) Jefuit2. devastator, ~oare smf. a [At: BARIŢIU P. A. III. 126 / PI: -i. -oare / E: fr devastateur, lat devastator, -oris] 1-2 (Persoană) care devastează Si: distrugător, nimicitor, pustiitor. devastaţie sf [At: CALENDAR (1853). XVII / 17 / V: (înv) ~mne / PI: -ii / E: fr devastation, lat devastatio, -onis] (îvr) 1-2 Devastare (1-2). devastaţiune sfvz devastaţie devălmaş, ~ă [At: CARAGEA. L. 36/13 / V: (îrg) daval~, dăv~ / PI: -i, -e / E: de-a valma + -aş] (înv) 1 sm Persoană care stăpânea în comun o suprafaţă de teren, un bun etc. Si: coproprietar. 2 sm (Pex) Părtaş la o afacere. 3-4 sm. a (Proprietar, colectivitate) care stăpâneşte în comun o proprietate. 5 a (Rar; d. proprietăţi) Care este stăpânită în comun de mai mulţi proprietari. devălmăsesc, ~ească a [At: (a. 1840) ap. TDRG / V: (îrg) daval~, dăv~ / E: devălmaş + -esc] (înv) Care se efectuează de către toţi membrii unei comunităţi. devălmăşie sf[At: GHICA. C. E. I. 219 / V: (îrg) davah, dăv~ l PI: ~i/‘ / E: devălmaş + -ie] (înv) 1 Formă de stăpânire în comun (de către moşneni şi răzeşi) a unei suprafeţe de teren, a unui bun etc Si: coproprietate. 2 Stare de indiviziune. 3-4 (Iljv) In (sau rar, la) - (Care este) în comun. 5-6 (îal) (Care este) în diviziune. 7 Activitate desfăşurată în comun. 8 Proprietate (mai ales teren agricol) stăpânită şi exploatată în comun. devăr sm vz dever1 devărsător, ~oare a [At: XENOPOL. I. R. I, 207 / PI: -i, -oare / E: deversa + -tor] (îvr) 1-3 Care deversează (1-3). devănt sn [At: DDRF / PI: ? / E: de4 + vânt] (îvp) 1 Răceală. 2 Vânt. 3 (îs) Vărsatul cel de - Varicelă. 4 (îe) A lua în (ori clin) ~ (pe cineva) A răci. 5 (îae) A avea reumatism. 6 (Pex; îae) A merge curbat. deveghea vt [At: CADE / Pzi: ~ez / E: des- + veghea] (Reg) 1 (C. i. secrete) A divulga. 2 (C. i. oameni) A descoperi. devegheare sf [At: RĂDULESCU-CODIN / PI: ? / E: deveghea] (Olt) 1 Divulgare a unui secret. 2 Descoperire a unor persoane. devegheat, ~ă a [At: PAMFILE. DUŞM. 88 / PI: -aţi, -e / E: deveghea] (Mun) 1 (D. secrete) Care a fost divulgat. 2 (D. persoane) Care a fost descoperit. deveică c(/’[At: PASCU. S. 238 / PI: ? / E: ns cf bg .icbomkh ,,fată“] (Mun) îndemânatică. developa [At: MARIN, F. 488/32 / Pzi: -pez / E: kdevelopper] 1-2 vtr (Frî) A (se) desfăşura. 3-4 vtr (Frî) A (se) dezvolta. 5 vt(C.\. filme, plăci fotografice şi hârtie fotografică) A trata (după o expunere prealabilă) cu un reactiv chimic pentru a face să apară imaginea. 6 vt (C. i. semne scrise cu cerneală simpatică) A supune tratamentului necesar pentru a le face vizibile. developant, ~ă [At: MDENC / PI: -nţi, -e / E: fr developpante] 1-2 sn, a Developator (1-2). 3 sn El liant. developare sf [At: CADE / PI: -pari / E: developa] 1 Tratare a filmelor, a plăcilor sau a hârtiei fotografice (după ce au fost expuse) cu reactivi chimici pentru a face să apară imaginea Si: developatul). 2 (Tex) Fixare direct pe fibră, prin anumite tratamente, a anumitor coloranţi Si: developat1 (2). developat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri I E: developa] 1-2 Developare (1-2). developat2, ~ă a [At: SANIELEVICI, R. 221 / PI: -aţi. -e / E: developa] (D. filme, plăci sau hârtie fotografică) Care a fost tratat (după ce a fost expus) cu un reactiv chimic pentru a face să apară imaginea. developator, ~oare [At: CADE / PI: -i, -oare / E: developa + -tor] 1-2 sn, a (Agent activ reductor) cu care se face developarea materialului fotografic impresionat Si: developant (1-2), revelator. 3 sn (Tex) Substanţă chimică întrebuinţată pentru sintetizarea, direct pe fibră, a anumitor coloranţi. developeză sf [At: LTR2 / PI: -ze i E: developa] Utilaj pentru developarea, fixarea şi spălarea filmului aerofotogrammetrie. devenă ş/'[At: DELAVRANCEA. S. 138 / PI: -ne l E: fr deveine] (Frm) Ghinion (la jocul de cărţi). deveni vi [At: ANTIM, O. 401 / Pzi: devin, (pop) devin / E: îrdevenir, lat devenire] 1 A trece dintr-o stare în alta Si: a evolua, a se schimba, a se transforma . 2 A ajunge să fie... 3 (C. i. profesia, meseria) A se face. 4 (Fam; folosit în expresii) A veni Nu ştiu cum a devenit vorba. 5 (C. i. situaţia materială, realizările profesionale, aspectul (fizic, interior); de obicei. în propoziţii interogative) A se alege ceva din cineva sau ceva. 6 (Fam; îe) Cum ~ cazul (sau chestia)? Cum stau lucrurile? 7 (îrg) A ajunge (până la ...). 8 (îvp) A rezulta. 125 DEVENIRE devenire sf [At: IORGOVICI. O. 41/27 / Pl: -ri / E: deveni] 1 Transformare progresivă a lucrurilor Si: evoluţie, schimbare. 2 Variabilitate. 3 (îla) In ~ în curs de transformare. devenit, ~ă a [At: ANTIM. O. 339 / Pl: ~i[/. -e / E: deveni] (îvr) Care a ajuns într-o anumită situaţie, stare. devenitor, '-oare a [At: I. IONESCU. D. 194 / Pl: ~oare / E: deveni + -tor] (îvr) Care provine din... dever1 sm [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~vâr, deavăr, deavur, ~e. diav~, diavor, diever, divâr, diver / Pl: ~i / E: bg redep'b] (Reg; la nuntă) 1 Vornicel. 2 (Prc) însoţitorul miresei. devei2 sns [At: GORJAN, H. II. 40/2 / V: (îvr) ~vra sf / E: tc devir] (îvp) 1 Volumul valoric al vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată. 2 (Pex) Vânzare mare Si: (reg) alişveriş. 3 (D. magazine; îla) Cu ~ (mare) Cu vânzare intensă. 4 (îal) Cu afluenţă mare de cumpărători. deverbal, sn, a [At: SCL 1973.408 / Pl: -e / E: fr deverbal] (Lin) 1-2 (Cuvânt) provenit dintr-un verb Si: deverbativ (1-2), postverbal. deverbativ, ~ă sn, a [At: SCL 1954. 301 / Pl: ~e / E: fr deverbatif] (Lin) 1-2 Deverbal (1-2). devere sm vz dever1 devergond, ~â a [At: NEGULICI / Pl: -nzL l E: fr devergonde] (Frî) 1-2 Devergondat (1-2). devergonda [At: NEGULICI / Pzi: -dez t E: fr devergonder] (Frî) 1 vi A deveni indecent. 2 vr A se destrăbăla. devergondaj sn [At: COSTINESCU / Pl: ? / E: fr devergondage] (Frî) 1 Destrăbălare. 2 Indecenţă. devergondat. ~ă a [At: NEGULICI / Pl: -aţi. -e / E: devergonda] (Frî) 1 Lipsit de ruşine Si: devergond (1). 2 Desfrânat. devenea sm [At: SEVASTOS. N. 83 / Pl: -ici / E: dever1 + -ică] (Reg; hip; la nuntă) Vornicel. deversa vt [At: GHICA. C. E. I, 270 / Pzi: ~sez / E: fr deverser] 1 (C. i. surplusul de apă din râuri, lacuri (de acumulare) etc.) A face să se scurgă dintr-un loc în altul. 2 (Pex) A vărsa dintr-o parte în alta Si: a descărca. 3 (Teh) A face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apa naturală. deversare sf [At: LTR2 / Pl: -sări / E: deversa] 1 Scurgere a surplusului de apă din râuri, lacuri (de acumulare) etc. 2 (Pex) Vărsare a apei dintr-o parte în alta Si: descărcare. 3 (Teh) Scurgere a unui lichid (rezidual) într-o apă naturală. deversor sn, a [At: NOM. MIN. I. 299 / Pl: -oare, (rar) -i / E: fr deversoir] 1-2 (Parte a unei construcţii hidrotehnice) care asigură scurgerea dirijată a surplusului de apă dintr-o amenajare hidrotehnică. devestăvnic sm, ăm [At: (a. 1642) GCR I. 100/7 / V: (înv) / Pl: -ici / E: vsl A’kBecT'hBhNHiN'h] (înv) 1-2 (Tânăr) neînsurat. 3-4 (Tânăr) cast. devestăvnicie sf [At: DOSOFTEI. V. S. noiembrie 11671 /V: (înv) ~tev, ~tv~ l Pl: -ii l E: vsl 4XBecThBHHHSA>] (înv) Castitate. devesfi vt [At: COSTINESCU /V: (înv) desv- / Pzi: -tesc / E: fr devetir] (înv) A dezbrăca. devestiment sn [At: COSTINESCU / Pl: ? / E: fr devetissement] (îvr) Dezbrăcare. devestvnic sm. ăm vz devestăvnic devestvnicie sf vz devestăvnicie devetm, ~ă a vz devetui devetwi, ~ie a [At: DDRF / V: (pbl greşeală de tipar) ~fw / Pl: ~ / E: tc deve tuyu] (înv) De culoare maro-deschis spre galben (asemănătoare părului de cămilă). devia vti [At: TIMPUL 1856. nr. 1, 1 / P: -i-a / Pzi: -iez. / E: fr devier] 1-2 (A face să-şi schimbe sau) a-şi schimba direcţia Si: a (se) abate, (rar) a (se) deviaţiona (1-2). 3-4 (Fig) A (se) îndepărta de la subiectul în discuţie, de la o concepţie Si: (rar) a (se) deviaţiona (3-4). 5-6 (Pex; fig) A (se) abate de la o conduită corectă Si: (rar) a (se) deviaţiona (5-6). deviabil, ~ă a [At: SANIELEVICI, R. 83 / P: -i-a- / Pl: -i. -e / E: devia + -bil] (Rar) 1-3 Care poate fi deviat (1, 3, 5). deviant, ~ă a [A: DN3 / P: -i-a- / Pl: -nţi, -e / E: fr deviant] (D. persoane) Care are o conduită de devianţă. devianţă sf [At: DN3 / P: -i-a- / E: fr deviance] (Psh) Tip de conduită care se abate de la regulile admise de societate. deviare sfvz deviere deviat1 sn [At: MDA ms / P: -i-at / Pl: -uri / E: devia] (Rar) 1-4 Deviaţie (1-3,5). deviat2. ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / P: -i-at / Pl: -aţi. -e / E: devia] 1 Care prezintă imperfecţiuni. 2 Care şi-a schimbat direcţia. 3 (Fig) Care se îndepărtează de la subiect, de la o concepţie Si: anormal. 4 (Pex; fig) Care se abate de la o conduită corectă. deviator, ~oare [At: LM / P: -i-a- / Pl: -i, -oare / E: fr deviateur] 1-3 sn, a (Aparat, instrument, vehicul etc.) care deviază (2). 4 smf Membru al unui partid politic care se abate de la linia partidului Si: deviaţionist (1). deviaţie sf [At: NEGULICI / P: -i-a- / V: (înv) ~ţi\\ne / E: fr deviation. it deviazione] 1 Schimbare a direcţiei normale a unei căi, a unei traiectorii, a unui corp în mişcare etc. Si: abatere, deviatul), deviere (1). 2 (Fig) îndepărtare de la subiect, de la o concepţie, de la o judecată dreaptă, de la linia normală de gândire etc. Si: deviatl(2). deviere (2). 3 (Pex; fig) Abatere de la o conduită corectă Si: deviat1(3). deviere (3). 4 Unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenţa maselor de metal situate sub bord. 5 (Spc) Modificare a poziţiei normale a unui os, a unui cartilaj etc. Si: deformare, deviat1 (4). 6 (Med; îs) ~ de sept Deformare a peretelui despărţitor al cavităţii nazale. deviaţiona vti [At: SFC III, 115 / P: -i-a-ţi-o- / Pzi: -nez / E: deviaţie + -ona] (Rar) 1-6 A devia (1-6). deviaţionism sn [At: T ianuarie. 1969, 125 / P: -i-a-ţi-o- / E: fr deviationnisme] (Rar) 1 Deviere (4). 2 Atitudine de deviaţionist (1). deviaţionist, ~ă smf. a [At: DN2 / P: -i-a-ţi-o- l Pl: -işti. -e / E: fr deviationniste] (Rar) 1-2 (Persoană) care se abate de la linia politică a partidului din care face parte. deviatiwne sfvz deviaţie devie tar sm vz divictar devide v> vz divide deviere sf[At: PONTBRIANT, D. / P: -i~e- / V: (înv) ~iare / Pl: -ri / E: devia] 1-3 Deviaţie (1,2,3). 4 îndepărtare de la linia politică a unui partid Si: (rar) deviaţionism (1). deviitor sm [At: GEOGR. DAC. 10/13 / Pl: -i / E: de4 + viitor] (înv) Urmaş. devin, ~ă smf [At: HELIADE. O. II. 343 / Pl: -i. -e / E: fr devin] (Frî) Ghicitor. devină vt [At: HELIADE, D. J. 35/22 / V: (îvr) div~ / Pzi: devin şi -nez / E: fr deviner, divina < lat divino, -are] (Frî) 1 A ghici. 2 A înţelege. devinare sf [At: HELIADE, O. II. 343 / V: (îvr) div~/E: devină] (înv) 1 Ghicire. 2 înţelegere. devinat, a [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvr) div~ / Pl: -aţi. -e / E: devină] (îvr) 1 Ghicit. 2 înţeles. devinator, -oare smf, a vz divinator devinaţie sf vz divinaţie devinatiune sf vz divinaţie devinăţiune sfvz divinaţie devlnce v vz devinge devinge vt [At: LM / V: (ltî) ~nce / Pzi: deving / E: lat devinco, -ere] (Ltî) 1 A supune. 2 A învinge. deviometru sn [At: LTR2 / P: -i~o- / Pl: -re / E: fr deviometre] Aparat pentru măsurarea deviaţiei de frecvenţă a unei unde modulate în frecvenţă. devirgina v vz dezvirgina deviriliza vt [At: BUL. FIL. III, 185 / Pzi: -zez / E: fr deviriliser] (Rar) A efemina. deviscera vt [At: MDA ms / Pzi: -rez / E: fr eviscerer] (Nob) A eviscera. deviscerat, -ă a [At: CĂLINESCU, E. O. 259 / Pl: -aţi. -e / E: deviscero] (Nob) Eviscerat. 126 DEVULCANIZARE devitaliza [At: LL 1972 nr. 3. 443 / Pzi: -zez / E: fr devitaliser] 1 vt (Med) A suprima funcţiile vitale dintr-un ţesut, dintr-un organism. 2 vr (Fig) A se veşteji. devitalizare sf [At: D. MED. / PI: -z.ări / E: devitaliza] 1 (Med) Suprimare a funcţiilor vitale dintr-un ţesut, dintr-un organism. 2 (Fig) Vestejire. devitalizat, a [At: BARBU. Ş. N. 217 / PI: -aţi. -e / E: devitaliza] 1 (D. ţesuturi, organe, organisme) Care nu mai are funcţii vitale. 2 (Fig) Care s-a veştejit. devitrifica vr [At: DC 231 / Pzi: 3 -că / E: fr devitrifîer] A suferi procesul de devitrificare. devitrificare sf [At: CANTUNIARI, L. M. / Ol: -cari / E: devitrifica css] Pierdere a transparenţei unui obiect de sticlă din cauza acţiunii prelungite a căldurii. în timpul procesului de fabricaţie Si: (rar) devitrifiere. devitrifiere sf [At: DN3 / P: -fi-e-1 PI: -ri / E: fr devitrification] (Rar) Devitrificare. deviz sn [At: CALENDAR (1856), 70/22 / PI: -e. (înv) -uri / E: fr devis] 1 Evaluare detaliată, întocmită anticipat, a unor lucrări proiectate (cu stabilirea preţurilor operaţiilor şi a materialelor necesare). 2 (Spc) Piesă înregistrată în documentaţia unui proiect care cuprinde aceste date. 3 (înv; pex) Listă (de cheltuieli). devizaja vt [At: CĂLINESCU, B. I. 406 / Pzi: -jcz / E: fr devisager] (Frî) A privi insistent Si: a fixa. deviză sf[At: AR (1829) 111 2/4 / V: (înv) div~ / S şi: (înv) devisă / PI: -ze / E: fr devise] 1 Inscripţie pe o emblemă, decoraţie, efigie etc., care exprimă succint o cugetare, adesea legată de o figură alegorică. 2 (Pex) Semn (de blazon) cu scrierea care o însoţeşte şi care constitue un simbol pentru o familie, un grup, un popor etc. 3 Enunţ concis, care exprimă o idee călăuzitoare, un principiu etic în conduita cuiva. 4 (Mpl) Documente de credit şi de plată (cambii, cecuri etc.) emise în valută străină, pe baza cărora beneficiarul are dreptul să obţină o anumită cantitate de valori dintr-o ţară. 5 (Pgn) Mijloc de plată în valută străină. devizie sf vz divizie devlă1 ş/'[At: I. GOLESCU, ap. DLR ms / V: (îrg) debla. (reg) diblă / PI: -le / E: cf bg jc6ca, srb debel] 1 (îrg) Cap de porc (sau de alt animal). 2 (îrg; pex) Cap de porc împodobit cu flori şi cu panglici, purtat pe o tavă de flăcăii care colindă în ajunul Anului Nou Si: (pop) vasilcă. 3 (Reg) Porc urât şi slab. 4 (înv; fam; im) Cap de om. 5 (Fam; pex) Minte. 6 (Olt) Moarte. devlă2 sf[At: BL II, 149 / PI: -Ie / E: rrm devei] (Arg) Dumnezeu al rromilor. devlet sn [At: (sf sec. XVIII) LET. III. 236/6 / V: dov~ / PI: -uri i E: tc devlet] (Tcî) 1 Imperiu Otoman. 2 (Pex) Guvern la turci. devoiement sn vz devotament devoltor sn [At: LTR2 / PI: -oare / E: fr devolteur] Transformator electric folosit pentru reducerea tensiunii electrice alternative într-o reţea, prin producerea unei tensiuni opuse reţelei. devohit, ~ă a [At: SCRIBAN, D. / PI: -wţi. -e / E: fr devolu] (Jur; rar) Atribuit prin lege. devolutarsm [At: PROT. - POP.. N. D. / PI: -i / E: fr devolutaire] (Jur; rar) Persoană care a dobândit un venit prin devoluţie (1). devolufiv, a [At: PROT. - POP., N. D. / PI: ~/\ -e / E: fr devolutif] (Jur; rar) Care face ca un drept să treacă de la o persoană la alta. devoluţie sf[At: PROT. - POP., N. D. / V: -iune / E: fr devolution] (Jur; rar) 1 (Şîs -iune succesorală) Transmitere a unei averi moştenitorilor. 2 Drept care în unele ţări acordă moştenirea cu preferinţă fiicelor din prima căsătorie decât fiilor din a doua. devoluţiune sf vz devoluţie devon sm [At: MDENC / PI: -i / E: eg, fr devon] Peştişor artificial, prevăzut cu cârlig de undiţă, folosit ca momeală pentru peştii răpitori. devonian, ~ă [At: COBĂLCESCU, G. 44/8 / P: -i-an / PI: ~ieni, -iene / E: fr devonien] 1 sn A patra perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existenţa plantelor cu organizare simplă, a tuturor nevertebratelor şi dintre vertebrate a peştilor şi a batracienilor. 2 a Care aparţine devonianului (1) Si: (rar) devonic (1). 3 a Care se referă la devonian (1) Si: (rar) devonic (2). 4 sn (Csc) Straturi geologice care aparţin devonianului (1). devonic, ~ă a [At: CONV. LIT. III. 244 / PI: -ici. -ice / E: ger devonisch] (Rar) 1-2 Devonian (2-3). devora vt [At: HELIADE, 0.1,353 / Pzi: ~rez, (rar) de vor / E: fr devorer] 1 (C. i. prăzi) A mânca sfâşiind cu dinţii. 2 (C. i. hrană) A mânca în grabă, cu lăcomie. 3 (Fig; c. i. scrieri) A citi cu mare interes. 4 (Fig) A dori cu nerăbdare Si: ci pofti, a râvni. 5 (Prc; fig) A privi cu lăcomie. 6 (D. viermi, agenţi fizici sau chimici etc.) A distruge în întregime. 7 (C. i. bunuri materiale, bani) A risipi. 8 (îvr; pex) A delapida. 9 (C. i. spaţii, distanţe) A parcurge foarte repede. 10 (Fig) A face să dispară Si: a distruge, a mistui, a nimici. 11 (Fig) A trai intens o senzaţie, o stare neplăcută, o tulburare Si: a consuma, a frământa, a măcina. devorant, a [At: ALEXI, W. / PI: -nţi. -e / E: fr devorant] 1-10 Care devorează (1-10) Si: devorator (1-10). 11 (Fig) Care produce o senzaţie violentă Si: devorator (11). 12 Care nu poate fi stăpânit, domolit Si: devorator (12). 13 Excesiv. 14 (Fig) Care produce o tulburare profundă Si: devorator (14). devorare sf[At: PONTBRIANT, D. / PI: -rări / E: devora] 1 Sfâşiere cu dinţii a prăzii Si: devorat1 (1). 2 Consumare cu lăcomie. în mare grabă, a hranei Si: devoratul). 3 (Fig) Lectură făcută cu mare interes Si: devorat1 (3). 4 (Fig) Mistuire. 5 (Fig) Trăire intensă a unei senzaţii, a unei stări neplăcute etc. Si: consumare, frămâuitare, măcinare, (rar) devorat1 (5). devorat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: devora] 1-5 Devorare (1-5). devorat2, ~ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: devora] 1 (D. prăzi) Care este sfâşiat cu dinţii. 2 (D. hrană) Care este mâncat în grabă, cu lăcomie. 3 (Fig; d. scrieri) Care este citit cu mare interes. 4 (Fig) Care este dorit cu nerăbdare Si: poftit, râvnit. 5 (Prc; fig) Care este privit cu lăcomie. 6 Care este distrus în întregime de viermi, agenţi fizici sau chimici. 7 (D. bunuri materiale, bani) Care este risipit. 8 (îvr; pex) Delapidat. 9 (D. spaţii, distanţe) Care este parcurs într-un timp foarte scurt. 10 (Fig) Care este distrus Si: mistuit, nimicit. 11 (Fig) Care a trăit intens o senzaţie, o stare neplăcută, o tulburare Si: consumat, frământat, măcinat. devorator, ~oare a [At: LM / PI: -i. -oare i E: fr devorateur] 1-14 Devorant (1-14). devot, ~ă a, smf [At: NEGRUZZI, S. I, 318 / PI: ~o ţi, -e / E: fr devot, lat devotus] 1-2 (Liv) Evlavios. 3-4 (Pex) (Care este) bigot. 5-6 (înv) (Care este) devotat. devota vr [At: (a. 1774) URICARIULI. 176 / Pzi: -tez / E: fr devouer, it devotate, lat devotare] 1 A se angaja fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva. 2 (Pex) A se consacra în întregime Si: a se dedica. devotament sn [At: BREZOIANU. î. 34/3 / V: (frî) devoiement, devuement / PI: (rar) -e / E: fr devouement] Ataşament sincer faţă de o persoană (sau faţă de o cauză), servind-o în orice împrejurare şi fără rezerve Si: abnegaţie, (îvr) devotare, (înv) devotaţiune, devoţiune (3). devotai'e sf[At: PROT. - POP.. N. D. / PI: (rar) -tări / E: devota] (îvr) Devotament. devotat, ~ă smf, a [At: NEGRUZZI, S. I. 345 / PI: -aţi. -e / E: devota] 1-2 (Persoană) care manifestă devotament pentru o persoană, o idee. o cauză etc. Si: credincios, fidel. devotaţiune sf[At: PONTBRIANT. D. / P: -i-u- l E: devota + -ţiune] (înv) Devotament. devoţie sf vz devoţiune devoţiune sf[At: HELIADE, D. J. 22/28 / P: -i-u- / V: (înv) ~ie / E: fr devotion] (înv) 1 Evlavie. 2 Cult. 3 Devotament. devră sf vz dever2 devreme av [At: DEX / E: de4 + vreme] De timpuriu. devuement sfvz devotament devulcanizare sf [At: LTR2 / PI: -zări / E: des- + vulcanizare] (Ind) Proces de regenerare a cauciucului natural sau sintetic vulcanizat. prin degradarea macromoleculei de cauciuc vulcanizat. 127 DEXTER dexter, ~ă a [At: DEX / Pl: -e I E: lat dexter] (Ltm) Abil. dexteritate sf [Al: GHICA. C. E. I. 289 / Pl: ~/ă// / E: fr dexteriteJ 1 Capacitate de a îndeplini corect şi cu uşurinţă o muncă (fizică) Si: abilitate, dibăcie, iscusinţă. îndemânare. 2 (îlav) Cu ~Cu mare uşurinţă. 3 (îal) Degajat. 4 (Iuz) Obiect de învăţământ având ca scop dezvoltarea însuşirilor artistice şi a îndemânării practice a elevilor. dextra ,ş/[At: DN3 / E: fr dextre, lat dextra] Partea dreaptă a unui blazon, a unui scut. dextran sn [At: LTR2 / E: fr dextrane] Substanţă obţinută din glucoză şi utilizată pentru proprietăţile ei psiho-chimice. ca înlocuitor al plasmei. dextrin sn vz dextrină dextrină sf [At: CONV. LIT. III. 151 / V: (înv) sn / Pl: -ne / E: fr dextrine] Pulbere albă sau albă-gălbuie. amorfă, solubilă în apă, rezultată din degradarea amidonului şi folosită ca înlocuitor al gumei arabice sau la prepararea diferitelor clei uri şi apreturi. dextriniza vt [At: MDA ms / Pzi: -zez / E: dextrină + -iza] A transforma amidonul în dextrină. dextro- [At: DN3 / E: fr dextro-) Element de compunere savantă cu semnificaţia „(la) dreapta“. dextrinizare sf [At: LTR2 / Pl: -zări / E: dextriniza] Transformare a amidonului în dextrină. dextrocardie sf[At: DER / Pl: ~i/ / E: ii dextrocardie] (Med) Anomalie care constă în situarea inimii în (sau spre) partea dreaptă a cavităţii toracice. dextrogastrie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr dextrogastrie] (Med) Anomalie care constă în situarea stomacului în partea dreaptă a abdomenului. dextrogir, ~ă a [At: CADE / Pl: -i. -e / E: fr dextrogyre] (Fiz; d. substanţe optic active) Care roteşte planul de polarizare al luminii spre dreapta. dextroză sf[At: ENC. AGR. / Pl: -z.e / E: fr dextrose] Tip de glucoză solubilă în apă. folosită în alimentaţia dietetică. dezabie sn [At: DEX-S / Pl: -uri / E: fr deshabille] (Frm) îmbrăcăminte uşoară (elegantă), purtată de femei în casă. dezabona vtr [At: ALEXI. W. / Pzi: -nez / E: fr desabonner] (Rar) 1-2 A(-şi) anula un abonament. dezabonare sf [At: DN3 / Pl: -nari / E: dezabonaj (Rar) Anulare a unui abonament. dezăbura vt [At: CR (1838) 18 2/24 / S şi: (înv) desa- / Pzi: 3 -reaz.ă / E: dez- + abura] (îvr; c. i. concentraţia alcoolică) A degaja. dezaburi vtr [At: DEX-S / S şi: (înv) desa- / Pzi: -resc / E: dez- + aburi] (Rar) 1-2 A (se) înlătura aburul de pe geamuri, obiecte de metal etc. dezaburire sf[At: GORJAN, H. IV. 103/5 / S şi: (înv) desa- / Pl: -ri / E: dezaburi) (Rar) 1 înlăturare a aburului de pe un obiect Si: (rar) dezaburit1. 2 Exalaţie. dezaburit1 sn [At: DLR ms / S şi: (înv) desa- / Pl: -uri / E: dezaburi] (Rar) Dezaburire (1). dezaburit2, ~ă a [At: DEX-S / S şi: (înv) desa- / Pl: -iţi. -e / E: dezaburi] Care nu mai este acoperit cu aburi. dezaburitor sti [At: DEX-S / Pl: -oare / E: dezaburi + -tor] Instalaţie împotriva aburirii geamurilor (la autoturisme). dezabuza [At: GHICA. A. 543 / S şi: (înv) -usa I Pzi: ~zez / E: fr desabuser] (Liv) 1-2 vtr A(-şi) înţelege greşeala. 3-4 vtr A face pe cineva să revină (sau a reveni) dintr-o falsă opinie. 5 vt A dezamăgi. dezabuzaj'e .v/'[At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) -usa- / Pl: -zari / E: dezabuza] (Liv) 1 înţelegere a greşelii Si: (îvr) dezabuzemânt (1). 2 Renunţare la o falsă opinie Si: (îvr) dezabuzemânt (2). 3 Dezamăgire. dezabuzat, ~ă [At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) -usat / Pl: -aţi. -e / E: dezabuza] (Liv) 1-2 smf. a (Persoană) care şi-a pierdut speranţele Si: decepţionat, dezamăgit, dezgustat, sceptic. 3-4 smf, a (Persoană) care este lipsită de entuziasm. 5 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă decepţie. 6 a (D. manifestările oamenilor) Care denotă dezgust. dezabuzemant sn [At: COSTINESCU / S şi: (înv) -use- / Pl: -uri / E: fr desabusement] (îvr) 1-3 Dezabuzare (1-3). dezacida vr [At: LM / S şi: (înv) desa- i Pzi: -dez / E: dez- + acid] (Rar; d. lichide) 1-2 A (se) dezacidifica (1-2). dezacidare sf [At: LTR2 / S şi: (înv) desa- / Pl: -dari / E: dezacida] (Rar) Degazare (a apelor minerale). dezacidat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: dezacida] (Rar) Dezacidificat. dezacidifica vr [At: LM / S şi: (înv) desa- / Pzi: -d\fic / E: fr desacidifier] (Rar) 1-2 A face să piardă sau a-şi pierde acidul Si: (rar) a (se) dezacida (1-2). dezacidificare sf[AV. LTR2 / S şi: (înv) desa-1 Pl: -cari / E: dezacidifica] (Rar) Scădere a acidităţii vinurilor sub acţiunea microorganismelor. dezacidificat, ~ă a [At: LM / S şi: (înv) desa- / Pl: -aţi. -e / E: dezacidifica] (Rar) Care nu mai conţine acid Si: (rar) dezacidat. dezacidula [At: MDA ms / Pzi: -lez / E: dez.- + acidula] 1 vt A înlătura oxizii formaţi pe suprafaţa unei forme de tipar plan (piatră litografică sau placă de metal). 2-3 vtr (D. un aliment) A (se) dezacri. dezacidulare sf [At: LTR2 / Pl: -lari / E: dezacidula] 1 Operaţie de înlăturare a oxizilor formaţi pe suprafaţa unei forme de tipar plan (piatră litografică sau placă de metal). 2 Dezacrire a unui aliment. dezacidulat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e l E: dezacidula] 1 (D. suprafaţa unei forme de tipar plan) De pe care s-au înlăturat oxizii formaţi. 2 (D. alimente) Dezacrit2. dezacord sn [At: NEGULICI / S şi: (înv) desă- / Pl: -uri / E: fr desaccord] 1 Lipsă de înţelegere între oameni Si: discordie, dispută, neînţelegere. 2 Dezaprobare. 3 Lipsă a acordajului unui instrument muzical Si: dezacordaj, dezacordare (/), dezacordat1 (1). 4 Lipsă de armonie în cadrul unei serii de sunete muzicale. 5-6 (îljv) în ~ (Care este) fără armonie. 7 Lipsă de potrivire Si: discordanţă, neconcordantă. 8 (Pex) Contradicţie. 9 (Gnu) Lipsă de acord în cadrul flexiunii nominale şi verbale sau între subiect şi predicat Si: (rar) dezăcordare (4). 10 (Fiz) Dezacordare (3). dezacorda [At: NEGULICI / S şi: (înv) desa- ! Pzi: -dez, 3 -deaz.ă / E: fr desaccorder] 1 vr (D. instrumente muzicale cu coarde) A-şi pierde consonanţa tonurilor (prin slăbirea coardelor). 2-3 vtr (înv; d. oameni) A (se) dezbina. 4 vr (D. părţi de vorbire flexibile sau părţi de propoziţie) A se afla în dezacord (9) Si: (îvr) a se desoglăsui. dezacordaj sn [At: CONTEMP.. S. II. 1966. nr. 1007. 7/2 / Pl: / E: fr desaccordage] (Rar) Dezacordare (1). dezacordare i/[At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) desa- / Pl: -dari / E: dezacorda] 1 Dezacord (3). 2 (înv) Dezbinare. 3 (Fiz) Modificare a caracteristicilor unui sistem oscilant în scopul modificării frecvenţei lui proprii de oscilaţii astfel încât acesta să nu mai coincidă cu o anumită frecvenţă de reper Si: dezacord (10). (rar) dezacordat1 (3). 4 (Rar) Dezacord (9). dezacordat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: dezacorda] (Rar) 1-3 Dezacorda re (1-3). dezacordat2, a [At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) desa- / Pl: -aţi. -e l E: dezacorda] 1 (D. instrumente muzicale) Care nu are tonurile în consonanţă. 2 (Pex; d. sunete, culori etc.) Care nu sunt armonizate. 3-4 (Pan; d. arcuri sau obiecte care conţin arcuri) Care nu mai prezintă elasticitate sau care este desprins din legătură. dezacri vtr [At: PONTBRIANT, D. / S şi: (înv) desa- / Pzi: -resc / E: dez- + acri] (C. i. alimente) 1-2 A face să piardă sau a-şi pierde calitatea de a fi acru Si: a (se) dezacidulă (2-3). dezacrire sf[At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) desa- / Pl: -ri / E: dezacri] Pierdere de către alimente a calităţii de a fi acru. dezacrit, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -iţi. -e / E: dezacri] (D. alimente) Care nu mai este acru. dezactiva vt [At: DN2 /' Pzi: ~vez / E: fr desactiver] 1 (C. i. particule active ale unei substanţe) A trece în stare inactivă. 2 (C. i. obiecte, alimente, apă etc.) A îndepărta substanţele radioactive. dezactivant, ~ă a [At: DER II. 83 / Pl: -nţi. -e / E: dez- + activant] (D. substanţe) Care are calitatea de a elimina starea de radioactivitate. 128 DEZAGREGARE dezactivare sf[At: DER / PI: -văj'i / E: dezflemYî] 1 Trecere a particulelor active ale unei substanţe în stare inactivă Si: (rar) dezactivat1 (1). 2 îndepărtare a substanţelor radioactive depuse în urma unui atac nuclear pe obiecte, alimente, apă Si: (rai*) dezactivat1 (2). 3 (îs) ~a catalizatorului împiedicare a activităţii unui catalizator prin introducerea unor substanţe absorbite de acesta. dezactivat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: dezactiva] (Rar) 1-2 Dezactivare (1-2). dezactivat2, ~ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: dezactiva] 1 (D. particulele active ale unei substanţe) Care a trecut în stare inactivă. 2 (D. obiecte, alimente etc.) De pe care s-au îndepărtat substanţele radioactive. dezactualiza vr [At: DEX-S / P: -tu-a- / Pzi: ~zez / E: dez- + actualiza] A-şi pierde actualitatea. dezactualizare sf[At: DEX-S / P: -tu-a- / PI: -zări / E: dezactualiza] Pierdere a actualităţii. dezactualizal, a [At: DEX-S / P: -tu-a- / PI: -aţi, -e / E: dezactualiza] Care şi-a pierdut actualitatea. dezacupla vt [At: SFC V, 4 / S şi: (înv) desa- / Pzi: -lez i E: fr desaccoupler] (C. i. părţi componente ale unui ansamblu) A desface din ansamblu Si: a separa. dezacuplare sf[At: LEG. EC. PL. 287 / S şi: (înv) desa- / PI: -lări / E: dezacupla] Separare a părţilor componente ale unui ansamblu. dezacupiat, a [At: MDA ms / S şi: (înv) desa- / PI: -aţi, -e / E: dezacupla] (D. părţile componente ale unui ansamblu) Care este separat. dezadapta vtr [At: RALEA. S. T. III, 178 / Pzi: -tez / E: fr desadapter] 1-2 A face să nu mai deţină (sau a nu mai deţine) acele deprinderi obţinute în procesul de adaptare (la mediul înconjurător). dezadaptare sf[ At: RALEA. S. T. II. 60 / PI: -tări / E: dezadapta] 1 Proces de înlăturare a deprinderilor însuşite anterior. 2 (Fiz) Absenţă a condiţiilor de adaptare între două circuite electrice. 3 (Fig) Abatere de Ia starea în care condiţiile de adaptare între două circuite electrice sunt îndeplinite. dezadaptat, a [At: RALEA, S. T. II, 59 / PI: -aţi, -e / E: dezadapta] 1 (Rar) Care este lipsit de adaptare Si: inadaptat. 2 Care nu mai deţine acele deprinderi obţinute cândva prin procesul de adaptare. dezaera vt [At: DN2 / Pzi: -rez / E: dez.- + aer ] 1 (Ind; c. i. materii prime fibroase) A elimina aerul inclus prin procedee ce au la bază acţiunea căldurii sau a vidului. 2-4 (Rar) A dezaerisi (1-3). dezaerare sf[At: MDA ms / PI: -rari / E: dezaera] 1 (Ind) Procedeu care constă în eliminarea aerului din materiile prime fibroase prin acţiunea căldurii sau a vidului. 2-4 (Rar) Dezaerisire (1-3). dezaei'at, ~ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: dezaera] 1 (Ind; d. materii prime fibroase) Din care s-a eliminat aerul. 2-4 (Rar) Dezaerisit (1-3). dezaerisi vt [At: LTR2 / Pzi: ~sesc / E: dez.- + aerisi] 1 (Teh) A evacua aerul din instalaţiile de încălzire centrală, pentru a asigura circulaţia normală a agentului termic prin conducte şi prin corpurile de încălzire Si: (rar) a dezaera (2). 2 (Teh) A evacua aerul din sacii de aer formaţi într-o conductă sau într-un recipient de apă sau de abur Si: (rar) a dezaera (3). 3 A înlătura substanţele toxice persistente (în special cele gazoase) dintr-un adăpost, de pe echipamente, alimente, apă etc. Si: a degaza, (rar) a dezaera (4). dezaerisire sf[At: MDA ms / PI: -ri / E: dezaerisi] 1 (Teh) Evacuare a aerului din instalaţiile de încălzire centrală, pentru a asigura circulaţia normală a agentului termic prin conducte şi prin corpurile de încălzire Si: (rar) dezaerare (2). 2 (Teh) Evacuare a aerului din sacii de aer formaţi într-o conductă sau într-un recipient de apă sau de abur Si: (rar) dezaerare (3). 3 Operaţie de înlăturare a substanţelor toxice persistente (în special cele gazoase) dintr-o încăpere, de pe alimente, apă, echipamente etc. Si: (rar) de gazare, (rar) dezaerare (4). dezaerisit, ~â a [At: MDA ms / PI: -iţi, -e / E: dezaerisi] 1 (Teh; d. instalaţiile de încălzire centrală) Din care s-a evacuat aerul Si: (rar) dezaerat (2). 2 (Teh; d. sacii de aer din conducte, recipiente de apă sau de abur) Care au fost evacuaţi Si: (rar) dezaerat (3). 3 (D. încăperi. echipamente, alimente, apă etc.) Care nu mai conţin substanţe toxice Si: (rar) dezaerat (4). dezafecta vt [At: DN2 / Pzi: -tez / E: fr desaffecter] 1 A schimba destinaţia unui imobil. 2 (C. i. maşini, utilaje) A scoate din uz. 3 (C. i. instituţii) A înceta activitatea în sediul iniţial. dezafectare sf [At: DN2 / PI: -tări / E: dezafecta] 1 Schimbare a destinaţiei unui imobil. 2 Scoatere din uz a unor maşini, utilaje etc. 3 (D. instituţii) încetare a activităţii în sediul iniţial. dezafectat, ~ă a [At: TEODOREANU, M. II. 174 / PI: -aţi, -e / E: dezafecta] 1 (D. imobile) Căruia i s-a schimbat destinaţia. 2 (D. maşini, utilaje etc) Care a fost scos din uz. 3 (D. instituţii) Care şi-a încetat activitatea în sediul iniţial. dezafecţiune sf[At: GHICA. C. E. II. 369 / S şi: (înv) desa- / PI: -ni / E: fr desaffection] (Rar) Lipsă de afecţiune pentru cineva sau ceva. dezafurca vt [At: MDA ms / Pzi: -urc / E: dez- + afurca] A desface cheia de afurcare pentru a ridica la bord una din cele două ancore ale unei nave afurcate. dezafurcare sf [At: DN3 / PI: -cari / E: dezafurca cf fr de'saffourchage] Desfacere a cheii de afurcare care permite ridicarea la bord a uneia dintre cele două ancore la o navă afurcată. dezaf urisi vt [At: COSTINESCU / S şi: (înv) desa- / Pzi: -sesc / E: dez- + afurisi] (înv; c. i. oameni) A scoate din anatemă prin rugăciuni. dezafurisire sf [At: COSTINESCU / S şi: (înv) desafurissire / PI: -ri ! E: dezaf urisi] (înv) Scoatere de sub anatemă prin rugăciuni. dezaglomera vtr [At: DN3 / Pzi: -rez / E: dez- + aglomera] (Rar) 1-2 (C. i. drumuri, pieţe, spaţii) A (se) elibera de (o parte din) oameni, vehicule. 3-4 (C. i. aglomeraţii) A (se) risipi. dezxiglomerare sf [At: DN3 / PI: -rări i E: dezaglomera] (Rar) 1 Eliberare a unor spaţii de oameni sau vehicule. 2 Risipire a unei aglomeraţii. dezaglomerat, a [At: DLR ms / PI: -aţi. -e / E: dezaglomera] (Rar) 1 (D. drumuri, pieţe, spaţii) Care nu mai este aglomerat. 2 (D. aglomeraţii) Risipit2. dezagrament sn vz dezagrement dezagrea vt [At: ALEXI, W. / S şi: (înv) desa- / Pzi: -eez / E: desagreer] 1 A nu fi de acord cu ceva sau cu cineva. 2 A nega o opinie a cuiva, o situaţie. 3 A displace ceva sau pe cineva. dezagreabil, ~ă a [At: HELIADE. O. I, 390 / S şi: (înv) desa~ / PI: -i. -e / E: fr desagreable] 1 Care displace Si: neplăcut. 2 (D. oameni şi manifestările lor) Care nu are un fizic atrăgător. 3 (D. oameni) Care este lipsit de amabilitate. 4 (D. oameni şi manifestările lor) Care şochează Si: strident. 5 (D. oameni şi manifestările lor) Care nu face plăcere. 6 (Rar) Dăunător. dezagre are sf [At: ALEXI. W. / S şi: (înv) desa- / PI: -eăi'i / E: dezagrea] 1 Respingere a ceva. 2 Negare a opiniei cuiva. 3 Lipsă de simpatie faţă de cineva sau ceva. dezagreat, ~ă a [At: ALEXI. W. / S şi: (înv) desa- / PI: -aţi. -e / E: dezagrea] (D. oameni şi manifestările lor) 1 Neacceptat. 2 Care nu este simpatizat. dezagrega [At: COSTINESCU / V: (înv) dizg- / S şi: (înv) desa- / Pzi: 3 -regă / E: fr desagreger] 1-2 vtr (D. corpuri, mai ales d. roci) A (se) desface în părţile constitutive prin acţiunea factorilor externi (chimici şi fizici). 3 vr (Rar; d. alimente) A se altera. 4-5 vtr CI mp; d. nucleele atomice) A (se) dezintegra. 6-7 vtr (îvr; îf dizgrega: d. raze de lumină) A (se) dispersa. 8-9 vtr (Fig) A face să piardă (sau a pierde) parţial sau total coeziunea. dezagregabil, -ă a [At: DEX / PI: ~i. -e / E: dezagrega + -bil] 1-9 Care se poate dezagrega (1-9). dezagregant, -a a [At: COBĂLCESCU. G. 54/17 / S şi: (înv) desa- / PI: -nţi. -e / E: frdesagregeant] (îvr; d. factori fizici, chimici etc.) 1 Care provoacă un proces de dezagregare (1). 2 (Fig) Care distruge coeziunea. dezagregare ş/‘[At: COSTINESCU / S şi: (înv) desa- / V: (îvr) dizg~ / PI: -gări / E: dezagrega] 1 Desfacere a corpurilor, mai ales a rocilor, în părţile componente prin acţiunea factorilor externi (chimici şi fizici) 129 DEZAGREGAT Si: (rar) dezagregaţie. 2 (Pex) Descompunere. 3 (Rar) Alterare a alimentelor. 4 (Fiz: imp) Dezintegrare radioactivă. 5 Transformare chimică a unui material sau a unei combinaţii chimice, insolubile în apă. în una sau mai multe substanţe solubile, cu ajutorul unor reactivi specifici Si: descompunere. 6 (Fig) Pierdere a coeziunii etc. Si: destrămare, dezmembrare. 7 (Muz) Absenţă a armoniei fonice, bazată pe introducerea unor elemente noi în tehnica compoziţiei. 8 (Med; îs) ~ mentală (sau psihică) Tulburare a sintezei mentale Si: schizofrenie, dezagregat, ~ă a [At: MARIN. PR. 1.117/12 / Pl: ~aţi, ~e / E: dezagrega] 1 (D. corpuri, mai ales d. roci) Care a fost desfăcut în particule componente. 2 (Pex) Descompus. 3 (Imp; d. nuclee atomice) Dezintegrat. 4 (Fig) Care este lipsit de coeziune. dezagregator su [At: LTR2 / Pl: ~oare / E: fr desagregateur] (Teh; rar) Afânător. dezagregaţie sf [At: CONTEMPORANUL IV, 540 / S şi: (înv) desa-/ Pl: -ii / E: fr desagregation] (Rar) Dezagregare (1). dezagremânt sn vz dezagrement dezagrement sn [At: COSTINESCU / S şi: (înv) desa- IV: (îvr) ~mânt, (rar) ~rament / E: fr desagrement] (Liv) 1 Neplăcere. 2 Neajuns. dezaharifica vt [At: MDA ms / Pzi: -ific / E: dez- + zaharifica] (Ind) A recupera, prin metode speciale, zahărul din melasă. dezaharificare sf [At: LTR2 / Pl: -cări / E: dezaharifica] Procedeu folosit în industria alimentară în scopul recuperării zahărului din melasă. dezaharificator sn [At: MDA ms / Pl: -oare / E: dezaharifica + -tor] (Ind) Instalaţie utilizată la dezaharificare. dezalbumina vt [At: MDA ms / Pzi: -nez / E: dez- + albumină] (Chm) A îndepărta substanţele albuminoide dintr-o soluţie cu ajutorul unui reactiv. dezalbuminare sf [At: LTR2 / Pl: -nări / E: dezalbumina] (Chm) Procedeu de îndepărtare a substanţelor albuminoide dintr-o soluţie cu ajutorul unui reactiv chimic. dezalcaliniza vt [At: MDA ms / Pzi: -zez / E: dez- + alcaliniza] (Tex) A îndepărta hidroxidul de sodiu din materialul textil în procesul de mercerizare. dezalcalinizai'e sf [At: LTR2 / Pl: -zări i E: dezalcaliniza] (Tex) Operaţie finală prin care se îndepărtează hidroxidul de sodiu din materialul textil în procesul de mercerizare. dezalcalinizat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: dezalcaliniza] (D. materialul textil) Din care s-a îndepărtat. în procesul de mercerizare, hidroxidul de sodiu. dezalcătui [At: ASACHI, ALGEBRĂ. 19718 / S şi: (înv) desa- / Pzi: ~esc / E: dez- + alcătui] (înv) 1 vt (Mat; c. i. numere) A descompune. 2 vr (D. materii şi corpuri organice) A se putrezi. 3 vr (D. corpuri, m. ales d. roci) A se dezagrega (2). dezalcătmre i/[At: ER 93r/2 / S şi: (înv) desa- / Pl: -ri / E: dezalcătui] 1 (înv) Descompunere. 2 (înv) Putrezire. 3 (înv) Dezagregare (1). 4 (Rar; fig) Desfacere. 5 (Rar; fig) Zdrobire. dezalcătuit, a [At: I. IONESCU, M. 54 / S şi: (înv) desa- / Pl: -iţi, -e / E: dezalcătui] (înv; d. materii şi corpuri organice) 1 Dezagregat (1). 2 (Pex) Descompus. dezalcooliza vt [At: MDA ms / P: -o-o- i Pzi: -z.ez / E: dez- + alcooliza) A trata de alcoolism. dezalcoolizare sf [Av. FLACĂRA 1977. nr. 1, 19 / P: -o-o- / Pl: -zări ! E: dezalcooliza] Tratament făcut persoanelor care suferă de alcoolism Si: (rar) dezalcooliz.at1. dezalcoolizat1 sn [At: MDA ms / P: -o-o- / Pl: -uri / E: dezalcooliza] (Rar) Dezalcoolizare. dezalcoolizat2, ~ă ă [At: MDA ms / P: -o-o- / Pl: -aţi, -e / E: dezalcooliza] Tratat de alcoolism. dezaliena vt [At: MDA ms /P: -i-e- /Pzi: -nez / E: dez- + aliena) (Liv) 1 (Jur) A anula capacitatea cuiva de a transmite un drept sau un lucru prin cesiune, vânzare etc. 2 (Jur; ccr) A restitui un bun înstrăinat. 3 (Med) A-şi recăpăta facultăţile mintale. dezalienant,~ă ă [At: T ianuarie. 1969. 116 / Pl: -nţi. -e / E: dezaliena + -\ă)nt) (Liv) 1 (Jur; d. legi. hotărâri) Care are capacitatea de a anula transmiterea unui drept sau a unui lucru prin cesiune, vânzare etc. 2 ( Jur; ccr; d. legi) Care prevede restituirea unui bun înstrăinat. 3 (Med; d. tratamente sau factori psihici) Care duc la recăpătarea facultăţilor mintale. dezalienare sf [At: RL 1979. 23. 19/3 / Pl: -nări / E: dezaliena) (Med) Scoatere din starea de alienare. dezalienat, ~ă ă [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: dezaliena] (Liv) 1 (Jur; d. capacitatea cuiva de a transmite un drept sau un lucru prin cesiune, vânzare etc.) Care este anulat Si: abolit. 2 (Jur; ccr; d. 1111 bun înstrăinat) Care este restituit. 3 (Med) Care şi-a recăpătat facultăţile mintale. dezaltera vtr [At: PROT.-POP.. N. D. / S şi: (înv) desa- / Pzi: -rez / E: fr desalterer) (Frî) 1-2 A(-şi) potoli setea Si: (pop) a (se) adăpa. dezalterare ş/’[At: COSTINESCU / S şi: (înv) desa- / Pl: -rări / E: dezaltera] (Frî) Potolire a setei. dezamara vt [At: MDA ms / Pzi: -rez / E: dez.- + amara] (Nav) 1 A dezlega un obiect amarat pe o navă în vederea descărcării sau a utilizării lui. 2 A dezlega o ambarcaţiune de ţărm sau de o altă navă. dezamarare sf [At: LTR2 / E: dezamara cf fr desamarrer) (Nav) I Dezlegare a unui obiect amarat pe o navă Î11 vederea descărcării sau a utilizării lui. 2 Dezlegare a unei ambarcaţiuni de ţărm sau de o altă navă. dezamaraty ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e /E: dezamara) 1 (D. obiecte amarate pe o navă) Care este dezlegat în vederea descărcării sau a utilizării. 2 (D. ambarcaţiuni) Care este dezlegat de ţărm sau de o altă navă. dezamăgi vt [At: MAIOR, T. 84/9 / S şi: (înv) desă- / Pzi: -gesc / E: dez- + amăgi] (C. i. oameni) A face să-şi piardă speranţele, iluziile, bunele păreri sau sentimentele Si: ă decepţiona, a deziluziona. dezamăgire sf [At: FILIMON, O. I. 94 / S şi: (înv) desa- / Pl: -ri / E: dezamăgi] 1 Decepţionare. 2 (îlav) Cu ~ Descurajat. dezamăgit, ~ă a [At: NEGULICI. E. I. 144/29 / S şi: (înv) desa- / Pl: ~i//', ~e / E: dezamăgi] Care şi-a pierdut speranţele Si: decepţionat, (liv) dez.abuz.at (1). dezamăgitor, ~oare a [At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) desa- / Pl: -i. -oare / E: dezamăgi + -tor) (Rar) Care dezamăgeşte. dezambala [At: ORBONAŞ. MEC. 127 / S şi: (înv) desă- / Pzi: -lez l E: dez- + ambala] 1 vt (C. i. mărfuri) A scoate din ambalaj. 2 vt (C. i. motoare) A face să revină la viteza normală. 3 vr (Fig) A se elibera de griji. 4 vr (Fig) A se retrage dintr-o acţiune. dezambalare sf [At: DEX / Pl: -lari / E: dezambala] 1 Scoatere din ambalaj. 2 Revenire a unui motor la viteza normală. 3 (Fig) Eliberare de griji. 4 (Fig) Retragere dintr-o acţiune. dezambalat, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: dezambala] 1 (D. mărfuri) Care a fost scos din ambalaj. 2 (D. motoare) Care a revenit la viteza normală. 3 (Fig) Care s-a eliberat de griji. 4 (Fig) Care s-a retras dintr-o acţiune. dezambreia vt [At: DEX-S / P: -e-ia / Pzi: -iez. / E: dez- + ambreia] A scoate din ambreiaj. dezambreiat, ~ă a [At: DEX-S / Pl: -aţi, -e / E: dezambreia] Care a fost scos din ambreiaj. dezambreiere sf [At: DEX-S / Pl: -ri / E: dezambreia] Scoatere din ambreiaj. dezamestec sn [At: LTR2 / E: dez- + amestec] (Chm) Separaţie, prin difuzie, a unui lichid sau a unui cristal în doi componenţi. dezamesteca vt [At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) desa- / Pzi: -mestec / E: dez- + amesteca] (înv) 1 A alege. 2 A separa. 3 A descurca. 4 (Fig) A clarifica. 5 A dezmesteca. dezamestecare sf [At: PONTBRIANT, D. / S şi: (înv) desa- / Pl: -cări / E: dezamesteca] (înv) 1 Separare. 2 Descurcare. 3 Alegere. 4 (Fig) Clarificare. dezamestecat, a [At: PONTBRIANT, D. / S şi: (înv) desa- / Pl: -aţi, -e / E: dezamesteca] (înv) 1 Ales. 2 Descurcat. 3 (Fig) Clarificat. dezameţeală sf [At: COSTINESCU / V: (reg) dezm~ l S şi: (înv) desa-/ Pl: -ţeli / E: dezameţi + -eală] (înv) Dezameţire. 130 DEZAPROPRIA dezameţi vtr [At: POLIZU / V: (reg) dezm~ / S şi: (înv) desa- I Pzi: -ţese / E: dez.- + ameţi] (înv) 1-2 A (se) dezmetici. dezameţire sf [Ai: POLIZU / V: (reg) dezm~ / S şi: (înv) desa- / PI: -ri / E: dezameţi] (înv) Dezmeticire. dezameţ'it, a [At: ODOBESCU. S. I. 431 /V: (reg) dezm~ / S şi: (înv) / PI: ~i(/, / E: dezameţij (înv) Care este dezmeticit. dezameţitor, ~oare a [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) dezm~, (înv) / S şi: (înv) desa~ / E: dezameţi + -(0^/*] (înv) Care dezmeticeşte. dezameţitoriu, ~/e c/ vz dezameţitor dezamina vr [At: MDA ms / Pzi: 3 -nează / E: c/ez- + amină] (Bch) A elimina, prin acţiunea unor enzime. grupul aminic al unor substanţe organice, permiţând metabolizarea în organism. dezaminare sf[At: LTR2 / S şi: (înv) desa- / PI: ~nari / E: dezamina] (Bch) Eliminare, prin acţiunea unor enzime, a grupului aminic al unor substanţe organice, permiţând metabolizarea în organism. dezaminază sf [At: LTR2 / S şi: (înv) desa- I PI: -ze / E: net] (Bch) Enzimă care acţionează în procesul de dezaminare. dezamoniacaliza vt [At: MDA ms / Pzi: ~z.cz. / E: dez- + amoniac + -(a)liza] (Ind) A îndepărta amoniacul din gazele de pirogenare ale cărbunilor. dezamoniacalizare sf [At: LTR2 / E: dezamoniacaliza] Proces tehnologic, folosit în industria cocso-chimică. care constă în îndepărtarea amoniacului din gazele de pirogenare ale cărbunilor. dezamorfoză sf [At: DN3 / PI: -ze / E: fr desamorphose] Operaţie care permite restituirea proporţiilor normale ale obiectelor pe un ecran cinematografic. dezamorsa vt [At: BARBU. I.1.229 / Pzi: ~sez / E: fr desamorcer] (C. i. arme. proiectile, mine etc.) A îndepărta amorsa. dezamorsare sf [At: DEX / PI: -sari / E: dezamorsa] îndepărtare a amorsei. dezamorţi v vz dezmorţi dezamorţire sf dezmorţire dezamorţit, ~ă a vz dezmorţit dezampara vt [At: DN2 / Pzi: -rez / E: fr desemparer] (Frm) 1 (C. i. spaţii) A părăsi. 2 (C. i. oameni) A face să piardă modul obişnuit de comportare. 3 (C. i. oameni) A pune în situaţia de a se apăra. dezamparat, ~ă a [At: COCEA. ap. DLR ms / PI: -aţi. -e / E: dezampara] (Frm) 1 (D. oameni) Care a fost făcut să-şi piardă comportamentul normal Si: derutat. încurcat. 2 Care este avariat. 3 Care nu mai poate manevra. dezamuţi vr [At: PONTBRIANT, D. / S şi: (înv) desa- /Pzi: -ţese / E: dez- + amuţi] (Rar; c. i. oameni) A scoate din starea de muţenie. dezamuţire sf[At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) desa- / PI: -ri / E: dezamuţi] (Rar) Scoatere a cuiva din starea de muţenie. dezamuţit, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / S şi: (înv) desa- i PI: ~i[/. -e l E: dezamuţi] (Rar; d. oameni) Care a început să vorbească. dezanalfabetiza vt [At: IORDAN, L. R. 515 / Pzi: -z.ez. / E: dez.~ + analfabet + -iza] (Rar; C. i. oameni) A alfabetiza. dezanalfabetizaie sf [At: MDA ms / PI: -zari / E: dezanalfabetiza] (Rai*; d. oameni) Alfabetizare. dezanalfabetizat, ~ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: dezanalfabetiza] (Rar; d. oameni) Care a fost analfabetizat. dezanamorfoză sf [At: DEX / PI: -ze l E: fr desanamorphose] (Cig) Operaţie prin care se restabilesc proporţiile normale ale imaginilor proiectate pe ecran. dezancola vtr [At: DN3 / Pzi: -lez / E: fr desencoller] (Frr) 1-2 A (se) dezlipi. dezancolare sf [At: DN2 / / PI: -lari i E: dezancola] (Frr) Dezlipire. dezancora vt [At: DN3 / Pzi: -rez / E: dez- +ancora] 1 (C. i. ancora cu care este fixată o navă în larg) A ridica de pe fundul apei. 2 (C. i. vase ancorate) A elibera prin ridicarea ancorei, permiţând să se părăsească locul de stationare în larg. dezancorare sf [At: DLR ms / PI: -rari / E: dezancora] 1 Ridicare a ancorei. 2 Eliberare a unei nave prin ridicarea ancorei, permiţând părăsirea locului de staţionare. dezancorat,~ă a [At: DLR ms / PI: -aţi, -e / E: dezancora] 1 (D. ancore) Care a fost ridicat de pe fundul apei. 2 (D. nave ancorate) Care a fost eliberat prin ridicarea ancorei, permiţându-i să părăsească locul de staţionare în larg. dezanexa vt [At: DNJ / Pzi: ~Aez / E: cf fr desannexer] (C. i. teritorii anexate) A restitui statului în drept. dexanexare sf [At: DN3 / PI: -xai'i / E: dezanexa] Restituire a teritoriilor anexate statului în drept. dezanexat, ~ă a [At: DEX-S / PI: ~a//, -e l E: dezanexa] (D. teritorii anexate) Care a fost restituit statului în drept. dezangaja [At: DEX-S / Pzi: -jez. / E: fr desengager] 1 vt (C. i. angajamente) A face să înceteze. 2 vr (D. oameni, state asociaţii etc.) A se retrage dintr-un angajament, dintr-un conflict. dezangajare sf[At: BARBU, 1.1.175 / PI: -jari / E: dez- + angajare] 1 încetare a unui angajament. 2 Retragere a unor oameni, state, asociaţii etc. dintr-un angajament, dintr-un conflict. dezangajat, ~ă a [At: DEX-S / PI: -aţi. -e / E: dezangaja] 1 (D. angajamente) Care a încetat. 2 (D. oameni, state, asociaţii etc.) Care s-a retras dintr-un angajament. 3 (D. oameni, state, asociaţii etc.) Care s-a retras dintr-un conflict. dezangrena vt [At: DN3 / Pzi: -nez / E: fr desengrener] (C. i. obiecte, părţi componente etc.) A scoate dintr-un angrenaj. dezangrenare sf [At: LTR2 / PI: -nari / E: dezangrena] 1 Scoatere dintr-un angrenaj a unor obiecte, părţi componente etc. 2 (îs) ~ osoasă Lipsă de contact a fragmentelor unei fracturi. dezangrenat, ~ă a [At: DEX-S / PI: -aţi. -e / E: dezangrena] (D. obiecte, părţi componente etc.) Care a fost scos dintr-un angrenaj. dezanofeliza vt [At: MDA ms / Pzi: ~zez / E: dez.- + anofel + -iza] A distruge ţânţarii anofeli adulţi prin utilizarea unor substanţe chimice. dezanofelizare sf[At: D. MED. / E: dez- + anofel + -izare] Metodă de combatere a malariei care constă în distrugerea ţânţarilor anofel adulţi, prin utilizarea unor substanţe chimice. dezcipreta vt [At: IONESCU-MUSCEL. ŢES. 56 ! S şi: (înv) desa- / Pzi: -tez / E: dez- + apreta] (C. i. ţesături) A îndepărta substanţa cu care a fost apretat. dezapretare sf[At: MACAROVICI. CH. 561 / S şi: (înv) desa- / PI: -tai'i / E: dez- +apretare] Operaţie prin care este îndepărtat apretul dintr-un material. dezaproba vt [At: I. GOLESCU. C. / S şi: (înv) desa-1 Pzi: -prob, (înv) -bez. / E: dez- + aproba cf, fr desapprouver] 1 A nu fi de acord cu ceva. considerat inutil sau dăunător. 2 (Pex) A critica. 3 (Pex) A condamna. dezaprobare sf[At: GHICA, S. 106 / S şi: (înv) desa- / PI: -bari / E: dezaproba] 1 Considerare a unor proiecte, fapte, acţiuni ca fiind inutile sau dăunătoare. 2 (Pex) Criticare. 3 (îlav) Cu ~ Dezaprobaţiv. 4 (Ccr) Act scris prin care se dezaprobă (1) ceva. dezaprobat, ~ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: dezaproba] (D. proiecte, fapte, acţiuni etc.) 1 Care nu este încuviinţat. 2 Condamnat. dezaprobativ av [At: TEODOREANU. M. II 387 / E: dezaprobat + -iv] Dezaprobator (1). dezaprobator, ~oare [At: PROT.-POP.. N. D. / V: ~bât~ / S şi: desa-/ PI: -i, -oare / E: fr desapprobateur] 1-2 av, a (într-un mod) care exprimă dezaprobare (1). dezaprobaţie i/[At: BREZOIANU. î. 129/9 / V: -ţiune / S şi: des- i E: fr desapprobation] (înv) Dezaprobare. dezaprobaţiwne sfvz dezaprobaţie dezaprobator, -oare av vz, dezaprobator dezapropiaţie sfvz dezapropriaţie dezapropria vtr [At: COSTINESCU / S şi: desapp- / Pzi: -iez / E: fr de sap pro prier] (Frî; c. i. proprietăţi) 1-2 A (se) lua cuiva dreptul de posesor. 131 DEZAPROPR1ARE dezapropriare sf [At: COSTINESCU / S şi: desapp- i Pl: -ier / E: dezapropria] (Frî) Ridicare a dreptului de posesor. dezapropriaţie sf[ At: PROT. - POP., N. D. / V: ~opi~ / S şi: desa- / Pl: -fii /E: fr desappropiîation] (Frî) Dezapropriare. dezaproviziona vt [At: PROT. - POP.. N. D. / S şi: desapp- i Pzi: -nez / E: fr desapprovisioner) (Frî; c. i. fiinţe) A lipsi de cele necesare hranei. dezarămi vt [At: MDA ms / Pzi: -mese / E: dez- + arămi] 1 (Tip) A îndepărta stratul de cupru, depus galvanic pe stereotipe. cu scopul de a retopi şi întrebuinţa aliajul de plumb Si: a decupra. 2 (C. i. obiecte acoperite cu un strat de aramă) A îndepărta stratul de aramă. dezarămire sf [At: LTR2 / Pl: -ri / E: dez- + arămire] 1 (Tip) Operaţie de îndepărtare a stratului de cupru, depus galvanic pe stereotipe. cu scopul de a retopi şi întrebuinţa din nou aliajul de plumb Si: decitprare. 2 îndepărtare a stratului de aramă de pe obiectele acoperite cu acest metal. dezarbora1 vt [At: DEX-S / Pzi: -rez / E: dez- + arbora (dă)] A demonta arborada unei nave. dezarbora2 vt [At: COSTINESCU / S şi: desa- / Pzi: -rez / E: fr desarborer] (Frm; c. i. steaguri, pavilioane) A da jos. dezarboraie1 sf [At: LTR2 / Pl: -rari / E: dezarbora] (Mm) 1 Scoaterea de la post a arborilor unei nave. 2 Rupere a catargelor din cauza vântului puternic sau a atacului artileriei inamice. dezarborare2 sf [At: MDA ms / PI: -rări IE: dezarbora2] (Frm) Coborâre a steagurilor, pavilioanelor. dezarboratf -ă a [At: DN2 / Pl: -aţi. -e / E: dezarbora] (D. nave) Căreia i s-a demontat arborada. dezarborat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: dezarbora2] (D. steaguri, pavilioane) Care este coborât. dezargila vt [At: MDA ms / Pzi: -lez / E: dez- + argilă] (Chm) A separa fracţiunile fine argiloase. mai ales din apele de spălare, necesare în spălătoriile de cărbuni. dezargilai e sf [At: LTR2 / E: dezargila] (Chm) Operaţie de separare a fracţiunilor fine argiloase, mai ales din apele de spălare, necesare în spălătoriile de cărbuni. dezargilator sm [At: LTR2 / PI: -oare / E: dezargila + -tor] Instalaţie necesară instalaţiilor de dezargilare. dezarginta vt [At: COSTINESCU / S şi: (înv) desa- / Pzi: -tezi E: dez-+ arginta] (C. i. obiecte acoperite cu un strat de argint) A îndepărta stratul de argint. dezargintare sf [At: LTR2 / S şi: (înv) desa- / Pl: -tări l E: dezarginta] 1 îndepărtare a stratului de argint de pe anumite obiecte. 2 (Spc) Procedeu folosit în arta fotografierii în culori în vederea îndepărtării argintului metalic din stratul sensibil, după expunere şi developare, şi a înlocuirii Iui cu una dintre cele trei culori fundamentale. dezargintat, a [At: PONTBRIANT. D. / S şi: desa- / Pl: -aţi, -e / E: dezarginta] 1 (D. obiecte acoperite cu un strat de argint) Care a fost curăţat de argint. 2 (D. aliaje) Care nu mai conţine argint. dezarhieri vtr [At: ŞINCAI. HR., ap. DLR ms / S şi: desa-1 Pl: -resc / E: dez- + arhiereu] (C. i. preoţi) A scoate din funcţia de arhiereu. dezarima vt [At: DEX-S / Pzi: -mez / E: fr desarimer] (C.i. mărfurile din magazia unei nave) A scoate din locul în care au fost stivuite şi fixate. dezarimare sf [At: DN3 / Pl: -mări / E: dezarima] Scoatere a mărfurilor din magazia unei nave din locul în care a fost stivuite şi fixate. dezarimat, a [At: DEX-S / Pl: -aţi. -e / E: dezarima] (D. mărfurile din magazia unei nave) Care a fost scos din locul în care a fost stivuit şi fixat. dezaripat, a [At: VOICULESCU. POEZII, I. 83 / Pl: -aţi. -e i E: dez- + aripat] 1 (D. păsări sau alte fiinţe înaripate) Care şi-a pierdut aripile. 2 (D. păsări sau alte fiinţe înaripate) Care este lipsit de aripi. 3 (D. seminţe) Care nu mai are învelişul necesar zborului sau mişcării (în bătaia vântului). dezaristator sn [At: DER / Pl: -i / E: cf aristă] Parte componentă a batozelor sau a unor combine de cereale păioase. care are rolul de a îndepărta aristele şi paleele rămase pe boabe după procesul de treierare. dezarma [At: IST. CAROL XII. 36 r/8 / V: (înv) disa~ /S şi: desa~ / Pzi: -mez / E: fr desarmer] 1-2 vtrp (C.i. oameni) A (se) obliga să predea armele. înlăturând orice posibilitate de atac înarmat. 3 vt (Spc) A face (printr-o lovitură specială cu sabia, floreta sau spada) să sară sabia (sau floreta, spada) din mâna adversarului. 4 vt (C. i. nave. mai ales de război) A deposeda de armament, nepermiţând părăsirea radei portului. 5 vt (C. i. arme) A bloca mecanismul de tragere. 6 vi (Cu privire la state) A pune în aplicare un ansamblu de măsuri în vederea reducerii sau lichidării armamentului (mai ales a armelor de exterminare în masă) şi a micşorării forţelor armate. 7-8 vtr (C.i. oameni sau manifestarea sentimentelor lor) A deveni mai puţin ostil Si: a (se) îmblânzi, a (se) potoli . 9-10 vtr (C. i. oameni sau manifestarea sentimentelor lor) A pune în imposibilitatea de a (se) opune Si: a (se) anihila. 11 vt (îvr) A civiliza. 12 vi (Pex; mai ales în formă negativă) A înceta o acţiune Si: a capitula. dezarmament sn [At: COSTINESCU / S şi: desa~ / Pl: / E: fr desarmement] (Frî) Dezarmare. dezarmant, a [At: CAMIL PETRESCU. T. III. 524 / Pl: -nţi, -e / E: fr desarmant] (D. oameni şi manifestările lor; şi fig) Care anihilează puterea de a reacţiona, determinând renunţarea la conflict. dezarmare *y/'[At: AR (1837), 366 1/l / S şi: desa'- / Pl: -mări / E: dezarma) 1 Determinare a predării armelor, cu scopul înlăturării posibilităţii unui atac înarmat. 2 (Spc) Determinare (printr-o lovitură specială cu sabia, floreta sau spada) a înlăturării săbiei (sau floretei sau spadei) din mâna adversarului. 3 Deposedare de armament a unei nave. mai ales de război nepermiţând părăsirea radei portului. 4 Blocare a mecanismului de tragere al armelor. 5 (Cu privire la state) Punere în aplicare a unui ansamblu de măsuri în vederea reducerii sau lichidării armamentului (mai ales a armelor de exterminare în masă) şi a micşorării forţelor armate. 6 Reducere a ostilităţii cuiva Si: îmblânzire, potolire. 1 Punere în imposibilitatea de a (se) opune Si: anihilare. 8 (îvr) Civilizare. 9 încetare a unei acţiuni Si: capitulare. 10 Operaţie de demontare şi debarcare a armelor de luptă de pe o navă de război. 11 (Pex) Reducere a echipajului unei nave când aceasta se scoate din funcţiune pe o durată mai lungă. dezarmat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri! E: dezarma] 1-11 (Rar) Dezarmare (1-11). dezarmat2, ~ă a [At: HELIADE. O. I, 329 / S şi: (înv) desa~ l Pl: -aţi, -e / E: dezarma) 1 (D. oameni) Care a fost deposedat de arme. 2 Neînarmat . 3 (D. oameni şi manifestările lor) Lipsit de posibilitatea de (se) opune Si: blând, neputincios, slab. 4 Care nu are condiţiile necesare succesului. dezarmaţie sf [At: PROT. - POP.. N. D. / V: -iune l E: dezarma + -aţie] (înv) Dezarmare. dezarmaţiune sfvz dezarmaţie dezarmonia vt [At: NEGULICI / S şi: desa~ / Pzi: -iez / E: dez- + armonie) 1 (înv) C.i. obiecte, fenomene etc.) A scoate din ansamblul elementelor ce alcătuiesc un tot armonios. 2 (C. i. oameni) A lipsi de unitate, rupând relaţiile de înţelegere, de armonie. dezarmonic, -ă a [At: BARCIANU, V. / S şi: (înv) desa- / Pl: -ici, -ice / E: dez- + armonic] (Rar) Dezarmonios. dezarmome sf[At: HELIADE, O. I. 207 / V: disha~, diz~ / S şi: (înv) desa~! Pl: ~i/ / E: dez- + armonie] 1 Lipsă de armonie între elementele componente ale unui ansamblu, ale unui complex de fenomene etc. 2 (Pex; rar) Discrepanţă. 3 (Muz) îmbinare de sunete care încalcă principiile armoniei Si: distonantei. 4 (Pan) Lipsă de armonie în distribuţia formelor şi culorilor. 5 Lipsă de înţelegere, de colaborare între două persoane, două colectivităţi etc. Si: discordie. dezarmonios, -oasă a [At: HELIADE. O. II. 158 / Pl: -oşi, -oase / E: dez- + armonios] (Rar) Care este lipsit de armonie Si: distonant . dezarticula1 [At: LM / S şi: (înv) desa~ IE: fr desarticuler] 1 vt (Med; c. i. membre sau părţi ale lor) A amputa la nivelul unei articulaţii. 2 vr (D. oase) A ieşi din articulaţie Si: a se disloca. 3 vr (D. un organism, un tot organic etc.) A-şi pierde unitatea, coeziunea Si: a (se) dezmembra . a (se) dezagrega. 4 vt A anula. 132 DEZAVANTAGIOS dezarticula2 vt [At: RESMERIŢĂ, D. / S şi: (înv) desa~ / Pzi: -lez / E: dez- + articula] 1 (Rar; c. i. cuvinte, silabe şi alte sunete ale vorbirii) A separa. 2 (Rar) A suprima articolul de la cuvinte articulate. dezarticulare1 sf[At: RESMERIŢĂ. D. / S şi: desa- / PI: -lari / E: dezarticula1] 1 (Med) Amputare a unui membru sau a unei părţi a acestuia la nivelul unei articulaţii Si: (liv) dezarticulaţie, dezarticulat1 (1). 2 Pierdere a unităţii unui organism, unui tot organic etc. Si: dezmembrare, dezagregare, (liv) dezarticulaţie, dezarticulat1 (2). dezarticulaţie (1). 3 Anulare. dezarticulare2 sf [At: MDA ms / PI: -lari / E: dezarticula2] (Rar) 1 Operaţie de separare a cuvintelor, a silabelor şi a altor sunete ale vorbirii Si: (rai*) dezarticulat2 (1). dezarticulaţie (2). 2 Suprimare a articolului de la cuvintele articulate Si: (rar) dezarticulat2 (2). dezarticulat1 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -urii E: dezarticula1] (Rar) 1-2 Dezarticulare1 (1-2). 3 Anulare. dezarticulat2 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri! E: dezarticula2] (Rar) 1-2 Dezarticulare2 (1-2). dezarticulat3, ~ă a [At: RESMERIŢĂ. D. / S şi: (înv) desa~ / PI: -aţi, -e / E: dezarticula1] 1 (D. membre sau părţi ale lor) Care a suferit operaţia de amputare la nivelul unei articulaţii. 2 (D. oase) Care a ieşit din articulaţii Si: dislocat. 3 (Fig; d. oameni şi manifestările lor) Care este lipsit de coordonare, neavând precizie sau elasticitate în mişcări Si: dezechilibrat, rigid. dezarticulat4, ~ci a [At: RESMERIŢĂ, D. / S şi: (înv) desa- / PI: -aţi, -e IE: dezarticula2] 1 (D. sunete vocale) Emis fără participarea organelor vorbirii. 2 (Pex) Pronunţat neclar Si: bolborosit, îngăimat. 3 Nearticulat. 4 (Spc) Lipsit de claritate, unitate, armonie etc. 5 (Rar; grm) Nearticulat. dezarticulaţie sf [At: LM / V: (înv) ~ii\ne IS şi: (înv) desa~/ PI: -ii l E: fr desarticulation] (Liv) 1-2 Dezarticulare (1-2). 3 Anulare. dezarticulaţiu ne sfvz dezarticulaţie dezasambla vt [At: DN2 / Pzi: -hz / E: fr desassambler] (C. i. asamblaje de piese) A desface în părţi componente. dezasamblare sf [At: SCÂNTEIA. 1975. nr. 10.331 / PI: -lari / E: dezasambla] Desfacere a asamblajelor de piese în părţi componente Si: dezasamblat1. dezasamblat1 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri! E: dezasambla] Dezasamblare. dezasamblat2 a [At: DN3 / PI: -aţi, -e / E: dezasambla] (D. asamblaje de piese) Care a fost desfăcut în părţi componente. dezasfalta vt [At: DN3 / Pzi: -tez / E: fr desaphalter] (C. i. asfaltul sau răşinile din produsele petroliere) A îndepărta prin procedee fizice sau chimice. dezasfaltare sf [At: DN3 / PI: -tari / E: dezasfalta] îndepărtare din produsele petroliere, prin procedee fizice sau chimice, a asfaltului sau a răşinilor Si: dezasfaltat1. dezasfaltat1 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri/E: dezasfalta] Dezasfaltare. dezasfaltat2 a [At: DLR ms / PI: -aţi, -e / E: dezasfalta] (D. asfaltul sau răşinile din produsele petroliere) Care a fost îndepărtat prin procedee fizice sau chimice. dezasigura vtr [At: CADE / S şi: (înv) desa~ / Pzi: dezasigur / E: dez-+ asigura] (Rar; c. i. bunuri materiale sau persoane) 1-2 A desface un contract de asigurare, anulându-se statutul de asigurat. dezasigurai e sf [At: MDA ms / PI: -rari / E: dezasigura] Desfacere a unui contract de asigurare privind bunuri materiale sau persoane. dezasigurat sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri/ E: dezasigura] Dezasigurare. dezasimila vi [At: CADE / S şi: desa-/Pzi: 3 -lează / E: fr desassimiler] (D. unele substanţe complexe, specifice organismelor vii) A se transforma în substanţe simple şi nespecifice, devenind neasimilabile. dezasimilare sf[At: DDRF / PI: -lari / E: dezasimila] Dezasimilaţie. dezasimilat sn [At: MDA ms / PI: (rar) -urii E: dezasimila] (Rar) Dezasimilare. dezasimilator, -oare a [At: DN3 / PI: -i, -oare / E: fr desassimilateur] Care produce dezasimilaţie. dezasimilaţie sf [At: CONTEMPORANUL VII. 204 / V: (înv) -iune / S şi: (înv) desa~ / PI: -ii / E: desassimilation] (Liv) Ansamblu de reacţii chimice exotermice care se caracterizează prin transformarea substanţelor organice complexe (specifice organismelor vii) în substanţe mai simple, degradate, care se elimină Si: dezasimilare, catabolism. dezasimilaţiune sfvz dezasimilaţie dezasocia1 [At: NEGULICI, E. II, 7514 / S şi: (înv) desa-, des-a-, desasoţia / Pzi: -ciez / E: desassocier] 1 vt (înv; c. i. o asociaţie, o societate etc.) A înceta să funcţioneze Si: a se desfiinţa. 2 vr (C. i. membrii unei asociaţii) A nu mai face parte din asociaţie Si: a se despărţi. 3 vt (Fig; c. i. păili componente ale unui ansamblu) A despărţi. 4 vt (Pex) A înlătura. dezasocia2 v vz disocia dezasociat1 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri/ E: dezasocia1] (Rar) Dezasociere. dezasociat2, ~ă a [At: LM / S şi: (înv) desasso- / PI: -aţi, -e / E: dezasocia1] (Rar; d. persoane) Care nu mai face parte dintr-o asociaţie. dezasociaţiwne sf [At: LM / S şi: desasso~ / PI: -ni / E: desassociation] (îvr) (1-3) Dezasociere (1-3). 4 (Pex) înlăturare. dezasociere sf[At: COSTINESCU / S şi: (înv) des-a-, desassoeiare / PI: -ri /E: dezasocia] 1 (înv) încetare de a mai funcţiona a unei asociaţii, a unei societăţi etc. 2 Despărţire a membrilor unei asociaţii, care încetează a mai face parte din asociaţie. 3 (Fig) Despărţire a unor părţi componente ale unui ansamblu. 4 (Pex) înlăturare. dezasorta vt [At: DN3 / Pzi: -tez / E: fr desassortir] 1 (C. i. magazine) A face să rămână fără sortimente variate de mărfuri. 2-3 (D. obiecte asortate sau în perechi) A face să nu se potrivească (sau a rămâne fără pereche) Si: a desperechea. dezasortare sf [At: DN3 / PI: -tari / E: dezasorta] 1 Punere a unui magazin în situaţia de a rămâne fără sortimente variate de mărfuri Si: dezusortat1 (1). 2-3 Desperechere cf dezasorta (2-3). dezasortat1 sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri/ E: dezasorta] 1 Dezasortare (1). 2-3 Desperechere (2-3). dezasortat2, ~ă a [At: ARGHEZI, S. XI, 75 / PI: -aţi, -e / E: dezasorta] 1 (D. magazine) Care au rămas fără sortimente variate de mărfuri. 2-3 (D. obiecte asortate sau în perechi) Care nu se mai potriveşte (sau a rămas fără pereche) Si: desperecheat. dezastric, ~ă a [At: SĂULESCU, HR. I, 49/20 / S şi: (după it) disa-, diz- / PI: ~ici, -iee / E: dezastru + -ic] Dezastruos. dezastros, ~oasă a vz dezastruos dezastru sn [At: HELIADE, O. II. 340 / S şi: (înv) desa~! PI: -re, (înv) -uri / E: desastre] 1 Situaţie anormală deosebit de gravă (cauzată de un eveniment tragic, natural sau provocat) Si: catastrofa, nenorocire, calamitate, cataclism. 2 (Rar) Pierdere. 3 (Fig) Stare de mare nemulţumire sufletească sau durere fizică ori psihică a cuiva Si: nefericire. suferinţă. 4 Nenorocire. 5 (Pan) Stare de decădere, de degradare a firii umane în raport cu celelalte elemente ale universului. 6 (Fig) Rău care afectează viaţa economică şi socială Si: dezorganizare, distrugere, ruină. dezastruos, ~oasă a [At: HELIADE. O.1,381 / V: -ros / S şi: (înv) desa-/ PI: -oşi, -oase / E: fr desastreux] 1 Care constituie un dezastru Si: nimicitor, catastrofal, nefast. 2 Care are efect distrugător pe plan material sau moral. 3 Defavorabil. 4 Dezagreabil. 5 Care are consecinţe negative în cel mai înalt grad. dezasurz\ vt [At: DDRF / S şi: (înv) desa- / Pzi: -zesc / E: dez- + asurzi] (în descântece; c. i. oameni surzi) A face să nu mai fie surd. dezaşterne vt [At: DLR ms / Pzi: dezastern / E: dez- + aşterne] (Reg; c. i. locul de dormit pentru animale) A lua aşternutul. dezaura v vz dezauri. dezaun vtr [At: I. GOLESCU. C. / V: -ra S şi: (înv) desa- / Pzi: 3 ~ reşte / E: dez- + auri] 1-2 (înv; c. i. obiecte) A (se) îndepărta stratul de aur cu care au fost acoperite. dezavantagios, -oasă a vz dezavantajos 133 DEZA VANT AGIU dezavantagiu sn vz dezavantaj dezavantaj sn [At: NEGULICI / V: (înv) ~agitt (S şi: desavantagiu) / S şi: (înv) desa- / Pl: ~e / E: fr desavantage] 1 (înv) Prejudiciu. 2 Aspect sau condiţie care creează cuiva o situaţie de inferioritate într-o împrejurare oarecare. 3 Ceea ce este neprielnic. 4 Inconvenient. 5 (îlpp) In ~ul (cuiva sau a ceva) Diminuând calitatea, prestigiul, autoritatea etc. (cuiva sau a ceva), aducând un prejudiciu. 6 (Rar) Neajuns. dezavantaja vt [At: CADE / Pzi: -jez / E: fr desavantager] 1 A crea un dezavantaj (2), punând (pe cineva) într-o situaţie defavorabilă Si: dezavantajat1 (1). 2 (D. haine) A scoate în evidenţă anumite defecte fizice. dezavantajare sf [At: DN2 / Pl: -jări / E: dezavantaja] 1 Creare a unui dezavantaj (2), rezultând punerea (cuiva) într-o situaţie defavorabilă Si: dezavantajat1 (1). 2 Reliefare a anumitor defecte fizice (ale cuiva) de către haine Si: dezavantajat1 (2). dezavantajat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -urii E: dezavantaja] 1-2 Dezavantajare (1-2). dezavantajat2, a [At: SCÂNTEIA, 1975. nr. 10346 / Pl: -aţi, -e / E: dezavantaja] Care este pus într-o situaţie de inferioritate în raport cu altcineva sau altceva din aceeaşi categorie. dezavantajos, ~oasă a [At: PROT. - POP., N. D. / V: (înv) ~agios / S şi: (înv) desa- / Pl: -oşi, -oase l E: fr desavantageux] 1-2 Care dezavantajează (1-2) Si: defavorabil, neprielnic, păgubitor. dezavua vt [At: ALEXI, W. / S şi: desa- / P: ~vu-a / Pzi: nez / E: fr desavouer] (C.i. oameni, idei, acţiuni etc.) 1 A dezaproba. 2 A condamna. 3 A nu recunoaşte. 4 A contesta. dezavuabil, ~ă a [At: DN3 / P: -vu-a- / Pl: -i, -e / E: fr desavouable] 1-8 Care poate sau trebuie să fie dezavuat (1-4). dezavuare sf [At: HAMANGIU, C. C. XLII / S şi: (înv) desa- /P: -vu-a-/ Pl: -nări / E: dezavua] 1 (Liv) Dezaprobare. 2 (Liv) Condamnare. 3 (Liv) Nerecunoaştere. 4 (Liv) Contestare. 5 (Jur; îs) Acţiune de - Acţiune de nerecunoaştere a paternităţii prin care bărbatul contestă legitimitatea copilului adulterin sau a copilului născut afară de termenul prevăzut de lege. dezaxa [At: DM / Pzi: ~xez l E: fr desaxer] 1-2 vtr (D. axe) A(-şi) schimba poziţia, deplasându(-se) din poziţia normală. 3 vr (Fig; d. oameni) A se abate de la linia normală de conduită. 4 vr (Fig; d. oameni) A-şi pierde echilibrul moral (şi mintal). dezaxare sf [At: ORBONAŞ, MEC. 125 / Pl: -xări / E: dezaxa] 1 îndepărtare faţă de o axă. 2 (Med; spc) Consolidare vicioasă a unei fracturi care duce la abaterea axului normal de funcţiune a unui membru. 3 (Aht; spc) Abatere de la axa principală a unora dintre părţile componente ale unui edificiu. 4 (Fig) Abatere de la linia normală de conduită. 5 (Fig) Dezechilibru mintal. dezaxat, ~ă [At: TITULESCU. D. 720 / Pl: -aţi, -e I E: dezaxa] 1 a (D. corpuri sau părţi ale lor) Care s-a abătut de la o axă (normală) dată. 2-3 smf a (Fig) (Persoană) care se abate de la linia normală de comportare, pierzându-şi echilibrul moral (şi mintal). 4 (Fig; d. mintea, manifestările etc. oamenilor) Care trădează o persoană dezaxată (3). dezălogi vt [At: PONTBRIANT, D. / S şi: deszăl~ / Pzi: -gesc / E: des-+ zălogi] (îdt; c. i. obiecte amanetate) A scoate de la amanet (în urma achitării datoriei). dezâpezi v vz deszăpezi dezăpezire sfvz deszăpezire dezărăcit sn [At: H XII. 169 / S şi: desă- / E: dez.- + arăcit] (înv) Scoatere a aracilor de la viţa de vie. dezărtor sm vz dezertor dezăltat, ~ă smf, a vz exaltat2 dezărtat, ~ă smf a vz exaltat2 dezânvoltură sfvz dezinvoltură dezbalotare sf [At: DEX-S / Pl: -tări / E: dez- + balota] Desfacere a baloturilor de paie. dezbare sn [At: AR (1829). 50 2/4 / V: (îvr) dizbarco (S şi: disb~) / S şi: desb- / Pl: -uri / E: dezbarco] (înv) Debarcare. dezbarca [At: AR (1829), 15 Vl 5 / V: ~băr~ (S şi: desb-), diz~ (S şi: disb-) / S şi: desb- / Pzi: dezbare / E: dez- + barcă (după it disbarcare, fr debarquer)] (înv) 1 vi A acosta. 2 vir A debarca. dezbarcare sf[At: AR (1830). 170 1 /6 / V: dizb~ (S şi: disb-) / S şi: desb- / Pl: -cări / E: dezbarca] (înv) 1 Debarcare. 2 Ocupare a unui teritoriu de către armate străine. 3 Acostare. dezbarcat, a [At: AR (1829), 127 l!2\ I S şi: desb- / Pl: -aţi, -e I E: dezbarca] (înv) Debarcat. dezbarcământ sn [At: STAMATI, D. / V: -bar-1S şi: desb- / Pl: -uri / E: dez.- + barcă + -(ă)mânt (după fr debarquement)] (înv) Debarcare. dezbate1 [At: URECHE. L. 100 / V: (îrg) diz~ / S şi: (înv) desb- / Pzi: dezbat / E: dez.- + bate] (îvp) 1 vt (C. i. obiecte) A scoate din locul fixat Si: a desprinde, a desface. 2 vt (Pex) A scoate din locul firesc. 3 vt (C. i. ţări, oraşe, suprafeţe de teren etc.) A scoate de sub stăpânirea cuiva Si: a elibera. 4 vt (C. i. ţări, oraşe, suprafeţe de teren etc.) A trece în posesia altcuiva. 5-6 vtr A (se) scoate la capăt Si: a (se) descurca. 7-8 vtr (Pex) A (se) tocmi. 9 vt (C. i. persoane) A schimba opinia. 10 vt (C. i. persoane) A debarasa. 11 vr (Pex) A îndepărta de (sau la) ceva. 12 vt (C. i. terenuri agricole) A desţeleni. 13 vt (Reg; c. i. lichide) A amesteca. dezbate2 [At: VALIAN, V. / V: (îvr) diz~ / S şi: (înv) desb- / Pzi: dezbat f E: dez- + bate (după fr debattre)] 1 vr (îvr) A se lupta. 2 (îvr; pex) A se dumiri. 3 vt (C. i. idei, legi, proiecte etc.) A examina sub toate aspectele (de obicei în şedinţe publice) Si: a discuta. 4 vt A expune pe larg (în scris) Si: a trata. dezbatere1 sf [At: N. COSTIN, ap. LET. I. A. 115/28 / V: (reg) dizbalire / S şi: desb~/Pl: ~ri/E: dezbate;] (îvp) 1 Scoatere a lumi obiect din locul fixat Si: desprindere, desfacere. 2 (Pex) Scoatere din locul firesc. 3 Scoatere a unei ţări, a unui oraş. a unei suprafeţe de teren etc. de sub stăpânirea cuiva Si: eliberare. 4 Trecere a unei ţări, a unui oraş, a unei suprafeţe de teren etc. în posesia altcuiva. 5 Ducere la bun sfârşit. 6 (Pex) Tocmire. 7 Schimbare a opiniei cuiva. 8 Debarasare de cineva. 9 (Pex) îndepărtare de (sau de la) ceva. 10 Desţelenire a unui teren agricol. 11 Amestecare a unui lichid. dezbatere2 sf [At: AR (1829), 100 1 /10 / V: (îrg) diz~ / S şi: desb- / Pl: —ri / E: dezbate2] 1 (îvr) Luptă. 2 (îvr; pex) Dumirire. 3 Examinare sub toate aspectele (de obicei în şedinţele publice) a unor idei, a unor legi etc. 4 Expunere pe larg (în scris) Si: tratare. dezbăiera [At: ŞINCAI. HR. I, 341/11 / S şi: (înv) desb- I P: -bă-ie- I Pzi: dezbaier, (reg) -rez / E: dez- + (îm )băiera] 1-2 vtr (C.i. panglici, şireturi, băieri etc.) A (se) dezlega. 3 vt (Rar) A deschide punga (cu bani). 4-5 vtr (Fig; îvp) A (se) despărţi. 6-7 vtr (Fig; îvp) A (se) debarasa. 8 vt (Pex) A scoate din... 9 vt (Pex) A urni. dezbăierare sf [At: POLIZU / S şi: (înv) desb- / P: -bă-ie- l Pl: -rări / E: dezbăiera] 1 Dezlegare a unor panglici, şireturi, băieri etc. 2 (Rar) Deschidere a pungii (cu bani). 3 (Fig; îvp) Despărţire. 4 (Fig; îvp) Debarasare. 5 (Pex) Scoatere din... 6 (Pex) Urnire. dezbăierat, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / S şi: (înv) desb- / P: -bă-ie-/ Pl: -aţi, -e / E: dezbăiera] 1 (D. obiecte) Care au băieri le desfăcute. 2 (Pex) Descheiat. 3 (Mun; d. oameni) Care umblă cu hainele descheiate. 4 (Pex) Dezordonat. dezbar sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: (rar) -urii E: drr dezbăra] (Reg) 1-6 Dezbărare (1-6). dezbăra [At: M. COSTIN, O. 188 / V: (îrg) diz~ / S şi: (înv) desb- / Pzi: dezbar, (reg) dezbar / E: net] 1 vt (C. i. oameni, animale etc.) A determina să renunţe la o deprindere (rea) Si: a dezvăţa. 2 vt (Pex) A dezobişnui. 3 vt (Pex) A renunţa. 4-5 vtr (C. i. oameni) A (se) despărţi de cineva sau de ceva. 6-7 vtr (C. i. oameni) A (se) îndepărta. 8-9 vtr (C. i. oameni) A (se) elibera. dezbăraj'e sf [At: POLIZU / E: dezbăra] 1 Determinare (a unei persoane, unui animal etc.) să renunţe la o deprindere (rea) Si: dezvăţare. 2 (Pex) Dezobişnuire. 3 (Pex) Pronunţare. 4 Despărţire (a cuiva) de cineva sau de ceva. 5 îndepărtare (a cuiva). 6 Eliberare (a cuiva). 134 DEZBLEVUI dezbărat, ~ă a [At: CANTEMIR. HR. 181 / S şi: (înv) desb- / Pl: ~a//. -e / E: dezbăra] (D. oameni) Care a renunţat în mod deliberat la anumite deprinderi (rele) Si: dezvăţat, debarasat. dezbărbăta vt [At: HELIADE, M. 31/14 / S şi: desb- / Pzi: -tez, (îvr) dezbărbat / E: des- + (îm)bărbăta] (înv; c. i. oameni) A descuraja. dezbărbăţi [At: PONTBRIANT, D. / S şi: desb- / Pzi: -bătesc/ E: des-+bărbat] (înv; c. i. persoane de sex masculin) 1 vt A castra. 2 vr (Pex) A-şi pierde energia. dezbărbăţire sf [At: PONTBRIANT. D. / S şi: desb- / Pl: -ri / E: dezbărbăţi] (înv) 1 Castrare. 2 (Pex) Pierdere a energiei. dezbărbăţit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / S şi: desb- / Pl: -iţi / E: dezbărbăţi] (înv; d. persoane) 1 Care şi-a pierdut virilitatea. 2 (Pex) Care este lipsit de energie. dezbărca v vz dezbarca dezbărcăder sm vz debarcader, dezbărcământ sn vz dezbarcământ dezbărî vt [At: LEXIC REG. II, 59 / Pzi: -rase /E: net] (Reg; c. i. plante de cultură) 1 A culca la pământ Si: a doborî. 2 A distruge. dezbăşcălin vt [At: SĂM. II. 680 / S şi: desb- /Pzi: -esc l E: clez- +başca +(ă)lui] (îrg; c. i. persoane, obiecte etc.) A despărţi. dezbăşcăluit, ~ă a [At: SĂM. IV. 11 / Pl: -iţi, -e / E: dezbăşcălui] (îrg; d. obiecte, pământuri etc.) Despărţit. dezbăşcăşi vt [At: HEM 2669 / S şi: desb- / Pzi: -şese / E: des- + başca + ~(i)şi] (Reg) A despărţi. dezbăşcăşu'i vt [At: CIAUŞANU. V. 157 / S şi: desh- / Pzi: -esc / E: des- +başca+ -âşui] (Olt) A despărţi. dezbăşcăşuială sf[At: CIAUŞANU. V. 157 / S şi: desb- / Pl: -ieli / E: dezbăşcăşui+ -eală] (Olt) Despărţire. dezbăşcăşuit, ~ă a [At: CIAUŞAGU. V. 157 / S şi: desb- / Pl: -iţi, -e / E: dezbăşcăşui] (Olt) Despărţit2. dezbăta [At: ŞINCAI. HR. I, 45/26 / S şi: desb- / E: des- +(îm)băta] (Rar) 1-2 vtr (D. oameni) A ieşi (sau a scoate pe cineva) din starea de beţie Si: a (se) trezi. 3-4 vtr (Fig; d. oameni) A-şi reveni (sau a face pe cineva să-şi revină) dintr-o stare de confuzie, de neclaritate Si: a (se) clarifica, a (se) limpezi. 5 vr (Pex) A se hotărî. 6-7 vtr (îe) A (se) ~ de cap A (se) dezmetici. 8 vt (Pex) A lecui. 9 vt (Pex) A despărţi. dezbătai'e sf [At: POLIZU / S şi: desb- / E: dezbăta] (Rar) 1 Ieşire din starea de beţie Si: dezbătut1 (1), trezire. 2 Revenire dintr-o stare de confuzie, de neclaritate Si: clurifieure, dezbătut1 (2). limpezire. 3 (Pex) Hotărâre. 4 (Pex) Lecuire. 5 (Pex) Despărţire. dezJbătat1 sn [At: MDA ms/ Pl: (rai*) -uri/ E: dezbăta] (Rar) 1-2 Dezbătare 3 (Pex) Hotărâre. 4 (Pex) Lecuire. 5 (Pex) Despărţire. dezbătat2, ~ă a [At: KLEIN, D. 330 / S şi: desb- / Pl: -aţi, -e f E: dezbăta] (Rar; d. oameni) Care nu se mai află sub influenţa alcoolului. dezbătăt0JJ, ~oare a [At: VALIAN, V. / S şi: desb- / Pl: -i, -oare / E: dezbăta] (înv) 1 (D. unele substanţe) Care are proprietatea de a dezbăta (1), anihilând concentraţia de alcool. 2 (Fig) Care are proprietatea de a limpezi gândurile. dezbătător2, ~oai'e a [At: NEGULICI. E. I. 22/36 / S şi: desb- / Pl: -i, -oare / E: dezbate2 + -ător] (îvr) Deliberativ. dezbătători [At: TDRG /V: ~turi / S şi: desb- / Pzi: -resc / E: dez- + bătători] (C. i. terenuri de cultură) 1-2 vtrp A (se) afâna. 3 vt A săpa. dezbătătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: -ri / E: dezbate*+ -ătură] (îvr) Dezbatere1. dezbătătun v vz dezbătători dezbătuci vt [At: A V 14 / Pzi: -cesc / E: dez- 4bătuci] (Reg) 1-2 vtrp A (se) afâna. 3 vt A săpa. dezbârci vtr [PONTBRIANT. D. / S şi: desb- / Pzi: -cesc / E. de- + zbârci] (înv; d. piele) A nu mai prezenta cute. dezbărat, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / S şi desb- / Pl: -iţi. -e / E: dezbârci] (înv; d. piele) Care nu mai prezintă cute. dezbârh vr [At: MACEDONSKI. O. III. 9 / Pzi: -lese / E: de- + zbârli] (Rar; d. păr) A nu mai fi zbârlit. dezbârna [At: DRĂGHICI, R. 242/20 / V: ~brăna, ~brâna> ~brăni, ~brâni/ Pzi: -nez. dezburn / E: dez.- + bârnă] 1-2 vtr (Reg; c.i. elementele componente) A scoate din locul fixat. 3-4 vtr (îvr; d. membre sau părţi ale corpului) A scoate sau a ieşi din articulaţie. 5 vt (Mol; Trs; c.i. intestine de porc) A desface pentru a curăţa. 6-7 vtr (Trs; d. ţesături) A (se) destrăma. dezbârnat, a [At: RESMERIŢĂ. D. / S şi: desb- / Pl: -aţi, -e / E: desbârna] 1 (Reg; d. elemente componente) Scos din locul fixat. 2 (îvr; d. membre sau părţi ale corpului) Care a ieşit din articulaţie. 3 (Mol; Trs; d. intestine de porc) Desfăcut pentru a fi curăţat. 4 (Trs; d. ţesături) Destrămat. dezbenzina vt [At: DN3 / Pzi: -nez / E: net] A degazolina. dezbenzinare sf [At: DN3 / Pl: -nari / E: dezbenzina] Degazolinare. dezbina [At: IACOV, SYN. 39v/3 / V: (îrg) dejedina, dejghina, dezeina, dezdina,~zghi,~dizgina / S şi: (înv) desb-/P şi: (înv) desb- /Pzi: dezbin f E: ml disglut(i)nare cf dez- + (îm)bina] 1-2 vtr (Rar) A (se) desprinde de undeva Si: a (se) desface, a (se) rupe, a (se) separa. 3-4 vtrr (Fig) A face să nu se mai înţeleagă sau a nu se mai înţelege între ei Si: a (se) despărţi, a (se) duşmăni, a (se) învrăjbi. 5 vr (Olt; fig) A munci din greu. 6 vr (Reg; d. membrele inferioare la om sau cele posterioare la animale) A ieşi din articulaţia şoldului. 7 vr (Reg; d. picioare) A se depărta foarte tare Si: (pop) a (se) crăci. dezbinare sf [At: (a. 1699) GCR 1,328/11 / V: ~zghi~ (îrg), dejghinare / S şi: (înv) desb- / P şi: (îvp) desb- / Pl: -nari / E: dezbina] 1 (Rar) Desprindere. 2 (Fig) Neînţelegere. 3 (Fig) Scindare a unui grup Si: destrămăturâ (3). 4 Dezarticulare a oaselor membrelor inferioare la om sau a celor posterioare la animale. dezbinat1 sn [At: DLR ms / S şi: (înv) desb- / P şi: (înv) desb- / Pl: -uri f E: dezbina] 1-2 Dezbinare (1-2). dezbinat2,~ă a [At: (a. 1737) IORGA, S. D. XVI. 6 / V: (îrg) dejb~, dejghinat, dijghinat / S şi: (înv) desb- / P şi: (înv) desb- / Pl: -aţi, -e / E: dezbina] 1 (Rar) Care este desfăcut Si: rupt2, separat2. 2 (Fig) Care este despărţit din cauza neînţelegerilor Si: învrăjbit2. 3 (Reg; fig; d. o haină, un copil) Care este zdrenţăros. dezbinător, ~oare u [At: LB / V: (îrg) dejghi~ / S şi: (înv) desb- / P şi: (înv) desb- / Pl: -i, -oare / E: dezbina + -ător] (Rar) Care face oamenii să nu se mai înţeleagă între ei Si: învrăijbitor. dezbinătură sf[At: KLEIN. D.. ap. DA ms / V: (îrg) dejghin~ / S şi: (înv) desb-1P şi: (îvp) desb- / Pl: -uri / E: dezbina + -ătură] (înv) 1-3 Dezbinare (1-3). dezblagoslovi vti [At: VISSARION, I 39 / Pzi: -vesc / E: dez- + blagoslovi] (înv) A nu mai da binecuvântarea. dezblăm vt [At: PONTBRIANT, D. / S şi: (înv) desb- / P şi: (înv) desb-/ Pzi: -nesc / E: dez- + (îm)blăni] A scoate blana de la o haină. dezblămre sf[At: PONTBRIANT, D. / S şi: (înv) desb- / P şi: (îvp) desb- / Pl: -ri l E: dezblăni] Scoatere a blănii de la o haină. dezblămt, ~ă a [At:(a. 1806) IORGA. S.D. XXI, 186 / S şi: (înv) desb-/ P şi: (îvp) desb- / Pl: -iţi, -e / E: dezblăni] (D. o haină) 1 Căreia i s-a scos blana. 2 (Imp) Fără blană. dezblehui v vz dezblehuia dezblehuia [At: COMAN, GL. / V: (îrg) -ui, ~evu\, ~eu\,diz~/ P: -u-ia / S şi: (înv) desb- / P şi: (îrg) desb- / Pzi: -iese / E: net] (Reg) 1 vr A se descheia la haine. 2 vr A se dezbrăca de tot. 3-4 vtr A(-şi) desface părul. 5 vr (D. căruţe) A pierde armătura de fier din porţiunile supuse la efort. 6 vr (Pex) A ieşi din uz. dezblehuiat, ~ă [At: CONTEMPORANUL V, 523 / V: (îrg) ~\t, ~iet / P: -u-icit / S şi: (înv) desb- (P : (îrg) desb-) / Pl: -aţi, -e / E: dezblehuia] (Reg) 1 Care este descheiat la haine. 2 Care este dezbrăcat de tot. 3 Care are părul desfăcut. 4 (D. căruţe) Care a pierdut armătura de fier Cf dezblehuia (5). 5 (Pex) Care a ieşit din uz. dezblehuiet, -ă a vz dezblehuiat dezblehiiit, -ă u vz dezblehuiat dezbleui v vz dezblehuia dezblevui v vz dezblehuia 135 DEZBLOCA dezbloca v vz debloca dezblocare sf vz deblocare dezblocdt, ~ă a vz deblocat dezblocaţie sf [At: PROT-POP.. N.D. / S şi: desb- / PI: -// / / E: dezblocat + -ie] (îvr) Deblocare. dezbobina vt [At: CONTEMP.. S. II. 1948, nr. 11/2 / S şi: (înv) desb-/ P şi: (îvp) desb- / Pzi: -nez. / E: (înv) -mir-, (reg) ~miira, -mira / S şi: desm- / Pzi:~/erJ, (îvr) -dez / E: ml *dismerdare] 1 vt (C. i. corpul unei fiinţe sau părţi ale corpului) A atinge sau a netezi uşor cu palma, degetele etc., în semn de afecţiune. 2 vt (C. i. fiinţe) A adresa cuvinte de dragoste, de mângâiere etc., însoţite adeseori de gesturi afective. 3 vt A mângâia. 4 vt (Spc; c. i. copii) A alinta peste măsură Si: a răsfăţa, a răzgâia. 5 vt (C.i. fiinţe) A alinta dând un alt nume (de obicei hipocoristic). 6 vr (Spc; îvp; d. oameni) A avea relaţii sexuale cu cineva. 7 vr (Pex) A se destrăbăla. 8 (Pex) A trece uşor cu mâna, cu degetele pe deasupra a ceva. 9-10 vtr (înv) A face să simtă sau a se simţi bine Si: a se delecta, a (se) desfăta, a (se) încânta. 11-12 vtr (îvr) A se răsfăţa. 143 DEZMIERDARE dezmierdare i/[At: PSALT. 143 / V: diz~ / S şi: desm- / Pl: -dări / E: dezmierda] 1 Atingere (sau netezire) uşoara cu palma, cu degetele etc. (a corpului sau a unei părţi a corpului unei fiinţe) ca manifestare a unui sentiment de dragoste, de duioşie etc. Si: dezmierdat1 (1). (înv) dezmierdâciune (1). 2 Cuvânt (gest, comportament) care exprimă, care denotă dragoste, duioşie Si: alintare, dezmierdat1 (2). (înv) dezmierdâciune (2). (reg) dezmierdătură. 3 (îla) De ~ sau de ~dări (D. cuvinte) Cu care se dezmiardă (2) Si: alinător. 4 (Spc; rar) Răzgâiere. 5 Sentiment de dragoste, de duioşie etc. Si: dezmierdat1 (4). 6 (Pex; înv; lpl) Cuvinte de politeţe (laudă, stimă, consideraţie etc.) adresate cuiva Si: dezmierdat1 (5). 2 (Rar) Mângâiere. 8 (înv; de obicei lpl) Satisfacere a instinctelor Si: dezmierdat1 (7). (înv) dezmierdâciune (7). 9 (înv; pex) Petrecere. 10 (înv) Desfrâu. 11 (Mol; lpl) Mofturi. 12 Stare de bucurie (fericire, linişte etc.) produsă de cineva sau de ceva cuiva Si: delectare, desfătare, dezmierdat1 (11). (înv) dezmierdăciune (11), încântare. 13 Ceea ce creează o stare de dezmierdare (12) Si: dezmierdat1 (12). (înv) dezmierdăciune (12). 14 Atitudine care denotă mulţumire, bucurie, alinare, răsfăţ Si: dezmierdat1 (13), (înv) dezmierdăciune (13). 15 (Rar) Atracţie. dezmierdat1 sn [At: RESMERIŢĂ, D. / S şi: desm- / Pl: ~uri / E: dezmierda] 1-2 Dezmierdare (1-2). 3 (Spc) Răzgâiere. 4-5 Dezmierdare (5-6). 6 (Rar) Mângâiere. 7 (înv) Dezmierdare (8). 8 (înv; pex) Petrecere. 9 (înv) Desfrâu. 10 (Mol; lpl) Mofturi. 11-13 Dezmierdare (12-14). 14 (Rar) Atracţie. dezmierdat2, -ă [At: PSALT. (1651). 15577 / V: (îvr) diz-, -mirat, -mir- / S şi: desm- i Pl: -aţi, -e / E: dezmierda] 1 a (D. fiinţe) Care este înconjurat de afecţiune Si: alintat, răsfăţat. 2 a (D. acţiunile oamenilor) Care denotă tandreţe Si: alintare, răsfăţ. 3 av Tandru. 4 a (Reg) încrezut. 5 a (îvr; d. plante) Plăpând. 6 a (Reg; îf dezmirat) Vioi. 7-8 a, av (îvp) încântător. 9 a (înv; d. oameni) Care duce o viaţă uşuratică, lipsită de griji Si: corupt, vicios. 10 a (înv; d. viaţa oamenilor) Petrecut în plăceri şi satisfacţii. dezmierdăciune sf [At: COD. TOD. 224 /V: (înv) diz~, dizmir- / S şi: desm- I Pl: -ni / E: dezmierdat + -ăciiine] (înv) 1-2 Dezmierdare (1-2) 3 (Spc) Răzgâiere. 4-5 Dezmierdare (4-5). 6 (Rar) Mângâiere. 7 Dezmierdare (8). 8 (Pex) Petrecere. 9 Desfrâu. 10 (Mol; lpl) Mofturi. 11-13 Dezmierdare (12-14). 14 (Rar) Atracţie. dezmierdător, -oare a [At: MACARIE. GRAM, 115729 /V: (îvr) diz-, -mir- / S şi: desm- / Pl: -i, - oare / E: dezmierda + -tor] 1 (D. oameni) Care dezmiardă. 2 (D. mâini, degete) Care netezeşte sau atinge uşor (pe cineva sau ceva) în semn de tandreţe, de dragoste Si: alintător, mângâietor. 3 (D. cuvinte) Care exprimă tandreţe, care dezmiardă. 4 (îvr; d. derivate lexicale) Diminutival. 5 încântător. 6 (îvr) Care satisface instinctele sexuale. dezmierdătură sf[At: ŞEZ. XIX, 82 / V: -miet-, diz~ / S şi: desm- / Pl: -ri IE: dezmierda + -tură] (Reg) Dezmierdare (2). 3 (Spc) Răzgâiere. 4-5 Dezmierdare (4-5). 6 (Rar) Mângâiere. 7 Dezmierdare (8). 8 (Pex) Petrecere. 9 Desfrâu. 10 (Mol; lpl) Mofturi. 11-13 Dezmierdare (12-14). 14 (Rar) Atracţie. dezmierzie sf [At: COD. TOD. 226 / V: dez- / Pl: ~i/ / E: dezmierda + -ie] 1 (îvr; lpl) Satisfacere a instinctelor sexuale. 2 (Pex) Petrecere. dezmietură sfvz dezmierdătură dezmintă v vz dezmânta dezmintare sfvz dezmântare dezmintat, -ă a vz dezmântat dezmintătoriu, -ie a vz dezmântător dezminţi v vz dezmânta dezminţit, -ă a vz dezmântat dezminţat, -ă a vz dezmântat dezminţi [At: FILIMON, O. I. 178 / V: (înv) dem- / S şi: desm- ( Pzi: -mint, (înv) -ţese / E: dez- + minţi (după fr demenţir)] 1 vt (C. i. ştiri, zvonuri, opinii etc.) A declara că nu corespunde adevărului Si: a contesta, a infirma, a tăgădui. 2 vt (C. i. oameni) A dovedi că cele susţinute sau afirmate (de cineva) sunt nefondate Si: a contrazice. 3 vr (D. oameni) A retracta. 4 vr (îf negativă) A-şi menţine părerile sau atitudinea. 5-6 vtr A arăta sau a lăsa să se vadă că este altfel decât se credea. 7-8 vrr A înşela speranţele. dezminţire sf[At: FILIMON, O. I. 281 /V: (înv) dem- f S şi: desm-/ Pl: -ri f E: dezminţi] 1 Retragere a celor spuse sau susţinute (recunoscându-şi greşeala) Si: contrazicere, dezminţit1 (1), retractare. 2 (Ccr) Document care conţine o dezminţire (1) Si: dezminţit1 (2). 3 Anulare a unui fapt. a unei acţiuni etc. Si: dezminţit1 (3). dezminţit1 sn [At: MDA ms/Pl: -uri / E: dezminţi] 1-3 Dezminţire (1-3). dezminţit2, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / S şi: desm- / Pl: -iţi, -e / E: dezminţi] 1 (D. ştiri, zvonuri,opinii) Infimiat. 2 (D. persoane) Dovedit ca mincinos Cf dezminţi (2). dezminţit3, -ă a vz dezmântat dezmir sn [At: GCR. S. VI. 86 / S şi: desm-/E: dezmira] (Reg; într-un descântec) Deochetură. dezmira1 vr [At: ANON. CAR. / V: (reg) -miera / S şi: desm- / E: dez-+ mira] (îvr; de obicei în corelaţie cu „mira“, cu valoare intensă) A se mira. dezmira2 v vz dezmierda dezmirat1 sn [At: PĂCALĂ, M. R. 248 / V: deşm- / S şi: desm- / E: dezmira] (într-un descântec) Deochetură. dezmirat2, -ă a vz dezmierdat dezmiratic sm [At: GR. S. VI, 111 / S şi: desm- / Pl: -ici / E: dezmira + -atic] (Reg; într-un descântec) Fiinţă care deoache. dezmirda v vz dezmierda dezmirdat, -ă a vz dezmierdat dezmirdăciune sfvz dezmierdăciune dezmirdător, -oare a vz dezmierdător dezmirişti vt [At: AGROTEHNICA II, 300 / S şi: desm- / Pzi: -tesc / E: dez- + mirişti] (C. i. terenuri agricole) A ara superficial, după recoltarea păioaselor. în scopul îmbunătăţirii producţiei agricole următoare. dezmiriştire sf [At: ENC. AGR. I, 297 / S şi: desm- / Pl: -ri / E: dezmirişti] Arat superficial al terenurilor agricole, după recoltarea păioaselor. în scopul îmbunătăţirii producţiei agricole următoare. dezmiriştit1 sn [At: SCÂNTEIA, 1952, nr. 2384 / S şi: desm- f E: dezmirişti] Dezmi ri ş ti re. dezmiriştit2, -ă a [At: M.D.ENC / Pl: -iţi, -e / E: dezmirişti] (D. terenuri agricole) Care a fost arat superficial, imediat după recoltarea păioaselor. dezmiriştitor sn [At: DER / Pl: -oare / E: dezmirişti + -tor] Maşină agricolă cu care se face dezmiriştirea ogoarelor. dezmitropoli vt [At: NEGRUZZI. S. I. 161 / S şi: desm- / E: dez- + mitropoli] (îvr) A nu mai îndeplini funcţia de mitropolit. dezmobila vt [At: NEGULICI / S şi: desm- / Pzi: -lez / E: dez.- + mobila (după fr demeubler)] (C.i. încăperi, locuinţe) A goli de mobilă. dezmobilare sf [Al: PONTBRIANT, D. / S şi: desm- / Pl: -lari / E: dezmobila] Golire de mobilă. dezmobilat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~ uri / E: dezmobila] Dezmobilare. dezmobilat2, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / S şi: desm- / Pl: -aţi, -e / E: dezmobila] (îvr; d. încăperi, locuinţe) Golit de mobilă. dezmobiliza v vz demobiliza dezmoci v vz dezmăci dezmografie sf vz desmografie dezmologie ş/ [At: I. GOLESCU. C. / S şi: desm- / E: fr desmologie] Ştiinţă care se ocupă cu studierea ligamentelor scheletului sau a structurilor conjunctive. dezmoloza vt [At: COSTINESCU / S şi: desm- / Pzi: -zez / E: dez- + moloz] (îvr) A îndepărta molozul. dezmolozare sf [At: COSTINESCU / S şi: desm- / Pl: -zări / E: dezmoloza] (îvr) îndepărtare a molozului. demonta v vz demonta dezmopatie sf [At: DN2 / S şi: desm- / Pl: -ii / E: fr desmopathie] Maladie a ligamentelor. 144 DEZNEDEJDUIRE dezmormânta vt [At: PONTBRIANT. D. / V: (îvr) diz~ / S şi: desm- 1 Pzi: -tez; Cj: 6 să -minte / E: dez- + (în)mormânta] 1 A scoate din mormânt Si: a dezgropa, a deshuma. 2 (Fig; înv) A readuce în memorie. dezmormânfare sf[At: PONTBRIANT. D. / S şi: desm- / PI: ~răn / E: dezmormânta] 1 Scoatere din mormânt Si: dezgropare, deshumare, dezmormântat1 (1). 2 (Fig; înv) Readucere în memorie Si: dezmormântat1 (2). dezmormântat1 sn [At: MDA ms / PI: -uri/ E: dezmormânta] Dezmormântare (1-2). dezmormântat2, a [At: PONTBRIANT. D. / S şi: desm- / PI: -aţi, -e / E: dezmormânta] 1 Care a fost scos din mormânt Si: dezgropat, deshumat. 2 (Fig; înv) Readus în memorie. dezmorţeală sf[At: COSTINESCU / P: -eli / E: dezmorţi + -eală] 1-2 Dezmorţire (1-2). 3 Stare a celuui dezmorţit (1). dezmorţi vtr [At: LB / V: ~zarn-. diz~ (S şi: dis-). (reg) ~murţî (S şi: -murţî) / S şi: desm - / Pzi: -ţese / E: dez- + (a)morţi] 1 vr (D. fiinţe sau părţi ale corpului lor) A ieşi din amorţeala pricinuită de nemişcare, de frig. de îngheţ, a reîncepe să mişte, să simtă, a-şi reveni din înţepenire. 2 vr (Rai*; îe) A (i) se ~ (cuiva) limba A începe să vorbească, a i se dezlega limba Cf dezlega. 3-4 vtr (Fig) A (se) trezi din starea de pasivitate, a reveni sau a face să revină la viaţă, la o stare activă. 5 vt (îvr) A intensifica. 6-7 vtr (C.i. obiecte la temperaturi scăzute) A aduce sau a ajunge la o temperatură mai ridicată dezmorţire sf[At: VALIAN, V. / V: ~zam~ / S şi: desm- / PI: -ri / E: dezmorţi] 1 (D. fiinţe sau părţi ale corpului lor) Ieşire din amorţeala pricinuită de nemişcare, de frig. de îngheţ, revenire din înţepenire Si: dezmorţeală (1), dezmorţit1 (1). 2 (Fig) Trezire din starea de pasivitate, revenire la viaţă, la o stare activă Si: dezmorţeală (2), dezmorţit1 (2). 3-4 Aducere sau ajungere a unui obiect rece la o temperatură mai ridicată Si: dezmorţit1 (3-4). dezmorţit1 sn [At: MDA ms / E: dezmorţi] 1-4 Dezmorţire (1-4). dezmorţit2, ~ă a [At: PISCUPESCU. O. 249/17 / V: (reg) diz~, ~zam~ / S şi: desm- / PI: -iţi, -e / E: dezmorţi] 1 (D. fiinţe sau părţi ale corpului lor) Care a ieşit din amorţeala pricinuită de nemişcare, de frig, de îngheţ, readus în simţire. 2 (Pex) Mlădios şi sprinten. 3 (Fig) Trezit din starea de pasivitate Si: reanimat, reînsufleţit, reînviat. 4-5 (D. obiecte aflate la temperaturi scăzute) Adus sau ajuns la o temperatură mai ridicată. dezmoşteni vt [At: LB / S şi: desm- / Pzi: -nesc / E: dez- + moşteni] (C. i. oameni) A lipsi de dreptul de moştenire (1). înlăturând din testament. dezmoştenite ş/[At: POLIZU / S şi: desm- / PI: -ri / E: dezmoşteni] 1 înlăturare a cuiva (prin testament) de la o moştenire (1). 2 Stare a celui dezmoştenit (1). dezmoştenit, ~ă [At: HELIADE. O. II. 45 / S şi: desm- / PI: ~ir/, -e / E: dezmoşteni] 1 a (D. oameni) Care a fost înlăturat (prin testament) de la o moştenire (1). 2-3 smf, a (Persoană) lipsită de drepturi, de bunuri materiale, de bucuriile vieţii. dezmoţat, ~ă a vz dezmăţat dezmugurire sf [At: ENC. AGR. IV, 451 / PI: -ri / E: dez-+(în)mugurire] Fază fenologică de creştere a plantelor, cuprinsă între momentul crăpării mugurelui şi apariţia primei frunze. dezmuţi vr/’[At: DDRF / V: desam~ / S şi: des- / Pzi: -ţese / E: dez-+ (a)muţi] (Mai ales în descântece; d. oameni) A face să nu mai fie mut. dezmuţire sf [At: DDRF / S şi: desm- / PI: -ri / E: dezmuţi] (Pop) Determinare a cuiva (mai ales prin descântece) să vorbească, să nu mai fie mut. deznarcotiza vt [At: POLIZU / Pzi: -zez / E: dez- + narcotiza] (înv) A trezi din narcoză. deznarcotizare sf [At. POLIZU / PI: -zări /E: deznarcotiza] (înv) Trezire a cuiva din narcoză. deznatura vt vz denatura deznaturalisi vr [At: GHICA. C. E. I, 55 / S şi: desn- / Pzi: -sesc / E: dez- + natural + -isi] (înv) A se denatura. deznaturaliza vt [At: PONTBRIANT. D. / S şi: desn- / Pzi: ~zez / E: dez- + naturaliza] (înv) A face pe cineva să plece de pe pământul unde s-a născut. deznaţionaliza vr [At: HASDEU, I. C. 1,39 / S şi: (înv) desn- / P: -ţi~o-/ Pzi: -zez l E: dez.- + naţionaliza] (D. grupuri etnice) A-şi pierde particularităţile naţionale. deznaţionalizare sf[At: BARIŢIU. P. A. I. 621 / S şi: (înv) desn- / P: -ţi-o- !PI: -zări / E: deznaţionaliza] Pierdere a particularităţilor naţionale. deznaţionalizat, ~ă a [At: IORGA, C. I. III. 119 / S şi: (înv) desn- / P: -ţi-o-1 PI: -aţi, -e / E: deznaţionaliza] (D. grupuri etnice) Care şi-a pierdut particularităţile naţionale. deznaţionalizator, ~oai*e a [At: GHICA, C. E. I. 237 / V: (îvr) ~ător / S şi: desn- / P: -ţi-o- / PI: -i, -oare / E: deznaţionaliza + -tor] (înv) Care deznaţionalizează. deznaţionalizator, -oare a vz deznaţionalizator deznăbuşi [At: UDRESCU. GL / Pzi: -şese / E: dez.- + (în)năbuşi] 1-2 vtr (Reg) A (se) elibera de ceea ce sufocă. 3 vt (Mun; c. i. o pădure, de obicei tânără) A curăţa de stufărişul care-i împiedică creşterea. deznăclai vtr [At: ALAS 28 IV, 1935, 1/2 / S şi: des- / Pzi: -esc / E: dez- +năclăi] (Reg) A se curăţa sau a face să se cureţe de năclăială (2). deznăclăire sf[At: BĂCESCU, PĂS. 366 / S şi: desn- / PI: -ri / E: deznâelăi] Curăţire de năclăială (2). deznădăjdui [At: IST. Ţ. R. 34 / V: (înv) ~dejd~, den~, dăz~ / S şi: desn- I Pzi: -esc; Mp: 6 (îvr) -isă / E: dez- + nădăjdui] 1-2 vir (îoc nădăjdui, spera) A-şi pierde orice speranţă (în rezolvarea sau îndreptarea unei situaţii) Si: a se descuraja, a despera. 3 vtf A face să-şi piardă orice speranţă, a duce la disperare. deznădăjduire sf [At: COD. PUŞC. 76 / V: ~dejd~, -nedejd-, dasnădej~, dăz~, diz~ / S şi: desn- / PI: -ri / E: dez- + nădăjduire] (înv) 1 Deznădejde (1). 2 (îlav) Cu (sau în, înv. întru) ~ în mod desperat, deznădăjduit. 3 (îlav) La ~ Fără ieşire, la desperare. 4 (îlv) A duce (sau a aduce, a arunca) la ~ ori, înv. a cădea în (sau la) ~ (ori ~ri) A deznădăjdui (1). 5 (îal) A exaspera. deznădăjduit, ~ă a [At: MICU, ap. GCR II, 182/3 /V: ~dejd~, dejn~, disn~ / S şi: desn- / PI: -iţi, -e / E: deznădăjdui] 1 (D. oameni) Care şi-a pierdut orice speranţă (în rezolvarea sau îndreptarea unei situaţii) Si: desperat. 2 (D. faţă, părţi ale feţei sau d. părţi ale corpului) Care exprimă deznădejde (1). 3 (D. sentimente, manifestări ale omului) Care trădează, exprimă deznădejde (1). 4 (D. sentimente, manifestări ale omului) Care este provocat de deznădejde (1). 5 (D. situaţii, stări) Care provoacă deznădejde (1). Si: desperat. deznădăjduitor, ~oare a [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) desnădej-/ S şi: desn- / PI: -i, -oare / E: deznădăjdui + -tor] Care inspiră, provoacă deznădejde (1). deznădejde sf [At: HELIADE. O. II, 345 /V: (înv) desnădejdie / S şi: desn- /PI: -di / E: dez- + nădejde] 1 (îoc nădejde) Stare sufletească extrem de apăsătoare, caracterizată prin lipsa oricărei speranţe (în rezolvarea sau îndreptarea unei situaţii) Si: desperare, (înv) deznâdăjduire, nenădejde. 2 (îlav) Cu (sau în) ~ Lipsit de (orice) speranţă. în mod desperat, deznădăjduit. 3 (îlav) (Până) la ~ în cel mai înalt grad. la maximum. 4 (îe) A cădea în ~ A-şi pierde orice speranţă. deznădejdui vir vz deznădăjdui deznădejduire sf vz deznădăjduire deznădejduit, -ă a vz deznădăjduit deznămoli vtr [At: At: JIPESCU. O. 33 / V: (reg) ~nomoli / S şi: desn-/ Pzi: -lese / E: dez- + nămoli] 1-2 A scoate sau a ieşi din nămol (1) Si: a (se) dezgloda, a (se) despotmoli. deznărăvi vt [At: TDRG / S şi: desn- / Pzi: -vesc / E: dez- + nărăvi] (C. i. oameni) A se dezvăţa de un nărav (1). dezneca [At: P. CONSTANT. R. 192 / S şi: desn- / Pzi: deznec / E: dez- + (î)neca] 1 y(/ (Rar; îoc îneca) A face să-şi revină din înec. 2 vt (Reg; c. i. rufe) A spăla foarte bine. deznedejduire sfvz deznădăjduire 145 DEZNEMEŢI deznemeţi [At: UDRESCU, GL. / Pzi: -resc / E: dez- + (în)nemeţi] 1 vr (Mun; c. i. locuri troienite) A curăţa prin înlăturarea nămeţilor. 2 vr (D. locuri troienite) A deveni accesibil prin topirea zăpezilor. deznisipa vt [At: DEX / Pzi: -pez / E: dez- + nisip] (C.i. obiecte aflate în apă) A curăţa de nisipul depus Si: a decolmata. deznisipare sf [At: LTR2 / Pl: -pari / E: deznisipa] 1 (Ind) Operaţie de îndepărtare a nisipului aderent de pe piesele mecanice turnate. 2 Operaţie de separare a nisipului din fracţiunile fine obţinute la prepararea mecanică a minereurilor, a cărbunilor etc. 3 Operaţie de separare a nisipului purtat în suspensie de apa unui râu, prin sedimentarea lui şi scurgerea apei limpezite peste un prag deversor. 4 (Mm) Operaţie de evacuare a nisipului din interiorul unei nave scufundate sau de deblocare a unei nave din nisip cu ajutorul pompelor hidraulice sau al dragelor aspiratoare. deznisipator sn [At: LTR2 / Pl: -oare /E: deznisipa + -tor] Bazin etanş în care sunt reţinute, prin sedimentare, granulele de nisip conţinute în suspensie de apa captată dintr-un râu. deznobila vtf[At: HELIADE, O. II, 386 / Pzi: -lez / E: dez- + (in)nobila] (înv; îoc înnobila) A face să-şi piardă caracterul nobil. deznoda [At: ANON. CAR. / S şi: (înv) desn- / Pzi: deznod / E: dez-+ (în)noda] 1 vr A desface un nod. 2 vt A dezlega un obiect. 3 vr (Reg; îe) Cum înnozi aşa deznozi Dacă greşeşti, trebuie să repari singur greşeala. 4 vt (îlv) A ~ punga (sau băierile pungii) A face o cheltuială. 5 vr (Reg; d. vrăji) A se desface. 6 vt (înv) A descifra. 7 vt (Fig) A clarifica o situaţie încurcată, un conflict. 8 vt (Pop ; şîe a ~ în sau de bătaie) A bate foarte rău. 9 vr (Pop; d. oameni) A se extenua din cauza unor munci grele. 10 vt (Reg; c.i. căruţa) A îndrepta roţile în direcţia normală. 11 vr (Reg; d. oameni) A se dezmorţi. 12 vr (Reg; d. grâu) A răsări. deznodare sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 22/2 / S şi: (înv) desn - / Pl: -dări / E: deznoda] 1 Desfacere a unui nod Si: deznodat1 (1), (rar) deznodământ (1). 2 Dezlegare a unui obiect Si: deznodat1 (2). 3 (Reg) Desfacere a unei vrăji Si: deznodat1 (3). 4 Descifrare. 5 Clarificare a unei situaţii încurcate, a unui conflict Si: deznodat1 (5). 6 (Pop) Bătaie. 7 (Pop) Extenuare din cauza unor munci grele Si: deznodat1 (7). 8 (Reg) îndreptare a roţilor căruţei în direcţia normală Si: deznodat1 (8). 9 (Reg) Dezmorţire. 10 (Reg) Răsărire. 11 (îvp; îs) -a vintrelui Dizenterie. deznodat1 sn [At: DLR ms/ Pl: (rar) ~uri / E: deznoda] 1-4 Deznodare (1-3, 5). 5 (Pop) Bătaie. 6-7 Deznodare (7-8). 9 (Reg) Dezmorţire. 10 (Reg) Răsărire. deznodat2, ~ă a [At: M. COSTIN, O. 117 / S şi: (înv) desn- / Pl: -aţi, -e / E: deznoda] 1 (D. noduri, aţe. sfori etc.) Desfăcut. 2 (Fig; fam; d. corpul omului sau d. oameni) Deşirat. 3 (îvr) Paralizat. 4 (Fig; îvr) Dezinvolt. 5 (Reg; d. car) Dezpiedicat. 6 (Reg; d. oameni) Care se mişcă cu uşurinţă Si: dezţepenit, desmorţit. 1 (Reg; d. oameni) Care a fost bătut foarte rău. 8 (Reg; d. oameni) Extenuat din cauza unei munci grele. 9 (Fig; d. gânduri, imagini, stil etc.) Dezlânat. 10 (Reg; irn) Mâncău. deznodământ sn [At: CALENDARIU (1794), 37/2 / S şi: (înv) desn I Pl: -uriIE: deznoda + -(ă)mânt (după fr denouement)] 1 (Rar) Deznodare (1). 2 Soluţie (de obicei tragică) a unei situaţii, a unei încurcături, a unui conflict etc. Si: sfârşit. 3 (Spc) Parte finală a unei compoziţii epice sau dramatice, care aduce soluţia conflictului. 4 (Fig; îs) ~ tragic sau fatal Moarte. deznomoh v vz deznămoli dezobişnui vrt [At: LB / V: (înv) desobicin~ / S şi: (înv) deso- / Pzi: -esc f E: dez- + obişnui (după fr deshabituer)] 1-2 A (se) dezbăra de ceva. dezobişnuire sf[At: POLIZU / V: (înv) desobicin~ /S şi: (înv) deso-/ Pl: -ri / E: dezobişnui] Dezbărare de ceva. dezobstrua vt [At: DN3 / P: ~tru-a / Pzi: -uez. / E: fr desobstruer] (Teh, Med) A desfunda. dezobstruant, ~ă a [At: DN3 / Pl: -nţi, -e / P: -tru-ant / E: fr desobstruant] Care destupă. dezocupa [At: DN3 / Pzi: dezocup / E: it disocupare] (Rar) 1 vr A elibera un loc ocupat. 2 vr A se face liber. dezodoriza vt [At: DN2 / Pzi: -zez / E: fr desodoriser] A îndepărta un miros neplăcut sau nedorit. dezodorizant, ~ă sn, a [At: MARCOVICI, CH. 271 / Pl: -nţi. -e / E: fr desodorisant] 1-2 (Substanţă) care odorizează Si: deodorant. dezodorizare sf [At: LTR2 / Pl: -zări / E: dezodoriza] Purificare a anumitor produse prin eliminarea substanţei rău mirositoare Si: dez.odoriz.at (1). 2 îndepărtare a unui miros neplăcut sau nedorit Si: dez.odoriz.at1 (2). dezodorizat sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: dezodoriza] (Rar) 1-2 Dezodorizare (1-2). dezodorizator sn [At: LTR2/ Pl: -oare l E: dezodoriza + -tor (după fr desodorisateur)] 1-2 Dispozitiv care conţine o substanţă dezodorizantă şi care serveşte la dezodorizare (1-2). dezola [At: NEGULICI / S şi: (înv) deso- / Pzi: -lez. / E: fr desoler, lat desolare] 1 vr (înv, d. localităţi, regiuni) A pustii. 2-3 vtr (Liv) A (se) întrista profund Si: a deprima. dezolant, ~ă a [At: NEGULICI / S şi: (înv) deso- / Pl: -nţi, -e f E: fr desolant] (Liv) 1 Care întristează profund Si: deprimant, dezolator, jalnic. dezolare sf [At: BARIŢIU, P. A. I, 289 / S şi: (înv) deso- / Pl: -lări / E: dezola] 1 Pustietate. 2 (Fig; rar) Loc pustiu Si: (înv) dezolaţie (2). 3 Deprimare. dezolai, sf [At: BARIŢIU, P. A. I, 289 / S şi: (înv) deso- / Pl: ~ar/, -e / E: dezola] 1 (înv, d. locuri, regiuni) Părăsit. 2 (D. oameni) Profund mâhnit. Si: deprimat. 3 (D. manifestări ale omului) Care exprimă dezolare (3). dezolator, ~oare a [At: NEGULICI / V: ~riu (S şi: desolatorin) / S şi: (înv) deso- / Pl: -oare! E: dezola + -tor] (Rar) Dezolant. dezolatoriu, ~ie a vz dezolator dezolaţie sf[At: BARIŢIU, P. A. I, 155 / V: (înv) -iune, ~lăţiune / S şi: (înv) deso- / Pl: -ii / E: fr desolation] (înv) 1 Pustietate. 2 Dezolare. 3 Deprimare. dezolaţiune sf vz dezolaţie dezolăţiune sf vz dezolaţie dezolură sf[At: DN3 / Pl: -ri / E: fr dessolure] Smulgere a tălpii sau a cutiei cornoase a copitei la animale. dezonest,~ă a [At: HELIADE, O. II, 340 / Pl: -eşti, -e l E: dez- + onest] (înv) Lipsit de onestitate Si: dezonorat. dezongulare sf [At: DLTR2 / Pl: -lări f E: fr desongler] (Mdv)l Desprindere şi cădere a cornului copitei la animale. 2 Desprindere a unghiei de la falangele animalelor sacrificate. dezonoare sf [At: DEX / E: fr deshonneur] 1 Necinste. 2 (Pex) Ruşine. dezonora vtr [At: DEX / Pzi: -rez / E: fr deshonorer] 1-2 A face pe cineva să-şi piardă onoarea. dezonorabil, [At: NEGULICI / Pl: -i. -e / E: dez.- + onorabil] Dezonorant. dezonorant, a [At: DEX / Pl: -nţi, -e l E: fr deshonorant] Care dezonorează Si: dezonorabil. dezonorai'e sf [At: DN3 / Pl : -rări /E: dezonora] (Rar) 1 Necinstire. 2 Decădere morală. dezonorat, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ar/, -e / E: dezonora] Care şi-a pierdut onoarea Si: (îvr) dezonorator. dezonorator, -oare a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: ~i. - oarei E: dezonora + -tor] (îvr) Dezonorant. dezorândui v [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: -esc / E: dez.- + orândui] (îvr) A schimba locul. dezorânduială sf [At: CR (1839), 12 VlO / Pl: -ieli I E: dez- + orânduială] (îvr) Dezordine (1). dezorânduire sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -ri / E: dezorândui] Dezordine (1). dezorânduity ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -iţi, -e / E: dezorândui] Aflat în dezordine (1). dezorbi vt [At: PONTBRIANT, D. / S şi: (înv) deso- / Pzi: -besc IE: dez- + orbi] 1 (în descântece; c. i. oameni) A reda vederea. 2 (C. i. ochii sau vederea) A recăpăta capacitatea de a vedea. 146 DEZREGULA dezorbire sf[At: PONTBRIANT. D. / PI: (rar) -rit E: dezorbi] (înv) Recăpătare a vederii. dezorbit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / PI: ~iţi, -el E: dezorbi] (îvr; d. oameni) Căruia i-a revenit vederea. dezorbitat, ~ă a [At: ARGHEZI. B. 29 / PI: ~aţi, -e / E: dez- + orbită] (Nob; d. ochi) Ieşit din orbită. dezordin sn vz dezordine dezordină sn vz dezordine dezordine sf[At: HELIADE, D. J. 111 / V: (înv) ~/ză, ~din, dizordin sn, (îrg) diz~l S: (înv) des- / E: dez- + ordine] 1 Lipsă de ordine Si: (îvr) dezorânduială, dezorânduire. 2 Lipsă de organizare, de disciplină Si: debandadă, neorânduială. 3 Agitaţie socială sau politică Si: turbulenţă, răscoală. 4 (Rar) Imoralitate. 5 (înv) Anomalie. dezordona vt [At: HELIADE, O. II, 54 / Pzi: -nez / E: dezordine] A provoca dezordine (1). dezordonat, a [At: BĂLĂŞESCU. GR. 124/15 / V: (înv) diz~ / S şi: (înv) deso- / PI: ~aţi, -e / E: fr desordonne] 1 (D. oameni) Căruia nu-i place ordinea. 2 (D. oameni) Care nu este obişnuit cu ordinea şi nu 0 respectă (în aspectul sau în acţiunile sale) 3 (D. manifestări sau acţiuni ale oamenilor) Care denotă lipsă de ordine. 4 Făcut la întâmplare. 5 (D. lucruri, încăperi, locuri etc.) Care se află în neorânduială, lipsit de ordine. dezorganiza vtr [At: SĂULESCU, HR. I, 86/12 / V: (înv) dio~, diz~ / Pzi: -zez / E: fr desorganiser] 1-2 A face să-şi piardă sau a-şi pierde organizarea, funcţionarea normală, bunul mers. dezorganizare sf [At: RUSSO, S şi: 116 / S: (înv) deso- IP\: -zari /E: dezorganiza] Lipsă de organizare Si: dezordine (2), neorânduială, (înv) dezorganizaţie. dezorganizat, ~ă a [At: MAN. SĂNĂT. 216/17 / S şi: (înv) deso~ / PI: ~aţi, -e / E: dezorganiza] 1 Care nu mai este organizat. 2 Care nu mai funcţionează normal. dezorganizator, ~oare smf, a [At: NEGULICI / PI: -oare / E: dezorganiza + -tor] 1-2 (Persoană) care dezorganizează. dezorganizaţie sf[At: AR (1839), 190 1/14 / V: (înv) -iune / PI: ~ii / E: fr desorganisation] (îvr) Dezorganizare. dezorganizaţiune sf vz dezorganizaţie dezorienta vtr [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: -tez / E: fr desorienter] 1-2 A face pe cineva să-(şi) piardă sau a-(şi) pierde direcţia, drumul pe care îl are de urmat, ţinta pe care o are de atins. 3-4 A nu-şi mai da seama sau a face să nu-şi mai dea seama de locul în care se află. 5-6 (Fig) A face pe cineva să(-şi) piardă sau a(-şi) pierde prezenţa de spirit, siguranţa de sine Si: a (se) zăpăci. dezorientare sf[At: PONTBRIANT, D. / PI: -tări / E: dezorienta] 1 Rătăcire. 2 Pierdere a prezenţei de spirit Si: nehotărâre, şovăială, nesiguranţă, descumpănire Cf dezorienta (3). 3 (Spc; Med) Imposibilitate a unui bolnav psihic de a se situa în spaţiu şi timp. dezorientat, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / PI: -aţi, -e / E: dezorienta] 1 Care nu se poate orienta. 2 Care nu ştie ce atitudine trebuie să adopte Si: şovăielnic, descumpănit, zăpăcit. dezorna vt [At: COSTINESCU / Pzi: -nez / E: dez- + orna] (îvr; c. i. ornamente, decoraţii) A îndepărta de pe anumite obiecte. dezornat, ~ă a [At: LM / PI: -aţi, -e / E: dez- + ornat] (îvr) Lipsit de ornamente. dezorzi vt [At: LR 1961. nr. 3, 237 / Pzi: -zesc / E: net] (Reg; c. i. intestinele unui animal tăiat) A înlătura grăsimea. dezosa vt [At: LM / Pzi: -sezt E: fr desosser] (C. i. animale sau părţi ale unor animale tăiate în vederea consumului, peşte) A desprinde carnea de pe oase. dezosare şf[At: LTR2 / PI: -sări / E: dezosa] Desprindere a cărnii de pe oase. dezosat, ~ă [ At: LM / PI: -aţi. -e / E: dezosa] (D. carne) Care a fost desprinsă de pe oase. dezosteni vtr [At: HELIADE, O. II, 37 / Pzi: -nesc / E: dez.- + osteni] (îvr) 1 A lăsa în pace să se odihnească. 2 A se odihni. dezostemre sf [At: PONTBRIANT. D. / PI: -ri / E: dezosteni] (îvr) Odihnire. dezostemt, ~ă [At: PONTBRIANT. D. / PI: -iţi. -e / E: dezosteni] (înv) 1 Care se odihneşte după o perioadă de efort. 2 Care nu mai oboseşte. dezotrăvi vt [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) diso~ / S şi: (înv) deso-/ Pzi: -vese / E: dez- + otrăvi] (îvr) A anihila efectul unei otrăvi. dezotrăvire sf [At: PONTBRIANT, D. / PI: -ri / E: dezotrăvi] (îvr) Anihilare a efectului unei otrăvi. dezotrăvit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / PI: -iţi, -e / E: dezotrăvi] (îvr) Căruia i s-a anihilat efectul unei otrăvi. dezoxida vt [At: NEGULICI / Pzi: -dez / E: fr dezoxyder] A îndepărta (prin diferite procese fizice sau chimice) oxigenul dintr-o substanţă. dezoxidant, ~ă sm, a [At: LM / S şi: (înv) deso- / PI: -nţi, -e / E: fr desoxydant] 1-2 (Substanţă) care dezoxidează. dezoxidare sf [At: PONTBRIANT, D. / PI: -dări / E: dezoxida] 1 îndepărtare a oxigenului dintr-o substanţă. 2 (Spc) Rafinare a metalelor prin eliminarea oxizilor Si: (înv) dez.oxidaţie. dezoxidat. -ă a [At: PONTBRIANT. D. / PI: -aţi, -e / E: dezoxida] 1 (D. substanţe) Din care s-a eliminat oxigenul. 2 (D. metale) Din care s-au eliminat oxizii. dezoxidaţie sf [At: NEGULICI /PI: -ii IE: îidesoxydation] Dezoxidare (2). dezoxigena vt [At: MAN. SĂNĂT. 28/3 / S şi: (înv) deso- IPzi: -nez, 3 -neaz.ă /E: fr dezoxygener] (înv) 1 A lipsi de oxigen. 2 (Spc) A scoate oxigenul dintr-un amestec sau dintr-un compus. dezoxigenat, ~ă a [At: LM / PI: -aţi, -e l E: dezoxigena] (îvr) Lipsit de oxigen. dezoxiribonucleic am [At: DER / PI: -ici / E: fr desoxyribonucleique] (îs) Acid - Acid nucleic care are un rol esenţial în transmiterea caracterelor ereditare ale organismelor vii. dezrădăcina [At: CORESI, EV. 246 / S şi: (înv) desr- / Pzi: -nez / E: dez-+ rădăcina] 1 vt (C. i. arbori, plante) A scoate din pământ cu rădăcină cu tot. 2 vt (Fig. pan) A extirpa. 3 vr A extrage. 4 vr (Fig) A părăsi locul de naştere, mediul natural pentru a se muta în altă parte, într-o ambianţă la care nu se poate adapta. 5 vt (Fig ; c. i. idei, păreri, deprinderi, credinţe etc.) A face să dispară cu desăvârşire Si: a nimici, a desfiinţa, a stârpi. 6 vt (înv; c. i. oameni) A distruge. 7 vt (înv) A omorî. dezrădăcinare sf [At: DLR ms / S şi: (înv) desr- / PI: -nări / E: dezj'ădăcina] 1 Scoatere din rădăcină. 2 Extirpare. 3 Extragere. 4 (Fig) Părăsire a locului de naştere Cf dezrădăcina (4). 5 (Fig) Distrugere. 6 (Fig) Omorâre. dezrădăcinat, ~ă a [At: N. TEST. (1648). 201715 / S şi: (înv) desr- / PI: -aţi, -e / E: dezj'ădăcina] 1 (D. arbori, plante) Smuls din rădăcini. 2 (Fig; d. oameni) Care a părăsit mediul natural, locul de naştere pentru a se muta în alt loc unde se simte străin. dezrădica v vz dezj'idica dezrădicare sfvz dezridicare dezrăguşi vtr [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: -şese / E: dez- + răguşi] A scăpa de răguşeală. dezrăguşire sf[At: PONTBRIANT, D. / PI: -ril E: dezj'ăguşi] (îvr) Vindecare de răguşeală. dezj'ăguşit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / PI: ~ir/, -e / E: dezj'ăguşi] Care a scăpat de răguşeală. dezi'ăsuci [At: ISPIRESCU, ap. TDRG / S şi: (înv) desr- / Pzi: -cesc / E: dez.- + răsuci] 1-2 vtr (C. i. fire textile sau obiecte flexibile) A (se) desface dintr-o depănătură. 3 vr A face ca un fir sau un obiect să nu mai fie răsucit. dezrăsucire sf [At: MDENC / PI: -ri / E: dezrăsuci] Desfacere dintr-o împletitură. dezrăsucit, ~ă a [At: MDENC / PI: -iţi, -e / E: dezrăsuci] Desfăcut dintr-o răsucire. dezregula vtr [At: NEGRUZZI, S. III, 466 / Pzi: -lez / E: dez- + regula] (înv) 1-2 A (se) deregla. 3-4 A (se) încurca. 147 DEZREGULARE dezregulare sf[At: PONTBRIANT. D. / Pl: (rar) -lări / E: dezregula] (înv) 1 Dereglare. 2 încurcare. dezregulat, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -aţi. -e / E: dezregula] (înv) 1 Dereglat. 2 încurcat. dezjidica vt [At: AR (1829), 237 V46 / V: ~răd~,dizrăd~ (S şi: disrăd~) / Pzi: dezridic / E: c/^z- + ridică] (înv) 1 A suprima o hotărâre. 2 A face să înceteze o stare de fapt. 3 (Reg; c. i. un văl) A ridica de pe faţă pentru a putea privi. 4 (înv) A destitui. dezridicare sf [At: AR (1829). 216 2/27 / V: ~răd~ / Pl: -că/v / E: dezridica] (înv) 1 Suprimare a unei hotărâri. 2 încetare a unei stări d efapt. 3 Ridicare a unui văl de pe faţă pentru a putea privi. 4 Destituire. dezrobi [At: LEGIUIRE. 46/32 / Pzi: -besc / E: dez- + roW] 1-2 vrr A (se) elibera din starea de robie. 3-4 vtr (Pgn) A (se) elibera de sub o asuprire politică sau socială, de sub exploatare. 5 vt A elibera un stat, un popor de sub o ocupaţie militară sau de o asuprire străină. 6 vt A asigura independenţa unui popor. 7 vt A elibera din prizonierat sau dintr-o detenţie nedreaptă. 8 vt (Fig) A scăpa pe cineva dintr-o situaţie umilitoare, apăsătoare. dezrobire sf[At: AR (1839). 121 '718 / PI: -ri / E: dezrobiJ1 Eliberare din robie. 2 Eliberare de sub o asuprire politică sau socială, de sub o exploatare. 3 Eliberare a unui stat, a unui popor de sub o ocupaţie militară sau de sub o asuprire străină. 4 Asigurare a independenţei unui popor. 5 Eliberare din prizonierat sau dintr-o detenţie nedreaptă. 6 (Fig) Scăpare a cuiva dintr-o situaţie umilitoare sau apăsătoare. dezrobit, ~ă a [At: RUS. I. III, 197/8 / Pl: ~iţt\ -e / E: dezrobi] 1 Scos din robie. 2 Eliberat de sub asuprire socială sau politică. 3 Eliberat de sub o ocupaţie militară sau de sub o asuprire străină. 4 Care şi-a dobândit independenţa. 5 Eliberat din prizonierat sau dintr-o asuprire străină. 6 Scăpat dintr-o situaţie umilitoare sau apăsătoare. 7 Descătuşat dintr-o pasiune, dintr-un viciu. dezrobitor, -oare a, smf [At: ANGHEL. PR. 8 / Pl: , -oare / E: dezrobi + -tor] 1-2 (Persoană) care eliberează. dezrupe vt [At: CORESI, EV. 51 / Pzi: dezmp / E: dez- + rupe] (îvr) A face să se desprindă, să se detaşeze de cineva sau de ceva. dezuleiere sf [At: LTR2 / Pl: -ri / E: dez- + uleiere] (Chm) Operaţie de îndepărtare a uleiurilor reţinute de parafina brută rezultată din procesul de deparafinare a fracţiunilor de uleiuri de uns. dezumaniza vtr [At: DN2 / Pzi: -zez / E: fr dehumaniser] 1-2 A face să-şi piardă (sau a-şi pierde) caracteristicile umane. dezumanizare sf [At: DEX / Pl: -zări / E: dezumaniza] Pierdere a caracteristicilor umane. dezumanizat, ~ă a [At: DEX / PI: -ar/, -e / E: dezumaniza] Care şi-a pierdut caracteristicile umane. dezumfla [At: TDRG / Pzi: ~umflu / E: dez.- + umfla] 1-2 vt A face ca un obiect umflat (sau un organ inflamat) să-şi scadă volumul (sau să revină la volumul normal). 3 vr (Pfm; îe) A i se ~ buzunarele A rămâne fără bani. 4 vr (Fig; d. oameni) A-şi reveni dintr-o stare de exaltare. 5 vr (Fig; d. manifestările oamenilor) A se tempera. 6 vr (Fig; d. oameni) A se dezamăgi. dezumflare sf [At: ŞĂINEANU. D. U. / Pl: -lari I E: dezumfla] 1 Reducere a volumului unui obiect umflat Si: dezumflat1 (1). 2 Revenire la volumul iniţial a unui organ inflamat Si: dezinflamare, dezumflat1 (2). 3 (Fig; rai*) Revenire dintr-o stare de exaltare Si: dezumflat1 (3). 4 (Fig; rar) Temperare. 5 (Fig; rar) Dezamăgire. dezumflat1 sn [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -uri / E: dezumfla] 1-3 Dezumflare (1-3). 4 (Fig) Temperare. 5 (Fig) Dezamăgire. dezumflat2, ~ă a [At: RESMERIŢĂ, D. / Pl: -aţi, -e I E: dezumfla] 1 (D. obiecte umflate) Care şi-a redus volumul. 2 (Fig; d. organe) Care nu mai este inflamat Si: dezinflamat. 3 (Fig; d. oameni) Care şi-a revenit dintr-o stare de exaltare. 4 (Fig)Temperat. 5 (Fig) Dezamăgit. dezuni vtr [At: TDRG / Pzi: -nesc / E: fr desunir] (Rar) 1-2 A (se) desface. 3-4 A (se) dezlipi. 5-6 A (se) separa. 7-8 A (se) învrăjbi. dezunire sf [At: TDRG / Pl: ~ri / E: dezuni] (Rar) 1 Desfacere. 2 Dezlipire. 3 Separare. 4 învrăjbire. dezvălui [At: TRDG / P: -lu-i / Pzi: -vălui / E: dez- + (m)vălui] 1 vt A face cunoscut (prin cuvinte, scris, imagini etc.) Si: a arata. 2 vt A destăinui. 3 vt A divulga. 4 vr A ieşi în evidenţă. 5 vr A se desfăşura. dezvăluire ş/‘[At: DEX / P: ~lu-i~ / Pl: -ri / E: dezvălui] 1 Aducere la cunoştinţă (prin scris, imagini etc.). 2 Destăinuire. 3 Divulgare. 4 Ieşire în evidenţă. 5 Desfăşurare. dezvăluit, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, ~e / E: dezvălui] 1 Arătat. 2 Destăinuit. 3 Divulgat. 4 Scos în evidenţă. 5 Desfăşurat. dezvăţ sn [At: ANON. CAR. / Pl: -uri I E: drr dezvăţa] Dezobişnuire. dezvăţ a vtr [At: ANON. CAR. / Pzi: dezvăţ / E: dez- + învăţa] 1-2 A se dezobişnui (1-2). dezveli [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~v«/i /Pzi: -/esc/E: dez- + (în)veli] 1-2 vtr A (se) descoperi (1-2). 3 vr (Spc) A despacheta. 4 vr A da jos acoperişul unei case. 5 vt A inaugura un monument, o statuie etc. (îndepărtând învelitoarea care le acoperea). 6 vr (Fig) A arăta. 7 vr (Rar) A se înfăţişa. 8-9 vtr (înv) A (se) da în vileag. 10 vr (D. mugurii şi bobocii plantelor) A se deschide. dezvelire sf [At: CANTEMIR, I. I. II, 290 / V: (înv) ~vă/~ / Pl: -ri / E: dezveli] 1 Descoperire. 2 Despachetare. 3 Scoatere a acoperişului unei case. 4 Inaugurare a unui monument, a unei statui. 5 (Fig) Punere în evidenţă. 6 înfăţişare. 7 Trădare. 8 Deschidere a mugurilor a bobocilor. dezvelit, ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ir/, -e / E: dezveli] 1 Care a fost scos de sub (sau din) învelitoare. 2 (D. monumente) Care a fost inaugurat Cf dezveli (5). 3 (D. construcţii) Care are acoperişul scos. dezverga vt [At: DEX / Pzi: -verg / E: vergă] (Mrn) 1 A desprinde o velă de pe vergă sau de pe strai2. 2 A coborî vergile. dezvergare sf [At: DEX / Pl: -gări / E: dezverga] (Mrn) 1 Desprindere a velelor. 2 Coborâre a vergilor. dezvinovăţi [At: BIBLIA (1688). ap. DLR ms / Pzi: -ţese / E: dez- + (în)vinovăţi] 1 vr A se disculpa. 2 vr (Rar) A declara pe cineva nevinovat. 3 vt (Rar) A demonstra nevinovăţia cuiva. dezvinovăţire sf[At: TDRG / Pl: -ri / E: dezvinovăţi] Disculpare. dezvinui vtr [At: VLAHUŢĂ, N. 167 / Pzi: -iese l E: dez- + (în)vinui) 1-2 (Rai*) A (se) dezvinovăţi. dezvinuire ş/‘[At: DEX / Pl: -ri / E: dezvinui] Dezvinovăţire. dezvirgina vt [At: DEX / Pzi: -nez / E: dez- + virgin] A deflora. dezvirginare ş/’[At: DEX / Pl: -nări l E: dezvirgina] Deflorare. dezvolta [At: TDRG / Pzi: ~volt / E: net] 1 vr (D. materie, fenomene etc.) A trece prin diferite faze spre o treaptă superioară Si: a evolua, a se transforma. 2 vt A amplifica în mod creator (completând cu idei noi). 3 vr A se extinde (căpătând proporţii. însemnătate, forţă) Si: a creşte, a se mări. 4 vr (D. fiinţe) A creşte fizic. 5 vr (D. oameni) A evolua intelectual. 6 vr A expune în mod amănunţit Si: a desfăşura. 1 vt A degaja. dezvoltare ş/‘[At: CADE / Pl: -tări l E: dezvolta] 1 Trecere prin diferite faze spre o treaptă superioară Si: evoluţie, transformare. 2 Amplificare creatoare. 3 Extindere. 4 Creştere fizică. 5 Evoluţie intelectuală. 6 Expunere amănunţită. 7 Degajare. dezvoltat, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -el E: dezvolta] 1-2 (D. fiinţe, însuşiri) Care a atins gradul normal de dezvoltare (4-5). 3 Mare. 4 Proeminent. 5 Superior. 6 Amplu. 7 Expus în mod amănunţit. di1 i [At: STANCU, M. I. 36 / V: de, ~e l E: fo] Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracţiune, mai ales caii. di2- [At: DN3 / E: fr di-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia 1 „Doi“. 2 „De două ori“. di3- vz dis1- dia- [At: CIŞMAN, FIZ. 402 / E: ngr 8ia] Element prim de compunere care înseamnă: 1 „Peştek‘. 2 „Prin“. 3 „între“. 4 „Cu“ şi care serveşte la formarea unor substantive ca: diacronic, diametru. diabaz sn [At: ALEXI, W. / P: di-a- / Pl: -e / E: fr diabase, ger Diabas] Rocă vulcanică de culoare verzuie sau cenuşie, în care mineralele componente sunt de obicei transformate. 148 DIADOH diabazic, ~ă a [At: ARHIVA, I. 226 / P: di-a- / PI: -ici, -ice / E: fr diabasique] (Min) 1 Care are calităţile diabazului. 2 Care se referă la diabaz. diabet sn [At: MEŞT. DOFT. II. 78v/5 / V: (înv) -ă sf, ~e sf, ~es, ~v\t / P: di-a- / PI: -uri IE: fr diabete] Nume dat mai multor boli metabolice şi endocrine caracterizate prin eliminare abundentă de urină, prin senzaţie continuă de sete. prin prezenţa glucozei în urină etc. Si: boala de zahăr, diabetă sf vz diabet diabete sfvz diabet diabetes sn vz diabet diabetic, -ă [At: TDRG / P: di-a- / PI: -ici, -ice / E: fr diabetique] 1 a Care se referă la diabet. 2 a Care aparţine diabetului. 3 a De natura diabetului. 4-5 smf a (Persoană) care suferă de diabet. diabetogen, a [At: DN-1 / P: di-a- / PI: -i, -e / E: fr diabetogene] Care produce diabet. diabetolog, -ă smf [Al: DN3 / P: di-a- / PI: ~o gi, -oge / E: diabetologie] Medic specialist în diabetologie. diabetologie sf [At: DN3 / P: di-a- l PI: ~i// E: fr diabetologie] Ramură a medicinei care studiază bolile diabetice. diableu sn vz depleu diabolic, ~ă a [At: ARICESCU, A. R. 46/1 / P: di-a- / PI: -ici, ~ice / E: fr diabolique, lat diabolicus] 1 Care aparţine diavolului (1). 2 Privitor la diavol (1). 3 Specific diavolului (1) Si: demonic, diavolesc (1), drăcesc, satanic. 4 Care vine de la diavol (1). 5 De diavol (1). 6 (D. oameni) Care aminteşte atribute ale diavolului (1). 7 (Pex; fig; d. oameni) Care este plin de răutate, cruzime, perfidie. 8 (D. oameni) Care urmăreşte un scop negativ. 9 (D. manifestări, acţiuni ale oamenilor) Care exprimă cruzime, răutate. 10 (D. manifestări, acţiuni ale oamenilor) Care urmăresc scopuri ascunse. 11 (Fig) Care se suportă cu mare greutate. 12 (Pex; fig) Care nu poate fi suportat Si: cumplit, drăcesc, infernal. 13 (Fig) Extraordinar. 14 (Fig) Funest. 15 (Fig) Primejdios. diabohsm sn [At: ARGHEZI, S. XL 94 / P: di-a- / E: diabolic + -ism] 1-3 Atitudine, comportament, manifestare diabolică (5). diaboliza vtf[At: IBRĂILEANU, A. 197 / Pzi: -zez / E: diabolic + -iza] (Nob) A face să devină diabolic (5). diabolo sni [At: CADE / E: fr. it diabolo] Jucărie formată dintr-un fel de mosoraş subţiat la mijloc şi dintr-o sforicică între două beţişoare manevrate cu mâinile, cu care se aruncă în sus mosoraşul şi pe care se prinde acesta în cădere. diac sm [At: PO 11 /15 / V: (înv) diiac / PI: -eci, -aci IE: vsl AMaKit] 1 (înv) Persoană care întocmea (şi copia) actele în cancelaria domnească (îndeplinind funcţia de subaltern al marelui logofăt) Si: grămătic, uricar. 2 (Pgn) Persoană care copia acte Si: copist. 3 (înv) Slujbaş al visteriei din Ţările Române, care întocmea acte. redacta petiţii, rezolva diverse treburi administrative. 4 (Spc) Om de cultură. 5 (îrg) Cărturar. 6 (îrg) Intelectual. 7 (îrg) Student. 8 (îrg) Scriitor. 9 (Pop; îvr) Dascăl cântăreţ (la biserică). 10 (Ban) Copil care însoţeşte preotul în diferite procesiuni religioase. 11 Cântăreţ în corul bisericii. 12 (Reg) Snop care este aşezat în vârful clăii. 13 (Reg) Persoană care strigă darurile la nuntă. diace nc vz zece diachenă sf[At: ENC. AGR. / P: di-a~ / PI: -ne / E: fr diakene] Fruct format din două achene lipite între ele. diaclază sf [At: ONCESCU. G. 56 / P: di-a- / PI: ~ze / E: fr diaclase] Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau răcire. diaclinal sn [At: DN3 / PI: net / E: net] (Gig) Element topografic de relief care traversează o cută. diacon sm [At: CORESI. EV. 180 / V: (reg) dea~ / P: di-a- ! PI: -i / E: vsl 4OK0iffc] 1 Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoţeşti. 2 Rang ocupat de un diacon (1) în ierarhia preoţească. diaconar sn [At: ŞĂINEANU2 / P: di-a- / PI: -e / E: diacon + -ar] Carte de rugăciuni cuprinzând texte care se citesc în timpul liturghiei. diaconaş sm [At: I. GOLESCU. C. / P: di-a- / PI: -i / E: diacon + -aş] (Fam; şhp) 1-2 Diacon (1) (tânăr). diaconat sn [At: CALENDARIU (1794), 31/21 / P: di-a- / PI: / E: fr diaconat, lat diaconatus] (înv) 1-3 Diaconie (1-3). diaconă sf [At: DOSOFTEI, V. S. februarie 75712 / P: di-a- l PI: -ne / E: diacon + -ă] (îvr) Diaconeasă (1). diaconeasă sf [At: (a. 1762) IORGA, S. D. VII. 53 / P: di-a- / PI: -ese / E: diacon + -easă] 1 Femeie (văduvă) care, în practicile religioase primitive săvârşea anumite ceremonii ale cultului ajutând săracii şi bolnavii Si: (îvr) diaconă, diaconiţă (1). 2 (înv) Educatoare. 3 Soţie de diacon (1) Si: diaconiţă (2). diaconesc, ~ească a [At: I. GOLESCU, C. / P: di-a- / PI: -eşti / E: diacon + -esc] 1 Care aparţine diaconului (1). 2 Referitor la diacon (1). diaconi vtr [At: GAVRIL, NIF. 15/14 / V: (îvr) diec~, diic~ l Pzi: -nesc / E: diacon] 1-2 A (se) face diacon (1), diaconic sn [At: LM / P: di-a- / PI: (rar) -ice / E: vsl ahrkonhk] 1 Nişă situată pe peretele de sud al altarului unei biserici de rit greco-oriental, în care se păstrează veşmintele liturgice Si: (rar) diaconicon. 2 (îvr) Locuinţă a diaconului (1). diaconicon sn [At: LTR2 / P: di-a- / PI: -oane / E: ngr 5icckovik6v) (Rar) Diaconic (1). diaconie sf [At: (a. 1768) IORGA, S. D. XIII, 33 / P: di-a- / PI: ~i/ / E: diacon + -ie] 1 Calitate de diacon (1) Si: (înv) diaconat (1). 2 Funcţie de diacon (1) Si: (înv) diaconat (2). 3 Timp în care o persoană exercită funcţia de diacon (1) Si: (înv) diaconat (3). diacomme sfs [At: (a. 1679) GCR I, 240/26 / P: di-a- / E: diacon + -ime] (înv) 1 Mulţime de diaconi (1). 2 Totalitatea diaconilor (1). diaconiţă sf [At: (a. 1648) IORGA. S. D. VII, 90 / P: di-a- I PI: -ţe / E: diacon + -iţă] 1 Diaconeasă (1). 2 Diaconeasă (3). diacritic, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 390 / P: di-a- / PI: -ici, -ice / E: fr diacritique] 1 (Fon; îs) Semn - Semn grafic care dă unei litere a alfabetului o valoare specifică. 2 (Pex; îas) Semn grafic special, care. adăugat unui simbol grafic. îi conferă o anumită valoare. diacronic, ~ă a [At: DL / P: di-a- / PI: -ici, -ice / E: fr diachronique] (D. metode de studiu, puncte de vedere etc.) Care priveşte, expune, tratează fenomenele evolutiv, istoric. diacronie sf[At: SCL 1957, 44 / P: di-a- / PI: -ii / E: fr diachronie] 1 Evoluţie în timp a unui fenomen. 2 Metodă care studiază evoluţia în timp a unui fenomen. dictai ai, i vz ditai diacustică sf[At: DN2 / P: di-a- I PI: -ici / E: fr diacoustique] Parte a fizicii care studiază refracţia sunetelor. diadă sf[At: LM / P: di-a- / PI: -de I E: fi- dyade] 1 (Fiz) Principiu al diversităţii şi reguralităţii în filozofia lui Pitagora,opus monadei. 2 (Mat) Grup de două mărimi legate în aceeaşi operaţie. 3 (Big) Formaţiune alcătuită dintr-o pereche de celule, cu nuclei haploizi. rezultată în urma primei diviziuni meiotice. diadelf[At: LM / P: di-a- / PI: -uri sn, -e a / E: fr diadelphe] 1 sn Androceu în care staminele sunt grupate în unul sau doua mănunchiuri. 2 a (D. stamine) Care sunt împreunate în două mănunchiuri. diadelfie sf [At: CORNEA, E. II. 204/10 / P: di-a- / PI: -ii / E: fr diadelphie] 1 Stare a diadelfilor (1). 2 Caracteristică a diadelfilor (1). diadem sn vz diademă diademă sf [At: DOSOFTEI. V. S. decembrie 23073 /V: (înv) ~dem, -dună / Aşi: diademă / PI: -e / E: fr diademe, lat diadema] 1 Panglică împodobită cu pietre scumpe, sau cunună din metal preţios bătut cu pietre scumpe, purtate pe cap de suverani, de clerici şi de anumite divinităţi din reprezentările plastice, ca semn al puterii. 2 (Pex; fig) însemn al puterii regale şi eclesiastice Si: regalitate. 3 Obiect de podoabă în formă de cunună alcătuit din diverse metale, purtat de femei pe frunte la anumite ocazii. diadimă sfvz diademă diadoh sm [At: (a. 1699) GCR I. 329/8 / A şi: diadoh / P: di-a- / PI: -i / E: fr diadoque, ger Diadoche] 1 Moştenitor al tronului regal sau al unei demnităţi înalte Si: succesor, urmaş. 2 Titlu purtat de prinţul 149 DIADOHIE moştenitor al Greciei moderne. 3 Persoană care poartă titlul de diadoh (2). 4 (îvr) Piatra preţioasă asemănătoare beriliului. diadohiesf [At: (a. 1825) GÂLDI. M. PHAN. 169 / P: di-a~ I Pl: ~i/ / E: ngr SiaSoxia] (îvr) 1 Succesiune. 2 Moştenire. diafan, ~ oborit / Pl: -aţi, -e l E: doborî] 1 Culcat Ia pământ. 2 Răsturnat. 3 Ucis. 4 Vânat. 5 (îvr) Detronat. 6 Făcut să se desprindă şi să cadă din locul unde este fixat, atârnat. 7 (D. fiinţe sau obiecte care zboară sau plutesc prin aer) Făcut să cadă. 8 (D. oameni) Răpus. 9 Copleşit. 10 Desfiinţat. 11 (D. un rezultat deosebit, mai ales sportiv) Depăşit. 12 (înv; Ban. Olt) Coborât. doborâtor, -oare smf, a [At: VALIAN. V. / Pl: -oare / E: doborî + -tor) 1-24 (Persoană) care doboară (1-12). doborâtură sf [At: COSTINESCU / Pl: -uri / E: doborî + -tură] 1 Stricăciune produsă în pădure de fenomenele naturale. 2 Pădure doborâtă de vânt. dobornic sm [At: BORZA. D. / V: -bromn-, (2) -brovnic sm. (2)~bronică, -brovnică, (2) docrovnică sf / Pl: ~ici / E: net] (Bot; reg) 1 Cânepioară (Eupatoriiim cannobinum). 2 Dumbravnic (Melittis melissophyllum). doboş sii [At: DEX / Pl: ~uri / E: net] (Şîs -tort) Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele. şi cu glazură de zahăr ars deasupra. doboşaj' sm vz toboşar doboşer sm vz toboşar dobrişor sm vz drobişor dobrogean, ~ă [At: URECHE. L. 196 / Pl: -eni, -me / E: Dobrogea + -ean) 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populaţia de bază a Dobrogei sau este originară de acolo. 3-4 a Care aparţine Dobrogei sau dobrogenilor (1). 5-6 a Referitor la Dobrogea sau Ia dobrogeni (1). 7 a Originar din Dobrogea. dobrogeancă i/‘[At: CADE / Pl: -ene / E: dobrogean + -că] Dobrogeană (1). dobrogeneşte av [At: FOLC. OLT. - MUNT. II. 131 / E: dobrogean + -este] 1 Ca dobrogenii (1-2). 2 în graiul dobrogean. dobromnic sm vz dobornic dobronică sf vz dobornic dobrovnic sm vz dobornic dobrovnică sf vz dobornic dobza v vz dobzăla dobză ^/'[At: RETEGANUL. P. I. 39 / E: pvb dobzăla] (Pop; îlv) A bate - A dobzăla. dobzăla vt [At: NEGRUZZI. S. III. 31 / V: (reg) -za / Pzi: -hz / E: mg dobzani] (Pop) A bate foarte tare Si: a bate măr, a snopi. doc1 sn [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -uri / E: eg duck] Ţesătură rezistentă din bumbac, din care se confecţionează haine de vară, salopete, prelate etc. doc2 sn [At: MUMULEANU, C. 144/12 / Pl: -uri / E: eg dock] 1 Bazin portuar împreună cu construcţiile şi instalaţiile aferente. în care vapoarele sunt încărcate, descărcate sau reparate. 2 Ansamblu de construcţii, instalaţii, servicii tehnice şi administrative care servesc un port. 3 Magazie într-un port. unde se depozitează mărfuri. 4 (îs) ~ plutitor Instalaţie plutitoare pentru repararea navelor. 5 (îs) ~ uscat Bazin îngropat. închis la partea superioară cu o poartă, din care se poate evacua apa. pentru a scoate nava pe uscat. -doc3 [At: DN3 / E: ngr 8o%6ţ] Element secund de compunere cu semnificaţia „prin care trece“. docamdată av vz deocamdată docar sn [At: ALEXI. W. / PI: ~e / E: eg dog-cart] Trasurică uşoară cu două sau patru roţi. uneori acoperită cu pânză. docăi v vz docăni docăm [At: JIPESCU, O. 118 / V: ~ă\ / Pzi: -nesc / E: fo] (Olt) 1 vr A certa (1-2). 2 vr A pricepe. docăraş sn [At: SĂM. IV. 73 / PI: -e / E: docar + -aş] (Şhp) Docar. docent sm [At: BARIŢIU. P. A. III, 148 / PI: -nţi / E: ger DozentJ 1 Grad didactic onorific în învăţământul superior, corespunzând celui de conferenţiar. 2 Persoană cu gradul de docent (1). 3 (îs) Doctor - Titlu ştiinţific acordat doctorilor în ştiinţe care s-au distins printr-o activitate valoroasă. 4 (îas) Persoană cu titlul de doctor docent (3). docenţă sf [At: CADE / Pl: -ţe / E: docent + -enţâ] 1 Titlul, gradul sau funcţia de docent (1). 2 (Şedinţă de) evaluare de către o comisie a activităţii unui doctor în ştiinţe. în urma căreia se acordă titlul de docent (1). docetic, -ă [At: DN2 / Pl: -ici, -ice / E: fr docetique] 1 smf Adept al docetismului. 2 a Care aparţine docetismului. 3 a Referitor la docetism. docetism sn [At: DN2 / E: fr docetisme] Erezie de la începuturile bisericii creştine, care susţinea^că Isus Hristos nu ar fi fost om decât în aparenţă. docher sm [At: SCÎNTEIA. 1953. nr. 2835 / Pl: -i / E: eg docker] Muncitor care lucrează în docuri1 (1), la încărcatul şi descărcatul vapoarelor. dochmius sn [At: DN3 / P: doh- l Pl: -uri /E: lat dochmius] Picior de vers antic compus dintr-o silabă scurtă, două lungi, urmate de o silabă scurtă şi una lungă. docil, a, av [At: HELIADE. O. I, 130 / V: (înv) ducii / Pl: -i, -e l E: fr docile, lat docilis] 1-2 (D. oameni şi manifestările lor) Care se supune la orice cu uşurinţă, fără să protesteze Si: supus. docilitate sf [At: NEGULICI /V: (înv) duc- / Pl: -itaţi / E: fr docilite, lat docilitas, -atis] Supunere cu uşurinţă Ia orice, fără proteste. docimazje sf [At: DER / Pl: -ii / E: fr docimasie] 1 Examen de laborator folosit în medicina judiciară pentru determinarea cauzelor unei morţi. 2 (îs) ~ pulmonară Probă care determină dacă un copil s-a născut mort sau a murit după naştere. 3 Cercetare făcută în vechea Atenă asupra cetăţenilor care urmau să primească funcţii. 4 Disciplină care determină proporţia de metale utilizabile conţinute în minereuri. docimologic, -ă a [At: DN2 / Pl: -ici, -ice / E: fr docimologique] 1 Care aparţine docimologiei. 2 Referitor la docimologie. docimologie sf [At: MDENC / Pl: ~i/ / E: fr docimologie] Disciplină care studiază sistematic examenele şi concursurile. în scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi structurii lor. docrovnică sfvz dobornic docsie sfvz doxă doct, ~ă a, av, s [At: HELIADE. PARALELISM. I. 44/10 / Pl: -cţi, -e / E: fr docte, lat doctus] 1-3 (Uneori irn; d. oameni şi manifestările lor) Erudit (1). doctor sm [At: (a.1665) IORGA. S. D. V. 88 / V: (înv) doht~. (pop) doft-, (reg) dopt-. do st- / Pl: -i / E: fr docteur. lat doctor, cf ger doktor] 1 Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea şi prevenirea bolilor umane şi animale Si: medic. 2 înalt titlu ştiinţiific acordat de o instituţie academică sau de învăţământ superior. 3 Persoană cu titlul de doctor (2). 4 (îs) ~ honoris causa Titlu onorific acordat unei mari personalităţi în domeniul vieţii sociale, politice, culturale, ştiinţifice. 5 (îs) —al bisericii Titlu acordat celor mai mari teologi şi apologeţi creştini. 6 (Fam) Persoană foarte pricepută într-un domeniu Si: maestru. 7 (Zlg) Pescărel albastru (Alcedo atthis). 8 (Reg) Numele mai multor plante din familia liliacee (Aloe). doctoral, ~ă [At: NEGULICI / Pl: -i, -e / E: fr doctoral] 1 a (înv) Care aparţine doctorului (1). 2 a (înv) Referitor la doctor (1). 3-4 a, av (D. manifestările oamenilor) Solemn. 5-6 a, av (D. manifestările oamenilor) Pedant. 7-8 a, av (D. manifestările oamenilor) Afectat (1). 9-10 a, av îngâmfat. doctorand, ~ă smf [At: DEX / Pl: -nzi, -e / E: ger Doktorand] Persoană care îşi pregăteşte lucrarea de doctorat (1). doctorantnră sf [At: DEX / Pl: -uri / E: doctorand + -ură] (Rar) 1 Perioada doctoratului (1). 2 (Pex) Doctorat (1). 196 DODECASTIL doctoraş sm [At: DEX / V: (pop) doft~ / Pl: / E: doctor + -aş] 1-2 (Şhp) Doctor (1) (tânăr). 3 (Prt) Medic lipsit de valoare. doctorat sn [At: DEX / Pl: -e l E: fr doctorat] 1 Stagiu de calificare ştiinţifică superioară, după terminarea studiilor universitare, pentru obţinerea titlului de doctor (2). 2 Examen final de susţinere a lucrării ştiinţifice concepute în timpul doctoratului (1). 3 Titlul de doctor (2). doctoreasă ş/ [At: DEX / V: (pop) doft~ / Pl: -ese / E: doctor + -easă] (Pfm) 1 Soţie de doctor (1). 2 Doctoriţă. 3 Femeie care vindecă bolile cu mijloace empirice. doctoricesc, ~ească a vz doftoricesc doctorici v vz doftorici doctorie sf[At: (a. 1649) MARDARIE COZIANUL. ap. TDRG /V: (pop) doft~ / Pl: ~i/ / E: doctor + -ie] Preparat sau substanţă folosită pentru vindecarea, ameliorarea sau prevenirea unei boli Si: medicament. (pfm) leac. doctoriţă sf[At: DEX / V: (pop) doft~ / A: -nţă / Pl: -ţe / E: doctor + -iţă] Femeie medic. doctorizare sf [Ai: DN3 / Pl: -zări / E: crs cf eg doctor treatment] Tratare a benzinelor cu plumbit de sodiu şi floare de sulf în scopul îndepărtării compuşilor de sulf. doctrinal, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr doctrinal] Care este în legătură cu o doctrină. doctrinar, -ă [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr doctrinaire] 1 a Care aparţine unei doctrine. 2 a Referitor la o doctrină. 3 smf Persoană care formulează şi susţine o doctrină. 4 sm/'Persoană cu atitudine dogmatică. doctrină sf [At: DEX / Pl: -ne / E: fr doctrine, lat doctrina] Totalitatea principiilor unui sistem politic, ştiinţific, religios etc. document sn [At: IORGOVICI. O. 12/13 / V: (înv) duc~, (îvr) ~mânt, ~mint, ducam~ / Pl: -e, (înv) -uri / E: fr document, lat documentum] 1 Text scris sau tipărit. 2 Inscripţie. 3 Fotografie. 4 Construcţie. 5 Mărturie a unor fapte reale actuale sau din trecut servind la cunoaşterea unor realităţi istorice, literare etc. Si: (iuz) sinet Vz hrisov, ispisoc, mărturie. 6 (îla) De - Documentar. 7 Act prin care se adevereşte, se constată sau se preconizează un fapt. se conferă un drept, se recunoaşte o obligaţie. 8 (Pex) Orice probă, dovadă sau indiciu care poate confirma un adevăr, o stare de fapt etc. documânt sn vz document documenta vt [At: LM / Pzi: -tez / E: fr documenter] 1 vt A susţine pe bază de documente, informaţii, probe etc. Si: a dovedi, a demonstra, a proba. 2 vt A constitui o dovadă pentru... Si: a arăta, a demonstra, a dovedi, a vădi. 3 vr A se informa amănunţit, pe baza unor documente (1-5). documentai, a, av [At: HASDEU. I. C. 1.28 / Pl: -i, -e / E: document + -al] (Asr) Documentar (1). documentalmente av [At: HASDEU. I.C. I. 77 / E: documentai + -mente] (înv) După cum reiese din documente (1-5). documentamente av [At: SFC II, 189 / E: documentai + -mente] (Rar) Documentalmente. documentar, ~ă [At: IORGA. L. II. 553 / Pl: -i, -e / E: fr documentaire] 1 a Care are caracter sau valoare de document (1-5) Si: (asr) documentai. 2 Care se bazează pe documente (1-5). 3-4 sn, a (Film) care prezintă fapte autentice, cu valoare de document (1-5). documentare sf [At: DDRF / Pl: -tări / E: documenta] 1 Susţinere pe bază de documente, informaţii, probe etc. Si: documentaţie (1). 2 Constituire a unei dovezi pentru... Si: documentaţie (2). 3 Informare amănunţită, pe baza unor documente (1-5) Si: documentaţie (3). 4 Totalitatea informaţiilor, a documentelor cu privire la o anumită problemă sau la un anumit domeniu de activitate Si: documentaţie Si: documentaţie (4). 5 Sector de activitate unde se (poate) face documentarea (3) documentarist1,~ă [At: CONTEMP.. S. II. 1955. nr. 473, 2/4 / Pl: -işti, -e / E: îi' documentariste] 1-2 smf, a (Autor) de filme documentare (3-4). documentarist2, ~ă [At: DLR ms / Pl: -işti, -e / E: documentare + -ist] 1 smf Persoană care are funcţia de a face documentarea ştiinţifică într-o problemă dată. 2 smf Funcţia ocupată de documentarist2 (1). documentaristic, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: documentarist + - ic] 1 De documentarist (1). 2 De documentare (1). documentat, ~ă a [At: LM / Pl: -aţi, -e / E: documenta] 1 întemeiat pe documente (1-5). 2 Elaborat pe baza unei largi documentaţii (1-4). 3 (Pex) Bine informat. documentaţie sf [At: LM / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr documentation] 1-4 Documentare (1-4). documentaţiune sfv z documentaţie docummt sn vz document documentografie sf [At: DN3 / E: it documentografia] Tehnica descrierii documentelor (1-5). documentologie sf [At: DN3 / E: it documentologia] Ştiinţă care studiază documentele (1-5) ca fenomene ale vieţii sociale. docurge vi [At: ARH. FOLK. III. 38 / Pzi: 3 Ps: ~rse / E: do1- + curge] (Ban; d. lichide) A curge până la sfârşit. dodăcar sm vz dodecar dodă'i v vz dodei dodăială sf vz dodeială dodeca- [At: DN3 / E: fr dodeca-] Element prim de compunere savantă cu sensul „doisprezece“. dodecadactil s [At: CORNEA, ap. DR ms / Pl: ? / E: ngr ScoSeKaSâKToXog] (Atm; iuz) Duoden. dodecadă sf [At: ZILOT. CRON. 76 / E: ngr ScoSeicăSa] (îvr; în epoca fanariotă din ţările române) Grup de doisprezece boieri (mari) din anturajul domnul. dodecaedric, ~ă a [At: DL / Pl: -ici, -ice IE: fr dodecaedrique] 1 Care aparţine dodecaedrului (1). 2 Referitor la dodecaedru (1). 3 Care formează un dodecaedru (1). dodecaedru sn [At: DEX / PI: -re / E: fr dodecaedre] 1 Poliedru cu douăsprezece feţe. 2 Cristal cu aspect de dodecaedru (1). dodecafonic, a [At: M 1965. nr. 2. 39 / Pl: -ici, -ice ! E: fr dodecaphonique] 1 Care aparţine dodecafonismului (1-2) Si: dodecafonist (1). 2 Referitor la dodecafonism (1-2) Si: dodecafonist (1). dodecafome sf [At: M 1965, nr. 4. 4 / E: it dodecafonia] Tehnica modernă de compoziţie muzicală bazată pe folosirea consecventă în melodie şi armonie a celor 12 sunete ale gamei cromatice Si: dodecafonism. dodecafonism sm [At: DER / Pl: -el E: fr dodecaphonisme] 1 Dodecafonie. 2 (Mpl) Compoziţie muzicală dodecafonică. dodecafonist, ~ă [At: MDENC / Pl: -işti, -e ! E: fr dodecaphoniste] 1-2 a Dodecafonic (1-2). 3 smf Compozitor care foloseşte dodecafonia. dodecagon sn [At: DEX / Pl: -oane / E: fr dodecagone] Poligon cu douăsprezece laturi şi douăsprezece unghiuri. dodecagonal, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr dodecagonaî] 1 Care aparţine dodecagonului. 2 Referitor la dodecagon. 3 Care formează un dodecagon. dodecandne sf [At: J. CIHAC, I. N. 264/25 / Pl: ~i/ / E: fr dodecandrie] Caracteristică a unor plante de a avea douăsprezece stamine pe pistil. dodecar sn [At: (a. 1821) IORGA, S. D. XXII, 46 / V: (înv) ~dăc~ sm I Pl: -i / E: ngr ScDSeicapv] Monedă turcească de aur, care a circulat în trecut şi în ţările române. dodecasilab sn, a [At: HELIADE. O. II. 159 / Pl: -i, -e / E: fr dodecasyllabe, lat duodecasyllabus] 1-2 (Vers) care are douăsprezece silabe. dodecasilabic, ~a a [At: CADE / Pl: -ici, -ice / E: fr dodecasyllabique] (D. versuri) Care are douăsprezece silabe. dodecasfilsn, a [At: LTR2 / Pl: -uri / E: fr dodecastyle] 1-2 (Edificiu) a cărui faţadă are douăsprezece coloane. 197 DODEI dodei [At: PSALT. 265 / V: ~dăi, ~di\ I Pzi: -esc / E: vsl aoabpkhth) (înv) 1-2 vtr A (se) supăra. 3 vt A incomoda. 4 vt A deranja. 5 vr A se plânge. 6 vi A năvăli. dodeială şf[At: PSALT. 104 / V: ~dăi~} ~dia~ / P: ~de-ia~ i Pl: -ieli 1 E: dodei + -ecdă] (înv) 1 Necaz. 2 Supărare. 3 Deranj. dodeire sf [At: PSALT. 104 / Pl: -ri / E: dodei] (înv) 1-3 Dodeială (1-3). dodiâlă sfvz dodeială dodie sf[At: ALEXI. W. / Pl: -// / E: net] 1 (îvp) Flecăreala. 2 (Pfm; îe) A vorbi sau a grăi (cam) în -ii A vorbi fără sens, aiurea. 3 (îvp; îe) A umbia sau a merge (ca) în Mlii A merge în neştire, năuc. 4 (Mun; Olt) Nărav. 5 (Pop; îe) A lăsa (pe cineva) în -iile lui A lăsa (pe cineva) să-şi facă toanele, capriciile. dodii v vz dodei dodotăl sm vz dediţel dodoţal sn vz deditel doflani smp [At: BORZA, D. / E: net] (Bot; reg) Dovleac (Cucurbita pepo). dofleac sm vz dovleac doftă sf vz doxă doftor sm vz doctor doftoraş sm vz doctoraş doftoreasă sf vz doctoreasă doftori [At: DEX / Pzi: -resc / E: doftor] (Pop) 1-3 vtr A (se) doftorici (1-3). doftoricesc, -ească a [At: DEX / V: doct~ / Pl: ~eşti / E: doftor + -icesc] (Pop) Medical. doftorici [At: DEX / V: doct~ / Pzi: -cesc / E: doftor] (Pop) 1 vt A îngriji un bolnav (cu mijloace empirice) Si: a doftori (1). 2 vr (D. bolnavi) A se trata Si: a se doftori (2). 3 vr (D. bolnavi) A se vindeca Si: a se doftori (3). doftorie sfvz doctorie doftoriţă sfvz doctoriţă doftoroaie sf [At: DEX / Pl: - / E: doftor + - oaie] (Pop) 1 Femeie (bătrână) care vindecă bolile cu mijloace empirice. 2 Soţie de doctor (1). 3 (Rar) Femeie care practică medicina. dog sm [At: ENC. AGR. / Pl: -/ / E: eg dog, fr dogue] (Adesea urmat de determinări arătând rasa) Specie de câine de talie foarte mare. cu corpul acoperit cu păr scurt şi lins şi cu botul turtit şi gros. dogal, -a a [At: DNJ / Pl: -i, -e / E: it dogale] 1 Care aparţine dogelui. 2 Referitor la doge. dogar [At: (a. 1695) IORGA. S. D. V. 361 / V: (reg) dăo~ sm / Pl: sm ~e sn / E: doagă + -ar] 1 sm Meşteşugar care face doage (1) sau vase din doage Si: (reg) butnar. 2 sn Unealtă ca o seceră pentru făcut doage (1). 3 sn (Trs) Planşetă pentru frământat aluatul. dogăreasă sf [At: POLIZU / Pl: -ese / E: dogar +-easă] Soţia dogarului (1) Si: (reg) dogăroaică, dogar oaie. dogăresc, -ească a [At: SCRIB AN. D. / Pl: -eşti / E: dogar + - esc] 1 Care aparţine dogarului (1). 2 Referitor la dogar (2). dogărie1 ş/'[At: VALIAN. V. / V: (reg) dăo~ l Pl: -ii / E: dogar + -ie] Meseria dogarului (1) Si: dogărit, (reg) butnărie. dogărie2 sf[At: POLIZU / Pl: -ii / E: doagă + -arie] 1 Atelier (sau prăvălie) unde se fac şi se vând obiecte din doage (1). 2 Articole făcute din doage (1). dogărit sn [At: SCRIBAN. D. / PI: (rar) -uri / E: dogări] Dogărie1. dogăroaică sf [At: UDRESCU, GL. / Pl: -ce / E: dogar + -naică] (Reg) Dogăreasă. dogăroaie sf [At: DR ms / Pl: - / E: dogar + -oaie] (Reg) Dogăreasă. doge sm [At: AMFILOHIE. G. 114/16 / V: (îvr) doage a, doj, dojie sm / E: it doge] Conducător politic (ales prin vot) al vechilor republici italiene Veneţia şi Genova. dogeni v vz dojeni dogger [At: MDENC / P: dogar / E: eg dogger] (Gig) 1 sn Epoca mijlocie a jurasicului. 2 a Care aparţine doggerului (1). dogi [At: DEX / Pzi: -gesc / E: doagă] 1 vr (D. butoaie, putini etc.) A avea doagele (1) depărtate, desfăcute sau rupte. 2 vr (C. i. butoaie, putini etc.) A se strica, rupându-se. desfăcându-se sau depărtându-se doagele (1). 3 vr (D. voce) A suna răguşit. dogit, -ă a [At: DEX / Pl: -ir/, ~e / E: dogi] 1 (D. vase din doage) Cu doagele depărtate, desfăcute sau rupte. 2 (îe) Sună (a) - Produce la atingere un sunet caracteristic unui vas cu doagele (1) desfăcute sau rupte. 3 (Fig, d. voce) Răguşit. dogm sm vz dogmă dogmatic, -ă [At: LB / Pl: -ici, -ice / E: fr dogmatique, lat dogmaticus] 1 a Care ţine de dogme (1-2). 2 a Referitor la dogme (1-2). 3 a Care se sprijină pe dogme (1-2). 4 a (Pex) Care respinge principiul verificării critice şi al gândirii creatoare, absolutizând o opinie, o teză. 5 sf Parte a teologiei care expune sistematic dogmele (1) unei religii. 6 ş/‘Materie de studiu având drept obiect dogmatica (5). 7 sf Tratat asupra dogmelor (1) religioase. 8-9 smf a (Persoană) care se comportă conform dogmelor (1). 10 smf Persoană care susţine şi aplică dogmatismul Si: dogmatist. 11 a (D. acţiunile oamenilor) Care se desfăşoară conform dogmelor. dogmatica mente av [At: COSTINESCU / E: fr dogmatique ment] (îvr) în mod dogmatic (1-4). dogmaticesc, -ească a [At: DOSOFTEI. V. S.. decembrie, 22776 / PI: -eşti / E: dogmatic + -icesc] 1-4 Dogmatic (1-4). dogmaticele av [At: ANTIM, ap. SFC I. 107 / E: dogmatic + -iceşte] 1-2 (înv) în mod dogmatic (9,11). dogmatician sm [At: IORDAN, L. R. A. 176 / P: -ci-an / Pl: -/e/z/, -iene] Specialist în dogmatică (5). dogmatism sn [At: NEGULICI. E. II. 16/19 / Pl: -e! E: fr dogmatisme] Mod de gândire rigid care operează cu teze acceptate necritic, socotite imuabile. dogmatist, -ă 57?î/'[At: I. GOLESCU. C. / Pl: -işti. ~e / E: fr dogmatiste] (Rar) Dogmatic (10). dogmatiza vi [At: DEX / Pzi: - zez / E: fr dogmatiser] (Rar) A expune pe un ton dogmatic, sentenţios. dogmatizare sf[At: DEX / Pl: -zări / E: dogmatiza] Expunere pe lin ton dogmatic (4). sentenţios. dogmă sf [At: ST. LEX. / V: (îvr) dogm sm/ Pl: -me / E: fr dogme, lat dogma] 1 învăţătură sau teză fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii şi nu admite obiecţii. 2 (Pex) Teză. doctrină politică, ştiinţifică etc. considerată imuabilă, acceptată necritic şi aplicată rigid. dogoară sfvz dogoare dogoare sf[At: ANON. CAR. /’ V: (înv) ~ră, dug~, ~gor sm / PI: -ori / E: dogori] 1 Căldură arzătoare produsă de soare, de foc sau de un obiect foarte fierbinte. 2 (Fig) Ardoare (1). 3 Senzaţie de căldură mare. dogodi vi [At: N. REV. R. XVIII, 85 / Pzi: -dese / E: srb dogoditise] (Olt) A se afla (20). dogor sm vz dogoare dogorăre sf vz dogorire dogorat, -ă a vz dogorit dogorâtor, ~oare a vz dogoritor dogoreală sf [At: (ante 1600) CUV. D. BĂTR. II, 150/1 /V: (înv) dug~ / Pl: -eli / E: dogori + -eală] 1-3 Dogoare (1-3). dogori [At: LB / V: -rî ! Pzi: -resc. 3 -goare / E: bg 4orop£, srb dogoreti] 1 vi (D. soare, foc sau orice obiect fierbinte) A răspândi o căldura puternică. 2 vt (Îvr) A pârgui. 3 vi (D. obraji, cap etc.) A deveni fierbinte sau roşu din cauza temperaturii, a frigului, a unei stări emotive. 4-5 vtrp (C. i. părţi ale corpului) A (se) expune la căldura focului sau a razelor soarelui pentru a (se) încălzi. 6 vt (îvr) A arde. 7-8 vtrp (Rar; complinit de ,.de sete“) A (se) usca. dogorime ^;/’[At: PASCU, S. 140 / Pl: -mi / E: dogoare + -ime] (Reg) Dogoare (1). dogorire sf [At: HELIADE, O. II. 345 / V: —rare / Pl: -iri / E: dogori] 1 Răspândire de căldură puternică. 2 (îvr) Pârguire. 3 Expunere la căldura focului sau a razelor soarelui. 4 (îvr) Ardere. 198 DOISPICILEA dogorit, ~ă [At: POGOR. HENR. 228 / V: -rât / Pl: ~i/7, / E: dogori] 1 <7 Care este încălzit puternic. 2 a (Pex) Pârlit. 3 a înfierbântat. 4 Reg) Arsură (3). 5 t/ (Rar; d. plante sau terenuri cultivate) Ars de soare. 6 a (Nob) Decolorat. dogoritor, -oare a [At: GRECEANU, î. 148/27 / V: -râtor / Pl: -oare / E: dogori + -mr] Care dogoreşte. dogori v vz dogori dohăt sn vz dohot dohod sn vz dohot dohorsn vz dohot dohorniţă sfvz dohotniţă dohot sn [At: (a. 1741) FURNICĂ, I. C. 14/V: (îrg) dih~, duh-, (reg) ~hod, -hor, ~hat, duhod, duhut, dihod / Pl: -uri / E: ucr 4exoTH] 1 (Trs, Mol. Buc) Lichid vâscos asemănător cu păcura, obţinut dintr-un amestec de răşini vegetale extrase din scoarţă sau lemn de pin. arin sau fag. 2 Ulei, întrebuinţat în trecut la ungerea osiilor la car şi căruţă, la protecţia cârligelor de pescuit marin sau tratarea unor boli de piele. 3 (Pex) Păcură. dohotar sm [At: DL / Pl: -i / E: dohot + -ar] (Trs, Mol, Buc) Bărbat care face sau vinde dohot (1-2). dohotărie1 sf [Ai: SCL, 1954. 27 / Pl: ~i/ / E: dohotar + -ie] (Reg) 1 Meseria dohotarului. 2 Comerţul dohotarului. dohotărie2 sf[At: SCL 1954, 27 / Pl: ~i/ / E: dohot + -arie] Groapă sau loc unde se obţine dohotul (1-2). dohotniţă sf [Ai: JIPESCU. O. 148 / V: (reg) ~horn~, dihon~, duhon~, duholn~ / Pl: -ţe l E: dohot + -niţei] (Reg) Vas (de lemn sau scoarţă de copac) în care se păstrează dohotul (1-2) Si: păcorniţă. dohtor sm vz doctor doi, două [At: PRAV. LUCACI, 23172 / V: (înv) doao, doauă (S şi: dom), dom, doo, doolea, doî, duor nc / S şi: (înv) cloci / Pl: (rar. 28-31) doiuri / E: ml *dui, duae] 1 nc Numărul care în numărătoare are locul între unu şi trei şi este indicat matematic prin cifrele 2 şi II. 2 a Indică un număr mic. neprecizat l-am spus două vorbe. 3 a (înv; îlav) In (sau din) două vorbe (sau cuvinte), ori în două vorbe şi-un cuvânt (pe scurt) Fără multă vorbă. 4 nc (îlav) La doi paşi Foarte aproape. 5 nc (îe) A vorbi (sau spune) cu două înţelesuri A se exprima echivoc. 6 nc (îae) A vorbi neclar. 7 nc (îe) Nu face (sau nu dai, pop, nu plăteşte) nici două parale (sau doi bani) Nu prezintă nici un interes. 8 nc (îae) Nu are nici o valoare. 9 nc (îlav) In (sau pe din) două în două părţi (egale). 10 nc (îlav) Nici una, nici două Neaşteptat. 11 ne (îal) Imediat. 12 ne (înv; îlav) In (sau pe din) două cu... Amestecat (în părţi egale) cu altceva. 13 nc (Fam; îlav) In doi timpi şi trei (sau două) mişcări Foarte repede. 14 nc (îal) Imediat. 15 nc (îlav) Una-două Foarte des. 16 nc (îal) întruna.17 nc (îlav) Din două una sau una din două Ori... ori... 18 nc (îlav; de obicei în construcţii negative) Cu una, cu două Cu uşurinţă. 19 nc (îe) Una şi cu una fac două E limpede. 20 nc (îlv) A nu vorbi (sau a nu zice) (nici) două A tăcea. 21 nc (Precedat de „vreok‘ şi urmat de ,.trei“) Indică un număr aproximativ A stat vreo doi, trei ani. 22 nc Numărul abstract corespunzător cifrei 2. 23 (Precedat de „vreo“ şi urmat de ,.ori“) Intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător Vine ele vreo elouei ori pe an. 24 nc (Precedat de pp „de“ şi urmat de „ori“. intră în componenţa numeralului multiplicativ corespunzător) îndoit S-a făcut de două ori mai mare. 25 nc (Precedat de „câte“. adesea cu valoare adjectivală) Intră în componenţa numeralului distribuitiv corespunzător S-au aşez.at doi câte doi. 26 no Al doilea. 27-28 nc (Cu elipsa substantivului determinat) Ora sau ziua. 29 sn Semn grafic ce reprezintă numărul doi (1). 30 sn Notă aflată între notele unu şi trei. 31 sn Carte de joc marcată cu doi (1). 32 sn Faţă a zarului marcată cu două puncte. doică sf [Ai: PO 183/4 / V: (înv) daică sf / Pl: -ci. (înv) -ce / E: bg 40HKR] 1 Femeie care alăptează (şi îngrijeşte) copilul altei femei Si: (ltî. iuz) nutrice. 2 (Reg) Termen de politeţe, folosit la ţară, cu care se adresează un tânăr unei femei (mai) în vârstă Si: ţaţă, lele. doici vt [At: HELIADE. 0.1.473 / Pzi: -cesc / E: doică] 1 (îrg) A alăpta un copil străin. 2 (îrg; pex) A hrăni cu lapte sugarii. 3 (îvp) A dădăci. 4 (îvp) A îngriji. doicie sf [Ai: VALIAN. V. / Pl: ~i/ / E: doică + -ie] (înv) Perioadă în care copilul este alăptat (şi îngrijit de doică). doicire sf [At: POLIZU / Pl: -ri / E: doici] (înv) 1 Alăptare a unui copil. 2 Hrănire cu lapte a sugarilor. 3 Dădăcire. 4 îngrijire. doicit1 sn [At: ANTROP. 268/4 / Pl: -uri / E: doici] (înv) 1-4 Doicire (1-4). doicit2, -ă a [At: DDRF/ Pl: -iţi, -e / E: doici] (Rar) Alăptat (şi crescut) de doică. doiculiţă sf [At: LEXIC REG. 35 / Pl: -ţe / E: doică + -uliţei] (Şhp) Doică. doie no vz doilea doile no vz doilea doilea, doua no [At: POI00/26 /V: (îvp) doile, (înv) doua (S şi: cloci), doaua (S şi: doao), (îvr) duoile, doualea (S şi: docil ea), (reg) doualea, doolea, doie IS şi: (înv) cloci / E: doi + -led] 1 (Cu valoare a sau s\ precedat de articolul „al“, „a“) Care se află între primul şi al treilea. 2 (La feminin, urmat de ,,parte“) Intră în componenţa numeralui fracţionar corespunzător, indicând jumătate dintr-un tot A doua parte din sumă. 3 (La feminin, urmat de ,,oară“) Intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător A venit a doua oară. 4 (D. veri; îla) De-al doilea Care sunt copiii verilor primari. 5 (îlav) A doua zi în ziua următoare. 6 (îlav) A doua oară Data următoare. 7 (îvp; îlav) De-al doilea A doua oară. 8 (îe) A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al - A considera ceva ca fiind de importanţă secundară. doime sf [At: HELIADE, PARALELISM, II, 57 / Pl: -mi / E: doi + -ime] 1 (înv) Grup de doi. 2 Jumătate dintr-un întreg. 3 (Muz) A doua parte dintr-o notă întreagă. 4 (Pex) Notă cu valoarea unei jumătăţi dintr-o notă întreagă. doimitale ppl vz dumneata doina v vz doini doinar sm [At: VOICULESCU. POEZII. I. 214 / Pl: -/ / E: doină + -ar] (Rar) Doinaş. doinaş sm, a [At: F (1875). 309 / Pl: -i i E: doină + -aş] 1-2 (Persoană) care cântă doine (1-2) Si: (rar) doinar. doină sf [At: ASACHI, P. 75/13 / V: (îvr) doli~, (reg) dai~ / Pl: -ne i E: net] 1 Poezie lirică specifică folclorului românesc, care exprimă un sentiment de dor, de jale. de dragoste, de revoltă etc., fiind însoţită de obicei de o melodie adecvată. 2 Specie muzicală a creaţiei folclorice româneşti, având caracteristicile doinei (1). doinărtţ, -eaţă a [At: LEXIC REG. 113 / Pl: -e / E: doini + -areţ] (Buc) Care cântă şi compune doine (1-2). doini vit [At: EMINESCU. O. I. 32 / V: -na / Pzi: -nesc / E: doină] 1-2 A cânta doine (1-2) (din gură. din fluier etc.). doinire 4/[At: LUNGIANU. GL. 212 / Pl: -ri / E: doini] 1 Cântare de doine (1-2). 2 (Ccr) Doină (1-2). doinişoară sf [At: MARIAN. î. 218 / Pl: -re / E: doină + -işoarei] 1-2 (Reg; şhp) Doiniţă (1-2). doinit1 sn [At: SĂM. I, 253 / Pl: (rar) -uri / E: doini] Doinire (1). doinit2, -« a [At: M 1974. nr. 7. 17 / Pl: -iţi, -e ! E: doini] 1 Care doineşte (1-2). 2 (D. cântece) Cântat în tonalitatea şi ritmul doinei (1-2). doinitor, -oare smf, a [At: COŞBUC. P. I. 316 / Pl: -oare / E: doini + -tor] 1-2 (Persoană) care cântă doine (1-2). doiniţă1 .v/'[At: EMINESCU. O. I. 2 / Pl: -ţe / E: doină + -iţei] (Hip) Doină (1). doiniţă2 sfvz doniţă doism sn [At: STAMATI, D. 62 / Pl: -e / E: doi + - ism] (îvr) Dualism. doispcelea no vz doisprezecelea doispcilea no vz doisprezecelea doispecile no vz doisprezecelea doispicilea no vz doisprezecelea 199 DOISPRĂZECE doisprăzece nc vz doisprezece doisprece nc vz doisprezece doisprecelea no vz doisprezecelea doispricilea no vz doisprezecelea doisprezece, douăsprezece [At: PRAV. LUCACI. 21773 / V: (rar) ~sprăz~, ~prece, (pfm) doişpe, (înv) douăs- (S şi: doâsprezece) douăsprezecea, nc, sm / S şi: (înv) doas~ / E: doi + spre + zece] 1-2 s, a (Număr) care în numărătoare are locul între unsprezece şi treisprezece. 3 no Al doisprezecelea (1-2). 4 nc (Precedat de pp „de“ şi urmat de ,,ori“) Intră în componenţa numeralului adverbial corespunzător De douăsprezece ori. 5 nc (Precedat de ,,câte“, adesea cu valoare adjectivală) Intră în componenţa numeralului distributiv corespunzător Câte doisprezece oameni. 6-7 no (Cu elipsa substantivului determinat) Ziua sau ora sau data. 8 sm Semn grafic reprezentând numărul doisprezece (1). 9 sm (Pex) Desen sau figură în forma semnului doisprezece (8). 10 Carte de joc marcată doisprezece (1) Si: valet, juvete. doisprezecelea, douăsprezecea no [At: LB / V: ~prece~, (reg) ~precil~, -cile, -pecile, ~picilea, douăspracea, douăsprecilea, -pcelea, ~pcilea, -işpelea, douăsprecilea no / P: doi-1E: doisprezece + -/Va] 1-2 s, a (Precedat de „al“, ,,a“) (Număr, obiect etc.) care se află între al unsprezecelea şi al treisprezecelea. 3 (îe) în ceasul al ~în ultimul moment. doist sm [At: STAMATI, D. 62 / Pl: -işti / E: doi + -ist] (îvr) Dualist. doişpe nc, sm vz doisprezece doişpelea nc vz doisprezecelea doiu s vz dolie1 doj sm vz doge dojană sf [At: CORESI. EV., ap. DR ms / V: (înv) ~jea~, doşia- sf I Pl: -jene / E: dojeni] 1 (înv) îndrumare. 2 Observaţie moralizatoare, făcută cuiva care a comis o greşeală (uşoară) Si: mustrare. ceartă, morală. 3 Exprimare a nemulţumirii printr-o dojană (2). 4 (Reg; îe) A sta de (sau la) ~ A sta de vorbă Si: (pfm) a sta la taifas, dojăni v vz dojeni dojămre sfvz dojenire dojănitor, ~oare a vz dojenitor dojăni v vz dojeni dojdoca v vz dezghioca dojeana v vz dojeni dojeni [At: PSALT. 248 / V: (înv) -jăni, doge~, doşe~, (reg) ~jăni, drojeni, -jeana / Pzi: -nesc / E: vsl 4<>#tefft] 1 vt (înv) A sfătui (într-o situaţie dificilă). 2 vr (îvr) A se corecta (1-2). 3 vt (îrg) A preveni. 4 vt A mustra. 5-7 vtrp, vrr A(-şi) face imputări. 8 vi (îvr) A ameninţa. 9 vt (îvr) A pedepsi. 10 (Reg) A descânta (1). 11 vi (Reg) A discuta. 12 vt (înv; fam) A spăla pe cap. 13 vt (înv; fam) A săpuni. dojenic, ~ă a [At: VALIAN, V. / Pl: -ici, -ice / E: dojană + - ic] (îvr) Dojenitor (7). dojenicios, ~oasă a [At: ANTIM. O. 179 / Pl: -oşi, -oase l E: dojeni + -icios] (îvr) Dojenitor (1). dojenire ş/’[At: BIBLIA (1688), 365 Vl 1 / V: (înv) ~jăn~, doşe~ / Pl: -ri l E: dojeni] 1 (înv) Sfătuire. 2 Prevenire. 3 Mustrare. dojenit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: dojeni] 1-3 Dojenire (1-3). dojenit2, ~ă a [At: DDRF / Pl: -iţi, -e / E: dojeni] Mustrat. dojenitor, ~oare [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~jăn~,~riu / Pl: -i, -oare / E: dojeni + -tor] 1-2 smf, a (înv) (Persoană) care dojeneşte (1) Si: îndrumător, povăţuitor, (îvr) dojenicios. 3 a (îrg) Care previne. 4 a Care are caracter coercitiv. 5-6 a, av (Care are caracter) moral iza tor.7-8 a, av Mustrător Si: (îvr) dojenic. dojenitoriu, -ie a vz dojenitor dojie sm vz doge doi1 sn [At: HELIADE. O. I. 385 / Pl: -uri / E: îrdoh lat dolus] 1 (înv) înşelăciune. 2 (Jur) Acţiune făcută cu rea-credinţă, cu viclenie, pentru a determina pe cineva să încheie un contract nefavorabil sau să admită o clauză defavorabilă într-un contract. 3 (Pex) Fraudă. doPsn [At: ALR IT/I h 174 / Pl: -uri / E: doliu] (Olt) Doliu. doP sm [At: DN3 / Pl: ~i / E: eg doll] Câine sălbatic asiatic, asemănător cu lupul. dola vi [At: LM / Pzi: -lez / E: lat dolare] (înv) A lucra cu dolabra Si: a rinele Iui. dolahră sf [At: LM / Pl: -re / E: lat dolabra] (înv) Rindea. dolabrar sm [At: LM / Pl: -i / E: lat dolabrarius] ( înv) Fabricant de dolabre. dolabrat, -ă a [At: LM / Pl: -aţi, -e / E: dolabră + -at] ( înv) Care seamănă cu o dolabră. dolamă sfvz dulatnă dolantin sn vz dolantină dolantină sf [At: LTR2 /V: -im sn / Pl: -ne / E: fr dolantine] Medicament analgezic de sinteză, de tipul morfinei. dolar sm [At: CR (1829), 1462/27 / V: (înv) -d (Pl: -rzi) / Pl: ~i / E: eg dollar, fr dollar] 1 Unitate monetară a Statelor Unite ale Americii, definită cu un conţinut de 0*888671 gr. de aur fin. 2 (Urmat de determinări indicând ţara) Unitate monetară într-o serie de ţări. dolard sm vz dolar dolariza vr [At: DR ms / Pzi: -zez / E: dolar + -iz.a] (Rar. d. state) A practica o politică economică ce utilizează ca monedă principală dolarul (1). dolarizare sf [At: CONTEMP., S. II, 1948. nr. 104. 3/2 / Pl: -zări / E: dolariza] (Rar) Practicare a unei politici economice care utilizează ca monedă principală dolarul (1). dolarizat, ~ă a [At: CONTEMP.. S. II. 1948. nr. 105. 3/6 / Pl: -aţi, -e IE: dolariza] (Rar) 1 Influenţat de dolar (1). 2 Aservit politicii economice americane. dolă sf [At SEVASTOS, N. 326 / Pl: -le / E: net] (îrg. pbl) Dulamă. dolări vi [At: LEXIC REG. 18 / Pzi: -resc / E: net] (Reg) A face gălăgie. dolăsa vir [At: HODOŞ. C. 86 / Pzi: ţ / E: do- + lăsa] (Ban) 1-2 A (se) opri. dolby sn [At: DEX-S / E: eg Dolby (system)] ( Şîs Sistem - ) Sistem electronic conceput pentru reducerea zgomotului de fond la înregistrările sonore de mare fidelitate. dolbură sf [At: LEXIC REG. 29 / Pl: -re, -ri / E: net] (Olt) 1 Scorbură. 2 Lemn găunos (netăiat). dolburos, -oasă a [At: LEXIC REG. 29 / Pl: -oşi, -oase / E: dolbură + -os] (Reg; d. lemn) Găunos. doică sf [At: CIHAC, II. 104 / Pl: -Ici / E: net] (Mol. Ban. Olt) Căţea ciobănească de pază sau de vânătoare. dolce av [At: COSTINESCU / E: it dolce] 1 (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) în manieră delicată, lină. 2 (îs) -farniente Stare de leneveală plăcută. dolcissimo av [At: DER / E: it dolcissimo] (Indică modul de executare a unei piese muzicale) Cu multă duioşie. doldoş av, a [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Doldora. doldoaşă [At: PLOPŞOR. V. O. 8 / Pl: / E: net] (Olt) 1 sfp Mulţime de obiecte înghesuite până la refuz într-o traistă sau într-un buzunar. 2 i;/‘(Pex) Boccea (6). 3 sfp Ţâţe mari (pline cu lapte). 4 sfp Scutece. 5 sfp Testicule. doldoliu, -ie a vz durduliu doldora1 ain, av [At: ISPIRESCU. ap. TDRG / V: dol~, ~dura l E: tc doldur] 1-2 (De obicei urmat de determinări introduse prin pp ,,de“) Umplut peste măsură Si: umflat, înţesat, ticsit. (înv) bucsit. doldora2 vt [At: JIPESCU. O. 29 / V: -ri / Pzi: -resc / E: doldora1] (îrg) A umple peste măsură. doldoră sfvz dârdoră doldori v vz doldora doldura ain vz doldora doleanţă >s/[At: NEGULICI / P: -le-an- / Pl: -ţe / E: fr doleance] 1 Ceea ce constituie aspiraţia cuiva. 2 (Ccr) Cerere (20-21) (expusă oral sau în scris). 200 DOLOGAN dolent, ~ă ain, av [At: HELIADE, O. I. 390 / V: (înv) ~e / Pl: -nţi, -e i E: fr dolent, lat dolens] (Liv) 1-2 Plângăreţ. 3-4 întristat. dolente ain vz dolent dolent sn [At: COBÎLCESCU. G. 34/25 / Pl: / E: fr rfo/erzte, ger Dolerit] Rocă eruptivă bazaltică. cristalizată, caracterizată de o structură ofitică. doleţ sn [At: COMAN. GL. / PI: -uri / E: net] (Reg) Ţol de lână pentru acoperit. dolf sm [At: CANTEMIR, I. I. I. 206 / V: dulf (prin confuzie) duh, dop / PI: -/' / E: vsl AOAiufMH’h Cf dolofan] (Zlg; îvp; complinit prin „de mare“) Delfin (1). dolfan a vz dolofan dolfă sf [Ai: JIPESCU. O. 51 / V: (reg) doal- / Pl: ~fe / E: net] (Olt. Mun, Mol) Căţea ciobănească (de pază). dolgozi vii [At: GRAUR. E. 89 / Pzi: -zesc / E: mg dolgozni cf mg dolog „lucru“] (Reg) 1-2 A lucra intens. doh v vz dolii doliâre sf vz doliere dblic sm [At: DN3 / Pl: -ici / E: fr dolic] (Rar) Fasole japoneză. dohcă sf [At: DLR ms / Pl: -Ici / E: dolie2 + -ică] (îrg) Cântec pe care-1 cântă lăutarii când adună bacşişul de la oaspeţi. dolico- vz doliho-dolicocefal, ~a a vz dolihocefal dolicocefahe sfvz dolihocefalie dolicopod sn vz dolihopod dolie1 sf [At: (a. 1829) IORGA. S.D. XIV, XXXV / V: doiu s / Pl: -ii / E: vsl 40/tie] (Mai ales Mol) 1 Parte a albiei unui râu. cu înclinaţie mică şi curgere lină, unde apa este adâncă. 2 Loc adăpostit de vânt. 3 Bulboană. 4 (Reg) Loc unde apa iese de pe jilipul morii, dând impresia că fierbe. 5 (La casele ţărăneşti) Loc de pe acoperiş unde se unesc două planuri. 6 Şanţ de scurgere a apei în apropierea streaşinilor la clădirile care au acoperişul puţin înclinat. 7 Tabla care căptuşeşte dolia (6). 8 (Reg) Partea cea mai înaltă a acoperişului unei case. dolie2 sf [Ai: H XII. 40 / Pl: ~i/ / E: net] (Mol) Bacşiş dat lăutarilor la nuntă. doliere sf [At: CIUPALĂ. T., ap. DLR ms / V: -iare / PI: -ri / E: dolia] (Reg) încetinire a mersului unei plute Cf dolii. doliho- [At: DN3 / V: ~ico- / E: fr dolicho-] Element prim de compunere cu sensul: 1 Alungit. 2 Lung. dolihocefal, ~a [At: TDRG / V: -ico-1 E: fr dolichocephale] 1-2 smf a (Persoană) care are craniul alungit anteroposterior. 3-4 sm, a (Craniu) alungit anteroposterior. dolihocefalie sf[At: DN2 / V: ~ico~ / Pl: ~i/ / E: fr dolicocephalie] 1 Malformaţie dată de alungirea anteroposterioară a craniului. 2 Stare a celui care suferă de dolihocefalie (1). dolihocolon sn [At: DN2 / Pl: ~Ioane / E: fr dolichocolon] (Med) Alungire anormală a colonului. dolihopod sn [At: DN3 / V: ~ico~ / Pl: -e / E: fr dolichopode] (Zlg) Lăcustă subţire, decolorată, cu apendicele alungit, care trăieşte în peşterile din regiunile mediteraneene. dolii V [At: DDRF / V: ~li / P: ~ li-i / Pzi: -liesc / E: dolie1] (Mol) A încetini mersul unei plute. îndreptând-o către mal, unde curentul e mai slab. dolină1 sf [At: CONV. LIT. LIV. 363 / Pl: ~ne / E: srb dolina cf fr doline] 1 Formă de relief depresionar. cu aspect de farfurie sau de pâlnie, de natură carstică. 2 (Reg) Loc întins, drept. 3 (Reg) Jgheab. 4 (Ban) Luncă verde. dolină2 sf vz doină dolioară sf [Ai: H XI. 308 / Pl: ~re / E: dolie1 + -oară] 1-2 (Şhp) Dolie1 (mică). doliu sn [At: NEGRUZZI, S. III. 183 / P: do-liu i Pl: -ri / E: lat dolium cf fr deuil] 1 Durere profundă cauzată de moartea cuiva apropiat sau de o mare nenorocire colectivă. 2 Atitudine îndurerată a celui căruia i-a murit cineva. 3 (Pex) Jale. 4 (îs) Zi de - Zi care aminteşte un eveniment dureros. 4 (îs) An de - Perioadă în care se poartă doliu (6) şi nu se poate contracta o nouă căsătorie. 5 (îs) ~ naţional Perioadă în care se comemorează moartea unei personalităţi sau un dezastru colectiv. 6 Semn exterior (îmbrăcăminte sau bandă neagră) care se pune la înmormântare şi prin care se exprimă doliul (1). 7 Perioadă în care se poartă doliu (6). 8 (D. haine, culori etc.; îla) De - Care se foloseşte pentru a exprima durerea la sau după moartea unei rude. 9-10 (îljv) In - în negru Si: cernit. 11 (îs) Scrisoare (sau plic) de (sau cu) - Scrisoare de condoleanţe (în plic cu chenar negru). dolium sn [At: DN3 / P: -li-um/ Pl: -uri / E: lat dolium] (Ant) Vas mare de lut cât un butoi, folosit de greci şi de romani pentru păstrarea lichidelor sau a grâului. dolivan s [At: ŞEZ. XV. 26 / Pl: ? / E: net] (Reg; ned) Plantă care creşte în zonele muntoase, prin poiene şi fâneţe. doljean, ~ă [At: DEX-S / Pl: -eni, -cne / E: Dolj + -ean] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populaţia de bază a judeţului Dolj sau este originară de acolo. 3 smp Locuitorii judeţului Dolj. 4-5 ă Care aparţine judeţului Dolj sau doljenilor (3). 6-7 a Referitor la Dolj sau doljeni. 8 a Care provine din Dolj. doljeancă ş/‘[At: DEX-S / Pl: -ence / E: doljean + -că] Doljeană (1). dolly sn [At: MDENC / E: eg, fr dolly] Macara de construcţie specială, de pe care se obţin cadre panoramice pe platourile de filmare. dolmaci sm [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~ / E: net] (Reg; iuz) Tălmaci. dolman1 sn [At: COSTINESCU / V: (înv) dolom~, ~ă, dolomană sf/ Pl: -e / E: fr dolman, ger Dolman cf dukimăi] 1 Haină scurtă, cu brandenburguri şi blană pe margini, purtată de husari pe umăr, prinsă cu o baieră şi lăsând mânecile să atârne. 2 Haină bărbătească de postav sau din piele (căptuşită cu blană). dolman2 sn vz dolmen dolmană sfvz dolman1 dolmă sf [At: CHEST. IV 40/62 / Pl: -me / E: net] (Reg) 1 Şanţ pentru scurgerea apei făcut prin holdă. 2 Consolidare a malului unui râu. dolmen sn [At: ODOBESCU, S. II, 254 / V: (înv) -marc / Pl: -«?, (rar) -i sm / E: fr dolmen] Monument megalitic funerar format dintr-o lespede mare aşezată orizontal pe stâlpi de piatră, care se găseşte în unele părţi ale Europei şi Africii. doiniţă ş/'[At: ANTIPA, P. 150 / Pl: -ţe l E: net] (Olt) Frânghie cu pl limbi ce formează marginea de jos a unui voloc de pescuit. doloagă sf[At: VICIU. GL. / Pl: -ge / E: net] (Trs) Scândură. doloamă sf[At: TEAHA, C. N. 221 / Pl: -me / E: ns cf dulamă] (Trs) Aşternut de pus sub şaua calului. doloare sfvz durere dolobandură sf [Ai: PAŞCA. GL. / V: ~bân~ / Pl: -re / E: net] (Reg) Femeie de moravuri uşoare. dolobandură sf vz dolobandură dolofan, [At: (a. 1481) MIHĂILĂ. D. 96 / V: (înv) ~lfan, dulf~, (reg) to~, doroftei sm / Pl: -i, -e / E: net] 1 a (D. copii sau pui de animale; pex, d. părţi ale corpului lor; şhp) Durduliu. 2 smf Copil durduliu. 3 smf Pui de animal durduliu. 4 a (D. obiecte) Care are dimensiuni peste cele normale. 5 a (îvp; d. copii şi animale) Care a trecut de prima vârstă a copilăriei. 6 sm (înv; Trs; îf dolfan) Om bogat, fruntaş în satul lui. dolofancă af [At: UDRESCU. GL. / Pl: -ce / E: dolofan + -că] (Mun, d. femei) Puternică şi cu forme pline. dolofanei am [At: RĂDULESCU-CODIN. î. 293 / Pl: -ei / E: dolofan + -el] 1-4 (Hip) Dolofan (1-4). dolofăni vtr [At: MAT. FOLK. 180 / Pl: -nesc / E: dolofan] 1-2 A (se) face dolofan (1, 4). dolofete sm [At: PAŞCA, GL. / Pl: -feţi / E: dolofan css] (Olt) Copil gras. doloftan sm [At: HIX. 224 / Pl: -i / E: tolof+ - t(an)] (Reg) Căţelandru. dolog sm [At: ŞINCAI, HR. 1.61 / Pl: -ogi / E: ns cf dârlog] (îvr) Dârlog. dologan sm [At: PĂCALĂ. M. R. 139 / Pl: -i / E: ns cf gologan] (Reg) Nasture de os mare şi rotund. DOLOGAT dologat sm [At: ALR II 172 / PI: -aţi / E: net] (Reg) Munte cu pantă lină. dologi [At: VICIU. GL. / V: (reg) -oşi. -oji / Pzi: -gesc / E: ns cf mg dolog ,,lucru“] 1-2 vrt (Ban. Trs; d. obiecte) A (se) uza. 3-4 (Pex) A (se) netezi. 5-6 vtr (Mun, Olt, Trs; d. fiinţe supuse la eforturi) A (se) epuiza. 7 vr (Ban, Olt) A se deprinde cu o anumită activitate. doloj sm [At: A I, 34 / Pl:~/ / E: net] (Trs) Urechea biciului. doloji v vz dologi doloman sn vz dolman doi o mană sf vz dolman dolomie sf[At: MARIN, PR. II, 126/4 / Pl: ~i/ / E: gerDolomien] (Rar) Dolomită (2). dolomit sn vz dolomită dolomită sf[At: ALEXI, W. / V: ~mit sn / Pl: -te / E: fr dolomite] 1 Mineral format din carbonat de calciu şi carbonat de magneziu cristalizat în sistemul romboedric. 2 Rocă cu aspect grăunţos formată din dolomită (1). dolomitic, a [At: CADE / Pl: -ici, ~ice / E: fr dolomitique] (D. terenuri, roci etc.) 1 Care conţine dolomită (1). 2 Care are aspectul dolomitei (1). dolomitizare sf [At LTR2 / Pl: -zări / E: dolomit, după fr dolomitisalion] Fenomen natural de îmbogăţire în magneziu a rocilor calcaroase. care se transformă în roci dolomitice. dolon sn [At: MDENC / Pl: -i / E: ngr SâXouv] (Rar) Velă mică, pătrată, folosită în antichitate la navele de transport feniciene. dolopeţi smp [At: CHEST. V, 54/32 / E: net] (Reg) Butuci de brad pe care stau ciobanii când mulg oile. dolor sm [At: D. MED. / E: lat dolor] (Med) Durere. dolon vi [At: CONV. LIT. XX. 1009 / Pzi: -resc / E: dolor] (îrg) A zăcea şi a avea dureri mari. doloric, ~ă a [At: DN'1 / Pl: -ici, -ice / E: fr dolorique] (Med, îs) Senzaţii -e Senzaţii dureroase. dolorit sn [At: GR. S. VI, 86 / Pl: -uri / E: dolori] (îrg) Durere. doloroso av [At: TIM. POPOVICI, D. M. / E: it doloroso] (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Cu durere. dolos, ~oasă a [At: SCRIBAN, D. / Pl: -oşi, -oase / E: lat dolosus] (Jur. rar) Fraudulos. dolosiv, a [At: MDENC / V: ~oziv / Pl: -i, -e / E: fr dolosif] (Jur; d. contracte) 1 Făcut prin înşelăciune. 2 (îs) Mijloace -e Mijloace folosite pentru provocarea erorii în cazul dolului1 (2). doloşi1 v vz dologi doloşi2 vt [At: FURNICĂ, ap. DLR ms / V: dorl~ / Pzi: -losesc / E: net] (înv) 1 (Pbl) A trece cu vederea. 2 (îf dorloşi) A dosi (1). doloziv, -ă a vz dolosiv dom sn [At: EMINESCU, P. 86 / V: (înv) -ă2 sf / Pl: -uri, (rar) -e / E: fr dome] 1 Catedrală impunătoare în unele oraşe occidentale. 2 (Pex) Clădire monumentală. 3 Cupolă semisferică a unei clădiri monumentale. 4 Recipient de oţel montat la partea superioară a unui cazan de aburi. 5 Structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică. domaţium sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: ger Domatium] 1-2 (Bot) Organ vegetal sau cavitate a unui organ în care trăiesc viermi sau insecte. domă1 j/[At: JIPESCU. O. 160 / E: bg 4yM3. ,,vorba“] (îvp) 1 Vorbire domoală la o învoială. 2 (îe) A sta de ~ A sta la taifas. 3 (îcs) Doma-doma Sugerează o conversaţie (în şoaptă) între două sau mai multe persoane. domă2 sf vz dom domăcin sm [At: ARH. FOLK. VI 380 / Pl: -i / E: srb domacin] (Reg) Stăpânul casei. domăi [At: BIBLIA (1688). ap. TDRG / V: ~/woi, (înv) dum~, ~ăni / Pzi: -esc, dornăi / E: ns cf srb dumati] (îvp) 1-2 vi, vrr A şuşoti (pe întuneric), punând la cale ceva. 3 vrr A se sfătui. 4 vi A spune ceva în taină. 5 vt A convinge pe cineva. domăni v vz domăi dombaz sn [At: VĂCĂRESCUL. IST. 302 / V: turn- / Pl: -uri / E: tc dombaz] (Trm; iuz) Ponton. dombră sfvz domră domeavostră ppl vz dumneavoastră domen sn vz domeniu domenă sf vz domeniu domenial, ~ă a [At: DA ms / V: (rar) ~/m«~ / Pl: -i, -e / E: domeniu + -al] 1 Care aparţine unui domeniu (1). 2 Referitor la un domeniu (1). domeniu sn [At: ŞINCAI. HR. III 18/31 / V: (înv) ~m9 ~miniu, condommiu, domen,-nă sf! PI: ~i/ / E: fr domaine] 1 Proprietate funciară feudala întinsă, care stat la baza societăţii medievale în Europa Apuseană. 2 (înv; îs) Ministerul de -ii sau Domenii Ministerul care avea în grijă administrarea şi exploatarea averilor funciare ale statului şi ale particularilor. 3 (îs) -1 public Totalitatea bunurilor întreţinute de stat şi de care se foloseşte publicul (drumuri, poduri etc.). 4 (D. opere, invenţii; îe) A cădea în ~1 public A deveni bunul tuturor, putând fi comercializat de oricine. 5 Cuprinsul unei ştiinţe, al unei arte. 6 Sferă de activitate. 7 (Mat) Mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă. în spaţiu, caracterizată prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime şi prin faptul că orice pereche de puncte din mulţime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulţime. 8 (Fiz) Interval de valori ale unei mărimi. domenium sn vz domeniu domeri v vz dumeri domerire sfvz dumerire domerit, -ă a vz dumirit domesnic, ~ă a vz dumesnic domesnici v vz dumesnici domesnic'ie sfvz dumesnicie domesnicire sf vz dumesnicire domesnicit, -ă a vz dumesnicit domestec, ~ă a vz domestic domestic, ~ă [At: PRAV. 61 / V: -tec, (înv) ~stnic, dumestec, dumes~, (îvr) domne-, dumne~ / Pl: -i, -e / E: fr domestique, lat domestius] 1 a (D. animale) Care trăieşte pe lângă casă. fiind folosit în anumite scopuri. 2 sm (rar)/’(înv) Om civilizat. 3 a Care este specific vieţii gospodăreşti. 4 a (Pex) Intim. 5 a (Pex) Privat. 6 a (D. pământ) Cultivat. 7 a (Reg; d. fân) Care creşte pe lângă casă. 8 a (Reg; d. fân) De bună calitate. 9 (înv) Obişnuit. 10 sm (Frr) Servitor. domestici [At: MARIAN, O. II. 397 /V: (înv) dum~, -stnici / Pzi: -cesc / E: domestic] 1-2 vtrp (C. i. animale) A îmblânzi. 3-4 vtrp (C. i. pământ) A cultiva (1-3). 5-6 vtr (Fig) A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. domesticire sf[At: DLR ms / Pl: -ri / E: domestici] 1 îmblânzire. 2 Cultivare (1). 3 (Fig) Transformare a cuiva, care devine mai potolit, mai sociabil. domesticit1 sn [At: MDA ms/ Pl: (rar) -uri / E: domestici] 1-3 Domesticire (1-3). domesticit2, ~ă a [At: CAMIL PETRESCU, î. II. 70 / Pl: -iţi, -e / E: domestici] 1 (D. animale) îmblânzit. 2 (D. terenuri) Cultivat (1-3). 3 (Fig) Care a devenit mai potolit, mai sociabil. domesticitate sf [At: MACEDONSKI. O. III. 51 / E: ir domesticite] (Rar) 1 Condiţia de animal domestic. 2 Animalele domestice dintr-o gospodărie. domestnic, -ă a vz domestic domestnici v vz domestici domevoastră ppl vz dumneavoastră domia-sa ppl vz dumneasa domiavoastră ppl vz dumneavoastră dornicii sn vz domiciliu domicilia vi [At: DA ms / Pzi: -liez / E: fr domicilier] A locui. domiciliar, [At: COD. PEN. R. P. R. 540 / P: -li-ar / E: fr domiciliaire] 1 Referitor la domiciliu (1-2). 2 Făcut la domiciliu (1-2). DOMNI domiciliat, ~ă a [At: DLR ms / Pl: -aîi, -e I E: domicilia] Stabilit cu locuinţa (într-un anumit loc). domiciliare sf [At: DEX / P: ~li-e-! Pl: -ri / E: domicilia] Locuire. domiciliu sn [At: CARAGIALE, T. II 9 / V: (rar) -cil, (îvr) ~mifil / Pl: -hi / E: lat domicilium] 1 Casă sau loc unde cineva locuieşte permanent. 2 (Jur) Loc unde cineva, avându-şi locuinţa principală, este ţinut în evidenţă de autorităţi şi îşi exercită drepturile cetăţeneşti. domilor sale ppl vz dumneasa domin sn vz domino domina [At: GHICA, S. 152 / Pzi: domin. (rar) ~nez / E: fr dominer, lat dominări] 1 vt (D. oameni, idei. concepţii etc.) A ţine pe cineva sau ceva sub influenţa sau stăpânirea sa. 2 vr A reuşi să nu-şi dea pe faţă sentimentele, gândurile Si: a se reţine, a se stăpâni. 3-4 vti A întrece (cu mult) prin înălţime lucrurile sau fiinţele înconjurătoare. 5-6 vti A se impune prin număr, intensitate sau putere. 7 vt A se dovedi net superior adversarului (într-o întrecere sportivă). dominant, -ă [At: BUL. COM. IST. V 61 / Pl: ~anţi, -e / E: fr dominant] 1 ă Care domină (1-7). 2 a (D. însuşiri, factori, trăsături) Predominant. 3 a (D. însuşiri, factori, trăsături) Specific. 4 sf Trăsătură caracteristică principală a unei lucrări, a unui proces etc. 5 sf(Muz) Treapta a cincea a modurilor major şi minor. 6 5/Acord compus pe dominantă (5). dominanţă sf[At: DEX / Pl: -ţe / E: fr dominance] 1 Preponderenţă. 2 (Rar) Specificitate. dominare ş/’[At: C. PETRESCU, î. I. 11 / Pl: -naii / E: domina] 1 Ţinere sub influenţă sau sub stăpânire. 2 Ascundere a sentimentelor Cf domină (2). 3 întrecere a lucrurilor şi a fiinţelor înconjurătoare prin înălţime. 4 Impunere prin număr, intensitate sau putere. 5 Impunere în faţa adversarului (într-o întrecere sportivă). dominat, ~ă ă [At: MACEDONSKI. 0.1.15 / Pl: -aţi, -e / E: domina] 1 Stăpânit. 2 întrecut. 3 Copleşit. dominaţie sf [At: MAIORESCU. CR. III 99 / V: (înv) -ţiune / Pl: ~i/ / E: lat dominatio, -onis. fr domination] 1-5 Dominare (1-5). dominaţiune sfvz dominaţie dominator, -oare smf, ă [At: ODOBESCU. S. III. 69 / Pl: -i, -oare / E: fr dominateur] 1-2 (Persoană) care domină (1-4). dominial, -ă a vz domeniul dominical, ~ă ă [At: DLR ms / Pl: -i, -e / E: fr dominicaT] (înv) Duminical. dominican1, ~ă [At: ARHIVA. R. II 120 / Pl: -i, -e / E: fr dominicain] 1 sm/'Călugăr sau călugăriţă din ordinul catolic întemeiat de Sf. Dominic în Franţa la începutul sec. XII. 2 Care aparţine dominicanilor1 (1). 3 Referitor la dominicani1 (1). dominican2, -ă [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr dominicain] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populaţia Republicii Dominicane sau este originară de acolo. 3 smp Populaţia Republici Dominicane. 4-5 a Care aparţine dominicanilor2 (1-2) sau Republicii Dominicane. 6-7 a Referitor la dominicani2 (1-2) sau la Republica Dominicană. dominion sn [At: DLR ms / P: -ni-on / Pl: -oane / E: eg dominion] Nume vechi dat statelor din afara insulelor britanice care făceau parte din Imperiul Britanic, având statut de suveranitate şi egalitate în drepturi cu metropola. dominiu sn vz domeniu domino sn [At: ALECSANDRI. T. 299 / V: (înv) domin (Pl: -fie) / Pl: - uri / E: fr domino] 1 îmbrăcăminte lungă de bal mascat în formă de mantie cu glugă. 2 Persoană care poartă la bal un domino (1). 3 Joc de societate care se joacă cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu puncte (de la zero la şase) şi pe care jucătorii le combină după anumite reguli. 4 (Rar) Piesă de domino (3). dominium sn vz domeniu domirl v vz dumeri domirire sfvz dumerire domirit. ~ă a vt, dumerit domiritură sf[At: CORESI. EV. 465/15 / Pl: -ri / E: domiri + ~(t)ură] (înv) 1 Nesiguranţă. 2 Nelămurire. 3 Zăpăceală. domitale ppl vz dumneata domiţil sn vz domiciliu domn sm [At: COD. VOR. 39/4 / P şi: (pfm) dom’, don’ i Pl: -i / E: ml dom(i)nus] 1 Persoană care are autoritate asupra altora Si: stăpân. 2 Persoană care guvernează un oraş, o provincie.o ţară Si: stăpânilor. (înv) biruitor (3), (îvr) despuitor (1), oblăduitor, ocânnuitor, voievod, vodă, principe, prinţ, domnitor. 3 (înv; îe) Schimbarea -ilor, bucuria nebunilor Exprimă bucuria poporului la fiecare nouă domnie, care provenea din speranţa că traiul va fi mai bun. 4 (Pop; îs) - de rouă Personaj fantastic din basme şi legende. 5 (Fig; pex) Persoană mândră, cu pretenţii mari. 6 (îf) Domnul Dumnezeu. 7 (îf) Domnul Isus Cristos. 8 (La vocativ) Invocaţie impersonală care exprimă mirare, amărăciune etc. Doamne, ce greu a fost! 9 (Pfm; îe) Vezi - sau. înv, au - Vorba vine. 10 (Pfm; îe) A da (sau a lăsa) pe cineva în plata -ului A-1 lăsa să facă ce vrea. 11 (înv) Boier (1-2). 12 (înv) înalt funcţionar. 13 (înv; Trs; îs) ~ de steag Comandant de batalion. 14 (îvr; Mar; îs) -ii pământului Ofiţeri. 15 (îvp) Orăşean. 16 Termen politicos de adresare pentru un bărbat. 17 Bărbat (1-2). 18 Soţ. 19 învăţător. 20 Profesor. domnarit sms vz domnărit domnariu sm [At: BUD, P. P. 15 / Pl: -ii / E: domn + -arin] (înv) 1 Domnitor. 2 Boier (1-2). domnâreţ [At: CAMILAR, ap. DLR ms / Pl: -i / E: domn + -ăreţ] 1 sms Boierime (1-2). 2 am (Reg) Boieros (1-4). domnărie sf[At: COMAN. GL. / Pl: -i/ / E: domn + -ăirie] (Reg) 1 Boierime (1-2). 2 Orăşenie. domnărit sms [At: HERZ. - GHER., M. II 387 / V: (reg) -«ar- sms / E: domn + -ărit] (înv) Mulţime de domni (1-2). domneai sale ppl vz dumneasa domneata sfs [At: DR. XI. 94 / E: domn + -eata] (Reg) Mulţime de domni (1-2). domneavostrâ ppr vz dumneavoastră domnel sm [At: TEODORESCU. P. P. 79 / Pl: -ei / E: domn + -el] (Pop; hip) Domn. domnelnică [At: (a. 1676) URICARIUL II. 195 / Pl: -ce l E: domn + -elnică] (îvr) Biserică (1). domnelor voastre ppl vz dumneavoastră domneloriu voastre ppl vz dumneavoastră domnesc, -ească [At: CORESI, EV. 105/29 / Pl: -eşti / E: domn + -esc] 1 ă Care aparţine domnului (1-2). 2 ă Referitor la domn (1-2). 3 ă Care este emis de domn (1-2). 4 a Care aparţine ciuţii domnului. 5 a Bogat. 6 ă Elegant. 7 sf (îrg) Stăpânire a unui domn (1-2). 8 a Care ţine de Dumnezeu. 9 a (înv; îs) Rugăciune -ească Rugăciunea „Tatăl nostru“. 10 a (înv; îs) Ţărani -eşti Ţărani liberi. 11a (înv; îlv) A se duce cu sare '-ească A se mândri. 12 a (îs) Mere -eşti Varietate de mere mari, de culoare gălbuie- portocalie dungată cu roşu. 13 a (îs) Măr ~Soi de măr care produce mere domneşti (12). 14 ă (îvp; îs) Carte -ească Hrisov de înmormântare. 15 a Bărbătesc. domnestic, ~a a vz domestic domneşte av [At: CORESI. EV. 349/24 / E: domn + -este] 1 Ca un domn. 2 (Pex) Foarte bine. 3 (îvp) Dumnezeieşte. 4 (îvp; îlav) Pe - în vorbirea de Ia oraş. domnet sms [At: DLR ms / E: domn + -et] (Trs) Mulţime de domni. domneta ppl vz dumneata domnetale ppl vz dumneata domneţ, ~eaţă a [At: T. PAPAHAGI, M., ap. DLR ms / Pl: -i, -e / E: domn + -eţ] (înv) Boieros. domnevostră ppl vz dumneavoastră domnezeu sm vz dumnezeu domni [At: BIBLIA (1688). 7/26 / Pzi: -nesc / E: domn] 1-2 vit A conduce un principat, o ţară. o împărăţie. 3-4 vri A (se) face domn. 5 vr A se purta ca un domn. 6 vi (Fig) A duce o viaţă fără obligaţii şi lipsuri. 203 DOMNIA LUI 7 vr (îvp) A îmbrăca haine de oraşean. 8 vt (Construit cu pp „pre“. „spre**, „în**. „peste** sau. înv, cu dativul) A stăpâni. 9 vt A poseda. 10 vt (a) (Fig; d. clădiri. înălţimi; construit cu pp „pe“, „peste**) A domina. 11 vi (D. fenomene sau stări sufleteşti, fizice etc.) A dăinui. domnia lui ppl vz dumnealui domnia sa ppl vz dumneasa domnia-tă ppl vz dumneata domnia-voastră ppl vz dumneavoastră domniilor voastre ppl vz dumneavoastră domnilor voastre ppl vz dumneavoastră domnie sm [At: RĂDULESCU-CODIN, î. 45 / Pl: ~ici / E: domn + -ic] (Rar; hip) Domn (2). domnica sfa [At: VARONE, D. 50 / Pl: -ici / E: duminica] (Buc) 1 Numele unei hore. 2 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. domnică sf[At: DELAVRANCEA. S. 84 / Pl: -ici / E: doamnă + -ied] (îvr) Prinţesă. domnicel a [At: ŞEZ. V 42 / Pl: -e / E: domn + -icel] (îs) Mere -e Mere cu coaja albă şi gust dulce. domnie sf [At: PSALT. HUR., cf PSALT. 34/20 / Pl: ~i/ / E: domn + -ie] 1 (Lpl; înv; în textele religioase) Cete de îngeri. 2 (îvr) Slavă. 3 Autoritate politică şi juridică a domnului (2). 4 Demnitatea de domn (2). 5 Timpul cât un domn (2) se afla la conducerea ţării. 6 (înv) Regiune sau populaţie stăpânită de un domn (2). 7 Guvernare. 8 (îvp; şîs scaun de -) Reşedinţă domnească. 9 (înv; îlv) A fi în ~ A domni (1). 10 (înv) Tezaur domnesc. 11 (îvp) Persoana domnitorului. 12 (Cu valoare de pronume al majestăţii; îf Domnia ta) Măria-ta. 13 (înv) Familie domnitoare. 14 (înv; îlav) Pe ~ (sau ~ii) Ca un boier. 15 (înv) Drept de proprietate. 16 (înv) Dregătorie. 17 (Reg; prt) Râie. 18 Dominare. 19 (Formează locuţiuni pronominale cu valoare de pronume de reverenţă) Domnia ta. domniile voastre ppl vz dumneavoastră domnii lui ppl vz dumnealui domnii sale ppl vz dumneasa domnietale ppl vz dumneata domnime sfs [At: LB / E: domn + - ime] (Trs) 1 Domnii. 2 Clasa boierilor. dommre sf [At: ODOBESCU. S. III 41 / Pl: -ri / E: domni] 1 Conducere a unui principat, a unei ţări. 2 Posedare. 3 Stăpânire. 4 (Lpl; înv; în textele religioase) Cete de îngeri. 5 Domnie (7). domnişoară sf [At: LB / Pl: -re / E: doamnă + -işoară] 1 (îvp) Stăpână. 2 (înv) Fiică de domn (2). 3 (înv) Tânără provenind dintr-o familie nobilă. 4 (îrg) Fiică de preot. 5 Termen de politeţe pentru o fată (sau o femeie nemăritată) Si: (înv) duduie. 6 (îs) -de onoare Fată care însoţeşte mireasa la cununie. 7 (îas) Fată (din aristocraţie) aflată în serviciul unei prinţese, al unei regine etc. 8 (Om; reg) Femeiuşcă sticletelui Si: domniţă (6). 9 (Bot; reg; lpl) Cârciumărese (Zinnia elegans). domnişor sm [At: M. COSTIN, ap. DLR ms / PI: -/ / E: domn + -işor] 1-2 (Şhp) Domn (tânăr). 3 (înv; pbl) Pretendent la domnie. 4 (înv) Fiu de domn (2). 5 (îrg; îcs) De-a ~ul Numele unui joc de copii. 6 (Bot; reg) Cârciumărese (Zinnia elegans). 7 (Om; reg) Sticlete. 8 (Orn; reg) Căldăraş. 9 (Om; reg) Bundărel. 10 (Om; reg) Grangur. 11 (Orn; reg) Piţigoi. domnişore a sf [At: DLR ms /Pl: -ele /E: domnişor + -ea] Domnişorică. domnişorică sf[At: POPA, V. 310 / Pl: -ici / E: domnişoară + -ied] (Şhp; şi irn) Domnişoară. domnita ppl vz dumneata domnitale ppl vz dumneata domnitor, -oare [At: CORESI. EV. 192/30 / Pl: -oare / E: domni + -tor] 1-2 smf a (Persoană) care domneşte Si: domn (2). stăpânitor, suveran. 3 sm (Spc) Titlu purtat de suveranul României între 1859 şi 1881. 4 a (îs) Familie (sau casă) -oare Dinastie. 5 a (îvr) Care dăinuie. domnitoresc, -ească a [At: PSALT. 99/35 / Pl: -eşti / E: domnitor + -f'.yc] (Nob) De stăpânitor. domnită sf [At: RADU POPESCU. ap. MAG. IST. 124/6 / Pl: -ţe / E: doamnă + -iţa] 1 Fiică de domn (2). 2 (Rar) Soţie de domn (2). 3 (Rar) Femeie tânără şi frumoasă. 4 (Fam; înv) Termen cu care un bărbat se adresa unei femei tinere. 5 (Lpl) Iele. 6 (Orn) Domnişoară (8). 7 (Bot; reg; lpl) Ochiul boului (Callistephus chinensis). domnos, -oasă a [At: COMAN, GL. / Pl: -oşi, -oase / E: domn + -os] 1 (înv) Boieros. 2 (Reg) Pretenţios la mâncare. 3 (Reg) Tăcut, dar leneş la lucru. domnwţ sm [At: CAMILAR, N. II 411 / Pl: -i / E: domn + -uţ] (Hip) 1-7 Domn (1,2,5,7,11,17,18). do moi1 v vz dumăi domoi2 v vz domăi domoia v [At: LUNGIANU, CL. 224 / Pzi: -iese / E: domăi] 1-5 A domăi (1-5). domol, -oală [At: MAIOR, T. 132/5 / V: (îrg) dam- / Pl: -i, -oale / E: drr domoli] 1-2 smf, a (îoc „aspru“, „violent14) (Om) lipsit de agresivitate sau asprime Si: blajin, blând, calm, liniştit, paşnic, potolit. 3-4 smf a (îoc „vioi“, ,,iute“) (Om) lipsit de vlagă Si: molatic. 5-6 smf, a (Rar) (Om) neserios. 7 a (D. animale) încet în mişcări şi blând. 8 a (D. senzaţii, dureri, deprinderi etc.; îoc „aprins4*. „înflăcărat**) Care a pierdut din forţă Si: atenuat, calmat, diminuat, slab. 9 a (D. judecată, gândire) Care raţionează fără grabă Si: chibzuit, cumpănit. 10-11 a, av (D. elemente sau fenomene ale naturii ori acţiuni fizice; îoc „puternic**. „tare“, „intens**) (Care se manifestă) cu intensitate, forţă sau eficienţă scăzută. 12 a (Rar; d. anotimpuri, climă) Temperat. 13-14 a, av (Trs; d. apă) (Care curge) lin. 15-16 a, ăv (D. mişcări sau lucruri văzute în mişcare; îoc „iute“, „repede**, „grăbit**, „pripit**) (Care se produce) lent şi liniştit. 17 s (îlav) Cu -ui Cu blândeţe. 18 s (îal) Prieteneşte. 19 s (Reg; îlav) în ~Fără grabă. 20 av (Fam; îe) A o lăsa (sau a o lua) (mai) ~ A proceda cu calm şi răbdare. 21 i (Şîf Mai -) Linişteşte-te! 22-23 a, av (D. sunete; îoc „puternic**, „amplu**, „zgomotos**) Cu o intensitate şi o frecvenţă reduse Si: diminuat, înfundat, molcom, slab, stins. 24-25 a, av (D. glas, cântece etc.; îoc „tare**, „aspru**, „strident**) Cu o tonalitate lipsită de stridenţe, scăzută Si: încet, lin, potolit, tărăgănat. 26-27 a, av (D. compoziţii muziale) (Care se execută) într-un tempo lent. 28 a (Rar; d. limbi) Cu un ritm lent. 29 a (D. terenuri, drumuri; îoc „abrupt**, „pieziş**, „repede**) Cu sau în pantă lină. 30 a (îvr; d. pământ) Moale. domola v vz domoli domolaş s [At: DLR ms / Pl: ? / E: domol + -aş] (Reg) Vreme blândă (după o perioadă de frig). domoleală sf [At: KLOPŞTOCK, F. 35 / Pl: -eli / E: domoli + -eală] 1-18 Domolire (1-18). 19 (înv; ccr) Porţiune din cursul unui râu unde apa curge mai încet. domolei av [At: GRAUR. E. 40 / E: domol + -el] (Rar; hip) Domol. domoleşte av [At: CR (1829). 52'/23 / E: domol + -este] (îvr) Puţin. domoli [At: CORESI, EV. 52 / V: (îvr) dam- (Pzi: 3 damoale). (înv) -la. (reg) -mui, modali, (îvr) -muli / Pzi: -lese: Cj: 3 -lească, (îvr) domoale; Ip: 2 -Ieste, (îvr) domoald / E: vsl 40/tKM/m# ce „a obţine prin rugăciuni, a implora**] 1-2 vrt (îoc „a se înfuria**. ,, a se îndârji**) A nu mai fi sau a face să nu mai fie agitat, furios, agresiv Si: a se calma, a se linişti, a se potoli. 3-4 vrt A-şi căpăta sau a face să-şi capete buna dispoziţie. 5-6 vtr A consimţi sau a face să consimtă la ceva Si: a îndupleca. 7-8 vtr (C. i. animale) A 1111 mai fi sau face să nu mai fie agitat sau agresiv. 9-10 vtr (rar)/ (C. i. animale) A stăpâni. 11 vt (înv; c. i. popoare) A supune. 12-13 vtr (C. i. stări psihice, dureri, pasiuni, dispute; îoc „a aprinde**, „a provoca**, „a stârni** etc.) A face să piardă sau a pierde din putere Si: a potoli, a astâmpăra, a calma. 14 vr (D. boli, epidemii; îoc „a creşte**, „a se extinde**, „a se înteţi**) A înceta. 15 vr (D. elemente sau fenomene ale naturii; îoc „a se intensifica**, „a se înteţi**, „a creşte**, „a lua amploare**) A scădea în intensitate Si: a se diminua, a slăbi, a se potoli. 16-17 vrt (D. anotimpuri, climă, vreme) A (se) tempera Si: a se îndulci, a se muia. 18 vt (Trs; c. i. lichide) A aduce la temperatura potrivită. 19-20 vtr (C. i. mişcări; îoc „a iuţi**, „a grăbi**, „ a accelera**) A(-şi) încetini viteza sau ritmul de desfăşurare. 21 vr (Trs) A se apleca încet. 22 vr (D. sunete; îoc „a se amplifica**) A deveni mai slab, mai înfundat. 23-24 vtrp (C. i. glasul) 204 DONCHIŞOTISM A(-şi) atenua intensitatea, tonalitatea. 25-26 vrrt (Reg; îf domni, clămoli) A (se) sfătui (în taină). 27 vr (Rar; d. terenuri) A deveni mai puţin abrupt. domohnţă sf[At: HELIADE. 0.1.407 / Pl: -ţe, -ţi / E: domoli + -iută] (înv) Atitudine calmă, lipsită de agresivitate. domolire sf [At: MANIFEST (1813). 14/21 / Pl: -ri / E: domoli] 1 încetare de a mai fi agitat, furios, agresiv. 2 Determinare a cuiva să nu mai fie agitat,furios, agresiv. 3 Căpătare a bunei dispoziţii. 4 Determinare a cuiva să capete bună dispoziţie. 5 Consimţire la ceva. 6 Determinare a cuiva să consimtă la ceva. 7 Determinare a unui animal să nu mai fie agitat sau agresiv. 8 Stăpânire a unui animal. 9 (înv) Supunere a unui popor. 10 Determinare a unei pasiuni, dispute etc. să piardă din intensitate. 11 încetare a unei boli sau epidemii. 12 Scădere în intensitate a unui fenomen al naturii. 13 Temperare a climei. 14 (Trs) Aducere a unui lichid la temperatura potrivită. 15 încetinire a vitezei sau a ritmului de desfăşurare. 16 Slăbire sau înfundare a unui sunet. 17 Scădere a intensităţii sau tonalităţii glasului. 18 Transformare a pantei unui teren, care devine mai puţin abrupt. domolit, -ă [At: CANTEMIR, 1.1. II. 291 / V: (îrg) -orât, modo-/ Pl: -ui, ~e l E: domoli] 1 a (D. oameni) Care nu mai este agitat, furios sau agresiv. 2 ci (D. animale) Care nu mai este agitat sau agresiv. 3 a (D. animale) Care este stăpânit. 4 ci (D. stări psihice, dureri, dispute etc.) Care şi-a pierdut din putere. 5-6 ci, civ (D. elemente, fenomene ale naturi sau d. acţiuni) Temperat. 7-8 ci, civ (D. mişcări) încetinit. 9 ci (Trs. Mar) Necăjit. domolitor, -oare [At: VALIAN. V. / Pl: -oare I E: domoli + -tor] (înv) 1 sm îmblânzitor. 2 a Liniştitor. domorât, -ă a vz domolit domrâ sf [At: ALECSANDRU. I. M. 122 / V: ~mbră/ Pl: -re / E: rs AOMpa] Instrument popular cu coarde, rusesc, cu cutia de rezonanţă circulară şi cu gâtul lung. domui v vz domoli domulce vt [At: ARH. FOLK. III, 143 / Pzi: -ulg / E: do1- + mulge] (Ban; c. i. oi) A sfârşi de muls. domuli v vz domoli domuz sm [At: DIONISIE, C. 188 / Pl: ? / E: tc domuz] (înv) 1 Om lacom, nesimţit şi fără caracter Si: porc, (reg) porccm. 2 (Reg) Om ursuz. don1 sm [At: AR (1829). 222/6 / E: fr don, it don, sp don] Titlu de onoare dat spaniolilor, plasat înaintea numelui. don2 sn [At: LB / Pl: -uri / E: net] 1 (îrg) Canal sau jgheab de scurgere. 2 (îrg) Apeduct. 3 (îrg) Adăpătoare pentru vite. 4 (Reg) Scîndură groasă. don3 sn [At: PROT. - POP., N. D. / Pl: -uri / E: fr don, lat donum] (înv) 1 Dar2. 2 Bonificaţie acordată de fabricant negustorilor angrosişti şi de aceştia negustorilor detailişti pentru pierderile din timpul vânzării. dona1 sf[At: AR (1829), 471 /8 / S şi: domia / P: clonici / E: it donna, sp dona] Titlu de onoare dat femeilor (nobile) în Spania. Portugalia şi ţările Americii Latine, care precedă numele de botez. ' dona2 [At: MAIORESCU. CRITICE. 603 / Pzi: -nez l E: fr donner, lat donare] 1-2 vtr (C. i. bunuri materiale) A dărui. 3-4 vtr (Spc; c. i. bunuri) A trece, printr-un act oficial. în posesia unei alte persoane sau instituţii, fără să primească ceva în schimb. 5-6 vt(ci)r (C. i. sângele) A accepta benevol extragerea unei cantităţi din organism, pentru folosirea la transfuzii. 7 vt (îvr) A înzestra (cu bani. cu bunuri etc.). donaima sfvz dunanma donamna sfvz dunanma donanma sfvz dunanma donare sf[At: LM / Pl: -nări / E: dona] 1 Dăruire a unor bunuri. 2 Trecere a unor bunuri, printr-un act oficial. în posesia unei alte persoane sau instituţii Cf dona (2). 3 Acceptare benevolă a extragerii unei cantităţi de sânge din organism Cf dona (3). 4 (îvr) înzestrare. donaiiu sn [At: DN^ / Pl: ~i/ / E: fr. lat donarium] 1 Parte a unui templu sau edificiu antic unde se păstrau ofrandele aduse zeilor. 2 Piesă cu caracter votiv. donatar smf ci [At: D. SUP. 19/14 / Pl: -i, -e / E: fr donataire, lat donatarius] 1-2 (Jur) (Persoană) în favoarea căreia se face o donaţie. donată sf [At: LTR2 / Pl: -te / E: fr donat] Tipăritura anterioară apariţiei tiparului actual, realizată cu clişee gravate în lemn şi acoperite cu cerneală. donafism sn [At: DN3 / E: fr donatisme] Mişcare secretă înfiinţată în sec. IV de episcopul Donatus la Caitagina. care cerea supunerea la canoane grele a creştinilor care îşi renegaseră credinţa în timpul persecuţiilor religioase. donatist, -ă a [At: DN3 / Pl: -işti, -e / E: fr donatiste] 1 smf Adept al donatismului. 2 a Referitor la donatism. 3 a Care aparţine donatismului. donativ sn [At: HELIADE, PARALELISM. 1.65/2 / V: -um / Pl: -uri / E: lat donativum] (înv) 1 Dar2 făcut de împăraţii sau generalii romani soldaţilor. 2 (Pex) Dar2. donativum sn vz donativ donator,-oare [At: HELIADE, PARALELISM. 1.64/32 / V: (îrg) -năt-smf (înv) -e sm / PI: -i, -oare / E: fr donateur, lat donator, -oris] 1-2 smf, a (Persoană) care oferă un dar2. 3-4 smf a (Persoană) care face o donaţie. 5 sm (îs) ~ de sânge Persoană care cedează o cantitate din sângele său pentru a fi folosit la transfuzii. donatore sm vz donator donatrice sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ / E: fr donatrice, lat donatrix, -cis] (înv) Donatoare. donaţie ş/ŢAt: ŞINCAI. HR. I. 254/8 /V: (îrg) -iune i E: fr donation, lat donatio, -onis] 1 Convenţie între două părţi prin care una transmite celeilalte proprietatea unui bun material, fără să primească ceva în schimb. 2 Act juridic care consfinţeşte o donaţie (1). 3 (Ccr) Bun material transmis prin donaţie Si: clar2, (înv) danie, donaţiune sfvz donaţie donător, -oare smf donator donăţuri sfp [At: ARH. FOLK. V 125 / E: net] (Reg; îlv) A bate la ~ A tăifăsui. donca i [At: VISSARION, B. 40 / E: fo] (Reg; îcs) ~ - tronca Cuvânt ce redă zgomotul produs de tropăitul sau mersul legănat al unui cal. doncăpea vi [At: ALR SN V. h. 1238/29 / Pzi: -cape / E: do1- + încăpea] (Reg) A încăpea tot. donchihotadă sf vz donchihotiadă donchihote sm [At: VLAHUŢĂ. P. 85 / V: -işote sm / S şi: -nquijo-/ Pl: -oti / E: fr don Quichotte, sp don Quijote] (Liv) Personaj inspirat de idealuri măreţe, dar lipsit de simţul realităţii, care se apucă de o treabă ce-i depăşeşte puterile. donchihotesc, -ească a [At: D. ZAMFIRESCU. î. 18 / V: ~işotesc, -ijotesc (S şi: donquijotesc, donquijottesc) / Pl: -eşti / E: donchihote + -esc] (Liv; d. înfăţişare, comportament, acţiuni etc. ale oamenilor) 1 Asemănător cu al unui donchihote. 2 Caracteristic unui donchihote. donchihotiadă sf [At: SĂM. IV. 539 / V: -tadei, -işotadă, ~ijot~ (S şi: -quijot-) / Pl: -de / E: donchihote + - (i)aclci] (înv) Donchihotism. donchihotic, -ă a [At: DLR ms / V: -chişo-, ~ijot~ (S şi: -nquijot-) / Pl: -ici, -ice / E: donchihote + -ic] (D. oameni) Care se manifestă sau gândeşte ca un donchihote. donchihotism sn [At: CAMIL PETRESCU. T. II. 116 / V: -işot-, -ijot-(S şi: -quijot ~) / Pl: -e / E: fr donquichottisme] (Liv) Atitudine sau purtare extravagantă a cuiva cu scopuri irealizabile. donchiia vt [At: ARH. FOLK. III. 62 / Pzi: -iiez ! E: do1- + închiia] (Ban) A închide de tot. donchijotesc, -ească a vz donchihotesc donchijotiadă sfvz donchihotiadă donchijotism sn vz donchihotism donchişot sm vz donchihote donchişotadă sfvz donchihotiadă donchişotesc, -ească a vz donchihotesc donchişotiadă sf donchihotiadă donchişotic, -ă a vz donchihotic donchişotie sf [At: I. VĂCĂRESCUL. P. 465/7 / Pl: ~i/ / E: donchişot + -ie] (înv) Donchihotism. donchişotism sm vz donchihotism 205 DONDA donda i [At: ŞEZ. III. 112/ V: doan-doan i / E: fo] (Rep) Cuvânt care sugerează conversaţia liniştită a două sau mai multe persoane (plecate la drum). dondă'i v vz dondăni dondăni vit [At: CREANGĂ. GL. / V: ~ău dăn~, dron~ / Pzi: ~nesc, 3 ~ne I E: fo, cf donda] 1-2 (Mol) A vorbi încet. 3-4 (Mol) A mormăi (de ciudă). 5-6 (Mol) A murmura. 7-8 (Mol) A flecări. 9-10 (Fşa) A fredona. 11-12 (înv) A ocărî. 13-14 (înv) A bate la cap. dondămre sf [At: DLR ms / Pl: -ri / E: dondăni] 1 (Mol) Vorbire înceată. 2 (Mol) Mormăire (de ciudă). 3 (Mol) Murmurare. 4 (Mol) Flecărire. 5 (Mol) Fredonare. 6 (înv) Ocărâre. 7 (îvr) Batere la cap. dondănit sn [At: I. CR. III, 205 / Pl: -uri / E: dondăni] 1-7 Dondănire (1-7). dong s/n [At: MDENC / Pl: ~ngi / E: fr dong] Unitate monetară din Republica Socialistă Vietnam. donicioară sf [At: EMINESCU. L. P. 121 / Pl: -re i E: doniţă + -ioarăi] 1-2 (Şhp) Doniţă (mică). 3 Conţinutul unei donicioare. donicwţă sf[At: H XVIII. 100 / Pl: -ţe / E: doniţă + ~(c)uţă] 1-2 (Şhp) Donicioară (1-2). 3 (Reg) Vas în care se ţine cheagul la stână. 4-5 Conţinutul unei donicuţe (1,3). doniţ sn vz doniţă doniţar [At: CONV. LIT. XLV. 364 / Pl: ~i / E: doniţă + -ar] 1 Fabricant de doniţe. 2 Vânzător de doniţe. doniţă sf[At: BIBLIA (1688). 1791 / V: ~iţ sn, (Mol) doin~ I Pl: -ţe, -ţi / E: srb dojnica] 1 Vas din doage, puţin mai larg la bază decât la gură, cu toarte (şi capac). în care se ţine apă sau lapte Si: cofă, (reg) botă. 2 Conţinutul unei doniţe (1). 3 (Pop; îe) Plouă (toarnă sau varsă) cu ~ţa Plouă foarte tare. 4 Şiştar. 5 Conţinutul unei doniţe (4). 6 (îvp; îs) Vacă de - Vacă bună de lapte. 7 (Reg) Vas pentru cărat mâncarea Si: (reg) botă, fedeleş. 8 Conţinutul unei doniţe (7). donjon sn [At: BĂLCESCU. ap. CADE / Pl: -oane / E: fr donjon] Turnul principal, cel mai bine fortificat, al unui castel medieval. donjuan sm [At: CAMIL PETRESCU. T. I 95 / P şi: -Iman / Pl: -/ / E: fr don Juan] (Fam; uneori irn) Bărbat obsedat de aventurile amoroase Si: crai. donjuanesc, -ă a [At: DEX / P: -nhu- / Pl: ~eşti / E: donjuan + -e^r] (Liv) De donjuan. donjuanism sn [At: DEX / P şi: -nhu- / Pl: -e / E: donjuan + -ism] 1 Atitudine de donjuan. 2 Faptă de donjuan. 3 Caracter de donjuan. donluc sn [At: (a. 1693) ŞIO. ap. DLR ms / V: dun~, duml~ sn I Pl: -uri / E: tc donlyk] (Trî) 1 Bucată de stofă pentru o haină. 2 Şal persan (de încins). donoima sf vz dunanma donor sm, a [At: DEX / Pl: / E: eg donor, fr donneur] 1-2 (Atom ) care cedează electroni acceptorului. 3-4 (Big) (Individ) care cedează celule, cromozomi etc. donosăt, a vz donosit donosenie sf [At: CIHAC. II 99 / Pl: -ii / E: donosi + -enie] (Iuz) Denunţare. donosi vt [At: CIHAC. II 99 / Pzi: -sesc / E: rs 40HOCHTb] (Iuz) A denunţa. donosit, ~ă a [At: REV. CRIT. IV 143 / V: (reg) -sât / E: net] (Iuz) Batjocorit. donquijotesc, ~ească a vz donchihotesc donquijotiadă sf vz donchihotiadă donquijotic, ~a a vz donchihotic donquijot'ism sn vz donchihotism donţ1 sm, a f At: TDRG / Pl: ~i / E: pn doniec] (înv) 1-2 (Cazac) de la Don. donţ2 sn [At: KLEIN. D. 125 / V: (reg) doţ, diiţii, druţiu, dronţ, dronţiu, truţiu / PI: ~ uri / E: net] (Trs) Coltuc de pâine. doo nc vz doi doodzeci nc vz douăzeci doola y vz dăula doolea nc vz doi doom v vz duhăni doozeci nc vz douăzeci dop1 sn [At: POLIZU / Pl: -uri, (rar) doape / E: săs Dopp] 1 Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc. Si: (rar) astupuş, cep. 2 (înv; îe) A afla ~ la ceva A găsi un mijloc de rezolvare. 3 (D. oameni; gmţ; îe) (Mare) cât un -sau (pop) ~ de saca Bondoc. 4 (Fam; îe) A se face (ca un) - A se îngrăşa. 5 Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 6 (Reg) Bucată de lemn cu care se lungeşte o bârnă mai veche sau o bârnă scobită pentru a putea fi folosită la o construcţie nouă. 7 (Pes; îs) -uri de stuf Lese formate din două beţe de stuf împletite cu papură. 8 Piesă de metal cu care se închide o conductă. 9 Masă de cerumen adunată în canalul extern al urechii, care stânjeneşte sau împiedică auzul. dop2 sm vz dolf dopa vtr [At: DEX / Pzi: -pez. / E: fr doper] 1-2 A(-şi) administra în mod nepermis substanţe chimice stimulatoare spre a obţine temporar mărirea randamentului fiziologic peste limitele normale în întrecerile sportive. 3-4 (Chm) A introduce în masa unui material (semiconductor) 0 cantitate foarte mică din alt material, pentru a-i modifica proprietăţile. dopaj sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr dopage] 1-2 Dopare (1-2). dopar [At: DDRF / Pl: sm. -e sn / E: dop + -ar] 1 sm Persoană care fabrică sau vinde dopuri. 2 sn (Mol) Tirbuşon. dopare sf [At: DEX / Pl: -pari / E: dopa] 1 Administrare nepermisă de substanţe chimice stimulatoare în întreceri sportive. 2 (Chm) Introducere a unei cantităţi foarte mici de material în masa altui material Cf dopa (2). doping sn [At: DLR ms / Pl: -uri / E: eg, fr doping] 1 Dopare. 2 (Rar) Substanţă chimică stimulatoare folosită la dopare. dopleca vtr [At: DLR ms /Pzi: doplec / E: do1 + (în)dupleca] (Reg) A îndupleca. dopliţă sf [At: DLR ms / Pl: -ţe / E: srb duplica] 1 Puşcă scurtă şi groasă, cu două ţevi. 2 (Reg; fam) Femeie bondoacă. doploseală sf [At: CIAUŞANU.V. / Pl: -eli / E: doplosi + -eală] Doplosire. doplosi vtr [At: CIAUŞANU, V. / V: (reg) ~sî/ Pzi: -sesc / E: net] (Reg; d. obiecte) A se înmuia sau netezi în timpul utilizării. doplosire sf [At: CIAUŞANU, V. / Pl: -ri / E: doplosi] (Reg) înmuiere sau netezire a obiectelor în timpul utilizării. doplosit, a [At: CIAUŞANU. V. / Pl: -iţi, ~e I E: doplosi] (Reg) Care s-a înmuiat sau netezit prin utilizare. doplosi v vz doplosi dopolete sm [At: DLR ms / Pl: -leţi / E: dop + - (ol)ete] (Reg) Om bondoc. dopotrivă av vz deopotrivă dopricat, -ă a vz dropicat doprică sf vz dropică dopros sm [At: STAMATI. D. / Pl: -uri, -oase I E: rs Aonpoc] (Mol; Jur; înv) 1 Anchetă. 2 Interogatoriu. 3 (îlv) A face (sau a-i lua cuiva) -(de ceva) ori a lua pe cineva la - A interoga. doptor sm vz doctor doptorie sfvz doctorie dopuleţ sn [At: DLR ms / Pl: -el E: dop + -uleţ] 1-2 (Şhp) Dop (mic). dopuş sn [At: TDRG / Pl: -uri, -e / E: dop + -uş] 1-2 Dopuleţ (1-2). dopuşor sn [At: TDRG / Pl: -oare / E: dop + -//$<;/*] 1-2 (Şhp) Dopuleţ (1-2). dor1 sn [At: TETRAEV. (1574). 214 / Pl: -uri / E: ml dolus ,,durere“] 1 (îvp; la oameni, rar la alte fiinţe) Durere. 2 (îvp) Boală. 3 Durere sufletească Si: (pop) jale, (înv) jelanie, mâhnire, supărare, părere de rău. 4 Dorinţă puternică (amestecată cu nostalgie) de a vedea sau revedea ceva sau pe cineva drag, de a reveni la o stare sau îndeletnicire preferată. 5 Poftă (de a mânca sau bea ceva). 6 (înv; d. mâncăruri; îe) Să-i mori de 206 DORNĂDOS -Greu de găsit. 7 Stare sufletească a celui care aspiră la ceva. 8 Suferinţă pricinuită de dragostea pentru cineva (aflat departe). 9 Atracţie erotică. 10 (îlav) Cu - Duios. 11 (îal) Pătimaş. 12-13 (îljv) De - Duios. 14-15 (îal) (într-un mod) elegiac. 16 (Pfm; îlav) în -ul lelii La întâmplare. 17 (Pop; ccr) Persoana iubită. 18 (Bot; reg; îc) -u-mamii Flocoşele (Filăgo cirvensis). 19 (Bot; reg; îc) —ul Maicii Preciste Straşnic (Asplenium trichomcuies). 20 (Pop; îc) -ul cocoanei Numele unei hore. 21 (Pop; îe) A face pe -ul cuiva A-i îndeplini o dorinţă. dor2 av vz doară doradă sf [At. DN3 / Pl :~de / E; fr dorade] Nume dat mai multor peşti teleosteeni cu reflexe aurii sau argintii. dorangă sfvz dorângă doră av vz doar dorangă sf [At: H IX 84 / V: ~ran~, ~rin~, ~run~, dăr- / Pl: ~ngi / E: mg dorong, srb doronga] (Olt, Ban) 1 Prăjină pe care se atârnă haine, ţoale etc.. aşezată sub streaşină. în tinda casei sau lângă cuptor. 2 Par pentru cărat hârdaie. 3 Prăjină pentru legat carul. 4 (Lpl) Bucăţi de lemn prinse de căpriori pentru a le mări rezistenţa. 5 Penis. dorb sn [At: I. CR. V 345 /' Pi: -uri i E: net] (Reg; mpl) Scorbură de copac. dordocuţă sfvz durducuţă dordoliu, ~\e a vz durduliu dordoloş sm [At: VICIU. GL. / Pl: -/ / E: ns cf cocoloş] (Reg; d. apă; îlv) A fierbe cu -i A clocoti. dorea1 sf[At: MAT. FOLK. 682 / Pl: ?/ E: pvb durea] (Rar) Durere fizică. dorea2 v vz durea dorere sfvz durere don [At: PSALT. 117/43 / Pzi: -resc / E: dor] 1-3 vt, (înv) vi, (rar; Trs) vr A fi stăpânit de înclinaţia de a face, de a avea sau a dobândi ceva Si: a râvni, a năz.ui, a aspira, (îvr) a desidera, (îvp) a jelui. 4 vt A vrea. 5 vt (C. i. o persoană) A simţi atracţie erotică. 6 vt A ţine mult să vadă sau să revadă pe cineva sau ceva drag. 7 vt A aştepta pe cineva sau ceva cu nerăbdare. 8 vt (îe) Cum doreşti (sau -ti) Formulă care lasă la aprecierea interlocutorului luarea unei hotărâri. 9 vt (Complinit de „sănătate"4. „noroc“ etc.) A ura cuiva sănătate, noroc etc. 10 vt (înv; îe) A -cuiva de bine A-şi lua rămas-bun. dordora av vz doldora dorian, -ă [At: DEX / Pl: -ieni, -iene / E: fr dorien] 1 smp Populaţie stabilită în antichitate în Peloponez. în Grecia insulară şi pe coastele Asiei Mici. 2 .vm/Persoană care aparţine populaţiei doriene (1). 3 a Care aparţine dorienilor (1) Si: doric (1). 4 a Referitor la dorieni (1) Si: doric (2). doric, ~ă a [At: GALACTION, O. A. I 519 / Pl: -ici, -ice / E: fr dorique] 1-2 Dorian (3-4). 3 (îs) Stil (rar ordin) - Una dintre cele trei forme arhitectonice vechi greceşti, sobră şi simplă, cu coloane fără bază şi capiteluri fără ornamente. 4 (D. edificii sau elemente arhitectonice) Construit în stil doric (3). dorifor sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr doryphore] Soldat din corpul de gardă al vechilor regi perşi. donngă sfvz dorângă dorinţă sf[At: DRĂGHICI, R. 143/5 / Pl: -ţe, -ţi / E: dori + -inţa] 1 Stare sufletească a cuiva care tinde sau aspiră la ceva Si: năzuinţă, aspiraţie, dor. 2 Ceea ce constituie aspiraţia cuiva. 3 Poftă (de a mânca sau bea ceva). 4 Atracţie erotică. 5 (Rar) Urare Cf dori (9). dorire sf[At: (a. 1595) IORGA. S. N. 11 / Pl: - ri / E: dori] 1 Dorinţă. 2 Vrere. 3 Atracţie erotică. 4 Dorinţă de a vedea sau revedea pe cineva. 5 Aşteptare cu nerăbdare. 6 (înv) Dor (4). 7 Urare. dorit1 sn [At: NEGRUZZI. S. I, 101 / E: dori] 1-7 Dorire (1-7). 8-9 (îljv) De - Potrivit. 10 (îe) A lăsa de - A avea lipsuri sau defecte. dorit2, ~ă a [At: PSALT. 225/22 / Pl: -iţi, -e l E: dori] 1 Care este obiectul dorinţei (1). 2 Care este aşteptat cu nerăbdare. 3 Care este obiectul atracţiei erotice. 4 (Mol; complinit prin pp ,,de“) Dornic. doritor, ~oare [At: (a. 1747) URICARIUL I. 177 / Pl: -i, -oare / E: dori + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care doreşte. 3 a (înv) Lacom. 4 a (înv) îndrăgostit. 5 sf (Reg) Plantă ierboasă târâtoare din familia scrofulariaceelor.cu flori mici. albastre sau liliachii (Veronica hederifolia). dorjenel am [At: BIBICESCU, P. P. 239 / Pl: -nei / E: net] (Reg) Durduliu. dorfmcă s:f [At: PAMFILE, A. R. 25 / Pl: -ci / E: pbl ucr Aopoxemica + şirincă] (îrg) Hat. dorloşi v vz doloşi dorluc a [At: (a. 1806) IORGA. S. D. XXI 186 / Pl: ? / E: net] (Mol; ned) Una păreche cercei cu diamanturi. I unul dorluc. dormeză sf [At CAMIL PETRESCU. T. II 143 / Pl: / E: fr dormeuse] Canapea fără spătar (cu un capăt mai ridicat) pe care se poate dormi. dormi vi [At: PSALT. 127/12 / V: (îvr) durmi / Pzi: dorm / E: ml dormire] 1 A se afla în stare de somn. 2 (Pop; îe) ~re-ai mort (sau dus), ori somnul cel de veci Să mori! 3 (Pfm; îe) A - greu, sau (ca un) buştean, ca groşii, bute, tun, (rar) buba, bumbac, (ca) dus (de pe sau din lume), ca mort(ul pe moarte), (de poţi) să tai lemne pe el (sau la capul lui) A avea un somn adânc. 4 (îvp; îe) A - ca mielul la oaie A dormi liniştit. 5 (Pfm; îe) A - de-a-n picioarele (sau pe picioare), ori umblând, mergând (pe brazdă) A fi foarte obosit. 6 (Irn; îae) A fi leneş. 7 (Im; îae) A fi bleg. 8 (Pfm; îe) A - boiereşte, sau ca un boier, ca (ori cât) un bei, ca un popă, popeşte, somnoros A dormi fără grijă (în confort). 9 (Pfm; îe) A -iepureşte A dormi neliniştit şi gata oricând să se trezească. 10 (îlv) A - somnul drepţilor (sau cel de veci, de pe urmă, ori cel lung) A muri. 11 A rămâne peste noapte undeva. 12 (Fig; d. oameni) A fi mort. 13 (Fig; d. oameni) A nu fi atent sau a nu-şi da seama ce se petrece. 14 (îf negativă) A veghea. 15 (Fig; d. plante, seminţe sau obiecte) A zăcea în amorţire. 16 (Reg; d. foc) A mocni. dormire sf [At: VARLAAM, C. II 13 j / V: (îvr) dur- / Pl: -ri / E: dormi] 1 Aflare în stare de somn. 2 Rămânere peste noapte undeva. 3 (Rai') Zăcere în amorţire. 4 (Fig; d. foc) Mocnire. dormit1 sn [At: DOSOFTEI. V. S. 216 / V: (îvr) dur- I Pl: -uri / E: dormi] (îvr) 1-4 Dormire (1-4). dormit2, ~ă a [At: PSALT. 162/23-23 / V: (îrg) dur- / Pl: ~i?/, / E: dormi] (D. fiinţe) Care a dormit. dormita vi [At: PSALT. 269/2,4 / V: (înv) dur-, (reg) durminta / Pzi: -tez, (reg) dormit / E: lat dormitare] 1 (D. oameni, rar d. alte fiinţe) A dormi uşor şi intermitent Si: a aţipi, (îvp) a aromi, a moţăi, (pop) a picoti, a piroti, (rar) a picura (de somn). 2 (Fig; d. persoane) A sta inactiv. 3 (Fig; d. persoane) A fi lipsit de energie. 4 (Fig; d. persoane) A fi cufundat în lene sau indiferenţă. 5 (Pop; îe) Sade, -tează şi deştept visează Se zice despre un om neghiob. 6 (Fig) A zăcea în amorţire. dormitare ,v/'[At: PSALT. 278/4 / Pl: -tări / E: dormita] 1 Dormire uşoară şi intermitentă. 2 Stare în inactivitare. 3 Stare a celui lipsit de energie. 4 Cufundare în lene sau indiferenţă. 5 (Fig) Zăcere în amorţire. dormitat sn [At: DLR ms / Pl: -uri / E: dormita] 1-5 Dormitare (1-5). dormitiv, ~ă sn, a [At: DLR ms / Pl: -i, -e / E: fr dormitif] 1-2 (Rar) Somnifer. dormitoare sfvz dormitor dormitor, ~oare [At: NEGRUZZI. S. I 21 /V: (înv) ~im, dur~, smf, sn, a, ~oare sf! Pl: -i, -oare / E: lat dormitorium] 1-2 (îvr) smf, a (Persoană) care doarme (mult). 3 Cameră de dormit. 4 Mobila din camera de dormit. dormitoriu, ~ie smf, a vz dormitor dorn sn [At: H III, 153 / Pl: -uri I E: ger Dorn] 1 Unealtă de oţel ca o bară cu un capăt conic, pentru perforarea sau lărgirea găurilor materialelor metalice Si: (pop) priboi. 2 Unealtă ca o tijă cilindrică sau conică, cu rolul de a prinde, a degaja, a deplasa etc. o piesă. domă sf [At: REV. CRIT. III. 123 / Pl: -ne / E: vsl Aopna] (Trs, Olt) Porţiune cu apă adâncă şi limpede dintr-un râu Si: şteoalnă, ochi. dornădos sm [At: COM. SAT. II. 103 / E: net] (Reg) Nume dat unui vânt. 207 DORNEASCĂ dornească ^/‘[At: VARONE. D. 50 / Pl: -eşti / E: net] (Buc) Nume al unei hore. dorm vt [At: VICIU. GL. / Pzi: -nesc / E: dornă] (Reg) A stăvili apa pentru a face o domă. dornic, —ă [At: GORUN. F. 24 / Pl: -ici, -ice / E: dori + -nic] 1 a Care doreşte ceva foarte mult. 2 sm (Reg) Plantă erbacee cu frunze lungi şi înguste şi cu flori mici. albe (Falcaria sioides). dornicie sf[At: MARIAN. O. I 251 / Pl: ~i/ / E: dornic + -ie] (Nob) Iubire mare. dor nit, ~ă a [At: VICIU, GL. / Pl: ~i[/, -e / E: dorni] (D. apă) Care a fost stăvilit, pentru a se crea o dornă. doroanţă sf [At: KLEIN. D. 175 / V: dro~ / Pl: -te / E: ns cf it ar anei o] (Reg) 1 Piersică având carnea tare. care se coace toamna târziu. 2 (îs) Prune droanţe Prune văratice de forma corcoduşelor, mici, vineţii, cu miezul tare. dor oare sf vz dur oare dorobanţ [At: CORESI. EV. 106/2 / V: (pop) -ova- sm, (înv) dăr-, dărăb~, —a«, daraban smn / Pl: ~i sm. -uri sn / E: mg darabant, tc der-ban „portar"] 1 sm Soldat infanterist. 2 sm (Iuz) Aprod. 3 sm Jandarm (cu atribuţii speciale). 4 sn (Iuz) Pachet cu foiţe de ţigară cu chipul unui dorobanţ pe înveliş. 5 sn (îrg) Numele unui dans ţărănesc. dorobănţesc, -ească [At: BĂLCESCU, M.V. 590 / Pl: -eşti / E: dorobanţ + -esc] 1 a Care aparţine dorobanţilor. 2 a Referitor la dorobanţi. 3 a (înv; îs) Bătaie -ească Bătaie straşnică. 4 a (înv) Mare şi puternic. 5 sma (Reg) Numele unui brâu Cf dorobănţesc(6). 6 (Reg) Melodia după care se dansează dorobănţescul (5). dorobănţie sf [At: POLIZU / Pl: -ii / E: dorobanţ + -ie] (înv) 1 Jandarmerie. 2 Poliţie. dorobănţime sf [At: CADE / Pl: (rar) -mi l E: dorobanţ + -ime] 1 Mulţime de dorobanţi. 2 Ceată de dorobanţi. 3 Totalitatea dorobanţilor. dorobete sm [At: COMAN. GL. / V: ~ble~ / Pl: -beţi / E: net] (Reg) 1 Băţ scurt şi gros. 2 (Fig) Copil scund şi foarte gras. doroblete sm vz dorobete doroftei sm vz dolofan doropeţ sn vz durubaţă doroţ sn [At: VAIDA. ap. DLR ms / Pl: ? / E: mg darocz] (Mgm; rar; Trs) Dimie. dorovăi [At: BUGNARIU, N. / V: odo~ / Pzi: -esc / E: net] 1 vi (Trs) A deretica. 2 vi (Spc) A face curăţenie în casă în ajun de sărbători. 3-4 vtr (Reg; d. obiecte casnice, casă) A (se) hodorogi. 5-6 vtr (Reg; d. tencuială) A se coşcovi şi a cădea. 7 vr (îrg; d. persoane) A obosi. dorovăit, -ă a [At: ALEXI, W. / Pl: -iţi, -e / E: dorovăi] (Reg) 1 Hodorogit Cf dorovăi (3). 2 (D. persoane) Obosit. dorsal, —d [At: ENC. VET. 5 / Pl: ~e I E: fr dorsal] 1 a Care se află în regiunea posterioară a unei fiinţe sau a unui organ al ei. 2 sf (Ggf) Formă complexă şi întinsă de relief ce separă două bazine pe fundul oceanelor. 3 sf Lant muntos care se întinde pe spaţiul unui continent. 4 sf Relief puţin accidentat care separă unităţi de relief joase. 5 (Met; îs) -ă barometrică Linie sinuoasă care uneşte punctele de mare presiune. dorsalgie sf[At: DEX / Pl: -li / E: fr dorsalgie] (Med) Durere în regiunea dorsală. dorsalizare sf [At: DN-5 / Pl: ~ză/7 / E: fr dorsalization] Dezvoltare anormală a ultimei vertebre cervicale. dorsoventral, ~ă a. av [At: DEX / Pl: ~e / E: dors (al) + ventral] 1-2 (Care se află) în partea dorsală şi ventrală. dorubaţă a;/'[At: PAŞCA. GL. / Pl: ~ţe / E: net] (Reg) 1 Bucată mare. 2 Namilă. dorite1 su [At: T. PAPAHAGI. M. 106 / Pl: -uri / E: dor + -uc] 1-2 Doruţ (1-2). doruc2sn [At: ANTIPA. P. 192 / Pl: ~ce, -uri / E: net] ( Dob) Adunătură de nisip la capetele sau în prelungirea ostroavelor. doruleţ sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: dor + -itleţ] 1-2 Doruţ (1-2). 3 (Bot; reg) Cicoare (Cichorium intybus). dorimgă sf vz dorângă dorurel sn [At: MÎNDRESCU. L.P. 40 / Pl: -e / E: doruri + -el] Doruţ (1). doruţ sn [At: JARNIK - BÎRSEANU. D. 305 / Pl: / E: dor + -uţ] (Pop; hip) 1 Dor. 2 Persoană iubită. dos sn [At: NEAGOE, ÎNV. 308 / Pl: -uri t E: ml dossum] 1 (înv) Partea de dinapoi a trupului omenesc Si: spate, spinare, (pop) îndărăt. 2 (îvp; îe) A da - (sau -ul ori -urile), a(-şi) arăta -ul, a pune - la fugă, a bate -urile, a da - la faţă A fugi (din faţa duşmanului). 3 (îvp; îae) A se ascunde. 4 (îla) Bun de - Bun de fuga. 5 (înv; îe) A lua cuiva -ul A ataca pe la spate. 6 (Pfm; îe) A întoarce (către cineva sau cuiva) —ul A se întoarce cu spatele către cineva (în semn de dispreţ sau de încetare a conversaţiei). 7 (Pfm; îae) A nu mai voi să aibă relaţii cu cineva. 8 (D. fiinţe) Şezut. 9 (Pop; îe) A pune la - A ignora ce i se spune. 10 (îvp; îe) A ieşi cu -ul la oameni A se purta necivilizat în societate. 11 (îvp; îe) A se întoarce cu faţa Milui către cineva A întoarce, batjocoritor, spatele. 12 (îs) -ulpalmei (sau mîinii ori labei) Partea exterioară a mâinii, opusă palmei. 13 (Rar; îs) -ul limbii Partea de dedesubt a limbii. 14 Partea de dinapoi a unui obiect, a unei construcţii, a unei curţi. 15 (îvp; îs) ~ de moară Om de nimic, arţăgos. 16 (La un obiect) Partea mai puţin arătoasă, (neîmpodobită şi) neexpusă vederii. 17 Partea de dinăuntru a unei haine. 18 (înv; pbl; îs) -uri de calendare Scoarţe. 19 (îs) - de pernă Faţă de pernă. 20 (Reg; îoc arşiţă, feţie) Coastă de deal sau de munte. 21 (Reg) Tufiş mărunt orientat spre miazănoapte Si: doştină (3). 22 (Pop) Adăpost. 23 (Reg) Adăpost pe câmp. 24 (înv; îlv) A da cuiva -ul (la adăpost) A adăposti. 25 (îvr; îal) A ascunde. 26 Loc adăpostit (unde nu bate soarele). 27 (Bot; reg) Tei de calitate slabă Si: liştar. 28 (îlav) De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) Anapoda. 29 (îal) Cu spadele înainte. 30 (îlav) Cu —ul în sus Invers de cum trebuie. 31 (îal) în mare dezordine. 32 (îlav) In - La spate. 33 (îal; fig) în absenţă. 34 (înv; îe) Nici în -, nici în faţă în nici un chip. 35 (înv; îlav) De -într-ascuns. 36 (îlav) Din - Din spate. 37 (înv; într-un oraş de provincie; îs) Uliţă din - Stradă laterală. 38 (înv; îe) A scăpa pe uliţa din - A scăpa ruşinos şi cu mare greutate dintr-o încurcătură. 39 (Pop; îe) A intra pe uşa din - A obţine o favoare (pe căi necinstite.prin protecţie). 40 (înv; îlav) Din - de... Dincolo de... 41 (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte; îlav) Pe - Cu partea de dinăuntru în afară. 42 (îal) Altfel de cum trebuie, de cum e firesc. 43 (Fig; d. oameni; îal) Ciudat. 44 (Pfm; îe) A fi întors pe - A fi necăjit. 45 (Pfm; îae) A fi furios. 46 (îlav) Pe din - Pe la spate. 47 (îal; la o clădire) Prin spatele casei. 48 (îal; într-un oraş) Pe o stradă laterală. 49 (Fig; îal) în taină. 50 (înv; îlav) Pe după - Pe la spate. 51 (Nob; înv; îlav) în după - în loc ascuns. 52 (îlav) Prin - Pe intrarea din spatele casei. dosadă1 ş/’[At: BARONZI. L. 98 / Pl: ? / E: net] (îrg) Closet. dosadă2 sf [Al: PSALT. 172/29 / Pl: -săzi, -sadi / E: vsl a*c&M] (îvp) 1 Insultă gravă. 2 Supărare. 3 Mâhnire. 4 Nedreptate. 5 Persecuţie. 6 Chin. 7 Pedeapsă. dosală sf [At: CHEST. II. 434/167 / Pl: ? / E: dos + - (e)ală] (îrg) 1 Loc unde se ţin uneltele, căruţa etc. 2 Adăpost la câmp. dosar sn [At: HELIADE, O. II, 345 / V: (îvr) -rin, ~sier (S şi: (înv) -ssi-) / Pl: -e / E: fr dossier] 1 Totalitatea actelor scrise (adesea adunate la un loc) privitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană etc. 2 (Pex) învelitoare de carton în care se păstrează acte. 3 (îe) A închide -ul A pune definitiv capăt unei acţiuni judiciare, unor cercetări, unei anchete fără a fi ajuns la soluţionarea lor în fond Si: a clasa. 4 (îe) A pune la -A nu da curs unei cereri, unui act. 5 (Fig; îae) A nu-i păsa de ceva. 6 (Fig; îae) A da uitării. 7 Problemă, subiect cercetat. 8 (îdt) Spetează a unui scaun. dosai'iu sn vz dosar dosă sf [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 300 / Pl: ~se i E: net] (Teh) Piesă la maşina de tors bumbacul dărăcit. dosădi [At: COD. VOR. 46/30 / V: (înv) ~sedi, -sădi, ~sând\, -sodi, -agi / Pzi: -dese / E: vsl a^cmuth] (îvp) 1-2 vtr A (se) supăra. 3-4 vtr A suferi. 5 vr A nedreptăţi. 6 vt A persecuta. 7 vt(a) A insulta. 8 vt A 208 DOSTINĂ mustra. 9 vt A înfrunta. 10 vt A moraliza. 11 vt A pedepsi. 12 vi (Rar) A ispăşi. 13 vt (Rar) A ispiti. dosădire sf [At: COD. VOR. 89/2 /V: ~sănd~I Pl: -ri / E: dosădi] 1 (înv) Supărare. 2 (înv) Suferinţă. 3 (înv) Nedreptăţire. 4 (înv) Persecuţie. 5 (înv) Oprimare. 6 (înv) Batjocorire. 7 (înv) Insultare. 8 (înv) Blestemare. 9 (înv) Hulire. 10 (înv) Ceartă. 11 (înv) înfruntare. 12 (înv) Pedepsire. dosădit, ~ă [At: MOLITVENIC (1633). ap. GCR I 82/1 / V: -sedit, ~sodit, -sândit, dasadit / Pl: -iţi, -e / E: dosădi] (înv) 1 a Mustrat. 2 a Batjocorit. 3 a Persecutat. 4 a întristat. 5 a Oropsit. 6 a Torturat. 7 a (Reg) Care provoacă supărare, suferinţă. 8 a (Reg) Gârbovit. 9 a (îvr) Stricat. 10 a (D. fier) Atacat de rugină. 11 smf (îrg) Prost. 12 smf (Rar) Ipocrit. dosăditor, -oare a [At: CORESI. ap. GCR I 12/38 / V: -sed -iu / Pl: ~ / E: dosădi + -tor] 1 (înv) Care supără. 2 Care produce suferinţă. 3 Persecutor. 4 Clevetitor. dosăditoriu, -oare smf, a vz do sădi tor dosăditwră ş/'[At: CANTEMIR. ap. TDRG / V: -sed- / Pl: ~ri / E: dosădi + -tură] (îvr) Maltratare. dosădzină sf [At: (a. 1626). ap. T. PAPAHAGI. C. L. / Pl: -ne / E: net] (îrg) Dosadă2 (7). dosăgi v vz dosădi dosăndire sfvz dosădire dosădi v vz dosădi dosândi v vz dosădi dosândit, ~ă a vz dosădit doscă sfvz doască dose sf vz doză doseală sf [At: SCRIB AN, D. / Pl: -di / E: dos + -ecilă] (Reg) Căptuşeală (la haină). dosedl v vz dosădi dosedit, -ă a, smf vz dosădit doseditor, -oare a vz dosăditor doseditwră sf vz dosăditură doselnic, -ă [At: ALECSANDRI. T.. ap. DLR ms / Pl: -ici, -ice / E: dos + -elnic] 1 a (Nob) Ascuns. 2 a (Pex) Incorect. doselniţă sf[At: BORZA. D. 50 / Pl: -ţe / E: net] (Bot; reg) Nemţişor (Con solidă re galiş). dosi [At: (a. 1657) BUL. COM. IST II, 222 / Pzi: -sesc / E: dos] 1-2 vtr (Pfm) A (se) sustrage vederii altora Si: a (se) adăposti, a (se) ascunde. a (se) piti. 3 vt (Pfm) A fura şi a ascunde. 4 vi (îvp) A fugi din calea cuiva sau de un pericol. 5 vi (înv) A lipsi. dosier sn vz dosar dosime sf [At: ALR I. 1388/136 / Pl: -mi / E: dos + -ime] (Reg) 1 Latura de nord a unui deal. 2 Faţa care nu se vede a unui deal. dosinia s [At: LTR2 / E: lat Dossinia (numele ştiinţific)] Lamelibranhiat heterodont cu cochilia aproape circulară, având striuri concentrice de creştere, care a trăit din cretacic până în cuaternar (Dossinia meotica). dosire sf [At: CANTEMIR. I. I. II, 29 / Pl: -ri l E: dosi] 1 (Pfm) Ascundere. 2 (Pfm) Sustragere. 3 (îvp) Fugă. 4 (îvp) Părăsire a unui loc Si: dosit1 (4). dosis sf vz doză1 dosiş av [At: C. GANE. TR. V. 380 / E: dos + -is] (Reg) în ascuns. dosişte sf[At: AGÂRBICEANU / Pl: -ti / E: dos + -iste] (Reg) 1-2 Dosime (1-2). 3 Loc dosnic. dosit1 sn [At: DLR ms / Pl: -uri / E: dosi] 1-4 Dosire (1-4). dosit2, -ă a [At: BUDAI-DELEANU. Ţ. 175 / Pl: -iii. -e / E: dosi] (Pfm) 1 Ascuns. 2 Retras. dositor, -oare a [At: DDRF / Pl: -i, -oare l E: dosi + -tor] (Rar) Care doseşte. dosloţi y vz desluţi dosloţire sfvz desluţire dosloţitor, -oare a vz desluţitor dosluţi v vz desluţi dosluţire sfvz desluţire dosnic, -ă [At: GORJAN, H. II. 185/35 / Pl: -ici, -ice / E: dos + -nic] 1 a (D. locuri, străzi, clădiri) Care este ascuns vederii Si: ferit, izolat, lăturalnic, retras. 2 a (Pop; d. oameni) Nesociabil. 3 a (Pop; d. oameni) Prefăcut. 4 a (Pop; pex) Bârfitor. 5 a (D. manifestări ale oamenilor) Secret. 6 sf (Bot; reg; şîc) ~ă vânătă Clocoţei (Clematis integrifolia). 1 sf Ciormoiag (Melampyrum arvense). 8 sf (Ic) -ă galbenă Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze peţiolate şi cu flori galbene în capitule solitare (Carpesium cernum). 9 sf (Reg; îc) ~ă bărbătească Urechea iepurelui (Bupleurum rotundifolium). 10 sf (Bot. reg; îc) —femeiască Pidosnic (Cerinthe minor). dosnicie sf [At: GHEŢIE. R. M. / Pl: ~cii / E: dosnic + -ie] (înv) 1 Izolare. 2 Lipsă de sociabilitate. 3 Prefăcătorie. 4 Bârfă. dosoaie sf vz dosoi dosodi v vz dosădi dosodit, ~ă a, smf vz dosădit dosoi sn [At: ALR I. 1956/51 / V: -oaie sf I Pl: -oaie / E: dos + -oi] (Trs) 1 Prosop din pânză de cânepă. 2 Batic. 3 (Spc) Faţă de masă. 4 (îs) -oaie de gumă Muşama. 5 Bucată pătrată de pânză cu care se transportă în spinare iarbă, fân etc. dosolipsie sf [At: FILIMON, 0.1.219 / Pl. -ii / E: gr SoaoXnyna] (Grî) Balanţă de venituri şi cheltuieli. dosornică sf'[At: BORZA. D. / Pl: -ice / E: dos] (Bot; reg) Pidosnic (Cerinthe minor), dospău a [At: DLR ms / Pl: ~ă/ / E: dospi + -ău] (Reg) Leneş. dospeală sf[At: LB / Pl: -di / E: dospi + -eală] 1 Dospire (5). 2 (Ccr) Plămădeală. 3 (Fig) Trândăvire. 4 Fermentare (naturală) a unor produse, fructe, alimente etc. 5 (Reg) Murat1. 6 Descompunere a unor materii organice în condiţii de căldură, umezeală etc. Si: macerare. dospi [At: PSALT. HUR. 382/l 6 / Pzi: -pese / E: vsl AtcriHTH] 1 vi (îvr) A veni. 2 vi (îvr) A avea superioritate. 3 vi (îvr) A învinge. 4-5 vir (D. aluat) A (se) transforma într-o masă afânată. crescută sub acţiunea unui ferment sau a unei substanţe chimice specifice introduse intenţionat. 6-7 vit (îrg) A ajunge sau a face să ajungă la maturitate în vederea cultivării. 8-9 vil (înv. spc; d. grâu) A (se) coace (13). 10-11 vit (Pan; d. pământ) A (se) afâna. 12 (Pop) vt A mocni. 13-14 vir (D. produse, alimente, fructe) A fermenta. 15-16 vtr (Reg) A (se) mura. 17 vr (D. unele materii) A se descompune în condiţii specifice de temperatură şi umiditate. 18 vi (Fig) A avea o nouă formă. 19 vi (Spc) A se macera. 20 vi A putrezi. 21 vi A se altera (3-4). dospire sf [At: ÎNV. VÂN. 4 / Pl: -ri / E: dospi] 1 Afânare (1). 2 Maturizare. 3 (D. grâu) Coacere. 4 Mocnire. 5 (D. fructe, alimente) Fermentare. 6 (Reg) Murare. 7 Descompunere. 8 (Fig) Dobândire a unei forme noi. 9 Macerare. 10 Putrezire. 11 Alterare (3). 12 (Spc) Transformare a foilor de tutun într-un produs propriu prelucrării industriale ulterioare Si: dospit1 (12). dospit1 sn [At: CORESI. EV. 100 / E: dospi] 1-12 Dospire (1-12). dospit2, ~ă [At: BIBLIA (1688). 47v/28 / Pl: ~i//. -e a. -e sn/ E: dospi] 1 a (D. aluat) Care a suferit procesul de creştere şi afânare. 2 a Care s-a transformat într-o masă afânată ca rezultat al unor procese biochimice. 3-4 sn, a (îrg) (Pâine sau plăcintă) din aluat dospit. 5 a (D. pământ) Care s-a afânat printr-un proces de degajare de bioxid de carbon. 6 a (D. anumite produse, fructe, alimente etc.) Care a suferit un proces (natural) de fermentaţie, modificându-şi aspectul. 7 a (Reg) Murat. 8 a Intrat într-un proces de descompunere sub acţiunea unor agenţi natural în condiţii de căldură, de umezeală etc. (degajând mirosuri fetide). 9 a (Spc) Macerat. 10 a (Pex) Stricat. dospitor, ~oare [At: LUC. II. 244 / Pl: -i. - oare / E: dospi + -tor] 1 a Care dospeşte (4) aluatul. 2 sn Cameră special amenajată (cu aer condiţionat), la o fabrică de pâine. în care se ţin vasele cu aluat în vederea dospirii (1). 3 ^/ Poliţă pe care se aşază caşul ca să dospească (14). dostsn [At: LB / Pl: -uri / E: ger Dost(en)] (Bot; reg) Sovârf (Origannum vulgare), dostină sfvz doştinâ 209 DOSTOI1 dostoi1 vr [At: CORESL L. 422 / Pzi: -iese / E: vsl 40CTOETH] (îvr) 1 A se cădea (40-41) să... 2 (îe) A-şi - inima A se mulţumi cu ceva. dostoi2 v vz destoia dostoianie sf [At: CORESL PS. 31/10 / V: ~ien~ / Pl: ~/7 / E: vsl Aoctohhnk] (îvr) Moştenire. dostoienie sf vz dostoianie dostoievskian, ~ă a [At: CĂLINESCU. C. O. 145 / Pl: -icni, -iene / E: Dostoievski + -an] 1 Care aparţine lui Dostoievski. 2 în maniera lui Dostoievski. dostoinicie sf [At: PSALT. 2 / Pl: ~i/ / E: ns cf dostoianie] (îvr) Moştenire. dostoire sf [At: PSALT. HUR.. ap. DHLR II, 303 / E: ns cf dostoi, dostoianie] (îvr) Moştenire. dosto'it sn [At: PSALT. SCH. 57/11 / Pl: -uri / E: vsl 40C7wr] (îvr) Moştenire. dostoi' sm vz doctor dosulean sm [At: SFC VI, 120 / Pl: -eni / E: dos + -(ul)ean] (Reg) Om dosnic (2). dosurelsn [At: F (1886). 275 / Pl: -e / E: dosuri + -el] (Reg) Loc dosnic. doşeni v vz dojeni doşemre sfvz dojenire doştină sf [At: LB / V: dost~ / Pl: -ne. -ni / E: ns cf dos] (Reg) 1 Loc ferit de soare. 2 (Prc) Parte a unui deal. a unui munte care se află în partea de miazănoapte, neexpus soarelui. 3 Tufiş mărunt orientat spre miazănoapte Si: dos (21). dota vt [At: HELIADE. O. II, 365 / Pzi: -tez / E: fr dotei\ lat dotare] 1 (C. i. persoane) A înzestra cu calităţi fizice, intelectuale psihice, native etc. care condiţionează performanţe în diferite activităţi. 2 (C. i. o fată) A da dotă. 3 (C. i. o instituţie, o întreprindere etc.) A utila cu cele necesare unei activităţi Si: a înzestra. 4 (Rar) A finanţa o activitate. dotai a [At: NEGULICI / Pl: -e / E: fr dotai, lat dotalis] (înv) 1 Care ţine de dotă. 2 Privitor la dotă. dotare sf[At: HELIADE, O. II, 363 / Pl: -rari f E: dota] 1 înzestrare cu calităţi fizice, intelectuale, psihice etc Si: (rar) dotaţi e (1) Cf dota (1). 2 Utilare a unei instituţii cu cele necesare desfăşurării unei activităţi (3) Cf dota (3). 3 (Ccr) Mijloace materiale puse la dispoziţie. 4 Finanţare a unei activităţi sau instituţii. dotariu sn [At: CONTEMPORANUL, VII, 185 / Pl: -ii/E: dotă + -arin] (îvr) Dotă. dotat, a [At: MUREŞANU. 1.137/27 / Pl: -aţi, ~e l E: dota] 1 înzestrat cu calităţi (fizice, intelectuale, artistice etc.) deosebite. 2 (înv; d. o fată) Care primeşte la căsătorie o dotă. 3 (D. instituţii) Utilat cu cele necesare desfăşurării unei activităţi Si: înzestrat. dotaţie sf [ Ai: NEGULICI / V: (îvr) -tăciune, -iune sf l Pl: -ii / E: fr dotation, lat dotatio, -onis] 1 (Rar) Dotare (1). 2 (îvr) Dotă. 3 Utilare a unei instituţii cu cele necesare desfăşurării unei activităţi Si: dotare (2). 4 (Ccr) Finanţare a cuiva Cf dotare (4). 5 (Iuz; îs) Casa de - sau ~ia oastei Unitate administrativă în vechea armată. dotaţiune sf vz dotaţie dotă sf [At: NEGULICI / Pl: -te f E: fr dot, lat dos] (înv) Bun material dat (cu forme legale) unei fete când se mărită Si: zestre. (îvr) dotaţie (2). dotariu. dotăciune sfvz dotaţie dotărm v vz detorni dotârni v vz detorni dotermina vt [At: GL. OLT. / Pzi: dotermin / E: dol- + termina] (Reg; c. i. o activitate, un lucru etc.) A termina. dot orie sfvz datorie doţ sn vz donţ1 dotânţă sf[At: ŢIPLEA. P. P. 27 / Pl: -te / E: net] (Reg) Nasture de zinc cusut pe şerpar. doulea no vz doilea douăret no vz douărete douărete no [At: AI 12 / V: (reg) -ret / E: două] (Reg; precedat de articolele ,,al“. ,,a“) A doua oară. douăsprăcea no vz doisprezecelea douăsprecilea no vz doisprezecelea douăzecelea no vz douăzecilea douăzecer sm [At: CR(1839). 195V30/P1: -i /E: douăzeci +-er] (Mol, Trs; înv) 1 Monedă austriacă de argint, în valoare de 20 de pfeningi. 2 A douăzecea parte dintr-un întreg. douăzeci [At: PO 269 / V: (înv) doaă-, doao~, doâz~ nc. (îvr) doaodzăci, doodz-, dooz~! P: do-uă~ IE: două + zeci] 1 nc (Adesea în componenţa unor numerale cardinale compuse) Număr natural dintre nouăsprezece şi douăzeci şi unu. 2 nc Numărul abstract corespunzător numărului douăzeci (1). 3 nc (Precedat de pp „de“ şi urmat de ,,ori“) De douăzeci de ori. 4 nc (Precedat de ,,câte“) Câte douăzeci. 5 no Al douăzecilea. 6 sm Semn grafic care reprezintă numărul douăzeci (1). 7-8 no (Cu elipsa substantivului determinat) Ziua sau ora. douăzecilea, ~zecea no [At: VALIAN, V. / V: (înv) doăzece- no / P: do-uă- / E: douăzeci + le +a] 1-2 s, a (Precedat de „al“. ,,a“) (Număr, obiect etc.) care se află între ai nouăsprezecelea şi al douăzeci şi unulea. double sfi [At: DN3 /P: dublă /E: fr double] 1 Piesă muzicală care urmează unei sarabande, cu rolul de a îmbogăţi melodic acest dans. 2 (Pgn) Variaţiune cu înflorituri a unei piese muzicale. doucin sm [At: DN3 / P: du-sănl E: fr doucin] Varietate de măr sălbatic folosit în pepiniere ca portaltoi. dourî vi [At: SFC IV, 35 / Pl: -resc / E: do1- + urî] (Reg) A i se urî de tot de ceva. douţă ş/’[At: BL VI. 91 / Pl: -ţe / E: două + -uţă] (Reg; hip) Două. dov a sfs [At: NECULCE. L. 241/ V: duvana, diiva sf! E: tc duva] (Tem; iuz) 1 Rugăciune. 2 Slujbă religioasă la turci. dovadă sf[At: M. COSTIN. O. 247 / V: (înv) -veadă (pl: -de) sf l Pl: -vezi. (îvr) ~veze / E: vsl 4^44^] 1 Lucru care demonstrează ceva Si: probă. (îvr) dovit. (înv) dovedire, (îvr) dovedeală. 2 Mărturie. 3 (îlav) Ca (sau drept) ~ Ca semn că. 4 (îal) Pentru a dovedi că. 5 (îvr; îlav) Cu ~ în mod real. 6 (Ie) A da - (sau -vezi) de... A manifesta o atitudine, un sentiment, o însuşire etc. 7 (înv) Dovedire (1). 8 (Jur) Probă. 9 (îe) A face - sau a face -dacă... A susţine o afirmaţie în faţa unei instanţe judecătoreşti. 10 (Reg) Martor. 11 (Adesea urmat de determinări, substantive, introduse prin pp ,,de“) Act, document prin care se adevereşte ceva. se recunoaşte un fapt sau un drept. dovadnic sm [At: AMIRAS, ap. LET. III, 137/36 / Pl: -ici / E: dovadă + -mc*] (Iuz) Martor (3). dovagiu1 ,~ie [At: (a. 1742) IORGA. S. D. VI, 231 /V: dava-sm / Pl: -ii / E: tc davagy (după dovadă)] (Tcî) 1 ^/ Reclamaţie. 2 sm Reclamant. 3 sm (Pex) Acuzator. dovagiu2 sm vz davagiu1 dovăcălm vr [At: DLR ms / Pzi: -iese / E: net] (Reg) A se plânge (3). dovâlm vt [At: DLR ms / Pzi: 3 ~neşte l E: net] (Reg; d. foame; c. i. oameni) A doborî (1). dovâncat, -ă u [At: GRAIUL. I. 127 / Pl: -aţi. -e / E: ns cf adâncit] (Reg) Adâncit2 (1). dovâncătură sf [At: CADE / Pl: -ri / E: ns. cf adâncitură] (Reg) Adâncitură. dovânga .v/’[At: LEXIC REG. II. 13 / Pl: ~gi / E: net] (Reg) Linie vizibilă pe un fond de altă culoare Si: dungă. 2 (Spc) Urmă rămasă pe perete după văruit doveadă sfvz dovadă dovedanie sf[At: CIAUŞANU. V. / Pl: -ii / E: dovedi + -anie] (Reg; îlav) De - Nemaipomenit. dovedeală i/[At: BIBLIA (1688). ap. TDRG / Pl: -deli / E: dovadă + -eală] (îvr) Dovadă (1). dovedi [At: (a. 1650) GCR I. 143/15 / Pzi: -dese / E: vsl 40064/*, AtsecTHH] 1 vt A arăta într-un mod convingător, cu argumente, cu probe materiale, prin rezultate etc. că cineva sau ceva are anumite trăsături Si: 210 DOZĂ1 a demonstra. a proba. 2-3 vtr A (se) arăta într-un anumit fel. 4 vt A confirma (2-3). 5 vr (înv) A constata (2). 6 vtr (Rar; c. i. oameni) A descoperi la cineva o însuşire, o calitate. 7 vt (Pop; c. i. un adversar) A învinge. 8 vt A ţine în frâu Si: a struni, a stăpâni. 9 vt (C. i. plante) A năpădi buruienile. 10 vt (Rar; c. i. o persoană) A lăsa în urmă Si: a întrece. 11-12 vti A duce la bun sfârşit Cf a răzbi. 13 vt (îvr) A reuşi să facă ceva. 14 vt (C. i. oameni; adesea urmat de determinări calificative introduse prin pp ,,de“) A dezvălui planurile, acţiunile, gândurile ascunse sau vinovate ale cuiva Si: a da de gol. a demasca, a trăda. 15-16 vtr (Rar; c. i. un secret) A da în vileag Si: a dezvălui, a deconspira. 17-18 vtr (Mol) A prinde. 19 vt (îrg) A da de ceva sau cineva Si: a găsi, a afla, a descoperi. 20 vr (îvr) A se înfăţişa înaintea cuiva. 21 vr (Rar) A exista. doved'ibil, ~ă a [At: SFC I, 99 / Pl: -/, -e / E: dovedi + -bil] (Rar) Care poate fi dovedit. dovedire sf [At: CANTEMIR. 1.1. II. 291/ Pl: ~ri / E: dovedi] 1 (înv) Probare. 2 (îvr) Adeverire (1). 3 (îvr) Constatare (2). 4 Descoperire la cineva a unei însuşiri, a unei calităţi. 5 Biruinţă (2). 6 Ţinere în frâu. 7 (Reg) Năpădire cu buruieni. 8 (Fam) întrecere. 9 Terminare. 10 Reuşită. 11 Dezvăluire a planurilor, acţiunilor, gândurilor ascunse sau vinovate ale cuiva. 12 (Mol) Prindere. 13 Descoperire. 14 (îvr) înfăţişare înaintea cuiva. 15 Existenţă. dovedit, ~ă [At: URECHE. L. 135 / Pl: -iţi. -e / E: dovedi] 1 Care a fost demonstrat în mod convingător, cu argumente, cu probe materiale, prin rezultate. 2 Care este evident Cf vădit. 3 (D. persoane) Căruia i-au fost dezvăluite planurile, acţiunile, gândurile ascunse sau vinovate. 4 Căruia i-a fost descoperită o însuşire, o calitate etc. 5 Biruit (2). 6 Ţinut în frâu. 7 (D. plante) Năpădit de buruieni. 8 (D. persoane) întrecut. 9 Terminat. 10 Reuşit. 11 (Mol) Prins. 12 Descoperit. 13 înfăţişat înaintea cuiva. 14 Existent. doveditor, -oare [At: CANTEMIR. 1.1.1, 9 / Pl: -oare / E: dovedi + -tor] 1 a Care dovedeşte (1-4). 2 sm (înv) Martor. 3 a (D. acte. documente) Care adevereşte (1) ceva. 4 a (D. documente) Care recunoaşte un fapt sau un drept. dovelc sm vz dovleac dov'it s [At: MEŞT. MOŞ. 37/1 / Pl: ? / E: dovadă] (îvr) Dovadă (1). dovleac sm [At: (A. 1790). S.D. VIII, 107 /V: -vele. (reg) -vleag,-vlece. -vlegi, -fleac, dulece, duv- l Pl: ~ec7 / E: tc devlek, dovlek] 1 Numele mai multor plante din familia cucurbitaceelor. cu flori galbene, cu frunct rotund, turtit sau lunguieţ, folosit ca aliment, furaj sau ca ornament şi cu seminţe albe, comestibile la unele specii. 2 (Şîs ~ turcesc, ~ alb. -alb turcesc, ~românesc, ~eci bălani. -eci plăcintari) Plantă cu tulpina cilindrică şi fructul mare, sferic, de culoare alba sau portocalie, cu miezul afânat şi dulce, comestibil, cu seminţe mari. albe şi lucioase Si: (reg) bicitoc. bolovan, dovlete. ludaie. sămânţar, tigvă (Cucurbita maxima). 3 (Şîs -comun. - porcesc, -turcesc, -furajer, -galben.-pestriţ, -negru) Plantă cu tulpina în cinci muchii, frunza acoperită cu peri aspri şi fructul galben-roşcat. oval. cu miezul fibros şi fad folosit ca furaj şi în medicina populară Si: (reg) bărbânţă. bolovan, bostan, bubă. buroavă. cabac. cucurbetă. doflani. dovlete. harbuz, ivără. lubăjubeniţă, ludaie. pepene, pepenaş. pepenuţ. tabac. tătarcă. tărtăcuţă. tigvă, troacă, zbacă (Cucurbita pepo). 4 (Şîs -turcesc. -turcesc cealma. -alb) Bostan alb Si: (reg) bostanei, cătun, cealma. cucurbetă.pepene\picitoc. tărtăcuţă. zămos. 5 (Şîs -moscat) Plantă cu tulpina costată şi fructul alungit de culoare galben-murdar şi miezul dulce, aromat (Cucurbita moscata). 6 (îe) A avea capul ca ~ul A fi prost. 7 (îae) A avea capul mare. 8 (Pop; îe) A avea cap, nu - A fi deştept (1). 9 (Irn; îae) A se crede deştept (1). 10 (Reg) Pepene galben (Cucumis melo). 11 (Prt) Om prost. dovleag sm vz dovleac dovlece sm vz dovleac dovlecel sm [At: VALIAN, V. / PI: -cei / E: dovleac + -el] 1-2 (Şhp) Dovleac (mic). 3 (Reg) Pepene (Cucurbita pepooblonga). 4 (Prc) Fructul dovlecelului (2). 5 (Reg) Pepene (Cucumis melo). 6 (Bot; reg) Burete-de-bubă (Phallus impudicus). 7 (Olt, Mun; îcs) De-a -ceii Joc de copii nedefinit mai de aproape. dovlecos, -oasă a [At: DLR ms / Pl: -oşi. -oase / E: dovleac + -os] (Reg; d. oameni) Cu capul mare. dovlegi sm vz dovleac dovlet sm vz devlet dovlete sm [At: GRECESCU, FL. 390 / V: (reg) -biete* -bleţ, -du-, dublet, duplete sm / Pl: -leţi / E: dovleac] (Olt) 1 Dovleac (2) (Cucurbita maxima). 2 Dovleac (3) (Cucurbita pepo). 3 Planta Cucurbita melopepo. 4 (Reg; îe) A avea cap nu - A se pricepe bine la ceva. 5 (îae) A fi deştept (1). 6 (Im; îae) A se crede deştept (1). 7 (Reg) Om prost. dowtonian, ~ă [At: DN3/ Pl: -ieni. -ienel P: daun-to-ni-ăn! E: Downton. oraş în Anglia] 1 sn Primul etaj al devonianului inferior. 2 ă Care aparţine dowtonianului (1). 3 ă Referitor la dowtonian (1). doxastar s [At: COSTINESCU / Pl: ? / E: cf ngr doţaarrig] (înv) Carte de cult în religia creştină ortodoxă care cuprinde doxologiile cântate la sărbători. doxă sf [At: ALEXI, W. / S şi: docsă /V: docsie, doftă 1 Pl: / E: ngr 56ţa] 1 (Fam) Minte (3). 2 (îla) De doftă De bună calitate. 3 (îe) A fi cu - la cap (sau a avea ~ la cap) A fi înţelept. 4 (Ccr) Cap. doxogmf sm [At: DER / Pl: -i / E: fr doxographe] Autor în Grecia antică, care spicuia părerile filizofice şi le expunea pe probleme. doxologliie sfvz doxologie doxologie sf [At: GHEORGACHI. LET. III. 308/9 / V: (înv) -gfrie sf (S şi: -csologhie) / S şi: docso- / Pl: ~i/ /E: ngr SoţoXoyia] (înv) Cântare liturgică închinată Sfintei Treimi. doza vt [At: MARIN, PR. II. 180/11 / Pzi: ~zez / E: fr doser] 1 A determina cantitatea de substanţă sau de material care produce un anumit efect într-un amestec. 2 A pune în proporţii determinate substanţele care formează un amestec. 3 A distribui într-un fel elementele unui text. 4 A determina proporţia în care un element, o substanţă sau un material intră, împreună cu altele, în compoziţia unui tot. 5 A fracţiona în doze un medicament. 6-7 (Pex) A prescrie sau a administra unui bolnav un medicament în doze. 8 (Fig) A folosi ceva în proporţii judicioase, bine echilibrate. 9 A face efort în mod raţional. dozabil, ~ă a [At: CADE / Pl: -i. -e / E: fr dosable] 1 Care se poate doza. 2 A cărui alcătuire poate fi dozată. dozaj sn [At: MARIN, PR.I.61/17/V: (înv) -sagiu sn / Pl: ~e / E: fr dosage] 1 (Rai*) Dozare (1). 2 Proporţia dintre diferitele elemente, substanţe materiale care intră în componenţa unui amestec. 3 (Spc) Conţinut de liant al unui beton sau al unui mortar. 4 (Mrn) Echilibrare a unui submarin prin adăugarea sau scoatere Iestului. dozare sf [At: IBRĂILEANU, S. L. 173 / Pl: -zări / E: doza] 1 Operaţie de determinare a proporţiei în care un element, o substanţă sau un material intră. împreună cu altele. în compoziţia unui amestec (existent sau care se alcătuieşte) Si: (rar) dozaj (1) Cf doza (2). 2 (Şîs ~ chimică) Determinare cantitativă a unui element sau a unui component într-un compus chimic sau amestec. 3-4 (îs) ~ de radiaţie sau ~a radiaţiilor Evaluare sau alegere a dozelor de raţie (de obicei raze X). 5 Efectuare raţională a efortului. dozat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: doza] 1-5 Dozare (1-5). dozat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi. ~e / E: doza] 1 (D. amestecuri) Căruia i-a fost determinată proporţia în care un element, o substanţă sau un material intră. împreună cu altele. 2 Pus în proporţii determinate. 3 (D. elementele unui text) Care a fost distribuit într-un anumit fel. 4 (D. medicamente) Fracţionat în doze1 (1) diferite. 5-6 Care a fost prescris sau administrat în doze1 (1). 7 (Fig) Folosit în proporţii bine echilibrate. dozator sn [At: DLR ms / Pl: -oare / E: doza + -tor] 1 Aparat cu funcţionare continuă sau intermitenţă care alimentează o instalaţie în care se amestecă doi sau mai mulţi componenţi. 2 Aparat folosit pentru dozarea (1) sifonului, a sucului, berii sau îngheţatei. doză1 .v/‘[At: HELIADE. O. II. 77 / V: (înv) -se. ~sis / S şi: (înv) -să / Pl: -ze / E: fr dose] 1 (Adesea fig) Cantitate determinată dintr-o substanţă, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau care formează 211 DOZĂ2 împreună cu altele un amestec, un tot. 2 Cutie metalică în care se află o băutură răcoritoare sau bere. doză2 sf[ At: NIC A. L. VAM. 82 / Pl: -ze / E: ger Dose] 1 Cutie metalică izolată în interior, care serveşte la protecţie unor elemente din instalaţiile electrice. 2 (Şîs ~ de redare) Aparat folosit pentru redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc Cf pick-up. 3 Instrument folosit pentru realizarea în bune condiţii a developării filmelor. dozice vr [At: SFC IV. 35 / Pzi: -zic / E: do1- + zice] (Reg) A zice. dozih vr [At: BÂRLEA, L. P. M. I, 58 / Pzi: -Iese / E: net] (Reg; d. oameni) A păli2 (1). dozimetrie sf [At: D. MED. / E: fr dosimetrie] 1 (Fiz) Măsurare a cantităţii de radiaţii. 2 Disciplină care studiază tehnica şi posibilităţile de măsurare a dozelor1 (1) de radiaţii. dozimetni sn [At: SANIELEVICI. R. 241 / Pl: -re / E: fr dosimetre] 1 Aparat de măsură a cantităţii de lumină produse într-un interval de timp de o sursă luminoasă. 2 Aparat pentru măsurare a dozelor1 (1) de radiaţii. doznicos, -oasă a [At: TEAHA. C. N. 221 / Pl: -oşi. -oase / E: ns, cf dosnic] (Reg; d. oameni) Morocănos. drabinâ sf vz draghină drac sm [At: PSALT. HUR. 60 *724 / Pl: -aci / E: ml draco ,, şarpe. balaur*4] 1 Fiinţă imaginară, de sex masculin.întruchipare a spiritului rău Si: demon. diavol, necuratul, satan. tartor, (Îvr) belz.ebut, (pfm) naiba. (pop) aghiuţă, benga,fareon, iazmă, idol, împieliţatitl, mititelul, micuţul, michiduţă, nechemaţii, nefărtitul. neghiniţă. nespălatul, nichipercea, părdalnicul, procletul,pustiul, pârlea, sarsailă, tichiuţă, vătafii, vicîeanus zmeu. cel-de-pe-comoară. cel-din-iarbăi, duh necurat, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea. ucigă-l-tăunâia. ucigă-l-toaca. (înv) împiedicaţii, nepriitorul. chima-răului, chima-necazului, (îrg) afurisiţii, arie. carcandilă. codea, (în)cornoratu, crucilă. hârdache. iscăriot. iuda, işpicu, întunecatu. lighioană, năchifor. năpustiul. nepreitemil, pocitul, pocnetul, potca. rău. scalor, slabii, şoca. spurc, spurcatul, spurcătură, şeitan, şotcă. ucigan, ucigaşii, vrăjmaş, (îvr) al-iicigaşului. arde-l-ar-focul, ăl-cu-coadă. ăl-din-piaîră,bată-l-crucea.bată-l-crucea-şi-tămuia.crucea-să-l-dărâme. despuie-l-crucea. măir-răiu, mutul. 2 (Tlg; art) înger revoltat contra lui Dumnezeu, prinţ al demonilor, întruchipare supremă a răului. în tradiţia iudaică şi creştină Si: diavolul, Lucifer, Satana. 3 (îe) Nici pe mjI să-l vezi, nici cruce să-ţi faci Să te fereşti de omul îndoielnic. 4 (îae) Să nu pierzi în loc să câştigi. 5 (îe) A fi -ul gol (sau împieliţat) A fi rău, afurisit. 6 (îae) A se descurca în orice situaţie. 7 (îal) A fi poznaş. 8 (îs) Omul (sau salba sau poama) -ului, om al -ului Om rău. 9 (îas) Om descurcăreţ. 10 (îe) A se teme de ceva ca de -ui (sau ca -ul de tămâie) A se teme foarte tare de ceva. 11 (îe) A se uita la cineva ca la -ul A se uita la cineva cu duşmănie. 12 (îae) A se uita la cineva cu frică. 13 (îe) E tot un — E acelaşi lucru. 14 (îe) A avea (sau a fi cu) -aci A fi prost dispus. 15 (îae) A fi energic, neastâmpărat. 16 (îe) Parcă a intrat Mii în el Se spune despre cineva mânios. 17 (îae) Se spune despre cineva care are o energie inepuizabilă. 18 (îae) Se spune despre cineva care a căpătat un viciu. 19 (îe) A băga (pe cineva) în -aci (sau în toţi -acii) A intimida (pe cineva). 20 (îae) A face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). 21 (îe) A fi un - la mijloc Se spune când nu poate fi găsită o explicaţie logică a unei situaţii încurcate. 22 (îae) Se spune când se bănuieşte o cauză ascunsă, greu de găsit, a unei situaţii încurcate. 23 (îe) Şi-a băgat (sau şi-a amestecat) —ul coada Se zice când o situaţie care părea clară devine complicată pe neaşteptate. 24 (îe) A trage pe -ul de coadă A fi foarte sărac. 25 (îe) A căuta pe miI A intra singur într-o încurcătură. 26 (îae) A-şi provoca singur neplăceri. 27 (îe) A da de (sau peste) -ul A o păţi. 28 (îe) A vedea (sau a-şi găsi) pe -ul A o încurca. 29 (îe) A căuta pe (sau a fugi de) -ul şi a da de tată-său A ajunge într-o situaţie şi mai rea decât cea anterioară. 30 (îe) A trimite (pe cineva) la -ul. a da -ului A blestema (pe cineva), pomenind de diavol. 31 (îe) A trimite (pe cineva) de la -ul Ia tată-său A purta (pe cineva) de colo până colo. 32 (îe) A cere pe -ul şi pe tată-său. a cere cât -ul pe tată-său A cere (pe ceva) un preţ exorbitant. 33 (îe) A face pe -u-n patru, a face şi pe -ul A face tot posibilul. 34 (îe) A da (sau a lăsa) -ului (pe cineva sau ceva) A abandona (pe cineva sau ceva). 35 (îae) A renunţa definitiv (la cineva sau la ceva). 36 (D. persoanele dezagreabile; adesea în imprecaţii; îe) A se duce -ului A se duce fără să se mai întoarcă (şi într-un loc neştiut). 37 (D. bunuri; îae) A se pierde. 38 (îe) A se duce la -ul A pleca unde vrea fără să ştie nimeni unde şi fără ca cineva să mai vrea să-l revadă. 39 (îe) A-1 lua -ul (sau -acii, mama —ului) Se zice când este ameninţat cineva. 40 (îae) A muri. 41 (îae) A o păţi. 42 (îs) La -ul! Formulă exclamativă de dispreţ prin care se exprimă dorinţa de a renunţa definitiv la ceva. 43 (îas) Exclamaţie care exprimă o nemulţumire. 44 (îs) Pe -ul! Nimic! 45 (îs) Al -ului! sau ptiu, drace! Exclamaţie care exprimă uimire. 46 (îas) Exclamaţie care exprimă enervare. 47 (îas) Exclamaţie care exprimă admiraţie. 48 (D. fiinţe; îe) A nu avea nici pe -ul A fi perfect sănătos. 49 (D. lucruri; îae) A fi în stare perfectă. 50 (îe) Lucru -ului Lucru dificil, care creează neplăceri. 51 (Gmţ; irn; îs) Iarba (sau buruiana, tămâia) -ului Tutun. 52 (îe) A face şi pe -ul A face orice. 53 (îlav) La Mi-n praznic. Ia mama -ului. unde şi-a înţărcat -ul copii, unde şi-a spart-ul opincile într-un loc foarte îndepărtat, precizat sau nu. 54 (îlav) Al '-ului (de...) Foarte rău. 55 (îa<^) Dificil. 56 (îae) Incomod. 57 (îae) Peste măsură de... 58 (îae) Energicj 59 (îae) Descurcăreţ. 60 (îe) (Aşa) de-al -ului Fără nici un motiv întemeiat. 61 (îae) Din răutate. 62 (Pop; îe) Scoate -ace ce-ai furat, că te duc la spânzurat! Se zice când nu găseşti un lucru pierdut. 63 (Fig) Om vicios. 64 (Fig) Om crud. 65 (Fig) Om isteţ. 66 (Fig) Om poznaş. 67 (îc) —de-mare Peşte marin de culoare de cenuşie-roşiatică, cu corpul şi capul comprimate lateral, a cărei primă aripioară dorsala este formată din ţepi veninoşi (Trachinus draco). dracă1 sf [At: BUDAI-DELEANU. T.V. 92 / Pl: -aer / E: drac + -ă] (Asr) Drăcoaică. dracă2 sf [At: BORZA. D. 123 / Pl: ? IE: bg 4paxa] (Bot; reg) 1 Păliur (Paliurus spinachristi). 2 Cătină de garduri (Lycium hamilifolium). 3 Salcâm (Robinia pseudodacacia). 4 Specie de arbust spinos nedefinită mai îndeaproape. dracenă sfvz dracilă dracii sm vz dracilă dracilă sf[At: CUV. D. BĂTR. I, 1276 / V: -acenă, aghină, —ină, -agilă, -agină, -agine, drăcenă, drăc'ilă, drăg'mă sf. dracii sn I Pl: -le / E: vsl *apâhhk] 1 Mic arbust spinos, din familia berberidacee, cu numeroase tulpini subţiri care pornesc de la suprafaţa pământului şi se arcuiesc de la mijloc spre sol, cu frunze ovale, galben-verzui şi gust plăcut, acrişor (folosite în medicina populară), cu flori galbene şi cu fructe în formă de boabe roşii, cu lemnul tare şi galben, cultivat adesea ca gard viu Si: (reg) agriş (roşu). cătină-de-râuri, cloceni. corlăşi. glojdan. holeră, lemn-galben (Berberis vulgaris). 2 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 3 (Bot; reg) Cătină-de-garduri (Lycium hamifolium). 4 (Reg) Numele unei plante erbacee necultivate nedefinite mai îndeaproape. 5 (Reg) Numele unui arbore sălbatic nedefinit mai îndeaproape. 6 (Reg; îf dr agilă) Numele unui pom roditor nedefinit mai îndeaproape. 7 Fruct negru, colţurat. 8 (Reg; lpl) Foarfece de tăiat sârmă. dracină sf vz dracilă dracon s [At: BORZA. D. 24 / A: ? / Pl: ? / E: ger Dragon] (Bot; reg) Tarhon (Artemisia dracunculus). draconian, -ă a [At: PROT. - POP., ap. DLR ms / Pl: -ieni. -iene l E: fr draconien] (înv) Draconic (1). draconic, -ă a [At: ROM. LIT. (1855), 186 / Pl: -ici. -ice / E: ger drakonisch, it draconico] 1 (Mai ales d. legi, dispoziţii etc.) Foarte aspru Si: (înv) draconian. 2 (Ast) Draconitic (1). 3 (îs) An - Intervalul de 346. 6201 zile dintre două treceri succesive ale soarelui prin acelaşi an Si: an draconitic (2). 4 (îs) Lună -ă Intervalul de 27 zile, 5 ore. 5 minute şi 36 de secunde dintre două treceri succesive ale Lunii prin acelaşi nod Si: lună draconitică (3). draconie sf [At: CADE / Pl: ~i/ / E: ngr Spax&via] (Iht; rar) Drac-de-mare (Trachinus draco). 212 DRAGOMAN draconitic. ~ă a [At: LTR2 / Pl: -ici. -ice / E: fr draconiiique, it draconitico] (Ast) 1 Care se referă la linia care uneşte punctele de intersecţie ale orbitei Lunii cu planul ecliptic Si: draconic (2). 2 (îs) An - An draconic (3). 3 (îs) Lună -ă Lună draconică (4). dracsler sm [At: PETROVICI, P. 213/8 / Pl: -/ / E: ger Drechsler] (îvr) Strungar (în materiale nemetalice). draden sn vz draghină1 drag. -ă [At: COD. VOR. 190 / Pl: -agi, -age / E: vsl AP^ry] 1 a (înv) Scump. 2 a Nepreţuit pentru cineva care îl iubeşte. 3 a (înv; îe) A-i fi cuiva - a... sau să.. A-i plăcea cuiva mult să facă ceva. 4 a (înv; îae) A se simţi atras spre ceva. 5 a (Pop; îe) A-i cădea - (cuiva) A trezi dragostea cuiva. 6 a (Pop; îe) A prinde - de (sau pe) cineva A se îndrăgosti (de cineva). 7 a (Pop; îe) A avea (pe cineva) - A iubi (pe cineva). 8 a (Reg; îe) A se avea -agi A se iubi unul pe altul. 9 a (îe) Când ţi-e lumea (sau viaţa ) mai -ă Se spune când se iveşte o întâmplare neprevăzută şi neplăcută, atunci când totul mergea bine. 10 a (Pop; îe) -ă Doamne Vorba vine. 11 sf (Fam) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite. 12 smf (Fam) Termen folosit când se vorbeşte despre o persoană iubită. 13 smf (Fam; adesea irn) Termen generic de adresare. 14 a Care exprimă iubire, preţuire. 15 a Care este plin de afecţiune. 16 a Plăcut ochiului. 17 a (îe) Cu ~ă inimă Din toată inima. 18 a (îae) Cu multă plăcere. 19 ă (înv; îe) Cu -ă voie De bună voie. 20 a (înv; îae) Cu plăcere. 21 smf Persoană care iubeşte pe cineva Si: iubit. (pop) mândru. 22 sn (Pop) Dragoste (1). 23 sn (îlav) Cu (mare. mult. atât etc.) - Cu iubire. 24 sn (îal) Cu (multă) plăcere. 25 sn (îrg; îal) Cu blândeţe. 26 sn (Pop; îlav) Cu tot ~ul Cu toată plăcerea. 27 sn (îrg; îal) Cu tot dinadinsul. 28 sn (îrg; îlav) în -ul leîii Fără rost. 29 sn (Pfm; îlpp) De -ul... Pentru. 30-31 sn (îal) Din dragoste sau din prietenie pentru cineva. 32 sn (Pop; îe) (A 11 sau a-i fi) mai mare -ul (să...) (A fi sau a resimţi) mare plăcere (să...). 33 ş/'(Pop; îcs) ~ă şi iar -ă Dans popular nedefinit mai de aproape. 34 sf(Pop; îacs) Melodie după care se execută dansul „dragă şi iar dragă“ (33). 35 sf(Bot; reg; îc) -ă-Mărioară Papucul-domnişoarei (Impatiens sultani). draga vt [At: ANTIPA. P. 271 / Pzi: ~aghez. / E: fr draguer] 1 (Fşa; c. i. cursuri de ape, canale, porturi etc.) A săpa cu ajutorul dragelor (1) fundul unei ape şi a îndepărta materialul rezultat în vederea înlesnirii navigaţiei, a executării unor lucrări etc. 2 A curăţa de mine marine o cale navigabilă. dragaică sf vz drăgaică dragaj sn [At: ANTIPA. P. 271 / Pl: -e / E: fr dragage] 1 Săpare a fundului unei ape cu ajutorul dragelor şi înlăturare a materialului rezultat, în vederea înlesnirii navigaţiei, a executării unor lucrări etc. Si: dragare (1). (rar) dragat1 (1). 2 Căutare sub apă a unor epave mici. a unor obiecte pierdute, a vârfurilor de stâncă (nedescoperite prin sondaje) Si: dragare (2), (rar) dragat1 (2). 3 Pescuire sau distrugere a minelor marine dintr-o anumită zonă de navigaţie Si: dragare (3). (rar) dragat1 (3). dragal'ici sms [At: H VIT. 9 / E: drăgăli + -ici] (Reg) Joc de copii nedefinit mai de aproape. dragan sm vz dragon1 dragai'e sf[At: LTR2 / Pl: -gări / E: draga] 1-3 Dragaj (1-3). dragat1 sf[At: MDA ms / E: draga] (Rar) 1-3 Dragaj (1-3). dragat2, -« a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: draga] 1 (D. cursuri de ape, canale, porturi etc.) Al cărui fund a fost curăţat cu ajutorul dragelor pentru înlesnirea navigaţiei, executarea unor lucrări etc. 2 (D. o cale navigabilă) Curăţat de cuine. dragavei sm [At: GRECEANU, FL. 506 / V: (reg) -e/. drăgăvel / Pl: ~ / E: net] 1 Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze dinţate, lungi şi înguste, folosită în alimentaţie şi în medicina populară Si: (reg) ştevie creaţă, crestăţeîe. hrenuţ, limba-boului. măcrisul-cahtlui (Rumex crispus). 2 (Pop; îe) Chef. Mărico-n -? Se zice când cineva spune vorbe nepotrivite Si: hodoronc-tmnc! 3 (Reg) Mâncare de dragavei (1). 4 Plantă cu tulpina ramificată, cu florile verzui sau gălbui dispuse în verticile Si: (reg) dragaveică. ştevie de baltă (Rumex palustris). 5 Plantă cu tulpina ramificată, cu florile dispuse în verticile. neînsoţite de foi Si: ştevie (Rumex sanguineus). 6 (Pop; îf drăgăvei) Plantă cu tulpina ramificată cu frunzele inferioare în formă de violină (Rumex pulcher). 1 (Reg) Măcrişul-calului (Rumex conglomeratus). 8 (Reg; lpl; îf drăigăvii) Spanac (Spinacia oleracea). dragaveică sf [At: BORZA, D. 151 / Pl: -ici / E: dragavei + -că] (Bot; reg) Dragavei (4) (Rumex palustris). dragavei sm vz dragavei dragă sf [At: DUNĂREANU, CH. 223 / Pl: ~age, (pop; nrc) ~agi / E: fr drague] 1 Navă special amenjată cu care se draghează (1). 2 Aparatură de dragaj (1). 3 Instrument în formă de sac sau de plasă cu care se colectează organismele vegetale sau animale de pe fundul apelor. 4 (îs) - de mine Aparatură tehnică de luptă cu ajutorul căreia se curăţă minele dintr-o anumită regiune a mării sau a unui fluviu. 5 (Rar) Draglină. dragăhţă sfvz drăgăliţă dragelă sfvz drajeu drageu sm vz drajeu draghen sn vz draghină1 draghicame sf [At: PSALT. HUR. 107v/15 / V: drăg- / Pl: -me / E: vsl ApAm-KAMeN] (îvr) Topaz. dragh'ici sm vz drăghici draghin sn vz draghină1 draghină1 sf [At: DAME, T. 10 / V: (reg) -a bină sf draden, draghen, draghin, -agin sn / A: -gliină / Pl: -ne / E: ucr 4pa6HHa] 1 (Pop) Fiecare dintre cele două părţi laterale ale căruţei, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se sprijină de leuci Si: loitră. 2 (Buc) Fiecare dintre lemnele lungi (de sus şi de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele Si: carâmb (1), drug. 3 (Reg) Bucată de lemn (de stejar, frasin etc.) sau de fier care leagă carâmbii loitrei, la mijlocul spetezelor, şi care este îndoită pe după carâmbul de sus şi fixată în crucea de mijloc Si: cercel (16), ghermec. 4 (Reg) Traversă. 5 (Reg) Aşchie mare dintr-un lemn crăpat. 6 (Reg) Vas de lemn în care se aşază nutreţul animalelor. 7 (Reg) Cal mare. bătrân şi slab. 8 (Reg) Varietate de struguri roz. draghină2 sfvz dracilă draghină3 sfvz draglină draghişca sfa [At: VÎRCOL, M. / V: drăgh'işce sf / Pl: -şce / E: srb dragicka] (Reg) Cuvânt glumeţ. draghiţi sfp [At: DDRF / E: ns cf draghină1] (Mun) Platformele carului. dragilă sfvz dracilă dragin sn vz draghină1 dragină1 sfvz dracilă dragină2 sf vz drăgină dragine sf vz dracilă draglină sf [At: LTR2 / V: (rar) -glii- sf I Pl: -ne / E: fr dragline] Echipament de lucru montat pe un excavator şi care serveşte la săpat şi la încărcat pământul în lucrările de construcţie, amenajări terasiere etc. Si: (rar) dragă (5). draglimst. -« smf [At: CONTEMP.. S. II. 1952. nr. 291,2/6 / Pl: -işti. -e / E: draglină + -ist] Muncitor calificat care lucrează cu draglina. dragmă sf vz drahmă dragna sfa [At: PĂSCULESCU. L.P. 121 / Pl: ? / E: net] (Mtp; reg) Dragoste (23). dragobete sms [At: (a. 1774) IORGA. S. D. XIII. 75 / V: (reg) br~, bragove~, drăg-, gabrove~ / E: vsl rAdBOBp’kreNHe] 1 (Pop; şîs ~ cap de primăvară) Sărbătoare religioasă ţinută la 24 februarie. 2 Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul. 3 (în credinţele populare; şîs ~ cap de primăvară. - cap de vr/raj Numele zilei de 1 sau 3 martie când fetele adună apă de zăpadă cu care se spală apoi tot anul ca să fie frumoase şi iubite. 4 (Ent; reg) Repede (Cicindela campestris). dragoman sm [At: MARDARIE, L. 210 / V: ~gum~, (înv) drăg~> drâg~ / Pl: -i / E: ngr Spayonavoa, Spay'op.avoa] 1 (în Evul Mediu; în ţările române) Funcţionar ataşat pe lângă un minister, consulat, ambasadă etc. 2 (Ist) Interpret oficial folosit în trecut în ţările din Orient. 3 (îs) Mare -Dregător în Imperiul Otoman care se ocupa de relaţiile diplomatice ale ţării cu statele europene. 4-6 (Ist) Funcţia de dragoman (1-3). 7-9 (Ist) 213 DRAGOMANAT Titlul de dragoman (1-3). 10 (îvr) Ghid. 11 (îrg) Mijlocitor. 12 (înv) Şef. 13 (înv) Supraveghetor. 14 (înv) Conducător al unui grup de muncitori forestieri, având funcţia de intermediar între aceştia şi proprietar. 15 (Piu; înv; îs) ~ de linie Persoană care controla linia apei, observa eventualele obstacole şi coordona operaţiunile de eliberare a rutei, hotărând totodată momentul de plecare. 16 (Reg) Stăpân al stânei Si: stănaş. dragomanat sn [At: ODOBESCU, S. I, 321 / V: (îvr) -măriit / Pl: -e / E: dragoman + -at] (în Evul Mediu; în ţările române) 1-3 Rangul de dragoman (1-3) Si: dragomanie (1-3), dragomanlăc (1-3). 4-6 Funcţia de dragoman (1-3) Si: dragomanie (4-6), dragomanlăc (4-6). 7-9 (Iuz) Cancelaria dragomanului (1-3) Si: dragomanie (7-9), dragomanlăc (7-9). dragomanie ş/’[At: POLIZU / V: (rar) ~mân- / Pl: ~i/‘ / E: dragoman + -ie] (în Evul Mediu, în ţările române) 1-9 Dragomanat (1-9). dragomanlăc sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 284 / V: -/ic / Pl: -uri / E: dragoman + -lâc] (în Evul Mediu; în ţările române) 1-9 Dragomanat (1-9). dragomanhc sn dragomanlăc drago mă neasă sf[ At: C. GANE. TR. V. 160 / Pl: -ese IE: dragoman + -easă] (îrg) Soţie de dragoman (11). dragomanie sfv z dragomanie dragomanii sn vz dragomanat dragomir sm [At: BĂCESCU. PĂS. 79 / Pl: ~i / E: net] (Reg) 1 (Bot) Ştevie (Rumex patientia). 2 (Orn) Grangur (Oriolus oriolus). dragon1 [At: NECULCE, L. 44 / V: (înv) -gan, -gone, -gun, drăgan, drăgun, -ahun / Pl: -i sm, ~oane sn / E: fr dragon, it dragone] 1 sm (Mii; iuz) Soldat din cavaleria de linie care era astfel echipat, încât să poată lupta şi pedestru. 2 sm (Reg; îf drăgan. drahun) Om voinic. 3 sn (Reg) Picior lung. 4 sm Monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu. aripi de vultur şi coadă lungă de şarpe, care întruchipează forţe ale naturii. 5 sm Reprezentare în artele plastice a dragonului (4). mai ales în China şi în alte ţări asiatice. 6 sm (Iht) Drac-de-mare (Trachinus draco). 1 sm Şopârlă care trăieşte în copaci, în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescenţe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 8 sm Reprezentare heraldică având profilul unui corp omenesc cu barba formată din şerpi încolăciţi. 9 sm (Art) Constelaţie din emisfera boreală, dispusă într-un şir de stele terminat cu un cap de dragon (8) Si: (pop) balaurul (6). 10 sm Unul dintre cele douăsprezece semne simbolice ale zodiacului chinezesc. 11 sm (îs) Anul -ului Perioadă de un an în calendarul chinezesc, corespunzătoare semnului zodiacal omonim. dragon2 sn [At: (a. 1874) URICARIUL XXII. 482 / V: (înv) ~a sf / Pl: ~oane / E: fr dragonne] 1 Şiret din fir metalic terminat cu un ciucure, care se atârnă de mânerul săbiei. 2 (Reg) Mânerul săbiei. dragonadă şf [At: NEGULICI, E. II. 29/10 / Pl: ~de / E: fr dragonnade] Nume dat în Franţa persecuţiilor la care erau supuşi protestanţii de către regimentele de dragoni. în timpul lui Ludovic al XlV-lea. dragonă sfvz dragon2 dragone sm vz dragon1 dragor [At: LTR2 / Pl: -i sm. -oare sn / E: fr dmgueur] 1 sm Muncitor care manevrează comenzile unei drage (1). 2 sn Navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor (acustice, magnetice sau mecanice) depuse într-o anumită regiune a mării sau a unui fluviu. dragostă sfvz dragoste dragoste sf [At: CORESI, EV. 33 / V: (reg) -gus-, -ta / Pl: ~ (îvp) -ti / E: vsl ^arocTk] 1 (De obicei la sg; adesea cu determinări care indică obiectul afecţiunii) Sentiment puternic de afecţiune pentru cineva sau ceva Si: amor, iubire. 2 (Rar) ~ de sine Egocentrism. 3 (îlav) Cu (mare ori cea mai mare sau multă) ~sau cu toată -a în mod (extrem de) drăgăstos. 4 (îal) (Extrem de) bucuros. 5 (Pop; îe) A fi în - cu cineva sau. înv. a fi legat în ~ cu cineva A avea cu cineva relaţii de caldă afecţiune. 6 (Pop; rar; îe) A fi în (sau, înv, întru) -a cuiva sau, înv, a-1 lua (pe cineva) în (ori la) - sau a fi în ~ la cineva A se bucura de protecţia cuiva. 7 (îae) A-şi câştiga calda afecţiune a cuiva. 8 (Reg; îe) A avea~să... A-i plăcea să... 9 (îe) A face - (cu cineva) A avea relaţii sexuale cu cineva 10 (îvr; îae) A se afla în calde relaţii afective (cu cineva). 11 (Pfm; îe) A (mai) slăbi cu a (pe cineva) A înceta cu insistenţele (fals afectuoase) pe lângă cineva. 12 (Pfm; îe) A omorî (pe cineva) cu A-şi manifesta, în mod exagerat, afecţiunea (faţă de cineva). 13 (Iuz; în formule de politeţe) Fă ~! Fii (aşa de) bun! 14 (Reg; îs) - împrumutată Iubire reciprocă. 15 (Reg; îs) ~ de odată întâia iubire. 16 (îe) A se topi (sau a se sfârşi, a muri etc.) de - sau a fi nebun de - A iubi enorm de (pe cineva). 17 (îvp; îlv) A avea (pe cineva) în — A iubi (pe cineva). 18 (îvp; îlv) A se lua în - A se iubi. 19 (Ccr) Fiinţă iubită. 20 (Pgn) Obiectul iubirii cuiva. 21 Legătură sexuală. 22 Relaţii amoroase. 23 (Mpl; în descântece) Fiinţă mitologică care simbolizează iubirea Si: (reg) dragna. 24 (Reg) Pornire nestăvilită (şi reprobabilă) pentru cineva sau ceva Si: patimă, slăbiciune. 25 (îrg; îe) A-şi face de - A-şi face de cap. 26 (îrg; lpl; îf drăgăstile) Numele unei hore nedefinite mai de aproape. 27 Melodie după care se execută dansul drăgăstile (26). 28 (Reg) Plantă erbacee cu frunze lanceolate, dinţate şi cu flori roz-purpurii Si: masa-raiului {Sedum fabar ia). 29 (Bot; reg) Iarbă-grasă (Sedum maximum). 30 (Bot; reg) larbă-grasă (Portulaca oleracea). 31 (Bot; reg) Limba-cucului (Botrychium lunaria). 32 (Bot; reg; îc) ~a-fetei Silur {Euphrasia stricta). 33 (Bot; reg; îae) Silur (Euphrasia rostkoviana). 34 (Reg; îc) ~a-fetelor Ou vopsit numai în roşu de Paşti Si: merişor. dragostos, -oasă a vz drăgăstos draguman sm vz dragoman dragun sm vz dragon1 draguste şf vz dragoste draliiu sm [At: ZEITSCHRIFT. XIX, 422 / Pl: -ii / E: net] (Rar; în poezia populară) Fin2 (1). drahm sn vz drahmă drahmă sf[At: CORESI. TETR. 39 / V: (înv) drahm sn, dram (Pl: -i sn, -uri sn) / Pl: -me. (înv; rar) -mii / E: fr drachmeyjagiSpax^ii] 1 (în Grecia antică) Monedă de argint, care a circulat şi în Dobrogea şi în sudul Moldovei, a cărei valoare şi greutate varia de la oraş la oraş. 2 Unitate monetară în Grecia modernă. 3 Veche unitate de măsură pentru greutăţi (cu valori variabile). drahun s vz dragon1 draiba sfa [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: dracul + naiba] (Reg) Dracul (1). draibar sn vz draibăr draibăr [At: CADE / V: (reg) -bar, -bor, -bur, ti*ai- sn / Pl: -e, dreibere / E: ger Treibbohrer] 1 sn Unealtă (manuală) confecţionată din oţel, în formă de bară. prevăzută la un capăt cu muchii ascuţite sau tăişuri aşezate în spirală şi folosită mai ales în dulgherie pentru executarea găurilor Si: burghiu (1), sfredel (1), (reg). şăităiu1. 2 sn (Pop) Coarba2 (1). 3 sn (Reg) Mănunchi la răzuş (1). 4 sm (Arg) Grangur. draibor sn vz draibăr draibur sn vz draibăr draifus sn [At: CV 1949. nr. 8. 31 / Pl: -e. -uri / E: ger Dreifuss] 1 Unealtă de cizmărie, formată dintr-un cadru de fontă corespunzând celor trei muchii ale colţului unui cub. 2 (Reg) Pirostrie. drainiţă sf vz draniţă draiv sn [At: L. ROM. 1973. 28 / S şi: drive / Pl: -uri / E: eg drive] 1 (Spt) Lovitură puternică prin care mingea este expediată în terenul advers, razant cu plasa, la tenis, golf şi base-ball. 2 Interpretare a muzicii de jazz caracterizată prin elan stimulator, vigoare, forţă impulsivă. draja vt [At: MDA ms / Pzi: ~/ez / E: ns cf drajeu] A acoperi cristale de zahăr, produse de caramelaj, fondant. sâmburi, jeleuri etc. cu straturi de zahăr sau de ciocolată Si: (nob) drajat1. drajare sf [At: LTR2 / Pl: -jări / E: draja] Acoperire a unor cristale de zahăr, produse de caramelaj. fondant, sâmburi, jeleuri etc. cu straturi de zahăr sau de ciocolată Si: drajat1. drajat1 sns [At: MDA ms / E: draja] (Nob) Drajare. 214 DRAPAJ drajat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: draja] (D. cristale de zahăr, produse de caramelaj. fondant etc.) Acoperit cu straturi de zahăr sau de ciocolată. drajefia vt [At: MDA ms / P: -je-fi-a / Pzi: -iez / E: fr drageifier] (Rar) A prezenta un produs de cofetărie sub formă de drajeu. drajeficre sf[At: MDA ms / P: -jefi-e-re / Pl: -ri / E: drajefia] (Rar) Prezentare a unui produs de cofetărie sub formă de drajeu Si: (nob) drajefiat1. drajefiat1 sns [At: MDA ms / E: drajefia] (Nob) Drajefîere. drajefiat2, -ă a [At: DEX / P: -je-fi- / Pl: -aţi. -e / E: drajefia] (Rar) Prezentat sub formă de drajeu. drajeu sn [At: IBRĂILEANU, S. L. 106 / V: ~ageu,~agelă sf/ P: ~jeu / Pl: -ri, (rar) ~jele / E: fr dragee] 1 Bomboană colorată cu miezul din cristale de zahăr, sâmburi, fructe, creme etc.. acoperită cu o glazură de ciocolată sau de zahăr. 2 Medicament în formă de pilulă, cu învelişul făcut din zahăr sau din ciocolată. drajon sm [At: DS / Pl: / E: fr drageon] Lăstar al unei plante crescut din rădăcină şi din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă plantă. drajona vi [At: DN3 / Pzi 3: ~neaz.d / E: fr drageonner] (D. plante) A produce drajoni. drajonaj sn [At: LTR2 / Pl: -e / E: fr drageonnage] Proprietate a anumitor plante de a produce drajoni Si: drajonare. drajonare sf [At: MDA ms / Pl: -nări / E: drajona] Producere de drajoni Si: (rar) drajonat1. drajonat1 sns [At: MDA ms / E: drajonare] (Rar) Drajonare. drajonat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~aţi, -e / E: drajona] (D. lăstari) Care a crescut din rădăcina unei plante şi din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă plantă. dram1 [At: (a. 1630) IORGA. D. B. I, 23 / V: (îrg) dream sn / Pl: -uri, (îvr) ~e sn, -e sf / E: ngr Spânii] 1 sn Veche unitate de măsură a greutăţii egală, în Muntenia, cu 3,18 grame şi, în Moldova, cu 3,23 grame. 2 sn (înv; îe) Drept Ia Miri Bine măsurat. 3 sn Veche unitate de măsură a capacităţii, egală, în Muntenia, cu 3,23 cm3, iar în Moldova cu 3,80 cm3. 4 sn (îrg) Măsură a suprafeţei (la munţi). 5 sn (Pop) Gram. 6 sn (Fam; adesea fig) Strop. 7 sn (în construcţii negative) Nimic. 8 sn (Reg; îe) A avea două -uri sub căciulă A fi chibzuit. 9 sn (îrg; îel; îf dream) Să-l pui la dreamuri Se spune despre un lucru (extrem) de scump. 10 şf(Reg) Glonţ. 11 j»/'(Reg) Alică (1). 12 sn (Pfm; fig) Bucăţică (2). dram2 smn vz drahmă dramatic, ~ă a [At: HELIADE. GR. P. 29/1 / Pl: -ici, -ice / E: fr dramatique, lat dramaticus] 1-2 Care se referă la dramă (1) sau la teatru. 3-4 Caracteristic dramei (1) sau teatrului. 5-7 Dramaturgie (5-7). 8 Gen - Gen literar care cuprinde opere scrise în dialog şi menite a fi repezentate pe scenă. în care conflictul se dezvoltă gradat din ciocnirea intereselor şi sentimentelor diverselor personaje. 9 (îs) Cronică -ă Prezentare critică, analitică a unei reprezentaţii teatrale. 10 (îs) Artă (sau. înv, măiestrie) -a Totalitate a regulilor, a principiilor privind punerea în scenă şi interpretarea operelor dramatice Si: dramă (5). 11 (îs) Artist (sau actor) - Actor (de teatru). 12 (îs) Autor (sau scriitor, poet) - Dramaturg. 13 (D. voce) Care se caracterizează printr-o sonoritate amplă, intensă şi plină de gravitate. 14 (Fig; d. întâmplări, împrejurări, scene, situaţii, momente etc.) Bogat în contraste şi în conflicte. 15 (Fig) Care este periculos Si: grav. 16 Care impresionează Si: emoţionant, mişcător, patetic. dramaticeşte av [At: ASACHI, L. 30V15 / E: dramatic + -iceşte] (înv) în manieră dramatică (15). dramatism sn [At: CONTEMPORANUL IV. 275 / Pl: (rar) / E: fr dramatisme] 1 Ceea ce provoacă sentimente, emoţii puternice. 2 Caracterul încordat al conflictului dintr-o operă dramatică. 3 (Fig) Situaţie care creează conflicte zguduitoare între sentimente şi interese etc. Si: încordare, tensiune. dramatist sm [At: NEGULICI / Pl: -işti / E: fr dramatiste] (înv) Dramaturg. dramatiza vt [At: FILIMON, O. II, 238 / Pzi: -zez / E: fr dramatiser] 1 (C. i. opere literare, fragmente dintr-o operă literară etc.) A prelucra în vederea reprezentării pe scenă. 2 (Fig; c. i. discursuri, acţiuni etc.) A face să devină dramatic (15). 3 (Ini) A exagera gravitatea unui eveniment, a unei situaţii etc.. Si: a lua în tragic. dramatizare sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 108. 11/15/ Pl: -zări / E: dramatiza] 1 Prelucrare a unei opere literare (cu caracter epic) pentru a putea fi reprezentată. 2 (Ccr) Piesă de teatru creată prin prelucrarea unei opere literare (cu caracter epic). 3 (Fig) Conferire a unui caracter dramatic (15) unui discurs, unei acţiuni etc. 4 (Irn) Exagerare a gravităţii unui eveniment, a unei situaţii. dramaturg, ~ă smf [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 242 / Pl: -rgi, -rge /E: fr dramaturge] (Rar la f) Autor de piese de teatru Si: (înv) dramatist. dramaturghie sfvz dramaturgie dramaturgie, a [At: IST. LIT. ROM. II, 693 / Pl: -ici, -ice / E: fr dramaturgique] 1-2 Care ţine de dramă sau de dramaturg. 3-4 Privitor la dramă sau la dramaturg. 5-6 Care ţine de dramaturgie (1-2). 7-8 Privitor la dramaturgie (1-2). dramaturgie sf [At: LM / V: (înv) vr giiie sf! Pl: ~i/ / E: fr dramaturgie] 1 Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune în scenă şi de a le interpreta. 2 Totalitatea operelor dramatice care aparţin unui scriitor, unei literaturi naţionale, unei epoci sau genului dramatic. dramă sf[At: CR (1830), 3352/22 / Pl: -me / E: lat drama, fr drame] 1 Piesă de teatru cu caracter grav, în care se redă imaginea vieţii reale în datele ei contradictorii, în conflicte puternice şi complexe, adesea într-un amestec de elemente tragice şi comice. 2 (îs) Dramă muzicală (sau lirică) Spectacol de operă. 3 (îas; sens curent) Creaţie de operă cu un puternic caracter dramatic (15). 4 Totalitate a regulilor, a principiilor privind punerea în scenă şi interpretarea regulilor dramatice (1). 5 Artă dramatică (9). 6 (îs) Clasă de - Clasa în care se predă arta dramatică într-un conservator sau într-un institut de teatru. 7 (Fig) întâmplare tragică. 8 Situaţie nefericită, zguduitoare. 9-10 (îs) ~ pasională Crimă sau sinucidere determinată de gelozie sau de o dragoste nefericită. 11 (îe) A face o -din ceva A vedea o situaţie tragică într-o întâmplare oarecare. 12 Frământare sufletească, trăire lăuntrică care produce suferinţe morale. 13 (Med; îs) ~ pancreatică Ansamblu de semne locale şi generale care însoţesc debutul brutal al unei pancreatite acute. dramniţă sfvz draniţă. dramoletă sf [At: IORDAN, L.R.A. 175 / Pl: -te / E: ger Dramolett] 1 Dramă (1) de proporţii reduse şi. mai ales. de valoare neînsemnată Si: melodramă. 2 (Adesea prt) Situaţie nefericită. drancă sf [At: DR. V, 184 / Pl: drănci / E: ucr Apamca] (Reg) 1 Obiect uzat. vechi. rupt. 2 (Dep) Om de nimic, destrăbălat. 3 Cal mic, bătrân şi slab. drandora av [At: LEXIC REG. 48 / E: net] (Reg) Fără socoteală. drandoră sf[At: LEXIC REG. 48 / Pl: -re / E: net] (Reg) 1 Ambiţie. 2 Supărare. dranic sm [At: BORZA, D. 125 / A: net / Pl: -ci / E: net] (Bot; Mol) Muşcată (Pelargonium odoratissimum). draniţar sm [At: DLR ms / Pl: -i / E: draniţă +-£//•] (Reg) Drănicer (1). draniţă sf[At: (a. 1742). BUL. COM. IST. 1.266 /V: (reg) drăn~, drainn / Pl: -ţe / E: ucr Apamnja] (Reg) 1 Fiecare dintre scândurelele subţiri de lemn de brad, mai mari decât şindrila, cu care se acoperă unele case ţărăneşti. 2 Bucată de lemn lungă de un metru. 3 împrejmuire de lemn a fântânii. draniţăt, ~ă a vz drăniţit drapa [At: HELIADE. O. I. 220 / Pzi: -pez / E: fr draper] 1 vt A împodobi sau a acoperi o fereastră, o uşă etc. cu o draperie, cu steaguri etc. 2 vt A acoperi un perete, o mobilă etc. cu stofă aranjată în cute. 3 vt A aranja în cute dispuse artistic un obiect de îmbrăcăminte. 4-5 vtr A (se) îmbrăca cu un veşmânt larg care cade în falduri. drapaj sn [At: DEX / Pl: -je / E: fr drapage] (Rar) 1-4 Drapare (1-4). 215 DRAPARE drapare sf [At: CARAGIALE. N.F. 117 / Pl: -pari / E: drapa] 1 împodobire a unei ferestre, a unei uşi etc. cu o draperie, cu steaguri etc. Si: drapaj (1), drapat1 (1). 2 Acoperire a unui perete, a unei mobile etc. cu stofă aranjată în cute Si: drapaj (2). drapat1 (2). 3 Aranjare în cute dispuse în mod artistic a unui obiect de îmbrăcăminte Si: drapaj (3), drapat1 (3). 4 îmbrăcare cu un veşmânt larg care cade în falduri Si: drapaj (4), drapat1 (4). drapat1 sn [At: MDA / Pl: ? / E: drapa] 1-4 Drapare. drapat2, -ă a [At: SĂM. 1,12 / Pl: -aţi, -e / E: drapa] 1 (D. o fereastră, 0 uşă) Acoperit cu o draperie, cu steaguri. 2 (D. un perete, o mobilă) Acoperit cu o stofă aranjată în cute. 3 (D. un obiect de îmbrăcăminte) Ale cărui falduri au fost dispuse artistic. 4 (D. oameni) îmbrăcat cu un veşmânt larg care cade în falduri. drapai sn vz drapel drapel sn [At: KOGĂLNICEANU, în PLR, I 71 / V: (reg) -pal, drăp-, str~, tr~ sn / Pl: -e, -uri / E: it drapello, cf. fr drapeau] 1 (Adesea cu determinări care indică felul) Bucată de pânză, de mătase, de stofă etc.. de obicei în formă dreptunghiulară, fixată la una din laturi de un băţ sau lance şi reprezentând culorile (uneori şi stema sau emblema) unei organizaţii, ale unei instituţii etc. Si: steag, stindard, (liv) flamură, (înv) bandieră. 2 (îs) ~ de stat Drapelul (1) oficial al unui stat, a cărui descriere este prevăzută în constituţie. 3 (îs) ~ negru Semn de doliu. 4 (îe) A fi (sau a intra) sub - A servi în armată. 5 (îae) A-şi face stagiul militar. 6 (Ie) A lupta sub -ul cuiva A lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. 7 (îe) A ţine sus -ul A milita cu tărie pentru o idee. o cauză etc. 8 (îae) A rămâne fidel unei cauze. 9 (îae) A se comporta exemplar într-o acţiune, într-o împrejurare. 10 (îe) A ridica -ul luptei pentru... A porni lupta sau acţiunea pentru... 11 Pânză subţire (folosită la confecţionarea drapelelor 1). 12 Pavilion. 13 (îlav) In - Poziţie a palelor elicei unui avion, în care aceasta are rezistenţă minimă la înaintare, în direcţia de zbor. 14 (Mtg) Axul aparatului de formare cu şablon. draperie sf [At: HELIADE, 0.1.220 / Pl: -ii / E: fr draperie] 1 Perdea grea de stofă, catifea, ţesătură de bumbac sau de in, colorată, dispusă în falduri. 2 Stofă dispusă artistic. în cute mari, care serveşte drept decor într-o sală de teatru. 3 Veşmânt larg cu multe cute, care îmbracă o statuie, un personaj antic dintr-o piesă. drastic, ~ă a [At: MAN. SĂNĂT. 90/1 / Pl: -ici, -ice l E: fr drastique] 1 (D. substanţe, remedii medicale, tratamente etc.) Cu efect puternic şi rapid Si: (îvr) dras tir ic. drastiriu. 2 (D. măsuri, sancţiuni, critici etc.) Foarte aspru Si: brutal, vehement, violent. drasticitate sf [At: SCRIBAN. D. / Pl: (rar) -taţi / E: drastic + -itate] 1-2 Calitatea de a fi drastic (1-2). drastiric, ~ă a [At: CORNEA. E. II, 183/33 / Pl: -ici. -ice / E: ns cf ngr Spaatrjpwg] (îvr) Drastic (1). drastiriu, -ie a [At: CORNEA. E. I 194/7 / Pl: -ii / E: ns cf ngr Spaazijpioq] (îvr) Drastic (1). dratban sm [At: MÎNDRESCU. I.G. 44 / A: net / Pl: -i I E: ger Drachtban] (Gms) Tren funicular. draîvă sf[At: DLR ms / Pl: -ve / E: net] (Reg) Aţă dată prin răşină. dravele sfp [At: ALR II. 3889/899 / E: net] (Reg) Fusceii de la scară. dravidian, ~ă [At: MEHEDINŢI. G.F. 200 /P: -di-anlPl: -ieni, -iene / E: fr dravidien] 1 sm/'Persoană (de rasă intermediară între albi şi negri) care locuieşte în unele regiuni din India, Sri Lanka şi Pakistan. 2 smf Persoană care este originară din India, Sri Lanka şi Pakistan. 3-4 a Care aparţine dravidienilor (1-2). 5-6 a Privitor la dravidieni (1-2). 7-8 a Caracteristic dravidienilor (1-2). 9 sf Limba dravidiană. drav'it sn [At: LTR2 / Pl: -e /E: fr dravite] Turmalin magnezian. de culoare brună-verzuie sau brună-neagră. dravol sm [At: TOMESCU, GL. / Pl: -i / E: diavol + drac] (Reg) Drac. draw sn [At: CL 1973, 25 / S şi: drau sn / Pl: -uri / E: eg draw] (Spt) Meci nul. drazilă sf[At: BORZA. D. 102 / A: net / Pl: -le / E: net] (Bot; reg) Cătina-de-garduri (Lycium halimifolium). drăbdinar sm vz drăghinar drăbghinar sm vz drăghinar drăbicani smp [At: PAŞCA, GL. / E: net] (Reg) Locuri râpoase Si: coclauri (3). drăbinar sm vz drăghinar drăcălui vtrr [At: ŞEZ. II. 226 / Pzi: -esc / E: drac + -ălui] (Reg) 1-2 A drăcui1 (1-2). drăcăi'aie sf [At: SFC III, 55 / Pl: -rai / E: drac + -ăraie] (Reg; fam) 1 Drăcime (1). 2 Afacere încâlcită Si: belea. danadana. încurcătură. 3 Glumă. 4 (Mpl) Lucruri mărunte Si: fleacuri, mărunţişuri. 5 Lucrare de mântuială. drăcărie sf[At: CREANGĂ. A. 308 / Pl: -ii / E: drac + -arie] (Pop) 1-4 Drăcie (1, 2, 5, 6) 12). 5 (Rar) Drăcime (1). 6 Mijloace şi formule magice folosite pentru transformarea miraculoasă a lucrurilor, pentru lecuire etc. Si: farmec (3). vrajă. 1 (Fam) Afacere încâlcită, necurată Si: (rar) drăcie (11). drăcărime i/[At: I. CR. IV, 165 / Pl: -mi / E: drac + -ăirime] 1 Drăcime (1). dracea sma [At: UDRESCU, GL. / Pl: ? / E: drac] (Reg; fam, prt) Copil neastâmpărat. drăcean sm [At: CAMILAR, N. I, 326 / Pl: ? / E: drac + -ean] (Nob) Drac (1). drâcel sm [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~e/ / E: drac + -el] 1-2 (îvr; şhp) Drăcuşor (1-2). drăcenă sfvz dracilă drăcesc, -ească a [At: COD.VOR.2 63v/4 / Pl: -eşti / E: drac + -esc] 1 Care jne de drac (1) Si: diabolic, diavolesc. 2 Privitor la drac (1) Si: diabolic, diavolesc. 3 Caracteristic dracului (1) Si: diabolic, diavolesc. 4 (Pex) Plin de răutate Si: diabolic, diavolesc. 5 Malefic. 6 Necurat. 7 (îvp; îs) înger - Drac (1). 8 (Pop; îs) Sărbători -eşti Zile în care este interzisă practicarea vrăjilor. 9 (Fig) Ciudat. 10 De neînţeles. 11 Misterios. 12 Care se manifestă cu o intensitate deosebită Si: îndrăcit, îngrozitor, puternic. 13 (Reg; îs) Sărbători -eşti Sărbători mai mici, pe care le ţin numai femeile bătrâne. 14 (Fig) Greu de suportat Si: cumplit, infernal. drăceşte av [At: LB / E: drac + -este] 1 Ca dracii (1) Si: diabolic, diavoleşte. 2 (Pex) Cu răutate ca de drac (1) Si: diabolic, diavoleşte. drăci [At: T. PAPAHAGI. C. L. / Pzi: -ăcese / E: drac] 1-2 vtr (înv) A (se) îndrăci. 3 vt (Buc) A drăcui (1). drăcie sf [At: (cca. 1650-1675) GCR I. 228/5 / Pl: -ir / E: drac + -ie] (Pop) 1 Faptă drăcească Si: diavolie. drăcărie (1). drăcovenie (1). 2 (Pgn) Faptă rea Si: diavolie. drăcărie (2). drăcovenie (2). 3 Lucru drăcesc Si: drăcovenie (3). 4 Vrăjitorie. 5 (Fam; pex) Faptă nesocotită, de gravitate redusă Si: boroboaţă, drăcărie (3). drăcovenie (4). năzbâtie, poznă, prostie, şmecherie. 6 (Fam) Lucru ciudat, de nepriceput Si: ciudăţenie, drăcărie (4), drăcovenie (5), minunăţie. 1 (îe) Ei, (sau ce) —! ori ei, -a dracului (sau naibii)! Se spune pentru a exprima surpriza, nemulţumirea. 8 (Fam) Orice lucru neînsemnat Si: aiureală, drăcovenie (6), fleac, flecuşteţ, prostie. 9 (Fam) Farsă. 10 (Fam) Glumă. 11 (Fam; rar) Drăcărie (7). 12 (Rar) Drăcime (1). 13 (Nob) Excrement. drăci lă sfvz dracilă drăcime ş/ [At: CREANGĂ. P. 57 / Pl: -mi / E: drac + -ime] 1 Mulţime de draci Si: (rar) drăcărie (5). drăcie (12). (reg; fam) drăcăraie (1). 2 Totalitatea dracilor. drăcină sf vz drăgină drăcit, ~ă [At: CORESI. EV. 79/32 / Pl: -iţi, -e / E: drăci] 1 a (înv) Posedat de duhuri necurate Si: îndrăcit. 2 ^7/?/’(Reg; ca epitet, pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin pp ăde“) Afurisit. 3 smf {Reg; ca epitet, pus înaintea termenului calificat de care se leagă prin pp ăde“) Năzdrăvan. drăcire sf [At: PARACLIS (1639). 24 / Pl: -ri / E: drăci] (înv) îndrăcire. drăciţă ^/' [At: TDRG / Pl: -ţe / E: drac + -iţă] (Rar) Drăcoaică (1). drăciui vt [At: SFC IV, 119 / Pzi: ? / E: drăcea + -ui] (Reg) A drăcui1 (1). 216 DRĂGĂLAŞ drăciuţă sf[At: UDRESCU. GL. / Pl: -ţe ! E: drăcie + -uţă] (Reg) 1-4 (Şhp) Drăcie (5-8) (amuzantă). 5 Lucru micuţ, gingaş. drăcoae sfvz drăcoaie drăcoaică sf[At: ALECSANDRI, T. 101 / Pl: -ice / E: drac + -oaicăi] 1 Fiinţă supranaturală de sex feminin care face parte din tagma dracilor Si: diavoliţă. diavoloaică. târî or iţă. (rar) drac iţă. (îvp) drăculiţă. drăcoaie (1). (reg) sărsăroaică. tărtăroaică. 2 (Fig) Fiinţă de sex feminin rea Si: Si: diavoliţă. diavoloaică. tartor iţă, (rar) drăcoaie (2), (reg) sărsăroaică. tărtăroaică. 3 (Fig; fam) Fată sau femeie tânără, isteaţă, vioaie, ispititoare, care se ţine de şotii Si: drăcuşor (5), diavoliţă. ştrengărită, (reg) zgâtie. drăcoaie sf[At: (a. 1852). GCR II, 341/19 / V: ~oae / Pl: ~ / E: drac + -oaie] (îvp) 1-2 Drăcoaică (1-2). drăcoism [At: ŞEZ. IV. 201 / Pl: ~ / E: drac + -oi] 1-2 (Pop; şdp) Drac (1) (mare şi afurisit) Si: (reg) drăculete (1-2). drăcos, ~oasă a [At: PR. DRAM. 385 / Pl: -oşi, -oase / E: drac + -m] 1 (Pfm) Care pune multe probleme. 2 (Pfm) Afurisit. 3 (Pfm) Ticălos. 4 (Fam) Plin de duh. 5 (Pfm) Care se ţine de glume, de pozne Si: poznaş, ştrengar, (reg) sturlubatic. 6 (Pfm) Plin de viaţă Si: ager, vioi. 1 (Pop) Atrăgător. 8 (Reg) Cicălitor. drăcovenie sf [At: DDRF / Pl: -ii / E: drac + -ovenie] 1-6 (Pfm) Drăcie (1-3, 5, 6, 8). 7 (Reg; prc) Porcărie. 8 (Fam) Poznă1. 9 (Rar; îe) Ei, -a dracului Se spune pentru a exprima supriza. nemulţumirea. 10 (Fam; rar) Glumă. drăcovi vt [At: SFC IV. 210 / Pzi: ~vesc / E: drac + -ovi] (Reg; rar) A drăcui1 (1). drăcşăneancă sf [At: VARONE. D. / Pl: -nce / E: Dracşani + -eancă] (Reg; art) 1 Dans popular în care perechile formează, la început, o roată mare şi joacă hora cu patru paşi la dreapta şi la stânga, de câte două ori. apoi se prind câte doi (un flăcău şi o fată) şi joacă învârtită, după care formează două rânduri care stau faţă-n faţă. flăcăii făcând mişcări săltăreţe şi lovindu-şi palmele, genunchii, carâmbul cizmei şi tăplile, iar fetele jucând legănat în faţa lor. cu mâinile în şolduri. 2 Melodie după se execută drăcşăneanca (1). drăcuci sm [At: DLR ms / Pl: ~ / E: drac + -uci] 1-2 (Reg; şhp) Drăcuşor (1-2). 3 (Reg; fam) Drăcuşor (). drăcui1 [At: CARAGIALE. O. I, 195 / Pzi: -esc, drăcui / E: drac + -ui] lvt(a) A blestema (pomenind de dracul) Si: a da dracului, (reg) a drâcâlui (1). a drăciui. (rar) a drăcovi, (înv) a drăcuşi, (reg) a drămui2 (1). 2 vrr A se înjura pomenind de dracul Si: (reg) a se drăcălui (2). drăcui2 vî [At: DLR ms / Pzi: ? / E: net] (Buc) A aranja lemnul la răcaş ca să nu se spargă sau să se încâlcească. drăcuială sf[At: PREDA. M.S. 61 / Pl: ~/e//. (reg) ~iele / E: drăcui1 + -eală] înjurătură în care este pomenit dracul Si: drăcuire1, drăcuit1. (reg) drămuială2 (1). drămuire2 (1), drămuit2 (1). drăcuire1 sf [At: MACEDONSKI, O. III. 32 / Pl: -ri / E: drăcuiJ] Drăcuială. drăcuire2 sf[At: MDA ms / Pl: ~ri / E: drăcui2] Drăcuit2. drăcuit1 sn [At: DLR ms / Pl: (rar) -uri / E: drăcui1] Drăcuială. drăcuit2 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: drăcui2] Aranjare a lemnului la răcaş ca să nu se spargă sau să se încâlcească Si: drăcuire2. drăcuit3, a [At: GOROVEI, CR. 89 / Pl: -iţi, -e / E: drăcui1] înjurat prin pomenirea dracului Si: (reg) drămuit4 (1). drăcuit4, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: drăcui2] (D. lemn) Aranjat la răcaş ca să nu se spargă sau să se încâlcească. drăculete sm [At: ALR 1.616/56 / Pl: -eţi l E: drac + -ulete] 1-2 (Reg; şdp) Drăcoi (1-2). drăculeţ sm [At: BUDAI-DELEANU. Ţ. 147 / Pl: -eţi / E: drac + -uleţ] 1-4 (Şhp) Drăcuşor (1-4). 5 (Rar; îe) Al -ului A dracului. 6 (Mun; art) Dans popular în care perechile se prind de mijloc, executând o legănată urmată de o învârtită. 7 (Mun; art) Melodie după care se execută drăculeţul (6). drăculiţă sf [At: VALIAN. V. / Pl: -ţe / E: drac + -uliţă] (îvp) Drăcoaică (1). drăcuş sm [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -i / E: drac + -uş] 1-2 (Rar; şhp) Drăcuşor (1-2). 3 (Om; reg) Pitulice (Troglodyîes îroglodytes). 4 (Om; reg) Gârliţă (Anser albifrons). drăcuşal sm [At: ALR SN III h 699/872 / Pl: -săi! E: drăcuş + -al] (Orn; reg) Pitulice (Hyppolais icterina). drăcuşi vt [At: SCL 1974, 154 / Pzi: -şese t E: drăcuş + -*] (îrg; csnp) A drăcui1 (1). drăcuşor sm [At: PR. DRAM. 401 / Pl: -i / E: drac + -uşor] 1-2 (Şhp) Drac (1) (mic) Si: drăculeţ (1-2). (rar) drăcuş (1-2). drăcuţ (1-2), (îvr) drăcel (1-2), (reg) drăcuci (1-2). 3-4 (Şhp) Copil neastâmpărat, plin de viaţă Si: drăculeţ (3-4), (rar) drăcuţ (3-4). (reg) drăcuşteţ (3-4), drăcuci (3-4). 5 (Fam) Drăcoaică (3). 6 (Orn; pop) Pitulice (Troglodytes îroglodytes). 7 (Reg) Insectă nedefinită mai îndeaproape. drăcuşteţ sm [At: MAT. FOLK. 452 / Pl: -i / E: drac] (Reg; şhp) Drăcuşor (3-4). drăcuţ sm [At: ANON.CAR. / Pl: -i / E: drac + -uţ] 1-4 (Rar; şhp) Drăcuşor (1-4). drădaică sfvz drăgaică drădica v vz deretica drăgaicat, a [At: COMAN, GL. / Pl: -aţi. -e / E: drăgăiţă] (Reg; d. oameni) Spânzurat. drăgaică ş/'[At: ALEXI. W. / V: (reg) ~ăda~, ~găi~ / Pl: -ice, (rar) -ici / E: bg 4paraiÎKa] 1 Sărbătoare populară închinată coacerii recoltelor (la 24 iunie) Si: Sânziene. 2 Sărbătoare religioasă închinată naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. 3 (Art) Vechi dans popular românesc, jucat la drăgaică (1) de un grup de patru sau şase fete care evoluează în monom. 4 (Art) Melodie după care se dansează drăgaica (3). 5 (Pop; îe) A sări (sau a juca) -a A fi neastâmpărat. 6 (Reg; îe) A se încinge (sau a se întărâta) A se lua la ceartă. 7 (îae) A se îndrăgosti. 8 (Pop) Numele dat fiecăreia dintre fetele frumoase alese la drăgaică (1) care (îmbrăcate bărbăteşte) execută dansul drăgaica (3). 9 (Pop) Paparudă. 10 (Pop) Târg care se ţine la 24 iunie sau la 20 iulie. 11 (Pop; pgn) Târg. 12 (Reg) Nedeie. 13 (Pop; lpl) Zâne rele care dezlănţuie furtuni şi care îi sluţesc pe oameni Si: iele. rusalii, şoimane. 14 (Bot; pop) Sânziană (Galiiun verum). 15 (Bot; reg) Sânziene de grădină (Solidago canadensis). 16-17 (Bot; reg) Sulfină (Meliotus ofjicinalis şi Meliotus albuş). drăgaiţă i/[At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: -ţe / E: drag + -(a)iţă] (Reg) 1 Leiucuţă. 2 Lămpiţă. drăgan1 sm [At: MANOLACHE DRĂGHICI. I. 71/5 / V: -t / Pl: / E: ger Dragant] Plantă erbacee care se foloseşte în medicina populară (Centaur ea banat ica). drăgan2 sm vz dragon drăgană sf vz drigană drăgant sm vz drăgan drăgar sm [At: MARIAN. NU. 551 / Pl: -i sm. -e sn / E: ns cf ger Trdger] (îrg) 1 Meştergrindă. 2 Săculeţ în care se pune la uscat cu multă sare stomacul unui miel de 2-4 săptămâni pentru a se face cheag din el. drăgară sf vz drigană drăgăstos, ~oasă a vz drăgăstos drăgăică sf vz drăgaică drăgăicuşi smp [At: H IX, 306 / E: drăgaică + -uş] (Bot; reg) Drăgaică (Galium verum). drăgăicuţă sf[ At: SCRIB AN. D. / Pl: -ţe / E: drăgaică + -uţă] 1 (Bot; Mun) Drăgaică (Galium verum). 2 (îrg) Pară mică de culoare galbenă care se coace aproximativ la drăgaică (1). drăgăiţa vr [At: LEXIC REG. II. 13 / Pzi: -tez / E: drăgaică + agăţa] (Olt) A se căţăra. drăgălaş, [At: DOSOFTEI, PS. 265/10 / V: (reg) găgă-1 Pl: -i, -e / E: drag + -ălaş] 1 a (înv; mai ales d. copii, tineri etc., despre înfăţişarea sau manifestările lor) Care atrage prin graţie, gingăşie sau fannec, inspirând dragoste, simpatie etc. Si: atrăgător, drăguţ (3), graţios, gingaş, (îvp) 217 DRĂGĂLĂŞENIE drăgăstos (1). 2 a Amabil. 3 a (Pan) Care produce o impresie favorabilă, plăcută sau un sentiment de delectare, de mulţumire. 4 a Care este pe placul cuiva. 5 sm (Reg) Drag (21). drăgălăşenie sf[At: VLAHUŢĂ, S.A. II, 210 / Pl: ~ii / E: drăgălaş + -enie] 1 Gingăşie în înfăţişare sau comportare. 2 (Lpl) Atitudine plină de atenţie, de tandreţe faţă de cineva Si: (rar) drăgălăşie (1). (liv) calinerie. 3 (Lpl) Gesturi tandre Si: (rar) drăgălăşie, (liv) calinerie, drăgălăşie sf [At: BELDIMAN, N.P. II, 72 / Pl: -ii / E: drăgălaş + -ie] (Rar) 1-3 Drăgălăşenie (1-3). drăgălau sm vz drângălău drăgăleţ sm vz drăguleţ drăgăli vt [At: PAMFILE. S.T. 17 / Pzi: -lese / E: drag + -ăli] (Pop; c.i. oameni sau, pex, părţi ale corpului lor) A dezmierda. drăgăhcă sf[At: SFC VI, 126 / Pl: ~ici / E: drag + -alică] (Reg; şhp) Drag (21). drăgăliţă a [At: CREANGĂ, A. 116 / V: drag- / Pl: ~e / E: drag + -ăliţă] 1 (Reg; şîf dragăliţă; îe) - Doamne Vorba vine. 2 (îae) Cică. 3 (îae) Dragă Doamne. drăgăloş sn [At: ALR I, 1304/75 / Pl: -oase / E: net] (Reg) Fuior. drăgălui1 vt [At: DOSOFTEI, V.S. decembrie 237/29 / V: (îvr) -gul-/ Pzi: -esc i E: drag + -ălui] (Reg, c. i. oameni sau, pex părţi ale corpului lor) A dezmierda. drăgălui2 vt [At: SFC IV. 126 / Pzi: -esc / E: mg drâgâllni] (îrg) A socoti ceva prea scump. drăgănel1 sm [At: H XVIII, 146 / Pl: -ei / E: drăgan + -el] (Reg) Frate mai mic. drăgănel2 am [At: UDRESCU, GL. / Pl: -ei / E: ns cf drag] (Reg; într-o poezie pop; lpl) Drăgăstos (3). drăgănele sfp [At: BARONZI, L. 93 / E: srb draganela. draganlija] 1 (Pop) Aspect atrăgător al unei femei Si: farmec (7), graţii, nuri. 2 (îvp; fam) Relaţii de dragoste. 3 (îvr; îe) A se da în - A face dragoste cu cineva. 4 (Pop; şîs ~ de Piteşti) Cireşe pietroase, rumene-aurii. 5 (înv; fig) Culoare trandafirie a obrajilor. drăgăni vt [At: ALRM I/II, 316/508 / Pzi: -nesc / E: drag + -ăini] (Reg) A dezmierda. drăgănie sf[At: M. COSTIN, ap. GÂDEI / Pl: -ii / E: drăgan + -ie] (înv) Unitate de dragoni a unei armate Si: (înv) drăgănime. drăgănime sf[At: M. COSTIN, ap. LET2.1,363 / Pl: -mi / E: drăgan + -ime] (înv) Drăgănie. drăgăstiv, ~ă a vz drăgostiv drăgăstos, -oasă a [At: VARLAAM, C. 243 / V: drago s-, (îvr) -gas-. (îvp) -gos- / Pl: -oşi, -oase / E: dragoste + -os] 1 (îvp) Drăgălaş (1). 2 (îvr) Frumos (1). 3 (D. oameni) Plin de dragoste (1), de tandreţe Si: afectuos, iubitor. 4 (D. manifestări, acţiuni etc. ale oamenilor) Care exprimă dragoste (1). 5 (îrg) Plăcut. drăgăvei sm vz dragavei drăghicame sf vz draghicame drăghică sf[At: CORESI, ap. DHLR / Pl: ? / E: net] (înv) Oaie. drăghici sm [At: DLR ms / V: drag- / Pl: ~ / E: drag + -ici] (Ent; reg) Viespe mică cu înţepătura foarte dureroasă (Crabro cephalotes). drăghinar sm [At: DAME, T. 10 / V: drăbdin-, drăbgin-, drăbin-, drăgin- / Pl: -i / E: draghină + -ar] (Reg) 1 Fiecare dintre cei doi drugi paraleli ai loitrei,în care intră spetezele carului Si: carâmb. 2 Loitră (la car). draghină sfvz drăgină drăgi vt [At: FOLC. TRANSILV. II, 538 / Pzi: -ăgesc / E: drag] (Reg) A iubi. drăginar sm vz drăghinar drăgină sfvz, dracilă drăgobete sms vz dragobete drăgoi, -oaie a [At: ANON. CAR. / Pl: -oaie / E: drag + -oi] (îvr) Plăcut. drăgoman sm vz dragoman drăgostea sf [At: H VI, 21 / Pl: -ele t E: dragoste + -ea] 1 Plantă nedefinită mai îndeaproape. 2 Bubuliţă. drăgosteală sf [At: ALECSANDRI. T. 215 / Pl: -eli / E: drăgosti + -eală] (Pop) 1 Dezmierdare prin cuvinte şi gesturi de dragoste. 2 Relaţii de dragoste. drăgosteţe sf[At: I. CR. III. 110 / Pl: -ţi / E: dragoste + -eţe] (Reg; într-un descântec; cnsp) Ceea ce produce dragoste. drăgosti [At: COSTINESCU / Pzi: -tesc / E: drr dragoste] (Pop) 1-2 vtrr A (se) dezmierda cu cuvinte de dragoste. 3 vrr A avea relaţii de dragoste. 4 vr (Pan; d. păsări, insecte) A se împerechea. drăgostire sf [At: DDRF / Pl: -ri / E: drăgosti] (Pop) 1 Dezmierdare cu cuvinte de dragoste Si: drăgostit1 (1). 2 întreţinere de relaţii de dragoste Si: drăgostit1 (2). 3 (Pex) împerechere a păsărilor, a insectelor Si: drăgostit1 (3). drăgostit1 sn [At: BÂRLEA, C. P. 42 / Pl: (rar) -uri / E: drăgosti] 1-3 Drăgostire (1-3). drăgostit2. -ă a [At: GCR II, 141/21 / Pl: -iţi. -e / E: drăgosti] (Reg) 1 Plăcut. 2 Iubit. drăgostiţă sf[At: BORZA, D. 158 /' Pl: -ie / E: dragoste -iţa] 1-2 (Reg; şhp) Dragoste. 3 (Trs; Olt) Plantă erbacee din familia crasulacee, cu rizomul puternic, cu frunzele cărnoase, ovale sau obtuze, cu florile galben-verzui, care creşte prin păduri, tufişuri şi pe locuri stâncoase Si: iarbă-de-urechi, iarbă grasă, iarbă-groasă, iarbă-unsuroasă, iarba-urechei. oloisă, verzişoară (Sedum maximum). 4 (Reg) Bubuliţă. drăgostiv, -ă [At: DOSOFTEI. PS. 286/12 / V: -găs- / Pl" / E: srb drăgostiv] (îvr) Drăgăstos. drăgostos, -oasă a vz drăgăstos drăgşor, -oară a vz drăguşor drăgucică sf[At: SBIERA. P. 23 / Pl: -cici / E: drăguţ + -ică] (Buc; şhp) Drăguţă. drăgueior, -oară smf [At: ŢIPLEA. P.P. 45 / Pl: -i, -oare / E: drăguţ + -ior] 1-2 (Mar; Trs; şhp) Drăguţ (1-2). drăgui vt [At: VLAHUŢĂ, ap. TDRG / Pzi: -esc / E: drag + -ui] (Rai*) A alinta pe cineva cu cuvântul „drag“. drăgulaş sm [At: SFC VI. 126 / Pl: -i / E: drag + -ulaş] (Reg) Iubit. drăgulean, -ă [At: GCR II. 137/9 / Pl: -eni. -ene / E: drag + -ulean] 1-2 (Reg; şhp) a Drăguţ. 3 smf Iubit. drăguleţ [At: VALIAN, V. / V: (reg) -găl- sm l Pl: -i / E: drag + -uleţ] 1 sm (Pop) Iubit (2-4). 2-4 a Drăguţ (1-3). 5 (Pop; şhp) sm Dans popular care se joacă mai ales la nunti. 6 Melodie după care se execută drăguletul (5). drăgulic, -ă a [At: ALECSANDRI. T. 944 / Pl: -ici. -ice / E: drag + -ulic] 1-2 (Pop; şhp) Drăguţ (1-2). drăguliţă [At: l. VĂCĂRESCUL. P. 253/4 / Pl: -ţe / E: drag + -uliţă] (în formule de adresare) 1-2 sf, ^/'(Persoană) drăguţă. 3 ş/ Iubit. drăgului v vz drăgălui1 drăgun s [At: BORZA. D. 24 / V: drahun / A: net / Pl: ? / E: net] Peliniţă (1) (Artemisia annua). drăguş sms [At: ALECSANDRI. T. 201 / E: drag + -jwj (Mol; îe) A-i veni (sau a-i cădea) cuiva — la căuş A fi nevoit să ceară ajutorul cuiva pe care l-a refuzat într-o împrejurare asemănătoare. drăguşor, -oară [At: ANON. CAR. / V: -gş- / Pl: -i, -oare / E: drag + -uşor] (Pop) 1-2 (Şhp) Drăguţ (1-2). 3 smf (în formule de adresare) Iubit. drăguţ, —ă [At: ANON. CAR. / Pl: -i. -e / E: drag + -uţ] 1-2 a (Şhp) (Cam) drag (2) Si: (pop) drăguleţ (2-3), drăgulic (1-2). (reg) drăgulaş (1-2). drăgulean (1-2). 3 a Care are o înfăţişare şi o comportare plăcută Si: drăgălaş (1). (pop) drăguleţ (4). 4 a Care atrage prin graţie, gingăşie sau farmec (inspirând dragoste) Si: iubit, drag (d6), scump. 5 a (îe) A fi (sau a se arăta) — A fi amabil, binevoitor. 6 av (îe) A se purta - A fi amabil. 7 a (Irn; urmat de prepoziţia de) Năstruşnic. 8-9 smf, a Termen alintător cu care cineva se adresează unei persoane iubite. 10 a Care produce o impresie plăcută. 11 smf (Pop) Iubit. 12 sma (Buc; îs) -u cumetriţii Dans popular nedefinit mai de aproape. 218 DRÂMBOET drălături snp [At: AL 13 / E: net] (Reg) Câlţi. drămăli1 v vz dârmoli drămăh2 v vz dermeli drămăhre sfvz dărmolire drămălit1 sn vz dârmolit1 drămălit2, -ă a vz dârmolit2 drămălui vt [At: CONACHI, P. 227 / V: -mul- / Pzi: -esc / E: dram1 + -edui] 1-5 A drămui1 (1-5). drămăluială sf [At: DLR ms / Pl: ~idi / E: drămălui + -eală] (Reg) Ezitare în luarea unei decizii. Si: drămăluire (3). drămăluire sf [At: CIAUŞANU, R. SCUT. 70 / / Pl: -ri / E: drămălui] 1-5 Drămuire1 (1-5). drămăluit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: drămălui ] 1-3 Drămuire (1-3). drămăluit2, ~ă a [At: CONTEMPORANUL V/l, 469 / Pl: -iţi, -e / E: drămălui] 1-4 Drămuit3 (1-4). drămui1 vt [At: VĂCĂRESCU. P. 46/26 / Pzi: -esc / E: dram1] 1 (înv; fşa) A măsura cu dramul1 (1) Si: a drămălui (1). 2 (Pex) A măsura cu precizie un material, o substanţă Si: a drămălui (2). 3 A alege după o matură chibzuinţă şi în amănunt. Si: drămălui (3). 4 A evalua cu atenţie. 5 A ezita între mai multe opţiuni. 6 (Fig; c. i. oameni) A studia atent cu privirea pentru a-şi da seama de valoarea, de intenţiile cuiva. 7 (Fig; c. i. cuvinte, expresii) A folosi cu multă atenţie. drămui2 [At: CIAUŞANU, V. / V: dre- / Pzi: -esc / E: net] (Reg) 1 A drăcui1 (1). 2 A certa cu asprime. drămuială1 sf [At:DA ms / Pl: -ieli / E: drămui1 + -eală ] 1-7 Drămuire1 (1-7). drămuială2 sf [At: CIAUŞANU, V. / V: dre- / Pl: -ieli l E: drămui2 + -eală] (Reg) 1 Drăcuială (1). 2 Drămuire2 (2). drămuire1 sf [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: -ri / E: drămui1] 1 (înv) Măsurare cu dramul1 (1) Si: drămăluire (1), drămăluit1 (1), drămuială1 (1), drămuit1 (1). 2 (Pex) Măsurare cu precizie a unui material, a unei substanţe etc. Si: drămăluire (2), drămăluit1 (2), drămuială1 (1), drămuit1 (2). 3 Alegere efectuată cu o matură chibzuinţă şi în amănunt. Si: drămăluire (3), drămăluit1 (3), drămuială1 (3), drămuit1 (3). 4 (Fig) Evaluare atentă Si: drămăluire (4), drămăluit1 (4), drămuială1 (4), drămuit1 (4). 5 (Fig) Ezitare între mai multe opţiuni Si: drămăluire (5), drămăluit1 (5), drămuială1 (5), drămuit1 (5). 6 Studiere atentă a unei persoane pentru a-şi da seama de valoarea, de intenţiile acesteia Si: drămuială1 (6), drămuit1 (6). 7 A folosi cu multă atenţie cuvinte, expresii Si: drămuială1 (7). drămuit1 (7). drămuire2 sf [At: CIAUŞANU, V. / Pl: -ri / E: drămui2] (Reg) 1 Drăcuială (1). 2 Mustrare aspră Si: drămuială2 (2). drămuit2 (2). drămuit1 sn [At: (a. 1842) DOC. EC. 763 / Pl: -uri / E: drămui1] 1-7 Drămuire1 (1-7). drămuit2 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: drămui2] (Reg) 1 Drăcuială (1). 2 Drămuire2 (2). drămuit3, -ă a [At: RL 1977. nr. 10/220 / Pl: -iţi, -e / E: drămui1] 1 (înv) Măsurat cu dramul1 (1) Si: drămăluit2 (1). 2 (Pex; d. un material, o substanţă) Măsurat cu precizie Si: drămăluit2 (2). 3 Ales după o matură chibzuinţă şi în amănunt. Si: drămăluit2 (3). 4 Evaluat cu atenţie Si: drămăluit2 (4). 5 (Fig; c. i. oameni) Studiat atent cu privirea pentru a-şi da seama de valoarea, de intenţiile sale. 6 (Fig; c. i. cuvinte, expresii) Folosit cu multă atenţie. drămuit4, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e l E: drămui2] (Reg) 1 Drăcuit3. 2 Certat cu asprime. drămuitor,~oare smf, a [At: BOTEZ, B. 86 /Pl: -iiE: drămui1 + -tor] 1-5 (Şfg) (Persoană) care drămuieşte (1-5). dramului v vz drămălui drăngăi v vz drângăni drângălău sm vz drângălău drângăni v vz drângăni drăngănire sfvz drângănire drăngămt sn vz drângănit drăngănitwră sf vz drângănitură drăngău sm vz drângălău drănicer sm [At: H X, 161 / Pl: -/ / E: draniţă + -er] (Reg) Meşteşugar care face draniţe (1) Si: şindrilar, (reg) draniţar. 2 Lucrător în construcţii care acoperă casele cu draniţă (1). drănicioară sf [At: ŞEZ. XIX, 118 / Pl: -oare / E: draniţă + -ioară] 1-2 (Şhp; reg) Draniţă (1) (mică). draniţar sn [At: ARH. FOLK. IV, 221 / Pl: -e / E: draniţă + -ar] (Reg; csnp) Pânză albă de bumbac cu care se acoperă draniţa (1). drăniţi vt [At: PAMFILE, I. C. 440 / Pzi: -ţese / E: draniţă] (Reg) A acoperi cu draniţă (1) Si: a şindrili. drăniţire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: drăniţi] Drăniţit1. drăniţit1 sn [At: PAMFILE, I. C. 123 / PI: -uri / E: drăniţi] Fixare a draniţelor pe acoperişul caselor Si: drăniţire. drăniţit2, -ă a [At: ŢIPLEA, P. P. 61 / Pl: -iţi, -e / E: drăniţi] (Reg) Acoperit cu draniţă (1) Si: şindrilit. drăniţitură sf [At: CHEST. II, 236/231 / Pl: -ri / E: drăniţi + -ură] (Reg) îmbinare a şindrilei pe acoperiş. drăntu sms [At: COMAN, GL. / E: net ] (Reg; euf) Nume dat dracului (1). drăpăli vt [At: DENSUSIANU, Ţ. H. 284 / Pzi: -lese / E: srb drapliem] (Reg; d. iarbă) 1 A călca în picioare. 2 (Pex) A distruge. drăpăna v vz dărăpăna drăpănare sfvz dărăpănare drăpel sn vz drapel drăstină sf vz dârstină drăşcăli vt [At: PAŞCA, Gl. / Pzi: ? / E: net] (Reg) A reteza iarba cu sapa. drăştină sf vz dârstină drăvălui vt [At: DA ms / Pzi: -esc / E: net] (Reg) A scutura. drăvni v vz zdrăvni drăvoitor sn vz drăvuitor drăvui vt [At: VICIU, GL. / Pzi: -esc / E: dreavă] (Reg) 1 A pune poliţe într-un dulap. 2 A meliţa cânepa sau lâna. drăvuitor sn [At: GHEŢIE, R. M. 127 / V: -voi- / PI: -oare / E: drăvui + -tor] (Reg) Meliţă. drâg sn vz dric drâgoman sm vz dragoman drâmb sn vz drâmbă1 drâmba v vz drâmboi drâmbagiu sm [At: BUL. FIL. VII-VIII, 246 / Pl: ~i/ / E: drâmbă1 + -agili] (Reg) Drâmbar. drâmbanic sn vz dumbravnic drâmbar sm [At: ALAS. 17 VII. 1/38 / PI: -i / E: drâmbă1 + -ar] Cântăreţ din drâmbă1 (1) Si: (reg) drâmbagiu, (Trs) drâmboiaş. drâmbă1 sf [At: I. NEGRUZZI. S. II, 99 / V: drâmb sn / Pl: -be / E: ucr 4pyM6a] 1 Mic instrument muzical alcătuit dintr-un arc de fier prevăzut cu o lamă mobilă elastică de oţel şi care. fiind proptit de dinţi şi făcând să vibreze lama cu degetul, produce un sunet monoton, modulat prin mişcarea buzelor Si: (reg) drând1, drâng1. 2 (Pop; îe) A fi ca o ~ A fi slab la trup. 3 (Pop; îe) A bate în ~ A răbda. 4 (Pop; îe) A face cuiva o - A plesni pe cineva în glumă peste buze. 5 (Pop; îe) A nu ajunge o -A nu ajunge nimic. 6 (Im) Vioară. 7 (Trs) Instrument muzical făcut de copii primăvara din coajă de salcie răsucită în spirală. 8 (Pop) Organul genital al calului. drâmbă2 sf vz trâmbă drâmbăiat, —ă a vz drâmboiat drâmboaie sfp [At: KLEIN. D.. ap. DA ms / E: srb dramblija] (Reg) Muzicuţă. drâmboet. —ă a vz drâmboiat 219 DRÂMBOI1 drămboi1 sn [At: PAMFILE, J. III, 37 / Pl: ~ / E: drâmbă + -oi] (Trs) Bucium făcut din coajă de salcie Si: (reg) dârlă, dârloi, dudoi, hot, hurgoi, hurnoi. drămboi2 vi [At: KLEIN, D. 175 / V: -bui, -a, -ba / Pl: ~i / E: drâmbă + -»*] 1 vi A cânta din drâmbă (1). 2 vr (Reg) A lăsa buzele în jos, ca pentru plâns. 3 vr (Reg) A-şi manifesta supărarea, mânia. 4 vr (Reg) A boci. drâmboia v vz drămboi drâmboiaş sm [At: DA ms / Pl: / E: drămboi *+ -aş] (Trs) Drâmbar. drămboiat, -ă a [At: ŞINCAI, HR. 1,303/17 / V: -oct, -băiat / Pl: -aţi. -e / E: drămboi + -at] (îvp) 1 (D. buze) Care se lasă în jos. 2 (D. persoane) Cărora le atârnă buzele în jos. 3 (Fig) Prost dispus Si: bosumflat, supărat, drămbonic sm vz dumbravnic drămbui v vz drămboi drămoz sm vz dărmoz drână sf [At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: net] (Reg) Femeie bătrână, gârbovită, care se sprijină în baston. drăncit, -ă a [At: REV. CRIT. IV, 143 / Pl: -iţi, -e / E: drancă + -ifi] (Reg; d. copii) Răsfăţat. drănd1 sn [At: H V, 37 / Pl: -e l E: fo] (Reg) Drâmbă (1). drând2 sn [At: TOMESCU, GL. / V: -ng/ Pl: ? / E: net] (Reg) 1 Maşină de scărmănat lâna. 2 Unealtă utilizată de plăpumari la dărăcitul lânii. drândar sm [At: CHEST. V. 162/48 / V: brăndariu / Pl: -i / E: drănd2 + -ar] (Reg) Dărăcitor. drândă sf [At: H VXIII, 27 / Pl: -de / E: drănd1] Dans popular nedefinit mai îndeaproape. drândăm1 vi [At: NOVACOVICIU, C. B. 8 / Pzi: drândăn, -nesc / E: net] A vibra (cu zgomot). drândăni2 vt [At: CHEST. V 162/48 / Pl: -ntsc / E: drănd2] (Reg) A dărăci. drănduleţ sm [At: 1. CR. IV, 247 / Pl: -e / E: drănd1 + -uleţ] 1-2 (Reg; şhp) Drând1 (care sună bine). drăng1 sn [At: JIPESCU, O. 90 / V: —ă, dreangă / Pl: -uri / E: net] (Reg) Drâmbă1 (1). drăng2 sn vz drând2 drăng3 sn vz dringhi drânga i [At: DA ms / E: fo] Cuvânt care imită 1 Sunetul produs de drâng1. 2 (Irn) Sunetul viorii. drânganie sfvz zdrănganie drângă sf vz drăng1 drăngălâu sm sf [At: CARAGIALE, S. N. 29 / V: V: drăn-, drăg-, ~gau, drăngâu / Pl: -ai / E: ns cf drag, drâng1] (Reg) 1 Iubit. 2 (Pex) Tânăr afemeiat. 3 Om care îşi pierde vremea degeaba Si: pierde-vară. drângăni1 vi [At: ALECSANDRI, T. 324 /V: drăn, -gă'i / Pzi: -nesc / E: drâng + -ăni] (Reg) 1 A cânta din drâmbă1 (1). 2 (Fam) A produce sunete discordante la un instrument (cu coarde). drângăni2 v vz zdrăngăni drângănire sf[At: DA ms / V: drăn- / Pl: -ri / E: drângăni] (Reg) 1 Cântare din drâmbă1 (1) Si: drângăinit (1). 2 Producere de sunete discordante la un instrument (cu coarde) Si: drângănit (2). drângămt sn [At: DA ms / V: drăn- / PI: -uri / E: drângăni] (Reg) 1-2 Drângănire (1-2). 3 Sunet discordant produs de cineva la un instrument (cu coarde) Si: drângănitură (1). 4 (Pgn) Sunet nearmonios. supărător Si: drângănitură (1). drângănitură sf [At: DA ms / V: drăn- / Pl: -uri / E: drângăni + -ură] (Reg) 1-2 Drângănit (3-4). drângău sm vz drângălău drâpiţă sf [At: NOVACOVICIU. C. B. 9 / A: net / Pl: net / E: ns cf drăpăli] (Reg) 1 Cale pe unde îşi târăsc animalele sălbatice prada. 2 Loc cu iarba călcată. drâstă sf vz dârstă drâstie sf vz drist drâstie1 sfvz drist drâstie2 sfvz dristă drâştea-răştea i [At: VICIU. COL. 193 / A: net / E: fo] Cuvânt care imită sunetul secerii. dreahlă sf vz drelă dreală sfvz drelă dreabă sfvz dreava dreagere sf vz dregere dream sn vz dram1 dreangă sfvz drâng1 dreanţă sf vz zdreanţă dreapăn, -ă a vz deapăn dreaptate sf vz dreptate dreaţă sf[At: PANŢU. PL2. / W-eţ sn / Pl: -eţe / E: net] (Bot; reg) 1 (Lpl) Plantă erbacee din familia primulaceelor. cu tulpină târâtoare şi cu flori galbene solitare, care creşte prin locuri umede, prin păduri, fâneţe şi tufişuri Si: duminicea, duminiţă, gălbenele(-de-păidure), banu-popii, inima-pământului (Lysimachia nummularia). 2 (îf dreţ\ îc) ~eţ-galben Criu-galben (Hemerocallis lilio-asphodelus).3 (Lpl; îc) ~eţe-de-apă Plantă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Lpl) Plantă cu floarea albastră folosită la băi împotriva lingorii. 5 (Lpl) Plantă acvatică subtropicală, cu frunze mari, dinţate şi vidacee pe partea inferioară, cu flori mari Si: jloare-de-tău, nufăr (Nymphaea lotus). dre avă1 sf [At: DAME, T. 141 / V: ~abă / Pl: -ve / E: vsl AP^*] 1 Fiecare dintre vergelele care trec prin mosoarele alergătoarei pentru urzeală. 2 Şină de lemn pe care alunecă carul joagărului. 3 Chingă de şipci dispuse transversal, care întăreşte aripa unei mori de vânt. 4 Butucul care formează partea de sus a jugului. 5 (Reg) Poliţă a unui dulap. 6 Plăsea la cuţit. 7 Carâmbul de la loitra carului. 8 Instrument în formă de arc cu care plăpumarul bate lâna. 9 (Reg; lpl) Darac. 10 (îvp) Arătătorul ceasului. 11 (îvp) Resort elastic Si: arc. 12 (Reg; lpl) Foarfece de tuns oile. 13 (Atm; reg) Venă ieşită în relief de pe burta unui cal. 14 (Reg) Piele îngroşată de la genunchiul unui cal. 15 (Reg) Articulaţia de sus a piciorului unui cal. 16 (Atm; reg) Claviculă (la cal sau la om). 17 (Atm; reg) Omoplat (la om). dre avă2 ş/’[At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: net] (Reg) Calificativ injurios dat unei persoane murdare. drebe sfp vz dreve drebuşor sm vz drobuşor2 drcctăr sm vz director1 dred sm vz drob.......... drte sfp [At: P: dri-a- l V: (înv) ~ade / Pl: ~/ E: fr dryades] (BST)^t^Tl^-GTupde plante dicotiledonate din familia rozaceelor. 2 Plantă din grupul driadeelor (1). dribla vt [At: DA ms / Pzi: -lez / E: fr dribler] 1 (Spt) A depăşi unul sau mai mulţi adversari, strecurându-se (prin inducerea în eroare) cu mingea sau pucul, fără a permite ca echipa adversă să intre în posesia acesteia sau a acestuia şi fără a pasa unui coechipier. 2 (Fam; pgn) A înşela. driblaj sn [At: DEX2 / Pl: -e / E: dribla + -aj] 1-2 Driblare (1-2). driblai*e sf[At: DA ms / Pl: -lari / E: dribla] 1 (Spt) Depăşire a unuia sau a mai mulţi adversari, strecurându-se (prin inducerea în eroare) cu mingea sau pucul, fără a permite ca echipa adversă să intre în posesia acesteia sau a acestuia şi fără a pasa unui coechipier Si: dribling (1), driblaj (1), (rar) driblat1 (1). 2 (Fam; pgn) înşelătorie. driblat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri IE: dribla] 1-2 (Rai') Driblare (1-2). driblat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: dribla] 1 (Spt; d. jucători) Care a fost depăşit (fiind indus în eroare) de adversar, fără a intra în posesia mingii sau a pucului Si: fentat. 2 (Fam; pgn) înşelat2. dribler, -ă ^w/'[At: DEX2 / Pl: -i, -e / E: fr dribbleur] Jucător într-o echipă sportivă care driblează (1) cu succes sau căruia îi place să dribleze. dribling sn [At: DA ms / S şi: (iuz) ~ibbl~ / Pl: (rar) -uri / E: eg dribbling] 1 Driblare (1-2). 2 (Fam; pgn) înşelătorie. dric sn [At: M. COSTIN. ap. GÂDEI 301/4 / V: drâg, ~ig / Pl: -uri / E: mg derek] 1 Platformă a căruţei sau a carului cu sau fără pereţii laterali. 2 (îs) -ul de dinainte Parte (mai înaltă) unde stă vizitiul. 3 (îs) -ul de dinapoi Parte unde se pun obiectele de transportat. 4 Şasiu pe care stă trăsura. 5 Cantitate care se poate transporta în dricul (1) carului. 6 (Reg) Parte a plugului de care e fixată roata. 7 (Reg) Lemn îndoit la osia carului. 8 Vehicul special (tras de cai) pentru transportul persoanelor decedate Si: car funebru (mortuar), (reg) droagă (1). 9 (Fam; fig; îe) A fi pe ~ A fi grav bolnav. 10 (Fam; fig; îae) A fi pe moarte. 11 (Fam; fig; îae) A fi într-o situaţie grea. 12 (Fam; fig; îae) A fi gata să eşueze. 13 (Fam; d. 224 DRIT oameni; îe) A fi ca un cal de - A fi orgolios şi fără valoare. 14 (înv) Talie. 15 (înv) Punct central. 16 (Pop) Cea mai bună parte a unui teren cultivabil. 17 (Pop; fig) Punct culminant al unei acţiuni care se desfăşoară în timp Si: miez, toi. 18-20 (Pop; fig) Punct culminant al zilei, al nopţii, al unui anotimp Si: miez, toi. 21 (Ban) Sfert (de dinapoi) dintr-un animal. 22 (Trs) Capital (în bani). dricală sf[At: KLEIN, D. 125 / Pl: -le, (rar) ~aie / E: mg derekaly] (Reg) 1 Sac mare. 2 Saltea de paie. 3 Plapumă din fulgi. dricar1 sm [At: I. BOTEZ, B. 36 / V: ~i / Pl: -/ / E: dric + -ar] 1 Fabricant de dricuri (8). 2 Negustor de dricuri (8). 3 Antreprenor de pompe funebre. 4 Proprietar al unui dric (8). 5 Vizitiu al unui dric (8). 6 Persoană care transportă mortul la groapă Si: cioclu. dricar2 sn [At: VAIDA / V: -i / Pl: -e / E: ns cf dricală] (Reg) Pilotă. dricari1 sm vz dricar1 dricari2 su vz dricai2 drichică sf [At: H1,288 / Pl: -ici / E: drichie + -ică] 1-2 (Şhp) Drichiţă (1-2) 3 (Hip) Drichie (2). drichie sf[At: LM / Pl: -ii / E: net] (Reg) 1 Beţişor ascuţit la capete care. în jocurile de copii, este aruncat prin lovire cu un alt băţ şi trebuie prins Si: bichi, ciuciubei, pichi, tişcă, turcă. 2 Joc de copii cu drichia (1) Si: (Hip) drichică (3). drichiţă (3). drichiţă sf [At: H XVIII. 151 / Pl: -ţe / E: drichie + -iţă] 1-2 (Şhp) Drichie (1) (mică) Si: drichică (1-2). 3 (Hip) Drichie (2). 4 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 Melodie după care se joacă drichiţă (4). dricui vt [At: PAMFILE, A. R. / V: -igui / Pzi: -esc / E: ceh drkoliti „a ciomăgi“] (Reg) 1 A bătători. 2 A călca în picioare (iarbă, flori). 3 A trece de mai multe ori prin acelaşi loc. 4-5 A sări pe loc (de bucurie). 6 A scurma. dricuire sf [At: DA ms / V: ~igu~ / Pl: -ri / E: dricui] (Reg) 1 Bătătorire. 2 Călcare în picioare (a ierbii, a florilor) Si: dricuit1 (2). 3 Trecere de mai multe ori prin acelaşi loc Si: dricuit1 (3). 4-5 Săltare pe loc (de bucurie) Si: dricuit1 (4-5). 6 Scurmare. dricuit1 sn [At: MDA ms / V: ~igu~ / Pl: -uri / E: dricui] (Reg) 1 Bătătorire. 2-5 Dricuire (2-5). 6 Scurmare. dricuit2, ~ă a [At: RĂDULESCU-CODIN. T. 1 / V: ~igu~ / Pl: -iţi, -e l E: dricui] (Reg) 1 (D. pământ) Bătătorit2. 2 (D. iarbă, flori) Călcat în picioare. 3 (D. mormânt) Pângărit2. 4 (D. pământ) Scurmat2. driculeţ sn [At: I. IONESCU. M. 450 / Pl: / E: dric + -uleţ] 1-16 (Şhp) Dric (1-8,14,16, 21-23) (mic). drieve sf vz dreve2 drifter sn [At: DN3 / Pl: -e / E: eg drifter] Ambarcaţie folosită pentru pescuitul marin şi în sport. drig sn vz dric drigană sf[At: PAMFILE, J. III, 40 / V: drăg~, drăgară, drug~ / Pl: -ne! E: net] (Trs) 1 Bivoliţă. 2 (Prt) Femeie grasă. 3 Fluier mare de salcie Si: fii sc oaie. driglă sfvz drâglu drigui v vz dricui driguire sfvz dricuire driguit1 sn vz dricuit1 drig uit2, ~ă a vz dricuit2 driholţ sn [At: DA ms / Pl: -uri I E: ger Drehholz] (Trs; gms) Sucitor de tăiţei. dril sn [At: MACEDONSKI. O. III. 12 / Pl: -uri / E: ger DriU] Pânză deasă şi groasă din bumbac sau din cânepă, de confecţionat corturi, draperii, obiecte de îmbrăcăminte. driling sn [At: DN3 / Pl: -uri I E: eg drilling] Armă cu trei ţevi. drilometru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr drillometre] (Teh) Aparat pentru controlul operaţiilor de săpare a sondelor. drimac sn vz dărmoz drimanismp [At: VICIU,GL. / E: net] (îrg) Punte constând dintr-o bârnă lungă şi groasă, peste o vale. drimei sn vz dăr mei drimeit, ~ă a [At: H XVIII, 173 / Pl: -iţi, -e / E: drimei + -it] (Reg) Spart în mii de bucăţi. drimoc sn vz dărmoz drimos sn vz dărmoz drimox sn vz dărmoz drimoz sn vz dărmoz dringhi sm [At: VICIU. GL. / Pl: -ii / E: drâng + -iu] (Trs; prt) Om leneş. drioabă sf vz dioabă driopitec sm [At: DEX2 / P: dri-o- / Pl: -eci / E: lat Dryopithecus] Maimuţă fosilă antropomorfă, considerată strămoş atât al maimuţelor antropoide, cât şi al hominizilor. dripăli vt [At: VAIDA / Pzi: -lese / E: ns cf dripi] (Reg) 1-2 A bate pe cineva (foarte rău). dripelişte sf[At: ŢIPLEA. P. P. 44 / Pl: -ti / E: dripi + -elişte] (Trs) Loc călcat în picioare şi bătătorit Si: (reg) bătelişte, dripişte (1). dripi vt [At: ŢICHINDEAL. F. 258/12 / V: drapi / Pzi: -pese / E: srb drpati „a târî, a rupe“] (Trs) 1 A bătători pământul Si: a dripui (1), a dricui (1). 2 A strivi iarba, florile Si: a dripui (2). dricui (2). dripire sf [At: MDA ms / V: dârp- / Pl: -ri / E: dripi] (Trs) 1 Bătătorire a pământului Si: dripit1 (1). dripuire (1). dripuit1 (1). 2 Strivire a ierbii, a florilor Si: dripit1 (2), dripuire (2). dripuit1 (2). dripişte sf [At: CHEST. IV. 20/29 / Pl: -ti / E: dripi + -iste] (Trs) 1 Dripelişte. 2 Cărăruie în pădure făcută de animalele sălbatice. dripit1 sn [At: MDA ms / V: dărp- / Pl: -uri / E: dripi] (Trs) 1-2 Dripire (1-2). dripit2, ~ă a [At: H XVIII, 173 / V: dârp~ / Pl: -iţi, -e / E: dripi] (Trs) 1 (D. pământ) Bătătorit2. 2 (D. iarbă, flori) Strivit2. dripui vt [At: DENSUSIANU,Ţ. H. 262 / Pzi: ~e.se / E: dripi css] (Ban) 1-2 A dripi (1-2). dripuire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: dripui] (Ban) 1-2 Dripire (1-2). dripuit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri I E: dripui] (Ban) 1-2 Dripire (1-2). dripuit2,~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: dripui] (Ban) 1 (D. pământ) Bătătorit2. 2 (D. iarbă, flori) Strivit2. driscuială sf vz drişcuială drist sn [At: PAMFILE. C. ap. DA ms / V: drâstie, ~ă sf / Pl: ? / E: net] (Reg; îe) A băga pe cineva la ~ A înfricoşa pe cineva prin ameninţări. dristă sf vz drist drişca vt [At: DA ms / Pzi: ? / E: drişcă] (Reg) 1-2 A drişcui (1-2). drişcă sf[At: ODOBESCU. ap. TDRG / Pl: -şte, -şei / E: srb drska ,,mâner“] (Reg) 1 Unealtă a zidarului pentru nivelat tencuiala Si: cartac, drişcăitoaresfătuitoare. 2 (Pex) Tencuială. 3 Drişcuire (3). 4 (îs) - pentru asfalt Unealtă constând dintr-o bucată prismatică de lemn. utilizată pentru nivelarea asfaltului. drişcătoare sf[At: H V. 123 / Pl: -ori / E: drişcă + -(ă)toare] (Reg) Drişcă (1). drişcui vt [At: KLOPŞTOCK. F. 51 / Pzi: -esc IE: drişcă + -ui] (Reg) 1 A nivela tencuiala. 2 A murui cu lut. 3 (Pex) A netezi glazura unui preparat alimentar. drişcuială sf[At: BOCEANU. GL. / V: -isc- / Pl: -ieli / E: drişcui + -eală] (Reg) 1-2 Drişcuire (1-2). 3 (Ccr) Tencuială. drişcuire sf [At: CHEST. II. 86/32 / Pl: -ri / E: drişcui] (Reg) 1 Nivelare a tencuielii Si: drişcuială (1), drişcuit1 (1). 2 Muruire cu lut Si: drişcuială (2), drişcuit1 (2). 3 (Reg; ccr) Pământ călcat, pentru construit pereţii caselor Si: (reg) drişcă (3). drişcuit1 sn [At: KLOPŞTOCK. F. 62 / Pl: -uri / E: drişcui] (Reg) 1-2 Drişcuire (1-2). ........„ - M -y? drişcuit2, -ă a [At: MANOLESCU, I. 33 / Pl: -iţi, -e / E: drişcui] (Reg) (D. pereţi) 1 Acoperit cu tencuială nivelată. 2 Muruit cu lut. dritsn [At: PRAVILA (1814). ap. TDRG / Pl: -uri i E: it dritto] (Itî) 1 Drept. 2 Privilegiu. 225 DRJVE drive sn [At: DEX2 / P: draiv ! Pl: (rar) ~uri / E: eg drive] (La tenis) Lovitură prin care mingea este expediată cu foiţă în terenul advers, razant cu plasa. drivelob sn [At: DN3 / P: draiv- / Pl: -uri / E: eg drivelob] (La tenis) Lovitură de drive cu traiectorie înaltă. driver sm [At: DEX2 / P: draivăir l Pl: ~i / E: eg, fr driver] Conducător de atelaj într-o cursă de trap. dnză sf [At: BARCIANU / Pl: -ze / E: net] (Bot; reg) Meişor (Digitar ia sangiiinalis). droabăn sn [At: VARONE, GL. / Pl: -beni IE: net] (Reg) 1 Scaun de lemn pe care se pune albia de frământat pâine Si: cariată, frământător. 2 Leagăn de scânduri. droagă sf [At: CREANGĂ, A. 76 / Pl: -oage / E: ns cf rs drova, ,,lemne“] (Reg) 1 Dric (8). 2 (Fam; prt) Căruţă mare. greoaie şi hodorogită. 3 Cotigă de hingheri. 4 Cotigă de gunoi. 5 Roabă mare. droaie1 [At: LB / V: dur-, zd-, droi sn / Pl: net / E: alb droe „groază14] (Pop) 1 sf Cârd mare de animale. 2 sf (Prt) Mulţime mare de oameni. 3 sf(Pex) Număr mare din ceva. 4 ş/'(îlav) Cu ~ia (sau în ~) Cu grămada. 5 sf (îal) în număr mare. 6 av în număr mare. droaie2 sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~ / E: net] (Reg) Targă de cărat materiale de construcţie. droambă *v/'[At: DA ms / Pl: -be / E: net] (Reg) Cal slab. droambăn sn [At: COMAN. GL. / Pl: -berii / E: net] (Reg) Instrument de ţesălat, pieptănat si scarmanat. droancă ^/ŢAflvÂRCOL. M. 86j Pl: -nce / E: net] (Reg) Prună mare, alb-gălbuie. droangă1 sf [At: I. CR. IV. 121 / Pl: -nge / E: fo] (Reg) 1 Clopot stricat. 2 Talangă de pus la gâtul oilor sau al vacilor. 3 Instrument muzical care sună rău. 4 Vioară dezacordată. 5 Pian dezacordat. droangă2 sf vz drângă droanţă sf vz doanţă droaşcă1 sf [At:(^ESCU. N/62 / Pl: -şte / E: net] (Arg) Spinare. droaşcă2 sfvz driişcă^'^^^ drob1 sm [At: I. IONESCU. D. 143 / V: —oc, —og, —op / Pl: -i / E: rs. ucr Apok] (Bot; reg) 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreaptă, frunzele cu peri şi cu flori mici, galbene-aurii (Neslia). 2 (îc) —mărunt Drobuşor (1) (îsatis tinctoria). 3 Mic arbust din familia leguminoaselor, cu tulpina dreaptă, foarte ramificată şi păroasă, cu flori galbene. în umbele, la vârful ramurilor, cu frunze trifoliate (Cytisus heuffeli). 4 Mic arbust din familia leguminoaselor, cu flori albe (Cytisus leucanthus). 5 Lemnul-bobului (Cytisus hirsutus). 6 Plantă din familia leguminoase (Cytisus leucotrichus). 1 Plantă din familia leguminoase (Cytisus ratisbonensis). 8 Ginistru (Genista oligosperma). 9 Drobiţă1 (Genista tinctoria). 10 Plantă nedefinită mai de aproape (Genista pillosa). 11 (îc) — de-munte Mic arbust cu flori galbene, cu ramuri lungi şi subţiri, acoperite cu peri aspri (Cytisus hirsutus). 12 (îc) —mare Sulfină (Melilotus qfficinalis). 13 Ghizdei (Lotlius corniculatus). 14 (Trs) Trifoi-mărunt (Medicago lupulina). drob2 [At: NECULCE. ap. LET. II. 313/7 / V: -op / Pl: -i sm. -uri, (10) -oal?e sn / E: bg, rs 4po6, srb drob] 1 sm Bulgăre de sare. 2 sm Bucată mare, tăiată sau ruptă dintr-o materie solidă. 3 sm (Pan) Bucată mare dintr-un aliment. 4 sm (Pfm; îe) Prostie cu ~ul Prostie mare. 5 av Foarte tare. 6 av Ca grunzul de sare. 7 sn (Mun) Masă solidă. 8 sn (Olt) Cheag de sânge. 9 sm (Ban) Fărâmătură. 10 sn (Reg) Turmă mare. 11 sn (Csc) Intestine. 12 sn Organe interne de miel. 13 sn Prapur (de miel). 14 sn Mâncare preparată din organe interne de miel tocate, amestecate cu verdeaţă, învelite în prapur şi coapte Si: (reg) cighir1 (3). 15 sn (Reg) Cutia teascului de vin Si: durbacă, drob3 sm vz dropie drobăritoare j>/’[At: CHEST. II, 440/8 / PI: ~ / E: net] (Reg) Loc unde se bate porumbul. drobghiţă sfvz drobiţă drobgiţă sfvz drobiţă drobină sf [At: I. CR. VI. 152 / Pl: -ne / E: drob2 + -ină\ (Olt) Bulgăre mare de sare. drobinţă sf vz drobniţă drobişor sm [At: ODOBESCU S. III. 173 / V: dobri- / Pl: -i / E: drob1 + -işor] (Bot; reg) 1 Drobiţă1 (Genista tinctoria). 2 Drobuşor1 (1) (Îsatis tinctoria). drobiţă sf [At: PAMFILE, I. C. 249 / A şi: drob- / V: -bglii-, -bgi-, —od'i-, -oglii- / Pl: -ţe / E: drob1 + -iţă] (Bot; reg) Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate. cu flori galbene, folosit la prepararea vopselelor Si: drob1 (9), drobişor (1), drobiţa-boiangiilor, drobniţă (2), drobuşor1 (3), genistră, grozamă, grozamă-mică (Genista tinctoria). drobniţă sf[At: ALEXI, W. / V: -binţă, -opn- / Pl: -ţe / E: drob1 + -niţă] (Bot; reg) 1 Gaude. 2 Drobiţă1 (Genista tinctoria). drobşor sm vz drobuşor1 drobuleţsm, sn [At: I. CR. III, 116 / Pl: -e / E: drob2 + -uleţ] 1-14 (Şhp) Drob2 (1-3,7-10) (mic) Si: drobuşor2 (1-14). droburos, -oasă a [At: CHEST. V, 67/109 / Pl: -oşi, -oase / E: droburi (pil drob2) + -os] (Reg; d. oi; îoc creţ) Care are blana neteda, linsă. drobuşoară sf [At: PANŢU, PL.2 / PI: -re / E: drob1 + -uşoară] Drobuşor1 (1) (îsatis tinctoria). drobuşor1 sm [At: MARIAN, NU. 420 / V: -bş- / Pl: -i / E: drob1 + -uşor] (Bot; reg) 1 Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene şi cu frunze albăstrui, cultivată pentru prepararea vopselelor Si: boiengioaie, car damă, cardoman, droh1(2)-mărunt, drobişor (2). drobuşoară, laba-măţei (îsatis tinctoria). 2 Drog3 (2) (Genista oligosperma). 3 Drobiţă1 (Genista tinctoria). drobuşor2 sm, sn [At: MARIAN. î. 244 / Pl: -soare IE: drob2 + -uşor] 1-14 (Şhp) Drobuleţ (1-14). droc sn vz drob1 drod sn vz drot drodean sni [At: BOCEANU. GL. / E: net] (Reg; csc) Resturi de coceni sau de fân care rămân după ce au mâncat vitele. drodiţă sfvz drobiţă droete sm vz druete drofie sfvz dropie drog1 sn [At: N. A. BOGDAN. C. M. 288 / V: (îvr) -ă sf l Pl: -uri / E: fr drogue] 1 Nume generic pentru substanţe de origine vegetală, animală sau sintetică, folosite în farmacie. 2 (Pex) Medicament. 3 Substanţă psihotropă al cărei consum poate duce la toxicomanie Si: stupefiant. 4 (Fig) Lucru de care nu ne mai putem dispensa. drog2 sn [At: STANCU. C. 60 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Vale. drog3 sn [At: DEX2 / Pl: -uri / E: net] (Bot; reg) 1 Arbust cu flori galbene solitare, care creşte prin locuri pietroase (Genista albida). 2 Plantă târâtoare din familia leguminoaselor, care creşte prin păşuni montane Si: drobuşor1 (2) (Genista oligosperma). drog4 sn vz drob1 droga vtr [At: DA ms / Pzi: -ghez. / E: fr droguer] 1-2 A administra sau a lua stupefiante. 3-4 (Fam; adesea im) A administra sau a lua medicamente în mod inutil sau excesiv. drogare sf [At: DA ms / Pl: -gări / E: droga] 1-2 Administrare sau consum de stupefiante Si: (rar) drogat1 (1-2). 3-4 (Fam; adesea im) Administrare sau consum de medicamente în mod inutil sau excesiv Si: (rar) drogat1 (3-4). drogat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: droga] 1-4 (Rar) Drogare (1-4). drogat2, -ă [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: droga] 1-2 smf, a (Persoană) care consumă stupefiante. 3 a (Fam; adesea irn) Care a luat medicamente în mod inutil sau excesiv. droga sfvz drog1 drogări e sfvz drogherie drogherie sf[At: BRĂESCU. M. B. 146/ V: -găr-, -gue- / Pl: ~i/ / E: îv droguerie] 1 Magazin în care se vând produse chimice. 2 Parfumerie. 3 Farmacie. 226 DROSO- droghct sn [At: DN3 / Pl: -uri I E: fr droguet] Stofă de lână sau de bumbac cu desene brodate. drogliist, —ă smf [At: DA ms / V: (rar) -g'ist / Pl: -işti, -e / E: fr droguiste] (Frî) 1-2 Persoană care prepară sau vinde droguri1 (1). 3-5 Vânzător într-o drogherie (1-3). 6-8 Proprietar al unei drogherii (1-3). drogliiţă sfvz drobiţă1 drogist, -ă smf vz drogliist drogueiie sfvz drogherie droi sn vz droaie drojdie sf [At. PSALT. 150/9.32 / Pl: -ii / E: vsl ApoxjjneH] 1 (Mpl) Reziduuri solide care se depun pe fundul unui vas din anumite lichide. 2 (Pfm) Zaţ de cafea. 3 Sedimente la fermentarea vinului sau a berii Si: (reg) bobală, boască, borhot, boroghină. bortilă, boştină, bozovină, bragă, cioloboacă, foloştină, huşte. 4 Preparat industrial făcut din una dintre ciupercile berii. întrebuinţat ca ferment pentru dospirea aluatului Si: maia, plămădeală, (reg) aloţel. 5 (Pfm) Rachiu făcut prin distilarea drojdiei (3) de vin Si: tescovină;6 (Pfm; îe) A fi cu -ii în cap A fi beat. 7 (Pfm; îe) A-i face cuiva capul -ii A sparge capul cuiva. 8 (Reg) Tărâţe fermentate, din care se prepară borşul. 9 (Reg) Lichid rămas după prepararea untului. 10 (Lpl) Ciuperci microscopice din familia saccharomicetelor, cu corpul format din celule globuloase sau ovale, adunate mai multe la un loc, în şiraguri ramificate, constituind o masă albă-cenuşie care. se formează în bere sau în aer pe coaja fructelor Si: drojdioare, drojeliuţe {Sacchyromyces cerevisiae). 11 (Fig) Rămăşiţă. 12 (Pfm; îe) A fi (sau a se vedea) pe -ii A fi aproape sărac. 13 (Pfm; îae) A fi pe moarte. 14 (Fig; prt) Gunoi. 15 (Fig; prt; îs) -ia societăţii Partea decăzută a societăţii. drojdia' [At: LEG. EC. PL. 298 / Pl: -i sm, -e sn / E: drojdie + -er] 1 sm Muncitor care presează drojdia (3) la fabrica de bere. 2 sn Vas în care se strânge drojdia (3) la fabrica de bere. 3 Beţiv. drojdioară sf [At: M. I. CARAGIALE. C. 148 / P: -di-oa- / Pl: -re / E: drojdie + -oară] 1-16 (Şhp) Drojdie (1-5, 8-10) (puţină). 17 (Lpl) Drojdie (10). drojdios, -oasă a [At: DA ms ! Pl: -oşi, -oase / E: drojdie + -w] (D. lichide) 1 Care fermentează. 2 Care lasă drojdii (1). drojdiuţă sf[At: PANŢU, PL.2 / P: -di-u- / PI: -ţe / E: drojdie+ -uţă] 1-16 (Şhp) Drojdioară (1-16). 17 (Lpl) Drojdie (10). drojeni v vz dojeni drofi vi [At: COMAN, GL. / Pzi: -jesc / E: net] (Reg) A bombăni la supărare. drolatic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr drolatique] (Frm) 1 Comic. 2 Nostim. -drom [At: DN3 / V: -ă / E: fr -drome] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Drum. 2 Teren special amenajat pentru rulare. dromader sm [At: NEGRUZZI. S. II, 131 / V: -ă sf, -medar / Pl: -i / E: fr dromadaire] Cămilă cu o singură cocoaşă, care trăieşte în nordul Africii şi în Arabia. care se deplasează foarte repede distanţe mari (Camelus dromedarius). dromaderă sfvz dromader dromateriu sm [At: DN3 / P: -rin / Pl: -ii / E: fr dromatherium] Animal fosil având caractere foarte accentuate de reptilă şi unele caractere de mamifer. -dromă vz -drom drome dar sf vz dromader dromo- [At: DN3 / E: fr dromo-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Drum. 2 Teren special amenajat pentru curse. dromofobie sf[At: DEX2 / Pl: -ii / E: fr dromophobie] (Med) Teamă patologică de călătorii. dromomanie şf[At: DEX2 / Pl: ~i/' / E: fr dromomanie] (Med) Simptom la unii bolnavi psihici manifestat printr-un impuls irezistibil de a vagabonda Si: manie ambulatorie. dromon sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr dromon, ngr SpâfiQiv] 1 (Ant) Navă de transport. 2 (în Evul Mediu) Navă de război cu vâsle. dromos sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr dromos, ngr Spâţiog] 1 Teren în Grecia antica, destinat alergărilor la întreceri atletice. 2 Alee mărginită de sfineşi la intrarea în templele egiptene. drotnşi v vz zdromşi droncăm v vz drongăni drondăni v vz dondăni drongar sm [At: ŞINCAI, HR. I. 146 / V: -iu / Pl: -i l E: net] (înv) Comandant al gărzii imperiale bizantine. drongariu sm vz drongar drongâlui v [At: BUGNARIU. N. / Pzi: -esc / E: droangă1 + -ălui] (Reg) 1-4 A drongăni (1-4). drongăni [At: HERZ-GHER. M. II. 390 / Pzi: -nesc / E: droangă1 + -ni] (Reg) 1 vi (D. clopot) A suna rău. 2 vi A hodorogi. 3 vt A face să sune un clopot. 4 vt (Fig) A spune prostii. dronţ sn vz donţ dronţiu sn vz donţ dronţos, -oasă a [At: KLEIN. D. 175 / Pl: -oşi, -oase / E: mg durând] 1 (Reg; îs) Piersici -oase Piersici cu miezul cărnos şi tare Si: cloroanţe. 2 (Reg; îas) Piersici cu coaja tare Si: cloroanţe. drop1 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: eg drop] (La polo pe apă) Rezistenţă întâmpinată de minge din partea unei persoane sau a unui obiect, care o face să ricoşeze. drop2 sn vz drob1 drop1 sn vz drob2 drop4 sm vz dropie drop? sn vz dropgol dropgolsn [At: DEX2 / Pl: -uri / V: drop / E: eg, fr dropgoat] (La rugbi) Lovitură de picior dată în minge în momentul când aceasta atinge pământul şi care face ca mingea să treacă peste bara de sus a porţii adverse, consemnând înscrierea a trei puncte. dropică sf [At: NECULCE. ap. DLR ms / V: dop- / Pl: -ici / E: (hi)dropică] (Mpp) 1 Hidropizie. 2 (îs) - la cap Hidrocefalie. 3 (îf dop-) Boală de stomac. 4 (îaf) Boală incurabilă, caracterizată prin umflarea corpului. dropicos, -oasă [At: DA ms / Pl: -oşi, -oase i E: dropică + -ov] (Pop) 1-8 smf, a (Persoană) care suferă de dropică (1-4). dropie sf[At: (a. 1632) DOR, ap. TDRG / V: drob, drop sm / Pl: ~i/ / E: bg AponAHa] Pasăre mare de stepă cu penajul spatelui galben-ruginiu şi vârful aripilor albe. capul şi gâtul sur. a cărei carne este comestibilă (Otis ta reia). dropioi sm [At: SCRIBAN. D. / P: -pi-oi / Pl: - / E: dropie + -oi] Bărbătuşul dropigi..... - — dropiţă sf[At:(MARIAN. O. II, 278^ Pl: -ţe / E: dropie + -iţă] (Om; reg) 1-2 (Şhp) Drop'KfT!D//1s- teil'7IaJX^ca). 3 Pui de dropie (Otis tarela). dropniţă sf vz drobniţă drops sn [At: DN- / Pl: -uri / E: ger Drop(s)] Bomboană cu aspect sticlos, de diferite forme şi culori, fabricată din caramel şi acoperită cu un strat de zahăr cristalizat. dropşor sm vz drobuşor drosd sn [At: DN3 / Pl: -e / E: ger DrosseF] Bobină folosită la unele aparate de radio. drosera sf[At: DN3 / Pl: -re / E: fr drosera] 1 Plantă dicotiledonată din familia droseraceelor. carnivoră, care trăieşte de obicei în mlaştini Si: (pop) iarba-fetelor, mană-de-apă, roua-cerului (Droseva intermedia). 2 Plantă erbacee din familia droseraceelor. de talie mică şi flori mici. albe. care creşte în zonele muntoase şi mlăştinoase Si: (pop) iarba-cerii, roua-cerului, {Drosera rotumlefolia). drosgăni vt [At: BUGNARIU. N. / Pzi: -nesc / E: fo] (Reg) A spune cuvinte neînţelese Si: a bodogăni, (înv) a hodorogi. droso- [At: DN3 / E: fr droso-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „rouă“. 227 DROSOFILĂ drosofilă sf[At: DN3 / Pl: -le / E: fr drosophile] 1 (Lpl) Gen de insecte diptere. ale căror larve trăiesc pe materii de fermentaţie (Drosophila). 2 Insectă din genul drosofilă. drosometrie sf [At: DNJ / E: fr drosometrie] Măsurare a cantităţii de rouă căzută în cursul unei nopţi. drosometru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr drosometre] Aparat pentru măsurarea stratului de rouă care se depune în timpul nopţii. droşaim sm vz indruşaim droşcar sm [At: ALECSANDRI. T. 306 / Pl: -i / E: droşcă + -ar] (îvp) 1-2 Birjar (1-2). 3 Fabricant de droşte. droşcă sf[At: ALECSANDRI. T. 1 / V: M)aş~ / Pl: -şte. (pop) -şti, (înv) -sce, -sce, -şei / E: rs Apomca] 1 (îvp) Trăsură pe arcuri, cu patru roţi (mai mică decât careta sau caleaşca) Si: birjă, caleaşcă, trăsurică. 2 (înv; îs) ~ ele birjă Birjă. droşcăne sf[At: GALAN, Z.R. 249 / Pl: ~i/ / E: droşcă + -ărie] Şură în care se ţin droştele. droşcuţă sf [At: TDRG / Pl: -ţe / E: droşcă + -uţă] 1-2 (îvp; şhp) Birjă (mică). drot sn [At: ECONOMIA, 191/3 / V: drod, drout / Pl: -uri f E: mg drot] 1 Sârmă. 2 Arc de sârmă folosit la scaunele capitonate, la somiere etc. 3 Instrument metalic de forma unui cleşte lung, care, încălzit, serveşte la ondulatul părului. 4 (Reg) Telegraf. drota vt [At: TDRG / Pzi: -tez. / E: drot] A ondula părul cu drotul (3). drotar sm [At: HERZ.-GHER., M. 11390/P1: E: drot + -ar] (Reg) 1 Fabricant de sârmă. 2 Meseriaş care foloseşte sârma pentru a lega diferite obiecte. drotare sf [At: MDA ms / Pl: -tari / E: drota] Ondulare a părului cu drotul (3) Si: drotat1. drotat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: drota] Drotare. drotat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: drota] (D. păr) Ondulat cu drotul (3). drout sn vz drot droutăh vt [At: CABA. SĂL. 96 / Pzi: -lese / E: drout + -ăli] (îvr) A lega cu drot (1). drubghină sfvz drughină drubghinari sm vz drughinari druc sm vz drug drucar1 sm vz drucăr1 drucai2 sm vz drugar drăcar1 sm [At: PONTBRIANT / V: ~car IPl: -i / E: gerDruker] (înv) Tipograf. drucăi2 sn [At: NICA, L. VAM. 82 / V: -cher / Pl: -e / E: ger Driicker] Clanţă. drucher sn vz drucăr druculeţ sm vz druguleţ drucuşor sm vz druguşor druete sm [At: CHEST. II. 78/84 / V: droe- i Pl: -eţi / E: alb dru] (Reg) 1 Buştean. 2 (Lpl) Lemne rotunde cu care se construiesc pereţii casei. 3 Drug (17). drug [At: M. COSTIN. ap. LET. I, 321/30 / Pl: -ugi sm, -uri sn / E: srb druga] 1 sm Bară de fier sau de lemn având diverse întrebuinţări (mai ales în lucrări de construcţii) Si: bară, stinghie, traversă, vergea, (îvp) bâtă, (înv) ciomag, măciucă, răz.log, (reg) rudă. 2 sm (Pop; îf druc: îe) A-i merge cuiva ~ A-i merge strună. 3 sm (Pop; îe) A o duce druc A o duce foarte bine. 4 sm (Pop; îe) A o duce druc cu capul de-a hâra A o duce rău. 5 sm (Pop; îe) A o ţine druc (înainte) A stărui în ceva. 6 sm (Pop; îe) A se ţine(a) druc A lupta. 7 sm (Pop; îe) A se ţine druc să A insista să... 8 sm (Pop; îe) A se ţine druc de ceva sau cineva A se ţine după cineva sau ceva. 9 sm (Pop; îe) A se ridica cu drucu’ A ridica o greutate. 10 sn (îae) A vomita. 11 sm (La căruţă) Oişte. 12 sm Fiecare dintre cei doi carâmbi paraleli ai botinei în care intră spetezele. 13 sm Fiecare dintre prăjinile care se pun în formă de grătar, pentru a putea transporta o cantitate mai mare de fân. 14 sm Fiecare dintre cele două părţi laterale ale unei scări mobile. în care se înfig treptele. 15 sm Fiecare dintre gratiile unui grilaj. 16 sm Fiecare dintre cele două lemne groase care alcătuiesc corpul războiului de ţesut manual Si: (pop) butuc, crac, fofează, grindei, lemn,plas, talpă, tălpeţ. 17 sm Partea superioara a jugului, care se sprijină pe ceafa animalelor Si: (reg) druete (3). 18 sm Oişte a morii de vânt. 19 sm (Tip) Stinghie cu care se apasă teascul. 20 sm Broasca mesei dulgherului. 21 sm (Pes) Fiecare dintre lemnele din capul năvodului, de care trag pescarii Si: (pop) buze, clece, hadaragi. 22 sm (Mm) Fusul pe care se învârt funiile ancorei. 23 sm Făcăleţ. 24 sm Bară de fier, de grosimea mâinii şi ascuţită la un capăt, care serveşte la a face găuri adânci (în pământ). 25 sm (Reg) Ştiulete de porumb necurăţat de boabe Si: (îvr) drugălău. 26 sm (Reg) Ştiulete de porumb nedesfăcut căruia i s-a luat mătasea. 27 sm (înv) Lingou. 28 sm (Reg) Cantitatea de lână răsucită pe fuior. 29 sm (Reg) Fus cu roata mare. cu care se răsuceşte aţa. 30 sm Măciucă. 31 sm (Ban) Sucitorul cu care se întinde aluatul pentru tăiţei Cf făcăleţ. 32 sm (îvr) Zăvor. 33 sm (Reg; dep) Femeie guralivă şi leneşă. 34 sn Punct de broderie asemănător cu festonul, prin care se obţin pe cusătură linii (dese şi) pline. drugan sm [At: CIAUŞANU, GL. / Pl: -i l E: drug + -an] (îvr) 1 Buştean. 2 (Dep) Om înalt. drugană sfvz drigană drugar [At: CHEST. V, 50/109 / V: -ucar / Pl: -i sm, -e sn / E: drug + -ar] 1 sm (Tip) Tipograf. 2 sn Par folosit pentru a sprijini ceva. drugavelă sf [At: H XVII, 175 / Pl: -le / E: net] (îvr) 1 Femeie care arată şi se comportă ca un bărbat. 2 Dans ţărănesc nedefinit mai îndeproape. 3 Melodie după care se execută druga vela (2). drugă sf[At: DEX / Pl: -ugi / E: srb druga] 1 Fus lung şi gros pe care se pune fuiorul de tors urzeală pentru saci, covoare ţărăneşti etc. 2 Cantitatea de fuior aşezată pe drugă (1). 3 (înv) Drug (1) scurt. 4 (Reg) Ştiulete de porumb. drugălău sm [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: -ăi sm. -laie sn / E: drug + -ălău] (îvr) Ştiulete de porumb necurăţat de boabe Si: (reg) drug (25). drugăleaţă sf[At: VICIU, GL. / Pl: -eţe / E: drugă + -ăileaţă] (îvr) 1 Fus mare cu care se toarce lâna. 2 Unitate de măsură la urzit şi depănat, ţesută din câlţi. drugăni vt [At: CIAUŞANU, GL. / Pzi: -nesc / E: drugan] (Reg) A construi o casă din buşteni. drugău sm [At: REV. CRIT. IV. 143 / PI: -ăi sm, -gaie sn / E: drug + -ău] (îvr) 1 Făcăleţ. 2 Lemn fasonat pentru construcţii. 3 (Pop) Câine ciobănesc. drughinar sn [At: DLR ms / Pl: —e? / E: drughină + -ar] Carâmbul de sus al loitrei. drughină sf [At: DLR ms / V: -ubghi-, ~ugină l A: net / PI: -ne l E: drugă + -ină] (îvr) Prăjină pe care se întind albiturile la uscat. drughine aţă sf [At: CREANGĂ. P. 55 / Pl: -eţe / E: drunghină + -eaţă] (Reg) 1 Drug de lemn scurt şi gros. 2 Prăjină. 3 (Prc) Prăjină scurtă de care se leagă găleata la fântână. drug'mă sfvz drughină drugoană sf [At: DR. I, 360 / Pl: -ne / E: net] (Reg) 1 Soi de prune. 2 Fruct din acest soi. drugoaie ş/’[At: DENSUSIANU. Ţ. H. 82 / V: -ană / E: drugă + -oaie] (îvr; csnp) 1 Oaie. 2 Soi de prune. 3 Prună drugoaie (2). drugosy -oasă a [At: LEXIC REG. II. 69 / Pl: -oşi. -oase / E: ns cf drug] (Reg; d. culturile de porumb) Cu ştiuleţi mari. drugstore sn [At: DN3 / P: drag-stăr / E: eg drugstore] (Asm) Tip de magazin american unde se vând produse farmaceutice, alimente preambalate, precum şi unele produse de larg consum. druguleţ sm [At: PONTBRIANT. D. / V: -ucu- / Pl: -i / E: drug + -uleţ] 1-42 (Şhp) Drug (1,12-27. 29-32) (mic) Si: druguşor (1-42). druguhţă ^;/'[At: SFC VI. 123 / Pl: -ţe / E: drug + -uliţă] 1-2 (Rar; şhp) Druguleţ (1). druguş sn [At: ALR SN IV, HIV 1054/95 / Pl: -i / E: drugă + -uş] 1-2 (Şhp) Drugă (5) (mică). 228 DRUMĂREŞTE druguşor sm [At: MARIAN, î. 322 / V: (reg) -mcm- / Pl: / E: drug + -uşor] 1-42 (Reg) Druguleţ (1-42). 43 Carâmb la loitră. druguţ sm vz druguţă druguţă sf [At: MAT. FOLK. 1518 / V: drugwţ sm l Pl: -ţe / E: drug + -uţă] (Rar; şhp) 1-2 Druguleţ (1). drui [At: AL LUPULUI. P.G.l 95. ap. DLR ms / Pl: net / E: ns cf druete] (Reg) 1 a (D. obiecte) îngheţat tare. 2 a (D. oameni) Foarte beat. 3 sm Lemn scurt şi gros. driiid sm [At: I. GOLESCU. C. / P: dru-id / Pl: ~izi / E: fr druide, lat druidae] Preot al vechilor celţi din Galia şi insulele britanice. druidic, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: -ici, -ice / E: fr druidique] 1-2 Privitor la druizi sau la druidism. 3-4 Care aparţine druizilor sau druidismului. 5 (Art) Megalitic. druidism sns [At: NEGULICI / P: dru-i~ I E: fr druidisme] Religia druizilor. drunjâncuţă sfvz drunjincuţă drujb sm [At: MARIAN. NU. 217/ Pl: / E: ucr cf drujbă] (Buc) Al doilea vornicel Cf chemător (3). drujbă sf [At: URECHE, ap. TDRG / Pl: -be! E: rs, ucr Apyni6z] (îvr) 1 Prietenie. 2 (îe) A face cu -ba A face în grabă. 3 Ferăstrău mecanic manual. drufmă sf [Al: DOSOFTEI. V.S. 84/9 / Pl: -ne / E: bg ApyxHHa] 1 (înv) Prieteni. 2 (înv) Soţie. 3 (îrg; dep) Femeie uşuratică. drunjmcă ş/‘[At: VICIU, GL. / Pl: ? / E: ns cf drugină] (îrg) 1 Felie (de pâine, de caş etc.). 2 Parcelă de pământ. drujincuţă sf [At: CHEST. IV. 96/393 / V: (reg) ~jân~ / Pl: -te / E: drujincă + -uţă] 1-4 (îrg; şhp) Drujincă (1-2) (mică). drulă sf [At: PAŞCA. GL. / Pl: -le / E: net] (Reg; dep) Femeie depravată. drum sn [At: (a. 1645) HERODOT. ap. DLR ms / Pl: -uri / E: vsl ApJM cf bg, srb ApvM] 1 Cale de comunicaţie terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă şi continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat Si: cale. 2 (îs) - de tară (sau -ul ţării) Cale de comunicaţie terestră, de importanţă locală, care leagă mai multe comune şi sate. 3 (Reg; îas) Şosea naţională. 4 (îs) - de acces Cale de comunicaţie de interes local, care asigură legătura cu o cale de comunicaţie importantă, cu o localitate, cu o gară, cu un port etc. 5 (îs) -ul mare Şosea de mare circulaţie, care leagă localităţi principale. 6 (Pop; îs) - fără (de) pulbere Apă (curgătoare). 7 (Ist; îs) -ul sării Cale de comunicaţie pe care se transporta sarea de la ocne spre diferite oraşe, în Evul Mediu. 8 (Ist; îs) -ul mătăsii Cale comercială de importanţă internaţională care lega China de ţările din Asia Centrală şi Apuseană. 9 (îs) ~ de halaj (sau de exlec) Cale de comunicaţie amenajată în lungul unui curs de apă. rezervată circulaţiei mijloacelor de tracţiune care remorchează ambarcaţii. 10 (Mii; îs) ~ de coloană Cale de comunicaţie terestră, sumar amenajată, care permite deplasarea trupelor. 11 (îs) Crucea (sau răscrucea, furca, înf'urcătura) -ului Intersecţie. 12 (îc) — de-fîer Cale ferată. 13 (înv; îae) Tren. 14 (înv; îae) Joc de cărţi. 15 (îs) Hoţ (sau tâlhar, bandit) de -ul mare (sau. înv. de -uri) Hoţ care atacă oamenii în drum (1) (sau în văzul lumii) spre a-i jefui. 16 (îs) Jaf{sau hoţie) la -ul mare (sau. înv. la -uri) Jaf care se săvârşeşte în văzul lumii. 17 (îe) A ieşi la -ul mare A ataca oamenii în drum (1) spre a-i jefui. 18-19 (îlav) (De) peste - în (sau din) faţă. 20 (îlav) In - în mijlocul drumului (1). 21 (îal) în calea drumeţilor. 22 (îal) în văzul lumii. 23 (îal) Pe parcurs. 24 (îlav) Pe toate -urile Peste tot. 25 (îe) A-şi face - A se abate de la traseul iniţial spre a se duce undeva sau la cineva. 26 (îae; şîe a-şi croi, a-şi sparge —) A înainta (prin eforturi) într-o mulţime. 27 (îae) A încerca (cu eforturi) să ajungă sau să pătrundă undeva. 28 (îae) A se afirma. 29 (îe) A-şi face (sau a-şi croi, a-şi găsi) un - (nou în viată) A dobândi o (nouă) situaţie materială sau socială, o (nouă) poziţie etc. 30 (îe) A pune (pe cineva) pe -uri A face pe cineva să meargă mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. 31 (îe) A bate (sau a ţine, a păzi) -ul (sau -urile) ori a umbla (sau a fi, a sta) pe -uri A vagabonda. 32 (îe) A fi pe -uri A nu avea o locuinţă stabilă. 33 (îae) A fi fără un rost în viaţă şi fără sprijinul familiei. 34 (îe) A rămâne (sau a ajunge) pe -uri A rămâne fără adăpost. 35 (îae) A rămâne fără slujbă, fără mijloace de trai Si: a sărăci, a scăpăta. 36 (îe) A lăsa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe - (sau pe -uri) A da (pe cineva) afară din casă. 37 (îae) A concedia (pe cineva). 38 (îae) A sărăci (pe cineva). 39 (îe) A aduna (pe cineva) de pe Miri A da cuiva adăpost. 40 (îae) A lua (pe cineva) sub ocrotire. 41 (îe) A sta (sau a se pune etc.) în -ul cuiva (sau a-i sta cuiva în -) A se afla (sau a ieşi) înaintea cuiva. împiedicându-1 (să înainteze, să facă o treabă etc.). 42 (îae) A împiedica pe cineva într-o acţiune. 43 (îae) A i se împotrivi cuiva. 44 (îe) A se da din -ul cuiva A se da la o parte. 45 (îae) A nu mai împiedica pe cineva în acţiunile sale. 46 (îe) A-i ieşi cuiva în - A întâmpina pe cineva. 47 (îe) A da -ul (cuiva sau la ceva) A lăsa din mâna. 48 (îae) A reda libertatea cuiva. 49-50 (îae) A permite cuiva să intre sau să iasă. 51 (îae) A desface o cusătura, un tiv (pentru a lărgi sau a lungi o haină). 52 (îe) A-şi da -ul A se lăsa în jos Si: a coborî. 53 (îae) A se avânta. 54 (Fam; îae) A depăşi o inhibiţie. 55 (Pfm; îae) A începe să povestească. 56 (Pfm; îae) A începe să se destăinuie. 57 (Pfm; îae) A izbucni (într-o avalanşă de vorbe. în ţipete, în plâns etc.). 58 (Pop) Fiecare din cele două bârne scobite pe lungimea lor, pe care alunecă carul la roata de apă. 59 Traseu pe care îl efectuează o fiinţă sau un coip în mişcare Si: curs, parcurs, traiectorie. 60 (Ast; îs) -ul robilor (sau orbilor, al naşilor, al rătăciţilor, al laptelui) Calea Lactee. 61 (îs) ~ aerian Traseu al linei linii de navigaţie aeriană, marcat prin instalaţii (faruri optice, radiofaruri, semnalizări la sol etc.) care asigură dirijarea avioanelor pe timp de vizibilitate redusă. 62 (îs) ~ navigabil Traseu pe care îl pot urma navele fără pericolul de a atinge fundul apei sau a se lovi de stânci. 63 (îs) ~ maritim Traseu parcurs de nave pe mări şi pe oceane, determinat de condiţiile de navigaţie. 64 (Chm; îs) - liber mijlociu Distanţa mijlocie parcursă de o moleculă de gaz între două ciocniri succesive. 65 (Fig) Direcţie de dezvoltare a unei acţiuni, a unui proces etc. Si: linie, orientare. 66 (Fig) Ceea ce serveşte pentru atingerea unui scop Si: cale, metodă, mijloc, (înv) mijlocire, modalitate, procedeu. 67 (îs) -ul judecăţii (sau de judecată) Proces. 68 (îe) A apuca (sau a lua) alt - A schimba destinaţia iniţială. 69 (Fig; îae) A se iniţia în alt domeniu. 70 Deplasare efectuată de cineva într-un loc (mai) îndepărtat (adesea utilizând mijloace de transport), în scopul rezolvării unor probleme, în scop turistic etc. Si: călătorie. 71 (îe) - bun! Urare adresată cuiva care pleacă într-o călătorie. 72 (Pop; îe) Pe-aici (sau pe-aci, pe ici) ţi-e -ul! Pleacă repede! 73 (Reg; îe) A nu se lua (ceva) din — A nu se găsi uşor (ceva). 74 (îs) - drept Călătorie fără ocoluri. 75 (Fig; îas) Comportare ireproşabilă. 76 (îs) Ultimul - Drumul pe care este condus un mort la groapă. 77 (îe) A-şi căuta (sau a-şi vedea) de - (sau de cale) A pleca. 78 (îae) A nu se amesteca în treburile altcuiva. 79 (îe) A întoarce (pe cineva) pe mjI cel bun A determina pe cineva să adopte un mod de viaţă, un comportament etc. (sau să revină la un mod de viaţă, un comportament etc.) conform normelor vieţii sociale. 80-81 (îe) (A fi) pe - (A fi) în timpul călătoriei. 82-84 (îae) (A fi) pe punctul să se producă, să apară, să se nască. 85 (Mpl) Alergătură. 86 (Mpl) Cursă. 87 (Art) Dans popular lent cu strigături. 88 Melodie după care se execută drumul (87). 89 (îs) -ul dracului (sau al dracilor) Dans popular care se execută la nuntă după masa de cununie. 90 Melodie după care se execută drumul (89). 91 (îs) -ul Clujului Dans popular cu tempo de brâu. 92 Melodie după care se execută „drumul Clujului" (91). drumar sm [At: MAIOR, I. B. 78/9 / Pl: -i / E: drum + -ar] 1 (Reg) Drumeţ (1). 2 (înv) Constructor de drumuri (1). 3 (Trs) Persoană care are în sarcină îngrijirea drumurilor (1). drumsLŞ, smf a [At: (a. 1822) IORGA. S. D. VII. 312 / Pl: -i / E: drum + -aş] 1-2 (îvp) Drumeţ (1-2). 3-4 (Reg) (Muncitor) care pavează drumuri Si: pavat or. drumărel sm [At: ALEXICI, L. P. 164 / Pl: -ei / E: drumar + -el] (Reg) Drumeţ (1). drumăreşte av [At: FOLC. TRANSILV. I. 391 / E: drumar + -eşte] (Reg) 1 Ca de drumar (1). 2 în felul drumarilor (1). 229 DRUMĂREŢ drumăreţ, ~eaţă a [At: (a. 1890) F, 100 / Pl: -eţe / E: drum + -areţ] (îvr) Drumeţ (2). drumări vi [At: MAIOR, I. B. 311/1 / Pzi: -resc / E: drum + -ari] (îvr) A călători. drutnărire sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -ri I E: drumări] (îvr) Călătorie. drumăritsn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ? / E: drumări] (îrg) Călătorie. drumător sm [At: CADE / Pl: -i / E: drum + -ăitor] (Reg) Drumeţ (1). drumeac sn vz drumeag drumeag sn [At: SĂM. II, 437 / V: (reg) ~ac / Pl: -uri I E: drum + -eag] Drum (1) îngust Si: drumuleţ (2), drumuşor (2), (reg) drumiţ (2), (reg) drumurel (2), (reg) drumuţ (2). drumeţ, ~eaţă [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: -i, -eţe / E: drum + -eţ] 1-2 smf, a (Persoană) care călătoreşte (mai ales pe jos) Si: călător, (îvp) drumaş (1-2). 3 sm (Nob; îs) - de munte Alpinist. 4 sma (Ent; reg) Libelulă (Libellula virgo sau coloptenyx virgo). 5 a (Pop; spc) Care îşi exercită meseria deplasându-se dintr-un loc în altul Si: ambulant. 6 a Care umblă (mult) fără ţintă Si: hoinar, vagabond. 1 a (Fig; rar) Care este de scurtă durată Si: efemer, trecător, vremelnic. drumeţi vi [At: CĂLINESCU, E. 104 / Pzi: -ţese / E: drumeţ] A călători mult (mai ales pe jos). drumeţie sf [At: IORDAN, L.R.A. 177 / Pl: -ii / E: drumeţ + -ie] Călătorie (efectuată de obicei pe jos şi în scop turistic) Si: excursie, turism. drumeţire sf [At: MDA ms / Pl: -ri I E: drumeţi] (Rar) Parcurgere a unui traseu turistic (pe jos) Si: (rar) drumeţit. drumeţii sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: drumeţi] (Rar) Drumeţire. drumiţ sn [At: FOLC. OLT.-MUNT. I, 414 / Pl: / E: drum +’-/[] 1-2 (Reg; şhp) Drumuleţ (1-2). drumlin sn [At: DEX / A şi: -lin / Pl: -e / E: fr drumlin] (Gig) Formă de relief de origine glaciară, având un contur eliptic. drummer sm [At: DEX-S / P: dramăr / Pl: -i / E: eg drummer] Baterist (1). drumoşor sn vz drumuşor drumui [At: DEX / Pl: -esc / E: drum + -ui] 1 vt (Top) A lega detaliile unei suprafeţe de teren cu triangulaţia geodezică respectivă. 2 vi (Rar) A merge pe drum (1). drumuire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: drumui] 1 vt (Top) Legare a detaliilor unei suprafeţe de teren cu triangulaţia geodezică respectivă Si: (rar) drumuit1 (1). 2 (Rar) Mers pe drum Si: (rar) drumuit1 (2). drumiiitsn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: drumui] (Rar) 1-2 Drumuire (1-2). drumuleţ sn [At: (a. 1785) IORGA. S.D. V, 506 / Pl: -e / E: drum + -uleţ] 1-2 (Pop; şhp) Drum (1) (îngust) Si: drumuşor (1-2), (reg) drumurel (1-2), drumiţ (1-2). drumuţ (1-2). drumurel sn [At: MARIAN. î. 105 / Pl: -e / E: drum + -urel] 1-2 (Reg; şhp) Drumuleţ (1-2). drumuşor sn [At: (a. 1696) IORGA. S.D. XVI. 161 /V: (rar) ~moş~ 1 Pl: -oare ! E: drum + -uşor] 1-2 (Şhp) Drumuleţ (1-2). drumuţ sn [At: MARIAN, î. 353 / Pl: -e / E: drum + -ui] 1-2 (Reg; şhp) Drumuleţ (1-2). drupacee sf [At: GRECESCU, FL. 18/ Pl: ~ / E: fr drupacees] 1 (Lpl) Grup de pomi fructiferi sau plante care au ca fruct o drupă Si: sâmburoase. 2 Pom fructifer din grupul drupaceelor (1). drupă sf {At: DEX / Pl: -pe / E: fr drupe, lat drupa] Fruct cu mezocarpul cărnos (şi zemos) şi cu endocarpul format dintr-un singur sâmbure. drusa vt [At: MDA ms / Pzi: -sez / E: drr drusare] A efectua operaţia de drusare. drusare ş/'[At: LTR2 / Pl: -sări / E: ger droussieren] Operaţie folosită în filatura de lână pentru destrămarea completă a deşeurilor. drusăi vt [At: A II, 1 / Pzi 3: -e / E: net] (Reg; d. terenuri agricole) A pregăti pentru cultivare, executând a doua arătură. drusetă sf[At: DN-' / Pl: -te / E: fr droussette] Carda de construcţie specială, folosită în operaţia de drusare. drus că sf [At: DA ms / V: (înv) rus că / Pl: -şte, ~usce / E: ucr 4py3Ka] (Reg) 1 Fată care însoţeşte mireasa la cununie, având anumite atribuţii în ceremonialul nunţii Si: (reg) druşculiţă, druşcuţă (1). terfăriţă, terfăroaie. 2 (Spc) Fată tânără care însoţeşte convoiul de înmormântare al unei fete nemăritate sau al unui tânăr neînsurat Si: druşcuţă (2). druşculiţă sf [At: FOLC. MOLD. II. 545 / Pl: -ţe / E: druşcă + -uliţă] (Reg) Druşcă (1). druşcuţă sf[At: MARIAN. î. 579 / Pl: -ţe / E: druşcă + -uţă] (Reg) 1-2 Druşcă (1-2). druză sf [At: MURGOCI-LUDWIG. M. 71 / Pl: ~ze / E: fr druse] (Gig) 1 Grup de cristale care se formează pe pereţii cavităţilor unor roci şi filoane. 2 Cristale din oxalat de calciu formate în unele ţesuturi vegetale. dual sn [At: DEX / P: du-dl / Pl: -e / E: fr duel, lat dualis] Număr gramatical care indică în unele limbi două obiecte sau fiinţe alcătuind de obicei o pereche. dualism sn [At: DEX / P: du-al- / Pl: (rar) -e / E: fr dualism] 1 Doctrină care consideră ca principiu al existenţei două elemente diferite şi ireductibile, materia şi spiritul. 2-4 (Imp) Dualitate (1-3). 5 Formă de conducere statală realizată, în 1867, printr-o uniune personală întfe Austria şi Ungaria. dualist, —ă [At: DEX / P: du-a- / Pl: ~i.y/7, -e / E: fr dualiste] 1-5 a Privitor la dualism (1-5). 6-10 Specific dualismului (1-4). 11 smf Adept al dualismului (1). dualitate sf[At: DEX / P: du-a- / Pl: -tăiţi I E: fr dualite, lat dualitas] 1 Caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă natură dublă Si: (înv) duplicitate (1). 2 Coexistenţa a două principii sau a două elemente diferite, opuse. 3 Ansamblu format din două elemente diferite, opuse. duan sn vz duhan duana vti vz duhăni duant sn [At: DNJ / Pl: -nţi / E: eg duad1] Fiecare dintre ele două piese de forma literei D, care alcătuiesc sistemul accelerator al unui ciclotron. duarhie sf [At: DN3 / P: du-ar- / Pl: -ii / E: duo + archie] Guvernare exercitată de doi regi. dubaci, —ace a vz dibaci dubală sf vz dubeală dubas sn [At: DEX2 / Pl: -uri / E: rs Ay6ac] (Reg) Luntre mare care serveşte la pescuit şi la trecerea de pe un ţărm pe celălalt. dubaş sm vz tobaş dubat sm [At: DN-' / Pl: -aţi / E: it dubat] Soldat indigen din trupele coloniale italiene din Somalia. dubă1 sfvz tobă dubă2 sf [At: DEX / Pl: -be / E: srb dubak] 1 Autodubă. 2 Vehicul închis, prevăzut cu ferestruici şi gratii, cu care se transportă deţinuţii. 3 (Fig) Puşcărie. dubă3 sf[At: DEX / Pl: -be / E: Cf rs 4y6Ka, ucr 476] (Reg) 1 Luntre mică de pescuit (în lacuri), construită dintr-un trunchi de copac scobit. 2 Putină îngropată în pământ sau groapă căptuşită cu lemn, în care se pun pieile la tăbăcit împreună cu tananţii. dubăci v vz dibăci dubălar sm [At: ÎNVĂŢĂTURĂ, 20/5 / Pl: -i / E: dub(e)ală +-ar] 1 (Mol) Tăbăcar. 2 (Ent; reg) Nasicorn (Oryctes nasicornis). dubălărie sf [At: J. CIHAC, I. N. 314/13 / Pl: -ii / E: dubălar + -ie] 1 (Mol) Tăbăcărie. 2 Meseria dubălarului (1). dubeală sf[At: DEX / V: ~bală / Pl: -beli t E: dubi + -eală] (Reg) Argăseală (1). dubi [At: DEX / Pzi: -besc / E: ucr 4y6rb] (Reg) 1 vt A tăbăci. 2 vt (îe) A pune (pe cineva) la A băga (pe cineva) la închisoare. 3 vr (D. in, cânepă etc.) A se destrăma. dubios, ~oasă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -oşi, -oase / E: lat dubiosus] 1 Suspect. 2 îndoielnic. dubire [At: MDA ms / Pl: -ri / E: dubi] (Reg) 1 Tăbăcire. 2 Destrămare a inului, a cânepei Si: (rar) dubit} (2). dubit1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: dubi] (Reg; rar) 1-2 Dubire (1-2). 230 DUCACIŢĂ dub\t2, ~ă a [At: CONTEMPORANUL V. 427 / Pl: ~ifi. ~e / E: dubi] (Reg) 1 (D. piei) Argăsit2. 2 (D. in. cânepă etc.) Destrămat2. dubita vt [At: F (1871), 126, ap. DLR ms / Pzi: -tez / E: net] (Ivz) A pune la îndoială. dubitativ, -ă a [At: I. GOLESCU. C.. ap. DLR ms / Pl: -i, -e / E: fr dubitatif, lat dubitativus] 1 Care exprimă o îndoială. 2 (Grm; îs) Propoziţie -ă Propoziţie care exprimă o îndoială, o nesiguranţă, o posibilitate sau o bănuială. 3 (Gmr; înv; îs) Modul - Modul optativ. dubitator, -oare [At: COSTINESCU / PI: ~/, -oare l E: dubita + -tor] (înv) 1-2 smf, a (Persoană) care se îndoieşte de ceva. 3 a (Grm; înv; îs) Modul - Modul optativ. dubitaţie sf [At: I. GOLESCU, C., ap. DLR ms / V: ~iune / PI: -ii / E: fr dubitation, lat dubitatio] Figură retorică prin care oratorul arată că se îndoieşte de adevărul celor spuse de el pentru a preveni obiecţiile. dubitaţiwne şf vz dubitaţie dubiu1 sn [At: DLR ms / Pl: -ii / E: lat dubium] 1 îndoială. 2 Nesiguranţă. dubiu2, ~ie a [At: ŞINCAI, HR. 1,392/26 / Pl: -ii / E: lat dubius] (îvr) Care este îndoielnic. dubla [At: ASACHI, E. I. 29/10 / V: (înv) dupla- / Pzi: -lez / E: fr doubler] 1-2 vtr A face să devină sau a deveni de două ori mai mare Si: a (se) îndoi. 3 vt (Fig) A susţine în vederea realizării unui scop. 4 vt (în teatru, la operă) A înlocui pe titularul unui rol. 5 vt (în teatru, la operă) A interpreta un rol, alternativ cu titularul lui. 6 vt (în film) A înlocui pe titularul unui rol în scene primejdioase, care cer calităţi fizice deosebite. 7 vt A realiza dublajul unui actor. 8 vt (Teh) A executa o lucrare similară cu alta existentă sau care serveşte aceluiaşi scop. 9 vt A reuni două materiale, punându-le unul peste altul. 10 vt A căptuşi o haină. 11 vr (Mm) A acoperi o navă cu foi de tablă de cupru, care. în contact cu apa de mare, produc substanţe toxice, împiedicând depunerile vegetale şi animale. 12 vt (D. nave) A ocoli un cap2. 13-14 vtr (Spt) A (se) plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. 15 vt (Spt) A depăşi cu un tur un concurent. dublaj sn [At: LTR2 / Pl: -e / E: fr doublage] 1-12 (Rar) Dublare (1-12). 13 (Spc) înregistrare a dialogului sau a cântecului vocal dintr-un film de către o altă persoană decât titularul rolului respectiv. 14 (Spc) înlocuire a dialogului din coloana sonoră originală a unui film cu o versiune tradusă oral. dublare şf[At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) -/?/a- / Pl: -b&ri / E: dubla] 1 Creştere de două ori a unei cantităţi date Si: îndoire, (înv) duplicare (1), (rar) duplicaţie (2). 2 Susţinere în vederea realizării unui scop. 3 vt (în teatru, la operă) înlocuire a titularului unui rol. 4 (în teatru, la operă) Interpretare a unui rol alternativ cu titularul lui. 5 (în film) înlocuire a titularului unui rol în scene primejdioase. 6 Realizare a dublajului unui actor. 7 Executare a unei lucrări similare cu alta. 8 (Teh) Reunire a două materiale, punându-le unul peste altul. 9 Căptuşire a unei haine. 10 Acoperire a unei nave cu foi de tablă de cupru pentru a împiedica depunerile vegetale sau animale. 11 (Mrn) Ocolire a unui cap2 de către o navă. 12 (Spt) Plasare înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă. dublat1 sns [At: MDA ms / E: dubla] 1-2 (Rar) Dublare (1-12). dublat2, ~ă a [At: DEX / Pl: -a.ţi. -te / E: dubla] 1 Multiplicat de două ori Si: îndoit, (înv) du plic cit2. 2 (D. obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte) Căptuşit cu alt material. 3 (D. actori) înlocuit în unele scene de un alt actor. 4 (D. filme) Cu dialogul din coloana sonoră originală înlocuit cu o versiune tradusă oral. 5 Care este completat de... dublă sf [At: CHIRIŢESCU. GR. 176 / V: (reg) duplă, ~lu / Pl: -le / E: refăcut din dublu (decalitru)] 1 (Pop) Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu-decalitru Si: baniţă (1). 2 (Pop) Conţinutul unei duble (1). 3 (Pop) Pâine de două ori mai mare decât cea obişnuită. 4 (Cig; îe) A trage o - A filma o scenă încă o dată. 5 (La jocul de table; îe) A da o — Rezultat obţinut când ambele zaruri au aceeaşi valoare. 6 (Spt) Minge dublă (10). 7 (Spt) Săritură dublă. 8 (Spt) Dublă lovitură. dubk sn [At: DEX / Pl: (nob) -uri / E: fr double] 1-2 (Obiect de metal) placat cu un strat subţire de aur sau de platină. dublet sn [At: DEX / Pl: -e i E: fr doublet] 1 Al doilea exemplar al unui obiect (carte, medalie, marcă etc.) păstrat într-o colecţie. 2 Fiecare dintre cuvintele cu acelaşi etimon, dar cu aspect fonetic şi uneori cu sens diferit, care au intrat într-o limbă dată în momente sau pe căi diferite. 3 (Fiz) Dipol. 4 (Fiz) Pereche de linii spectrale cu lungimi de undă apropiate. dublete sm vz dovlete dubleţ sm vz dovlete dubleu sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr duble] 1 Doborâre a două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puştii. 2 Dublură (3). dublin sn [At: DN3/P1: -uri / E: eg dublin] Mod de legare a unei nave la ţărm sau de o geamandură, astfel încât dezlegarea să se poată face fără a coborî de pe punte. dublon1 sm [At: DEX / Pl: -i / E: fr doublon] Veche monedă spaniolă de aur. dublon2 sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr doublon] (Pgr) Repetare, din greşeală, a unei litere, a unui cuvânt, a unei linii. dublor sn [At: DN3 / Pl: -oare IE: eg dubler, cf fr doubleur] 1 (Teh) Maşină pentru îndoit pachete de tablă cu scopul laminării acesteia în foi subţiri. 2 (Elt) Dispozitiv, circuit etc. care dublează o anumită mărime. dublou1 sn [At: DN3 / Pl: -ri / E: fr doubleau] (Aht) 1 Arc (1) în relief care dublează o boltă. 2 Grindă principală la un planşeu de lemn. dublou2 sn [At: DN3 / Pl: -ri / E: ns cf eg double (scull)] (Spt) Cuplu de vâslaşi pe aceeaşi ambarcaţie. dublu1 sn vz dublă dublu2, -ă [At: HELIADE, O. I, 364 / V: (înv) duplu, dopla sf / Pl: -li, -le / E: fr double] 1 a Care este de două ori mai mare în raport cu 0 cantitate dată Si: îndoit. 2 a Alcătuit din două elemente sau părţi egale, identice sau asemănătoare. 3 a Care are loc între două elemente. 4 a Care se face în două locuri. 5 a (îla) în - exemplar în două exemplare. 6 a (D. cuvinte, afirmaţii etc.; îla) Cu - sens Cu două înţelesuri Si: echivoc. 1 a (îe) A da o -lă A cădea acelaşi număr de puncte la ambele zaruri. 8 a Cale ferată alcătuită din două benzi pe care pot merge, concomitent, două trenuri. 9 sm (Şîs - băieţi sau fete, mixt) Partidă de tenis sau de tenis de masă la care participă câte doi jucători (băieţi, fete sau mixt) de fiecare parte. 10 a (îs) Minge -ă Mişcare nereglementară constând (la volei şi la handbal) în atingerea mingii de către jucător de două sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau la tenis şi la tenis de masă în lăsarea mingii să atingă de două ori la rând aceeaşi parte a terenului sau a mesei de joc. 11 a Care are două aspecte. 12 a Care se desfăşoară pe două planuri. 13 a Care are două feţe. 14 a Care este repetat de două ori. 15 a Sistem de contabilitate în care se înscrie, pentru fiecare articol, creditul şi debitul. 16 sm (îc) —decalitru Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, egală cu 20 de decilitri. 17 Vas având capacitatea unui dublu-decalitru. 18 Conţinutul unui dublu-decalitru (16). 19 sm (îc) —decimetru Riglă cu lungimea de centimetri. 20 sm (îc) —ster Unitate de măsură pentru volumul lemnelor, egală cu doi metri cubi. 21 (îe) A vedea - A vedea două imagini ale aceluiaşi obiect. 22 (îae) A vedea tulbure. 23 (îae) A fi ameţit de băutură. dublură sf [At: DEX / V: dupl~ / Pl: -ri / E: fr doublure] 1 Actor (1), cântăreţ etc. care înlocuieşte, într-un spectacol, pe titularul rolului. 2 Persoană care înlocuieşte un actor (1) de film în scenele periculoase, la unele repetiţii, când se reglează lumina pentru filmare etc. 3 Materiale textile (mătase sau stofă fină, vatelină, blană etc.) care servesc la căptuşirea unui obiect de îmbrăcăminte. duc1 sm vz duce1 duc2 sn vz duh1 ducaci a [At: GL. OLT. / Pl: - / E: duce? + -aci] 1 (Reg; d. oameni) Care pleacă mereu (de acasă). 2 (Reg; d. cai) Care aleargă repede. ducaciţă sf[At: CHEST. V, 76/1 / A: net / Pl: -ţe / E: ducaci + -iţă] (Reg) Oaie care se răzleţeşte de turmă. 231 DUCAL ducal ~ă a [At: HELIADE. PARALELISM 1,65/10 / Pl: / E: fr ducal cf it dnccde] 1 Care aparţine ducelui1.2 Privitor la duce1.3 De duce1. ducareţ, ~ă a [At: URICARIUL X. 401 / Pl: ~e / E: duce3 + -areţ] (Reg; d. vite) Care merge înaintea turmei, răzleţindu-se de ea. ducasă a [At: PAMFILE. B. 47 / Pl: ~se / E: duce3 + -asă] (Reg; într-un descântec) Care nu sta locului şi umblă mereu hoinar. ducat [At: (a. 1642) GCR 1,95/30 / V: (îvr) dăc~ i Pl: -ati sm, ~e, (înv) ~uri sn / E: it ducato cf lat ducatus] 1 sm Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe ţări din Europa, iar. în sec. XIV-XVII şi în ţările române Si: (îvr) ducaton. 2 sn Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce sau al unei ducese Si: (îvr) duce2. ducaton sm [At: NEGRUZZI, S. III, 459 / Pl: ~i t E: ngr SovKâtov] (îvr) Ducat (1). ducă1 sf[At: LB / Pl: duce / E: duce] 1 Deplasare dintr-un loc în altul Si: călătorie, drum (70), ducăit (1), plecare. 2 (îe) A fi sau a se simţi pe - A fi gata de plecare. 3 (îae) A fi pe punctul de a se sfârşi. 4 (Pex; îae) A fi pe moarte. 5 (îe) A lăsa pe cineva în -ca lui A lăsa pe cineva în voia lui. 6 (îe) A-şi lua -ca A pleca (la întâmplare, fără nici un ţel). 7 (îae) A se apuca de ceva cu nădejde. 8 (Rar) Transport. ducă2 sm [At: TEODOROVICI. I. 7/3 / Pl: duci / E: it duca, ngr SovKccpg] (înv) 1-3 Duce1 (1-3). 4 (Reg; îc) -ca prepeliţelor Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu-roşcat, care trăieşte pe câmp şi în stufărişul din apropierea bălţilor şi care se recunoaşte mai ales prin sunetele ei scârţâitoare Si crăstel (Crex crex). ducăll vi [At: VAIDA / Pzi: 3 -Ieste f E: mg dukâl] (Reg) A merita. ducâreţ, ~eaţă a [At: UDRESCU. GL. / Pl: ~eţ / E: duce3 + -ăreţ] Umblăreţ. ducăt sn [At: UDRESCU. GL. 80 / Pl: ~e l E: duce3 + -ăt] (Reg) 1 Ducă1 (1). 2 Fugă continuă. ducător, ~oare [At: PO 223/13 / Pl: -oare / E: duce3 + -ător] 1 sm (înv) Conducător (1). 2 a (înv) Purtător. 3 a (înv; d. oameni) Care este pe punctul de a pleca. 4 a (Pop; d. oameni) Care urmează să se căsătorească. 5 a (îrg; d. drum) Care duce undeva. ducătură a/[At: HELIADE. PARALELISM 1,65/9 / Pl: ~/7 / E: duce3 + -ătură] (înv) 1 Ducere (1). 2 Conducere (1). ducăuş, -ă a [At: GOROVEI, CR. 67 / Pl: ~e / E: duce3 + uş] (Reg; d. animale, păsări de curte) Care părăseşte un loc, ducându-se în altă parte. duce1 sm [At: (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I. 113/17 / V: (înv) duc. dux / Pl: duci / E: fr duc, lat dux, -cis] 1 (înv) Conducător (1) al unui stat. 2 Comandant de oşti. 3 (Prc) Conducător (1) spiritual al unui grup de oameni. 4 Titlu purtat de conducătorul (1) unui stat. 5 Persoană care are titlul de duce (1). 6 Titlu nobiliar înalt, superior marchizului şi inferior prinţului. 7 Persoană care poartă titlul de duce (6). 8 (Pgn) Mare senior feudal. 9 Conducător militar la triburile germanice. 10 Titlul unui duce (9). dace2 sm [At: (a. 1786). IORGA. S. D. XIII. 126 / Pl: ~ / E: net] (îvr) Ducat (1). duce3 [At: COD. VOR.2 1773/ Pzi: duc: imt du; par: dus. (înv) duş) / E: ml duco, -ere] 1 vt (C. i. obiecte, fiinţe etc.) A ţine sau a susţine în mâini, pe spate, pe umăr etc. transportând (undeva. în altă parte) Si: a purta, a transporta, (fam) a căra (1). 2 vt (Cu determinări ca „de afară") A scoate din locul unde se află. 3 vt (Cu determinări precedate de pp „în") A face să intre, să pătrundă. 4 vt (Cu determinări precedate de pp „în") A scufunda. 5 (C. i. oameni) A sprijini să nu cadă din mers. 6 vt (C. i. oameni morţi) A transporta la biserică, spre locul de înmormântare. 7 vt (C. i. mâncare, obiecte necesare etc.) A avea asupra sa (purtând cu sine. pentru a folosi la nevoie). 8 vrp (îvr; cu complementul „capul") A tăia. 9 vt (D. vehicule) A deplasa (1) dintr-un loc în altul Si: a trasnporta. (fam) a căra. 10 vr (D. oameni) A se deplasa (1) dintr-un loc în altul cu un vehicul Si: a se transporta, (fam) a se căra. 11 vt (C. i. vehicule) A face să se deplaseze trăgându-1 după sine. 12 vt A face să se deplaseze prin alunecare pe apă sau plutire în aer. 13 vt (C. i. obiecte) A lua cu sine şi a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a preda) 14 vt A face să ajungă undeva. 15 vt A oferi cuiva (în semn de atenţie, de bunăvoinţă etc.). 16 vt A da (1) în dar. 17 vt A pune la dispoziţie. 18 vt (îvr) A acorda (3). 19 vt A aduce pentru a propune spre cumpărare Si: a oferi. 20 vt (C. i. scrisori, corespondenţă etc.) A face să ajungă la destinatar. 21 vt A înmâna destinatarului. 22 vt (C. i. răspunsuri, veşti etc.) A face să treacă dintr-un loc altul, de la o persoană la alta Si: a transmite. 23 vt A aduce la cunoştinţă Si: a comunica (1-2). 24 vt (C. i. cereri, memorii etc.) A înmâna cuiva (pentru a lua la cunoştinţă, pentru a informa, ppentru a rezolva etc.) Si: a prezenta. 25 vt (C. i. „salutări", „rugăminţi") A exprima (1) în mod oral şi direct Si: a transmite, a prezenta. 26 vt (C. i. oameni) A lua cu sine conducând dintr-o parte în alta, de la unul la altul sau dintr-un loc Si: a conduce, a însoţi. 21 vt (îe) A-1 - (pe cineva) capul sau mintea ori (rar) mintea şi capul A fi perspicace. 28 (C. i. oameni) A lua cu sine pentru, a prezenta înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop). 29 (C. i. oameni) A lua cu forţa şi a conduce (2) (sub pază) Si: a escorta. 30 vt (C.i. oameni) A lua cu sine. purtând din loc în loc. 31 vt (C. i. oameni) A însoţi într-o călătorie, pe un drum, într-o acţiune. 32 vt (C. i. morţi) A merge într-un cortegiu funerar. 33 vt (Pfm; c. i. oameni) A păcăli. 34 vt (îe) A — (pe cineva) cu vorba (sau. arg, cu muia, cu şupa) A face cuiva promisiuni, amânând mereu (sau mult timp) împlinirea lor. pentru a obţine răgaz Si: a tărăgăna, a purta cu vorba. 35 vt (îe) A - cu preşul (sau a - cu zăhărelul, a - de nas) A păcăli. 36 vt (C. i. acţiuni ale oamenilor) A avea asupra sa purtând toată răspunderea în luarea de hotărâri (într-o situaţie dificilă). în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situaţii, pentru atingerea unui scop etc. Si: a administra (1), a conduce (4). 37 vt (înv; c. i. state) A cârmui. 38 vt (înv, c.i. armate) A conduce în luptă. 39 vt (înv; c. i. oameni) A aduce cu (forţa) într-o anumită situaţie. 40 vt A determina să acţioneze într-un anumit fel. 41 vt (C. i. copii) A înscrie la cursurile unei trepte de învăţământ. 42 vt (C. i. animale) A dirija să meargă într-o anumită direcţie Si: a mâna. 43 vt (C. i. vehicule) A conduce. 44 vi (D. drumuri, cu determinări locale) A ajunge într-un anumit îoc Si: a o lua spre, a da în. 45 vt (D. trepte, scări) A urca la alt nivel. 46 vt (D. trepte, scări) A cobori la alt nivel. 47 vt (D. uşi, porţi etc.) A face posibilă intrarea într-un spaţiu. 48 vt (Fig ; c. i. abstracte) A contribui (3) la apariţia unei stări, la naşterea unei situaţii. 49 vt A avea drept rezultat o stare, o situaţie. 50 vt A face să iasă din starea de repaus, de imobilitate. 51 vt A schimba locul, poziţia, orientând într-o anumită direcţie, apropiind de... 52 vt A îndrepta. 53 vt (îe) A - (pe cineva) paşii sau a-şi - paşii A merge spre... 54 vt (C. i. oameni) A determina să ajungă undeva (în mod real sau imaginar) Si: a îmboldi, mâna1, a. purta. 55 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel Si: a îndruma, a orienta. 56 vt (îe) A-1 - (pe cineva) cu gândul la... A-i face pe cineva să se gândească la... 57 vt (C. i. viaţa, traiul, zilele etc.) A continua existenţa (prin asigurarea condiţiilor materiale, făcând faţă solicitărilor, cheltuielilor vieţii) Si: a trăi, a vieţui. 58 vt (îe) A o - A rămâne în viaţă. 59 vt (îae) A trăi într-un anumit fel Si: a-i merge. 60 vt (îae) A descurca într-o situaţie dificilă (a vieţii) Si: a rezista. 61 vt (îe) A nu o (mai) -(mult) A nu mai avea mult de trăit. 62 vt (îae) A fi pe moarte. 63 vt (îe) A o - (cu cineva) A convieţui cu cineva. 64 vt A se îngădui (3) cu cineva Si: a se împăca, a se înţelege. 65 vt (îe) A - casă (bună) cu cineva A trăi (în bună înţelegere) cu cineva. 66 vt (C. i. viaţa, traiul) A trăi într-un anumit fel Si: a petrece. 67 vt (îe) A o - (înainte sau tot înainte, mai departe) în... A nu mai înceta cu... 68 vt (Fig; c. i. durere, boală etc.. pex necazuri, sărăcie, pedepse etc.) A suporta cu răbdare, cu resemnare Si: a suferi, a răbda. 69 vt (îe) A - grija sau. rar. vergile (cuiva sau a ceva) A fi îngrijorat să nu i se întâmple cuiva ceva rău. 70 vt (îae) A se interesa de ceva sau cineva. 71 vt (îe) A - dorul sau jindul (cuiva, a ceva sau de ceva) A-i fi dor de cineva sau ceva. 72 vt (îae) A fi dornic de ceva. 73 vt (Pop; îe) A - frică (de cineva) A-i fi frică de cineva. 74 vt A - lipsa A nu avea în cantitate suficientă. 75 vt (îae) A simţi lipsa. 76 vi (D. fiinţe, de obicei urmat de determinări introduse prin pp „la") A rezista la foame, durere, eforturi fizice etc. 77 vi A supravieţui în condiţii foarte grele. 78 vt (C. i. diverse feluri de munci, activităţi, servicii) A desfăşura 232 DUCTIBIL sistematic. în mod corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive şi pe un plan larg) Si: a presta, a săvârşi. 79 vt (îe) A ~ ceva (până) Ia capăt sau (rar cap) sau (până) la (bun) sfârşit A îndeplini (în bune condiţii) Si: a desăvârşi. 80 vt (Pop; c. i. sarcina) A menţine în stare normală până la termen. 81 vt (C. i. abstracte; cu determinări ca „mai departe44) A continua, o dată ce a fost început. 82 vt (C. i. linii) A însemna pe o suprafaţă Si: a desena, a trasa. a trage. 83 vt (înv) A construi (2). 84 vt A se ocupa insistent (sau exclusiv) de... Si: a nu se lăsa de..., a se ţine de... 85 vt (înv) A purta. 86 vt (C. i. conversaţii, corespondenţă etc.) A purta (împreună) cu altul sau cu alţii ori între ei Si: a întreţine. 87 vr (D. fiinţe, de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se pune în mişcare pentru a ajunge undeva. 88 vr A părăsi pe cineva sau ceva spre a se îndrepta în altă parte Si: a porni, a pleca. 89 vr A pleca din apropierea cuiva sau a ceva Si: a se îndepărta, a se retrage. 90 vr (Pop; îs) (Euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau. reg, în bolovani,în dubală, în tine) Dracul. 91 vr (Mpp; euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau reg, în pietre, în bolovani) Epilepsie. 92 vr (Pop; îlv) A se ~după... A se mărita. 93 vr (îlv) A se ~ cu gândul (sau, înv, cu gând) A se gândi. 94 vr (îe) Du-te-neolo! Pleacă! 95 vt (îae) Lasă-mă în pace! 96 vr (îae) Exprimă neîncrederea faţă de spusele cuiva. 97 vr (îe) A se ~ în lume A pleca departe, fără să se ştie unde. 98 vr (îe) A se ~cu Dumnezeu (sau. în plata, în ştirea lui Dumnezeu, în plata Domnului) A merge unde vrea. unde poate, oriunde. 99 vr (îe) A se ~ (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori a sa etc.) A-şi relua treburile obişnuite. 100 vr (îae) A-şi vedea de treburile sale. 101 vr (Cu determinări ca „la vale“. „în jos44 etc.) A se deplasa în jos pe o pantă, pe un loc înclinat Si: a coborî(3-4). 102 vr (Cu determinări locale care indică un spaţiu închis) A intra. 103 vr A se afunda (1-4). 104 vr (D. ochi) A intra în orbite. 105 vr (D. nave; cu determinări ca „la fund“) A dispărea sub nivelul apei (în urma unei avarii) Si: a se scufunda. 106 vr (Adesea cu compliniri introduse prin pp „asupra44, „peste44) A se năpusti. 107 vr (Cu determinări ca „sus44, „la deaP‘ etc.) A urca. 108 vt (Urmat de determinări locale sau finale) A merge spre o anumită ţintă sau cu un anumit scop. 109 vr (Cu determinări nume de fiinţă sau cu echivalente ale acestora, introduse, de obicei, prin pp „cu44. „după44) A acompania. 110 vr A vizita pe cineva. 111 vr A frecventa (2). 112 vr A se stabili într-un loc. 113 vr (îvp; adesea cu determinări ca „îndărăt**, ,,înapoi“) A se înapoia. 114 vr A se întoarce acasă. 115 vr (Cu determinări ca „afară”, „pe afară44) A ieşi. 116 vr A frecventa cursurile unei instituţii de învăţământ. 117 vr (Pop; cu determinări ca „cătană44. „la cătănie“) A se înrola. 118 vr A merge la război. 119 vr (D. ştiri, zvonuri) A se răspândi în toate părţile Si: a se propaga. 120 vr (îe) A (i) se ~ (cuiva) pomina (sau faima, vestea, pop buhul, înv. minune) A ajunge să fie cunoscut de de toţi. 121 vt (C. i. idei. doctrine. învăţături) A populariza. 122 vr (D. bunuri spirituale) A se transmite din generaţie în generaţie. 123 vr (D. fiinţe) A se deplasa. 124 vr (îe) Du-te-vino Forfotă. 125 vr (îae) Fie! 126 vr (Cu determinări ca ..înainte44) A preceda în spaţiu. 127 vr (Adesea urmat de determinări ca „peste cap44, „de-a rostogolul44, „de-a tăvălugul44) A aluneca (1) (pe un plan înclinat), rotindu-se în jurul lui Si: a se rostogoli. 128 vr (Reg; d. oase. încheieturi) A se luxa. 129 vr A colinda din loc în loc. 130 vr A călători. 131 vr (D. unităţi de timp) A trece. 132 vr (Euf; d. oameni; adesea cu determinări ca „în cer44, „de pe pământ44, „de pe lume44 etc.) A muri. 133 vr A dispărea. 134 vr A se pierde. 135 vr A se termina. 136 vr (D. zăpadă, gheaţă) A se topi. 137 vr (D. bunuri materiale) A se epuiza (1). 138 vr (D. sume de bani) A se cheltui (1). 139 vr (Fam; d. oameni) A o păţi. 140 vr (Fam; d. acţiuni) A eşua. 141 vr (îe) A se lăsa dus (de gânduri, de visare) A se lăsa copleşit de gânduri, de visare. 142 vr A-şi petrece viaţa. 143 v/*(îe) A se ~ drept (sau într-un suflet, glonţ, puşcă, întins) A merge repede undeva. 144 vr (îe) A se tot ~ A merge fără încetare. 145 vi A rezista la... duceasă sfvz ducesă ducepal sm vz ducipal duciupal sm vz ducipal ducere sf [At: CORESI, EV. 532 / Pl: ~/7 / E: duce3] 1 Ţinere în mâini, pe spate, pe umăr a unor obiecte (grele), a unor fiinţe etc. transportându-le (undeva. în altă parte) Si: dus1 (1), purtare, transport, transportare, purtat1. transportat1, (fam) cărat1. 2 Transportare a oamenilor morţi în biserică, spre locul de înmormântare. 3 Purtare a sarcinii de către o femeie gravidă. 4 (Pex) Sarcină. 5 Plimbare. 6 Luare cu sine a unor obiecte şi aducere a lor undeva sau la cineva pentru a le preda. 7 Aducere şi propunere a mărfurilor spre cumpărare. 8 Transportare a scrisorilor, a corespondenţei etc. la destinaţie. 9 înmânare a corespondenţei Si: dus1 (9). 10 Transmitere a informaţiilor. 11 Comunicare a unui mesaj, a unui răspuns. 12 (Atm; înv) Vas (sanguin, limfatic etc.) 13 Călăuzire (1-2) a cuiva. 14 Prezentare a cuiva. 15 Escortare a cuiva. 16 Luare cu sine şi purtare dintr-un loc într-altul. 17 însoţire a cuiva într-o călătorie, pe un drum. într-o acţiune Si: acompaniere. 18 Conducere a morţilor la groapă, în cadrul unei procesiuni. 19 (înv) Conducere (1) a unei acţiuni, a unei lucrări. 20 Constrângere (1) a cuiva. 21 Determinare a cuiva să ajungă undeva (în mod real sau imaginar). 22 (Fig) Determinare a cuiva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel. 23 Dirijare a animalelor, a turmelor într-o anumită direcţie... Si: îndreptare. 24 Continuare a existenţei (prin asigurarea condiţiilor materiale, făcând faţă solicitărilor, cheltuielilor vieţii) Si: trăire, vieţuire, dus1. 25 îndeplinire a unor activităţi, servicii în mod sistematic, corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive şi pe un plan larg) Si: prestare. 26 (Cu determinarea „mai departe44) Continuare a unei acţiuni. 27 însemnare a liniilor pe o suprafaţă Si: desenare, trasare. 28 Purtare a unei conversaţii cu cineva. 29 întreţinere a corespondenţei cu cineva. 30 Punere în mişcare a fiinţelor pentru a ajunge undeva. 31 Părăsire a cuiva sau a ceva spre a se îndrepta în altă parte Si: deplasare, mergere, pornire. 32 Plecare din apropierea cuiva sau a ceva, despărţire de cineva Si: îndepărtare, retragere. 33 (Pex) Moment când cineva pleacă. 34 Coborâre 35 Curgere a unei ape (la vale). 36 (Cu determinări locale care indică un spaţiu închis) Intrare. 37 Cufundare. 38 Afundare a ochilor în orbite. 39 Vizitare. 40 Frecventare a cuiva sau a ceva. 41 (îvp) Călătorie. 42 (Pop; cu determinarea „în cătănie44) înrolare în armată. 43 Apus. 44 Succesiune a anotimpurilor. 45 (Euf; adesea cu determinări ca „în cer44, „de pe lume44, „din viaţă44) Moarte. ducesă i/[At: AR (1829). 302/43 / V: (îvr) ~easă. (înv) duchesă / Pl: ~se / E: duce + -esă (cf fr duchesse)] 1 Soţia ducelui. 2 Femeie care conduce un ducat Si: (îvr) duciţă. duchesă sf vz ducesă duchi [At: (a. 1889) URICARIUL XI. 225 / Pl: net / E: net] (Iuz) 1 sm (într-un joc de copii; csnp) Mărgăritar. 2 a Care joacă. duchicesc, ~ească a [At: DOSOFTEI. V. S. 214v/20 / Pl: ~iceşti / E: duchi + -esc] (înv) Referitor la rangul de duce. ducii, ~ă a vz docil ducilitate sfvz docilitate duc'ilo sni [At: LTR2 / E: net] Fibră sintetică de nailon. ducipal sm [At: LB / V: (îrg) ducep~, (reg) duciup~ (A: net) / Pl: / E: Ducipal] Cal sprinten, voinic, frumos. duc'ită sf [At: RUS. 1.1.269/21 / Pl: ~ţe / E: duce + -iţă] (îvr) Ducesă (1). duciza vt [At: IORDAN. L.R.A. 240 / Pzi: ~zez / E: duce1 + -iza] (Rar; c. i. oameni) A conferi titlul de duce1. ducnet sn vz duhnet ducni vti vz duhni duco sni [At: LTR2 / E: eg Dif [pont] + co[lour] 1 Lac fabricat pe bază de nitroceluloză. 2-4 Plastifiant, solvent, colorant folosit în industria lacurilor pe bază de nitroceluloză. ducoaică sf [At: MARIAN, D. 221 / Pl: ~ice / E: duc + -oaică] (Reg; într-un descântec) Duh necurat. duet sn [At: ANTROP. 62/10 / Pl: -uri / E: lat ductus (par de la ducere)] 1 (înv) Canal coledoc. 2 (Asr) Direcţie. 3 (Asr) Trasare. 4 (înv) Traiect. ducfibil, ~ă a [At: GHICA. C. E. III. 63 / Pl: / E: ductil + -bil] (înv) Ductil. 233 DUCTIBILITATE ductibilitdite sf [At: DER / PI: (rar) -taţi l E: ductibil +-itate] (Rar) Ductilitate. ductil, a [At: MARIN. PR. II, 144/18 / Pl: ~/\ -e l E: fr ductile cf lat dnctilis] (D. metale) Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subţiri. ductilitate sf [At: MARIN, PR. II, 277/18/ Pl: (rar) -taţi f E: fr ductilite] Proprietatea unui metal sau a unui material plastic de a putea fi prelucrat în fire sau în foi subţiri Si: (rar) ductibilitate. ductilometru sn [At: LTR2 / Pl: -re / E: fr ductilometre] Aparat pentru măsurarea ductilităţii bitumului. ductor, ~oare [At: LM / Pl: ~ / E: lat ductorius] 1 a Care poartă. 2 sm Cilindru din metal folosit, în maşinile de tipar rotative, la susţinerea, ghidarea şi modificarea benzii de hârtie în presă. duceală sf [At: COMAN, GL. / Pl: -di / E: ducuci + -eală] (Reg) Necaz. ducuci vt [At: BUGNARIU, N. 455 / Pzi: -ucesc / E: net] (Reg) A necăji. ducucit, ~ă [At: T. PAPAHAGI, GL. 26 / Pl: -iţi, -e / E: ducuci] 1-2 sm, a (Om) necăjit. 3 sm Nemernic. ducuh v vz ducului duculiţă sm [At: MAT. FOLK. 92 / Pl: -ţe / E: duce + -uliţă] (într-o poezie populară; csnp) Conducătorul unui taraf de lăutari. ducului vrim [At: NOVACOVICIU, C.B. I, 9 / V: -li / Pzi 3: -este I E: mg duklâni] (Reg) 1-2 A se cuveni. ducuţa civ [At: UDRESCU, GL. / Pl: net / E: duce +-uţă] (Reg; im; îe) 1 A se duce - A o lua iute din loc. 2 (îae) A merge repede. dud1 sm [At: GOLESCU, P. 147/5 / Pl: duzi / E: tc dut] 1 (Şîc -alb, —negru) Numele a două specii de arbori cu frunze nedinţate şi asimetric lobate, cu fructe mici, cărnoase, albe (Murus albei) sau negre-roşietice (Murus nigra), cu gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase Si: (reg) agud, alior, cir ici, frag, frăgar, iagod, (îrg) mur2 (1). 2 (Reg) Plop1 (Populus). dud2 sm [At: PAŞCA. GL. / Pl: duzi / E: net] (Reg) Pâine mică. dudac sn vz dudău dudae sfv z dudău dudait sn vz duduit dudan, ~ă [At: REV. CRIT. IV, 143 / PI: -i, -e / E: net] 1 ci (Reg, d. oameni) Prost. 2 sf (Reg) Femeie înaltă şi voinică. dudauă sfvz dudău dudă i/[At: BIBLIA (1688), 3082/56 / Pl: -de / E: dud + -ă] Fructul dudului Si: (reg) agudă, fragă, dudăcel sm vz duducel dudai1 sm vz dudău dudăi2 v vz dudui dudăială sfvz duduială dudăios am [At: GL. OLT. / Pl: -oşi / E: dudău + -os] (Reg) Buruienos. dudăit sn vz duduit dudăos, ~oasă a [At: CIHAC, II, 496 / Pl: -oşi, -oase / E: dudău + -os] 1 (Pop) Care este necultivat. 2 Plin de dudău Si: buruienos. 3 (Reg; d. plante) Care are tulpina groasă şi înaltă. dudărie i/[At: CHEST. IV, 124/426 / Pl: -ii / E: dudă + -arie] (Reg) Suprafaţă de pământ rămasă necultivată. dudau sn [At: DOSOFTEI. V. S. ap. TDRG / V: -dac, ~dai, ~deu sn, ~daie, ~dauă sf / Pl: -daie, -claie, -deie, -ri / E: ns cf mg cludvci] 1 (Bot; pop) Cucută (Conium mciculcitum). 2 (Bot; pop) Cicoare (Cichorium intybus). 3 (Bot; pop) Cânepă (Cantmbis sativa). 4 (Bot; pop; esc) Bălării. 5 (Pop; îe) Cât hăul şi ~ul Niciodată. 6 (Reg) Loc viran pe care cresc buruieni. 7 (Reg; îf dudăi) Putină fără fund pe care se întinde o piele pentru confecţionarea buhaiului sau a tobei. 8 (Om; reg) Cufundar (Gavia). dudăuaş sn [At: ŞEZ. I. 140 / Pl: -e l E: dudău + -aş] (Pop; şhp) 1-10 Dudău (1-4, 8) (mic). dudet1 sm [At: ECONOMIA. 13/10/ Pl: -eţi / E: ns cf dudău] 1 (înv) Dudău (1). 2 (îe) A umbla în - A umbla fără rost de colo-colo. dudet2 sn [At: DA / Pl: -e ! E: ctm dudui + tunet] (Reg) 1 Tunet. 2 (Pex) Vifor. dudeu sn vz dudău dudgeonare sf [At: LTR2 / Pl: -nari / E: ns cf fr dudgeonncige] (Rar) Mandrinare. dudit sn [At: DA / Pl: ? / E: net] (Reg; îe) A lua (pe cineva) în - A suspecta. dudoi1 sm [At: UDRESCU. GL. /Pl: ~ /E: dudă + -oi] (Reg) Dud care face dude mici. dudoi2 sn [At: ŞĂINEANU2 / Pl: -oaie / E: sve duda] (Reg) Bucium (din scoarţă de salcie). dudoi3 vt [At: RĂDULESCU-CODIN, L. 13 / Pzi: dudoi / E: net] (Reg) A goni. duducă sf [At: PR. DRAM. 306 /V: (reg) dăd~ / Pl: -uci / E: ns cf tc dudă „doamnă armeanca sau grecoaică" + -uc(ăi)] 1-2 Fată sau femeie tânără de la oraş sau din înalta societate. duducel sm [At: DDRF /V: ~dăc~ / PI: -ei / E: net] (Bot; înv) 1 Goldan (Primus insititia). 2 Porumbar1 (Primus spinosa). duducuţă sf [At: CONV. LIT. V. 102 / Pl: -ţe IE: duducă + -uţă] (Mol; şhp) 1-4 Duducă (1-2) (frumoasă). dudui [At: ANON. CAR. / V: ~dăi / Pzi: dudui / E: fo] 1 vi (D. pământ, clădiri, ferestre etc.) A se cutremura din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate. 2-3 vi (Reg; îe) A veni (sau a umbla) ~ind A veni (sau a umbla) înfuriat. 4 vi (îae) A fi în toane rele. 5 vi (D. motoare, maşini etc.; pex d. ateliere, fabrici etc.) A produce un zgomot sacadat. 6 vi (D. foc) A arde puternic şi cu zgomot. 7 vi (D. surse de zgomote şi fenomene ale naturii) A tuna. 8 vi A răsuna. 9 vt (îrg) A îmboldi. 10 vt A alunga. 11 vt (Reg) A lua repede pe cineva. 12 vt A speria. duduială sf [At: GOLESCU, î. 144 / V: (reg) -dai- / Pl: -ieli / E: dudui + -ială] 1 (îrg) Duduit. 2 (Reg; îe) A lua la - (pe cineva) A certa cu asprime. 3 (îae) A alunga. duduie sf [At: CARAGIALE, O. II. 120 / Pl: dudui / E: ns cf tc duclu] 1 Domnişoară. 2 Femeie tânără de la oraş. duduire i/[At: POLIZU / PI: -ri / E: dudui] 1 Zgomot sacadat Si: (reg) durduitură. 2 Duduitură. 3 Tunet. 4 Răsunet. 5 îmboldire. 6 Alungare. 7 Speriere. duduit1 sn [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~dait, ~dăit / Pl: -uri / E: dudui] 1-7 Duduire (1-7). duduit2, smf, a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e l E: dudui] 1-2 (Om) repezit. 3-4 (Om) neascultător. 5-6 (Om) uituc. duduitură sf [At: CANTEMIR, IST. 186 / P: -du-i- / Pl: -ri / E: dudui + -tură] 1-7 Duduit (1-7) duduiţă sf [At: CONTEMPORANUL, IV, 395 / Pl: -ţe / E: duduie + -iţă] 1-4 (Şhp) Duduie (1-2) dudulan sm [At: LEXIC REG. II, 24 / Pl: -i /E: net] (Reg) Duduloi (1). dudulatic, a [At: LEXIC REG. II, 120 / Pl: -ici, -ice / E: net] (Reg, d. copii) Fără minte. dudulean [At: PAMFILE, A. R. 87 / Pl: -eni / E: dudă2] 1 sm (Pop) Cocean de porumb Si: (reg) duduloi. 2 a (Fig; d. oameni) înalt şi zvelt. 3 sm (Reg) Duduloi (1). 4 ci (Reg) Beţivan. duduloi sn [At: CADE /V: (reg) ~oaie / Pl: -oaie / E: dudă2] 1 (Reg) Lujer de ceapă care poartă în vârf seminţele Si: (reg) dudulean, dudulan. 2 (Olt) Dudă2. 3 (Reg) Dudulean (1). 4 (Reg) Barcă rotundă de brad. necioplită, folosită pentru căpriorii de casă. dudumac am, sm [At: CADE / Pl: -aci / E: net] (Reg) 1-2 (Om) nebun. duduman sm [At: MAT. DIAL. I. 227 / Pl: -i / E: net] (Reg; dep) Om foarte gras. dudură sf [At: PAŞCA, GL. / Pl: -re / E: net] (Reg) „Femeie neastâmpărată11. dudureaţă i/[At: ŞĂINEANU2 / Pl: -reţe / E^nctl (Reg) Oală pentru lapte. duduruZy ~ă [At: DDRF / Pl: -i. -e l E: net] 1 a (Pop) Mojic. 2-3 smf, a (Reg) (Om) prost. 4-5 smf a (Reg) (Om) voinic. duecentist, ~ă smf a [At: DN3 / Pl: -işti, -e / E: it duecentista] 1-2 (Om de cultură) care aparţine sec. XIII din Italia. 234 DUH2 duecento sn [At: DEX2 / P: du-e~ / E: it duecento] Cuvânt care indică arta, literatura şi cultura italiană din sec. XIII. dud sn [At: ŞINCAI. HR. I. 319 / Pl: -uri, (îvp) / E: fr duel, lat duellum] 1 Luptă care se desfăşoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate. în prezenţa unor martori şi care are drept scop tranşarea unui diferend personal Si: (nob) duelare, (îvr) duelism. 2 Luptă în care artileriile celor două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte. 3 (Fig) Polemică vie care are loc între două persoane, două publicaţii etc. duela virr [At: LM / P: du-e- / Pzi: -hz l E: duel cf it duelkire] 1-2 A (se) lupta în duel. duelare sf[At: PLR II, 191 / P: du-e- / E: duela] 1-3 Confruntare în duel (1-3) Si: duelat (1-3). duelat sn [At: MDA ms / P: du-e- / Pl: (rar) ~uri / E: duel cf it duelkire] 1-3 Duelare (1-3). duelător sm [At: PRAVILA (1788). 57/10 / P: du-e- / Pl: ~i / E: duela + -tor] (îvr) Persoană care se bate în duel. duelgi vrr [At: ALECSANDRI, T. 288 / P: du-el- / Pzi: ~Igesc / E: duelgiu] (înv) A avea mania de a se duela. duelgiu sm [At; ALECSANDRI, T. 520 / P; du-el~ / Pl: ~i/ / E: duel + -giu] (înv) 1 Persoană care se duelează cu orice prilej. 2 (Dep) Tânăr român progresist care a studiat (în special) în Franţa Vz bonjurist. dudic, ~a a [At: SĂULESCU. HR. I. 133/5 / P:du-e- / Pl: -ici. -ice / E: duel + -ic] (îvr) 1-3 Care se referă la duel (1-3). 4-6 De duel (1-3). duelism sm [At: PONTBRIANT, D. / P: du-e- / E: fr duellisme] (îvr) Duel. duehst, ~ă sm [At: CR (1829). 74]/6 / Pl: du-e- / Pl: -işti, -e / E: fr duelliste] 1 Persoană care se bate în duel. 2 (Prc) Profesor de scrimă. duelitor sm [At: PRAVILA (1788), 56/6 / P: du-e- / Pl: -i / E: duela + -tor] (îvr) Duelist. duenă sf[At: LOVINESCU, S. I, 68 / Pl: -ne l E: sp duena] (Spm; rar) Doică. duet sn [At: STAMATI, D. / V: (rar) ~o sm / Pl: -e, (înv) -uri / E: it duetto] 1-2 Compoziţie muzicală sau parte a unei compoziţii muzicale care se execută pe două voci sau la două instrumente. 3-4 Grup vocal sau instrumental care execută un duet Si: duo. 5 (Fig) Discuţie între două persoane. duelist, ~ă smf [At: ŞĂINEANU2 / P: du-e- / Pl: -işti, -e / E: fr duettiste] Persoană care participă la interpretarea unui duet. dueto sm vz duet duetfino sn [At: DN3 / Pl: (rar) -uri / E: it duettino] (Muz) Mic duet. duf sn vz duh1 duflaş, smf, a [At: COMAN. GL. / Pl: -i, -e / E: duflă + -aş] (Reg) 1-2 Persoană care vrea să ia dublu din ceva. duflă sf [At: PAŞCA. GL. / Pl: -le / E: mg dufla cf dublu] (Reg; îe) A se pune cu ~la pe cineva A insista. duflete sm vz dublete dugae sf [At: DA ms / Pl: -găi / E: ns cf dugheana] (Reg) Prăvălie. dugan sn vz dugău dugaş sn [At: VICIU. GL. 99 / Pl: -uri / E: mg dugasz] (Reg) Baraj. dugă sf vz dutcă dugăias sm [At: I. CR. III. 118 / Pl: -i / E: dugae + -aş] (Reg) Mic negustor. dugău sn [At: VAIDA / Pl: -uri / E: mg dugo] (Trs; Ban; mgm) Dop. dugealâc sn [At: MAT. FOLK. 149 / E: ns cf glugiiic, ghigealâc] (Reg) Podoabă domnească de cap. dugeană sf vz dugheană dugeşte av [At: CV 1949. nr. 8,33 / E: net] (Reg; d. modul de a înnoda o aţă pe un băţ) înfăşurând aţa de două ori în jurul băţului astfel încât cele două capete ale aţei sunt scoase în sens invers pe sub aţa înfăşurată pe băţ. dugheană sf [At: PRAV. 30 / V: diga~, doga~, duchian sm. dughean. dughian / Pl: -eni, -ene / E: tc diikkăn] 1 Prăvălie mică (uneori improvizată) în care se expun şi se vând diferite mărfuri alimentare, de îmbrăcăminte sau numai băuturi. 2 Prăvălie mică şi sărăcăcioasă. 3 (Reg) Casă urâtă. 4 (îvr; îs) -na dracului Bordel. 5 (Reg) Prostituată. 6 Dans popular moldovenesc foarte vechi, jucat de un bărbat şi o femeie care ţin capetele unei basmale sub care se învârtesc din când în când. 7 Melodie după care se execută dugheana (6). dughenar sm [At: SBIERA, F. S. 92 / Pl: ~i / E: dugheană + -ar] Dughengiu. dughengiu sm [At: (a. 1776) URICARIUL XIX, 328/26 / Pl: ~gii / E: tc diikkjagi] (înv) Negustor care are o dugheană (1) Si: prăvăliaş. dughemţă sf[At: M. COSTIN, O. 133 / Pl: -ţe. -ţi / E: dugheană + -iţă] (Mol; şhp) 1-6 Dugheană (1-3) (mică) Si: (Mun) dughinel (1-3). 7-9 Dugheană (7-9). dughi v vz diugui dugliie şf[At: PANŢU, PL.2 / Pl: ~i/ / E: net] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor. cu frunze alungite şi ascuţite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreţ Si: nărâng (Setaria italica). 2 (Bot; reg) Mohor (Setaria glauca). 3 (Reg) Fân artificial obţinut prin cultura meiului păsăresc. dughind sn [At: MAT. FOLK. 67 / V\: -e ! E: net] 1-6 (Mun, şhp) Dugheniţă (1-3). duglht1 sn [At: HOGAŞ. M. N. 81 / E: net] Trândăvie. dugliit2, ~ă a [At: CHEST. II, 461/174 / E: dughi] (D. apă) Stătută. dugi smpl vz duşi duglan sm [At: I. CR. VI 127 / Pl: -i / E: net] (Reg) Duglău. duglas sm [At: DEX2 / Pl: -aşi / E: eg douglas] 1 Arbore din familia pinului, cu tulpina foarte înaltă şi cu coroana piramidală (Pseudotsuga menziesii). 2 (Prc) Lemnul arborelui douglas (1). duglă sf[At: DA ms / Pl: -le / E: net] (Reg) Femeie leneşă. duglău sm [At: DA ms /E: mg diiglii] (Reg) Om leneş Si: (reg) duglan. dugleş, ~ă a vz dugliş dughş, smf a [At: I. CR. III. 377 / V: ~fcş / Pl: -i, -e t E: ns cf mg dogleles] (Reg) 1-2 (Om) leneş. dugoare sf vz dogoare dugoreală sf vz dogoreală dugos, ~oasă a [At: CIAUŞANU, V. / Pl: -oşi, -oase / E: net] (Reg) 1 încăpăţânat. 2 Posac. duguleţ sm [At: VICIU, GL. / Pl: -i / E: net] (Trs) Locul de pe vatră unde se face focul vara. duh1 sn [At: PSALT. HUR. 40v/2 / Pl: -uri. (îrg) -ure / E: vsl 40*1^] 1 (îvp) Răsuflare. 2 (îvp; pex) Viaţă. 3 (Grm; îvr) Accent. 4 (îvr) Vânt. 5 (îvp) Duhoare. 6 (Tlg) Existenţă materială primordială care a creat universul. 7 (Spc) Dumnezeu. 8 (Tlg; îs) Sfântul - Una dintre cele trei ipostaze ale trinităţii divine creştine. 9 (îas) Spirit sfânt. 10 (îvr; îs) ~ ceresc (sau sfânt) înger. 11 (îvp; îs) -necurat (sau rău, al răului, al întunericului) Diavol. 12 (îvp) Substanţă nematerială de sine stătătoare, considerată ca esenţă veşnică, care sălăşluieşte în corpul omului în timpul vieţii Si: spirit, suflet. 13 (îe) A-şi da ~ul A muri. 14 Stafie. 15 (în mitologia populară, urmat de determinări care arată felul) Fiinţă imginară care are rolul să păzească apele, pădurile, comorile etc. 16 (îoc materie) Spirit. 17 (îoc materie) Conştiinţă. 18 Cuget. 19 (Pex) Raţiune. 20 (Prc) Inteligenţă. 21 Vioiciune. 22 Umor. 23 Ingeniozitate. 24 (îla) De ~ Spiritual. 25 (îla) Cu (sau plin de) ~ Inteligent. 26 (îal) Subtil. 27 (îlav) Cu ~ul blândeţii (sau. înv; blândeţelor) Blând. 28 (îal) Binevoitor. 29 (înv; lpl) Opinie publică. 30 (înv) Concepţie care determină o anumită atitudine caracteristică pentru caracterul sau temperamentul cuiva Si: spirit. 31 (înv; îlav) Intr-un ~cu... Conform cu... 32 (înv) Fond de idei, de sentimente care constituie caracteristica, felul de a fi. de a se manifesta al unei persoane, al unei colectivităţi, al unei epoci etc Si: spirit. 33 (înv) Caracter particular, specific, distinctiv ce constituie caracteristica a ceva Si: spirit. 34 (îe) Sărac cu ~ul Prost. 35 (îae) Naiv. 36 (îae) Simplu. 37 (înv) Idee. 38 (înv) Aspiraţie. 39 Sens adevărat al unui text Si: esenţă, intenţie, spirit. duh2 sm vz dolf 235 DUHALMĂ duhalmă sfs [At: LEXIC REG. II. 59 / E: net] (Reg) Matahală. dulmninic sn [At: DLR ms / Pl: net / E: net] (Bot; reg) Buruiană cu miros plăcut, nedefinită mai îndeaproape. duimn sn [At: BIANU. D.S. 757 / V: (reg) doa.n, doh~, duan, duva.n, dohană sf/ Pl: (rar) -uri / E: srb duhan, tc duhan] 1 (Bot; îvp) Tutun (Nicotiana tabacum). 2 (Bot; îvp) Tutun turcesc (Nicotierna rusticei). 3 (Arg; îf dohemă) Ţigară. duhăit, ~ă ei [At: TDRG / Pl: ~i ţi, -e / E: du hai) (Reg) Care are miros neplăcut. duhăla v vz dăula duhăna vti vz duhăni duhănaciu sm vz duhănaş duhănaş1 sn [At: DLR ms / Pl: net / E: net] 1-4 (Reg; şhp) Duhan (1-2) (mic). duhănaş2, ~ă ei [At: RETEGANUL. CH. 26 / V: dohan~, doh~, ~naş / E: duhan + -ciş cf mg dohânyos] (Reg) Care fumează. duhănkş, a vz duhănaş2 duhăneală sf[At: DLR / V: doh~ / Pl: ~e// / E: duhăni + -eală] (Reg) Fumat. duhăni vti [At: ECONOMIA, 223/8 / V: dohani, doh~, ~han\, duan'i / Pzi: ~ne.se / E: duhan] (Reg) 1-2 A fuma. duhăniş sm [At: BÂRLEA. L.P.M. 1.43 / V: dohan- /Pl: -/ /E: duhan + -is] (îrg) Fumător. duhăniţă sf [At PANŢU. PL.2 / V: doh~ /Aşi: eh\h- / Pl: -ţe / E: duhan + -iţei] (Reg) 1 Foaie de tutun. 2 (Bot; reg) Tutun turcesc (Nicotină Rustica). duhănwţ sn [At: DLR ms / Pl: net / E: duhan+ -uţ] (Bot; reg) Duhănaş. duhăvi v [At: BARCIANU / Pzi: ~ve.se / E: duh] (Reg) A duhli. duhhn, ~ă 5vw/‘[At: DLR ms / Pl: ~i, -e / E: net] (Reg) Duhlă. duhlă sf [At DLR ms /' Pl: -le / E: net] (Reg) Persoană leneşă Si: (reg) duhlan, duliiciu. duhlaii sm [At: DLR ms / Pl: -ai / E: net] (Reg) Duhlă. duhli vi [At: IORGA. N.*R. B. 18 / Pzi: ~lese / E: duh] 1 A mirosi urât. 2 (D. substanţe organice) A se altera din cauza căldurii. duhht, ~ei a [At: I. CR. III 219 / PI: -iţi, -e / E: net] (Reg) Urât mirositor. duhliu, ~i] (Bis) 1 Calitatea de a fi duhovnic (1). 2 Ceea ce ţine de religie Si: (înv) duhovnicire. 3 (îla) De - Sufletesc. duhovnicire sf [At: HELIADE. O. II. 346 / Pl: -ri / E: duhovnici) (înv) Duhovnicie (2). duhui vt [At: ALECSANDRI. T.. 636 / Pzi: -esc / E: duh] 1 (în superstiţii) A alunga (un duh rău). 2 (înv; fig; d. minte) A lumina. 3 (înv) A cuminţi. duhluială ş/ŢAt: DLR ms / Pl: -ieli / E: duhui + -eală) (îrg) Duhuire. duhului v* vz duhlui duhuri v vz duhori duhutsn vz dohot duhuvaie sf [At: ALRM II/I, h. 336 / Pl: / E: ns cf cluhovcei] (Reg) 1 Cuptor. 2 Bucătărie. diii vt [At: ŞEZ. IX, 6 / Pzi: / E: ns cf duhui] (Reg) A bate. dwică sf[At: I. CR. L 91 / Pl: net / E: bg ayma) (Reg) Termen prin care se adresează o femeie vârstnică unei alte femei, mult mai tânără. 236 DULCE duim sn [At: DLR ms / A: net / Pl: net / E: nc cf uimă] (Mpp; reg) 1 Blenoragie. 2 Sifilis. duios, -oasă a [At: BIBLIA (1688). ap. TDRG / V: (înv) dios, doi- / Pl: ~osi, -oase /E: ml 'doliosus] 1 (înv) Dureros. 2 (îrg) Dornic de ceva. 3 Melancolic. 4 Tandru. 5 (D. voce, cântece etc.) Care încântă. 6 Care emoţionează. 7 Iubitor. 8 Sentimental. 9 Blând. duioşenie sf[At: DR. V. 230 / Pl: -ii / E: duios + -enie] (înv) Duioşie. duioşie sf [At: VALIAN. V. / V: (înv) doi- / Pl: ~if / E: duios + -ie] 1 Gingăşie. 2 Emoţie. 3 Melancolie. 4 (îlav) Cu (mare sau toată) ~ Cu afecţiune. 5 Jale. 6 (îlav) Cu ~ Trist. duioşime sf [At: DONICI. ap. TDRG / Pl: ~mi / E: duios + -ime] (Iuz) Duioşie. du'M sf [At: DOSOFTEI, V. S. 2/6 / Pl: ~ţe / E: bg abohks] (înv) Dualitate. duium sn [At: URECHE. L. I. 150 / P: dit-ium / Pl: ~uri / E: tc doyum] 1 (înv) Totalitatea bunurilor (materiale) luate prin jaf de la duşman în timp de război Si: captură, pradă. 2 Mulţime de fiinţe sau de lucruri. 3 (Pop; îlav) Cu (rar, în) ~ în cantitate foarte mare. 4 av în număr mare. 5 (Reg) Zestre. 6 (Reg) Bogăţie. dujdic sm [At: LEXIC REG. 24 / Pl: -ici / E: net] (Reg) Butuc mic. dujui v [At: LEXIC REG. 14 / Pzi: ? / E: net] (Reg) A vâjâi. dujman, -că smf a vz duşman dujmăml, -ca smf a vz duşmănel dujnic sn [At: CHEST. II, 323 / Pl: -ice / E: net] (Reg) 1 Dop de butoi. 2 Tinichea cu care se astupă gura cuptorului. dul1 sn [At: ŞEZ. II. 226 / Pl: -uri / E: net] (Reg) 1 Umflătură situată în apropierea venelor sau pe talpa piciorului. 2 (Pgn) Ganglion. 3 Mamelon. 4 Nod (pe trunchiul unui pom). 5 Dâmb. dul2 sn [At: DENSUSIANU. Ţ. H.. ap. DLR ms / Pl: -uri / E: net] (Reg) Bucată de lemn de care este atârnat, deasupra focului, vasul în care se fierbe mâncarea. dulab sn vz dulap1 dulac sn vz dulap1 dulachie sf [At: VICIU. COL. 138 / Pl: -ii / E: net] (Trs) Manta. dulaf sn vz dulap1 dulama1 sf vz donama dulama2 sfvz dulamă dulamă sf [At: (a. 1536) CUV. D. BĂTR. I 238 / V: (înv) -ma, doi-, dolană, doloa- / Pl: -me. (îvp) -lămi / E: tc dolama] 1 (înv) Haină de ceremonie purtată de domni şi de boieri, din stofă scumpă, adesea împodobită cu blană şi cu paftale. 2 Haină lungă, purtată în trecut de negustori, preoţi, călugări etc. 3 Haină ţărănească lungă (şi îngălbenită), făcută din postav gros. 4 Năframă folosită ca basma. dulămică sfvz dulămică dulan sm [At: LEXIC REG. 101 / Pl: -i / E: net] (Buc) Om mare şi cam prost. dulancă sf [At: H XVI. 405 / Pl: -nce / E: net] (Reg) Căţea mare. dulandragiu sm [At: GANE. ap. CADE / PI: -ii / E: tc dolandyrygy] (Mol) Haimana. dulap1 sn [At: MAN. GOTT. 40 / V: -lac, -laf, -lab, doi-, dolaf / Pl: -uri / E: tc dolap] 1 Mobilă de lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează rufe, vase, haine, căiţi etc. Cf armar, blidar, bufet, comodă, credenţ, garderobă, scrin, şifonier. 2 (Pop; îe) A întoarce pe cineva ca în ~ A batjocori (pe cineva). 3 (Pop) Unealtă (sau mecanism) în formă de roată. 4 (Reg) Firidă. 5 (Pop; îe) -ul miresei Ladă de zestre. 6 (Mun) Leagăn de lemn (sau construcţie cu mai multe leagăne fixate pe acelaşi schelet) care se balansează sau se învârteşte în cerc. servind ca mijloc de distracţie Si: scrânciob. 1 (Mun) Flaşnetă. 8 (Fig) Farsă. 9 (Reg; îe) A juca (sau a-i trage cuiva un ~ori a lua pe cineva în ~) A amăgi. 10 (Reg; îe) A învârti ~ (sau ~uri) sau a întoarce chichiţe şi ~uri A înşela. 11 (Pop) Roată care învârteşte moara. 12 (Pop) Roată pentru trasul borangicului. dulap2 sm [At: (f. a.) URICARIUL XIX. 380 / Pl: -i / E: tc dolak] (Mol; Mun) Scândură lată şi groasă de brad servind ca material de dulgherie pentru podit. dulapciu sm.am [At: SANDU-ALDEA. A. M. 8 / Pl: ~i/ / E: tc dolapci] 1-2 (Om) şiret. 3-4 (Om) chiulangiu. dulapior sn vz dulăpior dulaş sn [At: GR. S. VI. 65 / Pl: -uri / E: ns cf mg diilo cf lulţaş] (Reg) Drumeag. dulancă sf [At: H XVI. 405 / Pl: ? / E: net] (Reg) Căţea mare. dulămică ş/ŢAt: MAT. FOLK. 1320 /V: -lam- / Pl: -ici / E: dulamă + -ică] 1-2 (Pop; şhp) Dulămiţă (1-2). dulămiţă sf[At: PITIŞ, SCH. 110/P1: -te/E: dulamă + -iţă] 1-2 (Pop; şhp) Dulamă (3) (mică) Si: dulămică (1-2). ' dulăpaş sn [At: CONTEMPORANUL II. 219 / Pl: (pop) ~uri i E: dulap + -c/ş] 1-2 Dulăpior (1-2). dulăpărie sf [At: DA ms / Pl: ~i / / E: dulap + -ăirie] (Reg) 1 înşelătorie. 2 Şiretenie. dulăpior sn [At: SADOVEANU, P. S. 229 / Pl: -oare / E: dulap + -ior] 1-2 (Şhp) Dulap (1) (mic) Si: dulăpaş (1-2). dulăpit, -ă a [At: GORJAN, H. IV, 77 / P: -iţi, -e / E: dulap] (Nob) închis în dulap. dulapuri sp [At: GL. OLT. / E: dulap2] (Reg) Bucăţi mari de slănină, carne etc. dulărie sf [At: FOLC. OLT. - MUNT. II, 676 / Pl: -ii / E: net] (Reg) Rang înalt boieresc. dulău1 sm [At: PRAV. 64 /Pl: -ăi / E: pn dolow] 1 Câine mare (şi lăţos) Si: (îvr) zăvod. 2 (Fig) Calificativ injurios pentru un om bătrân lipsit de educaţie (şi de cultură), cu deprinderi grosolane. 3 (Pop) Constelaţie boreală din care face parte şi Sirus Si: câinele-mare. dulău2 sm [At: VICIU. S. GL. / Pl: -ăi / E: net] (Reg) Dovleac. dulău3 sn [At: CHEST. IV, 16/62 / V: -hu / Pl: ? / E: mg diilo] (Reg) 1 Drum de ţară situat mai jos decât terenurile care îl mărginesc. 2 Ţarină. 3 Făgăraş. 4 (Buc) Mămăligă cu brânză. dulbăni vr [At: DA ms /V: in- / Pzi: -nesc / E: tc diilbend cf indălbi, tulpan] (Reg) A se îmbrobodi. dulbent sn vz tulbent dulbină sfvz dălbină dulbwn, -ă a [At: VĂCĂRESCUL, IST. 293 / Pl: -i, -e / E: tc durbun] (Mun; tcî, d. oameni) Care vine de departe. dulc, -ă a [At: MARIAN. NA. 326 / Pl: -Ici / E: drr dulcoare] (Rar) 1 Dulce. 2 Bun. dulcamar, -ă sf, a [At: LM / Pl: -i, -e / E: net] (Rar; gmţ) 1-2 (Gust) dulce-amar. dulce [At: At: COD. VOR. 125/5 / V: -Iciu / Pl: -Iciuri. dulci, - / E: ml dulcis, -em] 1 a Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. 2 a Care a fost îndulcit. 3 a (D. lapte) Proaspăt. 4 a (D. brânzeturi) Care nu a fost sărat. 5 a (D. brânzeturi) Care a fost sărat foarte puţin. 6 a (D. fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gust dulce (1). 7 a (D. apă) Care nu este sărată. 8 a (D. apă) De izvor. 9 a (D. apă) De fântână. 10 a (Fig) Frumos. 11 a (Fig) Drăguţ. 12 a (Fig) Gingaş. 13 a (D. miros) Aromat. 14 a (D. glas. sunet etc.) Plăcut la auz Si: armonios, melodios. 15 a (D. lumină) Puţin intens Si: blând. 16 a (D. culori) Estompat. 17 a (D. somn) Liniştit. 18 a (D. somn) Odihnitor. 19 a (D. gesturi, acţiuni) Uşor. 20 a (D. gesturi, acţiuni) Delicat. 21 a (D. terenuri) Cu o pantă redusă. 22 a (D. terenuri) Uşor de urcat. 23 a (D. climă, agenţi fizici) Moderat. 24 a (D. climă, agenţi fizici) Temperat. 25 a (D. fiinţe) Plăcut la înfăţişare sau în comportări Si: simpatic. 26 a (D. fiinţe) Iubit. 27 a (D. fiinţe) Drag. 28 a (D. oameni) înţelegător. 29 a (D. oameni) Blând. 30 a (D. oameni) Care provoacă mulţumire Si: agreabil. 31 a (D. vorbe) Alintătoare. 32 a (D. gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste. 33 a (îe) A face (cuiva) ochi ~lci A privi (pe cineva) cu dragoste Si: a curta. 34 sni (Bis; d. alimente; îla) De '-Care este permis numai în perioadele dintre posturi. 35 sni (Bis; d. zile sau perioade; îal) în care este îngăduit 237 DULCEAG să se mănânce orice fel de alimente. 36 sni (Fam; îe) A spune (cuiva ceva) de ~ A spune (cuiva) lucruri dezagrabile. 37 sni (îae) A reproşa (cuiva ceva). 38 sn Lucru sau faptă care produce plăcere. 39 sn Lucru sau faptă plăcută. 40 sn (Mpl) Alimente preparate cu zahăr sau miere. dulceag, ~ă [At: POLIZU / Pl: -egi /E: dulce + -eag] 1 a (D. mâncăruri şi băuturi) Care are un gust uşor îndulcit Si: (îvr) dulcinos, (pop) dulciu. 2 a (D. mirosuri) Plăcut, parfumat. 3-4 av, a (D. manifestările oamenilor) (în mod) aparent prietenos, blând Si: (pop) dulciu. dulceaţă sf[At: COD. VOR. 127 / Pl: -eţi. -eţuri l E: dulce + -eaţă] 1 Gust caracteristic mierii sau zahărului Si: (înv) duhoare (1). 2 Gust caracteristic mâncărurilor sau băuturilor dulci. 3 (Pdx) Gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 4 (înv) Avere. 5 (înv) Bogăţie. 6 Preparat alimentar din fructe sau din petale de flori fierte în sirop de zahăr. 7 (Fig) Comportament agreabil. 8 (Fig) Lucru sau faptă care desfată pe cineva sau îi provoacă cuiva o senzaţie plăcută. 9 (Fig) Mulţumire sufletească. 10 (Fig) Fericire. 11 (îlav) Cu ~ Cu drag. 12 (îal) în mod prefăcut. 13 (Fig) Blândeţe. 14 (Fig) Bunăvoinţă. 15 (Fig) Prefăcătorie. dulcegărie sf [At: DENSUSIANU. L. 229 / Pl: -ii / E: dulceag + -arie] 1 Gust uşor îndulcit. 2 (Dep; d. manifestări ale oamenilor) Ipocrizie. dulceţăreasă sf[At: M. I. CARAGIALE, C. 75 / Pl: -ese / E: dulceaţă + -reasă] (Rar) Femeie care prepară dulceaţă (6). dulcicol, ~ă a [At: DEX / Pl: -e / E: dulce] (D. animale şi plante) 1 Care trăieşte în ape dulci. 2 Specific apelor dulci. dulcifer, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: ~e / E: dulce + -ifer] (înv) Care îndulceşte o mâncare, o băutură etc. dulcinee sf[At: DEX / Pl: ~ / E: fr dulcinee] 1 Femeie iubită. 2 (Dep) Femeie care constituie obiectul unei iubiri ridicole. dulcinos, ~oasă [At: BARONZI, I. L. 1,107 / Pl: -oşi, -oase l E: dulce + -inos] (înv) Dulceag (1). dulcişor, ~oară [At: PANN, E. II, 36/24 / Pl: -i, -oare / E: dulce + -/w] 1-64 a (Şhp) (Cam) dulce (1-32) Si: duhuţ (1-64). 65 sm Plantă erabcee din familia leguminoaselor cu flori purpurii. care creşte în regiunile alpine (Hedysarum obscurum). dulciu, ~ie [At: BUDAI-DELANU, Ţ. 185 / Pl: ~i/ / E: dulce + -iu] (Pop) 1 a Dulceag (1). 2-3 av, a Dulceag (3-4). duhoare sf[At: LB / Pl: -ori f E: dulce + -oare] 1 (înv) Dulceaţă (1). 2 (Fig) Plăcere. 3 (Fig) Graţie. dulcuţ, ~ă a [At: MARIAN, NU. 448 / Pl: -i. / E: dulce + -uţ] 1-64 (Şhp) Dulcişor (1-64). duhn sn vz dulău3 dulhău, ~hoaie a [At: DLR ms / Pl: -ăi, -hoaie l E: net] (Reg) Trândav. dulgher sm [At: PANN, P. V. 176 / Pl: / E: tc diilger] Persoană care execută lemnăria unei case. a unei clădiri sau diverse alte construcţii sau elemente de construcţie din lemn. dulgheri vti [At: ŞIO I, 165 / Pzi: -resc / E: dulgher] 1 A executa lemnăria unei case. a unei clădiri sau diverse alte construcţii sau elemente de construcţie din lemn. 2 (Fig) A lucra de mântuială, grosolan. dulgherie sf[At: POLIZU / Pl: -ii / E: dulgher + -ie] 1 Meserie prin care se execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcţii sau elemente de construcţie din lemn Si: dulgherit1.2 Totalitate a lucrărilor executate de dulgher. 3 Atelier în care se execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcţii sau elemente de construcţie din lemn. dulgherii1 sn [At: PAS. Z. I, 159 / Pl: (rar) -uri l E: dulgher + -it] Dulgherie (1). dulgherit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: dulgher + -/;] (D. lemnăria unei case, a unei clădiri etc) Care este executat de dulgher. dulie1 sf[At: COMAN, GL. / Pl: ~i/ / E: net] (Reg) 1 Refec gros (la cămaşă). 2 Dungă la pantalon. 3 Morman de pământ. dulie2 sf [At: PREV. ACCID. 30 / Pl: ~i/ / E: fr duille] Piesă metalică în care se fixează becul electric şi care asigură contactul acestuia cu reţeaua electrică. dulugea sfs [At: COMAN. GL / E: net] (Reg; îe) A o lua cu Mia A o lua cu încetul. în mod raţional. dulugeac sn [At: BOCEANU, GL. / Pl: -uri / E: net] (Reg; îlav) Cu ~ul încet, agale. duluţă sf[At: ALECSANDRI. T. 1583 / Pl: -ţe / E: net] (Pop) 1 (îe) A se duce ~ sau a fugi ~ A alerga foarte repede. 2 (îe) A se ţine ~ A se face nevăzut. dumata ppl vz dumneata dumă sf [At: DEX / Pl: -e / E: rs aymr] 1 Nume dat adunării legislative costituite (în 1905) în Rusia ţaristă. 2 Denumire a Camerei Inferioare a Parlamentului din Federaţia Rusă. dumăta ppl vz dumneata dumbăţ sm vz dumbeţ dumbeţ sm [At: DEX / V: -băţ / Pl: -i / E: vsl aoncw^h] Plantă erbacee cu frunze mici şi dinţate, cu flori purpurii sau albe, în formă de ciorchine la vârful tulpinii Si: sclipeţ (Mellitis melissophyhtm). dumbravă ^/[At: PSALT. 147 / Pl: -răvi / E: vsl AONBpdsa] 1 Pădure tânără şi nu foarte deasă care creşte în văi, pe locuri de şes, pe lângă râuri. 2 Pădure de stejar. dumbravnic sm [At: LB / V: drâmban~, drămbon~ / Pl: -ici / E vsl AONBpdBHNy] Plantă erbacee din familia Iabiatelor, cu miros caracteristic, cu frunze late, flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosită ca plantă medicinală şi meliferă (Melittis meUssophyllum). dumbrăvean, a [At: EMINESCU, L. P. 137 / Pl: ~ew. -ene / E: dumbravă + -ean] (Rar) 1 Care aparţine unei păduri tinere şi nu foarte dese ce creşte în văi, pe locuri de şes. pe lângă râuri. 2 Privitor la o pădure tânără şi nu foarte deasă care creşte în văi, pe locuri de şes, pe lângă râuri. dumbrăveancă sf [At: ALECSANDRI, P. II, 55 / Pl: -ence, -enci / E: ns cf dumbravă, dumbrăvean] Pasăre migratoare cu pene albastre-verzui (Caracis garrulus). dumbrăvioară sf [At: GORJAN, H. 1,66/12 / Pl: -re / E: dumbravă + -ioară] 1-2 (Şhp) Dumbravă (1) Si: dumbrăviţă (1-2). dumbrăviţă sf [At: LB / Pl: -ţe / E: dumbravă + -iţă] 1-2 (Şhp) Dumbrăvioară (1-2). dum-dum sns [At: ŞĂINEANU, D.U. / E: fr dum-dum] (îs) Glonţ sau proiectil - Glonţ care explodează în momentul atingerii ţintei, provocând răni mortale. dumeata ppl vz dumneata dumeca v vz dumica dumereală sf[At: COSTINESCU / Pl: -reli / E: dumeri + -eală] (îvr) 1-4 Dumerire (1-4). 5 (Pex) îmblânzire. dumeri [At: CORESI, EV. 525 / V: ~mir\, dom~, domin / Pzi: -resc / Cj 3: (îvr) să dumere / E: bg AOMepisa] 1 vr A se lămuri în legătură cu o problemă, o situaţie încurcată, neclară. 2 vr (Pex) A-şi da seama de ceva. 3 vt A ajuta pe cineva să înţeleagă ceva. 4 vt (îvr) A clarifica o situaţie neclară, încurcată. 5 vt (înv) A face pe cineva să cedeze Si: a îndupleca. 6 vt (înv) A face pe cineva să primească ceva. 7 vr (Pex) A îmblânzi. 8 vr (înv) A se îndupleca. 9 (înv; pex) A se potoli. 10 vr (îvr) A se hotărî. 11 vr (îvr) A se mira. dumerire sf [At: MARDARIE L. 134 / V: ~mir~, domir~ / Pl: -ri / E: dumeri] 1 Lămurire a cuiva asupra unei probleme, unei situaţii încurcate, neclare Si: (îvr) dumereală (1). 2 (îvr) Clarificare a unei probleme Si: (îvr) dumereală (2). 3 (înv) Determinare a cuiva să cedeze Si: îndulpecare, (îvr) dumereală (3). 4 (înv) Convingere a cuiva să primească ceva Si: (îvr) dumereală (4). 5 (Pex) îmblânzire. dumerit, ~ă a [At: CANTEMIR. 1.1.1, 79 / V: ~mir~, (înv) domir- / Pl: -iţi. -e / E: dumeri] 1 (D. oameni) Care s-a lămurit asupra unei probleme, unei situaţii încurcate, neclare. 2 (D. oameni) Care a fost ajutat să înţeleagă ceva. 3 (îvr; d. probleme etc.) Clarificat. 4 (înv; d. oameni) Care a fost determinat să cedeze Si: înduplecat. 5 (înv; d. oameni) Care a fost convins să primească ceva. 6 (Pex) îmblânzit. 7 (înv; d. oameni) Care s-a înduplecat să accepte sau să primească ceva. 8 (îvr; d. oameni) Chibzuit. dumeritură sf [At: CORESI, EV. 465 / V: domir~ / Pl: -turi / E: dumeri + -tură] (îvr) Chibzuială. dumesnic, ~ă a [At: PRAV. 34 / V: (înv) ~stn~, (reg) ~eşn~, (îrg) dom-, (înv) domestn- / Pl: -ici, -ice / E: lat domesticus cf vsl AOMacTHNoy] (înv) 238 DUMNEALUI 1 (Reg; d. animale) Domestic. 2 (D. mâncăruri) Care e preparată din came de animal domestic. 3 (D. oameni) Civilizat. 4 (Pex; d. oameni) Blând. 5 (Reg; d. animale) Care nu se sperie Si: blând. 6 Casnic. 7 (Pex) Familial. 8 (Reg; d. pământ) Cultivat. 9 (Reg; d. plante) Roditoare. 10 (Reg; d. iarbă) Fragedă. dumesnici [At: (a. 1746) DOC. ap. TDRG / V: ~stn~, ~mis~, dom~ / Pzi: ~icesc / E: dumesnic] (înv) 1-2 vtr A (se) domestici. 3-4 vtr A (se) civiliza. 5 vt A face locuibil un teren. 6 vr A desţeleni teren. dumesnicie sf[At: ASACHI, S. L. II, 110 / V: dom~ / Pl: ~ii / E: dumesnici + -ie] (înv) Domesticire. dumesnicire sf [At: POLIZU / V: dom- / Pl: ~ / E: domesnici] (înv) 1 Domesticire. 2 Civilizare. 3 Desţelenire a unui teren. dumesnicit, ~ă a [At: PLR I (1829), 28 / V: (înv) -stnicit, dom- / Pl: -iţi, -e /E: dumesnici] (înv) 1 (Reg) Domesticit2.2 (D. oameni) Civilizat. 3 (D. oameni) Supus. 4 (D. oameni) îmblânzit2. 5 (D. pământ) Desţelenit2. dumestnic, ~ă a vz dumesnic dumestnici v vz dumesnici dumestnicit, -a a vz dumesnicit dumeşnic, -ă a vz dumesnic dumeta ppl vz dumneata dumi vt [At: MAT. FOLK. 156 / Pzi: ~mese / E: dumă] (Reg) A sfătui pe cineva ceva. dumialui ppl vz dumnealui dumiata ppl vz dumneata dumiavoastră ppl vz dumneavoastră dumica [At: BIBLIA (1688), 693 2/41 / V: (reg) dăm~, (reg) dămni~ (îrg) dem~, (îrg) dim-, (reg) dumeca., (reg) dumni- / Pzi: dumic (A şi: dumic) / E: ml *demicare] 1 vr A rupe în bucăţi un aliment. 2 vr A mânca mestecând încet Si: ci savura. 3 vt (Pan) A fărâmiţa. 4 (Pan) A măcina. 5 vr A se fărâmiţa. 6 (îvp) A omorî pe cineva tăindu-1 în bucăţi Si: a ciopârţi. 7-8 vtr (îrg) A (se) răni. 9-10 vtr (îrg) A (se) zdrobi. 11 vr (îrg) A omorî pe câmpul de luptă Si: a nimici. dumicat e sf [At: SĂULESCU, HR. 1,277/13 / V: dim~ / Pl: -cări / E: dumica] 1 Rupere în bucăţi a unui aliment Si: (înv) dnmiccitură (1). dumicat1 (1). 2 Savurare a unui aliment Si: (înv) dumicătură (2), dumicat1 (2). 3 (Reg) îmbucătură. 4 Fărâmiţare a unui aliment Si: (înv) dumicătură (4), dumicat1 (4). 5 Măcinare a unui produs alimentar Si: (înv) dumicătură (5),.dumicat1 (5). 6 (îvp) Omorâre a cuiva, tăindu-1 în bucăţi Si: ciopârţire. 1 (îrg) Rănire. 8 (îrg) Zdrobire. 9 (îrg) Omorâre a cuiva pe câmpul de luptă Si: nimicire. dumicat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: dumica) (Pop) 1-2 Dumicare (1-2). 3 (Reg) îmbucătură. 4-5 Dumicare (4-5). dumicat2* ~ă [At: (a.1638) IORGA, S. N. 72 / V: (înv) dem-, (reg) demni-, (îrg) dim-, (reg) dimni-, (reg) dumni- / Pl: -a,ţi, -e, -uri sn / E: dumica] 1 a (înv; d. alimente) Rupt în bucăţele. 2 sm Bucată mică dintr-un aliment Si: (înv) dumicătură (7), (reg) dumicuş, îmbucătură. 3 sm (Reg) Un fel de supă preparată din bucăţele de pâine, brânză, mămăligă etc fierte în lapte, vin sau apă. 4 sm (Ban) Umplutură de carne de porc făcută cu pâine şi maţe tocate. 5 a (înv) Fărâmiţat. 6 a (îvr) Rănit. 7 (îvp; d. oameni) Tăiat în bucăţi Si: ciopârţit2. 8 a (îrg) Zdrobit2. 9 (îrg; d. oameni) Omorât pe câmpul de luptă Si: nimicit2. dumicătură sf [At: POLIZU / V: dim- / Pl: -ri / E: dumica + -tură] (înv) 1-2 Dumicare (1-2). 3 (Reg) îmbucătură. 4-5 Dumicare (4-5). 6 Totalitatea dumicaţilor (2). 7 Dumicat (2). dumicuş s [At: DA ms / Pl: net / E: dumica + -h$] (Reg) Dumicat (2). dumnealui ppl vz dumnealui dumielui ppr vz dumnealui dumincică sf vz duminicică dumiilui ppl vz dumnealui dumile voastre ppl vz dumneavoastră dumilor sale ppl vz dumneavoastră dumilor voastre ppl vz dumneavoastră dumilui ppl vz dumnealui dumineca.1, -ă a vz duminical duminecă vz duminică duminecea j/'[At: LB / V: -nicea / Pl: -cele / E: duminecă + -ea] (Reg) 1 Plantă erbacee târâtoare cu flori galbene Si: dreaţă, ditminecuţă, duminicică (1) (îrg) duminiţă (Lysimachia nummularici). 2 Plantă erbacee cu flori galbene Si: duminicică (2), gălbenele (Lysimachia punctata). duminecit, -ă a [At: ALEXI, W. / Pl: -iciţi, -e / E: duminecă + - it] (Rar) Duminical. duminecuţă sf[At: CADE / V: -nic- / Pl: -ţe / E: duminecă + -uţăi] (Bot; reg) Duminecea (1) (Lysimachia nummularici). duminical, -ă a [At: VALIAN, V. / V: -nec-, (înv) dom- J Pl: -/, -e / E: duminică + -al] 1 Care se face în ziua de duminică (1). 2 Care se petrece în ziua de duminică (1). 3 Privitor la ziua de duminică (1). 4 (Fig) Festiv. duminică [At: COD. VOR 18/18 / V: ~necă, (reg) -men-1 Pl: -ici / E: ml (dies)dominica) 1 sf Ultima (sau prima) zi a săptămânii folosită de obicei ca zi de repaus legal. 2 sf(ts) -ca floriilor, -ca florilor, (reg) -ca vlăstărilor, -ca stâlpilor Sărbătoare creştină care se celebrează în duminica (1) dinaintea Paştelui Si: Florii. 3 sf (îs) -ca Paşte lui, -ca Paştilor Sărbătoare religioasă celebrată de creştini în fiecare an la o dată diferită, într-o duminică (1) în amintirea învierii lui Hristos. 4 sf(ls) -ca Tomii, -ca nouă Sărbătoare creştină care se celebrează în duminica (1) imediat următoare Paştelui. 5 sf (îs) -ca (cea) mare, (reg) -ca teiului Sărbătoarea de Rusalii. 6 sf (îs) - tânără Prima duminică (1) după lună nouă. 7 a/(îs) -ca lăsatului de brânză, -ca brânziii Ultima duminică (1) în care se mai mănâncă produse din lapte înaintea începerii postului mare. Ssf(îs) -ca lăsatului de carne, -ca cărnii Ultima duminică (1) în care se mai mănâncă produse din carne înaintea începerii postului mare. 9 sfi (D. haine; îla) De - Care se poartă în zilele de sărbătoare. 10 (îal) Care se petrece în timpul zilei de duminică (1). 11 si (îlav) sfi Din - în - în fiecare duminică (1). 12 ^/‘(Mtp) Personaj de basm, personificare a zilei de duminică (1), închipuită ca o femeie bătrână şi bună care ajută pe oamenii cinstiţi. 13 ^/'(Mtp; îs) Apa -icii Râu care înconjoară Raiul. 14 av în prima duminică (1) următoare zilei în care ne aflăm. 15 av într-o zi de duminică (1). 16 av în timpul zilei de duminică (1). 17 av (îf duminica) în fiecare duminică (1). duminicea sf vz duminecea duminicică sf[At: LB /V: —mincică / Pl: -icele / E: duminică + -ică] (Bot; reg) 1-2 Duminecea (1-2) (Lysimachia nummularici şi Lysimachia punctata), duminicuţă sf vz duminecuţă duminitdle ppl vz dumneata duminiţă sf [At: COTEANU, PL. / PI: -ţe / E: dumini(ca) + -iţă] (Bot; îrg) Duminecea (1) (Lysimachia nummularici). dumiri v vz dumeri dumirire sf vz dumerire dumirit, -ă a vz dumerit dumisnici v vz dumesnici dumita. ppl vz dumneata dumitale ppl vz dumneata dumitmş sm [At: BORZA, D. 26 / Pl: -i / E: Dumitru + -aş] (Bot; reg) Săpunele (Aster novae angliae). dumitriţă sf [At: ŞĂINEANU / Pl: -ţe / E: Dumitru + -iţă] (Bot; pop) 1 Tufănică (Chryscmthemum indicum). 2 Flori-de-toamnă (Aster Salignus). 3 Gheaţă (Begonia semperflores). dumnata ppl vz dumneata dumnăzău sm vz dumnezeu dumnăzei vt vz dumnezei2 dumnealor ppl vz dumnealui dumnealui, dumneaei ppl [At: CORESL EV. 1 /V: domnia-lui, (înv) domnii lui, —mialui, —miealui, -mielui, ~miilui, —milui, elui, —nialui, -nielui, -nilui, —mialui, -mielui, -mului l Pl: -lor / E: Domnia + lui (ei, lor)] 1 (înv; pus înaintea numelor proprii, a numelor ce indică titluri, ranguri boiereşti) Arată respectul vorbitorului. 2 (îvr; înaintea unui nume 239 DUMNEASA de rudenie) Indica reverenţa. 3 (înv) Pronume de politeţe pentru persoana a treia. 4 (Fam; înv; când vorbeşte soţia ) Soţ. 5 (Fam; înv; când vorbeşte soţul) Soţie. dumneasa ppl [At: (a. 1591) GCR 1.38/27 / V: domnia sa. (înv) domneai sale, domnii sale, domnilor sale, dwmilor sale / GD: -misale, (S: d-sale) / E: Domnia + sa] 1 (înv; pus înaintea numelor proprii, a numelor ce indică titluri, ranguri boiereşti) Arată reverenţa. 2 (înv) Pronume de politeţe pentru persoana a treia. dumneata ppl [At: (a.1521) HURMUZACHIXI. 843 /V: (reg) domnia ta, (pop) domitale, domneta, domnetale, domnietale, domnitale, ~le, (îvr) ~minitale, (înv) ~nata, ~neta, ~niata, ~nitale, ~nitalea, (reg) diunata, dumăta, dumeata, dumeta, dumiata, diunita, dumitale, dumnietale, dunita, doimitale, mneta, mnitale, neata, nitale / GD: ~mitale / E: Domnia + ta] (înv) Arată respectul faţă de interlocutor. dumneatale ppl vz dumneata dumneavoastră ppr [At: (a. 1619) CUV. D. BĂTR. II. 120/2 / V: domnia-voastră, (îrg) dumvastră, ~niavoastă, ~nioastră, (înv) ~neavostră, ~vostră, domiavoastră, domiile voastre, domneavoastră, domneavostră, domnelor voastre, domnilor voastre, dwmneloriu voastre, dumile voastre, (fam) mneavoastră / S şi: d-voastră / Pl: (îrg) dumile-voa- l GD: (îrg) dumilor-voa-. (înv) dumniilor voastre. domuielur-voa~, domnelor-voastre, dumilor-voastre. (îrg) dumnilor-voa-/ E: Domnia + voastră] 1 Pronume de politeţe pentru persoana a doua singular şi plural. 2 (înv; pus după un vocativ) Termen de adresare reverenţios. 3 (înv; îe) Voie la — ca la banu’ Ghica Persoana în cauză are dreptul şi puterea de a face ceea ce vrea (sau un anumit lucru). dumneavostră ppr vz dumneavoastră dumnelor ppl vz dumnealui dumneloriu voastre ppl vz dumneavoastră dumnelwi ppl vz dumnealui dumneta ppI vz dumneata dumnezăire sf vz dumnezeire dumnezăresc. ~ească a vz dumnezeesc dumnezău sm vz dumnezeu dumnezee sf'i [At: COD. VOR. 9/6 / E: dumnezeu] (înv) 1 Zeiţă. 2 Divinitate feminină Si: (înv) dumnezeiasă (2). dumnezeesc, ~ească a [At: COD. VOR 168/4 / V: (înv) ~zăresc / Pl: ~eeşti / E: dumnezeu + esc] 1 Care se referă la Dumnezeu. 2 Divin. 3 Care e dat de Dumnezeu. 4 Ca a lui Dumnezeu. 5 Privitor la Dumnezeu. 6 (D, oameni) Cucernic. 7 (D. oameni) Sfânt. dumnezeeşte av [At: CORESI. EV. 70/19 / E: Dumnezeu + -este] 1 Potrivit perceptelor bisericeşti. 2 Pe placul lui Dumnezeu. 3 (Fig) în felul lui Dumnezeu Si: divin. 4 (Fig) Spledid. 5 (Exprimă un superlativ) Straşnic. dumnezei1 v [At: DA ms / Pzi: ~iese / E: dumnezeu cf îndiumiezei] A îndumnezei. dumnezei2 vi [At: COD. VOR. 9/6 / V: ~năzăi / Pzi: ~iese l E: dumnezeu cf îndumnezei] A înjura de Dumnezeu. dumnezeiasă ş/'[At: COD. VOR 9/6 / Pl: -iese / E: dumnezeu + easă] (înv) 1-2 Dumnezee (1-2). dumnezeire sf [At: PSALT. 336/25 / V: ~zăi~ / Pl: (rar) -ri / E: dumnezei1] 1 Caracter divin Si: (înv) dumnnezeie (1) 2 Divinitate. 3 Sfinţenie. 4 Religiozitate . dumnezeilor, ~oai'e a [At: CGR I. 246/12 / Pl: -ri / E: dumnezeii + -tor] 1 Care îndumnezeieşte. dumnezeiţă sf [At: CALENDARIU (1814) 92/3 / Pl: -te / E: dumnezeu + iţă] 1 Zeiţă. dumnezelea sm [At: MAT. FOLK. 1129 / Pl: net / E: dumnezeu] 1 (îrg) Dumnezeu (1). dumnezeoaică sf [At: (a. 1780) BV II, 275 / Pl: -ice / E: dumnezeu + -naică] (înv; aug) Zeiţă. dumnezeoaie sfi [At: VARLAAM. C. 62 / E: dumnezeu + -oaie] (înv; aug) Zeiţă. dumnezeu [At: PSALT. HUR.. ap. PSALT. 5/15/ V: (reg) ~zau, ~năzău, (înv) ~niz~, ~nizău} dom~ / Pl: (rar) -ei / E: lat dom(i)ne deus] 1 sm Fiinţă supremă în religiile monoteiste, creator al lumii, principiu fundamental al existenţei şi al ordinii universale Si: (îrg) dumnezelea. 2 sm Divinitate. 3 sm Zeu. 4 sm Idol. 5 smi (îla) Bătut de ~ Năpăstuit. 6 smi (îla) Lipsit de noroc. 7 smi (îlav) Cum dă ~ Cum se întâmplă. 8 smi (îal; pex) Rău. 9-11 smi (îe) Dumnezeule! Exclamaţie de uimire, de spaimă sau de entuziasm. 12 smi (îe) Pentru (numele lui) Dumnezeu! Exclamaţie prin care se imploră. 13 smi (îae) Exclamaţie prin care se exprimă deznădejdea. 14 smi (îae) Exclamaţie prin care se exprimă dezaprobare faţă de ceva. 15 smi (îe) Ce ~! Exclamaţie prin care se exprimă nemulţumirea. 16 smi (îe) Să dea să ajute ~ Formulă de urare. 17 smi (îae) Exclamaţie prin care vorbitorul invocă divinitatea în speranţa de a avea succes. 18 smi (îe) ~să mă ierte! Exclamaţie prin care vorbitorul doreşte să fie iertat pentru cele ce face sau spune. 19 smi (îe) ~să-l ierte! Formulă rostită la moartea cuiva sau când se vorbeşte despre cineva decedat. 20 smi (îe) ~să ierte! (pe cineva) Exclamaţie rostită de vorbitor atunci când cineva păcătuieşte. 21 smi (îe) Unde (sau pe ce) pune (el) mâna, pune şi ~ mila Proverb rostit la adresa unei persoane căruia îi merg toate din plin. 22 smi (îe) ~ cu mila! Exclamaţie rostită când o acţiune viitoare e considerată ca nesigură sau supusă eşecului. 23 smi (îe) Prin (sau din sau cu) mila Iui ~ Formulă rostită când se doreşte realizarea unei acţiuni grele care ar putea fi supusă eşecului. 24 smi (îe) Ferit-a (sau să te ferească) ~ A se păzi de o nenorocire. 25 smi (îe) A(-i) pune (cuiva) ~ mâna în cap A avea noroc pe neaşteptate. 26 smi (îe) Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior Se spune despre cineva care are o bucurie sau o realizare neaşteptată. 27 smi (D. oameni; îe) A fi uitat de ~ A fi foarte bătrân. 28 smi (D. oameni; îae) A fi lipsit de noroc. 29 smi (D. un loc; îae) A fi foarte îndepărtat de lumea civilizată. 30 smi (îe) A se uita Ia cineva ca la ~ A iubi pe cineva foarte tare. 31 smi (îe) A porni (a merge etc.) cu ~ A călători liniştit. 32 smi (îae) Urare de noroc. 33 smi (îe) ~ ştie! Exclamaţie rostită când nu se ştie ceva. 34 smi Cum (sau ce) dă (sau vrea, aduce, lasă etc.) ~! Exclamaţie rostită atunci când o acţiune viitoare este lăsată să se întâmple cum este sortită să fie. 35 smi (îe) încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta ~La voia întâmplării. 36 smi (D. oameni; îe) A nu avea (a fi fără) nici un ~ A nu fi bun de nimic. 37 smi (D. oameni; îae) A fi fără căpătâi. 38 smi (D. vorbe, lucruri etc.; îae) Fără nici un sens. 39 smi (îe) A da cu barda (sau cu piatra etc.) în ~ A fi nesocotit. 40 smi (îe) A lăsa (pe cineva) în plata (sau în ştirea) lui ~ A lăsa pe cineva în pace. 41 smi (îae) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 42 smi (îe) A (se) ruga pe (sau de) toţi ~eii A se ruga cu insistenţă Si: a implora. 43 smi (îe) A fi omul lui ~ A fi om bun. 44 smi (îae) A fi slujitor al lui Dumnezeu. 45 smi (îe) A fi pâinea lui ~ A fi foarte bun. 46 smi (îe) Cu ~ înainte! Urare de succes. dumnialwi ppl vz dumnealui dumniahii ppl vz dumnealui dumniata ppl vz dumneata dumniavoastră ppl vz dumneavoastră dumnica v vz dumica dumnicat, ~ă vz dumicat dumnicat, -ă vz dumicat dumnielui ppl vz dumnealui dumme tale ppl vz dumitale dumniilor lor ppl vz dumnealui dumnilui ppl vz dumnealui dumnioastră ppl vz dumneavoastră dumnitale ppl vz dumneata dumnitalea ppl vz dumneata dumnizău sm vz dumnezeu dumnizeu sm vz dumnezeu dumnezeie ş/’[At: CORESI. EV. 139/7 / Pl: ns -zei / E: dumnezeu + -ie] (înv) 1-4 Dumnezeire (1-4). dumoastră ppl vz dumneavoastră dumper sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr dumper] Autocamion prevăzut cu o cupă metalică basculantă, la care scaunul şoferului se roteşte în jurul axei de direcţie care astfel permite conducerea înainte şi înapoi. 240 DUO1 dumping sn [At: ZAHARESCU. F. P. 382 / Pl: -uri / E: eg dumping. fr dumping] (Een) 1 Vânzare a mărfurilor pe piaţa externă la preţuri mai scăzute decât acelea de pe piaţa internă şi mondială, practicată de unele ţări în scopul înlăturării concurenţilor şi al acaparării pieţelor externe. 2 (îs) ~ social Reducere a preţului de cost în dauna nivelului de viaţă al populaţiei (salarii reduse, sarcini sociale mici). 3 (îs) ~ valutar Vânzare a mărfurilor pe piaţa externă la preţuri mai mici decât cele practicate în mod obişnuit, din cauza scăderii valorii valutei naţionale. dumului ppr vz dumnealui dun sn vz dună1 dunaj sns [At: DN3 / E: eg dunnage] (Mm) Bucăţi de lemn sau de alte materiale folosite pentru protecţia mărfurilor din magaziile unei nave. dunalma sfvz donamna dunamna sfvz donamna dunan sn vz duhan dunav,~ă a [At: BUGNARIU. ap. DLR ms / Pl: -e / E: ns cf Dunăre] (Reg) 1 Iute. 2 Nebunatic. dună1 sf [At: MEHEDINŢI. G. F. 43 / V: dun sn / Pl: ~ne / E: fr dune cf ger Dune] Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărute sub acţiunea vântului în regiunile nisipoase Cf movilă, (pop) dâlmă, îngrămădire. dună2 ş/‘[At: DLR ms / V: ~nihă / Pl: -ne I E: mg ditnyha] (Ban; Trs) Pilotă de puf. dunăre sfs [At: ZANNE. P. 1.747 / E: Dunăre) 1 (Pop) Apă (curgătoare) mare. 2 (Pop) Cantitate mare de apă. 3 (Pop; fig) Mulţime de obiecte. 4 (Reg; îe) A căra apă-n ~ A întreprinde o acţiune inutilă. 5 (Reg; îe) A trece ~a pe cineva A dojeni straşnic. 6 (Reg; d. apă; îe) A se face (sau a fî ~) A creşte foarte mult. 7 (D. oameni; îae) A se supăra foc. 8 (Reg; îe) A fi ~ de mânios sau a fi mânios ~ A fi foarte supărat. 9 (Reg; îcs) Cum se bate -a Joc popular nedefinit mai îndeaproape. 10 (Pop; îe) A se face ~ turbată A se mânia foarte tare. dunărean, [At: EMINESCU. P. 202 / Pl: -eni, / E: Dunăre + -ean] 1 a De la Dunăre. 2-3 smf, a (Locuitor) din regiunea Dunării. 4 a Care aparţine Dunării. 5 a Privitor ta Dunăre. dunăreancă [At: ALECSANDRI. P. P. 134 / Pl: ~ence / E: Dunăre + -eancă) 1 ş/‘Femeie din regiunea Dunării. 2 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 3 sfa Melodie după care se execută dunăreanca (2). dunăreant sms vz dunăriuţu dunăt'elsm [At: T. PAPAHAGI. C. L. / Pl: net / E: Dunăre + -el] Cuvânt cu înţeles neprecizat. într-un colind. dunăreni sms vz dunărinţu dunăresc, ~ească a [At: MAT. FOLK. I. 273 / E: dunăre + -esc] 1-2 (Rar) Dunărean (1,3-4). dunărică sf[At: ANTIPA. P. 192 / Pl: ~ici / E: Dunăre + -ică] (Iht; reg) Zvârlugă-de-Dunăre (Cobitis bulgarica). dunărmţă sf[At: BĂCESCU. P. 28 / Pl: -ţe / E: Dunăre + -iută] (Iht; reg) Zvârl ugă-de-Dunăre (Cobitis bulgarica). dunărmţ sms [At: VÎRCOL. M. 86 / V: ~renţ, ~reanţ l E: Dunăre) (Olt; Ban) Vânt care bate de la sud. din spre Dunăre. dunăriţă sf[At: ANTIPA. P. 192 / Pl: ~ţe / E: Dunăre + -iţă] Braţ. de dimensiuni mici. al Dunării care trece printr-o luncă, ocolind un ostrov. dunăriuţă sfa [At: PAMFILE. J. III. 16 / Pl: -ţe / E: Dunăre + -uţăi] (Reg) 1 Dans popular cu lăutari. 2 Melodie după care se execută dunăriuţă (1). dundar sm [At: GR. S. V, 100 / Pl: -i / E : srb dundar] (Olt) Mulţime de oameni aflată într-o casă. dundur sn [At: CAMILAR, C. 151 / Pl: -e I E: net] (Csnp) Sunet înăbuşit. dundure sm [At: DLR ms / Pl: net / E: net] (Reg) Om morocănos. dunetă sf[At: DLR ms / PI: ~te / E: fr duneiîe] (Mrn) Parte mai înaltă de la pupa unei nave (unde se află cabinele căpitanului şi ale ofiţerilor sau ale întregului echipaj). dunga [At: ALAS. 10 XI. 1935,1/3 IV: ~ng\! Pzi: -gesc / E: dungă] 1 vt A face ca un obiect să aibă dungi. 2 vr A căpăta dungi. 3 vt (Buc; îf dungi) A face cute într-o materie 4 A însemna cu dungi. dungare şf[At: POTBRIANT. D. / PL: -gări / E: dunga] 1 Producere de cute unui obiect Si: dungat1 (1). 2 însemnare cu dungi Si: dungat1 (2). dungat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) -uri IE: dunga] 1-2 Dungare (1-2). dungat2, a [At: IORGA. N. L. I. 130 / Pl: -aţi. -e / E: dunga] 1 Cu dungi Si: vărgat. 2 (Reg) Măr- Soi de măr ale cărui fructe au pieliţa dungată (1). dungă sf [At: (a. 1683) IORGA, ap. TDRG / Pl: ~ngi, (rar) ~nge, -guri / E: vsl 4iKAi] 1 Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. 2 Fâşie. 3 (îe) A trage o ~ (peste ceva) ~ A suprima. 4 Urmă. 5 (Gmt; înv) Linie dreaptă. 6 (înv) Linie de descendenţă genealogică. 7 (Reg) Miez cleios al pâinii necoapte bine Cf clic, clisă. 8 (Fig) Coloană. 9 Cută. 10 (Pop; îs) -ngile frunzelor Nervuri ale frunzelor. 11 (îs) ~ngile palmei Linii care se disting în palmă. 12 Muchie a unui obiect cioplit. 13 Creastă unui deal Cf coamă, creastă, vârf. 14 (îs) -ga pantalonului Muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului. în faţă şi în spate. 15 Margine a unui obiect sau a unei construcţii. 16 Parte laterală a unui obiect, om sau animal Cf coastă, latură, (pop) rână. 17 (Pfm; îe) Pe o ~ şi pe alta (sau pe ~şi pe lat) Pe o parte şi pe alta. 18 (îae) Pe toate părţile. 19 (Pfm; îe) în patru ~ngi Mare. 20 (Pfm; îe) A deschide ochii în patru ~ngi A face ochii mari. 21 (Pfm; îe) A fî într-o ~ A fi cu toane. 22 (îae) A nu fi'în toate minţile. 23 (Pfm; îla) Prost în ~ngi Foarte prost. 24 (îal) Necioplit. 25 (îe) A trage clopotul într-o ~ A trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a anunţa un deces, pentru a da alarma etc.). 26 (Arg; îe) Atât şi-o ~Numai atât. 27 Margine neascuţită a unor obiecte tăioase. 28 (Pfm; îlav) In ~ într-o parte. 29 (îal) Dintr-o parte. dungăh vt [At: LTR / Pzi: -lese! E: ns cf dungă] A prelucra prin aşchiere marginea unei scânduri, pentru a obţine un cant. dungălire sf[ At: LTR / Pl: -ri / E: dungă li] Prelucrare prin aşchiere a marginii unei scânduri, pentru a obţine un cant. dungălit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: dungăli] Dungălire. dungăht2 . ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: dungăli] (Reg; d. marginea unei scânduri) Prelucrat prin aşchiere. dungăliii vt [At: MDA ms / Pzi: ~e.se- / E: ns cf dungăli] (Reg) A dungăli. dungăluire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: ns cf dungălire] (Reg) Dungălire. dungăluit1 sn [At: DLR ms / Pl: -uri / E: ns cf dungă lit1] (Reg) Dungălire. dungăluit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -el E: : ns cf dungălit1] (Reg) Dungălit2. dungăni vi [At: ALR SN V. h. 1463/325 / Pzi: 3 ~neşte / E: fo] (Reg; d. insecte) A zumzăi. dungăţea ş/’[At: ALEXI. W. / Pl: -ţele! E: dungat + -ea] 1 (Trs) Planta erbacee păroasă, cu frunzele trifoliate. florile purpurii şi fructul în formă de păstaie negricioasă Si: (reg) nohot (Tetragonolobus purpurens). 2 (Bot; reg) Năut (Cicer arietinum). dungi v vz dunga dunguleaţă sf[At: H XII. 136 / Pl: -eţe / E: dungă + -(u)leaţă) 1-2 (Reg; şhp) Dunguliţă (1-2). dunguTiţă sf[At: CONTEMPORANUL I. 104 / Pl: -te / E: dungă + -uliţă] 1-2 (Şhp) Dungă (1) (mică) Si: (pop) dunguţă (1-2), (reg) dunguleaţă (1-2) dungurat, a [At: CHEST. II. ap. DLR ms / Pl: -aţi. -e / E: dunguri (sg dungă) + -at] (Reg) Dungat. dunguş sns [At: DDRF / E: net] (Trs; numai îlav) De-a ~ul De-a berbeleacul. dunguţă $/‘[At: MARIAN. NA. 67 / Pl: -ţe / E: dungă + -uţă] (Pop; shp) Dunguliţă (1-2). du nit sns [At: DN3 / E: eg dunit) Rocă bazică în stare vitroasă. având o mare densitate şi rigiditate, alcătuită aproape exclusiv din olivină. duniata ppl vz dumneata dunitale ppl vz dumneata dunst sn [At: LTR / Pl: -uri / E: ger Dunst] 1 Produs rezultat din măcinarea grâului Si: gris fin, finot. 2 (Reg) Compot. d untură sfvz dinţară duo1 sn [At: CADE / Pl: -uri / E: fr duo] (Muz) Duet. 241 DUO-2 duo-2 [At: DN3 / P: du-o- / E: it. lat duo\ Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Doi. 2 Dublu. diiodecim sf vz duodecimă duodecimal, ~ă a [At: ŞĂINEANU, D. U. / PI: ~i, ~e / E: fr duodecimal] 1 Care are la bază numărul 12.2 Care se numără sau se împarte prin 12. duodecimă sf [At: IVELA. D. M. / V: duodecim / Pl: -me / E: it duodecimă] (Muz) Interval dintre 12 trepte diatonice. duoden sn [At: ANATOMIA, 101 / Pl: ~nri / E: fr duodenum. ger Duodenum, lat duodenum] (Atm) Segmentul iniţial al intestinal subţire. duodenal, ~ă a [At: DLR ms / Pl: -e l / fr duodenal] (Atm) 1 Care aparţine duodenului. 2 în legătură cu duodenul. 3 Privitor la duoden. 4 Care se formează în duoden. duodenectomie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr duodenectomie] (Med) Rezecţie operatorie a duodenului., duodemtă sf[At DN~’ / Pl: -te / E: fr duodenite] Inflamaţie a mucoasei duodenului. duodenopexie sf [At: DNJ / P: du-o- / Pl: ~i/ / E: fr duodenopexie] (Med) Fixare chirurgicală a duodenului. duodenoscopie sf [At: DN3 / P: du-o- / Pl: ~i i / E: duodenio) + -s copie] (Med) Examinare a duodenului. duodenostomie sf [At: DN3 / P: du-o- / Pl: ~i* / E: fr duodenostomie] (Med) Creare chirurgicală a unei comunicaţii între duoden şi exteriorul organismului. duodenotomie sf [At: DN3 / P: du-o- / Pl: ~i/ / E: fr duodenotomie] (Med) Incizie operatorie a duodenului. duodez sn [At: V. MOLIN. V. T. 15 / E: net] (Tip) Format de coală care se împarte în 24 de pagini. duodiodă sf [At: DN3 / P: du-o~ / Pl: -de / E: ger Duodiode] Tub electronic care conţine într-un singur înveliş două diode. duoldoră sfvz dodolă duodramă sf [At: PROT. - POP., N. D. / P: du-o- / PI: -me / E: ns cf duo-2 + dramă] (îdt) Piesă de teatru în care se evoluează numai două personaje. duolet sn [At: CADE / P: du-o- / Pl : ~e l E: fr duolet] (Muz) Figură ritmică alcătuită din două note de durată egală cu aceea a trei note obişnuite. duopol sn [At: MDENC / Pl: -uri / E: fr duopole] (Ecn) Dominaţie a două întreprinderi asupra pieţei unuia sau mai multor produse privind cererea sau oferta acestora sau asupra unei ramuri economice. duotriodă sf[At: MDENC /P: du-o-tri-o- /Pl: -de /E: ger Duotriode] Tub electronic care conţine într-un singur înveliş două triode. dup1 sm [At: ŞEZ. II, 215 / Pl: (rar; sn) -uri / E: net] 1 (Mol; mpl) Smoc de lână (sau de păr) mototolit. 2 (Buc) Fir de păr. 3 Bucată de piele, cu păr cu tot, întrebuinţată Ia măturatul vetrei. dup2 i [At: SADOVEANU, ap. CADE / V: dub / E: fo] Cuvânt care imită: 1 Zgomotul de paşi apăsaţi (sau tropăitul). 2 Zgomotul produs de 0 lovitură dată cu pumnul Cf buf. dup1 sm [At: ALECSANDRI,' P. P. 393 / Pl: -i l E: pn dup, ucr 4y$] (Mol) 1 Gaură. 2 Şanţ. 3 Adâncitură care se formează în dosul palmei când degetele sunt întinse. 4 (Pop; d. copii; îe) A se juca în ~i A se juca cu mai multe despicături scurte şi subţiri de şindrilă, aruncânu-le în sus şi prinzându-le pe dosul palmei în şanţurile dintre degete. 5 Despicătură lungă şi subţire de şindrilă, cu care joacă copiii în dupi (4). 6 Buştean. dupac sm [At: POPA, V. 49 / Pl: ~aci / E: dup2 + -ac] 1 (Mol) Lovitură dată cu pumnul. 2 Ghiont dat în ceafă, în fălci sau în spate. după pp [At: COD. VOR.2 I2/, /V: depe, depre, ~pre / E: lat de post] 1 (Introduce un complement circumstanţial de loc) Exprimă poziţia unui obiect, unei fiinţe etc. în raport cu un alt obiect, cu o altă fiinţă etc. printr-un raport de posterioritate După casă este livada. Si: înapoia. îndărătul. 2 Exprimă situarea la o anumită distanţă în raport cu un reper Si: dincolo de, mai departe de ... După grădina publică s-a oprit. 3 (în formule de politeţe. în porunci, în comenzi etc.) Exprimă ideea de deplasare în urma cuiva După dumneavoastră... După mine!. 4 (Pop; îe) A da (o fată) ~ cineva A mărita o fată cu cineva. 5 (în repetiţii) Exprimă ordinea unei succesiuni în spaţiu Si: în urma ....pe urma ...Se ridică val după val. 6 (îlav) Unul ~ altul Succesiv. 7 (în repetiţii) Exprimă ideea de acumulare prin succesiune A luat examen după examen. 8 (Introduce un complement circumstanţial de timp) Exprimă ideea de încadrare posterioară în raport cu o circumstanţă temporală sau la sfârşitul unei perioade temporale Si: la capătul, la sfârşitul, o dată cu împlinirea După un răstimp întrebă... S-a dus după o săptămână. 9 Exprimă ideea de succesiune în timp într-o anumită ordine După el au mai intrat două persoane. Si: în urma ..., trecând de ... 10 Exprimă ideea de producere a unui efect ca urmare a unei circumstanţe desfăşurate în timp Drumul se blocase după atâtea ploi. 11-12 (fc; îlav) ~-amiază (sau -prânz, -masă) (în) partea a doua a zilei. 13 (îlav) ~-amiaza (sau masa) Aproape în fiecare zi în cursul după-amiezii (11). 14 (îlav) ~aceea (sau aceasta, asta) Apoi. 15 (îlav) ~toate Pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. 16 Exprimă ideea de conformare la un anumit model Face pictură după natură. 17 Exprimă ideea de acomodare la un anumit impuls interior etc. Si: în conformitate cu..., la fel cu..., potrivit cu... A acţionat după propriul plac. 18 (Introduce un atribut care arată originea, descendenţa) Exprimă ideea de succesiune genealogică Si: despre (5), din (12). dinspre (3) îmi e văr după mamă. 19 (Introduce un complement circumstanţial de scop) Exprimă o dorinţă puternică de a realiza un anumit scop, de a poseda un anumit obiect etc. Fuge după glorie. 20 (Introduce un complement indirect) Arată fiinţa (sau lucrul) pe care cineva o (îl) doreşte cu pasiune Tremura după bani. 21 (Introduce un complement indirect) Arată motivul sau cauza care produce acţiunea A-i părea rău după ceva. 22 (Introduce un complement circumstanţial instrumental) Arată metoda cu ajutorul căreia pot fi obţinute anumite rezultate Si: prin Predă franceza după o metodă modenă. 23 (îlv) A se lua (sau a se ţine etc.) ~ cineva (sau ceva) A urmări pe cineva (sau ceva). 24 (îal) A nu lăsa în pace pe cineva din dorinţa de a interacţiona cu acea persoană. 25 (îal) A imita pe cineva (sau ceva). 26 Exprimă ideea de justificare a unei atitudini, a unei stări, a unei decizii (în conformitate cu anumite criterii luate în consideraţie) Si: având în vedere..., luând în consideraţie..., ţinând seama de... După năframă am recunoscut-o. 21 Exprimă ideea de justificare a unui act de justeţe Si: în proporţia în care ..., în raport cu..., pe măsură ... Justeţea propunerii se judecă după rezultate. După faptă şi răsplată. 28 (După un abstract verbal) Indică obiectul acţiunii Adaptare după o nuvelă. 29 (îlc; introduce o propoziţie circumstanţială de timp) ~ ce (că) Arată că acţiunea din propoziţia subordonată se petrece înaintea acţiunii din regentă După ce că e prost, mai e şi fudul. 30 (îal) Exprimă ideea de adăugare a unei acţiuni la alta Si: în afară de faptul că ..., pe lângă că .... nu-i destul că... După ce mănâncă, se culcă. 31 (îlc) ~ cum (sau cât) Precum. 32 (îe) ~ cum se întâmplă Ca de obicei. 33 (Imp) De pe Ia cana după masă. 34 Ca rezultat al ... După scandal a fost demis. 35 (Pop; îe) A nu avea (nici) ~ce bea apă A fi foarte sărac. 36 (Pop; îe) A se da ~ cineva A căuta să fie la fel cu cineva. 37 (Pop; îae) A se acomoda cu cineva. 38 (Pop; îe) A se lua ~ capul cuiva (sau capul său) A urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). 39 (îe) Dacă ar fi ~mine Dacă ar depinde de mine. 40 (îlav) ~ toate probabilităţile Probabil. dupăceală sf [At: DLR ms / Pl: -eli / E: dupăci + -eală] A întări cu acul marginea unei ţesături (după însăilare). dupăci1 vt [At: VICIU, S. GL. / Pzi: ~ce.sc / E: după + -ac] 1 (Buc) A coase muchea sau tivul unei ţesături pentru a le întări, după însăilare. 2 A îndoi marginea pânzei spre a o tivi. dupăci2 vt [At: I. NEGRUZZI, S. IV, 23 / Pzi: ~cesc / E: dupac] A lovi cu pumnul în spate Si: a pumni, a burduşi, (reg) a tupăngi. dupăcitură sf [At: ALR SN IV, h. 1206/250 / Pl: -ri! E: dupăci1 + -tură] (Reg) Cusătură dublă. dupăi vi [At: SBIERA, P. 10 / V: ~pui, tu~ / Pzi: ~esc / E: dup2, cf ceh dupati] (Reg) 1 A umbla cu picioarele goale. 2 A călca apăsat. 3 A izbi cu piciorul în pământ. dupăială sf [At: SCRIB AN, D. / P: ~pă-ia~ /V: ~pui~! ~ieli / E: dupăi + -eală] (Reg) Tropăială. dupăire j/[At: MDA ms / P: ~pă-i~ / Pl: ~ri / E: dupăi] (Reg) Tropăială. dupăit sn [At: BARBU, PRINC. 210 / P: ~pă-it / Pl: ~uri / E: dupăi] (Reg) Tropăială. 242 DURA1 dupăitură sf[At: SADOVEANU, P. S. 43 / Pl: -ri / E: dupăi + -tură] 1 Pas apăsat. 2 Izbire eu piciorul în pământ. 3 (Pex) Zgomot de paşi apăsaţi. 4 Izbitură. dupălau sm [At: C ARD AŞ. C. P. 141 / Pl: -lai / E: ns cf rs ,jyi mo] (Mol) Flăcău voinic şi gras. dupăolaltă av [At: ŞINCAI, HR. III, 101 / P: dupăi-o~ l E: după + alaltă] (Reg) Unul după altul. dupcă sf vz dutcă dupcuţă sfvz dutcuţă dupei sn [At: COMAN, GL. 81 / V: ~pii / Pl: -e / E: net] (Reg) Şuviţă de păr care e trecută pe sub urechi, apoi întoarsă şi împletită în coadă. diipii sn vz dupei dupin s [At: BUL. COM. IST. III, 210/Pl: ? /E: itdoppino] (înv; csnp) Piatră preţioasă artificială, formată din două bucăţi de sticlă. dupla v vz dubla duplare sf vz dublare dwplă sf vz dublă duplău sn [At: JARNIK-BÂRSEANU, D. 224 / Pl: ? / E: net] (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. duplecătură sfvz duplicătură dupfcn sns [At: DN3 / Pl: -uri / E: de] Material de protecţie pentru căptuşirea cisternelor de oţel. duplex a [At: CADE / Pl: ~uri / E: fr duplex] 1 (Teh; com; îs) Sistem - Procedeu sau aparat care permite comunicarea simultană bilaterală între două posturi telegrafice sau telefonice. 2 (Ind; îs) Procedeu - Operaţie care foloseşte două procedee siderurgice pentru obţinerea unui produs superior. 3 (Tex; îs) Maşină de imprimat - Maşină cu role, pentru mai multe culori, care imprimă desene identice pe ambele feţe ale ţesăturii, astfel încât liniile şi culorile de pe feţele opuse să fie perfect suprapuse. 4 Procedeu de reproducere în două culori a unor ilustraţii monocrome (prin contrast). 5 Hârtie sau carton fabricate prin lipirea a două straturi. 6 Apartament construit pe două nivele. 7 Parbriz lamelar fabricat din plăci de sticlă specială, unite la cald sub presiune, după ce s-a introdus între ele o folie de poli vinii. 8 (Gen) Organism care are două gene dominante pentru acelaşi caracter. dupl'i1 v vz dubla duph2 vr [At: PAMFILE, A. R. 72 / E: dâpli, cf dâpla, dupăci] 1 (Mol; d. pământ) A se bătători. 2 A se îmbiba de apă. duplica [At: SĂULESCU HR. I, XVIII/2 / Pzi: duplic / E: lat duplicare] 1 vt (înv) A dubla. 2 vt A face al doilea exemplar (al unui act). 3 vr (Reg) A se gândi. duplică sf [At: DICŢ / Pl: -ci / E: fr duplique] (Iuz) Răspuns la o replică. duplicare sf [At: MACEDONSKI. O. IV, 118 / Pl: -cari / E: duplica] 1 (înv) Dublare (1). 2 (Rar) Efectuare a unui duplicat1 Si: (rar) duplicaţie (2). 3 (Fon) Reduplicare. 4 (Gen) Accident cromozomial care duce la dublarea unui fragment de cromozom. 5 (Gen) Proces de separare a unei molecule ADN în două molecule fiice. 6 (îs) -a cubului Problemă celebră, pusă încă din Antichitate, prin care se propune determinarea muchiei unui cub al cărui volum să fie dublul volumului unui alt cub cu muchie dată. duplicat1 sn [At: HAMANGIU, C. C. 289 / V: (înv) sf, ~um / Pl: -e / E: ger Duplikat] 1 Al doilea exemplar al unui act original Si: copie (1,3). 2 (în industria alimentară) Căldare cu dublu fund, prin care circulă abur, servind la fierberea fructelor şi a legumelor pentru preparare, conservare etc. duplicat2, ~ă a [At: ŞINCAI. HR. I. 274 / Pl: -aţi, ~e / E: duplica, lat duplicatum] (înv) Dublat2 (1). duplicata sni [At: DNJ / E: lat duplicata] Duplicat (1). duplicată sf vz duplicat1 duplicaiw, ~ă a [At: DLR ms / Pl: -e / E: fr. duplicatif] (înv) Care dublează (ceva). duplicatum sn vz duplicat duplicătură sf vz duplicătură duplicaţie i/[At: DLR ms / V: -iune / Pl: ~i/ / E: fr duplication] (Rar) 1 Duplicare (2). 2 Dublare (1). duplicaţiune sfvz duplicaţie duplică sf [At: DN3 / Pl: -ce / E: ns cf fr duplique, ger Duplik, it duplica] (Jur) Răspuns la o replică. duplicătură sf [At: KLEIN. D. 67 / V: -cat, ~lec~ / Pl: -ri / E: fr duplicature] 1 îndoitură. 2 Deuteronom. duplicitar, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: cf duplicitate] 1 Care se prezintă sub o aparenţă falsă. 2 Ipocrit. duplicitate sf [At: NEGULICI / Pl: -taţi / E: fr duplicite, lat duplicitas, -tis] 1 (înv) Dualitate (1). 2 (Med) Malformaţie congenitală care constă în existenţa dublă a unui organ. 3 Caracterul a ceea ce se prezintă intenţionat sub o falsă aparenţă. 4 Ipocrizie. dupht, a [At: I. CR. III, 345 / Pl: -iţi, -e / E: net] (D. pământ)Bătătorit de ploi. duplon sm [At: ALAS, 15 III. 1936. 1/6 / V: dubi~/uu / Pl: -i / E: fr doublon, sp doblon] (Nob) Monedă spaniolă de aur. duplun sm vz duplon duplură sfvz dublură dupolaltă av vz dupăolaltă dupos, ~oasă a [At: DR V, 185 / V: dubos / Pl: -oşi, -oase / E: dup1 + -os] (Reg) 1 (D. cai) Cu părul mare. 2 (D. cai) Care nu a năpârlit încă. 3 (D. lână) Cu firul scurt şi îndesat Si: bătucit (1). dupră pp vz de dupre pp vz după dupren pp vz de dupretut'indenea av vz de dupu pp vz după dupui1 vt [At: ALR II. 4092/551 /Pzi: 3 dupuie / E: net] (Mol) A smulge penele de pe o pasăre Si: a jumuli. dupui2 v vz dupăi dupuială sfvz dupuială dupunos, ~oasă a vz dupuros dupurlui vt [At: ŞEZ. XIX, 112 / Pzi: ~e^c / E: dupuros + -lui] (Pop) 1-2 A tunde sau a smulge lâna de pe oaie. 3 A smulge penele de pe o pasăre Si: a jumuli, a ciupeli (1). (Mol) a dupui1. dupurluială sf [At: ŞEZ. XIX. 112 / Pl: -ieli / E: dupurlui + -eală] (Pop) 1 Tundere a lânii unei oi. 2 Smulgere din lâna unei oi. 3 Smulgere a penelor de pe o pasăre Si: jumulire. dupurluit, ~ă a [At: ŞEZ. IX, 152 / Pl: -iţi, -e. / E: dupurlui] (Pop) 1 (D. oaie) De pe care s-a tuns lâna. 2 (D. o pasăre) De pe care s-au smuls penele. dupuros, ~oasă a [At: CREANGĂ, P. 194 / V: dubu~, ~unos / Pl: -oşi, -oase / E: dup + -uros] (Reg; rar) 1 (D. animale. în special cal; pex d. oameni) Cu părul mare, încâlcit. 2 (D. animale. în special cal) Neîngrijit. 3 (D. animale; pex d. oameni) Murdar. 4 (D. cal) Cu răni pe trup şi cu păr rar. 5 (D. cal) Fără păr. 6 (D. cal) Scurt şi gros. 7 (D. cal) Cu diaree şi murdar. 8 (D. cal) Leneş. ' dur1, [At: TEODOREANU. M. II. 16 / Pl: -i, -e / E: fr dur. lat durus] 1 a (D. corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns Si: tare. 2 a (D. lumină) Puternic. 3 a (D. sunete) Aspru. 4 a (D. ape) Care conţine săruri (de calciu şi magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 5 a (Fon; îs) Consoană ~ă Consoană a cărei articulaţie nu conţine nici un element palatal. 6-7 a, av (Fig) (în mod) sever. 8-9 a, av (Fig) (în mod) brutal. 10 a (Muz; d. ton. interval, acord, îoc minor) Major. dur2 i [At: DIONISIE, C. 197 / E: tc dur!] (Tcî; Mun) 1 Cuvânt prin care se atrage atenţia cuiva pentru a se opri Si: Stai!. 2 Cuvânt prin care se atrage atenţia cuiva asupra unui lucru. dur3 i vz dura1 dura1 i [At: ALECSANDRI, P. III. 238 / V: dur / E: fo cf dură, durăi] 1 Cuvânt care imită zgomotul produs de un lucru care se rostogoleşte sau se învârte repede. 2 (Spc) Cuvânt care imită zgomotul produs de o căruţă care înaintează repede. 3 (Rep. înainte de precizări locale) Când ... când Cf dâir. 4 (îe) ~ în car (sau în căruţă, încoace, încolo, în sus, în jos, la deal, la vale) Exprimă o mişcare continuă. 5 (îae) Exprimă un schimb de vorbe prelungit, o chibzuire îndelungată. 6 (îlav) De-a ~ De-a rostogolul. 243 DURA2 dura2 [At: COD. VOR. 156/22 / Pzi: -rez / E: ml dolare] (îvp) 1 vt A ciopli o bucată de lemn Si: a dulgheri. 2 vr (Fig; d. oameni) A se forma. 3 vr A fabrica (un obiect). 4-5 vtrp A construi (o casă, o corabie, un pod etc.). 6 vt A constitui (1). 1 vt A aşeza un stog. o claie etc. 8 vt A confecţiona o haină. 9-10 vtrp A găti o mâncare, 11 vt (Fig) A crea. 12 vt (Gmi; c. i. cântec, concert) A executa. 13 vt (C. i. un drum, o călătorie etc.) A întreprinde. 14 vt A inventa minciuni. 15 A aprinde focul. dura3 vi [At: EMINESCU. N. 75 / Pzi: -rez / E: fr durer, lat durare] 1 (D. acţiuni în desfăşurare) A se desfăşura într-o anumită perioadă de timp. 2 A persista. 3 (D. lucruri) A fi trainic. 4 (Fig; d. oameni) A trăi. dura4 vi [At: PAMFILE, VĂZD. 81 / Pzi: 3 durează / E: ns cf durai] (Reg) A tuna. durabil, ~ă a, av [At: HELIADE, O. I. 229 / Pl: ~i, -e l E: fr durable, lat durabilis] 1-2 (în mod) îndelungat. 3-4 (în mod) trainic. 5-6 (în mod) viabil. durabilitate sf [At: MACEDONSKI. O. IV. 125 / Pl: -taţi / E: fr durabilite, lat durabilitas] 1 Calitate a ceea ce este durabil (1) Si: rezistenţă, trăinicie, viabilitate. 2 Perioadă de timp cât poate fi utilizat un sistem tehnic în servicii, în condiţii stabilite în prealabil. 3 Calitate a unui material de a-şi păstra proprietăţile fizico-chimice şi mecanice o perioadă de timp îndelungată. durac sn [At: HURMUZACHI XVII, 70 HELIADE, O. I, 229 / Pl: ~e, -i (2) / E: ucr Aypax. mg durdk] (Reg) 1 Nume al unui joc de cărţi. 2 Jucătorul care pierde partida de durac (1). duracidsm [At: LTR2 / PI: -izi / E: dur1 + acid] Aliaj de fier şi de siliciu, rezistent la acţiunea acizilor şi la oxidare. duracrylsns [At: D. MED. /E: fr duracryl] (Med) Material acrilic dur, alb sau roz. folosit în stomatologie. durai sn [At: CHEST. IV. 94/66 b., 106 / V: ~ariu / Pl: -e / E: ms cf dâră] 1 (Trs) Urmă din pădure făcută prin târârea crăcilor sau lemnelor tăiate. 2 (Reg) Pietrişul care cade de pe munte, la vale. durai-vurai i vz dura-vura durahumn sns vz duraluminiu duraluminiu sns [At: CADE /V: durahumn, -iun / E: dwJ + aluminiu, cf fr durahumn] Aliaj al aluminiului cu cuprul şi cu mici cantităţi de magneziu, mangan şi siliciu, uşor şi rezistent, folosit în special la construcţia avioanelor. duraluminium sns vz duraluminiu duramater sfs [At: PROT-POP. / E: fr dure-mere, lat dura + mater] Meninge extern de natură fibroasă şi foarte rezistent Si: pshimeninge. duramen sn [At: ENC. AGR. IV. 671 /Pl: -uri f E: fr duramen] Partea centrală a lemnului din trunchiul şi ramurile unui arbore. duramenificare sf [At: DN3 / Pl: ~cari / E: duramen + -ifica, cf fr duraminisation] (Bot) Proces de formare a duramenului. duran sns [At: DN3 / E: eg duran. cf ger Duran(glas)] Sticlă rezistentă la variaţiile bruşte de temperatură, din care se fac obiecte de laborator. durare1 sf [At: J. CIHAC. I. N. 313/22 / Pl: -rări / E: dura2] (înv) 1 Cioplire a unei bucăţi de lemn. 2 (Fig; d. oameni) Formare. 3 Fabricare (a unui obiect). 4 Construire (a unei case. corăbii etc.). 5 Constituire (1). 6 Aşezare a unui stog. a unei clăi etc. 7 Gătitul unei mâncări. 8 (Fig) Creare. 9 (Gmi; c. i. cântec, concert etc.) Execuţie. 10 (C. i. un drum, o călătorie) întreprindere. 11 Inventare a unei minciuni. 12 Aprindere a focului durai'e2 sf[At: PONTBRIANT, D. / PI: (rar) ~rări / E: dura3] (înv) 1 Desfăşurare a acţiunilor într-o anumită perioadă de timp. 2 Persistenţă. 3 Durabilitate (1). 4 Vieţuitoare. durat1 sn [At: SĂULESCU. HR. I. 27/13 / PI: -uri / E: dura2] 1-12 Durare1 (1-12). durat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / PI: -aţi. -e / E: dura2] 1 (D. o bucată de lemn) Cioplit. 2 (Fig; d. oameni) Format. 3 Fabricat. 4 Clădit. 5 Constituit. 6 (D. un stog. o claie) Aşezat. 7 (D. o haină) Confecţionat. 8 (D. o mâncare) Gătit. 9 (Fig) Creat. 10 (Gmi; d. un cântec, concert) Executat. 11 (D. un drum,o călătorie etc.) întreprins. 12 (D. o minciună) Inventat. 13 (D. foc) Aprins. durat3, ~ă a [At: MARIAN. SE. I. 38 / Pl: -aţi, -e / E: net] (Pop) Calificativ cu sens neprecizat. (' durată sf[At: HELIADE. O. I. 206 / Pl: -te / E: dura2] 1 Interval de timp în care se desfăşoară o acţiune Si: dăinuire, (îvr) duraţie. 2 (îla) De scurtă -Trecător. 3 (D. obiecte, procese etc.; îla) De (lungă) -Care ţine (durează) mult Si: durabil. 4 (îlav) In - în perspectivă. 5 Durabilitate (1). 6 (Spc) Timpul cât ţine intonarea sau executare unei note muzicale. 7 (Spc) Valoarea unei note muzicale. 8 Existenţă. 9 (Spc) Interval de timp situat între două evenimente succesive şi de aceeaşi natură. durafiv, -« a [At: GRAUR. I. L. 155 / Pl: -i, -e / E: fr duratif] (Lin) 1 (D. verbe) Care arată că o acţiune durează, nu este momentană. 2 (D. timpurile verbelor) Care arată că o acţiune este în curs de desfăşurare. dunţie sf [SĂULESCU. HR. I. 2/2 / Pl: ~ii / E: ns cf dura3) (îvr) Durată (1). dura-vura i [At: CREANGĂ. P. 266 / V: dur-vur, durai-vurai, tura-vura / E: fo] Cuvânt care arată îndeplinirea cu greu a unei acţiuni (cu sau după vorbă şi alergătură multă). dură1 sf [At: ŞEZ. VIII. 147 / Pl: -/•*, -ri (9) / E: cf dura1] (Pop) 1 (Mun) Roată (metalică masivă). 2 (Mol; spc) Rotiţa scripetelui de la iţele războiului de ţesut Si: bucşă, gălie, găirigă, gârlig, rotelie, rotilă, roturea, târcoală. 3 Parte a sucalei. 4 Fiecare dintre cele şase sau opt rotiţe ale carului joagărului. 5 Roată plină, fără spiţe şi butuc, având numai gaura, eventual buceaua pentru ax. 6 (Atm) Rotulă. 7 (Fig) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fig; îs) —n bătaie Un dans popular însoţit de lăutari. 9 (Fig; îs) In -ri Nume al unui joc de copii. dură2 sf [At: CHEST. II. 217/223 / Pl: ~re / E: dura2] (Reg) Parte a podului casei care se face pe capetele ieşite afară ale grinzilor Si: duramă. durăi [At: LB / V: -rwi / Pzi: -esc / E: dura1 + -ăi] (Pop) 1-2 vtr A (se) da peste cap (cu zgomot) Si: a (se) rostogoli. 3 vi (D. un car, o maşină etc.) A face zgomot mare Si: a durduca, a hurduca, a hurui. 4 vt (D. om) A lucra la o maşină care huruie. 5 vi (D. o apă curgătoare) A curge cu zgomot Si: a vui. 6 vi (D. arme de foc; d. omul care le foloseşte) A produce pocnete puternice şi dese. 7 vi (D. porumbel) A gânguri. 8 vu (Ban) A tuna. durăială sf[At: MARIAN. S. 190 / V: -n«- / Pl: -ieli / E: durai + -eală] 1-5 Durăire. 6 (Fig; Buc) Vorbărie. 7 (Fig; Buc) Om care vorbeşte mult Si: palavragiu. durăire sf [At: PONTBRIANT / V: -n/i- / Pl: -ri / E: durai] (Pop) 1 Rostogolire (cu zgomot). 2 Zgomot produs de un obiect în mişcare Si: huruitură, durăială, duruit, duruitură. 3 Zgomot produs de o persoană care foloseşte un anumit obiect. 4 (D. porumbel) Gângurit. 5 (Ban) Tunet. durăitsn [At: NEGRUZZI, S. 1.15 / V: —rai // Pl: -uri / E: durăi] (Pop) 1-5 Durăire (1-5). durăitoare sf[At: RESMERIŢĂ. D. / V: / Pl: -tori / E: durăi + -toare] (Reg) 1 Loc unde cade cu zgomot apa unui râu Si: cascadă (1). cataractă (2-3), durăitură. 2 Jucărie de copii Cf hârâitoare. 3 Obiect care. produce un zgomot puternic, cu care se sperie păsările Si: clămpămitoare (1). sbărnâitoare, scârţâitoare. 4 (Gmţ) Vioară de calitate proastă. durăitură sf[At: LB / V: -rt«- / Pl: -ri / E: durăi + -tură] 1-5 (Pop) Durăit (1-5). 6 (Pop) Durăitoare (1). 7 (Trs) Aşchii de lemn sau de metal care cad în timpul prelucrării unui material Si: geluituri, strujituri. durăt sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I. 296/37 / Pl: / E: durăi, cf freamăt] 1 Zgomot mare (produs de o prăbuşire sau de o rostogolire) Si: huruit. 2 Bubuit intens al armelor de foc. 3 Tunet. 4 (Fig) Zarvă. durător1 sm [At: ASACHI, I. 245/17 / Pl: -i / E: dura2 + -tor] (îvr) Constructor (de vase). durătot*2, -oar£ a [At: ALEXI, W. / Pl: -i, -oare / E: dura2 + -tor] (Nob)-----— Durabil (1, 3, 5). durătură sf[At: DLR ms / Pl: -ri / E: dura2 + -tură] (Reg) Câmp care a fost lăsat nelucrat timp de şapte ani Si: pârloagă, ţelină. durău sn [At: SADOVEANU, O. XX. 309 / Pl: -ăie / E: durăi + -ău] 1 Zgomot al unei ape repezi, de munte. 2 (Ccr) Cascadă (1). dur bac sn vz durbacă " durbacă sf[At: H III. 245 / V: durbac sn / Pl: -băci, -ce / E: ns cf tc dibek] 1 Vas făcut din doage, mai larg la gură şi mai strâmt la fund. în care se pune laptele la închegat (sau în care se ţine zerul Ia fiert) Si: budac2, curătoare2 (2). 2 Vas în care se strânge apă de ploaie Si: cadă (3). 3 Vas 244 DURILĂ deasupra căruia se pune teascul pentru prepararea caşului. 4 Cada teascului de struguri Si: casă, coş, cutie, drob. Iadă, tare. 5 Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de ţuică. 6 Bazinul pe care-1 face apa în căderea ei la o cascadă. durbeniţă .ş/’[At: DICŢ. / Pl: ~ţe / E: bg A'bpdeHHga] (Buzău) Ploşniţă. durcă sf[At: VICIU. GL. / Pl: ~rci / E: net] (Trs) Nasture. durcisare sf [At: DN3 / Pl: -sări / E: ns cf fr dnreissement] (Frm) Solidificare (a metalelor, a betonului, a mortarului etc.). durd, ~ă [At: ALECSANDRI. P. II. 452 / Pl: ~rz.i, ~e / E: ns cf mg durda] 1 a (D. fiinţe) Scurt şi îndesat. 2 a (D. fiinţe) ţeapăn. 3 a (D. fiinţe) Mătăhălos. 4 a (D. un recipient) încăpător. 5 a Plin. 6 sf Femeie mică de statură şi îndesată. durdan, ~ă a [At: DICŢ. / Pl: ~i, ~e / E: durd + -eu) (D. copii) Grăsan. dardă1 sfi At: ALECSANDRI. P. II. 452 / Pi: ~de / E: net] (îrg) 1 Puşcă de dimensiuni mari. 2 Flintă ghintuită cu ţeavă scurtă şi largă. 3 Măciucă ghintuită. durdă2 sf[At: DLR ms / Pl: -e / E: net] (Reg) Parte Ia Ioitra carului, nedefinită mai îndeaproape. durdie [At: DLR ms / Pl: -ii i E: net] (Reg) Latură a scării. durdinii sfp [At: CHEST. II, 220 / E: net] Drugii paraleli ai scării, în care intră fuscelii Si: carâmb (10), durdie. durduc [At: PONTBRIANT, D. / PI: ~uci / E: durd + -uc] (Pop) 1 sm Tumoare. 2 a (Pbl) Rotund. durduca [At: LB / Pzi: dur duc / E: ctm durai + hurduca] (Pop) 1-2 vri A se rostogoli (cu zgomot). 3 vr (D. pământ) A se ridica. 4 vr (Fig) A se mânia. durducare sf [Al. DDRF / Pl: -cari / E: durduca] (Pop) 1 Rostogolire. 2 (D. pământ) Bombare. 3 (Fig) înfuriere. durducat, ~ă a [At: LB / Pl: ~aţi, -e / E: durduca] (Pop) 1 Umflat. 2 (Fig) Arogant. durducm sf [At: COSTINESCU / V: -doc~ / Pl: -ţe t E: durd + -a(cuţă)] Fată sau femeie tânără, grăsuţă. frumoasă şi veselă. durdue sf [At: CHEST. IV, 43/547 / Pl: ~ui / E: net] (Reg) Cădere de apă. durăm1 [At: EMINESCU, P. 242 / Pzi: -e*:, durdui 1 E: cf dudui) 1 vu A tuna. 2 vi A hurui. 3 vtf A zgudui. durdui2 sn [At: CHEST. IV. 90/176 b7 Pl: / E: net] (Reg) Mică ridicătură de pământ. durduit sn [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: ~u/v / E: durdui] (Reg) 1 Tunet. 2 Huruit. 3 Zguduitură. durduitură sf[At: LB / Pl: ~ri / E: durdui + -tură] Tunet. durdulean, [At: PAMFILE. C. Ţ. 297 / Pl: ~eni, ~ene i E: durd + -ulean] 1 ^7??/ (Mai ales la vocativ) Om gras. 2 şf(Ccr) Nume al unei hore. durduleană sf [At DLR ms / Pl: -lene / E: durdură + -eană] Dârdoră. durduleţ, ~liţă a [At: UDRESCU. GL. / Pl: ~i, ~liţe / E: durduliu] 1-2 (Reg; şhp) (Cam) durduliu. durduh vr [At: DLR ms / Pzi: durdui, -lese / E: fo cf dura] (Reg) A se rostogoli. durdulica vr [At: RETEGANUL. P. V. 26 / Pzi: durdulie / E: ctm durduli + durduca] (Trs) A se rostogoli. durdulica a/[At: ŞEZ. VII. 168 / Pl: ~iei / E: durduliu + -iei] (D. persoane) Grăsuţă. durduliţă sf [At: ALECSANDRI, P. 1.69 / Pl: -ţe l E: durdă1 + -uliţă] (îvp; şhp) 1-2 Puşcă (de mici dimensiuni). durduliu, ~ie a [At: DELAVRANCEA. S. 141 /V: (Olt) dordoliu, doldoliu / Pl: -ii l E: fo] (D. fiinţe şi părţi ale lor) Grăsuţ. durduman sm [At: I. CR. VIL 312 / Pl: -i / E: durd + -oman] (Mol; d. persoane) Care este mic de statură şi îndesat. durdur, [At: ŞEZ. XIII. 29 / Pl: -i, -e / E: durd + -ur) (Reg) 1 a Gros. 2 a;/-Puşcă haiducească. durdură1 sf [At: ŞEZ. VII. 145 /Pl: -re/ E: ns cf durdă] (Mol) Durdă (1). durdură2 sf[At: VEISA, I. 81/5 / Pl: -re / E: ns cf dârdovă] (Reg) 1 Emoţie însoţită de spaimă Si: frică, teamă. 2 Toană. 3 Nume dat unui om nervos cu toane. 4 Furtună. 5 Scandal. durdură3 sf vz dârdoră durduria sf [At: DAME, I, 182 / Pl: ~i/ / E: net] (Reg) Nume de capră. durduzan sn [At: C. V. 1951. nr. 1, 37 / Pl: -e / E: net] (Reg) Pânză groasă şi deasă de cânepă. durduzau sn [At: DLR ms / Pl: -aie / E: net] 1 Măciucă prevăzută cu cuie de fier. 2 Durdur (2). durea vtf a) [At: PSALT. 324/13 / V: dor~ / Pzi 3: doare / E: ml dolere] 1 (înv; d. persoane) A avea dureri. 2 (înv; pex; d. persoane) A suferi. 3 (înv; d. persoane) A face să simtă o durere fizică. 4 (înv; d. persoane) A fi supărat de (sau din cauza). 5 (în poezie; adesea complinit de ,,cu“) A mâhni pe cineva cu ceva. 6-7 A face să resimtă o durere fizică sau morală. 8 (îe) A atinge (sau a lovi) pe cineva (pe) unde-1 ~ A spune cuiva intenţionat ceva neplăcut. 9 (îae) A aduce în discuţie un subiect neplăcut pentru interlocutor. 10-11 A resimţi o durere fizică (sau morală). 12 (D. părti ale corpului, răni, lovituri etc.) A produce cuiva o suferinţă fizică. 13 (îe) Nu-1 doare nici capul (sau Nici capul nu-1 doare) A nu-i păsa de ceva. 14 (Complinit cu în inimă, în suflet) A compătimi pe cineva. 15 A-i părea rău de ceva. 16 A se interesa (de sau pentru sau după ceva sau cineva). 17 (îe) A-1 durea (pe cineva) inima (sau sufletul, gândul) A fi mâhnit. dureare sf vz durere durele sfvz durere durere [At: PSALT. 91/13 / V: dor-, ~ele (înv) ~eare / Pl: ~ri / E: ml dolor, -ris, (11-12) după ger leider!) 1 sf Suferinţă fizică suportată de cineva. 2 sf (Pop; îs) ~ de foaie Diaree. 3 sf (Pop; îs) ~ de şale (sau de mijloc) Lumbago. 4 sf (înv) Trudă. 5 sf (Fig) Suferinţă sufletească Si: amar, chin, întristare, mâhnire, supărare. 6 sfile) A avea ~ A suferi. 7 (îae; cu o complinire introdusă prin pp de sau pentru) A fi supărat (de sau pentru sau după ceva sau cineva). 8-9 sf (îljv) Cu ~ Mâhnit. 10 sf (îal) Cu dragoste. 11 sf (îal) Cu devotament. 12 av (Trs) Cu părere de rău. 13 av (Trs) Din nenorocire. 14 sf (Olt) Dor. 15 sf (Bot; îc) ~a-inimii Cervană (Lycopus europaeus). dureros, -oasă [At: EMINESCU. N. 72 / V: (înv) duros~, oasă / Pl: ~oşi, ~oase / E: durere + -cas] 1-2 a Care provoacă sau exprimă durere (1, 2) Si: dururos (1-2). 3-4 av Cu durere (1, 2). durgă sf [At: PAŞCA. GL. / Pl: ? / E: net] (Reg) Femeie guralivă şi leneşă. durgălaş sn [At: LEXIC REG. / Pl: ~uri / E: net] (Reg) 1 Gălăgie mare Si: hărmălaie, larmă. 2 Dezordine. durgăli vi [At: V. ROM, martie-aprilie 1907. 172 / Pzi: -lese / E: cf durgălui] (Csnp) A hodorogi. durgăiui vt [At: PAŞCA, GL. / Pzi: -esc / E: cf durgă, durigă] (Reg) A duriga. durghie sf [At: CHEST. II. 455/216 / Pl: ~ii / E: net] (Reg) 1 Parte a fântânii nedefinită mai îndeaproape. 2 Culme de care se agaţă strecurătoarea ca să se scurgă zerul. durgină sf [At: CHEST. IV, 128/501 / V: durchină (A şi: dur-), ~rgină / Pl: ~ne / E: net] (Reg) 1 Dunga, răstelniţa patului. 2 (îf dughină) Bârnă. 3 (îf durghină) Laţ de lemn la poarta curţii, pe care se bat scândurile. 4 (îf durgină) Loc de arătură lung şi îngust. durham sn [At: DER / Pl: ? / E: eg durham] Rasă englezească de taurine, cu cap mic şi membre scurte, crescută pentru producţia de carne. durhau sm [At: DLR ms / Pl: -ai / E: net] (Bot; reg) Aldan (Cannabis satira). durifica vtr [At: IBRĂILEANU, S. 186 / Pzi: durifie / E: dur1] 1-2 A (se) face mai dur1 (1), mai tare. durificare sf [At: SCL 1957. 103 / Pl: -cari / E: durifica] 1 întărire. 2 Fortificare. 3 (Teh) Creştere a durităţii unui metal sau a unui aliaj. 4 (Fon) Pronunţare a unei consoane fără caracter palatal. duriga vtr [At: DDRF / Pzi: durig / E: durigă1] (Trs) 1-2 A (se) rostogoli. durigă1 sf[At: DDRF / Pl: ~igi, (rar) ~\ge / E: dură + -igă] 1 Rotiţă. 2 (Spc) Mosor de lemn pe care e depănată aţa de fabrică. 3 Scripete. durigă2 sf [At: I. CR. III. 378 / Pl: -igi / E: net] (Reg) Cureluşă. durilă sf [At: IOVESCU. N. 99 / Pl: -le / E: dură1 + -ilă] 1 Rotulă (la genunchi). 2 (Olt) Rotiţa depănătoarei. 245 DURILON durilon sn [At: DEX / Pl: -oane / E: fr durrilon] (Med) îngroşare a pielii, pe palme şi pe tălpi, în locurile de frecare Si: (pop) bătătură. durime sf [At: GOROVEI, C. 64 / Pl: -imi / E: durea + -inie] (Mai ales în descântece) Durere (1). duiină sf [At: ENC. VET. 340 / Pl: -ne / E: fr dourine] Boală contagioasă gravă (asemănătoare sifilisului) care apare la cai. duriş sn [At: LEXIC REG. II, 18 / V: -c (PI: -şti) / PI: -uri / E: dur + iş] (Reg) Ardei uş. durişa sn [At: LEXIC REG. II, 24 / V: -şea (Pzi: durişc)/ Pzi: -şez / E: duriş] (Reg) 1 vr A se rostogoli. 2 vt (If durişa) A face ceva sau pe cineva să alunece pe gheaţă (prin împingere sau tragere). 3-4 vir (îf dur isca) A patina. dunşc sn vz duriş durişca sn vz durişa durit sn [At: DEX / E: fr durit] Mineral organic amorf, de culoare negru-cenuşie, dur şi mat, component al cărbunilor de pământ. duritate sf [At: IBRĂILEANU. A. 110/ Pl: -taţi l E: fr durete, lat duritas, -atem] 1 Calitatea, însuşirea de a fi dur (1). 2 Proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistenţă la zgâriere, străpungere, deformare. 3 Proprietate a unei ape de a conţine săruri (de calciu şi magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială. 4-5 (Atitudine, gest. vorbă plină de) asprime. 6 Brutalitate. duriţă sf[At: ALEXI, W. / Pl: -ţe / E: dură1 + -iţă] 1 Rotiţă. 2 (Spc) Roată de unt. 3 Scripetele iţelor. 4 Duriga sucalei. 5 (îlav) De-a -ţa De-a dura. durjmă sfvz durghină durjuncă sf [At: CHEST. IV. 128/424 / Pl: -nci / E: net] (Reg) Loc de arătură lung şi îngust Si: durghină (4). durlă şf[At: I. CR. VII, 252 / Pl: ? / E: ucr 4ypyAO, AypAa] 1 Femeie rea, cicălitoare. 2 (Pex) Copil mai mare (obraznic). durlăior, ~oasă a [At: UDRESCU, GL. / Pl: -/, -oare / E: durlă + -ior] (Reg) 1-2 (D. femei; şhp) (Cam) cicălitoare. 3-4 (D. copii; şhp) (Cam) obraznic. durlac sm [At: DR. IV, 812 / Pl: -ac/ / E: durlă + -ac] (Reg) 1 Copil mai măricel. 2 Băieţandru (de 13-14 ani). durhn sm [At: DLR ms /Pl: ~/ / E: durlă + -an] (Olt; Banatul sârbesc) Flăcău (de 15-18 ani). durlaş sm [At: ŞEZ. V, 71 /Pl: -/ /E: ns cf turlaş] (Mol) Spinare, dungă de gheaţă ce se formează iarna din apa ce curge dintr-un izvor. durle sfp [At: VICIU, GL. / E: net] (Reg) Turta de aluat tăiată lat. durlig sm vz durligă durligă sf[At: HOGAŞ, DR. II. 9 / V: dârlige, dulige, dulugi, durlig sm / Pl: ~igi, ~ige / E: net] (Reg) 1 (Im; mpl) Picioare (lungi şi subţiri). 2 (îe) In -igi Fără pantaloni. 3 Oaie cu picioarele lungi. 4 Papuci de casă (din lână sau postav) Si: târlici. 5 Prostănac. durligar sm [At: ŞEZ. XVIII, 291 / V: dul- I PI: ~i / E: durligă + -ar] (Reg) 1 (Dep) Băiat care umbla fără iţari, în durlige. 2 Copil mai mare, dar obraznic Cf durlă (2). durhngi sfp vz durligă durloi1 sn [At: PAMFILE. I. III, 39 / Pl: ~~ă a [At: MAN. SĂNĂT. 215/19/PI: -aţi, -e /E: edulcora] (Liv) 1 (înv; d. băuturi, medicamente etc.) 1 îndulcit. 2 (Fig; şdp) Care este mai puţin aspru, mai puţin dur, mai puţin violent Si: atenuat, estompat, îndulcit. edulcoraţie sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iune l Pl: -ii / E: fr edulcoration] (Fzl) Edulcorare (1). edulcorat iune sfvz edulcoraţie ze i vz ei1 efasa vt [At: IORDAN. L. R. A. 472 / Pzi: -sez / E: fr effacer] (Frm) A face să dispară fără a lăsa urme. efca sf vz iofca efeb sm [At: BARIŢIU. P. A. I. 6 / S şi: epheb / Pl: -i / E: fr ephebe, lat ephebus] 1 Adolescent. 2 Tânăr de o frumuseţe deosebită. 3 (în Grecia antică) Adolescent care făcea parte dintr-un colegiu (cu caracter militar). efeb'ie .v/'[At: ENC. ROM. / S şi: ephebie / Pl: ~i/ / E: fr ephebie, lat ephebia] 1 (îvr) Adolescenţă. 2 (în Grecia antică) Serbare care avea loc în Atena pentru celebrarea tinerilor. 3 (în Grecia antică) Colegiu din Atena în care se făcea educaţie civilă şi militară a tinerilor. efec s [At: H VII 480 / A: net / Pl: ? / E: net] (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape, folosită la creşterea viermilor de mătase. efecaţie sf[At: CANTEMIR. LIR. 101 / S şi: (după lat) effecaţie / Pl: -ii / E: lat efficacia] (îvr) Prestigiu. efect sn [At: TEODORI. A. 59/15 / V: (înv) ~ept. (reg) //~, (îvr) ~e/ / S: (după lat) effect / Pl: -e şi (îvr) -uri / E: fr effet, lat effectus] 1 Ceea ce rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indiscutabilă cu aceasta. 2 Rezultat, consecinţă a unei acţiuni, a unui fenomen etc. (asupra cuiva sau a ceva). 3 (îvr; cdp fr en effet\ îlav) In — în fapt. 4 (îe) A(-şi) avea ~(ul). a(-şi) produce ~(ul) A avea rezultatul scontat. 5 (înv; îlav) Cu ~ Eficient. 6 (Adesea în construcţii cu verbele „a face“. „a produce14; de obicei cu determinări care arată felul, intensitatea) Rezultat al acţiunii produse de o anumită cauză asupra stării sufleteşti sau asupra intelectului cuiva. 7 (îla) De (mare, un mare, un admirabil) -Care atrage atenţia (prin rezultate spectaculoase). 8 (îal) Care produce o impresie puternică Si: remarcabil, impresionant, spectaculos, uluitor. 9 (îlv) A face (mult) ~ A impresiona. 10 (îvr; îlv) A face rău - A dezamăgi. 11 (Mpl; urmat de determinări care arată felul) Procedee folosite pentru a captiva, a emoţiona, a impresiona. 12 (Mpl; urmat de determinări care arată felul) Rezultat al folosirii efectelor (11). 13 (Arte plastice) Impresie deosebită produsă de variaţiile sau de contrastele de culoare, de variaţiile de lumină, de umbră, de forme etc. 14 (Arte plastice) Rezultat al efectului (13). 15 (Jur) Aplicare, urmare a unei legi. a unei decizii etc. 16 (Muz) Diferenţă care se poate produce între nota scrisă şi sunetul produs. 17 (Spt) Traiectorie neobişnuită pe care o capătă mingea (de tenis.de volei.de fotbal etc.) lovită într-un anumit fel. 18 (îs) Minge cu - Minge care. în urma unei anumite lovituri, a luat o traiectorie neaşteptată. 19 (Ccr; lpl) Bunuri mobile. 20 (Lpl; pex) Echipament. 21 (Mpl) Documente în care sunt specificate sume împrumutate şi care trebuie restituite la scadcnţă. 22 (Mpl) Valori negociabile (emise de stat). 23 (Mpl) Hâitii de valoare. 24 (îs) -e publice Titluri de creanţă emise de stat sau de instituţii de drept public. 25 (îs) -e de comerţ Denumire generală atribuită cambiilor, biletelor la ordin, cecurilor etc. folosite în operaţiile de vânzare-cumpărare. de credit etc. efectiv, ~ă [At: NEGULICI / Pi: / E: fr effectif, lat effectivus] 1 a Care există în realitate Si: real, concret, adevărat. 2 a Care produce un efect (1) Si: real Vz eficace. 3 a (Grm; rar; d. cuvinte) Care indică sfârşitul acţiunii. 4 sn Număr real al indivizilor care fac parte dintr-o unitate sau dintr-o formaţiune militară. 5 sn (Lpl) Unităţi sau formaţiuni militare. 6 sn Număr al persoanelor care fac parte dintr-o colectivitate organizată. efectivitate sf [At: D. MED. / Pl: -tăţi / E: cf fr effect ivite] (Rar) 1 Concreteţe. 2 Eficacitate (1). 3 Capacitate a unui sistem de a produce un efect specific. efectivizare sf[At DLR ms / Pl: -zări / E: efectiv] (Rar) Activitate în urma căreia ceva ajunge să aibă un efect dorit, corespunzător scopului urmărit, unor cerinţe, unei situaţii etc. efector, ~oare [At: LM / Pl: -i, -oare / E: fr effecteur, lat effector] 1 a Care execută, face ceva. 2 (Spc; d. organe2) Care acţionează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni. efectua vt [At: VASICI. M. II. 253/2 / V: (înv) ~i/i, ~eptu\ / P: -tu-a / Pzi: -uez / E: fr effectuer. lat effetuare] 1 A face să devină real, să existe (în urma unei activităţi prestate în acest scop). 2 A aduce la îndeplinire. 3 A pune în aplicare Si: a înfăptui, ă realiza, a săvârşi. 4 A face să se producă, să aibă loc. 5 A fi, a servi drept cauză pentru apariţia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen etc. 6 (C. i. bunuri materiale, valori ştiinţifice sau artistice etc.) A crea (printr-o activitate oarecare). 7 A întreprinde o acţiune (pentru atingerea unui scop) Si: a executa, a face. 8 (C. i. diverse munci, îndeletniciri, servicii etc.) A presta. 9 (C. i. diverse munci. îndeletniciri, servicii etc.) A practica. efectuai ~d a [At: STREINU. P. C. III. 350 / Pl: -i, -e / E: efect + -(u)al. cf eg effectual] (Rar) Eficace (1). efectuare sf [At BARIŢIU, P. A. III. 428 / Pl: -nari / E: efectua] 1 Aducere la îndeplinire. 2 Punere în aplicare. 3 Creare (printr-o activitate oarecare). 4 (D. bunuri • materiale, valori ştiinţifice sau artistice etc.) Realizare prin muncă. 5 întreprindere a unei acţiuni (pentru atingerea unui scop). 6 (D. diverse feluri de munci. îndeletniciri, servicii etc.) Practicare. efectuat, a [At: BARIŢIU, P. A. III. 236 / V: (înv) ~u\t, ~eptu\t / P: -tu-atl Pl: -aţi, -el E: efectua] Care a fost înfăptuit, realizat, săvârşit. efectui vt vz efectua efectiiire sf vz efectuare efectu'it, ~ă a vz efectuat efedră sf [At: BRANDZA. D. 386 / Pl: ~re I E: fr ephedre] (Şîs ~ comună) Plantă1 cu tulpina ramificată, totdeauna verde, fără frunze, cu florile dispuse în mici amenţi. care creşte mai ales în zonele de stepă (Ephedra vulgaris). efedrin sn vz efedrină efedrină sfs [At: NICA. L. VAM. 86 / V: (îvr) -m sn (S şi: ephedrin) / E: fr ephedrine] (Frm) Alcaloid solubil în alcool. în eter şi în cloroform, ai cănii derivaţi se folosesc mai ales ca stimulent nervos sau în tratamentul bolilor căilor respiratorii. efehdă sf [At NEGULICI / Pl: -de / E: fr eplielide] (îvr) Pistrui. efelie i/[At: NEGULICI / A: net / Pl: -ii / E: lat ephelis] (îvr) Pistrui. efetrmr, -a a vz efemer eferneia vtr [At: DDRF / Pzi: -iez / E: fr efferniner, adaptat după femeie] (înv) 1-4 A (se) efemina (1-4). efemeiat, a [At: DDRF / Pl: -aţi, ~e / E: eferneia] (înv) Efeminat. efemer, ~ă [At: HELIADE. M. P. 40/17 / V: (îvr) -măr, efirn~ / S şi: (după fr) ephemer / Pl: -i, -e / E: fr ephernere, ngr eqyrp.dpioq] 1 a (îoc durabil) (Care are o existenţă) de scurtă durată. 2 a (îoc durabil) Care există, durează sau este destinat să existe, să dureze un timp (foarte) scurt. 3 a Care trece sau se termină repede Si: temporar, trecător, vremelnic, caduc. 4 a Care durează sau trăieşte o singură zi. 5-6 .sf Efemeridă2 (1-2). 7 a/(Med; îvr) Febră uşoară, cauzată de oboseală sau de răceală, care de obicei durează o zi. 263 EFEMERĂ efemeră sf[At: SEVERIN. S. 105 / S şi: ephemeră / Pl: ~re / E: fr ephemeris, lat ephemeris. ngr eqyr^ispig] (îvr) Calendar. efemeric, ~ă a [At: BARONZI. C. II. 17/1 / Pl: -ici, -ice / E: cf efemeră. lat ephemeris, fr ephemeris] (îvr; d. jurnale, carnete, scrieri etc.) Care conţine notări zilnice de evenimente, de întâmplări, de socoteli băneşti etc. efemeridă1 sf [At: PALLADI. C. 11/13 / V: (îvr) efim- / S şi: (după fr şi lat) ephemeridă / Pl: ~de / E: fr ephemeride, lat ephemeris, -idiş] 1 (Lpl) Notiţe de ziar.de calendar etc. (sau scrieri) care cuprind evenimente petrecute la aceeaşi dată în ani diferiţi. 2 (Lpl) Lucrare, sub formă de tabele, alcătuită cu anticipaţie de un observator astronomic. în care se indică poziţiile zilnice ale soarelui, ale plantelor sau ale altor corpuri cereşti, pecum şi unele fenomene astronomice din anul respectiv. 3 (Asr) Ziar cotidian. 4 (Îvr) Calendar. efemeridă2 sf [At: EMINESCU. O. IV, 86 / Pl: ~de / E: fr ephemerides] 1 (Lpl) Familie de insecte pseudonevroptere. cu corpul subţire şi moale terminat cu două sau trei filamente lungi, cu o pereche sau două perechi de aripi transparente, cu larve acvatice care. în stare adultă, trăiesc câteva zile sau ore Si: efemeră (5). 2 (Şis) Insectă din familia efemeridelor2 (1) Si: efemeră (6), rusalie, velniţă, vetrice. efemeritate sf [At: KLOPŞTOK, F. 235 / Pl: -taţi / E: efemer + -itate] însuşire de a fi efemer (1) Si: vremelnicie. efemeriza vtr [At: RALEA, ap. BUL. FIL. II, 224 / Pzi: -zez / E: efemer + -iza] (Liv) 1-2 A face să devină sau a deveni efemer. efemerizare sf[At: DEX / Pl: -zari / E: efemeriza] (Liv) 1 Dobândire a unui caracter efemer. 2 Imprimare a unui caracter efemer. efemeroid, ~ă a [At: AGROTEHNICA. II. 214 / Pl: —iz/, ~e / E: efemer] (D. plante; rar) Care are o existenţă de scurtă durată. efemina vtr [At: COSTINESCU / Pzi: -nez / E: fr effeminer] 1-4 (D. bărbaţi; liv) A deveni sau a face să devină asemănător (fizic sau) psihic cu o femeie Si: (înv) a (se) efemeia (1-4). 5-8 (Pex; rar) A-şi pierde sau a face să-şi piardă foiţa (morală) Si: a (se) moleşi. efeminare sf [At: COSTINESCU / Pl: -nari / E: efemina] 1-2 (D. bărbaţi; liv) Dobândire a unor caractere feminine, (fizice sau) psihice. 3-4 (Liv) Imprimare a unor caractere feminine, (fizice sau) psihice, la bărbaţi. 5 (Pex; rar) Pierdere a foiţei (morale). efeminat, -ă [At: LM / PI: -aţi, -e / E: fr effemine. lat effeminatus] 1-2 sm, a (Liv) (Bărbat) care are aspect feminin. 3-4 sm, a (Liv) (Bărbat) care are caracter feminin. 5-8 smf, a (Pex) (Om) lipsit de forţă (morală). 9-10 av Fără forţă (morală). 11 a (Iuz) Afemeiat (1). efeminaţie sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iune t Pl: -ii / E: fr effemination, lat effeminatio, -onis] (Liv) 1-5 însuşire de a fi efeminat (2,4,7-8,11). 6-10 Caracter al celui care este efeminat (2,4.7-8.11). efe mi naţiune sfvz efeminaţie efeminător, -ozre a [At: ARISTIA. PLUT. 190/28 / Pl: -i, -oare f E: efemina + -tor] (înv) 1-8 Care efeminează (1-8). efendi smi [At: NECULCE. ap. LET. II. 436/16 / V: (înv) af- / S şi: effendi / A şi: efendi / E: tc efendi] (Tem) 1 (înv) Titlu de politeţe dat învăţătorilor şi funcţionarilor civili turci. 2 Termen de politeţe folosit pentru a vorbi cu sau despre un bărbat. efept sn vz efect efeptui v vz efectua efeptmt, -ă a vz efectuat efeptiu, -ie a [At: STAMATI. D. 97 / Pl: ~i/ / E: efept + -iu] (îvr) Efectiv. eferent, -ă a [At: DN2 / Pl: -nţi, ~e l E: fr efferent] 1 Care duce în afară. 2 (îs) Fibre nervoase -e Fibre nervoase prin care excitaţia trece de la centrii nervoşi spre periferia corpului. efervescent, -6 a [At: PROT. - POP.. N. D. / Pl: -nţi, -e / E: fr effervescent, lat effervescens, -ntis| 1 (D. lichide) Care fierbe. 2 (D. lichide) Care degajă cu putere gaze în timpul unei reacţii chimice sau fizice. 3 (D. reacţii) Care se produce cu efervescenţă (2). 4 (Fig) Agitat. 5 (Fig) înflăcărat. efervescenţă sf [At: PROT. - POP.. N. D. / Pl: -ţe / E: fr effervescence] 1 Mişcare rapidă şi zgomotoasă a moleculelor unui lichid în timpul fierberii sau al unei reacţii chimice ori fizice. 2 Degajare rapidă şi zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă. în cursul unei reacţii fizice sau chimice. 3-4 (Fig) (Stare de) agitaţie. 5-6 (Fig) (Stare de) exaltare. efesean, -ă [At: COD. VOR.2. 6713 / P: -se-an / Pl: -seni. -sene / E: Efes + -ean] (înv) 1 smf Persoană care face parte din populaţia de bază a Efesului Si: (îvr) efeseianin. 2 .vm/‘Persoană care este originară din Efes. 3 smf Persoană care locuieşte în Efes. 4-5 a Care aparţine Efesului sau efesenilor (1). 6-7 a Privitor la Efes sau la efeseni (1). 8-9 a Specific Efesului sau efesenilor (1). 10-11 a (Originar) din Efes. efeseianin, ~ă smf [At: COD. VOR.2 , 1775 / P: -se-ia- / Pl: -i, -e / E: Efes + -ianin] (îvr) Efesean (1). efeseiesc, -iască a [At: COD. VOR.2 . 573 / Pl: -ieşti / E: Efes + -<^r] (îvr) 1-8 Efesean (4-11). efet1 sm [At: ENC. ROM. / S şi: ephet / Pl: -eţi l E: fr ephete] (Drt) Judecător care făcea parte dintr-un tribunal penal, în Atena antică. efet2 sn vz efect efetomn sn vz efetonină efetomnă sf [At: NICA. L. VAM., 86 / V: (îvr) -in sn (S şi: ephetonin) / E: fr ephetonine] Efedrină sintetică, cu aceleaşi utilizări ca şi cea naturală. efevrimă sf [At: VĂCĂRESCUL, I. 1. 63714 / Pl: -me / E: ngr eq>ei)pep,a] (Grî; rar) 1 Invenţie. 2 Soluţie nouă. efhoîoghiu sn vz evhologhion efialt s [At: GÂLDI. M. PHAN. 175 / Pl: net / E: ngr etpiâXTng) (Grî; rar) Coşmar. eficace ain [At: LAURIAN, F. 123/15 / V: (înv) -aciu / E: fr efficace, lat efficax, -acis] 1 Care produce efectul scontat Si: eficient (1). 2 Care corespunde scopului urmărit Si: adecvat, corespunzător. eficient (2). 3 Care dă un rezultat pozitiv Si: eficient (3). 4 (Pex; d. persoane sau asociaţii, colectivităţi; rar) Ale cărui acţiuni, fapte, cuvinte etc. sunt eficace (1) Si: eficient (4). eficacitate sf [At: KOGĂLNICEANU. S. 207 / Pl: -taţi 1E: fr efficacite, lat efficacitas, -atis] 1-3 Calitate de a fi eficace (1-3) Si: eficienţă (1-3). 4 (Pex) însuşire a cuiva care este eficace (4) Si: eficienţă (4). 5-7 (îlav) Cu ~ în mod eficace (1-3). eficaciu, -ie a vz eficace eficient, -ă a [At: PROT. - POP.. N. D. / P: -ci-ent / Pl: -nţi, -e / E: fr efficient, lat efficiens, -ntis] 1-4 Eficace (1-4). eficientiza vt [At: L. ROM.. 1992. 589 / Pzi: -zez / E: eficient + -iza] 1-3 A face eficient (1-3). eficientizare sf [At: L. ROM., 1992,589 / Pl: -zari / E: eficientiza] 1-3 Imprimare a unui caracter eficient (1-3). eficientizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri f E: eficientiza] (Rar) 1-3 Eficientizare (1-3). eficientizat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: eficientizare) 1-4 Care a fost făcut eficient (1-4). eficienţă sf [At: LM / P: -ci-en~ / Pl: -ţe / E: fr efficience, lat efficientia] 1-4 Eficacitate (1-4). 5-7 (îlav) Cu ~ în mod eficient (1-3). efigial, -ă a [At: DN2 / P: -gi-al / Pl: -i, -e / E: fr effigialJ 1-3 Care aparţine unei efigii (1-3). 4-6 Referitor la efigie (1-3). 7-8 De efigie (1-3). efigie .y/'[At: CALENDAR (1854). 45/7 / V: (îvr) -giu sn / A şi: (rar) efigie / Pl: -ii / E: fr effigie, lat effigies) 1 Reprezentare plastică a (chipului) unei persoane Cf imagine, figură. 2 Reprezentare în relief, pe monede, medalii etc., a chipului unei personalităţi. 3 (Pex) Faţă a monedei sau a medaliei pe care se afla o efigie (2). 4 Efigie (1) a unui condamnat la moarte, folosită pentru execuţia simbolică a acestuia. 5 (îlav) In ~ (în mod) simbolic. efgiu sn vz efigie 264 EFTINŞIG efila [At: ABC SĂN.. 206 / Pzi: -lez / E: fr effîler] (Fini) 1-2 vtr A (se) subţia. 3 vt A tăia, şuviţă cu şuviţă, dintr-un păr foarte des. 4 vt A destrăma o ţesătură fir cu fir. efilare sf[At: SFC IV. 312 / PI: -lari / E: efila] (Rar) 1 Subţiere. 2 Tăiere şuviţă cu şuviţă dintr-un păr foarte des. 3 Destrămare a unei ţesături fir cu fir. 4 (Gig) Subţiere treptată a unui strat, până la dispariţia completă. efilat, -fl a [At: DN3 / Pl: ~a(/, / E: fr effile] (Frm) 1 Subţiat. 2 (D. păr) Tăiat şuviţă cu şuviţă. 3 (D. ţesături) Destrămat fir cu fir. efuncă şf'[At: SCL. 1958. 236 / Pl: ? / E: rs ecpHMKa.] Veche monedă rusească de argint, care a circulat pe la mijlocul sec. XVII. efimer1 sm [At: (a. 1816) GÂLDI. M. PHAN. 175 / Pl: ~i / E: ngr eqyripdpiog ] (Grî; rar) Preot care conduce o parohie. e/Zmer2, -« ct vz efemer efimehdă sfvz efemeridă1 efimene sf [Ai: CORESI. ap. DHLR II. 545 / A: net / Pl: ~i/ / E: ngr â(pip,£piă] (Grî; rar) Ordine de succesiune a preoţilor pentru slujba din templu. efir sn [At: JAHRESBER. II. 202 / Pl: -uri / E: rs eoSog] 1 Brâu de mătase, bogat ornamentat, purtat de preoţi la vechii evrei. 2 Veşmânt scurt, fără mâneci, purtat peste haină de preoţi în timpul serviciului religios, la vechii evrei. efonie sfvz euforie efor sm [At: ŞINCAI, HR. III. 199/22 / V: (îvr) -av / Pl: -i / E: ngr ecpopoţ ] 1 (înv) Supraveghetor. 2 (înv) Persoană care avea grijă de ceva sau de cineva. 3 Membru în consiliul de conducere al unei eforii (1) Si: epitrop. 4 (Pex) Persoană care conducea consiliul de conducere al unei eforii (1). 5 Fiecare din cei cinci magistraţi. în Sparta antică, cu largi atribuţii în politica internă şi externă a statului. eforat sn [At: DER / Pl: -e / E: fr ephorat] 1 Colegiu din Sparta antică alcătuit din cinci efori (5). 2-3 Demnitate de efor (3. 5). 4-5 Perioadă în care cineva deţinea demnitatea de efor (3. 5). eforesc, -ească a [At: DDRF / Pl: -eşti / E: efor + -esc] (înv) 1-3 Eforial (1-3). eforial, -tf a [At: (a. 1866) FURNICĂ. D. C. 430 / P: -ri-a! / Pl: -i, -e / E: efor(ie) + -ial] 1 Care aparţine eforului (3) Si: (înv) eforesc (1). eforicesc (1). (îvr) eforie (1). 2 Privitor la efor (3) Si: (înv) eforesc (2). efor icesc (2). (îvr) eforie (2). 3 De efor (3) Si: (înv) eforesc (3) eforicesc (3). (îvr) eforie (3). 4 Care aparţine eforiei (1). 5 Privitor la eforie (1). 6 De eforie (1). eforie, -ă a [At: LM / Pl: -ici, -ice / E: ngr ixpopiicâg] (Grî; rar) 1-3 Eforial (1-3). eforicesc, -ească a [At: (a. 1823) DOC. EC. 300 / Pl: -eşti / E: efor + -icesc] (înv) 1-3 Eforia! (1-3). eforie sf [At: (a. 1823) DOC. EC. 300 / V: (reg) */- / Pl: ~i/ / E: ngr eq>opeîa] 1 Nume dat unor instituţii administrative de utilitate publică sau culturală din trecut Si: epitropie (13). 2 Consiliu de conducere al unei eforii (1). 3 Sediu al unei eforii (1). 4 Clădire în care îşi are sediul o eforie (1). 5-7 Eforat (1-3). 8 (Reg; îf ifor ie) Post de pompieri la primărie. efor os sm vz efor efort sn [At: ANTONESCU. D. / Pl: -uri / E: fr effort] 1 Concentrare voluntară a forţelor fizice sau psihice în vederea realizării unui randament superior celui obişnuit Si: strădanie, străduinţă. 2 Acţiune energică, fizică, intelectuală sau psihică. 3 Desfăşurare a unei activităţi susţinute, fizice sau intelectuale. într-un anumit domeniu. 4 Activitate dirijată într-un anumit scop. 5 (Fiz) Rezultantă a forţelor interioare dintr-o secţiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare. 6 (îs) ~ unitar Efort (5) raportat la unitatea de suprafaţă a secţiunii pe care acţionează. efractor, -oare smf [At: DN2 / Pl: -i, -oare / E: fr effracteur] (Rar) Persoană care a comis o efracţie (1). e,fracţie ,s/[At: COSTINESCU / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr effraction, lat effractio, -onis] 1 Spargere a unei uşi. a unui dispozitiv de închidere, în vederea săvârşirii unei infracţiuni. 2 (Jur; îs) Furt prin (sau. înv. cu) - Furt prin spargere. efracţiune sfvz efracţie efrenat, ~ă a [ At: LM / Pl: -aţi, -e / E: fr effrene, lat effrenatus] (Liv) 1 Care este neînfrânat. 2 (Fig) Libertin. efroaiabil, ~ă a [At: BARASCH. I. F. 11/27 / P: -oa-ia- l PI: -i, -e / E: fr effroyahle] (Frî; rar) înspăimântător. efştin sn [At: CUV. D. BĂTR. II. 215/6 / A: net / Pl: ? / E: cf (i)eftin] (îvr) îndurare. efta1 sf [At: (sfârşitul sec. XVIII) LET2 III. 282 / Pl: -le / E: tc ifto] (Tcî) 1 Scrisoare. 2 înştiiţare. 3 Denunţ. efta2 V vz ie pta eftare sfvz ieptare eftasie sfvz eftaxie eftat, -« a vz ieptat eftaxie şf[At: (a. 1766) ARHIVA R. II. 233/13 /V: a/-, -asie, ev?~ / E: ngr iwaţiă] (Grî) Rânduială. eftenşug sn [At: PSALT. SCH. 158/17 / V: eftinşig, / Pl: -uri / E: (i)eftin + -aug] (înv) îndurare. eftiliie sfvz evtihie eftinătate sfvz ieftinătate eftim v vz ieftini eftime .v/ [At: CORESI. EV. 43 /Pl: ~i/ / E: (i)eftin + -ie] (înv) îndurare. eftimre sfvz ieftinire eftinşig sn vz eftenşug 265 EFTINŞUG eftinşwg sn vz eftenşug efud sn vz efod efulgenţă sf [At: STREINU. P. C. III. 104 / Pl: -ţe l E: lat effulgentia, -ae] (Ltr) Strălucire. efulgurat, ~ă a [At: VIANU. A. P. 356 / Pl: -aţi, -e / E: lat effulguratus ci fulguranţi (Liv; rar) Strălucitor. eftior, -oară a vz ieftior eftira sf vz iftira efud sn vz efod efuzie sf vz efuziune efuziomctru sn [At: DER / P: ~zi-o~ / Pl: -re l E: fr effusiometre] Dispozitv pentru determinarea densităţii gazelor, bazat pe fenomenul efuziunii (6). efuziune sf [At: COSTINESCU / V: ~uie / P: -zi-u- / Pl: -ni / E: fr effusion, lat effusio, -onis] 1 Manifestare vie a unor sentimente de afecţiune, de simpatie etc. 2 Ceea ce exprimă o efuziune (1). 3 (îlav) Cu ~ în mod afectuos. 4 (Rar) Vărsare a unui lichid. 5 (Med) Revărsare a unui lichid biologic în ţesuturi sau într-o cavitate. 6 Difuziune a unui gaz printr-un înveliş poros. 7 Proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafaţa pământului şi de formare a unor produse vulcanice. efuziv, -ă a [At: ENC. ROM. / Pl: -i, -e / E: fr effusif) (D. roci) Vulcanic. efuzor sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: ns cf efuziune] Tub cu secţiune crescătoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz. egagropil sn [At: SCRIBAN, D. / Pl: -uri, -e l E: fr egagrophile] Depunere de păr, sub forma unui ghem, în stomacul animalelor care se ling. egal, ~ă [At: ASACHI, E.. I. 73/14 / V: (înv) egual (P: -gu-al), ecual (P: -cu-al), ecval, (îvr) ecal / Pl: -i, -e / E: fr egal, lat aequlis, -e] 1 a Care are aceleaşi dimensiuni cu altceva. 2 a (D. figuri geometrice) Care coincide prin suprapunere cu o altă figură. 3 a (D. recipiente, încăperi etc.) Care are acelaşi volum cu altul. 4 a (Mat; Fiz) Care are aceeaşi valoare în aceeaşi unitate de măsură. 5-6 sn, a (Şîs semn -) (Semn grafic format din două liniuţe paralele, aşezate orizontal între două expresii) care exprimă o egalitate. 7 sn (îla) Fără ~ Unic. 8 sn (îal) Excepţional. 9 a (Rar; îe) Partida este ~ă Cei doi adversari au aceeaşi forţă. 10 sn (îe) A nu avea ~ A nu avea echivalent. 11 av (Legat de adjectiv prin prepoziţia ,,de“) La fel de. 12-13 a, av (D. substanţe, materiale etc.) (Care este) în aceeaşi cantitate. 14 a (D. numere) Identic. 15 a (Pex; d. valori care pot fi exprimate numeric) Identic. 16 sn (îs) Pariu la - Convenţie prin care cele două păili se angajează să plătească aceeaşi sumă în caz de pierdere. 17 a (D. unităţi de timp) Care are aceeaşi durată. 18 a (D. sunete, sentimente, senzaţii etc.) Care are aceeaşi intensitate. 19 a (D. oameni, naţiuni, state etc.) Care ocupă acelaşi loc într-o ierarhie. 20 a (D. oameni, naţiuni, state) Care are aceleaşi îndatoriri, drepturi, avantaje. 21-22 sn (îljv) De la ~la ~ (Care există) în condiţii de egalitate. 23 sn (îe) A trata (pe cineva sau ceva) de la ~ la ~ A se comporta într-o situaţie dată ca fiind pe aceeaşi treaptă cu partenerul. 24-25 a. av (D. obiecte, fenomene, stări, sentimente comparate cu ele însele sub diverse aspecte) Statornic. 26-27 a, av (D. obiecte, fenomene, stări, sentimente comparate cu ele însele sub diverse aspecte) Invariabil. 28-29 a, av (D. obiecte, fenomene, stări, sentimente comparate cu ele însele sub diverse aspecte) Uniform. 30-31 a, av (D. obiecte, fenomene, stări, sentimente comparate cu ele însele sub diverse aspecte) Monoton. 32 a (D. oameni) Care se manifestă în mod constant, indiferent de împrejurări Si: neschimbător, statornic. 33 av (îe) A-i fi (cuiva) ~ A-i conveni în aceeaşi măsură şi o soluţie şi cealaltă. 34 av (îae) A-i fi indiferent. egala [At: HELIADE. D. J. 5/1 / V: (înv) ecvala l Pzi: -hz. (îvr) egal / E: fr egaler] 1-2 vtr A ajunge (sau a aduce pe cineva) la acelaşi nivel (de evoluţie, de dezvoltare, de importanţă, al calitaţii. al cantităţii, al intensităţii etc.) Si: a egaliza (1-2). 3 vr A se compara. 4 vt (Spt) A obţine acelaşi număr de puncte cu adversarul. 5 17 (Mat; înv) A fi egal cu ... 6 vi (Rar) A avea aceeaşi valoare, aceeaşi semnificaţie etc. (dintr-un anumit punct de vedere) cu altcineva. egalabil, ~ă a [At: DN2 / Pl: -i. -e / E: fr egalable) Care poate fi egalat. egalare sf[At: ANTONESCU. D. / Pl: -lari / E: egala] 1-2 Ajungere (sau aducere a cuiva) la acelaşi nivel (de evoluţie, de dezvoltare, de importanţă, al calităţii, al cantităţii, al intensităţii etc.) Si: egalat1 (1-2). egalizare (1-2). egalizat1 (1-2). 3 Comparare. 4 (Spt) Obţinere a aceluiaşi număr de puncte Si: egalat1 (4). egalat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: egala] 1-2 Egalare (1-2). 3 Comparare. 4 Egalare (4). egalat2, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -aţi. -e / E: egala] 1 Care a fost supus egalării Si: nivelat, uniformizat. 2 Comparat2. 3 (Spt; d. adversar) Cu care s-a ajuns la acelaşi număr de puncte. egalitar, -ă a [At: HELIADE. O. II. 44 / Pl: -i.-e / E: fr egalitaire] 1 Care are ca scop egalitatea civilă, politică şi socială. 2 (D. oameni, organizaţii, state) Care adoptă şi susţine egalitatea civilă, politică şi socială. 3 (D. sentimente, manifestări ale oamenilor) Care exprimă, trădează tendinţa spre egalitate civilă, politică şi socială. 4 Privitor la egalitatea civilă, politică şi socială. 5 Bazat pe egalitate civilă, politică şi socială. egalitarism sn [At: EMINESCU. O. XII. 55 / PI: (rar) / E: fr egalitarisme] 1 Concepţie socială care preconizează nivelarea consumului individual şi a condiţiilor de trai ale membrilor societăţii. 2 Sistem social bazat pe egalitarism (1). 3 (Rar) Tendinţă de egalizare. egalitarist, ~ă [At: SĂM. VIII. 75 / Pl: -işti. -e / E: fr egalitariste] 1 a Care aparţine egalitarismului (1). 2 a Privitor la egalitarism (1). 3-4 smf a (Persoana) care adoptă şi susţine egalitarismul (1). egalitate sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV. 306/,(J / V: (înv) ecua- (P: -cu-a-), ecva~ / Pl: -taţi / E: fr egalite, lat aequalitas, -tatis] 1 Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor (statelor sau naţunilor) li se recunosc aceleaşi drepturi şi li se impun aceleaşi îndatoriri prevăzute de regula de drept. 2 Situaţie Î11 care oamenii (statele sau naţiunile) au aceleaşi drepturi, aceleaşi îndatoriri, aceleaşi avantaje etc. 3 (Spt) Situaţie Î11 care mai mulţi participanţi sau mai multe echipe realizează acelaşi număr de puncte în cadrul aceluiaşi concurs sau în clasamentul general. 4 Stare, situaţie a două sau a mai multe obiecte, fenomene etc. care sunt sau au ajuns la acelaşi nivel (de evoluţie.de dezvoltare.de importanţă, al calitaţii. al intensităţii etc.). 5 (Mat; Fiz) Relaţie între două sau mai multe cantităţi, elemente, termeni etc. egali. 6 (Pex; Mat; Fiz) Expresie a acestei relaţii scrise cu ajutorul semnului egal. 7 însuşire sau calitate de a fi egal. egaliza vr [At: HELIADE. O. II. 371 / Pzi: -zez / E: ns fr egaliser] 1-2 A egala (1-2). egalizant, -a a [At: D. GUŞTI. P. A. 268 / Pl: -nţi. -e / E: ns cf egaliza] (Rar) Care egalizează. egalizare sf[At: POLIZU / Pl: -zări / E: egaliza] 1-2 Egalare (1-2). egalizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: egaliza] 1-2 Egalare (1-2). egalizat2, -ă a [At: IOANOVICI. TEHN. 256 /Pl: -aţi. -e / E: egaliza] Care a fost supus egalizării. egalizator, ~oare [At: LTR / Pl: -i. -oare / E: fr egalisateur] 1 a Care produce sau determină egalizarea. 2 sm Produs chimic care se adaugă în băile de vopsire pentru dispersarea, mărirea vitezei de pătrundere şi fixare a colorantului. 3 sn Amestec de solvenţi organici şi de plastifianţi sau răşini, folosit la netezirea peliculelor de lacuri pe nitroceluloză. 4 sn Dispozitiv care reglează presiunea într-o conductă. egalizor sn [At: LTR2 / Pl: -oare l E: eg equalizer, fr egalişeur] (Teh) Corector al caracteristicii de frecvenţă a unui sistem electroacustic. s egalmente av [At: SFC II. 190/95 / E: fr egalement] (Rar) La fel. egara vt [At: ALEXI. W. / Pzi: -rez / E: fr egarer] (Frî; rar) A induce în eroare. egeean, -a a [At: D. GUŞTI. P. A. 191 / P: -ge-ean / Pl: -eni. -ene / E: fr egeen] 1 Care aparţine Mării Egee Si: egeic (1). 2 Care se referă la popoarele din jurul Mării Egee. 3 (îs) Arta -ă Artă apărută în Creta şi răspândită în insulele Mării Egee şi în sudul Greciei (sec. XXX-XII î.Hr.). 266 EGOCENTRISM egeic, -â a [At: EMINESCU. O. IV. 402 / Pl: -ici. -e / E: {Marea) Egee + -/c] 1 Egean (1). 2 Specific Mării Egee. 3 Care se referă Ia Marea Egee. egel sn [At: (a. 1715) ŞIO II-,. 145 / A: net / Pl: -uri / E: tc egiî] (Tcî; rar) 1 Motiv. 2 Destin. egemon sm vz hegemon egemome sfvz hegemonie egeran sn [At: CANTUNIARI. L. M. / Pl: -e l E: fr egeran] (Rar) Varietate rară de vezuvian. sub formă de agregate radi are. egerie sf [At: CONTEMP., S. II. 1970, nr. 1237, 10/7 / Pl: ~i/ / E: fr egerie] (Frr) 1 Femeie care inspiră un poet Si: muza. 2 Sfătuitoare secretă. eget-beget av vz get-beget eghelet sn vz eghilet eghemon sm vz hegemon eghemonicesc, —ească a vz heghemonicesc egh'idă sfvz egidă eghiistic, ~ă a vz ighieistic eghilet sm [At: BULETIN. F. (1843). 418‘/40 / V: (rar) -g sf(pl: -e) (îvr) eghelet sn (pl: -uri) / Pl: -eţi / E: fr aiguillette\ 1 Şnur cu capetele îmbrăcate în metal, folosit ca ornament la anumite uniforme militare. 2 Semn distinctiv purtat de ofiţerii unor unităţi militare decorate. eghiletă sfvz eghilet eghilindisi vri vz eglendisi eghimonicesc, -ească a vz ighemonicesc eghiptean, ~ă smf. a vz egiptean eghipteancă sf vz egipteancă eghiptenesc, ~ească a vz egiptenesc eghipteneşte av vz egipteneşte eghiptic, ~ă a [At: AR (1829). 1341 / 17 / Pl: -ici. ~e / E: Eghipt + -ic] (îvr) Egiptean. eghiptienesc, —ească a vz egiptenesc eghiptian, -« smf. a vz egiptean eghiptienesc, -ească a vz egiptenesc egidă sf [At: MAIOR. T. 24/, 7 /V: (îvr) eghidă / Pl: -de / E: fr egide] 1 Scut (al zeiţei Mineva) cu care legenda spune că unii luptători erau apăraţi de adversarii lor. 2 Scut al lui Zeus. folosit ca motiv ornamental în arta greco-romană . 3 (Fig; pex; îlpp) Sub -da Sub protecţia (unei autori taţi. a unei legi). 4 (Fig) Ocrotire. 5 (Fig) Sprijin. 6 (Fig) îndrumare. egipan sm [At: DN3 / Pl: / E: fr egipan] (Frr) Nume dat zeului Pan şi satirilor, cu aluzie la picioarele lor de ţap. egiptean, -d [At: ALEXANDRIA (1794). 79/3 / V: (rar) ~ptian (P: -ti-an). (înv) eghip-, (reg) ighip~, (îvr) -pţian, (P: -ţi-an), eghiptian, -« (P: -ţi-an) / PI: -eni, -ene / E: Egipt + -ean. cf fr egyptien] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populaţia de bază a Egiptului Si: (tcî) misirliu. (rar) egipţiac. 3-4 smf (Persoană) originară din Egipt. 5 smp Populaţie care locuieşte în Egipt. 6 a Care aparţine Egiptului Si: (îvr) egiptic (1). 7 a Care aparţine egiptenilor (5) Si: (îvr) egiptic (2). 8 a Privitor la Egipt Si: (îvr) egiptic (3). 9 a Privitor ia egipteni (5) Si: egiptic (4). 10 a Care este specific Egiptului Si: (îvr) egiptic (5). 11 a Care este specific egiptenilor (5) Si: egiptic (6). 12 a Care provine din Egipt Si: egiptic (7). 13 .sf Limbă vorbită de egipteni. 14 .sf (Rar) Ţigară fabricată în Egipt. 15 sfp (Tip; mai ales îf egiptiene) Caractere moderne de literă, cu grosimea uniformă a trăsăturilor, cu construcţia aproape geometrică şi cu tălpile picioarelor dreptunghiulare. 16 smf (îrg) Nume dat ţiganilor (consideraţi originari din Egipt). egipteancă sf [At: VALIAN, V. / V: (înv) eghip- / PI: -euce / E: egiptean + -că] 1 Femeie care face parte din populaţia de bază a Egiptului. 2 Femeie care este originară din Egipt Si: egipteană. 3 Plantă erbacee din familia liliaceelor. cu tulpina în formă de bulb. cu frunzele cilindrice, fistuloase. comestibile în stare verde şi cu florile alburii, dispuse într-o nutelă globuloasă Si: (reg) cepsoară. Itajmă, ceapă-ciorească. ceapă-hmgă. ceapă-de-iarnă. ai-turcesc (Allium jistulosum). egiptenesc, -ească a [At: TELEMAHOS. 7r/16 / V: ~ptie~ (P: -ti-e-). eghip~, ~pţie~ (P: -ţi-e-) / Pl: -neşti / E: egiptean + -esc] (înv) Egiptean (2). egipteneşte av [At: AETHIOPICA. 10r/3 / V: ~pţie~ (P: -ţi-e-), eghipten~ / E: egiptean + -este] (înv) 1 Ca egiptenii. 2 în felul egiptenilor. 3 în limba egipteană. egipt ian, ~ă smf a vz egiptean egiptic, ~ă a [At: AR (1829), 134]/l 7 / Pl: ~/c7, ~ice / E: Egipt + -ic] (Îvr) 1-7 Egiptean (6-12). egiptienesc, -ească a vz egiptenesc egiptolog sm [At: BARCIANU / Pl: ~ogi / E: fr egyptologue] Specialist în egiptologie. egiptologie, ~ă a [At: CADE / Pl: -ici, ~ice / E: egiptolog + -ic] 1 Care aparţine egiptologiei. 2 Privitor la egiptologie. 3 Specific egiptologiei. egiptologie .sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~i/ / E: fr egyptologie] Ramură a orientalisticii care se ocupă cu studiul istoriei, limbii şi culturii spirituale şi materiale a Egiptului antic. egipţiac, -ă a {At: CĂLINESCU, B.I. 649 / Pl: -aci. -ace / E: fr egyptiaque] (Rar) Egiptean (2). egipţian, -ă smf, a vz egiptean egipţienesc, -ească a vz egiptenesc egipţieneşte av vz egipteneşte eglantmă sf [At: ALECSANDRI. POEZII. 556 / Pl: ~//e / E: fr eglantine] (înv) Floare de trandafir sălbatic. egledis'i vri vz eglendisi eglendes'iv v vz:eglendisi eglendisi vri [At: (a.l 784) CAT. MAN. 1,76 / V: eglun~, eng~, inglin~, (rar) -desi, egledisi, eglindi, englin~, evg-, ing~, înglin~, înglîn~, (nob) aglin~, eghilin~ / Pzi: ~sesc / E: ngr eyXev'tiţcD] (Grî) A se distra. eglendisire sf [At: IST. MAN. 6678 /V: eng~, înglin~ / E: eglendisi] (Grî) 1 Distracţie. 2 Petrecere. eglendisit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: egledisi] (Grî) 1 Petrecere. 2 Distracţie. eglendisit2, ~â a [At: PONTBRIANT. D. / V: inglin~, înglin~ / Pl: ~siţi. ~e / E: eglendisi] (Grî) 1 Distrat. 2 (Fam) Beat. eglendisitor, -oare a [At: PONTBRIANT, D. / V: înglin~ / Pl: -oare l E: eglendisi + -tor] (îvr) Distractiv. eglenge a sf [At: (sfârşitul sec. XVIII) LET. III. 19 2/16 / V: eglin~, engl~, englin~, (rar) eglintea, mg-, inglin~, igligea / PI: -ngele / E: tc eglenge] (Tcî) Petrecere. eglindi vri vz eglendisi eglindisi vri vz eglendisi eglingea sfvz eglengea eglintea sfvz eglengea eglog sn vz eglogă eglogă sf [At: BUDAI-DELEANU. LEX. II. 419 % / V: (înv) eglog (Pl: egloge, egloguri) sn, eclogă (Pl: ecloge şi eglogi) sf, eclog sn, (îvr) eclogiu sn / A şi: eglogă / Pl: -oge / E: lat ecloga, ngr eKXoyif] 1 Poezie lirică în care se prezintă idilic viaţa pastorală sau campestră, adesea în formă de dialog Si: pastorală, idilă, bucolică. 2 Pictură care reprezintă scene idilice de viaţa pastorală. eglundisi v vz eglendisi egocentric, ~ă [At: PÂRVAN. I. F. 110 / Pl: -ici. -ice / E: fr egocentrique] 1 a (D. oameni) Care este stăpânit de egocentrism (1). 2 a Care dă dovadă de egocentrism. 3 a (D. firea, manifestările etc. oamenilor) Caracteristic, propriu celui stăpânit de egocentrism (1). 4 a Care trădează egocentrism (1). 5 sn (Rar) Egocentrism (1). egocentricitate sf[At: ARH. OLT. X. 71 / Pl: -taţi / E: egocentric + -itate] (Rar) Egocentrism (1). egocentrism sn [At: GHEREA. ST. CR. III. 89 / Pl: (rar) ~e / E: fr egocentrisme] 1 Tendinţă de a raporta totul la sine însuşi, de a privi totul prin prisma intereselor şi a sentimentelor personale Si: (rar) personalism. 267 EGOISM egotism (2). 2 Concepţie filozofică şi etică ce considera individul „eul“ ca centru al întregii lumi. egoism sn [At: GOLESCU. E. 330/21 / V: -izm / Pl: -e. (înv) -uri I E: fr egoisme] 1 Atenţie exagerată faţă de sine însuşi, manifestată prin căutarea satisfacerii exclusive a intereselor şi a plăcerilor personale (în detrimentul celorlalţi) Si: egocentrism, egotism, individualism. 2 (Rar) Tendinţă a membrilor unei familii sau a unui grup social de a subordona totul intereselor lor comune. 3 Ansamblu de instincte şi de predispoziţii propriu fiecărui individ, care serveşte la conservarea fiinţei sale. egoist, -ă [At: BUDAI-DELEANU, T. 363 / Pl: -işti, -e, (îvr) -i sm / E: fr egoiste] 1-2 smf, a (Persoană) care manifestă egoism (1). 3 a (D. grupuri sociale, clase sociale etc.) Care manifestă o tendinţă exclusivistă de satisfacere a intereselor de grup. 4 a (D. sentimentele, manifestările oamenilor) Care denotă, care trădează egoism (1). 5 smf Persoană care îşi acordă o importanţă exagerată, care vorbeşte mereu despre sine. egoistic, -ă a [At: VASICI, M. II, 46/8 / Pl: -ici, -ice / E: egoist + -ic] (înv; d. interesele, sentimentele, manifestările oamenilor) Egoist (2). egoizm sn vz egoism egoistifica vr [At: SBIERA. F. S. 328 / P: ego-is- / Pzi: -tifle / E: egoist + -ifica] (Nob) A deveni egoist (1). egolatrie sf [At. V. ROM. februarie 1960, 164 / Pl: ~i/ / E: cf lat ego, după idolatrie] (Rar) 1 Adorare a propriei persoane Si: narcisism. 2 Egotism (1). egolatru, -ă [At: CĂLINESCU, E. O. 82 / Pl: -ri, -re IE: cf lat ego, după idolatru] 1-2 smf, a (Rar) (Persoană) care se adoră. 3 a Specific egolatrului (1). 4 a Care se referă la egolatru (1). 5 a Care aparţine egolatrului (1). 6 a Care provine de la egolatru (1). egolpion sn vz engolpion egomism sn [At: DN3 / Pl: (rar) -e / E: fr egomisme] (Rar) Egoism absolut, care 1111 acceptă decât existenţa propriului eu. egotism sn [At: LM / Pl: -e / E: fr egotisme] 1 Tendinţă de supraapreciere a propriei individualităţi Si: (rar) egolatrie (2). 2 Preocupare exagerată pentru propria persoană Si: egocentrism, narcisism. 3 Tendinţă a unui scriitor de a face o analiză excesivă a personalităţii sale psihice şi morale într-o operă literară. egotist, -ă [At: LM / Pl: -işti, -e / E: fr egotiste) 1-4 smf, a (Om) stăpânit de egotism (1-2) Si: egocentric (1-2). narcisist. 5-6 a (D. atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează egotism (1-2). 7-8 a (D. atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care este determinat de egotism (1-2). 9 sm Scriitor care dă dovada de egotism (3). egrasie sf vz igrasie egregiu, -ie a [At: ŞINCAI, HR. III. 192/18 / P: -gi-e / Pl: -ii / E: lat egregius] (Liv) Distins. egrena vt [At: ALEXI. W. / Pzi: -nez / E: fr egrener] (Tex; c.i. fibre de bumbac) A separa de seminţe (cu ajutorul unor maşini speciale) pentru obţinerea pufului de bumbac. egrenajsn [At: DN2 / Pl: (rar) -e /E: fr egrenage] (Tex; rar) Egrenare. egrenare sf [At AGROTEHNICA, II. 29 / Pl: -nari / E: egrena] (Tex) Separare a fibrelor de bumbac de seminţe (cu ajutorul unor maşini speciale) pentru obţinerea pufului de bumbac Si: egrenaj, egrenat. egrenat sn [At: LTR2 / PI: -uri f E: egrena) (Tex) Egrenare. egrenor, ~oai'e a [At: LTR2 VII, 119 / Pl: -i, -oare I E: fr egreneur, -onis] (Tex; rar) Care egrenează. egresiune i/[At: DNJ / P: -si-u- / Pl: -ni / E: lat egressio, -onis] (Liv) Ieşire. egretă sf [At: ALEXANDRESCU, O. I, 82 / V: (înv) ag—, (reg) ig— / Pl: -te / E: fr aigrette] 1 (Zlg) Gen de păsări migratoare de baltă din familia arheidelor.de culoare albă, cu spatele împodobit cu un mănunchi de pene ornamentale lungi Si: erodiu, stare alb (Egretta). 2 (Zlg) Pasăre care face parte din genul egretei (1). 3 (Zlg; şîs ~ mare) Stârc alb (Egretta alba alba). 4 (Zlg; şîs ~ mică) Pasăre mai mică decât egreta (1). cu pene ornamentale pe partea posterioară a capului şi pe spate Si: stârc alb mic (Egretta garzetta garzetta). 5 (Zlg) Mănunchi de pene lungi şi subţiri care ornamentează spatele sau capul egretei (5). 6 Mănunchi de pene (de egretă 1) sau de fire albe care se folosea în trecut (în unele ţări şi astăzi) ca ornament la chipiele şi coifurile militarilor, la pălăriile femeilor etc. 7 (Bot; rar) Smoc de perişori la extremitatea superioară a unor fructe. 8 (Rar) Mănunchi de pietre preţioase în formă de egretă (6). folosit ca podoabă. 9 (Fiz; îs) Descărcare în - Descărcare electrică produsă sub forma unei succesiuni rapide de scântei luminoase între electrozi aflaţi la o tensiune înaltă. 10 (Reg) Ac de siguranţă. egretiu, -ie a [At: CARAGIALE. O. I, 113/ Pl: -ii / E: egretă + -iu] (Nob) Alb. egritudine sf [At LAURI AN, F. 146/8 / Pl: -ni / E: lat aegritudo, —inis] (Ltî) Chin sufletesc. egu sn [At: ANTONESCU.D. / S şi: egout I Pl: -uri / E: fr egout] (Frr) Canal subteran care serveşte la colectarea şi evacuarea dejecţiilor industriale sau menajere, a apelor provenite din precipitaţii etc. egual, -ă a, av, sn vz egal egumăn, -ă smfvz egumen egumen, -ă smf [At: CORESI. EV. 180 / V: (îrg) -ttiăn, igamăn, igomân, igumân, (înv) ig- / A şi: (reg) -meii / Pl: -i, -e / E: ngr fiydvfievog, vsl KroyvHewi] Persoană care conduce o mănăstire (1) (ortodoxă) Si: stareţ, (îrg) igomet Cf năstavnic. egumenat sn [At: COSTINESCU / Pl: -e / E: egumen + -at] 1-3 (Rar) Egumenie (1-3). egumeneasă sf [At TDRG / Pl: -ese / E: egumen + -easă] (Rar) Stareţă. egumenesc, -ească a [At: CR (1838) / V: (înv) ig- / Pl: -neşti / E: egumen + -wc] 1-4 Specific egumenului sau egumeniei1 (1-3) Si: (rar) egumenie (1-4). 5-8 Care se referă la egumen sau la egumenie1 (1-3) Si: (rar) egumenie (5-8). 9-12 Care aparţine egumenului sau egumeniei1 (1-3) Si: (rar) egumenie (9-12). 13-14 Care provine de la egumen sau de la egumenie1 (3) Si: (rar) egumenie (13-14). egumeneşte av [At: POLIZU / V: ig- / E: egumen + -este] (Rar) Ca egumenii. egumeni [At: (a. 1626) I. BIANU, D. R. 131 /V: (înv) ig-1 Pzi: -nesc / E: egumen] 1-2 vti (Rar) A executa funcţia de egumen. egumenie, -ă a [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -ici, -ice / E: ngr fjyovfieviKâg] 1-14 (Rar) Egumenesc (1-14). egumenie1 sf[At: DOSOFTEI. P. S. / V: (înv) ig- f Pl: ~i/ / E: ngr fiyomevsla] 1 Funcţie de egumen Si: (rar) egumenat (1), stăreţie. 2 Perioadă de timp în care cineva exercită funcţia de egumen Si: (rar) egumenat (2), stăreţie. 3 Mănăstire condusă de către un egumen Si: egumenat (3). stăreţie. egumenie2şf[Ai: BARCIANU / Pl: ~i/' / E: ngr ^r/ov^vt] ] (Îvr) Stareţă. egumenită sf [At. (a. 1698) GCR I. 319/25 / V: (înv) ig- / Pl: -ţe / E: egumen + -iţă] Stareţă. egutaj sn [At: DT / PI: -el E: fr egouttage] (Teh) Egutare. egutare sf [At: LTR2 / Pl: -tari / E: fr egouttoir] (Teh) Operaţie de eliminare a apei din cărbune sau din minereuri prin depozitare în silozuri sau în grămezi expuse la soare Si: egutaj Cf desecare. egutor sn [At: DT / Pl: -oare / E: fr egouttoir] (Teh) 1 Cilindru cav la maşina de format plăci din fibră, care serveşte la stoarcerea apei din material. 2 Dispozitiv cu o sită metalică servind la stoarcerea celulozei. egzăcutăr, -toare smf a vz executor egzăcutor, -oare smf, a vz executor egzitir sn vz exerciţiu eh i [At: DRL ms / E: fo] Cuvânt care exprimă: 1 Indiferenţă. 2 Resemnare. 3 Nemulţumire. 4 Tristeţe. 5 Regret. 6 Furie. 7 Satisfacţie. 8 îndemn la acţiune. ehaliu sm [At: (a. 1859) ŞIO II2. 145 / Pl: -ii I E: tc ehali] (Trî; rar) Locuitor turc. eharistie sfvz euharistie ehe i vz ehei ehehei i vz ehei 268 EL, EA ehei i f At: CARAGIALE. O. VI. 59 / V: ehe, ehehei / E: fo] 1 Cuvânt care exprimă: 1 Admiraţie. 2 Nostalgie. 3 Satisfacţie. 4 Plăcere. 5 Bucurie. 6 Mândrie. 7 Nemulţumire. 8 Indignare. 9 Mirare. 10 întărire a unei constatări. 11 întărire a unei afirmaţii. 12 întărire a unei relatări. 13 Dificultate a unei acţiuni. 14 Atenţionare a cuiva. eheu i [At: CĂLINESCU. L. L. 187 / E: fo] (Ltr) Cuvânt care exprimă durerea. ehidă sfvz echidnă eh\dnă sfvz echidnă ehimos sn vz echimoză ehimozie sfvz echimoză ehle-islam sm vz ehli-islam ehlierz a [At: (a. 1791) ŞIO IL, 145 / A: net / Pl: ~i / E: tc ehlV -irz] (Trî) Cinstit. ehli-ishm sm [At: (a. 1804) URICARIUL. III. 182/28 / V: ehle-islam / Pl: ehli-islami / E: tc ehli-islam] (Tcî) Musulman. eho sn vz ecou ehoi vi [At: PANN. E. II. 41/24 / Pzi: 3 -este / E: fo] (îvr) A răsuna. eholot sn vz ecoloî ehometru sn vz ecometru ehpaia sfvz eepaia ei1 i [At: COD. VOR.2 22714 / V: ee f E: vsl «/] (Slî) Cuvânt care exprimă: 1 Afirmaţia. 2 Răspunsul afirmativ la o întrebare. er / [At: NEGRUZZI. S. II, 173 / E: fo] Cuvânt care: 1-4 Introduce (însoţeşte. întăreşte sau exprimă) o întrebare. 5-14 (Are) Exprimă (însoţeşte sau întăreşte) un îndemn (o poruncă sau un sfat). Cuvânt care exprimă: 15 Mirare. 16 Contrari etate. 17 (Gmţ) Admiraţie. 18 (Gmţ) Bucurie. 19 (Gmţ) Entuziasm. 20 (Gmţ) Mulţumire. 21 (Gmţ) Satisfacţie. 22 Mâhnire. 23 Părere de rău. 24 Compătimire. 25 Nemulţumire. 26 Necaz. 27 Revoltă. 28 Incertitudine. 29 îndoială. 30 (De obicei urmat de ,,şi“) Indiferenţă. 31 Fermitate. 32 Consimţire. 33 Nerăbdare. 34 Trecerea de la o idee la alta. eialet sn [At: RUS. I. III. 56/31 / S şi: eya~ / P: e-ia- / Pl: net / E: tc eyalet] (Trr) Diviziune administrativă în cadrul Imperiului Otoman. eider sm [At: ANTONESCU. D. / Pl: ~i / E: fr eider, ger Eider] Raţă sălbatică din familia auatidelor. care trăieşte în ţările nordice, căutată pentru puful ei (Somateria molii sima). eidetic, ~ă a [At: REV.FIL. 1971, 1417 / P: *-i~/Pl: -ici, -ice / E: fr eidetique] 1 (Fiz) Referitor la esenţa lucrurilor. 2 Referitor la eidetism. 3 Specific eidetismului. 4 Care provine din eidetism. 5 Care aparţine eidetismului. 6 (Psh) Care provine din imaginaţie. eidetism sn [At: DER / P: e-i~ / Pl: (rar) -e / E: fr eidetisme] Formă specifică a memoriei vizuale, care constă în reprezentarea cu o mare acuitate vizuală a obiectelor văzute anterior (ca şi cum acestea ar fi prezente). eidofor sn [At: LTR2 / P: e-i- / Pl: -oare / E: eg eidofor, fr eidophore] Instalaţie pentru protecţia imaginilor de televiziune pe ecran cinematografic. eiecţie sf vz ejecţie eiecţkme sfvz ejecţiune eifelian, ~ă [At: DN3 / P: -li-an / Pl: -i, -e I E: fr eifelien] (Gig) 1 sn Primul etaj al devonianului mediu. 2 a Specific eifelianului (1). 3 a Care se referă la eifelian (1). 4 a Care aparţine eifelianului (1). 5 a Care provine din eifelian (1). eigsin, ~ă a vz exân einsteiniu sn [At: LTR2 / P: ainştainiu / Pl: net / E: fr einsteinum, ger Einsteinium] Element chimic transuranic. obţinut pe cale artificială. eip-agă sm [At: BELDIMAN. ap. LET.2 III. 449 / Pl: -agi / E: tc eib agă] (Trî; rar) Slujitor la curtea domnească Si: ici-agci. eira sf[At: DN3 / P: e-i- / Pl: 7 / E: fr eyra] Mică puma din America de Sud. eirometru sn vz eriometru eisenachieni smp [At: DN3 / P: ai-ză-na-hi- / E: cf Eisenach (oraş în Germania)] Adepţi ai marxismului, care. sub conducerea lui W. Liebknecht şi A. Belel. au constituit la Eisenach. în 1869. Partidul Muncitoresc Social-Democrat din Germania. ei ti smp [At: NECULCE. L. 225 / E: net] (îvr) Trib de cazaci. ejacula vi [At: LM / Pzi: -lez l E: fr ejaculer] (D. masculi) A elimina sperma prin canalul uretral. ejaculare sf [At: DN2 / Pl: -lari / E: ejacula] Eliminare a spermei prin canalul uretral Si: ejaculat, ejaculaţie (1). ejaculat sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: ejacula] Ejaculare. ejaculator, ~oare a [At: LM / Pl: -oare / E: fr ejaculateur] Care serveşte la ejaculare. ejaculaţie sf [At: LM / V: (înv) ~iune / Pl: ~i/ / E: fr ejaculation] 1 Ejaculare. 2 (Ccr) Lichid spermatic ejaculat. 3 Aruncare afară a sporilor din sporange. frecventă la unele plante. ejaculaţiwne sfvz ejaculaţie ejecta vt [At: DN3 / Pzi: -tez / E: fr ejecter] 1 (C. i. un fluid, un obiect etc.) A evacua. 2 A proiecta în afară cu o anumită forţă. ejectahil, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i. -e l E: ns cf fr ejectable] 1-3 Care poate fi ejectat2 (1-3). ejectare sf [At: DN3 / Pl: -tări / E: ejecta] 1 (D. un fluid, un obiect etc.) Ejecţie (3). 2 Ieşire automată a tuburilor cartuşelor trase dintr-o armă. 3 Aruncare afară a cabinei sau a scaunului pilotului la prăbuşirea unui avion foarte rapid. ejectat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: ejecta] 1-3 Ejectare (1-3). ejectat2 a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: ejecta] 1 (D. un fluid, un obiect etc.) Evacuat. 2 (D. tuburile cartuşelor trase dintr-o armă) Scos afară automat. 3 (D. cabina sau scaunul unui pilot) Aruncat afară la prăbuşirea avionului. ejector sn [At: LTR2, VIL 122 / Pl: -oare / E: fr ejecteur] 1 Aparat care serveşte la evacuarea unui fluid. 2 Dispozitiv la armele de vânătoare basculante, care, Ia deschiderea acestora, extrage şi aruncă din ţeava tubul cartuşului. 3 Dispozitiv folosit la casetofoane pentru scoaterea casetei din carcasă. ejecţie ^/'[At: ANTONESCU. D. / V: (înv) eiecţiune, eiecţie, ~iune / E: fr ejection, lat ejectio, -onis] 1 (înv) Aruncare afară. 2 (Med) Dejecţie. 3 Evacuare cu mare viteză a unui curent de fluid, printr-un tub profilat în interior. în scopul folosirii energiei fluidului pentru propulsie Si: ejectare (1). ejecţiune sfvz ejecţie el, ea ppr [At: (a. 1521) HURMUZACHI XI, 834 / P şi: iei, ia / Pl: ei, ele / E: ml Uium, illa] 1-2 înlocuieşte persoana (sau obiectul) despre care se vorbeşte. 3 (La nominativ) înlocuieşte numele subiecului propoziţiei, marcând adesea insistenţa. 4 (Pfm) Soţ. 5 (Pfm; îf ea) Soţie. 6 (Pop; îf eh euf) Dracul. 7 (Reg; îf el; euf) Şezut. 8 (La G; îf Iui, ei, lor; precedat de articolul „ar. „a". „ai“, ,,ale“) înlocuieşte numele posesorului. 9 (Pfm; în legătură cu verbe ca „a rămâne", „a fi“ etc.; îe) Pe-a lui (sau pe-a ei, pe-a lor) După dorinţa persoanei despre care se vorbeşte. 10 (îae) După părerea persoanei despre care se vorbeşte. 11-13 (îs) Ai lui (sau ai ei) Persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de persoana despre care se vorbeşte. 14 (îs) Ale lui (sau ale ei; sau al lor) Proprietate a cuiva. 15 (îas) Preocupările cuiva. 16 (îas) Obiceiurile cuiva. 17 (îas) Părerile cuiva. 18-19 (îas) Capriciile sau toanele cuiva. 20 (La genitiv) Indică posesia. 21 (La genitiv) Indică apartenenţa. 22 (La genitiv) Indică o valoare partitivă. 23 (îs) Domnia lui (ori domnia ei sau domniile lor) Si: domnie. 24-25 (La dativ; îf lui, ei, îi, i, lor, le, li) Indică persoana în favoarea sau în detrimentul căreia se realizează o acţiune. 26-27 (La dativ) înlocuieşte numele obiect indirect, arătând persoana (sau obiectul) despre care se vorbeşte. 28-29 (La acuzativ; îf il, 1-, a, îi, i, Ie) înlocuieşte numele obiectului direct, indicând persoana (sau obiectul) despre care se vorbeşte. 30-31 (îlav) Ei între (ori, reg. ei în de) ei (sau ei în de eişi. sau, reg, ele în de ele) între ai (sau ale) lor. 32 (Reg; îlav) Ca pe el (sau pe ea, pe ei, ELABORA pe ele) Aşa cum trebuie. 33 (Reg; îlav) Foarte tare. 34 (Pfm; îe) Fie la el (sau la ea, sau la ei) acolo Ducă-se pe pustiu Cf pustiu. elabora vt [At: NEGULICI / Pzi: -rez. 3 (înv) elabora / E: fr elaborer, lat elaborare] 1 (Rar; d. organe, organisme etc.; c. i. secreţii) A secreta. 2 (Rar; d. organe, organisme etc.; c. i. alimente) A digera. 3 (Rar; pex; d. creier) A interpreta. 4 A da o formă definitivă unei idei. unei doctrine, unui text de lege etc. Si: a alcătui, a compune, a crea, a formula, a efectua, a întocmi, a realiza. 5 (Pex) A redacta. 6 A transpune. 7 A pregăti. 8 A lucra. 9 A face anumite modificări. 10-11 A efectua operaţiile necesare pentru (extragerea de metale din minereuri sau pentru) obţinerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor. elaborare sf [At: DÎMBOVIŢA (1858), 22/l 9 / Pl: -rari / E: elabora] 1 (Rar; d. organe, organisme etc.) Secreţie. 2 (Rar; d. organe, organisme etc.) Digerare. 3 Interpretare. 4 Formulare definitivă (printr-o muncă metodică şi susţinută) a unei idei. doctrine, a unui text de lege etc. Si: alcătuire, compunere, creaţie, întocmire, realizare, (înv) elaborat1 (1). elaboratie (3). 5 (Pex) Redactare. 6 Transpunere. 7 Pregătire. 8 Lucrare. 9 Efectuare a unor anumite modificări Si: elaborat1 (9). 10-11 Efectuare a operaţiilor necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obţinerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor Si: elaborat1 (10-11). 12-13 Ansamblu al operaţiilor efectuate pentru (extragerea de metale sau pentru) obţinerea unui aliaj. elaborat1 sn [At: F (1870). 129 / Pl: ~uri / E: ger Elaborat] (Rar) 1 Elaborare (1) 2 Scriere. 3 Lucrare. 4 Secreţie. 5 întreprindere. 6 Redactare. 7 Transpunere. 8 Pregătire. 9-11 Elaborare (9-11). elaborat2, ~ă a [At: NEGULICI / Pl: -aţi, -e / E: elabora] 1 Secretat. 2 (D. alimente) Digerat. 3 Interpretat. 4 (D. creaţii, idei, doctrine, texte de lege etc.) Care a căpătat o formă definitivă Si: întocmit, redactat. 5 (Pex) Care trădează multă muncă, migală, în concepere. 6 Redactat. 7 Transpus. 8 Pregătit. 9 Lucrat. 10 La care s-au efectuat anumite modificări. 11 (înv) Rezultat al unei elaborări. elabordţie sf[ At: NEGULICI / V: (înv) ~iune / Pl: ~i/ / E: fr elaboration] 1-10 (înv) Elaborare (1-10). elaboraţiune sfvz elaboraţie elagagiu sm vz elagaj elagajsn [At: BREZOIANU. A. 375/10 / V: (înv) ~gagiu / Pl: / E: fr elagage] (Sil) 1 Fenomen natural de cădere a ramurilor din partea de jos a coroanei unui arbore Si: elagare (1). 2 Operaţie de îndepărtare a ramurilor din partea inferioară a coroanei unui arbore Si: elagare, (2). elagare sf [At: LTR2 / Pl: -gări / E: elagaj. cf fr elagner] 1-2 Elagaj (1-2). el-agas\ sm [At: AMIRAS. ap. LET. III. 130/5 / V: ial-agasa. ial~ sm / E: tc yali-agasi] (Trî) Comandant tătar. elagic am [At: DN'1 / Pl: -\ci / E: ellagique] (D. acizi) Obţinut prin oxidarea acidului galic. elan1 sm [At: BARONZI. I. V. IV. 198/21 / V: (înv) ial~ / Pl: -i / E: fr elan] Animal rumegător din familia cervidelor. cu coarne mari şi ramificate în formă de lopeţi. care trăieşte în pădurile nordice ale Europei. Asiei şi Americii (Alces alces). elan2 sn [At: DEMETRESCU, O. 161 / Pl: -uri / E: fr elan] 1 însufleţire creatoare Si: avânt, entuziasm. 2 (Fiz; îs) -vital Principiu spiritual mistic care ar determina evoluţia lumii. 3 (Spt) Complex de mişcări şi procedee executate în vederea efectuării unei sărituri, aruncături, alergări etc. elanodic sm [At: DN3 / Pl: -ici / E: ngr âXXavoSiicrig] (Ant) Arbitru la jocurile olimpice. elansa vr [At: DN2 / Pzi: ~.vez / E: fr elancer] (Frm; liv; rar) 1 A se avânta. 2 A se repezi. elansare sf[At: DN2 / Pl: -sari / E: elansa] (Frm; liv; rar) 1 Avântare. 2 Repezire. 3 (Fig) Năzuire (către ceva). elansat, ~ă a [At: DN2 / Pl: ~a//, ~e / E: elansa] (Frm; rar; liv) 1 Avântat. 2 Repezit. 3 Zvelt. elastic, ~â [At: AMFILOHIE, G. F. V/11 /V: (reg) -trie / Pl: -ici, -ice / E: fr ekistique, it elastica, lat elasticus] 1 a (Fiz; înv; îs) Forţă (sau putere ori, iuz virtute) -ă Presiune exercitată asupra pereţilor unui recipient închis de gazele sau de vaporii din interior atunci când acestea sunt expuse unei acţiuni de comprimare sau ca urmare a dilatării lor. 2 a (Fiz; d. unele obiecte) Care are proprietatea de a-şi modifica forma şi dimensiunile sub acţiunea unei forţe exterioare şi de a reveni de la sine la forma şi dimensiunile iniţiale după încetarea acţiunii foiţelor exterioare care l-au deformat Si: flexibil. 3 a Care este făcut dintr-un material elastic (2). 4 a Care se îndoaie cu uşurinţă (fără să se frângă) Si: flexibil, mlădios. 5 a (Atm; d. ţesutul conjunctiv) Care este format din fibre elastice (4). 6 a (D. fiinţe, corpul lor. părţi ale corpului lor) Suplu. 7 a (D. mers) Care arată agilitate. 8 a (Fig; d. firea, manifestările etc. ale oamenilor) Care se poate adapta uşor împrejurărilor. 9 a (D. oameni) Care dovedeşte mobilitate. 10 a (Fig) Care poate fi interpretat în mod diferit. 11c/ (Fig) Care poate fi folosit cu accepţii diferite. 12 a (Prt; d. conştiinţă) Care dă dovadă de lipsă de principii morale ferme. 13 sn (îvr; lpl) Arcuri. 14 sn Produs textil executat din fire de cauciuc îmbrăcat în fire textile şi folosite la confecţionarea unor obiecte de îmbrăcăminte Si: (pop) gumilastic, gumă. elasticesc, ~ească a [At: F. DUM. I. 682/40 / Pl: -eşti / E: elastic + “«c] (Fiz; îvr; îs) Putere -ească Forţă elastică, elasticita sf vz elasticitate elasticitate sf [At: AMFILONIE.G. F. 13878 /V: (îvr) elasticita,-iţi-/ Pl: -taţi I E: fr elasticite, lat elasticitas, -atis] 1 (Fiz) Proprietate de a fi elastic. 2 (Atm) însuşire a ţesutului conjunctiv de a fi constituit din fibre elastice (4). 3 (Atm) însuşire a fibrelor, ligamentelor etc. de a fi elastice (4). 4 însuşire a de a fi constituit dintr-un material elastic (3). 5-6 (Şfg) Supleţe. 7 Agilitate (în mişcări). 8 (Fig) Adaptabilitate. 9 (Fig) Mobilitate. 10 (Fig) Lipsă de fermitate. 11 (Fig) Posibilitate a de a interpreta ceva în diferite feluri. elastmă ş/‘[At: ENC. ROM. / Pl: -ne / E: fr elastine] Substanţă organică albuminoidă care intră în compoziţia fibrelor elastice ale tendoanelor, ale vaselor de sânge şi ale ţesuturilor de legătură. elastiţitate sfvz elasticitate elastomecanică sf[At: DEX2 / Pl: -ici / E: fr elastomecanique] Parte a mecanicii corpurilor solide, deformabile. care se ocupă cu studiul eforturilor şi deformaţiilor în corpurile elastice sub acţiunea forţelor exterioare. elastomer sm [At: LTR2 / Pl: -i / E: fr elastomere] Substanţă naturală sau sintetică cu proprietăţi plastice şi elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. elastric, ~ă a, s/i vz elastic elateid sn [At: ENC. ROM. / Pl: -W fr elatere] (Bot; înv) Mic filet elastic care constituie organul de diseminare a sporilor unor criptogame. elatei2 sn vz elat'ir elatend sn [At: ENC. ROM. / Pl: -e / E: fr elaterides] (Ent) 1 (Lpl) Familie de coleoptere cu coip alungit şi scorţos ale cărei larve sunt dăunătoare plantelor. 2 Insectă care face parte din familia elitenidelor. elatenmă sf [At: ANTONESCU. D. / Pl: -me / E: fr elaterine] Substanţă albă. foarte amară, insolubilă în apă. care se găseşte în sucul de plesnitoare şi care este folosit la prepararea unui purgativ puternic Cf elateriu. elaterion sn vz elateriu elateriu sn [At: MEŞT. DOFT. II. 20727 / V: -ion / Pl: -ii / E: lat elaterium] (înv) 1 (Bot) Plesnitoare (Ecballium elaterium). 2 Purgativ obţinut din suc de plesnitoare. elatir sn [At: ÎNV. ZAH. 6/21 / V: ~ter / Pl: / E: ngr iXatljpwv] (Grî) 1 Resort în structura teascului folosit la obţinerea siropului de zahăr din mustul tuleielor de porumb. 2 (Fig) Foiţă. 3 (Fig) Impuls. 4 (Fig) Resort. elhasana sfa [At: SEVASTOS, N. 281 / A: net / Pl: -nele / E: net] (Ned) 1 Dans popular. 2 Melodie după care se execută elbasana (1). elbet i vz helbet elchegut sm [At: (a. 1793) ap. ŞIO IL. 51 / Pl: -egii / E: tc jelkengi] (Tcî) Persoană care întindea pânzele unei corăbii. elc'iu sm [ At: LET. III, 256/34 / Pl: elevi / E: tc elgi] (Tcî) Reprezentant diplomatic al unei puteri străine la Poarta Otomană. 270 ELECTRICITATE elciui vr [At: I. CR. III. 253 / Pzi: -esc / E: net] (Mun; d. oameni) A se uza. elciuire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: elciui] (Mun) Uzare. elciuit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: elciui] (Mun) Uzare. elciuit2, a [At: MDA ms / Pl: -iţi, ~e / E: elciui] (Mun) Uzat. eldorado sn [At: ANTONESCU. D. / Pl: (rar) -uri / E: fr Eldorado, cf sp Eldorado] 1 Ţară încântătoare, plină de bogăţii. 2 Loc încântător şi plin de bogăţii. eleaghicesc, ~ească a vz eleghiacesc eleat, ~ă [At: CONTA, O. F. 396 / P: e-le-aî / Pl: -aţi, -e l E: fr eleate] 1 sm Reprezentant al şcolii eleate (4) Si: eleatic (7). 2 a Care aparţine concepţiei filozofice a eleaţilor (1) Si: eleatic (1). 3 a Referitor la concepţia filozofică a eleaţilor (1) Si: eleatic (2). 4 a (îs) Şcoală -ă Şcoală filozofica din Grecia antică, ai cărei reprezentanţi susţineau unitatea, imobilitatea şi imuabilitatea existenţei, considerând iluzorie multiplicitatea, mişcarea şi devenirea. 5 a (Liv) Care aminteşte de viziunea asupra lumii a eleaţilor (1) Si: eleatic (4). 6 a (Liv) Care are un caracter static Si: eleatic (6). eleatic, ~ă [At: SCRIBAN, D. / P: -le-a- / Pl: -ici, -ice / E: fr eleatique] 1 a Eleat (2). 2 a Eleat (3). 3 a (îs) Şcoală -ă Şcoală eleată (4). 4 a (Liv) Eleat (5). 5 sf(lnv) Doctrină filozofică a şcolii eleate (4). 6 ci Eleat (6). 7 sn Eleat (1). eleatism sn [At: ROMÂNIA LITERARĂ. 1970. nr. 113. 8/2 /P: -le-a-/ Pl: (rar) -e / E: fr eleatisme] 1 Doctrină filozofică a şcolii eleate (4). 2 (Liv) Mod de a concepe realitatea în spiritul doctrinei filozofice a şcolii eleate. elebor sm [At: BRÂNDZA. FL. 5 / Pl: -ii E: fr ellebore] 1 Plantă erbacee din familia ranunculacee, cu rizomul gros şi ramificat, cu flori roşii, caracterizată printr-o rădăcină cu proprietăţi curative, folosită în medicina veterinară populară. 2 (Bot; îs) ~ purpuriu Spânz1 (Helleborus purpurescens). 3 (Bot; îs) ~ odorant Spânz1 (Helleborus odorus). electiv, ~ă a [At: VÎRNAV. F. 26717 / Pl: -i, -e / E: fr electif, lat electivus, -a, -um] 1-2 (D. forme de guvernământ, funcţii etc.) Care se bazează pe (sau se ocupă prin) alegeri. 3-4 (D. persoane) Care este numit într-o funcţie (politică) (sau este destinat să îndeplinească o sarcină) prin alegeri. 5 Care se constituie prin alegeri. 6-7 Care se referă la alegeri sau la alegători. 8-9 Specific alegerilor sau alegătorilor. 10-11 Care are scopul sau dreptul de a alege Si: electoral2. 12 (Chm; înv; îs) Atracţie (sau afinitate) -ă Proprietate a unui corp simplu de a descompune un corp compus pentru a se uni cu unul din elementele sale componente. electivitate sf [At: LM / Pl: -taţi / E: fr electivite] 1-5 Stare sau însuşire a ceea ce este electiv (1-5). elector, ~oare [At: NECULCE, L. 160 / V: (îvr) al~ sm l Pl: -i, -oare / E: lat elector, fr electeur] 1 sm (înv) Fiecare dintre cei şapte (sau nouă) principi (laici şi ecleziastici) care aveau dreptul de a alege pe împărat în vechiul Imperiu German. 2-3 smf, a (Persoană) care participă la alegeri (cu mandat din partea unui grup de oameni) Si: alegător. 4-5 smf’, a (înv) (Persoană) care reuşea să obţină un număr mare de voturi pentru partidul său. electoral1 [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 405 / E: eg electoral (wool)] 1 si Rasă de oi originară din Anglia. 2 si Oaie din rasa electoral (1). 3 ain (îs) Merinos - Varietate de merinos. cu firul foarte fin. obţinută de la electoral1 (1). electoral2, ~ă a [At: VASICI, M. I. 13/5 / Pl: -i, -e / E: fr electoral] 1 Care aparţine electorului (1). 2 Care provine de la un elector (1). 3 Privitor la elector (1). 4 Specific electorului (1). 5 De elector (1). 6 în care a domnit un elector (1). 7-8 Referitor la alegeri (sau la alegători). 9 Specific alegerilor. 10 Care se organizează în vederea alegerilor. 11 Care se constituie prin alegeri Si: electiv (5). 12 Care are scopul de a alege Si: electiv (10). electorat sn [At: GHEOGRAFIE. 37v / Pl: -e şi (rar) -uri / E: fr electorat] 1 (înv) Teritoriu supus autorităţii unui elector (1) Si: (îvr) electorie (1). 2 Demnitate de elector (1) Si: (îvr) electorie (2). 3 Totalitate a alegătorilor în cadrul unor alegeri Si: (îvr) electorime. electoreşte av [At: I. GOLESCU. C. / E: elector + -este] (înv) Ca electorii (1) Si: (îvr) electoriceşte. electoriceşte av [At: I. GOLESCU. C. / E: elector] (îvr) Ca electorii Si: (înv) electoreşte. electorie sf [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / Pl: ~i/ / E: elector + ie] (îvr) 1-2 Electorat (1-2). electorime sf[At: I. GOLESCU. C. / Pl: -mi / E: elector + -ime] (îvr) Electorat (3). electrargol s [At: NICA. L. VAM. 85 / Pl: net / E: fr electrargol. ger Electrargol] (Med) Argint coloidal. obţinut pe cale electrolitică, folosit pentru proprietăţile sale catalitice şi antiseptice. electret sm [At: LTR2 / Pl: -eţi / E: fr electret] Material care prezintă polarizaţie electrică permanentă la temperatura ambiantă, fără a fi deformat. electric, ~ă [At: ŞINCAI, ÎNV. 84/25 / V: (înv) ~etr~, iletric f Pl: -ici, -ice / E: fr electrique] 1 a Care aparţine electricităţii (1) Si: (îvr) electricesc (1). 2 a Referitor la electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (1). 3 a Specific electricităţii (1) Si: (îvr) electricesc (3). 4 a De electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (4). 5 a Care are energie legată de prezenţa electricităţii (1) Si: (îvr) electricesc (5). 6 a Care este generat de electricitate (1) Si: (îvr) electricesc (6). 7 a Care poate fi electrizat Si: (îvr) electricesc (7). 8 a (îs) Lumină -ă Sistem de iluminaţie în care sursele de lumină sunt alimentate cu energie electrică. 9 ş/'(Pop) Lumină electrică (6). 10 ă (îs) Curent ~ Flux de sarcini electrice în deplasare ordonată. într-o anumită direcţie, printr-un conductor. 11 sf(Pop) Curent electric. 12 a (îs) Sarcină -ă Mărime fizică ce caracterizează starea de încărcare electrică (5). 13-14 a (îas) Mărime scalară care caracterizează proprietatea unui corp de a crea în jurul său un câmp electric (19) sau de a fi acţionat atunci când se află în câmpul electric (19) al altui corp. 15 a (îas) Cantitate de electricitate (1). 16 a (îs) Energie -ă Energie proprie câmpurilor electrice (20). 17 a (îas) Cantitate de electricitate (1). 18 sf (Imp; îas) Electricitate (1). 19 a (îs) Câmp - Stare fizică particulară a unui spaţiu în care se exercită forţe asupra corpurilor încărcate cu electricitate (1). 20 a (Pex; îas) Spaţiu unde se manifestă câmpul electric (19). 21 a (D. unii peşti) Care produc descărcări electrice (5) cu ajutorul unor organe electrogene, pentru a paraliza prada. 22 a (Fig) Care produce o impresie puternică şi bruscă Si: fulgerător. 23 a (Fig) Care acţionează foarte uşor şi repede Si: fulgerător. 24-25 a (D. aparate, dispozitive, instalaţii etc.) Care este pus în mişcare (sau care funcţionează) cu ajutorul curentului electric (10). 26 a (D. aparate, dispozitive, instalaţifetc.) Care foloseşte energia electrică (17). 27 a (D. anumite operaţii, procedee) Care se face cu ajutorul curentului electric (10). 28-29 smf, a (Iuz) (Persoană) care se ocupă cu studiul electricităţii (1). electricesc, ~ească a [At: GRECEANU. î. 149/26 / V: (îvr) ilic~ l Pl: -eşti / E: electric + (înv) 1-7 Electric (1-7). electrician, ~ă smf a [At: BARCIANU. 232 /P: -ci-an / PI: -ieni, -iene / E: fr electricien] 1-4 (Persoană calificată) care execută (sau repară) instalaţii, aparate, maşini etc. electrice. electricism sn [At: ANTONESCU. D. / PI: (rar) -e / E: fr electricisme] (Frî) 1-8 Totalitate a fenomenelor electrice (1-8). electricita sfvz electi'icitate electricitate sf [At: ŞINCAI. ÎNV. 62/35 /V: (înv) ~iţi~, (îvr) electricita, ~isi~, ~izi~ / Pl: -ităţi / E: fr electricite, ger Elektrizitdt, lat electricitas, -atis] 1 Proprietate fizică fundamentală a materiei, manifestată prin ansamblul fenomenelor legate de apariţia, de mişcarea sau de interacţiunea corpuri lor purtătoare de sarcină electrică (12) Si: electrică (18). 2 Totalitate a fenomenelor electrice (1-8) Si: (înv) electrism, electru. 3 (Met; îs) ~ atmosferică Ansamblu al fenomenelor electrice (1) din atmosferă. 4 (îas) Ramură a meteorologiei care se ocupă cu fenomene electrice (1) din atmosferă. 5 (Fzl; reg; îs) ~ animală Fenomenele electrice (1) (şi electrocinetice) care însoţesc activitatea organelor şi a ţesuturilor vii. 6 Lumină electrică (8). 7 Curent electric (10). 8 (Fig) Stare de surescitare Si: tensiune. 9 Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor 271 ELECTRIFICA electrice (1-8). 10 (Fiz; imp) Electromagnetism. 11 (Gig; îs) ~ terestrei Fenomene din interiorul scoarţei pământului care poduc (sau sunt produse de) curenţi(i) electrici (5). electrifică vt [At: CADE / Pzi: electr'ific / E: fr electrifier] A dota cu instalaţii specifice în vederea introducerii şi folosirii energiei electrice. electrificare sf [At: SAHIA. S. A. 206 / PI: -cări / E: electi'ifica] 1 Dotare cu instalaţii specifice în vederea introducerii şi folosirii energiei electrice Si: electrificat1 (1). 2 Ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea şi extinderea folosirii energiei electrice Si: electrificat1 (2). electrificat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: electrifică] 1-2 Electrificare (1-2). electrificat2, ~ă a [At: FOLC. MOLD. II. 784 / Pl: -aţi, -e / E: electrifică] (D. localităţi, construcţii. întreprindere etc.) 1 Dotat cu instalaţii specifice în vederea introducerii şi folosirii energiei electrice. 2 Care are energie electrică. electrisaţiwne sfv i electrizaţie electrisi vt vz electriza electrisire sfvz electrizare electrisitate sfvz. electricitate electrism sn [At: AR (1833). 31 supl. 2/30/ V: ~\zon, {\vr)~os.~izmos / Pl: (îvr) -uri / E: ngr ţXeKTpicrfiâg] (înv) Electricitate (2). eleetnsmos sn vz electrism electriş sn [ At: DLR ms / Pl: ? / E: ger Elekti'ische] (Ban; gms) Tramvai. electrititate sf vz electricitate electriza vt [At: HELIADE. F. 1 1/3 / V: (înv) ~isi (Pzi: -sesc). (îvr) -izi (Pzi: -zesc) / Pzi: -zez / E: fr electriser] 1 A face. prin diverse procedee, să funcţioneze pe baza curentului electric (10). 2 A încărca cu electricitate (1). 3 (Fig) A produce asupra cuiva o impresie puternică şi bruscă Si: u anima, a entuziasma, a fascina, a înflăcăra, a însufleţi. electrizaţii, ~â a [At: NEGULICI / Pl: -i, -e / E: fr electrisable] 1-3 Care poate fi electrizat2 (1-3). electrizant, ~ă a [At: LM / Pl: -nţi, -e / E: fr electrisant] 1-2 Care are proprietatea de a electriza (1-2). 3 (Fig) Care electrizează (3) Si: (îvr) electrizator. electrizare sf [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / V: (îvr) -isire / Pl: -zari / E: electriza] 1 Realizare, prin diverse procedee, a funcţionării pe baza curentului electric (10) Si: electrizat1 (1). (îdt) electrizaţie (1). 2 Încărcare a unui corp cu electricitate (1) Si: electrizat1 (2). (îdt) electrizaţie (2). 3 (Fig) Fascinare. electrizai1 sn [At: MDA ms /Pl: -uri/ E: electriza] 1-3 Electrizare (1-3). electrizat2, -ă a [At: STAMATI. F. 116/24 / Pl: -aţi. -e f E: electriza] 1 (D. unele corpuri) Care a fost supus electrizării (1). 2 (D. unele corpuri) încărcat cu electricitate (1). 3 (Fig) Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică şi bruscă Si: animat, entuziasmat, fascinat. însufleţit. electrizator,-oare [At: FILIMON. ap. CĂLINESCU. O. XVII. 29 / V: ~Zăt~ / Pl: ~i, -oare / E: electriza + -tor] 1 a (îvr; fig; îf -z.ător) Electrizant (3). 2-3 smf, a (îdt) (Cadru) (medical) care practică electroterapia. electrizaţie sf [At: I. GOLESCU. C. / V: -isaţiune / Pl: -ii / E: fr electrisation] 1-2 (Îdt) Electrizare (1-2). electrizator smf, a vz electrizator electr izi vt vz, electriza eleetnzon sn vz electrism electnzmos sn vz electrism electro- [At: BARCIANU / E: fr electr(o)-, ger elektr(o)-] Element prim de compunere însemnând: 1 Electric. 2 Bazat pe electricitate. electroacupunctură sf [At: DEX-S / P: -tro-a- / Pl: -ri / E: electro- + acupiinctură] Metodă de acupunctura în care acul primeşte impulsuri electrice. Si: electropunctură. electroacustic, ~ă [At: PUŞCARIU. L.R. I, 79 / P: -tro-a- / S şi: electro-acustic / Pl: (1-4) -ici, -ice / E: fr electro-acoustique, ger Electroakustik] 1 a Care aparţine electroacusticii (5). 2 a Referitor la electroacustică (5). 3 a Specific electroacusticii (6). 4 a De electroacustică (5). 5 sf Ştiinţă care studiază transformarea oscilaţiilor acustice în oscilaţii electromagnetice şi invers, precum şi metodele de măsurare corespunzătoare şi aplicaţiile tehnice ale acestei transformări. electroalimentai'e .s/[At: LTR2 / Pl: -tro-a- / Pl: -tari / E: electro- + alimentare] Alimentare prin curent electric. electroanahză ş/'[At: DT / P: -tro-a- / Pl: -ze / E: fr electro-analyse, ger Elektroanalyse] 1 Totalitate a metodelor electrochimice care se folosesc în analiza chimică cantitativă. 2 (Prc) Analiză electrochimică. electroanestezie sf [At: DEX-S / P: -tro-a- / Pl: ~i/ / E: fr electro-anesthesie] Anestezie bazată pe folosirea curenţilor electrici. electroaprindere sf[At: DEX-S / P: -tro-a- / Pl: -ri i E: electro- + aprindere] Aprindere printr-o scânteie electrică. electrobeton sn [At: DT / PI: -oane l E: fr electrobeton] Beton armat turnat pe timp rece şi încălzit electric prin intermediul armăturii lui. ele ctrob io geneză sf [At: DN-’ / P: -bi-o- / Pl: -ze / E: fr electrobiogenese] Producere de electricitate (1) în organismele vii. electrobiologic, -ă a [At: DN3 / P: -bi-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr electrobiologique] 1 Care aparţine electrobiologiei. 2 Care provine de la electrobiologie. 3 Care se referă la electrobiologie. 4 Specific electrobiologiei. 5 De electrobiologie. electrobiologie sf[At: ENC. ROM. / S şi: electro-biologie / P: -bi-o-/ E: fr electrobiologie] Ştiinţă care studiază apariţia şi efectele fenomenelor electrice în organismele vii, în special asupra sistemului nervos şi a contracţiilor musculare. electrobwr sn [At: DT / Pl: -e / E: fr electrobur, rs eAeKTpoâyp] (Teh) Sapă acţionată de un motor electric, care se foloseşte în explorările petroliere Si: electrotrepan. electrobuz sn [At: LTR2 / Pl: -el E: fr electrobus, ger Elektrobus] Autovehicul de transport în comun, acţionat de un motor alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie. electrocaloric, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -ici, -ice / E: ger Elektrokalorik] 1 Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric. 2 Care aparţine căldurii clectrocalorice (1). electrocalorimetru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr electrocalorimetre] Ca lori metru electric. electrocapilar, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -i, -e l E: fr electrocapillaire] 1 Care provine de la electrocapilaritate. 2 Referitor la electrocapilaritate. 3 Specific electrocapilarităţii. 4 De electrocapilaritate. electrocapilaritate sf [At: M. D. ENC. / Pl: -itaţi / E: fr electi'ocapillarite] Modificare a tensiunii determinată de acţiunea unui câmp electric. electrocdj* sn [At: LTR2 / Pl: —6? / E: electro- + car] Cărucior autopropulsat, acţionat de un motor electric alimentat de la o baterie de acumulatoare proprie, folosit pentru transportul de materiale pe distanţe scurte în ateliere, depozite, gări etc. electrocardiograf sn [At: ABC SĂN. 143. cf. 205 / P: -di-o- / Pl: -e / E: fr electrocardiographe, ger Elektrokardiograph] Aparat cu ajutorul căruia se fac electrocardiograme, care se înregistrează pe hârtie fotografică sau pe film. electrocardiografie, ~ă a [At: DEX-S / P: -di-o- l Pl: -ici, -ice / E: fr electrocardiographique, eg electrocardiographic] 1 Care aparţine electrocardiografiei (1). 2 Referitor la electrocardiografie (1). 3 Specific electrocardiografiei (1). 4 De electrocardiografie (1). electrocardiografie sf [At: DL / P: -di-o- / Pl: -ii / E: fr electrocardiographie, ger Elektrokardiographie] 1 Metodă de investigaţie a funcţiilor inimii prin înregistrarea grafică a tensiunii şi a curenţilor electrici care însoţesc activitatea muşchiului cardiac. 2 (Prc) înregistrare grafică a tensiunii şi a curenţilor electrici care însoţesc activitatea muşchiului cardiac. electrocardiogramă sf [At: LTR2 / P: -di-o- / Pl: -me / E: fr electrocardiogramme. ger Elektrokardiogramm] înregistrare grafică a tensiunii şi a curenţilor electrici care însoţesc activitatea musculară a inimii. electrocardioscop sn [At: DN3 / P: -di-o- l Pl: -oape / E: fr electrocardioscop] (Med) Aparat care permite proiectarea electrocardiogramei pe un ecran. 272 ELECTRODINAMIC electrocardioscopie sf [At: DN3 / P: -di-o- / Pl: ~i/ / E: fr electrocardioscopie] (Med) Examinare cu electrocardioscopul. electrocarist sm [At: DEX-S / Pl: -işti / E: electrocar + -ist] Lucrător pe electrocar. electrocasnic, ~ă a [At: NOM. MIN. 1.161 / Pl: -ici, -ice l E: electro-+ casnic] (D. aparate) Care este folosit în gospodărie şi este acţionat electric Si: (rar) electromenajer. electrocanstică sf [At: DN2 / Pl: ~ice / E: fr electrocaustique, ger Elektrokaiistik] Metodă de tratament prin cauterizare electrică. e/ectrocaustician, ~ă smf [Ai: DN3 / Pl: -icni, -icne / E: electrocanstică + -ian] Specialist în electrocanstică. electrocauter sn [At: LTR2 / P: -ca-u- / Pl: -e / E: fr electrocautere] Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la o extremitate cu un fir de platină adus Ia incandescenţă cu ajutorul curentului electric. electrocauteriza vt [At: DN2 / P: -ca-u- / Pzi: -zez / E: fr electrocauteriser] (C.i. răni. tumori etc.) A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. electr o cauterizare sf [At: LTR2 / P: -ca-u- / Pl: -zări / E: electrocauteriza] Cauterizare cu ajutorul electrocauterului Si: electrocauîerizat1. electrocauterizăt1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri l E: electrocauteriza] Electrocauterizare. electrocauterizăt2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -ati, -e IE: electrocauteriza] Cauterizat cu ajutorul electrocauterului. electrocăldură sf [At: LTR2 / Pl: -ri / E: electr o- + căldură] (Rar) Electrotermie. electr ocerămică sf [At: LTR2 / Pl: -ici / E: fr electroceramique] Ramura a ceramicii care se ocupă cu fabricarea, utilizarea şi cercetarea proprietăţilor materialelor ceramice folosite în electrotehnică. electrochimic, ~ă a [At: LM / S şi: (rar) electro-chimic / Pl: -ici, -ice / E: fr electrochimique] 1 Care aparţine electrochimiei. 2 Referitor la electrochimie. 3 Specific electrochimiei. 4 De electrochimie. 5 (Is) Analiza -a Electroanaliză. electrochimie sfs [At: LM / S şi: (înv) electm-chimie / E: fr electrochimie] Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică şi invers, precum şi legile acestor fenomene. electrochimograf sn [At: DEX-S / Pl: -e / E: eg electrokymograph] (Med) Aparat pentru înregistrarea curenţilor electrici (10) emişi de contracţia organelor, vaselor de sânge etc. electrochimogramă sf [At: DEX-S / S şi: ~oki~ / Pl: -me / E: eg electrokymogram] (Med) înregistrare grafică a conturului unui organ în activitate (inima, vasele mari etc.). electrochirurgie sf [At: LTR2 / Pl: (rar) -ii / E: fr electrochirurgie] Chirurgie bazată pe folosirea curenţilor electrici. electrocinetic, -ă [At: CHIRIŢĂ. P. 171 / Pl: -ici, -ice / E: fr electrocinetique] 1 a Care aparţine electrocineticii (5). 2 a Referitor la electrocinetică (5). 3 a Specific electrocineticii (5). 4 a De electroeinetică (5). 5 sf Ramură a electromagnetismului care studiază stările şi fenomenele staţionare din conductoarele electrice parcurse de curenţi electrici de conducţie. electrocoagula vt [At: MDENC / P: -co-a- / Pzi: -lez / E: fr electrocoaguler] (Med) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvenţă ţesuturile patologice. electrocoagulare sf[At: YGREC. M. N. 189 / S şi: electro-caogulare / P: -co-a- / Pl: -lari I E: electrocoagula] Distrugere prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvenţă a ţesuturilor patologice Si: electrocoagulat1. electrocoagulat1 sn [At: MDA ms / P: -co-a- / Pl: (rar) -uri l E: electrocoagula] El ec trocoag u 1 are. electrocoagulat2, ~ă a [At: MDA ms / P: -co-a- / Pl: -aţi, -e / E: electrocoagula] (D. ţesuturi patologice) Distrus prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvenţă. electroconuinicaţie sf [At: DT / P: -ţi-e- / Pl: ~i/ / E: electro- + comunicaţie] Procedeu de comunicare la distanţă prin mijloace electromagnetice. electroconcentrare sf [At: DEX-S / Pl: -rări / E: fr electroconcentration] (Fiz) Concentrare a unei soluţii coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie către anod sau catod. sub acţiunea curentului continuu. electroconductor, ~oare a [At: DEX-S / Pl: -i, -oare / E: electro- + conductor] (D. corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. electrocorindon sn [At: DN’ / Pl: ? / E: fr electrocorindon] Material obţinut prin topirea în cuptoare electrice a unui amestec de bauxită cu cărbune şi cu unele adaosuri Si: electrocorund. electrocoiiicogi'afie sf [At: DER / Pl: (rar) ~i/ / E: fr electi'ocorticographie] Tehnică de studiere a activităţii electrice a scoarţei cerebrale, care constă în aplicarea unor electrozi pe suprafaţa creierului. electrocorticogramă sf [At: D. MED. / Pl: -me / E: fr electrocorticogramme] Curbă obţinută prin electrocorticografie. electrocorund sn [At: LTR2 / Pl: ? / E: ger Elektrokorund] Material obţinut prin topirea în cuptoare electrice a unui amcstec de bauxită cu cărbune şi cu unele adaosuri Si: electrocorindon. electrocuantică sf [At: MDENC / PI: (rar) -ici / E: net] Teorie a interacţiunilor electromagnetice dintre particulele elementare electrizate. electrocultură sf [At: ENC. AGR. / Pl: -ri / E: fr electroculture] Utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor. electrocuta [At: C. PETRESCU. C. V. 126 / Pzi: -tez / E: fr electrocuter] 1 vt A ucide cu ajutorul curentului electric. 2-3 A se omorî (sau a-şi produce leziuni) în urma unei (puternice) descărcări în corp. electrocutare i/[At: CIŞMAN. FIZ. II. 211 / Pl: -tări / E: electrocuta] 1 Ucidere cu ajutorul curentului electric Si: electrocutat1 (1). electrocuîiune (1). 2-3 Moarte (sau producere de leziuni) prin descărcarea curentului electric în coip Si: electrocutat1 (2-3), electrocuîiune (2-3). electrocutat1 sm [At: MDAms / Pl: -uri / E: electrocuta] 1-3 (Rar) Electrocutare (1-3). electrocutat2, -ă a [At: BELEA, P. A. 145 / Pl: -aţi. -e / E: electrocuta] 1 Ucis prin electrocutare. 2 Mort prin electrocutare (2). 3 Care şi-a produs leziuni prin electrocutare (3). 4 Vătămat prin electrocutare. electrocuţiune sf[At: CADE / P: -ţi-u- / Pl: -ni / E: fr electrocution] (Iuz) 1-3 Electrocutare (1-3). electrod sm [At: MARIN. F. 292/23 / Pl: -ozi. (îvr) -i, -e / E: fr electrode] Conductor electric prin care intră sau iese curentul electric dintr-un mediu conductor sau din vid. electrodiagnostic sn [At: LTR2 / P: -di-ag- / PI: -ice / E: fr electrodiagnostic] 1-2 (Metodă de) diagnostic bazat(ă) pe excitabilitatea organismului la curentul electric Si: (rar) electrodiagnozd. electrodiagnoză sf [At: DEX-S / P: -di-a- / Pl: / E: fr electrodiagnose] (Rar) Electrodiagnostic (1). electrodializă sf [At: LTR2 / P: -di-a- / Pl: -ze / E: fr electrodyalise] Proces de dializă produs sub acţiunea unei diferenţe de potenţial electric, electrozii fiind aşezaţi de o parte şi de alta a unei membrane, folosit la purificarea apei. la impregnarea stofelor, la tăbăcirea pieilor etc. electrodinam sn [At: ENC. AGR. / Pl: -uri. (rar) -e / E: electro- + dinam] Maşină care produce curent electric. electrodinamic, ~ă [At: POLIZU / S şi: (înv) electro-dinamic / Pl: (1) -ici. -ice / E: fr electrodynamique] J a Care se referă la stările şi la fenomenele legate de prezenţa câmpului electromagnetic variabil în timp. 2 a Referitor la acţiunile exercitate între conductoarele parcurse de curenţii electrici. 3 a Care aparţine fenomenelor electromagnetice. 4 a Referitor la electrodinamică (9). 5 a Caracteristic electrodinamicii (9). 6 a Care aparţine electrodinamicii (9). 7 a De electrodinamică (9). 8 a (D. instrumente de măsură) Care se bazează pe interacţiunea dintre două bobine parcurse de curent electric. 9 sf Studiu al proprietăţilor electrice şi magnetice ale materiei. 273 ELECTRODINAMISM electrodinamism sn [At: LM / S şi: (înv) electro-dinamism / Pl: (nob) -e / E: fr electrodynamisme] Totalitate a fenomenelor produse de un curent electric. electrodinamometru sn [At: ENC. ROM. / S şi: (înv) electro-dinamometrn / Pl: -re / E: fr electrodynamometre) Galvanometru cu două bobine electrice, una fixă şi alta mobilă, care serveşte la măsurarea intensităţii unui curent electric. ele ctroencefalo graf sn [At: DN / P: -tro-en- / Pl: -e / E: fr electro-encephalograph] Aparat folosit în electroencefalograme. electroencefalograme sf [At: LTR2 / P: -tro-en- l Pl: ~i/ / E: fr electroencephalographie) Procedeu de studiere a activităţii electrice a creierului, bazat pe aplicarea unor electrozi pe pielea capului şi pe înregistrarea grafică, sub formă de unde. a curenţilor corespunzători acestei activităţi. electroencefalogramă sf [At: LTR2 / Pl: -me / E: fr electro-encephalogramme] Diagramă a activităţii electrice a creierului obţinută cu ajutorul encefalografului. electroenergetic, -ă a [At: DN3 / P: -tro-e- / Pl: -ici. -ice / E: fr electr o-energetique) 1 De energie electrică. 2 Referitor la energia electrică. 3 Caracteristic energiei electrice. electroerodare sf [At: LTR2 / P: -tro-e- / Pl: -dări I E: electro- + erodare] Prelucrare a metalelor, constând în îndepărtarea unui strat din material cu ajutorul descărcărilor electrice prin scântei Si: electroeroziune. electroeroziune sf[At: DN*’ / P: -tro-e- / Pl: -ni l E: fr electroerosion] Electroerodare. electrofiltru sn [At: LTR2 / Pl: -re l E: fr electrofiltre] Filtru electric. electrofiziologie sf [At: ENC. ROM. / S şi: (înv) electro-fisiologie / P: -zi-o- / E: fr electrophisiologie] Studiu al manifestărilor electrice ale organelor interne şi ale ţesuturilor. electrofizioterap'ie sf [At: DEX-S / P: -zi-o- / Pl: ~i/ / E: fr electrophysiotherapie] Tratament medical prin procedee fizice acţionate electric. electrofon, -â [At: LTR2 / Pl: -oane / E: fr electrophone] 1 sn (înv) Aparat care redă (şi reglează) sunetele înregistrate pe un disc cu ajutorul dozei de redare Si: picup. 2 a (D. intru mente muzicale) Care se caracterizează prin transformarea oscilaţiilor electrice în sunete. electrofor sn [At: ŞINCAI. ÎNV. 87/34 / Pl: -oare. (înv. sm) -i / E: fr electrophore] Dispozitiv pentru experienţe de laborator, alcătuit dintr-un disc electrizat şi un disc metalic care poate fi electrizat prin influenţă de primul disc. electroforaj sn [At: DN / Pl: -e / E: electro- + foraj] Foraj efectuat cu electro tre panul. electr of oregramă sf[At: DN / PI: -me 1 E: fr electrophoregramme] Diafragmă electroforestrică a conţinutului proteic din plasma sângelui. electroforetic, -ă a [At: LTR2 / Pl: -ici. -ice / E: fr electrophoretique, eg electrophoretic) (Fiz) Referitor la transmisia particulelor în medii lichide sub influenţa unui câmp electric. electroforeză sf[At: LTR2 / Pl: -ze / E: fr electroplwrese] 1 Deplasare spre electrozi a particulelor dintr-o soluţie coloidală sub acţiunea câmpului electric. 2 (Med) Analiză a diferitelor fracţiuni proteice din lichidele biologice pe baza electroforezei. electr ofotografie sf [At: DEX / Pl: ~i/' / E: electro- + fotografie) 1 Obţinere a fotografiilor bazată pe efectul fotoeleetric al luminii. 2 Copiere (directă sau indirectă) a materialelor tipărite. în scopul multiplicării rapide. electrofototeraple sf [At: DNP / Pl: ~i/' / E: fr electroplwtoherapie] Fototerapie făcută cu metode electrice. electrogalvanic, -ă a [At: POLIZU / S şi: electro-galvanic / Pl: -ici. -ice / E: fr electr ogalvaniqiie] 1 (înv; d. curentul electric) Care este produs de o pilă voltaică Si: (îvr) electrogalvanicesc. 2 Care aparţine electrogalvanismului. 3 Propriu electrogalvanismului. 4 Care se referă la electrogalvanism. electrogalvanicesc, -ească a [At: POLIZU / Pi: -eşti l E: electrogalvanic + ~eAt’! (îvr; d. curentul electric) Care este produs de o pilă voltaică. electrogalvanism sn [At: POLIZU / E: ger Elektrogalvanismus, fr electrogalvanisme] 1 (înv) Totalitate a fenomenelor electrogalvanice. 2 Curent electric produs cu ajutorul pilelor electrochimice. 3 Aplicare a curentului galvanic asupra organismelor şi a organelor vii în scopuri terapeutice. electrogen, -ă a [At: ENC. AGR. 401 / Pl: -i. -e / E: fr electrogene] 1 (D. aparate, instalaţii etc.) Care produce energie electrică prin transformarea altor forme de energie. 2 (îs) Grup - Ansamblu format dintr-un motor şi unul sau mai multe generatoare electrice acţionate de acesta. electrogeotermic, -ă a [At: DEX-S / P: -ge~o- / Pl: -ici. -ice f E: electro- + geotermic] Care produce electricitate pe baza energiei calorice a apelor termale. electroglotograf sn [At: DEX-S / Pl: -e f E: fr electroglottographe] Aparat electronic care permite vizualizarea şi înregistrarea vibraţiilor glotale. electroglotogramă sf [At: DEX-S / Pl: -me / E: fr electroglottogramme] Diagramă a curbelor ce reprezintă forma de unda a impulsurilor glotale înregistrate de electroglotograf. electroglotospectrografie sf [At: DEX-S / Pl: ~i/ / E: fr electroglottospectrographie] 1-2 (Metodă de) stabilire a compoziţiei armonice a semnalelor vorbirii prin analiza impulsurilor obţinute cu electroglotograful. electrograf sn [At: LTR2 / Pl: -e / E: fr electrographe] Aparat cu ajutorul căruia se face analiza calitativă a metalelor, a aliajelor şi a minereurilor. electrografie sf [At: LM / Pl: -ii / E: eg electrography, fr electrographie) 1 (înv) Descriere a fenomenelor electrice. 2 Lucrare care studiază electricitatea. 3 (înv) Reproducere a unui text. a unui traseu etc. cu ajutorul electrografului. 4 Metodă de investigare a organismelor vii cu ajutorul curentului electric. electrogravimetne v/‘[At: DT / Pl: -ii i E: fr electrogravimetrie] Metodă chimică de analiză cantitativă, care se bazează pe cântărirea catodului înainte şi după depunerea metalului pe acesta prin electroliză. electrogravură sf [At: DT / Pl: -ri / E: fr electrogravure] Gravură obţinută pe cale electrolitică. electroizolant,-ă sm, a [At: LTR2 XVIII, 30 / S şi: electro-izolant IP: -tro-i- / Pl: -nţi. -e / E: fr electroisolant] 1-2 (Material) care are proprietatea de a izola din punct de vedere electric. electroht sm [At: PONI. F. 262 / V: (înv) electrolită sf f S şi: (rar) electrolyt f Pl: -iţi / E: fr electrolyte] Compus chimic care. prin dizolvare sau prin topire, se disociază, scindându-se în ioni şi care conduce curentul electric prin transportul acestor ioni. electrolită sf vz electrilit electrolitic, -ă a [At: CADE / Pl: -ici. -ice / E: fr electrolitiqae) 1 Care aparţine electrolizei. 2 Referitor la electroliză. 3 Care este folosit la electroliză. 4 Care este produs prin electroliză. electroliza vt [At: LM / Pzi: -zez / E: fr electrolyser] (C.i. substanţe chimice) A descompune cu ajutorul electricităţii. electrolizabil, -â a [At: LM / Pl: -i. -e / E: fr electrolysabie] Care poate fi electrolizat. electroliză sf [At: PONI, F. 262 / Pl: -ze / E: fr electrolyse] Descompunere a unui electrolit cu ajutorul curentului electric. electrolizor sn [At: DT / Pl: -oare f E: fr electrolyseur] Aparat cu care se poate face o electroliză. electroluminescent, -ă a [At: DN / Pl: -nţi. -e / E: fr electroluminescent] Care prezintă electroluminescenţă. electroluminescenţă sf[At: LTR2 / Pl: -ţe f E: fr electroluminescence] Lumină produsă de unele substanţe sub acţiunea câmpului electric. electromagnet sm [At: CALENDAR (1851), 86/11 / S şi: (înv) electro-magnet / Pl: ~e[/, (înv. sn) -e / E: ger Elektromagnet) Bucată de 274 ELECTRONOPUNCTURĂ oţei care capătă proprietăţi magnetice la trecerea curentului electric printr-un fir metalic izolat, care o înfăşoară. electromagnetic, ~ă a [At: STAMATI, F. 126/7 / S şi: (înv) electro-magnetic / Pl: -ici, -ice / E: fr electr omagnetique] 1 Care aparţine electromagnetismului. 2 Referitor la electromagnetism. 3 Caracteristic electromagnetismului. 4 Bazat pe electromagnetism. 5 (îs) Câmp -Regiune din spaţiu în care se pot exercita acţiuni asupra purtătorilor de sarcină electrică sau asupra magneţilor, care are două componente interdependente şi anume câmpul electric şi cel magnetic. electromagnetism sn [At: PROPĂŞIREA (1844). 210 1 /24 / S şi: (înv) electro-magnetism / E: ger Elektromagnetismusy fr electromagnetisme] 1 Proprietate pe care o au corpurile străbătute de curenţi electrici de a acţiona între ele sau cu magneţii. 2 Totalitate a fenomenelor de acţiune şi interacţiune între corpurile străbătute de curenţi electrici sau între acestea şi magneţi. 3 Ramură a fizicii care studiază câmpul magnetic produs de sarcinile electrice în mişcare, acţiunea câmpului magnetic asupra curentului electric, undele electrice şi cele magnetice, fenomenul inducţiei electromagnetice etc. 4 (Rar) Folosire a magnetismului sau a câmpului magnetic în tratamentul diferitelor afecţiuni nevralgice. electromasăj sn [At: D. MED. / Pl: -el E: fr electromassage] Masaj efectuat cu ajutorul curenţior electrici. electromecanic, ~ă [At: MDENC / Pl: -ici. -ice I E: fr electr om ecanique] 1 a Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric. 2 a Care se referă la aplicaţiile combinate ale mecanicii şi electromecanicii. 3 sf Ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicaţiile tehnice ale electricităţii, ale termodinamicii şi ale mecanicii. 4 Care aparţine electromecanicii (4). 5 Referitor la electromecanică (4). 6 Caracteristic electromecanicii (4). electromecanoterapie sf [At: YGREC. M. N. / Pl: ~i/ / E: fr electromecanotherapie] Aplicare combinată în tratamentul bolnavilor a electricităţii şi a aparatelor mecanice. electromenajer, ~ă a [At: DEX-S / PI: -/. -e i E: fr electromenager] (D. aparate; rar) Care este folosit în gospodărie şi este acţionat electric Si: electrocasnic. electrometalurgie, ~ă a [At: IORDAN. L. R. A. 221 / PI: -ici. -ice / E: fr electrometallurgique] 1 Care aparţine elcctrometalurgiei. 2 Care se referă la electrometalurgie. 3 Caracteristic electrometalurgiei. 4 De electrometalurgie. electrometalurgie sf{At: ENC. ROM. / E: fr electrometallurgie] Ramură a metalurgiei care foloseşte pentru elaborarea şi rafinarea metalelor şi aliajelor procedee electrolitice sau electrotermice. electrometalurgist, ~ă smf [At: DN / Pl: -işti. -e / E: fr electrometallurgiste] Specialist în electrometalurgie. electrometrie, -a a [At: CHIRIŢĂ, P. 856 / Pi: -ici. -ice / E: fr electrometrique] 1 Care aparţine electrometriei. 2 Care se referă la electrometrie. 3 Caracteristic electrometriei. 4 Care este folosit în electrometrie. electrometrie .y/ [At: CADE / Pl: -\i / E: fr electrometrie] 1 Capitol al fizicii care se ocupă cu studiul măsurilor electrice în care se foloseşte un electrometru. 2 Ansamblu de metode de analize chimice cantitative care folosesc ca indicator pentru observarea sfârşitului reacţiei variaţia potenţialului electric al unui electrod cufundat în soluţia de analizat. electrometru sn [At: I. GOLESCU. C. / S şi: electro-metru / PI: -re. (îvr) —uri. (înv. m) -rii / E: fr electrometre] Instrument electrostatic folosit la măsurarea diferenţelor de potenţial electric. electromicroscopie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr electromicroscopie] Studiu al preparatelor histologice cu ajutorul microscopului electric. electromiogrăf sn [At: MDENC / P: -mi-o- / PI: -e / E: fr electromyographe] Aparat cu ajutorul căruia se face electromiografia. electromiografie sf [At: LTR2 / P: -mi-o- / Pl: ~i/ / E: fr electroinyographie] înregistrare a contracţiilor muşchilor scheletici cu ajutorul electromiografului. electromiogramă sf [At: D. MED. / P: -mi-o- / Pl: -me / E: fr electromyogramme] (Med) Diagramă care reprezintă curenţii electrici generaţi de activitatea musculară. electromobil sn [At: DN° / Pl: -e / E: fr electromobile, ger Elektromobit] Automobil cu motor electric. electt'omotor, -oare [At: STAMATI. F. 122/15 / S şi: (înv) electro-motor / Pl: -i, -oare l E: fr electromoteur] 1 sn Motor electric. 2 a Care poate produce curent electric. 3 a (îs) Tensiune (sau forţă) -oare Tensiune electrică în bornele unui generator când circuitul exterior este deschis. electromotrice ai [At: LM / E: fr electromotrice] (Fiz; înv; îs) Forţă (sau putere) - Diferenţa de potenţial dintre cei doi poli ai unei maşini electrice. electromuscular, -ă a [At: DLR / Pl: -i. -e / E: fr electromusculaire] (D. fenomene electrice) Care se produce în muşchi. electi'on sn [At: CADE / Pl: -i / E: fr election] (Fiz) Particulă elementară stabilă, cu sarcină electrică egală cu a protonului, dar negativă şi cu masa de 1836 de ori mai mică. ce intră în alcătuirea atomilor tuturor substanţelor Si: (rar) negatron. electronarcoză sf [At: DER / Pl: ~z^ / E: fr electro nare os e] Narcoză produsă prin acţiunea curentului electric asupra creierului. electronavigaţie sf [At: LTR2 / Pl: ~i/ / E: fr electronavigation] Metodă de navigaţie de coastă cu ajutorul aparatelor electrice. electronegativ, ~ă a [At: PONI. F. 263 / S şi: (înv) electro-negătiv / Pl: -i, -e / E: fr electronegatif] (D. elemente chimice) Ai cărui atomi captează cu uşurinţă electroni, transformându-se în ioni negativi. electi'onegativitate sf [At: DEX-S / Pl : (rar) -taţi / E: eg electronegativity, fr electronegativite] Proprietate a elementelor chimice de a fi electronegative. elecfronic, -ă [At: ENC. TEHN. 1.23 / Pl: -ici. -ice / E: fr electronique] 1-2 a Care aparţine electronilor (sau electronicii). 3-4 a Privitor la electronică (sau la electroni). 5 a Care este folosit în electronică. 6 .ş/'Ştiinţă care studiază fenomenele legate de mişcarea în diferite medii a paticulelor încărcate electric, interacţiunea dintre aceste particule, producerea lor etc.. precum şi construcţia, studiul dispozitivelor şi aparatelor care funcţionează pe baza acestor fenomene. 7 sf Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (2). electronician, ~ă smf [At: DEX / P: -ci-an / Pl: -icni, -iene / E: fr electronicien] (Iuz) Electronist. electronist, ~ă smf a [At: DEX / Pl: -işti. -e / E: electroniică) + -ist] 1-2 Specialist în electronică. electroniza vt [At: DEX / Pzi: -zez / E: electronică] A dota cu mijloace electronice. electronizai'e sf [At: DEX / Pl: -zări / E: electroniza] Dotare cu mijloace electronice. electronizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: electroniza] Electronizare. electronizat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi. -e / E: electroniza] Dotat cu mijloace electronice. eletronmicroscopie sf[At: MDENC / V: electronom- sf I Pl: ~i/ / E: fr electronmicroscopie] Metodă de studiere a preparatelor histologice cu ajutorul microscopului electronic. electi'onograf sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr electronographe] (Med) Aparat pentru electronografie (1). electronografic, -ă a [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: eg electronographic] (Med) 1 Care aparţine electrografiei (1). 2 Referitor la electronografie (1). 3 De electronografie. electronografie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: eg electronography] 1-2 (Metodă de) investigare a câmpurilor electrice din corpul uman. precum şi a modificărilor acestora. în condiţii de boală. 3 (Ccr) Imagine a câmpurilor electrice din corpul uman. 4 Clişeu cu imaginea corpului uman. electronomicroscopie sf vz electronmicroscopie electronopunctxiră sf [At: DEX / Pl: -ri / E: electronCica) + {acu) pu net ură] Metodă terapeutică de stimulare a punctelor active ale corpului prin atingere cu un electrod care primeşte impulsuri electrice. 275 ELECTRONVOLT electronvolt sm [At: LTR / Pl: -Iţi / E: fr electronvolt] Unitate de măsură a energiei, egală cu energia dobândită de un electron accelerat la o diferenţă de potenţial de un volt. electrooptic, ~ă [At: DER / P: -tro-op- / Pl: -ici, -ice / E: fr electro-optique] 1 a (D. unele fenomene) Care este produs de acţiunea câmpului electric asupra emisiunii, absorbţiei şi propagării luminii. 2 a (D. dispozitive) Care cuprinde o pane electrică şi una optică. 3 sf Ramură a fizicii care studiază fenomenele datorate acţiunii câmpului electric asupra emisiunii, absorbţiei şi propagării luminii. 4 ş/Teoria electromagnetică a luminii. electroosmotic, -ă a [At: DN3 / P: -tro-os- l Pl: -ici, -ice / E: fr electro-osmotique] 1 Care este propriu electroosmozei. 2 Referitor la electroosmoză. 3 De electroosmoză. electroosmoză sf [At: DT / P: -tro-os- / Pl: -ze / E: fr electro-os m os e] Trecere a unui lichid printr-o membrană poroasă sub acţiunea unei diferenţe de potenţial electric dintre cele două feţe ale membranei. electr opat ologi e sf [At: D. MED. / Pl: ~i// E: fr electropathologie] (Med) Studiu al leziunilor şi bolilor provocate de electricitatea industrială şi cea atmosferică. electroplasmohză sf [At: LTR2 / Pl: -ze / E: fr electroplasmolyse] Procedeu aplicat în industria zahărului, a sucurilor de fructe. în vinificaţie etc.. care constă în expunerea materiei prime la acţiunea unui curent electric de joasă tensiune. în scopul degradării protoplasmei celulare şi al măririi randamentului la operaţia de presare. electroporţelan sf [At: LTR2 / E: electr o-porţelan] Varietate de porţelan folosit la confecţionarea izolatoarelor pentru liniile de distribuţie a curentului electric şi de telecomunicaţii. electropozitiv,~â a [At: PONI. F. 263 / S şi: (înv) electro-pozitiv / Pl: -i, -e / E: fr electropositif] (D. unele elemente chimice) Ai cărui atomi cedează cu uşurinţă electroni, transformându-se în ioni pozitivi. electropozitivitate sf [At: DEX / E: fr electropositivite] (Fiz) Proprietate a elementelor chimice de a fi electropozitive. electr oprelucrare sf [At: LTR2 / Pl: -rări / E: electro- + prelucrare] Prelucrare a metalelor prin folosirea directă a energiei electrice. electropunctor, -oare smf, a [At: NEGULICI / V: (îvr) -puntor sm / Pl: -i, -oare / E: fr electroponcteur] (Frî) (Persoană) care practică electropunctura. electropunctwră sf[At: NEGULICI / V: (îvr) -punt- sfl Pl: -ri / E: fr electroponcture] Metodă de acupunctura în care acul declanşează impulsuri electrice Si: electroacupunctură. electropuntor sm vz electropunctor electropnntură sfvz electropunctura electroradiolog, ~ă smf [At: DN / Pl: -ogi. -oge / E: fr electroradiologue] Specialist în electroradiologie. electroradiologie sf [At: DN / E: fr electroradiologie] Disciplină medicală care cuprinde aplicaţiile electricităţii şi ale razelor în diagnosticarea şi tratarea bolilor. electroscop sn [At: STAMATI. F. 118/11 / PI: -oape. (îvr) -uri. (rar) -i sm / E: fr electroscope] Aparat care serveşte la punerea în evidenţă a stării de electrizare a unui corp şi a felului sarcinii electrice a unui corp. electroscopic, a [At: LM / Pl: -ici. -ice I E: fr electroscopique] 1 Care aparţine electroscopiei. 2 Referitor la electroscopie. 3 De electroscopie. electroscopie sf [At: LM IE: fr electroscopie] Parte a fizicii care se ocupă cu studiul eîectroseoapelor şi al aplicaţiilor lor. electrosecuritate sf [At: DEX / E: electro- + securitate] Protecţie împotriva electrocutării. electrosomn sn [At: D. MED. / E: electro- + somn] (Med) Somn artificial provocat cu ajutorul curentului electric, utilizat în tratamentul unor boli psihice şi nervoase. electrostatic, ~â [At: T. V. IONESCU, E. 14 / Pl: -ici. -ice / E: fr electrostatique] 1 a Care aparţine sarcinilor electrice aflate în stare de repaus. 2 a Caracteristic electricităţii aflate în stare de repaus. 3 a Care se bazează pe fenomenele ce caracterizează stările electrice statice ale corpurilor. 4 a (îs) Maşină -ă Generator electric care funcţionează pe baza fenomenului de electrizare. 5 a (D. instrumente de măsurat) A căror funcţionare se bazează pe forţele electrostatice dintre corpuri încărcate cu sarcină electrică. 6 a Care este folosit în electrostatică (7). 7 ş/'Ramură a fizicii care studiază fenomenelor care însoţesc sarcinile electrice aflate în repaus. electrostimulare sf [At: DEX / Pl: -lări / E: electro- + stimulare] Stimulare a ţesuturilor vii prin impulsuri electrice. electrostricţmne sf [At: LTR2 / P: -ţi-u- / Pl: -ni / E: fr electrostriction] Deformare a unui dielectric sub acţiunea câmpului electric. electroşoc sn [At: MDENC / Pl: -uri / E: fr electrochoque] (Med) Metodă de tratament care constă în trecerea curentului electric prin creier. electrotecnic, ~ă a, smfvz electrotehnic electrotehnic, ~â [At: LEG. EC. PL. 78 / V: (rar) -ecn- / Pl: -ici. -ice / E: fr electrotechnique] 1 i;/' Ştiinţă care studiază fenomenele electrice şi magnetice din punctul de vedere al aplicaţiilor lor tehnice. 2 ş/ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicaţiile fenomenelor electrice şi magnetice, precum şi cu proiectarea, construcţia şi exploatarea utilajului respectiv. 3-4 a Care aparţine electrotehnicii (1-2). 5-6 a Privitor la electrotehnică (1-2). 7-8 Specific electrotehnicii (1-2). 9 a Privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice şi magnetice. electrotehnician, -ă smf, a [At: DN / P: -ci-an- / Pl: -cieni, -cienc / E: fr electrotechnicien] Specialist în electrotehnică (2). electroterapeut smf, a [At: DN / P: -pe-ut / Pl: -uţi / E: fr electrotherapeute] 1-2 (Medic) specialist în electroterapie. electroterapeutic, ~ă a [At: ABC SĂN. 65 / P: -pe-u- / Pl: -ici. -ice / E: fr electrotherapeutique] 1 Care aparţine electroterapiei Si: (rar) electroterapic (1). 2 Referitor la electroterapie Si: (rar) electroterapic (2). 3 Caracteristic electroterapiei Si: (rar) electroterapic (3). 4 De electroterapie Si: (rar) electroterapic (4). electroterapic, ~ă a [At: DN / Pl: -ici, -ice / E: fr electrotherapique] (Rar) 1-4 Electroterapeutic (1-4). electroterapie sf [At: ENC. ROM. / S şi: (înv) electro-terapie / Pl: -ii / E: fr electrotherapie] Tratament medical care se bazează pe acţiunea curenţilor electrici ca agenţi terapeutici ai anumitor boli. electrotermic, ~ă a [At: MDENC / Pl: -ici. -ice / E: fr electrothermique] 1-2 Care aparţine electrotermici (1-2). 3-4 Referitor la electrotemiie (1-2). 5-6 De electrotermie (1-2). electrotermie sf [At: DT / E: fr electrothermie] 1 Parte a electrotehnicii care se ocupă cu studiul procedeelor tehnice de utilizare a energiei electromagnetice pentru obţinerea căldurii necesare unor operaţii tehnologice sau pentru încălzit. 2 Totalitatea procedeelor de utilizare a efectelor calorice a energiei electrice Si: (rar) electrocăldură. electrotermoterapie sf [At: D. MED. / E: fr electrothermotherapie] Producere de căldură în ţesuturile vii în scop terapeutic, cu ajutorul curentului electric. electrotipicy ~ă a [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: fr electrotypique] 1 Referitor la electrotipie. 2 Caracteristic electrotipiei. 3 Executat prin electrotipie. electrotipie sflAt: ENC. ROM. / E: fr electrotypie] Reproducere de gravuri cu ajutorul curenţilor electrici. electrotomie sf [At: DN / Pl: ~i/ / E: ger Elektrotomie] Secţionare a ţesuturilor cu ajutorul curenţilor electrici. electrotonic, -ă a [At: DN / Pl: -ici. -ice / E: fr electrotonique] Referitor la electrotonus. electrotonus sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: fr electrotonus] Modificare a excitabilităţii unui ţesut viu (muscular sau nervos) străbătut de curent electric continuu. electrotraumatism sn [At: D. MED. / Pl: -e / E: electro- + traumatism] (Med) Electrocutare (1). ELEINOSUNARIU electrotrepan sn [At: DT / Pl: -e / E: fr electrotrepan) Sapă acţionată de un motor electric, care se foloseşte în explorările petroliere Si: electrobur. electrotropism sn [At: LTR2 / Pl: -e IE: fr electrotropisme] Orientare a organismelor în anumite direcţii sub acţiunea curentului electric. electrovalenţă sf [At: CHIRIŢĂ. P. 321 / Pl: ~ţe / E: fr electrovalence] Legătură chimică stabilită între ioni cu sarcini electrice de semn contrar, datorită foiţelor de atracţie dintre aceştia. electrovalvă sf [At. DN / Pl: -ve / E: fr electrovalve] Ventil (sau supapă) cu deschiderea şi închiderea comandate de un electromagnet. eleclru1 sn [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / V: (îvr) ile~ / E: ns cf electric, electricitate] (înv) Electricitate. electru2 sn vz electrum electrum sn [At: DOSOFTEI. V. S. octombrie.40718 /V: (înv) electru. (îvr) ilectru / E: lat electrum. ngr TjXeKtpov) 1 (înv; îf electrn) Chihlimbar. 2 Aur nativ care conţin o mare cantitate de argint, de culoare galbenă deschis până la argintiu, maleabil şi ductil. electuar sn [At: ANTONESCU, D. / V: (înv) ~iu (Pl: -ii) / P: ~tu-ar l Pl: (rar) -e ! E: fr electuaire, lat electuarium] Preparat farmaceutic cu aspect de pastă, obţinut din amestecul unei pudre active cu sirop de miere sau de zahăr. electuariu sn vz electuar elecţie sf [Ai: IST. Ţ. R. 12 / V: ale-, -iune. (îvr) elexie / Pl: -ii l E: fr election, lat electio, -onis] (înv) Alegere Cf electivitate (1). elecţiune sfvz elecţie eledon s [At: ABC SĂN. 136 / Pl: ? / E: net] (înv) Aliment preparat din lapte de vacă degresat şi acidulat prin fermentaţie lactică naturală, care se prezintă sub formă de pulbere. elefand sm vz elefant elefant sm [At: BIBLIA (1688). 252]/4 / V: (pop) alifant. (îvr) -fand, elifand, elif- l S şi: (rar) elephant / Pl: -nţi. (îvr; n) -uri l E: fr elephant, lat elephantus] 1 (Şîs ~ indian sau înv. indic) Specie din ordinul proboscidienilor.de dimensiuni mari. cu pielea aspră şi groasă şi cu fildeşi prezenţi numai la masculi (Elephas maxi mus). 2 Exemplar din specia elefanţilor. 3 (Şîs - african) Specie de mamifere din ordinul proboscidienilor. de dimensiuni mari. cu urechi mari şi pielea aspră şi groasă, cu fildeşi prezenţi la ambele sexe. care trăieşte în Africa (Loxodonta africana). 4 Exemplar din specia elefanţilor (3). 5 (în trecut; arg) Bancnotă de o mie de lei. 6 (înv; dep) Bărbat în vârstă, cu bani. uşor de înşelat (la petreceri, la jocul de cărţi etc.). 7-8 (Reg) Cal (sau bou) voinic şi puternic. 9 (înv) Fildeş. 10 (îvr) Plantă nedefinită mai îndeaproape. elefantiazis sn [At: LM / V: (înv) ~t\ză sfi S şi: -asis / P: -ti-a- / E: fr elephantiasis, lat elephantiasis] Boală caracterizată prin dezvoltarea exagerată a unor părţi ale corpului, de obicei a membrelor inferioare sau a organelor genitale, care sunt deformate printr-un edem enorm, dur şi cronic Si: filarioză. (rar) pahidermie. elefantic, ~ă a [At: BREZOIANU. R. 296/6 / Pl: -ici. -ice / E: fr elephantique, lat elephanticus, -a, -um] 1 (Rar) Care aparţine elefantului (1). 2 De elefant (1). 3 Ca al elefantului (1). 4 (ex) De dimensiuni foarte mari. 5 (îvr) Care este bolnav de elefantiazis. elefant\n,-ă a [At: LM / Pl: -i. -e / E: fr elephantin, lat elephantinus, -a, -tun] 1-4 (Rar) Elefantic (1-4). elefantiză sfvz elefantiazis elefăntoaică sf [Ai: TDRG 594 / Pl: -ice l E: elefant + -oaiccl] (Rar) Femela elefantului. elefterosi vt [At: GÂLDI, M. PHAN. 122 / Pzi: -sesc / E: ngr iXevOdpcoaa] (Grî; rar) A elibera (1). elegant, -ă [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / Pl: -nţi, -e IE: fr elegant, lat elegans, -tis] 1-2 av, a (D. oameni) (într-un mod) care se distinge prin armonia şi bunul gust al îmbrăcămintei, al ţinutei Si: distins, şic1 (2) Si: codret. luxos. 3-4 av, a Cu distincţie. 5 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Cu gust. 6 a (D. obiecte de îmbrăcăminte) Care se remarcă prin fi;umuseţea. armonia, distincţia croielii, a combinaţiilor etc. 7-8 av. a (D. oameni) (într-un mod) care dă dovadă de eleganţă (1) Si: nobil, galant.fin. 9-10 (D. oameni) (într-un mod) care sugerează maniere alese, distinse. 11 a (D. manifestări, acţiuni, creaţii etc. ale oamenilor) Care exprimă eleganţă (6). 12-13 av, a (D. limbaj, stil etc.) (într-un mod) care se distinge prin sobrietate, precizie, uşurinţă Si: ales. elevat, îngrijit. 14-15 av, a (D. oameni sau părţi ale corpului lor) (într-un mod) graţios. 16-17 av, a (D. obiecte, interioare etc.) (într-un mod) care se caracterizează prin fineţea, supleţea, frumuseţea liniei (a formei etc). 18-19 av, a (într-un mod) care se remarcă prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. 20 a Care este amenajat cu lux Si:fin, luxos, somptuos. eleganţă sf [At: CALENDARIU (1794), 27 / V: (înv) -ţie sf! Pl: -ţe / E: fr elegance, lat elegantia] 1 Distincţie (în modul de a se îmbrăca, în ţinută etc.). 2 Bun gust în alegerea îmbrăcămintei (şi în felul de a o purta). 3 Ai1a de a fi elegant (10) Vz şic. 4 (Rar) Obiect de îmbrăcăminte executat cu gust. 5 Frumuseţe, armonie, distincţie a croielii, a combinaţiilor etc. 6 (Adesea precedat de pp ,,cu“) Atitudine aleasă. (în maniere. în comportament, în mişcări etc.). 7 Subtilitate a gustului (sau a simţirii) Si: rafinament, delicateţe, nobleţe. 8 Tact. 9 Remarcare prin fineţea, supleţea, frumuseţea liniei (a formei etc.). 10 Deosebire prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust. 11 Amenajare cu lux. 12 Supleţe. eleganţie sf vz eleganţă eleemosinariu smn vz eleimosinar eleemosină sfvz eleimosină eleemozmă sf vz eleimosină eleghiacesc, -ească a [At: EUSTATIEVICI. GR. ROM. 11875 / V: eleag- (P: -le-a-) a / P: -glii-a- / E: eleghie + -icesc] (îvr) Elegiac (1). elegiile sfvz elegie elegiac, -ă [At: I. GOLESCU. C. / P: -gi-ac I Pl: -aci, -ace / E: fr elegiaque, lat elegiacus] (D. producţii literare sau muzicale; pex, d. părţi, atribute ale lor) 1 a Care are caracterele elegiei, exprimând melancolie, tristeţe, durere Si: (înv) elegie, (îvr) eleghiacesc. 2 a (în versificaţia antică greacă şi latină. îs) Distih - Grup de două sau mai multe versuri, primul fiind un hexametru, iar al doilea un pentametru. 3-4 sm, a (Persoană) care scrie elegii Si: elegie (2). 5-6 a, av (Care este) melancolic. Si: nostalgic, trist, (înv) elegie (3). elegibil, -ă a vz eligibil elegie, -ă a, sm [At: ODOBESCU. S. 1.210/ Pl: -ici, -ice / E: elegie + -ic] (înv) 1-3 Elegiac (1-3). elegie sf[At: CANTEMIR. 1.1.1. 12 / V: (înv) -gliie (A şi: eleghie) I Pl: ~i/\ (înv) - IE: fr elegie, it elegia, lat elegia, ngr kXey^ia] 1 Operă literară în versuri sau. rar. în proză aparţinând genului liric. în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristeţe, de jale. 2 Poezie. în literatura antică, compusă din distihuri elegiace. 3 (Fig) Lamentare. 4 (Fig) Tristeţe. 5 (Fig) Melancolie. elegist sm [At: I. GOLESCU, C. / Pl: -işti / E: elegie + -/sr] (îvr) Poet elegiac (3). elei i [At: CANTEMIR. I. I. II. 77 / V: eal—, ial—, (prin reduplicare) ellelei, (înv) hele / E: net] (Pop; adesea precedând un vocativ) Exclamaţie prin care se interpelează ascultătorul şi care exprimă: 1 Mirare. 2 Bucurie. 3 Surprindere. 4 (îf elelei) Dor. eleimosinar [At: EMINESCU. în L. ROM. 1961. nr. 1. 52 / V: eleemosinariu, eleinosunariu, elemozinar sm / P: -lei- / Pl: (1) -i, (2) -e / E: fr elemosinaire, it elemosinario, lat eleemosynarius] (Iuz) 1 sm Persoană însărcinată la curtea unui suveran cu strângerea ajutoarelor. 2 sn Depozit din care se împărţeau ajutoarele sau pomenile. eleimosină sf[At: (a. 1827). IORGA, S. D. XII. 32 /V: -ozi-, elem-, (A şi: (rar) elemosină). elimozmă, eleem-, eleemozmă, elemozmă, lei—, leimozmă / Pl: -ne / E: it elemosină, lat eleemosyna, ngr tXeip.6crovrj] (Iuz) 1 Binefacere. 2 Pomană. 3 (Ccr) Ceea ce se dădea de pomană. 4 (îlav) Din ~ozină Din milă. eleimozină sfvz eleimosină eleinosunariu smn vz eleimosinar 277 ELELEI elelei i vz elei elektron sn [At: LTR2 / E: ns cf ger Elektron] Aliaj dur şi uşor de aluminiu şi magneziu. element [At: CANTACUZINO. N. P. 13472 / Pl: ~nţi. (înv) -uri. (îvr) ~minte / E: fr element, lat elementum] 1 sm (Ant) Fiecare dintre cele patru aspecte ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor şi fenomenelor naturii. 2 sn (Lpl; adesea determinat prin „naturii44) Fenomen al naturii care se manifestă incontrolabil Vz stihie. 3 sn (Lpl; de obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp. „de44. rar „din44, indicând sfera, domeniul) Principii fundamentale, noţiuni de bază într-o disciplină oarecare Si: noţiune. 4 sn (Adesea cu determinări care indică apartenenţa) Parte componentă a unui întreg. 5 sn (Lin) Parte a unui enunţ, a unui cuvânt întreg etc. izolabilă prin analiză şi care intră în compoziţia unei structuri, a unui sistem etc. 6 sn (Mat) Parte componentă a unei mulţimi, de la care începe orice construcţie matematică. 7 sn Fiecare din părţile care alcătuiesc o figură geometrică sau servesc la determinarea acesteia. 8 sn (Med) Fenomen constant ce caracterizează o boală. 9 sn (Lpl) Ansamblu de cunoştinţe necesare efectuării în bune condiţii a unor operaţii. 10 sn (Spc) Parte componentă a unei construcţii cu rol bine determinat în alcătuirea acesteia. 11 sfi Parte a unui mecanism, a unui aparat compus din serii asemănătoare. 12 sn (Şîs ~ melodic) Parte componentă a unei compoziţii muzicale. 13 sn (Lpl) Date ce concură la formarea unei concluzii. 14 sn Factor. 15 sn (Adesea urmat de determinări care indică felul, caracterul) Persoană care face parte dintr-un grup, dintr-o colectivitate. 16 sn Mediu în care trăieşte o vieţuitoare. 17 sn (în legătură cu verbele „a fi44, „a se afla44, „a se simţi44, „a trăi44) Mediu favorit, anturaj în care cineva se simte bine. 18 sn (Prc) Mediu. 19 sn însuşire. 20 sn Substanţă care nu mai poate fi descompusă în alte substanţe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obişnuite şi care poate forma prin combinare chimică substanţe compuse. 21 sn (Chm; îs) ~ rare Pământuri rare. 22 sn (Pgn) Substanţă. 23 sn Pilă electrică. 24 sn Fiecare celulă a unei pile electrice. 25 sm Fiecare din părţile componente ale unui calorifer. elementar, -ă [At: AMFILOHIE, G. F. 211714 / V: (înv) ~iu / Pl: -e / E: fr elementaire, it elementare, lat elementarius] 1-2 a, av Simplu. 3 a Care este de bază Si: (îvr) elementaricesc (3). 4 s (înv) Element (1) de bază. 5 a (D. substanţe) Care nu poate fi descompus în alte substanţe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obişnuite şi care poate forma prin combinare chimică substanţe compuse. 6 a Format din elemente (4). 7 a Care aparţine elementelor. 8 a Referitor la elemente. 9 a Neevoluat. 10 a (D. oameni sau însuşiri ori manifestări ale lor) Primitiv, rudimentar. 11 a (D. căili. manuale etc.) Care cuprinde elemente de bază ale unei ştiinţe Si: (îvr) elementaricesc (4). 12 a (D. discipline ştiinţifice) Care studiază elementele (3) de bază Si: (îvr) elementaricesc (5). 13 a (îs) învăţământ asr clasă -ă Prima treaptă a învăţământului public obligatoriu. în care se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 14 a (îs) Şcoală ~ă Instituţie a învăţământului public obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 15 a Care aparţine naturii şi fenomenelor ei Si: natural. 16 a (Mit; d. duhuri, spirite etc.) Care stăpâneşte unul din elementele (1) naturii. elementaricesc, ~ească a [At: VÎRNAV, L. 13475 / Pl: -ceşti / E: elementar + -icesc] (îvr) 1-5 Elementar (1-3,11-12). elementaritate sf[At: CONSTANTINESCU. S. II, 7 / Pl: -taţi / E: it elementarita] 1-2 Calitatea a ceea ce este elementar (1-2). elementarul, -ie a, av vz elementar elementariza vt [At: BUL. FIL. III, 185 / Pzi: -zez / E: elementar + -iza] (Nob) A simplifica. elenii si [At: ANTONESCU. D. / E: fr elenii] Răşină naturală ce conţine uleiuri eterice, folosită în industrie şi în farmacie. elemosină sfvz eleimosină elemozinar smn vz eleimosinar elemozmă sfvz eleimosină elen, ~ă [At: (cca 1618) GCR I. 51/12 /V: elin smf, a l Pl: -i, -e / E: fr hellene, lat hellenus, ngr eXXrjv] 1-2 sm/ Persoană care face parte din populaţia de bază a Greciei sau este originară de acolo Si: grec, (îvr) elinic (7-8). 3 smp Popor care locuieşte în Grecia. 4 a (înv; de obicei îoc „creştin'4) Păgân. 5-6 a Care aparţine Greciei sau grecilor Si: elinic (2-3). 7-8 a Referitor la Grecia sau la greci Si: elinic (4-5). 9 a Originar din Grecia Si: elinic (6). 10-11 a Specific Greciei sau grecilor Si: grecesc, (înv) elenic, elinesc. 12 sf (îf elină) Limba greacă veche. elenchus sn vz elencos elencos sn [At: ENC. ROM. / V: ~clius / Pl: ? / E: fr elenchos] (în filozofia scolastică) 1 Problemă în discuţie. 2 Raţionament contradictoriu. ele nesc, ~ească a, sfvz elinesc eleneşte av vz elineşte elenic, ~ă [At: HELIADE, O. II, 88 / V: elinic smf, a / Pl: -ici, -ice / E: fr hellenique] 1-8 a Elen (4-11). 9-10 smf(lvr) Elen (1-2). 11 sf(înv) Elenă (12). elenism sn [At: EUSTATIEVICI. GR. RUM.. 10774 / V: (rar) ~izm, elin~, he~ / Pl: -e / E: fr hellenisme, lat hellenismus, ngr EXknvimioc] 1-3 Cuvânt, locuţiune, expresie proprii limbii elene (12) Si: grecism. 4 Mod de exprimare specific limbii elene. 5 Totalitatea particularităţilor naţionale ale elenilor (2). 6-7 Cultura Greciei (antice) (şi influenţele exercitate) de ea. 8 (Prc) Cultura elenistică (2). elenist, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (rar) elin(îvr) elimist, he~ smf, a! Pl: ~işti, -e / E: fr helleniste] 1-2 smf (rar) a (Persoană) specializat(ă) în studiul limbii şi al civilizaţiei elene (6-7). 3 ă (Rar; îs) Epocă elin~ Epoca elenistică (1). elenistic, ~ă a [At: ENC. ROM. II. 277 / V: (rar) he~ / Pl: -ici, -ice / E: fr hellenistique] 1 (îs) Epoca (sau perioada) -ă ori. înv. periodul -Epocă în istoria sclavagistă a popoarelor din bazinul Mării Mediterane cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon şi sfârşitul sec. I a. C. 2 a Care aparţine perioadei elenistice (1). 3 a Caracteristic perioadei elenistice (1). 4 a Referitor la perioada elenistică (1). 5-6 a Care se referă la Grecia (sau la civilizaţia greacă). eleniza vtf, vr [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: -zez/ E: fr helleniser] 1-2 (Rar) A face să capete (sau a căpăta) trăsături specifice elenilor (1) Si: (înv) elini. (îvr) elinizi. 3-4 A face să capete (sau a căpăta) caracter elen (4) Si: (îvr) elinizi. 5-6 A da (sau a căpăta) o formă specifică sistemului limbii elene. elenizant, a [At: PÂRVAN, G. 11 / Pl: -nţi, -e / E: fr hellenisant] (Rar) 1 Care are caracter elen (5). 2 Care e influenţat de elenism (5). 3 Cu trăsături proprii culturii elene (5). elenizare sf [At. PONTBRIANT. D. / Pl: ~ză/7 / E: eleniza] 1 Dobândire de trăsături specifice elenilor (1) Si: (nob) elenizat1. (rar) eleniz.ire. 2 Dobândire de caracter elen (4) Si: (nob) elenizat1 .(rar) elenizi. 3 Dobândire a unei forme specifice sistemului limbii elene Si: (nob) elenizat1. eleniz.it. elenizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: eleniza] 1-3 (Nob) Elenizare (1-3). elenizat2, a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -aţi, -e / E: eleniza] (Rar) 1 Care şi-a însuşit trăsături specifice elenilor (1). 2-3 Care a căpătat caracter elen (10-11). elenizm sn vz elenism elenomanie sf [At: IST. L. ROM. 1,54 / Pl: ~i/ / E: elen + manie] (Rar) Interes exagerat pentru cultura elenă (4). elenşug sn [At: ALR I. h. 1429/231 / V: eleşug/Pl: -uri / E: mg ellenseg] (Mgm; reg) 1 Jaf. 2 (îf eleşug) Bejenie. eleolit sm [At: CANTUNIARI, L. M. / V: (rar) sf l Pl: -iţi / E: fr eleolithe] Varietate de mineral din grupul feldspaţilor. eleolită sfvz eleolit elepatacid sa [At: VARONE. D. 52 / E: mg Elopatak] (Reg) 1 Dans popular asemănător cu brâul. 2 Melodie după care se execută elepatacul (1). 278 ELICIUNE eleron sn [At: LTR2 / PI: -oane /E: fvaileron] Fiecare dintre aripioarele de comandă ale cârmei transversale a unui avion, prin manevrarea căreia se mişcă în zbor avionul. elesir sn vz elixir eleşteu sn vz heleşteu eleşteu s [At: MAT. DIALECT. I, 204 / A: net / E: mg eleszto] (Reg) Drojdie de bere. eleşug sn vz elenşug eletric, ~ă a, smf vz electric eleusin, ~ă [At: ENC. ROM. II. 277 / V: ~«zi« / P: ~e-M~ / Pl: ~e, (rar) / E: fr eleusinies, lat eleusinia, ngr £Â£i)/‘[At: ANTONESCU. D. / Pl: ~ ne / E: fr emetine] Alcaloid care se găseşte în rădăcina de ipecacuana. întrebuinţat în medicină ca expectorant şi vomitiv. emetiza vt [At: COSTINESCU / Pzi: -z.ez / E: fr emetiser] (Frî) A pune emetic (2) în băuturi, substanţe etc. emetocatarctic, ~ă sn, a [At: I. GOLESCU. C. / S şi: emeto-catarctic / Pl: -ici, -ice / E: fr emeto-cathartique] (înv) 1-2 (Medicament) care este folosit ca vomitiv (sau ca purgativ). 286 EMINESCIAN emetrop, -ă smf a [At: DEX2 / Pl: -e I E: fr emmetrope] 1-2 (Persoană) care are vederea normală. 3-4 (Ochi) cu vedere normală. emetropie sf [At: MDT / Pl: -ii / E: fr emmetropie] Proprietate a ochiului de a vedea normal. emf as sn vz emfază emfâsă sfvz emfază emf ase sfvz emfază emfasis sn vz emfază emfastic, —ă a vz emfatic emfatec, ~ă a vz emfatic emfatic, -ă a [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / V: (îvr) -astic, -tec. (rar) enf- I S şi: (înv) emphatic I A: (înv) emfatic / Pl: -ici. -e I E: fr emphatique, lat emphaticus] 1 (D. oameni sau manifestările, atitudinile lor etc.) Plin de emfază (1). 2 Nenatural. 3 Melodramatic. 4 Retoric. emfaticesc, -ească a [At: I. GOLESCU, C. / Pl: -iceşti l E: emfatic + -esc] (Iuz) Emfatic. emfaticeşte av [At: I. GOLESCU, C. / E: emfatic + -esteJ (Iuz) în mod emfatic. emfatistsm [At: NEGULICI/ Pi: -işti/E: fr emphatiste] (Iuz) Persoană care se exprimă cu emfază (1). emfază sf [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / V: -asis sn.~zis sn, enfase, enfaz sn. enf-, (rar) ~asă, (înv) emfas (Pl: -uri) sn. (îvr) ~ase (Pl: -si) / S şi: (înv) emphoză / Pl:-ze I E: fr emphase, lat emphasis, ngr ăpqxxGiq -is.] 1 Atitudine preţioasă (în scris, în vorbire. în manifestări etc.) Si: afectare Vz patos. 2 (Sst; sens etimologic) întrebuinţare în retorică a unui cuvânt care are rolul de a exagera valoarea unei afirmaţii. 3-4 (îlav, rar. îla) Cu ~ (în mod) patetic Si: afectat, nenatural, pretenţios, emfazis sn vz emfază emfisematos, -oasă a vz emfizematos emfisemă sf vz emfizem emfisimă sf vz emfizem emfiteot, ~ă smf[At: COSTINESCU / P: -te-ot /V: -eut sm / Pl: -oţi, -e l E: net] 1 (Jur; înv) Persoană care deţinea o proprietate cu emfiteoză Vz arendaş, embaticar (1). emfiteotic, -ă a [At: BUDAI-DELEANU. LEX. /V: -eutic. enfiteutic / P: -te-o- /Pl: -ici. -ice / E: fr emphyteotique, lat emphyteuticus] (înv) 1 Cu caracter de emfiteoză. 2 Relativ la emfatioză Cf embaticar (3). emfiteoză sf [At: COSTINESCU / V: -euză / P: -te-o- / Pl: / E: fr emphyteose, lat emphyteusis, ngr efupvtevcng] Contract pe termen lung care conferă celui care ia o proprietate în arendă sau cu chirie dreptul de ipotecă, de arendă, de transmitere la moştenitori etc. Si: arendă, chirie, embatic (1). emfiteut sm vz emfiteot emfiteutic, -ă a vz emfiteotic emfiteuză sf vz emfiteoză emfizem sn [At: I. GOLESCU, C. / V: -isemă sf. -isimă sf enfisemă sf, enf isimă sf, enfizemă sf, (rar) enfi-. (înv) -ă sf / S şi: (după fr) emphyzem t Pl: -e I E: fr emphyseme, ngr epq>^m]fia] 1 Umflătură rezultată din infiltrarea aerului sau din dezvoltarea unui gaz în ţesutul celular al unor organe sau sub piele. 2 (îs) ~ pulmonar sau -ă veziculară Dilatare forţată a alveolelor pulmonare, provocată de pierderea elasticităţii ţesutului Si: năduf (1). năglugă, suspin, şuiu, (pop) tignafes. (reg) şui. emfizematic, ~ă a [At: SCRIBAN. D. / Pl: -ici, -e / E: emfizem + -atic] (îvr) Emfizematos (1). emfizematos, -oasă [At: YGREC. M.N. 191 /V: -ise-, enf-1 Pl: -oşi . -oase / E: fr emphysemateux] 1 a (D. fiinţe sau d. organe, mai ales d. plămâni) Bolnav de emfizem Si: (îvr) emfizematic. 2 a Care are caracterele emfizemului. 3 a Referitor la emfizem. 4 a De emfizem. 5 smf Bolnav de emfizem. emfizemă sfvz emfizem emfractic, -ă a [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -ici. -ice / E: fr emphractique] (îvr) Care provoacă emfraxia. emfraxie sf[At: (sfârşitul sec. XVIII). LET1 III. 231/24 / V: -is sn. enfraxis sn (rar) emf raz sn / Pl: -ii IE: fr emphraxis, ngr ăp(ppagiq] (Med) 1 Obstrucţie a unui organ canalicular. 2 (Prc) Ocluzie intestinală. emfraxis sn vz emfraxie emf raz sn vz emfraxie emicicla sn vz hemiciclu emiclic sn [At: (cca 1760) IORGA, S.D. XXII. 114 / V: emeclac, emec~, imiclâc, im- / Pi: -uri f E: tc yemeklyk] (Tcî) Raţie (2). emictar sm vz emectar emigra vi [At: ASACHI. L. 21 /20 / Pzi: -rez / E: fr emigrer, lat emigrare] 1 (D. oameni sau colectivităţi umane) A pleca din ţara de origine şi a se stabili definitiv sau temporar în alta. forţat de împrejurări sociale, politice, economice etc. Si: a se expatria Cf a bejenări, a imigra, a migra (1), a pribegi, a se refugia, (înv) a bejeni. 2 (Rar) A migra (2). emigi'ant, -ă [At: TEODOROVICI. P. 137 / Pl: -nţi. -e / E: fr emigrant] 1 ^7?î/’(De obicei urmat de determinări care indică naţionalitatea) Persoană care emigrează (1) Si: emigrat. 2 smf Migrator (2). 3 a (Rar) Care emigrează (1). emigrare sf [At: STAMATI. D. 86 / Pl: -rări / E: emigra] 1 Plecare din ţara de origine şi stabilire în alta Si: emigraţie (1) Cf emigra (1). 2 Migraţie. emigrai, ~ă [At: HELIADE, O. II 408 / Pl: -aţi. -e / E: emigra] 1 smf Emigrant (1) Si: refugiat. 2 smf a Migrator. emigraţie sf [At: M. COSTIN, ap. LET.2 III. 509 / V: -iune, (îvr) -raţiune / Pl: ~i/ / E: fr emigration, lat emigratio, -onis cf it emigrazione, ger Emigration] 1 Emigrare (1). 2 Totalitatea persoanelor emigrate din aceeaşi ţară, în acelaşi loc. într-o anumită epocă. 3 Situaţia în care se găseşte o persoană sau o colectivitate umană emigrată. 4 Timpul cât cineva este emigrat. 5 Migraţie. emigraţiune sfvz emigraţie emigrăţiune sfvz emigraţie emina vi [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 243 / Pzi: 3 -nează / E: lat eminere] (Ltî) A excela. eminamente av [At: ODOBESCU. S. II. 235 /V: (înv) -nem-, -neminte / E: fr eminemment] (Precedă adjectivul pe care îl determină, de obicei ca formant al superlativului) în cel mai înalt grad. eminemente av vz eminamente eminemmte av vz eminamente eminent,-ă a [At: STAMATI, D. / V: (îvr) -nint, -ninte ain /Pl: -nţi. -el E: fr eminent, it eminente, lat eminens, -tis] 1 (D. oameni sau colectivităţi umane; pex d. acţiunile, manifestările. însuşirile lor etc.) Care se distinge prin calităţi (intelectuale) deosebite Si: excelent, excepţional, remarcabil, superior. 2 (înv) Apreciere maximă care se dădea elevilor (la examene). 3 (îvr) Iminent. eminentisim, -ă [At: NEGULICI / V: (îvr) -nin- / PI: -i. -e / E: lat eminintissimus, it eminentissimo, fr eminentissime] 1 a Eminent (1). 2 sm Persoană eminentă. 3 sm Titlu dat cardinalilor. 4 a (îvr) Care iese în relief. eminenţă sf [At: TEODOROVICI. M. 50/5 / V: (înv) -ţie / PI: -ţe / E: fr eminence, it eminenza. lat eminentia] 1 Superioritate. 2 (îlav) In ~ în special. 3 (Urmat de un adjectiv posesiv) Titlu onorific dat cardinalilor şi (în trecut) episcopilor catolici. 4 (îs) -cenuşie (rar. gri) Persoană influentă care manevrează un personaj oficial, un partid politic sau o organizaţie etc. 5 (înv) Titlu dat mitropoliţilor sau episcopilor ortodocşi. 6 (Frm) Elevaţie de teren Vz dâmb. colină, ieşitură, proeminenţă. 1 Parte a unei construcţii situată deasupra terenului. 8 (Aht; înv) Parte a unei construcţii situate deasupra terenului. 9 (Atm; înv) Apofiză. 10 (Imp) Iminenţă. eminenţie sf vz; eminenţă eminescian, -ă [At: GHEREA. ST. CR. III. 161 / P: -ci-an / Pl: -icni, -iene. rar -i. -e / E: Eminescu + -ian] 1-2 a Care aparţine lui Eminescu sau operei sale. 3-4 a Caracteristic lui Eminescu sau operei sale. 5-6 a Referitor la Eminescu sau la opera sa. 7-8 a Despre Eminescu sau opera sa. 9 a în genul operei lui Eminescu. 10 smf Emul al lui Eminescu. 287 EMINESCIANISM eminesciamsm sn [At: GHEREA. ST. CR. III. 167 / Pl: -e / E: eminescian + -/av/j] 1 Orientare în literatura română caracterizată prin preluarea şi cultivarea, uneori excesive, a unor motive, teme etc. care aparţin creaţiei eminesciene. 2 Mijloc de expresie artistică specific operei lui Eminescu. 3 Totalitatea particularităţilor stilistice care caracterizează opera lui Eminescu. eminescianiza vi [At: STREINU. P.C. II. 35 / Pzi: -z.ez / E: eminescian + -iza] (Rar) A eminesciza. eminesciza vi [At: CONSTANTINESCU. S. I. 126 / Pzi: -zez / E: Eminescu + -iza] (Rar) A scrie în stilul lui Eminescu Si: (rar) eminescianiza. eminescolog sm [At: CONSTANTINESCU. S. VI. 182 / Pl: ~ogi / E: Eminescu + -ologJ Persoană care studiază viaţa şi opera lui Eminescu. eminescologie sfs [At: ROMÂNIA LITERARĂ. 1973. nr. 2. 3/1 / E: Eminescu + -ologie] Studiul ştiinţific al vieţii şi operei lui Eminescu. eminint, ~ă a vz eminent emimnte ain vz eminent emininhsim, a, sm vz eminentisim emir sm [At: (a. 1693) ŞIO IL,. 146 / V: (îvr) i~ / Pl: -/' / E: fr emir] 1 Titlu onorific purtat de descendenţii lui Mahomed (pe linia fiicei sale Fatima). 2-3 (La popoarele musulmane) Principe domnitor sau guvernator de provincie. 4 (La musulmani) Ofiţer. 5 (La musulmani) Căpetenie. 6-9 Persoană care are titlul de emir (2-5). emiră sf [Al: ASACHI. S.L. II. 55 / Pl: ~re / E: emir + -a] (Nob) 1-5 Soţie de emir (2-5). 6 Prinţesă. emis, ~ă [At: CONTA. O.F. 113 / Pl: -e a; -uri, -e sn / E: emite] 1 a Care a fost emis. 2 a (D. radiaţii, unde fascicule etc.) Produs şi propagat în mediul înconjurător Cf emite (2). 3 a (D. opinii, idei. concluzii, teorii etc.) Enunţat. 4 a (D. bilete de bancă, monede, obligaţiuni, acţiuni etc.) Pus în circulaţie. 5 sn (înv) Decret. emisar, ~a [At: INSTRUCŢII. 17/37 / V: (înv) sm / Pl: / E: fr emissaire] 1 av?//’Trimis al unui stat sau al unei organizaţii politice, al unui conducător etc.. însărcinat cu o misiune secretă Vz ambasador. 2 sm/’(Pgn) Mesager. 3 a (Frm; îs) Ţap - Ţap ispăşitor. 4 sn Apă care colectează apele murdare din întreprinderi, aşezări umane etc. 5 sn Canal sau conductă care colectează apele reziduale adunate într-un lac sau într-un bazin. 6 sn Curs de apă permanent care drenează surplusul de apă dintr-un bazin lacustru. 7 sf Limbă de gheaţă scursă dintr-o calotă glaciară sau dintr-un gheţar. emisariu sm vz emisar emis fer sn vz emisferă emisferă sf [At: BUDAI-DELEANU. Ţ. 230 / V: emisfer sn, ~riu (Pl: -ii. -iuri) sn. ~ro sn. hemisfer sn. h~ (PI: -re. înv. -rii). hemisfor sn. imesferion sn, imi~, imisferion sn I Pl: -re I E: fr hemisphere, lat hemisphaerium] 1 Fiecare din cele două jumătăţi ale unei sfere. 2 (Ggf) Fiecare dintre cele două jumătăţi ale sferei terestre mărginite de ecuatorul terestru şi meridianul de referinţă. 3 (îs) -ra nordică (sau de nord. boreală, septentrională. înv. de miazănoapte, despre nord. de sus) Jumătatea de nord a sferei terestre mărginită de ecuator şi cuprinzând Polul Nord. 4 (îs) -ra sudică (sau de sud. australă. meridională. înv. de miazăzi, de la amiazăz.i .despre miazăzi, de jos. imişferiitl del inferior) Jumătatea de sud a sferei terestre mărginită de ecuator şi cuprinzând Polul Sud. 5 (îs) ~ra orientală (sau estică, de est. înv. răsăritului. despre răsărit, răsăritală) Jumătate a sferei terestre situată la est de meridianul zero. 6 (îs) -ra occidentală (sau vestică, de vest. înv. apusului, apusală) Jumătate a sferei terestre situată la vest de meridianul zero. 7 (înv) Ecuator. 8 (Med; îs ~ cerebrală) Fiecare dintre cele două jumătăţi ale creierului mare. 9 (Şîs ~ cerebeloasă) Fiecare dintre cele două jumătăţi ale creierului mic. 10 (Ast) Fiecare dintre cele două jumătăţi ale sferei cereşti determinate de ecuatorul ceresc. 11 (îs) -ra boreală (sau nordică) Jumătatea de nord a sferei cereşti mărginită de ecuatorul ceresc şi cuprinzând Polul Nord. 12 (îs) -ra australă (sau sudică) Jumătatea de sud a sferei cereşti mărginită de ecuatorul ceresc şi cuprinzând Polul Sud. emisferic, ~ă a [At: BARASCH. I. N. 404/17 / Pl: -ici. ~e / E: fr hemispherique] 1 Care are forma unei emisfere (1). 2 Referitor la emisferă (1). 3 De emisferă (1). 4 Caracteristic emisferei (1). emisferiu sn vz emisferă emisfero sn vz emisferă emisie sfvz emisiune emisiune sf [At: IORGOVICI. 0.52/18 / P: -si-u- / V: emisie (Pl: -sii) / S şi: (înv) -ssi- / Pl: -ni / E: fr emission, it emissione, lat emissio, -onis] 1 Producere de către un corp sau un dispozitiv a unor radiaţii, unde etc. care se pot propaga în mediul înconjurător. 2 Undele sau radiaţiile produse de către un corp sau un dispozitiv şi propagate în mediul înconjurător Si: degajare, emanaţie. 3 (îs) Putere de emisie Putere emisivă (2). 4 (îla) De -'Emiţător (1). 5 Articulare a unor sunete sau cuvinte. 6 (Teh) Evacuare în atmosferă a aburului din motoarele termice, după efectuarea lucrului mecanic. 7 Producerea unui semnal în telecomunicaţii. 8 Punere în circulaţie (de către stat, bănci naţionale sau instituţii financiare etc.) a hârtiilor de valoare, a bancnotelor, a acţiunilor etc. 9 Hârtii de valoare, bancnote, acţiuni etc. puse în circulaţie de către stat. de bănci naţionale sau instituţii financiare etc. 10 Punere în circulaţie de către stat sau de către instituţii autorizate a timbrelor, a mărcilor poştale etc. 11 Timbre, mărci poştale etc. puse în circulaţie de către stat sau de către instituţii autorizate. 12 (Med) Eliminare sub presiune a unor lichide biologice. 13 Promulgare. 14 Program transmis prin radio sau prin televiziune într-o ordine dinainte stabilită. 15 (îe; îf emisie) A fi în -sie (sau rar. pe -sie ori. fam. a sta pe -«ie) A se afla în timpul transmisiei radiofonice sau de televiziune. 16 Enunţare. 17 (Big) Formare de prelungiri ale citoplasmei care au un rol dinamic. emis'iv, ~ă a [At: NEGULICI / S şi: (înv) ~ssiv /Pl: ~e / E: fr emissif] 1 (Teh; d. corpuri, substanţe, dispozitive etc.) Care are proprietatea de a emite radiaţii, lumină Si: emitent, emiţător. 2 (îs) Putere -ă Capacitate a unui corp de a radia o cantitate de energie proporţională cu suprafaţa sa. emistih sn [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / S şi: (înv) ~ich / V: (îvr) hemisfic. h~ / Pl: -uri. (înv) -e / E: fr hemistiche, lat hemistihum] Fiecare dintre cele două jumătăţi de vers. despărţite prin cezură. emitanţă sf [At: DEX / Pl: -ţe / E: fr emittence] (Fiz) Radianţă. emite vt [At:TELEGRAFUL (1854). 241 /9 / Pzi: emit / E: lat emittere cf fr emettre] 1 (D. organe de stat. organizaţii politice sau obşteşti. persoane oficiale etc.; c. i. legi. decrete, hotărâri, mandate, note oficiale etc.) A elabora şi a face cunoscut în mod oficial Si:vz promulga. 2 (D. corpuri, substanţe, dispozitive etc.; c. i. radiaţii, unde. fascicule etc.) A produce şi a propaga în mediul înconjurător. 3 (D. aparate sau instalaţii de telecomunicaţii) A transmite un mesaj la distanţă cu ajutorul undelor electromagnetice. 4 (C. i. exclamaţii, strigăte, sunete etc.) A articula. 5 (C. i. opinii, idei. concluzii, teorii etc.) A enunţa. 6 (D. state, bănci naţionale, instituţii financiare; c. i. bilete de bancă, monede, obligaţiuni, acţiuni etc.) A pune în circulaţie. 7 A elibera (4). emitent, ~ă a [At: PUŞCARIU, L.R. 1.2/ Pl: -nţi. -e / E: lat emittens. -ntis] 1-2 Care emite (2, 6) Si: emiţător (1, 7). emitere A/’[At: IORGOVICI, O. 52/16 / Pl: -ri / E: emite] 1 Promulgare a unei legi. 2 Producere şi propagare în mediul înconjurător a radiaţiilor, aundelor etc. 3 Transmitere a unui mesaj la distanţă mare cu ajutorul undelor electromagnetice. 4 Articulare a unor sunete, strigăte, exclamaţii etc. 5 Enunţare a unei idei. teorii, concluzii etc. 6 Punere în circulaţie a unor monede, a unor bilete de bancă, obligaţiuni, acţiuni etc. 7 Eliberare (8). 8 (Rar) Emisiune (12). 9 Formulare a unei citaţii. emitor sm [At: DEX-S / Pl: -i l E: eg emitter] Electrod al unui tranzistor. emiţător, -oare [At: ENC.TEHN. I. 132 / Pl: -i. -oare / E: emite + -ător. cf fr emeteur] 1 a Care emite (2) Si: emitent (1). 2 a (îs) Post - Post de radioemisie. 3 a (îs) Putere -oare Putere emisivă (2). 4 sn Dispozitiv sau instalaţie care emite unde sonore sau electromagnetice ori impulsuri de curent. 5 sm (Lin) Persoană care produce un enunţ. 6-7 smf, a (Persoană) 288 i EMPIRIC care emite acte. certificate etc. 8 sf Instituţie financiară care pune în circulaţie bani. titluri, acţiuni, obligaţiuni etc. emniet sn [At: (a. i 789) ŞIO-,. 146 / A: net / Pl: -uri / E: tc emnyet] (Tcî) 1 Siguranţă. 2 Garanţie. emnrilă sf vz emrilă emochme sfvz emoţie emolient, -ă [At: KRETZULESCU. M. 112/20 / P: ~li-ent / V: (nob) -nţia sf I S şi: (rar) -Ui- / Pl: -nţi, -e / E: fr emollient cf lat emolliens. -ntis] 1-2 sn, a (Medicament) care înmoaie ţesuturile înăsprite, congestionate sau inflamate Si: (îvr) muietor. 3 sn Substanţă folosită la finisarea produselor textile, pentru a le da moliciune, supleţe, luciu. emolie nţia sfvz e molie nt emolument sn [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 127 / V: (nob) emal-/ PI: -e /E: fr emolument, lat emolumentum] (Rar) 1 Câştig. 2 Salariu. emolumentar, -ă a [At: LM / Pl: ~i. -e / E: fr emolumentaire, lat emolumentariiis] (Rar) 1 Relativ la emolument. 2 De emolument. 3 Profitabil. emonctoriu sn [At: DEX / P: -rin / Pl: -ii / E: fr emonctoire, lat emonctorium] (Rar) 1-2 Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secreţiile sau umorile. emoncţiune _v/'[At: DN2 / P: -ţi-u- / PI: -ni / E: fr emonction] (Med; rar) Eliminare a umorilor superflue. emonda vt [At: DN3 / Pzi: -dez / E: fr emonder] 1 (C. i. arbori) A curăţa de ramuri pentru stimularea creşterii în înălţime. 2 (Med) A înlătura chirurgical exostozele şi osteofitele epifizelor. emondajsn [At: DS / Pl: -e / E: fr emondage] 1 (Sil) Tăiere a ramurilor inutile de pe trunchiurile copacilor pentru stimularea creşterii în înălţime şi ferirea de uscăciune parţială a coroanei acestora Si: emondare (1). emnndaţie. 2 (Med) înlăturare chirurgicală a exostozelor şi a ostefitelor epifizelor Si: emondare (2). emondare sf[At: DEX / Pl: -dari / E: emonda] 1-2 Emondaj (1-2). emondat1 sns [At: MDA ms / E: emonda] (Nob) 1-2 Eniondare (1-2). emondat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi. -e / E: emonda] 1 (Sil; d. copaci) Căruia i s-au tăiat ramurile inutile de pe trunchi pentru stimularea creşterii în înălţime şi ferirea de uscăciune parţială a coroanei. 2 (Med) Căruia i s-au înlăturat chirurgical exostozele şi osteofitele epifizelor. emondaţie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr eniondation] Emondaj (1). emondoar sn vz emondor emondor sn [At: DS / V: (înv) -oar l Pl: -oare / E: fr emondoir] Unealtă folosită la emondaj (1). emotiv, -a a [At: IBRĂILEANU. A. 1 14 / PI: -e / E: fr emotif] 1 (D. oameni) Care este stăpânit cu uşurinţă de emoţii Si: emoţionabil, impresionabil, sensibil. 2 (D. realizări, creaţii ale oamenilor) Care se adresează sensibilităţii. 3 (D. atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează emoţia. 4 Care se caracterizează prin sensibilitate. 5 Referitor la emoţie sau la afectivitate. emotivlsm sns [At: DN / E: fr emotivisme] Şcoală etică neopozitivistă care consideră că fundamentul noţiunilor şi al judecăţilor morale este pur emotiv, exprimând doar intenţiile şi dorinţele celui care le enunţă. emotivitate sf [Ai: LM / Pl: -taţi / E: fr emotivite] 1 Stare emotivă. 2 Impresionabilitate. 3 Sensibilitate. emoţie sf[At: NEGULICI / V: -iune, (îvr) -ociune / Pl: / E: fr emotion cf it emozione] 1 Reacţie afectivă complexă. în general bruscă şi momentană. însoţită de tulburări fiziologice, care oglindeşte atitudinea individului faţă de realitate. 2 (Pgn) Tulburare sufletească Si: agitaţie. nelinişte, palpitaţie. pătrundere. simţire. 3 (Ha) De ~ Emoţional. emoţiona [At: NEGULICI / P: -ţi-o- / Pzi: -nez / E: fr emotionner] 1 vr A fi curpins de emoţie Si: a se tulbura (1). 2 vt A provoca o emoţie Si: a impresiona, a mişca. emoţionabil -ă a (At: CĂLINESCU. B. 1 533 / P: -ţi-o- I Pl: -i. -e l E: fr emotionnable] Care se emoţionează cu uşurinţă. emoţionabilitate sf[At: CĂLINESCU. B. I. 40 / P: ~ţi-o- / Pl: -taţi / E: emoţionabil + -itate] Caracter emoţionabil Si: emoţionalitate, emoţionai'e. emoţional, -ă a [At: CARAGIALE. O. III. 255 / P: -ţi-o- i Pl: -i. -e / E: fr emotionner] 1 Care este capabil să producă o emoţie. 2 Care este provocat de o emoţie. emoţionalitate sf [Ai: RALEA. S.T. III. 251 / P: -ţi-o- / Pl: -taţi / E: emoţional + -itate] Emoţionabilitate. emoţionant. -ă a [At: VLAHUŢĂ. D. 14 / P: -ţi-o- / Pl: -nţi. -e I E: fr emotionnant] Care emoţionează Si: impresionant, mişcător, tulburător. emoţionare sf [At: COSTINESCU / P: -ţi-o- / Pl: -nări / E: emoţiona] Emoţionabilitate. emoţionat, -ă a [At: LM / P: -ţi-o- / Pl: -aţi. -e / E: emoţiona] (D. oameni) 1 Cuprins de emoţie Si: impresionant, mişcat, pătruns, tulburat, zguduit. 2 înduioşat. e moţiune sfvz emoţie empatetic, -ă a [At: BLAGA. Z. 209 / Pl: -ici. -ice /E: eg empathetic] 1-5 Referitor la empatie (1-5). 6-10 De empatie (1-5). 11-15 Caracteristic empatiei (1-5). empatie j/[At: BLAGA. Z. 210 / Pl: ~i/' / E: eg empathy, fr empathie] 1 Intuire a realităţii prin identificare afectivă. 2 Tendinţă a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viaţa eroilor din opere literare, filme etc. 3 Formă de cunoaştere a altuia. în special a eului social, apropiată de intuiţie. 4 Interpretare a eului altora după propriul nostru eu. 5 Transpunere a noastră simpatetică în obiectele exterioare Cf intropatie. empericlisl vt vz embereclisi empericlislre sfvz embereclisire empericlislt1 sn vz embereclisit1 empericlislt2, -ă a vz embereclisit2 empiem sn [At: MAN. SĂNĂT. 223/2 / P: -pi-em / V: (înv) -ă sf(PI: -e şi. rar. -iate), -puemă sf f S şi: (înv) empyem / Pl: -uri. -e / E: fr empyeme, ngr âpifcvripa] 1 Formare şi acumulare de puroi într-o cavitate a organismului. 2 (Spc) Pleurezie purulentă Si: piotorax. 3 Operaţie chirurgicală care constă în deschiderea toracelui pentru a se scoate puroiul din cavitatea pleurală şi a se face spălaturi antiseptice. empiemă sfvz empiem empiocel sn [At: DN / P: -pi-o- / Pl: / E: fr empyocele] (Med) Tumoare purulentă. emplre a [At: ARH. OLT. V. 332 / P: ampir / E: fr Empire] (îs) Stil -Stil în arhitectură şi în arta decorativă şi aplicată caracterizat prin monumentalitate fastuoasă, prin folosirea emblemelor militare şi prin bogăţia decoraţiilor interioare, care s-a impus în timpul dominaţiei napoleoniene. empireit'y -a a [At: CĂLINESCU. O. XII. 16 / Pl: -ici. -ice / E: empireu + -ic] 1-3 Care aparţine empireului (1-3). 4 Care se referă la emipireu (1-3). 5 Caracteristic empireului (1-3). empireu, -ee [At: HELIADE, O. I. 114/ V: (îvr) -puriu sn / S şi: (rar) empyreu / Pl: (rar) -ee / E: fr empyree. it empireo. ngr epTtvpioq] 1 sn (în mitologia greco-romană) Partea cea mai de sus a bolţii cereşti unde se afla locaşul zeilor şi al focului etern. 2 sn Reşedinţa zeilor. 3 sn (Liv; pex) Locaşul celor fericiţi Si: cer. 4 a (îs) Grădinile -ee Câmpiile Elizee. empireumatic, -ă a [At: ALBINEŢ. M. 147/18 / P: -re-u- / V: (rar) -revm-, —riom— / S şi: (rar) empyreumatic / Pl: -ici. -ice / E: fr empyreumatique] (înv) 1 (D. substanţe) Cu miros de ars. 2 (D. mirosuri) De ars. 3 De pârlit. empireumă sf[At: PROT.-POP.. N. D. / A: net / V: -pur- (A: net) / S şi: empyreuma / Pl: -mate / E: fr empvreume, ngr âp,nvpvp.a] (înv) 1-2 Gust sau miros neplăcut provenit din arderea unor materii organice la un foc puternic. empirevmatic, -a a vz, empireumatic empiric, -ă [At: I. GOLESCU. C. / V: (îvr) embl- / Pl: -ici. -ice / E: fr empirique, lat empiriciis] 1 a (în filozofia raţionalistă. îoc raţional) Care aparţine emipirismului (1) Si: (înv) empiricesc (1). 2 a Care se referă la empirism (1) Si: (înv) empiricesc (2). 3 a Care se bazează exclusiv pe 289 EMPIRICESC experienţă Si: (înv) empiricesc (3). 4 a (îs) Medicină -ă Metodă de tratare a bolilor numai pe bază de experienţă şi de cazuri antecedente, fără cunoştinţe teoretice. 5 smf Persoană care practică empirismul (5). 6 smf Adept al empirismului (1). 7 a (îs) Formulă -ă Formulă obţinută prin prelucrarea pur matematică fără substrat teoretic a unor date experimentale. 8 ivw/’(înv) Persoană care practică ilegal medicina. empiricesc, ~ească ă [At: DLR ms / Pl: -eşti / E: empiric + -esc] (înv) 1-3 Empiric (1-3). empirie sf [At: POTECA. F. 59/13 / P: -ri-e / V: / Pl: ~i/ / E: net] 1 Existenţă. 2 Experienţă. empiriocritic, ~ă [At: DL / P: -ri-o- / Pl: -ici. -ice / E: rs GMiiHpHOKpHTHK] 1 ă Care ţine de empiriocriticism. 2 a Propriu empiriocriticismului. 3 a Referitor la empiriocriticism. 4 smf Adept al empiriocriticismului. empiriocriticism sn [At: DL / P: -ri-o- / E: rs eMmipHOKpmwpi3M] Curent filozofic pozitivist apărut la sfârşitul sec. XIX. care neagă existenţa obiectivă a lumii materiale şi consideră lucrurile ca fenomene ale conştiinţei, ca simple complexe de senzaţii Si: machism, empiriomatic, ~ă a vz empireumatic empiriomomsm sns [At: DER / P: -ri-o- / E: fr empir io mo nisme, rs eMimpHOMOHH3M] (Fzl) Variantă a empiriocriticismului care susţine că realitatea fizică este experienţa socialmente organizată a omenirii. empiriomonist sm [At: DLR / P: ~ri-o~ / Pl: ~işti / E: rs eMimpHOMOHHCT] Adept al empiriomonismului. empiriosimbolism sn [At: DN / P: -ri-o- / E: fr empiriosymbolisme] (Fiz) Variantă a empiriocriticismului care consideră reprezentările şi noţiunile numai ca simboluri ale senzaţiilor noastre. empirism sns [At: POTECA. F. 59/5 / S şi: -izm / E: fr empirisme] 1 Concepţie gnoseologică care consideră experienţa senzorială ca unică sursă a cunoaşterii. 2 (îs) ~ logic Variantă a neopozitivismului care admite numai enunţurile logice verificabile în mod nemijlocit prin percepţiile fiecărui subiect în parte. 3 Practică bazată pe medicina empirică (4). 4 (Dep) Şarlatanie. 5 Folosire exclusivă a experienţei într-un domeniu oarecare de activitate, subapreciind rolul teoriei sau al abstractizării ştiinţifice. empinst, ~ă [At: LM / Pl: -işti. -e / E: fr empiriste] 1 smf Adept al empirismului. 2-3 a Referitor la empirism sau la empirişti (1). 4-5 a Caracteristic empirismului sau empiriştilor (1). 6-7 a De empirism sau ,de empirişti (1). 8 a Empiric (3). emplastic, -ă a [At: I. GOLESCU. C. / V: emhl- l Pl: -ici, -ice / E: fr emplastique] (înv; d. medicamente, substanţe) Care este folosit ca emplastru. emplastron sn vz emplastru emplastru sn [At: FRĂŢILĂ, S. I. 58/8 / V: (înv) embl—, —ron, ~m, im-/ PI: -re. (înv) -uri /E: fr emplătre, lat emplastrum. ngr 'fţiKXaatpov] Preparat farmaceutic plastic, solid, care are în compoziţia sa săruri de plumb, răşini, cauciuc, medicamente şi care se aplică pe piele pentru izolarea rănilor sau fixarea pansamentelor Si: cataplasmă. plasture, emplastrum sn vz emplastru emplecton sn [At: DN-1 / Pl: -oane / E: fr emplecton] Element arhitectonic prin care se desemnează umplutura zidului din piatră brută legată cu pământ sau cu var. empor sm vz embor emporian sm [At: ALEXI. W. / Pl: -icni l E: emporiu + -/V///] (Nob) Locuitor de vază al unui emporiu. emporiu sn [At: TELEGRAFUL (1854). 80:/23 / Pl: -ii. (îvr) -ie / E: fr emporium, lat emporium ngr tpnâpiov] 1 (înv) Târg. 2 (înv) Port. 3 (înv) Agenţie comercială într-o ţară străină. 4 (Pex; rar) Centru comercial. 5 (Rar) Supermarket. empren sn [At: ALR 11/2 / A şi: empren / Pl: ? / E: net] (Reg) Rântaş. emprostotonos s vz emprostotonus emprostotonus sns [At: BIANU. D.S. 730 / V: -nos (A: net) / E: fr emprosthotonos] (Med) Atitudine particulară a corpului, amintind poziţia fătului în uter, provocată de contracţia generală a muşchilor în unele cazuri de tetanos. empuemă sf vz empiem empureumă sfvz empireumă empuriu sn vz empireu emrilă sf[At: IORGA, S. D. XXI, 387 / A: net / V: emnr~ (A: net) / Pl: -le / E: net] (îvr; csnp) însemnare. emriname a sf [At: VĂCĂRESCUL, I. II, 397 Pl: -de / E: tc emr-name] (Tcî) Ordin scris al unui superior. emu smi [At: ENC. ROM. / E: fr emu] Pasăre terestră acarenată, de talie mare, originară din Australia şi din Tasmania, asemănătoare cu struţul, dar lipsită de creasta cornoasă de pe cap (Dromiceius novae hollanidae). emul, -ă smf [At: HELIADE, O. I, 380 / A şi: (înv) emul / Pl: -e / E: fr emule, lat emulus] Persoană care se străduieşte să egaleze sau să întreacă pe cineva într-un domeniu de activitate Si: concurent, rival. emula vi [At: F (1869), 385 / Pzi: -lez / E: lat aemulor, -ari] (Rar) 1 A concura. 2 A rivaliza. emulare sf [At: PONTBRIANT. D. / Pl: ~/ă/7 / E: emula] (Rai') Emulaţie. emulat, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -aţi, -e / E: emula] (înv, u. oameni) Care este concurat. emulatiVy -ă a [At: V. ROM. august 1970.11 / Pl: -e / E: fr emulatif] (Rar) Care provoacă emulaţia. emulator, ~oare [At: NEGULICI / V: (rar) ~iu, ~lătoriu / Pl: -i, -oare /E: fr emulateur, lat aemulator, -ts] 1 smf{\nv) Emul. 2 a Care emulează. 3 a Care produce emulaţie. emulatoriu, -ie a, smf vz emulator emulaţie sf [At: CPÎII. 14/21 / V: ~iune, (înv) ~lăciune, ~lăţiune I Pl: -ii / E: fr emulation, lat aemulatio, -onis] 1 Străduinţă de a egala sau de a întrece pe cineva în merite, glorie, talent etc. (într-o activitate ştiinţifică, literară, artistică) Si: concurenţă, emulare, întrecere. 2 (Prc) Zel. emulatoriu, ~\e a, smf vz emulator emulăţinne sfvz emulaţie emulgator sm [At: LTR II, 382 / Pl: -i / E: gerEmulgater] 1 Substanţă chimică folosită la obţinerea unei emulsii stabile Si: emulsionant, emulsiv (2). 2 Substanţă chimică folosită pentru îndepărtarea grăsimilor din produsele textile. emulgent, ~ă a [At: ALEXI. W. / Pl: -nţi. -e / E: fr emulgent, lat emulgens, -ntis] 1 (înv; d. vase sangvine) Care asigură alimentarea rinichiului cu sânge. 2 Care aparţine rinichiului. 3 Referitor la rinichi. 4 Caracteristic rinichiului. 5 De rinichi. emuls sn vz emulsie emulsie sf[At: S. BĂRB. 24/5 /V: (înv) emuls sn, ~iunet ~lziune I Pl: ~i/ / E: fr emulsion, it emulsione, lat emulsia] 1 Medicament lichid cu aspect lăptos preparat din seminţe oleaginoase şi apă. 2 Amestec dispersat obţinut din cel puţin două lichide insolubile, unul în celălalt, de obicei uleioase sau răşinoase. 4 Preparat fotografic care se aplică pe plăcile şi pe filmele fotografice. emulsină sf[At: ENC. AGR. IV. 8 / Pl: -ne / E: fr emulsine] Enzimă care se găseşte în migdalele amare. în ciuperci etc. emulsiona [At: MACAROVICI. CH. 165 / P: -si-o-1 Pzi: -nez / E: fr emulsionner] 1-2 vti A forma sau a prepara o emulsie. 3 vi (Rai') A dizolva. 4 vt A acoperi cu emulsie. emulsionabil, ~ă a [At: AGROTEHNICA, II 279 / P: -si-o- / Pl: -i. -e / E: fr emulsionnable] (Chm) Care poate deveni emulsie. emulsionant sm [At: NOM. MIN. I. 398 / P: -si-o- / Pl: -nţi. -e / E: fr emulsionnant] (Chm) Emulgator. emulsionai'e sf [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 412 / P: -si-o- / Pl: -năii i E: emulsiona] 1 Preparare a unei emulsii. 2 (Rar) Dizolvare. 3 Acoperire cu o emulsie. emulsionat, ~ă a [At: DER / P: -si-o- / Pl: -aţi. -e / E: emulsiona] 1 Care se găseşte sub forma unei emulsii. 2 (Rar) Dizolvat. 3 Acoperit cu o emulsie. emulsiune sfvz emulsie 290 ENCEFALOMIELOGRAFIE emulslv, -ă [At: SCRIBAN. D. / Pl: ~e / E: fr emulsif] 1 a (D. seminţe) Din care se extrage uleiul. 2 sn (Chm) Emulgator (1). emulsol sn [At: L. ROM. 1965. 657 / Pl: ? / E: emulsie + -ol] Vopsea pe bază de ulei emulsionat. emulsor sn [At: LTR / Pl: -oare / E: fr emulseur] Aparat folosit pentru obţinerea emulsiilor. emulziune sfvz emulsie emusa vt [At: DN / Pzi: ~sez / E: fr emousser] (Frr) A atenua. emvaticliiu sn vz embatic emvrion sm vz embrion emvrione sm vz embrion en i vz ian enahgă şf[At: EUSTATEVICI. GR. RUM. 106/12 / V: (înv) ~aghL (îvr) -agiu sn / Pl: (rar) -age / E: fr enallage, ngr svaXayff] Figură de stil care constă în schimbarea unui element al discursului cu altul, în utilizarea unei forme gramaticale în locul alteia, a unui substantiv comun în locul unui substantiv propriu etc. enahghi sn vz enalagă enaldgiu sn vz enalagă enantem sn [At: ENC. ROM. / Pl: (rar) -e / E: fr enantheme] Erupţie care apare pe piele în unele boli contagioase ca rujeola, scarlatina etc. enantic, -ă a [At: DN / Pl: -ici. ~e / E: fr oenanthique] (Liv) 1 Care aparţine vinului. 2 De vin. 3 Referitor la vin. enantio- [At: DN / P: ~ti-o~ / E: fr enantio-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Opus. 2 Contrar. 3 Invers. enantiomer sm [At: DN / P: ~ti-o~ / Pl: -/ / E: fr enantiomere] Izomer optic. enantiomorf, -ă a [At: DT / P: -ti-o- / Pl: -i, -e / E: fr enantiomorphe] 1 Care este format din aceleaşi părţi, dar dispuse în sens invers. 2 Care se datorează enantiomorfiei. enantiomorfie sf [At: LTR2 / P: -ti-o- / Pl: ~i/ / E: fr enantiomorphie] Proprietate a unei substanţe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea simetrică a celeilalte în raport cu un plan. enantiomorfism sn [At: MDT / P: -ti-o- / Pl: -e / E: eg enantiomorphisniy fr enantiomorphisme] Enantiomorfie. enantiotrop, -ă a [At: LTR2 / P: -ti-o- / Pl: -i, -e / E: fr enanatiotrope] Care prezintă enantiotropie. enantiotropic, -ă a [At: MDT / P: -ti-o-1 Pl: -ici, -ice / E: enantiotrop + -ic] Care se caracterizează prin enantiotropie. enantiotropie sf[At: DT / P: -ti-o- / Pl: ~i/ / E: eg enantiotropy, fr enantiotropie] Proprietate a unei substanţe de a trece în două sisteme de cristalizare diferite, păstrând aceeaşi stare de agregare. în condiţii fizice ce variază adecvat. enantioză sf [At: DN / P: -ti-o- / Pl: -ze / E: fr enantiose] (Fiz) Fiecare dintre cele zece opoziţii socotite ca sursă a oricărui lucru. enara vt [At: BARIŢIU. C. II. 193 / Pzi: -rez / E: fr enarrer] (Liv; rar) A povesti (1). enarare sf[At: LM / Pl: -rări / E: enară] (Liv; rar) 1 Descriere. 2 Prezentare. 3 Relatare. enarat, -ă a [At: BARIŢIU, C. II. 188 / Pl: -aţi. -e / E: enord] (Liv; rar) 1 Care a fost descris. 2 Care a fost povestit. enarg'it sm [At: ENC. ROM. / E: fr enargite, ger Enargit] Mineral din zăcămintele hidrotermale de cupru cristalizat în romburi de culoare neagră. enarmonic, -ă a [At: ANTONESCU. D. 194 / S şi: enhannonic / Pl: -ici, -ice / E: fr enharmonique] 1 (Muz) (La vechii greci; d. genuri muzicale) Caracterizat prin folosirea tetracordului compus din trei sunete. 2 (D. sunete) De aceeaşi înălţime, dar cu denumiri diferite. 3 (D. schimbări ale sunetelor) Care se datorează enarmoniei. enarmome .v/ [At: DER / Pl: ~i/ / E: fr enharmonie] (Muz) 1 Raportul dintre două sau mai multe sunete care, în sistemul muzical temperat, au aceeaşi înălţime dar poartă denumiri diferite. 2 Egalitate a înălţimii unor sunete muzicale care poartă denumiri, notaţii diferite. enarmomsm sn [At: CERNE. D. M. II 15/ E: enarmonie + -ism] (Muz) Enarmonie. enarmoniu sn [At: ENC. ROM. / V: -m I Pl: ~i/ / E: net] (Muz) Instrument muzical asemănător armoniului. enarmonium sn vz enarmoniu enartroză şf [At: KRETZULESCU. A. 150/23 / Pl: ~ze / E: fr enarthrose] (Med) Articulaţie mobilă, constituită dintr-o suprafaţă convexă şi una concavă. en-avant sni [At: DN / P: an-a-van / E: fr en-avant] (Frm) Greşeală comisă de un jucător la rugbi, constând în trecerea mingii în direcţia înainte cu mâna Si: înainte, enbodisi v vz embodisi enbodisire sf vz embodisire enbodisit1 sn vz embodisit1 enbodisit2, -ă a vz embodisit2 encarp sn vz encarpă encarpă sf [At: LM / V: (înv) encarp sn / Pl: -pe / E: fr encarpe] (Aht) Ghirlandă de flori, de fructe în relief, folosită ca ornamentaţie la construcţiile antice. encaust [At: LM / Pl: -işti, -e/E: ngr âvKavGTrig] (îvr) 1 sn Encaustică (1). 2 sm Persoană care pictează folosind encaustica. encawsticy -ă [At: LM / A şi: encaustic / Pl: -ici. -ice / E: fr encaustique] 1 sf (rar. sn) Procedeu de pictură, folosit în special în Antichitate, care constă în diluarea culorilor cu ceară topită. 2 sm Preparat pe bază de ceară folosit mai ales impregnarea sculpturilor de marmură sau de ipsos, pentru a le da un aspect catifelat sau pentru a le feri de umezeală. 3 sf(Rar) Ceară pentru parchet. 4 a Care se referă la encaustică (1). 5 a Care aparţine encausticii (1). encefal sn [At: TURNESCU, MED. OP. 2421 / V: (înv) enchef- / A şi: (rar) -cefal / Pl: -e. -uri / E: fr encephale] Parte a sistemului nervos central care cuprinde creierul mare. pedunculii cerebrali şi bulbul rahidian. encefalic, -ă a [At: KRETZULESCU. A. 412/3 / V: (îvr) an- / Pl: -ici, -ice / E: fr encephalique] 1 Care aparţine encefalului. 2 Care se referă la encefal. 3 Caracteristic encefalului. 4 De encefal. encefal'inâ sf[At: DLR / E: fr encephaline] (Big) Proteină din creier cu acţiune calmantă asupra durerilor. encefalită sf-[At: PAT. CHIR. 200' / V: (îvr) cefahtis sn / Pl: -te / E: fr encephalite] (Adesea cu determinări care arată originea, specificul) Boală provocată de inflamaţia acută sau cronică a encefalului. encefahticf -ă a [At: ABC SĂN. 256 / Pl: -ici. -ice / E: fr encephalitique] (Rar) Encefalic. encefalocel sn [At: TURNESCU. MED. OP. 242r / Pl: / E: fr encephalocele] (Med) Hernie a encefalului. encefalografie sf [At: ABC. SĂN. 191 / Pl: ~iz/E: fr encephalographie] 1 Metodă de examinare radiografică a encefalului folosită în diagnosticul unor boli nervoase. 2 (Ccr) Radiografie a encefalului. 3 (îs) ~ gazoasă Encefalografie (2) după introducerea de aer în canalul rahidian sau în ventriculele cerebrale. encefalogramă sf [At: FORM. CUV. I. 32 / Pl: -me I E: fr encephalogramme] (Med) Imagine radiografică a encefalului. encefalo'idy -ă [At: PAT. CHIR. 63' / Pl: -\zi. -e / E: fr encephaloide] 1-4 a (îvr) Encefalic (1-4). 5 a Care are o sinuozitate şi o consistenţă asemănătoare cu a encefalului. 6 sm (îvr) Encefal. encefalomalacie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr encephalomalacie] (Med) Ramolisment cerebral. encefalomiehtă sf [At: DER / P: -mi-e- / Pl: -te / E: fr encephalomyelite] Inflamaţie a creierului şi a măduvei spinării care prezintă simptome atât de encefalită, cât şi de mielită. encefalomielografie sf [At: D. MED. / P: -mi-e- / Pl: -ii / E: fr encephalo-myelographie] (Med) Explorare radiologică a encefalului şi a măduvei spinării. 291 ENCEFALOPATIE encefalopatie sf [At: CONTEMP.. S. II. 1957. nr. 562. 7/3 / Pl: ~i/ / E: fr encephalopathie] 1 Denumire generică a afecţiunilor organice ale creierului. 2 Boală a creierului. encefaloscopsn [At: D. MED. / Pl: -oape / E: fr encephaloscope] Aparat pentru examinarea interiorului cutiei craniene. encefalozâ sf [At: D. MED. / Pl: -ze I E: fr encephalose] (Med) Denumire generică pentru o afecţiune cerebrală degenerativă. enchaine sn [At: DN / P: anşene / E: fr enchaine] Legare a două scene ale unui film. enchefdl sn vz encefal enchemosă sfvz enchimoză enchiclopedic, —ă a, sm vz enciclopedic enchiclopedicesc, ~ească a [At: LEON ASACHI, B. 16/13 / Pl: -eşti / E: enchiclopedic + -f'.vc] (înv) (1-3) Enciclopedic (1-3). enchiclopedie sfvz enciclopedie enchimoză sf [At: ALEXI, W. / V: (îvr) enchem~ / Pl: -ze I E: fr enchymose] Răspândire bruscă a sângelui în vasele de la suprafaţa pielii, fără să fi fost provocată de o lovitură exterioară. enciclemă sf [At: ANTONESCU, D. / S şi: encyclemă 1 E: fr encycleme] (înv) Maşi-nă circulară, acoperită, care în teatrul antic reprezenta interiorul unui apartament. enc'iclic, ~a [At: BARIŢIU. P. A. I. 176 / S şi: encyclică / A şi: (înv) enciclic / Pl: -ici. -ice / E: fr encyclique] 1-2 sf, a (Pastorală) trimisă de papă tuturor catolicilor. 3 a Referitor la problemele dogmatice sau de disciplină bisericească. encicloped sm [At: DN3 / Pl: -ezi / E: enciclopedie] Enciclopedist (1). enciclopedic, ~ă a [At: GOLESCU. E. 46/16 / V: (înv) enchic~, ~pid~, enghic- / Pl: -ici. -ice / E: fr encyclopedique] 1 Care are caracter de enciclopedie (2) Si: enciclopedist (5). (înv) enchiclopedicesc (1). 2 Specific enciclopediei (2) Si: (înv) enchiclopedicesc (2). 3 Care aparţine enciclopediei (2) Si: (înv) enchiclopedicesc (3). 4-5 sm. a Enciclopedist (3-4) enciclopedie sf [At: DOSOFTEI. V. S. ianuarie. 33v/8 / V: (înv) enchic~ (A şi: ~ped-). (îvr) enţiclopedie y (îvr) enghi~ / Pl: ~i/ / E: fr encyclopedie] 1 Ansamblu multilateral de cunoştinţe omeneşti. 2 (Adesea urmat de determinări care indică felul, caracterul) Lucrare (de mari proporţii) care dă indicaţii precise şi ample din toate domeniile de cunoaştere. 3 Lucrare care conţine ansamblul cunoştinţelor fundamentale teoretice dintr-un anumit domeniu, sistematizate după un anumit plan. 4 (Fam; adesea irn; îs) ~ ambulantă Enciclopedist (3). enciclopedism sns [At: DLR ms / E: fr encyclopedisme] 1 Sistemul şi principiile enciclopediştilor (mai ales ale celor francezi din sec. XVIII). 2 Erudiţie vastă. enciclopedist, [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -işti. ~e / E: fr encyclopediste] 1 sm Autor al unei enciclopedii (2). 2 sm (Spc) Nume dat filozofilor, savanţilor, scriitorilor francezi, precursori ai Revoluţiei Franceze de la sfârşitul sec. XVIII, care s-au grupat în scopul editării unei enciclopedii (2). 3-4 sm. a (Persoană) care are cunoştinţe cuprinzătoare şi un orizont larg. 5 a Enciclopedic (1). enciclopidic, ~ă a, sm vz enciclopedic enclavă sf [At: GHEŢIE. R. M. / PI: -ve l E: fr enclave] 1 Domeniu înconjurat din toate părţile de terenuri aparţinând altui proprietar şi care nu are acces independent. 2 Localitate, stat. înconjurat de teritoriul unui alt stat. 3 (Pex) Grup de populaţie străină izolat în mijlocul masei autohtone. 4 (Gig) Nume dat fragmentelor de roci înglobate în masa rocilor eruptive Cf incluziune. enclitic, ~ă [At: PROT. - POP.. N. D. / Pl: -ici. -ice / E:/r enclitique, lat encliticus] 1 a (Grm; d. unele articole şi unele pronume; îoc proclitic) Care este legat de un cuvânt precedent făcând corp (comun) cu el şi fiind lipsit de accent propriu. 2-3 sn. a (Articol hotărât) care se aşază la sfârşitul unui cuvânt. 4 a (Pex) Care se obţine prin encliză. 5 a (Pex) Specific enclizei. encliză sf [At: PUŞCARIU. L. R. I 169 / PI: ~ze / E: fr enclise, ger Enclise] (îoc procliză) Ataşare a unui cuvânt, a unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent. encolpion sn vz engolpion encolpiu sn vz engolpion encomeon sn vz engomion encomiast [At: BARBU, Ş. N. 333 / Pl: -aşti / E: fr encomiaste] 1-2 sm. a (Rar) (Persoană) care linguşeşte. 3-4 sm, a (Persoană) care elogiază pe cineva sau ceva. encomiastic, ~ă [At: IORGA, L. II 540 / Pl: -ici, -ice / E: encomiast + -ic] 1-2 a. av (Cu caracter) laudativ Si: elogios. (îvr) encomiasticesc. encomiasticesc, ~ească a [At: EUSTATIEVICI. GR. RUM. 123v / Pl: -eşti / E: encomiastic + -wr] (îvr) Encomiastic (1). encomie sfvz encomion encomion sn [At: CORESI. ap. DHLR / P: -mi-on /V: ~meon, engo~, ~iu> ~ium, (rar) ~ie sfl A şi: enco- / Pl: -oane / E: lat encomium, ngr eyKc6pLiov] (înv) 1 Cuvântare de laudă. 2 Elogiu exagerat. 3 Panegiric. 4 (în literatura greacă antică; rar; îf encomium) Poem liric în care se glorifică faptele cuiva. encomiu sn vz encomion encomium sn vz encomion encondrom sn [At: DN2 / Pl: -oame / E: fr encondrome] (Med) Tumoare, excrescenţă cartilaginoasă care se dezvoltă pe un os. endarteră sf [At: DN~' / Pl: -re / E: fr endartere] Tunică internă a arterelor. endarterectomie sf [At: DN3 / P: -ri-ec- / Pl: ~i / / E: fr endarteriectomie] (Med) Rezecţie a tunicii interne a unei artere. endarterită sf[At: DER / Pl: -te / E: fr endarterite] (Med) Inflamaţie a tunicii interne a unei artere, care poate produce astuparea acesteia. endasea i/[At: SCRIBAN. D. / P: -sea I Pl: -ele / E: tc endase. endeze] (Tcî) Unitate de măsură a lungimii egală cu 65 de centimetri. endecagon sn [At: PROT.-POP. N.D. / Pl: -oane i E: fr (h)endecagone] Poligon cu unsprezece laturi. endecamisi sn [At: ROSETTI-CAZACU. I.L.R.I 354 / S şi: endekamisi / A şi: -cam- / E: ngr evSeKapiaco] (Grî) Joc de căiţi nedefinit mai îndeaproape. endecasilab, [At: HELIADE. O. II. 157 / Pl: -i. -e / E: fr hendecasyllabe] 1-2 sm. a (Vers) compus din unsprezece silabe. endecasilabic, ~ă a [At: CADE / Pl: -ici. -ice l E: fr hendecasyllabique] Care are unsprezece silabe. endeleh'ie sfvz entelehie endemic, ~ă [At: EPISCUPESCU. PRACTICA 106/1 / V: (înv) endimic / Pl: -ici. -ice / E: fr endemique] 1-2 a. av (într-un mod) constant. 3 a (D. plante sau animale) Care trăieşte numai pe un anumit teritoriu. 4 a (D. unele boli) Care are cauze locale, specifice unei anumite regiuni. 5 a Care are caracter permanent în anumite locuri. endemicitate sf [At: DN3 / PI: -taţi / E: fr endemicite ] (Big) Endemism (1). endemie sf [At: ANTONESCU. D. / A şi: -demie / Pl: ~i/ / E: fr endemie] Boală periodică sau constantă, specifică unei regiuni şi cauzată de factori locali. endemism sn [At: ENC. ROM. II 297 / Pl: -el E: endemie + -ism] 1 (Big) Proprietate a unor specii de plante sau de animale, care trăiesc într-un anumit loc, de a ocupa arii restrânse, fiind în faza de început a dezvoltării lor sau în curs de dispariţie. 2 Caracterul a ceea ce este endemic (3). 3 (Lpl) Specii de plante sau de animale care se caracterizează prin endemism (1). endemoepidemic, ~ă a [At: ABC. SĂN. 148 / S şi: endemo-epidemic / Pl: -ici, -ice / E: endemie + epidemic] (Med) Care se referă la boli infecţioase prezente în mod endemic într-o populaţie, dar care pot provoca unele izbucniri epidemice. endermic. ~ă a [At: MAN. SĂNĂT. 182 / Pl: -ici. -ice / E: endo- + dermic] (Rar) 1 Care aparţine pielii. 2 Care se referă la piele. 3 Specific pielii. 292 ENDOPARAZIT enderit sn vz enteritâ endimic, -ă a vz endemic endo- [At: DN-' / E: fr, it endo-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia înăuntru". endoblast sn [At: DN3 / V: ento- / PI: -e / E: eg endoblast, fr endoblaste] (Big) Endoderm. endobhstic, -ă a [At: DN3 / Pl: ~/t7. -ice / E: fr (Big) 1 Referitor la endoblast. 2 Care aparţine endoblastului. 3 Specific endoblastului. endocard sn [At: ENC. ROM. / Pl: -uri. (rar) -e! E: fr endocarde] (Med) Membrană subţire care căptuşeşte cavităţile şi valvulele inimii. endocardic, —ă a [At: DEX-S / Pl: -ici. -ice / E: cf fr endocarditique] (Med) 1 Referitor la endocard. 2 Specific endocardului. 3 Care aparţine endocardului. 4 Care provine din endocard. endocardltă sf{At: ENC. ROM. / PI: -ie / E: fr endocardite] Inflamare a endocardului. endocarp sn [At: POVĂŢ. (1844). 318/12 / V: (înv) -iu, (îvr) an- / Pl: -uri / E: fr endocarp] Ţesut intern care îmbracă şi protejează sămânţa unor fructe. endocarpiu sn vz endocarp endocarst sn [At: DN2 / Pl: -uri / E: ger Endokcirst] (Gig) Totalitatea proceselor şi formelor carstice care se dizolvă în interiorul masivelor calcaroase. endocervicită sf [At: DN3 / Pi: -te / E: fr endocervicite] (Med) Inflamaţie a mucoasei colului uterin. endocranian, -ă a [At: DN3 / Pl: -icni, -iene / E: fr endocrânien] 1 Care aparţine cutiei craniene. 2 Care aparţine interiorului cutiei craniene. 3 Care provine din interiorul cutiei craniene. endocraniu sn [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr endocrâne] (Med) Faţa internă a cutiei craniene. endocrin, -ă a [At: CONTEMP., S II. 1950. nr. 184, 7/12 / Pl: / E: fr endocrine] 1 (îs) Glandă -ă Glandă care îşi varsă direct în sânge secreţiile ce conţin hormoni. 2 Care se referă la procesul de secreţie internă Si: (rar) endocrinian. endocrinic. 3 Care aparţine glandelor endocrine (1). endocrinian, -ci a [At: PARHON. B. 101 / Pl: -icni, -iene / E: fr endocrinien] (Rar) Endocrin (2). endocrmicy ~ă a [At: ENC. AGR. II 421 / Pl: -ici. -ice / E: endocrin + -/c ] (Rar) Endocrin (2). endocrime ş/‘[At: DN3 /PI: ~i/ /E: fr endocrinie] (Med) Stare patologică provocată de dereglarea secreţiei endocrine. endocrinolog, ~â [At: PARHON. B. 32 / Pl: -ogi. -oge / E: drr endocrinologie] 1-2 smf. a (Medic) care este specialist în endocrinologie. endocrinologie, -ci a [At: CONTEMP.. S. II. 1966. nr. 1016. 8/6 i Pl: -ici. -ice ! E: fr endocrinologique] 1 Care se referă la endocrinologie. 2 Specific endocrinologiei. 3 Care aparţine endocrinologiei. endocrinologie sf [At: ENC. AGR. / Pl: ~i/ / E: fr endocrinologie] Ramură a biologiei şi medicinei care studiază hormonii, glandele şi ţesuturile cu secreţie internă şi funcţiunile lor. în condiţii normale sau patologice. endocrinopafie sf [At: L. ROM. 1960. nr. 5. 88 / Pl: ~i/ / E: fr endocrinopathie] (Med) Boală a glandelor cu secreţie internă. endocrinoterapie şf [At: DM / Pl: ~i/ / E: fr endocrinotherapie] Tratament medical făcut cu substanţe extrase din glandele endocrine. endoderm sn [At: DM / Pl: -e / E: fr endoderme] 1 (Bot) Strat celular intern al scoarţei unei tulpini sau al unei rădăcini lipsit de spaţii intracelulare. 2 (Atm) Foiţa interioară a embrionului animalelor superioare din care provin tubul digestiv şi glandele anexe. 3 (Big) Strat unicelular al peretelui corpului la celenterate. endodermic, -a a [At: DEX / Pl: -ici. -r/e / E: fr endodermique] 1-3 Care ţine de endoderm (1-3). 4-6 Referitor la endoderm (1-3). 7-9 Specific endodermului (1-3). 10-12 Care provine din endoderm (1-3). endodiascop sn [At: DN3 / P: -di-as- / Pl: -oape / E: fr endodiascope] Tub cu raze roentgen, folosit pentru efectuarea de radiografii interne prin introducerea acestuia într-o cavitate a corpului. endodiascopie sf [At: DN3 / P: -di-as- / Pl : ~i/ / E: fr endodiascopie] Examinare a cavităţilor corpului cu ajutorul endodiascopului. endoecie sf [At: MDENC / Pl: ~i/‘ / E: net] (Big) Folosire a cavităţilor din corpul indivizilor unei specii ca locuinţă de către indivizii altei specii, fără ca între cele două organisme să existe relaţii de parazitism. endoenzimă sf [At: LTR2 / Pl: -me / E: fr endoenzyme] (Big) Enzimă intracelulară a cărei eliberare nu are loc decât după distrugerea mecanică a celulelor. endoestezie sf [At: DN2 / P: -do-es- t Pl: ~i/ / E: fr endoesthesie] Sentiment, sensibilitate interioară. endofazie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr endophasie] (Psh) 1 Trăire interioară a actului vorbirii. 2 Limbaj interior. endofit, ~e [At: DN3 / Pl: -iţi. -e / E: fr endophyte] 1-2 smf a Endoparazit (1-2). endoflebită .v/'[At: D. MED. / Pl: -te / E: fr endoflebite] (Med) Inflamaţie a tunicii interne a venelor. endogam, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i. -e / E: fr endogame] 1 Care practică endogamia (1). 2 (Big; d. organisme) Care prezintă endogamie (2). endoganiie sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~i/ / E: fr endogamie] 1 Contractare obligatorie a căsătoriilor în sânul aceluiaşi trib, practicată la unele populaţii primitive. 2 (Big) Unire a doi gameţi formaţi în acelaşi organism. endogen, ~â a [At: DER / Pl: -i, -e / E: fr endogene] (îoc exogen) 1 De origine internă. 2 (D. organele plantelor sau animalelor) Care ia naştere şi se dezvoltă în interiorul unui ţesut străin pe care-1 străpunge pentru a ieşi la iveală. 3 (Med) Care ia naştere datorită unor cauze din interiorul organismului. 4 (îs) Intoxicaţie -ă Autointoxicaţie. 5 (D. procese sau fenomene geologice) Provocat de foile care provin din interiorul pământului şi care conduc la apariţia denivelărilor scoarţei. endogeneză sf [At: DN2 / PI: -ze ! E: fr endogenese] Producere a celulelor în interiorul altor celule. endolunfă sf[At: DM / Pl: -fe / E: fr endolymphe] (Atm) Lichid care se află în labirintul urechii interne. endometrial, -ci a [At: DN3 / P: -tri-al / Pl: -i. -e / E: fr endometrial] 1 Referitor la endometru. 2 Specific endometrului. 3 Care provine de la endometru. 4 Care aparţine endometrului. endometriom sn [At: D. MED. / P: -tri-om / Pl: -oame / E: fr endometriome] Tumoare benignă constituită din elemente epiteliale care se dezvoltă în ţesuturi mai îndepărtate de uter. endometrioză sf [At: ABC SĂN. 319 / P: -tri-o- / Pl: -ze / E: fr endometriose] (Med) Afecţiune caracterizată prin dezvoltare de endometrioame. endometnta sf [At: ABC SĂN. 285 / Pl: -te / E: fr endometrite] (Med) Inflamaţie a mucoasei u teri ne. endometru sf[At: ARHIVA II. 227 / Pi: -re / E: eg endometrium, fr endometre] Mucoasă internă a uterului. endomitoză sf [At: D. MED. / Pl: -ze / E: eg endomitosis] (Big) Duplicare a cromozomului fără diviziune nucleară (şi celulară). endomorfism sn [At: LTR2 / Pl: -me / E: fr endomorphisme] 1 (Gig) Totalitatea schimbărilor pe care le suferă o magmă străbătând roci pe care le asimilează. 2 (Mat) Homomorfism de la o mulţime cu o structură dată de ea însăşi. endo nazal, -ă a [At: DN1 / Pl: -i. -e / E: fr endonasal] (Atm) 1 Care aparţine mucoasei nazale. 2 Care provine de la mucoasa nazală. 3 Specific mucoasei nazale. endonefrită sf [At: DN'1 / Pl: -te / E: fr endonephrite] (Med) Inflamaţie a mucoasei bazinetului. endoparaz\t, -â [At: ENC. ROM. / V: ento- l Pl: -iţi. -e I E: fr endoparasite] 1-2 smf. a (Parazit de origine vegetală sau animală) care trăieşte în interiorul organelor sau al ţesuturilor organismului gazdă. 3 sf 293 ENDOPERICARDITĂ Ciupercă parazită al cărei miceliu se dezvoltă în interiorul ţesuturilor plantei gazdă, provocând boli grave. endopericardită şf'[At: DN3 / Pl: -îe / E: fr endopericardite] (Med) Inflamaţie a peri cârdul ui. endoplasmaîic, ~ă a [ At: DEX-S / Pl: -ici. -ice i E: fr endoplasmatique] (Big) 1 Care se dezvoltă în endoplasmă. 2 Care aparţine endoplasmei. 3 Referitor la endoplasmă. 4 Specific endoplasmei. endoplasmă sf[At: ENC. ROM. / Pl: -me / E: fr endoplasme] Partea internă sau centrală a celulei la organismele monocelulare, înconjurată de ectoplasmă Si: (rar) endosarc. endophsîă sf [At: ENC. ROM. / PI: ~îe / E: fr endoplaste] Masă protoplasmatică care formează nucleul celulei infuzorilor. endoreic, a [At: AGROTEHNICA, I 260 / Pl: -ici. -ice / E: fr endoreique] (Ggf; d. suprafeţe, regiuni, structuri etc.) Lipsit de scurgere. endoreism sns [At: DN'1 / E: fr endoreisme] 1-2 Caracterul, situaţia de a fi endoreic. endosarc sn [At: ENC. ROM. II 255 / PI: ~e / E: fr endoscirqne] (Rar) Endoplasmă. endoschekt sn [At: DN3 / Pl: ~e ! E: ger Endoskeleît] Schelet intern al anumitor animale (sepia, echinodermele etc.) endoscop sn [At: BIANU. D. S. / Pl: -oape / E: fr endoscope] (Med) Aparat folosit pentru cercetarea cavităţilor interne ale corpului. endoscopic, -ă a [At: DN-1 / Pl: -ici, -ice / E: fr endoscopique] 1 Referitor la endoscopie. 2 Specific endoscopiei. 3 Care se realizează prin endoscopie. endoscopie sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~if / E: fr endoscopie] (Med) Metodă de examinare pe viu a unui organ cavitar sau tubular al corpului cu ajutorul endoscopului. endosmometru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr endosmometre] Instrument pentru măsurarea intensităţii fenomenului de endosmoză. endosmos sn vz endosmoză endosmotic. -ă a [At: DN1 / Pl: -ici, -ice / E: fr endosmotique] 1 Referitor la endosmoză. 2 Specific endosmozei. 3 Care se produce prin endosmoză. endosmoză i/[At: MARIN, F. 360/1 / V: (înv) endosmos sn / E: fr endosmose] (Ioc exosmoz.u) Proces osmotic de trecere a unui fluid printr-o membrană din mediul exterior acesteia spre interior. endosperm sn [At: ENC. ROM. / Pl: -e / E: fr endosperme. ger Endosperm] (Bot) Ţesut vegetal situat în vecinătatea embrionului. endostetoscop sn [At: D. MED. / Pl: -oape / E: fr endostlietoscope] Stetoscop pentru auscultarea inimii prin esofag. endotel sm vz endoteliu endotelial, -ă a [At: DN-' / Pl: -i, -e i E: fr endotheliaf] 1 Care aparţine endoteliului. 2 Referitor la endoteliu. 3 Care provine din endoteliu. 4 Specific endoteliului. endoteliom sn [At: DN'1 / P: -Ji-om / Pl: -oame I E: fr endotheliome] (Med) Tumoare malignă formată prin înmulţirea celulelor endoteliale. endotehtă .v/ [At: D. MED. / Pl: -îe / E: fr endotheliteJ Inflamaţie a endoteliilor vasculare. endoteliu sn [At: BABEŞ. O. A. I 260 / V: endotel / Pl: -ii / E: fr endothelium] (Atm) Ţesut epitelial care căptuşeşte o cavitate închisă a corpului. endoterm, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -i, -e / E: ger endoterm] Endotennic. endotermic, —ă a [At: CADE / Pl: -ici. -ice / E: fr endothermique] (D. unele fenomene fizice sau chimice) Care se produce prin absorbţie de căldură. endotenme sf[ At: DN2 / Pl: ~i/ / E: fr endothermie] (Chm) Reacţie care se efectuează prin absorbţie de căldură. endofim, -ă a [At: DN'1 / Pl: -i. -e / E: ger endothym] Care se referă ia baza sentimentală a tuturor trăirilor. endotoxmă sf[ At: ENC. AGR. / Pl: -fie / E: fr endotoxine] Substanţă toxică pe care o conţin bacteriile şi care este eliberată în exterior numai o dată cu dezintegrarea celulei în care se află. endroniidă sf [At: M. COSTIN. O. 270 / Pl: -de / E: lat endromis, -idiş. ngr evSponiSoţ] (îvr) Manta groasă de iarnă. ene i [At: MAT. DIALECT. I 68 / E: ns cf ian] (Reg; are) Exclamaţie care exprimă mirarea. eneacord s)i [At: CERNE, D. M. / P: -ne-a- / Pl: -uri / E: fr enneacord] Liră cu nouă coarde folosită de vechii greci. eneadă sf [At: DN2 / P: -ne-a- / Pl: -de / E: fr enneade] (Rar) 1 Reunire de nouă lucruri asemănătoare sau de nouă persoane. 2 Ierarhie de nouă zei. simbolizând foiţele universului. eneagon sn [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -oane. (înv) -i sm / E: fr enneagone] Poligon cu nouă laturi şi tot atâtea unghiuri. eneagonal, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr enneagonai] 1 Care are nouă unghiuri. 2 Care este în formă de eneagon. eneasilab, ~ă [At: DN2 / Pl: ~i. -e / E: fr enneasylabe] 1-2 snu a (Vers) compus din nouă silabe. eneodă sf[At: LTR2 / P: e-ne-o-dă / Pl: -de / E: ger Enneode] Tub electronic cu nouă electrozi care îndeplineşte funcţia de limitator şi de discriminator în radioreceptoarele cu modulaţie de frecvenţă. eneohlic sns [At: DN2 i P: -ne-o- i E: fr eneolithique] Perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră, de os etc. şi a uneltelor şi podoabelor de aramă. energetic, ~ă [At: PETICĂ, O. 462 / Pl: -ici. -ice / E: fr energetique] 1 a (D. teorii, concepţii etc.) Care este în conformitate cu teoriile energetismului. 2 a Care favorizează producerea de energie (11). 3 a Privitor la producerea şi la folosirea diferitelor forme de energie (11). 4-5 a (D. corpuri, substanţe, surse de energie etc.) Care produce sau furnizează energie (11). 6 a Care se referă la energie (11). 7 a Specific energiei (11). 8 a Care aparţine energiei (11). 9 sf Ramură a fizicii care studiază fenomenele produse în sistemele fizice din punctul de vedere al transformărilor de energie dintr-o formă în alta. 10 sf Ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul surselor şi al posibilităţilor tehnice de exploatare şi utilizare a diferitelor forme de energie. energetician sm [At: CONTEMP., S. II. 1953. nr. 362. 5/1 / P: -ci-an / Pl: -ietii / E: fr energeticien] Specialist în energetică (9-10). energetism sns [At: IBRĂILEANU. S. L. 56 / E: fr energetisme] 1 Curent filozofic apărut la sfârşitul sec. XIX care. rupând mişcarea de materie, interpretează toate fenomenele lumii ca manifestări ale unei energii lipsite de caracter material. 2 (Fig; rar) însusirea de a avea energie (1). energhic, ~ă a. av vz energic energhicos, -oasă a [At: AR (1837) 42!/30 / Pl: -oşi, -oase / E: energhic + -os] (Iuz) 1-7 Energic (1-7). energiile sf vz energie energhisi [At: (a. 1782) GÂLDI. M. PHAN. 179/ Pzi: / E: ngr evep/Q) (aor evepv^cjto)] (Grî) 1 vi A acţiona. 2 vr A se strădui. 3 vî A executa. energic, [At: CR (1830), 622/35 / V: (înv) ~rghic, (îvr) ~rjic / Pl: -ici. -ice / E: fr energique] 1 a (D. oameni) Care are energie (1). 2 a Care se caracterizează prin energie (1). 3 a (D. oameni) Care dovedeşte foiţă şi perseverenţă în acţiune. 4 a (D. manifestările, acţiunile, însuşirile, sentimentele oamenilor) Puternic. 5 a (D. fizionomie, ţinută) Care exprimă energie (1). 6 av într-un mod care exprimă energie (1) Si: (rar) energiceşîe. 1 a (D. medicamente) Cu acţiune promptă, eficace. energiceşte av [At: PONTBRIANT. D. / E: energic + -este] (Rar) Energic (6). energie sf [At: CANTEMIR. IST. 368 / V: (înv) ~rgliie (A: ener-). (îvr) in- ! Pl: ~i/ / E: fr energie, it energia, lat energia, ngr evepyeia, cf ger Energie] 1 Vigoare. 2 Capacitate (fizică sau morală) a unei Fiinţe de a depune un efort sau de a face o acţiune. 3 Fermitate (în atitudini). 4 (îla) De ~ Viguros. 5-6 (îljv) Cu ~ Energic (5-6). 7 (înv; îe) A se face ~rghie A se da curs. 8 (înv) Eficacitate. 9 (Pex) Intensitate sonoră. 10 (Lpl) Resursele (fizice sau morale) de care dispune o fiinţă, o colectivitate la un moment dat. 11 Capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic 294 ENGOMIA în trecerea dintr-o stare în altă stare dată. 12 Măsura generală a diferitelor forme de mişcare a materiei. energios, ~oasă a [At: BARIŢIU. P. A. I 395 / Pl: ~o.v/. -oa^^ / E: energhie + -os] (înv) Energic (3). energizant, ~ă sn, a [At: DEX-S / Pl: -nţi, -e / E: fr energisant] 1-2 (Medicament sau substanţă) care dă energie (1). energointens'iv, a [At: DEX-S / Pl: -i, -e / E: energ(ic) + intensiv] (D. procese tehnologice) Mare consumator de energie. energometru sm [At: DEX-S / Pl: -re /E: fr energometre] Aparat pentru analiza pulsului arterial. energumen sm [At: LM / A şi: ~gum~ / Pl: -i / E: fr energumene] 1 (în credinţele mistice) Persoană care este stăpânită de diavol Si: posedat. 2 (Fig) Om exaltat. enerjic, ~ă a, av vz energic enerva [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~vez. / E: fr enerver, cf lat enervare] 1-2 vrtfiAsr) A (se) moleşi. 3-4 vT(/’(Asr) A slăbi sau a face să slăbească. 5-6 vrtf A-şi pierde sau a face să-şi piardă calmul, ieşindu-şi din fire Si: a (se) irita, a (se) înfuria, a (se) mânia. 7 vr/'(înv; c. i. noţiuni abstracte) A impresiona. enervant, a [At: BARCIANU / Pl: -nţi. -e /E: fr enervant] 1 Care enervează (2) Si: iritant. 2 (îvr) Care epuizează (8). enervare sf [At: NEP. VIND. 3/17 / Pl: -vări / E: enerva] 1 (îvr) Epuizare. 2 Iritare. 3 (Med) Enervaţie. enervat, a [At: VASICI, M. II. 138/13 / Pl: -aţi. -e / E: enerva (1). cf lat enervatus] 1 (îvr) Epuizat. 2 (D. oameni) Iritat. enervaţie *ş/’[At: ANTONESCU. D. / V: -iune, (înv) ~văţiune/ Pl: -ii / E: fr enervation, (1). cf lat enervatio, -onis] 1 (îvr) Epuizare. 2 (Med) Ablaţiune sau secţionare a unui nerv sau a unui grup de nervi. enervaţiune sfvz enervaţie enervăţiune sfvz enervaţie enescian, ~ă a [At: CONTEMP.. S. II. 1962. nr. 811. 5/2 / P: -ci-an / Pl: -ieni. -iene / E: Enescu + -ian] 1-2 Care aparţine lui Enescu sau operei acestuia. 3-4 Care se referă la Enescu sau la creaţia sa. 5-6 Caracteristic lui Enescu sau creaţiei acestuia. enesolsm [At: BIANU. D. S. / E: fr enesof] Sare de mercur a acidului arsensalicilic folosită, sub formă de injecţii, la tratarea sifilisului. enf ase sf vz emfază enfatic, ~ă a vz emfatic enfaz sn vz emfază enfază sfvz emfază enfeu sn [At: DN / Pl: ~n / E: fr enf eu] (Ari) Nişă funerară cu fundul plat. enfisemă sfvz emfizem enfisimă sfvz emfizem enfiteutic, -ci a vz emfiteotic enfizem sn vz emfizem enfizematos, ~oasă a vz emfizematos enfizemă sf vz emfizem enfraxis sn vz emfraxie engadmă sf [At: SCL 1959,185 / Pl: -ne / E: Engadine (zonă din estul Elveţiei)] Grai al limbii retoromane vorbit în estul Elveţiei. engastrimit sm [At: DN / Pl: -iţi / E: fr engastrimythe] (Rar) Ventriloc. engeră sf [At: GHEŢIE. R.M. / V: ~re / Pl: ~ / E:*nct] (Bot) 1 Ghinţură (Gentiana luteea). 2 Ghinţură (Gentiana cruciata). 3 Plantă cu frunzele eliptice şi peţiolate.cu florile gălbui cu puncte brune (Gentiana punctata), engere sf vz engeră enghiclopedic, ~ă a, sm vz enciclopedic enghiclopedie sfvz enciclopedie enghiureşal sm [At: (a. 1777) FURNICĂ. I. C. 55 / S şi: enghiur-şal / V: ienghiurşel (A: net) / A: net / Pl: -i / E: tc Engur Salysy] (Trî) Şal de angora. engineering sn [At: DN / P: engimring / E: eg engineering] (Anm) 1 Studiere a unui proiect industrial sub toate aspectele sale (tehnic, economic. financiar, social etc.). 2 întocmire a unei lucrări de sinteză coordonând munca mai multor echipe de specialişti în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru obţinerea unei eficienţe ridicate. englendisi v vz eglendisi englendis'ire sf vz eglendisire englenge a sfvz eglengea engler sn [At: DN / Pl: ~e / E: eg. fr. it engler] (Teh) Unitate de măsură a viscozităţii uleiurilor minerale. englesat, ~ă a vz englezii englez, ~ă [At: LEG. COND. 138/11 / S şi: engles / V: inglez smf (Pl: ingleji) t Pl: ~e IE: it inglese. ngr ev/Xe^oq] 1-2 smf (Rar la f) Persoană care face parte din populaţia de bază a Angliei sau este originară de acolo. 3 smp Popor care trăieşte în Anglia. 4 sm (îe) A face pe ~ul sau a se face a fi ~ A se face că nu înţelege. 5-6 a Care aparţine Angliei sau englezilor. 7-8 a Propriu Angliei sau englezilor. 9-10 a Referitor la Anglia sau la englezi. 11-12 a De Anglia sau de englezi. 13 sf Limba engleză. 14 sma Dans nedefinit îndeaproape. 15 sma Melodie după care se execută dansul englezul (14). 16-17 smf, a Britanic. englezesc, ~ească a [At: LEON ASACHI. B. 89/13 / V: anglicesc, ~liz~, ing~ /Pl: -zeşti / E: englez + -esc] 1-2 Care aparţine Angliei sau englezilor. 3-4 Privitor la Anglia sau la englezi. 5-6 Caracteristic Angliei sau englezilor. 7-8 De Anglia sau de englezi. 9 Originar din Anglia Cf britanic. 10 (îs) Corn ~ Instrument muzical din familia oboiului, dar cu sunet mai grav, cu ancie dublă. 11 (îvr) Praf - Praf de puşcă. 12 (înv; îs) Boala ~ească Rahitism. englezeşte av [At: VALIAN, V. / V: in~, ~ingli~ / E: englez + -este] 1 Ca englezii. 2 în felul englezilor. 3 în limba engleză. 4 (îe) A o şterge ~ A pleca pe nesimţite. englezi [At: SCRIBAN, D. / V: in~ / Pzi: ~zesc / E: englez] 1-2 vtr (Rar) A (se) transforma în englez. 3 vr A căpăta trăsăturile caracteristice englezilor. 4-5 vtr A da (unui împrumut) sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului limbii engleze. englezit, ~ă a [At: BART. E. 321 /V: ~esat / Pl: ~i//. ~e / E: englezi] 1 Adaptat la specificul englezesc. 2 Transformat după modelul limbii engleze. englezoaică sf[At: VALIAN. V. / P: ~zoai~ / Pl: ~ice / E: englez + -oaiai] 1-2 Femeie care face parte din populaţia de bază a Angliei sau este originară din Anglia. Si: engleză (1-2). englimatica sf a [At: (a. 1793) GÂLDI. M. PHAN. 179 / Pl: ? / E: ngr t'YXrp.a'nKâ] 1-2 (Jur; grî; şîs pricină de ~) Cap de acuzare. englimaticesc, ~ească a [At: GÂLDI. M. PHAN. 179 / Pl: -ceşti / E: englimatica + -esc] 1 (Jur; grî; îs) Pricina -ească Acuzator. 2 (îas) De acuzaţie. englizesc, -ească a vz englezesc englizeşte av vz englezeşte engobă sf[At: DN / V: an~ / Pl: -be / E: fr engobe, ger Engobe] Strat' subţire de pastă care acoperă obiectele din ceramică pentru a ascunde culoarea naturală a lutului. engolf sn vz engolpion engolp sn vz engolpion engolpion sn [At: (a. 1589). cf. D. BOGDAN. GL. 61 /V: (îvr) encol~. encolpiu (Pl: -ie), (nob) ~golf (Pl: -uri). ~golp. (înv) ~piu (A şi: -put; Pl: -uri) sn / A şi: -pion / P: -pi-on / Pl: -uri / E: ngr âvKâXmov] 1 (înv) Iconiţă sfinţită purtată de creştini la gât Si: medalion, panaghie. 2 (Spc) Icoană lucrată dintr-un metal preţios sau din smalţ purtată la gât de arhierei Si: medalion.panaghie. 3 (Rel; îvr) Bucată pătrată de pânză de in, brodată, ornamentată cu pietre preţioase, care se fixează cu lănţişoare de aur pe pieptul tunicii purtate de preoţii evrei în timpul slujbei religioase. engolpiu sn vz engolpion engomia vtr [At: I. GOLESCU. C. / Pzi: -iez 1E: engomion] (Rar) 1-2 A (se) lăuda. 3 A (se) elogia. 295 ENGOMION engomion sn vz encomion engomie sn vz engomion engrafi s [At: (a. 1825) IORGA. S.D. XXII. 189 /Pl: ? /E: ngr trrpaq>4 (Grî) înregistrare. engrafon s [At: (a. 1804) TES. II. 326 / PI: ? / E: ngr Uyypaq>ov] (Grî) Document oficial. engrzLină .v/‘[At: DN3 / Pl: ~me / E: fr engramme] (Med) Urmă lăsată de activitatea unui excitant asupra sistemului nervos central. enhirid sn vz enhiridiu enhiridie sf vz enhiridiu enhmdion sn vz enhiridiu enhiridiu sn [At: POTECA, ap. IORGA. I. L. I. 135 / V: enhirid sn, ~ridie (S şi: enchiridie) sf. ~dion (S şi: enchiridion) sn / S şi: eitchiridiu / Pl: -ie / E: ngr £vr\eipî6iov] (Grî; iuz) 1 Manual. 2 Culegere de lucrări dintr-un anumit domeniu. enhirisi vt [At: FURNICĂ. D. C. 219 / V: ~hor~, inher~ / Pzi: ~sesc / E: ngr kvxeipiţco] (Grî; iuz) 1 A înmâna. 2 A prezenta. 3 A încredinţa. enhirisire sf [At: (a. 1850) CAT. MAN. 1,654 / V: inhirisare (Pl: -sări) / Pl: —ri / E: enhirisi] (Grî; iuz) 1 înmânare. 2 Prezentare. 3 încredinţare. enhorisi vt vz enhirisi enigmatic, ~ă av, a [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~d, / E: fr enigmatique, lat amigmatfcus] 1-4 (într-un mod) care constituie sau care cuprinde o enigmă Si: misterios. 5-6 (într-un mod) dificil de înţeles. 7-8 (într-un mod) dificil de explicat Si: indescifrabil, neclar, nelămurit. enigmaticesc, ~ea.scă a [At: CĂPĂŢINEANU, M. 53/13 / Pl: -eşti / E: ] 1-4 (Iuz) Enigmatic (2,4,6,8). enigmaticeşte av [At: PONTBRIANT, D. / E: enigmatic + -este) (îdt) în mod enigmatic. enigmafit sm [At: LM /V:~ă sf/ E: fr aenigmatite] Varietate de piroxeni întâlnită în unele sienite sub formă de cristale mari, neregulate, de culoare neagră. enigmatită sf Vz enigmatit enigmatiza. vt [At: COSTINESCU / Pzi: -z.ez / E: fr enigmatiser) (Frr) A deveni enigmatic. enigmă sf [At: CUGETĂRI II. 39v/23 / Pl: -me / E: fr enigme, it enigma, Sat aenigma] 1 (Asr) Ghicitoare. 2 Ceea ce este dificil de înţeles sau de explicat Si: secret, taină, mister. 3 Joc distractiv, în versuri, prezentându-se ca o ghicitoare Si: şaradă. enigmistic, ~ă [At: CĂLINESCU. B. I. 160 / Pl: -ici, -ice / E: enigmă + -istică, cf it enigmistica] 1 sf Ştiinţă a jocurilor distractive (rebus, monoverbe. criptograme etc.). 2 a Cu caracter de enigmă. 3 a De enigmistică (1). enilism sns [At: DNJ / E: fr oenilisme] (Rar) Formă de alcoolism provocată de abuzul de vin. enjambament sn [At: DN3 / Pl: -e l E: fr enjambement] (Lit) Ingambament. eno- [At: DNJ / S şi: oeno- / E: fr oenoit eno-J Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 (Referitor la) vin. 2 (De la) vin. enocianină sf [At: DN-' / Pl: ~ne / E: fr enocyanine] Colorant al vinului roşu. enofil, -ă sm, a [At: DN3 / PI: -/'. ~e l E: fr oenophile, it enofileo] 1-2 (Persoană) care este interesată în producerea şi îmbunătăţirea vinurilor. enoftalmie sf [At: DN3 / PI: -ii / E: fr enophtalmie] înfundare patologică a globului ocular în orbită. enol sm [At: MACAROVICI. CH. 500 / Pl: -/ / E: fr enol] Compus organic hidroxilat la care grupa hidroxil este legată de unul dintre cei doi atomi de carbon care poartă legătură dublă. enolază sf[At: DN2 / Pl: -ze / E: fr oenolase] Enzimă care intervine în procesul de fermentaţie alcoolică. enolic, -ă a [At: LTR2 / Pl: -ici. ~ice / E: fr enolique] 1 (D. medicamente) Care foloseşte vinul ca excipient. 2 (îs) Acizi -ici Coloranţi conţinuţi de vinurile roşii. enoliz&re sf [At: DN3 / Pl: ~zări / E: fr enolisation] Trecere a unor combinaţii chimice de la forma catonică la cea enolică. enolog, -a smf [At: DN3 / Pl: -gi. -ge / E: fr oenologue] Specialist în enologie. enologic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ci. -ce / E: fr oenologie] 1 Referitor la enologie. 2 Care aparţine enologiei. 3 Specific enologiei. 4 De enologie. enologie sf[At: LM / V: oen~, / E: fr oenologie] Ştiinţă care se ocupă cu vinificaţia şi cu studiul produselor derivate ale viei şi ale vinului. enometrie sf[At: LM / E: fr oenometrie] Determinare a cantităţii de alcool din vin. enoncia. i> vz enunţa enoncmţie sfvz enunţiaţiune enonciăţie sf vz enunţiaţiune enoptromanţie sf [At: DN2 / PI: ~i/ / E: fr enoptromancie] Ghicit cu ajutorul oglinzii căreia i se atribuie forţe magice. enormi,a [At: ODOBESCU, S. II, 268 / Pl: / E: enorie + -al] (Rar) Parohial. enoria.ş, ~ă smf [At: (a. 1681) IORGA. S.D. I-II, 280 / V: (înv) ino~, noriaş i P: ~ri-aş / Pl: ~e / E: enorie + -aş] Persoană care practicând un cult aparţine unei enorii Si: credincios, (rar) parohian. enorie sf[At: (a. 1543), ap. BOGDAN. GL. 55 / V: (îvr) in~, nore, norie / Pl: ~i/ / E: ngr âvopia, vsl Hopmea] Parohie (1). enorit sm [At: BV III, 160 / PI: -iţi / E: ngr âvopia] (îvr) Enoriaş. enorm. ~ă [At: I. GOLESCU, C. / PI: ~e / E: fr enorme, lat enormis, -e, cf it enorme] 1 a (Indica dimensiunea) Care depăşeşte cu mult dimensiunile obişnuite. 2 a Care are dimensiuni deosebit de mari (considerate în mod absolut sau prin comparaţie) Si: colosal, gigantic Vz monumental. 3 av Foarte mult. 4 av (Ca determinant al unui adjectiv căruia îi dă valoare de superlativ absolut) Extraordinar. 5 a (D. suprafeţe) Foarte întins. 6 a (D. încăperi, recipiente etc.) Foarte încăpător. 7 a Foarte spaţios. 8 a (D. ape. gropi, prăpăstii etc.) Foarte adânc (şi foarte lat). 9 a (Arată cantitatea, dimensiunea) Care este foarte îmbelşugat. 10 a în cantitatea mare. 11 a (D. numere; pex. d. valori care se pot exprima numeric) Deosebit de ridicat. 12 a (D. preţuri, sume de bani etc.) Exorbitant. 13 (D. intensitate) Care este foarte mare. 14 a Care este foarte viu. 15 a (D. calitatea, valoarea unui lucru; adesea precedă substantivul şi poartă accentul în frază) De valoare sau de însemnătate foarte mare. 16 a Care este foarte important. 17 a (Pex) Ieşit din comun Si: deosebit. 18 a (D. unităţi de timp) De foarte lungă durată. enormitate ^/‘ [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -taţi i E: fr enormite, lat enormitas, -atis] 1-3 Mărime, cantitate, volum neobişnuit de mare. 4 (Adesea în legătură cu verbe ca „a spune“. „a afirma“. „a crede“) Lucru de necrezut. 5 Exagerare. 6 Extravaganţă. 7 Absurditate. 8 Prostie. enot sm [At: SEVASTOS. N. 47 / Pl: -oţi / E: rs ezfor] Animal sălbatic cu blană preţioasă, asemănător cu un câine (Viverra Genetta). enostoză sf [At: DN3 / Pl: -ze l E: fr enostose] (Med) Tumoare benignă a canalului medular al unui os. enotdinică sf [At: DN2 / Pl: -ici / E: fr oenotechnique] Ramură a enologiei care studiază metodele de preparare şi conservare a vinurilor. enoterapie sf[At: DN3 / V: oin~ / S şi: oenotenipie / E: it enoterapia] Tratament cu vin. ensiform, ~ă a [At: ENC. ROM. / Pl: -i, -e / E: fr ensiforme] (Bot; d. frunze) Care are forma unei săbii. entalpic, a [At: DN3 / Pl: -ci. -ce / E: fr enthalpique] 1 Referitor la entalpie. 2 Caracteristic entalpiei. 3 De entalpie. entalpie a/[Aî: MDT / Pl: -ii / E: fr enthalpie, ger Enthalpie] Potenţial termodinamic al unui sistem. entdisis sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr entasis] (Aht) Partea îngroşată a fusului unei coloane galbate. ENTOMOLOGIE enstatlt sn [At: ENC. ROM. / V: sf/ E: fr enstatite, ger Enstatita] Silicat natural de magneziu din grupa piroxenilor rombici. având culoarea cenuşie sau verzuie. entastltă sfvz entastit enteleliie sf [At: (a. 1791) GÂLDI. M. PHAN. 178 / V: (îvr) ende~ / S şi: ~leclue l Pl: ~i/ / E: fr entelechie cf ngr £VT£Â£%£ia] 1 (în filozofia lui Aristotel) Scopul lăuntric care stă la baza dezvoltării materiei şi determină în mod finalist întregul proces al dezvoltării ei. 2 (în filozofia scolastică) Modalitate de a ajunge la perfecţiunea unui lucru. enter- vz: entero- enteralgie sf [At: DEX / Pl: ~i/' / E: fr enteralgie] Durere acută de intestine. enterectazle sf [At: DN2 / Pl: ~i i / E: fr enterectasie] (Med) Dilatare a intestinului. enterectomle sf[At: DN2 / Pl: ~i/ / E: fr enterectomie] (Med) Rezecţie a linei părţi din intestin. enteric, -â a [At: ANTROP. 63/3 / Pl: -ci. -ce / E: fr enterique] (Med) Intestinal. -enterle [At: DN3 / E: fr -enterie] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „intestin14. entent sn vz enterită enterltă sf[At: CORNEA. E.I. 3/23 /V: (îvr) enderlt, entent sn / Pl: -te / E: fr enterite, ngr âvcep{rrjg] Inflamaţie a mucoasei intestinului. entero- [At: DN3 / V: enter- / E: fr enetro-, it entero-, ngr evzepov] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) intestin". enteroanastomoză sf [At: DN2 / P: ~ro~a~ / Pl: ~ze / E: fr enteroanastomose] (Med) Operaţie chirurgicală prin care se stabileşte o comunicaţie între două anse intestinale, pentru a ocoli o tumoare sau altă piedică a tranzitului intestinal. enterobactcrie sf [At: DER / Pl: -ii l E: fr enterobacterie] Nume generic dat bacteriilor patogene sau saprofite care trăiesc în tubul digestiv al omului şi al animalelor. enterobiază [At: DN3 / Pl: -z.e / E: fr enterobiase] (Med) Oxiuriază. enteroccl sn [At: D. MED. / Pl: ? / E: fr enterocele] (Med) Hernie a intestinului. enterocenteză sf [At: DN3 / Pl: -z.e l E: fr enterocentese] (Med) Puncţie a intestinului în cursul unei intervenţii chirurgicale în scopul evacuării conţinutului intestinal. enterochinază sf [At: NICA. L. VAM. 86 / Pl: -z.e / E: fr enterokinase] (Med) Enzimă produsă de mucoasa duodenală, având rolul de activator al tripsinei. enterocllză sf [At: BIANU. D. S. / Pl: -ze / E: fr enteroclyse] (Med) Spălătură intestinală. enterococ sm [At: ABC SĂN. 294 / Pl: -oci l E: fr enterocoque] (Med) Microb intestinal care poate provoca boli infecţioase interne. enterococle sf [At: DN3 / Pl: -li t E: fventeroccie] (Med) Boală cauzată de infecţia cu un enterococ. enterocohtă sf [At: BIANU. D. S. / Pl: -te I E: fr enterocoliteJ (Med) Inflamaţie a intestinului subţire şi a colonului. enterogastrltă sf [At: DN2 / Pl: -îe / E: fr enterogastrite] (Med) Gastroenterită. enterogastron sn [At: DN3 / PI: -oane / E: fr enterogastrone] Hormon din duoden care inhibă secreţia şi mobilitatea stomacului. enterohemoragle i/[At: DN2 / PI: ~i/ / E: fr entero-hemorrhagie} (Med) Hemoragie intestinală. enterohepafxtă sf [At: DN-' / Pl: -îe / E: fr enterohepatite] Inflamaţie necrotică a cecumului şi a ficatului, mai ales la curcile tinere. enteroht sm [At: ENC. AGR. / Pl: -iţi / E: fr enterolithe] (Med) Calcul intestinal. enterologie sf [At: DNM / Pl: -ii /E: fr enterotogieJ (Med) Studiul intestinului. enteromorf, ~ă [At: DN3 / Pl: -i. ~e / E: fr enteromorphe] Care are formă de intestin. enteropatie sf [At: DN- / Pl: ~i/ / E: fr enteropathie] (Med) Boală a intestinelor. enteropexie sf [At: DN3 / Pl: ~ii l E: fr enteropexie] (Med) Fixare a intestinului la peretele abdominal. enteroptoză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr enteroptose] (Med) Deplasare a intestinului în partea de jos a cavităţii abdominale. enteroragie sf [At: BIANU. D. S. / Pl: -li / E: fr enterorragie] (Med) Hemoragie intestinală. enterorenal, -a a [At: DN3 /Pl: -i.-e IE: fr enterorenaf] (îs) Sindrom - Sindrom infecţios produs de unele bacterii saprofite şi manifestat prin tulburări intestinale urmate de septicemie, apoi de o serie de tulburări renale şi urinare. enterosp&sm sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr enterospasme] (Med) Contractare spasmodică a intestinului. enterostenoză [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr enterostenose] (Med) îngustare a intestinului. enterostomie sf [At: DN3 / Pl: -li / E: fr enterostomie] (Med) Deschidere operatorie la piele a unei anse intestinale. enterotom sn [At: DN3 / Pl: -oame / E: fr enterotome] (Med) Instrument chirurgical folosit în enterotomie. enterotomie sf[At: ENC. ROM. / Pl: ~i/ / E: fr enterotomie] (Med) Disecţie a intestinului. enterovacc'm sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: fr enterovaccin] (Med) Vaccin administrat pe cale digestivă. enterozoar sn [At: DN3 / P: -zo-ar l Pl: -e / E: fr enterozoaire] Parazit intestinal. enthors sn vz entorsă entimzn sn vz entimenă entimzmă sf [At: CANTEMIR. IST. 381 / V: entimem (S şi: enihymem) sn. (înv) -mimă / S şi: enthymenui / Pl: -me, (rar) -emate / E: fr enthymeme, ngr âvOtijnyiă] (Log) Formă prescurtată de silogism în care una dintre premise sau concluzia nu este exprimată, ci subînţeleasă. entimlmă sfvz entimemă entitate sf [At: MAN. SĂNĂT. 16/19 / Pl: -itătj l E: fr entite, lat entitas. -tatis] 1 (în filozofia scolastică) Natura unui lucru, esenţa sa considerată în mod idealist şi metafizic ca fiind distinctă de lucrul însuşi şi independentă de el. 2 Conţinut de sine stătător. 3 Existenţă delimitată (ca întindere, importanţă, valoare etc.) Si: realitate. existenţa, esenţă, natură, entoblâst sn vz endoblast entomofil, ~ă sf, a [At: ENC. ROM. / S şi: (înv) -ophile / Pl: -i, ~e / E: fr entomophile] 1-2 (Plantă) la care polenizarea se face cu ajutorul insectelor. entomofille sf [At: DN3/ Pl: ~i/ / E: fr entomophilie] Polenizare prin intemediul insectelor Si: entomogamie. entomofit, -ă a [At: DN3/ Pl: -Iţi, -e / E: fr entomophyte] (D. criptogame. bacterii) Care creşte pe insecte. entomogamie sf [At: DNV Pl: -li / E: ger Entomogamie] Entomofilie. entomografie sf [At: AMFILOHIE. G. H. 250713 / Pl: -ii / E: fr entomographie] (înv) Ştiinţă care se ocupă cu descrierea insectelor. entomolog, ~ă smf [At: GHEŢIE. R. M. / Pl: -gi, -ge I E: drr entomologie, cf ger Entomolog, it entomologa] Specialist în entomologie Si: (rar) entomologist. entomologhle sfvz entomologie entomologie, ~ă a [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -ci, -ce / E: fr entomologique] 1 Care aparţine entomologiei. 2 Care se ocupă cu entomologia. 3 Privitor la entomologie. entomologie >v/‘[At: I. GOLESCU. C. / V: (îvr) ~g/iie / Pl: -li / E: fr entomologie, ger Entomologie] Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor. ENTOMOLOGIST entomologist, ~ă smf [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -işti, -e / E: fr entomologiste] (Rar) Entomolog. entomostraceu sn [At: ENC. ROM. / Pl: ~ee / E: fr entomostraces] 1 (Lpl) Subclasă de crustacee inferioare de dimensiuni reduse, cu corpul format dintr-un număr variabil de segmente. 2 Crustaceu aparţinând subclasei entomostraceelor (1). enteroparazit, ~ă a, smf vz endoparazit entopic, ~ă sn, a [At: L. ROM. 1970, nr. 3.215 / Pl: -ci, -ce / E: ngr evrâTtog (prin apropriere de topic)] 1-2 (Apelativ) care denumeşte o realitate geografică. entoplasmă sf [At: DN3 / Pl: -me / E: ger Entoplasma] Parte inferioară a protoplasmei celulare. entorsă sf[At: TURNESCU, C. 5V / V: (rar) -rză, ~thors sn / Pl: ^se / E: fr entorse] Leziune traumatică a unei articulaţii, cauzată de întinderea sau ruperea bruscă a unor ligamente. entorză sfv z entorsă entozoar sn [At: ENC. ROM. / P: -zo-ar / Pl: -e / E: fr entozoaire] 1 (Lpl) Nume generic dat animalelor care trăiesc parazitai' în intestinul unei vietăţi. 2 Animal din categoria entozoarelor (1). entrdtă sf[At: CARAGIALE, O. VI, 520 / PI: -te / E: it entiata] (Rar) Parte introductivă a unei piese muzicale Si: introducere. entrefikt sn [At: CARAGIALE, O. VII, 312 / Pl: -uri / E: fr entrefilet] 1-2 Articol de mici dimensiuni (sau comunicat scurt) introdus în partea introductivă a unui ziar. entrelacs sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr entrelacs] (Ant) Motiv ornamental care constă dintr-o împletitură de linii curbe sau frânte. entremzses s[At: DN2 /E: sp entremeses] (Rar) Reprezentaţie comică specific spaniolă, care se dădea între actele unei piese mari sau sub forma unor mici piese într-un act. entropie, ~ă a [At: DNJ / Pl: -ici, -ice / E: fr entropique] (Fiz) 1-4 Referitor la entropie (1-4). entropie sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~i/ / E: fr entropie] 1 Mărime de stare termică a unui sistem fizic închis, care indică sensul de evoluţie macroscopică al acestuia. 2 (Tel) Cantitate de informaţie raportată la un element al mesajului transmis. 3 (Pgn) Măsură care indică gradul de organizare a unui sistem. 4 Stare prin care toate simbolurile unei secvenţe comunicate au o probabilitate egală de a fi transmise potrivit teoriei informaţiei. 5 (îs) ~ estetică Stare de dezordine, de repartizare întâmplătoare a elementelor din care ia naştere opera de artă prin intervenţia creatoare a artistului. entropion sn [At: ENC. ROM. / V: (înv) -opiu / P: -pi-on l E: fr entropion, cf it entropia] (îoc ectropion) întoarcere înăuntru a pleoapei, însoţită de iritaţia conjunctivei şi a corneei. entropiu sn vz entropion entusid v vz entuzia entusiasi vtr [At: MUMULEANU, C. 43/14 / Pzi: -scsc, (înv) 3 -siasă / E: ngr âvQoxKJiaţa)] (Grî) 1-2 A (se) entuziasma (1-2). entusiasm sn vz entuziasm entusiasma v vz entuziasma entusiasmdre sf vz entuziasmare entusiasmat a vz entuziasmat entusiasmos sn vz entuziasm entusiat, ~ă a [At: LM /V: entusid / S şi: -thu-l P: -si-a l Pl: -ati, ~e / E: entusia] (îvr) Entuziasmat. entusidzm sn vz entuziasm entusiazmd v vz entuziasma entuzid vrt [At: CALENDAR (1862). 6/2 / P: ~z.i-a / Pzi: -iez / E: ngr ivOovcrtaţa)] (îvr) 1-2 A (se) entuziasma (1-2). entuziasm sn [At: GOLESCU. E. 352/18 /V: (înv) ~usi~, (rar) -azm, -usiazm, (îvr) -usidsmos, intusidsm, întusi~ / S şi: -thusi- / P: -zi-asm / Pl: ~e / E: fr enthousiasme] 1 Stare afectivă caracterizată prin însufleţire puternică, provocată de pasiune, admiraţie, interes pentru cineva sau ceva Si: încântare Vz exaltare, frenezie, patos. 2 (îla) Cu ~ Entuziasmat. 3 (înv) Exaltare mistică de care erau cuprinşi prorocii Vz delir, extaz. transport. 4 Pasiune (în vorbire). entuziasma vtr [At: VÎRNAV. F. M. II. 177713 / V: ~usi~, -siazma, -azma, (îvr) intusiasnid l P: ~z.i-as~ / Pzi: -mez / E: fr enthousiasmer] 1-2 A (se) lăsa cuprins de entuziasm (1) Si: a (se) înflăcăra. (grî) a (se) entusiasi (1-2). (îvr) a (se) entuzia (1-2) Vz a exalta, a pasiona. entuziasmare sf[At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) ~usi~, -uziazm-/ P: -zi-as- / Pl: -mari / E: entuziasma] înflăcărare Cf entuziasma (1). entuziasmat, ~ri a [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) ~usi~, ~azmat, intusi~ / P: ~zi-as~ / Pl: -aţi, ~e / E: entuziasma] 1 (D. oameni) Care este cuprins de entuziasm (1) Si: încântat, înflăcămt, (îvr) entusiat Vz exaltat. 2 (D. fizionomie, manifestări ale oamenilor) Care trădează entuziasm (1). 3 (înv; d. proroci) Cuprins de entuziasm (3). 4 (D. oameni) Care vorbeşte cu pasiune. entuziast, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~«si~ / P: -zi-ast / Pl: ~aşti, ~e / E: fr enthousiaste] 1-2 smf, a (Om) capabil de entuziasm (1). 3-4 smf, a (Persoană) care se entuziasmează (1) cu uşurinţă. 5-6 smf, a (Om) cuprins de entuziasm (1). 7 a (D. manifestări, atitudini, acţiuni ale oamenilor) Care trădează entuziasm (1) Si: (înv) eniuziastic. entuziastiCy -ă a [At: I. GOLESCU. C. / P: ~zi-as~ l Pl: -ci, ~ce / E: ngr evOovcnaaviKdq cf it entusiastico] (înv; d. manifestări, atitudini, acţiuni ale oamenilor) Entuziast (7). entuziazm sn vz entuziasm entuziazma v vz entuziasma entuziazmare sf vz entuziasmare entuziazmaty ~ă a vz entuziasmat enţiclopedie sfvz enciclopedie enţură sf [At: GHEŢIE, R. M. / V: enzu~ / Pl: ? / E: cf inţură, ghinţura, ger Enzian] (Bot) 1 Plantă cu tulpina înaltă, cu frunze mari. eliptice şi cu flori mari, galbene Si: ghinţură (Gentiana lut ea). 2 Plantă erbacee cu frunze lanceolate şi cu flori albastre, adunate într-un buchet în vârful tulpinei Si: (pop) ghinţură (Gentiana cruciata). 3 Plantă erbacee cu frunze eliptice şi cu flori gălbui cu puncte brune (Gentiana punctata). 4 Plantă erbacee cu proprietăţi medicinale (Gentiana verna). 5 Plantă erbacee cu flori albastre-deschis, dispuse în ghemuleţe (Gentiana carpatica). enuclea vt [At: DNJ / P: ~cle-a / Pzi: ~eez / E: it. lat enucleare] 1 (Liv) A explica o anumită problemă. 2-3 (Med) A face o enucleaţie (2-3). enucledi'e ^/ [At: DN3 / P: ~cle-a~ / Pl: ~eă/i / E: enuclea, cf fr enucleer] 1 (Liv) Explicare. 2-3 (Med) Enucleaţie (2-3). enucleaţie sf[At: ENC. ROM. / V: ~i\\ne / P: ~cle-a-ţi-e / Pl: -ii / E: fr enucleation] 1 (Liv) Explicaţie. 2 (Med) Extirpare operatorie a unei formaţiuni organice circumscrise sau a unei tumori prin izolare de ţesuturile înconjurătoare Si: enucleare (2). 3 Extirpare a unui ochi, când din cauza acestuia este ameninţat cu orbirea şi celălalt Si: enucleare (3). enucleaţiune sf vz enucleaţie enumăra v vz enumera enumărare sf vz enumerare enumărat1 sn vz enumerat1 enumărat2, -ă a vz enumerat2 enumăraţie sf vz enumeraţie enumera vt [At: ŞINCAI, HR. I. 7/9 / V: (înv) ~măra, numera / Pzi: enumăr / E: fr enumerer. lat enumerare] 1 A număra succesiv unul câte unul. 2 A numi pe rând elementele unui tot Si: înşira. 3 (Pcf) A număra. enumerabil, ~ă a [At: DNJ / Pl: -i, -e / E: enumera + -bit, cf fr enumerable] 1-3 Care se poate enumera (1-3). enumerare sf [At: ROM. LIT. 1952/6 / V: (înv) -măr- / Pl: -rări / E: enumera] 1 Numărare succesivă Si: enumerat1 (1). enumeraţie (1). 2 Numire pe rând a elementelor unui întreg Si: enumerat1 (2). enumeraţie (2), în şi rare. 3 (Pcf) Numărare. enumerat1 sn [At: MDA / V: -măr-1 / Pl: -uri / E: enumera] 1-2 Enumerare (1-2). 3 (Pcf) Numărare. 298 EOLIT enumerat2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: ~măr/ Pl: ~a//, -e ! E: enumera] 1 Care este cuprins într-o enumerare (1). 2 (D. elementele unui întreg) Numit pe rând. 3 (Pcf) Numărat2. enumerativ, ~ă a [At: CONTEMP.. S. II. 1948. nr. 109. 4/3 / Pl: ~e / E: fr enumeraţi/1 (Rar) 1 Care conţine o enumerare (2). 2 Care are caracterul unei enumerări (2). 3 Privitor la enumerare (2). 4 De enumerare (2). enumeraţie ş/'[At: CR (1830). 373 / V: (rar) -'iune, (înv) ~răciwne, ~măr~, numeraţie / Pl: -ii, (înv) -raţii, -iwii / E: fr enumeration, lat enumercitio, -ionis] 1-2 Enumerare (1-2). 3 Figură de stil care constă în înşirarea unor argumente, fapte, amănunte privitoare la aceeaşi împrejurare sau temă. 4 (înv) Parte a unui discurs care precedă tema şi în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior. enumeraţiwne sfvz enumeratie enumerăciune sfvz enumeraţie enuncia v vz enunţa enunciare sf vz enunţare enunciat1 sn vz enunţat1 enunciat2, ~â a vz enunţat2 enunciativ, -ă a vz enunţiativ enuncidţie sf vz enunţiaţiune enunciaţiune sfvz enunţiaţiune enwnciu sn vz enunţ enunţ sn [At: CLIMESCU. A. 246 / V: (rar) ~iu, (îvr) ~nciu l Pl: -uri / E: drr enunţa] 1 Formulare a datelor unei probleme, judecăţi etc. 2 Formulă prin care se exprimă ceva. enunţa vt [At: BARIŢIU, P. A. II, 711 / V: (înv) ~#a, ~ncia, enoncia / Pzi: enunţ, (înv) -tez. / E: fr enoncer, lat enuntiare] 1 (C. i. idei, teorii, concluzii etc.) A expune într-o formă clară Si: a exprima, a formula Vz a numi, a spune. 2 (îvr; pcf) A anunţa. enunţare sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) ~fia~, ~ncia~ I Pl: -tari / E: enunţa] 1 Expunere a unei idei. teorii, concluzii etc. într-o formă clară Si: enunţat1 (1), exprimare, formulare, (îvr) enunţiaţiune. 2 (îvr; pcf) Anunţare. enunţat1 sn [At: MDA ms / V: (înv) ~ţiatJ, ~nciat2 I Pl: (nob) -uri / E: enunţa] 1 Enunţare (1). 2 (îvr; pcf) Anunţare. enunţat2, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) ~#a/, ~nciat I Pl: -aţi, -e / E: enunţa] 1 (D. idei. teorii, concluzii) Care a fost expus într-o formă clară (sau cu cuvinte precise). 2 (îvr; pcf) Anunţat. enunţător, ~oare smf, a [At: LM / V: (înv) ~ţiator / Pl: -i, -oare / E: enunţa + -tor] 1-2 (Persoană) care enunţă (1) ceva. enunţia v vz enunţa enunţiare sf vz enunţare enunţidt1 sn vz enunţat1 enunţiat2, -ă a vz enunţat2 enunţiator, ~oare smf a vz enunţător enunţiativ, ~ă a [At: NEGULICI / P: -ţi-a-1 V: (înv) ~ncia~ / Pl: -i, -e I E: fr enonciatif, lat enuntiativus] 1 a Care conţine o enunţare (1). 2 a Care cuprinde relatarea obiectivă, fără participarea afectului, a unei constatări, observaţii etc. 3 a Care are caracterul unei enunţări (1). 4-5 sf, a (Şîs propoziţie -a) (Propoziţie) care exprimă o constatare, prezentând o acţiune sau o stare ca reală. enunţiaţie sfvz enunţiaţiune enunţiaţiune sf [Ai: I. GOLESCU. C. / V: -aţie, ~nciaţie, ~ncia~, enonciaţie, enonciaţie / P: -ţi-u-ţi- / Pl: -ni / E: fr enonciation, lat enunciatio, -ionis] (înv) 1 Enunţare (1). 2 (Pcf) Anunţare. enunţiu sn vz enunţ enuresă sf[At: ALEXI. W. / Pl: / E: fr enurese] (îvr) Enurezis. enuresis sn vz enurezis enuretic, -ă smf, a [At: DN3 / Pl: -ci, -ce / E: fr enuretique] 1-2 (Persoană) care suferă de enurezis. enurezis sn [At: ENC. ROM. / V: (înv) ~esis / E: fr enuresis] (Med) Boală care se manifestă prin pierderea necontrolată a urinei Si: incontingenţă urinara, (îvr) enuresâ. enus sn [At: GHEORGACHI. ap. LET. III. 313 / A: ? / E: ngr ccivog j (Grî; în limbajul bisericesc) Rugăciune de laudă rostită sau cântată (de preot) în timpul unei ectenii. enzimatic, ~ă a [At: CHIRIŢĂ, P. 126 / Pl: -ci, -ce / E: fr enzymatique] 1 Care este provocat de enzime. 2 Care produce enzime. 3 Referitor la enzime. 4 De enzime. enzimă sf [At: ENC. ROM. / S şi: (înv) -zym-l Pl: -me / E: fr enzyme] Compus organic de natură proteică, prezent în celule vii. care dirijează procesele de sinteză şi de degradare din organismele animalelor, plantelor şi microorganismelor, producând şi păstrând energie Si: diastază, ferment. enzimologie sf[At: ENC. ROM. II, 309 / S şi: -zym-l Pl: ~i/ / E: fr enzymologie] Ramură a biochimiei care se ocupă cu studiul enzimelor. enzimopafie sf [At: DN3 / Pl: ~i? / E: fr enzymopathie] (Med) Stare patologică ce este cauzată de dereglarea funcţională a unei enzime sau a unui sistem enzimatic. enzimoterapie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr enzymotherapie] (Med) Folosire terapeutică a enzimelor. enzootic, -ă a [At: ENC. ROM. II. 309 / P: -zo-o- / Pl: -ci, -ce / E: fr enzootique] 1 Care are caracterul enzootiei. 2 Care este provocat de enzootie. 3 Referitor la enzootie. 4 De enzootie. enzootie .v/'[At: ENC. ROM. / P: -z.o-o-1 Pl: -ii / E: fr enzootie] Epidemie care se răspândeşte la animalele de pe un anumit teritoriu sau în cadrul unui grup limitat. enzură sf vz; enţură eo- [At: DN~’ / P: e-o-l E: fr eo-, cf gr eos ,,auroră“] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 De la început. 2 Cel mai vechi. eoantrop sm [At: DN2 / P: e-o-an- / Pl: -i / E: fr eoanthropus] 1 (Lpl) Gen de maimuţe antropoide fosile, foarte asemănătoare cu omul. 2 Maimuţă antropoidă fosilă din genul eoantropilor (1). 3 Omul de Piltdown. eocen, ~ă [At: BARCIANU / P: e-o- / Pl: -i, -e / E: fr eocene] 1 sn Epocă geologică din prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existenţa numuliţilor. lamelibranhiatelor. gasteropodelor, echinidelor şi mamiferelor. 2 sn Serie de straturi geologice din eocen (1). 3 a Care aparţine eocenului (1) Si: eocenic (1). 4 a Care se referă la eocen (5) Si: eocenic (2). 5 a Care datează din eocen (6) Si: eocenic (3). 6 a Care este caracteristc eocenului (1) Si: eocenic (4). eocenic, ~ă a [At: ENC. ROM. / P: e-o- / Pl: -ci, -ce / E: eocen + -ic] 1-4 Eocen (3-6). eolian, ~ă [At: COSTINESCU / P: e-o-li-an / V: ~ien / Pl: -ieni, -iene, (înv) -i, -e / E: fr eolian] 1-2 smf, a (Persoană) care făcea parte din populaţia de bază a Eolidei. 3-4 smf a (Om) originar din Eolida. 5 smp Popor care locuia în Eolida. 6 sf Unul dintre cele 5 dialecte ale limbii elene care se vorbea în Eolida. 7-8 a Care aparţine Eolidei sau eolienilor (5) Si: eolic (1-2). 9-10 a Privitor la Eolida sau la eolieni (5) Si: eolic (3-4). 11-12 a Caracteristic Eolidei sau eolienilor (5) Si: eolic (5-6). 13 a (îs) Harpă -ă Instrument cu coarde care vibrează la vânt producând sunete melancolice şi armonioase. 14 a (îs) Mod - Principalul mod al gamei în muzica greacă veche. 15 a Care este acţionat de vânt. 16 a Care este produs de vânt Si: eolic (7). 17 a Care foloseşte energia vântului. 18 a (Gig; îs) Formaţie -ă (sau depozit -) Formaţie geologică a cărei origine se datorează acţiunii de transport, de sedimentare sau de eroziune a vântului. eolic, ~ă a [At: PROP.-POP.. N. D. / S şi: (rar) aeo- / Pl: -ci, -ce / E: fr eolique] (înv) 1-6 Eolian (7-12). 7 Eolian (16). eolien, ~ă smf a vz eolian eolină i/[At: CADE / S şi: aeo- / Pl: -ne / E: fr eoline] (înv) Muzicuţă. eol'it sn [At: DN2 / P: e-o- / Pl: -e / E: fr eolitheJ Piatră din epoca preistorică, grosolan cioplită, folosită ca primă unealtă de către omul primitiv. 299 EOLITIC eolitic, ~t7 [At: DL / P: e-o- l Pl: -ci, -ce? / E: fr eo/if/iigue] 1 57/ Epoca pietrei cioplite. 2 a Care aparţine eoliticului (1). 3 a Cai'e se referă la eoîitic (1). 4 a Care datează din eolitic (1). eolotrop, a [At: MDT / P: e-o- / Pi: -i, -e / E: fr eolotrope] (D. corpuri) Care se caracterizează prin eolotropie. eolotropie sf [At: DT / P: e-o- / Pl: ~i/ / E: fr eolotropie] Proprietate a unui corp de a fi izotrop. eow sm [At: DN2 / P: e-on / A şi: ^o// / Pl: / E: fr (La gnostici şi neoplatonicieni) Ansamblul forţelor eterne emanate de o fiinţa, care face posibilă acţiunea sa asupra lucrurilor. eosfor icesc, ~ească a [At: EPISCUPESCU, O. î. 69/6 / V: es~ / Pl: -eşti / E: pbl ngr ecoofpopiKog + -esc] (Grî) Diavolesc. eotină sf [At: CERNE. D. M. / A: net / Pî: ? / E: gr ecoQivâg] (îvr) Cântări bisericeşti care fac parte din slujba utreniei. eozină .v/’[At: ENC. TEHN. î. 104 / S şi: eosi- / Pl: -ne I E: fr eosine] (Chm) Materie colorantă roşie folosită în industria textilă, la fabricarea cernelurilor, ca indicatorîn chimia analitică sau ca sensibilizator fotografic. eozinocit sn [At: DN3 / P: e-o- / Pl: ~e / E: fr eosynocyte] Leucocită eozinofilă (2). eozinofil, a [At: DN-1 / P: e-o- i Pl: -e I E: fr eosinophile] 1 a Care fixează eozina. 2-3 sn, a (Leucocită) care are o granulaţie de tipul eozinei. eozinofilie sf[At: DN-’/ P: e-o- / Pl: ~i/ / E: fr eosinophilie] (Big) 1 Afinitate a substanţelor protidice bazice pentru coloranţi acizi. 2 Creştere excesivă a numărului de granulaţii eozinofile (1) din sânge, întâlnită în unele alergii sau boli parazitare. eozinopenie sf[At: DN*1 / P: e-o- I Pl: ~i/ / E: fr eosinopenie] Scădere a valorilor normale a granulaţiilor eozinofile (1) din sânge. întâlnită 111 unele boli infecţioase. eozoic, ~ă [At: DN2 / P: e-o- / Pl: -ci, -ce / E: fr eozoique] 1 sn Protozoic. 2 a (îs) Era -a Eră protozoică. epactal, ~ă a [At: DN3 / Pl: -e / E: fr epactal] Care se referă la epactă. epactă sf [At: (a. 1610)GCR.I,44/10/V: ~ahtă IP\ : -te! E: hepacte] (Ast; liv) Număr de zile care trebuie adăugat unui an lunar pentru a-1 face să concorde cu un an solar. epagog sm [At: DN2 / Pl: ~ogi / E: fr epagogue] Arbitru care reglementa anumite probleme maritime la vechii greci. epagogă şf [At: LM / A: ? / Pl: -ge / E: gr âîtayoyri] (în filozofia lui Aristotel) Inducţie. epagogic, ~ă a [At: LM / Pl: ~ci, -ce l E: fr epagogique] (în filozofia lui Aristotel; d. silogisme) Inductiv. e pahtă sfvz epactă epanadiploză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: it epanadiplosi, cf gr £Kava§'i7vXcoGig] (Lit) Figură retorică constând în repetarea unui cuvânt (sau a unui grup de cuvinte) la sfârşitul şi la începutul unei unităţi sintactice sau metrice Si: epanastrofă, prosapodozet, reditie. epanaforă sf [At: DN3 / Pl: ~re / E: fr epanaphore, it epanafora] Anaforă. epanahpsă sf [At: LM / V: (îvr) ~sis sn / Pl: ~se / E: fr epanalepse, epanalepsis, gr enavâXriyig] (Rar) Figură retorică constând din repetarea unui cuvânt sau a unei fraze sau din reluarea cuvântului iniţial la sfârşitul versului sau a frazei. epanalepsis sn vz epanalepsă epanastais sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 250 / Pl: -uri / E: ngr BTtavâcftaaig] (Grî) 1 Tulburare. 2 Revoltă. 3 Revoluţie. epanastrofă sf [At: DN3 / Pl: ~fe. / E: ngr i/cavacrT/xxpTf] (Lit) Epanadiploză. epandajsn [At: DN3 / Pl: ~e / E: fr epandage] (Frm) 1 împrăştiere. 2 Operaţie de răspândire a apelor murdare pe un teren cultivabil după decantarea lor, în scopul epurării biologice naturale a acestor ape. 3 împrăştiere a îngrăşământului pe câmp. epanghthnă şf[At: (a. 1795) GÂLDI. M. PHAN. 180 / A şi: epanglielina / Pl: ~me, (rar) ~mate/ E: ngr EJtăyyeXţxa] (Grî) 1 Profesiune. 2 Slujba. epaniol sm [At: ENC. VET. / P: ~ni-ol / Pl: ~~i / E: fr epagneuf] (Frm; adesea cu determinări care indică rasa) Grup de rase de câini originare din Spania, cu părul mare şi urechi clapăuge. folosit uneori la vânătoare Si: spaniei. epanodă .v/’[At: DN3 / Pl: ~de IE: fr epanode] Procedeu retoric constând în reluarea detaliată a fiecărui cuvânt sau grup de cuvinte dintr-un vers. epanşament sn [At: BIANU, D. S. / Pl: ~e / E: fr epancliement] Acumulare de lichide în anumite ţesuturi sau zone ale organismului. eparc sm vz eparh eparfie sfvz eparhie eparh sm [At: DOSOFTEI. V. S. septembrie 13v / V: (rar) ~rc l S şi: /Pl: ~/\ (rar) ~rşu ~chi IE: ngr inapxoq] (înv) 1 Guvernator al unei provincii, oraş etc. 2 (Rar) Titlu al unui eparh (1). eparhial, a [At: LAURI AN, M. III. 27/17 / P: ~hi-al / S şi: (înv) / Pl: ~e / E: eparhie + -al] 1 Care aparţine eparhiei (1) Si: episcopal (2). 2 Privitor la eparhie (1) Si: diecezan, episcopal (4). 3 (D. adunări şi sinoduri, conchistorii) Care este format din reprezentanţii preoţilor unei eparhii (1) şi se ocupă de problemele privitoare la eparhie (1) Si: eparhialnic. (înv) eparhie, (îvr) eparsicesc. eparhialnic, ~ă a [At: PETROV1CI. P. 343/19 / P: -hi-al- / Pl: -ci, ~ice / E: eparhial + -///c'j (înv) Eparhial (3). eparhian sm [At: PRAV., ap MURNU. GR. 22 / P: ~/i/-a/i / Pl: -/ / E: eparhie + -ian] (îvr) Eparhiot (3). eparhie, a [At: POLIZU / V: ~rşic / S şi: ~rchic / Pl: -ci, -ce / E: ngr enapxiKâq] (înv) Eparhial (3). eparhie sf[At: (a. 1631). MAG. IST. I. 122/14 / V: (îvr)~r/ie / A şi: (înv) eparhie I PI: ~i/ / E: ngr ânapxicc, siv eiiapxa] 1 (Mai ales în organizarea Bisericii ortodoxe) Diviziune administrativă bisericească, condusă de un episcop Si: dieceza, episcopie (4). 2 Reşedinţă a episcopului Si: episcopie (6). 3 (înv; pex) Teritoriu pe care se exercită jurisdicţia unei instanţe judecătoreşti. 4 (înv) District. 5 (înv) Provincie. 6 (Reg; îf -rfie) Teren. 7 (Pex) Proprietate. eparhiot, ~ă [At: (a. 1784) N. A. BOGDAN. C. M. 71 / S şi: -rchi- / Pl: ~oţi, ~e / E: ngr BJtapxiTSrig] (îvr) 1-2 smf, a (Episcop) care conduce 0 eparhie (1). 3 sm Persoană care făcea parte dintr-o eparhie Si: (îvr) eparhian. eparhiotic, a [At: LM / P: -hi-o- I S şi: ~chi~ / Pl: -ci, -ce / E: eparhiot + -ic] (îvr) 1 Referitor la eparhioţi (3). 2 Care aparţine eparhiotilor (3). epar şic a vz eparhie eparşicesc, ~ească a [At: POLIZU / Pl: -eşti / E: eparhie 4- (îvr) Eparhial (3). eparven sn [At: ENC. AGR. / Pl: -e l E: fr eparvin] (Mdv) Tumoare osoasă care se formează uneori la încheietura piciorului dinapoi la cai. mai rar la boi Si: spavan. epata [At: CARAGIALE. O. 1. 314 / Pzi: -tez / E: fr epater] 1 vt A impresiona prin purtare, ţinută neobişnuită, extravagantă Si: a uimi, a ului. 2 vr (Rar) A rămâne puternic impresionat. epatant, —ă a [At: C. PETRESCU, C.V. 69 /Pl: -nţi, -e / E: fr epatant] 1 Care epatează (1) Si: uimitor, uluitor. 2 Minunat. epatare sf [At: LOVINESCU. M. 240 / Pl: -tări I E: epata] Impresionare. epaulet sn vz epolet epavă sf[At: M. I. CARAGIALE. C. 105 / Pl: -ve / E: fr epave] 1 Carcasă a unei nave scufundate sau eşuate. 2 Navă distrusă sau naufragiată. 3 (Pex) Rămăşiţă. 4 Obiect abandonat. 5 (Fig) Persoană ajunsă într-o stare fizică şi morală deplorabilă. epecie sf[At: DN3 / Pl: -ii / E: fr epoecie] (Big) Folosire a indivizilor unei specii ca substrat de către indivizii altei specii. epelipsie sfvz epilepsie ependun sn [At: ENC. ROM. / Pl: -e i E: fr ependynie] (Med) Membrană care căptuşeşte canalul rahidian, trunchiul cerebral şi ventriculii cerebrali. 300 EPICURIAN ependimar, -a a [At: ABC SĂN. 331 / Pl: -i, -e / E: fr ependymaire] Care aparţine ependimului. ependiniită sf [At: DN3 / Pl: -te / E: fr ependimyte] (Med) Inflamaţie a ependimului. epenglu sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: fr epingle] Exerciţiu de zbor aviatic compus dintr-un număr de viraje executate la un unghi de 180° pe panta de urcare şi de coborâre, urmate de coborâre în zbor şi aterizare. epentetic, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / Pl: -ci, -ce /E: fr epenthetique] (D. sunete) Apărut prin epenteză. epenteză sf[At: PONTBRIANT. D. / S şi: (înv) -the-, -esă / Pl: -ze / E: fr epentheseJ Fenomen fonetic constând în apariţia în interiorul unui cuvânt a unui sunet nou (mai rar, a unei silabe) între două sunete greu de pronunţat. cper sn [At: L. ROM. 1960. nr. 2.21 / Pl: -e / E: mg epor „mură, dudă"] (Mgm) Varietate de măr asemănătoare cu ionatanul. epe temă sf vz epitemă epeu sn [At: CAMIL PETRESCU. T. I, 130 /Pl: ~e^ /E: fr epee] (Frr) Spadă. epexegetic, -ă a [At: PUŞCARIU, L. R. I. 148 / Pl: -ci, -ce / E: cf gr âj&ţriYriTiKog] (Nob) Explicativ. epexegeză sf [At: LM / S şi: epessegesă / Pl: -ze / E: cf gr eroe^fjy7/crg] (îvr) Secvenţă explicativă întrebuinţată în retorică. epi- [At: DER / E: fr epi-] Element prim de compunere savantă care înseamnă: „De deasupra". epibat s/n [At: DN2 / Pl: -aţi / E: fr epibat] (Îvr) Soldat din marina grecească. epic, -ă [At: HELIADE. GR. P. 19/3 / Pl: -ci. -ce / E: lat epicus fr epique, cf it epica] 1 a (D. opere, subiecte, creaţii literare) Care narează fapte ale eroilor unor întâmplări reale sau imaginare Si: (înv) epicesc (3). 2-3 sma (Şîs gen -) (Gen literar) care cuprinde diverse specii de naraţiuni în versuri şi în proză, dezvăluind cu relativă obiectivitate portretul fizic şi moral al personajelor, faptele lor, relaţiile lor cu mediul înconjurător. 4-5 sfa (Operă literară) care narează fapte ale eroilor unor întâmplări reale sau imaginare. 6-7 sfa (Pex) Povestire (sau care povesteşte). 8 ^/'Totalitate a operelor literare având la bază naraţiunea. 9 a (D. un scriitor) Care compune opere având la bază naraţiunea. 10 a Care este întrebuinţat în opere cu caracter narativ Si: (înv) epicesc (1). 11 a Specific operelor cu caracter narativ Si: (înv) epicesc (2). 12 a Asemănător cu faptele povestite în epopei sau în poeme eroice. 13 a Demn de o epopee. 14 a De proporţii vaste Si: grandios. epicalisi vt [At: (a. 1752) GÂLDI, M. PHAN. 180 / Pzi: -sesc / E: ngr âmKaXâ)] (Grî; iuz) A invoca. epicardsm [At: AGRONOMIA (1859), 387/16 / V: (înv) -diu / Pl: -uri / E: fr epicarde] înveliş extern al inimii format dintr-o membrană cu un singur strat de celule. epicardită sf [Al: DN3 / Pl: -te / E: fr epicardite] (Med) Inflamaţie a epicardului. epicardiu sm vz epicard epicarp sn [At: CAIET, 82715 / V: (înv) -piu / Pl: -uri, (înv) -i, -e / E: fr epicarpe, it epicarpio, cf ngr sniKapmog] Membrană externă, subţire, constituită dintr-unul sau din două straturi de celule, care acoperă fructul unei plante Si: exocarp, pieliţă. epicarpic, ~ă a [At: DN3/ Pl: -ci, -ce /E: fr epicarpique] Care aparţine epicarpului. epicarpiu sn vz epicarp epicen, ~ă a [At: COSTINESCU / Pl: -i, -e / E: fr epicene] (D. substantive, nume de fiinţe) Care are aceeaşi formă pentru indicarea ambelor sexe. epicentric, -ă a [At: DN3 / Pl: -ci, -ce / E: fr epicentrique] Care se referă la epicentru. epicentru sn [At: SĂM. VI, 73 / Pl: -re / E: fr epicentre] Punct de pe suprafaţa globului pământesc situat deasupra hipocentrului unui cutremur unde intensitatea zguduirii este maximă. epicerc sn [At: NEGULICI / Pl: -uri I E: epi + cerc] (îvr) Epiciclu. epicesc, -ească a [At: EUSTATIEVICI. GR. RUM. 123718 / Pl: -eşti / E: epic + -esc] (înv) 1-2 Epic (8-9). 3 Epic (1). epicheremă sf [At: PROT.-POP., N. D. / Pl: ~chirepihe-, (rar) epihir- / Pl: -me, (rar) -mate I E: fr epichereme, it epicheremă, lat epicheremă, ngr emxeipîpcc] Raţionament deductiv alcătuit din mai multe silogisme, de obicei eliptice, ale căror premize apar amplificate prin adaosuri de motivări suplimentare Vz entimemă. epichiremă sf vz epicheremă epichirosi v vz epihirosi epicicloid sn vz epicicloidă epicicloidal, -ă a [At: DN*' / Pl: -i, -e / E: fr epicycloidal] Care se referă la epicicloidă. epicicloidă sf [At: NEGULICI / V: epicicloid / P: -clo-\- i Pl: -de / E: fr epicycloide] (Mat) Curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rostogoleşte fără alunecare, rămânând tangent exterior pe un alt cerc fix. epiciclu sn [At: DEX / Pl: -uri / E: epicycle] 1 Cerc care se rostogoleşte fără să alunece în exteriorul şi în planul unui cerc de bază fix Si: (îvr) epicerc. 2 (Gig) Ciclu de eroziune întrerupt înainte de a se fi realizat complet. epicitate sf[At: CINEMA, 1968, nr. 8 , X, ap. DLR ms / Pl: -taţi / E: epic + -itate] (Rar) 1-2 Caracter epic (8-9). epiciza vt [At: CINEMA. 1968. nr. 1. XII. ap. DLR ms / Pzi: -zez / E: epic + -iza] (Rar) 1-2 A face să devină epic (8-9). epicondil sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr epicondyle] (Atm) Apofiza a extremităţii inferioare a humerusului. epicondihtă ,v/‘[At: DN3 / Pl: -te / E: fr epicondylite] (Med) Inflamaţie a epicondil ului. epicontinental, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -i, -e / E: epi- + continental, cf it epicontinentale] 1 (D. mare) Care este situat la marginea sau în interiorul unui continent. 2 Care este specific mărilor situate la marginea sau în interiorul unui continent. 3 (Gig; îs) Depoz.it - Depozit depus pe prispa continentală. epicoriu, -ie a [At: DN3 / P: -riu / Pl: -ii / E: it epicorio] (Liv) 1 Indigen. 2 Nativ. epicotii sn [At: AGROTEHNICA, II. 9 / Pl: / E: fr epkotyle] (Bat) Parte a tulpinii embrionare cuprinsă între cotiledoane şi primele frunze. epicranian, ~ă a [At: DN3 / P: -ni-an / Pl: -icni, -iene / E: epicraniu + -an, cf fr epicrâne] Care înconjoară craniul. epicraniu sn [At: LM /Pl: -ii / E: fr epicrâne] (Atm) înveliş al craniului. epicraţie -s/[At: (a. 1779) IORGA. S. D. XXII. 271 / Pl: -ii I E: ngr âmKpateia] (Grî) 1 Dominaţie. 2 Stăpânire. 3 Guvernare. 4 Stat. 5 Provincie. 6 Domeniu. epicriză sf [At: LM / Pl: -ze / E: fr epicrise] (Med) Ansamblu de fenomene care caracterizează o boală, pe baza căruia se poate stabili diagnosticul şi tratamentul pacientului. epicurean, ~ă smf, a vz epicurian epicureian, ~ă smf, a vz epicurian epicureic, ~ă smf, a [At: CIAUŞANU. R. SCUT. 68 / Pl: -ci, -ce / E: epicureu + -ic, cf ger epikureisch] 1-9 Epicurian (1-9). 10-12 Epicurian (11-13). epicurei sm sn vz epicurism epicureizm sn vz epicurism epicureu,-ee smf, a [At: N. TEST. (1648). 186v/l 7 / A şi: (înv) -cureu / Pl: -ei, -ee / E: lat epicureus, ngr EiziKobpeioq, cf it e picure o] 1-9 Epicurian (1-9). 10-12 Epicurian (11-13). epicurian, -ă [At: GTN (1836). 922/24 / V: -reian, (rar) -rean / P: -ri-an / Pl: -icni, -iene / E: fr epicurien] 1 sm Discipol al lui Epicur Si: epicureic (1). epicureu (1). 2 smf Adept al epicurismului (1) Si: epicureic (2). epicureu (2). 3 a Care ţine de doctrina lui Epicur Si: epicureic (3). epicureu (3), epicuriesc (1). (nob) epicurist (1). 4 a Care se refera la epicurism (1) Si: epicureic (4). epicureu (5), epicuriesc (2). (nob) epicurist 301 EPICURIESC (2). 5 a Care este partizan al epicurismului (1) Si: epicureic (5). epicureu (5), epicuriesc (2), (nob) epicurisi (3). 6 a Care aderă la epicurism (1) Si: epicureic (6). epicureu (6). epicuriesc (4). (nob) epicurisi (4). 7 smf Adept al epicurismului (2) Si: epicureic (7). epicureu (7). 8-9 a Care este specific epicurismului (2) şi partizanilor săi Si: epicureic (8-9). epicureu (8-9). 10 a (îs) Şcoală -ă Epicurism (2). 11 a Care se caracterizează prin căutarea plăcerilor Si: epicureic (10). epicureu (10) Vz senzual, voluptos. 12 .yw/Persoană înclinată spre plăcerile alese, rafinate, spirituale Si: epicureic (11). epicureu (11). 13 A7?ţ/‘(Dep) Persoană înclinată excesiv spre plăceri Si: epicureic (12). epicureu (12). epicuriesc, ~ească a [At: POTECA. F. 46/20 / P: -ri-esc / Pl: -eşti / E: epicureu + -esc] 1-4 Epicurian (3-6). epicurism sn [At: ANTROP. 225/26 / V: ~reism, ~reizm / P: ~rism / E: ir epicurisme] 1 Doctrină filozofică materialistă, aparţinând lui Epicur şi adepţilor săi. care explica lumea, fenomenele în mod raţional-materialist şi care susţinea totodată o teorie etică a fericirii raţionale la baza căreia stă repausul, liniştea şi satisfacţia individuală. 2 Morală care constă în căutarea plăcerilor Si: şcoală epicureică (10). 3 înclinaţie spre plăcerile alese, rafinate, spirituale. 4 Mod de viaţă bazat pe căutarea plăcerilor. epicurist, -ci a [At: OŢETEA, R. 217 / Pl: ~işti, -e i E: Epicureu + -ist] 1-4 (Nob) Epicurian (3-6). epidemic, -ă [At: EPISCUPESCU, O. I. 84/6 / V: (înv) epidimic I Pl: -ci, ~ce / E: fr epidemique] 1 a (D. unele boli ale oamenilor) Care are caracter de epidemie (1) Si: contagios, molipsitor, (înv) epidemicesc, (îvr) epidemiesc. 2 a (D. manifestări, sentimente) Care cuprinde un mare număr de oameni. 3 av Răspândindu-se ca o epidemie (1). 4 a (D. mediul înconjurător) Care favorizează apariţia şi menţinerea epidemiilor. 5 a (Pex; d. unele boli ale animalelor) Epizootie. epidemicesc, ~ească a [At: REŢ. HOL. / V: ~dim~ / Pl: -eşti / E: epidemic + -esc] (înv) Epidemic (1) epidemiceşte av [At: EPISCUPESCU. A. 141/23 IE: epidemic + -eşie] (îvr) în mod epidemic (1). epidemie sf [Ai: (a. 1807) BV II, 496 /V: (pop) ipi~, (înv) ~dim~ / P: -mi-e / Pl: ~i/, (înv) ~ / E: fr epidemie, lat epidemia, ngr emSrmia] 1 Extindere, prin contaminare, cu o frecvenţă neobişnuită, a unei boli infecţioase. la 1111 număr mare de persoane dintr-o anumită localitate, regiune etc. 2 (Pex) Boală infecţioasă care se extinde, simultan, prin contaminare, la 1111 număr mare de persoane dintr-o anumită localitate, regiune etc. Si: molimă, (înv) moarte. (îvp) omor. 3 (Pex) Epizootie. 4 (înv; îla) Cu ~ Epidemic (5). epidemiesc, ~ească a [At: C. VÎRNAV, H. ap. DLR ms / P: -mi-esc / Pl: -eşti IE: epidemie + -esc] (îvr) Epidemic (1). epidemiolog, ~ă smf a [At: ABC. SĂN. 32 / P: ~mi-o- / Pl: -gi, -ge / E: drr epidemiologie] 1-4 (Medic) care este specializat în epidemiologie (1-2). epidemiologie, a [At: BO (1951). 414 / P: -mi-o- / Pl: -ci, ~ce / E: fr epidemiologique] 1-2 Care ţine de epidemiologie sau de epidemie (2). 3-4 Privitor la epidemiologie sau la epidemie (2). 5 (îs) Aviz - Aviz care atestă absenţa sau prezenţa contaminării cu o boală contagioasă. epidemiologie sf[At: SCÎNTEIA. 1952, nr. 2394 / P: -mi-o- / Pl: ~i/ / E: fr epidemiologie] 1-2 (Ştiinţă care se ocupă cu) studiul cauzelor şi naturii epidemiilor (2). prevenirea şi combaterea lor. epidepsie sfvz epilepsie epiderm sn vz epidermă epidermă sf [At: J. CIHAC. I. N. 252/25 / V: epiderm sn / Pl: -me / E: fr epiderme, lat epidermis] 1 Ţesut de protecţie care acoperă păiţile aeriene ale plantelor (erbacee superioare), format, de obicei.dintr-un singur strat de celule Si: cuticulă, membrană. 2 Strat exterior, superficial, care acoperă derma şi formează. împreună cu aceasta, pielea care înveleşte corpul omului şi al animalelor superioare. 3 (Pex) Piele. 4 (Fig; înv; îs) ~ sufletului Sensibilitate. 5 (îe) A avea ~ma sensibilă A fi sensibil. 6 (îae) A fi susceptibil. 7 (Asr) Suprafaţă exterioară a unui corp. 8 (Asr) înveliş protector. 9 (Asr) Coajă. epidermic, a [At: MAN. SĂNĂT. 141/14 / Pl: ~ci, -ce / E: fr epidermique] 1-2 Care aparţine epidermei (1-2) Si: (nob) epidermoidal (1-2). 3-4 Privitor la epidermă (1-2) Si: (nob) epidermoidal (3-4). 5-6 De natura epidemiei (1-2) Si: (110b) epidermoidal (5-6). 7-8 De epidermă (1-2) Si: (nob) epidermoidal (7-8). epidermită sf [At: DN3 / Pl: -te IE: fr epidemiile] 1-2 (Boală care constă în) inflamaţia epidermei (2). epider mizare sf [At: DER / Pl: -z.ări / E: epidermă + -izare] (Med) Fază finală a cicaU'izării. care constă Î11 acoperirea plăgii cu o epidermă (2) nouă. epidermofiţie sf [At: ABC SĂN. 242 / PI: ~i/ / E: fr epidermaphytie] 1-2 (Boală de piele produsă de) localizarea unor ciuperci microscopice în stratul cornos al epidermei (2). epidermoid, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~i zi, -el E: fr epidermoide] Care este asemănător cu epiderma (2). epidermoidal, -ă a [At: BARCIANU / P: -mo-i- / Pl: ~i, -e / E: fr epidermoide] 1-8 (Nob) Epidermic (1-8). epidermoliză sf [At: DN2 / Pl: -z.e / E: fr epidermolyse] (Med) Sensibilitate deosebită a pielii la influenţa unor agenţi fizici, caracterizată prin formarea de băşici cu conţinut seros. epidermomicoză sf [At: DN3 / Pl: -ze IE: fr epidermomycose] (Med) Micoză care afectează stratul superficial al pielii şi fanerele. epidiaproiector sn [At: DN3 / Pl: -oare IE: fr epidiaprojecteur] Aparat care permite proiecţia atât prin transparenţă cât şi prin reflexie. epidiascop sn [At: MDT / P: -di-a- / Pl: -oape I E: fr epidiascope] Aparat care serveşte la proiectarea, prin transparenţă, pe un ecran, a unui dispozitiv sau. prin reflexie, a unei figuri netransparente luminate Si: diascop, (înv) episcop2. epidiascopic, a [At: DN3 / Pl: -ci, -ce / E: fr epidiascopique] Referitor la epidiascop. epidictic, ~ă a [At: LM / Pl: -ci, -ce / E: fr epidictique] (Liv) Demonstrativ. epididim sn [At: KRETZULESCU. A. 330/16 / V: (înv) ~ă sfl Pl: -uri, -e / E: fr epididyme] Mic organ alungit situat în lungul marginii dinapoi şi de sus a testiculului, cu un canal pe unde trece sperma. epididimă sfvz epididim epididimectomie sf[At: DN1 / Pl: -ii / E: fr epididymectomie] (Med) Ablaţiune chirurgicală a epididimului. epididimit, ~ă [At: BIANU, D. S. 730 / Pl: -iţi, -e / E: fr epididimyte] 1-2 i/'(Boală care constă în) inflamarea epididimului. 3 sm Silicat natural de sodiu şi beri lin. incolor, cristalizat în sistem rombic. epididimotomie ,s/'[At: DN'1 /Pl: ~i/ IE: fr epididimotomie] (Med) Incizie a epididimului. epidimic, ~ă a, av vz epidemic epidimicesc, -ească a vz epidemicesc epidimie sfvz epidemie epidotsn [At: LM /Pl: ? /E: fr epidote] Silicat natural de calciu, aluminiu şi fier, cristalizat Î11 sistemul monoclinic. având diferite nuanţe de verde şi întâlnit frecvent în rocile cristaline. epidotit sn [At: LM / Pî: ? / E: fr epidotite] Rocă metamorfică de contact, constituită. în special, din epidot şi cuarţ. epidotizare sf[At: DN3 / PI: -zări / E: ns. cf fr epidotiser] Fenomen prin care anumite roci se îmbogăţesc în epidot. epiec sm [At: PONTBRIANT. D. / P: e-pi-ec / Pl: ^ci l E: tc hepyek] (Tcî; la jocurile de zaruri) 1 Aruncare de zaruri în urma căreia apare de două ori unu. 2 (Ccr) Dublă în care fiecare dintre cele două zaruri arată câte un punct. epifanie sf [At: SĂULESCU. HR. I. 133/13 / S şi: epiphanie / Pl: ~i/ IE: ngr âmtpâveia] 1 (înv) Sărbătoarea înfăţişării lui lisus Hristos magilor (6 Ianuarie) Si: Bobotează. 2 (Fig) Manifestare. 3 (Fig) Apariţie. 4 Revelaţie. epifenomen sn [At: IBRĂ1LEANU. A. 186 / Pl: -e / E: fr epiphenomene] 1 (Fiz) Fenomen secundar care nu influenţează apariţia 302 EPIGRAMATIC sau dezvoltarea fenomenului esenţial pe care îl însoţeşte. 2 Simptom accesoriu în cursul unei boli. fără legătură directă cu aceasta. epifenomencihsm sn tAt: DER / V: -nism / Pl: -e / E: fr epiphenomenalisme] Teorie după care conştiinţa este un epifenomen (1) al proceselor biologice. epifenomemsm sn vz epifenomenalism epifenomenist, -ă [At: DN3 / Pl: -işti, -e / E: fr epiphe nome nişte] 1 a Referitor la epifenomenalism. 2 smf Adept al epifenomenalismului. epifil, -ă a [At: DN3 / PI: / E: fr epiphylle] (Bot) Care se dezvoltă pe frunze. epifity -ă [At: ENC. ROM. / Pl: -iţi, -e / E: fr epiphyte] 1 a/(Lpl) Grup de plante care trăiesc pe alte plante, pe care le folosesc numai ca suport. 2 ş/’Plantă din grupul epifitelor (1). 3 a (D. plante) Care trăieşte pe o altă plantă, pe care o foloseşte numai ca suport. epifitie sf [At: DN3 / Pl: -ii E: fr epiphytie] Boală care atacă plantele în anumite perioade de timp. epifizan, ~ă'a [At: LTR2 VII. 259 / Pl: -i, -e / E: epifiză + -an] (Nob) Epifizar (1). epifizar, -ă a [At: PARHON. B. 173 / Pl: -/, / E: fr epiphysaire] 1 Care este folosit la bolile epifizei (2) Si: (nob) epifiz.au. 2 Care aparţine epifizei (1). 3 Care afectează epifiza (1). 4 Referitor la epifiză (1). epifiză Jţ/'[At: LM / Pl: / E: fr epiphyse] 1 Capătul oaselor, format din ţesut spongios. 2 (Şîs glanda -) Glanda pineală Si: pineal. epifizectomie sf [At: DN3 / PI: ~i/ / E: fr epiphysectomie] (Med) Ablaţiune a epifizei (2). epifizită sf[At: DN3 / Pl: -te / E: fr epiphysite] 1-2 (Boală de creştere la copii şi adolescenţi care constă în) inflaiftarea epifizei (1) de la extremitatea superioară a femurului şi a vertebrelor. epifoncm sn [At: CANTEMIR, IST. 82 / V: (înv) ~ă sfi S şi: epipho-/ Pl: -e / E: fr epiphonenie] Exclamaţie sentenţioasă, prin care se termină sau se rezumă 1111 discurs, o povestire. epifonemă sf vz epifonem epiforă sf [At: CORNEA, E. I. 58/28 / A şi: epiforă l Pl: -re / E: fr epiphore, lat epiphora, ngr âmq>opâ] 1 Secreţie lacrimală exagerată datorată unor cauze patologice. 2 Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt sau a mai multor cuvinte la sfârşitul unor versuri, strofe, fraze etc. Si: epi strofă. epiforky ~ă a [At: DN3 / PI: -ci, -ce / E: epiforă + -ic] Referitor la epiforă (2). epifrază sf [At: DN2 / S şi: (înv) -asă / Pl: -ze / E: fr epiphrase] Figură retorică care constă în adăugarea, la o frază cu înţeles deplin, a unei sau a mai multor părţi în care se dezvoltă o idee secundară. epigastralgie sf [At: CADE / Pl: ~i/ / E: fr epigastralgie] 1-2 (Boală care se caracterizează prin) durere în regiunea epigastrului (1). epigastric, -ă a [At: KRETZULESCU, A. 289/22 / Pl: -ci, -ce / E: fr epigastrique] 1 Care aparţine epigastrului (1). 2 Privitor la epigastru (1). epigastriu sn vz epigastru epigastru sn [At: HOL. 7. AR (1830). 434 / PI: ? / V: (înv) —riu / E: fr epigastre, ngr âmyăaTpiov] Parte superioară şi mijlocie a abdomenului, cuprinsă între coaste şi ombilic Si: (pop) lingurea. epigenetic, -ă a [At: LTR2 / Pl: -ci, -ce / E: fr epigenetique] 1 (D. minerale sau depozite de minereu) Care este mai recent decât rocile în care este cuprins. 2 (D. valea unui râu) Care a suferit transformări în urma epigenezei (2). 3 (D. râuri) Care produce săparea şi adâncirea văilor printr-un proces de eroziune. 4 (Big) Referitor la epigeneză (3). epigeneză sf [At: LM / Pl: -z.e / E: fr epigenese] 1 (Gig) Proces de depunere, succesivă, a mineralelor, după formarea rocilor în care sunt înglobate Si: epigenie. 2 (Gig) Proces de eroziune provocat de râuri în timpul săpării şi adâncirii văilor lor. 3 (Big) Concepţie evoluţionistă conform căreia oul fertilizat. în cursul dezvoltării embrionare, dă naştere unui organism nou, în urma unor transformări succesive, care duc la diferenţierea ţesuturilor şi organelor. epigenie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr epigenie] (Gig) Epigeneză (1). epigeu, -ee a [At: DN3 / Pl: -ci, -ce / E: fr epige] 1 (D. plante, animale) Care trăieşte la suprafaţa pământului. 2 (D. germinaţie) în care cotiledoanele sunt Ia suprafaţa pământului. epigin, -ă [At: LM / Pl: -i, -e / E: fr epigyne] 1 a (Bot; d. flori sau părţi ale unei flori) Care creşte inserat direct pe ovar sau deasupra acestuia. 2-3 sfp, a (Bot) (Clasă de plante) care se caracterizează prin faptul că au florile sau unele părţi ale florii inserate direct pe ovar sau deasupra acestuia. 4 sf Plantă care aparţine clasei epigine (2). epig'mic, -ă a [At: LM / Pl: -ci, -ce / E: fr epigyne] (Bot) 1 (D. părţile unei flori, mai ales stamine) Care este inserat pe ovar. 2 (D. unele specii de plante) Care se caracterizează prin epiginie. epigime sf [At: LM / Pl: ~i/ / E: fr epigynie] (Bot) însuşire a unei plante de a avea părţile florii, mai ales staminele. inserate pe ovar. epiglotă sf [At: KRETZULESCU. A. 280/2 / V: (îvr) -te sfp / Pl: -te şi (înv) -ti i / E: fr epiglotte] Membrană fibrocartilaginoasă. aşezată în partea superioară a laringelui. care astupă glota în momentul înghiţirii, împiedicând pătrunderea alimentelor pe căile respiratorii. epiglote sfv z epiglotă epiglotic, -ă a [At: LM / Pl: -ci, -ce / E: fr epiglottique] (Rar) Care aparţine epiglotei. epiglotită sf [At: LM / Pl: -e / E: fr epiglottite] 1-2 (Boală care se caracterizează prin) inflamaţia epiglotei. epigon sm [At: MAIORESCU. CR. II. 302 / Pl: -i / E: fr epigone, ger Epigone] 1 Descendent (inferior predecesorilor). 2-3 (Spc; fig) Denumire pentru artişti de valoare minoră, care apar în perioada de declin a unui curent (artistic), sau care imită mijloacele de expresie specifice unui mare creator. 4 (Rar; fig) Urmaş. 5 (în mitologia greacă) Nume purtat de fiecare dintre fiii celor şapte comandanţi din Argos, asediatori ai Tebei. care făcând o a doua expediţie, au reuşit să cucerească cetatea. 6 (Lpl) Nume dat succesorilor lui Alexandru Macedon. care au purtat între ei războaie îndelungate pentru împărţirea imperiului acestuia. epigonatiou sn [At: LM / Pl: ? / V: epigonatiu / E: fr epigonatiou] (înv) Genunchier purtat de episcopi. epigonatiu sn vz epigonatiou epigonic, -ă [At: VIANU, A. P. 92 / Pl: -ci, -ce / E: epigon + -ic] 1-8 a Caracteristic epigonilor (1-4) şi creaţiilor lor. 9-12 a De epigon (1-4). 13-16 a Referitor la epigon (1-4). 17-20 av în felul epigonilor (1-4). 21-28 a Caracteristic epigonismului (1-8). epigonism sn [At: V. ROM. august. 1961 / PI: ? / E: epigon + -istn] 1-8 Atitudine sau manifestare de epigon (1-4). epigraf sn, (îvr) sm [At: (a. 1814) BV III. 98 / Pl: -e / V: (înv) -ă sfi 5 şi: (înv) -aph / Pl: -e, (îvr) -i / E: ngr emypaqyfi] 1 Scurtă maximă sau enunţare (citată dintr-un autor) pusă la începutul unei cărţi, al unui capitol etc. pentru a indica, în rezumat, conţinutul sau spiritul în care s-a scris Si: moto Vz titlu. 2 Inscripţie plasată pe faţada unei construcţii, a unui monument etc. pentru a indica data, destinaţia etc. 3 (Imp) Epigrafist. epigrafă sf vz epigraf epigrafe sm vz epigraf epigrafky -ă [At: LM / S şi: (înv) -aph- / PI: -ci, -ce ( E: fr epi-graphiquey ger epigraphisch] 1 a Care se ocupă cu epigrafia. 2 a Care caracterizează epigrafia. 3 a Privitor la epigrafie. 4 a De epigrafie. 5 sf (Rar) Epigrafie. 6 a (D. monumente, obiecte vechi cu valoare istorică) Care cuprinde un epigraf (3). epigrafie .s/[At: LM / S şi: (înv) -aph- / Pl: ~i/ / E: fr epigraphie] Ştiinţă care se ocupă cu descifrarea şi interpretarea inscripţiilor vechi Si: (rar) epigrafică (5). epigraf ist, -ă smf [At: ENC. ROM. / Pl: -işti, -e I E: fr epigraphiste] Specialist în epigrafie. epigramaticy -ci a [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -ci, -ce / E: fr epigrammatique, it epigrammatico, lat epigrammaticus] 1 Care caracterizează epigrama (2). 2 Care aparţine epigramei (2). 3 Specific 303 EPIGRAMATIST epigramei (2). 4 Cu caracter de epigramă (2). 5 (înv) înclinat spre epigramă (5) Si: înţepător, satiric, usturător. epigramatists/n [At: 1. GOLESCU, C. /Pl: -işti / E: fr epigrammatiste] (înv) Epigramist (1). epigrammătă sfvz epigramă epigramă sf [At: M. COSTIN, O. 327 / V: (înv) epigrăm sn. (îvr) ~mmătă / S şi: (înv) ~nună / A şi: (înv) -ma / Pl: -e / E: fr epigramme, lat epigramma, ngr £jdypap,}xa] 1 (înv) Poezie scurtă, care aborda subiecte diferite. 2 Poezie lirică scurtă de proporţii reduse, care satirizează trăsături negative, fapte, oameni etc., terminată cu o poantă (ironică) adesea rezultată din asociaţii neaşteptate. 3 (înv) Inscripţie în versuri sau în proză, cu conţinut epic sau elegiac, care era încrustată, mai ales la vechii greci, pe morminte, vase ornamentale etc. 4 (Asr) Vorbă de spirit, adeseori caustică. 5 (înv) Ironie. 6 (îla) l)e - Epigramatic (5). epigramist, ~ă [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: ~işti, -e / E: it epigrammista] 1 smf Autor de epigrame (2) Si: (înv) epigramatist. 2 a Care are caracter de epigramă (2). epigrammaţă sf vz epigramă epigrăm sn vz epigramă epiherema sf vz epicheremă epiherimă ,s/[At: CANTEMIR. 1.1.1. 13 / Pl: -me / E: ngr âmxzipma] (Grî; rar) întreprindere. epihiremă sfvz epicheremă epihirisi vt [At: (a. 1782) GÂLDI. M. PHAN. / Pzi: -scsc / E: ngr emxBipâ (aor lui emx£ipco)] (Grî) 1 A întreprinde. 2 A comite. epihirisire sf'[At: MDA ms / Pl: -ri / E: epihirisi] (Grî) 1 întreprindere. 2 Comitere. epihirisit, -a a [At: MDA ms / Pl: ~i//, -e / E: epihirisi] (Grî) 1 întreprins. 2 Comis. epihirosi vt{a) [At: (a. 1787) GÂLDI. M. PHAN. / V: ~ichi~ /Pzi: ~scsc / E: ngr emKvpco (aor lui âmicvpâ))] (Fşa; grî) A confirma. epihirosire ,v/‘[At: MDA ms / Pl: -ri / E: epihirosi] (Grî) Confirmare. epihirosit, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: epihirosi] (Grî) Confirmat. epila vtr [At: SCRIBAN, D. / Pzi: -lez / E: fr epiler] 1-2 A (se) depila. epilare sf [Al. DER / Pl: ~/ăW / E: epila] Depilare. epilat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: epiia] Depilare. epilat2, ~ă a [At: BARBU, PRINC. 129 / Pl: -aţi, -e /E: epila] Depilat. epilator,~oare a, sn [At: BIANU, D. S. 280 / V: (înv) ~iu /Pl: -i, -oare / E: fr epilatoire] 1-2 Depilator. epilatoriu a, sn vz epilator epilaţie sf[At: BIANU. D. S. / V: (înv) ~iune / Pl: -ii / E: fr epilation] (Rar) Depilare. epilaţiune sfvz epilaţie epilepsie sf [Al. LUCR. FOL. 27/20 / V: (îvp) epidepsie, (înv) ~lip~, (reg) ~lop~, (îvr) -sin (A: net) sn. ~lesie, -'lis'ie / A şi: (îvr) ~lepsie / Pl: ~i/ / E:fr epilepsie, lat epilepsia, ngr imXrţyria ] 1 Boală a sistemului nervos, caracterizată prin crize convulsive intermitente, însoţite de pierderea cunoştinţei, de halucinaţii şi de alte tulburări psihice Si: (pop) pedepsie, ducă-se-pe-pustii. 2 (D. accese, crize, atacuri etc.; îla) De ~ Epileptic (3). epilepsiu sn vz epilepsie epileptic, ~ă [At: BUDAI-DELEANU. LEX. / Pl: -ci, -ce / E: fr epileptique] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de epilepsie (1) Si: (înv) epilepticos (1-2). 3 a (D. simptome. crize, convulsii etc.) Care este caracteristic epilepsiei (1) Si: (îvr) epilepîicesc. 4-5 av, a (Fig) (în mod) asemănător cu manifestările epilepticului (1) Vz delirant. epilepticesc, -ească a [At: VÎRNAV. F. M. I. 72v/7 / Pl: -eşti / E: epileptic + -icesc] (îvr) Epileptic (3). epilepticos, ~oasă a [At: (a. 1830) DOC. EC. 458 / Pl: -oşi, -oase / E: ngr âmXTiTtnKog] (înv) 1-2 Epileptic (1-2). epileptiform, ~ă a [At: DN2 / Pl: -i, -e / E: fr epileptiforme] Care se aseamănă cu epilepsia (1). epileptogcn, -ă a [At: ABC SĂN. 150 / Pl: -i, -e / E: fr epileptogene] (Med) Care produce epilepsia (1). epileptoid, —ă a [At: RALEA. O. 42 / Pl: -oizi, -e f E: fr epileptaide] (D. gesturi, manifestări etc.) Care se aseamănă cu manifestările epilepsiei (1). epilesie sf vz epilepsie epilepsiu sn vz epilepsie epilipsie sf vz epilepsie epilisie sf vz epilepsie epilog s/i [At: (a. 1774) GÂLDI. M. PHAN. 181 /V: (îvr) -gos, -gon (A: net) / Pl: -uri şi (rar) -^a^, (înv) -ogi sm / E: fr epilogue, lat epilogus] 1 Parte finală (cu caracter concluziv sau rezumativ) a unei opere literare, a unui discurs etc. Si: încheiere, concluzie, peroraţie, rezumat. 2 Sfârşit al unei situaţii, al unei acţiuni, al unei întâmplări etc. epiloga vt [At: G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II, 287 / Pzi: -ghez / E: fr epiloguer] (Rar) 1 A încheia. 2 (Irn) A găsi de spus ceva în plus la orice. epilogare sf [At: MDA ms / Pl: -gări / E: epiloga] (Rar) 1 încheiere. 2 (Irn) Găsire a unei replici la orice Si: epilogat1 (2). epilogat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: epiloga] (Rar) 1 încheiere. 2 Epilogare (2). epilogat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: epiloga] (Rar) 1-2 Care are epilog (1-2). epilogal, ă [At: G. M. ZAMFIRESCU. M. D. I. 55 / Pl: / E: epilog + -al] (Nob) Cu caracter de epilog (2) Si: final. epilogism sn [At: DN2 / Pl: -e / E: fr epilogisme] (Fiz) Raţionament prin care se trage concluzia asupra existenţei sau naturii unui element necunoscut pe baza existenţei sau naturii unui element cunoscut. epilogon sn vz epilog epilogos sn vz epilog epilopsie sfvz epilepsie epimelie sf {At: (a. 1765) URICARIUL I, 116/4 / Pl: -ii / E: ngr empÂXeia] 1 Grijă. 2 Atenţie. 3 înţelegere. epimelisi vr [At: (a. 1797) GÂLDI. M. PHAN. 181 / Pzi: -A-esc* / E: ngr empeXca] (Grî) A se îngriji. epimelisire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: epimelisi] (Grî) îngrijire. epimelisit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri i E: epimelisi] (Grî; îngrijire. epimelisit2, ~ă a [At: MDA ms /Pl: -ui, -e / E: epimelisi] (Grî) îngrijit2. epinefrină sf[At LTR2/ E: fr epinephrine] (Far) Adrenalină. epinetă sf[At. M 1962. nr. 6, 19 / S şi: -ttă / Pl: -te / E: fr epinette] (Rar) Spinetă. epinge a sfvz ipingea epiorc ă/n [At: (a. 1820) URICARIUL. X, 283 / P: epi-orc / Pl: -chi / E: ngr âmâpicoq] (Grî) 1 Care îşi calcă jurământul. 2 Care jură fals. epiorchie sf [At CANTEMIR. I. I.. II, 219 / P: epi-or- l Pl: ~i/ / E: ngr emopida] (Grî; rar) 1 încălcare a unui jurământ. 2 Jurământ fals. epiphonemă sfvz epifonemă epipitidă sf[At: CORNEA. E. I. 59/4 / Pl: -de l E: net] (Med; nob) Antrax. epipleon sn vz epiplon epiplocă sf [Al: DEX2 / Pl: -ce / E: fr epiploque] (Lit) Concatenaţie. epiploon sn vz epiplon epiplon sn [At: LM /V:~loon (P: -lo-on). (îvr) ~o«, ~leon (P: -le-on) / Pl: -oane / E: fr epiploon] (Med) Ligament peritoneal care uneşte viscerele, permiţându-le o mişcare limitată Si: pmpur. epiplou sn vz epiplon epirogenetic, a [At: AGROTEHNICA. II. 455 / Pl: -ci, -ce / E: ger epirogenetisch] (D. mişcări tectonice) Care are caracter oscilatoriu şi care determină, de obicei, ridicarea unor blocuri continentale Si: epirogenic. epirogeneză sf [At DEX / Pl: -z.e / E: fr epirogenese] Proces de ridicare a unor porţiuni mari din scoarţa terestră deasupra nivelului mării, datorită 304 EPISTEMOLOG mişcărilor tectonice oscilatorii şi care are drept rezultat formarea unor suprafeţe continentale. epirogenic, -ă a [At: DN2 / Pl: -ci, -ce l E: fr epirogeniquej Epirogenetic. epirot, ~ă [At: M. COSTIN. ap. GCR. 200/13 / Pl: ~oţi, ~e / E: fr epirote] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populaţia de bază a Epirului. 3-4 smf, a (Persoană) care este originară din Epir. 5 smp Popor care locuieşte în Epir. 6-7 a Care aparţine Epirului sau epiroţilor Si: (rar) epirotic (1-2). 8-9 a Privitor la Epir sau la epiroţi Si: (rar) epirotic (3-4). epirotic, -ă a [At: SCL 1957. 39 / Pl: -ci, ~ce l E: epirot + -ic] (Rar) 1-4 Epirot (6-9). episceniu sn [At: LM / P: -niu / Pl: ~/7 / E: fr episceniam\ Construcţie asemănătoare unui etaj, situată deasupra scenei în teatrul antic şi folosită pentru amplasarea maşinilor. episcop1 sm [At: (cca 1580) CUV. D. BĂTR. II. 342 /V: (îvp) plscop, (pop) plscup, (îrg) -cup, (reg) ip~, iplsca (smi). iplscup, pris- / A şi: (îrg) -cop / Pl: -/' / E: lat episcopus, ngr imoKonoq, vsl leimcKoyn'b] 1 (înv) Inspector al unui district, oraş. al unei provincii Si: eparh. 2 Grad înalt în ierarhia biscriccască creştină, imediat inferior mitropolitului sau arhiepiscopului. 3 Persoană care are gradul de episcop (2) (şi conduce o eparhie). episcop2 sn [At: MDT / Pl: -oape / E: fr episcope, ger Episkop] 1 Aparat care serveşte la proiectarea pe un ecran. în lumină reflectată, a unei figuri iluminate convenabil Si: epidiascop. 2 (Spc) Dispozitiv optic folosit la tancuri, care permite cercetarea câmpului prin ferestrele de observare. episcopal, -ă a [At: PLEŞOIANU, T. IV, 185/7 / Pl: -i, -e / E: fr episcopal, lat episcopalis] 1 Care aparţine episcopului1 (3) Si: (înv) episcopesc (1), episcopic1 (1). episcopicesc (1). 2 Care aparţine episcopiei (4) Si: (înv) episcopesc (2), episcopic1 (2). episcopicesc (2). eparhial (1). 3 Privitor la episcop1 (3) Si: (înv) episcopesc (3), episcopic1 (3). episcopicesc (3). 4 Referitor la episcopie (4) Si: (înv) episcopesc (4), episcopic1 (4). episcopicesc (4). eparhial (4). 5 (D. organizarea bisericească) Care a păstrat ierarhia rangurilor bisericeşti Si: (înv) episcopesc (5), episcopic1 (5). episcopicesc (5). 6 (D. organizarea bisericească) Care cuprinde în organizarea ierarhică funcţia de episcop1 (2) Si: (înv) episcopesc (6). episcopic1 (6). episcopicesc (6). 7 Ca de episcop1 (3) Si: (înv) episcopesc (7), episcopic1 (7). episcopicesc (7). episcopat sn [At: GT (1848), 137V33 / Pl: -e / E: fr episcopat, lat episcopatus] 1 Rang de episcop1.2 Timpul cât este în funcţie un episcop1. 3 Instituţie a bisericii creştine care este condusă de un episcop1 (3) Si: episcopie (3). 4 Teritoriu asupra căruia se exercită autoritatea unui episcop1 (3) Si: episcopie (4). 5 Reşedinţă a episcopului1 (3) Si: episcopie (6). episcopeasă sf[At: ŞINCAI. HR. II, 215/35 / Pl: ~e^ / E: episcop + -easă] (îvr) Soţie de episcop1 (3). episcopesc, —ească a [At: (a. 1793) IORGA. S. D. 161 / Pl: -eşti / E: episcop + -esc] (înv) 1-7 Episcopal (1-7). episcopeşte av [At: POLIZU / E: episcop + -este] (înv) Ca episcopii1 (3). episcopx vi [At: DOSOFTEI. V. S. martie 108717 / Pzi: -pese / E: episcop] (Nob) A îndeplini funcţia de episcop1 (2). episcopic*, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / A şi: (rar) -pic / Pl: -ci, -ce / E: ger episkopisch, ngr emmcoKiKdq] (înv) 1-7 Episcopal (1-7). episcopic2, -ă a [At: CADE / Pl: -ci, -ce / E: fr episcopique] 1-2 Privitor la episcop2 (1-2). episcopicesc, —ească a [At: ŞINCAI. HR. III, 2286/31 / Pl: -eşti / E: episcopie + -/r^vc] (înv) 1-7 Episcopal (1-7). episcopie sf [At: PSALT. HUR. 95723 /V: (îvp) piscople, piscupie (A şi: (îvr) pis-). (înv) ~cuple, (reg) ipis~ / Pl: -li / E: ngr âmcnconf}, vsl lerjHCKormm] 1 Funcţie de episcop1 (2). 2 Titlu de episcop1 (2). 3 Instituţie a bisericii creştine care este condusă de un episcop1 (3). 4 Teritoriu asupra căruia se exercită autoritatea unui episcop1 (3) Si: dioceză, eparhie (1). 5 Biserică şi ansamblu de clădiri anexe constituind sediul instituţiei conduse de 1111 episcop1 (3). 6 Reşedinţă a episcopului1 (3) Si: eparhie (2). episcup sm vz episcop episcupie sfvz episcopie episerle sf [At: KRETZULESCU, M. / Pl: -li / E: fr epicerie] (Frî) Băcănie. episiloglsm sn [At: DN / Pl: -e l E: fr episyllogisme] Silogism dintr-o serie de silogisme, care are ca premisă concluzia silogismului anterior. episod sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: epizod, (înv) sf(Pl: -oade) epizodu sf, (înv) -iu (Pl: -ri) / Pl: -oade şi (înv) -uri l E: fr episode] 1 Acţiune secundară într-o operă narativă, având un rol relativ independent. 2 Parte relativ independentă a unei naraţiuni. 3 Parte a acţiunii în teatrul antic, delimitată prin intervenţiile corului şi corespunzând actului din dramaturgia modernă. 4 (Spc) Frază muzicală de importanţă secundară, intercalată între principalele părţi ale unei compoziţii, pentru a aduce o variaţie. 5 (Spc) Scenă secundară reprezentată într-un tablou, care nu are întotdeauna legătură cu subiectul principal. 6 întâmplare din viaţa cuiva Si: secvenţă, incident, peripeţie, episodă sf vz episod episodic, -ă a [At: I. GOLESCU. C. / V: (rar) -izo~ / Pl: -ci, -ce / E: fr episodique] 1-5 Care ţine de episod (1-5). 6-10 Care este caracteristic unui episod (1-5). 11 Care conţine episoade (2). 12 Care este format din episoade (2). 13-15 Care are caracter de episod (1-2, 5). 16 Neesenţial. 17 întâmplător. 18 Secundar. episodiu sn vz episod episotle sfvz epizootie epispadias sn [At: ENC. ROM. / P: -di-as / Pl: -uri / E: fr epispadias] (Med) Malformaţie congenitală care constă în dechiderea urc trei pe faţa superioară a penisului Si: (înv) epispandie. epispadie sf [At: ENC. ROM. / A: net / Pl: -ii / E: epispadias css] (Med; înv) Epispadias. episperm sn [At: POVĂŢ. (1844). 318/11 / V: (înv) -ă sfi Pl: -e / E: fr episperme] (Bot) Membrană care înveleşte sămânţa plantelor Si: tegument, epispennă sf vz episperm epistasl [At: (a. 1784) GÂLDI. M. PHAN. 181 /V: ~tăsl. -tăşi, ip- / Pzi: -sesc / E: epistasie] (Grî) 1 vt A supraveghea. 2 vi A epistatisi (2). epistasie i/[At: (a. 1786) IORGA, S. D. 191 /V: -tăsie, -tăşle, (înv) -aţle, -tăfie / Pl: ~i/ / E: ngr imotama] (înv) 1 Supraveghere. 2 îngrijire. 3 Conducere. 4 (Pex) Funcţie administrativă care constă în conducerea unei provincii, a unor servicii publice etc. 5 Persoană care îndeplinea epistasia (4). 6 Timp în care o persoană îndeplinea epistasia (4). epistat sm [At: (a. 1793). URICARIUL. I, 126/31 / V: ip—, (înv) -is, ipistatis / Pl: -aţi / E: ngr kmaxăvr\q] (îvp) 1 Administrator. 2 Logofăt. 3 Supraveghetor. 4 Cel mai mic grad de ofiţer de poliţie. 5 Persoană care avea gradul de epistat (4) Si: subcomisar. epistatic, -ă a [At: LM / Pl: -ci, -ce l E: ngr imaTanKOc] (Grî) 1-5 Care aparţine epistatului (1-5). 6-10 Care se referă la epistat (1-5). epistatis sm vz epistat epistatisi [At: (a. 1822) GÂLDI. M. PHAN. 181 / Pzi: -sesc / E: ngr emararS (aor. emaratcb)] (Grî) 1 vt A supraveghea. 2 vi A avea grijă (de cineva) Si: a epistasi (2). epistaţle sfvz epistasie epistaxă sf vz epistaxis epistaxis sn [At: ENC. ROM. / V: (înv) -xa sf! Pl: -uri / E: fr epistaxis] (Med) Hemoragie nazală. epistăsl v’ vz epistasi epistăsle sfvz epistasie epistă$l v vz epistasi epistăsle sfvz epistăsie epistăţle sfvz epistasie epistemolog sm [At: JOJA. S. L. 12/ Pl: -gi / E: epistemologie] (Fiz) (1-2) Specialist în epistemologie (1-2). 305 EPISTEMOLOGIC epistemologic, ~ă a [At: VIANU. M. 84 / Pl: -ici, ~ice / E: fr epistemologique] 1-2 Referitor la epistemologie (1-2). 3-4 Care aparţine epistemologiei (1-2). epistemologie sf[At: VIANU. M. 83 / Pl: ~ii / E: fr epistemologie] 1 Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoaşterii aşa cum se desfăşoară în cadrul ştiinţelor, mijloacele de cunoaştere, valorile şi limitele cunoaşterii. 2 Teorie a cunoaşterii ştiinţifice. epistil sn [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iu / Pl: -uri / E: fr epistyl] (Aht) Arhitravă. epistilbit sn [At: ENC. ROM. / V: ~ă sf / Pl: -uri / E: fr epistilbite] Mineral care se întâlneşte în cavităţile unor roci magmatice, cristalizat în sistemul monoclinic şi compus, mai ales. din calciu, sodiu, potasiu. epistilbită sf vz epistilbit epistiliu sn vz epistil episfim sn vz epistimie epistimi si vz epistimie epistimie ş/'[At: CRITIL, 53/33 / V: (îvr) ~m sn, ~mi si / Pl: ~i/ / E: ngr emcniyiri] (Grî) 1 Cunoaştere. 2 Disciplină ştiinţifică. 3 (Pex) Ştiinţă. epistodlă sf vz epistolă epistolar, ~ă [At: MN (1836). 70V26 / V: (înv) ~/m (Pl: ~ii) / Pl: -e / E: lat epistolaris, -rius, fr epistolaire] 1 a Care este propriu epistolei (2) Si: (îvr) epistoler (1). 2 a Privitor ia arta de a scrie epistole (2) Si: (Îvr) epistoler (2). 3 a (D. creaţii literare) Care este compus în formă de scrisoare Si: (îvr) epistoler (3). 4 a Care se referă la o scrisoare sau la scrisori Si: (îvr) epistoler (4). 5 a Privitor la o scrisoare sau la scrisori Si: (îvr) epistoler (5). 6-7 a, av (Care are loc) prin intermediul uneia sau mai multor epistole (1) Si: (îvr) epistoler (6-7). 8 sn Colecţie de scrisori (publicate). 9 sn Carte care cuprinde indicaţii şi reguli privitoare la modul de compunere a epistolelor (2). 10 sm (îvr) Autor de epistole (2) Si: (rar) epistoliei-, (înv) epistolograf. 11 sm (îrg) Poştaş. epistohriu, ~ie snm, a vz epistolar epistolă sf [At: AETHIOPICA, 4573 / V: (reg) ~oală, apis~ l E: lat epistola] 1 (Rar) Scrisoare. 2 Specie literară, mai ales în versuri, aparţinând poeziei didactice sau satirice, în care se tratează un subiect filozofic, moral, artistic, etc. sub formă de scrisoare adresată unei persoane reale sau imaginare Si: (îvr) epistolie (4), (frî) epitră. 3 (Tlg) Fiecare din scrierile apostolilor incluse în Noul Testament. în care sunt comentate ideile şi practicile mozaismului şi ale creştinismului Si: (înv) epistolie (3) epistoler, ~ă a [At: MN (1836). 70!/26 / Pl: -e / E: fr epistolere] (îvr) 1-7 Epistolar (1-7). epistolie sf [At: CORESI. ap DHLR II. 545 / V: (îvr) ~liu (a: net) sn / A şi: / Pl: ~i/ / E: lat epistolium, ngr âmaxoXfi] (înv) 1 Scrisoare. 2 (Rar) Scrisoare (deschisă) adresată unei personalităţi sau unui grup de persoane (cu funcţie importantă în ierarhia bisericească),în care se discutau unele probleme legate de credinţa creştină. 3 Epistolă (3). 4 (Rar) Epistolă (2). epistolier sm [At: IORDAN. L.R.A. 179 / P: -li-er / Pl: -/ / E: fr epistolier] (Rar) Epistolar (10). epistoliu sn vz epistolie epistolograf sm [At: I. GOLESCU. C. / Pl: -i / E: fr epistolographe, ngr âmy/'[At: ELEM. G. 101/1 / V: (înv) ~iune / Pl: -ii / E: fr evaporation, lat evaporatio] 1-3 Evaporare (1-3). 4 (Ccr) Vapori. 5 Eliminare sub formă de vapori a lichidului unui coip Si: emanaţie, evaporaţhine sfvz evaporaţie evaporigraf sn [At: LTR / Pl: -e / E: ger Evaporigrciph] Evaporimetru înregistrator. evaporimetru sn [At: ENC. ROM. / V: ~rom~ / Pl: -re / E: fr evaporimetre] Instrument folosit Ia măsurarea vitezei de evaporare a apei. evaporisitor, -oare a [At: ALBINEŢ, M. 186/1 / Pl: -i, -oare / E: evaporisi + -tor] (îvr) Evaporabil. evaporit sn [At: GEOLOGIA. 31 / Pl: / E: fr evaporite] 1 Sare gemă rezultată din evaporarea apei de mare din lagune sau a apei continentale dintr-un deşert. 2 Rocă sedimentară rezultată din evaporarea apei de mare din lagune sau a apei continentale dintr-un deşert Si: ghips, evaporometru sn vz evaporimetru evaza vt [At: SCRIBAN. D. / Pzi: -zez/ E: fr evaser] A lărgi progresiv către una din extremităţi. evazare i/[At: CĂLINESCU. O. I. 13 / Pl: -zări / E: evaza] 1 Lărgire progresivă a unui obiect către una din extremităţi. 2 (Spc) Extremitate lărgită progresiv. evazat, a [At: SCRIBAN. D. / Pl: -aţi, -e / E: evaza] (D. obiecte mai ales de îmbrăcăminte) Lărgit progresiv către partea inferioară. 338 EVICŢIUNE evazie sf vz evaziune evazionism sm [At: IORDAN. L. R. 313 / P: -z.i-o~ / Pl: -e / E: evaziune + -ism] 1-2 Tendinţă de evaziune (2-3) manifestată prin înstrăinare, neangajare, fugă de real. evazionist, ~ă [At: DM / P: ~zi-o~ / Pl: ~işti, -e / E: evaziune + -ist] 1-2 smf a (Persoană) care se sustrage obligaţiilor fiscale. 3-6 a, smf (Cure este) adept al evazionismului (1-2). 7-8 a Care reflectă evazionismul (1-2). evaziune sf[At: PONTBRIANT, D. / V: (iuz) ~ie / P: -zi-u - / Pl: ~ni / E: fr evasion, lat evasio, -onis] 1 (Asr) Evadare. 2 Sustragere de la o situaţie, de la o solicitare etc. 3 Abandonare a unui mediu, a unei situaţii. 4 (îs) ~ fiscală Sustragere de la obligaţiile fiscale. 5 Sustragere de la a-şi preciza atitudinea. evaziv, ~ă a [At: FILIMON. O. I, 168 / Pl: ~i, -e / E: fr evasif] 1-2 av, a (într-un mod) care nu exprimă o atitudine precisă Si: imprecis. ocolit, vag. evazivit'ăte sf[At: EMINESCU. în MS. 1580. nr.l. 45 / Pl: -taţi / E: evaziv + -itate] 1 Caracter evaziv. 2 Atitudine evazivă. evăngehst, ~ă smf a vz evanghelist evăntail sn vz evantai evăntaliu sn vz evantai evântaliu sn vz evantai evcohe sf[At: (a. 1793) GÂLDI, M. PHAN. 184 / V: av~ l Pl: ~i/ / E: ngr e{)KoXia] (Grî; iuz) 1 Confort. 2 Comoditate. evdemon sm [At: CANTEMIR. IST. 267 / Pl: ~i / E: ngr evSaipicov] (Grî) înger. evdemome sfvz eudemonie evdiometiîe sfvz eudiometrie evdoxis sn vz ecdosis evecţiune sf[At: ENC. ROM. / P: -ţi-u- / Pl: ~ni l E: fr evection. lat evectio, -onis] Deviere a orbitei lunare, provocată de forţa de atracţie a Soarelui. evedentă sfvz evidentă evemerism sn vz euhemerism evenement sn vz eveniment evenemant sn vz eveniment eveni vtr [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: -nesc / E: lat evenire] (îdt) 1-2 A (se) întâmpla. evenimant sn vz eveniment eveniment sn [At: HELIADE. D. J. 3/16 / V: (îvr) ~anant, ~nem~, ~nemănt / Pl: -e şi (înv) ~uri / E: fr evenement] 1 Fapt de o importanţă deosebită pentru o colectivitate umană (sau pentru un individ). 2 Ceea ce se întâmplă la un moment dat Si: întâmplare Vz fapt. 3 (Lpl) Totalitatea împrejurărilor care determină la un moment dat schimbarea unei stări de fapt. 4 (Frr) Incident dramatic într-o operă literară. 5 (în teoria informaţiei) Orice fenomen (sau stare) local(ă) şi instantaneu(ee). 6 (Mat) Noţiune de bază din domeniul teoriei probabilităţilor, care exprimă producerea sau neproducerea unui fenomen în cadrul unui experiment. evenimenţial, ~ă a [At: ROMÂNIA LITERARĂ, 1971, nr. 162. 23/1 / P: ~ţi-al / Pl: ~i, ~e / E: fr evenimentief] 1-3 Care este provocat de anumite evenimente (1-3). 4-6 Care se referă la anumite evenimente (1-3). 7 Care se mărgineşte la descrierea evenimentelor (1-3), fără a analiza cauzele acestora. 8 De eveniment (1). evenire sf [At. PONTBRIANT, D. / Pl: -ri / E: eveni] (îdt) întâmplare. event sn [At: ROMÂNIA LITERARĂ. 1970. nr. 90, 6/2 / Pl: -uri / E: eg eveni] (Spt) 1 Pariu la cursele de cai în care se indică doi câştigători consecutivi. 2 Reeditare a unei performanţe sportive. 3 Record. 4 (La fotbal) Câştigare a campionatului şi a cupei. eventail sn vz evantai eventaliu sn vz evantai eveniiv, ~ă sn, a [At: DM / Pl: -i, -e / E: fr eventif] 1-2 (Grm; şîs verb reflexiv -) (Verb reflexiv) care arată că în starea subiectului se produce o schimbare, că subiecul se transpune în altă stare decât aceea în care se ^ăsea. eventraţie sf[At DEX / Pl: ~i/' / E: fr eventration] Ieşire sub piele a viscerelor învelite în sacul peritoneal, apărută în urma unui traumatism sau a unei operaţii. eventual,~ă [At: (a. 1776) URICARIUL1,179/V: (înv)~we//P: -tu-al / Pl: -i, -e / E: fr eventuel] 1 a Care are şanse de a se întâmpla Si: posibil, probabil. 2-3 av, a (în mod) ipotetic. 4 av în funcţie de caz. eventualitate sf [At: BĂLCESCU. M. V. 70 / P: -tu-a~ f PI: -ităti IE: fr eventualite] 1 împrejurare viitoare posibilă. 2 Situaţie care s-ar putea ivi. 3 (Urmat de un determinant substantival în cazul genitiv sau de o construcţie infiniţivală cu prep. ,.de“) Posibilitate. eventuel a, av vz eventual everghesie sf [At: SĂULESCU, HR. 1.41 /20 / PI: ~i/ / E: ngr evepyeaia] (Grî) Binefacere. everghct sm [At: LOVINESCU, S. I. 123 / Pl: -eti / E: ngr evepyâTrig] (Grî; rar) Binefăcător. eversiune sf [At: LM / P: -si-u- / Pl: -ni / E: fr eversion, lat eversio, -onis] 1 (Liv) Răsturnare. 2 (Liv) Ruinare. 3 (Med) Dislocare a unei membrane din cavitatea ei naturală. ev fonie sfvz eufonie evghenetat sm [At: GANE, TR. V. 346 / Pl: -aţi / E: ngr EirfEVexăxoq] (Grî) Nobil. evghenicesc, ~ească a [At: CĂLINESCU, S.C.L. 46 / Pl: -eşti / E: evghenie + -icesc] (Grî; rar) Nobiliar. evgheniclii ain [At: CANTEMIR. 1.1. II. 178 / E: ngr evyeviicri] (Grî) Nobil. evghenicos, ~oasă [At: NEGRUZZI. S. I. 5 / Pl: -oşi, -oase / E: ngr etiyeviKâg] (Grî) 1 a Nobil. 2 a Nobiliar. 3 smf (li de superlativ construită cu adverbul ,,prea“) Termen reverenţios de adresare către un boier. 4 av Respectuos. evghenie şf[At: CANTEMIR. HR. 25/11 / Pl: ~i/' / E: ngr e'âyeveia] (Grî) 1 Rangul de boier. 2 (Urmat de un adjectiv posesiv) Termen reverenţios de adresare către un boier. 3 Caracter nobil. 4 Distincţie, eleganţă. evghems sm, a [At: (a. 1808) FURNICĂ. I. C. 266 / Pl: net / E: ngr evyevrig] (Grî) 1-2 Nobil. evghenisi vt [At: CANTEMIR. HR. 89 / Pzi: -sesc ? f E: ngr evyevi^co] (Grî) A înnobila. evghenisire .v/'[At: ŞA I (1800). 516 / Pl: -ri / E: evghenisi] (Grî; rar) Nobilime. evghenisit, ~ă a [At: CANTEMIR. IST., ap. DLR ms / Pl: -iţi, -e / E: evghenisi] (Grî) 1 Nobil. 2 înnobilat. evghenist, ~ă a [At: A R (1829). 233 / Pl: -işti, -e / E: evghenie + -ist] (Grî) 1-2 sm, a Nobil. 3 a Nobiliar. evghemsticoain [At: ALECSANDRI.T. 138 / E: evghenist] (îvr) Nobil. evghemt sm [At: PR. DRAM. 9 / Pl: -iţi f E: ngr etiŢevrig] (Grî) Nobil. evghenitate sf[At: C. GANE. TR. V. 168 / Pl: -ităţi f E: evghenie + -itate] (Liv; nob) Evghenie (1). evglendisi v vz eglendisi evglot'ie sf[At: GÂLDI. M. PHAN. 185 / Pl: -\i / E: ngr exyykcovda] (Grî) Elocvenţă. evgnomosme sf[At: (a. 1821) GÂLDI. M. PHAN. 185 / Pl: -ni / E: ngr £vyv(Djj.o eza~ / P: egz- / Pl: -uri / E: examina] (Rar) 1-4 Examinare (1-4). examinat2, ~ă [At: STAMATI. D. / P: egza- / V: (înv) esa~y ~men~, eza~ / Pl: -aţi, ~e / E: examina] 1-2 smf, a (Individ) care a fost supus unui examen (4) Si: (îvr) examenuit2 (1-2). examinăluit2 (1-2). 3-4 smf, a (înv) (Individ) care a fost supus unui interogatoriu Si: (îvr) examenuit2 (3-4), examinăluit2 (3-4). 5 a (D. obiecte, fiinţe, fenomene) Care a fost supus unei cercetări amănunţite pentru a trage concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziţia unei substanţe. 6 (D. obiecte, persoane) Privit insistent. examinator, ~oare [At: NEGULICI / V: (rar) ~năt~, ~menăt~, (înv) esa-, esaminatoriu / P: egza- l Pl: -i, -oare / E: fr examinateur] 1-2 smf a (Persoană) care supune pe cineva unui examen (4). 3-4 smf a (Persoană) care supune studiului, cercetării amănunţite un obiect, o fiinţă sau un fenomen, pentru a trage anumite concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau pentru a stabili compoziţia unei substanţe. 5-6 smf, a (Persoană) care controlează ceva. 7-8 smf a (îvr; îf esaminatoriu) (Persoană) care interoghează un acuzat. 9 sn (Teh; îs) ~ de capse Aparat cu care se determină dacă o capsă electrică cu fir incandescent este bună şi dacă legăturile stabilite între explozer şi capse sunt bine făcute. examinaţie sf [At: NEGULICI / P: egza- / V: (înv) esa-', esaminaţiune, ~iune / Pl: -ii / E: fr. examination, lat examinatio, -onis] (Rar) 1-4 Examinare (1-4). 5 (Jur; înv; îf esaminaţiune) Interogatoriu. examinaţiune sfvz examinaţie examinălui vt [At: CN 81 /10 / P: egz.a- / Pzi: -esc / E: examen + -ălui] 1-2 A examina (1-2). examinăluire sf [At: MDA ms / P: egza- / Pl: -ri / E: examinălui] (îvr) 1-2 Examinare (1-2). examinăluit1 sn [At: MDA ms / P: egza- / Pl: -uri / E: examinălui] (îvr) 1-2 Examinare (1-2). examinăluit2, ~ă [At: MDA ms / P: egz.a- / Pl: -iţi, -e / E: examinălui] 1-4 (îvr) smf a Examinat2 (1-4). examinator, ~oare smf a vz examinator examinie sf [At: (a. 1822) IORGA, S. D. XXI 387 / V: -///*>«- / Pl: -ii / E: ngr eţapivia] (Grî) Semestru. exampt, ~ă a vz exempt exanguu, ~ă a [At: ROMÂNIA LITERARĂ. 1970. nr. 11. 13/3 / Pl: -ui, -ue / E: lat exanguis] (Liv; rar) Livid. exanol sm [At: LTR2 / Pl: -i / E: fr hexanol] (Chm) Produs cu aspect clar şi consistenţă uleioasă, obţinut prin polimerizarea controlată a izobutilenei. în prezenţa unor catalizatori. exantem sn [At: VASICI. M. II. 75/2 /V: (înv) esa~, esantemă sf, ~mă sf (nob) ~en !?\:-e şi (înv) -uri / E: fr exantheme] 1 Erupţie care apare pe piele în unele boli contagioase, ca rujeola, scarlatina etc. 2 (înv) Boală infecto-contagioasă al cărei simptom principal îl constituie apariţia unei erupţii. exantematic, ~ă [At: CORNEA. E. I, 67/6 / V: (înv) esa~ / Pl: -ici, -ice / E: fr exanthematique] 1-2 smf a (Persoană) care prezintă exanteme Si: (rar) exantematos (1-2). 3 a Care poate provoca apariţia exantemelor. 4 a (îs) Tifos - Boală infecţioasă şi epidemică gravă, care se manifestă prin temperatură foarte ridicată, convulsii şi erupţii pe piele. 5 a (Nob) Care este bolnav de tifos exantematic. exantematos,^oasă a [At: DN4 / Pl: -oşi, -oase / E: fr exanthemateux] De natura exantemului exantemă sf vz exantem exanten sn vz exantem exapont sm [At: IST. Ţ. R. 95 / Pl: -iţi / E: ngr Eţaitoppixcov] (Grî) 1 Titlu dat boierului care avea rolul de secretar intim al domnitorului, de confident al acestuia Cf consilier, sfetnic. 2 Boier cu titlul de exaporit (1). exaraţie sf[At: DER / P: egza- / Pl: -ii / E: ger Exaration] Eroziune a rocilor de către gheţarii de calotă sau montani. exarcat sn vz exarhat exarenda vt [At: BARIŢIU. P. A. I, 659 / Pzi: -dez / E: ex- + arenda] (înv) A arenda. exarh sm [At: VALIAN, V. / P: egz.a- l Pl: -i / E: ngr iţapicoţ] 1 Comandant al unei unităţi de cavalerie în armata romană. 2 Guvernator bizantin din Italia şi din Africa de Nord. 3 (Bis; înv) Demnitate în ierarhia ortodoxă, superioară celei de mitropolit şi inferioară celei de patriarh, conferită, prin delegaţie, de patriarhia din Constantinopol. 4 (Bis; înv) Persoană care deţinea demnitatea de exarh (3). 5 Organ de inspecţie şi de control al mănăstirilor într-o eparhie. 6 Arhiereu membru într-un exarh (5). 7 (Mol; înv) Mitropolit. 8 (înv; şîs -ul plaiurilor sau a! plaiului ori 344 EXCELENTĂ -ul laturilor) Şef al unei biserici ortodoxe autonome Si: patriarh. 9 (Fig; înv) Căpetenie. exarhat sn [At: COSTINESCU / V: (înv) esa~, ~rcat / P: eg-za- / PI: -e şi (rar) -uri / E: fr exarchat] 1 Teritoriu asupra căruia se întinde autoritatea unui exarh (2) Si: exarhie (1). exarhierie (1). 2 Funcţie de exarh (4) Si: exarhie (2). exarhierie (2). exarhie sf[At: VALIAN. V. / P: egza- / Pl: ~i/ / E: ngr eţapxia 1 Provincie din Imperiul Roman de Răsărit care era guvernată de un exarh (2) Si: exarh a t (1). 2 Funcţie de exarh (2) Si: exarhat (2). exarhierie sf [At: ARGHEZI. P. T. 12 / P: egza- / Pl: ~i/ I E: fr exarchierie] (Rar) 1-2 Exarhat (1-2). exarticulaţiune sf[At: ENC. ROM. / Pl: -ni / E: fr exarticulation, lat exarticulatio, -onis] (Med; rar) Dezarticulare. exaspera [At: COSTINESCU / P: egza- / Pzi: -rez / E: fr exasperer] 1-2 vtr A (se) enerva (5). 3-4 vtr A (se) irita peste măsură. 5 vr A sâcâi. 6-7 v/r A (se) intensifica. exasperant, [At: VLAHUŢĂ, D. 96 / P: ££Z«~ / Pl: -/*//, ~e?'/ E: fr exasperant] 1 / E: mg egszin[kek]] (Trs) Albastru deschis. excadron sn vz escadron excalada v vz escalada ex-campion, ~oană smf [At: DEX2 / P: -pi-on / Pl: -i, -oane / E: ex-+ campion] Fost campion. excapadă sf vz escapadă excasa vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: -sez / E: pbl ex- + casă] (îvr; îoc încasa) A cheltui. ex-cathedra lav [At: CADE / P: ecscatedra / E: lat ex cathedra] (Liv; îe) A vorbi ~ A vorbi pe un ton doctoral, ce nu admite replică. excava vtrp [At: ALEXI. W. / V: esc~ / P: ex-ca- / Pzi: -vez / E: fr excaver. lat excavate] 1-2 A (se) săpa o cavitate în pământ (cu un excavator). excavare sf[At: LM / V: esc~ / P: ex-ca- / Pl: -vări / E: excava] 1 Săpare a unei cavităţi în pământ (cu un excavator). 2 Cavitate săpată în pământ prin excavare (1). excavat, ~ă a [At: SCÎNTEIA. 1952, nr. 2357 / V: esc~ / P: ex-ca- / Pl: -aţi, -e / E: excava] 1 (D. pământ) Săpat. 2 (Rar) Care are formă excavator [At: NICA. L. VAM. / V: esc~ l Pl: ~oare sn. (nob) -i sm / E: fr excavateur] 1 sn (Şîs - dentar) Instrument asemănător unei sonde dentare, cu unul sau două capete active în formă de lingură, lopăţică etc.. înclinate. 2 sn Maşină de lucru autopropulsată, de mare capacitate, întrebuinţată pentru săpat şi încărcat pământul, la diferite lucrări de terasament, la exploatările miniere etc. 3 sm (Nob; îf esc-) Excavatorist. excavatorist, ~ă smf, a [At: V. ROM. decembrie 1950. 160 / V: esc~ / P: ex-ca- / Pl: -işti, -e / E: excavator + -ist] 1-2 (Muncitor calificat) care lucrează cu excavatorul Si: (nob) escavator (3). excavaţie sf [At: MARIN. PR. I, 159/25 / V: '-'iune, (înv) esc~, escavaţiune / P: ex-ca- / Pl: -ii / E: fr excavation, lat excavatio, -onis] 1 Excavare (1). 2-3 Cavitate la suprafaţa pământului sau în adâncime, creată în urma unui fenomen natural sau executată artificial în scopul realizării unor fundaţii, canale etc. Si: adâncitură, săpătură. 4 (Lpl) Material rezultat din excavare (1). 5 (Med) Cavitate într-un organ. 6 (Med) Excavaţie (5) anormală, formată pe locul unei leziuni degenerative. excavaţiune sfvz excavaţie ex-căpitan sm [At: ARGHEZI, S. XXXIV. 77 / Pl: -i / E: ex- + -căpitan] Fost căpitan. ex-cârciumăreasă sf[At: CĂLINESCU, S. 318/ Si şi: exc- / Pl: -ese / E: ex- + cârciumăreasă] (Rar) Fostă cârciumăreasă. exceda [At: VASICI, M. II, 21/5 /V: (înv) esc~, esctde,~de /P: ex-ce-/ Pzi: exccd, 3 -dează, -dă / E: fr exceder, lat excedere] 1-2 vti (Liv) A depăşi în dimensiune, durată, valoare, număr în raport cu o limită fixată. 3 vi (Rar) A prisosi. 4 vi (Rar) A trece peste limitele normale. excedat, ~ă a [At: VIANU, A. P. 292 / P: ex-ce- / Pl: -aţi, -e / E: exceda] (Liv) Agasat. exccde v vz exceda excedent, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esc~, escedant, sn,a, escedlnt (pl: escedinturi) sn, escedinte sn / P: ex-ce- / PI: -e / E: fr excedent, lat excedens, -tis] 1-2 sn, a (Cantitate, valoare, număr) care depăşeşte o anumită limită. 3-4 sn, a (Cantitate) care rămâne după satisfacerea tuturor necesităţilor Si: prisos, surplus. 5 sn (îoc deficit) Valoare cu care încasările, veniturile sau resursele depăşesc plăţile sau cheltuielile. 6 (îs) - bugetar Valoare cu care veniturile bugetului depăşesc cheltuielile. 7 sn (îs) - natural Număr relativ cu care creşte, într-o perioadă de timp determinată, populaţia de pe un teritoriu Si: spor. execedentai', ~ă a [At: SCRIBAN, D. / P: ex-ce- / Pl: -e / E: fr excedentaire] 1-2 Excedent (2,4). 3 (Fin; d. buget, balanţă etc.) Care are un excedent (5). excedcnţă sf[At: LM /V: esc~ / P: ex-ce- / Pl: -ţe / E: pbl excede + -enţă] (îvr; îf esc-) Capacitate de a avea un excedent (5). excela vi [At: HELIADE. O. II. 174 / V: (înv) esc~ / P: ex-ce- / Pzi: ~/ez; Cj 3 să -leze, (înv) să excele / E: fr exceller, lat excellere] A se remarca în mod deosebit (într-un domeniu). excelare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esc~ / P: ex-ce- / Pl: -lari / E: excela] (Rar) Remarcare într-un domeniu. excelent, ~ă [At: ŢICHINDEAL, A.M. 73/15 / V: (înv) esc~, escelant, escelint, escelinte, exe~ (îvr) exţelenţ a, scehnţi ap / P: ex-ce- / Pl: -nţi, -e / E: fr excellent, lat excellens, -ntis] 1-2 av, a (într-un mod) care excelează Si: excepţional (5-6), extraordinar (5-6), minunat. 3 sn (Rar) Manifestare a ceva excelent (2). 4 a (înv; îf excelent, ca termen de reverenţă pe lângă cuvinte reprezentând un titlu) Slăvit. excelentissim, ~ă a [At: CORNEA, E. I, X/23 / V: (înv) esc~, eselin~ / P: ex-ce- / Pl: -i, -e / E: fr excellentissime, it ec celle ntis simo] (Rar) 1-2 Excelent (1, 4). excelenţă sf[At: (sfârşitul sec. XVIII) LET. III. 257/4 /V: (înv) ~ţie, exţelenţie, exe~, exelenţie, esc~, escelenţie, escelm~, (îvr) exţeleanţie, exelensie, escelencie, esel~, eselenţie, esehnţă, ecţelenţie, celenţie / P: ex-ce- / Pl: -ţe / E: fr excellence, lat excellentia] 1 (Adesea urmat de un adjectiv posesiv) Termen de reverenţă folosit pentru a vorbi cu (sau despre) o persoană cu rang înalt Si: înălţime. 2 Titlu acordat ambasadorilor sau 345 EXCELENŢIE marilor demnitari de stat. 3 înalt grad de superioritate. 4 (îlav) Prin ~ în cel mai înalt grad Si: eminamente, excelenţie sf vz excelentă excelsior av [At: DN2 / P: ex-cel~ / E: lat excelsior] (Liv; rar) Mai sus. excentra vt [At: DN3 / P: ex-cen- l Pzi: -rez / E: fr excentrer] (Rar) A deplasa centrul (sau axa). excentrare sf [At: DN3 / Pl: ex-cen~ / Pl: -trări / E: excentra] Deplasare a centrului (sau a axei). excentric, [At: VASICI. M. II, 169/10 / V: (înv) esc~, (îvr) ecc~ / P: ex-cen- / Pl: -ici, -ice / E: fr excentrique, it eccentrico, lat excentricus] 1-2 c/v, c/ (într-un mod) care iese din limitele obişnuitului Si: bizar, ciudat, neobişnuit, extravagant (1-2). 3 smf (Rar) Persoană excentrică (2). 4 a (D. un punct, o piesă de maşină etc.) Care se află la o oarecare distanţă de centrul unei figuri geometrice sau al unui corp. 5 a (Lpl; d. figuri geometrice; îoc concentric) Care nu au centru comun. 6 a (îvr; d. cartiere, terenuri) Periferic. 7 sn Organ de maşină în formă de disc, fixat pe un arbore rotativ, care serveşte la transformarea mişcării circulare în mişcare rectilinie şi invers. excentricitate sf[At: NEGULICI / V: (înv) esc~! P: ex-cen- i Pî-tăţi / E: fr excentricite, lat excentricitas, -atis] 1 Comportare neobişnuită Si: bizarerie, extravaganţă (1), originalitate. 2 Faptă, vorbă, gest cu caracter excentric (2). 3 Calitate a unui punct de a nu se găsi în centrul unei figuri. 4 Distanţa dintre centrele sau axele de rotaţie a două puncte, piese etc. excentrice (5). 5 Defect de asamblare a două piese care ar trebui să fie concentrice sau să aibă o axă comună. 6 (îvr) Calitatea unui teren, cartier etc. de a fi periferic. ex centru sn [At: CANTEMIR, IST. 11 / V: (îvr) exţe~ / P: ex-cen- / Pl: -re / E: ex- + centru] 1 (îvr) Loc situat excentric (4). 2 (Rar) Excentric (7). excepciune sf vz excepţie excepe vt [At: IORGOVICI, O. 49/10 /V: (înv) esc~ / P: ex-ce- / Pzi: excep / E: lat excipere] (Lîr) A extrage. except, ~ă a [At: LM / V: (înv) esc-IP: except / Pl: net / E: lat exceptus] (Lîr) Care este extras. excepta [At: PARAB. 94/9 / V: (înv) esc~, (îvr) ese~ / P: ex-cep~ / Pzi: ~tez / E: fr excepter, lat exceptare] 1 vr A lăsa deoparte Si: (înv) exceptarisi, (îvr) excepţiona. 2 vt A nu cuprinde. 3 vt A nu socoti. 4 vt A exclude. 5-6 vir A face excepţie de la o regulă, normă. 7 vr (înv) A se separa. 8 vi (Jur; rar) A ridica într-un proces unele obiecţii, prin care apărarea urmăreşte să fie respinsă acţiunea sau amânată judecata Si: (înv) exceptălui, (iuz) exceptarisi. exceptabil, a [At: STREINU, P.C. III. 243 / Pl: -e / E: excepta + -bil] 1-7 Care poate fi exceptat (1-7). exceptare sf[At: ANTONESCU. D. / V: (înv) esc~ / P: ex-cep- / Pl: -rări / E: excepta] 1 Lăsare deoparte. 2 Neincludere. 3 Nesocotire. 4 Excludere. 5 Facere a unei excepţii de la o regulă, o normă. 6 (înv) Separare. 7 Ridicare într-un proces a unor obiecţii Cf excepta (8). exceptarisi vtri [At: BULETIN, F. (1833), 1621 /5 / V: (îvr) exe~ / P: ex-cep~ / Pzi: ~sesc / E: excepta + -arisi] (Iuz) 1-8 A excepta (1-8). exceptat1 sn [At: MDA ms / E: excepta] 1-2 Exceptare (1-2). exceptat2, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. IV: (înv) esc~ / Pl: ~aţi, ~e / E: excepta] 1 Care este lăsat deoparte. 2 Care nu este cuprins. 3 Care nu este socotit. 4 Exclus. 5 Care face obiectul unei excepţii de la o normă, o regulă. 6 Separat. 7 (Jur; rar) Obiectat. exceptălui vi [At: AARON, P. F. 633718 / V: (îvr) exţe~ / P: ex-cep-/ Pzi: ~esc / E: excepta + -ălui] (Jur; înv) A excepta (8). excepţie sf[At: RÎND. JUD. 7/19 /V: (înv) esc-y escepţiune, '-iune, exţe~, exe~, (îvr) eccep~, eccepţinne, ecţe~, ece-, ~pcinne, exepsie, escepsie, escepsiune, esep~ / P: ex-cep- / Pl: -ii / E: fr exception, lat exceptio, -onis] 1 (Jur) Mijloc de apărare într-un litigiu, tinzând îa amânarea soluţionării acestuia sau la înlăturarea pretenţiilor reclamantului, fără examinarea litigiului Si: (rar) incident. 2 Abatere de la o normă, de la o lege etc. Si: derogare, restricţie. 3 Ceea ce nu se conformează unei reguli generale. 4 Abatere îngăduită de lege de la aplicarea anumitor norme juridice. 5 (îla) De ~ Excepţional (6). 6 (îlav) Fără ~ Fără deosebire sau omisiune. 7 (îlav) Prin ~în mod neobişnuit sau neprevăzut. 8 (îlp) Cu ~ia (în) afară de ... 9 (îe) A face (o) ~ A se abate de la o regulă generală (în favoarea sau defavoarea cuiva). 10 (D. persoane; îe) A fi o ~ A se deosebi, prin calităţi superioare, de ceilalţi. excepţiona vt [At: F (1877), 303 / V: (înv) esc~ / P: ex-cep- / Pzi: ~nez / E: excepţiune] (Rar) A excepta (1). excepţional, ~ă [At: ASACHI. î. 15/22 / V: (înv) esc~, (îvr) ecce~, escepţiunal, ese~, exţe~ / P: ex-cep- / Pl: ~i, -e / E: fr exceptionnel] 1-4 av, a (într-un mod) care constituie o excepţie (3) sau care se bazează pe 0 excepţie. 5-6 av, a (într-un mod) care iese din comun Si: deosebit, excelent (1-2), extraordinar (5-6), minunat. 1 av (Urmat de pp „de“. conferă unui adjectiv valoare de superlativ) Foarte. 8 sn (Rar) Excepţional itate. excepţionalitate sf [At: CĂLINESCU, C.O. 77 / P: -ţi-o- / E: excepţional + -itate] (Rar) Calitate a ceea ce este excepţional (2). excepţionare sf [At: MDA ms / Pl: -nări / E: excepţiona] (Nob) Exceptare (1). excepţionat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: excepţiona] (Nob) Excepţionare. excepţionat2, a [At: MDA ms / Pl: -a//. -e / E: excepţiona] Exceptat (1). excepţiune sfvz excepţie excerpa v vz excerpta excerpat, ~ă a vz exceptat2 excerpt sn [At: ODOBESCU. S. II. 440 / V: (înv) esc~ / P: ex-cerpt / Pl: ~e / E: lat excerptum] 1 (Liv) Pasaj sau termen extras dintr-o lucrare Si: extras. 2 (Lpl) Lucrări care conţin extrase sau rezumate din anumiţi autori sau din publicaţii dintr-un anumit domeniu. excerpta vt [At: LM / V: (înv) ~/?a / P: ex-cer- / Pzi: ~tez / E: lat excerpere] (Liv) A extrage dintr-o lucrare termeni, pasaje etc. în vederea studierii. excerptare sf [At: DEX / P: ex-cer- / Pl: -tări / E: excerpta] (Liv) Extragere dintr-o lucrare a unor termeni, pasaje etc. în vederea studierii. excerptat1 sn [At: MDAms / P: ex-cer- / Pl: -uri / E: excerpta] (Rar) Excerptare. excerptat2, -ă a [At: BUL. COM. IST. 1.84 / V: (înv) ~pat / P: ex-cer- 1 Pl: -aţi, -e / E: excerpta] (Rar) 1 Care a fost extras dintr-o lucrare. 2-3 Din care sau din opera căruia a fost extras (un termen, un pasaj etc.). exces sn [At: CALENDARIU (1794), 26/24 /V: (înv) esc~. (îvr) exţes, ecc~ / P: ex-ces / Pl: -e, (înv) -uri l E: fr exces] 1 Ceea ce depăşeşte măsura sau limita obişnuită Si: exagerare, prisos. 2 (îlav) Cu ~ Exagerat. 3 (îlav) Fără ~ Moderat. 4 (îlav) (Până) Ia ~ Depăşind orice limită Si: excesiv. 5 Acţiune sau faptă care depăşeşte măsura obişnuită sau permisă Si: abuz. 6 (îs) ~ de zel Zel exagerat. 7 (îe) ~de putere Infracţiune a unui funcţionar de stat care efectuează acte ce intră în atribuţiile altui organ de stat sau îngreunează exercitarea unor atribuţii ale acestuia. 8 (Lpl) Acte de violenţă comise asupra uneia sau mai multor persoane. 9 (Urmat de determinări introduse prin pp ,,de“) Ceea ce depăşeşte o cantitate dată Si: excedent, prisos, surplus. 10-11 (îljv) In ~ (în mod) abundent. excesiv, [At: CALENDAR (1853), XXXVI/26 / V: (înv) (Îvr) escesif, ecce~ / P: ex-ce- / Pl: -i, -e / E: fr excessif] 1-2 av, a (într-un mod) Care depăşeşte măsura sau limita obişnuită Si: exagerat, extrem, nemăsurat. 3 a (înv; îs) Climă -ă sau climat - Climă cu variaţii mari de temperatură de la un anotimp la altul. 4 av (Ca determinare a unui adjectiv căruia îi dă valoare de superlativ) Din cale afară de... 5 (D. oameni) Care face sau este înclinat spre excese (5). excesivitate sf[At: MACEDONSKI. O. IV. 154 / P: ex-ce~ / Pl: -ităţi / E: fr excessivite] (Rar) Calitate a ceea ce este excesiv (1). exchiz, ~ă a [At: BOLINTINEANU. O. 278 / V: (înv) esc~ / P: ex-chiz / Pl: -i, -e / E: fr exquis] (Fîr) 1 încântător. 2 Distins. exchizxt, ~ă a [At: LM / V: (înv) esc-, (îvr) escuisit / S şi: exc/uisit t P: ex'dii- / Pl: -iţi, -e / E: lat exquisitus] (înv) Excelent. 346 EXCLUDERE excindare sfv z extindere extinde vt [At: LM / V: (înv) escide, esc~ / P: ex-cin~ / Pzi: extind / E: cf scinda, lat excidere] (Rar) 1 A separa. 2 A elimina. extindere sf[At: DLR ms / V: -dare / P: ex-cin- / Pl: -ri / E: extinde] (Rar) 1 Separare. 2 Eliminare. extins, a [At: MDA ms / Pl: ex-cins I Pl: ~7!Şf, ~e / E: extinde] (Rar) 1 Separat. 2 Eliminat. excipknt sn, a [At: BIANU. D.S. / P: -pi-ent / Pl: / E: fr excipient] 1-2 (Far) (Substanţă sau amestec de substanţe) care este inactiv sau foarte puţin activ faţă de organism în care se încorporează diferite medicamente. excita. [At: BARASCH. I.. F. 14/22 / V: (înv) esci~ / P: ex-ci- / Pzi: excit l E: fr excitor, lat excitare] 1 vt A provoca un sentiment, o senzaţie etc. 2 vt (Fşa) A stârni o dorinţă sexuală. 3-4 vtr (Fig) A (se) tulbura. 5 vr A simţi o dorinţă sexuală. 6 vt A determina (prin mijloace fizice, chimice sau biologice) intrarea în acţiune a unei celule, a unui ţesut sau a unui organ. 7 vt (Fşa) A intensifica (un sentiment, o senzaţie etc.). 8 vt A întărâta. 9 vt (Fşa) A îndemna. 10 vt A încuraja. 11 vr A mări activitatea psihică sau intelectuală. 12-13 vtr (Fşa) A (se) enerva. 14 vt A produce un câmp magnetic într-un aparat electric. 15 vt A comunica un plus de energie unui sistem fizic. excitabil, -ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esc- / P: ex-ci- / Pl: ~i. -e / E: fr excitaţie, lat excitatilis] 1 (D. celule. ţesuturi. organe) Care poate fi excitat (4). 2-5 (D. oameni) Care (se) excită (2,4,5,13) (uşor). excitatilitaîe sf [At: PARHON. B. 70 / P: ex-ci~ / Pl: -ităţi / E: excitabil + -itate] 1 Capacitate a unei celule, a unui ţesut organic sau a unui organism de a reacţiona la o excitaţie (3) exterioară. 2 Irascibilitate. excitant,-ă a [At: MAIORESCU, CR. II. 300/V: (înv) es- / P: ex-ci-/ Pl: ~nţi, -e / E: fr excitant] 1-3 a Care excită (1-3). 4-6 a Care excită (5-7) Si: excitator (4-6). (rar) excitativ (1-3). 7-8 smn, a (Substanţă, agent fizic, aliment) care stimulează capacitatea funcţională a unui sistem organic excitabil (7). 9-10 smn, a (Factor extern) care provoacă tulburare, agitaţie, enervare, excitare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esc~ / P: ex-ci- / Pl: -tari / E: excita] 1 Provocare a unui sentiment, senzaţii etc. 2 Stârnire a unei dorinţe sexuale. 3 (Fig) Tulburare. 4 Simţire a unei dorinţe sexuale. 5 Excitaţie (2). 6 Intensificare a unui sentiment, a unei senzaţii etc. 7 îndemnare. 8 încurajare. 9 Mărire a activităţii psihice sau intelectuale Si: stimulare. 10 Instigare. 11 întărâtare. 12 Enervare. 13 Producere a unui câmp magnetic într-un aparat electric. 14 Aplicare a unei mărimi de comandă (tensiune electrică, curent electric etc.) la intrarea unui aparat sau a unui dispozitiv comandat. 15 (Fiz) Perturbare energetică a unui sistem aflat în echilibru. excitat, -ă a [At: CONTA, O. F. 145 / V: (înv) es- / P: ex-ci- / Pl: ~ar/. -e / E: excita] 1 (D. un sentiment, o senzaţie etc.) Provocat. 2 Care este cuprins de o dorinţă sexuală. 3 (Fig) Tulburat. 4 (D. o celulă, un ţesut, un organism) Care este supus unei excitaţii (2). 5 (D. un sentiment, o senzaţie etc.) Intensificat. 6 întărâtat. 7 îndemnat. 8 încurajat. 9 (D. o activitate psihică sau intelectuală) Stimulat. 10 Enervat. 11 (D. un câmp magnetic) Produs într-un aparat electric. 12 (D. un sistem fizic) Căruia i s-a comunicat un plus de energie. excitativ, -ă a [At: SCRIBAN, D. / V: (înv) es- / P: ex-ci~ / Pl: -e / E: fr excitatif] 1-3 (Rar) Excitant (4-6). excitator, -oare [At: DESCR. APE 78/1 / V: (înv) es-, escităt-, (îvr) escitătoriu / P: ex-ci~ / Pl: -oare / E: fr excitateur, lat excitator, -oris] 1-6 sn, a (Factor) excitant (4-6). 7 a (Rar) Care îndeamnă. 8 a (Rar) Care încurajează. 9-10 smf, a (Persoană) care instigă. 11-12 sm, a (Rar) (Factor extern) care stimulează sau intensifică o senzaţie, un sentiment etc. 13 sn Aparat format din două braţe metalice, care serveşte la descărcarea unui aparat electric. 14 sn Maşină electrică pentru alimentarea înfăşurării de excitaţie a altor maşini electrice. excitathce sf[At: DLR / Pl: -ici / E: fr excitatrice] (Frr) Dinam care furnizează curentul continuu la 1111 generator. excitaţie sf [At: FĂTU. D. 33/14 / V: (înv) es-, escitaţiune, -ţiune / P: ex-ci~ / Pl: -// / E: fr excitation, lat excitatio, -onis] 1 Excitare (1). 2 (îoc inhibiţie) Proces fiziologic care se manifestă prin activitatea funcţională a unei celule, a unui ţesut sau a unui organ, ca răspuns la un factor stimulativ Si: excitare (5). 3 Factor stimulativ care determină o excitaţie (2). 4 Excitare (2). 5 Excitare (3). 6 (îe) Proces de - Trecere a unui ţesut din starea de repaus relativ la starea de activitate. 7 Stare de tulburare, agitaţie, enervare provocată de un excitant (9). 8 Realizare a câmpului magnetic inductor, necesar funcţionării unei maşini electrice. 9 (îs) Curent de - Curent electric ce realizează un câmp magnetic inductor necesar funcţionării unui aparat electric. 10 Ansamblul de spire prin care trece curentul de excitaţie. excitaţiwne sfvz excitaţie excitomotor, -oare a [At: DN4 / Pl: / E: fr excito-moteur] Care se referă la excitaţia (4) motrice a muşchilor. exciton sm [At: LTR2 / Pl: ~i / E: ger Exciton] Particulă fictivă asociată unei stări de excitaţie (2) care se propagă prin masa unui coip cristalin. excitron sn [At: LTR2 / Pl: ~oane IE: eg, fr excitron] (Fiz) Ignitron. exciza vt [At: ABC SĂN. 96 / P: ex-ci~ i Pzi: -zez / E: fr exciser] 1 A extirpa. 2 (Liv) A scobi (în lemn sau într-un alt material). excizare sf [At: DEX2 / Pl: -zari / E: exciza] 1 Extirpare. 2 (Liv) Scobire (într-un lemn sau în alt material). excizat1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: exciza] 1-2 Excizare (1-2). excizat2, -ci a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: exciza] 1 Extirpat. 2 (Liv; d. un lemn. 1111 material) Scobit. extiză sf [At: DN2 / P: ex-ci- / Pl: -ze / E: eg excise, fr excise] Impozit indirect perceput în Anglia pe anumite bunuri de consum. extizie sf[At: ANTONESCU, D. / V: (înv) esci~, -ziune / P: ex-ci- / Pl: -ii / E: fr excision] 1 Extirpare (a unei tumori, a unei porţiuni de ţesut etc.) cu ajutorul unui instrument chirurgical. 2 (Teh) Tăiere sau scoatere a unui fragment dintr-un material sau dintr-o piesă. exciziune sf vz excizie exclama vt [At: BARASCH. M. II. 120/20 / V: (înv) esc-, (nob) scla~ / P: ex-cla- / Pzi: exclam / E: fr exclamer, lat exclamare] A rosti cuvintele cu ton ridicat (şi prelungit) ca urmare a unei stări afective puternice Si: a striga. exclamare sf [At: ROM. LIT. 82/38 / V: (înv) echia-, (înv) esc- / P: ex-cla- / Pl: -mari IE: exclama] 1 Rostire a cuvintelor pe un ton ridicat (şi prelungit) ca urmare a unei stări afective puternice Si: exclamaţie. 2 Exclamaţie (2). 3 (îs) Semnul - mării Semn de punctuaţie (1) care se pune după o interjecţie, un vocativ, propoziţie exclamativă sau imperativă, cu scopul de a marca intonaţia Si: semn de exclamaţie (3). semnul mirării. exclamativ, ~ă [At: HELIADE. GR. ROM. 140/23 /V: (înv) esc- / P: ex-cla- / Pl: -i. -e / E: fr exclamatif] 1 a Care exprimă o exclamaţie. 2-3 sf, a (Propoziţie sau frază) care exprimă o stare afectivă. exclamator, -oare smf a [At: LM / V: (înv) esc- / P: ex-cla- / Pl: -ri / E: exclama + -tor] 1-2 (Rar) (Persoană) care exclamă. exclamaţie sf[At: CR (1829), 238l/16 / V: (înv) esc-, esclamaţiwne, -ţiu ne. (îvr) ex la- / P: ex-cla- / Pl: -ii / E: fr exclamation, lat exclamatio, -onis] 1 Exclamare (1). 2 Cuvânt, propoziţie, frază rostite pe un ton ridicat (şi prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică Si: exclamare (2). 3 (Rar; îs) Semn (sau, înv. punct) de - Semnul exclamării (3). exclamaţiune sfvz exclamaţie exclude [At: (a. 1632) PANAITESCU. O.Ţ. 187 / V: (îvr) eschiu-, esc-/ P: ex-clu- / Pzi: exclud / E: lat excludere] 1 vr A înlătura pe cineva dintr-un loc (organizaţie, şcoală etc.) în care era admis la început. 2 vt A îndepărta. 3 vr A 1111 admite Si: a interzice. 4 vtr (D. două elemente) A (se) respinge. 5 vr A excepta. excludere sf [At: NEGULICI /V: (îvr) eschiu-, (înv) esc- / P: ex-clu-/ Pl: -ri / E: exclude] 1 îndepărtare a unei persoane dintr-o funcţie, organizaţie, şcoală etc. Si: excludere. 2 (Nob; ccr) Act. declaraţie prin care se exclude (1). 3 îndepărtare. 4 Interzicere. 5 (îlav) Până la ~ în 347 EXCLUS mod total Si: complet. 6 (Rar; îf eschiudere) Exceptare. 7 (Rar) Respingere. exclus, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvr) escliis, (înv) esc- / P: ex-clus/ Pl: -uşi, -e / E: exclude] 1 (D. persoane) Care este înlăturat dintr-o funcţie, organizaţie, şcoală etc. 2 îndepărtat. 3 Care nu se admite Si: interzis. 4 (D. două elemente) Care se resping reciproc. 5 Exceptat. 6 Care, în condiţiile date. nu poate să fie, să existe, să se întîmple. 7 (îe) A tl (sau a nu fi) ~ca (sau să) A fi (sau a nu fi) posibil. exclusiv, ~ă a [At: POTECA, F. 94/25 / V: (înv; nob) eschiziu, (înv) esc-, escluziv,~ziv, -ă / P: ex-clu- / Pl: ~e / E: fr exclusif] 1-2 a Care exclude (2-3). 3-4 a Care are posibilitatea de a exclude (2-3). 5-6 a Care aparţine unei singure persoane sau categorii de persoane. 7-8 a Care se referă la o singură persoană sau Ia o categorie de persoane. 9-10 a Propriu unei singure persoane sau unei categorii de persoane. 11-12 a Care se referă sau care se limitează Ia un singur lucru. 13 a Care este fixat asupra unui singur lucru. 14 a Care admite un singur punct de vedere, o singură orientare. 15 a (D. noţiuni abstracte) Care se exclud (6) unul pe altul. 16 av Cu eliminarea altor posibilităţi Si: exclusivamente (1). 17 av Numai (şi numai) Si: exclusivamente (2). 18 av Mai ales Si: exclusivamente (3). 19 av în afară de ... Si: exclusivamente (4). 20 a (Rar) Extrem (28). exclusivamente av [At: HASDEU. I. C. I, VII. / V: esc-, -vem- / P: ex-clu- / E: fr exclusivement\ (înv) 1-4 Exclusiv (16-19). exclusivism sn [At: DÂMBOVIŢA (1860), 2892/62 / V: (înv) esc-, -vizm / E: fr exclus ivisme] 1 Intoleranţă manifestată prin refuzul categoric de a ţine seama de părerile, de ideile altcuiva. 2 Caracterul a ceea ce este exclusiv (14) Si: exclusivitate (4). exclusivist, -ă [At: CONTA. O. F. 385 / V: (înv) esc-, ~ziv- l P: ex-clu~ / E: fr exclusiviste] 1-2 smf, a (Persoană) care respinge tot ceea ce nu este conform cu ideile, gusturile sau interesele sale. 3 a Care are un caracter exclusiv (14) Si: intolerant. 4 a Care are o atitudine de exclusivism (1). exclusivitate sf[At: ROM. LIT. 3851 /7 / V: (înv) escluzi~, -uzi~ / P: ex-clu- / Pl: '-taţi / E: fr exclusivite] 1-2 Stare a două lucruri care se exclud (2-3). 3-4 (îljv) în (sau cu) Numai. 5-6 (îal) Mai ales. 7-8 (îal) Cu excluderea tuturor celorlalţi. 9-10 Situaţia sau calitatea a ceea ce este exclusiv (14). 11-12 Dreptul sau calitatea cuiva de a fi proprietar al unui lucru. 13-14 Dreptul sau calitatea cuiva de a se bucura singur de anumite privilegii. 15-16 Drept exclusiv (5-6) la o acţiune. exclusivizm sn vz exclusivism excluzie sf[At: I. GOLESCU. C. 158r /V: (înv) esc-, escluziune, -ziune / P: ex-clu- / Pl: ~ii / E: fr exclusion, lat exclusio, -onis] 1-5 Excludere (1-5). 6 (Rar) Exceptare. 7 (îlv) A face ^ziune A face excepţie Si: a excepta. 8 (îf excluziune) Interdicţie. 9 (Fiz; îf excluziune; îs) Principiul -ziunii Principiu potrivit căruia într-un sistem cuantic 1111 pot exista doi fermioni care să aibă simultan acelaşi ansamblu de numere cuantice. 10 (Log; îf excluziune) Relaţie între două propoziţii care nu pot fi simultan adevărate. 11 (Med) Intervenţie chirurgicală prin care o porţiune dintr-un organ sau organul în întregime, fără a fi extirpat, este scos din circuitul fiziologic. excluziune sfvz excluzie excluziv, -ă a, av vz exclusiv excluzivitate sfvz exclusivitate excogita vt [At: CĂLINESCU. C.O. 94 / V: (înv) esc- / Pzi: -tez / E: lat excogitare] (Rar) 1 A gândi. 2 A afla. 3 A imagina. excogitare sf[At: MDA ms / Pl: -tări / E: excogita] (Rar) 1 Gândire. 2 Aflare. 3 Imaginare. excogitat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: '-aţi, ~e / E: excogita] (Rar) 1 Gândit. 2 Aflat. 3 Imaginat. excogitaţie sf [At: LM / V: (înv) escogitaţiune / Pl: ~/7 / E: fr excogitation, lat excogitatio, -onis] (Liv; rar) Efort de gândire. ex-coleg sm [At: MAIORESCU, D. II, 210 / Pl: ~egi / E: ex- + coleg] Fost coleg. excomunica vt [At: NEGULICI / V: (înv) esc- I Pzi: -munic / E: lat excommunicare] 1 A exclude dintr-o comunitate religioasă Si: afurisi, anatemiza. 2 A îndepărta. 3 A alunga. 4 A respinge. excomunicare ă/'[At: PONTBRAINT. D. / V: (înv) esc~ / Pl: ~cari / E: excomunica] 1 Excludere temporară sau definitivă a unui credincios dintr-o comunitate religioasă Si: (asr) excomunicaţie, afurisenie, anatemizare. 2 îndepărtare. 3 Alungare. 4 Respingere. excomunicat, -ă [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) esc- / Pl: -aţi. -e / E: excomunica] 1-2 smf, a (Persoană) care a fost exclusă dintr-o comunitate religioasă Si: afurisit,anatemizat. 3 a îndepărtat. 4 a Alungat. 5 a Respins. excomunicaţie sf [At: I. GOLESCU. C. 158r / V: (îvr) escomunicăciune, (înv) esc-, escomunicaţiune, -ţiune / Pl: -ii / E: fr excommunication, lat excommunicatio, -onis] 1-4 (Asr; şîf escomunicaţiune) Excomunicare (1-4). excomunicaţiune sfvz excomunicaţie ex-comunist, -ă smf a [At: ROMÂNIA LITERARĂ. 1992. nr. 4. 4/1 / Pl: -işti, -e / E: ex- + comunist] 1-2 Fost comunist. excontelui v vz escontelui excoria vtr [At: DN2 / V: esc~ / P: ~ri-a / Pzi: 3 -eaz.d / E: fr excorier, lat excoriare] 1-2 (D. piele) A (se) jupui uşor. excoriaţie sf[At: ENC. ROM. / V: —ţiune / Pl: -ii / E: fr excoriation] Ulceraţie uşoară, superficială a pielii sau a mucoaselor Si: julitură, (rar) excoriere. excoriaţiune sfvz excoriaţie excoriere jr/’[At: DN2 / P: -ri-e- / Pl: -ri / E: excoria] (Rar) Excoriaţie. ex-coronat, -ă [At: ARGHEZI. P. T. 222 / Pl: -aţi. -e / E: ex- + (în)coronat] (Rar) 1 a Care aparţine unui fost monarh. 2 a Care se referă la un fost monarh. 3 a Propriu unui fost monarh. 4 smf (Rar) Fost monarh. excorporaţie sf[ At: DN2 / Pl: -ii / E: fr ex Corporation] Act prin care un episcop declară că o persoană nu face parte din dioceza sa. excorta v vz escorta escortă sf vz escortă excremănt sn vz excrement excrement sn [At: ÎNV. FRĂG. 48/15 / V: (înv. reg) esc—, escremănt, escremint, (îvr) -mânt, scremănt, sere- (pl: scremenţi sm) / Pl: -e / E: fr excrement, lat excrementum] 1 (Mpl) Materii evacuate pe cale naturală din corpul omului, ai animalelor. 2 (Spc) Materii fecale. 3 (Pgn; înv. lpl, îf escreminte) Resturi nefolositoare Si: gunoi. 4 (Rar; îf excremănt) Persoană abjectă, demnă de dispreţ. excremental, -ă a [At: PROPĂŞIREA (1844). 257‘/20 / Pl: -i. -e IE: it escrementale] 1-2 (Rar) Excremenţial (1-2). excremenţă sf [At: ARGHEZI. P. T. 88 / Pl: -ţe / E: excrement] (Nob) Materie excremenţială. excremenţial, -ă a [At: I. IONESCU. D. 482 / V: (înv) esc- / Pl: -i. -e / E: fr excrementiel] 1-2 Care se referă la excremente (1-2) Si: fecal, (rar) excremental (1-2). excrescenţă sf[At: LM /V: (înv) esc- / PI: -e / E: lat excrescentia] 1 Protuberanţă cu aspect tumoral pe suprafaţa pielii sau a unui organ Vz nodul, tubercul, vegetaţie. 2 Umflătură pe suprafaţa unei plante. 3 (Pex) Proeminenţă pe o suprafaţă plană. excret sn [At: ENC. ROM. / Pl: -e / E: excreta] (Lpl; îvr) Excreţie (4). excreta vt [At: ENC. ROM. 363 / Pzi: -tez / E: fr excreter] A elimina din organism, în urma proceselor biochimice, pe cale digestivă, urinară, respiratorie, cutanată etc. substanţe devenite inutile sau nocive. excretat, -ă a [At: CHIRIŢĂ. P. 393 / Pl: -aţi, -e / E: excreta] Care este eliminat prin excreţie (1). excretiv, -ă a [At: DESCR. APE 96/9 / V: (înv) esc- / Pl: -i, -e / E: it escretivo] 1-3 (îvr) Excretor (1-3). excretor, -oare a [At: PROT. - POP.. N. D. / Pl: -/', -e / E: fr excreteur] 1 Care se referă la excreţie (1) Si: (îvr) excretiv (1). excretoriu (1). 2 Care serveşte la excreţie (1) Si: (îvr) excretiv (2), excretoriu (2). 3 Care aparţine excreţiei (1) Si: (îvr) excretiv (3), excretoriu (3). 348 EXECUTARE excretoriu, -ie a [At: ŞĂINEANU, D. U. / P: -o-riu / Pl: -ii / E: fr excretoire] 1-3 (îvr) Excretor (1-3). excreţie sf[At: V. POPP. A. M. 25/24 / V: (înv) es-, escreţiune, ~ţiune l Pl: -ii / E: fr excretion, lat excretio, -o/ws] 1 Eliminare din organism, în urma proceselor biochimice, pe cale digestivă, urinară, respiratorie, cutanată etc. a substanţe devenite inutile sau nocive. 2 (îla) De ~ Excretor (2). 3 (îal) Excretat. 4 (Lpl) Substanţă eliminată din organism pe cale digestivă, urinară, respiratorie, cutanată etc., în urma proceselor biochimice Si: (îvr) excret Vz excrement (1), sudoare. 5 (Pan; îvr; îf excretiune) Proces de eliminare a substanţelor (inutile sau nocive) din plante. 6 (îf escreţie) Substanţă eliminată de către plante în urma proceselor biochimice Cf răşină, escroc, -oacă smf vz escroc excroca v vz escroca excrochene sfvz escrocherie excreţiune sf vz excreţie excurs sn [At: LM / V: (înv) esc-, (2) -us / PI: -uri. (rar) -e / E: lat excursus] 1 Abatere de la subiect (pentru a lămuri o problemă secundară) Si: digresiune, excursie (4). 2 Digresiune făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). excursie sf[At: ŞINCAI. HR. I, 120/16 / V: (înv. nob) escursă, (înv) esc—, escursiune, (îvr) escurţiune, - siune / Pl: ~i/ / E: fr excursion, lat excursio, -onis] 1 (înv) Incursiune pe teritoriul inamicului Si: năvală. 2 Călătorie de agrement sau cu scopuri ştiinţifice, educative, sportive etc. făcută în grup sau individual, pe jos sau cu un mijloc de locomoţie Si: (înv; nob) excursoare Vz escapadă, expediţie, voiaj. (înv. nob) excnrsoare (1). 3 Plimbare. 4 (Rar) Excurs (1). 5 (îvr; îf escursiune) Deviaţie. 6 (Fon) Moment în care organele articulării iau poziţia necesară pentru articularea sunetului. 7 (Teh; îs) -de frecvenţă Deviaţie de frecvenţă. excursiomsm sn [At: L. ROM. 1959, nr. 2,84 / P: -si-o- / E: excarsiune + -ism] Disciplină care se ocupă cu pregătirea sportivilor pentru a participa la excursii (2) organizate în grup. la care deplasarea se face de obicei pe jos. excursionlst, ~ă smf a [At: ALEXI. W. / P: -si-o- / Pl: -Işti, ~e / E: fr excursion nişte] 1-2 (Persoană) care face o excursie (2) Si: turist, excursiune sf vz excursie excurslv, -ă a [At: LM / V: (înv) esc- / Pl: ~e / E: fr excursif] Care are caracter de excurs (1). excursoare ş/ [At: STAMATI, D. 92 / V: (înv) esc- /Pl: -/ /E: excursie] (înv; nob) 1 Excursie (2). 2 Abatere. excursus sn vz excurs excusaţie sf vz excuzaţie ex-cutle s/’[At: CĂLINESCU. E. O. I, 194 / Pl: ~i/ / E: ex- + cutie] (Rar) Fostă cutie. excuzaţie ş/'[At: ŢICHINDEAL. F. 379 / V: -usa-, -ţiune / Pl: -ii / E: lat excusatio, -onis] (înv) Scuză. excuzaţiune sfvz excuzaţie ex-deputat sm [At: COSTINESCU. 401 / Pl: -aţi / E: ex- + deputat] Fost deputat. ex-dictator sm [At: SCRIBAN. D. / Pl: -i / E: ex- + dictator] Fost dictator. ex-director sm [At: DL / Pl: -i / E: ex- + director] Fost director. exdoxis sn vz ecdosis exeat sn [At: ANTONESCU. D. / P: e-xe-at / E: fr exeat, lat exeat] 1 învoire dată de un episcop catolic unui preot de a ieşi din dioceza sa. 2 (Liv) Permisiune dată cuiva de a părăsi o adunare. 3 (Liv) Permisiune dată cuiva de a pleca dintr-o instituţie. execra vt [At: LM /V: (înv) ese- / P: eg-ze~ / Pzi: ~rez / E: fr execrer, lat execrare] 1 (Rar) A face o capelă, biserică etc. inaptă pentru a se îndeplini în ea serviciul divin din cauza profanării sau deteriorării. 2 (Frm) A avea repulsie faţă de cineva sau ceva. 3 (Frm) A detesta. 4 (Frm) A dispreţui. 5 (Sst; îf esecra) A blestema. execrabil, -ă [At: PROT. - POP.. N.D. / V: (înv) ese- / P: eg-ze- / Pl: -e I E: fr execrable, lat execrabilis] 1-2 av, a (într-un mod) care trezeşte repulsie Si: dezgustător, oribil, respingător. 3 a De calitate proastă. 4 av Foarte rău. execrat, -ă a [At: CĂLINESCU. O. XII. VIII / Pl: -aţi, ~e / E: execra] 1 Care are repulsie faţă de cineva sau ceva. 2 Detestat. 3 Dispreţuit. 4 (Sst) Blestemat. execrai'e sff At: ENC. ROM. 331 /V: (înv) ese— / Pl: -crari / E: execra] 1 (Rar) Fapt prin care o biserică sau o capelă devine inaptă pentru a se îndeplini în ea serviciul divin, din cauza deteriorării sau a profanării. 2 (Frm) Sentiment de repulsie faţă de ceva sau de cineva. 3 (Frm) Detestare. 4 (Frm) Dispreţuire. 5 (Sst) Blestemare. execraţie sfŢAt: PROT. - POP.. N. D. / V: (înv) -iune, ese-, (îvr) ~răciune / Pl: ~ii / E: fr execration, lat execratio, -onis] (Liv) 1 Repulsie. 2 Persoană sau obiect care inspiră un sentiment de dezgust. 3 (Rai*) Blestem. execraţiune sf vz execraţie execrăciune sfvz execraţie executa [At: ŞINCAI. HR. III, 206/18 / Pl: eg-ze- / V: (înv) ese-, eze~ 1 Pzi: execut şi (îrg) -tez / E: fr executer] 1 vt A face o mişcare, o acţiune etc. Si: a realiza. (îvr) a execui. 2 vt A face un lucru, un obiect etc. Si: a confecţiona. 3 vt A fabrica. 4 vt A prelucra. 5 vt A efectua. 6 vr A face ce i s-a spus. 7 vt A interpreta o bucată muzicală. 8 vt A juca un rol într-o piesă de teatru. 9 vt (Pex) A reprezenta o piesă de teatru. 10-11 vt A face exerciţii de gimnastică sau de balet. 12 vt A aduce la îndeplinire un ordin, o obligaţie, o rugăminte etc. 13 vt A aduce la îndeplinire a hotărâre judecătorească, un act al unei autorităţi etc. Si: (înv) a executarisi (1). 14 vt A sechestra bunurile materiale ale unui debitor Si: (îvr) a executarisi (2). 15 vr A se achita de o datorie. 16 vt A forţa pe cineva să se achite de o datorie. 17 vr A se supune. 18 vt A supune un condamnat la pedeapsa cu moartea. 19 vt A aduce la îndeplinire o sentinţă de condamnare la moarte. 20 vt (Pex) A ucide. executabil, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / P: eg-ze- / V: (înv) ese- / Pl: -i, -e / E: fr executable] 1 Care poate fi executat (1) Si: realizabil. 2 (D. piese de teatru) Care poate fi pusă în scenă. executant, ~â smf a [At: PONTBRIANT. D. / P: eg-ze- / Pl: -nţi, -e / E: fr executant] 1-2 (Persoană) care execută (7) piese muzicale Si: interpret, muzicant. 3-4 (Persoană) care aduce la îndeplinire un plan Si: executor (1-2). practician. executar sm [At: ROMÂNUL (1857). nr. 40, 32/53 / V: ese- / Pl: -/ / E: executa] (îvr; îs) ~ testamentarii! Executor (3) testamentar. executare sf[At: CR (1834). 282V44 / P: eg-ze- / V: (înv) ese- / Pl: ~tari / E: executa] 1 Realizare a unei acţiuni Si: execuţie (1). 2 Confecţionare a unui obiect, a unei lucrări etc. după un plan sau după un model Si: execuţie (2). 3 Fabricare. 4 Prelucrare. 5 Efectuare. 6 Interpretare a unei bucăţi muzicale. 7 Interpretare a unui rol într-o piesă de teatru. 8 (Pex) Reprezentare a unei piese de teatru. 9 Aducere la îndeplinire a unui ordin, a unei obligaţii, a linei rugăminţi etc. 10 Aducere la îndeplinire a unei hotărâri judecătoreşti, a unui act al unei autorităţi etc. Si: execuţie (10), (înv) executarisire (1). 11 Sechestrare a bunurilor unui debitor Si: execuţie (11), (înv) executarisire (2). 12 (Jur; îs) ~ silită Totalitatea normelor procedurale prin care autoritatea publică sechestrează sau vinde bunurile materiale ale unei persoane Si: execuţie (12) silită. 13 Achitare de o datorie. 14 Forţare a cuiva de a se achita de o datorie. 15 (Jur) încasare forţată a unei datorii pe cale judecătorească sau prin mijloace fiscale. 16 (îs) ~ a pedepsei Aducere la îndeplinire a hotărârii prin care o persoană judecată penal a suferit o condamnare. 17-18 (îe) A (se) pune în - A (se) executa (13). 19 (Fin; şîs) ~ bugetară Realizare de venituri bugetare şi folosirea lor pentru acoperirea cheltuielilor stabilite prin buget. 20 (Fin; îs) ~ de casă încasare, păstrare şi eliberare a mijloacelor băneşti pentru acoperirea cheltuielilor bugetare. 21 Supunere. 22 Supunere a unui condamnat la pedeapsa cu moartea. 23 Execuţie (18). 24 (Pex) Ucidere. 25 (Art; cu valoare de imperativ) Treci şi fă ce ţi s-a spus! 349 EXECUT ARISI executarisi vt [At: (a. 1825) ap. IORGA, S. D. V. 268 / V: (înv) eczicu~ / P: eg-ze- / Pzi: ~sesc / E: executa + -arisi] 1-2 (îvr) A executa (13-14). executarisire sf[At: (a. 1828) ap. IORGA. S. D. V. 280 / P: eg-ze- / Pl: -ri / E: executarisi] 1-2 (înv) Executare (10-11). executarisit, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: executarisi] 1-2 (înv) Executat (10-11). executat, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) ese~ / P: eg-ze- / Pl: -aţi, -e / E: executa] 1 a (D. o mişcare, o acţiune etc.) Realizat. 2 a (D. un lucru, un obiect) Confecţionat. 3 a Fabricat. 4 a Prelucrat. 5 a Efectuat. 6 a (D. o bucată muzicală) Interpretată. 7 a (D. un rol) Interpretat. 8 a (D. o piesă de teatru) Reprezentată. 9 a (D. un ordin, o obligaţie etc.) Adus la îndeplinire. 10 a (D. o hotărâre judecătorească) Adus la îndeplinire Si: (înv) executarisit (1). 11 a (D. bunurile materiale ale unui debitor) Sechestrat. 12 a (D. o datorie) Achitată. 13 a (Jur; d. o persoană) Care a fost silit să se achite de o datorie. 14 a (D. o sentinţă de condamnare la moarte) Adus la îndeplinire. 15-16 smf, a (Om) care a fost supus unei execuţii. 17-18 smf, a (Pex) (Om) ucis. 19 a (D. exerciţii de gimnastică sau balet) Făcut Cf executa (10-11). executiv, ~ă [At: STAMATI, D. / P: eg-ze- / V: (înv) ese~, (reg) eze~ / Pl: ~i, -e / E: fr executif, it esecutivo] 1 a Care are sarcina de a pune în aplicare legile şi dispoziţiile organelor superioare Si: (rar) executoriu (7). (înv; nob) execuţiu. 2 a (îs) Comitet - Colectiv, de obicei ales, care duce la îndeplinire sarcinile trasate de forul tutelar. 3 a (îs) Organ - Organ de stat cu funcţii de organizare şi de asigurare a executării legilor. 4 a (îs) Putere. ~ă Una dintre cele trei funcţii fundamentale ale puterii de stat, prevăzute de principiul separaţiei puterilor în stat, care are rolul de a pune în aplicare legile. 5-6 sn, a (Şîs putere -ă) (Organ al puterii de stat format de obicei din şeful statului şi guvern) care pune în aplicare legile votate de Parlament (puterea legislativă). 7 sn (Pgn) Guvern. 8 a (Rar) Executoriu (3). executor, ~oaj~e [At: (a. 1774) URICARIUL I. 176 / V: (îrg) eze~, (înv) ese~, (reg) eczecutăr, (reg) egzâcutăr, (reg) egzăcutor, (reg) ezăcutăr, (reg) izăcutăr, (reg) izicutâr, (reg) izâcutor / A şi: (reg) -cu- / P: eg-ze- / E: fr executeur, it esecutore, lat exsecutor, -oris] 1-2 smf, a Executant (3-4). 3 smf (Şîs ~ testamentar) Persoană însărcinată să ducă la îndeplinirea dispoziţiilor din testamentul cuiva Si: (îvr) executar. 4 sm (Jur; şîs ~ judecătoresc) Funcţionar care îndeplineşte acte de procedură şi execută (13) hotărâri judecătoreşti Si: (reg)jăcuţ, (înv) portărel. 5 sm Persoană care are sarcina de a pune în aplicare o lege, o dispoziţie, un ordin etc. 6 sm (Rar) Persoană însărcinată cu execuţia (20) Si: călău, găde. executoriu, ~ie [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) eze~ / P: eg-ze- / Pl: -ii / E: fr executoire, it esecutorio, lat executorius] 1 a (Jur) Care investeşte cu puterea de a executa (13). 2 a (Jur; d. o lege, o dispoziţie, o sentinţă etc.) Care trebuie pusă în execuţie (10). 3 a (Pex) Care are caracter obligatoriu Si: (rar) executiv (8). 4 a (Jur; îs) Formulă -ie Menţiune pusă pe o hotărâre judecătorească, în baza căreia se poate face executarea (12) silită a acestei hotărâri Si: (înv) exequatur (1). 5-6 sm, a (Jur; şîs titlu -) (Act) învestit cu formulă executori (4). 7 (Rar) Executiv (1). execuţie sf[At: INSTRUCŢII, 16/3 / P: eg-ze- / V: (îvr) jucuţie, (înv) ~iune, ezec~, esecuţiune, (reg) izâc~, jec~, arjăcuţăie, (îvr) ese~, esecuciune, zacuţie, zecuţie, tecuţie l Pl: -ii / E: fr execution, lat executio, -onis] 1-12 (Jur) Executare (1-12). 13 (îs) ~ provizorie Efect al unei hotărâri judecătoreşti de primă instanţă de a putea fi pusă în executare înainte de a fi definitivă. 14-15 (îlv) A (se) pune (în) ~ sau a (se) face ~ A executa (13-14). 16 (Rar; îe) A sta (sau a veni) ~ A exercita o presiune asupra cuiva pentru a-1 sili să acţioneze într-un anumit fel. 17 (îae) A incomoda pe cineva prin prezenţă, prin insistenţe etc. 18 (Şîs ~ capitală) Aducere la îndeplinire a unei sentinţe de condamnare la moarte Si: executare (23). 19 (îs) Pluton de - Soldaţi care execută (19) prin împuşcare pe cei condamnaţi la moarte. 20 Pedeapsă corporală. 21 Ucidere. execuţiu, ~ie a [At: STAMATI. D. 91 / V: ese~ / Pl: -ii / E: net] (înv; nob) Executiv (1). execuţiune sfvz execuţie execvălui vrp [At: AARON, in CONTRIBUŢII. III. 127 / V: exsec~ / Pzi: -esc / E: lat exsequari + -ălui] (Jur; îvr) A excepta. execvi vt [At: IORGOVICI, O. 65/19 / Pzi: ? / E: lat exsequi] (îvr) A executa (1). exedră sf [At: NAUM, IST. ART. 126 / Pl: -re / E: fr exedre, lat exedra] 1 Anexă în formă de semicerc a unei construcţii, prevăzută cu scaune dispuse de-a lungul zidului. 2 Construcţie semicirculară într-un parc, făcută din lemn, piatră sau plantaţii decorative. 3 Sală de conversaţie în gimnaziile sau în casele senioriale antice, prevăzută cu scaune dispuse de jur-împrejurul pereţilor. 4 Bancă circulară, lipită de zidul curb al absidelor, în bisericile creştine primitive. exeget sm [At: ANTONESCU. D. / V: (înv) ese~ / Pl: -geţi / E: fr exegete] 1-2 Persoană care se ocupă cu exegeza (1-2). 3-4 Specialist în exegeză (1-2). exegetic, ~ă a [At: COSTINESCU / V: (înv) ese~ / Pl: -ici, -ice / E: gr eţTjynKâg] 1 Referitor la exegeză (1). 2 Specific exegezei (1). 3 Care aparţine exegezei (1). 4 Care provine din exegeză (1). 5 Care se bazează pe principiile exegezei (1). exegetică [At: BARIŢIU. P. A. I, 612 / V: (înv) ese~ / E: gr e^TiTUCT]] 1 Ştiinţă care studiază un text prin metoda exegetică (5). 2 Disciplină teologică ce studiază interpretarea Bibliei. 3 (Mat; înv; îf ese-) Metodă de a afla rădăcinile ecuaţiilor unei probleme. exegeză sf [At: ANTONESCU. D. / V: (înv) ese~ f Pl: -ze / E: fr exegese] 1 Interpretare, comentare, explicare din punct de vedere istoric, filologică etc. a unui text Cf glosar. 2 (Spc) Interpretare critică a Bibliei. 3 (Mat; îvr; îs) - numerică (sau lineară) Soluţie numerică a ecuaţiilor. 4 (îas) Construcţia geometrică a ecuaţiilor. exelbant sn [At: VALIAN. V. 44 / Pl: -uri / E: rs axceAbdaim] (îvr) Eghilet. exelensie sfvz excelenţă exelent, ~ă a, av, sn vz excelent exelenţă sf vz excelenţă exelenţie sfvz excelenţă exemă sfvz eczemă exemplai1 sn [At: ÎNŞTIINŢARE,4/12 / V: (înv) ese~, esemplaiu, (îvr) eczam~ / Pl: -e şi (înv) -uri i E: fr exemplaire, lat exemplarium] 1 Fiecare dintre obiectele identice reproduse în serie după un model comun Si: copie. 2 (îvr) Exemplu (15). 3 Reprezentant al unei categorii de fiinţe sau de obiecte asemănătoare, luat izolat Si: specimen. exemplar2, ~ă a [At: BĂLCESCU. M. V. 413 / V: (înv) ese~, exăm-, (îvr) ~iu, esemplariu / P: eg-zem- f Pl: -i, -e t E: fr exemplaire, lat exemplaris, -e] 1 (Mai ales d. pedepse) Care are un caracter drastic, servind drept avertisment. 2 Care poate servi drept exemplu (7) prin calităţile sale deosebite Si: pilduitor. (îvr) exemplar nic. exemplaritate sf [At: SCRIBAN. D. / P: eg-zem- / Pl: -lăţi / E: fr exemplarite] (Rar) Caracter al unui lucru exemplar (2). exemplariu1 sn vz exemplar1 exemplariu2, ~ă a vz exemplar2 exemplarnic, a [At: BOJINCĂ. A. I. VII/7 /V: ese~ / Pl: -ici, -ice / E: exemplar2 + -nic] (îvr) Exemplar2 (2). exemplifica vta [At: CONTA. O. F. 528 / V: (înv) ese~ / P: eg-zem- / Pzi: exemplific l E: it esemplificare] (C. i. o idee, o teorie, o regulă etc.) 1 A ilustra cu ajutorul exemplelor. 2 A lămuri cu ajutorul exemplelor. 3 A demonstra cu ajutorul exemplelor. exemplificare sf [At: LOVINESCU. C. VII. 5 / P: eg-zem- / Pl: -cări l E: exemplifica] 1 Ilustrare cu exemple Si: (rar) exemplificaţie (1). 2 Lămurire cu ajutorul exemplelor Si: (rar) exemplificaţie (2). 3 Demonstrare cu ajutorul exemplelor Si: (rar) exemplificaţie (3). exemplificat, a [At: BARCIANU / Pl: eg-zem- / V: (înv) ese~ / Pl: -aţi, -e / E: exemplifica] (D. o teorie, idee. etc.) 1 Care este ilustrat cu ajutorul exemplelor. 2 Care este lămurit cu ajutorul exemplelor. 3 Care este demonstrat cu ajutorul exemplelor. 350 EXERSA exemplificaţii, ~ă a [At: SCL 1960, 183 / P: eg-zem- / Pl: -e / E: exemplificat + -/V] 1-5 (Rar) Exemplificator (1-5). exemplificator, ~oare a [At: L. ROM. 1959, nr. 4, 28 / P: eg-zem- / Pl: -i, -oare / E: exemplifica + -tor] 1-3 Care exemplifică (1-3) Si: (rar) exemplificaţiv (1-3). 4-5 Care serveşte drept exemplu (1-2) Si: (rar) exemplificaţii’ (4-5). exemplificaţie sf[At: CĂLINESCU. B. I, 125 / P: eg-zem~ / Pl: -ii / E: it esemplificazione] 1-3 (Rar) Exemplificare (1-3). exemplu sn [At: AAT 14‘ / V: (îrg) eze~, (înv) ese~, (reg) exăm-, (îvr) esempru (Pl: ~ri) / P: eg-zem- t Pl: ~le şi (înv) -ri / E: fr exemple, lat exemplum] 1 Caz sau fapt tipic care întruneşte caracteristicile unei categorii întregi, citat pentru a lămuri o idee, o demonstraţie etc. Si: mostra. 2 (Spc) Text sau pasaj dintr-un text, care este citat pentru a ilustra o regulă gramaticală, o explicaţie filologică sau stilistică. 3 (îlav) De (sau spre, înv, pentru) ~ Se spune atunci când urmează să ilustrăm o idee. o teorie, o regulă etc. printr-un exemplu (1-2) Si: bunăoară, de pildă. 4 (îvr) Lucru asemănător sau comparabil cu acela la care ne referim. 5 (înv; îla) Fără - Fără precedent. 6 (îal) Fără seamăn. 7 Faptă sau persoană care poate servi drept model Si: pildă. 8-9 (îe) A da (sau a fi) ~ A da sau a constitui un model demn de urmat. 10 (îe) A urma ~1 (cuiva) sau a lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept) ~ A imita pe cineva sau ceva. 11-12 (îe) A (se) da (de sau ca) ~ A (se) atrage atenţia asupra unei persoane, a unei acţiuni etc., care poate servi ca model 13-14 (îae) A se pune în evidenţă. 15 Persoană care, prin calităţile sale, poate servi drept model Si: (rar) exemplar1 (2). 16 Faptă care poate servi drept avertisment Si: lecţie. 17 (Pex) Pedeapsă. exempt, ~ă a [At: LM / V: (înv) exam~, esemt, esem~ / Pl: -pţi, ~e / E: fr exempt, lat exemptus] (Jur; rar) Care nu este supus unei obligaţii Si: dispensat, scutit, exempţie sfvz exempţiune exempţiune sf[At: LM / V: -pţie, (îvr) ese-, esemţ~ / Pl: -ni / E: fr exemption, lat exemptio, -onis] (Rar) 1 (Jur) Privilegiu care dispensează de o obligaţie, de o datorie etc. Si: scutire. 2 (Bis) Privilegiu potrivit căruia 0 persoană (sau o comunitate, un teritoriu) poate să se retragă de sub jurisdicţia superiorului imediat şi să se supună unei alte autorităţi bisericeşti. exencefal sm [At: D. MED. / Pl: -i / E: fr exencephale] (Med) Făt cu malformaţii, caracterizat prin absenţa bolţii craniene prin care encefalul. acoperit numai cu meninge, iese în afară. exencefahe sf [At: NDN / Pl: ~i/ / E: fr exenceplmlie] (Med) 1 Anomalie prezentată de un exencefal. 2 Tumoare ieşită în afara craniului (sau a regiunii superioare a feţei). exentera vt [At: LM / V: (înv) ese~ / Pzi: -rez / E: lat exenterare, gr eţevtepiţeiv] (Med; nob) A scoate intestinele Si: a eviscera. exenteraţie sf[At: D. MED. / P: eg-zen- i Pl: -ii / E: fr exenteration] 1 (Med) Ieşire a intestinelor în cavitatea peritoneală Cf eventraţie, evisceraţie. 2 Ablaţiune a intestinelor în abator. exenteraţie sf [At: ENC. ROM. / P: eg-zen- / Pl: -ii / E: exentera + -ţie] (Med) 1 Intervenţie chirurgicală prin care se extrage ochiul bolnav din cavitatea orbitală Cf extracţie. 2 Evisceraţie. 3 Ieşire a intestinelor în cavitatea peritoneală Cf eventraţie. exepsie sf vz excepţie exeptarisi v vz exceptarisi exepţie sf vz excepţie exequator sn vz exequatur exequatur sm [At: ANTONESCU. D. / V: ~tor sn / P: ex-sec-va- / Pl: -i / E: fr exequatur, lat exsequatur (cj lui exsequi)] (Jur) 1 (înv) Formulă executorie. 2 Autorizaţie dată de un şef de stat unui consul străin de a-şi exercita funcţiile în ţara în care este trimis. 3 încuviinţare dată pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale străine, prin investirea acesteia cu formulă executorie de către tribunalul locului executării. exercita [At: POTECA, F. 187/12 / V: (înv) ese~, eze~, (reg) esărţita / P: eg-zer~ / Pzi: exercit. (înv) -tez / E: lat exercitare] 1 vt (înv) A exersa (1). 2 vt (C. i. o funcţie, o profesie etc.) A practica. 3 vt A acţiona în mod stimulator (asupra cuiva sau a ceva) Cf a provoca. a influenţa. (înv) a exersa (6). 4 vt (C. i. un drept, un privilegiu, un sentiment) A valorifica. 5 vr (Rar; îf esercita) A se ocupa. 6 vt (Rar) A instrui. 7 vt (C. i. o acţiune) A realiza. exercitare sf[At: BOJINCĂ. A. II, 165 / V: (înv) ese~ / P: eg-zer- / Pl: -tări / E: exercita] 1 (înv) Exersare (1). 2 (Rar) Exerciţiu. 3 Practicare a unei funcţii, a unei profesii Si: profesare. 4 Valorificare a unui drept, a unui privilegiu etc. 5 îndeplinire a unei acţiuni Si: realizarea, efectuare. (înv) exersare (2). exercitat1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: exercita] 1-4 Exercitare (1,3-5). exercitat2, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) ese-, eze~ / P: eg-zer-/ PI: -aţi, -e / E: exercita] 1 (înv) Care a dobândit îndemânare într-un anumit domeniu cu ajutorul exerciţiilor Si: exersat, format. 2 (D. o funcţie, o profesie etc.) Practicat2. 3 Care acţionează în mod stimulator (asupra cuiva sau a ceva). 4 (D. un drept, un privilegiu, un sentiment) Valorificat2. 5 (îvr; d. militari) Instruit2. 6 (D. o acţiune) Realizat2. exercitator, -oare a [At: LAURIAN. F. 175 / V: essercitatoriu / P: eg-zer- ! Pl: -oare i E: lat exercitaiorias] (Ltî) Care instruieşte prin exerciţiu (1). exercitaţie sf [At: LM /V: (înv) essercitaţiune / Pl: -ii / E: lat exerciiatio, -onis. it esercitazione] (înv) 1 Exerciţiu. 2 Antrenament. exercitiv, -ă a [At: GENILIE, G. 150 / Pl: -i, -e i E: lat exercitatum] (îvr) Care presupune efectuarea unor exerciţii (fizice). exerciţie sf vz exerciţiu exerciţiu sn [At: LB / V: (îvr) -rţir (pl: -ţiri), (înv) -ie sf, eserciţie sf, ese- (pl: eserciţie), (reg) exiţar, egziţir, ezirciţ, igziţir, izirciţ, izifir, (îvr) -rs'is, -rsxţiu, -rţiţie, eczersiţie, exirsis, eserciciu, eserciţ, esersiciu, esersis (pl: esersisuri), eserţir / P: eg-zer- / Pl: -ii, (îvr) -ri, -ie / E: fr exercice, ger Exerzieren, it esercizio, lat exercitium] 1-2 (Adesea urmat de pp Mde“) Acţiune fizică (sau intelectuală) repetată, făcuta pentru a dobândi sau a forma anumite deprinderi, abilităţi etc. Si: antrenament, exersare, studiu. 3 (Lpl) Demonstraţie. 4 Instruire a militarilor pentru a învăţa mânuirea armelor şi executarea acţiunilor de luptă. 5 Temă (dată elevilor) la diferite materii, în scopul consolidării cunoştinţelor teoretice şi formării unor noi deprinderi. 6 Executare repetată a unei piese muzicale (vocale sau instrumentale) în scopul familiarizării cu piesa muzicală respectivă sau cu un instrument muzical Si: studiu. 1 Piesă muzicală (vocală sau instrumentală), de scurtă durată, creată în scopul familiarizării celui care studiază cu o anumită problemă tehnică. 8 Exercitare (5). 9 (Rai*) Practicare (a unui cult). 10 Act de devoţiune. 11 (Rar) Muncă. 12 (Rar) Exercitare (3). 13 (Fin; îs) ~ bugetar (sau financiar) Perioadă (de un an) pentru care se efectuează toate operaţiile relative la bugetul unui stat Cf an bugetar. 14 (D. un funcţionar, o persoană oficială; îs) In -1 funcţiunii în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. exeredita vt [At: COSTINESCU / V: (înv) ese~ / Pzi: -tez / E: lat exhereditare] (Jur; înv) A dezmoşteni. exereditai'e sf [At: BARCIANU /V: (înv) ese- / Pl: -tări / E: exeredita] (îvr) Dezmoştenire. exereditai1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: exeredita] (Îvr) Exereditare. exereditat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e i E: exeredita] (îvr) Dezmoştenit2. exereză sf[At: D. MED. / Pl: -ze / E: fr exerese] (Med) Ablaţiune. exerg s vz exergă exergă sf [At: ALECSANDRI. T. II, 163 / V: (rar) exerg s / Pl: -rge / E: fr exergue, lat exergum] 1 Spaţiu mic lăsat în josul unei medalii, unei monezi etc.. destinat gravării. 2 Inscripţie gravată pe o medalie, pe o monedă etc. exergie sf [At: DN4 / Pl: -gii / E: fr exergie] (Fiz) Parte a energiei care poate fi transformată în orice formă de energie. exeroză sf[At: COSTINESCU / Pl: -ze / E: net] (Med; rar) Sudaţie. exersa [At: PLEŞOIANU. T. IV, 156/19 / V: (înv) ese~, eze~, eczerţa / P: eg-zer- / Pzi: -sez / E: fr exercer, lat exercere] 1-4 vtr A (se) supune 351 EXERSARE la exerciţii (1-2) sistematice, în scopul dezvoltării calităţilor fizice, morale sau intelectuale sau formării unor deprinderi Si: a {se.) antrena, a (.ve) forma, a (se) exercita (1), (îvr) a (se) exerselui, a (se) exer tir ui. 5 vt (îvr; c.i. un drept, un privilegiu etc.) A exercita (4). 6 vt (înv) A exercita (3). 7 vt (înv; c.i. o funcţie, o profesie etc.) A exercita (2). 8 vt (Rar; c.i. soldaţi) A instrui. 9 vt (îvr; c.i. indică o acţiune) A exercita (7). 10 vi A face exerciţii (7) la un instrument muzical. 11 vt A studia o piesă muzicală vocală (sau instrumentală), insistând asupra dificultăţilor tehnice. exersare sf [At: BULETIN, G. (1844), 129 1/14 / P: eg-zer- / Pl: -sari / E: exersa] 1 Efectuare sistematică şi repetată a unor exerciţii (1) în scopul dezvoltării unor calităţi fizice, morale sau intelectuale (sau formării unor deprinderi) Si: exerciţiu (1), exercitare (1). 2 (îvr) Exercitare (5). 3 (Rar) Instruire a soldaţilor. 4 Interpretare repetată a unei piese muzicale vocale (sau instrumentale) în scopul familiarizării cu piesa respectivă (sau cu un instrument muzical). exerselui vtr [At: ŢICHINDEAL, A. M. / V: -rţe~ / P: eg-zer- / Pzi: ~esc / E: exersa + -elui] (îvr) 1-2 A exersa (1-2). exersls sn vz exerciţiu exersiţlu sn vz exerciţiu exert, ~â a [At: ENC. ROM. / Pl: ~rţi, -e / E: fr exert, lat exertus] (Bot; rar; d. unele organe) Care este ieşit în afară. exerţelui vtr vz exerselui exer ţie sf vz exerciţiu exerţir sn vz exerciţiu exerţirl vt [At: MÎNDRESCU, I. G.. 45 / Pzi: ~resc I E: exerţir] (Reg; c.i. soldaţi) A instrui. exerţirul vr [At: ŢICHINDEAL. A. M., 75/15 / P: eg-zer- / Pzi: -esc / E: exerţir, cf ger exerzieren] (îvr) A se exersa (2). exerţlţie sf vz exerciţiu exesperat, -ă a vz exasperat2 exfiltraţie 3/*[At: DN4 / Pl: -ii / E: fr exfiltration] Evacuare a aerului dintr-o încăpere prin elemente de construcţie specifice. exfolia [At: COSTINESCU / P: -li-u / Pzi: -iez / E: fr exfolier, lat exfoliare] (Rar) 1-2 vtr A (se) scutura (frunzele sau petalele). 3-4 vtr (D. piele, oase etc.) A (se) desface în fâşii subţiri Si: a (se) coji. a (se) descuama. 5 vt (Mtg) A lamina în foi subţiri. exfoliai'e sfvz exfoliere exfoliat, -ă a [At: MDA ms /Pl: -aţi, -e / E: exfolia] 1 (Rar) Cu frunzele sau petalele scuturate. 2 Care s-a desfăcut în fâşii subţiri. 3 Cojit. 4 (D. piese) De pe care s-au desprins, în urma unui fenomen de fisurare, straturi subţiri. exfoliatlv, -ă a [At: COSTINESCU / Pl: -i, -e / E: fr exfoliatif] Care ajută (sau favorizează) procesul de exfoliaţie (1). exfoliator, -oare a [At: ENC. AGR. II. 458 / Pl: -i, -oare / E: exfolia + -tor] (Rar) Care se exfoliază (4). exfoliaţie sf [At: COSTINESCU / V: (înv) -iune / P: -li-a-ţi-e / Pl: -ii / E: fr exfoliation] 1 (Med) Proces de desprindere lamelară a straturilor superficiale ale pielii (sau a unui fragment de os. cartilagiu. tendon necrozat) Si: exfoliere (1). 2-4 (Bot) Exfoliere (2-4). exfoliaţiwne sfvz exfoliaţie exfoliere sf [At: COSTINESCU. 406 / V: (înv) -iare / P: -li-e- / Pl: -ri / E: exfolia] 1 (Med) Exfoliaţie (1). 2 (Bot) Desfrunzire. 3 (Bot) Cojire. 4 (Bot) Boală a pomilor fructiferi şi a arborilor de pădure, provocată de o ciupercă parazită, care constă în înnegrirea. fisurarea şi desprinderea în bucăţi mici a scoarţei Si: exfoliaţie (4). 5 (Teh) Fenomen de fisurare şi de desprindere a unor straturi subţiri de la suprafaţa unui metal sau unei piese. exhala vt vz exala exhalare sfvz exalare exhalat1 sn vz exalat1 ex halat2, -ă a vz exalat2 exhalator, —oare smf, sn, a vz exalator exhalaţie sfvz exalaţie exhalaţiune sfvz exalaţie exhauria vt [At: LM / V: (înv) esa— / Pzi: -iez / E: lat exhaurire] (Ltî) 1 A seca. 2 A stoarce. 3 A goli. exhauriaî1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: exhauria] (Ltî) 1 Secat1.2 Stors1. 3 Golit1. exhauriat2, -ă a [At: LM / V: (înv) esa- / Pl: -aţi, -e I E: exhauria] (Ltî) 1 Secat2. 2 Stors2. 3 Golit2. exhaustiune sf[At: LM / V: (înv) esa- / P: -ha-us-ti-u- I Pl: -ni / E: fr exhaustion, lat exhaustio, -onis] (Liv; rar) Epuizare completă Si: sleire. exhaustiv, -ă [At: CĂLINESCU. C. O. 217 / P: -ha-us- / Pl: -i, -e / E: fr exhaustif] (Liv) 1 a (D. o expunere, o lucrare etc.) Care epuizează un subiect Si: complet. 2 av în mod complet. 3 av (Rar) în mod exclusiv Si: total. exhaustivitate sf [At: DN2 / P: -ha-us- / Pl: -taţi / E: exhaustiv + -itate] (Liv) 1 Capacitatea de a epuiza un subiect. 2 Metodă exhaustivă (1). exhaustor sn [At: ENC. ROM. / V: exa- /Aşi: exhaustor / P: -ha-us-/ Pl: -oare, -i sm / E: fr exhausteur, lat exhaustorius] (Teh) 1 Ventilator centrifugal folosit la absorbirea aerului, gazelor sau prafului din mine. din încăperi închise etc. 2 Dispozitiv pentru alimentarea carburatorului. exhiba [At: LM / V: (înv) exi- / Pzi: exhlb şi -bez i E: fr exhiber, lat exhibere] 1 vt (Rar; c. i. un act, 1111 document etc.) A prezenta unei autorităţi. 2 vt A arăta ceva Î11 public. Î11 mod ostentativ Si: a etala, a se făli. exhibare sf [At: PÂRVAN, I. F., 71 / P: ex-hi- / Pl: -bări / E: exhiba] (Rar) Exhibiţie (1). exhibat1 sn [A: MDA ms / Pl: ? / E: exhiba] Exhibare. exhibat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e IE: exhiba] Arătat în public exhibit1 sn [At: LM / V: (înv) esh~, esi~ / P: ex-hi- / Pl: -e / E: lat exhibitum] (Ltî) 1 Prezentare a a unui act. a unui document etc. 2 (Ccr) Act. 3 (Ccr) Petiţie. 4 (îf esibit) Registratură. 5 Proiect de lege. exhibit2, -ă a [At: LM / V: (înv) esi- / P: ex-hi- / Pl: ~i(/, -e / E: lat exhibitus] (Rar) Prezentat2. exhibitor, -oare a [At: LM / V: exi-, esibitoriu / P: ex-hi- / Pl: -oare / E: lat exhibitor, -oris] 1 (D. un act. un document etc.) Care este prezentat unei autorităţi. 2 Care este prezentat Î11 public. în mod ostentativ. exhibitoriu, -ie a [At: DN2 / P: -to-riu / Pl: -ii / E: fr exhibitoire, lat exhibitorius] 1-2 (Liv; rar) De exhibiţie (1-2). exhibiţie sf [At: LM / V: exi-, (înv) -iune, exibiţiune, eshibiţiune, esibiţiune l P: ex-hi- / Pl: -ii / E: fr exhibition, lat exhibitio, -onis] 1 Prezentare ostentativă (a ceva) în public Si: etalare. 2 (Ccr) Gest exagerat Si: extravaganţă, exhibare. 3 (înv) Prezentare a unui act, a unui document etc. în faţa unei autorităţi. 4 (Lpl) Figuri acrobatice (sau jonglerii) prezentate într-un spectacol de circ. exhibiţionism sn [At: CAMIL PETRESCU. P. 10 / V: (înv) exi- / P: -ţi-o- / Pl: ? / E: fr exhibitionnisme] 1 Mania de a face exhibiţii (1). 2 (Med) Perversiune sexuală care constă în expunerea în public a organelor genitale. exhibiţionist, -ă [At: VINEA, L. I. 419 / P: -ţi-o- / Pl: -Işti, -e / E: fr exhibitionnişte] 1-4 smf a (Persoană) care practică exhibiţionismul (1-2). exhibiţiune sfvz exhibiţie exhorclsm sn vz exorcism exhorta vt vz exorta exhortare sf vz exortare exhortaţie sf vz exortaţie exhortaţiune sfvz exortaţie exhuma vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: exhum, -mez / E: fr exhumer, lat exhumare] (C.i. 1111 cadavru sau osemintele) A dezgropa. exhumare sf[At: SCRIBAN. D. 482 / Pl: -mări / E: exhuma] 1 (Rar) Dezgropare a unui cadavru sau a unor oseminte Si: exhumaţie (1). 2 (Gig) Dezvelire a unor forme de relief mai vechi de sub o cuvertură de roci mai noi, erodate Si: exhumaţie (2). 352 EXISTENTA exhumăţie sf [At: ENC. ROM. /' V: (înv) -iune / Pl: ~/7 / E: fr exhumation] (Liv; rar) 1-2 Exhumare (1-2). exhumaţiune sfvz exhumăţie exiba su vz exhiba exibitor, -oare a vz ex Iubitor exibiţie sf vz exhibiţie exibiţionism sn vz exhibiţionism exibiţiune sf vz exhibiţie exicat sn [At: CĂLINESCU. B. 1.61 / Pl: -e l E: lat exsiccatus] (Nob) Plantă presată şi uscată. exicator sn [At: NOM. MIN. 1,260 / Pl: -oare / E: fr exsiccateur] (Rar) Aparat de uscare a substanţelor. -exie [At: DN2 / E: fr -exie, cf gr r/eiccn ] Element secund de compunere savantă cu sensul de „stare14. exierivosis s [At: GÂLDI, M. PHAN. 186 / Pl: net / E: ns cf ngr eţepevvricjig] (îvr; pbl) Cercetare. exige vt [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) esi~, ~a / Pzi: exig i E: fr exiger, lat exigere] (Liv) 1 A cere imperios Si: a exigea (1). 2 A pretinde (în virtutea unui drept) Si: a exigea (2). 3 (C.i. o persoană) A constrânge. 4 (Nob) A plăti. 5 A necesita. exigea vt vz exige exigeant, -ă a vz exigent exigent, ~ă [At: CALENDAR (1861). 34/27 / V: (înv) esi~, (îvr) ~geant, ~igint / Pl: -nţi, -e / E: fr exigeant, lat exigens, -ntis] 1 a Care pretinde mult de la alţii şi de la sine însuşi Si: pretenţios. 2 a (D. acţiuni) Care este realizat cu meticulozitate. 3 a (D. lucruri) Dificil de realizat. 4 a (D. plante) Care necesită condiţii speciale de îngrijire. exigenţă sf [Ai: CODRESCU, C. 1,239/14 / V: (înv) ~iginţie, ~ţie (pl: -ii). -igln-, esi-, esigenţie (pl: -ii), (îvr) ezigenţie (pl: -ii) / Pl: -ţe / E: fr exigence, lat exigentia] 1 (Mpl) Pretenţie. 2 (îvr; îf ezigenţie) Obligaţie (1). 3 (Mpl) Nevoie (1). 4 Intransigenţă. 5 (îlav) Cu ~ Riguros. ex igenţie sfvz exigenţă exigere i/[At: PONTBRIANT. D. / Pl: -ri I E: exige] (înv) Pretenţie (exagerată). exighises s vz exighisis exighisi [At: ALECSANDRI. T. 1232 / Pzi: -sesc / E: exighisis] (Grî) 1-2 vtr A (se) explica. 3 vr A-şi motiva acţiunile, afirmaţiile etc. exighisis s [At: CANTEMIR, IST. 182 / V: ~ses, / Pl: net / E: ngr eţvyvmg] (Grî) 1 Explicaţie. 2 Interpretare. exigibil a [At: COSTINESCU / V: (înv) esi~ / Pl: / E: fr exigible, it esigibile] 1 (D. obligaţii băneşti) Care poate fi cerut (în orice moment) de către creditor Cf scadent. 2 (îs) Obligaţie -â Obligaţie a cărei executare poate fi cerută de către creditor imediat. 3 (D. o îndatorire, o obligaţie etc.) Care trebuie îndeplinită neapărat. exigibilitate sf[At: LEG. EC. PL.. 153 / Pl: -itaţi / E: fr exigibilite] însuşirea unei obligaţii băneşti de a putea fi cerută în orice moment Cf scadenţă, exigi nt, -ă a vz exigent exigi nţă sfvz exigenţă exigi nţie sfvz exigenţă exigisis s vz exighisis exiguitaie sf [At: LM / V: (înv) esi- / P: -gu-i- / Pl: ~i/ă// / E: fr exig uite, lat exiguitas, -tis] (Rar) 1 Micime. 2 Exigenţă (1). exiguu, ~ă a [At: LM / V: (înv) esi~ / P: ~gu-u / Pl: net / E: lat exiguus] (Rar) 1 Mic (1). 2 Puţin. exilsn [At: (a. 1834) CR, 294]/21 / V: (înv) ~/m, esil, esiliu (pl: esilie), (îvr) ~ium, ezil / P: eg-z.il / Pl: -uri, (înv) -e / E: fr exil, lat exsilium] 1 Pedeapsă (aplicată în trecut mai ales pentru delicte politice) care constă în îndepărtarea definitivă sau temporară a unei persoane din ţara sa (sau din localitatea de origine) Si: surghiun, (iuz) izgnamie, izgoană. 2-3 Situaţie în care se găseşte un exilat2 (1,3). 4-5 Perioadă de timp în cursul căreia o persoană se află în exil (1, 3). 6 Loc de exil (1). 7 Părăsire de bunăvoie a ţării (sau localităţii) de origine (mai ales pentru a scăpa de persecuţii) Cf refugiu. (înv) băjenie, pribegie. exila [At: GUŞTI, G.V. 132/25 / V: (înv) esi—, eczili, ezi- / P: eg-zi-/ Pzi: -lez, (înv) exil / E: fr exiler] 1 vt (C.i. persoane; fşa) A condamna la exil (1) Si: a deporta, a expatria, a expulza, a surghiuni, (înv) a desţăra. 2 vr A părăsi de bunăvoie ţara sau localitatea de origine (de teama persecuţiei) Si: a emigra, a se expatria, a băjeni, a pribegi. 3 vr A se izola. 4 vt (C.i. persoane; fşa) A îndepărta dintr-un anumit loc, dintr-o societate Si: a izgoni, a alunga, a exclude (1). exilare sf [At: VASICI, M. II, 67/3 / V: (înv) esi~ / P: eg-zi- / Pl: -lări / E: exila] 1 îndepărtare definitivă (sau temporară) a unei persoane din ţara sau din localitatea de origine Si: depărtare, expulzare, surghiunire, (rar) exilaţie (1), (înv) desţărare. 2 Emigrare. 3 (Rar) Izgonire. exilării sm [At: DN2 / Pl: -i / E: fr exilarque] Şef politic al evreilor aflaţi în captivitatea babilonică. exilat1 sn [At: MDA ms / Pl: ? / E: exila] 1-4 Exilare (1-4). exilat2, [At: HELIADE. O. I. 320 / V: (înv) esi~, ezi~, (îvr) esiliat I P: eg-zi- / Pl: -aţi, -e / E: exila] 1-2 smf a (Persoană) care a fost condamnată la exil sau se află în exil (1) Si: deportat, expulzat, surghiunit, (înv) desţărat. 3-4 smf a (Persoană) care a părăsit de bunăvoie ţara sau localiatea de origine (de teama persecuţiei) Si: emigrat, expatriat. 5 a (Fig; rar) Izolat2. exilaţie sf [At: POLIZU / P: eg-zi- / Pl: -ii / E: exila + -ţie] (Rar) 1-2 Exilare (1,3). exildar sm [At: (a. 1801) FURNICĂ. D. C. 219 / V: eţind- / Pl: -i / E: ngr eţvvTCCpa] (Grc) Monedă care a circulat în trecut în ţările româneşti şi a cărei valoare era de doi taleri. exiliu sn vz exil exilium sn vz exil exima vt [At: DN2 / Pzi: -mez / E: fr eximer, lat e:amare] (Jur; c. i. o persoană) A elibera de o obligaţie. eximoje sf [Ai: DN2 / Pl: -mări / E: exima] (Jur) Eliberare de o obligaţie. exină sf [At: DEX-S / Pl: -ne / E: fr exine] (Bot) Membrană protectoare externă a grăuntelui de polen. exinit s [At: LTR2 / E: net] Grup de macerale care măresc rezistenţa mecanică a cărbunelui. exirsis sn vz exerciţiu exista [At: CAIET 65v / V: (înv) esi- (Pzi: esistez.), ezi-, (reg) ezixta, ~ti / P: eg-zi- / Pzi: exist, (înv) -tez. / E: fr exister, lat existere] 1 vi A avea fiinţă Si: a fi. 2 vi (De obicei cu determinări locale) A se găsi Si: (îvr) a exi stări si. a existelui. 3 vi A fi real. 4 vi A trăi. 5 vi (De obicei impersonal; adesea în construcţii negative) A fi posibil. 6 vi şi (pfm) vri (Exclamativ; în construcţii negative) Nu se poateî 7 vi A se manifesta. 8 vi A apărea. 9 vi A dura. 10 vi A conta. existare sf[At: STAMATI. D. / V: (înv) esi- / P: eg-zis- / Pl: -tări / E: exista] (Rar) 1-2 Existenţă (1, 8). existarisi vi [At: ALECSANDRI. T. 1437 / P: eg-zis- / Pzi: -sesc / E: exista + -arisi] (îvr) A exista (2). existat, ~ă a [At: STAMATI. D. / V: (înv) esi~ / P: eg-zis- / Pl: -aţi, -e / E: exista] (îvr) Existent (1). exi stă lui v vz existelui existelui vi [At: L. ROM. 1965. 375 / V: ~tăl~ I P: eg-zis- / Pl: / E: exista + -elui] (îvr) A exista (2). existent, ~ă [At: BARASCH, I. 75/6 / V: (înv) -tint, esi~, esistint, esistente ain, esistinte ain / P: eg-zis- / Pl: -nţi, -e / E: fr existant, lat exsistens, -ntis] 1 a Care se află în realitate Si: real, (îvr) existat. 2 sna Ceea ce există. 3 sna (Ccr) Disponibilul dintr-un capital, dintr-o sumă. 4 a (D. legi, decrete, situaţii etc.) Care este în vigoare Si: actual. 5 a Care se manifestă. existenţă sf[At: TEODORI. A. 57/17 / V: (înv) -ţie (pl: -ii), ~fm~, esi~, esistenţie (pl: -ii), esistm-, (îvr) ezistenţie (pl: -ii), ezisfmţă / P: eg-zis- / Pl: -ţe / E: fr existence, lat existentia] 1 Viaţă (considerată în durata şi conţinutul ei) Si: (rar) existare (1). 2 Mod de viaţă. 3 Durată (a 353 EXISTENŢIAL unei situaţii, a unei instituţii). 4 Realitate obiectivă. 5 (îs) ~ socială Totalitate a condiţiilor vieţii materiale a societăţii. 6 (Cu verbul „a câştiga”) Condiţii, mijloace materiale necesare vieţii. 7 Prezenţă. 8 Menţinere în viaţa politică şi economică (internaţională) Si: existare (2). 9 (Rar) Poziţie socială Si: rang. 10 (Fiz) Categorie filozofică care se referă la natură, materie, la tot ceea ce există independent de conştiinţă, de gândire. 11 (Mat; îs) Teoremă de - Teoremă prin care se demonstrează că, în anumite condiţii, o problemă admite soluţii. existenţial, ~ă a [At: D. GUŞTI. P.A., 117 / V: esi~ i P: eg-zis-tan-ţi-al / Pl: ~i, ~e / E: fr existentiel] 1-2 Care se referă la existenţă (1,6). 3-4 Care ţine de existenţă (1,6). 5-6 Privitor la existenţă (1,6). 7 (îs) Filozofie -ă Existenţialism. existenţialism sns [At: CONTEMP.. S. II. 1949. nr. 126, 14/4 / P: eg-zis-ten-ţi-a~ / E: fr existentialisme, ger Existenţialismus] Doctrină filozofică conform căreia reală este numai existenţa umană, trăirea afectivă a existenţei de către individ. existenţialist, ~ă [At: CONTEMP., S. II. 1948, nr. 108, 5/4 / P: eg-zis-ten-ţi-a- / Pl: -işti, -e / E: fr existentialiste] 1 a Care aparţine existenţialismului. 2 a Privitor la existenţialism. 3-4 smf a Adept al existenţialismului. existe nţialitate sf [At: DN4 / P: eg-zis-ten-ţi-a^ / E: existenţial + -itate] (Rar) însuşirea de a fi o parte a existenţei (4). ex istenţie sfvz existenţă exişti v vz exista existinvăţie ş/'[At: SEVERIN, S. 109 / Pl: -ii / E: lat existimatis] (Ltr) 1 Opinie. 2 Judecată. exişti nt, ~ă a vz existent existinţă sfvz existenţă exita vi [At: L. ROM. 1964. nr. 3. 81 / Pzi: -tez / E: cf lat exeo, -ire, -ivi, itum] (Rar) 1 A muri. 2 A sfârşi. exitus s/i [At: L. ROM. 1964, nr. 3. 82 / Pl: -uri / E: lat exitus] (Liv) 1 Moarte. 2 Sfârşit. exiţăr sn vz exerciţiu exi vă ş/ŢAt: GR. S. VII, 113 / V: ecs\~, i~, chisi~ / Pl: -ve / E: ns cf mg kszive „portofel14, ksziverl „scrisoare^] (Reg) 1 (Arg) Act prin care se poate legitima o persoană. 2 (îf /-) Act fără valoare. 3 Scrisoare. 4 (îf chisi-) Petiţie. 5 Ziar. 6 Ştire. 7 Comunicare. ex-impărat sm [At: EMINESCU. O. XIV. 132 / S şi: exirnpărat / Pl: -ati / E: ex- + împărat] (Rar) Fost împărat. exînscrie vt [At: DEX2 / Pzi: -iu / E: ex- + înscrie] A construi o figură geometrică în afara alteia astfel încât unele puncte ale celei dintâi să fie tangente Ia a doua. exînscris, ~ă a [At: DER / PI: -işi, -e / E: ex- + înscris] (D. figuri şi corpuri geometrice) Tangent la una dintre laturile sau feţele unei alte figuri geometrice şi la prelungirile celorlalte laturi, respectiv feţe ale acelei figuri. exlamaţie sf vz exclamaţie ex-libris sn [At: MOLIN. V. T. / Pl: -uri / E: fr ex-libris, lat ex libris] Vinietă aplicată pe o carte, purtând numele unei biblioteci, a bibliofilului sau o deviză. exlibristică sfs [At: DN3 / E: ex-libris + -istică] 1 Colecţie de ex-libris. 2 Studiul ex-librisului. ex-marşandă sf[At: CARAGIALE. O. VI, 209 / PI: -de / E: ns cf fr marchande] (înv) Fostă modistă. exmatricula vt [At: SCRIBAN. D. / Pzi: -lez IE: ger exmatrikulieren] A exclude un elev. 1111 student etc. dintr-o şcoală sau dintr-o facultate. exmatriculare sf[At: V. ROM. septembrie 1955, 99 / Pl: -lari / E: exmatricula] Excludere a unui elev, a unui student dintr-o şcoală sau dintr-o facultate Si: exmatriculat1. exmatriculat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri I E: exmatricula] Exmatriculare. exmatriculat2, a [At: MDA ms / Pl: -aii, -e / E: exmatricula] (D. un elev, student) Exclus dintr-o şcoală sau dintr-o facultate. ex-mimstru sm [At: COSTINESCU. 401 / Pl: -iştri / E: ex- + ministru] Fost ministru. eximsie sf [At: AARON, în CONTRIBUŢII. III, 121 / Pl: -ii / E: lat exmissio] (îvr) Notificare prin care se amână pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti în vederea audierii de noi martori. exmite vt [At: BARIŢIU, P. A. I. 189 /Pzi: ex/mt / E: lat exmitere] (îvr) A trimite pentru verificare sau anchetare. exmitere sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: exmite] (îvr) Trimitere pentru verificare sau anchetare. exo- [At: DN3 / E: fr exo-] Element prim de compunere savantă cu sensul „în afarâ“. exobază ş/‘[At: D. MED. / Pl: -ze / E: exo- + bază] (Med) Faţa exterioara a bazei craniului. exobiologie sf [At: DEX / P: -bi-o~ / E: fr exobiologie] Ramură a biologiei care studiază prezenţa şi particularităţile formelor de viaţă în cosmos. exobucal, ~ă a, av [At: D. MED / PI: -i, -e / E: exo- + bucal] 1-2 (Med) (Care este situat) în afara cavităţii bucale. exocardiac, ~ă a, av [At: DN4 / P: —di-ac— / PI: —aci, —ace I E: fr exocardiaque] 1-2 (D. zgomotele inimii) (Care se produc) în afara activităţii cardiace. exocardie sf [At: DN4 / Pl: ~i/ / E: fr ex ocardie] Ectopie extratoracică a inimii. exocai'p sn [At: DER / Pl: ? / E: fr exocarpe] (Bot) Partea externă a pericarpului Si: epicarp. exocaist sn [At: DN4 / PI: -uri / E: exo- + carst] (Gig) Totalitatea proceselor şi a formelor carstice existente pe suprafaţa rocilor. exo castron sn [At: ARHIVA, II. 171, 12 / Pl: ? / E: ngr e^coKaarpov] (Grr) Suburbie. exocervical, ~ă a, av [At: DN4 / Pl: -i, -e / E: fr exocervical] 1-2 (Care este situat) pe suprafaţa colului uterin. exocervicită sfs [At: DN4 / E: exo- + cervicită] 1-2 (Boală care constă în) apariţia unui grup de leziuni pe suprafaţa colului uterin. exocitoză sf[At: DN4 / Pl: -ze / E: fr exocytose] (Med) Prezenţa în leziunile epidermice a eczemei celulelor mononucleate. a limfocitelor şi histocitelor. exocolecistopexie sf [At: DN4 / Pl: ~i/7E: fr exocholecystopexie] (Med) Deschidere chirurgicală a vezicii biliare şi fixarea ei în afara cavităţii abdominale. exocortex sn [At: DN4 / Pl: -uri / E: exo- + cortex] (Med) Strat extern al regiunii corticale. exocranian, ~ă a, av [At: DN4 / P: -ni-an / Pl: -ieni, -iene / E: fr exocrânien] 1-2 (Med) (Care este situat) în afara cavităţii craniene. exocrin, ~ă a [At: DER / Pl: -i, -e / E: exocrine] 1 Care are secreţie externă. 2 (îs) Glandă -ă Glandă al cărei conţinut se elimină printr-un canal excretor. exocrinopatie sf [At: DN4 / Pl: ~i/ /E: fr exocrinopathie] 1-2 (Med) (Afecţiune provocată de) disfuncţia unei glande exocrine. exod sn [At: POLIZU / V: (înv) eczod sn / S şi: (înv) essod / Pl: -uri, (îvr) -oade / E: fr exode] 1 Cartea a doua a Vechiului Testament, atribuită lui Moise. în care este relatată ieşirea evreilor din Egipt Si: (înv) ieşire, (îvr) ishod. 2 Părăsire în masă a unei ţări sau a unui teritoriu de către populaţia respectivă Si: emigrare. 3 Parte finală a unei tragedii greceşti (care conţine deznodământul şi catastrofa), după care urmează ieşirea din scenă, în cortegiu, a actorilor. exoderm sn [At: ENC. ROM. / Pl: -e / E: fr exoderme] 1-2 (Rar) Ectoderm (1-2). 3 Ţesut vegetal de protecţie, format din celule poliedrice, situate sub epiderma rădăcinii. exodiu s/i [At: LM / Pl: -ri / E: lat exodium] (Rar) Scurtă piesă comică cu care se încheia 1111 spectacol la romani. exod os sn vz exod exoelectron sm [At: DEX / P: ec-so-e- / Pl: -i / E: fr exo-electron] Electron produs prin exoemisie. 354 EXOPLASMĂ exoe misie ş/’[At: LTR2 / V: —iune / P: -so-e- / Pl: ~ii / E: fr exoemission] Emisie de electroni de către suprafeţele copurilor supuse în prealabil unei acţiuni (prelucrare mecanică, iradiere etc.). exoemisiune sfv z exoe misie exoenzună şf [At: CHIRIŢĂ, P. 124 / Pl: -me / E: exo- + enzimă] Enzima secretată de celule şi eliminată în lichidele din organism sau în mediul în care trăiesc. exofag, ~ă a [At: DN4 / Pl: -agi, -age / E: exo- + fag] 1 (D. insecte) Care se hrăneşte în aer liber, în afara încăperilor. 2 (D. animale) Care trăieşte pe suprafaţa plantei pe care o consumă. exofagie sfs [At: D. MED / E: exofag + -ie] 1-2 însuşirea insectelor sau a animalelor de a fi exofage (1-2). exofilă sfvz exoflă exofihe sfs [At: D. MED / E: exo- +filie] însuşire a unor insecte de a trăi în aer liber, în afara adăposturilor. ex-ofiţer sm [At: CĂLINESCU, B. I. 377 / Pl: ~i / E: ex- + ofiţer] Fost ofiţer. exoflă sf [At: BL, IV, 78 / V: -filă / Pl: ~le / E: ngr âţaxpvXXov] (Grî) 1 (La jocuri de căni) Carte fără valoare. 2 (Fig) Persoană fără importanţă. exoflesire sfvz exoflisire1 exoflisi1 vt [At: (a. 1794) GALDI, M. PHAN. 186 / V: ecso~/ Pzi: -iese / E: ngr eţcxpXă)] (Gri) 1 (C. i. o datorie) A achita. 2 (C. i. un cont) A lichida. exoflisi2 vt [At: BL, IV. 78 / V: ecso~/ Pzi: -sesc / E: ngr â^axpvXX'Ogu)] (Grî) 1 (D. jocul de cărţi) A separa cărţile fără valoare. 2 A concedia. 3 (Pex) A expedia (pe cineva). exoflisire1 sf [At: (a. 1793) URICARIUL XVI, 329 / V: (rar) ~fle~ I Pl: ~ri / E: exoflisi1] (Grî) 1 Achitare a unei datorii Si: (grî) exoflisis (1). 2 Lichidare a unui cont Si: exoflisis (2). exoflisire2 sf[At: CARAGIALE. O. VII, 533 / Pl: -ri / E: exoflisi2] (Grî) 1 Separare a cărţilor fără valoare (la jocul de căiţi). 2 Concediere. 3 (Pex) Expediere a unei persoane. exoflisis s [At: (a. 1775) GÂLDI, M. PHAN. 186 / E: ngr âţâfpXrfGvg] (Grî) 1-2 Exoflisire1 (1-2). 3-4 Act prin care este dovedit exoflisisul (1-2). exoflisit1, ~ă a [At: (a. 1823) GÂLDI. M. PHAN. 186 / PI: -iţi, -e f E: exoflisi1] (Grî) 1 (D. o datorie) Achitat. 2 (D. un cont) Lichidat. exoflisit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: exoflisi2] (Grî) 1 (La jocul de cărţi; d. cărţile fără valoare) Separate. 2 (D. persoane) Concediat. 3 (Pex) Expediat. exoflistico sn vz exofliticon exoflisticon sn vz exofliticon exofliticon sn [At: (a. 1752) GÂLDI, M. PHAN. 187 / V: (rar) ~isti~, ~istico f Pl: net / E: ngr eţcxpXrinKâv] (Grî) 1 Chitanţă. 2 Adeverinţă. exoftalm sn vz exoftalmie exoftalmie, ~ă [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr exophtalmique] (Med) 1 a (D. ochi) Bulbucat. 2-3 smf a (Suferind) de exoftalmie. 4 (îs) Guşa -ă Guşă produsă de mărirea glandei tiroide însoţită de exoftalmie. exoftalmie sfs [At: COSTINESCU / V: (îvr) -aIm sn / E: fr exophtalmie] Proeminenţă accentuată a globilor oculari în afara orbitelor, constituind un simptom al anumitor boli. exoftalmogen, ~ă a [At: D. MED / PI: ~i, -e / E: fr exophtalmogene] (Med) Care produce exoftalmie. exoftalmometrie sf [At: DN4 / Pl: ~i/ / E: fr ex ophtalmometrie] (Med) Măsurare a proeminenţei globului ocular (în cazul exoftalmiei). exoftalmometru sn [At: D. MED / Pl: -re / E: fr exophtalmometre] (Med) Aparat folosit în exoftalmometrie. exogam, -ă a [At: DN3 / Pl: ~i, -e / E: eg exogamy, fr exogame] 1 (D. oameni) Care practică exogamia (2). 2 (D. organisme animale sau vegetale) Care prezintă exogamie (3). exogamie sf [At: ENC. ROM / Pl: ~i/ / E: fr exogamie] 1 Lege fundamentală a ginţii matriarhale care interzicea căsătoriile dintre membrii aceleiaşi ginţi. 2 Căsătorie între parteneri care nu aparţin aceluiaşi grup social. 3 (Big) Fuzionare a gârneţilor în afara organismului. exogastrulă sf [At: D. MED. / Pl: ~le / E: eg ex ogastriila] (Med) Embrion anormal care prezintă ieşirea în afară a intestinului primitiv. exogen, ~ă a [At: ENC. ROM / Pl: ~i, -e / E: fr exogene] 1 (D. fenomene, procese etc.) Care provine sau care acţionează din afară. 2 (D. fenomene, procese etc.) Care îşi are originea sau care se produce în elementele periferice. 3 (D. căsătorie) Care are în vedere o persoană de altă condiţie socială. 4 (Med) Care se formează, se dezvoltă la exterior. 5 (Med) Care se datorează unor cauze din afara organismului. 6 (Gig; d. fenomene, procese etc.) Care rezultă, care se datorează unor cauze din afara pământului şi în special energiei solare captate de planetă. exogiră sf [At: LTR2 / S şi: -gyra / Pl: ~re / E: fr exogyre] 1 (Lpl) Gen fosil de lamelibranhiate cu valvele inegale şi umboanele răsucite în spirală, existent în jurasicul superior. 2 Organism care aparţine genului exogirelor (1). exolitofit, ~ă sf a [At: DN4 / Pl: -iţi, -e f E: fr exolithophyte] 1-2 (Plantă) care creşte pe stânci sau pe pietre. exomfal sn [At: COSTINESCU / V: (rar) ~os. (înv) ~a sf f Pl: ~e / E: fr exomphale] (Med) Hernie ombilicală congenitală. exomfdilă sfvz exomfal exomfdJos sn vz exomfal exomorf ~ă a [At: DN3 / Pl: -e l E: fr exomorphe] (D. roci) Care prezintă exomorfism. exomorfism sns [At: LTR2 / E: fr exomorphisme] Totalitatea transformărilor pe care le suferă rocile din vecinătatea unui punct eruptiv sub influenţa temperaturii şi a soluţiilor fierbinţi. exon&rtex sn [At: BARBU, PRINC. 323 / Pl: -uri / E: fr exonarthex] Pridvor în bisericile (paleo)creştine deschis spre latura de vest. având de la una până la trei turle. exondă vr [At: MG 1.112/ Pzi: -dez / E: fr exonder] 1 (Gig; d. formaţii geologice) A se supune procesului de exondare. 2 (D. locuri inundate) A se usca. exondare sf[At: LTR2 / Pl: -dări / E: exonda] 1 Proces de ridicare deasupra nivelului mării a unor suprafeţe din scoarţa pământului, datorită mişcărilor tectonice. 2 Uscare a unei suprafeţe inundate. exondat, ~ă a [At: MG I. 112 / Pl: -aţi, -e / E: exonda] 1 (D. formaţii geologice) Care s-a ridicat deasupra nivelului mării. 2 (D. suprafeţe inundate) Care s-a uscat. exonera vtr [At: GHICA. S. 558 / Pzi: -rez / E: fr exonerer, lat exonerare] 1-2 A (se) elibera (total sau parţial) de o datorie, de o obligaţie, de o sarcină. exonerare sf[At: DER / Pl: -rari / E: exonera] 1 Eliberare (totală sau parţială) de o datorie, de o obligaţie, de o sarcină Si: exoneraţie (1). 2 (Pex) Eliberare de răspundere a unei persoane care nu-şi execută obligaţia din cauze străine de voinţa sa Si: exoneraţie (2). 3 (Pex) Eliberare de răspundere printr-o dispoziţie legală sau printr-o clauză contractuală Si: exoneraţie (3). exo nemţie .v/'[At: LM / V: (înv) eesoneraţiwne / Pl: -ii / E: lat exo ne rado, -onis, fr exoneration] 1-3 Exonerare (1-3). exonimză sf [At: DN2 / PI: -ze / E: fr exonirose] Poluţie care se produce în somn. exonovă sf [At: DN4 / Pl: -ve / E: ex- + novă] (Ast) Novă a cărei strălucire, după explozie, se reduce la intensitatea iniţială. exopeptidază sf [At: LTR2 / Pl: -z.e f E: exo- + peptidază] Enzimă care catalizează reacţia de hidroliză a peptidazelor. exopera [At: BARIŢIU. C. II. 108 / V: eso~/ Pzi: -rez / E: ex- + opera] (înv) 1 vt A obţine ceva prin insistenţă. 2-3 vtr A (se) realiza. exoperare sf[At: MDA ms / Pl: -rări / E: exopera] (înv) 1 Obţinere a unui lucru prin insistenţă. 2 Realizare. exoperat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: exopera] (înv) 1 Care a fost obţinut prin insistenţă. 2 Realizat. exoplasmă sf [At: DN3 / Pl: -me / E: fr exo plasme] (Big) Zona periferică a citoplasmei. 355 EXOPLASMIC exoplasmic, ~ă a [At: DN4 / Pl: -ici, -ice f E: fr exoplasmique] 1 Care aparţine exopiasmei. 2 Care se referă la exoplasmă. exoprică sf[ At: CARAGEA, L. 48/19 / Pl: -ici / E: ngr âţcanponca] (Grî) Avere care aparţine soţiei căsătorite în regim dotai, asupra căreia soţia îşi păstrează drepturile de administrare şi de folosinţă Si: parafernă. exorabil, a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr exorable] Care poate fi înduplecat (prin rugăciune, prin pocăinţă etc.). exoraţie sf [At: LM / V: (îvr) essoraţiune, ~iune / Pl: -ii / E: lat exoratio, -onis, fr exoration] 1 (Liv) înduplecare prin rugăciune, pocăinţă etc. 2 (Ccr) Rugăminte făcută cu scopul de a îndupleca pe cineva. exoraţiwne sfvz exoraţie exorbitant, ~ă a [At: ISIS (1859). 1032/35 / V: eso~ / Pl: -nţi, -e / E: fr exorbitant, lat exorbitans, -ntis] 1 Care întrece cu mult limita normală (în privinţa preţului, a pretenţiilor cuiva etc.) Si: excesiv, exagerat, extravagant. 2 (Fig) Grandios. exorbitantă sf [At: LM / Pl: -ţe f E: fr exorbitance] 1-2 Caracterul a ceea ce este exorbitant (1-2). 3-4 Scumpire sau scumpete excesivă. exorbitat, ~ă a [At: LM / Pl: -aţi, -e / E: fr exorbite] (Rar; d. ochi) 1 Care iese din orbită. 2 Foarte deschis. exorchisi vt [At: (a. 1780) BV II. 257 / Pzi: net / E: ngr eţopKiţco] 1-4 (Grî) A exorciza (1-4). exorchisire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: exorchisi] 1-4 (Grî) Exorcizare (1-4). exorchisit, ~ă smf a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: exorchisi] 1-4 (Grî) Exorcizat (1-4). exorcism sn [At: PROT. - POP., N. D. / V: (îvr) exho~, esor~ / Pl: -e /E: fr exorcisme] 1 Practică magică (rugăciuni, descântece etc.) care are drept scop alungarea duhurilor rele, a diavolilor etc. 2-3 Text religios sau descântec pentru alungarea demonilor. exorcist, ~ă smf, a [At: LM / Pl: -işti, -e / E: fr exorciste, lat exorcista] 1-2 (Persoană) care practică exorcismul (1). exorciza vt [At: PROT. - POP.. N.D. / Pzi: -zez / E: fr exorciser, lat exorcisare] 1-2 A pronunţa cuvinte magice sau a oficia o slujbă pentru a alunga diavolul Si: (grî) a exorchisi (1-2). 3 (Pex) A izgoni. exorcizai'e sf [At: COSTINESCU / Pl: -zări / E: exorciza] 1-2 Pronunţare a unor cuvinte magice sau oficierea unei slujbe pentru alungarea diavolului. 3-4 Alungare a diavolului prin exorcizare (1-2) Si: (grî) exorchisire (3-4). 5 (Pex) Izgonire. exorcizat, ~ă [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: exorciza] 1-2 smf, a (Persoană) din care s-a alungat diavolul. 3 a (D. diavol) Alungat. 4 a (Pex; fig) Izgonit. exord sn vz exordiu exordiu sn [At: MARCOVICI. R. 81/19 / V: (înv) ~ord, (îvr) eso~, esso~, eczord, esord/ Pl: -ii / E: lat exordium] 1 Prima parte a unui discurs, care. enunţând sumar conţinutul acestuia, urmăreşte câştigarea atenţiei şi a bunăvoinţei auditoriului. 2 (Pex) Introducere. 3 (Pex) Prefaţă la o carte, la un articol etc. 4 (Rar) Debut. exorcic, ~ă a [At: AGROTEHNICA, I, 260 / Pl: -ici, -ice / E: fr exoreique] (D. regiuni, bazine hidrografice) Cu ape naturale care se varsă direct în mare sau în ocean. exorcism sns [At: DN4 / P: -re-ism / E: fr exoreisme] 1 însuşirea de a fi exoreic. 2 Situaţia a ceea ce este exoreic. exorie ş/ŢAt: KLEIN. D. / Pl: -ii / E: ngr eţopia] (Grî) Exil. exorisi vt [At: (a. 1787) GÂLDI. M. PHAN. 187 / Pzi: net / E: ngr eţâpiţco] (Grî; c. i. persoane) A exila. exorisire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: exorisi] (Grî) Exilare. exorisit, a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: exorisi] (Grî; d. persoane) Exilat. exorta vt [At: ARISTIA. PLUT. / V: (rar) exho~, (îvr) eso~ / Pzi: -rez / E: fr exhorter] (Liv) A îndemna, a înflăcăra o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte). exortare sf[At: COSTINESCU / V: exho~ / Pl: -tări / E: exorta] 1-2 (Liv) Exortaţie (1-2). exortat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: exorta] (D. o persoană. 0 colectivitate) îndemnat. înflăcărat. exortativ, ~ă a [At: LM / V: (înv) esso~ t Pl: -e / E:fr exhortatif, lat exhortativus] (Liv) Care îndeamnă. înflăcărează (prin cuvinte) o persoană sau o colectivitate. exortaţie sf [At: ARISTIA, PLUT. / V: ~iune, (rar) exho~, exhoraţiune, esortaţiune / Pl: -ii / E: fr exhortation, lat exhortatio, -onis] (Liv) 1 înflăcărare, îndemnare a unei persoane sau a unei colectivităţi (prin cuvinte) Si: (liv) exortare (1). 2 Cuvântare, discurs prin care se urmăreşte stârnirea unor sentimente, dezlănţuirea unor acţiuni etc. Si: (liv) exortare (2). exortaţiune sfvz exortaţie exoscheht sn [At: DEX-S / Pl: -e / E: eg exoskeleton, fr exosquelette] (Big; la nevertebrate) Schelet (osos) extern. exoseroză sf [At: DN4 / Pl: -ze / E: fr exoserose] (Med) Proces de reacţie cutanată în eczemă, caracterizat prin introducerea de lichid care disociază mai întâi celulele epidermei şi ulterior formează vezicule. exosferă sf[At: LTR2 II, 165 / Pl: -re / E: fr exosphere] (Ggf) Strat atmosferic situat la o altitudine de peste 1000 km deasupra pământului. exosferic, ~ă a [At: DEX-S / Pl: -ici, -ice / E: fr exosplierique] (Ggf) 1 De exosferă. 2 Care se referă Ia exosferă. 3 Care aparţine exosferei. exosmosă sf vz exosmoză exosmoză sf [At: CONTA, O. F. 138 / V: -osă, eso~ / Pl: -ze / E: fr exosmose] Fenomen de trecere a unui fluid printr-o membrană poroasă sub influenţa unei diferenţe de potenţial electric care există între cele două feţe ale membranei. exosmotic, ~ă a [At: DN-' / Pl: -ici, -ice / E: fr exosmotique] Care se referă la exosmoză. exosplenopexie .v/'[At: D. MED. / Pl: -ir / E: fr exosplenopexie] (Med) Fixare operatorie a splinei în afara cavităţii abdominale (pentru a fi eliminată prin cangrenare). exostozant, a [At: DN4 / Pl: -nţi, -e / E: fr exostosant] Care produce exostoză. exostoză sf [At: MAN. SĂNĂT. 362/19 / V: (îvr) esotose / Pl: -ze / E: fr exostose] Excrescenţă osoasă traumatică sau inflamatorie care provoacă şchiopătarea şi anchilozarea articulaţiilor la om şi la cal. exostozic, ~ă a [At: DN4 / Pl: -ici, -ice / E: exostoză + -rc] (Med) 1 Care se referă la exostoză. 2 Care aparţine exostozei. 3 (îs) Boală -ă Dezvoltare patologică a vaselor în punctele de osificare activă, apărută în timpul creşterii acestora. exotecă sf [At: DN / Pl: -cci / E: fr exotheque] 1 înveliş extern al sporogonului. 2 Membrană externă a lojei antenelor. 3 Stratul extern al grăuntelui de polen. exoteric, a [At: PROT. - POP.. N. D. / Pl: -ici, -ice / E: fr exoterique] (îoc ezoteric) 1 a (D. doctrine filozofice sau ritualuri religioase) Accesibil sau destinat tuturor. Si: public. 2 a Care poate fi înţeles şi de neiniţiaţi. 3-4 smf, a (Persoană) care învaţă filozofia prin lecţii publice. exoterism sn [At: DN4 / Pl: (rar) -e / E: fr exoterisme] 1 învăţătură parţială a unei doctrine. 2 Ritual care putea fi cunoscut şi de către profani. exoterm, ~ă a [At: CHIRIŢĂ. P. 215 / Pl: -i, -e / E: fr exotherme] Exotermic. exotermic, a [At: CADE / Pl: -ici, -ice / E: fr exothermique] (D. procese, fenomene etc.) Care se produce cu degajare de căldură Si: exoterm. exotic, a [At: ASACHI. A. LIT. 14/18 / V: ecso~, (înv) eso~, (îvr) ezo~ / P: eg-z.o- / Pl: -ici, -ice / E: fr exotique, lat exoticus] 1 (D. ţări) Care se află într-o regiune foarte îndepărtată şi care impresionează prin aspectele neobişnuite, ciudate. 2 (D. plante, animale, obiceiuri) Care provine dintr-o regiune exotică (1). 3 Care aparţine unui ţinut exotic (1). 4 Care este propriu unui ţinut exotic (1). 5 Care se înfăţişează sau se manifestă în felul neobişnuit al unui ţinut îndepărtat. 6 (Nob) Straniu. exotimopexie ş/ŢAt: D. MED. / Pl: -ii / E: fr exothymopexie] (Med) Enucleare chirurgicală a timusului şi fixare a lui deasupra sternului. 356 EXPECTORANT exotiropexie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr exothyropexie) Operaţie chirurgicala de extirpare a tiroidei, exotism sn [At: PUŞCARIU. L. R. I. 2 / Pl: (rar) -e / E: fr exotisme] 1-2 însuşire a unei persoane, a unui obiect etc. exotic (2,5). 3-4 Preferinţă pentru persoane, obiecte etc. exotice (2,5). 5 Tendinţă în arta şi în literatura europeană, mai ales romantică, de a descrie privelişti şi obiceiuri din ţări exotice (1). exotiza vt [At: DN4 / Pzi: -zez / E: exotic + -iza] A da un caracter exotic (5). exotizare ş/ŢAt: MDA ms / Pl: -zări / E: exotiza] Dare a unui caracter exotic (5). exotizat, ~ă [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: exotiza] Căruia i s-a dat un caracter exotic (5). exotoxină sf[At: LTR2 / Pl: -ne / E: fr exotoxine] Substanţă toxică, de natură proteică, secretată de unele specii microbiene în mediile în care se dezvoltă şi care produce stări toxicoinfecţioase la om şi la animale. exotrof, a [At: DN4 / Pl: -i, -e l E: fr exotrophe] (D. organisme vegetale sau animale) Care îşi procură hrana din mediul exterior. exotropie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: eg exotropia] (Med) Strabism divergent în care axa unuia dintre ochi este deviată în afară. expanda [At: LM / V: (înv) ~de / Pzi: -dez / E: lat expandere] 1-2 vti (Teh) A (se) mari. 3-4 vti (Teh) A (se) dilata. 5-6 vti (Teh) A (se) întinde. 7 vt (Teh) A deforma prin întindere. 8 vt (Fig) A întinde către. 9 vt (Fig) A revărsa. expandaţii, ~ă a [At: NDN / Pl: -i, -e / E: expanda + -bil] 1-5 Care se poate expanda (1,3,5, 7,8). expandatl, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: expanda] 1 (Teh) Mărit. 2 (Teh) Dilatat. 3 (Teh) întins. 4 (Teh) Deformat prin întindere. 5 (Fig) întins către ... 6 (Pop; fig) Revărsat. expandat2, ~ă a [At: DEX-S / Pl: -aţi, -e / E: cf eg expanded] (D. alimente, materiale etc.) Cu structură spongioasă. expande1 v vz expanda expande2 vt [At: HELIADE. O. I, 388 / Pzi: ? / E: lat expando, -ere] (Ltî) 1 A întinde. 2 A deschide. expandorsn [At: DN4 /PI: -oare / E: eg expander, ger Expander] (Teh) Dispozitiv electronic care măreşte dinamica semnelor de audiofrecvenţă. expansibil, ~ă [At: ASACHI. L. 182/38 / V: (îvr) esp~, eşpanzibil/ E: fr expansible] 1 a Care tinde să ocupe 1111 spaţiu sau o suprafaţă din ce în ce mai mare Si: expandabil (1). expansiv (1). 2 a (D. gaze) Care se poate dilata Si: expandabil (2). expansiv (2). 3-4 av, a (Fig; d. oameni şi modul în care se manifestă aceştia) Comunicativ. expansibilitate .v/'[At: STAMATI. D. / V: (îvr) esp~ / Pl: -taţi / Pl: -i, -e / E: fr expansibilite] 1-2 însuşirea de a fi expansibil (1-2). expansie sf [Ai: GRECESCU, FL. 19 / Pl: -ii / E: lat expansio, -onis] 1 (îvr) Extindere. 2 (îvr) Ieşire. expansionaly ~ă a [At: D. R. POPESCU, I. Ş. 104 / P: -si-o- / Pl: -i, -e / E: cf expansionism] 1-8 (Rar) Expansionist (1-8). expansionism sns [At: DN3 /P: -si-o- / E: fr expansionisme] 1 Atitudine prin care se urmăreşte extinderea politică şi economică asupra unui teritoriu străin. 2-3 Politică de expansiune (6-7). expansionist, ~ă [At: DNJ / P: -si-o- / Pl: -işti, -e / E: fr expansioniste] 1-3 a Care aparţine expansionismului (1-3) Si: expansional (1-3). 4-6 a Privitor la expansionism (1-3) Si: expansional (4-6). 7-8 a Care duce o politică agresivă de expansiune (6-7) economică şi politică Si: (rai*) expansional (7-8). 9-11 smf Adept al expansionismului (1-3). expansiune sf [At: BARASCH. I. N. 15/29 / V: (înv) esp~, espen-, (îvr) / P: -si-u- / Pl: -ni / E: fr expansion, lat expansio, -onis] 1 Creştere a volumului unui sistem fizico-chimic. 2 Creştere a volumului unui gaz în urma încălzirii sau a scăderii presiunii Si: detentei. 3 Fenomenul de creştere a dimensiunilor unui organ sau a unei părţi dintr-un organ. 4 Rezultatul expansiunii (3). 5 (îs) -a universului Teorie idealistă care concepe evoluţia universului dintr-un atom primar, de origine divină, a cărui extindere a generat lumea. 6 Extindere a sferei de influenţă şi a dominaţiei economice a unui stat asupra altuia. 7 Acaparare de teritorii străine. 8 (Imp) Dezvoltare economică impetuoasă. 9 Răspândire, propagare a ideilor, a doctrinelor etc. prin câştigarea de noi adepţi. 10 Extindere a domeniului de existenţă. 11 Amplificare a trăsăturilor distinctive. 12 (Fig) însuşirea de a fi expansiv (4). 13 (Fig) Exuberanţă. 14 (Fig) Vioiciune. expansiv, ~ă [At: MARIAN. F. 8/13 / / V: (înv) esp~ I Pl: -i, -e / E: fr expansif] 1-2 a Expansibil (1-2). 3-4 smf a (Om) care are tendinţa de a-şi împărtăşi deschis şi spontan gândurile, impresiile şi sentimentele. 5-6 smf, a (Om) exuberant. 7-8 smf, a (Om) vioi. expansivitate şf[At: SCRIBAN, D. / Pl: -taţi / E: fr expansivite] 1-5 însuşirea de a fi expansiv (1-2,4, 6,8). expanziune sf vz expansiune expatria [At: NEGULICI / V: (înv) esp~ / Pzi: -iez / E: fr expatrier] 1 vt (C.i. persoane) A obliga să-şi părăsească patria de origine Si: a exila, a surghiuni Vz a expulza, a deporta. 2 vr A părăsi patria de origine pentru a se stabili (definitiv sau temporar) în altă ţară Si: a emigra, a se exila Vz a se refugia. 3 vr (Pex; rar) A se depărta. expatriare sfvz expatriere ex-patriarh sm [At: EMINESCU, O. XIV. 151 / S şi: (înv) exp~ / Pl: -i / E: ex- + patriarh] Fost patriarh. expatriat1 sn [At: MDA ms / P: -tri-eit / Pl: net / E: expatria] 1-2 Expatriere (1-2). expatriat2, ~ă [At: ISIS (1859). 312/7 / V: (înv) esp~ / P: -aţi, -e / E: expatria] 1-2 smf a (Persoană) care este obligată să-şi părăsească patria de origine. 3-4 smf, a (Persoană) care se expatriază (2) Si: emigrant. expatriaţie sf[At: POLIZU / V: (îvr) ~ţiuney esp~, espatriaţiune / P: ~tri-a- / Pl: -ii / E: fr expatriation] 1-2 (îdt) Expatriere (1-2). expatriaţiune sfvz expatriaţie expatriere sf[At: NEGULICI IV: (înv) ~iare, espatriare / P: -tri-ere / Pl: -ri l E: expatria] 1 Obligare a cuiva de a-şi părăsi patria de origine Si: expatriat1 (1). expatriaţie (1). 2 Părăsire (forţată) a patriei de origine şi stabilire (definitivă sau temporară) în altă ţară Si: expatrieit1 (2), expatriaţie (2). expectant, [At: COSTINESCU / V: (înv) esp~ / Pl: -nţi, -e / E: fr expectant] 1-2 smf a (D. oameni) (Persoană) care aşteaptă un fapt (important). 3-4 smf a (Persoană) care preferă să aştepte în loc să acţioneze. 5-6 smf a (Persoană) care rămâne Î11 aşteptarea unui moment prielnic (să acţioneze). 7-8 smf a (îdt) (Persoană) care este în aşteptarea unui post care urmează a fi vacant. 9-10 a Expectativ (3-4). expectanţă sf[At: LM / V: (înv) esp~ / Pl: -ţe / E: ns cf expectaţie, expectativei] 1-2 (înv) Expectativă (1-2). 3 (Med) Aşteptare în observarea evoluţiei unei boli. expectativ, ~ă [At: GHICA. S. 176 / V: (înv) esp~ / Pl: -i, -e / E: fr expectatif] 1 a De aşteptare. 2 a în aşteptare. 3-4 a Care face posibilă sau necesară aşteptarea Si: expectant (9-10). 5-6 av în mod expectativ (1-2). expectativă sf [At: GM (1854). 3262/70 /V: (înv) esp~ / Pl: -ve l E: fr expectative] 1 Aşteptare a unui lucru (întrevăzut ca posibil prin calcule sau promisiuni) sau a unui moment (favorabil pentru acţiune) Si: (înv) expectanţă (1); (rar) expectaţie (1). 2 Neintervenţie într-o situaţie care se poate soluţiona de la sine Si: (înv) expectanţă (2); (rar) expectaţie (2). 3 (înv) Drept de candidatură la un post care urmează să devină vacant Si: (rar) expectaţie (3). expectaţie sf [At: COSTINESCU / V: (rar) -iune / Pl: -ii / E: fr expectation] 1-3 Expectativă (1-3). expectaţiune sf vz expectaţie expectora vt [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) esp~, espeptora / Pzi: -rez / E: fr expectorer] 1 A elimina prin tuse secreţii (patologice) ale căilor respiratorii. 2 (Frr) A vorbi fără rost. expectorant, -ă sn, a [At: MAT. MEDIC. 115 / Pl: -nţi, -e / E: fr expectorant] 1-2 (Medicament) care provoacă sau înlesneşte expectoraţia (1). 357 EXPECTORARE expectorare sf[At: CALENDAR (1862) / V: (înv) esp-, espept- / Pl: -rări / E: expectora] 1-2 Expectoraţie (1-2). expectoraţie sf [At: MAN. SĂNĂT. 302/24 / V: (înv) esp-, (rar) -iune, (înv) espectoraţiune, expeptoraţiune / Pl: -ii / E: fr expectoration] 1 Eliminare prin tuse a secreţiilor (patologice) căilor respiratorii Si: expectorare (1). 2 (Ccr; lpl) Secreţii (patologice) ale căilor respiratorii, eliminate prin tuse Si: expectorare (2) Vz flegmă. 3 (Lpl; frr; fig) Vorbe spuse fără rost. 4 (Frr; lpl) Strigăte. 5 (Frr; lpl) Zgomote. expectoraţiune sf vz expectoraţie expedia vt [At: CR (1829), 197 2/18 / V: (înv) esp—, sp~, (reg) ecşp—, (nob) eşpeda, şpeda / P: -di-a / Pzi: ~*ez / E: fr expedier, lat expedire] 1 (înv; c. i. persoane) A trimite către o destinaţie îndepărtată cu o anumită misiune. 2 (Pgn) A trimite într-un anumit loc. 3 (C. i. scrisori, colete, bani etc.) A trimite prin poştă sau prin mesagerie Si: (gmî; rai*) a expedirui. 4 (Fam) A îndepărta pe cineva. 5 (Fam) A se debarasa (de cineva). 6 A face repede şi cu uşurinţă o treabă, un lucru etc. 7 A rezolva (cuiva) în grabă şi superficial interesele. 8 (C. i. lucrări, acţiuni etc.) A executa repede şi superficial. 9 A trata superficial. 10 A analiza superficial. 11 (Jur; înv) A face o copie după un act sau după o hotărâre judecătorească. expediate sfvz expediere expediat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri fE: expedia] 1-7 Expediere (1-7). expediat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: expedia] 1 (Nob; d. o persoană) Trimis către o destinaţie îndepărtată cu o anumită misiune. 2 (Pgn) Trimis în graba într-un anumit loc. 3 (D. scrisori, colete. bani etc.) Trimis prin poştă sau prin mesagerie. 4 (Fam; d. persoane) îndepărtat. 5 (D. o treabă, un lucru) Făcut repede şi cu uşurinţă. 6 (D. interesele unei persoane) Rezolvate în grabă şi superficial. 7 (D. lucrări, acţiuni) Executat repede şi superficial. 8 Tratat superficial. 9 Analizat superficial. 10 (Jur; înv; d. un act sau o hotărâre judecătorească) După care s-a făcut o copie. expediem sn [At: AARON. în CONTRIBUŢII, III, 123 / Pl: ? / E: lm expediens, -ris] 1-2 (Ltî; rar) Expedient (1-2). expedient sn [At: GHICA, S. 263 / V: (înv) esp- / P: -di-ent / Pl: -e / E: fr expedient] 1 Procedeu ingenios prin care se depăşeşte o situaţie dificilă sau se atinge un scop Si: (ltî) expediens (1). 2 (Pex; lpl) Mijloace improvizate şi ilicite de subzistenţă Si: (ltî) expediens (2). 3 (Jur; îs) Hotărâre de - Hotărâre care consfinţeşte învoiala părţilor. expediere sf [At: NEGULICI / V: -iare / P: -di-e- / Pl: -ri / E: expedia] 1 (Nob) Trimiterea cuiva către o destinaţie îndepărtată cu un anumit scop. 2 (Pgn) Trimitere în grabă într-un anumit loc. 3 Trimitere (prin poştă sau mesagerie) a scrisorilor, coletelor. mărfurilor etc. 4 (Fam) îndepărtare a cuiva. 5 (Fam) Descotorosire (de cineva). 6 Executarea rapidă şi cu uşurinţă a unui lucru. 7 Rezolvare în grabă şi superficială a intereselor cuiva. 8 Executare superficială a unor misiuni sau lucrări. 9 Tratare superficială. 10 Analizare superficială. 11 (Jur; înv) Realizare a unei copii după un act sau o hotărâre judecătorească. expeditiv, -ă [At: NEGULICI /V: (înv) esp-, (nob) sp- / Pl: -i, -e / E: fr expeditif] 1 a (D. oameni) Care rezolvă cu uşurinţă lucrurile Si: iute. prompt, operativ. 2 a (D. oameni) Care tratează superficial lucrurile. 3 a (Pex; d. gesturi, vorbire) Grăbit. 4 a (D. fenomene, procese etc.) Care se produce cu repeziciune. 5-6 a, av (D. modul de a acţiona al oamenilor sau mijloacele folosite de ei) Rapid. expeditor, -oare smf, a [At: DOC. EC. 437 / Pl: -oare l E: fr expediteur] 1-2 (Persoană fizică sau juridică) care expediază scrisori, pachete, bani etc. Si: trimiţător, (înv) expeduitor (1-2). 3-8 (Instituţie, birou, for competent) care este organizat anume pentru a trimite scrisori, mărfuri. expeduitor, -oare smf, o [At: STAMATI, D. / V: espeduitoriu, speduitoriu / P: -du-i / Pl: -oare /E: expedui + -tor] 1-2 (înv) Expeditor (1-2). expediţie ş/ŢAt: MAIOR, I.B. 5/8 CF ID. IST 21/22 / V: (înv) -iune, esp-, espediţiune, sp-, (îvr) spediciune / P: -ţi-e / Pl: -ii / E: fr expedition, lat expeditio] 1 (Jur; înv) Copie după un act sau după o hotărâre. 2 Călătorie lungă şi anevoioasă făcută de un grup organizat în regiuni îndepărtate, cu scopuri ştiinţifice, comerciale etc. 3 (Ccr) Persoanele care participă la expediţie (2). 4 Campanie militară agresivă în afara graniţelor ţării. 5 Perioadă de timp în care se desfăşoară expediţia (4). 6 (Rar) Operaţie militară (ordonată de o autoritate de stat) pentru reprimarea unei mişcări sociale. 7 Efectiv militar care ia parte la expediţie (5). 8 (înv) Expediere (3). 9 (Ccr) Serviciu pentru expedierea (3) corespondenţei. 10 Biroul unde se află expediţia (9). 11 (îs) Condică de - Registru în care se înregistrează zilnic lista corespondenţei expediate de o instituţie sau de o întreprindere. expediţionar, -ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) -iu, espediţionariu / P: -ţi-o- / Pl: -i, -e / E: fr expeditionnaire] 1 a Care efectuează o expediţie (4) militară. 2 a Care se afla într-o expediţie (4). 3 a (Şîs corp înv, corpos -, armată -ă, (înv) armie -ă) Totalitatea trupelor care participă la o expediţie (4) militară pe un teritoriu străin. 4 sm (înv) Persoană care expediază colete, mărfuri, scrisori Si: expeditor. 5-6 sm Persoană care participă la o excursie în grup sau la o expediţie. expediţionariu, -ă a, sm vz expediţionar expediţiune sf vz expediţie expedui [At: LM / V: (înv) esp-, sp- / P: -du-i / Pzi: -esc / E: fr expedier, lat expedire] (înv) 1 vi A face o expediţie (4). 2-4 vt A expedia (1-3). expeduire sf [At: STAMATI. D. / V: esp-, sp- l Pl: -ri / E: expedui] 1-3 (înv) Expediere (1-3). expeduit, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: expedui] 1-3 (înv) Expediat (1-3). expensă sf [At: LM / V: esp- / Pl: -se / E: lat expensa, -ae] (Ltî; de obicei lpl) 1 Cheltuieli. 2 Speze. expeptoraţiune sf vz: expectoraţie experement sn vz experiment experiant, -ă a vz experient experient, -ă a [At: LM / P: -ri-ent / V: (înv) esperiente ain, -iant / Pl: -nţi, -e / E: lat experiens, -ntis] (Ltî) 1 Experiementat. 2 Activ. 3 întreprinzător. experienţă sf [At: CANTEMIR, HR. 170 / V: (înv) -ţie, esp-, esperienţie, esperiinţă, isperiinţă, isperinţă, sperienţă, speriinţă, (îrg) esperenţă l P: -ri-en- / Pl: -ţe / E: fr experience, lat experientia] 1 Totalitatea cunoştinţelor şi deprinderilor dintr-un anumit domeniu, dobândite prin observaţii şi practică îndelungată. 2 Cunoaştere Cf deprindere, rutină. 3 (Şîs schimb de -) Schimb reciproc (între persoane sau colective) de informaţii, cunoştinţe, deprinderi dobândite într-un anumit domeniu de activitate. 4 (îla) Cu - Experimentat. 5 (Fiz) Ansamblul practicii sociale care formează baza cunoaşterii şi criteriul adevărului şi care se creează mai ales în procesul producţiei materiale. 6 Probă care se face cu scopul de a verifica o teorie, o idee. 1111 fapt etc. 7 Verificare practică a unor fenomene, situaţii, cunoştinţe etc. 8 (îvr) Cercetare. 9 (îvr) Investigaţie. 10 Situaţie neobişnuită sau împrejurare neaşteptată prin care trece cineva. 11 Păţanie. 12 Aventură. 13-14 Experiment (1-2). 15 (îe) A face o — A provoca intenţionat 1111 fenomen pentru a demonstra sau a verifica o teorie, un fapt etc. 16 (îae) A face o încercare. 17 (îla) De ~ Experimental. experienţial, -ă a [At: RALEA, S. T. II, 88 / P: -ţi-al / Pl: -i,-e 1 E: experienţă + -iul] (Rar) Experimental. experienţie sf vz experienţă experiment sn [At: DZ 12/20 / V: esperimănt, esp—, -rement, -rm—, isperemânt, isperimânt, sperimânt, speriment / Pl: -e, (înv) ~uri / E: ger Experiment, it esperimento, sperimento, lat experimentum] 1-2 (Metodă de cercetare în ştiinţă ce constă în) producerea sau modificarea menţionată a unui fenomen, cu scopul observării lui în condiţiile special create şi a legilor care îl guvernează Si: experienţă (13-14). experimentaţiune. 3 (înv) Ispită. 4 (înv) Ispitire. 5 (îs) ~ limită Experiment dus până la extremă. 6 (îla) De - Experimental. 7 Experimentare (2). 8 încercare făcută pentru a cerceta sau a cunoaşte caracteristicile cuiva sau a ceva. 9 Observaţie. experimenta vt [At: I. IONESCU. V. 35/11 / V: (înv) esp-, (rar) sperimânta / Pzi: -tez / E: fr experimenter] 1 (C. i. obiecte, metode. 358 EXPIRATIUNE procedee etc.) A supune la o probă. încercare, pentru a vedea dacă poate corespunde scopului, cerinţelor etc. 2 A face. un experiment (1). 3 (C. i. sentimente, trăiri etc.) A simţi. experimentabil, -ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) esp- / Pl: -e / E: fr experimentat le] Care poate fi experimentat. experimental, ~ă [At: POTECA. F. XXXV/20 / V: (înv) esp~, (îvr) sp-, sperimentale ain / Pl: -i. -e / E: fr experimental, it esperimentale, sperimentale, lat. experimentalis] 1-2 av, a (D. ştiinţe, cercetări sau despre metode de cercetare, operaţii tehnice sau tehnologice etc.) (Intr-un mod) bazat pe experienţă. 3-4 av, a (într-un mod) care se poate executa sau care se efectuează prin experiment. 5-6 a, av Cu titlu de încercare. 7 a (D. instituţii, unităţi tehnologice etc.) Care foloseşte experimentul (într-un anumit domeniu). 8 a (D. terenuri) Unde se fac experimente ştiinţifice. 9 a (D. materii prime sau produse) Care este utilizat în experimente, pentru a i se testa calităţile. 10 a (D. opinii, concluzii etc.) Care rezultă din experimentarea a noi tehnici sau noi procedee stilistice. 11 a Care este legat de experimente. experimentahsm sns [At: ROMÂNIA LITERARĂ, 1972. nr. 24. 29/2 / E: eg experimentaUsm] Folosire a experimentul ui ca principal mijloc artistic sau de cunoaştere. experimentahst, ~ă [At: ROMÂNIA LITERARĂ, 1792, nr. 24. 29/2 / Pl: -işti. -e / E: eg experimentalist] 1 smf Promotor al experimentalismului. 2-3 smf a (Persoană) care foloseşte experimentul. experimentare sf [At: POLIZU / V: (înv) esp— / Pl: -tări / E: experimenta] 1 încercare prin experienţă Si: experimentat1 (1). 2 Utilizare a unui lucru, procedeu etc. pentru a vedea dacă este bun sau rău Si: experimentat1 (2). experiment (7). 3 Provocare intenţionată a unui fenomen pentru a-i studia cauzele şi legile producerii lui Si: experienţă, experimentat1 (3). 4 (Rar) Simţire Cf experimenta (3). experimentat1 sn [At: MDA ms / PI: ~uri / E: experimenta] 1-3 Experimentare (1-3). experimentat2, -ă a [At: CUCIURAN. D. 103/9 / V: (înv) esp~, (îvr) sp- / PI: -aţi, -e / E: experimenta] 1 (D. oameni) Care are multă experienţă într-un anumit domeniu Si: priceput, expert. 2 (Pex) Care a trecut prin multe încercări Si: încercat. 3 Care este (sau a fost) supus unei experienţe. experimentator, -oare smf [At: COSTINESCU / Pl: ~oare / E: fr experimentateur] 1 Persoană care face experienţe ştiinţifice. 2 Persoană căreia îi place să încerce cât mai multe experienţe (11) de viaţă, experimentaţiune .s/[At: COSTINESCU / V: -ie / E: fr experimentation] (înv) Experiment (1). experimentum sn vz experiment experment sn vz experiment expert, -ă [At: MAIOR. T. 153/10 / V: (înv) esp~, (îvr) isp~ / Pl: -rţi. -e / E: fr expert, lat expertus] 1-2 smf, a (Adesea urmat de determinări) (Persoană) care a dobândit (prin experienţă) cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu Si: priceput, competent Cf experimentat2 (1). 3-4 av, a (D. acţiuni, manifestări ale oamenilor) (într-un mod) care exprimă competenţă. 5 smf (Spc) Persoană competentă într-un anumit domeniu, numită de un organ de stat sau de părţile interesate pentru a face o expertiză. 6 a (Inf; îs) Sistem - Program de exploatare inteligentă a unei baze de date caracteristice unui domeniu particular de aplicaţie. expertiza vt [At: BUL. FIL. III. 185 / Pzi: -zez / E: fr expertiser] 1-3 A supune unei expertize (1, 3, 4). expertizare sf [At: DEX / Pl: ~zări / E: expertiza] 1-3 Supunere la expertiză (1, 3,4) Si: expertizat1 (1-3). expertizat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri j E: expertiza] 1-3 Expertizare (1-3). expertizat2, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: expertiza] 1-3 Care a fost supus unei expertize (1, 3, 4). expertiză sf [At: I. IONESCU, M. 222 / V: (înv) esp- / Pl: -ze / E: fr expertise] 1 Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a pârtilor, asupra unei situaţii, probleme etc. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei. 2 (Ccr) Raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute. 3 (Med; îs) ~ medicală Stabilire. în urma unui examen medical, a capacităţii de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condiţiile solicitărilor fizice şi psihice ale diferitelor profesiuni. 4 (îas) Consultaţie sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc. expia vt [At: CALENDARIU (1794). 30/5 / V: (înv) esp~ / P: ~pi-a l Pzi: ~iez şi 3 şi 6 -az.ă / E: fr expier, lat expiare] (Liv) 1 (Rar; c. i. o greşeală, o faptă incorectă) A ispăşi. 2 A înceta din viaţă Si: a deceda, a muri, a sucomba. expiabil, -ă a [At: ALEXI. W. / P: ~pi-a~ / Pl: -i, -e l E: fr expiable, lat expiabilis] (Liv; rar) Care poate fi ispăşit. expiare sfv z expiere expiator, -oare [At: NEGULICI / V: (înv) -iu, esp-, (îvr) espiatoriu / P: -pi-a- / Pl: ~i, -oare / E: fr expiateur, lat expiatorius] (Liv) 1 a (Rar) Care poate şterge, ispăşi sau răscumpăra o greşeală Si: ispăşitor. 2 sm (îvr) Mântuitor. expiator iu, -ie a vz expiator expiaţie sf[At: BĂLCESCU, M. V. 4 / V: (rar) -iune, (înv) esp- I P: -a-ţi-e / Pl: ~/7 / E: fr expiation, lat expiatio, -onis] (Liv) Ispăşire a unei greşeli, fapte etc. Si: expiere, expiaţiune sfv z expiaţie expiere sf f At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) -iar-, espiare / P: -pi-e~ / Pl: -ri / E: expia] Expiaţie. expira [At: CODRESCU, C. II. 151/26 / V: (înv) esp- ! Pzi: expir / E: fr expirer] 1 vi A muri. 2 vi A dispărea. 3 vi A se stinge. 4 vi A descreşte pe nesimţite. 5 vi A se termina. 6 vt A elimina din plămâni aerul (în procesul respiraţiei). 7 vi (D. contracte, convenţii ec.) A înceta să mai fie valabil. 8 vi (D. contracte, obligaţiuni, poliţe) A ajunge la scadenţă. 9 vi (D. termenul unui contract) A fi depăşit. 10 vt (Nob; d. gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit să afle Si: a se auzi, a răsufla. expirant, -ă a [At: CODRESCU. C. I. 259/20 / Pl: -nţi, ~e / E: fr expirant] (înv) Care expiră (1) sau care este pe punctul de a expira Si: expirat or. expirare sf [At: BARASCH. I. 61/14 / V: (înv) esp- l Pl: -rări / E: expira] 1 (înv) Deces. 2 Dispariţie. 3 Stingere. 4 Descreştere pe nesimţite Si: expirat1 (4). expiraţie (4). 5 Terminare. 6 Expiraţie (6). 7 Pierdere a valabilităţii Si: expirat1 (7), expiraţie (7). 8 Ajungere la scadenţă Si: expirat1 (8). expiraţie (8). 9 Depăşire a termenului unui contract Si: expirat1 (9), expiraţie (9). 10 Aflare a unor gânduri sau planuri ascunse de către cine 1111 ar fi trebuit să le cunosc Si: expirat1 (10). expiraţie (10). expirat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: expira] 1 (înv) Deces. 2 Dispariţie. 3 Stingere. 4 Expirare (4). 5 Terminare. 6 Expiraţie (6). 7-10 Expirare (7-10). expirat2, ~ă a [At: PONTBRIANT. D. / V: (îvr) esp-1 Pl: -aţi, ~e / E: expira] 1 (înv; d. oameni) Mort. 2 Dispărut2. 3 Stins2. 4 Descrescut pe nesimţite. 5 Terminat2. 6 (D. aer) Scos din plămâni. 7-8 (D. convenţii, contracte etc.. d. o perioadă de timp) Care s-a încheiat sau care nu mai este Î11 vigoare. 9 (D. termenul final al unui contract) Depăşit2. 10 (Nob: d. gânduri sau planuri ascunse) Aflat de cine 1111 trebuia. expirator, -oare a [At: COSTINESCU / Pl: ~i, -oare / E: fr expirateur] 1 Care ajută la expiraţie (6). 2 (Lin; îs) Accent - Accent bazat pe intensificarea expirării la pronunţarea silabei accentuate. 3 (îvr) Care moare. expiraţie sf [At: CODRESCU. C. II. 151 /15 / V: (în v) -iune, (îvr) esp-, espiraţiune, (nob) espirăţiune / Pl: -ii / E: fr expiration, lat expiratio, -onis] 1 (înv) Deces. 2 Dispariţie. 3 Stingere. 4 Expirare (4). 5 Terminare. 6 Act fiziologic prin care se elimină din plămâni aerul inspirat Si: expirare (6), expirat1 (6). 7-10 Expirare (7-10). expiraţiune sfvz expiraţie 359 EXPLETIV expletiv, -ă a [At: DEX / Pl: -e / E: fr expletif lat expletivus] (D. cuvinte) Care este de prisos din punctul de vedere al înţelegerii conţinutului unui enunţ. explica. [At: BĂLCESCU, M. V. 9 / V: (înv) esp-, isp- / Pzi: explic / E: fr expliquer, lat explicare] 1 vr A face să fie mai uşor de înţeles Si: a clarifica, a lămuri, (îvr) a explicălui (1), a explicui (1), a expune, a tălmăci. 2 vt (C. i. fenomene, proprietăţi, stări etc.) A reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăţi etc Si: (îvr) a explicălui (2). a explicui (2). 3 vr A-şi motiva acţiunile, vorbele etc. Si: a se justifica. 4 vtrr (D. două sau mai multe persoane) A se lămuri asupra unei chestiuni cu scopul de a înlătura sau de a evita un conflict. 5-6 vtr A găsi sau a constitui o explicaţie Si: a înţelege, a pricepe. 7 (înv; nob) A traduce. explicabil, ~ă a [At: NEGULICI / V: (înv) esp- / Pl: / E: fr explicable, lat explicabilis] Care poate fi explicat cu uşurinţă. explicare sf[At: IORGOVICI. O. 58/23 /V: (înv) esp~, isp-, (îvr) sp-/ Pl: -cari / E: explica] 1 Expunere amănunţită în vederea clarificării unei probleme, a unui fenomen etc. Si: comentare, explicaţie (1), interpretare, lămurire, desluşire. 2 Detaliere a unor aspecte, pentru a fi mai uşor de înţeles Si: explicat1 (2). explicaţie (2). 3 Motivare a unor fenomene, proprietăţi Si: explicat1 (3). explicaţie (3). 4 Justificare a unei acţiuni, atitudini etc. Si: explicat1 (4). explicaţie (4). 5 (îe) A avea o - (cu cineva) A purta o discuţie cu scopul de a justifica o acţiune, o atitudine, de a lămuri un lucru, de a înlătura un conflict (5). 6 Discuţie între două sau mai multe persoane cu scopul de a se pune de acord Si: explicat1 (5). explicaţie (6). 7-8 Găsire sau existenţă a unei motivări pentru a înţelege ceva Si: explicat1 (6-7), explicaţie (7-8). 9 Cauză. 10 (Pex) Origine. explicat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: explica] 1-7 Explicare (1-4, 6-8). 8 Cauză. 9 (Pex) Origine. explicat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: explica] 1 Care este clarificat Si: lămurit, tălmăcit. 2 (D. fenomene) A cărui motivare a fost găsită şi înţeleasă. 3 (D. oameni) Care şi-a motivat acţiunile, firea etc. explicativ, -ă a [At: POTECA, F. 183/18 / V: (înv) esp- l Pl: -i, -e / E: fr explicatif] 1 Care explică sau care dă o explicaţie Si: (înv) explicator. 2 (îs) Notă -ă Explicaţie, de obicei în partea de jos a paginii. în care se dau relaţii în legătură cu textul sau cu un cuvânt din text. 3 (îs) Dicţionar - Dicţionar care explică sensurile şi întrebuinţarea cuvintelor. explicator, -oare [At: DIACONOVICI-LOGA. GR. ROM. 155/13 / V: (înv) -iu, esp-, esplicător, esplicătoriu, (îvr) splicătoriu, spicătoriu / Pl: -i, -oare / E: fr explicateur] 1 a (înv) Explicativ (1). 2-3 smf a (Asr) (Persoană) care explică sau care interpretează. 4 (Grm; înv; îs) Conjuncţie -oare Conjuncţie cauzală. explicatoriu, -oare smf, a vz explicator explicaţie sf [At: IORGOVICI, O. 58/25 / V: (înv) -iune, esp-, esplicaţiune, (îvr) -căciune, esplicăţiune, sp-, splicaţiune, splicăciune / Pl: -ii, (îvr) -căţii i E: fr explication, lat explicatio, -onis] 1-4 Explicare (1-4). 5 (îe) A avea o — (cu cineva) A discuta (cu cineva) pentru a lămuri un lucru sau a înlătura un conflict Si: a avea o explicare (5). 6-8 Explicare (6-8). 9 Cauză. 10 (îla) De - Explicativ (1). 11 (îlv) A da (o) - sau a da -ii A se explica (4). 12 (îe) A cere (cuiva) -ii sau a cere (o) - (cuiva) A cere cuiva să-şi lămurească purtarea, atitudinea, cuvintele etc. 13 (Pex) Origine. 14 Predare a unei lecţii. 15 (îvr) Traducere însoţită de comentarii, a unui autor străin. explicaţiune sfvz explicaţie explicăciune sfvz explicaţie explicălui vt [At: L. ROM. 1965, 375 / V: esp- / Pzi: -esc l E: explica + -ălui Cf mg explikăl] 1-2 (îvr) A explica (1-2). explicit1 sn [At: DN2 / Pl: -e şi -uri /E: lat explicitus] (Nob) însemnare la sfârşitul manuscriselor antice şi medievale, în care se menţionează titlul şi autorul lucrării, precum şi alte informaţii în legătură cu manuscrisul respectiv Si: notă. explicit2, -ă [At: HELIADE. GR. ROM. 139/8, cf. NEGULICI /V: (înv) esp-, (nob) -e av / A: (rar) -pli- / Pl: -iţi, -e / E: fr explicite, lat ex plicitus] 1-2 a, av (D. cuvinte, acţiuni etc. ale oamenilor) Care este exprimat limpede Si: clar. desluşit, lămurit. 3 a (D. oameni) Care se exprimă cu claritate. 4 a (D. o funcţie matematică) Care este egal cu o anumită expresie ce conţine numai variabilele independente. explicita vt [At: IORDAN, L. R. A. 236 / Pzi: -tez / E: fr expliciter] (C. i. idei, noţiuni, situaţii etc.) A face să devină explicit Si: a clarifica, a preciza. explicitare ş/TAt: CONTEMP. 1948, nr. 108.5/3 / Pl: -tări / E: explicita] (Rar) Clarificare. explicitat sn [At: MDA ms / Pl: -uri! E: explicita] Clarificare. explicitate sf[At: DN2 / Pl: -taţi / E: fr explicite] (Rar) Claritate. explicite av vz explicit explicui vt [At: CANTEMIR, HR. 392 / Pzi: -esc / E: explica + -*//'] (îvr) 1-2 A explica (1-2). exploada v vz exploda exploata vt [At: CODRESCU, C. II, 231 /32 /P: -plo~a- / V: (înv) esp-, (îvr) -ota, sp- / Pzi: -tez 1 E: fr exploiter] 1 (în concepţia marxistă; d. proprietarii particulari ai mijloacelor de producţie) A-şi însuşi fără echivalent produsele muncii altora create prin supramuncă. 2 (C. i. terenuri, bogăţii naturale, întreprinderi producătoare) A obţine un profit prin investiţii băneşti, de muncă etc. Si: a cultiva, a valorifica. 3-4 A trage foloase (în mod abuziv) de pe urma unei persoane, situaţii etc. Si: a profita, a abuza. 5 (Spc; c. indică întâmplări, situaţii etc.) A folosi ca sursă de inspiraţie (în vederea creării unor opere artistice). 6 (în concepţia marxistă) A aservi pe plan economic (şi politic) o ţară. în scopul asigurării de profituri maxime pentru grupurile monopoliste din ţara colonizatoare. exploatabil, -ă a [At: PROT. - POP., N. D. / V: (îvr) -lot- / Pl: -plo-a-/Pl: -i, -e / E: fr exploitable] 1 (D. terenuri, bogăţii naturale) Care poate fi exploatat (2) în mod profitabil. 2 (D. persoane, situaţii etc.) De care se poate profita (şi abuza). 3 (Spc; d. fapte reale) Care poate fi folosit ca sursă de inspiraţie. 4 (D. bunuri aparţinând proprietăţii private) Care poate fi sechestrat şi vândut (prin intermediul justiţiei). 5 (D. ţări) Care poate fi aservit pe plan economic. exploatabilitate sf [At: DS / P: -ploa- / E: fr exploitabilite] 1-5 (Rar) însuşirea de a fi exploatabil (1-5). exploatant, -ă smf, a [At: I. IONESCU, D. 451 /V: sp- sm / P: -ploa-/ Pl: -nţi, -e / E: fr exploitant] 1-8 (îvr) (Persoană) care exploatează (1-4). exploatare sf [At: CALENDAR (1856), 60/2 / V: (înv) esp-, (reg) -lot-/ P: -ploa- / E: exploata] 1 însuşire fără echivalent a produselor muncii altora create prin supramuncă Si: exploatat1 (1). (înv) exploataţie (1). 2 (Adesea construit cu verbul „a da“ urmat de prepoziţia „în“, ,,spre“) Valorificare a unui bun. în special a unei bogăţii naturale, întreprinderi economice sau a unui teren Si: exploatat1 (2). exploataţie (2). 3 Mod de valorificare a unui bun Si: exploatat1 (3). (înv) exploataţie (3). 4 Obţinere (în mod abuziv) a unui profit de la o persoană sau dintr-o anumită situaţie, împrejurare etc. (prin mijloace lipsite de scrupule) Si: abuz, exploatat1 (4). (înv) exploataţie (5). 5 Aservire economică (şi politică) a unui popor sau a unei ţări unor interese străine Si: exploatat1 (5), exploataţie (6). 6 Loc de unde se exploatează o substanţă utilă, un material folositor etc. Si: exploatat1 (6), exploataţie (7). exploatat1 sn [At: MDA ms / P: -ploa- / Pl: -uri / E: exploata] 1-6 Exploatare (1-6). exploatat2, -ă [At: PROPĂŞIREA (1844). 1082/7 / P: -ploa- N: (înv) esp- / Pl: -aţi, -e / E: exploata] 1-2 smf, a (în concepţie marxistă; d. persoane sau d. clase sociale) (Persoană) care este supusă exploatării (1). a cărui muncă este însuşită de proprietarii particulari ai mijloacelor de producţie Si: asuprit, obijduit, oprimat. 3 a (D. terenuri, proprietăţi etc.) De unde se extrage o substanţă utilă, un material folositor. 4-7 smf, a (Om) de care se profită (în mod abuziv). 8-9 a (D. situaţii. împrejurări etc.) Folosit (în mod abuziv). exploatator,-ovre smf, a [At: I. IONESCU, M. 154. cf COSTINESCU / V: (înv) esp-, (îvr) -lot-, esploatăt-, (pop) esplot- sm / P: -ploa- / Pl: -i, - / E: exploata + -tor] 1-2 (Persoană sau clasă socială) care îşi însuşeşte fără echivalent produsele muncii altora create prin supramuncă. 360 EXPLOZIE 3-4 (Persoană. întreprindere, societate etc.) care valorifică ceva sau care obţine un profit (din ceva) prin investiţii băneşti, de muncă etc. 5-6 (Persoană) care profită (prin mijloace lipsite de scrupule) sau care trage foloase (în mod abuziv), de pe urma unei anumite împrejurări etc. exploataţie sf [At: PROPĂŞIREA (1844), 114‘/5 / P: ~ploa~ / V: (rar) -iune, (înv) esp-, (îvr) -lot-, -lotaţiune, esploataţiune, esploataciune, esploataciune, esploet-, esploetaţiune, esplotaţiune, sp~y sploataţiune sf / Pl: -ii / E: fr exploitation] 1-3 (înv) Exploatare (1-3). 4 (Ccr) Fermă agricolă. 5-7 Exploatare (4-6). exploataţiune sfvz exploataţie exploda [At: GM (1854). 34CP/59 / V: (rai) -loada, (îvr) esp-, (nob) —oza / Pzi: -dez l E: it esplodere, lat explodere] 1 vi (D. explozivi, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.) A se descompune violent sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic, degajând brusc căldură şi gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice şi efectuare rapidă de lucru mecanic. 2 vr A provoca o explozie. 3 vi (D. aparate cu gaze sub presiune) A se sfărâma datorită creşterii peste limite a presiunii interioare. 4 vi (D. mine, proiectile, grenade etc.) A se disti nge, a se preface în bucăţi în urma exploziei (1) încărcăturii Si: a face explozie (4). 5 (D. vulcani) A erupe brusc. 6 vi (Fig; d. persoane) A se exterioriza brusc şi zgomotos (prin vorbe, fapte, acţiuni) Si: a izbucni. explodant, ~a a [At: CĂLINESCU, B. I. 322 / Pl: -nţi, ~e / E: fr explodant] (Rar) Care produce sau care determină o explozie (1). explodare sf[At: POLIZU / Pl: ~dari / E: exploda] 1 Descompunere violentă a explozivilor, proiectilelor, reactoarelor etc. sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic, degajând brusc căldură şi gaze sub presiune care produc zguduiri, bubuituri şi efectuare rapidă de lucru mecanic Si: explodat1 (1). 2 Provocare a unei explozii în mod accidental (datorită manipulării greşite a explozivilor, a aparatelor care funcţionează cu gaze sub a presiune etc.) sau intenţionat, prin mijloace adecvate, în scopul realizării unei distrugeri Si: explodat1 (2). 3 Sfărâmare a aparatelor cu gaze sub presiune, din cauza creşterii peste limită a presiunii interioare Si: explodat1 (3). 4 Dezintegrare a minelor, proiectilelor etc. în urma exploziei (1) Si: explodat1 (4). 5 Erupţie bruscă a vulcanilor Si: explodat1 (5). 6 (Fig; rar) Exteriorizare bruscă şi zgomotoasă a sentimentelor unor persoane Si: explodat1 (6). 7 Dislocare a unui masiv de rocă. de zidărie etc. cu ajutorul unui exploziv Si: explodat1 (7), împuşcare, puşcare. explodat1 sn [At: MDA ms /Pl: -uri / E: exploda] 1-7 Explodare (1-7). explodat2, -ă a [At: MDA ms'/ Pl: -aţi, -e / E: exploda] 1 (D. explozive, proiectile, vase etc.) Care s-a descompus violent sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic, degajând căldură şi gaze sub presiune. 2 (D. aparate cu gaze sub presiune) Sfărâmat datorită creşterii peste limite a presiunii interioare. 3 (D. vulcani; rar) Care a erupt brusc. 4 (D. mine, proiectile, grenade etc.) Sfărâmat în urma exploziei (1) încărcăturii. explodor sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: exploda] (Min; rar) Explozor. explora vt [At: NEGULICI / V: (îvr) esp- / Pzi: -rez, (îvr) -lor / E: fr explorer] 1 (C. i. ţări. regiuni etc. necunoscute sau puţin cunoscute) A străbate cu scopul de a face descoperiri geografice, ştiinţifice etc. Si: a cerceta, a investiga, a observa. 2 (C. i. terenuri) A cerceta cu scopul de a descoperi şi localiza zăcăminte sau roci utile Si: a prospecta. 3 (Fig; c. i. abstracte) A examina din toate punctele de vedere Si: a analiza, a cerceta, a studia. 4 (Med) A întreprinde o investigaţie (clinică sau de laboator). explorabil, -ă a [At: DN2 / Pl: -i, -e / E: fr explorable] 1-4 Care poate fi explorat (1-4). explorare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -rări / E: explora] 1 Studiere minuţioasă a unor locuri, regiuni etc. de pe suprafaţa pământului cu scopul de a ajunge la o bună cunoaştere a lor Si: explorat1 (1), exploraţie (1), investigaţie. 2 (Gig) Cercetare amănunţită a unui teren cu scopul de a descoperi şi a localiza zăcăminte sau roci utile Si: explorat1 (2). exploraţie (2), prospectare. 3 (Fig) Studiere temeinică a unei teme. a unui domeniu etc. Si: explorat1 (3), exploraţie (3). 4 (Med) Cercetare clinică sau de laborator a unui bolnav sau a unei părţi bolnave a corpului în vederea diagnosticării unei boli Si: explorat1 (4). exploraţie (4). explorat1 sn [At: MDA ms / E: explora] 1-4 Explorare (1-4). explorat2, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: explora] 1 (D. ţări sau regiuni necunoscute sau mai puţin cunoscute) Care este cercetat cu scopul de a cunoaşte. 2 (D. terenuri) Care este cercetat cu scopul de a descoperi zăcăminte sau roci utile. 3 (D. zăcăminte) Căruia i se cercetează posibilităţile de exploatare. 4 (Fig; d. o temă, un domeniu) Studiat temeinic. 5 (D. organisme bolnave sau părţi ale lor) Supus unei investigaţii clinice sau de laborator. explorativ, ~ă a [At: ARGHEZI. S. X, 18 / Pl: -i, -e / E: fr exploratif, cf eg explorative] (Rar) Care explorează (ceva) cu atenţie. explorator, -oare [At: ASACHI, E. D. 33 / V: (înv) esp- / A: esplorator / Pl: -i, -oare / E: fr explorateur, lat explorator, -oris] 1 smf Persoană care face cercetări în interesul cuiva (în taină) Si: iscoadă. 2 sm (îvr) Militar care cercetează un sector al frontului Si: cercetaş. 3 smf Persoană care explorează (1) o ţară. o regiune etc. necunoscută ori puţin cunoscută în scopuri ştiinţifice, culturale etc. Si: cercetător, observator. 4 smf Deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate Si: pionier. 5 smf Persoană care face prospecţiuni asupra unor terenuri pentru a descoperi zăcăminte sau roci utile. 6 sn (Tel; îs) ~ de imagine Dispozitiv care permite ca fiecăruia dintre punctele imaginii ce urmează a fi transmisă să-i corespundă câte un impuls de curent electric. 7 sn (Med) Instrument folosit pentru cercetarea diferitelor organe în scop diagnostic. exploraţie sf[At: FILIMON, O. II. 356, ap. PROT. - POP., N. D. / V: (îvr) esp-, esploraţiune, esplorăţiune, (înv) ~iune / Pl: -ii / E: fr exploration, lat exploratio] 1-4 Explorare (1-4). exploraţiune sf vz exploraţie explosie sf vz explozie ex pios iune sfvz explozie explota v vz exploata explotabil, ~ă a vz exploatabil explotare sfvz exploatare explotator sm vz exploatator explotaţie sf vz exploataţie explotaţiune sfvz exploataţie exploza v vz exploda explozibil, -ă [At: MARIN, PR. I, 70/11 / V: (îvr) esp-, esplosi- / Pl: -i, -e / E: fr explosible] 1-4 sn, a Exploziv (3-4, 7-8). explozie sf[At: AR (1829). 2432/l 2 / V: (înv) -iune, -losiune, esp-, esplosiune, (îvr) -osie, -lusiune, esploziune, esplosie, esplusiune / Pl: -ii / E: fr explosion, lat explosio] 1 Reacţie chimică sau fizică foarte rapidă, violentă. însoţită de efecte mecanice, sonore, termice, luminoase etc., provocate de descompunerea substanţelor explozive pe care le conţine un dispozitiv de distingere Si: detonaţie, fulminaţie. 2 Proces fizico-chimic de descompunere bruscă a substanţelor explozive, sub acţiunea unor factori termici sau mecanici şi de transformare a lor în alţi compuşi. însoţit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot şi de efectuare de lucru mecanic. 3 (Prc) Zgomot puternic şi zguduitură care însoţesc explozia (2). 4 (îlv) A face ~ A exploda (4). 5 Ardere şi detonaţie ale unui dispozitiv de distrugere, provocate de explozia încărcăturii. 6 (înv) Erupţie a unui vulcan. 7 Expansiune bruscă de gaze şi de material vulcanic. în cursul unei erupţii. 8 (Imp) Ardere a amestecului de combustibil şi aer din cilindrul unui motor cu ardere internă. 9 (îs) Motor cu - Motor la care arderea combustibilului se face într-un timp foarte scurt şi este provocată de o scânteie. 10 (Fig; cu determinanţi precedaţi de pp „de“, care arată natura, felul etc.) Manifestare bruscă, violentă şi de scurtă durată (a unui sentiment, a unui fenomen etc.). 11 (Fig; îvr) Izbucnire (a unui război, a unei boli etc.). 12 (Ecp) Trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă prin distrugerea calităţii vechi. 13 (Fon) Ieşire bruscă a curentului de aer din aparatul fonator, la articularea consoanelor oclusive Si: detentă, metastază. 361 EXPLOZIMETRU explozimetru sn [At: DEX / Pl: -re / E: eg explosimeter] Aparat electronic pentru semnalizarea pericolului de explozie în medii cu gaze şi vapori inflamabili. exploziwne sfvz explozie exploziv, -ă [At: BARASCH, M. II. 35 / V: (îvr) esp-, esplosiv, -ă / Pl: ~e / E: fr explosif] 1 a (înv) Care are caracterul unei explozii (1). 2 a (Fig; d. oameni sau acţiunile, creaţiile, temperamentul etc. lor) Care se manifestă violent Si: fulminant. 3-4 sn, a (D. substanţe) (Substanţă) care poate exploda (1) Si: explozibil (1-2), fulminant. 5 a (D. aparate, maşini etc.) Care acţionează prin explozia unor substanţe speciale cu care este încărcat. 6 a (Fon; îs) Consoană ~ă Consoană a cărei articulare comportă ocluziunea canalului vocal, urmată de deschiderea lui bruscă Si: consoană oclusivă. 7-8 sn, a (Substanţă sau amestec de substanţe) care sub acţiunea unor factori termici ori mecanici are proprietatea de a se descompune brusc şi violent cu dezvoltare mare de căldură, lumină şi gaz, provocând o creştere mare a presiunii la locul exploziei Si: explozibil (3-4). explozivitate sf [Al: DEX / Pl: -itaţi f E: exploziv + -itate] însuşire de a fi exploziv. explozor sn [At: LTR2 /Pl: -oare l E: fr exploseur] Aparat special pentru aprinderea capselor electrice detonau te Si: explodor. explusiune sf vz explozie expodisi v vz embodisi expodisire sf vz embodisire expodis'it1 sn vz embodisit1 expodisit2, -ă a vz embodisit2 ex-poliţmaistru sm [At: CARAGIALE, O. VII, 444 / S şi: (înv) exp~ / Pl: -iştri / E: ex- + poliţmaistru] (Sst; înv) Fost poliţist. exponat sn [At: CV I. nr. 4, 25 / Pl: -e / E: rs eKcnoHar] Obiect expus în cadrul unei expoziţii, într-un muzeu etc. exponent, -ă [At: ŞINCAI, HR. II, 128/20 /V: (înv) esp-, (îvr) espun-, spun-, spunmte sm / Pl: -nţi, ~e / E: fr exposant, ger Exponent, lat exponens] 1-2 smf Persoană (sau grup social) care reprezintă şi apără o idee, un curent etc. Si: reprezentant. 3 sm (Mat) Semn în cifre sau litere scris sus, cu caractere mai mici, la dreapta unui număr sau a unei mărimi matematice, pentru a arăta puterea la care se ridică acestea. 4 sm (îvr) Semn în cifre sau litere, scris sus. în dreapta unui cuvânt (dintr-un text), prin care se face trimiterea la note. la referinţe bibliografice etc. 5 sm (Muz) Cifră sau literă, pusă sus la stânga unei alte cifre sau litere, care indică octava din care face parte un sunet oarecare. 6 smf (Jur; îvr) Expozant (1). 7 smf Expozant (2). exponenţial, -ă a [At: ELEM. ALG. 205/11, cf. RESMERIŢĂ, D., CADE, SCRIBAN. D. / P: -ţi-al / Pl: ~i, ~e / E: fr exponentiel] 1 (Mat; d. curbe, funcţii etc.) Care are un exponent variabil, nedeterminat sau necunoscut. 2 (îs) Creştere -ă Creştere prin ridicare repetată la o putere. 3 (Pex; îas) Creştere foarte rapidă. exponometne sf [At: LTR2 / Pl: ~i/ / E: exponometru + -ie, cf fr exposometrie] 1 Capitol al opticii fotografice care se ocupă cu studiul duratei de expunere a materialelor fotografice. 2 Tehnică a construirii şi folosirii exponometrelor. exponometru sn [At: DT / Pl: -re / E: ger Exponometer, cf fr exposometre] Instrument folosit pentru stabilirea duratei corecte de expunere la lumină a unui film sau a unei plăci fotografice. export sn [At: GHICA. S. 32. ap. LM / V: (înv) esp- / Pl: -uri / E: ger Export, cf fr exportdtion] 1 Trimitere, expediere a produselor naţionale peste graniţă în vederea vânzării sau a schimbului cu alte mărfuri. 2 Operaţie cu caracter comercial prin care o parte din mărfurile produse, prelucrate, completate sau reparate într-o ţară se vând pe piaţa altor ţări Si: exportare (2). 3 (Ccr) Totalitate a mărfurilor exportate (1). 4 (îs) -invizibil Vindere de servicii în (sau la) alte ţări. 5 (îs) ~ de capital Investire de capital în alte ţări. exporta vt [At: IORGOVICI, 0.62/17 / V: (înv) esp-/Pzi: -port, (înv; 3) -poartă / E: fr exporter, lat exportare] 1 A transporta peste graniţă mărfuri sau alte produse, cu scopul de a le vinde sau a le schimba Si: (înv) a exportări si, a exportui. 2 (Pex) A vinde servicii cumpărătorilor din alte ţări. 3 (Pex) A investi capital în alte ţări. exportabil, -ă a [At: EMINESCU. S. P. 93, ap. CADE /V: (înv) esp-/ Pl: -i, -e l E: fr exportable] (D. mărfuri, produse etc.) Care se poate exporta (1-2). exportare sf[At POLIZU / V: (înv) esp- / Pl: -tări / E: exporta] 1 Transport peste graniţă al unor mărfuri produse, prelucrate, completate sau reparate într-o ţară, în vederea vânzării sau a schimbului cu alte mărfuri Si: exportat1 (1), (iuz) exportaţie. 2 Export (2). 3 (Pex) Vânzare de servicii cumpărătorilor din alte ţări Si: exportat1 (3). 4 (Pex) Investire de capital în alte ţări Si: exportat1 (4). exportarisi vt [At: (a. 1835) FURNICĂ. D. C. 379 / Pzi: -sesc / E: exporta + -arisi] (C. i. mărfuri) A exporta (1). exportat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: exporta] 1 Exportare (1). 2 Export (2). 3-4 Exportare (3-4). exportat2, -ă a [At: (a. 1840-1844) N. A. BOGDAN, C. M. 134 / Pl: -aţi, -e / E: exporta] 1 (D. mărfuri, produse etc.) Care este trimis peste graniţă pentru a fi vândut sau schimbat. 2 (D. servicii) Oferit utilizatorilor din alte ţări. 3 (D. capital) Investit în alte ţări. exportator, -oare [At: BULETIN. G. (1844), 461/2 / V: (îvr) esp- / Pl: ~i, -oare / E: fr exportateur] 1-6 smf a (Persoană, ţară etc.) care exportă (1-3). exportaţie sf[At POTECA. C. P. 212/l 0 / V: (înv) -iune, (îvr) -tăţaie, -teţie, esp-, esportaţiune, esportăciune, esportăţiune / Pl: -ii / E: fr exportation, lat exportatio, ] (Iuz) Exportare (1). exportaţiune sf vz exportaţie exportăţăie sf vz exportaţie exporteţie sfvz exportaţie exportui vt [At: (a. 1832) DOC. EC. 497 / Pzi: -esc; / E: exporta + -///'] (înv) A exporta (1). expoza vtr [At: N. A. BOGDAN, ap. TDRG / Pzi: -zez / E: fr exposer] 1-2 (îvr) A (se) expune. expozabil, -ă a [At: ODOBESCU. S. II, 80. ap. DL / Pl: -i, -e / E: fr exposable] Care poate fi expus într-o expoziţie. într-un muzeu etc. expozant, -ă smf [At PROT. - POP., N. D. / V: (înv) esp- / Pl: -nţi, -e I E: fr exposant] 1 (Jur) Persoană care îşi expune pretenţiile într-o reclamaţie Si: (îvr) exponent (6). 2 Persoană care expune ceva (la o expoziţie, într-un muzeu etc.) Si: exponent (7). expozarisi vr [At: ALEXANDRI, T. 1435 / Pzi: ~scsc / E: expoza + -arisi] (îvr) A se expune. expozeu sn [At: REBREANU, R. II. 23 /Pl: -uri / E: fr expose] Expunere sistematică şi amănunţită a unor fapte. întâmplări etc. Si: dare de seamă, raport. expozitiv, -ă a [At: HELIADE. GR. ROM. 140 / V: (rar) esp- / Pl: -i, -e / E: fr expositif] 1 (D. un text) Care are caracterul unei expuneri. 2 (D. un text) Prezentat în forma unei expuneri, a unei naraţiuni. 3 (îs) Propoziţie -ă Propoziţie enunţiativă. 4 (îs) Metodă -ă Metodă de predare care constă în prezentarea conţinutului unei lecţii în forma unei expuneri. 5 (D. ton) Afectat. 6 (D. stil) Narativ. expoziţie sf [At: IORGOVICI. O. 60/25 / V: (înv) -iune, esp-, espoziţiune / Pl: -ii / E: fr exposition] 1 Relatare. 2 Parte a unei opere literare, narative sau dramatice, situată la începutul acesteia. în care se schiţează datele fundamentale ale acţiunii, circumstanţele, locul acţiunii, personajele etc. Si: expunere. 3 (Muz) Primă secţiune a unei fugi sau a unei compoziţii în formă de sonată, în care este prezentat materialul tematic principal Si: expunere. 4 (Rar) Abandonare a unui copil. 5 Prezentare publică a unor opere de artă. a unor produse reprezentative pentru realizările unei ramuri de activitate, ale unei personalităţi etc., pentru a le face cunoscute Si: etalare, expunere. 6 Punere la vedere. 7 Loc special amenajat unde se organizează o expoziţie. 8 Orientare a unui teren, a unei clădiri etc. faţă de punctele cardinale sau faţă de alte puncte de reper. 9 (Ccr) întindere (de teren) cu o anumită orientare. 10 (Arh) Aşezare a unui 362 EXPUNE obiect, a unei opere de aită, a unei clădiri, astfel încât să poată fi privite în condiţiile cele mai potrivite. 11 Premisă majoră a unui silogism. expoziţional, ~ă a [At: DEX-S / Pl: -e l E: eg expositionat] 1 Care aparţine expoziţiei (5). 2 Cu caracter de expoziţie (5). expoziţiune sf vz expoziţie expres av vz expres2 ex-prefect sm [At: IORDAN. L. R. A. 198 / Pl: ~cţi / E: ex- + prefect] Fost prefect. ex-premier sm [At: L. ROM. 1993,20 / Pl: / E: ex- + premier] Fost premier. expres1, ~ă [At: CARAGIALE. D. VII, 273 / Pl: -e a, ~uri sn / E: fr express] 1-2 sn, a (Tren) care se deplasează cu viteză mare şi care se opreşte numai în staţiile importante. expres2 av [At: (a. 1839) URICARIUL V, 155/27 / V: (înv) esp-, (pfm) expres, (reg) ixpre / E: fr expres] Special pentru ... expres3, ~ă [At: AR (1829), 82Vl 7 / V: (îvr) esp- a, sm / Pl: -esi, -e şi -uri sn / E: fr expres, lat expressus, (7) cf it espresso] 1 a (D. acţiunile, manifestările etc. oamenilor) Care este exprimat clar Si: lămurit, limpede. 2 a (D. caracterul oamenilor) Care este hotărât Si: ferm. 3 a (îvr) Pronunţat. 4 a (Jur; îoc tacit) Formulat în termeni precişi. 5 sm (înv) Curier care ducea scrisori sau mesaje urgente Si: ştafetă. 6 a (Şîs scrisoare -ă, recomandată -ă, colet -) Care ajunge mai repede la destinaţie în schimbul unei suprataxe. 7 sns (îs) Cafea - Cafea-filtru preparată la comandă. 8-9 sn, a (Şîs bufet -) (Bufet) în care se servesc, foarte repede şi la preţuri acceptabile, micul dejun, cina sau numai aperitive, gustări etc. expulsă v vz expulza expresionism sn [At: DEX / P: ~si-o~ / Pl: ~e / E: fr expressionnisme] Curent artistic şi literar apărut în Germania la începutul sec. XX, care pune accent pe intensitatea expresiei. expresionist. -ă [At: DEX / Pl: '-işti, ~e / E: fr expressionniste] 1-2 smf, a (Adept) al expresionismului. 3 a Care se referă la expresionism. 4 a Care provine din expresionism. 5 a Care aparţine expresionismului. 6 a Specific expresionismului. expresiwne sfvz expresie expresiv, -ă a [At: DEX / Pl: -e ! E: fr expressif] 1 (D. cuvinte, gesturi etc.) Care arată ceva în mod viu. elocvent, plastic, sugestiv. 2 (D. opere de artă) Care evocă în imagini vii. 3 (D. faţă. ochi etc.) Care reflectă în mod pregnant, cu putere, sentimente, stări, intenţii etc. expresivitate sf[At: DEX / Pl: ~/7ă?/ / E: fr expressivite] 1-3 Calitate de a fi expresiv (1-3). 4 Exprimare vie. clară, plastică. ex-preşedinte sm [At: DL / Pl: -nţi / E: ex- + preşedinte] Fost preşedinte. exprima [At: DEX / Pzi: exprim / E: fr exprimer, lat exprimere] 1 vt A expune, a formula, prin cuvinte sau prin gesturi, păreri, idei sentimente, impresii etc. 2 vr A reda în cuvinte. 3-4 vtr (Pex) A-şi reda ideile, sentimentele în limbaj muzical, plastic, prin mimică etc. exprimabil, -ă a [At: DEX / Pl: ~e / E: fr exprimable] 1-3 Care poate fi exprimat (1-3). ex-primar sm [At: L. ROM. 1993. 20 / Pl: -i / E: ex- +primar] Fost primar. exprimare şf[At: DEX / Pl: -mări / E: exprima] 1 Expunere, formulare, prin cuvinte sau prin gesturi, de păreri, idei sentimente, impresii etc Si: exprimat1 (1). 2 Redare prin cuvinte Si: exprimat1 (2). 3 Redare a ideilor, sentimentelor în limbaj muzical, plastic, prin mimică etc. Si: exprimat1 (3). exprimat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: exprima] 1-3 Exprimare (1-3). exprimat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: exprima] (D. păreri, idei, sentimente) 1 Expus prin cuvinte. 2 Redat prin mimică, gesturi. 3 Redat în limbaj muzical, plastic etc. ex-prim-ministru sm [At: L. ROM. 1993. 20 / Pl: -iştri l E: ex- + prim-ministru] Fost prim-ministru. ex-procuror, —oai'e smf [At: L. ROM. 1993, 20 / Pl: -i, -oare / E: ex-+ procuror] Fost procuror. ex-profesor, -oară smf [At: IORDAN, L. R. A. 198 / PI: -oare 1 E: ex- + profesor] Fost profesor. expropia v vz expropria expropria vt [At: NEGULICI / V: (înv) esp-, -pia / P: -pri-a / Pzi: -iez / E: fr. exproprier] 1 (C. i. persoane fizice sau juridice) A deposeda pe cineva de o proprietate, de un bun, în virtutea unei legi, pentru cauze de utilitate publică. 2 (C. indică proprietăţi, bunuri) A prelua de la cineva, în virtutea unei legi, pentru cauze de utilitate publică (cu despăgubire). expropriat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: expropria] 1-2 Expropriere (1-2). expropriat2, ~ă [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esp- / P: ~pri-at / PI: -aţi. -e / E: expropria] 1-4 smf a (Persoană, teren, proprietate etc.) care a fost supus exproprierii (1-2). expropriator, -oare smf [At: LM / V: (înv) esp- I P: -pri-a- / Pl: -i. -oare / E: fr expropriateur] Cel care expropriaza pe cineva sau ceva. expropriaţie sf [At: MN (1836), 23j/l0 / P: -pri-a-ţi-e / Pl: -ii / E: fr expropriation] (Asr) 1-2 Expropriere (1-2). expropriere sf[At: NEGULICI / V: (înv) esp- / P: -pri-e-re / Pl: -ri ! E: expropria] 1 Deposedare a unei persoane fizice sau juridice de o proprietate, de un bun. în virtutea unei legi, pentru cauze de utilitate publică Si: expropriat1 (1), (asr) expropriaţie (1). 2 Preluare de la cineva a unei proprietăţi, a unui bun etc. în virtutea unei legi, pentru cauze de utilitate publică (cu despăgubire) Si: expropriat1 (1), expropriaţie (2). expulsie sf [At: ROM. LIT. 84*/37 / V: expulziune, (înv) esp~> expulsiwne I Pl: -ii / E: fr expulsion, lat expulsio, -onis] 1-4 Expulzare (1-4). 5 (Med; spc) Ultimă fază a procesului naşterii în care copilul este împins afară din corpul mamei. expulsiwne sf vz expulsie expulza vt [At: ARISTIA, PLUT. 266/22 / V: (înv) -Isa I Pzi: -zzz / E: fr. expulser, lat expulsare] 1 (C. i. oameni) A obliga (pe cineva) să părăsească ţara Si: exila,pedepsi, (liv) relega. 2 (C. i. oameni) A exclude, a îndepărta pe cineva dintr-un loc, dintr-un anturaj Si: a alunga. 3 (C. i. particule, gaze, lichide) A evacua (cu putere). 4 (C. i. produse fiziologice, patologice, corpuri străine) A elimina din organism. 5 A scoate, a da, a împinge afară. expulzare sf[At: KOGĂLNICEANU, 10 / Pl: -zări / E: expulza] 1 Obligare a cuiva să părăsească o ţară Si: exil. exilare, expulsie (1). expulzat1 (1), (înv) relegare. (îvr) exacţiune (8). 2 Excludere, îndepărtare a cuiva dintr-un loc. dintr-un anturaj etc. Si: alungare, expulsie (2). expulzat1 (2). 3 Eliminare din organism a unui produs fiziologic, patologic, a unui corp străin etc. Si: expulsie (3). expulzat1 (3). 4 Evacuare, eliminare, împingere în afară a unui gaz. a unui lichid etc. Si: expulsie (4). expulzat1 (4). expulzat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: expulza] 1-4 Expulzare (1-4). expulzat2, ~â [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) esp~ I Pl: —af/, -e i E: expulza] 1-2 smf. a (Persoană) care a fost izgonită dintr-o ţară Si: exilat. 3 a (D. particule, substanţe etc.) Eliminat. 4 a înlăturat. expulziune sf vz expulsie expuncţiune sf [At: DEX / Pl: -ni / E: fr exponction, lat expo nc tio, -onis] 1 încheiere. 2 Marcare a unei anulări printr-un punct (pus deasupra unei litere sau a unui cuvânt). 3 (Pex) Scoatere a unei litere sau a unui cuvânt dintr-un text. expune [At: VOINESCU II. M. 114/25 / V: (înv) esp- / Pzi: expun / E: lat exponere după pune] 1 vt (C. i. stări, realizări, fapte etc.) A înfăţişa, a relata pentru a lua cunoştinţă Si: a prezenta, a relata. 2 vt (C. i. fiinţe, obiecte etc.) A aşeza Ia vedere pentru a atrage atenţia publică. 3 vt (Pex) A arăta, a face să fie văzut de toată lumea. 4 vt(a) (Spc; c. i. opere de artă) A prezenta privirii şi atenţiei publicului (într-o expoziţie). 5 vt (Fig) A arăta ceva ostentativ. 6 vt (C. i. sentimente, stări, senzaţii etc.) A descrie, a dezvălui, a da pe faţă cuiva. 7 vt (C. i. idei, teorii, planuri, probleme etc.) A face cunoscut (prin cuvinte) cuiva Si: a explica (1). 8-9 vtr (Mai ales cu determinări în genitiv sau introduse prin prepoziţia ,,la“) A pune sau a se afla într-o situaţie neplăcută. 10-11 vtr A fi sau a face să fie supus 363 EXPUNERE unui risc, unui pericol, unei boli etc. 12 vt (C. i. obiecte, substanţe, plante etc.) A aşeza, a plasa astfel încât să fie supus acţiunii cuiva. 13 vt (C. i. filme, plăci fotografice etc.) A supune acţiunii luminii pentru a obţine un clişeu, o fotografie etc. expunere sf[At: MAG. IST. 1,254/8 / V: (înv) esp~/ Pl: -ri / E: expune] 1 Prezentare a unei stări, realităţi, fapte etc. pentru a fi cunoscute Si: înfăţişare, relatare, (rai ) expus1 (1). 2 (Ccr) Ceea ce se expune, se descrie, se istoriseşte Si: narare, naraţiune, povestire. relatare, (rar) expus1 (2). (îvr) parastasire. 3 Aşezare a unei fiinţe, a unui obiect la vedere pentru a atrage atenţia publică Si: (rar) expus1 (3). 4 Prezentare (a unei opere de artă) privirii şi atenţiei publicului Si: (rai) expus1 (4). 5 Arătare ostentativă (a ceva) Si: (rar) expus1 (5). 6 Descriere, dezvăluire a unui sentiment, a unei stări, senzaţii etc Si: (rar) expus1 (6). 7 Explicare Si: (rar) expus1 (7). 8 Punere într-o situaţie neplăcută Si: (rar) expus1 (8). 9 Supunere la un risc, la 1111 pericol, o boală etc Si: (rar) expus1 (9). 10 Plasare, aşezare pentru a fi supus acţiunii cuiva sau a ceva Si: (rar) expus1 (10). 11 (Prc) Supunere a unui clişeu, a unei fotografii etc. la acţiunea luminii Si: (rar) expus1 (11). expurga vt [At: LM / Pzi: expurg i E: fr expurger, lat expurgare] (C. i. pasaje care sunt sau par incompatibile cu anumite principii morale, idei politice etc.) A elimina dintr-o carte Si: a curăţa, a cenzura. expurgare ş/’[At: DEX / Pl: -gări / E: expurga] Eliminare dintr-o carte a unor pasaje incompatibile cu morala sau ideile politice ale vremii Si: expurgat1, expurgaţie, cenzurare, expurgat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: expurga] Expurgare. expurgat2, ~ă a [At: ODOBESCU. S. II400 / Pî: ~aţi:-e / E: expurga] (Rai*; d. cărţi) Din care au fost eliminate pasaje incompatibile cu morala sau ideologia timpului. expurgaţie sf[At: DEX / Pl: -ii / E: fr expurgation] Expurgare. expus1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri/E: expune] (Rar) 1-6 Expunere (1-6). 7 Explicare (1). 8-11 Expunere (8-11). expus2, ~ă a [At: MAN. SĂNĂT. 198/8 / V: (înv) esp~ / Pl: -uşi, -e / E: expune] 1 (D. stări, fapte. idei. planuri etc.) Descris, relatat pentru informare, explicare etc. 2 (D. obiecte, produse etc.) Aşezat la vedere pentru a fi cercetat, analizat sau pentru a atrage atenţia. 3 (D. opere de artă) Prezentat publicului (într-o expoziţie). 4 (D. oameni sau d. manifestările, faptele lor) Nesigur. 5 (D. oameni) Supus unui pericol. 6 Plasat pentru a fi supus acţiunii cuiva sau a ceva. ex-rapidist, ~ă smf [At: SPORTUL, 1972, nr. 6934, 2/1 / Pl: -işti, -e / E: ex- + rapidist] Fost rapidist. ex-rege sm [At: EMINESCU, O. XIV. 112 / S şi: (înv) exrege I Pl: ex-regi l E: ex- + rege] Fost rege. exsanguinotransfuzie sf vz exsangvinotransfuzie exsanguu, ~uă a [At: DEX / P: -u-u / Pl: -ui, ~ue / E: fr exsangue, lat exsanguis] 1 (Liv; d. ţesuturi) Care este lipsit de sânge. 2 (D. faţă. obraji) Livid. exsangvinotransfuzie sf [At: DEX / V: ~gui~ / Pl: -ii / E: fr exsanguino-transfusion] (Med) înlocuire (aproape) totală a sângelui prin transfuzie. ex-savant, smf [At: IORDAN, L.R.A.198 / Pl: -nţi, -e / E: ex- + savant] Fost savant. ex-schivnic, [At: GRIGURCU. C. R. 52 / Pl: -ici, ~ice / E: ex- + schivnic] Fost schivnic. ex-secur\st, ~ă smf [At: L. ROM. 1993. 20 / Pl: '-işti, -e I E: ex- + securist] Fost securist. exsecvălui v vz execvălui exsicator sn [At: DEX / Pl: -oare / E: fr exsiccateur] Aparat de sticlă folosit 111 laborator pentru uscarea sau păstrarea în stare uscată a substanţelor cu ajutorul compuşilor higroscopici. exsudant, [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: fr exsudant] 1-2 snf a (Substanţă) care provoacă transpiraţie. exsudat sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr exsudat] Lichid bogat în albumină care trece din vasele sangvine în ţesuturi. exsudaţie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr exsudation] 1 Transpiraţie. 2 Apariţie la suprafaţa unui strat de asfalt a excesului de bitum sau de gudron. ex-şef, ~ă smf [At: GHEREA, ST. CR. 1.274 / Pl: -i, -e ! E: ex- + şef] Fost şef. extas sn vz extaz extasă sfvz extaz extase sf vz extaz extasiare sf vz extaziere extasie sfvz extaz extasiere sfvz extaziere extasis sn vz extaz extatic, ~ă [At: NEGULICI / V: (înv) est- / Pl: -ici. -ice / E: fr extatique. cf ngr EKamnxog] 1 a Care aparţine extazului (1). 2 a Caracteristic extazului (1). 3 a Care vine din extaz (1). 4 a Care exprimă extaz (1). 5 a Care se referă la extaz (1). 6-7 smf. a (Persoană) cuprinsă de extaz (1). 8 av Cu (mult) entuziasm. 9-10 smf, a (Persoană) care are accese de extaz (2)‘ extaz sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 258 / V: (înv) ecst~, estas, estasă sf estaz, estaza, ~as, —ase, —asă, ~ă sf, (îvr) -sie sf, extasis / Pl: -e. (înv) -uri / E: fr extase, ngr EKOtacng, eţcrraoig] 1 (Adesea construit cu verbe ca „a fi“, „a rămâne11, „a cădea“ etc.. de care se leagă prin prepoziţia ,,în“) Stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin concentrare extremă asupra unui obiect al contemplaţiei, cu sentimentul unei revelaţii şi al unei comuniuni, şi prin suspendarea activităţii intelectuale şi a receptivităţii senzoriale Si: exaltare (7). 2 Stare afectivă paroxistică (de satisfacţie, de admiraţie etc.) Si: exaltare (8). 3 (îvr) Paroxism. 4 Stare provocată de un dezechilibru nervos, în care bolnavul, dominat de o idee fixă, este lipsit de senzaţii şi rămâne imobil, cu o expresie de beatitudine. extază sfvz extaz extazia vrt [At: NEGULICI / V: (înv) est~, ecst~ / P: -zi-a l Pzi: -iez / E: fr extasier] 1-2 A fi cuprins sau a face să fie cuprins de exaltare. 3-4 A fi cuprins sau a face să fie cuprins de admiraţie şi uimire. încântare, entuziasm Vz minuna. extaziat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: extazia] 1-4 Extaziere (1-4). extaziat2, -ă a [At: HELIADE. O. I 69 / V: ecst~, est-, ~asi~ i PI: -aţi. -e i E: extazia] 1 Cuprins de exaltare. 2 Cuprins de admiraţie, uimire, încântare etc. 3 (Rar; d. sentimente) Paroxistic. extaziere ş/'[At: NEGULICI / V: (înv) estasiai'e, estaziare / P: -zi-e-/ Pl: -ri IE: extazia] 1-2 Stare sau provocare a stării de exaltare Si: extaziat1 (1-2). 3-4 Stare sau provocare a stării de admiraţie sau de uimire. încântare etc Si: extaziat1 (3-4). extemporal sn [At: DEX / Pl: -e / E: ger Extemporale, lat extemporalis] Probă scrisă, neanunţată, de obicei din lecţia curentă, dată elevilor pentru verificarea periodică a cunoştinţelor Si: lucrare ele control. extemporancu, -ee a [At: DEX / Pl: ~e/. -ee i E: fr extemporane, lat extemporaneus] (Liv) 1 Care se produce imediat, pe loc. 2 (Med; d. medicamente) Care este preparat sau administrat fără întârziere. extensibil, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e IE: fr extensible] 1 Care se poate extinde. 2 Care poate fi alungit fără a se rupe. extensibilitate sf [At: DEX / Pl: -ităiti / E: fr extensibilite] Capacitatea unui obiect de a putea fi extins. extensie sf vz extensiune extensiune sf [At: DEX / V: -sie / P: -si-u- / Pî : -ni / E: fr extension. lat extensio, -onis] 1 Dezvoltare. 2 Amplificare. 3 (Log) Sferă. 4 Alungire sau întindere a unui membru sau a trunchiului anatomic în caz de luxaţii sau fracturi. extensiv,~ă a [At: DEX / Pl: -i. ~e / E: fr extensif] 1 Specific extinderii. 2 Referitor la extindere. 3 Care aparţine extinderii. 4-5 Care are proprietatea de a (se) extinde. 6 (îs) Agricultură (sau cultură) -ă Agricultură (sau cultură) care îşi bazează sporirea producţiei pe mărirea suprafeţelor cultivate. extensograf sn [At: DEX / Pl: -e i E: fr extensographe] Aparat care măsoară variaţia vâscozitaţii unui aluat de o anumită consistenţă. 364 EXTIRPATOR extensor, -oare [At: DEX / PI: -/, -oare ! E: fr extenseur] 1 a Care are rolul de a întinde. 2 a (Atm; îs) Muşchi - Muşchi de suprafaţă care ajută la întinderea diferitelor părţi ale corpului. în special a membrelor. 3 sn Aparat de gimnastică format din două sau mai multe arcuri de oţel sau din benzi de cauciuc cu capetele prinse în două mânere, care trebuie întinse (cu mâinile). extenua vir [At: LM / V: (îvr) est- / P: -uez / E: fr extenuer, cf lat extenuare] 1-2 A (se) obosi peste măsură printr-un efort excesiv şi prelungit Si: a (se) istovi. extenuant, -ă a [At: CĂLINESCU, C. O. 225 / P: -nu-ant / Pl: -nţi, ~e IE: fr extenuant] Care extenuează, care sleieşte puterile Si: epuizant, istovitor. extenuare sf[At: CADE / P: -nu-a I Pl: -uari / E: extenua] 1 Slăbiciune extremă a corpului în urma unui efort excesiv şi prelungit Si: epuizare, extenuat1 (1), istovire. 2 Secătuire (a solului) Si: extenuat1 (2). 3 Aducere în stare de oboseală extremă Si: extenuat1 (3). extenuat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: extenua] 1-4 Extenuare (1-4). extenuat2, -ă a [At: HELIADE, D. J. 137/24 / V: (înv) est- / P: ~nu-at 1 Pl: -aii. -e / E: extenua] 1 Slăbit, vlăguit de muncă, de oboseală, de boală etc. Si: epuizat (4), istovit. 2 (D. soluri) Secătuit. exterior, -oară [At: DEX / P: -ri-or. -ri-oa-ră / Pl: -i. -oare / E: fr exterieur, lat exterior] 1 a Care este situat în afară Si: (rar) extrinsec (4). 2 a Care se află dincolo de o anumită limită. 3 a (îs) Comerţ - Totalitate a exporturilor şi importurilor unei ţări. 4 sn Parte din afară a unui lucru. 5 sn Faţadă. 6 sn Fel de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare etc. Si: alură, aspect. înfăţişare, ţinută. exterioritate sf [At: ARGHEZI. T. C. 41 / P: -ri-o- / Pl: -itaţi / E: fr exteriorite] 1 Caracter a ceea ce este exterior. 2 Exteriorizare (1). 3 (Ccr) Ceea ce ţine de exterior, de mediul înconjurător. exterioriza vtr [At: PETICĂ. O 365 / P: -ri-o- / Pzi: -zez / E: fr exterioriser] 1 (C. i. sentimente, gânduri, idei etc.) A exprima, a manifesta (în afară, în mod vizibil, direct) prin cuvinte gesturi, fizionomie etc. 2 A exprima prin intermediul artei. exteriorizare sf[At: PÂRVAN, I. F. 84 / P: -ri-o- / Pl: -zari i E: exterioriza] 1 Exprimare, manifestare la exterior, vizibil, a unor idei. sentimente etc. Si: exterioritate (2), exteriorizat1 (1). 2 Exprimare prin intermediul artei Si: exteriorizat1 (2). exteriorizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: exterioriza] 1-2 Exteriorizare (1-2). exteriorizat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: exterioriza] 1 (D. idei. sentimente) Exprimat prin vorbe, gesturi etc. 2 (D. idei, sentimente) Exprimat prin intermediul artei. exteritorial, -a [At: DN / Pl: -i, -e / E: exteritorialitate (după punctualitate - punctual)] Care se bucură de dreptul de exteritorialitate. exteritorialitate sf [At: DN / E: fr exterritorialite, cf ger Exterritorialiîăt] Situaţie juridică în care se află misiunile diplomatice (ambasadele, legaţiile etc.) ale unui stat străin, care decurge din principiul că acestea trebuie considerate ca aflându-se pe teritoriul statului lor naţional. extermina vt [At: DN / Pzi: extermin, (înv) -nez / E: fr exterminer, lat exterminare] (C. i. colectivităţi) A face să piară în întregime sau în număr mare Si: a masacra, a stârpi, a nimici. exterminant, -ă a [At: DN2 / Pl: -nţi, -e / E: fr exterminant] Care extermină. exterminate sf [At: LM / V: (înv) est- / Pl: -nări / E: extermina] Ucidere până la ultimul sau în număr mare Si: masacrare, stârpire, nimicire, (rar) exterminaţiune. exterminat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: extermina] Exterminare. exterminat2, -â a [At: LM / V: (înv) est- / Pl: -aţi, -e / E: extermina] (D. membrii unei colectivităţi) Nimicit. exterminator, -oare smf a [At: DN / Pl: -i, -oare / E: fr exter minate ur. lat exterminator, -oris] 1-2 (Persoană) care extermină. exterminaţiune sf[At: LM / V: (înv) est- / P: ~ţi-u- / Pl: -ni / E: fr extermination. lat exterminatio, -onis] (Rar) Exterminare. extern, -ă [At: LM / V: (înv) esternu / Pl: -i, -e / E: fr externe, lat externus] 1 a Care se află în afară. 2 a Care vine din exterior. 3 a Străin. 4 a (îs) Politică ~ă Politica unui stat faţă de celelalte state. 5 a (Mat; îs) Unghi - Unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi. 6 a (Mat; îas) Unghi format de două drepte tăiate de o secantă şi aflat în afara dreptelor. 7 a (D. medicamente; şîs uz ~) Care se aplică numai pe suprafaţa corpului. 8 smf Elev sau ucenic ce locuieşte şi ia masa în afara şcolii sau a locului unde învaţă meseria. 9 sm Student la medicină care. în urma unui examen, este admis să facă practică în spital. externa vt [At: DEX-S / Pzi: -nez / E: extern] A elibera din spital un bolnav. externare sf [At: LM / V: (înv) -nari / E: externa] Eliberare din spital a unui bolnav. externat1 sn [At: CADE / E: externa] (Rar) Externare. externat2 sn [At: LM / V: (înv) est- / Pl: -el E: fr externat] (înv) 1 Şcoală în care se primesc numai elevi externi. 2 Şcoală secundară de fete. 3 Calitatea şi funcţia externului (9). externat-ă smf, a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: externa] 1-2 (Bolnav) eliberat din spital. exterocepfiv, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e l E: fr exteroceptif] (Atm; d. căile sensibilităţii) Care transmite centrilor nervoşi stimuli din mediul extern. exteroceptor sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr exterocepteur] Organ din sistemul nervos central care receptează stimuli din mediul extern. extinct'iv, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr extinctif] Care duce la înlăturarea efectelor unui act juridic. extinctor, -oare [At: LTR / Pl: -i, -oare / E: fr extincteur, lat extinctor, -oris] 1 a Care are proprietatea de a stinge. 2 sn Aparat pentru stingerea incendiilor Si: stingător. extincţie sf [At: LTR / V: -iune / Pl: -ii / E: fr extinction] 1 Slăbire (a unei acţiuni, a unei oscilaţii etc.). 2 Micşorare a intensităţii unui fascicul de lumină. extincţiune sfvz extincţie =, extinde vtr [At: DN / Pzi: extind / E: lat extendere (după întinde)] 1-2 A face să ocupe sau a ocupa 1111 spaţiu mai mare decât cel iniţial. 3-4 A (se) lărgi (ca sferă de acţiune). 5-6 A (se) întinde. extindere ş/’[At: LTR / Pl: -ri / E: extinde] 1 Ocupare a unui spaţiu mai mare decât cel iniţial. 2 Lărgire (ca sferă de acţiune). 3 întindere. extingibil, -ă a [At: DN2 / Pl: -i, -e / E: fr extinguible, lat exstinguibilis (după stinge)]'1 Care poate fi stins. 2 (D. acţiuni juridice) Care trebuie stins. extins, -ă a [At: MDA ms / Pl: -uşi, -e / E: extinde] 1 Care ocupă un spaţiu mai mare decât cel iniţial. 2 Lărgit (ca sferă de acţiune). 3 întins. extirpa vt [At: COSTINESCU / V: (înv) est- / Pzi: extirp, extirpez. l E: fr extirper, lat extirpare] 1 (C.i. buruieni) A distruge prin dezrădăcinare sau tăiere Vz stârpi. 2 (C. i. un organ sau o parte dintr-un organ, o tumoare etc.) A înlătura pe cale chirurgicală. 3 (C. i. tendinţe, manifestări etc. negative) A elimina (6). extirpaţii, -ă a [At: SCRIBAN. D. / Pl: -i,-e I E: fr extirpable] 1-3 (Rar) Care poate fi extirpat (1-3). extirpare sf [At: COSTINESCU /V: (înv) est- / Pl: -pari / E: extirpa] 1 Distrugere prin dezrădăcinare a buruienilor Si: extirpat1 (1), extirpaţie (1). 2 înlăturare pe cale chirurgicală a unui organ, a unei tumori etc. Si: extirpat1 (2). extirpaţie (2). 3 Eliminare (6) a unor tendinţe, manifestări etc. negative Si: extirpat1 (3). extirpaţie (3). extirpat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: extirpa] 1-3 Extirpare (1-3). extirpat2, -ă a [At: ARGHEZI. P. T. 113 / Pl: -aţi, -e / E: extirpa] 1 (D. buruieni) Smuls2. 2 (D. organe, tumori etc.) înlăturat pe cale chirurgicală. 3 (D. tendinţe) Eliminat2 (4). extirpator, -oare [At: COSTINESCU / V: (înv) est- (A şi: estirpator) / Pl: -oarej E: extirpa + -tor] 1 sn Maşină agricolă folosită la dezrădăcinarea sau tăierea buruienilor răsărite după arătură Si: (înv) stirpitor. (îvp) hâlcea, plug. 2-3 smf a (Persoană) care extirpă (1). 365 extirpaţie extirpaţie sf [At: TURNESCU, MED. OP. 8I/275V / V: (înv) est~, estirpaţiune (P: -ţi-u-). -iune (P: -ţi-u-) / Pl: -// / E: fr extirpation] (Rar) 1-3 Extirpare (1-3). extirpaţiune sf vz extirpaţie extispiciu sn [At: DEX / Pl: -ii / E: lat extispicium) Cercetare a măruntaielor păsărilor pentru prezicerea viitorului. extompa v vz estompa extorca vt [At: DEX / V: est- / Pzi: -chez / E: fr extorquer, lat extorquere] A obţine un lucru de la cineva cu forţa, prin ameninţări, violenţă, şantaj etc. extorcare sf[At: DEX / V: est- / Pl: -cari / E: extorca] Obţinere a unui lucru de la cineva cu forţa, prin ameninţări, violenţă, şantaj etc Si: extorcat1, extorsiun e. extorcat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: extorca] Extorcare. extorcat2, -ă smf a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: extorca] 1-2 (Persoană) care a căzut victimă a extorcării. extormme i/[At: DEX / V: es/~ / Pl: ~/// / E: fr extorsion, lat extorsio, -onis] (Rar) Extorcare. extrn- [At: DEX / E: fr extra] Element de compunere care serveşte la formarea unor adjective, cu sensul: 1 (In) afară (de). 2 Deosebit (de). 3 Foarte. extraatmosferic, ~ă a [At: DEX / P: ~tra-at- / Pl: -ici. -ice / E: fr extra-atmosplierique] Din afara atmosferei terestre. extrabugetar, ~ă a [At: DEX / Pl: -e / E: fr extra-budgetaire] 1 Care nu se află înscris în buget. 2 Care nu este susţinut financiar de la buget. extracelular, -ă a [At: DEX / Pl: ~i. -e l E: fr extracellulaire] 1 Care se află în afara celulelor. 2 Care nu ţine de celule. extraconjugal, -a a [At: DEX / Pl: ~e / E: fr extraconjugal] Referitor la relaţiile (sexuale) din afara căsătoriei Si: extramarital. extraconstituţional, -ă a [At: DEX / P: ~ţi-o- / Pl: -e / E: fr extraconstitutionnel] în afara prevederilor constituţiei. extracontabil, a [Ât: DEX / Pl: -i. ~e / E: extra- + contabil] (D. calcule, situaţii, lucrări etc.) Care se efectuează pe baza unor date procurate pe alte căi decât cea contabilă. extracorporal, -ă a [At: DEX / Pl: -e / E: extra- + corporal] Care se află în afara corpului. extract sn [At: DEX / PI: -e / E: ger Extrakt, lat extractus] 1 (Iuz) Copie a unui act scoasă dintr-un registru (de stare civilă). 2 Substanţă sau amestec de substanţe chimice preparat prin concentrare a produselor extrase din materii vegetale sau animale, proaspete sau uscate Si: extras2 (16). 3-4 Extras2 (8,15). extractiv, a [At: ALBINEŢ. M. 147/12 / V: (înv) est~ / Pl: -e / E: fr extractif] 1 (îvr) Care poate fi extras (3). 2 (D. procedee, substanţe, aparate, instalaţii etc.) Care serveşte la extragerea (7) unor substanţe, materii prime etc. 3 (îs) Industrie -ă Ramură a industriei grele care se ocupă cu extragerea materiilor prime din pământ (fără a le prelucra). extractor1 sn [At: CADE / Pl: ~oare / E: fr extracteur] 1 Dispozitiv al închizătorului armelor de foc care extrage (7) tubul cartuşului tras. 2 Aparat cu ajutorul căruia se scoate mierea din faguri fără a-i strica Cf centrifugă. 3 Aparat folosit pentru separarea unuia sau mai multor componenţi dintr-un material solid sau lichid, prin acţionare mecanică sau cu ajutorul solvenţilor. extractor2, ~oare a [At: LM / V: (îvr) est~ / Pl: -oare / E: lat extractorius] 1-3 Care ajută la extragerea (3. 7-8) unor substanţe sau a unor corpuri. extracţie sf [Al. HELIADE, A. 81/2 / V: (rar) ~iune, (înv) est-, (îvr) estracţiune / Pl: -ii / E: fr extraction] 1-8 Extragere (1-8). 9 (Liv) Origine, provenienţă (mai ales socială). extracţiune sf vz extracţie extracurent sm [At: DEX / Pl: -nţi / E: fr extra-courrant] (Fiz) Curent electric datorat autoinducţiei. extradiţie sf[At: NEGULICI / V: (înv) est-, estradiţiune, -iune / Pl: -ii I E: fr extradition] (înv) Extrădare. extradiţiune sf vz extradiţie extrados sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr extrados] 1 Suprafaţă exterioară convexă a unui arc sau a unei bolţi. 2 Faţă convexă a unei palete de turbină. 3 Faţă superioară a linei aripi de avion. extradotal, ~ă a [At: DEX / Pl: -e / E: fr extra-dotal] (D. averea soţiei) Care este în afară de zestre. extradur, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: extra- + dur] Foarte dur. extraestetic, —ă a [At: DEX / P: -tra-es- / Pl: -ici, -ice / E: extra- + estetic] 1-2 Aflat sau considerat în afara esteticului. extrafm, -ă a [At: DEX / Pl: -i. -e / E: fr extra-fin] 1 Foarte fin. 2 Extraordinar de bun. 3 De calitate deosebită. extrafor sn [At: DEX / Pl: ? / E: fr extra-fort] Panglică (foarte) rezistentă folosită în croitorie. extragalactic, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: eg extragalactic, fr extragalactique] Aflat în afara galaxiei noastre. extrage vt [At: ASACHI. E. 1.74/1 / V: est— / Pzi: ~rag / E: fr extraire, lat extrahere (după trage)] 1 (Mat; îe) A - întregii A transforma o fracţie supraunitară într-o fracţie mixtă sau într-un număr întreg. 2 (Mat; c. i. rădăcina unui număr) A determina prin calcul. 3 A separa o substanţă dintr-un compus, sau din secreţia unui organ, a unei plante. 4 (C. i. noţiuni abstracte) A scoate dintr-un ansamblu de fapte. 5 (C. i. noţiuni abstracte) A degaja ideile, concluziile. 6 (C. i. noţiuni abstracte) A obţine dintr-o sursă printr-o operaţie mintală. 7 A scoate, a trage afară ceva dintr-un loc, dintr-un corp în care s-a format sau a fost introdus. 8 A lua dintr-un ansamblu un element, o parte. 9 (C. i. pasaje, rezumate, extrase) A detaşa. 10 (C. i. pasaje, rezumate,extrase) A selecta. 11 (C. i. minerale, ţiţei etc.) A scoate din pământ Si: a exploata. 12 (C.i. un corp străin, un organ) A scoate afară din corp pe cale chirurgicală. extragere sf [At ASACHI, E. 1,73/3 / V: (înv) est- / Pl: -ri / E: extrage] 1 (Mat) Transformare a unei fracţii supraunitare într-o fracţie mixtă sau număr întreg Si: extracţie (1). 2 (Mat) Determinare prin calcul a rădăcinii unui număr Si: extracţie (2), radical. 3 Separare a unei substanţe dintr-un compus Si: extracţie (3), extras1 (1). 4 (D. noţiuni abstracte) Scoatere, degajare a unor idei, a unor concluzii dintr-un ansamblu de fapte Si: extracţie (4), extras1 (2). 5 Scoatere, tragere afară a ceva dintr-un loc unde s-a format sau a fost introdus Si: extracţie (5), extras1 (3). 6 Transcriere de fragmente dintr-un text Si: extracţie (6). extras1 (4). (îvr) extrăsătură (1). 7 (D. minerale, ţiţei etc.) Scoatere din pământ Si: exploatare, extracţie (7), extras1 (5). 8 Operaţie chirurgicală de înlăturare a unui corp străin, a unui organ bolnav etc. Si: extracţie (8). extras1 (6). extragramatical, ~ă a [At: DEX / Pl: -i. -e / E: fr extragramatical] Situat în afara gramaticii. extrajudiciar, -a a [At: DEX / Pl: -i. -e / E: fr extrajudiciaire] (D. o probă sau despre o procedură) Care se desfăşoară sau se administrează în afara unui organ de jurisdicţie. extralegal, -ă a [At: DEX / Pl: -i. -e / E: fr extra-legal] în afara legalităţii. extralingvistic, -ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr extra-linguistique] Situat în afara limbii. extramarital, ~ă a [At: DEX / Pl: ~i. -e / E: eg extramarital] (Liv) Extraconjugal. extraneitate ^/’[At: DEX / P: -ne-i- / E: fr extraneile] 1 Caracter străin al unui element cuprins într-un raport juridic, necesitând aplicarea unei legi nenaţionale. 2 Situaţie juridică a unei persoane care se află într-o ţară străină. extraneu, -ee a [At: DEX / Pl: -ei. -ee / E: lat extraneus] (Rar) Din afară. extranucleaj', ~ă a [At: DEX / P: -cle-ar i Pl: -i, -e / E: fr extranucleaire. eg extranuclear] (Big) Care este localizat în afara nucleului. în citoplasmă. 366 EXTREM extraordinar, ~ă [At: DEX / Pl: -e / E: fr. extraordinaire, lat. extraordinarius] 1-2 a. av Deosebit. 3-4 a. av Neobişnuit. 5-6 a. av Excepţional (5-6). 7 c/ (D. oameni) Dotat cu calităţi deosebite. 8 a (D. lucruri, situaţii etc.) Foarte bun. 9 a (D. legi. măsuri, funcţii etc.) Care depăşeşte cadrul unei reguli, al unei măsuri obişnuite. 10 av Foarte. extraparlamentar, ~ă a [At: DEX / Pl: -e / E: fr extra-parlamentaire] Care nu face parte din parlament. extraperitoneal, ~ă a [At: DEX / Pl: -i. -e / E: fr extraperitoneaî] Situat în afara peritoneului. extraplat, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi. ~e. / E: fr extraplat] (D. obiecte) Foarte plat. extrapleural, -ă a [At: DEX / Pl: ~e / E: fr extrapleural] Situat în afara pleurei. extrapola vt [At: DEX / Pzi: -lez / E: fr extrapoler] 1-3 A face o extrapolare (1-3). extrapolare sf[At: DEX / Pl: -lări / E: extrapola] 1 (Mat) Metodă de determinare aproximativă a unei funcţii continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute Si: extrapolaţie (1). 2 (Fiz) Extindere ipotetică a unei noţiuni, legi. teorii etc. de la un domeniu la altul Si: extrapolaţie (2). 3 (Fiz) Trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. Si: extrapolaţie (3). extrapolaţie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr extrapolation] 1-3 Extrapolare (1-3). extraprofesional, -ă a [At: DEX / P: -si-o- / Pl: -i. -e / E: fr extraprofessionnel] Care nu aparţine domeniului profesiunii persoanei respective. extrareglementai\ -ă a [At: DEX / Pl: -i, -e IE: fr extra-reglementaire] Care este în afara regulamentului. extraretinian. -ci a [At: DEX / Pl: -nieni. -niene / E: fr extraretinien] (Atm) Din afara retinei. extras1 sn [At: D. MED. 1532 / Pl: -uri / E: extrage] (Rar) 1-6 Extragere (3-8). extras2, ~ă [At: STAMATI. D. / V: (înv) est- / Pl: -aşi.-e / E: extrage] 1 a (D. întregii unei fracţii) Scos în faţa liniei de fracţie. 2 a (D. rădăcina unui număr) Determinat prin calcul. 3 a (D. substanţe) Separat dintr-un compus sau din secreţia unui organ, a unei plante. 4 a (D. idei. concluzii etc.) Scos. degajat dintr-un ansamblu de fapte, o situaţie etc. 5 a (D. abstracte) Dedus2. 6 a Scos. tras afară dintr-un loc unde s-a format sau a fost introdus. 7 a (D. pasaje, rezumate) Selectat, detaşat, transcris dintr-o lucrare. 8 sn Fragment, pasaj reprodus dintr-o lucrare. 9 sn Variantă rezumativă a unui text Si: (înv) extract (2), extrăsătură (2). 10 sn (îlav) în ~ Reprodus fragmentar. 11 sn (îal) Rezumativ. 12 sn (îs) - pentru pian Aranjare a unei piese orchestrale pentru pian. 13 sn (îs) ~ de cont Copie de pe un cont care reflectă situaţia la zi a debitului şi creditului. 14 sn Articol scos dintr-o publicaţie (periodică sau colectivă) şi tipărit separat în broşură. 15 sn (îlav) în ~ în broşură. 16 sn Extract (2). 17 sn (Rar) Extract (1). 18 a (D. minerale, ţiţei etc.) Scos din pământ Si: exploatat. 19 (D. corpuri străine, organe sau părţi din organe bolnave etc.) înlăturat pe cale chirurgicală. extrase nsibil, ~ă a [At: DEX / Pl: ~i, -e / E: fr extrasensible] (D. oameni) Extrem de sensibil. 2 (D. organisme) Care reacţionează instantaneu la cea mai uşoară excitaţie exterioară. extrasenzorial, a [At: DEX / P: -ri-al / Pl: -i. -e / E: fr extra-sensoriel] Care este perceput pe alte căi decât cele senzoriale normale. extrasezon sn [At: DEX / Pl: -oane / E: extra- + sezon] Timp din afara sezonului de referinţă. extrasistolă sf [At: DEX / Pl: -le / E: fr extra-systole] Contracţie suplimentară a inimii înaintea sistolei. care întrerupe ritmul bătăilor cardiace, provocând o durere uşoară. extrastatutar, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr extra-statutaire] Care este în afara statutului. extraşcolar, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -\.-e ! E: extra- + şcolar] în afara programului şi activităţii şcolare. extraterestru, ~ră [At: DEX / Pl: -eştri. -re / E: fr extraterrestre] 1-4 smf a (Fiinţă) care se află sau care provine din afara globului terestru. extrateritorial, ~ă a [At: DEX / P: -ri-al / Pl: ~i. -e / E: fr extra-territoriaT] Care este în afara teritoriului unui stat. extrateritorialitdte sf [At: DEX / P: -ri-a- / Pl: -taţi / E: fr extraterritorialite] Considerare a spaţiului unei ambasade într-o ţară străină detaşat de acea ţară. extraurban, -ă a [At: DEX / P: -tra-ur- / Pl: -i, -e / E: extra- + urban] Care se află în afara oraşului. extrauterin, ~ă a [At: DEX / P: -tra-u- / Pl: -i, -e / E: fr extrauterin] 1 Situat în afara cavităţii uterine. 2 (îs) Sarcină -ă Sarcină anormală în care oul fecundat se dezvoltă în afara cavităţii uterine. extravaga vi [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) est~, st~ i Pzi: -ghez / E: fr extravaguer, it stravagare] (Rai*; d. oameni) 1-2 A acţiona, a se comporta într-un mod extravagant (1-2). extravagant, ~ă [At: MUMULEANU. P. V / V: (înv) est~, st~! Pl: -nţi. -e / E: fr extravagant, it stravagante] 1-2 Excentric (1-2). 3 a Care şochează, contrariază, trădând extravaganţa (1). 4 a (D. sume de bani, impozite etc.) Exagerat, exorbitant. extravaganţă sf [At: HELIADE, D. C. VII/13 / V: (înv) ~ţie, est-, estravaganţie, st~ / Pl: -ţe / E: fr extravagance, it estravagaza, stiavaganza] 1 Atitudine, conduită, faptă etc. ieşită din comun, care contravine obişnuinţei, uzanţelor, bunului simţ sau raţiunii Si: excentricitate (1). 2 Atitudine care şochează, contrariază. extravaganţie sf vz extravaganţă extravaza vr [At: DEX / Pzi: 3 -zează / E: fr extravaser] (D. sânge, umori etc.) A se vărsa afară din canalele sale. extravazare sf [At: DEX / Pl: -zări / E: extravaza] 1 Ieşire a sângelui, umorilor etc. în afara căilor fiziologice. 2 Trecere a plasmei sangvine din vase în spaţiile interstiţiale, determinând apariţia edemelor. extravertit, -ă a, smf \z extrovertit2 extravilan, ~ă a [At: DEX / Pl: -i. -e / E: extra- + vilan cf fr extra-ville] (îoc intravilan) Caracteristic teritoriului aflat în afara spaţiului construit sau pe cale de construire al unei localităţi. extrăda vt [At: HASDEU. I. V. 16 / V: (înv) est~ / Pzi: -dez / E: fr extrader] (C.i. persoane urmărite sau condamnate) A preda altui stat, la cerere, în condiţiile prevăzute de convenţiile internaţionale. extrădare sf [At: CALENDAR (1861), 24/4 / V: (înv) est~ / Pl: -dări / E: extrăda] Predare către alt stat a unei persoane urmărite sau condamnate. în condiţiile prevăzute de lege Si: extrădat1. extrădat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: extrăda] Extrădare. extrădat2, ~ă a [At: DDRF / Pl: -aţi, -e / E: extrăda] (D. persoane urmărite sau condamnate) Predat către alt stat în condiţiile prevăzute de lege' extrăsătură sf[At: CPÎ II 170/7 / Pl: -ri / E: extras + -ătură] (îvr) 1 Extragere (6). 2 Extras2 (9). extrem, ~ă [At: ASACHI. E. I, 113/19 / V: (înv) est~ i Pl: -i, -e. (îvr) -uri sn / E: fr extreme] 1 sm, (înv) sn (Mat; îoc mezi) Primul şi ultimul termen al unei proporţii. 2 sf. sn Fiecare dintre cele două limite opuse ale unui lucru. 3 sf. sn (Fig) Fiecare dintre cele două limite opuse, din punct de vedere calitativ, ale unei categorii de fenomene. 4 sf. sn Cea mai mare şi cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă. 5 a;/'(îe) ~ele se ating (sau, rar, se întâlnesc) Lucruri opuse, caractere, păreri contrare se pot apropia foarte mult sau pot prezenta asemănări neaşteptate. 6 .s/(Mat) Valoare maximă sau minimă pe care o poate lua o funcţie într-un domeniu dat. 7 sf(Adesea determinat prin „dreaptă“ sau ,,stângă“) Fiecare dintre cele două zone laterale ale unui teren de fotbal, de handbal sau de hochei. 8 ş/'Jucător care ocupă locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipă de fotbal, de handbal sau de hochei. 9 sn (înv) Limită superioară. 10 sn (înv) Punct culminant. 11 sn (îlav) 367 EXTREMALĂ (Până) Ia ~ (Până) la limită, până la ultima posibilitate. 12 a Care ajunge la limita superioară, la cel mai înalt grad (ca intensitate, amploare etc.) Vz superior. maxim. 13 a Foarte mare. 14 a Care se află în punctul cel mai îndepărtat faţă de un punct de referinţă. 15 a Care se află la marginea unui spaţiu delimitat. 16 a Care se află la capăt. 17 a (îs) -ul Orient Spaţiu geografic care cuprinde ţările situate în partea de răsărit a Asiei. 18 a (Pol; îs) -ă dreaptă (stângă) Fracţiune reprezentând poziţia cea mai radicală faţă de politica unui partid (de stânga sau de dreapta). 19 a (Pol; îas) Totalitate a grupărilor politice care reprezintă ideile cele mai radicale (de stânga sau de dreapta). 20 a Care se află la limitele opuse ale unui obiect, sau grup de obiecte. 21 a Care reprezintă cea mai mare sau cea mai mică valoare pe care o poate lua o mărime variabilă. 22 a Care se află la limitele opuse, din punct de vedere calitativ, ale unei categorii de fenomene. 23 a Care depăşeşte (cu mult) limitele normale. 24 a Care întrece măsura Vz excesiv, exagerai, nemăsurat. 25 a (D. situaţii, împrejurări) Foarte grav. 26 a (D. manifestări, acţiuni, mijloace terapeutice etc.) Foarte energic, determinat de împrejurări grave, desperate. 27 a (D. oameni) Care are idei, atitudini, sentimente exagerate Vz extremist (1). 28 a (D. doctrine, ideologii etc.) Lipsit de moderaţie Si: (rar) exclusiv (20). extremală sf [At: DEX / Pl: -Ie / E: fr extremale] (Mat) Funcţie care realizează extremul (4) unei funcţionale. extremism sn [At: SCRIBAN. D. / Pl: -e / E: fr extremisme] Atitudine (politică) caracterizată prin idei. atitudini exagerate, lipsite de moderaţie. extremist, [At: SCRIBAN, D / Pl: -işti, -e I E: fr extremiste] 1-2 smf, a (Persoană) care susţine, proferează idei extreme (23). 3-4 smf a (Adept) al extremismului. 5 a (D. idei, concepţii, atitudini etc.) Care aparţine extremismului. 6 a (D. idei, concepţii, atitudini etc.) Specific extremismului. 7 a (D. idei, concepţii, atitudini etc.) Care provine de la extremism. 8 a (D. idei. concepţii, atitudini etc.) Care se referă la extremism. extremitate sf [At: DEX / Pl: -taţi / E: fr extremite] 1 Limită. 2 Parte extremă. 3 (Spc) Parte terminală, periferică, a unui organ sau a corpului. 4 Punct final. extrem-oriental, ~ă a [At: LOVINESCU, C. VII 134 / Pl: -e / E: fr extrem-oriental] 1 Care aparţine Extremului (17)-Orient. 2 Specific Extremului (17)-Orient. 3 Care provine din Extremul (17)-Orient. 4 Care se referă la Extremul (17)-Orient. extrinsec, ă [At: GR. R. - N. I, 189/24 / Pl: ~ed, -ece / E: fr extrinseque] (îoc intrinsec; d. cauzele fenomenelor, d. lucruri sau calităţi ale lor ) 1 Care îşi are originea în afară. 2 Care este exterior esenţei. 3 (D. valoarea banilor) Care este stabilit prin convenţie. 4 (Rar) Exterior (1). extrofie sf[At: DEX / Pl: ~ii / E: fr extrophie] Defect de conformaţie al unui organ, care este astfel întors încât faţa sa internă devine externă. extrospectiv, a [At: DEX / Pl: -e / E: eg extrospective] (Psh; d. oameni) Care observă trăirile psihice ale altora. extrospecţie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr extrospection] (Psh) Observare a fenomenelor din afara eului. extroversiune sf[At: RALEA. S. T. 45 / Pl: -ni / E: fr extroversion] (îoc introversiune) 1 Revărsare în afară a unui organ cav Si: extrovertire (1). extravertit1 (1). 2 (La oameni) Atenţie, receptivitate crescute faţă de lumea din afară Si: extrovertire (2). extravertit1 (2). extroverti vr [At: MDA ms / Pzi: -tesc l E: fr extrovertir] 1 (D. organe cave) A se revărsa în afară. 2 (D. oameni) A fi atent, receptiv faţă de lumea din afară. extrovertire sf [At: MDA ms / Pl: -ri /E: extroverti] 1-2 Extroversiune (1-2). extrovertit1 sn [At: MDA ms /Pl: -uri / E: extroverti] 1-2 Extroversiune (1-2). extrovertit2, a [At: V. ROM. ianuarie 1957, 136 / V: extrav~ / Pl: ~iţi, -e / E: fr extroverti] 1 a (D. organe cave) Care se revarsă în afară. 2-3 sn, a (îoc introvertit; şîs tip -) (Tip psihologic) care este caracterizat prin proiectarea tendinţelor psihice interioare asupra lumii înconjurătoare. 4-5 smf, a (Persoană) care aparţine tipului extrovertit (2). 6 a Care este receptiv la lumea exterioară. exti ncţie i/[At: (a. 1831) FURNICĂ. I. C. 379 / Pl: -ii / E: lat extructio] (îvr) Document oficial care cuprindea normele după care trebuie păzită graniţa. extrudare sfvz extrudere extrude vt [At: DM / Pzi: extrud / E: lat extrudo, -ere] (C.i. materiale) A presa (printr-o matriţă, într-o filieră etc.) extrudere sf[At: LM / V: '-dare / Pl: -ri / E: extrude] Extruziune (1). ex truziune sf [At: LM / Pl: -ni / E: fr extrusion] 1 Procedeu de prelucrare prin deformare plastică a materialelor prin trecerea materialului fluid printr-o matriţă, printr-o filieră etc. Si: extrudere. 2 (Gig) Totalitate a fenomenelor legate de ieşirea la suprafaţă a magmei prin coşul vulcanului. exţeleanţie sf vz excelenţa exţelent, ~ă a vz excelent exţelenţie sf vz excelenţă exţentru sn vz excentru exţepţie sf vz excepţie exţepţional, a, av, sn vz excepţional exţes sn vz exces exţipălui vi [At: AARON, în CONTRIBUŢII. III. 125 / Pzi: -iese / E: mg excipiâl] (îvr) 1 A protesta. 2 A se opune. exuberant, ~â a [At: PONTBRIANT. D. / V: (înv) esu~, eshu~ / Pl: -nţi, -e / E: fr exuberant] 1 Care depăşeşte limitele obişnuite (prin cantitate, intensitate etc.) Si: îmbelşugat, abundent, luxuriant. 2 (D. stil, d. opere de artă etc.) Care se caracterizează prin bogăţie (excesivă) de imagini, de mijloace de expresie etc. 3 Care este plin de vivacitate, însufleţire. 4 (Pex) (D. oameni) Care îşi exteriorizează fără reţinere sentimentele (de bucurie, de satisfacţie etc.) Si: expansiv. 5-6 (D. manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) Care rezultă dintr-o stare de exuberanţă (3-4). 7-8 (Pex) Care exprimă exuberanţă (3-4). exuberanţă i/[At: BREZOIANU. R. 100/30 / V: (îvr) esu~, eshu~ / Pl: -ţe / E: fr exuberance, it esuberanza] 1 Belşug. 2 Bogăţie excesivă de mijloace de expresie ale unei creaţii artistice. 3 însufleţire exteriorizată fără reţinere Si: vivacitate. 4 Manifestare spontană (şi impetuoasă) de bucurie, de satisfacţie etc. exulceraţie sf [At: LM / Pl: -ii / E: fr exulceratoin] Ulceraţie superficială, uşoară. exulta vi [At: ALEXI. W, / Pzi: exult / E: fr exulter, cf lat exultare] A manifesta o mare bucurie. exultare şf [At: LM / Pl: -tări / E: exulta] Manifestare a unei mari bucurii Si: exultat ie (1). exultant, —ă a [At: LM / S şi: (înv) exsu- / Pl: -nţi, -e / E: fr exultant, cf lat exultans. -tis] (D. oameni şi manifestările lor) 1 Care exultă. 2 Care rezultă dintr-o stare de bucurie nestăpânită. 3 Care este specific exultanţei. exultanţă sf [At: LM / Pl: -ţe l E: lat exsultantia] Manifestare frenetică de bucurie, de plenitudine. exultaţie sf[At: LM / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr exultation, lat exsultatio] 1 Exultare. 2 Strigăt de bucurie. exultaţiune sfvz exultaţie exuschie sf[At: (a. 1774) URICARIUL VI. 429 / A: net / Pl: -schii / E: ngr eţovena] (Grî; rar) împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică şi de a acţiona în numele ei Si: mandat. delegaţie. exuviabil, a [At: DN2 / P: ~vi-a~ / Pl: -e / E: fr exuviable] (D. animale) Care îşi schimbă pielea. exuvial, —a a [At: DN3 / P: -vi-al / Pl: -i, -e / E: fr exuvial] Referitor la exuvie. exu vie sf [At: DN-' /E: fr exuvie, lat exuviae] (Zlg) înveliş rezultat prin năpârlirea şi ieşirea adulţilor din pupe. 368 EZREDEŞ ex-voto sni [At: GHICA. în CONTRIBUŢII, 11.170 / P: / E: lat ex-voto „după dorinţă1*] Formulă prin care se denumeşte o ofrandă, o danie făcută din recunoştinţă (unei divinităţi, unei biserici) în urma unei făgăduieli. ezactitate sfvz exactitate ezagerat, a vz exagerat2 ezageraţie sfvz exageraţie ezaltaţie sfvz exaltaţie ezamen sn vz examen ezamina vt vz examina ezaminare sfvz examinare ezaminat1 sn vz examinat1 ezaminat2, ~ă smf, a vz examinat2 ezan sn [At: (a.l 716) GCR II. 19/38 / Pl: ? / E: tc ezăn] Imn religios care conţine profesiunea de credinţă a mahomedanilor şi cu care se cheamă credincioşii la rugăciune. ezăcutăr, ~toare smf a vz executor ezecutdj', ~toare smf, a vz executor ezecutiv, ~ă a, sn vz executiv ezecutoriu, -oare smf, a vz: executor ezecuţie sf vz execuţie ezennă s:f [At: BIANU. D.S. / E: fr eserine] Alcaloid extras din seminţele unei plante leguminoase, utilizat în tratamentul glaucomului. parezelor intestinale etc. ezersa v vz exersa ezetwră sf vz iezătură ezietsn [At: (a. 1715) ŞIO II0. 147 / Pl: ~///v7E: tc eziyet] (înv) 1 Risipă. 2 Pagubă. ezigenţie sfvz exigenţă ezil sn vz exil ezila v’ vz exila ezilat, ~ă a vz exilat2 ezirc'iţ sn vz exerciţiu ezista v vz exista ezistenţie sf vz existenţă ezistlnţă sfvz existenţă ezita vi [At: NEGULICI / S şi: esi~ / Pzi: ez\t, (rar) -rez / E: fr hesiter, cf lat haesitare] 1 A fi într-o stare de nehotărâre. 2 A sta la îndoială în luarea unei hotărâri Si: a pregeta, a se codi. 3 A manifesta nesiguranţă în îndeplinirea unei acţiuni Si: a şovăi. ezitant, ~ă a [At: LM / S şi: (înv) esi~ / Pl: -//[/, ~e / E: fr hesitant] 1-4 Care rezultă dintr-o stare de ezitare (1-4). 5-8 (D. manifestări, creaţii etc. ale oamenilor) Care denotă ezitare (1-4). 9 Nehotărât. 10 Lipsit de fermitate. 11 Şovăielnic. ezitare sf[At: LM / S şi: (înv) esi~ / Pl: ~tări / E: ezita] 1 Nehotărâre. 2 îndoială. 3 Lipsă de fermitate. 4 Şovăire. ezitaţiune sf[At: NEGULICI / V: esitaţie / P: ~ti-it~ / Pl: ~ni / E: fr hesitation] (îvr) 1-4 Ezitare (1-4). 5 (Sst) Poticnire (în vorbire). ezixtâ v vz exista ezofag sn vz esofag ezofagism sn vz esofagism ezofagită sfvz esofagită ezofâj sn vz esofag ezofag sn vz esofag ezoteric, a [At: DEX2 /V: eso~ / Pl: -ici. ~ice / E: fr esoterique] 1 (D. doctrine, ritualuri etc.) Care poate fi înţeles numai de cei iniţiaţi. 2 (Pex) Ascuns. 3 Secret. 4 Care aparţine ezoterismului (1). 5 Privitor la ezoterism (1). ezoterism sn [At: DEX2 / V: eso~ / E: fr esoterisme] 1 Transmitere a unei doctrine, a unui ritual etc. numai unui număr restrâns de iniţiaţi. 2-3 Caracter ezoteric (2-3) al unui lucru. ezovit sm vz iezuit ezred sn [At: ALR SN. h. 953/334 / Pl: -uri / E: mg ezred] (îrg) Regiment. ezredeş sm [At: ALR SN, IV h. 956/316. 325 / Pl: ~i / E: mg ezj'edes] (Trs; înv) General. 369 fi smi [At: DA / P:fe / E: lat fi 1 A opta litera a alfabetului limbii române. 2 Sunet corespunzător literei/, consoană labiodentală fricativă surdă. fi smi [At: DN V E: eg. fr. ger/] (Muz)l Notaţie pentru sunetul „fa“ în ţările anglo-saxone şi în Germania. 2 Prescurtare pentru cuvântul „forte“. fi smi [At: DN3/ E: fr/j Simbol pentru „farad“. fismi [At: DN3/ E: fr/] Simbol pentru elementul chimic „fluor“. fi smi [At: DN V E: fr/] Simbol pentru grad Fahrenheit. fi smi [At: DN3/ E: fr/] (Mat) Simbol pentru „funcţie“. fa1 smi [At: DA / E: fr, it fa] (Muz) 1 Treapta a patra din gama do major. 2 Sunet şi notaţie corespunzătoare treptei fa1 (1). 3 Una din cheile muzicale. 4 (îs) Instrument în ~ Instrument ale cărui note sună cu o cvintă mai jos decât sunt scrise. fa2 i vz fă fa3 v» vz face fabian, ~ă smf [At. DN- / P: ~bi-an / Pl: -icni, -icne / E: eg Fabian (Society)] Adept al fabianismului. fabianism sn [At: DN-1 / P: -hi-a- I E: eg fabian ism, fr fabianisme] Doctrină de la sfârşitul sec. XIX din Anglia, care susţinea ideea trecerii lente de Ia capitalism la socialism, prin reforme de stat. fabrica, vt [ At: NEGRUZZI. S. I. 255 / Pzi: fabric, (Trs; Buc) fabric / E: fr fabriquer, lat fabricare] 1 A produce o marfă în serie (şi în cantităţi mari), prelucrând materia primă într-o fabrică, uzină etc. 2 (Fam; pgn) A confecţiona (1). 3 (Fig) A inventa. fabricant, ivw/'[At: GHEREA. ST. CR. II. 309 / PI: -nţi, -e I E: fr fabricant] 1 Proprietar şi conducător al unei fabrici Si: industriaş. 2 Persoană care fabrică (1) ceva. fabricare sf [At DA ms / Pl: -cari / E: fabrica] 1 Producere a unei mărfi în serie Si: fabricat1 (l). fabricaţie (1). 2 (Fam; pgn) Confecţionare (1). 3 (Fig) Născocire. fabricat1 sns [At: DA / E: fabrica] 1-3 Fabricare (1-3). fabricat2, ~ă [At: ODOBESCU. S. II. 95 / Pl: -aii, -e / E: fabrica, (3) ger Fabrikat] 1 a Care a fost produs într-o fabrică, uzină etc. 2 a (Fam; pgn) Confecţionat2.3 a (Fig) Inventat2.4 sn Marfă produsă într-o fabrică, într-o uzină etc. fabricator, ~oare a [At: GHEREA. ST. CR. I. 14 / Pl: -i, -oare / E: fabrica + -tor] (Rar) 1-3 Care fabrică (1-3). fabricaţie sf [At IOANOVICI. TEHN. 354 / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr fabrication, lat fabricatio] 1-3 (Rar) Fabricare (1-3). 4 Proces tehnologic de producere a mărfurilor într-o fabrică. 5 Producţie a unei unităţi industriale. fabricaţiune sf vz fabricaţie fabrică sf [At: (a. 1803) URICARIUL IV. 171/ 8 / A şi: (Trs; Buc) fabrică / V: (pop) făh~ (Pl: -ici, -ice) / Pl: -ici / E: frfabrique, ger Fabrik, rs (paOpmca] 1 întreprindere industrială care. printr-un sistem de maşini şi instalaţii, transformă materia primă în produse finite. în serie şi în cantităţi mari. 2 (Fam; îe) A lua (sau a băga) (pe cineva) în (sau la) ~ A certa. 3 (Fam; îae) A cere socoteală. 4 (Fam; îae) A bate. 5 (Fam; îae) A intra în ~ca (cuiva) A fi certat de cineva. 6 (Fam; îae) A i se cere socoteală. 7 (Fam; îae) A fi bătut. fabricilate ,v/'[At: DEX2 / Pi: -lăîi / E: fabrica + -itate] (Lvr) Capacitate a omului de a produce bunuri. fabric uţă sf v z fabric uţă fabula vil [At: DN-1 / Pzi: -lez. / E: ir fabuler] 1 A imagina fapte, întâmplări etc.. prezentându-le ca reale sau posibile. 2 (Pex) A minţi. fabulare sf[At DEX2 / Pl: -lari i E: fabula] Fabulaţie (4). fabulaţie sf [At: PARHON. B. 71 / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr fabulation, lat fabulaţia] 1 Povestire alegorică. 2 (Pex) Povestire cuprinsă într-o operă literară Si: afabulaţie (1). 3 Figură retorică prin care se redă ca real ceva imaginar. 4 Prezentare a unei fapte imaginare ca reală sau posibilă Si: fabulare, fabulă (5). 5 (Pex) Minciună. fabulă sf [At URICARIUL XIV. 144 / Pl: -le / E: lat fabula] 1 (Rar) Succesiune a faptelor care compun acţiunea unei lucrări narative sau dramatice. 2 (înv; imp) Dramă. 3 (Spc; la formaliştii ruşi; îoc subiect) Evenimentele povestite într-un text narativ (în raport cu modul în care acestea sunt prezentate). 4 Scurtă povestire alegorică, de obicei în versuri, în care autorul, prin procedeul personificării animalelor, a plantelor şi a lucrurilor, satirizează mentalităţi şi moravuri, enunţând o învăţătură morală Cf apolog. 5-6 Fabulaţie (4-5). fabulist sm [At: NEGRUZZI. S. 1.336 / Pl: -işti f E: fr fabuliste] Autor de fabule (4). fabuhstic, ~ă a [At: DN-1 / Pl: -ici, ~ice / E: fabulist + -ic] 1 De fabulă (4). 2 De fabulist. fabulos, ~oasă [At: NEGRUZZI. S. I.. 97 / Pl: -oşi, -oase / E: fr fabuleux, lat fabulosus] 1 a (D. sume de bani. preţuri, averi) Care depăşeşte orice închipuire Si: enorm, extraordinar. 2 a Care aparţine universului simbolico-imaginar al umanităţii Si: legendar, mitic. 3-4 a, sn (Care este) imaginar. face [At: CORESI. PS. 197 / V: (reg) fa, făcea / Pzi: fac / Ps: 1 făcui, 2 făcuşi, 3 făcu, 4 făcurăm (înv făcum). 5 făcurăţi (înv făcunt). 6 făcură (Mun făcutără); (reg) 1 feciu (S şi :fcci), 2 fecişi, 3 feace, (fece), 4 feacemu, 5feacetu (fcceţi, fccerăţi), 6 feaceră, feapse / Par: făcut, (îrg) fapt / Imt://.\ nu face! (Mun; rar) nu făcea! / E: ml facere] 1 vt A săvârşi o acţiune oarecare. 2 vt (îe) Tace şi ~ Se spune despre un om care acţionează rapid şi eficient. 3 vt (îe) Facă ce-ar — Orice ar întreprinde. 4 vt (îe) Fă ce-i ~ îndeplineşte indiferent ce ca să ... 5 vt (îe) Orice aş ~ Oricât mi-aş da silinţa... 6 vt (îe) - ce - şi... încearcă prin toate mijloacele şi reuşeşte să... 7 vt (îae) Nu ştiu cum procedează că... 8 vt (îae) Vorba e că ... 9 vt (îe) A nu avea ce - (sau ce să facă) A nu avea ocupaţie. 10 vt (îae) A nu avea posibilitatea să schimbe o situaţie. 11 vt (îae) A nu avea posibilitatea să se împotrivească, să obiecteze Si: a nu avea încotro. 12 vt (Irn; îae) Se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul de a comite o imprudenţă, o gafă. 13 vt (îe) A nu (mai) avea ce-i - (sau ce să-i facă) A nu mai putea să repare ceva. 14 vt (îae) A recunoaşte superioritatea evidentă a cuiva (într-o confruntare). 15 vt (îae) A nu putea FACE influenţa (în bine) pe cineva. 16 vt (înv; îe) A nu avea ce-şi ~ capului A nu putea evita să... 17 vt (îe) A nu avea ce ~ cu... A nu avea (nici o) nevoie de... 18 vt (îae) A nu-i servi Ia nimic. 19 vt (îe) Ce puteam ~ ? Nu m-am putut împotrivi. 20 vt (îe) Ce (tot) faci (sau ce ai făcut de) ...? Ce ţi s-a întâmplat că... ? 21 vt (îae) De ce... ? 22 vt (îe) Ce (mai) faci? Cum îţi merge ? 23 vt (îe) A ~ totul (sau tot posibilul, în toate chipurile, posibilul şi imposibilul) să (sau ca să)... A depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). 24 vt (Exprimând surpriza neplăcută şi purtând accentul în frază; îe) Ce ~? Cum?! Cum se poate una ca asta! 25 vt (îrg; îlav) Nu ~alta, decât... Numai. 26 vt (îe) N-am făcut nimic N-am rezolvat nimic. 27 vt (îae) Nu m-am ales cu nimic. 28vt (îae) Nu sunt vinovat. 29 vt (îe) Ce-i de făcut (cu cineva sau cu ceva)? Cum să se procedeze (cu cineva sau cu ceva). 30 vt (îe) Văzând şi făcând Procedând în funcţie de împrejurări. 31 (îe) A avea a (sau de-a) ~ cu cineva (sau cu ceva) A avea ceva în comun cu cineva sau cu ceva. 32 (îae) A suporta consecinţele faptelor sale Si: a o păţi. 33 vt (îe) Ce are a ~? Ce legătură este (între un lucru şi altul)? 34 vt (îae) Ce interesează? 35 vt (îae) Şi ce-i cu asta? 36 vt (îe) N-are a face! Nu interesează! 37 vt (îae) N-are importanţă! 38 vr (îe) S-a făcut! Sunt de acord! 39 vr (îae) Fii fără grijă! 40 vt (Pop; îe) ~a(ce)lea, a(ce)stea Astfel lucrează. 41 vt (Pop; îe) De-acestea (sau de-acelea) ~ Astfel se comportă. 42-43 vt (Euf; îe) A-şi ~ nevoile A urina sau a defeca. 44-45 vta (Euf; îe) A ~ pe el A urina sau a defeca pe el. 46 vta (Dep; complinit şi cu „de frică“; îae) A fi îngrozit. 47 vt A provoca. 48 vt A da naştere la... 49 vt A pricinui. 50 vt (îe) Nu ~ nimic! N-are nici o importanţă. 51 vt (îae) Răspuns de complezenţă dat celui care îşi cere scuze că a produs, fără voie, o neplăcere. 52 (îvp; îe) A ~ mult din ceva A acorda unui lucru o atenţie prea mare. 53 vt (C. i. zgomot, gălăgie etc.) A produce zgomot. 54 vt (înv; îe) A ~ zurbavă A stârni agitaţie în mulţime. 55 vt (îe) A ~ capăt (sau sfârşit, înv. coneţ) A sfârşi. 56 vt (îae) A face să înceteze. 57 vt (C. i. fiinţe; îae) A omorî. 58 vt (îvp; îe) A ~ vârf la ceva A termina ceva. 59 vt (îvp; îe) A ~ nădejde A da speranţe. 60 vt (înv; îe) A ~ cercare A cerceta. 61-62 vt (îvp; îe) A ~ prietenie (sau tovărăşie) cu cineva A avea cu cineva relaţii de prietenie (tovărăşie) cu cineva. 63 vt (îe) A ~ dragoste cu cineva A avea relaţii sexuale cu cineva. 64 vt (înv; îe) A ~pre osândă A osândi pe cineva. 65 vt (înv; îe) A ~din plineală (sau, Trs. destul) A satisface. 66 vt (îvp; îe) A ~de ştire (cuiva) A anunţa (pe cineva). 67 vt (Pop; îe) A ~ aiasmă (sau moliftă) A sfinţi casa. 68 vt (îvp; îe) A ~ credinţa A se logodi. 69 vt (înv; îe) A ~meşte(r)şug A întrebuinţa mijloace incorecte spre a realiza ceva. 70 vt (Jur; înv; îe) A -'lege (sau leage) A da sentinţa. 71 vt (îae) A pedepsi. 72 w (Nob; îe) A ~ cuvânt A ţine o cuvântare. 73 vt (îvp; îe) A ~ inimă bună cuiva A îmbărbăta pe cineva. 74 vt (îae) A îmbuna pe cineva. 75 vt (îe) A ~ bine cuiva cu ceva A ajuta pe cineva cu ceva. 76 vt (îae) A împrumuta pe cineva cu ceva. 77 vt (îe) A-i ~ rău A-i produce o neplăcere (fizică sau morală). 78 vt (îe) A-i ~ bine A-i prii. 79 vt (îe) A nu ~ nimic cuiva A lăsa în pace pe cineva. 80 vt (îae) A 1111 agresa fizic pe cineva. 81 vt (îe) A i-o ~ (bună sau cu vârf şi îndesat sau lată) ori a-i ~ (cuiva) una (şi bună) A pricinui cuiva un rău. 1111 prejudiciu. 82 (Irn; îae) A juca o festă cuiva. 83 vt (îvp; îe) A ~ cuiva în silă A produce neplăcere cuiva. 84 vt (îlv) A-şi ~ curaj A se îmbărbăta. 85 vt (Irn; îal) A bea ca să prindă curaj. 86 vt (îvp; îe) A-şi ~ facerea A se omorî. 87 vt (îe) A-şi ~ gânduri (sau închipuiri ori griji) A fi îngrijorat. 88 vt (îe) A-şi ~(o) idee A-şi închipui. 89 vt (îae) A înţelege în linii mari. 90 vt (îe) A-şi ~ inimă bună A se înveseli. 91-92 vtr (îe) A(-şi) ~inimă rea (sau amară sau sânge rău) A (se) supăra. 93 vt (îrg; îe) A-şi ~ măsuri A chibzui. 94 vt (îe) A-şi ~ milă de (sau cu) cineva A se milostivi. 95 vt (îvp; îe) A-şi ~ spaimă A se speria (fără motiv şi a fugi). 96 vt (îe) A-şi ~ râs (de cineva sau de ceva) A râde de cineva (sau de ceva). 97 vt (îae) A batjocori. 98 vta (Trv; îe) A(-şi) - cu mâna (sau din mână) A se masturba. 99 vt (Pop; îe) A ~ farmece (sau fermecătură, descântec(e)) (cuiva) A fermeca (pe cineva). 100 vta (Pop; îe) A ~cuiva de urât A fermeca pe cineva pentru ca acesta să urască pe cineva sau pentru a-şi pierde pofta de viaţă. 101 vta (îae) A descânta pe cineva împotriva farmecelor de urât. 102 vta A-i ~cu ulcica (cuiva) A fermeca pe cineva pentru a se îndrăgosti de o anumită persoană. 103 vta (Pop; îe) A ~ de ursită A ghici. 104 vta (Pop; îe) A ~ pe dragoste A face vrăji pentru a atrage dragostea unei persoane. 105 vta (Pop; îe) A ~ pe fapt A face vrăji ca o anumită persoană să nu aibă noroc. 106 vt (îvp; îlv a ~ + abstract) Indică acţiunea verbului corespunzător: Fac hotărâre Hotărăsc. Fac (cuiva) chemare îl chem. 107 vt (C. i. un substantiv abstract ca „faptă", „lucru", „minuni*4, „păcat*‘) A săvârşi. 108 vt (C. i. un substantiv abstract ca „faptă“. „lucru**. „păcat") A comite. 109 vt A manifesta. 110 vt A acorda. 111 vt A îndeplini. 112 vt A realiza. 113 vt (Pop; îe) A ~ (un) târg (sau târgul) A încheia o tranzacţie comercială. 114 vt (Spt) A juca (1111 meci). 115 vt A practica o meserie. 116 vt A exercita. 117 vt A urma un curs sau o formă de învăţământ Si: a studia. 118 vt (Pop; îe) A ~ la miliţie A îndeplini stagiul militar. 119 vt (D. festivităţi, servicii religioase etc.) A ţine. 120 vt (D. festivităţi, praznice, servicii religioase etc.) A organiza. 121 vt A realiza o mişcare sau un gest. 122 vt (îe) A ~ un cerc A descrie un cerc. 123 vt (îe) A ~ cotituri A coti. 124 vt (îe) A ~o temenea (sau un compliment) A se înclina (în semn de supunere şi respect) 125w (îe) A ~ (un) semn (cu capul, cu mâna etc. sau din cap) A atrage atenţia printr-un gest. 126 vt (îae) A da să se înţeleagă printr-un semn că... 127 vt (îe) A ~cu mâna (sau din mână) A porunci. 128 vt (îae) A chema. 129 vt (îe) A ~cu capul (să... sau că...) A porunci. 130 vt (îae) A chema printr-o mişcare a capului. 131 vt (îae) A mişca încoace şi încolo capul. 132-133 vt (îe) A ~ din cap că da (sau nu) A aproba (sau a refuza). 134 vt (îe) A ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi) A face cuiva 1111 semn simbolic (închizând şi deschizând 1111 ochi). 135 vt (D. femei; îae) A cocheta cu îndrăzneală. 136 vt (Fig; d. mărfuri, alimente etc.; îae) A îmbia. 137 vt (Rar; d. bărbaţi; îe) A ~cu mustaţa A cocheta. 138 vt (Pop; rar; îe) A ~cu măseaua A zâmbi ipocrit, arătându-şi dinţii. 139 vt (îe) A ~ (cuiva) cu degetul A ameninţa pe cineva cu degetul arătător. 140 vt (Pop; îe) A făcut hojmâc! „A căzut fără sine!“. 141 vt (îe) A ~roată (sau cerc) (în jurul...) A se aşeza Î11 cerc) (în jurul... ) 142 vt (D. rochii sau fustele femeilor care dansează; îae) A se înfoia prin rotire. 143 vt A parcurge un drum sau o distanţă. 144 vt (îe) A ~ drum (sau cale) A merge. 145 vt (îae) A călători. 146 vt (îe) A ~un pas (sau câţiva paşi) A păşi. 147 vt (îe) A ~ câţiva paşi A se plimba. 148 vt (Fig; îe) A ~pasul (acesta sau. înv, tot pasul) A întreprinde ceva (important). 149 vt (îe) A ~paşi mari A înainta (rapid). 150 vt (Fig; îae) A progresa mult. 151 vt (îe) A ~stânga (sau, înv. hoisa) A merge spre stânga. 152 vt (C. i. o perioadă de timp) A petrece. 153 vt (C. i. o perioadă de timp) A lăsa să treacă. 154 vt (îe) A-şi ~ veacul A petrece multă vreme undeva. 155 vt A serba. 156 vt (Pop; îe) A ~amiazul A mânca de prânz. 157 vt (îae; şîe a-şi ~siesta) A se odihni după masă. 158 vt A alcătui. 159 vt A produce un bun material Si: a fabrica (2). 160 vt A construi. 161 vt (Pop; îe) A ~ pereţi A zidi. 162 vt (Fig; fam; îe) A ~ trotuarul A practica prostituţia. 163 vt (Reg; fig; îe) A ~ rachiu (sau bere) pisicii (sau mâţei) A plânge. 164 vt (Rar; fig; îe) A ~ (cuiva) un topor A-i juca o festă cuiva. 165 vt (îe) A ~ la loc (sau iar) A reface. 166 vt (Tlg; d. divinitate) A da fiinţă la ceva din neant Si: a crea (6). 167 vt A inventa. 168 vt A scrie o operă literară. 169 vt A realiza o operă artistică. 170 vt A compune muzică. 171 vt (îe) A ~ muzică A cânta. 172 vt (înv; îe) A ~slova A imita scrisul cuiva. 173 vt A stabili o lege, o convenţie, o înţelegere. 174 vt A institui. 175 vt (îvp) A alege (prin vot). 176 vt (D. praf) A stârni. 177 vt A lăsa urme pe ceva. 178 vt A pregăti ceva într-un anumit scop. 179 vt (îe) A ~ focul (Ban, lumină) A aprinde focul. 180 vt (îae) A aţâţa focul. 181 vt (îe) A ~ fân A cosi (a usca şi a strânge) iarba. 182 vt (Trs; îe) A ~ poală A tivi partea de jos a unei rochii. 183 vt (îvp; îe) A ~ prânz A mulge oile pentru întâia oară. primăvara. 184 vt (îvp; îe) A ~ aplecători A se începe mulgerea oilor, pentru brânză. 185 vt (îvp; îe) A ~ lapţi A mulge oile, ca să facă lapte pe timpul iernii. 186 vt (îe) A-şi ~ toaleta A se spăla (şi a se îmbrăca). 187 vt A aranja (părul, sprâncenele, hainele etc.). 188 vt (Spc; îe) A-şi ~ părul A se coafa. 189 vt (îe) A-şi ~ unghiile A-şi face manichiura. 190-191 vtr A (se) farda. 192 vt (îe) A ~ cărţile (la joc) A 371 FACERE amesteca şi a împărţi cărţile. 193 vr (îe) A ~ patul (sau, înv. culcuşul) A întinde aşternuturile. 194 vt (îe) A ~ masa A pune masa. 195 vt (înv; îe) A ~ baia A potrivi temperatura apei, pentru baie. 196 vt (îe) A ~ ghetele A curata şi a lustrui încălţămintea. 197 vt (La biliard; îe) A ~o bilă (sau un carambol) A nimeri cu bila alte bile. 198 vr (Pop; îe) A ~cu spoială (sau cu humă, cu var etc.) A spoi (cu humă. cu var etc.). 199 vr (îrg; îe) A ~ gata A pregăti. 200 vr (îae) A furniza. 201 vr (îe) A ~cuiva cale (sau drum) A lăsa să treacă. 202 vt (îae) A ajuta să treacă sau să se răspândească. 203 vt (Pex; îae) A ajuta. 204 vt (D. mâncăruri) A găti. 205 vt (Şîe a ~rost) A procura. 206 vr A comanda confecţionarea unui obiect. 207 vr A cumpăra. 208 vr (C. i. bani) A câştiga. 209 vr A agonisi (1). 210 vt A economisi. 211 vr (Spc; îe) A ~ avere (sau bani, îvp, parale) A se îmbogăţi. 212 vt (D. femei; fşa) A naşte. 213 vr (Pop; îe) Mă-sa l-a făcut dormind Se spune despre o persoană apatică sau leneşă. 214 vt (Pfm; îe) De când I-a făcut mă-sa (sau de când mă-sa l-a făcut) De când s-a născut. 215 vr (îae) Dintotdeauna. 216 vr (D. soţi) A procrea. 217 vt(a) (Pop; d. o femeie; îe) E de-a '-'Este însărcinată. 218 vr (Urmat de pp „cu“ şi numele partenerului) A concepe cu... 219 vr (înv; d. bărbaţi) A avea un copil. 220 vr (D. mamifere) A făta. 221 vr (Reg; îe) A ~ un mânz mort Se spune despre o persoană care a realizat ceva neviabil. 222 vt (D. păsări) A oua. 223 vr (D. pomi) A da roade. 224 vt (D. plante) A da muguri, frunze, flori etc. 225 vr (D. fiinţe şi plante, c.i. paraziţi etc.) A căpăta. 226 vr (D. fiinţe şi plante) A-i creşte ceva pe corp. 227 vr (C. i. numele unei boli) A se îmbolnăvi de... 228 vr (C. i. membre) A(-i) creşte. 229 vt (D. puii unor animale; îe) A ~ ochi A putea deschide ochii (la câteva zile de la naştere). 230 vr (Fam; d. oameni; îae) A se trezi din somn. 231 vr (îe) A ~ ochi(i) mari (sau ca de bou) A se holba. 232 vt (Pfm; îe) A ~o gură cât o şură A deschide gura mare. 233 (Pfm; îe) A ~ burtă (sau pântece, fălci) A se îngrăşa. 234 vt (Pfm; fig; îe) A ~ fălci A se împotrivi. 235 vr (D. pantaloni; îe) A ~ genunchi A se deforma în dreptul'genunchilor. 236 vr A da cuiva posibilitatea de a... 237 vr A îndemna. 238 vr A convinge. 239 vt (Fam; îe) A ~din vorbe A minţi. 240 vr (îae) A înşela. 241 vt A obliga. 242 vr A predispune la ceva. 243 vr (îvp) A învăţa minte. 244 vr A ajuta pe cineva să ajungă într-o anumită situaţie (socială). 245 vr (îe) A ~ copil de suflet pe cineva A adopta pe cineva. 246 vr (Pop; îe) A ~(de) nevastă A se însura. 247-248 vtr (îe) A (se) ~ bine (sau sănătos) A (se) vindeca. 249 vt A transforma. 250 vt (Pop; îe) A -'din două babe o nevastă A coase din două cârpe o cămaşă. 251 vt (Pop; îe) A ~ din babă nevastă A repara o casă veche. 252 vt (Pop; îe) A ~ (cuiva) coastele pântece (sau spinarea cobză) sau a ~ pe cineva ghem A bate (pe cineva) tare. 253 vt (îe) A ~ pe cineva cobză A lega fedeleş. 254 vt (îe) A-şi ~ ochii roată A se uita de jur-împrejur. 255 vr (îe) A ~ ochii în patru A fi foarte atent. 256 vr (îe) A ~ în două (bucăţi sau părţi) A tăia în două bucăţi Si: a despica, a înjumătăţi. 257 vr (înv; c. i. fiinţe; îe) A ~ întru mii A înmulţi. 258 vr (înv; îe) A ~un loc în „n“ bătrâni A împărţi un loc în „n“ loturi. 259 vt (îlv) A ~ceva cunoscut A anunţa. 260 vr (îe) A ~ pe cineva cunoscut cuiva A prezenta pe cineva cuiva. 261 vr (îe) A ~ pe cineva cunoscut (sau, înv. ijumit) A pune pe cineva în centrul atenţiei publicului. 262 vt A califica pe cineva drept... Si: a declara, a numi, a zice. 263 vr (îe) A învinui pe cineva de... 264 vt (îe) A ~de minciună pe cineva A arăta, în public, că o persoană este mincinoasă. 265 vr A ~ (pe cineva) cum îi vine la gură A batjocori (pe cineva). 266 vr (îae) A certa rău pe cineva, fără a-şi alege cuvintele. 267-268 vr (îe) A ~ pe cineva scăpat A lăsa (sau a ajuta) pe cineva să scape. 269 vr (îe) A ~ (ceva sau pe cineva) pierdut A lăsa (ceva sau pe cineva) să se piardă, dând impresia că fără voia lui. 270 vr (îae) A fura. 271 vt (îe) A ~ (pe cineva sau ceva) uitat A uita (de ceva sau de cineva). 272 vt (îae) A nu mai pomeni de cineva sau ceva. 273 vr (îvp; îe) A ~ scos de vânzare A expune spre vânzare. 274 vr (D. mărfuri sau obiecte de schimb) A justifica preţul cerut Si: a merita, a valora. 275 vt (îvp; îe) ~ parale(le) Merită banii. 276 vr (îe) Nu ~ parale(le) (sau nici o para, o para chioară, nici două parale) Nu are nici o valoare. 277 vta (îe) (E) scump, dar ~ (sau fie, că ~)! E scump, dar merită (banii)! 278 vr (Fam; îlv) A ~un dans (pe cineva sau cu cineva) A dansa (cu cineva). 279 vi A proceda. 280 vi A acţiona. 281 vi A se comporta. 282 vi (îe) A ~ (aşa) după cum (sau cum. precum) zice (sau porunceşte etc.) (cineva) A se conforma unei porunci. 283 vi (îae) A se comporta după cum i s-a cerut. 284 vr (în construcţii interogative) A se descurca într-un anumit fel Ce se face acum?. 285 vi A-i merge cuiva bine (sau rău). 286 vi (Pop; în superstiţii, determinat de „a bine“, „a răif\ „a ploaie" etc.) A prevesti. 287 vi (îae) A cobi. 288 vi A costa. 289 vini A merita (să...). 290 vim (îae) A se cuveni (să...). 291 vi (Fam; îe) Nu ~ pentru... Nu e potrivit pentru... 292 vi (îae) Nu e de prestigiul cuiva. 293 vi A se îndrepta spre... 294 vi A merge. 295 vi A o coti (spre...). 296 vi (Fam; îe) A ~la stânga A fura. 297 vr (Fam) A se abate. 298-299 vr (Fam) A se duce sau a veni. 300 vr (Fam) a se apropia. 301 vi A zice. 302 vr (D. fenomene atmosferice) A se produce. 303 vr (D. zi) A se ivi. 304 vr (D. noapte. întuneric etc.) A se lăsa. 305 vru (îe) Se ~frumos Se înseninează. 306 vr (îe) A i se ~ (cuiva) negru (sau roşu) înaintea ochilor A i se face rău (de supărare, mânie etc.). 307 vr (îae) A se mânia foarte tare. 308 vim (Pop) A i se părea cuiva că vede sau că aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginaţie) Se făcea că vede un palat. 309 vr (Pop; d. drumuri, văi etc.) A se desfăşura (înaintea ochilor) Se făcea o vale lungă. 310 vr (D. senzaţii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A fi cuprins (brusc) de... I s-a făcut frică. 311 vr A fi cuprins de o dorinţă nestăpânită pentru ceva / s-a făcut de ducă. 312 vr (îe) A i se ~ cuiva (de ceva sau cineva) A fi puternic atras de... 313 vru (Pop) A se întâmpla Ce s-a făcut cu el? 314 vru (îe) Ce s-a făcut (cineva)? Ce a devenit? 315 vru (îae) Cum s-a descurcat? 316 vru (îe) Cum se face că... (sau de...)? Cum e posibil ca? 317 vr A deveni. 318 vr (îlv) A se ~ (roşu) ca sfecla (sau ca focul) A se înroşi. 319 vr (îlv) A se ~ galben (ca lamâia, ca şofranul) A se îngălbeni. 320 (îlv) A se ~ vânăt A se învineţi. 321 vr (îe) A se ~stăpân pe ceva A lua un lucru în stăpânire, prin forţă sau viclenie. 322 vr (D. drumuri, reţele etc.; îlv) A se ~în două A se bifurca. 323 vr (îvp) A ajunge la numărul de... Ceata se face de două sute de oşteni. 324 vr A se pune în situaţia de... 325 vr A îmbrăţişa cariera de... 326 vi A îndeplini o treabă sau o funcţie ocazională. 327 vr (îe) A se ~ (o) rană A se umple de răni. 328 vr (îe) A se ~ trup şi suflet A se uni strâns. 329 vr (îe) A se ~ mare A creşte. 330 vr (îe) A se ~frumos A deveni frumos. 331 vr (îae) A se împodobi. 332 vr (îe) A se ~ mare şi tare A-şi da importanţă. 333 vr (Determinat prin „la loc", „din nou". „iarăşi" etc.; şîe, pop. a se - ca întâiu) A redeveni. 334 vr (îe) A se ~ (tot sau, înv, tot de) una A se contopi. 335 vr (îe) A se ~de (sau să...) A ajunge să... 336 vr A-i reveni. 337 vr A împlini o numită vârstă. 338 vr A se aduna. 339 vr (D. plante) A ajunge la maturitate. 340 vr (D. fructe sau grâne) A se coace. 341 vr (D. mâncăruri) A ajunge bune de mâncat. 342 vr (Uneori fără conjuncţie) A simula Se face că pleacă. 343 vr A se da drept. 344 vr A pretinde că este... 345 vi A-şi lua înfăţişarea de... Face pe nevinovata. 346 vi A-şi da aere Face pe deşteptul. 347 vi (Fam; d. actori) A juca rolul de... facere sf [At: COD. VOR. 115/10 / Pl: ~n / E: face] 1 Acţiune (1). 2 Faptă (1). 3 (îs) ~ de bine Binefacere. 4 (îvp) Lucru. 5 (înv) Fiinţă (18). 6 Creare (1). 7 (Tlg) Crearea lumii de către Dumnezeu. 8 (Tlg; art; şîs Cartea ~rii) Cartea întâi din Vechiul Testament Si: Geneza. 9 Realizare. 10 Construire (1). 11 Executare. 12 Confecţionare. 13 Preparare. 14 Prestare. 15 Executare. 16 (înv) Poem. 17 (înv; la latiniştii ardeleni; îs) ~ destul Satisfacere. 18 Naştere. 19 (îvp; îs) ~ înaintea sorocului Avoitare (1). 20 (Pop; rar; îs) ~a zilei Revărsatul zorilor. 21 (Pop) Vrăjire. 22 (înv) Efect. 23 (Mol; înv) Posibilitate. faceţ'ie sf[At: DEX2 / Pl: ~i/ / E: frfacetie] (Frr) Snoavă. facetios, ~oasă a [At: DN3 / P: ~ţi-os / Pl: -oşi, ~oase / E: frfacetieux] (Frm) Glumeţ. fache sfvz fachie fachie sf [At: DOSOFTEI. V. S. 472 / P: ~chi-e / V: fache. ~iu sn, sfachiu sn / Pl: ~ii, facilii / E: ml fac(u)la] 1 (înv) Făclie. 2 (Reg) Făclie obţinută dintr-un mănunchi de stuf sau fâşii de lemn unse cu material inflamabil (pentru pescuit noaptea). 372 p fachiol m [At: (a. 1747) IORGA. S. D. XII, 45 / V: ~iul.fatiol / A şi: ~/o/ / Pi: -uri l E: mgfătyolJ (Trs) 1 Stofă de lână subţire (străvezie), cu care se îmbrobodesc femeile. 2 Giulgiu. 3 Maramă. fachir sm [At: HOGAŞ. M. N. 235 / S şi: (îm)fakir/?\: -i / E: fr fachir] 1 Ascet musulman sau hindus care urmăreşte dezvoltarea puterilor spiritului prin supunerea trupului la acte dureroase de penitenţă sau chinuri. 2 Persoană care face lucruri extraordinare (hipnoză, prestidigitaţie etc.) în public. 3 (Pex) Scamator. fachirism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: frfakirisme] 1 Ansamblu de fapte extraordinare săvârşite de fachiri. 2 Arta de a săvârşi fapte specifice fachirilor. 3 (Pex) Scamatorie. fachiu1 sn [At: LIUBA-IANA. M. 23 / Pl: -ri l E: ns cf fachiol] (Ban) Maramă îngustă, cu capetele frumos împodobite, purtată de femeile bătrâne. fachiu2 sn vz fac hi e fdchiul sn vz fachiol facial, a [At: PARHON. B. 65 / P: -ci-al / Pl: -i, -e / E: fr facial] 1 Care aparţine feţei (1). 2 Referitor la faţă (1). 3 Care afectează faţa (1). 4 (îs) Unghi - Unghi format de dreapta care trece prin proeminenţele frunţii şi ale maxilarului superior cu dreapta care uneşte baza incisivilor superiori cu canalul auditiv. 5 (îs) Nerv - Nerv (pereche) cranian, ale cărui fibre motorii se distribuie la muşchii feţei. 6 (îs) Nevralgie -ci Durere localizată la faţă, în regiuni aparţinând nervului trigemen. 7 (îs) Paralizie -ă Paralizie a muşchilor feţei şi gâtului. facies sm [At: ENC. AGR. 473 / Pr: -ci-es / Pl: -uri / E: fr facies, lat facies] 1 Aspect caracteristic al feţei în cursul unei boli. al unei stări emotive etc. 2 (Pgn) Fizionomie (1). 3 Aspect al unei culturi arheologice în ce are ea caracteristic. 4 (Gig) Totalitate a paiticu lari taţi lor mineralogice şi paleontologice ale unui depozit sedimentar, care caracterizează condiţiile fizico-geografice de depunere a acestuia. 5 (Rar) Aspect superficial al unui lucru. facil, a [At: VLAHUŢĂ. CL. 187 / Pl: ~/t / E: fr facile, lat facilis] 1 Care se face uşor. 2 Care pare realizat cu puţine eforturi. 3 (Pex) Superficial. 4 (D. oameni) Care face uşor un anumit lucru. 5 (D. oameni) Care se acomodează uşor cu ceva. 6 (D. oameni) Care este uşor de mulţumit. 7 (Rar; d. oameni) De care te poţi apropia uşor. facile av [At: DN3 / E: it facile] (Muz; ca indicaţie de execuţie) Uşor. facilita vt [At: MAIORESCU. D. 156 / Pzi: -tez / E: frfaciliter] A uşura desfăşurarea unei acţiuni, producerea unui fenomen etc. Si: a favoriza (3), a înlesni. facilitai'e sf [At: DA ms / Pl: -tări / E: facilita] Uşurare a desfăşurării unei acţiuni, a producerii unui eveniment Si: favorizare (3). înlesnire. (rai') facilitat1. facilitat1 sns [At: MDA ms / E: facilita] (Rar) Facilitare. facilitat2, ~a a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: facilita] (D. acţiuni, evenimente etc.) A cărui producere sau desfăşurare a fost uşurată Si: favorizat2 (5). înlesnit-. ' facilitate sf [At: CĂLINESCU. E. O. ÎI. 24 / Pl: -tăţi / E: fr facilite, lat facilitas, -atis] 1 Uşurinţă de a realiza ceva. 2 Abilitate. 3 Adaptabilitate. 4 Superficialitate. 5 (Lpl) înlesniri făcute cuiva. faclă1 sf [At: BĂLCESCU. M. V. 395 / Pl: -Ie / E: bg (paxAa] 1 Băţ având la un capăt câlţi îmbibaţi cu o substanţă inflamabilă, care serveşte Ia iluminat, mai ales la procesiuni sau Ia cortegii Si: torţă. 2 (Rar) Făclie (1). faclă2 sf vz falce faco- [At: DN3 / E: fr phaco] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1-2 (Referitor la) lentilă. facocer sm [At: DN3 / Pl: -i / E: frphacochere] (Zlg) Specie de mistreţi din Africa, cu botul mare şi turtit şi cu colţii curbaţi. facomalacie sf [At: DN3 / Pl: ~i* / E: fr phacomalacie] (Med) Ramolisment al cristalinului. facomatoza sf [At: DN3 / Pl: ~ze / E: fr phacomatose] Afecţiune manifestată prin chisturi sau tumorete care afectează ţesuturile ectodennice. facometru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: frphacometre] Instrument pentru determinarea numărului de dioptrii al unei sticle de lunetă. FACTORIZA facondă sf [At: DN3 / Pl: -de / E: fr faconde cf lat facundia] (Frm) Elocinţă. facoscleroză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr phacosclerose] (Med) Induraţie a cristalinului. facoscopsn [At: DN3 / Pl: -oape / E: frphacoscope] Instrument pentru măsurarea capacităţii de adaptare a cristalinului. facoscopie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr phacoscopie] (Med) Procedeu de examinare a ochiului cu facoscopul. facsimil sn [At: MAIORESCU. D. II, 31 / A şi: facsimil / Pl: / E: fr fac-simile, lat fac si mile] Reproducere exactă a unui text. a unui desen sau a unei picturi prin copiere manuală sau fotografiere. facsimila vt [At: DA ms / Pzi: -lez. / E: facsimil] (Rar) A reproduce în facsimile. facsimilare sf [At: DA ms / Pl: -lari / E: facsimila] Reproducere în facsimile Si: (rar) facsimilat1. facsimilat1 sns [At: MDA ms / E: facsimila] (Rar) Facsimilare. facsimilat2, ~a a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: facsimila] (D. 1111 text. un desen sau o pictură) Reprodus exact prin copiere manuală sau fotografiere. factagiu sn vz factaj factaj sn [At: DA / V: ~agiu / Pl: -e / E: fr factage] 1 Distribuire a scrisorilor, banilor, coletelor la domiciliu. 2 Preţ al factajului (1). factice ai [At: VLAHUŢĂ, D. 308 / E: fr factice] (Liv) 1 Artificial. 2 Prefăcut. factis sns [At: DN3 / E: ger Factis] Substanţă obţinută prin încorporarea unei cantităţi de sulf într-un ulei vegetal şi utilizată la fabricarea cauciucului şi a linoleumului. factitiv sn, a [At: DA / PI: -e / E: frfactitif] (Grm) 1-2 (Verb tranzitiv) care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acţiune Si: (verb) cauzativ. factologic, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: factologie] 1 Referitor la factologie. 2 Specific factologiei. factologie sf[At: DEX / E: ns cf rs (paKTOAomx] Aglomerare de date şi fapte într-o operă ştiinţifică ori literară (adesea neimportante), fără interpretarea semnificaţiei lor. factor sm [At: GHEREA. ST. CR. 1,42 / A şi: (12) -tor / Pl: -i / E: fr facteur, lat factor] 1 Element care determină apariţia unui proces, a unei acţiuni, a unui fenomen. 2 (Mat) Fiecare dintre termenii unei înmulţiri. 3 (îs) ~ prim Fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact 1111 număr dat. 4 (îs) - comuti Număr care împarte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 5 Mărime a cărei valoare reprezintă o corecţie adusă unei relaţii ce caracterizează un sistem. 6 Mărime caracteristică unui sistem tehnic, material etc., definită ca raportul dintre două mărimi de natură diferită. 7 (Fiz; îs) - de. putere Raportul dintre puterea activă şi puterea aparentă schimbată la bornele unui circuit de curent alternativ în regim periodic permanent. 8 (îs) -ifizico-chimici Ansamblul condiţiilor mediului extern: temperatura, umiditatea, compoziţia aerului etc. 9 (Big; îs) -i abiotici Condiţii din mediul lipsit de viaţă. 10 (îs) -i biologici (sau biotici) Totalitate a vieţuitoarelor din mediul în care trăieşte 1111 organism. 11 (înv) Comisionar. 12 (Şîs ~ poştal) Poştaş. factorial sn, a [At: DEX / P: -ri-al / Pl: -i. -e / E: fr factorielle] (Mat) 1-2 (Produs) obţinut prin înmulţirea numerelor întregi şi succesive, începând de la 1 şi mergând până la numărul respectiv. factorie sf [Al: HASDEU. I. C. 103 / V: (înv) -iu sn I Pl: ~i/ / E: rs ăXayyaq] 1 (înv) Sul de lemn de care se legau picioarele celor condamnaţi să fie bătuţi la tălpi. 2 (Pex) Bătaie la tălpi. 3 (îe) A pune (sau a bate) la - A bate la tălpi. 4 (îae) A bate rău. falanger sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fv phalanger] Specie de marsupial din Australia, care poate plana datorită unei membrane paraşută laterale. falangetă sf [At: DN3 / Pl: -te / E: fr phalangette] (Atm) Ultima falangă1 (1). care cuprinde unghia. falangian, -ă a [At: DN3 /P: -gi-an / PI: -icni, -icne l E: fr phalangien] 1 Care aparţine falangelor1 (1). 2 Care se referă la falange1 (1). falangie sfvz falangă falangină sf[At: DN3 / PI: -ne / E: fr falangine] (Atm) Falanga1 (1) mijlocie. falang\sty -ă [At: CONTEMP.. S. II. 1948. nr 112. 1/5 / Pl: -işti, -e / E: frphalangiste] 1 sm Membru al falangei1 (5). 2 a Referitor la falangă1 (5). falanster sn [At: DA ms / Pl: -e / E: fr phalanstere] Asociaţie de producţie şi consum în care muncitorii trăiesc în comunitate, după sistemul lui Ch. Fourier Cf falanga1 (6). falansterian, -ă [At: GHICA. S. 329 / P: -ri-an / Pl: -icni, -iene / E: fr phalansterien] 1 smf Adept al falansterianismului. 2-3 a Care aparţine falansterului sau falansterianismului. 4-5 a Referitor la falanster sau falansterianism. falansterianism sn [At: DEX / P: -ri-a- / Pl: -e / E: falansterian + -ism] Doctrină socială utopică din sec. XIX. iniţiată de Ch. Fourier. falarică sf [At: DN3 / Pl: -ici / E: lat falarica] Armă de aruncat în formă de săgeată, folosită în Antichitate şi în Evul Mediu. fală sf [At: MOXA 403/5-12 / V: (înv) hva-, hfa- / E: vsl ^baaa] 1 Glorie. 2 (îe) Faimă (1). 3 (îvp) Fast1. 4 Măreţie. 5 Mândrie. 6 (îlav) Cu - Cu mândrie. 7 (Pop; îe) A-i fi cuiva - (cu cineva sau ceva) A se mândri (cu cineva sau ceva). 8 (Pop; îe) A socoti (sau a ţine, a avea) drept - A aprecia ca vrednic de laudă. 9 (înv) Faptă de laudă. 10 (înv) Merit. 375 FALBALA falbala sf [At: NEGRUZZI. S. I, 300 I V.farb~, -arăjerbere / PI: / E: frfalbala] 1 (La îmbrăcăminte) Volan. 2 (Lpl) Zorzoane. falcă sf [Ai: PSALT. SCH. 94/7 / Pl: /ala, (înv) fălci IE: fălci (pil. înv, falce < lat /a/jc, -cis)] 1 Fiecare dintre cele două oase ale feţei în care sunt fixaţi dinţii Si: (la oameni) maxilar, (la animale) mandibulă. 2 (îe) Cu o ~în cer şi (cu) alta (sau una) în (ori pe) pământ Foarte furios. 3 (îae; în basme) Cu gura larg deschisă, spre a înghiţi tot ce-i iese în cale. 4 Partea inferioară a obrazului. 5 (Pex) Obraz. 6 (La insecte) Maxilă. 7 (Fam; îe) A da fălci A mânca cu lăcomie. 8 (îe) A (stră)muta (sau a strâmba, a drege) cuiva fălcile A lovi zdravăn peste faţă. 9 (Pfm; îe) A fi tare în fălci A fi greu de convins. 10 (Reg; îe) A pune mâinile sub fălci A lenevi. 11 (Teh) Element al unui dispozitiv sau al unei maşini, care serveşte la prinderea unui obiect, a unui material, la sfărâmarea ori la deformarea unui material etc. 12 Fiecare dintre cele două braţe ale piscului, prin care acesta se leagă de osia dinainte a carului Si: fălcea (4), (Ban)fălcuţă (3). 13 (Reg) Fiecare dintre cele două tălpici ale săniei Si: fălcea (1), plasă, tălpeţ. 14 (înv) Fiecare dintre cele două laturi care formează partea dinainte a corpului corăbiei. falbară sf vz falbala falcăfie sf [At: BOGZA. D. / Pl: ~i/ / E: net] (Bot) Suliţică (Dorycnium herbaceum). fălce sf [At: (a,1588),CUV. D. BĂTR. 1.211 /V: fădă l?\: fălci, (înv) fălci / E: \ătfalx, -cis] 1 (Mol) Veche unitate de măsură pentru suprafeţe agricole, egală cu circa un hectar şi jumătate. 2 (Reg; îf faclă) Unitate de lungime egală cu un stânjen sau doi metri. falcealăcuri snp [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Lucruri netrainice. falchedia sf[At: DA ms / E: lat falcidia] (Jur; ltî) Falchidion. falchidion sn [At: PRAVILA (1814). 130/1 / V: -diu l E: ngr apHceaNHN’b] Ism Fariseu (1). 2-4 a Fariseic (1-3). fariseesc, —ească a [At: COD. VOR. 48/7 / Pl: -eşti / E: fariseu + -wc] 1-3 Fariseic (1-3). fariseeşte av [At: POLIZU / P: -se-eş-te / E: fariseu + -este] 1 Ca un fariseu (1). 2 (Fig) în mod ipocrit. fariseic, -ă a [At: CAMILAR, N. II. 34 / P: -se-ic / Pl: -ici, -ice / E: fr pharisaique dup a. fariseu] 1 Care aparţine fariseilor (1). 2 De fariseu (1). 3 Ca al fariseilor (1). 4 (Fig) Ipocrit. fariseism sns [At: DA / P: -se-ism / E: îr pharisais/ne după fariseu] 1 Comportament propriu fariseilor (1). 2 Formalism exagerat în practica religioasă. 3 Pietate ostentativă şi ipocrită. 4 (Fig) Ipocrizie. fariseu [At: COD. VOR. 74/9 / Pl: -ei l E: vsl fapnceii] 1 sm Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, caracterizată prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2-3 sm, a (Fig) (Om) ipocrit. farmaceutic, -ă [At: DA / Pl: -ici, -ice / E: fr pharmaceutiquef lat pharmaceuticus] 1-2 a Care aparţine farmaciei (1-2). 3-4 Referitor la farmacie (1-2). 5-6 Specific farmaciei (1-2). 7 sf (Iuz) Farmacologie. farmacie sf [At: LEG. EC. PL. 66 / Pl: -ii IE: fr pharmacie, lat pharmacia] 1 Loc special amenajat unde se piepară şi se comercializează medicamente Si: (înv; azi fam) spiţerie, (îrg) apotecă, potică1. 2 Ştiinţă care se ocupă cu problemele legate de prepararea, păstrarea, controlul şi distribuirea medicamentelor. 3 (îs) - chimică Ramură a farmaciei care studiază prepararea şi proprietăţile compuşilor chimici farmaceutici. 4 (îs) ~ galenică Ramură a farmaciei care se ocupă cu obţinerea şi condiţionarea materiilor prime medicamentoase. farmacist, -ă smf [At: DEMETRIUS, A. 106 / Pl: -işti, -e / E: farmacie + -ist cf it farmacista] Persoană calificată care se ocupă cu prepararea, controlul şi distribuirea sau vinderea medicamentelor Si: (înv; azi fam) spiţer, (îrg) apotecar, poticar. farmaco- [At: DN3 / E: fr pharmaco-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1-2 (Referitor la) medicament. farmacodinamic, -ă ă [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: pharmacodynamique] 1 sf Foiţă activă a medicamentelor. 2 sf Parte a farmaciei care se ocupă cu acţiunea medicamentelor. 3-4 a Care aparţine farmacodinamicii (1-2). 5-6 Referitor la farmacod in amică (1-2). farmacodinamie sff At: LTR / Pl: -ii IE: pharmacodynamie] Ramură a farmacologiei care studiază efectele medicamentelor asupra organismului. farmacofilie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: farmaco- + -filie] Tendinţă (patologică) de a lua medicamente. farmacofobie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: farmaco- + fobie] Teamă (patologică) de medicamente. farmacografie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr pharmacographie] (Far) Receptură. farmacolog, -« smf [At: DA ms / Pl: -ogi, -oge / E: fr pharmacologue] Specialist în farmacologie. farmacologic, ~ă a [At: DA / Pl: -ici, -ice / E: îr pharmacologique] 1 Care aparţine farmacologiei. 2 Referitor la farmacologie. farmacologie sfs [At: DA / E: fr pharmacologie] Ştiinţă care studiază originea, proprietăţile fizico-chimice, clasificarea şi acţiunea terapeutică a medicamentelor. farmacomanie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr pharmacomanie] 1-2 Tendinţă de a administra sau de a lua medicamente în exces. farmacopee sf [At: DA / Pl: -ei / E: fr pharmacopee] 1 Manual oficial, folosit în farmacie, conţinând descrierea celor mai importante substanţe şi formule farmaceutice, necesare pentru prepararea medicamentelor. 2 (Pex) Totalitate a medicamentelor. 381 FARM AC OPSIHIA TRIE farmacopsihiatrie sfs [At: DN-’ / E: fr phannacopsychiatrie] Studiu al substanţelor chimice care provoacă tulburări mentale şi al efectelor acestora. farmacopsihologie sfs [At: DN’ / E: fr phannacopsychologie] Disciplină care studiază efectele psihice ale toxinelor. farmacoterapie sf [Ai: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr phannacotherapie] Terapie bazată pe administrarea medicamentelor. farmacovigihnţă sf [At: DEX2 / Pl: -te / E: fr pharmacovigilance] Vigilenţă faţă de efectele nocive ale medicamentelor (luate în exces). farmazon, ~oană smf [At: GHICA. S. 23 / Pl: ~i, -oane / E: rs /? (înv; şi îal) Pe lângă... 3 pp (Trs; îlav) Făr de-aceea (sau de-aia) Oricum. 4 civ (îrg) Decât. 5 c (îrg; în general în construcţii negative şi în legătura cu ..numai“) Decât. 6 c (înv; în construcţii interogative) Dacă nu... Că cine e Dumnezeu, fără Domnul? 1 c (înv; îlc) - că... Decât (numai) că... 8 c (înv; îal) Exceptând că... 9 pp (înv; îlc) - ce... Pe lângă că... 10 c (înv; îlc) -când... Decât dacă... 11-12 c (înv; îlav; îlc) - decât... Decât. 13 c (înv; îlc) - decât numai... Decât că... 14-15 c (înv; îlav; îlc) - cât, - cât numai..., - de numai (cât)... Decât (numai) (că)... 16 pp (înv; îlav) — de cu... Decât cu... 17 c (îrg; după negaţie, cu sens adversativ; adesea complinit prin ,,numai“) Ci (1). 18 c (înv; îlc) - de cât Dar. 19 c (înv; îlc) - cât Ci numai. 20 c (înv; îlc) - de numai însă. 21 c (îal) Ci (1). 22 c (Urmat de o propoziţie circumstanţială de mod sau de un infinitiv care 390 FĂRÂMICE îi ţine locul) Are valoarea unei negaţii /\ ascultat fără să spună nimic. 23 c (Urmat de o propoziţie concesivă sau de un infinitiv care îi ţine locul) Deşi nu... Fără să fie desăvârşit, e mulţumitor. 24 pp (Introduce complemente circumstanţiale de mod şi atribute, conţinând ideea de excludere) Lipsit de... Om fără necazuri. 25-26 pp (înv; îljv) ~ şir Incoerent. 27-28 pp (înv; îljv) - cale Nedrept. 29 pp (Pop; îla) ~ (de) căpătâi Sărac. 30 pp (îal) Vagabond. 31 pp (înv; îlav) ~ cuvânt (sau ~ de cale) Pe nedrept. 32 (înv; îlav) ~ rând Necumpătat. 33 pp (înv; îla) ~seamă Foarte mulţi. 34pp (înv; îlav) ~seamă Extrem de... 35 pp (înv; îlav) ~ veste Pe neaşteptate. 36 pp (îlav) Brusc. 37 pp (înv; îlav) ~ (de) vreme De timpuriu. 38 pp (înv; îla) ~ (de) minte Nebun. 39 pp (îal) Nesocotit. 40 pp (înv; îc) —de-cinste Necinste. 41 pp (înv; îc) —de-dumnezeire Necredinţă. 42 pp (înv; îc) —fund Prăpastie. 43 pp (înv; îc) —minte Nebunie. 44 pp (îae) Prostie. 45 pp (înv; îc) —moarte Nemurire. 46 pp (înv; îc) —omenire (sau —de-omenie) Cruzime. 47 pp (înv; îc) —rău Nevinovăţie. 48 pp (înv; îc) —veste Nesiguranţă. 49 pp (înv; îc) —voroavă Linişte. 50 pp (înv; csnp; îc) —vreme Maturitate. 51 pp (înv; îlav) ~ nemică Nimic. 52 pp (în legătură cu noţiuni care arată cantitatea sau măsura) Indică cât lipseşte până la o măsură deplină E zece fără cinci minute. 53 pp (în operaţii aritmetice de scădere) Minus. 54 pp Introduce complementele circumstanţiale sociative negative Pot să trăiesc şi fără tine. 55 pp Introduce complemente circumstanţiale instrumentale negative A scos cuiul fără cleşte. fărăcane sfp [At: DDRF / E: mgfârkâny] (Nob) Părţile cu asperităţi rămase pe pereţii minelor de sare. după ce s-au tăiat din ei blocuri. fărădelege [At: COD. VOR. 170/9 / V.fărdelege (S şi: învfăr delege). (îvr) fărăleage / S şi: (înv) fără-de-lege, fără de lege / Pl: -egi / E .fără + de4 + lege după vsl e€3akonhk] 1-2 smf a (Bis; înv) Necredincios. 3-4 smf, a (Bis; înv) Păcătos. 5-6 smf, a (Bis; înv) Criminal2 (1). 7 av în mod nelegiuit. 8 sf(\nv) Sacrilegiu. 9 4;/'(îvp) Nelegiuire. fărădelegiiii v vz fărălegiui fărăgăismp [At: CHEST. II. 258/85 / E: net] (Reg) Prăjini care fixează un acoperiş de paie, pentru a nu fi luat de vânt. fărăleage sfvz fărădelege fărălegi vi [At: PSAL. SCH. 404/6 / Pzi: -egesc / E .fără (-de-) lege] (înv) 1-2 A face o fărădelege (8-9) Si: a fărălegiui. fărălegiui vi [At: PSAL. SCH. 234 / V: -rădel- / Pzi: -esc / E: fără (-de-) lege] (înv) 1-2 A fărălegi. fărălegiuitor, -oare [At: PSALT. SCH. 116/18 / Pl: -oare / E: fărălegiui + -itor] (înv) 1-2 smf, a Nelegiuit. 3-4 smf, a (Persoană) care comite un sacrilegiu. 5-6 smf, a Păcătos. fărâma, v vz fărâma fărămare sfvz fărâmare fărâmat1 sn vz fărâmat1 fărâmat2, -ă a vz fărâmat2 fărămător, ~oare a vz fărâmător fărâmătură sfvz fărâmătură fărămea sf vz fărâmea fără nil v vz fărâmi fărămica v vz fărâmica fărămicare sfvz fărâmicare fărămicat1 sn vz fărâmicat1 fărămicat2, -ă a vz fărâmicat2 fărăimcă sf vz fărâmica fărămicios, -oasă a vz fărâmicios fărăniire sfvz fărâmire fărănit1 sn vz fărâmit1 fărăniit2, ~ă a vz fărâmit fărâmiţa v v z fărâmiţa fărâmiţare sfvz fărâmiţare fărâmiţat1 sn vz fărâmiţat1 fărâmiţat2, -ă a vz fărâmiţat2 fără miţă sf fărâmiţă fărămiţător sn [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 76 / Pl: -oare / E: fărâmiţa + -(ă)tor] (Teh; îs) ~ de baloturi Maşină de desfoiat bumbacul din baloturi. fărămiţi v vz fărâmiţa fărămiţire v vz fărâmiţare fărămiţit1 sn vz fărâmiţat1 fărămifit2, -ă a vz fărâmiţat2 fărămos, -oasă a vzfărâmos, -oasă fărămuşă sf vz fărâmuşă fărâm sn vz fărâmă fărâma [At: DOSOFTEI, V. S. 128 / V: -răma, -rma / Vzi: fărâm (îvr -mez). farm, far in, fărâm / E: fărâmă] (Pop) 1-2 vtr A (se) sparge în bucăţele. 3-4 vtr A (se) distruge. 5 vt (înv; îe) A-şi ~ trupul A-şi îndoi trupul de la mijloc. 6 vt (îe) A-şi ~ capul A-şi bate capul (83). 7 vr (înv; d, corăbii) A naufragia. 8 vr (Fig) A munci din greu. 9 vt (înv) A frământa (1). 10 vt (Trs; îe) A-l ~ la inimă (sau la stomac) (pe cineva) A avea colici Cf a frământa (11). fărâmai'e^/'[At: I. IONESCU. C. 182/25 / V: -răm- Jărrn-/Pl: -mări / E: fărâma] (Pop) 1 Spargere în bucăţele. 2 Distrugere. 3 (înv) Frământare (1). 4 (Trs; înv; îs) -de inimă Colică (1). fărâmat1 sn [At: GRIGORIU-RIGO. M. I. 68 / V: -răm-,fărm- I Pl: -uri /E: fărâma] 1-3 Fărâmare (1-3). 4 (Mpp; îvp) Numele unei boli care se manifestă prin dureri în tot corpul şi prin epuizare. fărâmat2, -ă a [At: ALECSANDRI. P. 18 / V: -răm-,fărm- / Pl: -aţi, -e/E: fărâma] 1 Spart Î11 bucăţele. 2 Distrus. 3 (Fig) Nimicit. fărâmă a/‘[At: TETRAEV. 227 / V: fărtnă, fărâm sn / Pl: -me, (rar) -mi / E: ns cf alb therrime] 1 Fiecare dintre bucăţile mici rămase în urma spargerii, zdrobirii unui obiect sau material. 2 (Pex) Bucată foarte mică. 3 (Lpl) Resturi (de mâncare). 4 (îe) A (se) face (mici sau mii şi) ~me A (se) sfărâma. 5 (Fig; Î11 legătură cu abstracte) Puţin. fărâmăcios, -oasă a vz fărâmicios fărâmător, -oare [At: LTR / V: -răm-, ~mitor, fărm-, (îrg) fărmătoriu / Pl: -i, -oare / E: fărâma + -(ăi)tor] 1 a Care fărâmă (1). 2 a (Fig) Distrugător. 3-4 sn Dispozitiv sau maşină pentru sfărâmarea unor materiale. 5 sn (Teh; îs) ~ de aşchii Prag în drumul aşchiei provenite din strunjire, pentru a o conduce şi a o sfărâma, 6 sn (Is) ~ de bulgări Dispozitiv la maşinile de recoltat cartofi, care sfărâmă bulgării de pământ cu care sunt amestecaţi cartofii. fărâmătură sf[At: NEGRUZZI. S. I. 253 / V: -mit-, -răm-, (Mol) fărm-/ Pl: -ri /E: fărâmă + -tură] 1 (Pop) Sfărâmatură. 2 (Reg) Fărâmă (de pâine). 3 (îvr) Distrugere. 4 (Mpp) Hernie. 5 (Mpp; Trs; îs) ~ de inimă Colică (1). fărâmături vt [At: BARCIANU / Pzi: -resc / E: fărâmătură] (Trs; nob) A fărâmiţa. fărâmăturică sf [Ai: CADE / Pl: -rele / E: fărâmătură + -icăi] 1-2 (Şhp) Fărâmătură (2)(mică). fărâmea sf [At: CANTEMIR. 1.1.1.253 / V: -răm- / Pl: -ele / E: fărâmă + -ea] (Rar; îe) A face (sau a tăia) (fărâmi) -ele A tăia în bucăţele mici. fărâmi vt [At: DA / V: -rănii, -rm\,fârnii / Pzi: -mese / E: fărâmă] (Mun; Trs) 1-2 A fărâma (1,3). fărâmica vt [At: DA / V: -răm-, -rim- / Pzi: fărâmic / E: fărâmică] A fărâmiţa. fărâmicare sf [At: DA ms / V: -răm-, -rim- / Pl: -cari / E: fărâmica] Fărâmiţare (1). fărâmicat1 sn [At: DA ms / V: -răm-, -rim- / Pl: -uri / E: fărâmica] Fărâmiţare (1). fărâmicat2, -ă a [At: GHICA. S. 171 /V: -răni-, -rim- / Pl: -aţi, -e / E: fărâmica] Fărâmiţat2. fărâmică i'/’[At: SEVASTOS, N. 203 / V: -răm-, -rim- / Pl: -\ce / E: fărâmă + -icăi] (Pop) Fărâmiţă. fărâmice sf [At: COSTINESCU / Pl: -ici / E: fărâmă + -ice] (Pop) 1-6 (Şhp) Fărâmă (1-3). 391 FĂRÂMICIOS fărâmicios, -oasă a [At: DA / V: -răni-, ~rmi~,fârm~ / Pl: - oşi, -oase / E: fărâma + -icios] Care se sfărâmă uşor. fărâmire sf [At: DA / V: ~răm~ / Pl: -ri / E: fărâmiJ (Pop; rar) 1-3 Fărâmare (1-3). fărâmit1 sn [At: DA / V: -răm~ / Pl: -uri / E .fărâmi] (Pop; rai') 1-3 Fărâmare (1-3). fărâmit2, a [At: DA / V: ~răm~, -rim— / Pl -iţi, -e / E: fărâmi) (Pop; rar) 1-2 Fărâmat2 (1-2). fărâmitor, -oare a vz fărâmător fărâmitwră sf vz fărâmătură fărâmiţa vtr [At: PANN, ap .TDRG / V: ~răm~, -rămiţi / Pzi: -ţez / E: fărâmiţă] 1-2 A (se) transforma în fărâmiţe. fărâmiţare sf [At. LTR / V: ~răm~, -rămiţi re / Pl: -ţări / E: fărâmiţa] 1 Transformare în fărâmiţe. 2 (Agr; îs) Dispozitiv de - Dispozitiv pentru fărâmiţarea (1) îngrăşămintelor agricole aglomerate în lada maşinilor care le împrăştie. fărâmiţat1 sn [At: DA / V: ~răm~, -răni iţit / Pl: -uri / E: fărâmiţa] Fărâmiţare (1). fărâmiţat2, -ci a [At: ARDELEANU. D. 297 / V: -râm-, -râmiţit / Pl: -aţi, -e / E: fr fărâmiţa] Transformat în fărâmiţe. fărâmiţă sf[At: ŞEZ. I, 68 / V: ~răm~,firim~ / Pl: -ţe / E: fărâmă + -iţă] 1-2 (Şhp) Fărâmă (2) (mică). fărâmos, -oasă a [At: BARCIANU, D. / V: -răni- / Pl: -oşi, -oase / E: fărâma + -05] (Nob) Fărâmicios. fărâmuşă sf [At: CANTEMIR. I. I. I. 262 / V: -răm- / Pl: ~şe / E: fărâmă + -uşă] 1-2 (înv; şhp) Fărâme (3) (iniei). fărbăliii vt [At: PAŞCA, GL. /Pzi: ~e.vc: / E: gevfărben] (Reg) A stropi. fărbui vi [At: T. PAPAHAGI, M.. ap. DA ms / Pzi: ~esc / E: farbă) (Mar) A vopsi. fărcwş sn vz sfârcuş făr delege sf vz fărădelege , fare pp vz fără făreca v vz fereca fărfală sf vz farfara fărfălai smp [At: BORZA, D. / Pl: ~ / E: net] (Bot; pop) Călţunaşi (Tropaeolum majus). fărfurioară sf vz farfurioară fărgătau sn [At: POPOVICI, R. D. 165 / V: -găţau / Pl: net / E: mg forgato „învârtitor”] (Reg) 1 Zăvor. 2 Clanţă. făr găţau sn vzfărgătău fărgau sn [At: CHEST. II. 164/297 / Pl: -ae / E: mgforgo) (Reg) Clanţă. fărhiuţă sfvz făcliuţă fărimica v vz fărâmica fărimicare şf vz fărâmicare fărimicat1 sn vz fărâmicat1 fărimicat2, -ă a vz fărâmicat2 fărimică sfvz fărâmică fărim'it, ~ă a vz fărâmit2 fărimitwră sf vz fărâmiţară firimiţă sf vz fărâmiţă fărina v vz făina fărinar sn vz făinar făr mă sf vz făină fărinos, -oasă a vz făinos fărma v vz fărâma fărmac sn [At: PAMFILE. J. II. ap. DA / Pl: -ace / E: net] Unitate de lungime egală cu a opta parte dintr-un palmac şi a 64-a paite dintr-o palmă. făr mare sf vz fărâmare făr mat1 sn vz fărâmat1 fărmat2, -ă a vz fărâmat2 farmă sf vz fărâmă fărmăc sn vz farmec fărmăca sfvz fermeca fărmăcat, -ă a vz fermecat fărmăcăciune sf [At: DOSOFTEI. V. S. 96 / Pl: -ni / E: fermeca + -ăciune] (înv; nob) Farmec (1). fărmăcăresc, -ească a [At: DOSOFTEI. ap .TDRG / Pl: -eşti / E: farmec + -ăresc] (înv; nob) Fermecătoresc. fărmăcător, -oare a vz fermecător fărmăcesc, -ească a [At: DOSOFTEI. V. S. 30 / Pl: -eşti / E: farmec + -gi-c] (înv; nob) Fermecătoresc. fărmăcitoriu, ~oare smf [At: DOSOFTEI. V. S. 42 / Pl: -ii, -oare / E: *fărmăci + -tor] (înv; nob) Persoană care prepară otrăvuri. fărmăcitură sf [At: DOSOFTEI. V. S. 142 / Pl: -ri / E: 'fărmăci + -tură] (înv) 1-2 Fermecătorie (1-2). fărmător, -oare ci vz fărâmător fărmătoriu, -ie a vz fărâmător fărmătură sf vz fărâmătură fărmeca v vz fermeca fărmi v vz fărâmi fărmicios, -oasă ci vz fărâmicios fărnăi v vz fârnâi fărnăire sf vz fârnăire fărnăit1 sn vzfârnâit fărnăit2, -ă a vz fârnâit fărobrăzie .v/'[At: COMAN. GL. / Pl: ~i/' / E: fără + -obraz + -ie] (Reg) Neobrăzare. fărşalung sn vzfarşalung fărşang sn [At: (a. 1766) IORGA. S. D. XIII. 259 / \7:faşang l E: mg farsang] (înv; Trs) Carnaval. fărşăngar sm [At: MARIAN .S.R.I.257/V: -sin- / Pl: -i / E: fărşang + -ar] (Trs; la sărbătorile din ajunul postului de Paşti) Om mascat şi îmbrăcat în costum de carnaval, care se plimbă prin sat şi face farse, bufonerii Si: (reg) făirşingoi. fărşângoi sm vz fărşingoi fărşerot sm [At: DEX2 / Pl: -oţi / E: Frasheri (localitate din Albania < alb frasher ,,frasin“)] Aromân din Albania. fărşingar sm vz fărşăngar fărşingoi sm [At: VICIU. GL. / V: faş~,fărşân~ / Pl: ~ / E: fărşang + -oi) (Reg) Fărşăngar. fărtai sn vz fârtai fărtal sn vz fârtai fărtar sn vz fârtai fărtariu sn vz fârtai fărtat sm vz fârtat fărtăcmne sf [At: CUV. D. BĂTR. II. 230 / Pl: -ni / E: fărtat + -iune] (îvp) 1-2 Fărtăţie (1-2). fărtălui vtr [At: DA / Pzi: -esc / E: mgfartolni „a aluneca cu partea dinapoi într-o parte sau înapoi"4] (Buc) 1-4 A fărtoi (1-4). fărtăţel sm [At: POP., ap. GCR. II . 295 / Pl: -ei / E: fârtat + -el] 1-4 (îvp; şhp) Fârtat (1-2) (drag). fărtăfi vtr [At: ALEXICI. L. P. 152 / V: fârtăţa / Pzi: -ţese / E fârtat] (îvp) 1-2 A(-şi) zice frate (unul) altuia. fărtăţie sf [At: MARIAN. S. R. II. 84 / Pl: -ii / E: fărtat + -ie cf fărtăciune] (îvp) 1 Frăţie de cruce. 2 Tovărăşie. fărfăuză sf [At: FRÂNCU-C ANDREA. R. 51 / Pl: ~ze I E: net] (Reg) Glumă proastă. fărtai v vz fărtoi fărtoaie ,y/'[At: DA / Pl: ~ / E: fărtoi] (Buc; înv) Paite de drum alunecoasă şi denivelată, pe care săniile alunecă într-o parte cu spatele. fărtoi [At: CREANGĂ. GL. / V: (Buc) -tai, (Mol; Mun) har-, hartiii, aiioi, furtui / Pzi: -esc / E: fărtălui css] (îrg) 1 vt A da într-o paite. apucând de partea dinapoi. 2 vt (Pex; mai ales despre care) A cârmi, ieşind de pe drum. 3 vt (îf hanoi, art oi) A cârmi căruţa de departe în semicerc. 4 vr (D. sanie) A aluneca (pe neaşteptate) cu spatele într-o parte, din cauza drumului alunecos şi denivelat. 392 FĂŢARNIC fărtuţ sm vz frătuţ făsaică sf [At: RETEGANUL. TR. 164 / Pl: -ice / E: fâşiile + -(a)ică] (Reg; şîc ~ce se urcă) Fasole (2) (Phaseolus multiflorus). făscioară sf [At: MAIORESCU. CR. III. 51 / V:/âş/~ / Pl: ~re / E: lat fasciola] (înv) 1-2 Fasciculă (1-2). fâscuţă sf[At: PANŢU. PL.2 / V: fâşc~ / Pl: -ţe I E: net] (Bot; reg) 1 Oreşniţă (Laîhyrus tuberosus). 2 (îf fâscuţă) Pupezele (Lathyrus vernus). făsui sm vz fasole făsuică i/'[At: BORZA. D. / Pl: -ici / E: ns cf făsui, făsule] (Bot; pop) Linte (1) (Lens culinaris). făsuiţă sf[ At: BORZA. D. / Pl: -ţe / E: ns cf făsui, făsule] (Bot; pop) 1 Oreşniţă (Lathyrus tuberosus). 2 Linte (1) (Lens culinaris). 3 Fasole (1) (Phaseolus vulgaris). 4 Măzăriche (Vicia dumetorum). 5 Cosiţă (Vicia hirsuta), fâsulă sfvz fasole făsule sf vz fasole făşa vt [At: TEODORESCU. P. P. 438 / Pzi: ~*ez / E:faşă] (Rar; în poezia populară) A înfăşa. făşaşea sf [At: PĂSCULESCU. L. P. 37 / Pl: -de / E: faşă + -ăsea] 1-2 (Rar; în colinde; şhp) Făşuţă (1-2). făşat, ~â a [At: DA / Pl: -aţi, ~e / E:făşa] (Pop; rar) înfăşat2. făşăi y vz fâşâi făşăire sf vz fâşâire fâsâit sn vz fâsâit făşăitor, ~oare a vz fâşâitor făşăitură sfvz fâşăitură făşăţel, ~ea a [At: DA ms / Pl: -ci, ~e / E: făşat + -el] 1-2 (Rar; în poezia populară; şhp) înfăşat2 (frumos). făşângoi sm vz fârşingoi fâşcuţâ1 sf [At: ŞEZ. VIII. 93 / Pl: -ţe / E: ucr (pacica] (Mol) Vas înalt şi îngust, cu capac. în care se ţin lactate sau se face unt. fâşcuţâ2 sf vz fâscuţă fâşchiat, ~ă a [At: VICIU. GL. / Pl: -aţi, -e / E: fâşchiu + -at] (Reg) Vărgat de (urnle de) răni. fâşia vt [At: DA / Pzi: ? / E: fâşie] (Reg) A înfăşa. fâşiâţcl a vz fâşieţel fâşie1 sf vz fâşie fâşie2 sf vz fâşie fâşieţel, ~ea a [At: TEODORESCU, P. P. 26 / V: ~iâţ~ / Pl: -ci, ~e / E: *fâşiat + -el cf făşăţel] 1-2 (Rar; în poezia populară; şhp) înfăşat2 (frumos). fâşingoi sm vz fârşingoi fâşioarâ1 sf vz fâşioară fâşioarâ2 sf vz fâscioarâ făşiu sm [At: LIUBA-IANA. M. 25 / Pl: ~i/ / E: faşă + -iu] (Ban; şîs cumnat ~) Fiecare dintre cei doi bărbaţi căsătoriţi cu două surori. făşiuţă sf vz fâşiuţă făş neţ, ~eaţă a vz fâş neţ făşoară sf[At: MARIAN. O. II. 112/ Pl: ~re / E: faşă + -oară] 1-2 (Rar; pop; şhp) Făşuţă (1-2). făşteucă sf[At: CHEST. IV. 96/371 / Pl: -uci / E: net] (Reg) Bucată. făşura vt [At: ALEXICI, L. P. 69/15 / V: (nob) -ri / Pzi:./asur / E: faşură] (Rar; în poezia populară) A înfăşură. fâş uri v vz făşura făşuţă sf [At: ŞEZ. 1.148 / Pl: -ţe / E: faşă + -uţă] (Rar; pop; şhp) Faşă (cam mică) Si: (rar) făşaşea (1-2), făşoară (1-2). făt sm [At: PSALT. 178/8 /V: (10) sfăt IPX: feţi /E: ml fetus] 1 Produs de concepţie din uterul mamiferelor, din momentul când începe a avea mişcări proprii şi formele caracteristice speciei şi până când se naşte Si: fetus. 2 Nou-născut. 3 (îvp) Fiu1 (1). 4 (Pop; îs) Fătul meu Formulă cu care un bătrân se adresează (cu simpatie) unui tânăr. 5 (îc) Făt-Frumos Erou principal din basme, înzestrat cu frumuseţe fizică şi morală, bunătate şi vitejie extraordinare. 6-8 (Pgn; ca nume comun) Copil, tânăr sau bărbat deosebit de frumos. 9 (Pop; îc) —logofăt Copil cu însuşiri (fizice) extraordinare. 10 (Rar; irn) Filfizon. 11 (Trs; mgm; şîs -ul bisericii) Paracliser. făta vt [At: DOSOFTEI. PS. 26 / Pzi 3: fată / E: ml fetare] 1 (D. mamifere) A naşte. 2 (Dep; d. oameni) A naşte. 3 (Fig; irn) A produce. fătană sf [At: BUL. FIL. VII-VIII, 257 / Pl: -ne / E :fată + -an(ă)] (Dep) Fată înaltă şi voinică, cu aspect băieţesc Si: fătălău (3). fătare sf[At: CHEST. V. 70 / Pl: -tări / E: făta] 1 Naştere a unui pui de mamifer Si: (îvp) fătăciune (1). 2 (Dep) Naştere a unui copil. 3 (Reg; lpl; ccr) Oi care fată (1). fătat1 sn [At: CANTEMIR, I. I, I. 168 / Pl: -uri / E: făta] 1-2 Fătare (1-2). fătat2, ~ă [At: GOLESCU, ap. ZANNE. P. IV. 595 / Pl: -aţi, -e i E: făta] 1 a (D. animale) Născut2. 2 (Dep; d. oameni) Născut2. 3 af (D. animale) Care (tocmai) a fătat. 4 af(D. animale) Cu pui. 5 af(Pop; dep; d. femei) Care are copii. fătăcenă sfvz fătăcină fătăcină sf [At: (a.1606). CUV. D. BĂTR. I. 151/20 / V: -ăcenă / PI: -ne / E: făta + -(c)ină] (înv) 1-5 Fătăciune (1-5). fătăciunat sn [At: (a. 1809) URICARIUL VI. 471 /Pl: -uri / E: fătăciune + -at] (îvr) Inventariere a produselor agricole dintr-un an. fătăciune sf [At: (sec. XVI). CUV. D. BĂTR. I, 241 / Pl: -ni / E .făta + -ăciune] (îvp) 1 Fătare (1). 2 Totalitatea puilor fătaţi o dată Si: fătătura (2). 3 Totalitatea produselor agricole dintr-un an. 4-6 Fătătoare (3-5). fătălău sm [At: DDRF / V: (reg) ~ărău / Pl: -ăi / E: fată + -ălău] 1 (Pop) Hermafrodit. 2 (Prt; gmţ) Persoană de sex masculin cu caracteristici fizice şi de compoilament de tip feminin şi care preferă compania femeilor. 3 Fătană. fătăloancă sf[At: CADE / Pl: -nce / E: fătălău + -oancă] Fătoi. fătărău sm vz fătălău fătătău sm [At: ZANNE, P. 139 / Pl: -ăi / E:fată + -ătău] (îvp; d. femei; îe) A ieşi ~ înaintea cuiva A încălca cu îndrăzneală normele de comportament. fătătoare [At: DOSOFTEI, PS. 266 / Pl: -oare. -ori / E: făta + -(ă)toare] 1 a (D. femelele animalelor mamifere) Care este aptă să fete. 2 .v/'(Reg) Oaie care are peste doi ani. 3 sf(Pop) Organ genital al unor animale femele Si: fătăciune (4), pipotă, soţie. 4 sf (Pop: rar; prt) Organ genital feminin Si: fătăciune (5). 5 ^;/ (Pop) Loc unde fată animalele Si: fătăciune (6). fătătoi sm [At: DA ms / Pl: ~ / E: fată + -(ă)toi] (Mol) Fătoi. fătătură if[At: CANTEMIR. ap. CADE / Pl: -ri / E: făta -(ă)tură] 1 (înv) Născocire. 2 Fătăciune (2). fătoc sm [At: MARIAN. NA. 248 / Pl: -i / E: fată + -oc] (Trs) Fătoi. fătocină [At: CADE / Pl: -ne / E: fătoc + -ină] (Ban) Fătoi. fătoi sn [At: ALECSANDRI. T. 339 / Pl: -oaie / E: fată +-w] (Fam; prt) Fată voinică (şi înaltă) cu trăsături ca ale unui bărbat Si: fătăloancă. (Mo[) fătătoi. (Trs) fătoc. (Ban) fătocină. fătruţ sm vz frătuţ fătucă sf[At: DEX2 / Pl: -ci / E: fată + -ucă] 1-4 (Pfm; şhp) Fetiţă (1-4). fătuică sf [At: MACEDONSKI, O. III 97 / Pl: -ci / E: fată + -uică] 1-4 (Reg; şhp) Fetiţă (1-4). fătuţă sf [At: (a. 1772), IORGA. S. D. XII. 248 / Pl: -ţe / E: fată + -uţă] 1-4 (Trs; şhp) Fetiţă (1-4). făţa vr [At: MARIAN. NU. 670 / Pzi: (3): -tează / E: faţă] (Trs; d. plăcinte) A se rumeni. făţar sn vzfăţare făţare sf [At: DOSOFTEI. PS. 12 / V: făţar sn / Pl: -ţări / E: faţă + -ar] 1 (Pop) Loc unde se treieră cerealele. 2 (Trs; şîffăţar) Faţă de masă. 3 (înv) Ipocrizie. făţarnic, ~ă smf, a [At: COD. VOR. 126/12 / Pl: -ici, -ice / E: făţare + -nic] 1-2 (înv) (Om) părtinitor. 3-4 (Om) ipocrit. FĂTAT făţat, ~ă a [At: RETEGANUL. TR. 179 / Pl: -aţi. ~e IE:făţa] 1 a (Trs; d. plăcinte) Rumenit2. 2 sf(Reg) Parte a unui deal sau munte aflată în bătaia soarelui. făţăra v vz făţări făţări [At: COD. VOR. 142/7 / V: ~ra / Pzi: -resc / E:făţare] (înv) 1 vi A părtini (la judecată). 2 vr A se preface. făţărie sf[At: COD. VOR. 144/12 / Pl: ~i/ / E: făţări + -ie] (înv) 1 Părtinire (la judecată) Si: făţărnicie (1). 2 Ipocrizie. făţărire sf[At: DA ms / Pl: ~ri / E: făţări] (înv) 1-2 Făţărie (1-2). făţărit, c/ [At: DA ms / Pl: -iţi, -e / E: făţări] (înv) 1 Favorizat2 (la judecată). 2 Ipocrit. făţărniceşte av [At: (a. 1765) CHESARIE. ap. GCR II. 79/37 / E: făţarnic + -este] (înv) în mod ipocrit. făţarnici [At: NEAGOE. ÎNV., ap. GCR I. 169/32 / Pzi: ~icesc / E: făţarnic] (înv) 1 vi A părtini. 2 vr A se preface. făţărnicie sf [At: NEAGOE. ÎNV., ap. GCR 1,169/9 / Pl: ~i/ / E: făţarnic + -ie] 1 (înv) Părtinire'(la judecată). 2 Ipocrizie. făţ ie sfvz fetie făţiş, ~ă [At: PALIA (1582). ap. GCR 70/30 / E: faţă + -iş] 1-2 (înv) a, av De faţă. 3-4 a, av (Care se face, se manifestă etc.) pe faţă. 5 (înv; nob; d. coasta unui munte) Abrupt (1). făţiş a vtr [At: BIBLIA (1688). 439/2 / V: ~ţoş a / Pzi: -şez / E: făţiş] (înv) A înfăţişa. făţişare sf [At: P. MAIOR. IST. 213/11 / V: ~ţoş~ / E: făţişa] (înv) înfăţişare. făţişat, ~ă [At: (a. 1651) IORGA. B. R. 147 / Pl: -aţi, -e / E: făţişa] 1 a Dovedit. 2-3 (înv) a, av Făţiş (3-4). făţoaie sf [At: VICIU. GL. /V: făţoi su / Pl: — / E: faţă + -oc/fV] (Mai') Faţă de masă. făţoi sn vz făţoaie făţos, ~oasă [At: HIV. 307 / PI: -oşi, -oase / E: faţă + -av] (Pop) Frumos la faţă. făţoşa v’ vz făţişa făţoşare sf vz făţişare făţui vt [At: ODOBESCU. S. II. 513 / V: feţui f Pzi: -esc .făţui / E: faţă + -ui] 1 A netezi suprafaţa unui obiect. 2 A lustrui suprafaţa unui obiect. 3 A polei. 4 (Pgn) A da un aspect frumos (suprafeţei) unui lucru. 5 (Pfm; fig) A pălmui. 6 (Pfm; fig) A bate (peste faţă) pe cineva. 7 (Reg; fig) A lucra în grabă, superficial. 8 (Spc) A netezi tencuiala aşternută pe un element de construcţie. 9 (Tăb) A curăţa pielea de ultimele impurităţi rămase după cenuşărit. făţuială sf [At: ISPIRESCU. ap. TDRG / V:feţ~ sfi E: făţui + -eală] 1 Netezire a unei suprafeţe. 2 Lustruire a unei suprafeţe. 3 Poleire. 4 (Pgn) Aranjare a (suprafeţei) unui lucru. 5 (Reg; fig) Lucru făcut în grabă, superficial. 6 (Pfm; fig) Pălmuire. 7 (Pfm; fig) Bătaie dată cuiva (peste faţă). 8 Strat subţire de mortar, bine netezit reprezentând faţa unei tencuieli. făţuică ş/‘[At: ALRM II/I h. 363 / Pl: -ici / E: faţă + -uică] (Reg) Faţă de pernă. făţuire sf [At: I. APOLZAN. U; 9 / Pl: -ri / E: făţui] 1-7 Făţuială (1-7). 8 Netezire a tencuielii aşternute pe un element de construcţie. 9 (Tăb) Curăţare a pielii de ultimele impurităţi rămase după cenuşărit. fătmt1 sn [At: S. NĂDEJDE, ap.TDRG / Pl: -uri/ E: fătui] 1-7 Făţuială (1-7). 8-9 Făţuire (8-9). fătuit2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iţi, ~e / E: fătui] 1 (D. obiecte) Cu suprafaţa netezită. 2 Lustruit2.3 Poleit2.4 (Pgn) Căruia i s-a dat un aspect frumos. 5 (Reg) Lucrat în grabă, superficial. 6 (Pfm; fig) Pălmuit2.7 (Pfm; fig) Bătut2 (la faţă). 8 (D. suprafaţa unor construcţii) Cu tencuiala netezită. 9 (Tăb; d. piele) Curăţat de ultimele impurităţi rămase după cenuşărit. făţuitor, ~oare [At: DAME. T. 103 / V: feţ- / P: -ţit-i- / Pl: -i, -oare /E: făţui + -tor] 1-2 ^/«/‘Persoană care făţuieşte (8-9). 3 sn Rindea specială pentru îndreptarea feţei scândurilor sau a pieselor de lemn. 4 ^/'Unealtă cu care se întinde şi se netezeşte tencuiala aruncată cu mistria pe zid Si: drişcă. 5 sn Cuţit curbat, cu două mânere, folosit în tăbăcărie la făţuirea (9) manuală a pieilor. făţuitură sf[At: DA ms / Pl: -ri / E: făţui + -tură] 1-8 Făţuială (1-8). făulă sf[At: LB / V: -ură / Pl: -e l E: net] (îrg) înfăţişare. făura v vz făuri făurar1 sm [At: DOSOFTEI. V. S. 106/2 / P: fă-u- / E: ml febr(u)arius] (Pop) Februarie. făurar sm [At: ISPIRESCU. U. 46 / P:fă-u- / Pl: ~ / / E: faur + -ar] 1 (îvr) Fierar (1). 2 (Poetic) Făuritor. făură sfvz făulă făurăreasă sf[At: COSTINESCU / P: fă-u- / Pl: ~e^ / E: făurar + -easă] Soţie de făurar. făurărie1 sf [At: COSTINESCU / P :fă-u- / Pl: ~ii / E: făurar + -ie] (îvr) 1-2 Fierărie1 (1-2). 3 Meseria fierarului (1) Si: Jciurărit. făurărie2 sf [At: I. NEGRUZZI. S. V. 170 / P :fă-u- / PI: ~i/ / E '.fam2 + -ărie] (înv) Fierărie2 (2). făurăntsn [At: RETEGANUL. ap. CADE /P: fă-u- /Pl: -uri /E: făurar + it] Fierărie1 (2). făureală sf [At: DA ms / Pl: -eli / E: făuri + -ealăj (Nob) Făurire. făurel sm [At: CADE / Pl: -i / E: faur + -el] 1-2 (îvp; şhp) Fierar2 (1) (tânăr). făurete sfp vz favorit făuri vt [At: BĂRAC, T. 38 / V: (rar) ~ra / P: fă-u- / Pzi: -esc / E: faur] 1 (înv) A prelucra (prin forjare cu ciocanul) un metal. 2 (înv) A confecţiona (1). 3 A crea (1). 4 A construi (1). făurie sf [At: ŢICHINDEAL, F. 117 / P: fă-u- / Pl: ~i/ / E: faia2 + -ie] (îvp) 1-2 Fierărie1 (1-2). făurire sf [At: CONTEMP.. 1949. nr 160.2/1 / Pl: -ri IE: făuri] 1 (înv) Prelucrare (prin forjare cu ciocanul) a unui metal. 2 (înv) Confecţionare (1). 3 (Fig) Creare (1). 4 (Fig) Construire (1). făurişte sf [At: ISPIRESCU. L. 225 / P :fă-u- / Pl: -i / E:faur2 + -iste] (îvp) Fierărie1 (1). făurit1 sn [At: ALECSANDRI. T. 1535 / Pl: -uri / E: făuri] 1-3 Făurire (1-3). făurit2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II. 206 / Pl: -iţi, -e / E: făuri] 1 (D. obiecte de metal) Forjat (cu ciocanul). 2 (D. obiecte preţioase) Ferecat2 (10). 3 (Fig) Creat2 (1). făuriţă sf [At: RETEGANUL. P. I. 32 / P fă-u- / PI: -ţe / E: faui2 + -iţă] (Trs) Soţie de faur2 (1). făuritor, ~oare smf, a [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 139 / P: fă-u- / Pl: -i, -oareJE: făuri + -tor] 1-2 (Persoană) care creează (1). 3-4 (Persoană) care construieşte (1). fău şei sm [At: FRÂNCU-C ANDREA. R. 52 / Pl: ~e/ / E: net] (Trs) Ou. făzăniţă ş/'[At: DEX2 / Pl: -e / E: fazan + -iţă] Femela fazanului. facă sf[ At: COMAN. GL. / Pl: faci / E: ns ci făcău] (Reg) Obiect de lemn, cu un capăt în formă de cruce, cu care se freacă fasolea fiartă. fâcie sfvzfucie faicav’ ~ă a [At: CANTEMIR. HR. 352 / Pl: -i, -e / E: vsl cpAHKâB'b] (înv) Gângav. fâicăvi vi [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pzi: -vesc / E.fâicav] (înv) A gângavi. faje sf vzfingie fâl i [At: SEVASTOS, N. 297 / E: fo] (Are) Cuvânt care imită zgomotul produs de fâlfâitul aripilor unei păsări. fâlfan sm [At: ARH. OLT. IV, 70 / Pl: -/ / E Jâlfăi + -an] (Reg) Varză cu foi mari. desfăcute. falfă sf [At: BĂCESCU. P. 28 / Pl: -fe IE: pvb fâlfâi] (Iht; reg) Sorean (Alburnus alburnus). fâlfăi v vz fâlfâi fâlfâire sf vz fâlfâire fâlfăit sn vz fâlfâit fâlfăitor, -oare a, sfvz fâlfâitor 394 FÂRFÂI fâlfăitură sf vz fâlfâitură falfăt sn vz fâlfâit1 fâlfâi [At: (a. 1826) LOGHICA. ap. GCR II, 254/20 / V: fălfăi / Pzi: -esc, - / E: fâl + f(âl) + -ăi] 1 vi (D. păsări, adesea complinit prin „din aripă“, „aripi“. rar „cu aripa“ ori ,,aripile“) A da din aripi, producând zgomotul specific zborului. 2 vi (D. o pânză, un steag, o batistă etc.) A flutura (3). 3 v(/‘(Rar) A agita în aer un obiect Si: a flutura (8). 4 vi (D. o flacără) A pâlpâi. 5 vr (Fam; îe) A i se ~ A nu-i păsa. fâlfâietor, -oare a, sfvz fălfăitor fâlfâire sf[At: ALECSANDRI. P. II. 443 / V: ~făl~,făl~, fălfăi- / Pl: -ri f E: fâlfâi] 1 Mişcare din aripi a păsărilor ce produce un zgomot specific zboailui Si. fâlfâit1 (1),fluturare (1), (rar) fălfciitură (1). 2 Zgomot specific zborului unei păsări fâlfâit1 (2), (rar) fâlf âitură (2). 3 Fluturare (2). 4 Pâlpâire. fâlfâit1 sn [At: ISPIRESCU, L. 74 / V: -fălt, -fălfăltjăl-, (pop) ~făt sn I Pl: -uri / E: fâlfâi] 1-4 Fâlfâire (1-4). fâlfâit2, -ă a [At: LESNEA. P. E. 29 / Pl: -Iţi, -e / E: fâlfâi] (Rar) 1-2 Fluturat2 (1-2). fâlfâit3, -ă a vz folfăit2 fălfăitor, -oare [At: ALECSANDRI, P. II 219 / P: -fâ-i- / V: -făi-, fălfăi-, făl-, -iet-. (reg) -riu / Pl: -ori, -oare / E: fălfăi + -(i)tor] 1-2 a Care fâlfâie (1-2). 3 a (D. o flacără) Pâlpâitor. 4 sf(Bot) Tremurătoare (Briza media), fâlfăitoriu, -ie a vz fălfăitor fâlfâitură sf[At: DICŢ. / P: -fâ-i- / V: -făi-, fălfăi-, făl- / Pl: -ri / E: fâlfâi + -(i)tură] (Rar) 1-2 Fâlfâire (1-2). fâlfoteală sf vz forfoteală fâltău sm [At: CHEST. II. 125/223 a / Pl: -ăi / E: net] (Cns; reg) Bucată de lemn care se introduce în golurile dintre bârne. fân sn [At: PSALT. SCH. 488/16 / Pl: -uri, (reg) -aţe / E: ml fenum] 1 Iarbă cosită şi uscată, folosită ca nutreţ pentru vite Si: (pop)fânaţ (2). 2 (Pop; îe) A face - A cosi iarba. 3 (Pop; îs) Vremea -ului Perioadă a anului când iarba e bună de cosit, pentru a o face fân (1). 4 (îvp; îe) -sau paie? Rezultatul e bun sau rău? 5 (îvp; îe) A-şi pune ~ în ciubote A se îmbogăţi. 6 (Şîffâmiri) Iarbă încă necosită, destinată a fi făcută fân (1). 7 (Bot; şîc —de-livezi) Şovar-de-munte (Poa trivialis). 8 (Bot; şîc ~-de-livadă) Firuţă (Poa pratensis). 9 (Bot; şîc ~-de-livadă) Iarbă-deasă (Poa nemoralis). 10 (Bot; reg; şîc —de-Iivadă) Firuşca-şopârlelor (Poa alpina). 11 (Bot; şîc —de-livadă) Firuşor (Poa annua). 12 (Bot; îc) ~ul-cămilei, ~ul-câinelui Roşăţea (Butomus umbellatus). 13 (Bot; Ban; îc) —semănat Dughie (Setaria italica). fânar1 sn [At: COMAN. GL. / V: ~iu / Pl: -e ! E .fân + -ar] (Reg) 1 Construcţie anexă lângă o gospodărie rurală în care se depozitează fânul şi se păstrează diferite vehicule şi unelte agricole Si: şură1. 2 (îf fânariu) Fân (1) aşezat între patru stâlpi cu acoperiş mobil. fânai2 sn vz fanar fănaiJ sm vz funar fănaraglu sm vz fanaragiu fănaiiţă sf [At: GREGORIAN. CL.. ap. DA ms / Pl: -ţe / E .fân + -ariţă] (Reg) 1 încăpere unde se depozitează nutreţul. 2 Construcţie anexă a unei gospodării rurale unde se ţine fânul (1). 3 Şură mare, cu acoperişul ţuguiat. 4 Iesle. 5 Deschizătură în peretele şurii ce comunică cu grajdul, pe unde se hrănesc vitele. fânariu1 sn vz fanar fânariu2 sn vz fânaiJ fânaţ sn [At: (a. 1631) GCR I. 75/17 / Pl: -e, (reg) -ă, (înv) -aţi, -uri / E: m\* fenacium] (Pop) 1 Fâneaţă. 2 Fân (1). fânăraş [At: MARIAN. INS. 44 / Pl: (1) (2) -i / E: fanar + -aş] 1-2 sn (înv; şhp) Felinar (1) mic Si.fânărel. 3 (Ent; îrg) Licurici (Lampyris noctiluca). fânărelsn [At: MARIAN, î. 134 / Pl: -e / E: fânar + -el] 1-2 (înv; şhp) Fânăraş (1-2). fânărle sf [At: (a. 1822) URICARIUL XI, 342 / Pl: -li / E.făn + -arie] (Pop) 1 Fâneaţă. 2 Loc unde se clădesc căpiţele de fân. 3 (Pex) Totalitatea căpiţelor de fân de pe un loc. 4 Şură1 în care se păstrează fânul. 5 Pod al unui grajd unde se depozitează fânul (pentru a facilita hrănirea animalelor pe timp de iarnă). fândăc sn [At: MAIOR. IST. 222 / Pl: -uri / E: tcfunduk] (îvr) Proiectil de piatră. fâneaţă */'[At: (a.1742) IORGA. S. D. VI. 40 / V.fâneţ sn / Pl: ~eţe / E.făn + -eală] Teren pe care creste iarbă pentru fân Si: fânărie (1), fanat (1). fâneşte av [At: ZANNE. P. IX. 258 / E: fân + -este] (Pop; îe) A tăia ~ A tăia complet, până la pământ. fâneţ sn vz fâneaţă fânişor sn [At: TEODORESCU. P. P. 584 / E: fân + -işor] 1-2 (Pop; şhp) Fân (1) (de bună calitate). fanişte sf[At: TOMESCU, GL. / Pl: -ti / E: fân + -iste] (Reg) Loc de pe care s-a cosit fânul. fânos, -oasă [At: I. GHICA. CONV. LIT. XIX, 710 / PI: -oşi, -oase ! E.făn + -os (3) după îrfaneiise] (Rar) 1 a Ca fânul (1). 2 a (D. terenuri) Bogat în fân (6). 3 sf (înv) Unealtă agricolă cu tracţiune animală, pentru întoarcerea fânului (1). fânsaică sf[At: DA / Pl: -ice / E: net] (Ban) Loc de pe care s-a tăiat pădurea. fântâioară sf vz fântânioară fântânar sm [At: (a. 1658) DOC., ap. TDRG / Pl: -i / E: fântână + -ar] 1 Persoană a cărei meserie constă în construirea, repararea sau întreţinerea fântânilor (2) Si: (reg) fântânier. 2 (îvp) Persoană care, în semn de pietate, dă banii pentru construirea unei fântâni într-un loc public. fântână sf[At: PSALT. 520/23 /V: (reg. 5) fon~ / Pl: -ni, (rar) -ne / E: ml fontana] 1 (înv) Izvor. 2 Construcţie alcătuită dintr-o groapă cilindrică sau prismatică cu pereţii pietruiţi, cu ghizduri împrejur, săpată până la nivelul unui strat de apă, care serveşte la alimentarea cu apă. 3 (Pop; îe) A căra apă la - A face o muncă inutilă. 4 Construcţie care adăposteşte o sursă de apă (adusă prin conductă), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ. 5 (Reg) Bageac1. fântănea i/[At: GORJAN, H. I. 66 / Pl: -ele / E: fântână + -ea] 1-4 (Şhp) Fântâniţă (1-4). 5 (Mpp) Ulcer artificial, derivativ, prin care se întreţine o supuraţie locală. 6 (Atm; pop) Fontanelă. fântâneală sf[At: CHEST. II. 32/179 b / Pl: -eli / E: fântână + -eală] (Reg) Izvorul unui pârâu. fântânei sm [At: DEX / Pl: -ei / E: fântână + -el] Specie de păstrăv cu colorit frumos, care trăieşte în apele limpezi de munte (Salvelinus font i nai is). fântâmeă i/[At: BARCIANU / Pl: -Ici / E: fântână + -iccl] 1-4 (Şhp) Fântâniţă (1-4). 5 (Bot; îc) Coada-mâţei-de-baltă (Sphagmim cymhifolium). fântânier sm [At: CHEST. 11,454/7 /Pl: -i IE: fântână + ~(i)er] (Reg) Fântânar (1). fântânioară sf[At: CONTEMPORANUL III, 656 / P: -nioa-ră / V: ~tâi~ / Pl: -re / E: fântână + -ioară] 1-4 (Şhp) Fântâniţă (1-4). fântâniţă sf [At: MARIAN. î. 576 / Pl: -ţe / E: fântână + -iţă] 1-4 (Şhp) Fântână (1-2) (mică) Si: fântânea (1-4), fântânică (1-4), fântânioară (1-4), fântânuţă (1-4) fântânuţă sf[At: LB / Pl: -ţe / E: fântână + -uţă] 1-4 (Şhp) Fântâniţă (1-4). fârănglu sm [At: COMAN. GL. /Pl: ~i/' /E: net] (Reg) 1-2 Brutar (1-2). fârcitură sfvz furcitură fârcuţă sf vz furcuţă farfă sf[At: CIAUŞANU. GL. / Pl: -e / E: fo] (Reg) Epitet dat unei persoane vorbăreţe. fârfălt, ~ă a vz fâlfâit fârfăll vr [At: JAHRESBER. III, 315 / Pzi: -lese / E.fârfoi +făli] (Ban) A-şi da importanţă. fărfâl v vzforfăi 395 FÂRFÂIT faifâit, -ă a [At: PAŞCA. GL. / V: -fă'it / Pl: -iţi, -e / E: fâlfâi] (Reg) 1 Nemernic. 2 Amărât. 3 Avar. 4 Necomunicativ. 5 Răutăcios. 6 Mincinos. 7 Urât. fârfânatic, -ă smf a [At: JIPESCU. ap. HEM 443 / Pl: -ici, -ice / E.fârfă + -atic] (Rar; csnp) 1-2 (Om) flecar. farfen sm vz ferfăn fârfoi sms vz forfoi farg sn [At: COMAN. GL. / Pl: ~uri / E: net] (Reg) Pasăre nedefinită mai de aproape. fârliconda sf vz fârlicundac fârlicundac sn [At: SEVASTOS. N. 281 / V: ~conda sf/ Pl: n / E: net] Dans popular nedefinit mai de aproape. fârlifus sm [At: BOGDAN, P. ap. TDRG / Pl: -uşi / E: net] (Mol; fam) Epitet dat unui om slab. fârim v vz fărâmi fârmicios, -oasă a vz fărâmicios fârn, -ă a [At: CADE / Pl: -i, -e / E: fo] (Reg) 1-2 Fârnâit2 (1, 3). fârnâire sfvz fârnâire fârnâi vi [At: DDRF / V: fărnă'i / Pzi: -esc / E: fo] (Pfm) 1 A fonfăi. 2 A produce un zgomot caracteristic când respiră, din cauza nasului înfundat. fârnâire sf [At: DDRF / V: fărnăire, -năi- / Pl: -ri / E: fârnâi] (Pfm) 1 Fonfăire. 2 Producere a unui zgomot caracteristic în timpul respiraţiei, din cauza nasului înfundat Si '.fârnâit1 (2). fârnâit1 sn [At: DDRF / V: fărnăit / Pl: -uri / E: fârnâi] (Pfm) 1 Fonfăire. 2 Fârnâire (2). fârnâit2, -ă a, smf [At: DDRF/ V: -năit/P\: ~i (/, -e / E: fârnâi] (Pfm) 1-2 Fonf (1-2). 3-4 (Om) care produce un zgomot caracteristic când respiră. fârşdlă sf vz sfârşeală fârşeală sf vz sfârşeală fârşenie sf vz sfârşenie fârşi v vz sfârşi fârşit sn vz sfârşit fârşteică sfvz fişteică fârtai sn [At: (a. 1717) IORGA. S. D. XII. 235 / V:făr-, -aljărtal, -ar,fărtar, (înv) fărtariu, fârtariu, sf—, sfârtar, sfârtariu, (sst) furtai'e sfp / Pl: -e , (rar) -tăi / E: mg fertâly cf ferdelă, firtă] (Trs; Mol) 1 Sfert. 2 (înv; nob) Fiecare grad de descendenţă nobiliară. 3 (înv; îs) -de piatră A patra parte dintr-un coş (36), egal cu un stânjen cubic. 4 (înv; îs) Un - de cofă A patra parte dintr-o cofă (10). 5 (Rar; îf fârtai) O treime dintr-un întreg. fârtai sn vz fârtai fârfar sn vz fârtai fârtdriu sn vz fârtai fârtat sm [At: (a. 1640) PRAVILA, ap. GCR 1,90 / V.făr-, (Ban) fur-/ S şi: (înv) frăitat / Pl: -aţi / E: ml *frătat ( ) / Pl: -ii / E: ngr q>eX{] 1 Bucată subţire tăiată (transversal) dintr-un obiect de obicei un aliment. 2 (Fig; fam) Domeniu de interes sau de activitate. 3 (Fam; d. o deprindere, meserie etc., îe) A fi pe - A avea abilităţi deosebite, acţionând (rapid şi) eficient. 4 (Fam; îae) A avea o relaţie (sentimentală) deosebită. felie2 sfvz fălie2 feligă sfvz ferigă feligean sn vz felegean felihart sn vz feleherţ feliherţ sn vz feleherţ felin, -ă [At: KLOPŞTOCK. F. 230 / Pl: -i, -e / E: frfelin, lat felinus] 1 sfp Felidă (1). 2 ^/Felidă (2). 3 a Care aparţine felinelor (1). 4 a Referitor la feline (1). 5 a (Fig) Suplu şi graţios. felinar sn [At: GOLESCU, î. 29 / V: -len-Jăl-, (înv) fălinariu / Pl: -e / E: ns cf tc fener] 1 Dispozitiv pentru luminat, portabil sau fix. la care sursa de lumină este protejată printr-o apărătoare de sticlă. 2 (Bot; îc) ~ul-furnicii Floare de păpădie în stadiul de fructificaţie (Tcircixacum officinale). 3 Pată albă. mare. pe fruntea cabalinelor şi a taurinelor, care se întinde pe părţile laterale ale feţei. felinitate sfs [At: DEX / E: îrfelinite] Graţie (în mişcări). felioară sf [At: GOROVEI. C. 315 / W:făl- /Pl: -re / E: felie + -oară] 1-2 (Şhp) Feliuţă (1-2). feliort sn [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 42 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Extremitatea unui coridor de mină. felişcă sf [At: BARCIANU / E: net] (Bot) Filimică (Calendula officinalis). feliţă sf [At: RETEGANUL, ap. CADE / Pl: -ţe / E: fele + -iţa] (Reg) 1-4 (Şhp) Felcuţă (1-4). 5-6 (Şhp) Fele (5) (cam mică). 7 Măsură de capacitate pentru lapte. 8 Conţinutul unui vas având o feliţă (7). 9 Vas în care se păstrează sarea care se duce la stână pentru oi. felin sn vz fel feliuri v vz feluri feliurime sfvz felurime felurimisi vtr [At: PISCUPESCU. O. 206/13 / Pzi: -sesc / E: felurime + -isi] (îvr; d. substanţe chimice) A se transforma în alte substanţe. feliurit, -ă a vz felurit feliuşag sn vz feleşag t feliuţă sf [At: POLIZU / V: (înv)fd- / P: -li-u- / Pl: -ţe / E: felie + -uţă] 1-2 (Şhp) Felie (mică) Si: felioară (1-2). 3 (Bot) Ferigă (Dryopteris fiii x-mas). feloderm sn [At: DN- / Pl: -e / E: fr phelloderme] (Bot) Ţesut vegetal din care se formează scoarţa secundară. felogen sn [At: DN'1 / Pl: -e/E: fr phellogene] (Bot) Strat de celule generatoare care produce suberul şi felodermul. felon1 sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I. 206 / V: (înv) /alon / Pl: -oane / E: vsl ţeAONVţ] Veşmânt preoţesc fără mâneci care se îmbracă la oficierea slujbei peste celelalte haine. felon2, -ă [At: DN0 / Pl: -i, -e / E: fr felon] 1 sm (în feudalism) Vasal neloial faţă de seniorul1 său. 2 a (Frr) Neloial. felonie sf [At: MAIORESCU. CR. I. 383 / Pl: ~i/ / E: fy felonie) 1 (în feudalism) Act de trădare, de care se făcea vinovat un vasal faţă de seniorul1 său. 2 (Frm; pgn) Trădare. 3 (Frm) încălcare a jurămintelor. felpinz sn [At: COMAN. GL. / Pl: -uri / mg felpenz] (Reg) Arvună. felşer sm vz felcer feltmaşar sm vz feldmareşal felţ sn vz falţ felucă sf [At: DRĂGHICI. R. 304/11 / Pl: -ud / E: fr felouque, it feluca] Corabie mică şi îngustă, cu pânze şi rame. folosită în Marea Mediterană. feluri [At: MARCOVICI. D. 371/14 / V: (Mol) -liu- / Pzi: -resc / E: fel] (înv) 1 vt A aduce transformări. 2 vr A deveni tot mai variat. felurime sf [At: CARAGEA. L. 19/3 / V: (Mol) -liu- / Pl: -mi / E: fel + -inie] 1 Diversitate (de obiecte, fiinţe etc.). 2 (înv; îlav) In -mi sau (nob) pe - în diferite feluri. 3 (înv; imp) Calitate. felurit, -ă [At: I. IONESCU. C. 100/4 / V: (Mol) -liu- / E: feluri] 1 a Variat. 2-3 a, av Diferit. femeiat, -ă c/[At: ANON. CAR. / Pl: -aţi, ~e l E: femeie + -at] (înv; nob) Care are familie (1). femeie A/[At: CUV. D. BĂTR. II. 52 / P: -me-ie / \J:fămeie, (înv) fămeaie,fom-,fum—, (Mol) fim- / Pl: femei / E: ml familia ,,familie“] 1-2 (înv) Familie (1-2). 3 (înv) Femeia şi copiii unei familii (2). 4 (înv) Copiii unei familii (2). 5 Neam. 6 (înv) Seminţie (de popoare). 7 Persoană adultă de sex feminin. 8 Persoană de sex feminin căsătorită. 9 (Pop) Soţie. 10 (Fig; rar) Bărbat molâu şi fricos. 11 (Pop) Săteancă. 12 (îs) ~ de stradă Prostituată. femeiesc, -ească a [At: BIBLIA (1688), 84/2 / P: -me-iesc 1 Pl: -eşti / E: femeie + -wc] 1-3 Feminin (1-3). femeieşte av [At: PAMFILE. J. 330 / P: -me-ieş-te / E: femeie + -este] 1 Ca femeile (7). 2 în felul femeilor (7). femeiet sn [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: -uri / E: femeie + -et] (înv) Mulţime de femei (7). femeiuşcă sf [At: NEGRUZZI. S. III. 111/ Pl: -şti/E: femeie + -uşcă] 1-2 (Şhp) Femeie (tânără) Si: femeiuţă (1-2). 3 Femeie drăguţă şi vioaie Si: femeiuţă (3). 4 (Prt) Femeie neserioasă. 5 (Rar) Femeie rea. 6 (Zlg) Femelă (1). 7 (Pfm; fig) Bărbat sub papuc. 8 (Reg; la războiul de ţesut) Scânduriţă. femeiuţă sf [At: EPURE. P. 52 / Pl: -ţe / E: femeie + -uţă] 1-3 (Şhp) Femeiuşcă (1-3). femelă [At: IBRĂILEANU. A. 119 / Pl: -le / E: frfemeile] 1 sf Animal de sex femeiesc Si: femeiuşcă (6). 2 .v/'(Fig) Femeie senzuală. 3 a De sex femeiesc. 4 a (D. organe ale plantelor) Care produce fructul. femenin, -ă a vz feminin feminin, -ă [At: MACEDONSKI. O.I. 107 / V: -men- / Pl: ~/\ -e. / E: fr feminin, lat femininus] 1 a Care aparţine femeilor (7) Si: femeiesc (1). (pop) muieresc. 2 a Referitor la femei (7) Si: femeiesc (2). (pop) muieresc. 3 a Specific femeilor (7) Si: femeiesc (3). (pop) muieresc. 4 sn, a (Gen gramatical) care cuprinde numele cu forma atribuită numelor de fiinţe de sex femeiesc. 5 a (D. părţi de vorbire) Cu formă specifică numelor ce denumesc fiinţe de sex femeiesc. 6 a (D. rime) Care rimează pe penultima silabă neaccentuată. 401 FEMINISM feminism sn [At: DA ms / Pl: -e / E: fr feminisme, rs cpeMHHH3M] 1 Mişcare socială care urmăreşte obţinerea egalităţii în drepturi a femeilor cu bărbaţii. în toate domeniile de activitate. 2 Doctrină care militează pentru emanciparea femeii şi extinderea drepturilor ei. 3 (Med) Stare patologică la bărbat, caracterizată prin dezvoltarea trăsăturilor sexuale feminine. feminist, ~ă smf a [At: CONTEMP.. S. II, 1949, nr 126, 3/6 / Pl: -işti, ~e l E: fr feministe] 1-2 (Persoană) care militează pentru drepturile femeii (7). feminitate sf [At: BOGZA. C. O. 284 / Pl: -taţi / E: fr feminite] Ansamblul trăsăturilor care dau specificul caracterului feminin. feminiza vtr [At: DEX / Pzi: -zez / E: frfeminiser] 1-2 A da sau a căpăta însuşiri specific feminine. 2 A (i se) accentua feminitatea cuiva. feminizare sf [At. DEX / Pl: -zari / E: feminiza] 1 Dobândire de însuşiri feminine. 2 Accentuare a trăsăturilor feminine ale cuiva. feminizat1 a [At: MDA ms / E: feminiza] 1-2 Feminizare (1-2). feminizat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e I E: feminiza] 1 Care a dobândit trăsături feminine. 2 Căruia i s-au accentuat trăsăturile feminine. femur sn [At: MACEDONSKI. O.1.47 / Pl: ~uri / E: fr femur] Os care formează scheletul coapsei, de la genunchi la şold. femural, ~ă a [At: DA ms / Pl: -e / E: îr femoral după femur] 1 Care aparţine femurului. 2 Referitor la femur. fen sn [At: MACAROVICI. CH. 456 / Pl: -/ / E: net] (Chm; înv) Benzen. fenacod sm [At: DN3 / Pl: ~ozi / E: lat phenacodus] Gen de mamifere primitive din care au evoluat erbivorele imparicopitate. fenamină sf [At: MDENC / Pl: ~ne / E: fr phenamine] (Chm) Benzedrină. fenantren sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr phenanthrene] Hidrocarbură aromatică din gudroanele de pământ, folosită în industria coloranţilor. fenat sm [At: DN3 / Pl: -aţi / E: fr phenate] (Chm) Sare alcalină a fenolului. fenazonă sf[At: DEX2 / Pl: -ne / E: fr phenazone] (Far) Antipirină. fană sf[At: PAŞCA. GL. / Pl: -ne / E: mgfene] (Reg; mgm) Insultă. feneantism sns [At: IORDAN. L. R. A. 181 / E: ns cf fr faineantise] (Liv; rar) Trândăvie. fcnec1 sm [At: ALTR, II 324 / Pl: -eci / E: mgfdnok] (Reg; mgm) Şef de gară. fenec2 sm [At: DEX / Pl: ~ed / E: frfennec] Animal carnivor din Sahara. asemănător cu vulpea (Fennecus zerda). fencr sn vz fanar fenestra sf[At DN3 / Pl: -re / E: lat fenestra] (Atm) Deschidere în peretele medial al urechii interne. fenestrat, ~ă a [At: DN3 / Pl: -aţi, -e / E: frfenestre] (Big; d. diverse organe) Prevăzut cu numeroase perforaţii circulare. fenestraţie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr fenestration] 1 (Aht) Deschidere într-un perete. 2 (Atm) Deschidere într-un perete osos. 3 (Med) Deschidere practicată în vestibulul urechii interne pentru restabilirea auzului, în cazul unor leziuni ale urechii medii. fenhiel sm [At: BORZA. D. / Pl: -e / E: net] (Bot; reg) Fenicul (Foeniculum vulgare). fenian sn [At: DN3 / P: -ni-an / Pl: -icni, ~iene / E: frfenian] Adept al unei organizaţii revoluţionare irlandeze înfiinţate în 1858. ce milita pentru eliberarea Irlandei de sub dominaţia engleză. fenianism sn [At: DN'1 / Pl: -e / E: frfenianisme] Doctrina fenienilor. feniar sm [At: BORZA. D. / Pl: -i / E: net] (Bot; reg) Ienupăr (Juniperus communis). fcnic1 am [At: DA / Pl: -ici / E: fr phenique] (Chm; îs) Acid ~ Fenol (1). fcnic2 sm vz finic1 fcnic3 sm vz finic2 fenice sm vz: fenix fenicclsm [At: BORZA. D. / Pl: -i / E'.fenic(u\) + -el] (Bot; reg) Fenicul {Foeniculum vulgare). fenician, ~ă [At: DA / Pl: -icni, -iene / E: fr phenicien] (Ist)l smf Persoană (de origine semitică) care aparţinea populaţiei Feniciei. 2-3 a Care aparţine Feniciei sau locuitorilor ei. 4-5 a Referitor Ia Fenicia sau la populaţia ei. 6 a Din Fenicia. fenicul sm [At: DEX / Pl: -i / E: lat Foeniculum (vulgare)] Plantă erbacee înaltă, cu frunze penate, cu flori mici. galbene, ale cărei seminţe conţin un ulei eteric folosit în alimentaţie şi în farmacie Si: (pop) molurâ. (reg) fenicel, fenhiel (Foeniculum vulgare). fenilsm [At: MACAROVICI, CH. 5G0 / Pl: -i / E: fr phenyle] (Chm) Radical organic monovalent. rezultat din benzen prin înlăturarea unui atom de hidrogen. fenilalanină sf [At: MDENC / Pl: -ne / E: phenylalanine] (Bch) Aminoacid prezent în numeroase proteine, precursor al adrenalinei şi al tiroxinei. fenilamină sf [At DEX / Pl: -ne / E: îr phenylamine] (Chm) Anilină. fenilbutazonă sf [At: MDENC / Pl: -ne / E: fr phenylbutazonne] Medicament antiinflamator şi analgezic. fenilen sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr phenylene] (Chm) Radical organic bivalent, rezultat din benzen prin înlăturarea a doi atonii de hidrogen. fenix sm [At: CANTEMIR I. I. II. 138 / V: (înv) fenice, finic, finix / S şi: phoenix / Pl: -ieşi / E: fr phenix, lat phoenix] (Mit; îs) Pasarea -Pasăre fabuloasă, simbol al reînnoirii veşnice despre care se credea că. atunci când i se apropie sfârşitul (Ia 500 de ani), se aruncă în foc şi renaşte din propria cenuşă. feno- [At: DN3 / E: fr pheno] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(de)apariţie“. .,revenire“. fenobarbitalsn [At: DEX2 / Pl: ~e / E: îrphenobarbital] (Far) Luminai. fenofază sf [At DN3 / PI: -z.e / E: feno- + fază] (Bot) Fază fenologică. fenol sm [At: MACAROVICI. CH. 499 / Pl: -i / E: fr phenol] (Chm) 1 Compus organic derivat din benzen prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu un hidroxil, folosit în farmacie şi în industrie Si: acidfenic. 2 Nume generic dat compuşilor organici derivaţi din hidrocarburile aromatice prin înlocuirea unuia sau a mai multor atomi de hidrogen cu hidroxili. fenolat sm [At: DEX / Pl: -aţi / E: fr phenolate] Sare a unui fenol obţinută prin înlocuirea hidrogenului din grupa hidroxil cu un metal. fenolaze sfp [At: MDENC / E: fr phenolase] Enzime din organism de tipul cupru-profeidelor. fenolftaleinâ sf [At: LTR / Pl: -ne / E: îr phenolphtaleine] Indicator acid-baza obţinut din fenol. fenolic, ~ă a [At: DN'1 / Pl: -ici, -ice / E: îr phenolique] (Chm) 1 De fenoli. 2 Care conţine fenoli. fenologic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr phenologique] De fenologie. fenologie sf[At DEX / Pl: ~i/ / E: fr phenologie] Ramură a biologiei care studiază influenţa factorilor meteorologici asupra dezvoltării plantelor, a vieţii păsărilor etc. fenomen sn [At: BV III. 6/4 / Pl: -e / E: îr pheno me ne] 1 Manifestare exterioară a esenţei unui proces, lucru etc.. care este perceptibilă şi accesibilă. 2 Proces, transformare etc. din natură şi din societate. 3 Fapt (14). 4 Aspect. întâmplare sau fiinţă care surprinde prin calităţi, prin noutate etc. fenomenal, ~ă [At: MAIORESCU. CR. II. 19 / Pl: -i, -e / E: fr phenomenal] 1 a (Fiz; îoc numenal) Care se referă la aparenţa lucrurilor, nu la esenţa lor. 2 a Referitor la fenomene (4). 3-5 a, av, i Extraordinar. fenomenalism sn [At: DA ms / Pl: -e / E: rs cp€HOMeimAH3M, cf fr phenomenisme] Concepţie filozofică idealist-agnostică, după care omul poate cunoaşte numai latura exterioară a fenomenelor, nu şi esenţa lor. fenomenalist, ~ă [At: DA ms / Pl: -işti, -e / E: fenomenal (ism) + -ist] 1 a (D. o concepţie, doctrină) Care este bazat pe fenomenalism. 2-3 smf, a (Persoană) care susţine fenomenalismul (1). fenomenalitate sf [At: DEX / Pl: -taţi / E: fr phenomenalite] (Rar) Capacitatea de a fi de natura fenomenelor. 402 FERDELEŢ fenomenalizai'e sf[At: DN3 / Pl: -zări / E: it fenomenalizzare] (Rar) Exteriorizarea esenţei prin fenomene. fenomemsm sns [At: DN3 / E: îr phenomenismeJ Fenomenalism. fenomenolog sm [At: DEX / Pl: ~ogi / E: îr phe nome nologue] Filozof adept al fenomenalismului. fenomenologic, -ă a [At: DA ms / Pl: ~i, -e l E: fr phe nome nologique] 1-3 Care aparţine fenomenologiei (1-3). 4-6 Referitor la fenomenologie (1-3). 7-9 Care are la bază fenomenologia (1-3). 10-13 Care se limitează la descrierea fenomenelor (1-4). 14-17 Care priveşte fenomenele (1-4). fenomenologie sf [At: DA ms / Pl: ~i/ / E: fr phe nome nologie] 1 Curent filozofic întemeiat de Edmund Husserl, ce îşi propune să studieze fenomenele conştiinţei prin prisma orientării şi a conţinutului lor. făcând abstracţie de omul real. de activitatea lui psihică şi de mediul social. 2 (La Hegel; şîs ~a spiritului) Teorie filozofică în care se afirmă primatul conştiinţei asupra existenţei şi se încearcă descrierea raţională a procesului dezvoltării conştiinţei, privit ca o formă a autodezvoltării spiritului absolut. 3 Studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene, aşa cum se manifestă ele în spaţiu şi timp. fenoplastă sf [At: LTR / Pl: -te / E: fr phenoplasteJ (Chm) Răşină fenolică. fenotiazină sf [At: MDENC / Pl: -ne / E: fr phenotiazine] Medicament cu sulf. ca o pulbere galbenă-verzuie. folosit în tratamentul strongilozei la animale. fenotip sn [At: LTR / Pl: -uri t E:fr phenotype] (Big) 1 Ansamblu de însuşiri, caractereristice ale unui individ, determinate de ereditate şi de condiţiile de mediu. 2 Subunitate a speciei care cuprinde populaţii diferenţiate de particularităţile fenologice. fenotipic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr phe notypique] (Big) 1-2 De fenotip (1-2). 3-4 Referitor la fenotip (1-2). fenta vt [At: DN3 / Pzi: -ttz / E: frfeindre] 1 (Spt) A deruta pe adversar prin fente1. 2 (Pex) A păcăli. 3 (Pex) A înşela. 4 A evita abil o situaţie neplăcută. fentă1 sf[At: DEX / Pl: -te / E: fr feinte] (Spt) Procedeu (tehnic) ce cuprinde un complex de mişcări executate rapid. în scopul inducerii în eroare a adversarului şi al obţinerii unui avantaj asupra acestuia. fentă2 sfvz fantă fenţălaş sn [At: CHEST. II. 175/289 / Pl: -e l E: net] (Reg) Ramă în care intră fereastra. feodal, -ă a vz feudal feoficee sf [At: DN3 / P: fe-o-fi-ce-e / Pl: ~ / E: fr pheophycees] (Bot) 1 (Lpl) Clasă de alge marine care conţin clorofilă şi un pigment brun. 2 Algă din clasa feoficeelor (1). -feiJ [At: DN3 / E: it -fero, fr -fere] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Care poartă. 2 Care produce. fer2 sn vz fier ferafon sm vz ferfăn ferar ie sfvz, hernie feraluminiu sn vz feroaluminiu feranguri snp [At: CHEST. II. 192/6 / V: -ren-, -rean- / E: ger Vor hang] (Reg) Perdele. ferat sm [At: LTR / Pl: -aţi / E: fr ferrate] Sare a acidului feric. ferată a [At: DA / Pl: -te / E: fr (voie) ferree] (îs) Cale (sau linie) -Drum special amenajat cu şine. pentru trenuri Si: (înv) drum-de-fier. ferăge a sfvz feregea1 ferăstău sn vz ferăstrău ferăstraş sm [At: MDENC / Pl: -i / E: ferăstrău + -as] Gen de păsări din ordinul anzeniformelor. cu corpul lung şi zvelt şi cioc cu dinţi comoşi. terminat cu un cârlig (Mergus). ferăstrăiaş1 sn [At: PAMFILE. I. C. 122 / Pl: -e / E: ferăstrău + -as] Ferăstrău mic (pentru curăţatul pomilor) Si: (pop) ghimirlie. ferăstrăiaş2 sm [At: DA ms / V: fir- / Pl: -i / E: ferăstrău + -«$] (Reg) Om care taie lemne. , ferăstrăier sm [At: COSTINESCU / V:/ir ~ / Pl: -i / E: ferăstrău + -er] (Reg) Ferăstrăiaş2. ferăstrău sn [At: VARLAAM, C. 283/1 /V: -restreu, -res-, fir-, fier-, fieres-, heres-, her-, -resteu, -restău, -tău,fieresteu, hieresteu, hiristeu, herăstău, herestău, (reg) firisău, firiseu, feresău, fierăsău, hirisău, her eseu, (reg) forostău,forăstău / Pl: -traie, (rar) -treie / E: firiz + -du (contaminat cu fereastră sau ferestrui)] 1 Unealtă (sau maşină-unealtă) prevăzută cu o lamă. o bandă sau un disc de oţel (cu dinţi ascuţiţi), folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metal etc.). 2 (îs) ~ de mână Ferăstrău (1) constând dintr-o lamă dinţată triunghiulară, având la un capăt un mâner de lemn Si: (reg) firiz, chimilioară, corzar. 3 (Şîs) ~ mare Ferăstrău constând dintr-o lamă lungă, cu dinţii mari. care are la cele două capete două mânere verticale şi este manevrat de doi oameni Si: pânză, joagăr, (reg) babiţă1 (7), beschie (1). 4 (îs) ~ de munte Joagăr. 5 Şină dinţată la extremitatea maşinii de tipărit, cu dinţii căreia se îmbucă dinţii cilindrului. 6 Instrument muzical constând dintr-o lamă de metal care. îndoită şi frecată cu un arcuş, emite sunete. 7 (Bot) Mălăoaie (Helianthemum alpestre). 8 (Bot) Iarba-osului (Helianthemum nummularium). 9 (îs) Peşte - Peşte selacian din mările calde, al cărui bot se termină cu un rostru lamelar dinţat (Pristic pristic). 10 (Ast; pop) Constelaţia Casiopea. 11 (Reg) Semn făcut de ciobani pe urechile oilor. ferăstrui v vz ferestrui ferăstruie sf vz ferestruie ferăstruire sf vz ferestruire ferăstruit1 sn vz ferestruit ferăstruit2, -ă a vz ferestruit ferăţ s [At: FRÂNCU-CANDREA. M. 63 / Pl: n / E: net] (Reg) 1 Măsură de capacitate de opt cofe vechi. 2 Conţinutul unui vas de un ferăţ (1). ferher sn [At: GHICA. ap. CADE / Pl: -e / E: ger Fărbel] (înv; neprec) Numele unui joc de cărţi. ferbere sf vz falbala ferbinţeală sf vz fierbinţeală fercătău sn vz fercheteu ferchedeu sn vz fercheteu fercheş, -ă a [At: BASSARABESCU. V. 237 / Pl: - i, -e / E: net] (Pfm; d. oameni) Care este îngrijit (şi elegant). fercheteu sn [At: KLEIN. D. 128 / V: -cătău, -rghe-, -chiedeu, -eden / Pl: -ee / E: mg feregetyo (forgetyu)] (Reg) 1 Resteu. 2 Perinoc. 3 (îf ferchedeu) Vârtej. ferchezău sn [At: COMAN. GL. / Pl: -z.aie / E: mg ferkezo] (Reg) 1 Ciomag. 2 Lovitură de ciomag. 3 (Irn) Bătaie. ferchezui [At: PAMFILE. C. / Pzi: -e.sr / E: net] (Pfm) 1-2 vtr A (se) îmbrăca îngrijit (şi elegant) Si: a (se) dichisi. a (se) găti. 3-4 vtr A da sau a căpăta un aspect îngrijit. 5 vt (Fig; irn) A bate (pe cineva). ferchezuială sf[At: SEVASTOS. ap. TDRG / Pl: -eli / E: ferchezui + -eală] (Pfm) 1 Gătire. 2 Aranjare a ţinutei Si: ferchezuire (2).ferchezuit1 (2). 3 Bătaie (1). ferchezuire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: ferchezui] 1-3 Ferchezuială (1-3). ferchezuit1 sns [At: MDA ms / E: ferchezui] 1-3 Ferchezuială (1-3). ferchezuit2, -ă a [At: NEGRUZZI. S. I. 104 / Pl: ~i(/, -e / E: ferchezui] (Pfm; d. persoane) 1 Gătit2.2 Cu o ţinută decentă. 3 (Fig; im) Bătut2 (14). ferchiedeu sn vz fercheteu ferdălă sf vz ferdelă ferdelă sf [At: ALEXANDRIA. 157/1 /V: -dălă, feIderă, feardelă sf, -felder sn / Pl: -le / E: săs fyrdel] (Reg) 1 Măsură de capacitate pentru cereale egală cu circa 20 de kilograme. 2 Conţinutul unei ferdele (1). 3 Măsură la vânzarea lânii. 4 (înv) Zonă dintr-o comună. 5 (înv) Grupare a locuitorilor unei comune după aşezarea locuinţei. 6 Parte a şurii. ferdeleţ sn [At: FRÂNCU-C ANDREA. M. 63 / Pl: / E: ferdelă + -et] (Reg) 1 Măsură de capacitate de 2 1/2 litri. 2 Conţinutul unei ferdeleţ (1). 403 FERDIDEU ferdideu sn [At: DA ms / PI: -eie / E: mgfordito] (Buc) Bătător (11). constând dintr-o rotiţă fixată la capătul unui băţ. folosit pentru obţinerea produselor lactate Si: (Mol) hrighidau (1). fere sf vz fiere fereagă sfvz ferigă fereală sf [At: M. COSTIN. ap. LET. 1.308/31 / Pl: ~e// / E .feri + -eală] 1-11 Ferire (1-11). 12 Precauţie. 13 (Pop) Adăpost. 14 (Fam) Eschivă. fereancă sf [Al: CHEST. II, 192/226 / Pl: -enci / E: ns cf ferecuiguri] (Reg) Perdea. fereanguri smp vz feranguri fereastă sf vz fereastră fereastră sf[At: BIBLIA (1688) 6/1 /V: stă (Pl: -reşti, -reste) / Pl: -re, (rar) -eşti / E: ml fenestra] 1 Deschizătură de formă regulată în peretele unei clădiri, vehicul etc., pentru a lăsa să intre aerul şi lumina. 2 Ansamblu format dintr-un cadru fix şi din cercevele în care se fixează geamuri, montat în fereastră (1). 3 Ansamblu format din fereastră (1) împreună cu cercevelele care o încadrează şi cu geamul fixat în cercevele. 4 (îvr; îs) -ele Soare Foişor. 5 (îvp) Trecere între două stânci Cf portiţă, scară, strungă. 6 (îe) A arunca banii pe - A fi risipitor. 7 (îae) A cheltui bani pe 1111 lucru nefolositor sau de calitate slabă. 8 Loc în care se întâlneşte un puţ de mină cu o rampă subterană. 9 (Fam; fig) Oră liberă între orele de curs. 10 (îs) - oarbă Adâncitură în perete de forma unei ferestre (1). 11 Deschidere în peretele unui burlan dintr-o sondă petrolieră, pentru a săpa o gaură deviată. 12 (Fiz) Fantă. 13 Spaţiul dintre coloanele unui transformator electric. 14 (Gig; îs) - tectonică Apariţie la suprafaţa Pământului a unor formaţiuni geologice mai noi între altele mai vechi, datorită eroziunii. 15 (Inf) Zonă rectangulară pe 1111 ecran de vizualizare în care se înscriu informaţii. 16 (Ast; îs) ~ de lansare Perioadă în care este posibilă sau favorabilă lansarea unei rachete spaţiale. fereca1 v vz ferica2 fereca2 [At: COD. VOR, ap. DA ms / V: ~rica,făr~ / Pzi: ferec / E: ml fabricare (apropiat de fier)] 1 vt A acoperi, total sau parţial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistenţă şi durabilitate. 2 vt A întări 1111 obiect (de lemn) prin legături metalice. 3 vt (înv) A aşterne pietriş pe un drum (pentru a-i mări rezistenţa). 4 vt (D. pietre de moară) A zimţui ca să macine mai bine. 5 vt (D. bani) A zimţui. 6 vt (D. oameni) A încătuşa. 1 vt A zăvori o încăpere. 8 vt( a) (înv; fig; îe) A-şi des- A discuta în amănunt. 9 vt(a) (Fig; îae) A critica. 10 vt (D. obiecte de artă. mai ales d. icoane) A împodobi cu plăci de metal preţios (şi bijuterii). 11 vr (D. oameni) A se închide sau a se izola în casă. 12 (înv; nob) A cauza. ferecar sm [At: BORZA, D. / Pl: -/ / E: ferecă + -ar] (Bot; reg) Ferigă (Ptericlium acjitilium). ferecare ş/'[At: COD. VOR., ap. DA IV: făr- sf / Pl: -cari / E: fereca] 1 Acoperire cu metal a unui obiect de lemn. 2 întărire prin legături metalice a unui obiect de lemn. 3 Aşternere de pietriş pe un drum pentru a-1 face mai rezistent. 4 Zimţuire a pietrelor de moară. 5 Zimţuire a banilor. 6 încătuşare. 7 Zăvorâre. 8 împodobire cu plăci de metal preţios (şi bijuterii). 9 închidere în casă. 10 (înv; fig; îf făr ec are) Vicleşug. 11 (înv; fig; îf fărecare) Complot. ferecat1 sn [At: DA / Pl: -uri / E: fereca] 1-9 Ferecare (1-9). ferecat2, ~ă [At: PSALT. SCH. 329/8 / V.făr-ric-l Pl: -aţi, -e / E: fereca] 1 a Acoperit cu metal. 2 a întărit prin legături metalice. 3 a (D. pietrele de moară) Zimţuit2. 4 a (D. bani) Zimţuit2. 5 a (Fig; d. persoane) Solid. 6 a (D. persoane) încătuşat2. 7 a (Fig) Strâns2. 8-9 smf a (Om) captiv. 10 a (D. obiecte de artă. mai ales icoane) împodobit cu plăci de metal preţios (şi bijuterii). ferecă sf vz ferigă ferecătură şf [At: MOXA 362/4 / Pl: -uri / E: fereca + -ătură] (îvp) 1-9 Ferecare (1-9). 10 Obiect ferecat. 11 Prima făină de după ferecarea roţii de moară. 12 Lanţurile sau cătuşele cu care e ferecat un prizonier. 13 îmbrăcămintea de metale preţioase şi bijuterii a unui obiect de artă sau de cult. ferece sfvz ferigă ferece a sf vz ferigea ferecei smp [At: BORZA. D. / Pl: - / E: ns cîferecea, ferecă, ferigă] (Bot; reg) Feriguţă (Polypodium vulgare). ferecraţian an [At: DN3 / P: -ţi-an / E: fr pliereerateen] (D. versuri) Alcătuit dintr-un dactil şi mai mulţi trohei. ferecuţă sfvz feriguţă ferede'iţă sf [At. KLEIN, D. 90 / Pl: -ţe / E: feredeu + -iţă j (îrg) Femeie care lucrează la o baie publică. feredeu sn [At: VARLAAM, C. II. 47 / Pl: -eie / E: mg feredo (fiirdd) ] (îrg) 1 îmbăiere. 2 Recipient (putină, cadă etc.) pentru îmbăiat. 3 Căldare în care se încălzeşte apă pentru baie. 4 Baie publică. 5 Clădirea unde se află baia publică. 6 Staţiune balneară. 7 (Fig; fam) Bătaie (cumplită). fereduar sm [At: KLEIN, D. 90 / Pl: -i / E: feredeu + -ar] (îrg) Om care lucrează la o baie publică. feredui vt [At: ISPIRESCU, L. 179 / Pzi: -esc / E: mg feredni (fit rele ni)] (îrg) A îmbăia pe cineva. fereduire sf[At: DEX / Pl: -ri / E: feredui] îmbăiere a cuiva. feregar sn vz ferigar feregă sn vz ferigă feregea1 sf [At (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I. 258 / V: (înv) -răge / Pl: -ele / E: tc ferace] 1 (înv) Manta largă şi deschisă, din stofă fină. purtată de boieri peste anteriu. 2 (înv) Mantilă de stofă fină purtată de soţiile boierilor peste îmbrăcăminte. 3 Mantilă de pânză fină care intră în alcătuirea costumului tradiţional al unei turcoaice. 4 Văl cu care femeile musulmane îşi acoperă faţa. feregea2 sf vz ferigea fereguţă sf vz feriguţă ferenguri snp vz feranguri ferent sm [At: BORZA, D. / Pl: -nţi / E: net] (Bot; reg) Izmă (Mentha pi peri ta). ferentar sm [At: URICARIUL XXII. 425/10 / Pl: -i / E: lat ferentarius] (îvr) Soldat din vechea pedestrime uşoară. fereon sn [At: (a. 1604) DOC., ap. DA ms / Pl: -oane / E: net] (îrg) Herâie. feresau sn vz ferăstrău ferestăetoai'e sf [At BORZA. D. / PI: -ri / E: net] (Bot; reg) Iarba-osului (Helianthemum nummularium). ferestau sn vz ferăstrău feresteu sn vz ferăstrău feresfică sfvz ferestrică ferestrar sm [At: CHEST. II. 175/148-156 / Pl: -aie / E: fereastră + -ar] (Reg) 1 Rama din peretele casei în care intră fereastra. 2 Cruce de lemn care împarte fereastra în mai multe câmpuri. 3 Fiecare din despărţiturile formate de ferestrar (2). ferestrau sn vz ferăstrău ferestreu sn vz ferăstrău ferestrică */'[At: NEGRUZZI. S. I. 215 / V: (reg) -iică / Pl: -ici / E: fereastră + -icăi] 1-2 (Şhp) Ferestruică (1-2). ferestroaie sf[At: CHEST. II. 193/9 / V: (reg) -ane l Pl. - / E: fereastră + -oaie] (Reg) Fereastră mare. ferestroane sfvz ferestroaie ferestrui vt [At: DOSOFTEI, V. S. 40 / V: ~răs~, (înv) liires—, —tui / Pzi: -esc / E: mg fureszelni apropiat de ferestrău] 1 A tăia ceva cu ferăstrăul. 2 (Fig; mai ales în legătură cu substantivul ,,munţi“) A deschide drum. tăind. ferestruică sf [At: CARAGIALE. S. 148 / V: -tiiică / Pl: -ici / E: fereastră + -uică] 1-2 (Şhp) Fereastră (cam mică) Si: ferestrică (1-2), ferestruie (1-2), ferestruici (1-2). 3-4 (Şhp) Deschizătură (mică). 5 Spărtură. ferestruie sf [At DOSOFTEI. V. S. 42/2 / V: -taie I Pl: -ici IE: fereastră + -uie] 1-2 (Şhp) Ferestruică (1-2). ferestruire vt [At: DEX / V: -ras-, -tiiire / Pl: -ri / E: ferestrui] 1 Tăiere cu ferăstrăul. 2 Deschidere a unui drum (tăind prin stâncă). 404 FERIGĂ ferestruit1 sns [At: MDA ms / V: -răs-, -tuit l E: ferestrui] 1-2 Ferestrui re (1-2). ferestruită2, -ă a [At: DEX2 / V: ~râs-, -tuit / Pl: -iţi, -e l E: ferestrui] 1 Tăiat cu ferăstrăul (1). 2 (D. munţi) Perforat pentru a deschide drum. ferestruţă sf [At: LB / V: -tută / Pl: -ţe/ E: fereastră + -uţăJ 1-2 (Şhp) Ferestruică (1-2). ferestui v vz ferestrui fere stu ică sf v z fer estru ică ferestuie sf vz ferestruie ferestuire sf vz ferestruire ferestuit1 a vz ferestruit ferestuit2, ~ă a vz ferestruit ferestuţă sf vz ferestruţă ferfă sf [At: T. PAP AH AGI, C. L. 22 / Pl: ? / E: ns cf ferfeniţă] (Reg) Marfă proastă. ferfăn sm [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C.. XII / V: -fen,-fonjânfen, fârfen,fearfon (A şi: fearjoii),ferafon, felfen, ferafon / Pl: -feni / E: te ferfelin] (Bot) 1 (Şîc ~feni-mari) Crăiţe (Tagetes erecta). 2 (Şîc -feîîi-galbeni, ~feni-mici) Crăiţe (Tagetes paîula). ferfeli v vz terfeli ferfeliţă sfvz ferfeniţă ferfeniţă v vz ferfeniţi ferfeniţăre sf vz ferfeniţire ferfeniţăt1 sn vz ferfeniţit1 ferfeniţăt2. -ă sn vz ferfeniţit2 ferfeniţă [At: MAG. IST. IV, 341/31 /V: (reg) -eliţă, -eriţă / Pl: -ţe / E: ns cf ucr (pepcpeAJi] (Pfm) 1 sf Zdreanţă. 2 ^/’ (îlv) A (se) face sau a (se) rupe ~ A (se) rupe complet Si: a (se) distruge, a (se) ferfeniţi. 3 av (Numai) în zdrenţe. 4 sf (Reg; spc) Pieliţă fină care se desprinde de pe o rană. 5 .sf (Reg; spc) Pieliţă fină care se formează deasupra icrelor. 6 sf (Bot; reg) Crăiţă (Tagetes erecta ). ferfeniţi vtr [At: SBIERA. P. 143 / V: -ţa / Pzi: -ţese l E: ferfeniţă] 1-2 (Pfm; d. articole vestimentare, materiale texile etc.) A (se) zdrenţui. ferfeniţire sf [At: DEX / V: -ţare l Pl: -ri / E: ferfeniţi] (Pfm) Zdrenţuire. ferfeniţit1 sns [At: DEX /V: -ţat l E: ferfeniţi] (Pfm) Ferfeniţire. ferfeniţit2, ~ă a [At: MARIAN. SE. 105 / V: -ţat / Pl: -iţi, -e / E: ferfeniţi] (D. articole vestimentare, materiale texile etc.) Sfâşiat în bucăţi Si: zdrenţuit, ferfeniţos (I). ferfeniţos, -oasă a [At: CREANGĂ. P. 148 / Pl: -oşi, -oase / E: ferfeniţă + -os] (Pfm) 1 Ferfeniţit2. 2 (D. oameni) Care este îmbrăcat cu haine ferfeniţite, sărăcăcioase Si: zdrenţăros, ferferiţă sf vz ferfeniţă ferfon sm vz ferfăn fergheteagsn [At: KLEIN. D. 128 /Pl: ? IE: ns cf mgfergeteg ,,viforv‘] (Reg) Furtună. fergheteu sn vz fercheteu ferhiedeu sn vz fercheteu feri1 [At: COD. VOR. 118/11/ Pzi: -resc / Imt: (Trs; Buc) feri! / E: net] 1 vt (înv; c. i. o sărbătoare sau datinile obişnuite la zile anumite) A respecta (cu stricteţe). 2 vt (înv; complementul este o poruncă, un obicei etc.) A se conforma. 3 vt (înv) A păstra ceva (neatins). 4-5 vtr (Urmat de o complinire introdusă prin pp „de“ indicând primejdia) A (se) păzi. 6-7 vtr A (se) apăra. 8 vt A ocroti. 9 vta (îe) Doamne fereşte, Ferească (ferit-a) Dumnezeu (Domnul, Sfântul etc.) Exclamaţie prin care se invocă un sprijin, un ajutor etc. în faţa primejdiei. 10-12 vta (îae) Exclamaţie care exprimă surprinderea, opoziţia, dezaprobarea. 13 vta (îae; afirmativ) Foarte tare. 14 vta (îae; mai ales negativ) Cu nici un preţ Si: deloc. nici vorba. 15 (îe) A trăi ca Doamne fereşte A trăi foarte râu. 16-17 vtr A (se) ascunde. 18 vt (înv) A cruţa (6). 19 vr A evita ceva sau pe cineva. 20 vr A fugi (1). 21-22 vtr (Şfg) A (se) da (iute) deoparte (pentru a evita ceva) Si: a (se) da în lături, a (se) da înapoi, a (se) da din drum, (înv) a se codi. 23 vt (îrg) A se da la o parte pentru a proteja ceva. 24 vr (înv) A se adăposti. 25 vr (înv) A cere protecţia cuiva. feri-2 vz fero- feribot sn[At: DEX / Pl: -uri / E: eg. fr ferry-boat] Navă special amenajată pentru a transporta oameni, vehicule etc. de pe un mal pe celălalt al unei ape. feric, -ă a [At: LTR / Pl: -ici, -ice / E: frferrique] (Chm; d. substanţe) Care are în compoziţia sa fier trivalent. ferica1 vt [At: COD. VOR. 133/10 / V: -reca. / Pzi: feric / E: ferice] (înv; în literatura bisericească veche) 1 A ferici (3). 2 A numi pe cineva fericit. 3 A slăvi. 4 (Fşa) A face bine (cuiva). 5 (Reg) A binecuvânta. ferica2 v vz fereca1 fericat, -ă smf a [At: COD. VOR. 115/9 /V: (înv) -rec- i Pl: -aţi, -e / E: ferica1] (înv) 1-5 Fericit (1-5). ferică sfvz feregă fericâciune sf[At: SICRIUL DE AUR (1683) / Pl: n / E: ferica1 + -ăciune] (înv) Fericire. ferice1 [At: COD. VOR. 1 11/13 / Pl: - / E: ml felix, -icis] 1 ai (înv; astăzi poetic) Fericit (2). 2 ai (îe) ~de mine (sau de tine etc.) Ce fericit sunt (sau eşti etc.). 3 ai (Irn; îae) Halal de ... 4 sf (înv) Fericire (1). 5 sf (îe) A-l bate (pe cineva) ~a Se spune despre un om sau unui om norocos. ferice2 sf vz ferigă fericea sfvz ferigea ferici [At: CORESI. PS. 108 / Pzi: -icesc / E: ferice] 1-2 vtr A face sau a deveni fericit Si: (înv) a noroci. 3 vt A considera pe cineva fericit Si: (înv) a ferica1 (1). 4 vr (Fam) A se socoti mulţumit (pentru cele făcute) Si: a se felicita. 5 vt (Rar) A felicita. 6 vt (înv) A slăvi. fericianură sf [At: DEX / P: -ci-a- / E: îrferricyanure] Compus chimic rezultat din combinarea fierului, a cianogenului şi a unui metal. fericie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 169 / Pl: -ii ) E: ferice + -ie] (înv) Fericire (1). fericinţă sf [At: PASCU, S. 44 / Pl: -ţe / E: ferici + -inţă] (înv) Fericire (1). fericire sf [At: (a. 1702) LITURGHIE, ap. GCR I. 334 / Pl: -ri / E: ferici] 1 Stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină Si: (înv) fer ice (4). (înv) fericie, (înv) fericinţă. 2 (îlav) Din ~ Printr-un concurs de împrejurări favorabile. 3 (Fig) Persoana sau obiectul care procură fericirea (1). fericit, -ă [At: CORESI. EV. 11/2 / Pl: -iţi, -e / E: ferici] 1-2 smf, a (Persoană) care se află într-o stare de deplină mulţumire sufletească. 3 a Care aduce fericire (1). 4 a Care este bun, favorabil. 5 sm (Bis) Primul grad de sfinţenie acordat cuiva de sinod sau de papă. fericita v vz felicita fericilor, -oai'e a [At: EMINESCU. N. 74 / Pl: -i, -oare / E: ferici + -tor] (Rar) Care produce fericire. ferie sf [At: ECONOMIA, 170/1 / P: -ri-e şi -rie / V: fierâe,fierâie / E: net] (Trs) Măsură de capacitate (pentru băuturi spirtoase) de conţinutul unei vedre. ferigarsn [At: CDDE nr. 578 / V: -reg- / Pl: -e / E: ferigă + -ar] (Ban) Regiune acoperită cu ferigă. ferigă sf [At: ANGHEL. î. G. 24 / V: (reg) -regă, -rege, (Ban) -re agă, (Buc) fir—, -ică,firică, (reg) feligă. (îvr) -recă. -rece (Pl: -reci), -ice (Pl: -ici) / A şi: ferigă / Pl: -igi, (reg) -ige, -rege / E: ml filix, -icis] 1 Plantă erbacee din familia polipodiaceelor. cu rizomul lung şi subţire, târâtor, brun-închis şi lucitor, cu frunzele de două ori penate şi foliolele penatifide, care creşte pe lângă stâncile umede şi pe la rădăcinile arborilor din pădurile umbroase ale munţilor (Phegopteris dryopteris). 2 Plantă mai robustă decât feriga (1). cu rizomul mai gros, brun şi nelucitor, având partea inferioară a frunzelor, peţiolul şi rachisul acoperite cu numeroşi peri scurţi glanduloşi. care creşte prin stâncile calcaroase abrupte, prin * văile subalpine umede şi umbroase (Phegopteris robertiana). 3 (Bot) Feriguţă (Polypodium vulgare). 4 (Şîc ~-de-baltă) Plantă erbacee din familia polipodiaceelor, cu rizomul repent lung şi subţire, cu frunzele oblonge sau lanceolate având peţiolul şi rachisul fără scuame. care creşte prin locuri mlăştinoase, pe malurile lacurilor, râurilor şi prin păduri umede 405 FERIGEA şi umbroase (Thelypteris palustris). 5 Plantă erbacee din familia polipodiaceelor. cu rizomul scurt, brun-negricios. din care ies frunzele sterile, dispuse în rozetă. formând o pâlnie de frunze lanceolate. lung-îngustate spre bază. care creşte în pădurile umede şi umbroase din regiunea montană şi pe lângă stâncile de pe marginea torentelor Si: spata-dracului (Matteucia struthiopteris). 6 Plantă erbacee din familia polipodiaceelor, cu frunzele oblong-lanceolate, îngustate puţin spre bază, aproape membranoase, care creşte prin pădurile umede şi umbroase din regiunea muntoasă şi subalpină (Polystichum setiferum). 1 Plantă erbacee din familia polipodiaceelor. cu rizomul gros. mare. cu frunzele eliptic-oblonge şi acuminate. cu lobii oblongi. obtuzi pe margine şi crenat-dinţaţi, care creşte în locuri umede şi umbroase din păduri Si: feliuţă, ferigea (4), iarba-şarpelui, năvalnic, spasiil-dracului, spata-dracului (Dryopteris filix-mas). 8 Plantă erbacee din familia polipodiaceelor, cu rizomul gros şi cespitos. cu frunzele ovale sau oblonge. lung-peţiolate, cu lobii oblongi, acuminaţi şi ascuţit-spinos-dinţaţi. care creşte prin pădurile umbroase şi umede din regiunea montană Si: iarha-şarpelui, năvalnic, spasul-dracului (Dryopteris spinulosa). 9 (Şîc —de-câmp, —împărătească, —marc, ~ga-urşilor, -ga-ursului, '—voinicească) Plantă erbacee din familia polipodiaceelor. cu rizomul puternic, repent. cu frunzele mari. diviziunile oblongi sau linear lanceolate. obtuze, cu marginile răsucite, care creşte prin poieni de păduri, locuri deschise şi umede, pe coastele munţilor (Pteridium aquUinum). 10 (Şîc —de-piatră) Mică plantă erbacee din familia polipodiaceelor, înaltă de 10-25 cm. cu rizomul scurt. gros. dens-foliat care emite un fascicul de foi oblonge sau oblong-lanceolate. care se înmulţeşte prin spori şi creşte în păduri umede şi locuri pietroase sau stâncoase. umbrite.de la munte (Cystopteris fragilis). 11 (Bot; îc) —măruntă,—sălbatică Straşnic (Asplenium tricliomanes). 12 (Bot) Năvalnic (Scolopendriiun vulgare). 13 (Bot) Spinarea-lupului (.Athyrium fîlix-femina). 14 (Bot; reg; şîc ~-de-brădet) Plantă erbacee din familia polipodiaceelor. cu frunzele lanceolate. simplu penate, foarte dinţate pe margine, care creşte pe stâncile umbroase din regiunea subalpină Si: şarpe (Polystichum Ionelii tis). 15 (Bot; îc) —albă Aglică {Fiii pendula vulgaris). 16 (Bot; îf ferece) Vetrice (Chrysanthemum vulgare). ferigea ^/[At: BARCIANU / V: ~reg~, ~icea, ~recea,fir ~ / Pl: -ele / E: ferigă + -ea] (Bot) 1 (Şîc —vărgată, —vânătă) Straşnic (.Asplenium tricliomanes). 2 Spinarea-lupului (Athyrium fiiix-fe mina). 3 Feriguţă (Polypodium vulgare). 4 Ferigă (7) (Dryopteris filix-mas). 5 (îf fericea) Ferigă (9) (Pteridium aquilinum). 6 (Şîc —albă) Aglică (Fiiipendula vulgaris). 1 (îfferecea, fericea) Vetrice (Chrysanthemum vulgare). 8 (Lpl; îf firigele) Cârciumărese (Zinnia elegans). feriguţă sf[At: PANŢU. PL. / V: ~reg~, ~recuţă / Pl: ~ţe / E: ferigă + -uţă] 1 (Şîc —dulce) Plantă erbacee din familia polipodiaceelor. cu frunze lanceolate. penaţi partite, cu lobii oblong-lanceolaţi obtuzi, care creşte pe stâncile umede din pădurile montane Si: ferigă (3), ferigea (3), iarbă-dulce (Polypodium vulgare). 2 (Bot; Buc) Ruginiţă (Asplenium ruta-muraria). 3 (Bot; reg; îf ferecuţă) Vetrice (Chrysanthemum vulgare). ferii sfp [At: DA ms / E: lat feriae cf ger Fericii] (îrg; în legătură mai ales cu unele sărbători religioase importante) Vacanţă. ferimagnetic, a [At: DN3 / Pl; ~ic7, -ice / E: egferrimagnetic, ger ferrimagnetisch] (Fiz) De ferimagnetism. ferimagnetism sns [At: DA ms / E: eg ferrimagnetism] (Fiz) Magnetism al feritelor. fer iman sn vz firman ferm, ~ă a [At: DN-1 / Pl: ~i, ~e / E: fr fer in, lat ferinus] 1 De fiară. 2 De animal sălbatic. feiinţă sf[At: DOSOFTEI. V. S. 163 / Pl: ~ţe / E: feri + -inţă] (înv) Ferire (1-11). feriptiv, a [At: DN-1 / Pl: ~e / E: fr ferriptive] (Med) Care este provocat de lipsa de fier. ferire sf [At: IBRĂILEANU. SP. CR. 66 / Pl: ~/7 / E: feri] 1 (înv) Respectare a unei sărbători, datini Si: fereală (1). (înv) ferinţă (1). 2 (înv) Conformare la 1111 ordin Si: fereală (2), (înv) feri/iţă (2). 3 (înv) Păstrare a ceva intact S\: fereală (3), (înv) ferinţă (3). 4 Precauţie. 5 Apărare. 6 Ocrotire. 7 (înv) Cruţare (4). 8 Evitare a cuiva sau a ceva Si '.fereală (8). (înv) ferinţă (8). 9 Fugă (1). 10 Ascundere. 11 Refugiere din faţa unui pericol. ferişcat, ~ă a [At: DA ms / E: net] (Reg) 1 Fericit (2). 2 Norocos. ferişor sn vz fierişor ferit1, ~ă a [At: DOSOFTEI. V. S. 5/1 / Pl: -iţi, ~e / E: feri] 1 Pus la adăpost. 2 Apărat de 1111 pericol. 3 Ocrotit. 4 (Pex; d. locuri, regiuni etc.) Puţin cunoscut Si: ascuns, izolat, tăinuit. 5 (D. ochi. privire) Care ezită să privească interlocutorul în faţă. ferit2 sm [At: DN'1 / Pl: ~i[/ / E: frferrite] (Chm) Sare a acidului feros. ferită sf [Al: M. DICŢ. TEHN. / Pl: -te / E: fv ferrite] Compus al unor metale bivalente cu oxizi de fier. având proprietăţi magnetice superioare şi conductibilitate electrică redusă. ’ fentic, ~ă a [At: IOANOVICI. TEHN. 185 / Pl: -ici, ~e / E: ferită + -ic] Care conţine ferită. feritor, ~oare [At: CORESI. 13/2-3 / Pl: ~i, -oare I E: feri + -(i)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care respectă legea, tradiţiile ctc. 3-4 smf a (Persoană) care se conformează unui ordin. 5 sm (înv) Păzitor. 6 (înv) Ocrotitor. 7 i/(Trs) Loc unde se adăpostesc minerii în timpul exploziilor. ferim sf [Ai: MÎNDRESCU, L. P. 161 / P: -ri-u-ţă / Pl: ~ţe / E: feric + -uţă] (Rar; hip) Ferie. ferm, ~ă a [At: GHICA. S. 448 / Pl: ~i, -e / E: fr ferme] 1 a Plin de siguranţă şi de hotărâre Si: decis, hotărât, neclintit. 2 a (D. tranzacţii comerciale, comenzi etc.) Stabilit în mod hotărât, la 1111 preţ determinat şi la un anume termen, asupra cărora nu se mai poate reveni. 3 av Î11 mod hotărât. fer man sn vz firman fermanlâu [At: ŞIO. ap. DA ms / Pl: ~â/ / E: tc fermanly] 1-2 sm, a (înv) (Persoană) care posedă un firman Si: privilegiat, fermată sf[At: DN-1 / Pl: ~te / E: it fermata] (Muz) Coroană. fermă1 sf[ At: I. IONESCU. M. 539 / Pl: -me / E: fr ferme] Gospodărie agricolă particulară sau de stat, alcătuită dintr-un teren relativ întins şi din amenajările, construcţiile, utilajele etc. necesare exploatării terenului respectiv. fermă2 şf [At: LTR / Pl: ~me / E: fr ferme] Ansamblu format din bare de lemn. de metal sau de beton armat, destinat să susţină acoperişul unei construcţii. fermăniţă sf [At: ŞINCAI, HR. III. 66/2 / Pl: ~ţe / E .fermenă + -iţă] Fermenaş. fermec sn vz farmec fermeca [At: MOXA 390/10 / V: (îrg) fărmăca,făr~, (Mrm)/or~ (pzi: foarmec) / Pzi: farmec, (Mun) fermec / E: farmec] 1-2 vtr (înv) A (se) otrăvi. 3 vt (în basme şi superstiţii) A face cuiva vrăji. 4 vt A încânta. 5 vt A atrage (prin însuşiri, aspect, manifestări etc.) Si: a fascina (2), a captiva. fermecai'e sf[At: MARIAN. V. 13 / Pl: ~că/7 / E: fermeca] 1 (înv) Otrăvire. 2 (Î11 superstiţii, basme) Vrăjire a cuiva. 3 (Fig) încântare. 4 (Fig) Captiv are. fermecat1 sns [At: MDA ms / E: fermeca] 1-4 Fermecare (1-4). fermecat2, ~ă a [At: ISPIRESCU. L. 33 / V: (pop) fărmăcat, ~ă / Pl: -aţi, ~e / E: fermeca] 1 (Î11 basme şi superstiţii) Aliat sub puterea unei vrăji Si: vrăjit. 2 (D. persoane) Zăpăcit. 3 Plin de încântare Si: captivat, fascinat. 4 (Reg; d. o femeie) Stearpă (din cauza unor farmece sau vrăji). fermecărie sf [Ai: EMINESCU. L. P. 146 / Pl: ~i/ / E: farmec + -ărie] 1 (Rar) Fermecătorie. 2 (Reg; lpl) Doctorie. fermecător, ~oare [At: PALIA (1581). ap. CCR 71 / V: (pop) fărmăc~ / Pl: ~/\ ~oare / E: fermeca + -ător] 1-2 smf, a (Î11 basme, superstiţii) (Persoană) care face vrăji. 3 a (înv) Magic. 4 a Care încântă Si: desfătător. încântător. fermecătoreasă a*/*[At: GORJAN. H. II. 182 / Pl: -ese / E: fermecător + -easă] (îvp) Fermecătoare (1). 406 FERONICHEL fermecătoresc, -ească a [At: GORJAN. H. I. 31 / Pl: -eşti / E: fermecător + -esc] De fermecător (1) Si: magic, vrăjitoresc. fermecătorie sf [At: Ca. 1774) CATEHISIS. ap. GCR II. 100 / Pl: ~i/ / E: fermecător + -ie] (Pop) 1 Practică ocultă a fermecătorului (1). 2 Mijloace prin care se realizează fermecătoria (1). fermecătură sf[At: BIBLIA (1688), 211? / Pl: -un / E: fermeca + -(ci)tură] 1-2 Farmec (1-2). ferme naş sn [At: TEODORESCU. P. P. 440 / Pl: -e/E: ferme nea] 1-4 (Şhp) Fermenea (1-2) (mică). fermenă sfvz fermenea fermenea [At: FILIMON. C. II. 305 / V: fermenă, -minia / S şi: (tipărit greşit) -mehă / Pl: -ele / E: tc fermene] (înv) 1 Haină scurtă făcută din stofă brodată cu fir sau cu mătase, uneori căptuşită cu blană, pe care o purtau odinioară boierii peste anteriu. 2 Scurteică îmblănită cu blană de oaie, purtată de ţărani. ferment sm [At: MAIORESCU. CR. III, 58 / Pl: -nţi / E: ir ferment, \at fermentam] 1 (Big) Substanţă proteică produsă de celule vii sau de microorganisme, care dirijează prin cataliză reacţiile de sinteză şi de degradare din organismele animalelor, plantelor şi microorganismelor, având un rol fundamental în reglarea proceselor metabolice Si: enzimâ. 2 (Fig) Principiu care generează mişcări sufleteşti, sociale etc. fermenta vri [At: CONTEMP., S. îl. 1949.nr i62, 14/1 /Pzi: 3 -leazci / E: fr fermenter, lat fermentare] 1 vi A se afla în stare de fermentaţie, transformându-se în alte substanţe sau descompunându-se, alterându-se. 2 vt (Fig; d. oameni) A fi în stare de agitaţie morală. 3 vt (Fig) A genera ceva. fermentaţii, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr fermentaţii] Care poate fermenta (uşor). fermentare sf [LEG. EC. PL. 438 / Pl. -tări / E: fermenta] Fermentaţie (1). fermentat1 sns [At: DEX / E: fermenta] Fermentaţie (1). fermentat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: fermenta] Care a suferit un proces de fermentaţie. fermentativ, ~ă a [At: PARHON, B. 172 / Pl: -i, -e / E: îr ferme ntatif] 1 Care poate fermenta. 2 Care poate produce o fermentaţie. fermentator sm [At: LEG. EC. PL. 298 / Pl: -i / E: fermenta + -(ă)tor] Persoană care lucrează în staţiunile de fermentare. fermentaţie sf [At: PONI, C. 298 / V: (înv) ~iune l Pl: ~i/’ / E: fr fermentation, lat fermentatio] 1 Proces de transformare, de descompunere, de alterare a substanţelor organice sub acţiunea fermenţilor produşi de microorganisme Si: fermentare, fermentat1. 2 Substanţă fermentată. fermentaţiune sfvz fermentaţie ferme ntescitil, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr fermentescible] Fermentabil. fermentescitiliiate sf [At: DN3 / Pl: -tăţi / E: fr fermentescitilite] Capacitate de a fermenta (uşor). fermenticid, ~ă [At: DN3 / Pl: -izi, -e / E: ns cf \t fermenticida] 1-2 sn, a (Substanţă) care opreşte activitatea fermenţilor. fermenţograf sn [At: DN3 / Pl: -e / E: frfermentographe] Aparat care înregistrează grafic puterea de fermentare a unui aluat. fermentogrâină .v/'[At: DN3 / Pl: -me / E: îr fermentogramme] Diagramă înregistrată de fermentograf. fermier, ~ă smf [At: ZAHARESCU. E. P. 308 / P: -mi-er / Pl: -i, -e / E: fr fermier] 1 Proprietar al unei ferme. 2 Arendaş al unei ferme. fermion sm [At: DN3 / Pl: -i / E: ns cf Fermi] Denumire generică dată particulelor elementare cu spin semiîntreg (electronul, protonul, neutronul etc.). ferminia sf vz fermenea fermitate .s/[At: GHEREA. ST. CR. II. 268 / E: ferm + -itate după fr fermete] 1 Siguranţă. 2 Forţă morală. 3 Stabilitate. 4 Rigoare. fermiu sn [At: DEX / E: îrfermium] Element chimic transuranic. produs pe cale artificială. fermoai'sn [At: LTR / Pl: -e /E: îrfermoir] 1 Dispozitiv pentru încheiat obiecte de îmbrăcăminte, genţi, serviete etc.. format din două şiruri de lame (fixat pe o şuviţă de pânză, de piele etc.) aşezate faţă în faţă şi care se îmbucă reciproc cu ajutorul unei mici piese făcute să lunece între ele. 2 închizător de os, de metal etc. la un colier, la un album etc. fernamtuc sn [At: DN3 / V: pe-1 PI: -uri / E: ger Fernambuk(holz)] Lemn de Brazilia de culoare roşiatică, folosit la fabricarea arcuşurilor. fernico sni [At: DN3 / E: ir fernico] Aliaj de fier. nichel, cobalt şi mangan. fero- [At: DN3 / V: feri- / E: fr ferro-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1-2 (Care conţine) fier. 3 De fier. 4 Feros. feroaliaj sn [At: LTR / P: -ro-a-Ii-aj / Pl: -e / E: fr ferro-alliage] Aliaj de fier cu unul sau mai multe elemente (metale sau metaloizi). feroaliuniniu sn [At: DN3 / V: fer a- / E: fr ferro-aluminium] Aliaj de fier şi aluminiu. ferotacter sm [At: DN3 / V: -ie sf l E: fr ferrotacter] Bacterie care eliberează energie prin oxidarea sărurilor feroase, transformându-le în combinaţii ferice. ferotacterie sf vz ferotacter ferocart sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr ferrocart] Amestec special de pulberi presate, folosit la bobinele de înaltă frecvenţă. feroce ai [At: BOGZA, C. O. 246 / E: fr feroce, lat ferox, -cw] 1 (D. un animal) Care ucide din instinct. 2 Sângeros. 3 Violent. 4 Sălbatic. 5 (Fam) într-un grad extrem. ferocianură sf[At: LTR / Pl: -ri / E: fr ferrocyanure] Compus chimic rezultat prin combinarea (în alte proporţii decât la fericianură) a fierului, a cianogenului şi a unui metal. ferocitate sf [At: GHEREA. ST. CR. III. 352 / Pl: -tăţi / E: îrferocite, lat ferocitas, -atis] 1 Instinct de a ucide propriu unor animale. 2 Caracter sângeros. 3 Sălbăticie. 4 Violenţă extremă. 5 (Fam; fig) Severitate. ferocrom sns [At: DN3 / E: eg ferrochrome, ger Ferrochrom] Aliaj de fier şi crom. ferodo sn [At: DEX / V: -u / Pl: -uri l E: eg. fr ferrodo] (Teh) Metalazbest. ferodou sn vz ferodo feroelectric, -ă a [At: DN3 / Pl: -ic/, -ice' / E: fr ferro-electrique] Referitor la feroelectricitate. feroelectricitate şf[At: DN3 / E: ir ferro-electricite] (Fiz) Proprietate a unor substanţe dielectrice. care se manifestă prin apariţia polarizării spontane, provocată de schimbarea poziţiei ionilor în reţeaua cristalină. feroi sn [At: DENSUSIANU. Ţ. H. 291 / V: (reg) -oniu / PI: -oaie / E.fier + -oi] (Reg) 1-2 (Drug de) fier (la coşul carului). feromagnetic, -ă a [At: MDT / Pl: -ici, -ice / E: frferromagnetique] (Despre metale) Care prezintă feromagnetism (1). feromagnetism sn [At: LTR / Pl: -e/E: fr ferromagnetisme] 1 Proprietate a unor metale de a fi atrase puternic de câmpul magnetic şi de a căpăta astfel o magnetizare permanentă, intensă şi de acelaşi sens cu câmpul magnetic. 2 Ansamblul fenomenelor feromagnetice. feromangan sns [At: DN3 / E: ger Ferromangan] Aliaj de fier şi de mangan. feromolitden sns [At: DN3 / E: fr ferromolytdine] Aliaj de fier şi molibden.. feromon sm [At: DEX2 / Pl: -i / E: eg pheromone, frpheromone] (Big) 1 Substanţă chimică (analoagă hormonilor) care. emisă în doză infimă de un animal în mediul exterior, determină indivizilor din aceeaşi specie un comportament specific. 2 Hormon eliminat mai ales de insecte, ca mijloc de semnalizare. feronă sf [At: DN3 / Pl: -ne / E: fr ferone] (Chm) Pulbere microcristalină galbenă, folosită ca reactiv. feronerie sf[At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr ferronnerie] Lucrare artistică executată din fier prin ciocănire sau prin deformare la cald. din care rezultă grilaje ornamentale, balustrade etc. feronichel sns [At: DN3 / E: ir ferro nichel] Aliaj de fier şi nichel. 407 FERONIU feroniu sn vz feroi feros1, -oasă a [At: LTR /Pl: -oşi, -oase / E: frferreux] 1 (D. substanţe) Care are în compoziţia sa fier bivalent. 2 (D. materiale) Care conţine fier. feros2, -oasă a vz fieros ferosihciu sns [At: DN3 / E: fr ferrosiliciiun] Aliaj de fier şi siliciu. feroş\e sf vz fieroşie ferofipic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: ferrotypique] 1 Referitor la ferotipie. 2 De ferotipie. ferotipie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: ferrotypie] Procedeu de reproducere fotografică în care materialul sensibil este format dintr-o emulsie de colodiu aplicată pe o tablă smălţuită. ferotitan sns [At: DN3 / E: fr ferrotitane] Aliaj de fier şi titan. ferovanadiu sns [At: DN3 / E: fv ferrivanadium] Aliaj de fier şi de vanadiu. feroviar, -ă [At: CONTEMP., 1949. nr 164. 3/2 / P: -vi-ar / Pl: -i, -e / E: fr ferroviaire, it ferroviario] 1 a (D. întreprinderi, instalaţii, transporturi) De cale ferată. 2 a (D. întreprinderi etc.) în legătură cu calea ferată. 3 a (D. transporturi) Care se face pe calea ferată. 4-5 smf a (Salariat) de la căi Ic ferate. ferowoîfram sns [At: DN3 / E: ger Ferrowolfram] Aliaj de fier şi wolfram. ferpar sn [At: DEX / Pl: -e/E: îr faire-part] 1-2 Anunţ sau scrisoare de tip special prin care se anunţă naşterea, logodna, căsătoria sau (mai ales) decesul cuiva. ferşter sm [At: TDRG / V: feş- / Pl: / E: ger Forster] (Reg) 1 Silvicultor. 2 Pădurar. fertai-fertai av vz serta-ferta fertep1 sm [At: ALRM II/I, h. 226-227 / Pl: n / E: net] (Reg) Viclean. fertep2 sms vz vertep fertil, -ă a [At: MAIORESCU, D. I, 41 / Pl: -i, / E: fr fertile, lat fertilis] 1 (D. terenuri, pământ) Care dă (multe) roade Si: fecund (3), mănos, productiv, roditor. 2 (îs) Vârstă -ă Vârstă în limitele căreia femeia sau bărbatul sunt apţi pentru procreare. 3 (Fig; d. oameni) Care are multe idei Si: ingenios. inventiv. fertilitate sf [At: BOGZA, C. 0.282 / Pl: ~tăţi / E: fr fertilite, lat fertilitas, -atis] 1 însuşire a pământului de a produce multe roade, de a asigura din belşug plantelor cultivate apa şi substanţele nutritive de care au nevoie Si -.fecunditate (2), rodnicie. 2 Capacitatea de a procrea. 3 Raportul dintre numărul copiilor născuţi vii şi numărul femeilor la vârsta de procreare. fertiliza vt [At: DA ms / Pzi: -zez / E: fr fertiliser] A mări fertilitatea unui teren (prin îngrăşăminte, irigaţii etc.). fertilizabil, -ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: îr fertilisable] (D. terenuri, pământ) 1 Care poate fi făcut fertil. 2 A cărui fertilitate poate fi mărită. fertilizant,-ăa [At: DN3 /PI: -nţi, -e/E: îrfertilisant] Care fertilizează. fertilizare sf [At: DEX / Pl: -zări / E: fertiliza] 1 Ansamblu procedeelor şi tehnicilor utilizate pentru a mări fertilitatea solului. 2 Creştere a fertilităţii unui teren Si: fertilizat1. 3 (îs) ~ in vitro Fecundare în vitro. fertilizat1 sns [At: MDA ms / E: fertiliza] Fertilizare (2). fertilizat2, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: fertiliza] (D. terenuri, pământ) A cărui fertilitate a fost mărită. ferton sm [At: ŞINCAI. HR. L 253/20 / V: -hm l Pl: -/ / E: lat ferto, -onis (latinizare a cuvântului german Vierdung)] (înv) Denumire dată unei monede ideale, teoretice, valorând un sfert de marca. fertun sm vz ferton ferţă sf [At: DDRF / Pl: -ţe / E: ngr •] (Şhp) 1-2 Fierar (1). fierăreasă sf [Ai: POLIZU / Pl: -ese / E: fierar + -easă] Fierăriţă. fierărie1 jr/’[At: H II, 62 / Pl: -li / E: fierar + -ie] 1 Atelier în care fierarul prelucrează la cald fierul sau alt metal Si: (înv) făurărie1 , făurie (1), (îvp) făurişte, (reg) covăcie. 2 Meşteşugul fierarului Si: fierărit1, (înv) făurărie1 (2). făurărit, făurie (2). fierărie2 */ [At: ISPIRESCU. L., 136/Pl: ~i/ /E: fier + -ărie] 1 Magazin unde se vând obiecte fabricate din fier sau din alt metal. 2 (Csc) Obiecte sau piese din fier ori din alt metal Si: (pfm) fierăitaie, (înv) făurărie2, (reg) fierăit (3). fierărit1 sn [At: DEX2 / Pl: -uri / E: fierar + -it] Fierărie1 (2). fierărit2 sn [Ai: CIAUŞANU. V. / Pl: -uri / E: fier + -ărit] (Olt; în credinţele populare) Datină constând într-o ceremonie prin care se invocă ploaia pe timp de secetă. fierăriţă sf [At: SEVASTOS, N. 300 / PI: -ţe / E: fierar + -iţă] Nevasta fierarului (1) Si.fierăreasă. fierăsău sn vz ferăstrău fierăstrău sn vz ferăstrău fierăi sms [At: CIAUŞANU. GL. /V: —re/ / E: fier + -et] (Reg) 1 Bani mulţi Si: bănet. 2 (îe) A avea - de bani A avea bani mulţi. 3 Fierărie2 (2)' fierătaie sfs [At: RĂDULESCU-CODIN / E: fierăt + -aie] (Pfm; csc) Obiecte multe din fier. fierke sfvz ferie fie râie sfvz ferie fierbărie sf [Ax: CHEST. V. 34/70 / V: (reg) hi- l Pl: ~i/ / E: fierbe + -ărie] Parte a stânei unde se fierbe zerul Si: fîerbătoare (3). fierbător, -oare [At: DOSOFTEI. V. S. II. 52/1 / V: (reg) herbătoare sf / Pl: (2-5) -i sm. sf. (1, 6) -oare a. sn / E: fierbe + -ător] 1 a (Iuz; d. un obiect) în care fierbe ceva. 2 sf (înv: nob) Fiebere. 3 sf(\nv; nob) Lichid de fierbere. 4 şf (Reg) Fierbărie. 5 sf( Reg) Loc în râu unde apa se ridică şi se afundă concomitent. 6 sm Muncitor industrial care execută operaţiile de fierbere în cadrul extragerii sau prelucrării unor materii prime. 7 sn (Teh) Aparat care serveşte la fierberea unor lichide. fierbăza vtr [At: DA / Pzi: -zez / E: ml* (in-) fervidiare] (îvr) A înfierbăza. fierbăzare şf [At: DOSOFTEI. ap TDRG / Pl: -zări / E: fierbăza] (înv) înfierbăzare. fierbăzat, -« a [At: DOSOFTEI. 24/2. ap TDRG / Pl: -aţi, -e / E: fierbăza] (îvr) înfierbăzat. fierbânta vtr [At: DA / Pzi: fierbânt / E: fierbinte] (îvp) 1-2 A (se) înfierbânta. fierbântat, -ă a [At: DA / Pl: -aţi, -e / E: fierbânta] (îvp) înfierbântat. fierbântător, ~oare a [At: BĂLCESCU. M. V. 551 / PI: -i, -oare l E: fierbânta + -ător] (îvp) înfierbântător. fierbe [Ai: PALIA (1582). ap. CP. 158 / S şi: (înv) fer- / Pzi: fierb / Ps: -rsei, (înv) -bui, (Ban; înv) -rş(u), (reg) -bsei Pt: fiert IE: ml fervere] 1-2 vti A trece sau a face să treacă (un lichid) în stare de vapori, prin formarea, sub acţiunea căldurii, în întreaga masă a lichidului, a unor bule de vapori care se ridică la suprafaţă Cf a clocoti. 3 vi (D. un vas) A conţine un lichid care fierbe (1). 4 vt (îe) A se amesteca (sau a umbla, a-şi băga nasul) unde nu-i — oala A interveni acolo unde nit are ce căuta, în probleme care nu-1 privesc. 5 vi (Reg; d. gunoi) A fumega. 6 vi (D. unele lichide şi amestecuri) A fi în stare de efervescenţă (din cauza fermentării) Cf a dospi. 1 vi (Fig; d. apa unui râu. a unei mări etc.) A se agita puternic, cu valuri mari şi zgomotoase. 8 vi (Fig; d. spaţii din natură) A vui. 9 vi (înv) A forfoti. 10 vi (D. alimente) A se afla într-un lichid care fierbe (1). pentru a deveni bun de mâncat. 11 vt (îvp) A găti o mâncare (prin fierberea alimentelor). 12 vt A supune un corp acţiunii fierberii apei. 13 vt (Spc; d. rufe) A dezinfecta rufele prin fierbere. 14 vt (Spc; d. fier) A alipi prin lovituri de ciocan două bucăţi de fier. după ce au fost înroşite în foc. 15 vi (Fig; d. oameni) A fi cuprins de o mare frământare. 16 vt (Fig) A necăji pe cineva. 17 vt (Fig) A chinui pe cineva. 18 vt (Pop; c. i. un dans. un cântec) A executa cu foc. din toată inima. 19 vt (Rar; fig) A pregăti în mod febril (şi în ascuns) o acţiune (reprobabilă) Si: a coace, a pune la cale. fierbere sf [At: MINEIUL (1776). 183 2/2 / Pl: -ri / E: fierbe] 1 Transformare a unui corp din stare lichidă în stare gazoasă. în toată masa lichidului. 2 Supunere a unui obiect la acţiunea unui lichid care fierbe (1). 3 (Reg) Fumegare a gunoiului. 4 (Spc) Dezinfectare a rufelor prin fierbere (2). 5 (îvp) Gătire a alimentelor prin fierbere (2). 6 Fermentaţie. 7 (Spc) Alipire prin lovituri de ciocan a două bucăţi de fier înroşite în foc. 8 (Fig) Necăjire a cuiva. 9 (Fig) Chinuire a cuiva. 10 (Fig) Stare de agitaţie. 11 (Fig) Stare de nelinişte puternică, de aşteptare încordată. fierbincior,-oară a [At: CREANGĂ. A. 16/Pl: -oare /E: fierbinte + -ior] (Pop) 1-2 (Şhp) (Cam) fierbinte. 3-4 (Şhp) Aproape fierbinte. 5 (Gmţ) (Mai degrabă) rece. fierbintător, -oare a [At: DA ms/ Pl: -i, -oare / E: net] (înv) înfierbântător. fierbinte [At: DOSOFTEI. V. S. 51/2 / V: (îrg) hi- / Pl: -nţi l E: ml fervensy -ntis] la (înv; d. lichide) Care clocoteşte. 2 a Care are o temperatură ridicată. 3 a Care răspândeşte o căldură puternică Si: arzător, încins. 4-5 a, av (Fig; d. sentimentele oamenilor şi manifestarea lor exterioară) Foarte puternic Si: adânc, aprins. înfocat. 6 a (Rar; d. culori) Strălucitor. 7 s (înv; îlav) Cu - Cu ardoare. fierbinţeală sf [At: PSALT., ap. GCR. 106 / V: (reg) fer-, her~ / Pl: -eli / E: fierbinte + -eală] 1 Temperatură ridicată (a aerului). 2 Căldură dogoritoare (răspândită de razele Soarelui, de o sursă de căldură etc.) Si: arşiţă, dogoare. 3 (înv) Căldură sufletească. 4 (Fig) Stare de trăire intensă Si: înflăcărare, tensiune. 5 (înv) Pornire. 6 (Pop) Temperatură mare a 414 FIGURATIV corpului Si: febră (1), (pop) arşiţă (2). 7 (înv; îs) ~ la picioare Boală manifestată prin înroşirea picioarelor, prezenţa unor vezicule pline cu apă şi mâncărime intensă. ’ fiere sf [te: CUV. D. BĂTR. II. 46/ V:/e~/E: ml *fele (=fel)] 1 Lichid amar. de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat. 2 (îe) A vărsa ~ Se spune despre o persoană plină de necaz, de mânie (care se manifestă cu violenţă). 3 (D. inima sau sufletul cuiva; îla) De ~Plin de răutate. 4 (Fig) Amărăciune. 5 (Fig) Supărare. 6 (Fig) Necaz. 7 (Pop; şîs băşica ~rii) Vezicula biliară Si: bilă3 (1). 8 (îe) A-i crăpa (sau plesni) cuiva ~a (de necaz) A fi mânios, invidios etc. la culme. 9 (îc) '-a-pământului Plantă erbacee medicinală cu flori roşiatice, rar albe. cu gust amar (Erythraea centaurium). 10 (îae) Plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunze (Marchantia polymorpha). 11 (Bot; îae) Dioc (Centaurea phrygia). 12 (Bot; îae) Lumânărică (Gentiana asclepiadea). 13 (Bot; îae) Ghinţură (Gentiana lulea). 14 (Bot; îae) Fumăriţă (Fumaria officinalis). 15 (Bot; îc) ~-de-urs Arbust mediteranean sau tropical, înalt de 3-4 m, cu frunze mari şi flori violacee dispuse într-un spic, din care se extrage saburul (Aloe ferox). 16 (îae) Arbust mediteranean sau tropical, înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă, din care se extrage saburul (Aloe succotrina). 17 (Bot; reg) Crin-de-pădure (Lilium martagon). fieresteu sn vz ferăstrău fierestrău sn vz ferăstrău fieret sms vz fierăt fierhanguri snp vz firanguri fierişor sn [At: GOROVEI. C. 300 / V: fer~ / Pl: -oare / E: fier + -işor] 1-2 (Şhp) (Bucată mică de) fier. 3 Fier de calitate proastă. fieros, ~oasă a [At: GORJAN, H. IV, 99/15 / V:fer~ I Pl: -oşi, ^oase / E: fiară + -os] (înv; liv) Feroce. fierosteie sfp [At: PAMFILE. VĂZD. 57 / E: fier + -osteie] (Reg) Vase sau obiecte vechi de fier Si: (reg) fierotenii, (reg) fierotine’. fieroşie sf[At: BĂLCESCU. M. V. 174 / V:fer~ / Pl: -ii / E: fieros + -ie] (înv; liv; nob) 1 Sălbăticie. 2 Cruzime. fierotenii sfp [At: CADE, nr. 583 / E .fier + -otenii] (Reg) Fier vechi. fierotină sf [At: GR. BĂN. / Pl: -ne / E: fier + -otină] (Reg) Fierătaie. fiert1 sns [At: ECONOMIA 160/16 / E: fierbe] 1-6 Fierbere (1-6). fiert2 Jiartă a [At: PISCUPESCU. O. 135/4 / Pl: -rţi, -e / E: fierbe] 1 (D. lichide sau d. solide aflate într-un lichid) Care a fost suspus fierberii. 2 (D. alimente) Preparat prin fierbere. 3 (D. rufe) Dezinfectat prin fierbere (2). 4 (Fam; îe) A o face fiartă A comite o eroare. 5 (îae) A nu izbuti Si: a rata. 6 (îae) A se face de râs. 7 (Fig) Supărat. 8 (Nob; prin asemănare cu unele alimente care se întăresc prin fierbere) Tare. fiertoare sf [At: CDDE / E: fiert + -oare] (Ban) Vârtej de apă Si: ochi. fiertură sf [At: DOSOFTEI. V. S. 206/2 / Pl: -ri / E: fiert + -ură] 1 (Rar) Fierbere. 2 (îe) A băga (pe cineva) în -ri A speria (pe cineva) foarte tare Si: a băga (pe cineva) în sperieţi. 3-4 Mâncare sau băutură preparată prin fierbere. 5 (Ccr) Orice fel de mâncare cu zeamă. 6 (Spc) Ciorbă. fierturică sff At: ISPIRESCU, L. 337 / Pl: -ici /E: fiertură + -ică] (Pop; şhp) 1-8 Fiertură (3-6) (în cantitate mică). ' fierul vt [At: IORDAN. BUL. FIL. VII-VIII. 257 / Pzi: -esc / E .fier] (Pop) 1 A fereca. 2 A acoperi cu (tablă de) fier. 3 A potcovi. fieruit, ~ă a [At: IORDAN, BUL. FIL. VII-VIII. 257 / Pl: -iţi, -e / E: fierui] 1 Ferecat (în fier). 2 Acoperit cu (tablă de) fier. 3 Potcovit. fieruş sn [At: MATEESCU. B. 93 / Pl: -e / E: fier + -wj] 1-4 (Şhp) Fier (1-2). fiese, fiască a [At: ISPIRESCU. L. 39 / P:fi-esc / Pl: -eşti / E: fiu + -esc] (Rar) 1-2 Filial (1-2). fiestă şf[At: DN3 / P:fi-es- / Pl: -te / E: fr. sp fiesta] Serbare (populară) în ţările de limbă spaniolă. fieşcare pnh vz fiecare fieşcând av vz fiecând fieşce anii vz fiece fieşeme pnh vz fiecine fieşcum av fiecum fieşte pnh vz fiece fieştecare pnh vz fiecare fieşte când av vz fiecând fieştece anh vz fiece fieştecme pnh vz fiecine fie şte cum av vz fiecum fieşteşcare pnh vz fiecare fie şte ş ce pnh vz fiece fieşteunde av vz fie unde fietecare anh, pnh vz fiecare fietece anh vz fiece fietecum av vz fiecum fieteunde av vz fieunde fieunde av [At: CANTEMIR. ap HEM 1554/22 / P: fî-e / V: (înv) ~eteu~, ~eşteu~ I E: fie1 + unde] (Rar) 1 Oriunde. 2 Pretutindeni. fifsn [At: CV 1950, nr 4.36 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Unitate de măsură egală cu 1/2 dl. fifăi vi [At: H V, 16 / V: fof~, ~fii / Pzi: ~cac / E. fo] A produce sunetul caracteristic al bobocilor de gâscă. fific, ~ă a [At: PAŞCA, GL. / Pl: ? / E: net] (Reg; dep) 1 Sfătos. 2 Deştept. firfirig sm vz firfiric fig sm [At: ANON. CAR. / Pl: n / E: lat ficus] (îvr) 1 Smochin. 2 (Fig) Ficus. figan sm [At: ŞEZ. VIII, 152 / Pl: -i / E: net] Plantă nedefinită mai îndeaproape. figaro smi [At: DN3 / E: fr figaro cf Figaro] (Fam) 1 Coafor. 2 Bărbier. 3 Om ingenios. fightsn [At: DN3 /P:faitl E: egfiglit] (Anm; la box) 1 Luptă. 2 Meci. fige1 y vz înfige fige2 sf[At: ANON. CAR. / A: ? / Pl: ? / E:fig] (îrg) 1 Smochină. 2 Fructul ficusului. figlă sf [At: CHEST. II, 175 / Pl: -le / E: net] (Csnp) Ramă de fereastră. figodicliie sf [At: GHIBĂNESCU. ap. GÂLDI 189 / E: ngr (pvyodixia] (Grî; nob; csnp) Costumaţie. figura [At: ALEXANDRESCU. M. 161 / Pzi: -rez IE: fr figurer] 1 vt (Frî; construit cu dativul) A-şi imagina. 2 vi A fi prezent undeva. 3 vi A lua parte la ceva. 4 vi A se afla înregistrat undeva. 5 vt (Rar; în artele plastice) A reda ceva. figurant, ~ă smf [At: MAIORESCU. D. IV. 305 / Pl: -nţi, -e / E: fr figurant] 1 Persoană care participă Ia desfăşurarea acţiunii unei piese de teatru, a unei opere sau a unui film numai prin prezenţa fizică sau prin gesturi, atitudini etc., fără să rostească nici o replică. 2 (Pex) Personaj secundar într-o operă literară. 3 (Dep) Persoană care este prezentă la desfăşurarea unui eveniment. Ia o întâmplare etc.. fără a participa efectiv la ea. figurare qf [At: DEX / Pl: -rări / E: figura] 1 Prezenţă a unei persoane undeva. 2 înregistrare a unei persoane undeva. 3 (Rar; în artele plastice) Reprezentare a ceva. 4 Aranjare a materialelor de construcţie granulare sub formă de corpuri geometrice regulate pentru a li se măsura volumul. figurarisi vti [At: URICARIUL VIII. 319 / Pzi: -sesc / E: ngr iXoitaxpia] (Grî; nob) Dragoste de patrie. filoportughez, ~ă smf a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: filo-1 + portughez cf it filoportughese] 1-2 (Persoană) care are simpatie pentru portughezi şi cultura lor. 3-4 (Persoană) care susţine cauza portughezilor. filoprosopie sf [At: CANTEMIR. IST. 176 / Pl: ~i/ / E: ngr (piXonpoawma] (Grî; nob) Părtinire. filorus, ~ă smf, a [At: DN3 / Pl: -uşi, -e / E '.filo-1 + rus cf it filoruso] 1-2 Rusofil (1-2). filoscos, ~oasă smf vz firoscos filosemit, ~ă smf a [At: DN3 / Pl: -Ui, -e / E: frfilosemite] 1-2 (Persoană care admiră seminţii (în special evreii). 3-4 (Persoană) care susţine cauza evreilor. filpsof, ~oafă smf vz filozof filosof a v vz filozofa filosofală sf vz filozofală filosof ant, ~ă a vz filozofant filosof are sf vz filozofare filosof astru sm vz filozof astru filosof esc, ~ească a vz filozofe sc filosofeşte sv vz filozofe şt e filosofi v vz filozofa filosofic, ~ă a vz filozofic filosof icesc, -ească a vz filozoficesc filosoficeşte av vz filozof ice şt e filosofie sfvz filozofie filosofis'i vi [At: CANTEMIR. IST. 81 / Pzi: -sesc / E: ngr (piXocroiXd<7Cxpog] 1 Persoană care se ocupă cu filozofia (1). 2 Persoană care are o concepţie proprie în domeniul filozofiei (1) Si: gânditor. 3 (Pop) Om învăţat, priceput în toate. 4 (Pop; spc) Astrolog. 5 Persoană care are o atitudine înţeleaptă faţă de viaţă Si: înţelept. 6 (Irn sau dep) Persoană afectată, cu pretenţii de erudiţie. filozofa vi [At: PRAVILA (1652). ap. HEM 2370 / V: ~oso~. (îvp) ~osofi / Pzi: -fez / E: fr philosopher, lat philosophari] 1 (Iuz) A face raţionamente filozofice. 2 (Fam) A face reflecţii asupra problemelor vieţii. 3 (Irn sau dep) A argumenta într-o manieră pedantă sau complicată. filozofală sf [Ai: DA / V: ~oso~ / Pl: -le / E: fr philosophale] 1 (îs) Piatră - Substanţă despre care alchimiştii credeau că poate transforma toate metalele în aur sau argint. 2 (Fig) Lucru imposibil de aflat. 3 (Fig) Descoperire, idee de o importanţă capitală. filozofant, ~ă a [At: IORDAN. L.R.A. 160 / V: ~oso~ / Pl: -nţi, -e / E: filozofa] (Prt) 1 Care se ocupă cu filozofia (1). 2 Care filozofează (3). filozofară sm [At: DN3 / Pl: -rzi / E: fr philosophară] (Prt) Persoană care face speculaţii filozofice (de calitate indoielnică). filozofare sf [At: ENGELS, A. 195 / V: / Pl: -Jari I E: filozofa] 1 (Iuz) Formulare de raţionamente filozofice. 2 (Fam) Reflecţie asupra problemelor vieţii. 3 (Ird) Argumentare pedantă sau complicată. filozofastru sm [At: DA ms / V: ~oso~ / Pl: -aştri / E: it filosofastro] (Rar; dep) Filozof lipsit de valoare. filozofem sn [At: DN3 / Pl: -e IE: fr philosophe me] Teză filozofică. filozof esc ,~ească a [At: SADOVEANU. D. P. 15 / V: ~0so~/Pl: -eşti / E: filozof + -esc] (Iuz) 1-4 Filozofic (1-4). filozofeze av [At: N. COSTIN. ap. LET. 11.81/9/V: ~oso~ / E: filozof + -este] (înv) Filozoficeşte. filozofic, a [At: BACOVIA. O. 234 / V: ~oso~ / Pl: -ici, -ice / E: fvphilosophique] 1 Care aparţine filozofiei (1) Si: (iuz) filozofesc (1). (înv)filozoficesc (1). 2 Privitor la filozofie (1) Si: (iuz) filoz.ofesc (2). (înv) filozoficesc (2). 3 Caracteristic filozofului (5) Si: (iuz) filozof esc (3). (înv) filozoficesc (3). 4 Care exprimă înţelepciune Si: (iuz)filozofesc (4). (înv) filozoficesc (4). filozof icesc, ~ească [At: DOSOFTEI, V. S. 166/2 / V: ~oso~ / Pl: -eşti / E: rs (pnAoccxpinecKHft] (înv) 1-4 Filozofic (1-4). filozoficeşte av [At: MAIORESCU, D. III, 433 / V: / E: filozofic + -eşte] (Rar) 1 Din punct de vedere filozofic. 2 în mod filozofic. 3-4 Ca un filozof (2,5). filozofie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 131/1 / V: / Pl: -u / E: ngr (piXoocxpia, fr philosophie] 1 Ştiinţă constituită dintr-un ansamblu coerent de noţiuni şi idei. care interpretează şi reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale. 2 Concepţie generală despre lume şi viaţă. 3 (îs) ~ lingvistică Teorie neopozitivistă care reduce obiectul filozofiei (1) la termenii limbajului. 4 Totalitatea concepţiilor şi a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei ştiinţe. 5 (îs) -a culturii Disciplină teoretică care se preocupă de definirea genetică, structurală şi funcţională a fenomenului culturii. 6 Sistem de gândire filozofică propriu unui individ, unei ţări, unei şcoli, unei culturi. 7 Studiu al gândirii filozofice şi al istoriei acesteia. 8 Atitudine (înţeleaptă) faţă de întâmplările vieţii. 9 Mod specific de a privi problemele vieţii. 10 (Pex) Ansamblu de precepte pe care se bazează conduita unui individ. 11 (Fam) Problemă greu de rezolvat. 12 (Fam.; îe) Nu e mare ~ sau nu e nici o ~ Este un lucru uşor de realizat (sub aparenţa de dificultate). filozofism sn [At: S.C.L. 1,76 / V: ~oso~/Pl: -e lE: frphilosophisme] 1 Falsă filozofie. 2 Abuz de filozofie tendenţioasă. filtă sf [At: KLEIN. D. 229 / Pl: ? / E: net] (Sst) 1 Mister. 2 Secret. filtra [At: IOANOVICI. TEHN. 27 / Pzi: -rez / E: frfiltrer] 1 vt (Teh) A separa părţile omogene dintr-un amestec eterogen cu ajutorul unui filtru1. 2 vt (Teh) A trece un fluid printr-un filtru1 sau prin alt mediu permeabil pentru a-1 curăţa de impurităţi, de microbi etc. 3 vt (Fiz) A împiedica trecerea printr-un mediu a unora dintre componentele monocromatice ale luminii incidente. 4 vr (în limbajul curent; d. lumină) A pătrunde (printr-o fereastră, o crăpătură etc.). 5 vt (Fiz) A selecta dintr-un complex de oscilaţii cu frecvenţe diferite oscilaţiile care au frecvenţe cuprinse între anumite limite. 6 vr (Fig; rar) A se purifica. 420 FINANŢIAR filtrabil, —â a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: filtra + -hil cf frfiltrable] 1-6 Care poate fi filtrat (1-6). 7 (Îs) Virus - Virus foarte mic. care trece prin filtrele1 (1) cele mai fine şi care nu se poate vedea la microscopul obişnuit Si: virus filtrant (4). filtraj sn [At: DEX / Pl: -e l E: fr filtrage\ 1-3 Filtrare (1-3). 4 (Inf) Operaţie prin care se selectează o parte din informaţia înregistrată într-un computer. filtrant, ~ă a [At: DA ms / Pl: -nţi, -e I E: fr filtrant] 1 Care filtrează (1). 2 Care serveşte la filtrat. 3 (Rar) Capabil să treacă printr-un filtru1 (1). 4 (îs) Virus - Virus filtrabil (7). filtrare sf[At: DA ms / Pl: -rări / E: filtra] 1 (Teh) Separare a părţilor omogene dintr-un amestec eterogen cu ajutorul unui filtru1 Si: filtraj (1). (rar) filtrat1 (l),Jiltraţie (1). 2 Trecere a unui fluid printr-un filtru sau prin alt mediu permeabil pentru a-1 curăţa de impurităţi, de microbi etc. Si '. filtraj (2), (rar) filtrat1 (2), filtraţie (2). 3 (Fiz) Selectare dintr-un complex de oscilaţii cu frecvenţe diferite a oscilaţiilor care au frecvenţe cuprinse între anumite limite Si: filtraj (3). filtrat1 sns [At: MDA ms / E: filtra] (Rar) 1-2 Filtrare (1-2). filtrat2, -ci [At: GALACTION. O. I. 324 / Pl: -aţi, -e / E: filtra] 1 a Care a (fost) trecut prin filtru1 sau prin alt mediu permeabil. 2 sn Lichid sau soluţie care a fost filtrată şi nu mai conţine materii eterogene sau în suspensie. filtraţie sf[At: DA ms / Pl: -ii / E: frfiltration] 1-2 Filtrare (1-2). filtru1 sn [At: CAMIL PETRESCU. V. 15 / Pl: -re, -uri t E: ir filtre cf it filtro] 1 (Teh) Dispozitiv, aparat sau instalaţie care separă, cu ajutorul unui material filtrant, un fluid de particulele solide aflate în suspensie în masa lui. 2 (îs) Hârtie ele - Hârtie poroasă, specială, fabricată din bumbac pur. care serveşte ca material filtrant. 3 (Fiz) Mediu transparent, colorat (sticlă, lichid), care filtrează (3) unele componente monocromatice ale luminii incidente. 4 Sistem de circuite electrice, sonore etc. cu care se selectează, dintr-un complex de oscilaţii cu frecvenţe diferite, oscilaţiile cu frecvenţele cuprinse între anumite limite. 5 Dispozitiv special prin care se trece cafeaua după ce a fost fiartă pentru a separa lichidul de zaţ. 6 (Pex) Cafeaua obţinută la filtru (5). 7 Material poros ataşat la capătul unei ţigări pentru a reţine o parte din nicotină şi din gudron. 8 (îs) ~ total Control efectuat de organele de poliţie pe o arteră de circulaţie, la toate vehiculele. filtru2 sn [At: CADE / Pl: -re / E: fr philtre] (Liv) Băutură căreia i se atribuie puteri miraculoase, printre care şi aceea de a inspira iubire. filţ1 sn [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 403 / S şi:jils / Pl: -uri / E: ger Filz] 1 Pâslă fină făcută din păr de iepure, care serveşte la confecţionarea pălăriilor. 2 (Pex) Pălărie confecţionată din filţ (1). 3 Ţesătură specială făcută din lână împâslită şi folosită la fabricarea filtrelor1 (1), ca izolator fonic etc. filţ2 sn [At: CHEST. II. 175/159 / Pl: ? / E: net] (Reg; csnp) 1 Ramă în care intră fereastra. 2 Pervaz. film vt [At: IORDAN. L.R.A. 239 / Pzi: -csc / E: filă cf îr feuiller] (Rar) A întoarce filele unei cărţi Si: a răsfoi. filum sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: lat, fr pliylum] (Big) Serie evolutivă a formelor animale sau vegetale Si: încrengătură. fimbră sfvz frânghie fimbrie1 sfvz frânghie fimbrie2 sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: lat fimbria] Formaţiune anatomică în formă de ciucure. fimeie sfvz femeie fimoză sf[At: DN3 / Pl: -ze / E: ns cf fr phimosis] (Med) Inflamaţie a tesuturilor din jurul glandului. ' fin1, a [At: ODOBESCU. S. II. 190 / Pl: / E: ir fin] 1 Care este foarte mic. 2 Delicat. 3 (D. ţesături) Foarte subţire (şi străverziu). 4 De (cea mai) bună calitate (în ce priveşte materialul şi execuţia). 5 (Rar; d. metale) Pur. 6 (Fig; d. gânduri, idei) Subtil. 7 (Fig; d. gânduri, idei) Ingenios. 8 (D. organe de simţ sau simţuri) Care percepe cele mai mici nuanţe Si: ager, sensibil. 9 (D. zâmbet) Abia perceptibil. 10 (D. oameni) Manierat. 11 (D. oameni) Elegant. fin2 sm [At: MOXA 387/35 / V: (înv) fim (reg) hin l Pl: -i I E: ml *filianus] 1 Bărbat considerat în raport cu naşii săi (de botez sau de cununie). 2 (îe) A se sătura ~ul de naşul A bate tare (pe cineva). 3 (Reg; îe) A face (pe cineva) hin A bate (pe cineva). final, -ă [At: BĂLCESCU. M. V. 3 / Pl: -i, -e, (6,8 ) -uri IE: îr final, latfinalis] 1 a Care reprezintă sfârşitul. 2 a Care marchează ultima fază (a unei lucrări, a unui proces, a unei acţiuni, a unui eveniment etc.). 3 a Care se află în urmă. la sfârşit. 4 >y/'Omament tipografic care se plasează la sfârşitul unei cărţi, al unui capitol etc. 5 sf Sunet de Ia sfârşitul unui cuvânt, al unei propoziţii etc. 6 sn încheiere a unei acţiuni, a unei întâmplări, a unei lucrări etc. 7 .v/'UItima fază a unei competiţii sportive, a unui concurs artistic, ştiinţific etc. cu caracter eliminatoriu. 8 sn (Muz) Ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. 9 a (Lin; d. propoziţii, complemente, conjuncţii) Care indică scopul, finalitatea. finalism sn [At: DA ms / Pl: (rar) -e / E: fr finalisme] Concepţie filozofică conform căreia orice fenomen reprezintă realizarea unui scop dinainte stabilit Si: teleologie. finahst, -ci [ At: DA ms / Pl: -işti, -e ! E: fr finaliste] 1 a Care aparţine finalismului. 2 a Privitor la finalism. 3 smf Adept al finalismului. 4 smf Persoană care participă la disputarea unei finale (7). finalitate sf [At: RALEA, E. O. 103 / Pl: (rar) -tăţi / E: fr finalite] 1 Scop în vederea căruia are loc o activitate. 2 Tendinţă sau orientare a cuiva sau a ceva spre un anumit scop. finaliza vt [At: DEX / Pzi: -zez / E: final + -iza] 1 A orienta ceva spre un scop precis. 2 A realiza ceva până la sfârşit. 3 A termina ceva, punând la punct ultimele detalii. finalizare sf [At: DEX / Pl: -zări / E: finaliza] 1 Orientare spre un scop precis. 2 îndeplinire a unei acţiuni. 3 Punere la punct a ultimelor detalii. finalizat, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e /E: finaliza] (D. lucrări, acţiuni) Terminat. finalmente av [At: DEX / E: fr finalement, it finalmente] în cele din urmă. financiar, -ă [At: MAIORESCU. D. IV. 42 / V: (înv) ~nţi~ă / Pl: -i, -e / E: fr financier cf it finanz.iario] 1 a Care ţine de organizarea finanţelor. 2 a Privitor la finanţe, la circulaţia banilor, a creditului etc. 3 a (Pex) Bănesc. 4 .vw/'Specialist în operaţii financiare (2). 5 .vw/’Persoană care deţine capital financiar. 6 smf Bancher. finanţ sm [At: IORGA, N. R. B. 57 / Pl: / E: ger Fituinz (wachmann)] (Iuz) Funcţionar militar la vămile austro-ungare care urmărea în special contrabanda. finanţa vt [At: CONTEMP.. S. II. 1949, nr. 159. 6/1 / Pzi: -tez I E: fr financer] 1 A întreţine sau a susţine cu bani o persoană, o instituţie, o întreprindere. 2 (Fam) A împrumuta pe cineva cu bani. finanţare i/[At: EVID. CONT. 107 / Pl: -ţari / E: finanţa] 1 Susţinere cu bani a unei persoane, a unei instituţii, a unei întreprinderi Si: (rar) finanţat1 (1). 2 (Fam) împrumutare cu bani a cuiva Si: (rar) finanţat1 (2). finanţat1 sns [At: MDA ms / E: finanţa] (Rar) 1-2 Finanţare (1-2). finanţat2, -a a [At: LEG. EC. PL. 74 / Pl: -aţi, -e l E: finanţa] 1 (D. 0 persoană, o instituţie, o întreprindere) Susţinut cu bani. 2 (Fam; d. oameni) împrumutat cu bani. finanţator, ~oare smf [At: DEX / Pl: -i, -oare / E: finanţa + -tor] Cel care finanţează o persoană, o instituţie, o întreprindere. finanţa sf vz finanţe finanţe sfp [At: URICARIUL X. 3 / V: ~ţă sfl E: fr finance, it finanza] 1 Totalitatea mijloacelor băneşti care se găsesc la dispoziţia unui stat şi care sunt necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi a sarcinilor sale. 2 (îs) Om ele - Specialist în probleme financiare. 3 (îas) Deţinător de capitaluri. 4 (îs; lsg) Marea -ţă Deţinătorii marilor capitaluri financiare. 5 Totalitatea mijloacelor băneşti ale unei întreprinderi. 6 (Fam) Averea în bani a unei persoane particulare. 7 Ştiinţă care studiază finanţele (1). finanţ iar, ~ă a vz financiar 421 FINĂ fină sf [At: PRAV. MOLD. 94 / V: (reg) hi- / Pl: ~ne l E: fin] 1 Femeie considerată în raport cu naşii săi (de botez sau de cununie). 2 (Reg) Cumătră. 3 (Reg) Nănaşă. fmcen sm [At: PANŢU. PL.2 / V: -nchin / Pl: -i / E: ger (săs) Finch ‘al] (Bot) Mol ura (Foeniculum vulgare), fmchin sm vz fincen finchiu sm vz pinchiu fine sns [At: ODOBESCU. S. III. 62 / E: ir fin, enfin} it fine] 1 (Liv) Sfârşit. 2 (îlav) In ~ în sfârşit. 3 (îal) în concluzie. 4 (Muz; îlav) AI ~ Până la capăt. finet sn [At: (a. 1747) IORGA. S. D. XII. 45 / V: (înv) ~ă sfi Pl: ~uri / E: fr finette] Ţesătură pufoasă de bumbac din care se confecţionează mai ales obiecte de lenjerie. finetă sf vz finet fineţă sf vz fineţe fineţe sf [At: ODOBESCU, S. III. 50 / V: -ţă I Pl: (11-13) -ţuri / E: fr finesse] 1 Delicateţe a formei, a materiei. 2 Aspect plăcut. 3 Calitate (foaite) bună. 4 (Ţes) Subţirime. 5 (Ţes) Raportul dintre lungimea unui fir şi greutatea lui. 6 Cantitatea de metal preţios dintr-un aliaj, exprimată sub forma de părţi de mie. 7 Raportul dintre portanţa şi rezistenţa la înaintare a unei aripi sau a unui avion. 8 (Fig) Subtilitate. 9 (Fig) Ingeniozitate. 10 (Fig) Rafinament. 11 (Fig; lpl) Nuanţă delicată, subtilă. 12 (Fig; prt; lpl) Abilitate. 13 (Fig; prt; lpl) Viclenie. finez, [At: DA ms / Pl: -i, ~e / E: net] 1-2 smf a Finlandez (1-2). fingie sf [At: KLEIN. D. 128 / V: (reg) ~nj\e, -njeie, -nzaie, —nje,fi\je / A ş'i'. finjie / Pl: ~i/ / E: mgfindsa] (Reg) 1 Ceaşcă. 2 Cană. fingiuţă sf[At: COMAN. GL. / Pl: -ţe / E: fingie + -uţă] (Reg) 1 Ceşcuţă. 2 Cănuţă. fini vtr [At: NEGRUZZI. S. I. 110 / Pzi: -nesc l E: fr finir, lat finire] (Frî) 1-2 A (se) termina. finic1 sm [At: VARLAAM. C. 88 / V: ~s,fen~ / Pl: -ici, -uri sn / E: vsl (pmwK] (Bot; înv) Curmal {Phoenix dactylifera). finic2 sm [At: JAHRESBER. X. 186 / V: (Buc)fen- I Pl: -ici IE: ger Pfennig, (săs) fennik] (Trs; înv) Ban2 (1). finic3 sm [At: JIPESCU. O. 147 / V: hi- / Pl: -ici / E: fin2 + -ic] (Rar) 1-3 Finisor (1-3). finic4 sm vz fenix firiicăsf[At: MINEIUL (1776). 146h/PI: -iceIE: finic1] (înv) Curmală. finicel sm [At: TEODORESCU. P. P. 142 / Pl: -cei / E: fin2 + -icel] 1-3 (Şhp) Finisor (1-3). finicet sn [At: BIBLIA (1688). ap. TDRG / Pl: -uri I E: finic1 + -ei] (înv; csc) 1 Mulţime de curmali. 2 Pădure de curmali. finics sm vz finic1 finie .v/'[At: MAT. FOLK. 60 / Pl: ~i/ / E: fin + -ie] înrudirea dintre fini şi naşi (de botez sau de cununie). finior sm [At: PANŢU. PL.2 / Pl: -i / E: net] (Bot) Ienupăr (Juniperus communis). finisa vt [At: CONTEMP.. S. II. 1948. nr. 113,11/1/ Pzi: -sez / E: fr finir (dupa. finisaj)] A executa ultimele operaţii asupra unui produs sau a unei lucrări, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. finisaj sn [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 267 / Pl: ~?f (iuz) -uri / E: frfinissage] Ultima operaţie pentru definitivarea formei sau a aspectului unui produs Si: finisare (2). finisare sf [At: IOANOVICI. TEHN. 138 / Pl: -sari / E: finisa] 1 Executare a ultimelor operaţii asupra unui produs sau a unei lucrări pentru a le da forma sau aspectul definitiv Si: finisat1 . 2 (Ccr) Finisaj. finisat1 sns [At: MDA ms / E: finisa] Finisare (1). finisat2,~ă [At: IOANOVICI. TEHN. 256 / Pl: -aţi, -e / E: finisa] (D. produse, lucrări etc.) Care a căpătat formă definitivă în urma finisării (1). finisor, -oare [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 478 / Pl: -i, -oare / E: frfinisseur] 1 .ym/'Muncitor specializat în operaţii de finisare (1). 2 sn Maşină utilizată pentru distribuirea, bătătorirea şi nivelarea stratului de beton la executarea şoselelor. finisier sn [At: DN'1 / Pl: -e / E: ger Finisterre] (Ggf; liv) Promontoriu. finiş sn [At: DEX / Pl: -uri l E: eg. fr finisli] 1 Parte finală a unei curse sportive, parcursă cu efort maxim în vederea obţinerii unei performanţe cât mai bune. 2 Linia de sosire la o probă de alergări, curse etc. 3 Capacitate a unui sportiv de a sfârşi în forţă o întrecere. finişor sm [At: TEODORESCU. P. P. 271 / Pl: -i IE:fin2 + W] 1-2 (Şhp) Fin2 (tânăr) Si:finit3 (1-2),finicel (1-2),finiţ (1-2),finite (1-2), finuţ (1-2). 3 Copil în raport cu naşii săi de botez Si: finic' (3), finicel (3), finit (3), finuc (3), finuţ (3). finit, -ă [At: MAIORESCU. D. IV. 533 / Pl: -iţi, -e / E: fini cf fr./7/z/. \l finito] 1 a Care are existenţă limitată Si: determinat. limitat, mărginit. 2 a (Iuz) Terminat. 3 a (D. produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime şi poate fi dat în folosinţă. 4 su Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existenţă limitată şi se pot transforma unele într-altele. 5 sn (Iuz) Sfârşit. 6 (Iuz) Scop. finitism sms [At: DN3 / E: frfinitisme] Concepţie metafizică care susţine că universul este mărginit. finiţ sm [At: DOINE, 175 / Pl: nct/E: fin2 + -iţ] 1-3 (Şhp) Finişor (1-3). finiţie sf[At: DN3 / Pl: -ii / E: fr finition] (Frm) Finisare. finix sm vz fenix finlandez, ~ă [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: fr finlandais, it finlandese] 1 smf Persoană care face parte din populaţia de bază a Finlandei. 2 smf Persoană originară din Finlanda. 3-4 a'Care aparţine Finlandei sau populaţiei ei. 5-6 a Privitor la Finlanda sau la populaţia ei. 7 .s/Limba vorbită de finlandezi (1). finor sm vz fior2 fino-ugric a [At: DEX / Pl: -ici, -'ice / E: fr finno-ougrien, ger finnisch-ugrisch] 1 (îs; lpl) Limbă -ă Familie de limbi din nordul şi din centrul Europei şi din nordul Asiei, din care fac parte finlandeza, maghiara etc. 2 (îas) Limbă aparţinând familiei fino-ugrice (1). 3 Care aparţine limbilor fino-ugrice. 4 Privitor la limbile fino-ugrice. fimxcsm [At: MARIAN.NA. 167 /Pl: ?/E: fin2 +-uc] 1-3 (Shp) Finisor (1-3). finuţ sm [At: MARIAN, NA. i 67 / Pi: -i / E: fin2 + -uţ] 1-3 (Şhp) Finişor (1-3). fioc sm [At: POMPILIU. BIH. 1010 / P:fi-oc / Pl: ? / E: mgfiok] (Trs; mgm) 1 Sertar. 2 Lădiţă. fiolaie sfvz fiulare fiolei1 sf [At: EMINESCU. N. 52 / P :fi-o- / Pl: -le / E: fr fiole] 1 Flacon (mic) de sticlă, cu gâtul strâmt, închis ermetic. în care se păstrează de obicei medicamente (în special lichide sau pulberi sterile injectabile). 2 Sticlă mică. 3 Dispozitiv cu ajutorul căruia agenţii de circulaţie verifică dacă conducătorii auto au consumat băuturi alcoolice. 4 (Fam; org) Sticlă de băutură. fiolă2 sfvz hiolă fionc sn vz fiong fiong sn [At: ALECSANDRI. T. 1270 / V: -nc I Pl: -uri] 1 (îrg) Fundă (făcută din panglici cu ciucuri) purtată de femei ca podoabă (pe cap). 2 (Bot) Saschiu (Vinca herbacea). 3 (Bot) Saschiu {Vinca minor). fior1 sm [At: BELDIMAN,TR. 367 / P: fi-or / Pl: -i, (îvp) -uri sn. (înv) -oare sf / E: ml febris, -io] 1 Senzaţie (uşoară) de frig (însoţită de tremur). 2 (Pex) Emoţie vie pricinuită de un sentiment puternic (mai ales de frică). 3 Zguduire nervoasă. 4 (Rar) Frică. fior2 sm [Af. ECONOMIA. 89/V:/mor/V:fi-orl Pl: ~i / E: net] (Bot) Jneapăn (Pinus mugo). fiorat, -a a [At: DA / Pl: -aţi, -e / E: fior] (Nob) înfiorat. fiorbă .v/ [At: CHEST. V. 156/14 / A: ? / Pl: ? / E: net] (Csnp) Substanţă cu care se înseamnă oile. fiord sn [At: GHEREA. ST. CR. 1.253 / ?:fi-ord / Pl: -uri IE: [r fiord] Golf maritim îngust, sinuos şi intrat adânc în uscat, cu maluri abrupte şi înalte. 422 FIRICEL fiorelnic, -ă a [At: ZANNE. P. 1.529 / Pl: -ici, -ice / E: fior1 + -eluic] (înv; lit) Fioros. fiorin sm [At: DOC (1577). ap. CUV. D. BĂTR. I, 27 / V: (înv) / P:/?-6>~ / Pl: (nob) ~//z/ / E: it/wn'wo] (înv) 1 Nume dat mai multor monede de aur şi argint, bătute în diverse ţări, care au circulat şi la noi până în sec. XIX Si: florin (1). 2 (Pex) Ban. fiori nt sm vz fiorin fioritură sf [At: DA / P: fi-o- / Pl: -ri / E: it fioritura] 1 Ornament muzical constând dintr-o notă sau dintr-un grup de note. indicate de obicei cu semne muzicale mai mici decât cele obţinute, care se adaugă la fraza muzicală principală pentru a o înfrumuseţa. 2 (înv; îs) -ri ele stil Ornamente neesenţiale ale stilului. fioros, -oasă [At: BĂLCESCU, M. V. 338 / P: fi-o- / Pl: -oşi, -oa.se / E: fior1 + -os] 1 o Care inspiră groază Si: groaznic, îngrozitor, înspăimântător. 2 av în mod înspăimântător Si: îngrozitor, fiostru sm vzfiastru fio-tâc i [At: CAMILAR. C. 49 / E: fo] Sunet care imită zborul păsărilor. fir sn [At: (a. 1588). CUV. D. BĂTR. I. 197 / Pl:; (nob) -uri / E: ml fiiutn] 1 Piodu^ de tuicătone sau de filatură, de formă lungă şi subţire, obţinut prin toarcerea unor fibre textile. 2 (Prc) Fibră textilă. 3 (îs) ~ cu plumb Dispozitiv pentru determinarea sau verificarea direcţiei verticale, format dintr-o sfoară subţire având atârnată la un capăt o greutate metalică. 4 (îs) -ul apei Linie imaginară de la suprafaţa unei ape curgătoare, care uneşte punctele de viteză maximă ale apei. 5 (Pex) Secreţia păianjenului. 6 (îe) A se ţine (sau a sta, a atârna) (numai) într-un ~ de aţă (sau de păr) A fi pe punctul de a se rupe. 7 (îas) A fi în mare dificultate sau primejdie. 8 (îs) ~ conducător (sau călăuzitor) Direcţie de urmat. 9 (îas) Linie (de conduită). 10 (Fig) Idee care apare cu consecvenţă de-a lungul unei acţiuni, al unei opere etc. 11 Mod de desfăşurare (neîntreruptă) a unei acţiuni, a unui proces etc. 12 (Pex) Succesiune. 13 (Pex) Şir. 14 (îe) A(-şi) pierde ~ul A încurca ideile în cursul unei expuneri. 15 (îae) A-şi pierde cumpătul. 16 Sârmă de telefon, de telegraf etc. alcătuită din două, uneori din trei conductoare subţiri, izolate şi de obicei răsucite. 17 (Pgn) Orice corp solid a cărui lungime este cu mult mai mare în raport cu dimensiunea secţiunii transversale. 18 Şuviţă subţire de aur. de argint etc. de forma unui fir (1), folosită la cusături speciale de podoabă. 19 (Pex) Cusătură cu fir (18) de aur. de argint. 20 (Urmat de determinări introduse prin pp ,,de“) Fiecare dintre elementele de forma unui fir (1) lung şi subţire care alcătuiesc părul, iarba etc. 21 (Pex) Exemplar dintr-o specie de plante erbacee de acelaşi fel. 22 (Spc) Floare dintr-o specie de flori de acelaşi fel. 23 (îlav) ~ cu (sau de) ~ Bucată cu bucată. 24 (îlav) De-a ~ a păr sau de-a ~u-n păr, din ~până-n aţă Cu de-amănuntul. 25 Bob (de nisip, de mac etc.). 26 (îlav) — cu ~ Fiecare bob în parte Si: bob cu bob. 21 (Fig; rar) Fărâmă. 28 (Fig; rar) Pic. firanguri snp [At: PRIBEAGUL. P. R. 56 / V: fierh-, ~rean~, -ren-, ~rha~, -rhoange, -rhoje, -rhon-, ~n'a~. -rlon ~, -run- / E: mgfirhang] (Reg) Perdele. firatic1 ,~ă a [At: JAHRESBER. IV. 327 / Pl: -ici, -ice / E.fire + -atic] (Reg) 1 Inteligent. 2 Isteţ. firatic2, -ă a vz fir etic firav, -ă [At: JIPESCU. ap. TDRG / V: (reg) hi~, -reav /A şi: firav / Pl: -i, ~e / E: *vsl (pnpaB'b „bolnăvicios^. apropiat de fir] 1 (D. oameni) Care are o constituţie delicată Si: delicat, gingaş.plăpând, slăbuţ. 2 (Fig) (Cam) slab din punct de vedere al calităţii, al temeiniciei Si: inconsistent, firăstrăiaş sn vz ferăstrăiaş firăstrăier sn vz ferăstrăier firăstrău sn vz ferăstrău fire sf [At: PALIA (1582). ap. GCR. I. 34/34 / Pl: -ri / E://] 1 Mediul natural (împreună cu fiinţele care trăiesc în el) Si: lume, pământ. (înv) făptură (9). 2 Natură (ca forţă creatoare, manifestată în orice lucru sau fiinţă). 3 (înv; îlav) Peste ~ Supranatural. 4 (înv; îal) Nenatural. 5 (înv; îal) Imposibil. 6 (îal) Extraordinar. 7 (îal) în cel mai înalt grad. 8 Natură (considerată drept esenţă sau proprietate inerentă a oricărei făpturi) Si: fel (1). fiinţă (16), rost. 9 (Iuz) Calitate. 10 (înv) Natură (considerată ca substanţă) Cf faţă (64). ipostază. 11 Predispoziţie. 12 Structură psihică şi morală a unei fiinţe Si: caracter, temperament. 13 (îvp) Obicei. 14 Minte. 15 Conştiinţă. 16 Cuget. 17 Cumpăt. 18 (D. oameni; îla) în toată ~a Matur. 19 (îal) în deplinătatea facultăţilor mintale. 20 (îal) Serios. 21 (îe) A-şi veni în (înv. la) ~ A-şi reveni (după un şoc. o emoţie puternică, un leşin). 22 (îe) A-şi ieşi din ~ A se enerva foarte tare Si: a-şi ieşi din sărite, a-şi pierde cumpătul. 23 (îe) A scoate (pe cineva) din - A enerva foarte tare (pe cineva) Si: a scoate (pe cineva) din sărite, din răbdări, din minţi, (pop) din ţâţâni. 24 (îe) A-şi ţine (sau a-şi păstra) ~a (înv, a-şi îngădui ~rii) A se stăpâni. 25 (îae) A nu-şi pierde curajul. 26 (îvp; îe) A-şi face (sau a prinde la) ~ A-şi păstra (sau a-şi recâştiga) sângele rece. 27 (îae) A-şi face (sau a prinde) curaj. 28 (îe) A-şi pierde ~a sau a se pierde cu -a A nu se mai putea stăpâni Si: a-şi pierde cumpătul. 29 (îae) A se descuraja. 30 (Fam; adi; îe) A se prăpădi (sau a se rupe) cu ~a A face tot posibilul. 31 (îae) A se consuma foarte mult sufleteşte. 32 (îvr) Fiinţă (18). 33 (înv) Menstruaţie. fireanguri snp vz firanguri fire ar, ~ă a vz firav firenguri snp vz firanguri fire sar sm vz firezar firesc, -ească [At: BIBLIA (1688). 6/20 / Pl: -eşti l E.fire + -esc] 1 a Care este conform legilor naturii. 2 a Al naturii. 3 a Din natură. 4 a Care este conform aşteptărilor Si: obişnuit, normal. 5 a Natural. 6 sn Situaţie obişnuită. 7 sn Naturaleţe. fireş, ~ă a [At: PRAVILA (1652), ap. TDRG / V: (reg) hi~, ~â, -riş, ~ă / Pl: ~i, -e / E: fire + -^] 1 (înv) Firesc (1). 2 (înv) Natural. 3 (înv; îs) Copil - Copil nelegitim. 4 (înv) Fizic. 5 (înv; referitor la origine) Real. 6 (înv) Originar (din). 7 (Reg) Sănătos. 8 (Reg) Vesel şi energic. fireş ie sf [At: CANTEMIR, IST. 48 / V: hi-, hiriş- / Pl: ~i/ / E: fireş + -/V] 1 Stare naturală. 2 Particularitate inerentă. 3 Calitate intrinsecă. fireşte av [At: BIBLIA (1688). 6/15 / E.fire + -este] 1 în mod firesc (1). 2 De la natură. 3 Din fire. 4 Natural. 5 Bineînţeles. 6 Negreşit. 7 Desigur. firet sn [At: TELEOR, N. REV. R. I. 168. ap. DA ms / Pl: -uri / E: fir + -et] 1 Broderie cusută cu fir metalic. 2 (Rar) Fir de metal folosit la cusături şi la broderii. 3 (Lpl) Haine împodobite cu firet (1). firetic, -â a [At: MARIAN, SE. II, 118 / V: -rat~, -ă / Pl: -ici, -ice / E: net] (Trs) 1 Vehement. 2 Capricios. firez sn vz firiz firezar sm [At: MARIAN. INS. 64 / V: -esar / Pl: -i / E: firez + -ar cf mg fiiresz „ferăstrău**] (Ent; Trs) Prunar1 (Rhynchites cupreits). firfiric sm [At: ALECSANDRI. T. 736 / V: ~i g, (reg) ~ă sfl Pl: -ici / E: ns cf tc firfiri „ban roşu“. ger Fiinterling „mică monedă de argint“] 1 Monedă mică de argint, a cărei valoare a variat în timp şi spaţiu Si: băncuţă. 2 (Reg; îf firfirică) Epitet dat unui om slăbuţ, mic şi afurisit Si: ţilimindric, pripiriu. firfirică sfvz firfiric firfiricuţă sf [At: H VIII, 148 / Pl: -ţe / E: firfiric + -uţă] (Bot; reg) Nume de plantă nedefinită mai de aproape. firfirig smvz firfiric firfiriu, -ie a [At: CIHAC II. 499 / Pl: ~i/ / E: ns cf pirpiriu] (Mun; rar; fam) Sărac şi (din această cauză) îmbrăcat iarna prea subţire. firhanguri snpvz firanguri firhoange snp vz firanguri firhoje snp vz firanguri firhonguri snp vz firanguri firianguri sn]) vz firanguri firică sfvz feregă firicel, -ea [At: EMINESCU, N. 96 / Pl: -e / E:fir + -icel] 1-2 sn (Şhp) Fir (1) (cam mic şi subţire) Si: firişor (1-2). finisor (1-2), (reg) firuţ (1-2). 3 .s/'(Bot) Firuţă (Poa prateusis). 4 şf(Bot) Firuşor (Poa annua). 5 sf(Bot; reg) Firuşca-şopârlelor (Poa alpina). 6 sf (Bot; reg) Firuşcă-cu-clopoţei 423 FIRICICĂ (Poa laxa). 1 sf (Bot) Iarbă-deasă (Poa nemoraUs). 8 sf (Bot) Şovar-de-munte (Poa trivialis). 9 sf (Bot) Firicică (Fiiago germanica). 10 a/Plantă nedefinită mai de aproape Si:firişor (Poa bulbosa). firicică şf[At: PANŢU. PL.2 / PI: -icele / E: fir+-icică] (Bot) 1 Plantă erbacee cu peri lânoşi, frunze lanceolate şi flori strânse în mănunchi la vârful tulpinii SI: firicea (Filago germanica). 2 Flocoşele (Filago arvensis). 3 Linariţă (Linaria vulgaris). 4 (Reg) Spilcuţă (Chrysanthemum partlieninm). firidă sf [At: ŞEZ. 186 / V: hi—, chi— l Pl: -de / E: bg (papura] 1 Adâncitură de forma unei ferestre oarbe lăsată într-un zid. în peretele unei sobe etc., cu scop utilitar sau decorativ Si: (reg) cotlon (7). ocnită. 2 (Pex) Deschizătură îngustă într-un zid. 3 (Reg) Spaţiul liber dintre corpurile unei sobe. 4 (Reg) Cotlon (6). 5 (Reg; îf hiridă) Cutie fixată într-o ladă. în care se pun lucruri scumpe, bijuterii. firigă sfvz ferigă firigea sf vz ferigea firimitură sf [At: NEGRUZZI. S. 1.253 / V: fărâmat-, fărâm-firmăt-, firm- / Pl: -ri / E: fărâmă + -ătură (după fir)] 1 Bucăţică de pâine, de obicei rămasă după ce se taie sau se rupe pâinea. 2 (Pgn) Bucată foarte mică dintr-un aliment. firimiţă sfvz fărâmiţă firimiţi v vz fărâmiţa firisău snvz ferăstrău firiseu sn vz firisău firiş, -ă a vz fireş finşcă sf vz firuşcă firişorsn [At: PANŢU. PL.2 / Pl: -oare / E: fir + -işor] 1-2 (Şhp) Firicel (1-2). 3 (Bot) Firuţă (Poa pratensis). 4 (Bot; reg) Firuşca-şopârlelor (Poa alpina). 5 (Bot; reg) Firuşcă-cu-clopoţei (Poa laxa). 6 (Bot) Firicea (Poa hulbosa). 1 (Bot) Şovar-de-munte (Poa trivialis). firişte sf [At: DA / V: (reg) cir- / Pl: ~ti / E: fire + -iste] (Reg) Specie. fir itis eală sf vz liiritiseală fir itisi v vz liiritisi fir'iu sn [At: H II. 244 / Pl: -ii / E: net] (Reg) Zid. fir'iz sn [At: ANON. CAR. /' V: -rez, (reg) hi- / Pl: -e, ~uri / E: mg fiiresz] (Reg) 1 Ferăstrău de mână Si: chimilioară, corzar. 2 (îf fi rez) Ferăstrău mic, cu pânză foarte subţire, cu care se taie scândurile subţiri, pentru a confecţiona cutii, rame etc. firlonguri snp vzfiranguri firmament sn [At: I. NEGRUZZI. S. III. 332 / Pl: (rar) / E: fr firmament, lat firmamentum] (Liv) Boltă cerească (acoperită de stele) Si: cer2. firman sn [At: NECULCE, ap. LET. II. 334/28 / V: fer-, ferim- / Pl: ~e, (înv) ~uri i E: tc fermăn] Ordin emis de sultan (prin care erau numiţi sau maziliţi guvernatorii şi domnitorii depinzând de Imperiul Otoman). firmă sf [At: ODOBESCU. S. III. 335 / PI: -me / E: ger Firma] 1 Denumire convenţională sub care funcţionază o întreprindere. 2 Antrepriză industrială sau comercială. 3 Inscripţie executată pe un zid, pe o placă etc.. aşezată la intrarea unui magazin, a unei întreprinderi etc. şi pe care este indicată denumirea, destinaţia, caracterul acestora. 4 (Pex) Panou (încadrat de motive şi desene ornamentale, lumini etc.) pe care este inscripţionat numele şi destinaţia unei firme (2). firmănaş sn [At: MAT. FOLK. / Pl: -e / E: firman + -cu] 1-2 (în poezia populară; şhp) Firman. fir mătură sfvz firimitură firmitură sf vz firimitură firmuliţă sf [At: JAR. E. 242 / Pl: -te I E: firmă + -uliţă] 1-6 (Şhp) Firmă (2-4) (cam mică). firnis sns [At: DEX / E: ger Firnis] Soluţie făcută din ulei vegetal sau din răşini şi oxizi metalici, folosită la prepararea vopselelor şi a chitului sau drept grund pentru lemnărie. firog sms [At: ALEXI. W.. ap. DA / E: fir + -u#] (Reg) 1 Lucru (manual) pe care şi-a propus cineva să-l termine, o dată ce l-a început. 2 Lucrare pe care o persoană trebuie să o termine într-o zi. firos1, -oasă a [At: SEVASTOS. N. 167 / Pl: -oşi, -oase / E: fir + -w] (Rar) 1 Care conţine (multe) fire (1) Cf aţos. 2 Cu aspect de fire (1). firos2, -oasă a [At: DA / Pl: -oşi, -oase / E: fire + -ov] (Reg; d. oameni) Cu un caracter puternic. firoscos, -oasă a [At: ISPIRESCU. L. 247 / V: filo-, hilo- / Pl: -oşi. -oase / E: filozof + [din] fire scos] (Pfm; irn) 1-2 smf a (Om) priceput la toate. învăţat şi deştept. firosi v vz irosi firov'im sn vz heruvim firtă sf [At: (a. 1766) URICARIUL II. 224 / V: (reg) Iii- i Pl: -te / E: ger Viertel ,,sfert“] (înv; Mol) 1 Unitate de măsură pentru suprafeţe de teren agricol, egală cu a patra parte dintr-un pogon. 2 Bucată de teren agricol măsurând o firtă (1). firtăl sm [At: PAŞCA, GL. / Pl: -i / E: ger Vertel] (Trs; iuz) Ban2. finii [At: POP., ap. GCR. II. 328 / Pzi: -esc / E: fir] 1 vt (Ptc) A toarce. 2 vi (D. fibre textile) A deveni fir (1). 3 vt A coase (o broderie) cu fir (18). firuit, —ă a [At: N. A. BOGDAN, ap. TDRG / Pl: -iţi, -e / E: firui] Cusut sau brodat cu fir (18). firunguri snp vzfiranguri firuşcă sf [At: PANŢU, PL 2 / V: -riş- / Pl: ? / E:fir + -usca] (Reg) 1 (Bot) Firuţă (Poa pratensis). 2 (îc) ~ea-şopârîelor Mică plantă erbacee din familia gramineelor, cu flori brune-violete dispuse în spice, care creşte în păşunile alpine Si: fân, firicea Jirişor (Poa alpina). 3 (îc) ~-cu-dopoţei Mică plantă erbacee din familia gramineelor. cu flori roşcat-violete, cu pete verzi, dispuse în spice, care creşte prin păşunile alpine pietroase Si: firicea (Poa laxa), firuşor, -oară [At: PĂSCULESCU. L. P. 172 / V: hi- / Pl: -/ / E:fir + -uşor] 1-2 sn (Şhp) Firicel (1-2). 3 sn Mică plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele lat-lineare de culoare verde-deschis. cu florile dispuse în spice, foarte răspândită în vegetaţia pajiştilor naturale Si: fân, firuţă (Poa annua). 4 sf(Bot) Firuţă (Poa pratensis). firuţ, -ă [At: PANŢU, PL 2 / Pl: -e I E: fir + -uţ] 1-2 sn (Reg; şhp) Firicel (1-2). 3 ş/ PIantă erbacee din familia gramineelor. cu flori verzui sau violete şi cu spic, care se foloseşte ca nutreţ pentru vite Si: fân. firicea, firişor, firuşoară, floarea-fânului (Poa pratensis). 4 sf (Bot; şîc ~-de-haltă) Rounca (Glyceria jluitans). 5 sf (Bot) Şovar-de-munte (Poa trivialis). 6 sf(Bot) Finişor (Poa annua). 1 ş/'(Bot; reg) Firuşca-şopârlelor (Poa alpina). 8 ş/’(Bot; reg) Firuşcă-cu-clopoţei (Poa laxa). 9 sf (Bot) Plantă nedefinită mai de aproape (Poa compressa). 30 sf (Bot; îc) —de-lână Iarbă-deasă (Poa nemoralis). 11 .v/’(Bot) Păiuş (Agrostis tenuis). 12 sf(Bot) Lemn-dulce (Glycyrhiza echinata). fisă sf[At: ALECSANDRI. T. 1102 / Pl: / E: fr fiche, ngr q>icra] 1 Mică placă de metal, de os. de material plastic etc.. care. în baza unei convenţii, poate înlocui monede sau poate servi ca marcă de plată în localurile de consumaţie, la jocurile de cărţi etc. 2-3 (Piesă metalică în formă de) monedă care. introdusă în mecanismul unui automat, declanşează funcţionarea acestuia. fisc sn [At: IORGA. N. R. A. I. 371 / Pl: (rar) -uri! E: fr fisc, it fisco] 1 (Iuz) Vistieria statului. 2 Instituţie de stat care stabileşte şi încasează contribuţiile către stat ale unei persoane fizice sau juridice, urmăreşte pe cei care nu şi-au plătit în termen aceste contribuţii. fiscal, -ă a [At: SADOVEANU. Z. C. 74 / V: (înv; Trsj/fşc~ / Pl: -i, -e / E: fr fiscal] 1-2 Care aparţine fiscului (1-2). 3-4 Privitor la fisc (1-2). 5-6 De fisc (1-2). fiscahsm s//[At: MARX. C. I. 28 / PI: -e / E: fiscal + -ism] Politică financiară constând în perceperea de la populaţie, prin diverse sisteme fiscale, a unor impozite şi taxe exagerate. fiscahst sm [At: DA ms / Pl: -Işti / E: fiscal + -ist] (Nob) Agent al fiscului (2). 424 FIŞIU fiscalitate sf[Aî: MARX. C. I. 668 / Pl: (rar) -tăţi / E: fr fiscălite] 1 Sistem de percepere a impozitelor şi taxelor prin fisc (2). 2 Totalitatea obligaţiilor fiscale ale cuiva. fiscaliza vt [At: DA ms / Pzi: -zez / E: frfiscaliser] A plăti impozitele, obligaţiile către stat (cel mai adesea) sub formă de timbre cumpărate de la fisc (2). fiscalizare sf [At: DA ms / Pl: -zări / E: fiscaliza] Plătire a impozitelor, a obligaţiilor către stat (cel mai adesea) sub formă de timbre cumpărate de la fisc. fiscalizat, ~ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: fiscaliza] (Mai ales despre acte comerciale, civile etc.). 1 Care a fost supus fiscalizării. 2 Care a îndeplinit obligaţiile către fisc (2). fiscăi v vz fliscăi fiscău sm [At: CHEST. V. 76/53 / Pl: -ăi / E: fisc + -ău] (Reg) Ban alb. fiscuşesc, ~ească a [At: ŞINCAI. HR. III. 253/17 / Pl: -eşti / E: net] (îvr) 1-6 Fiscal (1-6). fisibilitate sfs [At: DEX / E: fr fissibilite] Proprietate a lemnului de a crăpa sau a se despica de-a lungul fibrelor. fisic, -ă a, sfvz: fizic fisical, ~ă a vz fizical fisiceşte av vz fiziceşte fisician, ~ă smfvz fizician fisio- vz fizio-fisiologic, -ă a vz fiziologic fisiologle sfvz fiziologie fisiona vt [At: DEX / P: -si-o- / Pzi: -nez / E: fisiune] (Fiz) 1 A provoca fisiunea unui element prin bombardarea cu anumite particule elementare. 2 A diviza un nucleu atomic în mai multe fragmente (cu mase de valori comparabile). fisionabil, -ă a [At: DEX / P: -si-o- / Pl: -i, -e / E: frfissionable] (D. nuclee atomice) 1 Care poate fi fisionat (1). 2 Care se poate fisiona (2). fisionare sf[At: DEX / P: -si-o- / Pl: -nări / E: fisiona] Producere a unei fisiuni. fisiune j>;/’[At: DEX / P: -si-u- / Pl: -ni / E: frfission] Reacţie nucleară (provocată sau, rar. spontană) în care are loc dezintegrarea unui nucleu atomic în mai multe fragmente (în general. în două), cu mase de valori comparabile. fistău sn [At: LB / Pl: -taie / E: ger Făusteî] (Trs) Ciocan mare cu care se sparg bolovanii de piatră. fistic [At: ALECSANDRI. T. 449 / V: fâstâc (Flfâstâchi). (înv 2)festec, fes~,feştec, vâstâc sn / Pl: (înv) -ici sm, -uri sn / E: tc fistic, ngr (picrtiia] 1 sm Arbore din ţările calde cu flori mici de culoare verde şi cu fructe conţinând sâmburi comestibili (Pistacia vera). 2 sm Fruct al fisticului (1). cu sâmburele verde, uleios şi. când e prăjit, plăcut la gust. fistichiu, ~le a [At: ALECSANDRI. T. 118 / Pl: ~i/ / E: tc fistikî] 1 De culoarea fisticului (2). verde-gălbui. 2 (Fig; fam) Curios. 3 (Fig; fam) Ciudat. 4 (Fig; fam) Extravagant. fistular, ~ă a [At: DICŢ / Pl: -i, -e / E: frfistulaire] (Med) 1-3 Referitor la o fistulă (1-3). 4-6 De fistulă (1-3). fistulă sf [At: NECULCE. ap. LET. II. 274/3 / Pl: -le / E: fr fistule] (Med) 1 Canal supurativ accidental rămas în urma închiderii unui abces. 2 Canal făcut pe cale chirurgicală, care uneşte un organ intern cu exteriorul. 3 Ulceraţie adâncă într-un ţesut al organismului. fistulos, ~oasă a [At: DA ms / Pl: -oşi, -oase / E: frfistuleux] 1-3 (Med) Care are fistule (1-3). 4-6 (Med) Care formează o fistulă (1-3). 7-9 (Med) Cu aspect de fistulă (1-3). 10 (Bot; d. tulpină, peţiol etc.) Care este alungit şi gol pe dinăuntru. fisura vtr [At: DEX / Pzi: -rez / E: frfissurer] 1-2 A (i se) produce fisuri. fisurare sf[At: DEX / Pl: -rări / E: fisura] Apariţie a unor fisuri (1) într-un corp solid, sub acţiunea a diverşi factori Si: (rar) fisurat1. fisurat1 sns [At: MDA ms / E: fisura] (Rar) Fisurare. fisurat2, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, ~e / E: fisura] (D. corpuri solide) Care prezintă fisuri (1). fisură sf [At: IOANOVICI, TEHN. 179 / Pl: -ri! E: fr fissure, lat fissura] 1 Crăpătură îngustă la suprafaţa sau în interiorul unui corp solid (metal, beton, aliaj, piatră, os etc.). 2 (Med; îs) ~ anală Ulceraţie superficială care apare în pliurile anale. fiş sn [At: LTR / Pl: -uri / E: ger Fisch] (Tip) 1 Amestec de litere de diferite caractere provenite dintr-o formă stricată. 2 Casetă cu litere amestecate (împărţită defectuos). fişa vt [At: DEX / Pzi: -şez / E: fişă] 1 A extrage pe fişe însemnări dintr-o lucrare (ştiinţifică) scrisă, în vederea documentării, a elaborării unei opere etc. 2 A extrage pe fişe datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la un periodic, pentru a le aşeza în catalogul bibliotecii, a întocmi 0 bibliografie etc. fişag sn [At: CADE / Pl: -uri / E: mg fisc] (Trs; Ban) Cartuş (1). fişare sf [At: DN3 / Pl: -sări / E: fişa] 1 Extragere pe fişe a unor însemnări dintr-o lucrare (ştiinţifică) scrisă. în vederea documentării, a elaborării unei opere etc. Si: (rar) fişat1 (1). 2 Extragere pe fişe a datelor bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la un periodic, pentru a ie aşeza în catalogul bibliotecii, a întocmi o bibliografie etc. Si: (rar) fişat1 (2). fişat1 sns [At: MDA ms / E: fişa] (Rar) 1-2 Fişare (1-2). fişat2 -a a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: fişa] 1 (D. o lucrare ştiinţifică scrisă) Din care au fost extrase însemnări în vederea documentării, a elaborării unei opere etc. 2 (D. o carte sau un periodic) Ale cărui date bibliografice fundamentale au fost extrase pe fişe. pentru a le aşeza în catalogul bibliotecii, a întocmi o bibliografie etc. fişă sf [At: IOANOVICI, TEHN. 361 / Pl: ~şe / E: fr fiche] 1 Foaie (mică) de hârtie sau de carton pe care îşi face însemnări cel ce strânge material pentru elaborarea unei opere, pe care se redau extrase dintr-o lucrare etc. 2 (în biblioteci) Foaie de carton de format unitar pe care se trec datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la o publicaţie periodică. 3 (îs) - personală Act în care se trec datele personale ale unui salariat. 4 (îs) ~ de sănătate Document în care se trec date în legătură cu sănătatea cuiva. 5 (îs) -de evidenţă Foaie volantă folosită în lucrările de evidenţă contabilă pentru urmărirea sistematică a fiecărui mijloc economic, proces sau sursă sub aspectul creşterii, al diminuării şi al existenţei soldului la o anumită dată. 6-7 (îs) ~ tehnologică (Formular care conţine) totalitatea indicaţiilor privitoare la fazele unui anumit proces de producţie. 8 (Teh) Piesă de la capătul unui cordon de reţea, care se introduce într-o priză, într-un cuplu etc. spre a stabili legătura cu o linie electrică, telefonică etc. fişcal, ~ă a vz fiscal fişcariş sm [At: GR. BĂN. / A: net / Pl: -i / E: net] (înv; nob) Avocat. fişcă sf[At: CADE / Pl: -şte, -şti / E: fo] (Reg) 1 Biciuşcă. 2 (Pex) Lovitură dată cu biciuşca. fişcăi1 vi [At: T. PAPAHAGI. M. 157 / Pzi: -esc / E: fişcă] (Mrm) A şuiera. fiscal2 v vz fliscăi fişcul vt [At: KLOPŞTOCK. F. 149 / Pzi: -esc / E: fişcă + -ui] (Reg) 1 A biciui. 2 A şfichiui. fişcura vti [At: ALRMII/I h. 35 / Pzi: fişcurl E: fişcă] (Reg) 1 A fluiera. 2 A şuiera printre dinţi. fişic sn [At: AMIRAS. ap. LET.2 III. 166/14 / V:fâş~,fâşâc / Pl: -uri i E: tc fişek] 1 (înv) Cartuş (1). 2 (înv) Rachetă. 3 (înv) Foc de artificii. 4 Teanc de monede metalice aşezate una peste alta şi înfăşurate în hârtie sub forma unui cilindru. 5 (Iuz) Cornet de hârtie pentru bomboane, alune etc. fişier sn [At: IORDAN. L. R. A. 180 / P: -şi-er / Pl: -e / E: frfichier] 1 Colecţie de fişe organizate într-un anumit fel. 2 (în biblioteci) Catalog. 3 Dulap sau cutie în care se păstrează fişe. 4 (Inf) Unitate logică de stocare a informaţiei. fişlu sn [At: G. M. ZAMFIRESCU. SF. N. 38 / V: (P:fi-şu) / Pl: -ri / E: frfichu] (Frm) 1 Broboadă. 2 Batic subţire de mătase. 425 FIŞOI fişoi vi [At: CIAUŞANU. GL. / V: pi~ I Pzi: 3 -este i E: net] (Olt) A curge abundent. fişpan sm [At: RETEGANUL. TR. 43 / A şi: fişpan l Pl: / E: mg fospân] (Trs; mgm; iuz) Prefect Cf alişpan. fiştăraie sfp [At: TOMESCU, GL. / E: net] (Atm; Olt) Gambe. fişte-1 vz fie-fişte2 pnh vz fiece fişte care phn vz fiecare fiştcică sf [At: STANCU. D. 165 / P: ~tei~ l V:fârş~ / Pl: -ici / E: net] (Reg) 1 Fâşie (1). 2 Bucată de pământ lungă şi îngustă. 3 Fâşie de pământ (arabil). fiştigoace sf [At: DA / Pl: -/ E: cssfiştigoaie] (Reg) 1-2 Fiştigoaie (1-2). fiştigoaie sf [At: VICIU, GL. 41 / Pl: — / E: ns cf flişcoaie] (Reg) 1 Fluier (cu sau fără găuri) pe care şi-l fac copiii din coajă de salcie Si: fiştigoace (1) Cf drigană, fofeaz.ă (14), flişcoaie, ţignal. 2 Băţ mic Si: fiştigoace (2). fiştigoi av [At: CV 1950. nr. 5, 32 / E: net] (Mun; îlav) Fără — Pe neaşteptate. fiştoc sm vz sfiştoc fişu sn vz fişiu fit sn [At: KLOPŞTOCK. F. 92 / Pl: (rar) -uri / E: ns cf ger quitt, rs kbht] (Fam; îe) A trage Ia — A lipsi de la datorie. în special de la orele de şcoală Si: a chiuli, fitanţă sfvz chitanţă fitărie sf [At: CV I 1949. nr 9.34 / Pl: ~i / / E: net] (Reg) Parcelă mică. dreptunghiulară, cultivată cu zarzavat. fitau s [At: CADE / Pl: ? / E: mg fejto] (Trs; Mar; mgm) Fir de bumbac roşu sau negru cu care se cos ornamente pe pânză alba. fitecc anh [At: DA ms / E .fie2 + te + ce] (Pop) 1 Fiecare. 2 Fiece. fitecine pnh [At: DA ms / E: fie2 + te + cine] (Pop) Fiecine. fitecum av [At: DA ms / E: fie2 + te + cum] (Pop) Fiecum. fiteş- c vz fie-2 fiteşcare anh, pnh vz fiecare fitil sn [At: DOC, ap. ŞIO / Pl: -e, (îvp) -uri / E: tc fitil] 1 Fir de bumbac răsucit sau ţesut. în formă de sfoară, şiret, panglică sau tub, care se introduce, spre a fi aprins. în mijlocul lumânărilor. într-un lichid inflamabil din aparatele de iluminat etc. Si: feştilă (1) Cf muc. 2 Fir de bumbac răsucit sau ţesut care servea. împreună cu cremenea şi amnarul, la aprins. 3 Şnur muiat într-o substanţă inflamabilă, servind altădată la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de foc, iar astăzi pentru aprinderea încărcăturilor de exploziv în mine. în cariere etc. 4 Tub făcut din metal sau dintr-un material textil şi umplut cu material inflamabil servind drept fitil (3). 5 (Fam; îe) A da (sau a pune) cuva - A îmboldi pe cineva să facă ceva. 6 (îae) A instiga pe cineva împotriva cuiva. 7 (Fam; îe) A băga (sau a vârî) un ~ (sau -uri) A provoca intrigi, discordie. 8 (Mec) Şnur de bumbac sau de in cu care se ung piesele la maşini. 9 (Ţes) Fiecare dintre sforile (de in) care transmit mişcarea la fusele războiului. 10 (Med) Meşă pentru scurgerea materiei infecţioase dintr-o rană profundă. 11 (Reg; lpl îf fiţi le) Chibrituri. fitila vt [At: IORDAN. L. R. A. 527 / Pzi: ~/ez / E: fitil] (Rar) 1 A submina. 2 A face să eplodeze. să ardă. fitilcu sm vz feteleu fitili vt [At: DEX2 / Pzi: -lese / E: fitil] (Fam) A instiga pe cineva. fitilist, -ă [At: DEX2 / Pl: -işti, -e i E: fitil + -ist] (Fam) 1-2 smf, a (Om) intrigant. fitiligiu [At: VASILIU. C. 180 / Pl: -ii / E: fitil + -agiu] 1 sm (Mol; rar) Cal nedresat (pentru călărie sau tracţiune). 2-3 smf, a (Fam) Fitilist (1-2). fitincâu sm [At: CANDREA. Ţ. O. 49 / Pl: -ăi / E: net] (Reg) 1 Bărbat afemeiat. 2 Fătălău. 3 (Nob) Hermafrodit. fitingsn [At: EV. CONT. 124 / Pl: -uri / E: gciFitting] Piesă de legătură tubulară cu ajutorul căreia se poate face o prelungire, o schimbare de direcţie, o derivaţie etc. la conductele metalice pentru fluide, la armături etc. fitlean, -ă smf, a vz viclean fito- [At: DN3 / E: fr phyto-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Referitor la o planta. 2 Propriu plantelor. 3 (De) plante. fitobiologic, ~ă a [At: DN-’ / P: -bi-o- i Pl: -ici, -ice / E: fr phytobiologique] 1 De fitobiologie. 2 Referitor la fitobiologie. fitobiologie sf [At: DN3 / P: -bi-o- / Pl: ~i/ / E: fr phytobiologie] Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul plantelor Si: biologie vegetala, fitocenologie sf [At: DN3 / PI: ~i/ / E: fr phy toc enologie] Ramură a botanicii care studiază fitocenozele Si: fitosociologie. fitocenotic, ~ă a [At: DNJ / Pl: -ici, -ice / E: fr phytocenotique] 1 De fitocenoză. 2 Referitor Ia fitocenoză. fitocenoză sf [At: DEX / Pl: ~ze / E: fr phytocenose] Grupare de plante care trăiesc într-un anumit mediu şi sunt condiţionate de anumiţi factori fizici, geografici şi biologici. fitochimie sf [At: DEX / Pl: ~i / / E: fr phytochimie] Ramură a biochimiei care se ocupă cu studiul proceselor chimice din plante Si: chimie vegetala. fitocid, [At: DN3 / Pl: -iz/, -e / E: fr phytocide] 1-2 sn, a (Substanţă) care produce moartea plantelor sau a organelor lor. fiioclimaisn [At: DN3 / Pl: -e / E: Ir phytocliniat] Ansamblul condiţiilor climatice caracteristice unei asociaţii vegetale. fitofag, -ă [At: DEX / Pl: -agi, -age / E: fr phytophyge] 1-2 sm, a (Animal) care se hrăneşte cu plante (producând pagube). fitofarmacewtic, ~ă a [At: DN3 / P: -ce-u- / Pl: -ici, -ice / E: fr phytopharmaceutique] 1-2 Care aparţine fitofarmaciei (1-2). 3-4 Referitor la fitofarmacie (1-2). fitofarmacie sf [At: DN -1 / Pl: ~i/ / E: fr phytopharmacie] 1 Domeniu al farmaciei care se ocupă cu prepararea produselor destinate protejării plantelor împotriva paraziţilor. 2 Ştiinţa preparării medicamentelor pe baza plantelor medicinale. fito fiziologie sf[ At: DN-' / P: -zi-o- / E: fiphytophysiologie] Ştiinţă care studiază principalele procese fiziologice din corpul plantelor Si: fiziologia plantelor. fitogen, ~ă a [At: DN-5 / Pl: -i, ~e / E: fr phytogene] 1 Care este produs din sau în plante Si: fitogenic (1). 2 (Gig; d. roci) De origine vegetală Si: fitogen ic ( 2). fitogenctică sfs [At: DN3 / E: fr phytogenetique] Genetică vegetală. fitogeneză .v/‘[At: DN3 / Pl: ~ze / E: fito- + geneză] Evoluţie istorică a plantelor. fitogcnic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice l E: it fitogenico] 1-2 Fitogen (1-2). fitogeografic, -ă a [At: DN3 / P: -ge-o- / Pl: -ici, -ice i E: fr phytogeographique] 1 De fitogeografie. 2 Referitor la fitogeografic. fitogeografie sfs [At: DN3 / P: -ge-o- / E: fr phytogeographie] Disciplină care studiază răspândirea plantelor pe suprafaţa globului terestru Si: geobotanică. fitogeosferă sfs [At: DN-1 / P: -ge-o- / E: fito- + geosferă] Suprafaţa terestră ocupată de plante. fitograf, -ă smf [At: DN3 / Pl: -i, -e ! E: fr phytographe] Specialist în fitografie. fitografie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr phytographie] Descriere sistematică a plantelor Si: botanică descriptivă, fito hormon sm [At: DN' / Pl: -i! E: îv phytohormone] Honnon vegetal. fitolog, ~ă smf [At: DNJ / Pl: -ogi, -oge / E: fr phytologue] Specialist în filologie Si: botanist, fitologie sf[At: DN3 / Pl: -ii / E: fr phytologie] Botanică. fitomorf, -a a [At: DN3 / Pl: -i. -e i E: fito- + //i6>//(ism)] Care are formă de plantă. fitoncid sn [At: DN3 / Pl: -e / E: ger Phytonzid] Substanţă formată în protoplasmă şi în ţesuturile plantelor superioare, care inhibă dezvoltarea sau provoacă distrugerea unor microorganisme. fitonimie sf [At: DN-' / Pl: ~i/ / E: fr phytonimie] Nomenclatură a plantelor. 426 FIXARE fitopaleontologie sfs [At: DN3 / E: fr phytopaleontologie] Ramură a paleontologiei care reconstituie pe baza resturilor fosile şi studiază plantele care au existat în perioadele geologice trecute. fitoparazit sm [At: DN-1 /' Pl: -iţi i E: fr phytoparasite] Parazit al unei plante. fitopatogen, ~ă [At: DN-1 / Pl: -e / E: îr phytopathogene] 1-2 sm, a (Agent fizic, chimic etc.) care provoacă îmbolnăvirea plantelor. fitopatolog, ~ă smf [At: DN-' / Pl: ~ogi, -oge / E: drr fitopatologie] Specialist în fitopatologie. fitopatohgic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr pliytopatliologique] 1 Referitor la fitopatologie. 2 De fitopatologie. fitopatologie sfs [At: LTR / E: fr phytopathologie] Ramură a biologiei care studiază bolile plantelor, agenţii care le produc şi metodele de combatere şi de prevenire a îmbolnăvirilor Si: patologia plantelor. fitoplancton sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: frphytoplancton] Plancton format din plante acvatice inferioare. fitosanitai', -ă a [At: DEX2 / Pl: -i, -e / E: frphytosanitaire] 1 Referitor la sănătatea plantelor. 2 Care contribuie la sănătatea plantelor. fitosociologie sfs [At: DN3 / E: fr phytosociologie] Fitocenologie. fitostennă sf [Ai: DN3 / Pl: -ne / E: fr phytosterine] (Chm) Fitosterol. fitosterol sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr phytosteroî] (Chm) Substanţă cu structură sterolică. izolată din plante Si: fitosterină. fitotehnic, -ă a [At: DEX2 / Pl: -ici, -ice / E: fr phytotechniqiie] 1 Care aparţine fitotehniei. 2 Privitor la fitotehnie. fitotehme sfs [At: DN3 / E: fr phytotechnie] Ştiinţă care se ocupă cu tehnica culturii plantelor agricole. în scopul obţinerii unei producţii cât mai bogate şi de calitate superioară. fitoterapeut, ~ă smf [At: DEX2 / P: -pe-ui- / Pl: -uţi, -e / E: fr phytotherapeute] Specialist în fitoterapie (2). fitoterapie, -a a [At: DEX2 / Pl: -ici, -ice / E: frphytotherapique] (Med) 1 Care este folosit în fitoterapie (2). 2 De fitoterapie (2). fitoterapie ,v/'[At: LTR / Pl: ~i/ / E: ger Phytotherapie, frphytotherapie] 1 (Agr) Ramură a fitopatologiei care se ocupă cu mijloacele de prevenire şi de combatere a bolilor, a paraziţilor şi a dăunătorilor plantelor cultivate. 2 (Med) Tratament cu preparate din plante medicinale. fitotoniie sfs [At: DN3 / E: fr phytotomie] (Big) Anatomie vegetală. fitotoxic, -ă sm, a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr phytotoxique] 1-2 (Substanţă) care are o acţiune toxică asupra plantelor. fitotoxmă sf [At: DN3 / Pl: -ne / E: eg phitotoxin, ger Phytotoxin] (Bot) Toxină vegetală. fitotron sn [At: DN3 / Pl: -oane / E: fr phytotron] Instalaţie specială de mari dimensiuni în care se cultivă plante sub lumină, temperatură, umiditate etc. dirijate. în scopuri experimentale. fitozoai' sn [At: DN3 / P: -z.o-ar-! Pl: -e! E: frphytozoire] (Big) Zoofit. fitiii [At: JIPESCU. ap. TDRG / Pzi: ~ew / E: fit + -ui] 1 vrr (îe) A se ~ cu cineva A se achita (de o datorie) faţa de cineva. 2 vrr (îae) A se răfui cu cineva. 3-4 vtr (Rai*) A (se) consuma1.5-6 vtr (Rar) A (se) termina. 7 vt A cheltui totul (până la ultimul ban). fit a sfvz fâţă fiţăraie sfp [At: BUL. FIL. VII-VIII. 259 / E:fiţă + -(ă)raie] (Fam) 1 Fiţe (1). 2 Grimase. 3 Mişcări necontrolate. fiţăiie sf [At: DA ms / Pl: ~i/ / E: fiţă + -(d)rie] (Fam) 1-3 Fiţăraie (1-3). fiţe sfp [At: DA ms / E: net] (Fam) 1 Mofturi. 2 (îe) A face ~ A se arăta mofturos. 3 (îae) A se lăsa rugat. fiţion sn [At: PITIŞ. SCH. 231 / V: hi~ / Pl: -oane IE: net] (Reg) Zuluf care creşte la femei pe lângă ureche. fiţoaică sf [At: ANTIPA. F. 199 / PI: -ice / E: fiţă + -oaică] (Iht) 1 Fâtă. 2 Zvârlugă (Cobitis taenia). fiţuică sf [At: CONTEMP.. S. II. 1949. nr. 160. 3/2 / Pl: -ici i E: ns cf ger Fitschen „fleac, mărunţiş"] 1 Bucată mică de hârtie pe care se fac diferite însemnări. 2 (Fam) Bucată de hârtie pe care elevii (studenţii etc.) îşi fac însemnări din materia anunţată pentru un extemporal, un examen, cu scopul de a copia. 3 (Prt) Gazetă fără însemnătate. fiu1 sm [At: COD. VOR. 165/4 / P: (în legătura cu un pronume personal) fi -meu, (rar) ft-ul-meu, (reg) fii-meu / S şi: (înv) fîiu, fii / Pl: ~i/ / E: ml filius] 1 Persoană de sex bărbătesc, considerată în raport cu părinţii săi Si: copil1 (17).făt (3),fecior (2), băiat (9). 2 (La vocativ) Termen afectuos cu care se adresează cineva mai în vârstă unei persoane mai tinere de sex bărbătesc Cf făt (4 ). 3 (Bis; îs) ~ omenesc Iisus Hristos. 4 (îrg; îs) ~ de suflet Fiu adoptiv. 5 (îs) ~ natural Copil din flori. 6 (înv) Descendent. 7 (Fig) Cetăţean, membru al unei colectivităţi (de care acesta se simte foarte ataşat). 8 (înv; imp) Pui (de animal). fiu2 i [At: ŞEZ. III, 189 / \7:fi / E: fo] 1 Sunet cu care se cheamă câinele. 2 (îf./?) Exclamaţie prin care se arată dezgustul, aversiunea. fiueră sfvz fluier fiular sn vz fiulare fiulare sf[At: DAME, T. 17 / P:fi-u- / V: fiol~> fiular sn / Pl: -lari f E: ml *fib(u)laria] (Reg) Scândură mică la jug Si: bulfeu1. fiuleţ sm [At: DEX / P: fi-u- / Pl: -i! E: fiu + -(u)leţ] 1-2 (Şhp) Fiu (1) (drag) Si: (pop) fiul2 (1-2). 3 Copil de sex masculin Si: băieţel, fim2 (3). fîuţ1 i [At: DELAVRANCEA. ap. TDRG / E: fo] Exclamaţie prin care se sugerează plecarea sau dispariţia rapidă a cuiva sau a ceva. fîuţ2 sm [At: DEX / P:fi-uţ / Pl: -i / E:fiu + -uţ] (Pop) 1-3 (Şhp) Fiuleţ (1-3). five o’clock sn [At: DEX / P: faiv o’doc / E: eg five o’clock] 1 Ceai servit la ora cinci după-amiază. însoţit de o gustare. 2 Reuniune amicală făcută după-amiaza (în jurul orei cinci). fix, ~ă [At: DUNĂREANU, R. 172 / Pl:.//Q7, ~e ! E: fr fixe, lat fixux] I a Care nu-şi schimbă locul sau poziţia Si: imobil, nemişcat, neclintit. 2 a (Ast; îs) Stele -e Stele care par să-şi păstreze aceeaşi poziţie unele în raport cu celelalte. 3 a Care este solidar cu un element la care este ataşat. 4 a Care rămâne oprit asupra unui anumit punct. 5 a Care nu variază Si: constant, invariabil, permanent, stabil. 6 a (îs) Idee -ă Idee care preocupă permanent pe cineva Si: fixaţie (3). obsesie. 1 a Care este determinat, stabilit în mod definitiv. 8 a (D. ore) Exact. 9 a (Chm; d. substanţe) Care nu se descompune. 10 a (Chm; d. corpuri) Care nu-şi schimbă starea. II a Care se elimină greu. 12 av Nemişcat. 13 av Ţintă. 14 av Direct. fix a [At: MACEDONSKI. O. I, 124 / Pzi: ~acz / E: frfixer] 1 vt A aşeza ceva (rar. pe cineva) într-un loc determinat, astfel încât să nu mai poată fi mişcat, clintit Si: a înţepeni. a prinde. 2 vt A se uita ţintă 1a cineva sau la ceva. 3 vt A pironi cu privirea. 4 vr A se stabili undeva. 5 vt A stabili un termen, o oră. un preţ etc. anumit Si: a determina. 6 vr A se hotărî. 7 vt (Chm) A aduce un corp într-o stare din care să nu se mai schimbe. 8 vt (Chm) A împiedica 1111 coip să se volatilizeze. 9 vt A trata cu un reactiv chimic materialele fotografice developate, pentru a le face insensibile la acţiunea luminii. 10 vt A face ca 1111 colorant să pătrundă în structura fibrei textile sau a pielii, astfel încât fibra sau pielea să 1111 se mai decoloreze (uşor). 11 vt A acoperi un desen cu un fixativ. 12 (Big) A stabiliza celulele şi ţesuturile prelevate cu ajutorul unui fixator (4). în vederea examenului microscopic. fixabil, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, ~e / E: fr fixable] 1-12 Care se poate fixa (1-12). fixaj sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr fixage] Operaţie prin care o imagine fotografică este făcută inalterabilă la lumină Su fixare (6). fixare sf [At: MAIORESCU. D. IV. 122 / Pl: -xari / E: fixa] 1 Prindere a ceva într-un loc determinat, astfel încât să nu poată fi mişcat, clintit Si: (rar) fixat1. înţepenire. 2 Stabilire într-un anumit loc. 3 Stabilire a unui termen, a unei ore. a unui preţ etc. anumit Si: determinare. 4 (Chm) Aducere a unui corp într-o stare din care să 1111 se mai schimbe. 5 (Chm) Operaţie prin care este împiedicată volatizarea unui coi*p. 6 (Fot) Fixaj. 7 (Tex) Pătrundere a colorantului în structura fibrei textile sau a pielii, astfel încât aceasta să reziste la decolorare. 8 Acoperire a unui desen cu fixativ. 9 (Big) Stabilizare a celulelor şi a ţesuturilor cu ajutorul unui fixator (4). în vederea examenului microscopic. 10 (Big) Stare a vegetalelor şi a animalelor legate de un suport natural. 427 FIXATJ fixat1 sns [At: MDA ms / E: fixa] (Rar) Fixare (1). fixat2, ~ă a [At: MAIORESCU. CR. I. 178 / Pl: -aţi, -e l E: fixa] 1 Prins într-un loc determinant, astfel încât să nu poată Fi mişcat Si: înţepenit2. 2 Imobil. 3 Stabilit într-un anumit loc. 4 (D. un termen, o oră. un preţ etc.) Riguros determinat. 5 (D. oameni) Hotărât. 6 (Chm; d. corpuri) Care a fost adus într-o stare din care nu se mai schimbă. 7 (Chm; d. corpuri) Care a fost împiedicat să se volatilizeze. 8 (D. materiale fotografice developate) Tratat cu un reactiv chimic, pentru a-1 face insensibil la acţiunea luminii. 9 (D. un colorant) Care a pătruns în structura fibrei textile sau a pielii. 10 (D. un desen) Acoperit cu un fixativ (2). 11 (Big; d. celule sau ţesuturi) Stabilizat cu ajutorul unui fixator (4). în vederea examenului microscopic. fixativ, -a [At: DA ms / Pl: ~i, -e IE: îrfixatif] 1 a (D. substanţe, soluţii) Care fixează (6) Si: (rar) fixator (1). 2 sn Soluţie incoloră de răşină cu eter, alcool sau benzină, cu care se acoperă desenele executate eu cărbune, creion sau pastel pentru a împiedica ştergerea. 3 sn (Fot) Fixator (2). 4 sn Soluţie care contribuie la menţinerea coafurii. fixator, ~oare [At: IOANOVICI, TEHN. 284 / V: (urc) -xăt~, ~oare / Pl: ~i, -oare / E: îr fixateur] 1 a (Rar) Fixativ (1). 2 sin Substanţă sau amestec de substanţe chimice cu care se face insensibil la lumina materialul fotografic expus şi developat Si: fixativ (3). 3 sni Substanţă care fixează vopseaua în structura fibrei textile sau a pielii. 4 sm Substanţă care asigură conservarea unor structuri celulare în vederea studierii lor la microscop. 5 sm Piesă folosită la lucrări de asamblare. 6 sm Dispozitiv mecanic pentru manevrarea şi înzăvorârea acelor macazului de cale ferată. fixator, ~oare a, sm fixator fixaţie ş/'[At: DN3 / Pl: ~ii / E: frfixation] 1 (Psa) Ataşament excesiv şi persistent pentru o persoană sau pentru o situaţie din trecut, care antrenează satisfacţii narcisistice regresive. 2 (Ie) A face o - pentru ceva sau cineva A fi obsedat de ceva sau cineva. 3 Idee fixă (6). fixism sn [At: RALEA, E. O. 55 / Pl: (rar) -e / E: fr fixisme] (Big) Concepţie (astăzi abandonată) care consideră că speciile de plante şi de animale au rămas invariabile în decursul istoriei pământului. fixist, ~ă [At: CONTEMP.. S. II. 1949. 126. 9/2 / Pl: -işti, -e / E: fr fixiste] 1 a Care aparţine fixismului. 2 a Privitor la fixism. 3 smf Adept al fixismului. 4-5 (Fam) smf, a (Persoană) care are are idei fixe. fixitate sf [At: MAIORESCU. D. I, 369 / Pl: -tăţi i E: fr fixite] 1 Imobilitate. 2 Stabilitate. fizău s [At: CV 1949. nr. 3. 34 / Pl: ? / E: mg fiizo] (Trs; mgm) Şiret de ghete Cf fi zue le. fizic, ~ă [At: NEGRUZZI. S. I, 41 / V: fisic / Pl: -ici, -ice / E: fr physique] 1 a Care se referă la corpul fiinţelor vii. în special la activitatea muşchilor. 2 a Care aparţine corpului fiinţelor vii. în special activităţii musculare. 3 a Care aparţine simţurilor. 4 sn Aspectul exterior al unei persoane. 5 sn Constituţie naturală a unei persoane. 6 a Care aparţine materiei. 7 a Privitor la materie Si: (iuz) fizical. 8 a Concret. 9 a (îs) Geografie -d Ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeţei terestre şi a mediului geografic. 10 sf Ştiinţă fundamentală din ciclul ştiinţelor naturii, care studiază proprietăţile şi structura materiei, formele mişcării ei şi legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum şi transfomările reciproce ale acestor forme de mişcare . 11 sf Manual care cuprinde elementele fundamentale ale fizicii (10). 12 sf (îs) -ă atomică Parte a fizicii (10) care studiază proprietăţile fizice ale atomilor. 13 sf (îs) -ă nucleară Ramură a fizicii (10) care studiază proprietăţile nucleului atomic. 14 a Care aparţine fizicii (10). 15 a Privitor la fizică (10). fizical, a [At: MACAROVICI. CH. 15 / V: fisi~. ~â / Pl: -i, -e / E: fizic + -al] (Iuz) Fizic (7). fizicahsm sns [At: DN3 / E: fr physicalisme] Concepţie neopozitivistă potrivit căreia limbajul fizicii ar trebui să fie limbajul tuturor ştiinţelor. fizicahst, ~ă [At: DN'1 / Pl: -işti, -e / E: îr physicaliste] 1 a Referitor la fizicalism. 2 a Care aparţine fizicalismului. 3 smf Adept al fizicalismului. fiziceşte av I At. MAIORESCU. D. III. 452 / V: fisi- / E: fizic + -este] 1-3 Sub raportul fizic (1-3). 4-5 în ce priveşte fizicul (4-5). fizician , ~ă At: NEGULESCU. F. R. I, 275 / P: -ci-an i V: fisi-/ Pl: ~icni. -iene / E: îr physicien] 1 Persoană care se ocupă cu studiul fizicii (10). 2 Specialist în fizică (10). -fiz'ie [At: DN3 / E: fr physie] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Fizic. 2 Natură. fi zi o- [At: DNJ / V: fisio- i P: -zi-o- / E: ir physio-, it fisio- ] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 (Referitor la) natură. 2 (Referitor la) fizic. 3 (Din punct de vedere) fiziologic. fiziocrat sm [At: DA / P: -zi-o- / PI: -aţi / E: fr physiocrate] Adept al fiziocraţiei. fiziocratic, -a a [At: ENGELS. A. 361 / P: -zi-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr pliysiocratique] 1 Care aparţine fiziocraţiei. 2 Privitor la fiziocraţie. fiziocratism sns [At: DN3 / P: -zi-o-1E: fr physiocratisme] Fiziocraţie. fiziocraţie sfs [At: DA ms / P: -zi-o- / E: fr physiocratie] Doctrină economică dezvoltată în sec. XVIII de Frai^ois Quesnay, potrivit căreia agricultura constituie bogăţia esenţială a unui stat S\: fiziocratism. fiziognom sm [At: CANTEMIR. HR. 130/12 / Pl: -i i E: drrfizionomie] (Rar) Fizionomist. fiziognomesc, ~ească a [At: CANTEMIR. IST. 339 / Pl: -eşti / E: fiziognom + -tur] (înv) Privitor la fizionomie. fiziognomic, ~ă a vz. fizionomie fiziognomie sfvz fizionomie fiziognoniist, -ă smf vz fizionomist fiziognomonic, ~ă a [At: DN3 / P: -zi-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr physiognomonique] (Liv) 1 Referitor la fiziognomonie. 2 De fiziognomonie. fiziognomome sf [At. DEX / P: -zi-o- / Pl: ~i/ / E: ir physiognomonie] Tendinţă de a determina caracterul unui om după înfăţişarea lui fizică, îndeosebi după fizionomia Iui Si: fizionomistică. fiziograf -ă smf [At DA ms / P: -zi-o- / PI: -i, -e / E: îr physiographe] Specialist în fiziografie. fiziograf ic, -a a [At: DN3 / P: -zi-o- ! Pl: -ici, -ice I E: ns cf ger physiographisch] Referitor la fiziografie. fiziografie sf [At: DA ms / P: -zi-o- / Pl: ~i/ / E: fr pltysiographie] Disciplină care se ocupă cu studiul caracteristicilor exterioare ale pământului. fiziolatiie sf [At DNJ / P: -zi-o- / Pl: ~i/ / E: fr physiolâtrie] (Liv) Cult al fenomenelor naturii. fiziolog, -ă smf [At: DA ms / P: -zi-o- / Pl: -ogi, -oge / E: fr physiologue] 1 Persoană care se ocupă cu fiziologia (1) Si: (rar) fiziologist (1). 2 Specialist în fiziologie (1) Si: (rar) fiziologist (2). fiziologic, ~ă a [At: ODOBESCU. S. III. 114 / P: -zi-o-! V: (înv)fisi~ / PI: -ici, -ice /' E: fr physiologique] 1 Care aparţine fiziologiei (1). 2 Privitor la fiziologie (1). 3 (îs) Ser - Lichid preparat steril din apa şi sare. care imită compoziţia serului sangvin şi care se injectează în organism sub formă de perfuzii sau ca dizolvant al unor medicamente. fiziologie ş/'[At: GHEREA. ST. CR. I 53 / S şi: (înv) fisi~ / P: -zi-o -/ Pl: -ii / E: ir physiologie] 1 Ramură a biologie care studiază funcţiile organismului viu (animal sau vegetal). 2 Manual care cuprinde elementele fundamentale ale fiziologiei (1). fiziologist, ~ă smf [At: PARHON. B. 148 / P: -zi-o- / Pl: ~i^/, ~e / E: îr physiologiste] 1-2 (Rar) Fiziolog (1-2). fizionomie, ~ă a [At: DN3 / P: -zi-o - / V: (înv) -ogn~ / Pl: -ici, -ice / E: îr pliysionomique] (Liv) 1-2 Referitor la fizionomie (1, 3). 3-4 De fizionomie (1,3). fizionomie sf [Al NEGRUZZI. S. II. 157 / P: ~zi-Xănnaopov] 1 Steag. 2 Pavilion triunghiular purtând culorile naţionale sau emblema marinei unei ţări. folosit pe navele de război. 3 Pavilion triunghiular folosit în codul internaţional de semnale pentru semnalizarea cifrelor. flan sn [At: DEX / V: -c / Pl: -e / E: îrflan] 1 Fel de prăjitură cu cremă şi fructe. 2 Tort. flana vi [At: CARAGIALE. O. VII 45 i Pzi: -nez / E: frflâner] (Frm) 1 A hoinări. 2 A pierde timpul cu nimicuri. flanc1 sn [At: MAIORESCU. D. II. 106 / Pl: -uri / E: fr flanc] 1 Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formaţii sau a unui dispozitiv de luptă. 2 (Mii; îla) De ~ Dintr-o parte. 3 (Mii; îlav) In ~ (câte unul) Unul în spatele altuia. 4 (Atm) Partea laterală a peretelui abdominal, cuprinsă între ultima coastă şi şold. 5 Porţiunea laterală a peretelui abdominal la animale. 6 (Teh) Porţiunea laterală a unui filet, a unui dinte de angrenaj etc. 7 Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matriţelor de stereotipie. 8 Nume dat panourilor care servesc Ia alcătuirea decorurilor. flanc2 sn vz flan flanca vr [At: DICT. / Pzi: -nchez / E: fr flanquer] 1 A apăra flancul unei unităţi militare. 2 (Mii) A ataca dintr-o parte. 3 (Fig) A însoţi pe cineva (pentru a-1 păzi). 4 (D. un grup de clădiri) A mărgini de o parte şi de alta. flancaj'e sf [At: DICŢ. / Pl: -cari / E: flanca] 1 Apărare a flancului unei unităţi militare Si: flancat1 (1). 2 (Mii) Atacare dintr-o parte Si: flancat1 (2). 3 (Mii) încadrare pe flancuri (1) Si: flancat1 (3). 4 (Fig) însoţire a cuiva (pentru a-1 proteja) Si: flancat1 (4). flancat1 sn [At: C. PETRESCU. V. 37 / Pl: (rar) -uri / E: flanca] 1-4 Flancare (1-4). flancat2, ~ă a [At: DA ms / PI: -aţi, -e / E: flanca] 1 (Mii) Aşezat în flancuri (1). 2 (Mii) Apărat din flancuri (1). 3 (Mii) Atacat dintr-o parte. 4 (D. oameni) însoţit2. 5 (Aht; d. un masiv pătrat) Care are faţa armată cu o coloană. flancgardă sf [At: DEX / V: ~ngd~ / PI: -gărzi / E: îr flanc-garde] Unitate sau subunitate militară care se deplasează de o pare sau de alta a forţelor principale, servind ca element de siguranţă. flane a sf vz flanelă flanel sn vz flanelă flanelă sf[At: NEGRUZZI. S. I. 199 / V: (pop) -ea. -el sn, (Trs) -er sn, -eră / Pl: -le / E: fr flanelle] 1 Ţesătură uşoară de lână sau bumbac, moale şi pufoasă Si: (Mol) flanică (1). 2 îmbrăcăminte de lână (mai rar. de bumbac) tricotată în formă de pieptar sau de cămaşă scurtă Si: (Mol) flanică (2). 3 Pulover. flaneletă sf [At: DA ms / Pl: -re / E: fr flanellette] Stofă asemănătoare cu flanela (1). făcută din întregime din bumbac filat. flanehiţă sf[At: DA ms / PI: -ţe / E: flanelă + -uţă] 1-6 (Şhp) Flanelă (1-3) (cam mică). 7-9 Flanelă (1-3) nouă şi frumoasă. flanelograf sn [At: DN'1 / Pl: -e / E: ns cf fr tableuu de fetitre] Tablou constând dintr-o suprafaţă de flanelă pe care se aplică figuri decupate dintr-o hârtie specială şi care permite să se demonstreze elevilor (mici) combinaţii interesante. flaner sn vz flanelă flaneră sfvz flanelă flaneur sm [At: DN-1 / P: -nor / S şi: flanor / Pl: -i / E: ir flâneur] (Frm) Persoană căreia îi place să hoinărească (pe străzi). flangardă sfvz flancgardă flanger sn [At: DEX2 / P: -fer! PI: -e i E: egflanger] Aparat electro-casnic realizat cu linii de întârziere, folosit pentru obţinerea unor efecte sonore speciale în muzica modernă. flanică sf [At: DA ms / Pl: -ici / E: flanea + -ică] (Mol) 1-3 Flanelă (1-3). flanşă sf [At: IOANOVICI. TEFIN. / PI: -se / E: ger Flansche] 1 Bordură la capătul unei piese, făcând sau nu corp comun cu piesa, care constituie organul de legătură, de obicei prin şuruburi, cu o altă piesă. 2 Piesă plată care serveşte la îmbinarea etanşă în prelungire sau de ramificaţie a unor piese, conducte etc. flasc, ~ă a [At: VITNER. CR. 1 15 / Pl: -sci, -sce ! E: fr flasque] 1 Moale. 2 Fleşcăit2 (2). 3 (Fig) Fără vigoare/forţă Si: (rar) flacid (3). 4 (Fig) Lipsit de energie Si: apatic, (rar)flacid (4). 5 (Teh; d. corpuri solide) Fără rezistenţă la turtire. la răsucire sau la încovoiere. flash sn [At: DEX / P :flaş,fleş / PI: -uri / E: eg flash] 1 Tub electric care produce o luminăţie puternică de scurtă durată, folosit în arta fotografică, în construcţia laserelor etc. 2 Informaţie importantă, transmisă cu prioritate. 3 (Cig) Plan foarte scurt. flashback sn [At: DN'1 / ?: fleşbec / Pl: - uri / E: eg flasJiback] 1 (Cig) Inserţie care înfăţişează o scurtă acţiune secundară plasată în trecut. 2 (Pan) Secvenţă retrospectivă intercalată într-o operă literară. flaşă sf[At: PAŞCA. GL. / Pl: -se / E: ger Flasche] (Ban; Trs; gms) Sticlă (mai ales cu băutură) Si: flască. flaşcă sf [At: PAŞCA. GL. / Pl :flăşti / E: flaşă + -ca] (Ban; Trs) Flaşă. flaşerie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr flacherie] Boală infectocontagioasă a viermilor de mătase, caracterizată printr-o mortalitate ridicată a larvelor. flaş net sn vz flaşnetă flaşnetar sm [At: GHEREA. ST. CR. I. 199 / Pl: -i /E: flaşnetă + -ar] Muzicant ambulant care cântă din flaşnetă. flaşnetă sf[At: VLAHUŢĂ. N. 107 / V: flaşnet sn / Pl: -re / E: ger Flaschnett] Mică orgă mecanică portativă, acţionată prin învârtirea unei manivele Si: (pop) caterincă, (înv) minavet. flata vt [At: SEBASTIAN.T. 141 / Pzi: -tez / E: frflatter] 1 A măguli. 2 A linguşi. flatdnt, -a a [At: KLOPŞTOCK, F. 102 / Pl: -nţi, ~e / E: ir flattant] 1 Măgulitor. 2 Linguşitor. flatare ^/’[At: DA ms / Pl: -rări / E: flata] 1 Măgulire. 2 Linguşire. flatat1 sns [At: MDA ms / E: flata] 1 Măgulire. 2 Linguşire. flatat2, ~ă a [At: CONTEMP. nr. 158. 4/6 / PI: -ati, -e ! E: flata] 1 Măgulit2. 2 Linguşit2. flataţie sf [At: COMAN. GL. / Pl: ~i/ / E: flata + -aţie] 1-2 (Nob) Flatare (1-2). 3 (Reg) Laudă de sine. 4 (Reg) Exhibiţie. 5 (Reg; îe) A-şi face - A se etala. flaterie sf[At: DEX / PI: ~i/ / E: fr flatterie] (Liv) 1-2 Flatare (1-2). flatulent, ~ă a [At: DN3 / Pl: -nţi, -e / E: fr flatulent] (Med) Produs prin flatulenţă. flatulenţă sf[At: DN3 / Pl: -ţe / E: îr flatulence] (Med) 1 Acumulare excesivă de gaze în stomac şi în intestine. 2 Evacuare frecventă, abundentă şi necontrolată a gazelor din stomac. flatuozitate .s/[At: DN3 / Pl: -rări l E: frflatuosite] (Med) Gaz acumulat în intestin. fiatus sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: lat jflatus] (Med) Gaze expulzate din stomac şi intestin. fia uş sn [At: DN'1 / Pl: -uri / E: ger Flausch] Stofă de lână cu suprafaţă supusă unei scămoşări intense. flauşa vt [At: MDA ms / Pzi: -şez / E: flauş] A da unei ţesături aspect scămos. flauşare sf [At: MDA ms / Pl: -sări i E: fia uşa) Operaţie prin care o ţesătură este supusă unei scămoşări intense Si: flauşat1. flauşat1 sns [At: MDA ms / E: flauşa] Flauşare. flauşat2, ~ă a [At: DN3 / Pl: -aţi, -e / E: flauşa] (D. ţesături) 1 Păros. 2 Scămoşat din fabricaţie. 430 FLEANDURĂ flaut sn [At: EMINESCU, P. 245 / ?:fla-ut l Pl: -e, -uţi sm / E: it flauto] 1 Instrument muzical de suflat alcătuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevăzut cu găuri şi cu clape (1). 2 (îs) ~ piccolo flaut (1) de dimensiuni mai mici. care emite sunete foarte înalte Si: piculină. flaută sf[At: MARIAN. O. I. 282 / ?:flau-ta / Pl: ~te / E: ger Flote] (Trs; Buc) Flaut. flautist, smfiAt: GHICA. S. 62 / P: fla-u- / Pl: -işti, -e / E: flaut + -ist cf it flautista] Persoană care cântă la flaut (1). flautando av [At: DN3 / E: it flautando] (Muz) Termen care indică obţinerea cu ajutorul arcuşului a unui sunet şuierător. în genul celui emis de flaut (1). flavescent, -ă sf [At: DN3 / Pl: -nţi, -e / E: ir flavescent] (Bot; d. organe) De culoare galbenă. flavonă sf [At: DEX / Pl: -ne / E: fr flavone] Substanţă cristalină, incoloră, extrasă din florile unor plante şi folosită în industria coloranţilor şi a medicamentelor. flax sns [At: DEX / E: ger Flechse] Ţesut conjunctiv elastic format din tendoane, cartilaje, cordoane neurovasculare etc., care se elimină din came la prepararea conservelor de carne şi a mezelurilor. flăcăi vi [At: SANDU, SĂM. II 716 / Pzi: -esc / E: flăcău] (Reg) A trăi ca flăcău (neînsurat) Si: a buriăci, a feciori2 (2). flăcăian sm vz flăcăuan flăcăiandru sm [At: ISPIRESCU. U. 2 / P: -că-ian- / V: -căoa-, -caua-/ Pl: ~ri / E: flăcău + -andru] 1-2 (Şhp) Flăcău (1) (foarte tânăr) Si: adolescent, flăcăiaş (1-2), (reg) flăcăuan (1-2),flăcăuş (1-2). 3 Băieţandru. flăcăiaş sm [At: ALECSANDRI. P. III, 201 / P: -că-ias l V: (Mol) ~căoaş, ~căuaş / Pl: / E: flăcău + -aş] 1-2 (Şhp) Flăcăiandru (1-2). flăcăie sfi At: RĂDULESCU-CODIN / P: -că-i-(i)e l E: flăcăi + -ie] (Rar) Perioadă pe care un bărbat o petrece ca flăcău (1) Si: flăcăii. flăcăime sfs [At: DELAVRANCEA. S. 13 / P: -căi-i- / E: flăcău + -ime] (Rar) 1 Mulţime de flăcăi (1). 2 Totalitatea flăcăilor (1) (dintr-o comunitate). flăcăit sn [At: RĂDULESCU-CODIN / E: flăcăi] (Pop) Flăcăie. flăcăoan sm vz flăcăuan flăcăoandru sm vz flăcăiandru flăcăoaş sm vz flăcăiaş flacăra vi [At: PANN. E. II, 16/3 / Pzi: -rez / E: flacără cf înflăcăra] 1 (îvr) A se aprinde. 2 (îvr) A arde cu flăcări. 3 (Reg) A ustura. 4 (Reg) A durea. flăcăi'aie sf [At: ODOBESCU. S. III. 212 / E: flacără + -aie] 1 Flacără mare Si: bâlbăiră, bâlboare, bâlbătaie, bobotaie, flăcărie, liopătaie, pălălaie, vâlvătaie, vâlvoare. 2 Flăcări produse de arderea hidrogenului degajat din corpuri în descompunere şi care apar uneori pe Pământ, mai ales deasupra locurilor mocirloase. flăcărător, ~oare a [At: DA ms / Pl: -oare / E: flacără + ~(ă)tor] (Rar) Care arde cu flacără (2) Si: (îvr) flăcăros. flăcărie sf [At: EMINESCU. L. P. 135 / E: flacără + -ie] Flăcăraie (1). flăcăros, ~oasă a [At: MARCOVICI,C. 74 / Pl: -oşi, -oase / E: flacără + -w] (îvr) Flăcărător. flăcăruie sf [At: I. VĂCĂRESCU. P. 331 / Pl:./7 ăcărui f E: flacără + -uie] 1-2 (Şhp) Flacără (2) (mică) Si: flăicăruşă (1-2), flăcăruţă (1-2). flăcăruşă sf [At: GORUN. F. 176 / Pl: -şe / E: flacără + -uşă] 1-2 (Şhp) Flăşcăruie (1-2). flăcăruţă sf [At: DA ms / Pl: -ţe / E: flacără + -uţă] 1-2 (Şhp) Flăcăruie (1-2). flăcău sm [At: NEGRUZZI. S. I. 246 / V: (Mol) flecău, (Ban) flenc~ / Pl: -ăi f E: ns cf vsl xahkv „holtei"] 1 Tânăr neînsurat Si '.fecior (12), (astăzi irn) june, (reg) flăcău. 2 (Irn; îs) ~ tomnatic (sau stătut) Bărbat care a trecut de prima tinereţe şi nu s-a însurat. flăcăuan sm [At: CREANGĂ, A. 127 / P: -că-iuin / V: -căoan, (nob) -căian / Pl: -i / E: flăcău + -an] 1-3 (Reg; şhp) Flăcăiandru (1-3). flăcăuandru sm vz flăcăiandru flăcăuaş sm vz flăcăiaş flacâie sf{At: PĂCALĂ. M. R. 139 / Pl: flăcăi l E: net] (Reg) Lumânare mică de ceară. flămând, ~ă [At: TETRAEV. (1574) 246 / Pl: ~nzi. -e / E: ml *flammubundus] 1-2 smf a (Om) căruia îi este foame Si: înfometat, famelic. 3 a (înv; fig) Ameninţat de foamete. 4 a Lacom. 5 a Dornic. 6 sm (Reg) Flămânzare. flămăndicios, ~oasă a [At: JIPESCU. O., ap. TDRG / Pl: -oşi, -oase I E: flămând + -icios] (Nob) Flămânjos (2). flămângior, ~oară a vz flămânjor flămângiune sfvz flămânjune flămânjor, ~oară a [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 240 / V: -ngior / Pl: -i, -oare / E: flămând + -ior] (Irn) Flămânjos (2). flămânjos, ~oasă smf a [At: DUNĂREANU, CH. 84 / Pl: -oşi, -oase / E: flămând + -ios] (îvr) 1-2 (Om) care este tot timpul flămând. flămânjune sf [At: VARLAAM, C. 252/2 V: ~ngiu~ / Pl: -ni / E: flămând + -iune] (Mol; înv) Foame mare Si: (înv) flămânz.aciune. (înv) flămânzie (1). flămânzare sf [At: CALENDARIU (1814) 164 / Pl: -zari / E: flămânzi (p\\ flămând) + -are] (Reg; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă şi osul şoldului Si: (reg) flămând (6). deşert, bărdăhan. flămânzăciune sf[At: N. COSTIN. ap. LET. II. 86/22 / Pl: -ni ! E: flămânzi + -ciune] (înv) Flămânjune. flămânzenie sf[At: JIPESCU. O. 61 / Pl: -ii / E: flămânzi + -enie] (înv) 1 Foame pe care o resimte cineva. 2 Om lihnit de foame. flămânzi [At: TETRAEV. (1574) 236 / Pzi: ~ze.vc / E: flămând] 1 vt (Rar; îoc a sătura) A ţine pe cineva nemâncat. 2 vi A fi flămând. 3 vi A suferi de foame. flămânzică sf[At: PANŢU, PL.2 / Pl: -ici / E: flămând + -ică] Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina şi frunzele păroase şi cu florile galbene (Draba nemorosa). flămânzie sf[At: CORESI, E. 16/1 / Pl: ~i/ / E: flămând + ie] (înv) 1 Flămânjune. 2 Foamete. flămânzilă sms [At: CREANGĂ. P. 241 / E: flămând + -ilăi] (Fam; gmţ) Om veşnic flămând. flămânzite sf[At: PAS. Z. IV, 30 / Pl: -ri / E: flămânzi] înfometare. flămânzit1 sns [At: MDA ms / E: flămânzi] Flămânzire. flămânzit2, ~ă a [At: ALECSANDRI. P. II. 119 / Pl: -iţi, -e ! E: flămânzi] Care nu a mâncat de multă vreme Si: înfometat, hămesit, flăşcău sm [At: COMAN. GL. / Pl: ~ă/ / E: ns cf flăcău] (Reg) Flăcău (1). flânge v vz frânge fleac1 sn [At: CALENDARIU (1844) 59/12-13 / Pl: -uri / E: ns cf flec] 1 Lucru de mică importanţă Si: bagatelă. 2 Om de nimic Si: nulitate, secătură. 3 (Adesea după negaţii) Glumă. 4 (Mpl) Palavre. 5 (Mpl) Mofturi. 6 (Mpl) Nerozii. 7 (Mpl) Minciuni. 8 (Reg; mpl) Intestine. fleac2 sn vz flec fleacără sf vz flacără fleace sf[At: LB / Pl: ~ / E: fleci] (Nob) 1 Lapoviţă. 2 Noroi apătos. fleanc, ~ă a [At: CADE / V: -ng / Pl: -nci / E: net] (Olt; d. animale) Bleg. fleanca sf [At: ISPIRESCU. L. 69 / V: ~eoa~, ~eoa]'căyflioa~,floa~l Pl: ? / E: net] (Dep) 1 (Fam) Gură (ca organ al vorbirii). 2 (Fam; îe) Ţine-ţi (sau închide-ţi, tacă-ţi) ~ Taci! 3 (îae) Nu mai vorbi fără rost! 4 (Fam; îs) Bun de - Bun de gură. 5 (Reg) Femeie intrigantă. 6 (Reg) Femeie vorbăreaţă. 7 (Trs) Femeie proastă şi neîngrijită. 8 (\îfleoarcă) Femeie depravată. fleandără sfvz fleandură fleandră sfvz fleandură fleandură sf[At: ŞEZ. V, 73 / V: ~dără, ~dră / Pl: flenduri i E: ns cf săsflender] 1 (Pfm) Obiect de îmbrăcăminte rupt Si: buleandră, fleanţă (1), zdreanţă. 2 (Arg) Prostituată. 3 (Reg) Aşchie de lemn. 4 (Reg) Lovitură cu dosul palmei. 431 FLEANG fleang, -â a xz fleanc fleanţă sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pi: -cute / E: pbl ctm fleandură + zdreanţă] 1 (Pfm; rar) Fleandură (1). 2 (Reg) Femeie de moravuri uşoare Cffleandură (2), prostituată. fleai', ~ă [At: VÎRCOL. V. 93 / V:///ar / Pl: / E: net] 1 a (Olt) Vorbăreţ. 2 a (Olt) Flecar. 3 a (Olt) Cinstit. 4 a (Olt) Glumeţ. 5 sf Femeie intrigantă. fleaşc i [At: VLAHUŢĂ. ap. TDRG /V: fleosc, ~eoşc,fliosc i E: fo cf pleosc] Exprimă 1 Sunetul produs la lovirea unui corp moale (şi elastic). 2 (Ifjlosc) Sunetul produs de o sărutare zgomotoasă. fleaşcă1 sfi [At: ŞEZ. V. 73 / V: ~eoa~/ E: ns cffleaşc] 1 Materie moale şi apătoasă. fără consistenţă Si: fleşcăială (1). 2 Fleşcăraie. 3 (Buc) Cataplasmă. 4 (Fig; d. oameni) Molâu. 5 (Reg) Femeie necuviincioasă. 6 (Pop) Lovitură dată cu palma. fleaşcă2 s:f[At: CV 1950. nr. 3.34 / Pl: n / E: ger Flciche] (Tip) Suprafaţa totala a unei coli de hârtie tipărită cu o nuanţă de cerneală slabă. fleaşcă3 sfvz pleaşcă4 flemra sfvz fie ură fleb- vz flebo flebectazie sf[At: DN3 / Pl: ~i/' / E: fr phlebectasie] (Med) Dilataţie a venelor. flebectomie sf [At: DN'1 / Pl: ~i/ i E: fr phlebectomie] (Med) Secţionare a unei vene. flebită sf [At: DA ms / Pl: ~te / E: frphlebite] (Med) Inflamaţie a venelor, de obicei la membrele inferioare. flebo- [At: DN3 / V: fleb- / E: fr flebo-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Referitor la o venă. 2 Aparţinând venelor. 3 De vene. flebografie, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: frphlebographique] (Med) Referitor la flebografie. flebografie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr phlebographie] (Med) Punere în evidenţă a venelor cu ajutorul unei substanţe de contrast. flebogramă sf [At: DN3 / Pl: -ine / E: fr phlebogramme] (Med) înregistrare grafică a pulsaţiilor unei vene. flebologie sfs [At: DN'1 / E: fr phlebologie] (Med) Disciplină care studiază bolile sistemului venos şi tratamentul lor. fleboscleroză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr phlebosclerose] (Med) Scleroză a peretelui venos. jlebotom s/n [At: DN3 / Pl: -i / E: fr phlebotome] Specie de ţânţar din regiunile mediteraneene sau tropicale, a cărui femelă poate transmite omului, prin înţepătură, diferite boli. flebotoniie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr phlebotomie] (Med) Secţionare a unei vene pentru a extrage sânge, a introduce o sondă etc. Si: venesecţie. flec sn [At: DELAVRANCEA. H. T. 12 / V: -eac / Pl: -uri / E: ger Fleck] Bucată dintr-un material special aplicată pe tocul sau talpa încălţămintei. flecar, ~ă smf a [At: GORJAN, H. II. 217/29 / Pl: -i, -e / E: fleac1 + -ar] (Fam) 1-2 (Om) căruia îi place să vorbească mult. să spună fleacuri1 (5-8) Si: guraliv, limbut, palavragiu, (rar) jlecarnic, (nob) flecăititor. flecamic, ~ă smf, a [At: DICŢ / Pl: -ici, -ice / E: flecar + -nic] 1-2 (Om) flecar. flecăi vii [At: ŢICHINDEAL. ap. DA ms / Pzi: -esc / E: flecări css] (Nob) A flecări. flecăilură sf [At: ŢICHINDEAL. F. 434/15 / Pl: -ri / E: flecăi + -tură] (Nob) Flecăreală. flecărdai smp [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Intestine de animal (aruncate după sacrificarea acestuia). flecăreală sf [At: CONTEMP.. S. II. 1949. 156. 5/4 / Pl: -eli / E: flecări + -eală] (Fam) Vorbărie fără rost Si: flecărie, pălăvrăgeală, (nob) flecăilură, (nob) flecăritură. flecări vti [At: JIPESCU. O. 112 / Pzi: -resc / E: flecar] (Pfm) A spune fleacuri1 (5-8) (numai din dorinţa de a vorbi) Si: a trăncăni. (nob) a flecăi, (Trs; nob) a flecări. flecărie sf [At: NEGRUZZI. S. I, 224 / Pl: ~i/ / E: flecar + -ie) (Fam) Flecăreală. flecăritxiră sf [At: TDRG / Pl: -ri / E: flecări + -tură) (Nob) Flecăreală. flecăros, -oasă a [At: PANN. H. 75/3 / Pl: -oşi, -oase ! E: flecar + -os] (Rar) Care are tendinţa de a deveni flecar (1). flecăti vt [At: ŢICHINDEAL, F. 369/9 / Pzi: -iese / E: ns cf flecări] (Trs; nob) A flecări. flecătitor, ~oare a [At: ŢICHINDEAL. F. 449/11-12 / V: (înv) -iu / Pl: -i, -oare I E: flecăti + -(i) tor] (Nob) Flecar (2). flecătitoriu a vz flecătitor flecău sm vz flăcău fiece sfi [At: CADE / E: net] (Trs) 1 Fleşcăraie. 2 Lapoviţă. flec hi sn vz fleică fleci vtr [At: RETEGANUL, P. I 6 / Pzi: -ecesc / E: ns cf flecui, flecni] (Ban; Trs) 1-2 A (se) zdrobi prin lovituri repetate astfel încât să rămână 0 masă inertă şi moale Si: a (se)jleciui (1-2). flecit1 sn [ At: LIUBA-IANA, M. 100 / Pl: -uri / E: fleci] (Reg) Terciuire. flecit2, a [At: CHEST. VIII. 67/6 / Pl: ~~i//\ / E: fleci] (Reg) Terciuit2. fl ec\u, ~\e a [At: LB / A şi: flec iu / Pl: ~i/ / E: fleci] (Reg) 1 Moleşit2. 2 Terciuit2. fleciiii [At: MERA. L. B. 275 / Pzi: ~e.sr / E: fleci] (Reg) 1-2 vrr A (se) fleci (1-2). 3 vr (Spc; d. fructe) A se terciui (mai ales când sunt prea coapte). fleciuire *s/[At: DA ms / Pl: -ri / E: fleciui] Terciuire. fleciiiit1 sns [At: DA ms / E: fleciui] Terciuire. fleciuit2, ~ă a [At: MDA / Pl: ~i//, -e / E: fleciui] Terciuit2. flecni [At: LB / Pzi: -nesc I E: ns cf flecui, fleci, fleciui. fleşcăi] (Trs) 1-2 vtr A (se) închega. 3 vt A lovi pe cineva cu pumnii. 4 vt A bate tare pe cineva. 5 vr (Fig; fam) A se chercheli. flecnire .v/‘[At: DA ms / Pl: -ri / E: flecni] (Trs) 1 închegare. 2 Lovire cu pumnii. 3 Bătaie dată cuiva. 4 (Fig; fam) Cherchelire. flecmt, ~ă a [At: DA ms / Pl: -iţi, -e / E: flecni] (Trs) 1 închegat2. 2 Lovit cu pumnii. 3 Bătut rău. 4 (Fig; fam) Cherchelit2. flecţionar, ~ă a vz flexionar flecui1 vt [At: DA / Pzi: ~e.vc / E: ger/fecken] (Reg) A uda şi a murdări cu noroi. flecui2 vt [At: DA ms / Pzi: -esc i E: flec + -ui] A pune flecuri Ia încălţăminte. flecul3 vr [At: ŞEZ. VII. 114/ Pzi: ~eir / E: ns cf fleci, fleciui, flecni, jleşcăi] (Reg) 1 A se muia (la fiert). 2 A se sfărâma. 3 A se moleşi. 4 (Fig) A se îmbăta tare. 5 A ninge şi a ploua simultan. fleculre1 sf [At: VIDA ms / PI: -ri / E: flecui1] (Reg) Udare şi murdărire cu noroi Si: jlecuit1. fleculre2 sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: flecui2] Aplicare de flecuri Ia încălţăminte S\: flecuit2. fleculre3 sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: flecui3] (Reg) 1 înmuiere (la fiert). 2 Sfărâmare. 3 Moleşire. 4 (Fig) îmbătare. 5 Ninsoare şi ploaie simultane. Si: flecuit1 (5). flecult1 sns [At: MDA ms / E: flecui1] (Nob) Flecnire1. flecuit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: flecui1] (Reg) Udat şi murdărit cu noroi. flecuit3 sns [At: MDA ms / E: flecui2] Flecnire2. flecuit4, a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: flecui2] (D. încălţăminte) Cu flecuri. flecmt5 sns [At: MDA ms / E: flecui3] (Reg) 1-5 Flecuire3 (1-5). flecuit6, ~ă a [At: CAMILAR, N. II. 299 / PI: -Iţi, -e! E: flecui3] (Reg) 1 Muiat2. 2 Sfărâmat2. 3 Moleşit2. 4 (Fig) Beat. fleculeţ sn [At: CADE / Pl: -e i E: fleac1 + -uleţ] Flecuşteţ. flecuşteaţă sf vz flecuşteţ flecuşteţ sn [At: CREANGĂ. GL. / V: -eaţă sfl Pl: -el E: fleac1] 1-2 (Şhp) Fleac1 (1). 3 (Dep) Om mic şi caraghios. 4 (Fam) Copil1 (1). flecta vt [At: DN3 / Pzi: -tez / E: it flettere, lat flectere] A flexa. 432 FLEŞCĂITURĂ flectare sf[At: VIDA ms /' Pl: -tări / E: flecta] Flexare. flectat1 sns [At: MDA ms / E: flecta] Flexare. flectat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~aţi, -e / E: flecta] Flexat2. flegmatic, ~ă a [At: NEGRUZZI. S. I. 67 / Pl: -ici, -ice /' E: fr flegmatique] 1 Care îşi păstrează calmul şi îşi stăpâneşte emoţiile cu uşurinţă. 2 Imperturbabil. 3 Placid. 4 (îs) Tip - Unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat. caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine şi lipsă de mobilitate. 5 (îas) Persoană cu sistemul nervos puternic, echilibrat, lucid. rece. flegmafism sns [At: DEX / E: flegmat[ic] + -ism] 1 Stăpânire de sine. 2 Imperturbabilitate. 3 Placiditate. flegmazie, -ă a [At: DN- / Pl: -ici, -ice / E: k phlegmasique] (Med) 1 Referitor la flegmazie. 2 De natură inflamatorie. flegmazie sf [ At: DN3 / P: -zi-e ! Pl: ~i/ / E: fr phlegmasie] (Med) Inflamaţie internă S'r.flogoză. flegmă sf [At: CANTEMIR. IST. 57 / Pl: -me / E: fr flegme] 1 Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părţi ale aparatului respirator şi eliminată prin tuse sau vomă Si: expectoraţie. 2 Scuipat vâscos. 3 Comportament calm. impasibil. 4 Caracter rece. indiferent. 5 Indiferenţă. flegmon sn [At: ENC. VET. 270 / Pl: -oane / E: ir phlegmon] (Med) Inflamaţie purulentă acută a ţesutului conjunctiv subcutanat, cauzată de o infecţie cu stafilococi sau cu streptococi. flegmonos, ~oasă a [At: DN3 / Pl: -oşi, -oase / E: fr phlegmoneux] (Med) Cu aspect de flegmon. fleică sf [At: PANN. P. V. II, 13/2 / V: (reg; sst) ~tchi sn / Pl: -ici / E: ger Flecken] 1 Bucată subţire de carne (de pe pântecele bovinelor), care se consumă de obicei friptă la grătar. 2 (Fig; fam; dep) Sâni lăsaţi. flenc, ~eancă a vz fleng flencăm vit [At: JIPESCU. O. 43 / V: ~eon~,flon~ ! Pzi: -nesc / E: fleancă + -ăni] 1 (Pop) A trăncăni. 2 (Ban) A hoinări. 3 (Reg) A se bălăbăni. 4 A nu fi bine fixat. flencămre sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: flecăni] 1 (Pop) Trăncănire. 2 (Ban) Hoinăreală. 3 (Reg) Bălăbănire. 4 Deplasare relativă a unui obiect în locul unde este fixat Si: flencănit (4). joc. flencănit sns [At: MDA ms / E: flecăni 1 1-4 Flencănire (1-4). flecănitură sf [Ai: IORGA. L. II. 217 / V: flon- / Pl: -ri / E: flecăni + -tură] (Pop) Trăncăneală. flencau sm vz flăcău flencheş, ~ă a [At: DAME. T. 28 / V: -nteş / Pl: -i, ~e / E: ns cf.fleng] (Reg; d. coarnele boilor) Cu vârful adus spre ochi. flenclnţă sfvz plenchiţă flenci1 sn [At: COMAN, Gl. / Pl: -uri / E: net] (Reg) Bucată mică de lemn noduros şi strâmb Si: clenci. flenci2 sn [At: PAŞCA. GL. / Pl: -uri / E: net] (Trs) 1 Oboseală. 2 Toropeală. flendăros, -oasă a vz flenduros flenderisi vr [At: DICŢ. / Pzi: -sesc / E: flendură] (Mun) A se fandosi (2). flenderiţă sf [Ai: IONESCU-BOTENI, S. N. 82 / V: fulendriţă t PI: -ţe / E: fleandură + -iţă] (Reg) îmbrăcăminte subţire, uşoară (şi uzată). flenduht, ~ă a [At: ALMANAH. LIT. I / I 45 / Pl: -iţi, -e / E: fleandură + -it] (Fam; d. îmbrăcăminte) Zdrenţuit2. flenduros, ~oasă smf, a [At: ŞEZ. III. 183 / V: ~dăr~ / Pl: -oşi, -oase / E: fleandură + -oy] 1-2 (Om) zdrenţuros. 3-4 (Om) sărac. fleng, ~eangă a [At: I. IONESCU. M. 363 / V: ~nc / Pl: n / E: ns cf flencheş] (Pop; d. urechile porcului) Aplecate înainte spre ochi Si: bleg. flenteş, -ă a vz flencheş flenfic su [At: COMAN, GL. / Pl: -uri /E: net] (Reg) 1 Bucată mică. scurtă din ceva. 2 Haină scurtă care nu cuprinde trupul îndeajuns. 3 Fâşie mică de pământ. flenţoi sm [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: - / E:fleanţă + -oi] (Rar; dep) Om îmbrăcat în flenţe (1). fleoancă sfvz fleancă jleoarcă sfvz fleancă fleoarţă sf [Al: CADE / \7:flo~ / Pl: ~ţe i E: net] 1 (Pfm; dep) Femeie depravată Si: buleandră, fleorcoştină, fleorţotină, fleştura, jleandura, şuleandra. 2 (Iuz) Bacnotă de 500 de lei. fleoaşcă sfvz fleaşcă1 fleoncăi vi [At: JIPESCU. O. 116 / Pzi: -est: / E: fleoancă] (Reg) A vorbi necuviincios. fleoncăm vi vz flencăni fleorcoştină ,v/‘[At: DA ms / Pl: -ne / E: jleoarcă + -oştind] (Pfm; dep) Fleoarţă (1). jleorţă'i vr [At: M. I. CARAGIALE. C. 117 /' Pzi: -e.vr / E: fleoarţă) 1 A face eforturi zadarnice. 2 (Reg; d. copil) A face pe el. 3 (Reg; d. copil) A elimina gazele din intestin. fleorţotină sf [Ai: REV. CRIT. III. 154 / V.flor-! Pl: -ne / E: fleoarţă + -otină] (Pfm; dep) Fleoarţă (1). fleosc i vz fleaşc fleoscăi v vz fleşcăi fleosn'i vt [At: DA ms / Pzi: -nesc / E: ns cf fleosc] (Reg) A lovi pe cineva cu talpa astfel încât să se audă sunetul „fleosc“. fleoş, -oaşă a [At: ISPIRESCU. L. 96 / Pl: -i, -oase / E: fo] (Rar) 1 Fleşcăit2. 2 Moleşit2. fleoşc i vz fleaşc fleoşcăi v vz fleşcăi fleoşcăială sf vz fleşcăială fleoşcăit, ~ă a vz fleşcăit fleoşcăraie sf vz fleşcăraie fleoşcăne sfvzfleşcărie fleoşt'mă i/[At: CV 1950. nr. 3, 34 / Pl: -ne ! E: net] (Tip) Pigment de culoare roşie întrebuinţat la fabricarea ccrnelurilor. fler sns [At: CĂLINESCU. E. O. II, 27 / E: fr flair] 1 Perspicacitate. 2 Simţ de orientare rapidă într-o situaţie dificilă. flerăsău sn vz ferăstrău fleros, ~oasă a [At: DA / Pl: -oşi, -oase / E: fle(a)ură + -o.v] (Reg) Limbut. flesn'i v vz flezni fleşarsnt [At: DA ms / V: ~şer l Pl: -i / E.fleşărie] (Trs; gms) Măcelar. fleşă i/[At: DEX / Pl: ~şe / E: irfleche] 1 Acoperiş foarte înalt. în formă de piramidă sau de con. folosit, mai ales în Evul Mediu, la construcţiile monumentale ale bisericilor. 2 Partea din spate a afetului unui tun. 3 Procedeu ofensiv la scrimă, constând în deplasarea energică şi rapidă a corpului înainte. 4 (îs) Atac în - Atac rapid, ca săgeata. fleşăne i/[At: KLEIN. D. 192 / V: ~şer- / Pl: ~i/ / E: ger Fleischerei] (Trs; gms) Măcelărie. fleşcăi [At: CARAGIALE. T. 1.58 / V: -eoş~,fleosc~ i Pzi: -esc, (rar) fleşcăi / E: fleaşc + -ăi] Ivi A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2 vr (D. fructe) A se muia. 3 vr (Pfm; d. sânii femeilor) A se lăsa. 4 vr (Pfm; fig; d. oameni) A se moleşi. fleşcăială sf [Ai: H IX. 3 / P: -că-ia - / V: -eoş~, ~şchei~ l PI: -ieli i E: fleşcăi + -eală] 1 Fleaşcă1 (1). 2 (Reg) Fleşcăraie. 3 (Reg) Lapoviţă. fleşcăire sf [Ai: MDA ms / Pl: -ri i E: fleşcăi] 1 Producere a unui zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2 înmuiere a fructelor (din cauză că sunt prea coapte). 3 (Pfm) Lăsare a sânilor femeilor. 4 (Fig) Moleşire. fleşcăit1 sns [At: VLAHUŢĂ. ap. TDRG / E: fleşcăi] 1-4 Fleşcăire (1-4). fleşcăit2, ~ă a [At: ZANNE. P. IX. 174 / V: -coş- / Pi: -iţi, ~e / E: fleşcăi) 1 Muiat de ploaie. 2 (D. fructe) Moale. 3 (Pfm; d. sânii femeilor) Lăsat2.4 (Pfm; fig; d. oameni) Moleşit2. 5 (Pfm; fig; d. oameni) îmbătrânit (prematur). fleşcăitură sf [At: POLIZU / Pl: -ri i E: fleşcăi + -tură] (Rar) 1-3 Fleşcăială (1-3). 433 FLEŞCĂRAIE fleşcăraie sfs [At: ŞEZ. V. 73 / V: -eoş- / E: fleaşcă2 + -ăraie] Noroi mult amestecat cu apă şi cu zăpadă Si: fleaşcă1 (2). fleşcărie. (reg) fleşcăială (2). (reg) fleşcarită, (rar) fleşcăitură (2). fleşcărie sfs [At: DA ms / V: -eoş- / E: fleaşcă2 + -arie] Fleşcăraie. fleşcăriţă .s/' [At: COMAN. GL. / Pl: ~ţe / E: fleşcărie + -iţa] (Reg) Fleşcăraie. fleşcheială sf vz fleşcăială fleşer sm vz fleşar fie serie sfvz fleşărie fleştenic sn [At: H IX. 83 / Pl: -uri / E: ns cf fleşteri, fleaşcă1] (Reg) Cârpă (1). fleşteri [At: LB / Pzi: -resc / E: ns cffleşcăi] (Trs; nob) 1 vt A comprima. 2 vr A se ofili. fleştură i/[At: ŞEZ. II. 227 / V: fliş^fliuş- / Pl: -re / E: ns cîfleoartă, fleandură, fluştura, fleştenic] (Reg; dep) 1 Fleoarţă (1). 2 (îf fl iu ş tură) Femeie cu apucături urâte. 3 (If fliştura) Fată nebunatică, aiurită Cf codană, poşidic. fleşturit, -ă a [At: COMAN. GL. / Pl: -iţi, -e / E: net] (Reg) Murdar de noroi. fletner sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr flettner, rs (pAemep] Aripioară suplimentară la partea dinapoi a unei aripioare, a profundorului sau a direcţiei unui avion, care reduce reacţia comenzilor. fleţ, ~eaţă smf, a [At: DEX2 / Pl: -i, -e / E: net] 1-2 (Fam) (Om) naiv. nedescurcăreţ Si: bleg. fleitra av [At: CV 1950. nr. 5.32 / E: net] (Pop; îe) A umbla ~ A umbla fără rost. flcură sf 1 At: REV. CRIT. III. 154 / V: ~eau~ / Pl: ~re / E: ns cf săs Fliinne, „spărtură14] (Trs) 1 Gaură. 2 Fleancă (1). 3 Palavragiu. 4 Limbut. fleurefis sns [At: DN3 / P\ fle-u- / E: fr fleuretis] Contrapunct improvizat al muzicii antice. fleuri vi [At: REV. CRIT. III. 154 / Pzi: -resc ! E: fleură] (Trs) A flencăni (I). fleuron sm [At: DEX / P: fle-u- / Pl: -i / E: îrjleuron] Ornament sculptat în formă de floare sau de frunză stilizată, folosit mai ales în arhitectura gotică. flexa vtr [At: DN3 / Pzi: ~xez / E: lat flexare] A (se) îndoi. flexare sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: lat flexare] îndoire. flexibil, ~ă [At: MAIORESCU. CR. II. 211 / Pl: / E: îrflexible, lat flexibilis] la Care are proprietatea de a se îndoi uşor (şi de a-şi reveni la forma iniţială) Si: elastic. mlădios. 2 a (Fig; d. oameni) Care se adaptează uşor Si: maleabil. 3 a (Grm) Care are flexiune (4) Si: flexionar (2). 4 sn Grup de lamele flexibile (1) din cupru, folosit în legăturile electrice. flexibilitate sf [Ai: ODOBESCU, S. II. 366 / Pl: -tăţi / E: frfl exibilite] 1 Proprietate a unui lucru de a se îndoi uşor (şi de a-şi reveni Ia forma iniţială) Si: elasticitate. 2 Adaptabilitate. flexibiliza vt [At: DA ms / Pzi: -zez / E: flexibil + -iza] 1-2 A face flexibil (1-2). flexibilizare sf [At: MACEDONSKI. O. IV. 110 / Pl: -zări ! E: flexibiliza] Operaţie prin care un obiect devine flexibil (1). flexibilizat, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: flexibiliza] 1-2 Care a devenit flexibil (1-2). flexie sfvz flexiune fleximetru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: it flessimetro] Instrument pentru măsurarea amplitudinii de flexiune a unei articulaţii. flexiona [At: DEX / P: -xi-o- / Pzi: -nez / E: flexiune] (Rar) 1 vr A se îndoi. 2 vt (Gmi) A schimba terminaţiile cuvintelor după gen. număr, caz şi persoană. flexiondj', ~ă a [At: MAIORESCU. CR. III. 267 / P: -xi-o- i Pl: -i, -e / E: îr flexionnel] 1 Care se îndoaie. 2 (Grm) Flexibil (3). flexiune sf [At: PARHON. B. 104 / P: -xi-u- ! V: -ie / Pl: -ni I E: fr flexion, lat flexio, -onis] 1 îndoire. 2 Mlădiere. 3 Mişcare de îndoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 4 (Grm) Totalitatea schimbărilor pe care le suferă forma unui cuvânt pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. flexografie .v/'[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fi flexographie] Tipar înalt care foloseşte forme preparate dintr-un material flexibil şi elastic. flexometru s [At: IOANOVICI. TEHN. 199 / Pl: -ri sm, -re sn / E: (1) fr flexometre, (2) rs (pAeKCOMerp] 1 sm (Teh) Metru obţinut dintr-o singură bucată de oţel flexibil. 2 sn Aparat pentru determinarea rezistenţei la încovoiere a cauciucului vulcanizat. flexor am [At: DEX / Pl: -i / E: it flessore după flexiune] (Atm; îs) Muşchi - Muşchi care determină îndoirea unor membre. flexuos, -oasă a [At: DN*' / P: -xu-os / Pl: -oşi, -oase / E: frflexueitx, Iaiflexuosus] 1 Care prezintă flexiuni şi curburi. 2 Cu inflexiuni. 3 (D. frunze) Cu marginile ondulate. flexuozitate sf [Ai: DN3 / P: -xu-o- / PI: -tăţi / E: kflexuosite] (Liv) 1 Sinuozitate. 2 Ondulare. flexură sf [At: DEX / Pl: -ri / E: fr flexure] 1 (Gig) Deformare a straturilor scoarţei pământului, rezultată prin îndoire şi denivelare, cu păstrarea continuităţii lor. 2 Formaţie anatomică curbată. flezm vr [At: NOVACOVICI. C. B. / V: -esm i Pzj : -nesc / E: net] (Ban) A lovi (cu palma peste obraz). ///ar, -ă sf, a flear flibusterie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr flibusterie] Piraterie făcută de flibustieri (1). flibustier sm [At: DICŢ. / Pl: -i / E: fr flibustier] 1 Pirat al mărilor americane. în sec. XVII-XVIII. 2 (Pex) Hoţ. 3 (Pex) Aventurier. flic-flac sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: eg. kflic-flac] (Spt) Răsturnare prin săritură înainte sau înapoi. flictcfiă sf [Ai: DEX / Pl: -ne / E: fr phlyctene] (Med) Băşicuţa plină cu lichid care se formează la suprafaţa pielii în arsurile uşoare. flictenulă sf[At: DN-’ / Pl: -le l E: fr phlyctenule] (Med) Flictenă mică. fliendere sfp [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Haine de pânză (care pot fi spălate). fligorn sn [At: DICŢ. / Pl: -uri, (înv) -oane / E: ger Fliigelhorn] Instrument muzical de suflat, cu clape, făcut din alamă şi folosit mai ales în fanfare. flinder sm [At: PAŞCA, GL. / PI: -i / E: net] (Reg) Vagabond. flint sni [At: DEX / E: egflint, ger Flint] 1 Varietate de siliciu. 2 (îs) Sticlă - Sticlă optică cu indice de refracţie relativ mare. fabricată dintr-un amestec de silicaţi de plumb şi de potasiu Si: (rar) flint-glass. flint-glass sni [At: DN3 / E: eg flint-glass] (Rar) Sticlă flint (2). flintă1 sf [Ai: NECULCE. ap. LET. II. 352/2 / Pl: -te / E: ger Flinte, mg flinta] Puşcă cu fitil, cu ţeava lungă, cocoş şi cremene, folosită în trecut Si: semeaţă, şuşanea. flintă2 sf[Ai: ALRM. II/I h. 24 / Pl: -te I E: net] (Reg) Bobârnac (1). flinfic sm [At: VICIU. GL. / Pl: ~it7 / E: net] (Reg) 1 (Ves) Bandă (lată) în partea din faţă a cioarecilor, prin care intră cureaua şi care fixează prohabul. 2 Om mic de statură. 3 Fată mică şi obraznică. flintoc sn [At: VICIU, GL. / Pl: -oace l E: net] (Reg) încâlcitură. flint uliţă sf [Ai: PĂSCULESCU. L. P. 242 / PI: -ţe ! E: flintă + -uliţă] 1-2 (Şhp) Flintă (cam mică). fliort sm [At: PAŞCA, GL. / Pl: -rţi l E: net] (Reg) Nădrăgar. fliosc i vz fleaşc flirt sn [At: CAMIL PETRESCU. T. II. 28 / Pl: -uri / E: fr flirt] 1 Conversaţie uşoară, cu aluzii de dragoste. între un bărbat şi o femeie. 2 Legătură de dragoste lipsită de profunzime, nestatornică. 3 Aventură sentimentală. 4-6 Persoană cu care cineva întreţine un flirt (1-3). flirta vi [At: IBRĂILEANU. SP. CR. 110 / Pzi: -tez / E: îrflirter) 1-3 A avea un flirt (1-3) cu cineva. flisc1 sn [At: CADE / Pl: -uri / E: net] 1-2 Flit2 (1-2). flisc2 sn vz flişcă fliscă1 sf [At. ANON. CAR. / Pl: -iste / E: net] (Ban) Fliuşcă3. fliscă2 sf [Ai: CADE / Pl: ? / E: ucr cpAHcrm] (Orn; Ban) Codobatură (Motacilla alba). 434 FLOARE fiiscome sf vz flişcoaie fliş1 su [At: LTR /' Pl: -///•/ / E: îrflysch] (Gig) Ansamblu de terenuri constituite din conglomerate, gresii, argilă şi marnă, sedimentate într-o mare în timpul când fundul acesteia se găsea într-o continuă ridicare spre a deveni 1111 lanţ muntos. fliş2 i [At: ZANNE. P. III. 217 / E: fo] Sunet care imită sunetul şuierător produs de lovirea cu biciul. flişcă Sfi At: BARCIANU / V: flisc su / Pl: ~şte1 E: fliş] 1 (Reg) Fluier mic, cu sunet ascuţit. 2 (Reg) Palmă (dată rapid). 3 (Reg) Bobârnac. 4 (Reg; îe) ~ de muiere Persoană care nu poate să ţină 1111 secret Si: gură-spară, limbut. 5 (Mol) Tiflă. flişcăi vti [At: LB / V: fiş~ / Pzi: ~esc / E: flişcă] (Reg) A cânta din flişcă (1). flişchii vi [At: PAMFILE. J. II. ap. DA / Pzi: -iese / E: fliş] A pocni din bici,. flişco&ie .v/’[At: VICIU. GL. / V: / Pl: ~ / E: flişcă + -oaie] (Reg) Fluier din lemn de salcie, cu care se joacă copiii. fliştură sfvz fleştură flit1 sn [At: L1UBA-1ANA. M. 31 / Pi: ~uri i E: net] (Reg) i (Zlg) Bot! (1). 2 (Zgl) Rât. 3 (Dep) Fleancă (1). 4 Gura albinei. flit2 sn [At: DEX / Pl: -uri / E: dc] Insecticid folosit contra muştelor, ţânţarilor, puricilor etc. fliurt sm [At: CADE / Pl: / E: net] (Mar) Persoană (din Maramureş) care nu vorbeşte româneşte. fliuşcdr sm [At: DA / Pl: ~i / E: fliuşcă + -ar] (Reg) Beţiv. fliuşcă1 sf [At: CONTEMPORANUL V. I, 292 / Pl: ~şte / E: ger Flăschchen] (Mol) Un sfert de litră (de rachiu). fliuşcă2sf iAi\ ŞEZ. V. 73 / Pl: ~şte / E: ns cffrişca] (Reg) Câine care latră încet şi urât. fliuşcă3 Sfi At: LIUBA-IANA, M, ap. DA / Pl: ~şte / E: ns cî fleanca] (Ban) Femeie necuviincioasă şi certăreaţă Si: fliscă1. fliuştura v vzfluştura fliuşturat, a vz fluşturat fliuştura sf vz fleştură floacă sfi At: PAŞCA. GL. / Pl: ~a ce / E: net] 1-2 Floc (1-2). 3 (Reg) Om bătrân şi slab. floacăn sn [At: CADE nr. 609 / Pl: ~e / E: floc] (Reg; mpl) 1 Smocuri de păr care cad de pe piele când aceasta se argăseşte. 2 Smocuri de lână care cad la ţesut. floancă sfvz fleoancă floandăr sm [At: COMAN. GL. / Pl: / E: net] (Reg) Fragmente rare. rămase din ceva. flo&ndără sfi At: COMAN. GL. / Pl: ~dere / E: săs flander] (Reg; dep) Femeie slabă, murdară. floare sfi At: COD. VOR. 111/7/ V: (în v)/ro~ / Pl: flori / E: ml flos, -oris] 1 (Şi csc) Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată şi care are de obicei o corolă frumoasă şi variat colorată. 2 (D. plante; îla) în - înflorit. 3 (D. plante; îla) în perioada înfloririi. 4 (Fig; d. oameni; îla) în toată strălucirea şi frumuseţea. 5 (Fig; d. oameni; îla) în plină putere Si: sănătos, voinic. zdravăn. 6 (Fig; d. un domeniu de activitate; îal) în plină dezvoltare. 7 (îla) In ~a vârstei (sau a vieţii, a tinereţii, (iuz) a juneţii) La vârsta deplinei dezvoltări, fizice şi intelectuale. 8 (îe) ~ la ureche Lucru de puţină importanţă sau gravitate, foarte uşor de rezolvat. 9 (îe) De florile mărului sau de flori de cuc Î11 zadar. 10 (îae) Fără un scop definit Si: gratuit. 11 (îs) Copil din ~ Bastard. 12 (îe) A strânge degetele ~ A strânge degetele cap la cap. 13 (îs) ~ albastră Simbolul romantismului în literatură. 14 Orice plantă (erbacee) care face flori (1) colorate. 15 (Bot; îc) —boierească, ~-buiacă Splinuţă (Solidago virgaurea). 16 (îc) —broştească Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori galbene, strălucitoare Si: piciorul-cocoşului. rărunchi {Ranunculus acer). 17 (Bot; îc) —cu-două-cozi Condurul-doamnei (Tropaeolum mafus). 18 (îc) —de-argăseală Ciupercă din familia fisaraceelor. dc culoare albă sau galbenă, care apare pe muşchi şi pe lemne putrede (Fuligo septica). 19 (Bot; îc) —de-aur Ochiul-boului (Chrisanthemum carinatum). 20 (Bot; reg; îc) —de-brusture-amar Lăptuca-oii (Telekia speciosa). 21 (Bot; îc) —de-câmp-galbenă Barba-caprei (Tragopogon dttbium). 22 (îc) —de-colţ, ~a-reginei, ~a-doamnei Mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase şi ascuţite, dispuse în jurul inflorescenţei, care creşte pe crestele stâncoase ale munţilor Si: albumeală, albumită, edelvais, flocoşele (Leontopodium alpinum). 23 (Bot; Trs; îc) —de-friguri Fierea-pământului (Centaurium umbellatum). 24 (îc) —de-leac Plantă erbacee din familia ranunculaceelor. cu flori galbene-aurii. cultivată ca plantă decorativă Si: bujorel, floricica-de-pe-lac, galbenele. piciorul-cocoşului (Ranunculus repens). 25 (îae) Gălbenele (Ranunculus pedatus). 26 (Bot; reg; îc) —de-Levant Plantă nedefinită mai de aproape. 27 (Bot; îc) —de-lingoare (sau lungoare) Iarbă-de-lingoare (AUiaria officinaîis). 28 (îae) Gălbenele (Lysimachia vulgaris). 29 (Bot; îc) —de-mazăre Sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 30 (Bot; reg; îc) —de-noroc Plantă nedefinită mai de aproape. 31-32 (Bot; îc) —de-ochi Silur (Euphrasia stricta şi euphrasia rostkoviana). 33 (Bot; îc) —de-perină Plantă erbacee din familia compozitelor. cu Hori galbenc-aurii sau brune-întunecate la vârf. care creşte pe câmpuri şi prin poiene şi din care se extrage un colorant textil Si: (Trs) bumbişor .(Buc) buha-în-cap. (Buc) iarbă-de-perină (Anthemis tinctoria). 34 (Bot; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori radiale lungi, care creşte în văi şi pe coaste muntoase (Anthemis fussii). 35 (Bot; îc) —de-săpun, ^a-călugărului, flori-albe Odagaci (Saponaria officinaîis). 36 (Bot; îc) ~-de-Sf. Ana Iederă-albă (Daphne blagayana). 37 (Bot; reg; îc) ~-de-stârpitură Plantă nedefinită mai de aproape. 38 (Bot; reg; îc) ~-de~stea Arşinic (Lychnis chalcedonica). 39 (Bot; reg; îc) ~-dc-tău Plantă de apă din familia nimfeaceelor. cu flori mari, albe-roz Si: drete, nufăr (Nymphaea lotus). 40 (Bot; Trs; îc) ~-de-trânşi Coronişte (Coronilla varia). 41 (Bot; îc) ~-de-vioară (sau de-violă) Micşunele-ruginite (Cheiranthus cheiri). 42 (Bot; îc) -'-frumoasă Bănuţi (Bellis perennis), 43 (îc) —grasă Plantă erbacee din familia crasulaceelor. cu flori roşii şi tulpina târâtoare (Sedum spurium). 44 (Bot; îc) —vânătă Stânjenel (Iris germanica). 45 (Reg; îc) —a-albeţii Plantă cu flori albicioase, sub formă de pâlnie, şi înălţimea de 5 centimetri (Inul a britannica). 46 (îc) Arbust din familia plumbaginaceelor. cu frunze aurii la bază şi cu flori albastre Si: amor (Plumbago capensis). 47 (Bot; îc) —a-ariciului Ciupercă din familia dacrimomicetaceelor, de culoare galbenă aurie (Calocera palmata). 48 (Reg; îc) ~a-boului Plantă nedefinită mai de aproape. 49 (Bot; reg; îc) ~a-brumei Brânduşă (Colchicum autumnale). 50 (Bot; îc) -a-călugărului Plantă erbacee din familia cariofilaceelor. cu tulpina foarte ramificată şi cu flori trandafirii Si: văcărică. văcărită (Vaccaria pyramidata). 51 (Bot; îc) ~a-ciumei Ciucuraşi (Adenostyles alliariae). 52 (Bot; îc) ~a-ciutei Găinuşe (Isopyrum thalictroides). 53 (Bot; îc) ~a-codrului Mătrăgună (Atropa belladona). 54 (Bot; îc) ~a-credinţei-bărbatului Saschiu (Vinca herbacea). 55 (Bot; îc) -a-crucii, ~a-pâinii Pristolnic (AbutiUm theophrasti). 56 (îc) -a-cucului Plantă erbacee din familia cariofilaceelor. cu flori trandafirii, rar albe. şi cu caliciul roşiatic Si: cuculeasa (Lychnis flos-cuculi). 57-58 (Bot; Trs; îc) ~a-cununei Curcubeu (Agrostemma githago şi Lychnis coronar ia). 59 (Bot; reg; îc; mpl) ~a-domnească, —domnească Garoafă (Dianthus caryophyllus). 60 (Bot; reg; îae; mpl) Garofiţă-de-munte (Dianthus superbus). 61 (Bot; reg; îae; mpl) Surguci (Consolida regalis). 62 (Bot; reg; îae; mpl) Crăiţe (Tagetes patula). 63 (Bot; îc) ~a-fânului, —de-fân Firuţă (Poa pratensis). 64 (Bot; îc) ~a-florilor Dioc (Centaurea phrygia). 65 (Bot; îc) ^a-focului Lupoaie (Dictamnus albuş). 66 (Bot; reg; îc) ~a-gaiei Plantă nedefinită mai de aproape. 67 (Bot; îc) ~a-grâului,~-a-paiului Vineţele (Centaurea cyanus). 68 (Bot; reg; îc) ~a-împunsă Plantă nedefinită mai de aproape. 69 (Bot; îc) -a-jelei Linariţă (Linaria vulgaris). 70 (Bot; îc) ~a-lui-Sf. Ion Drăgaică (Galium venim). 71 (Bot; reg; îc) -a-macului Plantă nedefinită mai de aproape. 72 (Bot; reg; îc) ~a-miresei Plantă nedefinită mai de aproape. 435 FLOARŢA 73 (Bot; îc) ~a-nopţii Mirodenie (Hesperis tristis). 74 (îc) ~a-Paştelui (sau Paştilor). ~a-oştilor. ~a-păsărilor, ~a-vântului Mică plantă erbacee din familia ranunculaceelor. a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz. care înfloreşte în perioada Paştelui Si: găinuşe. (Trs) muscerici-albi, oiţa. păştiţă. (Mun) turaţiei (Anemone nemorosa). 75 (Bot; îae; şîc ~a-Paştilor-galbenă) Păştiţă {Anemone ranunculoides). 76 (Bot; îc) ~a-patimiloi\ ~a-suferinţei Ceasornic (Passifîora coerulea). 77 (îc) ~a-raiului Plantă erbacee din familia liliaceelor. cu flori mici. de culoare roz, care creşte mai ales la munte Si: ai. aişor (Allium montanum), 78 (îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina dreaptă, lungă şi subţire şi cu flori albe, din care se extrage o substanţă insecticidă Si: (Trs) bâz, bumbişori. că/iacei, căşuţi, muşeţel, mătura-raiului, măturiţa-Maicii-Preacurate, românite, rută, tătăişi, (Trs) tămâioară 0Chrysanthemum cinerariifolium). 79 (Bot; îae) Vetrice (Chrysanthemum vulgare). 80 (Bot; îc) ~a-şarpelui Mama-pădurii (Lathraea sejuamaria). 81 (Bot; Trs; îae) Volbură (Convolviilus arvensis). 82 (Bot; reg; îc) ~a-soacrei Plantă nedefinită mai de aproape. 83 (îc) ~a-soarelui Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre Soare, cultivată pentru seminţele ei oleaginoase Si: (Trs) rujă-cle-soare, (reg) soarea-soarelui, sora-soarelui (Helianthus annuus). 84 (Bot; îae) Barba-caprei (Tragopogon pratensis). 85 (Bot; îc) ~a-soarelui de-câmp Aglică (Filipendula vulgaris). 86 (Bot; îc) ~a-stupilor Roiniţă (Melissa officinalis). 87 (Bot; îc) ~a-turcului Lăcrămioare (Convallaria maja li s). 88-89 (Bot; îc) ~a-untului Verigei (Orobanche caryophyllacea şi Orobanche gracilis ). 90 (Bot; reg; îc) -a-ursului Dediţei (Pulsatilla vulgaris). 91 (Bot; îae) Zămoşiţă (Hibiscus trionum). 92 (Bot; îc) ~a-văduvei Muşcatul-dracului (Scabiosa lucida). 93 (Bot; îc) ~a-văduvelor Ruin (Succisa pratensis). 94 (Bot; îc) ~a-veselă Laptele-păsării (Gagea lut ea). 95 (Bot; îc) ~a-vinului Priboi (Geranium macrorrhizum). 96 (Bot; îc) ~a-viorelei Zambilă (Hyacinthus orientalis). 97-99 (Bot; îae) Ceapa-ciorii (Muscari botryoides, Muscari racemosum, Muscari tenuifolium). 100 (Bot; îc) --a-zânelor (sau zânei) Răchitan (Lythrum salicaria). 101 (Bot; îc) ~a-zmeului Barba-popii (Aruncus vulgaris). 102 (Bot; îc) Flori-ca-stelele Lipscănoaice (Coreopsis tinctoria). 103 (Bot; îc) Flori-de-iarnă Tufănică (Chrysanthemum indicum). 104 (îc) Flori-de-paie Planta erbacee din familia compozitelor, originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele Si: imortele, (Mrm) ruji-de-paie (Helichrysum bracteatum). 105 (Pan) Desen, sculptură, broderie, cusătură etc. în formă de floare (1). 106 (Pan) Strat de mucegai care se formează la suprafaţa vinului, a laptelui acru etc. 107 (Pex) Mucegai. 108 (Chm; îs) ~ de. pucioasă (sau de sulf) Pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 109 (Pan) Pulbere. 110 (Pan; îs) ~ pe poame Pulbere fină de pe coaja fructelor Si: brumă (4). 111 (Pan) Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. 112 (Pan) Extremitatea lăţită a cuiului (care se loveşte cu ciocanul). 113 (Pan) Vârful ascuţit al sfredelului. care pătrunde în lemn. 114 (Pan; îs) -a cheii Parte a cheii care intră în broască sau în lacăt. 115 (Reg; lpl) Floricele de porumb. 116 (îcs) -a-albă Dans popular nedefinit mai de aproape. 117 Peşte mic şi lunguieţ, cu carnea albă. dulce şi foarte gustoasă. 118 (Fig) Tot ceea ce poate fi comparat cu delicateţea, prospeţimea, fragilitatea, splendoarea şi frumuseţea unei flori. 119 (Fig; d. lucruri) Partea cea mai bună. cea mai fină. 120 (Fig; d. oameni) Partea cea mai de seamă Si: cremă, elită, frunte, lamură, spumă. 121 (Fig; d. băuturi) Buchet. 122 (înv) Faţă. 123 (înv) Culoare. 124 (Pop; îs) Flori acre (sau vechi) Culori obţinute din plante, care se utilizează după o perioadă de macerare. 125 (Pop; îs) Flori dulci Culori care se utilizează imediat după obţinerea lor din plante. 126 (Pop; îs) Flori putrede Culori (obţinute din plante), care. diluate cu apă. se utilizează de 9-12 ori la rând. floarţă sfvz fleoarţâ floaşcă ,v/‘[At: VICIU. GL. / Pl: -şte I E: fl(e)oşcăi) (Reg) 1 Foaie de porumb care se desprinde de pe ştiulete. 2 (Gmţ) Palmă dată cuiva. flobafenă sf[At: DN-1 / Pl: -ne / E: U phlobaphene] Materie colorantă extrasă din scoarţa unor copaci. floc sm [At: BIBLIA (1688). 2102 / PI: -oci sm, -oace sn / E: ml floccus] 1 (Spc; mpl) Smoc mic de păr. de lână sau de mătase. 2 (Spc; mpl) (Fir de) păr din regiunea pubisului. flocan, ~ă a [At: SLAVICI, N. 34 / Pl: ~e i E.floc + -an] (D. câini) Flocos. flocai1 vt [At: CREANGĂ. A. 37 / Pzi: ~e.vc / E: fl oc + -ăi] 1 A smulge părul de pe animalele vii. 2 A jumuli penele, fulgii păsărilor vii. 3 (Fig) A bate zdravăn pe cineva. 4 (Fig) A părui. flocăi2 v vz clocăi flocea sms [At: DA ms / E: floc + -ea] (Gmţ) Om foarte păros. flocon sn [At: DN-1 / Pl: -oane / E: îr flocon cf lat floccus] (Chm) Aglomerare de particule, mai ales în soluţii coloidale. floconos,~oasă a [At: DN3 / Pl: -oşi, ~oase / E: îrfloconeuxJ1 Compus din flocoane. 2 Cu aspect de flocon. flocos, -oasă [At: CANTEMIR. IST. 89 / Pl: -oşi, -oase i E.floc + -as] 1 a (D. animale sau d. obiecte de îmbrăcăminte făcute din blană) Cu (smocuri de) păr des, lung şi moale Si: miţos. 2 a (D. păr) Care creşte în smocuri dese şi moi. 3 s (Bot) Măture ( ). flocoşea sf[Av. PANŢU, PL.2 / PI: -ele i E: flocos + -ea] (Bot; lpl) 1 Mică plantă erbacee, din familia compozitelor, cu frunze lanceolate şi cu florile albe-gălbui Si: doru-mamii (Filago arvensis). 2 Albumeală (Leontopodiiun alpinum). 3 Curcubeu (Lychnis coronaria). flocoşel sm [At: PANŢU, PL.2 / Pl: -ci / E: flocos + -el] 1 Ciupercă comestibilă din familia hydnaceelor, cu pălăria cărnoasă de culoare ruginie, gălbuie sau aurie, prevăzută cu numeroşi ghimpi pe partea inferioară Si: bureţi-ţepoşi (Hydnum repandum). 2 (îc) —albastru Ciupercă din familia hydnaceelor, cu miros aromatic de anason. cu pălăria moale, plană, de culoare albastră-alburie (Hydnum suaveolens). 3 (Bot) Bureţi-flocoşi (Lactarius torminosus). flocosi vtr [At: DEX2 / Pzi: -.ve.sr / E: flocos] (Fam) 1-2 A (se) scamoşa. flocoş'ică sf [Al. PANŢU. PL.2 / Pl: -sole / E: flocos + -ică] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor. acoperită cu peri moi. cu frunze lungi, cu flori alburii sau roşiatice Si: (veg)flocosiţă. iarba-cailor, iarbă-dulce, olei, ovăz-dulce (Holcus îanatus). 2 (Bot) Curcubeu (Lychnis coronaria). 3 (Ent; csc) Albine tinere. flocoşire sf[At: DEX2 / Pl: -ri / E: flocoşi] (Pfm) Scămoşare. flocoşit1 sns [At: MDA ms / E: flocoşi] (Pfm) Scămoşat’. flocoş'it2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~if/\ ~e / E: flocoşi] (Pfm) Scămoşat2. flocoşiţă sf[At: H VII. 480 / Pl: -ţe / E: flocoşea + -iţă] (Bot; reg) Flocoşică (Holcus Îanatus). flocotmă sf [At: POLIZU / Pl: -ne / E: net] 1 (Csc) Mulţime de floci (1). 2 Fiinţă flocoasă. flocotos,~oasă a [At: MARIAN. N. A. 35 / V: flotocos / Pl: -oşi, -oase / E: ctm flocos şi flocotină] Flocos. flocşor sn [At: ANON. CAR. / Pl: -oair i E: floc + -şor] 1-2 (Şhp) Floc (mic) Si: flocuşor (1-2), flocuţ (1-2). flocul sm [At: DEX / Pl: -i / E: frflocculi] Nor alcătuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosferă. în apropiere de petele solare. flocula vi [At: DN-1 / Pzi 3: -lează / E: fi' fio cuier] (Chm; d. soluţii coloidale) A se coagula sub formă de flocoane. floculant, -ă sn, a [At: DN-1 / Pl: -nţi, -e / E: fr/7oculant] 1-2 (Agent) care provoacă flocularea. floculare 5-/‘[At: DN-1 / Pl: -lari! E: flocula] (Chm) Coagulare sub formă de flocoane Si: floculaţie. floculaţie sf[At: DN3 / Pl: -ii / E: fi floculation] Floculare. floc uşor sn [At: NEGRUZZI, S. 1. 316 / PI: -oare i E: floc + -uşor] 1-2 (Şhp) Flocşor (1-2). flocuţ sn [At: LB / Pl: -e / E: floc + -///] 1-2 (Şhp) Flocşor (1-2). flodor sm vzfodor floe sn [At: DN3 / Pl: — / H: eg. hfloe] Gheaţă care acoperă parţial mările nordice, plutind în blocuri. 436 FLORINTE floem sn [At: DN3 / P: flo-eni / Pl: -e / E: fr phloeme] (Bot) Strat de celule ale fasciculului fibrovascular. care conduc substanţele organice asimilate liber. flogistic, ~ă [At: MACAROVICI. CH. 7 / Pl: -ici, ~ice / E: fr phlogisiique] 1 a De ardere. 2 a Provenind din ardere. 3 sn Substanţă fluidă inexistentă, imaginată de alchimişti pentru a explica arderea Si: flogiston (1). 4 sn Agent capabil să producă o inflamaţie Si: flogiston (2). flogiston sn [At: DN3 / Pl: -oane / E: gr ~ / Pl: -i, -oare / E: fluiera + -âtor] 1 a Care fluieră. 2 sm Fluierar (1). 3 sf Fluier (3). 4 sm (Orn) Purcăraş. 5 sf Plantă erbacee din familia dioscoreaceelor, cu flori galbene-verzui şi cu fructe bace roşii Si: (reg) brâie, lemn-nelemn, napi-porceşti-de-pădure, napii-porcului-de-pădure, viţă-neagrâ (Tamus communis).6 sn (Reg) Instrument muzical nedefinit mai de aproape Cf nai. fluierar (11-12). fluierătură sf[At: PANN. S. I, 4/8 / P: flu-ie- / Pl: -ri / E: fluier + -ătnră] 1 Sunet pe care îl emite cineva cântând din fluier (1). 2 Sunet pe care îl emite cineva suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură Si: fluier (5). 3 (Lpl) Fluierături (2) ale publicului în semn de aprobare sau dezaprobare la spectacole, competiţii sportive etc. 4 Şuierătură. 5 Suflare puternică (şi zgomotoasă) a vântului. fluierice sf[At: AGÂRBICEANU. ap. DA / Pl: -ici / E: fluier + -ice] Fluieraş (4). fluierici sm [At: PASCU. C. 156 / Pl: ~ / E: fluier + -ici] Fluierar (1). fluieriţă sf [At: JARNIK-BÎRSEANU. TR. 113 / P: flu-ie- / Pl: -te / E: fluier + -iţă] 1-2 (Pop; şhp) Fluieraş (1-2). fluieroi sn [At: LIUBA-JANA, M. 113 / P: flu-ie- / Pl: -oaie / E: fluier + -oi] 1-2 (Şdp) Fluier (cam mare) Si: (rar)fluierau (1-2). 3 Fluier gros şi lung cam de un metru, al cărui sunet trist se aude de la mare depărtare. 4-5 (Ban) Fluierul (8-9) piciorului. fluieros, -oasă a [At: V. ROM., 1949, nr. 3-4. 171 / S şi: (înv)flue-/ Pl: -oşi, -oase / E: fluier + -os] (Rar) 1 Bârfitor. 2 Palavragiu. fluometru sn [At: DEX / P: fiu-o- / Pl: -re / E: fr fluometre] Instrument folosit pentru măsurarea debitelor de fluide. fluor sn [At: LTR / P: fiu-or / E: fr fluor] Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbenă-verzuie, cu miros înăbuşitor, care face parte din grupa halogenilor. fluoresceină sf [At: DEX / P : flu-o- / E: fr fluoresceine] Colorant organic fluorescent, obţinut din rezorcină şi acid ftalic. fluorescent, ~ă a [At: IOANOVICI. TEHN. 20 / P: flu-o- / Pl: -nţi, -e / E: fr fluorescent] 1 Care prezintă fluorescentă. 2 Bazat pe fluorescenţă. 3 (îs) Tub - Izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze şi vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. fluorescentă sf[At: MACAROVICI. CH. 175 /P: flu-o- / Pl: -ţe / E: fluorescence] Proprietatea pe care o au unele substanţe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiaţii luminoase sau ultraviolete. fluorfosgen sns [At: DEX / P :flu-or- / E: fr fluorphosge ne] Substanţă toxică sufocantă de luptă. fluorhidric a [At: MACAROVICI. CH. 275 / P: flu-or- / E: fr fluorhydrique] (îs) Acid - Acid format prin combinarea fl norul ui cu hidrogenul, care se prezintă sub formă de gaz incolor, toxic şi care atacă, în soluţie apoasă, majoritatea metalelor şi sticla. fluorimetru sn [At: DEX / P: flu-o- / PI: -re / E: fr fluorimetre] Instrument folosit pentru măsurarea concentraţiilor slabe ale substanţelor fluorescente. fluorină sf [At: MDT / Pl: -ne! E: fr fluor ine] Fluorură naturală de calciu, care se găseşte sub formă de cristale cubice, transparente, incolore sau de culoare verde, galbenă, roz, violet. fluoritic, -ă a [At: DN'1 / P: flu-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr fluoritique] Care conţine fluor. fluoriza vt [At: DEX / P: flu-o- / Pzi: -zez / E: fr fluoriser] A adăuga fluor în apa potabilă sau a aplica în mod repetat fluorură de sodiu în scopul reducerii frecvenţei şi al prevenirii cariilor. fluorizaie sf[At: DEX / P: flu-o- / Pl: -zări / E: fluoriza] Adăugare de fluor în apa potabilă sau aplicare repetată a fluorurii de sodiu în scopul reducerii frecvenţei şi al prevenirii cariilor. fluorografie sf [At: DEX / P: flu-o- / Pl: ~i/ / E: ir fluorographie] Procedeu fotografic de gravură pe sticlă, realizat cu ajutorul acidului fluorhidric. fluorometric, -ă a [At: DN3 / P: flu-o- / Pl: -ici. -ice / F: fr fluorometrique] Referitor la fluorometrie. fluorometrie sf[At: DN3 / P: flu-o- / Pl: ~i/ / E: îr fluorometrie] Dozare a substanţelor fluorescente prin măsurarea intensităţii şi a culorii radiaţiilor de fluorescenţă. fluorometru sn [At: DN3 / P: flu-o- / Pl: -re / E: frfluorometre] Aparat pentru determinarea duratei luminii emise de o substanţă fluorescentă. fluoroscop sn [At: DEX / P: flu-o- / Pl: -oape i E: îr fluoroscope] 1 Aparat folosit pentru determinarea vizuală a intensităţii fluorescenţei. 2 Ecran fluorescent care transformă radiaţiile invizibile în radiaţii vizibile. fluoroscopie *v/’[At: DN'1 / P: flu-o- / PI: ~i/ / E: îr fluoroscopie] l Determinare vizuală a intensităţii fluorescenţei cu ajutorul fluoroscopului. 2 Examen radiologie făcut cu ajutorul fluoroscopului. fluoroză sf [At: DEX / P: flu-o- / Pl: -ze / E: fr fluor os e] Intoxicaţie cronică cu fluor. provocată de prezenţa acestuia în cantităţi prea mari în apa de băut. fluorurare sf [At: DN3 / P: flu-o- / Pl: -rari / E: cf fr fluor uration] Introducere a fl norului în molecula substanţelor organice. fluorurat, ~ă a [At: DEX /P: flu-o- /Pl: -aţi, -e / E: fluorură] (Chm) Care conţine fluor. fluorură sf[At: DA ms / P: flu-o- / Pl: -ri / E: îr fluorure] 1 Compus al fluorului cu un element chimic sau cu un radical organic. 2 Sare a acidului fluorhidric. fluscie sf vz fluxiune fluşcai [At: COMAN, GL. / Pl: -uri / E: net] (Reg) Cantitate mică din ceva Si: pospăială. fluştan sn [At: PAŞCA. GL. / Pl: -e / E: net] (Reg) Varză care creşte fără să facă căpăţână. fluştiura v vz fluştura fluştura [At: SANDU-ALDEA, A. M. 220 / V: fliu-, -tiu-, ~uciu- / Pz\: fluştur / E: net] 1-2 vi A flutura (4-5). 3 vt A flutura (9). 4 vi A fluiera printre dinţi Si: a şuiera, fluşturare sf[At: DA ms / Pl: -rări / E: fluştura] 1-2 Fluturare (3-4). 3 Agitare a unui obiect în aer (o sabie, un băţ etc.). astfel încât acesta să şuiere ameninţător. 4 Şuierare. fluşturat1 sns [At: MDA ms / E: fluştura] (Rar) 1-4 Fluşturare (1-4). fluşturat2, ~ă a [At: SLAVICI, ap. TDRG / V:fliu- i Pl: -aţi, -e / E: fluştura] 1 Răspândit în dezordine. 2 Fluşturatic. fluşturatec, -ă a vz fluşturatic fluşturatic, ~ă smf a [At: CARAGIALE, S. N. 95 / V: ~tec / Pl: -ici. -ice / E: fluştura + -atic] 1-2 (Om) nestatornic şi zvăpăiat Si: uşuratic, nebunatic,fluturatic (2-3), flutter sns [At: DEX / P: flater / E: egflutter] 1 Pulsaţie accelerată. 2 (Med; îs) - arterial Afecţiune cardiacă manifestată printr-un ritm rapid şi regulat, determinat de contracţiile frecvente şi regulate ale atriilor. 3 440 FOACĂLĂ Oscilaţie a structurilor elastice ale unei aeronave, produsă de foiţele aerodinamice Si: fluturare (6) flutur sm vz fluture flutura [At: BIBLIA (1688) ap. TDRG/Pzi :/7um/\ (iuz) ~rez/E: fluture] 1 vi (D. insecte, păsări etc.) A bate din aripi Si: a fâlfâi (1). 2 vi (Pex) A zbura. 3 vi (D. steaguri, haine, plete etc.) A se legăna în vânt Si: a fâlfâi (2). 4 vi (Reg; d. oameni; cu determinările „din cap“) A scutura capul. 5 vi (Reg; d. vite; cu determinările „din coarne“) A da din coarne. 6 vr (înv; nob) A-şi pierde minţile după ceva. 7 smi (îc) ~ră-vânt Om neserios, nestatornic Si\ fluier ă-vâint, derbedeu, vagabond. 8 vt A agita în aer un obiect, făcându-1 să fâlfâie. 9 vt A învârti prin aer (ameninţător) o sabie, un băţ etc. Si: afluştura (3). 10 vi (D. zâmbet, surâs) A se schiţa. fluturar sm [At: JAHRESBER. VIII, 200 / Pl: -/ / E: fluture + -ar] (Orn) Fluturaş (6). fluturare sf [At I. NEGRUZZI, S. II, 67 / Pl: -rai'i / E: flutura] 1 Fâlfâire de aripi. 2 Mişcare în bătaia vântului a unui obiect. 3 Scuturare din cap. 4 Mişcare din coarne a unui animal. 5 învârtire prin aer a unei săbii, a unui băţ etc. (pentru a intimida sau a înfricoşa pe cineva). 6 Flutter (3). flutura sm [At: CONACHI. P. 59 / Pl: -/ / E: fluture + -aş] 1-2 (Şhp) Fluture (1) (cam mic) Si’.fluturel (1-2). 3 (Lpl) Fluture (11). 4 Bandă de hârtie care cuprinde un text menit să înlocuiască, să rectifice sau să completeze un pasaj dintr-o lucrare. 5 (Mpp; îc) —în-gât Boală nedefinită mai de aproape. 6 (Orn) Purcăraş. 7 Minge de badminton. 8 (Fam) Stat de plată. 9 (Fam; lpl) Manifeste. 10 (Bot; lpl) Fluturei (Gaillardia pulchella). 11 (Bot; lpl) Floare nedefinită mai de aproape Si -.fluture (17) (Cosmos bipinnatus). 12 (Bot; lpl; şîc ~i-galbeni) Floare nedefinită mai de aproape (Cosmos sulphureus). fluturat1 sn [At: ANGHEL şi IOSIF. C. L. 5 / E: flutura] (Rar) 1-5 Fluturare (1-5). fluturat2, ~ă [At: ANON. CAR. / Pl: -ati, -e / E: flutura] 1 (D. steaguri, haine, plete etc.) Care se leagănă în vânt. 2 (D. obiecte) Agitat în aer. 3 (D. o sabie, un băţ etc.) învârtit (ameninţător) prin aer. 4 (D. oameni) Fluşturatic (2). flut urate c, ~ă a vz flutur atic fluturatic, ~â [At: DOSOFTEI. V. S. 146/2 / V: ~tec / Pl: -ici, ~icel E: flutura + -atic] 1 a (Nob; d. obiecte) Care flutură (3) în vânt. 2-3 smf, a (Om) fluşturatic. 4 a (înv; d. oameni) Ieşit din minţi Si: smintit, apucat. flutură sf [At: PAŞCA, GL. / Pl: n / E: ns cf,fluture] Eşarfă înnodată în formă de fluture. fluturător, ~oare a [At: SADOVEANU, M. 130 / Pl: ~i, - / E: flutura + -ător] 1-3 Care flutură (1-3). fluture sm [At: (a. 1582). CUV. D. BĂTR. I. 257 / V: flutur / Pl: -/ / E: ml *flutulus] 1 Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit şi catifelat, patru aripi membranoase, acoperite cu solzi mărunţi de culori diferite şi un aparat bucal adaptat pentru supt. a căror larvă este o omidă. 2 (îc) —mătase Fluture (1) a cărui larvă produce firele de mătase Si: vierme-de-mătase (Bombix mori). 3 (Ent; îc) —alb sau —de varză Albiliţă (Pieris brassicae). 4 (îc) —roşu Fluture cu aripi roşii şi cu baza aripilor neagră (Vanessa urticae). 5 (îc) — galben Fluture de culoare galbenă ca lămâia. a cărui larvă este verde cu o dungă albă laterală (Gonopteryx rhamni). 6 (Ent; îc) —inelat Inelar (Malacosoma neustria). 7 (Ent; îc) —morţii Strigă (Acherontia atropos). 8 (Fig) Fulg de zăpadă. 9 (Fig; fam; lpl) Idei curioase şi extravagante Si: toane. 10 Fructul arţarului. 11 (Lpl) Disc de metal mic şi sclipitor, care se coase ca ornament pe unele obiecte de îmbrăcăminte (femeieşti) Si '. fluturaş (3), paietă. 12 (înv; lpl) Ornament femeiesc pentru cap. 13 (Reg; lpl) Bucăţele de brânză care plutesc când se brânzeşte laptele. 14 (Teh) Disc care se roteşte în jurul unui diametru şi care. montat într-o conductă, serveşte la reglarea cantităţii de carburant care intră într-un carburator. 15 (Spt) Procedeu tehnic de înot caracterizat prin mişcarea simetrică şi simultană a braţelor, asemănător cu fluturarea unor aripi. 16 Probă de înot în care se foloseşte procedeul fluture (15). 17 (Bot; lpl) Fluturaş (Cosmos bipinnatus). fluturd sm [At: ALECSANDRI, P. I.. 130/ Pl: -ci / E: fluture + -el] 1-2 (Şhp) Fluturaş (1-2). 3 (Fam; îe) A avea -ei A fi cu toane. 4 (Lpl) Plantă erbacee ornamentală, cu tulpina ramificată formând tufe, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioară, purpurii la bază (Gaillardia aristata). 5 (Lpl) Plantă erbacee ornamentală, cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunzele întregi, uneori neregulat lobate sau dinţate, cu flori reunite în capitule, galbene în partea superioară, purpurii în partea inferioară, şi cu fructul o achenă (Gaillardia piilchelle). fluţul vi [At: BUL. FIL. II, 177 / Pzi: fluţui / E: net] (Reg) A mişca încoace şi încolo Si: a vântura. fluvial, ~ă a [At: MAIORESCU, D. III. 22 / P: -vi-al / Pl: -i, ~e / E: fr fluvial, lat fluvialis] 1 Care aparţine unui fluviu (1). 2 Privitor la un fluviu (1). 3 Care se face pe un fluviu (1). fluviatU, ~ă a [At: DN'1 / P: -vi-a- / Pl: -i, -e / E: fr fluviatile, lat fluviatilis) 1-3 (Rar) Fluvial (1-3). 4 (D. plante) De apă curgătoare. 5 (Gig) Care provine dintr-un curs de apă. fluviometric, -ă a [At: DN3 / P: -vi-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr fluviometrique] Referitor la măsurarea variaţiei debitului şi nivelului unei ape curgătoare. fluviometru sn [At: DA ms / P: -vi-o- / Pl: -re / E: fr fluviometre] Aparat cu care se măsoară variaţiile de nivel ale apei unui fluviu. fluviu sn [At: MACEDONSKI. O. I. 275/ Pl: -ii / E: lat fluvius] 1 Apă curgătoare mare. care se varsă în mări sau în oceane. 2 (Fig) Şuvoi. 3 (Fig) Debit mare de curgere. flux sn [At: D. ZAMFIRESCU. R. 166/ Pl: -uri / E: îrflux] 1 Fază de ridicare periodică a nivelului apei oceanelor sau a mărilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influenţa mişcării de rotaţie a Pământului şi a atracţiei Lunii. 2 (Fig) Revărsare puternică Si: şuvoi, val1. 3 (îs) ~ verbal Afluenţă (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 4 (Fiz) Curent de particule. 5 (Fiz; îs) ~ de căldură Energie termică transferată dintr-o suprafaţă dată în unitatea de timp. 6 (Fiz; îs) ~ luminos Cantitatea de lumină pe care o emite o sursă de lumină într-o unitate de timp. 7 (Fiz; îs) ~ electric Produsul dintre inducţia electrică şi aria suprafeţei perpendiculare pe ea pe care o străbate. 8 (Fiz; îs) ~ magnetic Produsul dintre inducţia magnetică şi aria suprafeţei perpend icul are pe ea pe care o străbate. 9 (Fiz; îs) Densitate de - Fluxul (4) raportat la unitatea de arie. 10 (îs) ~ tehnologic Circulaţia continuă a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operaţiilor dintr-un proces tehnologic. 11 (îs) Producţie în - Formă de organizare superioară a producţiei. în cadrul căreia produsele se obţin în condiţii de adâncă divizare a procesului tehnologic. 12 (îs) ~ de informaţie Raportul dintre cantitatea de informaţie şi timpul în care ea este transmisă. 13 (îs) ~ monetar Ansamblul valorilor schimbate între agenţii economici. fluxant sns [At: DN3/ E: net] Bitum foarte moale sau gudron care se amestecă cu un bitum având punctul de topire înalt pentru a-1 face mai puţin casant. fluxie sf vz fluxiune fluxiune i/[At: NEGRUZZI. S. II, 150 / P: -xi-u - / V: fluscie,fluc(ie, fluxie / Pl: -ni / E: h fluxion] 1 (Med) Concentrare a sângelui sau a altor lichide în anumite ţesuturi, din cauza unei inflamaţii. 2 (îs) ~ periodică Boală de ochi la cai. fluxmetru sn [At: DEX / Pl: -re / E: îrfluxmetre] Instrument pentru măsurarea fluxului luminos sau a fluxului magnetic. flyer sn [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 169 / P:./7a-ier / Pl: / E: eg flyer] (Ţes) Maşină care serveşte la torsul preliminar pentru subţierea treptată a materialului. foac sm [At: ANTIPA. P. 235 / V: ~ă sf / Pl: -aci / E: net ] 1 Peşte cu corpul alungit, cu capul prelung şi curbat şi cu aripile roşiatice (Scpialius leuciscus). 2 (Iht) Clean (Leuciscus cephalus). foacă1 sfv z foac foacă2 sf [At. VAIDA / Pl: n / E: net] (Trs) Nume dat unui cal de culoare galbenă. foacălă sfvzfoacăle 441 FOACĂLE foacăle sfp [At: VICIU. GL. / V: '-ele, ~lă I E: ger Fackel] (Reg) 1 Chibrituri. 2 Resturi (lemnoase) cu care se aprinde focul. foăchiu sm vz fochiu foacle sfp vz foacăle foader sm vz fodor foaie1 sf [At: (a. 1749) CARTE DE BUCATE, ap. GCR II. 44/20 / Pl: foi / E: ml folia (pl, devenit sg, al lui foliimi), (22,23) după fr feuille] 1 Frunză (1). 2 (Bot; îc) ~ia-făgetului, ~ia-hoţului, ~ia-tâlharului) Susai pădureţ (Mycelis muralis). 3 (Bot; îc) ~ia-ciumii Ciumăfaie (Datura stramonium). 4 (Reg; îc) ~-creaţă Floare nedefinită mai de aproape. 5 (îc) —grasă Plantă erbacee cu frunze cărnoase şi flori albe cu pete galbene Si: grăsună, îngrăşătoare, (Trs) grăscioară (Pinguicula alpina). 6 (îae) Plantă erbacee cu frunze cărnoase şi flori albastre-violet Si: grăsună, îngrăşătoare, (Trs) grasei oară (Pinguicula vulgaris). 1 (Reg ; îc) —lată Plantă erbacee nedefinită mai de aproape. 8 (Bot; Trs; îc) ~-de-vioară Popilnic iepuresc (Hepatica nobilis). 9-10 (Bot; reg; îc) — în-fîr Saschiu {Vinca herbacea şi Vi nea minor). 11 Petală. 12 Sepală. 13 Bucată dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mică în raport cu celelalte două. 14 Bucată dreptunghiulară de hârtie (de scris). 15 Filă a unei cărţi, a unui registru sau a unui caiet. 16 (îs) ~ volantă Tipăritură pe o singură faţă care se difuzează cu 1111 prilej deosebit. 17 (îas) Filă de hârtie izolată. 18 (îe) A întoarce ~ia sau a o întoarce pe ~ia cealaltă sau a o schimba pe altă ~ A-şi schimba atitudinea sau purtarea faţă de cineva, devenind mai aspru. 19 (Urmat de determinări) Adeverinţă, dovadă oficială care atestă un drept, o obligaţie etc. 20 (îs) ~ de drum Bilet (individual sau colectiv) plătit de autoritatea care-1 eliberează şi pe baza căruia se poate face o călătorie cu trenul. 21 (îs) ~ de zestre (sau dotală) Act care consemnează zestrea unei fete sau a unei femei căsătorite. 22 (înv) Ziar. 23 (înv) Revistă. 24 (îs) - de titlu Pagina de la începutul unei publicaţii, pe care este imprimat titlul (şi subtitlul) complet al unei cărţi, numele autorului, locul şi data apariţiei, editorul sau editura care publică lucrarea. 25 Lăţimea unei pânze. 26 Bucată de pânză întrebuinţată în toată lăţimea ei la confecţionarea unei haine. 27 (îs) ~ de cort Material gros impermeabil, din care se confecţionează corturi sau alte obiecte de protecţie. 28 (Pop; lpl; uneori precedat de „o pereche“) Fusta. 29 Strat de aluat întins şi subţiat cu vergeaua din care se fac plăcinte, tăiţei etc. 30 (Pop; îe) ~ peste - şi la mijloc tufă Se spune despre o plăcintă fără umplutură. foaie2 sfvz foaie foaileană sf vz foileană foaier sn [At: ARDELEANU, U. D. 75 / P\foa-ier IP\:~e/E: fr foyer] încăpere a unui teatru, în afara sălii de spectacol, destinată recreării spectatorilor în timpul pauzelor dintre acte. foaieş, ~ă a [At: DDRF/ Pl: ~e / E: foaie + -eş] Foios. foaileană sf vz foileană foalâne sfp [At: PANŢU, PL.2 / A: net / E: net] (Bot; reg) Micsandre (Matthiola incana). foalchine sf vz foaltine foaie sn [At: CORESI. PS. 80 / V: foi sm, foaie sf(P\: foaie, foi) l Pl: ~ / E: ml follis] 1 Sac primitiv făcut din pielea unor animale Si: burduf (5). 2 (Reg; îs; îf foi) Stâna foilor încăpere la stână Î11 care se depozitează brânzeturile. 3 (îvp; îe) A beli (pe cineva) ~ A jupui pe cineva. 4 Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc). 5 (Spc) Burduful cimpoiului. 6 (Şîffoi) Aparat care serveşte la comprimarea şi la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereţi plisaţi, acţionată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. 7 (Şîffoi) Unealtă de fierărie pentru suflat în foc, formată dintr-o bucată de piele prinsă între două bucăţi late de lemn şi acţionată manual. 8 (Tip; şîf foi) Instrument în forma unor foaie (6). cu ajutorul căruia se suflă praful de pe casele de litere. 9 Boală a cailor manifestată prin respiraţie scurtă şi accelerată. 10 (îvp; îe) Sătul foaie Se spune unui 0111 îmbuibat de mâncare. 11 (îvp; îe) A da (sau a-i face) cuiva pe foaie (sau foi) A bate pe cineva. 12 (Pop; îc) De-a foaia (sau foii) Numele unui joc distractiv nedefinit mai de aproape. 13 (Reg; fam) Abdomen. 14 (Reg) Partea inferioară (moale) a corpului albinei. 15 (Reg) Partea bombată a unei căpiţe de fân. foaleş, a [At: LB / Pl: ~e / E: foaie + -^] (Trs; fam) Burtos. foaltine sfp [At: PANŢU, PL.2 / V:fol~y~lchi~ / E: ger Veilchen] (Bot; Trs) 1 Micşunele ruginite (Cheiranthits cheiri). 2 Micsandre (Matthiola incana). foame sfs [At: DOSOFTEI. V. S. 23/2 / E: ml fames, -is] 1 Stare funcţională periodică a organismului care se manifestă prin senzaţia nevoii de a mânca. 2 (Pfm; îs) ~ de lup (sau ţigănească) Foame mare. 3 (Pfm; îe) A muri (sau a crăpa, a leşina) sau a fi leşinat (sau lat) de ~ A fi foarte flămând. 4 (Fig; îe) A muri (sau a fi muritor) de ~ A fi foarte sărac. 5 (Fig) Dorinţă nestăvilită. 6 (Fig) Lăcomie. 7 (înv; imp) Foamete (1). foamene ş/‘[At: CUV. D. BĂTR. II. 462 / E: ml fames, *inem] (înv) Foame (1). foamete sf [At: TETRAEV. (1574) 242 / Pl: (înv) ~eţi / E: ns cf foame] 1 Lipsă mare, generală şi prelungită de hrană cf secetă. 2 (înv; imp) Foame (1). 3 (Buc; lpl îffoameţi) Pasăre de mărimea unui porumbel, având ciocul negru şi penele vinete Si: pasâre-cu-ciocal- de-fier. foanţă sf[At: COMAN, GL. / Pl: ~ţe / E: net] (Reg) Haină femeiască foarte uzată. foarcăt sn [At: MARIAN, D. 319 / Pl: ? / E: forcoti] (Reg) 1 Sunetul produs de un obiect înfierbântat aruncat în apă Si: fâsâit. 2 Sunet produs de o persoană care, având guturai, respiră greu pe nas. foarfă sf [At: ŞEZ. IL 75/ Pl: ~fe / E: fo] (Reg) 1 Epitet dat unei persoane neglijente în îmbrăcăminte. 2 (îla) — la gură Care nu realizează că spune lucruri nepotrivite. foarfec sm vz foarfece foarfecă sf vz foarfece foarfece sn [At: (a. 1779) IORGA. S. D. VIII, 81 / V: foarfec sm, farfe că, farfică sf / Pl: ~ / E: ml forfex, -icis] 1 Unealtă sau maşină-unealtă pentru tăiat, acţionată manual sau mecanic, compusă din două lame tăioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar şi fiind unite între ele la mijloc cu un şurub. 2 (Pex) Cleşte. 3 (Reg; spc) Cleşte de foc. 4 (Pan) Picioarele de dinainte ale racului. 5 (\î foarfecă) Săritură care se execută ridicând picioarele unul după altul, ca mişcarea lamelor unui foarfece, practicată în unele sporturi. 6 (Ecn; îs) ~eca sau ~le preţurilor Decalaj între diferite preţuri. 7 Nod marinăresc format din două sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 8 (îc) ~eca-bălţii Plantă erbacee acvatică (submersă). cu frunze rigide dinţate, cu flori albe. deschise la suprafaţa apei (Strat iot es aloides). foarmec sn vz farmec foai'ot sn [At: PAŞCA, GL. / Pl: n / E: ger Vorrat] (Trs; gms) Resturi de piatră rupte de explozie în cursul lucrului unei echipe într-o mină. foarte av [At: CORESI. PS. 380 / E: ml forte] 1 Ca determinativ pe lângă un adjectiv sau un adverb ajută la formarea superlativului absolut ~ frumos; ~ bine; (înv, postpus) Supărat 2 Ca determinativ pe lângă o locuţiune adjectivală sau adverbială ajută la formarea superlativului absolut ~ de dimineaţă. 3 Ca determinativ pe lângă un substantiv care exprimă o însuşire ajută la formarea superlativului absolut ~ copil. 4 (Pop; ca determinativ pe lângă un verb şi aşezat înaintea lui) Mult Prăjiturile ~ îi plăceau. 5 (Astăzi, de obicei, ironic) în legătură cu „a mulţumi“ îţi foarte mulţumesc de aşa serviciu. 6 (Pop) Aşezat după verb Se mânie ~. 7 (Pop) Aşezat între auxiliar şi participiu. Lucrurile auzite m-au ~ bucurat. 8 (Fam; îe) Nici prea-prea, nici — Moderat. foartehţiu sn [At: MAG. IST. V, 108 / Pl: -ii /E: net] (înv) Fortăreaţă. foastăn sn [At: PAMFILE. I. C. 109 / V: fosten sn, ~ă,fostănă sf! Pl: ~e, fostene / E: ger Pfosten] (Trs) Scândură groasă. foastănă sfvz foastăn foaş sn [At: DR. III. 249 / Pl: ? / E: mgfuvâs] (Trs; mgm) Vifor. fob1 y ~ă a [At: DN3 / Pl: ~i, ~e / E: fi fob] (D. tranzacţii comerciale maritime) Î11 care preţul convenit înglobează toate uzurile pe care le va suferi marfa până la destinaţie. 442 FOCĂRIŢĂ -fob2 [At: DN3 / E: fr -phobe, it -fobo\ Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Care are aversiune. 2 Care are teamă (patologică). fobie, ~ă a [At: DN-’ / Pl: -ici, -ice / E: it fobico] 1 Referitor la fobie. 2 Cu caracter de fobie. fobie sf[At: DA ms / Pl: ~i/ / E: îrphobie] 1 Stare patologică de nelinişte şi de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. 2 Repulsie pentru ceva. foburg sn [At: CAMIL PETRESCU. T. II. 370 / Pl: ~uri / E: irfaubourg] (Frm) Suburbie. foc1 sn [At: COD. VOR. 123/10 / Pl: -uri, (îvr; astăzi, mai ales gmţ 1) foace / E: ml focus] 1 Ardere violentă cu flacără şi dezvoltare de căldură. 2 (Ccr) Materie în curs de ardere. 3 (Ie; adesea fam şi gmţ) Arză-1 (-o, -i, -Ie) ~ul! Exprimă o imprecaţie. 4 (îae; fam şi gmţ) Exclamaţie care exprimă o valoare superlativă şi o conotaţie afectivă Se făcu frumoasă, arz-o focul! 5 (Pop; în propoziţii interogative, după pron. „cine. ce“ şi av ,,cum“) Exclamaţie care exprimă mirarea De ce foc mai stail Cum focul mai suport? 6 (îs) ~ de artificii Ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flăcări colorate. 7 (îe) A arde ca ~u! A fi foarte fierbinte. 8 (Spc; d. bolnavi; îae) A avea febră (mare). 9 (Şfg; îe) A lua ~ A se aprinde. 10 (îe) Nu iese fum, fără ~ sau până nu faci nu iese fum în orice zvon, oricât de exagerat, există un sâmbure de adevăr. 11 (îe) A sta ca pe ~ A aştepta ceva cu mare nerăbdare. 12 (îe) A pune pe cineva pe ~ A cere cuiva ceva cu mare stăruinţă. 13 (îae) A insista prea mult ca cineva să acţioneze într-un anumit sens. 14 (îe) A se arunca (sau a intra, pop. a da) în ~ (pentru cineva sau ceva) A-şi expune viaţa (pentru cineva sau ceva). 15 (îe) A lua ~ul cu mâna altuia sau a scoate castanele din ~ cu mâna altuia A se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasă, pentru interese personale. 16 (îae) A fugi de răspundere, lăsând munca pe seama altcuiva. 17 (îe) A(-şi) pune sau a(-şi) băga mâna în -'(pentru cineva) A garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. 18 (îe) A lua (sau a prinde) ~cu gura sau a mânca ~(pentru cineva) A face tot posibilul, a fi gata de orice sacrificii (în favoarea cuiva). 19 (îae) A apăra cu tărie pe cineva. 20 (îe) A lua ~ cu gura A afirma un lucru cu toată tăria. 21 (Reg; îe) A lua ~ul în gură A se împărtăşi. 22 (îe) A da cu mâna în ~ A obţine bani mulţi (pe neaşteptate). 23 (îe) Harnic (sau iute etc.) (de mănâncă) ~ Foarte harnic (sau iute etc.) 24 (îe) A se face (sau a fi. a se mânia, a se supăra) ~ (şi pară) sau a scuipa ~ (de mânie) A turba de mânie. 25 (îcs) în - Joc cu mingea, nedefinit mai de aproape. 26 (îs) ~ viu Foc care arde cu flacără mare. 27 (îs) ~ mort Foc mic, care abia arde. 28 (Bis; pop; îs) -ul de veci (sau. înv, de veac) sau -ul gheenei Focul iadului. în care îşi vor ispăşi necredincioşii păcatele. 29 (Reg; îs) -ul lui Sâmedru Foc care se aprinde în noaptea Sfântului Dumitru, la munte, pentru a coace fructe. 30 (Reg; îc) ~ul-oilor Colibă în care stau ciobanii care păzesc noaptea oile. 31 (îvp; îs) Caru' de ~ Tren. 32 Ajută la formarea superlativului absolut, ţinând locul lui „foarte “ Jucării frumoase foc. Era foc de harnică. 33 (îlav) De mama ~ului Grozav. 34 (îlav) - nevoie Neapărat. 35 Arderea din vatră, cuptor, sobă etc., făcută prin degajare de căldură. 36 (Fig) Lumină puternică. 37 (Fig) Lumină roşiatică, asemănătoare cu flăcările. 38 (Fig) Strălucire (a unei pietre scumpe, a unui metal preţios etc.). 39 Dispozitiv de ardere (la o lampă). 40 (Rar) Scânteie. 41 (Trs; îs) ~ viu Scânteile care se observă pe fundul exterior al unui vas de metal ridicat de pe foc. 42 (Reg) Vatră. 43 (Reg) Cuptor. 44 (Reg) Parte a tindei unde se află gura sobei. 45 (Mpp; şîc —mare) Febră. 46 (Mpp; lpl) Erupţie care apare pe trupul sau pe limba unui copil. 47 (Mpp; şîc —viu; reg îifodiu,fochiu,foghiu) Scarlatină. 48 (Mpp; îae) Zona zoster. 49 (Mpp; îae) Erizipel. 50 (Mpp; îae) Rujeolă. 51 (Mpp; îc) —pe-gât Boală inflamatorie nedefinită mai de aproape. 52 (Ent; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Licurici {Lampyris noctiluca). 53 Incendiu. 54 (îe) A trece (o ţară, un oraş etc.) prin ~şi sabie A incendia şi a distruge complet cu forţa armată. 55 împuşcătură. 56 (Mii; pex) Salvă. 57 (îs) Armă de - Armă care foloseşte pulbere explozivă. 58 ~ î Comandă militară pentru începerea unei trageri. 59 (îe) A deschide ~ul A începe să tragă cu arma. 60 (îe) A fi (sau a sta) între două -uri A fi încolţit din două părţi. 61 (Fig) Luptă. 62 (Fig) Război. 63 Lumină, far sau flacără care reprezintă un anumit semnal în navigaţia pe apă. 64 (Fig) Entuziasm. 65 (Fig) Avânt. 66 (Fig; îla) (Plin) de ~ înflăcărat. 67 (Fig; îlav) Cu - (sau, îvr, în foace) Cu înflăcărare. 68-69 (Fig; îljv) Fără ~ Fără pasiune Si: rece. 70 (Fig; îe; urmat de un genitiv) In ~ul în momentele de mare intensitate. în faza culminantă a unei acţiuni. 71 (Fig) Vioiciune. 72 (Fig) Neastâmpăr. 73 (Fig) Durere. 74 (Fig) Jale. 75 Necaz. 76 (Fig; îe) A-şi vărsa ~ul A se destăinui. 77 (îae) A-şi descărca nervii. 78 (Fig; îe) A-şi scoate un ~de la inimă A se răzbuna pe cineva. 79 (îae) A scăpa de o suferinţă. 80 (Fig; adesea întărit prin „potop") Nenorocire mare Si: (Trs) focar (3) Cf focuit (1). 81 (Fig; îe) N-o fi ~ Nu e nici o nenorocire. foc2 sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr foc] Pânză triunghiulară susţinută de bompres la prora unei nave. foc3 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: mgfok] (Trs; mgm) Grad alcoolic. focal, ~ă a [At: LTR / PI: -e / E: fr focal] (Fiz) 1 Privitor Ia focarul lentilelor sau al oglinzilor. 2 (îs) Distantei - Distanţa dintre centrul unei lentile şi focarul său. focaliza vt [At: DEX / Pzi: -zez / E: fr focaliser] 1 A. face să treacă printr-un singur punct toate razele unui fascicul. 2 A regla un instrument optic, astfel ca imaginea să fie văzută clar. focalizwe sf[At: DEX / PI: -zări / E: focaliza] 1 Operaţia prin care se trec printr-un singur punct toate razele unui fascicul Si: focalizaţie. 2 Concentrare într-un focar (1) a razelor de unde sau de particule în mişcare Si: focusare. 3 Operaţia de reglare a unui instrument optic, astfel ca imaginea să fie văzută clar. focalizaţie sf[At: DN'1 / Pl: -ii / E: ir focalisation] Focalizare (1). focar sn [At: DOSOFTEI. V. S. 62/2 / V: (iuz) / Pl: -e / E .foc1 + -ar (6-16 după ir foyer)] 1 (înv) Foc (1) mare (în care erau arşi osândiţii). 2 Parte a cuptoarelor, a căldărilor de abur sau a instalaţiilor de încălzit în care se produce arderea combustibilului. 3 (Trs; îi focare) Foc (80). 4 (Trs; îi focare) Naiba Ce focarea ei a făcut ?. 5 (îvp) Fochist. 6 (Fiz) Punct în care se întâlnesc razele convergente reflectate sau refractate de un sistem optic (lentilă, oglindă etc.) pe care au căzut raze paralele Si: focus (2). 7 (Fiz; îs) ~ real Punctul în care se strânge un fascicul de lumină convergent, obţinut prin reflexia pe o oglindă sau prin refracţia printr-o lentilă a unui fascicul luminos paralel. 8 (Fiz; îs) ~ virtual Punctul din care par că izvorăsc razele unui fascicul de lumină divergent, obţinut prin trecerea unui fascicul luminos paralel printr-o lentilă divergentă. 9 (Gmt) Fiecare dintre cele două puncte din planul unei curbe ale căror distanţe până la punctele curbei dau o sumă. o diferenţă sau un produs constant. 10 (Gmt) Fiecare dintre cele două puncte ale căror distanţe până la punctele unei suprafeţe dau o sumă, o diferenţă sau un produs constant. 11 (Gig; îs) ~ magmatic Bazin magmatic. 12 (Gig; îs) ~ seismic Hipocentru. 13 (Fig) Punct de concentrare şi de răspândire (a unor acţiuni, idei, sentimente etc.) Si: centru, sediu, sursă. 14 (Med; îs) ~ de infecţie Centru al unui proces inflamator (în care se colectează puroiul). 15 (Med; îas) Loc de unde se pot răspândi microbi provocatori de infecţii. 16 (Pex; îas) Loc murdar. focare sn vz focar focat a [At: DA / Pl: -aţi, -e l E: ns pbl foc + -at] (înv) înfocat. focă sf [At: DA ms / P\:foci / E: fr phoque, lat phoca] 1 Nume dat mai multor genuri de mamifere acvatice, din ordinul pinipedelor. carnivore, cu capul rotund, cu corpul alungit şi cu picioare în formă de lopeţi, care trăiesc mai ales în regiunile polare Si: viţel-de-mare (Phoca). 2 Animal care face parte din unul dintre genurile focii (1). focăraie sf[At: DICŢ. / E: foc1 + -ăraie] Focărie (1) focăre aţă sf [At: CHEST. II. 295/111 / Pl: -ţe / E: foc1 + -ăreaţă] (Reg) Bucătărie. focăne sf [At: CDDE nr 627 / Pl: n / E: foc1 + -ărie] 1 (Mol) Foc mare. 2 (Ban) Căldură mare. 3 (Ban) Febră. 4 (Mpp; Ban) Scarlatină. 5 (Reg) Despărţitură a stânei unde se fierbe zerul Si: fierbărie, fierbătoare (3). focănţă sf[At: VICIU. GL. / Pl: -ţe / E: focar + -iţă] (Reg) Chibrit. 443 FOCĂU focău a [At: ŞINCAI, HR. II, 321/34 / Pl: ~ă/ / E: mgfako cf foacă] (Trs; d. cai) De culoare galbenă. foche s vzfochiu fochist sm [At: GALACTION. O. I 117 / V: -ru I Pl: -işti l E: it f(u)ochista] Muncitor calificat care asigură arderea combustibilului într-un focar (2) Si: (îvp) focar (5). fociiistru sm vz fochist fochiu ss [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 195 / V: foche sjoachiu sm / E: mgfattyu] (De obicei, dep) Bastard. focomel sm [At: DN3 / Pl: / E: fr phocomele] (Med) Monstru care prezintă focomelie. focomelie ş/ŢAt: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr phocomelie] (Med) Anomalie congenitală în care mâinile sau picioarele sunt ataşate direct la trunchi. focometric, -ă a [At: DEX / Pl: -ici, ~ice / E: fr focometrique] (Fiz) 1 Care aparţine focometriei. 2 Referitor la focometrie. focometrie sfs [At: DN3 / E: îr focometrie] (Fiz) Capitol al opticii care se ocupă cu determinarea distanţei focale a sistemelor optice. focometru sn [At: DEX / Pl: ~re / E: îi focometre] Aparat folosit pentru determinarea poziţiei focarelor şi a punctelor principale ale unei lentile sau ale unei oglinzi. focorel sn vz focurel focos, -oasă [At: NEGRUZZI, S. 1,17 / Pl: -oşi, -oase /E Joc1 + -os] 1 a (Fig) Plin de foc1 (64) Si: aprins (6), înfocat, înflăcărat, entuziast, pasionat. 2 a (Rai*) Roşu ca focul1 (1) Si: aprins (13). 3 sn (Mii) Dispozitiv de aprindere a încărcăturii explozive (la grenade, bombe, mine etc.). focşancă sf vz focşăneancă focşănean, -ă [At: DEX2 / Pl: -eni, -ene / E: Focşani + -ean] 1 sm Persoana născută şi crescută în municipiul Focşani. 2-3 sin, a (Locuitor) din municipiul Focşani. 4-5 a Referitor la municipiul Focşani sau la focşăneni (1-2). 6-7 a Caracteristic municipiului Focşani sau focşănenilor (1-2). focşăneancă sf [At: BARONZI, L. 92 / V: (3) -şancă. -şere- / Pl: -aice /E: focşănean + -că] 1 Femeie născută şi crescută în municipiul Focşani. 2 Locuitoare din municipiul Focşani. 3 Dans ţărănesc cu lăutari. 4 Melodie după care se execută dansul focşăneanca (3). 5 Varietate de struguri negri. focşereancă sf vz focşeneancă focşor sn vz focuşor focşorel sn [At: ŞEZ. V, 32 / V: -şur- / Pl: -e / E: focşor + -el] 1-2 (Şhp) Focuşor (1-2). 3 (Pop; fig) Necaz. focşurel sn vz focşorel focuitf smf, a [At: RETEGANUL, P. I, 52 / Pl: -iţi, -e / E: foc1 + -uit] (Trs) 1-2 (Om) nefericit Cf foc1 (80), focar (3). 3-4 (Om) blestemat. foculeţsn [At: DA ms / Pl: -e / E: foc1 + -uleţ] 1-2 (Şhp) Focuşor (1-2). focură sf [At: CHEST. II, 367/301 / Pl: ? / E: ns cî foc urele] (Reg) Chibrit. focurel sn [At: ALECSANDRI, P. I, 51 / V: -cor- l P: / E: foc1 + -urel] 1-2 (Şhp) Focuşor (1-2). 3 (Rel; mpl) Datină care constă în aprinderea de focuri pentru morţi, în noaptea spre Joia Mare Si: lumi miţe. 4 (Reg; lpl; îf focarele) Chibrituri. focus sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: frfocus, ger Fokus] 1 Bacterii, localizate cel mai adesea în gură şi faringe, care răspândesc în sânge focare de infecţie. 2 (Fiz) Focar (6). focusare sf [At: DN3 / Pl: -sări / E: ger fokussieren] (Rar) Focalizare (2). focuşor sn [At: ISPIRESCU, L. 299 / V: -cşor / Pl: -oare I E: foc1 + -uşor] 1-2 (Şhp) Foc1 (1) (de intensitate mică) Si: foculeţ (1-2), focurel (1-2), focuţ (1-2). 3 (Fig) Dragoste puternică Si: dor, chin. 4 Beţişor aprins care trece din mână în mână la un joc de societate ţărănesc Si: lumânărică. 5 (Reg) Plantă utilizată la fabricarea populară a vopselelor. focuţ sn [At: ŢIPLEA. P. P. / Pl: -e / E: foc1 + -uţ] 1-2 (Şhp) Focuşor (1-2). fodor sm [At: LIUBA-IANA. M. 16 / V: ~ă, -dră (Pl: fodre) sf (rar) fud (pl fiuluri) sn, foader ,flodor yflondor sm/ Pl: -i. / E: mg fodor] (Trs; mpl) Manşetă de pânză sau dantelă încreţită, aplicată la mânecile iilor. fodoră sf vz fodor fodoriţă sf[At: KLEIN, D. 129 / Pl: -ţe / E: fodor + -iţă] 1-2 (Şhp) Fodor (cam mic). fodor mentă sfvz fodormintă fodormintă sf [At: ANON. CAR. / V: -men- / Pl: -te / E: mg fodormenta] (Bot; Trs) 1 Izmă-creaţă (Mentha crispa). 2 (înv; îf fodor mentă) Mentă (Mentha piperita). 3 (îc) -ta-calului Izmă-de-munte (Calamintha intermedia). fodră1 sf [At: DEX / Pl: -re / E: it fodra] Căptuşeală din scânduri aplicată pe pereţii care separă încăperile unei nave. fodră2 sf vz fodor fodul, ~ă a vz fudul fodulucuri snp [At: F. N. 203 / E: tc fuduhk] (Tcî) Nazuri. foehn sn [At: DEX/ P: fon / Pl: (2) -uri / E: îrfoehn, ger Fohn] 1 Vânt cald, uscat şi puternic, care bate primăvara dinspre crestele alpine ale munţilor din Elveţia şi Austria spre văi. grăbind topirea zăpezilor. 2 Uscătoi electric pentru păr. foeţ sm [At: BĂCESCU. P. 29 / Pl: -i / E: net] (Iht; reg) Boiştean (Plioximis phoxinus). fofăi v vzfifăi fofârli vr [At: DA ms / Pzi: -lese / E: fo] (Pop) A se sustrage de la o obligaţie. fofârhcă sf [At: DA/V: -fir-IE: net] 1 (îvp; îf fofuiică) Numele unui joc de noroc. 2 (Fam; îe) A umbla cu -ca A face şmecherii, înşelăciuni. 3 (îae) A încerca să înşele pe cineva. 4 (îae) A fi intrigant. fofarnă sf [At: I. CR. II, 302 / Pl: -ne / E: ctm fomf şi cârn] (Dep) Nume dat unei femei (cârne) care vorbeşte fonfăit. fofează sf [At: BIBLIA (1688), 57 / V.fuf- / Pl: ~ez^, -ezi / E: net] 1 Canat (al unei ferestre, al unei uşi sau al unei porţi). 2 Fiecare dintre braţele care poartă scaunele unui scrânciob. 3 Fiecare dintre aripile unei mori de vânt. 4 Fiecare dintre tălpile războiului de ţesut. 5 Fiecare dintre cele două braţe ale vatalelor la războiul de ţesut Si: fălcea (2). 6 (La războiul de ţesut) Fiecare dintre lopăţelele de lemn pe care se întinde tortul când se pune pe vârtelniţă Si: cui (30), (înv) ciocan (22), (Mun)t/«i- (6). gâscă. 1 Fiecare dintre aripile unei grape articulate. 8 (La războiul de ţesut) Fiecare dintre cele două braţe ale alergătoarei (15) (în care sunt fixate braţele mosoarelor) Si: fuscei (3), cotoci, lăturaşe. 9 Fiecare dintre cele două fălcele ale tânjalei la car. 10 (îe) A umbla ca o - A umbla repede. 11 Braţ al unui sfeşnic. 12 (Reg; îffufează) Lampă mică, fără sticlă. 13 (Csnp) Crestătură. 14 (Reg) Fiştigoaie (1). 15 (Buc) Petec de pânză curată, răsucit în formă de sul şi uns cu ceară galbenă Cf bucium1 (2). 16 Panglică. 17 Fundă. fofelniţă sf [At: DAME / Pl: -ţe / E: ns cf fofează] 1 (La războiul de ţesut) Fiecare dintre cele două stinghii încrucişate ale vârtelniţei, pe care sunt aşezate cele patru fofeze (6). 2 Cuţitul meliţei. 3 (Fig; gmţ sau dep) Femeie vorbăreaţă. 4 (Fig; gmţ sau dep) Gură (ca organ al vorbirii). fofengher sms [At: ODOBESCU, S. III, 49 / E: net] (îvp) Luceafăr de dimineaţă. /o/ic sm vzfofig fofig sm [At: BĂCESCU, P. 152 / V: -ic sm. -flic sn / Pl: -igi i E: net] 1 Peşte mic şi iute (Leucaspius delineatus). 2 (Csc) Mulţime de peşti mărunţi Si: fofigai. fofigai sns [At: C. V. 1949, nr 8, 33 / V: forf- l E: fofig + -ai] Fofig (2). fofila vr [At: DA ms / Pzi: -lez / E: fr faufiler] (Adesea im) 1 A se strecura neobservat, cu dibăcie. 2 A se introduce undeva pe furiş. 3 A se deplasa fără o adresă precisă. 4 (Fig) A obţine o situaţie bună prin înşelătorie. 5 (Fig) A se sustrage de la o obligaţie Si: a se eschiva, fofilare sf[At: MDA ms / Pl: -lăiri / E: fofila] (Adesea irn) 1 Furişare. 2 Intrare discretă şi neautorizată undeva. 3 Deplasare fără adresă precisă. 444 FOIULEANĂ 4 (Fig) Obţinere a unei situaţii bune prin înşelătorie. 5 (Fig) Sustragere de la o obligaţie Si: eschivare. fofilă sf [At: TOMESCU, GL. / Pl: -le l E: net] (Reg) 1 Bucată lungă şi îngustă de pânză sau de stambă. 2 (Ie) A face ~ A bate până la sânge pe cineva. fofincă sf [At: DICŢ. / Pl: ? / E: net] Fonf (1). fofirhcă sfvz fofârlică foflânca vi [At: BUGNARIU, N., ap. DA / Pzi: ? / E: net] A-şi îndoi spatele. foflea sms [At: MARIAN, NU. 17 / E: net] (Trs) Epitet dat unui om foarte leneş. foflenchi [At: CREANGĂ, P. 126 / E: fo] 1 i Imită zgomotul produs de căderea unui coip Si: tronc!, zdrang! 2 s Haz. 3 s (Ie) N-are nici un ~ N-are nici un haz. foflic sn vzfofig fofoloc sm vz fofolog fofolog, ~oagă [At: PANN, P. V. II, 117/19 / V: (1-2) fomf~ smf, (3)~oc sm, (4) fot oloage snp / Pl: -ogi, -oage / E: fo] (Pop) 1 ^/«/'Persoană greoaie şi proastă. 2 smf Persoană leneşă şi indolentă. 3 sm (îf fofoloc) Boboc de raţă. 4 snp Smocuri de păr care cresc pe partea de jos a picioarelor unor cai. fogaş1 sn [At: VAIDA / V: făg~, ~goş / A şi: fogaş / PI: -e / E: mg fogas] (Trs; mgm) 1 Cuier. 2 Poliţă pe care se ţin farfuriile. 3 Unealtă cu care se înveleşte urzeala pe sulul dinapoi al războiului de ţesut. fogaş2 sn vz făgaş1 fogat s [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: mgfogat] (Trs; mgm) Pereche de boi. fogăluit, ~ă a [At: DR IX, 468 / Pl: -iţi, ~e / E: mgfoglalni) (Trs; mgm) Ocupat. fogoda.u sn vz făgădău fogoş sn vz fogaş1 fohoaie sfs [At: COMAN. GL. / E: mg faliej] (Trs; mgm) Scorţişoară. foi1 [At: NEGRUZZI. S. II. 233 / Pzi: ~e*c / E: ml *folUre (=folIere) sau foaie] 1 vi (îvp) A se umfla şi a se dezumfla ca nişte foaie. 2 vi (îvr) A sufla în foaie. 3 vt (Pop; fig) A bate. 4 vi (D. o colectivitate, o mulţime) A forfoti (2). 5 vi (D. un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care circulă. 6 vr A se fâţâi (2). 7 vr A se răsuci de pe o parte pe alta (căutându-şi o poziţie comodă). 8 vr (Fig) A se codi. 9 vt (Rar; subiectul este mulţimea care forfoteşte) A copleşi pe cineva. 10 vt (Subiectul indică insecte) A chinui pe cineva. 11 vt A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. foi2 smp vz foaie foi3 sm [At: CHEST. V S. 117 / Pl: ~ / E: net ] (Reg) 1 Bastard. 2 (Dep) Apelativ pentru un copil răsfăţat. 3 Copil gras. foiachiu sm vz foiahiu foiahiu sm [At: KLEIN. D. 187 / V: -acliiu / Pl: ~i/ / E: mg folyâfii] (Bot; reg) Saschiu (Vinca herbacea). foială sf [At: ARDELEANU, D. 111 / Pl: ~idi / E: foi1 + -eală) 1 Forfotă (1). 2 Bătaie. foiamfir sm vz foiofiu foianfir sm vz foiofiu foicea sf [At: DA ms / Pl: -de / E: foaie + -icea] 1-2 (Pop; şhp) Foicică (1-2). foicică sf[At: TEODORESCU. P. P. 270 / P:fo-i-1 Pl: -iede / E: foaie + -icicăi] 1-2 (Pop; şhp) Foaie (1) cam mică Si: foicea (1-2). foiieană (1-2). foiliţă (1-2), foi şoară (1-2). foiţă (1-2), foiţi că (1-2). foieş sn [At: KLEIN. D. 129 / Pl: ? IE: mg folyâs] (Trs; mgm) Râuşor. foieşte av [At: CHEST. V. 96/43 / E:foi2 + -este) (Reg) 1 în formă de foaie (1). 2 Cu scopul de a servi ca burduf. foileană sf[At: ŞEZ. II. 80 / P:fo-i- / V: foiul~,foaiel~,foail~ / Pl: -ene / E: foaie + -iileană] 1-2 (Pop; şhp) Foicică (1-2). foileta vt [At: VLAHUŢĂ, ap. CADE / Pl: -tez / E: fr feuilleter după foaie] (Liv) A răsfoi. foileton sn [At: NEGRUZZI. S. I. 69 / Pl: -oane / E: frfeuilleton după foaie] 1 Articol (de literatură, de ştiinţă, de artă) care apare periodic într-un ziar. într-o revistă etc., într-un spaţiu anume rezervat Si: (iuz) foiţă (15). 2 Fragment de roman publicat într-un periodic. 3 Spaţiu rezervat într-un ziar, într-o revistă pentru un foileton (1-2). 4 (îc) Roman-~ Roman care se publică pe fragmente într-o serie de numere consecutive ale unui periodic. 5 (îae) Roman senzaţional, lipsit de valoare (publicat mai întâi în fragmente într-un periodic). 6 Articol de ziar cu caracter satiric care tratează teme de actualitate. foiletonism sns [At: DN3/ E: frfeuilletonisme] (Rar) 1-3 Arta sau ştiinţa foiletoanelor (1,4,5). foiletonist, ~ă smf [At: GHICA, S. 62 / Pl: ~işti, -e / E: fr feuilletoniste după foaie] (Rar) Persoană care scrie foiletoane la o gazetă. foiletonistic, ~ă [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: foiletonist + -ic] 1-4 a De foileton (1,2,5,6). 5-8 a în maniera foiletonului (1,2,5,6). 9 şf Totalitatea. foiletoanelor (1) unui autor. 10 sf Arta de a scrie foiletoane (4). foiliţă sf [At: DICŢ. / P: fo-i- / Pl: -ţe / E: foaie + -iliţă] 1-2 (Şhp) Foicică (1-2). foioaj'ă sf[At: DICŢ. / P: fo-i- / Pl: -oare / E: foaie + -ioară] Foiţă (9). foiofiu sm [At: MARIAN. T. 336 / V: ~/oz. ~ionţiu,fonfiu,fonchiu, ~ianfir, ~iamfir, ~iumfie sfi Pl: ? / E: mg folyâ-fii] (Bot; reg) Saschiu (Vinca herbacea). foiofoi sm vz foiofiu foionţiu sm vz foiofiu foios. ~oasă [At: ECONOMIA. 124/5 / P:fo-ios / Pl: ~oşi, -oase / E: foaie + -os, (4) după frfeiiillet] 1 a (Iuz; d. legume) Care are frunzele comestibile. 2 a (D. arbori) Care are frunze late şi căzătoare şi face parte din încrengătura angiospermelor. 3 sfp Denumire dată unor specii de arbori şi de arbuşti foioşi (2). 4 sn Una dintre cele patru despărţituri ale stomacului animalelor rumegătoare, în care trece hrana după cea de-a doua rumegare. foire sf [At: DA ms / P: fo-i- I Pl: -ri / E: foi1] 1 (îvp) Umflare şi dezumflare asemenea unor foaie. 2 (îvr) Suflare în foaie. 3 (Pop; fig) Batere. 4 Forfotă. foişoară sf[At: POLIZU / V: fo-i- / Pl: -oare IE: foaie + -işoară) 1-2 (Pop; şhp) Foicică (1-2). 3 (înv) Fard. foişor sn [At: MOXA 385/38 / ?: fo-i- / V: fui~ / Pl: -oare / E: mg folyoso] 1 (înv) Cameră în catul de sus al unei case sau într-un turn. 2 Turn. 3 (înv; îs) - de foc Tuni de observaţie pentru incendii. 4 Clopotniţă. 5 Terasă deschisă (ridicată mult deasupra pământului) cu acoperişul susţinut de stâlpi sau de coloane Si: cerdac. pridvor. 6 (Iuz) Locuinţă de vară (izolată în mijlocul naturii). 7 Construcţie izolată în curtea sau în grădina unei case Si: chioşc, pavilion (Trs) fîligorie. foit sn [At: TDRG. / P:fo-it / E: foi1] (îvp) Suflare în foc cu foalele Cf .foi1 (2). foitajsn [At: DEX / P :fo-i- /Pl: -e IE: fr feuilletage după foaie) Aluat franţuzesc. foitaş sn [At: POP. / P: ? IV: făi~ / Pl: ? / E: mg foftăs cf fuituială] (Trs) 1 (înv) Bucată de hârtie (mai rar de pânză) cu care se astupa ermetic ţeava puştilor încărcate. 2 (Pex) Capac. 3 încărcătură a armelor de tip vechi. foitau sn [At: MARIAN, ap. DDRF / Pl: -teie / E: mg fojto] (Reg) Verigă de fier care înconjoară grindeiul plugului. foitiş s [At: PAMFILE. VĂZD. 27 / E: net] (Reg) Vânt care bate uşor. foitoi v vz fuitui foitoie i/[At: COMAN. GL. / Pl: ? / E: ns cf fuitui] (Trs; mgm) îndesare. foitoit1 sn vz fuituit1 foitoit2. ~ă a vz fuituit2 foitui v vz fuitui foituire sf vz fuituire foituit1 sn vz fuituit1 foituit2. -ă a vz fuituit2 foiuleană sfvz foileană 445 FOIUMFIE foiumfie sfvz foiqfiu foiţai' sm [At: GR. S. VII. i 14 / P: fo-i- / Pl: ~i / E: foiţă (7) + -ar] (Arg) Cartofor. foiţă [At: ODOBESCU. S. II, 200 / Pl: -te IE: foaie + -iţă] 1-2 (Pop; şhp) Foicica (1-2). 3-4 (Şhp) Foaie de hârtie (cam mică). 5 Foaie subţire de hârtie. 6 (îs) ~ de ţigară Bucată mică de hârtie specială, foarte subţire, de formă dreptunghiulară. în care se înveleşte tutunul pentru a face o ţigară. 7 (Fam; iuz; lpl) Cărţi de joc. 8 (Pex) Joc de cărţi. 9 (Iuz) Foaie subţire de hârtie roşie, care se folosea în loc de fard Si: foi oară. 10 (Pex) Fard. 11 Foaie subţire de metal. 12 Foaie subţire de aluat. 13 (Reg) Covor ţărănesc. 14 (Reg) Pătură de lână. 15 (Iuz) Foileton (1). 16 (Big; îs) ~ţe embrionare Straturile de celule (endodermul,ectodermul şi mezodermul) ale embrionului în stadiul de gastrulă. foiţică sf [At: MAT. FOLK. 126 / P :fo-i~ / Pl: -ide l E: foiţă + -ică] 1-2 (Pop; şhp) Foicică (1-2) fojgăi vi [At: CREANGĂ. A. 134 / V: foşcăi.foşgăi / Pzi: -esc / E: ns cî fosă i] 1 A manevra cu zgomot foi de hârtie. 2 (D. vietăţi care se găsesc în mare număr pe un spaţiu mic şi se mişcă neîncetat) A mişuna (cu zgomot). fojgăială sf [At: DA ms / V: foşcă~,foşgă~ / Pl: -ieli / E: fojgăi + -eală] 1-4 Fojgăire (1-4). fojgăire sf[At: DA ms /V: foşcă~,foşgă~ / Pl: -ri / E: fojgăi] (Reg) 1 Manevrare zgomotoasă a foilor de hîrtie Si: fâşâire (2). foşnire (1). 2 Zgomot provocat de manevrarea foilor de hârtie Si: fâşâit (1). foşnet (1). 3 Mişunare (cu zgomot). 4 Zgomot provocat de un număr mare de vietăţi care se găsesc pe un spaţiu mic şi se mişcă neîncetat. fojgăitsn [At: MDA ms /V: foşcă-,foşgă- / Pl: -uri / E: fojgăi] (Rar) 1-4 Fojgăire (1-4). fojgăitor, -oare a [At: SBIERA. F. S. 110 / V: foşcă- ,foşgă- / Pl: -i, -oare / E: fojgăi + -tor] 1-2 Care fojgăieşte (1-2). fojgăitură sf [At: SBIERA, P. 172/35 / P: -gă-i- / V: foşcă-, foşgă-/ Pl: —ri / E: fojgăi + -itură] Fâşâit. fojgălui vi [At: CHEST. V. 89/35 / V: foşcă-, foşgă- / Pzi: -esc / E: fojgăi] (Reg) 1 (D. lichide) A clocoti. 2 A fojgăi (2). fojgăluire sf[At: CAMILAR. T. 174 / V: foşcă-, foşgă- / Pl: -ri / E: fojgălui] (Reg) 1 Clocotire. 2-3 Fojgăire (3-4). fol1 sn [At: VICIU. GL. / Pl: ? / E: net] (Reg) Obadă. fol2 i [At: DELAVRANCEA. H. T. 10 / E: fo] (Adesea repetat sau în corelaţie cu alte interjecţii) Cuvânt care redă zgomotul produs de oamenii fără dinţi când mestecă. fola/sn [At: LIUBA-IANA. M. 20 / V: -iu l Pl: / E: foaie + -ar] (Reg) Pieptar din piele de oaie. /o/ar2 sm [At: (a. 1763) URICARIUL*XXI. 190 / Pl: -i / E: foaie + -ar] (Mol; înv) Funcţionar însărcinat cu strângerea folăritului. folariu sn vz folaiJ folărit sn [At: (a. 1793) URICARIUL VI. 165 / V: ful- / E: foaie + -ărit] (înv; Mol) Dare în a doua jumătate a sec. XVIII pe burdufurile cu brânză. folăşa vr [At: (a. 1781) IORGA. S.D. VIII. 6 / Pzi: ~$ez / E: foaieş] (înv) A se plia (ca pielea foalelor). folcăluţ sm [At: (a. 1778) FURNICĂ. I. C. 81 / Pl: -/ / E: foaie] (înv; csnp) Burduf în care se păstra sau se transporta brânza. folcea sms vz foite folcelsn [At: DOSOFTEI. V. S. 142 / Pl: ~e / E: foaie + -(i)cel] Foaie (1) de dimensiuni mici. folchine sfp vz foaltine folclor sn [At: MIREA. C. II. 135 / S: (hw)folklor / E: eg. frfolklore] 1 Totalitate a creaţiilor artistice, literare, muzicale, plastice etc.. a obiceiurilor şi a tradiţiilor populare ale unei ţari sau ale unei regiuni. 2 Ştiinţă care studiază creaţiile artistice, obiceiurile şi tradiţiile populare. folcloric, -ă a [At: DA ms / S şi: (înv) folkloric / Pl: -ici, -ice / E: fr folklorique] 1-2 Care aparţine folclorului (1-2) Si: folcloristic (1-2). 3-4 Privitor la folclor (1-2) Si: folcloristic (3-4). folclorism sn [At: DEX / E: folclor + -ism cf îr jblklorisme] Tendinţă de a exagera elementul folcloric în artă şi literatură sau în lucrări teoretice. folclorist, -ă [At: DA ms / S şi: (înv) folklorist / Pl: -işti, -e / E: fr folkloriste] Persoană care se ocupă cu culegerea şi cu studierea sistematică a materialului folcloric. folcloristic, ^ă a [At: DEX / PI: -ici, -ice / E: folclor + -istic cf ger folkloristisch.Folkloristik] 1-4 a Folcloric (1-4). 5 a/Ştiinţă care se ocupă cu studiul sistematic al folclorului (1). folcnţ sn [At: BARAC. A. 44/15 / Pl: -e / E: foaie + -cuţ] 1-2 (Şhp) Foaie (7) (de dimensiuni mici). 3 (Reg) Foluţ. folfăi vi [At: BARAC, T. 55/12 / Pzi: folfăi -csc t E: fol +/[ol] + -ăi] (Pop) 1-2 A vorbi (sau a mesteca) greu (cum fac bătrânii care nu au dinţi) Si: a molfăi, a morfoli. folfăială sf [At: MARIAN. NU. 17 / Pl: -ieli / E: folfăi + -eală] (Pop) 1-2 Folfăire. 3 (Ccr) Fel de mâncare nedefinit mai de aproape. folfăilă sms [At: DDRF / E: folfăi + -ilă] (Gmţ) Nume dat unei persoane care nu are dinţi şi care pronunţă cu dificultate. folfăire sf [At: MARIAN, NU. 17 / PI: -ri / E: folfăi] (Pop)l-2 Vorbire (sau mestecare a alimentelor) dificilă Si: folfăială (1-2). folfă ii1 (1-2). folfăi tură (1-2). folfăit1 sn [At: MARIAN, NU. 17 / Pl: -uri / E: folfăi] (Pop) 1-2 Folfăire (1-2). folfăit2, -ă a [At: VLAHUŢĂ. ap. TDRG / V: fâlfâit / Pl: -iţi, -e / E: folfăi] 1 (D. cuvinte sau sunete) Pronunţat cu dificultate (în modul caracteristic oamenilor fără dinţi). 2-3 (D. oameni) Care folfăieşte (1-2). folfăitwră ^/'[At: MARIAN. NU. 17 / Pl: -ri / E: folfăi + -tură] (Pop) 1-2 Folfăire (1-2). folfota av vz forfota folfotoc sn [At: PĂSCULESCU. L. P. 85 / Pl: -oace / E: net] (Reg) 1-2 Folomoc (1-2). folgatăr sn [At: T. PAPAHAGI, M. 120 / Pl: ? / E: ger Vergatterung] (Mil;Trs; gms) Adunare. folia sfs [At: DE.X / E: por folia] 1 Vechi dans de origine portugheză, cu mişcare rapidă şi inegală, care se dansează cu acompaniament de castaniete. 2 Melodie după care se execută folia (1). 3 Piesă muzicală pentru variaţii instrumentale sau vocale, dezvoltată în sec. XVIII Si: folie2 (3). foliaceu, -ce a [At: DA ms / P: -li-a-1 Pl: -ci, -ee I E: îrfoliace, lat foliaceus] (Bot) 1 Care seamănă cu o frunză. 2 De consistenţa şi de culoarea unei frunze. foliant sn [At: CADE / P: -li-ant l Pl: -e I E: ger Foliant] Carte de dimensiuni mari, de obicei formată din coli îndoite o singură dată. cu paginaţia in folio (1). foliar, -ă a [At: DN3 / P: -li-ar / Pl: -i, -e / E: frfoliajre] Care se referă la frunze. foliat, -ă a [At: DEX / P: -li-at / Pl: -aţi, -e / E: fir folie] 1 Care are frunze. 2 (Chm) Dispus în lame subţiri. foliatie sf[At: DEX / P: -li-a- / V: -iune / Pl: -i/i / E: îr foliation] 1 (Big) Mod de aşezare a frunzelor în mugure. 2 (Gig) Proprietate a unor roci de a se desface uşor de pe anumite suprafeţe paralele. foliaţiune sfvzfoliaţie folie sn [At: ALRM I/II h. 314 / Pl: ? / E: foaie + -ic] (Reg) Foluţ. folicică sf[At: ALRM I/II h. 314 / Pl: -iede / E: foaie + -icică] (Reg) Foluţ. folicul [At: PARHON. B. 24 / PI: -i / E: îr follicule] sm 1 Formaţie anatomică de dimensiuni reduse în formă de săculeţ. 2 (Şîs ~ pilos) învelişul conjunctiv al rădăcinii părului. 3 (Big) Veziculă glandulară sau ganglionară. folicular, -ă a [At: MACAROVICI. CH. 645 / Pl: -i, -e / E: fr folliculaire] 1-3 Privitor la foliculi (1-3). 4-6 Care este în legătură cu foliculii (1-3). 7 (îs) Hormon - Foliculină (1). foliculă sf [At: DA ms / Pl: -le / E: fr follicule] (Bot) Fruct uscat de tipul capsulei, format dintr-o singură carpelă îndoită în formă de cornet. 446 FOMEIE folicuhnă sf [At: MACAROVICI XH. 645 / Pl: ~ne / E: fr folliculine, ger Follikulin] 1 Hormon secretat de glandele sexuale feminine Si: estronâ. 2 Preparat medical care conţine foliculină (1). foliculinemie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: îifolliculinemie] (Med) Prezenţă a foliculinei (1) în sânge. foliculinurie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr folliculinurie] (Med) Prezenţă a foliculinei (1) în urină. foliculită sf [At: DEX / Pl: ~te / E: fr folliculiţe] Boală de piele caracterizată prin apariţia unor băşicuţe pline cu puroi la rădăcina unui fir de păr. foliculoză sf [At: DN' / PI: -ze / E: fr folliculose] (Med) Conjunctivită la copii caracterizată prin apariţia de mici granulaţii pe conjunctivă. folie1 sf [At: DEX / Pl: -ii / E: ger Folie, itfoglia] Foaie subţire din material plastic din care se confecţionează pelerine de ploaie, umbrele etc. folie2 sf[At: DEX / Pl: ~i/' / E: fr folie, it follia] 1 (Fam) Veselie (zgomotoasă). 2 (Liv) Nebunie. 3 (Muz) Folia (3). folio sns [At: CONTEMP.. S. II. 1949 / P: -li-o l V: -iu (P: -lin) / E: lat (m)folio. frfolio] 1 Format de hârtie sau de carte obţinut prin îndoirea colii de hârtie o singură dată. 2 Număr al unei pagini. 3 Filă de registru, de carte sau de manuscris numerotată o singură dată. pe o singură faţă, pentru ambele pagini. 4 Peliculă care, aplicată pe o hârtie subţire, serveşte la imprimarea titlurilor pe copertele legate în pânză sau piele. folioht, -ă a [At: DEX / P: -li-o- / Pl: -aţi, -e / E: frfoliole] (D. frunze compuse) Format din foliole. foliolă sf [At: DA ms / P: -li-o - / Pl: -le / E: fr foliole, lat foliolum] Fiecare dintre frunzuliţele care intră în alcătuirea unei frunze compuse. foliu1 sn [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr folium] Curbă geometrică a cărei formă este asemănătoare cu aceea a unei frunze Si: folium (2). foliu2 sn vz folio folium sn [At: DN3 / P: -li-um / Pl: -uri / E: lat folium] 1 Formaţie anatomică în formă de frunză. 2 Foliu1. foliuţ sn vz foluţ folk [At: DN3 / E: egfolk] 1 sn Curent în muzică, sculptură, arta grafică etc.. care promovează preluarea unor tradiţii populare. 2 sn Preluare a motivelor folclorice cu mijloace modeme, originale. 3 sn Producţie artistică având la bază principiile curentului folk (1). 4 sn Folclor prelucrat artistic. 5 sn (Spc) Stil în muzica uşoară contemporană, răspândit în SUA şi apoi în Europa începând cu anii ‘60 ai sec. XX, care utilizează motive din muzica populară. 6 sn Folk-song. 7-12 ain Care aparţine folkului (1-5) sau folkiştilor. 13-18 ain Caracteristic folkului (1-5) sau folkiştilor. folketing sns [At: DN3 / E: ger Folketing] Denumire a Parlamentului în Danemarca. folk-song sn [At: DN3 / P: folc-son / Pl: -uri / E: eg. fr, it folk-song] Cântec inspirat din folclor (mai ales american), interpretat conform sensibilităţii (şi cu mijloacele) moderne şi care exprimă adesea critica sau revolta unei culturi, a unui grup neintegrat ideologic în societate Si:folk (6). folk'ist, -ă smf [At: DEX2 / Pl: -işti, -e / E :folk + -ist] (Fam) Cantautor de muzică folk. folmotoc sn [At: CONV. LIT. XLIV. II. 508 / Pl: ~r;ace / E: net] (Reg) 1 Ghemotoc (din materii textile) Si-.folomoc (1). 2 Pămătuf cu care se ung căruţele. folnog sm vz fălnogiu folomoc sn [At: ALEXICI, L. P. I.. 187 / Pl: -oace / E: fo] (Reg) 1 Folmotoc (1). 2 (Spc) Ghemotoc de materii combustibile, servind la aprinderea focului. folomocai' sm [At: NOVACOVICIU. C. B. 9 / Pl: ~/ / E: folomoc + -ar] (Reg) Incendiator. folomocit, ~ă a [At: CV 1950, nr. 5, 32 / V: (Ban) -oşit / PI: -iţi, -e / E: folomoc + -it] (Reg) 1 îngrămădit2. 2 încurcat2. folomoşit, ~ă a vz folomocit folos sn [At: COD. VOR. 119/10/ V: (înv; astăzi reg)/ă/~ / Pl: -oase, (înv) -uri / E: ngr (peXâg (pentru ocpeXog] 1 (Adesea în legătură cu verbele „a avea“, „a trage‘\ „a aduce14) Câştig moral sau material Si: avantaj, beneficiu, profit. (înv) folosire (1). (înv) folosinţă (1). (reg) hazna. 2-3 (îljv) în (sau spre. pentru) ~ul cuiva în avantajul cuiva. 4-5 (îljv) Cu (îoc fâră) ~ (în mod) avantajos. 6-7 (îal) Cu profit. 8-9 (îljv) De (îoc fără) ~ Util. 10-11 (îal) Avantajos. 12-13 (îal) Profitabil. 14 (îe) Ce ~La ce bun? 15 (îae) Degeaba. 16 (Fin; înv; îoc pasiv) Activ. folosi [At: VARLAAM, C. 259/2 / Pzi: -scsc / E: folos] 1 vi (Construit cu dativul) A fi de folos sau de ajutor (cuiva) Si: a ajuta, a servi. 2 vi (înv; construit cu dativul; urmat de o determinare introdusă de pp „cu“ sau „dintru”; fşa) A avea sau a trage folos de pe urma cuiva sau din ceva. Nu-şi folosi nimica dintru aceasta. 3 vr (Urmat de determinări introduse prin pp „de‘\ înv ,,din“) A avea sau a trage folos de pe urma cuiva sau din ceva. 4 vr A profita (de cineva sau de ceva ). 5-6 vtr (Forma reflexivă este urmată de o determinare introdusă prin pp „de“ Mă folosesc de...) A face uz (de ceva) Si: a utiliza, a întrebuinţa, folosinţă sf [At: DOSOFTEI, PS. 60 / Pl: -ţe / E: folosi + -inţă] 1 (înv) Folos (1). 2 Dreptul de a folosi un bun. 3 (Jur, înv) Uzufruct. folosire a/[At: VARLAAM, C. 115/2 / Pl: -ri / E: folosi] 1 (înv) Folos (1). 2 (înv) Ajutor. 3 Utilizare. folosit, -ă a [At: ODOBESCU. S. II. 205 / Pl: -iţi, -e / E: folosi] 1 Care a fost întrebuinţat. 2 Care s-a deteriorat în urma utilizării îndelungate Si: uzat. 3 (D. oameni) De pe urma căruia profită cineva. folositor, -oare [At: CORESI. EV. III/7 / Pl: -i, -oare / E: folosi + -tor] 1 a Care aduce folos (1) Si: util. 2 a Profitabil. 3 smf(Bis; înv; cu referire mai ales la instanţa divină) Protector. foloştină sf [At: BARONZI. L. 108 / Pl: -ne / E: net] 1 Rămăşiţă de la vegetale fierte. 2 Rămăşiţă de la boabele de struguri tescuite. 3 (Reg) Resturi de foi de varză rămase pe fundul putinei, după terminarea cantităţii de varză murată. 4 (Reg) Vin sau varză care a prins mucegai. 5 (Rar) Fulg de zăpadă neobişnuit de mare. 6 (Rar) Zăpadă care cade cu fulgi mari. 7 (Reg) Smoc de lână. foloştiuc sn [At: GRIGORIU-RIGO. M. P. II, 6 / Pl: -uri l E: ns cf feleştioc, feleşteu, mg fostet, fostato] (Bis) Sfeştoc. foit sn [At: VAIDA / Pl: -uri / E: mg foit] (Trs; mgm) 1 Petec. 2 Zdreanţă. 3 Fâşie de pânză. 4 Pată. foltac sm vzfultac foltan sn [At: PAMFILE. I. II. ap. DA / V: -ă sf/ Pl: -i / E.folt + -an) (Mol) 1 Bucată de pământ sau de pădure. 2 Desiş izolat de stuf. 3 Bucată de lemn care se adaugă unei bârne vechi, pentru că aceasta din urmă este prea scurtă sau pentru a-i reda capacitatea de susţinere. foltană sf vz foltan foltau sm [At: ŞEZ. II, 227 / Pl: -ai sm, -taie, -aie sn / E: foit + -ău] (Mol) Scoarţă de brad. jupuită primăvara, cu care se acoperă stâna. foite sms [At: LB / V: ~a (reg) ~lcea / E: foaie după burtea] (Fam; dep) 1 Om burtos. 2 Om mâncăcios. foit ea sms vz foite folticos, -oasă smf, a [At: ECONOMIA. 111/12 / V: făl~ / Pl: -oşi, -oase / E: foaie dupăpăntecos] 1-2 (Om sau. rar, animal) burtos. 3-4 (Om sau. rar, animal) mătăhălos. 5-6 (Pex) (Om) necioplit. 7-8 (Om sau. rar. animal) ciolănos. 9-10 (îf,fălticos) (Om sau, rar. animal) fălcos. foltine sfp vz foaltine folţer sn [At: CHEST II, 239/9 / Pl: -e / E: ger poltern] (Reg; gms) Instrument cu care se confecţionează jgheabul la şindrilă Cf falţ. fălţui. foluţ sn [At: ALRM. I/II h. 314/ V: ~liuţ / Pl: -e / E. foaie + -uţ] 1-2 (Reg; şhp) Foaie (8) (de dimensiuni mici). foma vi [At: GRAIUL II. 20 / Pzi: -mez / E: foame cf înfoma] (Reg) A răbda de foame. fomătos, ~oasă a vz fometos fomecios, ~oa.să a vz fometos fomeie sf vz femeie 447 FOMENTA fomenta vt [At: BIANU, D. S. / Pzi: -tez / E: lat fomentare] 1 (Med; înv) A supune (un organ bolnav) unei fomentaţii. 2 (Fig) A întreţine sau a provoca o stare de nelinişte, care duce la agitaţii sociale. fomentaţie sf [Al. DA ms / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr fomentation] 1 Aplicarea în scop terapeutic a unui medicament cald pe o parte a corpului. Si: (pop) oblojire. 2 Medicament folosit pentru o fomentaţie (1). fomentaţiwne sfvz fomentaţie fometegos, -oasă c/ vz fometos fometos, -oasă a [ At: CHEST .VIII, 101/10/V: -mă/-, ~ecios, -tegos / Pl: —oşi, -oase / E: foame după secetos] (Pfm) înfometat. fomfy foamfă a, smf vz fonf fomfăi v vz fonfăi fomfolog, ~oagă smf vzfof olog fomfom v vz fonf ani fon1 sn [At: TDRG / Pl: -uri / E: net] Unealtă de cizmărie, cu care se netezeşte talpa. fon2 sm [At: LTR / Pl: -i / E: fi phone] (Fiz) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzaţia auditivă pe care o produce acesta. -fon3 [At: DN3 / E: fr -phone] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1-2 (Referitor la) sunet. 3 Vorbire. 4 Vorbitor. 5 Fonaţie. fonastenie sf [At: DN' / Pl: -i/ / E: fr phonasthenie] Oboseală a organelor vocale. fonator, -oare a [At: DEX / Pl: -i, -oare / E: fr phonateur] 1-2 (Fon; îs) Organ (sau aparat) - Organ sau aparat care produce sunetele vorbirii. fonaţie sf vz fonaţiune fonaţiune sf [Al. DEX / P: -ţi-u- /V: -ie / Pl: -ni / E: fr phonation] Ansamblul fenomenelor care produc vocea. fonce ai [At: DN3 / P:fon-se / E: fr fonce] (Frm; d. culori) închis. foncliiu sm vz foiofiu fonciarmente av [At: GHEREA, ST. CR. III, 237 / E: frfoncierement] (Frr) Complet. foncieră sf [Al DA ms / P: -ci-e- / E: frfonciere] (înv) Impozit care se plătea pentru proprietăţile agricole. fond sn [At: (a. 1814) URICARIUL III. 45 / V: (înv) -os / Pl: -uri / E: fr fond (1-17) şi fonds (18-30)] 1 (ter formă) Conţinutul, suma elementelor care constituie structura internă a unui lucru, apare ca esenţa lui şi îi condiţionează aspectul. 2 Realitatea intimă, profundă a unui lucru. 3 (Imp) Concepţia unui aitist reflectată în opera lui. 4 (îla; d. o observaţie, un raţionament) De - Care atinge un aspect esenţial. 5 (îs) Articol de -Articol care tratează o problemă actuală importantă Si: editorial. 6 (îlav) In - în realitate. 7 (Lin) Sensul sau conţinutul noţional al unui cuvânt. 8 (Lin; îs) - lexical principal sau -ul pricipal (de cuvinte) Partea esenţială a vocabularului unei limbi, caracterizată printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecvenţă care denumesc, de obicei, noţiuni fundamentale şi care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate şi cu multe expresii şi locuţiuni. 9 Totalitatea trăsăturilor esenţiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 10 Primul strat de culoare al unui tablou, de ton neutru, peste care unii artişti încep să picteze. 11 Ecran, fundal pe care se detaşează diversele elemente figurate (personaje, ornamente, componente ale peisajului etc.) într-o pictura, un panou sculptat, o stampă, o tapiserie etc. Si: câmp. 12 Desen executat pe un suport opac. care serveşte drept decor în desfăşurarea desenelor animate. 13 (Şîs ~ de siguranţă) Reţea mată sau brodată, tipărită într-o culoare palidă pe suprafaţa acţiunilor sau a altor hârtii de valoare, spre a garanta nealterarea celor scrise sau tipărite. 14 (Tip) Fiecare dintre marginile unei pagini imprimate. 15 (îs) - sonor Ansamblul zgomotelor, al sunetelor, al temelor muzicale care pun în relief un spectacol sau un film. 16 (îs) ~ de ten Cremă semilichidă colorată (în nuanţele tenului), care se aplică pe faţă şi pe gât ca machiaj. 17 Nume dat unor probe sportive care se desfăşoară pe distanţe mari şi care necesită o rezistenţă fizică deosebită. 18 (Fiz) Radiaţie greu de înlăturat sau inevitabilă, cu caracter parazit. în prezenţa căreia se efectuează o experienţă sau o măsurare. 19 Valoare materială reprezentată prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. 20 (Ecn) Capital de care se poate dispune. 21 (Fam; îe) A fi în -uri A avea bani. 22 (Ecn; mpl) Capital destinat finanţării unei întreprinderi. 23 (Fin; îs) -uri publice Bani procuraţi de stat sau care sunt garantaţi de către stat. 24 (îas) Valori mobiliare emise de către stat. 25 (Ecn; îs) - de rulment Excedent al valorilor de exploatare, al valorilor realizabile şi al valorilor disponibile al unei întreprinderi asupra datoriilor pe termen scurt. 26 (îas) Capital de rezervă al unei asociaţii de locatari. 27 Organizaţie al cărei scop este finanţarea unor instituţii sau ţări. pe baza unui proiect de dezvoltare Fondul Monetar Internaţional. 28 Totalitatea bunurilor sau a valorilor de bază dintr-un domeniu al culturii. 29 (îs) ~ de cărţi Totalitatea cărţilor pe care le posedă o bibliotecă. 30 Ansamblul documentelor de arhivă donate de o persoană unui organism public. 31 (Fig) Ansamblul calităţilor unui individ. fonda v vz funda fondaco sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: it fondaco] (ltm) 1 Magazin unde se vindeau diferite mărfuri. 2 Han medieval pentru negustori (mai ales pe coastele mediteraneene). fondai sn vz fundal fondamental, -ă a vz fundamental fondant, -ă [At: IOANOVICI. TEHN. 35 / Pl: -nţi, -e / E: îrfondant] 1 a Care se topeşte uşor. 2 sm Substanţă sau amestec de substanţe care se adaugă la topirea unui amestec de materiale pentru a coborî punctul de topire al acestora sau pentru a separa impurităţile, formând cu acestea o zgură la suprafaţa topiturii. 3 sf(Şîs bomboană -ă) Bomboană preparată dintr-o umplutură moale cu nucă, zahăr, diferite arome etc.. acoperită cu o glazură asemănătoare cu şerbetul. 4 sm Medicament care ajută la reducerea unei inflamaţii. fondat, -ă a vz fundat fondator, -oare [At: DEX / V: fun~ / Pl: -i, -oare / E: fr fondateur] 1-2 smf, a (Persoană) care fundează ceva Si: ctitor, întemeietor, fonderie sf[At: DA ms / Pl: ~i/ / E: îr fonderie] 1 Tehnologie care presupune topirea şi purificarea metalelor şi a aliajelor. 2 Instalaţie metalurgică în care se topesc minereuri le pentru a extrage din ele metalele Si: topitorie, turnătorie A fond'ist, -ă [At: DEX ijPl: -işti, -e / E: fond + -ist] Sportiv specializat în probele atletice de Mid (17). fondos sn vz fond / fondw sns [At: DEX2 / P: -dii / E: îr fondu] Procedeu cinematografic constând din întunecarea continuă a imaginii la sfârşitul unui cadru sau din apariţia continuă a imaginii din întuneric. fonem sn [At: DA ms / Pl: -e / E: fr phoneme] (Lin) 1 Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcţiunea de a diferenţia cuvintele între ele, precum şi formele gramaticale ale aceluiaşi cuvânt. 2 (înv) Sunet. fonematic, -ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr phonematique] 1-3 Fonologie (1-3). fonemic, -ă [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: frphonemique] (Lin) Privitor la fonem (1). fonendoscop sn [At: DN3 / Pl: -oape / E: fr phonendoscope] (Med) Instrument de consultaţie, format dintr-o cameră de rezonanţă care amplifică sunetele Si: stetoscop, fonetic, -ă [At: DA / Pl: -ici, -ice / E: fr phonetique] 1 sf Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiţia şi evoluţia sunetelor limbajului articulat Si: (înv) fonologie (2). 2 ş/'(îs) ~ generală Ramură a foneticii (1) care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. 3 sf (îs) ~ descriptivă (sau statică) Ramura a foneticii care se ocupă cu descrierea şi clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. 4 ş/‘(îs) ~ istorica (sau evolutivă) Ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor. încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. 5 sf (îs) ~ experimentată (sau instrumentală) Ramură a foneticii care studiază 448 FQNOMETRU sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale şi al unor mijloace tehnice. 6 sf (îs) ~ sintactică Studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influenţa cuvintelor vecine cu care se găseşte în relaţii sintactice. 7 sf(h) -funcţională Fonologie (1). 8 a Relativ la sunetele unei limbi. 9 a Care ţine de fonetică (1). 10 a Relativ la fonetică (1). 11 a (îs) Ortografie -ă Ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunţă. fonetician, ~ă s/uf [At: DA ms / P: ~ci-an / Pl: ~ /e/z/, -iene / E: fr phoneticien] Persoană specializată în fonetică Si-.fonetist (1). fonetism sn [At: DA ms / PI: -e / E: fr phonetisme] 1 Totalitatea sunetelor unui sistem fonetic. 2 Mod specific de a pronunţa un anumit sunet sau un cuvânt. 3 Principiu al oitografiei fonetice (11). fonetist, ~ă smf [At: DA ms / Pl: -işti, -e I E: fonet[ică] + -ist] 1 Fonetician. 2 Adept al ortografiei fonetice. fonffoanfă [At: EMINESCU, P. 247 / Vifomfl Pl: -ijomfe / E: fo] '(Pfm) 1-2 smf, a (Persoană) care pronunţă nazal Si: fonfăit2 (2-3),fârnâit2 (1-2). fornăit2 (1-2). 3 s (înv; prt; d. pronunţie; îe) A la ~e Cu aere pretenţioase de distincţie (imitând pronunţia franţuzească). 4-5 smf a (Persoană) care pronunţă cu dificultate. 6 smf Neghiob. fonf ăi vi [At: DA ms / V:fomf~ / Pzi: fonfăi, (pop) -esc / E :fonf + -ăi] (Pfm) A vorbi pronunţând cuvintele nazal, ca un fonf (1) Si: a fârnâi (1). a fonf ani, afornăi (2). fonfăire sf[At: DA ms / Pl: -ri / E: fonfăi] (Pfm) Pronunţare nazală Si: fârnâire (1). fârnâit1 (1 ),fonfăitI, fonfii ni re, fonfănit1. fonfăit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: fonfăi] (Pfm) Fonfăire. fonfăit2, ~ă [At: DA ms / Pl: -iţi, -e f E: fonfăi] (Pfm) 1 a (D. cuvinte, sunete) Pronunţat nazal. 2-3 smf, a Fonf (1-2). fonfăni vi [At: REV. CRIT. III, 154 / V:fomfom / Pl: -nesc I E .fonf + -ăni] (Pfm) A fonfăi. fonfănire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: fonfăni] (Pfm) Fonfăire. fonfănit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: fonfăni] (Pfm) Fonfăire. fonfănit2 -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: fonfăni] (Pfm) 1-3 Fonfăit2 (1-3). fonf iu sm vz foiofiu fonfoznă şf[At: RĂDULESCU-CODIN. ap. DA / Pl: -ne / E.fomfoni] (Reg; rar; dep) Femeie care vorbeşte încurcat, confuz. fongi- vzfungi-fongiform, ~ă a vz fungiform fongistâtic, ~ă a vz fungistatic fongus sns [At: DN3 / E: fr fongus] Fungozitate. foniatne sf [At: DEX / P: -ni-a- 1 Pl: ~i/ / E: fr phoniatrie] Disciplină medicală care studiază tulburările şi afecţiunile vocii. foniatru, -ă smf [At: DEX / P: -ni-a- / Pl: -ri / E: fr phoniatre] Specialist în foniatrie. fonic1, -ă a [At: LTR / Pl: -ici, -ice / E: frphonique] 1 Constituit din sunete. 2 Privitor la sunete. 3 (D. consoane) Care se pronunţă cu vibrarea coardelor vocale Si: sonor. 4 (Mrn; îs) Semnal - de ceaţă Semnal acustic emis de staţiile terestre sau de la bordul navelor pentru avertizarea navigatorilor pe timp de ceaţă. -fonic2 [At: DN3 / E: fr -phonique] Element secund de compunere savantă, cu ajutorul căruia se formează adjective, cu semnificaţia: 1 Sonor. 2 De sunet. 3 De vorbire. fonie1 sf [At: DEX / P: -ni-e / Pl: ~i/ / E: îr phonie] 1 (Rar) Calitate a sunetelor limbii rezultată din vibrarea coardelor vocale în timpul emisiunii lor. 2 Sonoritate (a sunetelor limbii). -fonie2 [At: DN3 / P: -ni-e l E: fr -phonie] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Sunet. 2 Fonaţie. 3 Vorbire. fonină sfv z făină fono- [At: DA ms / E: fr phono-, it fono-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Referitor la sunet. 2 Referitor la cuvânt. 3 Referitor la vorbire. 4 Referitor la fonaţie. fonoabsorbant, ~ă a [At: DEX2 / P: ~no-ab- / Pl: -nţi, -e / E: eg phonoabsorbant) (D. materiale) Care are proprietatea de a absorbi sunetele. fonoaudiologie şf[At: DN'1 / P: -no-a-u-di-o- / Pl: ~i/ / E: îr phono-audiologie] Ştiinţă care se ocupă cu studiul relaţiilor dintre funcţia auditivă şi cea fonatorie. fonocardiograf sn [At: DEX / P: -di-o- l Pl: -e / E: fr phono-cardiographe] Aparat cu ajutorul căruia vibraţiile sonore ale inimii sunt transformate în semnale electromagnetice. fonocardiografie sf [At: DN3 / P: -di-o- / Pl: ~i/ / E: fr phonocardiographie] (Med) Metodă de înregistrare grafică a zgomotelor inimii. fonocardiogratnă sf [At: DEX / P: -di-o- / Pl: -me / E: fr phono-cardiograme] (Med) înregistrare grafică a zgomotelor inimii cu ajutorul fonocardiografului. fonoconfortsns [At: DN3 IE: eg phonoconfort] Ansamblu de condiţii care fac o locuinţă comodă, plăcută din punctul de vedere al izolării fonice. fonogenic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice l E: îr phonogenique] (D. voce) Care se pretează la înregistrare. fonogliid sn [At: DN3 / PI: -uri / E: fr phonoguide] Aparat sonor portativ, pus la dispoziţia vizitatorilor unei expoziţii, care conţine (înregistrat pe bandă de magnetofon) o descriere a sălilor acesteia. fonogiu sm vz fălnogiu fonograf sn [At: DA / Pl: -e / E: fr phonographe) Aparat folosit pentru înregistrarea şi reproducerea mecanică a sunetelor. fonografic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: îr phonographique] 1 Referitor la fonograf. 2 Referitor la fonografie. fonografe sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr phonographie] Operaţie de înregistrare mecanică şi de redare a sunetelor. fonogramă sf [At: DEX / Pl: -me / E: fr phonogramme] 1 Mesaj transmis prin telefon şi înregistrat automat sau scris de operator într-un formular special Si: telegramă telefonată. 2 înregistrare a unor vibraţii sonore pe bandă de hârtie fotografică, bandă de magnetofon, disc, peliculă cinematografică etc. cu mijloace electrice, mecanice etc. fonogramic, ~ă ă [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fonogramă + -ic] 1-2 Care ţine de fonogramă (1-2). 3-4 Privitor la fonogramă (1-2). 5-6 Constituit din fonograme (1-2). fonoizolant, ~ă a [At: DEX2 / P: -no-i- / Pl: -nţi, -e / E: fon[ic] + izolant] (D. materiale) Care izolează fonic. fonoizola.re ş/'[At: DEX2 / P: -no-i~ / Pl: -lari I E: fon(ic) + izolare] Izolare fonică. fonol’it sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr plionolite] (Gig) Rocă efuzivă folosită ca fondant în ceramică. fonol'itic, ~ă a [At: DNJ / PI: -ici, -ice / E: fr phonolitique] (Gig) Alcătuit din fonolit. fonolog, -Ci smf [At: DEX / Pl: -ogi, -oge / E: fr phonologue] Specialist în fonologie. fonologie, ~ă a [At: DA ms / Pl: -ici, -ice f E: fr phonologique] 1 Care ţine de fonologie (1) Si: fonemaiic (1). 2 Privitor la fonologie (1) Si: fonematic (2). 3 Care ţine de fonem (1) Si: fonemaiic (3). fonologie sf [At: DA ms / Pl: ~i/ / E: fr phonologie] 1 Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcţionale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom şi caracterul diferitelor variante Si: fonetică funcţională. 2 (înv) Fonetică (1). fonometric, a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr phonometrique] De fonometrie. fonometne sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr phonometrie] Măsurare a intensităţii sunetelor. fonometru sn [At: DEX / Pl: -re / E: frphonometre] Instrument folosit pentru măsurarea intensităţii sunetelor. 449 FONOMIMIC fonomimic, —ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: it fonomimico] (îs) Mewdâ ~ă Metodă de predare a alfabetului prin descrierea repetată a sunetului cu ajutorul gesturilor, a inimicii etc. fonomiime sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: it fonomimia] Descriere a sunetelor vorbirii prin gesturi (la surdomuţi). fonomontaj sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr phonomontage] Program radiofonic realizat în laborator prin combinarea de diverse înregistrări magnetice obţinute separat. fonon sm [At: DEX / Pl: -i / E: ns cf fr phone] (Fiz) Particulă fictivă asociată vibraţiilor care se propagă prin masa unui corp cristalin, având frecvenţe comparabile cu cele ale Sunetelor. fonotecare sf [At: DEX / Pl: -cari / E: fonotecă] Selecţionare şi racordare a pârtilor utile ale fonogramelor înregistrate pe bandă de magnetofon sau pe film cinematografic. fonotecă sf [At: DEX / Pl: -eci / E: fr phonotheque] 1 Colecţie de înregistrări sonore pe discuri, pe benzi de magnetofon etc.. care se foloseşte la sonorizarea unor producţii artistice (în cinematografie, televiziune etc.). 2 Mobilă sau încăpere special amenajată în care este depozitată o fonotecă (1). font sn vz funt fontal sn [At: CHEST. II. 452 / Pl: ~W E: net] (Reg) Fântână. fontanelă sf [At: DA ms / Pl: ~Ie / E: frfontanelle, lat fontanella] (Atm) Spaţiu neosificat dintre oasele craniului unui nou-născut Si: (pop) fântânea (6), moalele-capului. fontă sf[At: DA / Pl: -te / E: fr fonte] Aliaj de fier, de carbon şi de alte elemente, produs în furnale înalte Si: (pop) tuci. fontână sf vz fântână fontoş, -ă a [At: CV 1949. nr. 3. 35 / Pl: -e / E: mgfontos] (Mgm) Important. fontură ş/’[At: DN'1 / Pl: -ri / E: fr fonture] Bară de oţel care susţine şi conduce acele la maşinile de tricotat. footing sn [At: DNJ / P: fu-tin / Pl: -uri / E: eg, fr. it footing] (Spt) Tip de antrenament în care se alternează cursele cu marşurile pentru a întări rezistenţa gambelor şi a respiraţiei. foiJ sn [At: ODOBESCU. S. III. 68 / Pl: (2-4) -uri / E: lat forum, (5) fr for] 1 Piaţă publică în Roma antică, unde era concentrată viaţa social-politică, religioasă şi economică a oraşului şi unde se judecau procesele. 2 Autoritate. 3 Instanţă. 4 Organ de stat. 5 (îs) ~ interior Conştiinţă. foi2 pp, c vz fără -foi3 [At: DN'1 / E: fr -phore. it -foro] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: „care poartă“. fora1 av [At: ALECSANDRI. T. 429 / E: ngr (popa] (înv; la jocul de cărţi) 1 înainte. 2 Cu elan. fora2 vi [At: PREV. ACCID. 56 / Pzi: -rez. / E: fr forery lat forare] 1 A săpa găuri de sonda în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau exploatării unor zăcăminte de substanţe minerale utile. 2 (Fam) A cerceta. forabil, -ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr forable] (D. roci) 1 Care poate fi forat (uşor). 2 Care poate fi dislocat prin foraj. forabiîitate sf [At: DEX / Pl: -taţi / E: frforabilite] Proprietate a rocilor de a fi uşor dislocate prin forare. foraibăr sn [At: KLOPŞTOCK, F. 73 / S şi: -bei\ -reiber / Pl: -e / E: ger Vorreiber] Dispozitiv de metal în formă de şurub îndoit în unghi drept, prevăzut cu filet pe unul dintre braţe, cu care se blochează o uşă. o fereastră etc. foraj sn [At: IOANOVICI. TEHN. 19 / Pl: -e / E: frforage] 1 Ansamblul operaţiilor care se efectuează pentru a construi o sondă Si: forare (2). 2 Ansamblul operaţiilor de fărâmare sau de aşchiere a rocilor din pragul găinii de sondă, care se execută în vederea adâncirii acesteia. 3 (Rai') Gaură de sondă. foramen sn [At: DEX / Pl: -e / E: lat. frforamen] (Big; atm) Orificiu de dimensiuni foarte mici. foraminifer [At: LTR / Pl: -e / E: fr foraminiferes] 1 snp Ordin de animale unicelulare din încrengătura protozoarelor. care au corpul învelit într-o cochilie calcaroasă. alcătuită din una sau mai multe camere comunicând între ele. şi care trăiesc în apele marine. 2 sn Animal din ordinul foraminiferelor (1). 3 a (D. roci. straturi, formaţii geologice etc.) Care conţine foraminifere (2). forânds [At: JAHRESBER. X, 187 / Pl: ? / E: ger Vorhand] (Ban; gms; îe) A avea ~ A avea întâietate. forare sf [At: LTR / Pl: -rări / E: fora2] 1 Săpare a găurilor de sondă în vederea cercetării structurilor geologice, a explorării sau a exploatării unor zăcăminte de substanţe minerale utile. 2 Foraj (1). foraş sn vz făraş forat1 sns [At: MDA ms / E: fora2] (Rar) Forare (1). forat2, -ă a [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 112, 7/5 / Pl: -aţi, -e / E: fora2] 1 (D. terenuri) în care s-au săpat găuri de sondă. 2 (D. roci) Care a fost sfărâmat în vederea executării unei găuri de sondă. forat3 sn [At: CHEST. VIII, 3/6 /Pl: ? / E: ger Vorrat] (Reg) 1 Totalitatea hranei care se găteşte pentru întreaga familie pentru o zi. 2 Provizie. 3 Mâncare de post (lipsită de grăsime). forai vi [At: CREANGĂ. P. 187 / V: -roi / Pzi: forai, (reg) -esc / E: fo] (Pop; d. animale) 1 A sufla cu foiţa aer pe nări. 2 A sforăi. forăială i/[At: LB / V: -roi- / Pl: -ieli / E: forăi + -eală] 1-3 Forăire (1-3). forăilă sm [At: DA / E: forăi + -ilă] (Dep) Nume dat unei persoane care respiră zgomotos. forăire sf [At: ALECSANDRI. DACIA LIT. 287/13 / Pl: -ri / E: forăi] (Pop) 1 Suflare cu zgomot a aerului pe nări. 2 Sforăire. 3 (Spc) Sunetul emis de un om sau un animal care forăie. forăit sn [At: CANTEMIR. IST. 76 / Pl: -uri / E: forăi] (Pop) 1-3 Forăire (1-3) forăstăi y vz forosti forăstău sm vz ferăstrău forăsti v’ vz forosti forăstui y vz forosti forban sm [At: DEX / Pl: -i / E:\fr forban] (Rar) 1 Pirat. 2 Om care nu respectă nici o lege. 3 (îs) - literar Plagiator. forcăi vi [At: SBIERA. P. 315 / P^i: forcăi, (reg) ~e,sr / E: nf cf forăi] A emite sunetul sforăitor caracteristic şarpelui, ariciului etc. forceps sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: fr forceps, lat forceps] Instrument de obstetrică în formă de cleşte.yare serveşte. în cazul naşterilor grele, la scoaterea copilului viu din pântecele mamei. forcing sn [At: DN-1 / P: -rsing / Pl: -uri /E: egforcing] (Spt) 1 Preluare a iniţiativei de joc. 2 Atac susţinut asupra adversarului. forcipresură sf [At: DN3 / Pl: -ri / E: fr forcipressure] (Chr) Compresiune a unui vas (lezat sau nu) cu ajutorul unei pense pentru a opri circulaţia sângelui. forchinos, -oasă smf\ a [At: I. CR. II. 173 / Pl: -oşi, -oase f E: net] (Reg) 1-2 Prost. forcoteală *y/‘[At: MARIAN. D. 320 / Pl: -eli / E: for coti + -eală] (Reg) 1 Zgomot caracteristic care se aude când un obiect înfierbântat vine în contact cu apa. 2 Zgomot caracteristic produs de un lichid care fierbe. 3 Sunetul caracteristic ariciului. forcoti vi [At: HEM 1648/28 / Pzi 3: -teste, (rar) forcotă / E: fo] 1 A produce zgomotul caracteristic care se aude când un obiect înfierbântat vine în contact cu apa. 2 A fierbe cu zgomot. 3 A produce sunetul caracteristic ariciului Cf a forcăi. fordism sn [At: CONTEMP.. S. II. 1948. nr 112. 11/1 /Pl: -e/E: Ford + -işifi] Sistem de organizare în flux continuu a producţiei de masă. bazat pe divizarea şi simplificarea amănunţită a operaţiilor de muncă, pe folosirea benzilor rulante etc. fordist, -ă [At: CONTEMP.. S. II. 1949. nr. 158. 11/5 / PI: -işti, -e / E: Ford + -ist cf it fordista] 1 smf Adept al fordismului. 2-3 a Referitor la fordism sau la fordişti. 4-5 a Propriu fordismului sau fordistilor. 450 -FORIE forditau sn [At: CHEST. II. 164/276 / V: ~ăv / Pl: ? / E: mgfordito] (Reg) Zăvor (de uşă sau de fereastră). forditâv sn vz forditău fordulau sn [At: COMAN. GL. / Pl: -laie / E: mgfordiilo] (Reg) Parte de hotar Si: călcat urci. forechecking sn [At: DN3 / P:forcechin / Pl: ~uri / E: eg forechecking] Mijloc de blocare a atacului advers la hochei. forehand sn sn vz forhend foremetsn [At: JAHRESBER. X. 187 / Pl: net / E: ger Vorhemd] (Ban; gms) Partea din faţă a unei cămăşi Si: plastron. foresteu sn vz ferestrâu forestier, ~ă [At: DA ms / P: -ti-er- / Pl: -i, -e / E: fr forestier) 1 a Privitor la păduri. 2 a De pădure. 3 a în legătură cu exploatările de păduri Si: silvic. 4 a (îs) Perdea ~ă Plantaţie de pădure, îngustă şi lungă, destinată mai ales prevenirii şi combaterii procesului de eroziune. 5 sm Funcţionar în administraţia forestieră. foreză sf[At: DEX / Pl: -ze / E: îiforeuse] Maşină de forat. forezie sf ,{At: DEX / Pl: -ii / E: fr phoresie] (Big) Transportare a indivizilor unei specii de către indivizii altei specii, fără ca între cele două organisme să existe relaţii de parazitism. forfa av [At: PAMFILE J. II, ap. DA / E: pvb forfăi] Forfota (2). forfăcă v vz forfeca forfăi vi [At: TDRG / V.fârfâi / Pzi:./o/;/m şi / E: fo] 1 (Pop) A forfoti (2). 2 (Reg) A face treaba de mântuială. forfăidlă sf [At: KLOPŞTOCK. F. 84 / Pl: -ieli / E: forfăi + -eală] Forfoteală. forfeca [At: CREANGĂ. P. 261 / V: (Mol) ~făca, -foca / Pzi: foarfec / E: ml forficare] 1 vt A tăia în bucăţi cu foarfecele sau cu un alt obiect tăios. 2 vt (Fig; fam) A cerceta o operă literară sau ştiinţifică cu o minuţiozitate exagerată, cu scopul de a o critica şi de a o pune într-o lumină nefavorabilă. 3 vt (Fig) A critica aspru. 4 vt (Fig) A mustra cu severitate. 5 vt (Rar) A bate. 6 vi A vorbi fără încetare (bârfind, clevetind) Si: a bodogăni. forfecar sm [At: MARIAN. INS. 10 / V: -foc- / Pl: -/ / E: foarfece + -ar] Gândac negru, lipsit de aripi posterioare, dăunător pentru viţa de vie Si: caraban (Letlirus cephaîotes). forfecare .v/'[At: DA ms / Pl: -cari / E: forfeca) 1 Tăiere în bucăţi cu foarfecele sau cu un alt obiect tăios Si: forfecătură (1). 2 (Fig) Cercetare a unei opere literare sau ştiinţifice cu o minuţiozitate exagerată, cu scopul de a o critica şi de a o pune într-o lumină defavorabilă. 3 (Fig) Critică aspră. 4 (Fig) Mustrare severă. 5 Bătaie. 6 Bodogănire. forfecat1 sns [At: DA ms / E: forfeca] 1-6 Forfecare (1-6). forfecat2, ~ă a [At: SĂM. V. 356 / Pl: -aţi, -e / E: forfeca] 1 Tăiat în bucăţi cu foarfecele sau cu un alt instrument. 2 (Fig; d. o operă literară sau ştiinţifică) Cercetat cu o minuţiozitate exagerată. 3 (Fig) Criticat aspru. 4 (Fig) Mustrat cu severitate. 5 (Rar) Bătut2. forfecăraş sm [At: MARIAN. 0.1.423 / Pl: -i / E: forfecar + -as] (Om; reg) Forfecuţă (4) (Loxia curvirostra). forfecărd sm [At: MARIAN. 0.1,423 / Pl: -d / E: forfecar + -el] (Orn; reg) Forfecuţă (4) (Loxia curvirostra). forfecătură sf [At: MARIAN. D. 9 / Pl: -ri / E: forfeca + -ătură] (Reg) 1 Forfecare (1). 2 (Fig) Muştruluială. 3 (Fig) Bătaie. 4 (îe) A(-i) trage (cuiva) o ~ A certa (pe cineva). 5 (îae) A bate (pe cineva). forfecea sf vz forfecel forfecd sm [At: MARIAN. INS. 87 / V: -cea sf l PI: -d / E: foarfece + -el] 1 (Ent; Mol) Primar (Rhynchitas cupreus). 2 (Orn; reg) Forfecuţă (4) (L)xia curvirostra). forfecuţă .sf [At: MARIAN, 0.1.423 / Pl: -ţe IE: foarfece + -uţă] 1-2 (Şhp) Foarfece (1) (de dimensiuni mici). 3 Foarfece (1) mic pentru tăiat unghiile. 4 (Şîc —gălbuie) Pasăre mică. cu penele cărămizii, cu ciocul puternic având vârfurile încrucişate ca nişte foarfece Si: forfecăraş. forfecăreL forfecel (2). pasărea-lui-Crisios, jxisăre-cu-cioc-crucişat (Loxia curvirostra). 5 (Orn; îc) —roşie (sau —mare. —cu-cioc-gros) Specie de forfecuţă (4) de talie mai mare. care trăieşte în ţările nordice (Loxia pytyopsittacus). 6 (Orn; îc) —bandată (sau —cu-bandă-albă. —alb-bandată, —bifasciată. —surie) Specie de forfecuţă (4) care trăieşte în ţările nordice şi care are pe aripă o bandă albă transversală (Loxia leucoptera bifasciata). forfot sn [At: DEX / S şi.forfait / Pl: -e / E: eg. frforfait] 1 Ne prezentare a unui concurent sau a unei echipe la o probă, fază sau etapă a unei competiţii sportive, fapt care atrage după sine penalizarea. 2 (îe) A declara ~ A nu se prezenta la o probă sportivă la care era angajat. 3 Sumă pe care proprietarul unui cal angajat într-o cursă este obligat să o plătească dacă îl retrage din concurs. forfeta vt [At: DN’’ / Pzi: -tez / E: ns cf fr forfciire] 1 A declara forfet. 2 A se sustrage. forfetar, -a a [At: SCÂNTEIA, 1947. nr. 758 / Pl: -i, -e / E: fr forfaitaire] (D. tarife, taxe. impozite etc.) Care este dinainte stabilit la o sumă globală şi invariabilă. forfigai sn vzfofigai forfoandă c/v [At: ŞEZ. V. 73 / E: net] (Reg; rar) 1 Neîngrijit îmbrăcat. 2 Zdrenţăros. forfoca v vz forfeca forfocar sm vz forfecar forfoci vi [At: BUL. FIL. II. 191 / Pzi: -ocesc / E: net] (Reg) A flecări. forfoi sms [At: ŞINCAI. HR. III, 239/6 / V:fâr~ / E: net] (Trs; Ban; gmţ sau irn; îlav) 1 Cu ~ Cu mare pompă. 2 (îal) în mod exagerat. forfoitură sf [At: BUL. FIL II. 190 / Pl: -ri / E: net] (Reg; dep) Epitet dat unui om flecar. forfoti v vz forfoti forfondii sfp [At: BUGNARIU. N.. ap. DA / E: net] (Reg) Minciuni. for forată af vz forforoată forforoată sf [At: COMAN. GL. / V: ~rată / Pl: ? / E: net] (Reg; creaţie spontană) Roată care se învârteşte foarte repede. forfot sn vz forfotă forfotă [At: CARAGIALE, M. 127 /V: forfot sn, folfota,falfota,falfota av / E: drr forfoti] 1 sfs Mişcare grăbită şi zgomotoasă de colo până colo Si: forfoteală. foiala (1). 2 av (îe) A umbla ~ta A umbla grăbit (şi fără rost) de colo până colo Si: a forfoti (1). forfoteală sf [At: CARAGIALE. M. 46 / V:/«//~ / Pl: -eli / E: forfoti + -eală] Forfotă (1). forfoti vi [At: VLAHUŢĂ. N. 10 / V: ~o/i / Pzi: -tesc 1 E: fo] 1 (D. oameni) A umbla de colo până colo. grăbit, preocupat. 2 (D. o mulţime în dezordine) A se mişca (haotic) încoace şi încolo Si: a foi1 (4). a furnica (1), a mişuna, a roi, (pop) a forfăi (1), a viermui. 3 (Reg; d. albine; îf forfoli) A roi. 4 A fierbe cu zgomot înăbuşit. 5 A clocoti încet, potolit. 6 (D. oameni) A se bălăci în murdărie. 7 (Fam) A flecări. 8 (Fam) A bârfi. 9 A vorbi necuviincios. forfotitor, ~oare a [At: LESNEA. I. 103 / Pl: -i, -oare / E: forfoti + -tor] 1-9 Care forfoteşte (1-9). forgaşă sf [At: FRÂNCU-C ANDREA, M. 100 / Pl: / E: m gforgăs] (Trs) Semn de hotar care desparte două ogoare. forgatau sn vz forgătău forgătau sn [At: CHEST. II, 164 / V: -gat- / Pl: -taie / E: mg forgat-tyu] (Reg) 1 Clanţă. 2 Mâner. forgau sn [At: ALRM II/I h. 98 / Pl: ? / E: mgforgo] (Reg) 1 Articulaţia mâinii. 2 Belciug. 3 Verigă la râtul porcului. 4 Drot. forhang sn [At: CHEST. II, 192/7 / Pl: -uri / E: ger Vorhang) (Gms) Perdea. forhaus sn [At: CHEST. II. 290/5 / Pl: -uri / E: ger Vorhaus) (Gms) Tindă. forhend sn [At: DEX / S şi: forehand / Pl: -uri / E: eg forehand] (îoc backhand) (Spt) Lovitură executată cu partea exterioară a rachetei sau a paletei (la tenis). -fone [At: DN3 / E: fr -phorie] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Comportament. 2-3 (Referitor la) atitudine. 451 FORINT forint sm [At: DEX / Pl: -nţi / E: mg forint] Monedă divizionară care circulă în Ungaria. forja vt [At: IOANOVICI. TEHN. 44 / Pzi: -jcz / E: îr for ger] A prelucra un metal sau un aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece. cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. forjabil, -ă a [At: HERESCU, N. TEHN. MEC., ap. DA ms / Pl: -e / E: fr forgeable] (D. metale sau aliaje) Care poate fi forjat. forjabilitate sf [At: LTR / Pl: -taţi / E: forjabil + -itate] Proprietate a unui metal sau a unui aliaj metalic de a se deforma plastic la cald sau la rece sub acţiunea unor foile de lovire (ciocan) sau de presare. forjar sm [At: IOANOVICI. TEHN. 118 / Pl: ~i / E: forjă + -ar] Muncitor calificat care lucrează la forjare. forjare sf [At: IOANOVICI. TEHN. 110/P1: -jări / E: forja] Prelucrare a unui metal sau a unui aliaj prin deformare plastică, la cald sau la rece. cu ajutorul unui ciocan sau al unei prese. forjat1 sns [At: MDA ms / E: forja] (Rar) Forjare. forjat2, -ă a [At: IOANOVICI, TEHN. 45 / Pl: -aţi, -e / E: forja] (D. metale sau aliaje) 1 Lucrat prin forjare. 2 (îs) Fier - Oţel lu«rat cu ciocanul în diferite forme şi întrebuinţat în ornamentaţie. ** forjă sf [At: IOANOVICI. TEHN. 53 / V: (înv) ~je / Pl: ~je / E: îrforge] 1 Instalaţie simplă, fixă sau mobilă, pentru încălzirea metalelor în vederea forjării lor la cald, formată dintr-o vatră, o sursă de alimentare cu aer şi un suport pe care se încălzesc metalele. 2 (îs) - de câmp Forjă portativă cu vatră de fontă şi cu un ventilator acţionat cu piciorul prin intermediul unei pedale. 3 Cantitate de metal care se încălzeşte o dată la forjă (1). 4 Forjărie (1). forjărie sf [At: IOANOVICI. TEHN. 14 / V: ~jer~ / Pl: ~ii / E: forja + -ăirie cf frforgerie] 1 Atelier în care se execută operaţii de forjare, prin deformare plastică, la cald sau la rece Si: forjă (4). 2 (înv; îf forjerie) Arta de a forja. 3 (înv; îf forjerie) Industria metalelor forjate. forje sfvz forjă forjerie sfvz forjărie forjor sm [At: DEX / Pl: -i / E: frforgeur] 1 Muncitor care lucrează la forjă (1). 2 (Pgn) Fierar. -form [At: DN3 / E: fr -forme] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Referitor la formă. 2 Cu o anumită formă. forma [At: I. NEGRUZZI. S. 1.88 /Pzi: -mcz/E: frformer, larformare] I vt A da fiinţă şi formă unui lucru Si: a face. 2 vr A lua fiinţă. 3 vt A creşte. 4-5 vt A (se) educa. 6-7 vtr A (se) transforma. 8 vt (D. mai multe elemente) A alcătui. 9-10 vtr (D. mai multe elemente) A (se) constitui. II vt (D. mai multe elemente) A reprezenta. 12 vt (Teh) A confecţiona forme de turnătorie. 13 vt (Teh) a îndeplini operaţia de formare (8). formagiu sm [At: DICŢ. / Pl: ~i/ / E: tc fyryn(a)gy] (înv) Brutar. formaj sn [At: DN3 / PI: -e / E: îr formage] (Teh) Formare (8). formal, -ă [At: (a. 1856) URICARIUL IV. 410/23 / Pl: / E: fr formei, lat formalis] 1 a Privitor la formă1 (1). 2\ Care ţine de forma1 (1). 3 a (Lit) Care se referă la expresie, la stil. 4 a Care ţine de aparenţă. 5 av în aparenţă. 6 a Formulat precis. 7 a Categoric. 8 a Pătruns de formalism (4). 9 a Făcut de formă1 (22). 10 a (D. unele acte juridice) Care necesită anumite forme pentru a fi socotit legal şi valabil. formaldehidă sf [At: LTR / Pl: -de / E: fr formaldehyde] (Chm) Produs gazos obţinut prin dehidrogenarea alcoolului metilic. întrebuinţat la fabricarea răşinilor, a unor coloranţi, medicamente, explozive, tananţi. ca dezinfectant etc. Si: aldehidă formică. formahnă sf [At: MACAROVICI, CH. 515 / Pl: -ne / E: fr formaline] (Far) Formol. formalism sn [At: MAIORESCU. CR. 1,385 / Pl: -e / E: frformalisme] 1 Orientare în artă. estetică, muzică, literatură care are tendinţa să supraaprecieze forma operei de artă în dauna conţinutului, să considere forma un scop în sine. 2 (Fiz) Doctrină care susţine că adevărurile ştiinţifice sunt pur formale şi bazate pe convenţii. 3 (îs) ^ui rus Curent în critica literară rusă din prima jumătate a sec. XX. al cărui obiect era definirea caracterelor specifice ale unei opere, din punctul de vedere strict al textului. în afara oricărei referinţe istorice, biografice etc. 4 Atitudine caracterizată prin respectarea strictă a formei în dauna fondului problemelor. 5 Atitudine conformistă. 6 Atitudine exagerat de protocolară. 7 (îs) ~ etic Respectarea pur formală a preceptelor şi a normelor morale. formalist, ~ă [At: IORGA. L. II, 40 / Pl: -işti, -e / E: îr formaliste] 1-3 smf Adept al formalismului (1-3). 4-6 a Privitor la formalism (1-3). 7-8 smf, a (Persoană) care dă dovadă de formalism (4). 9-10 smf a (Persoană) care adoptă în relaţiile sale o atitudine de politeţe protocolară, ceremonioasă şi uneori nesinceră. formalitate sf [At: (a. 1833) URICARIUL V. 350/9 / Pl: -tăţi I E: fr formalite] 1 Condiţie de formă impusă de o dispoziţie legală pentru îndeplinirea şi valabilitatea unui act juridic. 2 Cerinţă impusă de regulile de politeţe. 3 Procedură, acţiune impusă, dai* lipsită de o importanţă efectivă şi a cărei realizare nu presupune nici o dificultate. formaliza [At: DA ms / Pzi: -zez / E: frformaliser] 1 vt (Log) A realiza 0 formalizare (2). 2 vr A se simţi jignit din cauza nerespectării unor reguli (neînsemnate) de politeţe. formalizare sf [At: DA ms / Pl: -zări / E: formaliza] 1 (Log) Efectuare a unei formalizări (2). 2 (Log) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunţurilor şi de derivare a lor unele din altele. 3 Supărare pricinuită de nerespectarea unor reguli (neînsemnate) de politeţe. formant sm [At: DN'1 / Pl: -nţi / E: fr formante] (Fon) 1 Zonă de maximă relevanţă a unui spectru acustic. 2 Zonă de armonice amplificate prin rezonanţa cavităţilor supraglotice, definitorii pentru formarea timbrului vocal. formar sm [At: LTR / Pl: -i / E: formă + -ar] Lucrător calificat care confecţionează forme de turnătorie Si: formator (1). formare A/[At: IONESCU-MUSCEL, ŢES. 223 / Pl: -mări l E: forma] 1 Creare. 2 Apariţie. 3 Naştere. 4 Pregătire. 5 Educare. 6 Alcătuire. 7 Constituire. 8 Operaţie de confecţionare şi de asamblare a părţilor constitutive şi a miezurilor care alcătuiesc o formă de turnătorie. 9 (Ţes; îs) -a rostului Mişcare de ridicare şi de coborâre a unei părţi din firele de urzeală. format1 sn [At: MAIOR, P. ap. BV III, 24 / Pl: -uri / E: fr format] 1 Ansamblul dimensiunilor care caracterizează forma1 şi mărimea unui coip plat. 2 (Pgn) Dimensiune. 3 Totalitatea dimensiunilor unei tipărituri în funcţie de modul în care sunt împăturite colile de tipar care o alcătuiesc. 4 (Tip) Dimensiunile zaţului pe o pagină. 5 (Tehl îs) Maşină de - Maşină care execută îndesarea în forme, cutii de miez sau alte dispozitive a amestecului de materiale necesare obţinerii fornJelorde turnătorie. 6 (Inf) Dispunere a informaţiilor înregistrate pe 1111 ha/rd disc. 1111 compact disc sau pe o dischetă. 7 (Inf) Ansamblu de date sau de instrucţiuni servind la realizarea unei puneri în pagină, la prezemarea unui text. 8-15 (Rar; urc) Formare (1-7). / format2 a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: forma] 1 Alcătuit. 2 Constituit. 3 Pregătit. 4 Educat. 5 Maturizat. 6 Matur. formata vt [At: MDA ms / Pzi: -tez / E: fr formater] (Inf) A face un hard disc. un compact disc sau o dischetă apte să primească şi să restituie informaţia după 1111 format (6) dat. formatare sf [At: MDA ms / Pl: -tări / E: formata] (Inf) Operaţia prin care un hard disc, 1111 compact disc sau o dischetă devin apte să primească şi să restituie informaţia după un format (6) dat. formativ, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: îr formatif] Care formează aptitudini, deprinderi prin educaţie. formator, ~oare [At: DEX / Pl: -i, -oare / E: forma + -tor] 1 smf Formar. 2 smf Persoană având competenţa să formeze viitorii specialişti într-un domeniu. 3 sn Aparat de laborator folosit pentru formarea foilor de pastă de hârtie sau de semifabricate fibroase pe baza cercetării cărora se determină caracteristicile fizico-chimice. 4 a Care are capacitatea, posibilitatea de a forma (4). formaţie sf [At: ODOBESCU. S. II. 236 / V: -iune / Pl: ~/i / E: fr formation, lat formatio, -onis] 1 Alcătuire. 2 Organizare. 3 Constituire. 4 (Gig) Strat de roci caracterizate prin anumite particularităţi ale constituţiei lor şi care s-au format în anumite condiţii geologice dintr-o anumită 452 FORMULĂ perioadă de timp. 5 Mod în care este dispusă o unitate militară pentru adunare, marş sau luptă. 6 Ansamblu artistic. 7 Componenţa unei echipe sportive. 8 Echipă sportivă. 9 Modul de dispunere (în coloană sau în linie) a unui grup de sportivi. 10 Combinaţie de cifre, de figuri sau de poziţii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (şah. loto. pronosport etc.). formaţional, ~ă a [At: DN3 / P: ~ţi-o- / Pl: ~ i, -e / E: eg formaţional] (D. învăţământ) Care pune accentul pe pregătirea profesională a specialiştilor de diferite categorii. formaţiune sfvz formaţie formă1 sf [At BIBLIA (1688). 265/1 / V: (Trs; înv) fur- / Pl: ~me / E: fr forme, lat forma] 1 (Adesea construit cu pp „în“, „de“, „pe“. ,,sub“) înfăţişarea exterioară a unui corp Si: (înv) chip (39). (înv) făptură (12), (înv) faţă (71). 2 (îe) A lua (sau a căpăta, a prinde) ~mă A începe să aibă o aparenţă uşor de recunoscut. 3 Siluetă. 4 Contur. 5 (Lpl) Contururile corpului (mai ales feminin). 6 (Fam; îlv) A lua (sau a prinde) ~me A se îngrăşa. 7 (Spt) Stare de maximă capacitate de efort a organismului, obţinută prin antrenament, disciplină, viaţă sportivă etc. 8 (îe) A fi în ~ A fi în cele mai bune condiţii (fizice şi intelectuale). 9 (Fiz) Stare de agregare a corpurilor. 10 (Fiz; în corelaţie cu conţinut) Categorie care desemnează structura internă şi externă a unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect sau un proces. 11 (îs) -me ale conştiinţei sociale Forme distincte ale vieţii spirituale ale societăţii, care se deosebesc prin obiectul lor specific, prin funcţia lor socială specifică şi prin modul specific de reflectare a existenţei sociale (filozofia, morala, arta, ştiinţa etc.). 12 (Gmt; Fiz; Teh) Aspectul unei figuri în care nu se ţine seamă de mărimea ei. 13 (Ggf; îs) ~ de relief Neregularitate a suprafeţei pământului, rezultat al interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi. 14 Totalitatea mijloacelor de exprimare a conţinutului unei opere artistice. 15 Totalitatea mijloacelor de expresie (melodie, ritm, armonie etc.) care contribuie la redarea conţinutului de idei şi de sentimente al unei compoziţii muzicale. 16 Mod de manifestare a unui fenomen etc. Si: chip, fel. 17 Mod de organizare, de conducere politică, socială etc. 18 (îs) ~ de guvernământ Mod de organizare şi de funcţionare a conducerii statului. 19 (Jur) Dispoziţie legală de procedură. 20 (Jur; îs) Viciu de - Nerespectare a unei dispoziţii de procedură care atrage anularea unui act sau a unei hotărâri judecătoreşti 21 (Pop; îe) A băga ~mele A începe, la primărie, îndeplinirea formalităţilor pentru o căsătorie. 22 (îlav) De (sau, rar, pentru) ~ Pentru a salva aparenţele Si: formal (9). (pfm) de ochii lumii. 23 (Trs; gms) A bate (pe cineva) în toată ~ma A bate (pe cineva) foarte tare. 24 (Lin) Complex de sunete prin care se exprimă un sens. 25 (Lin) Aspectul exterior al unui cuvânt pentru a exprima o valoare sau o funcţie gramaticală. 26 Tipar care serveşte pentru a da unor materiale o anumită înfăţişare, un aspect exterior Cf calapod. fason. 27 (îs) ~ de pălărie, de căciulă Bucată de lemn de mărimea capului unui om, pe care se potriveşte şi se fasonează pălăria ori căciula. 28 Vas special în care se coace aluatul de cozonac. 29 (Teh) Piesă prevăzută cu o cavitate de o anumită înfăţişare în care se toarnă un material şi care reprezintă negativul obiectului obţinut prin turnare. 30 (Tip) Pagină de zaţ completată de jur-împrejur cu material de albitură şi închisă într-o ramă metalică, gata pentru a fi introdusă în maşina de tipar. 31 (Mat) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusă aceeaşi relaţie. 32 (Mat) Polinom omogen. formă2 sf [At: ALECSANDRI, T. 1069 / PI: -me / E: bg (pypHa, tc fourun (fyryn)] (Mol; înv) 1 Cuptor de brutărie. 2 Brutărie. formălui vt [At: Da ms / Pzi: -csc l E: formă + -ălui] (îvp) A forma (1). forme ca v vz fermeca formeret sn [At: DN3 / Pl: -e / E: frformeret] (Aht) Arc de ancadrament longitudinal, paralel cu axa bolţii, inserat într-un zid lateral. ^ formiat sm [At: DEX / P: -mi-at / Pl: -aţi / E: frformiate] (Chm) Sare a acidului formic. formic, ~ă a [At: MACAROVICI, CH. 515 / Pl: -ici, -e / E: frformique] (Chm) 1 (îs) Acid - Acid organic corosiv, lichid, incolor, volatil, care se găseşte în corpul furnicilor roşii. în frunzele de urzică etc. şi care se prepară şi pe cale chimică, având întrebuinţări în industria textilă, farmaceutică şi în tăbăcărie. 2 (îs) Adehidă ~ă Formaldehidă. formidabil, ~ă a [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 184 / Pl: -i, -e / E: fr formidable, latformidabilis] Care uimeşte prin trăsături neobişnuite, mai ales prin dimensiuni Si: colosal, extraordinar, uluitor. forminante sfp [At: VICIU, GL. / V: -monanţe,fulminante sfp, -ncnţă sf/ E: fulminant] (Trs) Chibrituri. forminenţă sf vz forminante formol sns [At: KLOPŞTOCK, F. 199 / E: fr formol] (Chm) Soluţie apoasă de formaldehidă, întrebuinţată ca dezinfectant şi ca antiseptic Si: for mălină. formoliza vt [At: DEX / Pzi: -zez / E: formol] 1A dezinfecta cu formol o încăpere sau obiectele contaminate cu microorganisme patogene. 2 A fixa ţesuturile animale cu ajutorul formolului sau al vaporilor de formol. formolizare sf[At: DEX / Pl: -z.ări / E: formoliza] 1 Dezinfectare cu formol a unei încăperi sau a obiectelor contaminate cu microorganisme patogene. 2 Tratare a unui cadavru cu o soluţie de formol pentru a conserva structura celulelor, a ţesuturilor şi a organelor. formonanţe sfp vz forminante formui vt [At: CANTEMIR, IST. 128 / P: ~mu-i / Pzi: -csc / E: formă după pn formowac] (înv) 1-2 A formula (1-2). formuire sf [Al. DOSOFTEI. V. S. 184/1 / Pl: -ri / E: formui] (înv) 1-2 Formulare (1-2). formuit, ~ă [At: DOSOFTEI. V. S. 181/2 / Pl: -iţi, ~e / E: net] (înv) Cuvânt cu sens neprecizat Icoane formuite cu ceară. formula vt [At: URICARIUL X, 7/23 / Pzi: -lez / E: fr formuler] 1 A da o formă precisă unui gând, unei idei, unei hotărâri Si: (înv) formui (1). 2 A exprima prin cuvinte Si: (înv) formui (2). formular sn [At: IORGA, C. I. II. 119 / Pl: ~e / E: fr formulaire] 1 Imprimat cu mai multe spaţii albe, care se completează în vederea întocmirii unui act, a unui tabel etc. 2 Broşură sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramură a unei ştiinţe. 3 Culegere de formule. formulare sf [Al MAIORESCU. D. IV, 12 / Pl: -lari / E: formula] 1 Redare într-o formă precisă a unui gând, a unei idei, a unei hotărâri Si: (înv) formuire (1), (nob) formulat1 (1). 2 Exprimare prin cuvinte Si: (înv) formuire (2), (nob) formulat1 (2). formularisticy -ă [At: EV. CONT. 147 / Pl: -ici, -ice / E: formular + -istic] 1 a Cu formular (1). 2 a De formular (1). 3 sf Activitate legată de realizarea şi folosirea formularelor. formulat1 sns [At: MDA ms / E: formula] (Nob) 1-2 Formulare (1-2). formulat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, ~e / E: formula] (D. un gând. o idee, o hotărâre) 1 Căruia i-a fost dată o formă precisă. 2 Exprimat în cuvinte. formulator sm [At: MAIORESCU, D. III, 201 / Pl: -i / E: formula + -tor] (Rar) 1 Persoană care formulează ceva. 2 Persoană care enunţă o formulă. 3 Persoană care se exprimă cu precizia unei formule. formulă sf [At: NEGRUZZI. S. I, 305 / Pl: -le / E: fr formule, lat formula] 1 Enunţ precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operaţii. 2 Expresie precisă, generală şi invariabilă a unei idei, a unei relaţii, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). 3 (îs) ~ de politeţe Formă convenţională de exprimare, consacrată prin uz, cu care te adresezi unei autorităţi sau persoane. 4 Frază-tip folosită oral în anumite ocazii sau care. scrisă, cuprinde termenii expreşi în care trebuie redactat un act. sentinţă etc. 5 Relaţie alcătuită din litere, cifre şi semne matematice, constituind o identitate în care unul dintre membri este considerat ca expresie a celuilalţ/sau ca regulă de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt. 6 Expresie în simboluri chimice care reprezintă compoziţia calitativă şi cantitativă a moleculei unei substanţe. 7 Parolă. 8 Mijloc de a întreprinde ceva. 9 Soluţie. 10 (Spt; îs) -lai Categorie de 453 FORNĂI automobile cu un singur loc. destinate exclusiv competiţiilor, în circuit sau pe un traseu închis. fornăi vi [At: ŞEZ. IX. 156 / Pzi: fonicii, (reg) -esc / E: fo] (Rar) 1 A sforăi. 2 A fonfăi. fornăială sf [Ai: PAMFILE, J. 81 / Pl: -ieli / E: fornăi + -eală] (Rar) 1-2 Fornăit1 (1-2). fornăilă sms [At: MARIAN / E: fornăi + -ilă] Porecla unui om care fornăie. fornăit1 sn [At: PAMFILE. J. I / PI: -uri / E: fornăi) (Rar) 1 Sforăit. 2 Pronunţare nazală şi înceată. fornăit2, ~ă smf a [At: PAMFILE, J. I / Pl: -Ui, -e / E: fornăi] 1-2 Fonf (1-2). 3-4 Fârnâit (3-4). formez vi [At: DN3 / Pzi: fornic / E: fr forniquer, lat fornicari] (Liv) A se desfrâna. fornicator, ~ oare smf [At: DN3 / Pl: -i, -oare / E: fr fornicateur] (Liv) Desfrânat. fornicaţie sf [At: DN3 / Pl: -ii / P: -ţi-e / E: îxfornication, lat fornicatio] (Liv) Desfrânare. foroame sfp [At: VICIU. GL. / E: net] (Trs; fam) Bătaie zdravănă. forobraz, ~ă [At: RETEGANUL. TR. 113 /Pl: ? / E.fără + obraz] (Trs; Buc) 1 a Neastâmpărat. 2 a Obraznic. 3 a Specie de albină nedefinită mai de aproape. for oi v vz forai foroială sfvz forăială forosag sn vz feleşag forostau sn vz ferăstrău forosti vtr [At: MARIAN, D. 345 / V: -râs- / Pzi: -tesc / E: mg forrasztani) (1-3) forostoi (1-3). forostoi [At: VAIDA/ V: ~răstăi, -răst ui, ~trăi. ~/wi / Pzi: -esc / E: mg forrasztani] 1 vt A uni două obiecte solide unul de altul Si: forosti (1). 2 vt A uni două bucăţi de metal prin topirea acestora Si: forosti (2). 3 vr (D. o rană. pex, o boală) A se vindeca. forostrăi vtr vz forostoi forostui v vz forostoi forp'ic sn [At: DEX / Pl: / E: ger Vorpick] Compartiment etanş la prora unei nave. destinat să limiteze invadarea apei şi în care se păstrează lanţul ancorei, vopsele, odgoane etc. forsiţia sf[At: DEX2 / P: -ţi-a- / V: ~rzi~ / Pl: -ii / E: lat Forsythia] Arbust ornamental cu flori roşii, galbene etc. grupate câte 1 -3. care apar înaintea frunzelor (Forsythia). forsteritsn [At: DEX /Pl: -e /E: frforsterite] Silicat natural de magneziu din grupa olivinei, cristalizat în sistemul rombic. cenuşiu-gălbui. sticlos. forşpan sn [At: DN3 / PI: -uri, -e / E: ger Vorspan] (Cig) Bobină de reclamă pentru prezentarea unui film. fort sn [At: ALECSANDRI, P. II. 440 / Pl: -uri / E: fr fort) Lucrare de fortificaţie construită din zidărie, cu contur poligonal, care face parte dintr-un sistem de întărituri şi care este menită să apere un centru important sau o linie strategică. forţăi v vz fărtoi fortăreaţă sf [At: HAMANGIU. C. C. 121 /V: (înv) fortăreţ sn / Pl: -eţe / E: frforteresse] 1 Loc important din punct de vedere militar, puternic întărit, pregătit pentru apărare de lungă durată în caz de asediu Si: cetate, cetăţuie. (înv) forteţă Cf haştă. 2 (îs) ~ zburătoare Denumire dată în timpul celui de-al doilea război mondial unor avioane de bombardament foarte mari. 3 (Fig) Ceea ce rezistă atacurilor sau influenţelor exterioare. fortăreţ sn vz fortăreaţă forte [At: CĂLINESCU. E. O. II. 65 / E: it forte, lat fortis) 1 ain (Liv) Puternic. 2 av (îe) A se face ~ A face toate eforturile pentru a reuşi într-o acţiune. 3 av (îae) A se declara capabil să depăşească o încercare dificilă. 4 av (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale; îoc pi ano) Cu sonoritate intensă, puternică Si: tare. 5 av (Muz; îs) -fortissimo Extrem de tare. forteţă sf [At: VĂCĂRESCUL, IST. 257/44 / Pl: -ţe / E: it fortezza] (înv) Fortăreaţă (1). fortifiant, ~ă sn, a [At: DA ms / P: -fi-ant /Pl: -nţi, -e / E: fx fortifiant] 1-2 (Substanţă, medicament) întăritor Si: tonic, (rar) fortificam (1-2). fortifica [At: HASDEU. I. C. 16 / Pzi: fortific / E: fx fortifier, lat fortificare] 1-2 vtr A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent Si: a (se) întări, a (se) oţeli. 3 vt A întări un loc prin lucrări de fortificaţie. fortificant, -â sn, a [At: DA ms / Pl: -nţi, -e l E: fortifica + -ant] 1-2 (Rar) Fortifiant (1-2). fortificai'e şf[At: MAIORESCU, D. IV. 167 / Pl: -cări / E: fortifica] 1 întărire a organismului. 2 întărire a unui loc prin lucrări de fortificaţie. fortificat, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: fortifica] 1 (D. oameni) Cu organismul întărit. 2 (D. locuri, localităţi) întărit printr-un sistem de fortificaţie. fortificaţie sf [At: NEGRUZZI. S. I, 39 / P: -ţi-e /V: (înv) ~iune / Pl: -ii / E: îx fortification, lat fortificatio] Construcţie militară de pământ, de piatră, de beton armat, făcută cu scopul de a apăra luptătorii împotriva proiectilelor şi a bombelor de avion şi de a facilita acţiunea de observare şi dc folosire a mijloacelor de luptă proprii Si: (înv) apăirăitnră. fortificaţiune sfvz fortificaţie fortilă a’/ [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 100 / Pl: -le / E: net] (Reg) Tânjală. fortissimo [At: CONTEMP.,S.II, 1949,nr. 120,13/6/PI: (3,rar)~m^ / E: it fortissimo] (Muz) 1-2 sn, av (Pasaj care trebuie executat) cu cea mai mare intensitate. 3 sni Mod de a executa, dând cea mai mare intensitate notelor muzicale. fortoglim sn vzfotoghin fortran sns [At: DN-1 / E: eg, fr fortran] (Inf) Limbaj simbolic folosit în programarea automată, orientat spre probleme tehnico-ştiinţifice. fortuit, ~ă a [At: COD. PEN. R. P. R. 516 / Pl: -iţi, -e / E: fx fortuit, lat fortuitus] (Liv) 1 Neprevăzut. 2 întâmplător. fortuna sfs [At: DEX / E: lat fortuna] 1 Soartă. 2 Şansă. fortuna sfvz furtună forţa [At: MAIORESCU. D. III.371 / Pzi: -ţez / E: fxforcer, it forzare) 1 vt A determina cu forţa pe cineva la ceva Si: a constrânge, a obliga. a sili. (înv) a asupri. 2 vr A se strădui. 3 vr A mânui cu violenţă un mecanism. închizătoare etc.. deteriorâdu-le din nepricepere, nerăbdare, intenţii frauduloase etc. Si: a sfărâma, a sparge. 4 vt (îe) A ~uşa cuiva A intra cu sila în casa cuiva. 5 vt (îe) A ~ (cuiva) mâna A constrânge (pe cineva) să facă ceva. 6 vt (îe) A ~ nota A întrece măsura în comportarea faţă de cineva Si: a exagera. 1 vt A supune Ia un efort prea mare o maşină, 1111 animal etc. 8 vt (Mii) A trece peste un obstacol Î11 ciuda rezistenţei opuse de inamic. forţamente av [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 133 / E: fr forcement cf it forzatamente] 1 în mod necesar. 2 Obligatoriu. 3 Prin constrângere, forţare sf[At: GALACTION. O. I, 201 / Pl: -ţări / E: forţa] 1 Silire. 2 (Rar) Sforţare. 3 Spargere. 4 Stricare. 5 Supunere la un efort prea mare a unei maşini, a unui animal. forţat1 sms [At: MDA ms / E: forţa] 1-5 Forţare (1-5). forţat2, a [At: MAIORESCU, CR. I. 121 / Pl: -aţi, -e / E: forţa] 1 (D. oameni sau d. colectivităţi) Silit. 2 (D. acţiuni) Făcut prin constrângere. 3 (îs) Aterizare -ă Aterizare impusă de forţa împrejurărilor. 4 (D. măsuri) Impus cu forţa. 5 (Fin; îs) Curs - (al unei valori) Curs impus, care nu corespunde realităţii. 6 Realizat printr-o acţiune violentă. 7 Realizat cu greu. prin depăşirea unor dificultăţi. 8 (D. uşi, lacăte) Deschis cu forţa. 9 (D. zâmbete, gesturi etc.) Nefiresc. 10 (D. zâmbete, gesturi etc.) Fals. forţă sf [At: URICARIUL XIV. 146/8 / V: (nrc) ~ţie / Pl: ~ţe l E: fr force, it forza] 1 Capacitate pe care o au fiinţele vii de a depune 1111 efort, de a executa acţiuni fizice prin încordarea muşchilor Si: putere fizică, tărie. vigoare. 2 (Lpl) Resurse fizice. 3 (îs) Tur de - Acţiune greu de realizat, care cere multă putere fizică, multă abilitate şi multă energie morală. 4 Ansamblul resurselor intelectuale şi morale ale unui individ. 5 Energie (morală). 6 Capacitate de a realiza ceva. 7 (îla) De '-Foarte capabil. 8 (Fig) Persoană înzestrată cu putere şi cu energie, care acţionează intens 454 FOSFORIT într-un anumit domeniu de activitate. 9 Putere de acţiune pe care o conferă unui grup numărul membrilor săi. mijloacele materiale şi organizarea sa. 10 (Csc; îs) ~ţa publică Ansamblul organismelor de menţinere a ordinii publice. 11 (Mpl; îs ~ armată) Totalitatea unităţilor militare ale unui stat Si: armată. 12 (îs) -ţe militare Subunităţile, unităţile, marile unităţi şi formaţiile care intră în compunerea forţelor armate. 13 (îs) ~ vie Termen prin care se defineşte în mod obişnuit pe câmpul de luptă personalul militar. 14 (Pan) Grup social care exercită o influenţă. 15 (Ecn; în terminologia marxistă; îs) ~ ele muncă Totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale omului, pe care acesta le solicită atunci când îndeplineşte o activitate socială utilă Si: capacitate de muncă. 16 (Pex; îas) Totalitatea persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 17 (Ecn; în terminologia marxistă) -ţe de producţie Mijloace de producţie. 18 Putere de influenţă sau de acţiune. 19 (îs) Idee - Idee pe care se bazează un raţionament. 20 Grad de intensitate, de eficacitate. 21 (îlav) In ~Cu mare intensitate. 22 Energie existentă în natură. 23 (Fiz) Acţiune care, exercitată de un sistem fizic asupra altuia. îi schimbă starea de repaus sau de mişcare sau îl deformează. 24 (Fiz; spc) Acţiune mecanică care schimbă starea de mişcare a unui corp. 25 (Fiz) Mărime dirijată care reprezintă o forţă (24). 26 (Fiz; înv) Energie. 27 (Fiz; îs) ~ motoare Energie folosită pentru punerea în mişcare a corpurilor. 28 (Mec; îs) ~ de tracţiune Forţă exercitată de un vehicul motor (locomotivă, navă, tractor etc.) asupra unei maşini sau a unui vehicul pe care îl remorchează. 29 Putere de constrângere. 30 Violenţă. 31 (îlav) Cu ~ţa în mod forţat. 32 (îlav) Prin ~ţa împrejurărilor Constrâns de motive obiective. 33 (îs) Caz de - majoră Eveniment imprevizibil care impune (împotriva voinţei) un anumit tip de conduită sau de acţiune şi care presupune exonerarea de obligaţii sau de răspundere. 34 (îs) Lovitură de - Intervenţie violentă. 35 (îs) Probă de - Conflict în care voinţa de a triumfa asupra unui adversar este predominantă. 36 Autoritate. 37 (Jur; îs) ~ executorie Calitate a unui act juridic care îi permite, dacă este cazul, să recurgă la foiţa publică pentru executarea sa. for(ie sf vz forţă forum sn [At: DEX2 / Pl: -uri / E: fr, lat forum] întrunire (de mare amploare şi importanţă). fomnă ş/‘[At: N. REV. R. VIII, 86 / Pl: -ne / E: srb furuna] (Reg) 1 Coş la casă. 2 Gaură prin care răsuflă cuptorul. 3-4 Sobă sau cuptor de cărămidă. 5 Cuptor la maşina de gătit. forzato av [At: DEX / P: -rţa-to / E: it forzato] (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) 1 Puternic. 2 Accentuat. forzat sn [At: DEX / Pl: ~e, -uri / E: ger Vorsatz] (Tip) Foaie liberă de hârtie, albă sau colorată, cu ajutorul căreia se face legătura dintre blocul de carte şi scoarţe. forzitia sfvz forsiţia forzoaţ sns [At: DA ms / E: ger Vorsatz] (Trs; Min) 1 Piatră care nu conţine nici un minereu. 2 Piatră măruntă, de calitate proastă, utilizată la umplerea gropilor. fos i vz fâs fosalău sm [At: BUL. FIL. VII-VIII. 264 / Pl: -ăi / E.fosăi + -ălău] (Reg; dep) Bătrân care respiră greu Cf fosăilă. fosă sf[At: ANATOMIA, 68 / Pl: -se / E: frfosse, lat, it fossa] 1 Cavitate puţin adâncă, mai largă la deschidere decât în adâncime, situată la suprafaţa unei structuri anatomice. 2 (Gig) Depresiune mai mult sau mai puţin largă şi adâncă în sol. 3 (Gig; îs) ~ oceanică Depresiune alungită pe fundul oceanelor, a cărei adâncime depăşeşte 6 000 de metri Si: groapă abisală. 4 (îs) ~ septică Bazin destinat colectării materiilor fecale în cazul unei locuinţe (aşezări) care nu este conectată la sistemul de canalizare. 5 (Şîs ~ orchestrei sau de orchestră) Spaţiu aflat sub avanscena unui teatru sau în faţa acesteia, destinat de obicei orchestrei Si: loja orchestrei, fosăi vi vz fâsâi fosăiâlă sf vz fâsâială fosăilă sms [At: MARIAN, ap. DA / P: -să~i- / E: fosăi + -ilă] (Dep) Apelativ pentru un om care nu poate pronunţa bine sunetul „s“. fosetă sf [At: DN3 / Pl: -te / E: fr fossette] (Atm) 1-2 (Şhp) Fosă (mică). 3 Gropiţă. fosfat sm [At: IOANOVICI, TEHN. 39 / Pl: -aţi / E: fr phosphate] 1 Nume generic dat sărurilor acidului fosforic rezultate prin reacţia acestuia cu o bază. 2 (îs) ~ de calciu Sare de calciu a acidului fosforic. folosită ca îngrăşământ agricol. 3 (îs) ~ de sodiu Sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuinţată la dedurizarea apei şi în analize chimice. fosfata vt [At: DEX / Pzi: -tez / E: fosfat cf fr phosphater] 1 A îngrăşa cu fosfaţi terenurile de cultură. 2 A adăuga fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentaţia şi pentru a mări procentul de alcool în vin. 3 A acoperi obiectele de oţel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenţilor corosivi). fosfatare sf[At: LTR / Pl: -tări / E: fosfata] 1 îmbogăţire în fosfaţi a terenurilor de cultură. 2 Adăugare de fosfat de calciu în mustul de struguri, pentru a activa fermentaţia şi pentru a mări procentul de alcool în vin. 3 Acoperire a obiectelor de oţel sau de fontă cu un strat de fosfat cristalin (pentru a le proteja contra agenţilor corosivi). fosfatat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: fosfata] 1 (D. un teren de cultură) îmbogăţit în fosfaţi (1). 2 (D. mustul de struguri) în care s-a adăugat fosfat de calciu, pentru a activa fermentaţia şi pentru a mări procentul de alcool în vin. 3 (D. un obiect de oţel sau de fontă) Acoperit cu un strat de fosfat cristalin (pentru a-1 proteja contra agenţilor corosivi). fosfatază sf [At: DEX / Pl: -ze / E: fr phosphatase] Enzimă care participă la toate procesele organice fundamentale. fosfatic, ~ă a [At: PARHON, B. 26 / Pl: -ici, -ice / E: îi phosphatique] (Chm) Cu fosfat. fosfafidă sf [At: PARHON. B. 45 / Pl: -de / E: fr phosphatide] Substanţă din clasa lipidelor în a cărei moleculă intră fosforul, prezentă mai ales în ţesutul nervos. fosfaturie sf[At: DN3 / Pl: -ii / E: fr phosphaturie] (Med) Exces de fosfaţi de calciu în urină. fosfenă sf[At: DEX / Pl: -ne / E: fr phosphene] Senzaţie care apare sub forma unor puncte luminoase atunci când închidem ochii şi apăsăm cu degetele pe pleoape Si: fotopsie. fosfme sfp [At: DN3 / E: fr phosphines] (Chm) Clasă de compuşi organici derivând din hidrogenul fosforat. fosfit sm [At: DA / Pl: -iţi / E: fr phosphite] (Chm) Sare a acidului fosforos. fosfoprote'ide sfp [At: DN3 / P: -de-i- / E: frphosphoproteides] (Chm) Substanţe compuse dintr-o proteină şi acid fosforic. fosfor sns [At: IOANOVICI. TEHN. 44 / A şi: jos for t E: fr phosphore] Element chimic otrăvitor, uşor inflamabil, care se găseşte în natura numai în compuşi. fosforat, -ă a [At: DA / Pl: -aţi, -e / E: fr phosphore] Care conţine fosfor. fosforescent, -ă a [At: ANGHEL şi IOSIF. C. L. 170 / Pl: -nţi, -e / E: fr phosphorescent] 1 Care poate produce fosforescenţă (1). 2 Care emite lumină în întuneric. fosforescentă sf [At: ANGHEL şi IOSIF. C. L. 225 / Pl: -ţe / E: fr phosphorescence] 1 Proprietate a unor compuşi chimici de a emite lumină când absorb sau după ce au absorbit radiaţii luminoase ultraviolete sau corpusculare. 2 Fenomen de luminescenţă pe care îl prezintă un corp care emite lumină spontan sau prin acţiunea unei arderi lente. 3 (Big) Luminescenţă a unor organisme animale sau vegetale. 4 (Pex) Sclipire. fosforic, -ă a [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: îi phosphorique] 1 (D. compuşi chimici) Care conţine fosfor. 2 (îs) Acid - Acid oxigenat al fosforului. întrebuinţat la obţinerea de îngrăşăminte mixte, la acidularea unor băuturi răcoritoare. 3 (Fig) Luminos. 4 (Fig) Strălucitor. fosfotism sns [At: DEX / E: fr phosphorisme] Intoxicaţie cronică cu fosfor, caracterizată prin faptul că oasele devin sfărâmicioase şi se fracturează uşor. fosfoiit sn [At: LTR / V: -ă sf/ Pl: -e / E: fi phosphorite] Fosfat natural de calciu, folosit la prepararea îngrăşămintelor. 455 FOSFORITĂ fosforită sfvz fosforit fosforos, -oasă a [At: DA ms / Pl: -oşi, -oase / E: fr phosphoreux] (Chm) 1 Care conţine fosfor. 2 (îs) Acid - Acid anorganic al fosforului, solubil în apă. în alcool şi în eter. care conţine mai puţin oxigen decât acidul fosforic şi care este întrebuinţat ca reducator puternic în chimia analitică. 3 (îs) Anhidridă -oasă Trioxid de fosfor. fosforoscop sn [At: LTR / Pl: ~oape / E: fr phosphoroscope] (Fiz) Instrument pentru măsurarea duratei de emisie a luminii prin fosforescenţă. fosfură sf[ At: DA / Pl: -ri / E: fr p/iosphure] Combinaţie a fosforului cu un metal, folosită la combaterea rozătoarelor. fosgen sns [At: DEX / E: fr phosgene] Compus chimic sub formă de gaz incolor, uşor lichefiabil, cu miros sufocant, puternic iritant al ochilor, foarte otrăvitor, întrebuinţat în industria coloranţilor, a medicamentelor etc. şi ca gaz de luptă. fosil1,-ă [At: COBÂLCESCU.ap. I. IONESCU,M. 50/V: (1-2, înv) fosil sn / Pl: -i, -e / E: fr fossile, lat fossilis] 1 sf Rest sau urmă a unui animal sau a unei plante dintr-o epocă geologică anterioară celei actuale, conservată în straturile pământului. 2 sf (Irn) Bătrân (cu idei şi atitudini învechite, anacronice) Si: (dep) babalâc, baccea. 3 a (D. organisme, formaţii geologice etc.) Care a existat, care s-a format în trecutul geologic al pământului. fosil2 sn vz fosil1 fosilifer, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: îifossilifere] (Gig; d. roci) Cu fosile (1). fosiliza vr [At:VLAHUŢĂ, ap. CADE / Pzi: -zez / E: fr fossiliser] 1-2 (Şfg) A se transforma în fosilă (1-2). 3 (Fig; irn; d. oameni) A se ramoli. fosilizare sf [At: / Pî: -zări / E: fosiliza] 1-2 (Şfg) Transformare în fosilă (1-2). 3 (Fig; irn) Ramolire. fosilizai, -â a [At: KLOPŞTOCK, F. 48 / Pl: -aţi, -e / E: fosiliza] 1-2 (Şfg) Transformat în fosilă (1-2). 3 (Fig; irn; d. oameni) Ramolit. fost, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 79 / V: (re&foastă sf/ Pl: foşti, -e / E.fi] 1 a (D. oameni) Care a avut o calitate, o funcţie, un rang, un nume etc. pe care nu-1 mai are. 2 a De altădată. 3 a (D. lucruri) Care a aparţinut în trecut cuiva. 4 a Care şi-a pierdut vechea destinaţie. 5 sn (Nob) Ceea ce s-a petrecut în trecut. fostă nă sfvz foastăn fosten sn vz foastăn fosterit sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr fosterite] Grup de răşini folosite la impregnarea izolaţiei înfăşurărilor electrice. foşăi vi vz fâşâi foşăit sn vz fâşâit foşăla vt [At: DA / Pzi: -hz. / E: foşălău] (Buc) A foşălui. foşălău sn [At: DAME . T. 139 / V: fuşal-,fuş- / Pl: -ăie, -laie / E: net] (Buc; Mol) Dispozitiv dinţat pentru scărmănat lâna sau cânepa. foşălui vt [At: DA / Pzi: -esc / E: foşălău] (Buc) A scărmăna lâna cu ajutorul foşălăului Si: a foşăla. foşcăi v vz fojgăi foşcăială sf vzfojgăială foşcăire sfvz fojgăire foşcăit sn vz fojgăit foşcăitor, -oare a vz fojgăitor foşcăitwră sfvz fojgăitură foşcălui v vz fojgălui foşcăluire sfvz fojgăluire foşeit sn vz fâşâit foşfăi v vz fâşâi foşfoi v vz fâşâi foşgăi v vz fojgăi foşgăială sf vz fojgăială foşgăire sf vz fojgăire foşgăit sn vz fojgăit foşgăitor, -oare a vz fojgăitor foşgăitură sfvz fojgăitură foşgă lui v vz fojgălui foşgăluire sfvz fojgăluire foşmotoacă sfvz foştomoc foşmotoc sn vz foştomoc foşnăi v vz foşni foşnăire sfvz foşnire foşneală sf[At: CADE / Pl: -eli / E: foşni + -eală] (Rar) Foşnet (1). foşnet sn [At: SLAVICI. N. II. 187 / Pl: / E: foşni + -et] 1 Sunet uşor produs de mişcarea sau de frecarea frunzelor, a mătăsii, a hârtiei etc. Si: fâsâit, foşneală, foşnire (2), foşnit1 (2), foşnitură, freamăt (1). 2 Susur. foşni [At: EMINESCU, P. 79 / V: -năi / Pzi: -nesc / E: fo] 1-2 vti A produce un sunet uşor prin mişcare sau prin frecare. 3 vi (Rar) A mişuna. foşnire sf [At: EMINESCU, P. 48 / V: -năi- / Pl: -ri / E: foşni] 1 Producere a unui sunet uşor prin mişcare sau prin frecare. 2 (Ccr) Foşnet (1). 3 (Rar) Mişunare. foşnit1 sn [At: POGOR. ap. TDRG / Pl: -uri / E: foşni] 1-3 Foşnire (1-3). foşnit2, -ă a [At: COŞBUC. AE. 226 / Pl: -iţi, -e / E: foşni] (Rar) Foşnitor. foşnitor, -oare a [At: LESNEA, P. E. 47 / Pl: -i, -oare / E: foşni + -tor] Care foşneşte Si: (rar) foşnit2. foşnitură sf[At: CREANGĂ. A. 6 / Pl: -ri / E: foşni + -tură] Foşnet (1). foşodic sn vz poşidic foştolog sn [At: CV 1/50. nr. 4, 33 / Pl: -oage / E: net] (Reg) învălmăşeală de lucruri, hârtii, haine etc. foştologi vt [At: CV 1950, nr. 4. 33 / Pzi: -ogesc / E: foştolog] A învălmăşi. foştomoc sn [At: VICIU. GL. / V: -şmotoc, -şmotoacă sf / Pl: -oace / E: net] (Reg) 1 Ghemotoc. 2 Şomoiog de paie. 3 Mănunchi. fot sm [At: DEX / Pl: foţi / E: fr phot] (Fiz) Unitate de măsură a iluminării, reprezentând iluminarea unei suprafeţe de un centimetru pătrat care primeşte fluxul de un lumen repartizat uniform. fotaz sn [At: M. COSTIN, ap. LET. 1,258/5 / Pl: -e / E: tc hotaz] (înv; csnp) Ţesătură brodată care era pusă sub şaua calului Si: (îrg) cioltar (1). fotă sf[ At: GHEORG ACHI. ap. LET. iii, 311/36 / Pl: -te / E: tc fota] 1 (înv) Şort confecţionat dintr-o stofă colorată, de origine orientală. 2 (Asr) Şort alb purtat de cârciumari. de ospătari etc. 3 Parte componentă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o ţesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului. ţinând locul fustei, sau din două bucăţi de stofă acoperind partea din faţă a corpului (ca un şorţ) şi pe cea din spate Si: opreg, vălnie, zudie Cf păstură, pestelcă, z.ăvelcă. fotbal sn [At: DA ms / S şi: (înv) foot-ball / P şi: fut-bol / E: eg. fr football] (Spt) Joc cu mingea între două echipe de câte 11 jucători, dintre care un portar şi 10 jucători de câmp, fiecare dintre jucători căutând să introducă mingea în poarta celeilalte echipe, lovind-o cu piciorul sau cu oricare altă parte a corpului în afară de mâini. fotbalist, -ă smf [At: DA ms / S şi: (înv) football- / P şi: fut-ho- / Pl: -işti, ~e / E: fotbal + -ist] Jucător de fotbal. fotbalistic, -ă a [At: DEX / P şi: fut-bo~ / Pl: -ici, -ice / E: fotbal + -istic] 1 Care aparţine fotbalului. 2 Care se referă la fotbal. 3 De fotbal. fotei sn vz fotoliu fotic, -ăa [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: eg photic] 1 Referitor la lumină. 2 Produs de lumină. fotiţă sf [At: TEODORESCU. P. P. 304 / Pl: -ţe / E: fotă + -Ha] 1-2 (Şhp) Fotă (mică). foto- [At: DN3 / E: fr photo-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Referitor la lumină. 2 De lumină. 3 Fotografie. fotoalergie sf [At: DN3 / P: -to-a- / Pl: ~i/ / E: eg photoallergy] (Med) Sensibilitate alergică la lumină. fotoamator sm [At: DN3 / P: -to-a- / Pl: -i / E: foto- + amator] Fotograf amator. 456 FOTOELECTRIC fotoaparat sn [At: DN3 /P: ~to-a~ /Pl: -e /E: rs (paroaiumpar] Aparat fotografic. fotoautotrof, ~ă sf, a [At: DEX2 / P: -to-a-it- / Pl: ~e / E: eg pliotoautotrophic] 1-2 (Plantă) care se hrăneşte prin fotosinteză Si: fotosintetizant (1-2). fotobiologie sf [Al: DN3 / P: ~bi-o- / Pl: ~i/ / E: fr photobiologie] Ramură a biologiei care studiază efectele luminii asupra organismelor vii. fotocalc sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr photocalque] Calc obţinut prin acţiunea luminii. fotocameră sf [Ai: DEX / Pl: -re / E: rs (poroicaMepa] Aparat folosit pentru efectuarea de fotograme terestre. fotocartare sf [At: DEX / Pl: -tări / E: foto- + cartare] Tehnica întocmirii planurilor şi a hărţilor topografice, după fotograme, cu ajutorul aparatelor fotogrammetrice. fotocartograf sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr photocarographe] Aparat fotogrammetrie folosit pentru realizarea automată a haiţilor pe bază de fotograme. fotocartografiere sf [At: DN3 / P: -fi-e- / Pl: -ri / E: fotocartograf] întocmire de hărţi cu ajutorul fotogramelor. fotocatalizator, -oare u [At: DN3 / Pl: -i, -oare / E: foto- + catalizator] Care facilitează fotocataliza. fotocatahză sf[At: DEX /Pl: -ze / E: frphotocatalyse] Cataliză selectivă produsă de lumină. fotocatod sm [At: DEX / Pl: -ozi / E: fr photocathode] Catod a cărui emisie de electroni se face prin efect fotoelectric. fotocelulă sf [At: DEX / Pl: -Ie / E: fr photocellule] Celulă fotoelectrică. v fotoceramică sfs [At: DEX / E: fr photoceramique] Aplicare de ornamente pe articole de porţelan cu ajutorul fotografierii speciale. fotochunic, ~ă a [At: MACAROVICI, CH. 177 / Pl: -ici, ~ice / E: fr photochimique] 1 Care ţine de fotochimie. 2 Relativ la fotochimie. 3 (îs) Reacţie -ă Transformare chimică a substanţelor, care are loc sub acţiunea luminii. fotochimie sf[At: LTR / Pl: ~i/ / E: fr photochimie] Parte a chimiei care se ocupă cu studiul reacţiilor chimice declanşate, ajutate sau accelerate de lumină. fotoclim sn vz fotoghin fotoclub sn [At: DEX2 / Pl: -uri / E: foto- + club] Club de fotoamatori. fotocoagulare ş/ [At: DEX2 / P: -co-a- / Pl: -lări / E: foto- + coagulare după fr photocoagulation] (Med) Coagulare a sângelui prin raze laser. fotocoagulator sn [At: DEX2 / P: -co-a- / Pl: -oare / E: eg photocoagulator] (Med) Dispozitiv laser pentru determinarea coagulării sângelui. fotocoagulograf sn [At: DEX2 / P: -co-a- / Pl: -e / E: fotocoagulare după electrocardiograf] (Med) Aparat pentru măsurarea automată a coagulării sângelui. fotocolografie sfs [At: DEX / E: fr photocollographie] Procedeu de tipărire la care se foloseşte ca formă de tipar un strat de gelatină sensibilizat la acţiunea luminii şi transformat într-un clişeu imprimabil prin reproducere fotomecanică Si: heliotipie. fotocolor sni [At: DEX2 / E: foto- + colori a)] Sistem de fotografiere în culori. fotocolorimetru sn [At: DEX / Pl: -re / E: frphotocolorimetre] Aparat cu ajutorul căruia se analizează calitatea coloranţilor. fotocompoziţie sf [Ai: DN3 / Pl: -ii / E: foto- + compoziţie] Compoziţie în fotografie. fotoconductibilitate sf [At: DEX / Pl: -taţi / E: fr photoconductibilite] Conductibilitate electrică a semiconductoarelor, produsă prin iluminarea suprafeţei acestora Si: fotoconductivitate.fotoconducţie. fotoconductiv am [At: DEX / Pl: -i, ~e / E: fi photoconductif] (îs) Efect - Fotoconductibilitate. fotoconductivitate sf [At: DN3 / Pl: -taţi / E: fr photoconductivite] (Fiz) Fotoconductibilitate. fotocondnctor, -oare a [At: DEX2 / Pl: -i, -oare / E: frphotoconducteury eg photoconductor] (Fiz) Care prezintă conductibilitate suplimentară sub acţiunea luminii. fotoconducţie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr photoconduction] Fotoconductibilitate. fotocopia vt [At: DN3 / P: -pi-a / Pzi: -iez / E: fr photocopier] A reproduce fotografic un document. fotocopie sf [At: LTR / Pl: -ii / E: îi photocopie] Copie fotografică (pozitiv, mai rar negativ) a unui document, text, a unei fotografii, fotograme etc. fotocopier sn [At: DEX / P: -pi-er / Pl: -e / E: ger Photokopier] Aparat cu ajutorul căruia se efectuează copii fotografice. fotocrom, -a a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: drrfotocromie] Care îşi schimbă culoarea sub acţiunea luminii Si: fotocromatic. fotocromatic, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -ici, -ice. / E: fotocrom + -atic] Fotocrom. fotocromie sf [Ai: LTR / Pl: ~i/ / E: fr photochr o mie] 1 Procedeu de reproducere fotolitografică, prin care se obţin imagini în culori, folosindu-se un clişeu pe care sunt suprapuse mai multe straturi sensibile la culori diferite. 2 (Ccr) Fotografie în culori, obţinută prin fotocromie (1). fotocromografie sf[At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr photochromographie] 1 Procedeu de fotografiere în culori sau de reproducere fotografică a tablourilor în culori. 2 Fotografie obţinută prin fotocromografie (1). fotocromotipografie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr photo-chromotypographie] Procedeu de reproducere a culorilor pentru ilustrarea cărţilor, revistelor, afişelor etc. fotocromoxilografie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr photo-chromoxilographie] 1 Procedeu de tipărire multicoloră cu clişee gravate în lemn, care sunt confecţionate prin reproducere fotografică. 2 Stampă colorată obţinută prin fotocromoxilografie (1). fotocronică sf [At: DN3 / Pl: -ici / E: foto- + cronică] Cronică fotografică. fotocromst sm [At: DN3 / Pl: -işti / E: ns cf it fotocronista] Autor de fotocronici. fotocronograf sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr photochr o nographe] Aparat fotografic folosit la înregistrarea automată a fotografiilor luate în serie. fotoculegere sf [At: DEX / Pl: -ri / E: foto- + culegere] Procedeu fotografic de culegere a unui text în vederea tipăririi. fotocuplor sn [At: DEX2 / Pl: -oare / E: fr photocoupleur] (Elt) Optocuplor. fotodermatoză sf [At: DEX / Pl: -ze / E: fr photodermatose] Boală de piele provocată de expunerea pielii la razele solare. fotodezintegrare sf [At: DEX / Pl: -rări / E: foto- + dezintegrare] Dezintegrare a unui nucleu atomic ca urmare a absorbţiei unui foton de raze X sau de mare energie. fotodiodă sf [At: DEX / P: -di-o-1 Pl: -de / E: frphotodiode] 1 Diodă a cărei funcţionare este dependentă de intensitatea fluxului luminos care cade asupra sa. 2 Celulă fotoelectrică. fotoefect sn [At: DN3 / P: -to-e- / Pl: -e / E: ger Photoeffekt] (Fiz) Fenomen de degajare a electronilor în urma expunerii unor substanţe la acţiunea razelor luminoase. fotoelasticimetrle sf [At: DN3 / P: -to-e- / Pl: ~i/ / E: fr photoelasticimetrie] (Fiz) Metodă de măsurare optică a tensiunilor din masa unui corp. fotoelasticimetru sn [At: DEX2 / P: -to-e- / Pl: -re / E: fr photoelasticimetre] (Fiz) Aparat folosit în fotoelasticimetrie. fotoelasticitate sf [At: DN3 / Pl: -taţi / E: fr photoelasticite] (Fiz) Proprietate a unor materiale transparente de a-şi modifica indicele de refracţie sub acţiunea deformaţiilor elastice. fotoelectric, ~ă a [At: ENC. TEHN. I, 136 / P: -to-e- / Pl: -ici, -ice / E: fr photoelectrique] (Fiz) 1 (D. emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidenţa radiaţiei luminoase. 2 (îs) Efect ~ extern Emisie 457 FOTOELECTRICITATE de electroni de pe suprafaţa metalelor sau a semiconductoarelor, sub acţiunea iluminării. 3 (îs) Efect ~ intern Punere în libertate. în masa unui semiconductor, a purtătorilor de sarcini sub acţiunea iluminării. 4-5 Referitor la efectul fotoelectric intern sau extern. 6-7 Bazat pe efectul fotoelectric extern sau intern. 8 (îs) Celulă -ă Element de circuit electric, cu doi electrozi, care se bazează pe efectul fotoelectric şi care lasă să treacă prin el un curent electric de intensitate mai mare sau mai mică Si: fotoceliilă, fotodiodă. fotoelectricitate sf [At: DEX / P: ~to-e~ / Pl: -tăţi / E: fr photoelectricite] (Fiz) 1 Fenomen datorită căruia un material emite electroni când este expus la lumină. 2 Disciplină care se ocupă cu studiul fenomenelor fotoelectrice. fotoelectron sm [At: DEX / P: ~to-e~ l Pl: ~i / E: frphotoelectron] (Fiz) Electron emis prin efect fotoelectric. fotoelement sn [At: FIZICA. 233 / P: ~to-e~ / Pl: -e/E: fr photo-element] (Fiz) 1 Aparat care emite un curent electric de intensitate variabilă în raport cu lumina care cade pe el Si: celulă voltaică, pilă voltaică. 2 Aparat foarte sensibil pentru măsurarea intensităţii razelor ultraviolete., fotoemisie sf [At: DEX2 / V: ~iune~ / P: -to-e- / Pl: -ii / E: fr photo-emission, eg photoemission] (Fiz) Emisie de fotoelcctroni. fotoemisiwne sf vz fotoemisie fotoenergetică sf [At. DEX / P: -to-e- / Pl: -ici / E: fr photoenergetique] Ramură a biologiei care studiază influenţa energiei radiante a soarelui asupra activităţii vitale a organismelor vegetale şi animale. fotofiniş sn [At: DEX / Pl: -uri / E: eg, fr photo-finish] Aparat care înregistrează automat ordinea sosirii concurenţilor într-o probă sportivă. fotofisiwne sf [At: DN3 / Pl: -ni / E: fr photofission] ((Fiz) Fisiune provocată de fotoni. fotofob, ~ă smf a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: drr fot o fobie] (Med) 1-2 (Bolnav) de fotofobie. fotofobie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr photophobie] Aversiune pentru lumină, ca urmare a unei hipersensibilităţi a ochiului faţă de lumină, constituind simptomul unor boli oculare. fotofon sn [At: DEX / Pl: -oane / E: fr photophone] Aparat care transmite sunetele prin intermediul unei raze de lumină. fotofonie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr photophonie] Transmitere a sunetelor prin intermediul razelor luminoase. fotofor, [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr photophore] 1 a Care are o sursă de lumină. 2 sn Lampă electrică portativă care se prinde de casca celui care o poartă (mineri, speologi etc.). 3 sn (Med) Lampă frontală folosită în otorinolaringologie. 4 sm (Zlg) Organ luminos la coleoptere. fotoforeză sf[At: DEX / Pl: -ze / E: îr photophorese] (Fiz) Mişcare a particulelor microscopice sub acţiunea unei iluminări puternice. fotogen, ~ă a [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: fr photogene] Care produce şi răspândeşte lumină. fotogenic, ~ă a [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: frphotogenique] 1 Care impresionează bine placa fotografică 2 (D. oameni) Care are calităţi potrivite pentru a fi reproduse în mod avantajos în fotografie sau în film. fotogenie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr photogenie] 1-2 însuşirea de a fi fotogenic (1-2). 3 Producere de lumină. fotoghen sn vz fotoghin fotoghin sn [At: PAŞCA, GL. / V: ~ghen,fort~, ~och'm, ~ogm, ~ovm / Pl: ? / E: ger Photogen] (Reg) 1 Petrol. 2 (Fig) Ţuică. fotogin sn vz fotoghin fotogoniometru sn [At: DNJ / P: -ni~o- / Pl: -re / E: frphotogoniometre] Instrument pentru măsurători unghiulare pe fotograme. fotograf, ~ă smf [At: KLOPŞTOCK. F. 238 / Pl: -i, -e / E: fr photographe] 1 Persoană care se ocupă cu fotografierea. 2 Specialist în tehnica fotografică. fotografa v vz fotografia fotografia vt(a) [At: DA / P: -fi-ci / V: (Trs) -/a / Pzi: -iez / E: fr photographier] 1 A fixa imaginea unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe o hârtie fotografică sensibilă cu ajutorul unui aparat fotografic. 2 A realiza o fotografie (2). 3 (Fig) A reproduce cât mai fidel posibil. 4 (Arg; la jocul de cărţi) A tăia. fotografiat1 sns [At: DEMETRIUS, A. 31 / P: -fi-cit- / Er fot o grafia] 1-4 (Rar) Fotografiere (1-4). fotografiat2, ~ă a [At: KLOPŞTOCK, F. 167 / P: -fi-at- / Pl: -aţi, -e /E: fotografia] 1 Reprodus prin procedee fotografice. 2 A cărui imagine a fost fixată prin procedee fotografice. 3 (Fig) Reprodus cât mai fidel posibil. 4 (Arg; d. cărţile de joc) Tăiat. fotografic, a [At: ODOBESCU, S. II. 114 / Pl: -ici, -ice / E: fr photographique] 1 Care ţine de fotografie (1). 2 Privitor la fotografie (1). 3 Care serveşte pentru a fotografia. 4 (îs) Hârtie -ă Hârtie specială acoperită cu un strat sensibil la acţiunea radiaţiilor luminoase, pe care se obţin copiile fotografice pozitive prin copierea negativelor. 5 (îs) Aparat - Dispozitiv optic (format din obiectiv, diafragmă, obturator, declanşator, cameră obscură, caseta filmului, vizor etc.) cu ajutorul căruia se fotografiază. 6 Obţinut pe cale fotografică. fotografie sf [At: BACOVIA. O. 227 / Pl: ~i/ / E: fr photographie] 1 Tehnica fotografierii (1). 2 Imagine pozitivă a unei fiinţe, a unui obiect, a unui peisaj etc. fixată pe hârtie fotografică şi obţinută prin fotografiere (1). 3 (îs) ~ aeriană Fotografie (2) luată dintr-un vehicul aerian (avion, dirijabil, balon) sau dintr-un punct de la înălţime. 4 (îs) ~ în culori Fotografie (2) pentru care se utilizează un material sensibil special (cu mai multe straturi sensibile la culori diferite), care reproduce la developare imagini pozitive colorate identic cu originalul fotografiat. 5 (îs) ~ panoramică Fotografie (2) cuprinzând o mare întindere din turul de orizont care se deschide în jurul unui punct dominant. 6 (îs) -ii stereoscopice Perechi de fotografii (2) obţinute cu ajutorul unei camere stereoscopice, servind la redarea în relief a imaginilor obiectelor fotografiate atunci când imaginile respective sunt examinate la stereoscop. 7 (Cig; îs) ~ de platou Fotografie (2) executată în timpul realizării unui film pentru asigurarea racordului dintre cadre şi secvenţe, pentru publicitate etc. fotografiere sf[At: DEX / P: -fi-e- / Pl: -ri / E: fotografia] 1 Fixare a imaginii unui obiect, a unei persoane, a unui peisaj etc. pe o placă sau pe o hârtie fotografică sensibilă cu ajutorul unui aparat fotografic. 2 Realizare a unei fotografii (2). 3 (Fig) Reproducere fidelă şi riguroasă a ceva. 4 (Arg; la jocul de cărţi) Tăiere. fotograf ism sn [At: DN3 / Pl: (rar) -e/E: ger Photographismus] Curent în pictură şi plastică care urmăreşte să redea natura exagerat de fidel, fără forţă artistică creatoare. fotogramă sf[At MDT / Pl: -me / E: fr photogramme] 1 Fotografie specială (luată din avion sau din puncte înalte), care îndeplineşte condiţia de a oferi o perspectivă centrală, pe baza căreia se pot face măsurători precise asupra obiectului a cărui imagine o reproduce şi care se foloseşte mai ales în topografie şi în cartografie. 2 Probă fotografică pozitivă. 3 (Cig) Porţiune a unei pelicule care conţine o imagine (statică)'completă. fotogrammetrie, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -ici, -ice / E: fr photo-grammetrique] 1 Care aparţine fotogrammetriei. 2 Care se referă la fotogrammetrie. fotogrammetrie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr photogrammetrie] Ramură a topografiei care se ocupă cu studierea principiilor, a metodelor şi a procedeelor de determinare a formei şi a dimensiunilor obiectelor pe baza fotogramelor Si: fototopografie. fotogrammetrist, ~ă smf [At: DEX2 / Pl: -işti, -e / E: eg photogrammetrist] Specialist în fotogrammetrie. fotogrammetru [At: DEX / Pl: (1) -re sn, (2) -ri sm / E: ger Photogrammeter, fr photogrammetre] 1 sn Aparat cu care se fac fotograme. 2 sm Tehnician care se ocupă cu operaţii de fotogrammetrie. fotogravor sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr photograveur] Specialist în fotogravură. fotogravwră sf [At: DEX / Pl: -ri / E: fr photogravure] 1 Procedeu fotografic cu care se pot obţine clişee în vederea imprimării planşelor în tipografie. 2 Heliogravură. 458 FOTORESTITUTIE fotohartă sf [At: DN3 / Pl: -harţi / E: foto- + hartă după fr photocarte] Hartă realizată pe baza fotogramelor. fotoîntrerupător sn [At: DEX2 / Pl: -oare / E: foto- + întrerupător] (Elh) Fotoreleu. fotokinogrdf sn [At: DN3 / Pl: -e / E: îr photokinographe] Instrument care permite analizarea şi studierea mişcărilor fizice cu ajutorul filmului. fotokinogi'amă sf [At: DN3 / Pl: -me / E: fr photokinogramme] Imagine obţinută la fotokinograf. fotolinotip sn [At: DN3 Pl: -uri / E: fr photolinotype] (Pgr) Maşină de culegere fotografică. fotolitografie, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr photolithographique\ 1-2 Care aparţine fotolitografiei (1-2). 3-4 Privitor la fotolitografie (1-2). fotolitografe sf [At: LTR / Pl: ~i/' / E: fr photolithographie] 1 Metodă de reproducere a haiţilor şi a figurilor desenate, constând în trecerea desenului pe o piatră litografică, prin intermediul unei hârtii speciale. 2 (Cer) Imagine reprodusă prin fotolitografie (1). fotoliu sn [At: GHICA. S. 616 / V: (rar; nrc) ~tel (Pl: -uri, -e) / Pl: -ii / E: fr fauteuil] 1 Scaun mare, de obicei capitonat, cu spătar şi cu rezemători pentru braţe Si: (iuz) yW. 2 (îc) —pat Fotoiiu (1) extensibil care se poate transforma în pat. 3 (îs) ~ de orchestră Loc în primele rânduri într-o sală de spectacol. 4-5 (Fig; îs) ~ academic Funcţia sau rangul de academician. 6-7 (Fig; îs) ~ ministerial Funcţia sau rangul de ministru. 8 (îs) ~ prezidenţial Funcţia de preşedinte al unei adunări. 9 (îe) A urca pe cineva în ~1 prezidenţial A alege pe cineva preşedinte. fotohză sf [At: MACAROVICI, CH. 177 / Pl: / E: fr photolyse] 1 Descompunere chimică a unor substanţe sub acţiunea luminii. 2 Ramură a fotochimiei care se ocupă cu studiul efectelor chimice de descompunere a substanţelor sub acţiunea luminii. fot oloage snp vz fofolog fotoluminescent, ~ă a [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: frphotoluminescent] Cu fotoluminescenţă. fotoluminescenţă sf{At: DEX / Pl: -ţe / E: frphotoluminescence] (Fiz) Denumire comună dată fluorescenţei, fosforescenţei şi altor fenomene asemănătoare, în care se produce o emisiune de lumină prin iluminarea prealabilă a substanţei emiţătoare sau prin iradierea ei cu radiaţii ultraviolete ori cu raze X. fotomecanic, ~ă [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: îr photomecanique] 1 a (Şîs reproducere -ă) (Procedeu de imprimare) în care se folosesc şi clişee fotosensibile. 2 sf Tipărire făcută prin fotografierea planşei tipografice. fotometalografie sf [At: DEX / Pl: -\i / E: fr photometallographie] Procedeu de imprimare a hărţilor şi a desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. fotometalo graf ist, ~ă smf [At: DEX2 / Pl: -işti, ~e / E: fr fotometalografie + -ist] (Fiz) Specialist în fotometalografie. fotometeor sm [At: DEX2 / P: -te-or / Pl: -i / E: eg photometeor] (Fiz) Efect luminos care apare în atmosferă. în anumite condiţii, datorită reflexiei, refracţiei, difracţiei şi difuziei luminii. fotometric, ~ă a [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: fr photometrique] (Fiz) 1-2 Care se referă la fotometrie (1-2). 3-4 Considerat din punctul de vedere al fotometriei (1-2). 5-6 Care aparţine fotometrului (1-2). fotometrie ş/’[At: LTR / Pl: -ii / E: frphotometrie] (Fiz) 1 Parte a opticii care studiază metodele de măsurare a mărimilor caracteristice radiaţiilor luminoase. 2 (Ccr) Metodă de determinare a mărimilor caracteristice radiaţiilor luminoase. fotometru sn [At: LTR / Pl: -re / E: fr photometre] (Fiz) 1 Instrument optic care serveşte la măsurarea intensităţii surselor de lumină. 2 Instrument pentru determinarea sensibilităţii ochiului la lumină. fotomicrografic, ~ă a [At: DN’ / Pl: -ici, -ice / E: fr photomicrographique] De microfotografie Si: microfotografic. fotomicrografie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr photomicrographie] Microfotografie. fotomicroscopie sf [At: LTR / Pl: ~i/ / E: fr photomicroscopie] înregistrare fotografică a preparatelor microscopice. foto mitralieră sf[At: DEX / P: -li-e- / Pl: -re / E :foto- + mitralieră] Aparat folosit pentru verificarea tragerilor din avion, ale cărui fotografii dau posibilitatea să se vadă dacă s-a ochit bine în timpul tragerii. fotomodel sn [At: DNJ / Pl: -e / E: fr photo-modele] Persoană care pozează ca model fotografic. fotomontagiu sn vz fotomontaj fotomontaj sn [At: LTR /V: (înv) ~agiu / Pl: -e / E: fr photomontage] 1 Ansamblu de fotografii şi de fragmente de fotografii reunite cu scopul de a obţine un nou clişeu fotografic. 2 Mijloc de agitaţie vizuală care constă dintr-o serie de fotografii şi de ilustraţii aranjate pe un panou spre a ilustra un subiect sau o problemă. fotomozaic sn [At: DEX / Pl: -uri / E: foto- + mozaic] Ansamblu de fotografii şi de fotograme dispuse într-un tablou unic. foto multiplicator sn [At: DEX / Pl: -oare / E: fr photomultiplicateur] (Fiz) Dispozitiv pentru multiplicarea impulsurilor luminoase şi pentru transformarea acestora în impulsuri electrice. foton sm [At: LTR / PI: -i / E: fr photon] (Fiz) Particulă elementară a radiaţiei elecromagnetice care posedă energie şi impuls şi care nu poate exista în stare de repaus. fotonastie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: frphotonastie] Mişcare a petalelor sau a frunzelor, provocată de variaţia intensităţii luminii. fotonky ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr photonique] (Fiz) 1 De foton. 2 Referitor la foton. 3 Specific fotonilor. fotoobiectiv sn [At: DEX / P: -to-o- / Pl: -e / E: ger Photoobjektiv] Obiectiv fotografic. fotoperiodism sn [At: DEX / P: -ri-o- / Pl: -e / E: frphotoperiodisme] Ansamblu de reacţii ale plantelor faţă de lungimea zilelor. fotopilă sf[At: DEX2 / Pl: -le / E: îr photo pile) (Elh) Fotoelement. fotophn sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr photoplan] Plan întocmit prin procedeul fotoredresării. fotopolarimetru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr photopolarimetre] Polarimetru fotoelectric. fotopsie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr photopsie] Fosfenă. fotoreacţie sf [At: DN3 /P: -re-ac- / Pl: -ii /E: fr photoreaction] Reacţie chimică efectuată sub acţiunea luminii. fotoreceptor sm [At: DEX2 / Pl: -i / E: frphotorecepteur] (Big) Celulă cu pigmenţi fotosensibili. fotoredresare sf [At: DNJ / Pl: -sari / E: foto- + redresare] Transformare grafică sau fotografică a imaginii din planul unei fotograme în planul de proiecţie în care se construieşte o hartă. fotoredresator sn [At: DN3 / Pl: -oare l E: foto- + redresator] Aparat folosit pentru fotoredresare Si: fotoredresor. fotoredresor s/i [At: DNJ / Pl: -oare / E: fr photoredresseur] Fotoredresator. fotoreleu sn [At: DEX / Pl: -ee / E: foto- + releu] Dispozitiv electronic care închide un circuit sub acţiunea luminii Si: fotoîntrerupător. fotoreportaj sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr photoreportage, rs cpoTopenopraj] Reportaj redat printr-o succesiune de fotografii. în special instantanee, însoţite de un text explicativ, care prezintă un eveniment, un fapt divers sau unele aspecte (actuale) din viaţa economică, politică, culturală, sportivă etc. fotoreporter, ~ă smf [At: DEX / Pl: -i, -e / E: foto- + reporter] Fotograf specialialist în instantanee pentru reportaje. fotoreproducere sf [At: DEX / Pl: -ri / E: foto- + reproducere] Ansamblu de operaţii prin care se execută pe cale fotografică, după un original, negativele şi pozitivele necesare obţinerii clişeelor pentru tipar. fotorestituitor sn [At: DN3 / P: -tu-i- / Pl: -oare / E: foto- + restituitor] Aparat folosit pentru fotorestituţie (1). fotorestituţie sf [At: DN3 / P: -ţi-e / Pl: -ii / E: fr photorestitution) 1 Determinare şi reprezentare a obiectelor pe baza unor duble perspective 459 FOTOREZISTIV din fotograme conjugate. 2 (Mat) Determinarea coordonatelor unui punct în spaţiu şi transpunerea lui într-un plan pe bază de stereograme. fotorezistiv, a [At: DEX / Pl: ~i, -e / E: fr photoresistif] Care se referă la dependenţa rezistenţei electrice a conductoarelor sau a semiconductoarelor de iluminarea suprafeţei lor. fotorezistor sn [At: DEX2 / Pl: -oare / E: eg photoresistor] (Elh) Material a cărui conducţie variază în raport cu iluminarea. fotosculptură sf[ At LTR / Pl: -ri / E: frphotosculpture] 1 Procedeu de executare a statuilor, busturilor etc., înregistrându-se fotografic din mai multe părţi conturul corpului de sculptat şi reproducându-se mecanic acest contur în material plastic. 2 (Ccr) Sculptură realizată prin fotosculptură (1). fotosensibil, ~ă a [At: DEX / Pl: -e / E: fr photosensible] (D. substanţe sau materiale) Care este sensibil la lumină. fotosensibilitate sf [At: DEX / Pl: -tăţi / E: fr photosensibilite] 1 Sensibilitate la lumină. 2 Sensibilitate mare a organismului. în special a pielii, faţă de radiaţiile luminoase. foto sensibilizare sf [At: DEX / Pl: -zări / E: fr photosensibilisation] Apariţie a unei sensibilităţi deosebite faţă de acţiunea razelor luminoase şi ultraviolete, determinată de unele substanţe. fotosferă sf [At: LTR / Pl: -re / E: fr photosphere] Stratul exterior al globului solar sau al unei stele, format din gaze şi vapori metalici cu temperatură foarte mare, care radiază lumină, constituind sursa principală a luminii solare. fotosferic, ~â a [At: DA ms / Pl: -ici, ~ice / E: fr photospherique] Care se referă la fotosferă. fotosintetic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr photosynthetique] (Bot) 1 De fotosinteză. 2 Referitor la fotosinteză. fotosintetizant, ~ă sn, a [At: DEX2 / Pl: -nţi, -e / E: fotosinteză] (Bot) 1-2 Fotoautotrof (1-2). fotosintetizator, -oare a [At: DEX2 / Pl: -i, -oare / E: fotosinteză] (Bot) Care contribuie la fotosinteză. fotosinteză 6/[At: LTR / Pl: -ze / E: frphotosynthese] Proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizează substanţele organice din bioxid de carbon şi din apă cu ajutorul luminii solare absorbite de clorofilă şi eliberează oxigen Si: asiniilaţie clorofilianâ. fotostat sn [At: DN3 / Pl: -el E: fr photostat] Fotocopie. fototactism sn [At: DEX / Pl: -e / E: frphototactisme] Deplasare a unor organisme vegetale inferioare, mobile (alge verzi, flagelate) după direcţia razelor de lumină dintr-un mediu inegal luminat. fototaxie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr phototaxie] (Big) Reacţie a protoplasmei la lumină. fototecă sf [At. DEX / Pl: -eci / E: fr phototeque] 1 Colecţie de fotografii sau fotograme organizată pentru cercetări sau în vederea folosirii lor în publicaţii. 2 Spaţiu (sală. dulap, ladă etc.) în care se păstrează o fototecă (1). fototelegraf sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr phototelegraphe] Echipament destinat producerii şi recepţiei. însoţite de înregistrare, a mesajelor corespunzătoare imaginilor fixe transmise prin fotografie. fototelegrafic, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -ici, -ice / E: fr phototelegraphique] De fototelegrafie. fototele grafie sf [At: ENC. TEHN. / Pl: ~i/ / E: fr phototelegrapliie] Transmitere la distanţă a fotografiilor, a desenelor, a unor texte scrise etc. cu ajutorul telegrafiei. fototelegramă sf [At: DN-" / Pl: -me / E: fr phototelegramme] Probă obţinută la fototelegraf. fototeodoht sn [At: DEX / P: -te-o- / Pl: -e/E: fr phototheodolite] Aparat fotogrammetrie, format dintr-un teodolit şi o cameră fotografică specială, utilizat în obţinerea fotogramelor terestre. fototerapic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr phototherapique] (Med) De fototerapie. fototerapie sf [At: A. POP. CHIRURG. 805 / Pl: ~i/ / E: fr phototherapie] Tratament medical care foloseşte radiaţiile solare sau ale unei surse artificiale de lumină, indicat în rahitism, tuberculoză osoasă etc. fototermometru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr photothermometre] Aparat pentru înregistrarea fotografică a temperaturii apelor la mari adâncimi. fototipie sf [At: LTR / Pl: -ii / E: fr phototypie] 1 Procedeu prin care se execută reproduceri, apropiate ca aspect de fotografie, cu ajutorul unui clişeu format dintr-un strat subţire de gelatină bicromatică, aşezat pe o placă de cupru. 2 (Ccr) Reproducere obţinută prin fototipie (1). fototiristor sn [At: DEX2 / Pl: -oare / E: eg photothyristor] (Elt) Tiristor comandat prin intermediul unui impuls luminos. fototopografie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: ger Phototopographie, fr phototopographie] Ramura a fotogrammetriei care se ocupă cu ridicări topografice ale unor porţiuni restrânse din suprafaţa terestră. fototranzistor sn [At: DEX /Pl: -oare /E: egphototransistor] Dispozitiv semiconductor sensibil la lumină. fototriangulaţie sf [At: DN3 / P: ~tri-an-gu-la-ţi-e / Pl: -ii / E: fr phototriangulation] Triangulaţie efectuată cu ajutorul fotogramelor. fototrop, ~ă a [At: DN-' / Pl: -i, -e / E: ger phototrop] Fototropic. fototropic, a [At: DN3 / PI: -ici, -ice l E: eg phototropic] (Big; d. organisme) Care îşi realizează nutriţia cu ajutorul luminii solare Si: fototrop. fototropie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr phototropie] Fototropism (2). fototropism sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr phototropisme, ger Phototropismus] 1 însuşire a unor plante de a-şi îndrepta florile, frunzele etc. într-o direcţie anumită, determinată de orientarea luminii Si: heliotropism. 2 Schimbare reversibilă a culorii unui coip sub acţiunea luminii, revenirea la culoarea iniţială făcându-se lent, la întuneric Si: fototropie. fotovin sn vz fotoghin fotovoltaic, ~ă a [At: DEX / P: -ta-ic l Pl: -ici, -ice / E fr: photovoltaique] 1 (îs) Efect - Apariţie a unei tensiuni electromotoare într-o joncţiune semiconductoare sau într-un contact metal-semiconductor. 2 (îs) Pilă (sau celulă) -ă Fotoelement. fotozincograf sm [At: LEG. EC. PL. 295 /Pl: -i / E: drrfotozincografie] Lucrător într-un atelier de fotozincografie. fotozincografie sf {At: LTR / Pl: -ii / E: fr photozincographie] Procedeu de reproducere a unei fotografii prin copierea pe o placă de zinc. fotragă sf [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 42 / Pl: ? / E: net] (Reg) Lemn gros, scobit, utilizat la scoaterea pietrei din mină. fou i vz fă foulard sns [At: DEX / P: fular / E: fr foulard] Maşină cu ajutorul căreia se îmbibă ţesăturile textile cu soluţii de coloranţi şi cu mase de apret. fourierism sn [At: DEX / P: fu-ri-e- / E: fr fourierisme] Doctrină socialistă utopică franceză, creată de Ch. Fourier şi de discipolii lui în prima jumătate a sec. XIX. fourierist, ~ă [At: DNJ / P: fu-ri-e- / Pl: -işti, ~e / E: fr fourieriste] 1 a Referitor la fourierism. 2-3 smf, a (Adept) al fourierismului. fov, ~ă [At: DN3 / S şi: fauve l Pl: -i, -e / E: fr fauve] (Frm) 1 a (De culoare) galben-roşiatică. 2 a Feroce. 3 sm (Mpl; şdp) Fovist (3). fovism sn [At: DEX / S şi: fauv- / Pl: -e / E: îrfauvisme] Curent apărut în pictura franceză, la începutul sec. XX, ca reacţie împotriva disocierii impresioniste a tonurilor, folosind culoarea pură, distribuită în pete mari. uneori violente. fovist, ~ă [At: DNJ / S şi: fauv- / Pl: -işti, -e / E: frfauviste] 1 a Referitor la fovism. 2 a Propriu fovismului. 3 smf Adept al fovismului Si: fov (3). fox1 sm [At: DEX / Pl ’.focşi / E: eg. fr fox] Foxterier. fox2 sn vz foxtrot foxterier sm [At: ENC. VET / P: -ri-er / S şi: fox-terrier / Pl: -i l E: fr foxterrier] Rasă de câini de casă, rezistenţi şi iuţi. cu urechi scurte, picioare drepte, buni vânători de animale mici care trăiesc în vizuini Si: fox1. foxtrot sn [At: DA ms / V.fox2 / S şi: fox-trot / Pl: -uri / E: egfox-trot] 1 Dans modem de origine americană, cu ritm sincopat şi, cu mişcare vioaie 460 FRAGMENTARISM sau lenta, care se dansează în perechi. 2 Melodie după care se dansează foxtrotul (1). frac sn [At: BELDIMAN. E. 57/16 / Pl: -uri, (rar; nrc) ~a ce / E: fr frac] Haină bărbătească de ceremonie din stofă neagră, în faţă scurtă până la talie, iar în spate terminată cu două cozi lungi şi înguste. fracsân sm vz frasin fractocumulus sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr fractocumulus] Fragment de cumulus rupt de vânt. situat la joasă altitudine. fractonimbus sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: frfractonimbus] Fâşie de nori joşi şi negri care apar pe fondul clar al unui nimbostratus. fractostratus sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr fractostratus] Fâşie de nori care provin dintr-un stratus rupt de vânt sau de vârfurile munţilor. fractur sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: ger Fraktur (buchstabe)] (Pgr) Literă germană cu caracter gotic. fractura [At: DA / Pzi: -rez / E: frfracturer] 1-2 vt A produce o fractură (1-2). 3-4 vr (D. oase, pex d. un membru al corpului) A se rupe (în urma unui traumatism). 5-6 vtr A produce sau a suferi o fractură (3). 7-8 vtr (Gig) A (se) falia (1). fracturare sf[At: MDA ms / Pi: -rari / E: fractura] 1 Frângere a unui os. 2 (Pex) Rupere a unui membru al corpului. 3 (Teh) Producere a unei fracturi (3). 4 (Gig) Faliere. fracturat1 sns [At: MDA ms / E: fractura] (Nob) 1-4 Fracturare (1-4). fracturat2, a [At: BRĂTESCU-VOINEŞTI, L. D. 133 / Pl: -aţi, -e / E: fractura] 1 (D. un os) Frânt în urma unui traumatism. 2 (Pex; d. membrele corpului) Rupt. 3 (Teh) Care are fracturi (3). 4 (Gig) Cu falii (1). fractură sf [At: GRIGORIU-RIGO. M. P. 1,139 / Pl: -ri / E: fr fracture. lat fractura] 1 (Med) Ruptură a unui os sau a unui cartilaj. 2 (Med; pex) Ruptură a unui membru al corpului. 3 (Teh) Suprafaţă neregulată rezultată la ruperea sau la spargerea unui obiect. 4 (Gig) Falie. fracţie sf vz fracţiune fracţiona vt [At: DA ms / P: -ţi-o- / Pzi: -nez / E: fr fractionner] 1 A împărţi un întreg în mai multe părţi Si: a divide. 2 (Mat) A transforma unul sau mai mulţi întregi în factori. 3 (Chm) A realiza o fracţionare (3). fracţionar, ~ă a [At: ALGEBRA. 52 / P: -ţi-o- / Pl: -i, -e / E: fr fractionnaire] (Mat) 1 Care conţine o fracţie. 2 Care se compune din fracţii. 3 Care are forma unei fracţii. 4 (îs) Număr - Număr care poate fi scris sub forma câtului a două numere întregi. fracţionare sf [At: IOANOVICI. TEHN. 356 / P: -ţi-o- / Pl: -nări / E: fracţiona] 1 împărţire a unui întreg în mai multe fracţiuni (1) Si: dividere. 2 (Mat) Transformare a unuia sau a mai multor întregi în factori. 3 (Chm) Separare a unui amestec lichid sau gazos în fracţiuni bogate în anumiţi componenţi. 4 Procedeu de construcţie a unei aeronave din subansambluri şi ansambluri parţiale. fracţionat, ~ă a [At: MACAROVICI. CH. 23 / P: -ţi-o- / Pl: -aţi, -e /E: fracţiona] 1 Divizat în fracţiuni Si: fragmentai, îmbucătăţit. 2 (Chm; Fiz; d. diferite procedee de separare a substanţelor unui amestec) Efectuat cu ajutorul metodelor de schimbare a stării de agregare. 3 (Chm; îs) Distilare -ă Separare dintr-un amestec a lichidelor cu puncte de fierbere diferite, colectându-le în mod separat după temperaturile lor de fierbere. 4 (Chm; îs) Cristalizare -ă Cristalizare treptată a unui amestec de componenţi cu temperaturi de congelare diferite, care pot fi separaţi unul de altul în stare solidă. fracţionism sn [At: DA ms / P: -ţi-o- / Pl: -e / E: fracţiune + -ism cf rs (IjpciKijMoiiiiocrb, fr fractionnisme] Izolare a unei grupări de partidul din care a făcut parte, prin adoptarea unei linii politice diferite, uneori diametral opusă liniei acestuia. • fracţiomst, ~ă [At: DA ms / P: -ţi-o- / Pl: -işti, -e / E: fracţiune + -ist cf rs (fypaKijMoiuibiiU fr fracţionniste] 1 a Care ţine de fracţionism. 2 a Referitor la fracţionism. 3 smf Adept al fracţionismului. fracţiune ş/ [At: HASDEU, I. C. VIII, ap. DA / P: -ţi-u- / V: fracţie (Pl: -ii) / Pl: -ni / E: frfraction, latfractio, -onis] 1 Parte distinctă dintr-un întreg Si: fragment (1). frântură (11). 2 (Şîs - politică) Grupare de membri în cadrul unui partid politic, care luptă împotriva liniei politice a majorităţii membrilor acelui partid. 3 Grup format de reprezentanţii unui partid politic în parlament. 4 (Chm) Porţiune din lichidul obţinut prin distilarea unui amestec de lichide ridicat la o anumită temperatură. 5 (Chm) Porţiune solidă obţinută prin cristalizarea fracţionată dintr-o soluţie. 6 (Mat; îf fracţie; şîs -ie ordinara) Simbol sau număr care reprezintă raportul a două numere întregi Si: (înv) frântură (8). 7 (Mat; îf fracţie; îs) -ie zecimală Fracţie al cărei numitor este o putere a lui 10 Si: (înv) frântură (9). 8 (Mat; îf fracţie) Raport între două expresii matematice Si: (înv) frântură (10). 9 (Tip; îf fracţie) Cifră mică cu corpul plin, cu floare sus sau jos. care. pusă în paranteză, serveşte drept semn pentru o notă. frag1 sm [At: ALECSANDRI, P. P. 31 / Pl: -agi / E: drr fragă] 1 Mică plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpină scurtă, frunze distribuite în rozetă, flori albe şi cu fructe mici, conice, roşii sau albicioase, comestibile Si: —de-pădure, —iepuresc (Fragaria vesca). 2 (Şîc de-câmp) Căpşun (Fragaria moschata). 3 (Mol; Buc) Fragă (1). frag2 sm m l fragă fragă sfi At: CONACHI. P. 85 / V:/rag sm / Pl: ~a gi / E: ml fraga] 1 Partea comestibilă a fragului1 (considerată în mod greşit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos şi roşu pe suprafaţa căruia se găsesc presărate fructele. 2 (Pop; îe) In pofida —agilor, mănâncă frunzele sau pentru şi frunza ţi-e dragă Se spune despre cei care se mulţumesc cu puţin, neputând obţine ceea ce doresc. 3 (îc) ~-tătărească Plantă erbacee din familia chenopodiaceelor, cu frunze dinţate, cu flori aşezate la subsuoara frunzelor şi cu fructe roşii (Blitum virgatum). 4 (Reg; şîc —de-pom) Dudă. fraged, ~ă a [At: BELDIMAN. N. P. I. 10/2 / V: ~et, ~agit / Pl: -ezJ, -e / E: ml *fragidus (=frogiIis)] 1 (D. plante) Crescut de puţină vreme Si: crud (5), tânăr. 2 (D. legume, carne etc.) Care provine de la plante sau de la animale tinere, fierbe repede şi se fărâmă uşor cu dinţii. 3 (îs) Aluat - Aluat frământat cu grăsime, în special cu unt proaspăt. 4 (D. culoarea verde) Ca a plantelor tinere. 5 (D. fiinţe) Tânăr. 6 (D. fiinţe) Plăpând. 7 (D. fiinţe) Delicat. 8 (îs) Minte -ă Minte copilăroasă, lipsită de maturitate. 9 (îs) Vârstă -ă Vârsta copilăriei. 10 (îs) Tinereţe -ă Epocă în care cineva este foarte tânăr. 11 (D. obraji, mâini) Cu piele fină, delicată. 12 (Reg; îe; îf fraget) A fi —et la limbă A vorbi prea mult Si: a fi limbau. 13 (îae) A nu putea păstra un secret Si: a fi gură-spartă, a fi limbăm. 14 (Reg; îla) - la gură Flecar. 15 (Fig) Sentimental. 16 (Fig; iuz; îs) Amor sau sentiment - Amor sau sentiment curat, profund. fraget, -ă a vz fraged fragil, ~ă [At: ODOBESCU. S. II. 281 / Pl: -i, -e / E: fr fragile, lat fragilis] 1 a (D. materiale) Care se deteriorează uşor sub acţiunea unor solicitări exterioare, a unor tensiuni interne etc. 2 a Firav. 3 a Delicat. 4 a (Fig) Nerezistent. 5 a (Fig) Care nu prezintă siguranţă. 6 sm (Zlg; Trs; prin popularizarea termenului ştiinţific) Ceciliz (Anguis fragilis). fragilitate sf [At: IOANOVICI. TEHN. 179 / Pl: -tăţi / E: fr fragilite] 1 Lipsă de rezistenţă a materialelor la solicitări exterioare, la tensiuni interne etc. 2 Debilitate. 3 Delicateţe. 4 (Fig) Efemeritate. 5 (Fig) Nesiguranţă a unor acţiuni. frăgit, -ă a vz fraged fragment sn [At: MAIORESCU. CR. II, 386 / Pl: -e / E: fr fragment, laifragmentum] 1 Parte dintr-un tot Si: bucată (1).fracţiune (\).frântură (11). 2 Parte izolată dintr-o scriere. 3 Bucată rămasă dintr-o operă pierdută ori ne ternii nată. fragmenta vt [At: DA ms / Pl: -tez / E: fr fragmenter] A împărţi în fragmente Si: a îmbucătăţi. fragmentar, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II. 250 / Pl: -i, -e / E: fr fragmentaire] 1 Care reprezintă unul sau mai multe fragmente. 2 Incomplet. fragmentare sf [At: MAIORESCU, CR. II. 345 / Pl: -tări / E: fragmenta] împărţire în bucăţi Si: fragmentaţie, îmbucătăţi re. fragmentansm sn [At: DN3 / Pl: -e / E: ns cf fragmentar] 1 Caracter fragmentar. 2 Fragmentism. 461 FRAGMENTAT fragmentat, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III. 62 / Pl: ~a//, / E: fragmenta] împărţit în bucăţi Si: îmbucătâţit. fragmentâţie sf [At: DEX / P: -ţi-e / V: ~ix\ne I Pl: -ii / E: fr fragmentation] Fragmentare. fragmentaţiwne sf vz fragmentaţie fragmentism sus [At: DN3 / E: it frammentismo după fragment] Tendinţă literară dezvoltată în primii ani ai sec. XX. care prefera scurte fragmente de proză ca mijloc de expresie al scriitorului Si: fragmentahsm (2). fragrant, ~ă a [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: fr fr agr ant, lat fragrans, -ntis] (Rar) Parfumat. fragranţă sf[At: DEX / Pl: -ţe / E: fr fragrance] (Rar) Miros plăcut. fraht sn [At: I. PANŢU. PR. 6 / V: ~e / S: (rar) frac kt / Pl: -uri / E: ger Frachi] 1 Document comercial care însoţeşte o încărcătura sau o marfă transportată pe calea ferată şi în care se menţionează mărfurile, expeditorul şi destinatarul, staţia de destinaţie şi taxele respective Si: (iuz) scrisoare de trăsură. 2 Sumă de bani. taxă etc. plătite pentru transportul de mărfuri (pe calea ferată). frahte sn vz fraht frai [At: DA ms / E: ger/m] (Fam; gmr) 1-2 ai, av Liber. 3 ai Deschis. fraier, -ă smf, a [At: BUL. FIL. IV 166 / P\fra-ier / Pl: -i, -e / E: ger Freier „pretendent la mâna cuiva“] (Fam) 1-2 (Om) prost. 3-4 (Om) care nu se descurcă într-o anumită situaţie. 5-6 (Om) naiv. fraiereală sf [At: BUL. FIL. IV, 144 / P: fra-ie- / Pl: -di / E: fraieri + -eală] 1 Păcăleală. 2 înşelătorie. fraieri vtr [At: BUL. FIL. IV, 166 / P: fra-ie- / Pzi: -resc / E: fraier] 1-2 A (se) păcăji. 3-4 A (se) înşela. framee sf [At: DEX / Pl: -d / E: ir framee] (în Evul Mediu, la popoarele germanice) Lance de luptă de înălţimea unui om. cu vârful în forma unei frunze de laur, ascuţit şi tăios. frână sf [Ai: DNJ / Pl: -ne / E: fr frana] (Gig) Alunecare de teren în formă de cuib. franc1 sm [At: TEODORESCU. P. P. 132 / V: (reg) ~ng / Pl: -nci I E: fr franc] 1 (înv) Unitate monetară în România. înainte de primul război mondial Si: leu2.2 (Fam; lpl) Valoare bănească nedeterminată Si: avere, bani. 3 (Fam; îe) A avea ~nci A avea bani mulţi. 4 (Reg; fam; îe) A căuta ~u’ popii A fi în agonie. 5 (îae) A fi gata de moarte. 6 Denumire dată unităţii monetare în Franţa, Belgia, Elveţia. înainte de introducerea monedei unice europene. franc2 sm [At: DEX / PI: -nci / E: fr franc] Portaltoi obţinut din sămânţa soiurilor cultivate (la măr. păr, cireş etc.) care fac parte din aceeaşi specie cu altoiul. franc3, ~ă a [At: GHICA. S. 111 /V: ~nş / Pl: -nci, -nce / E: fr franc] 1 a (D. oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit. 2 a (D. oameni) Care spune pe faţă. deschis, ceea ce gândeşte. 3 a (D. înfăţişarea sau manifestările cuiva) Care trădează un caracter franc (1). 4 a (D. acţiuni) Loial. 5 av într-un mod lipsit de ipocrizie Si: deschis, direct, sincer, (liv) francamente. 6 (îs) Port - Port comercial posedând antrepozite, în care mărfurile depozitate sunt scutite de taxe de intrare sau de ieşire. franc4, ~ă [At: DEX / Pl: -nci / E: fr franc] 1 smp Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior şi mijlociu al Rinului şi care. în sec. V. au cucerit aproape toată Galia şi au creat statul.franc. 2 a Care aparţine francilor4. 3 a Privitor la franci4. 4 a Specific francilor4. franca vt [At: DA ms / Pzi: -nchez / E: it francare] 1 A plăti anticipat taxele pentru transportul unui colet sau al unui bagaj. 2 A timbra o scrisoare. francamente av [At: DN3 / E: it francamente] (Liv) Franc3 (5). francare i/[At: DEX / Pl: -cari / E: franca] 1 Plătire anticipată a taxelor pentru transportul unui colet sau al unui bagaj Si: francat1 (1). 2 Timbrare a unei scrisori Si: francat1 (2). francat1 sns [At: MDA ms / E: franca] (Rar) 1-2 Francare (1-2). francat2, ~ă a [At: DA ms /Pl: -aţi, -e / E: franca] 1 (D. mărfuri, bagaje etc.) Cu taxele de transport plătite anticipat. 2 (D. scrisori) Cu mărcile poştale aplicate. francatură sf [At: DN-1 / Pl: -ri / E: franca + -tură] Ansamblul mărcilor poştale şi al ştampilelor aplicate pe o corespondenţă. franceină sf[ At: DEX / Pl: -ne / E: ir franc ei ne] 1 (Lpl) Clasă de coloranţi cu mare stabilitate la lumină, care vopsesc mătasea în diferite nuanţe de roşu. 2 Colorant din clasa franceinelor (1). francez [At: RUSSO. S. 70 / V: (înv) ~nţez / Pl: -i, -e / E: fr frangais, it francese] 1-2 sm Persoană care face parte din populaţia de bază a Franţei sau este originară de acolo Si: (pop) franţuz (1-2). (îvr) franţoz (1-2). 3-4 a Care aparţine Franţei sau populaţiei ei Si: franţuzesc (1-2). 5-6 a Privitor la Franţa sau la populaţia ei Si: franţuzesc (3-4). 7 sf Limba vorbită de francezi. francheţă sf vz francheţe francheţe sfs [At: MAIORESCU. D. IV. 399 / V: ~ţa / E: it franchezza] 1 Sinceritate. 2 Loialitate. francliism sns [At: DN3 / E: irfranquisme] Doctrină şi mişcare politică fascistă apărată şi impusă în Spania de genei aiul Francisco Franco. francliist, ~ă [At: CONTEMP.. S. II. 1948, nr. 105, 2/4 / Pl: -işti, -e / E: fr franquiste] 1-2 smf, a (Adept) al dictaturii spaniole fasciste a lui Franco. 3 a Referitor la regimul şi dictatura generalului Francisco Franco. francioc sm vz sfrâncioc franciog sm vz sfrâncioc franciscan, -ă [At: NEGRUZZI. S. I. 181 / V: (înv) ~nţus~, ~nţis~ / Pl: -i, -e I E: fr franciscain] 1 smf Călugăr (sau călugăriţă) catolic(ă) din ordinul întemeiat de Francesco d’Assisi la începutul sec. XIII. 2 a Care ţine de ordinul franciscanilor (1). 3 a Care se refera la ordinul franciscanilor (1). franciscanism sns [At: DN3 / E: it francescănesimo] Mişcare religioasă a lui Francesco d’Assisi. care îmbina predica pocăinţei şi a ascetismului sever cu aceea a simplităţii evanghelice, a blândeţii şi a dragostei pentru toate vieţuitoarele firii. francisca sf[At: DEX / Pl: -iste / E: fr francisque] (Ist) Toporişcă de diferite mărimi folosită ca armă de luptă de către franci4 sau de alte popoare germanice. francist, -ă smf [At: DNJ / Pl: -işti, -e / E: fr franciste, it franciste] Specialist în limba şi literatura franceză. franciu sns [At: DEX / P: -ciu / E: fr francium] Element chimic radioactiv, ultimul din familia metalelor alcaline, descoperit pe cale artificială. franciza vt [At: DN3 / Pzi: ~zez / E: frfranciser] A da caracter francez. francizdj'e sf [At: DN3 / Pl: -zări / E: franciza] Conferire a unui caracter francez. francizant, ~ă a [At: IORGA. L. R. 166 / Pl: -nţi, -e / E: frfrancisant] (Frm) 1 Care este influenţat de francezi. 2 Care promovează cultura franceză. francizat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: franciza] Căruia i s-a dat un caracter francez. francmason sm [At: DA ms / Pl: -i / E: fr franc-magon] 1 Membru al unei organizaţii (loji) francmasonice Si: mason (1). 2 Adept al francmasonilor Si: mason (2). francmasonerie sff At: DA / Pl: -ii IE: frfranc-magonnerie] Asociaţie secretă răspândită în diferite ţări, ai cărei membri, organizaţi în loji. sunt adepţii principiului fraternităţii şi se recunosc între ei prin semne şi embleme Si: masonerie. (iuz) francmasonie. francmasonic, ~ă a [At: DA / Pl: -ici, -e I E: fr franc-magonnique] 1 Care ţine de francmasonerie Si: masonic. 2 Privitor la francmasonerie Si: masonic. 3 Care are legătură cu francmasoneria Si: masonic. francmasonic sf [At: IORGA. L. II. 26 / Pl: ~i/ / E: francmason + -ie] (Iuz) Francmasonerie. franco [At: PANŢU. PR. 146 / E: fr, it franco] 1-2 ain, av în care toate cheltuielile de transport al mărfurilor, de asigurare etc. sunt cuprinse în 462 FRATE preţul de vânzare. 3 ain Francat. 4 ain (îs) Scrisoare - . colet - Scrisoare (colet) a căror taxă de transport este plătită. francofil, -ă [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr francophile] 1-2 snif a (Persoană) care aprobă, admiră, iubeşte tot ceea ce ţine de Franţa. francofihe sf [At: DN3 / Pl : ~i/ / E: fr francophilie] 1 Prietenie faţă de Franţa Si: galofilie. 2 Atitudine de admiraţie, aprobare şi dragoste faţă de tot ceea ce ţine de Franţa. francofob, -ă [At: DN3 / Pl: ~i, -e / E: fr francophobe] 1-2 smf a (Persoană) care urăşte Franţa şi tot ceea ce este francez Si: galofob. francofobie sf [At: DN3 / Pl: ~i? / E: fr francophobie] Ură faţă de francezi. francofon, -ă a [At: DN3 / Pl: ~/\ -e / E: fr francophone] 1-2 smf a (Vorbitor) de limbă franceză. franctiror sm [At: DEX / Pl: / E: frfranc-tireur] 1 (înv) Soldat care, fără să facă paite din armata regulată, primea însărcinări în timpul unui război. 2 Partizan care a participat voluntar la luptele de rezistenţă din Franţa în timpul celui de-al doilea război mondial. frâng sm vz franc2 franguhe sf[ At: H IX. 464 / Pl: ~i/ / E: net] (Reg) Frâncuşă. franj sn [At: ARDELEANU. D. 147 / V: (2) -ă sf (pl: -je) / Pl: ~uri / E: fr frânge] 1 Fiecare dintre firele de bumbac, mătase, lână etc. care atârnă unul lângă altul ca ornament la marginea unei perdele, feţe de masă. stofe, a unui obiect de îmbrăcăminte Si: (îrg) frânghie1 (1) Cf canaf ciucure, (pop) ţurţur e. 2 (Fiz) Fiecare dintre dungile alternativ luminoase şi întunecoase obţinute pe un ecran prin fenomenul interferenţei luminii. 3 (Atm) Formaţie filamentoasă care alcătuieşte marginea unui organ. franjă sfvz franj franjurat, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, ~e / E: franjuri (pil franj) + -at] 1 Cu franjuri (1). 2 în formă de franjuri (1). franklin sm [At: DEX / Pl: ~i / E: fr franklin] (Fiz) Unitate de măsură a sarcinii electrice. franş, -ă a vz franc3 franşiză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr franchise] 1 (Mat) Parte exceptată dintr-un total, exprimată în procente. 2 (Mrn) Clauză de asigurare în virtutea căreia asigurătorii sunt exoneraţi de anumite riscuri. franţez sm, a vz francez franţiscan, -ă smf vz franciscan franţoz, -oază smf [At: GOLESCU, î. 76 / Pl: -i, -oaze / E: ger Franzose] (îvr) 1-2 Francez (1-2). franţozism sn vz franţuzism franţozit, -a a vz franţuzit franţuscan, -ă smf, a vz franciscan franţuşcă sf [At: HOGAŞ. DR. II, 51 / Pl: -şte / E: ns cf pnfranciizka] (înv) 1-2 Franţuzoaică (1-2). franţuz [At: RUSSO, S. 80 / Pl: -uji, (înv) -uzi / E: pn francuz, rs cppzHijy3] (îvp) 1-2 sm Francez (1-2). 3-6 a Francez (3-6) franţuzesc, -ească [At: RUSSO. S. 80 / Pl: -eşti / E: franţuz + -esc] 1-4 a Francez (3-6). 5 (îs) Aluat - Aluat pentru prăjituri, pregătit cu unt şi lucrat special pentru a deveni fraged şi a se desface în foi Si:foitaj. 6 sf Limba franceză. franţuzeşte av [At: EMINESCU. N. 43 / E: franţuz + -eşte] 1-2 Ca francezii (1-2). 3-4 în felul francezilor (1-2). 5 în limba franceză. franţuzi [At: DA ms / Pzi: -zesc / E: franţuz] (înv; fam) 1 vr A imita servil obiceiurile franceze. 2 vr A întrebuiţa în mod nejustificat cuvinte şi expresii franceze. 3 vt A introduce, fără necesitate, în limbă cuvinte şi expresii franceze. franţuzie sfs [At: MACEDONSKI. O. III, 111 / E: franţuz + -ie] (îvr; îlav) Pe ~ în limba franceză. franţuzire sf[At: DEX / Pl: -ri / E: franţuzi] (Rar) 1 Imitare servilă a obiceiurilor franceze. 2 întrebuinţare nejustificată a cuvintelor şi a expresiilor franceze. 3 Introducere inutilă în limbă a cuvintelor şi a expresiilor franceze. franţuzism sn [At: MAIORESCU, CR. II, 256 / V: ~ţoz~ / Pl: / E: franţuz + -ism] 1-2 Cuvânt sau expresie împrumutate din limba franceză. 3 (îvr) Influenţă franceză exagerată. franţuzAst, -ă a [At: IBRĂILEANU. SP. CR. 11 / Pl: -işti / E: franţuz + -ist] (Nob) Care introduce, fără necesitate. în limbă cuvinte şi expresii franceze. franţuzit, ~ă smf a [At: I. NEGRUZZI, S. 1.443 /V: -ţoz-, (pop; irn) s- / Pl: -iţi, -e / E: franţuzi] 1-2 (Persoană) care imită servil obiceiurile franceze. 3-4 (Persoană) care întrebuinţează în mod nejustificat cuvinte şi expresii franceze. 5-6 (Persoană) care introduce, fără necesitate, în limbă cuvinte şi expresii franceze. franţuzoaică sf [At: DA ms / Pl: -ice / E: franţuz + -oaică] 1-2 Femeie care face parte din populaţia de bază a Franţei sau este originară de acolo Si: (înv) franţuşcă (1-2). 3 (Iuz) Bonă. franzelar sm [At: PAS, Z. II, 147 / Pl: -i / E: franzelă + -ar] 1 Brutar care prepară franzele. 2 Vânzător de franzele. franzelă sf [At: BELDIMAN, TR. 342 / V: (reg) -zolă / Pl: -le / E: ngr (ppawţdXcc] Pâine albă de formă lunguiaţă Si: (înv) jimblei, (reg) bulcă. franzelăreasă sf [At: DA ms / Pl: -ese / E: franzelar + -easă] 1 Femeie care face franzele. 2 Vânzătoare de franzele. 3-4 Soţia franzelarului (1-2). franzelărie sf [At: DA ms / Pl: ~i/ / E: franzelă + -arie] 1 Brutărie unde se fac franzele. 2 Magazin de franzele. franzeluţă sf [At: DA ms / Pl: -ţe / E: franzelă + -uţă] 1-2 (Şhp) Franzelă (mică). 3 Chiflă. franzolă sf vz franzelă frapa vt [At: MAIORESCU, D. I, 153 / Pl: -pez / E: fr frapper] 1 A se impune atenţiei cuiva prin caracteristici izbitoare Si: a impresiona, a surprinde. 2 A răci şampania sau alte băuturi alcoolice cu ajutorul gheţii. frapant, ~ă a [At: MAIORESCU. CR. III. 77 / Pl: -nţi, -e / E: fr frappant] Care impresionează puternic Si: izbitor, surprinzător, şocant. frapat, ~ă a [At: DEX /Pl: -aţi, -e / E: frapa] 1 Impresionat puternic Si: surprins, şocat. 2 (D. băuturi) Răcit cu gheaţă. frapieră sf [At: DEX / P: -pi-e- / Pl: -re l E: frapa după /h/c7/mv. supieră] Vas special, de obicei de aluminiu (aşezat pe un suport), folosit pentru răcirea cu gheaţă a băuturilor. frapsăn sm vz frasin frapsin sm vz frasin frapsine sm vz frasin fras sn [At: MARIAN, D. 199 / Pl: -uri / E: srb fras] (Reg) Crampă la stomac. frasaniş sm vz frăsiniş frasân sm vz frasin frasen sm vz frasin frasin sm [At: NEGRUZZI. S. II. 296 / V: ~apsăn, -apsin, -apsine -sân, -aesân, (înv) -sen, -snic / Pl: -i / E: ml fraxinus] 1 Arbore din familia oleaceelor. cu tulpina înaltă, dreaptă, cilindrică, cu coroana rară. cu frunze compuse, flori unisexuate lipsite de corolă şi fructe alungite, cu lemnul elastic, folosit în industrie (Fraxinus excelsior). 2 (îc) ~-de-munte, —de-mană, —negru Mojdrean (Fraxinus ornus). frasinăsf[At: SEVASTOS. C. 281 /Pl: -ne / E.frasin] (Rar) Fructul frasinului. frasinărie sfvz frăsinărie frasis sf [At: NEGRUZZI. S. I. 8 / Pl: net / E: ngr (ppacng] (îvr) Frază (1). frasnian, -ă [At: DN3 / Pl: -ieni, -iene / E: fr frasnien] (Gig; 1 sn Etaj al devonianului superior. 2 a Care aparţine frasnianului (1). 3 a Care se referă la frasnian (1). frasnic sm vz frasin fraşcă sf [At: MARIAN. O. II, 47 / V: vr- / Pl: net / E: net] (Orn; reg) Coţofană (Pica pica). frate sm [At: COD. VOR. 129/11 / V: (Trs; la vocativ) frateano / Pl: -aţi / E: ml frater, -tris] 1 Persoană de sex masculin considerată în raport cu altă persoană (indiferent de sex) născută din aceiaşi părinţi sau numai din acelaşi tată ori din aceeaşi mamă Si: (îvp) fraţâne (1). 2 (Lpl; csc) Nume dat copiilor (în cazul când se află între ei şi băieţi) născuţi din aceiaşi 463 FRATEANO părinţi sau numai din acelaşi tată ori din aceeaşi mamă. 3 (îs) ~ bun (sau adevărat, drept. primar sau, reg. dulce) Fiecare dintre fraţii născuţi din acelaşi tată şi din aceeaşi mamă în raport unii cu alţii. 4 (îs) ~ vitreg (sau. îvp. maşter. nu bun. nebun, de-al doilea. după sau de. despre tată sau mamă) Persoană care este rudă de sânge numai pe linie maternă sau paternă în raport cu un frate al său Si: (înv) fiastru. 5 (îs) ~ geamăn Frate (1) născut o dată cu alt frate (sau soră). 6 (îs) ~aţi de lapte Copii care au supt la aceeaşi doică. 7 (Reg; îs) ~aţi sufleteşti Copii de sex diferit care au fost botezaţi în aceeaşi apă. 8 (îs) ~ de (înv. pre) cruce Fârtat (1). 9 (îs) ~ de mână Băiat care serveşte mireasa în timpul nunţii Si: (reg) cumnat de mână. 10 (îs) ~ de mire (sau de mireasă) Flăcău însărcinat cu poftirea şi cinstirea oaspeţilor la nunţile ţărăneşti, cu conducerea alaiului nunţii, cu anunţarea darurilor şi cu rostirea oraţiei de nuntă Si: chemător, vornic, vornicel. 11 (Pop; îs) -le Crăciunului Anul Nou (când creştinii serbează Sfântul Vasile). 12 (Pop; îs) ~le lui Sfântii' Ilie Numele unei sărbători celebrate la 29 iulie Si: llie-Pălie, Pălia. 13 (îcs) De-a cei nouă -aţi Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 14 (Pex) Persoană pentru care cineva are aceleaşi sentimente ca pentru un frate (1). 15 (Fam; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează amical unei persoane (indiferent de sex) Si: (îvp) frăţie (16), frăţietate (2). 16 (Lit; fam; la vocativ) Adresare retorică utilizată de cineva pentru a semnala momentele importante ale unei povestiri (orale). 17 (Pfm) Tovarăş. 18 Persoană legată de o alta prin sentimentul de apartenenţă la o comunitate. 19 (Rel; mpl) Om considerat ca o creatură a aceluiaşi părinte, Dumnezeu. 20 (Bis; îe) A fi ~ întru Hristos A fi creştin. 21 Grad în ierarhia monahală dat unui călugăr care nu este cleric şi care ajută la treburile gospodăreşti. 22 Călugăr care are gradul de frate (21). 23 (Fig) Om considerat ca membru al comunităţii umane. 24 Nume pe care şi-l dau francmasonii între ei. 25 (Reg; îs) ~le Mihai Eufemism pentru lup. 26 (Ban) Coproprietar. 27 (Jur; înv) Partea indiviză (dintr-o moştenire) care se cuvine unui succesor. 28 (Mpl) Lăstar care se formează la subsuoara frunzelor cerealelor păioase din nodurile de la baza tulpinii. 29 (Mpl) Lăstar care creşte pe lângă rădăcina porumbului Si: pui, (reg) copileţ (1). 30 (Bot; îc) ~Ie-priboiului Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori purpurii-violacee, care creşte prin păduri sau locuri pietroase, umede şi umbroase (Gerranium silvaticum). 31 (Bot; îc) ~le-şi-sora. sor’-cu-~ Planta erbacee din familia scrofulariaceelor, cu flori galbene-aurii. cu fructele capsule, care creşte prin păduri (Melampyrum nemorosum). frateano sm vz frate fratern, -ă a [At: DA / Pl: -e / E: lat fraternus] 1-3 Frăţesc (1-3). fraternei, ~ă a [At: DNJ / Pl: -i, -e / E: fr fraternei] (Frm) 1-3 Frăţesc (1-3). fraternitate sf [At: URICARIUL X. 371/13 / PI: -tăţi / E: fr frate mite, lat fraternitas. -atis] Legătură strânsă, frăţească. între colectivităţi. între popoare etc. Si: frăţie (4). (înv) frăţietate (1). fraterniza vi [At: PAS, Z. IV. 220 / Pzi: ~zez. I E: fr fraterniser] 1 A manifesta sentimente frăţeşti faţă de cineva. 2 A intra în strânsă prietenie cu cineva Si: a se înfrăţi. 3 A face cauză comună cu cineva Si: a se solidariza. 4 (Mii) A face cauză comună cu adversarul (ca protest împotriva războiului). fraternizare sf[At: CAMILAR. N. I. 157 / Pl: -zări / E: fraterniza] 1 Manifestare a unor sentimente frăţeşti faţă de cineva. 2 Legare a unei prietenii strânse cu cineva Si: înfrăţire. 3 Unire (între două sau mai multe persoane, grupări, ţări etc.) pentru o cauză comună Si: solidarizare. 4 (Mii) Solidarizare cu adversarul (ca protest împotriva războiului). fratricid, ~ă [At: DA / PI: ~i zi, / E: frfratricide, lat fratricida] 1-2 smf, a (Persoană) care şi-a ucis fratele sau sora. 3 sn Omor de frate sau de soră. 4 a Care constituie o crimă faţă de un frate, o soră. 5 a (Pex) Care constituie o crimă faţă de semenii săi. 6 a (D. războaie) Care se desfăşoară între membrii aceleiaşi naţiuni. fratrie sf[At: DEX /Pl: ~i/ / E: fr phratrie] 1 Subdiviziune a triburilor greceşti. 2 Grup de mai multe ginţi înrudite între ele prin legături de sânge. 3 Grupare mare de plante înrudite genetic. frauda vt [At: DA ms /P: fra-u-IPzi: -dez.IE: frfrauder, lat fraudare] A săvârşi o fraudă (1) Si: a defrauda. fraudate sf [At: COD. PEN. R.P.R. 617/ P :fra-u- / Pl: -dări / E: frauda] Săvârşire a unei fraude (1) Si: defraudare. fraudator, -oare smf [At: DN3 / P : fra-u- / Pl: -i, -oare / E: frauda + -tor cf it fraudatore] Persoană care fraudează Si: defraudator. fraudatoriu, -ie a [At: DN3 / P: fra-u- / Pl: -ii / E: lat fraudatorius, it fraudatorio] Fraudulos (2). fraudă sf [At: ALECSANDRI. T. 1705 / P: fra-u- / Pl: -de / E: fr fraude, lat fraus Jraudis] 1 înşelăciune comisă de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma atingerii drepturilor altuia Si: hoţie. 2 Sumă sustrasă prin înşelăciune. fraudulos, ~oasă [At: MAIORESCU, D. I. 207 / ?: fra-u- / Pl: -oşi, -oase / E: frfrauduleux, lat fraudulosus] 1 a (Rar; d. oameni) Care comite o fraudă (1). 2 a (D. acţiuni) Bazat pe fraudă (1). 3 a (îs) Faliment -Faliment în care falitul ascunde o parte din activ, falsificând registrele. 4 av Prin fraudă (1). fraza vi [At: CARAGIALE. N. F. 100 / Pzi: -zer / E: fr fraser] 1 vi (Muz) A scoate în evidenţă, la executarea unei bucăţi, ritmul frazei muzicale. 2 vi (Muz) A face să se desprindă în mod distinct părţile care compun ideea muzicală. 3 vt(a) (Nob) A construi fraze frumoase, în scris şi în vorbire. frazare sf [At: MACEDONSKI. O. IV. 110 / Pl: -zări / E: fraza] 1 Evidenţiere, la executarea unei bucăţi, a ritmului unei frazei muzicale. 2 Punere în evidenţă a părţilor care compun ideea muzicală. 3 (Nob) Alcătuire de fraze frumoase, în scris şi în vorbire. frază sf [At: MAIORESCU, CR. II, 181 / Pl: ~z^ / E: fr phrase, lat phrasis] 1 (Grm) îmbinare de propoziţii, care se află în raport de coordonare sau de subordonare, exprimând una sau mai multe judecăţi. 2 Fel de exprimare. 3 (Prt; lpl) Afirmaţii emfatice şi lipsite de sinceritate. 4 (îs) ~ muzicală Unitate muzicală alcătuită dintr-o succesiune de sunete cu sens expresiv propriu. frazeolog, ~ă smf [At: DA ms / P: -ze-o- / Pl: -ogi, -oge / E: fr phraseologue] 1 (Rar; prt) Persoană care se exprimă în fraze emfatice şi lipsite de conţinut. 2 Specialist în frazeologie (3). frazeologic, -ă a [At: DEX / P: -ze-o- / PI: -ici, -ice f E: fr phraseologique] 1-4 Care ţine de frazeologie (1-4). 5-8 Privitor la frazeologie (1-4). 9 (Lin; îs) Unitate -ă Combinaţie stabilă de două sau mai multe cuvinte, având sens unitar şi referent unic. frazeologie sf [At: MAIORESCU. CR. II, 300 / P: -ze-o- / Pl: -li / E: fr phraseologie] 1 Fel propriu unei limbi sau unui scriitor de a construi frazele. 2 (Fig; prt) Vorbărie plină de emfază şi lipsită de conţinut, care ascunde sărăcia de idei Si: (fam) pălăvrăgeală. 3 Disciplină lingvistică care se ocupă cu studiul unităţilor frazeologice dintr-o limbă sau dintr-un grup de limbi. 4 (Lin) Ansamblul unităţilor frazeologice dintr-o limbă dată. frăgar sm [At: ANON. CAR. / Pl: -i / E '.frag1 + -ar] 1 (Bot; reg) Dud (Moris alba sau nigra). 2 (Ent; reg) Insectă nedefinită mai de aproape. frăgefime sf vz frăgezime frăgezi vtr [At: DRĂGHICI, R. 70 / Pl: -zesc / E: fraged] 1-2 (D. anumite alimente, în special despre came, aluaturi etc.) A face să devină sau a deveni fraged (2). 3-4 (Rar; d. piele) A face să devină sau a deveni mai fină. frăgezie sf[At: PONTBRIANT / Pl: (rar) -ii / E: fraged + -ie] (Rar) Frăgezime. frăgezime sf [At: CONACHI, P. 179 / V: (înv) -eţime l Pl: -mi / E: fraged + -ime] 1 Prospeţime. 2 Fineţe. 3 Gingăşie. 4 (Iuz) Delicateţe a sentimentelor. frăgezire sf [At: DA ms / Pl: -ri/ E :£răgezi] 1 Proces prin care anumite alimente (în special carnea, aluaturile) devin fragede (2). 2 (Rar) Tratare cosmetică a pielii. 464 FRĂŞENIE frăgezit, -ă a [At: C. PETRESCU, S. 192 / Pl: -iţi, -e / E: frăgezi] (D. alimente, 111 special carne, aluaturi) 1 Care a fost supus procesului de frăgezire (1). 2 Care a devenit fraged (2). frăguliţă sf[At: DAME. T. 187 / Pl: -ţe / E: fragă + -uliţă] 1-2 (Pop; şhp) Frăguţă (1-2). 3 (Atm; reg; lpl) Amigdale. 4 Mică plantă erbacee din familia caprifoliaceelor, cu flori gal bene-verzui, cu miros slab de mosc. care creşte prin păduri umede şi umbroase Si: moscuşor (Adoxa moschatellina). frăgurcl sm [At: PANŢU. PL.2 / Pl: -ei / E: frag1 + -itrel] (Bot; îc) —neroditor Mică plantă erbacee din familia rozaceelor. cu tulpina scurtă şi cu flori albe, care creşte prin tufişuri şi coline uscate (Potentilla mircantha). frăguşoară sf[At: DA ms / Pl: -oare / E: fragă + -şoară] 1-2 (Pop; şhp) Frăguţă (1-2). frăguşor sm [At: ALECSANDRI, ap. DDRF/Pl: -i / E: frag2 + -uşor] 1-2 (Mol; şhp) Frăguţă (1-2). frăguţă sf [Ai: MARIAN. S. R. II, 113 / Pl: -ţe / E: fragă +-uţă J1-2 (Şhp) Fragă (mică) Si: (pop) frăguliţă (1-2). (pop) frăguşoară (1-2). (Mol) frăguşor (1-2). frământ sn [At: TOM A. C. V. 295 / Pl: ? / E: drr frământa] (Rar) Frământare (8). frămâta vtri vz frământa frământa [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG. / V: -âta / Pzi: frământ / E: ml *fragmentare] 1 vt A preface aluatul într-o masă omogenă. apăsându-1 şi amestecându-1 Si: (îvp) a fărâma (9), (îrg) a soage, (Ban) a frânturi. 2 vt (Pop; îe) Femeia ce nu voieşte să ~te, toată ziua cerne Se spune despre cei care. nedorind să realizeze o acţiune, acordă o atenţie prea mare preparaţivelor acesteia. 3 vt (îae) Se spune despre oamenii leneşi, care amână realizarea unei acţiuni. 4 vt (Pex) A omogeniza o masă semisolidă prin presare şi amestecare. 5 vt (Pop) A fricţiona. 6 vt (Pop) A face masaj. 7 vt A răsuci un obiect în mână. 8 vt (îe) A ~ pământul A bate pământul cu picioarele, prin lovituri puternice şi repetate. 9 vt A lovi îndelung şi repetat (cu pumnii sau cu picioarele) o persoană trântită la pământ Si: a călca în picioare. 10 vt (Fig; d. un sentiment, un gând, 0 boală etc.) A chinui pe cineva. 11 vim (îvp; îe) A ~ la inimă A avea colici. 12 vt (Fig; c. i. o idee. un plan, un gând) A examina amănunţit şi în detaliu. 13 vt (îe) A-şi ~ mintea (sau capul sau creierul) A se gândi intens pentru a soluţiona o problemă Si: a-şi bate capul. 14-15 vtr A (se) mişca puternic. 16-17 vtr A (se) agita. 18 vr (D. fiinţe) A umbla încoace şi încolo Si: a nu avea astâmpăr. 19 vr (Adesea complinit de „cu gândul", „cu mintea", „cu fireak‘) A fi preocupat intens şi chinuitor de ceva Si: a se întrece cu firea. 20 vr A se consuma foarte mult sufleteşte. 21 vt (îe) A-şi - mâinile A manifesta o mare nelinişte, o tulburare prin frecarea puternică a mâinilor. 22 vt (Poetic) A tulbura. 23 vt (Poetic) A străbate. frământare sf[At: MAIORESCU. D. I. 31. / Pl: -tări / E: frământa] 1 Transformare a aluatului într-o masă omogenă, prin apăsare şi amestecare Si: frământat1 (1). frământătură (1). (îvp) fărâmare (3). 2 (Pex) Omogenizare a unei mase semisolide. prin presare şi amestecare. 3 (Pop) Fricţionare. 4 (Pop) Masaj. 5 Răsucire în mână a unui obiect. 6 Mişcare grea, forţată. 7 (îvp; îs) -tări de limbă îmbinări de cuvinte greu de pronunţat în a căror rostire rapidă şi corectă consta un joc de societate ţărănesc. 8 (Fig) Mişcare clocotitoare (a apei. a valurilor) Si: clocot, vârtej, (rar) frământ. 9 Umblet de colo până colo. 10 Neastâmpăr. 11 Stare de agitaţie, de tulburare (cauzată de mişcări sociale). 12 Nelinişte sufletească Si: chin, zbucium. frământat1 sn [At: BIBLIA (1688). 1071 / Pl: -uri / E: frământa] Frământare (1). frământat2, -ă a [At: BIBLIA (1688) 611 / Pl: -aţi, -e / E: frământa] 1 (D. aluat) Preparat prin frământare (1). 2 (D. un amestec) Omogenizat prin presare. 3 (D. un loc. un drum) Bătătorit. 4 (D. 1111 dans popular) Care se dansează bătând cu picioarele în pământ. 5 (Fig; d. oameni) Cuprins de nelinişte Si: tulburat, zbuciumat. 6 (Fig; d. oameni) Chinuit. 7 (D. idei. hotărâri, planuri etc.) Examinat în detaliu. 8 (Fig) Agitat1 (1). frământatec, ~ă a [At: COŞBUC, AE. 148 /Pl: -eci, -ece / E: frământa + -atee] (Nob) Care se frământă (19). frământător sn [At: BIBLIA (1688). 200/1 / Pl: -i, -oare l E: frământa + ~(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care frământă (1). 3 sn (Trs) Scaun pe care se aşază vasul (covata) cu aluat când se frământă pâinea. 4 sn Maşină pentru frământat aluatul. frământătură şf [At: (a. 1815) URICARIUL I, 241/30 / Pl: -ri I E: frământa + -tură] 1 Frământare (1). 2 (Ccr) Aluatul frământat. 3 (Fig) Mişcare. 4 (Fig) învălurare. 5 (Fig) Clocot. frământ uri vt [At: MAT. FOLK. 570 / Pzi: -resc / E: frământa + -uri] (îvr) A fărâmiţa. frănchie sfvz frenghie frăncui vt [At: CIAUŞANU. V. 162 / P: -cu-i / Pl: -esc / E: franc1] (Olt) A lua mită (exagerat de mare) Si: (pop) a jupui. (pfm) a şfânţui. frăncuială sf [At: CIAUŞIANU. V. 162 / Pl: -ieli / E: frâncui + -eală] Mită. frăncuşor sm [At: CHIRIŢESCU. CONV. LIT. XLII. 449 / Pl: -/ / E: franc1 + -unor] 1-2 (Şhp) Franc1 (1). frăncuţ s/u [At: GRAIUL I., 232 / Pl: -/ / E: franc1 + -uţ] 1-2 Frăncuşor (1-2). frănghienică sf [At: MON. OF., ap. TDRG / Pl: -ici / E: net] (Pop) Specie de vulpe care trăieşte în America. frănitic, ~ă a vz frenetic frăpsânet sn vz frăsinet frăpsiniţă sf[Ai: LIUBA-IANA, M. 113 / Pl: -ţe / E.frapsin + -iţă] (Ban) Frăsinică (Fraxinus angustifolia). frăpţânet sn vz frăsinet frăsămş sn vz frăsiniş frăsănişte sfvz frăsinişte frăsânet sn vz frăsinet frăsăniş sn vz frăsiniş frăsănişte sfvz frăsinişte frăsi vr [At: DA / Pzi: -sesc / E: ucr (ppacyBaT'b] (Reg) A umbla de colo până colo neliniştit sau nerăbdător Si: a se foi (6). (pfm) a se frăsui (1). frăsinărie sf[At: DR XI. 70 / V: fras- / Pl: ~i/ / E: frasin + -ărie] Frăsinet. frăsinet sm [At: ZANNE. P. I. 183 / Pl: -ei l E: frasin + -el] 1 Plantă erbacee medicinală şi ornamentală din familia rutaceelor, cu flori mari. albe sau trandafirii, plăcut mirositoare (Dictamnus fraxinella). 2 (Pop; îe) A umbla (de) frunza ~ului A vagabonda. 3 (îae) A hoinări. 4 (îae) A umbla numai după distracţii. frăsinet s/i [At: DR. XI. 70 / V: fra-, (pop) -sân-, (reg) -ăpsân-, -ăpţân- / Pl: -e / E: ml fraxinetum sau frasin + -et] Pădure de frasini Si: frăsinărie, frăsiniş, frăsinişte. frăsinică sf[At: HODOŞ, P. P. 54 / Pl: -ici / E: frasin + -ică] Specie de frasin (Fraxinus angustifolia). frăsiniş sn [At: DR. XI, 70 / P:— / V: (reg) -săn-, (reg) -sân-, (rar) frasan- / Pl: -uri / E: frasin + -iş] Frăsinet. frăsinişte ^/'[At: DR. XI. 70 / V: (reg) -săn-, -sân- / Pl: -ti / E: frasin + -iste] Frăsinet. frăsiniu am [At: DA / Pl: ~i/ / E: frasin + -iu] (îc) Arţar- - Specie de arţar asemănător cu frasinul. frăsire sf [Al: IORGA. N. R. A. I, 209 / Pl: -ri / E: frăsi] (Reg) Forfotă. frăsui [At: PĂTRĂŞCANU. S. A. 161 / Pzi: -esc / E: ucr (ppacyBaTH ca] 1 vr (Pfm) A se agita fără rost (de nerăbdare) Si: (reg) a se frăsi. 2-3 vri (Reg) A se plânge. 4-5 vri (Reg) A se văicări. frăsuire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: frăsui] 1 (Pfm) Agitaţie fără rost. 2 (Reg) Văicăreală. frăsuit sns [At: MDA ms / E: frăsui] 1-2 Frăsuire (1-2). frăşcău sm [At: RETEGANUL. P. II. 73 / Pl: -ăi / E: net] (Trs; rar) Flăcău (1). frăşenie sf vz sfârşenie 465 FRĂŞTILĂ frăştilă sfl At: MAT. FOLK. 24 / PI: -Ie / E: ns cf prâşilă] Şipcă lungă de lemn, prelucrată în forma spetezelor care alcătuiesc scheletul zmeului. frăfic sm [At: CADE / Pl: -ici / E: frate + -/c?] 1-2 (Mar; shp) Frăţior (1-2). frătiuc sm [At: ŢIPLEA, P. P. 30 / V: (la vocativ) ~ă / Pl: ~uci / E: frate + -uc] 1-2 (Trs; şhp) Frăţior (1-2). frătiucă sm vz frătiuc frătiulxxc sm [At: ŢIPLEA, P. P.. ap. DA / Pl: ~i\ci / E: frate + -uiuc] 1-2 (Trs; şhp) Frăţior (1-2). frătiuluţ sm [At: ŢIPLEA. P. P. 6 / Pl: -/ / E: frate + -uluţ] 1-2 (Trs; şhp) Frăţior (1-2). frătinţ sm [At: MÎNDRESCU, L. P. 84 / Pl: -/ / E: frate + -ut] 1-2 (Trs; şhp) Frăţior (1-2). frătuţ sm [At: DIONISIE. C. 178 / V: fărt~,fătruţ / Pl: ~i / E: frate] (înv) 1 Nume dat românilor originari din Banat. 2 (Mii) Nume dat unui regiment din Austria alcătuit din români bănăţeni (1). frătuţesc, -ească a [At: HIV. 10 / Pl: -eşti / E: frătuţ + -esc] 1 Bănăţean. 2 (Pex) Ardelenesc. frăţân sm vz frăţâne frăţânătate sf [At: KLEIN, D. 45 / Pl: -tăţi / E: frăţâne + -citate] (îvp) Frăţie (1). frăţâne sm [At: CORESI. ap. CCR. 11/19 / V: frăţân, (2) ~ţ\ni smp / Pl: -ni / E: frate + -ăne] 1 (îvp; urmat de un adjectiv posesiv) Frate (1). 2 (Buc; Trs; lpl; csc) Fraţi şi surori de sânge. frăţelnic, ~ă a [At: ZILOT. ap. DDRF / Pl: -ici, -ice / E: frate + -etnic] (Nob) Ca un frate Si: apropiat. intim, frăţenie sf[At: BARCIANU / Pl: -ii / E: frate + -enie] (Nob) Frăţie (3). frăţesc, -ească a [At: DOSOFTEI, V. S. 72/2 / Pl: -eşti / E: frate + -esc] 1 Propriu legăturii dintre fraţi (2) Si: fratern (1), (frm)fraternei (1). 2 De frate (1) Si: fratern (2). (frm) fraternei (2). 3 Ca de frate Si: fratern (3). (frm) fraternei (3). 4 Afectuos. 5 Devotat. 6 Călugăresc. frăţeşte av [At: (a. 1780) URICARIUL X. 79 / E: frate + -este] 1 în mod frăţesc (1). 2 Ca fraţii. 3 Cu dragoste frăţească (1). 4 (îe) A împărţi (ceva) ~ A împărţi în părţi egale. 5 (îae) A împărţi în mod loial. frăţică sm [At: GORJAN. H. I. 18/23 / Vc: ~co, -ule / Pl: -ici / E: frate + -ică] (Fam; la vocativ) Termen cu care cineva se adresează unui băiat Si: frăţior (5). frăţie sf [Al. COD. VOR. 148/12 / Pl: ~i/ / E: frate + -ie] 1 (Rai*) Legătură de rudenie între fraţi Si: (înv) frăţietate (3). 2 Iubire frăţească. 3 Devotament frăţesc. 4 Prietenie strânsă S\: fraternitate. 5 (îvp; îs) ~ ele cruce Prietenie până la moarte, întărită prin jurământ Si: (îvp) fârtăţie. 6 (îas) Haiducie. 7 Tovărăşie. 8 Nume dat unor comunităţi religioase sau laice. 9 (Ist; îs) -ii muncitoreşti Asociaţii muncitoreşti apărute în Germania în anul 1848. 10 (Trs; înv; ccr) Rudă. 11 (Trs; înv; îe) A-i fi ~ (cuiva) A-i fi rudă (cuiva). 12 (Trs; înv) Rudenie. 13 Călugărie. 14 (Csc) Comunitate de călugări sau de călugăriţe Si: (înv) frăţime (1). 15 (înv; art; urmat de un adjectiv posesiv) Formulă cu care călugării se adresau unul altuia. 16 (îvp; la vocativ) Frate (15). frăţietate sfs [At: ŞINCAI. HR. I. 235/7 / P: -ţi-e- l E: frăţie + -tate] (înv) 1 Fraternitate. 2 (Pop; la vocativ) Frate (15). 3 (înv) Frăţie (1). frăţime sfs [At: DOSOFTEI. V. S. 45/2 / E: frate + -ime] (înv) 1 Frăţie (14). 2 Călugărie. frăţ'mi smp vz frăţâne frăţior sm [At: GORJAN. H 1.4/20 / P: -ţi-or / Pl: ~/ / E: frate + -ior] 1-2 (Şhp) Frate (mai mic) Si: (pop)frăţişor (1-2). (Mar)frăţie (1-2). (Trs) frătiuc (1-2). frătiuluc (1-2). frătiuluţ (1-2).frătiuţ (1-2),frătiuc (1-2). 3 (îvp) Prieten bun. 4 (îvp) Tovarăş. 5 (Fam; la vocativ) Termen cu care te adresezi amical unui bărbat. 6 (Bot; reg) Ciormoiag (Melampyrum barbatum). 1 (Bot; reg) Frăsinel (Dictamus albuş). 8 (Bot; reg; lpl) Trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor). frăţişor sm [At: BIBICESCU. P. P. 311 / Pl: -/ / E: frate + -işor] 1-2 (Pop; şhp) Frăţior (1-2). frăţiuc sm [At: ŢIPLEA. P. P., ap. DA / Pl: -uci / E: frate + -inc] 1-2 (Trs; şhp) Frăţior (1-2). frâişor sn [At: MATEESCU. B. 115/ P: fră-i- / Pl: -oare / E: frâu + -/w] 1-2 (Pop; şhp) Frâu (mic). frâmbiată sf [At: CDDE nr. 651 / PI: -iete / E.frâmbie + -ată] (Ban) Oaie cu lână creaţă. frâmbie sf vz frânghie1 frâmseaţă sf vz frumuseţe frâmseaţe sf vz frumuseţe frâmseţa v vz frumuseţa frâmseţă sfvz frumuseţe frâmseţe sf vz frumuseţe frâmseţi v vz frumuseţa frâmşa v vzfrumoşa frâmty -ă a vz frânt \ frâmtură sf vz frântură / frâna [At: LTR / Pzi: -nez / E: frfreiner dupaŞfrână, înfrâna] 1-2 vt(a) A încetini sau a opri mişcarea unui corp. 3-4 vt(a) (Spc) A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei (2). 5 vt (Fig) A împiedica dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acţiuni, a unui proces, a unui sentiment. 6 vt (Fig) A tempera. 7 vi (D. un vehicul) A încetini. 8 vi (D. un vehicul) A se opri. frânaj sn [At: ENC. TEHN. 1.153 / Pl: -e f E: fr freinage după frână] (Rar) 1-4 Frânare (1-4). frânar sm [At: CARAGIALE, M. 142 / Pl: -/ / E: frână + -ar] Muncitor la căile ferate însărcinat cu manevrarea frânei de mână. frânwe sf [At: LTR / Pl: -nări / E: frâna] 1-2 Operaţiune de încetinire sau de oprire a unui corp în mişcare Si: frânat1 (1-2). (rar) frânaj (1-2). 3-4 (Spc) încetinire sau oprire a unui vehicul cu ajuţorul frânei (2) Si: frânat1 (3-4), (rar) frânaj(3-4). 5 (Fig) împiedicare a dezvoltării, a cursului sau a manifestării unei acţiuni, a unui proces, a unui sentiment. 6 (Fig) Temperare. 7 (Fzl) Inhibiţie. frânat1 sns [At: DEX / E: frâna] 1-4 Frânare (1-4). frânat2, -ă a [At: JAR, E. 115/ PI: -aţi, -e / E: frâna] 1 (D. un corp în mişcare) Oprit2. 2 (D. un corp în mişcare) încetinit2. 3 (Fig; d. dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acţiuni) împiedicat2. 4 (Fig) Temperat. frână1 sf[At: LTR / Pl: -ne / E: îrfrein după frâne, pil frâu] 1 (Teh) Ansamblu de mecanisme folosit pentru a micşora, eventual pentru a anula viteza unor corpuri aflate în mişcare, prin transformarea energiei cinetice a acelor corpuri în altă formă de energie. 2 (Spc) Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mişcării unui vehicul. 3 (Fig) Ceea ce ţine în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfăşurare, a unei acţiuni, a unui sentiment Si: obstacol, piedică. frână2 sfvz frâu frâne, [At: M. COSTIN, ap. LET. 1.236/13 / Pl: -nci /E: lat Francus. vsl tyoNrE] (înv) 1-2 smf, a (Nume generic dat Ia noi occidentalilor) de origine latină. frâncesc, ~ească a [At: AMIRAS. ap. LET. III. 144/3 / Pl: -eşti / E: frâne + -esc] (înv) 1 Care aparţine francilor (1). 2 Privitor la frânei (1). 3 Occidental. 4 Latinesc. frânceşte av [At: IORGA. L. II. 14 / E: frâne + -este] (înv) într-o limbă de origine latină din Occident. frâncliie af[At: H III. 65 / Pl: ~i/' / E: frâne + -ie] (Reg; îs) Poamă -Soi de struguri cu ciorchinii scurţi, cu boabele mici, rotunde, apoase şi cu coaja foarte subţire. frânehişă af vz frenchişă frânele sfs [At: ŞINCAI. HR. I. 325/23 / E: frâne + ie] (îvr) Limba franceză. frâncui v [At: TEODORESCU. P. P. 53 / Pzi: -e^r / E: net] (în poezia populară) Cuvânt cu sens neprecizat. frâncuşă sf[At: DAME. T. / Pl: -se / E: frâne + -uşă] Varietate de struguri cu boabe mici. neuniforme şi rare. folosită pentru vinuri de masă. 466 FRÂU frâne sfp [At: DA ms / E: net] (Med; reg) Erupţie pe buze şi în jurul gurii. frâneţ sn [At: MATEESCU. B. 119 / Pl: -e / E: frâu + -eţ] 1-2 (Şhp) Frâu (1) (mic). frângăcios, -oasă a [At: LEX. BOBB / Pl: -oşi, ~oa.se / E: frânge + -os] (Nob) Care se frânge uşor. frângător, ~oai'e a [At: ANON. CAR. /Pl: ~i, -oare / E: frânge + (ă)tor] 1 a (Rar) Care frânge. 2 a (îrg) Care se frânge uşor Si '.fragil (1). 3 sf (Reg) Meliţă. 4 sf(Reg) Locul pe care se bate cânepa, pentru a fi meliţată. frânge [At: COD. VOR. 28/1 /V: (nob) ~gi, (îvr; sst) flâ~ / Pzi: frâng I Ps: -nsei / Par: frânt, (înv)frâmtu / E: ml frango, -&e] 1 vt A rupe (în două) un obiect prin lovire. îndoire sau apăsare puternică. 2 vt (Pop; îe) A - carul A nu reuşi. 3 vt (Pop; d. pâine) A rupe în (două) bucăţi. 4 vt (Pop; îe) A-i '-cuiva turta A rupe. în mod ritual, o turtă deasupra capului unui copil, la aniversarea zilei sale de naştere. 5 vt (Pfm; îae) A bate pe cineva. 6-7 vt A fractura un os sau un membru al corpului. 8-9 vr (D. oase, pex d. un membru al corpului) A se fractura (3-4). 10 vt (îe) A-şi — gâtul A muri (într-un accident). 11 vt (Pfm; îae) A-şi compromite situaţia prin întreprinderi riscante. 12 vt (Pfm; îae) A da faliment. 13 vt (îe) A ~ (cuiva) gâtul A omorî pe cineva. 14 vt (Fig; îe) A-şi - mâinile A-şi împreuna mâinile şi a-şi îndoi cu putere degetele, ca expresie a durerii, a disperării etc. 15-16 vtr (Fig; îe) A (i se) - cuiva inima (sufletul) A (se) întrista peste măsură. 17-18 vtr (îae) A (se) înduioşa până la lacrimi. 19 vtr A (se) întrerupe. 20 vt (Pop; d. logodnă) A desface. 21 vt (înv; d. un ordin, o hotărâre) A încălca. 22-23 vtr (Fig) A (se) apleca din mijloc. 24 vt (îvp; d. un călăreţ) A trage brusc frâul calului, pentru a-1 face să se întoarcă. 25 vt (Pfm; fig) A învinge un adversar. 26 vt (îvp) A înfrânge (în luptă, în război). 27 vr (D. o masă de apă, d. valuri) A se lovi (de mal. de stânci etc.). împrăştiindu-se în valuri mici. 28 vrp (Pop; d. oameni) A suferi de blenoragie. frângere sf[At: PSALT. SCH. 352 / Pl: -ri / E: frânge] 1 Rupere (în două) a unui obiect prin lovire. îndoire sau apăsare puternică. 2 (Pex) Sfărâmare. 3 (Fig) Cădere. 4-5 (Med) Fracturare a unui os sau a unui membru al corpului. 6 (Obiectul acţiunii e inima, sufletul) întristare puternică. 7 (Obiectul acţiunii c inima, sufletul) înduioşare până la lacrimi. 8 (Ccr) Sfărâmătură. 9 întrerupere. 10 (Pop) Desfacere a unei logodne. II (înv) încălcare a unui ordin, a unei hotărâri etc. 12 Aplecare a corpului (din mijloc). 13 Lovire de mal. de stânci etc. a unei mase de apă. a valurilor. 14 (Poetic) Răsfrângere. 15 (Mii; înv) înfrângere. 16 (Fig) Anihilare. frânghie1 sf [At: DOSOFTEI. PS. 150 / A: (reg) frâu- / V: (îrg)/râmnic, frimbie, fxmbrie, funbră, (rar) fiin(reg) frumghie / Pl: ~i/' / E: ml fimbriă] 1 (îrg) Franj (1). 2 Ornament la marginea de jos a traistei ciobăneşti sau a prosoapelor Si: canaf. ciucure, (reg) ţarţam Cf ceapraz. (pop) ţurţure. 3 (Reg) Brăcinar. 4 (Reg) Brâu. 5 (Reg) Cingătoare. 6 (Reg; îe) A-1 strânge pe cineva frâmbiile A fi constrâns de împrejurări. 7 (Reg) Faşă (cu care se înfăşoară copiii mici). 8 (Reg) îndoitură. 9 (Reg) Jurubiţă. 10 Fir lung şi gros făcut din mai multe fibre vegetale sau din fire animale, precum şi din fibre sintetice, răsucite una în jurul alteia Si: funie (1), odgon. (pop) ştreang. 11 (Reg) Piedică la moara de vânt. frânghie2 sf vz frenghie frânghier sm [At: JIPESCU, O. 52 / P: -ghi-er / Pl: -i / E: frânghie1 + -er] 1 Persoană care confecţionează frânghii1 (10) sau obiecte din frânghie1 (10). 2 Persoană care vinde frânghii1 (10) sau obiecte făcute din frânghie1 (10). frânghierie1 sf[At: DEX / P: -ghi-e-ri-e / Pl: ~i/ / E: frânghier + -ie] Meseria de frânghier (1). frânghierie2 sf [At: DA / P: -ghi-e-ri-e / Pl: ~i/ / E: frânghie1 + -erie] 1 Atelier în care se confecţionează frânghii1 (10). 2 Magazin de frânghii1 (10). frânghieîit sn [At: IONESCU-MUSCEL, ŢES. 24/P: -ghi-e-/ Pl: (1) -uri / E: frânghie1 + -ărit] 1 Industrie de frânghii1 (10). 2 (Rar; csc) Totalitatea frânghiilor1 (10) necesare la pescuit. franghioară sf[At: DRĂGHICI, R. 53/24 / P: -ghi-oa- l Pl: -re / E: frânghie1 + -ioarăî] 1-2 (Rar; şhp) Frânghiuţă (1-2). frânghiu sn [At: H II. 29 / A: net / Pl: net / E: net] (Reg) Unealtă de dulgherie, constând din două scândurele unite în formă de unghi obtuz, care seveşte la fixarea cercevelelor de tablouri, a uşilor în tăblii şi a diferitelor mobile de lemn. frânghiuţă sf [At: ISPIRESCU, U. 98 / P: -ghi-u- / PI: -ţe / E: frânghie1 + -uţă] 1-2 (Şhp) Frânghie1 (10) (mică) Si: (rar)frânghioară (1-2). 2 (Bot) Muşchi din familia funariaceelor care formează tufe largi, verzi Si: (reg) hungiac (Funaria hygrometrica). frângi v vz frânge frânguială sf[At: DA ms / Pl: -ieli / E: net] (Reg) Bătaie. frângurele sfvz frânturele frânt1 sn [At: MAG. IST. II, 7/39 / Pl: -uri / E: frânge] 1-3 Frângere (1,4,5). frânt2, ~ă a [At: CORESI, PS. 136 / V: (înv)frâmt / Pl: -nţi, -e / E: frânge] 1 (D. obiecte tari) Rupt (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. 2-3 (D. oase sau membre ale corpului) Fracturat2 (1-2). 4 (D. lucruri) Spart. 5 (D. lucruri) Zdrobit. 6 (D. lucruri) Stricat. 7 (îe) A nu avea (nici) o para ~ă A nu avea nici un ban. 8 (îe) A nu face (nici) o para ~ă A nu valora nimic. 9 (Gmţ; îe) Na-ţi-o ~ă, că ţi-am dres-o! Se spune celui care. într-o situaţie dificilă, pretinde că a găsit o soluţie, afirmând însă un lucru nerelevant sau luat deja în calcul. 10 (îae) Se spune celui care se vede ajuns dintr-o situaţie mai bună într-una mai proastă. 11 (D. linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri. 12 (D. linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă întorsături (bruşte). 13 (Gmt; îs) Linie -ă Linie compusă din mai multe drepte care se succedă urmând sensuri diferite. 14 (D. oameni) îndoit de mijloc. 15 (înv; fig; d. oameni) Smerit. 16 (Prt; d. oameni) Umil. 17 (Fig; nob) Incoerent. 18 (Fig; nob) Dezordonat. 19 (Fig; nob) Lipsit de armonie. 20 (Fig) Zdrobit de oboseală Si: extenuat. 21 (îe) A fi beat - A fi foarte beat. 22 (Fig) învins. frântoare sf [At: H IX. 90 / Pl: -ori / E: frânt2 + -oare] (Reg) Trudă. frântură sf [At: CORESI. PS. 397 /V: ~âmt~ / Pl: -ri / E: ml "franc tura (= fractura) sau frânt1 + -ura] 1 (Pop; rar) Frângere (1). 2 (Pop; rar) Spărtură. 3 (Mpp) Fractură (1). 4 (Mpp) Infirmitate. 5 (Mpp; spc) Blenoragie. 6 (ts)-de limba Vorbire confuză. 7 (Pex; îas) Frază neclară, alcătuită din cuvinte greu de pronunţat Cf frământare (1). 8-10 (Mat; înv) Fracţiune (6-8). 11 Fracţiune (1). 12 (Lpl; art) Dans popular nedefinit mai de aproape. 13 (Ccr) Ceea ce se obţine frângând sau rupând ceva. 14 (Ccr) Bucată desprinsă din ceva. 15 (Ccr) Bucată rămasă dintr-un întreg îmbucătăţit. 16 (înv) Dislocare de pământ. 17 (înv) Văgăună. 18 (înv) Prăpastie. frâturele sfp [At: GIUGLEA-VÂLSAN. R. S. 347 / V: ~ângu~ / E: ns cf frânt2] (Sbm) Cântece lirice scurte. frânturi vt [At: CDDE. nr. 648 / Pzi: -resc / E: frântură] (Ban) A frământa (1). frânţeţe ş/'[At: V. HANEŞ. Ţ. O. 116 / Pl: -// / E: frumuseţe] (Trs) Frumuseţe. frâşeniie sfvz sfârşenie frâu sn [At: CORESI, PS. 78 / V: (înv) ~ână2 sf (Pl -ane) / Pl: -âie. -âne, (rar) -ri / E: ml frenum] 1 Totalitatea curelelor. împreună cu zăbala, care se pun pe capul şi în gura unui cal (de călărie) spre a-1 supune şi spre a-1 mâna Cf căpăstru. 2 (Mpl) Hăţuri. 3 (Pop; îe) La măgăriţă bătrână - poleit Se spune despre un lucru nepotrivit. 4 (Atm; pop; îs) -I limbii Membrană care uneşte faţa inferioară a limbii cu mucoasa gurii Si: (pop) aţa limbii. 5-6 (îljv) Fără - (Prea) liber Si: neînfrânat. 7-8 (îal) (în mod) dezmăţat. 9 (îe) A-şi pune - limbii (sau gurii) sau a-şi pune ~la limbă A vorbi cumpătat, cu prudenţă. 10 (îae) A se reţine de la vorbă. 11 (îe) A ţine (pe cineva) în (sau din) ~ A domina pe cineva. 12 (îae) A domoli avântul sau pornirile cuiva. 13 (îe) A ţine (pe cineva) în şapte (sau nouă) -âie A supraveghea (pe cineva) de aproape, fără a-i lăsa nici o libertate. 14 (îe) A slobozi -1 sau a slăbi din - A lăsa (mai) liber. 15 467 FRÂUĂ (îe) A da (cuiva sau la ceva) ~ liber (sau slobod) A lăsa în voie. 16 (îe) A lăsa (pe cineva) în ~1 său A lăsa pe cineva să acţioneze după bunul plac. 17 (îe) A pune (în) ~ A stăvili. 18 (îae) A stăpâni. 19 (Fig; mpl; îf frâne) Putere care se opune acţiunii cuiva sau a ceva. 20 (Fig; mpl; îf frâne) Conducere politică. frâuă sf[At: KLEIN. D. 198 / V.froaie / Pl: net / E: ger Frau] (Trs) 1-2 Săsoaică (măritată). 3 (îffroaie) Femeie măritată Si: nevastă, frâuhţ sn [At: PĂSCULESCU. L. P. 57 / P:frâ-u-l Pl: / E: frâu + -uleţ] 1-2 (Şhp) Frâu (1) (mic) S'r.frâuşor (1-2), frânt (1-2). frâuşor sm [At: DICŢ. / P: frâ-u- / Pl: -oare / E: frâu + -uşor] 1-2 (Şhp) Frâuleţ (1-2). frâuţ sm [At: BUGNARIU, ap. CDDE, nr. 652 / P: frâ-ut /Pl: -e/E: frâu + -ut] 1-2 (Şhp) Frâuleţ (1-2). frealău sm [At: COMAN. GL. / Pl: net / E: net] (Reg) Epitet dat unui om arogant. freamăt sn [At: DOSOFTEI. V. S. 79/2 / V: (reg) hr~, hi'emet, re~, remet, (Mun) ra~ / S şi: (îrg) ghr~ / Pl: -e, (nob) -emete / E: ml fremitus] 1 Zgomot surd produs de frunzele mişcate de vânt. de valurile mării etc. Si: fremătare (2). 2 Zgomot confuz de voci Si: murmur. 3 (Mai ales îf hreamăt, ramăt) Vacarm. 4 (Fig) Fior1. 5 (Fig) înfiorare. 6 (îla) In ~ Neliniştit. 7 (îal) Emoţionat. freanghie sfvz frenghie freanţ sn vz frenţe freanţă sfvz frenţe freatic, ~ă a [At: DEX / P: fre-a- / Pl: -ici, -ice / E: fr phreatique] (D. ape sau pânze de ape subterane) Care se găseşte pe primul strat impermeabil de la suprafaţa pământului şi care alimentează izvoarele, fântânile etc., influenţând formarea şi proprietăţile solului. freatobiologie sf [At: DEX / P:fre-a-to-bi-o-lo-gi-e / Pl: ~i/ / E: freatic + biologie] Ştiinţă care studiază organismele din apa freatică. freca [At: DRĂGHICI. R. 67/6 / Pzi: frec, (reg)frăc / E: ml fricare] 1 vt A mişca forţat şi repetat un corp pe suprafaţa altui corp. 2 vr (D. corpuri în mişcare) A se afla în contact cu alt corp. 3-4 vtr A efectua mişcări repetate cu degetele (sau cu palmele) pe corp sau pe o parte a corpului, apăsând Si: (reg) a (se)frichini (1-2). 5 vt (îe) A-şi ~ mâinile (de bucurie, de mulţumire etc.) A-şi manifesta o stare sufletească (de bucurie, mulţumire etc.) prin gestul spontan de frecare a mâinilor. 6 vr (îlav) Cât te-ai ~ la ochi într-un timp foarte scurt Si: cât ai clipi (din ochi). 1 vr (îe) A se ~ la ochi (de uimire) A fi foarte uimit. 8-9 vtr (Pop) A (se) scăipina. 10-11 vtr A (se) fricţiona (1-2). 12-13 vtr A (se) şterge apăsând în toate direcţiile cu un corp aspru sau moale, pentru a îndepărta murdăria Si: a (se) curăţa. 14 vt A lustrui suprafaţa unui obiect, supunând-o presiunii unui coip abraziv în mişcare. 15 vt (D. obiectele textile) A spăla cu insistenţă pentru a îndepărta petele de murdărie. 16 vt A amesteca îndelung un aliment apăsând cu putere, pentru a obţine o masă omogenă şi pufoasă. 17 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva de galei A pune la punct pe cineva. 18 vt (îae) A învăţa minte pe cineva. 19 vt (Pfm) A bate. 20 vt (Pfm; îe) A ~ cuiva ridichea (Ia nas) A mustra pe cineva. 21 vt (îae) A bate pe cineva. 22 vt (Fam) A fi prea exigent cu cineva, obligându-1 la eforturi prea mari. 23 vt (Fam) A examina riguros pe cineva. 24 vt (Pfm; îe) A-şi ~ coatele pe băncile şcolii A face studii îndelungate. 25 vt (Fam; îe) A ~ menta (sau parul, mangalul) sau a o ~ A nu face nimic important (pretinzând însă că este foarte ocupat). 26 vt (Trv) A (şi-)o ~ A se masturba. frecare sf [At: IOANOVICI. TEHN. 144 / Pl: -cari / E: freca] 1 Deplasare forţată şi repetată a unui coip pe suprafaţa altui coip Si: frecuş (1 ), frecăitură (1).frecat1 (1). 2 (Fiz) Interacţiune dintre dintre două corpuri aflate în contact Si: fricţiune (2). 3 (Fiz) Foiţă exercitată de un corp asupra altuia aflat în mişcare şi cu care este în contact Si: fricţiune (3). 4 Efectuare a unor mişcări repetate cu degetele (sau cu palmele) pe corp sau pe o parte a corpului, apăsând Si: (reg) frichinire (1). 5 (Pop) Scărpinare. 6 Fricţionare. 7 Ştergere apăsată. în toate direcţiile, cu un corp aspru sau moale, pentru a îndepărta murdăria Si: curăţare. 8 Lustruire a suprafeţei unui obiect, supunând-o presiunii unui corp abraziv în mişcare. 9 Spălare insistentă a obiectelor textile pentru a îndepărta petele de murdărie. 10 Amestecare îndelungată a unui aliment, astfel încât acesta să devină o masă omogenă şi pufoasă. 11 (Pfm) Batere a cuiva. 12 (Fam) Supunere a cuiva la eforturi mari. 13 (Fam) Examinare riguroasă a cuiva. frecat1 sns [At: IONESCU-BOTENI, S. N. 18 / E: freca] 1-11 Frecare (1,4-13). frecat2, [At: DA / Pl: -aţi, -e / E: freca] 1 a (D. corpuri) Pe a cărui suprafaţă a fost mişcat în mod forţat şi repetat un alt corp. 2 a (D. corpuri în mişcare) Aflat în contact cu alt corp. 3 a (D. corpul omenesc sau o parte a corpului omenesc) Peste care se trec degetele sau palmele cu mişcări repetate şi apăsate Si: (reg) frichinit2 (1). 4 a (Pop) Scărpinat2. 5 a Fricţionat2. 6 a Care este şters apăsând în toate direcţiile cu un corp aspru sau moale, pentru a i se îndepărta murdăria Si: curăţat2.1 a (D. obiecte) A cărui suprafaţă este lustruită prin presiunea exercitată de 1111 coip abraziv în mişcare. 8 a (D. obiectele textile) Spălat cu insistenţă pentru a îndepărta petele de murdărie. 9 a (D. unele alimente) Amestecat îndelung, astfel încât să devină o masă omogenă şi pufoasă. 10 a (Pfm) Bătut2.11 a (Fam) Supus unor eforturi prea mari. 12 a (Fam) Examinat riguros. 13 sf (Trs) Şerbet. frecăi vt [At: GR. S. (Jina) / Pzi: -esc / E: net] (Reg) A freca fasolea. frecălău sn [At: DICŢ. / Pl: net / E: freca + -ălău] (Reg) Făcăleţ. frecătoai'e sf {At: DOSOFTEI. V. S. 134/2 / Pl: -ori / E: freca + -ătoare] 1 (Pop) Obiect cu care se curăţă ceva prin frecare (7). 2 (înv) Instrument de tortură. 3 (Tip) Piese cilindrice de metal care omogenizează cerneala la presele de imprimat. frecătură sf[At: DOSOFTEI, V. S. 92/1 / Pl: -ri / E: ml fricatura] 1 Frecare (1). 2 Frecare (7). 3 Loc care poartă urma unei frecări (1). 4 (Pfm) Bătaie. 5 (Pfm; fig) Mustrare aspră. 6 (înv) Frecătoare (2). 7 (Fam; fig; lpl) Divergenţe (surde) Si: frecuşuri (6), fricţiuni (5). frecăţei smp [At GRIGORIU-RIGO, M. P. 1.160 / E: frecat2 + -ei] (Pop) Aluat nedospit frecat mărunt în palmă sau ras pe râzătoare, care se fierbe Î11 supă Si: orzişor. trahana Cf tăiţei. frecau sn [At: CHEST. V, 142/100 / Pl: net / E: freca + -ău] (Reg) Unealtă la stână, sub forma unui băţ crestat, cu care se zdrobeşte caşul dospit Si: (reg) frecuş (5). frecţie sfvz fricţiune frecţiona v vz fricţiona frecţionat1 sns vz fricţionat1 frecţionat2, ~ă a vz fricţionat2 frecuci sn [At: PĂSCULESCU, L. P. 177 / Pl: -uri / E: freca + -uci] (Reg) Loc unde peştii se freacă cu burta de pietre pentru a uşura depunerea icrelor. frecuş sn [At: CREANGĂ. P. 306 / Pl: -uri / E: freca + -uş] 1 Frecare (1). 2 (Pfm; îe) A trage cuiva un ~ A mustra pe cineva. 3 (îae) A bate pe cineva. 4 (îvp) Unealtă de cismărie cu care se lustruieşte talpa. 5 (Reg) Frecău. 6 (Fam; fig; lpl) Frecături (7). frecvent, a [At: MAIORESCU. D. III. 230 / S şi: (înv) -cue- / Pl: -nţi, -e / E: lat frequens, -fr's] 1 Care se întâmplă des şi la intervale de timp scurte. 2 Obişnuit. frecventa vt [At: NEGRUZZI, S. I. 326 / Pzi: -tez / E: lat frequentare, frfrequenter] 1 A merge des şi cu regularitate într-un anumit loc. 2 (D. o formă de învăţământ) A urma. 3 (D. cursuri) A audia. 4 (Spc; frm) A vizita deseori pe cineva. frecventabil, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e IE: frfrequentable] Care poate fi frecventat. frecventare sf [At: ANGHEL şi IOSIF. C. L. 106 / Pl: -tări / E: frecventa] 1 A vizita des şi cu regularitate un anumit loc. 2 Urmare a unei forme de învăţământ. 3 Audiere a cursurilor. 4 (Spc; frm) Vizitare regulată, la intervale mici de timp. a cuiva. frecventativ, ~ă a [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: fr frequentatif, lat frequentativus] (Grm; rar) Iterativ. frecventator, ~oare smf, a [At: DEX2 / Pl: -i, -oare / E: frecventa + -tor] 1-2 (Persoană) care frecventează ceva sau pe cineva. 468 FRETA frecventă ş/ [At: ODOBESCU, S. III. 359 / Pl: ~ţe / E: fr frequence, \at frequentia] 1 Repetare la intervale scurte şi regulate a unei acţiuni, a unui fapt. 2 Participare a studenţilor sau a elevilor la cursuri. 3 (Fiz) Mărime care arată de câte ori se produce un fenomen într-o unitate de timp. 4-5 (Fiz; îs) Curent de înaltă (sau joasă) - Curent electric care îşi schimbă sensul de un număr mare (sau mic) de ori într-o unitate de timp. 6 (Fon; îs) ~ fundamentală Primă armonică a unui semnal complex Si: fundamentală. 7 (Lin) Număr care indică de câte ori o unitate lexicală apare într-un text sau un corpus. frecvenţmetru sn [At: DEX / Pl: -re / E: fr frequencemetre] Instrument pentru măsurarea frecvenţei unei mărimi care variază periodic. * frodii sn vz sfredel fredona. vt(a) [At: NEGRUZZI, S. I, 60 / Pzi: -nez / E: fr fredonner] 1 A cânta încet (fără cuvinte). 2 A îngâna o melodie. fredonare sf[At: DEX / Pl: -nari / E: fredona] 1 Reproducere înceată (şi fără cuvinte) a unei melodii Si: fredonat1 (1). 2 îngânare a unei melodii Si: fredonat1 (2). fredonat1 sns [At: MDA ms / E: fredona] (Rar) 1-2 Fredonare (1-2). fredonat2, -ă a [At: SEBASTIAN, T. 322 / Pl: -aţi, -e l E: fredona] (D. medodii) 1 Cântat încet (şi fără cuvinte). 2 îngânat. freezersn [At: DN3 / P: fii-zer /Pl: -e /E: egfreezer] (Agm) 1 Frigider. 2 Maşină pentru preparat îngheţată. 3 Aparat pentru congelarea lichidelor, în special a apei Si: congelator. fregată ş/ŢAt: FILIMON. C. II, 583 / Pl: -te / E: fr fregate, it fregata] 1 (Ist) Vas de război cu trei catarge, dotat cu numeroase tunuri instalate pe ambele borduri şi destinat serviciului de recunoaştere şi de pază. 2 Gen de păsări palmipede marine, zvelte, cu corpul mic şi cu coada şi aripile foarte mari, care trăiesc în regiunea mărilor tropicale şi se hrănesc cu peşte (Fregata). 3 Pasăre care face parte din genul fregatelor (2). freli vi [At: BUGNARIU, N. / Pzi: -lese / E: freală] A vorbi fără rost. fremăta vi [At: ALECSANDRI, P. III, 652 / Pzi: freamăt, (îvp) -tez / E: freamăt] 1 (D. frunze) A produce freamăt (1). 2 (D. copaci) A foşni. 3 (Fig; d. oameni) A se înfiora. 4 (Fig; d. oameni) A vibra. 5 (Fig; d. colectivităţi) A se agita. fremătare sf [At: MACEDONSKI, O. I, 161 / Pl: -tari / E: fremăta] 1 Producere a unui freamăt (1). 2 (Ccr) Freamăt (1). 3 Foşnire a copacilor. 4 (Fig) înfiorare. 5 (Fig) Vibrare. 6 (Fig) Agitaţie a unei colectivităţi. fremătat, -ă a [At: CHIRIŢESCU. C. L. XLIV, II, 40 / Pl: -aţi, -e / E: fremăta] (Pop; d. melodii) 1-2 Fredonat (1-2). fremătător, -oare a [At: G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. 1,197 / Pl: -i, -oare / E: fremăta + -ător] 1-5 Care freamătă (1-5) Si: (rar)fremătând (1-5), (rar)fremătos (1-5). fremătând, —ă a [At: MACEDONSKI, O. I, 274 / Pl: -nzi, ~e / E: fremăta] (Rar) 1-5 Fremătător (1-5). fremătos, -oasă a [At: EMINESCU, P.L. 119 / Pl: -oşi, -oase / E: freamăt + -as] (Rar) 1-5 Fremătător (1-5). fremisment sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr fremissement] (Med) Senzaţie palpatorie cu caracter vibrator Si: agitaţie, tremur ătură. frena vt [At: PARHON, B. 114 / Pzi: -nez / E: fr freiner] (Frr) 1 A stopa. 2 A încetini. 3 A împiedica. french-cancan sn [At: DEX / P: frenci— / Pl: -uri / E: eg, fr french-cancan] Cancan2. frenchişă af [At: H VI, 23 / V: frân- / Pl: -şe / E: ger frănkisch] (Reg; îs) Poamă - Struguri albi şi cu boaba mică, deasă. frenetic, -ă [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 354/23 / V: (\\\v) frămt- / Pl: -ici, -ice / E: ir fre netique] 1 a Care se află în stare de frenezie Si: exaltat, surescitat. 2 a Care exprimă o stare de frenezie Si: înflăcărat, pasionat. 3 av Puternic. 4 av Pasionat. frenetiza vi [At: DN3 / Pzi: -zez. / E: ns cf it freneticare] (Rar) A fi cuprins de o pasiune violentă. frenezie sf [At: NEGRUZZI, S. I, 47 / Pl: ~i/ / E: fr frenesie] 1 Stare de excitare excesivă. 2 Pasiune violentă, nestăpânită. 3 (îlav) Cu - Ca în delir. 4 (îal) Puternic. 5 (îal) Pasionat. frenghie sf [At: MARDARIE, L. 91 /V: frăncliie Jrân- Jrean-, (înv) frin- / Pl: -ii / E: tefrengi] 1 (înv) Stofă scumpă de brocart purpuriu. 2 (Pop; gmţ; îe; îf fringhie) Cu tichia de frin-, Cu pene de ciocârlie Se spune despre o persoană mândră de îmbrăcămintea sa. frenky -ă [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr frenique] (Atm) 1 a Care este în legătură cu diafragma. 2-3 sm, a (Şîs nerv -) (Nerv motor principal) al diafragmei. frenicotomie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: frphrenicotomie] (Med) Secţionare chirurgicală a nervului frenic. frenită sf [At: DN3 / Pl: -te / E: fr phrenite] (Med) Inflamaţie a diafragmei. frenologic, -ă a [At: DA / Pl: -ici, -ice / E: fr phrenologique] 1-2 Referitor la frenologie (1-2). 3-4 De frenologie (1-2). frenolog, -ă smf [At: DA / Pl: -ogi, -oge / E: fr phrenologue] Persoană care se ocupa cu frenologia (2). frenologie sf [At: DA / Pl: -ii / E: fr phrenologie] 1 Teorie conform căreia facultăţile psihice ale omului pot fi recunoscute după conformaţia craniului. 2 Pseudoştiinţă fundată pe frenologie (1) şi practicată în trecut. frenopatie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr phrenopathie] (Med) Formă de alienaţie mintală. frenoptoză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr phrenoptose] (Med) Deplasare în jos a părţii centrale a diafragmei. frenotomie sf [At: DN3 / Pl: -ii /E: fr phrenotomie] (Med) Secţionare operatorie a diafragmei. frenţă sf vz frenţe frenţe sfp [At: PISCUPESCU, O. 42/19 / V: s-,freanţă, -ţă, -fie, sfrenţie, sfrinţiejreanţ, sfranţ, sfreanţ sn / E: mg franc] 1 (Mpp) Sifilis. 2 (Reg; rar, Isg; îf freanţă) Capră râioasă. 3 (Ent; pop; îf frenţie) Gândac-de-turbă. frenţie sfv z frenţe frenţit, -ă a [At: DICŢ. / Pl: -iţi, -e / E: frenţe + -it] (Mpp) 1 Sifilitic. 2 (Pex) Care are boli venerice. frenţos, -oasă a [At: KLEIN, D. 130 / V: s- /Pl: -oşi, -oase / E: freanţ + -os] (Rar) Sifilitic. frenţuş sn [At: ANON. CAR. /Pl: net /E: frenţe + -»4’] (Med; înv) Sifilis. frenţuşi vr [At: ANON. CAR. / Pzi: -şese / E: frenţuş] (îvr) A se îmbolnăvi de sifilis. frenţuş'it, -ă a [At: ANON. CAR. / Pl: -iţi, -e / E: frenţuşi] (Med; îvr) Sifilitic. freon sm [At: DN3 / P: fre-on / Pl: -i / E: fr freon] (Chm) Compus organic al fluorului utilizat în special ca agent frigorific. fresc sn vz frescă frescă sf [At: I. NEGRUZZI, S. V, 104 / V: (înv) fresc sn / Pl: ~sce, (înv) -curi sn / E: frfresque] 1 Tehnică de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe un zid cu tencuiala încă udă. 2 Pictură murală decorativă, de dimensiuni mari, realizată prin frescă (1). 3 (Fig) Compoziţie litarară de dimensiuni mari, care înfăţişează tabloul de ansamblu al unei epoci, al unei societăţi etc. fresco sns [At: DEX / E: it fresca] Ţesătură din fire subţiri de lână. uni sau cu efecte de culori, întrebuinţată mai ales pentru confecţionarea îmbrăcămintei de vară. fireş ai [At: DEX2 /E: frfraîche] (Fam) 1 (D. oameni) Plin de vitalitate. 2 (Prc; d. înfăţişarea oamenilor) Care exprimă sănătate, prospeţime, tinereţe. freta vt [At: DEX / Pzi: -tez / E: fr fretter] (Teh) 1 A asambla două piese metalice prin strângere, fie prin contracţia piesei cuprinzătoare, care a fost încălzită înainte de asamblare, fie prin dilatarea piesei cuprinse, care a fost răcită în prealabil. 2 A asambla două tuburi metalice coaxiale, astfel încât tubul exterior să strângă tubul interior. 3 A asambla mai multe piese cu ajutorul unei frete (1). 4 A consolida un obiect prin strângere 469 FRETAJ cu o fretă (2) sau cu un bandaj exterior Si: a cercui. 5 A arma o piesă de beton supusă la compresiune prin sudarea unor frete pe barele armăturii longitudinale. fretajsn [At: DEX /Pl: -e/E: îrfrettage] Ansamblu constituit din două sau din mai multe tuburi coaxiale, montate forţat unul în altul. fretare sf [At: DEX / Pl: ~tari / E: fretă] 1 Asamblare a două piese metalice prin strângere, fie prin contracţia piesei cuprinzătoare, care a fost încălzită înainte de asamblare, fie prin dilatarea piesei cuprinse, care a fost răcită în prealabil. 2 Asamblare a două tuburi metalice coaxiale, astfel încât tubul exterior să strângă tubul interior. 3 Asamblare a mai multor piese cu ajutorul unei frete (1). 4 Consolidare a unui obiect prin strângere cu o fretă (2) sau cu un bandaj exterior Si: cercuire. 5 Armare transversală a pieselor de beton armat. fretă sf [Al. DEX / Pl: -te / E: frfrette] (Teh) 1 Piesă metalică sub formă de tub sau de inel montată Ia exteriorul unui tub sau al unui ansablu de piese, pentru a le consolida. 2 Fir metalic (de oţel) înfăşurat pe un tub sau pe un ansamblu de piese pentru a le mări rezistenţa la solicitări din interior sau la foiţe centrifuge. 3 Piesă din oţel în formă de inel sau de elice, care înconjoară barele armăturii longitudinale ale unei piese de beton armat. frettando av [At: DNP / E: it frettando] (Indică modul de execuţie a unei bucăţi muzicale) Grăbit. freudian, ~ă a [At: DN3 / ?: froi-di-cui / Pl: -ieni, -iene / E: frfreudien] 1 Care aparţine freudismului. 2 Referitor la freudism. 3 De freudism. freudism sn [At: DEX / P:froi~dism / Pl: -e / E: frfreudisme] Ansamblul teoriilor şi al practicilor psihanalitice ale lui Sigmund Freud şi ale discipolilor lui. frez ai [At: TOMESCU, GL. / E: fr fraise] 1 De culoarea fragilor. 2 Roz. 3 Roşiatic. freza1 vt\At SCÂNTEIA, 1951, nr. 1955 / Pzi: -zez / E: frfraiser] 1 A prelucra prin aşchiere un material cu freza1 (1). 2 (îs) Maşină de -t Maşină-unealtă destinată prelucrării prin aşchiere a suprafeţelor plane sau profilate ale pieselor cu ajutorul unei scule aşchietoare Si: freză1 (3). freza2 v vz friza1 frezai'e1 sf [At: IOANOVICI. TEHN. 301 / Pl: -zări / E: freza] Prelucrare prin aşchiere a unui metal cu freza1 (1). frezare2 sfvz frizare1 frezat1 sns [At: IOANOVICI. TEHN. 122 / E: freza1] Frezare1. frezat2 sn vz frizat1 frezat3, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e. / E: freza1] (Rar; d. metale) Prelucrat la freză1 (1). frezai4, -ă a vz frizat freza1 sfl At: IOANOVICI. TEHN. 301 / PI: / E: fr fraise] 1 Unealtă aşchietoare cu unul sau mai multe tăişuri, dispuse simetric în jurul unui ax şi având o mişcare de rotaţie, folosită la prelucrarea metalelor, a lemnului şi a altor materiale dure Si: frezor1. 2 (îc) —modul Freză profilată, utilizată la prelucrarea roţilor dinţate. 3 Maşină de frezat. 4 Frezmaşină. 5 Maşină agricolă având organul activ format dintr-un ax rotitor prevăzut cu gheare şi cuţite, care rupe bucăţi de pământ, le sfărâmă şi le amestecă. 6 (Şîs ~ rutieră) Maşină de lucru rutieră folosită pentru ruperea, mărunţirea şi amestecarea cu lianţi a stratului superficial de pământ, la executarea drumurilor. freză2 sf [At: TELEOR, ap. TDRG. / Pl: -ze / E: di r freza2] Pieptănătură bărbătească Si: frizură (1). freză3 sf [At NEGRUZZI. S. I. 195 / Pl: -ze / E: fr fraise] Guler dublu din pânză de in. cu mai multe pliuri, care se purta în sec. XVI-XVII Si: (înv) pot gal ţ. frezie sf [At: DEX2 / Pl: -ii / E: lat Freesia] Plantă ornamentală cu flori plăcut mirositoare, colorate în diverse nuanţe (pale) {Freesia). frezil sns [At: DN3 / E: fr fraisil] Cenuşa cărbunelui de pământ. frezmaşină sf[At: CONTEMP.. S. II, 1949. nr. 164, 7/5 / S şi: (înv) frez-maşină / Pl: -ni / E: ger F ras mas chine] Maşină la care se adaptează freza1 (1) şi care o pune în mişcare Si: freză (4). frezor1 sn [At: IORDAN. L. R. / Pl: -oare l E: frfraisoir] (Teh) Freză1 (1). frezor2, ~oare smf [At: LTR / Pl: -i, -oare / E: îr fraiseur] Muncitor care lucrează la o maşină de frezat. frezură sfvz frizură friabil, a [At: GALACTION. O. I 337 / Pl: -i, -e / E: frfriable] (D. materiale) Care se fărâmiţează uşor. friabilitate sf[At: DA ms / P: fri-o- / Pl: -tăţi l E: îr friabilite] Lipsă de consistenţă, de rezistenţă a materialelor, care duce la dezagregarea, fărâmiţarea lor progresivă sau bruscă, sub acţiunea unor solicitări exterioare. fricando sn [At: DN-1 / Pl: -uri / E: fr fricandeau] Fel de mâncare preparat dintr-o bucată de carne sau peşte împănată cu slănină şi fiartă înăbuşit, care se serveşte de obicei la începutul mesei. fricase sns [At: DN3 / E: fr fricasse] (Frm) Fel de mâncare preparat din carne tăiată bucăţi şi prăjită în sos Si: tocană. fricativ, ~ă sf [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: fr fricatif] (Fon) 1-2 sf a (Şîs consoană -ă sau sunet ~) (Consoană sau sunet) la a căror pronunţare canalul fonator se strâmtează astfel încât aerul să se poată scurge tot timpul emisiunii Si: constrictiv (1-2). frică sf [At: COD. VOR. 6/5 / Pl: (rar) ~kv / E: ns cf ngr cnfv5a] 1 (înv) Ciucure (la fes). 2 Nod în forma aripilor unui fluture, făcut dintr-o fâşie de mătase, de pânză etc. şi servind ca podoabă Cf fiong. 3 (Pex) Panglică. 4 (Spc) Cravată legată în formă de fundă (2). fundului vt [At: (a. 1813) BV III. 85 / Pzi: -esc / E: fund + -ălui] (Reg) A funda (2). fundământ sn vz fundament fundăreaţă af [At: CIAUŞANU. GL. / Pl: eţe /E: fund + -ăreaţă] (Reg; d. căciuli) Cilindrică. fundăreţe sm [At: ARH. OLT. XXI. 265 / Pl: -ţi / E:fund] (Reg) Copil scund şi gras Si: fundoi. fundatoare sf [At: DAME / Pl: -ori / E: fund + -(ă)toare] (Pop) Despărţitură din scânduri care delimitează partea din faţă şi cea din spate a carului Si: fund (6). fundătură !s/[At: (a. 1529) IORGA. S. D. VI. 12 / Pl: -ri / E: (înfunda + -ătură] 1 Stradă, drum. uliţă care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcţii sau printr-un tal uz Si: (reg) funduc (9). 2 (Pop; îe) Bătătura-n ~ Se spune despre o persoană care se aşază să lucreze în mijlocul unei intrări. împiedicând accesul. 3 (îrg) Vale care se înfundă într-o pădure. 4 (îrg) Pădure deasă. fundei sn [At: IONESCU-BOTENI. S. N. 92 / Pl: E: fund + -ei] (Reg) 1 Rest dintr-o bucată de pânză (din care a fost tăiată o parte). 2 Claie de fân aproape terminată. 3 Fundac (6). 4 Partea superioară a intestinului gros. funderei sn [At: BUGNARIU. N. / Pl: / E: fund + -erei] (Reg) 1 Claie de fân începută. 2 Putină de brânză începută. fundici sm [At: BORZA. D. / A: net / Pl: ~ / E: ns ci fund + -ici] (Bot; reg) Alun (Corylus avellana). fundoaie sf[At: SBIERA. F. S. 125 / V: (1) fundoi sn / P şi: (Ban) -doa-ne / Pl: ~ / E: fund + -oaie] 1 (Buc) Loc (uneori cultivat) ascuns prin munţi.dealuri, păduri etc. Ci: fund (10).fundătură (3). 2 (Ban) Partea de dinainte a unei case. 3 (Olt) Fundaţie (1) a unei case. 4 (Reg) Pod al unei clădiri. 5 (Reg) Suport de piatră în care este fixat dispozitivul în formă de cruce al pietrei de moară. 6 (Reg) Partea dinainte sau dindărăt a carului. 7 (Reg) Bucată de scândură din care este făcut fundul (1) unui vas de lemn. fundoare sf [At: VICIU. GL. / Pl: -ori / E .fund + -oare] (Trs) Dulap încastrat în zid. fundoi sn vz fundoaie funduară sf[At: DEX / P: ~du-a- l Pl: -re / E: ns cf lat fundus. ger Fundus „proprietate (de teren)“] (înv; î^) Carte - Carte funciară. funduc sm [At: (a. 1821) IORGA. S.D. VIII. 149/P1: ~ud/E: tc findic] (înv) Monedă turcească de aur. care a circulat şi în ţările române în sec. XVIII Si: funduci iu (2). funducliu sm [At: DIONISIE, C. 224 / Pl: -ii / E: t cfundukly cf funduc] (înv) 1 (Pgn) Veche monedă turcească. 2 (Cer) Funduc. funduleţ sn [At: MDA ms / Pl: -ţe / E: fund + -uleţ ] (Fam) 1-2 (Şhp) Fund (7) (cam mic). 3 Fund (7) de copil. 4 (Irn) Fund (7) mare şi dizgraţios. fundurei sns [At: VICIU, GL. / E: ns cf irfunduril „lapte înăcrit**] (Reg) Jintiţă. fundurie sf [At: VICIU, GL. / Pl: ~i/' / E: fund] (Reg) Podină la patului de fân. fundus sn [At: BV III. 124 / Pl: -uri / E: net] (îvr) Fond. funduş sns [At: FRÂ^CU-CANDREA. M. 100 / E: fund + -zw] 1-2 (Trs; îljv) Din ~ Din moşi-strămoşi. fundut sn [At: RETEGANUL. TR. 32 / Pl: -uri / E: fund + -uţ] 1-2 (Pop; şhp) Fund (21). fune sfvz funie fune a sf [At: DICŢ. / Pl: -ele / E: fune + -ea] 1-2 (înv; şhp) Funioară (1-2). funebru, -ră a [At: ODOBESCU. S. III. 37 / Pl: -ri, -re / E: fr funebre, lat funebris] 1 De înmormântare. 2 (îs) Marş - Melodie solemnă şi tristă, compusă mai ales în ton minor, care se cântă de obicei la înmormântări. 3 (Foarte) trist. 4 Lugubru. ( funecel sm vz furnicel funeralii sfp [At: DA / E: fr funerailles, lat funeralia] Ceremonie fastuoasă a înmormântării sau a incinerării unei personalităţi. funerar, ~ă a [At: NEGRUZZI. S. I. 215 / V: (înv) -iu / Pl: -i, -e / E: îi funeraire, lat funerarius] 1 Care ţine de funeralii. 2 Privitor la funeralii. 3 Funebru (1). 4 (îs) Urnă - Vas în care se păstrează cenuşa unui mort incinerat. 5 (îs) Piatră funerară Lespede care se aşază pe un mormânt. 6 (îs) Monument - Monument la 1111 mormânt. funerariu, -ie a vz funerar funest, -ă a [At: NEGRUZZI. S. I. 335 / Pl: -eşti, -e / E: îr funeste, latfunestus, itfunesto] 1 Care aduce nenorocire Si: nefast. 2 Care aduce moarte Si: fatal. 3 Trist. 4 Sinistru. funesto av [At: DN3 / E: it funesto] (Muz; ca indicaţie de execuţie) 1 Sumbru. 2 Trist. fungă sf[At: CADE / Pl: ~ngi / E: ns cf it fionco] Parâmă a unei nave cu pânze care se foloseşte la ridicarea şi la coborârea unei vele. fungi1 smp [At: DEX / E: lat fungi] (Bot) Ciuperci. fungi-2 [At: DN3 / \J:fon- / E: fr fongi- cf lat fungiis] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Ciupercă. 2 Referitor la ciuperci. fungibil, —ă a [At: HAMANGIU. C. C. 274 / Pl: -i, -e / E: frfongible, lat fungibilis] (Jur; d. lucruri) Care poate fi înlocuit cu altul de acelaşi fel.de aceeaşi calitate şi aceeaşi cantitate. în cazul când formează obiectul unei obligaţii. 483 FUNGIC fungic, -ă a [At: MDA ms / Pl: -ici, -ice / E: fr fongique] 1 Care se referă la ciuperci. 2 Care este provocat de ciuperci. 3 (Med; îs) Intoxicaţie - Intoxicaţie dată de ciuperci otrăvitoare. fungicid, ~ă sn, a [At: ENC. AGR. 620 / Pl: -e. / E: fr fongicide] 1-2 (Substanţă) care se utilizează pentru combaterea ciupercilor parazite. fungidă sf [At: DNJ / Pl: -de / E: lat fungidus] 1 (Lpl) Grup de plante inferioare, fără clorofilă, care se hrănesc cu substanţe organice gata preparate Si: ciuperci. 2 Plantă care face parte din grupul fungidelor (1). fungiform, -ă a [At: DEX / V: fon- / Pl: -i, -e / E: fr fongiforme] 1 în formă de ciupercă. 2 (Atm; îs) Papile -e Papile asemănătoare cu nişte ciuperci, care se găsesc pe limbă, reprezentând receptori gustativi. fungistatic, -ă sn, a [At: DEX / V: fon- / Pl: -ici, -ice l E: fr fongiştatique] 1-2 (Substanţă) care opreşte dezvoltarea ciupercilor. fungoid, -ă a [At: MDA ms / P: -go-id l Pl: -izi, -e / E: fr fongoide] (Med) Care seamănă cu o ciupercă. fungos, -oasă a [At: DN3 / Pl: -oşi, -oase / E: fr fongueux] 1 Care seamănă cu o ciupercă sau cu un burete. 2 (Med) Care prezintă fungozităţi. fungozitate sf [At: DN3 / Pl: -tăţi / E: fr fongosite] (Med) Tumefacţie cu aspect de ciupercă Si: fongus. funia vt [At: CV 1949, nr. 9, 34 / Pzi: -iez / E: funie] (Reg) A măsura cu funia (17). funicare sf [At: PSALT. 218/41 / V: -rie / Pl: ? / E: net] (înv) 1 Proprietate. 2 Stăpânire. funicarie sf vz funicare funicea sf [At: (a. 1705) IORGA, S. D. V, 362 / Pl: -ele, (înv) -le / E: funie + -cea] 1-2 (îvp; şhp) Funioară (1-2). funicei smp [At: LEON. MED. 133 / E: net] Contracţii cauzate de scurtarea unuia sau a mai multor muşchi Si: cârcei (1). funicei sm vz furnicel funicică sf[At: ŞEZ. I, 38 / Pl: -cele / E: funie + -(i)cică] 1-2 (Şhp) Funioară (1-2). funicul sm [At: DA / Pl: -i / E: fr funicule, lat funiculus] 1 Nume dat celor trei diviziuni ale măduvei spinării. 2 Formaţie anatomică cu aspect de cordon. 3 (Big) Fir care fixează ovulul de placentă. 4 (Bot) Fir care leagă sămânţa de pericarp şi o hrăneşte până la maturitate. funicular [At: DAVIDOGLU, M. 68 / Pl: -i, -e / E: frfuniculaire] 1 sn Mijloc de transport aerian format din unul sau mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri şi cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2 sn Frânghie (10) de alpinism întinsă peste o prăpastie, o crăpătură sau o prăbuşire de teren pentru a trece oameni şi materiale. 3 a (Mec; îs) Poligon -Construcţie grafică de forma unei linii poligonale, care serveşte la studiul unui sistem de forţe. 4 a Care se referă la funicular (1). 5 a Care aparţine funicularului (1). 6 a (Atm) Referitor la cordonul ombilical. 7 a (Atm) Referitor la cordonul spermatic. funicularisi, -ă smf [At: DEX2 / Pl: -işti, -e / E: funicular + -ist] Muncitor care asigură funcţionarea funicularului (1). funicuhtă sf[At: DN3 / Pl: -te / E: fr funiculite] (Med) Inflamaţie a cordonului spermatic. funie sf [At: COD. VOR. 92/1-2 / V: (înv) -ne / Pl: -ii / E: ml funis] 1 Frânghie (10). 2 (Pop; gmţ; îe) A fi drept ca ~ia în traistă (sau în sac) A fi strâmb. 3 (Fig; îae) A fi necinstit. 4 (îe) A vorbi de ~ în casa spânzuratului A vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de faţă, dacă este interpretat ca o aluzie la situaţia lui. 5 (îe) A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge ~ia de (sau la) par (sau de stejar) Se spune despre cei ajunşi într-o situaţie extrem de dificilă. 6 (îe) A juca pe ~ A umbla pe funie (1), făcând diferite figuri. 7 (Fig; îae) A fi abil. 8 (Pop; îe) A pune (cuiva) ~ia în coarne A înşela pe cineva. 9 (îae) A domina pe cineva. 10 (Pop; îe) A se ţine - A se întinde continuu, fără întrerupere. 11 (îvp; îe) A paşte (o vacă) din ~ A paşte (o vacă) legată de funie (1). 12 (îs) ~ de ceapă (sau de usturoi, îrg de ai) împletitură de ceapă (sau de usturoi) Si: (pop) cunună, şir. 13 (îs) ~ de paie Cantitate de paie care se poate lega şi transporta de un singur om. 14 (Spc) Frânghia de întins rufele la uscat. 15 (Pop; spc) Coada ferăstrăului. 16 Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsoară pământul Cf ruletă. 17 (înv; îe) A trage cu ~ia A măsura o moşie. 18 (îvp; îs) - de moşie (sau de pământ) Suprafaţă de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâşii înguste Si: sfoară de moşie. 19 (Reg) Delimitare a două păduri prin movile aşezate la o distanţă de aproximativ 100 de metri una de alta. 20 (îrg) Tehnică de treierat, care consta în deplasarea circulară (de la centru spre margine) a unei pietre mari pe o anumită suprafaţă de teren, utilizând forţa de tracţiune a cailor. 21 împletitură din paie sau din talaş, utilizată la confecţionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. funier sm [At: DA / Pl: -i 1 E: funie + -er] (Reg) Funar. funigar sm [At: CHEST. II, 340 / Pl: -i / E: net] (Reg) Construcţie specială (amenajată) deasupra vetrei sau a cuptorului, care captează fumul sau scânteile la casele fără horn Si: (reg)fumelniţă Cf hotă. funigănă sfvz funingine funigel sm [At: TOM A, C. V. 949 / V: (1) -iş'ii smp / Pl: -ei / E: net] 1 (Mpl) Fir al unui anumit soi de păianjeni mici, care se vede plutind în aer în zilele senine de toamnă. Si: mătasea-morţilor. 2 (Mpp; reg) Păducel. funigei smp vz furnicel fum ngănă sf vz funingine funingel sm vz furnicel funingin sm vz funingine funinginat, -ă a [At: ŢICHINDEAL, F. 118 / Pl: -aţi, -e / E: funingine + -ăt] (Rar) 1-2 Funinginos (1-2). fumngină sfvz funingine funingine sf [At: DOSOFTEI, V. S. 110 / V: (Mol) ~nă, (Mol) funingin sm, (Mol) -gănă, -igănă, (Mun) fuli-, (Trs) furingină / Pl: -ni / E: ml fuligo, -inis] Materie neagră sau neagră-brună, rezultată din arderea incompletă a corpurilor organice, alcătuită mai ales din cărbune, care se depune pe partea interioară a coşurilor, a sobelor etc. funingimş sn [At: BUL. FIL. VII-VIII, 269 / Pl: (rar) -uri /E: funingine + -iş] 1-2 (Cantitate mare de) funingine. funinginiu, -ie a [At: MARIAN, CH. 51 /V: fuli- / Pl: -ii / E: funingine + -iu] De culoarea funinginii Si: funinginat (2),funinginos (2). funinginos, -oasă a [At: CALENDARIU, (1814) 172/2 / Pl: -oşi, -oase / E: funingin + -oa] (Rar) 1 Plin de funingine Si: (rar) funinginat (1). 2 De culoarea funinginii Si: (rar) funinginat {2), funinginiu. funioară sf [At: SADOVEANU, D. P. 82 / P: -ni-oa- / Pl: -re / E: funie + -ioară] 1-2 (Şhp) Funie (1) (mică) Si: funicea (1-2), funicică (1-2). funişoară (1-2), funiuţă (1-2) (înv) funea (1-2). funire sf[At: BIBLIA (1688), 4152 / Pl: n / E: ns cf *fitni „a măsura cu funia“] (înv; nob) 1 Suprafaţă de teren măsurată cu funia (17). 2 Proprietate. funişii smp vz funigel funişoară sf [At: BIBLIA (1688), 154/1 / Pl: -re / E: funie + -işoară] 1-2 (Şhp) Funioară (1-2). funitură sf [At: BIBLIA (1688), 225/1 / Pl: -ri / E: ns cf *fiuti „a măsura cu funia"] (înv; nob) Lungimea unei funii (17). funiuţă sf[At: DA / P: -ni-u- / Pl: -ţe / E: funie + -uţă] 1-2 (Şhp) Funioară (1-2). funogism [At: BREBENEL, GR. P. / V: -oj! Pl: ~ /E: net] (îrg) Fălnogi. funoj sm vz funogi funt sm vz pfund funtariu sn [At: CV 1950, nr. 4/45 / Pl: -re / E:funt + -ar(iu)] (Reg) Unitate de măsură pentru cereale, de aproximativ 12 kg. funtazuri snp [At: NOVACOVICIU, C. B. / E: net] (Ban) Capricii. funtă sf vz fundă funtăzit, ~ă a [At: NOVACOVICIU, C. B. 9 / Pl: -iţi, -e / E: net] (Ban) Capricios. fur sm [At: COD. VOR. 161/2 / Pl: -i / E: ml fur, furiş] (înv) 1 Hoţ. 2 Tâlhar. 484 FURCEA fura [At: COD. VOR. 12/10 / Pzi: fur / E: ml furare] 1 vt A-şi însuşi pe ascuns sau cu forţa un lucru care aparţine altcuiva, păgubindu-1 Si: a hoţi, a jefui, a prăda Cf (fam) a şterpeli, (reg) a ciitjbi, (arg) a hăli. 2 vt (Ie) A ~ (pe cineva) cu ochiul A privi pe cineva pe furiş (cu dragoste). 3 vt (îe) A ~ (cuiva) o sărutare (sau un sărut) A săruta pe furiş sau prin surprindere, fără voia persoanei respective. 4 vt (îe) A ~ meseria (cuiva) A-şi însuşi pe apucate o meserie de la cineva (văzând cum o face şi imitându-1). 5 vt (îe) A ~ inima (sau mintea) (cuiva) A fermeca pe cineva. 6 vt (îe) A ~ (cuiva) ochii (sau vederile) A orbi pe cineva. 7 vt (îae) A fascina pe cineva. 8 vt (Fig; îae) A fi îndrăgostit. 9 vt (îe) A ~ (pe cineva) cu zâmbetul A captiva pe cineva zâmbind. 10 vt (îrg; îe) A - cu urechea A trage cu urechea. 11 vt (îe) A ~ ziua lui Dumnezeu A lenevi. 12 vt (îe) A ~ ouăle de sub cloşcă (sau cloşca de pe ouă) A fi priceput la furat. 13 vt (îae) A fi foarte abil. 14 vt (Pop; îe) Să nu vă ~re şarpele de inimă! Să nu vă împingă păcatul! 15 vt A răpi pe cineva. 16 vt (Fig) A lua pe neaşteptate, pe nesimţite Si: a cuprinde. 17 vt (îe) A-1 - (pe cineva) somnul (gmţ aghiuţă) A adormi. 18 vt (îe) A-I - (pe cineva) gândurile A se gândi intens la ceva. 19 vt (îae) A medita îndelung. 20 vt (în superstiţii; îe) A ~ (cuiva) somnul A face pe cineva să nu mai poată dormi. 21 vta (îe) A ~ (cuiva) din urmă Expresie cu sens neprecizat. 22 vr (îvp) A se furişa. 23 vt (îvp; nob) A fugi. 24 vt (Fig) A fermeca. furdgiu sn vz furaj furaj sn [At: BĂLCESCU. M. V. 142 / V: (înv) ~agiu / Pl: -e / E: fr fourrage] 1 Produs de origine vegetală, animală sau minerală, folosit pentru hrana vitelor Si: nutreţ, masă verde. 2 (înv; spc) Nutreţ pentru caii unei armate. 3 (îs) -e combinate Nutreţuri (1) complexe obţinute pe cale industrială, prin amestecarea diferitelor leguminoase, concentrate, reziduuri industriale, săruri minerale etc., prezentate sub formă de uruială şi de granule. furaja vt [At: DN3 / Pzi: -jez / E: furaj] 1 A prepara furaje (1). 2 A hrăni animelele cu furaj (1). furajate sf[At: DN3 / Pl: -jări / E: furaja] 1 Preparare a furajelor (1) Si: (rar) furajăt1 (1). 2 Hrănire a animalelor cu furaje (1) Si: (rar) furajat1 (2). furajat1 sns [At: DEX2 / E: furaja] 1-2 Furajare (1-2). furajat2, a [At: DEX2 / Pi: -aţi, -e / E: furaja] (D. animale) Care este hrănit cu furaje. furajer, ~ă a [At: I. IONESCU. D. 143 / Pl: ~i, -e / E: ir fourrager] 1 (D. seminţe, plante, unele produse sau reziduuri industriale) Care se întrebuinţează ca hrană pentru vite. 2 (îs) Plante -e Grup de plante cultivate sau sălbatice cu valoare nutritivă mare, folosite pentru hrana animalelor. furajieră sf [At: CADE / Pl: -re / E: îr fourragere] (Frî) Car destinat transportării furajelor. furajor sm [At: BĂLCESCU. ap. CADE / Pl: -i / E: ir fourrage ur] (înv) Soldat de cavalerie care făcea aprovizionările cu furaj ale unităţii. furan sms [At: DEX / E: fr furanne] Combinaţie chimică organică lichidă, obţinută la distilarea răşinilor de conifere şi folosită ca important intermediar în sintezele de mase plastice şi de medicamente. furai1 sn [At: PRAVILA. MOLD. / Pl: (nob) -uri / E: fura] 1 însuşirea pe ascuns sau cu forţa a unui lucru care aparţine altcuiva. 2 (îla) De ~ Care a fost luat prin furt. 3 (îal) Care provine din furt. 4 (îlav) Pe ~te(le) (sau -telea) Prin furt. 5 (îal) Prin răpire. 6 (îal) Pe furiş. furai2, ~ă a [At: DDRF / Pl: -aţi, ~e / E: fura] 1 (Şfg) Luat prin furt Si: dosit,prădat. 2 Prădat (de bunuri de preţ). 3 (Iuz; îs) Mustăţi -e Mustăţi care se prelungesc, unindu-se cu favoriţii. 4 (Rar; îls) ~ de minţi Descreierat. 5 (îal) Zăpăcit. 6 (îal) Nebun. 7 (Pop; îcs) Palma -ă Joc de societate (la priveghi). 8 (Pop; îcs) D'a pământul - Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. furător, -oare [At: ALECSANDRI. P. II, 400 / Pl: -i, -oare / E .fura + -ător] 1 a (Şfg; rar) Care fură (1). 2 smf Hoţ. 3 (Ent; reg; îc) —de-foc Molie (Oniscus murarius). furătură sf [At: SBIERA. P. 255 / Pl: -ri / E: fura + -ătură] (Rar) 1 Furt. 2 Lucru (de) furat. furbnră sf [At: DEX / Pl: -ri / E: fr fourbure] Inflamaţie acută a ţesuturilor moi ale copitei. întâlnită în special Ia cai. în urma unui efort deosebit sau a unei alimentaţii neraţionale. furcar [At: DA ms / Pl: -i sm. -e sn / E: furcă + -ar] 1 sm Cerb sau căprior de doi ani care are coarnele în forma de furcă (1). 2 sn (Reg) Furcă (1) cu care se aşază fânul pe căpiţă. furcat, ~ă a [At: IOANOVICI. TEHN. 374 / Pl: -aţi. -e f E: furcă + -at] Care are formă de furcă (1) Si: ramificat. f\ rcă sf[ At: PRAV. MOLD. 18 / Pl: -rci, (Trs) -uri / E: ml furca] 1 Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oţel terminată cu doi sau trei dinţi (încovoiaţi), folosită pentru strângerea fânului, clăditul şirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. Cf ciolpan, furcoi, furceriu, ţăpoi, ţunchinar, vârfar. 2 (îe) Parc-ar fi puse (sau adunate) cu ~ Se spune despre lucruri aşezate în dezordine, nesortate. 3-4 (într-un joc de copii; îe) A umbla sau a sta ~ca A umbla sau a sta în mâini, cu picioarele ridicate. 5 (îe) A fi aruncat din ~ A sta în dezordine. 6 (Reg; îe) A lua pe cineva cu ~ca lungă A lua pe cineva din scurt Si: a certa. 7 Cantitate de fân care se poate lua într-o furcă (1). 8 întoarcere a fânului sau a grânelor cu furca (1). 9 (îe) A avea de ~ cu cineva (sau cu ceva) A avea mult dc luptat cu cineva (sau cu ceva). 10 (îae) A avea dificultăţi în rezolvarea unei probleme. 11 (îe) A da (cuiva) de - A face (pe cineva) sa-şi bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. 12 (Teh; îs) -ca maşinii Unealtă sau organ de maşină sau extremitate a unui organ de maşină, constituită dintr-o bară care se ramifică, o dată sau de mai multe ori. în braţe simetrice sau asimetrice. 13 (Atm; îs) -ca pieptului Extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el Si: furculiţa (4) pieptului, lingura pieptului, lingurea. 14 (Atm; îs) -ca gâtului Extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el. 15 (îs) -ca puţului (sau fântânii) Stâlpul de care se sprijină cumpăna. 16 (îs) -ca scrânciobului Stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul. 17 (îs) -ca drumului Răspântie. 18 (îs) -ca telefonului Parte a aparatului de telefon pe care stă receptorul. 19 (îs) ~ de ridicat cablul Prăjină lungă pentru instalarea cablurilor. 20 Fiecare dintre stâlpii groşi de stejar de care se prind cosoroabele şi care susţin acoperişul şi pereţii caselor ţărăneşti din paiantă. 21 (Mtp; îs) -rcile pământului Cele şase furci pe care se sprijină pământul, în credinţele populare. 22 (înv; lpl) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinţi. 23 Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. 24 (îs) -ca dreaptă Furca (23) în care se pune caiernl de lână. fuior, câlţi etc. 25 (îs) -ca întoarsă Furca (23) în care se pun mici mosoare de borangic, pentru a-1 răsuci. 26 (Pop) Tors cu furca (23) (la şezători). 27 Furcărie. 28 (Pop; îs) Vorbe de - Vorbe de clacă Si: flecăreală. 29 (Pop; îe) A nu avea de ~ A fi extrem de sărac. 30 (Pop; îe) A ţine ~ (la ceva) A ţine morţiş (la ceva). 31 (Pop; îe) A se ţine ~ (cu cineva) A se certa continuu cu cineva. 32 (Pop; îe) A se certa ~ A se certa foarte tare. 33 (îae) A se certa mereu. 34 (Pop; îe) A avea stupit la ~ A vorbi mult şi cu plăcere. 35 (îae) A avea chef de vorbă. 36 (Pop) Braţele războiului de ţesut. 37 (Pop; îs; mpl) -rcă de urzit Fiecare dintre vergelele de lemn care susţin urzeala la războiul de ţesut Si: (reg) furculiţă (1). 38 Organ al maşinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 39 (Reg) Piscul carului Si: furcea (5). 40 (Reg) Parte a morii nedefinită îndeaproape. 41 (Pes) Suport în formă de cruce pentru sprijinirea undiţelor. 42 (Muz) Mică pedală sau manivelă adaptată harpei sau altui instrument pentru a ridica cu jumătate de ton sunetele coardelor. 43 (Reg) Semn la urechile oilor. furcar sn vz furcer furcărie sf[At: PAMFILE, I. C. 210 / Pl: n / E: furcă + -ărie] (Reg) Şezătoare la care se toarce cu furca (23) Si: furcă (27). furcăriu sn vz furcer furcătură .v/' [At: CDDE, nr. 696 / Pl: -ri / E: furcă + -ătură] (Ban) Bifurcare a unui şir de munţi. furcea sf [At: PAMFILE. L C. 133 / Pl: -ele f E: furcă + -ea sau ml *furcella (=furcula)] 1-4 (Nob) Furcuţă (1-4). 5 (Reg) Furcă (39). 485 FURCEL furcel s/n [At: PAMFILE. I. C. 265 / Pl: -ei / E: ctm fuscel şi furcă] (Pop) Fuscel (1). furceiuş sm [At: MAT. FOLK. 170 / Pl: / E: furcel + -un] 1-2 (Şhp; pop) Furcel (mic). furcer sm [At: REV. CRIT. III, 154 / V: —iu, (reg) —rcăr, -rcăiiu / Pl: / E: furcă] (Reg) 1 Furcă (1) de fier. 2 Cârlig pentru scos fân. furceraş sm [At: PLOPŞOR, V. O. 8 / Pl: ~i / E: furcer + -aş] (Reg) Băţ sau ciomag armat la capătul de jos cu o furcă mică de fier cu doi dinţi, servind pentru sprijin şi ca armă de apărare. furceriu sm vz furcer furchet sm [At: CADE / V: (înv) ~ă sf/ Pl: -eţi / E: it forchetta] Piesă de oţel în formă de furcă (1) mică, cu coada fixată la marginea unei bărci, pentru a sprijini lopata în timpul mersului Si: (reg) strapazan. fur chetă sfvz furchet furchitau sn [At: COMAN, GL. / Pl: -taie / E: net] (Reg) 1-2 Drug (sau furcă) de lemn adăugat(ă) la capetele căruţei (ca două braţe ridicate) pentru a se putea încărca lemne mai lungi sau mai multe. furchiţă sf[At: ŞEZ. VII, 61 / Pl: -ţe / E: furcă + -iţă] 1-4 Furcuţă (1-4). 5 (Reg) Furculiţă (1). 6 (Atm; reg; csnp) Andreaua gâtului. 7 (Reg) Semn făcut oilor pentru identificare Cî furcă (43). furcitwră sf [At: CDDE, nr. 693 /V: fâr~ / Pl: -ri / E: ns cf furcătură. înfurcitură] 1 (Pop) Căpiţă de fân mai mare decât cele obişnuite. 2 (Pop) Grămadă mare de fân. 3 (Reg) Colibă la stână unde se adăpostesc de Soare şi de ploaie cei care mulg oile. 4 (îrg; îffârcitură) Bifurcare. furcoaie sf [At: VICIU. GL. 101 / Pl: ~ / E: furcă + -oaie] (Reg) Lemn în formă de furcă (1) care se găseşte în mijlocul plutei şi de care se agaţă hainele ca să nu se ude. furcoi [At: IORGA, S. D. XIII, 163 /P şi: (Ban) (2-3) -oii/ /Pl: -oaie sn / E: furcă + -«/] 1 sn Furcă (1) mare (cu doi dinţi), întrebuinţată mai ales la încărcatul fânului şi al snopilor. 2 sm (Reg) Om mare. nepieptănat. 3 sm (Reg) Bastard. furculiţă sf [At: (a. 1792) IORGA. S. D. VIII, 22 / Pl: -ţe, (Mol) -ţi / E: furcă + -uliţă] 1 Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner şi doi până la patru dinţi, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură Si: (reg) furchiţă (5).furcuţă (5). 2 (D. barbă; îla) în — (sau în ~ţe) Cu părţile laterale mai lungi decât mijlocul. 3 (D. mustăţi; îal) Cu capetele răsucite în sus. 4 (Atm; pop; îs) -ţa pieptului Furca (13) pieptului. 5 Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucişate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal Si: gemănare. 6 Crestătură unghiulară care se face la vârful urechii unui animal pentru identificare Si: (reg) furcuţă (6),furchiţă (7),Cf furcă (43). 7 (Reg) Furcă (36) de urzit. 8 (Teh) Piesă de oţel în formă de furcă (1). furcuşoară sf[At: MARIAN, ap. DA / Pl: -re / E: furcă + -uşoară] 1-4 (Şhp) Furcuţă (1-4). furcuţă sf [At: (a. 1803) IORGA. S. D. XII, 146 / Pl: -ţe / E: furcă + -uţă] 1-4 (Şhp) Furcă (1. 22) (cam mică) Si: (nob) furchiţă (1-4), furcuşoară (1-4), (nob) fur cea (1-4). 5 (Reg) Furculiţă (1). 6 (Reg) Furculiţă (6). 7 Partea cornoasă a copitei la cal. de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porţiunea posterioară a tălpii şi care are rolul de a proteja ţesuturile vii şi de a amortiza şocurile. 8 Sârmă îndoită, crestată la vârf. care intră în alcătuirea undiţei. 9 (Bot; reg; îc) ~ţa-Paştilor Viorele (Scilla hifolia). 10 (Bot; reg; îc) ~ţa-rândunelei Lipicioasă (Viscaria vulgaris). furda sf [At: PANN. S.. ap. ŞIO. / Pl: -le / E: ns cf tc hurdci] 1 (Lsg; csc) Rămăşiţe (de calitate inferioară) de la prelucrarea lânii, a blănurilor, a tutunului Si: fur dai (1), (înv) furda lâc (1). (reg) furdaua (1). 2 (Lsg; csc) Deşeuri de piele de calitate inferioară, rezultate la tăierea marginilor şi a părţilor cu defecte Si: furda 1 (2). (înv) furdalele (2). (reg) furdaua (2). 3 Bucăţele mici din ceva Si: furda! (3). (înv) furdeilâc (3), (reg) furdaua (3). 4 Orice lucru de calitate proastă Si: fur dai (4), (în v) furdalele (4). (reg) furdaua (4). 5 (Reg) Om de nimic, dar plin de fumuri. furdalsn [At: ARDELEANU. V. P. 162 /Pl: -e / E: furdale (p\\furda)] 1-4 Furda (1-4). furdalâc sn [At: BUL. FIL. VII-VIII. 270 / Pl: -uri / E: furda + -lâc] (înv) 1-4 Furda (1-4). furdaua sf[At: BOCEANU. GL. / Pl: -ie / E: furda] (Reg) 1-4 Furda (1-4). furdoană sf [At: COMAN. GL. / Pl: ~ne / E: net] (Reg; csnp) Sfredel. furesc, -ească a [At: CANTEMIR. IST. 73 / Pl: -eşti / E: fur + -^r] (înv; nob) De fur (1) Si: hoţesc, furfurolsm [At: DEX / Pl: -i / E: frfurfurof] (Chm) Aldehidă provenită din furan, care se prezintă sub formă de lichid uleios, cu miros particular, folosită ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor minerale şi vegetale şi ca insecticid, vermicid etc. furgăseală sf [At: POLIZU / Pl: -eli / E: furgăsi] (Fam) Şterpelire. furgăsi vt [At: SANDU-ALDEA. SĂM. II, 823 / Pl: -sesc / E: ctm fura + gdsz] (Fam) A şterpeli. furgăsire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: furgăsi] (Fam) Furgăseală. furgăsit1 sns [At: MDA ms / E: furgăsi] (Fam; gmi) Furgăseală. furgăsit2, -ă a [At: MDA / Pl: -iţi, -e / E: furgăsi] (Fam) Şterpelit2. furghţă sf [At: ALRM II/I, h. 209 / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Steag. furgon sn [At: CARAGIALE. M. 141 / Pl: -oane / E: Ir fourgon] 1 Vehicul tras de cai. de obicei acoperit, care serveşte la transportarea bagajelor, a alimentelor, a muniţiilor etc. unui coip de trupă. 2 Vagon pentru transportat mărfurile în containere. furgonar sm [At: BUL. FIL. VII-VIII. 271 / Pl: / E: furgon + -ar] Militar care conduce un furgon (1). furgonetă sf[At: DEX2 / Pl: -te / E: fr fourgonnette] Automobil cu caroserie deschisă sau cu o platformă (acoperită) folosit pentru transportul obiectelor voluminoase şi grele Si: autofurgonetă. furibund, -ă a [At: MIREA, C. I. 44 / Pl: -nzi, ~e / E: fr fiiribond, lat furibundus] 1 Foarte furios. 2 Turbat (de mânie). furicel sm [At: CANDREA, Ţ. O. 49 / Pl: -ei / E: ns cf fur + -icel] (Reg) 1 Neg. 2 (Ent) Furişor (1) (Pompilus viticus). 3 Funigel. furie sf [At: VĂCĂRESCUL, IST. 256/44 / P: -ri-e / A şi: ~rie / Pl: -ii / E: îr furie, lat furia] 1 Stare de extremă iritare în care se pierde stăpânirea de sine Si: mânie, turbare. 2 Violenţă. 3 (îlav) Cu ~ Extrem de furios. 4 (îal) Cu putere mare. nestăvilită. 5 (Fig; rar) Dorinţă puternică, nestăpânită Si: pasiune, patimă. 6 (D. lucruri) Mişcare violentă. 7 (Mit) Fiecare dintre cele trei divinităţi ale infernului, care. în credinţele romanilor, chinuiau sufletele păcătoşilor. furier sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 73/18 / P: -ri-er / Pl: -i / E: fr fourrier] 1 (Iuz) Subofiţer care avea sarcina de a încartirui soldaţii şi de a distribui hrana. 2 Soldat care îndeplineşte lucrări de birou într-o unitate sau o subunitate militară. furieş s/n [At: MARIAN. INS. 228 / Pl: -i / E: net] (Ent; Trs) Furişor (1) (Pompilus viat ie us). furincel sm vz furnicel funngină sf vz funingine furios, -oasă [At: BĂLCESCU. M. V. 392 / P: -ri-os / Pl: -oşi, -oase l E: îrfurieux, lat furiosus] 1 a (D. oameni şi animale sau d. manifestările lor) Cuprins de furie Si: înfuriat. mânios. 2 av Cu furie. 3 a (D. elemente ale naturii) Violent. 4 a (D. elemente ale naturii) Foarte puternic Si: năprasnic. furioso [At: DEX / P: -ri-o-z.o / E: it furioso] 1 civ (Indică modul de executare a unei bucăţi muzicale) Cu pasiune Si: puternic, vijelios. 2 sm Varietate de cai rezultată din încrucişarea rasei de galop englezeşti cu rase locale. funş, -ă [At: PRAV. MOLD. 6 / Pl: -i, ~e / E:fur + -iş] 1 av (înv) Pe ascuns Si: heneşte. 2 av (îoc făţiş) în mod clandestin Si: furişat (2). 3 av (îlav) Pe ~ (sau. îvr. de-a ~a. înv. pre-a ~(ul), în ~) în ascuns. 4 av (îal) Tiptil. 5 a Care se face în ascuns, pe neobservate Si: ascuns, furişat (1), (liv)t/z//7/V. furişa [At: BIBLIA (1688). 230/2 / Pzi: -şez, (rar) furiş / E: furiş] 1-2 vtr A (se) strecura pe nesimţite, pe furiş Si: (îvp) a se fura (22). 3-4 vtr A pătrunde sau a face să pătrundă undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. 486 FUROARE 5 vr (îe) A se - de (cineva sau undeva) A pleca (de lângă cineva sau de undeva) pe furiş, tiptil. furişare ş/'[At: CERNE, D. M. 99 / Pl: -sări / E: furişa] 1 Strecurare pe nesimţite, pe furiş Si: furişat1. (1). 2 Pătrundere undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil Si: furişat1 (2). 3 (Muz) Notă melodică succedând unei note reale şi urmată de o altă notă. furişat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: furişa] 1-2 Furişare (1-2). furişat2, ~ă [At: I. NEGRUZZI. S. I. 293 / Pl: -a ţi, -e / E .furişa] 1 a Care se strecoară pe furiş, tiptil Si: ascuns. neobservat. 2 av Pe furiş. furişor sm [At: MARIAN. INS. 195 / Pl: -/ / E: fur + -işor] (Ent) 1 Specie de viespe Si: (reg) furicel (2). (Trs) furieş, (Buc) lene, ţiboacă, ţibocuţâ, viespe mâţiţică (Pompilus viaticus). 2 (Buc) Viespe (Vespa vulgaris). 3 (Reg) Bărzăun (Bombus terrestris). furlac am [At: CV 1950. nr. 4 / Pl: n / E: net] (Reg; d. copaci) Cu tulpina înaltă şi cu crengi rare. aproape de vârf. furlană sf[At: DNJ / Pl: -ne / E: it furlana] 1 Vechi dans friulan. 2 Melodia după care se execută furlana (1). 3 Limba friulană. furlandisi vr [At: MACEDONSKI. O. III. 120 / Pl: -sesc / E: ns cf tc fniandi „a se ridica brusc“] (înv; fam) 1 A se fuduli. 2 A se făli. furlua vt [At: CREANGĂ. A. 99 / Pzi: ? / E: ctm fura + lua] (Fam) A furgăsi. fur mă sfvz formă furnă sf [At: CHEST. II. 324/18 /V: -rimă / Pl: -ne / E: ngr (potipţiaj (Reg) 1 Sobă. 2 Orificiu de comunicare cu exteriorul la cuptorul de pâine. furmint sms [At: DEX / E: fr furmint] 1 Soi de viţă de vie cu struguri mijlocii, cilindrici, cu boabe dese, omogene, verzi-gălbui, din care se fac vinuri superioare. 2 Vin din furmint (1). furnal sn [At: PONI. C. 39 / Pl: -el E: ns cf fr fourneau] 1 Cuptor înalt în formă de turn, folosit pentru obţinerea fontei brute prin topirea minereurilor de fier amestecate cu cărbune şi cu alte materiale, cu ajutorul combustibililor şi al fondanţilor. 2 Instalaţie industrială prevăzută cu un furnal (1). 3 încărcătură de exploziv introdusă în stânca, zidăria etc. care urmează să fie aruncate în aer. furnahst sm [At: CONTEMP.. S. II, 1948, nr. 159. 10/2 / Pl: ^7//E: fr fournaliste] 1-2 Muncitor care lucrează la fumai (1-2). furnecai sn [At: DELAVRANCEA. S. 263 / V: ~nic~ / Pl: / E: furnică + -ai] Furnicar1 (1). furnica [At: ODOBESCU. S. III. 149 / Pzi: 3 -nică IE: ml formicare] 1 vi A umbla încoace şi încolo în număr mare Si: a forfoti, a mişuna. 2 vi (Rar; urmat de determinări introduse prin pp ,,de“) A fi plin de... 3-4 vtim A avea o senzaţie (neplăcută) de mâncărime şi înţepături pe piele. 5 v(/'(Nob) A face pe cineva să simtă furnicături. furnicai sn vz furnecai furnicamă sfs [At: CDDE. nr. 697 / E: furnică + -ama] (Ban) Furnicurie. furnicaiJ sn [At: ECONOMIA. 63/13 /Pl: -e, -i sm / E: ml formicarius] 1 Ridicătură mică de pământ care adăposteşte o colonie de furnici (1) Si: muşuroi. 2 (Pop; îe) Nu băga bâta-n - Nu te amesteca unde nu e treaba ta. 3 Totalitatea furnicilor (1) dintr-un muşuroi. 4 (Fig) Mulţime (de oameni) care mişună. furnicai2 sm [At: N. LEON. MED. 89 /Pl: -/ / E: furnică + -ar] 1 (Ent) Furnică (Formica rufa). 2 (Ent; îc) —roşu Furnică de copac. 3 (Orn) Prigoare (Merops apiaster). 4 (Orn) Ciocănitoare-pestriţă-mică (Picus minor). 5 Mamifer din America de Sud. cu capul lung şi îngust, cu botul ascuţit, cu limba lungă şi cleioasă, care se hrăneşte cu furnici (Myrmecophaga jubata). furnicare sf [At: SADOVEANU, SĂM. V, 906 / Pl: ~că/7 / E: furnica] 1 Forfotire. 2 Furnicătură. furnicat1 sns [At: DA / E: furnica] (Rar) 1-2 Furnicare (1-2). furnicat2, ~ă a [At: POPA. B. 169 / PI: -aţi, ~e / E: furnica] Care are o senzaţie (neplăcută) de mâncărime şi înţepături pe piele. furnică sf[At: BIBLIA (1688). ap. TDRG. / V: (reg) ~igă / Pl: -ia', (rar) ~ice l E: ml formica] 1 (Lpl) Grup de insecte din ordinul himenopterelor. de talie mică sau mijlocie, negre sau roşii, care trăiesc în colonii (Formica). 2 Insectă care face parte din grupul furnicilor (1). 3 (îe) A11 harnic ca o - Se spune despre un om foarte muncitor. 4 (Pop; îe) A se prăsi ca -icile A se înmulţi foarte repede şi în număr mare. 5 (îe) A mânca ca o - (sau ca -icile) A mânca foarte puţin. 6 (Pop; îe) A mânca -ici A minţi. 7 (Ent; îc) - albă Termită, 8 (Ent; îc) - zburătoare Specie de furnică care, într-o anumită perioadă a anului, capătă aripi. furnicăreală sf [At: BASSARABESCU. V. 197 / Pl: -eli / E: furnicar1 + -eală] (Rar) Furnicătură. furnicărie sfs [At: MARIAN, ap. DA ms / E: furnicar1 + -ie] (Csc) Mulţime de furnici (2) Si: (Ban) furnicamă. furnicătură sf [At: SANDU-ALDEA. U. P. 71 / Pl: -ri l E: furnica + -ătură] Senzaţie neplăcută de înţepături şi de mâncărime de piele Si: furnicare (2), (rar) furnicat1 (2). furnicei smp [At: MARIAN. INS. 252 / E: furnică + -ei] (Mpp) Dermatoză. furnicel sm [At: N. LEON. MED. 123 / V: (înv)funecd, (înv) funied, funigd, (înv) funincel, funingd, (înv) ~rincel / Pl: -ce/ / E: ml *furuncellus] (Mpp; mpl) 1 Furuncul. 2 Furunculoză. 3 Păducel. furnicos, -oasă a [At: MAT. FOLK. 1. 512 / V: ~igos i Pl: -oşi, -oase / E: furnică + -os] (Rar) Plin de furnici. furnicuţă sf [At: MARIAN. INS. 232 / Pl: -ţe / E: furnică + -uţă] 1-2 (Ent; şhp) Furnică (mică). furnigă sfvz furnică furnigos, -oasă a vz furnicos furnir sn [At: MIHĂILESCU. TEHN. L. 98 / Pl: / E: ger Furnier] Foaie subţire de lemn care serveşte la fabricarea placajelor, a panelelor, în industria mobilei etc. furnirul vt [At: DA ms / Pzi: -esc / E: furnir + -ui cf ger furnieren] A aplica prin încleiere şi prin presare una sau două foi de furnir pe faţa unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte. furniruire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: furnirui] Aplicare prin încleiere şi prin presare a uneia sau a două foi de furnir pe faţa unei piese de lemn pentru a-i da un aspect estetic, pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a acoperi unele defecte Si: (rar) furniruit1. furniruit1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: furnirui] (Rar) Furniruire. furniruit2, ~ă a [At: DA ms / P: -ru-it / Pl: -iţi, -e / E: furnirui] (D. piese de lemn) Acoperit cu furnir. furniruitor, -oare smf [At: NOM. PROF. 32 / P: -ru-i~ / Pl: -oare / E: furnirui + -(i)tor] Lucrător specializat în aplicarea furnirelor. furnitură sf[At: VLAHUŢĂ. D. 42 / Pl: -W / E: fr fourniture] 1-2 Furnizare (1-2). 3 Marfă furnizată. 4 (Lpl) Rechizite de birou. 5 (Lpl) Material accesoriu (căptuşeală, pânză tare. aţă. nasturi etc.) folosit în croitorie. furniza vt [At: PAS. Z. I. 295 / S: (înv) ~isa / Pzi: -zez / E: furnizor cf fr fournir] 1 A procura mărfuri prin vânzare Si: a livra. 2 A pune la dispoziţie servicii, contra plată. în baza unei înţelegeri prealabile Si: a livra. 3 A oferi o informaţie, o ştire. furnizare sf [At: LEG. EC. PL. 211 / S: (înv) ~isa~ t Pl: -zări / E: furniza] 1 Procurare de mărfuri prin vânzare Si: livrare, furnitură (1). (rar) furnizat1 (1). 2 Punere la dispoziţie de servicii, contra plată. în baza unei înţelegeri prealabile Si: livrare, furnitură (2). (rar) furnizat1 (2). 3 Oferire a unei informaţii, a unei ştiri Si: (rar) furnizat1 (3). furnizat1 sns [At: MDA ms / E: furniza] (Rar) 1-3 Furnizare (1-3). furnizat2, -ă a [At: ENC. TEHN. I. 200 / S şi: (înv) -isat / Pl: -aţi, ~e / E: furniza] 1 (D. mărfuri) Procurat prin vânzare Si: livrat2. 2 (D. servicii) Pus la dispoziţie contra plată. în baza unei înţelegeri prealabile Si: livrat. 3 (D. o informaţie, o ştire) Oferit2. furnizor , ~oare smf [At: MON. OF. 9 / S: (înv) ~isor / PI: —-oare i E: frfournisseur] Persoană fizică sau juridică care furnizează (1) diverse materiale. furoare .v/* [At: TOMA. C. V. 239 / Pl: -ori / E: fr fureur, lat furor. -oris] 1 (Rar) Mânie. 2 (Rar) Delir furios. 3 (Rar) Pasiune violentă Si: 487 FUROU patimă. 4 (Fam; îe) A face ~ori A provoca admiraţie, senzaţie (prin aspectul exterior). furou sn [At: DEX / Pl: -ri / E: fr fourreau] Cămaşă de zi femeiască Si: combinezon. fursec sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: fr foursec] Nume dat unor prăjituri mici, uscate, făcute din diferite aluaturi fragede, având forme variate. furşală sf vz sfârşeală furt1 sn [At: ISPIRESCU, L. 75 / Pl: -uri / E: ml furtuni] 1 Infracţiune care constă în însuşirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia Si: hoţie, (pfm) fur ătură, furtişag (1). 2 (îs) - prin efracţie Furt (1) comis după forţarea sau spargerea uşii etc. unei încăperi, locuinţe etc. furt2 av [At: PAŞCA. GL. / E: ger fort] (Reg) 1 Neîncetat. 2 (îlav) Tot -'Tot mereu. furtare sfp vz fârtai furtat sm vz fârtat furteaţă sf[At: PAŞCA. GL. / Pl: ? / E: net] (Mpp; reg) Numele unei boli nedefinite mai îndeaproape. furtişag sn [At: VARLAAM, C. 325/1 / V: (înv) -tuş- / Pl: ~uri / E: furt + -işag după mg tolvajsăg] 1 (înv) Furt (1). 2 Furt (1) de mici proporţii Si: ciupeală. 3 (Ape) Strângere în roiuri a albinelor, pe timp de secetă, primăvara sau toamna. în încercarea de a pătrunde în stupii care nu le aparţin. furfw, -ă ă [At: DEX / Pl: ~i, -e / E: îrfurtif. lat furtivus] (Liv) Care se face în ascuns Si: furiş (5). furtui1 v vz fuitui furtul2 v vz fărtoi furtuială sf vz fuituială furtun sn [At: LTR / Pl: ~uri / E: tc hortum] Tub flexibil confecţionat din material textil, cauciuc, material plastic etc., care serveşte la transportul, pe distanţă mică, al gazelor sau al lichidelor. furtuna vi [At: BĂLCESCU. M. V. 507 / Pzi: -nez / E: furtună] (Nob) 1 (înv) A bombarda, împroşcând cu foc de artilerie. 2 (Poetic) A porni cu avânt, ca o furtună. furtunar sm [At: DEX / Pl: -i / E: furtună + -ar] Pasăre marină de mărimea unui porumbel, cu nările situate la capătul unor tuburi cornoase de pe cioc, care trăieşte în jurul Mării Mediterane (Pujfinus pujfinus). furtunat, -ă a [At: ALECSANDRI, P. I, 327 / Pl: -aţi, -e / E: furtună + -ăt] (înv; nob) 1 (D. locuri) Bântuit de furtună. 2 Naufragiat. furtunatec, -ă ă vz furtunatic furtunatic, -ă [At: (a. 1819) URICARIUL VII. 73/26 / V: -tec / Pl: -ici, -ice / E: furtună + -atic] 1-4 a (Rar) Furtunos (1-4). 5 av (Rar) Furtunos (5). 6 a Neastâmpărat. 7 a (Fig) Aventuros. furtună sf [At: NECULCE. ap. LET. II, 266/25 / V: (înv) for- / Pl: -ni, (nob) -ne / E: ngr qxyvprotiva, (2,3) lat fortuna] 1 (înv) Nenorocire. 2 (Ltî) Destin. 3 (Ltî) Noroc. 4 Perturbare atmosferică violentă, care generează vânturi puternice şi precipitaţii, adesea în rafale. însoţite de descărcări electrice Si: vijelie. 5 Vânt puternic pe mare, care provoacă valuri foarte înalte. 6 Vânt puternic în deşert care deplasează cantităţi mari de nisip. 7 (îs) - de... Mulţime (mare) de... 8 (îs) ~ solară Accentuare bruscă a activităţii solare. însoţită de intensificarea emisiei corpusculare şi a celei electromagnetice. 9 (Fig) Tulburare sufletească Si: zbucium. 10 (Fig) Fenomen brusc şi violent Si: (fig) explozie. 11 (Fig) Revoltă. furtuşag sn vz furtişag furtunos, -oasă [At: ODOBESCU, S. III, 53 / Pl: -oşi, -oase / E: furtună + -os] 1 a Bântuit de furtuni Si: (rar) furtunatic (1). 2 a (Fig) Agitat2. 3 a (Fig; d. fiinţe şi acţiunile lor) Impetuos. 4 ă (Fig; d. fiinţe şi acţiunile lor) Violent. 5 av Ca o furtună (4) Si: (rar) furtunatic (5). furună sfvz furnă furuncul sn [At: BIANU. D. S.. ap. DA ms / Pl: -e / E: lat fiirunculiis cf frfuroncle] (Med) Inflamaţie purulentă a foliculilor firelor de păr ca urmare a unei infecţii cu stafilococi, care poate prinde ţesuturile învecinate, provocând leziuni întinse ale pielii Si: abces, (pop) buboi, furnice! (1). (reg) furunţel. furunculos, -oasă [At: DN3 / Pl: -oşi, -oase / E: furuncul + -os cf fr furonculeiix] 1 a (D. o inflamaţie) Care se manifestă prin furuncule. 2 a (D. o inflamaţie) Care evoluează spre formarea unui furuncul. 3-4 smf a (Persoană) care suferă de furunculoză. 5 a Cu furuncule. furunculoză sf [At: DA ms / Pl: -ze / E: fr furonculose] Boală de piele caracterizată printr-o erupţie simultană sau succesivă a mai multor furuncule, din cauza unui focar stafilococic latent (pop) fur ni cel (2). furunţel sn [At: GIUGLEA. U. 78 / Pl: / E: net] (Reg) Furuncul. furură sf [At: DEX / Pl: -re / E: ir fourrure] 1 (Cns) Piesă metalică sau de lemn care acoperă sau umple spaţiul dintre două elemente de construcţie solidarizate între ele. 2 (Tex) Misadă. fus1 sn [At: BIBLIA (1688). 57/1 / Pl: (1-3) -e, (4-26) -uri / E: ml fusus, (29-30) după irfuseau] 1 Unealtă de tors care serveşte la răsucirea firului şi pe care se înfăşoară firul pe măsură ce este tors. având forma unui beţişor lung şi subţire, îngroşat la mijloc, cu capătul de sus ascuţit şi cel de jos rotunjit şi înţepenit într-o rotiţă* 2 (îla) In ~ în forma de fus1 (1) Si: fusiform. 3 Organ al maşinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsuceşte şi pe care se înfăşoară firul. 4 (Ţes; îs) -ul suveicii Beţişor de care se fixează ţeava în suveică Si: (pop) huludeţ. lemnuş. surcel. 5 (Ţes; îs) -ul vârtelniţei Axul (de lemn) al vârtelniţei. 6 (Ţes; Mun; îs) -ele vârtelniţei Fofeze (6). 7 (Ţes; îs) -ul sucalei Drug pe care se învârteşte ţeava sau mosorul. 8 (Ţes; îs) -ul urzitoarei Drug (de susţinere) la urzitoare. 9 (îs) -ul de lemn (al morii) Osia morii de apă. 10 (îs) -ul (a)lergătoarei şi al zăcătoarei Părţi ale morii nedefinite mai îndeaproape. 11 (îs) -ul de fier Piesă care pune în mişcare pietrele morii sau care învârteşte roata Si: prâsnel. 12 (îs) -ul de fier sau -ul prâsnelului Piesă care pune în mişcare roata morii de vânt. 13 (îs) -ul de lemn Piesă care pune în mişcare roata de apă şi jugul ferăstrăului la joagăr. 14 (îs) -ul şteampului Arborele şteampului. 15 Parte a carului nedefinită mai îndeaproape. 16 (îs) -ul osiei Parte a osiei care trece prin butuc. 17 Axul roţii olarului. 18 (Teh) Porţiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină şi se roteşte într-un palier. 19 (Pop; d. fasole; îe) A face ~ A face vrej. 20 (îvp) Braţ al unui sfeşnic. 21 (Iht; Olt) Fusar (Aspro streber). 22 (Iht; Olt) Pietrar (Aspro zingel). 23 Trunchiul unui copac de la ba/ă până la vârf. fără crengi. 24 Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază şi capitel. 25 Corpul drept al ancorei, fără braţe şi fără inel. 26 (Iuz) Aparat de gimnastică alcătuit dintr-o bară orizontală susţinută pe doi stâlpi Cf bârnă. 27 (Reg; lpl) Carâmbii scării . 28 (Pfm) Picioare lungi şi subţiri. 29 (Gmt; îs) ~ sferic Porţiune din suprafaţaTunei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. 30 (îs) ~ orar Fiecare dintre cele 24 de porţiuni în care este împărţită suprafaţa pământului prin meridiane, distanţate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcaţie convenţionale, urmând de aproape aceste meridiane. fus2 sn [At: DA ms / PI: -uri, -e / E: ger Fuss] (Ind) 1 Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2. 2 Bucată de piele având suprafaţa unui fus2 (1). fusar sm [At: LB / V: -iu, (Mol) fâs - / Pl: -i / E: fus1 + -ar] 1 Persoană care fabrică fuse1 (1). 2 Persoană care vinde fuse1. 3 Peşte de apă dulce cu corpul în formă de fus1 (1). de culoare galben-castanie. cu dungi transversale de culoare mai închisă Si: (Olt) fus1 (21), (Mun) sular (Aspro streber). 4 (Iht; îc) ~mare Pietrar (Aspro zingel). 5 (Iht) Ţipai* (Misgurnus fossilis). 6 (Orn) Pasăre de apă cu ciocul lung şi rotund, asemănător unui fus1 (1). cu picioare lungi, care trăieşte pe lângă ape. hrănindu-se cu insecte şi cu peşti. fusariu sm vz fusar fusarolă sf [At: DEX / Pl: -le / E: fr fusarole] Element arhitectural decorativ, alcătuit dintr-un şir de boabe alungite. fuscă sf [At: COMAN, GL. / ?\: fuste / E: net] (Reg) Ceapă de sămânţă. fuscel sm [At: SLAVICI, N. I. 54 / V: fuşcel, fuştel, fuştei / Pl: -ei / E: ml *fusticellus (/'[At: DN-1 / PL: -ze / E: fr galactogenese] Producere a laptelui de către glandele mamare Si: galactopoieză. galacfogog sn [At: LTR / Pl: -oge / E: fr galactogogue] Galactogen (1). galactografie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr galactographie] (Med) Radiografie a glandei mamare. galactoimtra sn [At: CADE / Pl: -re / E: fr galactometre] (Teh) Lactometru. galactopoieză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr galactopo'iese] Galactogeneză. galactoree sf[At: DN / E: fr galactorhee] (Med) Secreţie continuă de lapte în timpul sau după încetarea alăptării. galactoterapie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr galactotherapie] (Med) Tratament prin injecţii cu lapte sterilizat. galactoză sf [At: CADE / E: fr galactose, ger Galaktose] Substanţă cu proprietăţi asemănătoare glucozei, care se găseşte în natura în diverse combinaţii, în laptele oricărui mamifer, în unii compuşi azotaţi din creier etc. galactozemie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: îr galactose mie] (Med) Prezenţă a galactozei în sânge. galactozuire sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr galactosurie] (Med) Prezenţă a urinei în sânge. galaht sn [At: LTR / Pl: ? / E: fr galalithe] Masă plastică cornoasă obţinută din cazeină şi folosită la izolante electrice şi la fabricarea unor obiecte uzuale. galant, ~ă [At: PANN. E. I, 5 / V: gălan / Pl: -nţi, -e / E: fr galant] 1 a (înv; d. bărbaţi) Elegant. 2 sm (înv) Bărbat elegant. îmbrăcat la modă. 3 a (Rar. d. o epocă, o perioadă, un veac, o generaţie etc.) Care se distinge prin eleganţă, lux, curtoazie şi bunăstare. 4 a (D. bărbaţi; pex, d. vorbe, gesturi) Curtenitor faţă de sexul opus. 5 av Cu eleganţă şi curtoazie. 6 a (D. femei şi atitudinea lor) Care ştie să cucerească un bărbat. 7 a (îs) Aventură -ă Aventură amoroasă. 8 a (îs) Intrigă -ă Intrigă amoroasă. 9 a (Euf) Femeie -ă Femeie de moravuri uşoare. 10 a Darnic. 11 av (îe) A se purta ~ A fi darnic, mărinimos. galantar sn [At: TDRG / Pl: -e / E: drr galanterie] Vitrină de magazin. galante sfp [At: ARH. FOLK. VII, 41 / E: net] (Reg) Şnururi pentru prins părul fetelor. galanterie sf[At: PANN, E. V, 140 / V: (înv) gălăntăr~, galăndărie / Pl: ~i/ / E: fr galanterie, ger Galanterie, it galanteria] 1 Atitudine curtenitoare, elegantă, plină de tandreţe, mai ales a bărbaţilor faţă de femei Si: curtenire, gentileţe. 2 (Lpl) Vorbe măgulitoare Si: compliment. 3 (înv) Cadou oferit unei femei în semn de apreciere şi simpatie. 4 (Csc) Accesorii de îmbrăcămine. 5 (Şîs magazin sau raion de -) Magazin sau raion unde se vând galanterii (4). galantină sf[ At: DA / Pl: -ne / E: îr galanţi ne] Produs de mezelărie obţinut din came fragedă, mai ales de pasăre. în aspic. galantom, ~oamă smf, a vz galanton galantoniie sfvz galantonie galanton, ~oană [At: GOLESCU, î. 99 / V: (înv) ~om / S: (înv) galant-om / Pl: -i, -oane / E: fr galant homme, ngr yaXavTâfiog] (Fam) 1 a Darnic, aproape risipitor. 2-3 smf, a (Persoană) galantă (4). galantonie sf [At: FILIMON. C. I. 275 / V: (înv) ~om\e / Pl: ~i/ / E: galanton + -ie] (Fam; rar) 1 Purtare, atitudine de dărnicie, de generozitate. 2 Curtoazie. galaon1 sn vz galion galaon2 sn [At: H V, 18 / PI: -oane / E: net] (Art) Dans popular cu mişcare rapidă, executat numai de bărbaţi. galascan sns [At: T. PAPAHAGI. M. 220 / E: net] (Reg) Sulfat de cupru. galascău sns [At: PRECUP. P. 17 / E: net] (Reg) Sulfat de cupru. galaschiu sns [At: T. PAPAHAGI, M. 220 / V: ~//s~ / E: net] (Reg) Sulfat de cupru. galatar sm vz găletar galat sn [At: H X. 97. 290, 318 / E: Galaţi] (Reg) 1 Numele unui dans ţărănesc. 2 Melodie după care se execută galaţul (1). galaţancă sf vz gălăţeancă galaxie sf[At: LTR / Pl: ~i/ / E: fr galaxie] 1 Fiecare din sistemele de aştri din univers comparabile cu Calea Lactee. 2 Calea Lactee. gală1 sf [At: ALECSANDRI. T. 1354 / Pl: -le / E: fr gala, ger Gala, it gala] 1 Ceremonie sărbătorească. 2 Spectacol sau şir de spectacole cu caracter sărbătoresc, la care participă şi persoane oficiale. 3 (îia) De ~ De sărbătoare Si: solemn. 4 (îs) - de box Competiţie sportivă în care au loc mai multe meciuri de box. gală2 sf[At: DA ms / Pl: -le / E: fr galle] (Lpl) Umflătură provocată de unele insecte, pe frunzele stejarului sau ale altor plante. galăndărie sfvz galanterie galăuzească sf [At: H IX, 8 / E: net] (Reg) 1 Dansul popular bătuta. 2 Melodie după care se execută dansul bătuta. galb sn [At: LTR / V: (rar) ~ă sfl Pl: -uri şi -e / E: fr galbe] 1 (Arh) Curbură a unui capitol, a unei console. 2 (Arh; pex) Contur graţios al unui element de arhitectură sau de sculptură. 3 Arcuire spre exterior a fusului unei coloane arcuite, pentru a evita iluzia de strangulare pe care o dă 1111 cilindru perfect. galban sn [At: DN3 / Pl: ? / E: fr galbanum] Răşină cu aspect gumos. obţinută dintr-o plantă umbeliteră exotică. galbanare sfvz gălbinare galbanări sfp vz gălbinare galbat, ~ă a [At: DN3 / Pl: -aţi, -e / E: fr galbe] (Aht; d. coloane) Cu fusul curbat la mijloc. galbă sfvz galb galbăn, ~ă a vz galben galbân, ~ă a, smfvz galben galben, ~ă [At: TETRAEV. (1574). 245 / V: (reg) ~bân, ~băn, ~bin / Pl: -i, -e / E: ml galbinus] 1 a De culoarea aurului, a lămâii, a mălaiului. 2 a (îc) ~deschis sau ~pal Gălbui. 3 a (îc) ~închis De o nuanţă galbenă (1) mai întunecată. 4 a (Pop; îs) -ca şofranul De o nuanţă galbenă (1) intensă, aproape străluci toare. 5 a (îc) ~ verzui De o nuanţă galbenă (1) care bate înspre verde-deschis. 6 sn Culoare fundamentală a spectrului solar, situat între portocaliu şi verde. 7 av (îe) A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor A-i veni (cuiva) ameţeală, a i se face rău. 8 a (D. culoarea feţei unei persoane sau d. părţile corpului; pex; d. oameni) Palid. 9 a (îe) ~ de spaimă Care s-a făcut (brusc) palid din cauza unei spaime puternice. 10-11 a (îe) A se face sau a fi ~ ca ceara (sau ca turta de ceară sau ca tămâia) A se face sau a fi palid din cauza unei boli sau a unei emoţii. 12 a (îc) Friguri ~e Boală contagioasă răspândită în ţările tropicale, transmisă de o specie de ţânţari, care se caracterizează prin febră şi colorarea pielii în galben (2). 13 a (Irn; îe) ~de gras Foarte slab şi palid Si: străveziu Cf vânăt. 14 a (îs) Rasă ~ă Grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galben-brună a pielii. 15 a (D. parul oamenilor) Blond Si: (pop) bălan, plăvit. 16 a (D. părul sau culoarea cailor) Şarg. 17 smf Animal domestic cu părul şarg. 18 sm (Pex; reg) Cal şarg. 19 sm (Pop; Î11 basme; îc) ~de-soare Cal năzdrăvan. 20 Colorant, pigment galben (1). 21 sn (Prin metonimie; adesea precedat de prepoziţiile ..pe". „nf\ ,,cu“) Pe,în sau cu o haină, pânză, lucru etc. de culoare galbenă (1). 22 sn (Chm; îc) ~de cadmiu Sulfura de cadmiu folosită ca pigment galben-oranj 493 GALBENARE în pictură. 23 sn (Chm; îc) Mie crom Pigment galben (1) folosit pentru obţinerea verdelui. 24 sn (Chm; îe) ~de anilină Paraaminoazobenzen. 25 sm Monedă de aur. de valori variabile. 26 sm (Spc; după ţara de origine; îc) ~venetic Galben (25) de Veneţia. 27 sm (Spc; îc) ~ împărătesc Galben (25) austriac. 28 sm (Spc; îc) ~ olandez Galben (25) de Olanda. 29 sf (îc) -ă de Odobeşti Specie de viţă de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. 30 sf sn (îae) Vin obţinut din galbenă (29) de Odobeşti. 31 sfp (Reg) Corcoduşe. 32 a (Bot; îc) Lemn ~ Drăcilă (Berberis vulgaris). 33 smp (înv) Impozit perceput în galbeni în ţările române în sec. XVII. galbenare sfv z gălbinare galbin, -ă smnfvz galben gălbinare sf vz gălbinare galena sf [At: ENC. TEHN. I. 399 / E: fr galene] 1 Sulfură naturală de plumb folosită ca redresor la aparatele de radio fără lămpi, la prepararea unor vopsele etc. 2 (îs) ~ argentiferă Sulfură de plumb care conţine şi argint. galenic, ~ă a [At: MACAROVICI. CH. 636 / Pl: -i, -e / E: frgalenique] 1 (D. unele preparate farmaceutice) Care poate fi administrat direct bolnavilor sau poate servi la prepararea unor reţete. 2 (D. substanţe) Extras din produse de origine biologică. 3 (îs) Medicină ~ă Medicină experimentală, folosind principiile medicului grec Galen. galemsm sm [At: DEX / E: fr galenisme] Veche teorie medicală conform căreia bolile ar fi cauzate de ruperea echilibrului între umori. galenţ sm [At: TDRG / V: ~ă / Pl: / E: ngr yaXivr£ia] (Lpl) Papuc cu talpă de lemn. galenţă sf vz galenţ galeongiu sm vz galiongiu galeopitec sm [At: DEX / P: ~le-o- / Pl: ~eci / E: fr galeopitheque] Mamifer insectivor din sud-estul Asiei, care poate plana (Galopithecus). galeră sf[At: BĂLCESCU.M. V. 175 /Pl: -re IE: îi galere, it galera] I Vas mare. comercial sau maritim, cu pânze, cu două catarge şi vâsle, care era de obicei pusă în mişcare de sclavi şi de condamnaţi. 2 (îvr; îs) Condamnat la -re Condamnare de a vâsli pe galerele statului, pedeapsă înlocuită apoi cu munca silnică. 3 (îs) Muncă de - Muncă istovitoare. galerian sm [At: IORGA. IST. L. I. 345 / P: -ri-an / Pl: -ieni / E: fr galerien] (Frm) Condamnat la galere. galene sf [At: GOLESCU, î. 95 / V: (înv) gălăr~ / Pl: ~i/‘ / E: ir galerie, cf it galleria, ger Galerie] 1 Sală lungă, boltită, adesea cu ornamente, aşezată de regulă la faţada principală a unei clădiri. 2 Coridor lung. (boltit), din interiorul sau la exteriorul unei clădiri, servind ca loc de plimbare şi element de legătură. 3 Coridor subteran care permite accesul la zăcământ şi executarea lucrărilor miniere. 4 (îs) ~ de deschidere Galerie (3) care se sapă în steril pentru a ajunge la zăcământ. 5 (îs) -ia orizontului Galerie (3) principală care e la acelaşi nivel şi duce spre zăcământ. 6 (îs) ~ de explorare Galerie (3) care serveşte la identificarea dimensiunilor şi formei unui zăcământ. 7 (îs) -de exploatare Galerie (3) pentru exploatarea unui zăcământ. 8 Canal subteran care leagă două puncte ale unei lucrări hidrotermice. 9 Coridor subteran (ramificat) pe care-1 sapă animalele pentru a le servi ca adăpost. 10 (Şîs ~ de tablouri, - de sculptură, -de artă) Muzeu, secţie, sală în care sunt expuse opere şi obiecte de artă. II (Prin metonimie) Serie de tablouri expuse. 12 (Pan) Serie de portrete dintr-o operă literară. 13 Magazin în care se vând opere de artă. 14 (Pgn; lpl) Magazin universal. 15 (într-un oraş) Pasaj pietonal acoperit, cu magazine de ambele părţi. 16 (într-o sală de spectacole) Balcon situat la nivelul cel mai înalt. 17 (Pan) Spectatori de la galerie (16). 18 (Pex) Public zgomotos al unui spectacol, al unei adunări, al unei întruniri etc. 19 (îe) A face ~ A se manifesta zgomotos şi entuziast ca încurajare în timpul unui spectacol, a unei întreceri sportive etc. 20 (Spc) Fani ai unei echipe sportive care o însoţesc la întrecerile pe care le are de disputat. 21 Construcţie ca un balcon ieşit în afară care înconjoară partea din spate a unei corăbii. 22 Bară de lemn, de metal etc. de care se atârnă perdelele. 23 Tavă de metal pusă dinaintea unei sobe ca să nu cadă cărbunii pe duşumea. 24 Bandă de lemn pusă la trei laturi ale mesei ca îngrăditură, pentru a împiedica să cadă obiectele de pe masă. galeropie sf [At: DN3 / E: it galeropia] (Med) Capacitate a de a vedea mai bine la lumină slabă decât la cea strălucitoare. galeş1, ~ă [At: DRĂGHICI. R. 5 / V: (reg) -liş / Pl: -i, -e IE: bg jcaAe^r] 1-2 a. av (D. ochi şi privire, d. glas) Duios. 3 (D. oameni) Melancolic. galeş2 sn [At: ANON. CAR. / E: pbl ger gallische (Leinwand)] (Îvr) Un fel de pânză. galeşă sf [At: LB / Pl: -se / E: mg galles] (îvr) Gogoaşă de fistic. galet1 sm [At: MDT / Pl: -eţi / E: fr galet] 1 Fragment dintr-o rocă sau mineral de mărimea unei nuci. şlefuit de ape. gheţari şi care, prin cimentare, dă naştere conglomeratelor. 2 Rolă care permite o mişcare prin rostogolire. 3 Piesă de la maşina de filat mătase artificială care întinde firul la ieşirea din baia de filare. 4 (Teh) Bobină inelară. 5 (Teh) Secţiune a unui comutator rotativ. galet2 sn vz galetă1 galetă1 sf [At: CONV. LIT. XLIII. 923 / V: ~t sn / Pl: -te / E: fr galette, it galetta] (Rar) Pesmet tare şi lat luat de marinari în curse, de ostaşi în companie. 2 Prăjitură făcută din făină, unt şi ouă. galetă2 sf [At: ECONOMIA. 220 / Pl: -te / E: it galetta] (îvr) Gogoaşă de mătase. galfăd, ~ă a [At: SLAVICI, N. II, 191 / Pl: -fezi, -e / E: net] (Ban) Palid (din cauza bolii) Si: (reg) gălfezit. galga sf vz calga galgai'ă sf vz gălgară galghior, -oară ă, smn vz gălbior galiard sn [At: DN2 / P: -li-ard I Pl: -e ! E: fr galliard] Fiecare din extremităţile punţii superioare ale unei nave. galiardă sf [At: DEX / P: -li-a- / Pl: -de / E: fr galliarde] 1 Vechi dans francez şi italian cu ritm vioi. 2 Melodie după care se dansează galiarda (1). 3 Parte dintr-o suită instrumentală care urmează după pavană. galic1, -ă [At: ANGHEL-IOSIF, C. L. 96 / Pl: -ici, -ice I E: frgallique] 1-2 a Care aparţine galilor1 sau Galiei. 3-4 a Specific galilor1 sau Galiei. 5-6 a Privitor la gali1 sau Galia. 7 a Care provine de la gali1. 8 a (îs) Cocoşul - Emblemă reprezentând un cocoş, care simbolizează Franţa. 9 sf(Şîs limba -ă) Limba celtă vorbită de gali1. galic2 a [At: DEX2 / E: fr gallique] (îs) Acid - Acid organic aromatic, astringent. extras din gogoşile de ristic şi din coaja de stejar, folosit la fabricarea cernelii negre şi a unor medicamente. galican, ~ă [At: DA / Pl: -i, -e / E: fr gallican] 1 a Care aparţine galicanismului (1). 2 a Privitor la galicanism (1). 3 a Specific galica-nismului (1). 4 a Care provine de la galicanism (1). 5 smf Adept al galicanismului (1). galicanism sn [At: DA / Pl: (rar) -e / E: fr gallicanisme] 1 Doctrină politico-religioasă care apără libertăţile organizatorice ale Bisericii catolice din Franţa faţă de papă. 2 Aderare la principiile Bisericii galicane. galicism sn [At: NEGRUZZI, S. I, 363 / Pl: -e / E: fr gallicisme] 1 Expresie idiomatică franceză greu ori imposibil de tradus în altă limbă. 2 (Rar) Franţuzism (1). galie şf[At: DOSOFTEI, V. S. 134 / Pl: -ii i E: pn gala] (înv) 1 Glob. 2 Ghiulea Cf găluşcă. galiformă sf [At: DEX / Pl: -me / E: fr galliformes] 1 (Lpl) Ordin de păsări tericole sau arboricole (cocoşul de munte, prepeliţa, păunul etc.). 2 (Şis) Pasăre din ordinul galiformelor (1). galilean, ~ă [At: BIBLIA (1688). 771 / P: -le-an / Pl: -eeni. -eene i E: Galileea+ -ean] 1-2 smf, a (Persoană) originară din Galileea. 3 sm (Ca determinant apozitiv pe lângă numele lui Iisus) Iisus. numit astfel după locul naşterii. galimatias sns [At: MAIORESCU. CR. 1.373 / V: (înv) -ie sfi P: -ti-us I E: fr galimatias] Vorbire sau scriere confuză. gali mafie sfvz galimatias 494 GALVANOFARADIZARE galinacee sfi [At: ENC. AGR. II / Pl: ~ ? / E: fr gallinace] 1 (Lpl) Subordin de păsări al cărui tip este găina. 2 (Şls) Pasăre din subordinul galinaceelor (1). galion sn [At: URECHE, L. I. 130/20 / P: -li-on / V: (pop) ~/ao«,~/ofl / Pl: -oane / E: it, fr galion, ngr ŢaXecovi] 1 Navă de război cu pânze. 2 Navă cu pânze folosită în trecut de spanioli la război sau pentru transportul mărfurilor. 3 (Pop) Corabie. 4 (Pop) Plută. 5 (Prc) Ornamentaţie (în lemn) de la prora unor nave cu pânze. 6 (Tip) Planşetă de lemn sau de zinc. pe care se aşază rândurile de litere culese. galiongiu sm [At: VĂCĂRESCU, ap. ŞIO / V: ~leo~ / P: -li-on- / Pl: ~i/ / E: tc kalionglu] Marinar pe un galion. galiot sn vz galiotă galiotă sf [At. DEX / V: ~ot sn / Pl: -te / E: fr galiote] Corabie de pescuit cu fundul plat şi două catarge, folosită în trecut îndeosebi de olandezi. gahscă1 sf[At ALRM II/I, h. 353 / PI: -işti / E: net] (Reg) Cuşcă de porumbei. gahscă2 sfvz galiţcă galischiu sn vz galaschiu galiş, ~ă a. av vz galeş1 galiţă s:f[At: CALENDARIU (1814). 179/25 / A şi: -hţă / Pl: -te, (Mol) -ti, galii ii / E: ns cf bg, rs rxAMKH, srb galica] (Pop) 1 (Lpl) Păsări de curte. 2 (Buc) Gaiţă. galiţcă sf [At DDRF / Pl: ? /E: mg gâlicka] (Chm; îrg) Vitriol. galiţian, ~ă [At: DA / P: -ţi-an / Pl: -ieni, -iene / E: Galiţia + ~(e)an] 1-2 smf a (Persoană) originară din Galiţia. 3-4 smf, a (Persoană) care face paite din populaţia de bază din Galiţia. 5 smp Populaţie care locuieşte în Galiţia. 6-7 a Referitor la Galiţia sau la galiţieni (1). 8-9 a Specific Galiţiei sau galiţienilor. 10-11 Care provine din Galiţia sau de la galiţieni. 12-13 a Care aparţine Galiţiei sau galiţienilor (1). galiţiancă sf [At: DA ms / P: -ţi-an- / Pl: -iaice / E: galiţian + -câ] 1-2 Galiţiană (1, 3). galiţoSy ~oasă a [At: CHEST. II. 461 / Pl: -oşi, -oase / E: net] (Reg) Care are un gust deosebit. galiu sni [At: DEX / E: fr gallium] Element chimic, metal moale, ductil, cenuşiu, folosit la termometre care măsoară temperaturi înalte sau, în aliaje, la tranzistoare. la oglinzi optice etc. galoc sm vz galoş galof sm vz galoş galofil, ~ă smf, a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: frgallophile] (Rar) Francofil. galofil'ie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gallophilie] (Rar) Francofilie. galofob, ~ă smf, a [At: DA / Pl: -i, -e / E: fr gallophobe] (Rar) 1-2 (Persoană) care manifestă ostilitatea faţă de tot ceea ce aparţine francezilor sau vine de la francezi. galofob'ie sf[At: DA / Pl: ~i/ / E: fr gallophobie] (Rar) Ostilitate faţă de tot ceea ce este francez. galoman, ~ă smf, a [At: NEGRUZZI, S. I. 97 / Pl: -i, ~e / E: fr gallomane] (Rar) 1-2 (Persoană) care are o admiraţie exagerată pentru cultura, limba, poporul francez. galomanie sf [At: DA / Pl: ~i/ / E: fr gallomanie] (Rar) Admiraţie exagerată faţa de tot ceea ce este francez şi tendinţă de imitare a francezilor. galon1 sn vz galion galon2 sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 145 / Pl: -oane, (înv) -uri / E: fr galon] 1 Şiret, panglică etc. de mătase, lână. din fir de aur sau argint ca podoabă pentru pălării, haine, mobilă Si: găitan. 2 (Spc) Tresă. 3 (In armata română de altădată) Tresă care indica gradul de subofiţer cusută la mânecă. galon3 sn [At: DUNĂREANU. R. 135 / Pl: -oane / E: fr galion] 1 Sticlă mare pentru băuturi. 2 Unitate de măsură pentru capacitate folosită în ţările anglofone, egală cu circa patru litri. galonat, [At: ODOBESCU, S. III, 144 / Pl: -aţi, -e / E: fr galonne] 1 a împodobit cu galoane2 (1) Si: găitanat. 2 smf {D. oameni) Care se îmbracă pretenţios, purtând haine cu galoane2 (1). 3 sm Ofiţer sau subofiţer. 4 smf (Fig) Persoană cu multe succese (şi premii) în activitate galop sn IAt: NEGRUZZI, S. 1.307 / Pl: -uri / E: fr galop, it gallopo] 1 Cel mai rapid mod de alergare a calului. 2 Dans foarte rapid, cu mişcări în doi timpi şi cu ritm sacadat. 3 Melodie după care se dansează galopul (2). 4 Mişcare rapidă, făcută de obicei de copii în joacă, care imită fuga calului. 5 (Med) Triplu zgomot al inimii, constituit din adăugarea unui zgomot patologic la cele două zgomote normale. galopa vi [At: NEGRUZZI. C. I. 38 / Pzi: -pez / E: fr goloper, it galoppare] 1 (D. cai) A merge în galop (1). 2 (D. oameni) A călări un cal în galop (1). 3 (D. motoare) A funcţiona neregulat, cu variaţii bruşte ale vitezei. galopadă sf [At: CONTEMP., 1948. nr. 12. 14/2 / Pl: -de / E: fr galopade] (Liv) Cursă în galop (1). galopant, a [At: CARAGIALE, S. U. 28 / Pl: -nţi, -e / E: fr gallopant] 1 în galop (1). 2 Rapid. 3 (Med; d. boli) Cu evoluţie foarte rapidă (şi mortală). galopare sf [At: DEX / Pl: -pari / E: galopa] 1 (D. cai) Mers în galop (1). 2 (D. oameni) Călărire a unui cal în galop (1) Cf galopa (2). galoroman, ~ă [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr gallo-romain, cf ger galloromanisch] 1 avm/Persoană care făcea parte din populaţia rezultată din amestecul galilor1 cu romanii, după cucerirea Galiei de către romani. 2 a Care aparţinea galoromanilor (1). 3 a Specific galoromanilor (1). 4 Care provine de la galoromai (1). 5 Referitor la galoromani (1). galoş sm [At: NEGRUZZI S. I, 70 / V: (Trs) -oc, ~o// Pl: -/ / E: fr galoche] încălţăminte de cauciuc care se poartă peste ghete sau pantofi spre a le feri de umezeală şi noroi. galoşare sf [At: DEX-S / Pl: -şai'i i E: galoş] îmbrăcăminte cu o întăritură de piele sau de cauciuc a părţii de jos a unei ghete, a unei cizme etc. galvanic, ~ă a [At: DA / Pl: -i, -e / E: fr galvanique, cf it galvanico] 1 Care aparţine galvanismului. 2 Referitor la galvanism. 3 (îs) Curent -Curent electric de conducţie produs de pilele electrice Si: curent electric continuu. 4 (îas) Curent electric folosit în electroterapie. 5 (îs) Element - Pilă electrochimică. galvanism sn [At: DA / Pl: -e / E: fr galvanisme] 1 Curent electric produs cu pilele electronice. 2 Acţiune de contracţie şi de destindere în muşchi produsă datorită unor curenţi electrici. 3 Parte a fizicii care studiază galvanismul (1). galvaniza vt [At: IOANOVICI. TEHN. 73 / Pzi: -zez / E: fr galvaniser] 1 A produce electricitate cu mijloace galvanice (1). 2 A excita un ţesut, un organ printr-un curent electric continuu în scop terapeutic ori experimental. 3 A acoperi o piesă metalică cu un strat de zinc prin cufundare într-o baie de zinc topit pentru a-i spori rezistenţa. 4 (Pgn) A acoperi o piesă metalică cu un strat subţire de metal depus prin electroliză. 5 (Fig) A însufleţi, a stimula pe cineva (pentru scurt timp). galvanizare sf[At: DA ms / Pl: -zări / E: galvaniza] 1 Producere de electricitate cu mijloace galvanice (1). 2 Galvanoterapie. 3 Acoperire a unei piese metalice cu un strat de zinc prin cufundare într-o baie de zinc topit pentru a-i spori rezistenţa. 4 Acoperire a unei piese metalice cu un strat subţire de metal depus prin electroliză. 5 (Fig) însufleţire, entuziasmare de scurtă durată Cf galvaniza (5). galvanizator [At: DN ’ / Pl: -oare, -i / E: fr galvanisateur] 1 sn Instalaţie pentru galvanizare. 2 sm Lucrător specializat în galvanizare (3,4). galvano- [At: DA ms / E: fr, it galvano-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 în legătură cu curentul electric. 2 Relativ la un element de galvanizare. galvanocaustică sf[At DA ms / Pl: -ce / E: fr galvanocaustique, ger Galvanohaustik] Galvanocauterizare. galvanocauter sn [At: LTR / Pl: -e / E: îr galvanocautere] Instrument chirurgical cu un ac. cuţit sau placă prin care trece curent electric continuu. galvanocauterizare sf [At: DA ms / Pl: -zări / E: fr galvanocauterisation] Ardere a unui ţesut bolnav cu galvanocauterul. galvanofaradizare sf[At: DN3 / Pl: -zări / E: îr galvano-faradisation] Metodă de tratament medical prin aplicarea simultană a unui curent continuu şi a unuia indus. 495 GALVANOGRAFIE gcilvanografie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: îr galvanographie] (Pgr) Corodare electrolitică a clişeelor pentru tipar înalt, folosite ca anod al unei băi de galvanizare. galvanohromie sf [At: DA / E: ngr ŢCcXfkxvoxpMJjfcc] Colorare electrică a metalelor. galvano metr ic, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -ici, -ice / E: fr galvanometrique] Care aparţine galvanometriei. galvanometrie sn [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr galvanometrie] Măsurare a curentului continuu cu galvanometrul. galvanometru sn [At: CADE / Pl: ~re / E: îr galvanometre] Instrument pentru constatarea prezenţei şi măsurarea curentului electric continuu de mică intensitate Si: galvaniscop. galvanonarcoză sf [At: DEX / Pl: -ze I E: fr galvano nare os e] Electronarcoză. galvano plastic, a [At: FIZICA, 152, ap. DA ms / Pl: -ice, -ice / E: fr galvanoplastique] 1 Care a fost reprodus în relief prin galvanoplastie. 2 Care aparţine galvanoplastiei. 3 Referitor la galvanoplastie. galvanoplastie sf [At: IOANOVICI, TEHN. 73 / Pl: -ii / E: fr galvanoplastie] (Teh) 1 Reproducere în relief a unor obiecte prin depunere electrolitică de cupru, aur, nichel etc. pe acele obiecte sau pe tiparul lor din ceară, ipsos etc. 2 Obţinere a unei copii metalice de pe un desen în relief. galvanopunctiiră sf [At: DN2 / Pl: -ri / E: fr galvanopuncture] Electropunctură. galvanoscop sn [At: LTR / Pl: -oape / E: fr galvanoscope, ger Galvanoscop] Galvanometru. galvanostegie, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr galvanostegique) 1 Referitor la galvanostegie. 2 Care aparţine galvanostegiei. galvanostegie ,v/'[At: LTR / Pl: ~i/' / E: fr galvanostegie] Depunere pe cale electrolitică a unui strat metalic pe un obiect de metal pentru protejarea sau înfrumuseţarea acestuia. galvanostereotipie sf [At: DEX / Pl: -ii I P: -re-o- / E: fr galvano-stereotypie] Procedee de reproducere a formelor de tipar înalt prin galvanoplastie. galvanotactism sn [At: DN' / E: fr galvanotactisme] Reacţie a organismelor vii la acţiunea curentului electric continuu. galvanotaxie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr galvanotaxie] Influenţă exercitată de curenţii galvanici asupra organismelor unicelulare Si: galvcinotropism. galvanotehnică sf [At: DA / Pl: -ici / E: îrgalvanotechnique] Parte a metalurgiei electrice care se ocupă cu galvanoplastia şi galvanostegia. galvanoterapie sf [At: DA ms / E: îr galvanotherapie] Tratament medical cu ajutorul curentului electric continuu. galvanotip sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr galvanotype] Clişeu tipografic obţinut prin galvanotipie. galvanotipie sf [At: FIZICA. 152. ap. DA ms / Pl: -ii / E: îr galvanotypie] Procedeu tehnic de reproducere a planşelor tipografice şi a gravurilor cu ajutorul unui mulaj acoperit pe cale electrolitică de un strat de cupru care e întărit apoi cu un strat de staniu. nichel sau fier. galvanotropism sn [At: DEX / Pl: (rar) -e / E: îrgalvanotropisme] (Big) Electro tropism. galvatină sfvz glăvăţână -gam [At: DN3 / E: fr -game] Element secund de compunere cu sensul: 1 Căsătorie. 2 Reproducere sexuată. gama [At: DEX / E: fr gamma] 1 smi A treia literă a alfabetului grecesc, adesea folosită ca simbol în matematică, fizică, logică etc. 2 sfi (Fiz; îs) Raze (sau radiaţie) - Radiaţie emisă de corpurile radioactive, având o putere de pătrundere extrem de mare. 3 sfi Unitate de măsură a masei egală cu o milionime de gram. 4 sfi Unitate de măsură a intensităţii câmpului magnetic, egală cu a miliona parte dintr-un oersted. gamaglobulină sf [At: DEX / Pl: -ne / E: îr gammaglobuline] Proteină din plasma sangvină a persoanelor imune. gamarsm [At: DN3 / Pl: -i / E: îr gam mare] Mic crustaceu care trăieşte în apele dulci stătătoare sau în pâraie. gamat, ~ă a [At: DN-' / Pl: -aţi, -e / E: fr gamme] (Frr; d. cruci) Cu braţele îndoite în unghi drept. gamă1 sf [At: VLAHUŢĂ. N. 149 / Pl: -me / E: fr gamme, cf ger Gamma, it gamnui] 1 Succesiune de sunete (şi note) care cuprinde toate sunetele unei scări muzicale dispuse în ordinea ascendentă sau descendentă a sunetelor şi luând tonul şi numele notei cu care începe succesiunea. 2 (îs) -diatonică Gamă (1) formată din intervale de tonuri şi semitonuri, scara ei cuprinzând şapte sunete. 3 (îs) -cromaiică Gamă (1) ale cărei sunete merg din semiton în semiton şi a cărei scară cuprinde 12 sunete. 4 (Pct) Serie de culori în gradaţie naturală. 5 (Pan) Serie de operaţii pe care trebuie să le suporte o materie brută pentru a deveni un produs complet. 6 (Fig) Serie, succesiune de obiecte, de fenomene etc. ce alcătuiesc un tot (armonios). gamă2 sfi [At: PAŞCA. GL. / E: net] (Reg) 1 Om dezordonat, delăsător. 2 Slăbănog. gambă sf [At: ENC. AGR. II ap. DA ms / Pl: -be / E: lat gamba] 1 (La oameni) Parte a membrului inferior cuprinsă între gleznă şi genunchi Cf pulpă. 2 (La cai) Parte a membrelor posterioare cuprinsă între încheietura genunchiului şi copită. gambet sn [At: LTR2 / Pl: -e / E: fr gambette] Piesă metalică de legătură la unele organe ale utilajelor de exploatare petrolieră. gambetă sf[At: DN / Pl: -te i E: Gambetta] Pălărie bărbătească din fetru tare, cu calota ovală şi borurile uşor răsfrânte Si: melon. gambir sm [At: LTR / Pl: -i I E: lat gambir] Plantă agăţătoare subtropicală, din ale cărei frunze se obţine un extract folosit ca astringent (Ourouparia şi Uncaria, gambir). gambit sn [At: DN / Pl: -uri / E: fr gambit] Sacrificare a unei piese la începutul unei partide de şah (de obicei un pion) pentru obţinerea unui avantaj în atac. gambură sf [At: PAMFILE, J. III, 16 / Pl: -ri E: net] 1 (Reg) Loc unde fug cei care au bătut ţăl în jocul cu mingea de-a „tria lungă“. 2 (Pop; cor) Joc cu lăutari. gambwzie sf[At: DN*’ / Pl: -ii / E: fr gambusie] Peşte mic. originar din America de Nord, care distruge larvele ţânţarilor. gamelă ^/ [At: DA / Pl: -le / E: îr gamelle] Vas metalic în care soldaţii îşi primesc porţia de mâncare în companie, la aplicaţii etc. gamet sm [At: LTR / Pl: -eţi IE: îr gamete] Denumire generică pentru celulele sexuale ale animalelor şi plantelor. gametangiu sm [At: LTR / Pl: -ii / E: fr gametange] (Bot) Structură vegetală în care sunt produşi gârneţii. gametofit sm [At: DN' / Pl: -iţi I E: fr gametophyte] Una dintre cele două generaţii din ciclul de dezvoltare a plantelor sexuate. gametofitic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr gametophytique] 1 De gametofite. 2 Referitor la gametofite. 3 (îs) Generaţie -a Generaţie sexuală, producătoare de gameţi. gametogeneză sf [At: DN3 / Pl: / E: fr gametogenese] (Big) Proces de formare a gârneţilor. gamfor sm vz camfor gamie [At: DN-' / E: fr -gamie] Element secund de compunere, cu semnificaţia „căsătorie“. gamo- [At: DN-' / E: fr, it garno-] Element prim de compunere, cu semnificaţia: 1 Căsătorie. 2 Reproducere sexuată. gamofob, ~ă smf, a [At: DN3 / Pl: -e / E: fr gamophobe] Care suferă de gamofobie. gamofobie A/[At: DN-' / Pl: ~i/ / E: îr gamophobie] Teamă de căsătorie. gamogeneză sf [At: DN3 / PI: / E: gamo- + geneză] (Big) Reproducere a unui organism prin contopirea gârneţilor Si: reproducere sexuată. gamologie sf [At: DN-' / Pl: ~i/ / E: îr gamologie] (Liv) Discuţie teoretică asupra căsătoriei. gamoman, ~ă smf a [At: DN3 / Pl: -i. -e / E: fr gamomane] 1-2 (Persoană) Care suferă de gamomanie. gamomame sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: îr gamomanie] Manie a psihopaţilor erotomani de a cere în căsătorie toate femeile cunoscute. 496 GARĂ2 gamonci sf [At: DN-1 / Pl: -ne / E: gerGamone] (Big) Substanţă secretată de gârneţii feminini, care orientează mişcarea gârneţilor masculini. gamopetal, ~ă [At: CADE / Pl: -le / E: fr gamopetale] 1 af(D. corola unei flori; pex, d. flori) Cu petale unite. 2 cif(D. plante) Care are florile cu petalele unite. 3-4 sf Plantă sau floare cu petalele unite. gamosepdl, [At: CADE / Pl: -i, -e / E: fr gamosepale] 1 a (D. caliciul unei flori; pex, d. flori) Care are sepalele unite. 2 a (D. plante) Care are florile cu sepale unite. 3-4 a/Plantă sau floare cu sepalele unite. gamză sfvz gâmză ganaşsn vz ganaşă ganaşă sf[At: LTR / Pl: -se i E: îr ganache] (Zlg) Fiecare dintre cele două ramuri ale mandibulei la animale. gance1 sfvz cange gance2 .v/’[At: DDRF / V: (reg) ~ci, gănci sn / Pl: gănci / E: ns. cf mg gdncs „mod“. ga nes o „buboi la subsoară“] 1 (îvp) Defect corporal sau boală mai ales la vite. 2 (îvp) Răni învechite. 3 (Reg; îf gănci) Sifilis. ganci sn vz gance2 gane sms [At: LIUBA. ap. DA ms / E: net] (Reg; întrebuinţat numai la vocativ, îf gemeo!) Jnvidiosule! gang sn [At: CARAGIALE. S. N. 64 / Pl: -uri / E: ger Gang] 1 Loc de trecere pe sub boltitura unei case ori pe sub o construcţie. 2 Culoar. 3 (Spc; la mine) Galerie subterană. gangă1 sf[At: IOANOVICI, TEHN. 31 /E: fr gangue] Parte sterilă care însoţeşte minereul util într-un zăcământ şi care se îndepărtează. gangă2 sf [At: ŞEZ. V, 75 / Pl: ? / E: gângăi] (Reg) Persoană gângavă. gangliectoime sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gangliectomie] (Med) Extirpare chirurgicală a unui ganglion. ganglion sn [At: ENC. VET. 98 / P: -li-on / Pl: ~i / E: fr ganglion] Masă de celule sferică sau alungită de pe traseul unui nerv sau al unui vas limfatic Si: (pop) gâlmă, (reg) ghindură, momită1. ganglionar, ~ă a [At: DA / P: -gli-o- / Pl: ~i, -e / E: fr ganglion naire] 1 Care prezintă ganglioni. 2 Care se referă la ganglioni. 3 Specific ganglionilor. ganglioplegic, ~ă sn.a f At: DN-* / Pl: -ici. -ice / E: îr ganglioplegique] 1-2 (Medicament) Care împiedică temporar transmiterea influxului nervos prin ganglionii vegetativi Si: neuroplegic. gangor sm vz grangur gangoră sfvz grangur gangrena v vz cangrena gangrenare sf vz cangrenare gangrenat1 sn vz cangrenat1 gangrenat2, —ci a vz cangrenat2 gangrena sf vz cangrenă gangrenos, -oasă a vz: cangrenos gangster sm [At: DN / Pl: -i / E: eg. fr gangster] Membru al unei bande de răufăcători. gangsteresc, ~ească o [At: DEX / Pl: -eşti / E: gangster + -esc] De gangster. gangstensm sn [At: DN / Pl: -e / E: fr gangsterisme] 1 Comportare de gangster. 2 Hoţie sau escrocherie organizată în stil mare. 3 (Pex) Tâlhărie. gangursm vz grangur gangura v vz gânguri gangurel sm vz grângurel gangurel sm vz, grăngurel ganimed sm [At: DN3 / Pl: -ezi / E: Ganimede] (Liv) 1 Chelner. 2 (Rar) Tânăr cu înclinaţii perverse. ganoid sm [At: LTR2 / Pl: ~\zi / E: fr ganoide] 1 (Lpl) Ordin de peşti cu scheletul cartilaginos. cu pielea fără solzi sau acoperită de discuri osoase, cu coada împărţită în două părţi inegale. 2 Peşte din ordinul ganoizilor (1). ganţă1 şf [At: H XVI. 21 / V: gua~ / Pl: -ţe / E: net] (Ent; reg) Muscă. ganţă2 sfvz cange gaodism [At: CHEST. VIII. 99/14 /E: net] (Reg) Termen de batjocură dat cuiva care mănâncă mult. gaolean sm [ At: DEX2 / Pl: -i / E: fr gaolian, rs raoA6H] Plantă furajeră din familia gramineelor. asemănătoare cu porumbul, cu seminţe bogate în proteine şi grăsimi (Sorghum chinense). gaoră sf vz gaură gaplă sf [At: FRÂNCU-CANDREA. M. 42 / Pl: -le / E: ger Gapel] (Trs ; înv) Maşină de extracţie acţionată de cai. gar1 [At: PANN. ap. MARIAN. O. II, 37 / E: fo] (înv) 1 i Cuvânt care imită strigătul ciorii. 2 sm (Prt) Ţigan. gai2 sn vz gară1 gara vt [At: DA ms / Pzi: -rez / E: fr garer] 1 A manevra un tren, un tramvai etc. pe o linie de garaj. 2 A parca un autovehicul într-un depou, într-un garaj. garafă sfvz carafă gar agaţă sf i vz car agaţă garaj sn [At: GHICA. S. 450 / Pl: -e / E: fr garage] 1 Clădire special amenajată pentru adăpostirea. întreţinerea, repararea, vânzarea autovehiculelor. 2 (îs) Linie de - Linie ferată pe care sunt dirijate vagoanele când trebuie să staţioneze mai mult într-o gară şi care face legătura între locul de încărcare-descărcare şi liniile pe care circulă trenurile. garajist sm [At: IORDAN. L.R.A. 148 / Pl: ~i,y// / E: fr garajiste] 1 Lucrător într-un garaj (1). 2 Proprietar al unui garaj (1). garant, [At: ODOBESCU. S. III. 455 / Pl: -nţi, -e / E: fr garant] 1-2 smf a (Persoană sau instituţie) care garantează (1) cu anumite bunuri care-i aparţin pentru cineva Si: (pop) chezxis. 3 a (Spc; îs) Puterile -e Nume dat statelor care au recunoscut actul politic al unirii Moldovei cu Ţara Românească din 1859.4 (Frm; iuz; îe) A purta ~(ă) A garanta (1). garanta [At: I. IONESCU. M. 260 / Pzi: -tez / E: îr garanter] 1 vi A-şi lua răspunderea cu averea sa că datoria făcută de altcineva va fi achitată conform obligaţiilor stabilite. 2-3 vti A da cuiva siguranţa că va avea ceva. 4-5 vti A răspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. 6-7 vti A se angaja că aparatul vândut va funcţiona corespunzător şi că. în caz de defecţiune, va fi reparat. 8-9 vti A da asigurări că faptele sau comportarea altuia vor fi corespunzătoare, pozitive etc. garantare sf [At: LEG. EC. PL. 145 / Pl: -tări / E: garanta] 1 Asumare a răspunderii cu propria avere că datoria făcută de altcineva va fi achitată conform obligaţiilor stabilite. 2 Asigurare dată cuiva că va avea ceva. 3 Responsabilitate faţă de valoarea, de calitatea unui obiect. garantat, [At: IORDAN. L.R.A. 479 / Pl: -aţi, -e / E: garanta] 1 a (D. un obiect, o marfă) A cărui valoare sau calitate este certificată, asigurată. 2 av Sigur, neîndoielnic. garanţă i/’[At: LTR / Pl: -ţe / E: fr garance] (Bot; rar) Roibă. garanţie sf [At: (a. 1776) URICARIUL I. 179 / Pl: -ii / E: fr garanţie, it garanzia] 1 Obligaţie în virtutea căreia o persoană sau o instituţie răspunde de ceva Si: (pop) chezăşie, (înv) adeverinţă Cf cauţiune. 2 (Ccr) Ceea ce serveşte drept asigurare că o obligaţie va fi ţinută Si: amanet, gaj, (pop) zălog. 3 (îlv) A lua pe ~ A garanta. 4 (îe) Pe ~ia cuiva Pe răspunderea cuiva. 5 (îe) A da ~ A da asigurări că un lucru va fi îndeplinit. 6 (îe) A prezenta ~ A fi de încredere. 7 Mijloc legal prin care se asigură executarea unei obligaţii (materiale). garanţină sf [At: LTR / Pl: -ne / E: fr garancine] Colorant roşu extras din rădăcinile garanţei. garare sf[At: PREV. ACCID. 70 / Pl: -rări / E: gara] 1 Manevrarea unui tren, tramvai etc. pe o linie de garaj. 2 Adăpostire a unui vehicul într-un depou. într-un garaj. garat, a [At: SCÂNTEIA. 1947. nr. 745 / Pl: -aţi, -e / E: gara] 1 Tras pe o linie de garaj. 2 Parcat într-un depou. într-un garaj. gară1 sf [At: CĂTANĂ, P.B. 86 !V:~r sn / E: srb gar] 1 (Ban) Cenuşă de la paie. 2 Pulbere. gară2 sf [At: KOGĂLNICEANU. ap. C1HAC. I / E: pn gwar(a) ,,zgomot“] (Reg) Clevetire (1). 497 GARĂ3 gwă3 sf [At: DA / Pl: gări / E: fr gare] 1 Ansamblu de construcţii, instalaţii etc. unde opresc trenurile pentru urcarea şi coborârea pasagerilor, pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor Si: haltă, stăţie. 2 (îs) ~ maritimă (sau fluvială) Ansamblu de construcţii, instalaţii etc. de pe cheiul unui port pentru îmbarcarea şi debarcarea călătorilor, mărfurilor Cf port. gară4 af [At: CHEST. V, 75/21 / Pl: net / E: net] (Reg; îs) Oaie - Oaie neagră pe bot. garbiţă sfvz gârbiţă gard1 sn [At: CORESI, PS. 391 / Pl: -uri / E: vsl rpAA% cf alb gardh] 1 Construcţie de lemn, de metal, de zidărie, din împletituri de nuiele sau ostreţe. de spini, bolovani sau târşi care împrejmuieşte o curte, un teren, o grădină etc. Cf cunună, stobor, uluci, zaplaz. 2 (îc) - viu Plantaţie deasă de arbuşti ca un gard (1). care împrejmuieşte un loc sau are rol de element decorativ. 3 (îe) A-i părea -ul pârleaz A fugi mâncând pământul. 4 (înv; îe) N-are a face banul birului cu -ul ţarinei N-are a face una cu alta. 5 (îe) A legat cartea de - Nu se mai ocupă de învăţătură (aproape) deloc. 6 (îe) -ul rău învaţă vita vicleană Obstacolele puse în calea cuiva din răutate împing omul să devină şmecher. 7 (îe) Păsările fripte nu se găsesc în parii -urilor Avantajele, indiferent de natură, nu se găsesc peste tot şi cu uşurinţă. 8 (Pop; îs) Copil de după - (sau de la umbra -ului, ori făcut după ~) Copil din flori. 9 (Pop; îe) Propteaua -ului Persoană leneşă (şi urâtă). 10 (îe; d. bărbaţi) A sări (peste) -uri A umbla după femei. 11 (îae; d. femei) A umbla după bărbaţi. 12 (îe) A-şi pune - la gură A-şi impune tăcere Si: a-şi pune lacăt kt gură. 13 (îae; la imperativ) Tacă-ţi gura! 14 (îe) A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiştea-n - A face o gafă. 15 (îe) A lega pe cineva la (sau de) - A păcăli. 16 (îe) A se ţine de ceva ca orbul de - A persevera într-o acţiune. 17 (îe) A da din -(sau din -ul Mântulesei sau. reg. din -ul Oancei, Răzoarei, Bârlobrezoaei, Iloaei) A nu da cuiva ceea ce ţi-a cerut. 18 (îe) A ajunge ca Mii A slăbi foarte rău. 19 (D. o ocupaţie, o afacere; îlv) A o lega la - A abandona Si: ă o pune în cui. 20 Ţarc care împrejmuieşte stogul de fân. 21 împletitură de nuiele sau de trestie. 22 Gard (21) pus de-a curmezişul unei ape curgătoare pentru prinsul peştilor. 23 (Trs) Gradină. 24 Obstacol de la probele atletice de alergări. 25 (Lpl) Probă atletică în care se folosesc garduri (24). gard2 sm vz guard gardagiu sm [At: GR. ANTIPA. ap. DA ms / Pl: ~i/ / E: gard + -agiu] (în bălţile Dunării) Cel care aşază şi păzeşte gardul (22) şi adesea se scufundă să verifice dacă nu scapă peştii pe sub gard. gardă sf [At: N. COSTIN. ap. LET. II, 69/23 / V: (înv) ~die, guai'die, gvai'die, gva~, va- / Pl: gărzi / E: fr garde, rs rBap4n6] 1 Pază într-o unitate militară, într-o instituţie civilă etc. 2 (Ccr) Grup de persoane sau persoană care asigură garda (1). 3 (îe) A face (sau a fi) de - A păzi. 4 (îae; d. medici, asistente, infirmiere) A rămâne în spital. în policlinică, până ziua următoare supraveghind starea sănătăţii bolnavilor şi rezolvând cazurile urgente. 5 (îs) Corp de - Grup de soldaţi însărcinaţi să păzească ceva. 6 (îas; pex) Casă în care stă corpul de gardă (5). 7 (îs) Cameră de - Serviciu medical într-un spital. într-o policlinică etc. care funcţionează fără întrerupere şi rezolvă cazurile de internare, cele urgente şi cele care survin în afara orelor obişnuite de funcţionare. 8 (înv; îs) - a pielii Soldaţi însărcinaţi cu paza unui oraş. 9 (înv; îas; pex) Cazarmă unde locuia garda (8). 10 (înv; îas; pex) închisoare militară. 11 (îs) - de onoare Subunitate militară care prezintă onorurile unei persoane oficiale. 12 (îas) Pază simbolică în semn de respect la ocazii solemne Cf escortă. 13 (îas) Grup de militari care efectuează garda (12). 14 (îs) - personală (sau de corp) Grup de persoane însărcinate cu paza vieţii unui demnitar, unei persoane foarte bogate, a unei celebrităţi etc. 15 (îs) ~ civică (sau naţională) Unitate de voluntari care asigură paza şi liniştea într-un oraş. 16 Nume dat diferitelor organizaţii politice cu caracter militar. 17 (în timpul Revoluţiei socialiste ruse din 1917; îs) -da albă Armata contrarevoluţionară. 18 (îs) -da roşie Cete muncitoreşti care au servit ca bază a armatei sovietice. 19 (La noi în ţară; îs) -da de fier Organizaţie politică extremistă, naţionalistă, de dreapta dintre cele două războaie mondiale condusă de Corneliu Zelea Codreanu Cf legionar. 20 (îs) -da veche Grup de persoane cu experienţă într-un anumit domeniu. 21 (îas sau vechea -) Cei care au participat în trecut la 0 acţiune socială. 22 (îs) Tânăra - Nume dat de scriitorul A. Fadeev tinerilor comunişti ruşi care au luptat ca partizani împotriva germanilor. 23 (îas; îoc -da veche) Grup de persoane care începe să capete experienţă într-un domeniu, urmând să continue activitatea de acolo. 24 Poziţie a braţelor şi a corpului luată de un boxer, de un luptător etc. pentru a para loviturile adversarului sau pentru a ataca. 25 (îe) A se pune în - A-şi lua poziţia de apărare sau de atac, la scrimă. 26 (Fig; îas) A-şi lua toate măsurile de apărare pentru a nu fi surprins de ceva neplăcut. 27 (La jocul de şah; rar; şîs ~ la regină) Avertisment dat partenerului că regina este ameninţată. 28 Apărătoare metalică pentru mână. montată între mânerul şi lama unei săbii, unei spade etc. 29 (îs) -dă trăgaciului Piesă de protecţie a trăgaciului la armele de foc. garden sn vz gardină gardenie sf [At: DA ms / PI: -ii / E: fr gardenia] Plantă lemnoasă tropicală şi subtropicală, cu frunze verzi persistente, cu Hori mari. cu miros plăcut, care se cultivă la noi ca plantă decorativă (Gardenia). garden-party sn [At: DN3 / P: -dan-party i Pl: -uri ! E: eg garden-party] (Agm) Petrecere în aer liber (în general într-o grădină). garderob, ~ă [At: RUSSO. S. 16 / V: (pop) -op, -dilop, ~dirop / Pl: -uri sn. -e sf / E: fr garde-robe] 1 sn Dulap, mai rar, cameră, în care se păstrează haine, obiecte de îmbrăcăminte, lenjerie. 2 sf Loc special la teatru, în locurile publice etc. unde se pot lăsa paltoanele, pălăriile etc. 3 sf îmbrăcăminte pe care o posedă cineva. 4 sf Costume ale unui teatru. garderobier, ~ă smf [At: DA ms / P: -bi-cr / Pl: -i, -e / E: garderob(ă) + -ier] Persoană care are în grijă garderoba publică sau cea a unui teatru. garderop, ~ă sn, sfvz garderob gardian sm [At: DUNĂREANU. CH. 94 / P: -di-an / Pl: -icni / E: fr gardien] 1 Paznic al unui local, al unei instituţii Si: (înv) strajă. 2 (în poliţia de odinioară) Gardist (1). 3 Supraveghetor într-un magazin sau într-un spital, mai ales în saloanele cu bolnavi mintal. 4 (s) ~ public Agent de pază care supraveghează străzile unui oraş, pieţele, parcurile etc. gardiancă sf [At: BUL. FIL. VII-VIII, ap DA ms / P: -di-an- / Pl: -icnce IE: gardian + -că] (Iuz) 1 Paznică. 2 (înv) Supraveghetoare într-un muzeu sau într-un spital, mai ales în saloanele de bolnavi mintal. gardie sf vz gardă gardilop, ~ă sn, sfvz garderob gardin sn vz gardină gardina vt [At: FRÂNCU - CANDREA. M. 268 / V: (pop) ~«i, (reg) gărdinl, -«/ra / Pzi: -nez / E: gardină] A face gardina la doagele unui butoi. gai'dină sf [At: POLIZU / V: -den, -din sn / Pl: -ni, -ne / E: ger Gargef] 1 Şanţ la.capătul doagelor, în care se fixează fundul butoiului. 2 (Buc; pex) Porţiune de doagă dintre capătul de sus şi şănţuleţul în care se fixează fundul. 3 (Pex) Ghizdul fântânii Si: butălău. colac. 4 (înv; îs) -na pădurii Marginea pădurii. 5 (Rar) Borul pălăriei. gardineci sn [At: H XI. 148 / Pl: -ce / E: gardină + -eci] (Pop) 1-2 Gărdinar (1-2). gardini vt vz gardina gardinira vt vz gardina gardirop, ~ă sn, sfvz garderob gardist sm [At: CARAGIALE, T. II, 29 / V: (înv) gua~, gva~, v«~ / Pl: -işti / E: gardă +-ist] 1 (în trecut) Agent de poliţie care făcea de pază pe străzile unui oraş Si: sergent de stradă. 2 (Reg) Vătăşel de primărie. 3 (în timpul Revoluţiei socialiste ruse din 1917; îs) - alb Contrarevoluţionar din garda (17) albă. 4 (între cele două războaie mondiale, la noi în ţară) Legionar Ci garda (19) de fier. garf sn [At: DICŢ / Pl: -uri / E: net] 1 Bucată de carne de porc din zona primelor vertebre. 2 (Reg) Pârjoală. gargalaie sf[At: VICIU. GL. /Pl: -lai f E: fo] (Reg; când se taie porcii; pbl) Zgomot, guiţături. larmă. 498 GAROAFĂ gargan sm [At: ATILA. P. 392 / Pl: / E: net] (Reg) Peşte mare. asemănător cu barbunul, în formă de ţipar, verzui-negricios. cu capul terminat într-un cioc ascuţit. gargantuesc, ~ă a [At: CARAGIALE. O. VII, 192 / Pl: ~eşti l E: fr gargantuesque] (Frm) 1 Care seamănă cu Gargantua, eroul cărţii lui Fr. Rabelais „Gargantua şi Pantagruer. 2 (Liv) Enorm. gargară sf [Ai: GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 39 / V: (pop) gâlg~ / Pl: ~re I E: ngr yapy&pa] 1 Clătire a gurii şi a gâtului cu un lichid dezinfectant Si: (pfm) gargariseală. 2 Lichid, medicament cu care se face gargara (1) Si: gargarism. 3 (Fig; prt) Relatare fără şir, fără logică, ambiguă. 4 (Fig) Vorbărie fără susţinere, pe care nu te poţi baza (şi care încearcă să distragă atenţia). gargariseală sf [Ai: CARAGIALE. T. II, 126 / Pl: ~e// / E: gargarisi + -eală] 1 Gargară (1). 2 (Gmţ; îe) A se da la o ~ A se duce să bea o băutură alcoolică slabă. gargarisi [At: CONTEMP. 1949. nr. 150. 4/5 / Pzi: -sesc / E: ngr yapyapi^co] 1 vr A face gargară (1). 2-3 vtr (Fig; prt) A vorbi nedesluşit sau fără şir. fără logică, ambiguu. 4 vt (Fig) A vorbi mult. fără susţinere (şi încercând să distragă atenţia). gargarisire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: gargarisi] (Rar) Gargară (1). gargarism sn [At: POLIZU / S şi: (rar) -iz.m / Pl: -e / E: fr gargarisme] Gargară (2). gargariză vi [At: DA / Pzi: -zez / E: frgargariser] (Rar) A face gargară Si: a gargarisi (1). gargarizm sn vz gargarism gargui sn [At: LTR / S: şi: ~gouille / Pl: ~e / E: fr gargouille] 1 Jgheab sau burlan scurt pentru scurgerea apei de ploaie, de obicei ornamentat cu figuri fantastice. 2 Figură cu care e ornamentat garguiul (1). gargusă sf'[At: LTR / V: -uz sn / Pl: -se. I E: fr gargousse] (Mii) Săculeţ de pânză cu încărcătura de praf de puşcă pentru tunurile de calibru mare. garguz sn vz gargusă gangă sf [At: DN3 / Pl: ~i gi / E: fr garrigue] (Ggf) Formaţiune vegetală alcătuită din stejari, tufişuri şi ierburi, care îmbracă soiurile calcaroase din regiunile mediteraneene. garişte sf [Ai: VICIU. GL. / Pl: ~ti / E: srb gâriSte] (Reg) Luncă. gariţie sfvz gărâţă garlez sn vz gârlici garhn sn [At: LTR / Pl: -e / E: ns cf fr grelin] (Mrn) Parâmă sau cablu de sârmă, folosită pentru manevrare în port. garman sn [At: CHEST. II. 414/147 / Pl: -uri I E: net] (Reg) Loc unde se ţine nutreţul. garmondsni [At: CARAGIALE. O. VII. 289 / E: ger Garmond] Caracter de literă egal cu 10 puncte tipografice. garnetă sf [At: LTR2 / Pl: -te / E: eg garnett] (Pex) Maşină de destrămat deşeurile de lână cardată. garm ai [At: BULL. LINGU. VIII/2. 210 / E: fr garni] (Frm; d. mâncăruri, mai ales după friptură) Care este servit cu garnitură de legume, orez etc. Si: (rar) garnisit. garnieritsn [At: LTR / Pl: -e / E: fv garnierite] Silicat hidratat natural de nichel, de culoare verde-albăstrui. garnisaj sn [At: LTR / Pl: -e / E: fr garnissage] 1 Strat de materiale aşezat pe suprafaţa unui obiect, unei construcţii pentru a le proteja. 2 Strat de mărăcini, de nuiele etc. pus pe fundul sau pereţii şanţurilor de scurgere ale unui torent pentru a împiedica eroziunea. garnisi vt [At: ŞEZ. IV, 3 / Pzi: -sesc / E: fr garnir] 1 A împodobi 1111 lucru cu podoabe şi accesorii. 2 A adăuga o garnitură sau ornamente un preparat culinar. garnisite sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: garnisi] 1 împodobire a unui lucru, unei încăperi etc. cu podoabe şi accesorii. 2 Adăugare a unei garnituri sau ornarea unui preparat culinar. garnisit, a [At: ŞEZ. IV. 3 / Pl: ~i(/, -e / E: garnisi] 1 (D. lucruri, încăperi) împodobit. 2 (D. preparate culinare) Căruia i s-a adăugat o garnitură sau a fost ornat. 3 Care a fost prevăzut cu ... garnitură sf [At: GHICA. S. 54 / Pl: ~ri / E: fr garniture] 1 Accesoriu care se pune la un lucru spre a-1 împodobi sau a-1 completa Si: (pfm) găteală. 2 Salată, legume fierte care se servesc ca adaos la friptură. 3 (Teh) Piesă demontabilă care întăreşte sau protejează, micşorând uzura altor piese sau care asigură îmbinarea perfectă a două elemente prin care circulă un fluid. 4 Set complet de piese de mobilier pentru o anumită cameră. 5 Rufărie completă pentru un aşternut de pat. 6 Locomotivă şi vagoane ale unui tren. 7 Scule, piese de acelaşi fel dintr-un atelier sau dintr-o exploatare. 8 Totalitate a pieselor de acelaşi fel ale unei maşini. 9 (îs) ~ de litere Serie de litere şi semne cu caractere tipografice identice şi cu toate corpurile caracterului respectiv. 10 Totalitate a jucătorilor care alcătuiesc o echipă sportivă. garnifă sf [At: I. IONESCU, D. 527 / V: gâr~ / Pl: ~ţe IE: cf bg rpumu, rs ropiiaih, pn garniec, srb grnac, vsl rpaNuun] (Mol; Buc) 1 Vas de metal cu care se transportă lapte şi alte lichide. 2 (îf gâr~) Cofă. garniz sn [At: CHEST. II, 239/183 / A: net / Pl: ~e /E: net] (Reg) Unealtă de făcut jgheabul şindrilelor. garnizoană sf [At: VĂCĂRESCUL, IST. 255 / V: (înv). ~o n sn.~onă /E: fr garnison] 1 Unitate sau ansamblu de unităţi militare stabilite într-o localitate sau. pe timp de război, înti-un loc întărit pentru a-1 apăra. 2 (Pex) Oraşul, locul sau clădirea unde este stabilită o garnizoană (1). 3 Conducere a unei garnizoane (1). 4 (îe) A fi în (sau la) ori a avea ~na în (sau la) A face parte din trupele unei garnizoane (1). garnizon sn vz garnizoană garnizona vt [At: IORGA, L. II. 118 / S şi: -iso-/E: garnizoană] (Nob) A ocupa un (oraş) cu armata. garnizonă sfv z garnizoană garoafă sf [At: LB / V: (reg) ~flă, găr-, (Mol) -fă / Pl: -fe / E: ngr yapcxpaXXov] 1 (Reg; şîc - de ghiveci, - de grădină, şîf -flă) Plantă erbacee ornamentală, cu frunze opuse şi liniare, cu flori cărnoase de culori diverse şi miros plăcut Si: (pop) buruiene de ghiţei, buruiene de ger/ne, calamfir. carafilă. (reg) chirilor, cocoşei. cuişoară de grădină, cui soare, flori domneşti, ~ de ghiveci, ~ de grădină, garofil (1). garofită (15). ignele. neghină, neghinea, pahiu. sacfiu, sacfiu îngrămădit, sanf'iu, sansiu, sanschiu. sămferel. sâmfireag. sâmfireanje, sânvireni tărcaţi, scânteiute. schint eută. sec fi u. sinferei. văzdoagă, văz doance umplute, vâzdoage de Rusale (Dianthus caryophyllus). 2 (Bot; reg) Garofiţă (9) (Dianthus deltoides). 3 Cuişoriţă {Holosteum umbellatum). 4 (Bot; reg; îc) ~fa-craiului Garofiţa (10) Pietrei Craiului (Dianthus callizonus). 5 (Bot; reg; îc) ~fa-mării Limba-peştelui (Limonium vulgare). 6 (îc) ~fa-Sebeşului, ~fa de piatră, ~fe (de munte) sau ~fe-sălbatice Plantă cu flori albe sau roz, plăcut mirositoare, plasate câte două sau mai multe pe aceeaşi tulpină Si: (reg) flori domneşti, garofil (2), garqfite (5) (de munte) (Dianthus superbus). 7 (Bot; reg; îc) ~-albă (sau ~fe) Micsandre. 8 (Bot; reg; îc) ~-bărboasă Băluşcă. 9 (Bot; reg; îc) —călugărească, ~fe de câmp sau ~fe-sălbatice Garofiţă (3). 10 (Bot; reg; lpl sau îc) ~de apă Crin de baltă (Butomus umbellatus). 11 (Bot; reg; lpl sau îc) ~ de grădină sau ^-turcească Planta Dianthus barbatus Si: buruiene de ghiţei, buruiene de ferme, cărânjea, cărunjea, cocoşei. cuişoare. garofiţe (14) (de grădină), grozdică, gvordici, inger, neghinele, pietrucele, puşca lupului, sacfiu. sacfiu nemţesc, sacfiu turcesc, sacfiu tărcat, samfîu. sanfiu, sălcuţă. scaunul popii. scânteuţă, secfiu.susfirăgi. ţefliu, ursărel, ursinică, ursuele. vâzdoage, vâzdoance ungureşti, zaschiu sălbatic. 12 (Bot: reg; îc) ~ de grădină (sau nemţească) Cuişoare (Dianthus chinensis). 13 (îc) roşie Planta Dianthus tenuifolius. 14 (Bot; reg: lpl) Ochiul-boului (CaUistephus chinensis). 15 (Bot; reg; lpl) Cocoşei (Dianthus collinus). 16 (Bot; reg; lpl sau îc) '"fe-oloage Barba împăratului (Mirabilis jalapa). 17 (Bot; reg; lpl) Muşcată (Pelargonium zonale). 18 (Bot; reg; lpl) Zorele (Pharbitis purpurea). 19 (Bot; reg; lpl) Crăiţe (Tagetes panda). 20 (Bot; reg; ipl) Viorele (Viola mirabilis). 21 (Bot; reg; îf ~flă sau găr~) Cârciumărese (Zinnia elegans). 22 (Bot; reg; îc) ~fe-roşii Arşinic (Lychnis calcedonica). 23 (Bot; reg) Garofiţe (4) de munte. 499 GAROAFLĂ garoaflă sf vz garoafă garofil1 sm [At: BORZA, D / Pl: ~i f E: net] (Bot; reg) 1 Garoafă (1). 2 Garoafe (6) de munte. garofil2 sm vz carafilă garofiodrâ1 sf [At: GCR II. 295 / Pl: -re / E: garoafă + -ioară] 1-2 (Şhp) Garofiţă (1-2). garofioară2 sf vz gărăfioară garofiţă sf[At: ALECSANDRI. P. P. 33 / Pl: -ţe, (rar) -ţi / E: garoafă + -iţă] 1-2 (Şhp) Garoafă (1) (mică). 3 (Mpl) Plantă erbacee cu frunze lanceolate şi flori purpurii Si: buchet de câmp. bumbuşca lupului, bumbut, buruiene de ghiţei, buruiene dejerme, caramfde, cismuţa cucului, cocoşel roşu, cuişoare de câmp, floare domnească, garoafă (9) călugărească, garoafă (9) de câmp, garoafe (9) sălbatice, iarba urâtului, lipitoare, pecingină, puşca lupului. puşcuţa lupului. sanfiu de câmp, scânteie, vâzdoage. vâzdoance de câmp (Dianthus carthusianorum). 4 (îc) -ţe de munte Plantă erbacee cu flori mari purpurii Si: (bot; reg)făhiu. garoafă (23). iarba urâtului, ignele. vâzdoance de câmp (Dianthus compactus). 5 (Bot; reg; îae) Garoafe (6) de munte. 6 (Bot; reg) Papucul domnişoarei (Impatiens sultani). 7 (Bot; reg; îc) — de grădiniţă Arşinic (Lychnis calcedonica). 8 (Bot; reg; îc) - de mare Sică (Statice). 9 (Lpl) Planta Dianthus deltoides Si: (reg) garoafă (2). 10 (îc) -ţa Pietrii Craiului Plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizonus). 11 (Bot; reg; lpl; şîc -ţe rare) Cuişoare (Dianthus chinensis). 12 (Bot; reg: îc) - de mare Limba peştelui (Limonium vulgare). 13 (Bot; reg; lpl) Ochiul boului (Callistephus chinensis). 14 (Bot; reg; lpl; şîc) -ţe de grădină Garoafe (11) (Dianthus barbatus). 15 (Bot; reg; lpl) Garoafă (1) (Dianthus caryophyllus). garoflat sm [At: H V. 393 / V: (reg) ~kţ / Pl: -aţi / E: net] 1 (Pop) Floare mică liliachie, care răsare primăvara, prin câmpiile înţelenite. 2 (Reg; îf -leţ) Plantă nedefinită mai îndeaproape. garoflcţ sm vz garoflat garoi sm [At: H II, 310. 49 / V: gor- / Pl: ~ / E: net] (Reg) 1 (Orn) Cioară. 2 Termen injurios pentru rromi. gamş, -fl a [At: HIV. 270 / Pl: -i, -e / E: cf mg ^/yav] (Reg; d. animale) Pătat pe spinare cu negru, iar pe piept şi pe picioare cu roşu ori cu alb. garotte sfi [At: DN3 / E: fr garotte] Tortură constând în strangularea treptată a celui condamnat. garou sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr garrot] Bandă sau tub de cauciuc cu care se strânge mai ales braţul pentru întreruperea temporara a circulaţiei sângelui şi prevenirea unei hemoragii. garson sm [At: DEX / Pl: -i / E: fr gargon] (Frm; înv) Bărbat, tânăr care serveşte într-un restaurant. garsonieră sf[At: DA ms / P: -ni-er- / Pl: -re f E: fr gargonniere] Apartament dintr-o singură cameră, baie şi uneori bucătărie. gartel sn [At: CV 1949, nr. 7. 31 / Pl: -uri / E: net] (Pop; Teh) Lemn ecarisat. cioplit la ferăstrăul mecanic, folosit la construirea bărcilor. garvan, ~â [At: H V. 129 / Pl: ~i, -e / E: bg garvan] (Pop) 1 sm (Orn) Cioroi. 2 sm (Dep) Poreclă pentru rromi. 3 sf O specie de cioară nedefinită mai îndeaproape. gasconadă sf [At: CONTEMP. 1948 nr. 106. 5/5 / Pl: -de / E: fr gasconnade] (Frm) 1 (Rar) Pălăvrăgeală în felul gasconilor. 2 (Liv) Fanfaronadă. gasconerie sf [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 40 / Pl: ~i/ / E: fr gasconnerie] (Frr) 1 Pălăvrăgeală. 2 Fanfaronadă. 3 (Iuz) Mulţime de gasconi. gasconism sn [At: DN3 / Pl: -e i E: fr gasconnisme] (Frr) 1 Predispoziţie (a francezilor) pentru fanfaronadă. 2 Lăudăroşenie. gaseri smp [At: CHEST. II. 431 IE: net] (Reg) 1 Coteţ al porcilor. 2 Loc unde se adăpostesc porcii. gaster sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr. it gaster] (Med) 1 Stomac. 2 Cavitate de forma stomacului. gasteropod sn [At: DA ms / V: ~stro~ / Pl: -e i E: fr gasteropodes, gastropodes] 1 (Lpl) Clasă de moluşte cu corpul într-o cochilie, care se mişcă cu ajutorul unui picior în formă de disc muscular Si: melci. 2 (Şls) Moluscă din clasa gasteropodelor (1). gastr- vz gastro- gastralgic, -ă a [At: CADE / Pl: -ici, -ice / E: fr gastralgique] 1 Cu caracter de gastralgie. 2 (îs) Durere -ă Durere de stomac (de natură nervoasă). gastralgie sf[At: DA / Pl: ~i/ / E: fr gastralgie] Durere de stomac (de natură nervoasă) Si: (fam) crampe, (pop) cârcei. gastrectazie sf [At: DN-1 / Pl: ~i/ / E: fr gastrectasie] (Med) Dilataţie a stomacului. gastrectoniie sf[At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr gastrecomie] (Mol) Rezecţie a stomacului sau a unei părţi din el. gastric, -ă a [At: DA ms / Pl: -ici, -ice IE: fr gastrique] 1 Care aparţine stomacului. 2 Care provine de la stomac. 3 (îs) Suc - Suc secretat de stomac, cu rol important în digestie. gastrină sf[At: DEX-S / Pl: -ne / E: fr gastrine] Substanţă secretată de mucoasa gastrică din regiunea pilorică. gastrltă sf[At: DA ms / Pl: -te / E: fr gastrite] Inflamaţie a mucoasei stomacului care se manifesta prin dureri abdominale, balonări, greţuri, vărsături etc. Si: (pop) aprindere de maţe. gastro- [At: DN-1 / E: fr. it gastro-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1 Referitor la stomac. 2 De stomac. 3 Gastric. gastroccl sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr gastrocele] (Med) Hernie a stomacului. gastrodiiiie sf^ [At: DN3 i Pl: ~i/ / E: fr gastrodynie] (Med) Durere (nevralgică) de stomac. gastr oduodemtă sf [At: DN3 / Pl: -te / E: fr gastr o-duodenitle] Inflamaţie a mucoasei stomacului şi a duodenului. gastroenterită sf [At: YGREC, M. N. 222 / Pl: -te / E: k gastro-enterite] (Med) Inflamaţie simultană a stomacului şi intestinelor, care se manifestă prin diaree, dureri abdominale etc. Si: (reg) urdinare. gastroenterocohtă sf [At: DN'1 / Pl: -te / E: fr gastro-enterocolite] Inflamaţie a mucoasei stomacului, a intestinului subţire şi a colonului. gastroenterolog, ~ă smf [At: DN3 / P: -tro-en- / Pl: -ogi, -oge / E: fr gastro-enterologue] Specialist în gastroenterologie. gastroenterologie sf [At: DNJ / P: -tro-en- / E: fr gastro-enterologie] Ramură a medicinei care studiază fiziologia şi patologia tubului digestiv. gastroenterostoime sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr gastro-enterostomie] (Med) Creare operatorie a unei comunicaţii directe între stomac şi intestin. gastrograf sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fvgastrographe] Instrument pentru înregistrarea mişcărilor stomacului. gastrohepatic, —ă a [At: DN3 / Pl: -ici. -ice / E: gastro- + hepatic] 1 Care aparţine atât stomacului, cât şi ficatului. 2 Care afectează stomacul şi ficatul. gastr ointestinal, -« a [At: DA / P: -tro-in- / Pl: -el E: fr gastro-intestinal] 1 Care ţine de stomac şi de intestine. 2 Referitor la stomac şi intestine. gastrolatrie sf [At: DN-1 / Pl: ~i/ / E: gastrolatru] (Liv) Preocupare excesivă pentru mâncare. gastrolatru, -ă smf [At: DN-1 / Pl: -ri. -re / E: fr gastrolâtre] (Liv) Persoană care trăieşte doar pentru a mânca. gastrohtsn [At: DN-1 /Pl: ? / E: ger Gastrolith] (Big) Granule de calcar aflate în stomacul racului, din care se reface crusta după năpârlire. gastrologie, -ă a [At: DN'1 / Pl: -ici. -ice / E: fr gastrologique] Referitor la gastrologie. gastrologie sf[At: DN3 / Pl: -\i I E: fr gastrologie] 1 Studiu al stomacului. 2 (Rar) Tratat de artă culinară. gastromalacie ,v/'[At: DN3 / Pl: -ii / E: fr gastronialacie] (Med) înmuiere a peretelui stomacului. gastromel sn [At: DN3 / Pl: -i / E: ir gastromele] (Med) Monstru care prezintă gastromelie. 500 GAUSSMETRU gastromelie şf [At: DN3 / Pl: ~i/' / E: fr gastromelie] (Med) Monstruozitate caracterizată de ataşarea membrelor de abdomen. gastronom, ~oamă smf [At. ODOBESCU, S. III. 24 / Pl: -oame / E: fr gastronome] 1 Specialist în gastronomie (1). 2 Persoană căreia îi place mâncarea aleasă (şi băutura bună) şi ştie să le aprecieze. gastronomic, ~ă a [At: HOGAŞ, DR. II. 190 / Pl: ~ici, ~ice / E: frgastro] 1-2 Care se referă la gastronomie sau la gastronomi. 3-4 Specific gastronomiei sau gastronomilor. 5 Care provine de la gastronomie. gastronomie i'/‘[At: C. NEGRUZZI. I. 286 / E: ir gastronomie] 1 Artă de a prepara mâncăruri alese. 2 însuşire de a aprecia calitatea, gustul mâncărurilor alese. gastropatie ,s/[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gastropathie] Denumire generică pentru bolile de stomac. gastropexie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gastropexie] (Med) Fixare chirurgicală a stomacului deplasat. gastroplegie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gastroplegie] (Med) Paralizie a stomacului. gastropod sn vz gasteropod gastroragie sf [At DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gastrorragie] (Med) Hemoragie gastrică. gastroree ,s/‘[At: DN3 /Pl: ~e/ / E: frgastrorrhee] (Med) Hipersecreţie gastrică. gastroscop sn [At: DN3 / Pl: -oape / E: fr gastroscope] Instrument pentru examinarea interiorului stomacului. gastroscopie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gastroscopie] Examinare a stomacului cu gastroscopul. gastrospasm sn [At: DN3 / Pl: ~e / E: fr gastrospasme] Constricţie spasmodică a stomacului. gastrostomie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gastrostomie] Deschidere a stomacului în exterior, pentru eliminarea conţinutului gastric. gastrotehnie sf [At DN3 / E: fr gastrotechnie] Studiu al modificărilor suferite de alimente în timpul preparării culinare. gastrotomie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gastrotomie] Deschiderea chirurgicală a stomacului (pentru a extrage un coip străin din el). gastrulaţie sf [At: DN3 / Pl: -// / E: fr gastrulation] (Big) Proces de transformare a blastulei în gastrulă. gastrulă sf [At: DN / E: fr gastrula] (Big) Stadiu în dezvoltarea embrionului de după blastulă. gaşaţancă sfvz gălăţeancă gaşcă sf[At POLIZU / Pl: găşti l E: net] 1 (înv) Tovărăşie (tainică) de oameni care urmăresc scopuri reprobabile Si: (liv) clica, coterie. 2 (înv) Loc ascuns unde se adună gaşca (1). 3 (Pop; spc; la jocurile de copii) Gaură în pământ cât căciula Si: (pop) târg. 4 (Mol) Baracă. 5 (Mol) Şatră. 6 (Pex) Grup de prieteni (tineri) care se distrează împreună, fac excursii etc. 7 (în limbajul tinerilor; îe) A fi de ~ A avea spirit camaraderesc. 8 (îe) A (se) sparge --ca A se destrăma gaşca (1). 9 (îae) A se termina o petrecere sau o adunare. gaşpar sm vz gas per gaşper sm [At: JIPESCU. O. 101 / V: ~par / Pl: -/ / E: Gaşpar] (Fam) 1 Ţigan. 2 Individ. gaşperiţă A/[At: CARAGIALE. M. 30 / Pl: ~ţe / E: gaşper + -iţă] (Fam) 1 Ţigancă. 2 Tipă. gatsn [At: AGÂRBICEANU. D. Ţ. 119/P1: -uri IE: mg gât, cf gătej, zăgaz] (Trs) Zăgaz de pietre de-a latul unui pârâu, prin care se închide calea păstrăvilor şi a altor peşti. gata [At: NECULCE, L. 29 / E: cf alb gat] 1 ai (D. lucruri) Care în urina confecţionării, construirii, preparării, realizării etc. este terminat. 2 av (Spc; d. mâncăruri; îe) A fi ~ Gătit. 3 ai (îs) Haine (de) gata Haine confecţionate de fabrică, nu de un croitor particular, care se cumpără direct din magazin. 4 a (D. oameni, copii; îla) De bani ~Care nu-şi câştigă singur existenţa, bucurându-se de averea familiei. 5 a (Pex; d. oameni, copii; îal) Infatuat (şi adeseori năzuros). 6 (îlav) (Pe) de-a gata Pe nemuncite, pe munca altuia. 7 (Pop; îal) Dintr-o dată. 8 av (înv; îe) A plăti de-a ~ A da toţi banii datoraţi o dată. 9 ai (înv; îs) Bani ~ Bani peşin. 10 av (îe) A veni (sau a sosi) la (de-a) ~ A profita de ceva făcut de altul. 11 av (Fam; d. o treabă; îe) A da ~ A isprăvi, a lichida ceva. 12 av (Fam; d. persoane; îae) A chinui, a distruge sau a epuiza pe cineva. 13 av (Fam; d. persoane; îae) A zăpăci, a ului. 14 av (D. persoane sau stări sufleteşti; îlv) A fi ~ A apărea. 15 av (D. persoane; îae) A fi pregătit, a fi în situaţia de a săvârşi ceva. 16 av (îae) Care este înfiinţat din... 17 av (îae; complinit de un conjunctiv sau de un infinitiv) în stare să... 18 av (îae; complinit de un supin sau de un infinitiv) A fi pregătit pentru ceva, pentru o anumită acţiune. 19 av (îae; complinit de un conjunctiv sau de un infinitiv) Cât pe ce să... 20 av (îe) A fi ~ la (sau de) bătaie A fi pregătit şi chiar dornic să se bată. 21 av (Cu valoare de interjecţie) Ajunge! Destul! gdtăr st iv z gater gater sn [At: CADE / V: (pop) ~tăr / Pl: ~e / E: ger Gatter] Joagăr. gaterist sm [At: SCÂNTEIA 1951, nr. 1956 / Pl: -işti l E: gater + -ist] Muncitor care lucrează la gater. gati sp vz gătii gătii sfp [At: CADE / V: ~ti / E: mg gatya] (Mar; Oaş) Izmene largi şi mai scurte făcute din pânză de cânepă sau in. pe care le poartă bărbaţii vara în loc de pantaloni. gator sn [At: CHEST. II, 281/377 / Pl: ? / E: nctj (Reg) Loc pe unde se intră în pivniţă. gatism sn [At: DN2 / Pl: ~e / E: fr gâtisme] (Frr) Ramolisment. gaucho smi [At: DN2 / P: ga-u-cio IE: sp gaucho] Văcar din pampasul argentinian. gaudeamus sn [At: DN2 / Pl: (rar) ~itri / E: lat gaudeamus] 1 Cântec bisericesc de bucurie. 2 (Rar) Masă veselă. gaudznt sm [At: DN2 / Pl: ~nţi / E: fr gaudents] (Lpl) Membru al unei congregaţii cavalereşti bologneze. gauleiter sm [At: SCÂNTEIA, 1949, nr. 1334 / P: gau-ku~ I Pl: / E: ger Gauleiter] Conducător al unui district din Germania nazistă sau al unui teritoriu aflat sub ocupaţie nazistă. gaullism sn [At: DN3 / P: go-hsm / E: fr gaullisme] 1 Doctrină politică a lui Charles de Gaulle. 2 Regim bazat pe gaullism (1). gaullist, ~ă [At: DN3 / Pl: -Işti, ~e / E: fr gauIIiste] 1 a Referitor la gaullism. 2 smf Adept al gaullismului. gaur sm [At: DN3 / Pl: / E: fr gaur] Bivol sălbatic care trăieşte în regiunile muntoase din India şi Malaezia. gaură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 4 / V: (pop) gaoră l Pl: găuri / E: lat * ca vuia] 1 Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc. Si: (Mol) bortă. (Trs) hudă Cf găuir, găwiă, groapă, peşteră, scorbură, văgăună, vizuină. 2 (îs) ~a hornului (sau coşului, ori reg. hurii) Gura hornului. 3 (Pop; îs) ~ sub sobă (sau sub vatră) Cotlon. 4 (îs) ~ în zid Firidă. 5 (îs) ~a acului Orificiu prin care se bagă aţa în ac. 6 ~a cheii Orificiu prin care se bagă cheia în broască. 7 (îs) ~a urechii Orificiu prin care se pun cerceii în urechi. 8 (Pfm; îs) -curului Anus. 9 (îe) A se ascunde (ca) în ~ de şarpe A se ascunde într-un loc sigur. 10 (îe) A (se) face (sau a fi) ~ (sau bortă) în cer A se întâmpla un lucru neobişnuit. 11 (îe) A sufla pe ~ A nu putea intra în casă. 12 (Pop) Vale adâncă şi prăpăstioasă între munţi. 13 Drum aşezat sub nivelul grădinilor şi ogoarelor. 14 (Rar) Nară. 15 (Reg) Semn la urechile oilor. 16 Crăpătură în zid. 17 (îoc om) Paite concavă a arşicului. 18 (Pop) Bordei. 19 (îe) Doar nu s-o face ~ în cer Nu va fi o pagubă prea mare. 20 (Ast) ~-neagră Relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbuşire gravitaţională, caracterizată prin densitate foarte mare şi forţă de atracţie uriaşă. 21 Vagin. 22 (Trv; îlv) A da la ~ A avea relaţii sexuale. gaurică sfvz găurică gauss sm [At: DEX / Pl: ~uşi / E: fr gauss] Unitate de măsură a inducţiei magnetice în sistemul electromagnetic C.G.S. (centimetru, gram. secundă), egală cu a mia parte din unitatea inducţiei magnetice din M. K. S. (metru, kilogram, secundă). gaussmztru sn [At: DN3 / Pl: ~re / E: fr gaussmetre] Instrument de măsură a inducţiei magnetice. 501 GAV gav, -ă a [At: ALRM I/L h. 100 / P: -e / E: net] (Reg) Chior. gavsj sn [At: DEX / PI: -e / E: fr gavage] (Med)l Hrănire cu ajutorul sondei gastrice. 2 îndopare a păsărilor de curte. gavanoasă sfvz gavanos gavanos sn [At: I. NEGRUZZI, S. I, 64 / V: —oasă sfl Pl: -oase / E: tc kavanos] (Mol) 1 Borcan de dulceaţă. 2 Vas pentru păstrat untură, sare. 3 Oală de vin. gavanoşel sn vz găvănoşel gavaon sm [At: MARIAN. S. R.. ap. DA / PI: -i / E: net] (Reg; dep) Ţigan. gavaz sm vz cavaz gavăt sms [At: MARIAN, INS. 468 / V: -vet, găvad / E: bg raBej, cf pn gawied ] (Trs) 1 Reptilă. 2 Păduchi de corp. 3 Viermi de rană. 4 (Fig) Mulţime de copii. 5 (Euf. în superstiţii) Lup. 6 (Ast; pop; îf gavăd) Constelaţia Pegas. gavet sm vz gavăt gavialsm [At: DN3 / Pl: -i / E: eg. fr gavial] Specie de crocodil cu botul foarte lung şi îngust, umflat la capăt, care trăieşte în fluviile din India şi Birmania. gavodi sm [At: CHEST. VIII 99/14 / A: net / PI: ? / E: net] (Reg. im) Om care mănâncă mult. gavotă sf[At: DICŢ. / S şi: (după fr) gavottă l Pl: -te t E: fr gavotte] 1 Vechi dans în doi timpi, cu mişcare moderată. 2 Melodie după care se dansează gavota (1). 3 Parte dintr-o suită instrumentală care foloseşte ca model gavota (2). gavrilă sms [At: CADE / E: net] (Pop; gmţ) Urs. gavuzdi v vz găvozdi gavuzdit, -ă a vz găvozdit gaz1 sn [At: MDT / Pl: -e, şi (înv) -uri / E: fr gaz] 1 Nume generic dat corpurilor fluide cu densitate redusă, incolore, uşor deformabile şi expan-sibile, care, din cauza coeziunii moleculare slabe, nu au o formă proprie stabilă şi tind să ocupe întregul volum pe care-1 au la dispoziţie. 2 Amestec de substanţe gazoase întrebuinţat drept combustibil. 3 (îs) ~ aerian (sau de iluminat) Gaz obţinut în mod artificial prin distilarea la temperaturi înalte (900°-1000°) a huilelor şi folosit, după epurare, pentru încălzit şi iluminat. 4 (îs) ~ e naturale Gaze combustibile acumulate în pământ în urma unor procese naturale. 5 (îs) ~ metan (sau de baltă) Gaz natural inflamabil care conţine metan în proporţie de până la 99%. 6 (îs) ~ de lemn Gaz obţinut prin distilarea uscată a lemnului, care se foloseşte drept combustibil (şi în motoarele cu explozie). 7 (îs) - ideal (sau perfect) Gaz ipotetic extrem de rarefiat, la care produsul dintre presiune şi volum rămâne constant la orice temperatură. 8 (îoc cu gaz ideal) Gaz obişnuit care se găseşte în natură şi nu se comportă conform legii gazelor perfecte. 9 Petrol rafinat. 10 (Pfm; îe) (Doar) n-am băut- (Doar) n-am înnebunit. 11 Lampă primitivă cu gaz. 12 (îs) ~ lichefiat Amestec de gaze combustibile uşor lichefiabile. obţinut prin extragerea directă din gaze de sondă sau prin distilare din unele produse petroliere, păstrat în stare lichidă în butelii. 13 (îs) ~ nobil Fiecare dintre elementele chimice situate în grupa a opta a sistemului periodic al elementelor, inclusiv heliu, caracterizate prin inerţia lor chimică. 14 (îs) - solid Combinaţie solidă de molecule de gaz metan şi apă, care se găseşte în special în zonele unde pământul este îngheţat până la mari adâncimi. 15 (Lpl; şîs -e toxice de luptă) Substanţe gazoase toxice sau asfixiante folosite în război. 16 (Lpl) Emanaţii gazoase ale stomacului sau ale intestinelor. 17 (îe) A arde - (sau ~ul) degeaba A nu face nimic. gaz2 sn [At: BACOVIA. O. 47 / V: -ă, (înv) -ie sf(pl gazii) / Pl: -uri / E: fr gaze] (înv) Voal Cf zăbranic. gaza vt [At: CONTEMP.. 1949. nr. 159. 9/3 / Pzi: -zez / E: fr gazer] 1 A expune un spaţiu limitat acţiunii unor gaze toxice pentru distrugerea anumitor organisme vii dăunătoare (paraziţi, şoareci etc.) 2 A lansa gaze toxice într-o zonă în timp de război pentru a distruge în masă. 3 A expune o persoană sau un grup de persoane acţiunii gazelor toxice într-o încăpere închisă pentru a le ucide. 4 A arde capetele de fibre ieşite prin suprafaţa ţesăturilor, prin trecerea produselor peste o flacără. gazare sf[At: DA ms / Pl: -zări l E: gaza] 1 Expunere într-un spaţiu limitat acţiunii unor gaze toxice pentru distrugerea organismelor vii dăunătoare. 2 Lansare de gaze toxice într-o zonă în timp de război pentru a distruge în masă. 3 Expunere a unei persoane sau a unui grup de persoane acţiunii gazelor toxice într-o încăpere închisă pentru a le ucide. gazai, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e I E: gaza] Intoxicat cu gaze. gază1 sfvz gaz2 gază2 sf [At: CORESI. ap. DHLR 546 / Pl: -ze f E: ngr yăaa] (îvr) Comoară. gazd sms vz gazdă gazdaş sm vz găzdaş gazdă sf [At: (a. 1767) IORGA. S. D. XIII. 263 / V: gazd sm ! E: mg gâzda] 1 (Trs; îoc sărac sau slugă) Ţăran bogat Si: bogătan, chiabur, (reg) găzjdac. 2 (îla) De - (mare) Din oameni bogaţi. 3 (Trs) Proprietar. 4 (Mol; rar) Nevastă. 5 Persoană care primeşte pe cineva în casă (dându-i adăpost). 6 Persoană care ţine pe cineva în casă în schimbul unei chirii (şi cu întreţinere plătită). 7 Stăpânul unei case în raport cu oaspeţii săi Si: amfitrion. 8 (Pex) Organism pe (sau în) care trăieşte un animal parazit aflat în stare larvară sau aduită. 9 Locuinţă ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaş. gazeifer, -ă a vz gazifer gazeifica vt vz gazifica gazeificare sf vz gazificare gazd sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: fr ghazel] Poezie (orientală) cu formă fixă alcătuită din distihuri şi care de obicei cântă dragostea şi vinul. gazdă sf [At: ALECSANDRI. P. 1.320 / Pl: -le / E: fr gazelle] 1 Nume dat mai multor genuri de mamifere rumegătoare din familia antilopei, cu corpul suplu, cu picioarele lungi, cu coarne în formă de liră şi cu ochii mari. care trăiesc în stepele şi în deşerturile africane şi asiatice. 2 Animal care face parte din unul dintre genurile gazelei (1). gazetar sm [At: EMINESCU. I. V. 35 / PI: -i / E: gazetă + -ar] Ziarist. gazetă sf [At: (a. 1829) URICARIUL VIII. 107 / Pl: -te, (înv) -turi! E: fr gazette, it gazetta] 1 Publicaţie periodică având, de obicei, apariţie zilnică, care conţine ştiri, informaţii culturale etc. (de actualitate) Si: ziar, jurnal. 2 (Iuz; îs) ~ de perete Panou, vitrină etc., plasate de obicei în cadrul unei întreprinderi, instituţii sau organizaţii, unde se afişau articole (şi desene, fotografii) referitoare la activitatea unităţii respective sau la probleme generale. gazetăraş sm [At: VLAHUŢĂ, ap. TDRG / Pl: -i / E: gazetar + -aş] 1 (Dep) Gazetar. 2 Gazetar neînsemnat, fără experienţă şi fără valoare. gazetăresc, -ească a [At: GHEREA. ST. CR. III. 135 / Pl: -eşti i E: gazetar + -esc] 1 Specific gazetăriei. 2 Care se referă Ia gazetărie. 3 Care aparţine gazetăriei. 4 Care provine dc la gazetărie. gazetărie sf[At: VLAHUŢĂ. ap. TDRG / Pl: (rar) -\i / E: gazetar + -ie] 1 Profesiunea de gazetar. 2 Domeniu de activitate al gazetarului Si: ziaristică, jurnalistică. gazeu sn [At: IONESCU-MUSCEL. ŢES. 36 / Pl: -ri / E: fr gaze] Ţesătură obţinută printr-o combinaţie de ţesut şi împletit. gaz'ie1 sf vz ghizie gazie2 sf[At: M. I. CARAGIALE. C. 51 i E: net] Plantă nedefinită mai îndeaproape. gazifer, -ă a [At: PREV. ACCID. 52 / V: -zei- / E: fr gazifere] (Teh; d. o industrie, un zăcământ etc.) Producător de gaze. gazifica vt [At: DA ms / V: -zei- / Pzi: gazific / E: gaz2 + -ifica, cf fr gaz.eifier] 1 A transforma un combustibil solid sau lichid într-un combustibil gazos cu o compoziţie chimică diferită de aceea a substanţei din care provine. 2 A dispersa un lichid în masa unui gaz1 (pentru a extrage ţiţeiul prin erupţie). gazificare .s/[At: CONTEMP. 1948. nr. 108. 12/4 / V: -zei- / Pl: ~< ăn / E: gazifica] (Teh) 1 Transformare a unui combustibil solid sau lichid într-un combustibil gazos cu o compoziţie chimică diferită de accca a substanţei din care provine. 2 (îs) -a cărbunilor Operaţie de ardere incompletă a cărbunilor în zăcământ, prin aprinderea lor intenţionată şi 502 GĂIGĂNI captarea ulterioară a gazelor combustibile rezultate. 3 Dispersare de lichid în masa unui gaz1 (pentru a extrage ţiţeiul, prin erupţie). 4 (Rar) Introducere a gazelor (mai ales a celui metan), drept combustibil, într-o întreprindere, o clădire etc. gazificator sn [At: DA ms / Pl: ~oare / E: fr gazeificateur] Aparat de încălzit, alimentat cu petrol gazificat. care arde cu flacără albastră. gazin sn vz cazino gazoanalizator sn [At: DEX / P: -zo-a- / Pl: ~oare / E: gaz + analizator] (Teh) Aparat pentru analiza gazelor. gazoduct sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr gazoduct] Conductă pentru transportul gazelor la distanţe (mari). gazofilachie sf [At: CORESI. ap. DHLR II, 546 / Pl: -ii / E: ngr yccţcMpvXaKiov] (înv) Loc unde se păstrează o comoară. gazogen sn [At: LTR / Pl: -e/E: fr gazogene] (Teh) 1-2 Aparat sau instalaţie folosită pentru transformarea unui combustibil solid în gaz1 combustibil. 3 (Teh) Generator de gaz1. 4 Rezervor metalic (cu capac în formă de clopot), în care se înmagazinează diferite gaze. 5 (Iuz) Aparat (în formă de sifon) cu ajutorul căruia se prepară în casă apa gazoasă. gazogenerator sn [At: DN3 / Pl: -oare i E: fr gazogenerateur] 1-2 Aparat sau instalaţie în care un combustibil solid se transformă în gaze combustibile. gazogemsî sm [At: LEG. EC. PL. 292 / Pl: -işti f E: gazogen + -ist] (Teh) Specialist în gazogene. gazolină ş/ [At: MDT / Pl: -ne / E: fr gazoline] (Teh) Produs lichid combustibil foarte volatil şi inflamabil, obţinut prin lichefierea gazului1 de sondă. gazometric} -ă a [At: DN1 / Pl: -ici. -ice / E: îvgazometrique] 1 Care aparţine gazometriei. 2 Referitor la gazometrie. gazometrie sf [At. DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gazometrie] Măsurare a volumelor de gaz, a densităţii gazelor etc. gazometru sn [At: IOANOVICI, TEHN. 22 / Pl: -re / E: fr gazometre] (Teh) 1 Rezervor în care se înmagazinează gazul1 de iluminat produs de 0 uzină, pentru a fi distribuit consumatorilor. 2 Aparat cu care se măsoară cantitatea de gaz1 care trece printr-o conductă. gazon sn [At: GHICA. ap. CADE / Pl: -oane, şi (înv) -uri / E: fr gazon] 1 Iarbă care se udă şi se coseşte des pentru a fi menţinută scurtă, deasă şi mereu verde. 2 Suprafaţă de teren pe care se află gazon (1). 3 Sămânţă de diferite graminee din care creşte gazonul (1). gazona vt [At: DEX / Pzi: -nez / E: fr gazonner] A acoperi un teren cu gazon. gazonare sf[At: DEX / Pl: -nări / E: gazona] Acoperire a unui teren cu gazon. gazonaty -a a [At: LTR / Pl: -aţi. -e / E: gazon + -at] (D. un teren, o pajişte) Acoperit cu gazon. gazorniţă sf [At PAMFILE. I.C. 59/ Pl: -ţe iE: gaz1 + -orn iţă] 1 Lampă primitivă de petrol Cf opaiţ, poponeţ. 2 Bidon în care se păstrează petrolul. gazos, ~oasă a [At: DA / Pl: -oşi, -oase / E: gaz + -os cf fr gazeux] 1 (D. unele corpuri sau d. starea lor fizică) Care are structură de gaz1. 2 (D. lichide) Care conţine dizolvat, sub presiune, un anumit gaz!. 3 (Iuz; îs) Bomboane -oase Preparat special care serveşte la pregătirea, într-un aparat special, a apei gazoase. gazoscop sn [At: DEX / Pl: -oape / E: fr gazoscope] Aparat pentru detectarea prezenţei gazelor inflamabile în galeriile subterane din mine. gazotron sn [At: DEX / Pl: -oane / E: rs ra3orpoH] Tub electronic cu gaz, cu descărcare în arc. folosit ca diodă redresoare pentru tensiuni mari Si: fanotron. găbănaş sn [At: VAIDA. ap. DA / Pl: -e / E: mg gabonas] (Trs) 1 Cămară. 2 Grânar. 3 Loc unde se ţine porumbul. 4 Şură. 5 Loc unde se află mai multe coşare şi hambare. găbăşi vt vz găbji găbji vt [At: CONTEMPORANUL III. 292 / V: ~bşi, ~băşi / Pzi: -jesc / E: gabj(ă) + -i] 1 (Pop) A prinde pe neaşteptate şi fără putinţă de scăpare pe cineva care a fugit şi s-a ascuns Si: a înhaţă, a găbui (1). 2 A fura. 3 (Mol) A prinde pe cineva la strâmtoare. 4 (Reg) A bate. găbjire sf[At: DEX / Pl: -ri / E: găbji] 1 (Pop) Prindere a cuiva fără putinţă de scăpare Cf gâjbi (1). 2 Furt. 3 (Mol) Prindere a cuiva la strâmtoare. 4 Bătaie. găbfit, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~i[/, -e / E: găbji] 1 (Pop) Prins fără putinţă de scăpare Cf. gâjbi (1). 2 Fumat. 3 Prins la strâmtoare. 4 Bătut. găblează sfvz gălbează găbşi vt vz găbji găbui vt [At: CREANGA. GL. / Pzi: -iese / E: ucr radaTH, vsl rABATH] (Mol) 1 A găbji (1). 2 (Subiectul este puşca) A nimeri. 3 A pune stăpânire pe ceva. găbuire sf[ At: DEX / PI: -ri / E: găbui] (Mol) Găbjire (1). găbuit, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~i//. -e / E: găbui] (Mol) Găbjit (1). găbur sm [At: JAHRESBER X. 188 / Pl: -i / E: ger Gebauer] (Trs) Nume dat de români ţăranilor saşi din Transilvania. gădaş sm [At: FRÂNCU-C ANDREA, M. 100 / PI: -/ / E: pbl vsl tm* ..animal scârbos“ + -aş] (Trs) Animal rozător. gădin sm vz godin1 găfii v vz gâfâi găfui v vz gâfâi găgăi v vz gâgâi găgăire sf vz gâgâire găgălaş, ~ă a vz drăgălaş găgăli vi [At: VAIDA, ap. DA / Pzi: -lese / E: fo] (Reg) 1 (D. copii) A gânguri. 2 (D. gâşte) A gâgâi. găgau sn vz gâgău găgăwţ1, ~ă j7/?/'[At: JAHRESBER IX, 150 / Pl: -i, -e / E: net] (Pcf; formă incorectă) Găgăuz (1). găgăwţ2 sm vz găgăuţă găgăwţă sf [At ALECSANDRI. T. 1376 / V: -uţ sm / Pl: -ţe / E: net] Tont. găgăuz, ~ă [At: JAHRESBER IX, 150 / Pî: -i, -e / E: tc gagavuz] 1 smf Persoană care aparţine unei populaţii de origine turcă, dar de religie creştină care locuieşte în Dobrogea, în sudul Republicii Moldova. Ucraina. Bulgaria. Turcia. 2 a Care aparţine găgăuzilor (1). 3 a Specific găgăuzilor (!)• găetan sn vz găitan găetănat, -ă a vz găitănat găgi vr [At: ARH. OLT. XXI. 265 / Pzi: -^eşte i E: net] (Reg) 1 (D. mâncăruri mâncate des) A se sătura. 2 A i se face greaţă. 3 (Fig) A i se urî de cineva. găgios, ~oasă a [At: CADE / P: -ios l Pl: -oşi, -o'ase l E: găgi] 1 Scârbos. 2 Supărăcios. găgiuleasă 5/ [At: PĂSCULESCU, L. P. 103 / Pl: -e^ / E: gagiu + -(u)leasă] 1-3 (Arg) Soţie a gagiului (2-4). găgneaţă sf vz jăgneaţă găibăra vr [At: I. CR. II, 109 / V: ghib- / Pzi: gaibăr / E: ctm gaibă + căţăra] (Reg; gmţ) A se căţăra. găibărat, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: găibăra] (Reg; gmţ) Căţăr at. găibărace snp vz gaibarace găicuţă i/[At: GRAIUL I. 1601 Pl: -ţe / E: gaică3 + -uţă] 1-6 Gaică3 (1-6) mică. găidi vr [At: I. CR. III. 87 / Pzi: -dese / E: ns cf gaidei] (Rar; reg) 1-2 A se găidili (1-2). găidili vr [At: I. CR. III. 87 / Pzi: -lese / E: ns cf găidi] (Rar; reg) 1 A se căţăra. 2 A se răscrăcăra. găieşte av [At: ŢICHINDEAL. F. 17 / E: gaie + -este] Ca găile Cf gaie (1,9). găigană sf[At: REV. CRIT. III. 61 / V: gai~ l E: tc kaigana] (Ban) Jumări. găigăni v vt: gângavi 503 GĂIMĂCEALĂ găimăceală sf [At: DA / Pl: -celi / E: îngăimăceală] (Reg) îngăimăceală. găina. [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / P: gâ-i~ / V: ~n\ /Pzi: -nez / E: drr găină] 1 w (D. păsări) A se găinăţa Cf baliga. 2 vi (D. fiinţe) A lâncezi (ca o găină bolnavă). 3 vr (Ie) A se duce unde s-a ~t cioara-ntâi A se duce departe, de unde să nu se mai întoarcă. găinamă ş/'[At: CADE / P: gă-i- / Pl: -me / E: găină + -ama] (Ban; csc) Număr mare de găini . găinar sm [At: ANON. CAR. / P: gă-i- / V: (pop) gairariu, ~iu, (reg) ~re snp / Pl: -ri f E: găină + -ar] 1 Vânzător de găini. 2 Vânzător de păsări de curte vii. 3 (înv) Păzitor şi îngrijitor de găini. 4 (Fam) Hoţ de găini. 5 (Fam; pgn) Borfaş. 6 (Fam) Şantajist mărunt. 7 (Im; iuz) Denumire dată jandarmilor care se lăsau mituiţi cu lucruri mărunte sau sume mici. 8 (Fam) Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. 9 Un fel de uliu Si: (Buc) cobciţ, hârău, hereu, herete, porumbariu, uliu-găinii or, uliu-cle-porumbei. 10 (Reg) Coteţ. 11 snp (Teh; reg; îf -e) Bucăţi de lemn prinse pe căpriori pentru a-i ţine mai bine încheiaţi şi pentru a mări rezistenţa la vânt. găinare snp vz găinar găinariu sm vz găinar găinat sm, sn vz găinaţ găinatic, —ă a [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: găină + -(a)tic] (Reg) Miop. găinaţ sn [At: BIBLIA (1688), 270 / P: gă-i- / V: -aty găineţ, găniaţ, gănieţ sm, sn / PI: -uri, (înv) ~i / E: lat (stercus) gallinaceum] 1 Excremente de găini. 2 (Pfm) Excremente de pasăre. găină sf [At: ŢETRAEV. (1574), 241 / V: (reg) glii- / P: ga-i- / Pl: -ni / E: lat gallina] 1 Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne şi ouă (Gallus domestica). 2 Pasăre care face parte din specia găinilor (1). 3 (îrc) Femelă a cocoşului. 4 (îe) A se culca (o dată) cu ~nile A se culca foarte devreme. 5 (îe) A trăi ca ~na la moară A trăi în belşug. 6 (îe) A-i cânta ~na în casă A fi sub papucul femeii. 7 (îe) A fi ca ~na cu ou A nu-şi găsi locul. 8 (îe) A sta (sau a umbla) cao~ plouată A fi trist, descurajat, abătut. 9 (îe) A mânca numai picioare de ~ A fi mincinos şi flencar. 10 (îe) A avea orbul ~nii A nu vedea bine. 11 (îcs) De-a -a furată Nume al unui joc de copii. 12 (îs) -arăpoaicăi sau liără-pească Găină (1) cu fulgi negri, cu picioarele şi pielea tuciurie. 13 (îs) ~ boboşă Găină (1) cu pene multe şi mari pe picioare şi cu moţ. 14 (îs) ~ conciăîă (sau moţată) Găină (1) cu moţ. 15 (îs) ~ ciorecată Găină cu pene pe picioare şi fără moţ. 16 (îs; med) ~ turcească Specie de găină (1). 17 (îs, ned) - cucuiată Specie de găină (1). 18 (îs; ned) ~ bolbojată Specie de găină (1). 19 (îc) ^sălbatică (sau -de-munte. sau -de-pădure, sau -neagră) Femela cocoşului de munte Si: bibilică. 20 (îc) ~-de-apă Lişiţă. 21 (Ent; îc) ~na-lui-Dumnezeu Buburuză. 22 (Arg) Pălărie. 23 (Ast; pop) Cloşca-cu-Pui. găinăreasă sf [At: ISPIRESCU. L. 297 / P: gă-i- / E: găinar + -easă] 1 Păzitoare şi îngrijitoare de găini Si: (rar) găinăriţă (1). 2 Vânzătoare de găini Si: (rar) găinăriţă (2). 3 (Pfm) Vânzătoare de păsări de curte vii Si: (rar) găinăriţă (3). 4 Nevastă a găinarului Si: (rar) găinăriţă (4). găinări v [At: BUL. FIL. VII-VIII, 274 / P: gă-i-1Pzi: -resc/ E: găinar] (Rar) 1-3 A-şi câştiga existenţa ca găinai* (1-3). 4 (Fam; înv) A fugi de la şcoală. găinărie1 sf[ At: DONICI. ap. TDRG / P: gă-i- / Pl: -ii / E: găină + -ărie] 1 Coteţ de găini Si: găinărişte. 2 Crescătorie de găini. 3 (Pfm) Păsări de curte. găinărie2 sf [At: CONTEMP. 1948, 109. 3/4 / P: gă-i- / Pl: ~i/ / E: găinar + -ie] 1 Furt de găini Cf găinar (4). 2 (Pfm) Potlogărie Ci găinar (5). 3 (Fam) Afacere ilicită măruntă Cf găinar (8). găinărişte sf[At: ECONOMIA. 106/25 / P: gă-i- / Pl: -ti / E: găinar + -işte] Găinărie1 (1). găinării sn [At: DA / E: găinări] 1-3 Ocupaţie de găinar (1-3). găinăriţă sf[At: CREANGĂ. P. 70 / P: gă-i- / Pl: -ţe / E: găinar + -iţă] (Rar) 1-4 Găinăreasă (1-4). găinăţa vr [At: SBIERA, P. 56 / P: gă-i- / Pzi: -tez. / E: găinaţ] (D. păsări) A defeca Si: găina (1). găinăţat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: găinăţa] (D. păsări) Defecare. găinăţat2, ~ă a [At: DA ms / P: ga-i- / Pl: -aţi, -e / E: găinăţa] Murdărit de găinaţ. găineţ sn vz găinaţ găini v vz găina găinic sn vz gâinic găimţă sf [At: DA / P: gă-i- / Pl: -ţe / E: găină + -iţă] (Bot; reg) Băluşcă (Ornithogalum). găinuşă sf [At: CALENDARIU (1814). 80 / P: gă-i- / Pl: -şe. -şi / E: găină + -uş(ă)] 1-2 (Şhp) Găină (mică) Si: găinată (1-2). 3 (Ast; art) Cloşca-cu-pui Si: găinuţă (1-2). 4 (îc) ~de-alun, ~alunară, -'roşie,--de munte Pasăre de munte sălbatică, puţin mai mare ca potârnichea. cu pene ruginii, cu alb şi negru şi pe cap cu moţ. care se hrăneşte cu muguri, fructe, insecte şi viermi Si: brădioară, găinuţă (5).--roşie, gotcă-roşie, ieruşcă. ieruncă (Tetrao bonasia). 5 (îc) ~de baltă (sau de apă) Pasăre migratoare acvatică, cu pene negre, cu o pată roşie de piele golaşă în frunte şi cn picioarele verzi Si: corlă, găinuţă (Gallinula chloropus). 6 (îc) -^neagră Cocoş sălbatic. 7 (Orn; îae) Lişiţă. 8 (Om; îc) ^pestriţă Pasărea Ortigometra porzana. 9 (Ent; îc) ~-de-seară Cărăbuş. 10 (îc) -şa-popii Un gândăcel roşiatic. 11 (Ent; îc) ~şa-lunii Buburuză. 12 (Lpl; îf -şi) Plantă veninoasă cu tulpina lungă, subţire, cu flori în vârf mici şi albe. care creşte în păduri umbroase şi umede Si: floarea-ciutei, hisopir, liisopinel, turiţă-albă (Isopyrum thaîictroides). 13 (Bot; reg) Floare -paştilor. 14 (Bot; reg; lpl) Băluşcă (Ornithogalum). 15 (Bot; reg) Turtă. 16 (Bot) Specie a buruienii-de-cinci-degete (Potentilla obscura). 17 Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă şi cu flori albe Si: frăgurel, găinuţe (7) (Pothentilla microntha). 18 (Bot; reg; îc) ~-ga!benă Paştiţă (Anemone ranunculoides). 19 (Bot; lpl) Planta Potentilla chrysantha. 20 (Bot; reg; lpl) Jerbiu (Ranunculus sardous). 21 (Bot; lpl) Făgurel (Potentilla micrantha). 22 (Bot; reg; lpl) Luşcă (Ornithogalum boucheanum). 23 (Bot; reg; lpl) Sclipeţi (Potentilla erecta). 24 (Bot; reg) Dediţei (Pulsatilla pratensis). găinuşcă sf [At: DA /P: gă-i- / Pl: -şte / E: găină + -usca) 1-2 Găinuşă (1-2). găinuţă ^‘[At: LB / P: gă-i-!Pl: -ţe / E: găină + -uţă] 1-2 (Shp) Găinuşă (1-2). 3 Boabe de porumb puse pe cuptor, care nu s-au prefăcut în floricele Si: puicuţă. 4 (Şîc '—de-omăt) Pasăre sălbatică care vara are pene împestriţate cu puncte albe şi sure şi ruginii şi sure, iar iarna e albă. 5 Găinuşă (S)-de-apă. 6 (îc) ~ roşie Găinuşă (4)-roşie. 7 (Bot; reg; lpl) Cinci-degete (Potentilla alba). 8 (Bot; reg; lpl) Găinuşe (17). 9 (Bot; reg; lpl) Buruiană de-cinci-degete (Potentilla rect a), găioară sf [At: CADE / P: gă-ioa- / Pl: -re / E: gaie + (i)oară] Găişoară. găior s vz grâori găişoară i/[At: CANDREA. Ţ. O. / P: gă-i- / Pl: -re / E: gaie + -işoara] Gaiţă1 mică Si: găioară. găitan sn [At: DIONISIE.C. 224 /P: gă-i- / V: găet~,~iet~/ Pl: -e / E: tc gajtan] 1 Fir de lână. mătase, metal (aur. argint) răsucit în formă de sfoară groasă şi folosit ca ornament la îmbrăcăminte Cf şiret, ceapraz. galon. 2 (înv) împletitură făcută din găitane (1). care înlocuia platoşa în oastea Moldovei din Evul Mediu. (D. acţiuni, activităţi; înv; îe) A merge ~ A decurge bine. fără nici o poticneală Si: a merge strună, a merge aţa. găietan sfvz găitan găităna vtr vz găitări găitănar sm [At: FILIMON, C. II. 56 / P: gă-i- / Pl: -i / E: găitan + -ar] Fabricant de găitane (1) Cf ceaprazar. găitănaş sn [At: TEODORESCU. P. P. 440 / P: gă-i- l Pl: / E: găitan + -cm] 1-2 (Şhp) Găitan (1) (mic). 3 Găitan (1) foarte de efect la o îmbrăcăminte). găitănat, ~ă a [At: ODOBESCU. S. III. 144 / V: găet- / P: gă-i- / Pl: -aţi, -e / E: găităna] 1 (înv) împodobit cu găitane (1) Ci galonat. 2 (Fig; d. iarbă, flori) Răsucit la vârf. 504 GĂLBENEL găitănărie sf [At: DELAVRANCEA. ap. TDRG / P: gă-i- / E: găitănar + -ie] 1 Prăvălie în care se vând şi se lucrează găitane (1). 2 Meserie de găitănar. 3 Marfă constituită din găitane. găităni [At: RUSSO. S. 22 / P: găi- / Pzi: -nez / E:-găitan] (înv) 1 vt A răsuci, a împleti găitane (1). 2 vt (Fig; d. iarbă) A se răsuci la vârf. găiţişoară sf [At: MARIAN, 0.1.62 / Pl: -re / E: gaiţă + -işoarâ] (Om; reg) Dumbrăveancă. găjulie sf[At: MARIAN. INS. 543 / V: guj~ / Pl: ~i/ / E: ns cf gâză] (Reg) Nume dat insectelor care nu pot zbura, viermilor, reptilelor etc. gălan, -ă a, av vz galant gălăcios, -oasă a vz gălăgios gălăgi vi [At: DA / V: hă- / Pzi: -gesc / E: rs raAamm] (Rai*) A face gălăgie. gălăgie sf[At: GHICA, S. 50 / V: (Mol) hă~ / E: pbl gălăgi + -ie] 1 Zgomot mare de oameni care strigă, vorbesc prea tare, se ceartă, se bat etc. Si: hărmălaie, larmă, (pop) vuiet, (reg) holcă, lolăt, toi. 2 Zgomot produs de maşini, aparate. 3 (Eng) Ceartă. gălăgios, ~oasă a [At: DELAVRANCEA, ap. TDRG / V: (rar) -ăc/-/ Pl: -oşi, -oase / E: gălăgie + -m] Care face multă gălăgie Si: zgomotos, gălămoz1 sn vz golomoz1 gălămoz2 sm vz golomoz2 gălăndărie sf vz galanterie gălăntărie sfvz galanterie gălăongească sf[At: H IX, 74 / E: galaon2 + -(ge)ască] (Olt; ned) 1 Dans ţărănesc. 2 Melodie după care se dansează gălăongeasca (1). gălărie sfvz galerie gălătuc sm [At: I. CR. II. 80 / Pl: -i / E: cf gălătuş] (Reg) Gălătuş (1). gălătuş [At: TDRG / Pl: -i / E: net] (Reg) 1 sm Cocoloş mare, îndesat, de mămăligă Si: gălătuc. 2 sm Bulz. 3 sm îmbucătură mare. 4 av (îe) A-i merge mâncarea pe gât - A înghiţi cu noduri. 5 sm (Lpl; fig) Pumni aplicaţi după ceafă. 6 Cremene. 7 sm (Mpl) Bucăţi de trunchi lungi cât carul, groase, rotunde, nedespicate Cf bilă, butuc, tumurg. gălătuşel sm [At: MARIAN, S. A. 190 / Pl: -ei IE: gălătuş + -el] (Pop) 1 Cocoloş mai mic de mămăligă. 2 îmbucătură mică. 3 Butuc. gălăţean, ~ă [At: TDRG / Pl: -eni, -ene / E: Galaţi + -ean] 1-2 smf, a (Locuitor) din Galaţi sau din judeţul Galaţi. 3-4 smf. a (Persoană) de origine din oraşul Galaţi sau din judeţul Galaţi. 5 sf (Lpl) Plantă ornamentală din familia primulaceelor. cu flori roz sau purpurii Si: primulă (Primula obconica). gălăţeancă sf [At: CONV. LIT. VII, 311 /V: (reg) galaţ a— / Pl: -ence / E: gălăţean + -că] 1 Femeie care locuieşte în oraşul Galaţi sau în judeţul Galaţi. 2 Femeie originară din oraşul Galaţi sau din judeţul Galaţi. 3 (Ned) Dans popular. 4 Cântec după care se dansează gălăţeanca (2). 5 (înv) Joc de cărţi. gălăuz sm [At: COMAN, GL. / Pl: -/ / E: net] (Orn; reg) Grâor (1). gălăvaie sf [At: GEORGESCU-TISTU. B. 88 / E: net] Gălăgie mare. gălbază sfvz gălbează gălbăcios, -oasă a vz gălbicios gălbiciune sf vz gălbiciune gălbăgi vr vz gălbeji gălbăgior, -oare a vz gălbejor gălbăgitură sf vz gălbejitură gălbăjitură sf vz gălbejitură gălbăjoară sfvz gălbejioară gălbăjor , -oare a vz gălbejor gălbăjos, -oasă a vz gălbejos gălbănare1 sf vz gălbenare gălbânare2 sf vz gălbinare gălbănariţă sf [At: ALRM I/I. h. 154 / Pl: -te / E: gălbănare + -iţă] Gălbinare. gălbănări sfp vz gălbinare gălbănire sfvz gălbenire gălbănit, -ă a vz gălbenit gălbănoi, ~oaie a [At: ŞEZ VII, 165 / Pl: -i, -oaie / E: galben + -oi] 1-2 (Şi aug) Foarte galben (şi mare). gălbănuş sti vz gălbenuş gălbăşoară sfvz gălbejoară gălbânar sn vz gălbinare gălbânare sf vz gălbinare gălbe aţă sfvz gălbează gălbează sf[At: ANON. CAR. / V: (reg) calba~, că-, găble~, — ba~, gulba- / Pl: -eze / E: cf alb kel’baze, gel'baze] 1 Vierme parazit care trăieşte în căile biliare ale ovinelor (Fasciola hepatica). 2 Boală de ficat la oi, mai rar la vite, produsă de gălbează (1) Si: (reg), gălbejoasă (3). 3 (Pop) Plantă parazită din familia cucutei (Cuscucuta trigolii). 4 (Pop) Tortei (Cuscuta epithymum). 5 (Pop) Tortei (Cuscuta compestris). 6 (Pop) Tortei (Cuscuta europaea). gălbegi vr vz gălbeji gălbeior, -oară a, smnfvz gălbior gălbeji vr [At: LB / V: (reg) călbezi, ~băg\, -begi, -ezi / Pzi: -jesc / E: gălbează] 1 (Pop; d. oi) A se îmbolnăvi de gălbează (2) Si: (rar) a se îngalbeji (1). 2 (Pfm; d. oameni, prin apropiere de cuvântul „galben”) A deveni palid şi slab la faţă, în urma unei boli, a unei suferinţe, a îmbătrânirii. gălbejit, -a a [At: ŞEZ. III, 147 / Pl: ~i//, ~e / E: gălbeji] (Pop) 1 (D. oi) Bolnav de gălbează (2) Si: (rar) gălbejos (1). în gălbejit (1). 2 (Pfm; d. oameni) îngălbenit la faţă Si: (rar) gălbejos (4). 3 (Pfm; d. ochi) Stins. 4 (Pfm; d. textile sau obiecte din sticlă) Care este de un galben-stins. galben-murdar. gălbejitură sf [At: MARIAN, ap. DA / V: (pop) ~băj-, -băgi- / E: gălbejit + -tură] (Pop) 1 (îf -băj-, -băgi-) Gălbează (1). 2 (Dep) Lucru gălbejit, urât. învechit, uzat. 3 (Dep) Persoană galbenă la faţă. cu aspect bolnăvicios. gălbejor,-oară a [At: IORGA, în SĂM. V. 583 / V: (înv) -băj-,~băgior / Pl: -i, -oare / E: pbl gălbejit + -ior] 1-2 (Şhp; mai ales d. faţă) Care este uşor gălbejit (şi delicat, fragil, bolnăvicios) Si: gălbejos (3). 3 (Pop) Galben (1). gălbejoară sf [At: PANŢU, PL. /V: căbă$o~, ~băşo~, ~băjo~ / Pl: ~re / E: gălbează + -şw] 1 (Mol. îf ~băşo~, ~băjo~) Gălbinele (Lisimachia vulgaris). 2 (Reg; îf; -băşo-) Dreţe (Lysimachia nummularia). 3 (Reg) Răchitan (Lythrum sal i car ia). gălbejos, -oasă [At: CANTEMIR, IST. 135 / V: (îvr) că/-, (reg) ~băcios, ~băjos i Pl: -oşi, -oase / E: gălbează + -ios] (Pop) 1 (D. oi) Gălbejit (1). 2 a (D. zone, regiuni, şîs) Locuri -joase Regiuni în care oile se îmbolnăvesc de gălbează. 3 .sf Gălbează (2). 4 (D. oameni) Gălbejit (2). 5 (îvr; pex) Fără putere. gălbenare sfvz gălbinare gălbenaş sm [At: ZILOT. CRON. 76 / V: -6/w- / Pl: -i / E: galben + -«$] (Pop) 1-2 (Şhp) Galben (25) (mic) Si: galbenei (1-2), gălbior (4-5). gălbenatec, —ă a vz gălbenatic gălbenatic, -ă a [At: EMINESCU. L. P. 134 / V: -tec / Pl: -ici, -ice / E: galben + -atic] (Rar) Gălbui (1). gălbeneală sf [At: DRĂGHICI. R. 155/22 / V: / Pl: -ele, -eli / E: galben + -eală] 1 Paliditate Si: (pfm) gălbiciune (1). 2 Vopsea galbenă extrasă din drobiţă. răchiţică. scoarţă de pădureţ şi alte plante Si: gălbeneaţă (2). 3 (Pop) Icter. 4 (Pfm; reg) Obiecte felurite de culoare galbenă Si: (pfm) gălbiciune (2). gălbeneaţă ş/'[At: LB / V: ~bin~ / Pl: -eţe / E: galben + -eaţă] (Pop) 1 Paliditate. 2 Gălbeneală (2). gălbenel, ~ea [At: ALECSANDRI, P. P. 97 / V: ~bin~ / Pl: -i, -le / E: galben + -el] 1-2 sm (Şhp) Gălbenaş (1-2) (mic). 3 .s/Plantă erbacee cu tulpina groasă, cu frunze lanceolate şi dinţate, cu flori galbene, care creşte în locuri umede Si: (reg) brâncuţă, hreniţa, voinicica (Rorippa amphibia). 4 a;/'Plantă din familia cruciferate (Sisymbrium altissimum). 5 (Bot; reg) Filimică (Calendula arvensis). 6 sf (Bot; reg) Năsturel. 7 sfp (Şîs -ea de munte) Plantă ierboasă din familia ranunculaceelor, cu 505 GĂLBENET tulpina păroasă, florile galben-aurii şi fructele aşezate pe un receptacol păros Si: (reg) bologari, floarea de leac, piciorul cocoşului, rănunchi (Ranunculus polyanthemos). 8 sfp (Bot; reg) Dreţe (Lysimachia Nummularia). 9 sfp (îf -bin-) Plantă din familia primulaceelor. cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale, lunguieţe şi cu flori galbene dispuse în panicule terminale Si: (reg) băsacăn, buruiană de argint, buruiană de friguri, filimică, floare de lănjoare, gălbăjoarâ, iarbă de lânjoare, iarba sângelui, lămâioară, linjoare, mărul cucului, rădăcină de lunjoare, ruşnici, silimină, urzică neagră (Lysimachia vulgaris). 10 sfp (Bot; reg; şîf -bin-) Piciorul cocoşului (Ranunculus pedatus). 11 sfp (îc) -e de munte Plantă din familia ranunculaceelor, cu frunzele păroase, florile aurii în vârful unui peduncul cilindric Si: boglari, piciorul cocoşului (Ranunculus carpaticus). 12 sfp (îc) ~e de pădure Plantă erbacee cu tulpina păroasă şi flori galbene, care creşte în regiuni înalte (Ranunculus aureus). gălbenet sm [At: GORJAN, H. II, 160 / Pl: (rar) -uri / V: -bin- / E: galben + -et] (Pop; esc) Grămadă de galbeni. gălbeneţ, -eaţă a [At: DOSOFTEI. V. S. 1/2 / V: ~birt- / Pl: -eţe / E: galben + -eţ] (îvp) 1 Palid. 2 Blond. gălbeni vi. wr [At: DA / Pzi: -nesc / E: galben] 1-3 (îvp) A (se) îngălbeni. gălbemcă i/[At: H II, 289 / V: -bin- / Pl: -ele / E: galben + -ică] (Reg) 1 Filimică (Calendula officinaîis). 2 Muşeţel. gălbenicios, -oasă a vz gălbenicios gălbenime sfs [At: MARIAN, CH. 52 / V: -bin- / E: galben + -irne] (Rar; esc) Cantitate sau mulţime de obiecte de culoare galbenă. gălbemor s [At: CHEST. VIII, 112/32 / E: galben + -ior] (Reg; gmţ) Băutură nedefinită mai îndeaproape. gălbemre sf [At: DA ms / V: ~bin~, -băn- / Pl: -ri l E: gălbeni] (Pop) îngălbenire. gălbenit, -ă a [At: DEX / V: -bin-, -băn- / Pl: -iţi, ~e / E: gălbeni] (îvp) îngălbenit. gălbeniţă sf vz gălbiniţă gălbeniu f -ie a [At: DRĂGHICI, R. 74 / V: -bin- / Pl: ~i/ / E: galben + -iu] (Rar) 1 Gălbui (1). 2 Palid. gălbenoi, -oaie a [At: ALRM II/I h. 84 / PI: - / E: galben + -oi] (Reg) Palid. gălbenuş, ~ă [At: ANON. CAR. / V: ~băn~, -bin-1 PI: ~e, -uri, -i / E: galben + -uş] 1 sn (Adesea complinit prin „de ou*‘) Paite sferică, galbenă a oului de pasăre şi de reptilă, bogată în substanţe nutritive. 2 a (Nob) Gălbui. 3 smp Plantă din familia compozitelor, cu tulpina ramificată în partea inferioară, cu flori galbene, în capitule, care creşte prin locuri virane, câmpuri Si: iarba găinii, nechită (Crepis set osa). 4 smp (Bot; reg) Cojamiţă Si: (reg) barba-Iupului, lăptuca-iepurilor, măsălariu, pofarniţă, sunătoare (Crepsis pulchra). 5 sfp (Bot; reg) Găinuşi (Potentilla chrysantha). 6 sfp (Bot; reg) Buruiană de cinci degete (Potentilla recta). 1 sfp (Bot; reg) Scrântitoare. 8 sfp Oul inului (Camelina alyssum). 9 sn (Bot; reg; şîf -e; şîc ~a inului) Lubiţ (Camellina sativa). gălbenuţ, -ă [At: VICIU, GL. / V: -bin- / Pl: -i, -e / E: galben + -uţ] 1 a (Rar) Gălbior (1). 2 sm (Bot) Burete comestibil, de culoare gălbuie. 3 sf (Pop) Vită cu părul galben. gălbezi vr vz gălbeji gălbicios, -oasă a [At: DUNĂREANU. R. 177 / Pl: -oşi, -oase / E: galben (sub influenţa lui albicios)] (Pfm) Galben la fată Si: gălbinicios (3). gălbiciune sf [At: RUSSO. S. 31 / Pl: -ni / E: galben (sub influenţa lui albiciune)] (Pfm) 1-2 Gălbeneală (1, 4). gălbinai'e A*/'[At: BIBLIA (1688), 91 / V: -băn-, -băn-, -ben-nere, ghelben- / Pl: -nări / E: galben + -are] 1 (Med; pfm) Icter. 2 (Pop; gmţ; îe) A suferi de ~rusească A fi beţiv. 3 (Pop; îe) A găsi pe cineva ~a A se îmbolnăvi de frică. 4 (Pop; îe) A-şi înghiţi -a A păţi ceva din prea mult efort făcut o dată Si: a se trece cu firea. 5 (Pop; îae) A muri. 6 (Reg) Boală de oi. 7 (înv; imp) Culoare galbenă. 8 (Rar) Paliditate. 9 (îvp) Gălbenuş de ou. 10 (Bot; şîf -ben-) Plantă erbacee cu tulpina ramificată spre vâif. cu frunze dinţate, flori purpurii, care creşte prin fâneţele umede şi se foloseşte ca colorant Si: cornută, holeră, joldeală, pălămidâ, scai muscălesc, secerdă, şerpet, şoldeală (Serratula tinctoria). 11 (Bot; reg) Pălămidă (Cirsium arvense). 12 (Bot; reg) Lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 13 (Bot; reg) Miază-noapte (Melampyrum biharieuse). 14 (Bot; reg; îc) ~de germe Turiţă mare (Agrimonia eupatoria). 15 (Bot; reg; îf -ben-) Linăriţă (Linaria vulgaris). 16 (Bot; reg; îf -ben-) Vetrice (Tanacetum vulgare). gălbinaş sm vz gălbenaş gălbineală sf vz gălbeneală gălbineaţă sfvz gălbeneaţă gălbinel, -ea sm, sfvz gălbenel gălbinere sfvz gălbinare gălbinet sms vz gălbenet gălbineţ, -eaţă a vz gălbeneţ gălbini vi, vtr vz gălbeni gălbinica, —ă a [At: ALRM II/I, h. 84 / Pl: -i, -e / E: pbl galben] (Reg) Palid. gălbinică sf vz gălbenică gălbinicel, ~ea a [At: MÎNDRESCU, L. P. 218 / Pl: -cei, -cele / E: galben + -icel] (Nob) Gălbui (1). gălbinicios, -oasă [At: PANN. E. II, 33 / V: -ben- / Pl: -oşi, -oase / E: galben + -icios] (Pop) 1 Gălbui (1). 2 Palid. 3 Gălbicios. gălbinime sfs vz gălbenime gălbimre sfvz gălbenire gălbinit, -ă a vz gălbenit gălbiniţă sf [At: PANŢU, PL. / V: (reg) -ben- / Pl: -ţe / E: galben + -iţă] Plantă erbacee din familia labiatelor. cu frunzele peţiolate şi flori galbene-aurii Si: sugel galben, urzică moartă, urzică moartă galbenă, urzică galbenă, zebrea (Galebdolon luteum). gălbiniu, -ie a vz gălbeniu gălbinuş, -ă a, sn, sm, sfvz gălbenuş gălbinuţ, -ă a, sm sfvz gălbenuţ gălbior, -oară [At: ANON. CAR. / P: -bi-or / V: (reg) -bei-, (reg) galghi-I Pl: -i, -oare / E: galben + -ior] 1 a (Fam) Gălbui. 2 a (îc) Pere -oare Soi de pere văratice, mălăieţe. cu coaja galbenă. 3 ai (D. par) Blond. 4-5 sn (Şhp) Gălbenaş (1-2). 6 sm (Bot; reg; mpl) Bureţi galbeni (Cantharelus cibarius). 1 şf(Bot; reg) Ruşuliţă (Hieracium aurantiacum). 8 sf(Bot; reg) Solovârvariţă (Inula britannica). 9 sfp (Bot; reg) Filimică (Calendula officinaîis). 10 sf (Reg) Un fel de strugure. gălbiu, —ie a [At: CONACHI, P. 179 / Pl: -ii / E: gălbeniu] (Pfm) 1-2 Gălbui (1-2). gălbui, -e a [At: EMINESCU, N. 51 / Pl: -e / E: galben + -ui] 1 Care bate într-un galben foarte şters, aproape de alb Si: (rar) gălbeniu, gălbenatic, (pop) gălbinicios (1), (pfm) gălbiu, (reg) gălburiu, (nob) gălbinicel, (fam) gălbior (1), galben (1) deschis, galben (1) pal. 2 (Pop ; d. păr) Blond. gălburiu, -ie a [At: CDDE / Pl: -ii I E: galben (după alburiu)] (Reg) Gălbui. găleant sm [At: CREANGĂ, GL. / Pl: -nţi i E: net] (Reg) Dichici. găleată sf [At: ANON. CAR. / Pl: -eţi, (înv) -et / E: ml galleta] 1 Vas de lemn. de metal, de plastic (rar de pânză impermeabilă) etc. pentru scosul, transportul şi păstrarea apei, a altor lichide, a unor materiale pulverulente etc. Si: căldare Cf ciubăr, doniţă, strungăreaţă. 2 Conţinut al unei găleţi (1). 3 (îe) A ploua (sau a turna, a vărsa, a cădea) cu -ta A ploua torenţial. 4 Veche măsură de capacitate conţinând 12 ocale. 5 Cantitate măsurând o găleată (4). 6 (Reg) Măsură pentru brânză, conţinând cinci ocale sau 6. 30 kg. 7 (Reg) Cantitate de brânză de o găleată (6). 8 Veche măsură de capacitate pentru grâne, conţinând 80 de litri sau patru feldere. sau 64 de cofe. 9 Cantitate măsurând o găleată (8). 10 Dare pe cereale introdusă de Mihnea-Vodă. 11 (Art) întâiul joc la mireasă acasă jucat de flăcăi şi fete, între care se amestecă mireasa alături de naşa mare şi care se joacă 506 GĂRDAŞ în jurul unei galeţi cu apă care e împodobită cu o basma, un fir roşu şi un fir de busuioc Si: apă. 12 (Art) Melodie după care se joacă găleata (11). galeşi vr [At: TOMESCU, GL. / Pzi: -şese / E: galeş] (Reg) A se întrista. găletai' [At: I. CR. III. 253 / V: ~eţar sn / Pl: -e şi -i sm / E: găleată + -ar] 1 sn (Mol) Ciubăr eliptic, cu fundul mai mic decât gura, în care se spală rufele Cf hârlăit. 2 sm (Pop) Persoană care face găleţi. 3 sm (Pop) Cel care duce zidarilor varul cu găleata. 4 (Psr; reg) Cel care mulge oile (în găleată). găletăreasă sf [At. CDDE / Pl: ~e^ / E: găletar + -easă] (Psr) Găletăriţă. găletărit sn [At: DDRF / Pl: (rar) -uri / E: găleată + -ăirit] (îvr) Impozit asupra fiecărei găleţi de cereale. găletăriţă sf[At: LIUBA-IANA, M. 109 / Pl: -ţe / E: găletar + -iţă] (Psr) Femeie care mulge oile şi poartă găleţile cu lapte Si: găletăreasă. găletuşă sf[At: ANON. CAR. / Pl: -şe / E: găleată + -uşă] 1-2 (Şhp) Găleată (1) (mică). 3-4 (Reg) Gâlcă (1-2). găleţai' sm vz găletar gălfezi vi [At: DR IV. 685 / Pzi: -z.esc / E: net] (Reg) A deveni palid din cauza unei boli. gălfezit, a [At: MERA. L. B. 169 / Pl: ~i//, -e i E: gălfezi] (Reg) Palid (din cauza bolii) Si: galfăcl. gălgară sf[At: DDRF / V: gal~ / Pl: -re / E: gâlgări] (Reg) 1 Flacără foarte mare. 2 (Fig) Persoană care spune baliverne, fleacuri, lucruri neserioase. gălgăi v vz gâlgâi gălgăriţă sf gărgăriţă gălgăuţ sn [At: GOROVEI, C. 38 / Pl: -i / E: derivat de la gâlgâit] (Reg; gmţ; csnp; în ghicitori) Gâlgâit (1). gălgoloţ sn vz gârgoloţ găhe sf[At: DAME. T. 135 / Pl: ~i/ / E: net] (Teh) Duriţă la scripeţii războiului de ţesut Cf cari căi. găligan, [At: CARGIALE. S. N. 36 / V: gâl~, gărl~ / Pl: -e / E: ns cî gligan] 1 sm (Prt; fam) Băiat sau bărbat foarte înalt Si: lungan, gligan. 2 a (Nob; d. obiecte) Mare. gălomb sm vz golumb gălvăţmă sfvz glăvăţână gălucă sfvz găluşcă gălumb sm vz golumb găluşcă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 201/2 /V: (nob) ~u că / Pl: -şte, -şti, (iuz) ~uşce / E: mg galuska, pn galuszka, rs rzAyujKa] 1 Perişoară din aluat, gris, din came tocată, din brânză etc. 2 (Ie) A înghiţi -ca A răbda şi a nu riposta la o insultă, o mustrare, la o minciună evidentă. 3 (înv) Bilă de fier care. înfierbântată, se întrebuinţa ca instrument de tortură. 4 Lut modelat în formă de bulgăre cu care minerul umple găurile în care se aşază explozibilul. 5 Dop din material refractar folosit la închiderea orificiului de scurgere a materialului topit dintr-un cuptor. găluşcăriţcle sfpa [At: CHEST. VIII, 9 / E: găluşcă + -riţăi] (Reg) Fel de mâncare ce se consumă la nuntă. găluşcuţă şf[At DA / Pl: -ţe / E: găluşcă + -uţă] 1-2 (Pfm; şhp) Găluşcă (1) (mică) Si: găluştea (1-2). 3 (Pop) Papanaşi Si: găluştea (3). găluştca sf [At: MARIAN, S. R. 1,74 / PI: -ele i E: găluşcă + -eă] (Pop) 1-3 Găluşcuţă (1-3). gălvăţmă sfvz glăvăţână găman smf. (rar) a [At: BARONZI. L. I, 108 / Pl: -i / E: net] 1-2 (Fam) Mâncău. gămălie sf[At: DAME. T. 140 / V: (Mol; Trs; cu metateză) măgă~ i Pl: ~i/ / E: cf mg gomoly „minge, ghem, bot“, gomolya „bot, bulgăr. ghemk‘. ser gomolja „boţ“, gomolj „rădăcină bulboasă“, cf golomoţ] 1 Măciulie a unui bold. 2 Parte îngroşată (şi sferică) în vârful unui obiect. 3 (Adesea însoţit de compliniri) Nume dat unor obiecte mici şi rotunde. 4 Nasture de lemn al furcii deasupra căruia se leagă caierul. 5 (Gmţ) Cap. 6 (Gmţ) Persoană mică de statură. 7 (Gmt) Copil. 8 (Fig; îe) -iile ochilor Pupile. gămălioară sf[At: CUV. D. BĂTR. I. 282 / P: -li-oa- / Pl: -re / E: gămălie + -(i)oară] 1-2 (Şhp) Gămălie (2) (mică) Si: (rar) gămăliuţă (1-2). 3-4 (Şhp) Gămălie (3) (extrem de mică) Si: (rai*) gămăliuţă (3-4). 5-6 (Şhp) Căpşor Si: (rar) gămăiliuţă (5-6). 7-8 (Şhp) Nume dat unei persoane mici de statură sau unui copilaş simpatic Si: (rar) gămăiliuţă (7-8). gămăliuţă sf [At: TDRG / P: -li-u- / Pl: -ţe / E: gămălie + -uţă] (Rar) 1-6) (Şhp) Gămălioară (1-6). gămănie sf'[At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: ~i/ / E: gamăn + -ie] înclinare a cuiva spre a mânca cu lăcomie. gămbos'ire sf vz gâmbosire gămbository ~oare a vz gâmbositor gămoaie sfp [At: BUL. FIL. VII-VIII, 272 / E: net] (Pop; rar) Vin de terasă, acrişor. gămueţ sn [At: ŞEZ. V, 148 / Pl: ~e / E: pbl ghemuleţ] (Reg) Un fel de desagă, de boccea, care aduce cu forma unui ghem. purtată pe spate. gămuldeaţă sf[At: CHEST. II. 427 / Pl: -eţe i E: ns cf mogâldeaţă] (Reg) Grămadă de gunoi care se scoate din grajd. gănceală sf[At: ANON. CAR. / Pl: -celi l E: gance2 + -(e)alăi] (înv) Defect corporal sau boală Cî gance2 (1). gănce avă sfvz gâlceava gănceluit, ~ă a [At: DDRF / Pl: -iţi, -e / E: gance2] (îvp) Sifilitic. gănci sn vz gance2 găncios, ~oasă a [At: PAŞCA, GL. / Pl: -oşi, -oase / E: ns cf arm ngan („mănâncă cu lăcomie")] (Reg) Lacom la mâncare. gănguraş sm vz grânguraş găniaţ smn vz găinaţ gănieţ smn vz găinaţ gănţărie sf [At: COMAN. GL. / E: ganţă1 + -arie] (Reg; esc) Mulţime mare de albine. găoace [At: DOSOFTEI. V. S. 4/2 / V: gheo~, ghioacă, ghio~, sdioacă, zghioacă / P: gă-oa- / Pl: -oci / E: net] 1 ş/-Coajă tare a oului. 2 (Pfm; îe) A ieşi din - A scăpa de un rău. 3 ş/'(Pfm; îae; d. pui; fig. d. oameni) A apărea pe lume. 4 sfs (Pop; îe) A pune palmele - A curba şi alipi palmele astfel încât să formeze o scobitură. 5 (înv) .y/'Mitră. 6 (Pop) Organ genital la femeie Cf zgăiu. 1 ^/'Jumătate de coajă de nucă, ghindă, alună etc. 8 5/(Pop) Cămaşă sau pleavă a bobului de grâu. 9 sf{Pop; lpl) Valve ale scoicilor. 10 sf(Reg) Nasture. 11 sf (Pop) Gol ce se face în pâine. în brânză etc. din cauza băşicilor de aer care apar în timpul dospirii. 12 sf (Reg) Spaţiu în care albinele depun nectarul. 13 sf(Reg) Cămăruţă în care stă o singură albină. 14 sf(Reg; la stupărit) Loc în care stă larva. 15 sm (Pop, pbl) Larvă de insectă. găoază sf[At: ANON. CAR. / V: ~oz sn. ns găvo~, glo~ / P: gă-oa~ / Pl: -ze / E: net] (Pop) 1 Anus. 2 Gaură. 3 Vagin. 4 Cloacă. găoc'it, a [At: LB / P: gă-o- / PI: -iţi, -e / E: găoace + -it] (Reg; d. pâine, brânză etc.) Plin de găuri Cî găoace (11). găoz sn vz găoază gărăfioară sf[At: SEVASTOS. C. 148 / Pl: -re / E: garafă + -ioară] 1-2 (Şhp) Carafă (mică). gărăgaie sf [At: MARIAN. S.R. II. 12 / E: fo] Gâgâit de gâşte. gără'i vi, vr vz gâgâi gărăşâţă sf vz gărăşiţă2 gărăş'iţă1 sfvz groşiţă gărăşiţă2 sf [At: BĂCESCU. P. 31 / V: ~şâtă I Pl: -ţe / E: net] (Iht; reg) Caracudă. gărăvcl sm [At: DOMBROWSKY. P. 79 / Pl: -ei / E: net] (Orn; reg) Graur. gărană sf[At: H IX. 6 / Pl: -ni / E: cf vsl raparn „a arde“. garişte] (Reg) 1 Loc unde s-a tăiat o pădure şi au rămas numai butucii Si: (pop) curătură (1). runc. 2 Pădure tânără Si: (pop) lăstar. gărâţă sf[At: H XI, 488 / V: gariţie, gâriţ sm, gâiiţă / Pl: -ţe, -ţi, / E: net] (Reg) Soi de peşte Cf cară. gărchi^n sn vz gârlan gărdaş sm [At: LEG. EC. PL. 297 / Pl: -i / E: gard1 + - / E: net] (Reg) 1 Grup mic de oi. 2 (Lpl) Lucruri mărunte, vreascuri etc. ce încurcă la treabă. gâjganie sf vz gânganie gâfi vi [At: VÂRCOL, M. 86 / Pzi: -jesc l E: bg ra^i] (Reg) 1 (Pbl) A deschide drum prin noroi sau zăpadă. 2 A se da la o parte, a face loc. când e mult prea multă lume adunată. gâl1 i [At: ALECSANDRI. T. 199 / E: fo] (Rep) (1-2) Cuvânt care imită sunetul produs de gâtlej când omul înghite repede, cu sete. cu lăcomie etc. o băutură sau când un lichid curge dintr-un vas (cu gâtul strâmt). gâl2 sn [At: H VIL 231 / E: net] (Med; reg) Anghină. gâlban sm vz câlbaş gâlbaş sm vz câlbaş gâlcă sf [At: ANON. CAR. / Pl: -ci / E: cf bg rAUKM, pn galka, ucr xuakh, vsl ra<\G<\] (Pop) 1 Umflătură sub piele Si: (reg) gâlcătură (1 ),găletuşă (3). 2 Inflamare a ganglionilor de la gât sau a amigdalelor Si: (reg) gâlcătură (2), găletuşă (4). grumazare (1). 3 Nod. îngroşătură care apare la firele toarse. gâlcătură sf [At: GRAIUL 1,318 / Pl: ~ri / E: gâlcă + -(ă)tură] 1-2 (Reg) Gâlcă (1-2). gălce avă sf [At: COD. VOR. 9 / V: (îvt) gânc-, gănc- I Pl: ~eW, (rar) -evuri / E: bg raA^aBa] 1 (îvt) Larmă de nemulţumire Si: (rar) gâlcevire (1). 2 Ceartă între două sau mai multe persoane manifestată prin vorbă multă, discuţii aprinse Si: (rar) gâlcevire (2), (pop) sfadă, ciorovăială, cioandră, price, (înv) voroavă. 3 (Bot; reg) Surguci (Consolida ajacis). 4 (Bot; reg) Nemţişori-de-câmp (Consolida regalis). gâlcevi [At: DOSOFTEI. PS. 368 / Pzi: -vesc / E: gâlceavă] 1 (Înv) vr A protesta contra cuiva prin vociferări Si: (nob) îngâlcevi. 2 vt (Pop) A se certa. 3 vt (îvt) A-i disputa cuiva un drept. 4 vtf A învrăjbi două persoane. gâlcevicios,-oasă [At: POLIZU / Pl: -oşi, -oase / E: gâlceavă + -icios] (îvr) 1-2 a, smf Certăreţ (1-2). gâlcevire sf[At: NEGRUZZI, C.I. 149 / Pl: -ri / E: gâlcevi] (Rar) 1-2 Gâlceavă (1-2). gâlcevii sn [At: N. COSTIN. LET. II, 54/26 / E: gâlcevi] Protest prin vociferări, murmure, zarvă Cf gâlcevi (1). gâlcevitor, -oai'e [At: BIBLIA (1688). 141/2 / V: (înv) -c/v- / Pl: ~i, -oare / E: gâlcevi + -tor] (Pop) 1-2 a, smf Certăreţ (1-2). 3 a (Uneori d. lucruri sau caracteristici) Care provoacă învrăjbire. gâlcevos, -oasă a [At: (a. 1792) IORGA, S. D. XII. 189 / Pl: -oşi, -oase / E: gâlceavă + -os] (înv) 1-2 a, smf Certăreţ (1-2). gâlci vr [At: DA / Pzi: -cesc / E: gâlcă] (Reg) A se îmbolnăvi de gâlci. gâlcit, ~ă a [At: H III. 141 / Pl: -iţi, -e / E: gâlci] (Reg) Bolnav de gâlci. gâlciuros, -oasă a [At: CIAUŞANU. GL. / V: -cu- / Pl: -oşi, -oase / E: gâlci (pil gâlcă) + -uros] (Rar) 1 Gâlcos (1). 2 (Fig; d. firul tras; îf -cu-) Cu noduri, când mai gros, când mai subţire. gâlcivitor, —oai'e a, smf vz gâlcevitor gâlcos, -oasă [At: H III. 226.306 / Pl: -oşi, -oase / E: gâlci + -av] (Reg) 1 a Cu gâlci Si: gâlciuros (1), ghinduros (1). 2 ş/'(Bot) Un fel de plantă care seamănă la frunză cu leuşteanul. gâ leş oară sfvz gâlc uşoară gâlcuhţă sf[At: TDRG / Pl: -ţe / E: gâlcă + -uliţă] (Pop; şhp) 1-2 Gâlcuţă (1-2). gâlcuros, -oasă a vz gâlciuros gâlcuşoară sf [At: POLIZU / V: -cş- / Pl: -re / E: gâlcă + -(u)şoară] (Pop; şhp) 1-2 Gâlcuţă (1-2). gâlcuţă sf[At: ŞEZ. III. 119 / Pl: -ţe / E: gâlcă + -uţă] 1-2 (Pop; şhp) Gâlcă (mică) Si: gâlculiţă (1-2), gâlcuşoară (1-2). gâldan1 sn [At: PAŞCA.GL. / Pl: -e / E: gâldău css] (Reg) Loc în care se adună apa prin oprirea unei gârle sau a unei vâlcele Si: (reg) gâldău (1). gâldan2, -ă a vz goldan gâldăbaş sm vz câlbaş gâldău sn [At: GORJAN, H. I, 66 / Pl: -daie, (reg) -ă / E: net] (Reg) 1 Groapă plină cu apă Si: gâldău. 2 Lac. gâldoisn [At: CHEST. IV. 39/15 / V: (reg) ~oniu / Pl: -oaie / E: gâldău css] (Reg) Adâncime cu vârtej într-o apă curgătoare. gâldoniu sn vz gâldoi gâle i [At: PAMFILE, J. III / E: fo] (Rep) Strigăt cu care se cheamă gâştele la mâncare Si: hale-hale, gâri-gări. gâlgai'ă sf vz gargară gâlgăi vi, vt vz gâlgâi gâlgăm v [At: ALEXI / Pzi: -nesc I E: gâlgâi css] (Nob) 1-8 A gâlgâi (1-4, 6-9). gâlgără sf [At: TDRG / E: net] (Reg) Boală la oi asemănătoare cu gălbeaza, care atinge mai ales noatenii. gâlgări vi [At: DICŢ. / Pzi: -resc / E: gâlgâi css] (Reg) 1-8 Gâlgâi (1-4, 6-9). 9 A face gargară. gâlgăi [At: DONICI, F. II, 39 / V: (reg) gălgăi, -găi / Pzi: gâlgâi şi -e.sr / E: gâl-gâl] 1 vi (D. lichide) A curge cu zgomot printr-un vas cu gâtul 512 GÂND strâmt Si: (nob) a gâlgăni (1). a gâlgări (1). 2 vi A curge cu un zgomot ritmic Si: (nob) a gâlgâiţi (2), a gâlgări (2). 3 vt A bea cu înghiţituri mari. făcând un zgomot ritmic Si: (nob) a gâlgăni (3), a gâlgări (3). 4 vt A fuma, făcând să gâlgâie apa dintr-o narghilea Si: (nob) a gâlgăni (4), a gâlgări (4). 5 vt (Nob) A cânta trecând de Ia registrul normal al vocii la falset, în maniera iodlerului. 6 (D. ape, sânge etc.) A curge în valuri mari Si: (nob) a gâlgăni (5), a gâlgări (5). 7 (D. apă care fierbe) A clocoti. 8 (Pan; d. foc) A izbucni în flăcări mari Si: (nob) a gâlgăni (7), a gâlgări (7). 9 (Pan; d. fum) A ieşi în vălătuci mari Si: (nob) a gâlgăni (8), a gâlgări (8). 10 (Fig; d. un drum. o stradă) A fi plin de forfota oamenilor. 11 (Rai” d. gaiţă) A cânta. gâlgâială sf [At: JIPESCU, ap. TDRG / P: -gâ-ia- / Pl: -ieli / E: gâlgâi + -eală] Gâlgâire (1). gâlgâire sf [At: PAS, Z. 1,76 / Pl: -ri / E: gâlgâi] 1 Zgomot caracteristic produs de un lichid care curge printr-un vas cu gâtul strâmt sau care alunecă pe gât Si: (rar) gâlgâială, gâlgâitură, gâlgâit (1). 2 (Rar; d. sânge, ape) Curgere în cantitate mare Cf gâlgâi (6) Si: gâlgâit (2). 3 (Rar; d. apă care fierbe, magmă) Clocotire Cf gâlgâi (6). 4 (Rar; pan; d. foc) Izbucnire în flăcări mari Cf gâlgâi (8). gâlgâit sn [At: PAS, Z. I. 76 / Pl: -uri I E: gâlgâi] 1-2 Gâlgâire (1-2) Si: (reg) gălgăuţ. 3 (Rar; d. apă care fierbe, magmă) Clocotire. gâlgâitor, ~oare a [At: CAMILAR. T. 197 / P: -gâ-i- / Pl: -i, -oare / E: gâlgâi + -tor] 1 Care gâlgâie (1). 2 (D. ape. sânge etc.) Care gâlgâie (6). 3 (Rar; pan; d. cântece, muzică) Care gâlgâie (5). gâlgâitură sf[At: CARAGIALE. S. 143 / Pl: -ri / E: gâlgâit + -tură] Gâlgâire (1). gâlgoveaţă sf [At: PĂCALĂ, M. R. 139 / PI: -eţe / E: net] (Reg) Femeie ignorată din diferite motive, unele de ordin moral, de conduită proastă etc. Cf secătură, gâlifar sm vz călifar găligan, ~ă sm. a vz găligan gâlmă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 67/2 / V: hâ~, hâlm, holm sn / Pl: —me / E: slv;ţ7tî»/Hî.] 1 (înv) Dâmb. 2 (Pop) Umflătură. 3 (Pop) Ganglion. gălmei sn vz ghelmea! gâlmei sn [At: CADE / V: (cu metateză) glămâie, glămeie, glem~, glăm'ie, glimeie, glemeie sf / Pl: -glieIniei / E: pbl gâlmă + -ei] (Reg) 1 Deal râpos, stâncos, fără verdeaţă. 2 (îf glemei) Movilă (1). 3 Grămadă de gunoi care se scoate din grajd. gâlt sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: net] (înv) Gât (1). gâlt sn [At: ALRM II/I h. 86 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Gâtlej. găitan, smf, sn, a vz gâtlan gâltean sm vz gâtlan gâltej sn vz gâtlej gâltofan sm [At: COMAN. GL. 34 / PI: -i / E: net] (Reg) 1 Guşat (1). 2 Nătărău (1). gâmărdoi sn vz gomârdoi gâmba [At: N. COSTIN, ap. LET. I, A. 60/21 / Pzi: -hesc / E: lat *gambare] (Mol; îpp) 1 vt A pune mâna pe cineva, a apuca Cf găbji, gălbui, gâmbosi, îngâmha. 2 vi (îlv) A - de frig A îngheţa. gâmbi vt [At: COMAN. GL. / Pzi: -besc / E: net] (Reg) A înfuleca. gâmbală sf vz agâmbeală gambă sf[At: VICIU, GL. / Pl: -be / E: mg gomba] (Trs; mgm) 1 Epilepsie. 2 Boală nedefinită mai îndeaproape. gâmboase sfp [At: ŞEZ. II. 229/10 / E: net] (Pop) Lucruri mici percepute laolaltă, precum aşchii, sfărâmături. putregaiuri, ţărână, praf. insecte chiar. gâmbosi [At: PSALT. SCH. 36 / Pzi: -sesc / E: net] (înv) 1-2 vtr A (se) înşela. 3 vt A ispiti. gâmbosire .v/'[At: PSALT. 40/8 /V: găm~ / Pl: -ri / E: gâmbosi] (îpp; înv) 1 înşelăciune. 2 Ispitire. 3 (îe) A se jura în ~ A se jura strâmb. gâmbosit, ~ă a [At: DA / Pl: -iţi, -e / E: gâmbosi] 1 (înv) înşelat. 2 (înv) Ispitit. 3 (Reg) Buimăcit1. gâmbositor, ~oare [At: PSALT., 22/9 / V: găm~, ~iu / Pl: -i, -oare / E: gâmbosi + -(i)tor] (înv) înşelător. gâmbositoriu, ~oare a vz gâmbositor gâmfa vt [At: ALEXICI. L. P.. 207/20 /V: -fla.gumfla / Pzi: gânif, (rar) -fez / E: lat conflare, cf îngâmfa] (Pop; rar) Umila. gâmfare sf [At: CADE / V: gumflare / Pl: -jari / E: gâmfa] (înv) îngâmfare. gâmfătură sf [At: MAT. FOLK. I, 644 / Pl: -ri l E: gâmfa + -(ă)tură] (Pop) Umflătură. gâmfla vt vz gâmfa gâmză sf[At: BARONZI, L., 94 / V: gam~ / E: bg r&M3a] (Reg; şîs -neagră, —verde) Un soi de struguri. gânaie sfp [At: ALRM II/I h. 12 / E: dl gunoaie] (Reg) Gunoaie Vz gâmboase. gânceavă sfvz gâlceavă gând sn [At: PRAV. MOLD. 180 / Pl: -uri / E: mg gond] 1 Rezultatul procesului de gândire (2) Si: (rar) cuget. 2 (îlv) A-i fi -ul sau a-i sta -ul Ia ceva (ori cineva) A se gândi la cineva sau ceva. 3 (îe) A-J duce, a-1 purta -ul (ori -urile) A face asociaţii de gândire, a schimba subiectul gândirii prin comparaţie cu cel anterior. 4 (îe) A-i zbura -ui A sări la o altă idee sau a-şi pierde din neatenţie, de oboseală sau din alte motive, şirul ideilor şi a începe a se gândi la cu totul altceva. 5 (îe) A-i trece multe ~uri prin cap A avea multe idei în general sau în legătură cu un anumit subiect. 6 (îlav) Ca Mii (şi ca vântul) Extrem de rapid. 7 (îlv) A-şi lua (sau a-şi muta) -ul A nu se mai gândi. 8 (îvp; îe) A fi (sau a atla pe cineva) într-un (sau la un) ~ A fi de aceeaşi părere cu cineva. 9 (înv; îe) A da în - cu cineva A face cauză comună cu cineva. 10 (îvp; îe) A da cu -ul A avea părerea că ... 11 (îe) A-i veni -ul să A-i veni ideea să ... 12 Imaginaţie. 13 (Pop; îlv) A-şi pune în ~că ... A-şi închipui că ... 14 (Construit cu verbele sta, pune, cădea, rămâne: îe) A sta (pierdut sau dus) (ori a se pune, cădea, rămâne) pe ~uri A fi într-o stare de meditare, de reflexiune adâncă, vecină uneori cu întristarea. 15 (îe; adeseori eufemistic) A-1 purta mjI departe A se gândi la lucruri mai puţin obişnuite, la lucruri depărtate, la persoane aflate la distanţă (şi îndrăgite). 16 (îlv) A sta pe (sau. înv. în, ori, pop. la) Miri A chibzui. 17 (Pop; îe) A sta la -uri A se gândi cu îngrijorare. 18 îngrijorare. 19 (Fam; îs) -uri negre Gânduri (1) pesimiste. 20 (îe) A-1 cuprinde (sau a-1 frământa, a-I apăsa) -uri (negre) A deveni tot mai trist din cauza îngrijorării sau a unor reflecţii triste. 21 (îe) A-1 apăsa -ul A-1 preocupa mult. uneori obsedant, o idee. 22 (îlv) A-1 pune pe (sau a-şi face, pfm. a intra la, pop. a se lua de şi a-1 băga în) Miri A se îngrijora. 23 (îe; adesea folosită la afirmativ cu numai şi la negativ cu decât) A-i sta miI la A fi preocupat (exclusiv) de ceva. 24 (înv; nob; după vsl np$MHCA€HHK; îls) Purtare-de-înainte— Providenţă. 25 (înv) Presimţire. 26 (înv; îlv) A-i spune (sau a-i zice) ~ că ... A presimţi. 27 Mintea ca sediu al cugetării şi ca memorie. 28 (îe) Nici cu Mii n-am gândit Nu m-am aşteptat să se întâmple aşa ceva. 29 (îe) A bate cu -ui (departe) A-i merge mintea, a fi capabil de a înşelegc lucruri dificile. 30 (îe) Când cu Mii n-ai gândi Când nici nu te aştepţi. 31 (Pfm; îe) A-i da (sau a-i trece, a-i veni, a-i trăsni) (ceva) prin ~ A-i veni brusc o idee. 32 (Fam; îlv) A-i ieşi din ~ A uita. 33 (Fam; îe) A scoate ceva (sau pe cineva) din ~ A izgoni din amintiri, din minte. 34 (îe) A purta pe cineva în -(uri) A se gândi intens la cineva din cauza grijii sau a iubirii pe care i-o poartă. 35 (înv; îla) Ieşit din ~ înnebunit. 36 (Pop; îe) A-i fi în ~ A şti că nu trebuie să uite ceva. 37 Intenţie. 38 (îlv) A avea de (sau a-şi pune în, a veni cu) - să, pop. a-1 bate (sau a-1 paşte), înv. a-i fî -ul să ... A intenţiona. 39 (îlav) Cu -să Cu intenţie să. 40 (Pfm) A-şi lua (sau a-şi muta) -ul A renunţa la orice speranţă din pricină că şi-a schimbat sau i s-au năruit intenţiile, planurile. 41 (îs) ~ bun Intenţii bune. 42 (îs) ~ rău Intenţii rele. 43 (îe) A veni cu ~ bun (sau, rar. —rău) A apărea la cineva cu intenţii bune (sau rele). 44 (Pfm) A pune cuiva ~ rău A plănui ceva rău contra cuiva. 45 Hotărâre luată de o persoană. 46 (Pop; îe) Cu un ~să se ducă şi cu zece nu Mai curând indecis decât hotărât. 47 (îvp; îe) A(-şi) pune (în) ~ A lua hotărârea să. 48 Convingere, părere, impresie personală. 49 (îe) (A face ceva) cu - că (A întreprinde ceva) având părerea că ... 50 Dorinţă. 513 GÂNDAC 51 (îe) A face pe (sau după) ~ul cuiva A face pe placul cuiva. 52 (Pop; îc) -ul dracului (sau -ul mâţii) Un tip de hora la nuntă. gândac sm [At: DOSOFTEI, PS. 262 / V: (reg) -« sf/ Pl: ~a ci / E: cf srb gundelj, vsl raAdK'z»] 1 Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemănătoare cu coleopterele. 2 (îe) A fi mâncat de -aci A avea haine rupte, ciuruite. 3 (îe) A avea -aci în cap A avea gărgăuni în cap. 4 (îc) —de-casă (sau -de-bucătărie, -negru) Şvab1 (Periplaneta orientalis).S (îc) —de-făină Morar (Tenebrio mol itor). 6 (îc) ~-de-grâne Grângoaşă (GymnopJeurus pilularius). 1 (îc) —de-gunoi Băligar (Geotrupes stercorarius). 8 (îc) ~-de-hrişcă Cărăbuşel (Rhizotrogus solstitialis). 9 (îc) —de-mai (sau de primăvară) Cărăbuş. 10 (îc) - de mătase Vierme de mătase (Bombyxmori). 11 (îc) -de salcă Muscar (Teîephorus fuscus) 12 (îc) ~ de scoarţă Cariu de pădure (Bostrychus tipographus). 13 (îc) — de prun Cărăbuş (Melolonta vulgaris). 14 (îc) -de trandafir (sau verde) Ileana (Cetonia aurata). 15 (îc) -ul morţilor Borză. 16 (îc) - de turbă (sau de turbare, de turbat, de frasin sau verde) Cantaridă Si: găndăcel (3) de turbat. 17 (îc) - al mazării Măzărar (Bruchus pi si). 18 (îc) ~ puturos (sau negru) Mamornic (Meloe proscarabaeus). 19 (îc) —de-Colorado Insectă coleopteră de culoare galbenă-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, dăunătoare cartofului (Leptinotarsa decemUncata). 20 (Reg; şîf -ă) Insectă. 21 (Reg) Şoarece. 22 (Trs) Şarpe. 23 (Trs; îc) '-alb de casă Şarpe de casă. 24 (Hip; în limbajul mamelor) Apelativ pentru un copilaş (bondoc). gândacă sfvz gândac găndăcelsm [At: ALECSANDRI, P. II, 25 / Pl: ~e/ / E: gândac + -el] 1 Insectă din ordinul coleopterelor sau altă insectă asemănătoare cu coleopterele de'dimensiuni (mai) mici. 2 (îc) -'■verde Gândac (14) verde. 3 (îc) - de turbat Gândac (16) de turbă. 4 (îc) - scânteios Licurici (Lampyris noctiluea). 5 (Hip) Apelativ pentru un copil mititel şi îndrăgit. 6 (Pex; pop) Numele unui dans ţărănesc. gândăcer sm [At: TODORAN. GL. / Pl: -/ / E: gândac + -er] (Reg) Insectă care trăieşte pe bozii. gândaci [At: PAMFILE, J. II. ap. DA / Pzi: ~ce.sc / E: gândac] 1 vi A lucra cu migală, încet şi tacticos Vz băcini, mocăi. 2 vr (D. bebeluşi) A se juca cu mânuţele şi picioruşele în timp ce gângureşte. gândăciu, ~\e a [At: LESNEA, P. E. 30 / Pl: ~ii /E: gândac + -iu] (Rar; d. o culoare) 1 Ca a gândacului. 2 închis. gândăcos, ~oasă a [At: MARIAN. INS. VIII /Pl: -oşi, -oase / E: gândac + -os] (Reg) Mic. nevoiaş şi fără nici un spor la lucru. gândălac sm [At: CADE / Pl: ~ac/ / E: gândac] (Mol) 1 (Ent) Prunar. 2 (Zlg) Mormoloc. gândi [At: DOSOFTEI. V. S. 72/2 / V: (reg) -ni, ghin- / Pzi: -dese / E: gând] 1-2 vir A(-şi) forma o judecată, un raţionament, o idee despre ceva sau cineva. 3 vr (Adesea construit cu pp ,,la“) A reflecta la ceva, a medita. 4 (îoc pe negândite: îlav) Pe -te încet, după o cugetare îndelungată. 5 (îe) A da (cuiva) de gândit A da cuiva ocazia de a medita, de a reflecta asupra unei probleme. 6-7 vti A concepe o abstracţiune sau ceva concret. 8 vr A chibzui cum e mai bine de făcut. 9 vr (înv; în legătură cu dogma religioasă) A se îndoi. 10 vr A lua o hotărâre. 11 vi (îvp; Mol; Trs; construit cu pp ,,de“) A-i păsa de cineva sau de ceva. 12-13 vrt (Complementul e o propoziţie introdusă prin ,,că“) presupune că ... 14 vt (Pop) A-şi închipui ca. 15 vt (îe) (Nici) nu e de gândit Nu se poate închipui. 16-17 vrt (Complementul e o prepoziţie introdusă prin ,,că“) A spera că se va realiza ceva. 18-19 vtr A lua în considerare (că ...). 20 vt (Nob; la Anton Pann; îe) A-1 - de mort A avea impresia că a decedat. 21-22 vtr (Complementul e o propoziţie introdusă prin ,,să“) A avea intenţia să ... 23-24 vti (Pop; îe) A-i - cuiva bine (sau rău sau gând bun ori rău) şi A ~ rău (sau bine) despre cineva A avea faţă de cineva gânduri ori intenţii bune sau rele. 25 vi (Pop; cu dativul persoanei; îe) A(-i) — cuiva A bănui pe cineva de o faptă rea. 26 vr A se aştepta la ceva. 27 vt(a) (Fam; îe) Când nici nu gândeşti Când nici nu te aştepţi. 28 vt(u) (Fam; îe) Unde nici nu gândeşti (acolo-I găseşti) Unde nici nu te aştepţi. 29 vt (Fam; îe) Nici cu gândul nu - Nu-ţi face iluzii, speranţe deşarte. 30 vt (Reg) A dori. a spera din tot sufletul. 31 i7 (înv) A se teme. gândire sf [At: DOSOFTEI, V. S. 52 / Pl: ~ri i E: gândi] 1 Facultate superioară a creierului omenesc cu care se ajunge la o cunoaştere a lumii. 2 Procesul de a gândi (1). 3 Rezultatul gândirii (2) prin care se conturează un gând (1). se formează o idee. o noţiune, o judecată Si: (înv) cugetare. 4 Rezultatul gândirii (2) prin care se formează o concepţie amplă de natura morală, filozofică, religioasă, practică, estetică etc. Cf concepţie, filozofie, opinie, credinţă. 5 Minte, inteligenţă. 6 (îs) ~ obiectivă Procesul şi rezultatul de a gândi (1) raţional o realitate, un lucru, aşa cum este în esenţă, neutru, făcând abstracţie de subiectul care gândeşte. 7 (îs) ~ subiectivă Procesul şi rezultatul de a gândi (1) o realitate, un lucru, nefăcând abstracţie de cel care gândeşte, introducând sau extrăgând rolul unor factori nespecifici entităţii studiate. 8 (îs) -sănătoasă Procesul şi rezultatul de a gândi (1) raţional, just. adecvat şi eficient. 9 Spirit. 10 (Determinat de primitivă, clasică, medievală) Concepţie sau mod de a gândi (1) specific unei perioade istorice, culturale sau a unei civilizaţii, unui popor. 11 (Determinat de novatoare, creatoare, revoluţionară etc.) Mod specific de a gândi (1) determinat de anumite principii de natură politică, filozofică, estetică. 12 (îs) ~ laterală Proces al gândirii (1) creatoare, având ca scop obţinerea tuturor variantelor posibile ale obiectului, fenomenului cercetat. 13 (îs) Şcoală de - Tradiţie de cercetare într-un anumit domeniu sau subdomeniu. 14 înţelepciune. 15 (Determinat de pasivă, activă, iute etc.) Mod specific de a gândi (1) determinat de natura biologică sau psihologică a subiectului gânditor. gândirism sn [At: DEX / E: Gândirea + -ism] Curent filozofic din România, de orientare existenţialist-ortodoxă, din jurul revistei „Gândirea**, în primele decenii ale sec. XX. gândirist, ~ă [At: DEX / Pl: -işti, -e / E: Gândirea + -ist] 1-2 smf a (Adept) al gândirismului. 3 a Specific gândirismului. 4 a Referitor la gândirism. 5 a Provenit de Ia gândirism. gândit1 sn [At: DA ms / E: gândi] (Rar) Formare a unei judecăţi, a unui raţionament, a unei idei despre ceva sau cineva Cî gândi (1). gândit2, -fl a [At: CANTEMIR. IST. 184 / Pl: ~if/\ / E: gândi] 1 Care a fost bine pătruns cu mintea, bine chibzuit. 2 (îoc negândit2) închipuit. 3 (înv; d. persoane; îoc negândit2) Persoană care gândeşte (1) cu atenţie şi răbdare. gânditor, ~oare [At: MINEIUL (1776). 1482/I /V: ~iu / Pl: -i, -oare / E: gândi + -tor] 1-2 smf a (Persoană) care reflectează Si: cugetător. 3 smf (Spc) Filozof. 4 sm (înv; îc) ~toriu-de-Dumnezeu Evlavios. 5 a Meditativ. 6 a îngândurat şi oarecum îngrijorat. 7 (Fam; îe) Ce-ai rămas aşa —? Ce te frământă? 8 a (Fam) Absent, aproape distrat din cauza cufundării în propriile gânduri. gânditoriu, -ie a vz. gânditor gândului vi [At: ŞEZ. II. 229/13 / Pzi: ~e.se / E: mg gondolni] (Mol; rar) A purta de grijă cuiva. gândura vr [At: DA / Pzi: -resc / E: gând] (înv) A se îngândura. gândurel sn [At: DA / Pl: -e / E: gânduri + -el] (Pop; rar; şhp) 1-2 Gând (1) (de dor, de dragoste). gâng sn [At: BARCIANU / Pl: -uri / E: ns cf gângavi, gânganie] (Rar) Sunet. gângalie sfvz gânganie gângane sf gânganie gânganie sf{At: MOXA. 346/11 / V: -fl/ie, —goană, ~golie> —ne, (reg) gâig~, ~gălaie l Pl: -gănii, -ii, (pop) -găni / E: vsl rxrNONK] 1 Jivina mică. scârboasă sau veninoasă Cf gad. godină. 2 Nume generic pentru insecte. 3 (Pex) Nume generic pentru animale mici. 4 (Dep) Persoană nesuferită. 5 (Hip) Persoană mică de statură, aproape nebăgată în seamă de nimeni (şi muncitoare ca o furnică). 6 (Hip) Copil mic. gângav, -a [At: ANON. CAR. / Pl: -i, -e / E: vsl rxraB’h] 1-2 a, smf (Persoană) bâlbâită şi cu vorbire greoaie, nedesluşită Si: gângăvit2 (1-2). gangă sfvz goangă gângăi vi vz gângavi 514 GÂRBITĂ1 gângăios, -oasă a [At: ALRM II/I, h. 40 / PI: -oşi, ~oase / E: gângăi + -os] (Pop) Bâlbâit. gângăit1 sn vz gângavii1 gângăit2, ~ă a vz gângăvit2 gângălaie sfvz gânganie gângăni vi vz gângavi gângăveală sf [At: DEX / Pl: ~di / E: gângăvi + -ealăI 1 Vorbire nedesluşita, greoaie şi bâlbâită Si: (pop) gângăvie (l). gângăvire (1). (rar) gângăvit1 (1). 2 (Pgn) Bâlbâială. 3 (Fig) Exprimare greoaie şi nesigură a unei idei Si: gângăvire (3). (pop) gângăvie (3). (rar) gângăvit1 (3). gângăvi [At: ALECSANDRI,T. 903 /V: ~ă'i,~ăni,găigăn\ / Pzi: ~vesc / E: gângav] 1-2 vir A vorbi nedesluşit, greu şi bâlbâit Si: îngăima. 3 vti (Fig) A formula cu greutate o idee fiind nesigur pe cunoştinţele sale Si: a îngăi/na. gângăvie sf[At: ANTIM. ap. TDRG / Pl: ~i/ / E: gângav + -ie] 1-3 Gângăveală (1-3). gângăvire sfiAt: DA / Pl: ~/7 / E: gângăvi] 1-3 Gângăveală (1-3). gângăvit1 sn [At: DA / V: ~ă\t1! Pl: -uri ! E: gângăvi] (Rar) 1-3 Gângăveală (1-3). gângăvit2, ~ă [At: DELAVRANCEA. ap. TDRG / V: ~ă\t2 / Pl: ~\ţi, ~e / E: gângăvi] 1-2 smf, a Gângav (1-2). gângăvitor, -oare [At: IORGA, L. 11 / Pl: ~oare / E: gângăvi + ~(i)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care gângăveşte (1). gângoană sfvz gânganie gângoază sf[At: MAT. FOLK. 821 / Pl: ~ze / E: net] a/(Reg; csc) Rămăşiţe de orice fel de calitate proastă. gângol'ie sfvz gânganie gângura v vz gânguri gânguraş sm vz grânguraş gângurtl sm vz grăngurel gânguri [At: CREANGĂ, A. 35 / V: -ra, gongăi, gongăni, gongoni, gonguri, gungăni, gungurii, gungura, gun~ / Pzi: ~re,sr / E: fo] 1-2 vti (D. copiii mici) A scoate sunete disparate, nearticulate în vorbire. 3 vi (D. porumbei şi turturele) A scoate sunetele caracteristice speciei. gângurire sf[At: TOMA. C. V. 77 /V: (reg) gongomre, gungănire, gungunire, gungurare, gun~ / Pl: ~i/7 / E: gânguri] 1 (D. copiii mici) Prima formă de emitere a vorbirii, alcătuită din sunete disparate, nearticulate în cuvinte Si: gângurit (1). 2 (D. porumbei şi turturele) Producerea de sunete caracteristice speciei Si: gângurit (2). gângurit sn [At: SĂM. II. 93. ap. DA / V: gun~, gongomt, gungămt, gungunit, gungurat, gun~ / Pl: -uri / E: gânguri] 1-2 Gângurire (1-2). gân'i v vz gândi gânj smn [At: DAME, T. 11 / Pl: (rar) ~i, ~uri / E: bg i%3 „îndoitură". cf vsl uia“. ry:*„funie“] (Pop) 1 Nuia foarte flexibilă trecută prin foc şi apoi răsucită care se foloseşte ca frânghie. 2 (îe) A se ţine - de cineva A se ţine scai de cineva. 3 Verigă făcută din gânj (1) cu care se închide poarta legându-se de stâlpul ei. 4 Gânj (1) răsucit de legat pomii de la gard unii de alţii Si: (reg) gujbă. 5 (La car) Legătură a leucii cu carâmbul de sus Si: (reg) gujbă. peteucă, petiocă. 6 (Lpl) întinzătorile care leagă fundurile carului de răscoalele loirtelor Si: baieri, brăciri, curmeie, cujbe, lambe, lanţuri, lănţuşuri, tărânci. 1 (La plugul de lemn) Potângul care leagă cotiga de grindei. 8 (La sanie) Legătura dintre proţap şi sanie Si: apărătoare, cetlău, coardă, lambă, lănţuş, legătură, prăjină, vlăioagă. 9 (La barcă) Frânghie de care se leagă vâslele de barcă. 10 (Lpl) Lemne noduroase. 11 Un fel de viţă sălbatică. 12 (Reg) Om bătrân. 13 Joc ţărănesc, probabil o horă. gânjzi sn [At: DAME. T. 153 / V: -e«, cânjcu, ~nzei / Pl: ~ie / E: gânj + -ei] 1 (Reg; Mor) Părpăriţă. 2 (Pop) Nod nervos de la vezica urinară care împiedică pierderea urinei. 3 (Pop; îe) E tare (sau slab) de —Urinează rar (sau des). 4 (Pop; îe) A slăbi -u A i se diminua virilitatea. 5 (Pop; îf ~eu) Partea furcii care poartă caerul când furca se desface în două. 6-7 (Pop; îf ~nzei) Parte nedefinită mai îndeaproape a arborelui sau, probabil, gânjul (1) cu care se leagă un arbore tânăr de parul care-1 sprijină. gânjeu sn vz gânjeiu gânj'i v vz gânjui gânjia v vz gânjui gânjui [At: GOROVEI, C. 147 / V: ~/i, -j/a /Pzi: gânjui, -esc / E: gânj] 1 vt (Pop) A răsuci sau a împleti un gânj (1) Si: îngânjiti (1), îngânjului (1). 2 vr (Trs; d. obiecte flexibile) A se îndoi Si: îngânjui (2). îngânjului (2). gânjuit, a [At: GOROVEI. C. 147 / Pl: ~iţi, ~e / E: gânjui] (Pop) 1 Răsucit sau împletit Cf gânjui (1) Si: îngânjuit (1). 2 (D. obiecte flexibile) îndoit Cf gânjui (2) Si: îngânjuit (2). gânsac sn [At: ANON. CAR. / V: ~sâc, gâsnac / Pl: -aci / E: bg rbcaic] 1 (Mol; Trs) Gâscan. 2 (Pfm) Poreclă date unei persoane îndesate şi scunde. gânsăcel sm [At: MARIAN. O. II, 374 / Pl: ~ei / E: gânsac + -el] 1-2 (Mol; Trs; şhp) Gânsac (mic). 3 (Pfm) Poreclă dată unui copil mai îndesat şi scund. gânsâc sn vz gânsac gânscar sm vz gâscar gânscaiită sf vz gâscariţă gânscă sfvz gâscă gânscărie sfvz gâscărie gânscăriţă sfvz gâscăriţă gânscuhţă sfvz gâsculiţă gânscuşoară sf vz gâscuşoară gânscuţă sf vz gâscuţă gânzd sn vz gânjei gâr i vz câr gara i vz câr gâră sf vz câră gârâi v vz cârâi gârâie s [At: PAŞCA. GL. 29 / E: net] (Reg; îlav) Din ~ Din belşug. gârb sn vz gâr bă gârbacisn [At: M. COSTIN. LET. 1.257/35 / V: co~, cor-,gor~, scor~, zg~ / Pl: ~ace / E: bg rbp6a% tc kirbag] 1 Bici din curele împletite, (cu vârfurile plumbuite) sau din vână de bou. servind ca instrument de tortură. 2 (Pex) Jordie. 3 Lovitură de gârbaci (1). gârbană sf[At: BOCEANU. GL. / Pl: ~ne / E: bg rapBaH] (Orn; reg) Specie de cioară mai mare decât ceuca. gârbav, ~ă a vz gârbov gârbă sf[At: CORESI. PS. 361 / V: gârb sn / Pl: ~be / E: vsl rpEEb, cf gârbov] 1 (înv) Spate. 2 (înv; fig; îe) In -ba mea Pe la spate. într-ascuns. 3 (Reg; îf gârb) Cocoaşă. 4 (înv; fig) Stăruinţă supărătoare. 5 (îvp; îe) A se ţine - de cineva A se ţine scai de cineva. 6 (Pop; îe) A da ~ba-n casă A veni nepoftit. gârbăceală sf [At: DA ms / Pl: ~e//' / E: gârbaci + -eală ] Bătaie cu gârbaciul. gârbăcdsn [At: ŞEZ. III. 65 / V: zg~ / Pl: ~e / E: gârbaci + -el] (Pop) Gârbaci (mai) mic. gârbăci vt [At: ŞINCAI, HR. III. 131/10 / V: cor- / Pzi: ^cesc / E: gârbaci] (Rar) A bate cu gârbaciul. gârbi1 vi [At: DOSOFTEI. V. S. II. 60/2 / V: (reg) -rghi / Pzi: ~besc / E: net] (Mol; înv) 1 A năvăli prin surprindere asupra cuiva. 2 (înv; îe) A - pregiur (de) cineva A se ţine scai. a mişuna în jurul cuiva. 3 (Reg; îf ~rghi) A se împotrivi. gârbi2 vi [At: GOROVEI, C. 225 / Pzi: -besc / E: net] (Trs; Mrm; Buc; d. oameni; în batjocură) 1 A vorbi mult. fără rost şi cu vocea ridicată Vz trăncăni, lătra, mei iţa. 2 A se ciorovăi. gârbiţă1 sf [At. COSTINESCU / V: gar~, ~rg/ji~ / Pl: ~ţe / E: srb grbica] (Pop) 1 (La animale) Greabăn. 2 (La oameni) Ceafă. 3 (Fig; rar) Trufie. 4 (îe) A muia cuiva -ţa A înfrânge cuiva trufia, ifosele, încăpăţânarea. 5 (Ban) Pielea care atârnă la gâtul boilor. 6 (Pop; îf ~rghi~) O parte a 515 GÂRBIŢĂ2 căruţei. 7 (Bot; reg) Planta erbacee acoperită cu solzi şi flori mari, violete (.Limodorum abortivum). gârbiţă2 sfvz gârliţă gârbov, smf a [At: VARLAAM, C. 354 / V: ~Ăav / Pl: / E: bg rbpGaB, vsl r/n>&un>] 1-2 (Persoană) care are spinarea încovoiată (de bătrâneţe) Si: cocârjat, gârbovit. gârbov eală sf[ At: COSTINESCU / Pl: ~e// / E: gârbovi + -eală] (D. oameni) încovoiere a spinării (de bătrâneţe) Si: gârbovire, (rar) gârbovitură, (îvp) gârbovie, (înv) gărbovenie, gârbovină. gârboveană sf [At: REV. CRIT. III. 155 / Pl: -cne / E: gârbov + -ean(ă)] (Reg) 1 îndoitura genunchiului din spate. 2 (Lpl) Picioare. 3 Piciorul de la genunchi în sus. gârbovenie sf[At: ANON. CAR. / Pl: -ii / E: gârbovi + -enie] (înv) 1 Gârboveală. 2 Cocoaşă. gârbovi vtr [At: BIBLIA (1688). ap. TDRG / Pzi: -vesc / E: gârbov] 1-2 A (se) încovoia spinarea Cf cocoşa. gârbovie sf [At: FILIPESCU. ap. TDRG / Pl: ~i/ / E: gârbov + -ie] (îvp) Gârboveală. gârbovină sf[At; LB / Pl: -ne ! E: gârbov + -ină] (îvp) Gârboveală. gârbovire sf [Al: DA / Pl: -ri / E: gârbovi] Gârboveală. gârbovit, ~ă a [At: NEGRUZZI. C. 119 / PI: ~i(/, -e / E: gârbovi] 1-2 (Ajuns) gârbov. gârbovitură sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: -ri / E: gârbovi + -(i)turâ] (Rar) Gârboveală. gârbovită sf [At: POLIZU / Pl: -ţe / E: gârbov + -iţei] (Rar) Babă gârbovă. gârcălod sti [At: GR. BĂN. / V: (reg) ~cliod, ~rgă~ / PI: -uri / E: gârclan + -nod] (Ban) 1 Mărul lui Adam. 2 (îf ~r(i>»c/~) Beregată. gârcâi v vz cârcâi gâi’ci sn vz zgârci gârclan sn vz gârlan1 gârclanţ sn vz gârlan1 gârclean sn vz gârlan1 gârcleanţ sn vz gârlan1 gârcliod sn vz gârcălod gărcu'i vt [At: COMAN, GL. / PI: ~, ~esc / E: net] (Reg) 1 A opri pe cineva de la ceva pentru a-i impune realizarea unei economii. 2 (D. vite) A rage stăruitor ca să capete fân. gârdei sn [At: BUGNARIU, N. / Pl: -e / E: pbl ctm cărei şi botei] Turmă mică de oi sau miei. gărduş sm vz gărduş gârgaliţ, ~ă a, s vz gârgariţ gârgan sn [At: ARH. FOLK. VI, 174 / Pl: -e / E: net] (Reg) 1 Grumaz. 2 (Fig) Gâtul viorii. gârgareţ, ci, s vz gârgariţ gârgariţ, [At: MARIAN. INS. 95 / V: ~reţ, -aliţ / Pl: / E: net] 1 ei (Reg; d. oameni şi vite) Mâncăcios. 2 a (Reg; fig; d. oameni) Zeflemist ori glumeţ. 3 a Animal foarte blând, care vine după om şi-i mănâncă din mână. 4 s (Mol) Om muieratic. gârgă sf vz cârcă gârgăhicios, ~oasă a vz gârgăricios gârgăi vi vz gâgâi gârgălanci sn [At: HII. 246 / Pl: ? / E: net] (Reg) Nume dat uneia dintre cele patru femei care joacă drăgaica. gârgălicios, ~oasă a vz gărgăricios gârgăliţă sfvz gărgăriţă gârgăliţos, ~oasă a vz gârgăriţos gârgălod sn vz gârcălod gârgăloţ sn vz gârgoloţ gârgără sf[At: ALECSANDRI. P. P. 319 / Pl: -re / E: ngr yccpyâpi] (Pop; Ent; şîs -săsească) Gărgăriţă. gârgăricios, ~oasă a [At: VICIU, GL. / V: ~ăhi~, ~ăli~ / Pl: -oşi, -oase / E: gărgăriţă + -icios] 1 (Ban; d. oameni) Lipsit de sensibilitate.2 (Reg; d. vite) Lacom. gărgăriţă sf vz gărgăriţă gârgăuan sm vz gărgăun gârgăi1 vi [At: COMAN, GL. / Pzi: ~esc / E: net] (Reg; d. viermi, gândaci) A mişuna. gârgăi2 vi vz gâgâi gârgâr sn [At: DEX / Pl: ~e / E: net] Unealtă de pescuit marin prin încercuirea şi adunarea bancurilor de peşti. gârgârici vr [At: COMAN, GL. / Pzi: -cesc / E: net] (Reg; d. animale) A rămâne nedezvoltat Si: (reg) închirci, zeirănci. găr glii vi vz gârbi1 gârgliiţă1 *ş/'[At: ALARM II/I / Pl: ~ţe / E: net] (Reg) Beregată. gârghiţă2 sfvz gârbiţă gârgoaşă sfvz grângoaşă gârgoi sn vz gurgoi gârgoloţ sn [At: REV. CRIT. III. 155 / V: (reg) ~găl~ / Pl: ? / E: net] (Trs) Gâtlej. gari-gari i [At: H XII, 27 / E: fo] Strigăt cu care se cheamă gâştele să mănânce Si: gâle-gcVe, gări aţei, găriuţei, hale-hale. gâri-mâr i vz câr gâriţ sm vz gărâţă gâriţă sfvz gărâţă gâriuţă-gâriuţă i [At: DA / E: gări + -uţă + gări + -uţă] (Pop; reg) Gâri-gâri. găr jab, ~ă ci vz gârjob gârjav, ~ă a vz gârjob gârjob, ~ă a [At: DOSOFTEI. V. S. 220 / V: (înv) câ~, ~jab, ~jav / E: ns pbl ctm cărjei şi gârbov] 1 (înv; d. lucruri) încovoiat. 2 (înv; fig) Nedrept. 3 (Reg; îf -jab) Cu gâtul strâmb ori cocoşat. gârjobat, ci [At: MARIAN, NU. 769 / V: câ~, cârbo~, cârjoiat / PI: -aţi, -e / E: gârjob + -at] (Pop) 1 (D. spate) Cocârjat. 2 (D. cioc) Coroiat. gârlaj sn vz grilaj gârlan1 sn [At: LB / V: ~rtl~, (reg) gărtl~, ~rcl~, ~rclean, ~rcleanţ, ~rclanţ, (înv) gărchian / Pl: -uri şi -e / E: net] (Reg) Gâtlej. gârlan2, ~ă a [At: N. REV. R. (1910). 86 / Pl: -i, -e / E: gârlă + -cui] (Pop; d. copii) Fără căpătâi, care stă toată ziua la gârlă, la scăldat sau pe drumuri. gârlă sf [At: CANTEMIR. HR. 261/25 / Pl: -Ie / E: bg rbpAo] 1 Apă curgătoare (mai mică). 2 Braţ al unui râu. 3 Pârâu, uneori râu la câmpie. 4 Depresiune alungită, (sinuoasă), din lunca unei ape curgătoare, care e acoperită cu apă şi leagă un râu de bălţile şi lacurile din jurul lui. 5 (Pop) Canal care duce apa de la râu la moară. 6 (Pop) Vale. 7 (Ave; şîs a curge -) Din belşug. 8 (îe) A se duce pe ~ (sau pe apa '-lei) A se pierde, a se risipi. 9 (îe) A da pe ~ A arunca ceva sau a pierde ceva din neglijenţă. 10 (îae) A cheltui bani (cu neglijenţă). 11 (îs) - de chefuli Canal într-o dună de nisip pentru prinderea chefalilor mari. gârlănos, ~oasă a vz gâtlănos gârleci sn vz gârlici gârlej1 sn vz gârlici gârlej2 sn vz gâtlej gârlenci1 sn [At: FRÂNCU - CANDREA, M. 100 / V: (reg) gligl~ / Pl: -nce / E: ns cî gârgoloţ] (La moţi) Gâtlej. gârlenci2 sn vz gârlici gârlici sn [At: DOSOFTEI, V. S. 221 / V: -/ec/, ~/iy, ~/e/, garlez, ~lenci, găti- / Pl: -uri, (îvp) -ice / E: srb grlic] 1 (îvp) Intrare îngustă într-un cavou. într-o peşteră, într-o pivniţă. 2 (Pop) Intrare îngustă într-o încăpere mai largă. 3 (Mol) Strungă. 4 (Mor) Gură din mijlocul pietrii alergătoare, prin care grăunţele, căzând din teică, trec între cele două pietre unde se macină. 5 (Pes) Fund al vârşii. gârlicior sn [At: TDRG / Pl: -oare / E: gârlici + -or] 1-2 (Şhp) Gârlici (mic). gârligan sm vz gligan gârhj sn vz gârlici gârlişoară sf [At: CADE / Pl: -re / E: gârlă + -işoarci] 1-6 Gârliţă1 (1-6). 516 GÂT gârhţă1 [At: GORJAN. H. II. 17/19 / Pl: -ţe 1 E: gârlă + -iţă] 1 -6 Gârla (1-6) mică. gârhţă2 sf [At: CANTEMIR, IST. 377 / V: (reg) ~/7>i~ Pl: -ţe 1 E: bg orbpAmja, cf srb ogrlica] 1 (înv) Lanţ de fier cu care se legau de gât condamnaţii. 2 Boală la porci care se manifestă prin umflarea gâtului. 3 Gâscă sălbatică ce trece pe la noi toamna şi primăvara în stoluri foarte mari şi are carnea gustoasă (Anser albifroiis). 4 Gâscă sălbatică mică şi rară pe la noi (Anser mi maus), gârhţă3 sf vz gârniţă2 gârloacă sf[At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ace / E: gârlă + -oacă] (înv) Râu mic Si: gări iţa1. gârlodfă sf [At: FRÂNCU - CANDREA, M. 100 / Pl: -felE: net] (Reg) Schimbătoare de la roţile plugului. gârloaie sf vz gârloi gârloi sn [At: PĂSCULESCU. L. P. 71 / V: ~oaie / Pl: -oaie / E: gârlă + -oi] Gârlă (1) mare. gârlui vi [At: COMAN. GL. / Pzi: ~csc / E: net] (Reg; d. porci) A guiţa de foame (alergând de colo-colo după mâncare). gâr lup sm vz hurlupi gâr-mar i vz câr-mâr gârn sn [At: ALRM II/I. h. 224 / Pl: ? / E: net] (Reg) Colivă. gâr nat sn vz gr a natx gârnată sfvz grenadă gârneaţă sf vz gârniţă gârneţ1 sm [At: ŞEZ. VII. 105 / Pl: / E: gârniţă] 1 Gârniţă (1). 2 (Pex; reg) Par (mai gros), de obicei din lemn de carpen. gârneţ2 sm vz brâneţ gârnişoară sf [At: REV. CRIT. 1.554 / Pl: -re / E: gârniţă2 + -(i)şoară] (Reg) Cofiţă. gârniţă1 ş/‘[At: MSS.. ap. TDRG / V: ~neaţăy ~/7/~ / A: -niţă / Pl: -ţe / E: bg rpaHnz/2, srb granica] 1 (înv; sst) Carpen. 2 Arbore mic înrudit cu stejarul, cu trunchiul drept, a cărui scoarţă are un strat solzos la exterior, cu frunze mari. lungi, fără peţiol. şi al cărui fruct este numit „ghindă“ (Quercus frainetto). 3 (Pop) Stejar. 4 (Reg; îf ~/7/~) Specie de cer1, cu fructul aripat. 5 (Reg; îf ~/7/~) Fructul gârniţei (4) care se dă cu lapte la porcii umflaţi în gât. gârniţă2 sn vz gârniţă gârniţei sn [At: DEX / Pl: -uri / E: gârniţă + -et] Pădure în care predomină gârniţă (2). gârniţoi sn [At: CHEST. II. 464/87 /PI: -oaie /E: gârniţă + -oi] (Reg) Vas pentru apa de băut. gârtsn [At: ALRM I/I h. 52 / Pl: net / E: cf gârtan] (Reg) 1 Gât. 2 Parte a gâtului unde se află laringele. gârtlan sn vz gărlan1 gârtan [At: CANTEMIR. HR. 19/16 / V: (reg) ~tean / Pl: ~e sn, sm / E: vsl rhpTMn»] 1 sn (îvr) Gâtlej. 2 sm (Pop; pex) Persoană robustă, cu gâtul gros. 3 sm (Pop) Ţăran necioplit. gârtancă sf [At: I. CR. 1.60 / Pl: -nce / E: gârtan + -că] (Pop) 1 Femeie robustă cu gâtul gros Cf gârtan (2). 2 Ţărancă necioplită. gârtean sn, sm vz gârtan gârtlan sn vz gârlan1 gârtom vi [At: H VIII, 261 / Pzi: ~nesc / E: net] (Reg) A grohăi. gârţab sn [At: CHEST. II. 282/169 / Pl: / E: net] (Reg) Lemn cu care se propteşte uşa pivniţei. gâsăc'i vr [At: CHEST. V. 33/48 / Pzi: -cesc / E: cf gâsâi] (Reg; d. gâşte) A se împreuna. gâsâ'i vt [At: DICŢ. / Pzi: 3 -ie / E: fo] (Reg; d. gâşte) Sâsâi. gâscar sm [At: (a. 1784) GCR II. 136/9 / V: gâns~ / Pl: -i / E: gâscă + -ar] (Pop) 1 Păzitor de gâşte. 2 Cel care poartă gâscă lă jocul „de-a-gâsca“ (8). gâscariţă sf [At: BARONZI. I. L. I. 134 / V: gâns~, ~căr~ / Pl: -ţe / E: gâscă + -ariţăi] (Bot) 1 Planta Arahidiopsis thaliana. 2 Plantă din familia cruciferelor. cu frunzele acoperite cu peri albicioşi şi cu flori multe. albe. care creşte pe coline şi prin locuri aride (Arabis alpina). 3 (îf -căr-) Plantă din familia cruciferelor (Arabis hirsuta). gâscască af[At: GRAIUL I. 281 / E: gâscă + -(e)ască] (Reg; într-un descântec; îs) Brâncă - Brâncă (asemănătoare cu cea) de gâscă. gâscă sf [At: PRAV. MOLD. 19 / V: (Trs) gâns~ / Pl: gâşte, (pop) găşti 1 E: bg rbCKa] 1 (Om) Pasăre domestică mai mare decât raţa, cenuşie pe spate şi pe laturi şi albă pe piept, cu gâtul lung. crescută pentru carnea, untura şi fulgii ei (Anser domesticus). 2 (îc) —-sălbatică Specie mai mică de gâscă vânată pentru came (Anser anser). 3 (Dep) Femeie ori fată proastă (sau credulă). 4 (îla) - de jumulit Om pe care îl poţi exploata. 5 (îe) A strica orzul pe gâşte A dărui, a sacrifica ceva util, bun, valoros cuiva care nu ştie să preţuiască. 6 (Pop; îla) Cu -ca-n barbă Cărunt. 7 (Pop; îe) Altă —n altă traistă sau (reg) altă (neică Stane) în ceea traistă Asta-i cu totul altceva, altă vorbă, altă înţelegere, alt comportament, altă atitudine faţă de o situaţie etc. 8 (îcs) De-a -ca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 (Pop; lpl) Floricele de porumb coapte în pripă. 10 (Trs) Bulz tăiat în felii late şi subţiri. 11 (Trs) Bulz. 12 (Pop; Teh; la vârtelniţă) Fus. 13 (Teh; la casă) Tarac. 14 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 15 (Pop; Teh) Piuliţă. 16 (Pop) Fiecare din cele două broaşte sau şurubelniţe cu care se strânge teascul de vin. 17 (Bot; îc) Talpa gâştei Troscot (Chenopodium rubrum). 18 (Bot; îae) Planta Leonurus cardiaca Si: (reg) apucătoare, buruiana orbalţului, buruiană de beleasnă, cătâjnică, cervană, cione, creasta cocoşului, gisdei, iarba căşunăturii, iarba flocoasă, iarbă de dat, baba lupului, lingorică, somnişor, talpa lupului. 19 (Reg; îae) Căpşunică (Trifbliumfragiferum). 20 (Bot; reg; îc) Talpa (sau piciorul ori laba) gâştei Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îae) Ştir (Atriplexpatula). 22 (Bot; reg; îae) Creasta cocoşului (Celosia crestata). 23 (Bot; reg; îae) Spanac porcesc (Chenopodium hybridum). 24 (Bot; reg; îae) Merişor (Buxits sempervivens). 25 (Bot; reg; îae) Priboi (Geranium rotundifolium). 26 (Bot; reg; îc) Talpa gâştii Colăcel (Pelargonium grandiflorum). 21 (Bot; reg; îae) Ciuboţica cucului (Primula eîatior). 28 (Bot; reg; îc) Laba gâştii Unghia găii (Astragalus glycyphyllos). 29 (Bot; reg; îae) Calcea calului (Caltha palustris). 30 (Bot; reg; îae) Antonică (Chaerophyllum aromaticum). 31 (Bot; reg; îae) Granat (Chrysanthemum parthenium). gâscăme sf [At: TOMESCU, GL. / Pl: -ii / E: gâscă + -(a)nie] (Reg) 1 Crescătorie de gâşte (1). 2 Cârd de gâşte (1). gâscărie sfs [At: MARIAN. O. II, 376 / V: gâns~ / E: gâscă + -ărie] (Pop; rar) Mulţime de gâşte. gâscăriţă1 sf[At: MARIAN. NA. 234 / V: gâns~ / Pl: -ţe / E: gâscar + -iţă] (Rar) Femeie sau fată care păzeşte gâştele. gâscăriţă2 sf vz gâscariţă gâscoi sm [At: (a. 1765) IORGA. S. D. XIII, 255 / Pl: ~ / E: gâscă + -oi] (Om; Trs; Mol) Gânsac (1). gâsculiţă A/[At: MARIAN, O. II. 374 / V: gâns~ i Pl: -ţe / E: gâscă + -uliţă] 1-2 (Om; şhp) Gâscă (mică) Si: gâscuşoară (1-2), gâsculiţă (1-2). gâscuţă (1-2). 3-4 (Dep; şhp) Femeie sau fată prostuţă (dar simpatică, amuzantă). gâscuşoară sf [At: MARIAN. î. 217 / V: gâns~ / PI: -re / E: gâscă + -(u)şoară] (Om; şhp) 1-2 Gâsculiţă (1-2). gâscuţă sf[At: LB / V: gâns~ / Pl: -ţe / E: gâscă + -uţă] (Orn; şhp) 1-2 Gâsculiţă (1-2). gâsnac sm vz gânsac gâşăity ~ă a [At: ALR II/I. h. 514/6879 / Pl: -iţi, -e / E: net] (Reg) Răguşit. gâşter sm vz guşter gât sn [At: PANN. S. I. 24 / Pl: -uri / E: vsl r/tiri»] 1 Parte a corpului (la om şi la unele animale) care uneşte capul cu trunchiul Si: (pop) grumaz, gâtlan. 2 Partea interioară a gâtului (1) Si: (pop) beregata, gâtiţă, gâtlej, înghiţitoare. 3 Parte de dinapoi a gâtului (1) Si: ceafă, grumaz. 4 (îe) A-i pune cuiva ştreangul de - A spânzura. 5 (îae; fig) A constrânge. 6 (îe) A strânge de - pe cineva A sugruma. 7 (Pop; îe) A potrivi din - pe cineva A da cuiva să bea pe săturare. 8 (Pop; îe) A o strica la - (sau a 517 GÂTAR se strica la ~cu cineva) A-şi pierde încrederea, creditul pe care-1 avea în ochii cuiva. 9 (îe) A se arunca (sau a se agăţa) de -ul cuiva A îmbrăţişa cu căldură pe cineva. 10 (îae) A copleşi şi obosi pe cineva cu manifestările de dragoste. 11 (îe) A-şi rupe (sau a-şi frânge) ~ul A se accidenta grav sau a muri în urma unui accident. 12 (îae) A-şi pierde situaţia bună în urma unor greşeli. 13 (îae) A fi arestat în urma săvârşirii unei ilegalităţi. 14 (îe) A lua (sau a înhăţa) de ~ (pe cineva) A brutaliza. 15 (îae) A cere cuiva socoteală cu violenţă. 16 (Fam; îe) A face ~ A avea pretenţii neîntemeiate pe care şi le exprimă gălăgios. 17 (Pop; îe) A o lua în ~ A lua asupra sa o însărcinare, un lucru. 18 (Pop; îae) A se pune pe muncă cu toată râvna pentru împlinirea unui lucru. 19 (Pop; îe) A-şi pune Mii (pentru ceva) A garanta pentru cineva. 20 (îvp; îe) A da de ~ pe cineva A nenoroci pe cineva. 21 (Pfm; îe) A da pe ~ A bea (o băutură tare) dintr-o înghiţitură. 22 (Pop; îe) A trage pe ~ A bea mult, a fi beţiv. 23 (Pfm; îe) A fi sătul până în - A fi dezgustat şi a nu mai putea suporta în continuare 0 stare de lucruri. 24 (Pfm; îe) A-i sta (sau a i se opri) în - A nu putea înghiţi. 25 (Pfm; îae) A nu putea suferi pe cineva sau ceva. 26 (Pop; îe) A se ţine (sau a sta, a fi, a se lua) de ~ (cu cineva) A fi prieten la cataramă cu cineva. 27 (Fam; îe) A i se usca ~ul dc sete A-i fi foarte sete. 28 (Fam; îae) A pofti foarte mult să bea ceva. 29 înghiţitură (de vin, de rachiu) Si: duşcă. 30 (îs) -uri de rac Cozi de rac fiert, scoase din coajă şi servite ca garnitură. 31 Parte a unui obiect, a unor piese etc. care seamănă cu gâtul (1). 32 (Spc) Gât (31) al patului de puşcă. 33 (îs) Prună cu - Prună gâtlană. 34 (îs) Pară cu - Pară gâtlană. 35 (Spc) Deschizătură a cămăşii pe unde iese capul. 36 (Spc) Parte strâmtă şi lungă a unei sticle sau a unor vase de sticlă care se termină cu gura Si: (pop) gurlui. 37 (Spc) Parte strâmtă şi alungită a pâlnei. 38 (Spc) Canal al coşului pe unde iese fumul. 39 (Spc; la instrumente muzicale) Parte prelungă unde sunt fixate şi acordate coardele. 40 (Spc) Parte îngustă a cimpoiului. 41 (Pop; spc) Cioc îngust cu care se termină leuca. 42 (Spc) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. gâtar sn [At: DAME. T. 50 / Pl: -el E: gât + -ar] (Pop) Cureaua lată de la hamuri care trece pe după gâtul calului Si: grebănar, spătar, gâterează sf vz gâtireaţă gâtireaţă sf [At: DA / V: ~terează (Pl: -rcz.e, -eţe / E: gât + -(ă)reaţă] 1 (Pop) Beregată. 2 (Reg; îf ~terează) Beregată de pasăre. gâtişor sn [At: TEODORESCU, P. P. 271 / Pl: ~oare l E: gât + -işor] 1-2 (Şhp) Gât (1) mic. 3-4 (Şhp) înghiţitură (mică) de vin, de rachiu etc. 5 Gât (36) mai mic. gâtiţă sf [At: ALECSANDRI. T. 38 / Pl: -ţe / E: gât + -iţă] 1 (Mol) Gâtlej (1). 2 (Reg) Femeie cu gâtul lung şi gol. gâtlan [At: M. COSTIN, ap. GCR 1.206/22 / V: (îvr) gâltan, (reg) ~lean / Pl: -e I E: pbl gâlt + -an] 1 sn (înv) Gâtlej. 2 sn (Pop) Faringe. 3 sm (Orn; reg) Cocostârc. 4-5 sf, a (D. fructe) (Varietate) alungită la unul dintre capete. 6 sf(Bot\ îc) ~ne-galbene Crin galben. gâtlănos, ~oasă a [At: H IV. 83 / V: (reg) gări~ / Pl: -oşi, -oase l E: gâtlan + -os] 1 (îs) Prun - Varietate de prun care are fructele alungite ca un gât la unul din capete. 2 (îs) Măr - Varietate de măr cu fructe alungite. gâtleajă sfvz gâtlej gâtlean sn vz gâtlan gâtlej sn [At: DOSOFTEI, PS. 21 /V: (înv) gârl~, gâltej, (rar)f~eajă / Pl: -uri / E: gât + -ej] 1 Parte interioară a gâtului, cuprinzând faringele cu esofagul şi laringele cu traheea Si: (pop) beregată, gâtiţă, înghiţitoare, (înv) gâtlan1 (1). 2 (Pop) Faringe. 3 (Pop; mpl) Laringe. 4 (Pop) Esofag. 5 (Pop) Trahee. 6 (Pex) înghiţitură. gâtleajă sfvz gâtlej gâtlici sn vz gârlici gâtos, ~oasă a [At: ALEXANDRESCU. M. 403 / Pl: -oşi, -oase i E: gât + -os] (Pop) Cu gâtul lung sau gros. gâtui [At: CONTEMPORANUL I. 686 / Pzi: -iese / E: gât + -ui] 1 vt A sugruma. 2 vt (îvp) A da pe gât o băutură tare. 3 vr A se îngusta într-o anumită porţiune. gâtuială sf[At: DA / Pl: -ieli / E: gâtui + -(e)ală] Gâtuire (1). gâtuire sf [At: CONTEMP., S II. 1949, nr. 160. 11/2/ Pl: -ri / E: gâtui] 1 Sugrumare. 2 Omorâre prin sugrumare. 3 îngustare. 4 (Fig) încetinire sau împiedicare a lucrului sau a traficului. gâtuit1 sn [At: DA / PI: -uriI E: gâtui] (Rai) Sugrumat (1). gâtuit2, ~ă a [At: CONTEMPORANUL I. 686 / Pl: -iţi, -e / E: gâtui] 1 Sugrumat2. 2 (D. voce) Care pare a fi sugrumată din cauza emoţiei. 3 (D. unele obiecte, lucruri sau chiar locuri) Cu unele porţiuni înguste, foarte strâmte. gâtuitwră sf [At: SANDU-ALDEA, D. P. 56 / P: -lu-i- ! Pl: -ri l E: gâtui + (t)ură] 1 Parte mai îngustă a unui lucru 2 Parte a unui lucru în formă de gât. 3 Zonă mai îngustă. gâţ1 sm [At: VICIU, GL. / V: ghiţ / Pl: -i / E: net] (Reg) 1 Miel. 2 Ied. 3 (Lpl; îf ghiţi) Nume generic pentru miei şi iezi. gâţ2 am [At: ALEXI. ap. DA / Pl: -i / E: net] (Sst; d. purcei) Murdar. gâţ3 i [At: CHEST. V. 77/48 / V: ~î, ~i, ~i-gî / E: fo] (Reg) Strigăt cu care se alungă porcii. gâţă1 sf [At: MARIAN, NU. 288 / Pl: -ţe, -ţi / E: net] (Reg) 1 Panglică sau şnur care se împleteşte la capătul cosiţelor ca să se poată înnoda când se leagă împrejurul capului, 2 împletitură a părului în vârful capului, împodobită cu mărgele, panglici sau flori. 3 (La fete) Coadă împletită. 4 (îe) A împleti ~ţe albe A rămâne fată bătrână. 5 (îe) A face - cuiva A face în necaz cuiva. 6 (Reg; îae) A amăgi. gâţă2 sf [At: ARH. OLT. XXI, 265 / Pl: -ţe / E: ns ci gâţ!, gâti!] (Reg; rar) Turmă de porci. gâţă3 sf [At: COMAN, GL. / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Termen de mângâiere pentru pisică. gâţi i vz gâţ3 gâţi-gî i vz gâţ3 gâţişoară sf[At: I. CR. II. 217 / Pl: -re / E: gâţă1 + -işoară] 1-2 (Şhp) Gâţă1 (1) (mică). 3-4 (Şhp) Gâţă1 (2) (mică). 5-6 (Şhp) Codiţă, la fete. subţirică şi mătăsoasă Cf gâţă1 (3). gâţî i vz gâţ3 gâţucă sf [At: V. HANEŞ, Ţ. O 117 ap. DA / Pl: -nci / E: gâţă + -ucă] (Reg; în pieptănătura femeilor din Ţara Oltului) Şuviţă de păr trecută pe dinaintea urechii şi apoi legată cu restul părului la spate. gâză sf [At: EMINESCU. L. P. 1 25 / V: gliiză ! Pl: -z* / E: pbl fo] (Ent) 1 Nume generic dat insectelor mici zburătoare. 2 (Reg; îe) - de viermi Viermănar. 3 (Reg; îc) — de-carne Muscă-de-came. 4 (Reg; îc) - -de-vite Tăun. 5 (Reg; îc) ~za-calului Musca calului. 6 (Reg; îc) 'yza-boului Băligar. 7 (Reg; îc) ~de-miere,~ folositoare Albină. gâzoabă sf[At: MARIAN. INS. X / V: găz~ ! Pl: -be / E: net] (Reg) Insectă de apă, cu picioare lungi. gâzob sn [At: DA ms / Pl: -oal)e / E: net] (Reg) Gâză mare. gâzobenie sf [At: MARIAN. INS. X / Pl: -ii! E: gâzoabă + -enie] (Reg) Mulţime de gâzoabe. gâzobuţă sf[At: MARIAN. INS. X / Pl: -ţe / E: gâzoabă + -uţă] 1-2 (Reg; şhp) Găzoabă (mică). gâzuli v vz gâdila gâzulie sf [At: BARCIANU / Pl: ~i/ / E: gâză + -ulie] 1-2 Gâzuliţă (1-2). gâzuliţă ş/‘[At: CREANGĂ, P. 257 / Pl: -ţe / E: gâză + -uliţă] 1-2 Gâză (mică). gâzuţă i/[At: MARIAN. INS. 144 / Pl: -ţe i E: gâză + -uţă] 1-2 Gâzuliţă. geab sn vz gebhanea geaba av [At: BELDIMAN. TR. 344 / V: (Ban) ~bă / E: tc gaba] (Pop) 1 în zadar. 2 Degeaba. geaba av vz geaba geabea sfs [At: CIAUŞANU. V. / V: gebea / Pl: (nob) -ele ! E: rrm cape] (D. cai; reg; îe) A avea o - şi a merge la- (A avea un) mers deosebit (în buestru sau lin. potolit şi legănat). geabhana sf vz gebanea geabhană sf vz gebhanea geabhanea sf vi; gebhanea geac sn [At: CIAUŞANU. V. / Pl: -uri / E: srb cak] (Reg) 1 Săculeţ pentru strecurat brânza, făcut din pânză rară, în formă de cornet. 2 (Iuz) 518 GEARMINTAN Trăistuţa în care îşi puneau copiii cărţile, mâncarea etc. când mergeau la şcoală. geacă sfvz giacă gealap sm vz gealat gealăt sm [At: (a. 1776) URICARIUL XIX. 392 / V: gelat, ~ap, ~/ă/?, ~/âp, ~lau / Pl: ~aţi / E: tc gellad] 1 (înv) Călău. 2 (Fam; pit) Om voinic şi violent. 3 (Orn; reg) Muscar sur. 4 (Orn; reg; îs) -roşietic Muscar mic. geală sf [At: LTR / V: gia~ / Pl: -le / E: net] (Teh) Dispozitiv mecanic folosit în operaţia de săpare a sondelor de petrol. gealăp sm vz gealăt gealau1 sm vz gealat gealău2 sn [At: DAME, T. 115 / V: —/om, gelău, ghelău, ghilău, gJiileu, ghiulău, jalau / Pl: -ăie, -ri / E: mg gyalo] Rindea (mare). gealâp sm vz gealap gealep sm vz gelep1 gealoii sn vz gealău2 geam sn [At: (a. 1805) IORGA. S. D. VIII. 41 / Pl: -uri / E: tc cam] 1 Placă de sticlă care se fixează în pervazurile (ori cercevelele) ferestrelor sau ale uşilor şi care permite pătrunderea luminii în interiorul unei încăperi. 2 Bucată de sticlă care se fixează în rama ceasornicelor, a ochelarilor etc. 3 (Pgn) Fereastră. 4 (înv; fam) Monoclu. geamală sf [At: (a. 1795) ap. ŞIO / Pl: -Ie / E: tc genial (oyunu)] (înv) Păpuşă foarte mare care reprezenta un trup de femeie cu două capete şi patru mâini, folosită în trecut în spectacolele populare de bâlci. geamanar sm vz gemănar geamandan sn vz geamantan geamandură sf [At: DUNĂREANU, CH. 132 / Pl: -ri I E: pbl tc gamandura] Coip plutitor, ancorat pe fundul unei ape. pentru a semnaliza locuri primejdioase sau restricţii de navigaţie. geamantan sn [At: ALECSANDRI, T. 114 / V: (reg) ~ndan, gem gemandan / Pl: / E: tc gamandan, cf ngr tţapavdavv] Cufăr portabil din piele, carton, material plastic etc., în care se pun lucrurile necesare pentru călătorie Si: valiză, geamantanaş sn vz geamantanaş geamantânaş sn [At: CONV. LIT. XLIII. 404 / V: -tan~ / Pl: -e / E: geamantan + -as] 1-2 (Şhp) Geamantan (mic). geamar sn [At: COMAN, GL. / V: gem~ / Pl: / E: geam + -ar] (reg) 1 Geamgiu. 2 Poreclă dată unui om care poartă pantaloni largi. geamăntănaş sn vz geamantânaş geamăn, [At: MOXA, ap GCR I 59/12 / V: gemen, gemin / Pl: gemeni, gemene / E: lat geminus] 1-2 smf a (Fiinţă) care a fost născută o dată cu altă fiinţă de către aceeaşi mamă. 3 a (D. plante) Care are două tulpini din aceeaşi rădăcină. 4 (Atm; îs) Muşchii gemeni Muşchii, dispuşi pereche, ai gambei1. 5 smp (Ast) Constelaţie care aparţine Căii-Laptelui. formată din două stele principale (numite Castor şi Polux) şi un număr de stele mai puţin strălucitoare. 6 .s;/’(Ban) Gemănare (1). 7 sf (Reg) Furca de la car. 8 a (D. fructe) Care a crescut lipită de o alta. 9 a (D. arbori) Bifurcat. geamăt sn [At: ALECSANDRI. P. I, 369 / V: gemăt,gemet I Pl: gemete / E: lat gemitus] 1 Sunet nearticulat scos de o fiinţă care simte o durere (fizică sau morală) Si: tânguire, vaiet. 2 (Fig) Vuiet (al unor elemente ale naturii). geambarale sfp vz geamparale geambaş sm [At: NECULCE, LET. II, 249/1 / V: geambăş,jam~, (înv) ~baz / A: geambaş / Pl: / E: tc gambaz] (Mun; Mol) 1 (înv) Intrigant. 2 (înv) Hoţ. 3 (Complinit prin „de cai“) Negustor de cai. 4 (înv) Proxenet. 5 (înv; fig) Om bun de gură. geambaş sm vz geambaş geambaz sm vz geambaş geambaş ie sf[ At: N. COSTIN. ap. GCR II, 10/21 / V: ~băş ie, (înv) gimbăşie / Pl: ~i/ / E: geambaş + -ie] (Mun; Mol) 1 Intrigă. 2 înşelătorie Cf pahlivănie. 3 Meserie de geambaş de cai. geambăş ie sfvz geambaşie geambaşlâc sn [At: ALECSANDRI, T. 1271 / Pl: ~uri / E: tc gambazlyk] Meserie de geambaş Si: geambaşie (2). geamblac sn [At: NOM. MIN. I, 43 / Pl: -uri / E: pbl James Blake] Ansamblu format din mai mulţi scripeţi ficşi şi o ramă, montat pe turla unei sonde. geamurii smp vz ceambur geamfes sn vz geanfes geamgiu sm [At: H II. 31 1 / Pl: ~mgii / E: tc gamgy] Persoană care montează sau vinde geamuri. geamie ş/'[At: NECULCE, ap. LET. II, 334/17 / Pl: ~i/\ (înv) -iuri / E: tc gami] Construcţie destinată celebrării cultului la musulmani, de obicei mai mare decât moscheea. geamlâc sn [At: ODOBESCU, S. I, 128 / Pl: -uri / E: tc ganlyk] 1 Totalitatea geamurilor unei locuinţe. 2 Perete format din geamuri fixate pe un schelet metalic sau de lemn. 3 Verandă cu pereţi de geamuri. geamparagiu sm [At: DA ms / Pl: -agii / E: geamparale + -giu] Persoană care dansează geamparale. geampai'ale sfp [At: PANN, N. 49/2 / V: ceam~, ~mba~ / E: tc galparo] (Mun; tem) 1 (înv) Castaniete. 2 Dans popular românesc în trei timpi, asemănător horei, caracterizat prin mişcări vioaie. 3 Melodia după care se execută geamparalele (3). geanabet sm [At: CARAGIALE, M. 164 / V: gia~ ! Pl: -eţi / E: srb cenabet, tc genabet] (Mun; înv; fam) Imbecil. geană1 sf[At: BIBLIA 1688, ap. TDRG / Pl: gene I E: lat *genna] 1 (înv) Pleoapă (a ochiului). 2 Fiecare dintre firişoarele de păr de pe marginea unei pleoape. 3 (îe) A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) în gene sau —n ~ A i se închide cuiva ochii de somn Si: a aţipi. 4 (îe) A veni Ene pe la gene sau A se pune Enache pe gene A-i veni cuiva somnul Si: a piroti. 5 (îe) A face sau (a trage) cu geana A face cu ochiul. 6 (îae) A spiona. 7 îe) A laşa genele A se supăra. 8 (îe) A privi printre gene A privi cu ochii întredeschişi. 9 (Fig) Dungă de lumină. 10 (Fig) Fâşie de deal, de nor etc. luminată. geană2 sfvz geane geandâr sn [At: CHEST. II. 8/64 / V: gian~, giandariu, giandâriu, giandir / Pl: -e / E: tc gadyr ,,cort“] (Mol) 1 Loc acoperit unde se mulg oile. 2 Coliba stânii Si: comarnic. 3 Locul pe unde ies oile din stână. 4 (Sst) Săculeţ. geandră1 sf[At: ŞEZ. V. 52 / V: (reg) je~ / Pl: -re / E: net] (Reg) 1 Mâncare de post, preparată din mămăligă rece. apă şi sare. 2 Mămăligă. geandră2 sf[At: BUL. FIL. VII-VIII. 275 / E: net] (Reg) Joc de copii Si: turcă, pichiu. geane sf [At: JAHRESBER. III. 331 /V: (reg) geană, gianie / E: tc gene] (Ban) 1 Mulţime de oameni Si: lume. 2 (îe) Om ca -a Om ca toţi oamenii. geanfes sn [At: BOLINTINEANU. ap. ŞIO / V: cean~, gian~, ~amf~ / Pl: -uri / E: tc ganfes] (Tcî) Tafta subţire. geangana sf[At: I. CR. III. 156 / E: net] (Reg; îe) A bate ~ua A-şi face cruce într-un mod ciudat, (caraghios). geam v vz gini geantă1 sf[At: DOC. (1790), ap. ŞIO / Pl: genţi, (înv) -te, gente / E: tc canta] 1 Obiect din piele, din pânză, din material plastic etc. de formă mai ales dreptunghiulară, având în interior una sau mai multe despărţituri, care serveşte la transportarea cu mâna a unor acte, cărţi, caiete etc. Si: (înv) taşcă Cf servietă. 2 Poşetă. 3 (înv) Cartuşieră. geantă2 sf vz jantă geanţ sn [At: DA / Pl: -uri / E: net] (Reg) Deal prăpăstios. geanune sf vz genune gear sn [At: (a. 1822) URICARIUL XII. 334 / Pl: -uri / E: tc gar] 1 (înv) Şal de India. 2 Postav oriental foarte fin, cu flori cusute cu mâna. 3 (Dob) Maramă. 4 (Dob) Broboadă de lână. gearah sm vz gerah gearmintan sn [At: H XIV. 399 / E net] (Reg; ned) Veşmânt ţărănesc de femeie. 519 GEAVREA geavre a sfvz gevrea gebea sfs vz geabea gebegm sm [At: (a. 1693) ap. ŞIO / Pl: -egii / E: tc gebegi] (înv) 1 Cuirasier. 2 Panţâr. 3 Corp de trupe însărcinat cu paza şi cu transportul armelor şi al muniţiilor (de război). 4 (îe) Gebegi-başa Intendent al arsenalurilor militare. gebehanea sf vz gebhanea gebhana sfvz gebhanea gebhanea sf [At: NECULCE. LET. II, 433/30 / Pl: -ele / V: behanea, ce pilă na, geabhană, geab, gebehane a, -na, gefăna, gephanea, zaphana, zephanea I PI: -nale / E: tc geb-hane] (Mii; tcî) Muniţii de război constând mai ales din materii explozive. gebigică sf[At: H XI. 177 / V: gib- / E: net] (Bot; reg) Strugure cu boabe mici, ascuţite şi negre. gebrări vt [At: TEODORESCU, P. P. 579 / Pzi: ~resc / E: gebrea + -ări] A şterge calul cu o gebrea. gebrea sf [At: TEODORESCU. P. P. 53 / V: cheb-, gheb- I Pl: ~ele / E: bg redpe, ţc gebre] Cârpă de şters sau frecat caii Si: otreapă, gebwţa av [At: MARIAN. 0.1,405 / E: geaba + -uţa] 1-2 (Şhp) Geaba. geculete ss [At: CIAUŞANU, V. 163 / E: geac + -ulete] (Reg) 1 Geac. 2 Sortiment de brânză. gedinian, -ă [At: DN3 / P: -ni-an / Pl: -ieni. -iene I E: fr gedinnien] (Gig) 1 sn Al doilea etaj al devonianului inferior. 2 a Care aparţine gedinianului (1). 3 a Care provine din gedinian (1). gefăna sf vz gebhanea gelăpi vi [At: DA / Pzi: ~pese I E: gelap] (Reg) A mânca cu lăcomie. gelărie sf [At: CHEST. II, 7/345 / E: net] (Reg; csn; răspuns la întrebarea: „Ce fac ei [oamenii] cu casele în care locuiesc?") gelat sm vz gealat gecko sm [At: DN3 / E: eg, frgeko] 1 (Zlg) Familie de şopârle din ţările calde (Gecko). 2 Şopârlă care face parte din familia gecko (1). geitonogam\e sf [At: DN3 / PI: ii / E: ger Geitonogamie] (Bot) Tip de polenizare în care polenul de pe staminele unei flori e dus pe gineceul altei flori de pe aceeaşi plantă. gel sn [At: LTR / Pl: -uri / E: fr gel] (Chm) Substanţă coloidală cu consistenţă vâscoasă şi însuşiri specifice deopotrivă lichidelor şi solidelor. gelatină sf [At: MACEDONSKI, O. III. 83 / Pl: -ne / E: ir gelatine] 1 (Chm) Substanţă coloidală proteică preparată prin fierberea de oase. cartilaje etc., cu diferite întrebuinţări practice. 2 Produs de cofetărie preparat din sirop de fructe sau dintr-o cremă dulce. închegată cu foi de gelatină (1). 3 Piele crudă pregătită pentru a fi tăbăcită. gelatiniza vtr [At: DN / Pzi: ~zez / E: cf fr gelatiniser] 1-2 A (se) transforma în gelatină. 3-4 A (se) îmbiba cu gelatină. gelatinizare sf[At: LTR / Pl: ~zări l E: gelatiniza] 1 Transformare în gelatină. 2 îmbibare cu gelatină. gelatinos, -oasă a [At: PONI, CH. 144 / Pl: -oşi, -oase / E: fr gelatineux] 1 Care are aspectul gelatinei. 2 Care are consistenţa gelatinei. 3 Care conţine gelatină. gelaţie sf[At: DEX-S / E: eg gelation, fr gelation] Variaţie a limitei de curgere reală a gelului din noroaiele de foraj în funcţie de timp. gelău sn vz gealău gelebiu sm vz gelibiu geleleţ, -eafă a [At: DICŢ. / Pl: -e / E: cf ghelăi] (Reg) Vorbăreţ. gelendre snp vz ghelenderi gelep1 sm [At: DIONISIE. C. 193 / V: -lepjahp / Pl: -i / E: tc gelep] 1 (Tcî) Negustor oriental din Evul Mediu care cumpăra vite din ţările române spre a le vinde la Constautinopol Si: gelibiu. 2-3 (înv) Negustor (străin). 4 (Reg) Persoană care strânge totul pentru ea. 5 (înv; îc) —başa Staroste al gelepilor. gelep2 sm [At: REV. CRIT. IV, 151 / Pl: -i / E: srb gelep] (Reg) Cireadă. gelepciu sm [At: (a. 1700) IORGA, S. D. XII, 10 / Pl: -pcii / E: tc gelepmi] (înv) Negustor Cf gelep1. gelepesc, -ească [At: ŞIO / V: gil- / Pl: -eşti / E: gelep + -esc] 1 a Specific gelepilor. 2 a Care se referă la gelepi. 3 a Care aparţine gelepilor. 4 a Care provine de la gelepi. 5 sf Căciulă de miel (în formă de stup), cu fundul de postav Si: cazaciie. geh v vz gioli gelibiu sm [At: DOC (1792), ap. ŞIO / V: cel-, gelebiu / Pl: -ii i E: net] Gelep1 (1). gelifica vt [At: DEX / Pzi: gelif c / E: fr gelifier] A transforma o soluţie coloidală într-un gel. gelificare sf [At: DEX / Pl: -cări / E: gelifica] Transformare a unei soluţii coloidale într-un gel. gelifract sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr gelifract] (Gig) Bloc format în urma gelifracţiei. gelifracţie sf [At: DN3 / E: îr gelifraction] (Gig) Dezagregare a rocilor sub acţiunea alternată şi repetată a îngheţului şi dezgheţului. gelilsn [At: FRÂNCU-CANDREA. M. 42 / Pl: ~e / E: net] (Reg) 1 Fus. 2 Cârjă. gelişte sf vz velişte geliţă sf[At: ŞEZ. V, 74 / A: net / Pl: -ţe ! E: net] (Mol) 1 Ger mare. 2 (Fig) Om aspru. gehv, -ă a [At: DN / Pl: -i, -e / E: fr gelif] (D. roci sau alte materiale) Care se dezagregă uşor sub acţiunea îngheţurilor şi a dezgheţurilor repetate. gelivaţie sf [At: LTR2 / Pl: -ii / E: ir gelivation] (Gig) Degradare a rocilor de la suprafaţa pământului datorită variaţiilor de temperatură. gelivitate sf[At: LTR / Pl: (rar) -taţi / E: fr gelivite] (Teh) Proprietate a unor materiale poroase de a se degrada sau distruge sub acţiunea alternativă a îngheţului şi dezgheţului. gelivurâ sf [At: LTR / Pl: -ri / E: fr ge liv are ] Crăpătură adâncă în lungimea tulpinii arborilor provocată de îngheţ. gelos, -oasă [At: NEGRUZZI, S. II. 19 / V: (reg) jalnz / Pl: -oşi, -oase / E: it geloso] 1-2 smf, a (Persoană) care ţine mult la ceva şi se teme să nu-1 piardă. 3-4 smf, a (Om) care este cuprins de gelozie (1). 5 a (îvr) Invidios. geloză .v/‘[At: DEX2 / Pl: -zel E: fr gelose] (Big) 1 Agar-agar. 2 Mediu solid pentru cultura bacteriilor, obţinut prin dizolvarea în apă a agar-agarului. gelohe sf [At: NEGRUZZI. S. I. 23 / Pl: ~i/ / E: it gelosia] 1 Grijă obsedantă de a păstra numai pentru sine ceva iubit cu pasiune. 2 Sentiment chinuitor şi obsedant pe care îl provoacă în sufletul cuiva bănuiala sau certitudinea că fiinţa iubită îi este necredincioasă. 3 (Rar) Invidie. gelui vt [At: DRĂGHICI, R. 44 / V: (reg) ghelui, ghilui, gilui / Pzi: -esc / E: mg gyaluni] 1 A netezi cu gealăul suprafaţa unei piese de lemn. 2 (Pgn) A rindelui. geluială sf[At: DA ms / Pl: -ieli / E: gelui] (Reg) Geluire. gelu'ire sf [At: DA ms / Pl: -ri / E: gelui] (Reg) 1 Netezire cu gealăul a suprafeţei unei piese de lemn Si: geluit1. 2 (Pgn) Rindeluire. geluit1 sn [At: CONTEMP., S. II. 1949. nr. 159 / Pl: ? / E: gelui] Geluire. geluit2, -ă a [At: ECONOMIA. 219/22 / V: (reg) giul- / Pl: -iţi, -e / E: gelui] 1 Netezit cu gealăul. 2 (Pgn) Rindeluit. geluitor sm, a [At: DA ms / Pl: -i / E: gelui + -tor] (Reg) 1-2 (Persoană) care geluieste. geluitură sf[At: MARIAN, î. 239 / Pl: -ri / E: gelui + -tură] 1 (Reg) Geluire (1). 2 (Ccr) Aşchii lungi, subţiri şi răsucite care se desprind la prelucrarea cu gealăul. gem sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: egjam] Produs alimentar obţinut prin fierberea fructelor (întregi) cu zahăr până la gelificarea siropului. geman sn [At: DA / Pl: ? / E: pbl genă + -an] (îrg) Diamant. gemanare sf vz gemănare gemandan sn vz geamantan gemantan sn vz geamantan gemar sm vz geamar gemă [At: MACEDONSKI. 0.1,164 / Pl: -mi l E: fr gemme, lat gemina] 1 i/Nunie generic pentru orice piatră preţioasă translucidă. 2 sf Bijuterie (sau obiect de artă) făcut dintr-o piatră preţioasă (sau senii preţioasă) pe 520 GENERALISIM care sunt gravate figuri ori motive decorative. 3 a (îs) Sare - Sare de bucătărie cristalizată, extrasă ca atare dintr-o salină Si: halit, gemăna vtr [At: DA / Pzi: -nez / E: geamăn] (Reg) 1-2 A (se) îngemăna. gemănar, -ă [At: BUL. FIL. VII-VIII. 276 / V: ~men-, geaman~ a, jemânari, ajernânaii smp / Pl: ~i, ~e / E: geamăn + -ar] 1 a (Reg) Cu două ramuri gemene. 2 a (îs) Molid ~ Molid bifurcat. 3-4 sm, a (Pop) Geamăn. 5 sf (Reg) Gemănare (1). 6 sm (Reg; lpl îf geamanari) Doi căpriori de casă încheiaţi. gemănare sf[At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: gim-, -mân, ~man~, gium-, giumun- sf giumănar sn / Pl: -năt'i IE: geamăn + -are] 1 Ramură bifurcată Si: gemânar (5). 2 (Reg) Prăjină care leagă cumpăna unei fântâni de toartele ciuturii. 3 (Reg) O parte a căruţei. 4 (Reg; lpl) Cele două braţe ale unei crengi bifurcate. 5 Parte a carului nedefinită mai îndeaproape Si: (pop) lişiţe. 6 Bifurcare a unui râu. 7 (înv) Copită despicată de rumegătoare. gemănariţă sf [Ai: PANŢU. PL.2 / Pî: -ţe i E: geamăn + -ar iţă] (Bot; reg) 1 Plantă din familia orchidaceelor cu tulpina dreaptă şi înaltă, cu flori mari roşii (Orchis papilionacea). 2 Poroinic (Orchis militaris). 3 Poroinic (Orchis purpurea). 4 Untul-vacii (Orchis mor io). gemănaş sm [At: ALRM I/II h. 291 / Pl: -i / E: geamăn + -aş] (Reg) Geamăn. gemărlui v vz ciumurlui gemărluială sf vz ciumurluială gemăt sn vz geamăt gemător, -oare a [At: NEGRUZZI. S. II. 14 / Pl: ~oare / E: geme + -ator] (Rar) Care geme. gemătwră sf [At: ZANNE, P. II / Pl: ~i / E: geme + -ătură] (Rar) Geamăt. gemănare sfvz gemănare geme vi [At: NECULCE, ap. LET. II 421/19 / Pzi: gem / E: lat gemo, -ere] 1 A scoate sunete nearticulate ca urmare a unei dureri (fizice sau morale). 2 (D. fenomene ale naturii) A murmura. 3 (D. fenomene ale naturii) A vui. 4 (Fig; urmat de pp ,,dek‘) A fi încărcat peste măsură. 5 (Fig; d. popoare) A fi asuprit. 6 (Reg) A gâfâi. 7 (Reg; d. copii) A scânci. geme iar, ~ă a [At: DEX / Pl: -e IE: fr gemellaire] (Med) Cu gemeni. gemelipară sf, a [At: DN3 / Pl: -e / E: fr gemellipare] 1-2 (Femeie) care a născut gemeni. gemelitate sfs [At: DN3 / Pl: ~tăţi / E: fr gemellite] Situaţie a două organisme gemene. gemen, ~ă a vz geamăn gemenar, a vz gemănar gemesti vi [At: MAT. FOLK. 907 / Pzi: -tesc / E: net] (Reg) 1 A prevesti. 2 A ursi. gemet sn vz geamăt gemin, ~ă a vz geamăn geminat, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: fr gemine, lat geminatus] 1 (Liv) îngemănat. 2 (Lin; îs) Consoană -ă Consoană rezultată prin geminaţie (2). gemi naţie sf [At: CADE / V: -iune / Pl: -ii / E: fr gemination, lat geminatio] 1 (Liv) îmbinare în perechi. 2 (Lin) Lungire a unei consoane, pronunţată cu o durată mai mare decât cea obişnuită. 3 Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt pentru a-i spori expresivitatea. geminaţiune sf vz geminaţie gemulă1 sf[At: CANTEMIR, IST. 122 / Pl: (rar) -uri / E: pbl geme] (îvr) Geamăt. gemulă2 sf [At: LTR / Pl: -le / E: fr gemmule] 1 (Bot) Parte a embrionului vegetal, rudiment de tulpină. 2 (Zlg) Organ prin care se înmulţesc spongierii. gemuleţ sn [At: DEX / Pl: -e / E: geam + -uleţ] 1-2 (Şhp) Geam (mic). gemut s/i [At: CANTEMIR. IST. 122 / Pl: (rar) ~uri / E: geme] Geamăt. gen1 sn [At: MAIORESCU, L. 122 / Pl: -uri / E: lat genus, -eris] 1 (Big) Categorie sistematică, subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite de plante sau de animale. 2 Tip (pe care îl reprezintă un obiect, o fiinţă, un fenomen etc.). 3 (Pgn) Fel de a fi al cuiva. 4 Diviziune obişnuită prin clasificarea creaţiilor artistice după formă, stil. temă. 5 (îs) Pictură de - Pictură care înfăţişează aspecte ale vieţii de toate zilele. 6 Fiecare dintre diviziunile fundamentale în care se împart operele literare şi care cuprind creaţiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea. 7 Categorie gramaticală bazată pe distincţia dintre fiinţe şi obiecte, precum şi dintre fiinţele de sex masculin şi cele de sex feminin. 8 Categorie care face distincţie între sexul masculin şi cel feminin. 9 (Log) Clasă de obiecte care au note esenţiale comune şi cuprind cel puţin două specii. 10 Stil personal, manieră de a se comporta, de a acţiona, de a crea. 11-12 (Urmat de un nume propriu; îljv) In -ul lui... (într-un mod) care imită felul de a fi, de a se comporta, de a crea al lui... -gen2 [At: DN3 / E: cf it -geno, fr -gene] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 De origine. 2 Producător. genar sm vz ghenarie genaral sm vz general genat, -ă a [At: ZILOT1, CRON. 347 / Pl: -aţi, -e IE: geană] (D. ochi; pex, d. oameni) Cu gene lungi şi dese. genă sf [At: CONTEMP., S. IL 1949. nr. 126.9/5 / Pl: -ne / E: fr gene] (Big) Element al cromozomilor care determină transmiterea şi manifestarea unor caractere ereditare. gendar sm vz jandarm gendarm sm vz jandarm genealogsm [At: DA ms / Pl: -ogi / E: ger Genealog, ngr yeveaXâyoq] (Rar) Genealogist. genealogic, a [At: HASDEU, I. C. 85 / P: ~ne-a- ! Pl: -ici, -ice / E: îigenealogique] 1 Care aparţine genealogiei. 2 Privitor la genealogie. 3 (îs) Arbore - Reprezentare grafică (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfăţişând filiaţia şi gradul de înrudire ale membrilor unei familii. 4 Specific genealogiei. 5 Care provine de la genealogie. genealogicesc, -ească a [At: DA / Pl: -ceşti / E: rs reHeaAorwiCKHâ] (înv) Genealogic. genealogie sf [At: CANTEMIR, HR. 26 / V: (înv) ghenealo-gliie / P: -ne-a- l Pl: ~i/ / E: fr genealogie, lat genealogia, ngr yeveaXoyia] 1 Urmărire sistematică a filiaţiei existente între membrii unei familii (marcante) făcută pentru a stabili originea şi gradul lor de înrudire. 2 Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu întocmirea unor astfel de filiaţii şi legături pentru familiile domnitoare, nobiliare etc. 3 Filiaţie existentă între membrii unei familii. genealogist, ~ă smf [At: NEGRUZZI. S. II. 205 / Pl: -işti, -e / E: fr genealogiste] (Rar) Persoană specializată în genealogie (2). genepro sm vz ienupăr genera vt [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 194 / Pzi: -rez / E: it, lat generare] 1 A produce. 2 A determina. 3 A da naştere la... general1 sm [At: NECULCE. ap. LET. II, 353 /V: ~nar~, —rar, -ariu, ghenăr-, glie-, ghenerar, ghenerariu, ghină-, (pop) ghinărajiu, ghinerariş, ginărar, ginerar / Pl: -i / E: fr general] 1 Grad de ofiţer superior celui de colonel. 2 Persoană cu gradul de general1 (1). general2, ~ă [At: (a. 1855) URICARIUL IV, 437/16 / Pl: -i, -e / E: fr general, lat generalis] 1-2 sn, a (Aspect) care este comun tuturor (sau marii majorităţi a fiinţelor sau obiectelor dintr-o anumită categorie. 3 a Care priveşte ceva în ansamblu. în trăsăturile fundamentale. 4 a Care se ocupă în linii mari de ceva. 5 a Stabilit prin generalizare. 6 a (Fig) Vag. 7 sn (Spc) Categorie filozofică reflectând trăsăturile esenţiale comune obiectelor dintr-o clasă. 8-9 a (D. un fenomen sau o situaţie) Care priveşte (sau cuprinde) pe toţi. 10 a La care participă toţi (sau marea majoritate). 11 a (îs) Cultură -ă Cultură bazată pe cunoaşterea elementelor fundamentale ale creaţiilor din diferite domenii ale ştiinţei şi artei. 12 a (îlav) în - în linii mari. 13-14 a Care se întâmplă (sau există) pe o întindere mare. 15 a Care cuprinde o arie foarte largă sau totul. 16 a Care are toată răspunderea în conducerea unei anumite diviziuni dintr-o instituţie. generalisim sm [At: GHICA, S. 106 / S şi: -issim / Pl: -i / E: fr generalissime, it generalissimo] Comandant suprem al forţelor armate din unele ţări. 521 GENERALIST generalist, ~ă smf[At: DEX-S / Pl: -işti, -e l E: fr generaliste] Medic specialist în medicină generală. generalitate sf [At: GHEREA, ST. CR. III 320 / Pl: -taţii E: fr generalite, lat generalitas, -atis] 1 Caracterul sau însuşirea a ceea ce este general2. 2 (Lpl) Idei generale sintetice, privitoare la un anumit domeniu. 3 (Lpl) Idei generale care nu au o legătură directă cu subiectul tratat, discutat etc. 4 (Mat) Numărul maxim al elementelor dintr-o mulţime. generaliza [At: GHEREA. ST. CR. III, 393 /Pzi: ~zez/E: frgeneraliser] 1-2 vtr A face să fie sau a deveni general2. 3 vr A da o formulare sau o expresie sintetică mai multor situaţii particulare care au unele trăsături comune. 4 vr A extinde mintal însuşirile comune unui grup de obiecte sau fenomene asupra tuturor obiectelor şi fenomenelor din clasa respectivă. 5-6 vtr A (se) extinde sfera de aplicare. 7 vr (D. boli) A se extinde în întregul organ sau organism. 8 vt A considera (de obicei fără temei) o întâmplare, o situaţie ca fiind generală. generaliz'ăbil, —ă a [At: DN'1 / Pl: -i, -e / E: cf fr generali sabie] Care se poate generaliza. generalizare sf [At: HEM 1927 / Pl: -zări / E: generaliza] 1 Operaţie logică prin care se trece de la noţiuni cu o sferă mai restrânsă şi un conţinut mai bogat la noţiuni cu o sferă mai largă şi un conţinut mai restrâns. 2 Oferire a unei formulări (sau a unei expresii) sintetice mai multor situaţii particulare care au unele trăsături comune. 3 Extindere mintală a însuşirilor comune unui grup de obiecte sau de fenomene asupra tuturor obiectelor şi fenomenelor din clasa respectivă. 4 Extindere a sferei de aplicare. 5 Extindere a unei boli în întregul organ sau organism. 6 Considerare (de obicei fără temei) a unei întâmplări, a unei situaţii ca fiind generală. generalizat, -ă a [At: CULIANU. A. 142 / Pl: -aţi, -e / E: generaliza] 1 Căruia i s-a dat un caracter de generalitate. 2 Care a devenit general2. generalizator, -oai'e a [At: ODOBESCU, S. II, 64 / Pl: -i, -oare / E: fr genera lisate ur] 1-2 Care (se) generalizează. generalmente av [At: MACEDONSKI. O. IV, 40 / E: fr generale ment, it generalmente] 1 (Rar) în general. 2 De obicei. generalnic, -ă a [At: (a. 1835) URICARIUL VIII. 128 / E: rs reHepaAbHHH] (înv) Obştesc. generat' sm vz general1 generai'e sf [At: GEOM. SP. 10 / PI: -rari / E: genera] 1 Producere. 2 Determinare. 3 Creare. 4 (Gmt) Formare. generaiiu sm vz general1 generat, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: genera] 1 Produs. 2 Determinat. 3 Creat. generativ, -ă a [At: DEX-S / Pl: -i, -e / E: eg generative, fr generatif] 1 Care generează. 2 (îs) Gramatica -ă Gramatică care încearcă să stabilească un număr finit de reguli după care să se formeze corect toate frazele dintr-o limbă. generativism sn [At: DEX-S / E: eg generativism] Curent lingvistic având ca bază teoria ce susţine gramatica generativă. generativist, -ă [At: DEX-S / Pl: -işti, -e I E: eg generalitivist] 1 a Referitor la generativism. 2 a De generativism. 3 smf Specialist în generativism. 4 a Specific generaţivismului. 5 a Care provine din generativism. generator, -oare [At: CULIANU, C. 104 / V: -rotoare sf/ Pl: -i, -oare / E: ir generate ur, lat generator, -oris] 1 a Care generează ceva. 2 sf Linie dreaptă care generează prin deplasarea în spaţiu (pe o traiectorie curbă) o suprafaţă riglată. 3 sn Aparat, maşină sau instalaţie care serveşte la producerea unei forme de energie, folosind energie de o altă natură. 4 sn (îs) ~ cuantic Generator sau amplificator de radiaţii electromagnetice care funcţionează pe baza fenomenului de emisie stimulată a radiaţiilor. 5 sn (îs) ~ de zgomot Dispozitiv electronic care produce o tensiune de zgomot (de obicei aleator) spre a fi folosită în măsurători. 6 sn (îs) ~ de aeroioni Aeroionizator. 7 sn Aparat sau instalaţie care serveşte la producerea unui fluid sau a unei suspensii lichide. 8 sn (înv; îs) Maşina - Aparat sau instalaţie care serveşte la producerea unui combustibil gazos. 9 sn (îs) ~ de acetilenă Aparat sau instalaţie care serveşte la producerea acetilenei din carbură de calciu şi apă. generatrice sf [At: GHEREA. ST. CR. II. 10 / Pl: ~ / E: fr generatrice] (Frm) Generatoare. generaţie sf [At: ALEXANDRESCU. M. 13 / V: -iune i Pl: -ii i E: fr generation, lat generătio] 1 (înv) Naştere a unei fiinţe (şi, prin extensie, a unui lucru) din altă fiinţă. 2 (înv) Posteritate. 3 (înv; pex) Rudă. 4 (îs) Teoria -i spontanee Teorie materialistă naivă conform căreia din materii minerale sau organice pot lua naştere unele organisme vii în mod spontan. 5 Totalitate a oamenilor (dintr-o comunitate socială dată) care au aproximativ aceeaşi vârstă. 6 (îe) Din ~ în ~ Din tată în fiu. 7 (îae) De la o epocă la alta (până la noi). 8 Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului. 9 Totalitate a animalelor domestice care aparţin aceleiaşi specii sau rase şi care s-au născut în acelaşi an. generaţiune sfvz generaţie generăleasă sf [At: CAMILAR. N. 1.155 / Pl: -ese / E: general1 + -easâ] (Fam) Soţie de general1 (2). generaţie sfs [At: BRĂESCU, V. 137 / E: general1 + -ie) 1-2 Grad (sau funcţie) de general1 (1). generatoare sf vz generator genere sni [At: ODOBESCU. S. II, 98 / E: it (in) genere] 1 (îlav) în — în general. 2 (îal) în mod obişnuit. generic, -ă [At: MAIORESCU. CR. I, 161 / Pl: -ici, -ice / E: fr generique] 1 a Care aparţine unei categorii întregi. 2 a Privitor la o categorie întreagă (de fiinţe, obiecte, fenomente). 3 a Care cuprinde toate cazurile de acelaşi fel. 4 sn Parte de la începutul sau de la sfârşitul unui film. în care sunt indicate numele principalilor realizatori ai filmului respectiv. generos, -oasă [At: DOSOFTEI, V. S. 165 / V: glie-, gheneroz / Pl: -oşi, -oase / E: fr genereux, lat generosus] 1 a (îvr) De viţă nobilă. 2 a (D. oameni) Care este gata să ajute în mod dezinteresat pe alţii Si: darnic, mărinimos. 3 a (Fig) Fertil. 4 a (Fig) Bogat. 5-6 a însufleţit de sentimente alese sau de idei progresiste. 7 sma (Iuz; lpl) Social-democraţi care au U'ecut la liberali, trădând după teoriile socialiste interesele clasei muncitoare. generozitate sf [At: NEGRUZZI. S. I. 260 / Pl: -taţi / E: fr generosite) Calitate a omului generos Si: dărnicie, mărinimie, (liv) munificentă. genesic, -ă a vz genezic genetiv sn vz genitiv genetic, -a [At: DA / Pl: -ici, -ice / E: fr genetique] 1 sf Ramură a biologiei care studiază fenomenele şi legile eredităţii şi ale variabilităţii organismelor Si: (rar) genezic (1). 2-3 a Care aparţine geneticii (1) sau genezei Si: (rar) genezic (2-3). 4-5 a Privitor la genetică sau la geneză Si: (rar) genezic (4-5). 6-7 a Specific geneticii sau genezei Si: (rar) genezic (6-7). 8 a (îs) Critică -ă Tendinţă în critica literara care susţine că o operă literală poate fi explicată urmărindu-se procesul elaborării ei în conştiinţa creatorului (pe baza documentelor, schiţelor etc.) Si: (rar) genezic (8). genetician, -ă smf [At: CONTEMP.. 1949. nr. 126. 9/2 / P: -ci-an- / Pl: -ieni, -iene / E: fr geneticien] Specialist în genetică. genetism sns [At: DN3 / E: fr genetisme] Teorie psihologică potrivit căreia perceperea spaţiului este rezultatul educaţiei simţurilor. genefist, -ă [At: CONTEMP., 1948. nr. 109. 7/1 / Pl: -işti, -e / E: genetic] 1 i7?// (înv) Genetician. 2-3 a (înv) Privitor la genetică sau la geneticieni. genetiv sn vz genitiv geneză sf [At: ODOBESCU. S. III. 624 / Pl: -ze / E: fr genese] 1 Proces de naştere şi de formare a unei fiinţe sau a unui lucru Si: naştere, origine. 2 Ansamblu de fapte, de împrejurări, de elemente care au concurat la formarea unui lucru. 3 Prima carte a Bibliei. genezic, -a a [A: GHEREA, ST. CR. II. 134 / V: -sic / E: fr gensique] (Rar) 1-6 Genetic (2-7). geneziologie sfs [At: DN3 / P: -zi-o- / E: ivgenesiologie] (Frr) Genetică. gen\‘ vr [At: BUL. FIL. VII-VIII. 276 / Pzi: 3 ~e.v/« / E: geatm] (îe) A se ~ de ziuă A se lumina de ziuă. 522 GENUNCHER geni2 v vz gini genial, ~â a [At: MAIORESCU, CR. III. 287 / P: -ni-al l Pl: / E: îr genial] 1 (D. persoane) înzestrate cu geniu. 2 (D. însuşiri, acţiuni, opere etc.) De geniu. genialitate sf[At: GHEREA. ST. CR. III. 314 / P: -ni-a- / Pl: / E: fr genealite] 1-2 însuşire a unui geniu ori a ceea ce este genial. genic1, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -ici, -ice / E: genă + -ic] 1 (Big) Referitor la gene. 2 Al genelor. -genic2 [At: DN3 / E: fr -genique, it -genico] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Care produce. 2 Care dă naştere. 3 Care provine din. 4 Care este produs. 5 Originar. genicular, ~ă a [At: DN3 / Pl: -e / E: cf lat genicuhtm] 1 De la genunchi. 2 Al articulaţiei genunchiului. geniculat, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~aţi, ~e / E: cf lat geniculuni] (Bot; d. organe) îndoit brusc în formă de genunchi. genie sfvz geniu genist sm [At: DEX2 / Pl: ~işti / E: geniu + -ist] Militar din trupele de geniu (8). genital, a [At: PARHON, B. 24 / Pl: -e / E: fr genital, lat genitalis] (Big) Care serveşte la reproducerea organismului animal, la procreare Si: genito. genitiv sn [At: DA / V: (înv) -ne~ / Pl: ~e / E: fr genitif, lat geniticus] (Grm) Caz al declinării care indică dependenţa, apartenenţa, posesiunea şi îndeplineşte funcţia de atribut. genitival, a [At: DN / Pl: -e / E: genitiv + -al] 1 Care se află în cazul genitiv. 2 Care are valoarea cazului genitiv. 3 Care se referă la cazul genitiv. genito- [At: DN3 / E: fr genito-] Element prim de compunere savantă cu sensul „genital*4. genitorsm [At: DN / Pl: / E: fr geniteur] (Big) 1-2 Plantă sau animal din care ia naştere un hibrid. genitoree sfs [At: DN3 / E: fr genitorrhee] (Med; d. femei) Scurgere albicioasă din organele genitale. genito-urinar a [At: DN2 / Pl: ~i, ~e / E: fr genito-urinaire] 1 Care se referă la ansamblul de organe de reproducere şi urinare. 2 Care aparţine acestui ansamblu. geniţă sf [At: DENSUSIANU. Ţ. H. 139 / Pl: -ţe / E: geană + -iţă] 1-2 (Reg; şhp) Geană (mică). geniu sn [At: BĂLCESCU. M. V. 3 / V: (înv) -ie sf / Pl: -ii, (înv) -ri / E: fr genie, lat genius] 1 (Mit) Fiinţă supranaturală. 2 (Mit) Spirit protector. 3 (Mit) Duh bun sau rău. 4 Dispoziţie naturală proprie unui popor sau unui individ de a se dezvolta într-o direcţie creatoare Si: fire. 5 Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare înzestrare. 6 (îla) De - Genial (1). 7 Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificaţii, de drumuri, de poduri etc. genoate snp vz gionat genocid sn [At: CONTEMP.. 1948. nr. 112. 10/4 / Pl: -uri ! E: fr genocide] Crimă comisă cu intenţia de a distruge un grup uman, naţional, etnic etc. genofobie sfs [At: DN3 / Pl: ~ii / E: cf it genofobia] (Med) Teamă morbidă de activitatea sexuală. genolsns [At: LTR2 / E: ir genoi] Substanţă chimică organică, folosită ca developator fotografic. genom smn [At: DEX2 / Pl: -/ sm, -oame sn / E: fr genome] (Big) Grup de cromozomi, diferiţi genetic, care formează o unitate. genos, -oasă a [At: DA / Pl: -oşi, -oase / E: geană + -cm] Genat. genotip sn [At: LTR / Pl: -uri / E: fr genotype] (Big) 1 Totalitate a proprietăţilor ereditare ale unui organism. 2 Totalitate a indivizilor cu aceeaşi structură ereditară indiferent de aspectul lor exterior. 3 Grup de indivizi, capabili de a-şi păstra caracterele din generaţie în generaţie prin autogamie. genotipic, a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: cf fr genotypique\ it genotipico] 1 Referitor la genotip. 2 Care aparţine genotipului. 3 Care provine din genotip. genrwânre sfvz genune gentil, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 50 / V: (înv) ghentililoru l Pl: -i, -e / E: fr gentibil, it gentile] (D. oameni şi manifestările lor) 1 a Amabil. 2 a Politicos. 3 a Curtenitor. 4 a îndatoritor. 5 a (înv) Drăguţ. 6 a (înv) Plăcut. 7 a (înv) Nostim. 8 sm (înv) Gentilom., gentileţe .s/[At: CADE / Pl: (înv) -ţi / E: it gentilezza] 1 (înv) Graţie. 2-4 Purtare, atitudine, faptă gentilă. 5 Amabilitate. 6 Vorbe pline de curtoazie. gentilic, ~ă a [At: CONTEMP., 1949, nr. 165.1 / I / A şi: -lic / Pl: -ici, -ice / E: lat gentilicius] 1 Care aparţine gintei. 2 Privitor la gintă. 3 De gintă. 4 Specific gintei. gentilică sf [At: BUL. FIL. IV, 119 / V: jan~ l Pl: -ici / E: ns cf jantă] (înv) 1 Pardesiu. 2 Joben. 3 (Prt) Haină uzată. gentilom sm [At: NEGRUZZI, S. II, 95 / Pl: —/ / E: fr gentilhomme] 1 Nobil. 2 Aristocrat. 3 (Fig) Om ale cărui purtări sunt alese, ireproşabile. gentleman sm [At: DEX / P: gentălmen / Pl: -i / E: eg gentleman] 1 Bărbat cu comportări alese, ireproşabile, cu caracter distins. 2 (Rar; îs) —driver Conducător de automobile de curse neprofesionist. 3 (Rar; îs) —rider Călăreţ neprofesionist. 4 (îs) ~’s agreement Acord. înţelegere verbală care nu are ca urmare consecinţe juridice, ci creează numai obligaţii morale între părţi. 5 (îas) Acord internaţional simplificat (încheiat de obicei în formă verbală pe baza încrederii reciproce). gentrysms [At: DN3 /E: eg, fr gentry] (Agm) Mica nobilime din Anglia. gentuliţă sf[At: IONESCU-BOTENI, S. N. 154 / Pl: -ţe / E: geantă + -uliţă] 1-2 (Şhp) Geantă (mică). gentuţă sf [At: ŞIO 1,188 / Pl: -ţe / E: geantă + -uţă] 1-2 (Şhp) Geantă (mică). genţianacee sf [At: LTR2 / P: -ţi-a- / Pl: ~ / E: fr gentianacees] 1 (Lpl) Familie de plante erbacee cu frunze alterne sau opuse şi flori solitare sau în buchet, răspândite mai ales în zona muntoasă. 2 (Şls) Plantă din familia genţianacee (1). genţiană sf [At: ANGHEL. î. G. 12 / V: ghenghin~ / P: -ţi-a- / Pl: -ne / E: fr gentiane, lat gentiana] 1 (Bot) Nume generic pentru unele specii de plante erbacee montane, cu flori de obicei mari, decorative, albastre sau galbene, cu corola rotată sau în formă de clopot. 2 Ghinţură (Gentiana cruciata). 3 Ghinţură (Gentiana lut ea). 4 Ghinţură (Gentiana pidogifolia). 5 Ghinţură (Gentiana pneumonanthe). 6 Ghinţură (Gentiana punctata). genuarie sm [At: DA / E: pbl ctm genar şi ianuarie] (înv) Ianuarie. genuche sm vz genunchi genuchi sn vz genunchi genuchia vi [At: DA / Pzi: -iez / E: genunchi] (înv) A îngenunchia. genunche sn vz genunchi genunchier sn vz genuncher genuflexiune i/[At: CADE / P: -xi-u- l Pl: -ni l E: fr genuflexion] îndoire a genunchilor (executată de obicei în cursul unui exerciţiu de gimnastică). genuin, ~ă a [At: CĂLINESCU, I. 17 / Pl: -i, -e / E: lat genuinus] (Liv) 1 Natural. 2 Pur. 3 Veritabil. genulieră j;/’[At: LTR2 / P: -ii-e- / E: fr genouillere] (Mii) 1 Diferenţă de nivel între planul de aşezare al unui trăgător şi nivelul liniei de ochire. 2 (în lucrările de fortificaţie) Diferenţă de nivel între nivelul platformei de tragere şi partea inferioară a crenelului. genună sfvz genune genunche sn vz genunchi genuncher [At: CREANGĂ. GL. / V: -chier / Pl: -e / E: genunchi + -ar] 1-2 sn (Reg) Suman sau pieptar din piele de miel. lung până la genunchi. 3 sn Scândură ţinută de ciubotari pe genunchi în momentul în care cos ghetele. 4 sn învelitoare din stofă, pânză, cauciuc sau metal cu 523 GENUNCHIA care este acoperit un genunchi bolnav cu scopul de a întări articulaţia sau de a o proteja. 5 a (D. cai) Care se poticneşte. genunchia vi [At: DA / Pzi: ~chez/ E: genunchi] (înv) A îngenunchia. genunchier sn vz genuncher genunchi sm [At: COD. VOR. 23/11 / V: (înv) ~uchi, ghe~ sm, (iuz) ~che, ~uche, ~runclie, ghennche, gerwnche, gerunchi, ghenunche sn / Pl: ~, (iuz) -d/e, -uri sn i E: lat genuc(u)lum] 1 Parte a piciorului (la oameni şi la unele animale) care cuprinde regiunea articulaţiei femurului cu tibia, incluzând şi rotula. 2 (îe) Până la ~ul broaştei Foarte puţin. 3 (Pop; îs) Oul -ului Rotula. 4 (îlav) Din - Cu plecăciune. 5 (îlav) în -Cu picioarele îndoite din genunchi şi cu gambele aşezate pe pământ. 6 (îlav) Pe - Pe porţiunea anterioară a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1), la persoanele aşezate. 7 (îlav) Cu ~i la gură Ghemuit. 8 (îe) A cădea în - (înaintea cuiva) A se lăsa cu genunchii la pământ (înaintea cuiva) în semn de umilinţă, de respect sau pentru rugăciune. 9 (îae) A ruga pe cineva în mod stăruitor, călduros, cu umilinţă. 10 (Fig; îe) A i se tăia cuiva ~i A avea senzaţia că nu se mai poate ţine pe picioare (de emoţie). 11 Lovitură dată cu genunchiul. 12 Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). 13 (înv) Seminţie. 14 (înv) Trib. genunchieră sf [At: LTR2 / P: -chi-e- I Pl: -re / E: genunchi + -/mi] împletitură de lână. de bumbac, bandaj special etc. cu care se acoperă genunchiul (1) pentru a-1 proteja (la sport sau la anumite munci). genune sf [At: COD. VOR. 84/4 /V: (înv) gean~, ~eni~, ~nă, gerure, ~nruînre / Pl: -ni, (înv) ~ / E: net] 1 Cantitate de apă strânsă la un loc prin oprirea unei gârle. 2 (înv) Mare. 3 (îvr) Mulţime de oameni. 4 Abis. 5 (înv; îs) -a de foc Focul iadului. geo- [At: DA ms / E: ngr yeo] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „referitor la Pământ“. geoanticlinal sns [At: DN3 / E: ger Geoantiklinale] Convexitate (în forma de şa) a suprafeţei Pământului. geobiologie sfs [At: DN3 / E: fr geobiologie] Disciplină care studiază legăturile dintre evoluţia cosmică a Pământului şi evoluţia vieţii. geobotanic, ~ă [At: LTR2 / P: ge-o~ / Pl: -ici, -ice / E: fr geobotanique] 1 sf Ramură a botanicii care se ocupă cu studiul răspândirii şi evoluţiei plantelor pe suprafaţa globului pământesc. 2 ş/'Disciplină care studiază învelişul vegetal din punctul de vedere al componenţei şi al legilor care acţionează în botanică. 3 a Referitor la geobotanică. 4 a De geobotanică. 5 a Specific geobotanicii. geobotanică sfs [At: DN3 / P: ge-o- / E: fr geobotanique] Disciplină care studiază răspândirea plantelor pe globul pământesc Si:fitogeografie. geobotanist, ~ă smf [At: DEX-S / P: ge-o- l Pl: -işti, -e / E: fr geobotaniste] Specialist în geobotanică. geocancerologie sf [At: DEX-S / P: ge-o- / E: fr geocancerologie] Disciplină care studiază evoluţia cancerului în interdependenţă cu alimentaţia şi clima. geocarp, a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: ger geokarp] (D. plante) Care prezintă geocarpie. geocarpie sfs [At: DN3 / P: ge-o- / E: cf fr geocarpie] (Bot) Fenomen prezent la unele plante, care îşi înfundă, după fecundaţie, floarea în pământ, unde se dezvoltă fructele. geocentric, a [At: TRIGONOM. 7 / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geocentrique] 1 Privitor la centrul Pământului. 2 Care are Pământul drept centru. 3 (îs) Sistem - Geocentrism. 4 (îs) Mişcare -ă Mişcare aparentă a unui astru împrejurul Pământului, considerat ca centru. 5 (îs) Latitudine -a Latitudine a unei planete aşa cum este văzută de pe Pământ. 6 (îs) Doctrina -ă Doctrină potrivit căreia Pământul reprezintă centrul universului şi e cel mai important dintre corpurile care-1 alcătuiesc. geocentrism sn [At: DA ms / P: ge-o- / E: fr geocentrisme) Concepţie potrivit căreia Pământul ar fi centrul imobil al universului, în jurul lui învârtindu-se Soarele şi ceilalţi aştri. geochimic, ~ă a [At: DEX-S / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geochimique] 1 Referitor la geochimie. 2 De geochimie. 3 Specific geochimiei. geochimie sf [At: MDT / P: ge-o- / E: frgeochimie] Ramură a chimiei care studiază răspândirea şi deplasarea elementelor chimice care alcătuiesc scoarţa Pământului. geochimist,~ă smf [At: CONTEMPORANUL, nr. 161,6/1, ap. DA ms / P: ge-o- / Pl: -işti, -e / E: fr geochimiste] Specialist în geochimie. geocriologie sf [At: DEX-S / P: ge-o-cri-o- / E: fr geocryologie] Ramură a geografiei fizice care studiază zonele de îngheţ ale scoarţei terestre. geocronologie sfs [At: DN3 / E: fi geochronologie] Disciplină care. pe baza stabilirii vârstei geologice a straturilor, reconstituie succesiunea în timp a condiţiilor în care s-au desfăşurat fenomenele geologice. geodă sf[At: LTR / P: ge-o- / Pl: -de / E: fr geode] 1 (Gig) Agregat de minerale format prin depunere în cavităţile largi ale rocilor. 2 (Med) Cavitate patologică în diverse ţesuturi. geodepresiune sf [At: DEX2 / P: ge-o-de-pre-si-u-ne / E: geo- + depresiune] (Gig) Depresiune tectonică primară, rezultată din mişcările scoarţei terestre. geodez, ~ă smf [At: LTR / P: ge-o~ / Pl: -i, -e / E: drr geodezie) Specialist în geodezie. geodezic, ~ă a [At: DA ms / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geodesique) 1 Care aparţine geodeziei. 2 Privitor la geodezie. 3 (îs) Punct - Punct de pe suprafaţa terestră a cărui poziţie este precis stabilită (constituind baza pentru măsurători noi). 4 (îs) Linie -a Curbă mai scurtă decât oricare altă curbă situată pe aceeaşi suprafaţă şi trecând prin aceleaşi puncte. 5 (îs) Triunghi - Triunghi ale cărui vârfuri sunt puncte geodezice. 6 Specific geodeziei. geodezie sf[At: DA / P: ge-o- / E: fr godesie] Ştiinţă aplicată care se ocupă cu studiul formei şi al dimensiunilor Pământului, cu tehnica măsurării şi a reprezentării cartografice sau numerice a suprafeţei lui. geodimetru sn [At: LTR2 / P: ge-o- / Pl: -re / E: fr geodimetre) Instrument pentru măsurarea pe cale electrooptică a distanţelor în geodezie. geodinamic, -ă [At: LTR / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geodynamique] 1 ^/'Disciplină care studiază modificările scoarţei terestre sub acţiunea diferiţilor agenţi. 2 a De geodinamică. 3 a Referitor la geodinamică. 4 a Specific geodinamicii. geofită sf, af [At: LTR2 / P: ge-o- / Pl: -te / E: fr geophytes] 1-2 (Plantă perenă) care. în condiţii defavorabile, continuă să supravieţuiască numai prin organele subpământene. geofizic, ~ă [At: MDT / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geophysique] 1 sfŞtiinţă care studiază structura şi proprietăţile fizice ale globului terestru. 2 a Care aparţine geofizicii (1). 3 a Privitor la geofizică. 4 a Specific geofizicii. geofizician, -ă smf [At: SCÂNTEIA. 1949. nr. 1326 / P: ge-o-fi-zi-ci-an l Pl: -ieni, -iene I E: fr geophysicien] Specialist în geofizică. geofon sn [At: LTR / P: ge-o- / Pl: -oane / E: fr geophone] 1 Aparat electroacustic folosit în prospectarea geofizică (seismică). 2 Aparat acustic folosit la detectarea pierderilor de apă din conductele îngropate. geofotogrammetrie sf [At: DEX-S / P: ge-o- / E: fr geophoto-grammetrie] Ramură a fotogrammetriei care se ocupă cu măsurarea, determinarea şi reprezentarea suprafeţei terestre. geogeniCy ~ă a [At: CADE / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geogenique] 1 Care aparţine geogeniei. 2 Privitor la geogenie. 3 Specific geogeniei. geogeme sf[At: CADE / P: ge-o- / E: fr geogenie] Parte a geologiei şi a cosmogoniei care studiază originea şi formarea Pământului. geognost sm [At: DA ms / P: ge-o- / Pl: —oşti / E: fr geognoste] Naturalist care se ocupă cu geognozia. geognostic, -ă a [At: CADE / V: ~ozic / E: fr geognostique] (Rar) Privitor la geognozie. geognozic,~ă a [At: DN3 /Pl: -ici, -ice / E: fr: geognosique] Geognostic. geognozie sf [At: CADE / S şi: -sie / P: ge-o- / E: fr geognosie] Disciplină care studiază mineralele, rocile şi resturile faunei şi florei care alcătuiesc globul terestru. geograf, ~ă smf [At: FN 119 / V: (înv) gheo~ / P: ge-o- / Pl: -i, -e / E: îrgeographe, lat geographus, ngr yeoypafpog) Specialist în geografie. 524 GEOMORFISM geografic, ~ă a [At: BOGZA. Ţ. O. 259 / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geographique] 1 Privitor la geografie. 2 Care aparţine geografiei. 3 Specific geografiei. geograficeşte av [At: RUSSO, S. 88 / V: (înv) gheo~ / E: geografic + -este] Din punct de vedere geografic. geografie sf[At: M. COSTIN, ap. LET. I, 24/17 / V: (înv) gheo~ / P: ge-o- / E: fr geographie] 1 Ştiinţă care studiază şi descrie învelişul terestru, cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, etnografic etc. 2 (îs) ~ lingvistică Metodă de cercetare pe teren a graiurilor unei limbi, în care fenomenele de limbă înregistrate sunt cartografiate. 3 (îs) ~ biologică Ramură a geografiei care se ocupă cu studiul răspândirii vieţuitoarelor pe scoarţa terestră. 4 (îs) ~ botanică Ramură a geografiei care se ocupă cu descrierea răspândirii plantelor pe scoarţa terestră. 5 (îs) ~ economică Parte a geografiei care studiază repartiţia pe glob a diferitelor forme de activitate economică. 6 (îs) ~ etnografică Ramură a geografiei care studiază răspândirea diferitelor rase de oameni Si: etnogeografie. 1 (îs) ~ matematică Ramură a geografiei care se ocupă cu studiul matematic al formei şi al mărimii Pământului Si: geodezie superioară. 8 (îs) -politică Geopolitică. 9 (îs) ~ zoologica Ramură a geografiei care se ocupă cu descrierea răspândirii animalelor pe scoarţa terestră. geoi v vz joi2 geo'id sn [At: LTR / P: ge-o- / Pl: -e / E: fr geoide] Coip geometric ce reprezintă forma teoretică a Pământului, la nivelul oceanelor. geoizotermă sf[At: LTR2 / S şi: -iso- ! P: ge-o-i- / Pl: -me / E: fr geoisotherme] geolog smf a [At: DA ms / P: ge-o- / Pl: -ogi, -oge / E: fr geologue, ger Geolog] 1-2 (Persoană) care se ocupă cu studiul geologiei (1). 3-4 (Persoană) care este specialistă în geologie (1). geologic, a [At: PONI, CH. 127 / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geologique, it geologico] 1-2 Care aparţine geologiei (1) sau geologului (1) Si: (înv) geologicesc (1-2). 3-4 Care se referă la geologie (1) sau la geolog (1) Si: (înv) geologicesc (3-4). 5-6 Specific geologiei (1) sau geologului (1) Si: (înv) geologicesc (5-6). 7-8 Care provine de la geologie (1) sau de la geolog (1) Si: geologicesc (7-8). 9-10 De geologie (1) sau geolog (1) Si: geologicesc (9-10). 11 (îs) Diviziuni -e Diviziuni în care a fost împărţit timpul scurs de la consolidarea scoarţei Pământului şi până astăzi. 12 Străvechi. geologicesc, ~ească a [At: DA ms / P: ge-o- l Pl: -eşti / E: rs reoAomsecKHă] (înv) 1-10 Geologic (1-10). 11 (Pex) Străvechi. geologiceşte av [At: DA ms / P: ge-o- / E: geologic + -este] 1-2 Din punct de vedere geologic (5-6). geologie sf [At: DA ms / P: ge-o- /Pl: -ii / E: fr geologie, ger Geologie, it geologia] 1 Ştiinţă care studiază formarea, structura şi evoluţia scoarţei terestre. 2 Manual de geologie (1). 3 Geografie. geomagnetic, ~ă a [At: LTR2 / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geomagnetique] 1-2 Care aparţine magnetismului terestru sau geomagnetismului. 3-4 Care se referă la magnetismul terestru sau la geomagnetism. 5-6 Specific magnetismului terestru sau geomagnetismului. 7-8 Care provine de la magnetismul terestru sau de la geomagnetism. 9-10 De magnetism terestru sau geomagnetism. geomagnetism sns [At: LTR2 / P: ge-o-1E: fr geomagnetisme] Ramură a geofizicii (1) care studiază magnetismul terestru. geomant, smf [At: DN3 / P: ge-o- / Pl: -nţi, -e / E: it geomante, lat geomantis] Persoană care practică geomanţia. geomantic, -ă a [At: DN3 / P: ge-o- / Pl: -ici. -ice / E: frgeomantique, it geomantico] 1-2 Referitor la geomanţi sau la geomanţie. 3-4 Care aparţine geomanţiei sau geomanţi lor. 5-6 Specific geomanţiei sau geomanţi lor. geomanţie sf [At: DN3 / P: ge-o- / E: fr geomancie, lat geomanţia] Prezicere a viitorului cu ajutorul unor puncte trasate pe pământ sau prin analiza unor grămăjoare de pământ aruncate. geomecanică sf [At: DEX2 / P: ge-o- / Pl: -ice / E; fr geomecanique] Studiul legilor mecanice după care se produc modificările scoarţei terestre. geomedicină sf{At: DN3 / P: ge-o- i E: it geomedicina] Disciplină care studiază influenţa condiţiilor fizice dintr-o regiune asupra sănătăţii omului. geometric, [At: NEGRUZZI S. I, 321 / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geometrique, lat geometricus] 1 a Care aparţine geometriei (1). 2 a Care se referă la geometrie (1). 3 a Care este specific geometriei (1). 4 a Care provine de la geometrie (1). 5 a De geometrie (1). 6 a (îs) Loc -Totalitate a punctelor dintr-un spaţiu, definite printr-o proprietate comună. 7 a (îs) Medie -ă Rădăcina pătrată extrasă din produsul a două numere. 8 a (îs) Progresie -ă Progresie matematică în care fiecare număr este egal cu produsul dintre numărul precedent şi un număr constant numit raţia progresiei. 9 a (îs) Desen - Desen executat fără a se ţine seamă de perspectivă. 10 a (Fig) Care are forma figurilor din geometrie (1) Si: regulat, schematic. 11 a (îs) Stil - Stil ornamental bazat pe combinaţii de figuri geometrice (10), caracteristic artei primitive şi începuturilor artei greceşti. 12-13 a, av (în mod) exact Cf matematic. 14 a (Prt; îs) Cap -Care pricepe numai formele schematice ale lucrurilor, pierzând din vedere realitatea. 15 av în mod geometric (3). 16 a (Rar) Riguros. geometricesc ~eascâ a [At: CANTEMIR, HR. 59 / P: ge-o- / Pl: -eşti / E: rs reoMerpinecKHă] (înv) 1 Care aparţine geometriei (1). 2 Care se referă la geometrie (1). 3 Care este specific geometriei (1). 4 De geometrie (1). 5 Ingineresc. 6 Topometrie. geometricesc, -ească a vz gheometricesc geometriceşte av [At: GOLESCU. î. 68 / P: ge-o- / V: (înv) ghe~ / E: geometric + -este] 1 Ca în geometrie (1). 2 în modul geometriei (1). 3 (înv) Inginereşte. geometrie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 64/2 Cf 164/1 / P: ge-o- / V: ghe~ (A şi: (înv) gheometrie) / Pl: -ii / E: fr geometrie, lat geometria] 1 Ramură a matematicii care studiază proprietăţile figurilor şi ale relaţiilor care există între ele. 2 (îs) - plană Geometrie (1) care studiază figuri ale căror elemente se află în acelaşi plan. 3 (îs) - în spaţiu Geometrie (1) care studiază figuri ale căror elemente nu se află în acelaşi plan. 4 Manual de geometrie (1). 5 Structură regulată, simetrică pe care o are o construcţie, un obiect, un sistem. geometrism sn [At: DN3 / E: fr geometrisme] (Fiz) Sistem care reduce totul la formele şi metodele geometriei. geometriza vt [At: CĂLINESCU, E. O. I, 109 / P: ge-o- / Pzi: ~zez / E: fr geometriser] 1 A da unui obiect formă (sau aspect) geometric (1). 2 A aranja în formă geometrică (1). 3 A raporta la geometrie (1). geometrizare, sf [At: LTR2 / P: ge-o- / Pl: -zări / E: geometriza + -re] 1 Conferire unui obiect a unui caracter (sau aspect) geometric (1) Si: geometrizat1 (1). 2 Franjare în formă geometrică Si: geometriz.at1 (2). 3 Raportul la geometrie Si: geometrizat1 (3). geometrizat1 sn [At: MDA ms / P: ge-o- / Pl: -uri /E: geometriza] (Rar) 1-3 Geometrizare (1-3). geometrizat2 a [At: JAR, ap. DA ms / P: ge-o- / Pl: -aţi, -e / E: fr geometrise] 1 Care a primit o formă geometrică (1). 2 (D. obiecte) Aranjat în formă geometrică. 3 Care este raportat la geometrie (1). geometrografie sf[At: LTR2 / P: ge-o-me-tro-gra-fi-e l Pl: ~i/ / E: fr geometrographie] (Mat) Studiu al găsirii soluţiei celei mai simple a unei probleme de geometrie (1) elementară. geometru smf, a [At: GEOM. SP. 98. / P: ge-o- /V: ghe~ l Pl: -ri, -re / E: fr geometre, lat geometra] 1-2 (Persoană) care se ocupă cu studiul geometriei (1). 3-4 Topograf. geomor sm [At: DN3 / P: ge-o- / Pl: -i / E: fr geomores] 1 (Lpl) Oligarhie rurală în Grecia antică. 2 Membru al geomorului (1). geomorfic,a [At: DN3 / P: ge-o- / Pl: -ici. -ice / E: eg geomorphic, fr geomorphique] 1-2 Referitor la forma sau la configuraţia suprafeţei Pământului. geomorfie sf [At: CADE / P: ge-o-mor-fî-e / Pl: ~i/ / E: fr geomorphie] Ramură a geodeziei care se ocupă cu studiul formei scoartei terestre. geomorfism sn [At: DN3 / P: ge-o- / E: fr geomorphisme] 1-2 Formă sau configuraţie a Pământului ori a scoartei terestre. 525 GEOMORFOGENEZĂ geomorfogeneză sf [At: DN-' / P: ge-o- / Pl: -ze / E: fr geomorpho-genese] Apariţie a formelor de relief pe suprafaţa terestră. geomorfogeme sf[At: DEX2 / P: ge-o-mor-fo-ge-ni-e / Pl: ~i/ / E: fr geomorphogenie] Studiu al originii formelor reliefului terestru. geomorfolog, ~ă smf, a [At: DEX2 / P: ge-o- / Pl: -ogi, -oge / E: fr geomorphologue] 1-2 (Persoană) care se ocupă cu studiul geomorfologiei. geomorfologie y ~ă a [At: DEX2 / P: ge-o- l Pl: -iei, -ice f E: fr geomorphologique] 1 Care aparţine geomorfologiei. 2 Care se referă la geomorfologie. 3 Specific geomorfologiei. 4 Care provine de la geomorfologie. 5 De geomorfologie. geomorfologie sf [At: LTR / P: ge-o-mor-fo-lo-gi-e / Pl: -ii / E: fr geomorphologie] Ştiinţă care studiază formele de relief ale scoarţei terestre. geonaie sf vz gionaie geonomky ~ă a [At: CONTEMP., S. II, 1948. nr. 113. 11/2/ P: ge-o-/ Pl: —ici, -ice / E: fr geonomique] 1 Care aparţine geonomiei. 2 Care se referă la geonomie. 3 Specific geonomiei. 4 Care provine de la geonomie. 5 De geonomie. geonastie sfl At: DN3 / Pl: -i / E: cf gr yr? „pământ“. vaatri ,,apăsare“] (Bot) Curbare sau răsucire a organelor plantelor spre pământ. geonim sn [At: DN3 / Pl: -e/E: fr geonyme] Nume de loc adoptat ca nume propriu. geonoaie sfvz ghionoaie geonomie, —ă a [At: DN-1 / P: ge-o- i Pl: -ici. -ice / E: fr geonomique] 1 Care aparţine geonomiei. 2 Referitor la geonomie. geonomie sf [At: LTR2 / P: ge-o-no-mi-e / Pl: ~i/‘ / E: fr geonomie, ger Geonomie, rs reoHOMWi] Ştiinţă care studiază structura scoarţei terestre şi a legilor după care se produc modificările acesteia. geopolitic, ~ă [At: DA ms / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice l E: ger Geopolitik. rs reonoAHTHKa] 1 sf Teorie care susţine că politica unui stat este determinată de poziţia sa geografică. 2 ^/‘Disciplină care studiază politica externă şi relaţiile dintre state ţinând cont de poziţia geografică a acestora. 3 sf Politică externă a unui stat stabilită în funcţie de poziţia sa geografică şi de factorii geografici din zonă. 4 a Care aparţine geopoliticii (1). 5 a Care se referă la geopolitică (1). 6 a Specific geopoliticii (1). 7 a Care provine de la geopolitică (1). 8 a De geopolitică (1). geopolitician sm [At: DN-5 / Pl: -ci-cm / Pl: -ieni / E: eg geopolitic ian] 1 Adept al geopoliticii (1). 2 Specialist în geopolitică (2). geopotenţial sns [At: LTR / P: ge-o-po-îen-ţi-cil / E: eg geopotential] Potenţialul forţei de atracţie a masei Pământului. geof'amă sf [At: LTR2 / P: ge-o-1 Pl: -me / E: fr georama, ger Georama, it georama] încăpere sferică pe a cărei faţă interioară se reprezintă în relief, la o scară convenţională, forma şi accidentele scoarţei terestre (oceane, mări, munţi etc.), astfel încât spectatorul din interiorul ei să aibă priveliştea întregii suprafeţe a globului pământesc. georgeovea sf vz cercevea georgian1 y ~ă [At: DA ms / P: -gi-an / Pl: -icni, -icne / E: Georgia + -ean] 1-4 smf a (Persoană) care face parte din populaţia de bază a Republicii Georgia sau este originară de acolo. 5-6 a Care aparţine Georgiei sau populaţiei ei. 7-8 a Care se referă la Georgia sau la populaţia ei. 9-10 a Specific Georgiei sau populaţiei ei. 11-12 a Care provine din Georgia sau de la populaţia ei. 13 smp Poporul Republicii Georgia. georgian2 [At: DN3 / P: -gi-cm / Pl: -icni a / E: fr georgien] (Gig) 1 sn Prima epocă a cambrianului. 2 am Care aparţine acestei epoci. 3 am Referitor la georgian2 (1). georgian3, ~ă [At: MDA ms / Pl: -icni, -icne / E: Georgia (stat în SUA) + -ian] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populaţia de bază a statului american Georgia. 3-4 smf, a (Persoană) care este originară din statul american Georgia. 5-6 a Care aparţine statului american Georgia sau populaţiei acestuia. 7-8 a Referitor la statul american Georgia sau la populaţia acestuia. georgic, ~ă [At: DN3 / Pl: -ici. -ice / E: fr georgique, lat georgicus] 1 a (Liv) Care se referă la muncile agricole. 2 ^/Poezie care are ca subiect muncile agricole. georginâ sfvz gherghină georgiţă sf [At: PANŢU, PL.2 / P: ge-o- / Pl: -te / V: gheorghită / E: net] (Bot; reg) Lăcrămioară (Convallaria majalis). geoscopie sf[At: DN3 / PI: ~i/ / E: fr geoscopie] Prezicere a viitorului prin studierea culorilor pe care le ia asfinţitul şi răsăritul Soarelui. geosferă sf [At: LTR / P: ge-o- / Pl: -re / E: fr geosphere] Fiecare dintre învelişurile concentrice, cu formă aproximativ sferică, care, după ipotezele actuale, ar intra în alcătuirea scoartei terestre. geosfcric, ~ă a [At: DN-1 / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr geospheric] 1 Care aparţine geosferei. 2 Care se referă la geosferă. 3 Specific geosferei. 4 Care provine de la geosferă. 5 De geosferă. geosinclinalsn [At: LTR/P: ge-o-/Pl: -e/E: frgeosynclinal] Regiune mobilă a scoarţei terestre care suferă, în cursul timpului geologic (1), o scufundare intensă. însoţită de manifestări vulcanice şi de acumulare. geostatică .v/'[At: DN3 / P: ge-o- / E: fr geostatique] Statică a globului terestru. geostaţionar, ~ă a [At: DN3 / P: ge-o-sta-tj-o-nar / Pl: -i, -e / E: eg geostationary, fi geostationnaire] (D. sateliţi artificiali) Care gravitează pe o traiectorie astfel calculată încât deplasarea să se facă cu viteza de rotaţie a Pământului, rămânând în poziţie fixă în raport cu un reper de pe Pământ. geostrofic, -ă a [At: DN'1 / P: ge-o- / Pl: -ici. -ice / E: eg geostrophic] (D. mase de aer) Care se deplasează paralel eu Pământul în straturile superioare ale atmosferei. geotactism sn [At: LTR / P: ge-o- / Pl: -e/E: fr geotactisme] (Big) Ansamblu al fenomenelor prezentate de protoplasma din celulele anumitor plante, sub influenţa gravitaţiei Si: geotaxie. geotaxie sf [At: DNJ / P: ge-o-ta-xi-e / Pl: -ii l E: fr geotaxie] Geotactism. geotectonic, ~ă [At: LTR / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: rs reoreKToiMKa] 1 sf Ramură a geologiei (1) care studiază structura scoartei terestre şi cauzele mişcărilor şi deformărilor pe care le suferă aceasta Si: tectonică. 2 a Care aparţine geotectonicii (1). 3 a Privitor la geotectonică (1). 4 a Specific geotectonicii (1). 5 a Care provine de la geotectonică (1). 6 a De geotectonică (1). geotehnic, ~ă [At: LTR / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice 1E: fr geotechnique] 1 i/Ştiinţă aplicată care studiază comportarea terenurilor din punctul de vedere al stabilităţii şi al rezistenţei lor. 2 Care aparţine geotehnicii (1). 3 a Referitor la geotehnică (1). 4 a Specific geotehnicii (1). 5 a Care provine de la geotehnică. (1). 6 a De geotehnică (1). geotermal, ~ă a [At: LTR / P: ge-o-1 Pl: -i, -e l E: fr geothermal] (D. izvoare) Cu apă caldă sau fierbinte. geotermicy a [At: LTR / P: ge-o- / Pl: -ici, -ice / E: fi geotennique] 1 Care aparţine căldurii din interiorul scoarţei Pământului. 2 Care se referă la căldura din interiorul scoarţei Pământului. 3 (îs) Treaptă -ă Distanţă pe verticală, spre interiorul scoarţei terestre, la care se înregistrează creşterea succesivă a temperaturii cu câte 1°C. geotermie i/[At: LTR / P: ge-o-ter-mi-e / PI: ~i/ / E: fr geotermie] 1 Căldură internă a Pământului. 2 Parte a geologiei care studiază variaţiile în adâncime ale temperaturii uscatului, mărilor şi oceanelor. geotermometru sn [At: LTR / P: ge-o- / Pl: -re ! E: fr geothermometre] Termometru pentru măsurarea temperaturii solului. geotropiCy ~ă a [At: DEX2 / P: ge-o-1 Pl: -ici, -ice / E: fr geotropique] 1 Care se referă la geotropism. 2 Specific geotropismului. geotropism sn [At: LTR / P: ge-o- / Pl: ~ / E: fr geotropisme] Proprietate a unor plante sau organe ale plantelor de a creşte cu o anumită orientare faţă de verticala locului, sub influenţa gravitaţiei. geotumoare sf [At : DN3 / P: ge-o- / Pl: -ori / E: fr geotumeur] Proeminenţă de mari dimensiuni a scoarţei terestre, rezultată printr-o puternică mişcare de înălţare. gephane a sfvz gebhanea 526 GERMĂT gepid, -a [At: DA ms / PI: -izi, -e / E: ger Gepiden] 1 sm (Lpl) Popor germanic (12). originar din Scandinavia, care. în Evul Mediu, s-a stabilit temporar şi în Dacia. 2-3 smf, a (Persoană) care aparţine gepizilor (1). 4 a Care provine de la gepizi (1). ger1 sn [At: CORESI, PS. 399 / Pl: ~uri / E: ml gerum] 1 Temperatură foarte scăzută (caracteristică mijlocului iernii). 2 (Reg; îe) A se băga sau a-i intra cuiva -ul A degera. 3 (îs) Pui de - Gerişor. 4 (îs) -ul Bobotezii Frig cumplit. 5 (îs) - uscat Frig mare, fără umiditate. 6 (Med) Boală la vaci care cauzează crăparea ugerului. -ger2 [At: DN3 / E: fr gere, it -gero, lat gerus] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Purtător. 2 Care poarta. ger3 vz geronto- gera1 vi [At: RETEGANUL, CH. 36 / Pzi: -rez. / E: ger + -a] (Trs; reg; rar; d. ger) A îngheţa. gera2 vt [At: CARAGIALE. N. S. 60 / V: gira / Pzi: gerez / E: fr gerer] (Rar) A administra în numele şi în locul altuia. gerah sm [At: (a. 1799) URICARIUL I. 97 / V: gearah, girah / Pl: -i / E: tc cerrah] (Tcî) Chirurg. geraniacee sf{At: LTR /P: -ni-a-ce-e / PI: - / E: fr geraniacee] 1 (Lpl) Familie de plante dicotiledonate cu frunze păroase şi viu colorate. 2 Exemplar din familia geraniacee (1). geraniol sns [At: LTR / P: -ni-ol l E: fr geraniol] Alcool component principal al uleiului de trandafiri. geraniu sn vz geranium geranium sns [At: LTR / P: -ni-um / V: geraniu / E: fr geranium] (îs) Ulei de - Ulei eteric cu miros de trandafir obţinut din unele specii de plante. gerant, -ă smf, a [At: DA ms / V: gir- / Pl: -nţi, -e t E: fr gerant] 1-2 (Rar) (Persoană) care gerează2. gerar sm [At: ALECSANDRI, P. P. 34 / Pl: -i / E: ger + -ar] (Pop) Ianuarie. gerare sf[At: ODOBESCU. S. II, 29 / V: gir- / Pl: -rări / E: gero1] (Rar) Administrare în numele şi în locul altuia Si: gerat]. gerat1 sn [At: MDA ms / V: gir-11 Pl: -uri / E: gera] Gerare. gerat2, -ă a [At: DA ms / V: gir-2 / Pl: -aţi, -e / E: gera] Administrat în numele şi în locul altuia. gerberă sf [At: DN3 / A şi: ger- / Pl: -re / E: lat Gerbera (Jamesonii)] Plantă ornamentală din familia compozitelor, cu flori divers colorate (Gerbera Jamesonii). gereme sfvz gere mea geremea sf[At: KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 205/34 / V: (reg) gereme / Pl: -ele / E: tc gereme] (Tcî) Amendă. geremetisi vt [At: (a. 1793) URICARIUL, I, 94, 283 / Pzi: -sesc / E: ns cf geremea] (înv) A amenda. geret sn vz gerid gerg sn [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 14 / Pl: -uri / E: it gergo] (îvr) Jargon. gergevea şf vz cercevea geri- vz gero- geriatrie sf [At: DEX2 / P: -tri-e l E: fr geriatrie] Ramură a medicinii care studiază şi tratează bolile bătrâneţii. geriatru sm [At: DN3 / Pl: -ri / E: cf ngr yepiaxpdg] Medic specialist în geriatrie. gerid sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 256 /V: geret, gired, giret, girit / Pl: -uri / E: tc cirid, cirit] 1 (înv) Joc executat călare, pe o câmpie întinsă, la care participau aproximativ o sută de călăreţi şi care consta în aruncarea unui băţ din fuga calului, către adversar, iar acesta îl prindea. 2 Băţ gros. cu lungimea de peste un metru. în formă de suliţă, folosit în gerid (1). 3 (Îî giredu) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. gerilă sms [At: CREANGĂ, P. 239 / E: ger + -ila] 1 Personaj din basmele populare româneşti, căruia îi este totdeauna cumplit de frig şi care îngheaţă, cu suflarea, întreaga natură. 2 (Gmţ) Om care suferă şi se plânge mereu de frig. gerişor sn [At: GRAIUL I, 380 / PI: -oare / E: ger + -işor] 1-2 (Şhp) Ger (1) (mai puţin aspru) Si: geruleţ (1-2). german1 sm vz ghiorman german2, — ă [At: DA ms / V: (înv) g/ie— / Pl: -i, -e l E: lat Germanus] 1-2 smf a (Persoană) care face parte din populaţia de bază a Germaniei 3-4 smf, a (Persoană) originară din Germania Cf neamţ, sas, şvab. 5-6 a Care aparţine populaţiei de bază a Germaniei sau celei originare din Germania. 7-8 a Care se referă la populaţia Germaniei sau la populaţia ei de bază. 9-10 a Specific Germaniei sau populaţiei ei. 11-12 a Care provine de la Germania sau de Ia populaţia ei de bază. 13 smp Popoare indoeuropene care au trăit în Antichitate în centrul, vestul şi nordul Europei. 14-15 smf, a (Persoană) care aparţine germanilor (13). 16 ş/'Limba germană2 (10). germanic, -ă a [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: fr germanique, lat germanicus] 1-2 Care aparţine germanilor2 (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 3-4 Care se referă la germani2 (3) sau la popoarele înrudite cu germanii. 5-6 Specific germanilor2 (3) sau popoarelor înrudite cu germanii. 7-8 Care provine de la germani2 (3) sau de la popoarele înrudite. 9 (îs) Limbi -ice Grup de limbi indo-europene (germană, engleză etc.) vorbite în centrul, vestul şi nordul Europei, care s-au extins, cu timpul şi în alte regiuni. 10 (îs) Popoare -ice Triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. 11 (îs) Filologie -ă Disciplină care se ocupă cu studiul limbilor şi al literaturilor germanice. germanism sn [At: MAIORESCU, CR. I 140 / Pl: -e f E: fr germanisme] (Liv) Cuvânt, construcţie etc. împrumutate din limba germană (15). fără a fi asimilate de limba în care acestea pătrund. germanist smf a [At: DA ms / Pl: -işti, -e / E: fr germaniste. ger Germanist) 1-2 (Persoană) care este specialistă în filologia germanică (11). germanistică sf [At: DA ms / E: ger Germanistik] Disciplină care se ocupă cu studiul (comparativ al) limbilor şi literaturilor germanice (11). germaniu sns [At: LTR /V: ~m / E: ger Germanium] Element chimic, semimetal, de culoare cenuşiu-deschis. folosit la fabricarea pieselor semiconducătoare, a redresoarelor etc. germanium sns vz germaniu germaniza [At: MACEDONSKI, O. IV. 72 / Pzi: -z.ez /E: fr germaniser] 1-2 vt A exercita o influenţă germană2 (9-10) asupra unui popor. 3-4 vr A-şi da un caracter, aspect german2 (9-10). 5-6 vtr A face să adopte sau a adopta limba, obiceiurile etc. germane2 (10). germanizare ş/ [At: DA ms / Pl: -zări / E: germaniza] 1-2 Exercitare a unei influenţe germane2 (9-10). 3-4 Conferirea unui caracter sau aspect german2 (9-10). germanizat, —ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: germaniza] 1-2 Care a fost supus influenţei germane2 (9-10). 3-4 Căruia i s-a dat un caracter german2 (9-10). germanizator, ~oare a [At: NEGRUZZI. T., S. I. 201 /V: (înv) -zător l Pl: -i, -oare / E: germaniza + -ător] 1-2 Care germanizează (1, 5). germanizător, ~oare a vz germanizator germanofil, ~ă smf, a [At: IORGA, L. I. 207 / Pl: ~i, -e / E: fr germanophile] 1-2 (Persoană) care aprobă, admiră, iubeşte tot ceea ce provine de la germani2 (3) Cf filogerman. germanofihe sf [At: DN3 / E: fr germanophilie] Simpatie pentru tot ceea ce este german2 Si: (rar) germanomanie. germanofob smf, a [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: fr germanophobe] 1-2 (Persoană) care dezaprobă, urăşte tot ceea ce este german2. germanofobie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: îigermanophobie] 1-2 Ură faţă de germani2 (3) şi faţă de tot ceea ce este de provenienţă germană. germanomanie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: german + manie] (Rar) Germanofil ie. germănar sms [At: I. IONESCU. ap. TDRG / V: -minar, —minariu I E: ns cf fr Germinai] (Pop) Luna martie. germăt sn [At: FURTUNĂ, C. 111 / Pl: -uri / E: ns cf viermăt] (Reg) Mulţime de copii. 527 GERMEN germen sm [At: MAIORESCU. CR. II. 292 / V: -e, -mine / E: lat germen] 1 (Şnt) Materie organică din care iese, prin dezvoltare, o fiinţă vie, animal, plantă Cf sămânţă. 2 Ou fecundat. 3 Embrion al plantei. 4 (Fig) Principiu, element, cauză din care se dezvoltă ceva. 5-6 (îlav) în ~e (Care se află) într-un stadiu iniţial, înainte de a se dezvolta. 7 Microb. germene sm vz germen germicid, ~ă sn, a [At: LTR / Pl: -e / E: fr germicide] 1-2 (Substanţă, agent) care distruge germenii (1) dăunători omului, animalelor şi plantelor. germina vi [At: BOGZA, C.O. 17 / Pzi: 3 ~nează / E: lat ger mi no, ~are] (Big) 1 (D. seminţe; pex d. plante) A scoate germene (1) Si: a încolţi. 2 (D. o materie organică, un organ care se poate dezvolta, dând naştere la fiinţe vii) A trece de la viaţa latentă sau embrionară la o viaţă activă. 3 (Fig) A lua naştere. 4 (Fig) A începe să se dezvolte. germinai1 sm [At: DEX2 / Pl: ~e / E: îr germinai1] A şaptea lună a anului, de la 21 martie la 18 aprilie, în calendarul adoptat în timpul Revoluţiei franceze. germinai2, —ă a [At: DN'1 / Pl: -i, -e / E: fr germinai2] Care se referă la germene (1). germinar sm vz germănar germinate sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: germina] 1-4 Germinaţie (1-4). germinariu sms vz germănar germinativ, -ă a [At: SANDU-ALDEA, S. 40 / Pl: ~i, -e / E: fr germinatif] (Big) 1-2 Care poate să (facă să) germineze (1). 3 (înv; în concepţia biologică a geneticienilor; îs) Plasmei -d Substanţă ereditară dintr-un organism. 4-7 Care aparţine germinaţiei (1-4). 8-11 Care se referă la germinaţie (1-4). 12-15 Specific germinaţiei (1-4). 16-19 Care provine de la germinaţie (1-4). 20-23 De germinaţie (1-4). germinator, -oare [At: LTR / V: ~nător l Pl: ~oare / E: germina + -(a)tor) 1-2 a (Big; Med) Care are puterea de a germina (1) sau de a face să germineze (1) Si: germinatrice (1-2). 3 sn Aparat cu ajutorul căruia se determină procentul de germinaţie (1) la diferite seminţe. germinatrice af[At: PARHON, B. 59 / Pl: ~ / E: fr germinatrice] 1-2 (Frm) Germinatoare (1-2) . germinaţie sf [At: LTR2 / P: -ţi-e / V: -iune / Pl: -ii / E: fr germination, lat germinatio] (Big) 1 Proces fiziologic şi morfologic în urma căruia embrionul din sămânţa unei plante se dezvoltă, din rezervele acumulate în sămânţă, până la faza de plantă tânără Si: germinare (1), încolţire. 2 Trecere de la viaţa latentă la viaţa activă. 3 (Fig) Naştere. 4 (Fig) Dezvoltare. germinaţiune sfvz germinaţie germinator, -oare a, sn germinator germine sm vz germene gero-1 [At: DN3 / V: geri- i E: fr gero-, it gero- cf gr vepcov] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Bătrân. 2 Bătrânesc. 3 Vechi. 4 De bătrâneţe. gero-2 [At: DN3 / E: it gero- cf gr x'L£pog] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Preoţesc. 2 Sacru. gerocraţie sf [At: DN3 / Pl: ~i/' / E: it gerocrazia) 1-2 Guvernare sau dominaţie a preoţilor. gerodermie sf[At: DN3 / Pl: ~ii / E: fr gerodermie] (Med) Modificări degenerative ale tegumentelor bătrânilor. geroe sfvz genune gerofant, -ă [At: DN3 / Pl: -nţi, -e / E: it gerofante] 1 sm (Ant) Hierofant. 2 sf Preoteasă la vechii greci şi egipteni. gerofantic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: it gerofantico] 1-2 Referitor la gerofanţi (1-2). 3-4 De gerofanţi (1-2). gerofanţie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: it gerofantia] 1-2 (Ant) Demnitate de gerofant (1-2). geroigienă sf [At: DEX-S / P: -ro-i-gi-e- / Pl: -ne / E: gero(ntologie) + igienă] Igienă a modului de viaţa al bătrânilor. geromorfism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr geromorphisme] (Med) Proces de îmbătrânire morfologică. gerontism sn [At: DN3 / Pl: -el E: fr gerontisme] (Med) Senilitate mintală. geronto- [At: DN3 / V: (rar) ger- / E: fr geronto-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Bătrân. 2 Bătrâneţe. gerontocratic, —ă a [At: DN3 / Pl: -ici. -ice / E: fr gerontocratique] 1 Referitor la gerontocraţie. 2 Care ţine de gerontocraţie. gerontocraţie sf [At: RALEA, E. O. 177 / P: -ţi-e / Pl: -ii / E: fr gerontocratie] Formă de guvernare în care conducerea este încredinţată bătrânilor. gerontofil, -ă smf. a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr gerontophile] 1-2 (Persoană) care iubeşte bătrânii. 3-4 (Med) (Persoană) care suferă de gerontofilie (2). gerontofilie sf [At: DNJ / Pl: ~i/‘ / E: fr gerontophilie] 1 Dragoste faţă de bătrâni. 2 (Med) Perversiune care constă în atracţia sexuală faţă de persoanele în vârstă. gerontolog, -â smf, a [At: DEX-S / Pl: ~ogi, -oge / E: fr gerontologue] 1-2 (Medic) specialist în gerontologie şi geriatrie. gerontologie, -ă a [At: DEX-S / Pl: -ici, -ice / E: fr gerontologique) 1 Care aparţine gerontologiei şi geriatriei. 2 Care se referă la gerontologie şi geriatrie. 3 Specific gerontologiei şi geriatriei. 4 Care provine de la gerontologie şi geriatrie. 5 De gerontologie şi geriatrie. gerontologie sf [At: DN / P: -gi-e / Pl: -ii / E: frgerontologie) Ramură a biologiei care studiază problemele bătrâneţii. geros, ~oasă a [At: VARLAAM, C. 36 / Pl: -oşi, -o-dse / E: ger + -os] 1 Care aduce ger (1). 2 Specific gerului (1). 3 Care provine de la ger (1). 4 Care aparţine gerului (1). 5 De ger (1). gerovitalsn [At: DEX-S / Pl: ~? / E: Gm>(ntologie) + vital] (Far) Soluţie pe bază de procaină folosită ca medicament pentru întârzierea proceselor de îmbătrânire la oameni. gemehe smn vz genunchi gerui vu [At: SLAVICI, V. P. 105 / P: -ru-i / Pzi: 3 -este l E: ger] 1 A fi ger (1). 2 A se lăsa ger (1). 3 A fi foarte frig, (şi a ninge cu fulgi mici cristalizaţi). geruială sf [At. ISPIRESCU, L. 130 / V: gelu~ / P: -u~ia- / Pl: -ieli / E: gerui + -eală] 1 Vreme cu ger (1) Si: geruire (1). geruit] (1). 2 (Pop; ccr) Promoroacă. geruire sf[At: POLIZU / P: -ru-i- / Pl: -ri / E: gerui] 1-2 Geruială (1-2). geruit1 sn [At: MDA ms / P: -ru-it / Pl: ? / E: gerui] 1-2 Geruială (1-2). geruit2, -â a [At: DELAVRANCEA, S. 184 / P: -ru-it / Pl: -iţi, -e / E: gerui] îngheţat. geruleţ sn [At: CARAGIALE, O. VII, 83 / Pl: / E: ger + -uleţ] 1-2 (Fam) Gerişor (1-2). gerunche sn vz genunchi gerunclu sn vz genunchi gerundiu sn vz gerunziu gerundiv sn [At: DA ms / Pl: -e / E: lat gerundivus] (Grm) 1 (în limba latină) Adjectiv verbal cu sens pasiv, derivat de la tema gerunziului. 2 (în limba franceză) Una dintre formele participiului prezent, precedate de prepoziţia „en“. gerundival, -ă a [At: DN / Pl: -i, -e / E: gerundiv + -al] 1-2 Care este construit cu gerundivul (1-2). 3-4 Care conţine un gerundiv (1-2). gerune sf vz genune gerunzial, ~ă a [At: CV 1949, nr. 4. 42 / P: -zi-al / Pl: -i, -e l E: gerunziu + -af] 1 Care conţine un geninziu. 2 Care e construit cu gerunziul. gerunziu sn [At: DA /V: ~ndiu / Pl: -ii f E: lat gerundium] Mod verbal care exprimă o acţiune în desfăşurare, fară referire la autorul şi la momentul acţiunii. gerure sfvz genune gerusia sfa [At: DEX / P: -si-a / E: ngr Ţepovcr'a] Geruzie. geruzie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: îr geronsie] Staful bătrânilor din vechea Spartă, care ajuta pe rege în conducerea statului. gest sn [At: MAIORESCU, D. IV. 33 / Pl: -uri / (nob; înv) -e / E: fr geste, lat gestas] 1 Mişcare a mâinii, a capului etc. ce exprimă o idee. 528 GHEATĂ un sentiment, o intenţie şi înlocuieşte uneori vorbele, dând mai multă expresivitate vorbirii. 2 Atitudine. 3 Faptă. gestaltism sn [At: DEX-S / P: ghe-ştal- l Pl: (nob) ~e / E: fr gestaltisme] Teorie a formei în psihologie şi filozofie, potrivit căreia fenomenele nu trebuie studiate izolat, ele alcătuind ansambluri structurale ce nu trebuie disociate Si: configuraţionism. gestalâst smf, a [At: DEX-S / P: ghe-ştal- / Pl: -işti, -e / E: fr gestaltiste] 1-2 (Adept) al gestaltismului. gestapist, ~ă smf [At: CONTEMP.. S. II. 1949. nr. 156. 14/2 / P: glie-/ E: Gestapo + -ist] (în regimul hitlerist) Membru al Gestapo-ului. gestapo sn [At: SCÂNTEIA. 1947. nr. 740 / V: ~u / P: glie- / A şi: gestapo / Pl: (rar) -uri / E: ger Gestapo] Denumire a fostei poliţii secrete germane hitleriste. gestapou sn vz gestapo gestaţie sfl At: ARDELEANU. V. P. 117/ V: ~iune / P: ~ţi-e / Pl: ~/7 / E: fr gestation, it gestazione, lat ge stat io] 1 Perioadă din viaţa organismului unor femele, care ţine de la fecundarea ovulului până la naşterea fătului Si: sarcină. 2 (Pex) Timpul cât durează sarcina. 3 (Fig) Perioadă dc formare. gestaţiwne sf vz gestaţie gestă1 sf [At: DN3 / Pl: ~te l E: fr geste, it gesta] 1 (Liv) Faptă memorabilă. 2 (Liv) Act de vitejie. 3 Poem epic din Evul Mediu care evoca faptele de vitejie ale unor eroi. gestă2 sf a [At: DN3 / Pl: ~te / E: ns cf it gestante] (Rar) (Femeie) gravidă. gestică sfl At: DEX / Pl: -ici / E: gest + -ică] Ansamblu de gesturi folosite de un actor în interpretarea unui rol. în recitarea sau în lectura unui text. gesticula vi [At: I. NEGRUZZI, S. III. 395 / Pzi: -lez/ E: frgesticuler] A face gesturi (1) (multe). în special cu mâinile. gesticulant, ~ă a [At: DN-1 / Pl: -nţi. -e / E: fr gesticulării] (Rar) Care gesticulează. gesticulai'e sf [At: MAIORESCU, CR. I. 295 / Pl: -lari / E: gesticula] Exprimare prin gesturi (1) (multe) Si: (rar) gesticulaţie. gesticulaţie sfl At: CADE / P: -ţi-e / V: (înv) ~ix\ne / Pl: -ii / E: fr gesticulation] (Rar) Gesticulare. gesticulaţiune sfvz gesticulaţie gestiona vt [At: DN3 / P: -ti-o- / E: gestiune] A avea în gestiune (2) bunurile, fondurile unei întreprinderi, instituţii etc. gestionar, ~ă [At: LEG. EC. PL. 237 / P: -ti-o-. (rar) ge-sti- / Pl: -e / E: fr gestionnaire] 1-5 a Care se referă la o gestiune (1-5). 6-10 a Care ţine dc o gestiune (1-5). 11-15 De gestiune (1-5). 16 .sv/?/’Persoană însărcinată cu o gestiune (1-5) Cf administrator, gerant. gestionare sf [At: LEG. EC. PL. 108 / P: ~ti-o~ / Pl: ~//ăn / E: gestiona] însărcinare cu o gestiune (2) Cf administrare, gerare. gestiune sf [At: HAMANGIU, C. C. 233 / P: -ti-u- l Pl: -ni l E: fr gestion] 1 Gerare. 2 Administrare a bunurilor unei întreprinderi, instituţii sau persoane. 3 Răspundere a păstrării bunurilor şi a întrebuinţării fondurilor unei întreprinderi, instituţii sau persoane. 4 Ansamblu de operaţii privind primirea, păstrarea şi eliberarea unor bunuri materiale aparţinând altcuiva. 5 (Ccr) Totalitatea bunurilor încredinţate cuiva în vederea administrării lor. gestoză sf [At: DN3 / Pl: ~ze / E: ger Gestoze] Totalitate a manifestărilor patologice apărute în cursul sarcinii unei femei Si: disgravidie. gestual, a [At: DEX2 / P: -tu-al / Pl: ~i, -e / E: fr gestual] 1 Care se exprimă prin gesturi (1). 2 Referitor la gesturi (1). gesvă sf 1 At: COMAN. GL. / Pl: ~ve / E: net] (Reg) Ibric de cafea. get, ~ă [At: DEX / Pl: geţi. -e / E: fr Getes, lat Getae, -arume] 1 smp Nume dat de greci dacilor. 2-3 smf a (Persoană) care făcea parte din populaţia băştinaşă a Dacici. get-beget ain (At: ALECSANDRI. T. 995 cf 42 / V: eget-beget / E: tc ced-bi-ced] (Mun; Mol; d. persoane; adesea întărit ironic prin „coada vacii") 1 Din moşi-strămoşi. 2 Neaoş. 3 Autentic. getic, a [At: LTR / Pl: -ici, -ice / E: fr getique, lat getic us] 1 Care aparţine geţilor (2). 2 Care se referă la geţi (1). 3 Specific geţilor (1). 4 Care provine de la geţi (1). 5 De geţi (1). 6 (Gig; îs) Cristalinul - Complex format din roci cristaline de mesozonă şi de catazonă. care intră în alcătuirea Carpaţilor Meridionali. 7 (Gig; îs) Depresiune -ă Unitate tectonică geologică din ţara noastră, care cuprinde zona colinară a regiunii dintre valea Dâmboviţei şi Dunăre. getinax sn [At: LTR2 / E: dc] Material izolant constituit din foi de hârtie impregnate cu bachelită şi presate, utilizat în electrotehnică. getter sn [At: LTR2 / P: ghe-tăr l E: eg. fr getter] Substanţă folosită pentru menţinerea vidului în tuburile electronice. geu\ v vz joi geunoaie sfvz ghionoaie geura v vz gheora ge uşă sf vz gheuşă gevăh vr vz geveli geveh vr [At: ŞEZ. VI, 97 / V: gevăh / Pzi: ~lese / E: nctl (Reg) 1 A se plânge. 2 A se văita. gevre a sf [At: (a. 1780) URICARIUL XI. 249/22 / V: cevre a, geavre a, giuvrea / Pl: ~ele / E: te cevre] (înv) Batistă dc mătase sau de pânză cu broderie. gevzer sn vz gheizer ghanez, ~ă [At: DEX / Pl: ~e / E: Ghana + -rz] 1-2 smf a (Persoană) care face parte din populaţia de bază a Ghanei. 3-4 smf. a (Persoană) care este originară din Ghana. 5-6 a Care aparţine Ghanei sau ghanezilor (1). 7-8 a Care se referă la Ghana sau la ghanezi (1). 9-10 a Care provine din Ghana sau de la ghanezi. ghâjariu sm [At: VICIU, GL. / P: -ri-u / E: net] (Reg) 1 Stejar. 2 Tufiş de stejari. glie i [At: C AMIL AR. C. 98 / V: glii, ghiu, de / E: ns cf de!] (Reg) îndemn cu care se mână calul. gheabă sfvz gheb gheabur, ~ă smf a vz cheabur gheaiduc sm vz haiduc glieal i vz ghelai gheaoş1 sn [At: SCRIBAN. D. / P: ghea-os / Pl: ~e, ~uri / E: it ghiăia] (Reg) Loc lutos sau nisipos. gheaoş2 am vz ghiaoş gheară sfl At: MSS. (1783). ap. GCR II. 130/31 / V: ghiară / Pl: -re. (reg) -re / E: ns cf sp, por garra] 1 Formaţie cornoasă ascuţită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări şi mamifere, servind mai ales la apărare şi atac. 2 (Fam; îe) A fi lung în (sau la. de) ~re A avea obiceiul să fure. 3 (Fam; îe) A-şi scoate (sau a-şi arăta) '-rele A-şi arăta paitea ascunsă şi rea a firii. 4-5 (Fam; îe) A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) în ~rele (sau ~ra) cuiva A fi (sau a ajunge etc.) în posesia, puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva. 6 (Fam: îae) A fi la discreţia cuiva. 7-8 (Fam; îae) A fi prins (şi ţinut închis). 9 (Fam; îe) A pune ~ra (pe cineva) A pune stăpânire (pe cineva). 10 (Fam; îae) A prinde (pe cineva). 11 (Fam; îe) A fi (sau a se zbate) în -rele morţii A fj grav bolnav, pe moarte. 12 (Teh) Piesa asemănătoare cu o gheară (1). care serveşte la apucat. împiedicat etc. 13 (Fam; îe) A-i tăia (cuiva) ~rele A-i lua posibilitatea de a mai fura. 14 (Fam; îe) A scoate sau a scăpa (pe cineva) din ~rele cuiva A scăpa din stăpânirea, robia, asuprirea, prigonirea cuiva. 15 (Fig; îs) -rele morţii Aproape de moarte. 16 (Lpl) Cârlige aplicate în masa dulgherului. în care sprijină lemnul când îl lucrează. 17 (îc) -re de fier Parte a joagarului. 18 (Bot; reg; îc) —ra uliului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 19 (Bot; reg; îc) —ra găii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 20 (Bot; reg; îc) ~ra hulubului Plantă nedefinită mai îndeaproape. gheată sf [At: SLAVICI, ap. TDRG / Pl: ghete / E: it ghetta\ 1 (înv ) Pantof. 2 încălţăminte ce acoperă piciorul până deasupra gleznei Ci botina, cizmă. 3 (îe) A-1 strânge ghetele A se afla într-o împrejurare dificilă. 4 (Bot; reg) Nume de floare nedefinită mai îndeaproape. 529 GHEAŢĂ gheaţă sf[At: CORESI. PS. 401 / V: (înv) ghiaţă I Pl: -ţuri, (înv) -ţi / E: lat glacia] 1 sf Apă aflată în stare solidă, în urma îngheţării. 2 sf(\e) A se da pe - A aluneca pe suprafaţa apei îngheţate Cf ciruiş, clădăuş, dăniuş, săniuş. 3 j/(îe) A (se) sparge -ţa sau a (se) rupe -ţa A dispărea sau a face să dispară o atmosfera tensionată. 4 sf(Reg) Grindină. 5 şf(Lpl) întinderi mari de gheaţă (1). 6 (Fig) Indiferenţă. 7 (Fig; îla) De — Rece, indiferent. 8 ^/ Senzaţie neplăcută de răceală, provocată de frică, emoţie etc. 9 (Fig; îe) A avea mâinile (picioarele etc.) - A avea mâinile (picioarele etc.) îngheţate. 10 (Bot; reg) Plantă erbacee cu flori mici, albe, roz sau roşii, care are frunzele acoperite cu papile albe care seamănă cu cristalele de gheaţă (1) Si: gheţară (Mesembryanthemum crystallynum). 11 sf (Bot; reg) Plantă erbacee cu tulpina cărnoasă, ramificată, cu frunze ovale -rotunde şi cu flori numeroase, albe, mai rar roz sau roşii (Begonia semperflorens). 12 ain (îs) Bani - Bani economisiţi. 13 ain (las) Bani în numerai*. 14 sf (Pfm; îe) Moaş-ta (sau moaş-sa) pe - Exprimă simpatie şi admiraţie pentru cineva (care a rezolvat cu isteţime o situaţie dificilă). gheaugur sn vz gherghir glieawr sm vz ghiaur gheaur, ~a smf vz ghiaur gheaurghir sn vz gherghir gheaver, ~ă smf vz dever gheavol sm vz diavol gheb1 sn [At: CANTEMIR. IST. 89 / V: (1) gheabă .s/(Pl: ghebi) / Pl: -e, (1) ~uri / E: pbl ml *glibbus] 1 Cocoaşă Cf bold2. 2 Ridicătură de teren în formă de gheb (1). 3 (Lpl) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul gălbui sau brun, având de jur-împrejur un inel şi cu pălăria galben-brună (Armillaria mellea). 4 (Bot; reg; îc) Gheabă-de-brad Ciupercă comestibilă cu pălăria albă, subţire şi cu piciorul lung şi subţire (Lepiota clypeolaria). 5 (Bot; reg; îc) Gheabă-de-pădure Ciupercă comestibilă cu pălăria roşiatică sau brună, catifelată (Coîlybia longipes). gheb2 sn vz ghebâ ghebă sfl At: H VII. 477 / V: ~cgă, chebă, chcbe, chebi, cheburi, gheb sn (reg) tebi l E: tc kebe] Haină bărbătească lungă, în formă de manta făcută de obicei din pâslă sau postav, adesea cusuta şi înflorată cu găitane de altă culoare, pe care ţăranii o poartă ca un fel de palton Cf sarică, suman, zeche, şubă, dulamă, guibea, bobou, zăbun. ghebir sn [At: COMAN, GL. /V: (reg) -w / Pl: -uri / E: ger Gebiihr] (Reg) Porţie. ghebiru sn vz ghebir gheboi sn [At: MANOLESCU, I. 181 / P: -bo-i i Pl: ~oaie / E: ghebă + -oi] (Reg) Zăbun. ghebos, -oasă [At: DOSOFTEI. V. S. II, 17/129 / V: ghibos / Pl: -oşi, -oase / E: gheb1 + -os] 1-2 smf a (Persoană) care are cocoaşă în spate Si: cocoşat, gheboşat2 (1). 3 smf a (Persoană) care are spatele încovoiat Si: gârbovit. 4 (Pop; îe) A scăpa - A scăpa dintr-o situaţie în care putea lua bătaie. 5 (Pop) Bou cu cocoaşă în spate sau care are şalele umflate în partea de sus. din cauza unor lovituri. gheboşa vr [At: HOGAŞ, M.N. 191 /V: -şa / Pzi: -şez / E: ghebos] 1 A se face ghebos (1) Si: a se cocoşa. 2 (Pex) A se gârbovi (de bătrâneţe). gheboşare sfl At: DEX2 / Pl: -sări / V: ~şire / E: gheboşa] 1 Cocoşare. 2 (Pex) Gârbovire de bătrâneţe Si: gheboşat1 (2). gheboşat1 sn [At: DEX2 / Pl: -uri / V: -$it1 l E: gheboşa] 1-2 (Rar) Gheboşare (1-2). gheboşat2, ~ă a [At: ODOBESCU. S. III, 157 / V: ~şit2 / Pl: -aţi, -e / E: gheboşa] 1 Cocoşat. 2 (Fig) Adus de spate. 3 (Spc) Gârbovit (de bătrâneţe). 4 (Pex; d. părţi ale corpului) Curbat, îndoit. gheboşi vtr vz gheboşa gheboşire sfvz gheboşare gheboşit1 sn vz gheboşat1 gheboşit2, -« a vz gheboşat2 ghebrea sf vz gebrea ghebueş sn [At: MAT. FOLK. 1437 / P: -bu-eş / E: pbl gheb] 1 (Mol) Ghemotoc. 2 (Mol; fig) Gâgâlice (1). ghebu'i vr [At: PONTBRIANT, D. / P: -bu-i / Pzi: -esc I E: gheb + -ui] 1-2 A se gheboşa (1-2). ghebuire sf [At: PONTBRIANT. D. / P: -bu-i / Pl: -ri / Pl: -iţi, -e / E: ghebui] 1-2 Gheboşare (1-2). ghebiiit, -a a [At: DOSOFTEI, V. S. II, 861 / P: -bu-iî / V: (înv) ghibuit / E: ghebuî] 1-4 Gheboşat (1-4). ghebuş sm [At: BĂCESCU, P. 31 / Pl: -i / E: net] (Iht; reg) Ghiban (1). ghebwţă sf [At: DA / Pl: -ţe / E: ghebă + -uţă] Manta cu mâneci lungi, scurtă şi îmblănită, purtată de femei. ghecet sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I, 114/22 /V: ghecit, ghicet / Pl: —uri I E: tc gecit] (Tcî) 1 Vad. 2 Trecătoare. 3 (Imp) Luntre. ghecit sn vz ghecet gheenă sfl At: COD. VOR. 124/1 / P: ghe-e- / V: (înv) ghienă, ghieenu sn / E: vsl reem] Iad. ghegă1 sfvz ghebă ghegă2 sf vz ghigă gheip sn vz ghep ghejet sfi vz deget gheişă sfl At: LESNEA, C. D. 99 / P: ghe-i- / Pl: -se / E: fr gheisha] (în Japonia) Femeie care cântă şi dansează. gheizăş sn vz ghezăş gheizer sn [At: DA / V: gevzer, gaizer / S şi: gaiser, gevser, geizer / E: ger Geyser] (Gig) Izvor de apă fierbinte şi vapori, de origine vulcanică, ce ţâşneşte cu intermitenţe, sub forma unei coloane, până la o mare înălţime, răspândind în aer nori de aburi. gheizerit sn [At: DN3 / Pl: ~ / E: fr gheyserite] (Gig) Depozit silicos provenit din precipitarea apei gheizerelor. ghelai1 i [At: ALECSANDRI, P. P. 116 / V: gheal / E: tc ghel] (îvp) 1 (Tem; în literatura populară) Haide! 2 (Tem; în literatura populară) Vino! 3 Sunet cu care se îndeamnă boul să tragă la jug sau să-şi bage gâtul în jug- ghelai2 sn [At: PAŞCA. GL. 30 / Pl: -uri / E: ns cî ghelai] (Reg) Gălăgie pe care o fac copiii când se joacă. ghelană i/[At: H V. 534 / Pl: -ne i E: net] (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. ghelă sfvz gherlă ghelăi vi [At: PAŞCA, GL. / P: -lă-i / Pzi: -esc / E: ghelai2] (Reg) A face zgomot. ghelăiman sn vz chiloman ghelălcţ sm [At: VÂRCOL. V. / Pl: -/ / E: ns cf ghelăi] Om care râde mult. glielău sn vz gealău2 ghelbenaj’e sfvz gălbinare ghelberea sfl At: H III. 500 / Pl: -ele / E: net] (Reg) Brâu de bumbac. ghelbizdroc sm [At: BUL. FII. IV, 119 / V: ghib~ / Pl: -oci / E: ns cf ghibirdic, giridic, năpârstoc] (Reg) 1 Copil nelegitim. 2 Degenerat. ghelc sm [At: BĂCESCU. P. 31 / V: ghelţ, ghelci / Pl: -Ici / E: net] (Iht; reg) 1 Ghiborţ. 2 (Rar) Peşte ţigănesc (Pungitus platygaster) Si: ghelcuşor, ghelmez. ghelci sm vz ghelc ghelcuşor sm [At: BĂCESCU. P. 139 / Pl: -i! E: ghelc + -z/w] (Iht; reg) Ghelc (2). ghelenderi smp [At:tHEST. II, 119/343 / V: gelendre, ghelendre snp / E: ger Gelander] 1 (Reg) Stâlpi care sprijină streaşina casei. 2 (îf gelendre) Balustradă. ghelendre snp vz ghelendri ghelir sn [At: FILIMON, C. II. 341 / Pl: -uri / E: tc gelir] (Tcî; fam) 1 Venit. 2 Câştig obţinut fără muncă. 3 Chilipir. ghelişte sfvz velişte ghelmea sf [At: I. IONESCU, M. 551 / Pl: -ele / E: gâlmă + -ea] 1 Ridicătură de pământ. 2 Deal râpos, stâncos. în general lipsit de verdeaţă. 530 GHERĂNI ghelmez sm [At: BĂCESCU, P. 141 / S şi: ghelmes I Pl: -i / E: net] (Iht; reg) 1 Ghelc (2). 2 Ghiborţ. gheltuş s [At: CHEST. II. 70/31 / A: net / Pl: net / E: net] (Reg) Cuvânt care denumeşte obiecte din casă şi din jurul ei. ghelţ sm vz ghelc ghelul v vz gelui ghem1 sn [At: ALECSANDRI. P. II. 237 / Pl: -e, -uri / E: Ip *ghemus] 1 Obiect de formă (relativ) sferică, rezultat prin depănarea unor fire de aţă, sfoară, lână etc. Cf bulgăr, bulz, cocoloş, mototol. 2 (Pop; îe) A se mântui aţa de pe ~ A fi aproape de moarte. 3 (îe; d. tort) A face ~ A depăna. 4 (îae; d. obiecte) A mototoli. 5 (îae; d. fiinţe) A aduna la un loc. 6 (îlv) A se face - A se ghemui (2). 7 (îe) A sta - A sta ghemuit2 (1). 8 (Pex) Tort depănat. 9 Al treilea stomac al rumegătoarelor (după ierbar şi ciur), ai cărui pereţi interiori sunt căptuşiţi cu multe foiţe. 10 Al patrulea stomac la mieii care sug. 11 (Mdv) Boală de vite Cf încuietură. 12 (Bot; reg; îc) -ele popii Remf (Aristolochia clematitis). ghem2 sm [At: DEX2 / S şi: game / Pl: ~uri / E: eg game] (La tenis) Etapă a jocului, reprezentând o subdiviziune a setului. ghemăndroc sm [At: LUNGIANU. ap. CADE / Pl: ~oci / E: pbl ghem1] (Reg) Om scund şi îndesat. ghemicolav [At: (a. 1815) URICARIUL IV. 115/15 / E: ns cf ghenicou] (înv) Ghenicon (2). ghemlş sm vz ghimiş ghemoltoc sn [At: CONV. LIT. XL III, 1147 / Pl: -oace / E: ctm ghemotoc + folmotoc] (Reg) 1 Ghemotoc (1). 2 (Fig) Umflătură. ghemoşa vr [At: COMAN, GL. / Pzi: ~şez. / E: ctm ghemui + gheboşa] (Reg) 1 A se ghemui (1). 2 A se apleca. 3 A se gheboşa. ghemoşat, ~ă a [At: LUNGIANU. ap. CADE / Pl: -aţi, -e / E: ghemoşa] (Reg) 1 Ghemuit2 (1). 2 Aplecat. 3 Gheboşat2.4 (îe) A sta - A sta aplecat asupra unui lucru mic şi migălos. 5 (îae) A sta ascuns. ghemotoc sn [At: CARAGIALE. S. 59 / V: ghim~, ghiom~ / Pl: -oace / E: ghem1 + -(ot)oc] 1 Obiect mototolit în formă de ghem1 (1) Si: boţ, cocoloş, (reg) ghemoltoc (1). (fig) ghemuş (2). 2 (îe) A se face - A se strânge în formă de ghem1 (1). 3 (îe) A cădea - A cădea grămadă. 4 (Fig; lpl) Minciuni. ghemţ sn [At: BUL. FIL. VII-VIII, 277 / Pl: ~uri / E: ger Gems(e), gemsledem] (Reg) Piele de căprioară folosită la încălţăminte. ghemţar s [At: CV 1949. nr. 8. 33 / Pl: net / E: net] (Reg) Ac de păr. ghemul [At: ALECSANDRI. P. II. 229 / P: -mu-i I Pzi: -esc / E: ghem1 + -ui] 1 vt A se strânge ca un ghem1 (1) Si: a se ghemoşa (1). 2-3 vtr A (se) înghesui. ghemulre sf[At: DEX2 / P: -mu-i- / Pl: -ri / E: ghemui) 1 Strângere în formă de ghem1 (1) Si: ghemuit1 (1). 2 înghesuire. ghemuit1 sn [At: DEX2 / P: -mu-it i Pl: -uri / E: ghemui] 1-2 Ghemuire (1-2). ghemuit2, ~ă a [At: GORJAN. H. II, 19/16 / P: -mu-it / Pl: ~iţi, -e / E: ghemui] 1 Strâns ca un ghem1 (1) Si: ghemoşat (1). 2 înghesuit. ghemuleţ sn [At: CADE. nr. 734 / Pl: -ţe / E: ghem1 + -uleţ] 1-2 (Şhp) Ghem1 (1) (mic) Si: ghemuş (1). ghemuşor. ghemuş sn [At: MARIAN. INS. 10 / Pl: -e / E: ghem1 + -uş] 1 Ghemuleţ (2). 2 (Fig) Ghemotoc (1). 3 (Spec) Cocoloş în care sunt învelite larvele carabanului. ghemuşor sm [At: CADE / Pl: ~oare / E: ghem1 + -uşor] Ghemuleţ (2). ghemuţsn [At: I. IONESCU, M. 693 / Pl: / E: ghem1 + -uţ] 1-2 (Şhp) Ghem1 (1) (mic). ghenar sm vz ghenarie glienai'e sm vz ghenarie ghenaiie sm [At: URECHE, ap. LET. I. 119/4/ V: (înv) genar, (înv) ghenar, (înv) ghenare, (înv) ghenuaiie, (înv) ghenuixriu, (înv) ghenvaj'ie, (înv) ghenvariu / P: -ri-e / E: vsl reHtpK, r&t(e)ApHH) (înv) Ianuarie. ghenăral sm vz general1 ghendă sfvz ghindă ghenealoghle sfvz genealogie gheneral sm vz general1 ghenerar sm vz general1 ghenerariu sm vz general1 ghenicon [At: DOSOFTEI. V. S. 25/92 / Pl: / E: ngr yEViKOV] 1 av în general2. 2 sm General*. gheneros, —oasă a vz generos gheneroz, ~oasă a vz generos ghentililoru a, sm vz gentil ghenţiană sf vz genţiană ghenuarie sm vz ghenarie ghenuariu sm vz ghenarie ghenuche sn vz genunchi ghenunche sn vz genunchi ghenuchi sm vz genunchi ghenwper sm vz ienupăr ghenvarie sm vz ghenarie ghenvariu sm vz ghenuarie ghenţiană sf vz genţiană gheoace sf vz găoace gheoagă sfvz ghioagă glieoczl sm vz ghiocel gheograf sm vz geograf gheograficesc, ~ească a [At: IORGA, L. III, 330 / P: ghe-o- / E: rs reorpa(pHSCKHH] (înv) Geografic. gheograficQşte av vz geograficeşte gheografie sfvz geografie gheometriccsc, -ească a vz geometricesc gheometriccşte av vz geometriceşte gheometrle sfvz geometrie gheometrle sfvz geometrie gheoimtru sm vz geometru gheometru smf, a vz geometru ghenoaie sf vz ghionoaie gheora vt [At: N. REV. R. (1910). 86 / V: glieura / P: ghe-o- / Pzi: -rez / E: ns cf dejgheura] (îvr) A curăţa boabele de pe porumb. gheorghinar sm vz ghiorghinar gheorghlnă1 sf vz gherghină2 gheorghlnă2 sfvz gherghină3 gheorghlţă sfvz georgiţă gheormec sn [At: H XIV, 378 / Pl: ~uri / E: ns cf tc gomelek] (înv) Haină bărbătească nedefinită mai îndeaproape. gheoş sm [At: DA ms / Pl: -i / E: net] (Orn; reg) Sfrâncioc. gliep sti [At: COMAN. GL. / V: ghip, ghelp / Pl: -uri / E: mg gep] (Mgm; rar) Maşină. ghepai'd sm [At: DN / Pl: -rzi / E: fr guepard] Mamifer carnivor sălbatic cu cap mic şi rotund, coadă lungă, picioare înalte, blană de culoare gălbuie cu pete mici, închise la culoare, care trăieşte în stepele din Africa şi sudul Asiei {Acinonyx jubatus). ghera vt [At: AGÂRBICEANU. D. Ţ. 109 / Pzi: -rez. / E: gheară] (Reg) A zgâria. gheraie sfp [At: GRAIUL I. 90 /' P: -ra-ie i E: gheară + -a(i)e] (Pop) Gheare (mari). gheran1 sm [At: H V. 187 / Pl: -i i E: ctm ghiorlan şi gheară] (Zgl; reg) Şoarece. gheran2 sn [At: PAMFILE. I. C.. 161 / Pl: -uri, -e / E: gheară + -an] Mânerul sau coada cleştelui dogarului. gherăl vt [At: STANCU, D. 260 / P: -ră-i! Pzi: ~e^r / E: ns cf ghera ] (Reg) A ghera. gherăneală sf [At. CIAUŞAN'T '7.1 Pl: ~e// / E: gherăni + -eală] (Pop) 1 Zgâriere. 2 Chinuire. 3 Hărţuire. gherăni vt [At: I. CR. III. 277 / Pzi: -nesc / E: gheară + -ani] (Pop) 1 A ghera. 2 A chinui. 3 A hărţui. 531 GHERB gherb sn vz herb gherbă sfvz vierbă gherbe sfp [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. CADE / E: net] (Reg) 1 Toane. 2 (îs) In (toate) ~le lui în toane bune. gherbeată sf [Ai: N. REV. R. (1910), 86 / Pl: -ate / E: net] (Reg) Beregată. gherbevaş sn [At: CHEST. II. 316/389 / Pl: / E: mg gorbe] (Reg) 1 Vătrai. 2 (Pex) Orice unealtă de fier îndoită la un capăt. gherdan sn [At: BIBLIA (1688). 120 / V: ghior~, ghir~, ghirdar l Pl: -e / E: tc gerdane] (înv) 1 Colier de perle sau de pietre preţioase. 2 Salbă de mărgele sau de galbeni. gherdap1 sm [At: DA ms / Pl: / E: net] (Reg) Moşneag foarte bătrân. gherdap2 sn [At: DDRF / Pl: -uri / E: tc girdab] (înv) 1 Vârtej de apă. 2 Loc cu cataracte periculoase. 3 Stânci sau pietre (în formă de scări) care se găsesc sub apă şi care împiedică navigaţia. 4 Prag. 5 Loc strâmt şi stâncos pe cursul unei ape. între doi munţi. 6 (îc) ~-aga Mai-marele peste gherdapuri (5). 7 (îae) Funcţia mai-marelui peste gherdapuri (5). gherdap3 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: net] (Reg) Pedeapsă dată din răzbunare Si: (pop) perdaf gheren sm [At: H XIV. 65 / Pl: -i / E: net] (Bot; reg) Plantă cu seminţe roşii, din care se fac mături. gheresiitam [At: COMAN. GL. / Pl: ~i// / E: net] (Reg; prt; d. oameni) Prăpădit. gheretă sf [At: D. ZAMFIRESCU. R. 126 / V: (pop) ghir~ / Pl: ~te ! E: fr guerite] 1 încăpere mică. în general din lemn. în care stă santinela Cf şibloc. 2 Chioşc. 3 Baracă de bâlci. 4 Colibă la strungă, în care se adăpostesc mulgătorii. gherghef sn [At: H II, 256 /V: derdef / Pl: ~uri / E: tc gergef] 1 Cadru de lemn sau de metal pe care se întinde pânză sau alt material, pentru a fi brodată cu acul. 2 (Pex) Ţesătură întinsă pe gherghef (1). gherghelău sm vz ghergheleu ghergheleu sm [At: H V, 188 / V: ~/ăw / E: net] (Reg) 1 Păşune. 2 Platou. gherghehu sm [At: COMAN. GL. / Pl: ~i/' / E: ns cf ghiorghiol, giugiuliţi'] (Reg) Vin roşu amestecat cu vin alb. ghergheteag am vz berbeteag gherghetelsm [At: BIBICESCU. P. P. 90 / Pl: -ei / E: net] (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape Cf gherghin(ă). gherghm sm [At: DAME, T. 183 / V: ghior~ / Pl: -i / E: net] 1 (Bot; reg) Păducel (Crataegus monogyna). 2 (Bot; reg) Mărăcine din familia rozacee care face fructe rotunde, de forma unui ghem1 (1). roşii când sunt coapte (Cratue gus monogyna). gherghină1 sf [At: ALRM I/I, h. 50 / Pl: -ne / E: net] (Reg) Bărbie. gherghină2 sf[ At: H II. 26 / V: gheor~ / Pl: -ne / E: ns cf gherghin] (Bot; reg) 1-2 Fructul gherghinului (1-2). gherghină3 sf[At: PANŢU, PL.2 / V: gheor~> giorgină / Pl: -ne / E: ger Georgine] (Bot; reg) 1 Dalie (Duhlia variabilis sau cultorum) 2 Planta Ge orgi nu vuriubilis. gherghină4 sfvz giurgină gherghir sn [At: LET. III 284/45 /V: (înv) gheavgliir, (înv) ghevgliir, ghergliiu / Pl: -uri / E: tc kargir] (Mol; tcî) Beci sau cameră boltită (cu obloane de fier la uşă şi la ferestre) în care se ascundeau obiecte preţioase din casă, pentru a fi păzite de incendii sau jafuri Cf bască, ghergliiu sn gherghir gheridon sn [At: ALECSANDRI, T. 1766 / Pl: -oane / E: fr gueridon] Măsuţă rotundă eu un singur picior. gherilă sf'[ At: DN3 / V: guerilă / Pl: -le / E: fr guerilla, sp guerrilla] 1 Război al partizanilor din Spania şi ţările Americii Latine. 2 (Pex) Trupă de partizani. gher'ist, ~ă a [At: DA ms / Pl: -işti, -e / E: Gherea + -/.v/] (D. o concepţie, o critică etc.) 1 Care aparţine lui Gherea. 2 Care este specific lui Gherea. 3 Care provine de la Gherea. gherişoară sf[At: PĂSCULESCU. L. P. 164 / Pl: -re / E: gheară + -işoară] 1-2 (Şhp) Gheară (1) (mică). gherlan1 sm [At: DA / Pl: -i / E: gherlă + -an] 1 Hoţ. 2 Om care a stat la gherlă. 3 Zugrav de icoane. gherlan2 sm vz ghiorlan1 gherlan3 sm vz ghiorlan2 gherlantă sfvz ghirlandă gherlă sf [At: VLAHUŢĂ. N. 190 / V: (înv. 2-4) ~e/« / Pl: -le / E: pbl Gherla (cunoscut pentru închisoarea sa)] (Pfm) 1 închisoare. 2 (La jocul de table) Zar nefavorabil. 3 (La jocul de table, biliard; îlv) A da ~ A rata. 4 (Gmţ; îe) A da gherlă Ia plată A pleca fără a plăti. gherlm s [At: CHEST. II. 455/387 / Pl: net / E: net] (Reg) Parte a fântânii nedefinită mai îndeaproape Cf ghermăn. gherman1 sm vz ghiorman ghermăn2, ~ă smf, a vz german ghermăn1 sm [At: VICIU. GL. / A şi: ghermăn I Pl: -i / E: net] (Reg) 1 Cumpănă. 2 Furcă de la fântână. ghermăn2 sm vz ghiorman ghermea sf[At: LTR / Pl: -eie i E: net] Piesă prismatică de lemn care se fixează în zidărie pentru a înlesni prinderea în cuie sau în şuruburi a tocului unei uşi sau al unei ferestre. ghermec sn [At: DAME,T. 10 / Pl: -ece / E: net] (Reg) Cercel (al carului). ghermesit sn vz ghermesut ghermesut sn [At: DIONISIE. C. 166 / V: ~si/, ~eş\t / Pl: -uri / E: tc germsud] (Tcî) Stofă de mătase sau de atlaz Si: (tcî) ghermezu. ghermeşit sn vz ghermesut ghermete sp [At: DICŢ. / E: net] 1 (Numai îe) A lua la ~ A cere socoteală. 2 (îae) A lua din scurt. ghermeză sf [At: T. PAPAHAGI. C. L. 24 / Pl: / E: net] (Tcî) Ghermesut. gheroc sn [At: DA / V: ghiroc / Pl: -oace / E: ger Gehroch] (înv) Redingotă. gheruhţă ,v/‘[At: DA ms / Pl: -îe / E: gheară + -uliţa] 1-2 Ghcruţă (1-2). gheruşea i/[At: I. CR. III. 84 / Pl: -ele / E: gheară + -uşea] Ghcruţă. ghemtă sf[At: MARIAN. INS. 341 / Pl: -ţe / E: gheară + -uţa] 1-2 (Şhp) Gheara (1) mică Si: gheruliţă, gheruşea. ghes sn [At: PANN, E. IV, 101 / Pl: -uri / E: net] 1 (îe) A da (cuiva) ~ A da (cuiva) o lovitură uşoară (cu cotul sau cu pumnul). 2 (îae) A îndemna, a stimula. ghesmane sfp vz ghisman ghest sn [At: CONV. LIT. XLV. 367 / V: ghiest / Pl: -uri / E: net] Ghes. gheşeft sn [At: CARAGIALE. S. 137 / Pl: -uri i E: ger Geshdft] 1 Afacere măruntă (necinstită) Si: gheşefîurie Cî ghelir. 2 Speculă. 3 Afacere care aduce câştig fără eforturi. gheşeftar sm [At: JAHRESBER X. 189 / Pl: -i / E: gheşeft + -ar] 1-2 Om care face gheşefturi (1,3). 3 Speculant. gheşeftărie sf{At: JAHRESBER X. 189 / P: -ri-e / Pl: ~i/ / E: gheşeft + -ărie] Gheşeft. gheţar sm [At: BUL. FIL. VII-VIII. 277 / Pl: -i i E: gheată + -ar] Cizmar. gheto sn vz ghetou ghetou sn [At: SAHIA, N. 64 / V: gheto / S şi: ghetto / Pl: -ri / E: it îi ghetto, ger Getto] 1 Cartier destinat exclusiv evreilor în timpul Evului Mediu în Italia sau în timpul persecuţiilor fasciste în ţările ocupate de hitlerişti şi pe care aceştia 1111 aveau permisiunea de a-1 părăsi. 2 Cartier sărac locuit Î11 majoritate de negri. 3 (Pgn) Cartier în care locuiesc oameni sărmani. ghetră sf [At: DA / Pl: -re / E: fr guetre] 1 învelitoare de piele sau dc stofă care acoperă pulpa piciorului sau numai partea de deasupra ghetei. 2 Fâşie de piele pentru protecţia gleznei la muncitorii metalurgişti. ghetuţă sf[At: DA ms / PI: -ţe / E: gheată + -uţa] 1-2 (Şhp) Gheată (mică). 532 GHICITOR gheţ sn [At: COMAN. GL. / Pl: -uri / E: net] (Reg) Unghi. gheţar [At: MEHEDINŢI. G. F. 98 / Pl: -/ / E: gheaţă + -ar] 1 sn Masă de gheaţă (1) perpetuă formată în regiunile alpine şi în cele polare care se deplasează lent sub influenţa gravitaţiei. 2 sm (îs) ~ plutitor Aisberg. 3 sn Gheţărie. 4 sn Congelator. 5 sm Vânzător de gheaţă (1). 6 sm (Lpl) Duhuri binevoitoare care alungă grindina. gheţară sf[At: PANŢU. PL.2 / Pl: -ţări / E: gheaţă + -ară] (Bot; reg) Gheaţă (10). gheţărie sf [At: SANDU-ALDEA. D. N. 162 / P: ~ri-e / Pl: ~i/ / E: gheaţă + -ărie, după fr glaciere] 1 Loc special amenajat în care se depozitează iarna blocuri de gheaţă (1) pentru a fi folosite în cursul verii 2 (Fig) Cameră, locuinţă extrem de friguroasă. gheţişoară sf [At: H V. 389, X. 141 / Pl: -re / E: gheaţă + -işoară] (Bot; reg; pbl) Planta Mesemhrianthemum crystallium. gheţoi sn [At: H IX. 90 / Pl: -oaie / E: gheaţă + -oi] Ţurţur. gheţos, -oasă a [At: I. NEGRRUZZI. S. II. 282 / Pl: -oşi, -oase / E: gheaţă + -os] 1 Care are gheaţă (1). 2 Plin de gheaţă (1). 3 Care îngheaţă. 4 Glacial. 5 (Fig) Rece ca gheaţa (1). gheţuş sn [At: GCR II, 59/23 / Pl: -uri / E: gheaţă + -uş] 1 Polei. 2 Loc acoperit cu un strat de gheaţă alunecos, pe care se dau copiii iama. gheţuşcă ş/'[At: PAMFILE, J. I. 329 / Pl: -uşti / E: gheaţă + -uşcă] (Pop) Suprafaţă netedă de zăpadă bătătorită, pe care se dau copiii. gheunoaie sf vz ghionoaie glieunoi1 sm vz ghionoaie gheunoi2 sn vz ghionoi gheura v vz gheora gheuşa v vz ghioşa glieuşă şf[At: H II. 27. 28, IX. 60 / V: geuşă l P: ghe-u~ / Pl: ~şe / E: net] (Reg) Capră cu părul de pe cap alb cu negru. ghevă sm [At: PAŞCA. GL. / Pl: -vi / E: net] (Reg) Frate al mirelui Cf dea văr. ghevent sn vz ghivent ghevgliir sn vz gherghir ghevind sn vz ghivent ghevint sn vz ghivent ghezăş sn [At: VLASIU, A. 52 / V: gheizăş, ghezeş, ghiezăş / Pl: -e I E: mg gozos] (Mgm; Trs) Tren. ghezec sn [At: COMAN. GL. / Pl: -uri / E: net] (Reg) 1 Rând. 2 (îlav) Cu -ul Pe rând. ghezeş sn vz ghezăş ghialog1 av [At. BUD. P. P. 66 / E: mg gyalog) (Mgm; rar) 1 Pe jos. 2 (îlav) Cu -ul Pe jos. ghialog2 s [At: VAIDA. ap. DA ms / Pl: net / E: net] (Reg) Joc numit „Rotunda". ghiaoş am [At: COMAN. GL. / V: gheaoş / Pl: -i / E: ns cîghioş, ghioşa] 1 Lipsit total de ceva. 2 Lefter. ghiară sf vz gheară ghiarghilă sf [At. DA ms / Pl: -îe / E: net] (Reg; pbl) Gherghină (Dahlia cui tor um). ghiasmatar sn vz aghiasmatar ghiaţă sfv z gheaţă ghiaur,~ă smf [Ai: NECULCE. ap. LET. II. 335/24 / V: gheaur / P: ghia-ur / Pl: -i, -e / E: tc gaur „necredincios**] Denumire dispreţuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană. ghiaurlâc sn [At: BELDIMAN. T. 386 / P: ghia-ur- / Pl: -uri / E: tc gaurlyk] (Tcî; d. manifestări ale persoanelor cu altă religie decât cea mahomedană) 1 Faptă păgânească. 2 Perfidie. ghihan sm [At: H II. 80 / Pl: -i I E: bg mdaii) 1 (Iht) Peşte răpitor de apă dulce, cu partea posterioară de culoare verde-închis. cu multe dungi late. negru-verzi Si: baboi, ghebuş, ghiborţ, răspăr, costriş, costruş, ghibănaş (Perca fluviatilis). 2 (Fig; reg) Om căruia îi place să bea şi să mănânce bine. 3 (Reg) Om greoi şi cam nesimţit. 4 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. ghibarsm [At: JAHRESBERIX. 225 / Pl: -i / E: ghiban css] (Iht) Crap de baltă. glubarţ i [At: COMAN, GL. / E: net] (Reg) Cuvânt care imită zgomotul produs la înghiţirea mâncării. ghibăl s [At: COMAN, GL. / Pl: net / E: ger Giebel] (Reg; csnp) Streaşină. ghibălan sn [At: CHEST. V. 165/72 / E: net] (Reg) Flanelă purtată de ciobani. ghibănaş sm [At: H II. 273 / Pl: -i / E: gluban + -c/ş] 1*2 (Şhp) Ghiban (1) (mic). ghibăra v vz găibăra ghibârdei sm [At: RĂDULESCU-CODIN / PI: ~ / E: net] (Reg) Gâbârdeci. ghibelin sm [At: DN2 / PI: -/ / E: it ghibellino] (în sec. XII-XV) Membru al unei grupări politice din Italia care sprijinea pe împăiaţii germani în lupta lor împotriva puterii papale si a guelfilor. ghibirdic sm [At: ŞEZ. VIII. 158 / Pl: -ici / E: net] Copil sau om scund. ghibiroancă ş/'[At: BARCIANU. ap. HEM 2462 / Pl: -nce / E: net] (Reg) Cartof. ghibizdroc sm vz ghelbizdroc ghibort sm vz ghiborţ ghiborţ sm [At: ANTIPA. P. 28 / V: ghibort, ghigorţ, gubort / Pl: -i / E: ghiban + boarţă] (Iht; reg) 1 Peşte de apă dulce, de 15-20 cm, de culoare verde-măslinie. cu capul scurt şi cu aripile dorsale contopite, terminate cu ghimpi Si: băl os, boandriş, bondric, chetricel, chetrar, costris, ghelc (1), ghelmez (2), ghindar, ferezar, jorj, moş, porculean, răspăr, sboraş, vespe, vespere, zborş, zgaroi (Acerina cernua). 2 Morunaş. 3 (îf ghigorţ)' Biban. ghibort aş sm [At: DUNĂREANU. CH. 83 / Pl: -i / E: ghiborţ + -c/ş] 1-2 (Iht; şhp) Ghiborţ (mic). ghibos, -oasă smf, a vz ghebos ghibos, —oasă smf, a vz ghebos ghibosi vt [At: I. CR. IV, 60 / Pzi: -sesc / E: ns cf bigozi, gâbui, gâmbosi] (Mol; Buc) A strânge puternic pe cineva în braţe Cf a buchisi (4). ghibosit, —ă [At: DA ms / Pl: -iţi, -e i E: ghibosi] 1 a (D. persoane) Strâns puternic în braţe. 2 av (îe) A scrie - A scrie mărunt. ghibiiit, —ă a vz ghebuit ghibur s [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: net / E: net] (Reg; rar) Lămâi ţă. ghibure sm [At: I. CR. IV, 159 / Pl: -ri / E: ns cf ghibirdic, ghiritic] (Reg) Ştiulete de porumb nedezvoltat. ghiburd, -ea a [At: PĂSCULESCU. L. P. 93 / Pl: -ei / E: ghibure + -el] (Reg) De mici dimensiuni. ghicas sn vz bicaş ghicelic sn vz ghigilic ghicet sm vz ghecet ghici vt [At: BĂRAC, A. 33/9 / V: (Mol; Trs) gâci / Pzi: ghicesc / E: net] 1 A descoperi intenţiile cuiva. 2 (în superstiţii) A prezice viitorul. 3 vt A dezlega o taină, o enigmă etc. 4 A dezlega o ghicitoare (2). 5 vr A se vedea nelămurit. ghicire ş/'[At: DA ms / Pl: -ri / E: ghici] 1 Descoperire a intenţiilor cuiva Si: ghicit (1). 2 (în superstiţii) Prezicere a viitorului Si: ghicit (2). 3 Dezlegare a unei taine, enigme etc. Si: ghicit (3). 4 Dezlegare a unei ghicitoare Si: ghicit (4). ghicit1 sn [At: PAMFILE. J. III. 20 / Pl: -uri / E: ghici] 1-4 Ghicire (1-4). 5 (îlav) Pe -e La întâmplare, la noroc. 6 (îcs) De-a -ele La întâmplare. 7 (îacs) Joc de copii. ghicit2, —ă a lAt: GALACTION. O. 37 / Pl: -iţi, -e / E: ghici] 1 (D. o taină, o enigmă etc.) Descoperită. 2 (în superstiţii) Descoperit prin mijloace supranaturale. 3 (Fig) Neclar, greu de deosebit. ghicitor, —oare [At: BIBLIA (1688). 283 / Pl: -i, -oare / E: ghici + -itor] 1 smf (în superstiţii) Persoană care ghiceşte (2) Si: (îvr) ghicitoreasă. 2 sf Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care 533 GHICITOREASĂ se prezintă metaforic 1111 obiect, o fiinţă sau 1111 fenomen, cerândn-se identificarea acestora Si: ghicitură. 3 (Bot; reg) Brânduşă de toamnă (Colchicum autumnale). 4 sf (Bot; reg) Măseaua-ciutei (Erythronium dens-canis). ghicit or easă sf[ At: POLIZU / Pi: -ese / E: ghicitor + -easă] (îvr; Î11 superstiţii) Ghicitoare (1). ghicitură sf[At: N. COSTIN. ap. LET. I. 49/4 / V: gâcitură / Pl: -ri / E: ghici + -itură] Ghicitoare (2). ghiclău s [At: CHEST. IV. 91/560 / Pl: net / E: ns ci ghidau, cluceră] (Reg) Deal mare, puţin înalt, de forma unei căciuli. ghicoh vi [At: COMAN. GL. / Pzi: -lese / E: net] (Reg) A avea epilepsie Si: (înv) a vrăvui. ghid [At: LTR2 / Pl: ghizi, ghkluri / E: fr guide, rs rn/ţ] 1 sm Persoană care conduce şi îndrumă un grup de turişti, de vizitatori etc. oferindu-le explicaţiile necesare Si: călăuză. 2 sn Carte care cuprinde informaţii de călătorie, hărţi, planuri. îndrumări etc. necesare pentru orientarea într-o ţară, regiune, muzeu etc. 3 sm (Teh; îs) ~ de fir Traversă aşezată pe toată lungimea maşinii de depănat (şi, în general, pe orice alta maşină textilă care prelucrează sau foloseşte fire textile) în care se fixează ochiurile prin care trec firele. 4 sn (îs) ~ de unde Mediu în care are loc propagarea ghidată a unui fascicul de unde electromagnetice. ghida [At: SOARE. MAS. 115 / Pzi: -dez / E: fr guider] 1-2 vtr A (se) călăuzi. 3-4 vtr A (se) conduce. 5-6 vtr A (se) orienta. 7 vt A imprima o anumită mişcare unei piese mobile doar într-o anumită direcţie şi între anumite limite. ghidaj sn [At: IOANOVICI. TEHN. 298 / Pl: ~e / E: ghida + -aj] 1 Ghidare. 2 Dispozitiv mecanic ce impune unei piese mobile a unui sistem tehnic să se deplaseze într-o anumită direcţie şi între anumite limite. ghidalan, ~ă a vz ghidălan ghidare sf[At: PREV. ACCID. 13 / E: ghida] îndrumare. ghidat, ~ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, ~e / E: ghida] (D. o persoană) 1 Călăuzit. 2 (D. o piesă, o maşină) Dirijat. ghidălan, ~ă a [At: ŞEZ. II. 47 / V: (Mol) -dai- / Pl: ~/t / E: net] (Reg) Robust. ghidălău, -laie a [At: BUL. FIL. VII-VIII. 277 / Pl: -ăi! E: ghindălan css] (Reg) Ghidălan. ghidănac sn [At: BARONZI, L. I, 92/6 / Pl: ~ace / E: net] 1 Ciocan sau topor mic din piatră cu coadă de lemn. 2 Ciomag scurt şi gros, din lemn de corn. ghidi i [At: ap. NECULCE. ap. LET. II. 344/19 / E: tc ghidi] (Fam; înv; în mustrări, ameninţări etc.; adesea repetat) Ia te uită!... Ce mai!... ghidici sm [At: BĂCESCU. P. 186 / Pl: ~ / E: net] Peşte nedefinit mai îndeaproape. ghidila v vz gâdilă ghidih v vz gâdila ghidirin sm vz ghidrin ghidon sn [At: DA ms / Pl: -oane / E: fr guidon] 1 (Mii) Fanion pentru alinierea infanteriei. 2 Bară de oţel curbată la capete, fixată pe furca roţii directoare a unei biciclete, a unei motociclete, a unui scuter, acţionată de mâinile conducătorului şi servind la menţinerea sau la schimbarea direcţiei vehiculului respectiv. 3 (Mm) Pavilion din codul internaţional de semnale, cu fluturătura tăiată în colţuri. 4 Pavilion de club. ghidran sm [At: DEX / Pl: -i / E: net] Varietate de cai cu părul roşcat, de talie mijlocie, folosită în tracţiune şi călărie. ghidrin sm [At: BĂCESCU. P. 33 / V: -dir- / Pl: -i / E: net] (Reg) 1 Peşte mie. de apă dulce şi sărată, ce are pe spate. înaintea înotătoarei dorsale trei spini osoşi (Gasterosteus aculeatus) Si: chendrină. ghidron, jorjâc. 2 (Iht) Peşte ţigănesc. ghidron sm [At: BĂCESCU, P. 33 / Pl: -i / E: net] (Iht; Dob) Ghidrin (1). ghidropă sf [At: LTR / Pl: -pe / E: fr guidrope] Frânghie legată de nacela unui balon şi lăsată să se târască pe sol pentru a menţine balonul la o înălţime constantă. ghiduhală sf [At: BUL. FIL. VII-VIII. 277 / PI: -le / E: pbl ghidălan + matahală] (Reg) Om înalt şi voinic. ghiduş, -ă a [At: PRAVILA (1814), 152/2 / V: (reg) -duşi / Pl: -i / E: ghidi + -zw] 1 (Mol) Bufon. 2-3 smf, a (Om) poznaş. 4 (Dep; d. oameni) Leneş. ghiduşar sm [At: BUL. FIL. VII-VIII. 279 / Pl: -/ / E: ghiduş + -ar] (Rar) Om ghiduş. ghiduşărie sf [At: BUL. FIL. VII-VIII. 279 / Pl: ~i/ / E: ghiduş + -arie] Ghiduşie. ghiduşie sf [At: ALECSANDRI. T. 658 / Pi: -ii / E: ghiduş + -/V] (Fam) Poznă. ghiduşi smf, a vz ghiduş ghiduşlâc sn [At: PAMFILE. J. II. ap. DA / Pl: -uri f E: ghiduş + -Mc] (Rar) Ghiduşie. ghieen sn vz gheenă ghiemăh v [At: VAIDA / Pzi: -lese IE: mg emelni] (Reg) A ridica cu ajutorul pârghiei. ghienă sfvz gheenă ghiers sn vz vers ghiest sn vz ghest ghiezăş sn vz ghezăş ghiftar sm [At: SCÂNTEIA. 1949. nr. 1322 / Pl: -i / E: ghiht/+ -ar] Muncitor care încarcă furnalele. / ghiftui vir [At: ECONOMIA. 101/9 /V: (reg) bi~, (înv) dif- / ^zi: ~e.se / E: net] 1-2 A da să mănânce sau a mânca extrem de mult Si: a (sel) îndopa, a (se) îmbuiba. / ghiftuire sf [At\ CANTEMIR. IST. 205 / V: (înv) bi- / Pil: -ri / E: gh iftui] îm bu i bare. | ghiftuit, ~ă a [At: I. IONESCU, C. 219/15 / Pl: -iţi. -e / e\ ghiftui] îmbuibat. ( ghiftuitor, -oare a [At: GHEREA. ST. CR. I. 105 / Pl: -oare / E: ghiftui + -tor] Care se ghiftuieşte. ghig sn [At: VAIDA / Pl: -uri / E: mg veg] (Reg) 1 Ghenunchi. 2 (Lpl) Capăt de pânză. ghigan, ~ă a [At: VAIDA / Pl: -i, -e / E: mg vigan] (Mgî; Trs) Sănătos. ghigant, ~ă a vz gigant ghigar sm [At: CANTEMIR. IST. 291 / Pl: -/ / E: ghigă + -ar Cf mocan] (îvp) Porcar. glugă sf [At: N. COSTIN. ap. LET. II. 99/33 / V: ghegă / Pl: -ge / E: bg rera] (înv) Ghioagă. ghigăşea sf vz bicăşel ghigealâc sn vz ghigilic glhghel, —ă a [At: CIAUŞANU. GL. /' V: ~e/7 / E: ger Gigerl] (Fam) Elegant. ghigherl am vz ghighel ghighilice sfvz gâgâlice ghigliir sm vz cighir ghighiuţă ,s/[At: HEM 509 / P: -ghi-u- / Pl: -îe / E: ef aghiuţă, tic/tiuţă] (înv) Diavol. ghigilic sn [At: BELDIMAN. TR. 342 / V: (reg) dugealâc, (înv) gealâc / Pl: -e / E: tc ge elik] (Mol) Scufie de noapte. ghigiu sn vz ghijă ghigoarţe sfp [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Fructe mici şi pline de noduri. ghigorţ sm vz ghiborţ ghigorţdsm [At: PĂSCULESCU. L. P. 1 75 / PI: -ci / E: ghigorţ + -el] 1-2 (Iht; reg; şhp) Ghigorţ (mic). ghigos'i vt [At: DA ms / Pzi: -scsc / E: net] (Reg) 1 A îndesa. 2 A bate (tare) pe cineva. ghihară sfvz chilioară ghihoară sfvz chilioară ghiht sn [At: LTR / PI: -uri / E: net] (Mtg) Gura de încărcare a unui cuptor. 534 GHIMPE1 ghij sm vz ghiu] ghija vt [At: VÎRCOL. M. / Pzi: -jez / E: ghijăJ (Reg) A desface foile de pe porumbi. gliijă sf[At: LEON, MED. 53 / V: (reg) -je, ghigiu sn (Pl ~uri / A : net) / Pl: -ji / E: ghiujură) 1 (Ban) Coajă. 2 Foaie de porumb. 3 Păstaie de fasole. 4 (îf ghiujură) Porumb mic cu boabele foate rare. gJiije sfvz ghijă ghijoagă sf [At: DA ms / Pl: ~ge / E: ghiuj+ mârţoagă] (Reg) Mârţoagă. ghijog sm vz bijog ghijos, -oasă a [At: ECONOMIA, 124/23 / Pl: -oşi, -oase / E: ghijă + -os] Păstăios. gliijură sf [At: I. CR. III. 186 / Pl: -re / E: ghigiuri (pil ghigiu)] (Reg) Porumb mic, deformat, cu boabe mari. gliilam, ~ă a vz ghilampt ghilampt, ~ă a [At: BUL. FIL. IV. 119 / V: ~lam / Pl: ? / E: net] (Reg) Beat mort. ghilan1 sm [At: DAME. T. 28 / Pl: -i / E: mg gylân cf bălan] (Mol) Bou cu păr închis la culoare şi dungi albe. ghilan2 [At: SĂGHINESCU, V, 55 / Pl: ~i / E: net] 1 sm Om înalt şi robust Si: gligan Cf ghigan. 2 a Leneş. ghilau sn vz gealău2 ghilavai sn [At: COMAN. GL. / V: ghilăvae / Pl: -e / E: net] (Reg) 1 Zgomot mare de copii. 2 (Pex) Chef cu multă lume. ghilăvae sfvz ghilavai ghilbaş sn vz călbaş ghildă şf[At: CONACHI. P. 265 / Pl: -de / E: ger Gilde, pn gild(j)a, rs rHAi>4HJi] 1 Asociaţie economică, politică şi religioasă, constituită în vestul Europei, la începutul Evului Mediu. 2 Asociaţie de negustori (pe bresle), constituită în Europa în Evul Mediu. ghileală şf[At: DEX / Pl: -di / E: ghili + -eală] (Reg) Ghilire. ghilemele sfp vz ghilimele ghileu sn vz gealău2 ghili vt [At: DA ms / Pzi: -lese / E: ucr 6hahth] (Reg) A înălbi o pânză prin înmuierea în apă şi întinderea repetată la Soare. ghiliceană sfvz biliceană ghilicelsm [At: JARNIK-BÂRSEANU. D. 76 / Pl: -icei t E: net] (Bot; reg) Ghiocel (Galanthus nivalis). ghiligxxţi smp [At: CHEST. V. 153/72 / E: net] (Reg; pbl) Bureţi din care ciobanii prepară o mâncare de post. ghilimele sfp [At: CAMIL PETRESCU. T. II 30 / V: (înv) ~lem~, ~ete / E: fr guillemets] Semn de punctuaţie în formă de două mici unghiuri sau de două mici virgule dispuse paralel, care închid între ele citate, o vorbire directă, titluri de opere ori nume de institutuţii, cuvinte cărora li se dă un sens (stilistic) special sau asupra cărora vorbitorul vrea să insiste, traducerea ori sensul unui cuvânt Si: semnele citării, ghilimete sfp vz ghilimele ghilire sf [At: DEX / Pl: -ri / E: ghili] (Reg) înălbire a unei pânze prin înmuiere în apă şi expunere repetată la Soare. ghiliş sn vz ghiuluş ghilişi v [At: PAPAHAGI. M. 19 / Pzi: -şese / E: ghiliş] (Mgm; Mar) A ţine sfat. ghiht1 sn [At: DEX / Pl: -uri IE: ghili] (Reg) Ghilire. ghiht2, ~ă a [At: DEX / Pl: -iţi, ~e / E: ghili] (Reg; d. pânză) Care a fost albit (prin înmuierea în apă şi întinderea repetată la Soare). ghilitoare sfŢAt: ALECSANDRI. T. 45 / Pl: -ri i E: ghili + -toare] Locul unde se înălbeşte pânza Si: înălbitoare. ghilitoare sfvz bilitoare ghilosi vr [At: GRAIUL I. 328 / Pzi: -sesc / E: ngr yxxxXifco] (Mol) 1 A se spăla mult pe faţă şi pe corp. frecându-se cu săpun. 2 (Pex) A se spilcui. 3 A se machia. ghiloş sn vz ghioş ghiloşa v vz ghioşa2 ghiloşar sm vz ghioşar ghiloşare sfvz ghioşare ghiloşă sfvz ghioşă ghilotei sn [At: ŞEZ. V, 74 / Pl: ~e / E: net] (Reg) Lemn cu noduri. ghilotina w [At: CAMIL PETRESCU. T. II. 572 / Pzi: -nez / E: fr guillotiner] (înv) A executa prin decapitare cu ghilotina. ghilotinare şf [At: CAMIL PETRESCU. T. II, 578 / PI: -nari f E: ghilotina] Execuţie cu ghilotina. ghilotinat, — ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: ghilotina) Decapitat cu ajutorul ghilotinei. ghilotină1 sf [At: ŞEZ. V, 74 / Pl: -ne / E: mg gyilok) (Reg) 1 Umflătură la gât. 2 Ulceraţie pe corpul animalului sau pe trunchiul copacului. ghilotină2 sf [At: MAIORESCU. CR. II. 180 / Pl: -ne / E: fr guillotine] 1 Instrument de execuţie a celor condamnaţi la moarte prin decapitare. 2 Pedeapsă cu moartea prin ghilotinare. 3 Instrument prevăzut cu o lamă ascuţită, care serveşte la tăierea foilor de tablă, de carton, de hârtie etc. ghilţ1 sn vz zbilţ ghilţ2 sm [At: VICIU. GL. / E: ger Filz] (Gms; reg) Pâslă. ghiliii v vz gelui ghiluş sn vz ghiuluş ghimber sm [At: PANŢU. PL.2 / V: ghimbir, gimbir, imber, imbir, imbiriu / Pl: -i / E: mg gydmber] Plantă erbacee din regiunile tropicale, cu rizom bogat în uleiuri aromatice (Zingiber offîcinale). ghimbir sm vz ghimber ghimbrucciu sm vz ghiumbrucciu ghimerlie sfvz ghimirlie ghimici sm [At: I. CR. III. 251 / Pl: ~ / E: ghem + -ici] (Reg; dep) Om mic de statură. ghimie sf [At: MAGAZIN IST. IV. 309/8 / Pl: ~i/ / E: tc gemi] (Tcî) Corabie. ghimigiu sm [At: DOC. (1793), ap. ŞIO / Pl: ~i/‘ I E: tc gemici] (Tcî) Marinar. ghimiraş sn vz chimiraş ghimirlie1 sf [At: H IV, 255 / Pl: ~i/ / E: ns cf chimirlic, chimilioară) Ferăstrău cu pânza îngustă. ghimirlie2 sf [At: ŞIO / V: ~mer~ / Pl: ~i/ / E: pbl tc kemerli] Cocioabă. ghiniiş sm [At: DA ms / V: glie- / Pl: -i / E: ghem + -iş] Ghimiciu. ghimnas’i v [At: PANN. E. IV, 84/22 / V: -azi / Pzi: -sesc / E: net] (înv) A pregăti pe cineva pentru duel. ghimnazi v vz ghimnasi ghimnazie sfvz gimnaziu ghimnozofist sm vz gimnozofist ghimotoc sn vz ghemotoc ghimp sm vz ghimpe1 gliimpa vtr [At: DA / Pzi: -pez / E: ghimpe) (Reg) A înghimpa. ghimpar sm [At: NOM. MIN. 44 / Pl: -i / E: ghimpe + -ar] (Teh) Tijă prevăzută cu ghimpi la unul din capete, folosită Ia extragerea diferitelor unelte sau piese rămase accidental în gaura unei sonde. ghimpariţă sf [At: PANŢU, PL.2 / Pl: -ţe / E: ghimpe + -ariţă) Mică plantă erbacee cu frunze foarte ascuţite şi cu flori verzi (Crypsis aculeata). ghimpat, ~ă a [At: DA ms / Pl: -aţi. -e / E: ghimpe + -at) 1 Care are ghimpi. 2 (îs) Sârmă -ă Sârmă pe care sunt fixate alte bucăţi de sârmă, scurte şi ascuţite. gliimpă sf vz ghimpe2 ghimpe1 sm [At: DOSOFTEI. ap. TDRG / V: ghimp / Pl: -pi / E: alb emp] 1 Prelungire tare şi ascuţită care creşte pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părţi ale unor plante Si: spin. 2 Spin de pe coipul unor animale. 3 Ţepuşă de lemn care a intrat sub piele. 4 (îe) A sta (a şedea) ca pe ~i A 1111 mai avea răbdare. 5 (Pop; îe) A se atârna -ii de cineva A fi beat. 6 (Bot) Plantă ierboasă cu flori purpurii şi spinoase Si: pasul-dropiei, scai-ghimpos, scaiete (Centaurea calcitrapa). 7 (Bot) Arbust verde, cu ramurile terminate prin ti'-un spin, cu flori mici verzui şi cu fructul în forma unei boabe roşii, mare cât o cireaşă, care persistă şi peste iarnă Si: ghimpe pădureţ (Ruscus a cu leat us). 8 (Bot. reg) Ghimpe-mare Si: scai-măgăresc 535 GHIMPE2 (Cirsium lanceolatum). 9 (Bot; reg) Holera (Xanthiiun spinosum). 10 (Art) Numele a două dansuri populare ţărăneşti. 11 Melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. 12 (îe) A avea (sau a simţi) un ~ la (sau în) inimă (sau în cuget) A avea un necaz, o supărare sau o nemulţumire (nedestăinuită nimănui). ghimpe2 sm [At: DOMBROWSKY. P. 120 / V: ~pâ sf ~l sm / Pl: ~pi / E: ger Gimpel] (Om; reg) 1 Căldăraş mare. 2 Căldăraş mic. ghimpel sfvz ghimpe2 ghimpos, -oasă [At: DOSOFTEI, V. S. 8/1 / Pl: -oşi. -oase / E: ghimpe + -os] 1 a Cu ghimpi Si: spinos, ţepos. 2 sf (Bot; reg) Ghimpariţă Cf iarbă-ghimpoasă. 3 a (Fig) Sarcastic. ghimpuros, -oasă a [At: LB / Pl: -oşi, -oase / E: ghimpe + ~(ur)os] 1-2 Ghimpos (1,3). ghimpuruş sm [At: ŞEZ. V, 74 / Pl: / E: ghimpe + -urnş] (Şhp) 1-2 Ghimpe (mic). ghimurlwc smn vz ghiumurluc ghimuruc sn vz ghimbruc ghin sn [At: DA ms / V: din, gin, grin / Pl: -uri / E: net] 1 Daltă cu tăiş semicircular, folosită de dogari şi rotari. 2 Cazma îndoită pe amândouă laturile. 3 Cuţit cu lama curbată în formă de unghie, cu care se ciopleşte lemnul (în timpul sculptării lui). 4 Dispozitiv cu care pescarii scot nămolul de pe fundul apei pentru a aduna larvele de răsură necesare la pescuitul cegii. ghina v vz ghinui ghlnă1 sf [At: KLOPŞTOK, F. 98 / Pl: -ne / E: fr guigne) (înv; la jocul de cărţi) Ghinion. ghlnă2 sfvz găină ghinăral sm vz general1 ghinărai1 sm vz general1 ghinărai2 sn [At: HXVI. 161 /Pl: -UE: ns cf ghin] Unealtă de dulgherie (nedefinită mai îndeaproape). ghinărai iu sm vz general1 ghinătură sf [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: -ri / E: ghina + -ătură] (Reg) Două pâini care, la copt, s-au lipit una de alta. ghinc sm [At: BUL. FIL. VII-VIII. 279 / Pl: -nci / E: tc gene] Unul din cei doi turci ai piesei populare „Iancu Jianu‘\ pe care o joacă tineri amatori umblând din casă în casă de Sfântul Vasile. ghincar sm [At: H VII, 480 / Pl: -i / E: net] (Bot; reg) Ciulin. ghindat' sm [At: ALEXANDRESCU, M. 294 / Pl: -i / E: ghindă + -ar] 1 (Bot; Mun) Stejar. 2 (Om; Buc) Gaiţă. 3 (Reg) Peşte nedefinit mai îndeaproape. ghindă sf [At: (a. 1607) IORGA, D. B. I, 28 / V: ghen- (îrg) -de / Pl: -nzi, (înv) -de / E: lat * glanda] 1 Fructul stejarului (sau al altor copaci înrudiţi). 2 (La jocul de cărţi) Treflă. 3 (Reg; lpl) Amigdale. ghindăraş sm [At: BĂCESCU, P. 33 / Pl: -i / E: ghindar + -aş] (Reg) Peşte ţigănesc. ghinde sfvz ghindă ghindeşelam [At: MAT, FOLK. 67 / Pl: -şei / E: ghindă + -şei] (Nob) Mic de statură. ghindl v vz gândi ghindisl v vz chindisi ghindişor sm [At: BĂCESCU. P. 33 / Pl: -i / E: ghindă + -işor] (Iht; reg) Ghindăraş. ghindoc sm [At: ZANNE. P. IX. 187 / Pl: -oci / E: ghindă + -oc] 1-2 (Şhp) Ghindă (mică). 3 (Fig) Om mic de statură. ghindos, -oasă a [At: DA ms / Pl: -oşi. -oase / E: ghindă + -os] (Pop) Plin de ghinde. ghindurzre sf[At: TDRG / Pl: -rări / E: net] (Pop) Angină. ghindură sf [At: FILIPESCU. ap. TDRG / Pl: -ri / E: lat glandula] (Pop) Ganglion. ghindurea sf[At: DA ms / Pl: -ele i E: ghindură + -ea] 1-2 (Şhp) Ghindură (mică). ghindurlcă sf[At: DA ms / Pl: ~ia / E: ghindură + -ică] 1-2 (Şhp) Ghindură (mică). ghindurlţă sf [At: DICŢ. / Pl: -ţe / E: ghindură + -iţa] 1-2 Ghindurică (1-2). ghinduros, -oasă a [At: PISCUPESCU, O. 243/14 / Pl: -oşi. -oase / E: ghindură + -m] 1 Cu ghinduri (multe) Si: gâlcos (1). 2 La care se umflă ghindurile. ghineraii sm vz general1 ghinghi sp [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Brâie (de încins) Cf chingă. ghingirlu a [At: T. PAPAHAGI. C. L. / Pl: ~/i / E: net] (D. cai; csnp) Tânăr şi frumos Cf gingirliu, ghiurghiuliu. ghinl v vz ghinui ghinion sn [At: ALECSANDRI. ap. CADE / Pl: -oane / E: fr guignon] 1 Lipsă de noroc. 2 (Pex) Conjunctură nefavorabilă. ghinionist, -ă smf a [At: DA ms / Pl: -Işti. / E: ghinion + -/.vr] 1-2 (Persoană) care are ghinion. ghinitoare sn [At: FRÂNCU-C ANDREA. M. 100 / V: (reg) ginatoari sf /Pl: —ori /E: ghini + -unire] (îrg) Instrument cu care se netezesc cuibarele pe dinăuntru, după ce s-au încleiat. ghinoisn [At: V. HANEŞ, Ţ. O., ap. DA ms / Pl: -oaie IE: cf ghionoi] (Reg) Târnăcop. ghint sn [At: DA / Pl: -uri / E: pn gwint. ucr fbhht] 1 Şanţ în formă de spirală, făcut pe suprafaţa interioară a ţevii unor arme de foc. pentru a imprima proiectilului o mişcare de rotaţie necesară menţinerii stabilităţii acestuia pe o traiectorie dată. 2 (Iuz) Filet. 3 Cui sau piron cu capătul lat şi proeminent Cf bold, ţintă, ghlntâ sfvz gintă ghinteală .s;/’[At: CHEST. II, 236/6 / Pl: -eli / E: ns cf ghiniui2, ghinui] (Reg) Şindrile bine încheiate între ele. ghintul1 vt [At: DAME, T. / Pzi: -e^r / E: ghint1 + -ui] 1 A prevedea cu ghinturi ţeava unei arme de foc. 2 (Iuz) A fileta un mic cilindru de metal, pentru a-1 folosi ca şurub. ghintul2 vt [At: HASDEU, ap. TDRG / Pzi: -esc / E: ghint2 + -///_] A fereca cu ghinturi un buzdugan, o ghioagă. ghintulre1 sf [At: DEX2 / Pl: -ri / E: ghintui1] 1 Executare de ghinturi1 pe ţeava unei arme de foc. 2 (Iuz) Filetare Cf ghintui1 (2). ghintulre2 i/[At: MDA ms / Pl: -ri / E: ghintui2] Ferecare eu ghinturi a unui buzdugan, a unei ghioage etc. ghintuit1 sn [At: DEX / E: ghintui1] 1-2 Ghintuirc1 (1-2). ghintuit2 sn [At: MDA ms / E: ghintui2] Ghintuire2. ghintuit~ă a [At: (a. 1745) URICARIUL XI. 225 / PI: -Iţi. -e / E: ghintui1] (D. ţeava armelor de foc) Prevăzut cu ghinturi1. ghintuit*, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: ghintui2] Ferecat cu ghinturi2. ghintuleţ sn [At: SLAVICI. N. II. 56 / Pl: -e l E: ghint + -uleţ] 1-2 (Şhp) Ghint (mic). ghinturi snp [At: MARIAN. NU. 500 / E: net] (Buc; Cui) Răcituri. gltinţ1 sn [At: MARIAN. D. 199 / V: (sg refăcut după pl) -ţură sfl Pl: -uri / E: net] ghinţ2 sn [At: CREANGĂ. GL. / Pl: -uri / E: net] Unealtă de cizmărie cu autorul căreia se lărgeşte încălţămintea. ghinţiană sfvz genţiană ghinţură1 sf [At: PANŢU, PL.2 / V: (pop) enţură, enzură, Inţură, glnţură, guzu- / Pl: -ri / E: ns cf genţiană] (Bot; pop) Genţiană {Gentiana cruciata excisa, Iuţea sau punctata). ghinţură2 sfvz ghinţ1 ghinţurea sf [At: PANŢU. PL. / Pl: -ele / E: ghinţură + -ea] (Bot; pop) Ghinţură mică. ghinul vt [At: FRÂNCU-CANDREA.M. 100/V: -nd.-ni/Pzi: -e.sr / E: ghin] (Reg) A lustrui ciuberele cu ghinitoarea. ghioabă sf vz ghiob ghioacă1 sf vz găoace 536 GHIONTI ghioacă2 sfvz ghioagă ghioacă3 sfvz ghioc ghioacă4 sfvz ghiocă ghioace sf vz găoace ghioagă sf[At: N. COSTIN, ap. LET. II. 99/33 /P: ghioa-gd IV: gheo-, -acă I Pl: -age / E: net] 1 Armă de luptă, alcătuită dintr-un ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat şi ghintuit. 2 (Pgn) Ciomag. 3 Capătul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage. 4 Par lung cu care se scot peştii din ascunzători. ghioalcă av [At: RĂDULESCU-CODIN / E: ghiol1 cf ghiolcdi] 1-2 (îljv) Plin ~ Plin ochi. 3-4 (îljv) Ud~ Ud leoarcă. ghioambă sf[At: DA / Pl: -be / E: net] (Reg; irn) Braţ. ghioarcă sf[At: PAMFILE, J. I, ap. DA / V: -olcă, ~orcă / Pl: -rce / E: ns cf ghiorc] Parte adâncă a unui râu unde se formează vârtejuri Si: bolbocă, bolboană. ghioarlă1 sf [At. DA ms / P: ghioar~ / Pl: -le / E: net] (îvr) Tânăr care umblă fără rost sau se joacă prea mult. ghioaiiă2 .ş/'[At: CAMILAR. N. II 404 / Pl: -le / E: net] (Reg) Ghiorlan2. ghiob sn [At: POMPILIU, BIH. 1009 / V: (reg) dioabă sf diob, giob sn, gioabă, ghioabă sf / E: cf mg dibmy, dibirke] (Trs) Putină de brânză. ghiobec sn [At: TDRG / Pl: net / E: net] (îrg) Zăbun. ghiobuleţ sn [At: SLAVICI, N. II, 12 / Pl: / E: ghiob + -ulet) 1-2 (Şhp) Ghiob (mic). ghioc1 sn vz ghioci ghioc2 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 3/2 / Pl: -uri / E: lat coclea, -am cf gduşel] 1 Gen de melci cu cochilia mare, ovală, cu aspect de porţelan, care trăiesc în mările calde (Cypraea). 2 (Prc) Cochilia ghiocurilor (1), întrebuinţată ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. 3 (înv; îe) A pune (cuiva) ~ la ureche A înşela pe cineva. ghioc3 sm [At: PANŢU. PL.2 / P: ghi-oc /V: (reg) dioc, ~oacă sf/ Pl: -oci / E: net] (Bot; reg) Albăstrea (Centaurea). ghioca sf[At: H IV, 86 / P: ghi-o- / V: -oacă / Pl: net / E: net] (Reg; îf ghioaca) Căţea de vânătoare. ghiocar sm [At: ALAS. 22 noiembrie 1936, 4/4 / Pl: ~i / E: ghioc3 + -ar] Ghiocear. ghiocear sm [At: DUNĂREANU, CH. 18 / V: -dar / Pl: ~i / E: ghioci2 + -ar] (Reg) Vizitiu al unei ghioci. ghiocel sm [At: DRĂGHICI. R. 174/30 / P: ghi-o- / V: ghe~ / Pl: -cei / E: ns cf ghioc1] 1 Ghioc mic. 2 Mică plantă erbacee perenă cu frunze liniare, cu o singură floare albă. în formă de clopoţel, aplecată în jos, care înfloreşte primăvara foarte timpuriu Si: (reg) aişor, primăvăriţă 0Galanthus nivalis). 3 (Bot; reg; îc) ~ei-mari sau bogaţi Omătuţe (Leucojum aestivum). 4 (Bot. reg; îc) ~-de-grădină Zarnacadea (Narcissus pseudo-narcissus poetic us). 5 (Bot; reg; îc) ~ei-de munte Coprină (Narcissus radiiflorus). 6 (Bot; reg; îc) ~-de toamnă Plantă decorativă cu floarea mare şi frumoasă, cu floarea galbenă aurie (Amaryllis Iuţea). ghioceiie sf [At CHEST. II. 434/85 / Pl: ~i/ / E: ghioci2 + -arie] (Reg) Magazie în care se ţin plugul, căruţa, vasele de vie etc. ghioci1 vr [At: CHEST. II, 388/22 / Pzi: 3 -ceste / E: net] (Reg; d. tencuială sau varul de pe pereţi) A se coji. ghioci2 sn [At: DAME / V: ghioc / P: ghioci / Pl: -uri / E: tc gog] 1 Căruţă astfel construită încât să poată fi lungită la nevoie. 2 (Pgn) Car. ghiociar sm vz ghiocear ghiocică a [At: I. CR. I. 14 / Pl: ? /E: ghioc + -ied] (în poezia populară; csnp) Albă (ca ghiocelul). ghiocuşor sn [At: PAMFILE. I.C. 144 / Pl: -oare / E: ghioci + -uşor] (îvp) Ghioci la care se înhamă numai un cal. ghiodâlcă sf [At: DA / Pl: -Ici / E: ns cf modâlcă, bobâlcd] (Pop) Umflătură (mai mare sau mai mică) apărută pe corpul omului, al animalelor şi pe trunchiul copacilor. ghiogar sm [At: CAMILAR. N. II, 43 / Pl: -ri / E: ghioagă + -ar] 1 Cel care mână vitele cu ghioaga. 2 Om bătăuş. 3 Om fără căpătâi. ghioj sm vz ghiuj ghiojgorea av [At: ALECSANDRI, T. 41 IV: —oşg—, —şghioare / E: tc gdz-gore] (Trî) Văzând cu ochii. ghiol1 sn [At: CREANGĂ. P. 242 / V: (reg) giol sm / Pl: -uri / E: tc gol] (Mol; Buc; Dob) Lac sau baltă (mare) cu fundul plin de mâl. ghiol2 sn [At: N. REV. R. (1910), ap. DA / Pl: -uri / E: net] (Reg) Legătură de mai multe şiruri de mărgele. ghiolbană sf [At RETEGANUL. P. V, 11 / V: ghiul-, -Iha- / Pl: -ne / E: net] 1 (Reg) Femeie cu ochii mari, frumoasă şi cochetă. 2 Prostituată. ghiolcă sf vz ghioarcă ghiolcăni vi [At: CHEST. VII, 110/32 / V: ~lgă~ / Pzi: -nesc / E: cf ghiolcdi] (Reg; irn) A bea. ghiolci sn vz giulgiu ghiold sn [At: ISPIRESCU. L. 290 / Pl: -uri / E: ghiont + bold] (Mun; Trs) 1 Ghiont. 2 Junghi. ghioldan sm [At: H X, 29 / Pl: -i / E: net] (Pop) Pom care face fructe albe. ghioldaş sm [At: DIONISIE, C. 185 / V: iol~ / Pl: -i / E: tc yoldas] (Tcî) Tovarăş. ghiold'i v vz ghionti ghioldiş av [At: ARH. OLT. XXII. 274 / E: ghiold + -is] (îrg) 1 Pieziş. 2 Chiorâş. ghioldorosi1 vt [At: MAT. FOLK. 151 / Pzi: -sesc / E: net] (Reg; csnp) A înghioldi Cf ghiold. ghioldorosi2 v [At: CIAUŞANU. GL. / Pzi: -sesc / E: net] (Reg) A vorbi într-o limbă străină Cf bolborosi. ghioldum sn [At: S. NĂDEJDE, ap. TDRG / Pl: -uri / E: net] (Reg) Ghiont. ghiolgăni v vz ghiolcăni ghiolhană sfvz ghiolbană ghiolt sn [At: CHEST. II, 337 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Spaţiul dintre vatră (sau sobă) şi peretele din dos. unde se culcă adesea copiii şi bătrânii. ghiom sn vz ghium ghiomotoc sn vz ghemotoc ghiondel sn vz ghionderă ghionder sn vz ghionderă ghionderă sf [At LTR / V: ~del, -der sn / Pl: -re / E: tc gonder) Prăjină care serveşte pentru a pune în mişcare o ambarcaţiune mică, împingând cu ea în fundul apelor puţin adânci, sau cu care se mână peştele spre plasă, cu care se construiesc gardurile pentru prinderea peştelui etc. ghiondic s [At: H II, 332 / Pl: ? / E: net] (Ned) Citat între cuvintele referitoare la plutire. ghiondiriu s [At: PAMFILE. J. II, ap. DA / Pl: -ii / E: Cf ghionderă] Prăjină de măsurat. ghionghiona v vz ghionghioni ghionghionele sfp [At: COSTINESCU /V: ghiunghiun- / E: tc iina-iin] (Tcî) Fasoane. ghionghioni vr [At: DICŢ. / V: (esej) -na I Pzi: -nesc / E: ghionghionele] (înv) A face fasoane. ghionoaie sf [At: CUV. D. BĂTR. 1,282 / P: ghi-o- IV: gheo-,gheu-, gheunoi, geonoaie, geunoaie, gio-1 Pl: ~ /E: cf alb gjon] 1 (Om; Mun) Ciocănitoare. 2 (Fig) Femeie rea şi cicălitoare. 3 (Reg) Legumă nedefinita mai îndeaproape. ghionoi sn [At: DAME, T. 38 / V: gheu- / Pl: -oaie / E: net] Târnăcop a cărui parte metalică este ascuţită la unul din capete şi în formă de ciocan la celălalt capăt. ghiont smn [At: NECULCE,ap. LET. II. 209/14/V: gi~/Pl: -nţi,-uri sn / E: net] 1 Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-1 îmbrânci, a-i atrage atenţia la ceva etc.) Si: (pop) brânci, ghiold. 2 Pumnul strâns cu care înghiontim pe cineva. 3 (Reg; gmţ; lpl) Sarmale. ghiontac sn [At: I. CR. III, 87 / PI: -ace / E: ghiont + -ac] (Reg; mpl) îmbucătură mare înghiţită repede. ghionti [At: NEGRUZZI, S. 1.84 / V: -oldi / Pzi: -tesc / E: ghiont) 1-2 vtr A (-şi) da ghionturi. 3 vr A se lovi de cineva. 4 vt A îmboldi. 537 GHIONTIRE ghiontire sf[At: DA ms / Pl: -ri / E: ghionti] 1 îmbrâncire. 2 Lovire. 3 îmboldire. ghiontit1 sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: g/iio/i/z] 1-3 Ghiontire (1-3). ghiontit2, ~ă a [At: NEGRUZZI. S. I, 38 / Pl: ghionti] 1 îmbrâncit. 2 Lovit cu ghiontul. 3 îmboldit. ghiontul vtr [At: MACEDONSKI. O. 25 / Pzi: -esc / E: ghiont + -ui] 1-3 A ghionti (1-3). ghiontuială sf[At: CARAGIALE, M. 176 / Pl: -ieli / E: ghiontiţi + 1-3 Ghiontire (1-3). gliiontuire sf [Al: DA ms / Pl: -ri / E: ghiontui] 1-3 Ghiontire (1-3). ghiorai v vz chiorăi ghiorăială sf vz chiorăială ghiorăit sn vz chiorăit ghiorăitnră sf vz chiorăitură ghiorc i vz ghiorţ ghior că sfvz ghioarcă ghiordan sn vz gherdan ghiordea sf [At: DOC. (cca 1767) ap. ŞIO. / Pl: ~ele / E: ghiordie] (înv) Ghiordie. ghiordeică sf [At: (a. 1767) URICARIUL XVII. 61 / Pl: ~/d / E: ghiordie + -e/cc/] 1-2 (Şhp) Ghiordie (mică) Cf scurteică. ghiordcie sf vz ghiordie ghiordel sn [At: LTR / Pl: -e / E: net] Găleată din lemn sau din pânză impermeabilă, folosită la bordul unei nave. ghiordie A/[At: (a. 1767) URICARIUL XVII, 58 / V: -dea, -deie, -rgliie /Pl: ~i/ /E: tc kiirdyie] (Iuz) Giubea lungă, ce se purta iarna peste biniş. ghiordum sn [At: CARAGIALE, S. N. 27 / V: ghiur~ / Pl: ~uri / E: tc gordum] (Mol; înv) Joc cu 24 de cărţi. ghiorgh'ie sfvz ghiordie ghiorghin sm vz gherghin ghiorghinar sm [At: GALACTION. O. 267 / V: gheo~ I Pl: / E: ghiorghin + -tir] (Reg) Arbore nedefinit mai îndeaproape. ghiorghiol am [At: H VI, 49 / Pl: ? / E: pbl ghiurghiuliu] (îvp) Alb amestecat cu roşu. ghiorghioliu, ~\e a vz ghiurghiuliu ghiorhăi v [At: (a. 1936) CUV. LIB..ap. DA ms / Pzi: -esc / E: ghiorai + horhăi (sau grohăi)] (Rar) Chiorăi. ghiorlan1 sm [At: ALECSANDRI, T. 599 /V; gher~ /Pl: ~i 1E: ghiorăi] (Fam) 1 (Mol) Bădăran. 2 (Mun) Om mâncăcios Si: mâncău, (reg) bor lan, foite, gă/ntui. 3 (îrg; îe) Pan’ la anu şi ~u’ Se zice despre femeile care au rămas însărcinate îndată după căsătorie. ghiorlan2 sm [At: PĂSCULESCU, L. P. 257 /V: gher~, ghir~ / Pl: -/ / E: net] (Pop) Şobolan Cf colţtin. ghiorlăni v [At: DA ms / Pzi: ~nesc / E: ghiorlan2] (Reg) A săpa galerii în pământ. ghiorman sm [At: RĂDULESCU-CODIN /V: ger~,gher~, ghermăn. (reg) ver~ l Pl: -i / E: bg repMaH] 1 Sărbătoare de primăvară celebrată de ţărani pentru a preveni căderea grindinei. 2 (Ban; îf ghermăn) înălţarea Domnului. 3 Om năbădăios. ghioroc sn vz gheroc ghioroi sm [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ~ / E: net] Ţăruş de fier cu care se fac găuri în pământ. ghiorş sm [At: CV 1949. nr. 3. 34 / Pl: -i / E: mg gyorsvonat] (Mgm; Trs) Tren accelerat. ghiorţ i [At: DELAVRANCEA. H. T. 11 / V: ~rc / E: fo] 1 Cuvânt care imită sunetul produs de cel care bea un lichid cu înghiţituri mari sau de intestinele goale. 2 Cuvânt care imită sunetul produs de un corp care este aruncat sau cade în apă. 3 Cuvânt care imită sunetul produs de stomac Cf ghiorţăi (2). ghiorţăi vi [At: DA / Pzi: ~ / E: ghiorţ] (Pfm) 1 A bea cu înghiţituri mari. 2 (D. intestine) A chiorăi. ghiorţăitură sf [At: CONV. LIT. XLIV, 73 / Pl: -ri / E: ghiorţăi +-(t)uru] (Pfm) înghiţitură. ghioslome a sf [At: HII, 290 / Pl: ~ele / E: tc gozleme] (Dob; tem) T urtă prăjită în unt sau untură. ghiosluc sm vz ghizluc ghiosoh v [At: I. CR. 248 / Pzi: -Iese / E: net] (Reg) A munci pe cineva. ghioş1 am [At: DAME. T. 28 / Pl: ~i / E: net] (Reg; d. coarnele boului şi ale vacii) Alb. ghioş2 sn [At: DEX /V: ~iloş l PI: -uri / E: fr guillochis] 1 Ornament gravat format din două linii fine, drepte sau ondulate, folosit la împodobirea unor obiecte de sticlă sau de metal. 2 Desen complex format din linii apropiate şi încrucişate dispuse geometric, folosit pentru realizaiea fondului unor hârtii cu valoare nominală. ghioş a1 vt [At: CADE /V: gheuşa / Pzi: -şez / E: net] A desface coaja de nucă. ghioş a2 vt [At: LTR /V: ~ilo~ / Pzi: -.şez / E: fr guillocher] A executa un ghioş. ghioşaj sn [At: LTR / V: ~/7o~ / Pl: -e / E: fr guillochage] Ghioşare. ghioşare sf[At: DEX2 / PI: -sari / E: ghioşe2] Executare a ghioşului. ghioşă sf [At: LTR /V: -ilo- / PI: -şe / E: fr guilloche] 1 Daltă subţire, folosită la gravarea pe pietre litografice sau pe plăci metalice. 2 Desen complex, format din linii drepte, frânte, spirale etc.. obţinut prin ghioşare. ghioşcat' sm vz ghiocear ghioşghioare tiv vz ghiojgorea ghioşgorea av vz ghiojgorea ghioşiu sn [At: DN~' / Pl: -uri / E: fr guillochis] Ornament gravat în linii întretăiate, drepte sau ondulate, folosit în bijuterie. ghiot, ~ă a [At: PAMFILE. C., ap. DA ms / Pl: ? / E: net] (Reg) Nebunatic. ghiotonea i;/'[At: TOMESCU, GL. / Pl: -ele I E: net] (Reg) Haină de dimie înflorată, cu multe găitane. ghiotoră sfvz ghiotura ghiotura sf [At: CREANGĂ, A. 5 / V: ~toră, ~iut I Pl: -re l E: tc got ii iii] 1 (Pfm; îlav) Cu ~a Fără măsură. 2 (îal) Fără socoteala. 3 (Reg; îf ghiuturâ) Legătură. ghioţârlan sm vz ghiţurlan ghioz sn [At: CHEST. II. 334 / Pl: -uri / E: net] (Reg) 1 Ladiţa vetrei unde se adună cenuşa. 2 Scobitură în zidul pivniţei unde se păstrează diferite lucruri. ghiozdan sn [At: NEGRUZZI, S. I, 185 / V: ghiz~ / Pl: -e f E: tc giizdan] 1 Obiect din piele, din material plastic, din carton presat etc.. de formă dreptunghiulară, având de obicei în interior mai multe despărţituri. folosit de şcolari pentru a-şi transporta (pe spate) cănile şi caietele. 2 Servietă. 3 (Fam; îe) A băga la ~ A mânca. ghiozdănaş sn [At: TEODORESCU. P. P. 440 / Pl: -e / E: ghiozdan + -aş] Ghiozdănel. ghiozdănel sn [At: TDRG / Pl: -e / E: ghiozdan + -el] 1-2 (Şhp) Ghiozdan (mic). ghip sn vz ghep " ghipcan sm [At: ALECSANDRI. T. 397 / Pl: -i / E: net] (Mol) M^iţoagă. ghipiură sf [At: DA ms / Pl: -ri / E: fr guipure] (Reg) Dantelă cu ochiuri mari. I ghips sn [At: DA ms / V: gips l Pl: -uri I E: ger Gips, fr gypse, lat gypsum] 1 Sulfat natural hidratat de calciu, incolor sau divers colorat, cu aspect sticlos, sidefos ori mătăsos, cu duritate mică. având numeroase folosiri în industrie. 2 (îe) A pune în ~ A imobiliza un membru sau o parte a corpului (care prezintă o fractură sau o fisură) cu ajutorul unui pansament făcut din ghips. 3 Obiect sau ornament arhitectonic făcut din ghips (1). ghipsotecă sf [At: DEX-S / V: gi- / Pl: -eci / E: fr gypsotheque] 1 Colecţie de statuete şi de plăci ornamentale din ghips. 2 Loc special amenajat pentru păstrarea ghipsotecii (1). ghiran s [At: CHEST. II. 452/149 / E: net] (Reg) Fântână. gliirav, ~ă a [At: REV. CRIT. IV, 144 / A şi: ghirav / Pl: / E: net] (Reg) 1 Aspru. 2 Cam bolnav. 3 Slăbit (de boală). 538 GHIUMURLUC ghlră sf[At: COMAN. GL. / Pl: -re / E: net] (Reg) Murdărie. ghlrcă sf [At: PANŢU. PL 2 / E: ucr xnpKa] (Bot; reg) Specie de grâu bogată în gluten (Triticum cliirum). ghirdan sn vz gherdan ghirdar sn vz gherdan ghireată sf [Al: CHEST. II 283/66 / Pl: -ete / E: nctl (Reg) Firidă. ghiretă sfvz gheretă ghirghilăc sm [At: DICŢ. / Pl: ~/id / E: net] 1-2 Plantă sau animal pipernicit Cf gâgâlice. ghirghlş sm [At: REV. CRIT. IV, 144 / Pl: / E: net] (Reg) 1 Om grosolan. 2 Om furios. ghiric sm [At: COMAN. GL. / Pl: -Ici / E: net] (Reg) Pragul uşii. ghirin sm [At: DEX-S / A: net / E: net] Plantă erbacee cu fructe pedunculate, care creşte prin locurile sărate şi în regiunea maritimă (Hali mane peduncuhita). gliirişte sf [Al: CHEST. II. 122/176 / Pl: -ti / E: net] (Reg) Loc de pe care s-a secerat grâul. ghirlan sm vz ghiorlan2 ghirlandat, -ă a [At: MACEDONSKI. O. I. 162 / Pl: -aţi, -e / E: ghirlandă + -at] (Rar) împodobit cu ghirlande. ghirlandă sf[At: NEGRUZZI, S. I. 286 / V: (rar) gherlantă, -tă / Pl: -de, (înv) -Ian zi / E: fr gu ir lande. ger G irlande, it guirlanda. rs mpARH4a\ 1 împletitură decorativă în formă de lanţ sau de cunună, făcută din frunze, flori şi fructe. 2 Element ornamental în arhitectură şi în artele decorative, având aspectul unei ghirlande (1). ghirlandă sfvz gherlandă ghirlantă sf vz ghirlantă gliiroc1 sn [At: CHEST. II, 337/103 / E: net] (Reg) Spaţiul dintre vatră (sau sobă) şi peretele din spate unde se culcă adesea copiii şi bătrânii. ghiroc2 sn vz gheroc ghirtoci sm [At: PANŢU, PL.2 / E: mg birtok] (Bot; reg) Urlupi (Taphrina pruni). ghisac sm [At: BĂCESCU. P. 184 / Pl: -aci / E: net] (Reg) Peşte nedefinit mai îndeaproape. ghiscan sm vz chiţcan ghisluc1 sn vz ghizluc ghislwc2 sm [At: H XIV. 374 / V: ghiuz-, -ius- l E: net] (Bot; Dob) Grâu de toamnă. ghismale sfp [At: H XIX. 353 / E: ns cî ghisman] (Reg) Mâncare din lapte prins şi făină. ghisman sn [At: H. II. 255 / V: -ă sf, ghiţin~ sn, ghiţimană, ghiţnană sf, -iţum- sn, -izmana sf ghesmane sfp / PI: -e / E: net] (Reg) 1 Plăcintă cu brânză şi smântână. 2 Plăcintă făcută din aluat de pâine. ghismană sfvz ghisman ghismană sfp vz ghesmane ghisor sn vz bisor ghisfină sfvz castană ghişău sn vz vişeu gluşbon sn [At: PAŞCA. GL. / Pl: -oane / E: net] (Reg) Prăjină de lemn cu care se strânge fânul pe car. gliişet sn vz ghişeu ghişetier sm [At: CAMIL PETRESCU. T. II. 444 / Pl: -i / E: fr guichetier] (înv) Temnicer care deschide şi închide ghişeele celulelor. ghişeu sn [At: CADE / V: (înv) ~ct / Pl: ~e<> / E: fr guichet] Ferestruică ori deschizătură amenajată în uşa sau în peretele unui birou, prin care publicul poate lua contact direct cu funcţionarii unei instituţii. ghitan sm [At: COMAN, GL. / Pl: -i IE: net] (Reg) 1 Bastard. 2 Copil. ghitănclsm [At: BUL. FIL. VII-VIII. 281 / Pl: -ei /E: ghitan + -el] (Reg; şhp) 1-2 Ghitan (1-2). ghitară sfvz chitară ghiţ1 sn viţă ghiţ2 sm vz gâţ1 ghiţă sf [Al: PĂCALĂ, ap. CADE / Pl: -te / E: net] (Trs) Lele. ghiţălt, -ă a vz chiţăit ghiţiman sm vz ghisman ghiţion sm [At: H VII, 68 / P: -ţi-on / E: ns cffîţion, viţion] (Reg) Buruiană înaltă care creşte pe câmp. ghiţman sn vz ghisman ghiţmană sf vz. ghisman ghiţos, -oasă a [At: CREANGĂ, ap. CADE / Pl: -oşi, -oase / E: net] Lăţos. ghiţul v vz chiţui gliiţuman sn vz ghisman gliiţurlan sm [At: H II. 261 /V: ghioţâr- / Pl: -i! E: net] (Reg) Şoarece care strică semănăturile. ghiu1 i vz glie ghiu2 sn [At: LTR / Pl: -uri / E: fr gui] Bară de lemn sau de metal, fixată cu un capăt de partea inferioară a arborelui din pupa unei nave cu pânze, de care se leagă marginea de jos a velei. ghiudem sn vz ghiuden ghiuden sm [At: DIONISIE, C. 222 / V: ~em / Pl: -uri, (înv) -i sm / E: tc goden] Cârnat uscat, presat şi foarte condimentat, făcut din carne de oaie, de capră sau de vacă. ghiufă sflAt: ALRT II, 215 / V: (reg) dg-, giu- f Pl: -fe / E: mg gyufa] (Mgm; Trs; lpl) Chibrit. ghiuitău sn [At: CV 1949. nr 3. 34 / Pl: ? / E: mg gyujto] (Mgm; Trs) Brichetă. ghiuj sm [At: ALECSANDRI. T. 941 / V: ghioj/ Pl: -i / E: cf alb gjysh Cf gcinj. vâj, bijog] (Mol. Buc; fam; prt) Om bătrân (şi ramolit, neputincios) Si: bac ce a. ghiujan sm [At: DA ms / Pl: -i / E: ghiuj + -an] (Dep; irn) Om bătrân. ghiujgălău sm [At: DDRF / V: -garau / Pl: -ăi / E: pbl ghiuj + -cildu] (Reg) 1 Bătrân ramolit. 2 (\î ghiuj garau: dep; irn) Băiat mai mare. ghiujgarău sm vz ghiujgălău ghiul1 sn [At: DEX-S / Pl: -uri / E: tc /cm/] Inel (bărbătesc) masiv din aur (cu pietre preţioase). ghiul2 sn [At: H V. 375 / Pl: ? / E: cf gealău] Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. ghiul3 sn [At: PĂSCULESCU. L. P. 221/12 / V: guU Pl: -uri / E: tc k’iil] (înv) Cantitate mare. ghiulă sf [Al: COMAN. GL. / Pl: / E: net] (Reg; îcs) De-a -a Joc de copii asemănător cu ţurca. ghiulău sn vz gealău2 ghiulbană sfvz ghiolbană ghiuldom ^ [At: BUL. FIL. IV. 119 / Pl: ? / E: cf ghiul] (Reg) Boţ de brânză. ghiulea sf [At: ZILOT. ap. ŞIO / Pl: -ele / E: tc giille] 1 Proiectil sferic folosit la tunurile de tip vechi, cu ţeava neghintuită. 2 (Pop) Obuz. 3 (Spt) Minge şutată foarte puternic. ghiulghiului, -le a vz ghiurghiuliu ghiuhf sn vz zuluf ghiullş sf vz ghiuluş ghiuliuş sn vz ghiuluş ghiuluş sn [At: N. COSTIN. ap. LET. I2. 495 / V: dillş, ghiliş, -llş, -liuş, giliş / Pl: ~i / E: mg gyiiles] (Mgî; rar) 1 Adunare mare. 2 întrunire a corpurilor legiuitoare din Ungaria. 3 Grup de oameni care discută la o petrecere. 4 Petrecere a burlacilor anterioară nunţii sau logodnei. ghium sn [At: DICŢ. / V: ghiom / Pl: -uri / E: tc giim] (Tcî) Ibric de aramă. ghiumbruc sf [At: URICARIUL. ap. ŞIO / V: -unruc, ghimuruc, imbruc, iumbruc, iumruc / E: tc gumriik] (Tcî) Vamă. ghiumbrucciu sm [At: URICARIUL. ap. ŞIO / V: ghim—, —mr— / Pl: ~i/ / E: tc giimriikei] (Iuz) Vameş. ghiumrucclu sm vz giumbrucciu ghiumurluc [At: PĂSCULESCU. L. P. 260 / V: ghim- / Pl: -i. -e / E: ghiumbruc] 1 sm (Iuz) Grănicer. 2 sn (îf ghimurluc) IIic mic. 539 GHIU ghiu i vz ghe ghiundehc sn [At: (a. 1786) IORGA. S. D. VI. 193 / Pl: ~uri / E: tc giindelyk] (Tcî) Salariu. ghiunghiucă sf[At: DA ms / Pl: ~ut7 / E: net] (Reg) Bibilică. ghiunghuuvă v vz ghionghioni ghiunghiuncle sfp vz ghionghionele ghiume sf [At: DAME, T. 112 / P: ghiu-ni-e / Pl: ~i / / E: tc gonie] (îrg) Colţar. ghiunruc sn vz ghiumbruc ghiură i vz jună ghiurdum sn vz gliiordum ghiurghiuhu, ~ie a [At: NEGRUZZI, S. III. 94/22 / V: -ulg-} g/wv/'[At: VICIU. GL. / Pl: ~ze / E: net] (Reg) Buturugă groasă, noduroasă şi greu de despicat. ghiuză2 sf vz guză ghiuzât, ~ă a vz ghiuzit ghiuzit, ~ă a [At: VICIU. GL. / V: (reg) ~zâ// Pl: -iţi, -e / E: ghiuză + -it] (îrg) Zbârcit. ghiuzluc sm vz ghisluc2 ghivăni v vz divăni ghiveci sn [At: CARAGIALE. S. 5/20 / V: ghiuvaci / Pl: ~ece, -uri i E: tc giivec] 1 Vas de pământ ars. de plastic etc. de formă tronconică, folosit pentru plantarea (în casă) a florilor. 2 Vas de pământ pentru pregătirea alimentelor. 3 Mâncare preparată din tot felul de legume, cu sau fără carne. 4 (îs) ~ călugăresc Ghiveci (3) fără carne. 5 (Fig) Lucruri diferite adunate la un loc. 6 (înv) Cărbune. 7 (Reg) Groapă în pământ de formă conică în care se păstrează cartofii sau grâul. 8 (îs) ~ nutritiv Amestec de pământ, nisip, mraniţă. îngrăşăminte chimice etc., în care se plantează răsadurile de legume. 9 (Prt) Creaţie literară, muzicală etc. eterogenă şi lipsită de valoare. ghivent sn [At: MON. OF., ap. TDRG / V: ghev~, ghevint, ghevind, -vint/Pl: -uri / E: ger Gewinde] Şanţ elicoidal regulat făcut pe suprafaţa interioară sau exterioară a unei piese cilindrice sau conice, care permite înşurubarea acesteia cu o piesă similară Si: filet, (iuz) ghint1 (2). ghivergxc sn [At: COMAN, GL. / E: net] (îrg; pbl) Rasă de oi. ghivergilea sfvz ghiuvergilea ghivergui, ~\e a [At: ŞEZ. I. 117 / Pl: ~gii / E: cf ghiviziu] Ghiviziu. ghivez, ~ă a [At: COMAN, GL. / V: ghiu~ / E: net] (Reg) Ghiviziu (1). ghivint sn vz ghivent ghiv'iză sf[At: ŞEZ. II. 228 / Pl: ~ze / E: net] (îrg) Om slab cu ochii mari. ghiviziu, ~ie a [At: SEVASTOS, C. 181/44 / V: ghizăviu, ghiziviu / E: tc giivezi] (Iuz) Roşu sau violet-închis. ghivizie şf[At: ŞIO. ap. DA / Pl: ~i/' / E: srb duvezlija] (îrg) Mătase roşie. gliiză1 sf [At: CHEST. II, 455/387 / Pl: -ze / E: net] (Reg) Ghizd. ghiză2 sf vz gâză ghizăviu, ~'ie a vz ghiviziu ghizd sn [At: H XI. 324 / Pl: ~e, -uri / E: ns cf vsl wm*, rnaAb, tH3AOB] 1 (Lpl)Perete făcut din bârne, piatră, tuburi etc. cu care se căptuşeşte o fântână pe dinăuntru. 2 împrejmuire din piatră, de bârne etc. în jurul unei fântâni Cf stiubei, bădâi. 3 (îrg) Fântână cu ghizduri (2). 4 (Bot; reg) Culbeceasă. ghizdan sn vz ghiozdan ghizd&v, ~ă a [At: VARLAAM, C. 356/12 / Pl: ~ i, -e i E: vsl rH3AABT%. bg rH3^m] 1 (în literatura veche; d. persoane) Frumos. 2 Graţios. 3 Elegant. 4 (Rar) Plăcut. 5 (Irn) Plouat. 6 (Reg) Viteaz. 7 (Reg; d. copii) Deştept. gliizdă sf [At: ARH. OLT. XXI. 265 / S şi: ghisdă / Pl: -de / E: net] (Ban. Olt) 1 Buzunar fals la cioareci. 2 Gaică cu care se leagă brăcinarul. ghizdăvi vr [At: CANTEMIR. HR. 102/24 / Pzi: -vesc / E: gluzdav] (înv) A se înfrumuseţa. ghizdăv ie sf [At: DOSOFTEI. V. S. 164/1 / Pl: ~i/ / E: ghizdav + -ie] (înv) Frumuseţe. ghizdea sf [At: CREANGĂ, P. 204 / V: ~lă / Pl: -ele / E: ghizd + -ea] 1-2 (Şhp; lpl) Ghizd (mic). gluzdeală sfvz ghizdea ghizdei sm [At: GÂRLEANU. N. 114 / S şi: gliisd- l V: viz~ l Pl: ~ / E: ghizd + -ei] 1 (Şhp) Ghizd. 2 (Bot; reg) Plantă perenă de nutreţ, cu frunze trifoliate. cu flori galbene (Lotus corniculatus) Si: gliizdei-niărunt, motocei, trifoişte, trifoişte-colţurată. 3 (Bot; reg; îc) ~-mare Planta Lotus uliginosus. 4 (Bot; reg; îc) ~-cu-patru-muchi Planta Tetragonolobus silicjiiosus. 5 (Bot; reg) Culbeceasă. ghizdei sm [At: H X. 354 / Pl: -e / E: ghizd + -el] 1-5 (Reg) Ghizdei (1-5). ghizditură sf [At: CHEST. II, 455/254 / Pl: -ri / E: ghizd(i)t + -ură] (Reg) Lemnăria fântânii. ghizjdiii v [At: DA ms / Pzi: -esc / E: ghizd] (Reg) A căptuşi pe dinăuntru o fântână cu ghizduri. gliizdură sf [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA / Pl: -ri / E: ghizd + -ură] 1-5 Ghizd (1-5). ghizdure a sf [At: TDRG / Pl: -ele / E: gliizdură + -ea] 1-5 Ghizd (1-5). ghizea sf [At: ŞIO / Pl: -ele / E: ghizie css] (înv) Ghizie. ghizie sf [At: (a. 1786) ŞIO / V: gaz~ / E: tc gezi] (Tcî) Tafta. ghiziviu, ~ie a vz ghiviziu ghizluc s [At: H VII, 486 /V: ghiosl~,ghisl~ / E: tc giizliik] (Tcî) Haină bărbătească. ghizlucel sn [At: BURADA, ap. ŞIO / Pl: -e / E: ghizluc + -el] (Dob; şhp) 1-2 Ghizluc (mic). ghizniăna sf ghisman ghizumă sfvz vizuină ghizume sfvz vizunie ghreamăt sn vz freamăt giac sm [At: ALRM II/I h. 44 / Pl: -aci / E: net] (Reg) Săculeţ. giacă sf[At: DEX-S / V: gea~ / Pl: -ce / E: eg jacket] Jachetă scurtă până în talie. giafsn vz jaf gială sfvz geală gianabet sm vz geanabet gianc sn [At: ALRM II/I, h. 12 / Pl: -nce / E: net] (îrg) Gunoi în ochi. giandăiiu sn vz geandâr giandâr sn vz geandâr giandâriu sn vz geandâr 540 GILOTAJ giandir sn vz geandâr gianfes sn vz geanfes gianie sfvz geane giardia sf [At: DEX-S /P: giar-di-a / E: lat Giardia (ititestinalis)] (Zlg) Lamblie. giardiază sf[At: DN2 / P: -di-a- / E: frgiardiase] (Med) Boală parazitară cauzată de lamblie Si: lambliază. giargon sn vz jargon giaver sm vz dever giban sn [At: CADE / Pl: ~e / E: net] (Olt) Vas de lemn în care se scurge rachiul din cazan. gibă ş/‘[At: H XI. 146 / Pl: -be / E: net] (Reg) Pasăre nedefinită mai îndeaproape. giberelină sf [At: DEX2 / Pl: -ne / E: fi gibberelline] Substanţă vegetală cu acţiune stimulatoare asupra creşterii plantelor folosită pentru a facilita aclimatizarea şi dezvoltarea unor plante de cultură. gibernă sf[At: DA ms / Pl: -ne / E: fr giberne] (Frr) Cartuşieră. gibigică sfvz gebigică gibon sm [At: DA ms / Pl: -i / E: ger Gibbon, fr gibbon, it gibbone] 1 Gen de maimuţe antropoide cu membrele anterioare foarte lungi, fără coadă, cu blană neagră sau cenuşie, care trăiesc în pădurile tropicale din Asia, Sumatra. Java etc. (Hylobates). 2 Maimuţă care aparţine genului gibonilor (1). giboune s [At: COMAN, GL. / E: net] (îrg) Vas în care curge ţuica la cazan. gibozitate sf[At: DEX2 / Pl: -tăţi / E: fr gibbosite] (Med) Deformare a coloanei vertebrale, care se manifestă printr-o curbură cu proeminenţa dorsală Si: cifoză. cocoaşă (1). gibră sf [At: H II, 245 / Pl: -re / E: tc gibra] (îrg) Rachiu. gice v vz zice gicnă sf vz gignă gidogină sf [At: I. CR. II. 22 / Pl: -ne / E: net] (îrg) Vâlcea strâmtă Cf vizunie. gidunie sf[At: DA / Pl: ~i/ / E: net] (Reg) Prăpastie. gig1 sn vz vig gig2 sn [At: LTR / Pl: -uri / E: eg gig] 1 Ambarcaţie sportivă cu scaune rulante, folosită la învăţarea canotajului. 2 Trăsură mică cu două roţi. trasă de un cal. giga- [At: DN3 / E: fr giga-, cf gr yiyag] Element de compunere savantă care, antepus denumirii unei unităţi de măsură, o multiplică de un miliard de ori. gigacalorie sf [At: DEX-S / Pl: ~i/ / E: fr gigacalorie] (Fiz) Unitate de măsură egală cu un miliard de calorii. gigafon sn [At: DN3 / Pl: -oane / E: fr gigaphone] (Fiz) Difuzor cu cameră de compresiune foarte puternic. gigahertz sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr giga hertz] Unitate de frecvenţă egală cu un miliard de hertzi. gigant, -ă [At: MINEIUL (1776) 28>/2 / V: ghi- i Pl: -nţi, -e / E: lat gigas, -antis, gr yiyag, -avrog. it gigante] 1-2 smf a (Fiinţă) de proporţii uriaşe Si: uriaş. 3 smf Construcţie, întreprindere etc. uriaşă. 4 smf (Fig) Persoană care se remarcă prin calităţi excepţionale. 5 sm (Mit) Nume dat unor fiinţe fabuloase de statură uriaşă, care s-au răsculat împotriva lui Zeus. gigantesc, -ă a [At: DN2 / Pl: -eşti / E: fr gigantesque] (Liv) Gigantic. gigantic, —ă a [At: MACEDONSKI, 0.1,243 / Pl: -ici, -ice / E: gigant -ic, cf ger gigantisch] De proporţii uriaşe Si: enorm. colosal. gigantism sn [At: CONTEMP.. S. II, 1948, nr. 112. 5/3 / E: fr gigantisme] 1 Calitate a ceea ce este uriaş. 2 Mărime exagerată. 3 (Med) Boală endocrină care constă în creşterea excesivă în lungime a corpului sau a unor părţi ale lui. gigantiza vt [At: DEX2 / Pzi: -zez / E: gigant] (Rar) A da proporţii gigantice. gigantizare sf[At: CONTEMP., S. II. 1950. nr. 170 / Pl: -zări / E: gigantiza] Dobândire de proporţii uriaşe. giganto- [At: DN3 / E: fr gigant o-] Element prim de compunere savantă, cu semnificaţia „foarte mare“. gigantografie sf [At: DN3 / Pl: ~i/' / E: fr gigantographie] (Pgr) Reproducere în format mare, prin proiecţie, a unui clişeu iniţial mai mic. gigantomahie sf [At: DN3 / E: fr gigantomachie] Luptă mitică a giganţilor contra zeilor. gigantomame sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: ger Gigantomanie] (Rai') Tendinţă de prezenta totul exagerat sau de a plănui lucruri gigantice. gigantostracee sf [At: DN3 / Pl: — / E: îr giga ntostracees] 1 (Lpl) Ordin de crustacee gigantice, care au apărut la sfârşitul silurianului şi au trăit până la sfârşitul erei paleozoice. 2 Crustaceu din ordinul gigantostraceelor (1). gigantozaur sm [At: DN3 / Pl: -i / E: cf lat gigantosaurus] Reptilă gigantică erbivoră din ordinul dinozaurienilor. lungă de aproape 40 m şi având înfăţişarea unei girafe. gigat, -ă a [At: I. CR. IV. 123 / Pl: -aţi, -e / E: net] (Mol) 1 Slab. 2 Iute la mers. gigă sf[At: DN / E: fr gigue, it giga] 1 Vechi dans vioi şi vesel, de origine engleză. 2 Melodie după care se dansează giga (1). 3 Ultima parte vechilor suite instrumentale. 4 Vechi instrument cu coarde, asemănător viorii. gigea ain [At: VLAHUŢĂ, la TDRG /V: (Mol; Buc) cicea / E: tc gigi cf giugiuli] (Fam; în limbajul copiilor) Frumos. gigei, -ea [At: ALAS, 29 mai 1938, 8/2 / Pl: -ei, -e / E: gigea] 1 a Drăguţ. 2 sm Bărbat întreţinut de o femeie mai în vârstă Si: (pop) peşte. 3 sf(Lpl) Jucării. gighiuţă sf vz jighiuţă gigicâ ain [At: BUL. FIL. VII-VIII 281 /E: gigea + -ică] (Şhp) Drăguţ. giglete snp [AT: I. IONESCU, M. 711 / E: net] (îvp) Fiecare din cele două speteze care leagă partea de sus a jugului de policioară Si: bulfeu. gignă sf[At: H X, 22 / V: gicnă, gihnă,ji~ / Pl: -ne / E: net] (Mol; Buc) (Ned) 1 Unealtă de fierărie. 2 (Lpl) Perete de lut aşezat între vatră şi foaie pentru ca acestea să nu se aprindă. gignea sf[At: DAME. T. 108 / V: jig~ / E: gignă + -ea] (îrg) Cuşniţa în care se înroşeşte fierul. gigniţă sf[At: H X, 466 / Pl: -ţe / E: gignă + -iţă] (Reg) 1-2 Gignă (1-2). gigoletă a/[At: DN2 / Pl: -te / E: fr gigolette] (Frr) Femeie de moravuri uşoare. gigolo smi [At: DEX2 / P: ji- / E: fr gigolo] Bărbat care îşi foloseşte calităţile fizice pentru a fi întreţinut de femei (mai în vârstă). gigos, -oasă a [At: ŞEZ. II. 229 / Pl: -oşi, -oase! E: net] Cu început de guşă. gigul sn vz vicol gihnă sf vz gignă gilă sf[At: DN3 / Pl: -le / E: eg gila] (Şîs montru -la) Şopârla veninoasă cu corp uriaş, de culoare portocalie sau neagră, care trăieşte în America de Nord şi Centrală. gilălui vt [At: COD. VOR. 37/13 / Pzi: -esc / E: mg gyiilolni] (Iuz) 1 A urî. 2 A urmări. 3 A persecuta. 4 A invidia. 5 A râvni. gilbert sm [At: LTR / P: jilber / Abr: Gb / Pl: -rţi / E: eg. fr gilbert] (Fiz) Unitate de măsură a tensiunii magnetice şi magnetomotoare. gilbox şti [At: LTR / S şi: gill-box/ Pl: -uri / E: eg gill-box] (Tex) Tren de laminare folosit în filatura de lână pieptănată. gilepeasc, -ească sf vz gelepesc giletcă sf vz jiletcă gilip sn vz jilip giliş sn vz ghiuluş giloşag sn [At: PSALT. 290/31 / Pl: -uri / E: mg gyiilolseg] (îrg) Ură. gilotajsfi [At: LTR / E: îr gillotage] (Pgr) Acoperire cu un strat protector a clişeelor zincografice. 541 GILUI giliri v vz gelui gimănare sf vz gemânare gimbâşie sfvz geantbaşie gimber sn vz cimbir gimbir1 sn vz cimbir gimbir2 sm vz ghimber gimbiş sn vz giumbuş gimbiş lâc sn vz giumbuşluc gimcana sf [At: DN3 / E: eg, fr gymnakhana, it gimcana] (Spt) întrecere automobilistică sau motociclistică care obligă pe participanţi sa treacă obstacole improvizate sau probe neobişnute, bizare. gimcamst, -ă smf, a [At: DN1 / PI: -işti, -e / E: it gimcanista] 1-2 (Sportiv) care participă la o gimcana. gimnant, -ă a [At: DN3 / Pl: -anţi. -e / E: cf gr yipivâg + avBoq] (D. flori) Fără înveliş floral. gimnast, -ă smf [At: DA / Pl: ~a şti, -e / E: fr gymnaste] Sportiv care activează în domeniul gimnasticii. gimnastic, -ă [At: (a. 1834) URICARIUL VIII. 193 / Pl: -ici, -ice l E: fr gymnastique, ngr yijivacrTiKâg] 1 a De gimnastică. 2 a Referitor la gimnastică. 3 (îs) Pas - Mers cadenţat şi vioi. care se execută după anumite reguli, de obicei la deplasarea în grup. 4 sf Ansamblu de exerciţii fizice care contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc, la corectarea unor deficienţe sau care constituie o ramură sportivă. 5 ş/(Fig; îs) -ca minţii Totalitatea exerciţiilor care dezvoltă facultăţile intelectuale. gimnaz sn vz gimnaziu gimnazial, -ă a [At: ODOBESCU, S. II. 66 / Pl: -i, -e / E: gimnaziu + -al] 1 Care ţine de gimnaziu. 2 Privitor la gimnaziu. 3 Care aparţine gimnaziului. 4 De gimnaziu. gimnaziarh sm [At: DN3 / Pl: ~i / E: lat gymnasiarchus] (Ant) Conducător al unui gimnaziu. gimnaziast sm [At: MAIORESCU. CR. I. 278 / Pl: -aşti / E: net] (îvr) Gimnazist. gimnazie sfvz gimnaziu gimnazier sm [At: SADOVEANU. P. S. 139 / Pl: -i / E: gimnaziu + -er] (Rar) Gimnazist. gimnazist, -ă smf [At: CONTEMPORANUL IV, 2 / Pl: -işti, -e / E: gimnaziu + -ist] Elev de gimnaziu. gimnaziu sn [At: RUSSO, S. 55 / S şi: gimnasiu / V: ghimnazie sf gimnaz, ~zie sfi Pl: -ii 1E: fr gymnase, gr yifivâmov. lat gymnasium) 1 (Buc; Trs; iuz) Liceu. 2 Şcoală care cuprinde clasele V-VIII. 3 (în Grecia antică) Şcoală în care tinerii absolvenţi ai palestrei îşi desăvârşeau educaţia fizică şi intelectuală. 4 (în unele ţări) Liceu. gunnic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: cf lat gymnicus] (Liv) Gimnastic. gimno- [At: DN3 / E: fr gymno-, it ginno-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Nud. 2 Deschis. gimnofob, -â a, smf [At: DN3 / PI: -e / E: fr gymnophobe] 1-2 (Suferind) de gimnofobie. gimnofob'ie sf [At: DN*' / Pl: ~i/ / E: fr gymnophobie] (Med) Aversiune patologică faţă de vederea corpului gol. gimnosofist sm vz gimnozofist gimnospermă sf [At: ENC. AGR. / PI: -me / E: fr gymnosperme] 1 (Lpl) Diviziune a fanerogamelor cuprinzând plantele ale căror seminţe se dezvoltă pe carpelă deschisă. 2 Plantă din diviziunea gimnospermelor (1). gimnozofie sf [At: DN3 / E: fr gymnosophie] Doctrină filozofică din India, care obliga pe adepţii săi să trăiască necăsătoriţi, dezbrăcaţi complet şi să ducă un regim vegetarian. gimnozofist sm [At: CANTEMIR. IST. 141 / V: glii-, -oso- / Pl: -işti / E: fr gymnosophiste, ger Gymnosophist] Filozof hindus, ascet şi mistic, care se caracteriza printr-o viaţă de o simplitate extremă şi prin dispreţul faţă de orice plăceri, faţă de durere şi de moarte. gimnotsm [At: DA ms /Pl: -oţi / E: fr gymnote] Peşte din apele Americii de Nord. asemănător la aspect cu tiparul, caracterizat prin organe producătoare de electricitate. gimţ s vz cimţ gin1 sn vz ghin gin2 sn [At: LTR / Pl: -uri / E: eg gin] Băutură alcoolică obţinută prin distilarea mustului fermentat de cereale. în care s-au pus boabe de ienupăr. gin3 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: eg gin] (Teh) Maşină de egrenat bumbacul. gin4- vz gineco- ginandrie şf[At: DEX2 / E: fr gynandrie] 1 (Med) Masculinizare a femeii din cauza lipsei hormonilor estrogeni şi a dominanţei celor androgeni. 2 (Bot) Formă sub care se prezintă, la unele flori, androceul şi gineceul. din cauza concreşterii staminelor şi a pistilului. ginandru, -ă a [At: DN3 / Pl: -ri. -re / E: fr gynandre] (D. flori) Care prezintă ginandrie. ginărar sm vz general1 gindar sm vz ghindar gindăoană sf [At: ŞEZ. V. 68 / Pl: ? / E: Ghindăoani] (D. pere) Alungite, galbene şi cu gust dulce-aspru. gineală sf[At: BL II, 156 / Pl: -di / E: gini + -eală] (Fam) 1 Ginire. 2 (îe) Ia ~ Ia priveşte. gineceu sn [At: IORGA. C. I. I 100 / Pl: -ee / E: fr gynecee, lat gynaeceum] 1 Apartament rezervat femeilor în casele antice greceşti şi în cele turceşti Cf harem. 2 (Bot) Pistilul unei Hori. 3 Loc rezervat femeilor în vechile biserici creştine. gineco- [At: DN-’ /V: gin- / E: fr gynecoit gineco-] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Femeie. 2 Referitor la femeie. 3 Femeiesc. ginecocraţ\e sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr gynecocratie] Sistem de guvernare în care conducerea aparţinea unei femei. ginecofobie *v/’[At: DN1 / Pl: ~i/ / E: fr gynecophobie] (Liv) Teamă patologică de femei. ginecolog, -ă smf [At: DA ms / Pl: -ogi, -oge / E: fr gynecologue] Medic specializat în ginecologie. ginecologic, -ă a [At: SAHIA, U.R.S.S. 119 / Pl: -ici, -ice / E: fr gynecologique] 1 Care aparţine ginecologiei. 2 Privitor Ia ginecologie. 3 De ginecologie. ginecologie sf[At: DA ms / E: fr gynecologie] (Med) Ştiinţă care se ocupă cu funcţiile şi cu bolile aparatului genital feminin. ginecomame sf [At: DN-1 / E: fr gynecomanie] (Liv) înclinare excesivă pentru femei. ginecomast am [At: DN'1 /PI: -aşti /E: fr gynecomaste] (Med; d. bărbaţi) Care prezintă ginecomastie. ginecomasfie sf [At: DN3 / E: fr gynecomastie] (Med) Dezvoltare exagerată a mamelelor la bărbat. ginecopatie sf [At: DN3 / E: fr gynecopathie] Boală a organelor genitale femeieşti. ginefobie sf vz ginecofobie ginerar sm vz general1 gineraş sm [At: TDRG / PI: ~i / E: ginere + -aş] (Şhp) Ginere. ginere s/n [At: TETRAEV. (1574) 244 / V: jiu- / PI: -ri / E: lat gener, -erum] 1 Soţ. 2 (Trs; Mun) Mire. 3 (Ban) Cumnat. ginereadă sf[At: MAT. FOLK. 1491 / Pl: -ezi / E: net] (în poezia populară; pbl) Cireadă. ginerel sm [At: ALRM I/II h. 363 / Pl: -ei / E: ginere + -el] 1 (Şhp) Ginere. 2 (Lpl) Miri. gineri vt [At: ALECSANDRI. T. 325 / Pzi: -resc / E: ginere] (Pop) A-i da cuiva fiica de soţie. gineiică sm [At: GORJAN, H. IV, 109 / Pl: -Ici / E: ginere + -icâ] (Fam) Ginerel (1). gineiie sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~i/ / E: ginere + -ie) (Rar) 1 Calitatea de ginere. 2 Perioadă în care cineva este ginere. GIOLGIU gineroaică sf[At: TEODORESCU. P. P. 362 / PI: -ice / E: ginere + -oaicd] (îvr; ir) Mireasă. gincstră sf[At: BORZA. D. / Pl: -re / E: it ginestra] Mic arbust cu frunze lanceolate şi cu flori galbene (Genista ovatci). gingaş, -ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 27 / A şi: ~#aş / Pl: / E: mg dsmgfls] 1 (D. fiinţe şi obiecte) Plăpând. 2 Delicat. 3 Răsfăţat. 4 (D. lucruri, acţiuni etc.) Care cere multă pricepere pentru a putea fi dus la bun sfârşit Si: anevoios, dificil. 5 (D. manifestările fiinţelor) Plin de delicateţe Si: sensibil. 6 (D. oameni şi animale) Mofturos la mâncare. 7 (D. plante) Care nu rezistă Ia frig sau la căldură excesivă. gingălaş, -ă a [At: ZILOT, CRON. 346 / Pl: -i. -e I E: gingaş + drăgălaş] (înv) Gingaş. gingăşel, -ea a [At: ALECSANDRI, P. P. 36 / Pl: ~e/\ -e / E: gingaş + -el] (Şhp) Gingaş. gingăşi [At: DOSOFTEI. PS.. 368 / Pzi: -şese / E: gingaş] (îvr) 1 vr A deveni nerezistent. 2 vr A se alinta. 3 vt A intra cuiva în voie. gingăşică af [At. ALECSANDRI. P. P. 337 / Pl: ~ic7 / E: gingaş + -ied] Gingăşea. gingăşie sf [At: GHEORGACHI. ap. LET. III. 309/34 / Pl: ~i/ / E: gingaş + -ie] 1 înfăţişare gingaşă. 2 Delicateţe. 3 Manifestare plină de delicateţe, de sensibilitate, de duioşie. 4 (D. o plantă) Lipsă de rezistenţă la frig sau la căldură excesivă. gingăşime sf [At: CONACHI. P. 268 / Pl: -mi / E: gingaş + -ime] (înv) 1-4 Gingăşie (1-4). gingăşitură sf[At: DOSOFTEI, PS. 259 / Pl: -ri / E: gingăşi + -tura] (înv) Răsfăţ. ginge sf vz gingie ginge a sfvz gingie gingeie -sf vz gingie gingei smn vz gingie gingei sm [At: ALRM I/I h. 77 / Pl: -gd / E: net] (Ban) Negel. gingen sm vz gingie gingenă sfvz gingină gingiană sf[At: DR. X, 140 / Pl: -ne / E: gingea + gingină] (Reg) Gingie. gingie1 sf [Ai: GREGORIAN. GL. / Pl: ~i/ / E: net] (Reg) Ghindă. gingie 2 sf [At: PISCUPESCU, O. 310/43 / V: -ge (Pl: gingi), -gea, -gd smn (Pl: -gei, -geie), -gde sf(Pl: -gei), -gel, -gen, -gin sm, -genă, -ină sfl A şi: gingie / Pl: ~i/ / E: lat gingiva] Ţesut care înveleşte rădăcinile şi o parte din corpul dinţilor şi al măselelor. gingie a sf [Ai: POP. ap. COMAN. GL. 66 / PI: -ele / E: gingie + -ea] (Şhp) Gingie. gingiliu, -ie a vz gingirliu gin gin sm vz gingie gingină sfvz gingie ginginos, -oasă a [At: I. IONESCU. C. 88/8 / Pl: -oşi. -oase / E: gingină + -os] (Pop; îs) Dinţi -oşi Dinţi incisivi. gingioară sf [At: CIOCÂRLAN. P. P. 39 / P: -gi-oa- / Pl: -re / E: gingie + -ioard] (Şhp) Gingie. gingirică sf [At: LTR2 / Pl: -ici / E: net] Mic peşte marin, asemănător cu scrumbia de Dunăre (Cluponella delicatula). gingirliu1, -ie a [At: H I. 128 / V: -gil- / Pl: ~i/' / E: ns cf ghiurghiuliu] (D. vin) Roşu deschis. gingirliu2, -ie a [At: CONV. LIT. XLV. 618 / V: giungiur- / PI: -ii / E: tc gigili, ci giugiuli] 1 (Tem; Mun; îs) Cafea -ie Cafea cu caimac. 2 (înv; d. oameni) Drăguţ. gingival,-ă a [At: A. POP, CHIRURG. 299 /Pl: -i,-e IE: fr gingival] 1 Care aparţine gingiei. 2 Referitor la gingie. 3 Specific gingiei. gingivectomie sf [At: DN3 / E: fr gingivectomie] (Med) Rezecţie a pereţilor gingivali ai pungilor parodontale. gingivită sf [At: YGREC. M. N. / Pl: -te / E: fr gingivite] (Med) Inflamaţie a gingiilor. gingivoragie sf [At: DNJ / E: fr gingivorragie] (Med) Sângerare a gingiilor. ginglim sn [At: DN-1 / E: fr ginglyme] (Atm) Articulaţie a oaselor în formă de balama. gini vt [At: BL II. 155 / V: gea-, ge- / Pzi: -nesc / E: net] (Arg) 1 A observa. 2 (îe) ~neşte marginea Bagă de seamă. ginire sf [At: BL II. 156 / E: gini] Observare. ginistru sm [At: PANŢU. PL.2 / Pl: -ri / E: ger Ginster] (Bot) 1 Drob (Genista oligosperma). 2 Drobiţă (Genista tinctoria). ginkgo sm [At: DN3 / E: fr ginkgo] (Bot) Arbore străvechi originar din China, cu frunzele în evantai, cultivat ea plantă ornamentală. ginofor sn [At: DN'1 / Pl: -e / E: ger Gynophore] (Bot) Peduncul care poartă gineceul rezultat din alungirea ultimului intemodiu al axului floral. ginostemium sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: ger Gyninostemiuni] (Bot) Formaţie columniferă. prezentă la florile orhideelor, rezultată prin concreşterea cu stilul geneceului. ginseng sm [At: DEX2 / E: fr. eg ginseng] 1 Plantă din familia araliaceelor originară din China, folosită pentru proprietăţile ei terapeutice deosebite Si: raddeina-vieţii (Panax). 2 întăritor preparat din ginseng (1). gini sn [At: COD. VOR. 30/17 / Pl: (înv) -urc / E: lat gens, gentis, cf dubletul gintă] (Iuz) 1 Neam. 2 Popor. gintar sn [At: CADE / E: net] (Olt) Praf obţinut din drojdia vinului întrebuinţat la acrirea verzei. a ştirului şi la vopsirea ţesăturilor. gintă .s/[At: NEGRUZZI. S. I. 201 /V: (înv) ghin-, -te / Pl: -nţi. -te / E: lat gens, -gentis. cf dublehil gini] 1 (Liv) Neam. 2 Rasă. 3 Grup de oameni care provin dintr-un strămoş comun, alcătuind forma de organizare fundamentală a comunei primitive. 4 Formă de organizare socială proprie unei ginte (3). 5 (Jur; îs) Dreptul -nţilor Dreptul internaţional. gintălău sn vz jintălău ginte sf vz gintă gintiţă sfvz jintiţă ginţură sfvz ghinţură gioabă sfvz ghiob gioablă sf [Ai: COMAN. GL. / Pl: -le / E: gioarsă + rablă] (Reg) 1-2 Gioarsă (1-2). gioală sf vz giol gioarsă sf [Al: DA ms / V: ci- / Pl: -se / E: ns. cf cioarsd] 1 (Fam) Haină uzată. 2 (Pgn) Obiect uzat. gioavlă sf[At: COMAN. GL. / Pl: -le / E: net] (Reg) Noroi. giob sn vz ghiob giobertit sn [ At: DN/ Pl : -e, -uri / E: fr giobertite] Carbonat natural de magneziu Si: magnez.it. giocoso av [At: DN2 / P: -o-z.o / E: it giocoso] (Muz: ca indicaţie de execuţie) Vesel. giocuri v vz jocuri giogar sn vz joagăr gioglcie sn vz jugleie giogolean sm [At: DA ms / Pl: -cui / E: net] (Bot: reg) Cais. gioi v vz joi gioian sm [At: PANŢU. PL.2 / Pl: -i / E: net] (Bot; Mol) Plantă din familia umbeliferelor, cu flori albe. care creşte prin lunci şi locuri mlăştinoase Si: joind (Oenanthe silaifolia). giol1 sm vz ghiol giol2 sn [At: ISPIRESCU. ap. TDRG / V: gioală sfl Pl: -oale / E: pbl tc ciil] 1 (La jocul de arşice) Cantitatea de arşice pe care trebuie să o pună la un joc fiecare jucător. 2 (Pfm; îe) A face (sau a da) pui de ~ A câştiga toate arşicele adversarului. 3 (îae) A fura. 4 (Mol: lpl) Arşice. 5 (Pfm; îe) A da la gioale A lovi la picioare. giolar sm [At: GHICA. S. 300 / Pl: -i I E: giol + -ar] (înv) Jucător (priceput) de arşice. giolărie sf [At: KLOPŞTOCK. F. 61 / Pl: ~i/ / E: giol + -arie] (înv) Joc de arşice practicat de giolari. giolgiu sn vz giulgiu 543 GIOLI gioli v [At: PAMFILE, J. II. ap. DA / V: gel'i / Pzi: -Iese /E: giol] (înv) A fura. gioht,-ă a [At: JIPESCU, ap. ŞIO / Pl: -hi, -e / E: gioli] (îrg) Şterpelit. giomb sn [At: PAMFILE. I. C. 26 / Pl: -uri / E: net] (îrg) Vas pentru lapte sau smântână. gionaie sf [Ai: TOMESCU, GL. / V: geo~ / P: gi-o- / Pl: -nai / E: ns cf cionaie] (Reg; dep) Vacă mică şi slabă. gionat sn [At: CONV. LIT. XLIV. II 619 / V: genoate snp / Pl: -e / E: net] (Rar; im) Picior (de om) Cf zgaibă. gioriie sf [At: H VIL 407 / Pl: ~i/ / E: ghion +-ie] (Pbl) Ghin Cf ghionoi. gionoaie sfvz ghionoaie giont sn vz ghiont giorap sm vz ciorap giorgmă sfvz gherghină3 giori v vz joi2 giorno av [At: DN3 / E: it giorno] 1 (îlav) A ~Ca ziua. 2 (D. încăperi; îe) Luminat a ~ Luminat cu multe lămpi. giornal sn vz jurnal giorovăi v vz ciorovăi giosora v vz josora giostrâ sf [Ai: DN~ / Pl: -re / E: it giostra] Compunere poetică în care se povesteşte despre o întrecere cavalerească. giot sn [At: MACEDONSKI. O. III. 128 / Pl: -uri I E: net] (Pbl) Jambiere. giovehr sm [At: ŞINCAI, HR. III. 116/18 / Pl: -i /E: it giovelliere] (Iuz) Giuvaergiu. giovldi v [At: COMAN, GL. / Pl: -esc / E: gioavlă] (Reg) A merge cu greu prin nămol. giovh vr [At: STANCU, D. 284 / Pzi: -Iese / E: cf javlă (pentru javră)] (îvr; d. câini) A îmbătrâni şi a-şi pierde puterile. gipaet sm [At: DN3 / P: -eţi / E: fr gypaete] (Zlg; rar) Pasăre mare de pradă care trăieşte pe înălţimile munţilor Si: vulturul bărbos, zăgan. gips sn vz ghips gipsariţă sfvz ipcărige gipsoflă sf [At: DN3 / Pl: -le / E: fr gypsophile] Plantă erbacee cultivată pentru florile sale albe, roze sau roşii Si: (pop) gipsariţă. gipsotecă sfi vz ghipsotecă gir1 sn [At: CARAGIALE. T. I. 193 / Pl: -uri / E: ger Giro, it giro] 1 Semnătură pe o cambie prin care proprietarul cambiei dispune plata sumei prevăzute în document către o anumită persoană şi la o dată anumită. 2 Mijloc, act prin care cineva garantează pentru acţiunile, cinstea, angajamentele etc. cuiva. gir2- vz giro- gir3- [At: DN3 / E: fr gyre] Element de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Cerc. 2 Rotativ. gir4 sn vz jur2 gira1 vt [At: DA / Pzi: -rez / E: ger girieren] A garanta printr-un un gir (o cambie). gira2 vt gera2 gira3 [At: DA ms / Pzi: 3 -rează / E: it girare] 1 vr (D. vânt) A-şi schimba direcţia de la drepta la stânga Si: a se roti. 2 vt (D. nave) A se roti în jurul unei ancore sub acţiunea vântului sau a curentului de maree. girad sn vz gireadă giradă sfvz gireadă girafă sf [At: BUL. FIL. VII-VII. 283 / Pl: -fe / E: fr girafe, it giraffa] 1 Gen de mamifere rumegătoare cu gâtul şi picioarele de dinainte lungi, cu capul mic, cu blana gălbuie cu pete brune, care trăieşte în Africa (Giraffa). 2 Animal din genul girafelor (1). 3 Suport care permite deplasarea unui microfon (în scenele în care actorii, cântăreţii etc. se mişcă în scenă). girah sm vz gerah girandolă sf [At: CADE / Pl: -le / E: fr girandole] (Liv) 1 Candelabru cu mai multe braţe. 2 (Lpl) Cercei cu diamante. girant1 sm [At: COD. PEN. R. P. R. 434 / Pl: -nţi f E: ger Girant, it girante] Persoană care girează o cambie. girant2 smf vz gerant girare1 A/[At: DA ms / Pl: -rari / E: gira] (Cmr) Garantare a unui gir. girare2 sf vz gerare girat1 sn vz gerat1 girat2, -ă a vz gerat2 giratar sm [At: DEX / Pl: -i / E: it giratario] Persoană în favoarea căreia este girată o cambie. giratoriu, -ie a [At: DN / Pl: -ii / E: fr giratoire] 1 (D. o mişcare) Circular. 2 (îs) Sens - Sens de circulaţie la o intersecţie. într-o piaţă etc. conform căruia un vehicul este obligat să facă o rotaţie de la dreapta la stânga. giraţie sf [At: MDT / Pl: -ii / E: îvgiration, it girazione] (Teh) Mişcare de rotaţie. giravion sn [At: DN / Pl: -oane / E: îi giravion] Avion la care sustentaţia se obţine prin mişcarea circulară a unor rotoare cu axă verticală. girdan sn vz gherdan gireadă sf[At: I. IONESCU, M. 527 / V: girad sn, gira-, şi- / Pl: -ezi t E: net] 1 (Mol; Trs) Şiră (de paie. de grâu etc.). 2 (îrg) Grămadă de legume. girec sm vz direc gired sn vz gerid giresală sf [At: CHEST. IV, 120/29 / Pl: -seli / E: net] (Reg) Locul unde ciobanii închid oile noaptea cu scopul de a îngrăşa pământul. giret şf vz gerid giticismp [At: CHEST. II. 114/9 / E: net] (Reg) Stâlpii în care se Fixează uşa. girid sn vz gerid giridic sm vz giritic guiţ sn vz gerid giritic sm [At: DA / V: -idic / Pl: -ici / E: ns cf ghibirdic] (Reg) Pipernicit. girl sf [At: DN3 / E: eg girl] (Agm) 1 Fată. 2 Dansatoare din corpul de balet al unei reviste sau al unui music-hall. giro- [At: DN3 / E: fr gyro-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Cerc. 2 Rotativ. girobusolă sf [At: DN3 / Pl: -le / E: după fr gyrocompas] Girocompas. giroclinometru sn [At: DEX2 / Pl: -ri l E: fr gyroclinometre] Clinometru giroscopic. girocompas sn [At: DEX2 / Pl: -uri / E: fr gyrocompas] Girodirecţional. girodmă sf [At: DN2 / Pl: -ne / E: fr gyrodine] Giravion la care sustentaţia în aer este asigurată de un rotor plasat independent de elice. girodirecţional sn [At: DN2 / Pl: -e / E: g/ro[scop] + direcţional] Instrument de bord care indică, în grade, direcţia avionului Si: girocompas. giromanfie sf [At: DN / S şi: -ncie / E: fr gyromantie] Previziune făcută de cineva care se învârteşte într-un cerc până ameţeşte şi cade pe una dintre literele înscrise în jurul cercului. girometru sn [At: DT / Pl: -re / E: fi' gyrometre, ger Gyrometer, it girometro, rs mpoMerp] Instrument care înregistrează grafic viteza unghiulară a unui avion. girondian, -ă [At: LTR2 / Pl: -i, -e / E: fr girondien] (Gig) 1 sn Etaj al miocenului inferior din regiunile cu sedimentaţie mai adânca. 2 a Care aparţine girondianului (1). 3 a Care provine din girondian (1). 4 a Specific girondianului (1). girondin sm [At: DN2 / Pl: -i IE: fr Girondin] Membru al unei grupări politice din Franţa în timpul Revoluţiei c\e la 1789-1794. care. preluând puterea, s-a situat pe poziţii moderate. împotriva exceselor revoluţiei. giroorizont sn [At: LTR /P: -ro-o- / Pl: ^uri / E: frgyrohorizon] Aparat de bord giroscopic, care indică înclinaria longitudinală şi laterală a avionului. giropilot sn [At: LTR / Pl: -oţi / E: frgyropilote] (Nav) Pilot automat. / 544 GIUNCUŢ gir o plan sn [At: LTR / Pl: -ne / E: fr gyroplane] Autogir prevăzut cu 1111 rotor cu patru pale şi cu aripi de avion. giroscop sn [At: MDT / Pl: ~oape / E: fr gyroscope] (Teh) 1 Coip solid sprijinit în aşa fel, încât este liber să se rotească în jurul axei sale. 2 Aparat care, antrenat de o mişcare de rotaţie în jurul uneia dintre axe, se poate deplasa astfel încât să nu modifice direcţia axei sale de rotaţie. 3 Dispozitiv care asigură stabilitatea şi orientarea în spaţiu a unui avion, a unui submarin etc. giroscopic, ~ă a [At: MARIAN-ŢIŢEICA, FIZ. I, 112 / Pl: -ici, -ice 1 E: fr gyroscopique, ger Gyroskop, it giroscopio, rs mpocKon] (Teh) 1 Care aparţine giroscopului. 2 Privitor la giroscop. 3 (îs) Compas - Aparat care indică unui avion direcţia în grade, unei nave nordul geografic etc. girostat sn [At: DN2 / Pl: -uri, -e l E: fr gyrostat] Coip solid care are o mişcare de rotaţie în jurul axei sale. gir os tătic, ~ă a [At: DN2 / PI: -ici, -ice / E: fr gyrostatique] 1-2 Referitor la aplicaţiile girostatului. girovag sm [At: DN2 / Pl: -agi / E: lat gyrovagus] (Liv) 1 Vagabond. 2 Călugăr cerşetor. girovertical, ~d [At: LTR2 / Pî: -i. -e / E: fr gyroverticaf] 1-2 sn, a (Giroscop) care are axa de rotaţie verticală. giruetă sf[At: DN2 / P: -nt-e- / Pl: -te / E: fr girouette] Instrument meteorologic cu care se determină direcţia şi intensitatea vântului. girus sn [At: DEX-S / Pl: -uri / E: lat gyrus] (Atm; îs) ~ cerebral Circumvoluţie. gisant şti [At: DN3 / E: fr gisant] (Rar) Efigie funerară orizontală, reprezentând pe cel îngropat. gisment sn [At: DN2 / Pl: -e / E: fr gisement] 1 Unghi format de axa unui avion cu direcţia către un post de emisie terestru. 2 Dispunerea straturilor minerale în scoarţa Pământului. 3 Strat de minerale. gistrui v [At: MARIAN. NU. 812/ Pzi: ~e.sc / E: ns cf agest(r)i] (înv; d. corăbii) A se scufunda. gişti v vz vişti gitan, ~ă [At: DN / Pl: -i, -e / E: sp gitana, fr gitane] (Liv) 1 smf Ţigan din Spania. 2 a Ţigănesc. gitar sn vz şiştariu gitioan, -ă a vz hition gitnii v vz vitrui gitrului vt [At: PAŞCA. GL. / Pzi: -esc / E: mg gyotor] (Reg) A apuca. gituos, ~oasă a [At: I. CR. II, 79 / P: -îu-os / Pl: -oşi. -oase / E: nctl (Reg) Mâncăcios. giubea .v/ŢAt: (a. 1780) IORGA. S.D. VIII. 4 / Pl: -ele / E: tc gubbe cf şubă, jiipon] (Iuz) 1 Haină lungă şi largă din postav (fin), adesea căptuşită cu blană, purtată de boieri. 2 Haină lungă şi largă de postav purtată de preoţi şi. în unele locuri, de ţărani. giubeică sfl At: DA ms / Pl: -ici / E: giubea + scurteică] (înv; Ban) Scurte ică. giubehu sm [At: MACEDONSKI. O. III. 95 / Pl: ~i/' / E: giubea + -iu] (înv) 1 Boier care poartă giubea. 2 (Fig) Om cu mentalităţi învechite. giubeluşă sf [At: MAT. FOLK. 262 / Pl: -şe / E: giubea + -(el)uşă] (Şhp) Giubea. giubeluţă sf[At: I. NEGRUZZI. S. III. 10 / Pl: -ţe / E: giubele + -uţă] (Şhp) Giubeluşă. giuben sn vz joben giubră sf [At: VICIU. GL./P1: -re/E: cf giubea] (îrg) Pieptar de piele fără mâneci Cf buiulă. giuburluc sn [At: H XI. 351 / PI: -uri / E: net] (îrg) Haină bărbătească. giucărie sfvz jucărie giucătorie sfvz jucătorie giudea sf [At: MAGAZIN IST. IV. 356 / PI: -ele / E: tc gida] (Tcî) 1 Suliţă. 2 Lance. giudecată sf vz judecată giudecătoare sfvz judecătoare giudecător, —oare smf vz. judecător giudecca sf [At: DN-’ / E: it giudecca] (Rar) Ghetou unde locuiau evreii în anumite oraşe medievale. giudecie sfvz judecie giudeţ sn, sm vz judeţ giufă sfvz ghiufă giugan sm [At: MAT. FOLK. 1209 / Pl: -/ / E: net] (Reg) Cal castrat. giugar, -ă a vz jugar giugea1 sm [At: BELDIMAN, T. 341 / Pl: ? / E: tc giige] (Tcî) Pitic. giugea2 sfl At: COMAN. GL. / Pl: -ele / E: net] (îrg) Cuţit care 1111 taie. giugiuc [At:* ŞIO / E: tc gugiik] (Tem; fam) 1 ain Drăguţ. 2 av Extraordinar. giugiuleală sfl At: ISPIRESCU. L. 270 / Pl: -eli / E: giugiuli +-eală] (Fam) Mângâiere. giugiuli [At: GORJAN. H. IV. 74/13 / V: gug~, gugu~ / Pzi: -lese / E: ns cî gingirliu, giugiuc] 1-2 vtr (D. oameni) A dezmierda pe cineva cu vorbe drăgăstoase şi a-1 mângâia. 3 vr (D. câini) A se gudura. 4 vr (D. păsări) A se împerechea. giugiuhre sfl At: DA ms / V : gug-, gugu~ / Pl: -ri / E: giugiuli] 1 Mângâiere. 2 Gudurare. 3 împerechere. giugiulit1 sn [At: DELAVRANCEA, S. 5 / V: gug~, gugu~ / PI: -uri / E: giugiuli] 1-3 Giugiulire (1-3). giugiulit2,~ă a [At: DA ms / V: gug~, gugu~ / Pl: -iţi. -e / E: giugiuli] 1 Mângâiat. 2 Gudurat. 3 împerecheat. giugiulitnră sf [At: CONV. LIT.. ap. TDRG / Pl: -ri I E: giugiuli + -tură] Giugiuleală. giuginmă .y/'[At: PANŢU. PL.2 / Pl: -me IE: net] (Bot; reg) Izmă-bună (Mentha piperi ta), giuglău sm [At: H IV. 156 / Pl: ~ă/ / E: net] (Reg) Câine ciobănesc. giugleie sfp vz juglete giiii v vz joi giulgi sn vz giulgiu giulgiu sn [At: ANON. CAR. / V: a joi-, ghiolci, giol-, giulgi, gol- / Pl: -ri / E: mg gyolcs] 1 Pânză subţire şi fină care se aşterne peste ceva. care acoperă ceva. 2 Pânză cu care se acoperă mortul Si: linţoliu. (reg) păioară. 3 Cearşaf cu care se acoperă faţa sau corpului mortului. giulgiiii vt [At: ALECSANDRI. P. II. 298 / Pzi: -esc / E: giulgiu] (îvr; numai la Alecsandri) A înveli cu 1111 giulgiu. giuluit, ~ă a vz geluit2 giuluş sn [At: VĂCĂRESCUL. IST. 274/10 / Pl: -uri / E: tc giilus] 1 (Tem; iuz) Urcare pe tron. 2 (îc) —namea Scrisoare oficială prin care se notifica urcarea pe tron a sultanului. giumag sn vz ciomag giumănar sn vz gemănare giumănare sf vz gemănare giumbir sn vz cimbir giumbuş sfi [At: CARAGIALE. S. 76 / V: gimbiş / Pl: -uri / E: tc giimbiis] (Tem; iuz) 1 Giumbuşluc Cî ghiduşie. 2 Graţie. giumbuşel, ~ea a [At: PAMFILE. J. II. ap. DA / Pl: -ci, -e / E: giumbuş + -el] 1 Hazliu. 2 Care face giumbuşlucuri. giumbuşlău, ~he a [At: POLIZU / Pl: ~i/ / E: net] (Iuz) Căruia îi plac giumbuşlucurile. giumbuşlâc sn vz giumbuşluc giumbuşluc sn [At: ANGHEL-IOSIF. C. L. 192 / V: gimbişlâc, ~/âc / Pl: -uri / E: giumbuş + -luc] 1 Faptă, vorbă, atitudine care înveseleşte Si: caraghioslâc, ghiduşie. (iuz) giumbuş. 2 Graţie. 3 (Prt) Glumă de prost gust. giumert, ~ă a [At: ZANNE. P. VIII. 223 / Pl: -rţi. -e / E: tc gomert] (Tem; iuz) Generos. giumunare sf vz gemănare giuncancă sfvz juncancă giuncă sfvz juncă giuncănaş sm vz juncănaş giuncut sn vz juncuţ 545 GIUNERE giunere sm vz ginere giungiurhii, -ie a vz gingirliu2 giunişdn sm vz junişan giupăn sm vz jupan giupân sm vz jupân giur sn vz jui2 giurat sn vz jurat2 giurăi v vz junii1 giurământ sn vz jurământ giurgină sf [At: PANN, H. 86/17 / V: gherghină, ~g/u~ / Pl: / E: tc gitrgi/ia] (înv) 1 Gruzină. 2 Dans de origine turcească (cu figuri şi gesturi caraghioase). 3 (îe) A juca (pe cineva) Mia A păcăli pe cineva. 4 (Olt; îe) A juca gherghina A fi ceva din belşug. giurgiu sn [At: RETEGANUL. CH. 12 / Pl: ? / E: ns cf ciurlă] (Reg; îe) Cu părul făcut ~ Cu părul zbârlit. giurgiună sf vz giurgină giuriuvea sfvz cercevea giurgiuvean, [At: DA ms / Pl: -cui, -cue / E: Giurgiu + -ecui] 1-2 smf Persoană născută şi crescută în oraşul sau în judeţul Giurgiu. 3-4 smf Locuitor din municipiul sau din judeţul Giurgiu. 5-8 a Privitor la oraşul sau judeţul Giurgiu ori la locuitorii acestora. 9-12 a Caracteristic oraşului sau judeţului Giurgiu oii locuitorilor acestora. 13-16 a De oraşul sau judeţul Giurgiu ori de locuitorii acestora. giurgiuveancă sf[ At: DEX2 / Pl: ~vence ! E: giurgiuvean + -eti] 1-2 Femeie născută sau crescută în oraşul sau judeţul Giurgiu. 3-4 Locuitoare din oraşul sau judeţul Giurgiu. giuroi sn vz şiroi giurui1 v vz junii2 giurui2 v’ vz ciurui giuruidlă sfvz ciuruială giuruire sfvz juniire1 giuruit, ~ă a vz juruit1 giuşcă sf[At: CADE / Pl: -şte i E: net] (Orn; reg) Pescar. giuvaicr sn [At: NEGRUZZI. S. III. 421 / V: ju~ / Pl: -uri / E: tc gevahir] 1 Obiect de podoabă făcut (cu artă) din metal preţios (şi pietre scumpe) Si: bijuterie. 2 (Fig) Obiect de mare valoare artistică. 3 (Fig; Persoană cu calităţi excepţionale. giuvaiergereasă sf [At: DEX-S / Pl: -rese / E: giuvaierger + -easă] Negustoreasă de giuvaieruri. giuvaiergerie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: giuvaiergiu + -ărie] 1 Arta giuvaiergeiitului. 2 Lucrare făcută de giuvaiergiu. 3-4 Atelierul sau prăvălia giuvaiergiului. giuvaiergiu sm [At: FILIMON. ap. ŞIO / P: -vci-ier- / V: ju- / Pl: -rgii / E: tc gevahirgi] Bijutier. giuvaiericale sfp [At: (a. 1792) ŞIO /E: ngr rţcfiaepiKâ] (Pfm) Bijuterii. giuvaiurlâc sn [At: BV III. 37 / PI: -uri / E: giuvaiur (giuvaier) + -lâc) (înv) Giuvaier. giuvargilea 5/’[At: COMAN. GL. / Pl: net / E: net] (îrg) Silitră pentru muniţii. giuvre a sfvz gevrea givă sf[At: BĂCESCU. P. 33 / Pl: -ve / E: net] (Iht; reg) Porcuşor, givdr sm vz dever giveţidn [At: DN ' / Pl: -icni. -iene / E: fr givetien] 1 sn Ultimul etaj al devonianului mediu. 2 a Care aparţine giveţianului (1). 3 a Specific giveţianului (1). 4 a Care provine din giveţian (1). givorniţă sf vz viforniţă giză sfvz viză givraj sn vz jivraj givrat, -ă ci vz jivrat glabelă sf[At: LTR / Pl: -le / E: fr glabelle] Regiune anatomică situată la rădăcina nasului. între arcadele sprâncenelor. glabru, -a a [At: DEX / Pl: -ri. -re / E: fr glabre] (Big; d. plante sau animale) Care este lipsit de peri pe suprafaţă. glacial, ~a a [At: VLAHUŢĂ. D. 134 / P: -ci-a! I Pl: -i, -e / E: fr glacial, it glaciale, lat glacialis] (Liv) 1 De gheaţă. 2 Rece ca gheaţă. 3 Care îngheaţă. 4 (Fig; d. acţiuni, manifestări ale oamenilor) Lipsit de orice căldură, bunăvoinţă, prietenie Si: distant, rece. glaciar, ~ă a [At: DA / P: -ci-ar / Pl: ~i, -e / E: fr glaciaire] 1 (îs) Perioadă (sau epocă, eră) -ă Perioadă din era cuaternară (sau dintr-o altă eră) în care gheţarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ şi în care alternau intervalele reci cu cele calde. 2 Care aparţine erei glaciare (1). 3 Privitor la era glaciară (1). 4 Provenit din topirea gheţarilor. 5 Rezultat în urma acţiunii gheţarilor. glaciarizaţie sf [At: DN3 / E: pbl fr glaciarisation] Extindere a gheţarilor ca urmare a unei alimentări abundente. glaciaţie sf[At: LTR / P: -ci-ci~ / V: -iune / Pl: -ii / E: fr glaciation] 1 Interval rece din perioada glaciară, caracterizat prin dezvoltarea intensă a gheţarilor. 2 (Pex) Dezvoltare intensă a gheţarilor, caracteristică unei glaciaţii (1). glaciaţiune sfvz glaciaţie glaciodislocaţie sf [At: DN' / Pl: -ţii / E: pbl fr glaciodislocation] Deplasare a rocilor din poziţia iniaţială datorită presiunii exercitate de masa unui gheţar în mişcare Si: glaciotectonică. glaciolog, ~â smf [At: DN2 / P: -ci-o- / Pl: -ogi, -oge / E: fr glaciologue] Specialist în glaciologie. glaciologic, -a a [At: DN2 / P: -ci-o- / Pl: -ici. -ice 1 E: fr glaciologique) 1 Care aparţine glaciologiei. 2 Privitor la glaciologie. 3 De glaciologie. glaciologie .v/'[At: LTR / P: -ci-o- / E: fr glaciologie] Studiul gheţarilor. glaciotectonică sf [At: DN’ / Pl: -ici / E: fr glaciotectonique] Glaciodislocaţie. glacis sn [At: LTR / Pl: -uri / E: fr glacis] (Gig) Teren neted în pantă uşoară. gladeş sn vz; glădici gladiator sm [At: DA / Pl: -i / E: fr gladiateur, ger Gladiator, it gladiatore, lat gladiator, ~is] (în Roma antică) Bărbat liber (sau sclav) care se lupta în arenă cu alt luptător sau cu fiare sălbatice. gladiatoric, -ă a [At: IBRĂILEANU. SP. CR. 92 / Pl: -ici, -ice / E: gladiator + -/r] 1-2 Relativ la gladiator sau la felul său de luptă. 3-4 Caracteristic gladiatorului sau felului lui de luptă. 5-6 De gladiator sau de felul lui de luptă. gladie sf [At: GALACTION. 0.1.148 / Pl: -ii / E: lat glodius] (în Roma antică) Sabie. gladij sm vz glădiş gladiolă sf [At: PANŢU, PL.2 / P: -di-o- / Pl: -le. -oale / E: ger Gladiole. cf lat gladiolus) Plată erbacee ornamentală cu tulpina înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie şi cu flori mari de diferite culori (G1 adioliis hybridus). gladiolifonn, -ti a [At: DN3 / Pl: -i. -e / E: fr gladioliforme] în formă de spadă. gladiş sm vz glădici glddium sn [At: DEX2 / E: lat gladius] Sabie cu două tăişuri, folosită de romani. glaf sn [At: ODOBESCU. S. I. 127 / Pl: -uri / E: bg rAâfci] (Aht) 1 Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2 Element de construcţie din lemn. din marmură sau din beton, folosit la căptuşirea părţii inferioare a golului unei ferestre. 3/Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete. 7 glag sn [At: VICIU, GL. / Pl: -uri / Ej/: net] (Trs) Colţ de stradă. glage sf vz glajă glixgo s [At: CHEST. II. 29/9a /Pl: ?'/ E: cf glag] (Reg; pbl) Casă. glagoare sfvz glagore glcigol sn vz glagore glagole sfi vz glagore glagolitic, -a a [At: DA / Pl: -ici, -ice / E: fr glagolitique, ger glagolitisch, it glagolitico] 1 (îs) Alfabet - sau scriere -d Alfabet întocmit 546 GLAZURĂ după modelul literelor mici greceşti şi folosit în unele scrieri slave bisericeşti. 2 (îs) Literă -ă Literă care aparţine alfabetului glagolitic. glagomă sf[At: TOMESCU, GL. / Pl: -me / E: net] (Reg) Gălăgie. glagore sfi [At: CREANGĂ. GL. / V: -goa-, —gol sn, ~ole, -rie / E: vsl rAar0A’b] 1 (înv) A patra literă din alfabetul chirilic. 2 (îvp) Isteţime. 3 (Pop) Minte. glagorie sfi vz glagore gla'ichi s [At: CHEST. II 90/54 / Pl: ? / E: net] (Reg; îs) -ul zidului Zid care alcătuieşte temelia casei, pe care se pun tălpile. glajă sf [At: (a. 1804) IORGA, S. D. XII. 156 / V: -age, -je / Pl: ~je / E: ger Glas] (Trs; Mol) 1 Geam. 2 Vas de sticlă Cf şip, butelie, garafă, flacon. 3 Sticlă de lampă. glaje sf vz glajă glam sn [At: DA / Pl: -uri / E: net] (îrg) 1 Aţă încâlcită Si: grămadă. 2 Bucată mare dintr-un obiect. 3 Pământ argilos. 4 Stalagmită. glamb sn [At: ALRT II, 101 / Pl: -uri / E: net] (îrg) Cocoloş Cf glam. ghmnică sf [At: RĂDULESCU-CODIN. î. / V: -avni- / Pl: ~e / E: vsl rAOBNHKit, cf bg rAdBNHH] (îvp) 1 Şervet răsucit în formă de colac, pe care îl pun femeile pe cap când cară greutăţi Si: oblanic. 2 (îe) Cu ~ la inimă Topit de durere. gland sn [At: DN2 / Pl: -uri / E: fr gland] (Atm) Porţiunea terminală a penisului. glandă sf [At: BOGZA. C. O. 123 / Pl: -de / E: fr glande] Organ anatomic în formă de tub care produce o secreţie, conducând-o în exteriorul organismului. în sânge. în limfă etc. glander s [At: CHEST. II. 274/376 / E: net] (îrg) Parte a pridvorului făcută din scândură. glandră sf[At: ŞEZ. V. 74 / Pl: -re / E: net] (îrg) Mâncare făcută din mămăligă prăjită, apă rece şi sare. glandular, -ă a [At: DA ms / Pl: -i. -e / E: fr glandulaire] 1 Care are aspectul sau constituţia unei glande. 2 Care aparţine glandelor. 3 Privitor la glande. 4 Care este cauzat de glande. glandulă sf [At: ANATOMIA. 98 / Pl: -le / E: fr glandule, it glandula] Glandă mică. glandulos, -oasă a [At: DA ms / Pl: -oşi, -oase / E: fr glanduleux, it gladuloso] Glandular. glandwre sfp [At: ALRM II/I h. 88 / E: net] (Reg) Amigdale. glang av [At: VICIU. GL. / E: net] (înv; Trs) 1 Sus. 2 înalt. glangur sm vz grangur glanţ sn [At: NEGRUZZI. S. III. 58 / V: glianţ / Pl: -uri /E: ger Glanz] 1 Lustrul pieilor finisate (şi acoperite cu un strat de lac). 2 (înv) Piele acoperită cu un strat de lac. glas sn [At: COD. VOR. 15/14 / Pl: -uri / E: vsl r/wci%] 1 Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane. 2 Facultatea specifică omului de a emite sunete articulate. 3 Voce. 4 Strigăt produse de unele animale. 5 Ciripitul păsărilor. 6 (D. instrumente muzicale) Ton. 7 Strigăt de durere, de deznădejde etc. Si: tânguire, bocet Cf glăsi. 8 (îlav) într-un ~Toţi deodată. 9 (îal) în unanimitate. 10 (înv; îe) A-şi da ~ cu cineva A se pune de acord cu cineva. 11 (înv; îe) A da ~ cuiva A chema pe cineva. 12 (îe) A-i pieri cuiva (sau a i se stinge, a-şi pierde ~) A nu mai putea să vorbească, să răspundă. 13 (îlv) A da ~ A striga. 14 (îalv) A exprima (oral sau în scris). 15 (îlv) A ridica (sau a înălţa) ~ul A vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, răstit. 16 (îal) A protesta. 17 (îe) A căpăta (sau a prinde ~) A căpăta curaj, a-şi reveni şi a începe să vorbească. 18 Scară muzicală în cântarea bisericească apuseană. 19 Fiecare dintre cele opt moduri fundamentale după care se execută cântările bisericeşti. 20 Pieliţă moale de culoare gri care se găseşte în crăpăturile unui fag bătrân, folosită la prepararea unui sirop contra răguşelii. 21 (îc) ~ul-cucuîui Veriguţa de ouă a fluturelui inelar Si: mărgică cucului, somnişor. 22 Zgomot produs de vânt. de o apă etc. 23 Sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 24 (Fig; înv) Veste. 25 (înv) Vot. glasa vt [At: DN / Pl: -sez / E: fr glacer] 1 A acoperi o prăjitură, o bomboană, un fruct sau o mâncare cu o glazură Si: glazura. 2-3 A lustrui sau a apreta un obiect (de piele). glasare sf[At: LTR2 / Pl: -sari / E: glasa] 1 Acoperire a unei prăjituri, a unei bomboane, a unui fruct etc. cu o glazură. 2-3 Lustruire sau apretare a unui obiect din piele. glasat,~ăa [At: DN / Pl: -aţi, -e / E: glasa] 1 (D. prăjituri, bomboane, fructe etc.) Acoperit cu glazură (1). 2 (D. orez. paste făinoase) Acoperit cu galzură (2). 3-4 (D. obiecte de piele) Lustruit sau apretat. glasbeton sn [At: C V 1949. nr. 9.27 / Pl: -uri / E: ger Glasbeton] (Teh) Geam solid format din tuburi de sticlă închegate cu beton. glasm sn [At: DEX / Pl: -ri / E: fr glacis] Culoare clară şi transparentă aplicată pe o culoare mai densă pentru a reda clarobscurul. glasnic, -ă [At: DOSOFTEI. V. S. 122/2 / Pl: -ici,-ice / E: glas + -nic] (înv) 1-2 sf a (Grm; şîs slovă -ă) Vocală. 3 sm (Rar) Orator renumit. glasnost sn [At: MDA ms / PI: (rar) -uri / E: fr glasnost] Politică de transparenţă a vieţii publice, ce însoţea schimbarea de orientare din fosta Uniune Sovietică. începută în 1985 de fostul preşedinte M. Gorbaciov. glaspapir sn [At: DA ms / A şi: -pir i Pl: -e, - uri / E: ger Glaspapicr] Hârtie specială mai groasa pe care a fost lipit un strat de particule abrazive şi care se foloseşte la şlefuitul lemnului, metalelor etc. Si: şmirghel. glastără sf vz glastră glastră sf[At: FILIMON. C. II. 59 / V: -ţâră / Pl: -re, (îvr) -turi I E: ngr yXaaxpd] 1 Ghiveci pentru plante ornamentale. 2 Vas special cu apă în care se păstrează flori Si: vază. glasură sfvz glazură glasvand sn [At: C V 1949. nr. 9. 28 / A şi: glasvand / V: -nt, -azv-/ S şi: —swa—f E: ger Glaswand] 1 Perete interior alcătuit din panouri de sticlă montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2 Uşă pliantă, cu geamuri, care separă două încăperi. 3 (înv) Uşă pe rulmenţi (la trenuri şi tramvaie). 4 Paravan de sticlă la duş. glasvant sn vz glasvand glat s [At: CHEST. IV, 59/302 / Pl: ? / E: net] (Reg) Stăvilar format din lemne, buşteni, crengi, vreascuri. glauc, -ă a [At: DN3 / Pl: ~uc7. -uce / E: frglauque, lat glaucus] (Liv) Care este de culoare albastră cu nuanţă de verde Si: albastru-verzui. glaucom sn [At: DA ms / P: gla-u-com / Pl: -uri. -oame / E: fr glaucome, lat glucorn] Boală de ochi caracterizată prin creşterea tensiunii oculare, dureri locale intense şi grave tulburări de vedere. glaucomatos, -oasă a [At: DN3 / P: gla-u-co- i Pl: -oşi. -oase / E: fr glauc ornate ux] (Med) 1 Afectat de glaucom. 2 Provocat de glaucom. glauconit sn [At: LTR2 / Pr: gla-u-co~ / Pl: -uri / E: fr glaucomite] Silicat natural complex de fier şi de potasiu. glavă sf[At: (sec. XVIII) ap GCR I 245/16 / V: glevă I PI: (rar) -ve / E: bg rAaBa] (înv) 1 Cap de animal. 2 Cap mare şi prost. 3 Capitol. 4 (Min; Ban) Grindă de susţinere. glav'iznă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 121/1 / Pl: -ne / E: vsl mâBHsna] (înv) Capitol. glavnică sf vz glamnică glazura vt [At: DEX / Pzi: -rez / E: glazură] 1 A glasa. 2 A acoperi orezul cu glazură (2). 3 (Teh) A smălţui. glazurare sf [At: LTR2 / Pl: -rări / E: glazura] 1 Glasare. 2 Acoperire a orezului cu grazură (2) Si: glazurat1 (2). 3 (Teh) Smălţuire. glazurat1 sn [At: MDA ms /' Pl: -uri I E: glazura] 1-3 Glazurare (1-3). glazurat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi. -e i E: glazura] 1 Glasat. 2 (D. orez) Acoperit cu glazură (2). 3 (Teh) Smălţuit. glazurator, -oare smf [At: DN3 / Pl: -i. -oare l E: glazura + -tor] Muncitor calificat în lucrări de glazurare. glazură sf [At: IONESCU-MUSCEL. ŢES 75 / V: -sură i Pl: -ri i E: ger Glasur] 1 Strat subţire de zahăr ars. de ciocolată, de şerbet etc. eu care se acoperă unele prăjituri, bomboane, fructe etc pentru a le da un gust şi un aspect mai plăcut. 2 Strat subţire şi transparent din ou. lapte etc. cu care se acoperă orezul, unele paste făinoase etc. pentru a le da un 547 GLAZVANT aspect mai frumos şi pentru a nu se lipi la fiert sau la prăjit. 3 (Teh) Masă sticloasă sau translucidă, colorată sau nu. care serveşte la acoperirea produselor ceramice pentru a le impermeabiliza sau în scop decortiv Si: email, smalţ, ghzvant sn vz glasvand glădice sf vz glădiţă glădiţă sf[At: LTR / Pl: ~ţe / E: net] Arbore asemănător cu salcâmul, cu ramuri spinoase, flori mici. verzui şi fructe păstăi, cultivat pentru perdele de protecţie. în păduri etc. Si: plătică (Gleditschia triaconthos). glădici sm [At: GHICA. S. 534 / V: gladij, gladiş, gladeş, -ius, -iş / Pl: ice i E: srb gladif] (Reg) Arbust cu frunze ascuţite şi cu flori albe (Acer tatariciun). glădicius sn vz glădici glădiş sn vz glădici glăfui v [At: DDRF / Pzi: -esc / E: glaf] (Aht) A face glafuri. glăjar sm [At: DA ms / V: (reg) -jer / Pl: ~i / E: glajă + -ar] (Reg) 1-2 Fabricant sau negustor de sticlă Cf geamgiu, glăjer sm vz glăjar glăjerie sf [Ai: LB / Pl: ~i/ / E: glăjer + -ie] (Reg) 1 Fabrică de sticlă. 2 Atelierul geamgiului. 3 Mulţime de obiecte din sticlă. glăjiţă sf [Ai: JAHRESBER X. 190 / Pl: -ţe / E: glajă + -iţă] 1-6 (Şhp) Glăjuţă (1-6). glăjuţă sf [At: RETEGANUL. P. III. 83 / Pl: -ţe / E: glajă + -uţă] 1-6 (Şhp) Glajă (1-3) (mică). glămăcioacă sf [At: I. CR., II, 277 / Pl: -ace / E: cf glam, glămâi] (îrg) Gămălia din capătul unui băţ. glămâi sn [At: ŞEZ. II, 24 / Pl: -e / E: glam] (îvp) Bucată de lemn gros retezat la capete. glămâie sfvz gâlmei glămeie sfp vz gâlmei glămie sfvz gâlmei glămnic s [At: CHEST. II. 125/44 / E: cf glamnică] (Reg) Bucată de lemn cu care se prelungeşte o bârnă mai scurtă sau cu scobituri. glămujdi vi vz grămujda glănţui [At: HERZ-GHER., M. II. 411 / V: (reg) glian- / Pzi: ~e^c / E: glanţ + -ui] 1 vi A străluci. 2 vt A lustrui. glăsa v vz glăsi glăscior sn [At: EMINESCU, N. 82 / Pl: -ioare / E: glas + -cior] 1-2 (Şhp) Glas subţire. glăsi vi [At: COD. VOR. 37/2 / V: -sa / Pzi: -sesc / E: vsl faachth] (îvp) 1 A se tângui (cu glas tare). 2 (Spc) A boci. 3 A cânta. 4 A suna. 5 A vorbi. glăsitor sm [At: CORESI. ap. GCR 1,30/26 / V: -iu / Pl: -i / E: glăsi+ -tor] (Rel; înv) Vestitor. glăsitoriu sm vz glăsitor glăsui [At: MINEIUL (1776) 3 1/2/ Pzi: -esc / E: glas+ -ui] 1 vr (îvp) A se văita. 2 vr (îvp) A se boci (cu glas tare). 3 vr (îvp) A se plânge. 4-5 vti (Fig; poetic) A spune. 6 vt (înv) A cânta. 7 vi (înv; fig; d. texte) A conţine. 8 vi (înv; d. texte) A exprima. 9 vi (înv; complinit prin la fel) A corespunde. 10 vi (înv; pex) A coincide. glăsuire sf [At: MINEIUL (1776). 85 / Pl: -ri / E: glăsui] 1 (îvp) Văitare. 2 (îvp) Bocire (cu glas tare). 3 (îvp) Plângere. 4 (îlav) Intr-o ~Cu toţii. 5 (îal) De comun acord. 6 (Fig; poetic) Spunere. 7 (Ccr; fig) Cuvânt. 8 (înv) Conţinut al unui text. 9 (înv) Redactare. glăsiiit1 sn [At: MDA ms /Pl: -uri / E: glăsui] 1-5 (înv) Glăsuire (1-5). glăsuit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: glăsui] 1 (îvp) Văitat. 2 (îvp) Bocit (cu glas tare). 3 (îvp) Plâns. 4 (Fig; poetic) Spus. 5 (înv) Cântat. 6 (înv; fig; d. texte) Care exprimă. 7 (înv) Care corespunde. 8 (înv; pex) Care coincide. glăsuitor, -oare [ At: MINEIUL (1776). 68/2 /Pl: -i, -oare / E: glăsui+ -tor] (înv) 1 a Care glăsuieşte (4) Si: cuvântător. 2 a (D. păsări) Cântător. 3 sf(Grm) Vocală Cf glasnic. glăsuleţ sn [At: CADE / Pl: -e / E: glas+ -(u)leţ] 1-2 (Şhp) Glăscior U-2). glăsurcl sn [At: MARIAN. î. 478 / Pl: -e / E: glas+ ~(u)rel] 1-2 (Şhp) Glăscior (1-2). glăsuşorsn [At: TDRG / Pl: -oare / E: glas+ -uşor] 1-2 (Şhp) Glăscior (1-2). glăsuţsn [At: ALECSANDRI.P.P. 114/P1: ~WE: glas+ -ut] 1-2 (Şhp) Glăscior (1-2). glăvztă sf [At: DA ms / PI: -te / E: ns cf bg rAHiw] (Reg) Cap mare şi prost. glăvăţână sf [At: CANTEMIR. IST. 318 / V: (prin metateză) gălvăţmă, (înv) -ţină, galvatină l Pl: -ne / E: bg rAaBenma.] (înv) 1 Cap de animal Si: glavă. 2 (îf glăvăţină) Greutate rotundă şi mobilă a cântarului care indică măsura. glăvăţină sfvz glăvăţână glăvânţă sf [At: BIBLIA (1688), 247/1 / Pl: -ţe / E: ns cf glaviznă] (Aht; înv) Capitel. glăvie sf [At: DA ms / Pl: ~i/ / E: pbl ctm glavă + scăfârlie] (Reg) Scăfârlie. glăvină sf [At: H IX. 49 / Pl: -ne / E: bg rAadmm] (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. glăvoancă sfvz zglăvoc glean sms [At: TDRG / E: ns cf bg famim] (Mlg; Mol) Ardezie. gleaznă sf vz gleznă ghbă sf [At: GHICA. ap. CADE / Pl: -be / E: fr glibe] 1 (Frî; în Evul Mediu) Moşie de care erau legaţi şerbii şi pe care nu o puteau părăsi niciodată. 2 (Pex; în Evul Mediu) Situaţie a unei persoane care nu îşi putea părăsi pământul. 3 (Liv; frm) Brazdă de pământ. gledă sf vz glidă gled'ice sfvz gledicie gled'icie sf[At: PANŢU. PL. / V: -ice / Pl: -icii / E: net] (Bot; reg) Plătică (Gleditschia triancanthos). glei1 s [At: DA ms / Pl: ? / Et: net] (Reg) Bucată de pământ afânat cu iarbă. glei2 sn [At: DN'1 / Pl: -uri / E: cf fr glaise] Strat al solului de culoare cenuşiu sau vânătă-verzuie, bogat în forme reduse ale oxizilor de fier. gleic, -ă a [At: LTR2 / Pl: -ici, -ice l E: ef fr glaiseux] 1 Referitor la glei2. 2 De natura gleiului2. gleizare ty/’[At: LTR2 / Pl: -zări / E: glei+ -iza] Proces de reducere a oxizilor de fier din sol. sub influenţa umidităţii în condiţii de anaerobioză. glemeie sfvz gâlmei glemujda v vz grămujda glenă sf [At: DN3 / Pl: -ne / E: îrglene] (Atm) Cavitate articulară puţin adâncă a unui os. glenci sn [At: PITIŞ. CONV. LIT. XXXVII, 726 / Pl: -uri / E: ger Glitsch(bahn)] (Reg) 1 Gheaţă pe care se joacă copiii. 2 Leagăn făcut dintr-o funie legată de un pom Si: scrânciob, (reg) scârcium. zduin. gleng sn [At: NOM. MIN. I, 343 / Pl: -uri / E: ger Gelenk] (înv) Parte a ghetei care corespunde gleznei. glenie sf [At: COMAN, GL. / Pl: -ii / E: net] (Reg) Buruiană care creşte în lanurile de grâu. glenoid, -ă a [At: DA ms / Pl: -izi, -e / E: fr glenoide] (Atm; d. unele cavităţi ale corpului) Care permite articularea oaselor Si: glenoidal. glenoidal, -ă [At: DN3 / P: -no-i- / Pl: -i, -e IE: fr glenoidal] (Atm) Glenoid. glenoidita sf[At: DN3 / Pr: -no-i- / Pl: -te / E: fr glenoidite] (Med) Osteită a cavităţii glenoide a omoplatului. gleră sf[At: DN3 / Pl: -re / E: fr glaire] 1 (Big) Secreţie albicioasă şi cleioasă a unei mucoase Si: mucozitate. 2 (Rar) Albuş de ou crud. gleros, -oasă a [At: DN'1 / Pl: -oşi, -oase / E: fr gkiireux] (Liv) Care are aspect de albuş de ou. glesnă sf vz gleznă 548 GLIPT- glet sn [At: C V 1949. nr. 9. 27 / Pl: -uri / E: ger Glătt(puîz)] (Teh) 1 Strat subţire de pastă de var amestecată cu ipsos aplicată pe o tencuială, pentru a obţine o suprafaţă netedă pentru zugrăvit sau văruit. 2 Clei de ipsos izolant cu care se vopsesc uşile, ramele şi materialul lemnos. gletu'i1 vt [At: C V 1949, nr. 8,31/ Pzi: -esc / E: ger glătten] (Reg) A lustrui talpa unei ghete. gletui2 vt [At: MDA ms / Pzi: -esc / E: glet + -ui] 1 A aplica un strat subţire de glet (1) pe perete. 2 A vopsi uşile, ramele etc. cu glet (2). glevă sfv z glavă gleznă sf [Al: URECHE, L. I, 118/30 / V: ~snă, ~eaz~ / Pl: -ne, (îrg) -ni / E: vsl rA€3UHT%] 1 Parte a membrului inferior care cuprinde porţiunea articulaţiei tibiei cu tarsul. 2 Proeminenţă osoasă formată în regiunea articulaţiei tibiei cu tarsul. 3 Parte mai subţire a gambei situată deasupra articulaţiei tibiei cu tarsul. 4 Parte a membrelor unor animale cuprinsă între fluier şi chişiţă. 5 (îvp; îe) A face (ceva) din călcâie până la ~ne A munci mult. dar fără spor. 6 (Pop; îlav) Până la ~ (sau în ~ne) Foarte puţin. 7 (Reg) încheietura mâinii. 8 (Reg; pex) Antebraţ. gleznieră ş/’[At: DEX / P: -ni-e- / Pl: -re / E: gleznă + -ieră] Bandă (elastică) din bumbac, din lână j>au din fibre sintetice, folosită pentru protecţia gleznelor de către balerini, sportivi etc. gleznişoaiă sf[At: ALECSANDRI, P. P. 190 / Pl: -re / E: gleznă+ -işoarâ] 1-2 (Şhp) Gleznă (3) (subţire). gliadmă sf[At: LTR / P: gli-a- / Pl: -ne / E: it gliadina, fr gliadine] Proteină vegetală nedefinită mai îndeaproape. glidl, ~ă a [At: DN3 / P: gli-al / Pl: -i, -e / E: fr glial) Care se referă la nevroglie. glianţ1 sn vz glanţ glianţ2 sn vz glonţ glianţui v vz glănţui glie- vz glico- glicemie sf [At: DN2 / Pl: ~i/ / E: fr glycemie) 1 Prezenţă a glucozei în sângele din organismul uman. 2 Cantitate de glucoză aflată în sânge. gliceiidă sf [At: LTR2 / Pl: -de / E: îr gly ce rid e] (Chm) Ester alcătuit din glicerină şi acizi graşi, prezent în grăsimile animale şi vegetale. glicerină sf [Ai: PONI. CH. 203 / Pl: -ne / E: fr glycerine] Alcool cu aspect de lichid uleios, incolor, inodor, dulceag, extras din grăsimi sau fabricat sintetic, folosit la fabricarea explozivilor, a produselor farmaceutice, cosmetice şi în alte industrii Si: glicerol. glicero-1 [At: DN3 IE: frglycero-1] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Glicerină. 2 De la glicerină. glicero-2 [At: DN3 / E: f\ glycero2] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Dulce. 2 Zaharat. glicerofosfat sm [At: DA ms / Pl: -ati / E: fr glycerophospliate] (Med) 1 Sare a acidului glicerofosforic folosită ca modificator nutriţional. 2 Tonic al sistemului nervos. glicerofosforic am [At: LTR2 / Pl: -ici / E: fr glycerophosphorique] (îs) Acid - Combinaţie a acidului fosforic cu glicerină. glicerol sn [At: DN3 / Pl: ? / E: fr glycerol] Glicerină. glicerolat, ~ă sm, a [At: DN' / Pl: -aţi, -e / E: fr glicerole] 1-2 (Medicament) care e preparat pe bază de glicerină. glicină1 sf [At: ANGHEL-IOSIF. C. L. 18 / PI: -ne / E: fr glycine] Arbust decorativ agăţător, având flori asemănătoare cu ale salcâmului, parfumate, albastre sau violete Si: glicinie (Wistaria sinensis). glicină2 şf[At: DN3 / Pl: -ne / E: ger Glyzin] Pulbere albă. cristalină, solubilă în apă în prezenţa unei substanţe alcaline, folosită ca reductor în fotografie. glicinie sf [At: DA ms / Pl: -ii /E: glicină + -ie] (Bot) Glicină (Wistaria sinensis). glicmiu sn vz gluciniu glico- [At: DN3 / V: glie- / E: fr glico-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Dulce. 2 Zaharos. glicocolsm [At: LTR2 / Pl: -UE: îrglycocolle] (Big) Aminoacid simplu, prezent în numeroase proteine. glicogen sm [At: MACAROVICI. CH. 531 / S şi: glyc- / Pl: -i / E: fr glycogene] (Big) Polizaharidă având o structură asemănătoare cu amidonul, care se găseşte mai ales în ficat şi în muşchi. glicogenetic, ~ă [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr glycogenetique] Care se referă ia glicogeneză. glicogeneză sf [At: LTR2 / Pl: -ze / E: îr gly coge nes e] (Bch) Producere a glicogenului în ficat. glicogenic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr glycogenique] (Big) Care se referă la glicogen. glicogenogenezjă sf [At: LTR2 / Pl: -ze / E: fr glycogenogenese] Formare a glucozei din proteine sau grăsimi. glicogenolizjă sf [At: DN3 / Pl: -z.e / E: ger Glykogenolyse] Transformare prin hidroliză a glicogenului în glucoză. glicol sm [At: LTR2 / Pl: -i / E: fr glycol] Alcool cu aspect de lichid incolor, siropos, dulce, folosit mai ales ca dizolvant. glicohză sf[At: LTR2 / Pl: -ze / E: fr glycolyse] (Bch) Descompunere a glucidelor în ficat şi în muşchi. glicometru sn [At: DN2 / Pl: -re / E: fr glycometre] Areometru folosit pentru determinarea cantităţii de zahăr dintr-un lichid Si: ghteometru. gliconic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: îr glyconique] (D. versuri) Care e compus dintr-un dactil, un troheu şi o silabă oarecare. glicopeme sf [At: DN'1 / Pl: ~i/ / E: glico- + -penie] (Med) Hipoglicemie. glicopex'ie sf [At: DN3 / Pl: ~i/' / E: fr glycopexie] Fixare a zahărului la nivelul ţesuturilor organice. glicoproteidă sf [At: DN3 / Pl: -de / E: ir glyc oproteides] Proteină care conţine în moleculă glucide, existentă în cartilagii, în unii hormoni şi în albuşul de ou. glicozidă sf [At: LTR2 / Pl: -de / E: fr glycoside] Substanţă de origine vegetală care conţine în structura sa hidraţi de carbon şi din care, prin hidroliză, se obţine glucoză Si: glucozidâ. glicozuric, smf a [At: DN3 / PI: -ici, -ice l E: fr glycosurique] 1-2 (Bolnav) de glicozurie (2) Si: diabetic. glicozutie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr glycosurie] 1 Prezenţă a glucozei în urină. 2 Prezenţă anormală a glucozei în urină la bolnavii de diabet. 3 Cantitate de glucoză aflată în urină. glid sn vz glidă glidă [At: JARNIK-BÎRSEANU, D. 306 / V: gledă, glid sn / Pl: -de / E: ger Glied] (Mii; Trs) 1 sf Şir de soldaţi. 2 sf Grup de mai mulţi soldaţi. 3 av (îf giedă) în şir (ca soldaţii). glie i/[At: MARIAN. S. R. II. 178 / Pl: ~\i / E- net] 1 (Pop) Brazdă de pământ cu iarbă (cât se poate desprinde cu hârleţul). 2 (Pop; pex) Pământ. 3 (Pop) Ogor. 4 (Fig) Ţară. 5 (Reg; îe) Sub ~ în mormânt. 6 (Buc; înv) Brazdă cu o mlădiţă de răchită înfiptă în ea, care se pune pe vârful stâlpilor la poartă în ajunul zilei de Sf. Gheorghe. gligan sm [At: CUV. D. BĂTR. I. 283 / Pl: -i / E: bg rAHraH] 1 (Zlg; îrg) Porc mistreţ. 2 (Pfm; dep) Om înalt şi prost. 3 (Reg) Om voinic. gliglenci sn vz gârlenci1 glimeie sf vz gâlmei ghnee sf [At: BARONZI. L. 44 / V: c/i- / Pl: -nci / E: ns cf glinţâ] (Mun) 1 Glinţă. 2 (îcs) De-a -a Joc de copii asemănător cu jocul cu mingea. ghnţă sf [At: VICIU, GL. / Pl: -ţe / E: srb klinca] (Mun) Popic cu care se joacă tinerii în lipsă de minge Si: glince (1). gliojdori v vz glojdări gliom sn [At: DEX / P: gli-om / Pl: -uri / E: fr gliome] Tumoare localizată la nivelul sistemului nervos. gliommero sn vz liomer gliosarcom sm [At: DN3 / Pl: -oame / E: fr gliosarcome] (Med) Gliom bogat în celule, cu evoluţie malignă. glioză sf[At: DN3 / P: gli-o- / Pl: -z.e I E: fr gliose] (Med) Proliferare cu aspect tumoral a reţelei nevroglice. glipt- vz glipto- 549 GLIPTAL gliptal sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr glyptal] Răşină sintetică, folosită rar în industrial lacurilor, nefiind stabilă în apă. ghptic, ~ă [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: fr glyptique] 1 sf Arta de a grava figuri sau motive decorative pe o piatră preţioasă sau semipreţioasă sau pe mulaje pentru monede şi medalii. 2 a Care aparţine glipticii (1). 3 a Referitor la gliptică (1). glipto- [At: DN3 / V: glipt- / E: fr glypto-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Gravat. 2 încrustat. gliptodon sm [At: DN3 / Pl: ~i / E: fr glyptodon] Mamifer uriaş, fără dinţi, din era cuatemară. gliptogeneză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr glyptogenese] (Gig) Roadere a litosferei, în special a reliefurilor înalte, de către agenţi externi. gliptografie sf[At: DA ms / Pl: ~i/ / E: fr glyptographie] Ştiinţă care se ocupă cu studiul pietrelor antice gravate. gliptologie sf [Ai: DN3 / Pl: -ogii / E: fr glyptologie] Studiul pietrelor gravate. gliptotecă sf [Ai: DA ms / Pl: -eci / E: fr glyptotheque, ger Glyptothek] 1 Colecţie de pietre preţioase sau semipreţioase gravate. 2 (Pex) Muzeu sau secţie dintr-un muzeu în care se păstrează colecţii de pietre preţioase sau semipreţioase gravate. glisa vi [At: PREV. ACCID. 86 / Pzi: -sez / E: fr glisser] 1 (D. piese tehnice) A se deplasa de-a lungul altei piese, printr-o frecare minimă. 2 (D. hidroavioane) A aluneca pe suprafaţa apei. 3 (Muz) A executa un glissando (3). glisadă sf [At: DEX / Pl: -de / E: fr glissade] Zbor în care un avion înaintează înclinat pe o aripă, astfel încât să se apropie de sol parcurgând o distanţă cât mai mică. glisant, ~ă a [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: îr glis sa nt] (Teh) 1 (D. suprafeţe) Pe care poate aluneca un coip printr-o frecare minimă. 2 (D. piese) Care alunecă (printr-o frecare minimă) de-a lungul altei piese ce care se află în contact. 3 Care alunecă prin intermediul unui dispozitiv. 4 (D. sol) Alunecos. glisare sf [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 264 / Pl: -sări / E: glisa] 1 Deplasare a unei piese de-a lungul altei piese, printr-o frecare minimă. 2 Alunecarea unui hidroavion pe suprafaţa apei. 3 Lansare prin alunecare pe un plan înclinat. 4 Figură în baletul clasic. 5 (Muz) Executare a unui glissando (3). glisieră sf [At: IOANOVICI. TEHN. I. 145 / P: -si-e- / Pl: -re / E: fr glissiere] (Teh) Bară fixă, netedă, de-a lungul căreia alunecă o piesă, un element mobil etc. glisor sn [At: DN3 / Pl: -oare / E: fr glissoir] Dispozitiv care permite unor tipuri de vehicule să alunece pe o pernă de aer deasupra unei suprafeţe plane. glissando smi, av [At: DEX / E: it glissando] (Muz) 1-2 (Mod de executare a unei bucăţi muzicale) printr-o alunecare continuă şi treptată de la un sunet la altul. 3 Bucată muzicală executată astfel. glistir sn vz clistir gliuţă sf [At: DA ms / P: gli-u- / Pl: -ţe / E: glie + -uţă] 1-8 (Şhp) Glie (1-3, 6) (mică). glivi vt [At: GIUGLEA-VÂLSAN. ap. DA ms / Pzi: -ve.se / E: net] (Reg; înv) 1 A ocroti pe cineva. 2 A încurca pe cineva. glivilă ^/'[At: H XVI. 400 / A: net / PI: -le] (Bot; reg) Burete de culoare vânătă, cu piciorul albastru-vânăt, cu miros plăcut. gloabă sf [At: PRAV. MOLD. 93/2 / Pl: -be / E: vsl rAosa] 1 (înv) Amendă care se aplică cuiva ca urmare a săvârşirii unor delicte sau crime. 2 (înv) Taxă care se plătea în trecut în scopul interzicerii redeschiderii unui proces. 3 (înv; îe) Obor de ~ Loc în care se închid vitele găsite pe proprietatea altcuiva. 4 Cal slab. bătrân Si: mârţoagă, talan, gload sn vz glod gloan am [At: DA / Pl: -i f E: net] (Ban; d. oameni) Prost. gloam vir [At: DA ms / Pzi: -nesc I E: gloan] (Ban) 1-2 A se prosti. gloamt, ~ă a [At: DA ms / Pl: -iţi, -e / E: gloani] (Ban; d. oameni) 1 Prostit. 2 Slăbit trupeşte şi sufleteşte din cauza bătrâneţii. gloanţă1 sfvz cloanţă gloanţă2 sf vz glonţ gloască sf[At: CHEST. II, 455/62 / Pl: -sce / E: net] (Reg) Parte a fântânii nedefinită mai îndeaproape. # gloată [At: COD. VOR. 48/1 / Pl: -te / E: vsl rAOTd] 1 sf (Şdp) Mulţime de oameni strânşi la un loc Si: ceată, droaie. 2 sf(\nv; după gr avvaycoyrj) Sobor. 3 sf(lnv) Suită. 4 a/(în Evul Mediu) Masa poporului, compusă mai ales din ţărani şi din orăşenimea săracă şi mijlocie. 5 sfYînv) Mase populare Si: norod. 6 a/(Mii; în Evul Mediu) Oaste pedestră alcătuită din ţărani. 7 sf (Iuz) Armată de apărare în caz de război, alcătuită din rezervişti. 8 sf(Ban) Lucrători la câmp. 9 sf (Fam) Cantitate mare de fiinţe sau lucruri. 10 sf (Reg) Familie. 11 sf( Spc) Copiii unei familii/12 sf( Fam; îe) A avea o ~ de copii A avea mulţi copii. 13 sf (Reg) FJemeie. 14 av Mult. 15 av în masă. 16 av Grămadă. / gloază sfvz găoază glob [At: ALEXANDRESCU, M. 20 / Pl: -i (7) -uri (1-6) /E: fr globe, lat globus] 1 sn Corp sferic sau sferoidal. 2 sn (Spc) Corp sferic, de sticlă sau de porţelan, montat la o lampă sau la un bec. 3 sn Planeta locuită de oameni Si: Pământ. 4 sn (Şîs ~ terestru, - pământesc, - geografic) Obiect sferic pe a cărui suprafaţă exterioară este reprezentat aspectul continentelor, mărilor şi al oceanelor care alcătuiesc planeta Pământ. 5 sn (Şîs ~ ceresc) Obiect sferic pe a cărui suprafaţă exterioară este reprezentat aspectul bolţii cereşti. 6 sm (Şîs ~ ocular sau al ochiului) Parte a ochiului, de formă sferoidală, adăpostită în orbită. global, ~ă a [At: RALEA, E. O. 33 / Pl: -i, -e / E: fr global] 1 Care ia în consideraţie toate elementele unui ansamblu. 2 Care rezultă prin însumarea tuturor elementelor de acelaşi fel Si: total. globahsm sn [At: DN3 / Pl: -el E: it globalismo] 1 Proces cognitiv propriu copiilor, prin care se reţine întregul unui obiect pentru a diferenţia apoi părţile componente. 2 Metodă pedagogică şi didactică bazată pe caracteristicile infantile de a percepe întregul înaintea părţilor sale componente. globalitate sf [At: DN3 / Pl: -ităti / E: global + -itate, după eg globality] (Liv) 1 Caracter global (1). 2 Totalitate. globaliza vt [At: DN4 / Pzi: -zez / E: fr globali ser] 1 A reuni într-un tot elemente dispersate. 2 A judeca o problemă în ansamblu. globaliza]e sf [At: MDA ms / Pl: -z.ări / E: globaliza] Fenomen de transformare a lumii într-o unitate, care se manifestă la scara întregului glob prin crearea de instituţii şi organisme politice suprastatale, printr-o politică economică şi de securitate comună etc. globan sm [At: REV. CRIT. 1,279 / Pl: -i l E: net] (înv) Persoană care nu ştia decât să citească şi era numită preot după un curs de câteva luni la episcopie. globăni vt [At: DA ms / Pzi: -nesc / E: gloabă + -ani] 1-2 (înv) A globi (1-2). globănlt sn [At: (a. 1741). URICARIUL IV, 397/20 / Pl: -uri f E: globăni] (înv) 1 Aplicare a unei amenzi. 2 (Ccr) Amendă. 3 (Reg) Jefuire. globe-trotter sm [At: DA ms / S şi: globetroter / P: globtrotăr / Pl: -i / E: eg globe-trotter] Persoană care face înconjurul lumii pe jos. globi vt [At: PRAV. MOLD. 110/2 / Pzi: -besc / E: gloabă] (înv) 1 A aplica cuiva o amendă Si: (înv) a globăni (1). 2 (Reg) A jefui pe cineva Si: (înv) a globăni (2). 3 A supune pe cineva la dări pe nedrept. 4 (Reg) A da cuiva o pedeapsă. globigerină sf [At: DEX / Pl: -ne l E: fr globigerine] (Zlg) 1 (Lpl) Gen de foraminifere cu cochilia perforată şi împărţită în mai multe camere sferice. 2 Animal care aparţine genului globigerinelor (1). globmă sf [At: LTR2 / Pl: -ne / E: fr globine] (Big) Substanţă organică ce. împreună cu hemul, formează hemoglobina. glob'ire sf [At: PRAVILA (1814). 132 / Pl: -ri / E: globi] (înv) 1 Aplicare a unei amenzi. 2 (Rar) Jefuire. 3 Supunere (a cuiva) la dări pe nedrept. 4 (Reg) Aplicare a unei pedepse. 550 GLOMERULONEFRITĂ globii, -ă a [At: BELDIMAN. E. 401 / Pl: ~iţi, -e / E: globi] (înv; d. oameni) 1 Amendat. 2 (Reg) Jefuit. 3 Căruia i s-au aplicat dări pe nedrept. 4 (Reg) Pedepsit. globilor sm [At: ANON. CAR. / Pl: -/ / E: globi+ -(i)tor] (înv) 1-4 Persoană care globeşte (1-4). globnic sm, a [At: URECHE, ap. LET. I, 104/11 / Pl: -ici / E: vsl rAQBidNHKu] 1-2 (înv) (Funcţionar) însărcinat cu încasarea amenzilor. globold, -ă sn, a [At: DN3 / P: ~bo-id / Pl: -Izi, -e / E: it globoide] 1-2 (Corp) care are o formă aproximativ sferică. globul sm vz globulă globular, ~ă a [At: PARHON. B. 41 / Pl: / E: fr globulaire] 1 Care are formă de glob (1). 2 (Spc) Care se referă la globulele sângelui. 3 (îs) Fontă -ă Fontă care are structura granuloasă. 4 (D. flori, fructe etc.) Glomerulat. globulaie .sf [At: LTR2 / Pl: -lăi'i / E: it globulare] Proces de transformare a formei cristaline a unor constituenţi structurali în formă globulară Si: g lobuli zare. globulă sf [At: DA ms / V: -bul sn l Pl: -le i E: fr globule, lat globulus] 1 Corp mic de formă sferică. 2 (Spc) Fiecare dintre particulele sferice care se găsesc în diverse lichide organice. 3 (îs) ~ roşie Celulă care intră în compoziţia sângelui şi care conţine hemoglobină Si: eritrocit, hema-tite. 2 (îs) ~ albă Celulă care intră în compoziţia sângelui şi are rol în procesul de apărare a organismului Si: leucocită. globulei sti [At: DA ms / Pl: -e / E: glob+ -uleţ] 1-2 (Şhp) Glob (1) (mic) Si: globuşor (1-2). globullnă sf[At: DA ms / Pl: -ne / E: fr globuline] Proteină care se găseşte în plasma sangvină, în lapte, în vegetale, în cristalul ochiului şi în unele urine patologice. globulinemle sf [At: DN3 / Pl: -li / E: fr globulinemie] Prezenţă a globulinei în sânge. globulinurle sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr globulinurie] Prezenţa globulinei în urină. globulizare sf[At: DN3 / Pl: -z.ări / E: net] Globulare. globulos, -oasă a [At: DA ms / Pl: -oşi, -oaşe / E: fr globuleux] 1 Care are formă de globulă (1). 2 Care este compus din globule (2). globurele sfp [At: PODARIU. FL. 91 / E: net] (Reg) Crenguţe înmugurite. globuşor sn [At: DA ms / Pl: -oare / E: glob+ -uşor] 1-2 (Şhp) Globuleţ (1-2). glockenspiel sn [At: DNJ / P: glocănşpil / Pl: -uri / E: ger Glockenspiel] Instrument de percuţie alcătuit din lame metalice aşezate pe un suport care. lovite cu ciocănele de lemn, scot sunete asemănătoare cu clinchetul de clopoţel Si: joc de clopoţei. glod sn [At: DOSOFTEI. PS. 222 / V: (îvr) gload / PI: -uri / E: mg galăd, rs rAym\ (Pop) 1 Noroi. 2-4 Loc. teren, drum noroios. 5 Bulgăre de pământ uscat sau îngheţat. 6 (Pan) Bucată (mare). 7 (Fig) Asperitate. 8 Cocean de porumb. 9 Cotor de măr sau de pară. glodar sm [At: H XVI, 205 / Pl: -i / E: glod+ -ar] (Reg) Peşte nedefinit mai îndeaproape. glodaş1 sm [At: LTR / Pl: -i / E: glod+ -aş] Lucrător care execută transportul şi depozitarea sării din salină la suprafaţă. glodaş2 sm vz glotaş glodăraie sf [At: CARAGIALE, S. N. 112 / Pl: -răi / E: glod+ -ăraie] (Reg) Cantitate mare de noroi. glodărle sf[At: HOGAŞ. DR. II, 121 / Pl: -li / E: glod+ -arie] (Reg) 1 Cantitate mare de noroi Si: (înv) glodişte. 2 Loc acoperit cu noroi. 3 Teren plin de neregularităţi. glodi vt [At: GRIGORIU-RIGO, M. P. I. 149 / Pzi: -dese / E: rs rAO&iTb, srb glodati] (Pop) 1 A roade (o parte a corpului), producând o senzaţie neplăcută. 2 A înţepa (o parte a corpului), producând durere. 3 A freca (o parte a corpului), producând durere. glodlre sf[At: DEX / Pl: -ri / E: glodi] 1 Producere a unei senzaţii neplăcute prin roadere. 2 înţepătură care provoacă o senzaţie de durere. 3 Frecare a unei părţi a corpului de o alta, producând durere. glodişte şf[At: DOSOFTEI. V. S. 71 / Pl: -ti / E: glod + -iste] (înv) Glodărie (1). glodlt, -ă a [At: COMAN, GL. / Pl: -iţi, -e / E: glodi] 1 (D. o parte a corpului) Căreia i s-a produs o durere prin roadere. 2 (D. o parte a corpului) înţepat. 3 (D. părţi ale corpului) Care se freacă una de alta producând o senzaţie de durere. 4 (D. mătură) Care s-a uzat prin folosire excesivă. glodoros, -oasă a vz gloduros glodos, -oasă a [At: CANTEMIR, HR. 139 / Pl: -oşi, -oase / E: glod+ -os] (Mol) Plin de noroi. glodoveţe sfp [At: DA ms / E: ns cf gorgoază] (Reg) Fructe. glodurariţă sf [At: DEX-S / Pl: -ţe / E: gloduri os)+ -ar iţă] Plantă perenă asemănătoare arbuştilor, cu flori minuscule (Camphorosma monspelica). gloduros, -oasă a [At: PANN. E. I. 91/3 / V: -dor- I Pl: -oşi, -oase / E: gloduri+ -os] 1 (Mun) Care e plin de bulgări, de hopuri. 2 (Reg; fig) Aspru. 3 (Reg; fig) Cu neregularităţi. 4 (Reg; d. abstracte) Care e lipsit de armonie. 5 (Mol) Plin de noroi. glogoază şf[At: COMAN, GL / Pl: -ze / E: net] (Reg; mpl) Corpuri străine (din fasole şi grâu). glogoţală sf vz glogozeală glogozală sf vz glogozeală glogozeală sf [At: M. COSTIN. ap. LET. I, 247/18 / V: -zală, -oţală / Pl: -z.di / E: glogozi+ -eală] (Reg) 1 Aglomeraţie care te ameţeşte. 2 (Fig) încurcătură. glogozl vt [At: DA / Pzi: -zesc / E: net] (Reg) A încurca. glogozit, ~ă a [At: CANTEMIR. IST. 84 / Pl: -Iţi, -e / E: glogozi] (Reg) 1 (D. lucruri) îngrămădit. 2 (Fig) încurcat. 3 (Fig) Confuz. glojdan sm [At: DA / Pl: -i / E: net] (Bot; reg) Măcriş de câmp (Barleris vulgaris). glojdănl vt [At: COMAN, GL. / Pzi: -nesc / E: ns cf glojdări] (Reg) A mânca cu greu din cauza lipsei dinţilor. glojdarl v vz glojdări glojdări vr [At: ARH. OLT. XXL 265 / V: -dari, -den, -dori, gliojdorl / Pzi: glojdăr, -resc / E: ns cf gloşdar] (Reg) 1 (D. vite) A mânca coceni. 2 (Fig; d. oameni) A mânca porumb fiert sau copt până nu mai rămâne decât coceanul. 3 A paşte iarbă până la rădăcină. 4 A înţepa. glojdean sm [At: ŞEZ. VI. 86 / Pl: -eni / E: ns cf glojdan] (Reg) Foaie de pe ştiuletele porumbului. glojderl v vz glojdări glojdină sf[At: TOMESCU. GL. / Pl: -ne / E: net] (Reg) Cal slab şi urât. glojdori v vz glojdări glojderl v vz glojdări glomerul sn vz glomerulă glomerular, -ă a [At: DEX /Pl: -ari, -e / E: glomerulă + -ar] 1-4 Care aparţine glomerulelor (1-4). 5-8 Privitor la glomerule (1-4). 9-12 Format din glomerule (1-4). 13-16 Cu glomerule (1-4). glomerulat, -ă a [At: DNJ / PJ: -şti, -e / E: glomerulă+ -at] (D. flori, fructe etc.) Care sunt înghesuite mai multe la un loc. în formă de glomerulă (4). glomerulă sf[At: PARHON. B. 21 /V: glomerul sn / Pl: -le / E: fr glomerule] 1 Agregat de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule de pământ. 2 Formaţie anatomică cu aspect de ghem. alcătuită din tuburi glandulare, vase de sânge, nervi etc. 3 Tip de fruct format prin creşterea la un loc a mai multor fructe provenite din flori independente. 4 Tip de inflorescenţă în care florile sunt prinse pe un peduncul foarte mic. 5 Element al rinichiului. glomerulltă sf[At: DN3 / Pl: -te / E: fr glomerulite] (Med) Varietate de nefrită în care domină leziunile glomerulei (5). glomerulonefrltă sf [At: DN~’ / Pl: -te IE: fr glomerulonephrite] (Med) Inflamaţie a rinichilor care începe în nodulii sangvini. 551 GLOMERULOSCLEROZĂ glomeruloscleroză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: îr glomerulosclerose] Nefrită caracterizată prin sclerozarea glomerulelor (5). glomotoc sn [At: TELEOR. ap. TDRG / Pl: -toace / E: ctm gliemotoc + gomoloz] (Reg) 1 Materie în formă de ghem Si: hoţ, cocoloş, gomoloz. 2 Bulgăre de zăpadă. glomoz sn vz golomoz glomozi v vz golomozi glonte sn vz glonţ glonţ [At: M. COSTIN, ap. LET. 1,224/60 / V: glonte sn, (înv) gloanţă sf glianţ sn I Pl: gloanţe, (înv) -uri sn. (reg) -i sm / E: net] 1 sn Mic proiectil de oţel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. 2 sn Partea dinspre vârf a unui cartuş. 3 sn (Pex) Cartuş. 4 sn Unealtă de zidărie constând dintr-o greutate de plumb atârnată de o sfoară pentru a indica direcţia verticală. 5 av Extrem de repede. 6 av (îe) A pleca (sau a se duce) ~ A pleca foarte repede. 7 (Trs; îf gloanţă) Ghiulea. 8 (Bot; reg) Bulbuci (Caltha palustris). glonţan [At: MACEDONSKI, O. III. 8 / Pl: ~e (1), -i (2-3) / E: net] (Reg) 1 sn (Mpl) Bulgăre de noroi uscat sau îngheţat. 2 sm Parte de drum neumblată. 3 sm (Ned) Ciulin care creşte pe câmp. glonfiş sfi [At: H XVI, 3 / Pl: -uri / E: glonţ + -iş] (Reg) Pietriş mărunt. glonţişor sm [At: LB / Pl: -oare / E: glonţ + -işor] 1-2 (Şhp) Glonţ (mic) Si: glonţuleţ (1-2). glonţuit, -ă [At: GALACTION. O. I, 99 / Pl: -iţi, -e / E: glonţ+ -uit] (Reg) Lovit de gloanţe (1). glonţuleţ sn [At: DA ms / Pl: -e / E: glonţ+ -uleţ] 1-2 (Şhp) Glonţişor (1-2). glonţuros, ~oasă a [At: MAT. FOLK. I, 237 / Pl: -oşi, -oase / E: glonţ + -uros] (Reg; d. drum) Plin de bulgări de noroi uscat, de hopuri Cf: zgrunţuros. gloria A/[At: DN3 / Pl: -ii / E: lat gloria] (Met) Aureolă colorată în culorile spectrului, care înconjoară umbra unui obiect proiectată pe 1111 nor cu grosime uniformă. glorie sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 302/6 / P: -ri-e / Pl: -ii / E: lat gloria] 1 Onoare adusă unei persoane sau unui eveniment. 2 Renume obţinut de cineva sau de ceva pentru fapte ori însuşiri excepţionale. 3 (Pex) Persoană de mare valoare Si: celebritate. 4 (Fig) Strălucire. glorifica vt [At: MAIORESCU. CR. II, 186 / Pzi: -rifte / E: fr glorifier, lat glorificare] (Liv) A slăvi pe cineva sau ceva Si: a preamări. glorificare sf [At: MAIORESCU. CR. II, 186 / Pl: -cari / E: glorifica] (Liv) Slăvire a cuiva sau a ceva Si: preamărire. glorificator, -oare smf, a [At: DN'1 / Pl: ~i, -oare / E: fr glorificateur] 1-2 (Liv) (Persoană) care glorifică. gloriolă sf [At: DA ms / Pl: -le / E: fr gloriole] (Frî) Glorie (2) deşartă izvorâtă din fapte mărunte Si: vanitate. glorios, -oasă a [At: BĂLCESCU. M. V. 7/21 / P: -ri-os / Pl: -oşi, -oase / E: fr glorieux, lat gloriosus] 1 Care e plin de glorie (2). 2 Care aduce glorie (2). 3 (D. oameni) Slăvit. 4 (Fig) Plin de strălucire. glos- vz gloso- glosa vt [At: DA ms / Pzi: -sez / E: fr gloser] 1 A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte. 2 A întocmi 1111 glosar (1). 3 (înv) A critica un text. 4 (înv) A cenzura. glosalgie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: îr glossalgie] (Med) Durere de limbă Si: glosodifiie. glosar sn [At: NEGRUZZI, S. I. 258 / Pl: -e / E: fr glossaire, lat glossarium] 1-2 Listă sau colecţie de cuvinte regionale învechite sau puţin cunoscute, însoţite de explicaţia lor. concepută ca lucrare anexă ori independentă. 3 (îvr) Dicţionar. glosare sf[At: DEX / Pl: -sări / E: glosa] 1 Explicare a unui cuvânt sau a unor îmbinări de cuvinte. 2 Adnotare a unui text. 3 (înv) Criticare. 4 (înv) Cenzurare. glosat1, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: glosa] 1 (D. un cuvânt) Explicat. 2 (D. un text) Adnotat. 3 (Pex; înv) Criticat. 4 (înv) Cenzurat. 5 (D. cuvinte) Aranjate sub formă de glosar (1). glosat2, -ă a [At: DN3 / Pl: -aţi, -e / E: ] (D. organe) Care au formă de limbă. glosator, -o'dre smf [At: DA ms / Pl: -i, -oare / E: glosa + -tor, cf fr glossateur] Persoană care glosează (2) un text. 2 (Pex) Comentator. glosă1 sf[At: EMINESCU, ap. DA / Pl: -se / E: fr glose, ger Glosse, it glossa, lat glossa] 1 Explicare a sensului unui pasaj sau a unui cuvânt dintr-o scriere. 2 (Spc) Comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. 3 (Lpl) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 4 Formă fixă de poezie în care fiecare strofă. începând de la cea de-a doua. comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârşitul strofei respective, iar ultima strofă reproduce în ordine inversă versurile primeia. glosă2 sf[At: CADE / Pl: -se / E: net] (Iht) Limbă de mare (Solea nasuta). glosem sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr glosseme] (Lin) Nume dat în teoria glosematică unităţii minimale a limbii ce poate a servi ea suport unei semnificaţii. glosematică sf[At: DEX / E: fr glossematique] Ramură a lingvisticii structuraliste care urmăreşte descrierea limbilor dintr-o perspectivă pur formală, considerând limba ca un sistem de relaţii interne, ca scop în sine şi nu mijloc. glosie1 sf[At: DN'1 / Pl: ~i/ / E: fr glossie] (Lin) Limbă. -glosie2 [At: DN3 / E: fr -glosie] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Limbă. 2 Referitor la limbă. glosită sf[At: CADE / Pl: -te / E: fr glossite] Inflamaţie a limbii, care însoţeşte anumite boli. gloso- [At: DN3 /V: glos- / E: fr g/osso-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Limbă. 2 Referitor la limbă. 3/Al limbii. glosodime .v/'[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: îr glossodynie] {mcd) Glosalgie. glosofaringian, -ă a [At: DA ms / P: -gi-an / Pl: -jgiciu, -gicne / E: îr glosso-pharyngien] (Atm) 1 Care aparţine limbii ş/faringelui. 2 Care se referă la limbă şi faringe. 3 Care provine de la limbă şi faringe. glosografie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr glossographie] 1-2 Studiul gloselor (2). \ glosolahe sf [At: DN'1 / Pl: -ii / E: fr glossolalie] Limbaj personal neinteligibil (al unor bolnavi) alcătuit din silabe şi cuvinte fără sens. glosologie sf[At: DA ms / Pl: -ii / E: fr glossologie, it glossologia] 1 Cunoaştere a termenilor speciali ai unei ştiinţe. 2 (Med) Studiul afecţiunilor limbii. glosoplegie sf[At: DNJ / Pl: ~gi/ / E: fr glossoplegie] (Med) Paralizie a limbii. glosoptoză sf [At: DN-1 / Pl: -ze / E: fr glossoptâse] (Med).Ptoză a limbii către faringe. glosotoniie i/[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr glossotomie] (Med) Amputaţie a limbii. gloşdar sm [At: TOMESCU. GL. / PI: -i / E: net] (Reg) Ştiulete de porumb cu boabe puţine. -glot [At: DN'1 / E: fr -glotte] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Limbă. 2 Vorbitor al unei limbi. glotal,-ă a [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: frglottaf] (Atm) 1 Care aparţine glotei. 2 Care se referă la glotă. 3 Care provine de Ia glotă. glotaş sm [At: (a. 1814) URICARIUL II. 182/15 / V: -odaş / Pl: -i I E: gloată + -aş] 1 (înv) Soldat din corpul unei gloate (7). 2 (înv; lpl) Copiii unei familii. glotă sf[At: DA ms / PI: -te / E: fr glotte] Orificiu al laringelui. aflat între cele două coarde vocale. glofi vtr [At: IORDAN. L. R. A. 238 / Pzi: 3 -ţese 1E: gloată\ 1-2 (înv; d. oameni) A se aduna grămadă. glotic, -ă a [At: DNJ / Pl: -ici, -ice / E: fr glotique] (Atm) 1 Care se referă la glotă. 2 Care aparţine glotei. glofită ,y/'[At: DN3 / Pl: -te /E: îr glottite] (Med) Inflamaţie a coardelor vocale inferioare. glotiş av [At: MURNU. I. 27 / E: gloată+ -/$] Î11 gloată (17). 552 GNETALĂ gloto- [At: DN3 / E: it glotto-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Limbă. 2 Referitor la limbă. 3 Lingvistic. glotogonic, a [At: CV 1949, nr. 1 / Pl: -ici, -ice / E: pbl rs rAOToromnecKHHe] (Rar) Care priveşte originea şi dezvoltarea limbilor. glotologie sf[ At: DN3 / Pl: ~ogii / E: it glottologia] (Itm) Lingvistică. glovan, ~ă a [At: COMAN. GL. / Pl: -i, -e / E: net] (Reg; d. oameni) 1 Ameţit. 2 Nepriceput, g/ucă sf vz g/agă glucid sn vz glucidă glucidă sf [At: DEX / V: (iuz) sn / Pl: -<:/? / E: fr glucide] Substanţă organică naturală care conţine carbon, hidrogen şi oxigen, reprezentând un constituent fundamental al materiei vii şi având un rol important în metabolism. glucidic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr glucidique] Care se referă la glucide. glucmiu sns [At: MACAROVICI, CH. 354 /V: gl'ic~ / E: fr glucinium] (Chm; rar) Beriliu. glucocorticoid sm [At: DEX-S / Pl: -izi / E: fr glucocorticoide] (Big) Hormon secretat de glanda corticosuprarenală. cu rol în reglarea metabolismului glucidelor, lipidelor şi proteidelor, precum şi în cel al apei şi al electroliţilor. glucometrie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr glucometrie] Ansamblul metodelor de dozare a glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele lui. glucometru sn [At: LTR / Pl: -re / E: fr glucometre] Glicometru. gluconat sm [At: LTR2 / Pl: -aţi / E: fr gluconate] Sare a acidului gluconic. gluconic, ~ă a [At: MACAROVICI. CH. 546 / Pl: -ici, -ice / E: fr gluconique] (Chm) 1 (D. acizi) Care se formează prin oxidarea glucozei cu apă de brom. 2 (îs) Acid - Acid obţinut din glucoză, cu numeroase utilizări în medicină. 3 (îs) Calciu - Gluconat de calciu. glucozamină .v/'[At: LTR2 / Pl: -ne / E: fr glucosamine] Derivat aminic al glucozei, care intră în alcătuirea chitinei. glucozzt, ~ă a [At: DN3 / Pl: -aţi, -e / E: fr glucose] Care conţine (multă) glucoză. glucoza sf [At: LEG. EC. PL. 28 / Pl: -ze / E: fr glucose] Monozaharid, de culoare albă. care se găseşte în miere, în fructe. în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase utilizări în industrie şi farmacie. glucozidă sf [Ai: DN3 / Pl: -de / E: fr glucoside] Glicozidă. glucozier sm [At: LEG. EC. PL. 298 / Pl: -i / E: glucoză + -ier] Tehnician specializat în prelucrarea glucozei. gludie sf[At: DA / Pl: -ii / E: ns cf rs r/\r,za] (Reg) 1 Glie (1). 2 (îe) A fi cu ~ia pe gură A fi mort. glugă sf[At: M. COSTIN, ap. LET. I. 28/3 / V: (Mun) ~ucă, clucă / Pl: -ugi / E: bg ryrAâ) 1 Obiect de îmbrăcăminte în formă de pungă conică, care acoperă capul pentru a-1 feri de ploaie, de frig etc. Si: (reg) gluguci. 2 Grămadă (de formă conică) de ştiuleţi de porumb sau de mănunchiuri de cânepă. 3 (Reg) Căpiţă. 4 (Fig; d. oameni; îs) ~ de coceni Om laş. 5 (Fig; d. oameni; îas) Om lipsit de importanţă. 6 (Bot; îc) ~ -ciobanului Papucul-doamnei (Prunella vulgaris). gluguci sn [At: PAMFILIE, I. C. 357 / Pl: -uri / E: glugă+ -uciu] (Reg) Glugă (1). gluguţă sf [At: MATEESCU, B. 3 / Pl : -îe / E: glugă+ -itţă] 1-2 (Şhp) Glugă (1) (mică). glujdd sn [At: COMAN, GL. / Pl: -de / Et: net] (Reg; mpl) Beţe de ogrinji. glumaş, ~ă a [At: (a. 1784) GCR II. I 35/21 / Pl: -i, ~e / E: glumă1+ -aş] (îvr) Glumeţ, glumă1 sf [At: VARLAAM. C. 29 / V: (reg) ~mbă I Pl: -me I E: bg rAyMa., vsl r/iy7Hi»] 1 sf Scurtă povestire plină de haz (şi cu un final neaşteptat), care provoacă râs şi veselie Si: (îvr) glumie. 2 Vorbă care provoacă râs. 3 Faptă hazlie. 4 (îlav) In ~ Fără nici o intenţie serioasă. 5 (îal) Fără răutate. 6 (îlav) Fără ~ în mod serios. 7 (îlav) Nu ~ ! Cu adevărat. 8 (îal) Serios. 9 (îal) De-a binelea. 10 (îal) De tot. 11 (îe) A se întrece cu ~ A întrece limita admisă într-o anumită situaţie. 12 (îe) A merge prea departe cu ~ A-şi permite prea mult. 13 (îe) A lua (ceva) în — A nu lua ceva în serios. 14 (îe) A lăsa ~ (la o parte) A vorbi serios. 15 (îe) A nu şti (sau a nu înţelege) de ~ Se spune (ca reproş) despre cineva care se supără când glumeşti cu el. 16 (îae) A lua lucrurile în serios. 17 (îe) A nu-i arde (cuiva) de ~ A fi supărat, indispus etc. 18 (îe) Nu-i (de) ~ E un lucru serios. 19 (îe) A se îngroşa ~ma Se spune despre o situaţie care a început ca o glumă şi s-a transformat în ceva serios sau periculos. 20 (îlav) In (sau din ori, rar de) ~ Fără intenţii rele. 21 Păcăleală. glumă2 i/[At: DA ms / Pl: -me / E: fr glume] (Bot) Bractee membranoasă situată la baza fiecărui spiculeţ al unei plante graminee. glumbă sfvz glumă1 glumbi v vz glumi glumdă sf [At: DN3 / Pl: -li / E: fr glumelle] Fiecare dintre cele două bractee care acoperă floarea la graminee. glumeţ, ~eaţă [At: MAIORESCU, CR. II, 338 / Pl: -i, -e / E: bg rAyMeif] 1 a (D. oameni) Care face multe glume. 2 a (D. oameni) Căruia îi place sa glumească. 3 a (D. manifestări ale oamenilor. întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul Si: hazliu. 4 a Plin de voie bună. 5 a Care provoacă voia bună. 6-7 sm, a (Fig; irn) Nebun. glumi [At: PSALT. SCH. 393 / V: (reg) ~mbi / Pzi: -mese / E: glumă1] 1 vi A spune glume1 (1). 2 vi A 1111 vorbi serios. 3 vi (îl) A nu ~ cu ... A trata (ceva) cu seriozitate. 4 vi (îae) A nu face nici o concesie. 5 vi (îae) A nu arăta nici un fel de îngăduinţă. 6 vr (îvr) A se exercita. 7 vr (înv) A vorbi de rău pe cineva. glumie sf [At: ALECSANDRI. P. P. 209 / Pl: ~i/ / E: net] (îvr) Glumă1 (1). glumit sn [At: HODOŞ, P. 40 / Pzi: -uri / E: glumi] 1 (Rar) Spunere a unei glume (1). 2 (îe) Nu-i de ~cu ... Trebuie luat în serios. glupav1, ~ă a [At: (a. 1785) CGR II, 145/9 / Pl: -i, -e / E: bg rAyimB] (înv; d. oameni) Prost. glupav2, a vz hâlpav glutamină sf[At: LTR / Pl: -ne / E: fr glutamine] Substanţă care se găseşte în plante. în unele ţesuturi şi Î11 sânge, obţinându-se prin hidroliză proteinelor. glută i/[At: ALRM II, h. 89 / Pl: -îe / E: net] (Reg) Grijă (1). gluteină sf [At: DEX-S / Pl: -ne / E: îr gluteine] Proteină constituentă a glutenului. gluten sn [At: GHICA, S. 522 / Pl: ? / E: lat gluten] (Chm) Substanţă proteică prezentă în boabele şi făina cerealelor. glutenină sf[At: DNJ / Pl: -ne / E: fr glutenine] Proteină din cereale, insolubilă în apă. glutinaţie sf [At: DN3 / V: -iune / Pl: -ii / E: fr glutination, lat glutinatio] (Chr) Unire a unor părţi care au fost tăiate, divizate. glutinaţiune sf vz glutinaţie glutinos, ~oasă a [At: DA ms /Pl: -oşi, -oase / E: fr glutineux] 1 Care conţine gluten. 2 Care are o compoziţie asemănătoare cu glutenul Cf: cleios, vâscos. glutograf sn [At: DN3 / Pl: -el E: glut(en) + -graf] Aparat pentru determinarea extensibilităţii glutenului. gluton sm [At: DEX / Pl: ~i / E: fr glouton] Animal mamifer carnivor cu blana de culoare brun-deschis. răspândit dincolo de cercul polar nordic (Gulo liiscus). gnais sn [At: MARCOVICI, CH. 366 / S şi: gneis / Pl: -uri / E: frgneiss, ger Gneiss] (Mlg) Rocă metamorfică compusă din cuart. feldspat şi mică. gnatostom sm [At: DN3 / Pl: -i / E: ger Gnathostomen] 1 (Lpl) Subîncrengătură a vertebratelor cuprinzând animale fără fălci. 2 Animal care face parte din subîncrengătură gnatostomilor (1). gneapăn sm vz jneapăn gnetală sf [At: DN3 / Pl: -le / E: fr gnetales] 1 Ordin de plante gimnosperme cuprinzând liane din ţările tropicale. 2 Plantă din ordinul gnetalelor (1). 553 GNOCHI gnochi snp [At: DN3 / P: gno-chi / E: it gnocchi] Varietate de colţunaşi italieni. gnom1 sm [At: DA ms / Pl: ~i / E: fr gnome] (în tradiţia cabalistică) Spirit care locuieşte în interiorul Pământului, păzind bogăţiile lui ascunse. gnom2 sn [At: DN3 / Pl: ? / E: it gnome] (Liv) 1 Sentinţă. 2 Proverb. 3 Maximă. 4 Zicătoare. 5 Moto. 6 Cugetare. gnomic, -ă [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: fr gnomique] 1«(D. scrieri) Care cuprinde maxime, sentinţe, reflecţii, sfaturi morale. 2-3 sm, a (Şîs poet-) (Poet din Grecia sau din Roma antică) autor al unor opere gnomice (1). 4 a (Liv; d. unele timpuri verbale) Care indică acţiunea sub formă generală. 5 a (Liv; d. timpuri verbale) Care se îndeplineşte indiferent de timp. gnomism sn [At: DN3 / Pl: ? / E: gnomic + -ism] (Liv) Caracter gnomic (1). gnomologic, -ă a [At: DN3 / Pl: -gici, -gice / E: fr gnomologique] Care se referă la gnomologie. gnomologie sf[At: DN3 / Pl: -gii / E: fr gnomologie] (Liv) Culegere de sentinţe, de maxime. gnomon sn [At: DEX / Pl: -oane f E: fr gnomone, lat gnomon] Instrument antic folosit pentru a determina meridianul locului şi pentru stabilirea orei. gnomonică sf[At: DN3 / PI: -ice / E: fr gnomonique] Tehnica de a construi cadrane solare. gnoseo- [At: DN3 / P: -se-o- l E: gr yvâxng] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1-2 (De) cunoaştere. 3-4 (Referitor la) ştiinţă. gnoseolog, -ă smf [At: DNJ / P: -se-o- / Pl: -ogi, -oge / E: drr gnoseologie] Adept al gnoseologiei (1-2). gnoseologic, -ă a [At: DA ms / P: -se-o- / Pl: -ici, -ice / E: gnoseologie + -ic] (Fiz) 1 Care se referă la gnoseologie. 2.Care aparţine gnoseologiei. gnoseologie sf[At: CONTEMP.. S. II, 1949. nr. 126. 9/1 / P: -se-o- / Pl: -ogii / E: ger Gnoseologie] (Fiz) 1 Teorie filozofică asupra capacităţii omului de a cunoaşte realitatea şi de a ajunge la adevăr. 2 Teoria cunoaşterii. gnostic1, -ă [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: fr gnostique] 1 a Care se referă la gnosticism. 2 a Care aparţine gnosticismului. 3 smf Persoană care aderă la gnosticism. -gnostic2 [At: DN3 / E: fr -gnostique] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1-2 (Referitor la) cunoaştere. gnosticism sn [At: DA ms / E: fr gnosticisme] Curent filozofic-religios, apărut în Evul Mediu, care caută să îmbine teologia creştină cu filozofia elenistică greacă şi cu unele religii orientale, susţinând posibilitatea unei cunoaşteri mistice. gnoză1 sf [Al: GALACTION. O. I, 355 / S şi: gnosă / Pl: -ze / E: fr gnose] 1 (Fiz) Cunoaştere prin intermediul raţiunii. 2 (Rel) Doctrină a gnosticilor. 3 Filozofie a magilor. 4 Filozofie presupusă a fi desăvârşită, care cuprinde toate cunoştinţele presupuse sfinte şi împărtăşite celor iniţiaţi. -gnoză2 [At: DNJ / E: fr -gnose] Element secund de compunere savantă cu sensul „cunoaştere“. gnozie1 sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr gnosie] (Psh) Recunoaştere a obiectelor cu ajutorul organelor de simţ. -gnozie2 [At: DN3 / E: fr -gnosie] Element secund de compunere savantă cu sensul „cunoaştere”. gnu smi [At: DEX / Pl: ? / E: fr gnoux] Specie de antilopă africană de culoare brună-cenuşie. cu coarnele scurte şi aduse înapoi (Connochaetes gnu), goadin sm vz godin goagă1 sf [At: VICIU. GL. / Pl: -age t E: net] (Reg) 1 Necaz. 2 Nefericire. goagă2 sfvz gog1 goalkeeper sm [At: DNJ / P: golchipâr / Pl: -i / E: eg goalkeeper] Portar la jocul de fotbal. goambă sf[At: MARIAN. INS. 64 / Pl: -be / E: ns cf goangă] 1 (Ent; Trs) Gândac mare şi negru care trăieşte în locuri umede şi elimină la atingere o secreţie urât mirositoare Si: borză (Blaps morţi paga). 2 (îc) ~ de câmp Măzărar (Bruchus pisi). goană sf [Al: URECHE, ap. LET. I. 191/2 / Pl: (rar) -ne / E: drr goni] 1 Deplasare cu paşi mari şi repezi. 2 Urmărire în fugă. 3 (îe) A pune (pe cineva) pe ~ sau a lua (pe cineva) Ia ~ A fugări pe cineva. 4 (îe) A nu slăbi (pe cineva) din ~ A urmări continuu pe cineva. 5 Viteză mare cu care se deplasează un vehicul. 6 Grabă mare cu care se deplasează o fiinţă. 7 Vânătoare (cu gonaci şi câini). 8 (îvr) Persecuţie. 9 (Pop) împreunare a vacii cu taurul. 10 (înv; la jocul de cărţi) Ghinion. 11 (îe) A se lua la ~ (cu cineva) A se întrece. 12 Fugă a calului. 13 (îlav) In ~ în galop. 14 (îlav) Din ~Din fuga calului. 15 (îal) Din alergare. goandă sfvz goangă goandră sf vz goangă goangă sf [At: ŢICHINDEAL. F. 473/19 / V: gân~, -ndă, ~ndră / Pl: -nge l E: pbl fol 1 Orice insectă care nu are altă denumire. 2 (Reg) Insectă mică. 3 (Reg) Vierme. 4 (Reg; spc) Vierme de mătase. 5 (Ent; Trs; îc) ~ -de-balegă Bălegar (Geotrupa stercorarius). 6 (Ent; Trs; îc) ~ -cu-foc Licurici (Lampyris noctiluca). 1 (Reg; fig) Fetiţă. 8 (Reg; îf goande) Gângurit. 9 (Reg; îf goande) Vorbe cu care facem să râdă un bebeluş. 10 (Pfm; îe) A spune ~ge A spune fleacuri. 11 (îae) A spune minciuni. 12 (îe) A se ţine de ~ge A face glume nepotrivite. 13 (îae) A fi neserios. 14 (Buc; îf goandă) Goambă (1) (Blaps mortipaga). 15 (Trs; îc) Goandă de câini, Goandă câinească Musca-calului (Hipobosca equina). goangăn sn vz goangănă. goangănă sf [At: RĂDULESCU-CODIN / V: ~ăn sn / Pl: -n? / E: mg gogony] (Reg) 1 Ghem de păr, lână etc. încleiat la un loc cu răsună, balegă etc. 2 (îf goangăn) Bucată mane. 3 Bucată de pâine. 4 Bucată/de mămăligă. goanţă sf[At: I. C. R. III. 346 / Pl: -ţe / E: net] (Reg)/l (Lpl) Boabe de fasole care se scot din păstăi încă verzi. 2 Pietricică rotundă de cremene. goardină sfvz gordin \ goaniă sf [At: H X, 467 / V: (rai') gor- / Pl: -ne / E: rs ropir] 1 Instrument muzical de suflat, din alamă, folosit mai ales în armată Si: trâmbiţă, trompetă. 2 (Gmţ; îlv) A da pe ~ A bea băuturi alcoolice. goarneşă sf[At: VICIU, GL. / Pl: / E: net] (Reg) 1 Varietate de struguri, nedefinită mai îndeaproape. 2 (Fig) Minciună mare. gogonată. goaţă1 sf [At: VICIU, GL. 105 / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Cartof (Solanum tuberosum). goaţă2 sf vz goţă goază sf vz goz gob sm vz gâb gobaie sf vz cobaie gobârfeu sn [At: CHEST. II, 69/100 / Pl: -ee / E: net] (Reg) Loc în care se strânge gunoiul de la vite. gobeie sfp vz gobleie gobelin sn vz goblen gobelet sn [At: DN~’ / V: -bleu / Pl: -uri / E: fr gobelet] (Ant) Vas de băut de formă evazată. fără picior sau toarte. gobici sp [At: COMAN, GL. / E: net] (Bot; reg) Ciuline (Cardmts nutans). gobleie sfp [At: CAMILAR. N. II. 402 / V: -be- i E: net] (Reg) 1 Membre lungi. 2 (La păsări) Labe lungi. goblen sn [At: DA ms /V: (iuz) -belin / Pl: -uri / E: fr (manufacture des) Gobelins] 1-3 Tapiserie, broderie sau ţesătură artistică făcută din fire colorate, reprezentând o imagine plastică. gobleu sn vz gobelet goblezan sm vz coblizan goblizan sm vz coblizan goblizău sn [At: COMAN. GL. / Pl: ~ă/' / E: ns cf goblizan] (Reg) Băiat voinic şi rău. goborî v vz coborî goci sm [At: DA ms / A: net / Pl: ~ / E: net] (Reg) Administrator-contabil. 554 GOGHE gocică sfvz cotcă gociman sm [At: (a. 1694) IORGA, S. D. 1,281 / V: (înv) greci-, guc-, goţm~, gojm~ / Pl: / E: săs Gottsmann] (Reg) Epitrop. godac sm [At: CREANGĂ. P. 79 / Pl: ~a/ci / E: pbl vsl roAi*] (Mol) 1 Porc tânăr de un an sau doi Si: (reg) godin1, godinac (1). 2 Pui de porc sălbatic Si: (reg) godinac (2). 3 Pui de urs în vârstă de un an Si: (reg) godinac (3). 4 Copil mic. godană sf[At: H X. 151 / Pl: ~ne I E: net] (Reg) Godină1 (1). godavil sn vz godevil godăcel sm [At: DA / Pl: -cei / E: godac+ -cel] 1-6 (Reg; şhp) Godac (1-3) (mic). godăciţă sf [At: DA ms / Pl: -ţe / E: godac+ -iţă] (Reg) Purcică în vârstă de un an sau doi. godănac sm vz godinac godânac sm vz godinac godârvoc sm vz codârvac gode pnhi [At: HODOŞ, P. P., ap. DA / E: nc cf srb stogod] (Ban; înv) Orice. godeîui av [At: DA ms / E: net] (Olt) Parcă. goden sn vz godin2 godenac sm vz godinac godeşnac sm vz godişnac godeu sn [At: SOARE, MAS. 77 / V: -ă / Pl: -ri / E: fr godet] 1 Cupă de metal care se montează la aparatele de ridicat sau de transportat materiale şi care se încarcă şi se descarcă automat. 2 Mic recipient din material izolant, folosit pentru realizarea unor legături electrice. 3 Fald Ia o rochie, la o draperie etc. 4 (îf -ă) Vas mic în care se amestecă culorile pentru pictură. godevil sn [At: DN3 /V: godav~ / Pl: -uri / E: eg. figo-devil] Dispozitiv pentru curăţarea interioară a ţevilor (mai ales în industria petrolieră). godi [At: VICIU, GL. / V: (reg) gogi / Pzi: -dese / E: godie] (Reg) 1 vt A cânta miresei cântece de rămas bun. 2 vt (Pex) A deplânge mireasa. 3 vi (D. mireasă) A se tângui. godia vi [At: DN3 / P: -di-a / Pzi: 3 -iază / E: fr godiller] A vâsli cu ajutorul unei rame aşezate la pupă, făcând ca barca să înainteze în zigzag. godiare sfv z godiere godie1 sf [At: RETEGANUL, TR. 176/26 / V: (reg) gogie, godje / Pl: ~i/ / E: ns cf vsl roAurn] 1 (Trs) Mireasă. 2 (Pop) Oraţie de nuntă. godie2 sf[At: LTR2 / Pl: -ii /E: fr godille] Vâslă lungă care serveşte la godiere. godiere sf [At: DN3 / V: -diare / Pl: -ri / E: godia] Procedeu de vâslire cu o singură ramă aşezată la pupă. prin care se realizează atât propulsarea, cât şi dirijarea ambarcaţiei. godin1 sm [At: H I, 58 / V: goad-, gădin / Pl: -i / E: net] (Reg) Godac (1). godin2 sn [At: DA ms / V: -den / Pl: -uri / E: fr godin] Sobă de fier (cilindrică) folosită la încălzit. godinac sm [At: HI, 130 / V: -dăn-, -dân-, -den-, -oti-, co-1 PI: -aici IE: bg roAHHZK] (Reg) 1 Porc tânăr. 2 (Fig; îf godânac) Copil între zece luni şi un an şi jumătate. 3 (Fig) Adolescent ieşit la horă. 4 (Fam) Copil neastâmpărat. 5 (Fam; îf codinac) Copil. godinacă sf[At: H II. 79 / Pl: -ace / E: net] (Reg) Purcea tânără. godinaş sm [At: FRÂNCU-CANDREA. R. 52 / Pl: -i f E: godin1+ -aş] (Reg) Purcel tânăr. godină1 sf [At: H. XII, 170 / Pl: -ne / E: godac] (Reg) 1 Purcică de un an. 2 Purcel. godină2 sf[At: DELAVRANCEA, S. 40 / Pl: -ne / E: net] 1 (Mun) Specie de dovleac nedefinită mai îndeaproape (Solanum melon gena). 2 (Reg) Specie de pepene galben cu coaja lucioasă (Solanum melongena). 3 (Reg) Plantă erbacee leguminoasă cu flori vioelete şi cu fructe comestibile mari, ovale, cărnoase, de culoare violet-închis Si: vânătă (Solonum melongena). 4 (Reg; prc) Fructul godinei (3). 5 (Bot; Trs) Ciumăfaie (Datura stramonium). godişnac sm [At: HI. 130 / V: -des- l Pl: -aci l E: cf godinac] (Reg) Porc de trei ani. godivac sm vz codinac godje sf vz godie godron sn [At: LTR' / Pl: -oane / E: fr godron] Ornament în relief format din proeminenţe ovale alungite, dispuse pe un element de arhitectură, pe un vas etc. godronat, -ă a [At: LTR2 / Pl: -aţi, ~e / E: fr godronne] (D. elemente de arhitectură, vase etc.) Care are godroane. goeland sm [At: DELAVRANCEA, S. 63 / P: go-e- / Pl: -nzi / E: fr goeland] (Orn) 1 Călifar (Casarea ferruginea). 2 (Rai*) Pescăruş (Stema sandvicensis). goeletă sf [At: GHICA, S. 391 / P: go-e- / Pl: -te / E: fr goelette, it goeletta] Corabie cu pânze având două până la şase catarge. goethean, —ă a [At: DEX-S / P: gd-te-an / Pl: -eeni, -eene / E: Goethe+ -an] 1 Care aparţine lui Goethe. 2 Referitor la Goethe. 3 Specific lui Goethe. 4 De Goethe. gofăi vi [At: PĂSCULESCU., L. P, 107 / Pzi: gofdi ! E: ns cf gâfâi] (Pop) A imita grohăitul porcului. gofra vt [At: DN / Pzi: -rez. / E: fr gaufrer] 1 A imprima rânduri de cute paralele (şi ondulate) pe o ţesătură, pe o hârtie etc. 2 A aplica pe o ţesătură un desen imprimat în relief. gofraj sn [At: LTR / Pl: -e / E: fr gaufrage] 1 Serie de cute paralele (şi ondulate) aplicate pe o ţesătură, pe o hârtie etc. 2 Efect de finisare a unor ţesături, constând în aplicarea de desene în relief. gofrare sf [At: LTR2 / Pl: -rari / E: gofra] 1 Imprimare de rânduri paralele (şi ondulate) pe o ţesătură, pe o hârtie etc. 2 Aplicare pe o ţesătură a unor desene imprimate în relief. gofrat1 sn [At: DEX / Pl: -uri / E: gofra] 1-2 Gofrare (1-2). gofrat2, -ă [At: LTR2 / Pl: -aţi, -e / E: gofra] 1-2 (D. ţesături, hârtii etc.) Pe care s-au aplicat cute paralele (şi ondulate) sau desene în relief. gofreu sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: fr gaufre] (Aht) Ornament constituit din adâncituri cu conturul pătrat, dispuse în şiruri paralele. gog1 sm [At: ALECSANDRI, T. 1746 /V: goagă sf, gong I PI: -ogi / E: ns cf Gogu] (îrg) Băiat prost. gog2 sm [At: ALEXICI, L. P. 200 / Pl: net / E: ns cf gogă] (Reg) Paparudă. goga sfvz gogă1 gogă1 sf [At: DA ms / V: goga, goge / Pl: ? / E: ns cf alb tf^] (Reg) Personaj imaginar cu care se sperie copiii Cf baubau, cana. gogă2 sf[At: PAMFILE. J. II, 336 /V: goagă / Pl: -ogi / E: mg gogo] (Reg) 1 Miez de nuca verde. 2 (îcs) în gogi Joc de copii nedefinit mai îndeaproape Cf de-a poarca. 2 Partea de sus a cuptorului. 3 (D. persoane; îe) A sta ~ A sta ghemuit de frig sau boală. gogâlnă sf [At: CHEST. IV, 78/91. 591 / Pl: -ne / E: ns cf bobâlnău] (Reg) Ridicătură de pământ mai joasă decât dealul. gogâlţ i [At: RUSSO, S., ap. DA / V: co- / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul făcut de cineva care înghite repede şi lacom un aliment sau un lichid Cf ghiorţ. gogâlţâi vi [At: I. CR. III. 346 / Pzi: -esc / E: gogâlţ] (Reg) A înghiţi în sec, repede şi zgomotos. goge sfvz gogă1 gogea sf[At: DA ms / Pl: ? / E: ns cf gogă2] Bulgăre de sare. gogeamite aim vz cogeamite goger sn [At: I. CR. IV, 26 /V: (reg) -i, -iu, gogier, gojder, gojer / Pl: -elE: net] (Reg) Coteţ pentru porci sau pentru viţei Si: cocina, culcuş, (reg) stroh. gogeri sn vz goger gogeriu sn vz goger goghe s [At: HII, 256 / A: net /Pl: ? /E: net] (Reg) Termen de adresare pentru rudele tinere mai îndepărtate. 555 GOGHIE goghie sf[At: BĂCESCU, P. 34 / V: gug~ / PI: ~/7 / E: net] (Iht; reg) 1 Puiet de peşti (mai ales de ocheană). de culoare albă şi cu corp bombat. 2 (îc) ~ -albă Pui de diferite specii de Abramis şi Leusciscus, cu corpul alb. 3 (îc) ~ -roşie Pui de boarţă şi de roşioară, cu mult roşu la ochi şi pe aripi. 4 (îf gughie) Sorcan (Leucaspius delineatus). 5 (Rar) Guvid (Gobius). gogi1 vt [At: I. CR. III. 187 / Pzi: gogesc / E: gogă2] (Reg) A curăţa nucile de coaja verde. gogi2 vi [At: RESMERIŢĂ, D. / Pzi: gogesc / E: net] (Pfm) A duce o boală pe picioare timp îndelungat. gogi3 v vz godi gogie sfvz godie gogier sn vz goger gogineaţă sf [At: CHEST. II. 431 / 171 / V: gojeniaţă, gojiniaţă / Pl: ~ete l E: net] (Reg) Coteţ de porci Cf goger. goginete s [At: CHEST. II. 431/136 / Pl: ? / E: net] (Reg) Gogineaţă. gogire sf [At: DA ms / Pl: -ri / E: gogi] (Pfm) Starea în care se află cel care duce o boală pe picioare timp îndelungat. gogleaz sn [At: PANN. E. 135/6 / V: ~ă sfl Pl: -eze şi (rar) -ezi / E: ns cf goklesz] (Reg) 1 (Mpl) Resturi de paie nemâncate de vite. 2 (Lpl) Obiecte neînsemnate din curte sau din casă Cf bucluc (4). 3 (Pex) Orice fel de gunoi. 4 Pieliţa albă a porumbului curăţat de foi. 5 Fructe necoapte. 6 (Lpl; înv; fig) Vorbe frumoase spuse cuiva. 7 (Dep; fig; îf gogleazci) Femeie neîngrijită. goglează sfvz gogleaz gogleţ, ~eaţă a vz bobleţ gogină sf[At:'DA ms / Pl: -ne l E: srb gldginja] (Ban; pbl) Fructul roşu al păducelului. gogoaşă sf [At: PISCUPESCU. O. 318/18 /V: (reg) gorg~,gug~l Pl: -se, -oşi / E: ns cf mg gubo] 1 (Bot) Excrescenţă rotundă, de mărimea unei alune, întâlnită pe ramurile unor specii de stejar. 2 (Bot; îc) ~ -de-ristic (sau ~ -de cerneală ori ~ -de-stejar) Gogoaşă (1) formată pe ramurile stejarului Quercus inf actoria, folosită ca medicament astringent sau în industrie, la fabricarea cemelei negre. 3 (Pex) Stejar pe care cresc gogoşi (2). 4 (Bot; îc) ~ -de-tufă Gogoaşă (1) care creşte pe ramurile stejarului Quercus pubescens. 5 (Pfm; îlv) A vinde (sau a spune) M>şi A minţi. 6 (Pfm; fig) Minciună. 7 (Reg) Fruct (rotund) al unor plante, nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg; lpl) Ciupercă din familia licoperdiaceelor, sferică, cu carnea albă, cu gust şi miros plăcut, necomestibilă atunci când devine cenuşie Si: (reg) beşica-porcului, beşica-calului, beşina-lupuhii, beşina-porcului, beşina-vulpii, puf puf oi, pufulete, răsuflătoarea-pământului (Lycoperdon bovista). 9 (Bot; reg) Păpălău (Physales alkekengi). 10 (Reg; şîc) ~ -de-pământ Cartof. 11 (Ent) Crisalidă a anumitor insecte. 12 (îc) ~de mătase (sau, pop. de borangic) Cocon (de vierme-de-mătase). 13 (Reg) Glob ocular Si: (reg) boboş, bulbuc. 14 (Reg) Cocoaşă. 15 (înv) Sac membranos din corpul peştilor. 16 Prăjitură din aluat care, rumenită în ulei. se umflă şi devine rotundă. 17 (Pgn) Orice fel de obiect rotund (şi gol pe dinăuntru). 18 (Fam; gmţ) Organul sexual feminin. gogojlie sf vz gogolie gogolat, ~ă a vz cocolit gogoli v vz coc oii gogolie sf [At: PAMFILE, S. T. 189 / V: ~ojl~ / Pl: ~i/ / E: net] (Reg) 1 Obiect rotund nedefinit mai îndeaproape. 2 (Spc) Cocon (de vierme-de-mătase). gogoliu sn [At: I. CR. II. 230 / Pl: ? / E: nctl (Reg) Cocoloş. gogoloi sn [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -oaie / E: net] (Pfm) Mic obiect (maleabil) de formă sferică. gogoloţ [At: MARIAN. S. R. I. 74 / V: (reg) ~oz, gologoţ / Pl: -oaţe şi -i / E: net] (Reg) 1 snm Golomoz. 2 sn (Lpl) Cartofi. 3 sn Fruct uscat, de rug. gogoloz snm vz gogoloţ gogoman, ~ă [At: PANN. P. V. III. 127/11 / V: (Mun) guguman / Pl: -i, -e / E: ns cf gog1 + -oman] (Fam; dep) 1-2 smf a (Om) prost. 3 sm (Pop; îe) A fi Ştefan ~ A fi prost. gogomănel sm [At: MARIAN. S. R. 67 / Pl: -ei / E: gogoman + -el] 1-4 (Şhp) Gogoman (1-2) (mic). gogomănie sf[At: NEGRUZZI. S. I. 300 / V: gugum~ / Pl: -ii / E: gogoman + -ie] (Fam; dep) Prostie comisă sau rostită de cineva. gogon sn [At: JIPESCU. ap. TDRG / Pl: -i / E: ns cf gogoaşă] (îvr) Obiect, mic, rotund şi tare. gogonat, ~ă a [At: NEGRUZZI. S. I. 230 / Pl: -aţi, -e l E: gogon + -at] (Fam) 1 (D. obiecte) Cu formă (relativ) sferică. 2 (Fig; d. noţiuni abstracte) Exagerat Cf gogoneţ. gogonea [At: H II. 255 / Pl: -ele / E: gogon + -ea] 1 sf(Reg) Glob de sticlă. 2 sf(Reg) Ghem (mic) de aţă. 3 a (Reg) Rotund. 4 sf (Bot, mpl) Fructul neajuns la maturitate al pătlăgelelor roşii, de culoare verde sau verde-roşiatică. din care se fac murături. 5 sf (Reg; îf gonele) Cartofi. gogoneţ, ~eaţă a [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pl: -i, -e / E: gogon+ -eţ] 1 (Reg) Rotund, plin şi tare Si: coconet (1). 2 (Reg; îs) Prune -e (sau coconeţe) Corcoduşe. 3 (Fam; fig) Gogonat (2). gogoneţe sfp [At: DA ms / E: net] (Reg) Preparat din carne de vacă. nedefinit mai îndeaproape. gogoni1 vr [At: DICŢ. /Pzi: 3 -neşte /E: gogon] (înv; d. bube) A coace. gogoni2 vt [At: CĂTANĂ, B. III. 54 / Pzi: -nesc / E: net] (Ban) A dezmierda. gogonoi sm [At: RĂDULESCU-CODIN, î. / Pl: ~ / E: gogon + -oi] (Pop) Poreclă dată unui om mic şi gras. gogoriţă sf [At: CARAGIALE. T. I, 188 / Pl: -ţe / E: ns cf gogă1] (Mun) 1 Fiinţă imaginară cu care se sperie copiii. 2 (Lpl) Babe urâte Cf mama-pădurii. 3 (Fig) Fantomă. 4 (Fig) Ameninţare mincinoasă, neîntemeiată. / gogoroană sf[At: AGÂRBICEANU, ap. DA / V: -nţă / jPl: -ne / E: nctl (Reg) 1 Bomboană. 2 (Pgn) Bucată de zahăr. 'y gogoroanţă sfvz gogoroană \ gogoşar1 sm [At: ALECSANDRI, T. 136 / Pl: -i / E: gogoaşă + -ar] 1 (Rar) Vânzător de gogoşi. 2 (Fig) Mincinos. gogoşar2 sm [At: DA ms / Pl: -i / E: net] 1 Specie de ardei gras cu fructe mari, cărnoase, de formă aproximativ sferică şi de culoare roşie sau verde (Capsicum annum). 2 (Prc) Fructul gogoşarului (1). gogoşar1 sm [At: DOMBROWSKY, P. 352 / Pl: -i / E: net] (Om; reg) Sturz-de-iarnă {Tur dus pi Ilar is). gogoşea sf[At: PANN. P. V. III 95/8 / V: (reg) gug~ / Pl: -ele / E: gogoaşă + -ea] 1-2 (Şhp) Gogoaşă (16) (mică). 3 (Pfm; fig) Minciună. 4 (Bot; reg; îc) ^le-de-brâncă Floare nedefinită mai îndeaproape. gogoşel am [At: H XVI, 9 / Pl: -ei / E: nctl (îs prun ~; pbl) Varietate de prun. gogoşerie sf[At: TDRG / Pl: ~i/ / E: gogoaşă + -arie] Loc în care se vând gogoşi (16). gogoşliu, ~ie a [At: DICŢ. / Pl: ~i/ / E: gogoaşă + -liu] (înv) în formă de gogoaşă (17) Si: (reg) gogoneţ (1). gogoţa v vz cocoţa gogren sn vz grogrenă gogrenă sfvz grogrenă goiabijă sf [At: LIUBA-IANA. M. / Pl: net / E: mg golyobi(c)s] (Ban; mgm) Desiş de plante de pădure. goidăni vi [At: T. PAPAHAGI. M. 126 / Pzi: -nesc / E: net] (Buc; d. vite) A rage. goire sfs [At: PAMFILE. S. T. 40 / E: net] (Reg) Petrecere tradiţională care are loc la mănăstirea Topliţa de ziua tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul. goit sn [At: PAŞCA. GL. / Pl: -uri / E: net] (Reg) Ţipăt strident pe care îl scot copiii când plâng Si: răcnet, goiţă sfvz căiţă 556 GOLGOJINĂ gojbaliţă sf [At: I. CR. IV. 130 / V: guj- / Pl: ~ţe şi -îi / E: nctj (Mol) Pasăre de curte Si: (reg) cobai e. gojder sn vz goger gojeniaţă sf vz gogineaţă gojer sfvz goger gojgar sn [At: JIPESCU. ap. TDRG / Pl: ? / E: ns cf gogă2] (Reg; la jocul cu nuci) Gaură în care se aruncă nucile. gofi v vz govi gojiniaţă sf vz gogineaţă gojman sm vz gociman gol1, -oală [At: COD. VOR. 119/13 / Pl: goi, goale şi (înv) goli a, ~uri sn / E: vsl rMy] 1 ci (D. oameni) Fără îmbrăcăminte sau încălţăminte Si: dezbrăcaî, desculţ, nud. 2 a (Fig) Lipsit de. 3 a (Fig) Sărăcăcios. 4-5 a (îljv) Cu (sau în) pielea goală Dezbrăcat. 6 a (îe) (A fi) cu coatele goale Cu haina ruptă în coate. 7 a (Pex; îae) îmbrăcat sărăcăcios. 8 sm (Pfm; îc) Un coate-goale Persoană săracă. 9 a (îe) Cu capul — Cu capul descoperit. 10-11 a (îljv) Cu (sau în) picioarele goale Desculţ. 12 a (Reg; îe) Trup (sau corp) ~ Parte a fotei fără ornament. 13 a (Pfm; îs) ~ nap (sau cocean. sau puşcă, sau pistol, sau ca degetul, sau ca şarpele) Complet dezbrăcat. 14 a (D. suprafeţe, terenuri, regiuni) Care nu este acoperit cu vegetaţie, cu case etc. Si: pustiu. 15 a (îe) Sub cerul ~ Fără adăpost. 16 a (îae) Afară. 17 a (înv; îe) A dormi pe pământul ~ (sau pe scândura goală) A dormi fără aşternut, direct pe pământ sau pe scândurile patului. 18 a (înv; d. sabie) Scoasă din teacă. 19 a (D. alimente, lichide) Care nu este combinat cu nimic altceva Si: simplu. 20 a (Fam; îe) Minciună goală Minciună evidentă. 21-22 a (Fam; îe) A (se) da de ~ A (se) trăda. 23 a (D. recipiente, spaţii închise etc.) Care nu conţine nimic. 24 a (Fam; îe) Cu mâna goală Fără nici un dar (sau ban). 25 a (îae) Care nu are nici o armă asupra sa. 26 a (Fam; îe) Pe burta (sau, pop inima) goală ori pe stomacul ~ Pe nemâncate. 27 a (Fig) Care este fără temei, fără fond. 28 a (îe) Adevărul ~ (-goluţ) Adevăr spus direct, fără menajamente. 29 a (îae) Adevăr evident. 30 a (Pfm; îe) A lăsa (pe cineva sau ceva) ~ A jefui (pe cineva sau ceva) de tot ce are. 31 a (D. copaci, crengi) Care este lipsit de frunze Si: golaş (4). 32 a (D. pereţi) Care nu este acoperit cu nimic. 33 a (D. corpuri) Care are o cavitate în interior. 34 av (înv) La fel (cu). 35 sn Spaţiu liber Si: gaură, vid. 36 sn (îlav) în ~ Fără folos Si: zadarnic. 37 sn (The; îoc în sarcină", îalav) Fără a produce. 38 sn (îalav) în abis. 39 sn (îalav) Cu privirea fixă, fără ţintă. 40 sn (înv; îe) A ieşi la ~ A ieşi în câmp liber. 41 sn (înv; îe) A prinde cu ~ul A prinde cu minciuna. 42 sn (Pop; îe) A merge cu ~ul sau a(-i) ieşi cu ~ul A ieşi înaintea cuiva cu un vas fără conţinut predispunându-1 la ghinioane. 43 sn (îe) A umple un ~ A completa o lipsă. 44 sn (Pex; îae) A satisface o nevoie reală. 45 sn (Sil) Poiană. 46 sn (Con; îs) -ulferestrei (sau al uşii) Spaţiu care se lasă într-un perete şi în care se aşază o fereastră (sau o uşă). 47 sn (îs) ~ de aer Zonă din atmosferă unde o aeronavă întâlneşte un curent de aer descendent. 48 sn (îs) ~ de producţie Stagnare temporară a producţiei. 49 sn (îs) ~ de trezorerie Lipsă de fonduri pentru acoperirea plăţilor curente, intervenită în activitatea unei întreprinderi. 50 sn (îe) A simţi un ~la (sau în) stomac A avea o senzaţie neplăcută la stomac din cauza foamei sau a fricii. gol2 sm [At: IORDAN. L.R.A. 498 / Pl: -uri / E: eg goal\ (Spt) 1 Introducere a mingii în poarta echipei adverse. 2 (Pex) Punct marcat în favoarea echipei care a reuşit gol (1). golan [At: SLAVICI. N. I. 80 / Pl: -/ / E: bg roA3H, srb golem ] 1-2 smf, a (Dep) (Om) care nu are cu ce se îmbrăca Si: sărac, zdrenţăros. 3 sm (Prt) Om de nimic Si: (fam) derbedeu, haimana, vagabond. 4 sm (Reg) Vânt. golancă sf[At: SANDU-ALDEA. D. N. 162 / Pl: -nce / E: golan + -că] 1 (Dep) Femeie foarte săracă. 2 (Reg) Fată fără zestre. golaş, -ă [At: BIBLIA (1688). 142 / Pl: -i, -e / E: gol + -aş] 1 a (D. păsări) Fără pene. 2 a (D. animale) Fără păr Si: pleşuv. 3 a (D. oameni) Gol (1). 4 a (D. copaci, crengi) Care este lipsit de frunze Si: gol (31). 5 sfp Varietate de piersici cu coaja netedă, fără puf. 6 a (D. suprafeţe. terenuri, regiuni) Care este lipsit de vegetaţie Si: gol (14). 7 sm (Bot; reg) Ură (Gvmnadenia conopea). 8 sm (Bot; reg) Ură (Gyntnadenia odoratissima). golaveraj sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr goal-average] Diferenţa dintre golurile marcate şi cele primite de o echipă la unele jocuri sportive, care departajează între ele două echipe aflate la egalitate de puncte. golăciune sfvz goliciune golănaş sm [At: DA ms / Pl: -i / E: golan + -aş ] 1-6 (Şhp) Golan (1, 3-4) (mic). golanei sm [At: ISPIRESCU. L. 279 / Pl: -ei / E: golan + -el ] 1-6 (Şhp) Golănaş (1-6). golănesc, -ească a [At: CONTEMP.. S. II. 1949. nr. 165, 10/1 / Pl: -eşti l E: golan + -esc ] 1 Care aparţine golanului (3). 2 Referitor la golan (3). 3 Specific golanului (3). 4 De golan (3). golăneţ, ~eaţă [At: ISPIRESCU. L. 289 /V: -Ion-/ Pl: -/. -e /E: golan + -er ] (îvr) 1-2 smf, a Golan (1-2). 3 a (D. lucruri) Sărăcăcios. golăm vi [At: CUV. LIB. 12 X. 1935. ap. DA ms / Pzi: -nesc /E: golan ] (Pfm) 1 A trăi ca un golan (1). 2 A face o muncă grea. golănie j/[At: CAMILAR, T.. ap. DA ms / Pl: ~i/ / E: golan + -ie ] 1-2 (Pfm) Faptă sau vorbă de golan (3) Si: impertinenţă, obrăznicie. 3 (Rar) Vagabondaj. golănime sf [At. I. CR. II, 286 / E: golan + -ime] (Pfm) 1 (Dep) Lume săracă. 2 Mulţime de golani (3). 3 Totalitatea golanilor (3). golaşei, -ea a [At: POMPILIU, B. 35 / Pl: -ei, -e / E: golaş + -el ] 1-8 (Şhp) Golaş (1-4) (şi mic). golăşi vr [At: MUSCEL. 63 / Pzi: -şese / E: golaş ] (îvr) 1-3 A rămâne golaş (1-3). 4 (D. copaci) A se desfrunzi. golătate sf [At: ANON. CAR. / Pl: -citaţi / E: gol + -citate] (îvr) 1 Goliciune (1). 2 Sărăcie. golamb sm vz golumb golâmbar sn vz golumbar golâmbăne sfvz golumbărie goldan, -a [At: PANŢU. PL.2 / V: găl-, hol- / Pl: -i, -e / E: net ] 1 sm (Bot) Varietate de prun originar din Grecia Si: (reg) corcoduş, crihin (Primus insitiîia). 2 ş/'Fructul goldanului (1). de formă aproape sferică, cu pieliţa subţire şi cu miezul galben, zemos şi dulce Si: corcoduşă, fârticuşă (-verde), prună' gogoneciţă Cf avramă, bardacă, prună-clulce, prună-rotundă. gold-point sn [At: DN3 / P: gold-point / Pl: -uri / E: eg gold-point] Schimb valutar care. în lipsa măsurilor restrictive legale, face mai* avantajoasă efectuarea operaţiilor financiare în aur. goldschnitsn [At: DN3 /P: goldşnit /Pl: -uri / E: ger Goldschnif] (Pgr) Dungă de poleială aurită aplicată pe marginea cărţilor. golean sn [At: CHEST. IV, 98/106 /Pl: ? /E: gol + -ean ] (Reg) Poiană. goleţsm [At: CADE/P1: -UE: gol+-eţ ] 1 Golăneţ (1). 2 (Reg) Ţigan nomad Si: corturar. 3 (Reg) Străin. golf1 [At: DA ms / E: eg golf] 1 sn Joc sportiv, de origine scoţiană, între două sau patru persoane, în care se urmăreşte introducerea unei mingii în mai multe găuri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosă. 2 ai (îs) Pantaloni - Pantaloni largi de sport, care acoperă piciorul sub genunchi. golf sn [At: ALEXANDRESCU. M. 157 / Pl: -uri / E: fr golfe, ger Golf, it golf o] Parte a unui ocean, a unei mări sau cotitură a unui lac care înaintează într-o deschizătură (largă) a uscatului Si: (reg) cidâncăîură, sân-de-mare. golgheter sm [At: DEX / Pl: -i / E: eg goal-getter] Sportiv care marchează cele mai multe goluri în cursul unei competiţii sportive. golgiu sn vz giulgiu golgoană sfvz gorgană golgoasă >s/'[At: H IX. 60 / Pl: ? / E: net] (Reg; în superstiţii) Monstru. golgojână sfvz golgojinâ golgojină sf[At: ALR II/I h. 83 / V: -jână / Pl: -ne / E: net] (Reg) Guşă. 557 GOLGOTINĂ golgofmă sf[ At: ECONOMIA, 46/24 / V: gorg- / Pl: -ne / E: net ] (Reg) Bolbotină. goli [At: MOXA. 392/35 / Pzi: golesc / E: gol1 ] 1-2 vtr (înv) A (se) dezbrăca de tot. 3 vt (înv; spc) A dezbrăca părţi intime ale corpului. 4 vr (Fam; d. fiinţe) A evacua fecalele sau urina din organism. 5 vt (înv; d. arme) A scoate din teacă. 6 vt A scoate sau a consuma întregul conţinut dintr-un recipient, spaţiu etc. Si: a deşerta. 1 vi (înv; îlv) A ~(tot) sacul A mărturisi (tot). 8 vrp (D. recipiente) A rămâne fără conţinut. 9 vrp (Fig; d. spaţii) A rămâne fără fiinţe. 10 vt A bea tot conţinutul dintr-un recipient. 11 vt (a) (îvr; complinit de avere, bani etc.) A jefui. 12 vi (îvr) A fi lipsit (de ceva). 13 vt (Fig) A rămâne fără gânduri, sentimente. goliard sm [At: DN2 / P: -li-a- / Pl: -rzi / E: fr goliard ] 1 Poet medieval de limbă latină, rătăcitor, care cânta bucuria de a trăi. 2 Student medieval. goliardic, -ă a [ At: DEX-S / P: -li-ar- / Pl: -ici, -ice / E: goliard + -ic] 1 Care aparţine goliarzilor. 2 Referitor la goli arzi. 3 Specific goliarzilor. 4 De goliard. 5 (îs) Beret - Pălărie a studenţilor medievali, specifică facultăţilor. goliardie sf[At: DN3 / Pl: -ii / E: îr goliardie] (Frr) 1 Năzdrăvănie. 2 Libertinism. 3 Nonconformism. goliat sn [At: DN-5 / Pl: -aţi / E: Goliat] (Liv) Om de statură uriaşă. golicică ş/'[ At: DEX-S / Pl: -icele / E: goli + -icică] Plantă glabră cu frunzele sinuos dinţate (Myagrum perfoliatum). goliciune sf [At: VARLAAM, C. 352/22 / V: -lăci- / Pl: -ni / E: gol1 + -iciune] 1 Starea omului gol1 (1) Si: nuditate. 2 (Pex) Părţile goale ale trupului. 3 (Fig) Aspectul real (şi neplăcut) al unui lucru, al unei soluţii etc. 4 (Reg; îc) ~-fetei-pădurii Barba popii (Aruncus vulgaris). 5 (înv) Lipsă (de îmbrăcăminte). 6 Starea unui loc lipsit de vegetaţie (sau de fiinţe) Si: pustietate. gohe sf[At: ŞEZ. VII 180 / Pl: ~i/ / E: mg golya] (Orn; mgm) Cocor (Grus grus). goliman sn [At: VICIU, GL. / Pl: -i / E: gol + -man] (Reg) Om prost îmbrăcat. golime sf [At: COŞBUC, AE. 39 / Pl: ? / E: gol + -ime] (îvr) Spaţiu în care nu se află nimic. golire sf [At: LTR / Pl: -ri / E: goli] 1 Dezbrăcare. 2 Dezbrăcare a unor părţi intime ale corpului Si: golit1 (2). 3 (Fam) Evacuare a fecalelor sau a urinei din organism Si: golit1 (3). 4 Scoatere a unei arme din teacă Si: golit1 (4). 5 Scoatere a conţinutului dintr-un recipient Si: golit1 (5). 6 Rămânere fără conţinut Si: golit1 (6). 7 Consumare a întregului conţinut dintr-un recipient Si: golit1 (7). 8 (îvr) Jefuire. 9 (îvr) Lipsire de ceva Si: golit1 (9). 10 (Fig) Stare în care omul rămâne fără gânduri, sentimente Si: (rar) golit1 (10). 11 (Ccr; teh) Dispozitiv alcătuit dintr-o conductă cu robinet, folosit la evacuarea apei dintr-o instalaţie. goliş sn [At: CHEST. IV, 98/102 / Pl: -uri / E: gol + -iş] (Reg) Loc lipsit de arbori şi de iarbă. într-o pădure. golişor, -oară [At: V. A. URECHI A. ap. TDRG / Pl: -i, -oare / E: gol + -işor] 1-2 (Şhp) (Aproape) gol (1). gohşte sf [At: SADOVEANU, V. F. 179 / Pl: -ti / E: gol + -iste] (înv) 1 Parte goală (14) a munţilor. 2 Loc lipsit de vegetaţie Si: (reg) goliş. 3 (Reg) Lipsă de zăpadă. golit1 sn [At: DA ms / PI: ? / E: goli] 1-9 Golire (1-9). 10 (Rar) Golire (10). golit2, -ă a [At: ALECSANDRI, P. / Pl: -iţi. -e l E: goli] 1 (D. oameni) Dezbrăcat. 2 (înv; fig) Jefuit. 3 Lipsit (de ceva). 4 (D. sabie) Scos din teacă. 5 (D. recipiente) Deşertat. 6 (Fig) Rămas fără gânduri, sentimente. golivas sm [At: REV. CRIT. III. 155 / Pl: -aşi / E: goli + vas] (Reg) 1 Om căruia îi place să bea Si: (reg) biban (3). 2 (Pbl) Persoană care goleşte paharele cu băutură ale altora. gologan sm [At: I. IONESCU. M. 358 / V: bo~ l Pl: -i / E: rs rc>AOBa] 1 (Iuz) Monedă de aramă (în valoare de 10 bani) Si: (reg) ban2 (2). 2 (Pgn) Monedă de mică valoare Si: ban2 (1). gologănel sm [At: JIPESCU. O. 63 / Pl: -ci / E: gologan + -el] (Reg; şhp) 1-4 Gologan (1-2) (mic). gologani vt [At: ALECSANDRI, T. 401 / Pzi: -nesc/E: gologan] (îvr) A înşela pe cineva luându-i banii. gologoţ sn vz gogoloţ golomăţ1 sn vz golomoz1 golomăţ2 sm vz golomoz2 golomoc1 sn vz golomoz1 golomoc2 sn vz golomoz2 golomos sn vz golomoz1 golomoţ1 sn vz golomoz1 golomoţ2 sn vz golomoz2 golomoz1 sn [At: LB /V: gălăm-, gomoloz, ~os, -oţ, -oc, -ăţ, glo~ / Pl: -i / E: net] (Reg) 1 Cocoloş (dintr-un material solid). 2 Grămadă de plante strânse şi făcute ghem. 3 Moloz. 4 (îf gălăm-) Pământ şi lut cu paie, pentru lipitul pereţilor. 5 (îf gălăm-) Mocirlă. 6 Grămadă de oameni care vorbesc toţi odată. 7 Amestecătură. 8 (Fig) Batjocură. 9 (îf glo-) Amestec. 10 (îf -oţ) Harababură. golomoz2 sm [At: PANŢU, PL. / V: gălăm-, -oc, -oţ, -maţ / Pl: -i / E: net] Plantă erbacee perenă din familia gramineelor. cu flori roşietice sau violete, cultivată ca plantă furajeră (Dactylis glomerulo). golomozi vt [At: VICIU, GL. / V: glo-, gomoloca, gomoloci, gomoloşi /Pzi: -zesc /E: golomoz] (Reg) 1 A sfărâma. 2 A amesteca. 3 A mototoli. 4 (Fig) A vorbi fără înţeles. goloncţ, -eaţă a, sm vz golăneţ golopi smp [At: (a. 1910) N. REV. R.. 86. ap. DA /V: gulupi / E: nctl 1 (Olt) Prune de toamnă. 2 (Ban) Prune coapte înainte de timp, în urma unei boli. goloprasciţă sfvz coropişniţă goloprijniţă sfvz coropişniţă goloprişniţă sf vz coropişniţă golpiu sn vz engolpion golubai' sm vz golumbar golubărie sf vz golumbărie golubeatnic sn [At: CHEST. II. 433/163 / Pl: -ice l E: net] (Reg) Golumbar. golumb, -ă [At: ŢICHINDEAL. F. 324/7 /V: găl- sm. -Iamb sm / Pl: -i. -e / E: vsl ro^cî.] (Reg) 1 smf (Orn) Porumbel. 2 u De culoarea porumbelului. golumbar sn, sm [At: ALRM II/I, h. 353 / V: -lâm-, -ubar, -iu / Pl: -e şi -i sm / E: golumb +• -ar] (Reg) 1 Adăpost pentru porumbei Si: huhibar, porumbar. 2 (îf golumbar) Deschizătură în acoperiş prin care intră lumina şi aerul în pod. golumbariu sn vz golumbar golumbărie sf[At: ALRM II/I, h. 353 / V: -lâm-, -ubărie / Pl: ~/i / E: golumb + -ărie] (Reg) Golumbar (1). golumbeL -ea smf [At: MARIAN, î. 297 / Pl: -ei, -ele / E: golumb + -el] 1-2 (Şhp) Golumb (1) (mic). golumbiţă sf [ At: CADE / Pl: -ţe / E: golumb + -iţă] (Orn; reg) Porumbiţă. golund sn [At: PRIBEAGUL. P. R. 56 / Pl: -uri l E: net] (Reg) Şiret' (1). goluţ, -ă a [At: CONTEMPORANUL II. 26 / Pl: IE: gol + -uţj 1-16 (Şhp) (Aproape) gol (1-2,14,19, 23,27,32, 33). gomaj sn [At: DEX2 / Pl: ? / E: fr gommage] 1 (Teh) Blocare a segmenţilor în canalele din piston, ca urmare a depunerilor reziduurilor de ardere. 2 Eliminare a celulelor moarte ale pielii realizată cu un produs cosmetic uşor abraziv. gomă1 [At: DA ms / Pl: net / E: ns, cf gomă1] (Rar) 1 sfp Persoane care aparţin unei societăţi cu pretenţii de distincţie. 2 sf (Pgn) Comportare (sau atitudine) excesiv de protocolară. 3 A/(îe) A face ~ A practica un formalism exagerat. 4 sf (Fam) Eleganţă excesivă (în vestimentaţie). gomă2sf[At: DEX / Pl: -e / E: îr gomme] 1 (Med) Tumoare cu aspect de noduli, de natură infecţioasă sau parazitară, care apare pe piele, ficat 558 GONGORIC etc. 2 Secreţie cu aspect vâscos produsă de unele plante sub acţiunea bacteriilor parazite. gomării v vz gomoni gomăt sn vz zgomot gomâlteaţă sf [At: PAMFILE, J. II. ap. DA / Pl: ~eţe / E: net] 1-2 (Şhp) Grămadă (de obiecte, bani etc.) (mică). gomărdoi sn [At: BOCEANU, GL. / V: gâm~ l Pl: -oaie I E: net] 1-2 (Aug) Grămadă (de obiecte de acelaşi fel) (mare). gomboş sn [At: JAHRESBER V. 307 / V: boangăş, bongoş / Pl: ? / E: mg gombos(-tiij) (Trs) Ac cu gămălie Si: bold. (reg) spilcă. gome noi sn [At: LTR / Pl: ? / E: fr gome noi] (Far) Lichid medicamentos uleios, incolor sau gălbui, de natură vegetală, întrebuinţat ca antiseptic (al căilor nazale). gomfrenă sf[At: DN3 / PI: -ne / E: lat gomphrena] Plantă erbacee cu tulpina ramificată de la bază şi cu flori violet-lucitoare (Gomphrena). gom'ilă sf [At: DA ms / Pl: -le / E: srb gomila) (Ban) Mică ridicătură de pământ sau de pietre, făcută pentru a servi ca semn de hotar între două locuri. gomoh vt [At: LB / Pzi: -Iese / E: ns cf gogoli) (Trs) A mângâia. gomoloca v vz golomozi gomoloci v vz golomozi gomoloşi v vz gomolozi gomoloz sn vz golomoz gomon sn [At: CIHAC II. 124 / Pl: ? / E: vsl ro/noii] (îvp) 1 Adunare (1). 2 Ceartă (1). gomona v vz gomoni gomoni [At: MARIAN. NU. 320 / V: ~măn\, ~na / Pzi: -nesc / E: ns cf rs roMoiiH'i'M) 1 vr (Reg) A vorbi cu cineva încet, în mod confidenţial Si: a se înţelege, a se sfătui. 2 vi (Mol) A sta de vorbă Si: a vorbi, (pop) a glas ui. gomornic sn vz gromovnic gomos, ~oasă smf a [At: DA ms / Pl: -oşi. -oase / E: gomă1 + -os] 1-2 (Fam) (Persoană) care se remarcă printr-o eleganţă excesivă (şi plină de pretenţii) Si: (pfm) fudul, îngâmfat, mândru, gomot sn vz zgomot gomoteţe sfp [At: CHEST. II, 390/347 / E: net] (Reg) Clădiri aferente unei gospodării. gomoză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr gommose] Boală a plantelor caracterizată prin scurgerea unei gome2 (2) din ţesutul atacat. -gon1 [At: DN3 / E: fr -gone] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „unghi“. -gon2 [At: DN3 / E: fr -gone] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Sămânţă. 2 Origine. gome sm [At: BĂCESCU, P. 184 / Pl: -aci l E: net] (Iht; reg) Specie de peşte nedefinită mai îndeaproape. gonaci [At: VARLAAM, C. 374 / Pl: ~ / E: goni + -adu] 1 sm (Rar) Persoană care goneşte pe cineva Si: (reg) gonaş (1). 2 sm (Rar) Persoană care fugăreşte sau (urmăreşte) pe cineva Si: (reg) gonaş (2). 3-4 sm, am (înv) (Călăreţ în vechea armată) uşor înarmat, care de obicei îndeplinea misiuni de cercetare Si: (reg) gonaş (3). 5 sm (Pop) Hăitaş (1). 6 sm (îvr) Persecutor. 7 sm (Rar) Cal sprinten. 8 sm (Ent; Buc) Fugău (Hydrometra paludum). gonadă sf [At: DEX / Pl: -de / E: fr gonade] Glandă sexuală care produce gameţi şi secretă hormoni. gonadotropsm [At: DEX-S / Pl: -i / E: frgonadotrope] Hormon secretat de hipofiză cu acţiune stimulatoare asupra glandelor sexuale. gonalgie, a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr gonalgique] 1 Care aparţine gonalgiei. 2 Referitor la gonalgie. 3 Specific gonalgiei. gonalgie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: îr gonalgie] (Med) Durere în genunchi. gonartrită sf [At: DN3 / Pl: -te / E: fr gonarthrite] Inflamaţie a articulaţiei genunchiului. gonartroză sf[At: DN3 / Pl: -z.e / E: fr gonarthrose] Artroză a articulaţiei genunchiului. gonaş sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 244/15 / Pl: -i I E: goană + ~aş] 1-3 (Pop) Gonaci (1-3). 4 (Rar) Hăitaş (1). gondă sfvz goandă gondola1 vt [At: DEX-S / Pzi: -hz / E: fr gondoler] A bomba (o tablă, un placaj etc.). gondola2 vr [At: DEX-S / Pzi: -lez / E: gondolă] (Rar) A se mişca unduindu-se. gondolare1 şf[At: DEX2 / Pl: -lări / E: gondola1] Bombare a unei table, a unui placaj etc. gondolare2 şf [At: DEX2 / Pl: -lări / E: gondola2] (Rai) Mişcare unduioasă. gondolă sf [Ai: NEGRUZZI. S. III. 406 / A şi: gondolă / Pl: ~le IE: it gondola] 1 Barcă lungă, puţin adâncă, cu fundul plat. cu prora ridicată şi încovoiată, manevrată cu o singură vâslă, folosită la Veneţia. 2 (Reg; pbl) Tambură. 3 Suport în formă de gondolă (1) pe care este aşezată marfa într-un magazin cu autoservire. 4 Nacelă în care se află motorul unui dirijabil. gondoletă sf [Ai: ALECSANDRI, P. 1.167 / Pl: -te / E: fr gondolette] 1-2 (Şhp) Gondolă (mică). gondolier sm [At: I. NEGRUZZI, S. III 26 / P: -li-er / Pl: -i / E: fr gondolier, it gondoliere] Bărbat care conduce o gondolă. gondolieră sf[At: DEX / P: -li-e~ / Pl: -re / E: gondolier] Cântec al gondolierilor. gonfalon sn [At: DN2 / Pl: -oane l E: fr gonfalon] 1 Steag de război în Evul Mediu, cu partea liberă despicată în trei sau patru cozi. 2 însemn al vechilor comune italiene sau al unor magistraturi din Italia medievală. gonfalonier sm [At: DN / Pl: ~i / E: it gonfaloniere] 1 Purtătorul steagului sau al insignelor unui stat, unui oraş. unei instituţii în vechile republici italiene. 2 Magistrat superior din vechile republici italiene. gonfla [At: DN2 / Pzi: -lez. / E: fr gonfler] 1-2 vtr A (se) umfla. 3 vr (D. cavităţi anatomice) A-şi mări volumul prin îmbibare cu un lichid organic. gonflabil, ~ă a [At: DEX-S / Pl: ~i, -e / E: gonfla + -bil] (D. obiecte cu pereţi elastici sau plianţi) Care se poate umfla. gonflant sn [At: DN / Pl: ? / E: fr gonflant] Substanţă care poate fi absorbită de un material coloidal provocând umflarea acestuia. gonfldj'e sf[At: DN2 / Pl: -lări / E: gonfla] (Liv) Umflare. gonflat, a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e IE: gonfla] (Liv) Umflat. gong1 sn [At: SEBASTIAN, T. 71 / Pl: -uri / E: fr gong, ger Gong] 1 Disc de metal care, lovit cu un ciocănel special, produce un sunet caracteristic, fiind întrebuinţat ca instrument muzical sau de chemare, de semnalizare. 2 Sunet emis de gong1 (1). gong2 sm vz gog1 gongăi vi vz gânguri gongălău sm [At: VICIU. GL. / Pl: -ăi / E: goangă + -lău) (Ent; reg) Cărăbuş (Melolontha vulgaris). gongăhe sf [Ai: CADE / V: ~gol~ / Pl: ~i/' / E: goangă + -lie] (Ban) Goangă (1). gongăneală sf vz gângurire gongăhi vi vz gânguri gongămre sfvz gângurire gongănit sn vz gângurit gongărie i/'[At: HIX, 5 / Pl: ~i/ /E: goangă + -rie] Mulţime de goange. gonghicioare sfp [At: PANŢU. PL 2 / E: net] (Bot; reg) Coacăze (Ribes rubrum). gonghiţă sf[At: CANDREA. F. 369 / Pl: -ţe / E: goangă + -iţă] 1-2 (Ent) Gonguţă (1-2). gongohe sf vz gongălie gongoni v vz gânguri gongonire sf vz gângurire gongomt sn vz gângurit gongoric. ~ă a [At: CĂLINESCU, I. 56 / Pl: -ici. -ice / E: Gongora + -ic] 1 (D. scriitori) Care are un stil afectat, artificial. 2 Care aparţine 559 GONGORISM gongorismului. 3 Care provine de la gongorism. 4 Referitor la gongorism. 5 Specific gongorismului. gongorism sn [At: DA ms / Pl: ? / E: Gongora + -mvw] Stil afectat, preţios, excesiv metaforic, care caracterizează unele opere literare. gongoriţă sf[At: ALRT. II. 284 / Pl: -ţe / E: net] (Ent) Gărgăriţă (1) (Calandra granaria). gonguri v vz gânguri gonguţă sf[At: DA ms / Pl: -ţe / E: goangă + -uţă] 1-2 (Reg; şhp) Goangă (1) (mică). goni [At: COD. VOR. 76/4 / Pzi: -nesc / E: vsl rmumi] 1 vt A urmări în fugă Si: a fugări. 2 vt (Spc) A alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. 3 vt (înv) A vâna. 4 vt (înv) A pescui. 5 vt (înv) A prigoni. 6vt A alunga. 7 vt (înv; în superstiţii) A îndepărta un rău (prin ameninţări sau prin formule magice). 8 vt (îvr) A concedia (în mod brusc). 9 vt (înv; fig) A urmări (o ţintă, un ideal). 10 vt (înv) A frecventa. 11-12 vri (D. vite) A se împreuna. 13 vi A alerga. 14 vi (D. autovehicule) A merge cu viteză mare. goniciune ş/'[At: DOSOFTEI. V. S. 4/2 / Pl: -ni / E: goni + -ciune] (înv) Prigonire. gomdii sfp [At: DN / E: fr gonidie] Celule verzi de alge care trăiesc în simbioză cu anumite ciuperci, formând împreună licheni. -gome [At: DN-1 / E: fr -gonie] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Generic. 2 Origine. gonio- [At: DN3 / E: fr gonio-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „unghi“. goniometrie, ~ă a [At: EVID. CONT. 240 / P: -ni-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr goniometrique, it goniometrico] 1 Care aparţine goniometriei. 2 Referitor la goniometrie. 3 Specific goniometriei. goniometrie sf [At: LTR / P: -ni-o- I Pl: -u / E: fr goniometrie, ger Goniometrie, it goniometria] 1 Ramură a geometriei aplicate care se ocupă cu studiul unghiurilor şi cu măsurarea valorii lor. 2 (Spc) Tehnică a măsurării valorii unghiurilor cu ajutorul goniometrului. 3 Radiogonometrie. goniometru sn [At: IOANOVICI. TEHN. 286 / P: -ni-o- / Pl: -re / E: fr goniometre, ger Goniometer, it goniometro] 1 Instrument care foloseşte la măsurarea valorii unghiurilor. 2 Radiogonometru. gonian sn [At: DN3 / Pl: -oane / E: fr gonion] (Atm) Unghi facial format de ramurile orizontale şi cele verticale ale maxilarului inferior. gomre sf[At: COŞBUC. AE. 19 / Pl: -ri / E: goni] 1 Fugărire. 2 (Spc) Alungare a vânatului spre locul de pândă al vânătorilor Si: gonit1.3 (înv) Vânare. 4 (înv) Pescuire. 5 (înv) Prigonire. 6 Alungare. 7 (înv; în superstiţii) îndepărtare a unui rău (prin ameninţări sau prin formule magice) Si: gonit1. 8 (îvr) Concediere. 9 (înv; fig) Urmărire a unei ţinte, a unui ideal Si: gonit1.10 (înv) Frecventare. 11 (D. vite) împreunare. 12 Alergare. 13 (D. autovehicule) Deplasare cu viteză (mare) Si: gonit1. gonit1 sn [At: ALECSANDRI. P. I. 8 / Pl: ? / E: goni] 1-13 Gonire (1-13). gonit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: goni] 1 Fugărit. 2 (Spc; d. vânat) Alungat spre locul de pândă al vânătorilor. 3 (înv) Vânat. 4 (înv) Pescuit. 5 (înv) Prigonit. 6 Alungat. 7 (înv; în superstiţii; d. un rău) îndepărtat (prin ameninţări sau prin formule magice). 8 (îvr) Concediat. 9 (înv; fig; d. ţintă, ideal) Urmărit. 10 (înv) Frecventat. 11 (D. vite) împreunat. 12 Alergat. 13 (D. autovehicule; rar) Condus cu viteză mare. gonitoare sf [At: ZANNE, P. 1.628 / Pl: -ori / E: goni + -toare] (Nob) Goană (1). gonitor, ~oare [At: DOSOFTEI. V. S. 143/1 / Pl: -i, -oare I E: goni + -(i)tor] 1 a (Rar) Care goneşte. 2 (înv; fig) Care constrânge. 3 smf (înv) Prigonitor. 4-5 smf a (Reg) (Vită) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea reproducerii) Si: (pop) junincă. 6 sm (Reg; pex) Taur. 7 sm (Ast; reg) Constelaţia Taurul. 8 sm (Ent; Buc) Fugău (Hydrometra paludum). 9 sm (Reg) Câine de vânătoare. 10 sf (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. gonitorie sf [At: DRĂGHICI. ap. TDRG / Pl: ? / E: gonitor + -ie] (Nob) Perioada de fertilitate a taurului. gonitură sf [At: CANTEMIR. ap. TDRG / Pî: -ri / E: goni + -ură] (înv) Goniciune. goniţar sm [At: MARIAN. INS. 452 / Pl: -i / E: gonită + -ar] (Ent; Buc) Fugău (Hydrometra paludum). goniţă sf [At: MARIAN, INS. 3 / Pl: -ţe / E: goni + -iţă] 1 (Reg) Vacă în perioada gonitului (11). 2 (Buc) Vacă tânără, nefertilă. 3 (Reg; irn) Femeie cu haine murdare. 4 (Reg; ini) Om ud. murdar. 5 (Trs) împreunare a taurului cu vaca. 6 (Ent) Insectă coleopteră cu aripile negre şi abdomenul galben, care înoată învârtindu-se foarte repede la suprafaţa apei (Gyrinus natator). 1 (Reg) Planta nedefinită mai îndeaproape, folosită pentru stimularea oilor în vederea reproducerii Cf gonitoare. gono- [At: DN-1 / E: fr gono-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Naştere. 2 Origine. 3 Sămânţă. gonocitsn [At: DEX-S / Pl: -elE: eggonocyte] (Big) Celulăgerminală. gonococ sm [At: DA ms / Pl: -oci / E: fr gonocoque] (Med) Microb patogen care provoacă blenoragia. gonococie sf [At: DN3 / E: fr gonococcie] (Med) Ansamblul manifestărilor morbide produse de prezenţa gonococului în organism. gonocohsm sn [At: DN'1 IE: frgonochorisme] (Big) Condiţia biologică a unei specii în care sexele sunt separate. gonogeneză i/[At: DN3 / E: gono- + geneză] (Big) Ansamblu de procese care duc la formarea şi la maturizarea organelor sexuale. gonoi sn [At: ALRM I/I, h. 183 / Pl:? / E: net] (Reg) Puroi. gonoree sf [At: DICŢ. / Pl: ? / E: fr gonorhee] (Med) Blenoragie. gonoştiriţă sf vz coropişniţă gont s [At: CHEST. II. 240/155 / Pl: net / E: net] (Reg) Jgheab. gopac sn [At: DEX / Pl: -uri / E: ucr xonax] 1 Dans popular ucrainean cu mişcări energice, sărituri şi fandări. 2 Melodie după care se execută gopacul (1). gopaş sm [At: COMAN. GL. / Pl: -i / E: net] (Reg) Cal care merge şchiopătând. goraban sm [At: H X. 535 / Pl: -i / E: net] (Ent; reg) Insectă asemănătoare cu musca, nedefinită mai îndeaproape. gorănă şf[At: MANOLESCU. I. 18. 33 / A: net / Pl: -ne IE: ns cf vsl ropiiHTi] (Reg) Bârnă orizontală fixată sub grinzile care susţin pardoseala de scânduri a unui pod şi care serveşte drept poliţă. gorân sm vz gorun gorbaci sn vz gârbaciu gorban sn vz curban gordan sm [At: H XVI. 30 / V: ~dean, ~rgan, -dană sfl Pl: -i / E: ns cf gordin] (Reg) 1 Strugure cu boabe albe. cu pieliţa subţire şi cu gust plăcut. 2 (îf gordean) Strugure cu boabe galbene, cu gust plăcut, care se coace timpuriu. 3 (îf gorgan) Strugure cu boabe mari, albe şi parfumate. gordană sfvz gordan gordean sm vz gordan gorden sm vz gordin gordian a [At: DN / P: -di-a- / Pl: ? / E: fr gordien] 1 (Fig; îs) Nod -Dificultate extrem de mare. greu sau imposibil de rezolvat. 2 (îe) A tăia nodul ~ A rezolva cu repeziciune şi energic (sau cu brutalitate) o dificultate. gordin sm [At: I. IONESCU, M. 439 / V: -den, -ă sf goardină sfl Pl: -i / E: rs rop4HHa] (Reg) 1 Strugure cu boabe negre. tari. mici. dese şi gustoase, cu coaja tare. 2 (îf gorden) Strugure cu boabe de culoare verde-închis, mărunte şi dese. din care se face un vin foarte tare. 3 (îf gordină) Strugure cu boabe albe şi mari. care se coace timpuriu. 4 (îc) ~păsăresc Strugure cu boabe albe. mari. rare şi dulci. gordină sf vz gordin gordonă sf vz gordună2 gordunaş sm [At: BUL. FIL. 97 / Pl: ~i / E: gordună + -«$] (Reg) Contrabasist. gordună1 sf vz gurdună1 gordună2 sf [At: BUL. FIL. IV 59 / V: -donă, gur- I Pl: -ne / E: net] (Reg) Contrabas. 560 GOSPODĂRI gorgan1 sm vz gordan gorgan2 sn [At: CUV. D. BĂTR. I, 250 / Pl: -e / E: rs KOpraH] 1 (Reg) Ridieătură de pământ pietros în formă de căpiţă Si: (reg) dăinui, gâlmă, măgură, movilă. 2 (Spc) Movilă înălţată deasupra unui mormânt străvechi. gorgană sf[At: BUGNARIU, N. / V: golgoană / Pl: -ne / E: gorganJ 1 (Trs) Vale îngustă. 2 (Reg) Locul unde valea iese dintre munţi. 3 (Reg) Loc plin cu denivelări mici. gorgănos, ~oasă a [At: CONV. LIT. XLIV. 657 / Pl: ~oşi, -oase / E: gorgan + -os] (D. copaci; înv) Noduros. gorgoană sf vz gergonă gorgoaşă sfvz gogoaşă gorgoase sfp [At: H III, 24 / E: gorgoază] (Reg) Fructe suficient de coapte pentru a fi mâncate Cf borboase, gorgotină, grângoaşe. gorgoază sf [At: GRIGORIU-RIGO. M. P. 1.69 / Pl: ~ze / E: net] (Mpl; reg) 1 Fruct necopt. 2 Fructe uscate. gorgolici sn [At: PAMFILE. J. II. 335 / Pl: ? / E: net] (Reg) Mâncare preparată din boabe de porumb fierte cu dovleac. gorgonă sf[At: REV. CRIT. III. 67 / V: ~oană, ~horhoană / Pl: ~ne / E: lat Gorgona, fr Gorgones] 1 Monstru din mitologia greaca. închipuit ca o femeie cu şerpi în loc de păr. a cărei privire împietrea orice fiinţă. 2 Ornament arhitectural reprezentând capul unei gorgone (1). gorgoni vt [At: REV. CRIT. III. 100 / Pzi: -nesc / E: gorgoane] (Reg) 1 A alunga. 2 A da drumul cuiva. gorgotină sfvz golgotină gorgotiş sf [At: CHEST. IV 59/179 / Pl: ~e / E: net] (Reg) Stăvilar natural la cotitura unui râu, format din lemne, crengi şi vreascuri aduse de apă. gorgozan sm [At: DAME. T. 95 / Pl: ~i / E: net] (Reg) Stâlp bătut în pământ servind de element de susţinere pentru 1111 pod. un gard etc. Si: tar ac. gorgună ,v/'[At: REV. CRIT. III, 155 / Pl: -ne / E: ns cf gorgoane] (îvr) Femeie bătrână şi rea. gorilă sf [At: VLAHUŢĂ. D. 239 / V: (rar) goni sm / Pl: -le / E: fr gorille, it gorilla, ger Gorilla) (Zlg) Cea mai mare dintre maimuţele antropoide, care trăieşte în pădurile Africii ecuatoriale (Gorilla gorilla). gorjean, ~g [At: DEX / Pl: -eni, -ene / E: Gorj + -ean] 1 smf Persoană născută şi crescută în judeţul Gorj. 2-3 smf, a (Locuitor) din judeţul Gorj. 4 smp Populaţia din judeţul Gorj. 5-6 a Care aparţine gorjenilor (4) sau judeţului Gorj. 7-8 a Referitor la gorjeni (4) sau la judeţul Gorj. 9-10 a Specific gorjenilor (4) sau judeţului Gorj. gorjeancă sf [At: DEX / Pl: -ence / E: Gorjean + -că] 1 Femeie născută şi crescută în judeţul Gorj. 2 Locuitoare din judeţul Gorj. gormar sn [At: DA ms / Pl: / E: net] (Reg) Un fel de şurub. gomă sfvz goarnă gorneac sm [At: GRECESCU. FL. 697 / Pl: ? / E: bg ropHjm, srb gornjak] (Reg) Vânt rece care bate în zona de deal Cf muntean. gornic sm [At: (a.l 818) IORGA. S. D. XIII, 78 / Pl: -ici / E: ns cf vsl ropiiNHK'h] (Reg) 1 Pădurar. 2 Paznic de câmp Si: pândar. 3 Aprod. gorniceasă sf [At: JARNIK-BÂRSEANU. D. 365 / Pl: -cese / E: gornic + -easă] (Reg) 1-3 Nevasta gornicului (1-3). gornicie a*/‘[At: ANON. CAR. / Pl: ~i/ / E: gornic + -ie] (înv) Paza terenurilor agricole. gornist sm [At: BACOVIA, O. 40 / Pl: -işti / E: goarnă + -ist] Soldat (sau persoană) care cântă din goarnă Si: trâmbiţaş, trompetist. gorniţă i/[At: DOSOFTEI. ap. TDRG / Pl: -ţe IE: vsl rtp’hNHiia] (înv) Cerdac. gorodovoi sm [At: ARDELEANU. ap. DA ms / Pl: ~ / E: rs ropoAOBOH] (Rsm; iuz) Agent al poliţiei municipale însărcinat. în trecut, cu menţinerea ordinei. goroflaţi smp f At: H IV, 10 / E: ns cf garofhit] (Reg) Floare nedefinită mai îndeaproape. goroi1 sm vz ga roi goroi2 v vz gr o hă i1 goron sm vz gorun goroncuţă sf [At: PANŢU. PL.2 / PI: -ţe / E: net] (Bot) Zambilă (Hyacinthus orientalis). goronet sn [At: DR XI. 64 / Pl: -uri / E: goran + -et] (Reg) Goruniş. goroniş sn vz goruniş goronişte sf vz gorunişte goroniţă sf [At: VICIU. GL. / Pl: -ţe / E: goron + -iţă] (Bot; reg) Sămânţă de gorun, mai mică decât ghinda. goropiştniţă sf vz coropişniţă goroveală sf [At: BOCEANU, GL. / Pl: -ele / E: net] (Reg) Apă tulbure, amestecată cu noroi şi nisip Si: (reg) torbosală. goroveie sfp [At: NOVACOVICI. C. B. 10 / E: net] (Reg) Lemne mici şi uscate duse de apă la mal. goroveie sfp [At: BUL. FIL. 287 / E: ns cl gorgoase. rogodele] (Reg) Fructe din care se face chisăliţă sau care se usucă şi se păstrează pentru iarnă. gorscinărit sn vz goştinărit gorştenă sf vz goştină gorştinar sm vz goştinar gorştină sf vz goştină gorştinărit sn vz goştinărit gorun sm [At: (a. 1571) CUV. D. BĂTR. I. 251 / V: goran, goron / A şi: gorun / Pl: -i / E: srb gorun, bg ropyH] 1 Specie de stejar cu trunchiul drept, cu frunze ovale. lobate pe margine şi cu fructul o ghindă Si: (reg) şlădun, ştedun, tuf an (Quercus petraea). 2 (Reg; îc) ~iernatec Arborele Quercus sessilijlora. 3 (Reg) Moşmon (Mospilus germanica). 4 (Lpl; reg) Grinzi de lemn care se aşază la temelia unei case. gorună .v/'[At: DICŢ. / Pl: -ne / E: net] (înv) 1-3 Fructul gorunului (1-3). gorunel sm [At: CIAUŞANU. V. 63 / Pl: ~e/ / E: gorun + -el\ 1-2 (Şhp) Gorun (mic). gorunet sn [At: DEX /Pl: -uri / E: gorun + -et] (înv) 1-2 Goruniş (1-2). goruniş sn [At: LIUBA-IANA, M. 68 / V: ~ron~ / Pl: -uri i E: gorun + -iş] 1 Pădure de goruni (1) Si: (înv) gorunet, gorunişte, stejâret. 2 Pădure în care predomină gorunii (1) Si: (reg) gorunet, gorunişte, stejâret. 3 Mulţime de goruni (1). gorunişte >s/[At: LB / V: ~ron~ / Pl: -ti / E: gorun + -iste] (înv) 1-2 Goruniş (1-2). gospodain [At: (a. 1743) URICARIUL. I 58/16 /Pl: ? / E: vsl rocnoAUNu] (Slm; înv) Domnesc. gospodă sf [At: VICIU. GL. / A: net / Pl: ? / E: net] (îrg) Zgomot. gospodar [At: NECULCE. ap. LET. II. 299 / V: ho~, (nob) bo~ i Pl: -i / E: vsl rtcnoAop'h] 1 sm (înv) Domn. 2 sm (înv) Prinţ. 3 sm Persoană care posedă o gospodărie Si: (reg) gospodâraş. 4 sm Ţăran cu stare. 5 sm (înv) Mic proprietar. 6 sm (îvr) Soţul în raport cu soţia. 7-8 sm, a (Om) care dovedeşte pricepere în conducerea unei gospodării (personale sau de stat), instituţii, organizaţii etc. 9 sm (Reg; lpl) Nuntaşi. gospodară sf [At: ALAS. ap. IORDAN. L. R. A. 101 / Pl: -re / E: gospodar] (Nob) Gospodină (3). gospodăraş sm [At: CHEST. II. 3/185 / PI: -i / E: gospodar + -aş] (Reg) Gospodar (3). gospodăreasă [At: DA ms / Pl: -ese / E: gospodar + -easă] Gospodină (3). gospodăi'esc, -ească a [At: DRĂGHICI. R. 101 / Pl: -eşti / E: gospodar + -rvc] 1 Care ţine de 1111 gospodar (7) priceput. 2 Care este specific unui gospodar (7) priceput. 3 De (bun) gospodar (7). 4 (Fig; d. oameni) Chibzuit. 5-8 De gospodărie (1-4). 9 (Rar) Care priveşte conducerea gospodăriei (5). gospodăreşte av [At: DA ms / E: gospodar + -este] 1 Ca gospodarii (3). 2 Cu chibzuială Si: (fam) aşezat. gospodări [At: I. IONESCU. C. IV / Pzi: -resc / E: gospodar] 1 vi A conduce treburile casei. 2 vi A face menajul casei. 3 vt A administra un bun. o instituţie, 1111 stat etc. ca un bun gospodar (3). 4-5 vtr A-şi întemeia sau a face pe cineva să-şi întemeieze casa. gospodăria proprie. 6-7 vtr (Pex) A (se) căsători. 561 GOSPODĂRIE gospodărie sf [At: I. IONESCU, C. III / V: (reg) -păd- / Pl: ~i/ / E: gospodar + -ie] 1 Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă) a unui ţăran şi a familiei sale Si: casă. 2 Unitate formată dintr-o locuinţă şi din persoanele (înrudite) care o locuiesc. 3 (Prc) Persoane (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun şi valoroficând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 4 Activitate casnică a gospodinei (1). 5 (Iuz) Unitate de producţie agricolă, de prestări servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 6 Administrare a unui bun. a unei instituţii (publice) etc. 7-8 Instituţie sau ansamblu de instituţii care asigură gospodăria (6). 9 (Iuz) Economie. 10 (Reg) Căsnicie. gospădări e sf vz gospodărie gospodărioară sf [At: CONTEMP., S. II, 1949, nr. 9/6 / Pl: -re / E: gospodărie + -ioară] 1-2 (Şhp) Gospodărie (1) (mică). gospodărire sf [At: LEG. EC. PL. 86 / Pl: -ri / E: gospodări] 1 Conducere a treburilor casei Si: gospodărit1 (1). 2 Administrare a unui bun, a unei instituţii, a unui stat etc. Si: gospodărit1 (2). 3 întemeiere a unei case, gospodării (1) etc. Si: gospodărit1 (3). 4 (Pex) Căsătorire. gospodărit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: gospodări] 1-4 Gospodărire (1-4). gospodărit2, ~ă a [At: I. NEGRUZZI. S. IV. 33 / Pl: -iţi, -e / E: gospodări] 1 (D. treburile casei) Condus. 2 (D. menaj) Făcut. 3 (D. un bun, o instituţie etc.) Administrat. 4 (D. oameni) Care şi-a întemeiat o casă, o gospodărie. 5 (Pex; d. oameni) Căsătorit. . gospodărită sf[At: DA ms / Pl: -ţe / E: gospodar + -iţă] Gospodină (3). gospodăros, -oasă a [At: GHIBĂNESCU, ap. TDRG / Pl: -oşi, -oase i E: gospodar + -cm] (D. oameni) 1 Gospodar (8). 2 Econom. gospodin sm [At: PSALT. 128/12 / Pl: -i / E: vsl rocntAHNit] 1 (îvr) Dumnezeu. 2 (înv; după slavonul rocnoAn noMHtwyN; îe) Pe gospodi pomilui Pe degeaba. 3 (Rsî) Stăpân. gospodină [At: NEGRUZZI. S. I, 147 / Pl: -ne / E: vsl rocnoAHNH] 1 sf Stăpână a unei gospodării (1). 2 sf Femeie care se ocupă cu treburile casei Si: casnică. 3 sf Femeie pricepută în treburile casei Si: gospodăreasă, gospodăriţă, (nob) gospodară. 4-5 sf af (Femeie) harnică. gospojană sf[At: I. IONESCU, M. 460 / Pl: -ne / E: bg, rs rocnoxa] (înv) Doamnă. gospojdă sf[At: DOSOFTEI, V. S. 5/18 / Pl: -de / E: vsl ro/rojft&i] (înv) Doamnă. gost sm [At: MARIAN, NU. 641 / Pl: gosti / E: srb gost] (Sbm; Ban) 1 Musafir. 2 (Spc; lpl) Nuntaşi. gosta v vz gosti gostat sn [At: DEX / Pl: -uri / E: Go(spodărie agricolă de)stat] (Iuz) Gospodărie agricolă de stat. gosfi vt [Aţ>ANON. CAR. /V: -ta / Pzi: -tesc / E: srb gostiti] (Sbm; Ban) A ospăta. gostielşf [At: ALEXICI. L. P. 261 /V: goştie / Pl: -ii / E: srb gosti + -ie] (S^m; Ban) 1 Petrecere. 2 Botez. 3 Vizită. goşteană ş/'[At: LB / Pl: -ene / E: ger Goldstein] (Trs) Minereu care conţine aur. goştei sm vz groştei goştie sfvz gostie goştinar sm [At: (a. 1680) IORGA. D. B. II, 29 / V: gorş- / Pl: ~i / E: goştină + -ar] (înv) Slujbaş însărcinat cu încasarea goştinei. goştină ş/'[At: DOC (1629). ap. HEM 3204 / V: gorş-, gorştenă / Pl: -ne / E: net] (Mol; înv) Dare pe oi. porci sau vaci Si: (înv) goştiniţă. goştinărit sn [At: DIONISIE, C. 192 / V: gorş-, gersci- / Pl: -uri / E: goştină + -(ă)rit] (înv) 1 Perceperea goştinei. 2 Geoştină. goştini vt [At: (a. 1814) URICARIUL V, 251121 / Pzi: -nesc / E: goştină] (înv) A impune pe cineva la goştină. goştiniţă sf[ At: (a. 1814) URICARIUL III, 49/29/Pl: -ţe / E: goştină + -iţă] (înv) Goştină. got sm [At: DA / Pl: goţi / E: lat Gothus] 1 (Lpl) Neam germanic, originar din Scandinavia. care prin sec. II a început să migreze spre sud. 2 Persoană care aparţine goţilor. gotcan sm [At: MARIAN. O. II, 229 / PI: -i / E: gotcă + -an] (Orn) Cocoş de munte (Tetrao urogallus). gotcă ş/‘[At: CREANGĂ, P. 189 / Pl: -tei / E: ucr roTKa] 1 (Orn) Găină-sălbatică. 2 (îe) A se face (sau a se înroşi) ca ( sau cum e) -ca sau roş— A se face foarte roşu. 3 (Om; îc) — pădure (sau neagră ori pestriţă) Cocoş sălbatic (Tetrao urogallus). 4 (Orn: îc) —roşie Găinuşă. 5 (Fig) Nume de ocară dat unor oameni. 6 (Om) Bibilică (Numida meleagris). 1 (Reg) Clin de ceară care atârnă în stupi. 8 (Reg) Chiciură. 9 (Reg; prin confuzie cu a se duce pe copcă; îe) A se duce pe ~ A se pierde pentru totdeauna. gotic, -ă [At: NEGRUZZI, S. I, 192 / Pl: -ici, -ice / E: fr gothique] 1 a Caracteristic goţilor (1). 2 a Care se referă la goţi (1). 3 a Al goţilor (1). 4 a (îs) 5c riere -ă Scriere cu caractere drepte şi ascuţite, folosită în apusul Europei în Evul Mediu şi în Germania până în sec. XX. 5 a (îs) Litere (sau caractere) -e Litere (sau caractere) specifice scrierii gotice (4). 6 a (îs) Alfabet - Alfabet cu scriere gotică (4). 7 a (îs) Peniţă -ă Peniţă specială pentru scrierea gotică (4). 8 a (îs) Stil - Stil arhitectural apărut în sec. XII în Europa Occidentală, caracterizat prin predominarea formelor arhitectonice înalte şi zvelte, arcuri şi bolţi ogivale, contraforturi, vitralii şi un număr mare de sculpturi de piatră. 9 a (D. o clădire) Care este construită în stil gotic (9). 10-11 sn, a (Şîs artă -ă) (Formă de artă) răspândită în Europa în sec. XII-XV ca o continuare a artei romanice. 12 a (îs) Roman - Roman dezvoltat în Anglia în a doua jumătate a sec. XVIII, care cultiva interesul pentru istorie, întâmplări terifiante etc. 13 sf Limbă germanică orientală vorbită de vechii goţi (1). gotinac sm vz godinac gotlandian [At: DN-’ / P: -di-an l Pl: -icni / E: fr gothlandien] (Gig) 1 sn Perioadă a paleozoicului considerată în trecut ca o diviziune superioară a siiurianului, astăzi ca silurian propriu-zis. 2a Care aparţine gotladianului (1). 3 a Referitor la gotladian (1). 4 a Care provine din gotlandian (1). gotonfiţişor sm vz cotonflifişor gotofreant sm vz cotofleanţ gotov am [At: (a. 1639) IORGA. S. D. I. 276 / Pl: -i / E: vsl rcr^Bh] (îvr) în numerar. gotovi vt [At: COD. VOR. 53/9 / Pzi: -vcsc / E: vsl roroBUTu] (tvv) A pregăti. gotovinţă i/’[At: CORESI, PS. 416 / Pl: -ţe / E: gotovi + -inţăi] (înv) 1 Pregătire. 2 Sfârşit. 3 (Fig) Distrugere. gotovire sf[At: CORESI. PS. 165 / Pl: -ri / E: gotovi] (îvr) Pregătire. goţman sm vz gociman goţoi [At: (a. 1639) IORGA. S. D. 1.276 / Pl: ~/E: pn gotă + -oi] (Trs) 1 sm Fecior care este udat cu apă în ziua de Sf. Gheorghe. 2 sm Fecior care se îngrijeşte de pernele miresei ca să nu cadă din car. 3 am (D. bărbaţi) îmbrăcat cu zdrenţe. 4 am (D. bărbaţi) Supărat. goţă sf[At: VICIU, GL. / V: goaţă / Pl: -ţe / E: ns cf gogă] 1 (Trs) Animal cu care se sperie copiii atunci când plâng. 2 (Reg) Zi de post. goţană i [At: VICIU, GL. / PI: -ne / E: fol (Rep) Cuvânt cu care se cheamă porcii. gour sn [At: DN*’ / Pl: ? / E: fr gour] (Gig) Depresiune adâncă de mici dimensiuni. care se formează pe planşeul peşterilor prin apariţia unor creste concreţionare de calcar. gova y vz govi govă sf [At: DOSOFTEI. PS. 264 / Pl: / E: ns cf govie] (înv) Fecioară. gove sf vz govie goveală .v/'[At: I. CR. III. 188 / Pl: -di / E: govi + +eală] (îrg) Bolire. govi vi [At: DOSOFTEI. V. S. 150/1 / V: ~va. (reg) goji / Pl: -csc / E: vsl roB€TH] (Reg) 1 (D. fete) A ţine de urât miresei. 2 A cânta miresei la nuntă. 3 A boli. 4 (Spc) A tuşi tare. 5 (în superstiţii) A atrage răul asupra cuiva. 562 GRADAT1 govidă sf vz guvid govie sf [At: MACEDONSKI. O. III. 135 / V: / Pl: -ii / E: cf govi] 1 (Ban) Mireasă. 2 (Reg) Petrecere la care iau parte mai multe sate. govinete sm [At: CHEST. II. 325 / Pl: ~eţi i E: nctl (Reg) Loc de pe cuptor unde dorm de obicei copiii. govioară sf[At: CORCEA. B. 106 / P: -vi-oa- / Pl: -re / E: govie + -ioară] 1-2 (Reg; şhp) Mireasă (drăguţă). govitor sm [At: COD. VOR. 40/8 / Pl: -i / E: govi + ~(i)tor] (îvr) 1 Credincios. 2 Om pios. goz sn [At: DOSOFTEI. V. S. 70/1 / V: goază sfl Pl: -uri / E: mg gaz] (Reg) 1 (Cu sens colectiv) Resturi nefolositoare de materii vegetale Si: (reg) gozăete, gozură (1). (Mar) gozuc (1). 2 (Pgn) Gunoi. 3 Murdărie. 4 (Fig) Faptă netrebnică Si: (reg) gozură (4). (Mar) gozuc (4). gozar sm [At: FRÂNCU-C ANDREA. M. 40 / V: ~zer / E: goz + -cir] (Trs) Gunoier. gozăete sm [At: MARIAN. S. A. 261 / Pl: -eţi! E: goz + -(ă)ete] (Reg) Goz (1). gozăi vr [At: I. CR. IV, 123 / Pzi: -esc / E: goz + -ăi] (D. porci) A-şi căuta culcuşul. gozjărău sn [At: MUSCEL, 37 / Pl: -raie IE: gozar + -ăiu] (Reg) 1 Resturi nefolositoare. 2 (Pgn) Gunoi. 3 Murdărie. gozer sm vz gozar gozolărisfp [At: CHEST. V, 43/21 / E: goz + -olari] (Reg; pbl) Diferite plante şi buruieni. gozomat sn [At: I. CR. III, 346 / Pl: -uri / E: mg gozomatya] (Reg) Pleavă rămasă de la vânturarea seminţelor de cânepă, in, grâu. fasole etc. gozomete sm [At: I. CR. IV. 123 / Pl: -meţi / E: mg gozmotd] (Mol) Gunoi. gozor sn [At: BUL. FIL. X. 158 / Pl: net / E: ctm goz + cotor] (Reg) 1 Gunoi. 2 (Arg) Mărunţiş. gozorar sm [At: DA ms / Pl: -i / E: gozor + -ar] (Reg) Măturător prin hambare, vagoane etc. gozos, -oasă a [At: DA ms / Pl: -oşi, -oase / E: goz + -os] (Reg) (D. culturi de cereale) Plin de buruieni. gozuc sn [At: BUD. P. P. 71 / Pl: -uri / E: goz + -uc] (Mar) 1-4 Goz d-4). gozură sf [Ai: DUNĂREANU. CH. 75 / Pl: -ri / E: ns cf goz] (Reg) 1-4 Goz (1-4). gozurele sn [At: MARIAN. D. 196 / Pl: ~ / E: gozuri + -ele] 1-2 Goz (1) (puţin). gozuros, -oasă a [At: BUD. P. P. 28 / Pl: -oşi, -oase / E: goz + -uros] (Mai') 1 Plin de gunoaie. 2 Buruienos. grab sn vz grabă grabă sf [At: PRAV. 316 / V: grab, -bi sn / Pl: (înv) grăbi / E: grăbi] 1 Dorinţă de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede. 2 Iuţeală cu care se face ceva Si: grăbire (1). zor, (înv) grăbnicie. 3 (îe) A avea ~ mare sau a-i fi cuiva (de) ~ A fi grăbit (2). 4 (îlav) In cu ~ (înv cu grab), pe în ~ba mare Grăbit (3). 5 (îal) în pripă. 6 (îal) în mod precipitat. 7 (îal) Repede. 8 (îlav) Mai în ~Mai curând. 9 (îal) Mai uşor. 10 (îal) Mai bine. 11 (înv; îs) Moarte de ~ Moarte accidentală. graben sn [At: DEX / Pl: ? / E: fr graben, ger Graben] (Gig) Compartiment al scoartei terestre scufundat, mărginit de falii paralele. grăbi sn vz grabă grabior av [At: HERZ-GHER. M. I. 4/2 / E: grabă + -ior] (Buc) Repejor. grabiţă sf [At: FRÂNCU-C ANDREA. M. I, 100 / Pl: -ţe / E: grabă + -iţă] (Trs) Cocă de aluat pe care femeile o folosesc ca probă, pentru a vedea dacă este bine încins cuptorul. grabnic, ~ă [At: N. COSTIN. ap. LET. II, 46/27 / V: (reg) grafn-, gramn~avn~ / Pl: -ici, -ice / E: grabă + -nic] 1 a Care se grăbeşte. 2 a Care arată grabă (1). 3 a Care se întâmplă repede, pe neaşteptate. 4 a Care trebuie făcut fără întârziere. 5 a Care vine şi trece repede. 6 a (Nob) Care merge repede. 7 a (Nob) Iute în mişcări. 8 a (Pop; d. fructe) Care se coace prea repede. 9 a (Jur; înv; îs) Moarte (sau ucidere) -ă Moarte (sau ucidere) accidentală. 10 a (Reg; îs) Moarte grafnică Apoplexie. 11 a (înv; cu compliniri introduse prin prepoziţia la) Iute din fire Si: impulsiv, pripit. 12 a (Pex; d. oameni) Nesocotit. 13 av Repede. 14 av în grabă. 15 av în pripă. gratii, ~ă a [At: DN-' / Pl: -i, -e / E: fr. it gracile] (Rar; d. oameni) Cu o structură fizică fragilă Si: delicat, firav, plăpând. gracilitate sf [At: DN3 / E: fr graciîite, it gracilită] Fragilitate. gracioso av vz grazioso grad sn [At: I. VĂCĂRESCUL. P. 43/1 / Pl: (îvp) -uri / E: lat gradus] 1 Unitate de măsură pentru diverse mărimi variabile (temperatură, presiune atmosferică etc.) în cadrul unor sisteme sau scări de reper. 2 (îs) ~ Celsius Unitate de măsură a temperaturii. 3 (îs) ~ Fahrenheit Unitate de măsurare a temperaturii egală cu a 180-a parte din diferenţa dintre temperatura de topire a gheţii şi temperatura de fierbere a apei la temperatura atmosferică. 4 (Pop; ccr) Termometru. 5 (Gmt) Unitate de măsură pentru unghiuri reprezentând a 360-a parte dintr-un întreg. 6 (înv) Unitate de măsură pentru lungime. 7 (îs) ~ de libertate Indice care arată posibilităţile de mişcare ale (elementelor) unui sistem mecanic. 8-9 (Mat) Exponent sau suma exponenţilor mărimii literale a unui monom. 10 (Mat) Cel mai mare dintre exponenţii monoamelor care alcătuiesc un polinom. 11 (îcs) Ecuaţie de -ul întâi (al doilea etc.) Ecuaţie a cărei necunoscută este la puterea întâi (a doua etc.). 12 Fiecare dintre diviziunile în care se împarte un sistem sau o scară de reper, de măsură. 13 Valoare a unei mărimi considerată în raport cu valoarea de referinţă. 14 (îs) ~ alcoolic Fiecare dintre procentele de alcool pur din volumul unui lichid alcoolic. 15-16 Etalon sau criteriu de apreciere a felului cum se realizează un proces tehnic, o însuşire a unui material etc. 17 (îs) ~ de comparaţie Formă pe care o iau adjectivul şi unele adverbe pentru a arăta măsura mai mică sau mai mare în care un substantiv sau un verb posedă însuşirea sau caracteristica exprimată de acel adjectiv sau adverb. 18 (Urmat de determinări introduse de prepoziţia de) Treaptă, nivel sau stadiu într-un proces, situaţie dată etc. 19 (îs) ~ de rudenie Raport de apropiere între rude. 20 Intensitate relativă a unei stări afective, morale sau patologice. 21 (îlav) în ultimul ~în stadiul cel mai avansat. 22 (îlav) în stadiul cel mai grav. 23-24 (îlav) In cel mai mare (sau mic) ~Cât se poate de mult (sau de puţin). 25-26 (îal) La maximum sau la minimum. 27 Fiecare din treptele sistemului de organizare a unor instituţii. 28 Fiecare din treptele unei ierarhii (mai ales militare). 29 (Pex) Loc pe care îl ocupă cineva în ierahia unei funcţii. 30 Persoană care ocupă o anumită funcţie într-o ierarhie. 31-32 (Pop; ccr) Ofiţer sau subofiţer. 33 (îs) ~ universitar Titlu (de maşter, doctor etc.) decernat de o universitate. 34 (Teh) Asperităţi care rămân pe piese sau subansamble după primele operaţii. 35 (D. piese sau subansamble; îe) A scoate ~ul A elimina asperităţile sau bavurile printr-o operaţie de finisare. 36 (îae) A netezi complet un obiect. -grad [At: DN3 / E: fr -grade] Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „care merge“. grada vt [At: COD. PEN. R. S. R. 15 / Pzi: -dez / E: grad] 1 A împărţi în grade (12) Si: a gradua (1). 2 A împărţi în raport cu o scară, un punct de reper, eşalon etc. 3 (îe) A ~ o pedeapsă A fixa o pedeapsă în raport cu gravitatea faptei. 4-5 A mări sau a micşora ceva încetul cu încetul Si: a gradua (2-3). 6 A conferi cuiva un grad (28) într-o ierarhie (mai ales în cea militară). 7 A măsura cu un aparat o substanţă lichidă pentru a-i constata tăria, puritatea etc. gradare sf [At: MAIORESCU. CR. I. 107 / Pl: -dări / E: grada] 1 împărţire în grade (12). 2 împărţire în raport cu o scară, un punct de reper, un eşalon etc. 3-4 Mărire sau micşorare încetul cu încetul. 5 Conferire a unui grad (28) într-o ierahie militară. 6 Măsurare cu un aparat a unei substanţe lichide pentru a-i constata tăria, puritatea etc. gradat1 sm [At: SANDU-ALDEA. A. M. 223 / Pl: -aţi / E: fr grade] Militar având un grad (28) inferior celui de ofiţer. 563 GRADAT2 gradat2, ~â a [At: ODOBESCU. S. III. 195 / Pl: -aţi, -e / E: grada] 1 împărţit în grade (12) Si: gradual (1). 2 împărţit în raport cu o scară, un punct de reper, un eşalon etc. Si: gradual (2). 3-4 Mărit sau micşorat încetul cu încetul. 5 (D. oameni) Căruia i s-a conferit un grad (28) într-o ierarhie militară. 6 (D. o substanţă lichidă) Căreia i s-a măsurat tăria, puritatea etc. 7 (Chm; îs) Cilindru - Vas de sticlă cilindric cu gradaţii (5) pentru măsurarea lichidelor. gradaţie sf [At: ODOBESCU. S. II. 246 / V: (înv) -iune / Pl: -ii / E: fr gradation] 1 înaintare treptată către o ţintă. 2-3 Creştere sau descreştere treptată, progresivă. 4 Evoluţie progresivă a unui proces, fenomen, acţiune etc. 5 Fiecare dintre diviziunile care se găsesc pe suportul unui instrument de măsură. 6 Figură de stil care constă în trecerea treptată, ascendentă sau descendentă, de la o idee la alta. 7 (Pct) Trecere treptată de la o nuanţă la alta. 8 (Muz) Trecere de la un ton la altul. 9 Fiecare dintre treptele de încadrare pe care se află un salariat în cadrul gradului (27) său. acordată pe baza vechimii în serviciu şi a aportului de muncă. 10 (Pex) Spor de salariu care corespunde fiecăreia dintre gradaţii (9). gradaţ iu ne sfv z gradaţie grade .v/’[At: LIUBA-IANA. M. 102 / V: '-die ! E: srb grada] 1 (Sbm; Ban) Lemn pentru construcţii. 2 (Fig) Lucru de nimic. gradel sn [At: (a. 1803) IORGA. S. D. XII, 145 / V: (înv) cr~ / A şi: gradel t Pl: ? / E: ger Grad(e)l) (Grm) 1 Pânză de bumbac, ţesută strâns, întrebuinţată pentru rufăria bărbătească. 2 Sac pentru haine femeieşti. graden sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr gradin] 1 Treaptă înaltă aşezată la baza unui edificiu. 2 Fiecare dintre treptele unui amfiteatru, stadion etc. pe care sunt aşezate băncile sau scaunele. gradici sn [At: CHEST. II, 283/375 / Pl: ~uri / E: net] (Reg) Scobitură în zidul pivniţei pentru păstrarea diferitelor lucruri. gradie sf vz grade gradient sm [At: DEX / P: -di-ent / Pl: -nţi / E: frgradie ni] 1 Mărime care indică variaţia presiunii barometrice sau a temperaturii în anumite condiţii. 2 Gradaţie de presiune barometrică ce se stabileşte între centrul şi marginile unui ciclon. 3 Număr de grade cu care creşte temperatura spre centrul pământului. gradier sn [At: LTR / P: -di-er / Pl: -/ / E: ger Gradier(werk)] Construcţie folosită la răcirea apei necesară instalaţiilor energetice. gradină sf[At: LTR2 / Pl: -ne / E: it gradina] Daltă specială din oţel. folosită în sculptură sau la cioplirea elementelor de construcţie decorative. gradua vt [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 290 / Pzi: -nez / E: fr graduer] 1-3 A grada (1,4-5). gradual sn [At: DN2 / P: ~du-al / Pl: -e / E: it. lat graduale] 1 Cânt gregorian în liturghia catolică. 2 Carte de cântece pentru liturghie la catolici. gradual, ~a a [At; IONESCU-MUSCEL. ŢES. 463 / Pl; -aţi, -e / E: gradua] 1-2 a Gradat (1-2). 3 av Treptat. graf sn [At: CANTEMIR. HR. 421 / Pl: -i / E: ger Graf] (Gms) Conte. graf sn [At: LTR / Pl: -e, -uri / E: fr graphe, eg graph] (Mat) 1 Ansamblu a două mulţimi disjuncte. între care s-a stabilit o corespondenţă. 2 (îs) Teoria -elor Disciplină care studiază proprietăţile topologice ale structurii grafurilor2 (1). 3 Reprezentarea grafică a locului geometric al unei funcţii. -graf [At: DN3 / E: fr -graphe, it -grafo) Element secund de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Care scrie. 2 Care desenează. 3 Care înregistrază. 4 Scriitor. 5 Desenator. 6 înregistrator. grafem sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr grapheme] Semn grafic al unui sunet sau fonem Si: litera. graffiti snp [At: DN3 / E: fr. eg graffiti] 1 Inscripţii sau desene de pe monumentele antice. 2 Desene sau inscripţii pe pereţi. grafiar sn [At: DN3 / Pl: -e / E: lat graphiarium] Etui în care se ţineau stiletele, grafi uri le etc. grafic, ~ă [At: MAIORESCU, CR. III, 208 / Pl: -ici, -ice / E: fr graphique] 1 sn Reprezentare prin desen a unei mărimi, a variaţiei unei mărimi sau a raportului dintre două sau mai multe mărimi variabile. 2 sn Reprezentare prin linii, figuri geometrice, hărţi etc. a unor date din diverse domenii de activitate. 3-4 a Care aparţine graficului (1-2). 5-6 a Referitor la grafic (1-2). 7 sn (Iuz; îcs) ~ de utilizare a lucratorului Grafic (2) care reprezintă mărimea şi succesiunea timpului manual, de maşină şi a timpului mort pentru fiecare din maşinile-unelte deservite simultan de acelaşi lucrător. 8 sn (Iuz; îcs) ~ de producţie Grafic (2) care reprezintă realizările din producţie ale unui muncitor, ale unei fabrici etc. 9 sn (îs) ~ de frecvenţă Grafic (2) care reprezintă frecvenţa salariaţilor. 10 sn (îcs) -ul circulaţiei trenurilor Grafic (2) care reprezintă mersul trenurilor pe o linie ferată. 11 .y/'Ramură a artei plastice la baza căreia se află desenul fără culoare şi desenul tehnic şi care foloseşte diverse procedee tehnice precum gravarea, litografia etc. 12 a Care aparţine graficii (11). 13 a Referitor la grafică (11). 14 a Care se exprimă cu ajutorul desenului. 15 a (îs) Arte -e Arte care ţin de trasarea de linii sau semne pe suprafeţe plane. 16 sf Tehnică a reproducerii şi a multiplicării originalelor scrise sau desenate, sub formă de imprimante sau cărţi. 17 a Care se raportează la felul de a scrie. 18 a Care ţine de felul în care se realizează o tipăritură. 19 a Referitor la felul în care se realizează o tipăritură. grafician, ~ă smf [At: CONTEMP.. S. II. 1948. nr. 112.15/5 / Pl: -icni, -iene / E: grafic + -ian] Persoană care se ocupă cu grafica (11). grafie1 sf [At: CONTEMP.. S. II. 1949. nr. 164, 4/7 / Pl: ~i/ / E: fr graphie] 1 Mod de redare în scris a cuvintelor Si: scriere. 2 Fel specific de a scrie al cuiva Si: scris1. 3 Linie specifică a unui desen, care caracterizează pe autorul lui. grafie-2 [At: DA ms / E: fr graphie-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1 Descriere. 2 Ştiinţă. grafină sf[At: DA ms / Pl: -ne / E: rs rpâ(pmm] (Rsî) 1 Contesă. 2 (Mol; îe) îmbrăcată ~ îmbrăcată foarte elegant. grafism sn [At: DN3 / Pl: ? IE: frgraphisme] 1 Redare în linii simple. 2 Simplitate. 3 Simplificare. 4 Fel de a prezenta o imagine fotografică, astfel încât liniile sale principale să se ordoneze după un ritm care îi dă echilibru şi unitate. 5 (Liv) Tendinţă de a da prioritate elementelor grafice într-o operă de artă. grafit sn [At: BACOVIA, O. 236 / Pl: -e, -uri / E: fr graphite] 1 Carbon natural aproape pur. cristalizat în sistemul hexagonal, de culoare cenuşie-neagră şi cu luciu metalic, având numeroase folosiri în industrie. 2 (Iuz) Inscripţie pe un zid. 3 Pictură murală lucrată în clar-obscur. grafitic, ~ă a [At: DN'1 / Pl: -ici, -ice / E: fr graphitique] Care conţine grafit (1). grafitiza vt [At: DN3 / Pzi: -z.ez / E: grafit + -iza cf ger graphitieren] A purifica fonta prin separarea grafitului (1). grafitizare sf [At: DN-' / Pl: -zări / E: grafitiza] Purificare a fontei prin separarea grafitului (1). grafitizată af [At: DN3 / Pl: -te / E: grafitiza) (D. fontă) Purificată prin separarea grafitului (1). grafitos, ~oasă a [At: DEX / Pl: -oşi, -oase / E: fr grafiteux] 1 Care conţine grafit (1). 2 Care are aspect de grafit (1). grafiu sn [At: DN3 / P: -fiu / Pl: net / E: lat graphium] Instrument de scris în formă de cui. folosit în antichitate. grafnic, ~ă a vz grabnic grafo- [At: DNJ / E: fr grapho-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Referitor la scriere. 2 A scrie. graf ofob, ~a smf [At: DN'1 / Pl: -i, -e / E: fr graphophobe) Bolnav de grafofobie. grafofobie sf [At: DN3 / Pl: -\i / E: f r graphophobie] Teamă patologică de a scrie. grafofon sn [At: DA ms / Pl: -oane / E: îr graphophone] (înv) Fonograf la care sunetele erau înregistrate pe cilindri. grafolog, ~ă smf \ Al: DA ms / Pl: -ogi, -oge / E: fr graphologue] 1-2 Specialist în grafologie (1-2). 3-4 Persoană care se ocupă cu grafologia (1-2). grafologic, ~ă a [At: DA ms / Pl: -gici, -gice / E: fr graphologique] 1-2 Referitor la grafologie (1-2). 3-4 Care ţine de grafologie (1-2). 564 GRAMOFON grafologie sf [At: DA ms / Pl: -gii / E: fr graphologie] 1 Studiu asupra caracterului scrisului cuiva în scopul recunoaşterii unor documente, înscrisuri etc. sau al stabilirii raporturilor care există între caracterul unei persoane şi scrisul său. 2 (îs) - patologică Disciplină care se ocupă cu studierea particularităţilor scrisului apărute în urma unei boli mintale. graf oman sm [At: DA ms / Pl: / E: fr graphomane] 1 Maniac al scrisului. 2 (Fam) Reclamagiu. grafomame sf [At: DA ms / Pl: ~i/ / E: fr graphomanie] Tendinţă patologică de a scrie mult şi fără rost Si: graforee. graf ornant, ~ă [At: DNJ / Pl: -nţi, -e / E: fr graphomant] 1 smf Specialist în grafomanţie. 2 a Referitor la grafomanţie. 3 a De grafomanţie. grafomanţie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: it grafomanzia] Tehnică divinatorie care pretinde că poate descifra caracterul unei persoane şi viitorul ei din analiza scrisului. grafometrie, ~â a [At: DN'1 / Pl: -ici, -ice / E: fr graphometrique] 1 Care ţine de grafometrie. 2 Referitor la grafometrie. grafometrie sf[ At: DN3 / Pl: ~i//E: îr graphometrie] Studiul comparativ al grafiilor şi al grafismelor (pentru identificarea scrisului). grafometru sn [At: DA / Pl: -re / E: fr graphometre] Instrument pentru măsurarea unghiurilor de pe teren, folosit în ridicarea de planuri. graforee sf [At: DN3 / P: -re-e / Pl: ? / E: fr graphoree] Grafomanie. grafoscopie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr graphoscopie] Studiul caracterelor generale ale grafiei în scopul identificării scrisului. grafospasm sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr eg graphospasm] Spasm al musculaturii antebraţului şi al mâinii care intervine în timpul scrisului. graf-plotter sn [At: DEX-S / P: -plotăr / Pl: -el E: eg graf-plotter] (Elt; Inf) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia se poate genera o imagine grafică pe un suport material Si: plotter. graghiştie sfvz grădişte gragic s [At: CHEST. II. 80 / Pl: ? / E: ns cf grade] (Reg) Lemn cioplit pentru construcţii. graham sn [At: DA ms / A şi: graham / Pl: -uri / E: ger Graham] (îs) Pâine (de) - Pâine dietetică făcută din făină integrală fără sare. grai sn [At: COD. VOR. 144/8 / V: ~ure I Pl: -uri / E: drr grăi] 1 (înv) Cuvânt. 2 (înv) Vorbire. 3 (înv; îs) ~ deschis Elocvenţă. 4 (înv) Cuvântare. 5 (înv; lpl) Tratative. 6 (Grm; iuz) Verb. 7 Glas. 8 (îlav) într-un ~Toţi deodată. 9-10 (Pfm; îe) A prinde ~ A începe (sau a se hotărî) să vorbească. 11 (Pfm; îe) A-i pieri (sau a-şi pierde) ~ A amuţi de frică, emoţie etc. 12 (îae) A nu mai avea ce să spună. 13 Facultatea de a vorbi. 14 (îlav) Prin viu ~Oral. 15 Limbă. 16 (Lin) Dialect. 17 (Lin) Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică unei regiuni restrânse. 18 Fel de a vorbi. 19 (Rar) Accent. graifăr sn vz graifer graifer sn [At: LTR2 /V: ~făr / Pl: -e / E: ger Greifer] 1 Componentă a unor maşini de cusut care prinde şi deplasează aţa. grainic sm vz crainic graiţă sf [At: DA ms / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Creiţar. graiure sn vz grai graj sn vz grajd grajd sn [At: NECULCE. ap. LET. II. 348/28 / V: ~i\ graj I Pl: -uri, (înv) -ure / E: vsl rpa^T»] 1 Construcţie special amenajată pentru adă-postirea animalelor domestice mari. 2 (Fig; prt) Locuinţă foarte murdară. 3 (Reg) Grânar. grajdi sn vz grajd grai sn [At: DN3 / S şi: graal / Pl: (rar) -uri / E: pbl ger Grai] 1 (în legendele medievale; şîs sfântul -) Vas utilizat de Iisus Hristos la Cina cea de taină, în care Iosif din Arimateia a strâns sângele acestuia, şi despre care se credea că are puteri miraculoase. 2 (Liv) Ţel. gralie sf [At: DICŢ. / Pl: -ii / E: net] (Reg) Furcă de fier. gram1 [At: DA ms / Pl: -el E: fr gramme, ger Gramm, ngr ypaţifia, rs rpaMM] 1 sn Unitate de măsură pentru masă egală cu a mia parte dintr-un kilogram. 2 sn (îc) —forţă Unitate de măsură reprezentând a mia parte dintr-un kilogram-forţă. 3 Element secund de compunere savantă folosit în terminologia metrologică pentru formarea multiplilor şi submultiplilor gramului (1). gram2 ain [At: DN3 / E: fr. eg gram (după Gram, bacteriolog danez)] (îs) Coloraţie - Metodă de laborator care permite clasificarea microbilor în grampozitivi şi gramnegativi. prin colorarea preparatelor bacteriene gramaj sn [At: DN2 / Pl: -e! E: fr grammage] Masă exprimată în grame (pe care o are sau trebuie să o aibă o substanţă). gramatic1, ~ă smf [At: ALECSANDRI T 1203 / Pl: -ici, -ice / E: ger Grammatiker, lat grammaticus, ngr ypo^ifianK(5g] (Rar) 1-2 Gramatician (1-2). gramatic2 sm vz grămătic gramatical, ~ă [At: RUSSO. S 59 / Pl: -i. -e / E: fr grammatical, lat grammaticalis] 1-3 a Care aparţine gramaticii (1-3). 4-6 a Conform regulilor gramaticii (1-3). 7-9 a Referitor la gramatică (1-3) (şi la regulile ei). 10 av (în legătură cu verbele „a scrie” şi „a vorbi“) Corect. gramaticaliza vr [At: DEX / Pzi: 3 -zează / E: fr grammaticaliser] (D. cuvinte cu sens lexical) A ajunge să exprime o relaţie gramaticală (1) (căpătând rol de instrument gramatical). gramaticalizare sf [At: DEX / Pl: -zări / E: gramaticalizare] Transformare a unor cuvinte cu sens lexical în instrumente gramaticale. gramatică sf [At: GOLESCU, î. 3 / V: (înv) gramatică I S şi: grammatică / Pl: -ici f E: it grammatica, lat grammatica, ngr ypafmaniqt} Ansamblu de reguli privind modificarea formelor cuvintelor şi îmbinarea lor în propoziţii. 2 Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul structurii gramaticale a unei limbi, regulile privitoare la modificarea elementelor limbii şi la îmbinarea lor în propoziţii şi fraze. 3 Manual care cuprinde regulile şi elementele gramaticii (2). 4 (Lin; îs) ~ istorică Disciplină care studiază evoluţia formelor gramaticale ale unei limbi pornind de la limba de bază. 5 (Lin; îs) ~ comparativ-istorică Disciplină care studiază comparativ evoluţia formelor gramaticale ale mai multor limbi înrudite. 6 (Lin; îs) ~ descriptivă Disciplină care descrie structura gramaticală a unei limbi. gramaticesc, -ească a [At: VĂCĂRESCUL. IST. 245 / Pl: -ceşti! E: rs rpaMM3.TiPiecK.ile] 1-9 (înv) Gramatical (1-9). gramaticeşte av [At: MAIOR. IST. 233/10 / E: gramatică + -este] (înv) Gramatical (10). gramatician, ~ă smf [At: DEX / P: -ci-an / Pl: -cierii, -ciene / E: gramatică + -ian] 1 Persoană specializată în studii de gramatică Si: (rar) gramatic1 (1). 2 Autor de gramatici Si: gramatic1 (1). gramaticie sfvz grămăticie gramatie ,s/[At: (sec. XVIII), ap. DA ms / Pl: ~i// E: ngr ypafiţiaT^ia] (înv) învăţătură. gramatist sm [At: MAIORESCU, CR. I. 372 / Pl: ~ijw / E: ngr ypap,p.an(JTfig] (înv) 1-2 Gramatician (1-2). gramieră sf[At: DN2 / Pl: -re / E: gram + -iera] Balanţă specială în formă de sfert de cerc folosită în industria celulozei şi hârtiei la determinarea gramajului. graminacee sf[At: DA ms / Pl: - / E: it graminaceo] 1-2 Graminee (1-2). graminee sf[At: I. IONESCU. M. 354 / Pl: ~ / E: fr graminee] (Bot) 1 (Lpl) Familie de plante erbacee (sau. mai rar, lemnoase) monocotiledonate. cu rădăcina fasciculată. cu tulpina formată din noduri şi cu inflorescenţa în formă de spic. 2 Plantă din familia gramineelor (1). gramnegativ an [At: DN3 / Pl: -e / E: fr gramnegatif] (D. preparate bacteriene) Colorat în roşu. gramnic, ~ă a, av vz grabnic gramofon sn [At: PANŢU, PL 2 / PI: -oane / E: fr gramophone, ger Gramophone] 1 Aparat pentru reproducerea sunetelor înregistrate pe plăci de ebonită, prevăzut cu o doză de redare cu ac şi cu o pâlnie de rezonanţă. 2 Plantă erbacee, cu flori roz, în formă de pâlnie, cu fructul în formă de capsulă, care creşte pe colinele aride din Dobrogea (Convalvulus lineatus). 565 GRAMOLĂ gramolă ş/’[At: DEX / Pl: -le / E: it gramola] (Teh) Dispozitiv pentru frământarea şi omogenizarea mecanizată a aluatului. grampir sm [At: VICIU, GL. / Pl: ~/ / E: net] (Reg) Cartof. grampozitw an [At: DN3 / Pl: -e / E: fr grampositif] (D. preparate bacteriene) Colorat în albastru-închis. gran sn [At: DA ms / Pl: -e f E: rs rpza] (înv) Măsură egală cu 6 centigrame. folosită la prepararea produselor farmaceutice. granadir sm vz grenadier granat1 sn [At: MARIAN, NU. 540 / V: gârn~, gren~, (2) gră~ / Pl: -e / E: lat granatum] 1 (Pop) Rodie. 2 (Pop) Spilcuţe (Tanacetum balsamita). 3 Silicat natural de calciu, magneziu, fier. mangan. aluminiu sau crom. întrebuinţat ca piatră de şlefuit sau. în stare pură (de culoare roşie) ca piatră semipreţioasă. granat2 sm [At: PANŢU, PL.2 / Pl: ~aţi / E: net] Plantă aromatică erbacee cu flori albe şi galbene Si: (pop) iarbd-amarci, matricea, poala-Sfintei-Mar ii, tarhon (Chysanthemum parthenium). granatar sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 111/8 / Pl: -i / E: granată + -ar] (înv) Grenadier. granată sf vz grenadă granăr sm [At: CHEST. II, 10/4 / Pl: ~i / E: net] (Reg) Muncitor care construieşte case. granda ain [At: PAPADAT-BENGESCU. ap. IORDAN, STIL. 317 / E: it di grando] (Itm; asr) 1 (D. oameni; numai îla) Di ~ Care are (sau pare să aibă) o situaţie socio-financiară excelentă. 2 (D. obiecte sau manifestări ale oamenilor; îal) Care denotă (justificat sau nu) grandoare. 3 (îal; rar) Di ~ Cu trufie. grandangular sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr grand-angulaire) Obiectiv de filmare cu distanţă focală scurtă, cu un unghi de cuprindere mare şi profunzime de claritate mare Si: sitperangular. grande sm [At: DN3 / Pl: -uzi / E: sp grande] Nobil spaniol. grandee sf [At: DN-' / Pl: ~ / E: eg grandee) (Mrn) 1 Parâmă cusută pe marginea unei pânze ca întăritură şi pentru a-i micşora lungimea. 2 Marginea unei vele. grandilocvent, ~ă a [At: CĂLINESCU, I. 389 / Pl: -nţi. -e / E: fr grandiloquent] (D. stil, exprimare) Emfatic. grandilocvenţă sf [At: DA ms / Pl: -ţe / E: fr grandiloquence, it grandiloquenza] întrebuinţare a unui stil şau a unei exprimări emfatice. grandios, -oasă a [At: GHEREA, SP. CR. I, 207 / V: ~oz / P: -di-os / Pl: -oşi, -oase / E: fr grandiose, it grandioso] Impunător (prin proporţiile sale) Si: măreţ, grandioz a vz grandios grandiozitate sf [At: I. NEGRUZZI. S. III, 419 / P: -di-o- / E: it grandiosită, fr grandiosite] (îvr) Grandoare. grandoare sf[At: BOGZA. C. O. 66 / Pl: -ori / E: fr grandeur] (Liv) 1 Măreţie. 2 Sublim. grandoman, -ă a [At: IORGA, CH. II, 79 / Pl: -i. -e 1 E: drr grandomanie] Persoană care suferă de grandomanie Si: megaloman. grandomanie sf[At: DA ms / Pl: ~i/ / E: ns cf fr graiul, rom manie] Mania de a-şi acorda importanţă exagerată, nejustificată Si: megalomanie. granducă sm [At: VĂCĂRESCUL, IST. 289 / PI: -uci / E: it granduca] (înv) Mare duce. grangor sm vz grangur grangur sm [At: CANTEMIR. IST. 179 / V: gan-, -e, -gor, grean-, gla~ / PI: -i i E: ml galgulus] 1 Pasăre căutătoare migratoare, cu penele galben-aurii pe corp, pe aripi şi pe coadă (la bărbătuş) sau verzui pe corp. cu pântecele alb şi aripile gri Ia femelă Si: (reg) ciuflor, domnişor, pişcă-n-flori, zamfiră (Oriolus oriolus). 2 (Prt) Persoană care ocupă o poziţie socială sau politică înaltă Si: (pfm) ştab. grangure sm vz grangur grangurean sm vz grangure grangur el sm vz grăngurel granic sn [At: ALRM II /1, h. 408 / V: (reg) crain- / Pl: -ice / E: ger Kranich] 1 (Reg) Maşina cu care se ridică pietre sau lemne grele Si: elevator, macara, (reg) palan. 2 (Mrn) Bigă specială folosită pe şlepuri. granit sn [At: I. IONESCU, M. 49 / Pl: -uri / E: fr graniţe] Rocă eruptivă foarte dură. granuloasă. compusă din feldspat. mică şi cuarţ, întrebuinţată în construcţii. granitelă sf [At: DA ms / Pl: -le / E: îr granitelle] (Gig) Varietate de granit cu pete albe. galbene etc. granitic, -ă a [At: MACEDONSKI. O. I. 168 / Pl: -ici. -ice / E: granit + -ic] 1 De granit. 2 Care are aspectul (şi duritatea) granitului. granitizare sf [At: DN2 / Pl: -zări / E: după fr granitisation] Proces natural de formare a rocilor granitice (2). graniţă sf [At: NECULCE. ap. LET. II. 327/28 / V: (Mol) lira- / Pi: -ţe (înv) -ţi / E: vsl rpAHHUâ] 1 Limită care desparte două state Si: frontieră, hotar. 2 (îvr; îs) Peste (sau dincolo de) ~ în Antichitate. 3 (Pgn; fig) Margine. granivor,-ă smf, a [At: DA ms / Pl: -i. -e / E: fr granivore] 1-2 (Pasăre) care se hrăneşte cu seminţe. granodiorit sn [At: LTR / P: -di-o- i Pl: -ei E: fr granodiorite) Rocă granulară cu structură intermediară între granit şi diorit. folosită ca piatră de pavaj şi în construcţii. grant1 sn [At: BUL. FIL. VII-VIII, 288 / Pl: -uri i E: fr grand] 1 (Iuz; irn; îe) A-şi ţine ~ul A-şi păstra demnitatea. 2 (îae) A-şi păstra rangul. grant2 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: pbl Grant (numele podului)] (înv; arg; îe) Furt prin ~ Furt comis în complicitate, de către doi hoţi. dintre care unul se preface a fi păgubit. grant3 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: eg grant] Subvenţie. grantist sm [At: BUL. FIL. VII-VIII. 288 / Pl: -işti I E: grant2 + -ist] (înv; arg) Grăntaş. granul sn vz granulă granula vt [At: DA ms / Pzi: -lez / E: fr granuler] A transforma o materie în granule (1). granular, ~ă a [At: ANATOMIA, 19 / Pl: -i. -e / E: fr granulaire] Alcătuit din granule (1). granulare sf [At: LEG. EC. PL. 306 / Pl: -lări / E: granula] Transformare a unei materii în granule (1). granulat, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: granula] 1 Compus din granule. 2 Care prezintă granulaţii. 3 în formă de granule. granulator sn [At: LTR / Pl: -oare sn. -i sm / E: fr granulateur] 1 sn Maşină folosită la granularea (şi sortarea) materialelor dure. 2 su (îc) ~-girator Granulator (1) care zdrobeşte prin învârtire. 3 sn (îc) ^-pendular Granulator (1) care pendulează. 4 sm Muncitor care lucrează la granularea cimentului. granulaţie sf [At: PONI. CH. 182 / V: (înv) -iune i Pl: -ii S E: fr granulation] 1 Structura granulară (1) a unei materii. 2 (Prc) Granulă (1). 3 (Med) Leziune organică formată din mici tumori care apar mai ales la suprafaţa membranelor mucoase şi seroase. granulaţiwne sfvz granulaţie granulă sf [At: IOANOVICI. TEHN. 38 / V: -nul sn / Pl: -le / E: fr granule] 1 Particulă care intră în componenţa unui coip solid cu structură eterogenă sau care rezultă din sfărâmarea ori tăierea acestuia Si: grăuncior. grăunte. 2 Pastilă care conţine un amestec de substanţe medicamentoase încorporate într-o masă zaharoasă. granuhe sf[At: DA ms / Pl: ~i/ / E: fr granulie] (Med) Tuberculoză generalizată Si: tifobaciloz.ă. granuhn sn [At: DN3 / E: fr granuline] Pământ decolorant. preparat prin activarea pentonitei. folosit pentru decolorarea uleiurilor. granuht sn [At: DL / Pl: -e / E: fr granulite] 1 Rocă metamorfica şistoasă şi grăunţoasă. asemănătoare cu gnaisul. 2 Argilă artificială obţinută prin arderea granulelor de argilă în cuptoare speciale, folosită ca material de construcţie. granulocit sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr granulocyte] Leucocită cu mai multe nuclee. 566 GRATIE granulocitoperne sf'[At: DN-1 / Pl: -ii / E: fr granulocytopenie] (Med) Granulopenie. granulocitozjă sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr granulocytose] (Med) Creştere a numărului de granulocite sangvine peste valoarea normală. granulom sn [At: DN3 / Pl: -(m/ne / E: fr granulome] (Med) 1 Tumoare de dimensiuni reduse, apărută în urma unui proces inflamator. 2 Ţesut inflamat care apare la rădăcina unui dinte în urma unui abces cronic. granulomatos, -oasă a [At: DN1 / Pl: -oşi, -oase / E: fr gmnulomateux] De natura granulomului. granulometrie, ~ă a [At: DN-' / Pl: -ici. -ice / E: fr granulometrique] 1 Care aparţine granulometriei. 2 Privitor la granulometrie. 3 Specific granulometriei. granulometrie sfs [At: DN3 / E: fr granulomerie] Determinare a granulozităţii unui material. granulopenie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: ir granulopenie] (Med) Scădere a numărului granulocitelor din sânge Si: granulocitopenie. granulos, -oasă a [At: ENC. VET. 70 / Pl: -oşi. -oase / E: fr granuleux] Granular. granulozitate sf [At: DN'1 / Pl: -ităţi / E: fr granulosite] Structura unui material granular din punctul de vedere al repartiţiei procentuale a granulelor (1) componente după mărimea lor. grapă1 sf [At: DOSOFTEI. V. S. 115/2 / Pl: -pe (înv) grăpi, gropi / E: net] 1 Unealtă agricolă formată dintr-un grătar cu dinţi sau cu roţi dinţate ori dintr-o legătură de mărăcini, folosită la mărunţirea. afânarea şi netezirea pământului arat Si: (reg) boroanâ. 2 (Reg; îe) A merge cu ~pa A merge încet şi greu. 3 (Reg; îe) A merge ca ~pa pe uscat A o duce foarte greu. 4 (Reg; îe) A se ţine ~ de cineva A însoţi pretutindeni pe cineva (cerându-i permanent ceva). 5 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape, în care se foloseşte grapa (1). 6 (înv) Steag. 7 (Ast; pop) Carul mic. 8 (Reg; fig) Femeie grasă şi nepieptănată. 9 (Sst) Roibă (Bronuts secalimus). grapă2 sf [At: MACEDONSKI, O. I. 155 / Pl: -pe / E: fr grappe] (Frr) 1 Ciorchine. 2 Tip de inflorescenţă în formă de ciorchine. grapină sf [At: DL / Pl: -ne / E: fr grappin] (Mrn) Mică ancoră cu patru braţe. grap\(ă sf [At: CHEST. V, 168/21 / Pl: ~f/ / E: grapă' + -iţă] (Ban; Ent) Căpuşă. graptoht sm [At: DN2 / Pl: -iţi / E: fr graptolite, ger Graptolitlien] 1 (Lpl) Clasă de animale fosile de la începutul erei primare, care trăiau în colonii de indivizi care aveau, fiecare, funcţii diferite. 2 Individ din clasa graptoliţilor (1). gras, ~ă [At: CORESI. PS. 412 / Pl: -aşi. -e / E: ml grassus, -a, -uni] 1-2 smf a (Persoană) care are sub piele un strat gros de grăsime (şi forme pline, rotunde) Si: dolofan, durduliu, rotofei, (liv) rubicond. 3 (îs) a Ţesut ~ Ţesut adipos. 4 a (Pop; im; îe) ~ ca scripca Foarte slab. 5 a (Pop; îe) ~ la ceafă (sau la pungă) Bogat. 6 a (Pop; îae) Mojic. 7 a (Fig; d. sume de bani) Mare. 8 a (Fig; d. râs) Cu hohote. 9 a (D. carne, alimente) Care conţine (multă) grăsime. 10 sn (înv) Grăsime. 11-12 sn (înv; la plante) Măduvă (sau suc secretat). 13 a (Chm; îs) Acid ~ Acid care se combină cu glicerina şi formează grăsimi. 14 a (D. fructe, legume) Cărnos. 15 a (D. iarbă) Cu firul gros şi plin de sevă. 16 a (D. pământ) Fertil. 17 sf (îs) -a de Cotnari Specie de viţă-de-vie cu struguri având boabele dese. galbene-verzui. cu pete ruginii, din care se produce un vin alb superior. 18 sf (îas) Vin produs din această specie. 19 sm Strugure alb, pe jumătate rumen, cu boabe de mărime mijlocie şi cu gust dulce, care se coace primul. 20 a (D. boabele strugurilor) Plin. 21-22 sf. a (Literă tipografică sau caracter) care are conturul mai gros decât al literelor aldine. 23 a (D. texte) Care este cules cu caractere grase (22). 24 a (D. teme. subiecte) Generos (şi incitant). 25 a (D. piele, păr) Unsuros. 26 a (D. salarii, câştiguri băneşti; fig) Mare. 27 a (Reg; d. iarnă) Cu puţin ger şi zăpadă multă. graseia vi [At: DA ms / P: -se-iu / Pl: -iez l E: fr grasseyer] A pronunţa sunetul „r“ în mod uvular sau velar (ca francezii). graseiat1 sn [At: MDA ms / P: -se-iat- / Pl: -uri / E: graseia] Graseiere. graseiat2, ~ă a [At: PAS. Z. II. 224 / Pl: -aţi, -e / E: graseia] Cu sunetul „r“ pronunţat în mod uvular sau velar (ca francezii). graseiere sf[At: DA ms / P: -se-ie- / Pl: -ri / E: graseia] Pronunţare uvulară sau velară a sunetului .,r“. aşa cum o fac francezii. graset sn [At: DEX / Pl: -e / E: îr gras set] Parte a membrului posterior la animalele mari, având ca bază rotula şi ţesuturile moi din jur. graşâţă sf[At: CHEST. VIII. 7/19 / Pl: -ţe / E: srb grascica] (Reg) Mâncare de post. graşiţă sf [At: PANŢU. PL 2 /V: -şniţă / Pl: -ţe / E: srb grasica] Plantă erbacee mică. grasă, cu frunze cărnoase şi flori galbene, care creşte mai ales pe terenuri nisipoase Si: (reg) dragoste, iarba-grasă (Portulaca oleracea). graşniţă sf vz graşiţă gratargiu sn [At: IORDAN. L. R. A. 158 / Pl: -gii / E: grătar + -giu] (Rar) Bucătar specializat în fripturi la grătar. graten sn [At: DN3 / Pl: -e I E: fr gratin] 1 Preparat culinar cu pesmet şi copt în cuptor. 2 Vas termorezistent în care se pregătesc gratenele (1). gratie sf[ At: DOSOFTEI. V. S. 104 / Pl: -ii / E: ml * gratis] 1 Fiecare din bareie metalice (paralele) aşezate pe un cadru şi care serveşte la protejarea (şi securizarea) uşilor şi a ferestrelor sau ca ornament arhitectonic. 2 (înv) Instrument de tortură în formă de grătar (2). pe care erau arşi condamnaţii. 3 (Reg) împletitură de nuiele în formă de grătar (2) Si: (reg) leasă2. gratifica vt [At: DL / Pzi: -tific / E: fr gratifier, lat gratificare] 1 A acorda cuiva o gratificaţie (sau o favoare). 2 (Pex; fig) A atribui ceva cuiva. gratificare sf [At: DN2 / Pl: -cari / E: gratifica] 1 Acordare a unei gratificaţii (sau a unei favori). 2 (Pex; fig) Atribuire. gratificat, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -el E: gratifica] 1 Care a pricinuit o favoare. 2 (Liv) Recompensat. 3 (Fig) Care a pricinuit nejustificat ceva. gratificaţie sf [At: DL / Pl: -ii / E: fr gratification, lat gratificatio] Recompensă bănească acordată unui angajat peste salariul obişnuit (la sfârşitul anului) pentru buna îndeplinire a sarcinilor de muncă. gratificaţiune sf vz gratificaţie gratina vt [At: DN2 / Pzi: -nez i E: fr gratiner] (D. alimente) A acoperi cu pesmet şi a coace. gratinare sf [At: DEX / Pl: -nari / E: gratina] Acoperire a unor alimente cu pesmet şi coacerea lor. gratinat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri i E: gratina] Gratinare. gratinat2, -ă a [At: DEX-S / Pl: -aţi. -e / E: gratina] (D. alimente) Acoperit cu pesmet (şi copt). gratis av [At: DL / E: fr gratis, lat gratis] 1 Fără bani. 2 (Fam; îlav) Pe ~ Fără plată. 3 (Fig; îal) în mod nejustificat. gratitudine sf[At: DL / Pl: -ni / E: fr gratitude, lat gratitudo, -ionis] (Liv) Recunoştinţă. gratuit, -ă a [At: DL / Pl: -iţi, -e / E: fr gratuit, lat gratuitus] 1 Care nu costă nimic. 2 av Fără bani. 3 (Fig) Inutil. 4 (Fig) Nejustificat. gratuitate sf[At: DL / Pl: -ităţi / E: fr gratuite, lat gratuitas, -atis] 1 însuşirea de a fi gratuit (1). 2 (Ccr) Obiect care se acordă gratuit (2). 3 Obiecte sau servicii care se acordă gratuit (1) unui angajat de instituţia la care lucrează. 4 (Fig) Inutilitate. 5 (Fig) Lipsă de temei. 6-7 (Ccr; lpl) Vorbe inutile (sau nefondate). gratula vtr [At: DN2 / Pzi: -lez / E: lat gratulari, it gratulare] (Asr) 1-2 A (se) felicita. 3-4 A (se) lăuda. gratulare sf [At: DEX / PI: -lari IE: gratula] (Asr) 1 Felicitare. 2 Laudă. gratulat sn [AT: DA / Pl: -uri / E: gratula] (îrg) Felicitat1. gratulaţie sf [At: DN2 / Pl: -ii i E: lat gratulatio] (Asr) 1-2 Gratulare (1-2). graţia vt [At: DA ms / P: -ţi-a / Pzi: -iez / E: îr gr ac ier] 1-2 A reduce (sau a anula) pedeapsa unui condamnat printr-un act emis de şeful statului. graţiat, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi. -e/E: graţia] (D. condamnaţi) A cărui pedeapsă a fost redusă (sau anulată) prin decret prezidenţial. graţie [At: NEGRUZZI, S. I. 338 / Pl: -ii / E: lat gratia, it grazia] 1 sf Drăgălăşenie (şi fineţe) în mişcări şi atitudine. 2 Farmec. 3 sf(îc) Cele 567 GRAŢIERE trei ~ii Cele trei zeiţe din mitologia romană considerate ca personificări ale frumuseţii şi gingăşiei feminine. 4 a/(Fam; îe) A face ~ii A căuta să pară fermecător prin gesturi şi atitudini afectate. 5 sf(îae) A-şi manifesta în mod nejustificat nemulţumirea. 6 sf Bunăvoinţă. 7 sf Favoare de care se bucură cineva. 8 jr/*(Iuz) Iertare (de o pedeapsă). 9 a/îndurare divină. 10 sf (îs) Anul de - Formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 11 pp (Construit cu dativul) Datorită. graţiere sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: graţia] 1-2 Reducere (sau anulare) a unei pedepse printr-un act prezidenţial. graţios, ~oasă a [At: NEGRUZZI. S. I. 284 / P: -ţi-os / Pl: -oşi, -oase / E: lat gratiosus, it grazioso] 1 a Plin de graţie(l). 2 a (înv) Amabil. 3 sn Categorie estetică vizând măiestria şi ingeniozitatea execuţiei în artă, uşurinţa şi naturaleţea ei. graţiozitate sf [At: ARDELEANU. V. P. 104 / Pl: -ităti / E: lat gratiositas, -atis, it graziositâ] 1 (Adesea irn) Bunăvoinţă politicoasă. 2 (Lpl) Atitudine, vorbe pline de afectare. 3 (Lpl; pex) Mofturi. graur [At: ODOBESCU, S. III, 23 / V: (pop) / P: gra-ur / E: ml graulus] 1 sm Pasăre migratoare cântătoare cu ciocul ascuţit, de culoare gălbuie şi cu pene negre-verzui cu pete albe (Sturnus vulparis). 2 sm (Pop; euf) Ţigan. 3 a (D. cai) Care are culoarea cenuşie (împestriţată cu pete albe). graure sm vz graur grav, —ă [At: NEGRUZZI, S. I.. 37 / V: (înv) / Pl: / E: fr grave, lat gravis] 1-2 a, av (Care este) extrem de important prin consecinţele neplăcute pe care le poate avea. 3 a Care poate avea urmări rele. 4 a (D. boli, răni) Care poate provoca moartea Si: periculos, primejdios. 5 a (D. oameni, figura, privirea sau manifestările lor) Care este foarte serios Si: sever. solemn. 6-7 a, av (D. voce, sunete, ton, timbru sau despre modul de execuţie a unei piese muzicale) (Care se află) în registrul cel mai jos Si: adânc, gros. jos, profund. 8 a (Grm; îs) Accent - Accent care servea, în vechea ortografie română, la indicarea unor vocale accentuate, în special a finalelor. 9 a (Grm; îas) Accent care. în scrierea greacă. înlocuieşte accentul acut pe ultima silabă când cuvântul respectiv nu e urmat de semne de punctuaţie. 10 (Grm; îas) Accent (oblic, de la stânga la dreapta) purtat în unele limbi de o vocală deschisă. grav a vt [At: DA / Pzi: -vez / E: fr graver, ger gravieren, it gravare] A săpa imagini, ornamente, litere etc. într-un material, cu ajutorul unor instrumente sau al unor mijloace tehnice speciale, pentru a obţine un clişeu de imprimare sau în scop decorativ. gravare sf [At: DEX / PI: -vâri / E: grava] Săpare de imagini, ornamente, litere etc. într-un material, cu ajutorul unor instrumente sau al unor mijloace tehnice speciale, pentru a obţine un clişeu de imprimare sau în scop decorativ Si: gravură (1), gravat. gravat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: grava] Gravare. gravat2, -ă a [At: ODOBESCU. S. II, 219 / Pl: -aţi, -te / E: grava] Care a fost supus operaţiei de gravare. grave1 a, av vz grav grave2 [At: DEX-S / E: it grave] 1 av (Muz; indică modul de execuţie) Grav (7). 2-3 sn (Parte dintr-o) compoziţie muzicală în tempoul grave (1). gravelă sf[At: DEX / Pl: -le / E: fr gravelle] Litiază urinară. gravelit sn [At: DEX-S / Pl: -e / E: cf eg gravei] Granulit (2). gravidă sf, af[At: KLOPŞTOCK. F. 62, ap. DA ms / Pl: -de / E: lat gravida, fr gravide] 1-2 (Femeie) care poartă un făt în cavitatea uterină Si: însărcinată. (pfm) bort oasă. gravidie sf[At: DEX-S / E: fr gravidie] Graviditate. gravidism sn [At: DN3 / E: it grav idiş mo] (Med) Ansamblul manifestărilor care însoţesc graviditatea. graviditate sf [At: DA ms / E: îr gravidite, lat graviditas, -atis] 1 Starea femeii gravide (din momentul conceperii fătului şi până la naşterea lui Si: gravidie. 2 Starea de sarcină. gravific, -ă a [At: DN3 / PI: -ici, -ice / E: fr gravifique] (Rar) Referitor la gravitaţie. gravimetric,-ă a [At: ENC. TEHN. / Pl: -ici, -ce / E: fr gravimetrique] 1-2 Care aparţine gravimetriei (1-2). 3-4 Privitor la gravimetrie (1-2). gravimetrie sf [At: LTR / E: fr gravimetrie, ger Gravimetrie, it gravimetria] 1 Parte a geofizicii care studiază distribuţia geografică a câmpului de gravitaţie. 2 Metodă chimică prin care se determină cantitatea unui element dintr-un amestec prin separarea lui cu ajutorul unui reactiv. gmvita vi [At: HASDEU. I. C. 153 /Pzi: -tez/ E: fr graviter, it gravitare] 1-2 (A fi sau) a se mişca în câmpul de gravitaţie (2) al altui corp. 3 (Fig) A evolua, a avea loc. a trăi în jurul sau în vecinătatea (şi sub influenţa) cuiva sau a ceva. gravitate sf [At: MAIORESCU, CR. II. 114/ Pl: -ităti / E: fr gravite, lat gravitas, -atis] 1 Fenomen de atracţie reciprocă a corpurilor, dependent de masa lor Si: gravitaţie (1). 2 (îs) Câmp de - Spaţiu în care un corp îşi exercită atracţia asupra altor corpuri Si: câmp de gravitaţie (2). 3 (îs) Centru de - Punct fix prin care trece rezultanta greutăţilor moleculelor care compun un corp în toate poziţiile posibile. 4 (îas) Punctul de aplicaţie al rezultatelor forţelor de gravitaţie (1) exercitate asupra părţilor care alcătuiesc un corp Si: centru de gravitaţie (3). 5 (îas) Punctul care susţine un coip în echilibru Si: centru de gravitate (4). 6 (Fig; îas) Loc în jurul (şi sub influenţa) căruia evoluează, trăieşte cineva sau ceva în echilibru Si: centru de gravitaţie (5). 7 Caracterul unui sunet muzical de a fi grav (6). 8 Aspect extrem de important prin consecinţele neplăcute, primejdioase pe care le poate avea. 9 Seriozitate extremă (în manifestări, atitudini etc.). 10 (Rar) Greutate. gravitaţie sf[At: MAIORESCU. CR. II, 114 /V: (înv) -iune / Pl: -ii i E: fr gravitation, ger Gravitation, it gravitazione] 1 Fenomen de atracţie reciprocă a corpurilor, dependent de masa lor Si: gravitate (1). 2 (îs) Câmp de - Spaţiu în care un corp îşi exercită atracţia asupra altor corpuri Si: câmp de gravitate (2). 3 (îs) Centru de - Punctul de aplicaţie al rezultantei forţelor de gravitaţie (1) exercitate asupra părţilor care alcătuiesc un corp Si: centru de gravitate (4). 4 (îas) Punctul care susţine un corp în echilibru Si: centru de gravitate (5). 5 (Fig; îas) Loc în jurul (şi sub influenţa) căruia evoluează, trăieşte cineva sau ceva Si: centru de gravitate (6). gravitaţional, -ă a [At: MARIAN-ŢITEICA. ap. DA ms / P: -ţi-o- / Pl: -i, -el E: fr gravitationnel] 1 Care aparţine gravitaţiei (1). 2 Care se referă la gravitaţie (1). 3 De gravitaţie (1). graviton sm [At: DEX-S / Pl: -i / E: eg graviton] Particulă ipotetică, considerată a fi cuantă a câmpului de gravitaţie (2). gravitaţiune sfvz gravitaţie gravnic, -ă a vz grabnic gravor sm [At: DA / Pl: -i / E: fr graveur] 1 Specialist în gravură (1). 2 Persoană care se ocupă cu gravura (2). gravură şf [At: ODOBESCU, S. III. 61 / Pl: -ri! E: fr gravure] 1 Gravare. 2 Gen al graficii în care imaginea artistică este obţinută prin reproducerea după o placă pe a cărei suprafaţă a fost trasat sau gravat desenul în adâncime sau în relief. 3-4 (Arta sau) tehnica gravorului (1-2). 5 Placă de cupru, de piatră etc. pe care s-a gravat o imagine spre a fi reprodusă. 6 (Pex) Imaginea reprodusă după o gravură (5). grazdă sf [At: CORESI. ap. DHLR II, 558 / Pl: -de / E: net] (înv) Desfrâu. grazioso av [At: DN3 / P: gra-ţi- / E: it grazioso] (Muz; indică modul de execuţie) Cu uşurinţă şi graţie. grăbar sm [At: PANŢU. PL.2 / Pl: -i / E: srb grabar] (Bot; reg) Sfineac (Carpinus orient al is). grăbghită sfvz grăbit grăbi [At: MOXA, 404/7 / Pzi: -besc / E: vsl rpaEHTH] 1 vi A face repede toate pregătirile necesare. 2-3 vti A-şi iuţi sau a face pe cineva să-şi iuţească mişcările, mersul spre a ajunge cât mai repede undeva. 4-5 vti A acţiona sau a face pe cineva să acţioneze cât mai repede. 6 vt A face ca o treabă, un fenomen etc. să aibă loc sau să se realizeze foarte repede Si: a accelera, a iuţi, a zori. 7 vr A acţiona sau a face ceva în grabă şi fără prea multă chibzuială Si: a se pripi. 8 vt (D. Soare; c. i. plantele, fructele) A face să se coacă repede. 568 GRĂJDUŢ grăbici sn [At: DA ms / Pl: -///•/' / E: grăbi + -iciu] (Reg) Boala la vite. constând într-o inflamaţie interioară a anusului. grăbire sf[At: LEG. EC. PL. 419 / Pl: -ri / E: grăbi] 1 Grabă (1). 2 Iuţire a mersului, a mişcărilor pentru a ajunge cât mai repede undeva. 3 Realizare a unui fenomen cât mai repede. 4 Pripire. 5 (înv; îlav) Cu -Grabnic. grăbit, ~ă [At: CREANGĂ. A. 20 / V: ~6g/ufcz sf/Pl: -iţi, -e /E: grăbi] 1 c/ Care face repede toate pregătirile necesare. 2 a (D. oameni) Care merge repede pentru a ajunge undeva. 3 a Care acţionează cât mai repede. 4 a Care acţionează în grabă şi fără prea multă chibzuială. 5 a (D. fructe) Copt repede. 6 sf(Jf grăbgltită) Plăcintă din mălai şi aluat de pâine. 7 sf (Reg; îf grâbghiţă) Clătită (6). grăbiţel sn [At: VICIU, GL. / V: grăghi- / Pl: -e / E: grăbit + -el] (Reg) Lipie coaptă în grabă când se face pâinea. grăbitor, -oare [At: CORESI, EV. 138/17 / Pl: ~i, -oare / E: grăbi + +(i)tor] (înv) 1 a Lacom. 2 a Care se grăbeşte (2). 3 sm (Bot) Strugure cu boabe mijlocii care se coace mai devreme. grăblea sf v z greblă grăbnicie sf [At: LB / Pl: -cii i E: grabnic + -ie] (înv) Grabă (1). grăbos, -oasă a [At: DR V, 191 / Pl: ~osi, -oase / E: ns cf grăbănos] (Reg; d. cai) Cu spinarea ruptă. grăbunţă sf vz zgrăbunţă grăcina vi [At: BOCEANU. GL. / Pzi: gracin / E: net] 1 (Reg) A face zgomot inutil. 2 (Olt; fig) A suferi de foame. grădea sf [At: ŢICHINDEAL. F. 320 / V: -elă l Pl: -de / E: srb gradela] (Reg) 1 Nuia din care se împletesc garduri. 2 (Pex) Gard făcut din grădele (1). 3 (Pex) împletitură din nuiele, cu care se împrejmuieşte un loc. grădinar1 sm [At: (a. 1828) URICARIUL VII, 197/18 / V: gred-, gredinariu / Pl: -i / E: grădină + -ar după bg rpoAMHAph] 1 Persoană care se ocupă cu cultivarea unei grădini (1). 2 (îe) A vinde castraveţi ~ului A încerca să prosteşti pe cineva care este priceput în domeniul de care se vorbeşte. grădinar2 sn vz gărdinar grădină sf[At: BIBLIA (1688) 4/26 / A şi: (Trs) grădină / Pl: -ni l E: bg rpajHHa, srb gradina] 1 Suprafaţă de teren arabil, de obicei îngrădită, pe care se cultivă legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obţinerii unor produse Si: (rar) grădinărit (2), (reg) grădinit. 2 (Fig; înv; îe) O ~ de om Om plăcut, simpatic. 3 (Şîs ~ publică) Suprafaţă de teren plantată şi amenajată cu alei, bănci etc., care serveşte ca loc de agrement sau care are rol decorativ. 4 (îs) ~ botanică Instituţie ştiinţifică dotată cu o suprafaţă de teren pe care sunt cultivate colecţii de plante (rare), în scopul prezentării şi studierii. 5 (îs) ~ zoologică Instituţie ştiinţifică dotată cu o suprafaţă de teren pe care sunt crescute animale vii din diverse regiuni ale pământului, spre a fi expuse publicului sau studiate. 6 (îs) ~ de vară Restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 7 (îs) —chimică (sau minerală) Experienţă în care cristale de diferite săruri minerale colorate, introduse într-o soluţie apoasă de silicat de sodiu sau ferocianura de potasiu, se cristalizează diferit. 8 (înv; îs) ~ de copii Grădiniţă (3). 9 (Iuz; îs) ~ sezonieră Grădiniţă care funcţiona în mediul rural. în timpul muncilor agricole. 10 (înv; îe) A face ~ A culca la pământ. grădinăreasa sf [At: DA ms / Pl: -ese / E: grădinar + -easă] 1 Persoană care se ocupă cu cultivarea grădinii (1) Si: grădinărită (1). 2 Soţie de grădinar (1) Si: grădinărită (2). grădinăresc, -ească a [At: ISPIRESCU. L. 232 / Pl: -eşti / E: grădinar + -esc] 1-2 Care se referă la grădinar (1) sau la grădină (1). 3-4 Care aparţine grădinii (1) sau grădinăritului (1). grădinari vi [At: DR X, 567 / Pzi: -resc / E: grădinar] (Rar) A se ocupa cu cultivarea grădinilor (1). grădinărie sf [At: SUŢU, ap. TDRG / Pl: ~i/ / E: grădinar + -ie] 1 Grădinărit (1). 2 Grădină (1) de zarzavat. 3 Cultură de grădină (1). grădinărit sn [At: S. BODNĂRESCU, ap. TDRG / Pl: -uri / E: grădinări] 1 Ocupaţia grădinarului (1) Si: grădinărie (1). 2 (Rar) Grădină (1). grădinărită sf [At: DA ms / Pl: -ţe / E: grădinar + -iţa] 1-2 Grădinăreasă (1-2). grădimeă sf [At: TEODORESCU. P. P. 341 / Pl: -ici l E: grădină + -ică] 1-2 (Şhp) Grădiniţă (1-2). grădinit sn [At: ŞEZ. III, 53 / Pl: -uri / E: grădină + -it] (Reg) Grădină (1). grădiniţă sf [At: ALECSANDRI, P. P. 33 / Pl: -ţe / E: grădină + -iţă] 1-2 (Şhp) Grădină (1) (mică) Si: grădinică (1-2). (înv) grădinuţă (1-2), (reg) grădioară (1-2). 3 (Şîs ~ de copii) Instituţie pentru educarea copiilor între 3 şi 6 ani Si: grădină (8). 4 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 Melodie după care se execută grădiniţa (4). grădinuţă sf[At: DOSOFTEI, V. S. 93/2 / Pl: -ţe / E: grădină + -uţă] 1-2 (înv; şhp) Grădiniţă (1-2). grădioară sf [At: ŞEZ. I. 112 / V: gărd- l P: -di-oa- l Pl: -re / E: grădină + -ioară] 1-2 (Şhp) Grădiniţă (1-2). grădişte sf [At: ODOBESCU, S. II, 144 / V: graghiştie / A şi: grădişte / Pl: -ti / E: bg rpsypnre] 1 Ridicătură (alungită) de pământ formată în lunca unui râu ca urmare a eroziunii. 2 Loc al unei cetăţi vechi sau al unei locuinţe preistorice. grădui vt [At: I. IONESCU, P. 156 / Pzi: -esc / E: grad] (înv) A măsura cu un aparat tăria alcoolului sau calitatea laptelui. grăghiţel sn vz grăbiţel grăi [At: COD. VOR. 19/13/V: grei / Pzi: -esc, (înv) ghirăesc / E: srb grâjati] 1-2 vit (Pop) A spune (ceva). 3 vi (Pop) A vorbi. 4 vi (înv; îe) A ~ de price A spune ceva cu scopul de a provoca ceartă. 5-6 vi (înv; îe) A ~ (de) bine sau (de) rău (de cineva) A spune lucruri bune sau rele despre cineva. 7 vr (Mol; Buc) A lua o hotărâre împreună. 8-9 vtr (înv) A (se) numi. 10 vt (Trs) A chema pe cineva. 11 vt (Trs) A se adresa cuiva. grăime sf vz greime grăire sf [At: VARLAAM. C. 23/1 / Pzi: -ri / E: grăi] 1 (Pop) Spunere. 2 (Pop) Vorbire. 3 (Trs) Capacitate de a vorbi. 4 (înv; ccr) Vorbă. 5 (Pop; îls) ~ de rău Clevetire. 6 (Mol; Buc) Luare a unei decizii împreună cu altcineva. 7 (înv) Numire. 8 (Trs) Chemare. 9 (Trs) Adresare. grăit1 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: grăi] 1-4 (Pop) Grăire (1-4). 5 (Pop) Cuvânt. 6 (Reg) Acordare a darurilor la nuntă tinerilor căsătoriţi. grăit2, -ă [At: TETRAEV. (1574), 203 / Pl: -iţi, -e / E: grăi] 1 a (Pop) Spus. 2 a (Pop) Vorbit. 3 a (Mol; Buc; d. o hotărâre) Luată împreună cu altcineva. 4 a (înv) Numit. 5 a (Trs; d. o persoană) Chemat. 6 sf (înv) Cuvânt. grăitor, -oare [At: PSALT. SCH. 11 / V: (înv) -iu / P: grăi-i- / Pl: -i, -oare / E: grăi + -itor] 1 a (Pop) Care vorbeşte. 2 a (Pop) Care spune. 3 a (îs) Exemplu ~ Exemplu concludent. 4 sm (înv; complinit prin din pântece) Ventriloc. 5 sm (înv; complinit prin de cele dumnezeieşti; după vsl EorocAOB'bi) Teolog. 6 sm (înv; construit cu complementul la acuzativ; îs) -iu menciuni Mincinos. 7 sm (Reg) Peţitor. grăitoriu, -ie sm, a vz grăitor grăitorit sn [At: H IX, 7 / Pl: -uri / E: grăitor + -it] (Reg; rar) Peţit. grăiuţ sn [At: ŢIPLEA, P. P.. ap. DA ms / Pl: -uri / E: grai + -uf] 1-6 (Şhp) Grai (1-2,7) (plăcut). grăjdar sm [At: GRAIUL I. 369 / V:(reg) -dier / Pl: -i / E: grajd + -ar] Bărbat care se ocupă de îngrijirea grajdurilor şi a animalelor adăpostite în ele. grăjdeţ sn [At: CHEST. II. 429/57 / Pl: -e / E: grajd + -eţ] (Reg) Loc în care se adăpostesc oile şi caprele. grăjdier sm vz grăjdar grăjdişor sn [At: TDRG / Pl: -oare / E: grajd + -işor] 1-2 Grăjdulet (1-2). grăjdiuţ sn vz grăjduţ grăjduleţ sn [At: MAT. FOLK. 338 / Pl: -e / E: grajd + -itleţ] 1-2 (Şhp) Grajd (mic). grăjduţ sn [At: MARIAN. S. R. 91 /V: -diuţ / Pl: -uri / E: grajd + -uf] 1-2 Grăjduleţ (1-2). 3 (Reg) Grăjdeţ. 4 (Reg) Cămară. 569 GRĂMADĂ grămadă [At: BIBLIA (1688), 153/34 / Pl: -mezi, (înv) -măzi / E: vsl rpaMAAa] 1 sf Cantitate mare de obiecte sau materiale strânse la un loc (în dezordine). 2 av In cantitate mare. formând o grămadă. 3 ş/ (Pfm; îlav) Cu Mia Mult. 4 i/(îal) In număr mare. 5 ş/'(Pfm; îl) O ~de Foarte mult (mulţi, multe). 6 av (Pfm; îe) A cădea (sau a se prăbuşi) ~ A se prăbuşi la pământ (în nesimţire). 7 av (Pfm; îe) A da (sau a face, a pune etc pe cineva) jos ~ A doborî. 8 sf (Pfm; pex; îal) A omorî. 9 ş/’Mulţime de fiinţe. 10 sf (Spc) îngrămădire de jucători, la rugby Si: meleu. 11 sf( Buc) Totalitatea locuitorilor unei comune. grămădare sf [At: FRÂNCU-CANDREA, ap. DA / Pl: -dări / E: ns cf grămădi] (Reg) Grămadă de pietre Si: (pop) grohotiş (1). grămădeală sf [At: IORGA, ap. DA / Pl: -eli / E: grămădi + -eală] (Pop) îngrămădire: grămădi vtr [At: COD. VOR. 96/1 / Pzi: ~dese / E: vsl rpAMAAHTH] (Pop) 1-2 A (se) îngrămădi. grămădire sf[At: IORGA. L. I 274 / Pl: ~ri / E: grămădi] (Pop) 1-2 îngrămădire (1-2). 3 (înv; îlav) Cu ~ în număr mare. grămădit, a [At: ŞINCAI, HR. II. 130 / Pl: -iţi, -e / E: grămădi] (Pop) 1 îngrămădit. 2 (D. ţesături sau cusături, lucru de mână etc.) Bătut. grămăditor, ~oare smf [At: ŞEZ. II, 76 / Pl: -i, -oare / E: grămădi + -tor] (Reg) Persoană care strânge fânul în grămezi sau în căpiţe. grămăgioară sfvz grămăjoară grămăjea sf[At: PĂSCULESCU, L. P. 266 / Pl: ~ele / E: grămadă + -ea] (Rar; în rimă) 1-2 Grămăjoară (1-2). grămăjoară sf [At: SBIERA, F. S. 1 18 / V: (reg) ~ăgiodJ'ă / Pl: -re / E: grămadă + -ioară] 1-2 (Şhp) Grămadă (1) (mică). grămăjuie sf [At: DL / P: -ju-ie / E: grămadă + -uie] 1-2 (Şhp) Grămăjoară (1-2). grămătic sm [At: CORESI, PS. 444 / V: (înv) gramatic11 Pl: -ici / E: ngr ypafifiariKâg] (înv) 1 (în limbajul bisericesc) Dascăl. 2 Secretar (şi contabil) într-o cancelarie domnească (sau boierească). 3 (Irn) Lingvist. 4 (Irn) Gramatician. grămătică sfvz gramatică grămăticie sf [At. (a 1755) URICARIUL II. 279/32 / V: gramat- i Pl: -cii / E: grămătic + -ie] (înv) Cancelarie domnească (sau boierească). grămujda vt [At: REV. CRIT. III, 156 / V: (reg) ~di. ~uşda, glem~ / E: net] (Trs; numai la negativ) A nu scoate nici un cuvânt. grămujdi v vz grămujda grămuşda v vz grămujda grănat sn vz granat2 grăngurel sm [At: DA / V: gan~, gran~, gân~, grângorel / Pl: -ei / E: grangur + -el] 1-2 (Şhp) Grangur (mic). grănicer sm [At: (a. 1862) IORGA S.D. XIII, 135 / V: (reg) ~iter / Pl: -i / E: graniţă + -er] Militai* instruit pentru a asigura paza la graniţa unei ţări Si: (îrg) cordonaş. grăniceresc, ~ească a [At: IORGA, ap. DA / Pl: -eşti / E: grănicer + -esc] 1 Care aparţine grănicerilor. 2 Referitor la grăniceri. 3 (înv; îs) Ţinut - Regiune de graniţă a Imperiului Habsburgic. ai cărei locuitori se bucurau de anumite privilegii în schimbul supravegherii şi apărării hotarelor. grăniţa vt [At: IORDAN, L. R. A. 239 / V: (reg) ~ţu\ / Pzi: -tez. / E: graniţă] (Trs) A stabili marginile unei proprietăţi, ale unui teren. grăniţare sf [At MACEDONSKI. O. I, 161 / Pl: -ţări / E: grăniţa] (înv) Stabilire a unui hotar. grăniţat,~ă a [At: MACEDONSKI. O. I, 109 / Pl: -aţi, -e / E: grăniţa] (înv) Căruia i s-au stabilit nişte limite. grăniţui v vz grăniţa grantaş sm [At: BUL. FIL. VII-VIII. 288 / Pl: ~HE: grant2 + -aş] (înv; arg) Hoţ care fură prin grant2. grăntos am [At: DIACONU. P. 50 / Pl: -oşi i E: grant1 + -oy] (Rar; reg) încăpăţânat. grapa vt [At: DOSOFTEI. V.S. 23/2 / Pzi: grap, (înv) grăp, grăpez. / E: grapă] 1 A mărunţi (şi afâna) cu grapa pământul arat, pentru a acoperi seminţele Si: (reg) a boroni. 2 (înv) A tortura pe cineva, smulgându-i carnea. grăpadă sf [At: PANŢU. PL.2 / Pl: -pezi / E: grapă2] (Bot; reg) Ciormoiag (Melampyrum saxosuni). grăpare .v/ [At: I. IONESCU. C. 71 / Pl: -pari / E: grapa] Mărunţire, afânare şi netezire a pământului cu grapa (1). grăpariţă sf [At PANŢU, PL.2 / Pl: -ţe i E: grapă2 + -ariţă] (Bot; reg) Ciormoiag (Malampyrum saxosum). grăpat1 sn [At: I. IONESCU. C. 71 / Pl: -uri / E: grăpa] Grăpare. grăpat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: grăpa] (D. pământuri, terenuri) Lucrat cu grapa (1). grăpăna vr [At: NESTOR-URECHE. ap. CADE / Pzi: -nez i E: net] (îrg) A se căţăra. grăpătoare ş/ŢAt: ALR. T. II, 94/26 / Pl: -tori / E: grapă + -(ăjtoare] (Reg) Cimitir. grăpător sm [At: SBIERA, ap. CADE / Pl: -i / E: grăpa + -(ă)tor] Persoană care lucrează cu grapa1 (1). grăpătură sf [At I. IONESCU, D. 197 / Pl: -ri / E: grăpa + -tură] (înv) Grăpare. grăpiş av [At: DOSOFTEI. V. S. 103 / E: grapă1 + -iş] 1 (înv) Anevoie. 2 (Pfm; îlav) Târâş-~Cu mare greutate. grăsan, ~ă smf. a [At: DUMITRIU. ap. DA ms / Pl: -i, ~e / E: gras + -an] 1-2 (Şdp) (Persoană) (foarte) gras(ă). grăscean, [At: GHICA. S. 2 / Pl: -ceni. -eene / E: gras + -ean] 1-2 a (Şhp) Grăsuţ (1-2). 3 sm Purcel între 3 şi 7 luni. grăscior, ~oară a [At: BUGNARIU, N. / Pl: -i. -e l E: gras + -uc + -ior] 1-2 (Şhp) Grăsuţ (1-2). grăsime sf [At: BIBLIA (1688). 349 / Pl: -mi / E: gras + -inie] 1 Ţesut adipos. 2 Untura. 3 Ulei. 4 (Ccr) Pată unsuroasă. 5 însuşire a unei persoane grase (1). 6 (Fig) Avere. 7 (Fig; rar) Calitate a unui text de a fi incitant. grăsos, ~6>asâ a [At: PARHON. B. 15 / Pl: -oşi, -oase / E: gras + -ov] 1 Care conţine grăsime. 2 Care are aspect uleios. grăsuc, ~ă a [At: CADE / Pl: -uci, -ucr / E: gras + -uc] 1-2 (Şhp) Grăsut (1-2). grăsulean, a [At: DICŢ. / Pl: -eni, -ene l E: gras + -ulean] 1-2 (Şhp) Grăsuţ (1-2). grăsuleţ, ~eaţă a [At: DICŢ. / Pl: -i, -e / E: gras + -uleţ] 1-2 (Şhp) Grăsuţ (1-2). grăsuhu, ~\e a [At: GORJAN, H. IV. 160/2 / Pl: ~i/ / E: gras + -uliu] 1-2 (Şhp) Grăsuţ (1-2). grăsun, [At: HII. 79 / V: ~e / Pl: -e / E: ns cf lat* grasso, -onis] 1 sm Porc tânăr (până la un an). 2-3 a (Şhp) Grăsuţ (1-2). grăsune sm, a vz grăsun grăsunei, ~ea a [At: HIX. 85 / Pl: -ei. -ele / E: grăsun + -el] 1-2 (Şhp) Grăsuţ (1-2). grăsuţ, ~ă a [At: RETEGANUL. P. III, 59 / Pl: -i, -e / E: gras + -uţ] 1-2 (Şhp) Cam (gras). grăşătoare sf[At: DA ms / Pl: -ori / E: net] (Bot; reg) îngrăşătoare. grătar sn [At: DOSOFTEI, V. S. 20 / Pl: -e / E: ns cf lat* gratarium] 1 Obiect din bare metalice paralele sau încrucişate, care serveşte la protejarea (şi securizarea) uşilor şi geamurilor. 2 Obiect din vergele metalice paralele pe care se frig diverse alimente (carne, peşte etc). 3 (Pex) Friptură pregătită la grătar (2). 4 (D. carne, peşte, ciuperci; îla) La ~ Fript pe grătar (2). 5 Obiect din bare metalice paralele, care serveşte la curăţarea încălţămintei pe talpă. 6 Parte de deasupra ieslei. în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 7 (Rar) Coşul pieptului. 8 Ansamblu de bare metalice paralele (sau încrucişate) care se foloseşte la instalaţiile de ardere, pentru înlăturarea cenuşii la instalaţiile hidrotehnice. în industria mineritului etc. 9 (Elt) Electrod în formă de sită intercalat între anodul şi catodul unui tub electronic sau între alţi doi electrozi. grătăraş sn [At: (a. 1827) IORGA. S. D. VII. 262 / Pl: -e / E: grătar + -aş] 1-8 Grătar (2-4, 6) (mic). 570 GREABĂN grătieriu sn [At: BREBENEL. GR. P. / P: -ti-e- / E: ns cf graţie] (Trs) Sfredel nedefinit mai îndeaproape. grătioară sf[At: BIBLIA (1688). ap. CADE / Pl: -oare / E: gratie + -oară] 1-2 (Şhp) Gratie (mică). grâui v vz grohăi1 grăuncean sn [At: CANTEMIR. IST. 191 / P: gră-un- / Pl: -cene AE: grăunte+ -eon] 1-2 (înv) Grăuncior (1-2). grăuncer sn [At: H XI. 469 / P: gră-un- / Pl: ~e / E: grăunte+ -er] (Reg) Grăunţar. grăuncior sm [At: DA / P: gră-un- / Pl: -oare, (reg) -oară / E: grăunte + -ior] 1-2 Grăunte (1) (mic) Si: (înv) grăuncean (1-2). grăunţei. grăunte [At: TETRAEV. (1574). 222 / V: grăunţ, grăunţă sfl P: gră-un-/ Pl: -nţe, (reg) -nţă, -nţi, (înv) -nţuri i E: refăcut din pil grăunţă (< ml granuceum)] 1 sm Sămânţa unor plante, mai ales a cerealelor Si: boabă. bob1.2 snp Grâne (mai ales ovăz. orz) care servesc de nutreţ cailor. 3 sn (Pan) Fructul copt, în formă de bob, al altor plante. 4 (Pop; euf; îe) A (nu) avea ~nţe în cap A fi prost. 5 sm (îla) Cât un ~ de muştar Foarte mic. 6 sm (Pan) Mic obiect asemănător cu un grăunte (1), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare sau desprins dintr-un obiect mai mare. 7 sm (Pex) Cristal metalic de formă neregulată care rezultă dintr-un cristal elementar, în urma solidificării sau a tratamentelor termice. 8 sn (înv) Veche unitate de măsură a masei, egală cu 0,005 g. 9 sn (Pan) Obiect mic şi neînsemnat. 10 sn (Muz; înv) Partea cea mai îngustă a instrumentelor de alamă. 11 (Pex) Cantitate foarte mică. grăunţ sm, sn vz grăunte grăunţar sn [At: H II. 46 / P: gră-un- / Pl: -e / E: grăunţ + -ar] (Pop) Parte a morii în care se toarnă grăunţele (1) măcinate Si: (reg) grăuncer. grăunţat, ~ă a [At: IORGA, L. R. 12 / P: gră-un- J Pl: -aţi, -e / E: grăunţ + -at] 1 (îvp) Rotund ca grăunţele (1). 2 în forma grăuntelui. grăunţă sfvz grăunte grăunţei sm [At: BARCIANU / P: gră-un- / E: grăunţ + -el] 1-2 (înv; şhp) Grăuncior (1-2). grăunţi vt [At: DA / P: gră-un- / Pzi: -ţese/ E: grăunţ] (înv) A preface în grăunţe (6) prin măcinare sau pisare. grăunţos, -oasă a [At: MURGOCI. ap. DA ms / Pl: -oşi, -oase / E: grăunţe (pl. lui grăunţ său grăunţă) + -oy] 1 Cu grăunţe (1) Si: granulos. 2 Care are aspect de parcă ar fi alcătuit din grăunţe (1). grăuraş sm [At: DOINE. 86 / P: gră-u- / PI: -i / E: graur + -aş] 1-2 (Pop; şhp) Graur (1) (mic) Si: grăurel (1-2). grăurel sm [At: MARIAN. î. 297 / P: gră-u- / Pl: -ei / E: graur+ -el] 1-2 (Pop; şhp) Grăuraş (1-2). grăunţă sf [At: MARIAN, 0.1,426 / Pl: -ţe / E: graur+ -iţă] 1-2 (Pop; şhp) Femela graurului (1). grăuruş sm vz greieraş grâmji vi [At: BUD. P. P. 67 / V: grânji / Pzi: -jesc / E: net] (Mar) A scânci. grânar [At: OLLĂNESCU, H. O. 101 / Pl: -e sn, -i sm / E: grâne (pl lui grâu)--ar] 1 sn Magazie de cereale Si: hambar, (pop) jitniţă. 2 sn (Fig) Ţinut care produce (şi exportă) grâne în cantităţi mari. 3 sm Negustor de cerale. grânare sf[At: H X, 246 / Pl: ? / E: grâne (pl lui grâu)+ -are] (Reg) Iarbă nedefinită mai îndeapreoape. grânaţ sn vz grâneaţă grânărie sf[At: H V, 375 / Pl: ~i/' / E: grânar+ -ie] 1 (înv) Meseria grânarului. 2 (Pop) Cantitate mare de grâne. 3 (Pop) Hambar. grândei sn vz grindei grâneaţă sf [At: I. IONESCU, C. 188/18 IV: ~naţ I ?\: -eţi / E: grâne + -eaţă] (Reg) 1 Ogor semănat. 2 Grâne. grânet sns [At: DR XI. 71 / E: grâne (pl lui grâu)+ -et] (Reg) 1 Ogor semănat cu grâu. 2 Holde de grâu. grângoaşă sf [At: MARIAN. INS. 12 / V: grin-, gârg- / Pl: -şe / E: net] (Ent; reg) Insectă caleopteră cu aripi tari (Gymnopleurus pilularius). grângorel sm vz grăngurel grânguraş sm vz [At: DA ms / Pl: -i / E: grangure+ -c/a] (Şhp) Grăngurel. grânişte ş/‘[At: DR XI, 83 / Pl: ~ / E: grâne (pl lui grâu)+ -iste] (Reg) 1 Ogor semănat cu grâu. 2 Holde de grâu. grânji v vz grâmji grâor sm [At: COMAN. GL. / V: (reg) graior / Pl: -i l E: net] (Reg) 1 Gâscă sălbatică migratoare (nedefinită mai îndeaproape) Si: (reg) găilăuz. 2 Gâscă sălbatică nemigratoare, cu pene albastre-pestriţe. nedefinită mai îndeaproape. grâu [At: COD. VOR. 93/81 / Pl: (pop; 13) grâie, (reg; 13) -ri, (înv; 12) -re, (12) -âne / E: ml granum] 1 sm Gen de plante erbacee, din familia gramineelor, cu rădăcina adâncă, cu frunzele lanceolate şi cu inflorescenţă în spic lung, îngust, cu mustăţi din ale căror boabe se obţine făină (Triticum). 2 sm Plantă care face parte din genul grâului. 3 (Pex) Sămânţa de grâu (2). 4 sm (Şîs -alb, -cârnău, -de primăvară, -de toamnă, -rusisc) Plantă erbacee graminee Si: (reg) arnăut, hulcă. Ieşită. ulică (Triticum aestivum). 5 sm (îs) - fără mustaţă, -fără ţeapă, -tuns Plantă erbacee, graminee cu spicul fără mustăţi (Triticum aestivum muticum). 6 sm (Reg; îs) -umblător Plantă erbacee, graminee cu spicul fără mustăţi (Triticum aestivum muticum; varietatea alborubum). 1 sm (Reg; îs -roşu, -roşii de Ungaria) Plantă erbacee, graminee Si: glii rea roşu, hârca, ulca roşu (Triticum aestivum multicerin). 8 sm (Şîs -cu mustăţi, -ţapaş) Plantă erbacee, graminee cu spicul cu mustăţi (Triticum aestivum aristatum). 9 sm (Şîs -bălan, -bătrân, -de Banat) Plantă erbacee, graminee (Triticum aestivum aristatum, varietatea erythrospermum). 10 sm (Şîs -az.ima, -de toamnă, -roşu de Tisa, -uriaş) Plantă erbacee, graminee (Triticum aestivum aristatum. varietatea ferugineumm). 11 sm (Şîs -cârnău tuns, -de iarnă, -englezesc, -tuns) Plantă erbacee, graminee Si: (reg) arnăut (Triticum hybernium). 12 sm (îs) -alb, -de vară, -polonez Plantă erbacee, graminee (Triticum poloni cum). 13 sm (Bot; şîs -tare) Ghircă (Tricum durum). 14 sm (Bot; reg) Alac (Triticum monocecum). 15 (Bot; rîs -alac, -gol, -moale) Alac (Triticum spelta). 16 (Şîs -englezesc, -mare) Plantă erbacee, graminee (Triticum turgidum). 17 sm (Bot; reg; îs) -de baltă Ierboi de baltă (Beckmamaia erueaeformis). 18 sm (Bot; reg; îs) -negru Hrişcă tătărească. 19 sm (Bot; reg; îs) -negru, -ul prepeliţei Ciomoiog (Melampyrum arvense). 20 sm (Bot; reg; îs) -negru, -prepeliţelor Soră cil frate (Melampyrum nemorosiun). 21 sm (Bot; reg; îs) -sălbatic Obsigă (Brachypodium silvaticum). 22 (Bot; reg; îas) Obsigă (Brachypodium pinnatum). 23 (Bot; reg; îs) -l cucului Mălaiul cucului (Luzula campestris). 24 sm (Bot; reg; îas) Nu-mă-uita (Myosotis palustris). 25 sm (Bot; reg; îas) Nu-mă-uita (Myosotis sylvatica). 26 sm (Bot; reg; îs) -l lupului Jabdie (Polytrichum commune). 27 sm (Bot; reg; îs) -1 mâţei Fir (Agropyron repens). 28 sm (Bot; reg; îs) -1 potârnichii (sau potârnichilor) Paracherniţă (Parietaria qfficinalis). 29 sn (Pgn; lpl; îf -âne) Cereale sub formă de boabe curăţate. 30 sn (Pex; lpl) Teren însămânţat cu grâu (2) sau cereale. 31 sn (Pex; mpl) Plantele de pe grâne (30). grâuleţsm, sn [At: TEODORESCU, P. P. 142 / P: grâ-u- /Pl: -uri / E: grâu + -uleţ] 1-6 (Pop; şhp) Grâu (2, 29, 31) (mic) Si: (pop; şhp) grâuşor (1-6), (reg; şhp) grâuţ (1-6). grâuşor sm, sn [At: TEODORESCU, P. P. 39 / P: grâ-u- / Pl: -oare / E: grâu + -uşor] 1-6 (Bot; pop; şhp) Grâu. 7 (Bot) Untişor (Ficaria verna). 8 (Bot; reg) Zâzanie (Lolium perenne). 9 (Bot; reg) Ciormoiag (Melampyrum barbatum). grâuţ sn [At: BUD, P. P. 14 / Pl: -uri / E: grâu + -uţ] 1-6 (Bot; reg; şhp) Grâuleţ (1-6). grea vt [At: DN / Pzi: -eez / E: fr greer] (Mrn) A echipa o navă cu greementul necesar. greab sm [At: CHEST. II, 6/263 / V: greav / PI: -i / E: net] (Reg) Capul familiei la ţigani. greabăn sn [At: GANE, ap. TDRG / V: greb-, greben / Pl: -e, (înv) -beui / E: vsl rp&seN'it] 1 Regiune a corpului unor animale (mari) situată 571 GREANGUR între gât şi spinare. 2 (Pop; îe) A fi numai ~ul pe el A fi foarte slab. 3 (Reg) Cocoaşă. 4 (Pan) Coamă a unui munte. greangur sm vz grangur greare sf [At: LTR / Pl: ~eări / E: grea) (Mrn) Echipare a unei nave cu greementul necesar. gr easă sf vz gresie greaşnic sm [At: PSALT. HUR.. ap. DHLR II. 510 / Pl: -ici / E: vsl rp'htmHK’h) (înv) Păcătos. great1 ş/ŢAt: MDA ms / Pl: ~nri / E: grea] (Mrn) Greare. great2, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~aţi, ~e / E: grea] (Mrn; d. nave) Echipat cu greementul necesar. greaţă sf [At: COD. VOR. 94/10 / Pl: -eţuri, (înv) -eţe / E: greu + -ea ţa cf îngreţoşa] 1 Senzaţie neplăcută, adesea însoţită de vărsături, reprezentând reacţia unor receptori nervoşi din cavitatea abdominală la diverşi agenţi. 2 (înv) Greutate. 3 (înv; îlav) A ~ Anevoie. 4 (Irn; îe) A(-i) fi cuiva ~ Exprimă situaţia cuiva care facu un lucru cu neplăcere sau neatent. 5 (Irn; îae) Exprimă situaţia cuiva care evită să facă un anumit lucru. 6 (Fig) Sentiment de silă faţă de cineva sau de ceva. greav sm vz greab grebălwţă sf[At: RUSSO, S. 26 / Pl: -ţe / E: greblă + -uţă] 1-2 (îrg) Grebluţă (1-2). grebăn sn vz greabăn grebănar sn [At: DAME. T. 50 / Pl: ~e / E: greabăn + -ar] (Pop) Curea a hanului care se trece peste grea bănui (1) calului Si: (pop) gâtar. grebănat, ~ă a [At: BUL. FIL. VII-VIII, 289 / Pl: ~aţi, -e / E: greabăn + -at) (Mol) Cocoşat. grebănoc sm [At: SEVASTOS, ap. TDRG / V: -nog / Pl: -oci / E: greabăn + -oc] (Mol) Cocoşat. grebănog sm vz grebănoc grebănos, -oasă a [At: CANTEMIR, IST. 207 / Pl: -oşi, -oase, / E: greabăn + -oy] (Mol) 1 (D. animale) Cu greabănul (1) proeminent. 2 (D. oameni) Cocoşat. grebănoşel, -ea a [At: SEVASTOS. ap. TDRG / Pl: -ei, -e / E: grebănos + -el] (Mol; şhp) 1-2 Cocoşat. grebănoşică şf [At: DA ms / Pl: ~ic/ / E: grebănos+ -ică] (Mol; şhp) 1-2 Cocoşată. greben sm vz greabăn grebenţ sm vz zgrebeni grebla vt [At: MARIAN, î. 16 / Pzi: -lez / E: derivat de la greblă) 1 A lucra cu grebla. 2 A curăţa un loc prin strângere cu grebla Si: (reg) a potoli. a netezi. greblan sn [At: DR V. 316 / E: greblă + -an] (Reg) Greabăn. greblar sm [At: DA ms / Pl: -i / E: greblă + -ar] Om care face sau vinde greble. greblare sf [At: DA ms / Pl: ~ lări! E: grebla] Operaţie făcută cu grebla pentru strângerea paielor, mărunţirea bulgărilor de pământ, nivelarea solului etc. Si: greblat1. greblaş sm [At: BUL. FIL. VII-VIII 290 / Pl: - i / E: greblă + -aş] 1 Lucrător cu grebla. 2 (Fig; gmţ) Ajutor la jocul de ruletă Si: crupier. greblat1 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: grebla] Greblare. greblat2, ~ă a [At: SANDU-ALDEA, A. M. 203 / Pl: -aţi, -e / E: grebla) Care este sau a fost adunat cu grebla. greblă sf [At: ANON. CAR. / V: grăblea / Pl: -le / E: bg rpe6Ao] 1 Unealtă sau maşină agricolă cu ajutorul căreia se strâng paiele, fânul etc. sau cu care se mărunţesc bulgării de pământ, se nivelează solul etc. 2 Construcţie orientată transversal pe un curs de apă. servind la oprirea buştenilor. greblătoaie sf [At: ALRTII. 324 / PI: -ori / E: greblă + -(ă)toare) (Trs) Femeie care adună cu grebla grâul cosit de cosaşi. greblătură sf[At: MARIAN, S. R. II. 207 / Pl: -turi / E: derivat de la grebla + -ură] Ceea ce s-a adunat cu grebla. greblău sn [At: HERZ.-GHER., M. II-III 413 / Pl: ~a^ / E: greblă + -ău] (Reg) Pieptene mare. grebleş, ~ă a [At: DAME, T. 28 / V: ~bhş / E: greblă + -eş] (Pop) 1 (D. coamele vitelor) Aduse ca dinţii greblei. 2 (îs) Bou - Bou cu coarnele aduse ca dinţii greblei. grebliş, ~ă a vz grebleş grebhţă sf[At: GCR III. 369 / Pl: -ţe / E: greblă + -iţă] 1-2 (Şhp) Grebluţă (1-2) Si: grebluţă, grebuţă. grebluţă sf[At: MARIAN. V. 226 / Pl: -e / E: derivat de la greblă + -uţă] 1-2 (Şhp) Greblă (de dimensiuni reduse) Si: grebliţă, grebuliţă, grebăluţă. grebuliţă sf [At: DA ms / Pl: -ţe / E: greblă + -iţă] 1-2 (Şhp) Grebluţă (1-2). grec, ~eacă [ At: CORESI, ap. GCR I 15/33 / Pl: -eci, -ece / E: ml graecus] 1-2 smf a (Persoană) care face parte din populaţia de bază a Greciei sau este originară de acolo 3 sm (Iuz) Negustor. 4 sm (Iuz) Băcan. 5-6 a Care aparţine Greciei sau grecilor (1) Si: grecesc (1-2), (dep) grecoteiesc. 7-8 a Privitor la Grecia sau la greci (1) Si: grecesc (1-2). 9 ş/‘Limba vorbită de greci (1) Si: (înv) grecie. 10 sfa (Pop) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 11 sfa (Pop) Melodie după care se execută greaca (10). grecanic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: it grecanico, lat graecanicus] (Liv) 1 De tradiţie şi de uz grecesc. 2 (Rar) Grec impur. grecesc, ~ească a [At: CORESI. EV. 12/8 / Pl: -ceşti / E: grec + -esc] 1-3 Grec (2, 5-6). 4 sf Muzică greceasca. 5 sf (Pfm) Dans pe muzică grecească. 6 sf (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeapreoape greceşte av [At: COD. VOR. 35/10 / V (înv): -ciaşte l E: grec + -este] 1 Ca grecii (1). 2 în greacă (9). 3 (Pop; îe) A sta ~ A sta cu picioarele încrucişate. 4 (înv; îe) A sta ~în inima cuiva A şti tot ce vrea sau gândeşte cineva. 5 (Pop.; îe) A vorbi ~ A fi beat. greci v(/’[At: HASDEU, I. C. 156 / Pzi: -cesc / E: grec] (Îvr) A greciza. greciaşte av vz greceşte grecie sf[At: M. COSTIN, ap. GCR I, 188/3 / Pl: (rar) -\i / E: grec +-ie] (înv) Greacă (9). greciman sm vz gociman grecioasă af [At: BIBLIA (1688). 277/2 / Pl: -oase / E: greaţă + -ioasăi] (înv; d. femei) însărcinată. grecism sn [At: RUSSO. S. 64 / Pl: -e / E: grec + -ism] 1-3 Cuvânt, expresie sau locuţiune de origine greacă (9). care au fost împrumutate fără a fi fost asimilate. 4 Influenţă a limbii şi culturii greceşti asupra altei limbi şi culturi. grecism sn [At: HASDEU. I. C. 44 / Pl: -cisme / E: grec + -ism cf fr grecisme] 1 Tot ceea ce constituie specificul culturii, naţionalităţii greceşti Si: elenism. 2 Cuvânt, expresie sau construcţie care au fost împrumutate din limba greacă, fără să fi fost asimilate. 3 Influenţa limbii (şi culturii) greceşti asupra altei limbi (şi culturi). grecit, a [At: I. NEGRUZZI. S. 1.478 / Pl: ~i//, -e / E: greci] (înv) Care s-a asimilat cu grecii. grecitate sf [ At: IORGA. L. II. 7 / E: grec + -itate] Neamul şi cultura greacă (6). greciza vtf[At: IORGA. L. II. 13/ Pzi: -zez! E: fr greciser] A face să devină grec (2) Si: (îvr) a greci. grecizant sm [At: MDA ms / Pl: -nţi / E: fr grecisant] (Rar) Fapt de limbă care grecizează o altă limbă. grecizare sf[At: DN-" / Pl: -zări / E: greciza) Determinare a cuiva să devină grec (2). grecizant sm [At: DA ms / Pl: -nţi / E: fr grecisant] Elenizant. grecizat, ~ă a [At: IORGA. L. II. 13 / Pl: -aţi, -e / E: greciza] (D. oameni) Care a trecut la naţionalitatea greacă Si: (înv) grecit. greco-1 [At: DIONISIE. C. 211 / E: grec] Element de compunere „grec“. greco2 sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr grecque, it greca] Desen inspirat din motivele antice greceşti, folosit ca broşură în ţesături de mobilă, la covoare etc. grecoaică sf[At: DA / Pl: -ice / E: grec + -oaică] Femeie de origine greacă (2) Si: (îvr) grecoaie, grecoiţă. 572 GREIERUŞ grecoaie sf[At: ŞINCAI. HR. II 215/36 / P: ~coa-ie / PI: ~ / E: grec + -oaie] (îrg; şdp) Greacă (1). greco-bulgărime sf [At: EMINESCU. P. 247 / E: greco- + bulgărime] Amestec de populaţie de origine greacă şi bulgară stabilită în ţările române în căutare de câştiguri. greco-catolic, ~ă smf, a [At.: IORGA. L. II, 324 / Pl: -ici, -ice / E: grec + catolic] 1-2 smf a (Persoană) care a aderat la Biserica unită cu Roma. 3 a (D. culte religioase) Care ţine de Biserica unită. grecoiţă sf [At: DA / P: -co-i- / Pl: -ţe / E: grec + -(o)iţă] (îvr) Grecoaică. grec oman, ~ă sm [At: DA / Pl: -i, -e / E: drr grecomanie] Partizan fanatic al grecilor. grecomanie i/[At: DN2 / Pl: ~i/ / E: fr. grecomanie] Manie de a imita obiceiurile, limba etc. grecilor şi de a susţine tot ce vine de la greci. greco-oriental, ~ă smf a [At: DA / P: -ri-en- / Pl: -i, -e / E: grec + oriental] 1-2 smf, a (Persoană) care a aderat la religia ortodoxă. 3 a (D. culte religioase) Care ţine de Biserica ortodoxă Si: ortodox, (rar) greco-răsăritean. greco-răsăritean, -ă smf, a [At: DA / Pl: -eni, -ene / E: grec + răsăritean] (Rar) Greco-oriental. gi'eco-roman, ~ă a [At: DIONISIE, C. 211 / Pl. -i, -e / E: grec + roman] 1 Care ţine de epoca vechii Grecii şi a Imperiului Roman Si : (îvr) greco-romeu (1). 2 Privitor la epoca vechii Greci şi la Imperiul Roman (2) Si: (îvr) greco-romeu (1-2). 3 (îs) Lupte -e Luptă în care este permisă doar apucarea de deasupra centurii şi în care sunt interzise procedeele făcute cu picioarele. greco-român, ~ă a [At: ODOBESCU, II 195 / Pl: -i, -e / E: grec + român] Care ţine de civilizaţia greacă şi totodată de cea românească. greco-romeu sm, am [At: DIONISIE, C. 211 / Pl: -ei / E: grec + romeu] (îvr) 1-2 Greco-roman (1-2). greco-romen sm [At: DIONISIE, C. 211 / Pl: -i / E: fi greco-romain] (înv) Grec. greco-scitic, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II, 195 / Pl: -ici, -ice / E: grec + scitic] Care ţine de civilizaţia greacă şi totodată de cea scitică. grecotei sm [At: ZILOT. CRON. 71 / Pl: ~ / E: grec + -otei] (Pfm; prt) Grec (1). grecoteiesc, -iască a [At: JIPESCU. ap. TDRG / P: -te-iesd PI: -eşti / E: grecotei +iesc] 1-2 (Pfm; prt) Grecesc (1-2). grecuşor sm [At: CADE / Pl: -i / E: grec + -uşor] 1-2 (Şhp) Grec (1) (mic). gi'eder sn [At: LTR / PI: -e / E: eg grader] Maşină utilizată pentru diverse operaţii de construire şi întreţinere a drumurilor, mai ales pentru nivelări. gredinar sm vz grădinar gredinariu sm vz grădinar greement sn [At: LTR / Pl: -e / E: fr greemenl] Ansamblu format din catargele, velele şi parâmele unei nave sau ale unei ambarcaţii cu pânze. green sn [At: DN3 / P: grm / PI: -uri / E: eg green] (Agm; rar) Loc semănat cu gazon pentru jocul de golf. gref smn [At: URICARIUL IV. 136/13 / Pl: -i. -uri / E: bg rpex] 1 Unitate de măsură a lungimii egală cu o jumătate de rup sau a 11 -a parte dintr-un cot. 2 (Tip; înv; spc) Porţiune dintr-un text tipărit. grefa vt [At: RESMERIŢĂ. D. ’/ Pzi: -fez / E: fr greffer] (Med) 1 A aplica o grefă2 Si: a transplanta. 2 (înv) A încrusta. 3 (Liv) A adăuga un element unui ansamblu deja structurat. grefai'e sf[At: DEX / Pl: -fări I E: grefa] (Med) 1 Executare a unei grefe2 Si: transplantare. 2 (înv) încrustare. grefat, ~ă a [At: DN / Pl: -aţi, -e / E: grefa] 1 (D. grefe) Transplantat. 2 (D. organisme) Căruia i s-a transplantat o grefă2. 3 (înv) încrustat. 4 (Liv) Care a fost adăugat unui ansamblu deja structurat. grefă1 sf[At: HAMANGIU, C. C. / Pl: -fe / E: fr greffe] Serviciu al unei instanţe judecătoreşti în care se întocmesc, se păstrează şi se comunică actele de procedură. grefă2 sf [At: DN / Pl: -fe / E: fr greffe] 1 Fragment de ţesut sau de organ transplantat dintr-o regiune în alta a corpului aceluiaşi individ sau de la un organism la altul Si: grefon, transplant. 2 Operaţie pentru refacerea unui ţesut sau a unui organ cu ajutorul unei grefe2 (1). grefier sm [At: HAMANGIU. C. C. / P: -fi-er / Pl: -i / E: fr greffier] Funcţionar judecătoresc însărcinat cu înregistrarea dezbaterilor instanţei de judecată, cu redactarea hotărârilor, cu întocmirea, păstrarea şi comunicarea actelor de procedură. grefieriţă sf [At: I. NEGRUZZI. S. 1,183 / P: -fi-e- f Pl: -ţe l E: grefier + -iţă] 1 Soţie de grefier. 2 (Rar) Femeie de grefier. grefon sn [At: DN / Pl: -oane / E: fr greffon] (Rar) Grefă2 (1). gregar, -ă [At: SCRIBAN. D. / Pl: -i, -e / E: fr gregaire, lat. gregarius] 1 a (D. animale) Care trăieşte în grupuri compacte. în tumie. cete. cârduri. 2 a (îs) Intinct - Instinct care determină unele animale să trăiască, să migreze în turme, cete cârduri. 3 a (îs) Spirit (sau instinct) - Spirit sau instinct care îndeamnă pe unii oameni să se supună orbeşte, să-şi piardă, cu totul individualitatea în mijlocul mulţimii din care fac parte. 4 smf (Rar) Membru al unei organizaţii (politice) lipsit de orice iniţiativă. 5 .v/w/'Cel care se sacrifică în folosul retierului vedetă în cursele cicliste profesioniste pe şosea. gregarism sn [At: DN / Pl: -e / E: fr gregarisme] (Rar) 1 Stare a animalelor care trăiesc în turmă. 2 (Fig) Instinct gregar (3). gregenţm sm vz greghetin gregetm sm vz greghetin gregheci sm vz greghetin gregheciu sm vz greghetin greghetin sm [At: RESMERIŢĂ, D. / V: ~genţ\n, ~getin, ~gheci, ~gheciu, ~gheţel, ~gotin, ~hofm / Pl: -i / E: net] 1 Plantă erbacee din familia geraniacee, cu tulpina dreaptă, ramificată, cu frunze palmate şi lobate, cu flori albastre, liliachii sau albe, dispuse două câte două. care creşte prin livezi, margini de păduri Si: (reg) ciocul-berzei, gregheţui, pliscul-cocoarei, săgeţică (Geranium pratense). 2 (Bot; reg) Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium). 3 (Bot; reg) Pliscul-cocorului (Geranium lucidum). 4 (Bot; reg) Pliscariţă (Geranium pyrenaicum). 5 (Bot; reg) Frate al priboiului (Geranium sylvaticum). gregheţel sm vz greghetin gregheţui sm [At: DA ms/Pl: -IE: greghetin css] (Bot; reg) Greghetin (1). gregorian a [At: RESMERIŢĂ. D. / P: -ri-an / Pl: -iene / E: fr gregorien] 1 (îs) Calendar - Calendar întocmit la sfârşitul sec. XVI din ordinul papei Grigore al XlII-lea şi adoptat, în prezent, de toate ţările Europei. 2 (îs) Cânt - Cânt ritual folosit în Biserica latină, ce a constituit baza cântului liturgic catolic. gregotin sm vz greghetin grehotm sm vz greghetin grei v vz grăi gt'eier sm [At: CANTEMIR, IST. 108 / V: (reg) greir, grei, greore, grier, griere, greiere, grior, griore / Pl: -i / E: lat gryllus] 1 Gen de insecte cu corpul scurt şi gros. cu antene lungi şi cu ochi mari, cu picioarele posterioare adaptate la sărit, care produc un sunet ascuţit şi pătrunzător prin frecarea elitrelor (Gryllus). 2 Insectă care face parte din genul greierilor (1). 3 (Pfm; îe) A avea ~i în cap A fi (cam) nebun. greieraş sm [At: DEX / V: grieraş / P: gre-ie- / Pl: -i / E: greier + -aş] (Şhp) 1-2 Greieruş (1-2). greiere sm vz greier greierel sm [At.: DEX / V: grie~ / P: gre-ie- / Pl: -rei / E: greier + -el] (Şhp) 1-2 Greieruş (1-2). greieruş sm [At: CANTEMIR. IST. 108 / V: (îvp) greluş, greuluş, grieruş, griuruş, gruruş / P: gre-ie- / Pl: -i / E: greier + -uş] 1-2 (Şhp) Greier (1) (mic) Si: greieraş, greierel. 573 GREIME greime ă/'[At: DOSOFTEI, V. S. 216 / V: (înv) grăime, greiiune / P: gre-i~ / Pl: -mi / E: grea + -ime] (înv) 1-3 Greutate (1-3). 4 Mulţime de fiinţe. 5 Grosul unei armate. 6 (Reg) Vreme rea. cu furtună. greir sm vz greiere greisen sn [At: LTR /P: grai-zcn /Pl: -uri /E: ger Greisen] (Gig) Rocă granuloasă, alcătuită din cuart şi mică. formată prin transformarea granitului sub acţiunea soluţiilor magnatice reziduale. greisenificare sf[At: LTR / Pl: -cări / E: *greisenifica] Fenomen de formare a greisenului. gr ei far sm vz creiţar grej [At: DN2 / Pl: -uri / E: frgrege] 1 sn Fir de mătase naturală brută. 2 ain (D. firele de mătase naturală sau d. mătasea naturală) Care are culoarea naturală. grej'i vtr vz griji grei sm sm vz greier greluş sm vz greieruş gremial sn [At: DN3 / P: -mi-al / Pl: -uri / E: fr gremial] Bucată de stofă care se pune pe genunchii unui prelat catolic în timpul slujbei când stă pe scaun. gren sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr grain (de vent)] (Rar) Furtună locală neaşteptată şi trecătoare, însoţită uneori de ploaie şi zăpadă. grena [At: DN2 / Pl: -uri / E: fr grenat] 1 sn Culoarea roşu-închis. 2 ain Roşu-închis. grenadă sf[At: RESMERIŢĂ. D. / V: granată, -ată, (pop) gârnată l Pl: -de l E: fr grenade, it granat) 1 Proiectil uşor. dintr-un corp metalic alungit, care are o încărcătură explozivă şi un focos care se aruncă cu *mâna sau cu un dispozitiv special. 2 Obiect de forma unei grenade (1) folosit la probele atletice de aruncări. 3 (Pex) Probă atletică practicată cu o grenadă (2). grenadier sm [At: RESMERIŢĂ. D. / P: -di-er / V: granadlr, -dir / Pl: -i / E: fr grenadier] 1 Soldat infanterist care lupta folosind grenada. 2 (înv) Soldat infanterist dintr-o unitate de elită. grenadină sf[At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -ne / E: fr grenadine] 1 Fir de mătase naturală întrebuinţat la fabricarea dantelelor. 2. Ţesătură subţire şi transparentă din bumbac sau din mătase din care se confecţionează rochii de vară. perdele etc. 3 (înv) Un fel de sirop roşu. gre nadir sm vz grenadier grenat sv vz granat1 grenată sfvz grenadă greoi, ~oaie [At: BELDIMAN. N. P. I. 7 / P: gre-oi / Pl: -oaie / E: greu + -oi] 1-2 a , av (D. fiinţe sau d. modul lor de a acţiona) (Care se mişcă, se desfăşoară sau porneşte) încet, cu greutate şi fără delicateţe. 3-4 a, av (Fig; d. modul de a gândi al cuiva) (Care este) lipsit de vioiciune, de supleţe, de rafinament. 5-6 a, av (D. limbă, stil etc.) (Care este) încărcat, complicat, confuz. greomant sn vz greumânt greore sm vz greiere greotate sf vz greutate grep sn [At: DEX / Pl: -uri / E: prescurtat din grepfrut] Grepfrut. grepfrut sn [At: DN / S şi: grape-fruit /E: eg. fr grape-fruit] Fruct citric mai mare decât portocala, galben sau roşiatic, cu gust acrişor-amărui, produs de un arbore subtropical. greş1 vz greş3 gres2 sn [At: SCRIBAN. D. / Pl: -uri / E: fr greş] (îvr) Conglomerat format din granule de cuart. gresa vt [At: DN / Pzi: -sez / E: fr graisser] (Teh) A unge piesele în mişcare şi în contact ale unui mecanism, ale linei maşini etc. pentru a reduce frecarea, uzura sau încălzirea lor, ori pentru a le proteja împotriva unor agenţi externi. gresaj sn [At: LTR / Pl: -e / E: fr graissage] (Teh) Ungere a pieselor aflate în mişcare sau în contact Si: gre sare. gresare i/[At: LTR / Pl: -sari / E: gresa] (Teh) Gresaj. gresat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: gresa] Gresare. gresat2, ~ă a [At: DEX / Pl: -ari, -e / E: gresa] (D. piese sau despre mecanisme aflate în mişcare sau în contact) Care a fost uns. gresă sfvz gt'esie gresie sf [At.: DAME / P: -si-e / V: gi'easă, gi'ezie / Pl: -ii / E: alb garese „răzuş de olarki] 1 Rocă sedimentară foarte dură. formată prin cimentarea nisipurilor cu diverse materiale. 2 Cute de ascuţit coasa făcută din gresie (1). 3 (Reg; pan) Bucată de lemn care vine deasupra osiei de dinainte a carului şi care formează. împreună cu osia, corpul în care intră gruiul şi inima carului Si: (reg) baargic, haingic, masă. perinoc. scaunul de dinainte. 4 (Reg) Spetează de lemn care se suprapune piscului de la car. 5 (Reg) Spetează de lemn suprapusă osiei pe care stă capul grindeiului de la plug. 6 (Reg; lpl) Cele două pietre care macină boabele la moară. 7 Olărie dură şi opacă, având la bază o argilă plastică. gresor [At: LTR / Pl: -oare sn. -i sm / E: fr graisseur] 1 sn Dispozitiv al unei maşini care serveşte la gresaj Si : ungător. 2 sm Muncitor care efectuează operaţii de gresare. greş1 vz groş greş2 sn [At: (a. 1633) IORGA. D. B. I. 50 / Pl: -uri sn, -i sm / E: drr greşi] (îrg) 1 Greşeală (1). 2 (îlav) Fără ~ Perfect. 3 (îe) A da sau. rar. a face ~ A nu nimeri ţinta sau obiectivul ochit. 4 (îae) A nu izbuti într-o acţiune. într-o întreprindere. 5 (îae) A se înşela. 6 (Pop ; îe) A da sau a băga ~ cuiva A-i găsi cuiva o vină, un defect. 7 (înv; îe) A-i da (cuiva) ~ A-i imputa (cuiva) ceva. găsindu-1 vinovat. 8 (Reg; îe) A nu avea ~ A nu constitui o greşeală. 9 (îae) A nu aduce vătămare. 10 (îae) A fi nimerit. 11 (Reg) Loc unde plugul a deviat din brazdă, lăsând pământ nearat. 12 (Reg) Petec de pământ nearat între două brazde ori printre arătură. 13 (Reg) Pământul nemişcat din loc când plugarul ia brazda prea mare sau când boii nu merg pe brazdă. greş3 sm [At: BIBLIA (1688). 179/3 / V: gres / Pl: -i i E: lp *agrestius] (îvr) Mic ciorchine de strugure necules de culegători. greş a sf vz greşeală greşală sfvz greşeală greşeală sf [At: MINEIUL (1776). 35v/2 / V: (iuz) ~$ală. (reg) ~$a, grişea / Pl: -şeii / E: greşi + -eală] 1 (înv) Păcat. 2 Faptă, acţiune etc. care constituie o abatere (conştientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea este real. drept, normal, bun (şi care poate atrage după sine un rău, o neplăcere). 3 (Ccr) Ceea ce rezultă în urma unei greşeli (2). 4 (îlav) Fără ~ Perfect. 5 (îlav) Din ~ Fără intenţie. 6 (înv) Defect (corporal). greşelnic, a [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -ici, -ice / E: greşală + -nic] (înv) Care greşeşte. greşeluţă ş/ŢAt: DA / Pl: -ţe / E: greşeli (pl. lui greşeală) + -uţă] 1-2 (Şhp) Greşeală (mică). greşi [At: COD. VOR. 66/10 / Pzi: -şese / E: vsl rp&pHTH] 1 vt A comite o greşeală. 2 vr (Pex ) A se înşela. 3 vt A nu nimeri ţinta, obiectivul ochit Si: a da greş. 4 vt A face ceva rău. 5 vt A pune la loc greşit. 6 A lua un lucru drept altul Si: a confunda, a încurca. 1 vi (îlv) A ~ drumul sau calea A se rătăci. 8 vi A se face vinovat de ceva faţă de cineva. 9 vi A face cuiva un rău, un neajuns. 10 vi A păcătui. 11 vr (Reg; d. fecioare sau. rar, femei) A avea raporturi sexuale în afara căsătoriei (şi a rămâne însărcinată). greşire sf[At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -ri / E: greşi] 1 Comitere a unei greşeli. 2 înşelare. 3 Nenimerire a ţintei, a obiectivului ochit. 4 Executare proastă a ceva. 5 Punere la loc greşit. 6 Luare a ceva drept altceva. Si: confundare, încurcare. 1 (îls) '-ea drumului sau a căii Rătăcire a drumului, a căii. 8 Vinovăţie faţă de cineva. 9 Pricinuire a unui rău. a unui neajuns cuiva. 10 Păcătuire. greşit, ~ă [At: PSALT. SCH. 234 / Pl: -iţi, -e / E: greşi] 1-2 smf a (Persoană) care a comis o greşeală. 3 a (D. oameni) Care s-a înşelat. 4 a (D. lovituri) Care nu a nimerit ţinta, obiectivul ochit. 5 a (D. lucru) Care nu a fost executat bine. 6 a (D. obiecte) Care a fost pus în alt loc decât trebuia. 7 (D. lucruri) Care a fost luat drept altceva Si: confundat, încurcat. 8 a (D. oameni) Care s-a rătăcit pe dram, pe cale. 9 a Care a devenit vinovat faţă de cineva. 10 a (D. oameni şi d. acţiunile lor) Care a făcut un rău 574 GREUTIŞ sau un neajuns cuiva 11 a Care a păcătuit. 12 a (Reg; ci, fecioare, rar, d. femei) Care a avut raporturi sexuale în afara căsătoriei (rămânând însărcinată). 13 a (D. teorii, ipoteze etc.) Eronat. greşlă sf [At: IORGA, ap. SCRIBAN. D. / Pl: -le / E: net] Monedă de pe la anul 1700. greş nic sm [At: SCRIBAN. D. / Pl: ~ici / E: vsl rpeiţiNHK] (înv) Păcătos. greţos, -oasă a [At: CANTEMIR. IST. 28 / Pl: -oşi, -oase / E: greta+ -os] 1 Care provoacă greaţă Si: scârbos, dezgustător. 2 (Rai*) Căruia i se face uşor greaţă. greu. grea [At: PRAV. MOLD. 54 / Pl: grei. grele (înv) grăi / E: ml gravis] 1 a Care are greutate mare. 2 a (înv; îs) Aur greu Aur masiv. 3 av (îe) A se lăsa ~ pe ceva sau pe cineva A se lăsa cu toată greutatea corpului pe ceva sau pe cineva. 4 a (D. obiecte, fiinţe, oameni) Care este încărcat cu o sarcină. 5 a (D. obiecte încărcate cu corpuri solide, lichide sau gazoase) Care este greu din pricina conţinutului. 6 a (Reg.; d. turme) Mare. 7 a (înv.; d. armate) Care are în dotare mult armament, cu artilerie, care de luptă sau de transport etc. 8 a (înv.; d. tabere) Care are mult armament, artilerie, care de luptă sau de transport. 9 a (îoc artilerie uşoară; îs) Artilerie grea Unitate de artilerie cu piese de calibru mare. 10 a (îoc cavalerie uşoară; îs) Cavalerie grea Cavalerie care folosea piese de artilerie de calibru mijlociu sau mare. 11 a (îvp; d. avere) Mare. 12 a (Pfm; îs) Familie (sau casă) grea Familie cu mulţi membri, dificil de susţinut material. 13 a (Pop; îs) Femeie grea (sau, îrg grea de prunc ori grea în pântece) Femeie însărcinată. 14 a (îrg; d. femei; îla) Grea-mare Gata să nască. 15 sn (îvr; îc) Greul-pământului Câine cu însuşiri magice din basmele populare româneşti. 16 a (Pfm; d. părţi ale corpului omenesc) Care dă senzaţia că atârnă sau că apasă. 17 a (înv; cu indicarea activităţii, îcs) ~ la... Greoi. 18 a (Pfm; d. somn ) Adânc. 19 av (Pop; fig; îe) A dormi ~ A fi mort. 20 av (Pfm; în legătură cu verbele a ofta, a suspina) Din adâncul inimii. 21 a (Pfm; îe) A avea inima grea A fi îngrijorat. 22 a (Pfm; îae) A fi trist. 23 a (Pfm; îe) A avea mână grea A lovi periculos. 24 a (Pfm; îae) A lucra neatent sau neîndemânatic, provocând dureri pacienţilor. 25 a (Pfm; îe) A avea cap ~ sau a fi ~ de (sau la) cap A nu pricepe uşor. 26 av (D. mâncăruri; pfm; îe) A cădea (sau a mistui ) ~ Care nu fac bine la stomac. 27-29 a, av (D. miros) (Care este) neplăcut, producând scârbă sau greaţă. 29-30 a, av (D. aer) (Care miroase) neplăcut, producând greaţă. 31-32 a, av (D. sunet) Grav. 33 a (D. activităţi) Dificil. 34 a (D. boală, durere) Grav. 35 a (D. un sentiment) Chinuitor. 36 a (D. vreme) Furtunos. 37 a (D. anotimp) Friguros. 38 a (D. timp. împrejurări etc.) Zbuciumat. 39 a (D. timp, împrejurări) Cu privaţiuni. 40 a (D. drumuri, locuri) Inaccesibil. 41 a (D. respiraţie) Anevoios. 42 a (D. impozite, datorii) împovărător. 43 av Cu dificultate. 44-45 a, av (Pfm; îljv; urmat de un participiu substantivat, rar, de un infinitiv) ~ de ... (Care este) dificil. 46 av (Pfm; îe) A-i fi (sau a-i veni. a-i cădea, a-i pica cuiva) ~ ceva (sau de cineva, de ceva. de a face ori să facă ceva) A se afla într-o situaţie'dificilă. 47 av (Pfm; îae) A-1 supăra pe cineva ceva. 48 av (Pfm; îe) A o duce ~ A fi în mare dificultate (mai ales materială). 49 av (D. oameni) Care se poartă duşmănos faţă de cineva. 50 av (înv; d. oameni sau d. animale sălbatice) Rău. 51 av, a (înv) Incomod. 52 sn (înv) Necaz. 53 sn (Pfm; îe) A duce la ceva A avea de rezolvat partea cea mai dificilă dintr-o activitate. 54 sn (Pfm; îe) A scoate pe cineva de la ~ A scoate pe cineva dintr-o situaţie precară. 55 sn (Pfm; îe) Ţi-e mai mare ~1 să ... Te apucă jalea să ... 56 sn (înv; îs) Mare ~ Cantitate mare din ceva. 57 sn (îrg; îlav) Cu (mare sau mult) ~ Anevoios. 58 sn (Pfm; în legătură cu verbe ca a ofta, a răsufla, a munci etc.; îlav) Din (sau, învechit, în. de) ~ Mult. 59 sn (înv) Partea cea mai numeroasă dintr-un ansamblu de elemente. 60 a (îs) Industrie grea Totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de producţie. 61 a Categorie grea Categorie în care intră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu greutate mare. 62 a (Spt; îs) Categorie super-grea Categorie în care instră boxerii, luptătorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. 63 a (îs) Pas - Moment greu, care implică o mulţime de greutăţi sau incertitudinii. 64 a (îs) Cuvânt -Cuvânt decisiv. 65 a (D. nori) Care are culoare neagră şi e prevestitor de ploaie şi furtună. 66 a (D. atmosferă, ceaţă) Dens, compact. 67 a Care se înţelege sau se învaţă cu eforturi deosebite. 68 av (Pfm; îe) ~la deal cu boii mici sau ~ la deal şi ~ la vale Exprimă situaţia cuiva care este silit să facă faţă unei împrejurări dificile cu mijloace puţine. 69 a (îs) Vorbă - Jignire. 70 av (îe) A plăti ~ A plăti scump, cu mari sacrificii. 71 av (îae) A nu plăti la timp (amânând mereu). 72 sn (Pfm; îe) Acu-i ~1 A sosi momentul decisiv. 73 sn (Pfm; îe) A da de ~ A întâmpina dificultăţi. greuia vt [At: LB / P: gre-u- f Pzi: -iez f E: greu + -ia] (înv; d. mână) A apăsa. greuime sfvz greime greuinţă sf [At: CANTEMIR, HR. 297/113 / P: gre-u- / Pl: ? / E: greu + -inţă] (înv) Putere. greuleţ av [At: PANN. H. 10 / P: gre-u-I E: greu + -ulet] 1-2 (Pfm; şhp) Cam greu (1) Si: greuşor (1-2), greut (1-2). greuluş sm vz greieruş greumânt [At: POPOVICI-BĂNĂŢEANU. ap. TDRG /V: greomânt / P: gre-u- I Pl: ? / E: ns cf greu] (Reg) 1 Chin. 2 Greutate. greunatic, ~ă a [At: SLAVICI. N. 15 / P: gre-u- / Pl: -ici, -ice / E: (în)greuna + -atic] (Reg; d. oameni) Corpolent şi greoi în mişcări. greunătate [At: JAHRESBER VIII, 82 / P: gre-u- / Pl: -tăţi / E: greunatic css] (înv) 1-3 Greutate (1-3). greur sm vz greier greure sm vz greier greuruş sm vz greieruş greuşor, -oară a [At.: PANN. H. 10 / P: gre-u-1 Pl: -oare / E: greu + -uşor] 1-2 (Pfm; şhp) Greuleţ (1-2). greutate sf[At: VARLAAM. C. 228/12 / P: gre-u- / Pl: -tăţi / E: lp * grevitas, -tatem] 1 Apăsare a unui corp asupra unei suprafeţe (orizontale) pe care se sprijină Si: (înv) greime (1), greunătate (1). 2 însuşire a unui corp de a fi greu Si: (înv) greime (2), greunătate (2). 3 Forţă cu care este atras de pământ un corp (în cădere) Si: (înv) greime (3), greunătate (3). 4 (îs) ~ specifică Greutate (1) a unităţii de volum a unui corp. 5 (îas) Mărime care indică, în procente, raportul în care se află o parte a unei colectivităţi faţă de întreaga colectivitate. 6 (îas) Valoare proprie a unui obiect. 7 (îs) ~ atomică Număr care arată de câte ori atomul unui element este mai greu decât a 12-a parte din masa atomului de carbon. 8 (îs) -moleculară Număr egal cu suma greutăţilor atomice ale elementelor unei molecule. 9 (îs) ~ monetară Greutate a (1) metalului din care este făcută o monedă. 10 (îs) ~ volumetrică Greutate a (1) unui volum determinat. 11 (îs) -brută Greutate a (1) unui obiect inclusiv aceea a ambalajului. 12 (îs) ~ netă Greutate a (1) unui obiect din care s-a scăzut greutatea (1) ambalajului. 13 Obiect cu o masă (relativ) mare (cărat de cineva sau de ceva). 14 Senzaţie de apăsare (fiziologică sau morală), de oboseală, de nelinişte. 15 (îe) A i se lua (sau a-i cădea) cuiva o ~ de pe inimă A răsufla uşurat că a scăpat de un necaz. 16 Bucată de metal de formă caracteristică şi cu masa etalonată. care serveşte la stabilirea, prin cântărire, a masei altor corpuri. 17 Bucată de metal sau de alt material care îndeplineşte anumite funcţii într-un mecanism. 18 Halteră. 19 Sferă metalică etalonată folosită la probele atletice de aruncări. 20 (Pex) Probă atletică în care se aruncă greutatea (19). 21 (Spc; îs) -a fântânii Butuc de lemn sau piatră prinse de capătul cumpenei fântânii, spre a ţine echilibrul găleţii. 22 Dificultate în realizarea a ceva. 23 (îlav) Cu(mare) ~ (Foarte) greu. 24 (Fam) Putere. 25 (Fam) Influenţă. 26 Putere de convingere. 27 Valoare documentară. 28 Gravitate. 29 Asprime. 30 Povară grea purtată pe spate sau în mâini. 31 (Pop) Sarcina femeii gravide. 32 Obligaţia de a suporta cheltuielile. 33 (Pfm; îs) Om cu - Om care are o casă grea de întreţinut. 34 (îas) Om de valoare. 35 (îas) Om cu (mare) influenţă. 36 Putere documentară. 37 Indispoziţie cauzată de o mâncare prea grasă sau de prea multă mâncare. 38 (Reg; îs) ~ în somn Coşmar. 39 Osteneală. 40 Povară greu de suportat. 41 Impozite, taxe, cheltuieli foarte mari,greu de plătit. 42 (îvr; îs) ~ asupra cuiva Plângere împotriva cuiva. 43 (înv) Asprimea iernei. 44 (îvr) Armată multă. greutiş sn vz grohotiş 575 GREUŢ greuţ, -ă a [At. S. NĂDEJDE, ap. TDRG / P: gre-uţ / Pl: -e / E: greu+ -ut] 1-2 (Pfm: şhp) Greuleţ (1-2). greva, vti [At: ANGHEL-IOSIF. C. M. I, 106 /Pzi: ~vez / E: fr grever] 1-2 A împovăra o proprietate cu ipoteci. 3-4 A împovăra un buget cu cheltuieli. 5-6 A supune ceva sau pe cineva unor condiţii grele. grevare sf [At: DEX / Pl: -văii / E: greva] 1 împovărare a unei proprietăţi cu ipoteci. 2 împovărare a unui buget cu cheltuieli. 3-4 Supunere a ceva sau a cuiva unor condiţii grele. grevat, -ă a [At; RESMERIŢĂ. D. / Pl: -aţi, -e / E: greva] 1 (D. proprietăţi) împovărat cu ipoteci. 2 (D. buget) împovărat cu cheltuieli. 3-4 Supus unor condiţii grele. grevă sf [At: DA / Pl: -ve IE: îr greve] 1 încetare organizată a activităţii într-una sau mai multe întreprinderi, instituţii etc.. cu scopul de a determina pe patroni sau guvernul, autorităţile să satisfacă unele revendicări (economice, politice etc.). 2 (îs) -va foamei Refuzul de a mânca, folosit de cineva în semn de protest. 3 (îs) - japoneza Grevă (1) în care angajaţii continuă lucrul, dar poartă banderole sau alte însemne care atenţionează conducătorii că există un conflict de muncă. grevist,-ă [At: DEX2 / Pl: -işti. -e / E: frgreviste] 1-2 smf a (Persoană) care participă la o grevă. 3 a Care aparţine grevei (1). 4 a Privitor la grevă (1). grezie sfvz gresie gri [At: DN / Pl: -uri / E: fr gris] 1 sn Culoare cenuşie. 2 ain Cenuşiu (1). gribiţă sf [At: ŞEZ. VIII. 187 / Pl: -ţe / E: cf bg rpnd, rpn6a ,,năvod“] (Trs) Ochi de plasă. gricăi vi [At: MATEESCU, B. 131 / Pzi: -csc / E: net] (Reg; d. fiinţe) A mişuna. griddipmetru sn [LTR2 / Pl: -re / E: eg grid-dip meter] (Elt) Aparat dintr-un undametru cu absorbţie şi un oscilator calibrat în frecvenţă. grier sm vz greier grieraş sm vz greieraş griere sm vz greier grierel sm vz greierel grieruş sm vz greieruş grif1 sm vz gref grif2 sn [At: MDA ms / PI: -uri / E: pbl ger Griffbrett] Gâtul chitarei (electrice). grifa vt [At: DN2 / Pzi: -fez / E: fr griffer] A marca arborii cu ajutorul grifei. grif are sf[ At: LTR2 / Pl: -ţări / E: grifa] Marcare a arborilor cu grifa. grifat, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: grifa] (D. arbori) Marcat cu grifa. grifă ş/’[At: LTR / Pl: -fe / E: fr griffe] 1 Instrument cu care se marchează scoarţa arborilor din pădure pentru diverse lucrări silvice. 2 Dispozitiv care permite peliculei într-un aparat de filmat să prindă intermitent perforaţiile filmului. grif că sfvz gripcă grifon sm [At: DN / Pl: -i / E: fr griffon] 1 Monstru mitologic cu coip de leu, cu aripi şi gheare de vultur şi cu urechi de cal. 2 Motiv decorativ reprezentând grifonul (1). 3 Specie de câine de vânătoare cu părul aspru şi lăţos. grijanie ş/‘[At: VLAHUŢĂ. ap. TDRG / Pl: -ii / E: griji + -anie, cf bg rpHxcnMc] (Bis; pfm) împărtăşanie. grijă sf[At: VARLAAM, C. 228 / V: -je / Pl: -ji şi. rar. -je / E: bg rpWKa] 1 Nelinişte simţită de cineva la gândul unei eventuale primejdii sau al unor întâmplări neplăcute care ar putea avea loc Si: îngrijorare. 2 (îlav) Cu (mare) ~ Cu mare băgare de seamă. 3 (Pop ; îla) Cu (mare) ~Care inspiră grijă (1). 4 (îlav) Fără ~ Fără nici un gând neliniştitor. 5 Atenţie (încordată) ca lucrurile să se desfăşoare în bune condiţii şi să nu se întâmple ceva rău. 6 (îe) A avea (de) ~ A băga de seamă. 7 (îe) A avea ~ A se îngriji. 8 (îe) A da (sau a lăsa) în ~ja cuiva ori de (sau în) ~ (să...) A recomanda atenţiei. îngrijirii cuiva. 9 (îlav) Cu (mare) ~Cu mare băgare de seamă. 10 Preocupare să nu i se întâmple ceva rău cuiva. 11 Supraveghere a cuiva sau a ceva. 12 Interes viu pentru ocrotirea cuiva sau a ceva. 13-14 Străduinţă (cu măsuri luate din vreme) ca ceva să se facă bine sau ca cineva să aibă toate cele necesare. 15 (îlav) Despre ~ja ... în ceea ce priveşte... 16 (îlv) A purta de ~ A se îngriji. 17 (Mol; mpl) Pomenire făcută pentru morţi. 18 (Pfm; îe) A intra la ~ji A începe să fie îngrijorat. grif că sfvz gripcă grijăhv, -ă a, smf vz grijuliu grije sfvz grijă griji vi, vr [At: BIBLIA (1688). 364 / Pzi: -esc / Imp: grijeşte şi (Trs) griji / E: cf bg rpiixu] (înv) 1 vi (Construit cu de) A fi îngrijorat de ceva. 2 vt A îngriji ceva. 3-4 vir A băga de seamă. 5 vt A asculta. 6-7 vit A păzi. 8 vr (C. i. mâncăruri) A pune bine pentru a păstra şi pentru a doua zi. 9 vt A se strădui. 10-11 vr A se îngriji de ceva sau de cineva. 12 vt A ocroti pe cineva. 13-14 vti (Construit cu de sau pentru. ori să) A fi preocupat de binele cuiva. 15-16 vtr A (se) păzi de ceva. 17 vt A rândui. 18 vt A curăţi. 19-20 vti A pune în rânduială o casă curaţind-o, dereticând-o. 21 vt A curăţa alimentele din care se găteşte. 22-23 vti A face toate pregătirile necesare pentru ceva. 24-25 vir A(se) aproviziona. 26-27 vit A procura ceva cuiva. 28 vt A face toate pregătirile necesare pentru odihna veşnică. 29 vt A împărtăşi cu Sfânta cuminecătură pe cineva. 30 A face slujbele de îngropăciune. grijiliu, -ie a vz grijuliu grijinţă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 188/2 / Pl: -ţe / E: griji + -inţâ] (înv) Grijire. grijire sf [At: BIBLIA (1688), 267 / Pl: -ri / E: griji] (înv) 1 îngrijorare. 2 îngrijire. 3 Băgare de seamă Si: grijit (3). 4 Ascultare. 5 Păzire. 6 Punere la păstrare Si: grijit (6) 7 Străduire. 8-9 îngrijire de cineva sau de ceva Si: grijit (8-9). 10 Ocrotire. 11 Preocupare de binele cuiva Si: grijit (11). 12 Păzire de ceva Si: grijit. 13 Rânduire. 14 Rânduire a unei case. curăţind-o, dereticând-o Si : grijit (14). 15 Curăţire a alimentelor din care se găteşte Si: grijire (15). 16 împărtăşire. grijit1 sn [At: ECONOMIA. 162/ Pl: -uri / E: griji] (înv) 1-16 Grijire (M6). grijit2, -ă a [At: CREANGĂ, P. 107 / Pl: -iţi, -e / E: fr griji] 1 (Pop) îngrijit. 2 Bine orânduit. 3 (Mol; d. pui. păsări) Curăţat (de pene, măruntaie etc.) 4 Care a primit Sfânta cuminecătură. grijitor, -oare a [At: DOSOFTEI, V. S. 144 / V: -iu / Pl: -i, -oare / E: griji + ~(i)tor] 1 (înv) Care îngrijeşte. 2 (Reg) Grijuliu. grijitură sf [At: LB / Pl: -ri / E: griji + -(i)tura] (îrg) îngrijire. grijliv, -ă a vz grijuliu grijnic, -ă a [At: BIBLIA (1688). 3 /pref. 19 / Pl: -ici, -ice / E: grijă+ -nic] 1-4 (înv) Grijuliu (1-4) grijuliu, -ie smf, a [At: DOSOFTEI. V. S. 1 / V: -jăliv, -jiliu, -jliv / Pl: ~i/ / E: bg rpWKAHB] 1-2 (Persoană) care are grijă (5) de gospodăria, de treburile şi de lucrurile sale Si: (înv) grijnic (1-2). 3-4 (Reg) (Persoană) care este plină de grijă (1) Si: (înv) grijnic (3-4). grijii tiv, -ă a vz grijuliu grilsn [At: DN-' / Pl: (rar) -uri / E: eg grill, fr grill] (Agn) Grătar pentru fripturi. grilaj sn [At: IORGA. N. R. B. 234 / V: (pop) -gârl- / Pl: -e şi -uri / E: fr grillage] 1 Gărduleţ din vergele de fier. stinghii (încrucişate) de lemn. din.plasă de sârmă etc.. care se montează la fereastră, la uşă. la unele garduri etc. grilă sf[ At: LTR / Pl: -Ie / E: fr gr iile] 1 Grătar fix sau mobil alcătuit dintr-o reţea de vergele paralele, care se aşază în faţa unei ferestre, uşi. vitrine etc. pentru a o apăra. 2 (Mii) Obstacol făcut din bare de oţel. aşezat în faţa sau în spatele şanţului unei fortificaţii sau la deschiderile unei cazemate. 3 Electrod în formă de sită sau de gard din sârmă intercalat între anodul şi catodul unui tub electric sau între alţi doi electrozi, prin deschiderile căruia poate trece un flux de electroni sau de ioni Si: grătar (9), sită. 4 Prăjitură în formă de grilă (1), preparată din aluat şi unsă cu 576 GRIPĂ sirop de zahăr sau miere. 5 Organizare şi dispunere a unor date sub formă de tabel. 6 (îs) ~ de salarizare Ansamblu ierarhizat al salariilor într-o întreprindere, într-o convenţie civilă etc. 7 (Şîs test -) Modalitate de verificare a cunoştinţelor în care întrebările sunt însoţite de variante de răspunsuri, din care cel verificat trebuie să aleagă pe cea corectă. grima vtr [At: DN3 / Pzi: -mez / E: frgrimer] 1-2 A (se) machia pentru seară. 3-4 (Pgn) A (se) machia. grimare sf [At: DN3 / Pl: -mari / E: grima] Machiere. grimasă sf[At: RUSSO. S. 6 / Pl: -se / E: fr grimace] 1 Strâmbătură voită sau spontană a feţei, care exprimă o anumită stare sufletească. 2 (Fig) Aparenţă înşelătoare. 3 (Fig) Disimulare. grimat1 sn [At: DA ms / PL: -uri / E: grima] Machiere. grimat2, a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: grima] Machiat2. giimă sf[At: DEX / PI: -me / E: grima drr] Machiaj (pentru actori). grimea sf[At: DA / Pl: -de / E: tc derme] (Trî) Basma. grimelxxţă sf [At: DEX / Pl: ~u/<' / E: grimele (pl lui gr ime a) + -uţă] (Reg; şhp) Băsmăluţă. grimer, ~ă smf vz grimeur grimeur, ~ă smf [At: DEX / P: gri/nor i V: -mer. -mor / Pl: ~i, -e / E: fr grimeur] Machior. grimoai'sn [At: DN3 / P: -moar /Pl: -e / E: fi grimoire] 1 (Liv) Formular care cuprinde formule magice de vrăjitorie. 2 (Fig; rar) Discurs obscur. 3 (Rar) Scriere neinteligibilă. grimon sn [At: DN3 / Pl: -nane / E: fr grimon] Culoare de machiaj sub formă de baton subţire. grimor, ~ă smf vz grimeur grimpant. -ă a [At: DN3 /Pl: -nţi, -e / E: fr gr im pa nt] (D. plante) Căţărător. grin sn v ghin grind sn [At: (a. 1579) CUV. D. BĂTR. 1.253 / Pl: -uri / E: vsl rpeNA&f] 1 Mică ridicătură de teren de formă alungită din mijlocul apelor curgătoare sau ale mării, care rezultă din depuneri aluvionare. 2 (Reg) Loc mai ridicat. 3 (Reg) Deal mic. grindai* sn, sm [At: MARIAN. S. R. 1,212/ Pl: -e sn, sm / E: grindă+ -ar] Grinda mare pusă de-a curmezişul, sub celelalte grinzi ale casei ţărăneşti. grindă sf [At: CANTEMIR. IST. 89 / Pl: -nzi / E: vsl iy>6NM) 1 Element de construcţie din lemn, oţel. beton armat etc.. cu lungime mare. folosit Ia asigurarea rezistenţei unei construcţii. 2 (Spc) Fiecare dintre bârnele orizontale pe care se sprijină greutatea acoperişului casei ţărăneşti, vizibile din odaie. 3 (Pop; îe) A încresta în ~ A însemna sau a scrie ceva spre a şi aminti mai târziu. 4 (Pop; îe) A tăia în ~ A nu face nimic. 5 (Pop; îe) A pune ochii în ~ A fi pe moarte. 6 (Pop) Scândura care se află pe peretele dinspre nord, deasupra patului, pe care sunt aşternute lăvicerele. ţolurile şi scoarţele în casa ţărănească. 7 (Reg) Lemnul în care se opresc ciocanele de la piuă. 8 (înv) Parte din scutul unei steme, tăiată orizontal, prin mijloc. grindărie sf [At: H XI. 273 / Pl: ~i/ / E: grindă + -ărie] (Reg) Meseria celui care confecţionează grinzi (1) de lemn. grindea sf[At: DA / Pl: -ele / E: pbl grindel css] (Reg) Grindel. grindei sn [At: ECONOMIA, 20 / PI: -e / V: (reg) grindeu, grân-, / E: vsl * rpeA&w] (Reg) 1 Grindă mică pusă orizontal de-a curmezişul unor construcţii. 2 (Pan) Colac mare pe care îl duc nepoţii la bunici, ca plocon de praznice. 3 (Pan) Sulul orizontal al plugului pe care sunt fixate toate celelalte părţi şi care se sprijină. Ia un cap. pe rotile, iar celălalt cap poartă coarnele, fierul etc. 4 (Pan) Lemnele care se întretaie şi care formează corpul grapei. 5 (Pan) Talpa războiului de ţesut. 6 (Pan) Fusul de lemn al morii. 7 (Pan) Fusul care învârteşte roata de apă a piuei. 8 (Pan) Sulul de lemn care se sprijină pe cei doi stâlpi bătuţi în pământ la scrânciob. 9 (Pan) Sulul pe care se înfăşoară otgonul fântânilor cu găleată. 10 Bătătorul meliţei. grindeică sf [At: H XII, 386 / Pl: -ici / E: grindei + -că] (Iht; reg) Grindel (Cobitis barbatula). grindeiu sn vz grindei grindeiuşă sf[At: ANTIPA. F. 198 / Pl: -şe / E: grindei + -itşă](\ht: reg) Grindel (Cobitis barbatula ). grindel sm [At: H X. 68 / PI: -ei / E: ns cf grindei] Peşte mic. din râurile de munte, înrudit cu ţi parul, cu corp aproape cilindric, de culoare verde-gălbuie cu pete mari negre, pe spate şi pe burtă fără solzi. în rest cu solzi foarte mici. cu şase mustăţi pe buza de sus Si: (reg) grindeică, grindea, grindeiuşă, grindel iţă. moină, molan, molete, vâr lan (Cobitis barbatula). grindeliţă sf[At: MARIAN. SA. 269/ Pl:~f^ / E: grindel + -rţă] (Iht; reg) Grindel (Cobitis barbatulus). grmdenă sf vz grindină grindene sf vz grindină grindeu sn vz grindei grindina [At: TEODORESCU, P. P. 40 / Pzi: 3 -\nă şi -ează / E: lat grandinare] 1 viim (Reg) A cădea grindină. 2 vt (Liv; d. săgeţi trase) A acoperi ca o grindină. grindină [At: CORESI. PS. 214 / V: grmdenă. grindene, grindine / Pl: -ne / E: ml grando, -inis] 1 sf Precipitaţie atmosferică alcătuită din particule de gheaţă care au formă de pietricele. 2 sf(Pan) Ceea ce vine, cade, năvăleşte în cantitate mare. 3 av (Fig ) în cantitate mare şi unul după altul. gri ndin e sf v z grindină grindiş1 sn [At: ALECSANDRI. P. P. 191 / Pl: -uri / E: grindă + -iş] 1 (îrg) Depozit sau mulţime de grinzi. 2 Schelă. 3 Scheletul de grinzi al acoperişului casei ţărăneşti. grindiş2 sn [ At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -uri / E: grind + -iş] (Reg) 1 Podiş. 2 Tăpşan. grindişoară sf [At: DA ms / Pl: -re / E: grindă + -şoară] (Pop) Grinduţă. grinduhţă sf [At: DA ms / Pl: -ţe / E: grindă + -uliţă] (Şhp) Grinduţă. grinduţă sf[At: ECONOMIA, 24 / Pl: -ţe / E: grindă + -uţă] (Şhp) 1-2 Grindă (1) (mică) Si: (Pop) grindişoară, grinduliţă. gringoaşă sf vz grângoaşă grinota vt [At: DN3 / Pzi: -tez / E: fr grignoter] A decupa o tablă cu ajutorul unui poanson. cu care se dau găuri alăturate de-a lungul unui contur (trasat). grinotare sf [At: DN3 / Pl: -tări / E: grinota] Decupare a unei table cu ajutorul unui poanson, cu care se dau găuri alăturate de-a lungul unui contur (trasat) Si: grinotat. grinotat sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: grinota) Grinotare. grinşpan sn [At: LB / Pl: -e / E: ger. Griinspan, mg gris pân] (îrg) Cocleală. grinzai sn [At: VAIDA. ap. DA / Pl: -e / E: net] (Reg) Gunoi din casă. grier sm vz greier giiore sm vz greier gripa v7/;/‘[At: DN-' / Pzi: 3 -ează / E: fr gripper] 1-2 (D. piese de motoare şi d. motoare) A (se) bloca în timpul funcţionării. 3-4 (D. oameni) A (se) îmbolnăvi de gripă. gripal, ~ă a [At: DN-1 / Pl: -i, -e / E: fr grippal] 1 Care aparţine gripei. 2 Privitor la gripă. 3 Care provoacă gripa. griparesf [At: DN-1 / Pl: -pari / E gripa] 1 Blocare a unei piese de motor sau a unui motor în timpul funcţionării Si: gripat1 (1). 2 îmbolnăvire de gripă Si: gripat1 (2)-gripat1 [At: DEX2 / Pl: -uri / E: gripa] 1-2 Gripare (1-2). gripat2,~ă a [At: DN-1 / Pl: -aţi. -e / E: gripa] 1 (D. o piesă de motor sau d. un motor) Care s-a gripat (1) în timpul funcţionării. 2 (D. persoane) Care s-a îmbolnăvit de gripă (1). gripă sf [At: DA / Pl: -pe / E: fr grippe, ger Grippe] 1 Boală contagioasă şi infecţioasă. de natură virotică. localizată la nivelul aparatului respirator, care se manifestă prin stare generală proastă, febră, inflamaţia căilor respiratorii superioare, dureri musculare şi de cap etc. 2 (Pgn) Nume dat unor afecţiuni sezoniere care se manifestă prin febră şi catar nazal sau bronhial. 577 GRIPCĂ gripcă sf [At: DDRF / V: ~ifcă / Pi: gripei / E: bg rpjsn6m] (îrg) 1 Lamă lungă de metal, ascuţită la un capăt, cu care se strungărea în rotărit. 2 Lamă mică triunghiulară, ascuţită la o parte şi fexată într-un mâner lung. cu care se răzuiau doagele murdare în rotărie. 3 Instrument cu care se răzuiau butoaiele pe dinăuntru. 4 Un fel de daltă cu capătul ascuţit întors care era folosită în dulgherie. 5 Lamă lungă de metal folosită în fierărie. 6 Râzătoare cu care se rădea aluatul rămas pe covata în care s-a frământat pâinea. 7 Roata zimţată a fusului mic de la joagărul de tăiat lemne. gripsătm vt vz zgrăpţăna gripsor sm vz zgripsor gripţoroaică sfvz zgripţoroaică gris sn vz griş grisaisn [At: DN3 / P: -zeii / Pl: -uri / E: fr grisaille] Pictură monocromă (de obicei în tonuri de gri) care dă impresia reliefului şi a sculpturii Si: camaieu. grisă sf vz griş griş sn [At: PISCUPESCU, O. 234 / V: gris sn. grisă sf/ E: ger Griess] Produs alimentar obţinut din boabe de grâu sau de alte cereale, măcinate mai mare. grişea sf vz greşeală griţăraş sm vz creiţăraş griurnş sm vz greieruş griv, ~ă a, smf [kt: ANON. CAR. / Pl: ~i. -e / E: bg rpm] 1 a (îvp; d. animale, mai ales d. câini, păsări) Pestriţ. 2 a/(îrg) Căţea de vânătoare. 3\s/(îrg; îe) Departe-i ~ va de iepure Se spune când cineva nu reuşeşte să ghicească un adevăr. grivală sfvz crivală grivan sm [At: H II. 99 / Pl: -/ / E: griv + -cin] (Reg) 1 Şoarece mare. cu o pată albă împrejurul gâtului. 2 Şobolan (Rcittus norvegicus). 3 Orbeţ (Spcilcix microphtcilmus). 4 Hârciog (Criceîus erieetus). 5 (Fig) smf Locuitor din satele formate de târlaşi. grivă sf[At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -ve / E: griv] Câine de vânătoare pătat. grivei sm, a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ / E: griv + -ei] 1-2 (Câine) cu blana pestriţă. griveţ sn vz crivăţ griviţă sf [At: H III. 38 / Pl: -ţe / E: Griviţa] (îrg) 1 Cântec popular care se referă la localitatea Griviţa şi la luptele care au avut loc acolo în Războiul de Independenţă din 1877. 2 Dans popular dansat după griviţă (1)> grivnă sf[At: ANON. CAR. / Pl: -ne / E: vsl rpHBHa] (înv) 1 Brăţară purtată de femei. 2 Unitate de măsură a greutăţii, egală cu 0,5 kg sau 0,25 kg Si: pfund. 3 Monedă introdusă la noi în sec. XV din Polonia. griza vtr [At: DEX / Pl: ~zez / E: fr griser] (Frm) 1-2 A (se) îmbăta uşor Si: u (se) ameţi. grizare sf [At: DEX / Pl: -zări / E: griza] (Frm) Ameţire (uşoară) din cauza băuturii. grizat, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi, -e / E: griza] (Frm; d. oameni) Ameţit uşor de băutură. grizetă sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: -te / E: fr grisette] (Frm) 1-2 Lucrătoare sau vânzătoare cochetă şi uşuratică. grizona vr [At: MDA ms / Pzi: -nez t E: fr grisonner] (Frm; d. păr) A încărunţi. grizonant, ~ă a [At: DEX / Pl: -nţi, -e / E: fr gr ison nat] (Frm; d. păr) Care începe să încărunţească Si: cărunt, gri, sur. grizonare sf[At: MDA ms / Pl: -nări / E: grizona] (Frm) încărunţire a părului. grizonat, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: grizona] (Frm) 1 (D. păr) Cărunt. 2 (Pex; d. oameni) Cu părul cărunt. grizu sn [At: LTR / E: fr grisou] Amestec natural gazos, inflamabil şi explozibil, în care predomină metanul şi care se degajă în timpul lucrărilor miniere. grizudinaimtă sf [At: LTR / Pl: -te / E: grizu + dinamită] Exploziv antigrizutos constituit din nitroglicerină, nitroceluloză, azotat de amoniu şi substanţe combustibile. grizumetrie sf [At: LTR / Pl: -\i / E: fr grisoumetrie] Procedeu prin care se determină conţinutul de metan din grizul dintr-o mină. grizu metru sn [At: LTR / Pl: -re / E: fr grisoumetre] Aparat care determină conţinutul de metan din gazul existent dintr-o mină. grizunaftaht sn [At: LTR / Pl: -e. / E: net] Exploziv antigrizutos de tip amonitic, format din azotat de amoniu, clorură de sodiu şi celuloză. grizumte sfp [At: LTR / E: fr grisounites] (Min) Explozivi antigrizutoşi pe bază de azotat de amoniu. grizuscop sn [At: LTR / Pl: -oape / E: fr grisouscope] (Min) Aparat care arată că procentul de metan din atmosfera unei exploatări miniere a atins limita periculoasă. grizuscopie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr grisouscopie] Determinare aproximativă a conţinutului de grizu dintr-o mină. grizufmă sf [At: LTR / Pl: -ne / E: fr grisoutine] (Min) Exploziv antigrizutos pe bază de amoniu. grizutos, ~oasă a [At: LTR / Pl: -oşi, -oase / E: fr grisouteux] Care conţine grizu. grizzly sm [At: DEX / Pl: ~ / E: eg grizzly] Rasă de urs brun. de talie mare, agresiv, care trăieşte în America de Nord (Ursus circtos horribilis). groapă sf[At: TETRAEV. (1574). 247 / Pl: gropi / E: ns cf alb grape] 1 Cavitate săpată în pământ în care se înmormântează un cadavru. 2 (Pex) Mormânt. 3 (Fig) Moarte. 4 (îe) A băga (sau, pop, a vârî) pe cineva în ~ A supăra pe cineva foarte tare (din aceasta trăgându-i-se moartea). 5 (îe) A duce pe cineva la ~ A înmormânta pe cineva. 6 (D. bătrâni, bolnavi; îe) A fi (sau ajunge) la marginea gropii, sau a fi cu un picior în ~ori (trivial) a mirosi a ~ A fi foarte aproape de moarte. 7 (Pgn) Gaură largă şi adâncă în pământ. 8 (îs) ~ de var Groapă (7) în care se stinge varul. 9 (îs) ~ de nisip Groapă (7) din care se scoate nisip. 10 (îas) Groapă (7) plină cu nisip unde se joacă copiii. 11 (D. oameni; îe) A fi prost de dă în gropi sau a da în gropi (de prost ce e) A fi foarte prost. 12 (Fig) Cursă. 13-14 (Fig; îe) A săpa cuiva ~pa A căuta pe ascuns distrugerea sau înlăturarea cuiva. 15 (îae) A unelti împotriva cuiva. 16 (îcs) -pa cu pietre Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 17 (îcs) Musca-n gropi Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 18 (Spc) Pivniţă nezidită, pentru păstrarea cerealelor şi a legumelor. 19 (Pex) Loc neted, plan, perpendicular pe panta muntelui. groază sf[At: VARLAAM, C. 369 / 12 / Pl: (înv) -ze, grozi / E: vsl r/W34] 1 Frică puternică şi violentă provocată de un lucru înfiorător, de un pericol mare. de o nenorocire etc. 2 (Ccr) Persoană sau lucru care provoacă groză (1). 3 (îe) A-i fi ~ de ceva A-i fi foarte frică de ceva. 4 (îae) A-i fi lehamite de ceva. 5 (Fig; îlav) O ~ de... O cantitate foarte mare de... groaznec, ~ă a, av vz groaznic groaznic, ~ă [At: VARLAAM. C. 381/ V: (înv) ~nec> ~oz~, ~ozdn / Pl: —ici, -ice / E: bg rpo3eH] 1 a Care inspiră groază (1) (prin aspect, manifestări, consecinţe) Si: abominabil, grozav, înfricoşător, înspăimântător. 2 a Care este extrem de puternic, de violent, de intens. 3 av Tare. 4 av Mult. 5 av Foarte. 6 av Extrem de... grob, ~ă a [At: DEX-S / Pl: -i, -e / E: ger grob] (Liv) 1 Aspru. 2 Dur. 3 Grosolan. grobian, ~ă smf, a [At: CREANGĂ. GL. / V: grub~ / P: -bi-an / Pl: -ie/ii, -iene / E: ger grobian] 1-2 (Om) prost crescut Si: bădăran, mojic, necioplit. grobiancă sf af [At: TDRG /V: grub~ / Pl: -ience / E: grobian + -că] 1-2 (Femeie) prost crescută. grobieme sf [At: GANE. ap. TDRG / Pl: -ii / E: grobian + -ie] Mojicie. grobişte sf [At: SCRIBAN. D. / Pl: -ti / E: bg rpoGwjjre] (Reg) Cimitir. grobnic sn [At: DOSOFTEI. V. S. 57/23 / Pl: -ice / E: vsl rpcEHu] 1 (înv) Giulgiu. 2 (Mun) Gropniţă (1). grobmţă sfvz gropniţă 578 GROONIRE groditură sf [At: (a. 1797) URICARIUL XVI, 275 / Pl: -ri / E: net] (înv) Garnitură la o haină. grof sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: mg grof] (Trs) 1 Mare latifundiar maghiar având titlul de conte. 2 (în basme) Boier (mare). 3 (îe) A trăi ca un ~ A trăi bine. în bunăstare. grofăi V vz grohăi gr ofă ni v vz grohăi grofesc, -ească a [At: RETEGANUL. P. III. 31/30 / Pl: -eşti / E: grof + -e?Ar] (Trs) 1 Care aparţine grofilof (1). 2 Referitor la grofi (1). grofeşte av [At: LB / E: grof + -este] (Trs) în felul grofilor (1). grofie sf[At: LB / Pl: ~i/ / E: grof + -ie] (Trs) 1 Demnitatea de grof (1). 2 Titlu de grof (1). grofiţă sf [At: TDRG / Pl: -ţe / E: grof+ -iţă] (Trs) 1 Fiică a unui grof (1). 2 Soţie a unui grof (1). grof oaie sf [At: TDRG / Pl: - /E: grof + -oaie] (Trs; şdp) 1 Proprietară de pământ cu titlul de contesă. 2 Soţie a unui grof (1). 3 (D. femei; îe) A fî gătită ca o ~ A fi foarte elegantă. 4 (Dep) Femeie leneşă, care nu face nimic. grog sn [At: DA / Pl: -uri l E: eg grog] Băutură preparată din rom. coniac sau rachiu amestecat cu apă fierbinte. îndulcită, la care se adaugă lămâie. groggy ai [At: DEX / P: gro-ghi / E: eg groggy] 1 (D. boxeri) Care a pierdut controlul luptei pentru câteva momente. 2 (Pgn; d. sportivi sau echipe sportive) Care este net dominat de adversar. 3 (Gmţ) Ameţit de băutură. grogt'enă sf [At: DEX2 / V: gogren sn. gog- / Pl: -ne / E: fr gros-grai n] Panglică textilă folosită în croitorie pentru întărituri, finisaje etc. groh1 i [At: DA / E: fo] Cuvânt care imită sunetul produs de porci când grohăie1. groh2 sn [At: PAMFILE. I. C. 428 / V: croh / Pl: -uri / E: ns cf grohăi1] (Reg) Aşternut de paie pe care dorm porcii. grohăi1 vi [At: CREANGĂ, A. 21 /V: goroi,grâul, -ofăl, -ogăm,-hol, -hoii, -oi, -onl,-ool,-oonl, -ooti, -ăni,-horii, -onhării,gruhai,gruhui / Pzi: 3 -e / E: groh] (D. porci) A scoate sunete caracteristice speciei. grohăi2 vt [At: I. CR. II, 55 / V: gruh- / Pzi: -esc / E: fo. cf grohot] (Reg) 1 A călca în picioare. 2 A înlătura paiele de pe arie când se treieră cu caii. 3 A decoji meiul. 4 A pune caii să calce spicele până ce rămâne numai sămânţa şi pleava. grohăire sf [At: DA / V: -hol, -ăm. gruh-, ~horii, -hotl-, -oii-, -onhării, -orii-, -ool-, -oorii-, gruhăi-, gruhui- / Pl: -ri / E: grohăi1] Producere a sunetelor caracteristice de către porci Si: grohăit (1). grohăit sn [At: CANTEMIR. IST. 298 / V: -ănlt, -hoit, -gonit, -onhănlt, -onlt, -oolt, -oonlt, -ootlt, gruh-,gruhâit, gruhuit / Pl: -uri / E: grohăi1] 1 Grohăire. 2 (Ccr) Sunet produs de porci. grohăitor, -oare [At: DEX / P: -luhi- /Pl: -i, -oare / E: groliăi+ -tor] 1 a Care grohăie. 2 (îvp) Batoză (de păioase). grohăitură sf [At: DEX / P: -hă-i~ / Pl: -ri / E: grohăi+ -tură] 1-2 Grohăit (1-2). grohăni v vz grohăi1 grohăriire sfvz grohăire grohănit sn vz grohăit grohăt sn [At: DA / Pl: -e / E: pbl grohot2] (Reg) Gunoi mic Si: (reg) huc. grohnicer sm gropnicer grohol v vz grohăi1 groholre sfvz grohăire grohoit sn vz grohăit grohonl v vz grohăi1 grohonlre sfvz grohăire grohonit sn vz grohăit grohot1 sn [At: LB / Pl: -uri / E: grohăit] (îrg) Grohăit. grohot2 sn [At: H XVIII. 15 / V: (reg) -tă sfi Pl: -uri / E: rs rpoxor „zgomot produs de năruirea pietrelor11] (Reg) 1-4 Grohotiş (1-4). 5 (Mpl) Ruine astupate de pământ. grohotai' sn f At: ŞEZ. III. 180 / Pl: ? / E: grohot2 + -ar] (Reg) Loc cu grămezi mari de pietre. grohotă sfvz grohot2 grohoti1 V vz grohăi1 grohoti2 vtr [At: SCRIBAN. D. / Pzi: -tesc / E: ucr rpoxoTHTH „a bubuik‘] (înv) 1-2 A (se) preface în grohotiş (1). grohotic sm [At: DA / Pl: ~it7 / E: grohot1 + -ic] (Reg) Porc. grohotire1 sfvz grohăire grohotire2 sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: grohoti2] (înv) Prefacere în grohotiş (1). grohotiş sn [At: HIV 245 / V: gre ut- / Pl: -uri / E: grohot2 + -iş] (Reg) 1 Grămadă de pietre. 2 (Spc) îngrămădire de bucăţi colţuroase de rocă. de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea stâncilor şi prăvălite din munţi sau aduse de gheţari. 3 (Pex) Rocă sedimentară formată din grohotiş (2). 4 (Pex) Loc acoperit cu grohotiş (2). 5 Amestec de piatră măruntă cu nisip. grohotit1 sn [At: MDA ms / V: (reg) grootit l PI: -uri / E: grohoti1] (Reg) Grohăire1. grohotit2 sn [At: MDA ms / PI: -uri i E: grohoti2] (înv) Grohotire2. grol1 vt [At: GR. BĂN. / Pzi: -iese / E: net] 1 A bătători pământul. 2 A mărunţi bulgării de pământ. grol2 v vz grohăi1 groire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: groi] (Reg) 1 Strivire a plantelor, a pământului etc. 2 Fărâmiţare a bulgărilor. groit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: groi1] (Reg) 1-2 Groire (1-2). grolt2, -ă a [At: MDA ms / Pl: ~ir/, -e / E: groi] (Reg) 1 (D. pământ, plante etc) Strivit2. 2 (D. bulgări) Fărâmiţat2. grojdi vi [At: BIBLIA (1688). ap SCRIBAN. D. / V: (îrg) hr~, r-, ruj- i Pzi: -dese / E: net] (îrg) 1 A clefăi. 2 A crănţăni. 3 (îf rojdi. rujdi) A zgâria. grojdlre sf[At: MDA ms / V: (îrg) hr-, r-, ruj~ / Pl: -ri / E: grojdi] (îrg) 1 Clefăire. 2 Crănţănire. 3 (îf rojdire. rujdire) Zgâriere. grojdlt sn [At: MDA ms / V: (îrg) hr-, r-, ruj- / Pl: -uri / E: grojdi] (îrg) 1-3 Grojdire (1-3). grom sm [At: RESMERIŢĂ, D. / V: grum / S şi: groom / PI: -i / E: eg groom] (Liv) Valet. grombuc sn vz gronbuh gromodnic sn vz gromovnic gromolnic sn vz gromovnic gromovnic sn [At: (cca 1660-1680) GCR I. 175/8 / V: gomornic, -oln-, -modn- (înv) /PI: -ice / E: vsl rptMOBNHit] (înv) Carte populară cu caracter astrologie, care cuprinde preziceri asupra sorţii omului şi asupra timpului pe baza interpretării tunetelor şi fulgerelor în raport cu zodia în care ele se produc. grongăni v vz grunguni grongăriire sf vz grungunire grongănlt sn vz grungunit grongol V vz grunguni grongoire sf vz grungunire grongolt sn vz grungunit gronhănl v vz grohăi1 gronhăriire sfvz grohăire gronhăriit sn vz grohăit gronl v vz grohăi1 groriire sfvz grohăire gr o nit sn vz grohăit gronji smp vz grunz gronţuros, -oasă a vz grunzuros grool v vz grohăi1 groolre sfvz grohăire groolt sn vz grohăit grooni v vz grohăi groonlre sfvz grohăire 579 GROONIT groonit sn vz grohăit grooti1 V vz grohăi1 grooti2 v vz grohoti1 grootire sf vz grohăire grootit sn vz grohotit1 grop sn [At: DA / PI: ~uri / E: it groppo] Săculeţ cu bani. pecetluit, care se expediază prin poştă. gropari sn vz gropană gropană ş/ŢAt: ANON. CAR. / V: ~an sn / Pl: ~ne / E: groapă + -an] (Pop) 1-2 (Şhp) Groapă (7) (adâncă). gropar sm [At: DA / Pl: ~i / E: groapă + -ar] 1 Persoană care se ocupă cu săparea de gropi (7) pentru morminte Si: (reg) cioclu, gropaş, gropit aş, gropnicer, îngropător. 2 (Pex) îngrijitor de cimitire. 3 (Ent; reg) Gen de insecte coleoptere care se hrănesc cu cadavre Si: necrofor (Necrophorus). gropaş sm [At: DA / Pl: ~i / E: groapă + -aş] (Rar) Gropar (1). gropănos, ~oasă a [At: MARDARIE, L. / Pl: -oşi. -oase / E: gropan + -6>s] (înv) Gropos. gropăreasă sf [At: TDRG / Pl: -ese / E: gropar + -easă] (Rar) Soţie dc gropar (1). gropăşiţă sf [At: TDRG / PI: -ţe / E: gropaş + -iţă] (Reg) Soţie de gropar (1). gropila vr [At: CONV. LIT. XVII/2, 268 / Pzi: 3 -lează / E: gropilă] (Mol; d. drumuri) A se strica din cauza gropilor (7). gropilat, ~ă a [At: BIBLIA (1688). 79 / Pl: -aţi. -e / E: gropilă + -at] (înv) Adânc. gropilă sf [Ai: MARDARIE. L. / Pl: -Ie / E: groapă + -Hă] 1-2 (înv) Adâncitură (mică). gropiliţă sf [At: (a 1773) GCR II, 97 / Pl: -ţe / E: gropilă + -iţă] 1-2 (înv; şhp) Adâncitură (mică). gropilos, ~oasă a [At: BIBLIA (1688). ap TDRG / Pl: -oşi. -oase / E: gropilă + -oy] (înv) Gropos. gropiş sn [At: POLIZU / Pl: -uri / E: groapă + -/ş] (Rar) Loc plin de gropi (7). gropit, ~ă a [At: SLAVICI. V. P. 127 / Pl: -iţi. -e / E: groapă + -it] (Rar; d locuri, terenuri) Care are (multe) gropi (7). gropiţaş sm [At: GRAIUL II. 110 / Pl: -i / E: gropiţă + -aş] (Reg) Gropar (1). gropită sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 270/1 / Pl: -ţe / E: groapă + -iţă] 1-2 (Şhp) Groapă (7) (mică). 3 (Spc) Adâncitură mică în obraz, în bărbie sau la mâini pe care o au unii oameni (graşi). 4 (înv) Mormânt. gropnicer sm [At: MARIAN. î. 319 / V: (reg) ~ohn~l Pl: -i / E: gropniţă + -er] (Reg) Gropar (1). gropniţă sf [At: PRAV. 216 / V: -obn~ / Pl: -te IE: bg rpo6mnja (ctm cu groapă)] (înv) 1 Loc de înmormântare Si: cavou, criptă, mauzoleu. mormânt, gropiţă (4). 2 (Pgn) Cimitir. 3 (Spc) încăpere situată între pronaosul şi naosul unei biserici. în care, de obicei, se găsesc mormintele ctitorilor. 4 Groapă făcută adânc în pământ în care se ascundeau provizii, arme şi oameni, în timp de năvăliri barbare. gropos, -oasă a [At: IORGA, N.R.B. 26 / Pl: -oşi. -oase / E: groapă + -ov] (Rar) Cu gropi (7) Si: (înv) gropănos. gropilos. gropşoară sf vz gropuşoară gropuşoară sf [At: J ARNIK-BÎRSEANU, D. 495 / V: ~pş~ / Pl: -re / E: groapă + -uşoară] 1-2 Gropiţă (1-2). gropuţă i/[At: ECONOMIA. 15 / Pl: -ţe / E: groapă + -uţă] (Rar) 1-2 Gropiţă (1-2). gros1, ~oasă [At: VARLAAM. C. 63 / Pl: -oşi. -oase / E: ml grossus] 1 a (D. fiinţe sau d. părţi ale corpului lor) Dezvoltat mult în lăţime. 2 a (D. obiecte) Voluminos. 3 af(Pop; d. femei) însărcinată. 4 a (Pfm; fig; îe) A fi ~ la (sau de) obraz ori a fi ~ la piele (sau cu pielea -oasă) A fi nesimţit. 5 a (Pfm; îae) A fi obraznic. 6 a (Pfm; fig; îe) A fî ~ la ceafă (sau cu ceafa -oasă) A fi bogat. 7 a (Pfm; fig; îae) A fi bădăran. 8 a (Pfm; fig; îe) A fl ~ de cap A înţelege (mai) greu anumite lucruri. 9 a (Pfm; îe) A fi ~ la pungă (sau cu punga groasă) A fi înstărit. 10 a (înv; fig; d. fiinţe) Grosolan. 11 a (înv; fig; d. fiinţe) Incult. 12 a (D. corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferinţa mai mare decât dimensiunile obişnuite. 13 a (îs) Intestinul - Parte a tubului digestiv cu secţiunea mai mare. cuprinsă între ileon şi anus. 14 a (Spc; d. ţesături) Ţesut din fire groase (12). 15 a (D. materii lichide sau gazoase) Dens. 16 a (Fig; d. întuneric, umbră, ceaţă etc) Compact. 17 a (înv; îs) ~ negru Negru închis. 18-19 a.av (Fig; d. voce. glas, sunete şi în relaţie cu verbele „a vorbi44. „a cânta44) (Care este) grav. 20 a (Pfm; d. ocupaţii, meşteşuguri etc.) Care nu tinde la perfecţiune. 21 a (Fig) Lipsit de fineţe. 22 a (Ccr; fig; d. minciuni) Gogonat. 23-24 a. av (Care este) din belşug Si: mult. 25 a (Pfm; îe) A avea bani groşi A fi foarte avut. 26 a (Pfm; îe) A împinge bani groşi A mitui. 27 a (Ccr; d. litere) Care este mai lat decât literele obişnuite. 28 av (în relaţie cu verbele „a scrie44) îngroşat. 29 av (înv) Superficial. 30 av (înv) în mod grosolan. 31 sna Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de acelaşi fel). 32 sna Partea cea mai grea (a unui lucru). 33 sn (Pfm; îlav) Din ~ (sau cu ~ul) Din greu. 34 sn (Pfm; îal) în cantitate mare. 35 sm (Reg; ccr) Buştean. 36 sm (Reg; ccr) Bârnă (mare). 37 sm (înv) Scândură cioplită într-un anumit mod şi prevăzută cu lacăt, cu care se încătuşau picioarele celor arestaţi. 38 sn (Pfm) închisoare. 39 a (Iuz; îs) Banii -ului Amendă ce se plătea de către cei arestaţi. gros2 sm [At: DEX2 / Pl: groşi IE: ger Gros] 1 Măsură folosită în comerţ, pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de acelaşi fel. egală cu 12 duzini. adică 144 de bucăţi. 2 (îs) Mic - Depozit care livrează mărfuri în cantităţi comerciale. gr o samă sfvz grozamă grosărie sf [At: (a. 1795). URICARIUL IV. 58/161 / E: gros + -ărie] (Iuz) Grosărit. grosărit sn [At: I. IONESCU, M. 248 / E: net] (Iuz) Amendă pe care trebuiau să o plătească cei aflaţi la gros1 (38) cf gros1 (39). groscior, -oară [At: GRECESCU. F. 51 /V: -şcior. -ştior / Pl: -i, -oare / E: gros + -cior] 1-2 (Şhp) a Grosuţ. 3 (Reg) sns Smântână care se formează deasupra laptelui de vacă nefiert. groscioraş sms [At: BUD, P. P., ap. DA / E: groscior + -aş] (Şhp) 1-2 Groscior (1-2). grosciori vt [At: LB / Pzi: -resc /E: groscior] (înv) A strânge grosciorul (2). grosier, -ă a [At: DN2 / Pl: -i, -e / E: fr grossier] (Liv) 1 Care este lipsit de fineţe. 2 Care este făcut fără grijă, fără fineţe. 3 (Fig) Lipsit de educaţie, de cultură, de bune maniere. grosime sf [At: MELIK. G. 1 / Pl: -mi / E: gros + -ime] 1 Circumferinţă. 2 Diametrul secţiunii transversale a unui corp cilindric. 3 Dimensiunea unui corp în plan orizontal, pe secţiune transversală. 4 Dimensiunea unui corp în plan vertical. 5 Distanţa dintre feţele unui coip. ale unui strat. grosisrnent sn [At: DN2 / Pl: -e / E: fr grossissement] Raportul dintre unghiul sub care se vede un obiect cu ajutorul unui instrument optic şi unghiul sub care se vede acelaşi obiect cu ochiul liber. grosişor, ~oat'ă a [At: DA / Pl: -i. -e / E: gros +-işor] (înv; şhp) 1-2 Groscior. gros oală sf vz groşală grosolan, ~ă a [At: (a. 1832) URICARIUL X. 402/20 / Pl: -i, -e / E: it grossolano] 1 (D. oameni şi manifestările lor) Lipsit de delicateţe Si: nepoliticos, necioplit. 2 (D. obiecte) Insuficient prelucrat sau prelucrat în mod sumar Si: brut, necizelat. grosolănie sf[At: OLLĂNESCU. H. A. P. 33 / Pl: ~i/ / E: grosolan + -ie] Faptă, vorbă, atitudine de om grosolan Si: bădărănie, mojicie, mitocănie. grosoman, -ă sm [At: DA / Pl: -i. -e / E: gros + -oman] (înv) 1 Om gras şi greoi. 2 Om grosolan (1). gros-plan sn [At: DEX-S / P: groplan / Pl: ~ / E: fr gros-plan] (Cig) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau faţa personajului. 580 GRUIEŢ grosso modo av [At: RESMERIŢĂ. D. / E: loc lat grosso modo] 1 în caracteristicile cele mai generale. 2 Judecând în ansamblu. groştei sm vz groştei grosteică sf [At: H IX, 18 / Pl: -ice / E: grostei + -că] (îrg) Purcea care are între şase luni şi doi ani. groster sm [At: H IV, 116 / Pl: / E: net] (îrg) Groştei. grosular sn [At: LTR / E: fr grossulaire] (Mlg) Varietate de granat. grosuţ, -ă a [At: DA / Pl: ~i. -e l E: gros + -uţ] 1-2 (Şhp) (Destul de) gros Si: gr oscior. groş sm [At: HASDEU, I. C. I 27 / V: (reg) gruş, greş / Pl: ~i / E: ger Groshen, pn grosz] 1 (înv) Monedă de argint care a circulat în ţările Europei de mijloc şi de vest, inclusiv în Moldova. 2 (înv) Monedă de argint emisă (pe la sfârşitul sec. XIV) de unii domni ai Moldovei. 3 (Bas; pfm) Bani mărunţi. 4 (Pop; îe) A afla ~ pe ~ A găsi comori sau avere multă. 5 (Pop; îe) A înşira (sau a spune, a îndruga) moş(i) pe Mj) A vorbi mult şi fără rost. 6 (Pop; îae) A spune minciuni. groşală sf [At: HEM 2837/10 /V: -osoa- / E: *groşa +-eală] Drojdie de vin din care se face rachiul. Cf borhot, boască, boroghină, husei, boslină, ciiuc, grunj, prăştiua, tescovină, groşar sm [At: MATEESCU. B. 49 / Pl: ~i / E: net] (îvp) Temnicer. groşcior sn vz groscior gr o şi t sm vz groşiţă groş iţă sf [At: ANON. CAR. /V: groş iţ / Pl: -ţe / E: groş + -iţă] (Iuz; Ban) 1 Monedă străină de argint, care a circulat şi în ţările române. 2 Monedă poloneză de aramă, care a circulat şi în ţările române. groşiţar sm [At: VICIU. GL. / Pl: -/ / E: groşiţă + -ar] (îrg) Pădurar plătit cu ziua. groştei sm [At: RĂDULESCU-CODIN / V: goş-, -ost- / Pl: ~ / E: lat *gross[i]cellus] (îrg) Purcel mic Cf godac, grăsun, groştei sm [At: SCRIBAN. D. / Pl: -ei / E: net] (îrg) Purcel înţărcat. groşteu sm [At: H XI. 40 / Pl: -ei / E: net] (îrg) Groştei. groştină sfv z goştină groştior sn vz groscior grotă sf [At: I. NEGRUZZI. S. III, 345 / Pl: -te / E: fr grotte, it grotta] (Liv) Peşteră. grotesc, -ă [At: ALECSANDRI. P. II 87 / Pl: -eşti / E: fr grotesque, it grottesca] 1 a Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural. 2 a Neobişnuit de caraghios Si: burlesc, ridicol. 3 a Bizar. 4 sn Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporţionate, caricaturale. 5 sn Coip de literă de tipar fără picioruşe, format din arce şi segmente de dreaptă de aceeaşi grosime. 6 sn Gen de ornamentaţie de origine romană, reintrodus în epoca Renaşterii, constând într-o decoraţie fantastică, pictată sau sculptată, alcătuită din motive geometrice vegetale, animale şi personaje (bizare) îmbinate cu arabescuri. ground sn [At: DN3 / P: graund / E: eg ground] (Spt; rar) Teren de joc. grozamă sf [At: PANŢU. PL. /V: -osa-, -ană, grusa-1 Pl: -me / E: net] 1 Mic arbust cu glori galbene, din ramurile căruia se fac mături Si: drog (Genista sagitalUs). 2 (Bot; reg; îc) ~-mare Lemnul-bobului (Cytisns nigricans). 3 (Bot; reg; îc) ~-mică Drobiţă (Genista tinctoria). 4 (Bot; reg; îc) ~-păroasă Drob-de-munte (Cytisus hirsutus). grozană sfvz grozamă grozav. ~ă a [At: VARLAAM. C. II 6/22 / Pl: -i, ~e l E: bg rpo3aB] 1 (înv) Care produce groază (prin aspect, manifestări, consecinţe etc.) Si: groaznic, îngrozitor. 2 Diform. 3 Care este extrem de puternic, de violent, de mare. 4 Tare. 5 Extrem de... 6 Care se remarcă prin calităţile sale Si: remarcabil, excepţional. 1 Foarte. 8 (îlv) A face pe ~ul A se mândri (în mod nejustificat) cu calităţile sale Si: a se grozăvi (2). 9 (Irn) De seamă Si: curajos, extraordinar. 10 (îe) A se crede ~ A avea o părere bună despre sine. grozavnic, -ă a [At: GOLESCU, î. 114 / Pl: -ici, -ice / E: grozav + -nic] (Iuz) Foarte mare. grozăvatic, -ă a [At: ANON. CAR. / Pl: -ici, -ice / E: grozav + -atic] (îvr) Urât. grozăvenie sf[At: BOGDAN, ap. TDRG / Pi: -ii / E: grozav + -enie] (Pfm) 1 Aspect, situaţie groaznică Si: grozăvie (1). 2-3 (Ccr) Lucru sau fiinţă înfricoşătoare Si: grozăvie (2-3). 4 Calitatea de a fi ieşit din comun datorită calităţilor Si: grozăvie (4). 5 însuşire a unui lucru cu deosebite calităţi Si: grozăvie (5). 6-7 (Ccr) Lucru sau fiinţă care întruneşte calităţi deosebite, ieşite din comun Si: grozăvie (6-7). 8 (Fig) Număr, cantitate mare. 9 (Fig) Mulţime (de...). grozăvi vr [At: VARLAAM, C. 227/2 / Pzi: -vesc / E: grozav] 1 (înv) A (se) schimonosi. 2 (Fam; dep) A avea o impresie exagerat de bună despre propriile însuşiri (şi a face caz de ele). grozăvie şf[At: PRAV. MOLD. 114/2 / Pl: ~i/' / E: grozav + -ie] 1-7 Grozăvenie (1-7). 8 (Iuz) Sluţenie. grozăvior, -oară a [At: SEVASTOS, C. 147/27 / Pl: -oare / E: grozav + -ior] (Rar; şhp) Grozav. grozăvire sf[At: IORGA, S. D. XII. 148 / Pl: -ri / E: grozăvi) (Fam; dep) Groază. grozăvit, -ă a [At: CATANĂ, P. B. 1,104 /Pl: -iţi, -e / E: grozăvi] (Ban) Grozav. grozdnic, -ă a vz groaznic grozliv, -ă a [At: VARLAAM, C. 13/22 / Pl: -i, ~e / E: ns cf bg rjxxicn. rus rpoiMin] (Iuz) îngrozitor. groznic, -ă a vz groaznic grozniceşte av [At: LB / E: groznic + -este] (Iuz; Ban) 1 Teribil. 2 Fără milă. 3 Foarte tare. groznicie şf[At: CANTEMIR. IST. 186 / Pl: ~i/' / E: groaznic + -ie] (Iuz) 1 Neîndurare. 2 Tiranie. 3 Aspect fioros. grubă sf vz hrubă grubian, -ă a, smf vz grobian grubiancă af, sfvz grobiană grudie af[At: DA ms / Pl: ~i/ / E: net] (Reg; d. sare) Grunjoasă. grugum v vz grunguni grugunire sfvz grungunire grugumt sn vz grungunit grwhă sf[At: MARIAN. O. II, 346 / Pl: ~he 1 E: cf grui2] (Orn; Trs) Cocor (Grus grus). gruhăi v’ vz grohăi2 gruhăire sf vz grohăire gruhăit sn vz grohăit gruhăi v vz grohăi1 gruhăire sfvz grohăire gruhăit sn vz grohăit gruhui v vz grohăi1 gruhuire sfvz grohăire gruhuit sn vz hrohâit grui1 sn [At: ŞINCAI. HR. II. 274/15 / Pl: -uri şi / E: ns cf lat gnminm) (Reg) 1 Deal mic Si: colină1, deluşor, (pop) grumaz (10), movilă. 2 Vâif de deal. 3 Coastă de deal. 4 (Pan) Lemn din osia de dinainte a carului de care se prinde proţapul Si: pisc. 5 (Pan) Drug de lemn la sanie care leagă piscurile sau cârmacele celor două tălpi Si: (reg) bot, botniţă, cruce, habot, obăid, obot. 6 Cârlig de care se ţin legate bărcile în chei. grui2 sms [At: ANON. CAR. / V: (reg) gruie2 / E: lat grus, -is] 1 (Orn; Trs) Cocor (Grus grus). 2 (Reg; lpl) Gâscă sălbatică. 3 (Reg; fig) Tânăr subţirel şi drept Si: (reg) copuc. 4 (Reg; pan; fig) Copac tânăr, cu tulpina subţire şi dreaptă. gruie1 sf [At: LTR / S şi: grue / Pl: ~ / E: fr grue] 1 Macara folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor elemente ale navei (bărci, ancore, scări de bord etc.). 2 Suport mobil care poartă camera de luat vederi şi pe operator, pentru înregistrarea unor imagini în mişcare. gruie2 sf vz grui2 gruieţ sn [At: LB / P: ~u-ieţ l E: gruil+ -eţ] (Reg) 1-6 (Şhp) Grui1 (1-3) (mic). 581 GRUIOS gruios, -oasă a [At: VICIU, GL. / P: -u-ios / PI: -oşi, -oase / E: gruil+ -os] (Reg) Pieziş. gruişor sm [At: MARIAN, O. II, 346 /P: -u~i- / Pl: -i /E: grui2+ -(i)şor] 1-4 (Şhp) Grui2 (1-2) (mic). 5-6 (Trs; şhp) Cocor (mic). grum sm vz gr om grumaj smn vz grumaz grumaz smn [At: CORESI, PS. 375 / V: (reg) -a/, gurmaj, gurnt- l Pl: ~ayV, (înv) ~i sm, (rar) -uri sn / E: ns cf alb grumas] (Pop) 1 Gât. 2 (Prc) Ceafă. 3 (îe) A lua (pe cineva) de ~ A lua (pe cineva) prizonier. 4 (îe) A-şi pleca ~ul (în faţa cuiva) A se umili. 5 (îae) A se lăsa robit. 6 (îe) A-şi îndoi Mii A renunţa la luptă, considerându-se învins. 7 (îe) A pune piciorul pe -ul cuiva A subjuga pe cineva. 8 (Rar) Gâtlej. 9 (Pan; rar) Parte mai îngustă a unor obiecte, asemănătoare cu gâtul (1). 10 (Pop) Grui (1). grumăjel sm [At: ŢARA OLTULUI, III, nr. 24 / Pl: -d / E: grumaz + -el] (Pop) 1-4 (Şhp) Grumaz (1-2) (mic). 5 (Reg; lpl) Cureaua cu care se leagă biciul de codirişte sau dârjana de hădărag. grumăjer sn [At: ODOBESCU. S. I, 65/11 / Pl: -e / E: grumaz + -er] (Pop; rar) Parte a armurii care apără gâtul. grumăjor sm [At: CANTEMIR. IST. 107 / Pl: -i / E: grumaz + -or] (Pop; şhp) 1-2 Grumaz (1) (mic). grumăzar sn vz grumăzare grumăzare sf [At: LB / V: (reg) -ar sn / Pl: -zări / E: grumaz] (Reg) 1 Inflamare a ganglionilor din regiunea gâtului Si: (reg) buboi, gâlcă (2), scurtă, itimă. 2 (La cai) Opritoare legată de gât. grumăzuţ sm [At: LB / Pl: -i / E: grumaz + -ut] (Pop; shp) 1-2 Grumăjor d-2). grumb, ~ă a [At: DOSOFTEI. V. S. 129 / Pl: -e / E: vsl r/w/ttfii] (înv) 1 Aspru. 2 Ordinar. 3 Necioplit. 4 (îs) Pâine -ă Pâine neagră. grumbav sm [At: MARDARIE. L. 814 / Pl: -i / E: grumb + -av] (înv) Meşter nepriceput. grumbâ sf vz crumpenă grumbişte sf [At: DR XI, 69 / V: (reg) -umi- / E: grumbă + -iste] (Reg) Crumpenişte. grumbuh sn [At: COMAN. GL. /V: (reg) grombuc / Pl: -uri / E: ger Grundbuch] (Grm; reg) Cadastru. grumişte sf vz grumbişte grumpă sfvz crumpenă grwmpen sm vz crumpenă grumpir sm vz crumpenă grumudeu sn vz grumuleu grumuleu sn [At: DR X. 376 /V: (reg) -udeu / Pl: -de / E: net] (Reg) Vârf. grumura vt [At: VICIU, GL. / Pzi: grumur / E: nctl (Reg) 1 A încărca. 2 A îngrămădi. 3 A acoperi cu un strat de ceva. grund sn [At: LTR / V: (reg) -nt / PI: -uri / E: ger Grund] 1 Primul strat de material special aplicat pe suprafaţa unei piese, a unui obiect, a unui element de construcţie care urmează să fie finisată. 2 Material special cu care se realizează grundul (1). 3 Strat de vopsea albă care se aplică pe pânza, pe cartonul sau pe scândura pe care se pictează. 4 Strat de mortar aplicat pe zidărie, servind ca suport pentru tencuiala vizibilă. grundui vt [At: DEX / Pzi: -iese / E: grund] 1-3 A aplica grund (1, 3-4) pe suprafaţa unui obiect. grunduire sf[At: DEX / Pl: -ri / E: grundui] 1-3 Aplicare de grund (1,3-4) pe suprafaţa unui obiect. grunduit1 sn [At: MDA ms /Pl: -uri/E: grundui] 1-3 Grunduire (1-3). grundiiit2, ~ă a [At: DEX / Pl: -iţi, -e / E: grundui] 1-3 Pe suprafaţa căruia s-a aplicat grund (1,3-4). grung sn vz grunz grungăm v vz grunguni grungămre sf vz grungunire grungămt sn vz grungunit grunguni vi [At: H 1,365 /V: (reg) grongăni, grongoi, grugunl, —găni, -ura, -uri. gruni, gugăi2, gugui, guguli2, guguri, gungăm2, gunguni2, gungura2, gunguri2, gurgui, gurguni, gurhii, gurui / Pzi: 3 grungune şi -neşte / E: fo] (Reg) 1 (D. porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei. 2 (D. porci) A grohăi. grungunire sf [At: MDA ms / V: (reg) grongămre, grongoire, grug~, -gănire, -urare, -urire, gr unire, gugăi re, guguire, gugulire, gugurire, gungămre2, gungănire2, gangunire2, gungurare2, gungurire2, gurguire, gurgunire, gurluire, gurmre / Pl: -ri / E: grunguni] 1 (Reg) Sunetul scos de porumbei, porci. 2 Grohăire. grungunit sn [At: MDA ms / V: (reg) grongănit, grongoit, grug-, -găriit, -urat, ~urit, grunit, gugăit2, guguit, guguli3, gugurit, gungănit2, gungunit2, gungurat2, gungurit2, gurguit, gurgunit, guri uit, guruit / Pl: -uri / E: grunguri] (Reg) 1-2 Grungunire (1-2). grungura v vz grunguni grung urare sfvz grungunire grungurat sn vz grungunit grunguri v vz grunguni grungurire sf vt: grungunire grungurit sn vz grungunit gruni v vz grunguni grunire sf vz grungunire grunit sn vz grungunit grunj sm vz grunz grunjeu sn [At: MAT. FOLK., 87 / Pl: -de / E: grunz + -eu] (Reg) Grămadă. grunjos, -oasă a [At: ANON. CAR. / V: (înv) ~nzos / Pl: -oşi, -oase / E: grunz + -os] 1 Granulos. 2 Care este în formă de bulgări Si: grunzuros (2). 3 Care are aspect de bulgări Si: grunzuros (3). grunjuros, -oasă a vz grunzuros grunt sn vz grund grunţăi vt [At: DA / Pzi: gnmţăi / E: fo] (Reg) A ronţăi. grunţăire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: grunţăi] (Reg) 1-2 Gruntăit1 d-2). grunţăit1 sn [At: SĂM. III, 662 / Pl: -uri / E: grunţăi] (Reg) 1 Ronţăire. 2 (Ccr) Sunetul produs de cocenii de porumb când se freacă unul de altul pentru a desprinde boabele. grunţăit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: grunţăi] (Reg) Care este ronţăit. grunţuială sf [At: ALRM II/l. h. 281 / Pl: -ieli / E: pbl grund] (Reg) Tencuială. grunţuros, -oasă a vz grunzuros grunz sm [At: BIBLIA (1688). 366 /V: (înv) gronji smp, -ng, -nj sn / Pl: ~/?/7, (înv) -i sm şi -uri sn / E: ns cf alb grunde ,,tărâţe“] 1 Bucată dintr-o materie tare şi sfărâmicioasă Cf bulgăre. 2 (Reg; spc) Drob de sare. 3 (Reg; spc) Bulgăre de noroi îngheţat. 4 (îrg; spc) Bucată de tămâie. 5 (Reg; pex) Bucată de tescovină obţinută prin stoarcere de teasc. grunzărie sf [At: ŞEZ. V, 76/16 / Pl: ~i/ / E: grunz + -ărie] (Reg) Drum cu bulgări de noroi îngheţat. grunzăros, -oasă a vz grunzuros grunzos, -oasă a vz grunjos grunzuraş sm [At: SADOVEANU. M. C.. 19 / Pl: -/ / E: grunzuri (pl lui grunz) + -aş] (Hip) 1-5 Grunz (1-5). grunzuros, -oasă a [At: DA / V: (înv) gronţuros, -nju-, -zăros, -nţu-, sgrenţu-, sgrunţu-, zgrenţu-, zgronţu-, zgrunţu- / Pl: -oşi, -oase / E: grunz + -uros] 1-3 Grunjos (1-3). 4 (Fig; rar) Plin de piedici. gf'up sn [At: MAIORESCU. D. II. 170 / Pl: -uri şi (înv) -e / E: fr groupe] 1 Ansamblu de animale sau plante asemănătoare, aflate laolaltă Si: categorie, clasă, rasă, specie. 2 Ansamblu de obiecte, pe piese etc. de acelaşi fel, reunite pe baza caracteristicilor funcţionale şi alcătuind un tot. 3 (îs) ~ sanitar încăpere prevăzută cu closet, chiuvetă (şi, uneori, cu cadă). 4 (îs) ~ electrogen Ansamblu format dintr-un motor şi unul sau mai multe generatoare electrice acţionate de acesta. 5 (îs) - de sudură Ansamblu 582 GUBERN format dintr-un generator electric şi un motor cu ardere internă care produce curent intens necesar sudurii. 6 Ansamblu de persoane reunite (în mod stabil sau temporar) pe baza unei comunităţi de interese, de concepţii etc. Si: colectiv, grupă (4). 7 (îs) ~ social Colectivitate de indivizi între care există relaţii sociale, care se supun aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un scop comun. 8 (îlav) în - Mai mulţi laolaltă. 9 (îlav) în Miri de câte ... Câte ... deodată. 10 (îlav) Miri- ~uri (în) mai multe cete sau grămezi. 11 (Spc) Fracţiune politică. 12 (Mat) Mulţime de elemente în care fiecărei perechi de elemente îi corespunde un element din aceeaşi mulţime. în care este adevărată asociativitatea (oricare ar fi elementele mulţimii). în care există un element neutru şi un element opus legii de compunere a mulţimii. grupa [At: NEGRUZZI. S. I. 339 / Pzi: -pez / E: fr grouper] 1-2 vtr A (se) aduna la un loc. 3 vt A comasa. 4 vr A se alătura unei mişcări, unui curent, unui conducător (militând pentru o idee). 5 vt A repartiza pe categorii. grupaj sn [At: DEX / Pl: -e / E: grupa + -aj, cf fr groupage] 1-3 (Rar) Grupare (1-3). 4 Fel în care sunt aranjate articolele pe o pagină de ziar sau de revistă. 5 (Ccr) Informaţii privitoare la probleme înrudite, adunate laolaltă. grupai, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: grup + -al] (Liv) 1-2 Referitor la grup (1, 6). 3 Aşezat în grupuri (8). grupare sf [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -pari / E: grupa] 1 Adunare la un loc a unor obiecte, persoane, animale, plante etc Si: reunire. 2 Comasare. 3 Repartizare pe categorii. 4 Alăturare la o mişcare, la un curent, la un conducător (militând pentru o idee). 5 (Ccr) Colectiv. 6 (Mii) întrunire temporară de subunităţi, unităţi diferite sub o comandă unică în vederea unei misiuni de luptă. 7 (Chm) Ansamblu de atomi legaţi între ei, a căror prezenţă în molecula unei substanţe determină o funcţie chimică. 8 (Spc) Grup (11). 9 (îs) ~ patronală Grupare (1) de interese formată de patroni de întreprinderi şi opusă sindicatelor muncitoreşti. 10 (îs) ~ socială Categorie socială. grupat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: grupa] 1-3 Grupare (1-3). grupat2, a [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -aţi, -e / E: grupa] 1 Adunat la un loc. 2 Comasat2. 3 Repartizat pe categorii. grupă sf [At: ALECSANDRI. P. II. 121 / Pl: -pe / E: fr groupe] 1 Colectiv restrâns de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. 2 Unitate administrativă dintr-o întreprindere sau dintr-o instituţie, bazată pe specializare, pe diviziunea muncii. 3 Cea mai mică subunitate militară de instrucţie şi de luptă. 4 (Rar) Grup (6). 5 Subdiviziune (în ştiinţe) care cuprinde elemente cu trăsături comune. 6 (îs) ~ sangvină Fiecare dintre categoriile de clasificare a gângelui, întemeiată pe ansamblul de caracteristici ale globulelor roşii şi ale plasmei sangvine. 7 (Spc) Fiecare dintre subîmpărţirile care rezultă din aşezarea elementelor chimice în sistemul periodic, grupând elementele cu proprietăţi înrudite. grupet sn [At: CARAGIALE. N. S. 51 / Pl: -e / E: it grupetto] Grup (2) format din mai multe note muzicale scurte care se execută într-o singura măsură (împreună cu nota principală). grupuleţ sn [At: SAHIA. U. R. S. S. 41 / Pl: ~e l E: grup + -uleţ] 1-8 (Şhp) Grup (1,2, 6,11) (restrâns). grupuşor sn [At: DEX / Pl: -oare / E: grup + -uşor] 1-8 Grupuleţ (1-8). grurus sm vz greieruş grus sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: ger Grus] (Cns) Varietate de criblură. grusamă sf vz grozamă gruş sm vz groş gruni v vz grunguni gruriire sfvz grungunire gruriit sn vz grungunit gruyere si [At: DN3 / P: -iii-ier / E: fr gruyere] Brânză fermentată, de reţetă franceză, cu scoarţa tare. asemănătoare cu şvaiţerul. gruzin, ~ă smf a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: rs rpy3HHI 1-13 Georgian (1-13). guaiac sm [At: DN'' /V: gaiac / P: gua-iac / Pl: -aci l E: eg guayaco] Arbore exotic răşinos, important pentru lemnul şi extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum ojficinale). guaiacol sn vz gaiacol. guanaco smi [ At: DN3 / E: fr guanaco] Specie de lamă sălbatică din Anzii chilieni. guanidină sf[At: DEX / Pl: -ne / E: fr guanidine] Substanţă chimică organică solidă, solubilă în apă. folosită la fabricarea unor medicamente, a unor răşini sintetice etc. guarimă sf [At: DN3 / Pl: ~ne /E: fr guanine) (Chm; Big) Bază azotată purinică, prezentă în ţesuturi animale şi derivate organice. guano sns [At: RESMERIŢĂ, D. / E: fr guano] 1 îngrăşământ organic natural, bogat în fosfor şi în azot. care se găseşte în mari cantităţi în America de Sud. provenit din acumularea excrementelor şi a cadavrelor de păsări, de lilieci din peşteri, a cadavrelor unor animale marine etc. 2 (Pan) îngrăşământ preparat din deşeurile industriei de prelucrare a cărnii. guanţă sfvz ganţă1 guarana sfsa [At: DN3 / E: fr guarana] 1 Liană care creşte în Brazilia (Paullinia cupa na). 2 Pastă preparată din seminţe de guarana (1) întrebuinţată ca antinevralgic şi ca astringent în tratamentul dizenteriei. 3 Instrument muzical din ţările Americii de Sud. asemănător cu chitara. guarani [At: DEX / E: fr guarani] 1 sns Limbă indigenă vorbită în Paraguay. 2 ai Care aparţine unei populaţii indigene din Paraguay. 3 sms Unitate monetară din Paraguay. guard sm [At: RESMERIŢĂ. D. / V: gard / Pl: -rzi / E: it guardia] (înv) 1 Paznic. 2 (Prc) Soldat însărcinat cu paza. guardaman sn [At: DN3 / Pl: -e / E: it guardamano] (Mm) Apărătoare de mână folosită de velari la cusutul velelor, făcută din piele şi având între degetul mare şi podul palmei un disc metalic cu care se împinge acul. guardie sf vz gardă guard]st sm vz gardist guaş sn vz guaşă guaşă sf [At: SCRIBAN, D. / V: guaş sn, ~şe / Pl: -şef E: fr gouache] 1 Culoare preparată din pigmenţi minerali, gumă arabică şi apă, folosită în pictură. 2 Tablou executat cu guaşă (1). guaşe sf vz guaşă guatemalez, ~ă [At: DEX / Pl: -i, -e / E: Guatemala + -ez] 1-2 smf a (Persoană) face parte din populaţia de bază a din Guatemalei. 3-4 smf a (Persoană) care este originară din Guatemala. 5 smf Populaţia Guatemalei. 6-7 a Care aparţine guatemalezilor (5) sau Guatemalei. 8-9 a Privitor la guatemalezi (1) sau la Guatemala. 10-11 a Care provine din Guatemala sau de la guatemalezi (5). gub sn vz gubă gubav, ~ă a [At: DOSOFTEI. V. S. 110/ V: (reg) ~băv I A şi: ~/;av / Pl: -i, -e / E: srb gubav ,,lepros“] (Reg) 1 Lepros. 2 (Pex) Care are bube. 3 (Pgn) Bolnăvicios. 4 (Pgn) Lipsit de putere. 5 (Pgn) Slab. 6 (Pbl) Smerit. gubă sf [At: I. CR. II. 247 / V: (reg) gub sn / Pl: -be / E: mg guba] (Mgmr) Suman (miţos). gubănaş sm [At: PANŢU. PL. /Pl: -i /E: net] (Bot; reg) Suliman (Ajuga genevensis). gubăv, ~ă a vz gubav gubăvenie ,v/'[At: ANON. CAR. / Pl: -ii / E: gubav + -enie] (Reg) Lepră. gubăvi vr [At: ANON. CAR. / Pzi: -vesc / E: gubăvie] (Reg) 1 A se umple de lepră. 2 A se buhăi. gubăv ie sf[ At: DOSOFTEI. V. S.. ap. TDRG / Pl: -ii / E: gubav + -ie] (Reg) 1 Lepră. 2 Tuse urâtă. 3 (Fig) Curvă. gubăvire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: gubăvi] (Reg) 1 îmbolnăvire de lepră. 2 Buhăire. gubăvit, a [At: MDA ms / Pl: ~i{/\ -e / E: gubăvi] (Reg) 1 Umplut de lepră. 2 Buhăit2. guben, ~ă a [At: DA / Pl: -i, -e / E: net] (Reg) Galben. gubern sn vz guvern 583 GUBERNANT glibernant sm vz guvernant gubermt sm [At: (cca 1660-1680) GCR I, 177/20 / Pl: -aţi / E: lat gubernator] (înv) 1 Administrator al unei gubernii (1). 2 Guvernator. gubernator sm vz guvernator gubernator sm vz guvernator gubernial, -ă a vz guvernial gubernie sf [At: (a. 1820) IORGA, S. D. XII. 216 / A şi: -ie / Pl: -ii / E: rs ry6epmui] (înv) 1 Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie. 2 Guvern. guberniţă şf[At: SCRIBAN, D. / Pl: -ţe I E: net] (Reg) 1 Guturai. 2 (Pgn) Gripă. gubice sif[At: DA ms / Pl: -ici I E: net] (Reg) Pasăre nedefinită mai îndeaproape. gubort sm vz ghiborţ gueiman1 sm vz gociman gueiman2 sn vz gugiuinan gweimă sfvz cuşmă gudâ ^/'[At: VAIDA, ap. DA / Pl: -de / E: net] (Reg) 1 Căţea. 2 Haită. 3 (Fig) Femeie răutăcioasă. 4 (Fig) Femeie depravată Si: (reg) gudră, curvă. 5 (Fig) îngrijorare. 6 (Fig; îlav) Cu ~ şi necaz Cu îngrijorare şi necaz. 7 Vătaful flăcăilor care umblă în noaptea de Crăciun cu colindatul. gudărie sf [At: CONACHI, P. 303 / Pl: ~i/ / E: gudura] (înv) Linguşire. gudră sf [At: PAŞCA, GL. / Pl: -re / E: pbl ctm gudră + gudură] (Reg) Curvă. gudron sn [At: DA / Pl: -oane IE: frgoudron] Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, obţinut prin rafinarea uleiurilor minerale Si: catran. gudrona vt [At: SOARE, MAS. 122 / Pzi: -nez / E: fr goudronner] A acoperi cu gudron. gudronajsn [At: DEX / Pl: -e / E: fr goudronnage] (Rar) Gudronare. gudronare sf [At: DEX / Pl: -nări / E: gudrona] Acoperire (a funiilor, a bucăţilor de carton etc.) cu gudron Si: gudronaj, (rar) gudronat1. gudronat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: gudrona] (Rar) Gudronare. gudronat2, -ă a [At: DA ms / Pl: -aii, -e IE: gudrona] Care este acoperit cu gudron. gudronator sn [At: DEX / Pl: -oare / E: gudrona + -tor] Maşină de gudronare. gudura [At: NEGRUZZI. S. I. 59 / V: (reg) -ri / Pzi: gudur / E: ns cf alb gudutis] 1 vr (D. câini) A-şi manifesta bucuria sau ataşamentul faţă de om. dându-i târcoale şi mişcând din coadă. 2 vt (Nob; d. cai) A scutura coama. 3 vr (Fig; dep; d. oameni) A se linguşi. 4 vr (Fig; dep; d. oameni) A se umili. gudurare sf[At: MDA ms / V: (reg) -rire / Pl: -rări / E: gudura] 1 Manifestare de către câini a bucuriei sau a ataşamentului faţă de om. dându-i târcoale şi mişcând din coadă. 2 (Nob; d. cai) Scuturare a coamei. 3 (Fig; dep) Linguşire. 4 (Fig; dep) Umilire. gudurat1 sn [At: MDA ms / V: (reg) -rit1 / Pl: -uri / E: gudura] (Reg) 1-4 Gudurare (1-4). gudurat2, -ă a [At: CONTEMP.. S. II, 1949. nr. 162, 16/2 / V: (reg) -rit2 / Pl: -aţi, -e IE: gudura] (Nob; fig) Linguşitor. gudură sf [At: PAŞCA. GL. / Pl: -re / E: gudura] (Reg) Femeie linguşitoare. gudurător, -oare a [At: SBIERA. P. 121 / Pl: -i, -oare / E: gudura + -(ă)tor] 1 (D. câini) Care se gudură (1). 2 (Fig; d. oameni) Care se linguşeşte. guduri v vz gudura gudurire sfvz gudurare gudurit1 sn vz gudurat1 gudurit2, -ă a vz gudurat2 gudurlui sn [At: PAMFILE, C. 20 / Pl: ? / E: net] (Reg; d. grumaz; csnp; îla) Cu ~ Foarte gros. guduroi am [At: PAŞCA. GL. / E: net] (Reg; d. cer) înnorat. guelf sm [At: DEX / A: net / Pl: -i / E: fr guelfe, it gueifo] (înv) 1 Membru al unei grupări politice din Italia (din sec. XII-XV). care sprijinea pe papi împotriva împăraţilor germani şi a ghibelinilor. 2 Membru al unei fracţiuni politice a nobilimii de la Florenţa, care susţineau în sec. XIII candidatura unui principe din casa de Bavaria la tronul Imperiului Roman contra partidei casei Hohenstaufen. guelf ism sn [At: DN^ / E: it guelfismo] (înv) 1-2 Ideologia guelfilor (1-2). guerilă sfvz gherilă gueriler sm [At: DNJ / P: ghe-ri- / Pl: -i / E: fr guerillero] Luptător de guerilă. guet sn [At: PAMFILE, CR. 198 / PI: ? / E: nctl (Reg) Guiţat. gufar sm [At: GOLESCU. î. 81 / Pl: -i / E: net] (Reg) Peşte nedefinit mai îndeaproape. gugă sfvz gogă1 gugăi1 v vz gâgâi gugăi2 v vz grunguni gugăire1 sfvz gâgâire gugăire2 sfvz grungunire gugăit1 sn vz gâgâit gugăit2 sn vz grungunit gughie sfvz goghie gugiman sn vz gugiuman gugimană sfvz gugiuman gugiu1 sn [At: GHEREA, ST. CR. II. 88 / Pl: -ri IE: net] 1 (Mol; Buc) Guler lat şi pătrat care atârnă pe spate la mantalele ţărăneşti Si: (reg) gugiuman (3). 2 (Trs) Căciulă pentru copiii mici. gugiu2 s/i [At: PAŞCA. GL. / Pl: -ri / E: net] (Reg) Gropiţă în pământ care serveşte la 1111 joc cu mingea, nedefinit mai îndeaproape, al copiilor. gugiuli v vz giugiuli gugiulire sf vz giugiulire gugiulit1 sn vz giugiulit1 gugiulit2, -ă a vz giugiulit2 gugiuman sn [At: GHEORGACHI. ap. LET. III. 298/29 / V: (îrg) gueiman2, -im-, -imană sf, -ă sf gujiman / PI: -e I E: tc giicemin] 1 (înv) Căciulă de samur purtată de domnitori şi de boieri, ca semn al demnităţii lor Si: calpac, caitc, işlic. 2 (Reg; îi gujiman) Glugă care atârnă în loc de guler la mantalele ţărăneşti. 3 (Reg; îaf) Gugiu1 (1). gugiumană sfvz gugiuman gugoaşă sfvz gogoaşă gugoşe a sfvz gogoşea gugu sm [At: VICIU. GL. / Pl: ? / E: ger Kugel .,glob“] (Trs) Bulgăre de pământ găurit în mijloc, cu care se joacă copiii „de-a pocnitoarea“. gugui v vz grunguni guguire sf vz grungunire guguit sn vz grungunit gugulea sms [At: ALECSANDRI. T. 990 / E: net] (Pop; hip) Copil drăguţ. guguh1 v vz giugiuli guguli2 v’ vz grunguni gugulice sf [At: COSTINESCU / Pl: -ci / E: net] (Reg; hip) Copil drăguţ. gugulire1 sf vz giugiulire guguhre2 sf vz grungunire guguht1 sn vz giugiulit1 gugulit2, -ă a vz giugiulit2 gugulit3 s/i vz grungunit guguman, -ă sm, a vz gogoman gugumăme sfvz gogomănie guguri v vz grunguni gugurire sf vz grungunire gugurit s/i vz grungunit guguş sm [At: H II. 289 / Pl: -i / E: bg ryryuiKa] (Orn; reg) Porumbel {Columba). 584 GUMARE guguşciuc sm vz guguştiuc guguşciucă sf vz guguştiucă guguşhe sf [At: CIHACII, 502 / Pl: ~i/ / E: net] (Reg) Cocon de mătase Si: gogoaşă. guguştiuc sm [At: M. I. CARAGIALE, C. 123 / V: (reg) ~şciuc, ~tuc / PI: '-'Uc/ / E: bg ryrynrryK] 1 (Orn; reg) Porumbel (Columba). 2 (Fig; fam) Persoană naivă. guguştiucă sf [At: DOMBROWSKI / V: (reg) ~şciucă, ~tucă / Pl: -ucr / E: guguştiuc] (Orn; reg) Femela guguştiucului (1). guguştuc sm vz guguştiuc guguştucă sf guguştiucă gui1 av [At: PAMFILE, J. III. ap. DA / E: net] (Reg) 1 (îlav) ~-negui Vrând-nevrând. 2 (îal) Cât pe ce. gui2 vr vz guri2 guic i vz guiţ guici v vz guiţa guicire sf vz guiţare guicit sn vz guiţat guilemotă sf [At: DNr /' P: ghi-le- / Pl: -ie / E: fr guilîemot] Pasăre palmipedă asemănătoare pinguinului, cu ciocul drept şi lung. care îşi face cuibul pe coastele arctice. guinee sf[At: DEX / P: gui-ne-e / E: eg guinea] (înv) Veche monedă engleză (de aur), a cărei valoare a variat în timp. guiţ i [At: PĂSCULESCU. L. P. 86 / V: guic / E: fo] (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul scos de porci Si: (rar) coviţ. guiţa vi [At: ISPIRESCU, L. 129 / P: gu-i- / V: (reg) guici, guiţi / Pzi: 3 ~iţă / E: guiţ] 1 (D. porci) A ţipa cu glas subţire şi ascuţit (de foame sau când se cred în pericol). 2 (Fig; irn; d. oameni) A scoate strigăte stridente. guiţare sf[At: PAMFILE. S. T. 202 / P: gu-i- /V: (reg) guicire, ~ţire / E: guiţa] Guiţat. guiţat sn [At: DA ms / P: gu-i~ /V: (reg) guicit, ~ţit / E: guiţa] Strigăt specific scos de porci Si: guiţare, guiţătură. guiţi v vz guiţa guiţire sfvz guiţare guiţit sn vz guiţat guj sm vz guz gujălie sf[At: H II, 27 / Pl: ~i* / E: net] (Reg; mpl) Pasăre de curte. guiban sn vz cuiban gujbă sf vz cujbă gujbăliţă sfvz gojbăliţă gujbi v vz cujbi gujbire sf vz cujbire gujbit1 sn vz cujbit1 gujbit2, ~ă a vz cujbit2 gujiman sn vz gugiuman gujniţă sfvz cuşniţă gujoasă sf[At: I. CR. IV, 54 / Pl: -se / E: net] (Bot; reg) Păpălău (Physalis alkekengi). gujon sn [At: DN3 / Pl: -oane / E: fr goujon] 1 (Cns) Bară de oţel aşezată paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilataţie ale planşelor unei îmbrăcăminţi de beton vibrat. 2 (Teh) Tijă filetată în acelaşi sens pe toată lungimea sa sau numai la cele două capete, folosită la îmbinarea demontabilă a două piese. gujulie sfvz găjulie gui sn vz ghiul3 gulai .sn vz guleai gulaş sn [At: CADE / Pl: -uri / E: mg gulyâs] (Pop) Tocană de carne, ceapă si găluşte de făină sau cartofi. gulă1 sf [At: POP., ap. CONV. LIT. XXXVI. 889 / Pl: -le / E: mg gul(y)a) (Mgmr) Cârd de vite Si: cireadă, turmă. gulă2 sf[At: H X, 205 / Pl: -le / E: gulie] (Bot; reg) 1-2 Gulie (1-2). gulbază sfvz gălbează gulden sn [At: DEX / Pl: -i / E: fr gulden] 1 (înv) Monedă (de aur sau de argint) care a circulat în mai multe ţări din Europa Si: florin. 2 Principala unitate monetară din Olanda Si: florin. guleai sn [At: CREANGĂ, P. 325 / V: (reg) gulai / Pl: -uri / E: rs ryAmrb (imperativul lui ryAATb)] (Mol) Chef. guler sn [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: / E: mg galler] 1 Parte a unor obiecte de îmbrăcăminte (constând dintr-o fâşie de stofă sau pânză) cu care se termină o haină la gât. 2 Fâşie de pânză, de obicei scrobită, care se pune în jurul gâtului (la bărbaţi), prinzându-se (cu butoni. nasturi) de cămaşă Vz guleraş (3). 3 (Fam; îe) A lua (sau a apuca pe cineva) de ~ A aduce (pe cineva) cu forţa. 4 (Fam; fig; îae) A cere cuiva socoteală pentru cele făcute. 5 (Pfm; fig; îe) A strânge (pe cineva) Mii A se simţi încolţit. 6 (Pfm; fig; îae) A fi intimidat. 7 (Fig) Spumă care se formează la gura paharului cu bere. 8 (Teh) Porţiune dintr-o piesă cilindrică, conică etc. (confecţionată o dată cu piesa sau montată ca un inel presat pe piesă) care are diametrul mai mare decât restul piesei. 9 (Teh; îs) -ul osiei Inel care se montează prin presare la capătul piesei (sau care se confecţionează prin forjare o dată cu întreaga piesă). 10 (Reg) Fâşie de pânză cu care se leagă lumânările ia mort. 11 (Reg) Batistă (sau fâşie de pânză) nouă care se leagă cu un colţ de o lumânare şi se dă de pomană pentru morţi Si: pomeneală. guleraş [At: BARCIANU / Pl: -e sn, -i sm / E: guler + -c/ş] 1-2 sn (Şhp) Guler (1) (mic). 3 sn Fâşie la o rochie, la o uniformă etc. 4 sm (Bot; reg) Bureţi-galbeni (Amantict caesureă). 5 sm (Bot; reg) Dosnică galbenă (Cărpesium cernuum). gulerat, ~ă [At: ALECSANDRI, T. 57 / V: (pmz) gurelat / Pl: -aţi, -e / E: guler + -at] 1-2 smf a (Prt) (Persoană) care poartă guler (mare sau scrobit). 3-4 smf, a (Fig; prt) (Persoană) care este îmbrăcată în uniformă de militar sau de funcţionar. 5-6 smf a (înv; fig; prt) (Persoană) care aparţinea claselor dominante (având o atitudine arogantă, sfidătoare). 7-8 smf, a (Fig; prt) (Persoană) care este bine îmbrăcată. 9 a (D. animale) Care are o dungă (albă) în jurul gâtului. gulersl sn [At: MÎNDRESCU. L. P. 213 / Pl: ~e / E: guler + -el] (Pop; şhp) 1-2 Guleraş (1-2). guleş sm [At: VAIDA / Pl: -i / E: gulă1] (Reg) Păstor. gulfstream sn [At: DEX / P: galfstrim / E: eg gulfstream] Curent cald care porneşte din Oceanul Atlantic (Golful Mexic), trece pe la sudul Floridei şi se ramifică spre vestul Europei. gulgulea sf[At: FN 53 / Pl: -ele f E: tc ghoulghoule „tumult“] (Tcî) 1 Răscoală. 2 Neorânduială. guli v’ vz giugiuli gulie sf [At: CANTEMIR, HR. 129 / Pl: ~i/‘ / E: bg ryAiw, ngr yovXi] 1 Plantă erbacee legumicolă cu frunze mari. dinţate şi cu tulpina îngroşată, sferoidală, comestibilă (Brassica oleracea) Si: (reg) cacalambă, gulă2 (1). 2 (Bot; Mol) Napi porceşti (Helianthus tuberosus). 3 (Reg) Bucată de lemn cilindric folosit de copii în loc de minge la jocul „în gogi“ sau „poarca“. guliman sn [At: CHEST. II, 128/268 / Pl: -e / E: net] (Reg) Tencuială. gulimos sms [At: CHEST. II, 128/302 / E: net] (Reg) Tencuială. gulire sf vz giugiulire gulit1 sn vz giugiulit1 gulit2, ~ă a vz giugiulit2 guliubaie sf[At: DA ms / Pl: -bai / E: net] (Buc) Lighioană. gulub sm vz hulub gulupi smp vz golopi gu /ură sf v z gurulă guma vt [At: DEX / Pzi: -mez / E: gumă] 1-2 A aplica un strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafaţa unui obiect. 3 A aplica un strat de clei pe spatele unei etichete, unei mărci poştale etc.. în vederea lipirii acestora pe ceva. gumaj sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr gommage] 1-3 Gumare (1-3). gumare sf[At: DEX / Pl: -mări / E: guma) 1-2 Aplicare a unui strat de gumă (1) sau de cauciuc pe suprafaţa unui obiect Si: gumaj (1-2), 585 GUMAT1 gumat1 (1-2). 3 Aplicare a unui strat de clei pe spatele unei etichete, mărci poştale etc.. în vederea lipirii acestora pe ceva Si: gumaj (3). gumat1 (3). gumat1 sti [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: guma] (Rar) 1-3 Gumare (1-3). gumat2, ~ă a [At: CADE / Pl: -aţi, -e / E: guma] Care este acoperit cu gumă (1). cu cauciuc sau cu clei. gumă sf [At: HOGAŞ. M. N. 17 / Pl: -me / E: fr gomme, it gomma] 1 Substanţă vâscoasă secretată de unele plante sau obţinută sintetic, care se întăreşte când intră în contact cu aerul şi este folosită în industrie. 2 (îs) ~ (sau, înv, gumi) arabică Substanţă vâscoasă obţinută din lichidul secretat de unele specii de salcâm (sau pe cale sintetică) şi folosită ca material de lipit pentru hârtie. 3 (Pop) Fâşie elastică fabricată din gumă (1) Si: elastic. 4 Mic obiect de cauciuc folosit la ştergerea urmelor de creion sau de cerneală de pe hârtie Si: radieră. 5 (Pgn) Cauciuc. 6 (îs) ~ de mestecat Pastă de mestecat, aromatizată. obţinută din gumă (1). gumfla v vz gâmfa gumflare sf vz gâmfare gumifer, ~ă a [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: fr gummifere] (D. plante) Care secretă gumă (1). gumilastic sn [At: P. CONSTANT, R. 174 / Pl: -ice / E: fr gomme elastique, ger Gummi elastikum] (Pfm) Elastic. guneat sn [At: CADE / V: (reg) ~ă sf/ Pl: -eţe / E: srb gunac(a)] (Reg) Manta. guneaţă sfvz guneaţ gungăm1 v vz gânguri gungăm2 v vz grunguni gungănire1 sf vz găngurire gungămre2 sf vz grungunire gungămt1 sn vz gângurit gungămt2 sn vz grungunit gunguni1 v vz gânguri gunguni2 v vz grunguni gungumre1 sfvz găngurire gungumre2 sf vz grungunire gungumt1 sn vz gângurit gungumt2 sn vz grungunit gungura1 v vz gânguri gungura2 v vz grunguni gungurare1 sf vz găngurire gungurare2 sfvz grungunire gungurat1 sn vz gângurit gungurat2 sn vz grungunit gunguri1 v vz gânguri gunguri2 v vz grunguni gungurire1 sf vz găngurire gungurire2 sfvz grungunire gungurit1 sn vz gângurit gungurit2 sn vz grungunit gungnţă sf[At: DA ms / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Nasture de la suman. gunoelişte sf [At: DA ms / Pl: -ti l E: net] (Reg) Loc dinaintea strungii, unde se odihnesc oile după muls. gunoi1 sn [At: CANTA, ap. LET. III, 183/25 / Pl: -oaie l E: vsl moH] 1 Resturi care se aruncă. 2 Excremente (de vite). 3 Balegă amestecată cu paiele care au servit vitelor drept aşternut. întrebuinţată ca îngrăşământ agricol organic. 4 Fir de pai. scamă, murdărie etc. care se depune pe haine, care cade în lichide, care intră în ochi etc. 5 (Pfm; îe) A nu face -oaie (multe) la casa cuiva A nu sta multă vreme în casa cuiva. 6 (Pfm; îe) A sta (cuiva) ca un ~în ochi A supăra pe cineva. 7 (Pfm; îae) A displăcea. 8 (Fig) Om de nimic Si: lepădătură. gunoi2 [At: ANON. CAR./V: ~a/Pzi: -esc /E: gunoi1] 1 vt Aîngrăşa pământul cu gunoi1 (3). 2-3 vir (D. păsări) A(-şi) depune excrementele (murdărind ceva). 4 vr (Pop; fig; d. oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă etc.) Cf: a putrezi. 5 vt (Fam; fig; c. i. oameni) A face să slăbească, supunându-1 la munci grele, tortură, persecuţie etc. gunoia v vz gunoi gunoiaş sn [At: MAT. FOLK. I. 665 / P: -no-iaş / Pl: -e / E: gunoi1+ -aş] (Hip) Gunoi1 (4). gunoiat1 sn vz gunoit1 gunoiat2, ~ă a vz gunoit2 gunoiaţă j>/'[At: COMAN, GL. / P: -no-ia- / Pl: -ieţe l E: gunoi1+ -eaţă] (Reg) Gunoi1 (4) mic. gunoier, -a [At: STANCU, D. 307 / P: -no-ier / Pl: -i, -e / E: gunoil+ -er] 1 smf Persoană din serviciul salubrităţii publice care ridică periodic gunoiul1 (1) depozitat în curţi şi pe străzi. 2 sn (Reg) Grămadă de gunoi1 (3) scos din grajd. gunoios, ~oasă a [At: ŞEZ. I. 251 / P: -no-ios / Pl: -oşi, -oase / E: gunoi1 + -ov] (Rar) Plin de murdărie. gunoire sf[At: DA ms / Pl: -ri / E: gunoi2] îngrăşare a pământului cu gunoi1 (3) Si: gunoit1. gunoişte sf [At: CORESI, PS. 320 / P: -no-i- / Pl: -ti / E: gunoit -iste] 1 Grămadă de gunoi1 (1) Si: (reg) gunoiştină (1). 2 Loc unde se adună gunoiul1 (1) Si: (reg) gunoiştină (2). 3 Teren agricol îngrăşat cu gunoi’ (3). gunoiştină sf[At: VAIDA / P: -no-i- / Pl: -ne / E: gunoişte+ -ină] (Reg) 1-2 Gunoişte (1-2). guralist sm [At: IORDAN. L.R.A. 182 / Pl: -işti / E: gură + -alist] (înv) Guri st. gunoit1 sn [At: I. IONESCU, D. 271 / V: ~iat l Pl: -uri I E: gunoi2] Gunoire. gunoit2, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. II, 265 / V: ~iat / Pl: -iţi, -e / E: gunoi] 1 (D. terenuri) Fertilizat cu gunoi1 (3). 2 (D. obiecte) Murdărit cu gunoi. 3 (D. fântâni) Infestat de gunoi. gunosi vr [At: PSALT. 107/10 / V: ~sli / Pzi: -sesc / E: vsl ih^chtu] (înv) A se scârbi de ceva. gunosli vr vz gunosi guraliu, -ie a vz guraliv guraliv, ~ă smf a [At: EMINESCU, P. 273/ V: -iu / Pl: -i, -e / E: bg roBopAm] (Om) care vorbeşte mult (şi adesea fără rost) Si: limbut, vorbăreţ. guralivnic, ~ă a [At: NECULUŢĂ, Ţ. D. 132 / Pl: -ici, -ice / E: guraliv + -nic] Vorbăreţ. guran sm [At: ANON. CAR. / Pl: -i l E: gură + -an] 1 Peşte-lup (Asitpius Aspius). 2 (Reg) Şalău (Lucioperca). 3 (înv) Om cu gura mare. gurar [At: JIPESCU, O. 106 / Pl: -i sm, -e sn / E: gură + -ar] 1 sm (înv) Lucrător care stătea la intrarea în mină spre a răsuci frânghiile. 2 (Mpp) Aftă (1). 3 sn (Reg) Guri tor. 4 sn (Reg) Instrument cu care astupă gura cuptorului. gurare sfs [At: H XIV. 67 / E: gură + -are] (Reg) 1 Boală a vitelor şi a porcinelor (nedefinită mai îndeaproape). 2 (Fig) Porc nărăvaş. 3 Planta Bryonia alba cu care se tămăduiesc animalele care suferă de gurare (1). gurariţ, ~ă a [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: gură + -ariţ] (Reg) Vorbăreţ. gură i/[At: COD. VOR. 122/14 / Pl: -ri, (înv) -re / E: ml gula] 1 Cavitate care se deschide în partea anterioară (inferioară) a capului oamenilor şi animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism Si: bot, cioc, clobanţ. donţ, (in\) fleoancă, fleură, flit, leoapă, plisc, pupăză, rât, tic, (înv) rost. 2 (Prc) Buzele şi deschizătura dintre ele. 3 (Prc) Buze. 4 (D. cai; îe) A fi moale (sau tare) în ~ ori a avea -ra moale (sau tare) A se supune uşor (sau greu) la comenzile ce i se dau prin mişcarea frâu lui. 5 (îe) A da ~ra unui cal A-1 lăsa să fugă în voia lui. 6 (Pop; îlv) A se duce (ca) pe ~ra lupului A dispărea. 7-8 (Pfm; îe) A scoate (sau a scăpa ca) din ~ra lupului A (se) salva dintr-o mare primejdie ca prin minune (sau în ultimul moment). 9 (Pfm; îe) A ţipa (sau a striga) ca din ~ra şarpelui (sau ca din ~ de şarpe) ori cât îl ţine (ori îl ia) ~ra A ţipa din răsputeri. 10 (Pop; îe) A se zvârcoli ca în - de şarpe A se zbate cu disperare. 11 (îc) - de broască Unealtă de dulgherie pentru scobit pe marginile tocurilor de uşă sau de fereastră Cf lamba. 12 (îc) — de lup Ochi dublu al unei parâme cu care se prinde un cârlig de remorcă sau o 586 GURATIC macara, sau se fixează parâma de o bară. 13 (îae) Unealtă care serveşte la îndoirea tablei groase. 14 (Iac) Defect congenital de conformaţie a feţei omului, constând într-o despicătură la buza şi la gingia superioară, care se prelungeşte în cerul gurii şi în comunicarea cavităţii bucale cu fosele nazale. 15-16 (Ic) ~ -cască (sau căscată) Persoană care-şi pierde vremea în zadar (sau care dovedeşte neglijenţă, dezinteres condamnabil). 17-18 (Iac) Persoană care stă absentă (sau care nu înţelege ce i se spune). 19 (Bot; îc) ~ra leului, ~ -dragă, ~ra-mielului, ~ra-morunului, ~ra-ursului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor cu flori roşii-purpurii sau albe care se aseamănă cu o glugă deschisă Si: cascate (Antirrhinum majus). 20 (Bot; îc) ~ra-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor cu tulpina dreaptă şi ramificată, cu frunzele ovale, alungite şi florile de culoare violet închis (Scutellaria altissinui). 21 (Bot; îc) ~ra-mâţei Linariţă (Linaria vulgaris). 22 (Bot; îc) ~ra-porumbului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 23 (Bot; îc) Ma-paharului Tufănică (Chryasnthemum sinense). 24 (Bot; îc) ~ra-ţigăncii Plantă nedefinită mai îndeaproape. 25 Organ cu care se hrăneşte o fiinţă. 26 (îe) A avea (sau a-i fi cuiva) ~ra amară (sau rea) ori a avea fiere în ~ A simţi gust amar în gură (de emoţie, de frică etc.). 27 (Fam; îe) A uita de la mână pân’ la ~ A uita foarte repede. 28 (îlav) Cu sufletul la ~ Abia mai putând respira (de emoţie sau de oboseală). 29 (Pop; îal) Foarte bolnav, aproape de moarte. 30 (îe) A nu pune (sau a nu băga, a nu lua) nimic în — A nu mânca nimic. 31 (îe) A pune (sau a lua, a băga) ceva în ~ A mânca (puţin). 32 (Pop; îe) A-şi trage (sau a-şi da bucăţica) de la ~ A se lipsi de cele necesare în favoarea altuia. 33 (Pop; îlv) A-şi trage ~ra la cale A mânca. 34 (îe) A (i se) face (cuiva) ~ra pungă A avea o senzaţie neplăcută de acreală din cauza unor alimente sau băuturi introduse în gură (1). 35 (Pop; îe) A face ~ra pâlnie A bea mult. 36 (îae) A se îmbăta. 37 (Fam; îe) A da (cuiva) mură-n ~ A da cuiva ceva de-a gata, fără ca acela să facă cel mai mic efort. 38 (îls) De-ale ~rii Mâncare. 39 îmbucătură. 40 Scobitură. 41 (îlav) Nici o ~ de apă Nimic. 42 (Fig) Membru al familiei pe care trebuie să-l hrăneşti Si: (pop) mâncător, suflet. 43 Sărut. 44 Organ al vorbirii Si: (pop) cloanţă. 45 (îe) A avea ~ de aur (sau aurită) A prevesti (corect şi) de bine. 46 (Fam; îe) A umbla (cuiva) cuvântul prin ~ A nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-1 afla). 47 (Mai ales pe un ton poruncitor sau ameninţător; îe) A tăcea (sau a nu bleşti) din ~ A nu (mai vorbi) deloc. 48 (îe) A astupa (sau a închide) ~ra (cuiva) A face pe cineva să nu mai spună (sau să nu mai ceară) nimic. 49 (îe) A lua (cuiva) vorba din ~ A spune tocmai ceea ce voia să zică altul din clipa respectivă. 50 (îae) A întrerupe pe cineva, nelăsându-1 să termine ce avea de spus. 51 (Pop; îe) A i se muia (cuiva) ~ra A nu mai avea curaj să vorbească. 52 (îae) A schimba tonul şi conţinutul celor spuse. 53 (îe) A-şi bate (sau a-şi strica, a-şi răci, a-şi rupe) ~ra degeaba (sau de pomană ori de clacă) A pleda fără nici un folos. 54 (îe) A-1 lua (sau a-1 scăpa) ~ra (pe dinainte) A se destăinui fără voie. 55 (îae) A spune un lucru pe care mai târziu regretă că l-a destăinuit. 56 (Fam; îe) A avea ~ra spartă (sau de cârpă) A divulga orice secret. 57 (îe) A fi slobod la ~ A fi obraznic sau a folosi cuvinte obscene. 58 (îe) A fi cu ~ra mare A fi certăreţ. 59 (îe) A avea o ~ cât o şură A vorbi mult şi tare. 60 (îe) A-şi pune lacăt (sau gard) la ~ori a-şi păzi ~ra A fi prudent în tot ceea ce spune. 61 (îae) A-şi impune tăcere. 62 (îe) A da din ~ (sau cu ~ra) ori a-i umbla (sau a-i merge, a-i toca) (cuiva) ~ra (ca o meliţă, ca o fofează, ca o moară stricată, ca o pupăză) A vorbi repede şi fără întrerupere Si: a flecări. 63 (îe) A nu se uita în (sau la) ~ra cuiva A nu crede ceea ce spune cineva. 64 (îlav) Din ~ în ~ Prin tradiţie orală. 65 (îlav) ~ în (sau la, cu) ~ Printr-o înţelegere directă Cf între patru ochi. 66 (îal) Foarte aproape unul de călălalt. 67 (înv; îlav) Cu o ~ Unanim. 68 (îe) A vorbi (sau a zice) cu jumătate de ~ (sau cu nra jumătate) A vorbi fără convingere. 69 (Prt; îe) A fi bun de ~ A fi vorbăreţ. 70 (îae) A şti să pledeze bine cauza cuiva. 71 (îe) A fi rău de ~ (sau ~ rea) (îae) A fi bârfitor. 72 A vorbi urât, folosind cuvinte obscene. 73 (îae) A prevesti (cuiva) ceva nefavorabil. 74 (Fam; îe) ~ -spartă Om care nu poate ţine un secret Si: flecar, limbut. 75 Ceea ce spune cineva Si: cuvânt, declaraţie, mărturisire, spusă, vorbă. 76-77 (îs) ~ra satului (sau a mahalalei ori a lumii) (Persoana care lansează sau duce) bârfe, critici, intrigi care trec apoi de la unul la altul. 78 (Trs; gmţ; îs) -/•a/o:î, l ceh xAaMox ,,gălăgie“] Lume multă. halandala av vz alandala halaoi, -oaie a vz hălăoi halapaniţă sf[At: COMAN, GL. / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Femeie sau fată înaltă. halarip [At: REV. CRIT. IV. 144 / Pl: -i, -e / E: nctl 1 sna Dans ţigănesc, în timpul căruia participanţii se izbesc de pământ şi scuipă în toate părţile. 2 sna Melodie după care se execută acest dans. 3 sm (Pex; prt) Nume dat ţiganilor. halastancă sf vz alestâncă halaştau sn vz heleşteu halaşteu sn vz heleşteu halat1 sn [At: MARIAN. S. R. II, 207 / Pl: -uri şi / E: bg aAar, srb alat, tc alat] 1 (reg) Unealtă de plugărie Cf călăi, ciocâltău, ciopoc, haltei. hinteu, tacâm. 2 (Pex) Unealtă specifică unei meserii. 3 Accesoriu de vânătoare. 4 (Csc) Obiecte ale gospodăriei Cf alat1, olat. halat2 sn [At: DAME. T. 162 / Pl: -uri, şi -e / E: tc halat] 1 (Mrn) Funie groasă, unsă cu păcură, cu care se leagă vasele. 2 (Spc) Lanţ cu care se strânge moara. halat3 sn [At: EMINESCU, P. 221 / Pl: -e / E: tc haljat, rs xaAar] 1 Haină lungă şi largă, comodă, purtată acasă. 2 (îs) ~ de baie Halat (1) dintr-un material absorbant, care se îmbracă după baie. 3 (Spc) Haină din pânză albă purtată de personalul medical peste hainele obişnuite. în scopuri igienice. 4 (Spc) Haină din pânză colorată, purtată în timpul lucrului peste hainele obişnuite pentru a 1111 le murdări sau uza. 595 HALĂ1 % hală1 sf [At: SLAVICI, N. I, 253 / Pl: ~Ie / E: fr halle, ger Halle] 1 Piaţă acoperită. 2 (îs) ~ de vechituri Piaţă unde se vând lucruri vechi. 3 Construcţie care acoperă o suprafaţă mare de teren. 4 Sală mare pentru producţie industrială. 5 Sală mare pentru expoziţii. 6 Sală pentru diferite sporturi. 7 Sală pentru mari adunări populare. hală2 şf [At: ANON. CAR. / V: a/ă / Pl: ~Ie / E: srb hula] 1 (Reg) Uragan. 2 (Reg) Vijelie. 3 (înv) Faptă care îngrozeşte. 4 (înv) Monstru. 5 (Euf; lpl) Iele. 6 (îrg) Om mâncăcios. 7 (Reg) Animal sălbatic (de pradă). halău1 sn vz valău halău2 sn [At: LB / V: hăl- l PI: -laie l E: mg hâlo] (Pes) Plasă de prins peşte Cf cârsnic. halângar s [At: H IX, 90 / Pl: net / E: halângă + -ar] (Reg) Mulţime de pomi prea deşi. halângă sf [At: PAMFILE, A., ap. DA ms / Pl: ? / E: vsl kajmta, of srb haluga] (Reg) 1 Tufiş mărunt. 2 Vie cu viţe mari. halbă sf [At: CARAGIALE. M. 97 / V: (reg) hoa-, hol- / Pl: ~be / E: ger Halbe] 1 Pahar de bere de o jumătate de litru Cf ţap. 2 (Reg; îf hoa-, hol-) Sticlă. halbăra sf [At: PAMFILE. I. C. 361 / V: hăl- / Pl: -Ie / E: cf falbala] 1 Volan lat la poalele unei rochii. 2 Ornament de dantelă. 3 (Pex) încreţituri. halca sf[At: VARLAAM. C. 74 / V: a-, halcă, hâlca / Pl: -le / E: tc halca] 1 Verigă. 2 Cerc metalic. 3 (Spc) Scoabă. 4 (înv) Cerc prin care jucătorii îşi treceau suliţa, la jocul oriental gerid. 5 (Pex) Jocul gerid. 6 (îe) A bate ~ua A pierde timpul. 7 (îcs) De-a hâlca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. halcată sf [At: RĂDULESCU - CODIN, ap. DA ms / V: hăl- / Pl: -te / E: ctm halcă + bucată] 1 Bucată de carne care atârnă, ruptă dintr-un animal. 2 (Lpl) Bucăţi mari de carne. halcă1 sf[At: LB / Pl: halci şi (înv) -Ice / E: mg halk] 1 Despicătură groasă de lemn. 2 Bucată mare dintr-un întreg Cf dărab, hartan. 3 Bucată mare de carne (din coastă). 4 Codru de pâine, de mămăligă sau de brânză. 5 Bucată mare de pământ arabil. 6 (Reg) Jumătate dintr-un bostan sau castravete. 7 (Trs) Parcelă mică şi îngustă de teren. halcă2 sf[At: CADE / Pl: hăîci / E: net] (Reg) Larmă. halcă3 şf vz halca halcăţea sf[At: COMAN. GL. / Pl: -ele / E: halcată + -ea] (Reg) 1-2 (Şhp) Halcată (1) (mică). halci y vz halci halcograf, ~ă smf [At: COSTINESCU / Pl: ~e / E: fr chalcographe] (Iuz) Persoană care practică gravura în metal. halcografie sf [At: COSTINESCU / Pl: ~i/ / E: fr chalcographie] (Iuz) 1 Artă de a grava în metale. 2 Atelier unde se practică gravura în metal. haldan sm vz aldan haldă if [At: LTR / Pl: -de i E: fr halde] Loc unde se depozitează materialul neutilizabil provenit din lucrările miniere, de la extracţie sau de la prepararea mecanică a minereurilor ori a cărbunelui. haidău1 sm [At: CV 1950. nr. 4.43 / Pl: -ăi / E: cf haidău] 1 (Prt) Om voinic. 2 (Prt) Om foarte înalt. 3 (Gmţ) Păduche mare. haidău2 sm vz haldeu haldean,-ă a [At: BOGZA, C. O. 219 / Pl: -eni, ~ene / E:^C)haldeea + -an] (înv) 1-3 Caldeean (1-3). haldeu [At: CREANGĂ. GL. / V: ~dău / Pl: ~e/ / E: gr %aX5at6g, vsl XĂA’hHH’b] (înv) 1-2 sm, am Caldeean (1-2). 3 sm Poreclă dată de călugări preoţilor de mir. 4 sm (Rar) Rabin. haldur sm vz handur hale sfp [At: H IX. 93 / E: halea1] (Reg) Păsări de curte. halea1 i [At: ALECSANDRI, T. 264 / V: hale sfp, -li / E: fo] (Are) Strigăt cu care se mână gâştele, curcile sau raţele. halea2 [At: GHICA, S. XIV. 45 / E: tc haljă] 1-2 av, ai (în mod) actual. 3 ai (înv; d. boieri. îoc maz.il) în serviciu în divanul domnesc în momentul respectiv. halea-balea sfi vz halea-malea haleală sf [At: DUNĂREANU. CH. 84 / V: hal~ / Pl: ~e// / E: hali + -eală) (Fam) 1 Mâncare. 2 Lucruri de furat. 3 (Reg) Bătaie. 4 (Reg) Prindere a mingii. halea-malea sfi [At: MARIAN. î. 222 / V: —ba-, —pa- / E: net] (reg) Nume al unui joc de copii în care se spun aceste cuvinte. halea-palea sfi vz halea-malea haleaţă şf[At: ARH. OLT. XXL 266 / Pl: -eţe / E: hali + -eaţă] (Reg) Bucată de carne. halebardă sf[At: DA ms / V: al-, hei- I Pl: -de i E: fr hallebarde] Armă medievală în formă de lance, cu un vâif de fier ascuţit, prevăzut pe o parte cu o secure, iar pe partea opusă cu un cârlig. halebardier sm [At: MDENC / V: al- / Pl: -i / E: fr hallebardier] Soldat înarmat cu o halebardă. halegiog sm [At: LB / Pl: ~ogi / E: ns cf halep] Măsură de 12 cupe. halenă sf [At: DN3 / Pl: ~ne / E: fr haleine] 1 Aer care iese din plămâni prin expiraţie. 2 Respiraţie neplăcut mirositoare. halep sn [At: (a. 1855) URICARIUL XIX, 325 / Pl: -uri / E: tc haleb] (Mol) Măsură de lungime de 0,69 m Cf arşin, cot. halercă sfvz holercă haleş sm vz jaleş half sm [At: DN3 / Pl: / E: eg half] (Rar; la fotbal) Mijlocaş. half-time sni [At: DN3 / P: haftaim / E: eg halftime] Repriză sportivă. halfă sf [At: VICIU. GL. / Pl: ~fe / E: ger Hălfte] (Trs) Parte dintr-o mulţime. hali1 i vz halea1 hali2 vt [At: CREANGĂ. P. 145 / V: hăl\ / Pzi: -lese / E: rrm hal] (Fam) 1 A şterpeli. 2 (Fig) A se lăsa păcălit. 3 A înghiţi cu lăcomie. 4 (Pex) A mânca. 5 (Reg) A arunca mingea cuiva. haheă sfvz alică Italici vt [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA ms / Pzi: ~icesc ! E: net] (Reg) A alege. halicit, ~ă a [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA ms / Pl: -iţi, ~e / E: Italici] (Reg) 1 Clar. 2 Distinct. haliciu sn vz alică haliewtic, ~ă [At: DN3 / P: ~li-e— / PI: -ici / E: fr halieutique, lat halieutica] 1 a/Studiu al pescuitului. 2 ^/'Tratat de pescuit. 3-4 a Referitor la halieutică (1-2). 5-6 a Specific halieuticii (1-2). 7-8 a Al halieuticii (1-2). hahf sm vz calif halifeală sf [At: CANTEMIR. HR. 335 / Pl: -eli / E: (c)halif+ -eală] (înv) 1-2 Califat (1-2). halilei i [At: VASILIU. C. 163 / E: fo] 1-3 Aoleu (1-2, 6). halima1 sf [At: ALECSANDRI. T. 70 / Pl: -Ie / E: ngr *cdi/id] 1 Titlu al colecţiei de poveşti arabe „O mie şi una de nopţi“. 2 (Pex) Poveste lungă şi încurcată. 3 (Fig) Minunăţie. 4 (Fig) Peripeţie. halima2 sfvz halimai halimai sn [At: BULL. LINGU. II, 161 / V: halima2 / Pl: ? / E: rrm holimata pil ,,halipe“] (Arg) Zgomot mare. halimatură sf [At: BULL. LINGU. II. 161 / Pl: -ri / E: ns cf rrm halimata] (Arg; înv) Pâine. hahme sf [At: HEM 679 / Pl: -mi / E: hală2 + -ime] 1 (Reg; csc) Mulţime de monştri. 2 (Reg; csc) Mulţime de animale sălbatice (de pradă). 3 (Ban) Lăcomie la mâncare sau la băutură. halma sf[At: COMAN. GL. / Pl: -ne / E: net] (Reg) Postav dur. hahpă sf [At: LESNEA, C. D. 86 / Pl: -pe / E: ns cf ucr xhauiiu „nenorocire"] (Reg) 1 Haină veche, ruptă 2 (Reg) Haină subţire de vară. halire sf[At: MDA ms / Pl: -n i E: hali) (Fam) 1 Şterpelire. 2 (Fig) Păcălire. 3 înghiţire cu lăcomie Si: halit1 (3). 4 (Pex) Mâncare. 5 (Reg) Aruncare a mingii cuiva Si: halit1 (5). luihsă sf [At: BIBLIA (1688) 366/2 / Pl: ~se şi (înv) -si / E: gr ^c&ijom;] (înv) 1 Pietricică. 2 Alică. haliştău sn vz heleşteu 596 HALVAGIU halit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hali] (Fam) 1 Sterpe lire. 2 (Fig) Păcălire. 3 Halire (3). 4 (Pex) Mâncare. 5 (Reg) Halire (5). halit2 sn [At: LTR / Pl: -uri / E: ger Halit] (Gig) Minereu compus din clorură de sodiu, care formează depozite sedimentare groase împreună cu şisturile argiloase Si: gemă, sare. halit3, -ă a [At: CHEST. VIII, 99/1 / Pl: —iţi, -e / E: hali] (Fam) 1 (D. obiecte) Şterpelit. 2 (Fig; d. oameni) Păcălit. 3 înghiţit cu lăcomie. 4 (Pex) Mâncat. 5 (D. minge) Aruncat cuiva. halitău s [At: CHEST. II. 323/374 / Pl: ? / E: net] (Reg) Tablă cu care se acoperă gura sau uşa cuptorului. hahţă sf[At: VAIDA / Pl: -ţe / E: net] (Reg) 1 Persoană cu purtări imorale. 2 Femeie de moravuri uşoare. hali sn vz hol halmej-balmoş sn vz halpoş-balmoş halo1 sn [At: MDT / V: -u / Pl: -ri / E: fr hali, ger Halo] 1 Cerc luminos (şi colorat) care, din pricina unor condiţii atmosferice, apare uneori în jurul soarelui sau al lunii. 2 Văl produs pe o placă fotografică dacă în aparat pătrunde un fascicul luminos prea intens. halo-2 [At: DN-' / E: fr halo-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1 Sare. 2 Referitor la sare. 3 Specific sării. 4 De sare. halocarst sn [At: DNJ / Pl: -uri / E: fr halokarst] (Gig) Carst dezvoltat într-o zonă de sare. halocromie sf[ At: LTR / Pl: ~i/ / E: fr halochromie] (Chm) Fenomen de colorare a unor compuşi organici când se transformă în jaruri. halofil, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr halophile] (Big; d. organisme) Care se dezvoltă în mediu sărat. halofitâ sf[At: MDENC / Pl: -te / E: fr halophyte] 1-2 sf, a (Plantă) adaptată condiţiilor de viaţă pe solurile sărate. halogen sm [At: LTR / Pl: -i / E: fr halogene] (Chm) Element monovalent. electronegativ. din grupa a şaptea a sistemului periodic (fluor. clor. brom. iod) care, combinându-se direct cu metalele, formează săruri. halogena vt [At: DN3 / Pzi: -nez / E: fr halogener] A supune o substanţă reacţiei de halogenare. halogenare sf [At: LTR / Pl: -nari / E: halogen + -are] (Chm) Introducere a unui halogen într-o moleculă organică Si: halogenaţie. luiloge naţie sfi At: DN3 / Pl: -ii / E: fr halogenation] (Chm) Halogenare. halogenură sfi At: LTR / Pl: -ri / E: halogen + -ură cf fr halogenure] (Chm) Sare rezultată din combinarea unui halogen cu un metal Si: haloid. halografie sf{At: DN3 / Pl: -ii / E: fr. halographie] (Chm) Descriere a sărurilor. haloid sm [At: LTR / Pl: -izi / E: fr haloide, ger Haloid,'rs xaAOH4] (Chm) Halogenură. fmloizit sn [At: LTR2 / P: -o-i- / Pl: -e / E: fr halloizyte] Silicat natural hidratat de aluminiu din grupa mineralelor argiloase, alb sau divers colorat, cu luciu mat. halometru sn [At: LTR/ Pl: -e I E: fr halometre] Aerometru folosit la stabilirea concentraţiei de săruri anorganice solubile a substanţelor zaharate. halomegalie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr halomegalie] (Atm) Hipertrofie a degetului mare de la picior. halomorf, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr halomorphe] (Gig; d. sol) Bogat în sare. halon sni [At: DEX2 / E: fr halon] Gaz incolor, inodor şi rău conducător de electricitate, folosit în extinctoare. haloplancton sti [At: LTR2 / Pl: -oane / E: eg haloplancton] Plancton care trăieşte şi se dezvoltă în ape sărate de diferite concentraţii. halor sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr haleur] (Mrn) Muncitor care lucrează la halajul navelor. halotcă sfi At: PAMFILE. A. R. 246 / Pl: -tce / E: rs xoaohko] (Prt) Femeie depravată. halotehnie sfi At: COSTINESCU / Pl: ~i/ / E: fr chalotechnie] 1 Parte a chimiei care studiază sărurile. 2 Tehnică a producerii şi utilizării sărurilor. halovină sfi At: JAHRESBER III. 312 / Pl: -ne I E: cf hală2] (îrg) Monstru. halou sn vz halo2 halpoş-balmoş sn [At: DA ms / V: -Imej—, halumiş-balumiş! Pl: (rar) ~ / E: cf balmoş] (Reg) Mâncare ciobănească Cf balmoş. halt1 i [At: STANCU. D. 336 / E: ger halt] (Gms) Stai! halt2 sn [At: E. KOGĂLNICEANU. ap. LET. 285/44 / Pl: -uri i E: ngr %&Xî] (Grî; lpl) 1 Palavre. 2 Mofturi. haltam sn [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: net] (Reg) 1 (îlav) Cu ~ Cu de-a sila. 2 (îal) Hoţeşte. 3 (îal) Pe nedrept. haltă sf [At: LESNEA. C. D. 95 / Pl: -te / E: ger Halte] 1 Oprire. 2 Staţie mică pe calea ferată. 3 (Mii; îs) ~ de gustare Oprire în marşul unei trupe, pentru o gustare şi ajustarea echipamentului. haltei sn vz hinteu halteră ş/’[At: DA ms / Pl: -re / E: fr haltere] 1 Aparat de gimnastică alcătuit din două bile sau discuri de metal greu. de diferite mărimi, unite printr-o bară. cu care se fac diferite mişcări, pentru dezvoltarea musculaturii braţelor şi toracelor. 2 (Lpl) Probă de atletism care se execută cu acest aparat. halterofil sm [At: MDENC / Pl: —i / E: fr halterophile] Persoană care practică sportul cu haltere. halterofihe sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr halterophilie] (Rar) Sport cu haltere. halwbă sfi At: ALEXI. W. / V: helob / Pl: -be / E: net] (Reg) 1 Haine proaste. 2 Rufe. 3 (îf helob) Cearşaf alb. haluce sn vz halux halucina vt [At: THEODORESCU. C. 17 / Pzi: -nez / E: fr halluciner, it allucinare] 1-2 A avea sau a face pe cineva să aibă halucinaţii. halucinant, -ă av, a [At: BOGZA, C. O. 199 / Pl: -nţi, -e / E: fr hallucinant] 1-2 (într-un mod) care provoacă halucinaţii. halucinare sfi At: MAIORESCU. L. 109 / Pl: -nări / E: halucina] 1 Provocare a unor halucinaţii Si: halucinat1. 2 (Ccr) Halucinaţie (2). halucinat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: halucina] Halucinare (1). halucinat2, -ă [At: MACEDONSKI. 0.1.64 / Pl: -aţi, -e / E: halucina] 1-2 smf a (Persoană) care are halucinaţii. 3 a închipuit. halucinatoriu, -ie a [At: PARHON. B. 105 / Pl: -ii / E: fr hallucinatoire] 1 Care se referă la halucinaţie. 2 Care are legătură cu halucinaţia. 3 Care provoacă halucinaţii. halucinaţie sfi At: GHEREA. ST. CR. I, 332 / V: -iune / Pl: -ii f E: fr hallucination, it hallucinazione, rs raAAioQHHaipia] 1 Stare psihică anormală, în care o persoană are iluzia percepţiei unor lucruri inexistente. 2 (Ccr) Vedenie. 3 (Ccr) Iluzie. halucinaţiune sf vz halucinaţie halucinogen, -ă snf, a [At: MDENC. / Pl: -i, -e / E: fr hallucinogene] 1-2 (Medicament, substanţă) care provoacă halucinaţii. halucinoză sfi At: D. MED. / Pl: -ze / E: fr hallucinose] (Med) Stare patologică caracterizată prin halucinaţii recunoscute de bolnav ca stări anormale. haluit, -ă a vz hăluit2 haluite sfp [At: PAMFILE. S. 58 / E: cf haluit] (Reg; euf) Iele. halumiş-balumiş sn vz halpoş-balmoş haluşcă sf [At: MARIAN. INS. 487 / Pl: -şte, -şti şi -sce / E: ucr x^Ayuim] (Reg) Găluşcă. halux sn [At: DN3 /V: -uce / Pl: -uri / E: fr, lat hallux] 1 (Atm) Deget mare de la picior. 2 (îs) ~ valgus Deviere în afară a haluxului. 3 (îs) ~ varus Deviere spre interior a haluxului. halva sf iAV. (a. 1791) DOC., ap. DA ms! V: a/va / Pl: -le / E: tc halva] Prăjitură orientală făcută din tahân, seminţe de floarea-soarelui. făină sau griş. cu zahăr sau miere, uneori cu adaos de alviţă. nuci. cacao etc. halvagerie sfi At: DA ms / Pl: ~i/ / E: halvagiu + -ăirie] (înv) 1 Loc unde se prepară halva. 2 Prăvălie unde se vinde halva. halvagiu sm [At: ALECSANDRI. T. 1440 / Pl: -ii / E: halva + -giu] (înv) 1 Persoană care prepară halva. 2 Negustor de halva. 597 HALVET halvet sn [At: BELDIMAN. ap. LET2 III. 409 / Pl: -uri / E: tc halvet] (Trî) Convorbire particulară, secretă, a unor demnitari. halviţar sm vz alviţar halviţă şf vz alviţă ham1 sn [At: M. COSTIN. ap. LET. I, 254/6 / Pl: -uri, (înv) -ure / E: mg srb ham] 1 Curele (uneori sfori groase) necesare pentru înhămarea animalului de tracţiune. 2 (îe) A-şi lua ~ul (şi praştia) A-şi asuma o răspundere. 3 (îoc cal de călărie; îs) Căi de - Cal de tracţiune. ham2 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: ham1] 1 Bretele cu care se leagă copilul mic în spatele sau pe pieptul mamei. 2 (Olt) împletitură de papură sau de cânepă în care se duce oala cu mâncare caldă la câmp. ham3 sn [At: PAMFILE. J. II, ap. DA ms / Pl: -uri IE: ns cf han] Casă mare, nemobilată, nefolosită. ham4 i [At: PAMFILE. J. II. ap. DA ms / E: fo] Onomatopee care imită lătratul câinelui. hamac sn [At: CAMIL PETRESCU. V. 109 / Pl: -e şi (înv) -uri / E: fr hamac, rs xzsax] Pânză sau plasă care se suspendă orizontal de ambele capete între doi stâlpi şi care foloseşte ca pat sau leagăn. hamadă sf [Ai: MDENC / Pl: -de / E: fr hamada) Podiş în deserturile din zonele intertropicale. în special în Sahara. acoperit cu pietre colţuroase, rezultat al dezagregării. hamadriadă şf[At: SCRIBAN. D. / Pl: -de / E: fr hamadryade) (îmg) Fiecare dintre nimfele pădurii, care se năşteau şi mureau o data cu arborii în care îşi aveau sălaşul. hamaih sn vz hămailâu hamal sm [At: LET. III. 285/7 / V: hăm- / Pl: ~i / E: tc hammaf] Persoană plătită pentru a căra greutăţi. hamalâc sn [At: GORJAN, H. II, 96/21 / Pl: ~uri / E: tc hamalik] 1 Meserie de hamal. 2 Plată a hamalului. 3 (Fig) Muncă (fizică) grea. istovitoare, ca de hamal. hamalbaş sm [At: ŞIO. ap. DA ms / Pl: -i / E: tc hammalbaşy] (înv) Mai mare peste hamalii şătrăriei. hamalesc, -ească ă [At: GORJAN. H 1.90/24 / Pl: -eşti / E: hamal + -esc] 1 Referitor la hamal. 2 Specific hamalului. 3 Al hamalului. 4 Ca un hamal. hamam s [At: CADE / Pl: net / E: tc hamam] (Trî) Baie turcească de aburi. hamamelis sn [At: LTR / Pl: ? / E: fr hamamelis] (Bot) Arbore din Statele Unite ale cărui frunze şi a cărui scoarţă au proprietăţi vasoconstrictoare. hamărâş ăv [At: DA ms / E: mg Jiamar] (înv; reg) 1 Foarte repede. 2 Impetuos. hamân sm [At: HERZ-GHER. II-III. 419 / Pl: / E: net] Haham (3). hambac sn [At: (a. 1779) IORGA. S. D. VIII. 81 / Pl: -uri / E: ngr ăfiTrccKog] Abac1. hambar sn [At: NECULCE. ap. LET. II. 382/35 / V: am-, hăm-, hămbariu, hăm-, hom-, hombariu / Pl: -e / E: tc (h)ambar] 1-2 Magazie pentru păstrarea grânelor sau a uneltelor agricole. 3 (Mor) Magazie mică deasupra morii, cu două despărţituri, una pentru grâu. alta pentru porumb, în care se toarnă, prin coşurelele de deasupra, vama datorată morarului. 4 (Reg) Cămară de alimente. 5 Ladă mare de lemn în care se păstrează făina sau mălaiul. 6 (Trs) Ladă mare cu pereţi de sârmă împletită, cu acoperiş de lemn prevăzut cu cârlige. în care se agaţă carnea. 7 (înv) Parte a corăbiei unde se depozitează încărcătura. hambesa av [At: PAMFILE, J. II. ap. DA ms / E: net] (Reg; îe) A umbla ~ A umbla fără rost. hambeş, -ă a [At: I. CR. II. 302 / Pl: -i, -e / E: net] (înv) Harnic. hamburger sm [At: DN3 / Pl: -i / E: eg, fr. it hamburger] Bucată de came tocată friptă, servită într-o chiflă. hameisn [At: (a. 1821) URICARIUL II, 127/31 /V: (reg) hăm-1, hem-/ Pl: -e / E: net] (Bot; reg) Plantă erbacee agăţătoare cu flori gal bene-verzui, ale cărei inflorescenţe femele aromatice se întrebuinţează la fabricarea berii, a pâinii şi în medicina populară (Humulus lupus). hameleon sm vz cameleon hamelnic sm vz humelnic hămesit, -ă a vz hămesit2 hameş1, -ă a, sfa vz hamiş hameş2, -ă smf, a [At: N. REV. R. XI. nr. 3, 86 / Pl: ~i, ~e / E: cf alb hameş modificat după sufixul -es] (Reg) 1-2 (Om) lacom şi strângător. hamete i [At: DA ms / E: ns cf lehamite] (înv) 1 Fie. 2 Bine că. hamfău sn [At: GHEŢIE. R. M. / V: -flau / Pl: -aie / E: mg hemfa) (Reg) 1 Lemn (sau răscruce) la căinţă sau la trăsură de care se leagă funiile hamurilor. 2 Cruce la ham Si: (reg) chişafău, drepşenie, logău, orcie. hamflău sn vz hamfău hamger sn vz hanger hamiş, -ă [At: (a. 1784) IORGA, S. D. VIII. 82/21 / V: -mmşa / Pl: ~i, ~e / E: mg hamis] (Mgm) 1 a Răutăcios. 2 a Afurisit. 3 a Viclean. 4 a Isteţ. 5 a Fals. 6 sfa (îlav) Cu ~-a Cu înşelăciune. hamitiCy -ă a [At: DEX2 / Pl: -ici, -ice / E: fr hamitique] 1 Care aparţine vechilor hamiţi. 2 Specific vechilor hainiţi. 3 Referitor la vechii hamiţi. 4 Care provine de la vechii hamiţi. 5 De vechii hamiţi. 6 (îs) Limbi -e Grup de limbi vorbite în nordul şi estul Africii. hamiţi smp [At: DEX2 / E: fr chamites] Grup de popoare din nordul şi estul Africii. înrudite prin limbă şi trăsături fizice. hamletic, -ă a [At: DA ms / Pl: -ici, ~e / E: Hamlet + -ic] 1-2 Care aparţine piesei sau personajului shakespearian Hamlet. 3-4 Specific piesei sau personajului shakespearian Hamlet. 5-6 Care provine de la piesa sau personajul shakespearian Hamlet. 7-8 De piesa sau personajul shakespearian Hamlet. hamletiza vt [At: DEX2 / Pzi: ~zez / E: Hamlet + -iza] (Liv) A face din orice lucru o dilemă. hammerless sn [At: DN'1 / Pl: ? / E: eg hammerless] Puşcă de vânătoare cu cocoaşe interne. hamner sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: ger Hammer] (Reg) Ciocan folosit de minerii din Transilvania. hamnic, -ă a vz ohabnic hamriişa sfa vz hamiş hampelman sn [At: LTR / Pl: ? / E: ger Hampelmann] Macara cu una sau două role, folosită în industria petrolieră, la spălatul percutant al sondelor. hamsie i/[At: TDRG / V: -mşiu sm / Pl: ~i/ / E: bg xaMCirifa] (Iht) Mic peşte de mare, ce se mănâncă murat în sare sau prăjit (Engraulis encrasicholus ponticus). liamster sm [At: LTR2 / Pl: / E: eg hamster, ger Hamster] Mamifer din familia rozătoarelor, de talia unui şobolan, cu blană de diferite culori Si: (înv) hârciog (Cricetus cricetus). hamşiu sm vz hamsie hamut sn [At: ODOBESCU, S. III. 108 / Pl: -uri / E: bg xzmmvt] (înv) Gâtar (la ham) Si: vânar. hamza sf [At: POLIZU /V: hămze a / Pl: -le / E: net] (Mov; reg) Scoc. hamzău sm [At: CHEST. V. 76/83 / Pl: -ăi / E: net] (Reg) Cal. han1 sm [At: M. COSTIN, ap. DA ms / Pl: -i / E: tăt. tc hăn] 1 Conducător al tătarilor (din Crimeea). 2 Funcţie deţinută de un han1 (1) Si: (înv) hanlâc. han2 sn [At: (a. 1782) GCR. II. 127/21 / Pl: -uri / E: tc han] 1 (înv) Clădire cu multe camere, cu curte interioară mare. cu ziduri înalte şi porţi de fier, în care se adăposteau mărfurile, averile şi persoanele în vremuri de primejdie. 2 (Iuz) Hotel cu ospătărie aflat pe marginea drumului. în care poposeau negustorii. 3 (La oraş. prt) Cârciumă în care se poate dormi. hanapsn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: fr hanap] (înv) Cupă din lemn. metal etc. bogat ornamentată, folosită în Evul Mediu pentru băut. hanasâna i vz anasâna hanat sn [At: IORGA. L. II. 251 / Pl: -uri / E: han1 + -at] Domnie a unui han1 (1). hanâmă sf[At: FILIMON, C. II, 742 /V: -numă / E: tc hanym] (Tcî) Femeie din nobilimea turcă. 598 HANTARIG hanc sn hac3 handatar sm vz ha n-tătar handără av [At: CIAUŞANU. V. 166 / Pl: -re / E: net] (Reg; îe) A se ţine ~ (după cineva) A se ţine scai (după cineva). handbal sn [At: DL / Pl: -uri / E: eg hand-ball, fr. ger Handball\ Joc sportiv de echipă. în care jucătorii, aruncând mingea cu mâna, încearcă s-o introducă în poarta echipei adverse. handbalist, -ă smf, a [At: DN^ / Pl: -işti, -e / E: handbal + -ist] 1-2 (Persoană) care practică handbalul. handbalistic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: handbal + -istic] 1 Care aparţine handbalului. 2 Referitor la handbal. 3 Specific handbalului. 4 Care provine de la handbal. 5 De handbal. handic sn vz hindichi handicap sn [At: RALEA. E. O. 329 / Pl: -uri / E: fr handicap] 1 întrecere sportivă (mai ales alergări de cai). 2 (Fig) întrecere. 3 Greutate suplimentară, diferenţă de timp sau distanţă impusă unora dintre concurenţi la o întrecere sportivă. 4 (Fig) Piedică. 5 Deficienţă motorie, mintală sau orice altă infirmitate a unei persoane. handicapa vt [At: CONTEMP., S. II. 1948, nr. 108. 2/5 / Pzi: -pez / E: luindicap] 1 A nu da, într-o întrecere, aceleaşi şanse tuturor candidaţilor. 2 (Fig) A stânjeni. 3 (Fig) A pune într-o stare de inferioritate. 4 (Fig) A îngreuna. handicapare sf[At: DA ms / Pl: -pari / E: handicapa] 1 Neacordare, într-o întrecere, a aceloraşi şanse tuturor candidaţilor Si: handicapat1 (1). 2 (Fig) Stânjenire. 3 (Fig) Inferioritate. 4 (Fig) îngreunare. handicapat1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) -uri / E: handicapa] 1 Handicapare (1). 2 (Fig) Stânjenire. 3 (Fig) Inferioritate. 4 (Fig) îngreunare. handicapat2, -ă [At: IORDAN. L. R. A. 499 / Pl: -ati, -e / E: handicapa] 1-2 a (înv) îngreunat sau uşurat printr-un handicap (3). 3 a (Fig) Stânjenit. 4 a (Fig) Pus în inferioritate. 5-6 smf a (Persoană) care are o infirmitate. 7-8 smf, a (Persoană, echipă etc.) care este în dezavantaj într-o întrecere (sportivă). handling sn [At: DN3 / Pl: ? / E: eg. fr handling] Complex de servicii pentru a satisface asistenţa avioanelor şi a pasagerilor în timpul staţionării pe aeroport. iiandolie sf [At: CHEST. IV. 86/778 / P: -U-e / Pl: -ii / E: ns cf vsl *40/t] (Reg) Parte din spate, mai joasă, care nu se vede, a unui deal Si: (reg) hareapă. handosi vt [At: MAT. FOLK. I. 86 / Pzi: -sesc / E: ns cf fandosi] (Trs; pbl într-o baladă populară) A fandosi. handra av [At: ŞEZ. II. 229 / E: net] (Reg) Fără scop Si: degeaba, handralău sm [At: ŞEZ.VII, 153/V: -răi-, hăndrăl-, hondrăl- / Pl: -ăi IE: handră + -ălău] 1 Flăcău la vârsta însurătorii Cf (reg) handraleţ, (reg) harhatău, (reg) hătălău. 2 Amant. 3 (îe) A umbla -A umbla încoace şi încolo fără rost. handralela av [At: DA ms / E: ctm handralău + lela] (Reg; îe) A umbla~ A umbla fără ţintă. handralcţ sm [At: COMAN. GL. / Pl: -i / E: ns cf handralău] (Reg) Iubit. handramanda av vz handramandra handramandra av [At: DA ms / V: -da / E: net] (Reg; îsc) De-a ~ Fără rost Cf handra. handră sf [At: I. CR. III, 377 / Pl: -re / E: net] 1 (D. o haină) Zdreanţă. 2 (îe) A lua (o haină) la ~ A lua (o haină) mereu la purtare. 3 (îae) A rupe (o haină). 4 (Reg; d. o casă) Hardughie. 5 (Bot; reg) Iarbă care creşte prin grâu. sufocându-1. 6 (îe) A se lua în ~ A se întovărăşi cu alţii pentru a face rele. handrăbwrcă ş/’[At: CHEST. II, 437/247 / Pl: ? / E: net] (Reg) Groapă în care se păstrează cartofii sau grâul. handrălău sm vz handralău handrău s [At: DA ms / Pl: net / E: net] (Reg) Pământ arabil. handroc sn vz androc handur sm [At: PAMFILE. I. C. 202 / V: haldur, (pmz) durhan, / Pl: -i / E: net] (Bot; reg) 1 Specie de cânepă. 2 (îc) —de-toamnă Cânepă înaltă şi groasă care se seamănă în porumbişte pentru sămânţă (Cannabis sativa). 3 (îc) de-vară Cânepă cu tulpina netedă şi groasă, de aproximativ 2 cm, din care fac copiii biciuri (Cannabis sativa). hang sn [At: EMINESCU. P. 195 / Pl: -uri / E: mg hang] 1-2 (îe; şfg) A ţine Mii A acompania (o melodie) Si: a ţine isonul. 3 (Fig; îae) A ţine partea cuiva. 4 (Fig; îae) A aproba tot ce face cineva. 5 (Fig; îae) A face pe placul cuiva. 6 Părţi ale instrumentelor muzicale ce servesc la acompaniament. 7 (Cor) Nume al unui dans popular. 8 Melodie după care se execută acest dans. hangan sm, am [At: PAMFILE, A. R. 68 / V: hăn- / Pl: -i / E: Hangu] (Bot; reg) 1-2 (Specie de porumb) cu bobul mare lunguieţ, galben-roşcat. cu firul scurt şi ştiuletele mare, care creşte de obicei la munte. hangar1 sm [At: DA ms / Pl: -i / E: hang + -ar] (Reg) Cobzar. hangar2 sn [At: PAS, Z. IV, 45 / Pl: -e / E: fr hangar] Construcţie amplasată în apropierea pistei de decolare şi aterizare, destinată adăpostirii. reparării şi întreţinerii avioanelor. hangarale sfp vz angara hangă sf [At: MAG. IST. III. 77/32 / Pl: -ngi / E: ns cf mg hanga] (înv; pbl) Ladă. hangărea sf vz angara hangăt sn [At: CV 1949. nr. 5. 29 / V: -gât / Pl: ? / E: net] 1 (Reg) Acoperiş al straturilor din mină. 2 (Reg) Strat de rocă de deasupra cărbunelui din mină. hangău sm [At: PAŞCA, GL. / Pl: ~ă/ / E: net] (îrg) Adolescent. hangăt sn vz hangăt hangear sn vz hanger hanger sn [At: MOXA. 390/17 / V: an-, hamg-, (înv) -ear / Pl: -e, (rar) -uri IE: tc hanger] (înv) 1 Pumnal încovoiat care se purta la brâu. 2 Cuţit mare. liangioacă sf[At: BUGNARIU, ap. DA ms / P: -gioa- / Pl: -ace / E: hangioc + -oacă] 1-5 Hangiţă (1-5). 6 Econoamă. hangioaică sf'[At: DA ms / P: -gioai- / Pl: -ice! E: hangiu + -oaică] 1-5 Hangiţă (1-5). hangioc sm [At: BUGNARIU, ap. DA ms / Pl: -gioc / Pl: -oci / E: ns cf liangioacă] 1-3 Hangiu (1-3). 4 Econom. hangiţă sf [At: SĂM. IV. 865 / Pl: -ţe / E: hangiu + -iţă] 1-3 Soţie de hangiu (1-3) Si: liangioacă (1-3). hangioaică (1-3). 4 Femeie care ţine un han2 (1) Si: liangioacă (4). hangioaică (4). 5 Femeie care serveşte la un han2 (1) Si: liangioacă (5), hangioaică (5). hangiu sm [At: PRAVILA (1814), 176 / Pl: ~i/ / E: tc hanci] (Iuz) 1 Proprietar al unui han2 (1) Si: hangiec (1). 2 Om care ţine un han2 (2) Si: hangiec (2). 3 Om care serveşte la un han2 (2) Si: hangiec (3). hanlâc sn [At: E. KOGĂLNICEANU. ap. DA ms / Pl: -uri / E: tc hanlik] (înv) Rang de han1 (1). hanorac sn [At: DN3 / Pl: -ace l E: fr anorak] Haină scurtă confecţionată din pânză deasă, de obicei impermeabilă, prevăzută cu glugă, folosită în anumite competiţii sportive, excursii, sport etc. hanos sm vz anason hansă1 i/[At: SCRIBAN.D. /Pl: -se / E: fr hanse, ger Hansa] Asociaţie comercială occidentală în Evul Mediu. hansă2 sfvz hâns hanseatic, -ă a [At: SCRIBAN. D. / P: -se-a- / Pl: -ici, -ice / E: fr hanseatique, ger hanseatisch] 1 Care se referă la hansă1. 2 Al hansei1. 3 Care provine de la hansă1. 4 Specific hansei1. 5 De hansă1. hanşiţă sf[At: CIAUŞANU, V. 166 / Pl: -ţe / E: net] 1 Cal sau iapă mare şi urât(ă). 2 (Fig; dep) Femeie urâtă şi proastă. hantarig sn [At: VICIU, GL. / Pl: -i&e / E: mg hankalek, hankalik] (Mgmr) Cumpănă a fântânii. 599 HAN-TĂTAR han-tătar sm [At: LB / V: handatar / S şi: lumtâtar / Pl: / E: han1 + tătar] 1 (înv) Han1 (1). 2 (Pex) Păgân. 3 (Fam; în imprecaţii şi exclamaţii) Drac. hantelă sf [At: DNJ / Pl: -Ie / E: ger Hanţei] Greutate din metal de 1-5 kg. compusă din două sfere unite între ele printr-un mâner, folosită în gimnastică. hantoş sn [At: VICIU. GL. / V: oantăş / Pl: -uri/ E: net] (Trs) Bulgăre mare de pământ. hantru sm [At: DL / Pl: -ri / E: h(cctar) + a(rătură) + «(ormală) + tr(actor)] Unitate de măsură convenţională care reprezintă echivalentul energetic corespunzător executării cu tractorul a unei arături-normale pe o suprafaţă de un hectar de teren. hani1 i [At: COMAN, GL. / E: fo] (Reg) Imită sunetul care se produce atunci când câinele închide gura ca să apuce cu dinţii. hanţ2 sn [At: LB / Pl: -uri / E: ns cf hanţă1] 1 (Trs) Carne. 2 Carne de mortăciune. 3 Stârv. 4 (Buc; Mol; dep) Vită sau porc slab. hanţală sf [Ai: DA ms / Pl: -Ie I E: net] (Reg) Hanţ2 (1). hanţă1 sf [At: MACEDONSKI, O. III, 13 / Pl: -ţe IE: ns cf hănţăni1] (Olt) 1 Gură. 2 (îla) Bun de ~ Guraliv. 3 Voce. 4 Lătrat. 5 Palavragiu. hanţă2 j/ŢAt: BARONZI, L. 99 / Pl: -ţe / E: pbl ctm handră + zdreanţă] Zdreanţă. hanţă3 sf vz harţă hanţuşcă sf[At: PAMFILE. J. II. 34 / Pl: -şîe / E: ns cf hunţut] (Pop; d. femei; folosit numai ca atribut îs) -de muiere (sau de fată) Femeie afurisită. hanumă sf vz hanâmă hanus1 sm [At: BĂCESCU. P. 111 / Pl: -uşi / E: net] (Iht) Peşte de mare din familia gu vizi lor. lianus2 sm [At: PANŢU, PL.2 / Pl: -uşi / E: hanos] (Bot; Mol) Molură (Foeniculum vulgare). lianzelă sf [At: LTR2 / Pl: -Ie / E: net] Instalaţie de fabricat bomboane sau caramele, având ca elemente principale o maşină de rolat, un dispozitiv de ştanţare şi o pompă cu care se introduce umplutura. haos sn [At: N. COSTIN. ap. LET. I, 41/7 / P: ha-os I Pl:'’-uri / E: fr chaos] 1 (Mit; Fiz) Stare primitivă de confuzie generală a elementelor naturii şi a materiei. 2 (Mit; Fiz; după unele legende) Prăpastie adâncă în care se găsea haosul (1) înainte de organizarea lumii. 3 (Fig) Confuzie. 4 (Fig) Dezordine. 5 (Fig) Prăpastie. haotic, ~ă a [At: IORGA, L. II, 232 / P: ha-o- I Pl: -ici, -ice / E: fr chaotique] 1 Confuz. 2 Dezordonat. 3 Care sugerează nemărginirea haosului (1). 4 (Fig) Puternic. 5 (Fig) Zgomotos. 6 (Fig) Impunător. hap1 i [At: CARAGIALE, S. V. 56 / E: fo] 1 Interjecţie care exprimă mişcarea rapidă cu care se înghite ceva Cf hat. 2 (îe) A face ~ A înhăţa. 3 (îe) A fi ~ pe cap Tocmai pe tocmai. hap2 sn [At: GORJAN, H. IV. 43/12 / Pl: -uri I E: tc hap] 1 Pastilă. 2 (îe) A înghiţi Mii (sau un hap) A i se întâmpla un lucru neplăcut. hap3 sn [At: VICIU, GL. / Pl: -uri / E: mg hâp] (Reg) Măcinătură. hapatic sn vz hăbădic hapax sn [At: DN3 / Pl: ~uri / E: fr hapax legomenon, ngr KaXocţXeyoiievov] (Liv; şîc hapax legomenon) 1 Cuvânt cu apariţie singulară în literatură sau într-un text. 2 (Pex) Lucru spus o singură dată. hapău sm vz hăpău1 hapcă1 sf [At: LTR2 / Pl: -pce / E: net] (Pes) Undiţă legată de o sfoară groasă. hapcă2 ş/’[At: I. IONESCU P. 14 / Pl: -pce / E: ns cf bg xapKa, ucr KX'diiKOM, KXiiiiKxti] 1 (îljv) Cu -ca Cu de-a sila. 2 (îal) Pe nedrept. 3 (îal) Foarte mult. 4 (îe) Nu-i cu ~ca Nu se poate lua la întâmplare. 5 (îe) A lua cu -ca A lua repede şi pe nedrept Si: a lua cu rostopal. hapehină sf[At: ŞEZ. VI, 148 / Pl: -ne I E: net] (Reg) 1 Bucată. 2 Deschizătură. 3 Ruptură mare. hapcină sf [At: PAŞCA, GL. / V: hop- / Pl: -ne / E: net] (Reg) 1 Hop. 2 Râpă. 3 Coastă de deal ruptă de ploaie. hapciu i [At: CONTEMPORANUL II. 70 / V: hapţii, he-pti-ha! / E: fo] Onomatopee care imită strănutul. haplă sf vz haple haple smi [At: RĂDULESCU-CODIN. ap. DA ms / V: -la sfl E: bg xaiiAio] 1 (Fam; adesea articulat) Nătărău. 2 Prostănac. 3 (îf haplă) Om mare şi înalt. haplofază sf [At: DN-’ l Pl: -ze / E: fr haplophase] (Big) Fază haploidă (2). haploid, ~ă a [At: LTR2 / P: -Io~i- / Pl: -izi, -e / E: fr haploide] (Big) 1 (D. indivizi şi celule) Care posedă numai jumătate din numărul normal de cromozomi. 2 (îs) Fază -ă Stare în care se află celulele sexuale în nucleele cărora există o jumătate din numărul de cromozomi caracteristic celulelor somatice Si: haplofază. haploidie sf [At: DN3 / P: -lo-i-di-e / Pl: -ii / E: fr haploidie] (Big) Stare a organismelor haploide. haplologie sf [At: DA ms / P: -gi-e / Pl: -ii / E: fr haplologie] (Lin) Suprimare prin disimilaţie totală a unei silabe identice sau asemănătoare cu o silabă vecină din acelaşi cuvânt sau din cuvinte învecinate. haplont sm [At: DN3 / Pl: -nţi IE: ger Haplont] (Big) Organism cu un număr simplu de cromozomi. haplostemon, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~e / E: ger haplostemon] (Bot) 1 (D. androceu) Format dintr-un singur cerc de stamine. 2 (P. plante) Care are un asemenea androceu. happening sn [At: DEX2 / P: hepning / Pl: -uri / E: eg liappening] Spectacol spontan, improvizat. happy-endsn [At: DNJ / P: hepi-1 Pl: -uri / E: eg happy-end] 1 Sfârşit fericit al unei creaţii dramatice, cinematografice etc. 2 (Pex) Final fericit al unei întâmplări. hapsân, ~ă smf, a [At: ALECSANDRI. T. 1768 / Pl: -i, -e / V: -sin / E: ns cf mg habzsi] 1-2 (Om) rău la inimă Si: câinos, hain. 3-4 (Om) lacom (de bani. mâncare etc.) Si: avid, rapace, hapsin smf, a vz hapsân hapşa sfi [At: COMAN, GL. / E: nctl (Reg; îe) A lua cu ~ A lua fără voie. hapşi v/ [At: JAHRESBER VII, 82 / Pzi: -şeşc / E: ns cf mg habzsolni] (Reg) A mânca lacom. haptac av vz liabtac hapţii i vz hapciu hapuc s/i [At: PAMFILE I. C. 3 / Pl: ~uc£' / V: -că sf, ~uschi / E: mg hăpkalkodni] (Trs) 1 Minge din păr de bou. 2 Cocoloş. 3 (îcs) De-a -a Joc cu mingea. hapucă sfvz hapuc hapuşchi sn [At: VICIU. GL. / Pl: ~ / E: hapuc + -uşchi] (Reg) 1-4 (Şhp) Hapuc (1-2) (mic). har 1 av, i, si vz hart1 har2 sn [At: CORESI. EV. 622 / Pl: -uri / S şi: (înv) ghar / E: vsl R'kAph] 1 însuşire care face pe cineva vrednic de admiraţie. 2 Graţie divină acordată omului. 3 (îe) ~ Domnului! Mulţumită lui Dumnezeu. 4 Putere sacramentală a preoţilor de a oficia actele de cult. 5 Bunăvoinţă acordată cuiva din îndurare. 6 (înv; îe) A afla ~ înaintea cuiva A obţine bunăvoinţa cuiva. 7 (înv) Milă. 8 Dar. 9 (îe) A da în ~ A dărui. 10 (înv; îe) A lua în ~numele Domnului A comite o blasfemie. 11 (înv; îe) în ~Domnului Fără motiv. 12 Rost. 13 (înv; îe) A şti ~ul unui lucru A se pricepe la ceva. hara i [At: GANE, ap. TDRG / V: ~rcea, -rpa, ~rta} -rtal1 / E: fo] 1 (D. câini, rep.) Ham! 2 (îe) Că-i că-i para Exprimă încurcarea cuiva în argumente neconvingătoare. 3 (îc) ~-para învălmăşeală (mare). 4 (îae) Batjocură. 5 (îae) Larmă. 6 (îae) Cheltuială nesocotită. 7 (îe) A face (o) —para (sau harcea-parcea, harta-parta, hartal-partal, harpa-harpa) A bate. 8 (îae) A face bucăţi. 9 (îae) A strivi. 10 (îal) A spulbera. 11 (îal) A împrăştia. 600 HARCA haraba sf[At: I. IONESCU, C. 122/5 / V: ar- / Pl: -bale / E: tc araba] (Reg; înv) 1 Căruţă mare folosită la transportul de mărfuri şi de oameni. 2 Cantitate de mărfuri care intră într-o căruţă mare. harababură sf [At: POLIZU / V: ar- / Pl: -ri / E: tc anababulă] (Pfm) 1 Dezordine. 2 învălmăşeală. 3 încurcătură. 4 Gălăgie. 5 Scandal. harabaciu sm vz harabagia harabagie şf [At: CREANGĂ, P. 107 / Pl: -ii / E: harabagiu + -ie] (Tcî) Cărăuşie. harabagiesc, -ească a [At: (a. 1815) URICARIUL 1.246/^7 / Pl: -eşti / P: -gi-esc / E: harabagiu + -esc] (Tcî; rar) 1 Care aparţine harabagiilor. 2 Care se referă la harabagii. 3 Care provine de la harabagii. harabagilâc sn [At: (a. 1827) URICARIUL VII, 107/7 / P: -lic / Pl: -uri / E: tc arabacilik] (Tcî) 1 Transport. 2 Marfă transportată cu harabaua. 3 Taxă plătită de harabagii la barierele târgurilor. harabagihc sn vz harabagilâc harabagiu sm [At: (a. 1806) URICARIUL X. 214/22 / V: ar-, -adu / Pl: ~i/ / E: tc arabacy] (Tcî) 1 Căruţaş plătit să transporte cu harabaua mărfuri sau oameni. 2 Negustor turc care îşi transporta marfa în căruţe mari. harabaie sf vz hărăbaie harac1 smn vz arac harac2 sn vz haraci haracciu sm [At: (a. 1802) TES. II. 310 / Pl: ~i/ / E: tc haraku] (Tcî) 1 Funcţionar al administraţiei otomane însărcinat cu strângerea haraci ului Si: hârâcer. 2 (îc) ~cci-başa Conducător al haracciilor. harachiri sns [At: LTR / S şi: hara-kiri / E: fr hara-kiri] 1 Sinucidere prin spintecarea cavităţii abdominale, practicată în Japonia în special de samurai. în caz de înfrângere sau de dezonoare. 2 (îe) A-şi face ~ A se sinucide prin spintecarea pântecului. 3 (Teh) Material folosit în sudura cu gaz a aluminiului, constituit dintr-un amestec de clorură de litiu şi alte cloruri alcaline. haraci sn [At: MOXA. 381/37 / V: araciu, -ac2, -ag2, hăr-, hărag2 / Pl: -uri / E: tc harag] (Tcî) 1 Tribut anual pe care ţările vasale îl plăteau Imperiului Otoman. 2 (Pex) Bir. haraciladisi v harasladisi haraciladizmă v vz harasladismă haracosi vt [At: POLIZU / Pzi: -sesc / E: ngr KapaKOOi] (înv) 1 A trage linii. 2 A alinia. harac si v vz hărăcsi haracter sn vz caracter haractir sn vz caracter haractiriu sn vz caracter harag1 sm vz arac harag2 sn vz haraci haraiman sn [At: I. CR. 1.77 / Pl: ~«? / E: net] (Reg) 1-2 Zgomot (mare). haral sn vz arar1 haralibe sfp [At: VICIU, GL. 28 / E: net] (Reg; fam) Picioare. haram sn [At: ŞINCAI. HR II, 308/32 /V: ar-, haream, hă- / Pl: -uri, -ramuri / E: tc haram] (înv) 1 Lucru luat cuiva pe nedrept. 2 Jaf. 3 (îe) ~ul ~se face Lucrul luat pe nedrept se pierde precum s-a dobândit. 4 (îe) (E) ~ de Vai de. 5 (îe) (E) ~ că Păcat că. 6 (îe) A mânca ~ A vorbi fără rost. 7 (îlav) De - Pe nedrept. 8 (îal) Degeaba. 9 (Reg) Vită slabă. 10 (Rar) Mârţoagă. 11 (Reg) Om slab. 12 (Reg) Boală. harambasă sm vz harambaşă harambaş sm vz harambaşă harambaşă sm [At: JAHRESBER III, 313 / V: ar-, arim-, - a să, -ş, -râmbaş, hărăm- / Pl: -şi / E: tc haram-başe] (îvp) Căpetenie a hoţilor sau a haiducilor. harambăşie şf[At: DA ms / Pl: -ii / E: harambaşă + -ie] (îvp) Funcţie de harambaşă. harambeţie ş/ŢAt: RETEGANUL, TR. 40 / Pl: ~i/ / E: ns cf haram + beţie] (înv) Beţie straşnică. haramgiu sm [At: MAN. GOTT, ap. DA ms / Pl: -gii / E: haram + -gin] (înv) 1 Cămătar. 2 Tâlhar. 3 Om crud. haramin sm [At: ALECSANDRI, P. P. 65 / V: haranmin i Pl: -i I E: haram + -in] (îrg) 1 Haiduc. 2 (Fig) Om fără milă. haramină sf [Ai: CONTEMPORANUL III. 294 / Pl: -ne / E: haram + -ină] (îrg) 1 Fiinţă proastă şi ticăloasă Cf haramin (2). 2 Termen injurios întrebuinţat la adresa romilor. haramiţi vt [At: DA ms / Pzi: -ţez / E: ns cf fărâmiţa] (Reg; d. o ţesătură) A rupe în bucăţi. haramlâc sn [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA ms / Pl: -uri / E: haram + -lâc] (Tcî; îla) De ~ Câştigat prin mijloace necinstite Cf haram. harammn sm vz haramin haramtuturi snp [At: PAMFILE, A. R. 246 / E: ns cf haram] (Csnp) 1 Mărunţişuri. 2 Catrafuse. harană sf vz hrană harancă sf [At: PAMFILE, A. R. 246 / V: a-, hăr- / Pl: -nce şi -rănci I E: net] 1 Armeancă. 2 Femeie rea. 3 Zgripţuroaică. harang sn [At: ANON. CAR. / V: -rang, harâng, hărang / Pl: -uri şi (rar) -nge / E: mg harang] (Mgm; Ban) Clopot. harap sm vz arap2 hara-paia [At: CREANGĂ, GL. î / V: -r ta-part a / E: fo] (Fam) 1 sfi A face o ~ A provoca o învălmăşeală. 2 av (îe) A face ~ A face harcea-parcea. hai'apnic sn [At: CREANGĂ, A. 41 /V: ar-1 Pl: -ice / E: pn harapnik] (Reg) 1-2 Bici mare împletit din cânepă sau din piele, cu codirişte scurtă şi cu şfichi de mătase la vâif (ca să pocnească mai tare) cu care se mână boii şi cu care se merge la urat în seara de Anul Nou Cf bici. harar sn vz araiJ harariu sn vz arar1 haras sn [At: H XVII. 152 / Pl: -uri / E: net] (Trs) 1 Lână merinos, colorată. 2 Stofă de lână. harasladisi vti [At: COD. CARAGEA, ap. DA ms / V: -acii- i Pzi: sesc / E: ngr ^apaorAav5iox] (înv) 1 A urca preţul la o licitaţie. 2 A adjudeca. harasladismă sf [At: COD. CARAGEA. ap. DA ms / V: -acii- / S şi: -diz- / P şi: -diz- / E: ngr KCCpaoXccSiafia) (Grî) Adjudecare. haraus i [At: ALRTII, 112/30 / E: ger heraus) (Gms; Trs; pbl) Interjecţie cu care cineva este alungat (afară). harang sn vz harang harâmbaş sm vz harambaşă harâng sn vz harang harbagic sns vz arpagic harbată sf [At: DA ms / Pl: -te / E: ucr xapdara cf lat herba thea] (Buc) Ceai. harbătă af [At: COMAN, GL. / Pl: -te / E: net] (Reg; dep; d. o femeie) Care nu-şi stăpâneşte gura (vorbind vulgar). harbel am [At: VÂRCOL, V, ap. DA ms / Pl: -i l E: bg xapdeA] (îla) ~ la jură Om palavragiu. harbujel sm [At: TDRG / Pl: -ei / E: harbuz + -el] 1-2 (Şhp) Harbuz (mic). harbut sm vz harbuz harbuţ sm vz harbuz harbuz sm [At: CANTEMIR. 1.1.1. 130 / V: arbuj, ar-, -ut, ~u? / Pl: -uji / E: ucr xap6y3] (Reg) Pepene verde Si: hârban, lubeniţă. harbuzărie sf [At: (a. 1808) GCR II, 200 / V: ar- / Pl: ~i/ / E: harbuz + -ărie) (Reg) Pepenărie. 2 Mulţime (mare) de pepeni. harbuzesc, -ească a [At: ŞEZ. V. 68 / Pl: -eşti / E: harbuz + -esc] (Reg) 1 (îs) Pere -eşti Pere zemoase, gălbui, foarte dulci. 2 (îs) Păr - Păr care face astfel de pere. harc1 i [At: RĂDULESCU-CODIN. ap. DA ms / E: ns cf hart] Cuvânt cu care se mână calul din dreapta. harc2 sn vz arc hârca sfi [At: DAME, T. 99 / E: net] (îrg) Zid din piatră şi var situat între temelia şi tălpile casei ţărăneşti. 601 HARCALUC harcaluc sn [At: CV 1950, nr. 4,43 / Pl: ? / E: net] (Reg) Tablă groasă din care se fac cercuri pentru butoaie. harcan sn vz arcan1 harcăt sn vz horhăt harce1 sm vz hârte harce2 sm vz hărţ harcea i vz fiara liarcea-parcea av [At: TDRG / V: harta-parta / E: tc parga-parga] 1 (Fam; îe) A face (pe cineva sau ceva) ~ A tăia (pe cineva sau ceva) în bucăţi. 2 (îae) A distruge. harchină sf [At: (a. 1868) ap. TDRG / V: -rşi-, -rşchi- / Pl: ~ne / E: net] (Reg) Bucată mare (de mămăligă, de slănină etc.). harciu s [At: IORGA. S. N. 216 / A: net / Pl: net / E: net] Miere. harcotar sf[At: COMAN, GL. / Pl: -i / E: Harcov] (îrg) Negustor ambulant. harcotă1 sf [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA ms / Pl: -te / E: net] (îrg) Femeie cu purtări urâte. harcotă2 sf[At: COMAN, GL. / Pl: -te / E: cf harcotar] (îrg) Marfă adusă de negustorii ambulanţi. hard sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: eg hardware] 1-2 Hardware (1-2). hardaboi smp [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Cartofi. hardals [At: PANŢU, PL.2 / Pl: ? / E: tc hardah cf ngr ^ap5aA/] (Bot; reg) Muştar-de-câmp (Sinapis arvensis). hardavoi sm vz gorodovoi hardpan sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: eg hard pan] Strat impermeabil pe care nu-1 pot străbate rădăcinile plantelor, format din hidroxizi de fier şi alţi coloizi care se precipită. liard-rock sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: eg hard rock] 1 Stil în muzica rock cu sonorităţi puternice. 2 Cântec în stil hard-rock. hard-top sn [At: DN3 / P: hard-top / E: eg hard-top] Maşină cu capotă demontabilă, rigidă, din metal sau plastic. hardughie sf [Al: ALECSANDRI, T. 1763 / V: (înv) arduvie, hurdubie / Pl: -ii / E: ngr Kctpbcoyi] 1 Clădire mare, de obicei veche şi dărăpănată. 2 încăpere mare, de obicei veche şi dărăpănată Si: şandrama (1). 3 (Fig) Om bătrân, care a fost cândva solid. 4 (înv) Trăsură mare. hardughit, -ă a [At: ALECSANDRI, T. 1745 / Pl: -iţi, -e / E: hardughie + -//] (D. obiecte şi persoane) Care este hodorogit. hardware si [At: DEX2 / P: hacl-ueă./ E: eg hardware] (Cib) 1 Structură fizică a unui sistem de calcul şi diverse periferice Si: hard (1). 2 Echipament propriu-zis al sistemului de calcul Si: hard (2). harea sf[At: (a. 1761) ap. DA ms / Pl: ? / E: net] (înv) Tafta groasă cu ape. haream sn vz haram hareci [At: (a. 1770) URIC., ap. TDRG / V: ar- / E: tc hareg] (înv) 1 i Strigăt cu care conducătorul unei licitaţii închide licitaţia. 2 sn Preţ al unui lucru obţinut la licitaţie. 3 sn Adjudecare. harecilui vt [At: ALECSANDRI, T. 1778 / V: -iui / Pzi: -esc / E: tc haraclamak] (înv) A licita. hareciluire sf [At: ŞIO. ap. DA ms / Pl: -ri / E: hareciu] (înv) Adjudecare. hareciui v vz harecilui harem sn [At: (a. 1715) IST., ap. TDRG / Pl: -uri / E: tc harem] 1 Totalitate a cadânelor unui mahomedan poligam. 2 Parte a casei rezervată cadânelor. 3 (Iuz; în epoca fanariotă) Parte a palatului domnesc rezervată doamnei şi suitei acesteia Si: iatac. 4 (Iuz) Doamna şi domniţele împreună cu slujitorii lor de la curtea domnească. hareng sn vz harang hares1 sn vz haras hares2 sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: ger Harex] Hârtie presată impregnată cu răşini fenolice, folosită ca material electroizolant. ha ret e sm vz ar ete haretism sn [At: DEX2 /P1:~WE: [Spiru] Haret + -ism] (Iuz) Concepţie sociologică în care se preconiza ridicarea stării materiale şi culturale a satului prin activitatea extraşcolară a învăţătorilor. harez sn vz arz harfă sfvz harpă liarfist, -ă smf vz harpist harfonistă sf [At: ALEXI, W. / Pl: -te / E: net] (Prt) Actriţă de varieteu. hargalâc sn vz hargalic hargalic sn [At: SEVASTOS, N. 113 /V: -lac / E: ns cf agărlâc angarlâc, argălâc] (Mol) Amestecătură. har gat, -ă smfvz argat harghitean, -ă smf a [At: DEX2 / Pl: -eni, -ene / E: Harghita + -ean] 1-2 (Persoană) care este născută şi crescută în judeţul Harghita. 3-4 (Locuitor) din judeţul Harghita. harghiteancă sf [At: DEX2 / Pl: -ence i E: Harghitean + -că] 1 Femeie născută şi crescută în judeţul Harghita. 2 Locuitoare din judeţul Harghita. hargilâc sn [At: BELDIMAN, TR. 347 / Pl: -uri / E: tc harşlyk] (Tcî) Cheltuială. harhage a sf [At: I. CR. III, 252 / Pl: -ele / E: net] (îrg) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape, a dispărut. 2 Melodie după care se executa acest dans. 3 (îe) A umbla Mia A umbla fără nici un rost, jucându-se Cf a tăia frunză la câini. harhal sn [At: (a. 1786) DOC., ap. TDRG / Pl: -uri / E: ngr x^PX^1' cf tc hal hăi] (Iuz) Salbă. harhalaie sfvz hărhălaie harhalău sn [At: DA ms / Pl: -ăie / E: net] (Reg) Guturai. harlialic sn [At: MARIAN, î. II. ap. DA ms / Pl: ? / E: net] (înv; csnp. într-o poezie populară bucovineană) Haiducie. harhalie A/[At: DA ms / Pl: ~i/ / E: cf harhalaie] 1 Liotă. 2 Gălăgie. har har sm vz harhăr harhatău sm [At: I. CR. IV. 236 / Pl: -ăi / E: net] (Mol) Amant. harhăr sm [At: PAMFILE, J. III. ap. DA ms / V: (reg) -har / Pl: / E: net] (Dep) Evreu. harhăt sn [At: IORGA. C. I. II. 205 / Pl: -e / E: fol (Reg) 1 Zgomot produs de oameni vorbind deodată. 2 Ţipete. 3 Ceartă zgomotoasă. harhotă sf[At: BUGNARIU, N., ap. DA ms / Pl: -te / E: net] (Reg) Om sfătos, cu gura mare. hari i [At: TDRG / E: net] (Mol) Strigăt cu care rândaşul dă calul într-o parte. harici(u) sm vz arici haricsi v vz hărăcsi harim-narim s [At: BUL. FIL. IV, 107 / Pl: ? / E: ns cf aliş-veriş] (Arg; îe) A face ~ A fura. haring sm vz hering haringă sfvz hering haripă sf vz aripă haripe sm vz aripă harişcă sfvz hrişcă hariton sm, a [At: DA ms / Pl: -i / E: Hariton] (Reg) 1-2 (Om) prost, leneş, gogoman. harjatar, -ă a [At: FURTUNĂ. C., ap. DA ms / Pl: -i, -e / E: net] (îrg) Prost. harjate sfp vz hărjate harm smn [At: DAME. T. 32 / Pl: ? / E: cf arm] Arm. harmagiuc smi vz hasmaţuchi harmai vt [At: DA ms / Pzi: ~e6c / E: net] (Reg) A răscoli ceva. harmalaie sf vz hărmălaie harman sn [At: LTR / Pl: ? / E: net] Amestec de tutun de varietăţi şi calităţi diferite, pregătit după un anumit tip de reţetă, spre a se obţine un tip de ţigaretă. harmasar sm vz armăsar 602 HARŢAG harmată sf [At: DOSOFTEI. ap. HEM 1682 / V: ar~ / Pl: -te, -maţi / E: pn (h)armata, cf armată, armadă] 1 (Mii; Mol; Buc) Tun. 2 (Buc; fig) Femeie voinică. 3 (îvp; îf armată) Puşcă. hannaţuchi smi vz hasmaţuchi hărmălaie sfvz hărmălaie harmăsariu sm vz armăsar harminţaş sm vz hărminţaş harmiţed sn [At: DHLR II, 540 / Pl: ? / E: mg harmincad] (înv) Taxă vamală Cf hărminţie. harmonică sf vz armonică harmome sfvz armonie harmugă sf [At: CHEST. II, 225/247 / Pl: ? / E: net] (Reg) Loc în care se fixează capetele de jos ale căpriorilor sau ale caprelor. • har mură sfvz armură ham, ~ă ă [At: COMAN, GL. / Pl: -e / E: ns cf fârnâi] (Reg; d. oameni) Fonfăit. harnaşa vt [At: DEX2 / Pzi: -şez / E: fr Jiamacher] (Rar) 1 A înhăma un cal. 2 A înşeua un cal. harnaşament sn [At: ARDELEANU, D. 112 / Pl: ! E: fr harnachement] Totalitate a obiectelor necesare la înhămarea, înşeuarea şi conducerea calului. harnaşare sf[ At: DEX2 / Pl: -şări / E: harnaşa] (Rar) 1 înhămare a unui cal Si: harnaşat1 (1). 2 înşeuare a unui cal Si: harnaşat1 (2). harnaşat1 sn [At: MDA ms / Pl: '-uri / E: harnaşa] 1-2 Hanjaşare (1-2). harnaşat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e I E: harnoşa] (D. un cal) 1 înhămat. 2 înşeuat. harniai s [At: PANŢU. PL.2 / Pl: net / E: net] (Bot; reg) Iarba-fiarelor (Vincetoxicum offt cinai e). harnic, ~ă a [At: (a. 1581) CORESL ap. TDRG / Pl: -ici, -ice / E: vsl X^fiHHK] 1 (înv) Mulţumitor. 2 (îvp) înzestrat cu calităţi alese Si: de ispravă, destoinic, vrednic. 3 Capabil de ceva. 4 (înv; îe) A fi ~să... (a... sau de...) A fi în stare să... 5 Sârguincios. 6 Activ. 7 Care munceşte mult şi cu râvnă. 8 Care lucrează iute şi cu spor; harpagon sm [At: RESMERIŢĂ. D. / V: ar~ i Pl: -i / E: fr harpagon] Om zgârcit Si: avar, zgârie-brânză, harpa i vz hara harpagic sn vz arpagic harpagon sm [At: CADE / Pl: -i / E: fr harpagon] (Liv) Om avar. Jiarpa-harpa i [At: PAMFILE, J. II. ap. DA ms / E: ns cf liăra, hălpăcăi] Imită zgmotul făcut de o persoană care mănâncă repede. harpă1 sf [At: ANON. CAR. / V: arfă, arpă, ~rfă / Pl: -pe / E: fr harpe, ger Harfe] 1 Instrument muzical de formă triunghiulară, cu coarde inegale ca lungime şi acordaj, puse în vibraţie cu degetele ambelor mâini. 2 (înv; îs) ~ eoliană Harpă construită astfel încât, fiind suspendată în aer, să scoată sunete armonioase când e atinsă de vânt. 3 Ciur dreptunghiular pentru cereale. hai'pă2 sf vz aripă harpie sf [At: DA ms / P: -pi-e / A şi: harpie / Pl: ~i/ / E: fr harpie] 1 (Mit) Monstru fabulos, reprezentat sub forma unei femei înaripate, cu trup şi cu gheare de vultur, personificând furtunile şi moartea. 2 (Fig) Femeie hrăpăreaţă şi rea Si: zgripţuroaică. 3 Specie de vultur din America de Sud şi Centrală, care trăieşte în pădurile din apropierea apelor. harpist, smf [At: GHICA. S. 247 / Pl: -işti, -e / E: fr harpiste] Persoană care cântă la harpă. harpon sn [At: DA ms / Pl: -oane / E: fr harpon] 1 Instrument de metal asemănător unei lănci, legat la un capăt de un cablu lung, folosit la vânarea unor animale acvatice. 2 Dispozitiv folosit de marinari pentru a prinde diferite obiecte. 3 Rachetă navă din dotarea marinei americane. 4 Ac gros pentru biopuncţii Si: trocan. harponier sm [At: DEX2 / P: -ni-er / Pl: -i / E: harpon + -ier] 1 Pescar care foloseşte harponul. 2 Marinar însărcinat cu aruncarea harponului. harpsicordsn [At: DEX / S şi: harpsichord/ Pl: ? / E: eg harpsichord] (Liv) Clavecin. harpnee şf[At: H XII, 393 / Pl: net / E: net] (îcs) De-a -a Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. harst i vz hârşti2 harş i vz hârş harş a sf[ At: (a. 1773) GCR II. 90/12 / V: ar~, arse a, haşe a, hărş a / S şi: -şea / Pl: -le / E: tc haşa] (înv) Pătură fină de lână (sau bucată de stofă sau de alt material) împodobită cu diverse cusături şi ornamente, care se punea pe cal, sub şa. harşău sn vz aşău harşchină sf vz harchină harşea sf vz harşa har seu sn vz aşău harşie sfvz hârşie harşui v [At: I. CR. IV, 187 / Pzi: ~ear / E: net] (Buc; pbl) A apuca ceva de dinaintea cuiva. harşt i vz hârş hart1 [At: POLIZU / V: hatJ, ~ri / E: net] (Pop) 1 i Cuvânt prin care se îndeamnă caii să meargă într-o paite. 2 av (îe) A ţine ~ A o lua la stânga. 3 si Parte stângă a unui atelaj. hart2 i vz hârşti2 harta i vz hara harta-parta i vz harcea-parcea hartal1 i vz hara hartal2 sn vz hartan hartam sn vz hartan hartamă sfvz hartan hartan sn [At: BARCIANU / V: ar~, ~tal, ~tam sn, ~amă sf, hărtam, hăr~ / Pl: ~e, (pop) -uri / E: net] 1 Bucată (mare) de carne Si: halcă. 2 Bucată dată ca adaos, peste plată. 3 (Rar) Ruptură dintr-un obiect de îmbrăcăminte. 4 Zdreanţă. hartapa sf [At: MUSCEL, 111 / Pl: -le E: hărtăpăli] (Reg) 1 (Lpl) Zdrenţe, rupturi (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). 2 Bucată mare de mămăligă. harta-parta sfi, av vz hartaparta hartă sf [At: DOSOFTEI. V. S. 65 / Pl: hărţi / E: ngr ^aprer] 1 Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeţei Pământului (totală sau parţială), generalizată şi micşorată conform unei anumite scări de proporţie şi întocmită pe baza unei proiecţii cartografice. 2 (înv) Document. 3 (îs) -ta fusurilor orare Hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. 4 (îs) - geologică Hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formaţii geologice. 5 (îs) ~ hidrologică Hartă pe care sunt reprezentate repartiţia proprietăţilor fizice şi chimice şi condiţiile de zăcământ ale apelor subterane. 6 (îs) ~ lingvistică Hartă care indică repartiţia diverselor fapte de limbă. 7 (îs) ~ sinoptică Hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. 8 (îs) ~ de anomalii Hartă care indică abaterile unor elemente meteorologice, faţă de valorile medii multianuale. harfică sfs vz hârtică hartijică sfs vz hârtică hartofilax sms [At: GCR I. 78 / E: gr ^apro0fAa|] (înv) 1 Dregător care se ocupă cu visteria domnească Si: vistiernic. 2 Funcţie de vistiernic. hart oi1 v vz fărtoi hartoi2 sn [At: I. CR. V, 183 / Pl: -oaie / E: hartoi] (Reg) Drum situat într-un loc costiş. hartoi [At: RESMERIŢĂ, D. / V: -'tul. ~/?wi. hăr-, hărtui. hărţui. hârt~ / Pzi: -esc / E: mg fartolni] 1 vt A face să alunece într-o parte un vehicul (sanie, plută). 2 vr (D. sănii) A aluneca într-o parte. 3 vt A înlătura din drum un vehicul. 4 vt A coti. 5 vr A se răsturna. 6 vr A se feri. hartomandie sfs [At: I. VĂCĂRESCU. P. 549/12 / E: ngr XapTOfiavSeia] (înv) Cartomanţie. hartui v vz hartoi hart sn vz harţă harţaba sf [At: M. I. CARAGIALE. C. 114 / V: hărţăba. -apa / Pl: -le / E: net] (Reg) 1 Femeie depravată. 2 Om plictisitor. harţag sn vz arţag 603 HARŢALÂC harţalâc sn [At: COMAN. GL. / PI: ~uri / E: harţă + -lâc] (Reg) Ceartă cu gălăgie mare. harţapa sfvz harţaba harţar sm vz arţar harţăsf[At: URECHE, ap. LET. 1.119/7 / V: (înv) hdj'ţsn, (reg) hanţă3 / Pl: -ţe / E: mg harc] 1 (înv) Ciocnire între avangărzi sau între mici grupuri militare potrivnice. 2 (înv) Detaşament însărcinat să oprească înaintarea duşmanilor prin uşoare încăierări. 3 încăierare. 4 (înv) Duel. 5 Război. 6 (Pop) Răzmeriţă. 7 Ceartă. harţe sfp vz harţi harţi smp [At: (a. 1640) PRAV. GOV., ap. HEM 1761 /V: arţ sm, arţi, harţe sfp, hărţ sm, harţă sf, hărţi / E: net] (îrc) 1 Dezlegare de post (în zilele de miercuri sau de vineri consacrate de obicei postului). 2 (înv; îe) A da prin ~ A nu posti (niciodată). harţug av [At: HEREZ.-GHER. M. II-III, 421 / E: net] (Reg) 1 Drept înainte. 2 Ţintă. 3 Glonţ, ca din puşcă. harţui v vz hartoi harţun1 av [At: SBIERA. P. 266 /V: ar-, -a. hăr- / E: cf pn harcem] (Buc) 1 De-a dreptul. 2 Repede. harţun2 sm [At: MARIAN / V: ar- / Pl: -i / E: net] (Buc) Viteaz. harţuna av vz harţun1 haruspiciu sm [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr haruspice, lat haruspex, -picis] (Ant) Preot care prezicea viitorul prin examinarea măruntaielor animalelor jertfite. harvă sf [At: CIHAC II. 723 / V: hăi/ Pl: -ve / E: net] (Mun) 1 Vie situată la şes sau la poalele unei coline. 2 Vie izolată. harzoval sn vz arzihal hasa sf [At: (a. 1834) URICARIUL VIII. 181 / V: hă- / E: tc hassa] (Mol) Pânză de bumbac. hasap sm vz casap hască [At: CREANGĂ, A. 81 / Pl: haste / E: pn haska] (îrg) Bucată de piele pusă în cizme pentru a le lărgi căputa. haste sm vz hasichiu hasechi sm vz hasechi hasichism [At: N. COSTIN, L. 1,282/23 / V: (înv) -sec, -sechi, -sichi / Pl: ~ / E: tc hasseki] (Tcî) 1 Soldat din garda seraiului Cf boltagiu, bostangiu. 2 Gardă de coip a sultanului. 3 (îc) —aga Al doilea comandant al baltagiilor care avea în subordine 300 de hasichi (1) şi care executa sentinţele de moarte date de către sultan. hasichi sm vz hasechi haslă1 *s/‘ [At: DOSOFTEI. PS. 88/66 / Pl: -e / E: pn haslo] (Iuz) 1 Rezolvare. 2 Soluţie. haslă2 sf [At: DOSOFTEI, PS. 303 / S şi: (înv) gh- / Pl: -le / E: pn hasloI (înv) Strigăt de bucurie şi de preamărire. hasman sm vz asman hasmaţuchi smi [At: (a. 1773) GCR II, 98 / V: amazu-, asmaţiu, asmaţuc, as-, asmaţuic, astnăciuc, asmăţui, aţima-, aţmaciuc, hagim-, harmagiwc, harm-, haşmaciucă sf, haşm-, haţm-, hazjn- / E: ns cf tc asma gyk] (Bot) 1 (Şîc asmaţui-măgăresc) Planta erbacee Anthriscus cerefoliwn, cu miros caracteristic, din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită cu peri moi în regiunea nodurilor, cu flori albe şi fructe lungi, care creşte în tufişuri, la marginea pădurilor şi a viilor, cultivată uneori ca plantă culinară Si: (reg) turbure, turburea. 2 (Reg; îf haşmaciucă) Planta erbacee Anthrisque silvestris, cu flori albe, rar gălbui, dispuse în mici umbele. 3 (Reg; îaf) Planta Chaerophyllum silvestre. 4 (îe) A mânca ~ A se păcăli. 5 (Reg; îc ~ul-măgarului sau —măgăresc) Planta Torilis anthriscus. 6 (Reg; îc —sălbatic) Planta Anthriscus trichosperma. 1 Bolgari (Ranunculus seleratus). 8 Hajme (Allium ascalonicum). hasmă sfvz haşmă # hasmodie sfvz hazmodie hasna sf vz hazna hasnagiu sm vz haznagiu hasnatar sm vz haznotar 604 hasnă1 sf[At: BIBLIA (1688), ap. DA ms / V: haz- / Pl: -ne ! E: mg haszon] 1 (Reg) Folos. 2 (îe) A(-i) lua ~ A se servi de. 3 (înv) Roade ale pământului. hasnă2 sf vz caznă hasnăş, -ă a [At: (a. 1779) IORGA. S. D. XII. 291 / PI: / E: hasnă + -c/^l (înv) Folositor. hasnătar sm vz haznatar hasnătariu sm vz haznatar hasnea sfvz hazna haspel sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: ger Haspel] (Trs) 1 Maşină folosită la finisarea ţesăturilor. 2 Maşină folosită la finisarea pieilor. 3 Maşină care trece firele de pe bobine pe scul uri. pentru a forma pachete de bumbac. 4 Maşină folosită la fierberea şi vopsirea pânzei. 5 Bazin prevăzut la partea superioară cu un sistem de palete mobile, utilizat în tăbăcărie. hastat, -ă a [At: DN3 / Pl: -aţi, -e / E: fr haste] (Bot; d. frunze) în formă de lance. hastaţi smp [At: DN2 / E: lat hastati] (Rar) Soldaţi veterani, înarmaţi cu lănci, care formau prima linie dintr-o legiune romană. hasiâncă sf [At: ARH. FOLK. IV, 221 / Pl: -nci / E: net] (Reg) Stambă subţire, albastră. hasur sm [At: LB / V: -ă sf I Pl: -i, / E: srb haşura] (înv) Rogojină. haşură sfvz hasur haş1 i [At: BUL. FIL. IV, 107 / E: fo] Cuvânt care imită zgomotul produs de un obiect tras repede. haş2 smi [At: MDA ms / E: fo] 1-2 Denumire a literei si sunetului h (1-2). haş a sfvz har şa haşcana sf [At: CHEST. II, 295/136 / Pl: -le / E: net] (Reg) Bucătărie ţărănească. haşcă1 sf[At: I. CR. II, 21 / Pl: haşti / E: ns cf ucr xhiuiuii] (Reg) 1 Copac uscat, cu trunchiul găunos. 2 Trunchi găunos de copac. 3 Buturugă. haşcă2 sf [At: LB / V: a$~ / Pl: ? / E: net] (înv) Mic recipient Ia vechile arme de foc, în care se punea praful de puşcă. haşcă3 sf [At: CADE /V: haş— / Pl: -sce / E: cf mg hasker] (Reg) 1 Piele de vită bolnavă. 2 Animal bolnav şi extrem de slab. 3 (Fig) Femeie depravată. haşchie sfvz aşchie haşchină sf [At: CV 1950, nr. 5, 32 / PI: -ne / E: net] (Reg) 1-2 Bucată (mai mare) (mai ales de mămăligă). haşe s/i [At: DN3 / V: -u / Pl: -uri / E: fr hache] 1 Carne tocată. 2 Conservă preparată sub formă de pastă de ficat, came (de porc. de pasăre etc.) şi slănină. haşe a sfvz harşa haşeu sn vz haşe haşiş sni [At: ANGHEL-IOSIF. C. M. I. 37 / V: haciş l Pl: (înv) -uri / E: fr haschisch, rs xmnnn] Substanţă narcotică extrasă din vârfurile înflorite ale unei specii de cânepă exotică (Cannabis indica) folosită ca excitant psihic, care, consumată sistematic, provoacă toxicomanii grave. haşişism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr haschischisme] Ansamblu de tulburări, provocate de intoxicaţia cu haşiş. haşle'iţă ş/'[At: VICIU. GL. i P: -le-i- / PI: -ţe / E: haşleu + -iţă] (Reg) Chibrit. haşleu sms [At: VICIU, GL. / E: ns cf ger Einschlag] (Trs) 1 Pucioasă. 2 Minereu de sulf aşezat pe o pânză, folosit (prin ardere) Ia distrugerea stupilor. haşli v [At: BUL. FIL. IV, 103 / Pzi: -lese / E: haş1] (Arg) A fura. haşmaciucă sfvz hasmaţuchi haşmaţuchi smi vz hasmaţuchi haşmă sf [At: HASDEU, I. C. I, 267 / V: a gintă, hacimă, hagi mă2, hagiumă, hajimă, hajmă, hasmă / Pl: -me / E: mg hagyma] 1 Plantă erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice şi cu flori albe, roz sau albastre, care se prezintă în inflorescenţe sferice (Allium ascalonicum) Si: (reg) / HAŢMAŢUCHI ceapă-franţuzească, hor cegi, pur, şalotă, vlaşiţă, vraşitd. 2 (Reg; îc) —turcească Arpagic. haşpor sm [At: LB / V: -pură sfi Pl: -/ / E: net] 1 (Trs) Pârâu adânc. 2 (Reg) Hat. Ivaşpură sfvz haşpor haştie sfvz haş tură haştură sf[At: KLEIN. D. 229 / V: ~tie / Pl: -ri / E: net] (înv) Femeie depravată. haşura vi [At: DA ms / Pzi: -rez. / E: fr hachurer] A acoperi cu haşuri 0 porţiune dintr-un desen, dintr-o hartă etc. haşurare sf [At: LTR2 / Pl: -rări / E: haşura] Acoperire cu haşuri a unei porţiuni dintr-un desen, dintr-o hartă etc. Si: haşurat1. haşurat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: haşura] Haşurare. luişurat2, ~ă a [At: SOARE. MAS. 58 / Pl: -aţi, -e / E: haşura] Acoperit cu haşuri. haşurator sn [At: DEX / V: ~răt~ / Pl: ~oare / E: haşura + -tor] Instrument care serveşte la trasarea haşurilor. haşură sf [At. CADE / Pl: ~ri / E: fr hachure] 1-2 Fiecare dintre liniile (negre) paralele sau întretăiate, egale ca grosime şi trasate la distanţe egale pe o porţiune de desen pentru a marca semitonurile pe o hartă sau umbrele pe un desen tehnic. 3 Fiecare dintre liniile (negre), paralele sau întretăiate, egale ca grosime şi trasate la distanţe egale pe o porţiune de desen, pentru a da anumite indicaţii. haşurător sn vz haşurator hat1 sn [At: (a. 1723) URICARIUL XXIV. 434/1 / Pl: -uri IE: ucrxxr] 1 (înv) Fâşie îngustă de pământ nelucrat, servind drept hotar şi potecă între două terenuri agricole aparţinând unor gospodării diferite Si: (reg) cdluşire, dorjică, forgaşă, haşpor (2), hotar, mejd, mejdind, mezuind, răzor. 2 (îvp) Câmp nelucrat Si: pârloagă, ţelină. 3 Hotar. 4 (îe) A fi într-un ~cu cineva A fi vecin cu cineva. 5 (îla) Din ~ Vecin. 6 (D. femei; îe) A umbla ~urile A duce o viaţă desfrânată. 7 (îe) A nu ieşi la ~ (cu cineva) A nu ajunge la un acord (cu cineva). 8 (Reg) Albie (minoră) a unei ape curgătoare Cf matcă. hat2 sn [At: M. COSTIN. O. I. 223 / V: ~af / Pl: -uri / E: tc hatt] (Tcî) Hatişerif. hata sf [Ai: (a. 1782) DOC., ap. DA ms / E: tc liata] (Tcî) Pagubă. hatal sfs vz hataia hataia sf[At: (a.1693) COND.. ap. TDRG / V: -tai sn, hetai sn / Pl: -le / E: tc liatayî] (Tcî) Stofă fină de mătase. hatal1 sn [At: CV 1950, nr. 4, 43 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Folos Cf hasnă. hatal2 sni [At: (a. 1847) URICARIUL X. 402 / V: hd~ / E: net] (Reg) 1 Părere de rău. 2 (îlav) Cu - Cu părere de rău Si: silit. 3 (îe) A da cu ~ul A da ceva cu inima îndoită. 4 (îe) A munci cu ~ul A munci cu bucata. hatalău sn vz hătăldu hatalm sn [At: PRAV. MOLD. 22 / V: hăt—, het~ / Pl: -uri / E: mg hatalom] (Mgî) 1 Forţă. 2 Silă. 3 (îlav) Cu ~ Cu forţa. 4 Amendă. hatarag sn vz hădărag hataş sn vz hâţaş2 hatat sn vz hat2 hatâr sn [At: GHEORGACHI. ap. LET. III, 296/34 / Pl: -uri / E: tc hatir] (Pfm) 1 Plăcere. 2 (îlav) Pentru (sau de, în) ~ul (cuiva sau a ceva) De dragul (cuiva sau a ceva). 3 (îlav) Pentru a face plăcere (cuiva). 4 (înv; îlpp) De ~ul unui lucru Graţie unui lucru. 5 Favoare. 6 (îe) A face (cuiva) un ~ A acorda (cuiva) o favoare. 7 (îae) A satisface (cuiva) o dorinţă sau un capriciu. 8 (îae) A manifesta faţă de cineva o atitudine concesivă. 9 (îae) A face un serviciu cerut. 10 Concesie. 11 (înv; îe) A căuta ~ul cuiva A acorda (cuiva) o favoare. 12 (înv; îe) A păzi Mii cuiva A păstra interesul (pentru cineva). 13 (înv; spc) Favoare acordată pe nedrept de către un funcţionar. 14 Poftă. 15 (îe) A strica ~ul cuiva A lipsi pe cineva de plăcerea la care se aşteaptă. hatârgiu sm [At: JIPESCU. O. 262 / Pl: ~i/ / E: hatâr + -giu] (înv) 1 Cel care face hatâruri. 2 Cel care se bucură de un hatâr. bateria sfi [At: DN~’ / E: fr hatteria] Reptilă cu corpul şi capul acoperite cu solzi cornoşi, care trăieşte în Noua Zeelandă în vizuini şi duce o viaţă nocturnă. . hateş sm [At: SIMA. M., ap. DA ms / Pl: -i / E: hat + -*;$] (Rar) Vecin. hatic sn [At: REV. CRIT. IV, 290 / Pl: -uri / E: net] Loc de şosea. hatie ş/ [At: SCRIBAN, D. / Pl: -ii / E: hat1 + -ie] (Reg) 1-2 îngrămădire de nuiele, pietre, bolovani etc. executată pentru a amenaja cursul unei ape sau pentru a stăvili revărsarea ei. 3 Fascină, hatihumaiu sn vz hatihumaium hatihumaium sn [At: (a. 1792) URICARIUL III. 166 / V: -u, humaiu 1 Pl: -uri / E: tc hatti humayun] (Tcî) Hatişerif. hatişăiif sn vz hatişerif hatişerif sn [At: M: COSTIN, ap. LET. 1,223/23 / V: a~, -şărif, -şinf / Pl: —uri / E: tc hatti-şerif] (Tcî) Ordin sau decret emis de cancelaria Porţii Otomane către marii demnitari ai impeiului şi către domnia ţ. r.. purtând pecetea sultanului, pentru a fi executat întocmai Si: hat2, hatişirlf sn vz hatişerif hatiţă şf[At: KLEIN. D. 92 / Pl: -ţe / E: hat + -iţă] (Reg) Femeie foarte depravată. hatman sm [At: VARLAAM. C. 43 / S şi: (înv) gh— / A şi: hatman l V: htt~, iat~ / Pl: -i / E: pn hetman) 1 Boier de divan în Moldova, care era însărcinat de domn cu comanda întregii oştiri, având în acelaşi timp şi funcţia de pârcălab şi portar al Sucevei. 2 Titlu purtat de acest boier. 3 (îs) Mare-~ Mare spătar. 4 (îas) Titlu purtat de acest boier. 5 (Mun) Comandant al zapciilor de divan. 6 Titlu purtat de marii comandanţi ai oştirilor polone şi ai celor căzăceşti. 7 Persoană având acest titlu. 8 (Pex) Comandant al unei puteri armate Cf arhistrateg (2-3). stratornic. hatmame sf vz hătmănie hatoaică sf vz atoaică hatorică af [At: DEX / Pl: -ice / E: fr hathorique] (îs) Coloană -Coloană, în arhitectura veche egipteană, având capitelul decorat cu patru capete, aparţinând zeiţei Hathor. hâtru sm [At: CHEST. IV. 129/117 / Pl: -ri / E: net] (Reg) Semn care desparte două holde una de alta. haUtrick sn [At: DN3 / P: het-tric / Pl: -uri / E: eg hat-trick] (Spt) Performantă a unui jucător de fotbal sau hochei pe gheaţă care înscrie trei goluri consecutive în acelaşi meci. haţ i [At: CREANGĂ. P. 23 / V: ~i, -a, hăt, hăţ / E: fo] 1 Indică o mişcare bruscă, făcută pentru a prinde ceva. 2 Indică apucarea unui lucru. 3 (îe) Azi hâr, mâine ~Ceartă. 4 (îae) Altercaţie. 5 (Reg) Strigăt cu care se alungă porcii. 6 (îf hăţ; îoc har) Strigăt cu care se îndeamnă caii să o ia la dreapta. 7-8 (îf hăţ; îe) ~ în sus, — în jos sau ~ în dreapta, ~ în stânga Exprimă sforţările. încercările numeroase şi diverse (pentru a duce la îndeplinire o acţiune sau) pentru a scăpa dintr-o situaţie grea. hata i vz hat hataş1 sm [At: I. CR. IV, 306 / Pl: -i / E: net] (Buc) Tâlhar. hataş2 sm vz hăţaş1 haţi i vz hat haţaţui, ~ie a [At: BL IX, 59 / Pl: -ie / E: net] 1 Fără minte. 2 Zăpăcit. Imfcadău sm [At: ŞEZ. V. 98 / Pl: -ăi / E: cf mg acogato] (Mol) 1 Gânsac mare şi voinic. 2 Cocoş mare şi voinic. haţeg sn [At: H IX. 162 / Pl: -uri / E: net] (Reg) 1 Pădure măruntă. 2 Pădure tânără. 3 Tufiş. 4 Lăstar des. haţegan, ~ă [At: HEM 2082 / V: hăţăgan / Pl: -i, -e / E: Haţeg + -an] 1 smf Persoană (originară) din Haţeg. 2-3 a Care aparţine (Haţegului sau) populaţiei lui. 4-5 a Privitor (la Haţeg sau) la populaţia lui. 6 sfa (Cor) Dans popular românesc răspândit în sudul Transilvaniei, cu mişcare foarte vioaie, care se joacă în perechi. 7 sfa Melodie după cere se execută acest ^lans. 8 sm (Reg; îf hăţăgan) Vânt de nord. 9 sm (Reg) Vânt de răsărit. haţegancă tf[At DA ms / Pl: -nce / E: haţegan + -că] 1 Locuitoare din Haţeg. 2 Persoană de sex feminin originară din Haţeg. hăţiş sn vz hăţiş1 haţmaţuchi smi vz hasmaţuchi 605 HAŢOAGĂ haţoagă sf vz hăţoagă hau i [At: BACOVIA, O. 48 / E: fo] Imită lătratul câinelui. haublţă i/[At: URECHE, ap. LET. I. 195/10 / V: hub~ / Pl: -ţe / E: pn haubice] (Mii; înv) Tun cu ţeava scurtă şi cu calibru mare, destinat a arunca bombele la mari înălţimi. hauc sn [At: ŞEZ. VIL 181 / P: ha-uc / Pl: ~uri / E: net] (Reg) Vreasc. hau’i vti vz aui haulă [At: REV. CRIT. III. 156 / PI: -le I E: net] (Reg) 1-2 sf Casă (mare şi) goală. 3 sfCasă mare şi proastă. 4 av (îe) A lăsa ~ A lăsa gol. haustor sm [At: DN3 / P: ha-us~ / Pl: / E: cf fr haustorie] Organ vegetal asemănător cu o ventuză, cu ajutorul căruia unele plante parazite îşi absorb hrana din plantele pe care le parazitează. haut sm [At: ANTIPA, F. 167 / V: haută / P: ha-ut / Pl: ~uţi / E: tc haut] Peşte răpitor, cu solzi mici, pe spinare verde-albăstrui, pe laturi argintiu, pe burtă alb. cu o lungime de 35-40 de cm. care trăieşte în râuri Si: avat, boulean (4), havat\ lupul peştelui, peşte cu şapte nume, peşte ţigănesc, văigan, vălcan, vâlsan, vrespere (Haut as plus as plus), haută sf vz haut haute-couture sfi [At: DN3 / P: hot-cutur / E: fr haute-couture] (Frm) 1 Croitorie cu creaţie vestimentară. 2 Croitorie de lux. 3 (îoc pret-ă-porter) Croitorie de unicate sau serii mici. hauterivian [At: DN3 / P: o-tri~ / Pl: -icni, -icne / E: fr hauterivien] 1 sni Al treilea etaj al cretacicului inferior. 2 a Care se referă la acest etaj. 3 a Care provine de la acest etaj. 4 a Care aparţine acestui etaj. • hava vt [At: DL / Pzi: -vcz / E: fr haver] A săpa cu haveza făgaşe într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a uşura desprinderea materialului din masiv. havadis sn [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III. 265/9 / V: -d\ş / E: tc havadis] (Tcî) IVeste. 2 Noutate. 3 Ştire. havad'iş sn vz havadis havatt sn vz avaet liavai a [At: (a. 1793) ŞIO. ap. DA ms / V: a- / Pl: ~i/ / E: tc havai] (înv) Albastru-azuriu. havaiană v/ [At: DL / P: -va-ia— / Pl: ~ne / E: fr [guitare] hawaienne] Instrument muzical cu coarde asemănător cu chitara, cu sunetul melodios, lin şi tărăgănat. havaj sn [At: DN3 / Pl: -e I E: fr havage] (Min) Havare. havalagiu sin [At: AMIRAS, ap. LET. III. 127/9 / V: -legiu / Pl: ~i/ / E: havalea + -giu] (înv) Slujbaş trimis de Poartă în ţ. r. peiitru a lua în primire havalele (2-3). 2 Perceptor. havalea sf [At: NECULCE, ap. LET. II. 273/33 / V: av- / Pl: -de / E: tc havale] (Tcî) 1 Ordin al Porţii, prin care se cerea ţ. r. contribuţia în bani sau în natură şi în contul haraciului. 2-3 Prestaţie (în bani sau) în natură, cerută de Poartă, făcută în contul haraciului. 4 (îe) A face ~ (la cineva) A da în grija cuiva. 5 (Mpl) îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau ţăranii pe vremea clăcii. 6 (Mpl) Nevoi zilnice. 7 (Lpl; îf ovalele) Afaceri (1-3). 8 (îe) A plăti avalele A plăti contribuţiile. 9 Pisc de munte. havalegiu sm vz havalagiu havan1 oi vz havană havan2 o, sn [At: DA ms / Pl: -ni / E: fr havane] 1-2 (De) culoare maro deschis (ca aceea a tutunului). havan3 sn [At: (a. 1715) ARHIVA R.. ap. DA ms / V: av- (2-5) / Pl: -uri / E: tc havan] 1 (Tcî; Mii) Mortieră pentru aruncat bombe Si: havantop Cf bombardă, haubiţă, pin. 2-3 (Mol; îf avan) Vas de alamă sau de tuci, cu un mic pilug, în care pisează bucătarii seminţele. 4-5 (Mol; îf avan) Vas de marmură groasă sau de piatră, cu un pilug de lemn. în care se pisează carnea tocată pe un fund Si: piuliţă. 6 (Mun) Maşină de tăiat tutun. havană sf[At: VLAHUŢĂ, D. 40 / V: -n / Pl: -ne / E: fr havane] 1 Ţigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba. 2 (Pex) Ţigară de foi de calitate superioară. 3 Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unui pachet de ţigări de foi şi legate cu cabluri. havantop sn [At: DIONISIE, C. 181 / Pl: -uri l E: tc havan-topu] (Tcî) Havan1 (1). havare sf[At: MDT / Pl: -ari / E: hava] Săpare de făgaşe cu haveza într-un zăcământ în curs de exploatare pentru a uşura desprinderea materialului din masiv Si: havaj, havat1 (1). havarica sf [At: I. NEGRUZZI. I. 129 / Pl: -cale / E: ngr ^auapim] (înv; mpl) Delicatese constând din animale mici de mare în afară de peşti. havat1 sn [At: LTR / Pl: -uri / E: hava] 1 Havare. 2 (îs) Maşină de -Haveză. havat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: hava] (D. un zăcământ) Săpat cu haveza. havat3 sm [At: ANTIPA, F. 169 / V: -vut / Pl: -aţi / E: cf haut] Haut. havator sm [At: DEX / Pl: -i / E: hava + -tor] Miner care practică havajul. haveză sf [At: LTR / S şi: -euză / Pl: -ze / E: fr haveuse] (Teh) Maşină utilizată la tăiatul straturilor de cărbune (sau de minereu). havliţă ş/ [At: URECHE, L. I, 228 / V: huv-, huşmţă / Pl: -te / E: ger Haubitze] (Iuz) 1 Tun. 2 Obuzier. havră sf [At: PANN, ap. DA ms / Pl: -re / E: tc havra] (Rar) Sinagogă. havut sm vz havat havuz sn [At: AMIRAS, ap. LET. III. 163/28 /V: a-, habuz / Pl: -uri, şi -e / E: tc havuz] 1 Bazin de apă descoperit, construit în parcuri. în scuaruri etc. din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior. 2 Fântână arteziană. 3 (Reg; îf habuz.) Scobitură în pământ din care se scoate nisip. haz sn [At: BELDIMAN 0.50/14 / Pl: (rar) -uri / E: ngr ^Q^i, tc hazz] 1 (înv) Plăcere pe care o simte cineva. 2 (înv) Plăcere pe care o face cineva cuiva. 3 Calitate a cuiva de a plăcea (prin veselie, farmec, graţie etc.). 4 (înv; îe) A avea ~ A simţi plăcere şi bucurie. 5 (îae) A avea farmec. 6 (înv; îe) A fi cu ~ A avea farmec. 7 (îae) A avea umor. 8-9 (înv; îe) A nu face ~ de cineva (sau de ceva) A nu da importanţă cuiva (sau la ceva). 10-11 (înv; îae) A-i plăcea de cineva sau de ceva. 12-13 (înv; îae) A iubi pe cineva sau ceva. 14 Stare de bună dispoziţie Si: veselie. 15 Calitate a cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă. 16 Calitate a cuiva de a înveseli pe alţii prin glume. 17 Umor. 18 (îs) Vorbe cu - Vorbe spirituale. 19 (îe) A face ~ A fi vesel. 20-21 (îae) A face glume pe seama cuiva sau a ceva. 22 (îe) A face ~ de necaz A-şi ascunde supărarea glumind. 23-24 (îljv) Cu ~ Nostim. 25-26 (Irn; îe) Ştii că ai (sau are) ~ ? Ştii că-mi placi (sau că-mi place)? hazaică sf[At: CIHAC II, 137 / Pl: -ice / E: rs xo3aîtm] 1 Femeie. 2 Stăpâna casei. 3 Familie. hazard sn [At: NEGRUZZI, S. 1.308 / V: az- / Pl: ~uri / E: fr hasard] 1-2 împrejurare (favorabilă sau nefavorabilă), a cărei cauză rămâne necunoscută. 3 Concurs de împrejurări cu cauză necunoscută. 4 întâmplare neprevăzută. 5 Destin. 6 Risc. 7 (îs) Joc de - Joc de noroc. 8 Accident. hazarda vr [At: MAIORESCU. D. IV. 506 / Pzi: ~dzz / E: fr hasarder] 1 A Întreprinde o acţiune, bazându-se pe întâmplare. 2 A se expune. 3 A se aventura. 4 A risca. hazardare sf[At: DEX / Pl: -dări / E: hazarda] 1 întreprindere a unei acţiuni, bazată pe întâmplare Si: hazardat1 (1). 2 Expunere. 3 Aventurare. 4 Risc. hazardat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hazarda] 1 Hazardare (1). 2 Expunere. 3 Aventurare. 4 Risc. hazardat2 y -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e/E: hazarda] 1 Care are rezultate nesigure Si: (îvr) hazardos (1). 2 Periculos. 3 Riscant. hazardos, -oasă a [At: NEGRUZZI. S. I. 346 / Pl: -oşi, -oase / E: hazard + -os] (îvr) 1 Hazardat2 (1). 2 Periculos. 3 Riscant. hazaş sn vz haizaş hazbir sm [At: CHEST. II, 7 / Pl: -i / E: mg hâzbiro] (Reg) Persoană care are mai multe case. hazdran sn vz hazran 606 HĂI1 hazeain, -ă smf', a [At: CHEST. II, 3/156 / Pl: / E: rs xo3z&h] (Reg) 1-2 (Persoană) care are casă şi gospodărie. hazlâu, —ie a vz hazliu hazliu, ~ie a [At: CONACHI, P. 151 /V: ~/âw, ~zm/~ / Pl: ~i/ / E: /iaz + -//«] 1 Plin de umor Si: hazos (1). 2 Vesel. 3 Simpatic. 4-5 Caraghios (1-2). hazman sm vz asman hazmaţxxchi smi vz hasmaţuchi hazmodie sf [At: IORGA. S. N. 216 / V: liasm- I Pl: ~ii / E: ngr XCxaţioSia] (înv) 1 Scandal. 2 Situaţie încurcată, zgomotoasă şi comică. hazna sf [At: NECULCE. ap. LET. II. 210/34 /V: (înv) hasna, hasnea, -nea, /iăz ~/ Pl: / E: tc hazine] 1 Bazin subteran de dimensiuni relativ mici, folosit pentru colectarea şi decan tarea apelor impuri fi cate provenite dintr-un număr mic de gospodării Si: fosă septică. 2 Rezervor de apă. 3 Cişmea. 4 Loc unde se depune funinginea din coşurile sobelor şi de unde se scoate printr-o deschizătură. 5 (înv) încăpere a vistieriei în care se păstrau valori importante. 6 Vistierie. 7 Tezaur. haznadar sm vz haznatar haznagiu sm [At: ŞEZ. III. 214 l V: hasn~ / Pl: ~i/ / E: hazna + -gin] (îvp) Căruţaş însărcinat cu transportul conţinutului haznalelor (1). haznatar sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 208/33 / V: -adar, hasn-, hasnăt-, -năt-, -nătariu, -net- / Pl: -i I E: tc haznatar] 1 (înv) Vistier. 2 Persoană care goleşte haznaua (1) Cf căcănar (1). haznă1 sf[At: ANON. CAR. / S şi: hasnă / Pl: -ne / E: mg haszon] (Reg) Folos. haznă2 sfvz hasnă haznătar sm vz haznatar haznătariu sm vz haznatar haznea sfvz hazna haznetar sm vz haznatar hazos, -oasă a [At: CREANGĂ. A. 89 / V: hăz~ / Pl: ~oşi, -oase / E: haz + -os] 1 Hazliu (1). 2 Vesel. 3 Simpatic. 4-5 Caraghios (1-2). hazran sn [At: GHEORGACHI. ap. LET. III, 298/17 / V: -zdr- / Pl: -e / E: tc hazuran] (Tcî) 1 Baston pe care îl purtau demnitarii turci ca semn al statutului lor. 2 Baston primit de la domnitor de către boierii de rang mare şi de către episcopi, ca semn al rangului lor. hazuliu, -ie a vz hazliu hă i [At: (a. 1845) AL. OP. I.’l 125. ap. TDRG / V: hă I E: fo] 1 (Are) imită râsul silit. 2 (Are) Imită râsul idiot. hăbădic sn [At: I. CR. II, 219 / V: liabatic, hapatic, hebetic / Pl: -uri / E: ns cf hăbădie] (Reg) 1 Vreasc. 2 Mărunţiş. 3 Aşchie de la geluit. hăbădicar sn [At: ŞEZ. VIL 180 / Pl: -e / E: hăbădic + -ar] (Reg) 1 (Csc) Vreascuri nefolositoare. 2 Loc unde sunt îngrămădite multe vreascuri. hăbădie şf[At: MARIAN, ap. CADE / V: -bud- / Pl: ~i/ / E: ns cf srb hahătijă ,,boz“] (Reg) 1 Grămadă de vreascuri. 2 Tufiş. 3 Buruieni înalte. hăbăfic sn [At: BUGNARIU, N., ap. DA ms / Pl: -uri / E: ns cf mg habarek] (Reg) 1 Mâncare slabă. 2 Mâncare prost gătită. hăbăuc, -ă a [At: (a. 1822) BOBB, ap. TDRG / Pl: ~uci, -uci / E: mg haboca] (D. oameni) 1 Nebun. 2 Zăpăcit. 3 Prost. 4 Năuc. 5 (îe) A o lua -a A umbla în zadar. 6 (îae) A vagabonda. hăbăuci [At: CALENDARIU (1814) ap. DA ms / V: -beci, -beteci I Pzi: ~ucesc / E: hăbăuc] 1-2 vti A înnebuni. 3-4 vtr A (se) prosti. 5-6 vtr A (se) zăpăci. hăbăucie sf[At: LB / Pl: ~i/ / E: hăbăuc + -ie] 1 Ţicneală. 2 Prostie. 3 Năuceală. hăbeci v vz hăbăuci hăbeteci v vz hăbăuci hăbuc^At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: hab-1 Pl: -uci / E: net] 1 sm Bucată. 2 sm (îe) A rupe (sau a face) Mici A rupe în bucăţi. 3 sm (îae) A sfărâma. 4 sm (Spc; îae) A mesteca. 5 sm (Spc; îae) A încâlci lâna. 6 a Rupt. 7 a Spart. 8 a Mărunţit. hăbnc2 s [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. CADE / Pl: ? / E: net] (Reg) 1 Căldură înăbuşitoare. 2 Grămadă de mărăcini. hăbuceală sf[At: VÎRCOL, V / Pl: -eli / E: hăbuci + -eală] (Reg) 1 Zăpuşeală. 2 Doborâre a lăstarilor fără struguri. hăbuci vt [At: REV. CRIT. III, 156 / V: hab-l Pzi: ~cesc / E: hăbuc] (Reg) 1 A rupe. 2 A sparge. 3 A culca la pământ. 4 A distruge. hăbucos, -oasă a [At: H II, 131 / Pl: -oşi, -oase / E: hăbuc + -ov] (Reg) 1 (D. oi) cu lâna încâlcită. 2 (D. lână) împâslit. hăbudie sf vz hăbădie hăcăi vt [At: ALECSANDRI, T. 346 / Pzi: p 3 ~este / E: fo] (Reg) A măcăi. hăcăit sn [At: MDA ms / Pl: -uri I E: hăcăi] (Reg) 1-2 Hăcăire (1-2). hăcedui vi [At: H XVII, 177 / Pzi: -esc / E: ns cf mg hacsetolni „a-i umbla gura“] (Psr; reg) A alerga şi a striga după oi când s-au împrăştiat prin pădure. hăci s [At: ALECSANDRI, T. 409 / V: hâci / Pl: net / E: cf luci] (Reg; îlav) Cât (sau nici) ~ul Nimic. hăciugă sf [At: LB / Pl: ? / E: ns cf hălăciugă, hăţiş, huceag] 1 Fag tăiat pentru a creşte multe nuiele. 2 Desiş de brad. 3 Hăţiş. hăcui vt [At: DOSOFTEI, V. S. 94/2 / Pzi: ~esc / E: ger hacken] 1 A tăia în bucăţi mici. 2 A bate rău. 3 A omorî cu cruzime, prin mai multe lovituri de cuţit. hăcuire sf [At: SADOVEANU. M. 171 / Pl: -ri / E: hăcui] 1 Tăiere în bucăţi mici Si: hăcuit1 (1). 2 Bătaie foarte rea Si: hăcuit1 (2). 3 Omorâre cu cruzime, prin mai multe lovituri de cuţit Si: hăcuit1 (3). hăcuit1 sn [At: (a. 1703) GCR, ap. TDRG / Pl: -uri / E: hăcui] 1-3 Hăcuire (1-3). hăcuit2, -ă ă [At: DOSOFTEI, V. S. 94 / Pl: -iţi, -e IE: hăcui] 1 Tăiat în bucăţi mici. 2 Tocat. 3 Bătut rău. 4 Omorât cu cruzime, prin mai multe lovituri de cuţit. hădarg smn vz hădărag hădărag smn [At: MARIAN, ap. DA ms / V: hadar-, hatar-, -darg / Pl: -agi şi -age / E: hădărău css] 1 Lemn al îmblăciului cu care se lovesc grânele Si: hădărău (1), hădărog. 2 (Lpl; şîf -dargi) Lemne cu care se trage năvodul Si: deci, cofuze, damgi. 3 (Mor) Băţ care bate grăunţele ca să curgă între pietre. 4 (îf hadarag) Băţ cu care este învârtită râşniţa Si: hădărău (2). 5 Parte a războiului de ţesut nedefinită mai îndeaproape. 6 (Pex) Băţ mare. 7 (Reg) Hădărâugă. hădărău sn [At: KLEIN, D. 91/ Pl: -raie / E: mg hadaro] 1-2 Hădărag (1,3). 3 (Olt) Jujeu. 4 (Fig) Blendănău. hădărâugă Ă'/'[At: CHEST. II, 455/186 / P: -dă-rciu- / Pl: -ge / E: net] (Reg) Parte a fântânii nedefinită mai îndeaproape Si: hădărag (6). hădăt'og smn [At: VAIDA / Pl: -ogi şi -oage / E: hădărag css] Hădărag (1). hădăucă sf[ At: H X, 353 / Pl: -dăuci / E: cf Jiu dă1] 1 Vale strâmtă şi adâncă. 2 Făgaş. 3 Vale plină cu cioturi şi pietre făcută de un şuvoi de apă. hădorog, -ragă sn, sfvz hodorog2 hăgaş sn [At: HOGAŞ, M. N. 206 IV: hog- / Pl: -uri / E: mg vâgâs] (Reg) 1 Şanţ făcut pe drum de roţile carului. 2 (Buc) Vâlcea săpată de o apă curgătoare Cf hăgău. 3 Şanţ făcut de scurgerea unei ape. 4 (Reg) Surpătură făcută de un torent pe coasta muntelui. 5 Şanţ crestat în lemn. 6 (Buc) Drum pe care merg vitele la păscut. 7 Porţiune de pământ pe o costişă. hăgău sn [At: RETEGANUL, TR. 134 / V: hag~ / Pl: -uri / E: mg hâgo] (Trs) Loc sterp, măturat de ape. hăgăună şf[At: PAŞCA, GL. / Pl: -ni / E: net] (Reg) Nuia uscată. hăghiece sfp [At: I. CR. IV, 251 IE: mg âghegy) (Reg) Vreascuri uscate căzute din copaci. hăi1 [At: ALECSANDRI, T. 906 / V: hait, hâăi, hâichi, hâit, hâiti / E: fo] 1-2 / (Are) Hai (1-2). 3 i Strigăt cu care se mână vitele. 4 i (După un vocativ) Formulă familiară de adresare. 5 i Strigăt cu care vânătorul asmute câinii după vânat. 6 sn (Reg) Hăit1 (4). 7 sn (Reg; pex) Urat. 607 HĂI2 hăi2 [At: SANDU-ALDEA. A. M. 135 / V: hai21 Pzi: -esc / E: fo] 1 vi A îndemna vitele. 2 vt A goni fiarele la vânătoare. hăibăra vr [At: RĂDULESCU-CODIN, ap. DA ms / Pzi: ~rez / E: haibăr] (Reg) A se îmbrăca cu un haibăr Si: a se înhăibăra. haidamac snm vz haidamac haidea i vz huideo hăiman sm [At: TODORAN, GL. / Pl: ~i / E: cf haimana] (Dep) Om care umblă fără treabă dintr-un Ioc într-altul. hăimăm vi [At: PANN, P. V. 1,141 / V: hai- i Pzi: ~nesc / E: haimana] A umbla haimana. hain, -ă a vz hain2 hăinal sn [At: PAŞCA, GL. / Pl: ? / E: mg hajnat] (Reg) 1 Mulţime de oameni în mers. hăinar sm [At: G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 277 / Pl: -/ / E: haină + -ar] (înv) 1 Negustor de haine. 2 (Pex) Negustor de confecţii. 3 Croitor. hăinărie sf [At: DA ms / Pl: ~i/ / E: haină + -ărie] (înv) 1 Magazin în care se vând haine. 2 (Pex) Magazin în care se vând confecţii. 3 Croitorie. 4 (Csc) Cantitate mare de haine. haine an, ~ă a [At: GRAIUL 1,9 / Pl: ~eni, -ene / E: hain + -ean] (Reg) 1-4 Hain (5-8). hăini v vz haini liăinică sf [At: LB / Pl: ~it7 / E: haină + -ică] 1-6 (Şhp) Hăinuţă (1-6). liăinicea s:f [At: BUD. P. P. 16 / Pl: ~ele / E: haină + -icea] 1-6 (Şhp) Hăinuţă (1-6). hăinişoară sf [At: BĂRAC, T. 7/13 / Pl: -re / E: haină + -işoară] 1-6 (Şhp) Hăinuţă (1-6). hainită sf[At: MÂNDRESCU, L. P. 146 / Pl: -ţe / E: haină + -iţă] 1-6 (Şhp) Hăinuţă (1-6). liâinucă sf [At: LB / Pl: -uci / E: haină + -ucăi] 1-6 (Şhp) Hăinuţă (1-6). hăinuţă sf [At: ANON. CAR. / Pl: -ţe / E: haină + -uţă] 1-6 (Şhp) Haină (1-3) (mică) Si: hăinică (1-6). hăinicea (1-6), hăinişoară (1-6), hăiniţă (1-6), hăinucă (1-6). 7 (Olt) Vestă ţărănească ţesută din lână colorată, brodată cu mărgele. hăire sf [At: MACEDONSKI, O. III. 19 / PI: -ri / E: hăi2] 1 îndemnare a vitelor Si: hăit1 (1). 2 Gonire a câinilor la vânătoare Si: hait1 (2). hăis i [At: (a. 1805) CRIŞAN, 109, ap. TDRG / V: hais, -sa, heis / E: mg hajsz, săs hoits, srb ajs] (Pop) 1 Strigăt cu care se îndeamnă boii înjugaţi să o ia la stânga Cf: cea, ceala. 2 (îe) Cu ~a-n ceală nu vezi zeamă-n oală O afacere încurcată nu se sfârşeşte bine. 3 (îe) A da -a A mâna boii la stânga. 4 (Fig; îae) A evolua într-o direcţie greşită. 5 (îe) A da ~ în loc A se întoarce pe drumul pe unde a venit. 6 (îe) A face ~a A dispărea repede spre stânga. 7 (îe) A apuca -a A se abate de la drumul cuvenit. 8 (îe) Nu ştie nici de ~ nici de cea Este nepriceput. 9 (îae) Este neascultător. 10 (îe) A trage unul ~ şi celălalt cea A nu se înţelege. 11 (îe) A trage -a A nu fi niciodată de acord cu ceilalţi. Misa i vz hăis hăisui vt [At: KLEIN. D. 134 / Pzi: -esc / E: mg hajsza „vânătoare"] (Reg) A alunga fiarele sălbatice din culcuş. hăit1 sn [At: TEODORESCU. P. P. 143 / P: hă-it / V: hait / Pl: -uri / E: hăi2] 1-2 Hăire (1-2). 3 Strigăt cu care se îndeamnă vitele. 4 Strigăt al colindătorilor care umblă cu pluguşorul Si: hăi (6). 5 (Pex) Pluguşor. 6 (Pex) Colindat. hăit2, -ă a [At: MDA ms / P: hă-it / Pl: -iţi, -e / E: hăi2] 1 îndemnat. 2 Colindat2. hăit3, -ă a vz hăit4 hăita vr [At: DA ms / Pzi: -tez / E: haită] A se înhăita. hăitană sf [At: VASILIU, P. L. 258 / Pl: -ne / E: haită] 1 Femeie frumoasă şi cam imorală. 2 (Prt) Femeie uşuratică. hăitar sm [At: ODOBESCU, O. III, 144 / Pl: -i / E: haită + -ar] Hăitaş (1). hăitaş [At: NEGRUZZI, S. I, 106 / V: hai-, haiţaş / Pl: -i / E: mg hajtas] 1 sm Om care participă la vânătoare scoţând fiarele sălbatice din ascunzişuri în calea vânătorilor Si: botaş, hăitar, hăitău, hăituitor (3). 2 sn (Mol) Vânătoare la care participă mulţi oameni. 3 sn (Reg) Cărăruie făcută în pădure de animalele sălbatice. 4 sn (îrg) Sumă de bani care se plăteşte pentru vitele găsite în locuri oprite. 5 su (Reg) Zăgaz pentru oprirea apelor. 6 sn (Reg) Parte înclinată a acoperişului unei case. hăitau sm [At: H XVIII. 34 / V: hai-2, haiteu / Pl: -ai / E: mg hajto] Hăitaş (1). hăitei sn vz hinteu hăiti vr [At: CHEST. II. 13/167 / Pzi: -tesc / E: haitiş] (Reg) 1 A se surpa. 2 A se nărui. 3 A se hâi (6). hăitire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hăiti] (Reg) 1 Surpare. 2 Năruire. 3 Hâire (4). haitiş a, av vz haitiş hăitit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hăiti] (Reg) 1 Surpare. 2 Năruire. 3 Hâire (4). hăitit2, -ă a [At: CHEST. II, 16/165 / Pl: —iţi, —e / E: hăiti] (Reg; d. case) 1 Surpat2- 2 Năruit2. 3 Hâit4. hăitoacă sf [At: PAŞCA, GL. / Pl: -ace / E: mg hajtoka] (Reg) îndoitură în partea de jos a pantalonilor sau cioarecilor, pentru a nu se murdări. hăitui1 [At: COSTINESCU / Pzi: -esc / E: mg hajtani] 1 vi A merge în căutarea vânatului. 2 vt (Spc) A scoate fiarele sălbatice din ascunzişuri în calea vânătorilor. 3 vt (Pex) A alunga pe cineva. 4 vt (Pex) A fugări pe cineva. 5 vt (Pex) A urmări pe cineva. 6 vt A goni un animal de undeva. 7 vt (Fig) A împinge pe cineva să facă ceva. 8 vr (Reg) A se nărăvi la ceva. hăitui2 [At: COMAN, GL. / Pzi: -esc / E: cf hăitău1] (Reg) A lega via. hăituiala sf[At: ALECSANDRI, ap. CADE / V: hui- i Pl: -ieli / E: hăitui1 + -eală] 1-8 Hăituire (1-8). hăituire sf [At: DA ms / Pl: -ri / E: hăitui1] 1 Mers în căutarea vânatului Si: hăituială (1). hăituit1 (1). 2 (Spc) Scoatere a fiarelor sălbatice din ascunzişuri în calea vânătorilor Si: hăituială (2). hăituit1 (2). 3 (Pex) Alungare a cuiva Si: hăituială (3). hăituit1 (3). 4 (Pex) Fugărire a cuiva Si: hăituială (4). hăituit1 (4). 5 (Pex) Urmărire a cuiva Si: hăituială (5). hăituit1 (5). 6 Gonire a unui animal de undeva Si: hăituială (6), hăituit1 (6). 7 (Fig) împingere a cuiva să facă ceva Si: hăituială (7), hăituit1 (7). 8 (Reg) Nărăvire la ceva Si: hăituială (8). hăituit1 (8). hăituit1 sn [At: H X, 316 / Pl: -uri / E: hăitui1] 1-8 Hăituire (1-8). hăituit2, -ă a [At: SADOVEANU, N. F. 99 / Pl: -iţi, -e / E: hăitui1] 1 (D. animale sălbatice) Căutat de vânători. 2 (Spc; d. animale sălbatice) Silit să iasă din ascunziş în calea vânătorilor. 3 (Pex; d. oameni) Alungat2. 4 (Pex; d. oameni) Fugărit2. 5 (Pex; d. oameni) Urmărit2. 6 (D. animale) Gonit de undeva. 7 (Fig; d. oameni) împins să facă ceva. 8 (Reg) Nărăvit la ceva. hăituitor, -oare [At: H X, 107 / Pl: -i, -oare / E: hăitui1 + -tor] 1-2 smf a (Vânător) care merge în căutarea vânatului. 3 sm Hăitaş (1). 4-5 smf, a (Pex) (Persoană) care alungă pe cineva. 6-7 smf, a (Pex) (Persoană) care fugăreşte pe cineva. 8-9 smf, a (Pex) (Persoană) care urmăreşte pe cineva. 10-11 smf, a (Persoană) care goneşte un animal de undeva. 12-13 smf, a (Fig) (Persoană) care împinge pe cineva să facă ceva. hăitură sfvz hâitură hăituşcă sf[At: BUL. FIL. XI-XII. 473 / Pl: -şti şi -şte / E: haită + -uşcă] 1-6 (Şhp) Haită (8,11-12) (mică) Si: ştrengărită (1-6). 7 (Mol) Fată şireată şi frumoasă. 8 Ştrengăriţă. hăituţă sf [At: DONICI, ap. TDRG / Pl: -ţe / E: haită + -uţă] 1-6 (Şhp) Hăituşcă (1-6). hăizaş sn vz haizaş hăizav, -ă a [At: VICIU, GL. / PI: -i. -e / E: net] (Reg; d. oameni) Puternic. hălăcanie ş/ [At: ŞEZ. III. 180 / V: halac- i PI: -ii / E: hălăcăi + -anie] 1 Zgomot mare. 2 Ceartă gălăgioasă. hălăcăi vi [At: MARIAN, ap. DA ms / Pzi: -esc / E: fo cf hălălăi, hălăi] (Buc) 1 A face mult zgomot. 2 A se certa cu scandal. hălăciudă sf vz hălăciugă 608 HĂLPĂIT1 hălăciugâ [At: (a. 1831) PLEŞOIANU.T. 179, ap. TDRG / / V: -udă, -ăgiucă, heleci- / Pl: -ugi, -uge / E: cf hăciugă] 1 sf Tufiş des. 2 ş/Tufă izolată, pe câmp. 3 ş/’Lăstari deşi ieşiţi dintr-un copac tăiat. 4 sf Desiş de porumb, dovleci şi fasole. în grădină. 5 ^/ Ascunzătoare din mărăcini şi pomişori. 6 ş/Pădure deasă, plină de ramuri şi uscături. 7 a (îs) Fasole - (Reg) Specie de fasole (Phasoleus vulgaris). 8 .s/(Reg) Mulţime pestriţă de oameni. 9 i/(Pan) Păr mult şi încurcat. 10 a (D. păr) Zbârlit. 11 sf (Reg) Casă rea. 12 sf (Reg; îf heleci-) Rămăşiţă nefolositoare. liălăciuliă sf[At: CHEST. V, 85/35 / Pl: -he / E: cf haltîugă] (Reg) Lapte acru subţire, de proastă calitate. hălădi v vz hălădui hălădui [At: DOSOFTEI. V. S. 28/2 / V: -di, hlă- i Pzi: -esc / E: mg haladni] 1 vi (înv) A fugi de cineva sau de ceva. 2 vi (înv) A se refugia undeva. 3 vi (înv) A evada. 4 vi (înv) A ajunge undeva (prin fugă). 5 vr A reuşi să facă ceva. 6 vi A scăpa cu viaţă dintr-o mare primejdie. 7 vi A locui undeva în pace. 8 vi A sta undeva ferit de primejdii. 9 vi (Reg) A se însănătoşi. 10 vr (Reg) A termina ceva. 11 vr (Reg; îe) Dumnezeu să vă ~ască Rămâneţi cu bine. 12 vi (Reg; îe) Cum o mai '-eşti? Ce mai faci? 13 vr (Reg) A pune ceva la loc sigur. 14 vr (Reg) A descărca. 15 vi (Reg) A naşte. hălăduinţă sf [At: (a. 1814) TES. II. 381 / Pl: -ţe / E: hălădui + -iutei] (înv) 1 Hălăduire (2). 2 Evadare. 3-6 Hălăduire (4-8). 7 (Ccr) Locuinţă. 8 (Ccr) Adăpost. hălăduire sf [At: DA ms / Pl: -ri / E: hălădui] 1 (înv) Fugă de cineva sau de ceva Si: hălăduit1 (1). 2 (înv) Găsire a unui refugiu Si: hălăduit1 (2). (înv) hălăduinţă (1). 3 (înv) Evadare. 4 Sosire la o destinaţie (după 0 fugă) Si: hălăduit1 (4), (înv) hălăduinţă (3). 5 Reuşită într-o acţiune Si: hălăduit1 (5). 6 Scăpare dintr-o mare primejdie Si: hălăduit1 (6). (înv) hălăduinţă (4). 7 Trai în pace Si: hălăduit1 (7). (înv) hălăduinţă (5). 8 Existenţă într-un loc ferit de primejdii Si: hălăduit1 (8). (înv) hălăduinţă (6). 9 (Reg) însănătoşire. 10 (Reg) Terminare. 11 (Reg) Aşezare la loc sigur a unor obiecte Si: hălăduit1 (11). 12 (Reg) Descărcare. 13 (Reg) Naştere. hălăduit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hălădui] 1-2 (înv) Hălăduire (1-2). 3 (înv) Evadare. 4-8 Hălăduire (4-8). 9 (Reg) însănătoşire. 10 (Reg) Terminare. 11 (Reg) Hălăduire (11). 12 (Reg) Descărcare. 13 (Reg) Naştere. hălăduit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: ~iţi -e / E: hălădui] 1 (înv) Care a fugit de cineva sau de ceva. 2 (înv) Care a găsit un refugiu. 3 (înv) Evadat2. 4 Care a sosit la o destinaţie (după o fugă). 5 Care a reuşit să facă ceva. 6 Care a scăpat dintr-o mare primejdie. 7 Care trăieşte în pace. 8 Care există într-un loc lipsit de primejdii. 9 (Reg) însănătoşit2.10 (Reg) Terminat2.11 (Reg; d. obiecte) Aşezat la loc sigur. 12 (Reg) Descărcat2. 13 (Reg; d. femei) Care a născut. hălăgătină sfvz hălăgătnă hălăgi v vz gălăgi hălăgie sfvz gălăgie hălăgiucă sf a vz hălăciugă halăi vi [At: BOCEANU. GL. / Pzi: -esc / E: fo cf hălălăi, hălăcăi] 1 A face mare gălăgie. 2 A se certa cu scandal. halal sm [At: ŞEZ. VIII. 171 / Pl: / E: net] (Reg) Gealat. hălălaie sf [At: ISPIRESCU, L. 375 / V: halal- / Pl: -lăi / E: hălălăi] 1 Zgomot. 2 Vorbărie. 3 Ceartă zgomotoasă. 4 Petrecere zgomotoasă. hălălăi vi [At: PANN. E. IV, 93/2 / Pzi: -esc / E: fo cf hălăcăi, hălăi] 1 A vorbi toţi deodată, tare. 2 A face mult zgomot. hălălăire sf [At: MACEDONSKI. O. III. 25 / Pl: -ri / E: hălălăi] 1 Vorbire simultană cu voce tare a mai multor persoane Si: hălălăit (1). 2 Zgomot mare Si: hălălăit (2). hălălăit sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hălălăi] 1-2 Hălălăire (1-2). hălălău sm, am [At: DDRF / Pl: ~ă/ / E: fo] (Reg) 1-2 (Om) stângaci. 3-4 (Om) burtos şi greoi. hălălui v vz dălălui hălămujdie sfvz halamuşte hălăoi, -oaie a [At: MARIAN. INS. 32 / V: halaoi! Pl: -oaie ! E: fo cf hălălău] (Trs; Buc) 1 Greoi. 2 Leneş. 3 Stângaci. hălăpi v vz hălpăi hălărie [At: COMAN, GL. / Pl: ~i/ / E: net] (Reg) 1 .şf Zgomot făcut de mulţi oameni care vorbesc şi râd. 2 sf Obiecte multe în dezordine. 3 av Buluc. hălăslui v vz hălăstui hălăsti v vz hălăstui hălăstui [At: CORESI, PS. 214 / V: -slu'u / Pzi: -esc / E: mg halasztani] 1 vt (înv) A cruţa. 2 vr (înv) A se salva. 3 vt (Mgm; reg) A amâna. hălăştău sn vz heleşteu hălău1 sms [At: BOCEANU, GL. / E: cf hălăi] (Reg) 1 Mustrare. 2 Scandal. hălău2 sm vz halău1 hălăuci vi [At: DA ms / Pzi: ~cesc / E: cf hălău] (Reg) A năuci. hălăuriit, ~ă a [At: DENSUSIANU. Ţ. H. 234 / Pl: ~i//, / E: cf hălău] (Reg) Năucit2. hălăunzi vi [At: TODORAN. GL, / Pzi: ~zcsc i E: cf hălăi] (Reg) A năuci. hălbăra sf vz halbăra halcată sfvz halcată hălcăluţă sf[At: POLIZU / Pl: -ţe / E: halcale (pil halca) + -uţă) (înv) 1-6 (Şhp) Halca (1-3) (mică). hălcăzui vi [At: ŞEZ. III, 15 / Pzi: ~e.sr / E: net] 1 A vorbi tare şi mult. 2 A mâna vitele strigând. hălcer sn [At: H X. 209 / Pl: -e / E: hălci + -ar) Unealtă de dulgherie. hălci vt [At: PAMFILE. I. C. 100 / V: hal- / Pzi: -cesc- / E: halcă1] 1 A tăia. 2 A ciopi. hălcire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hălci] 1 Tăiere. 2 Crăpare. hălcit1 sn [At: H X. 69 / Pl: -uri / E: hălci] 1 Tăiere. 2 Crăpare. hălcit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: hălci] Din care s-au tăiat bucăţi mari. hălcitor sn [At: H III, 134 / Pl: -oare / E: hălci + -tor] Unealtă de dulgherie. hălcui vt [At: PAMFILE. I. C. 100 / Pzi: ~esc! E: halcă1 + -ui] A ciopli. hălcuţă sf [At: CHEST. IV. 128/91 / Pl: -ţe! E: halcă1 + -uţă] 1-14 (Şhp) Halcă1 (1-7) (mică). hăldan sm vz aldan hăldănaş sm [At: MARIAN, ap. DA ms / Pl: -i / E: hăldan + -aş] (Bot) 1-2 (Şhp) Aldan (mic). hăldău sm [At: GR. S. I. 238 / V: hâl- / Pl: -dae / E: net] (Reg) 1 Băltoacă. 2 Baltă mare. 3 Loc unde se adună apa. prin stăvilirea cursului unei gârle sau a unei vâlcele. hă leală sfvz haleală liăleşteu sn vz heleşteu hăleşteuţă sf[At: KLEIN. D. / Pl: -ţe / E: hăleşteu + -uţă] 1-2 (înv; şhp) Heleşteu (mic). hălgătină sf [At: FRÂNCU-C ANDREA. M. 101 /V: -lăg- / Pl: -ne / E: net] (Reg; prt) 1 Străin. 2 Orăşean. 3 Slujbaş. 4 Om foarte sărac. hăli y vz hali2 hălos, -oasă a [At: CHEST. VIII, 92/2 / Pl: -oşi, -oase 1 E: hală2 + -w] (Reg; prt; d. oameni; îs) ~ pe mâncare Care mănâncă prea mult şi cu lăcomie. hălpan, -ă a [At: CHEST. VIII. 101/29 / Pl: -i, -e / E: ns cf hulpav] (Reg; pbl) Lacom la mâncare. hălpăcăi vt [At: DA ms / Pl: -esc / E: fo] (Reg) A mânca repede şi lacom, pe nemestecate, cu zgomot. hălpăi vt [At: CADE / V: -lăpi. -ăm / Pl: ~e.vr şi hăl~ / E: ns cf bg XAciitHM, srb hhipiti) (Reg) (A mânca sau) a bea repede şi lacom, cu zgomot cf hali, hăpăi. hălpăire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hălpăi] (Reg) 1-2 Consumare (a unei mâncări sau) a unei băuturi repede şi cu lăcomie Si: hălpăit1 (1-2). hălpait1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hăplăi] (Reg) 1-2 Hălpăire (1-2). 609 HĂLPĂIT2 hălpăit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: hălpăi] (Reg) 1-2 (Mâncat sau) băut repede şi cu lăcomie. hălpăni vt vz hălpăi haiţii vr [At: I. CR. III. 251 / Pzi: -pese / E: net] (Reg; d. culturi) A se lăsa la pământ. hăltăcări [At: ECONOMIA 170/3 / Pzi: ~resc / E: fo] 1-2 vt A hâltâcăni. 3 vr (Pex; d. lichide) A se clătina cu zgomot în vas. 4 vr (Pex; d. lichide) A se tulbura. hălui vt [At: MDA ms / Pzi: ~e.se / E: hală2 + -ui] (Reg; în superstiţii; subiectul e un duh rău) 1A poci. 2 A face să se îmbolnăvească de epilepsie. 3 A face pe cineva să paralizeze. liăluire sf[At: H XVII, 170 / Pl: -ri / E: hălui] (Reg; îir superstiţii) 1 Pocire de către iele sau de către un duh rău Si: hăluit1 (1). 2 îmbolnăvire de epilepsie Si: hăluit1 (2). 3 (Ccr) Epilepsie. 4 Paralizare. hăluit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hălui] (Reg; în superstiţii) 1-2 Hăluire (1-2). 3 (Ccr) Epilepsie. 4 Paralizare. hăluit2, -ă a [At: HEM 680 / V: hal- / Pl: -iţi, -e / E: hălui] (Reg; în superstiţii) 1 Pocit de iele. 2 Epileptic. 3 Paralizat. hămailâu sn [At: (a. 1816) IORGA, S. D. XII. 174 /' V: hamaili i Pl: -âie / E: tc Jmmaily] (Trî) 1 Talisman împotriva vrăjilor sau a deochiului. 2 Medalion. 3 (îf hamaili) Medalion-casetă în care se ţin amintiri. hămat, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: ham1] înhămat2. hămăi vi [At: SADOVEANU, SĂM. II, 261 / V: -mui, hâmâi / Pzi: p 3 -este şi liămăiie / E: ham4] (D. câini) 1 A emite în mod repetat sunetul „ham“. 2 A lătra. hămăială sf[At: VLAHUŢĂ, CL. 57 / Pl: -ieli / E: hămăi + -eală] 1 Hămăire (1). 2 Lăţrare. 3 Lătrat concomitent, gălăgios, al mai multor câini. hămăire sf [At: DA ms / Pl: -ri / E: hămăi] 1 Emitere în mod repetat a sunetului ham Si: hămăială (1). hămăit1 (1), hămăitură (1). 2 Lătrare. hămăit1 sn [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -uri / E: hămăi] 1 Hămăire (1). 2 Lătrare. hămăit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: hămăi] Pe care îl latră câinii. hămăitură sf [Al. DA ms / Pl: —ri / E: hămăi + -tură] 1 Hămăire (1). 2 Lătrare. hămălaie sf [At: VICIU, GL. / Pl: -lai / E: net] (Reg; prt) Femeie sau fată înaltă, solidă şi neghioabă. hămări vr [At: FRÂNCU-C ANDREA, M. 101 / Pzi: -resc / E: ns cf mg hatnar ,,iute“] A se obrăznici. hămătură sf[At: CV 1950. nr. 4, 35 / Pl: -ri / E: ns cf ham4] (Reg) Tuse înecăcioasă, la bătrâni. hămbat* sn vz hambar hămbdJ'iu sn vz hambar hămbărărie sf[At: CHEST. II. 436/44 / Pl: -ii / E: hambar + -arie] 1 Loc unde se află multe hambare. 2 Depozit de cereale. hămbăraş sn [At: DAME. T. 153 / Pl: -e / E: hambar + -aş] 1-4 (Şhp) Hambar (1-7) (mic). 15 (Mor) Ladă în care curge făina. hămei1 sn vz hamei hămei2 vr [At: NECULCE. ap. LET. II, 353/21 / V: (reg) hem-, him-! Pzi: -esc / E: ns cf rs xaMeti] (înv) 1 A se zăpăci. 2 A se ameţi. hămeire i/[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hămei] (înv) 1 Zăpăcire. 2 Ameţire. liămeit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hămei] (înv) 1 Zăpăcire. 2 Ameţire. liămeit2, -o a [At: NECULCE. ap. LET. II, 361/1 / P: -me-it / Pl: -iţi, -e / E: hămei] (înv) 1 Zăpăcit. 2 Ameţit. hămesală sf vz hămeseală hămeseală sf[At: CONACHI, P. 114 / V: (reg) -sală, -mis-, (reg) —misa— / Pl: -eli / E: hămesi + -eală] 1 Foame puternică Si: hămesie (1). hămesire (1), hămesit1 (1), liămisitură (1). lihneală. 2 Slăbiciune cauzată de foame Si: hămesie (2), hămesire (2). hămesit1 (2), hămesitură (2). hămesi [At: N. COSTIN, ap. LET. II. 116/14 / V: -eşi, -misu-mne-, —mnisi, hem-, hemeşi. himisi / Pzi: -sesc / E: alb hames „mâncău”] (Uneori complinit prin „de foame“) 1 vi A flămânzi. 2 vi A-şi pierde puterile. 3 vi A leşina de foame. 4-5 vt A chinui sau a doborî foamea pe cineva. 6 vt A lăsa pe cineva sa moară de foame. hămesie ş/’[At: DA ms / Pl: ~i/ / E: hămesi + -ie] (Nob) 1-2 Hămeseală (1-2). hămesire ş/'[At: CONTEMPORANUL I. 405 / V: -mis- / Pl: -ri / E: hămesi] 1-2 Hămeseală (1-2). hămesit1 sn [At: DA ms /V: -mis-1 / Pl: -uri / E: hămesi] 1-2 Hămeseală (1-2). hămesit2, -ă smf, a [At: M. COSTIN, ap. LET. I. 253/6 / V: ham-, -ezit, -misit, -mişit, (reg) hămnisit, hemes-, hemeşit / Pl: -iţi, -e ! E: hămesi] (Adesea complinit prin „de foame”) 1-2 (Om) foarte flămând. 3-4 (Om) slăbit. 5-6 (Om) leşinat. 7-8 (Om) lacom. hămesag sn vz hămişag hămeşăgos, -oasă a [At: DENSUSIANU, Ţ. H. 319 / Pl: -oşi, -oase / E: hămeşag + -os] (Mgî) 1 înşelător. 2 Viclean. hămeşi vit vz hămesi hămezit, -ă smf, a vz hămesit2 hămisală sf vz hămeseală hămiseală sf vz hămeseală hămisi v vz hămesi hămisire sfvz hămesire hămisit1 sn vz hămesit1 hămisit2, -ă a vz hămesit2 liămisitură sf [At: LB / Pl: -ri / E: hămisi + -tură] 1-2 Hămeseală (1-2). hămişag sn [At: (a. 1767) IORGA. S. D. XIII, 266 / V: (reg) ~meş~, (reg) -mniş- / Pl: -uri / E: mg hamisâg] (Mgî) 1 Viclenie. 2 înşelăciune. hămişel, -ea a [At: BARCIANU / Pl: -ei, -e / E: hamiş + -el] (Mgm; reg) 1-10 (Şhp) Hamiş (1-5) (mic) Si: hămişică (1-10). hămişi vtr [At: VAIDA. ap. DA ms / V: -mni- / Pzi: -şese / E: mg hamisitni] (Mgm; Trs) 1-2 A (se) face şiret. 3-4 A (se) învăţa la ceva rău. hămişică af [At DA ms / Pl: -ici / E: hămişea css] 1-10 (Shp) Hămisea (1-10). hămişit, -ă a vz hămesit2 hămişliu, -ie [At: DL / Pl: ~i/ / E: hamiş + -liu] (Reg) 1 a Viclean. 2 a Şiret. 3 sm (îe) A se juca de-a ~ul A face pe şiretul. hămnesi v vz hămesi hămnisi v vz hămesi hămnisit, -ă smf a vz hămesit2 hămnişag sn vz hămnişag hămnişi vtr vz hămişi hămplău sm [At: CV 1950. nr. 4. 33 / Pl: ~ă/‘ / E: ns cf haplău] (Reg) Poreclă dată unui om foarte dezvoltat (fizic). hămucă sf [At KLEIN, D. 134 / Pl: ~ucr / E: mg homok] (Reg) 1 Nisip. 2 Praf de pe drum. hămucos, -oasă a [At: VAIDA, ap. DA. ms / Pl: -oşi, -oase / E: hămucă + -os] Nisipos. hămnhă sfvz camhă hămui1 v vz hămăi hămiii2 vt [At: CIAUŞANU. GL. / Pzi: -esc / E: ham + -ui] (Reg) 1 A face pe cineva să muncească din greu. 2 A da (pe cineva) pe brazdă prin muncă. 3 A hărsi (pe cineva). hămăire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hămui] (Reg) Istovirea unui animal pus să tragă prea mult la ham2. hămuit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hămui] (Reg) Hămuire. hămuit2,-ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi. -te / E: hămui] (Reg; d. 1111 animal) Istovit în urma tragerii îndelungate la ham2. hămurar sm, a [At: H XIV. 436 / Pl: -i / E: ham + -ar] 1-4 (Om) care face sau vinde hamuri. hămurărie sf [At: I. IONESCU. D. 193 / P: -ri-e / Pl: ~i/ / E: hămurar + -ie] 1-2 Loc unde se fac sau se vând hamuri. 3-4 Meserie a hămurarului (1, 3). 5 Totalitate a hamurilor de la şa. 610 HĂRĂGEL hămuş sn [At: ANON. CAR. / Pl: ? / E: ns cf mg hamuş, hamvas] 1 Baie de leşie în care se ţin pieile pentru a li se curăţa părul Si: anuiş (1). 2 Cădere a părului. 3 Smulgere a părului. 4 Lână tăiată între picioarele mielilor şi mai ales ale oilor, pentru a putea fi mulse mai uşor. hămuşală sf [At: CHEST. II. 386/395a / Pl: -şeii / E: net] (Reg) Igrasie. hămuşi v [At: ANON. CAR. / Pzi: -şese / E: hamuş] 1 (D. pieile care se tăbăcesc) A curăţa de păr Si: a pănuşi Cf a părui. 2 A rupe (cuiva) părul de pe cap Si: a pănuşi. hămuşire sf[At: LTR / Pl: -ri / E: hămuşi] (înv) Procedeu folosit în tăbăcărie pentru îndepărtarea părului de pe o piele printr-un proces de descompunere bacteriană Si: hămuşit1. hămuşit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri I E: hămuşi] Hămuşire. hămuşit2, -ă a [At: ŢICHINDEAL. F. 90 / Pl: -iţi, -e / E: hămuşi] 1 (D. pieile tăbăcite) Curăţat de păr. 2 (D. un cadavru) De pe care s-a curăţat părul. 3 (D. oameni şi animale) Care are părul smuls. hămzea sf vz hamza hăndal * [At: CHEST. II. 53/345 / Pl: net / E: net] (Reg) 1 Casă mare. 2 Loc unde se taie sarea Cf ocnă, salină. hăndălui vr [At: CHEST. II. 13/258 / P: ~lu-i I Pzi: -esc / E: net] (Reg; d. o casă) A se învechi Cf liăndrălit. hăndic sn vz hindichiu hăndichi sn vz hindichi hăndrălău sm vz handralău hăndrăli vt [At: DA ms / Pzi: -Iese / E: handră] (Reg; d. haine) A purta până la rupere. hăndrălity -ă a [At: CHEST. II. 13/270 / Pl: -iţi, -e I E: hăndrăli] (Reg) 1 (D. haine) Uzat. 2 (D. case) Năruit. hăndrălui vi [At: ŞEZ. III. 15 / P: -lu-i / Pzi: -esc / E: handra] (Reg) 1 A vorbi fără rost Si: a hondrăi (1). 2 A trândăvi. hănesc, -ească a [At: ŞIO, ap. DA ms / Pl: -eşti / E: han2 + -esc] 1 Care aparţine hanului1 (1). 2 Specific hanului1 (1). 3 Referitor la han1 (1). 4 Care provine de la han1 (1). 5 De han1 (1). 6 (îs) Sate -eşti Cele şapte sate din judeţul Doroboi, date în stăpânirea hanului1 în anul 1595. hăngan sm, am vz hangan hăngănesc, -ească a [At: I. IONESCU, P. 243 / Pl: ~eşti / E: hangan + -esc] (D. porumb) Hangan (2). hănghei'aş sm [At: POMPILIU. B. 38 / Pl: -e / E: hanger + -aş] 1-4 (Şhp) Hanger (1-2) (mic). hănie sf [At: N. COSTIN, ap. LET. I a, 79/19 / P: -ni-e / Pl: ~ii / E: han1 + -ie] (înv) 1 Funcţie îndeplinită de han1 (1). 2 Ţară condusă de un han1 (1). hănţăli vt [At: DA ms / Pzi: -lese / E: hanţ] (Reg; subiectul este lupul) A sfâşia prada. hănţăni1 vi [At: ARH. OLT. XXI, 266 / Pzi: -nesc / E:* hanţă2] A trăncăni. hănţăni2 v vz hâţâna hănţănos, -oasă a [At: COMAN. GL. / Pl: -oşi, -oase I E: net] (Reg) Hănţos2. hănţău sn [At: DAME. T. 43 / Pl: -ri / E: ns cf hănţui] Scăunoaie a rotarului în care se înţepenesc spiţele Si: scaun-de-spiţe. hănţos1, ~oasă a [At: CIAUŞANI. GL. / Pl: -oşi, -oase I E: hanţă2 + -os] Palavragiu. hănţos2, -oasă a [At: DA ms / Pl: -oşi, -oase / E: hanţ2 + -ov] (Reg) Mare iubitor de came Si: hănţănos. hănţui vt [At: LB / P: -ţu-i i Pzi: -esc / E: hanţ2] (Trs) 1 (D. carne) A tăia în bucăţi Si: a măcelări, (reg) a dărăhuri. 2 (D. oameni) A târî pe cineva cu putere pe pământ. hănţuit, ~ă a [At: KLOPŞTOCK. F. 115 / P: -ţu-it I E: hanţă1 + -it] Zdrenţuit. hăocuri snp [At: DA ms / P: -hă-o- / E: net] (Pbl) Coclauri. hăoh v vz aoli1 hăp i [At: H XVI. 10 IV:-i, hap / E: fo] 1 (Reg; rep) Strigăt al vânătorilor pentru a şti unul de celălalt. 2 (Reg) Strigăt al căluşarilor. hăpa i vz hop hăpăci vi [At: CHEST. VIII. 102/34 / Pzi: -cesc IE: nctl (Reg) A hăpăi (2). hăpăga vi [At: PAMFILE, A. R.. ap. DA ms / Pzi: -ăghez / E: nctl A aluneca. hăpăi [At: (a. 1868) BARCIANU ap .TDRG / P: -pă-i / V: hlă- / Pzi: -esc / E: hap1] 1 vt A mânca repede. 2 vi A mânca zgomotos Si: a hăpăici. hăpăire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: hăpăi] 1 Consumare a unei mâncăii cu înghiţituri rapide şi cu zgomot. 2 (Rar) Vorbire rapidă şi fără şir (mâncând cuvintele). hăpăit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hăpăi] 1-2 Hăpăire (1-2). hăpăit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -te I E: hăpăi] (D. o mâncare) Consumat cu înghiţituri rapide şi cu zgomot. hăpăhgsn [At: FRÂNCU-C ANDREA, M. 101 / Pl: ~i£yc: / E: net] (Reg) A se ocupa cu ceva. hăr dau sn vz hârdău hărdăzau sn vz hurduzău hăream sn vz haram hărea.n1 sn vz hrean hărea.n2 sm [At: H XIV. 446 / Pl: -i / E: net] Zer care rămâne după ce se bate untul. hăreţsm [At: BIBLIA (1688), 77/1 /V: ~raţ/P\: -UE: net] (Orn; înv) Herete. hărgaceu sm [At: COMAN. GL. / Pl: -ei /E: net] (îrg) Copil de 2-4 ani. hăr gat, -ă smf vz argat hărghilie sfvz herghelie hârgi vt [At: DOINE. 87 / Pzi: -rgese / E: fo] A-şi arăta dinţii. hărgolaş sn [At: KLEIN, D. 216 / Pl: -i / E: net] (îrg) Salariat. hărhăhie sf [At: ŞIO, ap. DA ms / V: harhal- / Pl: -lai / E: ctm harhăt şi hărmălaie] (Reg) 1-2 Hărmălaie (1-2). hărhăti [At: CONTEMPORANUL, VII. 386 / V: ~ăţu -rcăiu liârhăi / Pzi: -ţese / E: harhăt] 1 vi (Reg; d. mai multe persoane) A vorbi deodată. 2 vi (Reg; d. mai multe persoane) A face larmă. 3 vrr A se certa. 4 vi A încolţi cu vorbe rele pe cineva. 5 vi A râde mult de nimica toată. 6 vt (D. câini) A lătra pe cineva mai mulţi deodată. hărhătire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: hărhăti] 1 (Reg) Vorbit concomitent al mai multor persoane Si: hărhătit (1). 2 (Reg; d. mai multe persoane) Producere de zgomot Si: hărhătit (2). 3 Ceartă. 4 încolţire cu vorbe rele a cuiva Si: hărhătit (4). 5 Râs mult din nimic Si: hărhătit (5). 6 Lătrat al câinilor mai mulţi deodată Si: hărhătit (6). hărhătit sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hărhăti] 1-2 Hărhătire (1-2). 3 Ceartă. 4-6 Hărhătire (4-6). hărhăţi v vz hărhăti hănncă sf [Al: DA ms / Pl: -nei IE: net] (Reg) Peşte din apele de munte, nedefinit mai îndeaproape. hăring sm vz hering hăripă sfvz aripă hăriţ sm vz hărăţ hărjeate sfp [At: MARDARIE. L. 3841 / V: liarja~ / E: mg hdzsdrd] (înv) Tăbliţe de joc. hărloapă sf vz hârtop hărmăială sf vz hărmălaie hărmălaie sf [At: CONTEMPORANUL, II. 240 / V: harmal-, har-, ~ăiddă / Pl: -lai / E: fo] 1 Zgomot mare (produs de strigăte, de glasuri amestecate) Si: (reg) hârhăhiie (1). 2 Dezordine însoţită de zgomot Si: (reg) hărhălaie (2). hărmăsar sm vz armăsar hărmălioacă sf[At: PAŞCA. GL. / Pl: -ce / E: net] (Reg) Necaz. hărmigar sm [At: MARIAN. GL. / V: hor- / Pl: -i / E: cf urmig] (Reg) Păzitor de cai. 612 HĂSNUIALĂ hărminţaş sm [At: ŞINCAI. HR. II. 123/20 / V: har- / Pl: / E: net] (îrg) Funcţionar care percepea hărminţia. hărminţie sf [At: ŞINCAI. HR. II. 123/19 / P: -ţi-e / Pl: ~i/ / E: mg harminc] (îrg) Dare plătită de negustori la intrarea în oraşe, pentru animale, mărfuri şi vehicule. hărmuit, -ă a [At: ŞEZ. IX. 153 / Pl: -iţi, -e / E: nctl 1 (D. haine sau alte lucruri) Aşezat în dezordine. 2 Uzat. liărnicăţel, -ea a [At: PAMFILE, J. II, ap. DA ms / Pl: -ei, -e / E: hărnicuţ + -el] (Reg; şhp) 1-6 Hărnicel (1-6). harnicei, ~ea [At: PAMFILE. C. 15/20 / Pl: -cei, -e / E: harnic + -el] 1-6 (Şhp) Harnic (1-3) (mic) Si: hărnicuţ (1-6). hăirnicieă (1-6), hâniicăţel (1-6)'. hărnici [At: SEVASTOS, N. 2/31 / Pzi: -cesc / E: harnic] 1-3 vr A se arăta harnic (1-3). 4-6 vr A deveni harnic (1-3). 7 vt A stimula pe cineva la lucru. 8 vi A lucra cu zel. 9 vi A lucra din greu. hărnicică c//’[At: DA / Pl: -ici / E: harnic + -ică] 1-6 (Şhp) Hărnicea (1-6). hărnicie sf[At: URECHE, ap. LET. I. 148/34 / Pl: ~i/ / E: harnic + -ie] 1 Vrednicie. 2 Sărguinţă. 3 Spor la lucru. 4 Zel. 5 (Iuz) Pricepere. hărnicuţ, -ă a [At: CREANGĂ. A. 69 / Pl: -i, -e / E: harnic + -uţ] 1-6 (Şhp) Hărnicel (1-6). hărpăi vit [At: PAMFILE. J. II. ap. DA ms / Pzi: -esc / E: fo] (Reg) A mânca repede. hărpăială sf[At: PAMFILE, J. II, ap. DA ms / Pl: -ieli / E: hărpăi + -ială] Mâncat repede. hărpi sp [At: CHEST. II. 177/406 / E: net] (îrg) Parte a ferestrei. hărsit, -ă a vz hârşit hârşa sf vz harşa hărşie sfvz hârş ie hărşni vt [At: SBIERA, P. 121 /V: -şti, hâr- / Pzi: -nesc / E: harş] (Reg) 1 A tăia ceva (dintr-o lovitură scurtă) Si: a reteza. 2 A fura ceva foarte repede şi cu abilitate. hărşnire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hărşni] (Reg) 1 Retezare a unui lucru (dintr-o lovitură) Si: hărşnit1 (1). 2 Furat rapid şi abil al unui lucru Si: hăirşnit1 (2). hărşmt1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hărşni] (Reg) 1-2 Hărşnire (1-2). hărşmt2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: hărşni] (Reg) 1 Tăiat dintr-o lovitură scurtă. 2 Furat cu rapiditate şi abilitate. hărşti v vz hărşni hărtam sn vz hartan hărtan sn vz hartan hărtănaş sn [At: DL/P1: -el E: hartan + -aş] 1-2 (Şhp) Hartan (1) (mic). hărtăni [At: ZILOT. CRON. 357 / Pzi: -nesc / E: hartan] 1-2 vtr A (se) face bucăţi. 3 vt A sfâşia. 4 vt A zdrenţui. 5 vi (Iuz) A adresa cuiva vorbe răutăcioase. hărtămre sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: hărtăni] 1 Desfacere în bucăţi Si: hărtănit1 (1). 2 Sfâşiere. 3 Zdrenţuire. 4 (Iuz) Adresare de cuvinte răutăcioase cuiva Si: hărtănit1 (4). hărtănit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hărtăni] 1 Hărtănire (1). 2 Sfâşiere. 3 Zdrenţuire. 4 (Iuz) Hărtănire (4). hărtănit2, -ă a [At: ISPIRESCU. L. 28 / Pl: -iţi, -e / E: hărtăni] 1 Care este făcut bucăţi. 2 Sfâşiat. 3 Zdrenţuit. 4 (Rar) Care este îmbrăcat în haine proaste. hărtăpăli vt [At: JIPESCU. O. 24 / Pl: -lese I E: ctm hărtăni + harta-parta] (Reg) A face bucăţi. hărtică sf vz hârtică hărticea sf [At: MARIAN. NU. 674 / Pl: -ele / E: hârtie + -cea] (Reg; în poezia populară) 1-2 (Şhp) Hârtie (5) (de mică valoare). hărtie sfvz hârtie hărtoapă sfvz hârtop hărtoi v vz hartoi liărtui v vz hartoi hărţulie sfvz hărţulie hărturie sfvz hărţulie hărţag sn vz arţag hărţaş [At: ŞINCAI. HR. I. 185 / Pl: -i i E: harţă + -aş, cf mg hareos] (înv) 1 sm Soldat care începe lupta. 2 a Războinic. hărţăba sf vz harţaba hărţăgos, -oasă a vz arţăgos hărţăli v vz hărţui hărţăloage sfp [At: COMAN. GL. / E: cf hârţoage] (Reg) 1 Documente multe. 2 Documente vechi, de tot felul. 3 Hârtii fără importanţă. hărţaş sn [At: CHEST. IV. 26/426 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Cărare în pădure, făcută de animale sălbatice. hărţeşelsm [At: CHEST. IV. 24/174a / Pl: -ei / E: hărţaş + -ef] 1-4 (Şhp) Hărţaş (1-2) (mic). hărţugar sm [At: CV 1949, nr. 5, 32 / Pl: -i / E: nctl (Reg) 1 Vânzător ambulant de mărunţişuri. 2 Vânzător de vopsele. hărţui1 v vz hartoi hărţui2 [At: BĂLCESCU. M. V. 541 / V: hâr-, -ţăli / Pzi: -esc / E: harţă + -///] 1 vrr A se lua la luptă Si: a se încăiera. 2 vt A desfăşura atacuri scurte şi repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică şi de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acţiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3 vt A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri Cf c/ eicăili, a sâcâi. 4 vt (Reg; d. câini) A asmuţi. 5 vrr A purta discuţii repetate şi contradictorii cu cineva. hărţuială sf [At: SEVASTOS, N. 91/31 / P: -ţu-ia- / Pl: -ieli / E: hărţui + -eală] 1 încăierare. 2-5 Hărţuire (2-5). hărţuire sf [At: MARDARIE, L. 430 / Pl: -ri / E: hărţui] 1 încăierare. 2 Desfăşurare a unor atacuri scurte şi repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică şi de a-i împiedica acţiunile Si: hărţuială (2), hărţuit1 (2). 3 Necăjire a cuiva cu tot felul de neplăceri Si: hărţuială (3), hărţuit1 (3) Cf cicălire, sâcâire. 4 (Reg) Asmuţire a unui câine Si: hărţuială (4), hărţuit1 (4). 5 Purtare a unor discuţii repetate şi contradictorii cu cineva Si: hărţuială (5), hărţuit1 (5). hărţuit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hărţui] 1 încăierare. 2-5 Hărţuire (2-5). hărţuit2, -ă a [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 105 / V: hâr-1 Pl: -iţi, -e / E: hărţui] 1 Care nu este lăsat în pace Cf cicălit, sâcâit. 2 Cuprins de nelinişte. 3 (Reg; d. un câine) Asmuţit2. hărţuitor, -oare [At: BĂLCESCU, M. V. 617 / Pl: -oare / E: hărţui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care desfăşoară atacuri scurte şi repetate. 3-4 smf, a (Persoană) care necăjeşte pe cineva cu tot felul de neplăceri. 5-6 smf, a (Persoană) care asmute un câine. 7-8 smf a (Persoană) care deschide discuţii repetate şi contradictorii cu cineva. hărţulie sf [At: DOSOFTEI, V. S. 227 / V: -rtu-, -rturie, hâr - I Pl: ~i/' / E: ctm hartă + cărţulie] (îvp; şhp) 1-8 Hârtie (2-5) (mică). 9 Scri-sorică. 10-11 Hartă (1) (mică). hărţun av vz harţun1 hărvă sf vz harvă hăsa sfvz hasa hăsman sm vz asman hăsmăndău sm vz hăşmăndău hăsnai' sm [At: KLEIN. D. 135 / V: hăzn- / Pl: -i / E: hasnă1 + -ar] (Reg) 1 Vânzător de fructe. 2 Negustor de vite. hăsnăriţă sf [At: DA ms / Pl: -ţe / E: hăsnar + -iţă] 1-2 Soţie a hăsnarului (1-2). 3 Vânzătoare de fructe. hăsnui [At: ANON. CAR. / V: hăzn- / Pzi: -esc / E: hasnă1 + -ui] 1 vi A fi de folos Si: a hăznăli (1), a hăznălui (1). 2 vt A avea folos Si: a hăznăli (2). a hăzjiălui (2). 3 vt A uza de ceva Si: a hăznăli (3). a hăznălui (3). 4 vt A exploata ceva Si: a hăznăli (4). a hăznălui (4). 5 vt A cauza ceva Si: a hăznăli (5). a hăznălui (5). hăsnuială sf[At: COD. SILV. 10 / V: hăzn-1 Pl: -ieli / E: hăsnui + -eală] 1 Folosire. 2 Hăsnuire (2). 3 Dobândă. 4 Hăsnuire (4). 613 HĂSNUIRE hăsnuire sf[At: KLEIN. D. 135 / V: hăzn- / Pl: -ri / E:] 1 Folosire. 2 Obţinere a unui folos Si: hdsnuiald (2), hdsmiit1 (2). 3 Dobândă. 4 Exploatare nesocotită a resurselor Si: hdsnuiald (4). hăsnui t} (4). hăsnuit1 sn [At: MDA ms / V: hăzn-/ Pl: -uri / E: hăsnui] 1 Folosire. 2 Hăsnuire (2). 3 Dobândă. 4 Hăsnuire (4). hăsnuit2, -ă a [At: MDA ms / V: hăzn- / Pl: -iţi, -e / E: hăsnui] 1 Folosit. 2 Exploatat cu nesocotinţă. hăsty hastă pd, ad vz ăsta hăstra pd vz ăsta hăşcău sn [At: H XVII, 310 / Pl: ? / E: net] (Reg) Măturică pentru amestecat zerul, când fierbe, până se alege urda. fâşie sfv z hârş ie hăşii v vz hâşâi hăşi v vz hâşâi hăşmăndău s/n [At: PLOPŞOR. V. O. 10 / V: hăsm- i Pl: ~i / E: net] 1 Pierde-vară. 2 Om fără căpătâi. hăt av [At: KLEIN. D. / V: hăpt / E: ucr xer] (Reg) 1 Foarte. 2 Mult. 3 Departe. 4 Demult. 5 (Reg) Extrem de. hătal sni vz hatal2 hătalm sn vz hatalm hătaş s/i vz hăţaş2 hătălău sm [At: I. CR. IV, 85 / V: hatal- / Pl: ~ă/' / E: net] (Reg) 1 Flăcău care umblă după fete. 2 Amant. 3 Bărbat muieratic. hătălic sm [At: CV 1950. nr. 4, 45 / Pl: -ici / E: hătălău + -ic] (Reg) Băieţandru. hătălmaş, -ă a [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: mg hatalmas] (Reg) Care inspiră respect prin puterea lui deosebită. hătcăi i [At: NECULCE, L. 252/23 / V: hăt-, hit- / Pzi: -esc / E: scr hajikati] (îvr) 1-2 A huidui (1-2). 3 A pune pe fugă. 4 A alunga. 5 (D. strigoi) A exorciza. hăti1 vt [At: ŞEZ. VII, 181 / Pzi: -tesc / E: ns cf vsl xhirirm] (Reg) 1 A trage. 2 A scoate. hatr vr [At: SBIERA. P. 278/22 / Pzi: -resc / E: ucr xatuth] (Reg) 1 A baricada. 2 A îngrămădi ceva de-a lungul unui drum, spre a-1 bloca. 3 (Pex) A arunca. 4 A zăgăzui cursul unei ape. 5 (Fig) A trânti ceva unde nu-i este locul. 6 (Fig) A pune mai mult decât trebuie. hătijoc sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: mg hâtizsăk] (Mgm; reg) Traistă de dus mâncare la câmp. hătire şf [At: MDA ms / Pzi: -ri / E: hăti] (Reg) 1 Baricadare. 2 îngrămădire a ceva de-a lungul unui drum, spre a-1 bloca Si: hdtit1 (2). 3 (Pex) Aruncare. 4 Zăgăzuire a cursului unei ape Si: hdtit1 (4). 5 (Fig) Trântire a unui lucru acolo unde nu îi este locul Si: hdtit1 (5). 6 (Fig) Punere a a ceva într-o cantitate mai mare decât cea necesară Si: hdtit1 (6). hăfit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hăti] (Reg) 1 Baricadare. 2 Hătire (2). 3 (Pex) Aruncare. 4-6 Hătire (4-6). hătit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, ~e / E: hăti] (Reg) 1 Baricadat2. 2 Care este îngrămădit de-a lungul unui drum, spre a-1 bloca. 3 Aruncat2. 4 (D. cursul unei ape) Zăgăzuit2. 5 (Fig) Care este trântit într-un loc nepotrivit. 6 (Fig) Care este pus într-o cantitate mai mare decât trebuie. hătmăneasă sf[At: MARIAN, V. 170 / Pl: -ese / E: hatman + -easd] 1-4 Soţie de hatman (1,3,5,8). hătmănesc, -ească a [At: (a. 1803) URICARIUL. VII, 377 / Pl: ~eşti / E: hatman + -esc] 1-4 Privitor la hatman (1,3, 5,8). 5-8 Care provine de la hatman (1, 3, 5, 8). 9-12 Care aparţine hatmanului (1, 3, 5, 8). 13-17 Care se referă la hătmănie (5-9). 18-22 Care provine de^la hătmănie (5-9). 23 Care aparţine hătmăniei (9). hătmăni vi [At: N. COSTIN. ap. TDRG / Pzi: -nesc / E: hatman] (înv) 1-4 A fi hatman (1, 3, 5,8). 5 A stăpâni. hătmănie i/[At: NECULCE, ap. LET. II, 259/27 / V: hatman-, -iie / Pl: -ii / E: hatman + -ie] 1-4 Demnitate de hatman (1, 3, 5, 8). 5-8 Conducere a hatmanului (1, 3, 5, 8). 9 Organ suprem de conducere şi organizare a oştirii. 10 Comandă supremă. 11 Minister de război. hătmăriiie sfvz hătmănie hătrăcăli vr [At: H XVII, 170 / Pzi: -lese / E: net] (Reg) A clătina apa dintr-un vas. hătriiy -ă a vz hâtru hătui vi [At: (a. 1802) IORGA. S. D. XIII, 151 / Pzi: ~e.sr / E: hat1] (înv) A se mărgini. hăturele sfp [At: JAHRESBER. IV. 211 / E: haturi + -ele] 1-6 (Şhp) Hat1 (1,3,8) (mic). 7 (îe) A umbla (a se lua) pe - A umbla după dragoste. hăţ1 i vz hat hăţ2 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 383 / V: (iuz) ghăţ, hăţ / Pl: -uri / E: pbl hăţ1) 1 Parte a hamului alcătuită din curele lungi, prinse de inelele căpiţelei. cu ajutorul căreia se conduc caii. 2 (Pan) Frânghie legată de căpăstru, cu ajutorul căreia se mână un animal de tracţiune. 3 (îs) Cal din ~ Cal din stânga oiştii. 4 (îe) A ţine -urile în mână A prelua conducerea. 5 (îe) A scăpa ~urile din mână A pierde conducerea. 6 (îe) A-i veni iapa la ~ A-i merge bine (cuiva). 7 (îe) A ţine (pe cineva) în ~uri A-şi exercita autoritatea strictă asupra cuiva. 8 Laţ. 9 Ştreang. hăţaică sf[At: DA ms / Pl: -ice / E: hâţă1 + -aied] (Reg) Sanie cu picioare. hăţaş1 s/n [At: ALECSANDRI. ap. TDRG / V: haţ- / Pl: -i / E: hăţ2 + -aş] Cal care se mână cu ajutorul hăţurilor, înhămat alături de un lăturaş. hăţaş2 sn [At: CREANGĂ, A. 72 / V: hataş, hătaş / Pl: -uri / E: net] (Reg) 1 Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2 Plai unde pasc căprioarele, 3 Drum al turmelor de oi pe munte. 4 Drum mai lat. pe care merge cireada la păscut. 5 Potecă spre vârful muntelui. 6 Drum râpos, stricat de ploi . hăţăgan, -ă smf a vz haţegan hăţăna v vz hâţâna hăţăni v vz hâţâna hăţau sn [At: CIAUŞANU, GL. / Pl: -taie / E: cf hdiţaş2) (Reg) 1 Loc pe unde se prăvălesc la vale lemnele tăiate în pădurea de munte. 2 Urmă lăsată de prăvălirea lemnelor. 3 (îe) A lua la ~ A certa. hăţei sn [At: DA ms / Pl: -eie IE: hăţaş2 + -ei] (Reg; şhp) 1-12 Hăţaş2 (1-6) (mic). hăţi1 vt [At: PAMFILE. C., ap. DA ms / Pzi: -ţese / E: fo] A asmuţi câinii. hăţi2 vt [At: LB / Pzi: -ţese / E: hăţ2) 1 A zgâlţâi pe cineva. 2 A trage cu forţa pe cineva. hăţire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: hăţi2] (Reg) 1 Zgâlţâire. 2 Tragere cu forţa a cuiva Si: hăiţit1 (2). hăţiş1 sn [At: GHICA, S. 284 /V: haţ-, hârţ- / Pl: -uri / E: net] 1 Loc plin cu mărăcini, cu arbuşti spinoşi. 2 Desiş greu de străbătut. 3 Pădure mică foarte deasă, cu mulţi lăstari tineri. 4 (Reg) Cărare greu accesibilă prin pădurile de munte. hăţiş2 av [At: PAMFILE. A. R. / E: hăţ2 + -iş] (Reg; îe) A ţine ~ A ţine moriiş. hăţit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hăţi2] (Reg) 1 Zgâlţâire. 2 Hăţire (2). hăţit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: hăţi2] (Reg) 1 Zgâlţâit2. 2 Tras cu foiţa. hăţoagă sf [At: I. CR. II. 22 / V: haţ- / Pl: -age / E: hăţiş1] (Reg) Cărare făcută de animale sălbatice sau domestice. hăţucă şf[At: KLEIN, D. 178 / V:-uică / Pl: -ici / E: ucr xzyyKa] Cărare prin hăţiş1 (2). hăţrn vt [At: BELDIMAN. N. P. I, 57/7 / Pzi: ~eir / E: hăt2 + -ui] 1 A mâna caii cu ajutorul hăţurilor. 2 (Fig) A înfrâna. 3 (Fig) A stăpâni. hăţuială sf[At: BOCEANU. GL. / Pl: -ieli / E: hătui + -eală] (Reg) 1 Joc. 2 Zbenguială. hăţuică sf vz hăţucă hăţuire sf [Al. MDA ms / Pl: -ri / E: hăţui] 1 Mânare a cailor cu ajutorul hăţurilor Si: hdţuit1 (1). 2 (Fig) Infrânare. 3 (Fig) Stăpânire. hăţuit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hăţui] 1 Hăţuire (1). 2 (Fig) înfrânare. 3 (Fig) Stăpânire. 614 HÂRJ hăţuit2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: hăţui] (D. cai) Mânat cu ajutorul hăţurilor. 2 (Fig) înfrânat. 3 (Fig) Stăpânit. hău1 sn [At: ALECSANDRI. P. I. 10 / Pl: -uri / E: ns cf alb haus „prăpastie'4] 1 Prăpastie adâncă. 2 (îlav) Cât (e) ~ul (şi dudăul) Niciodată. 3 (îal) Cu nici un preţ. hău2 sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: drr hăui] (Rar) Hăuit. hău3 i [At: ŞEZ. V. 98 / E: net] (Reg) 1 Formă de atenţionare înainte de a se adresa cuiva. 2 Particulă interogativă. hăuc sn [At: VICIU, GL. / Pl: -uce / E: cf ger Hacke] (Trs) 1 Un fel de târnăcop. 2 Un fel de ţapină cu două braţe, unul în prelungirea osiei, celălalt încovoiat. hăucăi vi [At: MARIAN, O. II, 284 / Pzi: p 3 -ăucăie şi -eşte. / E: hau + -ăi] (D. câini) A lătra. hăugaş sn [At: ALECSANDRI, T. 1205 / Pl: -e / E: cf făgaş] 1 Şanţ făcut de un torent. 2 Urmă rămasă în noroi de la o roată. 3 (Fig) Direcţie. 4 (Fig) Obicei. 5 (îe) S-a dat în ~ul lui S-a îndreptat. 6 (Buc) Jgheab la moară. hăui vi vz aui hăuială sf vz auială hăuit sn [At: DA ms / P: hă-u-it / Pl: -uri / E: hăui] 1 Răsunet prelung. 2 Ecou. 3 Hăulit. hăuli1 [At: ALECSANDRI. P. III, 42 / P: hă-u~ / V: aoli, hau- -unu holi / Pzi: -îcsc / E: fo] 1 vi (D. oameni) A chiui. 2 vi (D. sunete) A răsuna prelung. 3 vt (Rar) A cânta ceva cu sunete prelungi, puternice. 4 vi (D. câini, lupi etc.) A urla. hăuli2 v vz aoli1 hăulire sf [At: MARIAN, î. 3 / P: hă-u- / Pl: -ri / E: hăuli] 1 Chiuire. 2 Răsunet prelung Si: hăulit (2) .hăulitură (2). 3 Cântare cu sunete prelungi, puternice Si: hăulit (3), hăulitură (3). 4 Urlet al lupilor, câinilor etc. Si: hăulit' (4), hăulitură (4). hăulit sn [At: MARIAN, NU. 246 / P: hă-u- / Pl: -uri / E: hăuli] 1 Chiuire. 2-4 Hăulire (2-4). hăulitură sf [At: DA ms / P: hă-u- / Pl: -ri / E: hăuli + -tură] 1 Chiuire. 2-4 Hăulire (2-4). hăuni v vz hăuli1 hăzap sin [At: VICIU, GL. / Pl: -i / E: net] Mâncău. hăzaş sn vz haizaş hăzări vt [At: DR. IX, 56 / Pzi: -rcsc / E; cf liărăţi, zădetrî] (Reg) A întărâta. hăzos, -oasă a vz hazos hăznar sm vz hăsnar hăznăli vi [At: VAIDA. ap. DA ms / Pzi: -hsc / E: mg haznalni] 1-5 A hăsnui (1-5). hăznălui vi [At: DDRF / Pzi: -esc / E: hasnă + -ălni] 1-5 A hăsni (1-5). hăznea sfv z hazna liăznu^v vz hăsnui hăznuială sf vz hăsnuială hăznuire sfvz hăsnuire hăznuit1 sn vz hăsnuit1 liăznuit2, -ă a vz hăsnuit2 hăzos, -oasă a vz hazos hă i [At: ALECSANDRI, T. 1125 / E: fo] 1 (Pop) Exprimă o afirmaţie. 2 (Pop) Exprimă o interogaţie. 3 (Rep) Imită plânsul. hâăi i vz hăi1 hac1 i [At: ALECSANDRI, T. 72 / E: fo] 1 Imită sunetul scos de cineva care primeşte o lovitură puternică. 2 Sughiţ. hac2 sm [At: SBIERA. P. 301/6 / Pl: hâci / E: mg hdkkdn] (Reg) Pitic. hâcă sf [At: MARIAN, ap. DA ms / Pl: hâci / E: Cf: mg hak „îndărăt! “] 1 Necaz. 2 Neplăcere. 3 Supărare. 4 Ceartă. 5 Proces. hâcâi vi [At: D^ / Pzi: -esc / E: hâc + -ăi] 1 A răsufla greu. 2 A icni. hăcăire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hăcăi] (Reg) 1 Răsuflare grea. 2 Icnet. hâcait sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hâcâi] 1 Răsuflare grea. 2 Icnet. hâcea i vz hâş hâci1 i vz hâş hâci2 s vz hăci hâci3 sn vz huei2 hâda v vz hâcii hâcii [At: MARIAN, O. I. 1217 / V: ~/a, hue- / Pzi: -esc / E: hâci] 1 vi A emite strigătul „hâci“ Si: a hâcili (1). a hâciui (1), a huşcăi (1). 2 vti A izgoni. hâcili [At: I. CR. III, 152 / Pzi: -lese / E: cf hâci] 1 vi A hâcii (1). 2 vti A izgoni. hâcioa i vz hâcea hâciui [At: ŞEZ. I, 282 / V: hue- / Pzi: -esc / E: hâci + -ui] 1 vi A hâcii (1). 2 vti A izgoni. hâd, hâdă [At: NEGRUZZI 1,161 / Pl: hâzi, -e IE: ucr XH4] 1 a Foarte urât. 2-3 av, a (în mod) dezgustător. hâdache sms [At: CADE / E: hâd + -ache] Denumire eufemistică a diavolului. hâdos, -oasă a [At: DA ms / Pl: -oşi, -oase / E: hâd + -as] Hidos. hâdoşenie sf [At: DEX2 / Pi: -ii i E: ctm hâd + hidoşenie] 1 Urâţenie mare. 2 (Ccr) Obiect foarte urât. 3 (Ccr) Persoană foarte urâtă. hâduţ, -ă a [At: MARIAN. S. R. I. 270 / Pl: / E: hâd + -uţ] 1-4 (Şhp) (Mai puţin) hâd (1,3). hâgan sm [At: COMAN, GL. / Pl: -i / E: net] (Pbl) 1 Urâţenie. 2 Monstru. hâhâi1 vi [At: H XII. 481 / Pzi: -esc i E: fo] 1 (D. porumbei) A emite sunetul caracteristic speciei. 2 (D. oameni) A râde pe înfundate. hâhâi2 v vz hăi hâi [At: LB / V: hăi, hâhâi / Pzi: -esc / E: mg hajlani, liajloni] 1-2 vtr A (se) surpa. 3 vr A apăsa greu până la dărâmare. 4 vt (îe) A ~în bătaie A rupe în bătaie. 5 vr A se nărui. 6 vr A se apleca într-o parte Si: a se hăiti (3). 7 vr A se vătăma. 8 vr A se boşorogi. hâichi i vz hăi1 hâidea i vz huideo hâire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: hâi] 1 Surpare. 2 Apăsare cu greutate pe ceva până la dărâmare Si: hâiit3 (2), hâitură (2). 3 Năruire. 4 Aplecare într-o parte Si: hăitire (3), hăitit1 (3). hâit3 (4). hâitură (4). 5 Vătămare. 6 Boşorogire. hâit1 sn vz hăit1 hâit2 i vz hăi1 hait3 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hâi] 1 Surpare. 2 Hâire (2). 3 Năruire. 4 Hâire (4). 5 Vătămare. 6 Boşorogire. hâit4, -ă a [At: VLAHUŢĂ, N. 122 / V: hăit / Pl: -iţi, -e / E: hâi] 1 Surpat. 2 Apăsat cu greutate mare până la dărâmare. 3 Năruit. 4 Aplecat într-o parte Si: (reg) hăitit2 (3). 5 Vătămat. 6 Boşorogit. hâitei sn vz hinteu hâiti i vz hăi1 hâitură sf [At: DRĂGHICI. R. 113/18 / V: hăi- / Pl: -ri / E: hâi + -tură] 1 Surpătură. 2 Hâire (2). 3 Năruire. 4 Hâire (4). 5 Strâmbătură. 6 Vătămătură. 7 (Med; pop) Hernie. 8 Boşorogire. hâf sn [At: DOSOFTEI, V. S. 102/1 / V: hârf îrj / Pl: -uri / E: pn hyz] 1 (înv) Bordei. 2 (Reg) Hambar mic. 3 (Reg) Şură în care se ţin alimente. 4 Clădire separată în care se ţin vase cu lapte, smântână, seu etc. hâj2 sm [At: VASILIU. C. 33 / Pl: -i / E: net] (îrg; îs) ~ de babă Babă afurisită. hâjdoacă sf vz hârştioagă hâjgău s [At: CHEST. II. 54/229 / V: hajdău / Pl: net / E: net] (Reg; prt) 1 Casă. 2 (îf hajdău) Casă mare. hâjoi smi [At: ŞEZ. IV, 202 / E: hâj2 + -oi] (Reg) 1-2 Babă (extrem de) afurisită. hăjut sn [At: HERZ.-GHER. II-III. 423 / Pl: -uri / E: hâj1 + -nr] 1-8 (Şhp) Hâj1 (1-4) (mic). hârj sn vz hâj1 615 HÂLBĂRI liâlbări vr [At: MARIAN. O. I. 232 / Pzi: -resc / E: halbe + -ari] (Trs; Buc) 1 (D. porci) A umbla cu râtul prin hâlbe. 2 (Pex) A se bălăci (în apă murdară). 3 (îe) A se ~în mâncări A mânca mult şi urât. hâlbâc i vz hâltâbâc halbe sfp [At: ŞEZ. III. 15 / V: hei- / E: net] (Trs; Buc) Spălătură de vase cu care se hrănesc porcii Cf laturi, hâlboacă sfvz holboacă hâlboănă sf vz holboană hâlbon s vz hilbon hâlbonc sn [At: H VIII. 15 / Pl: ~oance / E: cf holboacă] Groapă săpată în râu sau în vale. hâlborniţă sf[At: DA ms / Pl: -ţe / E: hâlbe + -orniţă) (Buc) Vas în care se ţin hâlbele. hâlbou sn [At: CHEST. IV, 39/371 / Pl: -oaie / E: cf holboacă] (Reg) Adâncime cu vârtej într-o apă curgătoare. hâlbură sf [At: BUGNARIU, N.. ap. DA ms / Pl: —ri / E: cf holboană] Loc unde o apă curgătoare este mai adâncă. hâlbuşoare sfp [At: ŞEZ. II, 7 / E: hâlbe + -uşoare] 1-2 (Şhp) Hâlbe (puţine). halca sf vz halca hâlcuri snp [At: PAŞCA, GL. / E: net] (Reg) Vase. hăldău sn vz hăldău hâldâbâc i vz hâltâbâc hâlm sn vz holm hâlmă sf[At: DA ms / Pl: -me / E: cf gâlmă] (Reg) Movilă. hâlmos, -oasă a [At: DDRF / Pl: -oşi, -oase / E: hâlmă + -w] (Reg; d. terenuri) Cu hâlme. hâlpav, -ă a vz hulpav hâlpov, -ă a vz hulpav hâltav, -ă a vz hulpav hâltâbâc i [At: JIPESCU. O. 81 / V: -lb-} -Idâ- hâtâlb- / E: fo] Bâldâbâc. hâltâc i [At: GOROVEI, C. 145 / E: fo] (Reg) Cuvânt care imită zgomotul unui lichid clătinat într-un vas. hâltâcăm vt [At: ARH. OLT. XXI, 266 / Pzi: -nesc ! E: fo] (Reg) 1 A clătina un lichid într-un vas Si: a hăltăcări (1). 2 (Spc) A bate un butoi cu vin sau cu lapte, pentru a ajuta la amestecarea conţinutului Si: a hăltăcări (2). hâltâcâi vt [At: COMAN, GL. / Pzi: -esc / E: hâltâc + -ăi] (Reg) A produce sunetul hâltâc Si: a hâltâci. hâltâci vt [At: SĂM. IV. 767 / Pzi: -cesc / E: hâltâc] (Reg) A hâltâcâi. haltei sn vz hinteu hâlti vt [At: ŞEZ. III, 15 / Pzi: -tesc / E: cf hâltav] (Reg) A bea lacom şi mult. hâltiugă sf [At: I. CR. III. 286 / V: hei- / Pl: ~u#î»] 1-2 smf, a (Om) glumeţ, pus pe şotii. 3-4 smf a (Om) înţelept. 5-6 smf a (Om) viclean. 7 av Cu viclenie. hăţ i vz haţ hâţ sn vz hăf hâţa i [At: CARAGIALE. N. S. 56/ E: fo] 1 Exprimă o mişcare ritmică, legănată sau întreruptă. 2 Exprimă o mişcare înceată, greoaie. hâţă1 sf[At: VICIU, GL. / Pl: ~ţe / E: hâţa] (Reg) 1 Săniuţă pentru copii. 2 Sanie mică pentru adus lemne din pădure. hâţă2 sf[At: LIUBA-IANA, M. 4 / Pl: ~ţe / E: net] (Ban) Turmă de 50 până la 100 de porci. hâţâi vtr [At: I. CR. II, 193 / Pzi: ~esc / E: hâţ + -âi] 1-6 A (se) hâţâna (1-6). 7-8 A (se) legăna. 9-10 A (se) zgâlţâi. hâţăire sf [At: MDA ms / Pl: ~/7 / E: hâţâi] 1-3 Hâţânare (1-3). 4 Legănare. 5 Zgâlţâire. hâţâit1 sn [At: MDA ms i Pi: ~uri / E: hâţâi] 1-3 Hâţânare (1-3). 4 Legănare. 5 Zgâlţâire. hâţâit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~i//, / E: hâţâi] 1-2 Hâţânat2 (1-2). hâţâna vtr [At: COSTINESCU / V: (reg) hăţăna, hăţăm, hănţării, hâlţăni, hâlţ~, hâlţina, hânţării, hâţina / Pzi: hâţân / E: fo cf hâţ] 1-2 A (se) mişca pendulând într-o parte şi în alta Si: a (se) hâţâi (1-2). 3-6 vtr A (se) clătina (scârţâind) Si: a (se) hâţâi (3-6). 7-8 A (se) legăna. 9-10 A (se) zgâlţâi puternic. hâţânare sf [At: MDA ms / Pl: ~//ă/7 / E: hâţâna] 1 Mişcare pendulând într-o parte şi în alta Si: hâţâi re (1), hâţâit1 (fyjiâţânat1 (1). 2-3 Clătinare cu scârţâit Si: hâţâire (2-3), hâţâit1 (2-3), hâţânat1 (2-3). 4 Legănare. hâţânat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hâţâna] 1-3 Hâţânare (1-3). 4 Legănare. hâţânat2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~a[/, ~e / E: hâţâna] 1 Care este clătinat Si: hâţâit2 (1). 2 Care este legănat Si: hâţâit2 (2). hâţe sfp [At: COMAN, GL. / E: net] (Reg) 1 Iepe. 2 Cozi ale fetelor. hâţina v vz hâţâna hâţuţ sm [At: REV. CRIT. IV, 144 / Pl: ~i i E: net] (Reg) Purceluş înţărcat de câteva zile. hâzanie sfvz hâzenie hâzdea i [At: H IV. 146 / E: net] Strigăt vânătoresc. hâzenie sf [At: PASCU, S. 242 / V: ~zan~ / Pl: ~*7 / E: hâd + -enie] 1 Hidoşenie. 2-3 (Ccr) Lucru sau persoană urât(ă) Si: hâzime (2-3). 4 Monstru. hâzi [At: REV. CRIT. V, 51 / Pzi: ~ze*sr / E: hâd] 1-2 vr (Pop) A deveni hâd (13). 3 vi A murdări. hâzime sf [At: DA ms / Pl: ~mi / E: hâzi + -ime] 1 Hidoşenie. 2-3 (Ccr) Hâzenie (2-3). 4 Monstru. hâzire sf [At: MDA ms / Pl: ~/7 / E: hâzi] 1-2 (Pop) Dobândire a însuşirii de hâd (13) Si: luiz.it1 (1-2). 3 Murdărire. hâzxt1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hâzi] 1-2 Hâzire (1-2). 3 Murdărire. hâzit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~i/7, ~e / E: hâzi] 1-2 Care a devenit hâd (13). he i vz hei heaba av vz heba heac sn vz hac3 headingsn [At: DN3 / P: hi-din / Pl: ~uri / E: eg heading] (Spt) 1 Lovitură dată cu capul la fotbal. 2 Joc efectuat cu capul la fotbal. heasc sm [At: LB / V: hesc t Pl: ~uri / E: ctm heac + vreasc] (Reg) 1 Vreasc. 2 Surcea. he aţă sf [At: DA ms / Pl: Imţe / E: net] (Olt) Nuia subţire ca degetul şi lungă cam de un metru. heba av [At: (a. 1642) CAZANIA, ap. CCR. 156/8 / V: heaba / E: mg hiâba] (Mgm; Trs) 1 în zadar. 2 Degeaba. 620 HEGHI hebăl sn [At: ALRM II/I h. 408 / V: ~ăn, ~ăr, heigăr, hevăii / Pl: -e / E: ger Hebel ,,pârghie“] (Gms; reg) Macara. hebăn sn vz hebăl hebăr sn vz hebăl hebdomadar, ~ă [At: CARAGIALE, N. S. 68 / V: eb~, / Pl: ~{, -e / E: fr hebdomadaire, it ebdomadario, lat hebdomadarius] 1-2 sn, a (Publicaţie) care apare o dată pe săptămână Si: săptămânal. hebe- [At: DN3 / E: fr hebe-] Element prim de compunere savantă cu sensul: 1-2 (Referitor la) adolescenţă. 3 Specific pubertăţii. hebefrenie, ~ă [At: DN3 / Pl: -ici, -ice i E: fr hebephrenique] (Med) 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de hebefrenie. hebefrenie sf [At. D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hehephrenie] (Med) Formă de schizofrenie care apare la pubertate. hebelogie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hebelogie] Ramură a psihologiei care tratează problemele adolescenţei. hebert'ist, -ă [At: DN3 / Pl: -işti, -e / E: fr hebertiste] 1-2 smf, a (Partizan) al revoluţionarului Jacques Hebert. şef al facţiunii ultrarevoluţionare a Comunei din Paris. liebereu [At: VAIDA. ap. DA ms / Pl: ~e/. -de / E: mg hevero] (Reg) 1 sm Om care stă degeaba. 2 sn Lucru nefolositor. 3 av (îe) A umbla ~ A umbla fără rost. hebet sn [At: MAT. FOLK. 99 / Pl: -uri i E: net] (Reg; pbl) Goană. hebet'ic sn vz hăbădic hebetudine sf[At: DEX / Pl: -ni / E: fr hebetude, lat hebetudo, -inis] Stare maladivă de toropeală, cu amorţeală generală, fără delir sau halucinaţii. heboid, -ă smf, a [At: DN3 / P: -bo-id / Pl: ~iz/, -e / E: fr heboide] (Med) 1-2 (Bolnav) care se manifestă prin tendinţa de a comite acte antisociale. hec i [At: SADOVEANU, ap. TDRG / E: fo] Cuvânt care imită sughiţul unui om beat. hecatombă sf [At: GCR. II, 88 / V: (înv) e~, ecatomvă / Pl: -be / E: fr hecatombe, gr âKarâfLpri] 1-2 Jertfă religioasă (de o sută de animale) la popoarele vechi. 3 Denumire a sărbătorii în care se făceau asemenea jertfe. 4 (Fig) Masacru. 5 (Fig) Grămadă de cadavre. hecaton- vz hecto- hecatoncliir sm [At: DN3 / Pl: ~i / E: fr hecatonchires] (Mit) Gigant cu cinzeci de capete şi o sută de mâini. hecatonstil sn [At: DN3 / Pl: -e i E: fr hecatonstyle] (Aht) Portic cu o sută de coloane. hecelă sf [At PAMFILE, I. C. 207 / V: hehel sn, helie- / Pl: -le / E: mg ecselo] (Trs) Darac. hecela vt [At: DA ms / V: hehe~ / Pzi: -lez / E: hecelă] A dărăci. hecht sni [At: LTR2 / P: helit / E: ger hecht] Formă sub care se prezintă pielea după eliminarea părţilor cu structură prea slabă, pentru a putea fi folosită la croit. hecimpeci sn [At: COMAN. GL. / V: -cium- / Pl: -uri / E: net] (Trs) Marmeladă de măceşe. hecnă sfvz hegnă hect- vz hecto- hectar sn [At: DA ms / S şi (abr): ha / Pl: -e / E: fr hectare] (Agr): Unitate de măsură pentru suprafeţe egală cu un hectometru pătrat sau cu 100 de ari. hectic, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr hectique] (Med; d. febră) Slab şi continuu (cu mari oscilaţii). hectizie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr hectisie] (Med) Friguri continue. hecto- [At: DA ms / V: hecaton-, hect- / E: fr hect(o)-] Element prim de compunere cu sensul: 1 O sută. 2 De o sută de ori. hectograf sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr hectographe, ger Hektograph] Instrument de reprodus mai multe exemplare după un scris ori un desen, decalcat pe o pastă gelatinoasă, cu o cerneală specială Si: şapirograf. hectogram sn [At: DA ms / S şi (abr): hg / Pl: -e / E: fr hectogramme] Unitate de măsură pentru greutate, egală cu 100 de grame. hectohtric, -ă a [At: DL / Pl: -ici, -ice / E: fr hectolitrique] 1 Măsurat în hectolitri. 2 (îs) Greutate -ă Greutate a unui hectolitru de cereale. hectolitru sm [At: DA ms / S şi (abr): hl 1 Pl: -i / E: fr hectolitre, ger hektoliter] Unitate de măsură pentru capacitate, egală cu 100 de litri. hectometric, -ă a [At: DN1 / Pl: -ici, -ice / E: fr hectometrique] 1-3 Referitor la hectometru (1-3). 4-6 Măsurat în hectometri (1-3). hectometru sm [At: DA ms / S şi (abr): hm i Pl: -i i E: fr hectometre, gerHektometer] 1 Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 100 de metri. 2 (îs) ~ pătrat Unitate de măsură pentru suprafaţă, egală cu aria unui pătrat cu latura de 100 de metri Cf (Agr): hectar. 3 (îs) ~ cub Unitate de măsură pentru volum, egală cu volumul unui cub cu latura de 100 de metri. hecto piez sm [At DN-’ / P: -piez / Pl: / E: fr hectopiese] Unitate de măsură pentru presiune, egală cu 100 de piezi Si: bar. hectowatt sm [At: DEX / Pl: -aţi / E: fr hectowatt] Unitate de măsură pentru putere, egală cu 100 de waţi. hecţă i/[At: DA ms / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Femeie mândră. heder sn [At: LTR2/ Pl: -e / E: eg header, rs xeaep] Parte componentă a combinelor de recoltat cereale, formată dintr-o platformă care are în faţă aparatul de tăiere, despărţitoarele de lan. un transportor, rabatoru! şi mecanismele de acţionare ale acestora. hedonism sn [At: DA ms / V: e~ / Pl: -e / E: fr hedonisme] 1 Concepţie etică potrivit căreia scopul vieţii este plăcerea, eliberarea de suferinţă. 2 (Est) Teorie care consideră că principala funcţie a artei este de a delecta. 3 Tendinţă exagerată de a căuta plăcerea, frecventă în stările maniacale. hedonist, ~ă [At: DA ms / V: e~ / Pl: -işti, -e / E: fr hedoniste] 1-6 smf, a (Adept) al hedonismului (1-3) Si: hedonistic (1-3). 7-9 a Referitor la hedonism (1-3) Si: hedonistic (4-6). 10-12 a Care provine din hedonism (1-3) Si: hedonistic (7-9). hedonistic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr hedonistique] 1-9 Hedonist (2,4,6-12). hegeduş sm [At: ALRT II. 131/28 / V: highegliiş, highidiş, hi ghid- / Pl: -i / E: mg hegediis] (Mgm; reg) 1 Viorist. 2 Lăutar. hegelian, -ă [At: DA ms / P: -ghe-li-an / Pl: -ieni, -iene / E: fr hegelien] 1-2 smf, a (Adept) al filosofiei lui Hegel. 3 a Referitor la filozofia lui Hegel. 4 a Care aparţine lui Hegel. 5 a Care provine de la Hegel. hegelianism sn [At: DA ms / P: -ghe-li-a- / Pl: -e IE: fr hegelianisme] Sistem filosofic idealist dialectic, creat de G. W. F. Hegel, principiul fundamental fiind „spiritul absolutk‘, o raţiune universală independentă de cea umană, care se autodezvoltă în virtutea contradicţiilor sale interne. hegemon, -ă [At: CONTEMP. 1948, nr. 105, 1/1 /V: ighe~, ighim~, ighiemun, -ghe- / Pl: -i, -e / E: lat hegemon, fr hegemon] 1-2 sm, a (Persoană) care are hegemonie asupra cuiva. 3 sm Conducător. 4-5 sm, a (Persoană) care reprezintă forţa principală, determinantă. hegemonie, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice ! E: ger hegemonisch] 1-2 Referitor la hegemonie sau la hegemon. 3-4 Care provine de la hegemonie sau de la hegemon. 5 Cu caracter de hegemonie. hegemonie sf[At: CONTEMP. 1984. nr. 105 6/6 / V: ~ghe- / Pl: ~i/ / E: fr hegemonie] 1 Drept al unui oraş antic de a conduce confederaţia din care făcea parte. 2-3 Supremaţie politică şi economică a unui oraş asupra unei ţări sau asupra unei regiuni. 4 (Pex) Supremaţie. 5 (Pex) Rol conducător. 6 Dominaţie a unui stat asupra altor state. 7 Dominaţie a unei clase sociale asupra unei societăţi. hegemonism sn [At: DN3 / V: -ghe- / Pl: -e/E: hegemon + -ism] Tendinţă de supremaţie (politică) a unui stat asupra altor state. heghemon, -ă a vz hegemon heghemome sfvz hegemonie heghemonism sn vz hegemonism hegheş, ~s/[At: DEX / Pl: -ei / E: fr hemorrhee] (Med) Hemoragie (1). hemoroid sm [At: ENC. ROM. / V: (îvp) em-, emoroidă sf, ~ă sf / P: -ro-id/ P\: -izi / E: fr hemorroide] Dilataţie varicoasă internă sau externă a venelor din regiunea rectului, manifestată prin dureri şi hemoragii Si: (reg) trânj. hemoroidal, ~ă a [At: DA ms / V: em- / P: -ro-i- / Pl: -i. -e / E: fr hemorroidal] 1 Specific hemoroizilor. 2 Referitor la hemoroizi. 3 Care aparţine hemoroizilor. hemoroidar, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i / E: fr hemoroidaire] Care este afectat de hemoroizi. hemoroidă sfvz hemoroid HEPATOTOMIE hemoroidectomie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hemorroidectomie] Rezecţie chirurgicală a hemoroizilor. hemosiderină sf [At: LTR2 / Pl: -ne / E: îr hemosiderine] Pigment bogat în fier, prezent în ficat. hemosideroză sf [At: D. MED. / Pl: -ze / E: fr liemosiderose] (Med) Boală care se manifestă prin depunerea patologică a hemosiderinei în diverse organe (ficat, plămâni etc.) hemospermie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/‘ / E: fr hemospermie] (Med) Hematospermie. hemostatic, ~ă sn, a [At: ENC. ROM. / Pl: ~ici, -ice / E: fr hemostatique] 1-2 (Agent fizic, mecanic sau chimic) care opreşte hemoragia. hemostază sf [At: BIANU, D. S., ap. DA ms / Pl: -ze / E: fr hemostase] Oprire a unei hemoragii. hemoterapie sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~i/ / E: fr liemotherapie] Administrare de sânge în scop terapeutic. hemotorax sn [At: D. MED. / Pl: -uri / E: fr hemothorax] (Med) Acumulare de sânge în cavitatea pleurală. hemotoxie sf [At: DEX /' Pl: -ii / E: fr hemotoxie] Otrăvire a sângelui. hemotoxmă sf [At: DN3 / Pl: -ne / E: îr hemotoxine] (Med) Substanţă care exercită o acţiune nocivă asupra globulelor roşii, deosebindu-se de hemolizină prin absenţa specificităţii. hemotrop,~ă a [At: DN3 / Pl: -e / E: fr liemotrope] (Big; d. virusuri) Care se fixează, cu predilecţie, pe celulele sanguine. hemovaccinare sf [At: DEX / Pl: -nari / E: fr hemovaccination] Inoculare de sânge sau de plasmă în piele (în scop profilactic). hencleşe sf[At: CV 1950. nr. 5, 3 / Pl: ? / E: net] (Reg) Cozonac neîmpletit. liendec sn vz hindiclii hendechi sn vz hindichi liendiadă sf [At: SCRIBAN. D. / P: -di-a- / Pl: -de / E: fr, lat hendiadys] (Lit) Figură de stil care constă în înlocuirea unui substantiv însoţit de un atribut prin două substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. hend'ic sn vz hindichi hendichi sn vz hindichi hengher sm vz hingher hengherie sfvz hingherie henghir sm vz hingher henoteism sn [At: DEX / Pl: -e / E: îr henotheisme, ger Henotheisme] Formă primitivă de religie care face trecerea de la politeism la monoteism. în care una dintre divinităţile adorate devine principalul obiect de cult. henrimetru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr henrymetre] (Fiz) Aparat de măsurat inductanţa electrică. henry smi [At: DEX / S şi: -ri / E: eg, fr henry] (Fiz) Unitate de inductanţă electrică, egală cu inductanţa unei spire într-un flux magnetic propriu de un weber când spira e parcursă de un curent de un amper. hentei sm vz hinteu henţ sn [At: DL / Pl: -uri / E: eg hands] (La fotbal) Atingere cu mâna a mingii, neregulamentară, de către un jucător de câmp, în suprafaţa de joc. atrăgând după sine o penalizare. heortologie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr heortologie] (Liv) Studiu asupra sărbătorilor greceşti. hep1 sn [At: VICIU. GL. / Pl: -uri / V: hiep / Pl: -uri / E: ger Hep\ 1 Cosor pentru curăţat via. 2 (Reg; îf hiep) Cosor mare pentru curăţat arinii de coajă. hep2 i [At: TDRG / E: fo] (înv; are) Strigăt cu care vânătorii sau excursioniştii se cheamă unul pe altul. hepar sn [At: LTR2 / Pl: -el E: fr hepar] 1 (Atm) Ficat. 2 (Cmr) Medicament preparat din extract de ficat, cu acţiune stimulatoare asupra hematopoiezei, având proprietatea de a regenera celula hepatică. heparmă i/[At: LTR2 / Pl: -ne / E: fr heparine] (Cmr) Medicament cu proprietatea de a împiedica coagularea sângelui (folosit în infarct, flebite etc.). heparinemie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr heparinemie] (Med) Prezenţă a heparinei în sânge. heparinurie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr heparinurie] (Med) Prezenţă a heparinei în urină. hepat- vz hepato- hepatalgie sf[At: D. MED. / Pl: -li / E: fr hepatalgie] Durere de ficat. hepatectomie ^/'[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hepatectomie] Rezecţie chirurgicală a unei părţi din ficat. hepatic, ~ă a [At: DL / Pl: -ici, -ice / E: fr hepatique] 1 Specific ficatului. 2 Referitor la ficat. 3 Care aparţine ficatului. 4 Care provine de la ficat. hepaticee sfi [At: LM / E: fr hepaticee] 1 (Lpl) Familie de plante criptogame cu frunze numai de o parte a tulpinii sau fără frunze. 2 (Şls) Plantă din familia hepaticee (1). Jiepaticotomie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/' / E: fr hepaticotomie] (Med) Incizie a canalului hepatic făcută în scopul înlăturării calculilor biliari. hepatită sf [At: COSTINESCU / V: ep- I Pl: -te / E: fr hepatite] Denumire generică dată afecţiunilor inflamatorii de natură virală, microbiană sau toxică ale ficatului. hepatizoţie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hepatisation] (Med) Leziune a unui ţesut care îi dă aspectul şi consistenţa ficatului. hepato- [At: D. MED. / V: ~t- I E: fr hepato-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1-2 (De) ficat. 3 Referitor la ficat. 4 Al ficatului. 5 Specific ficatului. hepatocel sn [At: D. MED. / Pl: -e / E: fr Jiepatocele] (Med) Hernie a ficatului. hepatocit sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr hepatocyte] (Atm) Celulă a ficatului. hepatogen, ~ă a [At: D. MED. / Pl: -i, -e I E: fr hepatogene] (Med) Care este produs de ficat. hepatografie sf [At: D. MED. / Pl: -\i / E: fr hepatographie] (Med) Radiografie a ficatului. hepatolog, ~ă smf, a [At: DN3 / Pl: -ogi. -oge / E: fr hepatologue] 1-2 (Medic) specialist în hepatologie. hepatologie, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr hepatologique] 1 Specific hepatolgiei. 2 Referitor la hepatologie. 3 Care aparţine hepatologiei. hepatologie sf[At: D. MED. / Pl: -u / E: fr hepatologie] Disciplină a medicinii interne care se ocupă cu studiul anatomiei, fiziologiei şi patologiei ficatului. hepatom sn [At: D. MED. / Pl: -oame / E: fr hepatome] (Med) 1-2 Tumoare hepatică (malignă). hepatomegahe sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hepatome galie] Mărire a dimensiunii ficatului. întâlnită în unele boli. hepatopancreas sn [At: DN-- / P: -cre-as I Pl: -e / E: fr hepato pancreas] (Big) Glandă digestivă la unele nevertebrate care cumulează funcţiile ficatului şi ale pancreasului. hepatopafie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr hepatopathie] (Med) Nume generic al bolilor ficatului. hepatopexie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hepatopexie] (Med) Fixare chirurgicală a unui ficat deplasat. hepatoptoză sf [At: D. MED. / Pl: ~z.e l E: fr hepatoptose\ (Med) Deplasare a ficatului în jos. hepatorafie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hepatorraphie] (Med) Sutură a unei răni a ficatului. hepatoragie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/' / E: fr hepatorragie] (Med) Hemoragre hepatică. hepatostom'ie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hepatostomie] (Med) Practicare operatorie a unei derivaţii biliare. hepatotomie sf[At: DN3 / Pl: ~i/‘ / E: fr hepatotomie] (Med) Incizie chirurgicală a ficatului. 627 HEPATOTOXEMIE hepatotoxemie sf[ At D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hepatotoxemie] (Med) Intoxicaţie de origine hepatică. hepatotoxmă sf [At: D. MED. / Pl: -ne i E: fr hepatotoxine] (Med) Toxină (exogenă sau endogenă) cu efect nociv asupra ficatului. hepatotrop, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i. -e I E: fr hepatotrope] (D. viruşi) 1 Care are afinitate pentru ficat. 2 Care se fixează la ficat. hepleşit, -ă a [At: CHEST. VIII. 109 / Pl: -iţi. -e / E: net] (Reg; csnp) Beat. hepsă av [At: I. CR. II, 207 / E: tc hepsi] (Tem; reg) Peste tot. hepta- [At: LM / E; fr hepta-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1 Şapte. 2 De şapte ori. heptacord sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr heptacorde] Liră cu şapte coarde la vechii greci. heptaedric, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr heptaedrique] 1 în formă de heptaedru. 2 Referitor la heptaedru. 3 Specific heptaedrului. heptaedru sn [At: DEX / Pl: -re / E: fr heptaedre] Corp geometric cu şapte feţe. heptagon sn [At: DA / V: ep~ / Pl: -ome / E: fr heptagone) Poligon cu şapte laturi şi cu şapte unghiuri. heptagonal, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i.-e / E: fr heptagonal] 1 în formă de heptagon. 2 Referitor la heptagon. 3 Specific heptagonului. heptameron sn [At: DN3 / Pl: -oane / E: ger Heptameron] Operă cuprinzând povestirea unor întâmplări în şapte zile. lieptametru sn [At: DEX / Pl: -re / E: fr heptametre] Vers alcătuit din şapte picioare. heptan sm [At: LTR2 / Pl: -i / E: fr lieptane] Hidrocarbură saturată din clasa parafinelor, cu şapte atomi de carbon în moleculă, care se prezintă ca un lichid inflamabil, folosită drept carburant. heptaox'id sm [At: DN3 / P: ~ta-o~ / Pl: -\z.i / E: fr heptoxyde] Oxid care conţine în moleculă şapte atomi de oxigen. heptarliie sf [At DN3 / Pl: -ii / E: fr heptarchie] Forma de guvernare colegială a şapte persoane. heptasilab sn, a [At: DN3 / Pl: -e IE: fr heptasylabe] 1-2 (Vers) format din şapte silabe. heptatlon sn [At: DEX2 / Pl: -oane / E: hepta- + (penta)//o«] Complex de şapte probe atletice selecţionate din alergări, sărituri şi aruncări. heptavalent,~ă a [At: DN3 / Pl: -nţi, ~e / E: fr heptavalent] (D. elemente chimice) Care are valenţa şapte. heptemimer, -ă a [At: DEX / Pl: -i. -e / E: fr heptemimere] (D. cezura unui vers) Care se află după a şasea jumătate de picior. heptică sf vz oftică hep-ti-ha i vz hapciu. heptodă i/[At: LTR2 / Pl: -de i E: fr heptode] Tub electronic cu vid, care are şapte electrozi. heragră sf [At M. COSTIN, ap. LET. I. 259/10 / Pl: ~re / E: ns cf. podagrâ] (Med; înv) Gută la mâini. herald sm [At: BOUREANU, S. P. 28 / Pl: -lz.i i E: lat heraldus. cf. fr heraut] Dregător la curţile suveranilor din Evul Mediu, care avea sarcina de a purta insignele monarhilor sau ale principilor, de a anunţa începutul turnirului şi numele învingătorului, de a transmite declaraţiile de război etc. heraldic, ~ă [At: NEGRUZZI. S. I. 192 / V: er~ / Pl: -ici. -ice / E: fr Jieraldique] 1 ^/'Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu studiul stemelor statelor, cu blazoanele caselor domnitoare, ale famiilor nobiliare, ale oraşelor etc. 2 a Specific heraldicii (1). 3 a Privitor la heraldică (1). 4 a Care aparţine heraldicii. heraldist, -ă smf [At: DN3 / Pl: ~i^//. -e / E: fr heraldiste] Specialist în heraldică (1). herască i/[At: KLOPŞTOK. F. 40 / V: hie- / Pl: ? / E: net] (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. herastău sn vz ferăstrău Iteraţie, -ă a vz fieratic herăsău sn vz ferăstrău herăstrău sn vz ferăstrău herâie1 sf [At: (a. 1604) DOC. ap. DA ms / V: fer~,fer\e, ~r\e.fereon sn / Pl: -ăi / E: net] (Jur; înv) Taxă fixată de domn pentru reluarea unui proces, cu scop de a garanta stabilitatea obiectului revendicat. Si: zuvescă. herâie2 sfvz fierâie herb sn [At: DOSOFTEI. PS. 1 / V: gh~, hierb / Pl: -uri i E: pn herb] (înv) 1 Stemă a unei ţări. 2 Blazon al unei familii nobiliare etc. 3 (Fig) Origine, neam nobil. herbar sn vz ierbar herbatei sn [At: LB / Pl: ? / E: lat herba theae] Ceai. herbclişte sf vz hârbelişte herboriza v vz erboriza herborizare sf vz erborizare herborizaţie sfvz erborizaţie hercăni v vz chrcăni hercinic, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: cf fr hercynien] 1 (îs) Orogeneză -ă Totalitate a mişcărilor de cutare a scoarţei Pământului manifestate din devonian până în permian. în urma cărora s-au format o serie de munţi. 2 Specific orogenezei hercinice (1). 3 Format în (sau) prin orogeneză hercinică (1). hercule sm [At: DN3 / Pl: ~li / E: fr hercule] 1 Om voinic. 2 Om foarte puternic. herculean, -ă a [At: CIAUŞANU. V. 20 / V: er- / Pl: -eeni, -eaie / E: fr herculeen] 1 Asemănător lui Hercule. 2 Specific lui Hercule. 3 Referitor la Hercule. 4 Foarte puternic. herdeli vt [At: VICIU, GL. / Pzi: -tesc / E: net] (Reg) A lucra. herdelie sfvz herghelie herean sm vz hrean herede sm vz erede heredd s vz heredeu heredeu sn [At: PAMFILE. CR. 242 / V: ~dd / Pl: -de / E: net] (Reg) Nutreţ verde pentru vite. heredi vt [At: COMAN. GL. / Pzi: -dese / E: net] (Reg) A lucra. hered’ie1 sf[At: COMAN. GL. / Pl: -ii / E: cf heredi] (Reg) Muncă. heredie2 sf[At: DA ms / Pl: ~i/ / E: net] (Reg) Huruială. heredie3 sf vz hereghie3 hereditar, ~ă a vz ereditar hereditate sf vz ereditate hereford si [At: DEX / E: eg hereford] Rasa de taurine de culoare roşcată pe tot corpul, cu excepţia capului, abdomenului şi a extremităţilor picioarelor. hereghie1 sf [At: IORGA, B. R. 13 / Pl: -ii / E: cf herghie] (înv) Monetărie a statului. hereghie2 sf [At: M. COSTIN. ap. DA ms / V: ghe- / Pl: ~i/ / E: ns cf mg eredni] (Mol; înv) 1 Origine. 2 Neam. 3 Familie. 4 (Csc) Rubedenii. hereghie3 sf [At: COMAN. GL. / V: -edie / Pl: -ii / E: net] (Reg) 1 Lipsă. 2 Nevoie. hereseu sn vz ferăstrău herestrăietoare sf vz ferestrăietoare her est ea sf vz cherestea heresteu sn vz ferăstrău herestrău sn vz ferăstrău herestui v vz ferestrui herete sm vz erete heretic, -ă a vz eretic heretiseală sfvz hiritiseală heretisi v vz hiritisi heretisire sfvz hiritisire heretisit1 sn vz hiritisit1 heretisit2, ~ă a vz hiritisit2 heretismă i/[At: DIONISIE, C. 188 / Pl: ~me / E: ngr £mp£ncr/za] (Grî) 1 Salutare. 2 Felicitare. HERTZ heretismos sn [At: DIONISIE. C. 190 / E: ngr %aipencrpâg] (Grî) 1 Felicitare. 2 Sărbătorire a zilei onomastice. herefi v [At: NEGRUZZI. S. II. 121 / Pzi: -ţese / E: net] (Reg) A se trudi. hereu sm vz hărău herezie sf vz erezie hereu v vz erezi herghelegiu sm [At: CANTEMIR. IST. 75 / V: ~ligiu / Pl: ~i/ / E: tc hergelegi] 1-2 (Păzitor sau) îngrijitor al unei herghelii. herghelie sf[At: M. COSTIN. ap. DA ms / V: er-, herde~, hărghil~ / Pl: -ii / E: tc hergele] 1 Crescătorie de cai alcătuită din animale de reproducţie şi din exemplare de diferite vârste, care cresc sau pasc laolaltă. 2 Loc unde se află această crescătorie. 3 (Fam; dep) Femeie vorbăreaţă. 4 Grup mare de cai de o anumită categorie. hergheligiu sm vz herghelegiu herghie sf [At: DOSOFTEI, V. S. titluv / V: ghe~ l Pl: ~i/ / E: cf glterb] Herb. heria av [At: CIAUŞANU. V. 166 / E: cf herie'l (Reg; îe) A umbla ~ A umbla fără rost. heriaş sm [At: COMAN. GL. / Pl: -i / E: heria + -aş] Copil neastâmpărat, care umblă toată ziua fără rost. herie1 sf vz herâie herie2 sfvz ferie herie3 sf[At: COMAN. GL. / Pl: -ii / E: net] (Reg; îs) ~ de bolovani Piatră măruntă (care înţeapă la picioare). herincă sfvz hering hering sm [At: ANON. CAR. / V: arăng, (reg) har~, hăr-, ~ncă sf, hirincă sf/ Pl: -ingi / E: ger Hering] Peşte marin asemănător cu scrumbia, lung de circa 20 cm. cu spinarea verde-albăstruie şi cu laturile argintii (Ciupea harengus). heriş a [At: I. CR. II. 207 / E: tc her-iş „orice lucru14] (Trî; Mol) Numai. heriuş sn [At: COMAN. GL. / Pl: -uri / E: net] (Reg) Pământ pietros Cf. bolovăniş. herleş, -ă smf a [At: DA ms / Pl: ~e / E: net] (Reg) 1-2 (Om) cu picioarele strâmbe. hermafrodism sn [At: ENC. ROM. / Pl: / E: fr hermafrodisme] Hermafroditism. hermafrodit, -ă [At: CANTEMIR. IST. 93 / Pl: -iţi. -e / E: fr herma-phrodite] 1-3 smf a (Big) (Animal sau plantă) androgin(ă) (1). 4 smf Androgin (3). hermafroditism sn [At: ENC. ROM. / E: fr hermafroditisme] Prezenţă a organelor sexuale de ambele sexe la acelaşi individ Si: androginie (2), bisexuaîitate. hermandad sn [At: DN3 / Pl: ? / E: fr, sp hermandad] (Liv) Asociaţie de orăşeni din Spania Evului Mediu, constituită împotriva răufăcătorilor. herme sfp [At: DEX / E: Hermes] Stâlpi de piatră amplasaţi de-a lungul drumurilor, la răspântii şi la intrarea în casele greceşti, având sculptat în partea superioară capul lui Hermes. hermelin sm vz hermelină hermelină sf[At: ŞĂINEANU / V: armelin, ermelin sm, er-, -in sm / Pl: -ne / E: mg hermelin] 1-2 Hermină (1-2). hermeneutic, ~ă [At: DA ms / Pl: -ici. -ice / E: fr herme meutique, ger Hermeneutik] 1 şfŞtiinţă şi aită a interpretării textelor vechi. în special biblice Si: exegeză. 2 5/(Pgn) Ştiinţă a interpretării fenomenelor culturii spirituale. 3-4 a Specific hermeneuticii (1-2). 5-6 a Referitor la hermeneutică (1-2). 7-8 a Care aparţine hermeneuticii (1-2). hermenţie sf [At: DA ms / Pl: ~i/' / E: net] (Reg; pbl) Devastare. hermetic, -ă a vz ermetic hermeticeşte av vz ermeticeşte hermetism sn vz ermetism herminat, ~ă a [At: DEX / Pl: -aţi. -e / E: fr hermine] (D. găini) Cu penajul alb, mărginit cu negru la coadă şi la aripi şi negru mărginit cu alb la gât. hermină ,ş/[At: ŞĂINEANU / V: er- / Pl: -ne i E: fr hermine) 1 Animal carnivor asemănător cu nevăstuica. având blana cafenie vara. albă. fină şi lucioasă iarna Si: hermelină. (îrg) cacom (1). (reg) helge (1). (Mustela erminea). 2 Blană prelucrată de hermină (1) Si: hermelină (2), (îrg) cacom (2), (reg) helge (2). 3 Haină lucrată din blană de hermină (1). herminos, ~oasă a [At: ARH. FOLK. VII, 84 / Pl: -oşi. -oase / E: hermină + -os] (Reg; d. buză) Gros. herneu sn vz arneu herniar, -ă a [At: DEX / Pl: -i. -e / E: fr herniaire] 1 Specific herniei. 2 Referitor la hernie. 3 Care aparţine herniei. hernie sf [At: ENC. VET. 313 / Pl: ~i/ / E: fr hernie, lat hernia] 1 Umflătură formată prin ieşirea totală sau parţială a unui organ din cavitatea sa naturală printr-un orificiu natural sau artificial. 2 (Spc) Ieşire a intestinului subţire din peritoneu Si: (reg) boşorogeală (1), sur pătură, vătămătură. 3 (Spc; îs) ~ de disc Ieşire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 4 (Bot; îs) -ia verzei Boală a verzei provocată de o ciupercă şi manifestată prin apariţia pe rădăcina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. hernieu sn vz arneu herniotomie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr herniotomie] 1-3 (Med) Intervenţie chirurgicală reparatorie a unei hernii (1-3). heroidă sf [At: ENC. ROM. / Pl: -de / E: fr heroide] Epistolă în versuri, în care se celebrează un erou sau un persoanj celebru. heroină sf[At: LTR / P: -ro-i- / E: fr heroîne] Medicament derivat din morfină, cu acţiune analgezică şi stupefiantă, mai toxic decât morfina. heroinoman, -ă smf [At: DN3 / P: -ro-i- / Pl: -i, -e / E: fr heroi'nomane] Persoană care se droghează cu heroină. heroinomame sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hero'inomaie] (Med) Drogare cu heroină. herostratic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: ger herostratisch] (Liv; îs) Renume - Renume rău. herotoni v vz hirotoni herotoriire sfvz hirotonire herotonisi v vz hirotonisi herotonisire sf vz hirotonisire herotonisit1 sn vz hirotonisit1 herotonisit2, -ă a vz hirotonisit2 herotomt1 sn vz hiritonit1 herotoriit2, -ă a vz hiritonit2 herou sm vz erou herovic sn vz heruvic. herovicar sn [At: TDRG / Pl: -e / E: herovic + -ar] (înv; pbl) Carte în care e scris heruvicul. herovim sm vz heruvim herpes sn [At: ENC. ROM. / V: (nob) er- / Pl: -uri / E: fr herpes, lat herpes] 1 Boală de piele virală, cu caracter recidivant, care se manifestă prin apariţia, de obicei în jurul buzelor, al nasului sau al organelor genitale, a unor grupuri de băşicuţe pline cu lichid. 2 Fiecare dintre băşicuţele prin care se manifestă herpesul (1). herpetic, -ă a [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: fr herpetique] De natura herpesul ui. herpetiform, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, ~e / E: fr herpetiforme] De forma herpesului (2). herpetologie sf [At: DEX2 / Pl: -ii / E: fr herpetologie) Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul reptilelor şi al batracienilor. hersă sf [At: LTR2 / Pl: -se / E: fr herse] Grătar metalic care închidea intrarea în cetăţile medievale, servind ca barieră auxiliară a porţii. fiertep sms vz vertep hertiu sn [At: LB / Pl: ? / E: net] (Trs; înv) 1 Pânză obişnuită nealbită. 2 Sac în care se stoarce uleiul de floarea soarelui. hertz sm [At: MARIAN-ŢIŢEICA. FIZ. 22 / P: herţ / S şi: -rţ / Pl: -i / E: fr hertz, ger Hertz) (Fiz) Unitate de măsură pentru frecvenţă egală 629 HERTZIAN cu frecvenţa unei mişcări periodice cu perioadă de o secundă Si: ciclu pe secundă. hertzian, -â a [At: ENC. TEH. 106 / P: -ţi-an / S şi: -rţi- S Pl: -ieni. -iene / E: fr hertzien] 1 Specific undelor electromagnetice radio. 2 Referitor la undele electromagnetice radio. 3 Care aparţine undelor electromagnetice radio. 4 (îs) Undă -iană Undă electromagnetică prin care se fac transmisiile radiofonice. 5 (îs) Cablu - Sistem de transmisie a mesajelor prin unde hertziene. herţ sn vz hertz herţec sm vz lierţeg herţeg sm [At: CODRU-DRĂGUŞANU, C. 5 / V: ~ec / Pl: -egi / E: mg herceg] (înv) 1 Duce. 2 Voievod. herţian, -ă a vz hertzian herţog sm [At: ŞINCAI, HR. I, 288/4 / Pl: ~ogi / E: ger Herzog] (înv) 1 Duce. 2 Voievod. herul, ~ă [At: DEX / PI: -e I E: fr Herules] 1-2 smf', a (Persoană) dintr-un neam germanic din uniunea de triburi a goţilor. 3 a Specific herulilor (1). 4 a Referitor la heruli (1). 5 a Care aparţine herulilor (1). heruvic sn [At: GHEORGACHI. ap. LET. III, 318/35 / V: -rov- / Pl: ~uri / E: ngr xepovPucâg] Imn bisericesc ortodox în onoarea heruvimilor, cântat înainte de cuminecarea preotului. heruvim sm [At: VARLAAM, C. II. 22/1 / V: herov~ I Pl: ~i / E: vsl XepeifBHM'h] 1 înger care urmează ierarhic după arhanghel Cf. arhanghel, serafim. 2 (Reg; lpl) Ripidă. heruvimesc, -ească a [At: MARDARIE, L. / Pl: ~eşti / E: heruvim + -esc] (înv) 1 Specific heruvimilor Si: heruvimicesc (1). 2 Referitor la heuvimi Si: heruvimicesc (2). 3 Care aparţine heruvimilor Si: heruvimicesc (3). 4 Care provine de la heruvimi Si: heruvimicesc (4). heruvimicesc, -ească a [At: (a. 1802) GCR II. 192/7 / Pl: -eşti / E: heruvim + -icesc] 1-4 Heruvimesc (1-4). hervanea sf[At: DA ms / V: (înv) ~n\u sn I Pl: ~ele / E: tc harvany] (înv) Mantie domnească introdusă în 1832 în locul cabaniţei (1). hervamu sn vz hervanea hespă sf vz viespe hesperidă ş/’[At: DEX / Pl: -de ! E: fr hesperidees] Fruct asemănător cu baca, moale, care conţine uleiuri eterice. hesperornis sms [At: DEX / E: fr hesperornis] Pasăre fosilă acvatică, asemănătoare cu pinguinul, cu aripile reduse la două palete, care a trăit în cretacic şi care face trecerea de la reptile la păsări. hessian sns [At: DEX / P: -si-an I E: fr hessian] Ţesătură de iută cu legătură de pânză, folosită în tapiţerie, la confecţionarea sacilor şi ca ambalaj. heştău sns [At: CHEST. IV. 68 / Pl: -tee / E: cf heleşteu] (Reg) Lac (artificial) unde se cresc peşti Cf. heleşteu. hetai sf vz hatai hetairă sf[At: DA / P: -ta-i- / Pl: -re / E: fr hetaire] Curtezană din vechea Grecie. hetairism sns [At: DEX / P: -ta-i- / E: fr hetai’risme] Raport sexual extraconjugal al unui bărbat cu o prostituată. hetalm sn vz hatalm heteriş sn [At: PĂCALĂ. M. R. 139 / Pl: -uri / E: net] (Reg) Pădurice deasă de fagi şi de mesteceni. hetero- [At: DA ms / V: et- I E: fr hetero-] Element prim de compunere cu sensul: 1 Diferit. 2 Altul. heteroauxină sf [At: LTR2 / P: -ro-a-u- I Pl: -ne / E: fr heteroauxine] Hormon vegetal de creştere care se găseşte în drojdii, porumb etc. heterocarp, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr heterocarpe] (D. plante) Care prezintă heterocarpie. heterocarpie sf [At: DN3 / Pl: ~i/' / E: fr heterocarpie] Prezenţă de fructe heteromorfe la unele plante. heterocerc, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -rci, -rce / E: fr heterocerque] (D. înotătoarea codală a unor peşti; îoc homocerc) Cu lobi inegali, cel dorsal mai mare decât cel ventral. heterociclic, ~ă a [At: DN3 / PI: -ici. -ice / E: fr heterocyclique] (Chm; d. compuşi organici) Care are în ciclu, pe lângă atomi de carbon, şi atomi ai altor elemente. heterociclu sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr heterocycle] Compus organic ciclic, care conţine, pe lângă atomi de carbon, şi atomi de azot, sulf. oxigen. heteroclit, -ă a [At: HOGAŞ. M. N. 94 / V: et- / Pl: -iţi, -e / E: fr heteroclite, lat heteroclitus] 1 Alcătuit din elemente disparate, etrogene. 2 Neobişnuit. 3 Ciudat. heterocromie sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~i/ / E: fr heterochromie] (Med) Anomalie congenitală caracterizată prin colorarea diferită a irisurilor. heterocromozom sm [At: D. MED. / Pl: -i / E: fr heterochromosome] (Big) Cromozom sexual Si: heterozom. heterodinare sf [At: LTR2 / V: et- / Pl: -nări / E: heterodină. cf eg heterodyne] (Fiz) Operaţie de amestecare. într-un element nelinear, a unor semnale de frecveţe diferite, în scopul obţinerii unei translaţii de frecvenţă. heterodină sf [At: LTR2 IV: et-1 Pl: -ne / E: fr heterodyne] Generator electronic cu ajutorul căruia se produc radiaţii de înaltă frecvenţă. heterodont, -ă smf a [At: ENC. ROM. / Pl: -nţi. -e / E: fr heterodont] 1-2 (Animal) care are dinţii diferenţiaţi în canini, incisivi, molari etc. heterodox, ~ă [At: (a. 1704) BV 1.460 / S şi: (înv) -ocs, -oss / V: et-/ Pl: -ocşi, (rar) -i / E: fr heterodoxe] 1-2 smf. a (Persoană) care se abate de Ia doctrina oficială a Bisericii ortodoxe. 3-4 smf. a (Persoană) care se abate de la credinţa sa religioasă. 5-6 smf. a (Om) nonconformist. 7 a Specific heterodoxiei. 8 a Referitor la heterodoxie. 9 a Care aparţine heterodoxiei. heterodoxie sf [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 153 / S şi: (înv) -ocsie IV: et- / Pl: ~i/ / E: fr heterodoxie] Concepţie care se abate de la doctrina oficială a Bisericii ortodoxe (sau catolice). heterofilie sf[At: ENC. ROM. / Pl: -ii / E: fr heterophilie] Existenţă a frunzelor de forme diferite pe aceeaşi plantă. heterofon, -ă a [At: DN3 / V: et-1 Pl: -i. -e / E: fr heterophone] 1 Specific heterofoniei. 2 Referitor la heterofonie. 3 Care aparţine heterofoniei. heterofonie sf{At: DN3 IV: et-1 Pl: ~i/ / E: fr heterophonie] Deviere incidentală de la linia melodică de bază în cazul suprapunerii a două sau mai multe voci care intonează aceeaşi melodie. heterogam, -ă a [At: ENC. ROM. / Pl: -i. -e / E: fr heterogame] 1 (D. plante) Care are două sau mai multe tipuri de flori. 2 Referitor la hetero-gamie. 3 Specific heterogamiei. 4 Care aparţine heterogamiei. heterogamie sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~i/ / E: fr heterogamie] Formă de înmulţire sexuată prin unirea a doi gameţi diferiţi ca formă, mărime şi structură Si: anizogamie. heterogen, -ă a vz eterogen heterogeneză sf vz eterogeneză heterogeme sfvz eter oge nie heterogenitate sf vz eterogenitate heterogonie sf [At: ENC. AGR. / Pl: ~i/ / E: fr heterogonie] (Big) 1 Formare pe acelaşi individ a două sau trei tipuri de flori diferite din punct de vedere al structurii androceului. 2 însuşire a unor specii de a prezenta una sau mai multe reproduceri partogenetice urmate de una sexuală. 3 Alternare între generaţii cu modalităţi diferite de reproducere sexuală. lieterogrefă ş/TAt: D. MED. / V: et-1 Pl: ~fe / E: fr Jieterogreffe] (Med) Operaţie de refacere a unui ţesut sau a unui organ. în care grefonul provine de la o altă specie Si: heteroplastie. heteromer, -ă [At: ENC. ROM. / Pl: -e I E: fr heteromere] (Big) 1-2 smf, a (Organism) format din constituienţi morfologici, anatomici etc. diferiţi. heterometabolă sf, a [At: DEX / Pl: -e I E: fr heterometabole] 1-2 (Insectă) din a cărei metamorfoză lipseşte stadiul de nimfă Si: hemimetabolă. heteromorf, -ă a [At: LTR / Pl: -i. -e I E: fr heteromorphe] 1 (D. substanţe) Care are două sau mai multe forme cristaline diferite. 2 (D. animale) Care prezintă în cursul dezvoltării, mai multe aspecte morfologice. 630 HEXAMETAFOSFAT heteromorfie sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~i/ / E: fr heteromorphie] 1-2 Heteromorfism (1-2). 3 (Bot) Sterilitate a florilor generată de existenţa deosebirilor de lungime între stil şi stamine. heteromorfism sn [At: DN3 / E: fr heteromorphisme] 1 însuşire a substanţelor de a avea două sau mai multe forme cristaline diferite Si: heteromorfie (1). 2 însuşire a animalelor de a prezenta în cursul dezvoltării mai multe aspecte morfologice diferite Si: heteromorfie (2). heter omorfom sf [Ai: D. MED. / Pl: -ze / E: fr heteromorphose] (Med) înlocuire a unei porţiuni de organ distruse. heteroriun, ~ă a [At: DEX2 / V: et~ I Pl: ~i, ~e I E: fr heteronyme] 1 (D. opere literare) Publicate sub numele (real al) altui autor. 2 (D. autori) Care publică sub numele altui autor. heteronim'ie sf [At: DN3 / V: et~ / Pl: ~i/ / E: fr heteronymie] 1 Caracteristică a unei opere literare de a fi publicată sub numele (real al) altui autor. 2 Caracteristică a unui autor de a publica sub numele altui autor. heteronom, ~ă a [At: DA ms / V: et~ / Pl:~i,~ej E: fr heteronome] Care se supune unei legi externe, străină fenomenului respectiv. heteronomie sf [At: DN3 / V: et~ / Pl: ~i/ / E: fr heteronomie J însuşire de a se supune unei legi externe, străine fenomenului respectiv. heteroplastie, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici. -ice / E: fr heteroplastique] 1 Specific heteroplastiei. 2 Referitor la heteroplastie. 3 Care aparţine heteroplastiei. heteroplastie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr heteroplastie] Hetrogrefă. heteroplazie sf[At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr heteroplasie] Formare a unui ţesut anormal în organsim. heteroproteidă sf [At: LTR2 / Pl: -de / E: fr heteroproteide] (Big) Substanţă organică compusă dintr-o proteină şi o substanţă neproteică. heteropter sn [At: ENC. ROM. / Pl: ~e / E: fr heteroptere] (Big) 1 (Lpl) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi pe jumătate chitinizată şi în rest membranoasă. 2 (Şis) Insectă din ordinul heteroptere (1). heterosexual, ~ă a [At: D. MED. IV: et-l Pl: -i,-e IE: fr heterosexuet] (îoc homosexual) Atras de sexul opus Si: normosexual. heterosexualitate sfs [At: DN3 IV: et~ I E: fr heterosexualite] (îoc homosexualitate) Atracţie spre sexul opus Si: normosexualitate. heter osferă sf [At: DN3 / V: et- / Pl: -re I E: fr heterosphere] (Ggf) Strat al atmosferei, situat deasupra homosferei, în care predomină gazele uşoare. heterosis sn vz heterozis heterosfd, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~e / E: ger heterostyf] (D. flori) Care are pistiluri de lungimi diferite. heterostiile sf [At: LTR2 / Pl: ~n / E: ger Heterostylie] (Bot) Prezenţă a unor pistiluri de lungimi diferite în florile aceleiaşi specii. heterotaxle sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr heterotaxie] (Med) 1 Poziţie anormală sau modificare a poziţiei unui organ anatomic. 2 Dereglare a proprietăţilor fizice ale unui organ, cu sau fără alterarea lui. heteroterapie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr heterotherapie] (Med) Tratament al unei boli prin mijloace specifice alteia. heter oterm, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~e / E: fr heterotherme] (Big; d. animale) Care îşi pierde sezonier capacitatea de reglare a temperaturii corpului. heterotermle sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr heterothermie] Pierdere sezonieră a capacităţii de reglare a temperaturii corpului, caracteristică animalelor care hibernează. heterotlp, ~ă a vz eterotip heterotopic, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~ici:, -ice / E: fr heterotopique] (Med) 1 Specific heterotopiei. 2 Referitor la heterotopie. 3 Care aparţine heterotopiei. heterotopie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr heterotopie] (Med) Deplasare sau poziţie anormală (congenitală) a unui organ Si: ectopie. heterotransphnt sn [At: D. MED. / Pl: -uri / E: fr heterotransplani] (Med; îoc aut otransplani) Transplant recoltat de la alt individ. heterotrof [At: D. MED. /' Pl: -i. ~e / E: fr heterotrophe] 1-2 smf a (Organism) care se hrăneşte numai cu substanţe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanţele organice din cele anorganice. heterotrofie sf[At: ENC. ROM. / PI: ~i/ / E: fr heterotrophie] Mod de hrănire a organismelor exclusiv cu substanţe organice. heterozigot smf a [At: ENC. AGR. / Pl: -oti. ~e / E: fr heterozygote] 1-2 (Big) (Organism diploid) cu două gene diferite pe acelaşi locus (una mutantă). heterozis sn [At: DEX / V: ~osis / Pl: -uri / E: ger heterozis] Creştere a vitalităţii, a puterii de adaptare, a productivităţii etc. în urma încrucişării dintre două soiuri de plante sau dintre două rase de animale cu ereditate diferită. heţereozom sm [At: D. MED. / Pl: / E: fr heterosome] Heterocromozom. heteş sm [At: CHEST. V, 31/24 / Pl: / E: mg hetes] (Reg) Copil angajat la stână. heteşâr sm [At: CONV. LIT. XXXVI, 901 / Pl: -//E: hetes + -ar] (Mgm; Ban) Argat. hetlcă sf vz hârtică hetleanşug sn vz vicleşug hctnvăn sm v hatman hettangian [At: DN3 / P: ~gi-an / Pl: -icni, -iene / E: fr hettangien] 1-2 a, sn (De) primul (după unii cercetători, al doilea) etaj al jurasicului inferior. 3 a Care se referă la hettangian (2). 4 a Care provine din hettangian (2). 5 a Care aparţine de hettangian (2). het av [At: KLEIN, D. 209 / E: fo] (Reg) Hăt. hcvărl i/t vz hebăl hevea sfmi [At: LTR2 / E: fr hevea] Arbore exotic din regiunile tropicale, înalt, lipsit de ramuri la partea inferioară, din care se extrage cauciucul (He vea hrasiliensis). heucls av [At: DA ms / E: net] (Reg) într-o parte. heugnl v vz hegni hexa- [At: DA ms / V: exa-1 E: fr hexa-] Element prim de compunere cu sensul: 1 Şase. 2 De şase ori. 3 Care este alcătuit din şase părţi, elemente etc. hexaclorbenzen sm [At: LTR2 / Pl: -i IE: fr hexachlorbenzene] Compus chimic obţinut prin substituirea atomilor de hidrogen din benzen cu atomi de clor, întrebuinţat la combaterea mălurii grâului. hexaclorciclohexan sm [At: LTR / Pl: -i / E: fr hexachlorciclohexan] Compus chimic sintetic, amestec de mai mulţi izomeri. folosit ca insecticid Si: analeid. hexacoralier sm [At: ENC. ROM. / P: -li-er I Pl: -i / E: fr hexacoralliaires] 1 (Lpl) Subclasă de celenterate marine, solitare sau adunate în colonii, cu şase tentacule. 2 (Şis) Animal care face parte din subclasa hexacoralieri (1). hexacord sn [At: ENC. ROM. / Pl: -uri / E: fr hexacorde] 1 Liră cu şase coarde la vechii greci. 2 Ansamblu de şase trepte succesive ale unei scări muzicale. hexaedric,~ă a [At: DN3 / Pl: -ici. -ice / E: fr hexaedrique] 1 Specific hexaedrului. 2 Referitor la hexaedru. 3 Care aparţine hexaedrului. 4 în formă de hexaedru. hexaedru sn [At: ENC. ROM. / V: ex~ / Pl: -re / E: fr hexaedre] Poligon cu şase feţe. hexagon sn [At: IORGA. ap. DA ms / V: ex~ / Pl: -oane / E: fr hexagoney lat hexagonus] Poligon cu şase laturi şi cu şase unghiuri. hexagonal, a [At: IORGA. ap. DA ms / V: ex- / Pl: -i. -e / E: fr hexagonal] 1 în formă de hexagon. 2 Specific hexagonului. 3 Referitor la hexagon. 4 Care aparţine hexagonului. 5 (îs) Sistem - Sistem de cristalizare cu un ax de simetrie de gradul şase. hexagramă sf[At: DN3 / Pl: -me IE: fr hexagramme] (Lit) Reunire a şase litere. hexametafosfat sm [At: LTR / Pl: -aţi / E: fr hexametaphosphate] Polimer la metafosfatului. întrebuinţat la dedurizarea apelor şi în industria petrolieră. 631 HEXAMETILENTETRAMINĂ hexametilentetramină sfs [At: LTR / E: fr hexametylenetetramine] Substanţă chimică folosită ca antiseptic în infecţii renale şi intestinale şi în industria răşinilor sintetice Si: urotropind. hexametr u sm [At: RESMERIŢĂ. D. / V: ex- / Pl: -ri / E: fr hexametre] (în versificaţia latină şi elenă) Vers dactilic de şase picioare, în care dactilul ocupă locul al cincilea, folosit în compoziţii epice. în special în epopei, legende eroice, satire, scrisori. hexamotor sn, a [At: DN3 / Pl: -oare I E: fr hexamoteur] 1-2 (Avion) cu şase motoare. hexan sm [At: LTR / Pl: -i I E: fr hexane] Hidrocarbură saturată, volatilă, incoloră, insolubilă în apă. cu miros specific, care se obţine prin distilare din petrol şi care este folosită ca dizolvant. hexapod, -ă [At: ENC. ROM. / Pl: ~oz.i. ~e / E: fr hexapode] 1-2 sn, a (Animal) care are şase picioare. 3 sn (Lpl) Clasă de insecte cu şase picioare. 4 sn (Şls) Insectă care face parte din clasa hexapode (3). hexareaetor sn, a [At: DN-1 / Pl: -oare / E: fr hexareacteur] 1-2 (Avion) propulsat de şase turboreactoare. Jiexastic, -ă sn. a vz hexastih hexastih, -ă sn, a [At: DEX / V: -ic / Pl: -uri sn, -i, -e a / E: fr hexastique] (Text literar) compus din şase versuri. hexastilsn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: fr hexasyle] Edificiu sau monument cu şase coloane la faţadă. hexavalent, -ă a [At: DEX / Pl: -nţi. ~e I E: fr hexavalent] (D. radicali sau elemente chimice) Care are valenţa şase. hexodă ş/'[At: LTR / Pl: -de / E: fr hexode] Tub electronic cu vid care are şase electrozi. hexoză sf [At: LTR / Pl: -ze / E: fr hexose] Nume generic dat monozaharidelor cu şase atomi de carbon în moleculă. hezaş sn vz haizaş hfală sf vz fală hi1 i [At: ALECSANDRI, T. 45 / V: -e, -i, -tl E: fo] 1 Strigăt cu care se îndeamnă caii la mers. 2 (îcs) Hi cdţeaua Dans popular. 3 Melodie pe care se dansează acest dans. hi2 i [At: CĂLINESCU. E. O. II. 124 / E: fo] Imită râsul. hi3 v vz fi hiaba av [At: KLEIN, D. 135 / V: ia- / E: mg hiaba] Geaba. hiacint sn [At: DEX / Pl: -uri / V: ia-1E: fr hyacinthe, lat hyacinthus) Piatră semipreţioasă de culoare roşie sau portocalie, varietate nobilă de zirconiu. hiadă sf [At. DEX / P: hi-a-1 Pl: -de / E: Hyades] (Mit) Nimfă a norilor încărcaţi de ploaie. hial- vz hialo- hiahn, -ă a [At: DEX / P: hi-a- / Pl: -e / E: fr hyalin] 1 Care are aspectul, transparenţa sticlei. 2 (îs) Ţesut - Ţesut rezultat din transformarea patologică a substanţei ţesutului conjunctiv într-o masă sticloasă, omogenă. hialinoză sf [At DEX / P: hi-a- / Pl: -z.e / E: fr hyalinose] Transformare patologică a ţesutului conjunctiv în ţesut hialin. frecventă în bolile de inimă, de rinichi etc. hiaht sn vz hialită hialită sf [At: DEX / P: hi-a~ / V: -it sn / Pl: -le I E: fr hyalite] 1 Varietate de opal transparent. 2 Sticlă neagră de Boemia. 3 (Med) Inflamaţie a corpului vitros al ochiului. hialo- [At: DN-1 / V: -l- / E: fr hialo-] Element prim de compunere cu sensul: 1-2 (De) sticlă. 3 Transparent ca sticla. 4 Sticlos. 5 Vitros. 6 Referitor la sticlă. hialografsn [At: DEX / P: hi-a- / Pl: -e / E: hyalographe] Instrument cu dispozitive reglabile, cu ajutorul căruia se pot desena mecanic perspective. hialografie sf {At: DN'1 / Pl: ~i/ / E: fr hyalographie] 1 Artă de a desena cu ajutorul hialografului. 2 Artă a gravării pe sticlă. hialoid, -ă a [At: DEX / P: hi-a-lo-id. -i-dă I Pl: -izi. -e / E: fr hyaloide] 1 (Liv) Care are aspect sticlos. 2 (Atm; îs) Umoare -d Lichid transparent care umple fundul globului ocular. 3 (Atm; îs) Membrana -d Membrană subţire care înveleşte corpul vitros. hialoplasmă sf [At DEX / P: hi-a- / Pl: -me / E: fr hyaloplasme] (Atm) Ectoplasmă (1). hiaspă sf vz viespe hiat sn [Al MAIORESCU. CR. III. 206 / V: -us / P: hi-at / Pl: -uri / E: fr. lat hiatus] 1 (Fon) întâlnire a două vocale care nu formează un diftong, ci sunt pronunţate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din acelaşi cuvânt fie din cuvinte diferite. 2 (Atm) Spaţiu sau deschidere marcată într-o structură unică. 3 (Fig) Pauză. 4 (Fig) Discontinuitate. hiatal, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: hiat + -al ] 1-2 Referitor la hiat (1-2). 3-4 Care provine din hiat (1-2). 5-6 Care aparţine hiatului (1-2). 7-8 Care este specific hiatului (1-2). hiatus sn vz hiat hibaş, -ă a [At: POMPILIU, B. 1 / Pl: -i, -e / E: mg hibâs] (Reg) Care are unul sau mai multe defecte.. hibă sf [At: N. REV. R. 1910,86 / V: ibă / Pl: -be / E: mg hiba] 1 Defect. 2 Boală. 3 Viciu. 4 (Fig) Vină. 5 Lipsă. 6 Nevoie. 7 Grijă. hibăh vi [At: VAIDA / Pzi: -lese / E: hibă, cf mg hibdzni] (Trs) A greşi. hiberna vi [At: ARDELEANU. D. 130 / Pzi: -nez. / E: fr hiberner] 1 (D. animale) A fi în timpul iernii într-o stare de viaţă latentă, cu metabolismul încetinit, cu temperatura corpului scăzută. 2 (Fig) A-şi petrece viaţa în somnolenţă. 3 (Fig) A sta inactiv. hibernacul sm [At: DEX / Pl: -i / E: fr hibernacle] (Bot) Mugure metamorfozat şi caduc, care constituie partea de rezistenţă în timpul iernii a unor plante acvatice. hibernajsn [At: RALEA, E. O. 59 / Pl: -e I E: fr hibernage] 1-2 (Rar) Hibernare (1-2). hibernal, -ă a [At: DEX / Pl: -e / E: fr hibernal, lat hibernalis] 1 Specific iernii. 2 Referitor la iarnă. 3 Care aparţine iernii. hibernant, -ă a [At: DA ms / Pl: -nti, -e l E: fr hibernant] 1 (D. animale) Care hibernează (1). 2 (Fig; d. oameni) Care rămâne inactiv. hibernare sf [At DA / Pl: -nări / E: hiberna] 1 Stare de amorţeală, de viaţă latentă (asemănătoare somnului), în care petrec unele animale iama. când metabolismul este încetinit şi temperatura corpului este scăzută Si: hibernaj(1). hibernat1 (1). hibernaţie (1). 2 (Fig) Stare de inactivitate (a unor oameni) Si: hibernaj (2). hibernat1 (2). hibernaţie (2). 3 (îs) ~ artificalâ Hibernoterapie. hibernat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hiberna] 1-2 Hibernare (1-2). hibernat2, -ă a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: hiberna] (D. animale) Care a hibernat în timpul iernii. hibernaţie sf [At DA ms / V: (nob) -iune / Pl: -ii / E: fr hibernation] 1-2 Hibernare (1-2). hibernaţiune sfvz hibernaţie hibernoterapie sf[At: DEX / Pl: -ii / E: fr hibernotherapie] Stare de hibernare (3). realizată pe cale artificială. în scop terapeutic sau în unele intervenţii chirurgicale. hib'iscus sm [At: DEX / Pl: -uşi / E: fr hibiscus] Arbore tropical din familia malvaceelor. cu flori decorative. hibrid, -ă [At: IBRĂILEANU. SP. CR. 105 / V: ib~ / Pl: -izi. ~e / E: fr hybbride, lat hybridus] 1-2 snua (Organism) provenit din încrucişarea a doi indivizi de genuri, de specii, de soiuri sau de rase diferite. 3 a (Fig; d. idei. fapte) Alcătuit din elemente disparate, lipsite de armonie. hibrida vt [At: LTR / Pzi: -dez / E: fr hybrider] 1 A obţine un hibrid prin procesul de hibridare Si: a hibridiza (1). 2 A încrucişa prin hibridare două organisme, două specii etc. pentru a obţine un hibrid (1) Si: a hibridiza (2). hibridare i/[At: CONTEMP. 1949. nr. 126.9/6 / Pl: -dări / E: hibrida] Proces, spontan sau provocat artificial, de încrucişare sexuală sau vegetativă între doi indivizi de specii, de soiuri sau de rase diferite Si: hibridat1, hibridaţie, hibridizare, hibridizat1. 632 HIDRĂ hibridat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hibrida] Hibridare. hibridat2, ~ă a [At: MDA ms / PI: -aţi, -e / E: hibrida] (D. plante sau animale) Care este rezultat din hibridare Si: hibridizat2, hibridaţie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr hybridation] Hibridare. hibriditate i/[At: CĂLINESCU, E. O. II, 44 / Pl: -taţi / E: hibrid + -itate] Calitate de a fi hibrid (1). hibridiza vt [At: DEX / Pzi: -zez / E: ger hybridisieren] 1-2 A hibirida (1-2). hibridizare sf [At: DA ms / Pl: -zări / E: hibridiza] Hibridare. hibridizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hibridiza] Hibridare. hibridizat2, a [At: MDA ms / Pl: -aţi, -e / E: hibridiza] Hibridat2. încă sf[At: DA ms / Pl: ~ic7 / E: net] (Reg) Unitate de măsură pentru cereale, egală cu două brădii (aproximativ 24 kg). hicăi vt [At: MARIAN, NU. 13 / Pzi: -esc / E: net] (Reg) 1 (C. i. câini) A maltrata. 2 (Pex; c. i. oameni) A insulta grosolan. hichirlţă sf[At: I. CR. II, 182 / Pl: -ţe / E: net] (Reg; csnp) Pichiriţă. luci1 av [At: ANON. CAR. / E: tc hici] (Tem; în construcţii negative) Nici un pic, deloc. hici2 sn vz huei hiclean, ~ă a vz viclean hicleme sf[At: DA ms / Pl: ~i/' / E: hiclean + -ie) Denumire dată în vechiul drept românesc trădării. hicrii v vz icni hicori smi [At: DN3 / E: fr hickory] 1 Arbore asemănător nucului, care creşte în America de Nord. 2 Lemn al acestui arbore. hiesoşi smp [At: DEX / E: fr Hyksos] Triburi nomade asiatice care au invadat Egiptul în sec. XVIII-XVI î. Hr. hictalsn [At: PAMFILE. A. 23 / Pl: ? / E: net] (îrg) Hotar (al unei moşii mari) marcat de un drum. hicuţă sf vz ficuţă hid- vz hidro- hidalgie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: sp hidalguia] (Spm) 1 Boierie. 2 Nobleţe. hidalgo smi [At: DN3 / E: sp hidalgo] 1 Nobil spaniol. 2tCalitate de nobil. 3 Demnitate de nobil. hidartroză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr hydarthrose] (Med) Acumulare de lichide seroase într-o articulaţie. hidatic an [At: DN3 / Pl: -e / E: fr hydatique) (îs) Chist - Veziculă cu conţinut lichid care se formează în unele organe. hidatidă sf [At: DN3 / Pl: -de / E: fr hydatide) (Zlg) Formă larvară a teniei echinococ. hidatidoză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr hydatidose) (Med) Echinococoză. hidatioză sf [At: DEX2 / Pl: -ze / E: fr hidatiose] (Med) Echinococoză. hidatodâ sf [At: DEX2 / Pl: -de / E: fr hydatode] Formaţie epidermică a frunzelor, având formă şi structură diferite, având funcţia de a elimina apa sub formă de picături. hideat sn [At: IORGA, D. B. 1,56 / Pl: -uri / E: ns cf adet] (îvr) 1 Obicei. 2 (Spc) Impozit. hidec sn vz hindichi hidic sn vz hindichi hidlaş sn [At: COMAN. GL. / Pl: ? / E: net] (Reg) Podea a coteţului. hidos, -oasă a[At: NEGRUZZI, S. 1,344 / Pl: -oşi. -oase / E: fr hideux] Foarte urât. hidoşenie sf[At: DEX2 / Pl: -ii / E: hidos + -enie] 1 Urâţenie foarte mare. 2 Monstruozitate. hidr- vz hidro- hidracarian sm [At: DEX2 / Pl: -ieni / E: fr hydracariens] (Zlg) 1 (Lpl) Familie de acarieni de origini diferite, adaptaţi la viaţa subacvatică. 2 (Şis) Animal din această familie. hidracid sm [At: DN3 / Pl: ~iz/ / E: fr hydracide] (Chm) Acid format din combinarea hidrogenului cu un alt corp simplu. hidradenom sn [At: DN3 / Pl: -oame / E: fr hydradenome] (Med) Adenom sudoripar. hidragog, ~ă sn, a [At: DN-’ / Pl: -ogi, -oge / E: fr hydragogue] 1-2 (Medicament) care are efect de purgativ puternic. hidramnios sn [At: DN*1 / Pl: -oşi, -oase / E: fr hydramnios] (Med) Exces de lichid în organism. hidrant sn [At: DN~’ / Pl: -e şi -uri / E: ger Hydrant] Dispozitiv de închidere şi deschidere a apei din conducte sub presiune, la care se pot adapta unul sau mai multe furtunuri. hidrargilit sm [At: DEX2 / Pl: —iţi / E: fr hydrargylite] (Gig) Hidroxid natural de aluminiu, de obicei alb, care este un important minereu de aluminiu. hidrargir sn [At: DN3/ Pl: ? / E: fr hydrargyre, lat hydrargyrum] (Chm) Mercur. hidrargirism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr hydrargyrisme] (Med) Intoxicaţie cu săruri sau vapori de mercur. hidrargiroză şf [At: DN-1 / Pl: -ze / E: fr hydrargyrose] (Med) Boală provocată de intoxicaţia cu mercur, care se manifestă prin inflamarea şi hemoragia gingiilor, dureri şi contracţii ale membranelor, tulburări psihice etc. hidrat sm [At: LTR / Pl: -aţi i E: fr hydrat] 1 Compus chimic anorganic solid, de obicei sare, cristalizat cu una sau mai multe molecule de apă. 2 Denumire improprie pentru hidroxid. 3 (îs) -aţi de carbon Glucide. ludrata [At: DA ms / Pzi: 3 -tează / E: fr hydrater] (D. substanţe chimice) 1 vr A se combina cu apa. 2-3 vtr (D. corpuri solide) (A absorbi sau) a face să absoarbă apă prin adeziune. 4-5 vtr (Med) A(-şi) introduce lichide în organism pentru a compensa pierderile prin transpiraţie, hemoragii, diaree, vărsături etc. hidratabil, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr hydratable] 1-3 Care se poate hidrata (1-3). hidratant, ~ă [At: DN3 / Pl: -nţi, -e / E: fr hydratant] 1-2 a Care hidratează (2-4). 3-4 sn, a (Produs cosmetic) care are proprietatea de a reda epidemiei conţinutul său în apă. hidratai'e sf [At: MACAROVICI. CH. 103 / Pl: -tăt'i / E: hidrata] (Chm) 1 Interacţiune dintre particulele unei substanţe dizolvate şi moleculele de apă (însoţită de degajare de căldură) Si: hidratot1 (1). 2 Absorbire a apei de către corpuri solide, prin adeziune Si: hidratat1 (2). 3 (Med) Introducere de apă în organism (în caz de hemoragii, diaree, vărsături etc.) Si: hidratat1 (3). hidratat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hidrata] 1-3 Hidratare (1-3). hidratat2, ~ă a [At: MACAROVICI, CH. 103 / Pl: -aţi, -e / E: hidrata] (D. substanţe chimice) 1 Care s-a combinat cu apa. 2 (D. corpuri solide; îoc anhidru) Care a reţinut apă în interiorul său prin adeziune. hidraulic, a [At: PONI, F. 45 / Pl: -ici, -ice / E: fr hydraulique] 1 i/Ştiinţă care studiază legile de echilibru şi de mişcare ale lichidelor şi aplicarea lor în tehnică. 2 a Specific hidraulicii (1). 3 a Referitor la hidraulică (1). 4 a Care aparţine hidraulicii (1). 5 a (îs) Presă -ă Presă al cărei mecanism este alcătuit dintr-un cilindru cu piston acţionat de apă sub presiune. hidrazidă şf [At: DN3 / Pl: -de / E: fr hydraside] Substanţă chimică cristalină, solubilă în apă, cu puternică acţiune bacteriostatică. hidrazmă sf [At: MACAROVICI. CH. 306 / Pl: -ne / E: fr hydrasine] Combinaţie chimică a azotului cu hidrogenul, care se prezintă ca un lichid incolor ce fumegă în aer şi se foloseşte ca antioxidant, reducător. combustibil pentru rachete etc. hidrazobenzen sm [At: DEX2 / Pl: ~i / E: fr hydrazobenzene] Derivat al hidrazinei, care se prezintă sub formă de cristale incolore cu miros de camfor şi care este folosit ca insecticid. hidrazonă şf [At: DN3 / Pl: -ne / E: fr hydrazone] Nume dat unor compuşi ai glucidelor cu hidrazinele. hidră sf [At: ŢICHINDEAL, F. 135 / V: id~ i Pl: -re / E: fr hydre, gr ftSpog, lat hydra) 1 (Mit) Şarpe cu mai multe capete care, tăiate, creşteau la loc şi care a fost ucis de Hercule. 2 (Fig) Nenorocire care creşte inevitabil. 3 Constelaţie. 4 (Zlg) Animal acvatic de apă dulce care se fixează cu ajutorul unui disc. 633 HIDREMIE hidremie sf [At: DN3 / Pl: ~i/' / E: fr hydremie] (Med) Creştere anormală a cantităţii de apă din sânge. hidriatne sf [At: DN3 / P: -dri-a- / Pl: ~i/ / E: fr hydriatrie] (Med) Tratament bazat pe utilizarea apelor. Jiidric, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr hydrique] 1 Referitor la apă. 2 Care provine din apă. 3 Care este specific apei. 4 Care aparţine apei. 5 (D. regimuri alimentare) Care se compune numai din lichide. liidrie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr hydrie, lat hydria] (Ant) Vas mare de argilă arsă sau de metal, de forma unei pere răsturnate, cu trei mânere. hidro- [At: DA ms / V: hid-, hidr- / E: fr hydro-] Element prim de compunere cu sensul: 1-2 (De) apă. 3-6 Hidric (1-4). 7 (Chm) Care conţine hidrogen. hidroa sfi [At: DN3 / E: fr hydroa] (Med) Erupţie veziculoasă. hidroacustic, ~ă [At: DN3 / P: -dro-a- I Pl: -ici, ~ice/ E: fr hydro-acoustique] 1 sf Ramură a acusticii care se ocupa cu producerea şi propagarea sunetelor în apă. 2 a Care se referă la hidroacustică (1). 3 a Specific hidroacusticii (1). 3 a De hidroacustică. hidroameliorare sf [At: DEX2 / Pl: -rări / E: hidro- + ameliorare] Hidroamelioraţie. hidroameliorafiv, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr hydroamelioratif\ 1 Care se referă la hidroamelioraţii. 2 Care produce hidroamelioraţii. 3 Care aparţine hidroamelioraţiilor. 4 Care este caracteristic hidroamelioraţiilor. hidroameliorator, ~oare [At: DN3 / P: -dro-a-me-li-o- i Pl: -i, -oare / E: fr hydroameliorateur] 1 a Care are ca efect hidroamelioraţii. 2-3 smf a (Persoană) care studiază hidroamelioraţiile. 4-5 smf, a (Persoană) care execută lucrări de hidroamelioraţii. hidroamelioraţie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr hydroa melioration] (Mpl) Ansamblu de lucrări hidrotehnice de ameliorare a solului cu scopul de a menţine în sol 1111 raport favorabil între apă şi ceilalţi factori ai fertilităţii solului pe terenurile cu exces sau cu deficit de apă Si: hidroameliorare. hidroarheologie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hydroarcheologie] Disciplină care studiază vechile civilizaţii pe baza descoperirilor arheologice subacvatice. hidroautomat sn [At: DN3 / Pl: -e / E: hidro- + automat] Aparat care realizează ridicarea apei la o înălţime oarecare fără ajutorul pompelor. hidroaviaţie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr hydroaviation] 1 Ramură a aeronauticii care se ocupă cu studiul hidroavioanelor. 2 Aviaţie civilă sau militară dotată cu hidroavioane. hidroavion sn [At: LTR / P: -dro-a-vi-on / Pl: -oane / E: fr hydroavion] Avion înzestrat cu dispozitive de amerizare, care înlocuiesc trenul de aterizare şi care îi permit să plutească pe apă Si: hidroplan. hidrobazâ sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr hydrobase] Bază pentru hidroavioane. hidrobicicletă sf [At: DN3 / PI: -te / E: fr hydrobicyclette] Ambarcaţiune pusă în mişcare de un mecanism cu pedale. hidrobiolog, ~ă smf [At: DN3 / P: -bi-o- / Pl: -ogi, -oge / E: dr hidrobiologie] Specialist în hidrobiologie. hidrobiologie y -ă a [At: DN3 / P: -bi-o- / Pl: -ici, -ice / E: hidrobiologie] 1 Referitor la hidrobiologie. 2 Care este specific hidrobiologiei. 3 Care aparţine hidrobiologiei. hidrobiologie sf [At: DA ms / P: -bi-o-1 Pl: ~i/ / E: fr hydrobiologie. ger Hydrobiologie] Ramură a biologiei care studiază viaţa animală şi vegetală din mediul acvatic, precum şi toate procesele biologice care au loc în apă. hidrobion sn [At: DN3 / Pl: -oane / E: cf hidro- + hio-] Vas mare din lemn sau metal pentru transportul peştilor vii. hidrobuz sn [At: DN3 / Pl: -e / E: hidro- + (auto)buz] Ambarcaţie de mic tonaj pentru transportul de pasageri de-a lungul coastelor mării. liidrocarbonat sm [At: LTR / Pl: -aţi / E: fr hydrocarbonate\ Substanţă organică constituită din carbon, hidrogen şi oxigen în care oxigenul şi hidrogenul se găsesc în acelaşi raport ca în molecula de apă Si: carbohidrat. hidrocarbură sf [At: IOANOVICI. TEH. 18 / Pl: -ri I E: fr hydrocarbure] Combinaţie chimică alcătuită din carbon şi hidrogen. hidrocauciuc sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr hydrocaoutchouc] Produs obţinut prin hidratarea cauciucului. hidrocefal, ~ă [At: DA ms / Pl: -i.-e! E: fr hydrocephale] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de hidrocefalie. hidrocefalie sf [At: DA ms / Pl: ~i/ / E: fr hydrocephalie] Boală constând în prezenţa unei mari cantităţi de lichid seros (cefalo-rahidian) în interiorul sau în afara masei cerebrale, între meninge Si: hidropie encefalică. hidrocel si [At: ENC. VET. 81 / E: fr hydrocele] (Med) Afecţiune constând în revărsarea sau îngrămădirea de lichid seros între cămăşile testiculului. hidroceluloză sf [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 71 / Pl: -ze / E: fr hydrocellulose] (Chm) Formă de celuloză obţinută prin hidroliza parţială sau totală a celulozei sub acţiunea acizilor minerali. hidrocentrală sf [At: LTR / Pl: -le / E: fr hydrocentrale] Centrală electrică în care energia potenţială şi cinetică a apei se transformă în energie electromagnetică, în general cu ajutorul roţilor sau al turbinelor hidraulice. hidrocentru sn [At: LTR2 / Pl: -re I E: fr hydrocentre] Regiune geografică bogată în ape şi energie hidraulică. hidrochimic, -ă a [At: DEX2 / Pl: -ici, -ice / E: fr hydrochimique] 1 Referitor la hidrochimie. 2 Care provine de la hidrochimie. 3 Care aparţine hidrochimiei. 4 De hidrochimie. hidrochimie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hydrochimie\ Disciplină care studiază proprietăţile chimice ale apelor. hidrochimist, -ă smf [At: DN3 / Pl: -işti. -e / E: fr hydrochimiste] Specialist în hidrochimie. hidrochinonă sf [At: LTR2 / Pl: -ne / E: fr hydroquinone, ger Hydrochinon] Substanţă chimică organică obţinută prin reducerea chinonei şi folosită ca revelator în fotografie. hidrociclon sn [At: LTR2 / Pl: -oane / E: fr hydrocyclone] Aparat de sortare şi de concentrare a materialelor granulare, în care separarea granulelor se face sub acţiunea forţei centrifuge, exercitată de un curent de apă. hidrocinemaîică sf [At: LTR2 / Pl: -ici / E: hidro- + cinematică] Ramură a hidrodinamicii care studiază mişcarea fluidelor, independent de forţele care se exercită asupra lor. hidrocor, ~ă sf, a [At: LTR2 / Pl: -i, -e / E: fr hydrochore] 1-2 (Plantă) care are fructe sau seminţe adaptate pentru răspândirea prin intermediul apei. hidrocorie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr hydrochorie] Mod de răspândire a seminţelor prin intermediul apei. caracteristic plantelor hidrocore. hidrocortizon sn [At: LTR2 / Pl: -oane / E: fr hydrocortisone\ 1 Hormon secretat de glandele suprarenale, care, preparat sintetic, are acţiune antiinflamatorie şi antialergică Si: cortizon. 2 (Cmr) Medicament care conţine hidrocortizon (1). hidrocosmetică sf [At: DN3 / Pl: -ici / E: fr hydrocosmetique] Ramură a cosmeticii care foloseşte cu predilecţie apa şi preparatele cosmetice hidratante. hidrocultură sf [At: DN3 / E: fr hydroculture, ger Hydrokultur] Cultură a plantelor (industriale) prin menţinerea rădăcinilor în soluţii nutritive sau în apă. renunţându-se la folosirea pământului Si: hidroponică. hidrocutare sf [At: DN3 / Pl: -tări / E: cdp fr hydrocution] Hidrocuţie. hidrocuţie sf[At: DEX2 / Pl: -ii / E: fr hydrocution] (Med) Sincopă survenită ca urmare a contactului brusc cu apa rece Si: hidrocutare. hidrodinamic, -ă [At: LTR / Pl: -ici, -ice / E: fr hydrodynamique] (Fiz) 1 sf Ramură a hidromecanicii care studiază dinamica fluidelor. 2 a Care se referă la dinamica fluidelor. 3 a Care aparţine dinamicii fluidelor. 4 a De dinamica fluidelor. hidroejector sn [At: DN3 / Pl: -oare / E: fr hydro-efecteur] Ejector hidraulic. 634 HIDROIZOLA hidroelectric, -ă a [At: LTR / P: -dro-e- / Pl: -ici, -ice / E: fr hydro-electrique] 1 (D. instalaţii) Care transformă energia hidraulică în energie electrică. 2 (îs) Centrală -ă Ansamblu de instalaţii, clădiri şi amenajări în care se produce energie electromagnetică prin transformarea din alte forme de energie Si: hidrocentrală. 3 (D. centrale electrice) Care foloseşte debitul şi căderea unui râu sau al unui fluviu. hidroelevator sn [At: LTR2 / P: -dro-e- / Pl: -oare l E: fr hydro-elevateur] Dispozitiv folosit pentru ridicarea şi îndepărtarea apei şi a noroiului din săpăturile executate cu mijloace hidromecanice. hidroenergetic, ~ă a [At: DEX / P: -dro-e- / Pl: -ici, -ice / E: hidro-+ energetic] 1 Referitor la hidroenergie. 2 Specific hidroenergiei. 3 Care aparţine hidroenergiei. 4 De hidroenergie. hidroenergie sf [Ai: DEX2 / P: -dro-e- / E: fr hydroenergie] Energie produsă de apa în mişcare Si: energie hidraulică. hidrofan sn [At: LTR2 / Pl: / E: fr hydrophane] Varietate de opal, uşoară şi poroasă. hidrofaună sf [At: DN3 / Pl: -ne / E: fr hydrofaune, it idrofauna] Faună acvatică. hidrofil, ~ă [At: MACAROVICI, CH. 153 / E: fr hydrophile] 1 a Care absoarbe apă în mare cantitate. 2 a Care se îmbibă uşor cu apă. 3 a Care are afinitate pentru apă. avid de apă. 4-5 sf a (Bot) (Planta) la care florile se polenizează în apă sau la suprafaţa apei Si: hidrogam (1-2). hidrofihe sf [At: DA ms / E: fr hydrophilie] 1-3 Proprietate a unei substanţe de a fi hidrofilă (1-3). hidrofiliza vt [At: DN3 / Pzi: -zez / E: eg hydrophilize, fr hydrophiliser, it idrofilizzare] A trata un material pentru a deveni hidrofil. hidrofilizare sf [At: LTR2 / Pl: -zări / E: hidrofiliza) Tratare a unui material pentru a deveni hidrofil Si: hidrofilizat1. hidrofilizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hidrofiliza] Hidrofilizare. hidrofilizat2, -ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: hidrofiliza] (D. materiale) Care a fost tratat pentru a deveni hidrofil. hidrofinare sf [At: DEX / Pl: -nări / E: cf eg hydrofming] Operaţie de eliminare prin hidrogenare catalitică a sulfului sau a unor compuşi care conţin sulf din unele produse petroliere. hidrofit, -ă sf a [At: LTR2 / Pl: ~i//, -e / E: fr hydrophites] 1-2 (Plantă) care s-a adaptat la viaţa acvatică (în apă dulce sau sărată). hidrofob, ~ă [At: IONESCU-MUSCEL, ŢES. 50 / E: fr liydrophobe] 1-4 smf a (Persoană) care suferă de hidrofobie (1-2). 3 a (înv; imp) Turbat. 4 a (Chm; d. substanţe. îoc hidrofil) Care nu are afinitate pentru apă. hidrofobie sf [At: HOGAŞ, H. 24 / Pl: ~i/ / E: fr hydrophobie] 1 (Med) Teamă patologică de contactul corporal cu apa. 2 Aversiune pentru consumarea apei sau a altor lichide, caracteristică unor boli ca turbarea, meningita, tetanosul, isteria etc. 3 (înv; imp) Turbare. 4 (Chm) Proprietate a unei substanţe de a fi hidrofobă (4). hidrofobizat, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi. -e / E: hidrofob] (Rar) Impermeabilizat. hidrofon sn [At: LTR2 / Pl: -oane / E: fr hydrophone] Aparat utilizat pentru semnalizarea sub apă cu ajutorul sunetelor, format din*microfoane acţionate electromagnetic. hidrofor sn [At: LTR / Pl: -oare / E: fr hydrophore, ger Hydrophore] (Teh) Dispozitiv mecanic cu ajutorul căruia se poate ridica apa prin conducte la o anumită înălţime, folosind forţa de expansiune a aerului închis într-un rezervor metalic, în care apa a fost introdusă cu ajutorul unei pompe de presiune. hidroftalmic, -ă smf a [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: fr hydrophtalmique] 1-2 (Persoană) care suferă de hidroftalmie. hidroftahme şf [At: D. MED. / Pl: -li / E: fr hydrophtalmie] Stare patologică constând în întinderea globului ocular din cauza unei presiuni interioare prea puternice. hidrofug, -ă a [At: DL / Pl: -ugi, -uge / E: fr hydrofuge] (D. materiale) Hidrofob (4). hidrofugare sf [At: LTR2 / Pl: -gări / E: cf fr hydrofugation] Operaţie de finisare a ţesăturilor care are ca scop micşorarea capacităţii de umezire a acestora, care se realizează fie prin apretare. fie prin modificarea structurii chimice a fibrelor. hidrogam, ~ă şf, a [At: DEX / Pl: -me / E: fr hydrogamme] 1-2 (Bot) Hidrofil (4-5). hidrogel sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: fr hydrogef] (Chm) Gel în care mediul de dispersie este apa. hidrogen sns [At: MACAROVICI, CH. 242 / E: fr hydrogene, ger Hydrogen] 1 (Chm) Element chimic gazos mult mai uşor decât aerul, incolor, inodor, insipid şi inflamabil, care, combinat cu oxigenul (în proporţie de doi atomi de hidrogen la un atom de oxigen) formează (o moleculă de) apă. 2 (îs) -fosforat Combinaţie a fosforului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, foarte toxic Si: fosfină. 3 (îs) ~ greu Deuteriu. 4 (îs) ~ sulfurat Combinaţie a sulfului cu hidrogenul, care se prezintă ca un gaz incolor, cu miros de ouă stricate, toxic Si: acid sulfhidric. hidrogena vt [At: DEX / Pzi: -nez / E: fr hydrogener] A introduce hidrogen în molecula unei combinaţii chimice. hidrogenata i/[At: MACAROVICI, CH. 242 / Pl: -nări / E: hidrogena) (Chm) Reacţie în care se introduce hidrogen într-o moleculă, prin adiţie sau prin substituţie, în prezenţa sau în absenţa catalizatorilor Si: (rar) hidrogenat1. hidrogenat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hidrogena] (Rar) Hidrogenare. hidrogenat2, ~ă a [At: MACAROVICI. CH. 302 / E: hidrogena] (D. substanţe) 1 în molecula căruia s-a introdus hidrogen prin hidrogenare. 2 Care este combinat cu hidrogenul. hidrogenerator sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: hidro- + generator) Generator electric, în general de curent alternativ, acţionat de un motor hidraulic. hidrogenohză sf [At: DEX / Pl: -ze / E: cf hidrogenare] Reacţie simultană de hidrogenare şi de rupere a unei catene de atomi de carbon. hidrogeolog, ~ă smf [At: DN3 / P: -ge-o- / Pl: -ogi, -oge / E: fr hydrogeologue] Specialist în hidrogeologie. hidrogeologie sf [At: DEX / P: -ge-o- / E: fr hydrogeologie] Ştiinţă care se ocupă cu studiul distribuţiei, al regimului dinamicii şi genezei apelor subterane. hidroglisor sn [At: LTR / Pl: -oare / E: fr hydroglisseur] Ambarcaţie cu fundul plat, puţin cufundată în apă, care se mişcă extrem de repede, fiind pusă în mişcare de o elice aeriană. hidrograd sn [At: LTR2 / Pl: -e / E: hidro- + grad) (Ggf) Unitate de măsură a nivelului apelor curgătoare, egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă. hidrograf -ă [At: DA ms / Pl: -i. -e / E: fr hydrographe, ger Hydrograph] 1 sm/Specialist în hidrografie. 2 sn Hidrometru înregistrator. 3 Hidrogramă. hidrografic, -ă a [At: DA ms / Pl: -ici. -ice / E: hydrographique] 1 Care aparţine hidrografiei. 2 Care se referă la hidrografie. 3 Specific hidrografiei. 4 (îs) Bazin - Regiune din care îşi adună afluenţii o apă curgătoare mai mare. hidrografie sf [At: ODOBESCU, S. II, 167 / E: fr hydrographie, ger Hydrographie] 1 Ramură a geografiei fizice care se ocupă cu studiul apelor în general şi al cursurilor de apă din interiorul continentelor în special. 2 Totalitate a apelor curgătoare sau stătătoare dintr-o regiune. 3 Ştiinţă care se ocupă cu elaborarea hărţilor marine. 4 Totalitate a hărţilor care reprezintă o mare sau un ocean. hidrogramă sf[At: LTR2 / Pl: -me / E: fr hydrogramme] Grafic care indică variaţia nivelului sau a debitului unui curs de apă într-o unitate de timp Si: hidrograf (3). hidroizohipsă sf [At: LTR2 / P: -dro-i~ / Pl: -se / E: fr hydroisohypse] (Gig) Curbă obţinută prin unirea punctelor cu acelaşi nivel hidrostatic subteran la straturile acvifere cu nivel liber. hidroizola vt [At: DEX2 / P: -dro-i- / Pzi: -Iez / E: hidro- + izola] A izola pentru a împiedica sau reduce infiltrarea sau orice altă acţiune a apei asupra unei construcţii. 635 HIDROIZOLARE hidroizolare sf [Al: LTR2 / P: -dro-i- / Pl: -lari / E: Judroizola] Izolare pentru a împiedica sau reduce infiltrarea sau orice alta acţiune a apei asupra unei construcţii Si: hidroizolaî1. hidroizolai1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: Judroizola] Hidroizolare. hidroizolai2, ~ă a [At: DEX2 / P: -dro-i- / Pl: -a(/, -e / E: hidroizola] (D. construcţii) Care este protejat împotriva acţiunilor apei. hidroizopieză sf [At: DN3 / P: -dro-i-zo-pi-e- / Pl: -ze / E: fr hydroisopiese] Linie care uneşte pe o diagramă punctele cu acelaşi nivel hidrostatic la straturile acvifere cu nivel ascendent. hidrolzză sf [At: LTR2 / Pl: -ze / E: fr hydrolase] Enzimă care catalizează reacţiile de hidroliză. hidrolitic, ~ă a [At: MACAROVICI, CH. 123 / E: fr hydrolytique] 1 Care se obţine prin hidroliză. 2 (Chm; îs) Disociaţie -ă Hidroliză. hidroliză vtr [At: MACAROVICI. CH. 113 / Pzi: -zez / E: fr hydro User] (Chm; d. o sare) 1-2 A (se) descompune prin hidroliză. hidrolizabil, -ă a [At: DNJ / Pl: -i, -e / E: fr hydrolysable] Care poate fi hidrolizat. hidroliză sf [At: MACAROVICI, CH. 123 / Pl: -ze / E: fr hydrolyse, ger Hydrolyse] (Chm) 1 Reacţie chimică pe care o suferă unele săruri (sub acţiunea ionilor de hidrogen şi de oxidril din apă) transformându-se în acidul şi baza din care erau formate. 2 Reacţie chimică de dedublare a moleculelor unui compus organic sub acţiunea apei în prezenţa unui catalizator sau a unei enzime. hidrolocator sn [At: DN3 / Pl: -oare i E: eg hydrolocator] (Mm) Aparat hidroacustic care determină direcţia şi distanţa unui obiect aflat sub apă. prin intermediul ultrasunetelor Si: sonar. hidrolog, -ă smf [At: DA ms / Pl: -ogi, -oge / E: fr hydrologue] Specialist în hidrologie. hidrologic, -ă a [At: DA ms / E: fr hydrologique] 1 Care aparţine hidrologiei. 2 Care se referă la hidrologie. 3 Specific hidrologiei. 4 (îs) Bilanţ - Rapoit dintre cantitatea de apă primită şi cea cedată pe un teritoriu într-un anumit timp din precipitaţii atmosferice, din scurgerea apei la suprafaţă şi din evaporare. hidrologie sf [At: MDT / Pl: ~i/ / E: fr hydrologie, ger Hydrologie] Ramură a geografiei fizice care studiază proprietăţile generale ale apelor de la suprafaţa scoarţei terestre, legile generale care dirijează procesele din hidrosferă, influenţa reciprocă dintre hidrosferă, atmosferă, litosferă şi biosferă, precum şi prognoza evoluţiei elementelor hidrologice. în vederea folosirii lor raţionale în economie. hidromame sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hydromanie\ (Med) Tulburare psihică definită prin tendinţa de a se sinucide prin înec. hidromanţ ie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hydromancie] Artă de a prezice viitorul prin cercetarea apei. hidro masaj sn [At: D. MED. / Pl: -e / E: fr hydromassage] Masaj făcut cu ajutorul apei în mişcare. hidromecanic, -ă [At: LTR / E: fr hydromecanique] 1 sf Ştiinţă care studiază legile echilibrului şi ale mişcării fluidelor, precum şi acţiunea corpurilor solide cu care vin în contact. 2 a Care aparţine hidromecanicii (1). 3 a Care se referă la hidromecanică (1). 4 De hidromecanică (1). hidromecanizare sf [At: LTR2 / Pl: -zări / E: hidro- + mecanizare. cf fr hydromecanisation\ Ansamblu al procedeelor de mecanizare, cu ajutorul curenţilor de apă, a lucrărilor de excavare, transportare şi depunere a materialelor rezultate, aplicat în exploatările din cariere, în mine, la construcţia de terasamente. diguri, canale etc. hidromecanizat, -ă a [At: DEX / Pl: -aţi. -e / E: hidromecanizare] Care este realizat prin hidromecanizare. hidromel sn [At: LTR / Pl: ? / E: fr hydromel] Băutură obţinută prin fermentaţia alcoolică a mierii de albine cu apă Si: mied. mursă. hidrometalurgie sf{At: DEX / Pl: -ii / E: fr hydrometallurgie] Ramură a metalurgiei care se ocupă cu extragerea metalelor din minereuri cu ajutorul soluţiilor apoase, prin solubilizare, filtrare, precipitare etc. hidrometeor sm [At: LTR2 / P: -te-or / Pl: -i / E: fr hydrometeore, ger Hidrometeore] Produs de condensare a vaporilor de apă din atmosferă. hidrometeorologie, -ă a [At: DN3 / P: -te-o- / Pl: -ici. -ice / E: fr hydrometeorologique] 1 Referitor la hidrometeorologie. 2 Specific hidrometeorologiei. 3 Care aparţine hidrometeorologiei. 4 De hidrometeorologie. hidrometeorologie sf{At: DEX / P: -te-o- / E: ger Hydro meteorologie] Ramură a geografiei fizice care studiază circulaţia apei în atmosferă. hidro metric, -ă a [At: LTR / Pl: -ici. -ice / E: fr hydrometrique] 1 Privitor la hidrometrie. 2 Care aparţine hidrometriei. 3 Specific hidrometriei. hidrometrie sf [At: LTR / E: fr hydrometrie, ger Hydrometrie] Ramură a hidrologiei care se ocupă cu determinarea cantitativă a debitului unui curs de apă. cu studiul metodelor tehnice pentru determinarea vitezei, a adâncimii unui curs de apă. a unui strat de apă subteran sau a apei dintr-o conductă, în vederea realizării proiectelor de construcţie hidrotehnică şi a planului de gospodărire a apelor. hidrometru sn [At: CADE / Pl: -re / E: fr hydrometre] (Teh) 1 Aparat pentru măsurarea densităţii şi a vitezei de curgere a lichidelor. 2 Manometru metalic cu scala gradată în unităţi de coloană de apă. cu care se măsoară nivelul unui curs de apă. 3 Pluviometru. hidromineral, -ă a [At: DEX2 / Pl: -i. -e / E: fr hydromineral] 1 Relativ la apele minerale. 2 Specific apelor minerale. hidromodwl sm [At: LTR2 / Pl: -i / E: fr hydromodule] Debit de apă exprimat în litri pe secundă, necesar în timpul unui sezon pentru irigarea suprafeţei de un hectar, calculat pentru fiecare cultură agricolă. hidromonitor sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: fr hydromoniteur, ger Hydromonitor,rs m4p0M0HHr0p] Instalaţie pentru săparea pământului, formată dintr-o conductă metalică prin care se proiectează o vână de apă sub presiune. hidronefrotic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici. -ice / E: fr hydronephrotique] (Med) 1 Referitor la hidronefroză. 2 Specific hidronefrozei. 3 Care aparţine hidronefrozei. 4 De hidronefroză. hidronefi'oză ^/{At: D. MED. / Pl: -z.e / E: fr hydronephrose] Acumulare de urină în rinichi datorată unui obstacol pe ureter. hidronim sn, a [At: DEX / Pl: -e / E: fr hydronyme] 1-2 (Cuvânt) care denumeşte o apă. hidronimie sf[At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr hydronymie] 1-2 (Studiu care se referă la) totalitatea numelor de ape (dintr-o regiune). hidroniu sm [At: LTR2 / Pl: -ii / E: fr hydronium] Ion rezultat din unirea protonului cu o moleculă de apă. hidropai [At: I. NEGRUZZI, S. I, 105 / Pl: -aţi / E: fr hydropathe] 1 sm (Med. rar) Medic specialist în hidroterapie. 2-3 a (Dep) Care tratează (toate) bolile prin hidroterapie. hidropaiicy-ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: ger hidropatisch] 1 Referitor la hidropatie. 2 Specific hidroterapiei. 3 Care aparţine hidropatiei. hidropatie sf[At: DEX / Pl: ~i/‘ / E: fr hydropathie] Hidroterapie. hidropedeză sf [At: DEX / Pl: -ze / E: fr hydropedese] Transpiraţie abundentă. hidropericard sn [At: D. MED. / Pl: -e / E: fr hydropericarde] (Med) Acumulare a unei serozităţi în pericard. hidropexie sf{At: D. MED. / Pl: ~i/‘ / E: fr hydropexie] (Med) Fixare a apei în ţesuturile organismului. hidropic, -ă smf a [At: DOSOFTEI. V. S. 217 / V: (pop) dropică sf I Pl: (rar) -ici, -ice / E: fr hydropique] 1-2 (Persoană) care suferă de hidropizie Si: hidropicos. hidropicos, -oasă smf, a [At: CANTEMIR, IST. 110 / V: (pop) dropicos i E: hidropic + -os] (înv) 1-2 Hidropic (1-2). hidropie ş/'[At: KLEIN, D. / Pl: ~ii / E: net] (înv) Hidropizie. hidropizie sf[At: ŞINCAI. HR. III. 18/33 / V: (înv) idropisie / E: fr hydropisie, it idropisia, lat hydropisis] (Med) Afecţiune determinată de o acumulare de serozitate într-o cavitate naturală a corpului (abdomen, torace etc.) sau între elementele ţesutului conjunctiv Si: (boală-de-) apa. hidroplan sn [At: DN3 / Pl: -el E: fr hydroplane] Hidroavion. 636 HIERATIC hidroplana vi [At: DN"* / Pzi: 3 -nează / E: fr hydroplaner] (D. hidroavioane) A se deplasa plutind la suprafaţa apei. hidroplanaj sn [At: DN3 / Pl: -e I E: fr hydroplanage] Hidroplanare. hidroplanwe sf [At: LTR2 / Pl: -nări / E: hidroplana] Deplasare a unui hidroavion pe apă prin autopropulsie aerodinamică Si: hidroplanaj, hidro planat. hidroplanat sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hidroplana] Hidroplanare. hidroplasmă sf [At: D. MED. / Pl: -e / E: fr hydroplasme] Constituent lichid al protoplasmei. hidropneumatic, ~ă sn, a [At: DN3 / P: -pne-u- / Pl: ~/d, ~ice / E: fr hydropneumatique] 1-2 (Aparat) care funcţionează cu ajutorul apei sau al unui lichid ori gaz comprimat. hidropneumotorax sn [At: D. MED. / Pl: -uri / P: -pne-u- / E: fr hydropneumothorax] (Med) Pneumotorax spontan caracterizat prin prezenţa de lichid în cavitatea pleurală. hidroponic, ~ă [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: fr hydroponique] 1 sf Cultură legumicolă sau floricolă în soluţii nutritive sau pe un substrat de pietriş sau de nisip prin care circulă permanent apă cu îngrăşăminte chimice. 2 a Referitor la hidroponică (1). 3 a De hidroponică (1). hidroragie sf {At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hydroragie] (Med) Trecere a apei din plasma sanguină în spaţiile interstiţiale ale organismului. hidroree sf [At: D. MED. / Pl: -ci / E: fr hydrorrhee] (Med) Scurgere cronică a unui lichid seros. hidrosadenită sf [At: D. MED. / Pl: -te / E: fr hydrosadenite] Inflamaţie a glandelor sudori pare, de obicei a celor de la subsuoară, care evoluează sub forma unor abcese adânci. hidrosalpinx sn [At: D. MED. / Pl: -uri / E: fr hydrosalpinx] (Med) Acumulare de lichid seros în salpinge. hidroscală sf[At: LTR2 / Pl: -le / E: fr hydroscale] Aeroport pe apă destinat decolării sau amerizării hidroavioanelor. pe care se află instalaţiile necesare manevrării, adăpostirii şi întreţinerii acestora. hidrosepărător sn [At: LTR2 / Pl: -oare / E: hidro- + separator] Instalaţie de separare acţionată cu ajutorul unui curent de apă şi folosită la prepararea mecanică a cărbunilor. hidrosferă sf [At: MACAROVICI, CH. 32 / E: fr hydrosphere, ger Hydrosphăre] (Gig. Ggf) înveliş de apă al globului terestru, alcătuit din oceane, mări. lacuri, gheţari, ape curgătoare, ape subterane, zăpezi şi gheţuri. hidrosolsn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: fr hydrosol] Sistem coloidal solubil în care mediul de dispersie este apa. hidrosolubil, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -e / E: fr hydrosoluble] (D. substanţe) Care se dizolvă în apă. hidrosonicitate sf [At: DEX2 / E: hidro- + sonicitate] Ramură a fizicii care studiază transmiterea energiei prin unde elastice în medii lichide. hidrostatic, ~ă [At: MACAROVICI. CH. 691 / E: fr hydrostatique] (Fiz) 1 a Care se referă la echilibrul fluidelor. 2 a (îs) Balanţă -ă Balanţă cu braţe egale, pentru determinarea densităţii solidelor şi lichidelor. 3 sf Ramură a hidromecanicii care se ocupă cu studiul fluidelor în echilibru, supuse acţiunii unui sistem de foiţe Si: statica fluidelor. hidrostatician, -ă smf [At: DN3 / Pl: -icni, -iene / E: fr hydrostaticien] Specialist în hidrostatică (3). hidrostatimetru sn [At: DN3 / Pl: -re / E: fr hydrostatimetre] Aparat electric pentru determinarea nivelului apei dintr-un curs de apă. hidrotactism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr hydrotactisme] Mişcare a organismelor vii datorită aerului umed. hidrotehnic, ~ă [At: LEG. EC. PL. 92 / Pl: -ici. -ce / E: fr hydrotechnique, ger Hydrotechnik] 1 ^/Ramură a tehnicii care se ocupă cu folosirea apei şi cu proiectarea şi executarea lucrărilor de folosire a apei. a energiei hidraulice şi a lucrărilor de prevenire a distrugerilor provocate de ape. 2 a Privitor la hidrotehnică (1). 3 a Specific hidrotehnicii. 4 a Care aparţine hidrotehnicii. hidrotehnician, ~ă smf [At: DEX / P: -ci-an / Pl: -ieni. -e / E: hidrotehnică +--ian] Specialist în hidrotehnică (1). hidroterapewt sm [At: DN3 / P: -pe-ut / Pl: -nţi / E: fr hydrotherapeute] Specialist în hidroterapie. hidroterapic, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: fr hydrotherapique] 1 Care se referă la hidroterapie. 2 Care aparţine hidroterapiei. 3 De hidroterapie. hidroterapie sf [At: DA ms / Pl: ~i/’ / E: fr hydrotherapie] (Med) Tratament care constă în folosirea apei sub formă de băi. duşuri, aburi etc. la diferite temperaturi Si: hidropatie. hidrotermal, ~ă a [At: DEX / Pl: -i. -e / E: fr hydrothermal] 1 Care se refera la ape fierbinţi, provenite prin răcirea topiturilor magmatice. 2 (Gig. îs) Proces - sau fază -ă Ultimă etapă a consolidării magmatice. hidrotermoterapie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hydrothermotherapie] Tratament cu ape termale. hidrotimetrie sf[At: LTR2 / Pl: ~i/ / E: fr hydrotimetrie\ Măsurare a densităţii unei ape. hidrotipie sf [At: LTR2 / Pl: ~i/ / E: fr hydrotypie] Procedeu de realizare a fotografiilor în culori, folosit mai ales la copierea filmelor cinematografice în culori cu matriţe în relief, care se colorează cu coloranţi solubili în apă. hidrotorax sn [At: D. MED. / Pl: -uri / E: fr hydrotorax] (Med) Colectare de lichid în cavitatea pleurală. hidrotropism sn [At: LTR2 / Pl: -e / E: fr hydrotropisme] Mişcare de orientare a rădăcinilor plantelor superioare şi a miceliilor de ciuperci spre locurile mai umede ale solului. hidrovitamină sf [At: DN3 / Pl: -ne / E: fr hydrovitamine] Vitamină solubilă în apă. hidroxid sm [At: LTR / Pl: -izi / E: fr hydroxyde] Compus chimic anorganic a cănii moleculă conţine în structura sa una sau mai multe grupe hidroxil. hidroxil sm [At: LTR / Pl: -i / E: fr hydroxyle] Radical monovalent format dintr-un atom de hidrogen şi un atom de oxigen Si: oxidriî. hidroxilamină sf [At: LTR / Pl: -ne / E: fr hydroxilamine] (Chm) Bază rezultând din înlocuirea unui atom de hidrogen al amoniacului cu un oxidril. capabilă să dea săruri cu acizi organici şi anorganici, având mare putere reducătoare. hidroză sf [At: DN3 / Pl: -z.e I E: fr hydrose] (Med) Tulburare funcţională a secreţiei sudorale. hidrozoai* sn [At: DEX / P: -zo-ar I Pl: ~e / E: fr hydrozoaires] (Zlg) 1 (Lpl) Clasă de celenterate marine şi de apă dulce, care trăiesc solitare sau în colonii. 2 (Lsg) Animal care face parte din această clasă. hidrnră şf[At: LTR / Pl: -ri / E: fr hydrure] 1 Combinaţie a hidrogenului cu alte elemente chimice. 2 (Chm, îs) ~ de hor Boran. hie1 i vz hi1 hie2 sf [At: VAIDA. ap. DA ms / Pl: ~i/ / E: mg hi] Lipsă. hiecine pnh vz fiecine hiemal, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr hiemaf] 1 (Liv) De iarnă. 2 (Bot; d. plante) Care trăieşte sau creşte iama. hienă sf [At: EMINESCU, P. 120 / P: hi-e- / Pl: -ne / E: fr hyene, ger Hyane, lat hyaena] 1 (Zlg) Mamifer carnivor asemănător cu câinele, cu blana cenuşie tărcată, cu gâtul gros. cu urechile golaşe şi cu picioarele anterioare mai lungi decât cele posterioare, care trăieşte în Africa şi în Asia şi care se hrăneşte mai ales cu cadavre (.Hyaena hyaena). 2 (Fig) Om ticălos, nemernic, mizerabil. hieriidă sf[At: DN3 / P: hi-e- / Pl: -de / E: fr hyenides] (Zlg) 1 (Lpl) Familie de mamifere carnivore din care face parte hiena. 2 (Şis) Animal din această familie. hiep sn vz hep1 hier sm [At: DA ms / Pl: -i / E: vsl )(nep] Nume al literei H din alfabetul chirilic. hierarliie sfvz ierarhie hierască sf vz herască hieratic, ~ă a [At: MACEDONSKI. O. I. 162 / V: ie- / P: hi-e-ra- / E: fr hieratique, lat hieraticus] 1 Care se referă la lucruri sacre Si: sacru, 637 HIERATISM sfânt. 2 (în artă) A cărui formă este impusă de tradiţia religioasă. 3 (îs) Scriere -ă Scriere cursivă şi simplificată a hieroglifelor. 4 (D. ţinuta corpului) Rigid. 5 (D. concepţii, atitudini, orientări etc.) Tradiţional. 6 Măreţ. 7 (Fig) Calm (în aparenţă). 8 (Fig) Distant. hieratism sn [At: CONTEMP. S. II. 1950, nr. 170, 5/6 / P: hi-e-ra- / E: fr hieratisme] (Rai) 1-2 Spirit sau sistem hieratic. 3-9 Caracter a ceea ce este hieratic (1-2,4-8). 10 (Pex) îndepărtare de viaţa reală prin adoptarea unor tipare fixe, rigide. hierb sn vz herb hiermuleţ sm vz irermuleţ hierneu sn vz arneu hiero- [At: DA ms / E: fr liiero-, ger hiero-, it iero-, lat hiero-, ngr iepâ , rs nepo-] Element prim de compunere însemnând: 1-2 (De) sfânt. 3 Cu caracter sacru. hierodiacon sm [At: (a. 1766) URICARIUL XIV, 188 / V: ie- / Pl: -/ / E: ngr lepoSiâicovoT7] Rang superior de diacon. hierodul, ~ă smf [kt. DN3 / Pl: -e / E: fr hierodoule] (Ant) Sclav în serviciul unui templu grec. hierofant sm [At: RESMERIŢĂ, D. / P: hi-e- I PI: -nti / E: fr hierophante] Preot antic grec care iniţia pe neofiţi în mistere şi în oracole. hieroglifă sf[kt: ODOBESCU, S. III, 79 / V: ie~ / Pl: -fe / E: fr hieroglyphe, ger Hieroglyphe, it ieroglifo] 1 (în scrierea vechilor egipteni) Semn sfinţit care exprimă în mod simbolic ideile, prin reprezentare de obiecte naturale. 2 (Lpl. cu sens ironic; fig) Scris neciteţ, indescifrabil. hieroglific, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. L 11 / V: ie- l E: fr hieroglyphique, lat hieroglyphicus, it ieroglifico, ngr iepoyXvfiKâ] 1 Care este scris cu hieroglife Si: (înv) hieroglificesc (1). 2 (Fig; fam) Greu de înţeles Si: (înv) hieroglificesc (2). 3 (Fam) Indescifrabil. hieroglificesc, -ească a [At: CANTEMIR, I.I.T. 128 / V: ie- / Pl: -eşti / E: rs HeporAH(pinecKHff\ (înv) 1-2 Hieroglific (1-2). 3 (Fam) Indescifrabil. hiestru am vz fiestru fiifă sf[kt D. MED. / Pl: -fe / E: fr hyphe] Filament din celule care alcătuieşte miceliul unei ciuperci. hifen sn [At: DN3 / A şi: /n~ / Pl: -e I E: lat hyphen] (Lin) Reunire a două cuvinte în unul singur pentru a exprima o singură noţiune. hi-fi [At: DEX2 / P: haifi / E: eg /ii[gh]-/i[delity]] 1-2 ai, sfi (De) înaltă fidelitate. highfidelity [At: DN3 / P: hai fideliti / E: eg high fidelity] 1-2 sfi, ai (Echipament fonografic de) înregistrare şi redare sonoră de înaltă fidelitate. higan,~ă a [At: KLEIN. D. 169 / Pl: -e / E: net] (îvr) 1 Vesel. 2 Iute. higă sf [At: H III. 290 / Pl: ? / E: net] (Iht; pbl) Cegă. higege sfvz higheghe higet sn [At: CHEST. IV. 105 / Pl: ? / E: net] (Reg) Tufiş des într-o pădure mare Si: hi giu. higheghe sf [At: ARH. FOLK. VII, 57 / V: -gege / P şi: higieghie / Pl: -glii / E: cf mg hegedii] (Mgm; Trs) Vioară. higheghiş sm vz hegeduş highidiş sm vz hegeduş highiduş sm vz hegeduş higienă sf vz igienă higienic, -ă a vz igienic higiemst, -ă smf vz igienist higiu sn vz huciu liigro- [At: D. MED. / E: fr hygro-] Element prim de compunere cu sensul: 1 Umed. 2-3 (Referitor la) umiditate. higrofil, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr hygrophile] (D. plante) 1 Care caută umiditatea. 2 Care se dezvoltă în condiţii de mare umiditate. higrofită [At: DEX / Pl: -te / E: fr hygrophyte] 1-2 sf a (Plantă) care se dezvoltă normal când substratul pe care vegetează are o mare umiditate. higrograf sn [At: MDT / S şi: hyg- / Pl: -e / E: fr hygrographe] Aparat pentru înregistrarea gradului de umiditate a aerului din atmosferă. higrogt'amă sf [At: LTR2 / Pl: -me I E: fr hygrogramme] Diagramă care reprezintă variaţia umidităţii aerului. higrologie sf [At: DEX / Pl: ~i* / E: fr hygrologie] Disciplină care se ocupă cu studiul umidităţii aerului. higromă sf [At: D. MED. / Pl: -me / E: fr hygroma] (Med) Inflamaţie a pungilor seroase de sub piele, în dreptul unei articulaţii. higrometric, ~ă a [At: DA ms / Pl: -ici, -ice / E: fr hygrometrique] 1 Specific higrometriei. 2 Referitor la higrometrie. 3 Care aparţine higrometriei. higrometrie sf[kt: LTR / V: ig~ / E: fr hygrometrie, ger Hygrometrie] Ramură a meteorologiei care se ocupă cu descrierea metodelor şi a aparatelor utilizate în determinarea umidităţii aerului atmosferic Si: (rar) higroscopie (1). higrometru sm [At: IONESCU-MUSCEL. ŢES. 625 / Pl: -re i E: fr hygrometre, ger Hygrometer] Aparat cu care se măsoară umiditatea gazelor. higroscop sn [At: DA ms / V: ig~ /Pl: -oape IE: fr hygroscope, ger Hygroskop] Instrument folosit pentru studierea variaţiei umidităţii aerului atmosferic. higroscopic, ~ă a [At: DL / Pl: -ici. -ice / E: fr hygr osc opiq u e ] Care are calitatea de a absorbi umiditatea din aer. higroscopicitate sf [At: LTR2 / E: higroscopic + -itate] Proprietate a unui coi*p de a fi higroscopic Si: higroscopie (2). higroscopie sf [At: DN3 / E: fr hygroscopie] (Rar) 1 Higrometrie. 2 Higroscopicitate. higrostat sn [At: DL / Pl: -e/E: fr hygrostat] Aparat folosit pentru menţinerea umidităţii relative a aerului dintr-o încăpere, dintr-o instalaţie etc. hihăi vir [At: DA ms / Pzi: -esc / E: net] (Pfm) A chihăi1. hihoho i vz mihoho liihot sn vz chicot hihoti v vz chicoti hii1 i vz hi1 lui2 i vz ii hijalie sfvz vijelie hil1 sn [At: DL / Pl: -uri / E: fr hile, lat hilum] 1 (Atm) Porţiune la suprafaţa unui organ spongios în care pătrund vasele sangvine şi nervii. 2 (Bot) Cicatrice aflată pe învelişul seminţei, la locul unde aceasta s-a desprins de picioruşul ovulului. hil2 sn vz chil hilar1, ~ă a [At: DL / Pl: -e / E: fr hilaire] (Atm) 1 Care se referă la hil1. 2 Care aparţine hilului1. hilar2, ~ă a vz ilar hilariant, ~ă a vz ilariant hilarii sfp [At: DN3 / E: net] (Ant) Sărbători în cinstea Cibelei. mama zeilor, şi a zeului Attis, zeu al vegetaţiei şi agriculturii în Asia Mică. hilaritate sfvz ilaritate hilău sn [At: H VI, 17 / Pl: ? / E: net] Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. hilbon s [At: COMAN, GL. / V: /iâ/~ / Pl: ? / E: net] (Reg) Loc adânc plin cu apă într-o vale. Ihldiş sm vz fildeş lulea sfi [At: DEX / E: ger Hylăa] Denumire a pădurii ecuatoriale congoleze. hiler1 sn [At: PAMFILE, A. R. 234 / V://~ / Pl: / E: net] Unitate de măsură de două prăjini şi trei palme. hiler2 sms vz filer1 hilgi sfp [At: HERZ.-GHER. II-III. 422 / E: net] (Reg) înveliş al cartuşului. hiliarh sm [At: BELDIMAN, TR. 16/10 / P: -li-arh / Pl: -i / E: ngr XMccpxoji] (Grî) Comandant peste o mie de oameni Cf (înv) căpitan-de-mie, miaş, polcovnic, liiliasm sn vz chiliasm 638 HINGHEROAICĂ hil'ibă sfvz hrib liilichi sp [At: CHEST. II, 245 / A: net / E: net] (Reg) Scurtături de lemn, lungi de aproximativ un metru, care susţin acoperişul la casele fără streaşină. hihei1 i [At: N. REV. R. XI, 86 / E: net] (Reg) Strigăt prin care se opreşte viţelul să mai sugă. hilici2 vt [At: N. REV. R. XI. 86 / Pzi: -cesc / E: hilici1] (Reg) A opri viţelul să mai sugă. hilimi vr [At: TODORAN. GL. / Pzi: -mese / E: net] (Reg) A se mulţumi cu ceva. hilimică sf vzfilimică. hilimodiCă sf [At: PANŢU. PL.2 / Pl: -ace. / E: net] (Bot, Trs) Ienupăr-pitic. hilinţă sf [At: POMPILIU, BIH. 1011 / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Leagăn. hilişte sfvz velişte hilinţă sf[At: RĂDULESCU-CODIN, M. N., ap. DA ms / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Basma albă, brodată pe margini, purtată de femeile tinere. hilizi v vz hlizi2 hilo- [At: DN3 / E: fr hylo-] Eiement prim de compunere savantă cu sensul: 1-2 (De) materie. 3 Privitor la materie. 4 Specific materiei. hilobatidă sf[At: DN3 / Pl: -de / E: cf lat hylohates] (Zlg) 1 (Lpl) Specie de maimuţe cunoscute sub numele de giboni. 2 (Şls) Maimuţă din această specie. hiloscos, ~oasă smf a vz firoscos hiloţi smp vz iloţi hilozoism sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr hylozoisme] Teorie conform căreia întreaga materie ar fi vie. însufleţită, având capacitatea de a simţi şi de a gândi. hilozoist,~ă smf, a [At: DEX / Pl: -işti, -e / E: fr hylozoîste] 1-2 (Adept) al hilozoismului. hiltă sf[At: DOSOFTEI. PS. 141 / E: vsl ;(*irt4] (înv) Răutate. himaroi sp [At: ALRM II/I h. 167 / E: hemoroizi] (Reg) Hemoroizi. himation sn [At: DN3 / Pl: -oane / E: fr himation] (Ant) Mantie amplă purtată de greci, prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr. himei v vz hămei2 himen sn [At: DA ms / V: imen / A şi: himen / Pl: -e / E: fr' lat hymen] (Atm) Membrană care acoperă, la fetele virgine, orificiul extern al vaginului. himenaic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: it imenaico, lat hymenaicus] 1-3 Himenal (1-3). liimenal, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~/\ ~e / E: fr hymenal] 1 Al căsătoriei. 2 Referitor la căsătorie. 3 Specific căsătoriei. 4 (Atm) Referitor la himen (1). 5 (Atm) De himen (1). himeneu [At: OLLĂNESCU. H. O. 216 / S: hym~ / Pl: -ri / E: fr hymenee, lat hymenaeos, ngr vjievoeîog] 1 sm (în Antichitate) Zeu al căsătoriilor. 2 sn (Lit; înv) Căsătorie. 3 sn (Big) Himeniu. himeniu sn [At: DN3 / Pl: -ri i E: fr hymenium] Parte centrală a ciupercilor, formată din elemente producătoare de spori Si: himeneu (3). himenopter, ~ă sn [At: DA ms / V\: -e / E: fr hymenoptere, ger Hymenopteren] 1 (Lpl) Ordin care cuprinde insecte cu două perechi de aripi membranoase, cu metamorfoză completă, femelele având la vârful abdomenului un ac cu venin, şi care trăiesc adesea organizate în colonii. 2 ( Şls) Insectă care face parte din acest ordin. himenopterologie sf [At. DN3 / Pl: ~it / E: fr hymenopterologie] Parte a entomologiei care studiază himenopterele. himeră sf [At CANTEMIR, IST. 93 / V: i/w~ / Pl: -re / E: fr chimere, it chimera, lat Chimaera] 1 (Mit) Monstru având capul de leu, trupul de capră şi coada de balaur. 2 Motiv decorativ reprezentând un monstru. 3 (Bot) Formă bizară apărută la plante, întrunind însuşiri a două varietăţi, fără a fi provenită din încrucişări. 4 (Pex) închipuire ireală Si: nălucire. himeric, ~ă a [At: EMINESCU. P. 223 / S şi: (înv) chim- / Pl: -ici. -ice / E: himeră + -ic] 1 Care se bazează pe himere (4) Si: iluzoriu. 2 Ca de himeră Si: fantastic, himie sfvz chimie himilică sfvz filimică himisi v vz hămesi himnic, -ă a vz imnic himnologic, -ă a vz imnologic himnologie sfvz imnologie hinag sm [At: HII, 218 / Pl: ~ngi / E: net] (Bot. reg) Mărăcine cu ghimpi tari ce cresc orizontal. hină1 sf[At: VICIU, GL. 101 / E: mg hinna ,,leagăn“] (Reg) Parte din spate a plutei. hină2 sf vz chinină hincheu sn vz hinteu hinchi sn vz inc hinci sn vz huei hincoti v vz chicoti hincui vr [At: VASILIU, L. P. 77 / Pzi: -esc / E: net] (Reg) A se îndrăgosti. hind sm vz ind hindi sni [At: DEX / E: fr hindi] Unul dintre aspectele literare ale limbii hindustane, limbă oficială în India. hindichi sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 435/4 / V: (înv) handic, hăndic, hăn~, hân~, hendac, hendec~, lien~, hidec, hidic / Pl: -ri / E: bg xeH4€K, srb hendek, tc handak] 1 (înv) Şanţ de întărire Cf meterez. 2 (Pex) Şanţ. 3 (Fig) Taină. hinduism sn [At: DEX / Pl: -e/E: fr hindouisme, ger Hinduismus] Religie răspândită în India, bazată pe principalele dogme ale brahmanismului şi ale budismului. hinduist, ~ă smf, a [At: DEX / Pl: -işti, -e / E: fr hindouiste] 1-2 (Adept) al hinduismului. hindus, ~ă [At: CONTEMP.. S. II. 1949, nr. 126,14/2 / E: fr hindou] 1 smf Persoană care face parte din populaţia de bază a Indiei. 2-3 smf Persoană aparţinând religiei brahmanice sau celei hinduiste. 4-5 a Care aparţine Indiei sau populaţiei ei. 6-7 a Privitor Ia India sau la populaţia ei. hindustână sf vz hindustani hindusfani sf a [At: DEX / V: -nă sf/ E: fr hindoustani] 1-2 (Limbă) indo-iraniană, vorbită în India şi în Pakistan. hinezărie sf vz chinezărie hingher1 sm [At: (a. 1620) CUV. D. BĂTR. 1.284 / V: en~, hen~, (Mol) henghir / Pl: -i / E: săs hoenger (ger Henker)] 1 Persoană însărcinată cu prinderea (şi omorârea) câinilor fără stăpân Si: (reg) hoher (1). 2 (Pex) Călău. 3 (Fig) Om sadic. hingher2 sm vz enghel hinghereaua sfa [At: DA ms / E: net] (Reg) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 Melodie după care se dansează acest dans. hinghereală sf[At DA ms / Pl: -eli / E: hingheri + -eală] 1 Prindere (şi omorâre) a câinilor fără stăpân. 2 (Fig) Chinuire. hinghereasă sf [At GOROVEI, C. 127 / Pl: -ese / E: hingher + -easă] 1-2 (Şdp) Soţie de hingher Si: hingheroaică (1-2). hingherel sm [At: MARIAN, O. I, 119/ Pl: -ei / E: hingher + -el] 1-2 (Şhp) Hingher (1) (tânăr). 3 (Orn, reg) Pasăre din familia şoimului. hingheri vt [At: TDRG / Pzi: -resc / E: hingher] 1 A se ocupa cu hingheria. 2 (Fig) A chinui pe cineva. hingherie sf [At: TDRG / Pl: ~i/ / E: hingher] 1 Meserie a hingherului (1). 2-3 (Ccr) Loc unde hingherii (închid şi) omoară câinii. hingherire sf [At MDA ms / Pl: -ri / E: hingheri] Prindere (şi omorâre) a câinilor fără stăpân Si: hingherit. hingherii sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hingheri] Hingherire. hingheroaică sf [At DA ms / Pl: -ice / E: hingher + -oaică] (Şdp) 1-2 Hinghereasă (1-2). 3 Femeie foarte rea. 639 HINGIU hingiu sn vz huciu hinisit, ~ă a [At: TODORAN. GL. / Pl: ~i//, -e / H: net] (Reg) 1 Amărât. 2 Slăbit. Jiinta1 i [At: MARIAN, NA. 347 /' E: cf mg hinta ,,leagăn“] (Reg. are) Cuvânt cu care se leagănă copiii Si: nani. nani. hinta2 vt [At: LB / Pzi: ? / E: hinta1, cf mg hintalni „a legăna'4] (Reg) A legăna. hintău sn vz hinteu hinteag s [At: KLEIN. D. / Pl: net / E: net] (Reg) Veşmânt. hinterland sn[At: DL / Pl: ~uri / E: ger Hinterland] (Gig) 1 Regiune relativ rigidă din punct de vedere tectonic, situată în spatele unui sistem muntos cutat. 2 Teritoriu care gravitează în jurul unui centru economic. 3 Regiune învecinată cu un teritoriu ocupat, folosită ca bază a unor acţiuni expansioniste. 4 Totalitate a coloniilor şi a ţărilor dependente de metropolă. hinteţsn [At: LB / Pl: -e / E: hinteu + -eţ] 1-2 (Reg; şhp) Hinteuş (1-2). hinteu sn [At: (a. 1778) IORGA, S. D. XII. 98 / V: haltei, haitei, hâitei, haltei, helteu, hentei, -ncheu / Pl: -eie, -eaie / E: mg hinto] 1 (Trs) Trăsură. 2 (Lpl) Totalitate a uneltelor (plug, tânjală. cârceie) care servesc la înjugatul boilor în patru (mai ales la plug). 3 (Lpl) Tânjale (cu toate părţile componente). 4 (îf halteie) Totalitate a uneltelor care aparţin unui car sau unei căruţe. hinteuş sn [At: LB / P: -te-uş / Pl: -e / E: hinteu + -uş] 1-2 (Reg, şhp) Hinteu (1) (mic) Si: hinteţ (1-2). hioală şf vz hiolă hioid sn, a [At: ANATOMIA 95 / P: hi-o-id / E: fr hyo'ide] (Ant) 1-2 (Şîs Os -) (Os) mic. în formă de potcoavă, aşezat în partea anterioară şi superioară a gâtului, între baza limbii şi laringe. hioidian, -ă a [At: DN3 / P: hi-o-i-di-an / Pl: -ieni, -iene / E: fr hyoidien] 1 Privitor la osul hioid. 2 Care aparţine osului hioid. 3 Specific osului hioid. hiolă sf [At: VLAHUŢĂ. D. 81 /V: ~oală / E: net] 1 (îlav) în ~ Târând după sine. 2 (îe) A lua în ~ A împinge pe cineva fără voie. hioldaş sm [At: DIONISIE. C. 187 / E: net] (Reg) Ghioldaş. hip1 sn [At: LIUBA-IANA, ap. DA ms / Pl: -uri / E: net] 1-2 (îe) A fi cu ~uri A fi (neastâmpărat sau) nervos. hip2 sn [At: PAŞCA, GL. / Pl: -uri / E: net] (Reg) Clipă. hip-3 vz hipo-1 hip-4 vz hipo-2 hipalagă sf [At: DN3 / Pl: -age / E: fr hypallage, it ipallage] (Lit) Procedeu stilistic prin care se atribuie unor cuvinte ale unei fraze ceea ce convine altor cuvinte. hipalgezie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr liypalgesie] (Med) 1 Sensibilitate dureroasă. 2 Durere uşoară Si: hipalgie. hipalgie sf[At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypalgie] (Med) Hipalgezie. hipantropie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hippanthropie] (Med) Monomanie în care bolnavul se crede transformat în cal. hiparion sm [At: DEX / P: -ri-on / Pl: -i / E: fr hipparion] Gen fosil de ecvide, care avea la membre câte un deget funcţional şi care este considerat strămoşul calului. hiper- [At: IORDAN, L. R. A. 193 / S şi: (înv) hyp- / E: fr hyper-, ger hyper-, gr xmsp-, lat hyper-] (îoc hipo-) Element de compunere însemnând: 1 Peste. 2 Deasupra. 3 Excesiv de... 4 Prea. hiperaciditaîe sf [At: DL / Pl: -taţi / E: hiper- + aciditate] Tulburare funcţională care se manifestă prin creşterea excesivă a acidului clorhidric din secreţia gastrică. întâlnită la gastrite. ulcer duodenal Si: hiperdorhidrie. hiperacuzie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hyperacousie] Hiperestezie a auzului. hiperalcalin, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr hyperalcalin] Cu un caracter alcalin foarte puternic. hiperalgezic, ~ă smf a [At: DN3 / Pl: -ici. -ice / E: fr hyperalgesique] (Med) 1-2 (Persoană) care suferă de hiperalgezie. hiperalgezie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hyperalgesie] (Med) Sensibilitate exagerată la durere Si: hiperalgie, hiperestezie\2). hiperalgie sf [At: DN~' / Pl: ~i/ / E: fr hyperalgie] (Med) Hiperalgezie. hiperhat sn vz hiperbată hiperbată sf[At: DEX /' V: —at sn / Pl: -te / E: fr hyperbate] 1 Inversiune a ordinii naturale a cuvintelor. 2 Adaos pe care îl face scriitorul sau vorbitorul după încheierea unui anunţ. hiperbolă sf [At: MDT / A şi: hiperbolă / Pl: -le / E: fr hyperbole, lat hyperbole] 1 (Lit) Figură de stil care constă în exagerarea expresiei pentru a reda mai plastic ideea şi a produce o impresie mai puternică. 2 (Mat) Curbă reprezentând locul geometric al punctelor din plan a căror diferenţă între distanţele la două puncte fixe numite focare este constantă. hiperbolic, ~ă a [At: IONESCU-MUSCEL. FIL. 178 / Pl: -ici, -ice / E: fr hyperbolique, lat hyperbolicus] 1-2 Care are caracterul hiperbolei (1-2). 3-4 Care conţine sau foloseşte hiperbole (1). 5 (în vorbirea curentă, d. expresii, afirmaţii etc.) Care este exagerat. 6 (Mat) De forma unei hiperbole (2). 7 (Mat, îs) Suprafaţă -ă Suprafaţă creată prin rotirea unei hiperbole. 8 (Mat, îs) Funcţie -ă Funcţie care derivă geometric din hiperbolă (după cum funcţia trigonometrică derivă din cerc). hiperbolism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr hyperbolisme] 1-6 Caracter a ceea ce este hiperbolic (1-6). 7 Exagerare. hiperboliza vt [At: DN3 / Pzi: -zez / E: hiperbolă + -iz.a] A da dimensiuni exagerate mărimii, importanţei etc. unui lucru, unui fapt etc. hiperbolizant, -ă a [At: DN3 / Pl: -nţi, -e / E: fr hyperbolisant] Care hiperbolizează. hiperbolizare sf [At: DEX2 / Pl: -zări / E: hiperboliza] Conferire de dimensiuni exagerate mărimii, importanţei etc. unui lucru, unui fapt etc. Si: hiperbolizat1. hiperbolizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hiperboliza] Hiperbolizare. hiperbolizat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi. -e / E: hiperboliza] Care este foarte exagerat. hiperboloid sm [At: LTR2 / Pl: ~iz/ / E: fr hyperboloide] (Mat) Suprafaţă rezultată din revoluţia unei hiperbole în jurul uneia dintre axele sale. hiperborean, ~ă a [At: DEX / P: -re-an / Pl: -eeni. -eene / E: fr hyperboreen] Care se află la extremitatea de miazănoapte a globului pământesc. hiperboreu, -ee smf a [At: DN3 / Pl: -ei. -ee / E: fr hyperboree] 1-2 (Persoană) din regiunea extremului nordic. 3-4 (Pgn) (Persoană) de la nord Si: hiperborean. hipercalcemie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hyperealeemie] (Med) 1 Creştere anormală a cantităţii de calciu în sânge. 2 Cantitate de calciu anormal de mare prezentă în sânge. hipercaracterizare şf [At: DN3 / Pl: -zări / E: hiper- + caracterizare] Cumul de mijloace morfologice folosit pentru evidenţierea unei singure valori lexicale sau gramaticale. hipercheratoză sf[At: DEX / Pl: -z.e / E: fr hyperkeratose] îngroşare a stratului cornos al pielii. lupercheratozic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: hyperkeratosique] 1 Referitor la hipercheratoză. 2 Specific hipercheratozei. 3 De hidrocheratoză. hiperchilie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypercylie] (Med) Creştere a secreţiei gastrice. hiperchinezie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: hyperkinesie] Activitate exagerată efectuată de muşchii scheletici sau de muşchii netezi ai unui organ cavitar. hiperdorhidrie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hyperclorhydrie] Hiperaciditate (gastrică). hipercolie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hypercolie] (Med) Creştere a secreţiei biliare. hipercompresor sn [At: DN3 / Pl: -oare / E: fr hypercompresseur] Aparat care permite obţinerea de presiuni foarte mari. hipercorect, -ă a [At: DEX / Pl: -cîi. -e / E: fr hypercorrect] (Lin. d. forme gramaticale, d. cuvinte, grafii etc.) 1 Care este eronat din cauză că i s-a aplicat, prin analogie, o regulă lingvistică valabilă pentru alte situaţii. 2 Care conţine o greşeală izvorâtă din teama de a nu greşi. 640 HIPERSENSIBIL hipercorectitudine sf [At: DEX / Pl: ~ni / E: hiper- + corectitudine] (Lin) Greşeală de limbă care constă în folosirea de forme hipercorecte. datorită efortului conştient al vorbitorilor de a se conforma mecanic normelor limbii literare. hipercrime sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypercrinie] (Med) Secreţie exagerată a unei glande endocrine. hipercritic, ~ă a, sf [At: DA ms / S şi: (înv) hyp~ / Pl: -ici / E: hypercritique] (Rar. irn) 1-2 (Care are caracter de) critică exagerată, excesivă. hipercromie sf [At: LTR2 / Pl: ~i/ / E: fr hyperchromie] (Med) Exagerare a pigmentaţiei normale a pielii. hiperemeză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr hyperemese•] Vomitare abundentă. hiperemie, ~ă [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: liiperemie] 1 a Privitor la hiperemie. 2 a De hiperemie. 3-4 smf a (Persoană) care prezintă forme de hiperemie. hiperemie sf [At: ENC. VET. 23 / S şi: (înv) hyp- / Pl: ~i/ / E: fr hyperemie, ger Hyperdmie] (Med) Afluenţă excesivă de sânge într-un organ sau într-un ţesut Si: congestie. hiperemofiv, -ă a [At: DEX / Pl: -e I E: hiper- + emotiv] 1 Foarte emotiv. 2 Excesiv de impresionabil. hiper emotivitate sf [At: DEX / Pl: -tăţi / E: fr hyperemotivite] Emotivitate excesivă, bolnăvicioasă. hiperergie sf [At: D. MED. / Pl: ~ii / E: fr hyperergie] (Med) Hipersensibilitate alergică. hiperestezie sf [At: ENC. VET. 43 / S şi: (înv) hyp- / Pl: ~i/ / E: fr hyperesthesie] (Med) 1 Sensibilitate exagerată a unui organ de simţ. 2 Hiperalgezie. hiperexcitabilitate sf [At: DEX / Pl: -tăţi / E: hiper- + excitabilitate] Excitabilitate excesivă, patologică. hiperfocal, ~ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr hyperfocal] (Fiz) 1 Mai departe de focarul unei lentile. 2 (îs) Distanţă -ă Distanţa cea mai mică la care trebuie plasat un obiect în faţa aparatului de fotografiat pentru a avea imaginea clara. hiperfoliculinie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr hyperfolliculinie] Secreţie exagerată de foliculină. hiperfoliculinism sn [At: D. MED. / Pl: -e / E: fr hyperfolliculinisme] Sindrom determinat de creşterea secreţiei de foliculină. hiperfrecvenţă sf [At: DEX2 / Pl: -ţe I E: fr hyperfrequence] (Fiz) Frecvenţă corespunzătoare microundelor. hiperfuncţie sf [At: DN3 / V: -iune / Pl: -ii / E: fr hyperfo nction] (Med) Activitate exagerată a unui organ. hiperfuncţiune sf vz hiperfuncţie hipergalactie sf[At: D. MED. / Pl: -ii i E: fr hypergalactie] Creştere a secreţiei lactate. hipergeuzie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypergueasie] (Med) Hipersensibilitate gustativă. hiper geometric, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr hypergeometrique] (Mat; îs) Funcţie -d Funcţie care se defineşte ca suma seriei studiate de Gauss, având ca soluţie o ecuaţie diferenţială. hiperglicemie .sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hyperglycemie] (Med) Creştere peste valorile normale a concentraţiei de glucoză din sânge, frecventă în diabetul zaharat. hiperhidroză sf[At: D. MED. / Pl: -z.e / E: fr hyperhidrose] 1 Boală caracterizată printr-o hipersecreţie a glandelor sudoripare. 2 Transpiraţie abundentă patologică. hipericacee sf [At: DN3 / Pl: ~ / E: fr hypericacees] (Bot) 1 (Lpl) Familie de plante dicotiledonate dialipetale. având ca tip sunătoarea. 2 (Şls) Plantă din această familie. hiperinsulinism sn [At: D. MED. / Pl: -e / E: fr hyperinsulinisme] Boală endocrină cauzată de secreţia excesivă de insulina. hiperiritabil, ~ă a [At: DN3 / PI: -i, -e / E: hiper- + iritabil] (Irn) Deosebit de iritabil. hiperită sfvz iperitâ hipermenoree .v/'[At: DEX / Pl: -ei / E: fr hypermenorrhe] Menstruaţie foarte abundentă. întâlnită Ia începutul menopauzei. în unele boli u teri ne. în cancerul uterin etc. hipermetrie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypermetrie, it ipermetria] 1 (Med) Amplitudine exagerată de mişcare a unei articulaţii. 2 (Lit) Caracteristică a hipermetrului. hipermetrop, ~ă smf a [At: ANATOMIA, 229 / S şi: (înv) hyp- / Pl: -i. -e / E: fr hypermetrope] (Med) 1-2 (Persoană) care suferă de hipermetropie. hipermetropie sf [At: DA ms / S şi: (înv) hyp- / Pl: ~i/ / E: fr hypermetropie] (Med) Defect de vedere care se datorează faptului că focarul imaginii este situat dincolo de retină Si: hipermetropism. hiperopie. hipermetropism sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr hypermetropisme] (Med) Hipermetropie. hipermetru sm [At: DEX / Pl: -ri / E: fr hypermetre] Vers antic cu o silabă suplimentară care, în rostire, se elimină înaintea cuvântului următor, dacă acesta începe cu o vocală. hipermnezie i*/‘[At: DEX / Pl: -ii! E: fr hypermnesie] Excitaţie excesivă, patologică, a memoriei. lupernefrită sf [At: DN3 / Pl: -te / E: ger Hypernefritis] (Med) Congestie suprarenală. hipernefrom sf [At: D. MED. / Pl: -oame / E: fr hypernephrome] (Med) 1 Tumoare a rinichiului. 2 (îs) ~ medular Tumoare localizată în glanda medulosuprarenală. hiperon sm [At: DN3 / Pl: -i / E: fr hyperon] (Fiz) Particulă elementară cu masă mai mare decât masa protonului. hiperonic, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -ici. -ice / E: hiperon + -ic] (Fiz) De hiperon. hiperopie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: ger Hyperopie] (Med) Hipermetropie. hiperorexie sf [At: D. MED. / Pl: ~i; / E: fr hyperorexie] (Med) Bulimie. hiperosmie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hyperosmie] Sensibilitate excesivă a simţului mirosului. hiperostoză sf [At: D. MED. / Pl: -ze / E: fr hyperostose] (Med) Dezvoltare anormală a zonei osoase. hiperovarie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hyperovarie] (Med) Hiperfuncţie endocrină a ovarului. hiperparatiroidism sn [At: D. MED. / P: -ro-i- / Pl: -e / E: fr hyperparathyroidisme] Boală manifestată prin decalcifierea generalizată a oaselor şi prin depuneri de săruri de calciu în piele şi în diverse organe. hiperparazit, ~ă sm, a [At: LTR2 / Pl: ~i[/'. -e / E: fr hyperparasite] 1-2 (Parazit) care parazitează alţi paraziţi, care atacă plantele şi animalele. hiperpirexie sf [At: D. MED. / Pl: ~i; / E: fr hyperpyrexie] (Med) Hipertermie exagerată. hiperplazic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr hyperplasique] 1 Referitor la hiperplazie. 2 Specific hiperplaziei. 3 De hiperplazie. hiperplazie ,s/ [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hyperplasie] Creştere excesivă a unui ţesut, datorită înmulţirii rapide a celulelor. hiperprosexie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: eg hyperprosexia] (Psh) Concentrare exagerată a atenţiei. hiper proteine mie sf [At: D. MED. / P: -te-i- / Pl: ~i/ / E: fr hyperproteinemie] (Med) 1 Creştere a cantităţii de proteine din sânge peste concentraţia normală. 2 Cantitate de proteine care depăşeşte concentraţia normală în sânge. hipersceptic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: hiper- + sceptic] (Im) Exagerat de sceptic. hipersecreţie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypersecretion] Secreţie exagerată a unei glande. hipersensibil, -ă a [At: DL / Pl: -i. -e / E: fr hypersensible] Excesiv de sensibil. 641 HIPERSENSIBILITATE hipersensibilitate şf[At: CAMIL PETRESCU. P. V. 9 / S şi: (înv) hyp- I Pl: -taţi / E: fr hyperse nsibilite] Sensibilitate exagerată. hiper sensibiliza vtr [At: DN3 / Pzi: ~zez / E: fr hypersensibiliser] 1-2 A (se) sensibiliza foarte mult. hipersensibilizare sf [At: LTR2 / Pl: ~z.ări I E: hipersensibiliza] 1 Sensibilizare exagerată Si: hipersensibilizat1 (1). 2 Tratament al emulsiilor fotografice pentru mărirea sensibilităţii Si: hipersensibilizat1 (2). hipersensibilizat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hipersensibiliza] 1-2 Hipersensibilizare (1-2). hipersensibilizat2, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -aţi, -e / E: hipersensibiliza] Care a devenit foarte sensibil. hipersiahe sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hypersialie] (Med) Creştere anormală a fluxului salivar. hipersomme sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypersomnie] (Med) Tendinţă de somn prelungit Si: somnolentă. hipersonic, ~â a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: eg hypersonic, fr hypersonique] 1 (D. viteze) Care depăşeşte viteza supersonică. 2 (D. aparate de zbor) Care atinge o viteză hipersonică (1). hiper spaţiu sn [At: DN3 / Pl: -ii! E: după fr hyperspace] (Mat) Spaţiu fictiv cu mai mult de trei dimensiuni. hipersplehism sn [At: D. MED. / Pl: -e / E: fr hypersplenisme] (Med) Stare patologică datorată hipertrofiei splinei. hipersteriie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypersthenie] (Med) Funcţionare exagerată a unor ţesuturi şi organe. hiperswnet sn [At: DEX2 / Pl: -e / E: hiper- + sunet (după eg hypersouncl)] (Fiz) Ultrasunet de frecvenţă foarte înaltă. hipersustentaţie sf [At. LTR2 / Pl: -ii / E: fr liypersustentation] Mărire a sustentaţiei avioanelor cu ajutorul unor dispozitive manevrabile sau automate, montate la bordurile aripilor sau pe ampenaje. hipertensiune sf[At: YGREC, M. N. / S şi: (înv) hyp-1P: -si-u- / Pl: -ni / E: fr hypertension] (Med) Creştere trecătoare sau constantă a presiunii sângelui în sistemul arterial sau în cel venos, datorită unor stări nervoase, boli renale, cardiovasculare, endocrine etc. Si: hipertonie (3). hipertensiv, ~ă smf a [At: DA ms / S şi: (înv) hyp- / Pl: -i, -e / E: fr hypertensif] 1-2 (Persoană) care suferă de hipertensiune. hipertermal, ~ă a [At: DEX2 / Pl: —i, -e / E: hiper- + termal] (D. ape minerale) Cu temperatură foarte ridicată. hipertermie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hyperthermie] (Med) Creştere anormală a temperaturii corpului. hipertimie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hyperthymie] (Med) Creştere exagerată a bunei dispoziţii caracteristică stărilor maniacale. hipertiroidian, ~ă smf a [At: DN3 / P: ~ro-i-di-an / Pl: -ieni, -e / E: fr hypertyro'idien] 1-2 (Persoană) care suferă de hipertiroidie. hipertiroidie sf [At: D. MED. / P: -ro-i- / Pl: ~i/ / E: fr hyperthyroidie] Boală endocrină datorată secreţiei excesive a hormonilor tiroidieni şi care se manifestă prin creşterea glandei tiroide, slăbire, ridicarea metabolismului bazai etc. Si: hipertiroidism. hipertiroidism sn [At: D. MED. / P: -ro-i- / Pl: ~e / E: fr hyperthyroidisme] Hipertiroidie. hipertonie, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr hypertonique] (D. soluţii) Care are o presiune osmotică superioară unei alte soluţii. hipertonicitate sf [At: DN3 / Pl: -taţi / E: fr hypertonicite] Creştere a presiunii osmotice Si: hipertonie (4). hipertonie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypertonie] 1 Stare a unei soluţii hipertonice. 2 Creştere a tonusului muşchilor scheletici sau ai diferitelor organe interne şi a sistemului nervos vegetativ. 3 Hipertensiune. 4 Hipertonicitate. hipertricoză sf [At: D. MED. / Pl: -ze l E: fr hypertrichose] (Med) Hirsutism. hipertrofia vr [At: ANATOMIA 240 / S şi: (înv) hyp- / Pzi: -iez / E: fr hypertrophier] (D. organe şi ţesuturi) A-şi mări volumul în mod anormal ca urmare a unei funcţii nutritive exagerate sau a unui proces maladiv. hipertrofie, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr hypertrophique] (Med) Care prezintă hipertrofie. hipertrofie sf [At: DA ms / S şi: (înv) hyp- / Pl: -ii / E: fr hypertrophie, ger Hypertrophie] Hipertrofiere. hipertrofiere sf [At: DN3 / P: -fi-e- / E: hipertrofia] Dezvoltare excesivă a volumului unui organ sau al unui ţesut într-un mod anormal, datorită unei funcţii nutritive exagerate ori din cauza unui proces maladiv Si: hipertrofie. hiperurbariism sn [At: DA ms / S şi: (înv) hyp- I Pl: -e / E: fr hyperurbanisme] 1 Fenomen care constă în crearea unor variante fonetice, forme gramaticale, accentuări sau grafii incorecte, datorită intenţiei vorbitorului de a evita o exprimare sau o grafie presupusă ne literară Cf hipercorectitudine. 2 Formă care rezultă din acest fenomen. hipervitaminoză sf [At: DN3 / Pl: -z.e IE: fr hypervitaminose] Tulburare a organismului datorită administrării exagerate a unor vitamine, în special a vitaminelor A sau D. hipiditric, ~ră a [At: DN3 / P: -pi~a- / Pl: -ici, -ice / E: fr hippiatrique] 1-2 Referitor (la bolile cailor sau) la hipiatrie. 3-4 Specific (bolilor cailor sau) hipiatriei. 5-6 (De bolile cailor sau) de hipiatrie. hipiatrie sf[At: DN3 / P: ~pi-a- / E: fr hippiatrie] Studiu al bolilor la cai. hipiatru, ~ră smf [At: DN3 / Pl: -ri, -re / E: fr hippiatre] Medic veterinar specialist în hipiatrie. hipic, ~ă a [At: LEG. EC. PL. 85 / Pl: -ici, -ice / E: fr hippique] 1 De cai. 2 Referitor la cai. 3 Specific cailor. 4 La care participă cai (de curse). 5 Referitor la cursele de cai. 6 Specific curselor de cai. hipism sn [At: DN3 / E: fr hippisme] Sport practicat cu cai (de curse). hipn- vz hipno- hipnagogic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr hypnagogique] 1-2 Referitor la stările (care conduc la somn sau) care sunt intermediare între veghe şi somn. 3 Specific stărilor de somnolenţă. 4 Care aparţine stărilor de somnolenţă. hipnalgie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypnalgie] (Med) Durere care se manifestă numai în timpul somnului. hipno- [At: D. MED. / V: hipn- / E: fr hypn-] Element prim de compunere cu sensul: 1 Referitor la somn. 2 Specific somnului. 3 Al somnului. 4-5 (De) somn. hipnogen, -ă sn, a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr hypnogene] 1-2 (Substanţă, medicament) care provoacă somnul. hipnonarcoză sf [At: D. MED. / Pl: -ze / E: ger Hypnonarkose] (Med) Narcoză obţinută prin hipnoză profundă. hipnopatie sf [At: DN3 / Pl: ~i/' / E: fr hypnopathie] 1 Maladie microbiană care se manifestă printr-un somn greu, prelungit Si: boala somnului. 2 (Pex) Tendinţă patologică la somn. hipnopedie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hipnopedie] Ansamblu de procedee care permit uşurarea memorării în timpul somnului. hipnoterapie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: eg hypnotherapy] (Med) Tratament prin hipnoză. hipnotic, ~ă [At: HOGAŞ, M. N. 82 / V: (rar) ip~ / Pl: -ici, -ice / E: lat hypnoticus, fr hypnotique, it ipnotico] 1-2 sn, a (Substanţă) care provoacă un somn artificial Si: hipnotizant, somnifer, soporific. 3 a Provocat de hipnoză. 4 a (Fig) Captivant. hipnotism sn [At: DA ms / Pl: -e / E: fr hypnotisme, ger Hypnotismus, rs rnpHOTH3M] 1 Totalitate a fenomenelor caracteristice hipnozei. 2 Totalitate a procedeelor practicate pentru provocarea hipnozei şi pentru aplicaţiile ei terapeutice. hipnotiza vt [At: DA ms / Pzi: ~zez / E: fr hypnotiser] 1 A adormi pe cineva prin hipnoză. 2 A provoca apariţia unor faze hipnotice în celula scoarţei cerebrale. 3 (Fig) A captiva total atenţia cuiva asupra unui obiect (având ca urmare anihilarea sau subordonarea voinţei) Si: a fascina. hipnotizant, ~ă av, a [At: CAMIL PETRESCU. V. 71 / Pl: -nţi, -e / E: hipnotiza + -ant] 1-4 (într-un mod) care hipnotizează (1-2). 5-6 (Fig) (într-un mod) captivant. 642 HIPODERMOZĂ hipnotizase sf [At: MACEDONSKI, 0.1.120 / Pl: -zări / E: hipnotiza] 1 Adormire a cuiva prin hipnoză Si: hipnotizat1 (1). 2 Provocare a apariţiei unor faze hipnoice în celula scoarţei cerebrale Si: hipnotizat1 (2). 3 (Fig) Captivare a atenţiei cuiva asupra unui obiect (având ca urmare anihilarea sau subordonarea voinţei) Si:fascinare, hipnotizat1 (3). hipnotizat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E:'hipnotiza] 1-3 Hipnotizare (1-3). hipnotizat2, ~ă smf, a [At: HOGAŞ, M. N. 53 / Pl: ~aţi, -e / E: hipnotiza] 1-2 (Persoană) care este în stare de hipnoză (1). 3-4 (Persoană) care acţionează după o voinţă străină, ca un hipnotizat (1-2). 5-6 (Fig) (Om) moleşit. 7-8 (Fig) (Om) fascinat de cineva sau de ceva. hipnotizator, ~oare smf a [At: ARDELEANU, U. D. 96 / Pl: -i. -oare / E: hipnotiza + -(ă)tor] 1-6 (Persoană) care hipnotizează (1-3) Si: hipnotizor (1-3). hipnotizor, ~oare smf, a [At: DEX / Pl: -oare / E: fr liypnotiseur] (Rar) 1-6 Hipnotizator (1-6). hipnoză sf [At: DA ms / Pl: ~ze / E: fr hypnose, ger Hypnose] 1 Stare asemănătoare cu somnul sau cu somnambulismul, provocată artificial prin sugestie, în timpul căreia controlul conştient asupra propriei comportări şi contactul cu realitatea slăbeşte, acţiunile celui hipnotizat fiind supuse voinţei hipnotizatorului. 2 (Fig) Fascinaţie. hipo-1 [At: DA ms / E: fr. ger, lat hypo-, gr imors mpo-] Element prim de compunere cu sensul: 1-2 (Prea) puţin. 3 Mai puţin (decât normal). 4 Sub (un anumit nivel). hipo-2 [At: LEG. EC. PL. 201 / E: fr, ger hippo-, gr innolat ippo rs rmino-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1-2 (De) cai. 3 Referitor la cai. 4 Specific cailor. 5 Al cailor. 6-7 (Spc) (Referitor la) curse de cai. hipoaciditate sf [At: D. MED. / Pl: ~tăţi l E: fr hypoacidite] (Med) Tulburare organică datorată scăderii secereţiei sucului gastric sub valorile normale. întâlnită în unele boli de stomac. hipoacuzie, ~ă smf a [At: DN3 / P: ~po-a~ / PI: -ici, -ice / E: fr hypoacousique] (Med) 1-2 (Persoană) care suferă de hipoacuzie. hipoacuzie sf [At: D. MED. / P: ~po-a- / Pl: -ii i E: fr hypoacousie] (Med) Slăbire a acuităţii auzului. hipoalgezie sf [At: D. MED. / P: -po-a- / Pl: ~i/ / E: fr hypoalgesie] (Med) Scădere a sensibilităţii la durere. hipoazoâdă sf [At: DEX / P: ~po-a- / Pl: -de / E: fr hypoazotide] Bioxid de azot. hipobaric, ~ă a [At: DEX2 / P: -po-a-1 Pl: -ici, -ice / E: eg hypobaric] (Fiz) Cu presiune scăzută. hipobromit sm [At: DN3/ Pl: -iţi / E: fr hypobromite] Sare a acidului hipobromos. hipobromos am [At: LTR2 / Pl: -oşi / E: net] (îs) Acid - Acid oxigenat al bromului. hipocalcemie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypocalcemie] (Med) Scădere anormală a calciului din sânge. hipocamp sm [At: DEX / Pl: -i l E: fr hyppocamp] 1 (Mit) Animal fabulos, cu cap de cal. cu două picioare şi coadă de peşte, care trăgea carul lui Neptun. 2 (Iht) Cal-de-mare. hipocaust sn [At: DEX / P: -causf / Pl: -e/E: fr hypocauste] 1 (Ant) Instalaţie de încălzire cu aer cald. la romani. 2-3 (Focar subteran sau) canal care servea la acest fel de încălzire. hipocaustic, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr hypocaustique] 1 De hipocaust. 2 Care aparţine hipocaustului. 3 Referitor la hipocaust. 4 Specific hipocaustului. hipocentaur sm [At: DEX / Pl: -i / E: fr hippocentaure, lat hippocentaurus] (Mit; rar) Centaur. hipocentru sm [At: DL / Pl: -ri / E: fr liypocentre] 1 Centru al unui cutremur de pământ, situat de obicei în adâncul scoartei Pământului, acolo unde au avut loc deplasări de straturi. 2 Regiune de unde se propagă un cutremur. hipochinezie sf [At: DN3 / S şi: (înv) -oki- ! Pl: -ii / E: cf ger Hypokinese] (Med) 1-2 Reducere a funcţionării motorii (a organelor cavitare sau) a muşchilor striaţi. hipocicloidă sf [At: LTR2 / Pl: -de t E: fr hypocycloide] Curbă plană descrisă de un punct de pe circumferinţa unui cerc care se rostogoleşte, fără să alunece, pe un alt cerc fix. hipo ciclu sn [At: DEX / Pl: -ri / E: fr hypocycle] Cerc care se rostogoleşte fără alunecare în interiorul unui cerc de bază fix. hipocloremie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypocloremie] (Med) Scădere anormală a cantităţii de clor din sânge Si: cloropenie. hipoclorhidrie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypoclohydrie] (Med) Scădere a acidităţii sucului gastric. hipoclorit sm [At: D. MED. / Pl: -iţi / E: fr hypoclorite] 1 Sare a acidului hipocloros, care se obţine prin acţiunea clorului asupra hidroxizilor puternic bazici sau pe cale electrolitică. 2 (îs) ~ de sodiu Sare de sodiu a acidului hipocloros, întrebuinţată ca dezinfectant şi ca decolorant Si: apă de javel. 3 (îs) ~ de potasiu Sare de potasiu a acidului hipocloros. hipocloros am [At: DEX / Pl: -oşi / E: fr hypocloreux] (îs) Acid - Acid oxigenat al clorului. hipocolie sf [At: DN3 / Pl: ~i/‘ / E: fr hypocholie] (Med) Reducere a secreţiei biliare. hipocondrie sfvz ipohondrie hipocondru1, ~ă a vz ipohondru hipocondru2 sn [At: DL / Pl: -re / E: fr hypocondre] Fiecare dintre regiunile laterale ale peretelui abdominal la mamifere şi la păsări, situate la dreapta şi la stânga regiunii epigastrice. sub ultimele coaste. hipocoristic, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr hypocoristique] (D. cuvinte sau d. sufixe) Care exprimă mângâiere, sentimente de afecţiune Si: alintător, dezmierdător, tandru. hipocotil sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr hypocotyle] Porţiune din tulpina unei plantule cuprinsă între cotiledoane şi baza rădăcinii. hipocratic, ~ă a [At: DEX / PI: -ici, -ice / E: fr hyppocratique] 1 Care aparţine hipocratismului. 2 Privitor la hipocratism. 3 (D. degete) îngroşat mult la capăt. 4 (D. degete) Cu unghia lăţită şi încovoiată. hipocratism sn [At; DEX / PI: -el E: fr hippocratisme] 1 Sistem de tratare a bolilor care se fundamentează pe concepţia lui Hipocrat. 2 (Atm; îs) ~ digital Anomalie care constă în îngroşarea extremităţilor degetelor, cu bombarea unghiilor. hipoerzn sn [At: DN3 / Pl: -e/E: ger Hippokrene] Enigmă în care soluţia (o zicală sau o expresie cunoscută) se obţine prin interpretarea unei ilustraţii. liipocrime sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr hypocrinie] (Med) Reducere a secreţiei unei glande endocrine. hipocristalin, ~ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr hypocristalin] (D. structura rocilor eruptive) Alcătuit din cristale şi din sticlă. hipocrit, ~ă smf, a vz ipocrit hipocrizie sfvz ipocrizie hipocromie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypochromie] (Med) Scădere a pigmentaţiei pielii. hipoderm sn [At: D. MED. / Pl: -i, -e / E: fr hypoderme] 1 (Atm) Strat profund al pielii, situat sub dermă, bogat în ţesut adipos. 2 (Zlg) Epiteliu generator al chitinei la artropode. nematode etc. situat sub cuticulă. 3 (Bot) Strat de celule situat imediat sub epiderma frunzelor. hipod&rmă sf [At: LTR2 / Pl: -me / E: fr hypoderma] (Zlg) Muscă a cărei larvă este un parazit al pielii rumegătoarelor. hipodermic,-ă a [At: DEX / Pl: -ici. -ice / E: fr hypodermique] 1 (Atm) Subcutanat. 2-4 Referitor la hipoderm (1-3). 5-7 Specific hipodermului (1-3). 8-10 Care aparţine hipodermului (1-3). hipodermită sf [At: D. MED. / Pl: -te / E: fr hypodermite] Inflamaţie a ţesutului celular subcutanat. hipodermoză sf [At: DEX / Pl: -ze / E: fr hypodermose] Boală parazitară a animalelor rumegătoare mari, provocată de larvele hipodermei. 643 HIPODROM hipodrom sn [At: DOSOFTEI. V. S. 32 / V: (înv) -miu, -drum / Pl: '-uri, '-oame / E: ger Hippodrom, gr iitno8p6p,iov} lat hipp'odromos] 1 Incinta amenajată pentru desfăşurarea concursurilor hipice, prevăzută cu tribune pentru spectatori. 2 Câmp amenajat pentru cursele de cai. hipodromiu sn vz hipodrom hipodrum sn vz hipodrom hipoergie sf [At: D. MED. / P: -po-er- / Pl: ~i/ / E: fr hypoergie] (Med) Reducere a capacităţii organismului de a reacţiona la diverşi antigeni. hipoestezie sf[At: D. MED. / P: -po-es- / Pl: -ii / E: fr hypoesthesie] (Med) 1 Diminuare a sensibilităţii unui organ de simţ. 2 (Spc) Diminuare a sensibilităţii cutanate. hipofag, -ă a [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: ~agi, -age / E: fr hippophage] Care se hrăneşte cu carne de cal. hipofagie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr liippophagie] Hrănire cu carne de cal. hipofiza vt [At: DN3 / Pzi: ~zez / E: fr hypophiser] (Med) A injecta peştii cu extract de hipofiză. hipofizar, c/ [At: DEX / Pl: -e / E: fr hypophisaire] 1 Care aparţine hipofizei. 2 Privitor la hipofiză. 3 Specific hipofizei. 4 De hipofiză. hipofizare sf [At: DN'1 / Pl: ~ză/7 / E: hipofiza] Metodă prin care se injectează peştii cu extract de hipofiză. hipofiză sf [At: DA ms / Pl: -ze / E: fr hypophyse, ger //y/?o/?/ryse] (Şîs) Glandă - Glandă endocrină cu funcţii multiple, situată pe faţa inferioară a encefalului. cu o mare influenţă asupra celorlalte glande, în special asupra glandelor sexuale şi a tiroidei Si: adenohipofiză, glandă pituitară. hipofizectomie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/‘ / E: fr hypoplusectomie] (Med) Ablaţiune a hipofizei. hipofoliculiriie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hypofolliculinie] Hipofoliculinism. hipofoliculiriism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr hypofolliculinsme] (Med) Disfuncţie hormonală cu scăderea foliculinei Si: hipofoliculinie. hipofon, -ă a [At: DEX / Pl: -e / E: fr hypophone] 1 Referitor la hipofonie. 2 Specific hipofoniei. 3 De hipofonie. hipoforiie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr hypophonie] (Fon) Amuţire a unui sunet. hipofosfai sm [At: LTR2 / Pl: ~aii / E: fr hypophosphate] Safe a acidului hipofosforic. hipofosfit sm [At: LTR2 / Pl: -iţi / E: fr hypophospliite] Sare a acidului hipofosforos. hipofosforic a [At: LTR2 / Pl: -ici / E: fr hypophosphorique] (îs) Acid - Acid oxigenat al fosforului cristalin. hipofosforos am [At: LTR2 / Pl: -oşi / E: fr hypophosphoreux] 1 Cu fosfor pentavalent. 2 (îs) Acid - Acid mai puţin oxigenat al fosforului, folosit ca agent reducător. liipofuncţie sf [At: DEX / V: -iune / Pl: -ii l E: fr hypofonction] Diminuare a activităţii unui organ, a unui sistem, a unei funcţii. hipofuncţiune sfvz hipofuncţie lupogalactie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypogalactie] (Med) Scădere a secreţiei glandei mamare. hipogasîric, -ă a [At: DA ms / V: ip- / Pl: -ici, -ice / E: fr hypo-gastrique] 1 Care aparţine hipogastrului. 2 Privitor la hipogastru. 3 Care se raportează la hipogastru. hipogastru sn [At: DA ms / Pl: -re / E: fr hypogastre] (Atm) Parte a abdomenului situată sub regiunea ombilicală. hipogen,-ă a [At: LTR2 / Pl: -i, -e / E: fr hypogene] (D. roci. procese geologice etc.) Care îşi are originea în interiorul Pământului. hipogenezie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypogenesie] (Big) Dezvoltare deficitară. hipogenitahsm sn [At: D. MED. / Pl: -e / E: fr hypogenitalisme] (Med) Dezvoltare incompletă şi funcţionare redusă a glandelor sexuale. liipogeu, -ce [At: LTR2 / Pl: ~e/. -ee / E: fr hypogee] 1 sn (Ant) Construcţie subterană din mai multe încăperi, destinate să servească de mormânt. 2 a (Zlg, Bot; îoc epi gen) Care trăieşte sub Pământ. 3 a (D. un mod de germinaţie) La care cotiledoanele nu ies la suprafaţa Pământului. 4 a (D. roci sau procese geologice) Care îşi are originea în interiorul Pământului. hipogeuzie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypogueusie] (Med) Hiposensibilitate gustativă. hipogm, -ă a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr hypogyne] (D. elemente florale; îoc epigin) Inserat dedesubtul ovarului. hipoglicemiant, -ă a [At: DEX / P: -mi-ant / Pl: -nţi, -e / E: fr hypoglicemiant] Care provoacă hipoglicemie. hipoglicemie sf[At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypoglicemie] Scădere sub valorile normale a concentraţiei de glucoză din sânge. hipoglos a [At: DEX / Pl: -oşi l E: fr hypoglosse] (îs) Nerv - Nerv situat dedesubtul limbii. hipogrif sm [At: DEX / Pl: -i / E: fr hypogriffe] Animal fabulos din mitologie, jumătate cal, jumătate vultur. hipoliemie sf [At: DN'1 / Pl: ~i/ / E: fr hypohemie] (Med) Circulaţie defectuoasă şi lentă a sângelui. hipohidroză sf [At: D. MED. / Pl: -z.e / E: fr hypohidrose] (Med) 1 Diminuare importantă a secreţiei sudorifice. 2 Absenţă a transpiraţiei. hipohondrie sfvz ipohondrie hipohondriiy -ă a vz ipohondru hipoid, -ă a [At: DN3 / Pl: -izi, -e / E: fr hypoide] (D. angrenaje) Alcătuit din roţi dinţate cilindrice sau conice care nu au axele în acelaşi plan. hipoinsulinism sn [At: DN3 / Pl: -e /E: fr hypo-insulinisme] Reducere a secreţiei de insulina. hipolog, -ă smf [At: HOGAŞ, M. N. 7 / Pl: -i, -e / E: fr hippologue] 1 Persoană care se ocupă de studiul cailor. 2 Persoană care se pricepe la cai. 3 (Ir) Geambaş. hipologic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr hippologique] (Zlg) 1-2 Referitor (la cai sau) la hipologie. 3-4 Specific (cailor sau) hipologiei. 5-6 Care aparţine (cailor sau) hipologiei. 7-8 (De cai sau) de hipologie. hipologie sf [At: ENC. VET. / Pl: ~i/ / E: fr hippologie, rs mnnoAorwi] Ramură a zootehniei care se ocupă cu anatomia şi cu fiziologia calului, cu descrierea şi cu clasificarea speciilor şi a raselor de cai, precum şi cu metodele de întreţinere, de ameliorare şi cu dresarea cailor. liipomanfie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr hippomancie] Practică a prezicerii la vechii celţi, care se făcea după nechezatul şi după mişcările unor cai sacri. hipomenoree sf [At: D. MED. / Pl: -ei / E: fr liypomenorrhee] Menstruaţie redusă cantitativ. întânită în unele boli endocrine sau la începutul menopauzei. hipometrie sf [At: LTR2 / Pl: ~i/ / E: fr hypometrie] Ramură a zootehniei care se ocupă cu clasificarea cailor după anumite măsurători. hipometrop, -ă smf a [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: hypometrope] (Med) 1-2 (Persoană) care suferă de hipometropie. hipometropie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hypometropie] (Med) Miopie. hipometru sn [At: DL / Pl: -re / E: ger Hippometer] Aparat pentru măsurarea dimensiunilor pârtilor corpului la animale (mai ales la cai). hipomnezie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypomnesie] (Med) Slăbire a memoriei. hipomobil, -ă a [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr hippomobile] (D. vehicule, tracţiune etc.) Pus în mişcare de cai. hiponastie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr hyponastie] Mişcare provocată de creşterea mai rapidă a suprafeţei dorsale a unui organ vegetal plat (frunză, petală) decât a celei ventrale. hipoovarie sf [At: D: MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypo-ovarie] (Med) Funcţie endocrină ovariană insuficientă. hipoparatiroidism sn [At: D. MED. / Pl: -e i E: fr hypoparathyrdidisme] (Med) Boală cauzată de o secreţie insuficientă de hormon paratiroidian. hipopatologie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr hippopathologie] Disciplină care studiază defectele şi bolile cailor. 644 HIPSOCROM hipopepsie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypopepsie] (Med) Digestie gastrică insuficientă. hipopion sn [At: D. MED. / Pl: -oane l E: fr hypopion] Aglomerare de puroi pe fundul ochiului ca urmare a inflamaţiei corneei şi a retinei Si: pi oftai mie. hipoplazie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypoplasie] Dezvoltare incompletă sau insuficientă a unui organ sau a unui ţesut. hipopotam sm [At: BOGZA. C. O. 251 / Pl: / E: fr hippopotame, gr innonoxap,6q] Mamifer pahiderm, mare şi greoi, cu picioarele scurte, cu pielea groasă şi fără păr, care trăieşte în fluviile şi în lacurile din Africa ecuatorială (Hippopotamus amphihius). hipoproteineniie sf [At: D. MED. / P: ~te-i~ / Pl: ~i/ / E: fr hypoproteinemie] (Big) Diminuare a cantităţii de proteine din sânge. hiporchemă sf[At: DEX / Pl: -me / E: fr hyporcheme] (Ant) Cântec însoţit de dans. care se executa în cinstea zeului Apolo sau a zeiţei Artemis. hiporexie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: cf gr vno + opeţig] (Med) Scădere a poftei de mâncare. hiposccniu sn [At: LTR2 / Pl: -ii / E: fr hyposcenium] 1 Zid care susţinea, în Antichitate, scena unui teatru deasupra orchestrei. 2 Parte a orchestrei care se afla în faţa acestui zid. hiposecrcţie sf [At: D. MED. / Pl: -ii l E: fr hyposecretion] Scădere a secreţiei unei glande sub valorile normale. hiposensibilitate sf [At: D. MED. / Pl: -taţi IE: fr hyposensibilite] (Med) Sensibilitate scăzută. hiposmie sf[At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hyposmie] (Med) Diminuare a sensibilităţii mirosului. hipospadias sn [At: D. MED. / P: -di-as / Pl: -uri / E: fr hypospadias] (Med) Malformaţie congenitală caracterizată prin situarea meatului dedesubtul penisului. hipostazâ sf [At: DL / Pl: -ze / E: fr hypostase] Stagnare a sângelui în vasele capilare ale membrelor inferioare ale corpului sau în plămânii bolnavilor care au stat mai mult timp în pat. hiposteme sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hyposthenie] (Big) Slăbire a funcţionării unor ţesuturi şi organe. hipostilsn [At: DL / Pl: -uri / E: fr hypostyle] (Ant) încăpdre mare din palatele sau templele egiptene, cu plafonul susţinut de coloane. hiposulfit sm [At: LTR2 / Pl: -iţi / E: fr hyposulfite] Sare a acidului hiposulfuros Si: tiosulfat. hiposulfuric am [At: DN3 / Pl: -ici / E: fr hyposulfurique] (îs) Acid -Acid oxigenat al sulfului. hiposulfuros am [At: LTR2 / Pl: -oşi / E: fr hyposulfureux] (îs) Acid - Oxiacid al sulfatului Si: acid tiosulfuric. hipotactic, ~ă a [At: DN3 / PI: -ici, -ice / E: fr hypotactique, ger hypotaktisch] 1 Referitor la hipotaxă. 2 Specific hipotaxei. 3 Care aparţine hipotaxei. 4 Exprimat prin hipotaxă. hipotalamic, ~ă a [At: DN3 / PI: -ici, -ice / E: fr hypothălamique] 1 Al hipotalamusului. 2 Referitor la hipotalamus. 3 Specific hipotalamusului. 4 Care provine de la hipotalamus. hipotalamus sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr hypothalamus] Formaţie cenuşie a creierului, care corespunde părţii inferioare a encefalului. având rol important în reglarea superioară a funcţiilor vegetative ale organismului. hipotaxă sf [At: DN3 / PI: -xe / E: fr hypotaxe] 1-2 (Lin) Subordonare sintactică (prin elemente relaţionale). hipotă sf vz pipotă hipoteca v vz ipoteca hipotecar, -ă a vz ipotecar hipotecare sf vz ipotecare hipotecat1 sn vz ipotecat hipotecat2, -ă a vz ipotecat hipotccă sf vz ipotecă hipotehme sf[At: DN3 /E: fr hippotechnieJ Creştere şi dresare a calului. hipotenar sn, a [At: DN3 /Pl: -e / E: fr hypothenar] 1-2 (Proeminenţă) care formează partea internă medială a palmei, corespunzând muşcilor degetului mic. hipotensiune sf [At: YGREC. M. N.. ap. DA ms / S şi: (înv) hyp- / Pl: -ni / E: fr hypotension] 1-2 Scădere trecătoare. în stări de şoc. sau menţinere constantă a tensiunii arteriale sub valorile normale Si: hipotonie (3-4). hipotensiv, ~ă [At: DA ms / S şi: (înv) hyp- /Pl: -e / E: fr hypotensif) 1-2 smf a (îoc hipertensiv) (Persoană) care suferă de hipotensiune. 3-4 sn, a (Medicament) care provoacă scăderea tensiunii arteriale, utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale. hipotenwză sf vz ipotenuză hipotermal, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -i, -e I E: fr hypothermal] Care se refera la prima etapă a depunerii mineralelor din soluţii fierbinţi. hipotenme sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypothermie] (Med) Scădere subnormală a temperaturii corpului. hipotctic, -ă a vz ipotetic hipotcză sfvz ipoteză hipotimie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ /E: fr hypothymie] (Med) Diminuare a tonusului afectiv (în stările depresive). hipotipoză sf [At: DN3 / V: i~ / Pl: -ze / E: fr hypotypose] (Lit) Figură de stil care sugerează imagini vizuale foarte vii. hipotiroidian, ~ă [At: DN3 / P: -ro-i-di-an / Pl: -icni, -icne / E: fr hypotyroidien] 1-2 smf, a (Bolnav) de hipotiroidie. 3 a Referitor la hipotiroidie. 4 a Caracteristic hipotiroidiei. 5 a Care provine din hipotiroidie. 6 a De hipotiroidie. hipotiroidie sf[At: D. MED. / P: -ro-i- / Pl: ~i/ / E: fr hypothyroidie] Stare patologică datorată reducerii secreţiei glandei tiroide şi manifestată clinic prin mixedem la adulţi şi cretinism la copii Si: hipotiroidism. hipotiroidism sn [At: D. MED. / P: -ro-i- / Pl. —6? / E: fr hypothyroidisme] Hipotiroidie. hipotonie, ~ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr hypotonique] 1 (D. o soluţie) Care are o presiune osmotică inferioară altei soluţii. 2 (îs) Ser -Ser a cărui concentraţie moleculară este inferioară celei a sângelui. hipotonicitate sf [At: D. MED. / Pl: -tăţi / E: fr hypotonicite] (Fiz) Scădere a presiunii osmotice Si: hipotonie (1). hipotonie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypotonie] 1 Hipotonicitate. 2 Diminuare a tonusului muscular. 3-4 (Med) Hipotensiune (1-2). hipotracţiwne sf[At: DEX / P: -ţi-u- / Pl: -ni / E: hipo-2 + tracţiune] Tracţiune care se face cu ajutorul cailor. hipotricoză sf [At: D. MED. / Pl: -ze / E: fr hypotrichose] (Med) Alopecie congenitală. hipotrofie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypotrophie] Dezvoltare insuficientă a volumului unui organ sau a unui ţesut, datorată unei proaste nutriţii ori unui proces maladiv. hipovitaminoză sf [At: DEX / PI: -ze / E: fr hypovitaminose] Tulburare funcţională sau organică datorată insuficienţei din alimentaţie a uneia sau a mai multor vitamine. hipoxemie sf[At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hypoxemie] (Med) Scădere a presiunii şi a cantităţii de oxigen din sângele arterial. hipoxie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypoxie] Scădere a cantităţii de oxigen din ţesuturi, din medii de cultură sau din aer. hipozom, ~ă a [At: D. MED. / Pl: -i / E: fr hyposome] Insuficient dezvoltat din punct de vedere fizic. liippy smfi, a [At: DN3 / S şi: hipi / P: hipi / E: eg hippy] 1-2 (Tânăr) noncoformist.contestatar, neglijent în îmbrăcăminte şi uneori consumator de droguri sau cu înclinare spre promiscuitate etc. Vz beatnic. hippysm sn [At: DEX2 / S şi: hipism IP: -pism / E: eg hippy sm] (Rar) 1 Fenomen hippy. 2-3 Comportament (ca al unui) hippy. 4 Ideologie hippy. hipso- [At: LTR2 / E: fr hypso-] Element prim de compunere savantă cu sensul: 1 înălţime. 2 înalt. hipsocrom, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -i, -e / E: fr hypsochrome] (Med; d. anemie) în care scade cantitatea de hemoglobină. 645 HIPSOCROMIE hipsocromie sf [At. LTR2 / V: z~/Pl: ~i/ / E: fr hypsochromie] 1 (Med) Diminuare a pigmentaţiei pielii. 2 Proces de deschidere a culorii ca rezultat al modificării structurii unei substanţe prin introducerea unui substituent în molecula corpului colorant. hipsofilă sf[At: DN3 / Pl: -le / E: cf fr hypsophile. it ipsofillo] (Bot) Frunza modificată din regiunea fiorii sau a inflorescenţei, care participă la formarea embrionului. hipsograf sn [At: LTR2 /' Pl: -ei E: fr hypsographe] Hipsometru înregistrator. hipsograf ic, ~â a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr hypsographique] 1-2 Referitor la hipsografie (1-2). 3-4 Specific hipsografiei (1-2). 5-6 Care aparţine hipsografiei (1-2). 7-8 De hipsografie (1-2). hipsografie sf [At: DN-1 / Pl: -ii / E: fr hypsographie] 1 Ramură a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea reliefului după altitudine. 2 Totalitate a formelor de relief dintr-o regiune, analizate după altitudine Si: or o grafie. hipsometrie, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -ici, -ice / E: fr hypsometrique] 1-2 Referitor la hipsometrie (1-2). 3-4 Specific hipsometriei (1-2). 5-6 Care aparţine hipsometriei (1-2). 7-8 De hipsometrie (1-2). hipsometrie sf[At: LTR2 / Pl: -\i / E: fr hypsometrie] 1 Altimetrie. 2 Totalitate a elementelor care redau pe o hartă altitudinea reliefului Si: orome.tr ie. hipsometru sn [At: LTR2 / Pl: -re / E: fr hypsometre] Instrument pentru determinarea altitudinii unui loc prin măsurarea variaţiei temperaturii de fierbere a apei. hipsoterapie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hypsotlierapie] (Med) Tratare a unor boli prin folosirea climatului de altitudine. hipuric am [At: LTR2 / Pl: -ici / E: fr hippurique] (îs) Acid - Derivat al acidului benzoic, prezent în vegetale, care se elimină din organism prin urină. hipurie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hippurie] Prezenţă în cantitate prea mare a acidului hipuric în urină. hipunt sm [At: DEX / Pl: ~iţi / E: fr hippurite] 1 (Lpl) Gen fosil de lamelibranhiate care au trăit în cretacicul superior. 2 (Şis) Animal din acest ordin. hir1 i [At: H VII, 483 / E: fo] Onomatopee care imită surietul produs de bibilică. hir2 sn [At: MARIAN. O. II, 55 / V: ~e sf ~riu / Pl': -uri / E: mg hir] 1 (Mgm; Trs) Veste. 2 (Reg; îf hire) Amintire. hiran sn vz hrean hirâv, -ă a vz firav hirm sm vz hărău hirâi v’ [At: DA ms / Pzi: -iese / E: hir1 +-âi] 1 (D. bibilică) A emite sunetul caracteristic speciei. 2 (D. oameni) A imita sunetul produs de bibilică. liircă sf vz ghircâ liire sf vz hir2 hir ea n sn vz hrean hireslui v vz ferăstrui hiresteu sn vz ferăstrău hirestrui v vz ferăstrui hirestui v vz ferăstrui Iureş1, ~ă a [At: I. CR. II. 247 / V: ~iş / Pl: -i, -e / E: mg hires cffireş, hireş1] (Mgm; reg) 1 Renumit. 2 Chipeş. 3 (Pex) Fudul. 4 (îe) Ii ~rişă îi stă bine. hireş2, ~ă a vz fireş hireşeţă sf [At BUD. P. P. 34 / V: -riş- / Pl: -ţe / E: ireş + -eţă] (Trs) 1 Frumuseţe. 2 Fudulie. hirete sm vz erete hirib sm vz hrib hiribă sfvz hribă hiribiţă sf [At H IX. 71 / Pl: -ţe / E: bg erebica] (Orn; reg) Potârniche. hiriclit, ~ă a [At: VAIDA /V: hiruc~ l Pl: -iţi, -e / E: cf hir2] (Mgm. Trs) Faimos. hirincă sfvz hering hirisău sn vz ferăstrău hiristeu sn vz ferăstrău hiriş1, ~ă a vz hireş1 hiriş2. -ă a vz fireş hirişcă sfvz hrişcă hiriş eţă sf vz hireşeţă hiriş te sfvz velişte hiritiseală şf [At: DELAVRANCEA. S. 6 / V: firi~,firti~, heret~ / Pl: -seli / E: hiritisi + -eală] (Gre; iuz) 1 Salutare. 2 Felicitare. 3 Hiritisire (2). hiritisi vt [At: DIONISIE. C. 185 / V: firit-, heret- / Pzi: -sesc / E: ngr /aiperiffi)] (Gre; iuz) 1 A saluta. 2 A felicita. hiritisire sf[At: I. CR. III, 244 / V: firit-, heret~ / Pl: -ri / E: hiritisi] (Gre; iuz) 1 Salutare. 2 Felicitare. 3 Petrecere la care se aduc felicitări de ziua cuiva Si: hiritiseală (3). hiritisit1 (3). hiritisit1 sn [At: MDA ms / V: firii-, heret~ i Pl: -uri / E: hiritisi) (Gre; iuz) 1 Salutare. 2 Felicitare. 3 Hiritisire (2). hiritisit2, -ă a [At: MDA ms / V.firit-, heret- / Pl: -iţi, -e i E: hiritisi] (Gre; iuz; d. oameni) 1 Salutat2. 2 Felicitat2. 3 Căruia i se organizează o petrecere la care i se aduc felicitări de ziua sa. hiriu sn vz hir2 hirograf sn vz chirograf hiromancie sfvz chiromanţie hiromandie sfvz chiromanţie hiromantie sfvz chiromanţie hiromanţie sfvz chiromanţie hirotesi v [At: ENC. ROM. / Pzi: -sesc / E: ngr xeipoOiwt)] (înv) A ridica o persoană din cler la o poziţie ierarhică superioară, prin punerea mâinilor arhiereşti sub formă de binecuvântare, fără a-i conferi prin aceasta şi darul, ca la hirotonie. hirotesie sf [At ŞAGUNA. ap. TDRG / Pl: ~i/ / E: ngr ^eipoâfeora] (înv) Hirotesire. hirotesire sf [At: MDA ms /' Pl: -ri i E: hirotesi] (înv) Ridicare a unei persoane din cler la o poziţie ierarhică superioară, fără a-i împărtăşi darul Si: hirotesie. hirofic sm [At: MAT. FOLK. 1484 / Pl: -ici / E: net] Persoană hirotonită. hirotoni vt [At: DOSOFTEI. V. S. 23 / V: her- / Pzi: -nesc i E: drr hirotonie] 1-2 A hirotonisi (1-2). hirotonie sf [At: PRAV. MOLD. 81 / V: chir~ / Pl: -\i l E: gr xeiporvia, vsl 1-2 Hirotonisire (1-2). hirotonire sf [At DA ms / V: her~ / Pl: -ri 1E: hirotoni] 1-2 Hirotonisire (1-2). hirotonisi vt [At: VARLAAM. C 84/2 / V: her-, ~nosi / Pzi: -sesc / E: ngr ^eiporovd), vsl XHporoHHcam] 1 A ridica un diacon la rangul de preot, conferindu-i darul preoţesc Si: hirotoni (1). 2 (Pex) A face pe cineva diacon, arhireu etc. prin conferirea darului Si: hirotoni (2). hirotonisire sf [At DA ms / V: her-/ Pl: -ri / E: hirotonisi) 1 Ridicare a unui diacon la rangul de preot, conferindu-i darul preoţiei Si: hirotonie (1). hirotonire (1). hirotonit1 (1). hirotonisit1 (1). 2 (Pex) Ridicare la rangul de diacon, arhiereu etc. prin conferirea rituală a darului Si: hirotonie (2). hirotonire (2). hirotonisit1 (2). hirotonit! (2). hirotonisit1 sn [At: MDA ms / V; her~ / Pl: -uri / E: hirotoni] 1-2 Hirotonisire (1-2). hirotonisit2, ~ă a [At: DA ms / V: (înv) her~ /Pl: -iţi. -e / E: hirotonisi] 1 (D. diaconi) Ridicat la treapta preoţiei Si: hirotonit2 (1). 2 (Pex) învestit ca diacon, arhiereu etc. Si: hirotonit2 (2). hirotonit1 sn [At: ŞINCAI, HR. 1.237/5 / V: her- / Pl: -uri / E: hirotoni] 1-2 Hirotonisire (1-2). hirotonit2, ~ă a [At: GCR II, 61/38 / V: (înv) her- / Pl: -iţi. -e / E: hirotoni] (Rar) 1-2 Hirotonisit2 (1-2). 646 HISTOCHIMIE hirotonosi v vz hirotonisi hirsut, ~ă a [At: SADOVEANU, V. F. 72 / Pl: ~iu/, / E: fr /ixrsufe, lat /w'rs«/Ms] 1 Cu părul şi cu barba neîngrijite. 2 Aspru. 3 Posac. 4 (Bot; d. un organ) Prevăzut cu peri lungi, rigizi Si: hispid. hirsufism sn [At: D. MED. / E: fr hirsutisme] Creştere anormală de păr pe faţă, pe corp şi pe membre. în special la femei, datorită unor tulburări endocrine Si: hipetricoză. hirtă sf[At: DEX / V: fir- / Pl: -te I E: ger Viertel] (Reg) Unitate de măsură pentru suprafeţe, egală cu un sfert de pogon. hirtilean, ~ă a vz hârtilean hirtimos sn vz lieretismos hiruclit, ~ă a vz hiriclit hirudineu sn [At: DEX / Pl: -ce / E: fr hirudinees] (Zlg) 1 (Lpl) Clasă de viermi din încrengătura anelidelor, cu corpul segmentat, turtit dorsoventral, cu câte o ventuză la extremităţi, care trăiesc în apă dulce şi sug sânge (Hirudinea). 2 (Şls) Animal din clasa hirudinee (1). hirudinină sf [At: DN3 / Pl: -ne / E: fr hinidinine] Substanţă anticoagulantă. secretată de glande situate în cavitatea bucală a lipitorilor. hirudiniz'âie sf [Al: D. MED. / Pl: -zări / E: hirudineu] Aplicarc dc lipitori pe coip în scop terapeutic. hirurg, -ă sm vz chirurg hirurgie sfvz chirurgie hirundimr sn [At: KLEIN. D. 25 / Pl: -e / E: net] (Bot; reg) Iarba-fiarelor. hirurgical, ~ă a vz chirurgical his! i [At: JARNIK-BÎRSEANU. D. 333 / E: ns cf hois] Hăis! Insa sf [At. H XVIII. 284 / E: cf hoisa] (Reg) 1 Dans ţărănesc. 2 Melodie după care se execută dansul hisa (1). hisopir sm [At: PANŢU, PL.2 / Pl: -i / E: gr ioânvpov (lat isopyrum)] (Bot; reg) Găinuşi (Isopyrum thalictroides). hisopird sm [At: PANŢU. PL.2 / Pl: ~e/ / E: hisopir + -el] (Bot; reg) 1-2 (Şhp) Găinuşi (Isopyrum thalictroides) (mici). hispanic, -ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr hispanique] (Rar) 1-3 Spaniol (1-3). 4 Care se referă la limba şi cultura spaniolă. 5 Specific limbii şi culturii spaniole. 6 Care aparţine limbii şi culturii spaniole. hispanism sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr hispanisme] 1 Cuvânt, expresie din limba spaniolă. 2 Fel de a vorbi propriu limbii spaniole: hispanist, ~ă smf [At. DEX / Pl: -işti, -e / E: fr hispaniste] Specialist în hi spâni sti că. hispanistică sf [At: DN3 / Pl: -ici / E: ger Hispanistik] Studiu al limbii şi al culturilor spaniolă, portugheză, catalană. hispanofil, ~ă smf [At: DEX / Pl: -i, -e / E: fr hispanophile] Admirator a tot ceea ce este de origine spaniolă. hispid, ~ă a [At: DEX / Pl: -izi, -e / E: fr hispide, lat hispidus] (Bot) Hirsut (4). histamin- [At: DN3 / E: fr histamin-] Element de compunere cu semnificaţia: 1-2 (De) histamină. 3 Referitor la histamină. 4 Specific histaminei. 5 Care aparţine histaminei. histamină sf [At LTR2 / Pl: -ne / E: ger Histamin, fr histamine] Amină prezentă în ţesuturile vegetale şi animale, cu acţiune puternic dilatatoare asupra vaselor sangvine, având un rol important în apariţia proceselor alergice. histaminemie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr histaminemie] (Fzl) 1 Prezenţă a histaminei în sânge. 2 Cantitate de histamină prezentă în sânge. histaminic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr histaminique] (Big) 1 Referitor la histamină. 2 Specific histaminei. 3 Care aparţine histaminei. 4 De histamină. histaminope xie sf [At: DN3 / Pl: ~i/' / E: fr histaminopexie] (Med) Fixare a histaminei pe unele substanţe. histaminurie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr histaminurie] (Med) 1 Prezenţă a histaminei în urină. 2 Cantita^ de histamină prezentă în urină. hister- vz histero- histeralgie sf [At: DN3 / Pl: -ii / E: fr hysteralgie] (Med) Durere uterină. histerectomie .v/ [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr hysterectomie] îndepărtare pe cale chirurgicală a uterului. histerezis sn [At: D. MED. / Pl: -uri / E: fr hysteresis] Fenomen cu caracter ireversibil care constă în faptul că succesiunea stărilor unei substanţe, determinate de variaţia unui parametru, diferă de succesiunea stărilor deteminate de variaţia în sens contrar a aceluiaşi parametru. histeric, -ă a vz isteric histerie sf vz isterie histero- [At: D. MED. / V: ~r- / E: fr hyster(o)-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1-2 (De) uter. 3 Referitor la uter. 4 Specific uterului. 5 Care aparţine uterului. histerocd sn [At: D. MED. / Pl: -e l E: fr hysterocele] (Med) Hernie a uterului. histerografie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hysterographie] (Med) Radiografie a uterului. histerologie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hysterologie] (Med) Disciplină care se ocupa cu bolile uterine. histerom sn [At: D. MED. / Pl: -oame / E: fr liysterome] (Med) Fibrom uterin. histeromalacie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hysteromalacie] (Med) îmbătrânire a uterului. histerometrie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hysterometrie] (Med) Cateterism al uterului cu ajutorul histerometrului. histerometru sn [At: D. MED. / Pl: -re / E: fr hysterometre] (Med) Instrument folosit pentru a sonda, a măsura sau a redresa uterul. histeron-proteron sn [At: DN3 / Pl: ? / E: fr, it hysteron-proteron] (Ret) Figură de stil constând în răsturnarea ordinii fireşti între fenomene, anticipându-se ceea ce ar trebui să urmeze. histeropexie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/‘ / E: fr hysteropexie] (Med) Operaţie de fixare chirurgicală a uterului. histeroptoză sf [At: DN3 / Pl: -ze / E: fr hysteroptose] (Med) Cădere a uterului. histeroragie sf[At DN3 / Pl: -ii / E: fr hysterorrhagie] (Med) Hemoragie uterină. histerosalpingografie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hysterosalpingographie] Explorare radiologică a uterului şi a trompelor uterine. histeroscopie sf [At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hysteroscopie] (Med) Examinare vizuală a cavităţii uterine cu ajutorul unui instrument special. histerotomie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr hysterotomie] Intervenţie chirurgicală pentru deschiderea uterului în vederea extargerii fătului în caz de naştere anormală. histidină sf [At: LTR2 / Pl: -ne / E: fr histidine] Aminoacid foarte răspândit în natură, care intră în structura majorităţii proteinelor şi care este prezent în cantităţi relativ mari în hemoglobină. histiocit sn [At: D. MED. / P: -ti-o- / Pl: -e/E: fr histiocyte] (Big) Celulă stelară din ţesutul conjunctiv, având un rol determinant în cicatrizarea rănilor şi în apărarea organismului faţă de infecţii. histire sf [At: HIV. 255 / Pl: -ri / E: net] (Reg) Unealtă pentru îndreptat şi şlefuit Si: rindea. histo- [At: D. MED. / E: fr histoit isto-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1-2 (Referitor la un) ţesut organic. histoautoradiografie i/[At: D. MED. / P: -to-a-u-to-ra-di-o~ / Pl: ~i/‘ / E: fr histoautoradiographie] Metodă modernă de studiu al preparatelor histologice, în care se utilizează o peliculă radiografică marcată cu izotopi radioactivi, fixată în secţiune. histochimic, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr histochimique] 1 De histochimie. 2 Referitor la histochimie. 3 Specific histochimiei. 4 Care aparţine histochimiei. histochimie sf[At: D. MED. / Pl: ~i/ / E: fr histochimie] Ramură a histologiei care studiază, cu ajutorul unor coloranţi, structura chimică a celulelor şi a ţesuturilor organismelor. 647 HISTODIAGNOSTIC histodiagnostic sn [At: DN3 / Pl: -ice /E: fr histodiagnostic] Diagnostic obţinut pe baza examenului histologic. histofiziologie sf [At: DEX / P: -zi-o~ / E: fr histophysiologie] Ramură a histologiei şi a fiziologiei care studiază funcţiile celulei şi ale ţesuturilor organismului. histogen, -ă a [At: DN3 / Pl: ~e I E: fr histogene] (Big) Care dă naştere la ţesuturi noi. histogeneză sf [At: D. MED. / Pl: -ze / E: fr histogene se) Proces de formare a ţesuturilor în cursul dezvoltării embrionare a animalelor şi plantelor. histogramă sf [At: LTR2 / Pl: -me l E: fr histogramme] Grafic care reprezintă prin dreptunghiuri o distribuţie statistică (matematică). histoid, -ă a [At: D. MED. / Pl: -izi, -e / E: fr histo'ide] (Med) Care seamănă cu un ţesut. histohză sf[At: D. MED. / Pl: -ze / E: fr histolyse] (Med) Distrugere a ţesuturilor. histolog, -ă smf [At: DN3 / Pl: -ogi, -e / E: ger Histolog] Specialist în histologie. histologic, -a a [At: RESMERIŢĂ. D. / Pl: -ici, -ice / E: fr liistologiqiie] 1 De histologie. 2 Privitor la histologie. 3 Specific histologiei. 4 Care aparţine histologiei. histologie sf [At: DA ms / V: i- l E: fr histologie, ger Histologie, it istologia, rs mcTOAOFtvi] Studiu al ţesuturilor organice, al celulelor, al formaţiilor necelulare şi al structurii lor microscopice. histomonoză sf [At: DEX / Pl: -ze / E: fr histomonose] Boală parazitară a păsărilor, în special a puilor de curcă, provocată de un protozoar care se localizează în intestin şi în ficat. histonă şf[At: LTR2 / Pl: -ne /E: fr histone] (Big) Proteină cu proprietăţi bazice, care se găseşte în nucleul celulelor. histopatologic, -ă a [At: D. MED. / Pl: -ici, -ice / E: fr histopatologique] 1 De histopatologie. 2 Referitor la histopatologie. 3 Specific histopatologiei. 4 Care aparţine histopatologiei. histopatologie sf [At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr histopathologie] Ramură a histologiei care studiază aspectul microscopic al organelor sau al ţesuturilor bolnave. historia vt [At: DN3 / Pzi: -iez / E: fr historier, it istoriare] (Liv) A orna cu desene sau cu picturi, reprezentând legende, scene istorice etc. historiat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: historia) Historiere. historiat2, ~ă a [At: LTR2 / Pl: -aţi, -e / E: cf fr historie] (D. iniţiale, manuscrise) Ornat cu figurine cu caracter istoric, mitologic etc. historie sm vz istoric historiere sf[At: DN3 / Pl: -ri / E: historia] (Liv) Ornare cu figurine cu caracter istoric Si: historiat1. historiogramă sf [At: D. MED. / P: -ri-o- / Pl: -me / E: fr historiogramme] Grafic care consemnează evoluţia în timp a unui fenomen Si: cronogramă. histoterapie sf[At: D. MED. / Pl: -ii / E: fr histotherapie] Tratament efectuat cu ajutorul unor ţesuturi organice conservate la rece. histotom sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr histotome] Instrument folosit pentru disecţia ţesuturilor. histotoxic, ~ă sn.a [At: D. MED. / Pl: -ici, -ice / E: fr histotoxique] 1-2 (Substanţă) care distruge ţesuturile. histotropism sn [At: D. MED. / Pl: -e / E: fr histotropisme] Afinitate a unor specii de paraziţi pentru ţesuturile vii. histrion sm [At: RESMERIŢĂ, D. / V: i- / Pl: -i / E: fr histrion, lat histrio, -onis] 1 (Ant) Actor de comedie Si: bufon. 2 Măscărici lipsit de talent. 3 Om care se dă în spectacol tot timpul şi îi face să râdă pe cei din jur. 4 (Fig) Om ipocrit, perfid, şarlatan. histrionic, -ci [At: DEX / P: -ri-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr histrionique] 1-4 a De histrion (1-4). 5-8 a Referitor la histrion (1-4). 9-12 a Care aparţine histrionului (1-4) 13-14 av, a (Fig) (în mod) ipocrit. hişii v vz hâşâi hişpan sm [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: ei hispanic] 1-3 Spaniol (1-3). hişteag sn vz huceag hiştor sm vz şiştor hit1 i vz hi1 lut2 sn [At: DEX2 / Pl: -uri / E: eg hit] Şlagăr. hitcăi v vz hătcăi hiteoan, ~ă a vz hition hiteuan, -ă a vz hition hitioan, -ă a vz hition hition, -oană a [At: CUV. D. BĂTR. 1.285 /V: gitioan, hăt-, -teoan, -teuan, -ioan, -iuan, vi-1P: -ti-o- / Pl: -i, -e / E: mg hitvdny] (Mgm; reg) 1 Slab. 2 Plăpând. 3 Care nu se poate îngrăşa. hitioni [At: CANTEMIR, IST. 63 / V: (înv) vi- / Pzi: -nesc /E: hition] 1 vi A slăbi. 2 vr A se jegări. hitionire sf [At: CANTEMIR. IST. 121 /V: vi- / P: -ti-o- / E: hitioni] (îrg) 1 Slăbire. 2 Jegărire. hitit, -ă [At: DEX / Pl: -iţi, -e / E: fr hittite] 1 i//?/'Persoană care făcea parte dintr-o populaţie indo-europeană care a pătruns în mii. II î.Hr. în Asia Mică. 2 a Care aparţine hitiţilor (1). 3 a Privitor la hitiţi (1). 4 a Specific hitiţilor (1). 5 sf Limbă vorbită de hitiţi. hitiuan, -ci ci vz hition hitlerism sn [At: DA ms / Pl: (rar) -e / E: fr hitlerisme] Doctrină rasistă şi dictatorială elaborată de Hitler. hitlerist, ~ă [At: JAR. E. 53 / Pl: -işti, -e / E: Hitler + -ist] 1-2 smf a (Adept) al hitlerismului. 3-5 a Caracteristic lui Hitler. hitlerismului sau hitleriştilor. 6-8 a Referitor (la Hitler.) (la hitlerism sau) la hitlerişti. 9 ci (D. un regim) Dictatorial. hitlean, -ă a vz viclean hiton sn vz chiton filtre s [At: CV 1949, nr. 8, 35 / Pl: net / E: net] (Reg) Vârtej de apă. Ilitri e sfvz hârtie hiţa v [At: CIAUŞANU, GL. / V: i- / Pzi: -tez l E: net] (Reg) A se sprijini când pe un picior când pe altul. hiţal sm [At: DA ms / Pl: -i / E: net] (Reg) Călău. hiţigon sn vz fiţion hî! i vz hă filadsn [At: BUGNARIU, NĂS., ap. DA ms / Pl: ? / E: net] (Reg) Lemn cu care se căptuşeşte spatele colibei pentru a împiedica scurgerea apei în interior. hladnic sn [At: (a. 1668) URICARIUL. XXV. 275-276 / Pl: net / E: net] (înv. csnp) Răchitiş sau loc umbros lângă un râu. hlamidă sf [At: DOSOFTEI. V. S. 86 / Pl: -de / E: gr -6Sog, fr chlamyde. vsl xaamhaa] 1 Mantie făcută ditr-o bucată dreptunghiulară de stofă albă sau roşie, prinsă cu o agrafă pe umăr. purtată de vechii greci şi romani în călătorii, la festivităţi etc. 2 Mantie împărătească sau arhierească la bizantini. 3 (Rar) Haină. hlandan sm vz aldan hlap, -ă a [At: MOXA 382 / Pl: -i. -e / E: pn chtapac, srb hlapati, vsl xAapTi] (înv) Desfrânat. hlăndan sm vz hăldan hlăndănos, -oasă a [At: ŞEZ. IX. 144 / Pl: -oşi, -e / E: hlăndan + -os] (Reg; d. grânele abia încolţite) Cu paiul gros. hlăpăi v vz hăpăi hlăpie şf[At: ANON. CAR. / Pl: ~i/ / E: hlap + -ie] (înv) 1 Desfrânare. 2 Lăcomie. hleab sn [At: CREANGĂ. GL. / V: (reg) hliab, hol- / Pl: -uri / E: cf rs, ucr XAxlYATh „a fi hodorogit44] (Mol; Buc) 1-2 Obiect stricat sau vechi. 3 (Gmţ; îf hol-) Casă. 4-5 (Buc; d. oameni; prt) Moşneag sau babă. 6 (Reg: lpl) Clădiri auxiliare ale unei gospodării. hleaburl vr [At: CHEST. II. 13 / Pzi: -resc / E: hleab + -///-/'] (Reg) A se strica. hleamp sn [At: BUGNARIU. NĂS.. ap. DA ms / Pl: -uri / E: hleab] (Reg) Acaret al unei gospodării. hlebui vr [At: DA ms / Pzi: -iese / E: hleab] (Reg) A se strica. 648 HOALĂTĂ hlebuit, ~ă a [At: ŞEZ. V. 99 / Pl: ~iţi, -e l E: hlebui] (Reg) 1 Stricat. 2 Hodorogit. 3 (Fig) Care nu mai are zile multe. hlei sn [At: I. IONESCU. C. 236/5 / Pl: (rar) -uri / E: ucrxAeă. cf clei] (Mol) 1 Pământ argilos. cleios. 2 Lut. 3 Noroi. hleios, ~oasă a [At: NEGRUZZI. S. I. 184 / Pl: -oşi, -oase / E: hlei + -os] (Reg; d. terenuri) 1 Noroios. 2 Mlăştinos. 3 Lutos. hlentui v vz hrentui hlenţui v vz hrentui hleoapă sf vz leoapă hlepşit, ~ă a vz lepşit hlestacovism sn [At: DN3 / Pl: (rar) -e / E: Hlestacov + -ism] Lăudăroşenie uşuratică şi mincinoasă. hleşturi snp [At: CHEST. IV. 45/371 / E: net] (Reg) Lemne aduse de apă după o ploaie mare. hliab sn vz hleab hliban sn-[At: CONTEMPORANUL, III. 618 / Pl: / E: ucr xah6] (Ucm; reg) Pâine. hlichit, -ă a vz hlipit Midi vi [At: DA ms / Pzi: -dese / E: ucr XA04HTb] (Reg) 1 A se uita cu jind. 2 (Pex) A pândi. hlifi v’ vz hlizi hlimpau sm [At: DA ms / Pl: -ăi / E: hlimpi] (Reg) Om care plescăie când mănâncă. hlinşug sn vz vicleşug hlinzi v vz hlizi hliomp [At: COMAN. GL. / Pl: -uri sn.-i sm / E: net] (Reg) 1 sn (Csc) Găteje sfărâmate. 2 sm Moşneag neputincios Cf hlecib, ghiuj. hhpăt sn [At: DOSOFTEI. PS. 127 / Pl: —6? /E: hlipi + -cit] (înv) Suspin. hlipchicios, -oasă a vz hlipicios hlipcliit, -ă a vz hlipit hlipi vi [At: COD. VOR. 131/5 / Pzi: -pese / E: bg XAHimT, rs. ucr XAanaTb, vsl xahpath] (îrg) 1 A suspina. 2 A se văita. hlipicios, ~oasă smf a [At: BUGNARIU, NĂS.. ap. DA ms / V: (reg) ~pchi~ / Pl: -oşi, -oase / E: cf hlimpciu, hlicli] (Reg) 1-2 (Om) mâncăcioasă. 3-4 (Om) pofticios. hlipit,~ăci [At: CONTEMPORANUL, III.686/ V: (reg) -ichit,-pehit / Pl: -iţi, -e / E: cf hlipic ios] (Reg) Lihnit de foame. hlipuş sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: net] (Reg; lpl) Fructe coapte. hlisă sf vz clisă hliupcă sf [At: DA ms / Pl: -pei / E: net] (Reg) Pălărie veche, pleoştită Cf dop. hliză sf [At: (a. 1741) URICARIUL XII. 326/27 / Pl: -ze / E: net] (Mol) 1 Fâşie de pământ de cca 2-3 ha. 2 Parte dintr-un lan. 3 Proprietate lungă şi îngustă Cf răstciv, sfoară, tabunea, tarla. hlizenie sf [At: CHEST. II, 49/250b / Pl: -ii / E: net] (Reg) 1 Hâzenie. 2 (Spc) Casă urâtă. hlizi1 vt [At: (a. 1766) URICARIUL, XIX, 37 / Pzi: -zese / E: hliză] (înv; csnp) A împărţi cuiva hlize. hlizi2 vr [At: ALECSANDRI, T. 1432 / V: hili~, ~iji, ~inzi / Pzi: -zese / E: cf bg XAC3U, ceh liziti] 1 A surâde cu subînţeles. 2 A râde mult. prosteşte, fără rost. 3 A se hârjoni. 4 A cocheta. 5 A se mira. 6 A se holba. hlizire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: hlizi] 1 Surâs cu sifbînţeles Si: hlizit1 (1). 2 Râs mult. prostesc, fără rost Si: hlizit1 (2). 3 Hârjonire. 4 Cochetare. 5 Mirare. 6 Holbare. hlizişoai'ă sf [At: JEHRESBER. IX. 226 / Pl: -re / E: hliză + -işoară] 1-6 (Şhp) Hliză (1-3) (mică). hlizit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hlizire] 1-2 Hlizire (1-2). 3 Hârjonire. 4 Cochetare. 5 Mirare. 6 Holbare. hlizit2, ~ă a [At: LESNEA, I. 46 / Pl: -iţi, -e / E: hlizi] 1 Care surâde cu subînţeles. 2 Care râde mult. prosteşte, fără rost. 3 Care se hârjoneşte. 4 Care cochetează. 5 Care se miră. 6 Care se holbează. hloabă sf vz hlobă hlobă i/[At: ŞEZ. VII, 187 / V: ~oabă, hlwbă, holoa~y hubă, hublă, hulo-, hulubă, ulubă / Pl: -be / E: pn hoioble, ucr oxao6az, oxoao6ar] 1 (Mol, Buc) Fiecare dintre cele două prăjini de la trăsura sau căruţa cu un cal. 2 (Reg; îe) A bate ~bile, să (se) priceapă calul A face aluzii. 3 (Reg; lpl; îf ~oabe, holoabe) Braţe ale scrânciobului. 4 (Reg; îf hublă) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape. hlobăna vtr [At: N. REV. R. II, 231 /V: ~ni, ho~, hobăm (pzi: hobănese) I Pzi: hlobăn / E: ctm hlobă + legăna] 1-2 (Reg) A (se) clătina (ca hlobele căruţei). 3-4 (Reg) A (se) legăna. hlobănat1 sn [At: VICIU, COL. 42 / V: ~riit / Pl: -uri / E: hlobăna] (Reg) 1 Clătinare. 2 Legănare. hlobănat2, ~ă a [At: ŞEZ. IX, 154 / V: ~nit l Pl: -aţi, -e / E: hlobăna] (îrg) 1 Clătinat2. 2 Legănat2. hlobăni v vz hlobăna hlobănit1 sn vz hlobănat1 hlobănit2, ~ă a vz hlobănat2 hlopiţ sm [At: I. CR. V, 183 / Pl: -i l E: ucr xAonex] (Reg; irn) Copil. Cf puradel, hlor vz clor-hlubă sfvz hlobă hluchium sn [At: I. CR. IV, 158 / V: hu~ IE: net] (îrg) Bucată de mălai. hlud sn [At: CHEST. V. 129/35 / Pl: -uri / E: srb hlud, vsl XAWfAT*] (Reg) 1 Par. 2 (Spc) Fiecare dintre lemnele scurte care se pun la acoperişul colibei ca să susţină fânul. 3 Fiecare dintre parii băgaţi în amnare la strungă. hludeţ sn vz huludeţ hlugen sm vz hlujan hluger1 sm vz luger hluger2 sm vz hlujar hluj1 smn [At: PAMFILE, I. C. 246 / Pl: -uri / E: refăcut din pil hlujer] (Reg) 1-2 Hlujan (1-2). hluj2 sms [At: PAMFIL, A. / E: net] (îrg) Noroi cleios. hlujan sm [At: DRĂGHICI, R. 52/8 / V: -gen, ~jen / Pl: -jeni / E: hluj + -cin] (Mol) 1 Tulpină a unor plante erbacee mari Si: hluj (1). hlujar (2). 2 (Spc) Tulpină de porumb (după ce s-au cules ştiuleţii) Si: hluj (2). hlujar (2). hlujar sm [At: CANTEMIR, IST. 86 / V: ~uger , ~ujer / Pl: -jeri I E: net] (Reg) 1-2 Hlujan (1-2). hlujen sm vz hlujan hlujer1 sm vz lujer hlujei'2 sm vz hlujar hlujer? sm vz hulujan hlujeră sfvz lujer hlupov, ~ă a vz hulpav hlută sf[At: CHEST. V, 35/35 / Pl: -te / E: net] (Reg; rar) Colibă în care locuiesc ciobanii. hluzâie sf vz hluzie hluzxe sf [At: DA ms / V: ~zâie / Pl: ~i/ / E: ns cf rs ak>, im] (Reg) Mulţime de oameni. hm! i [At: ALECSANDRI. T. 226 / V: hâm, hum / E. fo] (Are) Cuvânt care exprimă: 1 Neîncredere. 2 Rezervă. 3 Nemulţumire. 4 Surpriză. 5 îngândurare. 6 Nehotărâre. ho! [At: ANON. CAR. / E: fo] 1 Strigăt cu care sunt oprite vitele, mai ales caii Cf aho. 2 Strigăt cu care se cere să se oprească unor persoane. 3 (Fam; la adresa unui vorbitor) Destul î 4 Strigăt cu care se alungă vitele când dau năvală în holde. 5 (Are) Exclamaţie aprobatoare întărită. 6 (Rar) Strigăt cu care se îndeamnă vitele la mers. hoaca sjla [At: ALRM II/I h. 199 / V: -arca / E: net] (Reg) Caua. hoagă sf[At: I. CR. IV. 188 /V: ho~. o- / Pl: -ge / E: hogaş] (Reg) Groapă cu apă Cf văleea. hoajbă sf [At: CHEST. V. 72/76 / Pl: -be / E: net] (Reg; dep) Oaie bătrână. hoalătă sfvz holotă 649 HOALĂ hoală sf[At: H XVII. 255 / Pl: -le / E: ns cf hală2, Iwlch holie] (Orn; reg) 1 Vultur (Aegypus monacîius). 2 (Pex) Pasăre mare. hodilbă sfvz halbă hoampă1 sf [At: TODORAN. GL. / Pl: -pe / E: net] (Reg) 1 Gaură mare. 2 Loc gol lăsat în perete (la casele făcute din lemn) pentru cuptorul de pâine. hoampă2 sf [At: CHEST. V. 68/35 / Pl: -pe / E: net] (Reg; dep) Capră cu coame lungi. hoancă1 A/[At: D. ZAMFIRESCU. ap. TDRG / Pl: / E: cf hoantă, hoandrâ, hoantă, hoarcă, hoaşcă] (Dep) 1-2 Femeie (bătrână). hoancă2 sf[At: DA ms / Pl: -ce / E: cf hobaie] (Trs) 1 Vale îngustă între dealuri. 2 Afundătură naturală, fără apă. între două dealuri. 3 Gaură mare în pământ. hoandră1 sf{At: I. CR. VI. 127 / Pl: -re / E: cf hoancă. hoantă. hoarcă. hoarţă. lioaşca] (Reg; dep) Femeie şleampătă. hoandră2 sf [At: REV. CRIT. III, 156 / Pl: -re / E: cf cioandră] 1 Ceartă. 2 Gălăgie. hoanglună sf[At: CREANGĂ, P. 99 / Pl: -ne / E: cf hoancă] (Rar) Hoaşcă (1). hoanpău sn [At: CHEST. V. 115/72 / Pl: net / E: net] (Reg) Zer fiert rămas de la urda frământată. hoantă sf [At: RĂDULESCU-CODIN, î. ap. DA ms / Pl: -te / E: cf hoancă1, hoandră, hoarcă, hoantă, hoaşcă] (Reg; dep) Lepădătură. hoantiţă sf[At: COMAN. GL. / Pl: -ţe / E: hoantă + -iţă] (Reg; dep; lpl) Vite multe care nu aduc folos. hoară1 sf vz oară2 hoară2 sf vz horă hoară3 sf[At: ŞEZ. VI. 99 / Pl: -re / E: net] (Pop) Lână care rămâne de la piuă. hoai'bă1 sf [At: CHEST. IV, 17/174 / Pl: -he / E: net] (Reg) Loc din ţarină pe unde merge carul. hoarbă2 sfvz vorbă hoarca sfia vz hoaca hoarcă sf [At: FRÂNCU-C ANDREA, M. 281 / Pl: -rce / E: ci hoancă, hoandră, hoantă, hoarţă, hoaşcă] (Reg) Hoaşcă. hoardă ş/[At: DA ms / V: horoar~ / Pl: -de / E: pn horda. rs opAa] 1 Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive Cf ordie. 2 Ceată de oameni care pradă şi pustiesc. 3 (Pex) Armată cotropitoare. hoare sf vz horă hoarnă sfvz horn hoarţă ş/’[At: CHEST. II, 50/200 / Pl: -ţe / E: cf hoancă1, hoandră, hoantă, hoarcă, hoaşcă] (Reg) 1-2 Lucru (vechi sau) stricat Si: horţoş (1-2). 3 (Dep) Violină. hoaspă sf[At: REV. CRIT. III. 156 / V: hos~, vo~, vos~/ Pl: -pe / E: cf hospi, hostoape, hoştopină] 1 (Reg) înveliş al grăuntelui de cereale, al bobului de fasole, de mazăre etc. 2 (Trs) Pieliţă a bobului de strugure. 3 (Trs; lpl) Strujele. 4 (Mol) Spumă de deasupra borşului. * hoaşcă sf [At: JIPESCU. O. 76 / V: oa~ / Pl: -şte / E: cf hoancă, hoandră, hoantă, hoarcă, hoarîă] (Dep) 1 Femeie bătrână şi rea Si: hoanghioră (rar). 2 Moşneag neputincios. hoatră sfvz voatră hoaţă şf[At: ŞEZ. IV, 219 / V: oa~ / Pl: -ţe / E: hoţ] 1 Femeie care fură. 2 (Gmţ) Ştrengăriţă. 3 (Ent; reg) Insectă cu miros urât, care trăieşte în locuinţele oamenilor. hobag sm vziobag hobaie sf[At: GRAIUL I. 120 / Pl: -băi / E: ns cf hoancă2] (Reg) 1 Vale îngustă şi puţin adâncă. 2 Vale între două dealuri. în formă de şa. hoban sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr hauban] 1 Coardă din sârmă de oţel, cu care se leagă aripile de fuzelajul unui avion. 2 (Mar) Coardă pentru susţinerea catargelor. hobanare sf[At: DN3 / Pl: -nări / E: fr haubanage] 1 Susţinere prin hobanare. 2 Totalitate a hobanelor unui avion. hobă sf[At: CHEST. VIII, 106 / Pl: -be / E: net] (Reg) Om care bea mult fără a se îmbăta. hobăgune sf vz iobăgime hobăl sn [At: DA ms / PI: -e / E: ger Hobel] (Gms; reg) Rindea cu care se lustruiesc scândurile. hobăna v vz hlobăna hobăm v vz hlobăna hobăt sn vz hobot hobâc sn [At: PAMFILE, J. II. ap. DA ms / Pl: -uri / E: cf hobaie] 1 Prăpastie pe 1111 drum în pantă care coteşte. 2 Groapă pe un drum, făcută de ape. hobby sn [At: DN*' / S şi: hoby/P: hobi/Pl: -uri /E: eg hobby] Ocupaţie favorită a cuiva în afara profesiunii. hobbyist sm [At: DEX2 / Pl: -işti / E: eg hobbyist] Persoană care are un hobby sau mai multe. hoblânc sn vz oblânc hoblânca v vz oblânca hobod sn vz hobot hoboroc sn vz oboroc hoboroz sn [At: CHEST. II, 414 / Pl: ? / E: net] (Reg) Loc în care se ţine nutreţul. hobot sn [At: CONACHI. P. 147 / V: ~băt, ~bod. (reg) obăd. ob~ / Pl: -e / E: vsl jţ-oBor] 1 (Trs; dep) Nas mare şi diform. 2 (Reg) Parte a săniei care stă cruciş peste pisc. 3 Parte de deasupra a capului proţapului, prin care se bagă cuiul ce trece prin jug şi prin proţap. 4 Bucată de lemn care leagă vârful tălpicilor la sanie. 5 (Reg) Basma purtată de mireasă. 6 (Pex) Văl al miresei. Cf balţ, broboadă, nemeieţ, potihiî, procov, savon, tulbent. Zăbranic, hobot'i v vz înhobota hobră sf[At: CHEST. V. 38/44 / Pl: -re / E: net] (Reg) Colibă unde stau ciobanii noaptea când veghează oile. hobrânca v [At: DA ms / Pzi: -rânc / E: hodmnca] (Reg) A hurduca. hobridrag sm [At: DAME. T. 185 / Pl: -i / E: cf lobidrag] (Bot; Olt) Lobidrag (Trophaeolum majus). hobşâtar sm vz obşitar hobşit sn vz obşit hobşitar s/n vz obşitar hobşitaş s/n vz obşitaş hoca sf [At: (a. 1792) URICARIUL XIX. 42/15 / Pl: -le / E: tc hokko] (Trî) 1 Vas de băut rotund şi înalt, fără picior şi fără toartă. 2 Conţinut al unei ocale (1). hochei sni [At: DA ms / P: ho-chei ! E: eg hockey] 1-2 (îs) ~ pe iarbă (sau pe gheaţă) Joc sportiv pe iarbă (sau pe gheaţă), în care jucătorii, servindu-se de o crosă, caută să introducă în poarta echipei adverse (o minge sau) un puc. hocheist sm [At: DA ms / S şi: ~cke~ ! Pl: -işti / E: hochei + -ist] 1-2 Jucător de hochei (1-2). hocheton sn [At: DEX / Pl: -uri / E: fr hoqueton] Vestă de pânză groasă, pe care o purtau ostaşii şi mai ales arcaşii medievali. hochil i vz hoci hocliim sn [At: URECHE, ap. LET. I, 66/12 IV: (înv) ~ium / Pl: -uri l E: tc hiikiim] (Trî) Ordin scris din partea sultanului. hochiwm sn vz hochim hochiumat sn [At: (a. 1669) URICARIUL XII. 86 / E: tc hiikiim at] (Trî) Ordin scris din partea sulanului adresat cadiilor. hoci! i [At: ŞEZ. III. 189/26 / V: hochi / E: ucrxo^ sau xoth, (Imt v xc>4HTb)] 1 Cea! 2 (Mol; îe) ~ înapoi! Se strigă pentru a face boii să meargă înapoi. hocrii v [At: ŞEZ. V. 99 / Pzi: -ncsc / E: hoci, cf lieicni, heiciti, hegni] (Reg) A da o vită puţin înapoi spre a-i slăbi jugul sau hamul. hocus-pocus sni [At: JAR. E. 34 / E: ger Hokus-Pokus] 1 Formulă folosită de scamatori. 2 (Pex) Scamatorie. hod1 sn [At: NEGRUZZI. S. I, 304 / Pl: ? / E: rs X04] (Rsm) Mers. 650 HODRANGI hod2 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: net] 1 (Reg) Lemn pus de ţărani la uşă drept semn că 1111 e nimeni acasă. 2 Fiecare dintre lemnele transversale de la loitra carului. 3 Fiecare dintre cele 12 lemne transversale care se aşază pe două prăjini lungi pentru transportarea fânului cu sania. 4 Fiecare dintre lemnele care unesc două câte două furcile colibei păstorilor Si: hodeţ Cf durubaţă, zvârgină. 5 Horn. hoddiie1 sf[At: VICIU. GL. / Pl: -dai / E: net] (Reg; lpl) Focuri care se aprind pe dealuri în marţea din Săptămâna Brânzei. hodaie2 sfvz odaie hodaiţă1 sf [At: MARIAN. S. R. I. 273 / V: -antă / P: ~dai~ / Pl: ~ţe / E: hodaie1 + -iţă] 1 Roată umplută cu 1111 mănunchi de paie sau de nuiele căreia i se dă foc pe un deal deasupra satului. în seara lăsatului secului de brânză. 2 (Lpl) Sărbători populare la care se aprind focuri Cf alimori, hodaie1. hodaiţă2 sf[At: PAŞCA. GL. / Pl: ~ţe / E: hodaie2 + -iţă] (Reg; lpl) Construcţii auxiliare în jurul gospodăriei. hodanţă sfvz hodaiţă1 hodă sf [Al: LB / Pl: ~de / E: mg hoda] (Trs) 1 Găină de apă. 2 Pasăre de apă cu penele negre şi picioarele lungi, cu carnea foarte gustoasă. hodăelnic, -ă a [At: CHEST. II. 8/32 / Pl: -ici, -ice / E: hodaie2 + -elnic] (Reg) 1 Care 1111 are casă. 2 Care locuieşte pe la alţii. hodăioaie sfi [At: CHEST. II, 289/22 /V: ~ane / E: hodaie2 + -oaie] (Reg; rar) 1-2 (Şdp) Odaie (mare). hodăioane sfvz hodăioaie hodăş, -ă a [At: PAŞCA. GL. / Pl: -e f E: net] (Reg) 1 Mare. 2 Dezvoltat. hodâe i vz hontâc hodâcâi vi [At: CĂTANĂ. P. B. III, 92 / Pzi: ~iese / E: vsl XW**] (Trs) A şchiopăta. hodâr! i [At: IONESCU-BOTENI, S. N. 261 / E: ns cf c odei r] Cuvânt cu care se alungă câinii Cf nii, ţi bă. hodârloagă sf[At: H XVII. 175 / Pl: ~a^ / E: net] (Reg) Zeamă acră cu făină. hodâşă sf [At: PAŞCA, GL. / Pl: -se / E: hodos] (Reg) Cearcăn la ochi. hodeţ sn [At: PRECUP, P. 11 / Pl: / E: hod + -eţ] Hod2 (4). hodilă sf[At: COMAN. GL. / PI: -le / E: rs xo^ham] (Reg) 1 Obiect mare de care te împiedici. 2 (Lpl) Oase mari (în ciorbă). hodină sfvz odihnă hodini v vz odihni hodinit, -ă a vz odihnit2 hodişă sf [Al: PRECUP. P. 24 / Pl: ~şe / E: net] Oaie cu coarne mari şi date pe spate. hodlu'i vt [At: PAŞCA, GL. / Pzi: -iese / E: net] (Mgm; reg) A scoate cu boii o căruţă (de pe un drum noroios) la drumul pietruit. hodnogiţă sf [At: (a. 1799) IORGA, S. D. XII, 129 / Pl: ~ţe f E: hotnog + -iţă] (înv) Soţie de hotnog. hodnoghi sm vz hotnog hodnogi sm vz hotnog liodo- vz odo- hodobaie sf [At: VASILIU. C. 185 / Pl: -băi f E: net] (înv) Măsură de capacitate pentru fân. 2 Grămadă mare. hodoglimă sf [At: CHEST. IV. 17 / Pl: ~ne f E: net] (Reg) 1 Loc din ţarină unde se merge cu carul. 2 Urmă pe care o Iasă şiroaiele de apă care vin de la munte când plouă. 3 Prăpastie cu râpe adânci şi periculoase. hodogon sn [At: PAŞCA. GL. / Pl: -oane / E: net] (Reg) Bucată de lemn folosită în loc de cleşte de foc. hodograf sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr hodographe] 1 Curbă sau suprafaţă, loc geometric al extremităţilor vectorilor, care reprezintă valorile unei funcţii vectoriale. 2 Traseu al unui drum. hodografie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hodographie] Descriere a drumurilor dintr-o regiune. hodolan1 sn vz bodolan hodolan2 sm vz odolean hodolean sm vz odolean hodometric, -ă a [At: DN*' / Pl: -iei, -iee / E: fr hodometrique] 1 Referitor la hodometrie. 2 Specific hodometriei. 3 De hodometrie. hodometrie sf [At: DN3 / Pl: ~i/ / E: fr hodometrie] Tehnică a măsurării distanţelor parcurse pe jos. hodometru sm [At: DEX / Pl: -ri / E: fr hodometre] Aparat care serveşte la măsurarea unui drum parcurs. hodor sn vz odor hodoroabă1 sf [At: ALRM II/I, h. 296 / Pl: -be / E: net] (Reg) Coşarcă. hodof'oabă2 sf vz hodorog1 hodoroancă sf[At: TDRG / Pl: -nce / E: net] (îrg) Babă Cf hodorog2 (3). hodoroaşeă sf[At: MIHĂESCU, D. A. 206 / Pl: -rosti / E: hodoroagă css] (îvr) Căruţă mare (şi hârb uită). hodorob1 sn vz hodorog1 hodorob2, ~oabă sn, sfvz hodorog* hodorobăţ sn [At: MARIAN, ap. DA ms / Pl: -beţe / E: net] (îrg) Obiect de lemn stricat. hodorog1 i [At: CREANGĂ, P. 34 / V: -ob, -se, -nc, odoronc / E: fo] Cuvânt care imită un: 1 Zgomot produs de căderea sau de ciocnirea unor obiecte tari. 2 Zgomot al mersului zdruncinat al unui vehicul (defect). 3 Zgomot produs de funcţionarea unui mecanism (stricat). hodorog2, -oagă [At: LB / V: hăd-, hădoragă, od- / Pl: -i, -e / E: hodorogi] 1-2 sn (Obiect sau) vehicul învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mişcare. 3 smf Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 4 smf (Spc) Bătrân ramolit şi urâcios. 5 smf(D. vite) Mârţoagă. 6 smf (Fig) Flecar. 7 sfa Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi. 8 sfa Melodie după care se dansează hodoroaga (6). hodorog\ -oagă sn [At: DA ms / V: -ob, -oabă / Pl: -oage. / E: net] l(Pes) Coş înalt fără fund întrebuinţat la prinderea peştelui din apă mică. 2 (Min; îf -oabă) Ascensor cu care se coboară în mină. hodorogeală ,s/‘[At: CREANGĂ, A. 39 / Pl: -eli / E: hodorogi + -eală] 1-3 Zgomot produs (de obiecte lovite între ele sau răsturnate), (de mersul zdruncinat al unui vehicul hodorogit) sau de funcţionarea unui mecanism stricat Si: (rar) hodorogitură (1-3) hodorogi [At: ODOBESCU, S. III, 256/2 / V: -si, o- / Pzi: -ogesc / E: hodorog] 1 vi (D. vehicule, mai ales uzate, vechi) A face zgomot (mare) în mers Si: a hunii (1). 2 vi A face zgomot cotrobăind undeva. 3 vr (D. lucruri) A se uza. 4 vr (D. mecanisme) A se defecta. 5 vr (D. vehicule) A nu mai merge (bine). 6 vr (D. persoane) A se ramoli. 7 vi (Fig) A vorbi mult, tare şi fără rost. hodorogite sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hodorogi] 1 Zgomot produs în mers de către 1111 vehicul uzat, vechi Si: hodorogit1 (1). 2 Gălăgie făcută de cineva care cotrobăie undeva Si: hodorogit1 (2). 3 Uzare a lucrurilor Si: hodorogit1 (3). 4 Defectare a mecanismelor Si: hodorogit1 (4). 5 Stricare a unor vehicule Si: hodorogit1 (5). 6 Ramolire a unor persoane Si: hodorogit1 (6). 7 Vorbărie multă, tare şi fără rost Si: hodorogit1 (7). hodorogit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hodorogi] 1-7 Hodorogire (1-7). hodorogit2, -ă a [At: CAMILAR. C. 44 / Pl: -iţi. -e/E: hodorogi] 1 (D. obiecte) Uzat. 2 (D. mecanisme) Defect. 3 (D. vehicule) Care 1111 mai merge (bine). 4 (D. persoane) Şubrezit de bătrâneţe Si: (reg) honeit. 5 (D. oameni) Vorbăreţ. 6 (D. voce) Răguşit. hodorogitură sf [At: LB / Pl: -ri / E: hodorogi + -itură] 1-3 (Rar) Hodorogeală (1-3). hodoronc i vz hodorog1 hodoronc-tronc i [At: ZANNE. P. VI, 197 / E: hodoronc + tronc] Exclamaţie folosită când cineva face un lucru nepotrivit, neaşteptat sau când spune o vorbă deplasată. hodorosc i vz hodoronc1 hodos, -oasă a [At: LB / Pl: -oşi, -oase / E: hodâş] (Trs; d. animale) Care are o pată în frunte Si: breaz. hodrangi sp [At: COMAN, GL. / E: net] (Reg) Cânepă de toamnă care produce sămânţă (Cannabis sativa). 651 HODRÂNC hodrânc smn [At: VICIU, GL. / Pl: -nci% ~uri / E: cf hodrobeie] (Reg; lpl) Unelte de lucrat fânul (furcă, greblă etc.). hodrânca v [At: BUGNARIU, N. ap. DA ms / Pzi: -ânc / E: net] (Reg) A scutura. hodroage sfp [At: PAMFILE. I. C. 348 / V: hroşcor- / E: cf hodorogi] (Reg) Ciubote mari şi .vechi, purtate de un om mic de statură Cf şotoroage, şot roage, târâi toare. hodrobeie sfp [At: HEM 2839 / E: net] (Reg) 1 Obiecte de care se servesc ciobanii la stână. 2-3 (Şdp) Lucruri (ne)trebuincioase într-o gospodărie. hodrobeie sfp [At: BARAC, T. 56 / V: od~ / E: cf hodrânc] (Trs) Bagaje. hodrui v [At: MAT. FOLK. 626 / Pzi: -esc / E: net] (Reg; csnp) A se stabili undeva Cf hălădui, hoduleţ sn vz huduleţ hofzla Sfi At: FURTUNĂ. C. 133 / Pl: ~Ie / E: vsl xbma] (înv) Scofală. hog! i [At: GREGORIAN. CL. / E: fo] (Reg) Strigăt cu care se îndeamnă caii să se lase peste brazdă, la arat. hogaş sn vz hăgaş hogâ sf vz hoagă hogback sn [At: DN3 / Pl: ~uri / E' eg hogback] (Gig) Creastă ascuţită care rămâne în urma eroziunii în zonele cu straturi de durităţi diferite, puternic înclinate. hoge sm [At: VĂCĂRESCU, ap. DA ms / V: -a / Pl: -gi / E: tc hoga] 1 (La turci) Dascăl. 2 Preot musulman. 3 (îc) ~-imam Dascăl şi preot turc. 4 (Pop) Om înalt. 5 (Pop; în imprecaţii) Drac. hogea sm vz hoge hogeag sn [At: DA ms / V: o- / Pl: ~uri / E: tc ogak] 1 (Reg) Coş (la o casă) Si: horn, fumar. 2 (înv; îf ogeac) Corp de trupă. 3 Local unde stătea acest corp. hogeaghean sm vz hogeghean hogeghean sm [At: BELDIMAN, ap. LET2 III, 406 / V: (înv) hogea-/ Pl: ~i / E: tc hogegian] (Trî; lit) Funcţionar turc de rangul al doilea. ho get sn [At: AXINTE URICARUL, ap. LET. II, 181 /18 / Pl: net / E: tc hoget] (Trî) Adeverinţă. hogi vi [At: RĂDULESCU-CODIN, L. 28 / Pzi: hogesc / E: hoge] (îvr) A striga întocmai ca muezinul care strigă azanul. hognoghi sm vz hotnog hognogi sm vz hotnog hoha sfa [At: H X, 482 / Pl: net / E: net] (Reg) Joc de copii cu mingea. hohamnec, -ă a vz ohabnic hohamnic, -ci a vz ohabnic hohârii vi [At: HIX, 283 /V: -horii / Pzi: -nesc / E: fo] (Reg) A necheza. hohârcă sf[At: I. CR. II, 302 / Pl: -rci / E: hohăni + hârcă] (Dep) Femeie câmă care vorbeşte pe nas. hohârlă sf [At: CHEST. II, 257/281 / Pl: -le / E: net] (Reg; iuz. lpl) Muchie formată pe acoperişul caselor, prin aşezarea paielor. hoher sm [At: ŞINCAI. HR. III, 89/31 / V:’(reg) ~riu / Pl: -i / E: mg hoher] 1 (Trs) Hingher. 2 (Trs, Mol) Călău. 3 (Reg) Om înalt. hoheraş sm [At: MÂNDRESCU. UNG. 82 / Pl: / E: hoher + -aş] 1-4 (Şhp) Hoher (1,3) (tânăr). hoheri v [At: DA ms / Pzi: -resc / E: hoher] (Reg) A ucide pe cineva în chinuri. hoherie sf[At: KLEIN. D. 136 / Pl: ~i/ / E: hoher + -ie] 1-2 Meserie a hoherului (1-2). 3 (Reg; dep) Cal prost, vrednic de a fi dat pe mâna hoherului, ca să-i ia pielea. hohlău sn [At: VICIU. GL. / Pl: -laie / E: net] (Reg) Cui de lemn la tânjală. hohonă ş/ [At: VICIU, GL. / Pl: -ne / E: net] (Reg; îs) Casă - Casă pustie. hohorii v vz hohăni hohoritor, -oare ci [At: BIBICESCU. P. P. 96 / Pl: -i, -oare / E: net] (Trs) 1 Urât. 2 Neplăcut. 3 Rătăcitor. hohot sn [At: GORJAN, H. IV, 29/19 / Pl: -e / E: rs xoxotcf chicot] 1-2 Izbucnire zgomotoasă (de râs sau) de plâns. 3-4 (îe) A plânge (sau a râde) cu hohot (sau în hohote) A plânge (sau a râde) foarte tare. 4-5 (Fig) Zgomot puternic (cu ecou). hohoti vi [At: CANTEMIR. IST. 39 / Pzi: -tesc. hohot (p 3 hohote, hohotcl) l E: hohot. cf rs xoxo rurb] 1-2 A izbucni zgomotos (în râs sau) în plâns. 3-4 (A râde sau) a plânge zgomotos. 5-6 A vorbi printre hohote (de râs sau) de plâns. 7 (D. cai) A necheza. 8 (Fig) A răbufni într-un zgomot sacadat asemănător unui hohot. 9 (Imp) A curge năvalnic. 10 (Fig; d. o vale, o pădure etc.) A răsuna puternic şi prelung. hohofire sf [At: PAS, Z. 40 / Pl: -ri / E: hohoti] 1-2 Izbucnire zgomotoasă (în râs sau) în plâns Si: hohotit1 (1-2). 3-4 (Râs sau) plâns zgomotos Si: hohotit1 (3-4). 5-6 Vorbire printre hohote (de râs sau) de plâns Si: hohotit1 (5-6). 7 Nechezat al cailor Si: hohotit1 (7). 8 (Fig) Răbufnire într-un zgomot sacadat asemănător unui hohot Si: hohotit1 (8). 9 Curgere năvalnică Si: hohotit1 (9). 10 (Fig) Răsunet puternic şi prelung al unei văi Si: hohotit1 (10). hohotit1 sn [At: COŞBUC. F. 118 / Pl: -uri IE: hohoti] 1-10 Hohotire (1-10). hohotit2, -ă a [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 248 / V: -tat / Pl: -iţi, -e / E: hohoti] 1-2 (D. plâns sau râs) Cu hohote Si: hohotitor (1-2). 3-4 (D. râs sau plâns) Zgomotos. 5 (Fig; d. un zgomot) Sacadat ca un hohot (1). 6 (Fig; d. un zgomot) Cu ecou. hohotitor, -oare ci [At: DEX / Pl: -i, -oare / E: hohoti + -tor] 1-2 (D. râs şi plâns) Hohotit2 (1-2). hoi1 i [At: DOINE, 145/1 / E: net] Formulă de adresare faţă de cineva. hoi2 vr [At: VICIU, GL. / Pzi: -esc / E: net] (Reg; d. flăcăi şi fete) A se giugiuli. hoidreţ sm [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 101 / Pl: -i / E: net] (îrg) însoţitor al unui orb. hoidulean sm vz odolean hoie sf[At: I. CR. V, 152 / Pl: net / E: net] (Reg) 1 Gol. 2 Deşert. hoiloileo! i vz oleo hoinar, -ă smf a [At: ODOBESCU. S. III. 113 / Pl: -i, -e / E: hoină +-ar] 1 (înv) Copil jucăuş. 2 (înv) Jucător de oină. 3-4 (Pex) (Persoană) care umblă mult şi fără ţintă. hoinaiă i/[At: H XIV, 374 / Pl: -te / E: cf hoină] (Reg) 1 Dans popular. 2 Melodie după care se execută dansul hoinata (1). hoină sfvz oină hoinăreală sf [At: IONESCU-BOTENI, S. N. 25 / Pl: -eli / E: hoinări + -eală] Călătorie fără ţintă Si: hoinărire, hoinărit1. hoinări vi [At: ISPIRESCU, L. 231 / V: oi- / Pzi: -resc / E: hoinar] A călători mult şi fără ţintă. hoinărire sf[At: MDA ms / PI: -ri / E: hoinări] Hoinăreală. hoinărit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hoinări] Hoinăreală. hoinărit2, -ă a [At: DA ms / Pl: -iţi, -e / E: hoinări] 1 Gonit. 2 Silit să ajungă hoinar. hoiob, -ă smf [At: H XVII, 269 / E: net] (Reg) Mârţoagă. hois [At: HX.498B/V:~a/E: net] (Reg) 1 i Hăis. 2 sf(]f hoisa) Dans popular. 3 sf(îf hoisa) Melodie după care se execută dansul hoisa (2). hoisa i, sfvz hois hoisarsn [At: PAMFILE, A. R. 54 / Pl: -e /E: hois + -ar] (Agr) Colţar. hoişte sf vz oişte hoit sn [At: ZILOT. CRON. 339 / Pl: -uri / E: mg hoit] 1 Cadavru intrat în descompunere. 2 (Lpl) Cantităţi mari de carne. 3 (Fig; irn) Corp omenesc. 4 (Fig; pop) Om mare, gras şi greoi în mişcări. hoitar sm [At: SADOVEANU. P. M. 48 / Pl: -i / E: hoit + -ar] Vultur pleşuv, de culoare albă-gălbuie. cu vârful aripilor negre, cu faţa şi bărbia golaşe, care se hrăneşte cu hoituri, excremente şi insecte (Neophoni perenopterus). hoitină sf[At: PAMFILE, C. / Pl: -ne / E: hoit + -inăi] (Reg) Carne multă. hojbăi vi [At: CREANGĂ. A. 54 / Pzi: -esc / E: hojma + bojbăi] (Reg) A cotrobăi. hojdii smp [At: RĂDULESCU-CODIN, L. 11 / E: net] Carne vie. cu crestături adânci şi plină de sânge. 652 HOLERIC1 hojină sf vz ojină hojtna av [At: CONACHI, P. 243 / V: -mă l E: ucr xomta] (Reg) Mereu. hojmalaucă sfvz hojmălaucă hojmalău sm [At: DUNĂREANU. CH. 30 / V: -măi- / Pl: -ăi / E: cf hajmandău] (Reg) Om voinic, înalt şi prost. hojmandău sm vz hajmandău hojmă av vz hojma hojmăhucă sf [At: MARIAN, cf. DA ms / V: -mal- / E: hojmălău + -că] (Reg) Fată voinică şi proastă. hojmălău sm vz hojmalău hojmâc av [At: ŞEZ. III, 16/24 / E: cf hodăc, hontâc] (Reg) 1 Şchiopătând. 2 (îe) A făcut ~ A căzut pe neaşteptate. hojm v [At: FURTUNĂ, C. 91 / Pzi: -nesc / E: net] (Pbl) 1 A lovi. 2 A împunge. 3 A atinge. hojog sm [At: CANDREA. Ţ. O., ap. DA ms / Pl: -ogi / E: net] (Reg) Piesă la războiul de ţesut cu ajutorul căreia se face urzeala. hol sn [At: ARDELEANU. U. D. 147 / Pl: -uri / E: eg hali] 1 încăpere (de trecere) într-o locuinţă, care face legătura între intrare şi celelalte încăperi ale apartamentului, clădirii etc. 2 Vestibul mare într-un muzeu, hotel, gară etc. în care răspund multe alte încăperi. holage sf [At: HERZ.-GHER..M. II-III, 423 / Pl: -Jăgi / E: net] (Reg) Zgomot mare. holan sn vz olan holangăr sm vz holoangăr holată sf [At: CHEST. II, 392/362 / Pl: -te. -uri / E: net] (Reg; lpl) 1 Clădiri din curtea unui mare proprietar Si: (reg) holatie (2) (reg). 2 (Lpl) Construcţii auxiliare care ţin de o gospodărie. 3 (Csc) Locatari ai unui imobil. holatie sf [At: VAIDA / Pl: -ii / E: halat1] 1-2 (Reg) Holată (1-2) Cf hei. holă sf [At: RETEGANUL. P. 1.23 / Pl: -Ie / E: eihoală2 ,'hală, holie] (Trs) Potaie. holălăi v vz olălăi holălău sn vz olălău holămburi snp [At: CHEST. IV, 92/62 / E: cf golămb] (Reg) Loc cu multe ridicături mici. holba [At: CALENDARIU (1814) 190/23 /V: -bi, / Pzi: -bez / E: net] 1-3 vr A deschide ochii mari (de mirare, uimire, spaimă etc.) Si: (reg) a holbăni (1-3), a holboca (1-3), a holşti (1-3). 4-6 vr A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriţi de mirare, de spaimă, de curiozitate. 7 vr (Fig) A fi prea curios. holban sm [At: COSTINESCU / Pl: -i / E: holba + -an] 1-4 (Gmţ) Persoană care se holbează (4-7) Si: (reg) holbitură (1-4). holbare sf [At: SBIERA, E. S. 420 / Pl: -băii / E: holba] 1-3 (Fig) Privire plină de ură, spaimă sau mirare Si: holbat1 (1-3). 4 (Fig) Curiozitate prea mare Si: holbat1 (4). holbat1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: holba] 1-4 Holbare (1-4). holbat2, ~ă a [At: LB / Pl: -aţi, -e / E: holba] 1 (D. ochi) Larg deschis. 2 (D. oameni) Cu ochii căscaţi de mirare, spaimă, curiozitate. 3 Care are ochii mari. 4 (Fig) Prea curios. holbă sfvz halbă holbăm vt [At: COSTINESCU / Pzi: -nesc / E: holban] (Reg) 1-3 A holba (1-3). holbăţel, -ea a [At: MARIAN, ap. CDDE / Pl: -ei, -ele / E: holbat + -el] 1-8 (Reg; şhp) (Cam) holbat (1-4). holbi v vz holba holbitură sf [At: H XVIII, 17,4 / Pl: -ri / E: holbi + -tură] (Reg) 1-4 Holban (1-4). 5 Om cu ochii mari. holboacă sf vz hulboacă holboană sfvz bolboană holboca v/ [At: PHILIPPIDE, P. 231 / Pzi: -boc l E: net] (Reg) 1-3 A holba (1-3). holboră sfvz volbură holbura vr [At: DA ms / Pzi: -rez I E: holbură] A învolbura. holburat, -ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, -e / E: holbura] învolburat2. holbură sfvz volbură holburi v vz volbura holburică sf[At: PANŢU, PL.2 / Pl: -rele / E: holbură + -ică] (Bot; reg) Zorele (Ipomoea purpurea). holburos, —oasă a vz volburos holcă sf[At: DOSOFTEI. V. S. 159 / S şi: (înv) gholcăi / Pl: -eci / E: ucr roAKa] (Mol. Buc, Trs) 1 Zgomot. 2 Sfadă. holcăi vi [At: LB / Pzi: -esc / E: holcă] (înv) A face gălăgie. holci vi [At: DOSOFTEI, V. S. 44 / Pzi: -ecesc / E: holcă] (Reg) A face gălăgie. holdan sm, a [At: DA ms / V: gol- / Pl: -i, -e / E: cf uldan] 1-2 (Cânepa) care este recoltată toamna şi care produce sămânţă (Cannabis sativa). holdă sf [At: VARLAÂM. C. 14/2 / V: (înv; sst) o/io~ / Pl: -de, (nob) hoalde, (rar) -Izi / E: mg hold] 1 Câmp cu semănături. 2 Câmp semănat cu acelaşi fel de plante (în special cereale). 3 (Lpl) Semănături de pe un astfel de câmp. holdină sf [At: VICIU, GL. / Pl: -ne / E: cf ger Halde, pn hotda] (Trs) 1 Piatră nefolositoare de la o mină veche părăsită. 2 Grămadă de piatră nefolositoare. holding sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: eg, fr holding] Societate care deţine o cantitate suficientă din acţiunile altei societăţi pentru a exercita controlul asupra ei. holdiţă sf [At: JARNIC-BÎRSEANU. D. 39 / Pl: -ţe / E: holdă + -iţa] (Şhp) 1-6 Holdă (1-3) (mică). hold-up sn [At: DEX2 / P: hold-ap / Pl: -uri / E: eg hold up] Jaf armat asupra unei bănci, a unui tren care transportă bani etc. holeac, -ă a [At: BIBLIA (1688), 1822 / Pl: -aci, -ace / E: ucr xoaxk] Desfrânat. holeajă sf[At: CV nr. 9, 34 / Pl: -eje / E: net] (Reg) Căruţă stricată Cf hleab. ' holearcă sf [At: CHEST. VIII, 31 / E: net] (Reg) 1 Supă. 2 Ciorbă. holender sn [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 500 / V: ~dru / Pl: -re / E: ger Hollănder] 1 Filtru pentru vin, constând dintr-un vas cu fundul alcătuit din saci de filtrare. 2 Denumire generică dată unor instalaţii de rafinare, de înălbire. de spălare etc. mai ales în industria hârtiei. 3 (îf holdender) Piuliţă care strânge două capete de ţeavă. înşurubându-se într-unul din ele. 4 Maşină folosită la operaţiile de cojire, şlefuire şi polizare a cerealelor în procesul de fabricaţie a crupelor. holendru sn vz holender holeră sf [At: URICARIUL IV, 440/17 / V: (Trs. Ban) co~ / A şi: ho-/ Pl: -re, (înv) -ri / E: ngr #oA£pa, bg, rs xoAepa] 1 (Med) Boală epidemică gravă, adesea mortală, caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături şi diaree, care duce la o puternică deshidratare a organismului. 2 (Şîs -ra găinilor) Boală infecţioasă a păsărilor, cu evoluţie gravă, provocată de un microb Si: pasteureloză. 3 Fiinţă mitologică care produce holera (1). 4-5 (Fig; dep) Femeie (urâtă sau) rea. 6 (Bot) Plantă erbacee care are pe tulpină, la baza frunzelor, spini trifurcaţi Si: cătină, cornută, dracilă, ghimpe, lipici, pălămidă, scai-rusesc, scăiete-muscălesc, spin-muscălesc (Xanthium spinosum). 1 Medicament obţinut prin pisarea rădăcinei holerei (6). 8 (îe) A da ~ra în cineva A se speria foarte tare. holercă jf [At: M. COSTIN, ap. LET. 1,250/7 / V: hal-, holir-, horelcă, horilcă, hui-, hulirhurelcă / Pl: -rci / E: rs xopioKa. ucr ropeAKa] (Mol; Trs) 1-3 (Conţinut al unui) (pahar cu) rachiu de proastă calitate Si: pliuşcă. 4-5 (Pex) (Pahar cu) băutură spirtoasă de orice fel. holercuţă sf [At: MARIAN, NU. 639 / Pl: -ţe / E: holercă + -uţă] 1-10 (Şhp) Holercă (1-5) (puţină). holeric1, ~ă [At: CAMIL PETRESCU, V. 17 / Pl: -ici, -ice / E: fr cholerique] 1-2 smf, a (Persoană) bolnavă de holeră (1). 3 a Referitor la holeră (1). 4 a Specific holerei (1). 5 a De holeră (1). 653 HOLERIC2 holeric2, ~ă a vz coleric holerină sfs [At: DA ms / E: fr cholerine. ngr i}oXepivri, rs xonepmia] (Med) Afecţiune gastro-intestinală acuta, caracterizată prin dureri mari de stomac, vărsături şi diaree. holgoş i [At: I. CR. V. 374 / V: oIgoş / E: mg hallgass (imp v hali gat ni „a tăcea“)] (Reg; mgm) 1 Taci! 2 Destul. holi y vz hăuli1 holie j/[At: PĂSCULESCU. L. P. 280 / Pl: -ii / E: net] (în superstiţii) 1-2 Duh necurat (sau boală) care bântuie prin locuri neumblate Cf halci2, hoală. hohrcă sfvz holercă holism sn [At: DN2 / Pl: (rar) -e / E: fr holisme] (Fiz) Concepţie metafizică idealistă de la începutul sec. XX. care interpretează mistic teza ireductibilităţii întregului la suma părţilor sale. considerând drept „factor integrator“ al lumii un principiu imaterial şi incognoscibil. holisturi sfp [At: DA ms / E: cf hulistrii] (Reg; îe) A umbla ~le A umbla haimana, fără nici o treabă. holiţă sf [Al: DA ms / Pl: -ţe / E: ucr xyAHex „piele argăsită“] (Reg) Bucăţică de piele fără păr care se întrebuinţează la cârpitul cojoacelor. holm sn [At: DOSOFTEI, V.S. 67/2 / V: (Trs) hâlm, -lom / Pl: -uri / E: rs xoam, vsl ^/ţio^t] 1 Gâlmă. 2 Movilă. holmiu sns [At: DN2 / E: fr holmium, ger Holmium) Element chimic din familia pământurilor rare. care formează o serie de săruri de culoare galbenă. holmuros, -oasă a [At: CANTEMIR, HR. 426 / V: horm- / Pl: -oşi, -oase / E: holmuri (pil holm) + -r/y] (D. un teren) Cu holmuri. holo- [At: DN3 / V: olo- / E: fr holo-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1-2 (De) întreg. 3 Integral. 4 Tot. holoabâ sfvz hlobă holoane snp [At: PAŞCA. GL. / E: net] (Reg) Gunoaie. holoangăr sm [At: VICIU. GL. / V: -lan-, horlan- / Pl: -i / E: ns cf ger Handlcinger „pălmaş*1] (Pop) Miner care cunoaşte foarte bine toate galeriile unei mine (mai ales ale celor părăsite) şi care exploatează clandestin (mai ales aur). holoată sfvz holotă holoboacâ1 sf [Ai: BUGNARIU. NĂS. ap. DA ms / Pl: -ace ! E: net] (Trs) Ţuică. holoboacâ2 sf [At: VICIU, GL. / Pl: -ace / E: net] (Trs) Femeie guralivă. holocarst sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr holokarst] (Gig) Carst complet dezvoltat, care prezintă toate formele de suprafaţă şi subterane. holocaust sn [At: CORESI, ap. DA ms / V: ol- / P: -ca-ust / Pl: -uri / E: fr olocauste. it olocausto, lat holocaustum] 1 (în Antichitate şi la evrei) Jertfă adusă zeilor sau lui Dumnezeu, în care victima era arsă în întregime Si: ardere-de-tot. (înv) arse, întreg-cle-ars. 2 (Fig) Ofrandă. 3-4 Ucidere (prin ardere) a unui foarte mare număr de oameni. ' holocen, -ă [At: LTR / Pl: -i, -e / E: fr holocene] (Gig) 1-2 a, sn (Referitor la) ultima epocă a cuaternarului, care se caracterizează prin instalarea la suprafaţa Pământului a actualelor zone de climat, de floră şi de faună Si: aluviit. 3 a Care este specific holocenului (2). 4 a Care aparţine holocenului (2). 5 a Care provine din holocen (2). holocrin, -ă a [At: DNJ / Pl: -i, -e / E: fr holocrine] (D. secreţiile exocrine) Care împreună cu celula secretorie formează elementele componente ale secreţiei glandulare. holocristalin, -ă a [At: DN2 / Pl: -e / E: fr holocristallin] (D. structurile rocilor cristaline) Care este în întregime cristalizat. holodnic sn [At: CHEST. IV, 102/396 / Pl: -ice / E: net] (Reg) Pădure tânără. holodrâgă sf [At: DA ms / V: horo- / Pl: ? / E: net] (Reg; prt) Om înalt Cf (reg) hor ghidau. holoedrie, -ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr lioloedrique] (D. un sistem cristalin) Care prezintă simetrie maximă. holoedrie sf[At: DN3 / Pl: ~if / E: fr holoedrie] (Fiz) Calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă. holofrastic, -ă a [At: DN2 / Pl: -ici, -ice i E: fr holophrastiqiie] (D. limbi) în care o gândire, o frază se exprimă printr-un singur cuvânt. hologamie sf [At: DEX / Pl: ~i/ / E: eg hologamy] (Big) înmulţire prin fuzionare a doi indivizi unicelulari nediferenţiaţi sexual. holografic, -ă a [At: DEX / Pl: -ici, -ice / E: fr holographique] 1 Care ţine de holografie. 2 Care se referă la holografie. holografie sf [At: DEX / Pl: ~i* / E: fr holographie] Procedeu de înregistrare a imaginii spaţiale a unui obiect, care foloseşte lumina laserului atât pentru înregistrare, cât şi pentru privirea hologramei. hologramă sf [At: DEX / Pl: -ine / E: fr hologramme] 1 Placă fotografică pe care sunt înregistrate, sub forma unor dungi fine şi paralele, atât amplitudinile undelor luminoase care vin de la un obiect, cât şi fazele acestor unde. 2 Fotografie în relief. holom1 sn [At: JAHRESBER. XIX-XX. 73 / V: -lum, -lumb, -hm / Pl: -uri / E: mg halom] (Trs) 1 Ridicatură de pământ de vreo 0,5 m între două holde. 2 (îf holumb) Semn care indică frontiera Si: piatră de hotar. 3 Dâmb. 4 (îf hol un) Grămadă dezordonată de lemne care blochează o trecătoare. holom2 sn vz holm holometabolă af [At: DEX / Pl: -le / E: fr holometabole] (D. insecte) Care are metamorfoză completă, trecând prin stadiile de larvă, nimfă şi adult. holomoci vt [At: VICIU. GL. / Pzi: -cesc / E: net] (Reg; c. i. aţă) A încurca. holop am [At: (a. 1601) DOC., ap. GHIBĂNESCU. S. I. XXI. 139 / Pl: -i / E: rs xoAon, cf dubletul hlap] (înv; d. ţiganii robi) A cărui stăpânire nu putea fi pusă la îndoială din punct de vedere juridic. holoparazit, smf, a [At: DEX / Pl: -iţi, -e / E: fr holoparasite] 1-2 (Plantă lipsită de clorofilă) care trăieşte parazitar pe o altă plantă, din care extrage hrana necesară. holotă sf [At: M. COSTIN. ap. LET. 1.239/26 / V: ~oată, hoalătă, ~Iută / Pl: -te / E: pn holota sau ucr xoAora, cf dubletul gloată] 1 (Mol; înv) Gloată (3). 2 (Reg; îf holoată) Mulţime (zgomotoasă). 3 (Reg; îf hoalătă) Grămadă. lioloti vt [At: VICIU, GL. / Pzi: -tesc / E: holota] (Trs) A flecări. holoturid sn [At: DEX / Pl: -e / E: fr holothurides] 1 (Lpl) Clasă de animale marine fără schelet sau cu scheletul redus la plăci calcaroase tegumentare şi cu o coroană de tentacule în jurul gurii. 2 (Şis) Animal care face parte din clasa holoturidelor (1). holoturie sf [At: DEX / Pl: -ii / E: fr holthurie, lat liolothuria] 1 Animal din încrengătura echinodermelor, cu corpul moale şi alungit, care trăieşte pe fundul mărilor Si: castravete-de-mare. holoviţă sf[At: DRĂGICI. ap. TDRG / A: net / Pl: -ţe / E: net] (Reg; înv) Drojdie de rachiu amestecată cu borhotul din care s-a extras berea. holpan, -ă a [At: CV 1950. nr. 4/36 / Pl: -i, -e / E: cf hulpav] (Reg) Lacom. holşti vt [At: I. CR. IV, 126 / Pzi: -tesc i E: net] 1-3 (Trs; d. ochi) A holba (1-3). hoit i [At: SEVASTOS. N. 208 / E: ger halt, săs hoit] (Trs) Stai pe loc! holtei1 [At: NECULCE. ap. LET. II, 459/3 / Pl: ~ / E: ucr xoatM ..om desfrânat“] 1 sm Bărbat tânăr neînsurat Si: fraşcău, holter, junişan Cf becher1. burlac1 (1). celibatar. 2 sm (îs) ~ tomnatec Bărbat vârstnic neînsurat. 3 a (îs) Fecior - Flăcău. 4 a (îs) Borş - Borş fără legume. 5 sm (înv; îe) ~ de câine Câine fără stăpân. holtei2 vi [At: MARIAN. NU. 10 / Pzi: -esc / E: holtei] (Reg) 1 A trăi necăsătorit Si: a hoheri (1). 2 A-şi petrece viaţa ca holteii1 (1) Si: a holteri (2). holteiaş sm [At: MARIAN, î. 131 /V: -tiieş / Pl: -i / E: holtei + -«$] 1-2 (Şhp) Holtei1 (1) (tânăr) Si: holterciş (1-2). holteie şf[At: RUSSO, S. ap. DA ms / P: -te-i-ie / Pl: ~i/ / E: holtei1 + -ie] 1-2 Burlăcie (1-2). 3 Timp cât cineva este holtei1 (1). holteiesc, -ească a [At: DA ms / Pl: -eşti / E: holtei + -esc] 1 De holtei1 (1). 2 Specific holteilor1 (1). 654 HOMO-1 holteieşte av [At: LM / E: holtei1 + -este] 1 Ca un holtei1 (1) Si: holtereşte (1). 2 în felul unui holtei1 (1) Si: holtereşie (2). holtelme a-/’[At: ALEXI. W. / Pl: -mi / E: holtei + -ime] Mulţime de holtei1 (1). holter sm [At: LB / Pl: -/ / E: net] (Trs) Holtei1 (1). holteraş sm [At: LB / Pl: / E: holer + -c/ş] 1-2 (Trs) Holteiaş (1-2). holtereşte av [At: LB / E: holter + -este] (Trs) 1-2 Holteieşte (1-2). holteii vi [At: LB / Pzi: -resc / E: holter] 1-2 A holtei2 (1-2). hoitul v vz altoi liolwb sm vz hulub holubă1 sfvz hulubă1 holubă2 sfvz hrubă holubldniţă sf [At: CHEST. II. 433/253 / Pl: -ţe / E-: holub. cf hulubaniiţă] 1-2 (Reg) Hulubărie (1-2). holub sm vz hulub holublţă sfvz hulubiţă holubnic sn vz hulubnic holum sn vz holom holumb sn vz holom holun sn vz holom holuri snp [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Pliuri. liolută sf vz holotă homan sm vz oman homar sm [At: DA ms / V: / Pl: ~/‘ / E: fr liomard] Crustaceu marin cu zece picioare, comestibil, asemănător cu racul (Homarus vulgaris). homăltoc sn [At: AGÂRBICEANU. LUC. IV, 108, ap. DA ms / Pl: -oace / E: cf şomoltoc] Ghemotoc. hombar sn vz hambar hombariu sn vz hambar homeag sn vz omeag homeaz sn [At: HI. 186 / Pl: -eji / E: cf omag] (Bot) Mică buruiană cu frunzele asemănătoare cu cele ale mărăcinelui şi bobiţe galbene pe lujer. homeo- [At: DN3 / V: o~ / P: ~me-o / E: fr homeo-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „asemănător44. homeomeri smp [At: DNJ / P: -me-o- / E: fr homeomeries] (Fiz; ant) Termen folosit pentru a desemna cele mai mici particule materiale, infinit divizibile, ale corpurilor, care se considera că includ în sine toate calităţile posibile. homeomorfism sn [At: DN3 / V: / P: -me-o- / Pl: ~e / E: fr homeomorphisme] 1 (Mat) Funcţie care suprapune două spaţii. 2 (Fiz) Fenomen referitor la analogiile formelor cristaline ale unor compuşi. homeopat, [At: CODRU-DRĂGUŞANU. C. 105 / P: -me-o- l Pl: -aţi, -e / E: fr homeopathe] 1-2 smf a (Medic) specializat în homeopatie. 3 smf Adept al homeopatiei. homeopatic, ~ă a [At: DA ms / P: -me-o- / Pl: -ici, -ice / E: fr homeopathique] 1-2 (îoc alopatic) (De sau) privitor la homeopatie. 3 (îs) Dozei -ă Medicament în diluţie infinitezimală. 4 (îs) Vaccin * Tratament prin administrarea în doze foarte mici a substanţelor care, în cantităţi mari. ar putea provoca unui om sănătos o afecţiune analogă cu aceea care este combătută. homeopatie sf[At: DA ms / P: -me-o- / Pl: ~i/‘ / E: fr homeopathie] 1 Sistem terapeutic bazat pe proprietatea unor substanţe de a provoca pacienţilor reacţii foarte puternice atunci când sunt administrate în diluţii cu o concentraţie infinitezimală, cu condiţia ca efectul lor să nu fie perturbat de influenţa unor alte substanţe, în cantităţi mari (parfumuri. cafea, tutun etc.). homeoplastle sfvz homoplastie homeoplazle sf [At: DN3 / Pl: ~i / / E: fr homeoplasie] (Big) Dezvoltare a unui ţesut asemănător ţesutului normal. homeoproforon sn [At: DN3 / P: -me-o- I Pl: ~oane / E: fr homeoprophorone, ger Homeoprophoron] (Lit) Aliteraţie. homeoptotă sf[At: DN3 / V: ~toton sn / Pl: ~te / E: fr homeoptote, ger Homoloptoton] Homeoteleută. homeoptoton sn vz homeoptotă homeostat sn [At: DN3 / P: -me-o- l Pl: -e / E: fr homeostat] Sistem cibernetic cu autoorganizare pe principiul căutării statice a regimului de funcţionale stabilă. homeostatic, ~ă a [At: DN3 / Pl: -ici, -ice / E: fr homeostatique] 1 (D. un organism) Care are proprietatea de a menţine, în limite foarte apropiate, constantele mediului interii. 2 (D. unele sisteme) Care are proprietatea de a-şi menţine constante anumite mărimi caracteristice. homeostază sf[At: DEX / P: ~me-o~ / Pl: -ze l E: fr homeostase] 1 Proprietate a organismului de a menţine, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern Si: homeostazie (1). 2 Proprietate a unor sisteme de a-şi menţine constante anumite mărimi caracteristice Si: homeostazie (2). homeostazie sf [At: DN2 / P: ~me-o-sta-zi-e / Pl: ~i/ / E: fr homeostasie] 1-2 Homeostază (1-2). homeoteleută sf[At: DN3 / V: ~ton sn i P: -me-o-te-le-u- / Pl: -te / E: fr homeoteleute] Figură de sintaxă poetică constând în potrivirea fonică a ultimelor silabe a două cuvinte învecinate Si: homeoptotă. liomeoteleuton sn vz homeoteleută homeoterm, ~ă smf, a [At: DN2 / P: -me-o- / Pl: -i, -e / E: ir homeotherme] 1-2 (Organism) care îşi păstrează temperatura internă constantă, indiferent de variaţiile temperaturii externe. 3 (D. ape termale) Care izvorăşte la o temperatură apropiată de aceea a organismului omului. homeotermle sfs [At: DEX / P: -me-o- / Pl: -li / E: fr homeothermie] Proprietate a unor animale de a-şi păstra o temperatură constantă a corpului. homeric, ~ă a [At: MN (1898) 7/1 / V: om~ / Pl: -ici, ~ice / E: fr homerique] 1-2 Care aparţine (lui Homer sau) epopeilor lui. 3-4 Privitor (la Homer sau) la epopeile lui. 5-6 Specific (lui Homer sau) epopeilor lui. 7 (Pex) De proporţii neobişnuite Si: grandios, măreţ. 8 (îe) Râs ~ Râs foarte puternic şi de nepotolit. homerlsm sn [At: DN3 / Pl: -e / E: fr homerisme] 1-2 Caracter particular al (limbii) lui Homer. homeriza vt [At: DN3 / Pzi: ~zez / E: cf it omerizzare] A da un caracter homeric. homerid sm [At: DN3 / Pl: ~iz/ / E: fr homerides] 1 (Mpl) Rapsod şi poet epic grec colaborator la transmiterea şi la definitivarea epopeilor homerice. 2 Poet care imită stilul poeziei lui Homer. home-rule sni [At: DN3 / P: hăum-rul / E: eg Home-Rule] Autoguvernare, mai ales în ceea ce priveşte legislaţia internă sau locală a unei ţări dependente sau federale, a unui teritoriu sau a unei colonii. homespun sn [At: DNJ / P: hăumspun / Pl: -e/E: eg homespun] Tip de ţesătură pentru stofe de lână care imită ţesătura făcută la războiul de casă. homete sm vz nămete homicld1, ~ă [At: DN2 / V: om~ / Pl: -lz.i, -e / E: fr homicide] 1-2 smf Persoană care a omorât (premeditat sau) involuntar pe cineva Si: asasin, ucigaş. 3-4 a Care (provoacă sau) poate provoca moartea cuiva Si: ucigaş. homicld2 sn [At: DN2 / Pl: -uri / E: fr homicide] Crimă. hominian sm [At: DN3 / Pl: -ieni / E: fr hominiens] 1 (Lpl) Familie de primate având ca tip omul, care cuprinde formele fosile intermediare de la antropoide la omul actual. 2 Reprezentant al hominienilor (1). hominld sn [At: DEX / E: fr liominides] 1 (Lpl) Gen de hominieini, cuprinzând specia homo sapiens, din care face parte omul actual. 2 Reprezentant al hominidelor (1). hominizare >ş/‘[At: DEX2 / Pl: -zări / E: cdp fr hominisation] Proces de transformare psihofiziologică a hominidelor superioare în Homo sapiens. homnog sm vz hotnog homnogi sm vz hotnog homo-1 [At: DN3 / V: omo- / E: fr homo-, it omo-] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1 Egal. 2 Identic. 3 Asemănător. 655 HOMO2 homo2'smi [At: DN3 / E: lat homo] (Liv) Om. homoacă sfvz homoancă homoace sfp [At: ZANNE, P. II. 198 / E: net] (Reg) Păr mare şi stufos. homoancă sf[At: ALRT. II, 163 / V: ~acă / Pl: -nce / E: net] 1 (Reg) Iaz făcut pe cursul unui râu de munte, care poate fi deschis pentru a se da apă destulă plutelor care pornesc la vale. 2 (îf ~cică) întăritură făcută în ţărmul unui râu, pentru a-1 proteja de eroziune. 3 Albie (3). homoc smi [At: ANON. CAR. / E: mg homok] (Nob) Nisip. homocentric, ~ă a [At: DN2 / V: om~ / Pl: -ici, -ice / E: fr homocentrique] 1 (D. fascicule de lumină) Ale cărui raze trec toate prin acelaşi punct. 2 (Mat; d. cercuri) Care au acelaşi centru. homocentru sn [At: DNJ / V: om- / Pl: -re / E: fr homocentre] (Mat) Centru comun mai multor cercuri. homocerc, ~ă a [At: DN3 / Pl: ~rci, -rce / E: fr homocerque] (D. înotătoarea codală a unor peşti; îoc heterocerc) Care are lobi egali. homocos, -oasă a [At: ANON. CAR. / Pl: -oşi, -oase / E: homoc + -av] (Nob) Nisipos. homocrom, -ă ci [At: DN3 / Pl: -i, -e / E: fr homochrome] (D. un animal) Care îşi potriveşte culoarea şi forma cu mediul în care trăieşte pentru a se apăra mai bine. homocromie sf [At: DN2 / Pl: ~i/ / E: fr homochromie] Potrivire de culoare şi de formă între un animal şi mediul în care trăieşte, folosită ca mijloc de apărare. homocron, ~ă a [At: DN2 / Pl: -i, -e / E: fr homochrone] (Rar) Simultan. homo faber sms [At: DN3 / E: lat homo faber] Termen folosit pentru a desemna pe omul primitiv, care îşi făcea singur uneltele necesare. homofon, ~ă a vz omofon homofome sf vz omofonie homoform, ~ă a vz omoform homogen, ~ă a vz omogen homograf, ~ă ci vz omograf homogrtfă sf [At: DN3 / Pl: -fe / E: fr homogreffe] (Med) Grefă luată de la un individ din aceeaşi specie. homologie sfvz omologie homomorf, ~ă a [At: DN2 / Pl: -i, -e / E: fr homomorphe] (Big) Care are aceeaşi formă. homomorfism sn [At: DEX / V: om- / Pl: -e l E: fr homomorphisme] (Mat) Corespondenţă univocă într-un singur sens între două mulţimi dotate cu aceeaşi structură algebrică Si: automorfism. homonimie sf vz omonimie homomţă sf[At: VAIDA ap. DA ms / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Namilă. homo oeconomicus sms [At: DN3 / E: lat homo oeconomicus] (Liv) Om conceput de economişti ca o fiinţă abstractă, încadrată în societate şi dominată de stimulul de a-şi satisface nevoile materiale. homoplastie sf [At: DN3 /V: ~meo~ I Pl: ~i/ / E: fr homoplastie] (Med) Transplantare de grefă de la un individ din aceeaşi specie la un alt individ. homopolimerizare sf[At: DN3 / Pl: -zări / E: fr homopolymerisation] Formă obişnuită de polimerizare, constând în formarea unui polimer prin legarea succesivă a moleculelor unui singur monomer. homopter sn [At: DN2 / Pl: -e/E: fr homopteres] 1 (Lpl) Ordin de insecte cu două perechi de aripi membranoase de aceeaşi mărime şi de aceeaşi formă. 2 Insectă care face parte din ordinul homopterelor (1). homo sapiens sms [At: DN3 / E: lat homo sapiens] (Big) Individ din ordinul primatelor considerat ca tip al speciilor umane. homosexual, ~ă smf, a [At: DA ms / P: -xu-ol / Pl: -i, -e / E: fr homosexuet] 1-2 (îoc heterosexnal) (Persoană) care practică relaţii sexuale cu indivizi de acelaşi sex Cf lesbiană, peclercist. homosexualitate sf [At: COD. PEN. R.P.R. 455 / P: -xu-ci- / Pl: -tăţi / E: fr homosexualite] (îoc heterosexualitate) Atracţie sexuală faţă de indivizi de acelaşi sex Si: inversiune sexuală, invertire sexuală, lesbianism, peclerastie. homosferă sfs [At: DN-' /V: om- / E: fr homosphere] (Ggf) Strat inferior al atmosferei, situat între sol şi altitudinea de 100 km. în care costituenţii principali (azotul şi oxigenul) rămân în aceleaşi proporţii. homotetie sfvz omotetie homoti vtrp [At: T. PAPAHAGI, M. 222 / Pzi: -tesc / E: ucr xoMyr „jug pentru cai“] (Reg) 1-2 A (se) înşeua. homotransplant sn [At: DN3 / Pl: -uri / E: fr homotiansplant] (Med) Transplant de la un individ la altul din aceeaşi specie. homozigot sm [At: DEX / Pl: -oţi / E: fr homozygote] (Big) Organism hibrid cu un singur tip de gameţi. homunculus sm [At: CIAUŞANU, R. SCUT. 16 / V: homwncul / Pl: -uşi / E: fr homuncule, ger Homunculus, lat homunculus] 1 Omuleţ artificial pe care alchimiştii pretindeau că au reuşit să-l fabrice. 2 (Pex) Om foarte mic de statură Si: pitic, prichindel. 3 Fetus uman. hon sn [At: LTR2 / Pl: -uri / E: eg hone] Unealtă aşchietoare alcătuită dintr-un corp rotativ de oţel pe care sunt fixate mai multe pietre abrazive, care este utilizată la finisarea suprafeţelor cilindrice interioare ale pieselor metalice. honca av [At: VISSARION, B. 40 i E: fo] (îe) ~-tronca în ritm neregulat şi fără spor. honca [At: PAŞCA, GL. / Pzi: honc / E: cf honccîi] (Reg) 1 vr A lovi fără milă Cf hicăi. 2 vi A se lăsa învins de problemele de ordin material. honcăi [At:VICIU, GL. / V: ~ă/i, ~ăni / Pzi: hoit- / E: fo] (Mun) 1-2 vtr A (se) clătina. 3 vr A se giugiuli. honcăli v vz honcăi honcăni v vz honcăi honci1 vr [At: CIAUŞANU. GL. 30 / Pzi: -cesc / E: hoancă1] 1 (Reg) A îmbătrâni. 2 A se hodorogi. honci2 sn [At: CHEST. IV, 87/99 / Pl: ? / E: honci1] (Reg) Platou. honcit, ~ă a [At: CIAUŞANU. GL. 30 / Pl: -iţi, -e i E: honci1] (Reg) 1 îmbătrânit. 2 Hodorogit2 (4). hondoală sf[At: H XVII, 176 / Pl: -le / E: net] (Top) Gaură naturală pe coasta unui deal. hondrăi vi [At: ŞEZ. III, 16 / V: ~ăh / Pzi: -esc / E: fo] (Reg) 1 A hăndrălui (1). 2 A trândăvi. hondrălău sm vz handralău hondrăh v vz hondrăi hondrăht, ~ă a [At: CHEST. II, 13/270 / Pl: -iţi, -e / E: hondrăli] (Reg; d. case) 1 învechit. 2 Dărăpănat2. hondrăm vi [At: GORJAN, H. II. 194/28 / Pzi: -nesc / E: fo, cf mg haclarni] (Reg) 1 A flecări. 2 A murmura. hondro av [At: DA ms / E: cf handră] (Reg) 1 (îlav) Tot una. 2 (îal) De colo până colo. 3 (îe) A fi de ~ A fi slugarnic faţă de oricine. hondroacă sfandroc hondrobeie sfp [At: VASILIU, P. L. 98 / E: net] (Reg) Unelte de grădinărit. hondrobos, -oasă a [At: ŞEZ. III, 16 / Pl: -oşi, -oase / E: net] (Reg) 1 (îoc neted) Aspru. 2 Tont. hondroc sn vz androc hondromăni vi [At: REV. CRIT.. 156 / Pzi: -nesc / E: fo] (Reg) 1 A bolborosi (1). 2 A face gălăgie. honină sf[At: CHEST. II, 53/97 / Pl: -ne / E: net] (Reg) Casă mare. honipsi vt [At: CARAGIALE. S. N. 57 / Pzi: -sesc / E: ngr (aor extbveVGOc)] (Grî) 1 A distruge. 2 (Fig; îcn) A nu putea înghiţi pe cineva. honipsit sn [At: CARAGIALE. O. VII, 49 / Pl: -uri / E: honipsi] (Grî) 1 Distrugere. 2 (Fig) Digerare. hononog ai [At: ARH. OLT. XXI, 267 / E: net] (Reg; d. o încăpere) Gol. hononoi sn [At: CIAUŞANU, V. 167 / Pl: -oaie / E: net] (Reg; csc) 1 Roi. 2 Grămadă. 3 Pâlc. 656 HORĂ1 honoris causa [At: DN3 / P: ~ cau-zci / E: lat honoris causa] (Liv; d. titlul ştiinţific de doctor) Acordat pentru merite excepţionale Si: onorific (1). hont sn [At: VICIU. GL. / Pl: -uri / E: ger Hunt] (Reg; min) Roabă. hontar sm [At: FRÂNCU-CANDREA. M. 42 / Pl: -/ / E: hont + -cir] (Reg) Miner care scoate piatra din mina. hontâc i [At: RĂDULESCU-CODIN. î., ap. DA ms / V. hodâc / E: fo] Redă zgomotul făcut de cineva care şchioapătă Cf hodâc, hojmâic, şontâc. hontroape sfp [At: CIAUŞANU, V., ap. DA ms / E: cf hondrobeie] (Reg) 1 Boarfă2 (1). 2 Aşternut uzat. honţăneală sf [At: BOCEANU, GL. / Pl: -di / E: honţăni + -eală] (Reg) 1 Mers săltat. 2 Alergătură multă. 3 Muncă. honui vt [At: DEX / Pzi: -esc / E: hon + -ui] (Teh) A netezi suprafaţa interioară cilindrică a unei piese metalice cu ajutorul unei maşini speciale. honuire sf[At: LTR2 / Pl: -ri / E: honui] (Teh) Netezire a suprafeţei interioare a unei piese metalice cilindrice. honuitsn [At: DEX / Pl: -uri / E: honui] (Teh) 1 Honuire. 2 (îs) Maşină de - Maşină-unealtă cu 3-12 bare abrazive, care, printr-o mişcare de rotaţie şi o mişcare rectilinie, netezeşte suprafaţa interioară cilindrică a unor piese metalice. honved sm [At: MÂNDRESCU. L. P. 165 / V: honvid / A şi: honved / Pl: -ezi / E: mg honved „militar teritorial^] 1 Soldat din infanteria maghiară în Evul Mediu. 2 Soldat din armata pedestră austro-ungară. 3 Soldat din miliţia teritorială maghiară Cf schimbaş. honvid sm vz honved hop [At: ŢICHINDEAL, F. 199/20 / V: hăpa, ~a, ~ai, hup, hupa, up / Pl: -uri sn / E: fo] 1-3 i (Şîc ~ai-dupai, Mii-ţupai) Exclamaţie care însoţeşte (o săritură peste un obstacol.) (ridicarea unei greutăţi sau) căderea, scăparea ori aruncarea unui obiect din mână Si: hopâic (1-3). 4 i (în chiuituri la un dans popular; are; îc) ~ zup, ~ ţup(a), ~ lupa, ~ai-da Exclamaţie care subliniază un salt sau altă figură de virtuozitate. 5 i (Fam) îndemn adresat unei persoane (în vârstă) pentru a face efortul de a urca. 6 i îndemn adresat copiilor mici pentru a se ridica în picioare. 7 i (Fam; îlav) ~aşa îndemn adresat copiilor mici când îi săltăm pe genunchi sau îi ridicăm în braţe. 8-9 i (Cu valoare verbală) Exclamaţie care exprimă surpriza faţă de (sosirea cuiva sau) alt eveniment neaşteptat. 10 i (Cu valoare verbală) Exclamaţie care exprimă o surpriză neplăcută. 11 i (îf hopa) îndemn adresat copiilor mici pentru a se aşeza. 12 i (îe) ~de (sau într-)o parte Ţicnit. 13 i (îe) ~ odată Hop (9). 14 / (îf hup! up!) Strigăt vânătoresc Cf hep! hep! 15 av Deodată. 16 sn Salt. 17 sn Obstacol pe un drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). 18 sn Ridicătură de pământ asemănătoare unui prag. 19 sn (Fig) Dificultate. 20 sn Săritură a unui vehicul peste un obstacol. 21 .v/'(Cor; îf hupa) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 22 Melodie după care se execută acest dans. 23 (îc) ~a(i)-Mitică Păpuşă din celuloid care revine întotdeauna la poziţie verticală, pentru că are centrul de greutate situat la bază. hopa i vz hop hopai i vz hop hopaie sf [At: MAT. FOLK. 1602 / Pl: hopăi / E: pbl ctm hop + văpaie] (Reg) Flacără. hopaiţ sn vz opaiţ hopariţă sf[At: VÂRCOL. V / Pl: -te / E: 1iop{aie) + -ariţă] (Reg) Flacără mare. hopăi [At: LB / V: hup~ / Pzi: -esc şi ho- / E: hop + -ăi] (Reg) 1 vi A sări. 2 vi A urca. 3 vi A striga „hop“ (săltând). 4 vi A chiui la dans Cf hop (4). 5 vtf A ridica ceva. hopăiţă sf [At: MAT. FOLK. 1576 / Pl: -ţi / E: hopaie + -iţă] 1-2 (Reg; şhp) Hopaie (mică). hopătaie sf [At: POMPILIU. B. 1011 / Pl: -tăi / E: ctm hopaie + vâlvătaie] (Reg) Flacără mare. hopac i [At: I. CR. III. 219 / E: fo] 1-3 Hop (1-3). hopcahtă sf[At: DN3 / Pl: -te / E: fr hopcalite] Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt şi argint, folosit în măşti speciale contra oxidului de carbon. hopdnă sf vz hapdnâ hopină sf[At: N. REV. R. VIII. 86 / A şi: hopină / Pl: -ni i E: hop + -ină] (Reg) 1 Asperitate. 2 (Lpl) Gropi mari pe şosea Cf hop (17). hopinos, ~oasă a [At: LB / Pl: -oşi, -oase / E: hopină + -os] (Reg) 1 Cu asperităţi. 2 (D. un drum) Hopuros. hopiţa i [At: DA ms / E: hop + -iţă) (Reg) încurajare adresată copiilor mici când încep să se ridice în picioare Cf hop (7). hoplean sn vz oplean hopht sm [At: DEX / Pl: -iţi / E: fr hoplite] (La vechii greci) Soldat pedestru echipat cu armament greu. hoplo- [At: DN3 / E: fr hoplo-] Element prim de compunere savantă cu sensul de „armă“. hoplolatrie sf[At: DN3 / Pl: ~u / E: hoplo- + -latrie] (Liv) Adoraţie a unor obiecte de vânătoare şi a armelor la unele triburi politeiste. hoplomac sm [At: DN2 / Pl: -aci / E: fr hoplomaque, lat hoplomachus] (Ant) Gladiator care era echipat cu arme grele. hoplomaliie sf [At: DN2 / Pl: ~ii / E: fr hoplomachie] (La vechii greci) Luptă între gladiatori înarmaţi cu arme grele. hopoare sp [At: DA ms / E: net] (Reg; îs) Verigă cu - Verigă cu patru bucăţi mici de fier. hopoi sn vz puhoi hoporsn [At: CHEST. II. 272/392 / Pl: -oare / E: net] (Reg) Crestătură făcută în piciorul prispei. în partea de sus. hoporat, ~ă a vz hopurat hopsecat, ~ă a vz topsicat hopşagoş am [At: VAIDA, ap. DA ms / V: ~şăgos / Pl: -i / E: net] (Reg) Glumeţ. hopşă1 sf[At: VICIU. GL. / Pl: -şe / E: mg hopsâba „tovărăşie^, săs hopsdia] (Trs) Carne de vită tăiată în bucăţi, care se distribuie sătenilor. hopşă2 sf [At: DA ms / Pl: -şe / E: net] (Reg) Furcărie. hopşăgos, ~oasă a vz hopşagoş hopşi vi [At: DA ms / Pzi: -şese / E: net] (Reg) A îndrăzni. hopurat, -ă a [At: ŞEZ. III, 181 /V: ~por~, ~roată af I Pl: -aţi, -e / E: hop(uri) + -cit] (Reg) Hopuros. hopurel sn [At: ŞEZ. III, 181 / Pl: -e / E: hop(uri) + -ele] 1-10 (Şhp; mpl) Hop (16-20) (mic). hopuroată af\ z hopurat hopuros, ~oasă a [At: MARIAN. T. 334 / Pl: -oşi, -oase / E: hop(uri) + -os] (Rar; d. drumuri sau terenuri) Cu multe hopuri (17) Si: hopinos (2), hopurat. hor1 i [At: ALECSANDRI. T. 835 / V: / E: fo] 1 (Are) Imită un: 1 Zgomot produs de cineva care sforăie. 2 Sunet specific produs de porci. 3 Zgomot făcut de cineva care soarbe un lichid. hor2 sn [At: COD. VOR. 86/9 / Pl: -uri / E: gr^pog] (înv) Vânt care bate din nord-vest. hor3 sn vz cor horaiţ sn vz hraiţă horaiţă sf [At: LB / P: -ra-i- / Pl: -răiţi / E: net] (Reg) 1 Drum format în mod natural, prin circulaţie. între casele unei localităţi rurale Si: uliţă. 2 (îe) A umbla pe ~ A umbla fără scop, bătând în lung şi-n lat străzile. 3 (Lpl) Pământ neproductiv. 4 Loc expus mult la vânt. horată sf[At: KLEIN. D. 229 / Pl: -te / E: net] (Trs) Unealtă. horatic sns [At: I. CR. III. 377 / E: net] (Mol; îe) A-şi veni în ~ A-şi veni în fire. horaţiariism sn [At: DN3 / Pl: -e / E: Horaţiu] Imitaţie a poeziei lui Horaţiu. caracterizată prin intimitate, recluziune a poetului, meditaţie şi consolare. horă1 sf[At: DOSOFTEI, V. S. 12 / V: (înv) hoară, hoare, ~re, hwră / Pl: -re şi -ri / E: bg xopo] 1 Dans popular românesc cu ritm domol, în care dansatorii se prind de mână, formând un cerc (mare) închis. 2 (Pex) 657 HORĂ2 Cerc format de cei care dansează hora1 (1). 3-4 (Pex) Melodie (sau cântec) după care se execută hora1 (1). 5 (Pex; pop) Cerc. 6 (Pop) Petrecere ţărănească unde se dansează jocuri populare. 7 (Ie) A porni ~ra A începe hora1 (1). 8 (îe) A se prinde în ~ A intra în horă1 (1). 9 (îs) -ra boierească (sau de(-a) mână, (de) brâu, de doi, de la Bacău, de la Bobeni, de la Câmpina, dezgovelei, domoală, dreaptă, gării, grecilor, iute, Izvoranului, înainte, înapoi, în bătaie, în două părţi, în dreapta, în stânga, într-o parte, Jianului, la pas, lui Băluţă, Iui Cuza, lui Livente, mazilească, mirelui, miresei, moldovenescă, moşnenilor, naţională, nouă, nunţii, peste picior, Plevnei, repede, săltată, tare, ţărancă, ţărănească, ţesută, ţigănească, Unirii etc.) Horă (1) care se dansează în diverse feluri, cu diverşi paşi, pe diverse ritmuri, la anumite ocazii sau în anumite regiuni. 10 (Pex) Dans. 11 (îe) A nu-i veni (cuiva) vremea la ~ A fi încă copil. 12 (îe) A duce (sau a purta) ~ra A fi flăcău de frunte. 13 (îe) A ieşi la ~ A intra (la vârsta cuvenită) în rândul fetelor şi flăcăilor care dansează la horă1 (6). 14 (îe) A se găti (ea) de ~ A se îmbrăca în haine de sărbătoare. 15 (îc) ~ra mătuşilor Ninsoare cu vârtejuri. 16 (îc) ~ra-bora Claie peste grămadă. 17 (Trs; Mar; îf hoară, ho(a)re) Cântec populai* de jale Si: doină, baladă. 18 (Reg; îaf) Cântec satiric, cu poanta epigramistică. strigat în timpul dansului Si: chiiiitură, strigătură, dâirlai. 19 (îs) ~re.mare Horă (17). 20 (Ast; reg) Auroră boreală. 21 (Ast; pop; şîs ~ra cu lăutarii în mijloc) Constelaţie nedefinită mai îndeaproape. 22 (Reg) Fân adunat (sau împrăştiat dintr-o claie deja existentă ca să se usuce bine) pe un loc de câţiva metri pătraţi, pentru a se (re)forma apoi claia. 23 (Reg) Naos. 24 (Reg) Absidă. horă2 sf[At: E. KOGĂLNICEANU. LET. III, 195/23 / Pl: / E: ngr Xopa] (Grî) Oraş. horăcăi v vz horcăi horăi1 vi [At: LB / Pzi: horăi, -ăesc / E: fo, cf hor. sforăi] (Reg) 1 (D. oameni) A horcăi (1). 2 (D. oameni) A sforăi. 3 (D. cai) A scoate sunete caracteristice. 4 (Rar; d. porumbei) A gânguri. horăi2 vi [At: BIBICESCU. P. P. 301 / Pzi: ~e.sc / E: horă1] (Reg) 1 A hori (3). horăire .s/'[At: MDA ms / Pl: ~ri / E: horăi] (Reg) 1 Sforăit. 2 Horăit (2). horăit sn [At: HOGAŞ. M. N. 149! Pl: -uri / E: horăi1] (Reg) 1 Sforăit. 2 Zgomot produs de cel care respiră greu Si: horăire (2), horăitură (2). horăitură sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: horăi + -tură] (Reg) 1 Sforăit. 2 Horăit (2). horău sm [At: COMAN. GL. / Pl: ~ă/ / E: horă + -ăiu] (Reg) Om care cântă. horâşte sfvz horişte horbă sfvz vorbă horbodă sfvz horbotă horbot1 sn vz horbotă horbot2 sn [At: DA ms / Pl: -e / E: ctm horbă + zgomot] (Reg) Vorbărie multă. horbotă sf[At: (a. 1781) IORGA. S. D. VIII, 7 / V: ~odă. horbot sn. orbotă / Pl: ~te / E: pnforbot] (Reg) Dantelă. horbotat, ~ă a [At: DA ms / Pl: -aţi, ~e / E: horbotă] (Reg) 1 Dantelat. 2 împodobit cu dantelă. horboţică sf[At: MACEDONSKI, O. III, 97 / Pl: -ici / E: horbotă + -ică] 1-2 (Reg; şhp) Danteluţă (1-2). horbură sfvz volbură hore i vz hor1 horcăi vi [At: PANN. E. II. 49/2 / V: ~coi. ~coni, (rar) horăcăi. ~ă/ii / Pzi: hor-, (rar) -esc / E: hore + -ăi] 1 (D. oameni) A avea respiraţia grea a celui aflat în agonie Si: a hârcâi (3). a horăi (1), a horeaţi (1). a hor ogi (1), a hrocoti (1). a hropoti (1). 2 (Reg) A sforăi. 3 (Reg; d. intestine; îf horcoi) A chiorăi (1). horcăială sf[At: ARDELEANU, V. P. 35 / V: ~ănea~ / Pl: -ieli / E: horcăi + -eală] 1 Horcăit (1). 2 Sforăit. horcailă sms [At: DDRF / E: horcăi + -ilă] Epitet dat unui om care sforâie tare în somn. horcăire sf[At: DA ms / Pl: -ri / E: horcăi] 1 Horcăit (1). 2 Sforăit. 3 Chiorăit. horcăit sn [At: CAMILAR, C. 103 / V: ~ăn\ty ~co\t, ~con\t / Pl: -uri / E: horcăi] 1 Zgomot produs de cel care respira greu. aflându-se în agonie Si: horcăială (1). horcăire (1), horcăitură (1). horcoteală (1), horcotire (1). 2 Sforăit. 3 (îf horcoit) Chiorăit. horcăitor, ~oare a [At: DA ms / Pl: -i. -oare ! E: horcăi + -(i)tor] 1 (D. oameni) Care respiră greu. 2 (D. oameni) Care sforăie. 3 (D. intestine) Care chiorăie. horcăitură sf [At: CAMILAR. N. I. 93 / P: -că-i- / Pl: -ri IE: horcăi + -(i)tură] 1 Horcăit (1). 2 Sforăit. horcăneală sf vz horcăială horcăni v vz horcăi hor cănit sn vz horcăit horcegi smp [At: ŞEZ. II. 24 / E: net] (Bot; Mol) Ceapă mică Cf arpagic, haşmă. horciţă j*;/'[At: VARLAAM, C. 263 / A: net / Pl: -te / E: rs. ucr ropqxz/a] (Slî) Muştar. horcoi v vz horcăi horcoit sn vz horcăit horconi v vz horcăni horconit sn vz horcăit horcoteală sf [At: ŞEZ. V, 99 / Pl: -eli ! E: horcoti + -eală] (Reg) 1 Horcăit (1). 2 Sforăit. horcoti vi [At: LB / Pzi: -tesc / E: fo] 1 (D. oameni) A horcăi (1). 2 (Reg) A sforăi. 3 (Reg; îf horcoi) A chiorăi (1). horcotire s,f[At: MDA ms / Pl: -ri / E: horcoti] 1 Horcăit (1). 2 Sforăit. horcot'it sn [At: DA ms / Pl: -uri / E: horcoti] 1 Horcăit (1). 2 Sforăit. hor dă sf vz hoardă hordăi vi [At: COMAN, GL. / Pzi: ~e.sr / E: hordău] (Reg) A bate puţin laptele prins, fără a-i scoate untul. hordăit, ~ă a [At: COMAN. GL. / Pl: -iţi, -e / E: hordăi] (Reg) 1 (D. lapte) Bătut. 2 (D. lapte fiert şi nefiert) Amestecat. hordău sn vz hârdău hordeolum sn vz ordeolum liordie sfvz ordie hordoa i vz hârdoa hordorosi vi [At: CIAUŞANU. GL. / Pzi: -sesc S E: net] (Reg; d. ouăle clocite) A suna într-un anumit fel atunci când sunt mişcate, dacă sunt aproape de scos pui. hore1 sf vz horă1 hore2 sfi [At: COMAN. GL. / E: net] (Reg) Distanţă mare de drum. horeală sf [At: IONESCU-BOTENI. S. N. 92 / Pl: -eli / E: hori + -eală] (Reg) Horitură. horean sm [At: COMAN. GL. / Pl: -eni / E: net] (Reg) 1 Băiat mare. 2 Băiat sănătos. horelcă sfvz holercă horei sn [At: DAME, T. 125 / V: ~ez / Pl: ? / E: net] (Reg) împletitură de nuiele în formă de coş cilindric, folosită Ia păstrarea în apă a peştelui prins. horeţi i [At: ARH. OLT. XXI. 267 / E: ho + -reţi. cf tăcereţi!] (Reg) 1 Staţi! 2 Ajunge! horez sn vz horeţ horghidan [At: VICIU. GL. / Pl: ~i / E: net] 1 sm (Buc) Om înalt. 2 am (Reg; îs) Prunc - Holtei (1). horgoane sfp [At: CHEST. II. 391/345 / V: ~rho~, gorga~ i E: nctl (Reg) Clădiri care sunt construite în jurul casei. horgoş sm [At: KLEIN, D. 137 / Pl: -i / E: mg horgas „încovoiat"] (Mgî; reg) Monedă de argint cu valoare de 17 creiţari. horlia av [At: PAMFILE. A., ap. DA ms / E: horhăi] (Reg; îe) A umbla ~ A umbla fără nici un rost. 658 HORMONOTERAPIE korhăi vi [At: CREANGĂ, P. 201 / V: or~ / Pzi: fior- şi ~csc ! E: fo] (Mol; Buc) 1 A umbla în neştire Si: a horhoti (1). 2 A căuta ceva (prin întuneric), fără a găsi Si: a horhoti (2) Cf a bâjhâi, a orbecăi. horhăidilă sf [Al: DDRF / Pl: -ieli / E: horhăi + -eală] (Mol; Buc) 1 Rătăcire. 2 Orbecăire. horhăit sn [At: H XVI. 267 / Pl: -uri / E: horhăit) (Mol; Buc) 1-2 Horhăială (1-2). horhoale sfp [At: CV 1950. nr. 4.41 / E: net] (Reg) Locuri prăpăstioase. horhoană sf [At: COMAN, GL. / Pl: -ne / E: pvb horhoni] (Reg) Epitet dat unui om care râde prea mult şi prea zgomotos. horhoane sfp vz horgoane horhola vr [At: BUGNARIU. N. / Pzi: ? / E: net] (Reg) 1A se împodobi. 2 A se mândri. horhohnă sf [Al: I. CR. III, 281 / Pl: -ne / E: horhola + -ină] (Reg) Femeie cochetă Si: cocotă. horhomet sn [At: COMAN. GL. / Pl: ? / E: net] (Reg) Grămadă mare de fructe. horhorii vi [At: PAŞCA, GL. / Pzi: -nesc / E: fo, cf horconi, hărhăti] (Reg) A discuta şi a râde zgomotos, fără nici o justificare. horhotsn [At: PAMFILE. J. II. ap. DA ms / Pl: -e / E: fo] (Reg) Zgomot. horhoti vi [At: I. CR. III. 376 / Pzi: -tesc I E: fo] (Reg) 1-2 A horhăi (1-2). horhotmă sf[At: PAMFILE, C. Ţ. 319 / Pl: -ne / E: horhoti + -ină] (Prt) 1 Femeie grasă, urâtă şi greoaie. 2 Fată bătrână, urâtă şi leneşă. liorhwnă sf [At: MARIAN ap. CADE / Pl: -ne / E: cf gorgună] (Buc; dep) Ţigancă bătrână. hon [At: ODOBESCU, S. III. 526 / Pzi: -resc / E: horă] 1 vi A dansa hora (1). 2-3 vti A interpreta o horă1 (3-4) vocal sau instrumental (numai la instrumente de suflat). 4-5 vti (Trs) A cânta de dor (sau de jale) Si: a doini. 6-7 vti (Mar) A duce la groapă un flăcău sau o fată tânără, cântându-i-se hore (17) duioase de către fetele tinere din sat Cf a boci. 8 vt (Reg) A strânge fânul, otava, trifoiul în hore (22). 9 vt (Reg) A risipi căpiţele de fân în hore (22). horicea sf [At: BIBICESCU. P. P. 320 / Pl: -cele / E: horă + -icea] 1-18 (Şhp) Horă (1-6,10,17-18) (mică) Si: horişoară (1-18). horie sfv z orie horilcă sfvz holercă horincă sf[At: PAMFILE, J. II. ap. DA ms / Pl: -nci / E: holerca + palincă] (Reg) 1 Holercă (3). 2 (îs) ~ îndulcită Ţuică îndulcită cu miere sau zahăr. 3 (îs) ~ verde Ţuică neîndulcită. horincie sf[At: VAIDA / Pl: ~i/ / E: horincă + -ie] (Reg) Velniţă. horipih v vz oripila horipihnt, -Ci a vz oripilant horipildje sfvz oripilare horipildiţie sfvz oripilaţie horişoară sf[At: H I. 308 / Pl: -re / E: horă + -işoară] 1-18 (Şhp) Horicea (1-18). honşte sf [At: I. IONESCU. C. 110/6/ V: -râşte / Pl: -ti / E: horă + -iste] (Reg) Loc pe care se face o horă (22) de fân Si: fioritură, horit, ~ă a [At: BUD. P. P. 47 / Pl: -iţi, -e l E: hori] (Mar) Bocit. horitor, ~oare smf [At: RETEGANUL. TR. 79 / Pl: -i, -oare / E: hori + -(i)tor] (Reg) Persoană care cântă o horă (3-4). fioritură sf[At: DA ms / Pl: -ri / E: hori + -(i)tură] (Reg) Loc pe care se adună fânul înainte de a-1 face claie Si: horeală Cf floriste. horite sfp [At: CV 1950. nr. 3. 35 / E: net] (Reg) Rotiţe la maşina de gătit. horiu sn vz cor horizon sn vz orizont horizont sn vz orizont horizontal, -ă a vz orizontal horj1 sn [At: KLEIN. D. 137 / V: ~rş / Pl: -uri / E: horji] (Reg) 1 Instrument cu care se scobesc jgheaburile în şindrile Si: horjău, fiorjitor. 2 (Pex) Jgheab în care se îmbină şindrilele unele în altele. 3 Instrument făcut dintr-o bucată de scândură cu o lamă de fier la capăt, cu care se desfac grăunţele de porumb de pe ştiulete. 4 Instrument cu care se curăţă unghiile boilor. 5 Sperietoare (la vie) pentru alungarea păsărilor. horj2 sm vz horşc horjan sn vz orjan horjău sn [At: CHEST. II, 239/237 / Pl: -aie / E: horj1 + -ău] (Reg) Horj1 (1). horjâtură sf vz horjitură horji vt [At: BUGNARIU. N., ap. DA ms / Pzi: -jesc / E: mg horzsolni. cf horţăi] (Reg) 1 A freca. 2 A scobi jgheaburi în şindrile cu horjul1 (1). 3 A desface grăunţele de porumb de pe ştiulete cu horjul1 (3). 4 (Fig) A profita (de pe urma cuiva). horjire şf[At: DDRF / V: ~jare / Pl: -ri / E: horji] (Reg) 1 Frecare. 2 Scobire a şindrilelor Si: horjit1 (2). 3 Desfacere a grăunţelor de porumb de pe ştiulete Si: horjit1 (3). 4 (Fig) Profit (de pe urma cuiva) Si: horjit1 (4). horjit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: horji] (Reg) 1 Frecare. 2-4 Horjire (2-4). horjit2, -a a [At: DDRF / Pl: -iţi, -e I E: horji] (Reg) 1 (D. şindrile) Scobit. 2 (D. ştiuleţi) Desfăcut de grăunţe. fiorjitor sn [At: CHEST. II. 239/301 / Pl: -oare I E: horji + -(i)tor) (Reg) Horj1 (1). horjitură şf[At: CHEST. II, 240/49 / V: ~jât~ / Pl: -ri / E: horji + -tură] (Reg) Horj1 (2). horjoc sn [At: VICIU, GL. / V: ~og / Pl: ? / E: cf horji] (Reg) 1 Mătură de pănuşe cu care se curăţă hornul Cf şterţ. 2 Coadă de cociorvă1 (1). 3 Pieptar rău care zgârie Cf horjotină. horjog sn vz horjoc horjotină sf[At: COMAN. GL. / Pl: -ne / E: cf horji] (Reg) 1 Obiect de proastă calitate. 2 Haină rea şi urâtă. 3 (Fig) Femeie urâtă. horlangăr sm vz holoangăr horim am [At: DA ms / Pl: -ai / E: net] (Reg) Nebunatic. horii vt [At: BUGNARIU. N., ap. DA ms / Pzi: -lese / E: net] (Reg) 1 A umbla din târg în târg. 2 A trece din mână în mână. horlişte sf[At: FRÂNCU-CANDREA. R. 53. ap DA ms / A: net / Pl: -ti / E: cf horii] (Reg) Loc steril. horliţă sf [At: CHEST. IV. 17/174 / Pl: -ţe IE: cf horii, horlişte] (Reg) Loc în ţarină pe unde se merge cu carul Cf horlişte. horloi sn vz hornoi hormeghe sf vz varmeghe hormigar sm vz hărmigar hormism sn [At: DEX / Pl: -e l E: eg hormisme] (Psh) Concepţie potrivit căreia orice comportament este dirijat către un scop de o forţă instinctivă. hormon sm [At: ENC. AGR. III. 32 / V: (nob) ~ă sfi Pl: -i / E: fr hormone, ger Hormone. rs xopmohh] 1 (Med) Substanţă secretată de glandele endocrine sau de alte ţesuturi, care stimulează şi coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. 2 (îs) ~ vegetal Substanţă (prin) care (se) stimulează creşterea vegetalelor. hormonal, ~ă a [At: DN2 / Pl: -e / E: fr hormonal] 1-2 Specific hormonilor (1-2). 3-4 Care se referă la hormoni (1-2). 5-6 De hormoni (1-2). 7-8 Referitor la hormoni (1-2). 9-10 Pe bază de hormoni (1-2). hormonă sfvz hormon hormoneniie .v/‘[At: DN-' / Pl: ~i/ / E: fr hormonemie] (Med) Prezenţă a unui anumit hormon (1) în sânge. hormonogeneză sf[At: DEX2 i Pl: -z.e I E: fr hormonogenese] (Big) Sinteză a hormonilor (1) în organism Si: hormonopoieză. hormonologie sfs [At: DEX / Pl: ~i/ / E: fr hormonologie] Ramură a endocrinologiei care studiază originea, structura şi activitatea hormonilor (i-2). hormonopoieză sf [At: DEX2 / P: -po-ie- / Pl: -ze / E: fr hormonopoiese] (Med) Hormonogeneză. hormonoterapie sf[At: DN2 / Pl: -ii / E: fr hormonotherapie] (Med) Tratament cu hormoni (1). 659 HORMONURIE hormonurie sf [At: DEX2 / Pl: ~i/ / E: fr hormonurie] (Med) 1 Prezenţă a hormonilor (1) în urină. 2 Cantitate de hormoni (1) prezentă în urină. hormos sn vz hurmuz hormoz sn vz hurmuz hormuros, -oasă a vz holmuros hormuz sn vz hurmuz horn sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 64/3 / V: hoarnă sf hornă sfl Pl: -uri. (reg; rar) hoarne / E: ucr xopir] 1 Parte a coşului3 (38) de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (şi din porţiunea ieşită în afară prin acoperiş) Si: hornoaicd (1). 2 (Pex) Parte a vetrei nedefinită mai îndeaproape Si: hornoaică (2) Cf buduroi (5), hudureţ. 3 (Pex) Coş3 (38) pentru fum Si: bageac, buduroi, budureţ, fumar, hogeac, hornoaică (3). 4 (îe) A scrie cu cărbunele de pe ~ A fi începător la scris. 5 (îae) A scrie prost. 6 (îe) A fi abia ieşit din ~ A fi tânăr. 7 (Trs) Cuptor de pâine. 8 Porumbar. 9 (Alp) Spaţiu îngust între doi pereţi de stâncă paraleli şi înalţi. 10 (Gig) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară, caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereţilor circurilor glaciare Si: karling. homar sm [At: DA ms / Pl: ~i! E: horn + -ar] 1 Persoană care curăţă hornuri (1-3) Si: coşar2. 2 Persoană care construieşte hornuri (1-3). hornă sfvz horn hornăreală sf[At: ŞEZ. III. 16 / Pl: -di / E: homar + -eală] (Reg) 1 Muncă grea şi dificilă. 2 Activitate aducătoare de necaz şi complicaţii. hornărit sn [At: (a. 1644) URICARIUL VII, 9 / Pl: -uri / E: homar + -it] Curăţare a hornurilor (1-3). hornăriţă sf [At: MARIAN, ap. DA ms / Pl: -te / E: homar + -iţă] 1-2 Soţie a homarului (1-2). 3 (Rar) Femeie care curăţă hornurile (1-3). hornblendă v/’[At: MDT / A şi: hornblendă / Pl: -de / E: fr homblende, ger Homblende] Mineral în formă de cristale de culoare verde sau brun-închis, cu luciu sticlos, format din silicaţi de magneziu, fier, calciu, aluminiu şi alte metale. hornblenditsm [At: DEX / Pl: -iţi / E: fr homblendite] Rocă grăunţoasă alcătuită în special din hornblendă. horneaţă sf vz horneţ hormci sn [At: CHEST. II, 336/60 / Pl: ? / E: horn + -eci] (Reg) Parte a vetrei pe care se sprijină lespezile de piatră care conduc fumul din vatră în pod Cf horn (1). horneţ sn [At: SBIERA. P. 250 / V: ~eaţă sf urneaţă sf f Pl: -ei E: horn + -eţ] 1-10 (Şhp) Homuţ (1-10). hornoaică sf[At: ALRM II/I h. 387 / Pl: -ice / E: horn + -oaică] 1-3 Horn (1-3). hornoi sn [At: CALENDARIU (1814) 87/3 / V: ~rloi, hurloi, hurlou, urloi / Pl: -oaie / E: horn + -oi] 1 Gaură făcută în acoperişul casei pe unde iese fumul. 2 (îf hutioi, urloi) Horn (1). 3 Firidă în perete prin care iese fumul. 4 (îf hutioi, urloi) Ţeavă care duce fumul de la cuptor sau de la sobă în pod sau în coş3 (40) Si: burlan. 5 Horneţ care leagă cuptorul de horn (1). 6 (îf urloi) Coş3 (38). 7 (înv; îf urloi) Conductă de apă. 8 (Reg; fig; îf hurloi) Uliţă strâmtă. întortocheată şi accidentată. hornonăi vi [At: PAMFILE. DUŞM. 236 / Pzi:’ ? / E: fo] (Reg; pbl) A se rostogoli cu zgomot. hornpipe sni [At: DEX2 / P: hornpaip / E: eg hornpipe] 1 (Muz) Cimpoi. 3 Dans popular scoţian dansat după o melodie cântată la cimpoi. hornuţ sn [At: CHEST. II. 342/241 / Pl: ? / E: horn + -uţ] 1-10 (Şhp) Horn (1-3,7-8) (mic) Si: horneţ (1-10). horo- [At: DN3 / V: oro- / E: fr horo-, cf gr %°pa] Element prim de compunere cu semnificaţia: 1-2 (Referitor la) oră. 3 De oră. 4-5 (Cu caracter) orar. horodinca sfa [At: CREANGĂ. P. 310 / Pl: -nci / E: ucr X0p04HHKa ,,orăşeancă“] (Cor) 1 Dans popular de perechi, de origine ucraineană, cu ritm vioi, în care partenerii se ţin de mâini şi fac paşi înainte şi înapoi. 2 Melodie după care se execută horodinca (1). horodrâgă sf vz holodrâgă horog s [At: ALRM / Pl: ? / E: net] (Reg) Vătrai. horog'i vi [At: GHICA, ap. SCRIBAN. D. / Pzi: -ogesc i E: fo] (Pop) 1 (D. oameni) A horcăi (1). 2 (Reg) A sforăi. horoi sm [At: DA ms / Pl: - / E: pbl fo] (Orn; reg) Ciocănitoare (1) (Picus şi Drycopus). horoiag sn [At: DA ms / Pl: ? / E: net] (Reg) Cuptor (1) făcut rău. horopsi v vz oropsi horopsit, ~ă a vz oropsit horopter sn [At: DN3 / Pl: -e/E: fr horoptere] Totaliate a punctelor din spaţiu ale căror imagini se formează din puncte retiniene corespunzătoare. horoscop sn [At: DN2 / Pl: -oape şi -uri / E: fr horoscope] 1 Prezicere astrologică a destinului după poziţia stelelor la naşterea cuiva. 2 (Pex) Prezicere. horostaie sp [At: COMAN, GL. / E: net] (Reg) Unelte folosite în munca agricolă: grapă, plug etc. horoştoală .v/'[At: CHEST. IV. 93/68 / Pl: -le / E: cf horhoale] (Reg) Horşc (2). horovi v vz vorovi horp i [At: CREANGĂ. P. 261 / E: fo] (Mol) Imită zgomotul făcut dc cineva care soarbe ceva repede şi dintr-o înghiţitură. horpăi vt [At: TDRG / Pzi: hor- şi -esc / E: horp + -ăi] (Mol) 1 A sorbi cu zgomot Si: a horpoti (1). 2 A mânca necuviincios Si: a horpoti (2). horpăială sf [At: ŞEZ. I. 85 / P: -păi-ia- / Pl: -ieli / E: horpăi + -eală] (Mol) 1 Sorbit1. 2 Mâncat1 necuviincios Si: horpăire (2), horpăit1 (2). 3-4 Zgomot pe care-1 face cineva care soarbe (sau mănâncă necuviincios) Si: horpăire (3-4), horpăit1 (3-4). horpăire sf[At: MDA ms / Pl: -uri / E: horpăi] (Mol) 1 Sorbit1. 2-4 Horpăială (2-4). horpăit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: horpăi] (Mol) 1 Sorbit1. 2-4 Horpăială (2-4). horpăit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: horpăi] (Mol; d. alimente) 1-2 (Băut sau) mâncat cu lăcomie, dintr-o înghiţitură. 3-4 (Băut sau) mâncat cu zgomot necuviincios. horpos sn [At: CV 1950. nr. 2. 30 / Pl: -uri / E: mg horpasz ,,burtă“] (Reg) 1 (La vite) Parte scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă şi osul şoldului. 2 Şold. horpoti vi [At: BUGNARIU, N. / Pzi: -tesc/E: horp] 1-2 (Reg) A horpăi d-2). horst sn [At: DN2 / Pl: -uri / E: ger Horst, cf fr horst] Regiune a scoarţei terestre, mărginită de falii, care a rămas ridicată după scufundarea regiunilor vecine. horstă sf [At: DA ms / Pl: -te / E: ucr xoperb] (Buc) Snop mic de cânepă sau de in. horş1 sn vz horj horş2 sn vz horşc horşafsn [At: PISCUPESCU. O. 234 / Pl: ? / E: tc hoşaf] (Reg) Ciorbă de prune afumate sau de vişine Cf chiseliţă. horşău sn vz aşău horşc sm [At: VÂRCOL, V., ap DA ms / V: horj, horş / Pl: -şti / E: net] (Top) 1 Pietriş care cade de pe munte. 2 Loc prăpăstios care se surpă mereu. horşchi vi [At: BUL. FIL. IV, 103 / V: ~yfi / Pzi: -chesc i E: cf liuşchi] (Arg) A fura. horşlagsn [At: CHEST. IV. 102 / 264 / Pl: ? / E: net] (Reg) 1 Loc unde s-a tăiat de curând o pădure lăsându-se seminţeri. 2 Pădure tânără. horşte sf [At: HERZ.-GHER.. M. II-III, 424 / Pl: -ti i E: net] (Buc) Cămaşă grosolană. horşti1 smp [At: PANŢU. PL.2 / E: net] (Bot; reg) 1 Plantă erbacee cu frunze păroase şi cu flori brune sau verzi (Luzula pilosa). 2 Mălaiul-cucului (Luz.ula maxima). horşti2 v vz horşchi 660 HOTĂ2 horştiţă if [At: DA ms / Pl: -ţe / E: horşti + -iţă] (Bot) Plantă erbacee cu flori violete, care creşte pe fâneţe şi a cărei rădăcină veninoasă este întrebuinţată în medicina populară (Sinopsis arvensis). hortativ, a [At: DN2 / Pl: -e I E: lat hortativus] (Grm; d. forme verbale sau d. propoziţii) Care exprimă un îndemn. hortensie sf [At: ENC. AGR. / Pl: -ii / E: fr hortensia, ger Hortensia] (Bot) Arbust originar din China şi Japonia, cu frunze persistente, cu flori mari, fără miros, de culoare roz. violetă, albă sau bleu2, care se cultivă ca plantă ornamentală (Hydrangea opuloides). horti- [At: DN3 / V: orti- I E: fr horti-] Element prim de compunere savantă cu semnificaţia: 1-2 (Referitor la) grădină. 3-5 Horticol (1-3). 6-7 (De) cultura plantelor. horticol, ~ă a [At: DA ms / Pl: -i, -e / E: fr horticole] i Privitor la grădinărit. 2 De grădinărit. 3 Specific grădinăritului. horticultor, ~oare smf a [At: DA ms / Pl: -i, -oare / E: fr horticulteur] 1-2 (Specialist) care se ocupă cu grădinăritul. horticultura sfs [At: CADE / Pl: -ri / E: fr holticulture] Parte a agronomiei care se ocupă cu studiul cultivării grădinilor precum şi cu aspectul estetic al arhitecturii parcurilor. hortire sfvz horţire hortiviticol, ~ă a [At: DEX2 / Pl: -i, -e / E: horti- + viticol] Care ţine de hortiviticultură. hortiviticultură sfs [At: DEX2 / E: horti- + viticultură] Domeniu al agronomiei consacrat studiului cultivării pomilor fructiferi şi Viţei de vie. hortoane sp [At: CHEST. IV. 390/395 / E: cf hor goane] (Reg) 1 Totalitate a clădirilor anexe de pe lângă o mare gospodărie. 2 Construcţie provizorie care serveşte ca adăpost păstorilor sau agricultorilor la câmp. hortoapă sf vz hârtop hortopos, ~oasă a vz hârtopos hortum sn [At: CANTEMIR. IST. 364 / V: hur~ I Pl: -uri / E: tc hortum] (Tcî) 1 Trompă de elefant. 2 Tulumbă. 3 Furtun. horţăi [At: MARIAN. O. II. 348 / Pzi: hor-, -esc / E: fo] (Reg) 1 vt A freca ceva. 2 vr A se scărpina tare şi zgomotos Cf a ciorsăi. horţâş ~ă a, av vz horţiş horţi vt [At: PAMFILE, J. II, ap. DA ms / Pzi: -ţese / E: net] (Mol) A zgâlţâi ceva fără a-i schimba poziţia. horţire sf[At: DA ms / V: ~iii~ i PI: -ri / E: horţi] (Mol) Schimbare bruscă de direcţie. horţiş, ~ă [At: RUSSO. S. 116/ V: ~ţâş / Pl: -i, -e / E: horţi + -iş] (Mol) 1-2 av, a (în mod) pieziş. 3 av De-a curmezişul. horţoş sn [At: ŞEZ. IX. 151 / A şi: hor- / Pl: ? / E: net] (Reg) Hoarţă (1-2). horvat, ~ă smf a [At: LB / A şi: hor- / Pl: -aţi, -e / E: mg Horvath] (Trs; înv) 1-13 Croat (1-13). hosănci vt [At: JIPESCU, O. 118/ Pzi: -cesc I E: net] (Reg; pbl) 1 A se trudi. 2 A lucra prea încet, fără spor. hoschi v vz hospi hospă sf vz hoaspă hospei v’ vz hospi hospi vi [At: BUGNARIU, N. / V: ~/?ci, ~schi / Pzi: -pese / E: vsl ovctjihth] (Reg) A dormi dus (toată ziua) Cf dospi, hoaspă. hospodar sm vz gospodar hospos,~oasă a [At: LB / Pl: -oşi, -oase / E: hoaspă + -os] (Reg) Plin de hoaspe Cf tărâţos. hostie şf[At: DA ms / Pl: -ii / E: lat hostia, fr hostie) 1 (La greci şi la romani) Jertfă adusă zeilor. 2 (La evrei) Jertfă (sângeroasă) adusă lui Dumnezeu. 3 (în Biserica catolică) Azimă folosită la împărtăşanie. 4 (Fig) Victimă. hostinţă sf [At: ALRM II. 226 / Pl: -ţe / E: net] (Reg) Dulciuri. hostoape snp [At: CHEST. VI, 35s. / E: cf boască, hoaspă, hoştină, huşte] (Reg) 1 Drojdii. 2 Rămăşiţe de faguri după ce s-a stors ceara Si: hostopină (2). hostochină sfvz hostopină hostopină sf[At: I. IONESCU. C. 2/22 / V: ~ochină I Pl: -ne / E: hostoape + -ină. cf boştină, hoştină, voştină] (Mol) 1 Drojdii. 2 Hostoape (1-2). hostopoacă sf [At: BUGNARIU, N. ap. DA ms / Pl: -ace IE: net] (Trs) Claie de fân. hostropăţul sna [At: COMAN, GL. / Pl: ~uri! E: net] (Cor) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 Melodie după care se execută acest dans. hoşav sn vz orşav hoşbot sn [At: BUGNARIU, N.. ap. DA ms / Pl: -e / E: net] (Reg; lpl) 1-2 Vase (hârbuite). 3 Găleţi. hoşchilă sms [At: DA ms / E: hoşchi + -ilă] (Arg) Epitet dat unui om care fură. hoşcomete sm [At: DA ms / Pl: -eţi / E: cf coşcogeamite] (Reg) 1 Dumicat mare. 2 Cocoloş mare. hoşcoân sm [At: JIPESCU, O. 76 / V: sfi Pl: -i IE: net] (Reg; prt) 1-4 Babalâc (2-5). hoşcotină sfvz hoşcotin hoşmeie sp [At: PAMFILE, I. C. 55 / E: net] (Trs) Hoşmuri. hoşmoagă sfvz coşmagă hoşmuri snp [At: VICIU, GL. / E: mg husmi „cărnuri1*] (Trs) Bucăţi de carne de porc puse la afumat Si: hoşmeie. hoşpint sn [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: net] (Reg) Bătaie. hoştand sn [At: SADOVEANU, V. F. 161 / A: net / Pl: -uri l-E: ger Hochstand] (Ger; reg) Obiect (scaun, masă etc.) pe care se urcă unii oameni pentru a părea mai înalţi. hoşte sfp vz huşte hoştină sfvz boştină hot1 sn [At: VICIU. GL. / Pl: ? / E: net] (Reg) Bucium făcut din coajă de salcie Cf dârlă, drâmboi, hur goi, hurnoi. hot2 sn [At: MAT. FOLK. 1209 / Pl: / E: net] (Reg) Bucată. hot3 sui [At: DEX2 / P: hat l E: eg hot) Hot-jazz. hotac sn vz otac hotar sn [At: PRAV. MOLD., ap. GCR 1,119/31 / Pl: -e IE: mg hatâr] I Linie de demarcaţie care desparte o proprietate, o moşie, un sat sau un oraş de altul Cf căluşire, dorjineă, forgaşă, haş par, hat, hictal, mejfă, mejoină, mezuină, răzor, tarla. 2 (îc; înv) Piatră-~Piatră hotamică. 3 Linie de demarcaţie care desparte o ţară de alta Si: frontieră, graniţă. 4 (îs) Piatră de - Piatră, stâlp prin care se indică un hotar (3). 5 (Is) Peste -e în ţări străine. 6 (înv; îs) între -e Regiune unde se învecina Muntenia cu Moldova. 7 (Fig) Limită. 8 (Fig) Margine. 9 (Fig) Capăt. 10 (Fig) Sfârşit. II (Fig; îs) -ul vederilor Orizont. 12 (Trs) Câmp, teritoriu aparţinând unei comune. 13 (îs) între -e Limită dintre teritoriile aparţinând unei comune. 14 (Iuz; Trs) Teren minier expropriat. 15-16 Moşie (mare). 17 (Pex) Regiune. 18 (Pex) Ţinut. 19 (Pex) Ţară. 20 (înv) Hotărâre. 21 (înv) Pravilă. 22 (înv; îe) A pune ~ A se hotărî. hotaraş, ~ă a vz hotărâş hotarăş, ~ă a vz hotărâş hotareş, -ă a vz hotărâş hotarnic, ~ă [At: (a. 1776) URICARIUL II, 189 / Pl: -ici, -e / E: hotar + -nic] (înv) 1 a Care se învecinează cu... 2 a Care priveşte hotarele unei moşii. 3 a Care se referă la hotarele unei moşii. 4-5 sm, a (Şîs Inginer -) (Agronom) care se ocupă cu măsurarea proprietăţilor şi stabilirea hotarelor. hotaz sn [At: DOC. HURMUZAKI, ap. DHLR. II. 552 / Pl: ? / E: tc hotaz] (Trm; înv) Coadă de bivol agăţată, ca podoabă, la gâtul cailor, sau, ca semn distinctiv, la băţul steagurilor Si: podoabă. hotă1 sf [At: DEX / Pl: -te / E: fr hotte] (Aht) 1 Parte inferioară, trapezoidală. a vetrei. 2 Construcţie de zidărie, de metal sau de sticlă, făcută deasupra unui cămin, a unei plite etc. pentru a colecta şi a evacua, printr-un coş sau printr-un canal de ventilaţie, gazele de ardere, aburul etc. hotă2 sfvz jotă 661 HOTĂCĂI hotăcăi vi [At: MARIAN. INS. 131/ Pzi: ~ei*c / E: cf şontâc, hotâc] (Trs) A şchiopăta. hotăhi vi [At: PAMFILE. A. R.. ap. DA ms / Pzi: -nesc / E: net] (Reg) A face câte ceva pe lângă casă Cf a trebălui, a roboti, hotăraş, ~ă a vz hotărâş hotărâtură sfvz hotărâtură hotărâc sn [At: CHEST. IV. 29/198 / Pl: ~uri / E: net] (Reg) Cărăruie între ogoare, care serveşte de hotar. hotărâre sf [At: CANTEMIR, HR. 69 / Pl: -ri / E: hotărî] 1 (înv) Stabilire a hotarului sau graniţei unei regiuni sau unei ţări Si: hotărât1 (1). 2 (înv) Mărg inire cu... Si: hotărât1 (2). 3 (înv) învecinare a stăpânitorilor cu... Si: hotărât1 (3). 4 Decizie între mai multe posibilităţi Si: hotărât1 (4). 5 Luare a unei hotărâri Si: hotărât1 (5). 6 Poruncă adresată cuiva Si: hotărât1 (6). 7 Fixare a unei date. a unui termen Si: hotărât1 (7). 8 Stabilire a unui plan de acţiune Si: hotărât1 (8). 9 Stipulare a unor condiţii într-un act Si: hotărât1 (9). 10 Determinare a unor factori necunoscuţi Si: hotărât1 (10). 11 Definire. 12 (Grm) Determinare prin articole Si: hotărât1 (12). 13 Menire a cuiva pentru ceva Si: hotărât1 (13). 14 (înv) Sfârşire într-un anumit fel Si: hotărât1 (14). 15 (îe) A lua o (înv a face, a pune, a încheia, a veni în) ~ A se hotărî (5). 16 (îlav) Cu ~ (sau cu toată ~ea) în mod hotărât Si: neîndoios, sigur. 17 (Jur; şîs ~ judecătorească) Sentinţă judecătorească. 18 Fermitate în conduita, în atitudinea cuiva. 19 Dispoziţie a unei autorităţi. 20 Act adoptat de organele de conducere ale unor organizaţii, partide etc. în urma unor dezbateri şi a aprobării date de majoritatea membrilor prezenţi. hotărâş, [At: LB / V: ~taraş, ~tarâş, ~tareş, ~rzş / Pl: -i, -e / E: hotărî + -ăiş, -aş etc.] (Reg) 1 a Care se învecinează cu ... Cf hotarnic, limitrof mărginaş. 2 av, a (în mod) sigur Cf precis. hotărât1 sn [At: (a. 1768) URICARIUL X, 198 / Pl: -uri / E: hotărî] (înv) 1-10 Hotărâre (1-10). 11 Definire. 12-14 Hotărâre (12-14). hotărât2, [At: MARCOVICI, D. 17/17/ Pl: -âţi, -e 1 E: hotărî] 1 a (înv) Delimitat. 2 a (înv) Mărginit2. 3 a (înv) învecinat2. 4-5 av, a (în mod) decis2. 6 a (înv) Poruncit2. 7 a (D. un termen, o dată) Fixat2. 8 a Stabilit. 9 a (D. condiţi. într-un act) Stipulat2.10 a (D. factori necunoscuţi) Determinat2.11 a Definit2.12 a (Grm; îs) Articol - Articol a cărui funcţie principală este să arate că obiectul denumit de substantivul pe care îl însoţeşte este cunoscut de vorbitor sau individualizat Si: articol definit. 13 a (D. persoane) Menit pentru ceva Si: destinat. 14 ei (înv) Care s-a sfârşit într-un anumit fel. 15 a (D. oameni) Care este ferm în hotărârea luată Si: decis. 16-17 av, a (în mod) sigur 18-19 av, a (în mod) precis. 20 (îlav; rar) De ~De bună seamă Si: neapărat, negreşit. hotărâtor, ~oare a [At: BELDIMAN. ap. LET2 III, 409 / Pl: -i, -oare / E: hotărî + (â)tor] 1 (înv) Care delimitează. 2 Care mărgineşte. 3-4 Care (hotărăşte sau) are puterea de a decide Si: decisiv, determinat. 5 (înv) Care porunceşte. 6 Care fixează un termen sau o dată. 7 Care stabileşte. 8 Care stipulează condiţii într-un act. 9 Care determină factori necunoscuţi. 10 Care defineşte. 11 De importanţă capitală Si: crucial. hotărâtură sf[At: (a. 1725) DOC., ap DA ms / V: ~răt~, ~rit~ / Pl: -ri / E: hotărî + -tură] (înv) 1 Delimitare. 2-3 (Ccr) (Ceea ce se cuprinde într-un) hotar. 4 Decizie. hotăreală sf [At: CHEST. IV. 17/742 / Pl: -di / E: hotărî + -eală] (Reg) Loc în ţarină pe unde se merge cu carul. hotărd sn [At: CHEST. IV, 16/180 / Pl: -e / E: hotar + -el] (Reg) 1 Drum situat la un nivel mai jos decât grădinile sau ogoarele. 2 Pădurice. hotăritură sfvz hotărâtură hotărî [At: M. COSTIN. ap. LET. I. 220/10 / V: ri (Pzi: -resc) / Pzi: -râse / E: hotar (cf mg hatărozni)] 1 vt (înv) A stabili hotarul sau graniţa unei regiuni sau unei.ţări Si: a delimita, (înv) a hotărnici. 2 vr (înv) A se mărgini cu ... 3 vr (D. stăpânitorii unor regiuni) A avea împărăţia lângă a lui... 4-5 vtr A (se) decide (între mai multe posibilităţi). 6-7 vtr (A lua sau) a face să ia o hotărâre. 8 vt (Rar; cu complement în dativ) A porunci cuiva să facă ceva Si: a ordona. 9 vt A fixa o dată. un termen etc. 10 vt A stabili un plan de acţiune. 11 vt A stipula nişte condiţii într-un act. 12 vt A determina nişte factori necunoscuţi. 13 vt A defini. 14 vtr (Grm; înv) A (se) determina prin articole. 15 vt A meni pe cineva pentru ceva Si: a destina. 16 vr (înv) A se sfârşi într-un anumit fel. hotărnici vt [At: SANDU-ALDEA. D. N. 184 / V: ot~ / Pzi: -cesc / E: hotarnic] (Rar) 1-2 (A stabili sau) a constitui hotarul unei proprietăţi, unei regiuni etc. hotărnicie sf [Av. PRAV. IPSIL. ap. TDRG / V: ot~ i Pl: ~i/ / E: hotărnici + -ie] Fixare, pe bază de măsurători, a hotarelor (unei regiuni, unei proprietăţi etc.). hotărnicire sf [At: MDA ms / Pl: -ri / E: hotărnici] 1-2 (Stabilire sau) constituire de hotar al unei regiuni, al unei proprietăţi etc. Si: hotărnicit1 (1-2). hotărnicit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hotărnici] 1-2 Hotărnicire (1-2). hotărnicit2, ~ă a [At: DA ms / Pl: -iţi, -e / E: hotărnici] Delimitat2. hotei vi [At: MAT. FOLK. 1209 / Pzi: ~cesc / E: net] (Reg) A face zgomot. hot-dog sm [At: DN3 / Pl: -i / E: eg hot dog] Cârnat sau crenvurşt cald, servit cu muştar. într-o chiflă (lunguiaţă). hotel sn [At: CADE / V: (rar) otr* / Pl: -uri, (rar) ~e / E: fr hotel] 1 Clădire mare cu multe camere mobilate, care se închiriază de obicei cu ziua (călătorilor). 2 (Pex; rar) Clădire cu multe camere (care poate primi mulţi oaspeţi). hotelier, ~ă [At: DEX / P: -li-er / Pl: -e / E: fr hotelier] 1-2 smf a (Persoană) care administrază un hotel (1). 3 smf Proprietar al unui hotel (1). 4-5 smf, a (Om) care primeşte şi cazează persoane într-un hotel (1). 6 a Care aparţine hotelurilor (1). 7 a Privitor la hoteluri (1). 8 a Specific hotelurilor (1). hotentot sm [At: DEX / Pl: -oţi / E: fr hottentot] 1 (Lpl) Popor din familia de limbă boşimană, răspândit odinioară în estul şi în sudul Africii, iar azi în câteva regiuni din Republica Africa de Sud. 2 (Şls) Persoană care aparţine acestui popor. hotic sn vz otic hotig sn [At: CHEST. V, 140/23 / Pl: ? / E: net] (Reg; psr) Unealtă cu care se amestecă în zerul pus la fiert. hotiotioc, -oscă smf a vz hututui hot-jazz s [At: DN3 / P: hat-gez / Pl: ~uri / E: amer. fr, it hot jazz] Stil de jazz caracterizat prin tempo rapid, puternic accentuat ritmic şi cu improvizaţii expresive Si: hot*. hotnog sm [At: PALIA (1581), ap. GCR I. 37/36 / V: (înv) hodnoghi, hodnogi, hognoghi, hognogi, homnog, homnogi, ~ghi, ~gi, ot~ / Pl: -gi / E: mg hadnagy ,,sublocotenentk‘] (înv) 1 (Trs) Comandant al oştilor. 2 (Mol) Vechi grad militar în Moldova, comandant peste o sută de ostaşi Si: sutaş. 3-4 Persoană care avea gradul de hotnog (1-2). hotnoghi sm vz hotnog hotnogi sm vz hotnog hotoană sf[At: MERA, L. B. 112/ Pl: -ne i E: net] (Reg; csnp. pbl) Trudă. hotomac sm [At: COMAN. GL. / Pl: -oace / E: ns cf homoltoc] (Reg) 1 Şomoiog de cârpe multe cu care se înfăşoară ceva. 2 Obiecte multe. hotorac sn [At. COMAN, GL. / Pl: -ce / E: net] (Reg) Scândură groasă aşezată deasupra şi de-a lungul parapetului unei săli. pe toată lungimea acestuia. hotrâncă vt [At: ARH. FOLK. VII, 109 / Pzi: -âne / E: hotrâncă] (Reg) A scutura ceva pentru a înţelege ce conţine, după zgomotul produs. hotrâncă sf [At: DA ms / Pl: ? / E: net] (Reg) Sunet a gol la moară (când moara merge fără să se macine ceva). hotrelă sf[At: COMAN. GL. / Pl: -le / E: net] (Reg) Darac. hotură sf [At: CHEST. II. 387/60 / A: net / Pl: -ri / E: net] (Reg) EJureţi care se fac pe lemnăria unei case. hotroapă sf vz hârtop hotrocol sn [At: GOROVEI. C.33 / Pl: -oale / E: net] 1 Vuiet. 2 Larmă. hotropos, ~oasă a vz hârtopos hotru, ~ă smfvz votru 662 HRĂNI hoţ, hoaţă [At: ANON. CAR. / Pl: -ţe / E: net] 1 s/h/'Persoană care fură Si: (înv) fur Cf bojogar, borfaş, coţcar, găinar, potlogar. 2 smf (1$) - de codru Tâlhar. 3 .v/;//'(Jnv; îs) ~ de bună dimineaţă Hoţ care intră în locuinţele oamenilor prin ferestrele deschise în zorii zilei (mai ales vara). 4 smf (îs) - de buzunare Hoţ care fură de prin buzunare. în locuri aglomerate. 5 smf(Prt; îas) Hoţ mărunt, de valori mici Si: găinar. 6 smp (Ic) De-a ~ii Joc de copii. 7-8 smf, a (Fig; fam; cu admiraţie) (Persoană) care iese uşor din încurcătură, dovedind multă abilitate Si: hoţoman, isteţ, şiret, ştrengar. 9 a Care fură. 10 a Necinstit. 11 sf(Ent) Nume al unei insecte care trăieşe prin locuinţele oamenilor. hoţesc, ~ească [At: MAG. IST. I, 308/3 / Pl: -eşti / E: hoţ + -esc) 1-5 a Specific hoţilor (1-5). 6-10 Care aparţine hoţilor (1-5). 11-15 De hoţ (1-5). 16 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 17 sfa Melodie după care se execută hoţeasca (16). hoţeşte av [At: MAG. IST. IV, 58/31 / E: hoţ + -este] 1-5 în felul hoţilor (1-5) Si: hoţiş (1-5). 6-10 Ca hoţii (1-5) Si: hoţiş (6-10). 11 (Pex) Pe furiş Si: hoţiş (11). 12 (Fig) Ştrengăreşte. 13 (Spc; îe) A frige (carnea) ~ A frige (carnea) înăbuşit, acoperind cu jeratic. hoţi [At: GORJAN. H IV, 60/24 / Pzi: -ţese i E: hoţ] 1-3 vi (Rar) A duce o viaţă de hoţ (1-3). 4-8 vr (Rar) A intra în tagma hoţilor (1-5). 9-13 A practica ocupaţia de hoţ (1-5). 14 vt A fura. 15 vt (Pex) A înşela. hoţie sf [At: (a. 1729) IORGA. S. D. XII 33 / V: oţ~ / Pl: ~i/ / E: hoţ + -ie] 1 Ocupaţie de hoţ. 2 Faptă săvârşită de hoţ Si: furt, furtişag. 3 Fraudă. 4 (Pex) înşelătorie. 5-7 însuşire a hoţului (8-10). hoţime sf[At: MAG. IST. II. 220/17 / E: hoţ + -ime] (Csc) Mulţime de hoţi. hofire sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hoţi] (Rar) 1-3 Trăire a vieţii de hoţ (1-3) Si: hoţit1 (1-3). 4-8 Intrare în tagma hoţilor (1-5) Si: hoţit1 (4-8). 9-13 Practicare a ocupaţiei de hoţ (1-5) Si: hoţit1 (9-13). 14 Fraudare. 15 (Pex) înşelare. hoţ iş, [At: ALECSANDRI, P. P. 208 / E: hoţ + -iş] 1-11 av Hoţeşte (1-11). 12-13 av, a (Rar) (în mod) ştrengăresc. hoţit1 sn [At: MARIAN, INS. 40 / Pl: -uri / E: hoţi] (Rar) 1-13 Hoţire (1-13). 14 Fraudare. 15 (Pex) înşelare. hoţit2, ~ă [At: MDA ms / Pl: -iţi, -e / E: hoţi] (Rai*) 1-2 smf, a (Persoană) care a fost victima unui furt. 3-4 smf a (Persoană) care a suferit o fraudă. 5-6 smf a (Pex) (Persoană) care a căzut victimă unei înşelătorii. hoţoaică sf[At: KLOPŞTOCK. F. 276 / Pl: -ce / E: hoţ + oaică] 1-5 Hoaţă (1-5). 6 Şmecheroaică. 7 Ştrengăriţă. 8 Unealtă (de obicei de trestie) în formă de lingură, cu care copiii fură fructe din copaci. hoţoman, ~ă [At: ZILOT. CRON. 350 / V: oţ~ / Pl: ~i, -e / E: hoţ + -oman] 1-5 sm Hoţ (1-5) (mare). 6 sm Om ticălos Si: şarlatan. 7 sm (Fam) Ştrengar mare. 8-10 a (Foarte) hoţ (8-10). hoţomancă sf[At: GALAN, Z. R. 135 / Pl: -nce / E: hoţoman + -că] 1-5 Hoaţă (1-5) (mare). 6 Femeie ticăloasă Si: şarlatancă. 1 (Fam) Ştrengăriţă mare. hoţomăneşte av [At: TEODORESCU. P. P. 570 / E: hoţoman + -este] 1-7 în felul hoţomanilor (1-7). 8-14 Ca hoţomanii (1-7). hoţomănie sf [At: FILIMON, ap. TDRG / Pl: -ii / E: hoţoman + -ie] 1-14 (Faptă sau) purtare de hoţoman (1-7). 15 (Pex) înşelătorie. hovereraft sn [At: DN3 / P: o văr- / Pl: -uri I E: fr hovereraft] Vehicul care se mişcă pe o pernă de aer, generată de un motor special care aruncă jeturi de aer orientate. howdah sn [At: DN3 / P: haudah / Pl: -uri / E: eg howdah] Scaun prevăzut cu baldachin, purtat de un elefant sau de o cămilă şi folosit pentru transportul persoanelor de vază în Orient. hozainui vi [At: BL XI. 90 / Pl: -esc / E: rs xo3mmoBâTb] (Rsm; reg) A gospodări. hozate sfp [At: SIMA, M. / E: net] (Trs) 1 Lucruri (haine) ale cuiva. 2 (Spc) Unelte ale meşteşugarului. 3 Obiecte de casă. 4 Bagaj. 5 (Prt) Catrafuse. hozmoz sn vz hurmuz hozun sn [At: VICIU. GL. / Pl: -uri / E: net] (Reg) Pat cu picioarele prelungite în sus, formând un baldachin. hrab a, av vz hrăbor hrabol am vz hrăbor hraconi vi [At: DA ms / Pzi: -nesc / E: fo] (Reg) A scuipa. hracomt sn [At: ALECSANDRI. ap. CADE / Pl: -uri / E: hraconi] (Reg) Flegmă. hraiţă sf [At: PAMFILE, A. R. / V: horaiţ sn / Pl: -ţe / E: hraiu + -iţă] 1 Casă mare. 2 Cameră spaţioasă. 3 Clădire mare. hrai sn [At: ŞEZ. II, 16 / Pl: -uri / E: net] Casă mare şi goală. hram1 sn [At: MINEIUL (1766), 67 / V: (reg) cr~ / Pl: -uri / E: vsl XP&m] 1 Patron al unei biserici creştine. 2 (Pex) Serbare a patronului bisericii în oficiul divin. 3 Biserică. în raport cu patronul ei. 4 (Pop; îe) Ce ~ porţi (ori poartă) sau ai (ori are) sau ţii (ori ţine)? Ce fel de om eşti (sau este)? hram2 sn [At: (a. 1803) URICARIUL, VII. 133/30 / V: hream, ~mă sf / Pl: -uri / E: tc ikam ,,covor“] (Trm) 1 Un fel de covor ţesut rar. 2 Cuvertură de pat. hramă1 sf vz hram2 hramă2 sfvz cramă liramă3 sfv z maramă hrană sf [At: COD. VOR. 92/11 /V: ar-, har-, hăr-, hâr~J Pl: (rar) hrăni, (vechi) -ne / G D: -nei / E: vsl ;f/M#f4] 1 Tot ceea ce serveşte la nutriţia omului, a animalelor sau a plantelor Si: nutriment Cf merinde, pişte, vipt. 2 (Prc) Mâncare. 3 (Prc) Nutreţ. 4 (îe; d. o vită. un om) A fi de ar~ A fi de ajutor. 5 (D. cai, vite) A nu (mai) fi de ar~ A nu (mai) fi bun de muncă. 6 (îc) -na-vacii Plantă erbacee de nutreţ, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse şi cu flori albe, mici (Spergula arvensis). 1 (Trs; îf hăr-) Secară. 8-9 (îs) Pământ (sau loc) de - (Pământ arabil sau) pământ cultivat. 10 (Fig; rar) Ocupaţie de pe urma căreia se întreţine cineva Cf pâine. 11 (Slî) Pază. hranghel sm vz arhanghel hramlniţă sf [At: PSALT. 298/14 / V: hră~ / Pl: -ţe / E: vsl xpanhanhliă } (înv; csnp) 1 Talisman. 2 Temei. 3 Grânar. branişte sf [At: (a. 1591) CUV. D. BĂTR. I. 58 / Pl: -ti / E: hrană + -iste] (înv) 1 Hrană (1). 2 (Pex) întreţinere. 3 (Pex) Venit necesar traiului. hraniţă sf[At: VASILIU, C. 165 / E: ucr xpamnja] (Mol) Graniţă. hrapă sf [At: I. CR. II, 22 / V: ra~, hreap sn (Pl: -uri) / Pl: -pe şi hrăpi / E: ucr xpana „bulgăre de pământ îngheţat“,pazia ,,stâncă“] 1 (Mol; Buc) Coastă de deal prăpăstioasă. 2 (Moi; Buc) Râpă adâncă. 3 (Reg; îf hreap) Râpă plină cu cioate şi pietre, făcută de ploi. hrapci v vz hrăpci hrapşă sfvz raşpă hraşchină sfvz har chină hraşpă sf vz raşpă hraşti i vz hârş ti hrăbete sm vz vrăbete hrăbor, -oară [At: MOXA 353/10 / V: hrab, hrabol am, hărăbor I Pl: -ri, -oare / E: vsl xpâEtyrii] 1 a (înv)Viteaz. 2 a (înv) Voinic. 3 a (Trs; îf hărăbor, mai ales d. copii) Sănătos. 4 av Vitejeşte. 5 av Voiniceşte. hrăbori vtr [At: PSALT. SCH., ap. DA / E: hrăbor] 1-2 (înv) A (se) îmbărbăta. hrăborie sf [At: CORESI. PS. 389 / Pl: ~i/ / E: hrăbor + -ie] (înv) 1 Curaj. 2 Vitejie. 3 Bărbăţie. hrănaci, -ce [At: BIBLIA (1688). 36 / Pl: -ace / E: hrană + -aciu] (înv) 1 a Care mănâncă bine şi se îngraşă Si: mâncăcios. 2 a (Pex) Care se hrăneşte. 3 s (Agr) Hrănar. hrănar sm [At: TDRG / Pl: ~i / E: hrană + -ar] (Agr; înv) Persoană care alimentează batoza cu snopi Si: hrănaci (3). hrănii At: PSALT. SCH. 490/19 / V: hăr-, ar- (arâni) / Pzi: -nesc / E: vsl xpahhth] 1-2 vtr (Şfg) A da cuiva să mănânce sau a mânca Si: a (se) alimenta, a (se) nutri. 3-4 vtr (Pex) A (se) întreţine. 5-6 vtr (Pex) A(-şi) asigura existenţa cu cele necesare. 1 vt A creşte copii. 8 vt A da 663 HRĂNICEA hrană animalelor. 9 vt (Pex) A creşte animale. 10 vt (îe) A ~ batoza A alimenta batoza cu snopi. 11 vr A da hrană multă şi de calitate Sî: a în grasa. 12 vr (Fig; d. vinuri) A deveni tare datorită vechimii. 13-14 vtr (Mol; şfg) A se sătura de hrană. 15 vr (îe) A se ~cu vânt A nu avea ce mânca. 15 (îae) A mânca foarte puţin Si: a ciuguli. 16-17 vtr (Pex) A(-şi) găsi sursa veniturilor necesare traiului. 18 vr (Pex) A-şi câştiga existenţa dintr-o anumită muncă. 19 vr (Fig) A trăi cu cât se poate şi cum se poate. 20 vt (Fig) A-şi face iluzii. 21 (Jur; înv) A avea uzufructul unei averi. 22 (Slî) A feri. hrănicea sf [Ai: TDRG / Pl: ~ele / E: hrană + -icea] Hrănuţă. hrănicd sm vz grănicer lirănicer sm vz grănicer hrăniiniţă sfvz. hranilniţă hrănire sf [Ai: PSALT. SCH.. ap. DA ms / Pl: -ri / E: hrăni] 1 (Şfg) Ingerare a hranei Si: hrănit1 (1), hrăinitură (1). 2 (Şfg) Oferire a hranei cuiva Si: hrănit1 (2), hrănitură (2). 3 (Pex) Suportare a cheltuielilor de întreţinere Si: hrănit1 (3). 4 (Pex) Asigurare a existenţei cu cele necesare Si: hrănit1 (4). 5 Creştere a copiilor Si: hrănit1 (5), hrănitură (3). 6 Alimentare a animalelor Si: hrănit1 (6). hrănitură (4). 7 (Pex) Creştere a animalelor Si: hrănit1 (7), hrănitură (5). 8 (Agr) Alimentare a batozei cu snopi Si: hrănit1 (8). 9 Oferire a unei hrane îmbelşugate şi de calitate Si: hrănit1 (9), hrănitură (6), îngrăşare. 10 (Fig; spc) învechire a vinului Si: hrănit1 (10). 11 (Mol; şfg) Săturare de hrană Si: hrănit1 (11), hrănitură (7). 12 (Pex) Găsire a sursei de venit necesare traiului Si: Ivănit1 (12). 13 (Pex) Câştigare a existenţei dintr-o anumită muncă Si: hrănit1 (13). 14 (Fig) Supravieţuire după posibilităţi Si: hrănit1 (14). 15 (Fig) Alimentare cu iluzii Si: hrănit1 (15). 16 (Jur; înv) Obţinere a uzufructului unei averi Si: hrănit1 (16). 17 (Slî) Ferire. hrănit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hrăni] (îvr) 1-16 Hrănire (1-16). 17 (Slî) Ferire. hrănit2, ~ă a [At: N. TEST. 1648 / V: liăr~ / E: hrăni] 1 (D. oameni) Alimentat. 2 (Pex; d. oameni) întreţinut. 3 (Pex; d. oameni) Căruia i se asigură existenţa. 4 (D. copii) Crescut şi educat. 5 (D. animale) Sătul. 6 (Agr; d. batoză) Alimentat cu snopi. 7 (D. oameni şi animale, şîs bine ~) Gras. 8 (D. animale) Crescut2. 9 (D. vin) Devenit tare prin vechime. 10 (Pex) Care are o sursă de venit pentru asigurarea traiului. 11 (Pex) Care îşi câştigă existenţa dintr-o anumită muncă. 12 (Fig) Care supravieţuieşte după posibilităţi. 13 (Fig) Care se alimentează cu iluzii. 14 (Slî) Ferit2. hrănitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 204 / Pl: -oare / E: hrăni + -(i)tor] 1-2 smf a (Persoană) care alimentează. 3-4 smf, a (Persoană) care suportă cheltuielile de întreţinere. 5-6 smf, a (Pex) (Persoană) care asigură cuiva existenţa. 7-8 smf, a (Persoană) care creşte copii. 9-10 smf, a (Persoană) care alimentează animale. 11-12 smf, a (Persoană) care deţine animale. 13-14 smf, a (Persoană) care găseşte surse de venit pentru asigurarea existenţei sale şi a altora. 15 a (D. alimente) Care satură. 16 a (D. alimente) Care îngraşă. 17 a (D. alimente) Care conţine toate principiile nutritive. 18 a (Pex; d. alimente) De bună calitate. hrănitură sf[At: ANON. CAR. / Pl: -ri / E: hrăni + -tură] (înv) 1-7 Hrănire (1-2,5-7, 9,11). 8 Ospătare. 9 Belşug. hrămţă sf vz hreniţă hrăntui v vz hrentui hrănuţă sf[At: GRAIUL II, 41 / Pl: -ţe / E: hrană + -uţă] 1-8 (Şhp) Hrană (1-3,10) (puţină) Si: hrănuţă. hrăpănos, ~oasă a vz răpănos lirăpărtţ, -eaţă av, a [At: CONTEMP., S. II. 1949, nr. 165. 11/1 / Pl: -i, -e / E: hrăpi + -ăreţ] 1-2 (în mod) lacom. 3-4 Rapace. hrăpăreţie sf[At: IORDAN. L. R. A. 178 / Pl: ~i/ / E: hrăpăreţ + -ie] 1-2 însuşire de a fi hrăpăreţ (2,4). 3 Fapta de hrăpăreţ. hrăpchl v vz lirăpci hrăpc'i vi [At: ŞEZ. III, 16 / V: lirap~, ~c/ri. hrep~ / Pzi: -pcesc / E: rs xpaneTb „a sforăi44] (Buc; Trs) 1 (îf hrap-) A sufla din greu. 2 A ţipa la cineva. 3 (îf -chi\ d. câini) A lătra pe neaşteptate. 4 (îf hrep-) A scuipa repetat după ce a mâncat ceva neplăcut. hrăpi v vz răpi hrăpire sf vz răpire hrăplt sn vz răpit hrăpitor, -oare smf, a vz răpitor hreadă sf [At: BUGNARIU, N. ap. DA ms / Pl: ? / E: ucixpxAa] (Reg) 1 Loc pe unde se poate trece cu picioarele şi cu trăsura prin apă Cf vad. 2 Pârâu. hream sn vz hram2 hreamăt sn vz freamăt hrean sm [At: (a. 1802) IORGA, S. D. XII 143 / V: hâr~ sn, her-, hiran~, hir~, ir~, re~ / Pl: -eni / E: vsl jţp&Hi] 1 (Bot) Plantă legumicolă din familia cruciferelor, cu tulpina subterană cilindrică, groasă, albă (folosită în alimentaţie drept condiment) cu frunzele mari şi cu flori albe (Armoracia rusticana). 2 (îe) A trăi (sau a se deprinde) ca viermele în ~ A se obişnui cu o viaţă amărâtă, plină de privaţiuni. hreaniţă sf[At: PANŢU, PL.2. ap. DA ms / Pl: -ţe / E: hrean + -iţă] (Bot) Plantă erbacee, aspră la pipăit, cu florile galbene (Buni as Erucago). hreap sn vz hrapă hreapă sf vz hreapcă hreapcă sf[At: CREANGĂ. GL. / V: -pă, hrlp- I Pl: -epce / E: ucr xpadKH] (Reg) 1 Greblă mică aplicată la coasă ca să aşeze în brazdă grânele cosite. 2 (Pex) Coasă prevăzută cu o astfel de greblă. 3 (îe) A ieşi la ~ A ieşi la coasă. 4 Snopi de ramuri şi crengi care se pun în parii gardurilor ca un fel de streaşină. 5 (îf hripcă) Crengi de viţă de vie, rămase de la curăţarea viei şi puse pe garduri. 6 Pădure de un an (de lăstar). hreasc sn vz vreasc hreaspă sf vz raşpă hreast sn vz vreasc hreause sfp vz hreuce hrebăn sn [At: PRECUP. P. 22 / E: ucr xpe6mn>] 1 Greabăn. 2 Darac. hrebăna vt [At: PRECUP. P. 22 / Pzi: hrebăn / E: hrebăn] (Reg; d. lână) 1 A pieptăna. 2 A dărăci. hrebănat1 sn [At: CHEST. V. 160/56 /Pl: -uri/ E: hrebăna] 1 Pieptănare a lânii. 2 Dărăcire. hrebănat2, ~ă a [At: CHEST. II. 236/345 / Pl: ~aţi, -e / E: hrebăna] 1 (D. lână) Pieptănat2. 2 (D. lână) Dărăcit2. 3 (Fig; d. şindrile) îmbinat rău. hrebău sn [At: COMAN. GL. / Pl: ? / E: net] (Mar; reg) Vas de lemn în care se culeg afine. hreblncă sf [At: CADE / Pl: -nci / E: ucr xpeOmnca, cf hrebăn, hrebăna] (Reg) Scândură pe care se pun pieptănuşii cu care se piaptănă lâna. hremet sn vz freamăt hremul vt [At: COMAN, GL. / Pzi: -esc / E: net] (Reg) A incomoda. hreniţă sf[At: PANŢU. PL.2 / V: hrăn- / A: şi hreniţă / E: hrean + -iţă cf hreaniţă] (Bot) 1 Plantă erbacee, aspră la pipăit, cu frunze cu lobi dinţaţi şi cu flori mici. albe Si: urda-vacii (Lepidium campestre). 2 Plantă erbacee cu flori albe, mici. ale cărei frunze se întrebuinţează ca salată Si: creson (Lepidium satium). 3 Gălbenea. 4 Năsturel. hrenoasă sf [At: PANŢU, PL.2 / Pl: -se / E: hrean + -(«•] (Bot) Muştar-de-câmp. hrentui [At: CREANGĂ, GL. / V: lirăn~, hrin~, hle~, hlenţul ! Pzi: ~e^c / E: net] (Reg) 1-2 vtr A (se) strica. 3 vr A se învechi. 4 vr A se hodorogi. 5-6 vtr A (se) împrăştia. 7-8 vtr (Fig; d. oameni) A (se) obosi peste măsură. hrentulre sf[At: MDA ms / Pl: -ri / E: hrentui] (Reg) 1 Stricare. 2 învechire. 3 Hodorogire. 4 împrăştiere. 5 (Fig) Obosire peste măsură Si: hrentuit1 (5). hrentuit1 sn [At: MDA ms / Pl: -uri / E: hrentui] (Reg) 1 Stricare. 2 învechire. 3 Hodorogire. 4 împrăştiere. 5 (Fig) Hrentuire (5). hrentuit2, ~ă a [At: DRĂGHICI, R. 304/1 1 / V: hrenţu- / E: hrentui] (Mol) 1 (D. obiecte) Stricat2. 2 (D. obiecte) învechit2. 3 (D. vehicule) 664 HRUBĂ Hodorogit2. 4 împrăştiat2. 5 (Fig; d. oameni) Obosit peste măsură Si: extenuat. hrentuitură sf [At: I. IONESCU. C. 213/1 / Pl: -ri / E: hrentui + -(i)tnră] Oboseală. hrenţui v vz hrentui hrenţuit, ~ă a vz hrentuit hrenui vt [At: ŞEZ. II. 24 / Pzi: -esc / E: hrean] (Reg) A amărî. hrepci v vz hrăpci hrepcui vt [At: I. IONESCU, C. 127/5 / Pzi: -esc / E: hreapcă] (Reg) A cosi cu hreapca (2). hrepcuit sn [At: PAMFILE. A. R. 128 / Pl: -uri I E: hrepcui] (Reg) Cosire cu hreapca (2). hreşc sn vz vreasc hreştiuri sfp vz hreşturi hreşturi sfp [At: CADE / V: ~tiuri / E: net] (Reg) Vreascuri. hreuce sfp [At: CV 1950. nr. 4, 39 / V: ~ause / E: net] (Reg) Fructe. hriadă sf [At: CHEST. II, 53/264a / Pl: -de / E: net] (Reg) Casă mare. hrib sm [Ai: HOGAŞ. M. N. 114 / V: Iiilibă sf, hir~, hiribă sfl Pl: -i / E: ucr xpn6] (Bot) 1 Ciupercă comestibilă, cu pălăria de culoare brună-gălbuie şi cu piciorul alb, gros Si: mânătarcă (Boletus edulis). 2 (îc) ~-ţigănesc (sau ~-vânăt) Ciupercă veninoasă cu pălăria bombată de culoare lividă-gălbuie şi cu piciorul gros, oval-bulbos, de culoare roşiatică, ce creşte toamna prin păduri, în grupe (Boletus tupinus). 3 (îae) Ciupercă veninoasă cu pălăria roşcată-alburie şi cu piciorul gros având, în partea superioară, o reţea de vinişoare roşii, care creşte toamna prin păduri Si: hrib-aib (Boletus Santas). 4 (îf hiribă) Rodul-pământului. 5 (Trs; îf hiribă) Cartof. hricică sfvz hrişcă hrincă sf [At: CREANGĂ, GL. / Pl: -ci / E: ucr rpmma] 1 Bucată mare de mămăligă (de obicei) jumătate prăjită la foc. 2 Felie de mămăligă sau de pâine. 3 Mămăligă tăiată cu aţa în felii subţiri ca să se răcească mai repede. 4 (Pex) Bucată de mămăligă rece. hrincuţă sf [At: DEX / Pl: -ţe / E: hrincă + -uţă] 1-8 (Şhp) Hrincă (1-4). hrintui v vz hrentui hripcă sfvz hreapcă hrism1 sn vz hrismă lirism2 sn vz hrismos hrismă sf[At: ŞINCAI, HR. I. 241/17 / V: ~ism sn, ~izm sn / E: gr Xpiopoc ,,unsoare“] (înv) Mir. hrismos sn [At: CANTEMIR. IST. 137 / V: -m (Pl: -muri) / Pl: -uri / E: gr xprjcfpâg] (Grm; înv) Oracol. hriso- vz criso- hrisohedomsm sn [At: DN3 / Pl: -e/E: fr chrysohedinisme] Curent de idei care susţinea că omul poate rezolva orice problemă economică cu ajutorul aurului, idealul unei societăţi sau ţări fiind de a avea cât mai mult metal preţios. hrisoht sn vz crisolit hrisov sn [At: GCR. I, 174/35 /V: -stov, râstov, ristob, ristov, rostov / Pl: -oave / E: gr ;#n)otfjPot)Aov „bulă de aur“. vsl xpwjoBoyA'b] 1-3 (în Evul Mediu) Act emanat de la un suveran, prevăzut cu pecetea acestuia şi servind ca titlu de proprietate, ca diplomă de boierie, ca titlu pentru un privilegiu etc. Si: hrisovul (1-3). hristoagă (1-3) Cf carte domnească. hrisovol’it, a [At: (a. 1804) URICARIUL 1.27 / Pl: -iţi, / E: hrisov] (înv) 1-3 Privilegiat printr-un hrisov (1-3). hrisovul sn [At: CANTEMIR, IST. 175 / Pl: -litri / E: cf hrisov] 1-3 (îvr) Hrisov (1-3). hristian, a [At: I. NEGRUZZI. ap. TDRG / Pl: -i, -e / E: hrist + ~(i)an] (înv) Creştin. hristianism sn [At: LM /V: cr~ / Pl: -el E: hristian +.-ism] (Iuz) Creştinism. hristianitate sf [Ai: LM / Pl: -tăţi / E: hristian + -itate] (Iuz) Creştinătate. hristoagă sf [At: MAT. FOLK. 71 / Pl: -ge / E: ctm hristov + hârţoagă] (îvp; prt) 1-3 Hrisov (1-3). hristoitie sf [At: ALECSANDRI. T. 1388 / E: gr ^Jia^oriQem] (Grî) 1-2 (Viaţă sau) comportare evlavioasă, conformă cu morala creştină. hristomafie sfvz crestomaţie hristos sm [At: MOXA 406/3 / Pl: -oşi / E: gr ^pi hulit2, -ă [At: BIBLIA (1688), 238/2 / Pl: -iţi, ~c / E: huli] 1-2 smf a (Om) făcut de ocară. 3-4 smf a (Om) vorbit de rău. 5-6 smf a (Om) batjocorit. 7-8 smf a (Om) înjosit în ochii altora. 9-10 smf, a (Om) calomniat. 11-12 smf a (Pex) (Om) defăimat. 13 a (D. lucruri sfinte) Care a fost blasfemiat. 14-15 smf a (Pex) (Om) dispreţuit. 16 sfa Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. hulitor, -oare smf, a [At: MINEIUL (1776) 63 / Pl: -i, -oare / E: huli + -tor] 1-2 (Persoană) care spune vorbe de ocară. 3-4 (Persoană) care vorbeşte de rău. 5-6 (Persoană) care batjocoreşte. 7-8 (Persoană) care înjoseşte pe cineva în ochii altora. 9-10 (Persoană) care calomniază. 11-12 (Pex) (Persoană) care defăimează. 13-14 (Persoană) care blasfemiază ceva considerat sfânt Si: hulnic (1-2). 15-16 (Pex) (Persoană) care dispreţuieşte. hulitură s:f [At: ANON. CAR. / Pl: -ri / E: huli + -tură] (înv) 1-2 Hulire (1-2). 3 Batjocorire. 4 Hulire (4). 5 Calomniere. 6 (Pex) Defăimare. 7 Hulire (7). 8 (Pex) Dispreţuire. hully-gully sni [At: DN3 / P: hali-gali / E: eg hully-gully] Formă de dans madison, în care dansatorii se aşează în şiruri paralele şi fac deplasări laterale în paşi săriţi, însoţiţi de o glisare din spate în faţă. hulnic, ~ă a [At:'CORESI, ap. DHLR II, 511 / Pl: -ici, -ice / E: vsl X&fAhHNirh] (înv) 1-2 Hulitor (13-14). hulobă sfvz hlobă hulpan sm vz vulpan hulpărie sfvz vulpărie hulpău sm vz vulpău hulpav, -ă [At: CREANGĂ, P. 32 / V: glup-, hâl~, hâlpov, hâltov, hlupov, lupov / Pl: -i, -e / E: ns cf bg xammt, srb hlapiti] 1-2 av, a (în mod) lacom. 3 a Mâncăcios. hulpe sfvz vulpe hulpesc, -ească a vz vulpesc hulpi v vz hupi hulpire sf vz hupire hulpit1 sn vz hupit1 hulpit2, -ă a vz hupit2 hulpos, -oasă a vz vulpos hultan sm vz vultan huitenioală sf vz hutenioară hultenioară sf [At: PANŢU, PL.2 / V: -ală / Pl: -re / E: hultan + -ioară] (Bot) Vulturică. hultoan, -ă snf vz altoi1 hultoare sf vz vâltoare hultui v vz altoi2 hultoian sn [At: VASILIU, C., ap. DA ms / Pl: ? / E: ns cf altoan) (Hor) 1 Altoi1. 2 Arbore altoit. hultuan, ~ă sn, sfvz altoi1 hultui v vz altoi2 hultuială1 sfvz altoială hultuială2 sf [At: PAMFILE, I. C. 153 / V:/w~ / Pl: -ieli / E: net] Hârtie sau pânză care se punea la o încărcătură de pulbere la vânat. hultuire sf vz altoire hultuit1 sn vz altoit1 hultuit2, ~ă a vz altoit2 hultuitor, -oare smf a vz altoitor hultuitură sfvz altoitură hultuoană sf vz altoi1 hultur sm vz vultur hulub, ~ă [At: MARIAN, O. II, 180 / V: gu-, hol-, hurl- / Pl: -i, -e / E: ucr xoAy6] 1 sm (Orn; reg; şîs ~ de casă) Porumbel. 2 sm (îs) ~ de stepă (sau de câmp, de codru, de pădure, sălbatic) Pasăre din ordinul columbiformelor, de mărimea unui porumbel, de culoare galbenă brună, cu pete sure pe spate (Syrrhaptes paradoxus). 3 a (D. animale) Cu părul sau cu penele cenuşii, asemănătoare cu guşa porumbelului sălbatic Si: huluban. 4 sm (Fig) Amorez. huluban, ~ă a [At: MARIAN, ap. DA ms / Pl: -i, -e / E: hulub + -an) Hulub (3). hulubar smn [At: CHEST. II, 433/178 / Pl: -i, -e IE: hulub + -ar] (Reg) 1-2 îngrijitor de hulubi (1-2). 3-4 Hulubărie (1-2). hulubaş sm [At: CREANGĂ, P. 168 / Pl: -i / E: hulub + -ig] 1 (Lit) Mândrie nemăsurată a unui individ şi supraapreciere a forţelor şi libertăţii sale în confruntarea cu destinul (surse ale tragicului în teatrul antic). 673