BIBL.CENTR.UHW, „M. EMINEStU” iAŞl fMJW Prof. univ. dr. Gheorghe D. BISTRICEANU MICĂ ENCICLOPEDIE DE FINANŢE, MONEDĂ ASIGURĂRI Voi. III P - Z Tehnoredactare computerizată: Ameluţa Vişan Coperta: Daniel Ţuţunel Copyright © 2007 Editura Universitară Director: jur. Vasile Muscalu B-dul Nicolae Bălcescu 27-33 Bl. Unic, sectorul 1, Bucureşti. Tel./fax. 315.32.47 e-mail: editurauniversitară@edinfo.ro. http: www. editurauniversitara. ro. EDITURĂ RECUNOSCUTĂ DE CONSILIUL NAŢIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (C.N.C.S.I.S.) Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BISTRICEANU, GHEORGHE D. Mică enciclopedie de finanţe, monedă, asigurări / Gheorghe D. Bistriceanu. - Bucureşti : Editura Universitară, 2006 -3 voi. ISBN (10) 973-749-087-8 ; ISBN (13) 978-973-749-087-2. Voi. 3: P-Z. - 2006. - Bibliogr. - ISBN (10) 973-749-123-8; ISBN (13) 978-973-749-123-7 336 336.71 368 © Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate Editurii Universitare. Distribuţie: tel/fax (021) 315.32.47 (021) 319.67.27 ISBN (10) 973-749-123-8; ISBN (i3) 978-973-749-123-7 Tedprint tipografie TeL: 411JMX55; 411.47.76 Jed@pfomo.ro Prof. univ. dr. Gheorghe D. BISTRICEANU MICĂ ENCICLOPEDIE DE FINANŢE, MONEDĂ ASIGURĂRI Voi. III p - z 420382 B.C.U. IASI m EDITURA UNIVERSITARA Bucureşti, 2006 1 1. IAN. 2008 p PACHET DE ACŢIUNI DE CONTROL, parte din totalul capitalului sub formă de acţiuni al unei societăţi pe acţiuni, care asigură proprietarului lor dominaţia în fapt asupra întregii activităţi a societăţii. Din punct de vedere teoretic, pentru a controla şi domina societatea pe acţiuni, o anumită persoană ar trebui să dispună de peste 50% din numărul total al acţiunilor, în fapt însă acest control se poate înfăptui şi prin posesia a 40% sau chiar a 30-35% din numărul total al acţiunilor, deoarece o însemnată parte a micilor proprietari, fiind dispersaţi, nu participă la activitatea şi la adunările generale ale societăţii. Pe această cale este înlesnită dominaţia oligarhiei financiare şi are loc intensificarea concentrării şi centralizării capitalurilor. V. şi oligarhie financiară. PACTA SUNT SERVANDA (lat.), cel mai vechi principiu al dreptului internaţional care constă în aceea că înţelegerile, tratatele, pactele trebuie respectate întocmai. PAGUBĂ 1. Pierdere materială, bănească sau financiară, suferită de o persoană fizică sau juridică ori cauzată acestora. 2. Stricăciuni, deteriorări, distrugeri, de regulă exprimate valoric, suferite de un bun asigurat ca urmare a producerii cazului asigurat. P. poate fi parţială sau totală. V. şi caz asigurat; daună. PANICĂ BANCARĂ, spaimă, frică mare care i-a cuprins pe depunătorii la bănci, determinată de pierderea, de prăbuşirea încrederii în una sau câteva bănci, care determină rapid şi pe scară largă prezentarea deponenţilor la bănci pentru a-şi retrage depozitele. P.b. poate duce la falimente bancare. PANICĂ DE BURSĂ, perioada cea mai acută a crizei de bursă, caracterizată prin scăderea considerabilă, bruscă, a cursului hârtiilor de valoare şi, în primul rând, a acţiunilor. Când apare p. de b. creşte vertiginos oferta de hârtii de valoare, iar cererea scade considerabil. Căderea cursului la bursă îi ruinează în primul rând pe speculanţii mici şi mijlocii, care în perioada de agiotaj (v.) au cumpărat hârtii de valoare la cursuri ridicate. Marii speculanţi de bursă şi băncile folosesc p. de b. pentru cumpărarea de acţiuni la preţuri foarte scăzute. PARA, monedă de dimensiuni mici, de origine turcească, confecţionată din argint, care a circulat şi în Ţările Române în secolul al XVIII-lea şi la începutul secolului al XlX-lea; un leu era egal cu 40 de parale. Prin reforma din 1867, paraua a fost înlocuită cu banul (a suta parte dintr-un leu). V. şi leu. PARADIS FISCAL, ţară, centru, zonă care oferă nerezidenţilor dornici să investească într-un mediu fiscal mai favorabil decât cel care se aplică pe teritoriul de rezidenţă. P.f. cuprinde 6 PAR orice ţară care nu percepe impozite sau încasează impozite reduse pe toate sau numai pe anumite categorii de venituri, asigură un anumit secret bancar şi comercial, cerinţe minime din partea băncii centrale şi nici un fel de restricţii asupra schimburilor valutare. Scopul p.f. este să plăteşti mai puţin şi să câştigi mai mult. P.f. asigură expansiunea în străinătate prin mijloace legale. Aproape fiecare ţară poate fi considerată un p.f. deoarece, într-o formă sau alta companiilor şi persoanelor fizice străine le sunt oferite unele facilităţi pentru a încuraja invenţiile şi a promova astfel dezvoltarea economică. P.f. stimulează investiţiile de capital în afara teritoriului naţional al investitorului şi alte modalităţi de gestionare a portofoliului investiţional. P.f. prezintă şi avantaje legate de păstrarea secretului bancar şi alte înlesniri legale. Unele ţări de dimensiuni mai mici încurajează afacerile financiare sub forma p.f., cum sunt: Insulele Cayman, Singapore, Bermude, Hong Kong, Monaco, Luxemburg, Liechtenstein, Gibraltar, Insulele Virgine Britanice, Irlanda, Olanda ş.a. PARADOXUL ECONOMISIRII, situaţie când în economie nu se folosesc deplin şi eficient resursele materiale, financiare şi umane şi, de aceea, cu cât cetăţenii economisesc mai mult şi trăiesc mai modest, cu atât producţia scade şi este mai puţin ocupată forţa de muncă. P.e. este doar aparent şi ar sugera că economisirea este un lucru „rău“, deoarece ar conduce la reducerea consumului, la micşorarea cererii de mărfuri şi de servicii. în fond, procesul economisirii, într-o economie bine condusă şi administrată, trebuie să aibă ca efect creşterea investiţiilor, crearea a noi locuri de muncă, ocuparea forţei de muncă, creşterea şi diversificarea producţiei, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă materiale şi spirituale. PARAFISCALITATE, totalitatea obligaţiilor cetăţenilor şi agenţilor economici peste obligaţiile fiscale, adică plata de contribuţii pentru asigurările sociale de stat şi pentru cele de sănătate, contribuţii pentru alimentarea fondului de şomaj, subscripţii, donaţii etc. V. şi fiscalitate. PARAGRAF BUGETAR, subdiviziune a cadrului general al clasificaţiei bugetare, respectiv a titlului bugetar, în care se cuprind grupele de cheltuieli ale unităţilor bugetare cu acelaşi fel de activitate. V. şi cadrul comun al clasificaţiei bugetare; cadrul general al clasificaţiei bugetare; clasificaţie bugetară. PARITATE 1. Egalitate, echivalenţă valorică, raport valoric între două monede. 2. Valoarea în aur a unei unităţi monetare. 3. Raportul dintre greutatea aurului fin conţinut în monedele care se compară între ele. 4. Rata de schimb a unei monede în raport cu alta neetalon, într-un sistem de parităţi fixe. ❖ P. aur (metalică) 1. Conţinutul legal în metal preţios al unei unităţi monetare sau valoarea exprimată în metal preţios a unei unităţi monetare. Valorile paritare ale monedelor comparate sunt exprimate în metal preţios (aur). 2. Exprimarea în aur a raportului valorilor paritare a două monede. P.a. (m.) este sinonimă cu cursul oficial al monedelor respective. P.D.S.T., în care valorile paritare a două monede se stabilesc în raport cu Drepturile Speciale de Tragere (v.) ❖ P. mobilă, rezultat al ajustării valorilor paritare ca urmare a cotaţiilor de pe pieţele valutare sau determinate de alte motive. V. şi valoare paritară. ❖ P. monetară, raport valoric între cantităţile de metal preţios cuprinse de o monedă străină şi de moneda naţională sau între două monede. Acest raport se stabileşte numai dacă moneda străină conţine acelaşi metal preţios ca moneda naţională. Calcularea p.m. se poate face atât prin raportarea greutăţii metalului fin din moneda străină la greutatea aceluiaşi metal din moneda naţională, cât şi prin stabilirea egalităţii dintre valoarea legală a unităţii de metal preţios exprimat atât în moneda naţională, cât şi în cea străină. De regulă, p.m. este stabilită prin lege şi, de aceea, ea se numeşte legală. ❖ P. valutară, exprimarea valorilor paritare într-o valută (de exemplu, în dolari S.U. A.). P.v. se determină în funcţie de numărul dolarilor pe care îl exprimă fiecare dintre cele două monede şi se mai poate defini ca fiind raportul dintre puterile de cumpărare a două valute. Astăzi, când pe piaţă circulă bancnote neconvertibile, p.v. se poate PAR 7 schimba în funcţie de deprecierea valutelor faţă de aur, de restricţiile valutare, de starea balanţei de plăţi a diferitelor ţări. V. şi curs valutar; valoare paritară. ❖ P. puterii de cumpărare, raportul dintre valutele diferitelor ţări, bazat pe egalitatea puterii lor de cumpărare faţă de diferite mărfuri. P.p. de c. reflectă nivelurile preţurilor mărfurilor diferitelor ţări, dobândind în condiţiile actuale o importanţă deosebită în stabilirea cursurilor valutare. în perioada actuală au loc abateri bruşte şi prelungite ale cursurilor valutare de la p.p. de c., cauzele fiind inflaţia, dezechilibrul prelungit al balanţei de plăţi care provoacă scăderea cursului valutar, folosirea dumpingului valutar pentru întărirea poziţiilor pe plan mondial etc. PARIU, înţelegere aleatorie prin care părţile oferă, fiecare în parte, câte o miză, contând pe o anumită eventualitate, urmând ca partea câştigătoare să primească toate mizele puse în joc. Obligaţiile sunt naturale, părţile neputându-se adresa justiţiei. P. este practic un joc de noroc, care se organizează mai ales la cursele de cai. P. este înţeles şi ca un rămăşag, ca o prinsoare. PARLAMENTUL ROMÂNIEI, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, ales pe un mandat de patru ani, care poate fi prelungit prin lege organică, în caz de război sau de catastrofa. P.R. ■dezbate şi aprobă programul Guvernului privind activitatea economico-socială şi financiară şi urmăreşte realizarea lui; "dezbate şi adoptă legea finanţelor publice; "dezbate şi adoptă legi privind impozitele, taxele şi alte venituri ale bugetului de stat, ale bugetelor locale şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat; "dezbate şi adoptă bugetul public naţional şi contul general anual de execuţie a bugetului de stat; "adoptă legi privind activitatea financiară, bancară, de asigurări sociale, asigurări de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă, legea privind atragerea şi fructificarea economiilor băneşti ale populaţiei, legile privind organizarea şi funcţionarea ministerelor, legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, legi privind controlul financiar etc. PAROLĂ, consemn stabilit la prima depunere sau ulterior, format din cel mult două cuvinte, pe care deponenţii pe librete de economii C.E.C. la purtător cu parolă îl scriu pe documentul de restituire, în faţa unităţii emitente a libretului, în momentul în care doresc să retragă banii depuşi. PARTAJ, înţelegere între coproprietari, hotărâre judecătorească sau notarială prin care încetează starea de coproprietate sau starea de indiviziune şi care constă în împărţirea bunurilor (bunului) comune între coproprietari, fiecare dintre aceştia devenind proprietar exclusiv asupra unui (părţi) bun din cele care se aflau în coproprietate. Ca urmare a efectuării p., dreptul indiviz se transformă într-un drept exclusiv. PARTE DE FONDATOR, acţiunile ce se atribuie de către unele societăţi anonime persoanelor care şi-au adus un aport deosebit (prin experienţa şi mai ales prin influenţa lor) la crearea şi la dezvoltarea economico-fmanciară a societăţii. P. de f. nu conferă dreptul de participare la administraţia societăţii, iar aceste acţiuni nu reprezintă o parte din capital. P. de f. asigură însă atribuirea unei părţi din profitul net şi, de obicei, a superdividendelor (v.) drept recompensă pentru contribuţia la fondarea şi la propăşirea societăţii. V. acţiune; acţiune de fondator. PARTE SOCIALĂ 1. Parte din valoarea proprietăţii unei cooperative meşteşugăreşti, de consum şi de credit pe care o pot deţine membrii cooperatori în proprietatea lor. Pentru constituirea p.s. fiecare cooperator poate depune anual, la fondul de dezvoltare al cooperativei, o anumită sumă de bani. P.s. care rezultă din totalitatea depunerilor membrilor cooperatori pentru dezvoltarea cooperativei nu poate depăşi 50% din valoarea proprietăţii obşteşti. Membrii 8 PAR cooperatori fac depuneri la p.s. pentru o perioadă de cel puţin cinci ani, după expirarea căreia sumele depuse se pot restitui la cerere, integral sau în mod eşalonat, pe o perioadă de 2-5 ani, în raport cu posibilităţile financiare ale cooperativei. Este garantată restituirea integrală a sumelor depuse. Dacă survine pensionarea, membrii cooperatori îşi pot menţine p.s. şi participă în continuare la beneficii în raport cu mărimea acesteia. Sumele depuse de membrii cooperatori la p.s. pot fi dobândite prin moştenire. Pe baza hotărârii adunării generale a cooperativei, fondurile rezultate din depunerile în bani ale membrilor cooperatori la p.s. se folosesc numai pentru investiţii productive, destinate dezvoltării averii obşteşti, care să ducă la creşterea continuă a producţiei şi a beneficiilor cooperativei. Pentru depunerile în bani la p.s., fiecare cooperator are dreptul să primească din beneficiul cooperativei un venit anual. în cazurile în care nu se realizează beneficiul prevăzut, cooperatorilor li se garantează un venit anual minim, calculat în raport cu suma depusă la p.s. 2. Parte din capitalul unei societăţi cu răspundere limitată, contravaloarea aportului unui asociat în această societate, dreptul care rezultă din contractul de societate în avantajul fiecărui asociat al acestui tip de societate comercială. PARTICIPAREA CREDITORILOR LA MASA FALIMENTARĂ, condiţie a acordării despăgubirii la asigurarea creditelor pentru export. Astfel, asiguraţii au dreptul să solicite asigurătorului plata despăgubirii de asigurare şi în cazul în care debitorul a ajuns în stare de insolvabilitate, deoarece averea acestuia sau cea a moştenitorilor lui a fost supusă la deschiderea procedurii falimentului, în vederea participării creditorilor la masa falimentară. PARTICIPAREA LA BENEFICIUL REASIGURATORILOR, operaţiune care poate fi făcută de către reasigurat (v.) în cazurile în care reasigur&torul (v.) realizează o rentabilitate mai ridicată. Cota de participare a reasiguratului la beneficiul realizat de reasigurător poate fi fixă sau variabilă, în funcţie de nivelul rentabilităţii obţinute de reasigurător. Dacă reasigurătorii, în loc să obţină beneficii, înregistrează pierderi, reasiguratul poate accepta ca acestea să fie scăzute din beneficiul ce se va obţine în anii următori. în astfel de situaţii, participarea reasiguratului la beneficiu se va calcula asupra beneficiului net (rămas după deducerea pierderilor înregistrate anterior). Pentru recuperarea pierderilor respective se poate stabili o perioadă de câţiva ani (3-5 ani), după care acestea nu mai pot fi luate în calcul la determinarea cotei de participare a reasiguratului la beneficiul reasigurătorului. Nu este exclusă nici varianta stabilirii unei perioade nedeterminate pentru recuperarea pierderii. Cota de participare a reasiguratului la beneficiul realizat de reasigurător se calculează anual, cu regularizarea ulterioară a diferenţelor în plus sau în minus, pe baza deconturilor de prime şi daune care se întocmesc la încheierea anului de gestiune respectiv. La determinarea beneficiului realizat de reasiguratori se au în vedere, pe lângă sumele decontate de reasigurat ca prime, comisioanele de reasigurare, daunele şi cheltuielile de administraţie ale acestora, care se stabilesc într-un procent (de obicei 3-5%) din volumul primelor brute. PARTICIPAŢIE, contract de asociaţie între două sau mai multe persoane care se înţeleg să pună în comun fie numai munca, fie muncă şi capital, fie numai capital, într-o anumită afacere şi a cărui durată depinde de durata obiectului participaţiei. De exemplu, participarea comercianţilor la diferite afaceri întâmplătoare (cumpărarea şi vânzarea unei partide de mărfuri), participarea industriaşilor, la întreprinderi similare sau de care au nevoie (furnizoare de materii prime, pentru desfacerea produselor), a băncilor la capitalul diferitelor întreprinderi, primind în schimb acţiuni sau părţi sociale, iar, în anumite cazuri, putând lua parte şi la conducerea lor. PARTICIPAŢIE BANCARĂ, contribuţia unei bănci mari prin subscriere de capital la constituirea sau la dezvoltarea unei alte bănci. PAS DE LICITAŢIE VALUTARĂ, marjă de +4/-5% faţă de cursul de referinţă stabilit în ziua precedentă zilei desfăşurării şedinţei de licitaţie valutară. P. de Lv. se stabileşte de PAS 9 Banca Naţională a României, care îl şi poate modifica în vederea realizării obiectivelor de politică valutară. V. şi valută; curs valutar; licitaţie valutară; cotatorul licitaţiei valutare. PASIV 1. Totalitatea resurselor economice ale unui agent economic, privite sub aspectul provenienţei, al surselor de constituire existente la un moment dat. în pasiv se cuprind: capitalul social, rezervele, creditele, rezultatele nete ale activităţii (profitul, rezervele pentru riscuri şi încercări, datoriile, conturile de regularizare etc.). 2. Expresia bănească a obligaţiilor unei persoane juridice, evidenţiate în bilanţul său contabil. V. şi activ. PASIV PATRIMONIAL, totalitatea datoriilor (obligaţiilor) şi a sarcinilor de natură economică care aparţin unei persoane juridice sau fizice şi care, împreună cu activul, formează patrimoniul (v.) persoanei respective. PASIV SUCCESORAL, sumă de bani stabilită la decesul unei persoane, formată din datorii rezultate din impozite, taxe, prime de asigurare, diferite alte datorii faţă de stat, creanţele ipotecare, cheltuielile efectuate de succesori sau de către susţinătorii defunctului pentru îngrijire, cheltuielile ocazionate de înmormântare etc. şi garantate cu activul succesoral. P.s. se deduce din activul succesoral. V. şi activ succesoral; taxă; taxă de succesiune. PASIVE BANCARE, diferite mijloace patrimoniale caracteristice băncilor, înscrise în bilanţul lor, la pasiv. P.b. cuprind, spre exemplu: capitalul social, fondul de rezervă, rezerva penlni riscul de credit, repartizarea profitului, provizioane, diferite fonduri, rezultatul reportat, disponibilităţile clienţilor din conturi, depozitele la termen atrase de la clienţi, împrumuturi contractate pe piaţa financiară, diverse datorii etc. PASIVE DE CAPITAL, părţi, forme de capital investite în activităţile proprii ale agentului economic şi creditele primite. PASIVE DE EXPLOATARE, resurse băneşti care aparţin terţelor persoane juridice şi fizice, dar pe care unitatea economică le foloseşte ca pe cele proprii. în p. de e. se află datoriile faţă de furnizori, avansuri şi aconturi primite de la clienţi, datoriile faţă de stat, faţă de asigurările sociale de stat, faţă de asigurările sociale pentru sănătate, faţă de salariaţi etc. De pildă, furnizorii liv rează astăzi anumite materii prime, materiale etc., iar întreprinderea cumpărătoare le plăteşte peste un număr de zile, ceea ce înseamnă că în acest timp foloseşte resurse băneşti care nu-i aparţin. De asemenea, datoriile faţă de bugetul de stat, faţă de asigurările sociale, faţă de salariaţi le achită la anumite date; până la achitarea acestor datorii, unitatea foloseşte aceste resurse ca pe ale sale proprii. P. de e. oscilează în timp; aceasta înseamnă că ele nu se pot lua integral în calculul resurselor de finanţare a activelor circulante. V. şi pasive stabile. PASIVE STABILE, mijloace băneşti (datorii) minime, de regulă constante (în realitate ele au o tendinţă de creştere de la an la an), care, deşi aparţin terţelor persoane fizice sau juridice, rămân permanent, în virtutea normelor în vigoare, la dispoziţia întreprinderii care le foloseşte în procesul de producţie, la fel ca pe mijloacele proprii care satisfac o parte din necesarul său de active circulante. Din acest motiv, ele se scad din normativele trimestriale de active circulante, determinându-se astfel normativele influenţate de p.s. Potrivit metodologiei de determinare a cuantumului lor, p.s. se împart în două categorii, şi anume: a) p.s. determinate prin metoda însumării soldurilor zilnice, din mijloacele atrase care se acumulează de către unităţile economice. în acest caz, p.s. se calculează la nivelul unei luni din trimestrul din anul curent care este prevăzut cu cea mai mică activitate, prin însumarea soldului zilnic al fiecărui element, separat pe cele 30 de zile din lună. Soldul zilnic cel mai mic rezultat din această însumare este considerat p.s. pentru întregul an; b) p.s. determinate pentru fiecare element generator de astfel de pasive. Normele în vigoare prevăd calcularea de p.s. la salarii, impozitul 10 PAS pe profit, impozitul pe salarii, contribuţii pentru asigurările sociale, energia electrică cumpărată, gazele naturale, preliminări pentru cheltuieli viitoare etc. De exemplu, personalul lucrează zi de zi, dar nu încasează salariile decât după un anumit număr de zile de la expirarea chenzinei. Plata salariilor cuvenite personalului după expirarea chenzinei este determinată de faptul că stabilirea drepturilor băneşti provenite din muncă, întocmirea statelor de salarii şi ridicarea numerarului de la bancă necesită timp, precum şi de faptul că circulaţia bănească reclamă din partea unităţilor bancare eşalonarea pe zile şi întreprinderi a plăţilor de salarii şi a celorlalte drepturi băneşti. Cuantumul p.s. provenite din salarii se calculează după formula: pasivele stabile; fondul de salarii trimestrial; numărul de zile care au trecut de la expirarea chenzinei până la calcularea şi plata salariilor. PASIVE TRANZITORII, diferite posturi de regularizare a bilanţului contabil pentru a ţine cont de cheltuielile sau veniturile care vor apărea doar în viitor. PATENTA, impozit real care nu privea o anumită persoană, ci produsul obţinut prin exercitarea unei meserii, a comerţului, a unei profesiuni libere. P. constituia un impozit ce se percepea după anumite indicii, după anumite semne exterioare (numărul încăperilor, valoarea locativă, localitatea, vadul comercial etc.). PATRIMONIU 1. Valoarea netă a ansamblului elementelor alienabile şi transmisibile, al cărui proprietar este o anumită persoană fizică sau juridică. 2. Totalitatea bunurilor corpor ale şi necorporale, a drepturilor şi a obligaţiunilor cu conţinut economic, în expresie valorică, ale unei persoane fizice sau juridice la un moment dat. P. cuprinde: active reale, adică mobilier, maşini, terenuri, construcţii, locuinţe etc.; active necorporale nefinanciare, însă care pot constitui obiect al tranzacţiilor, cum sunt: brevete, mărci de comerţ etc.; active sau pasive financiare, adică: disponibilităţi financiare, obligaţiuni, acţiuni, diferite creanţe etc. Din punct de vedere contabil, patrimoniul este reprezentat în bilanţ, care prezintă într-o formă grupată în activ mijloacele şi drepturile de creanţă, iar la pasiv sursele de formare a activului, plus obligaţiile şi profitul. După formele de proprietate se disting: p. public, care aparţine statului şi colectivităţilor sale (judeţe, municipii, oraşe, comune), şi p. privat, care aparţine persoanelor juridice şi persoanelor fizice particulare. PATRIMONIU NET, diferenţa dintre valoarea de piaţă a activelor şi cea a pasivelor, care nu intră în componenţa capitalului. Averea unităţii economice la un moment dat şi se determină pe baza bilanţului contabil. PATRIMONIU SUCCESORAL, totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care rămân la decesul unei persoane fizice şi care constituie dreptul de succesiune al succesorilor. V. şi patrimoniu. PATRON, persoană care este proprietară a unei întreprinderi, a unei exploatări şi care utilizează muncă salariată. PAUŞAL, modalitate de calcul şi de plată a prestaţiilor pentru anumite servicii, a unor prime de asigurare, a consumului de gaze naturale, energie electrică, apă etc., potrivit căreia suma de plată se stabileşte pe total, cu aproximaţie, pentru o anumită perioadă de timp luată în considerare. în care: PS = F = Z = PĂM 11 PĂMÂNTUL, planeta noastră, principalul mijloc de producţie în agricultură; fară pământ nici nu se pot concepe viaţa şi practicarea agriculturii. P. cuprinde nu numai suprafaţa propriu-zisă a solului care nu este acoperită de mări şi oceane, ci şi totalitatea resurselor naturale (păduri, zăcăminte, resurse de apă, fertilitatea solului) care pot fi utilizate în procesul de producţie. De aceea, pământul este considerat un factor de producţie distinct. P. constituie şi principala condiţie care asigură viaţa, existenţa oamenilor. Nici un proces de muncă - indiferent de ramură sau de domeniul de activitate - nu este de conceput fară pământ, care constituie un element material de prim ordin. în această privinţă, K. Marx a subliniat că „pământul este mijlocul de muncă general care îi dă muncitorului locul pe care stă, iar procesului său, câmp de acţiune" (K. Marx şi Fr. Engels, Opere, voi. 23, Editura Politică, Bucureşti, 1966, p. 193). în agricultură, pământul are calitatea de obiect al muncii asupra căruia acţionează oamenii cu uneltele de muncă, mai ales cu cele mecanice, şi influenţează într-un anumit fel animalele şi plantele. în acelaşi timp, în agricultură pământul are şi calitatea de mijloc de muncă, deoarece prin intermediul lui se acţionează asupra plantelor. în calitatea sa de principal mijloc de producţie, pământul nu se consumă, nu se uzează în timpul procesului de producţie şi o dată cu acest proces, iar fertilitatea sa poate fi păstrată şi îmbunătăţită prin acţiunea conştientă a omului. Dat fiind faptul că pământul este limitat ca întindere (suprafaţă), trebuie asigurate creşterea fertilităţii şi folosirea lui cât mai completă şi intensivă, neadmiterea scoaterii terenurilor din cultură, extinderea suprafeţei agricole, menţinerea şi creşterea capacităţii lui productive, care să facă posibilă obţinerea unor producţii cât mai mari. Una dintre cele mai importante probleme ale ţării noastre - ca de altfel a tuturor statelor - este protejarea, buna gospodărire şi apărarea fondului funciar. P. este limitat nu numai ca o capacitate funcţională la un moment dat, ci în mod permanent şi definitiv. De aceea, nu se mai admite să se construiască de către oricine, la voia întâmplării, fară exercitarea unui control riguros din partea organelor competente. în condiţiile creşterii continue a populaţiei, diminuarea suprafeţei de teren agricol devine o problemă naţională, punând în primejdie însăşi posibilitatea de a aproviziona întreaga noastră ţară. Fiind un bun al întregii naţiuni, p. este indispensabil tuturor activităţilor; în agricultură p. este principalul mijloc de producţie. De modul cum este gospodărit p. depinde gradul lui de participare la creşterea produsului naţional brut, a avuţiei naţionale, a bunăstării populaţiei; iată de ce este necesară folosirea lui completă, raţională şi cu eficienţă cât mai ridicată. întrucât p. - marea avuţie naţională - nu este rezultatul muncii omeneşti, se consideră că el - în măsura în care nu încorporează cheltuieli cu munca vie şi materializată - nu ar avea valoare, nu se evaluează, nu se înregistrează valoric în contabilitate şi nu ar avea acoperire financiară. Nefiind un rezultat al muncii omeneşti, adică neîncorporând muncă vie şi materializată, p., deşi este principalul mijloc de producţie în agricultură, nu este considerat mijloc fix. Nefiind considerat mijloc fix, nu se amortizează ca urmare a faptului că p. nu se uzează în procesul de producţie, ci din contră dacă este folosit raţional, judicios, ţinându-se seama de cele mai importante cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii modeme, fertilitatea poate să crească. De la această regulă există totuşi excepţii care nu pot fi trecute cu vederea, cum sunt marile investiţii care se fac pe anumite terenuri, ca de exemplu: lucrările de desecări, cele de îndiguiri, sistemele de irigaţii, amenajările şi îmbunătăţirile funciare etc., care reprezintă mijloace fixe, fiind evidenţiate cu valoarea la care au fost realizate în categoria construcţiilor speciale. Potrivit normelor generale, aceste construcţii speciale din agricultură sunt supuse amortizării. Deşi, dacă se are în vedere starea pe care a avut-o iniţial, p. înţelenit nu are valoare, nu este considerat mijloc fix şi deci nu se amortizează, totuşi, dacă se ţine seama de investiţiile efectuate succesiv, de-a lungul anilor, din momentul începerii exploatării lui şi până în prezent pentru aplicarea tehnologiilor avansate de cultivare a solului, există toate temeiurile ca p. să fie supus amortizării. Amortizarea p. ar contribui la constituirea fondurilor băneşti necesare finanţării lucrărilor de investiţii pentru irigaţii, îmbunătăţiri funciare, desecări etc., ceea ce ar avea drept efect creşterea suprafeţelor agricole cultivate. Cuprinderea amortismentului p. în costurile produselor agricole ar contribui la determinarea mai exactă a eficienţei investiţiilor care se efectuează în agricultură. Sistemul potrivit căruia p. nu este considerat mijloc fix şi, în consecinţă, nu se amortizează are influenţe 12 PĂS negative asupra gospodăririi raţionale, eficiente a p. Este necesar ca orice petic de p. necultivat să greveze simţitor costurile de producţie. Pentru aceasta apare tot mai evidentă necesitatea amortizării p. ca şi a celorlalte mijloace fixe. PĂSTRAREA RESPONSABIL, v. CUSTODIE. PĂRGHIE FINANCIARĂ, v. INSTRUMENT FINANCIAR. PECULIU 1. Sumă de bani pe care o economisea un sclav pentru a-şi răscumpăra libertatea; gratificaţie acordată unui sclav de către stăpânul său sau unui soldat la eliberare. 2. Sumă de bani ce se cuvine unei persoane private de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti, reprezentând o parte din retribuţia după muncă pe care el o prestează în timpul executării pedepsei. P. poate fi disponibil, reprezentând fracţiunea din partea ce se cuvine persoanei respective şi pe care aceasta o primeşte pentru a o folosi pe timpul executării pedepsei, şi de rezervă, care reprezintă o fracţiune din retribuţia cuvenită persoanei în cauză, ce se depune la Casa de Economii şi Consemnaţiuni pe numele său, urmând să i se înmâneze în momentul punerii sale în libertate. PECUNIAR, bănesc. PENALITATE 1. Sumă de bani sau o altă valoare patrimonială ce se stabileşte de părţi ca sancţiune pentru debitorul care nu execută sau execută necorespunzător din culpă obligaţia stabilită. 2. Sancţiune bănească instituită şi aplicată pentru depăşirea termenelor de: "depunere a declaraţiilor de impunere; "plată a creanţelor bugetare, inclusiv a obligaţiilor bugetare reţinute la sursă. PENALITĂŢI DE ÎNTÂRZIERE, sancţiuni băneşti ce se aplică în cazuri de plată cu întârziere a obligaţiilor fiscale. Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare lună şi/sau pentru fiecare fracţiune de lună întârziată în plată, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenţei acestora până la data stingerii lor, inclusiv. Penalitatea de întârziere nu exclude obligaţia de plată a dobânzilor pentru sumele întârziate în plată. Penalitatea de întârziere se datorează până la data începerii procedurii de executare silită. Dacă s-au acordat înlesniri la plată, penalitatea de întârziere se datorează până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au acordat înlesnirile. PENALIZARE, v. AMENDĂ. PENALIZARE FINANCIARĂ, sancţiune ce se aplică de către instituţiile financiare agenţilor economici, instituţiilor publice şi cetăţenilor în cazurile în care nu sunt respectate normele privind întocmirea, depunerea şi circuitul documentelor financiare. P. poate avea şi înţelesul unei despăgubiri sau amenzi. V. şi amendă. PENETRAŢIE ECONOMICĂ, activitate complexă continuă, proces de pătrundere a capitalurilor pe mai multe pieţe, pe diverse căi cum sunt: acordarea de împrumuturi pe termene medii şi lungi, efectuarea de investiţii, vânzarea de invenţii şi inovaţii, furnizarea de energie, vânzarea unor mărfuri la preţuri reduse etc. PENSIA AGRICULTORILOR PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ, p. ce se acordă în cuantum integral persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: bărbaţii la împlinirea vârstei de 65 de ani, dacă au o durată de asigurare de minimum 35 de ani, iar femeile la împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au o durată de asigurare de cel puţin 30 de ani. Persoanele care au o durată de asigurare mai mică de 35 de ani, bărbaţii, şi de 30 de ani, PEN 13 femeile, dar nu mai puţin de 15 ani de contribuţie, beneficiază de o pensie care se calculează proporţional cu numărul anilor de asigurare. Pensia integrală pentru limită de vârstă se stabileşte prin aplicarea cotei de 60% asupra venitului mediu lunar asigurat în ultimii zece ani pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale. Venitul mediu lunar asigurat nu poate fi mai mic decât jumătate din salariul de bază minim brut pe ţară, reglementat la data achitării contribuţiei. P. minimă integrală pentru limită de vârstă nu poate fi mai mică decât jumătate din cuantumul rezultat prin aplicarea cotei de 60% asupra salariului de bază minim brut pe ţară, reglementat la data calculării pensiei; această pensie nu poate fi mai mică decât cuantumul pensiei minime integrale pentru limită de vârstă, majorată, indexată, compensată la data pensionării. Aceste prevederi se aplică şi în cazul majorării salariului de bază minim brut pe ţară în raport cu care se stabileşte pensia minimă integrală pentru limită de vârstă. P. minimă pentru limită de vârstă cu vechime incompletă de minimum 15 ani se stabileşte în raport cu cuantumul pensiei minime, proporţional cu numărul anilor perioadei de asigurare. Perioada efectivă de plată a contribuţiei se stabileşte în ani. Fracţiunile de timp mai mari de şase luni se întregesc la un an, dacă cel în cauză are vechimea minimă necesară în vederea pensionării. Este considerată perioadă de asigurare şi timpul în care persoanele asigurate au fost în concediu pentru sarcină şi lehuzie, au fost internate în spitale şi sanatorii, au îndeplinit obligaţii militare, dacă această perioadă nu a fost valorificată ca vechime în muncă în alte sectoare cu sisteme proprii de asigurare, chiar dacă nu a fost achitată contribuţia de asigurări sociale în această perioadă. De astfel de drepturi beneficiază şi mama care a îngrijit copilul în vârstă de până la doi ani. Bărbaţii care au o durată de asigurare mai mare de 35 de ani şi femeile cu o durată de asigurare de peste 30 de ani beneficiază de un spor de 1% pentru fiecare an din primii cinci ani şi de 0,5% pentru fiecare an următor, din venitul mediu asigurat. PENSIA AGRICULTORILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ, p. ce se acordă persoanelor asigurate care, din cauza unor accidente sau a unor boli produse sau contractate în perioada asigurării, şi-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă şi se încadrează în gradul 1 sau II de invaliditate. P. se acordă pe tot timpul cât durează invaliditatea. P. de invaliditate de gradul I se determină în raport cu perioada de asigurare şi cu venitul mediu lunar asigurat, ca la pensia pentru limită de vârstă (v.). Dacă perioada de asigurare este mai mică de 15 ani, la calcularea pensiei se are în vedere media veniturilor lunare în perioada de asigurare. P. de invaliditate de gradul I care rezultă din calcul nu poate fi mai mică decât pensia minimă pentru limită de vârstă la o vechime de 15 ani. Cuantumul pensiei de invaliditate de gradul II reprezintă 85% din pensia de invaliditate de gradul I. Dacă se schimbă gradul de invaliditate, pensia corespunzătoare noului grad se stabileşte pe baza cuantumului pensiei avute la gradul de invaliditate anterior. La împlinirea de către bărbaţi a vârstei de 65 de ani şi de către femei a vârstei de 60 de ani, pensionarilor de invaliditate li se calculează la cerere pensia pentru limită de vârstă, dacă dovedesc că au contribuit la fondul asigurărilor sociale peste 15 ani. în cazul în care, prin recalculare, rezultă o pensie mai mică, se menţine cuantumul pensiei de invaliditate. încadrarea şi menţinerea în grade de invaliditate se fac în aceleaşi condiţii ca la asigurările sociale de stat. V. şi grad de invaliditate. PENSIA ANTICIPATĂ, p. ce se acordă asiguraţilor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin 10 ani şi care pot solicita p.a. cu cel mult cinci ani înaintea vârstelor standard de pensionare. Cuantumul p.a. se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cele ale pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă. La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea p.a. nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute de Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XII, nr. 140, din 1 aprilie 2000, şi anume: persoana a beneficiat sau beneficiază de pensie de invaliditate; a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora; a satisfăcut stagiul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost 14 PEN concentrat, mobilizat sau în prizonierat. La împlinirea vârstelor-standard de pensionare prevăzute de lege, p.a. devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare. Solicitanţii p.a. trebuie să depună următoarele acte: "cererea pentru înscrierea la p.a.; "carnetul de muncă (original şi copie); "alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate; "adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; "adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite; "procură specială pentru mandatar, dacă este cazul; "adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat; "acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, Legii nr. 42/1990 etc. PENSIA ANTICIPATĂ PARŢIALĂ, p. ce se acordă asiguraţilor care au realizat stagiile complete de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la zece ani şi care pot solicita p.a. cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult cinci ani. La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea p.a. nu se au în vedere perioadele asimilate prevăzute de lege, menţionate la pensia anticipată (v.). Cuantumul p.a. se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului de mai jos: Stagiul de cotizare realizat peste Procentul de diminuare pentru stagiul standard complet de cotizare fiecare lună de anticipaţie (%) până la 1 an 0,50 peste 1 an 0,45 peste 2 ani 0,40 peste 3 ani 0,35 peste 4 ani 0,30 peste 5 ani 0,25 peste 6 ani 0,20 peste 7 ani 0,15 peste 8 ani 0,10 între 9 şi 10 ani 0,05 Asiguraţii care au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite sau în condiţii speciale de muncă, dar care nu se pot pensiona cu reducerea vârstei de pensionare pe această bază, pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu cel mult cinci ani. La împlinirea vârstelor standard de pensionare, pensia anticipată parţială devine pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă prin eliminarea diminuărilor de mai sus şi adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare. în vederea primirii pensiei anticipate parţiale sunt necesare următoarele acte: "cererea pentru înscriere la pensia anticipată parţială; "carnetul de muncă (original şi copie); "alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate; "adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; "adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite; "procură specială pentru mandatar dacă este cazul; "adeverinţă din care să rezulte data încetării calităţii de asigurat; "acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului lege nr. 118/1990, Legii nr. 42/1990 etc. PEN 15 PENSIA AVOCAŢILOR PENTRU MUNCA DEPUSĂ Şl LIMITĂ DE VÂRSTĂ, p. ce se acordă pe viaţă avocaţilor, la împlinirea vârstei de 65 de ani, bărbaţii, şi 60 de ani, femeile, care au o vechime în muncă de 30, respectiv 25 de ani. La cererea lor şi cu acordul Ministerului Justiţiei avocaţii pot fi menţinuţi în activitate până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Pe baza cererii lor, avocaţii pot fi pensionaţi la 62 de ani, bărbaţii, şi la 57 de ani, femeile. Femeile care au vechimea integrală în muncă (25 de ani) şi care au născut minimum trei copii, pe care i -au crescut până la vârsta de zece ani, beneficiază de o reducere a limitei de vârstă la pensionare cu un an pentru trei copii, cu doi ani pentru patru copii şi cu trei ani pentru mai mulţi copii; în aceste cazuri, vârsta se reduce cu ani întregi, dar nu poate fi mai mică de 52 de ani. Se consideră vechime în muncă şi se iau în calcul la stabilirea pensiei atât timpul cât persoana a lucrat ca avocat, cât şi timpul lucrat în alte sectoare. Pensia avocaţilor se determină în procente care variază de la 75 până la 54% din media salariilor lunare, calculată pe cinci ani lucraţi consecutiv din ultimii zece ani de activitate, la alegerea pensionarului. Pentru primii cinci ani lucraţi în plus peste vechimea totală în muncă se acordă un spor de 1% pentru fiecare an şi de 0,5% pentru fiecare an următor. Pensia se acordă şi avocaţilor care nu au vechimea totală în muncă, însă au lucrat cel puţin zece ani; în aceste cazuri, pensia se calculează proporţional cu numărul anilor lucraţi. PENSIA AVOCAŢILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT SURVENIT ÎN TIMPUL ÎNDEPLINIRII ÎNDATORIRILOR PROFESIONALE, p. care se acordă avocaţilor pe tot timpul cât durează invaliditatea provocată de accidente survenite în timpul îndeplinirii îndatoririlor profesionale ori de tuberculoză cu pierderea totală sau în cea mai mare parte a capacităţii de muncă, sau în cazul contractării unei invalidităţi de gradul I sau II în timpul exercitării profesiunii de avocat. Avocaţii care şi-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă datorită îndeplinirii obligaţiilor militare, a sarcinilor de stat sau obşteşti beneficiază, de asemenea, de această pensie. Dacă avocaţii îşi pierd parţial capacitatea de muncă şi lucrează jumătate din durata normală a programului de lucru, primesc pensie de invaliditate de gradul III. Gradul de invaliditate se stabileşte prin decizie de către consiliul Casei de Asigurări a Avocaţilor (v.) pe baza propunerilor făcute de către comisiile judeţene de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă. în practică, s-au stabilit trei grade de invaliditate, şi anume: invaliditate de gradul I, când avocaţii şi-au pierdut total capacitatea de muncă şi au nevoie de îngrijire şi de supraveghere din partea altei persoane; invaliditate de gradul II, când avocaţii şi-au pierdut total sau în cea mai măre parte capacitatea de muncă; invaliditate de gradul III, pentru avocaţii care şi-au pierdut jumătate din capacitatea de muncă. Pensia pentru invaliditatea de gradul I şi II, provocată de accidente survenite în timpul îndeplinirii îndatoririlor profesionale sau de boli contractate în timpul exercitării profesiei, se stabileşte în procente de salariu, în raport cu vechimea în muncă, diferenţiate pe tranşe de salariu. în funcţie de criteriile de mai sus, pensia pentru invaliditate poate fi: de gradul I, într-un cuantum ce reprezintă de la 29 până la 75% din salariul mediu lunar pe cinci ani consecutivi, din ultimii zece ani de activitate, proporţional cu numărul anilor lucraţi; de gradul II, reprezentând 85% din cuantumul pensiei de gradul I; de gradul III, reprezentând 60% din pensia ce corespunde gradului I de invaliditate. Pensia cuvenită invalizilor de gradul III, împreună cu salariul cuvenit pentru exercitarea profesiei de avocat, nu poate depăşi 70% din salariul avut în momentul stabilirii gradului de invaliditate, actualizat cu majorările aplicate salariilor avocaţilor. Pentru fiecare an lucrat în plus peste vechimea totală în muncă se acordă un spor de pensie de 1% pentru fiecare an din primii cinci ani şi de 0,5% pentru fiecare an următor. Avocaţii deveniţi invalizi de gradul I sau II de pe urma unor accidente survenite în timpul îndeplinirii îndatoririlor profesionale sau a unor boli contractate în timpul exercitării profesiei de avocat şi care au o vechime mai mică de cinci ani primesc o pensie în sumă fixă, diferenţiată pentru gradul I şi pentru gradul II; aceeaşi pensie se cuvine şi avocaţilor care şi-au pierdut capacitatea de muncă în timpul îndeplinirii obligaţiilor militare, a sarcinilor de stat sau obşteşti. Avocaţii invalizi de gradul I primesc, pe lângă pensie, şi o 16 PEN indemnizaţie lunară de îngrijire, în sumă fixă de lei. Pensionarii care sunt încadraţi în gradele I, II şi III de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodic la intervale de 6-12 luni, la termenele stabilite de comisiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă. Persoanele cu invalidităţi ireversibile, după împlinirea vârstei de 62 ani, bărbaţii, şi 57 de ani, femeile, nu se mai revizuiesc, ci se trec din oficiu în categoria pensionarilor pentru munca depusă şi limită de vârstă, cei în cauză putându-şi menţine drepturile de pensie corespunzătoare invalidităţii de gradul I şi II. PENSIA AVOCAŢILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ ÎN AFARA ÎNDEPLINIRII ÎNDATORIRILOR PROFESIONALE, p. ce se acordă avocaţilor care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă din cauza unor accidente suferite în afara îndeplinirii îndatoririlor profesionale, dacă au devenit invalizi de gradul I, II sau III şi au o vechime în muncă de cel puţin cinci ani. Cuantumul pensiei se stabileşte pe baza unor procente din salariu, diferenţiat pe tranşe de salarii şi pe ani de vechime de muncă. în funcţie de aceste criterii, pensia pentru invaliditatea de gradul I reprezintă de la 27% până la 70% din salariu, calculându-se proporţional cu numărul anilor lucraţi, pensia pentru invaliditatea de gradul II reprezintă 85%, iar cea de gradul III până la 60% din pensia corespunzătoare invalidităţii de gradul I. Pentru fiecare an de vechime în muncă peste vechimea totală se acordă un spor de pensie de 1% pentru fiecare an din primii cinci ani şi de 0,5% pentru fiecare an următor. Alături de pensie, invalizii de gradul I primesc şi o indemnizaţie lunară de îngrijire, în sumă fixă. Cuantumul pensiei invalizilor de gradul III, împreună cu salariul, nu poate depăşi 70% din salariul avut la data pensionării, actualizat cu majorările survenite între timp. Avocaţii deveniţi invalizi de gradul I şi II ca urmare a contractării unor boli în timpul îndeplinirii obligaţiilor militare primesc pensie indiferent de vechimea în muncă. PENSIA DE BAZĂ, principala pensie ce se acordă prin asigurările sociale de stat, cooperatiste etc. pentru munca depusă şi limită de vârstă, în caz de invaliditate sau pentru urmaş. Fondurile pentru plata p. de b. se constituie pe seama contribuţiilor plătite de către unităţile de stat, cooperatiste, barourile de avocaţi, instituţiile cultelor, persoanele care angajează personal casnic sau pentru îngrijirea blocurilor de locatari şi din contribuţia parţială a asiguraţilor. V. şi pensia de urmaş; pensia pentru munca depusă şi limită de vftrstă; pensia pentru pierderea capacităţii de muncă a agricultorilor; pensia de invaliditate. PENSIA DE INVALIDITATE, p. ce se acordă persoanelor încadrate în muncă şi care, din cauza unor accidente produse în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu, a bolilor profesionale, a unor accidente în afară de muncă sau a unor boli obişnuite, şi-au pierdut total sau în mare măsură capacitatea de muncă. Agenţii economici şi instituţiile sunt obligate să asigure angajaţilor condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii şi să ia măsurile de protecţie a muncii în vederea înlăturării şi prevenirii cauzelor care pot conduce la diminuarea sau la pierderea capacităţii de muncă a acestora. Pensia se acordă persoanelor care au calitatea de asiguraţi şi care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza: a) accidentelor de muncă; b) bolilor profesionale şi tuberculozei; c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca. Beneficiază de p. de i. şi asiguraţii care au satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, care au fost concentraţi, mobilizaţi sau în prizonierat. Sunt îndreptăţiţi la această pensie şi elevii, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza accidentelor sau a bolilor profesionale survenite în timpul şi ca urmare a practicii profesionale. Persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi marii mutilaţi, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluţionare din decembrie 1989, care erau cuprinşi într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidităţii din această cauză, au dreptul şi la pensie de invaliditate, indiferent de vechimea în muncă, pe timpul cât durează invaliditatea, stabilită în PEN 17 aceleaşi condiţii în care se acordă p. de i. persoanelor care au suferit accidente de muncă. Au dreptul la p. de i. şi persoanele care, la data ivirii invalidităţii nu mai au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea acestei pensii. Persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare nu mai pot solicita înscrierea la p. de i. Prin invaliditate se înţelege pierderea totală sau a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, în mod definitiv sau pe o durată îndelungată de timp. în raport cu cerinţele locului de muncă şi cu pierderea capacităţii de muncă există trei grade de invaliditate care dau dreptul la această pensie, şi anume: a) invaliditatea de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire şi supraveghere permanentă din partea altei persoane; b) invaliditate de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce şi de a se orienta spaţial fară ajutorul altei persoane; c) invaliditate de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând presta aceeaşi muncă, însă cu un program redus, sau o altă muncă mai uşoară. încadrarea persoanelor în unul dintre cele trei grade de invaliditate care dau dreptul la pensie se face ţinându-se seama de următoarele criterii de bază: natura, gravitatea, particularităţile şi evoluţia bolii, precum şi influenţa acesteia asupra capacităţii de muncă; posibilităţile de recuperare a capacităţii de muncă în raport cu natura muncii prestate; elementele care pot conduce la agravarea bolii, în cazul continuării activităţii. Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, împreună cu Ministerul Sănătăţii, la propunerea Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Acordarea pensiei necesită constatarea gradului de invaliditate. încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, denumit medic expert al asigurărilor sociale. împotriva deciziei emise de medicul expert al asigurărilor sociale se poate face contestaţie la casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la comunicare. Pentru soluţionarea contestaţiei, casa teritorială de pensii poate consulta Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă. Termenul de rezolvare a contestaţiei este de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. Decizia casei teritoriale de pensii, dată în soluţionarea contestaţiei, poate fi contestată la instanţa judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Decizia de încadrare sau de neîncadrare într-un grad de invaliditate necontestată în termen rămâne definitivă. Asiguraţii care au pierdut capacitatea de muncă din cauza unei boli obişnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de p. de i. dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului de mai jos: Vârsta asiguratului în momentul Stagiul de cotizare necesar (ani) ivirii invalidităţii sub 25 de ani 5 25-31 de ani 8 31-37 de ani 11 37-43 de ani 14 43-49 de ani 18 49-55 de ani 22 peste 55 de ani 25 Beneficiază de p. de i. şi asiguraţii care, până la data ivirii invalidităţii, au realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar prevăzut în tabelul de mai sus. Asiguraţii cu handicap preexistent beneficiază de p. de i. dacă au realizat cel puţin jumătate din stagiul de 18 PEN cotizare necesar, prevăzut în tabelul de mai sus, în raport cu vârsta avută la data expertizării. Primesc p. de i. şi persoanele care la data ivirii invalidităţii nu mai au calitatea de asigurat, dar care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege. Dacă invaliditatea se iveşte ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale, a tuberculozei, precum şi în situaţia în care invaliditatea s-a produs în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare, asiguratul poate beneficia de p. de i., indiferent de stagiul de cotizare. Cu prilejul stabilirii p. de i., asiguraţilor li se acordă un stagiu potenţial, determinat ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare realizat efectiv până în momentul încadrării într-un grad de invaliditate. în cazul asiguraţilor care au realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar, stagiul potenţial se determină ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi stagiul de cotizare necesar. Stagiul potenţial astfel determinat nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care asiguratul ar fi putut să îl realizeze de la vârsta ivirii invalidităţii până la împlinirea vârstei la care poate solicita o pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă. Pentru asiguraţii care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat se acordă un stagiu potenţial ca diferenţă între stagiile necesare pentru aceste persoane şi stagiile de cotizare realizate efectiv. în cazul asiguraţilor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza accidentelor de muncă, a bolilor profesionale, a tuberculozei sau a bolilor şi accidentelor care nu au legătură cu munca, stagiul potenţial care se ia în calcul la stabilirea p. de i. îl constituie stagiul complet de cotizare. Pensionarii invalizi de gradul I au dreptul, în afară de pensie, la o indemnizaţie lunară pentru însoţitor, într-un cuantum fix, stabilit anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară. în timpul anului, cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor se reactualizează prin hotărâre a Guvernului. Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale, în funcţie de afecţiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii. După fiecare revizuire, medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii emite o nouă decizie prin care stabileşte, după caz: a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate; b) încadrarea în alt grad de invaliditate; c) încetarea calităţii de pensionar de invaliditate, ca urmare a redobândirii capacităţii de muncă. Dreptul la p. de i. se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală. Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală. Revizuirea medicală se poate efectua şi la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat. Decizia emisă după revizuirea medicală poate fi contestată potrivit procedurii obişnuite. Nu sunt supuşi revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care: a) prezintă invalidităţi care afectează ireversibil capacitatea de muncă; b) au împlinit vârstele prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă; c) au vârsta mai mică cu până la cinci ani faţă de vârsta standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare. Pensionarii de invaliditate, cu excepţia celor nerevizuibili, sunt obligaţi să urmeze programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a emis decizia de încadrare în grad de invaliditate, în vederea reintegrării socioprofesionale în aceeaşi sau în altă muncă. Neîndeplinirea, din motive imputabile pensionarului, de a urma programele recuperatorii atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare constatării. Suspendarea plăţii pensiei încetează cu luna următoare reluării sau, după caz, începerii programelor recuperatorii. în momentul împlinirii vârstei standard pentru obţinerea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, beneficiarul p. de i. poate opta pentru pensia cea mai avantajoasă. Indemnizaţia pentru însoţitor se menţine indiferent de pensia pentru care se optează. în vederea obţinerii p. de i. este necesar să se depună la casa locală de pensii următoarele acte: "cerere pentru înscriere la p. de i.; "decizia medicală privind gradul de invaliditate emisă de medicul expert al asigurărilor sociale; "adeverinţă din care să rezulte încetarea plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă şi cuantumul acesteia; "carnetul de muncă (original şi copie); "alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate; "livretul militar PEN 19 (original şi copie); -diplomă de studii (original şi copie); sau adeverinţă din care să rezulte durata normală şi perioada studiilor, precum şi certificarea absolvirii acestora; "pentru persoanele care au urmat cursurile unor instituţii de învăţământ universitar în străinătate este necesară dovada recunoaşterii acestora de către statul român; "adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; "adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite; "procură specială pentru mandatar, dacă este cazul; "acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, Legii nr. 42/1990 etc. V. şi program individual de recuperare a capacităţii de muncă. PENSIA DE SERVICIU, p. care se acordă cadrelor militare P. de s. poate fi: a) pentru limită de vârstă; b) anticipată; c) anticipată parţială, a) Pensia de serviciu pentru limită de vârstă se acordă cadrelor militare în activitate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au împlinit vârsta de 55 de ani; au o vechime minimă în serviciu de 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile, din care efectiv ca militari 15 ani bărbaţii şi 10 ani femeile, b) Pensia de serviciu anticipată se acordă cadrelor militare în activitate care îndeplinesc condiţiile de vechime de mai sus şi se află în una din următoarele situaţii: au împlinit vârsta de 50 de ani şi sunt trecute în rezervă ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad sau ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; sunt trecute în rezervă sau direct în retragere ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de către comisiile de expertiză medico-militară. c) Pensia de serviciu anticipată se acordă cadrelor militare în activitate, indiferent de vârstă, care au o vechime efectivă în serviciu de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani ca militar, şi care se află în una dintre următoarele situaţii: sunt trecute în rezervă ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad sau ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii dintre statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; sunt trecute în rezervă sau direct în retragere ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de către comisiile de expertiză medico-militară. Cuantumul pensiei anticipate parţiale pentru cadrele militare în activitate se calculează proporţional cu numărul anilor de serviciu. Cadrele militare care la data trecerii în rezervă nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime în serviciu militar de cel puţin 15 ani pentru bărbaţi şi 10 ani pentru femei, beneficiază de pensie militară de stat la împlinirea vârstelor standard prevăzute de Legea nr. 19/2000, proporţional cu numărul anilor de serviciu militar. Cadrele militare care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă deosebite sau speciale, beneficiază de pensie de serviciu anticipată sau anticipată parţială astfel: la împlinirea vârstei de 50 de ani bărbaţii şi 45 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă deosebite cel puţin 20 de ani efectiv, din care cel puţin 10 ani ca militar; la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbaţii şi de 40 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care cel puţin 10 efectiv ca militari. Cadrele militare în activitate care au o vechime efectivă în serviciu de 20 de ani în calitate de personal navigant pe aeronave de vânătoare, vânătoare-bombardament şi cercetare, supersonice, precum şi scafandrii beneficiază de pensie de serviciu anticipată sau anticipată parţială la cerere, indiferent de vârstă, dacă au o vechime de cel puţin 10 ani efectiv ca militar. Vechimea în serviciu care se ia în considerare la stabilirea pensiei este perioada în care o persoană s-a aflat în una dintre următoarele situaţii: a) a avut calitatea de cadru militar în activitate; b) a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ pentru formarea cadrelor militare; c) a fost concentrat sau mobilizat ca rezervist; d) a fost în captivitate. Dovada privind vechimea în serviciul militar şi celelalte elemente necesare în vederea stabilirii pensiei se face cu fişa de pensie. Dovada privind vechimea în serviciu, prestat în altă calitate decât cea de militar, se face cu carnetul de muncă sau cu alte acte. Fracţiunile de vechime în serviciu de cel puţin 6 luni se reîntregesc la 20 PEN un an, iar cele mai mici se neglijează. Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii în rezervă. Dacă au avut loc modificări ale soldelor de funcţie în ultimele 6 luni de activitate, baza de calcul o constituie media soldelor lunare brute din această perioadă, mai puţin solda de grad. Apoi la media obţinută se adaugă solda de grad. P. de s. pentru limită de vârstă şi pensia anticipată se determină în procente din baza de calcul, astfel: a) pentru activitatea desfăşurată în condiţii normale, 60%; b) pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, 62%; c) pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale, 64%. Procentele corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite sau speciale se acordă cadrelor militare care au lucrat efectiv cel puţin 20 de ani în condiţii deosebite sau 15 ani în condiţii speciale. Dacă au lucrat mai puţin, la procentele corespunzătoare activităţii desfăşurate în condiţii normale se acordă un spor proporţional cu timpul efectiv lucrat în condiţii deosebite sau speciale. La stabilirea pensiei, pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite, se ia în calcul un an şi trei luni; pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale, se ia în calcul un an şi şase luni, iar în situaţii de război doi ani. Cadrele militare care au o vechime în serviciu mai mare de 30 de ani bărbaţii şi 25 de ani femeile beneficiază, pentru fiecare an în plus, de un spor de pensie de 2% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei. P. de s. nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei. Persoanele care beneficiază de pensie militară de serviciu pot fi încadrate în muncă, pe durată nedeterminată sau determinată, după caz, inclusiv în sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzătoare funcţiei în care sunt încadrate, inclusiv de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. Aceste persoane pot cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective. Pentru cadrele militare în activitate care au contribuit la fondul de pensie suplimentară se acordă la stabilirea pensiei un spor procentual aplicat la baza de calcul de: 3% pentru o vechime de contribuţie între 5-15 ani; 6% pentru o vechime a contribuţiei între 15-25 de ani; 9% pentru o vechime a contribuţiei de peste 25 de ani. V. şi vechime în muncă. PENSIA DE INVALIDITATE A CADRELOR MILITARE, p. ce se cuvine cadrelor militare care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă datorită: a) producerii unor accidente în timpul şi din cauza serviciului, accidentelor asimilate acestora, bolilor contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar şi tuberculozei; b) accidentelor şi bolilor care nu au legătură cu îndeplinirea serviciului militar. P. de i. se determină în raport cu gradul de pierdere a capacităţii de muncă, astfel: a) invaliditate de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, precum şi afectarea capacităţii de autoservire, necesitând îngrijire şi supraveghere permanentă din partea altei persoane; b) invaliditate de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi fără ajutorul altei persoane; c) invaliditate de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională după trecerea sa în rezervă. încadrarea în grad de invaliditate se face de comisii de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care emit decizii medicale de încadrare într-un grad de invaliditate. Aceste decizii se avizează de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor sau Serviciului Român de Informaţii, după caz. împotriva deciziei medicale se poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară şi se rezolvă în 30 de zile de la înregistrare şi apoi se poate face contestaţie la instanţele judecătoreşti competente, în termen de 30 de zile de la comunicare. Deciziile necontestate în termen rămân definitive. Cadrele militare în activitate care şi-au pierdut capacitatea de muncă datorită unor accidente sau boli care nu au legătură cu îndeplinirea serviciului militar beneficiază de pensia de invaliditate numai dacă îndeplinesc cel puţin jumătate din condiţiile de vechime în serviciu, în raport cu vârsta, după cum urmează: PEN 21 Vârsta cadrului militar în Vechimea în serviciu realizată momentul ivirii invalidităţii anterior ivirii invalidităţii - ani sub 25 de ani 5 25-31 de ani 8 31 - 37 de ani 11 37 - 43 de ani 14 43 - 49 de ani 18 19 -55 de ani 22 peste 55 de ani 25 Au dreptul la pensia militară de invaliditate şi cei care la data ivirii invalidităţii nu mai aveau calitatea de cadru militar în activitate, dar îndeplinesc condiţia de vechime în serviciu prevăzută mai sus. în cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident în timpul şi din cauza serviciului sau a unui accident asimilat acestuia, a unor boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar sau tuberculozei, pensia de invaliditate se acordă indiferent de vechimea în serviciu. Cuantumul p. de i. se stabileşte proporţional cu numărul anilor de serviciu. La suma procentelor cuvenite pentru vechimea în serviciu efectiv realizate se adaugă, pentru fiecare au potenţial, până la realizarea vechimii complete, următoarele procente: 1% pentru invaliditate de gradul I; 0,8% pentru invaliditate de gradul II; 0,6% pentru invaliditate de gradul III. Cuantumul pensiei de invaliditate stabilit proporţional cu numărul anilor de serviciu, în funcţie de vârstă şi de vechime în serviciu realizată se diminuează după cum urmează: a) cu 10% pentru gradul I de invaliditate; b) cu 15% pentru gradul II de invaliditate; c) cu 20% pentru gradul III de invaliditate. Pensionarii invalizi de gradul I au dreptul la indemnizaţie de însoţitor. Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale la intervale de 6 - 12 luni, la termenele stabilite de comisiile de expertiză medico-militare. După fiecare revizuire comisiile de expertiză medico-militare emit o nouă decizie medicală prin care se stabileşte, după caz: menţinerea în acelaşi grad de invaliditate; încadrarea în alt grad de invaliditate; încetarea calităţii de pensionari de invaliditate ca urmare a redobândirii capacităţii de muncă. Dreptul la pensia de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală. Revizuirea medicală periodică se poate face şi la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat în termenul de revizuire, dar numai până la împlinirea vârstei de 55 de ani. Nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate care: prezintă invalidităţi ireversibile; au împlinit vârstele pentru acordarea pensiei de serviciu; militarii sunt în rezervă sau în retragere. La împlinirea vârstelor prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei militare de serviciu pentru limită de vârstă, pensionarii de invaliditate pot opta pentru pensia care îi avantajează. Beneficiarii pensiei de invaliditate de gradul I îşi menţin dreptul la indemnizaţia de însoţitor, indiferent de pensia pentru care optează. PENSIA DE URMAŞ, p. care se acordă la cererea copiilor şi a soţului supravieţuitor, dacă la data decesului persoana respectivă era pensionar sau întrunea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Copiii au dreptul la pensia de urmaş: a) până la vârsta de 16 ani; b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată conform legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani; c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit până la împlinirea vârstei de 16, respectiv 26 de ani. Soţul supravieţuitor are dreptul la p. de u. pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. Dacă durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin zece ani, cuantumul p. de u. cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru 22 PEN fiecare lună, respectiv cu 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Soţul supravieţuitor are dreptul la p. de u., indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an. De asemenea, soţul supravieţuitor are dreptul la p. de u., indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau a tuberculozei şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus beneficiază de p. de u. pe o perioadă de şase luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. Soţul supravieţuitor care are în îngrijire la data decesului susţinătorului unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la şapte ani beneficiază de p. de u. până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de şapte ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie. P. de u. se calculează din: a) pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat; b) pensia de invaliditate de gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă sau dacă acesta era în plată cu pensie de invaliditate de orice grad, cu pensie anticipată, cu pensie anticipată parţială sau dacă ar fi avut dreptul, potrivit legii, la una dintre aceste categorii de pensie. Cuantumul p. de u. se stabileşte procentual din pensia susţinătorului decedat, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, în felul următor: a) pentru un singur urmaş - 50%; b) pentru doi urmaşi - 75%; c) pentru trei sau mai mulţi urmaşi - 100%. în cazul orfanilor de ambii părinţi, cuantumul p. de u. reprezintă însumarea drepturilor de urmaş calculate după fiecare părinte. Dacă se modifică numărul de urmaşi, pensia se recalculează potrivit cotelor de mai sus. Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea p. de u. după soţul decedat poate opta pentru pensia cea mai avantajoasă. Beneficiarii p. de u. invalizi sunt expertizaţi, supuşi revizuirii medicale periodice şi au obligaţia să urmeze programe recuperatorii prevăzute la pensia de invaliditate. Pentru dobândirea p. de u. sunt necesare a fi depuse la casa locală de pensii a următoarelor acte: cererea pentru înscrierea la p. de u.; actele de stare civilă ale solicitanţilor; decizia de pensie/talon de pensie (pentru cazurile în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar); adeverinţa de studii (elev sau student); cauza decesului (cu excepţia situaţiilor în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar); declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte că urmaşul nu a fost condamnat prin sentinţă rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor comisă asupra susţinătorului. Pentru cazurile în care susţinătorul decedat nu avea calitatea de pensionar sunt necesare şi următoarele acte: carnetul de muncă (original şi copie); alte acte prevăzute de lege pentru vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate; livretul militar (original şi copie); diplomă de studii (original şi copie) sau adeverinţă din care să rezulte durata normală şi perioada studiilor, precum şi certificarea absolvirii acestora; pentru persoanele care au urmat cursurile unor instituţii de învăţământ universitar în străinătate este necesară dovada recunoaşterii acestora de către statul român; adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite; acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, Legii nr. 42/1990 etc. ❖ Pensia urmaşilor militarilor. Au dreptul la pensie de urmaş copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii militare de stat. Copiii au dreptul la pensia de urmaş: a) până la împlinirea vârstei de 16 ani; b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată, până la absolvire, fară a depăşi vârsta de 26 de ani; c) dacă sunt elevi sau studenţi militari ai instituţiilor militare sau civile de învăţământ, până la obţinerea primului grad de ofiţeri, maistru militar sau subofiţer, fară a PEN 23 depăşi vârsta de 26 de ani; d) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se afla în una din situaţiile de mai sus. Soţul supravieţuitor are dreptul la pensia de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 19/2000, dacă a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana care a decedat. Dacă durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar cel puţin de 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă pe timpul cât este invalid de gradul I sau II, dacă a avut cel puţin un an de căsătorie cu persoana decedată. Soţul supravieţuitor are dreptul la pensia de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului supravieţuitor s-a produs ca urmare a unui accident în timpul şi din cauza serviciului, a unui accident asimilat acestuia, a unei boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar sau a tuberculozei şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici decât un sfert din salariul mediu brut pe economie. Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici decât un sfert din salariul mediu brut pe economie. Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani beneficiază de pensie de urmaş, până la împlinirea vârstei de 7 ani a ultimului copil, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici decât un sfert din salariul mediu brut pe economie. P. de u. se calculează, după caz, din: a) pensia de serviciu pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, susţinătorul decedat; b) pensia de invaliditate de gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă şi era în plată cu pensie anticipată, pensie anticipată parţială, pensie de invaliditate de orice grad sau ar fi avut dreptul la una dintre aceste categorii de pensii. Cuantumul p. de u. se stabileşte procentual din pensia susţinătorului, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: 50% pentru un singur urmaş; 75% pentru doi urmaşi; 100% pentru trei sau mai mulţi urmaşi. Cuantumul p. de u., în cazul orfanilor de ambii părinţi, reprezintă însumarea drepturilor de urmaş după fiecare părinte. Dacă se modifică numărul de urmaşi pensia se recalculează corespunzător. Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie şi îndeplineşte condiţiile legale pentru obţinerea p. de u. după soţul decedat poate opta pentru pensia cea mai avantajoasă. Pensionarii urmaşi invalizi sunt expertizaţi periodic şi sunt obligaţi să urmeze programele recuperatorii. PENSIA MILITARĂ DE STAT, p. care se acordă cadrelor militare permanente ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, la împlinirea vârstei legale de pensionare. Pensia se stabileşte pe baza salariului tarifar în raport cu numărul anilor serviţi în calitate de cadru permanent, cu activitatea depusă, cu contribuţia adusă la întărirea capacităţii de apărare a ţării şi la dezvoltarea economiei naţionale. V. şi pensia de serviciu pentru activitatea depusă; pensia de urmaş; pensia militarilor pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de accident în serviciu sau de boală contractată din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare; pensia militarilor pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de accident în afara îndeplinirii obligaţiilor militare; pensia suplimentară. PENSIA MILITARILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂTII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT ÎN AFARA ÎNDEPLINIRII OBLIGAŢIILOR MILITARE, p. ce se acordă militarilor, cadre permanente, care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă din cauza unor accidente survenite în afara îndeplinirii obligaţiilor militare. Invalidităţile sunt, de asemenea, clasificate pe trei grade, iar acordarea pensiei presupune existenţa unei vechimi în serviciu de minimum cinci ani. Pensia se determină pe baza unor procente din salariul 24 PEN tarifar, diferenţiat pe tranşe de salarii şi pe ani de vechime în serviciu. Pentru invaliditatea de gradul I, pensia se stabileşte în procente, care variază de la 27% până la 70% din salariul tarifar. La o vechime de până la 30 de ani, pensia se calculează proporţional cu numărul anilor în care s-a lucrat. Invalizii de gradul I primesc pentru îngrijire şi o sumă lunară fixă. Pensia invalizilor de gradul II reprezintă 85%, iar a celor de gradul III 60% din pensia ce se cuvine invalizilor de gradul I. Pensia invalizilor de gradul III, împreună cu salariul, nu poate depăşi 100% din salariul avut în momentul contractării invalidităţii. Pentru fiecare an servit în plus, peste vechimea integrală în serviciu, se acordă un spor de 0,5% din baza de calcul al pensiei. Invalizii din aceste cauze sunt supuşi revizuirii medicale periodice a capacităţii de muncă. PENSIA MILITARILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT ÎN SERVICIU SAU DE BOALĂ CONTRACTATĂ DIN CAUZA ÎNDEPLINIRII OBLIGAŢIILOR MILITARE, p. ce se acordă cadrelor militare permanente ale armatei care, ca urmare a unor accidente în serviciu, a unor boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare sau a tuberculozei, şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă, indiferent de vechimea în serviciu, pe tot timpul cât durează invaliditatea. Se asimilează cu accidentul de serviciu şi cel survenit în timpul deplasării la şi de la locul de muncă pe perioada şi pe traseul necesar deplasării. Pensia poate fi de gradul I şi II de invaliditate, când capacitatea de muncă s-a pierdut în întregime sau în cea mai mare parte, ori de gradul III, când s-a pierdut jumătate din capacitatea de muncă, şi se acordă pe tot timpul cât durează invaliditatea. Măsura în care s-a pierdut capacitatea de muncă se stabileşte de către comisiile de expertiză medico-legală, pe baza examenului ce se efectuează. în gradul I de invaliditate se încadrează cadrele militare permanente care şi-au pierdut capacitatea de muncă şi care au nevoie de îngrijire şi de supraveghere din partea unei alte persoane, în gradul II de invaliditate se încadrează cei care şi-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă, însă se pot îngriji şi servi singuri, iar în gradul III de invaliditate cei care şi-au pierdut jumătate din capacitatea de muncă. Pentru invalizii de gradul I, pensia se stabileşte în raport cu vechimea în serviciu, în procente din salariul tarifar, diferenţiat pe tranşe de salariu şi pe grupe de muncă, reprezentând de la 29% până la 75% din acesta. Pentru invalizii de gradul II pensia reprezintă 85%, iar pentru cei de gradul III este de 60% din pensia corespunzătoare gradului I de invaliditate. Pensia invalizilor de gradul III, împreună cu salariul primit pentru munca depusă, nu poate depăşi 100% din salariul avut în momentul contractării invalidităţii. Baza de calcul al pensiei o constituie media salariilor tarifare lunare calculată pe cinci ani consecutivi din ultimii zece ani de activitate, la alegere, sau salariul mediu al ultimilor ani, în situaţiile în care vechimea în serviciu este de până la cinci ani. Militarii care la data ieşirii din rândul cadrelor permanente au o vechime în serviciu mai mică de cinci ani şi care şi-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă din cauza unor accidente în serviciu, a unor boli contractate ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor militare au dreptul la o pensie minimă diferenţiată pe gradul I şi II de invaliditate. în momentul împlinirii vârstei de 55 de ani, bărbaţii, şi 52 de ani, femeile, pensionarii pentru pierderea capacităţii de muncă sunt trecuţi din oficiu în categoria pensionarilor de serviciu pentru activitatea depusă. Pensionarii respectivi îşi pot menţine drepturile aferente gradului I şi II de invaliditate. Pentru fiecare an servit peste vechimea integrală în serviciu se acordă un spor de pensie din baza de calcul al pensiei. Invalizii de gradul I primesc şi o indemnizaţie lunară de îngrijire. Pensionarii de invaliditate de toate gradele sunt supuşi revizuirii medicale cel puţin o dată pe an. Nu sunt supuşi revizuirii cei care prezintă invalidităţi ireversibile, bărbaţii care au împlinit vârsta de 55 de ani şi femeile care au împlinit vârsta de 52 de ani. PENSIA PENTRU MUNCA DEPUSĂ Şl LIMITĂ DE VĂRSTĂ, p. ce se acordă la îndeplinirea cumulativă a două condiţii, şi anume: a) persoana să fi împlinit vârsta la care se consideră că nu mai există capacitatea normală de muncă şi b) să aibă o anumită vechime în muncă (un anumit stagiu de cotizare). Totuşi legislaţia prevede anumite derogări de la normele generale, reducându-se vârsta şi vechimea în muncă (stagiul de cotizare) în funcţie de condiţiile PEN 25 deosebite şi speciale de muncă; categoriile de personal; maternitate; particularităţile activităţii didactice universitare şi de cercetare ştiinţifică; existenţa unor handicapuri etc. P. pentru m. d. şi 1. de v. se acordă asiguraţilor care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public de pensii. Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza treptat în termen de 13 ani (adică până în anul 2013), prin creşterea vârstelor de pensionare de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare este de la 30 de ani pentru femei şi de 35 de ani pentru bărbaţi. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani, adică până în anul 2013, prin creşterea acestuia, pomindu-se de la 25 de ani pentru femei şi de la 30 de ani pentru bărbaţi. Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani. Creşterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza până în anul 2013. Asiguraţii care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului. Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea, total sau parţial, în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului de mai jos: Stagiul de cotizare în condiţii Reducerea vârstelor standard deosebite de muncă (ani împliniţi) de pensionare (ani împliniţi) 6 1,0 8 1,5 10 2,0 12 2,5 14 3,0 16 3,5 18 4,0 20 4,5 22 5,0 24 5,5 26 6,0 28 6,5 30 7,0 32 7,5 35 o oo % Vârstele de pensionare reduse nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 55 de ani pentru bărbaţi. Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă în condiţii speciale (cum sunt: unităţile miniere, pentru personalul care desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă din luna respectivă; activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; aviaţia civilă; activitatea artistică desfăşurată de balerini, dansatori, acrobaţi, jongleri, clovni, călăreţi de circ, dresori de animale sălbatice, solişti vocali de operă şi de operetă, instrumentişti la instrumente de suflat, cascadori) şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste condiţii beneficiază de p. pentru m. d. şi 1. de v. începând cu vârsta de 45 de ani. Asiguraţii care au realizat în condiţii speciale de muncă un stagiu de cotizare de 26 PEN cel puţin 25 de ani, cu excepţia celor de mai sus, beneficiază de p. pentru m.d. şi 1. de v. cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani. Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în cercetare, explorare, exploatare sau prelucrarea materiilor prime nucleare şi care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de expunere la radiaţii sau de 17 ani în zona II de expunere la radiaţii beneficiază de p. pentru m. d. şi 1. de v. indiferent de vârstă. Asiguraţii care au realizat în condiţii speciale de muncă un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani beneficiază de p. pentru m. d. şi 1. de v. cu reducerea proporţională a vârstelor standard de pensionare în condiţiile realizării stagiilor de cotizare necesare. Personalul navigant din aviaţia civilă care a realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani şi care a realizat un număr minim de ore de zbor, salturi, respectiv starturi, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, a Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Transporturilor, în urma consultării Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, beneficiază de p. pentru m. d. şi 1. de v. cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu 15 ani. Asiguraţii care au realizat stagii de cotizare atât în condiţii deosebite, cât şi în condiţii speciale de muncă beneficiază, cumulativ, de reducerea vârstelor standard de pensionare corespunzătoare fiecărei situaţii, fară ca această reducere să depăşească 12 ani. Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi a vârstelor standard de pensionare în felul următor: a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap grav; b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap accentuat; c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu. Asiguraţii nevăzători beneficiază de p. pentru m.d. şi 1. de v. dacă au realizat ca nevăzători cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare. Beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu şase luni pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate după data de 23 august 1944 sau de prizonierat asiguraţii cu stagiul complet de cotizare, cărora li s-au stabilit drepturi privind vechimea în muncă în condiţiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Persoanele încadrate în muncă dornice să continue activitatea şi după împlinirea vârstei de 65 de ani, bărbaţii, şi 60 de ani, femeile, pot solicita, cu trei luni înainte de împlinirea acestor vârste, ca unitatea să le menţină în muncă o durată de timp de maximum trei ani. Personalul didactic poate fi pensionat numai la data încheierii anului şcolar sau universitar. Pentru motive temeinicie, pensionarea personalului didactic se poate face şi în timpul anului şcolar sau universitar, cu aprobarea inspectoratului şcolar, respectiv a senatului universitar. Personalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu trei ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 30 de ani, femeile, respectiv 35 de ani, bărbaţii. Personalul didactic din învăţământ preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică până la trei ani peste vârsta de pensionare, la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unităţii de învăţământ şi cu aprobarea anuală a inspectoratului şcolar. Profesorii şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 70 de ani. La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor care dovedesc competenţă deosebită pot fi menţinuţi ca titulari în funcţia didactică, la cerere, cu acordul consiliului facultăţii şi cu aprobarea anuală a senatului universitar, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Pentru acordarea pensiei sunt necesare următoarele acte: cererea pentru înscriere la pensie; carnetul de muncă (original şi copie); actele prevăzute de lege pentru vechimea în muncă sau vechimea în serviciu realizată în alte sectoare de activitate; livretul militar (original şi copie); diplomă de studii (original şi copie) sau adeverinţă din care să rezulte durata normală şi perioada studiilor, precum şi certificarea absolvirii acestora; pentru PEN 27 persoanele care au urmat cursurile unor instituţii de învăţământ universitar în străinătate este necesară dovada recunoaşterii acestora de către statul român; adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă; adeverinţă privind condiţiile de muncă speciale şi/sau deosebite; procură specială pentru mandatar, dacă este cazul (pentru cetăţenii străini şi/sau români cu domiciliul în străinătate există posibilitatea emiterii unei procuri speciale, valabilă pentru o perioadă de 18 luni, prin care să fie desemnată, calitatea de mandatar, o persoană care urmează a efectua, în numele titularului, toate operaţiunile legate de stabilirea dreptului de pensie şi încasarea pensiei cuvenite); alte acte pentru dovedirea calităţii de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990, Legii nr. 42/1990 etc. PENSIA PENTRU RĂNIŢII Şl URMAŞII CELOR DECEDAŢI ÎN TIMPUL REVOLUŢIEI DEMOCRATICE DIN DECEMBRIE 1989, p. ce se acordă persoanelor care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi urmaşilor celor care au decedat ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei. Pensia se stabileşte în cuantumuri diferenţiate. Pensia calculată, potrivit legii, pentru accident în timpul îndeplinirii unei sarcini de stat sau obşteşti nu depăşeşte un anumit cuantum. Stabilirea pensiilor se face pe baza actelor prezentate de cei în cauză, verificate cu sprijinul oficiilor de stare civilă, al direcţiilor sanitare şi al organelor de poliţie. PENSIA PENTRU URMAŞII AVOCAŢILOR, p. care se acordă copiilor şi soţiei avocatului decedat, dacă acesta era pensionar sau întrunea condiţiile pentru dobândirea unei pensii. Copiii primesc această pensie până la împlinirea vârstei de 16 ani, iar în cazul când continuă studiile, până la terminarea acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 (26) de ani. Dacă înainte de împlinirea vârstei de 16 ani copiii devin invalizi de gradul I sau II, primesc după încetarea pensiei de urmaş un ajutor lunar pe toată durata invalidităţii. Soţia este îndreptăţită la pensia de urmaş pe tot timpul vieţii, de la împlinirea vârstei de 55 de ani, dacă a convieţuit cu soţul cel puţin 15 ani. în cazul când durata căsătoriei a fost mai mică, dar nu mai puţin de zece ani, pensia se calculează proporţional şi cu numărul anilor de căsătorie. Pensia de urmaş se acordă soţiei, pe timpul vieţii şi de la împlinirea vârstei de 50 de ani, dacă până la data decesului soţului a născut mai mult de patru copii şi a convieţuit cu soţul cel puţin zece ani. De asemenea, soţia are dreptul la această pensie, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, pe tot timpul cât este invalidă de gradul I sau II; soţia beneficiază de pensie de urmaş dacă nu este încadrată în muncă la data decesului soţului şi dacă are în îngrijire unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la şase ani. Dacă nu îndeplineşte aceste condiţii, soţia primeşte pensia de urmaş până la încadrarea în muncă, însă nu pentru mai mult de şase luni de la data decesului soţului. Soţia îndreptăţită şi la o pensie proprie poate opta pentru una dintre pensiile care i se cuvin. Baza de calcul al pensiei de urmaş se determină astfel: dacă avocatul decedat era pensionar, se ia ca bază de calcul pensia acestuia; în cazul când nu era pensionar, se determină pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă sau pensia de invaliditate. Din această bază de calcul, pensia de urmaş este de 50% pentru un singur urmaş, de 75% pentru doi urmaşi şi de 100% pentru mai mulţi urmaşi îndreptăţiţi la această pensie. Când copiii sunt orfani de ambii părinţi, baza de calcul al pensiei de urmaş se determină astfel: până la trei copii se ia pensia cea mai avantajoasă a unui singur părinte; pentru patru copii se ia pensia cea mai avantajoasă a unui părinte, la care se adaugă jumătate din pensia celuilalt părinte; pentru cinci sau mai mulţi copii se iau în calcul pensiile cumulate ale ambilor părinţi. Plata pensiei de urmaş se suspendă pe tot timpul cât urmaşul este încadrat în muncă, realizează venituri dintr-o activitate permanentă ca liber-profesionist sau ca mic meseriaş cu atelier propriu sau în cazul în care soţia se recăsătoreşte. Dacă un urmaş pierde dreptul la pensie, pensia celorlalţi urmaşi se recalculează. PENSIA PERSOANELOR CU HANDICAP, persoanele cu handicap beneficiază, la cerere, de pensie integrală pentru limită de vârstă dacă dovedesc o vechime în muncă, după data contractării handicapului, de 15 ani, bărbaţii, şi de 10 ani, femeile, în cazul celor încadrabili 28 PEN în gradul I de invaliditate, de 20 de ani pentru bărbaţi şi de 15 ani pentru femei, în cazul celor încadrabili în gradul II de invaliditate, de 25 de ani pentru bărbaţi şi de 20 de ani pentru femei, indiferent de vârstă. Pentru vechimea realizată în plus faţă de cea menţionată mai sus se acordă un spor de pensie de 1% pentru fiecare an în plus pentru primii cinci ani şi de 0,5% pentru fiecare an următor. Persoanele cu handicap pensionate în condiţiile de mai sus nu pot cumula pensia cu salariul pe timpul cât se reîncadrează, până la împlinirea vârstelor de 60 de ani, bărbaţii, şi 55 de ani, femeile. Persoanele cu handicap care prezintă invalidităţi prezente la data încadrării în muncă pot fi pensionate de invaliditate, la cerere, dacă dovedesc o anumită vechime în muncă şi în raport cu vârsta. Ajutorul special pentru persoanele cu handicap dă dreptul, în cazul decesului titularului, la stabilirea şi la acordarea unui ajutor special pentru urmaşi, dacă aceştia îndeplinesc condiţiile legale, care se plăteşte din fondul de risc şi de accident (v.). PENSIA SUPLIMENTARĂ, p. care se acordă pe baza principiului mutualităţii, între persoanele asigurate, pensionarilor de asigurări sociale şi pensionarilor urmaşi, dacă pensionarii şi susţinătorii decedaţi au contribuit în timpul activităţii lor la alimentarea fondului bănesc destinat acestui scop. Cuantumul p.s. depinde de timpul cât s-a plătit contribuţia, de mărimea contribuţiei, a salariului mediu tarifar şi a celorlalte venituri salariale. în cazul în care s-a cotizat cu 2%, timp de 5-10 ani, p.s. reprezintă 5%, ajungând ca, la o vechime de peste 20 de ani, să reprezinte 12%, după cum se constată din tabelul următor: Timpul cât s-a cotizat % din salariul tarifar de la 5 la 10 ani, inclusiv 5 de la 10 la 15 ani, inclusiv 8 de la 15 la 20 de ani, inclusiv 10 peste 20 de ani 12 Dacă s-a cotizat cu 4% (2% obligatoriu şi 2% facultativ), cuantumul p.s. reprezintă de la 8% până la 18%, aşa cum rezultă din tabelul de mai jos: Timpul cât s-a cotizat % din salariul tarifar 5-10 ani, inclusiv 8 10-15 ani, inclusiv 12 15-20 de ani, inclusiv 14 20-25 de ani, inclusiv 16 peste 25 de ani 18 Persoanele care au contribuit la formarea fondului pentru pensia suplimentară o perioadă potrivit reglementărilor în vigoare până la adoptarea Decretului nr. 232/1986 şi o perioadă mai mică de cinci ani cu 3% beneficiază de pensia suplimentară potrivit reglementărilor în vigoare până la această dată, în raport cu toţi anii de contribuţie. Persoanele care au contribuit în noile condiţii (cu 3% şi cu 5%) la fondul pentru pensia suplimentară o perioadă mai mare de cinci ani beneficiază de pensie suplimentară în raport cu toţi anii de contribuţie de la data încetării activităţii lor, ca urmare a pensionării, în modul următor: PEN 29 Timpul cât s-a cotizat % din salariul tarifar 5-10 ani, inclusiv 7 10-15 ani, inclusiv 10 15-20 de ani, inclusiv 13 20-25 de ani, inclusiv 15 peste 25 de ani 16 P.s. se acordă de la data încetării activităţii persoanelor care au cotizat, ca urmare a pensionării. Urmaşii beneficiază de p.s. în procentele prevăzute pentru pensia de urmaş de asigurări sociale de stat. Dacă o persoană, în timpul activităţii sale, a plătit contribuţia la mai multe sectoare cu sisteme proprii de asigurări sociale, se iau în considerare toţi anii de contribuţie; în aceste cazuri, p.s. se plăteşte de sectorul care a acordat pensia de asigurări sociale. P.s. se acordă cadrelor militare permanente ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, precum şi avocaţilor în aceleaşi condiţii ca personalului din unităţile de stat. Persoanele care au plătit contribuţia pentru p.s. o perioadă de până la cinci ani li se restituie, la data pensionării, suma cu care au contribuit, la care se adaugă o dobândă. P.s. se acordă şi în cazurile în care membrii cooperatori nu îndeplinesc condiţiile pentru primirea pensiei de bază, însă au plătit contribuţia personală o perioadă de minimum cinci ani. Pensia suplimentară de asigurări sociale de stat (fără agricultori)* Explicaţii 1990 1991 1992 1993 1994 Numărul mediu al pensionarilor (în mii) 2 271 2 717 2 856 2 945 3 145 Pensia medie (în lei) 201 236 730 3 123 8 470 Explicaţii 1995 1996 1997 1998 * 1999 Numărul mediu al pensionarilor (în mii) 3 310 3 459 3 603 3 755 4 156 Pensia medie (în lei) 15 174 20 281 38 588 60 382 106 295 * Sursa: Anuarul statistic al României, Institutul Naţional pentru Statistică, Bucureşti, 1997, p. 216-217; 1998, p. 207; 1999, p. 202-203. Membrilor cooperatori care, înainte de pensionare, au plătit contribuţia pentru p.s. o perioadă mai mică de cinci ani, la acordarea pensiei de bază li se restituie suma totală plătită drept contribuţie personală plus o dobândă. P.s. se acordă separat de pensia de bază. V. şi pensia de bază. PENSIE, drept bănesc, sumă de bani ce se plăteşte lunar persoanelor care îşi încetează activitatea ca urmare a atingerii unei anumite limite de vârstă, a invalidităţii, pe tot timpul vieţii de la pensionare, copiilor urmaşi până la o anumită vârstă şi soţiei (soţului) care are calitatea de urmaş, pentru a li se asigura acestora condiţii optime de viaţă. P. se plătesc prin asigurările sociale de stat, cooperatiste etc., prin asistenţa socială, după caz, pe viaţă sau cât durează invaliditatea ori calitatea de urmaş. P. constituie forma principală de protecţie a foştilor salariaţi, a membrilor lor de familie prin asigurările sociale de stat şi cooperatiste. La stabilirea şi la acordarea p. se are în vedere faptul că, în ţara noastră, munca este un drept fundamental şi, în acelaşi timp, o îndatorire de onoare şi de prim ordin a tuturor membrilor societăţii. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi a locului de muncă sunt libere. Salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. Dreptul la p. se acordă, în raport cu munca prestată, 30 PEN calitatea, importanţa socială şi rezultatele muncii prestate, tuturor cetăţenilor care au vechimea necesară în muncă, au împlinit vârsta prevăzută de lege ori şi-au pierdut total sau în cea mai mare parte capacitatea de muncă din cauza unor accidente sau boli. P. trebuie să asigure condiţii decente de viaţă membrilor societăţii, în concordanţă cu nivelul de dezvoltare a economiei naţionale. Principiul călăuzitor al sistemului actual de pensionare îl constituie îmbunătăţirea raportului dintre p. şi salariul tarifar, respectiv asigurarea unei mai juste corelări între nivelul p. şi cel al salariilor. Sistemul de pensii din România este întemeiat pe principiul eticii şi echităţii sociale, ele fiind stabilite în concordanţă cu contribuţia fiecărui cetăţean la dezvoltarea economico-socială a ţării, realizând, în acelaşi timp, un raport echitabil între veniturile care provin din salariu şi cele care se obţin din pensie, astfel încât să se asigure stimularea în continuare a persoanelor care lucrează în diferitele domenii economice, sociale, culturale etc., precum şi realizarea unor proporţii echitabile între p. mai mici şi cele mari. La baza sistemului actual de pensionare din ţara noastră se mai află următoarele principii: ■fondurile băneşti necesare plăţii p. se formează din contribuţiile unităţilor, ale asiguraţilor, precum şi ale persoanelor care angajează personal casnic şi de îngrijire a blocurilor de locatari; ■ stimularea realizării unei vechimi cât mai mari în muncă; ■determinarea cuantumului p. în funcţie, în primul rând, de condiţiile existente la locul de muncă; "justa corelare a p. de invaliditate cu p. pentru munca depusă şi limită de vârstă; "instituirea p. suplimentare din contribuţia personală a cetăţenilor; "unicitatea pensiilor; "neimpozabilitatea pensiilor până la un anumit nivel; "imprescriptibilitatea dreptului la pensie; "incesibilitatea dreptului la pensie; "indexarea şi majorarea pensiilor. Principiile care stau la baza p. acţionează în aşa fel încât se încadrează în sistemul general al cointeresării materiale, creând fiecărui cetăţean perspectiva unei p. mai mari, corespunzătoare aportului real la dezvoltarea economică, socială, culturală a patriei noastre. Statul român garantează dreptul la p. fiecărui cetăţean, indiferent de sex şi de naţionalitate, şi acordă sprijin material prin asistenţa socială persoanelor inapte de muncă şi lipsite de mijloace de existenţă. Potrivit principiului unicităţii pensiei, o persoană poate primi o singură p. de bază integrală de asigurări sociale; dacă o persoană este îndreptăţită să primească două sau mai multe p., ea poate oricând să opteze pentru una dintre ele. Persoanele care au lucrat în sectorul de stat şi în alte sectoare cu sisteme proprii de pensionare primesc atât p. de asigurări sociale de stat, cât şi p. care li se cuvine din acele sectoare, în raport cu munca depusă şi cu vechimea în muncă; suma p. cumulate nu poate depăşi însă nivelul p. de asigurări sociale ce s-ar fi cuvenit persoanei în cauză în situaţia în care întreaga muncă ar fi prestată într-o unitate de stat. în România, actele procedurale pentru dobândirea pensiei şi p. până la o anumită limită sunt scutite de plata oricărui impozit sau taxe (neimpozabilitatea p.); de asemenea, dreptul la p. este imprescriptibil, ceea ce înseamnă că dreptul la p., o dată născut, nu se pierde, cu toate că - să admitem - nu s-a cerut înscrierea la pensie, oricât timp s-ar fi scurs de la naşterea acestui drept şi dreptul la p. nu pot fi cedate nici total, nici parţial (neadmiterea cesiunii p.) şi nu se poate renunţa la p. Sistemul pensiilor de asigurări sociale de stat este caracterizat de datele de mai jos: Evoluţia cheltuielilor cu plata pensiilor prin asigurările sociale de stat, în perioada 1990-2005 Explicaţii 1990 1991 1992 1993 1994 Suma pensiilor (în mii.) 48 691,1 119 556 321 676 1 042 464 2 461 464 % faţă de 1990 100 245,5 660,6 2 140,9 5 034,5 Explicaţii 1995 1996 1997 1998 1999 Suma pensiilor (în mii.) 3 669 164 5 547 645 11 663 924 21 936 696 31 076 490,2 % faţă de 1990 7 535,6 113 936 23 954,9 45 052,7 63 823,7 PEN 31 Explicaţii 2000 2001 2002 2003 2004* 2005** Suma pensiilor 47 068 891 70 671 863 100 948 990 111 875 000 146 581 200 145 244 590,5 (în mii.) % faţă de 1990 96 668,36 145 143,28 207 325,34 22 876,47 30 104,3 298 298,02 Sursa: * Anuarul statistic al României, Institutul Naţional pentru Statistică, Bucureşti, 1997, p. 732; 1998, p. 641; 1999, p. 633; 2002, p. 521; 2004, p. 507. *Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XV, nr. 864, din 4 decembrie 2003. **Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, anul XVI, nr. 1128, din 30 noiembrie 2004. Datele relative au fost calculate de autor. Evoluţia numărului mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat Explicaţii 1980 1985 1986 1987 1988 Numărul mediu de 1 655 2 007 2 080 2 169 2 246 pensionari - mii % faţă de 1980 100 121,3 125,7 131,1 135,7 Explicaţii 1989 1990 1991 1992 1993 Numărul mediu de 2 300 2 570 3 018 3 211 3 253 pensionari - mii % faţă de 1980 139,0 155,3 182,4 194 196,6 Explicaţii 1994 1995 1996 1997 1998 Numărul mediu de 3 039 3 588,7 3 740 3 785 4 020 pensionari - mii % faţă de 1980 207,8 216,8 220 228,5 242,9 Explicaţii 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Numărul mediu de 4 156 4 359 4 544 4 540 4 545 4597 pensionari - mii % faţă de 1980 251,1 263,68 274,56 274,32 274,62 228,9 Sursa: *Anuarul statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 1997, p. 215yJ998, p. 205; 1999, p. 201; 2002, p. 159; 2003, p. 167; 2004, p. 389; 2005, p. 282-286. ** Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XII, nr. 198, din 8 mai 2000. Evoluţia pensiei medii de asigurări sociale de stat * Explicaţii 1990 1991 1992 1993 1994 Pensia medie - în lei 1 602 3 357 8 750 27 079 61 370 % faţă de 1990 100 209,6 546,2 1 690,3 3 830,8 Explicaţii 1995 1996 1997 1998 1999 Pensia medie - în lei 88 108 126 842 259 947 400 489 688 789 % faţă de 1990 5 499,9 7. 917,7 16 266,4 24 999,3 42 995,5 Explicaţii 2000 2001 2002 2003 2004 2005 Pensia medie - în lei 937 170 1 338 851 1 691 184 1 954 642 2 311 000 2 840 000 % faţă de 1990 58 500,0 83 573,72 105 567,04 1 220 126 144 257,2 177 278,4 Sursa: * Anuarul statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 1997, p. 216-217; 1998, p. 207; 1999, p. 203; 2002, p. 162, 2003, p. 167; 2004, p. 392. Datele relative au fost calculate de autor. 32 PEN Evoluţia pensiei medii reale a pensionarilor de asigurări sociale de stat* Explicaţii 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 Procente 100 77,5 63,7 56,5 55,3 61,2 62,8 Explicaţii 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 Procente 49,7 48,8 47,6 43,9 46,3 48,0 51,4 57,7 Sursa: * Anuarul statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 1997, p. 216-217; 1998, p. 207; 1999, p. 203; 2002, p. 163; 2003, p. 171, 2004, p. 393; 2005, p. 282-286. * * * în ţările dezvoltate, o parte a salariaţilor optează pentru pensionarea cât mai devreme, chiar dacă li se promite o pensie mai mare dacă se vor pensiona mai târziu. Pensionarea mai devreme face loc cadrelor tinere. în Austria, pensionarea se face la împlinirea vârstei de 65 de ani, bărbaţii, cu o vechime minimă de 30 de ani, iar pentru femei la atingerea vârstei de 60 de ani, cu o vechime în muncă de 25 de ani. Persoanele pot cere pensionarea cu până la cinci ani mai devreme (adică la 60 de ani, respectiv la 55 de ani). De asemenea, există posibilitatea pensionării mai devreme a persoanelor care au o vechime în muncă mai mare decât vechimea minimă prevăzută de lege. în Franţa, pensionarea se face la 65 de ani, bărbaţii, şi la 60 de ani, femeile, cu o vechime de 30 de ani, respectiv 25 de ani, cu posibilitatea pensionării cu câţiva ani mai devreme dacă au o vechime mai mare în muncă. în Germania, pensionarea pentru limită de vârstă se face la 65 de ani, bărbaţii, şi la 60 de ani, femeile. Femeile care au o vechime în muncă de cel puţin 15 ani se pot pensiona la 60 de ani. Bărbaţii cu o vechime îndelungată se pot pensiona la 63 de ani. Pentru fiecare an lucrat în plus se acordă un spor de pensie de 1,5%. în Ungaria, bărbaţii se pensionează la 60 de ani, iar femeile la 55 de ani, cu vechime de 30 de ani, respectiv 25 de ani. în Danemarca, pensionarea pentru limită de vârstă are loc la 67 de ani, bărbaţii, şi la 65 de ani, femeile. în Finlanda, vârsta de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Pensionarea se poate face cu până la cinci ani mai devreme, dar cu reducerea pensiei. în Norvegia, vârsta de pensionare este de 67 de ani. Cei care muncesc peste vârsta de 67 de ani primesc pensia şi o parte din salariu. în Suedia, vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 60 de ani pentru femei. în Marea Britanie, vârsta de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi de 60 de ani pentru femei. în Statele Unite ale Americii, vârsta de pensionare este de 65 de ani, cu posibilitatea pensionării cu trei ani mai devreme. Cu privire la cuantumul pensiei: Albania. Cuantumul pensiei este de 70% din salariul mediu pe ultimele 12 luni. Bulgaria. Nivelul pensiei este de 80%-85% din salariul mediu pe trei ani consecutivi din ultimii zece ani de activitate. Cehia şi Slovacia. Pensia reprezintă 60% pentru grupa I de muncă, 55% pentru grupa a Il-a şi 50% pentru grupa a IlI-a de muncă din salariul mediu pe cinci ani consecutivi din ultimii zece ani de muncă. Pentru fiecare an de vechime în muncă în plus se acordă pe cele trei grupe de muncă un spor de 2%, 1,5% respectiv 1%. Ungaria. Pensia reprezintă 33% pentru zece ani de vechime în muncă; 53% pentru 20 de ani de vechime în muncă; 68% pentru 30 de ani de vechime în muncă; 71% pentru 35 de ani de vechime în muncă; 74% pentru 40 de ani de vechime în muncă; 75% pentru 42 de ani sau mai mulţi de vechime în muncă. Federaţia Rusă. Pensia reprezintă 50% până la 100% din salariul lunar pe ultimele 12 luni de activitate sau pe cinci ani consecutivi din ultimii zece ani de activitate. La această pensie se acordă sporuri de 5-15% pentru condiţiile de muncă şi numărul de persoane aflate în întreţinere. PEN 33 Cuba. Pensia reprezintă 50% din salariul mediu pe ultimii cinci ani de activitate, la care se adaugă 1% pentru fiecare an lucrat în plus peste 25 de ani (1,5% pentru munci grele sau periculoase). Italia. Pensia reprezintă 2% pentru fiecare an de vechime din salariul mediu pe trei ani consecutivi din ultimii zece ani. Cota maximă este de 80%. Belgia. Pensia este de 60% din retribuţia medie pentru beneficiarii singuri şi de 75% pentru familişti. Vechimea integrală este de 45 de ani pentru bărbaţi şi de 40 de ani pentru femei. Franţa. Pensia reprezintă 25% din salariul mediu din ultimii zece ani; 40% dacă pensia se solicită la 60 de ani, cu 30 de ani vechime. La pensia astfel stabilită se adaugă 50% pentru persoanele aflate în întreţinere (soţia în vârstă de peste 65 de ani sau la 60 de ani dacă este inaptă de muncă, iar în cazul în care a crescut trei copii se mai adaugă un supliment de 10%). I\ircia. Nivelul pensiei este de 70% din salariul mediu pe trei ani din ultimii cinci ani, plus o majorare de 1% pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de 25 de ani. în unele ţări, salariaţii nu sunt obligaţi să se pensioneze, ceea ce înseamnă că pot lucra cât trăiesc. în alte ţări, pensionarea se face obligatoriu până la vârsta de 70 de ani. Majoritatea ţărilor acceptă cumularea (parţială sau integrală) a salariului cu pensia. PENSIE ALIMENTARĂ, v. PENSIE DE ÎNTREŢINERE. PENSIE DE ÎNTREŢINERE, sumă de bani lunară pe care o persoană trebuie să o plătească altei persoane în cuantumul şi pe durata de timp stabilită de instanţa judecătorească (de exemplu pentru copii, în cazul când părinţii sunt despărţiţi etc.). PENSIE DE RETRAGERE, p. ce se poate solicita de către persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă, precum şi de persoanele care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin şase salarii minime brute pe ţară şi care îşi încetează activitatea. P. de r. se diminuează cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an de anticipare. La împlinirea vârstei legale pentru obţinerea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă: a) p. de r. devine pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă; b) p. de r. se recalculează prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare; c) penalizarea prevăzută mai sus se înlocuieşte cu 0,2% pentru fiecare lună, respectiv cu 2,4% pentru fiecare an de anticipare efectivă. PENSIE I.O.V.R., sumă de bani acordată lunar invalizilor, orfanilor, accidentaţilor şi văduvelor de război, urmaşilor celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi urmaşilor foştilor pensionari şi accidentaţi de război. Invalizii şi accidentaţii de război care anterior au fost încadraţi în muncă primesc pensia calculată în concordanţă cu reglementările asigurărilor sociale de stat pentru invaliditate cauzată de un accident de muncă, potrivit grupei a IlI-a de muncă. Pensia invalizilor şi accidentaţilor de război care anterior n-au fost încadraţi în muncă este stabilită în sumă fixă diferenţiată pe: mari mutilaţi, invalizi de gradul I, II şi III. Invalizii şi accidentaţii de război, marii mutilaţi şi cei cuprinşi în gradul I de invaliditate primesc, pe lângă pensia I.O.V.R., o indemnizaţie lunară de însoţire şi îngrijire. Dacă pensionarii invalizi, accidentaţii de război de orice grad şi văduvele de război pensionare sunt încadraţi în muncă, primesc pe timpul cât lucrează, pe lângă salariul ce li se cuvine, şi pensia I.O.V.R. în întregime. De asemenea, este legiferat ca invalizii şi accidentaţii de război, indiferent de gradul de invaliditate, să-şi păstreze la încetarea activităţii dreptul la pensia I.O.V.R., chiar dacă li se cuvine şi primesc şi o pensie pentru munca prestată după ce au devenit invalizi. Copiii şi soţiile celor morţi sau dispăruţi în război şi ai celor care au decedat ulterior ca pensionari I.O.V.R. primesc pensia de urmaş, acordată în aceleaşi condiţii ca urmaşilor în cadrul asigurărilor sociale de stat. Dacă la data decesului susţinătorul primea pensia I.O.V.R. şi pensie de asigurări sociale, pensia de urmaş se calculează pe baza pensiei care este mai 34 PEN avantajoasă. Pensia pe care o primesc accidentaţii de război în afara serviciului ordonat nu poate fi cumulată cu o altă pensie şi nu poate constitui bază pentru acordarea pensiei de urmaş. Concomitent, pensionarii I.O.V.R. au dreptul să beneficieze, în mod gratuit, de asistenţă medicală în spitale, de tratament ambulatoriu, de medicamente şi de întreţinere pe timpul internării, de trimiteri la tratament în staţiunile balneoclimaterice etc. V şi pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă; pensia de urmaş. PENSIE PARŢIALĂ, p. al cărei cuantum se diminuează cu 0,7% pentru fiecare lună, respectiv cu 8,4% pentru fiecare an de anticipare, din cuantumul pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă. Beneficiarul p.p. poate opta oricând pentru pensia de retragere (v.), până la împlinirea vârstei prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă. La împlinirea vârstei legale pentru obţinerea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă: a) p.p. devine pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă; b) p.p. se recalculează prin adăugarea stagiului de cotizare realizat în perioada de anticipare; c) nu se mai aplică procentele de diminuare. PENSIE SOCIALĂ, p. care se acordă nevăzătorilor sub forma unui venit minim lunar, determinată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară indexat, indiferent de vârsta şi de veniturile realizate din salarii, pe toată durata cât persoana este handicapată. P.s. se acordă din fondul de risc şi de accident pentru protecţia socială a persoanelor handicapate. PENSIONAR, persoană care, potrivit actelor normative în vigoare, primeşte o pensie. PENSIONARE, încetare a activităţii unei persoane încadrate în muncă într-o unitate şi acordarea unei pensii în concordanţă cu prevederile legislaţiei de asigurări sociale. V. şi pensie. PENSIONARE ANTICIPATĂ CU REDUCEREA LIMITEI DE VÂRSTĂ, p. anticipată a unor categorii speciale de salariaţi cuprinşi în asigurările sociale de stat, cu reducerea limitei de vârstă cu cel mult cinci ani. Beneficiază de această p. şomerii care îndeplinesc condiţia de vechime integrală în muncă (30 de ani, bărbaţii, şi 25 de ani, femeile). Vechimea în muncă se calculează după normele generale, ţinându-se seama de grupele de muncă în care au lucrat salariaţii. Limita de vârstă la p.a. se poate reduce cu cel mult cinci ani, ceea ce înseamnă că pensionarea se poate face reducându-se vârsta până la 55 de ani, pentru bărbaţi, şi până la 50 de ani, pentru femei. P.a. mai presupune ca persoana în cauză să fi beneficiat atât de indemnizaţia de şomaj (v.), cât şi de alocaţia de sprijin (v.). La pensia calculată potrivit procedurii generale se aplică un coeficient de 0,3% pentru fiecare lună cu care s-a redus vârsta de pensionare şi cu care se reduce pensia rezultată. Plata acestei pensii se suspendă pe întreaga perioadă în care titularul este membru al cooperaţiei meşteşugăreşti sau realizează permanent venituri din activităţi profesionale. PENSIONARE TRANZITORIE CU REDUCEREA LIMITEI DE VÂRSTĂ, p. unor categorii de salariaţi cu reducerea limitei de vârstă, care aveau vechimea minimă integrală în muncă, în baza Decretului-lege nr. 60/1990, cu aplicabilitate de la 1 martie 1990 până la 31 decembrie 1990. Salariaţii care aveau vechimea integrală în muncă puteau cere pensionarea cu până la doi ani înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege. Salariaţii care aveau vechimea integrală în muncă puteau cere pensionarea cu până la patru ani înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege în situaţiile următoare: pentru motive de sănătate, constatate cu certificat medical, fară a fi încadrabili într-un grad de PER 35 invaliditate; în cazul în care conducerea unităţii, cu acordul colectivului de muncă, apreciază că cererea este întemeiată, deoarece salariatul desfăşoară o activitate cu randament scăzut. Salariaţii care aveau o vechime în muncă mai mare decât vechimea minimă integrală prevăzută de lege puteau cere pensionarea şi înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, bărbaţii, şi de 55 de ani, femeile; vârsta de pensionare s-a redus corespunzător cu numărul de ani care depăşea vechimea minimă necesară, fară să fi fost mai mică de 55 de ani pentru bărbaţi şi de 50 de ani pentru femei. Salariaţii care aveau o vechime în muncă de cel puţin zece ani în cadrul asigurărilor sociale de stat au putut fi pensionaţi, la cerere, la împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru bărbaţi, şi de 55 de ani, pentru femei. Persoanelor pensionate tranzitoriu li se suspendă plata pensiei pe timpul cât realizează venituri din prestarea unei activităţi salariate, în calitate de membru al unei cooperative meşteşugăreşti ori dintr-o activitate pe cont propriu, cu excepţia activităţilor productive din agricultură. în aceste cazuri, pensionarii au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la reluarea activităţii, să comunice organelor de pensii noua situaţie, pentru suspendarea pensiei. Aceste prevederi se aplică până la împlinirea vârstei de 60 de ani, bărbaţii, şi 55 de ani, femeile. PENSIUNEA, operaţiune prin care banca preia cambiile pe care le vinde beneficiarul, cu condiţia ca ele să fie răscumpărate de către acesta la termenele convenite, în mod frecvent, o astfel de operaţiune se desfăşoară în relaţiile băncilor cu agenţii economici mari şi cu deosebire între bănci. De regulă, cambiile care fac obiectul p. rămân la beneficiar, în timp ce banca primeşte angajamentul de răscumpărare, eliberat de beneficiar, precum şi borderoul cu cambiile respective. PER CAPITA, pe cap de locuitor. Spre exemplu, produsul naţional brut pe cap de locuitor, care se determină ca raport între produsul naţional brut şi numărul de cetăţeni ai ţării. PERCEPTOR, persoană oficială, funcţionar, care în trecut se ocupa cu încasarea impozitelor şi taxelor oficiale. Se mai numea agent de percepere a impozitelor şi taxelor. PERCEPŢIE, instituţie financiară locală care calculează şi încasează impozite, taxe, diferite majorări, amenzi etc. de la populaţie. PERFORMANŢĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ, nivel calitativ superior al activităţii economico-financiare desfăşurate de agenţii economici, care se apreciază cu ajutorul mai multor indicatori, cum sunt: "cifra de afaceri; "rentabilitatea capitalului; ■productivitatea muncii; "randamentul capitalului; "profitul brut şi cel net; "rata anuală de înnoire a capitalului fix; "eficienţa utilizării mijloacelor fixe etc. PERIOADĂ BUGETARĂ, durata de timp pentru care se elaborează, se aprobă şi se execută bugetul de stat. P.b. poate să dureze câţiva ani şi deci să nu corespundă cu anul bugetar. PERIOADĂ CURENTĂ, interval de timp în care se desfăşoară activitatea economică şi financiară şi în care indicatorii realizaţi se compară cu cei din perioadele anterioare, pentru a se caracteriza şi exprima evoluţia lor în timp şi pentru a se lua măsurile corespunzătoare. PERIOADĂ DE ASIGURARE, intervalul de timp considerat ca unitate de timp pentru care s-a determinat prima de asigurare, în decursul căruia societatea de asigurări preia riscul asigurării, asumându-şi răspunderile care decurg din aceasta. La asigurările 36 PER facultative, p. de a. este prevăzută în contractul de asigurare şi poate fi de un trimestru, un semestru, un an sau de mai mulţi ani. Asigurările prin efectul legii, fiind în vigoare fară întrerupere, nu au stabilită p. de a. V. şi durata asigurării. PERIOADĂ DE BAZĂ, intervalul de timp (de regulă, un an) în cursul căruia se derulează fenomenele economice şi financiare şi care se ia ca bază de comparaţie a evoluţiei acestora. V. şi perioadă curentă. PERIOADĂ DE CURIER, numărul de zile necesar pentru ca documentele de plată să ajungă la unităţile bancare, la organele financiare, de asigurări etc. PERIOADĂ DE GARANŢIE, interval de timp în care, în condiţii normale de transport, depozitare şi exploatare, marfa achiziţionată trebuie să-şi menţină nemodificate proprietăţile tehnico-funcţionale. Dacă au fost necesare înlocuiri sau reparări ale mărfii, p. de g. se prelungeşte cu timpul în care marfa nu a putut fi utilizată de cumpărător ca urmare a defectelor pe care le-a avut. PERIOADĂ DE GRAŢIE 1. Interval de timp în care beneficiarul unui credit este păsuit să ramburseze ratele scadente sau să plătească dobânda. 2. Perioada dintre momentul plăţii primei (primelor) de asigurare şi cel din care asiguratul are dreptul să primească indemnizaţii de asigurare. 3. Numărul de zile acordat de instanţa judecătorească pentru ca debitorul să-şi poată onora obligaţia restantă. PERIOADĂ DE IMPUNERE, p. de timp pentru care se determină un venit impozabil şi se calculează impozitul respectiv. P. de i. este stabilită pe feluri de impozite. Astfel, pentru salarii, p. de i. este luna, iar pentru impozitul pe veniturile agricole şi pe veniturile realizate din practicarea unei meserii pe cont propriu, p. de i. este anul calendaristic. PERIOADĂ DE ÎNREGISTRARE 1. Numărul de zile în care se înregistrează în contabilitate fenomenele şi procesele economice şi financiare. 2. Numărul de zile reglementat prin lege la depunerea cererii de înregistrare a emisiunii de titluri financiare, în care organul financiar de stat poate contesta legalitatea unei emisiuni primare. PERIOADĂ DE PREAVIZ, numărul de zile de la înmânarea preavizului privind încetarea valabilităţii contractului de muncă până la aplicarea lui. PERIOADE ASIMILATE STAGIULUI DE COTIZARE, p. noncontributive în care asiguratul: "a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepţia primirii pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipate, pensiei anticipate parţiale; "a urmat cursurile de zi ale învăţământului superior, organizat conform legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora. Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior, beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere; "a satisfăcut serviciul militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat. V. şi stagiu de cotizare; vechime în muncă. PERISABILITATE, modificarea proprietăţilor fizico-chimice ale mărfurilor agroalimentare din cauza condiţiilor improprii de ambalare, transport, sortare, manipulare sau depozitare. PER 37 PERMIS DE CABOTAJ, document eliberat de organele vamale unei organizaţii de navigaţie, prin care i se îngăduie ca încărcarea, transportarea şi descărcarea mărfurilor să se facă fară plata taxelor vamale. Eliberarea p. de c. se face cu condiţia ca transporturile respective să aibă loc între porturile naţionale, iar manipularea mărfurilor să se efectueze numai la o anumită dană. Evitarea taxării acestor mărfuri se realizează pe baza actului de tranzit care se întocmeşte în momentul încărcării mărfurilor şi care le însoţeşte până în portul de descărcare. PERMIS DE DESCĂRCARE, document eliberat de organele vamale după ce importatorul a îndeplinit toate formalităţile (a plătit taxele vamale datorate), prin care i se aprobă descărcarea mărfurilor de pe mijlocul de transport respectiv. PERMIS VAMAL, act eliberat de organele vamale armatorului, pe baza căruia se aprobă încărcarea sau descărcarea mărfurilor de pe navă, depunerea sau scoaterea unor mărfuri din magazii, desigilarea unor bunuri etc. supuse taxelor vamale. Eliberarea p.v. presupune că taxele vamale au fost achitate. PERSOANĂ, p. fizică, p. juridică şi orice grup de persoane care desfăşoară o activitate împreună. PERSOANĂ AFILIATĂ, p. fizică sau juridică aflată în următoarele situaţii: "este o persoană de control al unui fond deschis de investiţii (v.) sau al unei societăţi de administrare de investiţii; "este o persoană juridică în cadrul căreia un fond deschis de investiţii, o societate de investiţii sau o societate de administrare de investiţii este o persoană de control; Beste o persoană juridică în care o persoană de control al unui fond deschis de investiţii, al unei societăţi de investiţii, al unei societăţi închise de investiţii sau a unei societăţi de administrare este o persoană de control; "este soţul/soţia sau o rudă până la gradul al treilea sau fiu până la gradul al doilea al oricărei persoane care este afiliată unui fond deschis de investiţii, unei societăţi de investiţii sau unei societăţi de administrare de investiţii (v.). PERSOANĂ DE ACCES, p. fizică învestită cu dreptul de a controla, care are calitatea de angajat, de consultant sau care are posibilitatea de a obţine orice informaţie cu privire la achiziţionarea sau vânzarea de valori mobiliare şi de alte instrumente financiare de către astfel de societăţi de administrare, fonduri deschise de investiţii şi/sau a societăţilor de investiţii. PERSOANĂ DE CONTROL AL UNUI FOND DESCHIS DE INVESTIŢII SAU AL UNEI SOCIETĂŢI DE INVESTIŢII, p. fizică sau juridică aflată în următoarele situaţii: "este membru al consiliului de încredere (v.) al fondului deschis de investiţii sau al consiliului de administraţie ori este director executiv în cadrul persoanei juridice; ■deţine direct ori indirect sau are în alt mod puterea de a exercita controlul a peste 10% din valorile mobiliare, cu drept de vot, ale persoanei juridice; "este societatea de administrare a unui fond deschis de investiţii (v.) sau a unei societăţi de investiţii ori este acţionar la această societate. PERSOANĂ DE RISC, p. fizică sau juridică (societate de asigurări, bancă etc.) care este înscrisă într-un fişier naţional din cauza unor importante întârzieri în plăţi înregistrate în activitatea lor. PERSOANĂ JURIDICĂ, grupare de persoane cărora legea le recunoaşte o existenţă şi le acordă un statut juridic potrivit căruia au posibilitatea să fie proprietari, să aibă un 38 PER patrimoniu, să fie debitoare sau creditoare, să aibă reprezentant în justiţie având toate atributele persoanelor fizice şi să fie înregistrată în Registrul Comerţului. Persoanele juridice pot fi publice sau de utilitate publică şi urmăresc realizarea sau funcţionarea unui serviciu public sau de interes general (de exemplu, statul, judeţul, comuna, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de utilitate publică) şi private (morale), a căror activitate este lăsată la libera creaţie a persoanelor fizice, cu anumite limite stabilite prin lege. PERSONALITATE JURIDICĂ, însuşirea, aptitudinea recunoscută de lege unei unităţi economice sau unei instituţii de a fi titular de drepturi şi obligaţii. P.j. se dobândeşte prin înregistrarea în Registrul Comerţului. V. şi persoană juridică. PETRODOLARI, fonduri în dolari existente la dispoziţia ţărilor producătoare şi exportatoare de petrol, care depăşesc cerinţele proprii ale exportatorilor şi care se depune la băncile comerciale în conturile de depozit. Băncile comerciale folosesc p. în diferite operaţiuni pe piaţa financiară obţinând dobânzi importante. PEŞCHEŞ, sumă de bani sau bunuri pe care domnitorii Ţărilor Române le ofereau anual Porţii Ototnane, sultanului sau altor demnitari turci. PIATRĂ PREŢIOASĂ, mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găseşte rar în natură. P.p. se foloseşte în mod deosebit la confecţionarea bijuteriilor. PIATRĂ SEMIPREŢIOASĂ, mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puţin răspândit în natură. P.s. se utilizează, de regulă, la confecţionarea bijuteriilor de o mai mică valoare. PIAŢA ACŢIUNILOR, parte componentă a pieţei de capital, pe care se negociază acţiuni în vederea constituirii şi măririi capitalului social al societăţilor comerciale emitente. Treptat, s-a cristalizat şi s-a dezvoltat o piaţă internaţională a acţiunilor prin participarea cu active financiare în valută a unor agenţi economici din diferite ţări la formarea capitalului social al unor societăţi comerciale din alte ţări, aceştia dobândind astfel calitatea de acţionari. Pe p.a. au loc şi euroemisiuni de acţiuni, care constituie o cale importantă de mobilizare a capitalurilor disponibile de către societăţile transnaţionale prin atragerea unor acţionari din diverse ţări, cu toate dificultăţile create de autorităţile guvernamentale din unele ţări. Piaţa euroacţiunilor este direct legată de societăţile transnaţionale. V. şi piaţa capitalurilor. PIAŢA ASIGURĂRILOR, totalitatea cererilor şi a ofertelor de asigurare facultativă privind persoanele, bunurile şi răspunderea civilă etc., care se întâlnesc şi se soluţionează în şi între societăţile de asigurări dintr-o ţară sau din mai multe ţări. P.a. cuprinde atât asigurările interne, cât şi pe cele externe, ocupând un loc important în mecanismul economic. în funcţie de primele nete subscrise, p.a. s-a dezvoltat în următoarele ţări: S.U.A., Japonia, Marea Britanie, Franţa. S-a dezvoltat mai mult p.a. de viaţă, ca urmare a creşterii competiţiei, a reglementării unor forme de asigurare a vieţii, a unei mai mari cereri pentru asigurările de pensii, a deteriorării sistemului social de securitate etc. A fost şi este competitivă piaţa externă de mare rentabilitate, în special la asigurările auto, de sănătate şi de boală. P.a. franceză este astăzi dominată de societăţile naţionale de asigurări. Societăţile de asigurări controlează prin investiţii un important sector bancar. Asigurarea de viaţă este ramura de cel mai mare interes pentru toţi asigurătorii. în Italia, câteva bănci controlează total activitatea unor companii de asigurări, dar sunt şi societăţi de asigurări PIA 39 care controlează activitatea bancară. în România, p.a. dobândeşte formele şi caracteristicile specifice economiei de piaţă prin desfiinţarea monopolului de stat asupra asigurărilor la 1 ianuarie 1991 şi crearea condiţiilor pentru înfiinţarea unor societăţi cu capital de stat, mixt şi privat. La 1 ianuarie 1991 s-au înfiinţat trei societăţi cu capital de stat: Societatea Asigurarea Românească - ASIROM S.A., Societatea de Asigurări-Reasigurări ASTRA S.A. şi Societatea de Prestări de Servicii CAROM S.A. în România, p.a. este formată din: cumpărători, care sunt persoane fizice şi juridice; vânzători de asigurări, care cuprind societăţile de asigurări; intermediari în domeniul asigurărilor. Pe p.a. din România pot vinde asigurări şi reprezentanţele unor societăţi străine sau ale unor asociaţii ale asigurătorilor străini, însă care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă personalitate juridică în ţara de origine, să fi desfaşurat activitate în domeniul asigurărilor în ultimii zece ani şi să nu se afle în stare de încetare de plăţi sau de faliment ori în alte situaţii asemănătoare; b) să depună la o unitate bancară din România o garanţie în numerar, echivalentă cu limita minimă a capitalului de 25 de milioane de lei pentru fiecare categorie de asigurări; c) să obţină în prealabil avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Reprezentanţele societăţilor sau asociaţiilor străine au unele restricţii în ce priveşte încheierea contractului de asigurare, în sensul că ele pot vinde asigurări numai cetăţenilor societăţilor străine şi pentru bunurile proprietate a acestora; în ce priveşte asigurările şi reasigurările, ele pot încheia contracte cu societăţile de asigurări şi reasigurări româneşti. PIAŢA AURULUI, ansamblul relaţiilor de schimb dintre producătorii de aur şi cei care îl achiziţionează şi îl utilizează în scopuri monetare, adică pentru constituirea de rezerve monetare, baterea monedei sau folosirea lui ca mijloc de plată internaţional ori în scopuri industriale, respectiv pentru utilizări tehnologice, în medicină, fabricarea bijuteriilor etc. Spre deosebire de piaţa altor mărfuri, atât producătorul, cât şi ofertantul de aur nu deţin cel mai important rol în determinarea condiţiilor pieţei. De exemplu, Africa de Sud este principalul producător de aur; piaţa acestui metal se află aproape în întregime sub influenţa politicii şi a acţiunilor întreprinse de către autorităţile monetare şi de către băncile centrale ale puterilor financiare. La crearea unei atare situaţii au contribuit mai mulţi factori, şi anume: a) masa principală a aurului nu dispare în procesul de consum, ci se stochează de către marile bănci şi de particulari, ceea ce face ca fiecare nouă extracţie să constituie o mărime relativ mică comparativ cu marile stocuri deja existente; b) stocul de aur monetar este concentrat în cea mai mare parte în câteva ţări dezvoltate, care îşi coordonează politica în ce priveşte cumpărarea sau vânzarea de aur; c) aurul nu este admis să circule în schimbul intern de mărfuri, iar aprovizionarea cu aur pentru consumurile industriale este supusă în unele ţări repartiţiei centralizate. De asemenea, în multe ţări nu este admisă deţinerea aurului de către particulari sau este legiferat controlul la importul aurului. în aceste condiţii, autorităţile monetare şi băncile centrale ale marilor puteri au avut posibilitatea să influenţeze cererea şi oferta de metal galben şi chiar piaţa aurului, menţinând cotaţia la nivelul preţului oficial şi determinând o îndelungată perioadă de timp un aflux al aurului spre rezervele oficiale. La toate acestea a contribuit şi faptul că, pentru principalul producător de aur - Africa de Sud -exportul acestui metal este postul principal al balanţei sale comerciale şi al balanţei de plăţi. Până în anul 1960, o parte importantă a cererii de aur venea de la băncile centrale, care îl foloseau pentru alimentarea rezervelor monetare. Din acel an, principala parte a cererii de aur este prezentată de particulari, în vederea unor prelucrări industriale şi mai ales pentru tezaurizare şi speculă. Organizarea pieţei aurului se deosebeşte de cea a pieţelor de mărfuri. Astfel, firmele şi băncile particulare specializate în comerţul cu aur sunt foarte strâns legate de băncile centrale şi, în foarte multe cazuri, acţionează ca agenţi ai acestor bănci sau operează sub supravegherea directă a lor. Cele mai importante pieţe internaţionale ale aurului sunt piaţa din Londra (datează din secolul al XVII-lea), Zurich şi Paris. O importantă piaţă a aurului a existat şi la New York până în 1993 când, 40 PIA concomitent cu suspendarea convertibilităţii în aur a dolarului, aceasta a fost rezervată exclusiv aurului folosit în alte scopuri decât cel monetar. PIAŢA CAPITALURILOR, locul de întâlnire a cererii cu oferta de capital, piaţă specializată în efectuarea de tranzacţii cu active financiare care au scadenţe pe termene medii şi lungi. P.c. cuprinde piaţa financiară şi piaţa monetară. Prin intermediul p. de c., capitalurile disponibile sunt dirijate către agenţii economici naţionali sau de pe pieţele altor ţări, în care nevoile de capital sunt mai mari decât posibilităţile financiare interne. Cererea de capital poate proveni de la guverne, municipalităţi, societăţi industriale, comerciale şi financiare din ţară sau de pe pieţele altor ţări unde nevoile de capital depăşesc posibilităţile financiare interne de acoperire, iar oferta de capital poate veni de la bănci, case de economii, societăţi de asigurări şi de reasigurări, case de pensii, persoane fizice din ţară sau din străinătate. Cererea şi oferta de capitaluri se întâlnesc pe bursele de valori mobiliare sau prin băncile care se ocupă cu vânzarea-cumpărarea hârtiilor de valoare. într-un sens mai restrâns, p.c. cuprinde numai piaţa acţiunilor şi a obligaţiunilor şi are două componente: a) p. primară a c., pe care se plasează noile emisiuni de titluri ale agenţilor economici care caută noi fonduri băneşti, şi b) p. secundară a c. pe care sunt negociate titlurile pe care proprietarii lor le vând pentru a-şi redobândi capitalul înainte de scadenţa stabilită iniţial. Aceasta este în fapt bursa de valori. Vânzarea şi cumpărarea titlurilor de valoare se fac la cursul zilei, care poate fi superior sau inferior cursului de achiziţie. Autorităţile monetare pot impune anumite restricţii referitoare la accesul la resursele financiare interne. Deplasările de capitaluri de la o piaţă la alta au determinat în fapt crearea şi funcţionarea unei pieţe internaţionale de capital, care nu trebuie considerată doar ca o totalitate de pieţe naţionale, ci ca o piaţă separată şi complementară a pieţelor naţionale, cu structuri proprii. P. de c. se ocupă cu emisiunea şi plasarea de valori mobiliare din împuternicirea emitenţilor de acţiuni, obligaţiuni şi diferite alte titluri către posesorii de capitaluri financiare disponibile. De asemenea, pe p. de c. se vând valori mobiliare emise de unele instituţii care au nevoie de capital financiar şi se cumpără de către altele care au economii şi capitaluri pe termen mediu şi lung neangajate. Pe p. de c. se negociază valorile mobiliare, ceea ce înseamnă că ele se pot vinde înainte de scadenţă pentru a fi transformate în lichidităţi. Dacă pe pieţele monetare se vând şi se cumpără titlurile de valoare pe termen scurt, pe p. de c. se negociază acţiuni, obligaţiuni, titluri de rentă etc., respectiv valori mobiliare pe termen mijlociu şi lung. P. de c. cuprinde în fapt bursa de valori (cea mai importantă componentă a p. de c.), piaţa ipotecilor (ipoteci imobiliare urbane - locuinţe familiale, ipoteci imobiliare rurale sau ipoteci agricole - terenuri, proprietăţi rurale, comerciale), piaţa valorilor emise de marile firme şi piaţa valorilor emise de guvern (stat), de agenţii guvernamentale, de administraţiile locale. P. de c. cuprind atât pieţele naţionale, cât şi europieţele pe care se emit şi se negociază eurotitluri, cu deosebire euroacţiuni şi euroobligaţiuni. Dobânda pe p. c. este diferită în funcţie de cererea şi oferta de capital şi este superioară dobânzii de pe piaţa monetară. V. şi acţiune; obligaţiune; capital; bursa de valori; capital fictiv; piaţa financiară; piaţa monetară. PIAŢA COMUNĂ, v. COMUNITATEA ECONOMICĂ EUROPEANĂ; UNIUNEA EUROPEANĂ. PIAŢA CREDITULUI, locul de întâlnire a cererii cu oferta de capital, formă, segment al pieţei de capital, denumită şi piaţă monetară, constituită din totalitatea băncilor şi a altor instituţii financiare care îşi formează resursele în principal prin atragerea disponibilităţilor băneşti temporar libere din economie sub forma depunerilor în conturi, pe seama resurselor proprii, precum şi pe calea emisiunii de monedă. Din resursele astfel constituite băncile acordă împrumuturi agenţilor economici şi persoanelor fizice care PIA 41 temporar au nevoie de capital. Băncile comerciale, în calitate de intermediari, primesc atât ofertele, cât şi cererile de capital. Pentru depunerile băneşti în conturi la bănci acestea plătesc deponenţilor dobânzi. Din aceste depuneri, ca şi din capitalul propriu, băncile acordă împrumuturi solicitanţilor. La împrumuturile acordate dobânda este mai mare. Din diferenţa de dobândă băncile îşi compensează cheltuielile de funcţionare, realizând şi un profit. Depunerile de capital bănesc se fac pe termene diferite, dar băncile stimulează, prin acordarea unor dobânzi mai mari, depunerile pe termene mai lungi. Proprietarii depunerilor pot însă solicita capitalul depus în orice moment, ceea ce înseamnă că depozitele sunt la vedere. Datorită acestui fapt, băncile acordă, de regulă, împrumuturi pe termen scurt, cu scadenţe ferme. Satisfacerea cererilor de capital pe termen lung a reclamat crearea şi dezvoltarea pieţei financiare (v.). PIAŢA CREDITULUI INTERNAŢIONAL, parte a pieţei mondiale care cuprinde totalitatea relaţiilor de credit (formarea şi repartizarea resurselor de creditare) ce se concretizează între instituţiile financiare, bancare, firmele industriale, comerciale şi persoanele fizice care participă la schimburile economice, ştiinţifice etc. internaţionale, precum şi instrumentele şi procedura prin care se înfăptuiesc relaţiile respective. P.c.i. este strâns legată de comerţul internaţional şi de operaţiunile de colaborare şi cooperare dintre state. Pe p.c.i. au loc contractări de credite în vederea finanţării importurilor şi a exporturilor. P.c.i. este strâns legată de pieţele naţionale monetare şi de credit. V. şi piaţă valutară. PIAŢA DE ACOPERIRE A RISCURILOR, p. pe care se acoperă anumite riscuri şi care s-a dezvoltat ca o consecinţă a internaţionalizării şi a liberalizării pieţelor naţionale. Categoriile principale de riscuri acoperite sunt: riscurile de curs de schimb, riscul de dobândă, riscul privind valoarea titlurilor. Depăşirea acestor riscuri a reclamat instituirea de noi instrumente financiare, noi pieţe etc. V. şi piaţă naţională; piaţă financiară. PIAŢA DE CAPITAL, p. pe care se emit şi se tranzacţionează valori mobiliare. P. de c. are două componente: a) piaţa primară (v.), pe care societăţile emit valori mobiliare, şi b) piaţa secundară (v.), pe care se tranzacţionează valorile mobiliare. PIAŢA DE SCHIMB, locul în care se puteau schimba monedele metalice, unele contra altora, pe baza valorilor reale pe care le aveau sau în temeiul garanţiei emitentului public, care puteau fi statul, anumite societăţi sau emitentul privat. PIAŢA DREPTURILOR DE SUBSCRIERE A ACŢIUNILOR, p. care este alimentată de către acţionarii care doresc să-şi vândă total sau parţial drepturile de subscriere pe care le conferă deţinerea de acţiuni vechi. Cumpărătorii sunt cei care doresc să devină acţionari ai societăţii emitente de acţiuni. Subscrierile la noile acţiuni se pot face numai în măsura în care vechii acţionari renunţă la drepturile lor de subscriere, pe care le vând. Atât pentru cei care doresc să subscrie, cât şi pentru cei care îşi vând drepturile de subscriere este util să se cunoască raportul de subscriere. Acest raport se determină prin următorul calcul: în care: RS = raportul de subscriere; AN = numărul şi valoarea totală a acţiunilor noi; AV = numărul şi valoarea nominală a acţiunilor existente în circulaţie. 42 PIA PIAŢA EUROCREDITELOR, piaţă de capitaluri pe termen mediu (de regulă cinci ani) pe care acţionează băncile din circuitul eurovalutelor (v.). Eurocreditele se acordă întreprinderilor private şi guvernelor şi sunt folosite pentru finanţarea operaţiunilor de comerţ exterior. Guvernele folosesc eurocreditele pentru acoperirea deficitelor din balanţa de plăţi. PIAŢA EURODOLARILOR, p. de capitaluri care a luat extindere după crearea Comunităţii Economice Europene şi care face posibilă mişcarea disponibilităţilor din conturile deschise la bănci, exprimate în dolari. V. şi eurodolari. PIAŢA EUROOBLIGAŢIUNILOR, p. de capitaluri internaţionale pe termen lung pe care acţionează emitenţii şi posesorii de euroobligaţiuni (v.) în vederea emisiunii şi comercializării euroobligaţiunilor. PIAŢA EUROOBLIGAŢIUNILOR ÎN E.C.U., p. care a luat fiinţă în anul 1981, dobândind o dezvoltare continuă, deoarece E.C.U. a devenit începând din 1991 a doua deviză folosită pentru împrumuturi obligatare pe piaţa financiară internaţională. în afară de emisiunile internaţionale, o serie de ţări şi-au elaborat programe naţionale de împrumuturi în E.C.U. ori indexate în această deviză. V. şi E.C.U. PIAŢA EXTRABURSIERĂ, locul unde se pot vinde sau cumpăra acţiunile provenite din marea privatizare, segment al pieţei secundare de capital (celălalt segment este bursa de valori). Pentru buna funcţionare a p.e. au fost special create Registrul Român al Acţionarilor (R.R.A.) (v.), Societatea Naţională pentru Compensare, Decontare şi Depozitare a Valorilor Mobiliare (v.) şi sistemul de tranzacţionare. PIAŢA FINANCIAR-VALUTARĂ INTERNAŢIONALĂ, totalitatea relaţiilor financiar-valutare care se constituie la nivel internaţional între diferite instituţii naţionale, între diferite persoane juridice sau fizice angajate în operaţiuni financiar-valutare internaţionale, deci a căror sferă depăşeşte graniţele ţărilor. în realitate sunt mai multe pieţe financiar-valutare, care au în componenţă: piaţa monetară internaţională (piaţa eurovalutelor), piaţa valutară internaţională şi piaţa financiară (de capital) internaţională. PIAŢA INTERNAŢIONALĂ A CAPITALULUI, p. pe care se negociază titluri financiare pe termen mediu şi lung ale diverselor ţări, ceea ce înseamnă că disponibilităţile de capital pot circula de la o ţară la alta în funcţie de cererea şi oferta de capital, înfiinţarea şi funcţionarea p.i. a c. sunt determinate de deplasările de capitaluri financiare de pe o piaţă naţională către diverse pieţe din alte ţări. P.i. a c. nu trebuie considerată numai că o totalitate a pieţelor naţionale de capital, ci şi ca o piaţă distinctă şi complementară acestora, cu organizare şi funcţii proprii. Pentru ca o piaţă naţională de capital să poată funcţiona, în acelaşi timp, ca o piaţă internaţională de capital este necesară întrunirea unor condiţii, cum sunt: "să existe importante active financiare disponibile exprimate într-o valută convertibilă şi liber utilizabile; "să existe intermediari financiari cu experienţă, cu reţea diversificată de sucursale, filiale şi corespondenţi în străinătate; ■fiscalitatea să fie preferenţială pentru tranzacţiile financiare internaţionale. Dezvoltarea p.i. a c. este determinată de următorii factori: excedentele de capital ale unor ţări, care se plasează pe această piaţă; refinanţarea unor credite ajunse la scadenţă; politica restrictivă a unor ţări în domeniul creditului intern etc. PIAŢA MONDIALĂ A ASIGURĂRILOR, p. constituită din totalitatea pieţelor naţionale ale asigurărilor privite în interdependenţa lor. PIA 43 PIAŢA MONETARĂ INTERBANCARĂ, p.m. permanentă pe care se efectuează operaţiuni de mobilizare şi plasare de depozite monetare la vedere şi la termen de până la un an, la nivelul dobânzilor determinate liber de bănci. Banca Naţională a României a reglementat p.m.i. începând de la 1 iulie 1995, băncile afişează în permanenţă nivelurile ratelor dobânzilor pentru depozitele atrase şi, respectiv, plasate. PIAŢA MUNCII, ansamblul ofertelor de muncă ale întreprinderilor şi al cererilor de locuri de muncă ale lucrătorilor. Există mai multe pieţe ale muncii, care sunt compartimentate pe profesiuni, calificări. P.m. este influenţată de cerere, ofertă, calificare, vechime în muncă, experienţă etc. PIAŢA OBLIGAŢIUNILOR, parte componentă a pieţei de capital pe care se negociază obligaţiunile. P.O. cuprinde: "piaţa obligaţiunilor interne, "piaţa obligaţiunilor străine şi "piaţa euroobligaţiunilor. P.O. interne este o formă principală de existenţă a pieţei de capital pe care se negociază titluri de credit emise în monedă naţională, ofertanţii şi investitorii fiind rezidenţi ai ţării în care este organizată şi funcţionează piaţa în cauză. P.O. străine este forma clasică a pieţei internaţionale de capital care cuprinde emisiuni internaţionale plasate în ţara a cărei monedă se exprimă în titlurile respective. Valuta în care se emit aceste obligaţiuni este a ţării în care s-a lansat împrumutul şi cu care se atrage capitalul financiar disponibil din altă ţară. P. euroobligaţiunilor este forma cea mai importantă de existenţă a pieţei internaţionale de capital şi a apărut ca urmare a dezvoltării pieţei eurovalutelor. Euroemisiunile de obligaţiuni sunt subscrise şi plasate la nivel internaţional şi, în general, nu sunt afectate de reglementările juridice ale ţărilor, împrumuturile care se contractează nu sunt exprimate nici în valuta ţării creditoare, nici în a celei debitoare, ci în valuta unei terţe ţări, în E.C.U. (v.) sau în euro (v.). PIAŢA PE TERMEN CONDIŢIONAL (PE TERMEN LUNG), p. pe care data semnării contractului fixează data termenului la care preţul şi cantităţile sunt determinate dinainte, însă termenul este condiţional. Prin termen condiţional se înţelege că persoana cumpărătoare nu este obligată să cumpere efectiv în ziua termenului. Cumpărătorul poate renunţa la achiziţie, plătind o primă stabilită prin contract. P. pe t.c. este un important instrument speculativ, deoarece permite semnarea unui contract fară a deţine efectiv suma de bani necesară pentru plată. în cazul în care previziunile nu se îndeplinesc, cumpărătorul pierde practic suma primei, care reprezintă costul renunţării la cumpărare şi deci sancţionarea erorii sale. PIAŢA PE TERMEN FERM (TERMEN REDUS), p. pe care titlurile se cumpără definitiv şi pe care se fixează în acelaşi timp data schimbării titlurilor. Lichidarea se face la sfârşitul lunii sau la un alt termen, preţurile şi cantităţile fiind determinate anterior prin contract; plata se face însă numai la scadenţă. Această p. este prin excelenţă speculativă. PIAŢA PRIMARĂ A TITLURILOR DE STAT, totalitatea operaţiunilor legate de plasarea emisiunilor, adică vânzarea (plasarea) pentru prima dată a titlurilor de stat. Pe p.p. a t. de s. pot participa băncile şi instituţiile financiare şi de credit autorizate să funcţioneze pe teritoriul României potrivit legii şi selectate de Banca Naţională a României, în afară de intermediarii pieţei primare, Banca Naţională a României poate accepta ca participanţi pe p.p. a t. de s. şi alte persoane juridice şi fizice. Intermediarii potenţiali ai p. solicită autorizarea Băncii Naţionale a României şi trebuie să dovedească îndeplinirea următoarelor condiţii: a) au cont curent deschis la Banca Naţională a României; b) au capital social minim; c) dispun de structuri organizatorice distincte şi de spaţii specifice - ghişee, sală de tranzacţionare - necesare derulării operaţiunilor cu titluri de stat; d) dispun de reglementarea prin norme proprii a procedurilor de lucru cu clienţii, a relaţiei 44 PIA cu alţi intermediari a pieţei, a sistemului specific de evidenţă contabilă, precum şi a controlului operaţiunilor cu titlurile de stat; e) posedă dotări tehnice specifice activităţilor de tranzacţionare (echipamente informatice, echipamente de suport informaţional - Reuters, Telerate etc. - echipamente de comunicaţii specifice - linii telefonice, fax, telex, SWIFT etc.); f) au desemnat personalul în activităţile cu titluri de stat; g) să facă dovada unei performanţe minimale pe p.p. a t. de s. Intermediarii pieţei trebuie să-şi asume în condiţii de concurenţă, performanţă şi transparenţă următoarele obligaţii minimale: "să asigure plasarea integrală a emisiunilor de titluri de stat, cu excepţia situaţiilor în care emisiunile sunt plasate prin subscripţie publică; "să-şi aducă permanent contribuţia la piaţa secundară a titlurilor de stat şi la menţinerea unui nivel corespunzător de lichiditate a acesteia. în acest scop ei derulează un volum minim anual de tranzacţii pe această piaţă şi afişează în permanenţă atât la ghişeele lor de lucru cu clienţii, cât şi prin sistemele de difuzare a informaţiei (Reuters, Telerate, Bloomberg etc.) cotaţii pentru un număr minim de serii de titluri de stat (stabilit de Banca Naţională a României); "să furnizeze Băncii Naţionale a României orice informaţii, documente sau registre pe care aceasta le poate solicita în legătură cu activitatea pe piaţa titlurilor de stat; "să organizeze şi să participe la campanii promoţionale referitoare la emisiunea titlurilor de stat; "să participe lunar sau ori de câte ori este necesar la consultări la sediul Băncii Naţionale a României, în vederea analizării condiţiilor pieţei şi a previziunilor privind evoluţia acesteia; "să contribuie permanent la creşterea standardului profesional şi a reputaţiei pieţei titlurilor de stat din România prin promovarea unor norme şi principii de conduită specifice. Intermediarii pieţei primare a titlurilor de stat trebuie să-şi asume responsabilitatea respectării obligaţiilor menţionate mai sus în baza unui angajament încheiat cu Banca Naţională a României. în fiecare an, Banca Naţională a României analizează performanţa pe piaţă a intermediarilor pieţei primare a titlurilor de stat şi decide asupra reautorizării acestora. Având în vedere condiţiile pieţei, experienţa intermediarilor pieţei primare a titlurilor de stat, precum şi ţinând seama de tipul titlurilor de stat emise, Banca Naţională a României organizează şi conduce activitatea de plasare/vânzare a emisiunii de titluri de stat care se realizează prin următoarele modalităţi: a) subscripţie publică; b) subscripţie publică garantată; c) licitaţie. V. şi titlu de stat. PIAŢA TITLURILOR FINANCIARE, p. pe care se cumpără şi se vând active financiare (v.), fară a se schimba natura lor. Pe această piaţă se realizează o relaţie directă între cei care deţin şi cei care utilizează fonduri. Utilizatorii primesc fonduri şi emit în schimb titluri financiare, iar la scadenţă le răscumpără. V. şi piaţă primară; piaţă secundară. PIAŢĂ 1. Categorie economică a producţiei de mărfuri, concepută ca o totalitate a actelor de vânzare-cumpărare şi a fenomenelor legate de oferta şi de cererea de mărfuri considerate în unitatea lor, cu relaţiile cărora le dă naştere şi în conexiune cu spaţiul în care acestea au loc. Prin intermediul raportului dintre cererea şi oferta de mărfuri p. pune în evidenţă relaţiile dintre producţie şi consum. 2. Totalitatea mijloacelor şi a operaţiunilor de comunicare şi de confruntare a vânzătorilor cu cumpărătorii, prin care aceştia se informează reciproc în legătură cu ce se poate produce pentru vânzare, respectiv ce vor să cumpere, şi cu preţul mărfurilor. P. cuprinde: mărfurile care se tranzacţionează; volumul tranzacţiilor; mijloacele şi instrumentele folosite; ; preţul. P. este legată în mod direct de diviziunea muncii, de autonomia producătorilor şi cuprinde practic spaţiul, reţeaua de desfacere, diferitele condiţii economice şi sociale în care se confruntă şi se realizează complexul actelor de vânzare-cumpărare de mărfuri şi servicii. în fiecare orânduire social-economică bazată de producţia de mărfuri, caracterul, funcţiile şi rolul p. sunt determinate cauzal de formele de proprietate asupra mijloacelor de producţie. P. poate fi internă (naţională) şi externă (mondială). P. permite ca unii să se îmbogăţească, iar alţii să sărăcească. PIA 45 PIAŢĂ ACTIVĂ, p. care se caracterizează printr-un număr mare de tranzacţii de bursă referitoare la anumite valori mobiliare. V. şi bursă. PIAŢĂ A PATRA, totalitatea relaţiilor de vânzare-cumpărare stabilite numai între societăţile de investiţii. Pe p. a p. titlurile financiare se comercializează în bloc, la care participă societăţile interesate. PIAŢĂ BĂNEASCĂ, p. a capitalurilor care are ca obiect al cererii şi ofertei capitalul de împrumut (v.) sub formă unică bănească şi cu aceeaşi valoare de întrebuinţare. Cererea de capital de împrumut este prezentată de către industriaşi, proprietarii de pământ, speculanţii de bursă şi chiar de către state, iar oferta de capital de împrumut este făcută de către bănci. în timpul crizelor economice oferta de capital scade, crescând în perioadele de depresiune, avânt, înviorare şi redresare economică. PIAŢĂ CENUŞIE (LE MARCH& GRIS, GREY MARKET), p. în cadrul căreia intermediarii schimbă titluri în bloc, cu prilejul lansării unui împrumut; apoi fiecare se preocupă să-şi plaseze titlurile faţă de marele public, adică faţă de marea masă de mici investitori. PIAŢĂ FINANCIARĂ, p. pe care se întâlneşte direct cererea cu oferta de capital, prin faptul că cel care are nevoie şi solicită capital emite titluri proprii de creanţă, pe termen lung, negociabile, care se cumpără de către deţinătorii de capital. Având caracter negociabil, titlurile de creanţă pot fi transferate altor persoane şi astfel deţinătorii lor iniţiali îşi recuperează capitalul. P.f. cuprinde cererile şi ofertele de capital destinate plasamentelor pe termen lung, precum şi diferitele organisme care înlesnesc confruntarea cererilor şi ofertelor de capital. Cererile de capital pot proveni de la municipalităţi, guverne, diferite societăţi industriale, financiare, comerciale, din ţară şi din străinătate, iar ofertele de capital pot fi făcute de bănci, case de economii, case de pensii, societăţi de asigurare şi diferiţi particulari din ţară şi din străinătate. Date fiind avantajele pe care le prezintă p.f., in unele cazuri înseşi băncile îşi procură resurse prin emisiunea de titluri proprii. Comparativ cu depozitele constituite în conturi, la vedere sau la termen, capitalul procurat prin emisiuni de titluri proprii evită riscul restituirii masive a capitalurilor la cerere, care poate provoca mari dificultăţi, cu consecinţe imprevizibile. Când deţinătorii de titluri doresc să-şi mobilizeze capitalul pe care îl deţin, ei le pot vinde altor persoane juridice sau persoane fizice. Agenţii economici îşi pot procura resursele prin: a) autofinanţare; b) împrumuturi bancare; c) emisiuni de titluri proprii negociabile. în prezent, agenţii economici folosesc mai mult autofinanţarea şi emisiunea de titluri proprii negociabile. P.f. asigură mobilitatea, lichiditatea şi eficienţa investiţiilor. P.f. se prezintă sub două forme: piaţa financiară primară şi piaţa financiară secundară. Piaţa financiară primară cuprinde emisiunea şi plasarea de noi titluri financiare. Emitenţii (vânzătorii) de titluri urmăresc obţinerea de capital bănesc, iar posesorii de economii, care cumpără titlurile respective, urmăresc plasarea şi fructificarea economiilor lor, devenind în fapt investitori. Titlurile financiare au un preţ de vânzare ferm, care se numeşte curs şi care este valoarea nominală. Datorită unor împrejurări, preţul ce se percepe la plasarea obligaţiunilor poate fi stabilit sub valoarea nominală (sub pari), iar răscumpărarea urmează să aibă loc la valoarea nominală (al pari). Prin această operaţiune de tehnică financiară se urmăreşte mobilizarea urgentă a unor sume de bani subscrise la un împrumut. Pe p.f.p. operaţiunile se efectuează, în principal, de către bănci, care, pentru un comision convenit, plasează noile titluri în schimbul capitalului bănesc mobilizat în favoarea emitentului de titluri. De asemenea, băncile pregătesc campania de publicitate şi rezolvă problemele practice care se ivesc. Pe p.f.p. acţionează „bancherii de investiţii4*, adică cei care subscriu noile emisiuni. în acest caz, subscrierea înseamnă de fapt garantarea 46 PIA valorilor emise de stat sau de firmele mari, fiecare pachet de valori depinzând din punctul de vedere al preţului de numărul şi de calitatea subscriptorilor. Ei obţin câştigul din practica „a cumpăra ieftin şi a vinde scump“, adică vom vinde acţiunile la un preţ superior celui stabilit de emitent. Investitori-cumpărători pot să fie băncile de investiţii, societăţile de asigurări şi reasigurări, fondurile de pensionare etc. Piaţa financiară secundară cuprinde totalitatea tranzacţiilor cu titluri financiare emise anterior (existente, vechi); ea concentrează cererea şi oferta de titluri de valori. Instituirea şi dezvoltarea p.f.s. au fost şi sunt determinate de dorinţa multor deţinători de titluri financiare de a le vinde înainte de scadenţa lor. P.f.s. asigură un nivel superior de lichiditate valorilor financiare, iar dezvoltarea lor a fost şi este mai importantă decât cea a pieţelor financiare primare. în cadrul acestei pieţe un rol deosebit revine bursei de valori. Tranzacţiile dintre vânzători şi cumpărători se realizează prin intermediul agenţilor de schimb (brokeri, curtieri, dealeri sau jobberi) care execută ordinele clienţilor lor cu respectarea reglementărilor şi a uzanţelor clare şi ferme. Bursele de valori sunt organizate ca societăţi pe acţiuni, conduse de consiliul bursei. Autoritatea publică supraveghează strict activitatea bursei de valori (de titluri). în desfăşurarea tranzacţiilor la bursă problema principală este formarea preţului (cursului) titlurilor financiare, care de multe ori este substanţial diferit de valoarea nominală. Cursul titlurilor depinde de mai mulţi factori economici, dar în ultimă instanţă de raportul dintre cererea şi oferta de titluri financiare. Acest raport depinde la rândul său de mărimea veniturilor aduse anterior de titlurile financiare, de perspectivele ce se întrevăd, de nivelul ratei dobânzii, de starea economică, financiară şi monetară a ţării, de conjunctura politică şi economică internaţională. ❖ P.f. internaţională 1. Piaţă pe care se întâlnesc cererea şi oferta de capital şi pe care se efectuează tranzacţii valutare pentru plasamente de capital pe termen scurt, mediu şi lung la nivel internaţional, în centre internaţionale în care operează agenţi fară deosebire de naţionalitate cu valute sau devize. 2. Piaţa pe care se negociază acţiuni şi obligaţiuni. P.f.i. este constituită de fapt atât din totalitatea pieţelor financiare interne (naţionale) pe care se efectuează tranzacţii cu acţiuni şi obligaţiuni străine, cât şi din piaţa eurocapitalurilor. Oferta şi cererea de capital o pot face diferite bănci, societăţi de asigurări, societăţi industriale, persoane particulare etc. Negocierile pe p.f.i. se efectuează prin intermediul burselor de valori mobiliare, băncilor de credit etc. Finanţarea se realizează practic prin intermediul unor instrumente, cum sunt diferite valori mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni), împrumuturi ipotecare, împrumuturi pe titluri de credit etc. Pe p.f.i. toate operaţiunile, negocierile şi tranzacţiile se efectuează numai în valută. în ultimii 35-40 de ani pieţele financiare internaţionale au cunoscut o dezvoltare continuă, spectaculoasă, răspunzând cerinţelor manifestate de investitori şi de lumea aflată în dezvoltare. în această evoluţie, băncile internaţionale au îndeplinit un rol principal. PIAŢĂ IPOTECARĂ, p. pe care se negociază, se vând şi se cumpără numai titluri de creanţă care au garanţii ipotecare, pentru a face posibilă refinanţarea împrumuturilor acordate cu garanţii ipotecare. PIAŢĂ ÎN NUMERAR, p. pe care titlurile bursiere se schimbă imediat, în momentul încheierii negocierii. Pe această p. cumpărătorul primeşte titlurile şi le plăteşte în momentul în care se efectuează cotaţia valorii mobiliare. PIAŢĂ „LA GHIŞEU”, p. de negocieri unde se tranzacţionează titluri financiare care nu sunt cotate la bursele de valori (v.). PIAŢĂ LIBERĂ (ECONOMIE DE PIAŢĂ LIBERĂ), economie în care resursele materiale, umane şi financiare se alocă fară nici o intervenţie, preţurile şi tarifele se stabilesc în funcţie de cerere şi ofertă, iar echilibrul economic, financiar, monetar şi PIA 47 valutar se realizează prin autoreglare. P. nu este însă cu adevărat şi integral liberă, deoarece ea trebuie să se manifeste în corelaţie cu obiectivele societăţii, într-un cadru legislativ instituit de stat. P.I. condiţionează şi de fapt impune: volumul şi structura producţiei, cheltuielile de exploatare ce pot fi efectuate pentru a face mărfurile competitive, nivelul productivităţii muncii, consumurile specifice etc. De asemenea, p.i. determină menţinerea în permanenţă a unui grad de incertitudine, ca element de incitare la soluţii, existenţa unor debuşee, a unor relaţii operaţionale superioare concurenţei, a unor strategii investiţionale pe termen scurt şi lung, precum şi preţul de vânzare care, prin mărimea lui, confirmă sau infirmă utilitatea proceselor economice. PIAŢĂ MONETARĂ, parte integrantă a pieţei naţionale, care cuprinde totalitatea fluxurilor de monedă naţională şi chiar străină, concretizată în mărimea cererii şi a ofertei în cadrul acestor fluxuri, precum şi vânzările şi cumpărările de titluri de valoare pe termen scurt, cum sunt bonurile de tezaur, certificatele de depozit, accepturile bancare şi efectele de comerţ pe termen scurt. P.m. este deschisă tuturor agenţilor economici şi pe ea se negociază titlurile monetare pe termen scurt: bilete de trezorerie, bonuri de tezaur, certificate de depozit, cambii, bilete la ordin etc. Ţările a căror monedă este convertibilă, înregistrează fluxuri intense de valute, datorită operaţiunilor bancare privind tranzacţiile cu valute convertibile. Prin p.m. statul şi băncile urmăresc realizarea unui anumit grad de stabilitate monetară. P.m. este specializată în efectuarea tranzacţiilor cu active monetare, cu scadenţe la termene scurte, adică până la un an, cuprinzând depozite bancare la vedere şi la termen, cambii, bilete la ordin, cecuri, certificate de depozit şi diferite alte titluri mobiliare pe termen scurt. P.m. atrag activele monetare ale celor care economisesc şi vor să rămână într-o poziţie lichidă, deoarece au posibilitatea să retragă sau să încaseze activele lor oricând. Activele mobilizate de p.m. sunt folosite în acordarea de împrumuturi necesare producerii de bunuri şi servicii, precum şi pentru diferite nevoi temporare ale băncilor şi ale tezaurului. Oferta şi cererea de active monetare pe termen scurt se asigură de către: bănci centrale şi comerciale, societăţi de asigurări şi reasigurări, instituţii financiare, societăţi industriale şi comerciale, persoane particulare, municipalităţi şi autorităţi locale, guverne etc. Pe p.m. operează: băncile comerciale, intermediarii (brokerii) sau operatorii, precum şi banca centrală, care acţionează ca un creditor de ultimă instanţă. Aceste instituţii absorb capitalurile şi economiile disponibile pe termen scurt de la diverşi agenţi economici şi persoane fizice şi le plasează pe termen scurt la alţi agenţi şi persoane particulare. Preţul atragerii şi plasării capitalului pe termen scurt este dobânda. P.m. sunt foarte sensibile faţă de diferenţele care există pe plan internaţional de la o ţară la alta între ratele dobânzilor la depozitele formate pe diverse termene. Diferenţele respective antrenează frecvente deplasări de capitaluri de la o p.m. la alta în căutarea unor plasamente cât mai avantajoase. în astfel de situaţii intervine piaţa valutară (v.) care realizează conversia activelor din valută cu dobânzi scăzute în valută cu dobânzi mai ridicate. Aceste interdependenţe fac ca p.m. să acţioneze şi ca pieţe valutare. PIAŢĂ MONETARĂ DE NUMERAR, parte componentă a pieţei naţionale care cuprinde fondurile monetare lichide ce se formează în sistemul bancar. în condiţiile echilibrului general stabil, aceste fonduri monetare sunt întotdeauna lichide, astfel încât crizele financiare să fie evitate. Băncile se ocupă în această privinţă numai cu tranzacţii de fonduri monetare disponibile imediat, cum sunt „conturi curente“, „depozite la vedere“. Când o persoană are nevoie de numerar pentru plăţi la o anumită dată în viitor, şi vrea să fie sigură de acum, atunci ea trebuie să depună suma respectivă în moneda internă sau externă. Prin suma depusă persoana respectivă va avea un cont sau un depozit la vedere. Banca este obligată să ţină rezerva 100% pentru aceste conturi, când e vorba de fonduri lichide la vedere. Depunătorul are dreptul să dispună oricând de aceste depuneri prin 48 PIA semnarea unui cec, dând un ordin de plată sau cerând numerar. Pentru serviciile primite, depunătorul plăteşte o dobândă negativă, adică tocmai costul acestor servicii. PIAŢĂ MONETARĂ INTERNAŢIONALĂ, totalitatea reglementărilor, instituţiilor şi relaţiilor care iau naştere în procesul mobilizării şi plasării fondurilor disponibile la nivel internaţional pe termen scurt (până la un an). P.m.i. cuprinde toate pieţele monetare naţionale în interdependenţa lor. PIAŢĂ MONETARĂ ÎN E.C.U., p. care cuprinde de fapt piaţa creditelor cu scadenţă de până la un an şi care este viabilă numai dacă este suficient de lichidă. Cuprinde şi piaţa interbancară, ca şi bonurile de tezaur în E.C.U. emise de diverse ţări; utilizarea lor a fost determinată de măsurile de dezintermediere bancară. Certificatele de depozit şi biletele de trezorerie în E.C.U. sunt create la nivelul pieţei monetare şi se folosesc, ca şi alte instrumente financiare, pe o durată de până la şase luni. V. şi E.C.U. PIAŢĂ NAŢIONALĂ, p. pe care intervin rezidenţii ţării respective, care schimbă titluri emise în monedă naţională. Deschiderea frontierelor pentru capitaluri face ca pieţele financiare să devină accesibile pentru toţi operatorii, indiferent de naţionalitate. Totuşi p.n. îşi păstrează încă specificul său. PIAŢĂ NEAGRĂ, p. ilegală, clandestină, pe care se realizează acte de vânzare-cumpărare ilegale. P.n. poate fi de mărfuri, de aur, de valute, de hârtii de valoare etc. PIAŢĂ PERFECT CONCURENŢIALĂ, p. pe care acţionează mulţi vânzători şi cumpărători, care nu au o influenţă importantă asupra preţului. PIAŢĂ PRIMARĂ, ansamblul relaţiilor de vânzare-cumpărare componentă a pieţei titlurilor financiare (v.), prin care se înfăptuieşte distribuirea, plasarea primară (pe care se vând şi se cumpără titluri noi emise), a titlurilor financiare numai de la emitent la investitor. Prin distribuirea primară de titluri, societatea emitentă obţine fondurile necesare pentru dezvoltare şi, pe altă parte, plasarea de fonduri în titluri de către public. PIAŢĂ „REA“, p. care are mai mulţi vânzători decât cumpărători şi se caracterizează prin preţuri în scădere. PIAŢĂ SECUNDARĂ, ansamblul relaţiilor de vânzare-cumpărare de titluri financiare, componentă a pieţei de capital (v.) pe care se vând şi se cumpără titluri financiare după ce acestea au fost emise de către emitenţii şi investitorii originari. P.s. cunoaşte două forme, şi anume: burse de valori (v.) şi pieţe la ghişeu (v.). PIAŢĂ SLABĂ, p. a titlurilor de valoare cu o cerere redusă care se caracterizează prin existenţa unui număr mai mare de vânzători decât cumpărători, creând un trend general descrescând al preţurilor. PIAŢĂ SPOT (MARKET), p. pentru marfa efectivă care se livrează imediat, contra bani gheaţă. PIAŢĂ TERŢIARĂ, p. pe care se comercializează titlurile financiare în afara bursei, prin intermediul reţelei naţionale de societăţi financiare, agenţii, bănci etc. PIA 49 PIAŢĂ VALUTARĂ, ansamblul operaţiunilor de vânzare-cumpărare de valute efectuate de către bănci sau case de schimb autorizate de către autorităţile valutare (banca centrală, Ministerul Finanţelor etc.) şi care îşi desfăşoară activitatea pe baza legislaţiei ţării respective. P.v. este specifică economiilor de piaţă şi constituie o organizaţie a ţării pe teritoriul căreia funcţionează şi se ocupă în mod exclusiv cu operaţiunile de schimb valutar. Controlul asupra p.v. se exercită de către organe specializate în această activitate şi care aparţin ţării pe teritoriul căreia funcţionează. Sunt şi situaţii în care p.v. are caracterul unei adevărate pieţe internaţionale. Pe p.v. se centralizează toate cererile şi ofertele referitoare la valute şi devize, se efectuează operaţiuni de cumpărare şi de vânzare a acestora, se stabileşte cursul valutar ţinând seama de evoluţia cererii şi a ofertei şi se efectuează în cea mai mare parte operaţiunile prin viramente, plăţile şi încasările în valută efectivă deţinând o pondere mică. Pe p.v. se efectuează operaţiuni la vedere (cumpărări şi vânzări de valute sau devize la un anumit curs în maximum 48 de ore etc.) şi operaţiuni pe termen (cumpărarea sau vânzarea de valute se bazează pe angajamente), în care piaţa sau livrarea valutelor se efectuează la o dată ulterioară, stipulată în contract, în România, p.v. se compune din: piaţa valutară rezervată operaţiunilor de vânzare-cumpărare de valută desfăşurate de persoanele juridice şi piaţa caselor de schimb valutar rezervată operaţiunilor de vânzare-cumpărare de valută desfăşurate de persoane fizice. Rezidenţii şi nerezidenţii din România au dreptul să dobândească, să deţină şi să utilizeze instrumente de piaţă, valori mobiliare, precum şi orice alte active exprimate în valută, potrivit prevederilor legale. Rezidenţii şi nerezidenţii pot deschide conturi în valută la bănci, precum şi la orice alte entităţi stabilite de lege. De asemenea, rezidenţii au dreptul să cumpere şi să vândă în mod liber sume în valută contra lei pe p.v. din România prin intermediari autorizaţi. PIAŢĂ VALUTARĂ BANCARĂ, totalitatea operaţiunilor de vânzare-cumpărare de valute ce se efectuează în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României. P.v.b. este deschisă tuturor persoanelor juridice române cu ofertă liberă sau cu cerere de valută justificată. Persoanele juridice nerezidente în România au acces pe p.v.b. numai în calitate de ofertanţi de valută. P.v.b. funcţionează prin intermediul băncilor comerciale româneşti şi străine autorizate să-şi desfăşoare activitatea în România şi să efectueze operaţiuni în lei şi în valută. Banca Naţională a României participă pe p.v.b. în scopul protejării monedei naţionale, precum şi pentru păstrarea şi administrarea rezervelor internaţionale ale ţării. P.v.b. se compune din: a) licitaţii valutare (v.) pentru ordine de vânzare sau de cumpărare de valută cu o valoare de cel puţin 50 000 de dolari S.U.A. şi b) operaţiuni în afara licitaţiilor valutare pentru ordine de vânzare sau de cumpărare de valută cu o valoare de cel mult de 50 000 dolari S.U.A. Pe p.v.b. se pot efectua numai operaţiuni la vedere de vânzare sau de cumpărare de valută, cu decontarea în termen de maximum două zile lucrătoare de la data tranzacţiilor. în calitate de potenţiali cumpărători de valută pe p.v.b., persoanele juridice române trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: «cererea de cumpărare de valută să aibă la bază un contract extern sau un document care să ateste o operaţiune valutară curentă (de cont curent); "suma solicitată la cumpărare să nu depăşească valoarea operaţiunii valutare curente sau diferenţa dintre valoarea operaţiunii valutare curente şi disponibilităţile proprii cumulate pentru astfel de operaţiuni; «cererea de cumpărare de valută pentru transferuri de capital să fie prezentată în condiţiile prevăzute de normele privind efectuarea operaţiunilor valutare. Suma în valută cumpărată pe p.v.b. trebuie utilizată potrivit destinaţiei iniţiale prevăzute în contractul extern sau în documentul care atestă operaţiunea valutară curentă sau, după caz, transferul de capital. Disponibilităţile în valută din conturile proprii, precum şi sumele de valută cumpărate pe p.v.b. nu pot fi utilizate drept garanţii (cash colateral) pentru obţinerea de credite în lei destinate cumpărării de valută de pe p.v.b. 50 PIA PIAŢĂ VALUTARĂ INTERBANCARĂ, segment al pieţei valutare pe care se derulează operaţiunile şi raporturile principalilor intermediari autorizaţi ai pieţei valutare (băncile). V. şi piaţă valutară; piaţă valutară bancară. PIAŢĂ VALUTARĂ INTERNAŢIONALĂ, p.v. pe care se vinde şi se cumpără valută străină. PIBOR rată medie a dobânzii care se oferă de principalele bănci de pe piaţa franceză celor mai buni clienţi; se publică zilnic şi serveşte ca reper al ratei dobânzii în Franţa. PIERDERE 1. Pagubă materială, daună, stricăciune. 2. Diminuare a resurselor materiale şi băneşti ale unităţilor economice ca urmare a depăşirii veniturilor de către cheltuieli. P. se exprimă valoric. Cauzele pierderilor pot fi: depăşirea cheltuielilor de producţie şi a celorlalte cheltuieli, plata de amenzi, penalizări, locaţii, majorări, vânzarea mărfurilor la un preţ inferior cheltuielilor de producţie şi de circulaţie etc. P. se pot datora atât unităţilor economice, cât şi unor cauze independente de activitatea acestora. ❖ P. de active circulante, diferenţa dintre cuantumul activelor circulante care ar trebui să existe în întreprindere conform normativului din perioada dată şi existentul real al surselor de active circulante. Această diferenţă arată cu cât s-au descompletat activele circulante care existau în întreprindere. P. de a.c. se determină pe baza datelor de bilanţ, astfel: p. de a.c. = normativul minim pe anul curent - existent de active circulante (surse la 31 decembrie anul curent). P. astfel stabilită nu este egală cu p. ce urmează a fi finanţată, întrucât o parte din aceste pierderi se poate datora proastei gospodăriri, calamităţilor naturii, sustragerilor, depăşirii consumurilor specifice şi care se suportă de vinovaţi. Sunt şi unele minusuri de active circulante care nu constituie pierderi, ele fiind consemnate în contabilitate din eroare. De aceea, p. rezultată din bilanţ trebuie corectată cu plusurile de active care nu sunt excedente şi cu minusurile care nu sunt pierderi. După stabilirea pierderilor reale de active circulante, organele financiare analizează cauzele care le-au provocat şi stabilesc regularizările cu bugetul statului, pentru a determina vărsămintele în plus sau în minus, şi cu organele ierarhic superioare, pentru partea din pierdere care se impută persoanelor vinovate pentru proasta gospodărire, ceea ce a cauzat risipa de materii prime, materiale etc. şi a dus la depăşirea nejustificată a consumurilor specifice. Partea de pierdere determinată de cauze obiective se finanţează (compensează) din fondul de rezervă al activelor circulante. Existenţa p. de a.c. constituie un indiciu al activităţii defectuoase. V. şi completare de active circulante; fondul de rezervă pentru active circulante. ❖ P. dreptului la pensie, încetarea dreptului de a mai primi pensia ca urmare a survenirii unor anumite cauze. Persoanele în cauză pierd dreptul la pensie sau la ajutor social când şi-au provocat intenţionat invaliditatea pentru a putea dobândi aceste drepturi. Această decădere cu titlu de sancţiune se referă numai la pensia sau ajutorul social decurgând din invaliditatea respectivă. Se pierde dreptul la pensie sau ajutor social şi atunci când persoanele respective au fost condamnate pentru cauzarea unei invalidităţi sau pentru uciderea susţinătorului, însă numai referitor la pensia sau ajutorul social pe care l-ar fi putut primi comiţând aceste acte grave. Dreptul la pensie sau ajutor social încetează când urmaşii nu mai întrunesc condiţiile necesare pentru a beneficia de pensie sau ajutor social, precum şi în cazurile în care, în urma revizuirii medicale periodice a capacităţii de muncă, se constată că pensionarul este apt de muncă. V. şi suspendarea plăţii pensiei. ❖ P. din întreruperi, daune cauzate întreprinderilor de întreruperile sau de opririle procesului de producţie, de folosirea incompletă a forţei de muncă sau a utilajului într-o perioadă din anumite cauze, ca de exemplu: defectarea maşinilor sau a instalaţiilor, organizarea neraţională a producţiei, defecţiuni sau întârzieri în aprovizionarea materialelor, a combustibilului, a energiei etc. După caracterul cauzelor, PIE 51 întreruperile pot fi: externe (lipsa de energie electrică procurată din afară, neprimirea la timp a materialelor comandate, incendii, inundaţii, cutremure etc.), interne (defectarea unor motoare, organizarea neraţională a producţiei etc.). Pentru evidenţa acestora se folosesc fişele tehnologice, avizele de corectare şi fişele de întrerupere, în care se arată cauzele care le-au provocat. Urmărirea pierderilor din întreruperi se face cu ajutorul graficelor şi al rapoartelor zilnice de control şi retribuţii. Se socoteşte pierdere din întrerupere acea pierdere produsă de o întrerupere care are cel puţin durata unui schimb de muncitori, indiferent de cauza care a provocat-o. Volumul total al p. din î. datorate cauzelor externe este format din: salarii de bază, suplimentare, contribuţiile pentru asigurările sociale pe durata întreruperii şi diferenţa dintre salariul plătit în cazul folosirii la alte munci mai puţin calificate şi salariul tarifar la care au fost încadraţi; combustibilul şi energia consumată neproductiv pe timpul întreruperii, cotele de cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a utilajului, cotele de cheltuieli generale ale întreprinderii, calculate cu procentele prevăzute. Pentru p. din î. produse din vina furnizorului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, întreprinderea păgubită întocmeşte un decont al cheltuielilor neproductive intervenite în timpul şi din cauza întreruperii lucrului, pe care îl remite, împreună cu actele justificative, furnizorului pentru achitare. înregistrarea în contabilitate a p. din î. produse de cauze externe, se face pe baza fişei de întreruperi şi a altor acte de cheltuieli efectuate pe timpul întreruperii (bonuri de lucru, bonuri de materiale etc.), întocmite de şeful atelierului şi aprobate de organele în drept. ❖ P. fiscală, rezultatul negativ dintre venitul brut şi cheltuielile aferente deductibile înregistrate pentru fiecare loc de realizare la o categorie de venituri. P.f. anuală înregistrată din activităţi independente se poate compensa cu rezultatele pozitive ale celorlalte categorii de venituri cuprinse în venitul anual, altele decât cele din salarii şi asimilate salariilor, obţinute în cursul aceluiaşi an fiscal. Pierderea care rămâne necompensată în cursul aceluiaşi an fiscal devine pierdere reportată. Pierderile care provin din străinătate ale persoanelor fizice române se compensează cu veniturile de aceeaşi natură, din străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în cursul aceluiaşi an fiscal, sau se reportează pe următorii cinci ani asupra veniturilor realizate din ţara respectivă. Dacă în urma compensărilor admise pentru anul fiscal rămâne o pierdere necompensată, aceasta constituie pierdere fiscală reportată pe anii următori până la al cincilea an inclusiv. Diferenţa de pierdere care nu a putut fi compensată în cinci ani reprezintă pierdere definitivă. Compensarea şi reportarea pierderilor se fac conform următoarelor reguli: reportarea pierderilor se face cronologic, an după an, începând cu pierderea cea mai veche; dreptul la reportul pierderii este personal, netransmisibil şi supus identităţii contribuabilului; acest drept nu poate fi transmis moştenitorilor sau oricărei alte persoane, în scopul reducerii sarcinii fiscale ce revine acestora, şi reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului decedat. V. şi impozitul pe venitul anual global. ❖ P. totală, distrugerea completă a unui bun, exprimată valoric. P.t. poate fi reală (efectivă), când, practic, în urma distrugerii, bunul nu mai există, şi prezumată, când, necunoscându-se concret dacă bunul este distrus, nu se mai ştie nimic despre el. în cazul navelor, întâlnim şi p.t. constructivă, când bunurile mai există, dar avarierea este aşa de mare încât recondiţionarea nu mai este oportună din punct de vedere economic. P.t. constructivă se consideră ori de câte ori reparaţiile care ar trebui efectuate navei reprezintă cel puţin 3A din valoarea acesteia. PIERDERI DIN REBUTURI, v. REBUT. PIEŢE DE AUR, centre speciale în care este concentrat comerţul cu aur ca metal bănesc, în special pentru satisfacerea cererii tezaurizatorilor particulari şi a speculanţilor. La operaţiunile de pe p. de a. participă şi organele de stat, băncile centrale de emisiune, fondurile valutare şi altele. In perioada existenţei etalonului aur, schimbul liber al bancnotelor cu metal preţios excludea necesitatea centrelor de comerţ cu aur. Nevoia de organizare a p. de a. a apărut după desfiinţarea etalonului aur, când acesta a fost scos din 52 PIE circulaţia internă, iar mişcarea aurului monetar între state a început să se efectueze numai pe căi oficiale. „Preţul** aurului pe pieţele libere depinde de cerere şi ofertă, de poziţia pieţei, de forma sub care se vinde metalul, de gradul de participare a statului la aceste operaţiuni etc. PIEŢE MONDIALE DE AUR, v. PIEŢE DE AUR. PIRATERIE, comportarea unor persoane ce nu fac parte din echipajul vasului şi nici dintre pasageri, care atacă vasul şi fură prin violenţă bunuri de pe vas ce aparţin echipajului, a pasagerilor sau altor persoane. PLAFON DE CASĂ, suma maximă care se poate reţine în numerar, de la o zi la alta, în casieria unei unităţi gestionare şi care este stabilită pe baza normelor de casă. Pentru acoperirea cheltuielilor urgente şi zilnice se pot reţine şi sume mai mari decât cele prevăzute prin normele de casă. V. şi limita soldului de casă. PLAFON DE CREDITE, cuantum maxim al creditelor prevăzute a se acorda întreprinderilor şi ministerelor, pe obiectele creditabile, într-o anumită perioadă (lună, trimestru). PLAFON DE CREDITE AL CONTULUI CURENT, p. rezultat din însumarea plafoanelor de credite pe termen scurt pentru: active circulante aferente stocurilor şi cheltuielilor determinate pe bază de norme şi normative, inclusiv pentru producţia cu ciclu lung de fabricaţie şi pentru mărfurile aflate în magazinele proprii ale întreprinderilor industriale care nu îndeplinesc condiţiile pentru deschideri de cont, separat; diferite alte elemente cu caracter de active circulante, cum sunt produsele, lucrările, serviciile facturate şi mărfurile expediate, stocurile pentru iarnă, stocurile şi cheltuielile cu caracter temporar privind materii prime, materiale, producţie neterminată şi produse finite pentru uz intern şi pentru livrări la export prin întreprinderile de comerţ exterior, stocurile şi cheltuielile privind cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi introducerea progresului tehnic; stocurile şi cheltuielile necesare realizării unor sarcini noi. P. de c. al c.c. se stabileşte la începutul fiecărui trimestru de către organele unităţii bancare, împreună cu unitatea economică respectivă. Unităţile bancare acordă credite prin contul curent în cadrul plafonului stabilit. în cazurile în care p. de c. al c.c. s-a folosit în întregime, iar unitatea economică nu mai poate efectua plăţile devenite scadente, unitatea bancară împreună cu unitatea economică în cauză examinează dacă suma documentelor privind produsele expediate, lucrările executate şi serviciile prestate, aflate în curs de încasare, este mai mare decât cea inclusă în p. de c. al c.c.; în astfel de situaţii, unitatea bancară poate aproba majorarea plafonului de credite cu diferenţa determinată, pe tot timpul până la încasarea documentelor respective. P. de c. aprobate de centrala băncii pentru activele circulante normate sunt dimensionate în funcţie de fondul activelor circulante prevăzut pentru finele trimestrului; aceste plafoane sunt apoi adaptate de către unităţile bancare cerinţelor reale ale unităţilor economice, ţinându-se seama de cuantumul activelor circulante normate aprobate pe trimestrul expirat şi pe cel în curs, de fondul activelor circulante la sfârşitul trimestrului precedent, de pasivele stabile şi de celelalte resurse atrase minime şi permanente prevăzute pe trimestrul în curs. Modificarea fondului activelor circulante conduce la retuşarea corespunzătoare a p. de c., astfel încât acesta să fie egal cu diferenţa dintre cuantumul activelor circulante normate pe trimestrul respectiv şi fondul activelor circulante efectiv constituit plus sursele atrase. P. de c. al c.c. se stabilesc în concordanţă cu mişcarea valorilor materiale, astfel încât unităţile economice să nu primească credite mai mari decât necesităţile lor reale, dar nici prea mici, prevenindu-se ajungerea în PLA 53 incapacitate de plată. P. de c. al c.c. se diminuează cu suma creditelor nerambursabile la scadenţă. PLAFON DE CREDITE INTRATRIMESTRIALE, cuantum maxim cu care se depăşeşte plafonul aprobat de la finele trimestrului, cu condiţia ca aceste credite să fie rambursabile în trimestrul în care au fost acordate. PLAFON DE DECONTARE A INVESTIŢIILOR, limita maximă până la care se pot efectua cheltuieli de investiţii în anul curent, pentru fiecare obiect de investiţie. Acest plafon se stabileşte de compartimentul de fmanţare-creditare al băncii, în vederea urmăririi decontării investiţiilor realizate, cu respectarea programelor anuale de investiţii şi de fmanţare-creditare şi în limita devizelor de execuţie şi a devizului general aprobat. P. de d. a i. se stabilesc separat pentru structurile de „construcţii-montaj“, din care „organizare de şantier*4 şi pentru „alte cheltuieli44, în limita programului anual de investiţii, a devizelor de execuţie depuse şi verificate de bancă şi a prevederilor corespunzătoare din devizul general. P. de d. a i. se comunică serviciului decontări-contabilitate al unităţilor finanţatoare pe total beneficiar şi pe fiecare deviz general. Unităţile finanţatoare comunică delegaţilor organizaţiilor de construcţii p. de d. a i. pentru structura de construcţii-montaj. V. şi investiţie. PLAFONUL CASEI DE CIRCULAŢIE, nivelul maxim zilnic al cuantumului numerarului ce poate fi păstrat în casa de circulaţie, care se determină ca o medie zilnică a plăţilor cu numerar efectiv dintr-o lună apreciată ca reprezentativă, efectuându-se următorul calcul: în care: PCC = plafonul casei de circulaţie; PTL = plăţi totale lunare în numerar; NZL = numerarul zilelor din luna reprezentativă în care s-au efectuat plăţi în numerar. Conducerea Băncii Naţionale a României aprobă plafoanele caselor de circulaţie pentru unităţile sale teritoriale, la propunerea acestora. Sucursalele Băncii Naţionale a României aprobă plafoanele caselor de circulaţie ale băncilor comerciale, la solicitarea acestora. în funcţie de cerinţele reale ale fiecărei unităţi bancare, p.c. de c. se poate modifica de la o perioadă la alta. în cazul unităţilor Băncii Naţionale a României, sumele de numerar care, la sfârşitul zilei, depăşesc p.c. de c. se trec la fondul de rezervă, iar unităţile băncilor comerciale depun aceste sume la sucursalele băncii centrale. V. şi fonduri de rezervă de bancnote, monedă metalică şi monedă divizionară metalică. PLAFONUL DE ÎNDATORARE PUBLICĂ, totalitatea împrumuturilor pe care statul le poate contracta şi garanta în decursul unui an calendaristic. în contractarea împrumuturilor interne şi externe trebuie respectat acest plafon. Plafonul se stabileşte în fiecare an prin lege şi cuprinde p. de î. p. internă şi p. de î.p. externă. P. de î. p. internă se stabileşte în funcţie de deficitul bugetar anual aprobat şi de prevederile unor acte normative speciale. P. de î.p. externă se stabileşte ca sumă maximă a împrumuturilor externe pe care statul le poate contracta şi/sau garanta într-un an calendaristic. Rezultă că nu se pot contracta mereu împrumuturi externe, fară a avea capacitate de rambursare. La determinarea acestui plafon se ţine seama de: "ponderea datoriei publice în produsul naţional brut; "raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi volumul exporturilor de bunuri şi servicii; "raportul dintre deficitul balanţei comerciale şi produsul naţional 54 PLA brut; "valoarea exporturilor de bunuri şi servicii şi rezerva valutară. în aprecierea nivelului şi a poverii datoriei publice externe este necesar să se determine corelaţia dintre creşterea datoriei publice externe determinate de contractarea împrumuturilor şi capacitatea politico-economică a ţării de a asigura rambursarea ratelor scadente anuale, de a plăti comisioanele, dobânzile aferente etc., ceea ce înseamnă calcularea plafonului împrumuturilor externe şi de îndatorare externă. Realizarea acestei corelaţii necesită: ■folosirea împrumuturilor externe pentru realizarea de investiţii productive care să contribuie la dezvoltarea economică, la creşterea numărului locurilor de muncă; ■diversificarea datoriei publice externe, cu termene diferite de rambursare, care să permită înfăptuirea serviciului datoriei publice externe (v.); "prevenirea utilizării împrumuturilor externe pentru acoperirea sistematică a deficitului balanţei de plăţi externe, dacă acesta se datorează unor factori permanenţi, deoarece astfel s-ar agrava situaţia echilibrului acestei balanţe. La contractarea împrumuturilor externe trebuie să se aibă în vedere un nivel ridicat şi stabil de creştere economică, precum şi exporturi suficiente pentru a face faţă fară dificultăţi serviciului datoriei publice externe. V. şi împrumut de stat; datorie publică externă; datorie publică internă. PLAFONUL FINAL DE CREDITE, limita maximă a creditelor calculată pentru sfârşitul trimestrului. De regulă, la sfârşitul trimestrului, datoriile unităţilor economice faţă de bancă nu trebuie să depăşească aceste plafoane. Totuşi, în procesul creditărfi, banca poate să redistribuie plafoanele de credite, ea având dreptul în anumite limite să le micşoreze sau să le majoreze pe ramuri economice şi pe ministere. PLANIFICAREA CHELTUIELILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT PRIVIND PLATA INDEMNIZAŢIILOR Şl A AJUTOARELOR, proces deosebit de complex prin care se determină pe baze ştiinţifice toate categoriile de cheltuieli ce se efectuează prin asigurările sociale de stat. P.c.a.s. se efectuează atât la locul de muncă, la nivelul caselor judeţene de pensii, cât şi la nivelul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. In cadrul unităţilor economice şi instituţiilor, din fondurile asigurărilor sociale se efectuează următoarele cheltuieli: "indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii; "indemnizaţiile în cazuri de pierdere temporară a capacităţii de muncă; "indemnizaţiile în caz de maternitate; "ajutoarele în caz de deces, precum şi pensiile invalizilor de gradul III încadraţi în muncă şi ale pensionarilor pentru limită de vârstă, care au dreptul, în anumite condiţii, să cumuleze pensia cu salariul. Cheltuielile cu asigurările sociale efectuate la locul de muncă se planifică folosindu-se datele din situaţia executării bugetului de pe anul de bază, din programul de muncă şi salarii pe anul curent şi din procesele-verbale referitoare la executarea bugetului asigurărilor sociale pe anul de bază, încheiate de organele de control financiar. P.c. pentru plata indemnizaţiilor de boală se realizează cu ajutorul următorilor indicatori: numărul zilelor de incapacitate temporară de muncă din cauză de boală pe o persoană încadrată în muncă (pe 100 sau 1 000 de lucrători), indemnizaţia medie zilnică şi numărul mediu scriptic al salariaţilor pe anul curent. Numărul de zile de incapacitate de muncă din cauza îmbolnăvirilor se determină atât pe baza experienţei anului precedent, cât şi în perspectiva noilor măsuri de perfecţionare a protecţiei muncii. La efectuarea calculelor se ia în considerare, mai întâi, numărul zilelor de incapacitate de muncă din cauza îmbolnăvirilor, aşa cum rezultă din darea de seamă asupra executării bugetului de asigurări sociale pe anul de bază. Numărul zilelor de incapacitate de muncă astfel determinat se modifică în funcţie de măsurile luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi de măsurile preconizate în anul viitor având ca efect prevenirea îmbolnăvirilor, mai buna asigurare a igienei şi protecţiei muncii etc. Concomitent, se au în vedere eventualele deficienţe care au existat în activitatea de elaborare sau de aplicare a normelor de asigurări sociale, temeinicia şi simţul de răspundere cu care au fost eliberate certificatele medicale, PLA 55 calitatea şi eficienţa muncii organelor de asigurări sociale, administrative, a organelor de control etc. Perfecţionarea protecţiei muncii, întărirea sănătăţii poporului determină nemijlocit micşorarea numărului zilelor de incapacitate de muncă din cauza îmbolnăvirilor. Ajutorul mediu zilnic se determină pe baza indicatorilor anului viitor şi a ajutorului mediu zilnic realizat în anul anterior. Ajutorul mediu zilnic se modifică în funcţie de îmbunătăţirea sistemului de salarizare, de ridicarea calificării salariaţilor. El se micşorează cu sumele plătite în plus ca urmare a plăţii de indemnizaţii într-un volum mai mare decât cel care ar fi rezultat din aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare în litera şi în spiritul lor. în ţara noastră, creşterea efectivă de la un an la altul a indemnizaţiei medii zilnice este consecinţa firească a sporirii salariilor prin perfecţionarea sistemului de salarizare, ridicarea nivelului de pregătire a angajaţilor, creşterea vechimii neîntrerupte în muncă etc. Cuantumul indemnizaţiei medii zilnice este influenţat şi de numărul noilor încadraţi în muncă, de mărimea vechimii neîntrerupte în muncă a acestora, de eficienţa controlului asupra determinării juste şi plăţii corecte a indemnizaţiilor etc. Cheltuielile totale pentru plata indemnizaţiilor de boală se determină astfel: * r NZÎ =---------’ 1 100 în care: Cj = cheltuielile totale care se efectuează cu ajutoarele de boală; N = numărul mediu al personalului; Z = numărul zilelor de boală la 100 de lucrători în anul viitor; l = indemnizaţia medie zilnică. Aceste cheltuieli cuprind şi plata indemnizaţiilor pentru pierderea temporară a capacităţii de muncă provocată de accidente în afară de muncă. Cheltuielile astfel determinate se repartizează pe trimestre, în funcţie de numărul personalului din fiecare trimestru, de frecvenţa cazurilor de boală ivite în trimestrele anilor precedenţi etc. Cheltuielile afectate plăţii indemnizaţiilor pentru pierderea temporară a capacităţii de muncă provocată de accidente de muncă se determină prin înmulţirea numărului mediu de zile de incapacitate cauzată de accidente de muncă pe un salariat cu numărul mediu scriptic al salariaţilor, rezultatul înmulţindu-se cu indemnizaţia medie zilnică acordată pentru o asemenea incapacitate. Numărul mediu de zile de incapacitate pe o persoană, din anul de bază, se determină raportându-se numărul total al zilelor de incapacitate temporară de muncă provocată de accidente de muncă la numărul mediu scriptic de lucrători, ţinându-se seama şi de experienţa anilor precedenţi. Indemnizaţia medie zilnică pentru incapacitate temporară de muncă provocată de accidente de muncă pe anul de bază se determină raportându-se suma totală a acestor indemnizaţii la numărul total al zilelor de incapacitate temporară de muncă provocată de accidente de muncă. La efectuarea acestor calcule se ţine seama şi de realizările anului precedent, precum şi de creşterile de salarii. Datorită îmbunătăţirii protecţiei muncii (v.), a instruirii lucrătorilor în vederea respectării normelor de securitate şi de igienă a muncii - deci datorită măsurilor înfăptuite pentru prevenirea accidentelor etc. - numărul zilelor de incapacitate de muncă pe un lucrător şi, în consecinţă, numărul total al zilelor de incapacitate de muncă pe unităţi se prevede şi se planifică a fi mai mic decât în anii precedenţi, în cazul când numărul mediu scriptic al personalului este constant. Cuantumul indemnizaţiei medii zilnice pentru incapacitate de muncă provocată de accidente în legătură cu munca este influenţat de aceiaşi factori care determină mărimea indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă determinată de o boală. Repartizarea pe trimestre a sumei acestor indemnizaţii se face în funcţie de frecvenţa cazurilor similare din anii anteriori, avându-se în vedere măsurile întreprinse pentru protecţia muncii. P.c. privind indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii se efectuează, în principiu, după aceeaşi 56 PLA procedură ca în cazul indemnizaţiilor pentru pierderea temporară a capacităţii de muncă provocată de o boală sau de un accident. Cheltuielile pentru plata indemnizaţiilor în caz de maternitate se planifică folosindu-se următorii indicatori: numărul femeilor încadrate în muncă din întreprindere sau din instituţie, numărul mediu al zilelor de concediu de sarcină sau de lehuzie realizat pe o persoană, cuantumul indemnizaţiei medii zilnice. Pentru anul de plan, numărul femeilor încadrate în muncă se determină avându-se în vedere ponderea lor faţă de numărul total al personalului întreprinderii sau instituţiei în anul precedent, precum şi vârsta acestora. Dacă, de pildă, în anul de bază numărul femeilor dintr-o întreprindere a reprezentat 40% din numărul total al personalului, pentru anul viitor se va considera că va exista aceeaşi pondere pe sexe, dacă, bineînţeles, nu s-au prevăzut schimbări importante în acest sens, caz în care se va aplica, în mod corespunzător, un coeficient de majorare sau de diminuare. Numărul mediu al zilelor de concediu de sarcină şi de lehuzie în anul de bază se obţine raportându-se numărul total al zilelor de sarcină şi de lehuzie la numărul total al femeilor încadrate în muncă. Indemnizaţia medie zilnică pentru sarcină şi lehuzie se determină raportându-se suma totală a indemnizaţiei de maternitate din anul de bază la numărul total al zilelor de sarcină şi de lehuzie. La determinarea indemnizaţiei medii zilnice de maternitate este necesar să se ţină seama de faptul că mărimea ei este influenţată de vechimea neîntreruptă în muncă, de numărul copiilor pe care îi are fiecare mamă, de mărimea şi de creşterea salariilor, de ridicarea calificării fiecărei mame etc. Suma reprezentând totalul indemnizaţiilor în caz de maternitate se repartizează pe trimestre, în funcţie de frecvenţa naşterilor pe trimestrele anilor precedenţi. Planificarea ajutoarelor în caz de deces (v.) se efectuează prin înmulţirea numărului probabil de decese care vor avea loc în anul viitor cu cuantumul ajutorului mediu acordat pentru deces. Numărul probabil al deceselor pentru perioada bugetară care se planifică se determină calculându-se media anuală din ultimii cinci ani, iar suma ajutorului mediu în caz de deces se obţine raportându-se suma totală a ajutoarelor acordate în anul de bază la numărul deceselor produse în acel an, luându-se în considerare şi îmbunătăţirile aduse între timp acestui ajutor. Ca urmare a măsurilor luate de către stat pentru ocrotirea sănătăţii, îmbunătăţirea tratamentului bolnavilor, crearea de condiţii optime pentru odihnă etc. se înregistrează o creştere a longevităţii. Ţinându-se seama de factorii de mai sus, planificarea sumelor reprezentând ajutoarele pentru caz de deces se efectuează cu aplicarea unui coeficient fundamentat pe aprecierea că numărul ajutoarelor va creşte într-un ritm mai lent faţă de creşterea efectivului personalului. Ajutoarele se repartizează pe trimestre în funcţie de frecvenţa deceselor pe trimestrele anilor anteriori. Toate cheltuielile de mai sus se planifică la nivelul unităţilor economice, al instituţiilor, al comunelor. La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti, cheltuielile de asigurări sociale se planifică prin centralizarea cheltuielilor de la unităţi economice, instituţii, comune, oraşe. PLANIFICAREA CHELTUIELILOR CU PLATA PENSIILOR, activitate financiară de asigurări sociale, complexă, de prevedere temeinic fundamentată ştiinţific a cuantumului valoric al categoriilor de pensii, anual şi pe trimestre. Cheltuielile cu plata pensiilor constituie grupa cea mai importantă de cheltuieli care se planifică la nivelul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (v.), concomitent cu elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul de plan. Cuantumul cheltuielilor se planifică separat pentru fiecare categorie de pensii. Cu toate că planificarea acestor cheltuieli se efectuează, în general, după o procedură comună, există totuşi unele particularităţi specifice fiecărei categorii de pensii. Astfel, în timp ce numărul pensionarilor pentru munca prestată şi limită de vârstă creşte, ca urmare a creşterii duratei medii a vieţii (avem în vedere atât decesul unor pensionari, cât şi pensionarea altor salariaţi, îmbunătăţirea sistemului de pensionare etc.), fapt ce determină şi creşterea sumei alocate acestor pensii, numărul pensionarilor de invaliditate are tendinţa de scădere, ca urmare PLA 57 a faptului că în unităţile economice se asigură condiţii tot mai bune pentru igiena şi protecţia muncii. La planificarea cheltuielilor alocate pensiilor de urmaş se ţine seama de numărul mediu din anii precedenţi al urmaşilor îndreptăţiţi la pensie, de cuantumul mediu al pensiilor decedaţilor, de numărul mediu al urmaşilor care nu vor mai beneficia de pensie prin atingerea limitei de vârstă sau ca urmare a altor evenimente, de numărul mediu al urmaşilor îndreptăţiţi la pensie care pot apărea în cursul anului etc. Astfel de elemente trebuie avute în vedere şi la planificarea cheltuielilor pentru plata ajutorului social. Menţionăm că, deşi statul nostru a majorat în mod repetat cuantumul ajutorului social acordat persoanelor îndreptăţite, ponderea acestor cheltuieli înregistrează totuşi o continuă scădere, deoarece numărul beneficiarilor de ajutor social scade, majoritatea considerabilă a personalului întrunind condiţiile care îl îndreptăţesc să primească pensia pentru munca prestată şi limită de vârstă sau pensie de invaliditate, al căror cuantum este cu mult mai mare. Se învederează astfel eficacitatea extinderii folosirii în viitor a experienţei şi a datelor statistice din anii anteriori, lor acordându-li-se o pondere mai mare în analizele de această natură. Suma cheltuielilor alocate plăţii pensiilor şi ajutorului social se planifică pe baza numărului mediu al pensionarilor şi al beneficiarilor de ajutor social şi a cuantumului mediu al pensiei sau al ajutorului social. Totalul cheltuielilor destinate plăţii pensiilor şi ajutorului social se determină prin înmulţirea numărului mediu al pensionarilor şi al beneficiarilor de ajutor social cu pensia medie lunară (ajutorul mediu lunar), totul înmulţindu-se apoi cu 12 (numărul lunilor din an). Numărul mediu al pensionarilor (beneficiarilor de ajutor social) se determină pe baza dinamicii acestui indicator de-a lungul anilor anteriori, ţinându-se seama de numărul noilor pensionari, de numărul mediu al pensionarilor care vor deceda, precum şi al acelora care, fiind pensionaţi temporar, ar putea deveni apţi de muncă. Pensia medie (ajutorul social mediu) se determină raportându-se fondul total de pensii la numărul pensionarilor. Ea se poate calcula numai pe anul de bază sau pe mai mulţi ani, ca o medie simplă sau ponderată. în vederea planificării cheltuielilor necesare plăţii pensiilor, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale foloseşte datele privind dinamica pensionarilor şi a pensiei medii care se plăteşte prin oficiile de muncă şi ocrotire socială. în acest scop, se folosesc datele din dările de seamă privind plata pensiilor în cursul anilor precedenţi. Cu prilejul planificării cheltuielilor necesare plăţii pensiilor trebuie avute în vedere modificările ce se aduc sistemului de pensionare, majorarea pensiilor, creşterea salariilor tarifare care constituie baza de calcul al pensiilor. Determinarea exactă a cheltuielilor pentru plata pensiilor şi a celor pentru plata ajutorului social trebuie să ţină seama de deficienţele care au existat în calcularea şi în plata pensiilor şi de măsurile luate pentru eliminarea şi preîntâmpinarea lor. După determinarea sumei anuale a cheltuielilor afectate plăţii pensiilor şi ajutorului social urmează repartizarea lor pe trimestre. întrucât în fiecare lună se cheltuiesc aproximativ aceleaşi sume pentru plata pensiilor, ele se repartizează, de regulă, în mod egal pe trimestre. Cu toate acestea, în repartizarea cheltuielilor pe trimestre se ţine seama de experienţa anilor precedenţi, de îmbunătăţirile sistemului de pensionare, de modificările ce pot surveni în cursul anului de plan în dinamica numărului de pensionari prin ncy pensionări, prin decese etc. în acest scop, organele de planificare a pensiilor folosesc şi datele statistice. Creşterea longevităţii determină însă o creştere continuă a numărului de pensionari şi, implicit, sporirea corespunzătoare a fondurilor alocate plăţii pensiilor. Cuantumul cheltuielilor pentru plata pensiei suplimentare se planifică folosindu-se numărul de persoane beneficiare ale acestei pensii, care se înmulţeşte cu pensia medie suplimentară, totul apoi înmulţindu-se cu 12. La repartizarea pe trimestre se procedează ca la celelalte pensii de asigurări sociale. Cheltuielile privind expedierea pensiilor cuprind rechizitele şi taxele poştale necesare ajungerii la domiciliul pensionarilor. Mărimea cheltuielilor destinate plăţii taxelor poştale pentru expedierea pensiilor depinde de cuantumul pensiilor, iar cheltuielile pentru rechizite sunt în funcţie de numărul pensionarilor. Rezultă deci că la planificarea acestor cheltuieli se ţine seama de: numărul pensionarilor, nivelul pensiilor, 58 PLA concluziile trase din experienţa anilor precedenţi. La nivelul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cheltuielile pentru plata ajutoarelor se planifică pe baza aceloraşi indicatori, după o procedură asemănătoare celei folosite la calcularea ajutoarelor acordate la locul de muncă, adică în unităţi economice, instituţii etc. Pentru planificarea cheltuielilor necesare procurării protezelor dentare, oculare, chirurgicale, ortopedice etc., se înmulţeşte numărul mediu al persoanelor îndreptăţite să primească asemenea ajutoare cu costul mediu al unei proteze. Primul element se determină pe baza realizărilor anului precedent, ţinându-se seama în acelaşi timp de măsurile întreprinse pentru asigurarea şi perfecţionarea protecţiei muncii, iar cel de-al doilea element se află raportându-se suma efectivă reprezentând costul total al protezelor acordate în anul de bază la numărul protezelor acordate. Cheltuielile cu plata pensiilor de invaliditate de gradul III ale pensionarilor încadraţi în muncă şi ale pensionarilor pentru munca depusă şi limită de vârstă care au dreptul să cumuleze, în anumite condiţii, pensia cu salariul se planifică la nivelul unităţilor economice, al instituţiilor etc., ele fiind plătite din fondurile de asigurări sociale constituite în aceste unităţi. La planificarea sumei cheltuielilor cu plata acestor pensii se au în vedere prevederile actelor normative în vigoare care reglementează asigurările sociale, datele existente la unităţile economice şi instituţiile unde lucrează pensionarii respectivi, datele oficiilor de muncă şi protecţie socială, numărul posturilor pe care pot fi încadraţi pensionarii care solicită să lucreze. Planificarea cheltuielilor cu plata pensiilor la locul de muncă se face pe baza numărului mediu de pensionari şi a cuantumului pensiei medii (care se plăteşte în condiţii de cumul). Primul element rezultă din evidenţa pensionarilor menţinuţi sau reîncadraţi în muncă. Pensia medie se obţine raportându-se suma pensiilor plătite la numărul de pensionari din anul de bază, ceea ce rezultă (pensia medie anuală) împărţindu-se la 12. Pensia medie trebuie determinată cu stricta respectare a măsurilor adoptate în domeniul pensiilor (majorarea pensiilor, cumularea pensiei cu salariul etc.). Suma anuală a pensiilor plătite la locul de muncă se determină înmulţindu-se numărul mediu de pensionari cu pensia medie lunară, rezultatul înmulţindu-se cu 12. Repartizarea acestor cheltuieli pe trimestre se face avându-se în vedere experienţa anilor precedenţi şi ţinându-se seama de acele luni ale anului în care, dat fiind obiectul activităţii unităţilor în cauză, se prevede că un număr de pensionari vor solicita să fie încadraţi în muncă. PLANIFICAREA CHELTUIELILOR CU TRIMITERILE LA ODIHNĂ Şl LA TRATAMENT BALNEAR, proces economico-financiar de determinare anuală, cu repartizarea pe trimestre, a cheltuielilor care se efectuează la nivelul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu trimiterile la odihnă şi la tratament balnear ale salariaţilor, pensionarilor şi membrilor lor de familie. Cuantumul cheltuielilor afectate tratamentului balnear şi odihnei se planifică pe baza planului de trimiteri la odihnă şi tratament balnear, elaborat şi aprobat - pe anul de plan - pe baza tarifelor plătite întreprinderilor balneoclimaterice din staţiuni. Planul de trimitere la odihnă şi tratament balnear se întocmeşte pe staţiuni şi diferenţiat pe sezonul cald şi rece. Determinarea cuantumului cheltuielilor pentru odihnă şi tratament balnear necesită stabilirea numărului de zile/om pe fiecare staţiune, pe sezonul cald şi pe cel rece. Cuantumul total al cheltuielilor din fiecare staţiune se determină înmulţindu-se numărul zilelor/om din fiecare staţiune cu acea parte a costului mediu al unei trimiteri la odihnă şi tratament care este suportată din fondurile asigurărilor sociale de stat. în vederea planificării judicioase a acestor cheltuieli, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale colaborează cu organele centrale ale sindicatelor din ţara noastră, cu sindicatele de ramură, precum şi cu alte organe centrale şi locale. PLANIFICAREA CHELTUIELILOR SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, activitate privind determinarea pe baze ştiinţifice, prin mai multe calcule, la nivelul centralei şi al PLA 59 sucursalelor societăţii de asigurări, a sumei cheltuielilor ce se vor efectua în anul viitor cu plata despăgubirilor, a sumelor asigurate, pentru prevenirea, limitarea şi combaterea daunelor, cu organele de asigurări etc. P.c. se efectuează pe baza experienţei, a datelor statistico-matematice din anii anteriori, precum şi pe baza mai multor indicatori cuprinşi în bugetul societăţii de asigurări. Procedura este diferită şi adecvată categoriilor şi felurilor de asigurări. Cheltuielile cu plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate se determină ţinându-se seama de media volumului de plăţi efectuate în ultimii cinci ani, precum şi de plăţile preliminate a se face pentru anul care expiră. Cuantumul despăgubirilor pe anul care expiră se determină luând în calcul cheltuielile efective până la sfârşitul lunii anterioare datei elaborării propunerilor, despăgubirile estimate a se înregistra drept cheltuieli pentru daunele produse până la aceeaşi dată, dar încă neplătite, despăgubirile aferente daunelor care vor mai surveni până la finele anului, indiferent dacă o parte din aceste despăgubiri se va plăti efectiv în anul următor. Pagubele care, eventual, se vor mai produce până la finele anului premergător anului în curs se stabilesc pe baza mediei daunelor produse în aceeaşi perioadă din anii anteriori. Desigur, astfel de calcule se efectuează pe feluri de asigurări, pe categorii de bunuri, pe categorii de asiguraţi. Cheltuielile care se efectuează cu salariile pe bază de cote procentuale şi tarife la diferitele categorii de asigurări facultative se planifică ţinându-se seama de cuantumul primelor din asigurările facultative ce urmează a se încasa în anul de plan şi la care se plătesc astfel de remunerări. La stabilirea propunerilor de plan pentru celelalte capitole de cheltuieli - altele decât plăţile de despăgubiri şi sume asigurate - se ţine seama de realizările preliminate pe anul în curs, de reducerea sistematică a cheltuielilor specifice administrativ-gospodăreşti şi generale de administraţie. Propunerile de plan privind cheltuielile pentru constituirea şi administrarea fondului de asigurare se fac ţinându-se seama de realizările preliminate pe anul în curs, de necesitatea reducerii sistematice a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti şi generale de administraţie. La elaborarea bugetului anual se ţine seama de necesităţile de plan reclamate de acoperirea financiară a plăţii salariului după muncă al personalului tehnic, economic, administrativ şi de altă specialitate, inclusiv a impozitelor şi a contribuţiei pentru asigurările sociale, de plata cheltuielilor de popularizare, a cheltuielilor pentru amortizarea mijloacelor fixe, a chiriilor, a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti şi a altor cheltuieli. Fundamentarea cheltuielilor pentru constituirea şi administrarea fondului de asigurare se face avându-se în vedere fondurile aprobate pentru plata salariului, normele legale referitoare la calculul anual al amortismentului mijloacelor fixe, costul chiriilor potrivit prevederilor contractelor de închiriere, normele privind p.c. administrativ-gospodăreşti. Planificarea cuantumului cheltuielilor specifice referitoare la constituirea şi la administrarea fondului de asigurare se face pe baza realizărilor certe din anul în curs până în momentul elaborării planului şi a datelor preliminare pentru lunile rămase până la finele anului. Cheltuielile cu salariile pe baze de cote procentuale şi tarife la asigurările facultative se planifică avându-se în vedere cuantumul ce urmează să se încaseze în anul de plan la asigurările respective. Concomitent, se examinează posibilităţile de reducere a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti şi generale de administraţie. Planificarea categoriilor de cheltuieli menţionate mai sus se face atât la nivelul centralei societăţii de asigurări, cât şi la sucursale. Sucursalele sunt obligate să înainteze în termenele stabilite la centrala societăţii de asigurări propunerile de cheltuieli însoţite de note explicative (de fundamentare). După ce aceste propuneri sunt examinate, îmbunătăţite şi aprobate de către centrala societăţii de asigurări, ele se restituie sucursalelor care repartizează cheltuielile respective pe trimestre, ţinând seama de experienţa anilor precedenţi şi de noii indicatori folosiţi pentru anul de plan. Procesul planificării financiare în domeniul asigurărilor cuprinde şi determinarea propunerilor de plan privind veniturile şi cheltuielile legate de asigurările şi reasigurările în valută. Cuantumul veniturilor ce provin din asigurările în valută în anul de plan se determină luându-se în considerare realizările efective înregistrate până în momentul elaborării bugetului, a datelor preliminate până la 60 PLA finele anului în curs, şi ţinându-se seama de posibilităţile de dezvoltare a asigurărilor şi reasigurărilor externe. Suma cheltuielilor privind asigurările în valută se determină luându-se în considerare atât media lor pe ultimii cinci ani, cât şi posibilităţile de creştere a acestora în anul viitor datorită dezvoltării asigurărilor şi reasigurărilor în valută, ca o consecinţă a creşterii continue a schimburilor economice şi a relaţiilor de cooperare internaţională. PLANIFICAREA VENITURILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, proces complex de determinare pe baze ştiinţifice, în fiecare an, a veniturilor asigurărilor sociale din fiecare sursă. P.v.a.s. de s. reclamă ca organele respective să folosească indicatorii programului de dezvoltare economico-socială, datele execuţiei preliminate a bugetului pe anul de bază, precum şi experienţa pozitivă dobândită în anii anteriori. De asemenea, determinarea judicioasă a cuantumului veniturilor asigurărilor sociale de stat reclamă căutarea şi aplicarea în permanenţă de noi procedee şi soluţii pentru perfecţionarea activităţii financiare atât în cadrul unităţilor economice, al instituţiilor etc., cât şi la organele de asigurări sociale din comune, oraşe, municipii, judeţe, iar pentru întreaga ţară la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. In cadrul unităţilor economice, al instituţiilor şi al comunelor, veniturile din contribuţia pentru asigurări sociale de stat se planifică prin înmulţirea fondului de salarii stabilit pentru anul curent al unităţii respective cu procentul contribuţiei de asigurări sociale. în vederea determinării sumei contribuţiilor pentru asigurările sociale de stat se aplică cota (cotele) respectivă asupra fondului de salarii, pe an, inclusiv impozitul aferent acestuia, efectuându-se următorul calcul: Fs Pcas cas 100 în care: Scas = suma contribuţiilor pentru asigurările sociale de stat; Fs = fondul de salarii; Pcas = procentul contribuţiei pentru asigurările sociale de stat. Suma contribuţiilor astfel determinată se repartizează corespunzător pe trimestre. La nivelul caselor teritoriale de pensii se planifică veniturile asigurărilor sociale formate din: a) veniturile reprezentând contribuţia pentru asigurările sociale de stat care se încasează de la unităţile economice, instituţiile şi comunele de pe teritoriul fiecărui consiliu orăşenesc, municipal şi judeţean; b) veniturile care se realizează din contribuţiile salariaţilor şi pensionarilor pentru trimiterile la tratament balnear. P.v. reprezentând contribuţia pentru asigurările sociale de stat de pe teritoriul oraşului, municipiului şi judeţului se efectuează prin centralizarea sumelor contribuţiilor pentru asigurările sociale ce urmează a se încasa de la unităţile economice, instituţiile şi comunele de pe raza lor teritorială. Veniturile din contribuţia salariaţilor şi a pensionarilor pentru odihnă şi tratament balnear se planifică avându-se în vedere numărul biletelor stabilit pe baza programului de trimitere la odihnă şi tratament balnear, profilul staţiunilor, contribuţia medie, precum şi rezultatele anului de bază şi ale anilor anteriori. Contribuţia medie se determină raportându-se suma totală a contribuţiei încasate la numărul biletelor. Contribuţia medie se determină separat pentru biletele de odihnă şi separat pentru cele de tratament balnear. La efectuarea acestor calcule se au în vedere şi sporurile de salarii şi pensii. Veniturile din contribuţia salariaţilor şi pensionarilor pentru odihnă şi tratament balnear se determină înmulţindu-se numărul de locuri cu contribuţia medie pe categorii de staţiuni de la mare, de la munte etc. Suma totală anuală rezultată din aceste calcule se repartizează pe trimestre, avându-se în vedere atât prevederile programului de trimitere la odihnă şi tratament balnear, cât şi experienţa PLA 61 anilor precedenţi. P.v.a.s. de s. are loc şi la nivelul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care planifică suma veniturilor din contribuţia pentru asigurările sociale, pe întreaga ţară, pe baza fondului de salarii al fiecărei ramuri economice şi al fiecărui domeniu de activitate (învăţământ, ocrotirea sănătăţii, ştiinţă, cultură, administraţie etc.) stabilit pentru anul curent şi a contribuţiilor medii. Calcularea şi folosirea procentului mediu pe ramuri, domenii de activitate sau pe economia naţională ca mijloc de p.v.a.s. de s. au în vedere faptul că anumite întreprinderi, instituţii etc., în cazul modificării obiectului activităţii lor, pot trece de la o ramură la alta. Cuantumul total al veniturilor din contribuţia pentru asigurările sociale de stat se determină potrivit următorului calcul: r _ Ft • P cas v 100 ’ în care: Cv = cuantumul total al veniturilor din contribuţia pentru asigurările sociale; Fj = fondul total de salarii pe întreaga ţară; Pcas = procentul mediu al contribuţiei pentru asigurările sociale. Suma anuală a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat astfel determinată se defalcă pe trimestre, în funcţie de repartiţia trimestrială a fondului de salarii pe economia naţională. înainte de a trece la planificarea veniturilor, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale poate cere de la casele teritoriale de pensii unele date relative la veniturile ce urmează a se realiza în anul viitor. Uneori, între veniturile din contribuţia pentru asigurările sociale de stat planificate la nivelul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi cele rezultate din centralizarea bugetelor de asigurări sociale întocmite de casele teritoriale de pensii pot apărea diferenţe, datorită faptului că, la întocmirea planurilor financiare, unităţile economice şi instituţiile nu au posibilitatea să cunoască şi deci să includă în bugetele lor toate modificările ce urmează să aibă loc în structura fondului de salarii şi în numărul salariaţilor pe parcursul anului viitor. La nivelul Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale se planifică şi suma contribuţiei salariaţilor şi a pensionarilor trimişi la odihnă şi tratament balnear prin asigurările sociale de stat. Cuantumul acestor venituri se determină înmulţindu-se numărul de locuri din programul de trimiteri la odihnă şi tratament balnear cu contribuţia medie din costul biletului pe sezon, staţiune etc. Veniturile din restanţele la contribuţiile de asigurări sociale datorate de unităţile economice şi instituţiile de stat, restituirile din subvenţiile acordate în anii anteriori şi rămase nefolosite, majorările, încasările care urmează să se efectueze din acţiunile de regres etc. se determină pe baza dărilor de seamă asupra execuţiei bugetului asigurărilor de stat în anul precedent. Pentru planificarea cât mai exactă a acestor venituri trebuie să se ţină seama de creşterea bugetului asigurărilor sociale de stat şi de perfecţionarea muncii referitoare la încasarea contribuţiilor, de întărirea legalităţii privind aplicarea legislaţiei muncii, a asigurărilor sociale, precum şi de intentarea la timp a acţiunilor de regres. Planificarea cât mai judicioasă a veniturilor asigurărilor sociale necesită luarea în considerare a tuturor măsurilor ce vor fi întreprinse pentru încasarea completă şi la timp a veniturilor, întărirea disciplinei financiare de asigurări sociale etc. PLANIFICAREA VENITURILOR SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, prevedere pe baze ştiinţifice a veniturilor asigurărilor, pe feluri de asigurări şi pe categorii de asiguraţi. P.v. societăţii de asigurări care se realizează din primele de asigurare se efectuează după o procedură diferită, adecvată formei de asigurare, adică pentru asigurările prin efectul legii şi pentru asigurările facultative. La p.v. din asigurările prin efectul legii de răspundere civilă auto se au în vedere sumele ce se vor încasa în anul următor, ţinându-se seama atât 62 PLA de parcul de autovehicule probabil la data de 31 decembrie a anului de bază, cât şi de dezvoltarea parcului respectiv de autovehicule în anul de plan. Primele care urmează a fi încasate de la celelalte categorii de asigurări facultative se planifică ţinându-se seama de mai mulţi indicatori, cum sunt: "gradul de cuprindere în asigurările facultative a bunurilor şi a persoanelor înregistrate în anul de bază şi cel preliminat să se realizeze în anul de plan, avându-se în vedere potenţialul asigurabil şi reţeaua organelor de încasare; ■cuantumul preliminat al primelor care urmează să se realizeze pe categorii de asigurări în anul de plan, corespunzător obiectivelor şi bunurilor de pe teritoriul judeţului - respectiv al municipiului Bucureşti - ce vor putea fi cuprinse în asigurările facultative; "trăsăturile specifice şi condiţiile locale, preferinţele populaţiei pentru anumite feluri de asigurări de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă; "greutatea specifică a asigurărilor de viaţă cu plata primelor la zi şi a celor restante; "previziunile de creştere a şeptelului şi a producţiilor pentru anul următor; "încasările realizate în anul anterior şi cele preliminate a se realiza în anul în curs; "cuantumul primelor la asigurările de bunuri contractate în anul în curs şi volumul primelor prevăzute a se realiza la asigurările care se vor contracta în anul viitor; "volumul probabil al primelor de asigurare care vor rămâne neîncasate la 31 decembrie şi care se vor încasa în anul următor. Cuantumul încasărilor din primele de asigurare preliminate pentru anul în curs se calculează pe baza realizărilor certe obţinute până în momentul elaborării propunerilor de plan, la care se adaugă realizările probabile aferente perioadei rămase până la finele anului. Determinarea realizărilor probabile până la sfârşitul anului se face pe baza planului de venituri (încasări) pentru perioada respectivă, ţinându-se seama de posibilitatea depăşirii acestuia, precum şi de posibilitatea recuperării eventualelor nerealizări din trimestrele anterioare. Mărimea primelor realizabile din asigurările facultative se determină pe diferitele categorii de bunuri şi de asiguraţi. La culturile agricole şi la rodul viilor, de exemplu, care aparţin asociaţiilor agricole, cuantumul primelor realizabile se determină înmulţind primele medii realizate pe hectar în anul anterior pe fiecare grupă de culturi cu suprafeţele probabile care urmează a se însămânţa în anul de plan. Pentru a se determina prima medie pe hectar se raportează cuantumul primelor contractate în anul precedent la suprafaţa de teren (pe feluri de culturi) asigurată. Pentru asigurările facultative de animale care aparţin populaţiei, cuantumul primelor de asigurare realizabile se determină prin înmulţirea numărului de animale (pe specii) cu prima medie. în ceea ce priveşte asigurările facultative de viaţă, cuantumul primelor ce urmează a se realiza în anul viitor se determină ţinându-se seama de numărul asigurărilor active care există la începutul anului, de intrările care au avut loc prin noi asigurări contractate, reactivări, transferuri etc. şi de mărimea primelor lunare. Se procedează apoi la determinarea ieşirilor, în care scop se ţine seama de numărul răscumpărărilor, amortizărilor, transferurilor predate, transformărilor, scutirilor, deceselor etc. Volumul primelor realizabile în anul curent se determină prin înmulţirea numărului de la intrări şi a celui de la ieşiri cu primele de asigurare lunare corespunzătoare - la fiecare asigurare - facându-se apoi diferenţa dintre sumele primelor calculate. Cuantumul primelor pentru celelalte feluri de asigurări facultative se determină, în principiu, asemănător. Pe baza calculelor efectuate şi ţinând seama de sarcina privind dezvoltarea continuă a asigurărilor facultative, sucursalele întocmesc propunerile de plan anual pentru fiecare fel de asigurare, în vederea dezvoltării asigurărilor facultative şi a mobilizării sucursalelor societăţii de asigurări în acest scop (şi deci pentru creşterea încasărilor din primele de asigurare respective), propunerile pentru indicatorii de venituri aferente anului curent nu pot fi mai mici decât realizările preliminate pentru anul în curs (în afară de unele cazuri bine justificate). De asemenea, nu se admit subevaluări nici la stabilirea execuţiei preliminate pentru anul în curs, încasările preliminate trebuind, în fiecare caz în parte, să fie cel puţin la nivelul planului anual. Centrala societăţii de asigurări examinează propunerile primite de la sucursale, foloseşte o serie de indicatori proprii şi stabileşte cifrele anuale ale încasărilor din primele de asigurare, comunicându-le sucursalelor care le defalcă pe PLA 63 trimestre având în vedere termenele de plată a primelor, realizările din anul precedent, datele anului curent etc. PLANUL ANUAL DE AMORTIZARE A MIJLOACELOR FIXE, lucrare elaborată de compartimentul financiar-contabil pe baza căruia, în unităţile economice, se determină amortismentul anual al mijloacelor fixe. în vederea elaborării acestui plan, unităţile economice întocmesc o serie de lucrări preliminare pentru stabilirea valorii medii anuale a mijloacelor fixe în funcţiune şi a normelor de amortizare. Pentru primul an, unităţile economice de stat întocmesc planul de amortizare în funcţie de valoarea medie anuală a mijloacelor fixe şi de normele analitice de amortizare. P. de a. se întocmeşte pe baza aceloraşi norme şi în anii în care au loc reorganizări de întreprinderi prin fuziune, absorbţie sau divizare, precum şi atunci când în anul respectiv sunt modificări în plus sau în minus mai mari de 25% în valoarea medie anuală a mijloacelor fixe din anul în care s-a folosit norma unică de amortizare. în ceilalţi ani, pentru elaborarea planului de amortizare se foloseşte norma unică de amortizare. Fondul anual de amortizare care se prevede în plan se determină prin înmulţirea valorii medii anuale a mijloacelor fixe de amortizat cu normele analitice sau cu norma unică de amortizare. Realizarea prevederilor p.a. de a. presupune realizarea producţiei-marfa şi a cifrei de afaceri. Stocurile de produse finite şi facturile emise şi neîncasate atât de la începutul, cât şi de la sfârşitul anului trebuie luate în calcul; cu diferenţa dintre acestea se influenţează amortismentul corespunzător producţiei-marfa vândută şi încasată. Fondul lunar de amortizare se determină înmulţind valoarea mijloacelor fixe în funcţiune în luna respectivă cu norma de amortizare. în cazul utilizării normei unice de amortizare, unităţile economice calculează lunar amortismentul efectiv după formula: A V-Nu A — * 10012 în care: A = amortismentul; V = valoarea de inventar; Nu = norma unică de amortizare inclusă în costul produselor. V. şi amortizare; norma analitică de amortizare; normă unică de amortizare. PLANUL DE VENITURI Şl CHELTUIELI PRIVIND ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT, act de planificare financiară elaborat anual de către unităţile economice şi instituţiile de stat, pe baza căruia se constituie veniturile şi se efectuează cheltuielile de asigurări sociale. Planul cuprinde la venituri contribuţia pentru asigurările sociale de stat (v.), iar la cheltuieli pensiile ce se plătesc la locul de muncă (invaliditate de gradul III, pentru munca prestată şi limită de vârstă) şi indemnizaţiile (accident de muncă şi boală profesională; incapacitate temporară de muncă provocată de un accident în afară de muncă; prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea capacităţii de muncă; sarcină şi lehuzie, îngrijirea copilului bolnav; schimbarea locului de muncă, deces). Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli se virează la casa teritorială de pensii (v.). Planul este examinat, dezbătut şi aprobat de către adunarea generală a acţionarilor şi înaintat la casa teritorială de pensii care, la rândul său, îl trimite Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în vederea elaborării bugetului asigurărilor sociale de stat (v.). PLANUL FONDURILOR PENTRU PENSIA SUPLIMENTARĂ, act de planificare financiară întocmit anual de către unităţile economice şi instituţiile de stat, pe baza căruia se constituie fondurile din care se plăteşte pensia suplimentară (v.). Acest plan cuprinde fondul de salarii asupra căruia se calculează contribuţia de asigurări sociale, veniturile reprezentând 64 PLA contribuţia pentru pensia suplimentară. Planul este examinat, dezbătut şi aprobat de către adunarea generală a acţionarilor şi înaintat la casa teritorială de pensii (v.) care, la rândul său, îl trimite Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale care întocmeşte la nivelul ţării planul financiar centralizat pe baza căruia se constituie fondul din care se plăteşte pensia suplimentară. în prezent acest plan nu se mai întocmeşte. PLASAMENT, operaţiune prin care o sumă de bani investită într-o întreprindere, instituţie bancară, financiară, într-o afacere etc. se plasează în vederea obţinerii unui câştig, beneficiu etc. Metodă de realizare a noi emisiuni de titluri de valoare, acţiuni, obligaţiuni, prin plasare (vânzare) către investitori privaţi şi intermediari la bursa de valori. PLASAMENT DIRECT, vânzare directă de titluri de valoare către unul sau mai mulţi investitori, de regulă societăţi de asigurări, cu deosebire de asigurări de viaţă (v.). PLASAMENT FAMILIAL, formă de înfăptuire a asistenţei sociale de stat, care constă în încredinţarea de către organele sanitare şi de protecţie socială a copiilor orfani sau a copiilor proveniţi din familii destrămate unor familii sau persoane (la cererea sau cu agrementul acestora) în vederea îngrijirii, creşterii, dezvoltării, educării şi instruirii lor normale. Se pot plasa în familii următoarele categorii de copii: "copiii fară ambii părinţi, care nu au susţinători ori ai căror susţinători legali nu au cu ce să-i întreţină; "copiii rămaşi fară unul dintre părinţi, celălalt părinte aflându-se în imposibilitatea asigurării întreţinerii copilului, dar numai pe timpul cât se află în această situaţie; "copiii rămaşi fără îngrijire părintească din diferite motive, cum pot fi copiii găsiţi, abandonaţi etc.; "copiii din familii ai căror membri suferă de boli cronice transmisibile; "copiii din familii dezorganizate; "copiii aflaţi în casele copilului, care au depăşit vârsta de trei ani şi care nu pot fi primiţi în casele de copii ale Ministerului Educaţiei Naţionale, ca urmare a lipsei fondurilor. Nu se pot da în p.f. copiii care sunt bolnavi de o boală cronică sau care au deficienţe psihice sau fizice. P.f. se dispune de către primăria judeţului sau a municipiului Bucureşti prin organul de asistenţă socială, dar numai cu consimţământul părinţilor sau tutorelui. Pot primi copii în p.f. numai acele categorii de familii care au condiţiile morale, materiale şi sanitare pentru a putea creşte, educa şi instrui pe minor. Familia sau persoanele care primesc copii în p.f. au dreptul la alocaţie de întreţinere lunară în sumă fixă de lei din partea statului, pentru fiecare copil. Familiile şi persoanele care primesc copii în p.f. au obligaţia să asigure copilului îngrijire, hrană, educaţie şi locuinţă igienică, să se preocupe de şcolarizarea şi calificarea profesională a copilului. P.f. al copiilor poate avea loc până la împlinirea vârstei de 14 ani şi încetează la împlinirea acestei vârste, când copilul este internat într-o casă de copii, când copilul a decedat sau când familia care l-a primit nu îşi mai poate îndeplini obligaţiile asumate. V. şi alocaţia de întreţinere; asistenţă socială de stat. PLASAMENT FINANCIAR 1. Cumpărare de active financiare (acţiuni, obligaţiuni etc.). Cei care posedă capital îl investesc prin achiziţionarea de titluri financiare ce le conferă anumite drepturi patrimoniale asupra emitentului, anume dreptul la un venit periodic. Este ceea ce se numeşte „plasament în titluri financiare4*. 2. Distribuirea, plasarea de valori mobiliare (v.). Cei care au nevoie de capital pentru realizarea unei investiţii emit în acest scop titluri financiare ce le oferă deţinătorilor de capital care le achiziţionează, operaţiune numită emisiune de titluri. Plasamentele de valori mobiliare se pot prezenta sub următoarele forme: "plasamente simple (v.); speculaţii cu valori mobiliare (v.); "operaţiuni de acoperire contra riscului variaţiei cursului valorilor mobiliare şi/sau a ratei dobânzii (v.); "arbitraj cu valori mobiliare (v.). PLASAMENT GARANTAT, contract încheiat cu un intermediar legal autorizat, prin care acesta se angajează să subscrie sau să cumpere o cantitate de titluri financiare în scopul de a le plasa pe piaţa valorilor mobiliare, cu obligaţia de a prelua pe cont propriu toate titlurile financiare care nu au fost plasate în condiţiile contractului. V. şi valori mobiliare. PLA 65 PLASAMENT PRIVAT DE VALORI MOBILIARE, propunere făcută de un ofertant sau de către societăţi de intermediere pentru subscrierea sau vânzarea de valori mobiliare, adresată unui grup de până la o sută de persoane, care achiziţionează respectivele valori mobiliare în cont propriu şi pentru alte scopuri decât intermedierea ca fapt de comerţ. P.p. de v.m. trebuie avizat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, iar autorizarea plasamentului primar este condiţionată de încheierea plasamentului precedent şi numai dacă au trecut cel puţin 12 luni de la avizarea plasamentului anterior. Avizarea plasamentului de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare presupune prezentarea documentului de ofertă în care emitentul prezintă date generale şi informaţii despre el, precum şi informaţii privind activitatea sa şi plasamentul de titluri oferit. Ofertantul va asigura accesul neîngrădit al investitorilor cărora li se adresează la informaţiile cuprinse în documentul de ofertă. Informaţiile cuprinse în documentul de ofertă se prezintă pe răspunderea consiliului de administraţie al emitentului. Prin acest document se solicită celor cărora se adresează să declare în scris că achiziţionarea respectivelor valori mobiliare va fi făcută în scopul de a investi, şi nu de a le tranzacţiona imediat. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare avizează plasamentul privat pe baza studierii documentului de ofertă şi a condiţiilor de realizare a acestui plasament. în termen de trei zile lucrătoare de la efectuarea p.p., ofertantul are obligaţia să transmită Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare o notă de informare privind rezultatele acestuia. Nota de informare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: "numărul, valoarea nominală şi preţul de vânzare al valorilor mobiliare plasate; "numărul şi valoarea totală a valorilor mobiliare de tipul celor care fac obiectul ofertei, emise anterior de către emitent; "deţinătorii semnificativi de valori mobiliare. V. şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. PLASAMENTE SIMPLE ÎN VALORI MOBILIARE, operaţiuni de vânzare-cumpărare de titluri financiare şi de alte active financiare prin care cumpărătorii transformă capitalul disponibil în titluri, în vederea protejării lui de efectele inflaţiei, precum şi în vederea valorificării lui. Astfel de plasamente se efectuează pe baza situaţiei de la bursă a diferitelor titluri la un moment dat, pe baza a ceea ce se cunoaşte şi a situaţiei existente a cursurilor. întrucât situaţia bursieră a titlurilor evoluează în timp, pentru a-şi proteja capitalul, cel ce a cumpărat titluri financiare trebuie să urmărească în permanenţă evoluţia cursurilor titlurilor care-i compun portofoliul. Inerţia este incompatibilă cu protecţia şi cu securitatea capitalului, care presupun vigilenţă şi precauţie. Realizarea unor plasamente avantajoase, rentabile, necesită ca operatorul de bursă să studieze şi să cunoască temeinic mai multe probleme, cum sunt: "cauzele economice şi monetare care influenţează afacerile; "factorii care provoacă tranziţia de la „boom“ la recesiune; "factorii monetari şi psihologici care generează fluctuaţii ale pieţelor; "analizarea societăţilor şi a ramurilor de activitate; "studierea poziţiilor titlurilor financiare cu venit fix şi variabil, pentru a se aprecia dacă trebuie să se vândă sau să se cumpere în perioadele de supraevaluare ori de subevaluare temporară a titlurilor. PLATA CAMBIEI, plată efectuată la data (scadenţa) stipulată în cambie (v.) la domiciliul debitorului (trasului), fară a se putea acorda un termen de graţie. în cazul în care deţinătorul cambiei nu solicită plata de la tras în locul şi la scadenţa prevăzute în cambie, pierde dreptul la acţiunea de regres contra trăgătorului, giranţilor şi avaliştilor. Cambia emisă la vedere trebuie să fie prezentată la plată în termen de un aii de la data emiterii; depăşirea acestui termen face ca posesorul ei să piardă dreptul la regres. în cazul în care cambia a fost prezentată la plată, iar debitorul a refuzat plata, spre a dovedi refuzul de plată posesorul cambiei trebuie să întocmească actul de protest. Cambia plătibilă la o zi fixă trebuie să fie prezentată la plată în acea zi sau în următoarele două zile lucrătoare. Dacă se refuză plata, actul de protest trebuie întocmit în decursul a două zile lucrătoare. Deţinătorul unei cambii neacceptate şi neachitate la scadenţă se poate adresa oricăruia dintre giranţi, indiferent de ordinea în care aceştia au dat girul. Beneficiarul cambiei nu poate refuza o plată parţială care i se face; în acest caz, va elibera chitanţa pentru suma încasată şi va face menţiunea plăţii parţiale pe cambie. în cazul când o 66 PLA cambie urmează să fie plătită într-o valută necotată la locul de plată, achitarea cambiei se poate face în valuta {arii respective, potrivit valorii ei din ziua scadentei. Beneficiarul cambiei nu poate fi obligat să primească plata înainte de scadenţă. Posesorul cambiei refuzate la acceptare are dreptul ca, în vederea încasării acesteia, să intenteze acţiunea de regres împotriva trăgătorului, giranţilor şi avaliştilor lor. Plata prin acţiunea de regres poate fi solicitată, de regulă, la scadenţă şi numai dacă trasul sau emitentul nu a plătit cambia. Acţiunea de regres poate fi întreprinsă şi înainte de scadenţa cambiei în următoarele situaţii: "trasul a fost declarat anterior scadenţei în stare de faliment sau se află în stare de încetare a plăţilor; "împotriva trasului s-au întreprins executări silite fară ca acestea să fi dat rezultate; "când cambia a fost prezentată la acceptare şi s-a refuzat parţial sau total plata; "când trăgătorul aflat în stare de faliment emite o cambie cu clauza de neacceptare. Executarea regresului cambial presupune mai întâi încheierea actului de protest pentru neacceptare ori refuz de plată. în caz de forţă majoră - ceea ce nu permite încheierea actului de protest în termenul legal - deţinătorul cambiei îl înştiinţează imediat pe girant (iar dacă sunt mai mulţi, de la girant până la trăgător) despre împrejurările respective, precum şi despre faptul că nu s-a plătit cambia şi că s-a încheiat actul de protest. Pe calea acţiunii de regres deţinătorul cambiei poate cere suma neacceptată sau neplătită, precum şi dobânda şi celelalte cheltuieli efectuate cu protestul. Persoana care, prin acţiunea de regres, a achitat cambia este îndreptăţită să solicite de la giranţii săi suma plătită, dobânda şi cheltuielile ocazionate de protest. V. şi bilet la ordin; contracambie; protest al cambiei; termen; termen de graţie. PLATA CONTRIBUŢIEI DE ASIGURĂRI SOCIALE, achitarea contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajatori, salariaţi şi asimilaţii acestora. Contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de salariaţi şi asimilaţii acestora se reţine integral din salariu sau, după caz, din venitul brut realizat de asigurat şi se virează lunar de angajator la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia. Angajatorul calculează şi virează lunar contribuţia de asigurări sociale pe care o datorează bugetului asigurărilor sociale de stat, împreună cu contribuţiile individuale reţinute de la asiguraţi. Persoanele asigurate pe baza declaraţiei sau contractului de asigurare socială calculează şi plătesc singure contribuţia de asigurări sociale la nivelul sumelor prevăzute în declaraţia, respectiv, contractul de asigurare. P.c. de a.s. datorate de angajator şi de asiguraţi se efectuează cu ordin de plată sau dispoziţie de plată/încasare la trezoreriile judeţene, respectiv trezoreriile sectoarelor municipiului Bucureşti, în conturile deschise pe seama caselor judeţene de pensii, respectiv a Casei de pensii a municipiului Bucureşti. Indiferent de mijlocul de plată utilizat, numerar sau virament, angajatorul sau, după caz, persoana asigurată pe bază de declaraţie ori contract de asigurare socială va specifica suma, destinaţia şi perioada pentru care se face plata. în cazul în care contribuţia lunară de asigurări sociale achitată de contribuabili este mai mare decât contribuţia datorată anual, casa teritorială de pensii procedează la regularizare prin restituirea în numerar a sumei achitată în plus sau prin compensare cu obligaţii viitoare. Angajatorii au obligaţia ca, lunar, să se depună la casa teritorială de pensii pe raza căreia se află sediul său „Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat“ până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuţia de asigurări. Termenele de plată sunt următoarele: data stabilită pentru plata drepturilor salariale pe luna în curs, în cazul angajatorilor care efectuează plata drepturilor salariale lunar, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata. Data stabilită pentru plata chenzinei a doua, în cazul angajatorilor care efectuează plata drepturilor salariale chenzinal, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata. Data stabilirii pentru plata chenzinei a doua, în cazul angajatorilor care efectuează plata drepturilor salariale chenzinal, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata. Până la sfârşitul lunii pentru luna în curs, în cazul asiguraţilor pe bază de declaraţie sau contract de asigurare socială. Până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul şomerilor. Când data PLA 67 de 20 a lunii este zi nelucrătoare, termenul scadent de plată este prima zi lucrătoare după data de 20 a lunii. Prin data stabilită pentru plata drepturilor salariale se înţelege data lichidării drepturilor salariale prevăzută în contractul individual sau colectiv de muncă. Neplata contribuţiei de asigurări sociale în termenele prevăzute de lege generează plata unor dobânzi şi penalităţi de întârziere. Dobânzile se datorează pentru fiecare zi de întârziere. Penalităţile de întârziere se datorează pentru fiecare lună sau fracţiune de lună de întârziere. Prin fiecare zi de întârziere se înţelege fiecare zi calendaristică. Majorările de întârziere se calculează şi se datorează începând cu ziua următoare celei la care devine scadentă plata contribuţiei de asigurări sociale. Nereţinerea sau nevirarea de către angajatori a contribuţiei individuale de asigurări sociale constituie stopaj la sursă şi generează plata unor penalităţi. Neplata contribuţiei de asigurări sociale de către asiguraţi cu declaraţie sau contract de asigurare socială la termenele stabilite atrage neacordarea drepturilor la prestaţii până la data achitării contribuţiilor datorate şi a dobânzilor aferente zilelor de întârziere. Debitele provenite din contribuţiile restante şi dobânzile aferente se urmăresc cel mult 5 ani în urmă de la data constatării. V. şi contribuţie pentru asigurările sociale de stat. PLATA DESPĂGUBIRILOR Şl A SUMELOR ASIGURATE, punerea de către societatea de asigurări la dispoziţia asiguraţilor a echivalentului valoric al pagubelor suferite la bunurile asigurate şi eliberarea către persoana fizică asigurată (beneficiarul asigurării) a sumei asigurate. Despăgubirile se plătesc de către organele societăţii de asigurări în termen de trei zile de la data aprobării dosarului de daună (v.) de către sucursala judeţeană (a municipiului Bucureşti) a societăţii de asigurări. Despăgubirile se virează în contul asiguratului persoană juridică. în dispoziţia de plată se stipulează obligatoriu bunurile pentru care se acordă despăgubiri. Pentru persoanele fizice, despăgubirile şi, respectiv, sumele asigurate se plătesc în numerar sau prin mandat poştal. înainte de efectuarea plăţii, organele societăţii de asigurări verifică dosarele de daune şi pot respinge, în cazuri întemeiate, acordarea despăgubirilor pentru pagubele provocate bunurilor asigurate de cauze necuprinse în asigurare, când paguba a fost pricinuită total sau parţial, după caz, sau în măsura în care dauna s-a mărit din vina asiguratului. De asemenea, societatea de asigurări are dreptul să refuze acordarea despăgubirilor în cazurile în care asiguraţii nu anunţă în termenul fixat distrugerea sau vătămarea bunului asigurat, cu toate că a avut posibilitatea să facă aceste comunicări. în toate cazurile în care pagubele s-au produs din vina terţelor persoane, altele decât asiguraţii, societatea de asigurări plăteşte despăgubiri, însă suma acestor despăgubiri este recuperată, prin acţiunea de regres (v.), de la persoanele vinovate de producerea pagubelor. în asigurările de persoane, la producerea evenimentului asigurat, sumele asigurate se plătesc asiguraţilor sau urmaşilor acestora. Examinarea asiguraţilor accidentaţi se face de către medici legişti, iar stabilirea gradelor de invaliditate din accidente se face potrivit normelor stabilite de comun acord de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Sănătăţii. Actele normative în vigoare care reglementează materia asigurărilor prevăd că aceia care încearcă, prin orice mijloace, să obţină pe nedrept despăgubiri de asigurare, sume asigurate sau care înlesnesc asemenea acţiuni sunt pasibili de sancţiuni penale. Organele constatatoare, cele de conducere şi de control ale societăţii de asigurări sunt obligate să sesizeze organele poliţiei sau ale procuraturii despre tentativele de obţinere pe nedrept a despăgubirilor de asigurare sau a sumelor asigurate prin fals, înşelăciune, abuz sau alte infracţiuni ori despre facilitatea unor asemenea fapte. Lucrătorii societăţii de asigurări sunt obligaţi să păstreze secretul în ceea ce priveşte modul de rezolvare a dosarelor de pagube şi sume asigurate, precum şi cuantumul despăgubirilor. Sunt cazuri când survenirea daunelor constituie obiectul unor cercetări penale faţă de asigurat. în astfel de situaţii, p.d. se poate face numai după încheierea cercetării penale, iar dacă dosarul a fost trimis spre judecare, numai după pronunţarea hotărârii definitive. Dacă despăgubirea care se plăteşte nu acoperă integral dauna, asiguratul are dreptul să întreprindă pentru diferenţă acţiunea în despăgubire împotriva terţei persoane vinovate de producerea prejudiciului. în cazul persoanelor fizice, suma asigurată 68 PLA se plăteşte beneficiarilor legali sau testamentari, independent de drepturile acestora ce decurg din alte asigurări şi de cele survenite prin asigurările sociale. PLATA INDEMNIZAŢIILOR DE ASIGURĂRI SOCIALE, eliberarea indemnizaţiilor şi a ajutoarelor băneşti de asigurări sociale către beneficiari. Indemnizaţiile şi ajutoarele se acordă numai pe bază de cerere şi în urma prezentării certificatelor medicale şi a altor acte doveditoare. Plata efectivă a indemnizaţiilor şi a ajutoarelor se face o dată cu plata salariilor, în baza ordinelor de plată de pe certificatele de concediu medical, completate şi calculate de către organele fmanciar-bancar-contabile din unităţile respective unde sunt încadraţi beneficiarii; indemnizaţiile şi ajutoarele cuvenite pensionarilor se plătesc de către oficiile de pensii şi asigurări sociale. Plata ajutorului în caz de deces se face imediat, la cerere. în cazurile în care concediile medicale depăşesc şase luni, se fac propuneri de pensionare a persoanelor respective. în alte cazuri, pensionarea (pentru anumite boli) se face peste nouă luni, un an şi chiar un an şi şase luni. Dacă salariatul se transferă la o altă unitate, p.i. de a.s. se face la unitatea care este parte în contractul de muncă în momentul producerii riscului asigurat (boală, accident etc.). Pensionarii şi membrii lor de familie beneficiază de asistenţă medicală, de medicamente, au dreptul la proteze chirurgicale, oculare, auditive şi dentare, la aparate ortopedice, la centuri abdominale, gratuit sau cu plată parţială, la tratament balneoclimateric etc., care se acordă prin organele de pensii şi asigurări sociale. PLATA PENSIILOR, plată efectuată de regulă lunar pensionarilor pe baza deciziei de pensionare. Pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă se cuvine de la data îndeplinirii condiţiilor legale de pensionare şi se acordă de la data: a) încetării calităţii de angajat, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată; b) depunerii cererii, în cazul persoanelor care nu mai sunt asigurate în momentul solicitării, precum şi în cazul depunerii cererii de pensionare peste termenul de 30 de zile. Pensia de invaliditate se acordă de la data: a) încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate; b) emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate, în cazul persoanelor care nu mai sunt asigurate la data expertizării, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile; c) depunerii cererii, în cazul în care s-a depăşit termenul de 60 de zile. Dacă susţinătorul decedat era pensionar sau întrunea condiţiile pentru pensionare, pensia de urmaş se acordă la cerere în felul următor: a) începând cu luna următoare decesului, în cazul în care susţinătorul decedat era pensionar, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la data decesului; b) de la data decesului susţinătorului, în cazul în care susţinătorul decedat nu era pensionar la data decesului, dacă cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată; c) depunerii cererii, în cazul depăşirii termenelor de mai sus. în situaţia în care urmaşul îndeplineşte condiţiile pentru primirea pensiei ulterior datei decesului susţinătorului asigurat, pensia de urmaş se acordă de la data îndeplinirii condiţiilor, dacă cererea se depune în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor. Dacă s-a depăşit termenul de 90 de zile, drepturile de pensie de urmaş se acordă de la data depunerii cererii. Pensia de urmaş a copiilor care au fost încredinţaţi unor instituţii de ocrotire se depune la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, pe numele lor, după ce s-au achitat sumele datorate pentru întreţinerea în acele instituţii. Dreptul la pensie curge din prima zi a lunii următoare înregistrării dosarului de pensionare (v.) complet la casa teritorială de pensii. Unităţile economice şi instituţiile nu au dreptul să dispună încetarea contractului de muncă al persoanei care a solicitat pensionarea decât după ce aceasta a primit decizia de pensionare. Pensiile se plătesc (se înmânează) pensionarilor titulari, mandatarilor titularilor cu procură specială, tutorelui sau curatorului, reprezentantului legal, dacă pensionarul este împiedicat să primească personal pensia, sau se depun la C.E.C. pe numele pensionarilor, când aceştia au solicitat în scris depunerea pensiei la această instituţie sau atunci când, din diferite motive, pensia nu le-a putut fi înmânată. P.p. şi a ajutorului social se efectuează prin factorii poştali. în cazul pensiei de urmaş, dacă există mai mulţi membri de familie care PLA 69 domiciliază împreună, pensia se plăteşte urmaşului care a făcut cererea pentru acordarea pensiei. Pensiile de invaliditate se plătesc pe tot timpul cât durează invaliditatea, începând din ziua în care încetează indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, cu condiţia ca dosarul şi cererea de pensionare să fie depuse la organele competente în termen de trei luni de la această dată şi din prima zi a lunii următoare celei în care s-a înaintat dosarul de pensionare. Pensia de urmaş se plăteşte la C.E.C. de la data decesului susţinătorului încadrat în muncă şi din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul pensionarului. Pensia rămasă neîncasată de către pensionarul decedat pentru luna în care a avut loc decesul se plăteşte membrilor de familie. Pensiile agricultorilor se plătesc pe baza borderourilor întocmite de Oficiul de Asigurări Sociale şi Pensii pentru Agricultori sau prin mandat poştal. P.p. se efectuează de la data aprobării pensionării prin decizia comisiei judeţene de pensii. P.p. pentru limită de vârstă se face începând din prima zi a lunii următoare înregistrării cererii de pensionare la casa teritorială de pensii. Pensia de invaliditate se plăteşte de la data expertizării şi încadrării în gradul I sau II de invaliditate. P.p. de urmaş începe de la data decesului, în cazul în care susţinătorul nu era pensionar, şi din prima zi a lunii următoare încetării din viaţă, dacă susţinătorul era pensionar, pentru limită de vârstă sau de invaliditate. Pensia se plăteşte direct titularului de către organele P.T.T.R. Dacă, din diverse motive, p.p. nu se poate face direct titularului, ea se restituie în contul casei teritoriale de pensii. în caz de condamnare, după executarea pedepsei, după graţiere sau după amnistie, p.p. se reia începând cu luna următoare celei în care pensionarul a fost eliberat. Drepturile la pensiile şi ajutoarele sociale rămase neachitate se prescriu, dacă au trecut mai mult de 12 luni de la data când au devenit exigibile. Pensiile şi ajutoarele sociale plătite în plus se prescriu în termen de 12 luni de la data efectuării plăţii. Plăţile făcute în plus din cauza unei determinări eronate a pensiilor şi a ajutoarelor se urmăresc de la cei care le-au încasat sau de la persoanele culpabile de acel calcul eronat. Dacă pensionarul sau beneficiarul de ajutor social a decedat, sumele nerecuperate nu se mai urmăresc. PLATA PENSIILOR DIN FONDUL UNIVERSAL DE PENSII, p. sub forma unei anuităţi făcută membrului care se retrage din fondul universal de pensii. Retragerea unui membru din fond nu poate avea loc înainte de data pensionării prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii. De asemenea, retragerea din fond nu se poate face decât la o dată de convertire. Un membru al fondului poate decide înainte de data retragerii să amâne pentru o perioadă de maximum cinci ani data la care trebuie să formuleze o anumită opţiune. Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii (v.) acordă licenţe furnizorilor de anuităţi şi supraveghează activitatea acestora. Furnizorul de anuităţi este o societate de pensii sau o societate comercială care: aeste o societate pe acţiuni persoană juridică română; ■îndeplineşte cerinţele necesare. Un membru este liber să aleagă furnizorul de anuităţi de la care să achiziţioneze o anuitate. Societatea de pensii care administrează fondul efectuează un transfer de plăţi la data transferului către furnizorul de anuităţi de la care membrul doreşte să achiziţioneze o anuitate, cu condiţia ca acesta să o informeze cu cel puţin 14 zile înainte de data retragerii despre intenţia sa de a se retrage, precum şi despre furnizorul de anuităţi de la care va achiziţiona o anuitate. La retragerea din fond, membrii sunt liberi să aleagă una dintre următoarele anuităţi propuse de furnizorul de anuităţi: a) anuitate pe viaţă plătibilă până la data decesului titularului anuităţii; b) anuitate pe viaţă garantată pe o perioadă de cel puţin cinci ani, prin care, dacă titularul anuităţii decedează în timpul perioadei garantate, plăţile care ar fi rămas de achitat până la sfârşitul perioadei vor fi făcute către beneficiarii desemnaţi de solicitantul anuităţii; c) anuitate de supravieţuitor plătibilă pe toată durata vieţii titularului anuităţii, iar apoi soţului supravieţuitor pentru restul vieţii acestuia; d) anuitate de supravieţuitor plătibilă pe toată durata vieţii titularului anuităţii, iar apoi soţului supravieţuitor pe tot restul vieţii sale, cu o perioadă garantată de cel puţin cinci ani, prin care, dacă atât titularul anuităţii, cât şi soţul supravieţuitor decedează în perioada de cinci ani, plata rămasă, care ar fi fost achitată soţului supravieţuitor de la data decesului titularului anuităţii până la expirarea perioadei de garantare, va fi făcută către beneficiarii aleşi de membru, urmând ca aceştia să primească 70 PLA anuitatea de supravieţuire; e) alte anuităţi. Valoarea anuităţilor va creşte în situaţia în care, într-un an, creşterea indicelui preţurilor de consum depăşeşte procentul prevăzut. Furnizorul de anuităţi este obligat să stabilească ratele anuităţii astfel încât acestea să varieze numai în funcţie de vârsta titularului anuităţii, de vârsta soţiei/soţului şi (sau) de suma transferată către furnizorul de anuităţi din contul titularului de anuităţi. Furnizorul de anuităţi este obligat să comunice ratele anuităţilor Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii şi membrilor care le solicită. Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii publică lunar ratele anuităţilor furnizorilor de anuităţi. Ratele acordate de un furnizor de anuităţi pot să varieze în timp în anumite limite. Furnizorul de anuităţi nu poate impune condiţii pentru achiziţionarea de anuităţi sau rate speciale în funcţie de starea sănătăţii, sex, rasă sau de alte asemenea criterii. Furnizorul de anuităţi este obligat să îndeplinească condiţiile de menţinere a rezervelor legale, să folosească şi să investească sumele transferate în beneficiul exclusiv al persoanelor care primesc anuităţi şi în scopul maximizării veniturilor din investiţii. Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii stabileşte la sfârşitul fiecărui an calendaristic pentru anul următor nivelul pensiei minime care să fie obţinută sub formă de anuitate, pe baza ratelor anuităţilor comunicate de furnizorii de anuităţi. Plata în rate nu poate fi efectuată pe o perioadă mai mare de zece ani. V. şi fond universal de pensii; societate de pensii. PLATĂ 1. Sumă de bani care se pune la dispoziţia unei persoane fizice sau juridice, reprezentând salariul, pensia, impozitul achitat către stat, achitarea echivalentului valoric al unei mărfi etc. 2. Operaţiunea de stingere a unei obligaţii băneşti prin achitarea sumei în numerar sau prin virament. 3. Descărcare de obligaţie care presupune schimbul de proprietate asupra unor creanţe monetare; plătitorul transferă proprietatea asupra creanţei monetare acceptabile pentru beneficiar. De regulă, ca plată, beneficiarii acceptă creanţe monetare cât mai certe, lichide şi exigibile, constând în creanţe asupra băncii centrale, obişnuit bancnote şi disponibil în conturi bancare, precum şi disponibil în conturi de depozit aflate la o instituţie financiară externă, de regulă în valută. ♦ P. anticipată, plată efectuată înainte de termen (scadentă). P.a. conferă uneori plătitorului diferite înlesniri. Astfel, p.a. a unor impozite, taxe, prime de asigurare etc. determină reducerea acestora cu anumite procente. ♦ P. cu anticipaţie, plată integrală a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal dat. ♦ P. de casă, latură a execuţiei de casă a bugetului de stat care cuprinde fie o plată prin virament, fie o ridicare de numerar din contul pe care o instituţie îl are deschis la o unitate bancară. P. de c. reprezintă de fapt o utilizare de credite bugetare. ♦ P. interbancară, p. ce se efectuează între două unităţi bancare de la două societăţi bancare diferite. P.i. presupun transferarea de disponibilităţi de la o societate bancară la alta. ♦ P. intrabancară, p. ce se efectuează între două unităţi bancare ale aceleiaşi societăţi bancare. ♦ P. locală, p. care se efectuează între două unităţi bancare din aceeaşi localitate. ♦ P. prin acreditiv. V. şi acreditiv. ♦ P. prin compensaţie, p. care se efectuează prin stingerea reciprocă a drepturilor şi a obligaţiilor reciproce ale părţilor. De pildă, livrarea unor mărfuri a căror plată se face printr-o contraprestaţie de marfa sau servicii de valoare egală. V. şi compensaţie; utilizarea creditelor bugetare, ♦ P. prin debitare directă, p. iniţiată de beneficiari prin folosirea unui aviz de prelevare directă adresat unităţii bancare a plătitorului. în temeiul acestuia şi al mandatului primit de la plătitor, unitatea bancară execută ordinul de plată în favoarea beneficiarului. PLĂTITOR, persoană fizică, întreprindere sau cooperativă care efectuează o plată. ♦ P. de venituri bugetare, persoană juridică sau fizică obligată să plătească un impozit, o taxă sau un alt venit bugetar. Calitatea de p. de v.b. presupune întrunirea unor condiţii: unităţile economice de stat, cooperatiste şi private trebuie să aibă personalitate juridică, iar persoanele fizice trebuie să fie cetăţeni liberi, să realizeze un anumit venit sau să posede anumite bunuri şi să fie în deplinătatea facultăţilor mentale; în cazul anumitor impozite şi taxe, se mai cere ca persoanele fizice să aibă şi un domiciliu stabil. Persoanele fizice străine care realizează venituri PLĂ 71 pe teritoriul ţării noastre sunt obligate să plătească bugetului statului aceleaşi impozite şi taxe. In ceea ce priveşte persoanele fizice, există totuşi cazuri când unele plăţi către bugetul statului depind de cetăţenie. De exemplu, contribuţia persoanelor fară copii s-a încasat în ţara noastră numai de la cetăţenii români. V. şi contribuţia persoanelor fără copii; contribuabil. PLĂŢI COMPENSATORII, forme ale protecţiei sociale ce se realizează prin transferuri de venituri pe un anumit timp, care sunt sume neimpozabile, al căror cuantumuri lunare sunt egale cu câştigul salarial mediu net pe ramură, dar nu mai mic decât câştigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, la data stabilirii dreptului. P.c. se acordă salariaţilor societăţilor comerciale în care statul deţine cel puţin o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală, precum şi a regiilor autonome, care înregistrează pierderi, arierate şi fluxuri financiare negative, ale căror contracte individuale de muncă urmează să fie desfăcute ca urmare a unor concedieri colective, efectuate în procesul de restructurare, privatizare sau lichidare. Persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute în urma concedierilor colective beneficiază de următoarele facilităţi: "scutirea, pe o perioadă de doi ani, de la plata impozitului pe venit, pentru cei care sunt autorizaţi să desfăşoare activităţi economice pe baza liberei iniţiative ca persoane fizice independente sau ca asociaţii familiale; ■acordarea, din fondul pentru plata indemnizaţiei de şomaj a unor credite în condiţii avantajoase, cu o dobândă de 50% din dobânda bancară negociată trimestrial; "elaborarea şi aplicarea programelor de reconversie profesională, precum şi de pregătirea şi orientarea individuală a salariaţilor. V. şi protecţia socială. PLĂŢI DIRECTE DIN ÎNCASĂRI, practică a unor unităţi economice de a încasa în numerar diverse sume provenite din activitatea curentă şi din alte activităţi şi de a restitui avansurile pentru efectuarea unor plăţi directe în numerar (salarii, indemnizaţii, gratificaţii, premii, achiziţii şi contractări de produse agricole la fondul de stat etc.). De exemplu, unităţile C.E.C. au dreptul să efectueze plăţi directe din încasări pentru restituiri de economii, operaţiuni proprii şi pentru operaţiunile unităţilor care au conturi deschise la ele. Unităţile poştale pot face plăţi directe din încasări pentru operaţiunile proprii şi de transfer. Cooperativele de credit pot folosi - în condiţiile prevăzute de lege - încasările realizate din alte operaţiuni pentru plata produselor preluate de organizaţiile de achiziţii şi pot acorda producătorilor avansuri în contul contractelor încheiate etc. Plăţile directe se fac din încasările zilei respective sau ale celei precedente, concomitent cu efectuarea controlului bancar preventiv. PLĂŢI EXTERNE, operaţiuni efectuate în vederea stingerii obligaţiilor rezultate din activitatea de import-export. P.e. se efectuează de către bănci, folosindu-se în acest scop mai multe instrumente de plată. în ţara noastră, p.e. rezultate din operaţiunile de comerţ exterior se efectuează în principal de către Banca Comercială Română. PLĂŢI FĂRĂ NUMERAR, practică a unităţilor economice de stat, cooperatiste, private, a instituţiilor etc. de a efectua din conturile deschise la unităţile bancare virări de sume din contul plătitorului în contul beneficiarului, fară folosirea şi mişcarea numerarului. P. fară n. se fac pentru livrări de mărfuri, executări de lucrări, prestări de servicii, virări de impozite şi taxe la bugetul statului, redistribuiri de resurse de investiţii şi de active circulante etc. Limitele minime de la care se operează cu p. fară n. sunt în funcţie de felul plăţilor. PLĂŢI ÎN NUMERAR, operaţiuni cu numerar efectuate prin casieria unităţilor şi ocazionate de plata salariilor, indemnizaţiilor, premiilor, gratificaţiilor, de unele cheltuieli mărunte de aprovizionare, de transport, acordarea de avansuri în numerar, depuneri de numerar în conturile de la bancă, plăţi reprezentând unele cheltuieli administrativ-gospodăreşti. P. în n. se efectuează pe baza unor documente, cum sunt: statele de salarii, tabelele pentru indemnizaţii, 72 PLĂ facturi, acte de transport etc. V. şi avans; avans în numerar; casier; casierie; registru de casă. PLĂŢI PLAFONATE, operaţiuni de p. efectuate de către unităţile economice în numerar sau prin virament, în limita unui plafon stabilit trimestrial. în grupa p.p. se cuprind lucrările şi serviciile care pot fi angajate şi a căror evidenţă se ţine într-un cont în afara bilanţului, p. pentru cheltuieli de deplasare în interes de serviciu (transport, diurnă, diferite indemnizaţii pentru cazare) etc. Plafonul până la care unităţile bancare pot elibera numerar sau pot efectua viramente pentru cheltuielile de deplasare se comunică fiecărei unităţi de către organele tutelare prin scrisoare vizată de organele bancare. Plafonul cheltuielilor de deplasare poate fi reîntregit de către unităţile bancare cu avansurile pentru deplasări nefolosite şi restituite; reîntregirea poate avea loc numai în cursul aceluiaşi trimestru. Unităţile economice pot efectua prin virament cheltuieli care nu afectează plafonul de deplasări, cum sunt cele pentru legitimaţiile de călătorie în traficul internaţional, biletele de călătorie în grup, vagoane închiriate pentru excursii şi turnee artistice, abonamente de călătorie pentru personalul care locuieşte în afara localităţii de reşedinţă a unităţii la care lucrează etc. V. şi fişa plăţilor plafonate. PLĂŢI PLANIFICATE, operaţiuni de p. efectuate periodic, prin convenţie, de către cumpărător furnizorului, prin bancă, pentru mărfurile care îi sunt livrate în sortimentele, cantităţile şi la datele convenite. La anumite termene fixate prin convenţie între cumpărător şi furnizor se fac regularizări între sumele plătite şi livrările efectuate, lichidându-se eventualele diferenţe. V. şi decontare prin plăţi planificate. PLINUL DE CONSERVARE (REŢINEREA PROPRIE), suma fixă cu care reasiguratul participă la riscurile preluate în asigurare, cedând pentru reasigurător numai surplusul (excedentul) de sumă asigurată. în caz de daună, reasiguratul plăteşte despăgubiri până la nivelul respectiv, diferenţa până la cuantumul total al daunei fiind suportată de reasigurător. V. şi reasigurare excedent de daună; reasigurare excedent de sumă asigurată. PLOCON, cadou, dar ce se oferă pentru a obţine o favoare, un serviciu, un avantaj. în Ţara Românească şi în Moldova, p. era făcut în semn de recunoaştere a suzeranităţii otomane (ploconul steagului, ploconul sultanului). P. mai avea înţelesul sumei de bani pe care bimicii o plăteau încasatorilor de dări. PLUS DE CASĂ, sumă de bani în numerar constatată în plus cu prilejul verificării documentelor şi a numerarului din casieria întreprinderii, cooperativei, instituţiei etc. Se consideră p. de c. numerarul existent în casierie care nu poate fi justificat cu cecuri (v.), chitanţe (v.) sau alte documente legale. P. de c. se prelevă la bugetul de stat la subcapitolul din clasificaţia bugetară intitulat „încasări din diverse alte surse“. PLUS DE GARANŢIE A CREDITELOR, diferenţă în plus constatată de către organele bancare cu prilejul efectuării verificării garanţiei creditelor (v.) la unităţile economice beneficiare de credit. P. de g. a c. constatate la conturile simple de împrumut se creditează în limita plafoanelor disponibile la aceste conturi. în cazurile în care se constată eventuale plusuri de garanţie peste plafoanele de credite disponibile, se examinează cauzele lor şi oportunitatea creditării din plafonul de credite pentru nevoi temporare sau din rezerva de credite. în cazurile în care imobilizările de active circulante se reduc faţă de cele cu care s-a diminuat ultima oară plafonul de credite al contului curent, cu diferenţa determinată se reîntregeşte plafonul de credite până la nivelul plafonului aprobat; simultan, pe baza unei note contabile, se rambursează creditele nerambursate la scadenţă corespunzător p. de g. a c. Dacă imobilizările de active circulante au crescut, cu diferenţa calculată se diminuează plafonul de credite al contului curent. POL 73 PLUSPRODUS, parte a produsului nou creat de lucrătorii sferei producţiei materiale peste partea necesară reproducerii forţei de muncă. Datorită dezvoltării factorilor de producţie a fost posibilă producerea unui surplus de bunuri create în timpul de muncă suplimentar, care în decursul istoriei a permis formarea şi apariţia proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie. PLUSVALOARE, parte din valoarea nou creată de muncitorii productivi, salariaţi ai întreprinderilor private, în procesul de producţie, peste valoarea forţei lor de muncă. K. Marx a dezvăluit natura economică a mecanismului creării p.; el a relevat că proprietarul mijloacelor de producţie cumpără de pe piaţă o marfă deosebită - forţa de muncă - aceasta având capacitatea de a crea în procesul de producţie o valoare mai mare decât propria ei valoare. Surplusul de valoare apare ca urmare a faptului că numai o parte a timpului din ziua de muncă este cheltuită de către muncitori pentru crearea valorii menite să înlocuiască valoarea propriei forţe de muncă. Ca atare, în timpul unei zile de muncă, muncitorul lucrează un anumit număr de ore pentru a-şi reproduce valoarea forţei sale de muncă, respectiv pentru procurarea mijloacelor de trai, iar restul timpului lucrează pentru proprietar. Cuantumul p. depinde de nivelul salariilor, de durata zilei de muncă şi de rata p. ♦ P. absolută, formă a p. care se obţine atât prin prelungirea zilei de muncă peste limita sub care lucrătorul productiv produce echivalentul valorii forţei sale de muncă, cât şi prin intensificarea muncii. Crearea p.a. constituie baza generală a sistemului capitalist. Creşterea intensităţii muncii reclamă consumarea unui volum mai mare de energie musculară şi nervoasă, fapt ce accelerează uzarea organismului uman, pierderea timpurie a capacităţii normale de muncă. ♦ P. relativă, formă a p. care ia naştere ca urmare a reducerii timpului de muncă necesar şi a sporirii corespunzătoare a timpului de supramuncă, aceasta fiind posibilă datorită creşterii productivităţii muncii în ramurile care produc bunuri de consum. ♦ P. suplimentară, formă a p. obţinută temporar de unii patroni ca urmare a faptului că valoarea individuală a mărfurilor produse în întreprinderile lor este mai mică decât valoarea socială. Obţinerea de p.s. se datorează introducerii progresului tehnic, perfecţionării organizatorice şi sporirii pe această cale a productivităţii muncii în unele întreprinderi; în ultimă instanţă, prin influenţa ei contradictorie (stimularea introducerii tehnicii şi tehnologiei noi şi menţinerea secretelor de fabricaţie), obţinerea p.s. de către toţi patronii are efecte defavorabile asupra dezvoltării factorilor de producţie. POGONÂRIT, impozit pe avere încasat în Ţările Române în evul mediu, pentru domn. Darea pe avere se calcula pe fiecare pogon de pământ cultivat. P. era perceput într-o formă specială pentru vii, mai târziu şi pentru cultura porumbului etc. POL, monedă de hârtie sau piesă metalică egală cu douăzeci de lei care a circulat în trecut în ţara noastră. POLITICA „BANILOR IEFTINI", variantă a politicii de credit care constă în scăderea premeditată a dobânzilor în vederea extinderii sferei creditului bancar. Mulţi economişti şi oameni de stat au considerat „banii ieftini*4 ca un mijloc de ieşire din criză cu ajutorul expansiunii creditelor. Realitatea istorică a demonstrat că aplicarea unei asemenea politici nu rezolvă ieşirea din criză, fapt confirmat de marea criză economică din anii 1929-1933 şi de alte crize care s-au succedat. V. şi teoria „banilor ieftini"; teoria expansiunii creditului. POLITICA DEFICITULUI BUGETAR, ansamblu de măsuri privind crearea prin intermediul finanţelor publice a unei conjuncturi economice favorabile. P.d.b. constă în creşterea cheltuielilor statului peste veniturile bugetare normale. Deficitul bugetar se poate acoperi prin politica fiscală, prin recurgerea la împrumuturi de stat interne şi externe şi chiar prin emisiune de monedă; pe aceste căi statul poate finanţa mari lucrări economice. Deficitul bugetar trebuie să aibă anumite limite. Depăşirea acestor limite face ca deficitul bugetar să nu restabilească 74 POL echilibrul economic şi, mai mult, să degradeze situaţia economică prin influenţa negativă asupra preţurilor. P.d.b. a fost teoretizată de J. M. Keynes şi W. Beveridge şi aplicată de H. Schacht în Germania după 1933. De asemenea, a fost practicată de Partidul Democrat în S.U.A., de Marea Britanie etc. POLITICA RATEI REZERVELOR OBLIGATORII, măsură de politică valutară prin care banca centrală (de emisiune) obligă băncile comerciale să păstreze în depozitele sale o anumită parte din activele lor, pe care să le manevreze în scopuri deflaţioniste sau inflaţioniste. Creşterea ratei rezervelor obligatorii urmăreşte limitarea lichidităţii pe piaţa internă (naţională) şi ieşirea de capital de pe piaţa naţională, în scopul permiterii intrării masive de capitaluri străine. Creşterea ratei rezervelor obligatorii se practică atunci când taxa scontului şi operaţiunile de open market nu asigură în măsura prevăzută reîntoarcerea capitalurilor naţionale sau atragerea capitalurilor străine pe piaţa naţională. V. şi operaţiuni de open market; taxă; taxa scontului. POLITICA REZERVELOR BANCARE MINIME OBLIGATORII, ansamblu de măsuri, pârghie puternică de acţiune a Băncii Naţionale a României, prin care se stabilesc anumiţi coeficienţi ai rezervelor obligatorii pe care băncile comerciale sunt ţinute prin lege să şi le constituie în fUncţie de angajamentele lor. Dată fiind rigurozitatea sa, această p. se modifică foarte rar, anume la intervale de un număr de ani; în caz de nevoie, modificarea rezervelor bancare obligatorii se poate face şi la intervale de timp mai mici. Băncile comerciale sunt obligate să respecte procentajul legal de acoperire obligatorie a angajamentelor lor sub formă de numerar sau disponibil în cont la Banca Naţională a României. în unele ţări, parlamentul conferă băncii centrale dreptul de a majora sau de a diminua aceste rezerve obligatorii ale băncilor comerciale. P.r.b.m.o. se bazează pe principiile lichidităţii activelor bancare, potrivit cărora între resursele de creditare neutilizate şi disponibile pe termen scurt, mediu şi lung, pe de o parte, şi creditele ce se acordă pe diferite termene, pe de altă parte, este necesar să existe o foarte strânsă corelaţie. Acordarea de credite peste anumite limite faţă de resursele disponibile periclitează lichiditatea şi bonitatea băncii comerciale. De pildă, dacă Banca Naţională a României voieşte să restrângă creditul, ea dispune majorarea procentelor dobânzilor stabilite pentru diferite feluri de depozite, măsură ce are ca efect imobilizarea unei părji din resursele băncilor comerciale şi, prin urmare, diminuarea potenţialului lor de creditare. In cazul în care se doreşte restrângerea într-o măsură şi mai mare a creditului, Banca Naţională a României poate solicita Parlamentului să majoreze plafonul (procentajul) pentru constituirea rezervelor respective. Dacă Banca Naţională a României doreşte o extindere a creditelor, ea procedează invers, adică reduce procentajele rezervelor bancare obligatorii. Constituirea acestor rezerve se referă numai la moneda naţională sau şi la rezervele în valută. Rezultă că dacă rezervele obligatorii sunt mari, volumul creditelor acordate de banca comercială este mic şi viceversa. Prin p.r.b.m.o. se acţionează pentru dimensionarea masei monetare şi pentru dezvoltarea activităţii economice. POLITICĂ ANTICRIZĂ, complex de măsuri radicale, ferme, economice, sociale, monetare, de credit, financiare, de echilibrare menite să încurajeze şi să stimuleze creşterea productivităţii, creşterea producţiei, să impulsioneze activitatea agenţilor economici, a producătorilor individuali şi restabilirea echilibrelor economice, financiare şi monetare. Complexul de măsuri anticriză, antiinflaţioniste, urmăreşte mai întâi ţinerea sub control a procesului inflaţionist, menţinerea sau readucerea acestuia la o rată scăzută, frânarea creşterii masei monetare în circulaţie, stabilizarea şi controlul preţurilor, luarea de măsuri ferme pentru evitarea stagnării, pentru relansarea şi creşterea economică, pentru reducerea şomajului. Salariile se acordă în funcţie de rezultatele obţinute la locurile de muncă, de evoluţia produsului naţional brut. în domeniul monetar este necesar ca organismele financiar-bancare şi autoritatea statală să readucă în depozitele băncii de emisiune masa de monedă excedentară existentă în arterele POL 75 circulaţiei băneşti. Băncile măresc rata dobânzii, iar creditele acordate se reduc. O altă măsură monetară poate fi atragerea economiilor băneşti ale populaţiei la instituţiile de credit şi transformarea lor în capitaluri active, productive, cu acordarea unor dobânzi stimulatoare. De asemenea, se iau măsuri cum sunt: deflaţia, revalorizarea şi stabilizarea monetară. în acelaşi timp, se iau măsuri de indexare a salariilor şi a altor venituri (indemnizaţii, ajutoare, pensii, burse etc.), care urmăresc compensarea totală sau parţială a creşterii preţurilor şi tarifelor. Se acordă unele compensări sau majorări de salarii, pensii, burse etc. Combaterea crizei, a inflaţiei necesită aşadar: sporirea, diversificarea şi ridicarea calităţii produselor, creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor, asigurarea stabilităţii preţurilor şi a circulaţiei monetare, refacerea echilibrului economic şi financiar-bugetar, măsuri de punere de acord a ofertei cu cererea, controlul preţurilor, prevenirea speculei, stagnarea redistribuirii veniturilor în detrimentul grupelor sociale defavorizate. V. şi inflaţie; deflaţie; revalorizare; stabilizare monetară. POLITICĂ ANTIINFLAŢIONISTĂ, complexul de măsuri economice, sociale, financiare, monetare şi administrative de combatere şi de lichidare a inflaţiei. Fenomenul inflaţionist este derutant, greu de cunoscut, de stăpânit şi de combătut. Inflaţia este un proces continuu şi derutant determinat de multiplele sale condiţionări. Complexul de măsuri antiinflaţioniste urmăreşte mai întâi ţinerea sub control a procesului inflaţionist, menţinerea sau readucerea acestuia la o rată redusă, frânarea creşterii masei monetare în circulaţie, stabilizarea şi controlul preţurilor, precum şi luarea de măsuri ferme pentru evitarea stagnării, pentru relansare şi creştere economică, pentru reducerea şomajului. Lupta împotriva inflaţiei presupune cunoaşterea, mai întâi, a cauzelor care au generat-o. Măsurile terapeutice trebuie adoptate de către stat şi aplicate cu fermitate şi la timp. O primă măsură trebuie să urmărească frânarea inflaţiei care tinde să se transforme în hiperinflaţie. Lupta pentru combaterea inflaţiei necesită luarea unui complex de măsuri economice, monetare, financiare şi chiar administrative. O cale importantă de combatere a inflaţiei este controlul preţurilor, menţinerea stabilităţii acestora. Măsuri antiinflaţioniste sunt, de asemenea, deflaţia, (v.), revalorizarea monedei (v.) şi stabilizarea monetară (v.). între măsurile financiare antiinflaţioniste se menţionează: micşorarea şi eliminarea deficitelor bugetului de stat şi ale bugetelor locale, obţinerea de excedente bugetare, reducerea şi lichidarea datoriei publice, diminuarea cheltuielilor publice (cu deosebire a celor administrative), reducerea cheltuielilor private din fonduri împrumutate, încasarea de impozite progresive majorate, taxe, amenzi etc. asupra veniturilor şi bunurilor acumulate pe căi ilicite, stabilirea şi încasarea unui impozit echitabil pe salarii, drepturi de autor, pe veniturile agricultorilor etc., care să stimuleze munca tuturor categoriilor sociale ale populaţiei şi să conducă la creşterea ofertei de mărfuri şi servicii. Complexul de măsuri trebuie aplicat în mod gradual, cu prudenţă şi într-un mod bine fundamentat. Frânarea şi combaterea inflaţiei se pot obţine prin: sporirea, diversificarea şi ridicarea calităţii produselor, creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor, asigurarea stabilităţii preţurilor şi a circulaţiei monetare, refacerea echilibrului economic şi bugetar, măsuri de punere de acord a ofertei cu cererea, controlul şi stabilitatea preţurilor, prevenirea speculei, oprirea redistribuirii veniturilor în detrimentul grupurilor sociale defavorizate etc. Statul trebuie să fie principalul factor de luptă împotriva inflaţiei, şi nu de favorizare a ei. Este necesar un control sistematic, ferm şi exigent exercitat de organele statale în domeniul economic, social, monetar, al creditului, financiar-bugetar, al preţurilor etc. De asemenea, Guvernul trebuie să stabilească un program complex şi ferm de luptă împotriva inflaţiei (v.). POLITICĂ BUGETARĂ, ansamblu de măsuri referitoare la veniturile şi la cheltuielile bugetare, la izvoarele de venituri şi la capacitatea lor, la categoriile de cheltuieli bugetare şi la ponderea lor, la echilibrul (deficitul) bugetar. P.b. are în vedere dezvoltarea economico-socială a ţării, creşterea produsului naţional brut, menţinerea echilibrului economic, financiar, monetar, păstrarea independenţei naţionale. V. şi principiile bugetului de stat. 76 POL POLITICĂ DE CREDITE, parte integrantă a politicii economico-financiare a mecanismului de conducere a economiei naţionale, care cuprinde ansamblul metodelor şi căilor efective de mobilizare a resurselor băneşti temporar disponibile din economia naţională şi condiţiile concrete de acordare a creditelor (termene, dobânzi etc.), corespunzător fiecărei etape de dezvoltare economico-socială a ţării. P. de c. este elaborată şi aplicată în concordanţă cu principiile economiei naţionale, în scopul bunei funcţionări a mecanismului economic, social şi financiar, al stimulării gospodăririi judicioase a mijloacelor materiale şi financiare în vederea creşterii eficienţei activităţii economico-sociale şi al exercitării controlului asupra înfăptuirii reproducţiei sociale. P. de c, duce la creşterea rolului creditului în economie. Astfel, se lărgeşte sfera de participare a creditului la formarea activelor circulante ale unităţilor economice, la realizarea unor investiţii, se stimulează folosirea judicioasă a resurselor proprii şi împrumutate, creditarea diferenţiată a unităţilor economice în funcţie de calitatea activităţii depuse, se sprijină construirea de locuinţe proprietate personală, se intensifică rolul stimulator al dobânzii etc. P. de c. contribuie la consolidarea cursului leului şi la întărirea puterii lui de cumpărare. V. şi funcţia creditului bancar de mobilizare, repartizare şi utilizare a disponibilităţilor băneşti; politică financiară. POLITICĂ DE INVESTIŢII, parte a politicii economico-financiare care cuprinde ansamblul normelor, principiilor şi metodelor de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti necesare executării lucrărilor de investiţii în sfera productivă şi neproductivă care asigură o ridicată eficienţă economico-socială. P. de i. asigură dezvoltarea proporţională şi armonioasă a industriei, a agriculturii şi a celorlalte ramuri ale economiei naţionale, înfăptuirea unui echilibru optim între diferitele sectoare de activitate, amplasarea raţională a noilor obiective de producţie în vederea dezvoltării tuturor zonelor ţării, promovării progresului general al societăţii noastre şi satisfacerii cerinţelor materiale şi spirituale ale poporului român. Această p. a condus la înzestrarea economiei naţionale cu tehnică modernă, la perfecţionarea ei continuă, la justa repartizare a obiectivelor de producţie atât între ramurile economiei naţionale, cât şi pe teritoriu, în vederea dezvoltării echilibrate a judeţelor, folosirii resurselor locale de muncă şi ridicării gradului de civilizaţie a tuturor localităţilor. P. de i. este menită să contribuie la înfăptuirea programului de dezvoltare economico-socială a ţării. De asemenea, p. de i. promovează progresul tehnic prin aplicarea în producţie a rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice, ridicarea neîntreruptă a nivelului tehnic al producţiei, îmbunătăţirea calităţii produselor şi diversificarea lor, creşterea productivităţii muncii, dezvoltarea intensă a bazei de materii prime, combustibili, energie şi materiale, recuperarea şi valorificarea resurselor materiale refolosibile, reducerea costurilor de producţie şi cu deosebire a cheltuielilor materiale, consolidarea şi dezvoltarea spiritului de economie şi ridicarea eficienţei economice în toate domeniile de activitate. Concomitent, p. de i. asigură dezvoltarea şi modernizarea construcţiilor, transporturilor şi telecomunicaţiilor în concordanţă cu cerinţele dezvoltării echilibrate a economiei naţionale. Prin p. de i. se asigură modernizarea tuturor ramurilor economiei naţionale şi dotarea unităţilor economice cu tehnica cea mai înaintată, principalele investiţii din industrie fiind îndreptate pentru modernizarea, mecanizarea, automatizarea proceselor de producţie, folosirea microprocesoarelor, a informaţiei. Prin p. de i. se modernizează şi se dezvoltă agricultura, realizându-se programul de irigaţii, desecări, îndiguiri, regularizări de cursuri de apă, precum şi programul naţional de îmbunătăţiri funciare în scopul folosirii judicioase a fondului funciar şi al creşterii producţiei vegetale şi animale. De asemenea, se fac investiţii pentru mecanizarea şi chimizarea completă a lucrărilor agricole, dotarea agriculturii cu mijloace mecanice şi tehnice de înalt randament, mecanizarea complexă a lucrărilor în zootehnie, practicarea unei agriculturi de mare randament, cu înaltă eficienţă economică, exploatarea raţională şi valorificarea superioară a fondului forestier. Paralel cu dezvoltarea şi cu modernizarea bazei tehnico-materiale de producţie - premisă hotărâtoare pentru progresul general al societăţii, pentru creşterea produsului naţional brut - importante investiţii sunt repartizate pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a sectorului social-cultural (dezvoltarea POL 77 bazei materiale a învăţământului, îmbunătăţirea asistenţei medico-sanitare, asigurarea unor condiţii tot mai bune de tratament balnear şi odihnă, modernizarea bazei activităţii cultural-artistice, dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, a lucrărilor edilitare, de gospodărire comunală etc.). P. de i. conduce la folosirea cu maximum de eficienţă a tuturor mijloacelor fixe, la creşterea avuţiei naţionale, la creşterea exportului, la extinderea acţiunilor de cooperare internaţională, asigură întărirea capacităţii de apărare, independenţa şi suveranitatea ţării, ridicarea bunăstării materiale şi spirituale a poporului. POLITICĂ DE PREŢURI, ansamblul măsurilor întreprinse de stat, ţinând seama de piaţă, în domeniul preţurilor, prin care preţurile sunt abordate sistematic la nivel macroeconomic. Statul supraveghează disciplina consimţită în domeniul preţurilor, urmărind: protecţia concurenţei economice, protecţia consumatorilor, protejarea pieţei naţionale de concurenţa străină, restabilirea echilibrului economico-financiar, bunăstarea socială etc. P. de p. este parte integrantă a politicii economice elaborate în concordanţă cu obiectivele economico-sociale ale ţării într-o etapă dată, care constă în ansamblul de măsuri întreprinse de stat în domeniul stabilirii şi aplicării preţurilor. Practicarea unei juste p. de p. contribuie la asigurarea reproducţiei sociale, la ridicarea puterii de cumpărare şi la stabilitatea leului, la intensificarea schimbului de mărfuri. POLITICĂ FINANCIARĂ, parte a politicii economice care cuprinde totalitatea normelor, principiilor şi metodelor financiare folosite pentru constituirea, repartizarea şi optimizarea utilizării fondurilor băneşti centralizate şi necentralizate ale unei ţări. P.f. cuprinde, pe lângă politica fiscală, modalităţile de procurare a resurselor financiare din alte surse decât impozite şi taxe, destinaţia cheltuielilor, echilibrul financiar etc. P.f. stabileşte căile şi modalităţile de concentrare şi de dirijare a resurselor financiare în vederea înfăptuirii obiectivelor fundamentale ale dezvoltării economico-sociale multilaterale a ţării, precum şi în scopul creşterii iniţiativei, răspunderii şi puterii de decizie şi de acţiune a organelor de conducere din unităţile economice în utilizarea cu maximum de eficienţă a părţii din avuţia naţională care se află la dispoziţia lor spre administrare. P.f. stabileşte raporturile financiare dintre stat, pe de o parte, şi unităţi economice de stat, cooperatiste, private, instituţii şi populaţie, pe de altă parte. în timp ce finanţele fac parte din baza economică, p.f. este un element de suprastructură. Cu toate că baza are un rol determinant asupra suprastructurii, p.f. - ca element component al suprastructurii - influenţează activ baza economică a societăţii noastre. La rândul său, p.f. evoluează şi se perfecţionează mereu sub imboldul dezvoltării viguroase a bazei economice. Influenţa p.f. asupra bazei economice se exprimă în primul rând prin faptul că statul - ca formă a suprastructurii - îşi întemeiază această politică pe acţiunea legilor economice, pe realităţile, necesităţile şi posibilităţile prezente şi de perspectivă ale societăţii noastre, pe cerinţele dezvoltării rapide a economiei şi a culturii, pe necesitatea satisfacerii sistematice a nevoilor materiale şi spirituale ale poporului român. P.f., ca şi politica economică din care face parte, nu este stabilită o dată pentru totdeauna, nu este imuabilă, ci se adaptează şi se perfecţionează atât ca ţeluri, cât şi în ceea ce priveşte reglementarea folosirii pârghiilor financiare, corespunzător sarcinilor noi ivite în etapa dată. Caracterul ştiinţific al politicii economico-financiare a statului nostru este determinat de cunoaşterea aprofundată şi multilaterală a condiţiilor şi a particularităţilor naţionale şi internaţionale din fiecare etapă a dezvoltării sociale, de luarea în considerare a cerinţelor legilor economice, de concordanţa deplină a politicii economico-financiare cu interesele poporului român. Aplicarea unei p.f. juste are menirea să contribuie la dezvoltarea impetuoasă a economiei naţionale, la folosirea raţională şi completă a mijloacelor de producţie, la creşterea eficienţei economice a investiţiilor, la normarea pe baze ştiinţifice a activelor circulante, la valorificarea superioară a materiilor prime, a materialelor, la micşorarea consumurilor specifice, la lichidarea pierderilor, valorificarea deşeurilor, reciclarea şi la refolosirea materialelor, la accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor etc. P.f. stimulează întreprinderile, organele lor ierarhic superioare, organele financiar-bancare, 78 POL fiecare cetăţean să contribuie la o cât mai bună organizare a aprovizionării, a producţiei şi a desfacerii, la creşterea productivităţii muncii, la reducerea costurilor de producţie, la îmbunătăţirea sistematică a calităţii produselor, a caracteristicilor lor tehnice şi economice, la îndeplinirea programelor de producţie şi deci la sporirea sistematică a produsului naţional brut. P.f. contribuie la creşterea rentabilităţii fiecărui produs, a fiecărei întreprinderi, la creşterea continuă a profitului şi la obţinerea unei eficienţe ridicate a întregii activităţi economico-sociale. P.f. este astfel elaborată şi înfăptuită încât facilitează încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare în concordanţă cu obiectivele programului economic, pentru a contribui la dezvoltarea culturii naţionale şi la ridicarea nivelului de viaţă a poporului. P.f. contribuie la realizarea unei concordanţe depline între venituri şi cheltuieli, la echilibrul general economic, financiar, monetar şi valutar, la asigurarea unei circulaţii băneşti sănătoase, la accelerarea vitezei de rotaţie a banilor, la creşterea puterii de cumpărare a monedei naţionale atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, faţă de alte valute, şi la trecerea în perspectivă la convertibilitatea leului în raport cu alte valute, la întărirea leului pe plan naţional şi internaţional. P.f. contribuie la echilibrarea balanţei de plăţi, la crearea rezervei valutare necesare extinderii schimburilor economice internaţionale, la lărgirea cooperării cu alte ţări, sprijină dezvoltarea continuă a unităţilor economice, apără avutul public, duce la întărirea continuă a statului, la creşterea capacităţii de apărare a ţării, la apărarea independenţei şi suveranităţii naţionale, la înflorirea naţiunii noastre. POLITICĂ FISCALĂ, totalitatea măsurilor legislative luate de stat în domeniul stabilirii şi al încasării impozitelor şi taxelor pentru reglarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale. De asemenea, prin p.f. se înţelege cuantumul şi sursele de provenienţă a resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmează să fie utilizate, obiectivele urmărite, precum şi mijloacele de realizare a acestora. P.f. are sarcini bine definite, cum sunt următoarele: a) conceperea sistemului general de impozite şi taxe; b) stabilirea nivelului general şi particular al fiscalităţii; c) colectarea la timp şi în cuantumul preconizat a impozitelor directe şi indirecte ale contribuabililor, cu costuri aferente cât mai mici; d) prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Prin p.f. se determină cuantumul şi provenienţa resurselor financiare cu care se alimentează fondurile publice, metodele de prelevare care urmează a fi utilizate, mijloacele de realizare şi de control. P.f. poate viza realizarea unor obiective de natură publică economică, socială, culturală, militară etc. între politica economică şi cea fiscală există relaţii strânse, de interdependenţă; p.f. se implică în rezolvarea cerinţelor economiei naţionale prin intervenţia statului în procesele economice cu anumite instrumente fiscale. Prin p.f. se acţionează pentru protejarea şi încurajarea unor ramuri ale economiei naţionale. Cu ajutorul instrumentelor fiscale se realizează obiective cum sunt: ■stimularea agenţilor economici pentru efectuarea de investiţii în anumite condiţii; "creşterea calităţii şi competitivităţii produselor; "stimularea exportului; ■încurajarea micilor producători; "protejarea mediului înconjurător; "neadmiterea scoaterii terenurilor din circuitul agricol; "stimularea agriculturii etc. Partidele politice aflate la putere îşi pun amprenta asupra orientărilor p.f. prin cuprinderea în programele lor de guvernare a unor obiective cu caracter fiscal. P.f. îşi pune amprenta şi asupra politicii sociale, acordându-se o serie de înlesniri fiscale, cum sunt: scutiri şi reduceri la plata unor impozite şi taxe pentru unele categorii de cetăţeni a căror stare materială, civilă şi socială justifică acordarea unor astfel de înlesniri. De înlesnirea la plata impozitelor şi a taxelor beneficiază persoanele invalide, handicapate, în vârstă, cele care au mai mulţi copii, cele care au adus servicii deosebite patriei ş.a. P.f. acordă înlesniri la plata impozitelor persoanelor cu venituri mici. în unele ţări se aplică un impozit special celibatarilor şi persoanelor fară copii pentru a stimula natalitatea. Unele impozite şi taxe se folosesc şi pentru limitarea consumului produselor care au urmări dăunătoare asupra sănătăţii oamenilor, cum sunt tutunul, băuturile alcoolice etc. Anumite impozite sunt folosite ca mijloace de limitare a constituirii de averi mari pe calea succesiunilor şi pe alte căi etc. p.f. este corelată cu politica de cheltuieli bugetare, precum şi cu politica monetară, în funcţie de mijloacele la care se recurge pentru a asigura finanţarea deficitului bugetar. în POL 79 concordanţă cu principiile de politică economică, prin instituirea unui impozit statul urmăreşte nu numai încasarea de venituri bugetare, ci şi folosirea impozitului ca instrument cu care influenţează dezvoltarea sau restrângerea activităţii unor ramuri sau subramuri economice, stimularea sau reducerea producţiei sau consumului unor produse, dezvoltarea sau limitarea relaţiilor comerciale cu anumite state. Spre exemplu, în vederea stimulării consumului unor produse, statul reduce sau desfiinţează impozitele indirecte care le grevează, în timp ce, pentru a restrânge consumul altor produse, statul majorează impozitele care se încasează asupra lor şi chiar instituie noi impozite. P.f. trebuie să respecte principiile generale ale impozitării (v.), să fie simplă, clară şi transparentă, să descurajeze, să combată şi să prevină evaziunea fiscală, să coreleze resursele fiscale cu volumul cheltuielilor bugetare. Resursele financiare trebuie să provină în principal din interiorul ţării şi numai în subsidiar din împrumuturi externe, care să nu îndatoreze ţara prea mult faţă de străinătate, iar aceste împrumuturi să fie folosite în scopuri productive. Se poate conchide că deciziile luate în domeniul fiscal-bugetar se răsfrâng asupra circulaţiei monetare, putând crea dezechilibre mari în economie, prin accentuarea inflaţiei, creşterea ratei dobânzii etc. V. şi fiscalitate; grad de fiscalitate; presiune fiscală; sistem fiscal. POLITICĂ MONETARĂ, totalitatea principiilor, normelor, măsurilor şi instrumentelor utilizate de stat prin banca centrală sau prin autorităţile monetare în vederea reglementării emisiunii, circulaţiei şi retragerii banilor din arterele circulaţiei pentru a exercita influenţa corespunzătoare asupra dezvoltării economiei naţionale, pentru a asigura stabilitatea preţurilor şi a cursurilor valutare şi pentru a combate inflaţia. P.m. este chemată să asigure îmbunătăţirea corelaţiei dintre veniturile băneşti ale populaţiei şi volumul de mărfuri existent pe piaţă, dintre creşterea productivităţii muncii şi creşterea salariului mediu etc. P.m. are ca scop asigurarea unei circulaţii băneşti sănătoase, menţinerea şi creşterea puterii de cumpărare a leului şi contribuie la realizarea echilibrului general economic, monetar şi financiar. V. şi politică financiară. POLITICĂ SOCIALĂ, totalitatea reglementărilor juridice, principiilor, metodelor, măsurilor şi instrumentelor utilizate în vederea distribuirii şi redistribuirii veniturilor categoriilor sociale, când se formează fondurile cu destinaţie socială şi se folosesc pentru satisfacerea cerinţelor categoriilor sociale în scopul înfăptuirii principiilor de justiţie şi de dreptate socială. P.s. este concretizată în programe speciale care prevăd măsuri şi instrumente economice şi financiare menite să conducă la creşterea standardului de viaţă, la ridicarea calităţii vieţii. P.s. vizează tot ceea ce societatea consideră că ţine de responsabilitatea şi de intervenţia sa în privinţa tuturor cerinţelor esenţiale - în primul rând materiale, de locuinţă, educaţie, sănătate, urbanism, timp liber etc. P.s. este o consecinţă şi o premisă a creşterii economice. Obiectivele sociale nu se realizează însă automat, o dată cu dezvoltarea economică, fiind necesară orientarea în acest sens a strategiei dezvoltării economice. Astfel, măsurile de politică economică pot avea consecinţe grave în plan social, care, la rândul lor, devin factori de restricţionare şi de frânare a dezvoltării. V. şi nivel de viaţă. POLITICĂ VALUTARĂ, totalitatea măsurilor, mijloacelor şi procedeelor folosite de un stat şi de banca de emisiune în vederea menţinerii, scăderii sau ridicării cursului monedei naţionale, pentru realizarea unui grad de stabilitate în raport cu alte valute şi pentru echilibrarea balanţei de plăţi. Statele folosesc p.v. ca un instrument de a influenţa conjunctura economică, pentru a determina poziţiile valutare ale ţării în interesul marilor monopoluri şi al expansiunii externe. P.v. are drept scop asigurarea stabilităţii circulaţiei băneşti în ţară, urmărirea puterii de cumpărare şi a cursului valutei naţionale în raport cu alte valute, în vederea dezvoltării economico-sociale a ţării. Ţările cu monedă convertibilă duc o p.v. prin care urmăresc influenţarea conjuncturii valutare în care se găsesc şi evoluează în direcţia menţinerii stabilităţii cursului ei, iar în situaţii mai grele, să diminueze gradul de instabilitate faţă de valutele 80 POL convertibile. P.v. este într-o strânsă interdependenţă cu politica monetară (v.) şi este practicată pentru reducerea deficitului balanţei de plăţi, în scopul stingerii datoriilor şi realizării creanţelor. De asemenea, prin p.v. statele urmăresc modificarea preţurilor şi dobânzilor în aşa fel încât să se exercite o influenţă asupra dinamicii creditelor, a investiţiilor şi, cu deosebire, asupra modificării corespunzătoare a importurilor şi exporturilor de mărfuri. Prin p.v., ţările care au monedă neconvertibilă urmăresc realizarea echilibrării balanţei de plăţi sau, cel puţin, reducerea deficitului acesteia, ridicarea competitivităţii mărfurilor destinate exportului, valorificarea cu maximum de eficienţă a disponibilităţilor valutare pe diferitele pieţe străine, crearea de condiţii favorabile rezidenţilor spre a putea procura mijloace de plată şi de credit internaţionale, cooperarea intensă cu diferite organisme internaţionale etc. P.v. se realizează practic cu ajutorul următoarelor mijloace: taxa scontului (v.), operaţiuni de open market (v.), rata rezervelor obligatorii, devalorizarea, revalorizarea monedei naţionale, intervenţii valutare, controlul schimburilor valutare. POLITICĂ VAMALĂ, parte integrantă a politicii interne şi externe a unei ţări care cuprinde totalitatea principiilor, normelor şi măsurilor întreprinse de un stat cu scopul de a reglementa exporturile, importurile şi tranzitul de mărfuri, utilizând în acest scop taxele vamale. Taxele vamale sunt diferenţiate după felul mărfurilor, după provenienţă sau după destinaţia lor geografică. P.v. este o componentă a politicii comerciale a unei ţări; ea cuprinde principiile şi normele juridice care reglementează importul, exportul şi tranzitul de mărfuri şi servicii într-o ţară, regimul şi taxele vamale care se încasează. P.v. este un atribut al suveranităţii şi independenţei naţionale a fiecărui stat. P.v. constituie un important instrument financiar de stimulare a dezvoltării economiei naţionale, a creşterii, diversificării şi modernizării producţiei interne, a extinderii participării ţării noastre la diviziunea internaţională a muncii, a dezvoltării schimburilor cu străinătatea. Statul român a îmbunătăţit regimul taxelor vamale în vederea liberalizării comerţului exterior. De asemenea, pentru facilitarea schimburilor cu străinătatea s-au convenit unele uniformizări în domeniul p.v., cum au fost: "modul de clasificare a mărfurilor în tarifele vamale; "metodele de determinare a valorii în vamă; "documentele vamale etc. V. şi regim vamal; taxă vamală. POLIŢA DE ABONAMENT (GENERALĂ), formă a poliţei de asigurare întâlnită în asigurarea maritimă cargo (v.). Prin p. de a. se asigură toate mărfurile expediate de asigurat într-o perioadă determinată, oricare ar fi numărul de călătorii. Asiguratul are obligaţia de a declara societăţii de asigurări toate transporturile care se încadrează în condiţiile poliţei de asigurare. Prin p. de a., asigurătorul îşi asumă răspunderi până la concurenţa sumei asigurate, oricare ar fi numărul evenimentelor care se produc în perioada respectivă. POLIŢA DE ASIGURARE, document eliberat de societatea de asigurări, care atestă contractarea asigurării şi plata primei iniţiale de asigurare. POLIŢA DE ASIGURARE A MĂRFURILOR ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI, document întocmit de societatea de asigurări în legătură cu asigurarea mărfurilor în timpul transportului. Conţine informaţii referitoare la numărul poliţiei, numele şi prenumele asiguratului, suma asigurată, descrierea bunurilor asigurate, numărul pachetelor şi greutatea lor, denumirea vasului şi felul transportului, durata transportului, data încărcării mijlocului de transport - din portul... până în portul... - condiţiile de asigurare, prima, data asigurării; pe verso poliţei sunt menţionate regulile de asigurare facultativă a vaporului în timpul cursei (subiectul asigurării, cazuri în care asigurarea este garantată, drepturile şi obligaţiile asiguratului, urmărirea şi plata despăgubirilor pentru daune). Documentul se întocmeşte pentru a servi drept dovadă a asigurării mărfurilor în timpul transportului şi contract de asigurare, în două sau mai multe exemplare, la cerere, din care un exemplar plus o copie se predă asiguratului, iar un exemplar plus o copie rămâne la serviciul asigurări. POL 81 POLIŢA DE ASIGURARE A RISCULUI POLITIC, p. practicată de EXIMBANK, care cuprinde: condiţiile contractului de asigurare, obligaţiile EXIMBANK, obligaţiile asiguratului, prevederi generale (pierderea iminentă, limita de credit, alocarea plăţilor, decontul de daună) şi diverse alte prevederi. Condiţiile contractului de asigurare sunt: să fie încheiat cu debitorul în formă scrisă; să corespundă conţinutului asigurării; perioada de îndeplinire a clauzelor contractuale să nu depăşească perioada de valabilitate a contractului; riscul EXIMBANK în legătură cu contractul respectiv trebuie să fie început în decursul perioadei de asigurare şi înainte de expirarea valabilităţii limitei de credit stabilite pentru debitorul respectiv; nu pot fi convenite condiţii de plată mai puţin favorabile pentru asigurat decât cele stabilite în contract; să nu existe pierdere iminentă cu privire la vreun contract asigurat sau reasigurat al acelui debitor la data începerii riscului pentru EXIMBANK potrivit acestei poliţe. Obligaţiile EXIMBANK sunt: să plătească asiguratului, total sau parţial, un anumit procent cu care s-a asigurat, din pierderea suferită de acesta ca urmare a neprimirii plăţii totale sau parţiale, în contul său din România, a sumelor neachitate asigurate, cu condiţia ca asiguratul să-şi fi îndeplinit obligaţiile la timp şi în întregime faţă de debitor, iar pierderea să nu aibă legătură cu nici o dispută între asigurat şi debitor; să plătească procentul asigurat din costurile nerecuperabile de urmărire, arbitraj, ca şi cele cu agenţiile de colectare, plătite de asigurat unei terţe părţi pentru încasarea sumelor neachitate asigurate, fie în conformitate cu regulile de încasare ale EXIMBANK, fie cu aprobarea scrisă sau cu normele scrise ale EXIMBANK, cu condiţia ca asiguratul să aibă dreptul la despăgubire conform prevederilor poliţei. De la asigurare se exclud următoarele cauze ale pierderii: redactarea greşită sau omisiuni în contractul încheiat cu debitorul; înţelegeri încheiate cu debitorul în afara contractului; cauze atribuite unor intermediari ca: agenţi, reprezentanţi sau cărăuşi, cu excepţia băncilor colectoare; paguba maritimă sau paguba datorată războiului, grevei, rebeliunii, tulburărilor sociale şi altor situaţii similare sau orice alte pagube materiale pe care bunurile le-ar putea suferi, atât timp cât aceste pierderi nu sunt de drept în contul debitorului; decontarea sumelor neachitate exprimate în valută la o rată de schimb diferită de cea prevăzută în poliţă la data începerii riscului pentru EXIMBANK; sechestrul creditorilor asupra asiguratului; încheierea de contracte cu entităţi care nu desfăşoară activităţi în nume propriu. EXIMBANK nu va mai invoca existenţa unei dispute între asigurat şi debitor: de îndată şi în măsura în care disputa a fost soluţionată în favoarea asiguratului, fie pe cale amiabilă, fie printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală definitivă; de îndată ce asiguratul demonstrează că reala cauză a pierderii constă în dificultăţi financiare pentru debitor. Dacă există o dispută între asigurat şi debitor care poate fi soluţionată doar printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală şi dacă în opinia EXIMBANK acţiunea în justiţie întâmpină dificultăţi practice, EXIMBANK va plăti o compensaţie cu privire la pagubă, dacă va considera că are motive să facă acest lucru. Dacă potrivit opiniei EXIMBANK nu există astfel de dificultăţi practice şi asiguratul introduce acţiune în justiţie, EXIMBANK va considera că sunt motive, când va acorda asiguratului un avans fară dobândă, în anumite condiţii. Sumele neachitate derivate din creşteri ale preţului contractului apărute după data scadentă convenită iniţial (dobândă, penalităţi, costuri suplimentare etc.), chiar dacă ele sunt o urmare directă a contractului încheiat cu debitorul, vor fi excluse de la asigurare. Obligaţiile asiguratului sunt: să declare la EXIMBANK, în termen de opt zile de la finele fiecărei luni, totalul sumelor neachitate pentru care riscul EXIMBANK a început în cursul lunii trecute, specificate pe ţări şi valute, iar dacă se cere pentru calcularea primei, de asemenea, pe condiţii de plată convenite pentru sumele neachitate. Sumele neachitate exprimate în valută vor fi transformate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data începerii riscului EXIMBANK pentru sumele respective, în concordanţă cu poliţa; să plătească prima de asigurare datorată pentru sumele declarate, calculată pe baza procentului de primă stabilit, în cinci zile lucrătoare de la data primirii înştiinţării de plată. în caz de neplată în acest termen a unei rate de primă datorată, se va aplica o penalizare, potrivit legislaţiei în vigoare, la valoarea primei respective. De asemenea, după trecerea unui termen de 30 de zile de întârziere a plăţii, EXIMBANK poate suspenda asigurarea şi, eventual, o poate repune în vigoare la 24 de ore de la data plăţii primelor de asigurare restante şi a 82 POL penalităţilor aferente. Dacă în poliţă este menţionată o valoare minimă a primei de asigurare, iar la sfârşitul anului de asigurare se constată că valoarea totală a primei încasate de EXIMBANK pentru acest an de asigurare este mai mică decât valoarea minimă menţionată, EXIMBANK va cere asiguratului diferenţa dintre cele două valori. Prima calculată, aferentă sumelor neachitate care nu se încadrează prin reînnoire în limita de credit, va fi rambursată asiguratului, dacă asiguratul solicită acest lucru, dar nu mai târziu de data la care s-a stabilit că suma respectivă nu se poate încadra prin reînnoire în limita de credit. Prima de asigurare respectivă trebuie să rezulte dintr-o calculaţie care însoţeşte cererea de rambursare; să plătească notele de debit care vor fi primite de la EXIMBANK la data scadenţei menţionate. Dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României de la data efectuării plăţii şi costurile pot fi cerute de la asigurat în caz de culpă a acestuia; să ceară EXIMBANK cât mai curând posibil stabilirea unei limite de credit pentru fiecare dintre debitorii săi; să dezvăluie EXIMBANK toate faptele şi circumstanţele care pot avea importanţă pentru evaluarea riscului atunci când solicită asigurarea sau când stabileşte limita de credit; să notifice imediat, în scris, EXIMBANK: existenţa unei pierderi iminente cu privire la o sumă neachitată; apariţia altor situaţii nefavorabile din partea debitorului sau a băncii colectoare, apariţia unor nereguli cu privire la executarea contractului; luarea unor măsuri sau apariţia unor situaţii în orice ţară, care pot avea o influenţă negativă asupra executării contractului cu debitorul; alte cauze datorită cărora pierderea este iminentă. Asiguratul are şi alte obligaţii, şi anume: dacă împrejurările esenţiale privind riscul se schimbă în cursul executării contractului de asigurare (de exemplu: preluarea creanţei de către un alt debitor, modificarea condiţiilor şi termenelor de rambursare a creanţelor, a modalităţilor de garantare a exportului, dacă asiguratul dobândeşte interese în societatea debitorului sau invers şi altele asemănătoare), asiguratul este obligat să comunice în scris EXIMBANK schimbarea în cel mult 15 zile de la data la care a luat cunoştinţă de schimbare; să ia toate măsurile necesare pentru a micşora riscul şi a reduce la minimum o pierdere iminentă şi în acest scop să facă tot ce este posibil pentru a obţine cât mai curând plata sumei neachitate în România, utilizând o bancă de prim rang, şi, mai mult decât atât, să adopte o metodă rapidă de încasare conform regulilor de încasare ale EXIMBANK; să respecte instrucţiunile date de EXIMBANK cu privire la planul propus pentru încasarea sumelor neachitate. Această obligaţie rămâne în vigoare şi după despăgubire, fară ca asiguratul să fie îndreptăţit la vreo compensaţie pentru colaborarea sa. Dacă după plata despăgubirii eforturile de urmărire şi de recuperare a sumelor neachitate potrivit instrucţiunilor EXIMBANK rămân fară rezultat, cheltuielile aferente calculate de la data plăţii efective a despăgubirii vor fi trecute în contul EXIMBANK; să plătească cheltuielile de deschidere a dosarelor pe care EXIMBANK le va percepe conform tarifelor stabilite de această bancă; să furnizeze toate datele şi informaţiile solicitate de EXIMBANK cu privire la sumele neachitate şi să pună la dispoziţia acesteia în vederea cercetării şi să furnizeze copii ale tuturor documentelor solicitate de EXIMBANK; să solicite despăgubirea prin completarea unui document emis de EXIMBANK în acest scop (documentul de notificare a pierderii) în timp de 18 luni din momentul în care asiguratul este îndreptăţit să ceară despăgubirea. Dacă în acest termen nu se exercită dreptul respectiv, el se prescrie; să cedeze în schimbul despăgubirii, dacă EXIMBANK solicită acest lucru, toate drepturile, titlurile şi hârtiile de valoare în legătură cu sumele neachitate ale debitorului, cu condiţia ca această cedare să fie legală; să remită EXIMBANK imediat şi în întregime tot ce primeşte după despăgubire, indiferent de valoare şi formă, pentru deducere din suma neachitată cedată EXIMBANK; să pună la dispoziţie, în scopul cercetării de către EXIMBANK, dacă acesta o cere, documentele care să dovedească corectitudinea şi forma completă a declaraţiilor făcute de către EXIMBANK; să reţină pe cont propriu procentul neasigurat de EXIMBANK; în cazul în care scadenţa sumei neachitate depinde de data facturii, să se asigure dacă factura este datată şi trimisă în termen de şapte zile de la începerea riscului pentru EXIMBANK; să se asigure că este în posesia tuturor licenţelor şi că debitorul a obţinut, de asemenea, toate licenţele necesare înainte de data începerii riscului EXIMBANK, cu excepţia celor care pot fi obţinute ulterior, conform reglementărilor generale în vigoare în ţara debitorului; să respecte durata şi condiţiile licenţelor respective în POL 83 executarea contractului. Dacă oricare dintre prevederile sau condiţiile din această poliţă nu au fost respectate, asiguratul nu are dreptul la despăgubire. Prevederi generale. Se consideră că apare o pierdere iminentă în situaţia în care: "o sumă neachitată, asigurată sau reasigurată, datorată de debitor conform contractului nu a fost plătită timp de 60 de zile de la scadenţa convenită iniţial; "debitorul cere orice amendament referitor la condiţiile de plată care este nefavorabil asiguratului sau orice amânare a plăţii; "debitorul nu doreşte sau nu mai doreşte realizarea contractului; "asiguratul află sau stabileşte că: o cerere de faliment a fost introdusă împotrivă ori de către debitor sau debitorul este declarat falimentar; "debitorul a cerut sau i s-a acordat o suspendare a plăţii de către instanţa judecătorească; debitorul a încheiat sau va încheia un concordat; o hotărâre judecătorească a fost executată împotriva debitorului; "un sechestru a fost instituit asupra debitorului; au apărut alte fapte sau circumstanţe care pot conduce la o pierdere; "în contract se prevede plata sau acceptarea unei trate în schimbul eliberării bunurilor sau a documentelor de proprietate, dar bunurile, respectiv documentele în cauză nu au fost ridicate în 60 de zile de la prima prezentare; "o trată acceptată a fost protestată potrivit prevederilor conţinute în poliţă sau în anexele sale; "asiguratul nu a primit plata sumei neachitate în România timp de trei luni după ce debitorul a plătit băncii colectoare. P. de a. a r.p. cuprinde şi limita de credit (v.). Alocarea plăţilor prevede că: orice sumă primită în România înainte de apariţia pierderii iminente va fi considerată ca plată a sumei neachitate ajunse prima la scadenţă; orice sumă primită în România în timp ce există o pierdere iminentă sau după expirarea valabilităţii limitei de credit pentru debitorul respectiv, dar înainte ca EXIMBANK să plătească despăgubirea, va fi considerată ca achitare proporţională atât a părţii asigurate, cât şi a celei neasigurate din suma neachitată pentru care riscul EXIMBANK a început înainte de a exista o pierdere iminentă sau înaintea expirării valabilităţii limitei de credit pentru debitor. Orice sumă pe care EXIMBANK o primeşte după ce a plătit despăgubirea în urma cedării de către asigurat a tuturor drepturilor rezultate din contract se împarte între asigurat şi EXIMBANK în proporţia în care pierderea a fost suportată de fiecare dintre ei, după ce în prealabil s-au dedus toate costurile survenite ulterior momentului în care asiguratul a avut dreptul să ceară despăgubirea. Partea cuvenită EXIMBANK nu va fi niciodată mai mare decât suma despăgubirii calculate în valuta contractului, la care se adaugă dobânda plătită de debitor în legătură cu suma neachitată pentru care s-a plătit despăgubirea, începând cu ziua în care aceasta a fost plătită. Plăţile vor mai include: compensaţiile, notele de credit în favoarea debitorului, sumele ce provin din revânzarea mărfurilor luate înapoi sau neridicate, cu condiţia ca aceste sume să fie primite în România, toate sumele provenite din realizarea drepturilor, titlurilor, hârtiilor de valoare şi/sau poliţelor de asigurare, în măsura în care aceste sume au fost primite în România, sumele cu care a fost creat contul în lei sau în valută străină al asiguratului de la o bancă din România sau din străinătate, în conformitate cu normele asiguratului. P. de a. a r.p. mai cuprinde decontul de daună (v.) şi diverse alte prevederi. POLIŢA DE ASIGURARE DE GARANŢIE, act, document emis de societatea de asigurări în baza contractului de asigurare de garanţie nr. ..., prin care se garantează plata ratelor la S.C. Automobile SA în mod necondiţionat, dar nu mai mult decât contravaloarea debitului datorat de cumpărător. Poliţa este semnată de director, contabil-şef şi asigurat. Se emite în două exemplare. V. şi contract de asigurare facultativă de garanţie. POLUA DE ASIGURARE FACULTATIVĂ A MANAGERILOR PENTRU CAZURILE DE ACCIDENTE, act, document întocmit de societatea de asigurări în care se descrie tranzacţia de asigurare facultativă a managerilor pentru cazurile de accidente, în baza declaraţiei de asigurare seminţe de asigurat şi în schimbul plăţii primei de asigurare. Cuprinde: datele de identificare a asigurătorului şi a asiguratului; perioada asigurării; suma asigurată; condiţiile în care se va plăti suma asigurată. V. şi declaraţie de asigurare; asigurarea facultativă a managerilor pentru cazurile de accidente. 84 POL POLIŢA DE ASIGURARE MARITIMĂ, p. de a. care poate acoperi marfa (cargo), navlul sau orice interes asigurabil legat de acestea, împotriva pericolelor mării sau pericolelor adiacente unei aventuri maritime. P. de a. constituie dovada încheierii contractului de asigurare. Momentul preluării riscului de către societatea de asigurări, coincide, de regulă, cu momentul plăţii primei de asigurare, chiar dacă poliţa nu a fost eliberată concomitent cu plata primei de asigurare. întrucât contractul de asigurare maritimă poate intra în vigoare înainte de eliberarea poliţei de asigurare, dacă se produc avariile, asiguratul are dreptul să solicite despăgubirea pentru pagubele suportate în intervalul de timp scurs între plata primei de asigurare şi eliberarea poliţei de asigurare. P. de a.m. îndeplineşte următoarele funcţii: a) de a dovedi şi confirma existenţa şi condiţiile contractului de asigurare; b) de a dovedi plata primei de asigurare şi intrarea în vigoare a contractului de asigurare maritimă. P. de a.m. se prezintă în vederea primirii despăgubirii; ele se pot clasifica din mai multe puncte de vedere. Astfel, în funcţie de interesul asigurabil există: a) p. pentru asigurarea navei (casco), care de regulă se încheie pe o durată de un an; b) p. pentru asigurarea mărfii (cargo) care se încheie pe o anumită durată sau pentru o anumită călătorie. P. pentru asigurarea mărfii (cargo) pot fi la rândul lor: p. individuale, prin care se asigură riscurile unui singur risc clar definit şi agreat de părţile contractante şi p. generale, care se folosesc în baza unei relaţii contractuale de durată de către comercianţii cu transporturi cu rulaj mare. Pe baza acestor p. se asigură toate mărfurile transportate pe o perioadă de timp determinată, de regulă pe un an, şi poate fi reînnoibilă; c) p. pentru asigurarea navlului (freight), respectiv suma pentru transportul mărfurilor, tariful sau chiria pentru navă. în funcţie de durată, p. de a.m. pot fi: a) p. încheiate pe o anumită perioadă de timp; b) p. de călătorie, care este valabilă pe o anumită călătorie, din portul de destinaţie, indiferent cât durează călătoria; c) p. mixte, care constituie o combinaţie între asigurarea pe timp şi cea pe voiaj; d) p. de construcţie, care acoperă riscurile pe durata de construcţie a navei, adică din momentul începerii construcţiei şi până la terminarea perioadei de probă; e) p. flotante, care oferă asiguratului protecţie cu o mare rezervă pentru asigurarea mărfii. în acest timp de p. o sumă iniţială mai mare este garantată şi, pentru fiecare expediţie efectuată, asiguratul declară valoarea expediţiei care se scade din suma asigurată rămasă, până la epuizarea sumei respective. V. şi asigurare cargo; asigurare maritimă. POLIŢA DE CORP, p. folosită în asigurările maritime care au ca obiect asigurarea corpului navei, inclusiv maşinile, aparatele de forţă, echipamentul, armamentul, combustibilul, diferitele materiale de dotare şi întreţinere pentru punte şi maşinile navei, precum şi proviziile necesare pe timpul navigării. POLIŢĂ 1. (ital. polizza = promisiune). 1. Document, înscris emis de o persoană fizică sau juridică prin care posesorul dobândeşte un drept de creanţă asupra unei sume de bani care urmează să fie onorată de debitor la scadenţa stabilită chiar în cuprinsul înscrisului. 2. Promisiune, obligaţie scrisă întocmită într-o anumită formă, care-i dă dreptul deţinătorului ca, după expirarea termenului de plată, să ceară de la debitor plata sumei de bani înscrise în act. P. constituie baza banilor de credit propriu-zişi, a bancnotelor etc. P. poate fi simpiă, care se întocmeşte de către debitor şi reprezintă obligaţiile de plată ale acestuia faţă de creditor, şi transmisibilă, a cărei scadenţă devine obligatorie numai după ce trasul acceptă plata. După natura lor, p. pot fi particulare (comerciale şi financiare), folosite între persoane fizice, şi de stat, emise de stat pentru acoperirea cheltuielilor şi reprezintă de fapt o parte din datoria de stat. P. se pot păstra la creditor până la scadenţă (până la plata lor), pot fi transmise altor persoane ca plată a mărfurilor cumpărate sau pot fi folosite pentru obţinerea de credite de la bănci. Statele pot folosi poliţele în raporturile lor economico-financiare cu alte state. ❖ P. amicală, p. care nu are la bază o tranzacţie comercială reală, ci se emite de către o persoană fizică alteia pentru a obţine o sumă de bani din contul emitentului. ♦> P. bancară, ansamblul de măsuri luate de o bancă în relaţiile pe care le are cu băncile din străinătate (prin comisioanele pe care le aplică, dobânzile pe care le percepe etc.). Prin astfel de măsuri se poate determina POL 85 efectuarea unui volum mai mare sau mai mic de operaţiuni printr-o anumită bancă, după cum o reclamă interesele sale. ❖ P. de asigurare, document eliberat de o organizaţie de asigurări, care reglementează relaţiile dintre părţile ce intervin în asigurare, relevă drepturile şi obligaţiile asiguratului şi ale asigurătorului şi confirmă încheierea asigurării facultative a persoanelor sau a bunurilor. Prin p. de a. asiguratul se angajează să plătească asigurătorului o anumită primă de asigurare, iar asigurătorul preia anumite riscuri şi îşi asumă obligaţia să-l despăgubească pe asigurat pentru daunele pe care eventual le va suferi din cauza riscurilor contra cărora s-a încheiat asigurarea. P. de a. cuprinde părţile ce intervin în asigurare, obiectul şi valoarea asigurată, mijlocul de transport, riscurile contra cărora s-a încheiat asigurarea, prima de asigurare, condiţiile de asigurare, durata asigurării, modalităţile de stabilire a despăgubirii etc. Din punctul de vedere al obiectului asigurat există: a) p. de a. casco, pentru asigurarea contra riscurilor la care pot fi supuse mijloacele de transport, şi b) p. de a. cargo, pentru asigurarea mărfurilor în timpul transportului. V. şi cargo; casco. Specifice asigurărilor maritime sunt: a) p. de a. cu evaluare, în care se înscrie în mod expres valoarea de asigurare stabilită de asigurat şi de asigurător de comun acord. Valoarea de asigurare stipulată în poliţă este definitivă şi nu poate fi contestată în caz de daună parţială sau totală, nici în situaţiile în care ar depăşi valoarea reală a bunului asigurat; b) p. de a. fără evaluare, care nu cuprinde iniţial valoarea asigurată, dar se poate prevedea ulterior; în caz de daună, când în poliţă nu s-a stabilit încă valoarea de asigurare, asiguratul poate demonstra valoarea bunurilor respective folosindu-se de anumite probe (documente, dovezi ale preţurilor mărfurilor asigurate etc.; c) p. de port, p. ce se foloseşte pentru preluarea de către asigurător a riscurilor unei nave pe durata cât staţionează într-un port, valabilitatea ei încetând în momentul în care nava părăseşte portul respectiv; d) p. deschisă, p. prin care asigurătorul asigură transporturile asiguratului pentru un număr determinat de transporturi. Valoarea asigurată este determinată cu aproximaţie, iar prima de asigurare se stabileşte ulterior în sumă fixă. Pentru fiecare navă luată separat, suma asigurată se stabileşte la o anumită limită. La fiecare încărcare de mărfuri pentru transport, asiguratul trebuie să-l înştiinţeze pe asigurător. Chiar dacă nu se face această înştiinţare, asigurarea este în vigoare, iar prima de asigurare trebuie plătită indiferent că s-a emis sau nu poliţa de asigurare. ❖ P. de asigurare nevalorizată, p. de a. în care nu este prevăzută suma ce urmează a fi plătită asiguratului în cazul producerii riscului asigurat. La acest gen de p. de a. se are în vedere o sumă maximă ce se va putea plăti. ❖ P. de completare, p. care are scopul de a completa şi de a uniformiza acoperirea oferită de p. individuale achiziţionate pe diferite pieţe naţionale. Principalele tipuri de p. de c. sunt: p. de c. a condiţiilor; p. de c. a riscurilor; p. de c. a sumei asigurate; poliţele umbrelă (de răspundere civilă). ❖ P. de înzestrare, variantă a poliţei de asigurare de viaţă prin care se garantează o sumă de bani şi care poate fi vândută pe piaţa deschisă înainte de ajungerea ei la scadenţă. ❖ P. de timp, p. care se foloseşte în asigurările maritime; în baza ei asigurătorul preia riscurile pe o anumită perioadă, şi nu pe un anumit transport. în p. de t. se stipulează anul, luna, ziua şi ora de când începe şi când încetează răspunderea asigurătorului. Această răspundere nu poate înceta dacă în momentul expirării poliţei nava se află în larg, răspunderea prelungindu-se până când nava ajunge în primul port. ❖ P. de uzanţă, act transmisibil al cărui termen de plată se stabileşte potrivit practicii comerciale. V. şi uzanţă. ❖ P. fără obiect asigurat (de onoare), act prin care asigurătorul preia unele riscuri nedefinite în timpul unui transport. Această poliţă are un pronunţat caracter aleatoriu, fiind folosită în asigurările maritime. Astfel de asigurări se încheie când riscurile respective nu se pot preciza. Necesităţile reclamă o utilizare frecventă a acestor asigurări. Asigurătorii compensează aceste daune ca îndatoriri de onoare. ❖ P. financiară, act emis de un întreprinzător altui întreprinzător cu scopul exclusiv de a obţine împrumuturi de la bancă. ❖ P. flotantă, p. ce se foloseşte în asigurările maritime şi care prevede condiţiile de asigurare în general, fară să se arate numele navei cu care se va efectua transportul şi nici mărfurile ce fac obiectul asigurării. Specificarea mărfurilor asigurate şi a navei de transport se face ulterior printr-o declaraţie specială sau se prevăd pe versoul poliţei de asigurare. O astfel de declaraţie trebuie semnată de asigurător. ❖ P. inversă, p. prezentată debitorului de către persoana care a plătit poliţa protestată 86 PON datorită neachitării ei la scadenţă. în acest caz, debitorul are obligaţia să restituie numai ce s-a plătit în locul lui, inclusiv cheltuielile de protest şi dobânzile. V. şi recambio. ❖ P. nominală, p. ce se utilizează în special în asigurările maritime; conţine numele şi pavilionul navei cu care se transportă mărfurile. ❖ P. provizorie, formă a contractului de asigurare maritimă ce se încheie de către un agent de asigurare în contul unei societăţi de asigurări, în care se prevede că se preia în asigurare o anumită cantitate de mărfuri, evaluată la o sumă determinată şi pentru transportul căreia nu s-au întocmit documentele respective. Prima de asigurare (v.) este în sumă fixă sau într-un cuantum care se stabileşte ulterior, iar poliţa se emite de asigurător pe măsură ce este informat despre încărcarea mărfurilor pentru transport pe diferite nave. PONDERE, mărime absolută sau relativă dintr-o mulţime statistică cercetată. Mărimea absolută reprezintă o însumare a unei mulţimi în vederea obţinerii unui indice generalizator, în timp ce mărimea relativă reprezintă poziţia sau greutatea specifică a unei unităţi sau a unui grup de unităţi în cadrul mulţimii date. PONDEREA CHELTUIELILOR BUGETARE ÎN PRODUSUL NAŢIONAL BRUT, indicator financiar care relevă cât din produsul naţional brut este preluat de stat şi utilizat pentru satisfacerea cerinţelor societăţii. Mărimea absolută a acestor cheltuieli şi ponderea lor în produsul naţional brut depind de nivelul de dezvoltare economico-socială a ţării, de condiţiile social-politice interne şi de conjunctura internaţională. Dacă aceste cheltuieli sunt analizate pe mai multe ţări, se pot trage concluzii atât asupra dezvoltării economice, cât şi asupra ponderii cheltuielilor bugetare în produsul naţional brut. Acest indicator se calculează astfel: TD PCB = ——100, PNB în care: PCB = ponderea cheltuielilor bugetare în produsul naţional brut; CB = cheltuielile bugetare; PNB = produsul naţional brut. PONDEREA DEFICITULUI BUGETAR ÎN PRODUSUL NAŢIONAL BRUT, indicator financiar care arată proporţia, în procente, a deficitului bugetar în produsul naţional brut şi care se calculează astfel: np PDB = —— 100> PNB în care: PDB = ponderea deficitului bugetar în produsul naţional brut; DB = deficitul bugetar; PNB = produsul naţional brut. Acest indicator trebuie să orienteze politica bugetară a statului. Dacă deficitul are o pondere mare, de 4-5% din produsul naţional brut, organele financiare, guvernul trebuie să reducă cheltuielile bugetare, în primul rând cele cu organele statului. V. şi deficit bugetar. PONDEREA VENITURILOR STATULUI ÎN PRODUSUL NAŢIONAL BRUT, indicator financiar care relevă cât la sută reprezintă veniturile statului din totalul valoric al produsului naţional brut şi care se determină astfel: VB P VB = —-------100 > PNB POO 87 în care: PVB = ponderea veniturilor bugetare în produsul naţional brut; VB = veniturile bugetare; PNB = produsul naţional brut. Astăzi, în majoritatea ţărilor are loc o accentuare a procesului de redistribuire a veniturilor cu ajutorul instrumentelor financiare, fenomen care se concretizează în creşterea p.v.s. în p.n.b. Aceasta demonstrează că veniturile statului cresc mai repede decât produsul naţional brut (v.). POOL 1. Formă de monopol, potrivit căreia unităţi industriale, comerciale, bancare etc. se înţeleg pentru o anumită perioadă asupra unor acţiuni comune referitoare la nivelul preţurilor, la folosirea în comun a unor mijloace tehnice moderne, cu deosebire a celor mai costisitoare. în cadrul p., profitul tuturor participanţilor se varsă mai întâi într-un fond comun şi apoi se repartizează potrivit unui procentaj stabilit anterior. P. sunt şi acele uniuni monopoliste care se organizează temporar în vederea cumpărării sau vânzării mărfurilor pe o anumită piaţă, pentru a putea ridica preţurile. 2. înţelegere între unele state, în scopul administrării în comun a anumitor resurse ale lor. Astfel de înţelegeri au fost: ❖ p. aurului, cartel internaţional înfiinţat în anul 1960 din iniţiativa autorităţilor americane, în scopul întăririi mecanismului de intervenţie pe piaţa aurului şi pentru stăvilirea tendinţei de urcare a cotaţiei acestuia. Prin înfiinţarea acestei coaliţii se urmărea împărţirea sarcinilor intervenţiei pe piaţa aurului între băncile centrale ale S.U.A., Angliei, Belgiei, Franţei, Italiei, Olandei, Elveţiei şi R. F. Germania. în cadrul p.a. s-a constituit un fond special în aur, printr-o cotizaţie a fiecărei ţări participante; cotizaţia S.U.A. reprezenta jumătate din întregul fond. Prin acţiunea colectivă a p.a. se urmărea evitarea ca preţul aurului pe piaţa Londrei să dea naştere, de fapt, la o depreciere a valutelor în raport cu aurul. Continuând mişcarea de scădere a cotaţiei aurului, în primăvara anului 1962 p.a. şi-a extins activitatea în ce priveşte cumpărarea aurului prin intermediul Băncii Angliei, iar aurul achiziţionat urma să fie împărţit între membrii p. proporţional cu participarea fiecăruia la operaţiunile de vânzare. P.a. a funcţionat până în 1971. In afară de constituirea p.a., S.U.A. au mai practicat: intervenţii pe pieţele valutare pentru a susţine cursul dolarului, emiterea de titluri de împrumut (bonuri Roosa), încheierea de acorduri „swap“ pentru dobândirea de credite cu ocolirea Fondului Monetar Internaţional etc.; ❖ p. de devize, p. care se aplică pe teritoriul unei zone monetare, unde se foloseşte o monedă unică. V. şi acord „swap“. POOL DE REASIGURARE, formă de cooperare relativ nouă între mai multe instituţii şi societăţi de asigurări, independente, care cooperează în vederea acoperirii unor riscuri sau grupuri de riscuri din unele ramuri de asigurare pe care membrii nu sunt dispuşi să le acopere singuri. Pool-urile se constituie prin participarea cu capital a mai multor societăţi, luând astfel naştere o societate de sine stătătoare, care are ca obiect de activitate reasigurarea unei anumite părţi din riscurile subscrise de aceste companii. Unele p. de r. se constituie prin lege. P. de r. este administrat de un oficiu. Membrii pool-ului cedează oficiului riscurile ce intră sub incidenţa sa. Oficiul centralizează afacerile, iar apoi repartizează participările pe fiecare membru, în baza cotei de subscriere fixate de acesta sau proporţional cu volumul afacerilor cedate (volumul de prime). Dacă limita maximă de acoperire a pool-ului este depăşită, se procedează la plasarea surplusului unor reasiguratori din afara pool-ului. La baza activităţii pool-urilor de reasigurări stă principiul subscrierii independente şi al răspunderii comune. Un pool poate avea ca activitate reasigurarea unor anumite riscuri specifice sau a anumitor afaceri dintr-o categorie determinată (de exemplu, diferite catastrofe naturale etc.). Apariţia pool-urilor de reasigurare trebuie privită în strânsă legătură cu: "necesitatea acoperirii unor riscuri speciale de proporţii foarte mari, apărute mai ales în perioada postbelică, a căror frecvenţă şi intensitate sunt necunoscute, fiindcă lipsesc datele statistice (este cazul riscurilor atomice şi nucleare); "existenţa unor riscuri care, prin cumul, ar putea conduce la daune cu caracter catastrofal (de exemplu, riscul de război); 88 POP ■evitarea cedării unui volum important de prime de asigurare din {ara sau zona în care acţionează p. de r., prin saturarea în primul rând a pieţei respective de reasigurare. Primele două cauze pot fi considerate ca specifice pieţelor de reasigurare întâlnite în ţările dezvoltate, ultima întâlnindu-se în special pe pieţele de reasigurare din ţările slab dezvoltate şi din cele în curs de dezvoltare. în funcţie de convenţia încheiată de societăţile membre, pool-ul poate păstra pe cont propriu o reţinere fixă din afacerile pe care le primeşte, devenind în acest fel un reasigurător cu drepturi proprii. Reasigurările de tip pool pot fi administrate în moduri diferite în funcţie de natura acestora. Potrivit principiului de organizare şi de funcţionare a pool-ului, toţi membrii depun toată prima sau numai o parte a ei, pentru o categorie specială de reasigurări, într-un fond comun şi împart daunele totale în aceeaşi proporţie sau într-o proporţie agreată. Cheltuielile şi profiturile se împart în acelaşi mod. Subscriptorul oricărei societăţi participante la un pool cunoaşte capacitatea şi caracterul subscrierilor celorlalte societăţi membre, mai ales în cazul în care pool-ul acoperă un anumit teritoriu. în majoritatea cazurilor, aranjamentele pool se bazează pe forma reasigurării proporţionale, însă în ultima vreme se întâlnesc aranjamentele de tip excedent de daună. P. de r. permit, mai ales pe pieţele de asigurare şi reasigurare mai puţin dezvoltate, coordonarea activităţii pe baza unor criterii unitare şi o mai bună utilizare a resurselor financiare ale asigurătorilor respectivi, putând atenua consecinţele nefavorabile ale instabilităţii financiare. P. de r. face posibilă reducerea cheltuielilor de administrare prin prelucrarea centralizată a datelor şi permite creşterea independenţei de asigurare din zona respectivă şi organizarea unui sistem informaţional propriu, care oferă posibilitatea cunoaşterii permanente a evoluţiei riscurilor pe teritoriul respectiv. P. de r. au şi unele neajunsuri cum sunt: posibilitatea apariţiei unui cumul al riscurilor, deoarece pool-ul îşi desfăşoară activitatea într-o zonă relativ restrânsă; conduce la creşterea costurilor reasigurării, ca urmare a faptului că restrânge sfera concurenţei. POPRIRE, modalitate, dispoziţie de executare silită prin care creditorul urmăreşte veniturile şi alte drepturi băneşti pe care o terţă persoană le datorează debitorului urmărit. P. constă în dispoziţia dată de o instanţă judecătorească unor agenţi economici, instituţii sau persoane fizice (terţul poprit) căreia îi este adresată, de la care au de realizat drepturi băneşti debitorii statului, care este obligată să reţină pentru creditorul indicat în actul de poprire partea corespunzătoare din veniturile acestora şi să verse sumele în contul creditorului după validarea popririi. Prin instituirea p., terţul poprit devine debitor faţă de creditor (stat) în limita sumelor pe care le datorează persoanei (fizice sau juridice) pentru care este instituită p. în domeniul fiscal, calitatea de creditor o are statul, debitorul poprit este contribuabilul, iar terţul poprit este un debitor al contribuabilului. P. se poate institui, de regulă, asupra tuturor veniturilor băneşti, în natură şi asupra tuturor drepturilor băneşti ale plătitorilor, cum sunt: salariul tarifar lunar, în proporţie de 1/3 din cuantumul net; "premiile şi alte drepturi băneşti ale salariaţilor; ■pensiile pentru partea care depăşeşte cel mai mare ajutor social; "drepturile băneşti de autor, inventator şi inovator; "veniturile obţinute din închirierea unor bunuri; "sumele obţinute din vânzări de bunuri sau produse, din executarea de lucrări, prestări de servicii, colaborări etc. Considerente sociale şi economice determină unele excepţii de la p., cum sunt: depunerile, dobânzile şi câştigurile de la C.E.C., diurnele de deplasare, bursele de studii, indemnizaţiile de asigurări sociale, indemnizaţia de şomaj, sumele ce se acordă în timpul preavizului în caz de desfacere a contractului de muncă etc. Cuantumul p. oscilează între 1/3 din câştigul lunar net, dacă există o singură p., şi până la Vi din acest câştig, când există simultan mai multe p. Debitorul sau alte persoane interesate au dreptul să înainteze contestaţii împotriva p. la judecătoria din raza teritorială unde se află sediul (domiciliul) terţului poprit. Instanţele de judecată soluţionează contestaţiile în limita cercetării legalităţii actelor de executare silită contestate, fără a se extinde asupra titlului de creanţă. Dacă se admite contestaţia, actele de executare silită contestate fiind nelegale şi netemeinice se anulează. în domeniul impozitelor şi taxelor locale, p. asupra veniturilor debitorului (persoană fizică sau persoană juridică) se înfiinţează de către compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, POR 89 în calitate de organ de executare, printr-o adresă care se trimite terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executării. P. nu este supusă validării. ♦ P. asiguratorie, procedură administrativă prealabilă începerii procedurii de executare silită, care constă în instituirea, prin decizie motivată a creditorului bugetar, a unei măsuri asigurătorii asupra veniturilor debitorului, atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească averea/patrimoniul V. şi executarea silită; urmărire imobiliară; urmărire mobiliară; urmărire silită. POPULAŢIE ASldURABILÂ, populaţie care îndeplineşte condiţiile prevăzute în actele normative pentru a putea l icheia contracte (poliţe) de asigurări de persoane. în ţara noastră, în general, populaţia asigurabilă este formată din persoane în vârstă de la 16 la 65 de ani, în cazul asigurărilor facultative de viaţă, şi din persoane în vârstă de la 16 ani împliniţi, indiferent de profesie şi de locul de muncă, în cazul asigurărilor facultative de accidente. POPULAŢIE ASIGURATĂ, populaţie care a încheiat asigurări facultative de viaţă sau de accidente, astfel încât fiecare persoană are cel puţin o poliţă de asigurare. POPULAŢIE INACTIVĂ, p. formată din persoanele care nu au loc de muncă şi nici nu-1 caută. P.i. cuprinde preşcolarii, elevii, studenţii, militarii în termen, pensionarii, mamele care nu exercită o profesie remunerată. PORT DE REFUGIU, p. în care un vas poate ajunge în mod accidental, ca urmare a unor circumstanţe extraordinare. P. de r. nu este unul dintre porturile de destinaţie, care să facă parte din itinerarul vasului. în p. de r. se fac cheltuieli cu pilotajul, cu tracţiunea la intrarea vasului în port, cu descărcarea şi după aceea cu încărcarea mărfurilor, pregătirea navei pentru efectuarea cheltuielilor necesare, salariile echipajului pe durata reparaţiilor etc. V. şi asigurarea navelor maritime (casco maritim). PORT LIBER, port aparţinând unei ţări, în care mărfurile, mijloacele de transport, diferite bunuri introduse sau scoase din acel port, potrivit legii ţării respective, sunt exceptate de la plata taxelor vamde. în p.i. sunt admise mărfuri, mijloace de transport şi bunuri din toate ţările cu care ţara p.i. are relaţii comerciale, excepţie făcând mărfurile şi bunurile al căror import este prohibit pe baza legilor sau a convenţiilor semnate de ţara căreia aparţine portul respectiv. Introducerea sau scoaterea mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a diferitelor bunuri din p.i. este supusă supravegherii vamale. Bunurile de provenienţă străină aflate în p.i. pot fi introduse în ţară cu îndeplinirea procedurii şi a formalităţilor privind importul sau primirea temporară. Bunurile de origine română sau cele provenite din import pot fi introduse în p.i. numai cu îndeplinirea procedurii şi a formalităţilor referitoare la export sau la trimiterea temporară. Bunurile care se află în p.i. pot tranzita teritoriul ţării respective, însă numai cu respectarea normelor juridice în vigoare. PORTO-FRANCO, port deschis, liber de taxe vamale, teritoriul unui port în care se află bazine cu apă, cheiuri, depozite, ateliere etc. ce nu fac parte din teritoriul vamal şi în care mărfurile, indiferent de originea şi de provenienţa lor, pot intra fară a fi supuse taxelor vamale, în limitele teritoriului liber se pot importa mărfuri, eventual acestea se pot prelucra, rambursa şi reexporta în alte ţări] fară plata taxelor vamale. PORTOFOLIU, totalitatea efectelor de comerţ, titlurilor de valoare, valorilor bancare, de asigurare etc. existente la dispoziţia cuiva. PORTOFOLIU DE ASIGURARE, totalitatea asigurărilor contractate de o societate de asigurări. P. de a. se determină după numărul bunurilor asigurate, al contractelor încheiate, 90 POR după suma totală de asigurare etc. P. de a. caracterizează de fapt întreaga activitate a societăţii de asigurări. PORTOFOLIU DE DAUNE, totalitatea daunelor (şi a sumelor asigurate) pe care societatea de asigurări le-a plătit într-o anumită perioadă, de regulă într-un an. în reasigurări, faţă de prevederea transferului răspunderilor neexprimate, un reasigurător poate să nu mai fie ţinut răspunzător de daunele în suspensie la sfârşitul anului de reasigurare (v.). PORTOFOLIU DE GARANTARE, active financiare diversificate constituite cu drept de creanţă în favoarea contrapartidei sau a unui terţ pentru garantarea îndeplinirii întocmai şi la timp a obligaţiilor părţii, precum şi pentru alte scopuri ale administrării riscului. Dacă activele financiare sunt dintre cele monetare cu grad mare de lichiditate, de regulă depozite bancare la vedere denominate în moneda plăţii garantate sau într-o altă valută, de regulă însă, p. de g. constă în valori mobiliare cu risc mic, adică guvernamentale. PORTOFOLIU DE PRIME, totalitatea primelor încasate pentru asigurări şi separat pentru reasigurări. V. şi transferul portofoliului de prime. PORTOFOLIU DE VALORI MOBILIARE, totalitatea hârtiilor de valoare pe care le deţine un investitor. PORTOFOLIU EFICIENT, p. calculat matematic, cu un profit maxim previzionat pentru orice nivel de risc sau cu un nivel minim de risc pentru orice profit previzionat. PORTOFOLIU „PUTRED", fenomen financiar care a avut loc în România în timpul crizei din anii 1929-1933, când majoritatea cambiilor rescontate de Banca Naţională a României n-au mai fost achitate la scadenţă de către debitorii lor. Ulterior statul a preluat cambiile „putrede“ atât din portofoliul Băncii Naţionale a României, cât şi din portofoliul unor mari bănci comerciale, fiind în acest fel protejate de efectele crizei, bineînţeles cu banii contribuabililor. Procedeul a provocat un mare scandal financiar. POTENŢIAL ECONOMIC, indicator macro-economic utilizat în elaborarea, fundamentarea şi aplicarea politicii economice, financiare şi bancare, în fundamentarea deciziilor economice care au un rol hotărâtor asupra stării economice a ţării şi implicit asupra întregii vieţi social-economice. P.e. este constituit din resursele de muncă din societate, din bunurile materiale existente la un moment dat în societate şi din resursele materiale utilizabile care există în societate la un moment dat. Prin urmare, conţinutul p.e. este format din trei mari categorii, şi anume: "resursele de muncă existente în societate, adică populaţia în vârstă de muncă şi aptă de muncă din punct de vedere fizic şi spiritual; "bunurile tehnico-materiale existente la un moment dat în societate; "resursele naturale utilizabile, respectiv fondul financiar şi resursele subsolului. P.b., element de bază a desfăşurării activităţii economice, trebuie măsurat şi exprimat statistic prin anumiţi indicatori. V. şi avuţie naţională. POTENŢIALUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII, capacitatea întreprinderii de a-şi procura prompt fondurile băneşti necesare funcţionării normale a mecanismului său, în cuantumul şi în structura reclamată de nevoi, şi de a le utiliza eficient, ţinând seama de condiţiile tehnico-organizatorice şi economico-financiare în care îşi desfăşoară activitatea. POVARĂ FISCALĂ, v. FISCALITATE; GRAD DE FISCALITATE; RATĂ A IMPOZITĂRII; PRESIUNE FISCALĂ. PRA 91 POZIŢIE DE CONTROL , participare la capital care conferă deţinătorului (deţinătorilor) cel puţin o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a emitentului, acţionând în mod concertat, prin conversiunea obligaţiunilor convertibile ori prin exercitarea drepturilor aferente altor titluri subscrise de emitent şi aparţinând deţinătorului respectivei participări la capital sau deţinătorilor acesteia care acţionează în mod concertat. V. şi obligaţiune; acţiune; valori mobiliare. POZIŢIE DESCHISĂ, diferenţa dintre totalul tranzacţiilor la vedere şi totalul tranzacţiilor la termen efectuate într-o valută sau dintre totalul activelor şi totalul pasivelor în valută pentru care se asumă un risc valutar. V. şi valută; operaţiuni valutare. POZIŢIE DE TREZORERIE VALUTARĂ, situaţie relativă la angajamentele valutare la termen şi la activele la vedere ale unei bănci. P. de tv. este echilibrată atunci când eşalonarea creanţelor băncii corespunde cu cea a angajamentelor sale, excedentară, în situaţia în care activele la vedere ale băncii sunt mai mari decât angajamentele la termen, deficitară, în cazul în care activele sunt mai mici decât angajamentele. V. şi valută; curs valutar; operaţiuni valutare. POZIŢIE ÎNCHISĂ, operaţiuni privind cumpărări şi vânzări într-o valută sau active şi pasive valutare care se echilibrează pe total, fară să genereze o poziţie deschisă (v.). POZIŢIE MAJORITARĂ, participare la capital care conferă deţinătorului (deţinătorilor), acţionând în mod concertat, fie mai mult de jumătate din totalul drepturilor de vot, fie drepturi de vot suficiente pentru a alege şi revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie al emitentului. V. acţiune; obligaţiune; valori mobiliare. PRAG DE RENTABILITATE, punct, situaţie a activităţii economico-financiare a unui agent economic, în care încasările totale din vânzarea mărfurilor sunt egale cu cheltuielile totale efectuate, ceea ce înseamnă că nu se realizează nici profit, nici pierdere. P. de r. mai poate fi definit ca fiind cifra de afaceri pentru care rezultatul obţinut este nul şi se poate determina astfel: PR = ———, MCV % în care: PR = pragul de rentabilitate; CF = cheltuielile fixe în valoare absolută; MCV % = marja cheltuielilor variabile exprimată în cifre relative, calculată astfel: CV MCV % = CA % - — • 100, CA în care: CA = cifra de afaceri; CV = cheltuieli variabile. P. de r. arată care trebuie să fie volumul producţiei, al costurilor şi al fracţiunilor de vânzare pentru a se obţine profit. P. de r. mai poartă numele de punct de echilibru sau punct critic. P. de r. reclamă examinarea rentabilităţii pe produs, precum şi pe ansamblul activităţii agentului economic, atât în faza de proiectare de noi capacităţi, de programare a activităţii, cât şi în analiza utilizării capacităţilor de producţie, existente. Pentru ca o unitate economică să poată beneficia de reducerea costului mediu concomitent cu mărirea capacităţii de producţie este necesară îndeplinirea anumitor condiţii. Astfel, unitatea economică trebuie să aibă piaţa 92 PRE asigurată, adică să aibă garanţia creşterii sistematice a cifrei de afaceri (v.), să scurteze la minimum durata investiţiei legate de creşterea capacităţii şi punerea în exploatare la parametrii normali a echipamentelor industriale. Dacă cheltuielile variabile sunt constante ca mărime pe unitatea de produs (suma lor este direct proporţională cu volumul producţiei), atunci cheltuielile sunt variabile pe unitatea de produs (suma lor fiind constantă, rezultă că ele se reduc o dată cu creşterea volumului producţiei obţinute prin îmbunătăţirea utilizării extensive a capacităţii de producţie). Această legătură dintre suma cheltuielilor de producţie şi cantitatea de produse ce trebuie realizate este necesar să se stabilească astfel încât încasările obţinute să acopere cel puţin toate cheltuielile, se exprimă prin p. de r. Prin utilizarea p. de r. se poate determina cantitatea minimă de produse ce trebuie fabricată pentru acoperirea cheltuielilor din veniturile obţinute din vânzarea acestei cantităţi de produse. Calcularea p. de r. prezintă unele avantaje, deoarece permite stabilirea momentului în care producţia devine rentabilă, face posibilă determinarea unui anumit volum al producţiei pentru stabilirea beneficiarului preconizat, creează premisele pentru corelarea profitului cu producţia. Analiza pe baza p. de r. este utilă atât la proiectarea de noi capacităţi de producţie, la asimilarea de noi produse pentru a dimensiona producţia în acord cu cererea pieţei şi cu criteriul rentabilităţii, cât şi la stabilirea gradului de utilizare a capacităţilor existente în acord cu criteriul rentabilităţii şi al cererii. Determinarea şi utilizarea p. de r. prezintă următoarele avantaje: "relevă volumul producţiei necesare pentru a susţine un anumit cuantum de profit; "permite utilizarea gradului de determinare a capacităţii de producţie; "dă posibilitatea stabilirii dimensiunilor la care producţia devine rentabilă; ■evidenţiază corelaţia dintre dinamica producţiei, respectiv a veniturilor, şi dinamica cheltuielilor de producţie, grupate în cheltuieli fixe şi variabile. V. şi rentabilitate; rata rentabilităţii comerciale; rata rentabilităţii economice. PREAVIZ, înştiinţare prealabilă trimisă celeilalte părţi contractante de către partea care intenţionează să denunţe unilateral un contract economic, de asigurări etc., cu executare succesivă, potrivit nomelor juridice. PREAVIZUL DESFACERII CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ, înştiinţare prealabilă făcută unui angajat de către cel care angajează, cu privire la intenţia (hotărârea) de a i se desface contractul de muncă. Pentru salariat, reglementarea preavizului constituie în fapt o garanţie a dreptului la muncă. Obligaţia înştiinţării prealabile a încetării contractului de muncă revine ambelor părţi, adică atât unităţii, cât şi salariatului, urmărindu-se evitarea consecinţelor negative pe care le-ar putea produce denunţarea unilaterală, neanunţată în prealabil, a contractului de muncă. Potrivit prevederilor Codului muncii, unitatea are obligaţia să acorde un preaviz de 15 zile lucrătoare, atunci când contractul de muncă se desface din iniţiativa sa pentru motive prevăzute de legislaţia muncii. Pentru anumite motive, termenul preavizului poate fi de cel mult o lună de la constatarea, de către conducătorul unităţii, a împrejurării care constituie temeiul desfacerii contractului de muncă. Din iniţiativa unităţii, contractul de muncă poate fi desfăcut în următoarele cazuri: "unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării; ■unitatea îşi încetează activitatea prin dizolvare; "unitatea se mută în altă localitate şi are posibilitatea să-şi asigure pe plan local cadrele necesare; "unitatea se mută în altă localitate, iar persoana încadrată nu acceptă să o urmeze; "persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului în care este încadrată; "în postul ocupat de persoana încadrată în muncă este reintegrat, pe baza hotărârii organelor competente, cel care a deţinut anterior acel post; "persoana încadrată în muncă se pensionează pentru limită de vârstă ori pentru invaliditate de gradul I sau II; "cel menţinut sau reîncadrat în muncă după pensionarea sa pentru limită de vârstă nu mai este necesar; "persoana încadrată în muncă săvârşeşte o abatere gravă sau încalcă în mod repetat obligaţiile sale de muncă, inclusiv normele de comportare în unitate; "cel în cauză este arestat mai mult de 60 de zile; "persoana încadrată în muncă este condamnată definitiv pentru o infracţiune în legătură cu munca sa, dacă condamnarea o face necorespunzătoare postului pe PRE 93 care îl deţine; "instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv. Contractul colectiv de muncă pe anul 1993 prevede la art. 21, alin. 3, că „salariaţii au dreptul să absenteze patru ore pe zi de la programul unităţii pentru a-şi căuta un loc de muncă, fără ca aceasta să afecteze salariul şi celelalte drepturi. Orele absentate se pot acorda prin cumul, în condiţiile stabilite de patron", în perioada preavizului. Codul muncii prevede: „în cazul în care unei persoane i se desface contractul de muncă fără ca unitatea să o încunoştiinţeze din timp despre această măsură - neacordându-i preavizul de 15 zile lucrătoare - această persoană are dreptul să primească, la desfacerea contractului de muncă, o indemnizaţie egală cu salariul tarifar de încadrare pe o jumătate de lună.“ Contractul colectiv de muncă poate prevedea ca durata preavizului să ajungă până la o lună de zile. Pe durata preavizului contractul de muncă rămâne valabil, cu toate drepturile, obligaţiile şi răspunderile ambelor părţi. Concediile de odihnă, de studii, fară plată etc. nu duc la prelungirea termenului de preaviz. Codul muncii prevede: „Contractul persoanei încadrate în muncă nu poate fi desfăcut din iniţiativa unităţii în timpul incapacităţii temporare de muncă în care primeşte ajutoare de asigurări sociale, în caz de graviditate, în timpul concediului de maternitate şi în perioada de alăptare, în perioada cât îngrijeşte copilul bolnav în vârstă de până la trei ani, precum şi în timpul cât soţul satisface serviciul militar, în afară de cazurile prevăzute de lege. Prestarea unor munci ulterior desfacerii contractului de muncă, pentru executarea anumitor lucrări, nu poate fi considerată că înlocuieşte preavizul. Primirea indemnizaţiei de preaviz nu înseamnă achiesarea la desfacerea contractului de muncă şi nu poate opri persoana în cauză să conteste legal măsura luată de unitate. Ziua comunicării preavizului nu se ia în calcul la stabilirea duratei acestuia. în cazul unităţilor înfiinţate pe baza liberei iniţiative, desfacerea contractului de muncă de către unitate poate avea loc numai după o notificare prealabilă depusă la direcţia de muncă şi protecţie socială judeţeană sau a municipiului Bucureşti, cu 15 zile lucrătoare, înainte de luarea măsurii. Camera de muncă este obligată să-l înştiinţeze pe salariat, în termen de cinci zile lucrătoare, de faptul că urmează să i se desfacă contractul de muncă. înştiinţarea se face în scris, prin poştă sau direct sub semnătură. Contractul de muncă se consideră desfăcut după zece zile lucrătoare, înregistrate de la data la care salariatul a fost încunoştiinţat de camera de muncă despre faptul că urmează să-i înceteze contractul de muncă. Unităţile sunt însă obligate să respecte dispoziţiile Codului muncii privind condiţiile desfacerii contractului de muncă. PREFERINŢE VAMALE, regim vamal de favoare care se instituie între anumite state şi care se referă numai la domeniul tarifar. Statele respective stabilesc la anumite produse, grupe sau la toate produsele cum să se reducă sau să desfiinţeze taxele vamale. Un astfel de regim vamal a fost stabilit în cadrul G.A.T.T. (v.). PREJUDICIU, distrugere de bunuri, pagubă, daună materială, bănească sau financiară provocată de o persoană fizică sau juridică altei sau altor persoane fizice sau juridice. PRELEVAREA PENTRU SOCIETATE A UNEI PĂRŢI DIN VALOAREA PRODUCŢIE) NETE, parte a valorii nou create (producţiei nete) cu care unităţile economice industriale proprietate de stat participă în mod obligatoriu la formarea fondurilor necesare dezvoltării economico-sociale a ţării şi care asigură reglarea nivelului ratei rentabilităţii pe ministere, întreprinderi şi chiar pe produse. Instituită şi pusă în aplicare de la 1 ian. 1979, această pârghie financiară a avut acelaşi conţinut economic ca beneficiul, constituind o parte din venitul net al societăţii creat de munca pentru societate prestată de lucrătorii sferei producţiei materiale din unităţile de stat. P. pentru s. au plătit întreprinderile industriale de stat, centralele şi unităţile asimilate acestora pentru întreprinderile componente cu gestiune economico-financiară, dar fără personalitate juridică. Pe lângă alimentarea bugetului statului cu venituri, p. pentru s. avea menirea de a contribui la reglarea ratei rentabilităţii pe întreprinderi, centrale şi ministere, precum şi la exercitarea controlului asupra realizării producţiei nete şi a producţiei fizice. P. pentru s. se determina pe total unitate economică prin aplicarea unei cote 94 PRE procentuale proporţionale asupra valorii producţiei nete şi se plătea din rezultatele financiare; cotele respective se diferenţiau pe ministere şi centrale în funcţie de valoarea producţiei nete, cuantumul beneficiului, nivelul ratei rentabilităţii şi cerinţele de autofinanţare a unităţilor industriale de stat. Cotele erau diferenţiate pe ministere, variind între 5 şi 35%. Cu acordul prealabil al Ministerului Finanţelor, ministerele diferenţiau cotele de prelevare din valoarea producţiei nete pe centralele şi întreprinderile din subordine. De regulă, cotele stabilite pe centrale le aplicau şi întreprinderile din subordinea acestora. Dacă datorită cuantumului beneficiilor, nivelului ratei rentabilităţii şi necesităţilor de autofinanţare a întreprinderilor se justifica aplicarea altor cote de prelevare decât cele aprobate pe centrale, atunci se puteau stabili cote diferenţiate şi pe întreprinderi, dar numai cu acordul prealabil al ministerului de resort şi al Ministerului Finanţelor. Pentru produsele la care rata rentabilităţii depăşea cu mai mult de 5% rata medie a rentabilităţii pe întreprindere, suma corespunzătoare acestei depăşiri se vărsa la bugetul statului sub forma p. pentru s. a unei p. din v.p.n. Stabilirea diferenţiată a cotelor de prelevare din valoarea producţiei nete pe centrale şi întreprinderi se facea în aşa fel încât să se încadreze în cota medie pe minister, respectiv pe centrală. în acest fel se asigura reglarea ratei rentabilităţii pe întreprinderi. Pentru stimularea unităţilor economice şi a personalului lor, cotele de prelevare din valoarea producţiei nete stabilite anual pe centrale şi întreprinderi nu puteau fi modificate în cursul anului. De asemenea, în scopul stimulării depăşirii valorii producţiei nete, pentru valoarea producţiei nete realizate peste plan, cota de prelevare se reducea cu 40%. P. pentru s. se determina pe baza valorii producţiei nete planificate anuale, cu repartizare pe trimestre şi pe luni, şi se prevedea separat în bugetul întreprinderilor, centralelor şi ministerelor, în concordanţă cu prevederile planurilor lor economice. Sumele prevăzute a se preleva lunar se plăteau la data de 15 şi în ultima zi lucrătoare a lunii; dacă volumul prelevărilor era mic, plata se facea trimestrial, până la data de 20 a primei luni următoare trimestrului. P. pentru s. se recalcula şi se regulariza cu bugetul statului trimestrial, cumulat de la începutul anului, pe baza valorii producţiei nete obţinute în limita beneficiului realizat; diferenţele datorate se plăteau bugetului statului în termen de zece zile de la data depunerii bilanţului, iar cele plătite în plus se compensau cu o plată următoare sau se restituiau plătitorului. Neplata la timp a p. pentru s. atrăgea după sine aplicarea unei majorări de 0,05% asupra sumei datorate pentru fiecare zi de întârziere. Organele financiar-bancare aveau dreptul să dispună virarea din contul întreprinderilor în contul bugetului statului a p. pentru s. întârziate la plată, inclusiv a majorărilor de întârziere. Ministerul Finanţelor, băncile, celelalte organe financiare erau chemate să acţioneze permanent şi să acorde tot sprijinul necesar unităţilor economice pentru realizarea indicatorilor cu privire la valoarea producţiei nete, a beneficiului şi a p. pentru s. a unei p. din v.p.n.; de asemenea, ele trebuia să controleze respectarea normelor legale privind determinarea valorii producţiei nete, a p. pentru s. şi a efectuării celorlalte vărsăminte din beneficiu, precum şi respectarea şi întărirea disciplinei economico-financiare. în prezent, această p. este abrogată. V. şi beneficiu; impozit pe beneficiu. PRELUARE DE VALORI MOBILIARE, una sau mai multe tranzacţii cu valori mobiliare care conferă persoanei (grupului de persoane) implicate, prin titlurile astfel dobândite, singure ori împreună cu cele deja obţinute ori controlate, o poziţie de control sau majoritară în participarea la capitalul emitentului. V. şi valori mobiliare. PRELUNGIREA TERMENULUI DE ACCEPTARE, mărirea numărului de zile în care cumpărătorul poate accepta plata mărfurilor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate. P.t. de a. este solicitată de cumpărător în situaţiile în care, în cadrul termenelor de recepţie, mărfurile nu au fost primite sau se află în curs de verificare şi recepţie în cadrul termenelor legale; se aprobă de către unităţile bancare pentru cel mult 20 de zile, pe baza cererii prezentate în acest scop de către cumpărător. Cauzele cererilor de prelungire pot fi: ■decalajul mare care poate exista uneori între durata transportului mărfurilor şi circuitul poştal mai scurt al documentelor prin bancă; "necorelarea programelor de transport prin containere PRE 95 cu necesarul real care rezultă din contractele încheiate; "întârzierea comunicării de către secţiile de expediţie şi de camionaj către întreprinderile cumpărătoare a sosirii mărfurilor etc. P.t. de a. urmăreşte stabilirea unor termene de acceptare cât mai reale în funcţie de distanţa dintre furnizor şi cumpărător şi de condiţiile specifice fiecărei unităţi economice cumpărătoare. PREMIU (PRIMĂ), sumă calculată şi acordată peste valoarea nominală a unui certificat de valoare. P. este suma adiţională plătită de către cumpărător vânzătorului pentru a intra în posesia unui certificat de valoare tranzacţionat la premiu. Mărimea p. se determină ca diferenţă între preţul pieţei şi valoarea nominală a certificatului. PREMIU DE CONVERSIUNE, diferenţă calculată între preţul de paritate şi cel de conversiune. P. de c. este şi suma adiţională plătită de emitent investitorului la convertirea unui titlu financiar negociat pe piaţa financiară. PREMIU DE REVOCARE/RĂSCUMPĂRARE, diferenţă între preţul pieţei şi valoarea par a titlurilor financiare răscumpărate de emitent; suma adiţională achitată de emitent investitorului la revocarea titlurilor financiare apreciate pe piaţă. PREPUS, persoană care îşi exprimă acordul de a săvârşi acte juridice sau de a îndeplini o funcţie sub îndrumarea şi controlul alteia. PRESCRIEREA DREPTULUI DE A CERE PLATA PENSIEI NEÎNCASATE LA TIMP, pierderea dreptului de a încasa pensia neîncasată la timp după expirarea perioadei stabilite de lege. Dreptul de a cere încasarea pensiei nu poate fi exceptat de la prescripţia extinctivă (liberatorie), situaţia incertă în această privinţă neputând continua la nesfârşit. Potrivit normelor generale, drepturile de pensie neîncasate la timp pot fi plătite, la cerere, pe o perioadă de trei ani anterioară cererii lor de către titular, tutore, curator sau împuternicit. P.d. de a c.p.p.n. la timp nu trebuie confundată cu imprescriptibilitatea dreptului la pensie (v.). PRESCRIEREA DREPTULUI DE A SOLICITA INDEMNIZAŢIILE Şl AJUTOARELE DE ASIGURĂRI SOCIALE, pierderea dreptului de a încasa indemnizaţiile şi ajutoarele de asigurări sociale neîncasate la timp. Indemnizaţiile şi ajutoarele nesolicitate sau neachitate în termen pot fi solicitate în cel mult un an de la data restabilirii capacităţii de muncă sau din ziua decesului membrului de familie. în termen de un an se poate solicita de către moştenitori achitarea indemnizaţiei în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă cuvenite salariatului decedat; termenul de un an curge în acest caz de la data deschiderii acţiunii. PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A CERE COMPENSAREA SAU RESTITUIREA, pierderea dreptului de a cere compensarea sau restituirea impozitelor şi taxelor. Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire. PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A CERE EXECUTAREA SILITĂ, pierderea dreptului de a cere executarea silită a bunurilor mobile şi imobile. Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut acest drept. Termenul de prescripţie se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale. Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta procedează la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenţa analitică pe plătitori. Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie. 96 PRE PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A STABILI OBLIGAŢII FISCALE, p.d. organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, dacă legea specială nu dispune astfel. Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; acest termen curge de la data săvârşirii fapte ce constituie infracţiune sancţionată de legea penală. Termenele de prescripţie se întrerup şi se suspendă în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune conform dreptului comun. Când organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, încetează procedura de a emite titluri de creanţă fiscală. (V.). PRESCRIPŢIE, prevedere legală potrivit căreia, după trecerea unui anumit timp şi în anumite condiţii, se câştigă sau se pierde un drept ori încetează efectele unei hotărâri judecătoreşti neexecutate. P. este unul dintre cele mai uzitate moduri de stingere a obligaţiilor, având menirea de a pune capăt neînţelegerilor dintre persoane fizice şi evitând procesele dintre ele. P. poate fi: a) achizitivă, care constă în dobândirea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale asupra diferitelor bunuri imobile prin exercitarea posesiei asupra bunurilor respective un anumit timp prevăzut de lege. Durata cea mai lungă a p. este de 30 de ani neîntrerupţi. Timpul prescripţiei se poate întrerupe printr-o chemare în judecată, un început de executare, printr-o recunoaştere a datoriei etc. V. şi uzucapiune; b) extinctivă, care constă în stingerea dreptului la acţiune prin neexercitarea dreptului respectiv în intervalul de timp prevăzut de actele normative. P. achizitivă duce la dobândirea unor drepturi, în timp ce p. extinctivă are ca efect pierderea posibilităţii de a obţine prin constrângere anumite drepturi. în materie fiscală, p. este o cale de stingere a obligaţiei bugetare (v.). Dreptul statului de a executa silit titlul de creanţă bugetară se stinge prin p. dacă nu a fost exercitat în termenul legal. împlinirea termenului de p. a obligaţiei bugetare are ca efect stingerea dreptului statului de a încasa impozitele şi taxele. în acest fel se stinge obligaţia de plată a contribuabilului. P. stinge dreptul creditorului de a obţine executarea silită şi stinge obligaţia debitorului de a se supune executării silite. în acelaşi timp, debitorul nu va putea cere restituirea sumelor plătite în contul unor obligaţii bugetare după împlinirea termenului de prescripţie a obligaţiilor respective. Termenul general de p. în domeniul creanţelor bugetare din impozite şi taxe, din majorări este de 5 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită. P. se întrerupe în următoarele situaţii: "în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; "pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei bugetare prevăzute în titlu executoriu, ori al recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei; "pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită; "pe data întocmirii actelor de constatare a insolvabilităţii debitului. P. se suspendă: "în cazurile şi condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea prescripţiei dreptului la acţiune; "în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent; "cât timp amânarea sau eşalonarea plăţii creanţei bugetare are loc ca urmare a înlesnirilor la plată dispuse prin lege sau hotărâre a guvernului, precum şi pe timpul amânării sau eşalonării aprobate de organul competent; "pe timpul cât debitorul s-a obligat să facă plata datoriei printr-un angajament aprobat de organul competent; "cât timp debitorul, cu rea-credinţă, îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită; "în perioada în care se poate relua executarea silită prin vinderea la licitaţie a bunurilor imobile ale debitorului urmărit. PRESIUNE A PREŢURILOR, nivel ridicat şi în continuă creştere al preţurilor mărfurilor, al tarifelor lucrărilor şi serviciilor, care diminuează permanent puterea de cumpărare a banilor, micşorează sistematic veniturile reale ale populaţiei, înrăutăţind mereu condiţiile de viaţă ale populaţiei. Politica de liberalizare a preţurilor, legalizarea speculei, întreţine şi PRE 97 agravează inflaţia galopantă, deoarece se practică preţuri exagerate, nejustificate, cu scopul măririi profitului comercianţilor. V. şi inflaţie. PRESIUNE FISCALĂ, coeficient fiscal care se determină ca raport între suma impozitelor, taxelor, amenzilor etc. încasate într-un an fiscal şi produsul naţional brut. P.f. este strâns legată de rata fiscală. Dacă presiunea fiscală este mare, depăşeşte un anumit coeficient, ea are influenţe negative asupra activităţilor economice ale contribuabililor, îi descurajează să investească, să economisească, să muncească, să producă, îi determină să practice evaziunea fiscală şi frauda fiscală, conduce la scăderea produsului naţional brut, la diminuarea încasărilor fiscale. Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde să dispară. P.f. este în fapt gradul de fiscalitate, adică măsura în care contribuabilii, în ansamblul lor, participă cu impozite şi taxe, potrivit legii, la efectuarea cheltuielilor statului. Ea reprezintă părţile din venituri la care, în mod nevoit şi obligatoriu, contribuabilii, persoane fizice şi juridice, renunţă în favoarea statului, vărsându-le la termenele respective la bugetul statului sau, după caz, la bugetele locale, la bugetele fondurilor speciale. P.f. la nivel naţional se poate calcula sub forma unui indicator global care să includă şi cotizaţiile sociale ce se plătesc, după următorul calcul: Presiune fiscală naţională = ImBgzte şi ţgy,+ŞQţKaţU.sagials Produsul naţional brut ❖ P.f. individuală, p.f. care se calculează pentru fiecare contribuabil, în funcţie de obligaţiile sale fiscale. Cuantificarea p.f.i. se poate efectua la nivelul fiecărui contribuabil, în raport cu baza sa de impozitare, după următorul calcul: Bl în care: Pfi = presiunea fiscală individuală; IT = impozitul şi taxa datorată; Bl = baza impozabilă. P.f.i. se poate calcula pentru fiecare impozit sau pentru toate impozitele şi taxele datorate de contribuabilul persoană fizică sau juridică şi exprimă mai exact gradul de fiscalitate, rata fiscalităţii. P.f.i. este mai relevantă dacă este cercetată şi interpretată şi în strânsă corelaţie cu puterea de cumpărare a veniturilor monetare nete, care rămân după impozitare, care să satisfacă cerinţele de viaţă materiale şi spirituale ale contribuabilului şi ale familiei sale. P.f. ridicată pentru contribuabilii mici şi mijlocii are la bază o serie de cauze care sunt determinate de realităţile economice ale ţării noastre, şi anume: "nevoia de resurse fiscale constante ale puterii publice pe fondul menţinerii birocraţiei la un nivel foarte ridicat şi a unei economii aflate în continuare în criză profundă de structură, competitivitate şi management; "existenţa unor importante venituri obţinute fie din „economia subterană", fie din „economia de suprafaţă41 ale căror activităţi, produse şi servicii nu scapă autorităţilor, dar din diverse raţiuni nu sunt incluse în masa veniturilor impozabile; "excluderea din rândurile contribuabililor a peste 7 milioane de cetăţeni şi peste un milion de şomeri care nu contribuie la formarea veniturilor fiscale, venituri pe care unii din aceştia le realizează în afara veniturilor din pensii sau ajutoare şi care nu sunt impozabile; "existenţa unui sistem fiscal, a unei legislaţii fiscale şi a unui aparat fiscal încă nepuse la punct, neadaptate situaţiei reale a economiei româneşti actuale şi de perspectivă, acestea ducând la carenţe în gestionarea sistemului fiscal; "contrabanda şi evaziunea fiscală care au găsit „teren fertil46 în ţara noastră şi s-a dezvoltat continuu, măsurile întreprinse în direcţia limitării acesteia fiind timide sau chiar inexistente; "întreprinderile cu capital de stat 98 PRE nu au achitat din anul 1989 impozitele şi taxele datorate, în aceeaşi situaţie aflându-se şi mulţi agenţi economici privaţi protejaţi uneori de clientela politică prin acordarea de eşalonări, reduceri şi chiar anulări ale acestor datorii. La nivelul agenţilor economici presiunea fiscală se calculează astfel: PFAGE = ^mP0Z^u^ Pe profit ~*~ a^e impozite + diferite contribuţii Valoarea adăugată obţinută de agentul economic V. şi principiile generale ale impozitării; grad de fiscalitate. PRESTARE DE SERVICII IMPOZABILA, activitate desfăşurată de o persoană juridică sau fizică şi care, în sensul taxei pe valoarea adăugată, reprezintă un transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile, şi anume: lucrări de construcţii-montaj; transport de mărfuri şi persoane; servicii de poştă şi telecomunicaţii, de transmisiuni radio şi televiziune; închiriere de bunuri; operaţiuni de leasing; locaţie de gestiune; operaţiuni de intermediere sau comision; reparaţii de orice natură; cesiuni de bunuri mobile necorporale (drepturi de autor, brevete, licenţe, mărci de fabrică şi de comerţ, titluri de participare); operaţiuni de publicitate, de Consulting, studii, cercetări şi expertize; operaţiuni financiare, bancare, de asigurări sau reasigurări; organizarea de licitaţii; orice altă muncă fizică sau intelectuală. V. şi taxa pe valoarea adăugată. PRESTAŢII DE ASIGURĂRI SOCIALE, forme de ocrotire care se acordă prin asigurările sociale, cum sunt: pensiile, indemnizaţiile, ajutoarele şi alte tipuri de prestaţii prevăzute de lege, corelative cu obligaţiile privind plata contribuţiei de asigurări sociale. In sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale din ţara noastră, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau mai multe prestaţii de asigurări sociale pentru acelaşi risc asigurat, cu excepţia celor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă. P. de a.s. pot fi transferate în alte ţări, în condiţiile reglementate prin acorduri şi convenţii internaţionale la care România este parte, în moneda ţărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit. PRESTAŢII SOCIALE, p. în natură sau în bani care se acordă unor persoane pentru acoperirea diferitelor riscuri sau nevoi ca: boală, boli profesionale, pierderea temporară a capacităţii de muncă, invaliditate, bătrâneţe, şomaj etc. V. şi protecţia socială. PRESTAŢII Şl SERVICII DE ASIGURARE PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ Şl BOLI PROFESIONALE, forme de protecţie a asiguraţilor prin asigurările sociale pentru accidentele de muncă şi bolile profesionale. Prin aceste asigurări, asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii: a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă; b) reabilitare şi reconversie profesională; c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă; e) compensaţii pentru atingerea integrităţii; f) despăgubiri în caz de deces; g) rambursări de cheltuieli. Baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale este media veniturilor salariale brute ale asiguratului din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia pentru această asigurare. Dacă stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale o constituie venitul salarial brut din ultima lună de activitate şi care a fost luat în calcul la stabilirea contribuţiei de asigurări sociale. Pentru calculul indemnizaţiilor de asigurare în caz de accidente de muncă şi boli profesionale se utilizează numărul de zile lucrătoare din lună în care se acordă concediul medical sau, după caz, se acordă alte drepturi de asigurări sociale. PRE 99 PRESTAŢII Şl SERVICII PENTRU REABILITAREA MEDICALĂ Şl RECUPERAREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ, forme de ocrotire a asiguraţilor prin asigurările sociale pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Prin aceste asigurări, asiguraţii au dreptul la tratament medical, precum şi la prestaţii şi servicii pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă. Asigurătorul are obligaţia de a achita contravaloarea serviciilor medicale acordate până când se realizează: a) restabilirea stării de sănătate sau ameliorarea deficienţelor de sănătate survenite în urma unui risc asigurat: b) prevenirea diminuării ori a pierderii capacităţii de muncă şi a necesităţii de îngrijire permanentă. Contravaloarea biletelor pentru tratament balnear prescrise de medicul asiguratului celor care se află în incapacitate temporară de muncă, datorită în exclusivitate unui accident de muncă sau unei boli profesionale, se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Asiguraţii au dreptul la tratament medical corespunzător leziunilor şi afecţiunilor cauzate prin accidente de muncă şi boli profesionale, după cum urmează: a) asistenţă medicală de urgenţă la locul accidentului, în mijloace de transport specializate şi în unităţi sanitare; b) tratament medical ambulatoriu, prescris de medic; c) analize medicale şi medicamente; d) servicii medicale, cu prioritate în spitale sau clinici specializate pentru boli profesionale; e) tratament de recuperare funcţională în unităţi speciale; f) servicii de chirurgie plastică şi recuperatorie; g) servicii de fizioterapie; h) cure balneoclimaterice prescrise de medicul asigurătorului. în vederea diminuării sau compensării urmărilor deficienţelor de sănătate suferite prin accidente de muncă şi boliprofesionale, asiguraţii au dreptul la: ■materiale sanitare pentru corectarea auzului şi văzului; "proteze, orteze şi aparate ortopedice; "mijloace auxiliare: scaun, cărucior cu rotile şi altele; "orice alte materiale, produse sau mijloace destinate unui asemenea scop, a căror listă se stabileşte de asigurător, la propunerea medicului asigurătorului. Pentru recuperarea capacităţii de muncă asiguraţii beneficiază de programe individuale de recuperare, stabilite de medicul specialist al asigurătorului în funcţie de natura şi de pronosticul bolii. Programul individual de recuperare poate include şi tratament balnear, în funcţie de tipul bolii. Durata tratamentului balnear este de 15 - 21 zile şi se stabileşte de medicul asigurătorului, în funcţie de felul afecţiunii şi de natura tratamentului. Asiguraţii au obligaţia să urmeze şi să respecte programele individuale de recuperare stabilite de medicul specialist al asigurătorului. Dreptul la prestaţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale se suspendă în cazul în care asiguraţii nu urmează sau nu respectă programul individual de recuperare. Tratamentul medical în perioada programului individual de recuperare, precum şi cazarea şi masa în unităţile medicale se suportă de către asigurător. PRESTATII Şl SERVICII PENTRU REABILITARE Şl RECONVERSIE PROFE-SIONALĂ , forme de ocrotire a asiguraţilor prin asigurările sociale pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Prestaţiile şi serviciile pentru reabilitare şi conversie profesională se acordă de către asigurător la solicitarea asiguraţilor care, deşi nu şi-au pierdut complet capacitatea de muncă, nu mai pot desfăşura activitatea pentru care s-au calificat, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru următoarele prestaţii şi servicii de reabilitare şi reconversie profesională: a) cheltuielile privind serviciile medicale şi psihologice pentru aprecierea stării fizice, mentale şi aptitudinale în vederea reconversiei profesionale; b) costul cursurilor de calificare sau de reconversie; c) plata unei indemnizaţii pe durata cursurilor de calificare şi de reconversie. Indemnizaţia pe durata cursurilor de calificare sau reconversie se acordă lunar şi reprezintă 100% din salariul de bază brut al persoanei asigurate, avut la data survenirii accidentului de muncă sau a bolii profesionale. Indemnizaţia se acordă numai dacă persoana asigurată nu beneficiază, pe durata cursurilor de calificare sau de reconversie, de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau de pensie de invaliditate de gradul III. Indemnizaţia pe durata cursurilor de calificare şi reconversie se acordă numai dacă persoana asigurată respectă dispoziţiile asigurătorului cu privire la: a) instituţia la care urmează să se desfăşoare cursul; b) programul de instruire; c) modalitatea de absolvire. 100 PRE PREŢ, categorie economică fundamentală a economiei producţiei de mărfuri, instrument al pieţei care exprimă suma de bani plătită pentru intrarea în posesia unei mărfi - bun, lucrare, serviciu - la un moment dat. Expresie bănească a valorii mărfurilor. Valoarea de piaţă a unui bun sau a unui serviciu. Independent de valoarea sa de întrebuinţare obiectivă şi de valoarea sa subiectivă de satisfacere a unei nevoi, p. unui bun sau al unui serviciu nu există decât în măsura în care este apreciat într-o relaţie de schimb, respectiv în măsura în care producătorul şi utilizatorul sunt persoane diferite. în ţările cu economie de piaţă, p. se formează pe piaţă sub acţiunea legii valorii, în baza raportului cerere-ofertă, în condiţii de concurenţă. P. este suma de bani care se plăteşte la un moment dat pe o piaţă, pentru cumpărarea unei unităţi dintr-o anumită marfa sau pentru un serviciu solicitat şi prestat. P. exprimă rezultatul confirmării cererii dată utilităţii bunului ce urmează a fi achiziţionat de cumpărător, de capacitatea de plată a acestuia şi de costul cumpărării aceleiaşi mărfi din altă parte. De asemenea, p. exprimă şi interesele ofertei legate de costul producţiei şi de preţurile practicate pe alte pieţe pentru marfa oferită. P. creşte câiid oferta scade şi viceversa. P. este elementul principal al contractului de vânzare-cumpărare. Nivelul p. este dependent şi de raportul dintre salarii şi productivitatea muncii. Prin p. trebuie să se asigure recuperarea cheltuielilor de producţie şi obţinerea unor rezultate financiare care să satisfacă cerinţele unităţii economice, ale salariaţilor, ale acţionarilor şi ale întregii societăţi. în acelaşi timp, utilizarea preţului ca pârghie economică trebuie să stimuleze introducerea tehnicii noi, modeme, îmbunătăţirea calităţii produselor, folosirea raţională a resurselor, fabricarea de produse noi mai performante, aplicarea unui regim sever de economii etc. De asemenea, sistemul de preţuri trebuie aşezat pe costuri, pe corelaţii fundamentate între preţurile materiilor prime, materialelor, combustibililor, energiei etc., avându-se în acelaşi timp în vedere corelaţiile cu preţurile mondiale. în orânduirile bazate pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, p. se formează pe baza acţiunii legii valorii, a raportului dintre cerere şi ofertă şi a celorlalte legi economice; stabilirea p. pe piaţă se face în aşa fel încât contribuie la redistribuirea produsului naţional brut între stat şi populaţie, între diferite persoane, cu privire la exprimarea bănească a valorii mărfurilor. P. unei mărfi este direct dependent de mărimea valorii ei. P. se stabilesc plecându-se de la costul de producţie mediu pe ramură şi avându-se în vedere valoarea mărfurilor. Nivelul p. se stabileşte ţinându-se seama de cerinţele legii valorii şi ale celorlalte legi economice, avându-se în vedere ansamblul cerinţelor sociale, totalitatea intereselor, sistemul de cointeresare materială, metodele şi formele de organizare şi conducere etc. P. este o categorie economică importantă folosită în domeniul conducerii economiei naţionale, al ridicării eficienţei producţiei şi circulaţiei mărfurilor, el devenind un instrumbnt important în mecanismul economico-financiar şi social de apreciere a eforturilor şi a rezultatelor activităţilor întreprinderilor, de întărire a gestiunii economico-financiare, de stimulare a unităţilor economice în realizarea sarcinilor cantitative şi calitative, de introducere a tehnicii noi şi de ridicare a calităţii produselor, un mijloc de sporire şi de diversificare a producţiei şi a serviciilor. P. îndeplinesc următoarele funcţii: a) instrument de măsură şi de evidenţă necesar pentru conducerea economiei naţionale la toate nivelurile ei; b) instrument al schimbului echivalent; c) mijloc de recuperare a cheltuielilor sociale de producţie şi de repartizare a produsului naţional brut; d) pârghie economică în conducerea şi stimularea unităţilor şi a ramurilor economice. Pentru îndeplinirea funcţiilor lor economice şi social-politice este necesar ca modul de formare a p. să fie adaptat cerinţelor activităţii economice şi să respecte principiile unicităţii, stabilităţii şi elasticităţii lor. Unicitatea p. reclamă ca unul şi acelaşi produs principal sau serviciu de mare importanţă să aibă acelaşi p., indiferent de întreprinderea care îl fabrică. Principiul unicităţii p. influenţează activitatea economică a întreprinderilor, asigurându-le condiţii de egalitate în ceea ce priveşte aprovizionarea tehnico-materială şi de aplicare corectă a principiului salarizării. Stabilitatea p. presupune menţinerea nemodificată a nivelului lui pe o perioadă îndelungată. Stabilitatea p. nu poate fi înţeleasă ca o menţinere rigidă a lor, ci presupune ca, în anumite limite, să fie posibile şi necesare unele modificări. Acest principiu exclude însă oscilaţiile p. provocate de fenomene conjuncturale. La baza formării p. trebuie să stea cheltuielile de muncă socialmente PRE 101 necesare; în cazul schimbării condiţiilor care au stat la baza stabilirii iniţiale a p., este necesară adaptarea lui la noile condiţii. Elasticitatea p. presupune o adaptare operativă a lor la noile condiţii de aprovizionare, de producţie şi de desfacere. Principiul elasticităţii p. se poate aplica atât prin folosirea mai multor tipuri de p. (fixe, maximale sau plafon, limită, temporare, mobile, libere sau de învoială etc.), cât şi lărgirea competenţei organelor centrale şi locale, a unităţilor economice în stabilirea şi în modificarea ulterioară a p. V. şi funcţiile preţurilor. PREŢ AJUSTAT, p. prevăzut în contractele comerciale, care se poate modifica în momentul livrării produsului, conform unei anumite cotaţii la bursă sau unor anumiţi indicatori de calitate stabiliţi în prealabil prin contract. Acest p. se utilizează de regulă în perioadele cu mari oscilaţii ale p. pe piaţa internaţională. PREŢ ATRACTIV, p. cel mai convenabil pentru cumpărător, care îl determină să cumpere o marfa, să accepte să i se execute o lucrare sau să i se presteze un serviciu. PREŢ COMPARABIL, p. stabilit într-un anumit an ca medie a preţurilor din mai mulţi ani; se foloseşte pentru exprimarea produsului naţional brut creat sau a dinamicii lui în anii următori. Folosirea p.c. la calcularea produsului social şi a produsului naţional brut înlesneşte compararea volumului fizic al produsului social cu produsul naţional brut. PREŢ COMPLET DE EXPORT, p. care cuprinde totalitatea cheltuielilor ocazionate de producerea, ambalarea şi transportul mărfii până la frontiera românească, inclusiv profitul producătorului. PREŢ CONDUCĂTOR, p. ce se practică de o firmă sau de câteva firme mari care domină o piaţă. P.c. se stabileşte de firma care contribuie în cea mai mare măsură la oferta unei mărfi pe o anumită piaţă. Agenţii economici mici şi mijlocii care activează în aceeaşi ramură şi îşi desfac mărfurile pe aceeaşi piaţă îşi stabilesc volumul ofertei ţinând seama de nivelul p.c. şi de mărimea costului managerial cu care lucrează. PREŢ CONJUNCTURAL, p. specific economiei de piaţă care se manifestă atât pe piaţa internă, prin oscilaţii datorate fluctuaţiilor determinate de factorii productivi, sociali, psihologici, cât şi pe piaţa externă, prin creşteri sau scăderi în funcţie de situaţia şi de starea economiei mondiale. P.c. sunt o formă de manifestare a crizei economice şi a decalajelor existente între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, determinate de inegalităţile dintre preţurile produselor finite şi preţurile materiilor prime. PREŢ CONSTANT, p. efectiv dintr-un anumit an, care rămâne nemodificat o perioadă îndelungată. P.c. se utilizează la determinarea volumului fizic al producţiei, al produsului naţional brut, la determinarea măsurii de îndeplinire a programului de producţie, a nivelului dinamicii productivităţii muncii etc. Aceste p. permit efectuarea de studii, comparaţii şi urmărirea în timp a evoluţiei unor indicatori economici. în ţara noastră, p.c. au fost cele din 1948 pentru perioada 1948-1954, cele din 1955 pentru anii 1955-1962, cele de la 1 ian. 1963, modificate la începutul anului 1965, pentru perioada 1963-1973 şi cele din 1974 pentru perioada de atunci şi până în 1990. PREŢ CONTRACTUAL, p. prevăzut în contractul economic intern şi extern, corespunzător unei anumite cantităţi a mărfii, exprimat în lei sau, după caz, într-o monedă străină. Preţul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare se stabileşte de părţile contractante în ziua semnării contractului, sub forma unui preţ fix, pentru livrările pe termen scurt, sau a unui preţ mobil, dacă marfa se livrează treptat în mai multe tranşe. în contract se pot prevedea 102 PRE diferite clauze referitoare la preţ. P.c. este rezultatul negocierii desfăşurate de părţile semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare. PREŢ CU AMĂNUNTUL (DE DETALIU), p. practicat la vânzarea mărfurilor de către agenţii economici şi la executarea lucrărilor de construcţii şi a prestărilor de servicii cu amănuntul către populaţie. P. cu a. este constituit din preţul cu ridicata, rabatul (adaosul) comercial şi taxa pe valoarea adăugată. La stabilirea acestor p. se ţine seama, în acelaşi timp, de gradul de dezvoltare a ramurii producătoare, de nivelul veniturilor populaţiei şi de alte elemente. P. cu a. trebuie astfel stabilite încât să permită acoperirea tuturor cheltuielilor de producţie şi de circulaţie şi să asigure o anumită rentabilitate a unităţilor producătoare şi a celor care participă la circuitul economic al mărfii. Statul poate stabili p. cu a. la unele produse sub valoarea, la valoarea sau peste valoarea lor. V. şi adaos comercial; rabat comercial. PREŢ CU RIDICATA, p. cu care agenţii economici producători livrează mărfurile unităţilor de desfacere cu amănuntul, indiferent de forma de proprietate a acestora. P. cu r. se stabileşte prin negociere şi conţine, pe lângă contravaloarea cheltuielilor de producţie, un profit stimulativ şi taxa pe valoarea adăugată sau acciza. P. cu r. sunt preţuri de vânzare practicate de agenţii economici producători de materii prime, materiale, combustibili, energie, instalaţii, utilaje, piese de schimb, mărfuri agroalimentare, alte bunuri de consum în raporturile cu agenţii economici cumpărători. De regulă, p. cu r. se stabileşte de către producător, avându-se în vedere cota taxei pe valoarea adăugată sau cota accizei, efectuându-se următorul calcul: ™ ™ PPCTVA PR = PP +---------------• 100-CTVA în care: PR = preţul cu ridicata; PP = preţul producătorului; CTVA = cota taxei pe valoarea adăugată. PREŢ CURENT (al fiecărui an), p. practicat în perioada curentă şi care se poate modifica la anumite intervale de timp (preţul de vânzare-cumpărare de mărfiiri pe piaţă, tarifele serviciilor etc.). P.C. este folosit pentru exprimarea mărimii valorice a produsului naţional brut din anul dat, la ţinerea evidenţei contabile a întregii producţii, precum şi la compararea produsului naţional brut cu părţile sale componente, cum sunt: salariile, impozitele, beneficiile etc. Creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor de producţie, reaşezările de preţuri, schimbările care survin în corelaţiile dintre preţuri etc. determină în timp o neconcordanţă între expresia materială şi cea valorică a produsului naţional brut; aceasta înseamnă că folosirea p.c. nu poate asigura o comparabilitate fidelă, reală a produsului naţional brut care a fost creat în ani diferiţi. Din acest motiv, pentru a se putea urmări evoluţia în timp a produsului naţional brut se folosesc preţurile comparabile (v.). Tot prin p.c. se înţelege şi p. de deviz pe unitatea de măsură, readaptat la condiţiile concrete de execuţie, stabilit pe bază de proiecte-tip sau refolosibile pentru lucrări ce constituie obiecte întregi. PREŢ DE ACHIZIŢIE, p. practicat de producătorii agricoli la livrarea diferitelor produse către organizaţii de stat şi cooperatiste. P. de a. sunt în mod obişnuit mai mici decât preţurile de contractare şi au drept efect stimularea încheierii de contracte în vederea valorificării produselor respective. PREŢ DE APEL, p. foarte mic în raport cu preţurile practicate în mod obişnuit, pentru a provoca un şoc psihologic şi a atrage cât mai mulţi clienţi. PRE 103 PREŢ DE APROVIZIONARE EFECTIV, p. format din totalitatea cheltuielilor făcute cu cumpărarea şi aducerea materialelor sau a mărfurilor în depozitele întreprinderii. Acest p. este format din p. de livrare (sau cu amănuntul pentru anumite materiale) înscris în factura furnizorului, adaosurile plătite organizaţiilor de aprovizionare, cheltuielile de transport cu mijloace proprii şi străine, inclusiv taxele suplimentare, cheltuielile pentru încărcarea, descărcarea şi aducerea materialelor în depozitele întreprinderii. Nu se cuprind salariile muncitorilor permanenţi ai depozitelor, cheltuielile oficiilor de aprovizionare, ale depozitelor şi agenţiilor înfiinţate la locurile de aprovizionare, pierderile la materiale pe timpul transportului, în limita normelor legale de scăzăminte (cele peste normele legale se impută vinovaţilor sau, în lipsa acestora, se înregistrează la cheltuielile generale ale întreprinderii), cheltuielile pentru ambalajele primite de la furnizori o dată cu materialele şi care se folosesc o singură dată (mai puţin valoarea lor la preţ de recuperare) şi orice alte cheltuieli admise prin dispoziţii legale. PREŢ DE APROVIZIONARE PRESTABILIT, p. prevăzut în programul de aprovizionare al unei întreprinderi, care cuprinde totalitatea cheltuielilor prevăzute în programul de aprovizionare (preţul de livrare plus o cotă medie a cheltuielilor de transport-aprovizionare stabilită cu ocazia întocmirii programului de aprovizionare în funcţie de preţurile efective medii ale materialelor de bază, ţinând seama de modificarea tarifelor de transport, schimbarea surselor de aprovizionare etc.). Utilizarea p. de a.p. are următoarele avantaje: "simplifică munca de calculare a costului pe unitatea de măsură a fiecărui material aprovizionat, prin totalizarea cheltuielilor repartizate fiecărei grupe şi subgrupe de materiale achiziţionate într-o anumită perioadă; "face posibilă identificarea erorilor, precum şi a cauzelor care le-a provocat; ■înlesneşte controlul cantităţilor de materiale intrate şi ajută la stabilirea proporţiei în care a fost îndeplinit programul de aprovizionare, întrucât contabilitatea intrării şi ieşirii materialelor se ţine la acelaşi preţ; ■ constituie un factor de seamă al consolidării gestiunii economico-financiare. PREŢ DE BAZĂ, p. stabilit pentru un anumit sortiment sau pentru o anumită marfa; serveşte la determinarea preţului definitiv în funcţie de sortimentul şi de calitatea mărfii livrate. PREŢ DE CALCUL, p. cu rentabilitate limitată, format din costul mediu pe ramură plus un beneficiu care corespunde unei rate a rentabilităţii de 10%-15%, menit să regleze rata rentabilităţii pe produse. Terminarea reaşezării generale şi intrarea în vigoare a noilor preţuri de producţie au făcut inoperante preţurile de calcul şi impozitul de regularizare. Practicarea p. de c. a avut drept scop ca, prin reducerea beneficiului până la limita de 10-15%, să aducă întreprinderile la un nivel de rentabilitate care să fie totuşi stimulator în micşorarea continuă a cheltuielilor de producţie. în acelaşi timp, instituirea p. de c. a urmărit diminuarea şi chiar eliminarea diferenţelor deficitare la export, primite până în 1970 de întreprinderile de comerţ exterior de la bugetul statului, dar care, pe de altă parte, se reflectau în beneficiile realizate de întreprinderile producătoare care, evident, efectuau vărsăminte mari din beneficiile lor la bugetul statului. Beneficiul realizat de întreprinderi peste nivelul p. de c. la mărfurile livrate beneficiarilor din ţară se preleva la bugetul statului sub forma impozitului de regularizare. P. de c. este abrogat. V. şi impozit de regularizare. PREŢ DE CATALOG, v. PREŢ DE FACTURARE. PREŢ DE COLECTARE (DE COTĂ OBLIGATORIE), p. stabilit de către stat pentru cumpărarea diferitelor produse agricole (cereale, came, lapte, lână etc.) de la producătorii agricoli în perioada în care aceştia trebuia să dea statului anumite cote obligatorii. P. de c. erau mult mai mici decât valoarea produselor colectate, diferenţa reprezentând practic un impozit. In prezent, p. de c. nu mai există. 104 PRE PREŢ DE CONCURENŢĂ, preţ de vânzare minim al pieţei libere, deschise concurenţei. Concurenţa liberă dusă la extrem poate să devină periculoasă pentru vânzători şi cumpărători, transformându-se în infracţiuni ca de exemplu: folosirea unor intermediari pentru vânzare, alegerea preferenţială a clienţilor, practicarea unei reclame deşănţate, false etc. P. de c. trebuie să acopere costul, să nu ruineze producătorii şi să nu sacrifice masa de cumpărători. PREŢ DE CONTRACTARE, p. plătit de către organizaţii de stat sau cooperatiste producătorilor agricoli pentru produsele agricole vândute pe baza contractelor încheiate în prealabil. P. de c. pot fi unice sau diferenţiate pe zone. PREŢ DE CONVERSIUNE, p. care se stabileşte cu ocazia emisiunii titlurilor financiare convertibile şi la care urmează să aibă loc conversiunea lor în acţiuni comune sau în alte titluri financiare. PREŢ DE COST, totalitatea cheltuielilor efectuate de un agent economic pentru producerea, ambalarea şi desfacerea unui produs. PREŢ DE CREDITARE, valoarea cu care se creditează diferite stocuri de materiale ale întreprinderilor de stat, cooperatiste, private etc. Materiile prime, materialele, combustibilul, ambalajele, obiectele de inventar etc. se creditează la preţul de cumpărare plus cheltuielile efective de transport-aprovizionare; "producţia neterminată şi semifabricatele destinate consumului propriu se creditează la costurile efective (la unităţile economice care ţin evidenţa cheltuielilor de producţie pe comenzi); "creditarea producţiei neterminate şi a semifabricatelor destinate consumului propriu se face la costurile efective, însă fară să depăşească costul produsului finit stabilit pe comandă; "semifabricatele destinate vânzării şi produsele finite se creditează la costurile efective, însă fară să depăşească costul stabilit. Documentele în curs de încasare referitoare la produsele livrate, lucrările executate şi serviciile prestate se creditează la costurile realizate; "la bazele de aprovizionare tehnico-materială şi la organizaţiile comerciale, documentele privind mărfurile livrate, lucrările executate, serviciile prestate, ambalajele etc. aflate în curs de încasare se creditează la preţul de facturare. Mărfurile achiziţionate în vederea revânzării se creditează la preţul legal de cumpărare plus cheltuielile realizate aferente stocurilor. Mărfurile cumpărate şi cele preluate pe bază de contracte se creditează la preţul legal de cumpărare, inclusiv cheltuielile aferente, în limita haremurilor stabilite. Stocurile de produse finite şi documentele în curs de încasare existente la începutul anului se creditează la costurile realizate în anul precedent, însă în limita costurilor prevăzute în bugetul anului curent pentru aceste stocuri şi facturi iniţiale. PREŢ DE CUMPĂRARE, p. stabilit pentru achiziţionarea unor mărfuri în cadrul fondului de consum. Nivelul p. de c. se stabileşte în mod liber pe piaţă sau este fixat de stat prin acte normative. PREŢ DE CUMPĂRARE A TITLURILOR DE PARTICIPARE LA FONDURI DESCHISE DE INVESTIŢII, p. de subscriere plătit de investitor, persoană fizică, format din valoarea unitară a activului net la care se adaugă comisionul de cumpărare, dacă este cazul. PREŢ DE CURS, p. potrivit căruia are loc încheierea tranzacţiilor la bursă cu hârtii de valoare sau cu valută străină. P. de c. al valutei străine, exprimat în valuta unei ţări, se determină pe baza parităţii în aur a puterii de cumpărare; devierea de la paritate poate avea loc numai în limitele punctelor de aur. V. şi puncte de aur. PREŢ DE DECONTARE, p. cu ajutorul căruia se evaluează valorile materiale livrate, lucrările executate şi serviciile prestate. Acest p. poate apărea ca p. de d. extern, respectiv ca PRE 105 preţ de facturare (v.) folosit în operaţiunile economice dintre unităţile economice, şi ca p. de d. intern, folosit la evaluarea bunurilor materiale în cadrul subunităţilor, secţiilor etc. ale unităţilor economice. P. de d. se stabilesc în aşa fel încât media lor ponderată să se afle la nivelul preţului de livrare. P. de d. asigură fiecărei unităţi economice producătoare recuperarea costurilor şi un beneficiu corespunzător activităţii depuse. PREŢ DE DESCHIDERE, p. la care încep operaţiunile în momentul deschiderii oficiale a caselor de schimb valutar. PREŢ DE DEVIZ, p. practicat de către întreprinderile de construcţii-montaj; se asimilează cu preţul de producţie, în cazul în care beneficiarul lucrării este o unitate economică, sau cu preţurile cu amănuntul, când beneficiarul este o persoană particulară. V. şi preţ de producţie; preţ cu amănuntul. PREŢ DE DUMPING, p. ce se practică mai frecvent în domeniul exporturilor, anormal şi în mod intenţionat foarte scăzut, uneori chiar sub preţul de cost, pentru dominarea pieţei unei ţări de către o marfa împotriva concurenţei. Normele, tratatele şi organismele internaţionale se opun practicării p. de d. V. şi antidumping; dumping. PREŢ DE ECHILIBRU, p. ce se formează prin negociere şi consens între oferta vânzătorilor şi cererea cumpărătorilor. P. de e. este rezultatul confruntării permanente pe piaţă a ofertei cu cererea. P. de e. este acela care face posibilă egalitatea dintre cantitatea solicitată de către consumatori şi cantitatea oferită de către producători. Spre a nu se înregistra pierderi în economie, se presupune că este necesară egalitatea dintre ofertă şi cerere. P. de e. nu este imuabil, ci se modifică în timp, realizându-se ca tendinţă şi ca o componentă principală a jocului continuu de creştere sau de scădere a preţurilor. PREŢ DE EMISIUNE, p. de vânzare al acţiunilor nou create (emise). V. şi acţiune. PREŢ DE EXERCITARE, p. ce se convine în cadrul unui anumit contract, la care cumpărătorul poate să-şi exercite dreptul de a încheia tranzacţia care face obiectul contractului. P. de e. se poate stabili în pondere valorică faţă de un lot standard de tranzacţie. PREŢ DE EXPORT, p. la care agenţii economici livrează mărfurile la export şi care se determină prin luarea în calcul a tuturor cheltuielilor efectuate pentru producerea, ambalarea şi transportul până la graniţă sau la bordul vasului de încărcare, plus comisionul societăţii de export. Preţul intern de producţie este un preţ negociabil; preţul stabilit prin contract este de fapt un preţ al pieţei mondiale calculat în valută. PREŢ DE FACTURARE, p. de livrare al întreprinderii furnizoare, prevăzut în factura care însoţeşte marfa. P. de f. poate fi preţul de producţie (v.) sau preţul de livrare (v.) la care se decontează materialele primite şi recepţionate. Când aprovizionarea se face prin intermediul unei organizaţii de desfacere distincte, adaosul comercial şi alte cheltuieli legale se înregistrează ca fiind cheltuieli de transport-aprovizionare. Acest p. se mai numeşte şi p. de catalog. PREŢ DE GROS, p. de desfacere a mărfurilor în cantităţi mari de către agenţii economici specializaţi în astfel de vânzări. PREŢ DE IMPORT, p. al mărfurilor din import stabilite ca atare sau formate pe baza preţurilor externe în valută, exprimate la cursul de schimb valutar în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, accizele, taxa pe valoarea adăugată şi comisionul societăţii de import. 106 PRE PREŢ OE INTERVENŢIE, p. care se stabileşte şi se foloseşte în cadrul politicii agrare a Comunităţii Economice Europene, o dată cu un preţ indicativ, pentru achiziţionarea de la producători a produselor agricole. Pentru cele mai multe produse agricole, p. de i. se stabilesc anual de către Consiliul Ministerial al C.E.E. pe anul agricol următor. Dacă oferta este mai mare decât cererea, iar preţul unui produs pe piaţa comunitară scade până la nivelul p. de i., atunci Fondul European de Orientare şi Garanţie Agricolă efectuează cumpărări şi stocări de produse agricole în vederea redresării produselor în cauză pe piaţă. Pe această cale produsele agricole au o desfacere garantată la preţuri comune stabilite, oricât de mare ar fi producţia. PREŢ DE LIVRARE, p. la care circulă mărfurile între agenţii economici în vederea realizării procesului productiv, investiţiilor, exportului, constituirii rezervelor de stat. Este constituit din preţul de producţie (v.) şi unele prelevări la bugetul statului. Acest p. este cel mai apropiat de valoarea mărfurilor. preţ de ofertă al Împrumutului, curs stabilit de împrumutat obligaţiunilor care se plasează pe piaţă. P. de o. al î. este, de regulă, inferior valorii nominale a împrumutului (de exemplu: 96%, 98% etc.), diferenţa reprezentând, practic, dobânda care se cuvine cumpărătorului obligaţiunii. După plasarea împrumutului, obligaţiunile respective se pot negocia pe piaţa de valori mobiliare, practicându-se o cotare superioară sau inferioară p. de o. al î., în funcţie de gradul de solicitare a obligaţiunilor. PREŢ DE MATERIE PRIMĂ, p. practicat de întreprinderile de alimentaţie publică; reprezintă de fapt preţul de vânzare cu amănuntul al mărfurilor intrate în depozitul de repartizare înainte de transformarea lor în produse culinare. PREŢ DE MONOPOL, p. de concurenţă monopolistă care se abate cu mult de la preţul de producţie; el cuprinde cheltuielile de producţie şi profitul ridicat de monopol. Monopolul puternic dictează preţuri de vânzare ridicate pentru mărfurile produse şi preţuri scăzute pentru mărfurile pe care le cumpără. Pe baza acestor preţuri se stabilesc şi preţurile celorlalte monopoluri. Menţinerea unor preţuri mari de monopol se realizează prin: practicarea unor taxe vamale ridicate care apără monopolurile de concurenţă, folosirea comenzilor de stat pentru producerea anumitor mărfuri, acapararea pieţelor externe, practicarea politicii de dumping etc. P. de m. duc la creşterea profiturilor ridicate de monopol, la scăderea salariului real, creând economiei o serie de dificultăţi. PREŢ DE PIAŢĂ, p. format pe piaţa produselor sau a diferitelor valori, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă. PREŢ DE PREPARATE, p. folosit de întreprinderile de alimentaţie publică la vânzarea preparatelor culinare obţinute în laboratoarele proprii. P. de p. se obţine din preţul cu amănuntul al materiei prime la care se adaugă coeficientul specific categoriei de local şi naturii preparatului. PREŢ DE PRODUCŢIE, categorie economică de p. formată, de regulă, din costul complet mediu antecalculat la nivel de ramură, la care se adaugă beneficiul normal al întreprinderii producătoare. Se foloseşte în relaţiile dintre întreprinderile de stat privind vânzarea-cumpărarea de mărfuri destinate consumului productiv, investiţiilor, exportului, rezervelor de stat etc. P. de p. urmăreşte să asigure o rentabilitate optimă, reflectând în mod corespunzător politica reproducţiei sociale, ridicarea bunăstării materiale. PREŢ DE RĂSCUMPĂRARE A TITLURILOR DE PARTICIPARE LA FONDURI DESCHISE DE INVESTIŢII, p. care i se cuvine investitorului la retragerea din fond şi care PRE 107 este format din valoarea unitară a activului net din ziua anterioară depunerii cererii de răscumpărare din care se scad comisioanele de răscumpărare. preţ de REFERINŢĂ, 1. P. în funcţie de care se stabilesc preţurile mărfurilor importate la intrarea lor pe piaţa naţională. De regulă, p. de r. se stabileşte de stat prin acte normative. 2. P. produselor de origine comunitară pe bază de standard de calitate determinat şi care se calculează pe baza cursului mediu înregistrat într-o perioadă determinată de timp, pe pieţele producătorilor. 3. P. iniţial practicat pentru un bun, o componentă a acestuia sau un serviciu, constatat sau convenit într-o perioadă determinată şi la care se face referire pentru revizuirea preţurilor existente pe piaţă sau pentru măsurarea variaţiilor de preţ înregistrate în două sau mai multe perioade. PREŢ DE REVOCARE/RĂSCUMPĂRARE, p. care se oferă de către emitent deţinătorilor de titluri financiare supuse clauzei de revocare. P. de r/r. cuprinde valoarea nominală a titlurilor plus dobânzile acumulate, precum şi, în anumite cazuri, premiul de revocare. PREŢ DE REZERVĂ, p. minim sub care un agent economic îşi retrage o marfa de pe piaţă. PREŢ DE SUBSCRIPŢIE, p. de vânzare al acţiunilor nou emise, oferit numai acţionarilor existenţi care doresc să-şi exercite dreptul de preempţiune. P. de s. este un preţ de vânzare mai mic decât cel oferit publicului, deoarece este degrevat de cheltuielile de comercializare. PREŢ DE TRANSFER, p. pentru mărfuri şi servicii care se transferă între membrii aceluiaşi grup de societăţi comerciale. P. de t se foloseşte şi în relaţiile comerciale dintre unităţi economice din ţări diferite, care aparţin unei societăţi transnaţionale. P. de t. urmăreşte sporirea profitului net prin micşorarea efectului nefavorabil al taxelor vamale şi a impozitului pe profitul societăţilor transnaţionale. PREŢ DE VÂNZARE A MĂRFURILOR, p. cu care se vând mărfurile şi care cuprind: a) preţurile factorilor de producţie sau ale produselor destinate consumului intermediar; b) preţurile bunurilor şi serviciilor obţinute pe seama factorilor de producţie; c) preţurile de vânzare practicate de angrosişti, al căror obiect de activitate este numai comerţul cu ridicata. PREŢ DIN NOU, p. care se practică pentru bunuri aflate în stare nouă, deci înainte de a fi folosite şi de a avea un anumit grad de uzură. De exemplu, în cazul autovehiculelor, p. din n. este preţul de vânzare care se practică în comerţ. Pe baza p. din n. se stabileşte valoarea din nou (v.). PREŢ DUAL, p. pentru vânzarea unei mărfi la preţuri diferite pe mai multe pieţe. PREŢ ECHIVALENT, p. corectat care realizează echivalenţa sumelor ce urmează să se încaseze în viitor cu cheltuielile care se efectuează în prezent. P.e. se utilizează în tranzacţiile comerciale internaţionale ce se realizează pe credit, luând practic în considerare elementele conjuncturale ce pot surveni în intervalul dintre momentul negocierii şi data plăţii. P.e. se determină după următoarea formulă: PREŢ DE TRANZACŢIE, v. PREŢ CONTRACTUAL. / 100 \ / 108 PRE în care: Pe = preţul echivalent; cd = coeficientul de depreciere a capitalului; 1 = unitatea monetară actuală; n = numărul anilor de la data tranzacţiei până în momentul plăţii; Pa = preţul actual. P.e. constituie un important instrument metodologic cu ajutorul căruia se determină în mod corect eficienţa comerţului exterior, evidenţiind avantajele şi inconvenientele exportării mărfurilor pe credit. PREŢ EXTERN, p. care se exprimă în valută şi se foloseşte în relaţiile cu parteneri din diferite ţări. P.e. se negociază de către părţile contractante pe o marfă sau pe feluri de marfa. Aceste preţuri pot fi minime la export şi maxime la import. P.e. se foloseşte în calcularea indicatorilor de eficienţă economică şi financiară. PREŢ FERM PE OBIECT, p. care nu mai suferă modificări în cursul executării lucrărilor (de exemplu preţul de deviz); se aplică obligatoriu la nivelul stabilit. Aici nu mai intervin notele de comandă suplimentară. PREŢ FIX (CONSTANT), p. stabilit anticipat (de către guvern sau de alte organe împuternicite) pentru o perioadă mai mare, aplicat continuu la nivelul la care a fost stabilit pe tot teritoriul ţării de către agenţii economici cu capital de stat. PREŢ FRANCO, p. la care se stabilesc condiţiile de franco, respectiv locul până la care cheltuielile de manipulare şi de transport le suportă furnizorul. P.f. contribuie la vehicularea raţională a mărfurilor, la folosirea judicioasă a mijloacelor de transport, la evitarea transporturilor încrucişate şi pe distanţe lungi, la reducerea cheltuielilor de transport etc. ♦ P.f. depozitul furnizorului, p. în care toate cheltuielile de transport se suportă de cumpărător. ❖ P.f. destinaţie, p. în care se cuprind toate cheltuielile de transport suportate de furnizor până la domiciliul cumpărătorului. ♦ P.f. staţia de expediţie, p. în care se cuprind toate cheltuielile de transport până la cea mai apropiată staţie de încărcare şi se suportă de furnizor, după care celelalte cheltuieli făcute cu aducerea mărfurilor până la locul de consum se suportă de cumpărător. PREŢ INIŢIAL, p. minimal de la care începe vânzarea prin licitaţie a unei mărfi. PREŢ INTERN COMPLET DE EXPORT, categorie economică prin care se exprimă sumele cheltuite în vederea fabricării şi desfacerii unui singur produs sau a unei grupe de produse destinate exportului, precum şi rentabilitatea inclusă în preţurile de producţie sau de calcul. Elementele constitutive ale p.i.c. de e. sunt: "p. de producţie al produselor industriale; ■p. de cumpărare al produselor agricole; "p. cu amănuntul minus rabatul comercial la schimburile de mărfuri; "p. intern de deviz al lucrărilor de construcţii-montaj executate în străinătate etc.; ■cheltuielile privind ambalajele necesare produselor de export cpre nu sunt incluse în preţul de producţie şi nici în cheltuielile speciale de export; "cheltuielile speciale de export, la acele produse la care sunt stabilite pe cale legală astfel de cheltuieli; "cheltuielile de circulaţie la export, formate din cheltuieli pentru controlul mărfurilor, cheltuielile pentru transport şi manipulare până la frontiera română etc. PREŢ INTERN DE DECONTARE, cost mediu al produselor agricole calculat de către întreprinderile agricole concomitent cu elaborarea programului de producţie. PRE 109 PREŢ INTERNAŢIONAL, p. care se formează pe baza valorii internaţionale a mărfii, în funcţie de cererea şi oferta de pe diverse pieţe. Structura, mărimea şi dinamica p.i. sunt consecinţa evoluţiei costurilor, a raportului dintre cerere şi ofertă, a cursurilor valutare, a condiţiilor economice şi comerciale, a politicii de preţuri dusă de monopoluri, de societăţile transnaţionale etc. P.i. este un instrument de seamă în comerţul internaţional, al strategiilor de import-export şi de cooperare internaţională. PREŢ ÎN LEI COMPLET DE EXPORT, p. ce se formează din preţul de producţie al mărfurilor industriale sau din cel de livrare al produselor agricole, la care se adaugă cheltuielile de export până la frontiera română, cheltuielile pentru controlul mărfurilor respective etc. PREŢ ÎN VALUTĂ, p. realizat din vânzarea mărfurilor pe piaţa externă şi care se obţine prin înmulţirea preţului de deviz al operaţiunilor de import-export efectuate cu cursul oficial al valutei date. PREŢ LIBER, p. care se formează prin negociere şi se stabileşte prin contractele încheiate între agenţii economici sau afişat pentru mărfurile expuse spre vânzare ori pentru care se face publicitate în vederea vânzării. Majoritatea preţurilor sunt libere în economia de piaţă. PREŢ-LIMITĂ, p. stabilit sub formă de plafon, ca limită maximă care nu poate fi depăşită de preţurile libere (v.). P.-l. se folosesc pentru produsele de mare importanţă în consumul populaţiei şi se corelează riguros cu veniturile populaţiei. P.-l. necesită acordarea de subvenţii de la bugetul de stat. PREŢ MEDIU, p. calculat pe baza datelor privind elementele cantitative şi valorice furnizate de contabilitatea analitică. Formula de calcul este: p - v*+vi m S + I în care: Pm = preţul mediu; Vs = valoarea stocului de materiale la data intrării; Vj = valoarea materialelor intrate; S = stocul de materiale la data intrării; I = cantitatea de materiale intrate. P.m. reflectă ieşirile de materiale. ♦ P.m. pe tonă la import., p. determinat ca o medie pentru o tonă de marfă importată. Acest p. se constituie ca un indicator obţinut prin raportarea preţului exiem al mărfii importate în condiţia franco-frontiera română la greutatea netă a mărfii, stabilită pe baza documentelor respective de transport şi a documentelor de vămuire. P.m. pe t. la i. se poate calcula pe o marfS, pe o grupă de mărfuri, pe relaţii ţări, devize libere, pe diferite perioade, pe furnizori etc., după formula: în care: Pex = preţul extern al mărfii; Grn = greutatea netă. Dacă se compară indicatorii calculaţi pe relaţia ţări şi cei pe relaţia devize libere, se poate alege importul cel mai avantajos. 110 PRE PREŢ MOBILL, p. care, în baza unei clauze prevăzute în contractul de vânzare, poate fi modificat în funcţie de variaţiile economice şi în funcţie de evoluţia anumitor elemente, cum ar fi costul materiilor prime, costul vieţii, survenite între data încheierii contractului şi cel al plăţii mărfurilor. PREŢ MONDIAL, expresia bănească a valorii internaţionale a mărfurilor, care se formează pe piaţa mondială caracteristică a unei (unor) mărfi unde are loc cel mai mare volum de tranzacţii de export şi de import şi unde plăţile se efectuează în valută liber convertibilă. P.m. se formează plecându-se de la valorile şi de la preţurile naţionale, care trebuie să fie în fond un preţ mediu rezultat din preţurile naţionale diferite. Ca urmare a acestui fapt, se fac mari eforturi pentru ca preţurile naţionale să fie mai mici decât p.m. P.m. sunt influenţate de mai mulţi factori, dintre care unii au influenţă contradictorie: a) valoarea internaţională a unei mărfi care, de regulă, se formează ca o medie aritmetică ponderată a valorilor naţionale ale acestor mărfuri. Ponderea se operează cu cantităţile de mărfuri exportate de diferite ţări, ceea ce înseamnă că principalii exportatori influenţează în cea mai mare măsură constituirea valorii internaţionale; b) valoarea de întrebuinţare a mărfurilor; c) raportul dintre cerere şi ofertă; d) obiectivele şi trăsăturile politicilor economice şi comerciale ale statelor şi ale companiilor monopoliste; e) politicile de preţuri practicate pe pieţele internaţionale; f) sistemul valutar şi criza sistemului valutar etc. Unii dintre aceşti factori nu permit formarea liberă a p.m. pe baza cererii şi ofertei. în categoria p.m. se cuprind: cotaţiile care se stabilesc la bursele internaţionale, preţurile de licitaţie, preţurile de tranzacţie, preţurile de monopol, preţurile de acord etc. PREŢ NATURAL, valoarea unei mărfi în jurul căreia fluctuează preţurile de pe piaţă. Noţiunea de p.n. a fost folosită de Adam Smith. în realitate, p.n. este preţul de echilibru pe termen lung al unei mărfi, el fiind dependent de costurile de producţie. PREŢ NOMINAL, suma de bani care măsoară munca incorporată într-un bun. PREŢ OFERIT PUBLICULUI, p. de vânzare către public a titlurilor financiare care se află în distribuire primară. Acest p. este format din suma încasată de emitent şi concesiunea comercializării. PREŢ ORIENTATIV, p. de calcul, probabil, aproximativ, în jurul căruia oscilează preţurile produselor agricole în Comunitatea Economică Europeană. Nivelul p.o. este stabilit în aşa fel încât să poată fi plătiţi satisfăcător producătorii din Comunitate în cazurile în care lucrează cu costuri ridicate. In vederea menţinerii preţurilor la niveluri satisfăcătoare (stimulatorii) pentru producători, organismele speciale ale Comunităţii Economice Europene achiziţionează produsele agricole excedentare la preţuri corespunzătoare. PREŢ-PLAFON (LIMITĂ), p. al cărui nivel maxim nu poate fi depăşit. în cadrul p.-p. se pot stabili şi folosi preţuri mai mici, iar în unele cazuri se pot stabili şi limite minime ale preţurilor. P.-p. poate să fie unic, pe întreg teritoriul ţării, sau diferenţiat, pe zone. PREŢ-PRAG, p. limită inferior, sub care nu se admit importuri de produse agricole în Comunitatea Economică Europeană. P.-p. este folosit ca bază pentru stabilirea prevederilor la importul de produse agricole din ţări care nu fac parte din Comunitatea Economică Europeană. P.-p. este în fapt un instrument al politicii agrare a Comunităţii Economice Europene cu care se asigură protecţia pieţei comune vest-europene de influenţa fluctuaţiei preţurilor de pe piaţa mondială. P.-p. se determină pentru produsele agricole plecându-se de la preţul indicativ, diminuat cu o sumă reprezentând cheltuielile de transport de la frontiera Comunităţii Europene până în zona de consum a acesteia. Dacă între preţul extern al mărfii de import franco-frontieră PRE 111 a Comunităţii Economice Europene şi p.-p. se înregistrează o diferenţă, aceasta se suportă din taxa de prelevare la import. PREŢ REAL, p. determinat de munca depusă pentru producerea unui bun. Munca este singura măsură care poate servi la aprecierea reală şi la compararea valorilor tuturor mărfurilor. PREŢ RELATIV, p. care exprimă legăturile şi interacţiunile economice şi care este definit ca raport între preţurile nominale ale mărfurilor din ramurile şi subramurile care se iau în studiu. Constituirea preţului unitar al mărfurilor sau serviciilor nu are loc pe baza unei comensurări izolate la nivelul fiecărui agent economic luat separat sau izolat, ci pe baza interacţiunii, a conexiunilor şi interconexiunilor, a confruntării influenţei diverşilor factori economici şi sociali care se propagă în întreaga economie naţională. P.r. este influenţat de raportul cerere-ofertă, de evoluţia şi de jocul pieţei, de concurenţă, de masa de bani existentă în arterele circulaţiei. PREŢ SPECIAL, p. care se referă la sectoare speciale de activitate; evoluţia lor este determinată direct de piaţă sau prin reglementări juridice. PREŢ SPOT (preţul zilei, la disponibil), p. care se stabileşte la bursele europene de către comitetul special al bursei, pe baza informaţiilor obţinute asupra tranzacţiilor efectuate cu mărfuri. P.s. se publică în fiecare zi, înaintea încheierii programului de dimineaţă al bursei. PREŢ-UMBRĂ, p. ce se practică în localitatea în care nu există preţul pieţei. P.-u. se utilizează de întreprinderile mari în realizarea tranzacţiilor lor interne, la analiza costurilor, a profitului. P.-u. corectează influenţele practicate de monopoluri, de impozite, taxe, asigurări etc. PREŢ ZONAL, p. fix sau limită practicat numai într-o anumită zonă a ţării. Se aplică în special la produsele agricole. PREŢUL ACŢIUNII, p. preponderent de pe piaţă al unei acţiuni din capitalul social al unei societăţi comerciale. Dacă pieţele de capital sunt perfect concurenţiale, preţul unei acţiuni (Pa) este egal cu valoarea netă actualizată a fluxului de dividende anticipat. Presupunând o sumă constantă D ca dividend anual anticipat şi rata de actualizare i, p.a. se determină cu formula: D D D Pa =------+--------T- + *‘* +------- i + 1 (i + 1) (i + l)‘ Dacă t tinde către infinit, atunci această formulă converge către: PREŢUL CERERII UNEI OBLIGAŢIUNI, p. maxim la care o bancă sau un agent economic principal care comercializează tipul respectiv de obligaţiuni se oferă să le cumpere. PREŢUL CREDITULUI, diferenţa dintre dobânzile încasate la creditele acordate şi dobânzile plătite pentru resursele de creditare atrase. Desigur, la determinarea p.c. se au în vedere şi alte cheltuieli efectuate de bancă. în condiţiile actuale, când se practică dobânzile flotante, este mai dificil să se fundamenteze previzionarea p.c. Banca este preocupată ca ecartul dintre dobânda încasată şi cea plătită să fie cât mai mare pentru ca şi profitul său să fie corespunzător. 112 PRE PREŢUL DE TRANSFER, p. de cesiune intern al grupului, ce se referă la mărfurile care circulă între filialele multinaţionale respective. PREŢUL OBLIGAŢIUNII, p. cotat la bursă, care reflectă suma obţinută în tranzacţiile cu obligaţiuni. P.o. se determină ca raport între nivelul dobânzii stabilite şi rata actuală a dobânzii, folosindu-se formula: P°=ÎT- d in care: P0 = preţul obligaţiunii; D = dobânda stabilită; Rd = rata actuală a dobânzii. Prin urmare, când rata actuală a dobânzii creşte, p.o. scade şi viceversa. PREŢUL OFERTEI UNEI OBLIGAŢIUNI, p. maxim la care o bancă sau agentul economic principal care comercializează tipul respectiv de obligaţiuni se oferă să le vândă. PREŢUL PĂMÂNTULUI, p. ce se oferă pentru trecerea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren care aparţine unei persoane fizice sau juridice asupra alteia, prin actul de vânzare-cumpărare. Nivelul preţului este, în principiu, influenţat de renta produsă de terenul respectiv. De asemenea, preţul pământului este influenţat de cererea şi de oferta de pe piaţa financiară, de fertilitatea şi de locul unde este situat terenul, de investiţiile care i s-au făcut etc. P.p. se calculează astfel: P = —, p Rd în care: Pp = preţul pământului; R = rfcnta; Rd = rata dobânzii. Preţul de vânzare al pământului are tendinţă de creştere ca urmare a reducerii ofertei de pământ spre vânzare. PREŢUL PIEŢEI, p. curent pentru o anumită marfă practicat pe o piaţă, la o anumită dată, care se formează şi se modifică în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, prin negocierea care are loc între vânzător şi cumpărător. P.p. se determină sub influenţa factorilor pieţei în lupta de concurenţă dintre agenţii economici care activează în diverse ramuri economice şi care îşi desfac produsele pe diferite pieţe. Există şi un p. de piaţă mediu care oscilează în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, realizându-se un anumit echilibru. Dacă între p.p. şi preţul normal există o diferenţă, aceasta îmbracă forma profitului suplimentar. PREŢUL PRODUCĂTORULUI, p. cu care producătorii acceptă să-şi desfacă produsele şi care trebuie să aibă un asemenea nivel care să compenseze costurile produselor şi să le asigure un profit minim. Dacă mărfurile sunt destinate exportului, p.p. trebuie să compenseze şi cheltuielile franco-frontieră a ţării exportatoare (ambalare, calitate, cantitate, transport etc.). P.p. se determină de către agentul economic pe baza costurilor şi a unei anumite rentabilităţi, efectuându-se următorul calcul: „ PC-RR PP = PC +----------, 100 în care: PP = preţul producătorului; PC = preţul de cost (costuri); RR = rata rentabilităţii. PREŢUL TITLULUI DE STAT, suma plătită de cumpărătorul titlului de stat la emisiune. V. şi titlu de stat. PREŢUL ZILEI, p. care diferă de la o zi la alta în funcţie de cererea şi de oferta zilnică. De regulă, p.z. se foloseşte la vânzarea-cumpărarea mărfurilor perisabile (legume, fructe etc.). P.z. sunt considerate şi cotaţiile la bursă. PREŢURI ALE MĂRFURILOR Şl SERVICIILOR, p. formate din preţurile factorilor de producţie şi din preţurile bunurilor şi serviciilor obţinute pe seama factorilor de producţie. PREŢURI CU TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ, p. formate din preţurile de facturare, de cumpărare, plătite de cumpărători, care cuprind taxa pe valoarea adăugată colectată pe traseul parcurs de produs de la materia primă până la produsul final. Nivelul taxei pe valoarea adăugată aferente fiecărui stadiu de prelucrare se calculează ca diferenţă între taxa pe valoarea adăugată colectată cuprinsă în preţul de vânzare şi taxa pe valoarea adăugată achitată la intrări, potrivit preţului de cumpărare facturat de către furnizor. Consumatorii finali - populaţia - sunt suportatorii reali ai taxei pe valoarea adăugată şi ai celorlalte impozite indirecte. PREŢURI DE OFERTĂ, p. de catalog, preţuri de cotaţie la bursă, preţuri de deviz ş.a. PREŢURI EFECTIVE, p. de contract, preţuri de licitaţie, preţuri de bursă, preţuri de consum. PREŢURI FĂRĂ TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ, p. care echivalează cu cifra de afaceri pe produs, fiind preţuri ale unităţilor producătoare sau comerciale, acoperind costurile şi profitul agenţilor economici respectivi. Aceste preţuri nu cuprind taxa pe valoarea adăugată, însă constituie baza de calcul al acestei taxe, care se aplică în stadiul respectiv, denumită colectată. Aceste preţuri sunt ale factorilor de producţie sau preţuri ale bunurilor care se află în stadii intermediare ale circuitului lor economic. PREŢURI SPECIALE (SALARIUL, DOBÂNDA, PREŢUL PĂMÂNTULUI), p. care se referă la sectoare specifice de activitate şi a căror evoluţie este determinată de cererea şi oferta de pe piaţă sau de diferite reglementări juridice. PREVEDERI SOCIALE, v. ASISTENŢĂ SOCIALĂ DE STAT. PREVENIREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ Şl A BOLILOR PROFESIONALE, măsuri, mijloace şi procedee ce se folosesc pentru combaterea şi prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi de sănătate la locurile de muncă. Răspunderea pentru asigurarea condiţiilor de securitate şi de sănătate la locurile de muncă revine angajatorilor sau, după caz, persoanelor asigurate. Angajatorii au obligaţia să asigure informarea, participarea şi colaborarea angajaţilor, pentru adoptarea şi aplicarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Angajaţii au obligaţia să participe la acţiuni privind adoptarea unor măsuri de securitate şi sănătate în muncă atunci când sunt solicitaţi în acest scop de către angajator. Angajaţii nu suportă în nici o situaţie costurile măsurilor de combatere a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Angajatorii au obligaţia să furnizeze toate informaţiile solicitate de asigurători în legătură cu 114 PRE riscurile de la locurile de muncă. Angajaţii sunt obligaţi să cunoască şi să respecte măsurile tehnice şi organizatorice luate de angajator pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, aduse la cunoştinţă în cadrul instructajului de protecţie a muncii. Asiguraţii au dreptul, fară ca acest lucru să atragă consecinţe asupra lor, să sesizeze autoritatea de stat competentă, asigurătorul şi comitetele de sănătate asupra măsurilor necesare de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Asigurătorul are obligaţia să promoveze şi să stimuleze activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în scopul: a) menţinerii integrităţii fizice şi psihice a persoanelor asigurate; b) îmbunătăţirea condiţiilor de muncă; c) eliminării sau reducerii riscurilor de accidente de muncă şi boli profesionale. Asigurătorul realizează obiectivele din domeniul prevenirii accidentelor de muncă a bolilor profesionale prin servicii proprii, cu personal specializat, dimensionat corespunzător numărului de asiguraţi. Personalul tehnic al asigurătorului, care desfaşoară activităţi de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, atestat de autoritatea de stat conferită, precum şi personalul medical specializat în medicina muncii au următoarele atribuţii: "acordă consultanţă, asistenţă tehnică şi medicală în medicina muncii cu privire la măsurile şi mijloacele de prevenire; "iniţiază şi elaborează studii, analize şi asigură documentaţia privind riscurile şi condiţiile de muncă din unităţi, în vederea fundamentării măsurilor de prevenire; "propun finanţarea, din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale a unor proiecte cu programe de cercetare pentru fundamentarea ştiinţifică a măsurilor de prevenire a acestora; "elaborează şi propune angajatorilor instrucţiuni de prevenire şi proceduri de lucru specifice unor locuri de muncă; "participă la cercetarea accidentelor de muncă ce au ca urmare incapacitatea temporară de muncă, în comisiile de cercetare numite de angajatori; "controlează aplicarea şi respectarea măsurilor de prevenire convenite cu angajatorii; "elaborează şi propun forme şi mijloace de educare şi informare pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; "ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; "propun asigurătorului majorări sau reduceri ale contribuţiei, pentru stimularea activităţii de prevenire; ■acolo unde este cazul, pot propune asigurătorului încheierea unor convenţii cu angajatorii, în scopul îmbunătăţirii activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în exercitarea atribuţiilor sale personalul tehnic şi medical specializat este autorizat: a) să dispună de acces liber în sediile angajatorilor sau la locurile de muncă organizate de aceştia şi să fie însoţit de persoanele desemnate de angajator; b) să beneficieze de concluziile cercetării accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, efectuată de autorităţile de stat competente; c) să sesizeze autorităţile de stat când constată încălcări ale legislaţiei în vigoare privind protecţia muncii; d) să propună angajatorilor dimensionarea compartimentelor de protecţie a muncii în funcţie de riscurile de la locurile de muncă; e) să consulte rezultatele examenelor medicale la angajare şi ale examenelor medicale periodice ale persoanelor asigurate; f) să solicite orice informaţii şi documente necesare realizării sarcinilor de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; g) să recomande angajatorului măsuri de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Cheltuielile asigurătorului pentru activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale se evidenţiază într-un cont analitic separat. Cuantumul maxim alocat în acest scop nu poate depăşi 10% din sumele încasate cu titlu de contribuţie pe parcursul unui an calendaristic. Sumele reinvestite de angajatori din profit, în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, sunt scutite de impozit pe profit. Dacă se produc accidente de muncă, angajatorii au obligaţia să comunice asigurătorului accidentele soldate cu incapacitate de muncă sau cu decesul asiguraţilor. Comunicarea trebuie făcută imediat ce angajatorul a luat cunoştinţă de accident. Obligaţia privind comunicarea revine şi persoanelor asigurate sau urmaşilor acestora, în cazul în care accidentul de muncă s-a soldat cu decesul asiguratului. în situaţia în care în urma controalelor medicale periodice personalul serviciilor medicale de întreprindere constată că există riscul unei îmbolnăviri profesionale, acesta are obligaţia să semnaleze de îndată cazul asigurătorului. Pentru constatarea cazului asigurat şi stabilirea drepturilor de asigurare, asigurătorul are acces şi recurge la procesul-verbal de cercetare întocmit de autoritatea competentă care efectuează cercetarea PRE 115 accidentelor soldate cu invaliditate sau deces. Pentru constatarea cazului asigurat şi stabilirea drepturilor de asigurare în cazul accidentelor soldate cu incapacitate temporară de muncă, asigurătorul participă la echipa de cercetare a accidentului sau poate efectua o anchetă proprie, la solicitarea angajatorului. Drepturile de asigurare se acordă pe baza proceselor-verbale de cercetare a accidentelor şi a documentelor de constatare a bolilor profesionale. PREVENIREA RISCULUI, preîntâmpinarea producerii unui fenomen sau eveniment de către asiguraţi prin luarea unor măsuri cum sunt: irigaţiile, barajele, îndiguirile, împădurirea versanţilor muntoşi, plantarea unor perdele de protecţie, limitarea surselor de poluare a mediului înconjurător, utilizarea în construcţii a unor materiale neinflamabile, adoptarea de măsuri care să conducă la sporirea siguranţei în transporturile rutiere, feroviare, aeriene şi maritime, stabilirea şi aplicarea de tratamente profilactice pentru oameni şi animale etc. Asiguraţii au obligaţia de a întreprinde - în funcţie de natura bunurilor care fac obiectul asigurării - toate măsurile posibile pentru p.r., deoarece, în caz contrar, societatea de asigurări exclude de la despăgubire pagubele care puteau fi evitate. PREVENIREA RISCULUI CREDITULUI, complex de măsuri întreprinse de bancă pentru a preveni, a evita riscul în procesul creditării. P.r.c. necesită întreprinderea mai multor măsuri, cum sunt cele preventive, operative, curative. între măsurile preventive se menţionează: "luarea în calcul a posibilităţii ca banca să se angajeze în acordarea de credite din resurse proprii, atrase sau dacă se va recurge la refinanţare; "starea de solvabilitate a clienţilor; "garanţiile personale şi reale ale solicitanţilor de credite; "bonitatea, capacitatea clienţilor de a realiza venituri din activitatea lor; "prudenţă maximă în acordarea de credite; ■organizarea activităţii clienţilor şi raporturile cu partenerii pe care îi au; "motivele solicitării împrumutului şi destinaţiile ce i se vor da; "perspectivele gestiunii solicitantului creditului; ■situaţia financiară (profit, pierderi, datorii etc.); "durata pentru care se solicită creditul; ■stabilirea unei rate a dobânzii care să compenseze cheltuielile, ritmul inflaţiei şi să asigure un profit; "la operaţiunile de scontare, banca urmăreşte să stabilească o taxă a scontului care să permită cel puţin acoperirea taxei rescontului etc. Ca măsuri operative se menţionează: ■încheierea contractului de creditare în condiţii avantajoase pentru bancă; "stabilirea comisioanelor bancare; "oprirea unei marje de siguranţă a băncii, care reprezintă 3-5% din credit; "verificarea zilnică a extraselor de cont ale clienţilor (pentru contul de disponibil şi pentru contul de disponibil din credite); "respectarea strictă a obiectului creditului, potrivit contractului de creditare; "verificarea periodică a documentelor contabile ale debitorului (balanţa de verificare, bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi ş.a.); "urmărirea modului în care împrumutatul îşi onorează obligaţiile contractuale (plata dobânzii lunare, achitarea tranşei de rambursare a creditului). Dacă aceste plăţi nu se efectuează din proprie iniţiativă, banca reţine automat sumele respective din contul împrumutatului; "urmărirea garanţiilor mobiliare şi imobiliare; "efectuarea de controale inopinate asupra agentului economic împrumutat; "studierea permanentă a poziţiei debitorului pe piaţă; "efectuarea de analize periodice asupra patrimoniului; ■urmărirea situaţiei materiale a giranţilor; «pentru cambii se urmăreşte situaţia trasului şi a avalistului etc. Pentru p.r.c. se iau şi măsuri curative, cum sunt: întreruperea contractului de creditare când se constată că împrumutatul nu respectă condiţiile de creditare, în orice fază a procesului de creditare, cu avizarea prealabilă. Dacă după avizare agentul economic împrumutat nu-şi onorează datoriile la scadenţă, banca ia măsuri extreme, cum sunt: "execuţia garanţiilor reale prin scoaterea lor la vânzare prin licitaţie publică şi recuperarea din preţul încasat a valorii creditului; "acţionarea clientului în instanţa judecătorească teritorială competentă; ■recuperarea sumelor restante de la giranţi; "constituirea unui fond de rezervă, adică a unei marje de siguranţă a băncii, ce se repartizează din profitul băncii. De asemenea, potrivit reglementărilor în vigoare, fiecare bancă este obligată să-şi constituie o rezervă minimă de 30%, calculată lunar asupra disponibilităţilor medii zilnice ale clienţilor, care se află în cont la 116 PRE bancă. V. şi riscul de rambursare a creditului; riscul ratei dobânzii; riscuri bancare; indicatori ai riscului bancar. PREVIZIUNE, evaluare anticipată pe termen scurt, bine fundamentată, pe baze ştiinţifice, a unui fenomen economico-social, financiar, de asigurări, bancar etc., ţinându-se seama de mişcarea fenomenelor şi a proceselor în trecut şi în prezent, folosindu-se diferite ipoteze care rezultă din analiza temeinică a evoluţiei fenomenelor şi a tendinţelor acestora. în acest scop se folosesc diferite metode de analiză statistico-matematică. P. trebuie să aibă în vedere legile economice obiective care acţionează în societate, precum şi contradicţiile economico-sociale existente. PRIMAGE, stimulent care se calculează sub forma unui procent de circa 10% din navlul net, ce se plăteşte armatorului împreună cu navlul, pentru organizarea şi efectuarea în cât mai bune condiţii a transportului mărfurilor. V. şi navlu. PRIMÂ (engl. premium), 1. Sumă cu care preţul/oferta pentru un titlu de valoare depăşeşte valoarea sa nominală. 2. Preţul unei operaţiuni. 3. Diferenţa dintre preţul oferit şi preţul pieţei într-o ofertă publică de cumpărare. PRIMÂ DE ASIGURARE (rata asigurării, rata de primă), sumă pe care asiguratul o plăteşte anticipat societăţii de asigurări pentru preluarea riscului, respectiv în vederea constituirii fondului de asigurare din care: se poate finanţa prevenirea daunelor; se acordă despăgubiri când au loc calamităţi ale naturii, accidente sau când survin anumite evenimente în viaţa asiguratului. Societatea de asigurări foloseşte p. de a. pentru: alimentarea fondului de asigurare din care se plătesc despăgubirile pentru bunuri şi sume asigurate în cazul persoanelor; ■constituirea fondului de rezervă din care se acoperă diferenţele de despăgubiri în anii defavorabili; "stingerea obligaţiilor de plată în cadrul asigurărilor de viaţă; "efectuarea cheltuielilor determinate de administrarea asigurărilor şi obţinerea profitului; "finanţarea diferitelor măsuri de prevenire a daunelor. La fiecare asigurare de bunuri, mărimea p. de a. depinde de cuantumul sumei asigurate, de prima tarifară; cu cât este mai mare suma asigurată, cu atât este mai mare şi p. de a. P. de a. se determină pe baza unor criterii ştiinţifice fundamentate, folosindu-se calcule statistico-matematice, prin înmulţirea cotei de primă tarifară cu suma asigurată, iar rezultatul se împarte la 100 sau 1 000, după cum cota este calculabilă în procente sau promile. Cota de primă este suma datorată de asigurat asigurătorului, diferenţiată în funcţie de criteriul riscului, calculată pe unitatea de asigurare. Prima tarifară, numită şi primă brută, este formată din două părţi: a) cota de bază sau prima netă (pură), din care se formează fondul pentru plata despăgubirilor de asigurare pe un anumit număr de ani, calculată pe baza indicelui mediu al despăgubirilor sau din care se plătesc sumele asigurate la asigurările de persoane. Indicele mediu al despăgubirilor de asigurare se calculează raportând despăgubirile de asigurare achitate la suma totală a bunurilor asigurate dintr-un număr de ani. Prima netă se stabileşte în funcţie de probabilitatea şi de intensitatea riscului (intensitatea sinistrului, amploarea consecinţelor sale). Prima de asigurare se stabileşte proporţional cu riscul; b) adaosul (suplimentul, încărcătura) la prima netă, din care se acoperă cheltuielile administrativ-gospodăreşti ale societăţii de asigurări, se acordă premii, se finanţează măsurile de prevenire şi de combatere a calamităţilor naturii, se formează fondul de rezervă şi se realizează profitul societăţii de asigurări etc. în cazul asigurărilor de persoane, mărimea primei brute depinde de cuantumul răspunderii preluate de societatea de asigurări, de vârsta asiguratului, de durata pentru care s-a perfectat asigurarea, de riscurile cuprinse în asigurare, de perioada plăţii primelor, de frecvenţa producerii cazurilor asigurate etc. P. de a. sunt diferenţiate după felul riscului. i \ ■ pă categoriile de persoane şi de bunuri asigurate, după criterii teritoriale (zonale), precum şi, în uncie cazuri, după situaţia socială a asiguratului. P. de a. pot fi periodice şi unice. Primele periodice se plătesc lunar, trimestrial, semestrial sau anual. La rândul lor, primele PRI 117 periodice pot fi constante (la fel de mari pe toată durata asigurării) şi variabile (mai mari la început şi mai mici către sfârşitul duratei de asigurare sau invers). Primele unice se plătesc o singură dată pentru întreaga perioadă de asigurare. în practică se utilizează mai mult primele în sume constante, fiind mai uşor de urmărit şi de administrat. Din punctul de vedere al modului de încasare, primele de asigurare sunt cherabile, când societatea de asigurări se preocupă şi urmăreşte încasarea lor la scadenţă, prin organe proprii de asigurare, chiar la domiciliul asiguraţilor, şi portabile, când asiguraţii plătesc primele organului de asigurare sau virează suma corespunzătoare în contul societăţii de asigurări. în acest din urmă caz, societatea de asigurări nu este obligată să avizeze pe asigurat pentru plata primei de asigurare. Practicarea primei portabile este mai simplă şi mai ieftină, cu deosebire în condiţiile dezvoltării considerabile a asigurărilor, stimulând dezvoltarea spiritului de răspundere al asiguraţilor. P. de a. trebuie astfel calculate încât să fie accesibile marii mase de asigurabili; altfel, persoanele fizice şi juridice asigurabile nu pot beneficia de avantajele asigurării din cauza primelor de asigurare prea mari. In asigurările externe (în valută), mărimea p. de a. depinde de natura riscurilor preluate în asigurare, de intensitatea acţiunii acestora, de cuantumul daunelor pe care riscurile le-ar putea produce. Producerea riscurilor depinde de: "felul şi natura mărfurilor; "expunerea lor la degradare; "mijloacele de transport folosite; "modul cum este ambalată marfa; "drumul parcurs de mijlocul de transport; "starea tehnică a navei; "locul de pe navă unde a fost încărcată marfa; "dacă marfa se transportă direct sau cu transbordare; "condiţiile locale din porturile de încărcare şi descărcare a mărfurilor; "anotimpul în care se efectuează transportul; "condiţiile realizării asigurării etc. Nivelul p. de a. poate să difere de la o societate de asigurări la alta în funcţie şi de conjunctura de pe piaţa mondială a asigurărilor. P. de a. se plăteşte în valuta în care s-a contractat asigurarea şi la cursul de schimb de la data scadenţei şi din locul unde urmează să se facă plata. V. şi fond de asigurare; indice mediu de despăgubire; primă naturală de asigurare; sumă asigurată. PRIMĂ DE ASIGURARE NIVELATĂ, p. de a. anuală constantă pe toată perioada asigurării de viaţă. P. de a.n. are aceeaşi valoare pe toată durata de plată a primelor; ea se situează între valoarea minimă şi cea maximă a primei de risc naturale. Aceasta înseamnă că societatea de asigurări încasează, în primii ani ai perioadei de asigurare, o primă mai mare decât cea necesară pentru acoperirea riscului, iar în anii următorii, datorită înaintării în vârstă a asiguratului, va încasa o primă mai mică decât cea care să corespundă riscului. în acelaşi timp, societatea de asigurări colectează sumele de lei din primele de asigurare, nefolosite un timp şi care împreună cu dobânzile cuvenite, vor fi utilizate în perioada când primele nivelate nu vor mai fi suficiente pentru acoperirea riscului asiguratului. PRIMĂ DE ASIGURARE PENTRU NAVA NEOPERATIVĂ, p. practicată în asigurările maritime potrivit căreia, în situaţiile în care nava va staţiona într-un port pentru reparaţii sau din alte cauze mai mult de 30 de zile, societăţile de asigurări acordă o reducere din prima de asigurare, cu condiţia ca apele portului respectiv să fie protejate. Perioada de staţionare începe din momentul ancorării navei şi până la ridicarea ancorei şi începerea călătoriei. PRIMĂ DE DEPOZIT, primă de reasigurare ce se plăteşte în avans de reasigurat pentru acoperirea riscurilor de către reasigurător. P. de d. se încasează la începutul contractului, când încă nu se ştie care va fi valoarea primelor. P. de d. sunt de obicei mai mici decât primele estimate şi, la sfârşitul anului, când se cunosc primele brute efective, se face recalcularea şi se determină primele suplimentare care trebuie plătite, fie primele care trebuie retumate. De regulă, p. de d. este egală cu prima minimă şi, chiar dacă reasiguratul încasează prime brute mai mici decât aceasta, nu se face nici o rambursare din p. de d. Prin urmare, primele plătite în avans, de obicei anual, semestrial sau trimestrial, se numesc prime minime sau p. de d. V. şi primă de asigurare. 118 PRI PRIMĂ DE ECONOMIE, partea din prima brută folosită pentru acoperirea obligaţiilor viitoare de plată a sumelor asigurate la producerea cazului asigurat sau la expirarea contractului de asigurare, precum şi pentru acoperirea unui risc mai mare ca urmare a creşterii mortalităţii o dată cu vârsta - aceasta în cazul asigurărilor de persoane. V. şi primă de asigurare. PRIMĂ DE EMISIUNE, sumă solicitată de emitent peste valoarea nominală, diferenţa dintre preţul de emisiune (care este mai mare) şi valoarea nominală a titlurilor de valoare (acţiuni, obligaţiuni etc.) care se negociază pe piaţa financiară (v.), respectiv la bursele de valori; este considerată rezervă a capitalului. P. de e. se constituie ca un aport suplimentar în numerar prin raportarea la capitalul nominal. P. de e. se contabilizează separat faţă de capitalul social şi nu dă dreptul la împărţirea profitului. Această primă are menirea de a compensa cheltuielile de emisiune şi de a evita lansarea pe piaţă a unui număr prea mare de acţiuni. V. şi acţiune. PRIMĂ DE EXPORT 1. Instrument al politicii protecţioniste a unui stat pentru promovarea unor exporturi de mărfuri. 2. Sumă de bani (subvenţie) sau avantaje financiare sau fiscale ce se acordă de stat sau anumite organizaţii naţionale întreprinzătorilor şi exportatorilor pentru a încuraja şi stimula exportarea anumitor mărfuri. Acordarea p. de e. urmăreşte creşterea capacităţii de pătrundere a acestor mărfuri pe pieţele externe. P. de e. poate fi directă, în cazul în care se acordă o anumită sumă absolută pentru fiecare export de mărfuri, şi indirectă, în situaţia în care se restituie exportatorului impozitele şi taxele suportate la exportarea mărfurilor. P. de e. se poate prezenta sub următoarele forme principale: "restituirea parţială sau totală a impozitelor şi a taxelor ocazionate de exportul de mărfuri; "avantaje valutare; ■reducerea tarifelor la transportul mărfurilor pe căile ferate; "scutirea de taxa pe valoarea adăugată şi de accize etc. P. de e. în bani se determină ca sumă fixă pe unitatea de marfa exportată. De asemenea, p. de e. în bani se poate stabili ca diferenţă între preţul cel mai ridicat de pe piaţa internă a mărfii respective şi preţul cel mai scăzut de pe piaţa externă. Uniunile monopoliste, primind aceste subvenţii din partea guvernelor, îşi pot permite să exporte mărfuri la preţuri inferioare preţurilor interne, chiar sub nivelul costului. V. şi dumping. PRIMĂ DE FIDELITATE, măsură suplimentară de protecţie a depunerilor populaţiei la CEC, care a constat în acordarea unei anumite sume, la finele anului, depunătorilor care şi-au păstrat în tot cursul anului depunerile la această instituţie. P. de f. a reprezentat 70% din dobânzile aferente anului 1993, la economiile la vedere, şi 18% din dobânzile aferente anului 1993 pentru depunerile pe termen. De pildă: pentru o depunere de 100 000 de lei pe un libret de economii cu depuneri pe termen de cel puţin un an, păstrată în tot cursul anului 1993, dobânda de 50% acordată la sfârşitul anului a fost de: 100 000 x 50% = 50 000 de lei. P. de f. s-a calculat la suma de 50 000 de lei, aplicându-se un procent de 18% astfel: 50 000 x 18% = 9 000 de lei, sumă care se adaugă la dobânda acordată, rezultând dobânda totală care s-a capitalizat: 50 000 + 9 000 = 59 000 de lei. P. de f. s-a acordat numai titularilor ale căror instrumente de economisire la vedere sau la termen au fost active la 31 decembrie 1993, deci nu au fost lichidate în cursul anului. Titularii care şi-au retras în timpul anului în întregime sumele depuse la CEC (şi-au lichidat depozitele sau instrumentele de economisire) nu au beneficiat de p. de f. PRIMĂ DE FUZIUNE, sumă rezultată din diferenţa dintre valoarea reală şi valoarea nominală a acţiunilor. în cazul unei fuziuni, valoarea nominală a acţiunilor ce se remit acţionarilor societăţii absorbite poate fi mai mică decât valoarea reală a contribuţiilor, diferenţa rezultată constituind p. de f. P. de f. constituie o cale de creştere a capitalului ca urmare a unei fuziuni, fapt ce presupune emisiunea de noi acţiuni. V. şi fuziunea societăţilor comerciale. PRI 119 PRIMĂ DE IMPORT, avantaj economic, financiar, vamal şi administrativ acordat de un stat pentru stimularea diferitelor importuri destinate consumului populaţiei, a importului de materii prime, hidrocarburi etc. necesare anumitor ramuri economice naţionale, ca şi pentru reexport. V. şi primă de export. PRIMĂ DE ÎNCURAJARE, sprijin bănesc acordat de stat diferitelor întreprinderi pentru încurajarea unei anumite ramuri de activitate. PRIMĂ DE RAMBURSARE, diferenţa dintre suma rambursată de stat, care este mai mare, şi suma încasată efectiv de stat la data emisiunii obligaţiunii sau diferenţa dintre valoarea paritară a împrumutului de stat (v.) în momentul rambursării şi valoarea subparitară în momentul subscrierii. Diferenţa dintre valoarea de rambursare a obligaţiunii şi valoarea nominală. PRIMĂ DE RĂSCUMPĂRARE, sumă de lei ce se stabileşte prin aplicarea unei anumite cote din valoare când un emitent îşi exercită dreptul de a răscumpăra titlurile de valoare înainte de scadenţă. PRIMĂ DE REASIGURARE, partea din prima de asigurare (v.) pe care reasiguratul (asigurătorul iniţial) o cedează reasiguratorului. Mărimea p. de r. este influenţată de partea din risc pe care o preia asupra sa reasiguratorul şi de raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa de reasigurări. Nivelul cotaţiilor de primă pe piaţa internaţională de reasigurări poate influenţa, într-un sens sau altul, nivelul cotelor de primă practicate la contractarea asigurărilor care fac obiectul cedărilor în reasigurare. Astfel, de exemplu, dacă pe piaţa de reasigurări cererea privind plasarea în reasigurare este mare, iar oferta reasiguratorilor privind primirea în reasigurare este mică, aceasta poate conduce la o anumită majorare a primei de reasigurare şi, implicit, a primei de asigurare. V. şi reasigurat; reasigurător; reasigurare. PRIMĂ DE RISC, 1. Supliment pretins la rata de scont pură, având menirea să ţină cont de incertitudinea profiturilor viitoare. P. de r. reprezintă partea din profitul capitalului care este destinată să-i compenseze pe deţinătorii de capital pentru riscul determinat de utilizarea capitalului în operaţiuni cu riscuri. 2. Primă de asigurare ce se încasează pentru asigurările de viaţă. întrucât asigurările de viaţă se contractează pe termen mediu şi lung, riscul de deces creşte de la un an la altul datorită îmbătrânirii naturale. Aceasta înseamnă că societatea de asigurări ar trebui să încaseze în fiecare au o primă de asigurare tot mai mare care reprezintă valoarea probabilă a riscului asumat de-a lungul fiecărui an de asigurare. Acest mod de încasare a primei nu este convenabil pentru asigurat şi este dificil pentru societatea de asigurări. V. şi primă de asigurare nivelată. PRIMĂ DE VECHIME Şl DE PAVILION, p. pretinsă de societăţi de asigurări în cazul în care mărfurile asigurate sunt transportate pe nave cu vechime de peste 20 de ani. în unele cazuri, pe lângă prima de vechime, societăţile de asigurări solicită şi o primă de pavilion atunci când anumite mărfuri (de exemplu cherestea) sunt transportate cu nave care circulă sub un anumit pavilion (de exemplu sub pavilion grecesc). PRIMĂ MEDIE ÎNCASATĂ PE UN CONTRACT , .indicator care se utilizează pentru aprecierea cantităţii şi calităţii activităţii desfăşurate de personalul din aparatul de asigurare, care se ocupă cu încheierea asigurărilor facultative. P.m.î. pe un c. se obţine raportând totalul primelor de asigurare încasate la numărul contractelor de asigurare încheiate într-o anumită perioadă (trimestru, semestru sau an). Formula de calcul este următoarea: 120 PRI în care|_ P k Acest indicator are o semnificaţie deosebită în cazul asigurărilor de viaţă, deoarece arată sumele atrase în numerar de la populaţie pe o perioadă îndelungată. PRIMĂ NATURALĂ DE ASIGURARE, sumă de bani calculată pe baza unei cote persoanelor cuprinse în asigurare în funcţie de intensitatea (frecvenţa) riscului de mortalitate. La contractarea asigurărilor, pentru persoanele tinere, p.n. de a. este mai mică, dar creşte proporţional în fiecare an în funcţie de creşterea indicelui de mortalitate pentru vârsta respectivă. In practica asigurărilor, p.n. de a. este foarte rar folosită deoarece dă naştere unor dificultăţi atât pentru asiguraţi, care pe măsura înaintării în vârstă sunt tot mai greu de suportat datorită scăderii treptate, pe măsura trecerii anilor, a capacităţii de muncă şi a veniturilor, cât şi pentru societatea de asigurări, deoarece complică munca de calcul şi de evidenţă a primelor încasate, necesită multe operaţiuni de calcul, un volum mare de muncă pentru fiecare asigurat etc., motive ce au determinat calcularea şi încasarea primelor constante de asigurare care sunt mai simple, mai uşor de plătit, la care se practică un sistem de evidenţă mai simplu şi care dau posibilitatea asigurătorului să-şi creeze rezerva matematică din primele astfel încasate. V. şi primă de asigurare. PRIMĂ SUPLIMENTARĂ DE ASIGURARE, p. plătită în cazul asigurărilor maritime în vederea compensării unui risc care la contractarea asigurării era considerat probabil. în măsura în care ulterior acest risc se produce, atunci p.s. de a. este datorată societăţilor de asigurări la fel ca prima iniţială. PRIMÂ VALUTARĂ, diferenţă în plus sau în minus stabilită în mod corespunzător asupra cursului valutar oficial în funcţie de schimbările care au loc pe pieţele externe. P.v. se stabileşte ţinându-se seama de creşterile de preţuri şi de procesele inflaţioniste care au loc pe pieţele externe, comparativ cu preţurile din ţara noastră. Pentru cumpărarea şi vânzarea valutelor diferitelor ţări, pentru operaţiuni necomerciale, p.v. este stabilită la un anumit procent din cursul oficial în lei. P.v. se aplică în cazurile în care cursul oficial este apreciat ca nestimulator pentru anumite tranzacţii externe, cu deosebire pentru cele din domeniul turismului. Rezultă că p.v. face posibile menţinerea cursului oficial, precum şi aducerea cursului de schimb la nivelul stabilit pentru diferite operaţiuni valutare. V. şi curs; valută. PRIME LEGATE DE CAPITAL, operaţiuni de creştere a capitalului prin emisiunea de noi acţiuni cu ocazia unei fuziuni, ca şi prin diferite forme de aport la capital în numerar sau în natură. Este vorba de primele de fuziune, primele de emisiune şi de aport la capital. Sunt cazuri în care noii acţionari plătesc nu numai preţul de emisiune, ci şi un „drept de intrare“. PRINCIPII DE RĂSPUNDERE (ACOPERIRE) ÎN ASIGURARE, reguli referitoare la modul în care societatea de asigurări calculează despăgubirea pe care o plăteşte asiguratului pentru acoperirea pagubei produse de riscul asigurat. In practica asigurărilor de bunuri se întâlnesc următoarele principii de răspundere (acoperire): principiul răspunderii proporţionale, principiul răspunderii după primul risc şi principiul răspunderii limitate. în cazul principiului răspunderii proporţionale, despăgubirea se calculează în aceeaşi proporţie faţă de pagubă în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. La principiul primului risc, despăgubirea poate ajunge până la nivelul pagubei, fară însă să depăşească suma asigurată. = media încasată pe un contract; = totalul primelor de asigurare încasate; = numărul contractelor încheiate. PRI 121 Conform principiului răspunderii limitate, despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat depăşeşte o anumită limită dinainte stabilită. V. şi despăgubirea de asigurare; răspundere după primul risc; răspundere limitată; răspundere proporţională; franşiză. PRINCIPII GENERALE DE CONDUITĂ ÎN ADMINISTRAREA IMPOZITELOR şl TAXELOR, reguli generale obligatorii de conduită în administrarea impozitelor şi taxelor. Aceste principii sunt următoarele: a) aplicarea unitară a legislaţiei. Organele fiscale sunt obligate să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a impozitelor şi taxelor datorate; b) exercitarea dreptului de apreciere. Organele fiscale sunt îndreptăţite să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce le revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză; c) rolul activ al organelor fiscale. Potrivit acestui principiu, organele fiscale înştiinţează contribuabilii asupra drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în desfăşurarea procedurii potrivit legii fiscale. Organele fiscale sunt îndreptăţite să examineze, din oficiu starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului. In analiza efectuată, organele fiscale vor identifica şi vor avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecărui caz. Organele fiscale au obligaţia să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi să îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul. Organele fiscale decid asupra felului şi volumului examinărilor, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte şi de limitele legale. Organele fiscale îndrumă contribuabilii în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din iniţiativa organelor fiscale; d) limba oficială în administraţia fiscală. Limba oficială în administraţia fiscală este limba română. Dacă la organele fiscale se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organele fiscale vor solicita ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizaţi; e) dreptul de a fi ascultat înaintea luării deciziei organele fiscale sunt obligate să asigure contribuabililor posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei. Organele fiscale nu sunt obligate să aplice prevederile de mai sus când: întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabililor sau pentru luarea altor ţnăşuri legale; situaţia de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale; se acceptă informaţiile prezentate de contribuabili, pe care aceştia le-au dat într-o declaraţie sau într-o cerere; urmează să se ia măsuri de executare silită; f) obligaţia de cooperare. Contribuabilii sunt obligaţi să coopereze în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către aceştia, în întregime, conform realităţii şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care le sunt cunoscute. Contribuabilii sunt obligaţi să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor juridice şi efective ce le stau la dispoziţie; g) secretul fiscal. Funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, inclusiv persoanele care nu mai deţin această calitate, sunt obligaţi să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu. Informaţiile referitoare la impozite, taxe şi alte obligaţii fiscale ale plătitorilor pot fi transmise numai: autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor legale; autorităţilor fiscale ale altor ţări, în condiţii de reciprocitate în baza unor convenţii; autorităţilor judiciare competente. Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite. Este permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în condiţiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice. Nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea legală; h) buna-credinţă. Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe buna-credinţă în scopul realizării cerinţelor legii. V. şi administrarea impozitelor şi taxelor; codul fiscal al României; codul de procedură fiscală. 122 PRI PRINCIPIILE ASIGURĂRILOR DE PERSOANE, DE BUNURI Şl DE RĂSPUNDERE CIVILĂ, norme care stau la baza organizării şi înfăptuirii asigurărilor de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă, şi anume: a) asigurările de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă au încetat de a mai fl monopol de stat. Potrivit acestui principiu, începând de la 1 ianuarie 1991, în ţara noastră, asigurările se practică de către mai multe societăţi de asigurări; b) unitatea asigurărilor, care rezultă din politica unitară de asigurări, din unitatea normelor şi tarifelor de asigurare, din unitatea bazei financiare şi din modul unitar de organizare şi de înfăptuire a asigurărilor de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă; c) universalitatea asigurărilor. Conform acestui principiu, în ţara noastră, bunurile se asigură împotriva mai multor şi celor mai variate riscuri, cu plata aceloraşi prime de asigurare; d) integralitatea asigurărilor. în concordanţă cu acest principiu, nivelul despăgubirilor se determină cât mai aproape de valoarea reală a bunurilor asigurate, astfel încât aceste despăgubiri să permită refacerea bunurilor distruse sau avariate; e) realitatea asigurărilor, care constă în aceea că asigurările de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă se încheie pe baza unor date reale, temeinic verificate în prealabil; f) sumele asigurate şi despăgubirile se plătesc numai pentru persoanele, bunurile şi riscurile cuprinse în asigurări. Potrivit acestui principiu, în cazuri de daune provocate de calamităţi, accidente etc., despăgubirile pentru bunuri şi sumele asigurate pentru persoane se plătesc numai dacă ele au fost cuprinse în asigurări şi numai pentru riscurile preluate de asigurări; g) mutualitatea asigurărilor, principiu comun asigurărilor din toate orânduirile, care presupune existenţa unei comunităţi de risc, ceea ce înseamnă că persoanele juridice şi fizice care sunt ameninţate de aceleaşi riscuri participă cu primele de asigurare pe care le plătesc la formarea fondului de asigurare cu care se apără interesele lor comune. Sumele asigurate şi despăgubirile se plătesc numai asiguraţilor care au suferit daune ca urmare a producerii riscurilor asigurate; h) realizarea unei eficienţe economico-sociale ridicate în domeniul asigurărilor. Potrivit acestui principiu, activitatea de asigurări trebuie astfel organizată, condusă şi realizată încât să corespundă unor cerinţe reale ale societăţii, să contribuie la desfăşurarea normală, nestânjenită a procesului reproducţiei sociale, la desfăşurarea normală a vieţii spirituale şi la creşterea produsului naţional brut, a avuţiei naţionale. Activitatea de asigurări trebuie astfel realizată încât cu eforturi materiale, financiare şi umane minime să se obţină rezultate cât mai bune, un anumit profit şi maximizarea utilităţii activităţii de asigurări. PRINCIPIILE ASIGURĂRILOR SOCIALE PENTRU SĂNĂTATE, norme, reguli de bază privind organizarea şi funcţionarea asigurărilor sociale pentru sănătate, şi anume: a) cuprinderea obligatorie a tuturor cetăţenilor în cadrul sistemului medico-sanitar curent de protecţie socială; b) solidaritatea socială cuprinzătoare între toate categoriile sociale. Practic, solidaritatea socială se realizează între: sănătoşi şi bolnavi; persoanele în vârstă şi cele active; bogaţi şi săraci; cei care nu au copii şi cei care şi-au asumat sarcina să crească şi să educe generaţiile următoare; cei angajaţi şi cei aflaţi în şomaj; persoanele singure şi cele cu familii care au mai mulţi membri ş.a.m.d.; c) prestarea în favoarea asiguraţilor a unui pachet definit de servicii medico-sanitare; d) finanţarea autonomă şi echilibrul financiar. Asigurările sociale pentru sănătate îşi constituie fondurile în principal din contribuţiile în părţi egale ale persoanelor fizice şi ale celor juridice, iar în caz de nevoie şi din subvenţii din partea statului şi din alte surse; e) conducerea autonomă a asigurărilor sociale pentru sănătate. V. şi asigurările sociale pentru sănătate. PRINCIPIILE BUGETULUI DE STAT, norme, reguli obligatorii care privesc elaborarea, dezbaterea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetului de stat. Aceste principii sunt: unitatea (v.), universalitatea (v.), echilibrarea (v.), realitatea (v.), anualitatea (v.), specializarea bugetului (v.), publicitatea (v.). PRINCIPIILE CREDITĂRII BANCARE, reguli, norme generale obligatorii privind acordarea, garantarea, folosirea cu eficienţă maximă şi rambursarea la scadenţele stabilite a PRI 123 creditelor acordate de bănci. La baza creditării bancare stau următoarele principii: a) prudenţa bancară. In derularea operaţiunilor de creditare, băncile autohtone şi străine, indiferent de forma capitalului statutar pe baza căruia au fost constituite, manifestă toată prudenţa atunci când sunt solicitate să acorde un împrumut. Astfel, băncile urmăresc ca beneficiarii creditelor să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii: "să fie constituiţi legal şi să aibă capital social vărsat potrivit statutului lor; "să desfăşoare activităţi legale şi eficiente apreciate printr-un nivel al indicatorilor de bonitate; "fluxurile de lichidităţi să evidenţieze posibilitatea reală de rambursare la scadenţă a ratelor de credit şi de plată a dobânzilor aferente; "să prezinte garanţii morale şi materiale pentru angajarea creditelor, iar garanţiile materiale acceptate să fie, în expresie bănească, mai mari sau cel puţin egale cu suma creditelor solicitate şi a dobânzilor calculate pe întreaga perioadă de creditare; "să aibă conturi deschise la una dintre unităţile teritoriale ale băncii şi să prezinte situaţia angajamentelor din conturile deschise la alte societăţi bancare, cu evidenţierea garanţiilor aferente; "să accepte clauzele contractului de credite; b) credibilitatea, care constituie suportul moral, elementul psihologic, fară de care creditul nu se poate acorda. Dobândirea încrederii presupune cunoaşterea agentului economic sau a persoanei fizice, atât în privinţa calităţilor morale şi profesionale, cât şi a reputaţiei sale privite prin calitatea produselor şi serviciilor, a relaţiilor cu partenerii, precum şi a situaţiei sale patrimoniale şi financiare; c) destinaţia precisă sub forma creditării bancare directe. Unităţile bancare acordă credite pentru obiectele creditabile, iar agenţii economici sunt obligaţi să le folosească numai în scopurile pentru care au fost acordate. Acest principiu urmăreşte ca agenţii economici să se încadreze în volumul de fonduri stabilit, să uşureze controlul bancar asupra aprovizionării, producţiei şi desfacerii şi să înlesnească identificarea, localizarea, lichidarea şi preîntâmpinarea deficienţelor, contribuind la întărirea gestiunii economico-financiare, creând condiţii pentru garantarea şi rambursarea creditelor la scadenţă, banca influenţând activ agenţii economici în ce priveşte accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante. Dacă beneficiarii de credite nu respectă destinaţia pentru care a fost acordat creditul, precum şi celelalte condiţii prevăzute în contractele de credite, băncile întrerup imediat creditarea şi solicită sancţionarea persoanelor vinovate; d) garantarea creditului. Potrivit acestui principiu, fiecare credit trebuie garantat cu bunuri mobile şi imobile sau cu titluri de valoare care se află în patrimoniul împrumutatului. Garanţiile asigurătorii constituie principalul mijloc preventiv prin care se diminuează riscul insolvabilităţii în rambursarea creditului. Garanţiile creditului sunt formate din valorile patrimoniale pe care împrumutatul le constituie gaj în favoarea băncii pentru reducerea riscului de nerambursare a creditului la scadenţă. Garanţiile trebuie să acopere integral volumul creditului şi al dobânzilor aferente. în funcţie de volumul şi destinaţia creditului se aleg şi formele concrete ale garanţiilor. Raporturile juridice dintre bancă şi împrumutat asupra garanţiilor constituite se sting de regulă după rambursarea integrală a creditelor şi după plata dobânzilor aferente; e) acordarea creditului în mod diferenţiat, pe măsura şi corespunzător gradului de îndeplinire a programului economic. Creditele nu se pun la dispoziţia agenţilor economici automat şi integral în momentul solicitării, ci treptat şi corespunzător gradului de îndeplinire a programului economic, de formare a activelor circulante sau a resurselor de finanţare a investiţiilor, în funcţie de modul cum îşi gospodăresc resursele proprii. Acest principiu înlesneşte efectuarea controlului bancar în timpul utilizării şi rambursării creditului acordat, stimulează şi accelerează viteza de rotaţie a resurselor materiale şi financiare; f) rambursabilitatea creditului la un anumit termen, numit scadenţă. Termenul de rambursare sau scadenţa fiecărui credit se stabileşte în funcţie de mişcarea valorilor materiale, adică ţinându-se seama de durata în care agenţii economici au nevoie de aceste valori materiale, precum şi de perioada de recuperare a cheltuielilor de producţie şi de circulaţie, potrivit programului economic. Nerambursarea ratelor de credit la termenele prevăzute în contract atrage după sine plata de dobânzi penalizatoare, precum şi declanşarea procedurii de executare silită a împrumutatului; g) creditul este purtător de dobândă. Dobânda este interesul care stă la baza oricărei operaţiuni de creditare, constituind preţul perceput de bancă de la clientul său pentru capitalul împrumutat. Dobânda are un nivel diferenţiat; ea se include în preţul produselor, fapt ce stimulează agenţii 124 PRI economici să gospodărească raţional resursele proprii şi cele împrumutate; h) încheierea contractului de creditare. Orice acordare de credit presupune încheierea unui contract de creditare între bancă şi cel ce solicită împrumutul, în care se stipulează condiţiile şi modul de acordare, de folosire şi de rambursare a împrumutului, cuantumul şi durata de folosire (scadenţa), garanţiile creditului, nivelul dobânzii etc. încheierea contractului de creditare necesită prezentarea de către client a documentaţiei de credit. în procesul de aprobare, acordare, utilizare şi rambursare a creditelor, băncile urmăresc şi alte aspecte, cum sunt: ■valabilitatea şi realismul afacerilor, în vederea stabilirii capacităţii de plată a împrumutatului pe seama veniturilor sale potenţiale, care constituie sursa principală de rambursare a creditului; "angajarea, derularea şi utilizarea creditului trebuie să fie reciproc avantajoasă pentru bancă şi pentru împrumutat; "la aprobarea şi la acordarea creditelor se au în vedere eventualele influenţe exogene legate de conjunctura politică, legislativă, economică, monetară şi fiscală, influenţe care pot avea efecte asupra mersului afacerilor şi rambursării ratelor scadente; "obligaţia băncilor de a analiza pe baza documentelor situaţia patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitatea managerială, credibilitatea şi alte aspecte care să dea posibilitatea evaluării potenţialului economic, organizatoric şi financiar al agentului economic; "pe toată perioada în care îşi produce efectele contractul de creditare, împrumutatul este obligat să prezinte băncii creditoare un exemplar din bilanţul contabil, situaţiile patrimoniale şi de rezultate financiare periodice, precum şi orice alte documente considerate necesare. între principiile creditării există o strânsă interdependenţă; de aceea, în procesul creditării trebuie să se respecte simultan toate aceste principii. PRINCIPIILE CREDITĂRII INVESTIŢIILOR, reguli, norme obligatorii privind creditarea investiţiilor, şi anume: a) acordarea creditului are loc numai după analiza situaţiei patrimoniale şi a rezultatelor financiare, adică după analiza bonităţii solicitantului; b) creditul se acordă pe baza unor garanţii asigurătorii; c) creditul se acordă ţinându-se seama de gradul de participare cu fonduri proprii a agentului economic la finanţarea investiţiei; d) plata unei dobânzi negociate; e) încheierea contractului de creditare între bancă şi beneficiarul împrumutului, în care se prevăd condiţiile, modul de acordare şi de rambursare a împrumutului, durata şi cuantumul lui; f) depunerea unei documentaţii pe baza căreia se acordă creditul. V. şi documentaţia pentru creditarea investiţiilor. PRINCIPIILE DECONTĂRILOR FĂRĂ NUMERAR, norme care stau la baza organizării înregistrării operaţiunilor de decontare fară numerar (viramente) în şi din conturile agenţilor economici care au deschise conturi la bancă. Aceste principii sunt: a) disponibilităţile băneşti ale întreprinderilor, instituţiilor de stat, organizaţiilor cooperatiste, private şi obşteşti se păstrează în mod obligatoriu în conturile pe care le au deschise la unităţile bancare. Acest principiu înlesneşte organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a circulaţiei băneşti şi dă băncilor posibilitatea să efectueze decontările între întreprinderile furnizoare şi cumpărătoare, precum şi să controleze relaţiile băneşti şi activitatea lor; b) încasările şi plăţile de orice natură, peste anumite limite, între unităţi se efectuează, de regulă, pe calea viramentelor în şi din conturile deschise la bancă, pe baza instrumentelor de decontare emise fie din iniţiativa plătitorului (debitorului), fie din iniţiativa furnizorului (creditorului). Limitele până la care încasările şi plăţile între unităţi se efectuează în numerar au un nivel diferit, stabilit în funcţie de volumul de operaţiuni ale acestor unităţi, precum şi în funcţie de forma de decontare care se foloseşte. Se pot efectua viramente, indiferent de valoare, pentru următoarele operaţiuni: "virarea sumelor reţinute din salarii, pensii etc., reprezentând achitarea ratelor pentru mărfuri, servicii, credite acordate în vederea construirii de locuinţe proprietate personală; "plata primelor de asigurare; "virarea contribuţiilor pentru asigurările sociale; "achitarea taxelor de timbru; "achitarea diferitelor obligaţii ale unităţilor pe baza hotărârilor instanţelor judecătoreşti sau ale organelor ierarhic superioare ale debitorilor etc. Numai salariile, bursele, pensiile, indemnizaţiile şi plăţile mărunte se pot efectua în numerar; PRI 125 c) plata Imediată şl integrală se efectuează numai după primirea şi recepţionarea mărfurilor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate. Mărfurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate se plătesc numai după ce cumpărătorii sau beneficiarii au verificat dacă furnizorii au respectat clauzele contractuale privitoare la cantitate, calitate, sortimente, termene de livrare, preţuri etc. Plăţile trebuie efectuate la data exigibilităţii, creditorul fiind obligat să ceară plăţile numai după predarea sau expedierea mărfurilor către beneficiari, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor potrivit prevederilor contractuale, iar debitorul este obligat să efectueze plăţile numai după preluarea şi recepţionarea mărfurilor, a lucrărilor şi a serviciilor. Acest principiu a dus la creşterea exigenţei întreprinderilor cumpărătoare, unităţile economice furnizoare fiind determinate să respecte disciplina contractuală, să îmbunătăţească mereu calitatea produselor, pentru ca acestea să nu fie refuzate la recepţie. De asemenea, acest principiu întăreşte controlul şi disciplina contractuală, asigurând efectuarea unor plăţi reale şi oportune; d) plăţile din conturi se fac numai cu consimţământul sau din ordinul cumpărătorului (plătitorului). Constituie excepţii de la acest principiu obligaţiile de plată constatate prin titluri executorii, plăţile pe bază de tarife şi alte plăţi pentru efectuarea cărora actele normative nu prevăd consimţământul plătitorului, plăţile care se efectuează pe baza dispoziţiilor organelor financiare şi bancare, către bugetul statului etc. în raporturile de decontare bancare se constituie titluri executorii, pe baza cărora se efectuează operaţiunile de plăţi între întreprinderi, şi instrumentele de decontare emise de creditor şi acceptate de debitor, precum şi cele emise de debitor în favoarea creditorului; e) unităţile sunt obligate să se preocupe de asigurarea unui echilibru permanent între încasări şi plăţi. Pentru asigurarea acestui echilibru, unităţile economice sunt chemate să evite aprovizionările peste necesar, să producă mărfuri de bună calitate, să le livreze la termenele prevăzute în contracte şi să urgenteze încasarea contravalorii mărfurilor, a lucrărilor şi a serviciilor facturate. Pe baza unor constatări şi concluzii bine fundamentate, unităţile bancare au dreptul să refuze decontarea documentelor referitoare la aprovizionări sau cheltuieli neraţionale; f) unităţile economice care livrează mărfuri, execută lucrări sau prestează servicii au dreptul să pretindă clienţilor care întârzie în mod repetat plata şi le creează greutăţi financiare să le asigure anticipat sumele necesare efectuării plăţilor, prin instrumente de decontare bancare care să ateste, în prealabil, existenţa disponibilităţilor de plată. în contracte se prevăd măsuri asigurătorii şi se folosesc acreditivul (v.) şi scrisoarea de garanţie bancară (v.) eliberată de banca plătitorului, prin care, la cererea acestuia, se confirmă că, pentru anumite cazuri, pe o anumită perioadă şi în limita unei sume determinate, dacă plătitorul nu va avea disponibilităţi băneşti în cont, plăţile se vor efectua din credite bancare. Dacă beneficiarii nu asigură anticipat sumele necesare efectuării plăţilor, furnizorii au dreptul să suspende livrările de mărfuri, executările de lucrări sau prestările de servicii, făcând cunoscut acest lucru, în scris, beneficiarului şi organului său ierarhic superior cu 30 de zile înainte; g) plăţile din conturile unităţilor se fac numai în limita disponibilităţilor şi a creditelor aprobate. După epuizarea acestor fonduri, plăţile se efectuează în limita încasărilor respectându-se ordinea legală a plăţilor (v.). PRINCIPIILE DREPTULUI LA PENSIE DE ASIGURĂRI SOCIALE, reguli, norme care se află la baza reglementării şi acordării pensiilor de asigurări sociale. Principiul călăuzitor al sistemului de pensionare îl constituie „îmbunătăţirea raportului dintre pensie şi salariul tarifar", adică realizarea unei juste corelări între nivelul pensiilor şi cel al salariilor. Acest principiu stimulează perfecţionarea pregătirii angajaţilor şi creşterea aportului lor la dezvoltarea economico-socială a ţării. Sistemul de pensii din România este întemeiat pe principiul echităţii sociale, ele fiind stabilite în concordanţă cu contribuţia fiecărui cetăţean la dezvoltarea economico-socială a ţării, realizând, în acelaşi timp, un raport echitabil între veniturile care provin din salariu şi cele care se obţin din pensie, astfel încât să se asigure stimularea persoanelor care lucrează în diferite domenii economice, sociale, culturale etc., precum şi realizarea unor proporţii echitabile între diferitele categorii de pensii; solidaritatea socială, potrivit căruia participanţii la sistemul public de pensii îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi 126 PRI pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale; egalitatea socială, care garantează tuturor participanţilor la sistemul public de pensii, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile reglementate de lege; fondurile băneşti necesare plăţii pensiilor se formează din contribuţiile agenţilor economici, instituţiilor, asiguraţilor, întreprinzătorilor particulari şi cetăţenilor care folosesc personal casnic; stimularea unei vechimi cât mai mari în muncă; determinarea cuantumului pensiei în primul rând în funcţie de condiţiile existente la locul de muncă; justa corelare a pensiei de invaliditate cu pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă; unicitatea pensiei este un principiu consfinţit în legislaţia de asigurări sociale şi constă în faptul că o persoană poate primi o singură pensie de bază integrală de asigurări sociale; dacă aceeaşi persoană este îndreptăţită să primească două sau mai multe pensii, ea poate oricând să opteze pentru una dintre ele. Persoanele care au lucrat în sectorul de stat şi în alte sectoare cu sisteme proprii de asigurări sociale primesc atât pensia de asigurări sociale de stat, cât şi pensia ce li se cuvine din acele sectoare, în raport cu munca depusă şi cu vechimea în muncă; suma pensiilor cumulate nu poate însă depăşi nivelul pensiei de asigurări sociale ce s-ar fi cuvenit persoanei în cauză în situaţia în care întreaga muncă depusă ar fi fost prestată într-o unitate de stat; neimpozabilitatea pensiilor până la un anumit nivel. Pensiile până la un anumit nivel valoric şi actele procedurale pentru dobândirea pensiilor sunt scutite de plata oricărui impozit sau taxe; imprescriptibilitatea dreptului la pensie. Dreptul la pensie face parte din categoria drepturilor imprescriptibile. Potrivit acestui principiu, oricare persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a primi o pensie poate oricând să ceară înscrierea la pensie, oricât timp ar fi trecut de la naşterea dreptului la pensie. Faptul că a trecut un anumit timp de la naşterea dreptului la pensie şi nu s-a solicitat înscrierea la pensie nu conduce la decăderea din acest drept pentru viitor; desigur, într-o asemenea situaţie, solicitantul nu este îndreptăţit să primească drepturile cu titlu de pensie pentru întreaga perioadă expirată; incesibilitatea dreptului la pensie. Potrivit acestui principiu, dreptul la pensie nu poate fi cedat nici total, nici parţial. Acest principiu se întemeiază pe considerentul uman că primirea pensiei este un drept personal menit să asigure pensionarului condiţii decente de trai materiale şi spirituale. După încasarea însă în fiecare lună a pensiei, nimic nu-1 poate împiedica pe pensionar să doneze pensia în parte sau integral unei alte persoane; indexarea şi majorarea pensiilor. în condiţiile procesului inflaţionist din economia românească, pe fundalul liberalizării preţurilor, au fost luate măsuri pentru indexarea şi majorarea periodică a tuturor categoriilor de pensii. Dar indexările şi majorările pensiilor nu au ţinut pasul cu creşterea preţurilor, cu inflaţia galopantă şi permanentă. Până în prezent, indexările s-au făcut mai mult după un calendar aleatoriu şi fără să se folosească un mecanism legal care să prevadă elementele în raport cu care se efectuează indexările. Considerăm absolut necesar ca la fiecare indexare a pensiilor să se aibă în vedere cel puţin următoarele elemente: "rata actuală a inflaţiei comparativ cu perioada (perioadele) anterioare; "păstrarea unui raport constant între pensia medie şi salariul mediu; "actualizarea pensiilor pe baza salariilor curente; "stabilirea unui cadru legal de indexare automată a pensiilor atunci când preţurile şi rata inflaţiei depăşesc un anumit prag; "corectarea periodică a coeficienţilor de indexare. Până în prezent, cu fiecare indexare, pensiile, ca şi salariile reale, au rămas mereu în urmă faţă de creşterea preţurilor. Atâta vreme cât se menţin inflaţia şi rata sa ridicată, este necesar să se reglementeze un mecanism de indexare care să asigure prompt corectarea veniturilor din pensii cu creşterea preţurilor şi tarifelor, precum şi să se menţină un raport echitabil între pensii şi salarii. Statul român garantează dreptul la pensie fiecărui cetăţean, indiferent de sex şi naţionalitate, şi acordă sprijin material prin asistenţă socială persoanelor inapte de muncă, lipsite de mijloace de existenţă. PRINCIPIILE FINANŢĂRII BUGETARE, norme potrivit cărora are loc eliberarea de resurse bugetare de la bugetul de stat şi de la bugetele locale în concordanţă cu obiectivele economico-sociale şi cu prerogativele statului, pentru acoperirea unor cheltuieli ale companiilor naţionale, regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat, precum şi ale instituţiilor PRI 127 publice. Aceste norme prevăd următoarele: a) cheltuielile pot fi înscrise şi finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale numai dacă sunt autorizate în mod expres printr-un act normativ. în cazurile în care, în cursul execuţiei bugetare, se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a căror aplicare determină micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor stabilite prin buget, iniţiatorii au obligaţia să prevadă şi resursele necesare compensării veniturilor sau acoperirii sporului de cheltuieli. Nici o cheltuială nu se poate înscrie în bugetul statului şi nu se poate efectua din acesta dacă nu există o bază legală pentru o asemenea cheltuială. Sumele aprobate prin bugetul statului, în limitele cărora se pot efectua cheltuieli, reprezintă credite bugetare, care nu pot fi depăşite; b) în bugetul de stat nu se pot înscrie şi aproba cheltuieli fără stabilirea resurselor din care urmează să fie efectuate; c) finanţarea se face, de regulă, de la un singur buget (de stat sau local), în funcţie de importanţa şi de subordonarea întreprinderii sau a instituţiei publice; d) asigurarea dezvoltării echilibrate a tuturor ramurilor economice şi a tuturor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor ţării; e) determinarea cuantumului cheltuielilor băneşti ale agenţilor economici cu capital de stat şi ale instituţiilor publice în funcţie de necesităţile lor reale şi specifice; f) finanţarea de la bugetul de stat şi de la bugetele locale este nerambursabilă, adică sumele puse la dispoziţia agenţilor economici cu capital de stat şi a instituţiilor publice nu se restituie bugetului. Finanţarea nerambursabilă de la bugetul statului şi de la bugetele locale se face, în principiu, pentru unităţile proprietate publică, dar există şi cazuri când se finanţează unele acţiuni de dezvoltare a întregii ţări, indiferent de forma de proprietate; g) de la bugetul statului se finanţează numai cheltuielile care nu pot fi acoperite cu mijloace proprii ale agenţilor economici cu capital de stat şi din credite bancare, iar mijloacele bugetare se eliberează acestora numai după folosirea mai întâi a resurselor proprii de care dispun, realizându-se „împletirea resurselor proprii cu finanţarea bugetară"; h) mijloacele bugetare se alocă în limita creditelor bugetare aprobate, potrivit destinaţiilor stabilite, şi nu pot fi folosite în alte scopuri. Mijloacele bugetare sunt puse la dispoziţia agenţilor economici cu capital de stat şi a instituţiilor publice pentru scopuri dinainte stabilite şi pot fi utilizate numai în conformitate cu destinaţiile aprobate. Nici o cheltuială nu poate fi efectuată dacă în bugetul aprobat nu s-au prevăzut mijloace băneşti în scopul respectiv; i) mijloacele bugetare trebuie folosite raţional, economicos, cu eficienţă ridicată, neadmiţându-se nici un fel de abuz în efectuarea cheltuielilor publice. Mijloacele bugetare nu pot fi folosite oricând şi în orice condiţii. Potrivit acestui principiu, unităţile beneficiare nu au voie să cheltuiască fondurile băneşti care le sunt aprobate, dacă situaţia din momentul respectiv nu impune această cheltuire; j) efectuarea cheltuielilor din bugetul statului şi din bugetele locale poate avea loc numai pe bază de acte justificative, legal întocmite şi semnate de persoanele autorizate potrivit normelor legale, şi care trebuie să poarte viza de control preventiv; k) finanţarea bugetară se face numai pe măsura justificării sumelor acordate anterior şi corespunzător îndeplinirii sarcinilor, în concordanţă cu evoluţia necesităţilor reale de fonduri băneşti în perioada curentă, şi nu în mod automat. Deşi alocaţiile bugetare sunt aprobate pe destinaţii, pe an, trimestre şi luni, ele nu se acordă unităţilor în mod automat, ci numai ţinându-se seama de proporţiile în care acestea şi-au îndeplinit şi îşi îndeplinesc sarcinile. Resursele băneşti se eliberează de la buget numai pe măsura îndeplinirii obiectivelor în perioada precedentă şi în perioada curentă; 1) veniturile încasate pentru bugetul de stat şi pentru bugetele locale nu pot fi folosite direct pentru efectuarea de plăţi, cu unele excepţii prevăzute de lege; m) efectuarea unui control financiar preventiv şi concomitent riguros, sistematic, exigent şi aprofundat asupra folosirii cu eficienţă maximă a resurselor proprii şi a celor primite de la buget, respectarea unui regim sever de economii şi aprecierea cu simţ de răspundere a oportunităţii fiecărei cheltuieli. Legea privind finanţele publice ale României prevede: „Orice cheltuială alocată prin bugetul de stat se poate aproba de către ordonatorul de credite şi se poate efectua numai dacă a fost în prealabil avizată, potrivit legii, de către conducătorul compartimentului fmanciar-contabil sau de alte persoane însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv.44 Controlul are ca efect identificarea, mobilizarea 128 PRI şi utilizarea rezervelor interne de la agenţii economici cu capital de stat, instituţiile publice şi ramurile economiei naţionale; n) veniturile bugetare realizate peste cele aprobate pe ansamblul bugetului de stat pot fi folosite în cursul anului, după consumarea rezervei bugetare, cu aprobarea Parlamentului, pentru finanţarea unor sarcini stabilite prin actele normative. PRINCIPIILE FINANŢĂRII Şl CREDITĂRII INVESTIŢIILOR, norme care se impun a fi respectate simultan în operaţiunile de finanţare şi de creditare a investiţiilor. Aceste principii sunt: a) finanţarea şi creditarea investiţiilor să se efectueze potrivit prevederilor programului; b) delimitarea resurselor băneşti destinate finanţării şi creditării investiţiilor de fondurile producţiei şi atragerea acestor resurse la băncile finanţatoare; c) îmbinarea surselor proprii provenite din activitatea întreprinderilor şi a ministerelor cu credite bancare şi, eventual, cu fondurile alocate de la bugetul statului; d) la nivelul economiei naţionale, realizarea investiţiilor se asigură prin folosirea combinată a finanţării nerambursabile cu creditul bancar; e) respectarea destinaţiei resurselor proprii, a creditelor bancare şi a alocaţiilor bugetare şi utilizarea lor numai pentru plata lucrărilor stabilite; f) efectuarea unui control prealabil riguros, de către organele bancare competente, asupra formării şi folosirii cât mai eficiente a mijloacelor proprii, împrumutate şi a celor primite de la buget; g) efectuarea finanţării numai pe baza şi în limitele documentaţiei tehnico-economice şi de deviz aprobate; h) utilizarea raţională, oportună şi cu eficienţă maximă a mijloacelor destinate investiţiilor; i) finanţarea şi creditarea investiţiilor numai pe măsura executării lucrărilor fizice, şi nu în mod automat, acordându-se prioritate lucrărilor de investiţii începute în anul precedent. PRINCIPIILE GENERALE ALE IMPOZITĂRII, norme, reguli generale de aşezare şi de încasare a impozitelor, care corespund atât obiectivelor social-economice, cât şi politicii fiscale a statului din perioada respectivă, precum şi intereselor plătitorilor. Sub aspect politic, fiecare impozit trebuie să răspundă unor cerinţe, să concorde cu anumite principii. Pentru prima dată, asemenea principii au fost formulate de Adam Smith, reprezentant de frunte al economiei politice din a doua parte a secolului al XVIII-lea, în lucrarea sa „Avuţia naţiunilor44, în prezent, aceste principii sunt: a) echitatea fiscală (justeţea impunerii) (v.); b) certitudinea impunerii (v.); c) comoditatea perceperii impozitelor (v.); d) randamentul impozitelor (v.); e) unicitatea impunerii (v.); f) stabilitatea impozitelor (v.); g) elasticitatea impozitelor (v.); h) proporţionalitatea impunerii (v.); i) progresivitatea impunerii (v.); j) moralitatea impunerii (v.); k) realitatea impunerii; 1) simplitatea impunerii (v.); m) neutralitatea fiscală. Adam Smith a stabilit următoarele patru maxime cu privire la impozite, şi anume: 1. Supuşii fiecărui stat trebuie să contribuie atât cât e posibil la susţinerea statului, în conformitate cu posibilităţile lor; 2. Impozitul pe care fiecare persoană trebuie să-l plătească să fie sigur şi nu arbitrar; 3. Fiecare impozit trebuie perceput atunci când, şi în felul în care, se presupune că este mai convenabil de plătit de către contribuabil; 4. Fiecare impozit trebuie să fie astfel conceput încât să scoată şi să înstrăineze din buzunarele populaţiei cât mai puţin posibil peste ceea ce aduce în tezaurul public al statului. Astfel, cetăţeanului de rând îi rămâne un venit mare de cheltuit, iar agenţilor economici nu li se reduc posibilităţile de acumulare. PRINCIPIILE JURIDICE ALE IMPOZITĂRII, norme juridice generale care privesc evaluarea materiei impozabile, calcularea şi încasarea impozitelor. P. j. ale i. sunt consacrate de constituţie, de legea finanţelor publice şi de alte acte normative. Aceste principii sunt: legalitatea impozitului, indisolubil legată de principiul consimţirii punând în evidenţă legitimitatea impozitului atât pe plan politic, cât şi juridic; egalitatea şi nediscriminarea, afirmate iniţial în art. 13 din „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului44 din 1789, fiind sistematic asociate cu noţiunea de justiţie fiscală. Din punct de vedere juridic, egalitatea fiscală înseamnă egalitate în faţa legii fiscale, fară a avea preocupări legate de un anumit ideal de PRI 129 dreptate; libertate în materie fiscală, care îşi are originile în libertatea individuală şi în libertatea industriei şi comerţului, constituind un principiu general de drept; necesitatea impozitului, principiu stipulat în „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului44 din 1789, care prevede necesitatea unei contribuţii comune în scopul întreţinerii forţei publice şi efectuării altor cheltuieli. Pe acest fapt se legitimează controlul fiscal şi sancţionarea evaziunii fiscale; anualitatea (periodicitatea) impozitului este consecinţa consimţământului impozitului şi a anualităţii bugetului. Perceperea impozitelor şi taxelor se aprobă pentru fiecare an calendaristic prin legea de adoptare a bugetului statului; universalitatea impozitului, presupune ca fiecare contribuabil, fară excepţie, trebuie să-şi achite obligaţia fiscală. Acest principiu justifică legitimitatea controlului fiscal şi nu admite discriminarea în materie fiscală; impozitarea în raport cu capacitatea contributivă a contribuabilului. Acest principiu a fost instituit prin art. 13 din „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului44 din 1789; teritorialitatea impozitării, potrivit căruia se are în vedere suveranitatea fiscală a unui stat şi modul de impozitare; neretro-activitatea legii fiscale este un principiu fundamental al fiscalităţii care nu admite impozitarea pe o perioadă retroactivă; caracterul contradictoriu al procedurilor jurisdicţionale, care se aplică şi dreptului fiscal şi garantează respectarea drepturilor contribuabililor. PRINCIPIILE PLANIFICĂRII CIRCULAŢIEI BANILOR, v. PRINCIPIILE PLANIFICĂRII FINANCIARE. PRINCIPIILE PLANIFICĂRII CREDITELOR, v. PRINCIPIILE PLANIFICĂRII FINANCIARE. PRINCIPIILE PLANIFICĂRII FINANCIARE, norme, reguli care stau la baza planificării financiare (v.), şi anume: a) caracterul ştiinţific al planurilor. Elaborarea şi executarea tuturor planurilor financiare se efectuează cu respectarea legilor şi a hotărârilor Guvernului. Planificarea financiară trebuie să se bazeze pe un sistem informaţional elaborat în mod ştiinţific, care să facă posibilă cunoaşterea obiectivă a realităţilor, a legităţilor societăţii şi să asigure folosirea metodelor modeme de analiză şi decizie; b) universalitatea, care constă în cuprinderea în planurile financiare ale întreprinderilor de stat, ale cooperativelor, în bugetul statului şi în celelalte planuri financiare a tuturor veniturilor şi cheltuielilor din raza lor de acţiune, adică a tuturor veniturilor şi cheltuielilor care sunt de competenţa lor; c) unitatea, principiu potrivit căruia toate planurile financiare sunt corelate între ele şi, totodată, coordonate cu bugetul statului; în acelaşi timp, fiecare plan financiar trebuie să fie coordonat cu planul de producţie respectiv. La rândul lor, bugetele ministerelor, departamentelor etc. şi bugetul statului sunt corelate cu programul economic; d) echilibrarea planurilor financiare. Toate planurile financiare sunt astfel elaborate încât să se asigure cel puţin egalitatea dintre venituri şi cheltuieli. Echilibrarea nu înseamnă însă elaborarea planurilor numai cu egalitatea dintre venituri şi cheltuieli, ci şi cu prevederea anumitor rezerve, care se utilizează în cazuri de calamităţi ale naturii, accidente, ivirea unor acţiuni neprevăzute etc.; e) realitatea, care reclamă ca planurile financiare să fie elaborate pe baza unor metode ştiinţifice şi cu luarea în considerare a experienţei anilor precedenţi, a sarcinilor din anul curent şi a situaţiei concrete din fiecare unitate economică, instituţie şi ramură economică; f) regimul sever de economii, principiu care asigură folosirea judicioasă a tuturor resurselor materiale, umane şi băneşti, în unităţile şi în ramurile economiei naţionale; g) controlul, principiu ce decurge din rolul activ al planificării financiare în economia naţională, iar prin exercitarea lui se asigură respectarea şi întărirea disciplinei economico-financiare. PRINCIPIILE SISTEMULUI PUBLIC NATIONAL AL ASIGURĂRILOR SOCIALE, norme generale, reguli principale de organizare, conducere şi înfăptuire a protecţiei sociale a cetăţenilor prin sistemul public naţional al asigurărilor sociale, care reflectă democratismul şi umanismul asigurărilor sociale, şi anume: a) unicitatea. Potrivit acestui 130 PRI principiu, statul a organizat şi funcţionează un singur sistem public naţional de asigurări sociale, garantat de acesta, bazat pe aceleaşi norme de drept. Prin instituirea sistemului unic se urmăreşte diminuarea riscurilor care decurg din existenţa mai multor sisteme de asigurări sociale, dintre care cele mai mici ajung inevitabil, mai devreme sau mai târziu, în dificultate, necesitând soluţii pe termen scurt. Unicitatea este expresia solidarităţii sociale, în general, şi a solidarităţii între generaţii, în special. Constituirea sistemului public naţional de asigurări sociale a avut în vedere structura ocupaţională, ca urmare a restructurării economice, a constituirii şi a funcţionării mecanismelor economiei de piaţă. Prin existenţa unui sistem unic public naţional de asigurări sociale este încurajată mobilitatea pe piaţa muncii, nemaiexistând rigiditatea anterioară a organizării asigurărilor sociale. Concomitent, se prevăd posibilitatea şi condiţiile de organizare şi de funcţionare a unor sisteme private, facultative, de asigurări sociale. Sistemul securităţii sociale se bazează pe trei componente: regimul unic, obligatoriu, de asigurări sociale; regimuri sociale private, facultative, şi un sistem de asistenţă socială, creându-se astfel un sistem modem de securitate socială. Se pot constitui, în acelaşi timp, asociaţii profesionale, ca instituţii publice, autofmanţate, pentru realizarea unor măsuri de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, de recuperare a capacităţii de muncă, de reintegrare profesională şi pentru acordarea unor prestaţii complementare; b) obligativitatea. în concordanţă cu cerinţele acestui principiu, persoanele fizice care desfăşoară o activitate aducătoare de venituri şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege sunt cuprinse, prin efectul legii, în sistemul public naţional al asigurărilor sociale, beneficiind de drepturile şi având obligaţiile reglementate. în asigurările sociale este cuprins întregul personal din companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale, întreprinderile private, al cooperatorilor, asociaţilor, a agricultorilor, al avocaţilor, al slujitorilor cultelor, al tuturor pensionarilor şi al membrilor lor de familie. Persoanele ocrotite prin sistemul public naţional de asigurări sociale au calitatea de asiguraţi. Asiguraţii pot fi cetăţeni români, străini sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România, în sistemul public naţional al asigurărilor sociale sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: ■persoanele care desfăşoară activităţi pe baza contractului individual de muncă; "persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt asimilate cu cele ale persoanelor care au contract individual de muncă; "persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, indemnizaţie de integrare profesională sau alocaţie de sprijin, care se suportă din fondul pentru plata indemnizaţiei de şomaj, denumite şomeri; "persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin cinci salarii medii brute pe economie şi care se află într-una dintre următoarele situaţii: "asociat unic, asociaţi comanditari sau acţionari; "administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management; "membri ai asociaţiilor familiale; "persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; "persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; ■proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole; "persoane care desfăşoară activităţi remunerate în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier; ■membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură; "persoane care desfăşoară activităţi în unităţile de cult recunoscute potrivit legii şi care nu au încheiat contract individual de muncă; "persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic echivalente cu cel puţin cinci salarii medii brute pe economie; "persoanele care desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de convenţii civile de prestări de servicii şi care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin cinci salarii medii brute pe economie; "alte persoane. Asiguraţii sunt obligaţi să plătească contribuţii de asigurări sociale şi au dreptul să beneficieze de prestaţii de asigurări sociale. Practic, astăzi toţi cetăţenii activi ai ţării, pensionarii şi membrii lor de familie sunt ocrotiţi prin asigurările sociale, ceea ce înseamnă că la baza asigurărilor sociale se află principiul generalităţii şi că statul garantează aceste drepturi prin Constituţie şi prin alte acte normative. Caracterul obligatoriu al asigurărilor sociale în sistemul public naţional dă consistenţă solidarităţii sociale, este corelativ garantării de către stat a acestui PRI 131 sistem, reduce posibilitatea lipsei veniturilor şi deci a dependenţei persoanei în cazul producerii riscurilor asigurate şi constituie premisa fundamentală a echilibrului financiar al sistemului public naţional al asigurărilor sociale; c) garantarea de către stat a drepturilor de asigurări sociale. Statul este garantul acestui drept exercitat prin sistemul public naţional al asigurărilor sociale. Statul sprijină acest sistem al asigurărilor sociale, în situaţii temeinic motivate, prin acoperirea deficitelor financiare, potrivit prevederilor Legii bugetului de stat; d) cetăţenii sunt ocrotiţi în toate cazurile şi pentru toată perioada de pierdere a capacităţii lor de muncă, iar mamele se bucură şi de ocrotire socială deosebită în caz de sarcină, lehuzie, pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, când au copii mici bolnavi etc.; e) contributivitatea. Fondurile sistemului public naţional al asigurărilor sociale se constituie, în principal, pe seama contribuţiilor plătite de companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat, mixt sau privat, instituţiile publice, cooperative, asociaţii, de barourile de avocaţi, instituţiile cultelor etc., precum şi din contribuţiile persoanelor fizice care folosesc personal casnic sau personal de îngrijire a blocurilor de locatari. Salariaţii, cooperatorii şi ceilalţi asiguraţi cotizează parţial şi diferenţiat pentru constituirea fondurilor asigurărilor sociale de stat. Pentru şomeri, contribuţiile pentru asigurările sociale se plătesc din fondul pentru plata indemnizaţiei de şomaj. Prin reforma asigurărilor sociale s-a hotărât ca 33% din contribuţii să fie trecute în sarcina asiguraţilor; f) egalitatea. Acest principiu are în vedere faptul că persoanele asigurate au aceleaşi drepturi şi obligaţii, dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii prevăzute de lege. Cetăţenii sunt ocrotiţi prin asigurările sociale potrivit sistemului de salarizare sau, după caz, în concordanţă cu venitul realizat. Aceasta înseamnă că nivelul salariului (venitului) reprezintă elementul fundamental în funcţie de care se determină cuantumul indemnizaţiilor, ajutoarelor, pensiilor etc. Cetăţenii străini sau apatrizii care desfăşoară activităţi pe teritoriul României şi care îndeplinesc condiţiile legale sunt cuprinşi în sistemul nostru public naţional de asigurări sociale. Cetăţenii români care îşi desfăşoară activitatea în străinătate, în interesul statului român, sunt cuprinşi în sistemul nostru public naţional de asigurări sociale. Persoanele asigurate în sistemul public naţional şi care îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa în străinătate beneficiază de drepturile de asigurări sociale în condiţiile convenţiilor internaţionale la care România este parte; g) solidaritatea socială. Potrivit acestui principiu, participanţii la sistemul public naţional de asigurări sociale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de actele normative; h) repartiţia. în concordanţă cu cerinţele acestui principiu, fondurile sistemului public naţional se repartizează între asiguraţi sub forma pensiilor, indemnizaţiilor, ajutoarelor, tratamentului balnear, trimiterilor la odihnă etc.; i) ocrotirea cetăţenilor se realizează în concordanţă cu cerinţele eticii şi echităţii sociale, ceea ce înseamnă că pensiile şi celelalte forme de ocrotire sunt reglementate şi acordate pe baza contribuţiei fiecărui cetăţean la dezvoltarea societăţii noastre, urmărindu-se, concomitent, realizarea unui raport echitabil între veniturile care provin din salarii şi cele realizate din pensie, raport menit să stimuleze persoanele care lucrează efectiv în diferite sectoare ale producţiei materiale, în domeniul social-cultural etc.; de asemenea, se urmăreşte realizarea unor proporţii echitabile între pensiile mici şi cele mari, au loc trimiteri la tratament balnear în mod gratuit ale pensionarilor cu pensii mai mici, trimiteri gratuite la odihnă în staţiunile balneoclimaterice ale copiilor din familiile cu mulţi copii etc.; j) pensiile de asigurări sociale până la un anumit nivel sunt scutite de orice impozite şi taxe. Pensiile de asigurări sociale până la un anumit nivel valoric, precum şi actele procedurale pentru dobândirea lor nu sunt impozabile şi nici taxabile. în cadrul asigurărilor sociale ale ţărănimii cu gospodărie proprie sunt scutite de impozite şi taxe atât pensiile, cât şi indemnizaţiile şi ajutoarele. Cererile care au drept scop stabilirea dreptului la pensie sau la indemnizaţie de asigurări sociale, adresate oricăror instituţii, sunt scutite de taxe; k) imprescriptibilitatea dreptului la pensie şi la indemnizaţie de asigurări sociale. Acest principiu este expres prevăzut în legislaţia noastră de asigurări sociale. Salariaţii, membrii cooperatori, asociaţii şi ceilalţi cetăţeni care îndeplinesc condiţiile legale au dreptul să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie, la indemnizaţie etc.; 1) pensiile şi indemnizaţiile de asigurări sociale nu pot fi cedate nici total, nici parţial. Pensiile şi 132 PRI indemnizaţiile de asigurări sociale constituie un drept personal şi nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, nu pot fi limitate şi nu pot fi cedate nici total, nici parţial, deoarece sunt menite să asigure condiţii decente de viaţă persoanei căreia i-au fost conferite; m) autonomia şi descentralizarea, principiu potrivit căruia asigurările sociale se înfăptuiesc de către înşişi asiguraţii respectivi prin organe proprii şi organizaţii competente. S-a înfiinţat Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, organism autonom bazat pe administrarea de sine stătătoare a legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale şi al pensiilor, care întocmeşte proiectul bugetului sistemului public naţional al asigurărilor sociale şi asigură realizarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, stabilirea şi plata drepturilor de asigurări sociale. PRINCIPIUL BUNEI-CREDINŢE, unul dintre principiile de bază care călăuzesc activitatea în materie de asigurări şi reasigurări. în activitatea de asigurări, buna-credinţă presupune ca, în interesul ambelor părţi, asiguratul să dea declaraţii exacte şi complete în legătură cu riscul care se acoperă prin asigurări. în cazul în care societatea de asigurări nu a fost exact şi complet informată de asigurat, dreptul în materie de asigurări grevede sancţiuni, având în vedere şi faptul dacă asiguratul a fost sau nu de bună-credinţă. în cazul reasigurării, p.b-c. permite realizarea unei importante economii de timp de muncă, deoarece controlul asupra operaţiunilor de subscriere, avizare, decontare, lichidare a daunelor etc. - ce privesc un contract de reasigurare - se efectuează de reasigurător numai în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există rezerve (suspiciuni) întemeiate faţă de buna-credinţă a reasiguratului. PRINCIPIUL COINTERESĂRII MATERIALE , trăsătură principală a gestiunii econo-mico-financiare care urmăreşte mobilizarea şi folosirea cât mai eficientă a resurselor materiale, umane şi băneşti, în vederea satisfacerii tot mai complete a cerinţelor materiale şi spirituale ale membrilor societăţii, prin împletirea intereselor personale cu cele generale ale societăţii. Unităţile economice sunt stimulate să-şi îmbunătăţească continuu activitatea, să reducă costurile de producţie, să asigure permanent o calitate superioară produselor, să ia măsuri eficiente de creştere a productivităţii muncii etc., astfel încât să-şi poată compensa cheltuielile din venituri proprii şi să realizeze un profit cât mai mare, din care o parte să rămână la dispoziţia lor. Creditele acordate în condiţii avantajoase constituie un alt stimulent pentru unităţile economice. Stimularea unităţilor economice şi a colectivelor lor de salariaţi se realizează prin aplicarea judicioasă a principiilor salarizării; îmbunătăţirea sistemului de salarizare, prin participarea personalului la profit, acordarea de premii în cursul anului, îmbunătăţirea repartizării profitului etc. V. şi fondul de premiere. PRISOS DE ACTIVE CIRCULANTE, parte de active circulante care apare în momentul când normativul de la finele anului de bază este mai mare decât normativul anului curent, ceea ce înseamnă că întreprinderea are nevoie, în anul curent, de mai puţine active circulante decât în anul precedent. P. de a.c. se determină după formula: PA = Nb-Nc, în care: PrAc = prisosul de active circulante; Nb = normativul de la finele anului de bază; Nc = normativul anului curent. în mod obişnuit, p. de a.c. este o consecinţă a creşterii vitezei lor de rotaţie. Uneori, viteza de rotaţie a activelor circulante creşte atât de mult încât întreprinderea poate să realizeze sarcini de producţie mai mari ca în anul anterior cu un normativ mai mic decât cel pe care l-a avut în acel an. în urma restrângerii activităţii întreprinderii poate apărea un prisos de active circulante. P. de a.c. rezultat rămâne la dispoziţia întreprinderii de stat, diminuând în mod PRO 133 corespunzător cuantumul creditelor bancare. Dacă întreprinderea nu utilizează credite bancare, p. de a.c. se virează la minister pentru redistribuire către unităţile noi sau către cele în funcţiune din anii anteriori; din prisosul rămas se rambursează creditele bancare acordate pentru creşterea activelor circulante. PRIVATIZARE, proces complex de trecere a activelor şi a serviciilor publice din proprietatea statului în proprietate privată. Procesul de p. cuprinde mai multe etape, cum sunt: ■contractarea şi realizarea asistenţei tehnice necesare înfăptuirii privatizării; "analiza-diagnostic a societăţilor comerciale; "analiza detaliată a societăţilor comerciale în vederea evaluării lor; ■evaluarea societăţilor comerciale; "stabilirea obiectivelor privatizării societăţilor comerciale; ■stabilirea procedeelor de vânzare a acţiunilor; "întocmirea documentaţiei de prezentare pentru viitorii investitori; "întocmirea graficului de vânzare efectivă a acţiunilor; "examinarea şi soluţionarea eventualelor situaţii incompatibile cu posibilităţile de vânzare. Procesul de p. s-a realizat în România de către Fondul Proprietăţii de Stat, Fondurile Proprietăţii Private şi Agenţia Naţională pentru Privatizare (v.). PRIVILEGII VAMALE, înlesniri, reduceri şi scutiri care se acordă pentru importul, exportul sau tranzitul mărfurilor unor state prin teritoriul vamal al unui stat. V. şi taxă vamală; vamă; zonă vamală liberă. PROBABILITATE DE DAUNE, frecvenţă, posibilitate de producere a daunelor ca urmare a declanşării şi ivirii accidentelor etc. P. de d. se determină folosindu-se datele evidenţei statistice pe o perioadă cât mai îndelungată, efectuându-se calcule de probabilitate pentru a se determina frecvenţa şi intensitatea daunelor provocate de anumite riscuri. Valorile înregistrate sunt cuprinse între 0 şi 1. Dacă probabilitatea este 1, producerea evenimentului este sigură, iar în cazul când probabilitatea este 0, survenirea evenimentului este imposibilă. Probabilitatea producerii unui eveniment se exprimă sub forma unei fracţii; numărătorul arată numărul cazurilor producătoare de daune (în care scop se folosesc datele statisticii pe o perioadă expirată), iar numitorul arată numărul total al cazurilor (evenimentelor) asemănătoare posibile. In practica asigurărilor, prin p. de d. se stabilesc mărimea răspunderii societăţii de asigurări şi cuantumul primelor de asigurare. V. şi risc. PROBABILITATE DE DECES, posibilitatea ca o persoană luată la întâmplare dintr-o grupă suficient de mare de persoane în vârstă de x ani să decedeze între x şi x+1 ani. P. de d. se foloseşte în asigurările de persoane. V. şi tabele de mortalitate. PROBABILITATE DE SUPRAVIEŢUIRE, număr mediu de persoane din numărul de persoane luat iniţial în calcul, care poate ajunge să împlinească vârsta de x ani. P. de s. se foloseşte în asigurările de persoane. V. şi tabele de mortalitate. PROBABILITATE DE VIAŢĂ, posibilitatea ca o persoană luată la întâmplare dintr-o grupă numeroasă de persoane în vârstă de x ani să împlinească vârsta de x+1 ani. P. de v. se foloseşte în asigurările de persoane. V. şi tabele de mortalitate. PROCEDURĂ BUGETARĂ, totalitatea actelor şi operaţiunilor referitoare la elaborarea proiectului de buget, dezbaterea şi adoptarea acestuia, executarea sa, încheierea şi aprobarea contului general de execuţie bugetară, precum şi controlul bugetar. Competenţele în legătură cu bugetul de stat sunt împărţite între puterea legislativă şi puterea executivă. Astfel, Guvernul efectuează lucrările pregătitoare şi elaborează proiectul bugetului de stat, Parlamentul dezbate şi votează bugetul, după care Guvernul îl execută, iar Parlamentul controlează dacă bugetul a fost executat în conformitate cu autorizarea dată. P.b. se realizează cu aplicarea următoarelor principii bugetare: anualitatea (v.), universalitatea (v.), unitatea (v.), neafectarea veniturilor 134 PRO (v.), specializarea bugetară (v.), şi publicitatea bugetului (v.). Pe baza principiilor bugetare se definesc: "modul de reflectare a veniturilor şi cheltuielilor publice în bugetul de stat şi sfera lor de cuprindere; "durata de timp pentru care parlamentul autorizează guvernul să realizeze veniturile şi să efectueze cheltuielile; "relaţiile necesare care trebuie să existe între părţile componente ale bugetului de stat; "raporturile necesare dintre veniturile şi cheltuielile bugetare; ■informarea opiniei publice despre veniturile şi cheltuielile bugetare efectuate. PROCENT, atât la sută sau din sută; suma pe care debitorul o plăteşte creditorului - de regulă stabilită pe un an - la 100 de unităţi băneşti primite sub formă de împrumut. ❖ P. de decontare a poliţelor, p. încasat de către bănci pentru decontarea poliţelor. V. şi decontarea poliţelor. PROCENT DIN PRIME, cota pe care reasiguratorul o aplică la venitul din primele de asigurare pentru a determina primele de reasigurare. Cota poate fi fixă sau poate varia în funcţie de istoricul portofoliului şi de condiţiile reasigurării, între o limită minimă şi una maximă. Sunt şi cazuri în care reasigurătorul îşi stabileşte o primă de reasigurare fixă din totalul primelor de asigurare. V. şi primă de asigurare; primă de reasigurare. PROCES BUGETAR, activitate complexă a organelor de stat, reglementată de lege, care cuprinde elaborarea, examinarea, dezbaterea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetului de stat, a bugetelor locale şi a bugetului asigurărilor sociale de stat. P.b. cuprinde întocmirea şi aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului bugetelor locale şi a contului de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi controlul sistematic al încasării veniturilor şi cu deosebire al executării cheltuielilor bugetare. V. şi elaborarea bugetului de stat; executarea bugetului de stat; executarea de casă a bugetului de stat. PROCES-VERBAL DE ADJUDECARE, p.-v. ce se încheie la adjudecarea bunurilor vândute prin licitaţie. Dacă se vând bunuri imobile, organul de executare silită încheie procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului stabilit dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. P.-v. de a. constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând de la data încheierii acestuia. Un exemplar al p.-v. de a. a bunului imobil se trimite, în cazul vânzării cu plata în rate, biroul de carte funciară pentru a înscrie interdicţia de înstrăinare şi grevare a bunului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii stabilite pentru imobilul transcris, pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară. P.-v. de a. cuprinde: "denumirea organului fiscal emitent; "data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele; "obiectul actului administrativ fiscal; ■motivele de fapt; "temeiul de drept; "numele şi semnătura persoanelor împuternicite; "ştampila organului fiscal emitent; "posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul de soluţionare competent; "menţiuni privind audierea contribuabilului; "numărul dosarului de executare silită; "numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei; ■numărul şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul cumpărătorului; "codul de identificare fiscală a debitorului şi cumpărătorului; "preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul; "modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate; "datele de identificare a bunului; "menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară; "menţiunea că pentru creditorul procesului-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlul executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate; "semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz. în cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte restul de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate, în baza procesului-verbal de adjudecare care constituie titlu executoriu. Dacă PRO 135 se vând bunuri mobile, după plata preţului, executorul fiscal întocmeşte în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlul de proprietate. V. şi executare silită. PROCES-VERBAL DE CONSTATARE A CONTRAVENŢIEI, act ce se întocmeşte de către organul financiar care cuprinde următoarele elemente: organul financiar constatator, contribuabilul, persoana vinovată de săvârşirea contravenţiei, temeiul legal şi sancţiunea aplicată, eventualele obiecţiuni ale contravenientului cu privire la conţinutul procesului-verbal şi mijloacele de probă pe care le foloseşte în cauză etc. P-v. împreună cu înştiinţarea de plată se comunică în copie contravenientului, de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancţiunii. în înştiinţarea de plată se notifică contravenientului că, dacă nu achită amenda şi despăgubirea în termen de 15 zile de la comunicare, se va proceda la executarea silită. P.-v. de c. a c. se poate ataca pe cale administrativă şi cu plângere la instanţa judecătorească competentă în termenul legal. V. şi contravenţie. PROCES-VERBAL DE CONSTATARE A DAUNELOR ÎN ASIGURĂRI , document ce se întocmeşte în cel mai scurt timp de la producerea riscului asigurat, în vederea stabilirii şi plăţii despăgubirii de asigurare; el se elaborează în prezenţa asiguratului, cu participarea unor reprezentanţi ai consiliilor locale, a unor martori etc. PROCES-VERBAL DE CONTROL (DE BAZĂ), document principal ce se încheie de către organele de control, care conţine introducerea, cuprinsul şi încheierea, unde se consemnează întreaga activitate controlată. P.v. de c. (de b.) cuprinde: unitatea controlată, forul superior de care aparţine, organele de control, perioada controlată, obiectul controlului, operaţiunile şi documentele verificate, lipsurile constatate, actele normative care au fost încălcate, pagubele provocate avutului public sau alte consecinţe negative în activitatea unităţii controlate, cauzele care au determinat asemenea deficienţe, consecinţele economice şi financiare ale deficienţelor constatate, numele, prenumele şi funcţia persoanelor vinovate, eventualele obiecţii ale persoanelor controlate, măsurile care trebuie luate operativ pentru remedierea deficienţelor, timpul în care se vor soluţiona problemele, sarcinile şi măsurile ce trebuie luate pentru îmbunătăţirea activităţii, termenele de realizare, persoanele care le vor întreprinde etc. Constatările consemnate în procesul-verbal se analizează şi se prelucrează împreună cu conducerea unităţii controlate. în cazul când conducerea unităţii este de acord cu constatările făcute, ea semnează procesul-verbal; dacă are de făcut obiecţiuni la conţinutul şi la concluziile lui, atunci ea are obligaţia să le formuleze în scris, fie direct pe procesul-verbal, fie separat, şi să i le anexeze. La p-v. de c. se anexează diferite acte de control, cum sunt: declaraţia gestionarului, sesizări, inventare de control, procese-verbale de răspundere materială (penală), note de constatare, note explicative. PROCES-VERBAL DE SECHESTRU, act întocmit de organul de executare silită a bunurilor mobile care cuprinde următoarele elemente: "denumirea organului de executare silită, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut sechestru; "numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei; "numărul dosarului de executare silită, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită; "temeiul legal în baza căruia se face executarea silită; "sumele datorate pentru a căror executare silităse aplică sechestrul, inclusiv cele care reprezintă dobânzi şi penalităţi de întârziere, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de plată; "numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane; "descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, 136 PRO menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află sau la administrare ori conservare a acestora, după caz; "menţiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoştinţe de specialitate; "menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate; "numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, după caz; "eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă, la aplicarea sechestrului; ■menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate; "semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal menţionează această împrejurare. Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare. în vederea valorificării bunurilor sechestrate, organul de executare este obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc în locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost substituite sau degradate. Dacă bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanţelor fiscale, organul de executare va face investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului. Când se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie un proces-verbal de constatare. Dacă se sechestrează şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare le trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru. Când executorul fiscal constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior, consemnează aceasta în procesul-verbal, la care anexează o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal executorul fiscal declară sechestrate când este necesar, şi alte bunuri pe care le va identifica. Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate şi în cadrul noii executări silite. Dacă executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni consemnează aceasta în procesul-verbal de sechestru şi sesizează imediat organele de urmărire penală. V. şi executare silită. PROCES-VERBAL DE VERIFICARE, document ce se întocmeşte de către şeful circumscripţiei (serviciului) financiare şi inspectorul-şef de impozite, în care se cuprind toate datele constatate pe teren, necesare calculării venitului impozabil şi a impozitului anual datorat de un meseriaş care lucrează pe cont propriu, de un liber-profesionist etc. PROCES-VERBAL PARŢIAL DE CONTROL, document ce se încheie de către organele de control pentru o problemă sau o gestiune, când se constată pagube aduse avutului public (lipsuri în gestiune, plăţi nelegale de salarii, plusuri nejustificate etc.) şi care urmează, de regulă, o procedură deosebită de valorificare. Când nu se constată abateri grave, nu se mai încheie acest document, ci numai procesul-verbal de bază. în p.-v.p. de c. referitoare la răspunderile materiale se arată cuantumul pagubelor, persoanele vinovate etc. Dacă lipsurile şi abaterile constatate au caracter infracţional, procesul-verbal respectiv se înaintează organelor penale pentru continuarea cercetărilor. V. şi proces-verbal de control (de bază). PROCURĂ, împuternicire scrisă, legalizată, prin care o persoană fizică (mandant) împuterniceşte o altă persoană fizică (procurist sau mandatar) să o reprezinte şi să acţioneze în numele său, să încheie anumite acte, convenţii, să ridice o sumă de bani, să voteze în numele titularului unei acţiuni etc. Procuristul semnează în aceste operaţiuni, adăugând la semnătura PRO 137 sa menţiunea „prin procură4*. P. poate fi unică, când se eliberează pentru efectuarea unei singure operaţiuni, generală, dacă se eliberează pentru efectuarea mai multor operaţiuni decurgând, spre exemplu, din administrarea unor bunuri, şi specială, dacă se eliberează pentru efectuarea operaţiunilor de acelaşi fel. PROCURIST, persoană fizică mandatată prin procură, care este împuternicită să îndeplinească unele acte juridice, cum ar fi: angajarea capitalului societăţii pentru aprovizionări necesare continuării activităţii unităţii economice, valorificarea unor bunuri etc. V. şi procură. PROCUROR FINANCIAR, membru al Procuraturii, care supraveghează justa aplicare a legilor şi reprezintă interesele statului. Funcţionează pe lângă Curtea de Conturi (v.). P.f. învesteşte cu act de sesizare Colegiul Jurisdicţional cu privire la faptele şi la persoanele asupra cărora este sesizat de organele de control proprii ale Curţii de Conturi. Dacă p.f. constată inexistenţa prejudiciului ori a răspunderii, clasează motivat actul de control. în celelalte alternative, p.f. procedează motivat la restituirea acestora pentru completarea sau refacerea lor. P.f. sesizează organele de urmărire penală competente asupra faptelor cu caracter infracţional rezultate în urma examinării actelor de control cu care a fost sesizat. P.f. participă la şedinţele Colegiului Jurisdicţional ca instanţă de fond şi de executare, la şedinţele Secţiei Jurisdicţionale, precum şi la şedinţele Curţii de Conturi; de asemenea, poate participa la şedinţele completelor de judecată în care sunt examinate rapoartele întocmite în urma examinării conturilor. P.f. exercită căile ordinare şi extraordinare de atac împotriva hotărârilor colegiilor şi Secţiei Jurisdicţionale, precum şi calea ordinară a recursului împotriva încheierilor colegiilor jurisdicţionale etc. PRODUCTIVITATE, indicator calitativ care evidenţiază randamentul, eficienţa cu care sunt avansaţi, combinaţi, substituiţi şi consumaţi factorii de producţie. Nivelul p. se determină fie prin raportarea producţiei obţinute într-o anumită perioadă la volumul factorilor de producţie utilizaţi în aceeaşi perioadă pentru obţinerea producţiei, fie invers. PRODUCTIVITATE MARGINALĂ, randamentul, sporul de venit total al unui agent economic, care se obţine pe seama atragerii în producţie a unei unităţi suplimentare dintr-un anumit factor de producţie. P.m. se calculează prin raportarea plusului de efect la plusul de factori folosiţi pentru obţinerea efectului într-o perioadă dată de timp, formula de calcul fiind: în care: Pm = productivitate marginală; Pe = plusul de efect; Pf = plusul de factori. PRODUCTIVITATE A MUNCII 1. Cantitatea de valori de întrebuinţare create de munca vie într-o unitate de timp (oră, zi, săptămână, lună etc.) 2. Eficienţa cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă în procesul de producţie. 3. Indicator de bază cu ajutorul căruia se comensurează eficienţa economică a viitoarelor investiţii. P.m. se poate determina ca raport între valoarea producţiei create într-o anumită perioadă şi numărul lucrătorilor. Exprimând eficienţa, p.m. este determinată de îndemânarea muncitorilor, de gradul de dezvoltare a ştiinţei şi de aplicabilitatea sa tehnologică, de complexitatea socială a procesului de producţie, de volumul şi eficacitatea mijloacelor de producţie, precum şi de condiţiile naturale. Calculul p.m. se face folosind una dintre următoarele metode: a) metoda unităţilor valorice, care constă în împărţirea producţiei globale, exprimată în preţuri de producţie sau de livrare, la 138 PRO numărul de muncitori calculat ca necesar. Prezintă inconvenientul că permite cheltuirea unui fond de salarii mai mic sau mai mare, fară ca aceasta să fie determinată de schimbarea volumului de muncă, şi nu oglindeşte just dinamica p.m. în cazul unei producţii variate sau al trecerii de la materii prime ieftine la materii prime scumpe sau invers, schimbările intervenite în cooperarea cu alte întreprinderi etc. în toate aceste cazuri, volumul de muncă rămâne neschimbat. Are însă avantajul că face posibilă prezentarea în expresie generalizată a oricărui fel de producţie ce se poate fabrica de o întreprindere; b) metoda unităţilor naturale, care constă în raportarea cantităţii producţiei fabricate, exprimată în etalon natural (producţia fizică), la efectivul scriptic mediu de muncitori; c) metoda unităţilor de muncă, care constă în raportarea timpului consumat în perioada de evidenţă pentru fabricarea producţiei, exprimat în om-zile, la efectivul mediu al lucrătorilor din aceeaşi perioadă. P.m. este influenţată de următorii factori: ■mecanizarea şi îmbunătăţirea folosirii utilajelor şi sculelor; "reducerea rebuturilor la semifabricate şi produse finite; "schimbarea procesului tehnologic prin organizarea raţională a utilajelor în ordinea fluxului tehnologic şi prin introducerea tehnicii noi; "schimbarea duratei de lucru prin îmbunătăţirea condiţiilor de muncă; "mărirea zilei de muncă şi a numărului de schimburi; "raportul dintre muncitorii productivi şi cei auxiliari; "sistemul de salarizare şi ridicarea calificării profesionale. Creşterea productivităţii muncii înseamnă micşorarea consumului de muncă vie pe unitatea de produs sau sporirea numărului de produse create în cursul unei perioade de timp determinate. PRODUCTIVITATE TOTALĂ A FACTORILOR DE PRODUCŢIE, indicator economic important cu ajutorul căruia se apreciază eficienţa economică şi financiară a agentului economic. Acest indicator se calculează astfel: p f H________________Volumul producţiei a e p. - Yolumul de muncă + capitalul PRODUCŢIA DE PRODUSE ACCIZABILE, orice operaţiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau modificate sub orice formă. PRODUCŢIE 1. Activitatea desfăşurată în cadrul procesului reproducţiei sociale în scopul transformării şi al schimbării formei materialelor din natură pentru adaptarea la nevoile de existenţă şi de dezvoltare a societăţii umane. 2. Totalitatea produselor obţinute într-un anumit sector de activitate, într-o perioadă determinată (de exemplu, producţie agricolă, minieră etc.). Producţia, ca proces, din punct de vedere tehnico-economic are o latură tehnică, studiată de ştiinţele naturii şi de cele tehnice, şi o latură socială, respectiv relaţiile economice ce se stabilesc între oameni şi care sunt studiate de economia politică. Compartimentul financiar-contabil din întreprindere înregistrează cheltuielile ocazionate de fabricarea produselor, stabileşte costurile produselor obţinute şi analizează eficienţa economică într-o perioadă dată. PRODUCŢIE AGRICOLĂ, activitatea desfăşurată pentru cultura plantelor şi creşterea animalelor sub acţiunea forţei de muncă, a mijloacelor de producţie şi a mediului înconjurător (factorii pedologiei, climaterici şi biologici). Principalul mijloc de p.a. este pământul, la care se adaugă, în ordine, materialele (seminţele, puieţii, animalele tinere etc.), a cărui perioadă de producţie este de lungă durată, din care cauză ea are un caracter sezonier. în practică se deosebesc: producţia a. de bază (producţia vegetală, producţia animală şi producţia industrială), producţia ajutătoare sau auxiliară (producţia atelierelor de reparaţii, a animalelor de tracţiune, a uzinei electrice, a transporturilor auto, a tractoarelor şi a maşinilor agricole etc., toate acestea ajutând la obţinerea producţiei de bază) şi producţia anexă sau de prelucrare (producţia uscătoriilor de fructe, a secţiilor de prelucrarea laptelui, a legumelor, a strugurilor etc.). ; PRO 139 PRODUCŢIE BRUTĂ, indicator care exprimă valoarea totală a producţiei materiale şi nemateriale (servicii) obţinute de unitatea economică într-o anumită perioadă de timp, exprimată la preţurile pieţei. PRODUCŢIE DUALÂ, producţie destinată mai multor pieţe, având calităţi şi preţuri diferite. V. şi preţ dual. PRODUCŢIE FINITĂ, produsele a căror fabricare a fost complet terminată, care au fost verificate şi recepţionate de controlul tehnic de calitate al întreprinderii şi care au fost găsite corespunzătoare standardelor. în p.f. se cuprind atât produsele a căror fabricare a fost încheiată, cât şi produsele care urmează să fie prelucrate în alte unităţi economice. Produsele care nu au standardele stabilite trebuie să corespundă condiţiilor prevăzute în contractele economice ale întreprinderii şi să fie recepţionate de client. Neîndeplinirea acestor condiţii atrage după sine includerea în grupa producţie neterminată (v.). PRODUCŢIE FIZICĂ 1. Totalitatea bunurilor exprimate în unităţi de măsură naturale, produse de o unitate economică într-o anumită perioadă, în sortimentele şi asortimentul stabilit. 2. Indicator important cu ajutorul căruia se apreciază cantitativ şi calitativ activitatea unităţilor economice. V. şi producţie netă. PRODUCŢIE GLOBALĂ, indicator general care cuprinde volumul întregii producţii a întreprinderii, incluzând produsele finite, la care se adaugă semifabricatele din producţie proprie livrate în afara întreprinderii, lucrările cu caracter industrial, diferenţa dintre soldul semifabricatelor din producţie proprie la sfârşitul perioadei de gestiune şi cel de la începutul acestei perioade, diferenţa dintre soldul producţiei neterminate la sfârşitul perioadei şi cel de la începutul ei, servicii etc. evaluate în preţuri de livrare. P.g. nu cuprinde întreaga producţie neterminată existentă la sfârşitul perioadei de gestiune, ci numai diferenţa dintre producţia neterminată la sfârşitul lunii şi cea de la începutul lunii. Această diferenţă poate fi în plus sau în minus, din care cauză ea se adaugă sau se scade în calculul p.g. Se poate adăuga în cazul în care producţia neterminată la finele lunii este mai mare decât cea de la începutul lunii şi se scade, în caz contrar. p-g- este indicatorul prin care se determină producţia marfa, creşterea sau micşorarea producţiei neterminate, precum şi producţia de scule, dispozitive şi verificatoare (SDV), din producţia proprie a întreprinderii. Ea exprimă, în condiţiile evaluării băneşti, rezultatul total, direct şi util al activităţii industrial-productive a întreprinderii, sintetizând consumul de muncă vie şi materializată pe o anumită perioadă de timp. Indicatorul p.g. stimulează practicarea unor consumuri mari la materialele scumpe, urmărindu-se obţinerea de valori generale mari, şi nu crearea unei valori noi prin munca desfăşurată de personalul întreprinderii. P.g. exprimă o anumită latură a activităţii întreprinderilor; ea cuprinde şi valoarea materiilor prime, a materialelor etc., ceea ce înseamnă că, de fapt, cu cât consumurile acestora sunt mai mari şi mai scumpe, cu atât şi valoarea p.g. este mai mare. în consecinţă, p.g. nu stimulează reducerea consumurilor, aplicarea regimului strict de economii şi sporirea valorii nou create. Neevidenţiind just efortul propriu al întreprinderii, p.g. nu mai este un indicator principal de apreciere a rezultatelor activităţii întreprinderii, acest rol este astăzi îndeplinit de indicatorul cifra de afaceri (v.). PRODUCŢIE IMOBILIZATĂ, cantitate de produse din exerciţiul curent conservată de agentul economic ca imobilizări. Imobilizările sunt evaluate la nivelul costurilor de producţie, atât pentru imobilizările corporale, cât şi pentru cele necorporale. P.i. se constituie din motive de prudenţă, de prevedere. PRODUCŢIE MARFĂ, indicator sintetic de bază care exprimă valoric, de regulă în preţuri curente, volumul producţiei finite destinate vânzării, lucrările de investiţii, producţia 140 PRO secţiilor anexe pentru nevoile neproductive ale întreprinderii, serviciile prestate terţilor sau însăşi întreprinderii în scopuri neproductive sau sectorului de investiţii. Nu se cuprind în p.m. produsele incomplete sau necorespunzătoare standardelor, rebuturile (inclusiv cele care se pot vinde), deşeurile care pot fi vândute, lucrările de proiectare, de cercetare ştiinţifică şi alte lucrări cu caracter neproductiv, livrate în afara întreprinderii. PRODUCŢIE MARFĂ VÂNDUTĂ Şl ÎNCASATĂ, v. CIFRĂ DE AFACERI. PRODUCŢIE NECOMPARABILĂ, produse fabricate pentru prima dată în întreprindere, precum şi cele fabricate în anul precedent, însă numai ca probă (prototip). PRODUCŢIE NEINDUSTRIALĂ, p. care nu are caracter industrial şi este independentă de p. de bază a întreprinderii. PRODUCŢIE NETĂ 1. Categorie economică, expresie sintetică a muncii pentru sine şi a muncii pentru societate. 2. Indicator sintetic de eficienţă, expresiv şi mobilizator, introdus prin noul mecanism economico-financiar, care măsoară consumul de muncă vie, exprimând exact efortul propriu al unei întreprinderi, al unei ramuri economice la crearea produsului naţional brut, cerinţă fundamentală pentru dezvoltarea rapidă a economiei naţionale. Exprimând aportul întreprinderii la crearea produsului naţional brut, la dezvoltarea şi la întărirea economiei naţionale, p.n. sintetizează şi evidenţiază folosirea eficientă a mijloacelor materiale, respectiv reducerea cheltuielilor materiale de producţie care influenţează direct mărimea venitului naţional. 3. Valoarea nou creată într-o unitate productivă, exprimată în preţuri de producţie curente. Spre deosebire de producţia globală (v.) sau de producţia marfă (v.), p.n. cuprinde numai produsul nou creat sub forma produsului pentru societate şi a produsului pentru sine. Exprimat valoric, indicatorul p.n. cuprinde: "prelevarea pentru societate a unei părţi din valoarea nou creată în vederea alimentării fondului de dezvoltare a societăţii; "salariile de bază şi suplimentare ale personalului şi alte drepturi ale salariaţilor; "cheltuielile pentru cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi introducerea tehnicii noi; "cheltuielile generale, exclusiv cele materiale; "impozitul pe salarii; "contribuţii pentru asigurările sociale; "diferite impozite şi taxe; "alte cheltuieli cu munca vie; "cheltuieli de deplasare; "cheltuieli cu transportul salariaţilor; "dobânzi bancare; "prime de asigurare; "beneficiul net. P.n. se obţine prin scăderea cheltuielilor materiale (materii prime, materiale de bază şi auxiliare, combustibil, energie, apă, amortismentul mijloacelor fixe etc.) din producţia globală sau prin însumarea elementelor sale componente menţionate mai sus. Creşterea p.n. se poate obţine pe căile sporirii producţiei globale (utilizarea raţională şi completă a capacităţilor de producţie, utilizarea judicioasă a forţei de muncă, îmbunătăţirea structurii sortimentelor şi asortimentului, creşterea producţiei fizice etc.) şi a reducerii cheltuielilor materiale (reducerea cheltuielilor care constituie amortismentul mijloacelor fixe pe unitatea de produs, reducerea normelor de consum specific, reducerea consumului de materii prime, materiale, combustibil, energie, reciclarea şi refolosirea materialelor, utilizarea diferiţilor înlocuitori etc.). P.n. îndeplineşte următoarele funcţii: ■instrument de cuantificare a sarcinilor de producţie şi de apreciere a rezultatelor economico-financiare la nivel de întreprindere şi de ramură economică; "factor de stimulare a creşterii economice; "indicator de comensurare a productivităţii muncii sociale; "pârghie economico-financiară; "criteriu de decizie economică; "indicator de calculare a fondului de salarii, sursă de acordare şi de creştere a salariilor personalului; "indicator de eficienţă calculat la 1 000 de lei fonduri fixe. Principalele valenţe ale indicatorului p.n. sunt: "exprimă concret aportul efectiv al fiecărui colectiv de lucrători la realizarea producţiei industriale şi orientarea spre fabricarea de produse cu un grad înalt de prelucrare şi cu cheltuieli materiale reduse; ■elimină influenţele negative determinate de circulaţia artificială nejustificată a unor produse, semifabricate etc., precum şi cele generate de schimbările intervenite în gradul de integrare a producţiei prin adâncirea specializării; "stimulează reducerea consumurilor de materii prime, PRO 141 materiale, energie, prin faptul că nivelul de îndeplinire a p.n. este direct influenţat de gospodărirea resurselor materiale; "înlesneşte calcularea unor indicatori de eficienţă mai concludenţi decât în cazul producţiei globale, datorită eliminării din calcul a cheltuielilor de muncă trecută. P.n. este principalul instrument al mecanismului economico-financiar, principala pârghie de orientare a întregii activităţi economice spre o eficienţă maximă, de accentuare a laturilor intensive ale reproducţiei lărgite. în lipsa unui control economico-financiar eficient, indicatorul p.n. poate conduce la menţinerea în fabricaţie sau la fabricarea unor produse cu manoperă ridicată, scumpă. PRODUCŢIE NETERMINATĂ, producţie care nu a parcurs în întregime, până în momentul inventarierii de la sfârşitul lunii, un ciclu sau o fază anumită de fabricaţie, potrivit procesului tehnologic al producţiei, precum şi acele produse care, deşi au fost terminate, nu au trecut însă toate probele de recepţionare tehnică sau nu au fost completate cu toate piesele şi accesoriile. în p.n. se cuprind: materiile prime aflate în curs de fabricaţie care, la sfârşit de lună, se află pe sau în maşină (de exemplu, oţelul aflat în procesul de elaborare, piesele care se lucrează la strung sau maşina care se află pe banda rulantă etc.). Se consideră p.n. acele materiale care la inventariere se constată că au parcurs o parte din procesul tehnologic prevăzut. O astfel de producţie nu a fost nici recepţionată şi nici nu i s-au întocmit acte de depozitare. Ea se poate afla în secţie în momentul inventarierii, poate fi depozitată provizoriu în magazia secţiei sau în secţia următoare ori se poate afla în afara întreprinderii în vederea montării la client. De asemenea, se consideră p.n. producţia aflată în stadiul de probă conform clauzelor contractuale. Nu se consideră p.n. comenzile anulate şi nici cele întrerupte. Importanţa pe care o prezintă stabilirea justă a p.n. în ce priveşte indicatorii economici ai activităţii întreprinderii a impus organizarea şi ţinerea unei evidenţe operative exacte a existenţei şi a mişcării unei asemenea producţii în cadrul secţiilor de fabricaţie. Din datele evidenţei operative privind p.n. se stabilesc elementele pe baza cărora se pot lua măsuri privind deficienţele organizatorice, tehnice şi financiare, care împiedică ritmul de desfăşurare normală, potrivit programului producţiei neterminate. Se ştie că soldul şi structura p.n. constituie elementele de bază ale indicelui de realizare a producţiei globale. Pentru a răspunde sarcinilor, evidenţa operativă trebuie să fie astfel organizată încât să facă posibilă oglindirea rezultatelor intermediare şi succesive ale procesului de producţie atât din punct de vedere valoric, în cadrul sarcinii de reducere a costurilor, cât şi din punctul de vedere al circuitului activelor circulante respective. Ea trebuie să mai reflecte corelaţiile dintre soldurile p.n. desfăşurate pe produse şi loturi. Evidenţa operativă se ţine după procedeul de itinerar (de marşrut) pentru p.n. în cazul fabricaţiei succesive (producţia individuală, de serie mică şi în loturi mari), precum şi în cazul fabricaţiei care nu necesită volum mare de muncă, cum ar fi fabricarea de piese mici. în astfel de cazuri se foloseşte fişa de însoţire, întocmită pe baza fişei tehnologice, de la prima până la ultima operaţiune. Cu ajutorul fişei de însoţire se execută: controlul tehnic de calitate, predarea pieselor la magaziile intermediare, calcularea cantităţilor şi stabilirea stadiului în care se găsesc piesele (bune, rebutate, semifabricate, în curs de fabricare sau de montare etc.), precum şi calcularea costurilor de produciie. în cazul fabricaţiei paralel succesive (producţia de serie mare şi cu volum mare de muncă), în care predarea pieselor pentru continuarea prelucrării lor se face în mai multe partizi, evidenţa se ţine pe totalitatea pieselor prelucrate de fiecare secţie în parte. O evidenţă separată se ţine cu ajutorul rapoartelor de control şi salarizare, pentru fabricaţiile cu ciclu închis (în secţiile în care piesele parcurg întregul complex de operaţiuni), precum şi în producţia pe bandă. Cheltuielile aferente p.n. se stabilesc prin inventarierea efectivă a producţiei neterminate aflate în secţii, prin aprecierea tehnică a stadiului sau a gradului de efectuare a operaţiunilor tehnologice şi prin metoda contabilă, potrivit căreia aceste cheltuieli rămân după scăderea din totalul cheltuielilor de producţie a cheltuielilor aferente produselor finite, deşeurilor, semifabricatelor înmagazinate şi rebuturilor, al căror cost se include în producţia marfă. în întreprinderi, inventarierea p.n. şi a semifabricatelor de producţie proprie se efectuează periodic, de cele mai multe ori lunar, însă obligatoriu anual, înaintea întocmirii dării de seamă şi a 142 PRO bilanţului contabil. Prin aceste inventarieri se asigură controlul asupra integrităţii valorilor materiale în procesul de producţie, stabilirea influenţei în plus sau în minus a producţiei neterminate asupra valorii producţiei globale şi marfa, precum şi consumurile specifice realizate, rebuturile, deşeurile, perisabilităţile etc., controlul asupra decontării salariilor directe, în special a celor în acord. P.n. se evaluează de obicei la costul efectiv din perioada curentă sau din cea precedentă, pe articole de calculaţie folosite la calcularea costurilor produselor, cu excepţia articolelor de calculaţie „Rebuturi definitive şi cheltuieli de remaniere44, „Compensarea uzurii instrumentelor şi mecanismelor cu destinaţie specială44, „Alte cheltuieli speciale44 şi „Cheltuieli de desfacere44, care se includ în producţia marfa. Evaluarea p.n. se mai poate face la costurile stabilite sau la costul normativ, când se foloseşte metoda normativă. In producţia vegetală, p.n. constă în cheltuielile de producţie efectuate cu lucrările agricole de toamnă pentru producţia anului viitor (ogoare, însămânţări agricole de toamnă, lucrările efectuate la vii şi la pomi fructiferi după recoltare etc.). V. şi normativul producţiei neterminate. PRODUS, bun material care rezultă dintr-un proces de muncă. PRODUS BANCAR, rezultat monetar obţinut din desfăşurarea activităţii bancare, care se prezintă, în principal, sub forma creditelor, a dobânzilor încasate pentru creditele acordate, a comisioanelor primite, echivalente serviciilor prestate etc. PRODUS BANCAR NET, diferenţa, soldul dintre produsele bancare (formate în principal din dobânzile percepute la creditele acordate) şi cheltuielile bancare (constituite în principal din dobânzile plătite pentru capitalurile colectate). P.b.n. trebuie să fie mai mare decât cheltuielile de exploatare, care cuprind salariile personalului, chirii, amortismente, impozite, iluminat, încălzit, telefon, fax, imprimantă. P.b.n. poate fi oarecum asimilat adaosului comercial. P.b.n. se formează ca rezultat din volumul de afaceri, respectiv capitaluri investite, şi din rata profitului (diferenţa dintre dobânzile medii ale creditelor acordate şi dobânzile la capitalurile colectate). Rezultă că p.b.n. depinde de volumul de operaţiuni (capitaluri medii) şi rata profitului. La nivel macroeconomic, volumul operaţiunilor este determinat de masa monetară, iar la nivel microeconomic, depinde de mărimea şi de strategia fiecărei bănci, care acceptă sau nu anumite riscuri bancare. Rata profitului bancar este diferită în funcţie de tipul de activitate desfăşurată de fiecare bancă. De pildă, băncile de depuneri au un profit mai mare ca urmare a faptului că ele dispun de o reţea dezvoltată de colectare, care le permite să mobilizeze cu deosebire depunerile slab remunerate sau neremunerate; evident, aceste bănci au cheltuieli determinate de aceste reţele. La rândul lor, băncile de credit pe termen mediu şi lung, care se finanţează, în cea mai mare măsură, pe piaţa monetară, au cheltuieli mai mici de exploatare. De asemenea, rata profitului depinde de nivelul general al dobânzilor practicate. în general, se constată că dobânda la depuneri este staţionară sau creşte foarte încet, în timp ce dobânda la creditele acordate de bănci are o tendinţă de creştere. V. şi produs bancar. PRODUS BURSIER, denumire generică folosită pentru activele şi titlurile financiare tranzacţionate în bursă. PRODUS DE ASIGURARE, prestarea de către societăţile de asigurări a unui serviciu asiguratului în schimbul primei de asigurare pe care acesta a plătit-o. Sunt p. de a.: "plata sumei asigurate pentru persoanele cuprinse în asigurare; "plata de despăgubiri în cazuri de daune la bunuri; "plata unei sume de bani către o terţă persoană pentru compensarea prejudiciului provocat de către asigurat. PRODUS FINIT, bun material a cărui fabricaţie s-a încheiat în unitatea economică şi care corespunde standardelor stabilite şi este destinat livrării. PRO 143 PRODUS GLOBAL 1. Totalitatea valorilor de întrebuinţare obţinute într-o ramură a producţiei materiale în decurs de un an. Prin însumarea p.g. realizat în toate ramurile producţiei materiale se obţine produsul social total. 2. Parte componentă a produsului social total care cuprinde valoarea bunurilor create într-o ramură a producţiei materiale în decurs de un an, sporul de valoare creat în ramurile care constituie o continuare a procesului de producţie în sfera circulaţiei (activitatea productivă din comerţ, din transportul de mărfuri şi telecomunicaţii etc.) şi serviciile cu caracter productiv (cercetarea ştiinţifică legată de producţie etc.). PRODUS INTERN BRUT, indicator sintetic al economiei naţionale, care exprimă valoarea tuturor mărfurilor produse şi a serviciilor prestate într-o anumită perioadă, de obicei într-un an, de către o anumită naţiune. P.i.b. reprezintă suma valorilor adăugate realizate de agenţii economici care activează în ţară, la care se adaugă taxa pe valoarea adăugată corespunzătoare produselor şi taxele vamale. P.i.b. ia drept criteriu teritoriul ţării. Indiferent dacă întreprinderile sunt româneşti sau străine, ele contribuie la crearea p.i.b. Dar activitatea întreprinderilor româneşti şi a filialelor lor din străinătate nu se cuprinde în p.i.b. P.i.b. se calculează făcând diferenţa între valoarea totală a bunurilor şi serviciilor produse în anul luat în calcul şi valoarea bunurilor şi serviciilor produse şi consumate pentru producerea de noi bunuri şi servicii, numită consum intermediar. Prin modul cum statistica îl calculează, p.i.b. cuprinde în structura sa nu numai veniturile primare, ci şi veniturile derivate şi uneori chiar anumite venituri fictive. P.i.b. se calculează în preţuri curente (v.), în preţuri de piaţă (v.) şi în preţurile factorilor de producţie. Prin scăderea sumei impozitelor indirecte din p.i.b., exprimat în preţuri de piaţă, se obţine mărimea p.i.b. exprimat în preţurile factorilor de producţie. Cuantumul p.i.b. creat de către o anumită ţară exprimă potenţialul economic al ţării respective, posibilităţile ei de dezvoltare, puterea ei de concurenţă faţă de alte ţări, fiind folosit în diferitele analize comparative internaţionale. Bunurile şi serviciile care constituie acest indicator sunt folosite pentru consumul public (guvernamental) şi pentru consumul privat (personal); de asemenea, se folosesc pentru formarea brută a capitalului, adică pentru înlocuirea bunurilor de capital fix scoase din funcţiune şi creşterii stocului de capital al economiei şi exportului net, adică diferenţa dintre valoarea exportului şi importului de bunuri şi servicii. PRODUS INTERN NET, indicator sintetic macroeconomic care se obţine scăzând din produsul intern brut consumul de capital fix, adică deducând amortismentul mijloacelor fixe. P.i.n. este cunoscut şi sub numele de venit naţional. P.I.N. = P.I.B.-Am. V. şi produs intern brut; produs naţional brut; produs naţional net. PRODUS NAŢIONAL BRUT, indicator sintetic valoric calculat pe un an, care cuprinde produsul intern brut la care se adaugă intrările, respectiv ieşirile nete de venituri din sau spre alte ţări, adică soldul relaţiilor economice externe. Altfel spus, p.n.b. se determină adăugând la produsul intern brut producţia finală brută a agenţilor economici naţionali care îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării. P.n.b. poate fi mai mic, egal sau mai mare decât produsul intern brut şi se calculează atât în preţuri de piaţă (v.), cât şi în preţurile factorilor de producţie. V. şi produs intern brut. PRODUS NAŢIONAL NET, indicator sintetic macroeconomic care exprimă valoarea de piaţă a bunurilor şi a serviciilor prestate în decurs de un an într-o ţară. P.n.n. se obţine prin scăderea amortismentului din produsul naţional brut (v.) şi se exprimă în preţuri de piaţă sau în preţuri ale factorilor de producţie. P.N.N. = P.N.B.-Am. w4 PRO PRODUS NECESAR, partea din produsul social creată de lucrătorii din sfera producţiei materiale, necesară întreţinerii, instruirii şi reproducţiei forţei de muncă atât a lucrătorilor direcţi, cât şi a familiilor acestora. Limita maximă a p.n. este echivalentă cu valoarea forţei de muncă şi se prezintă în cea mai mare măsură sub forma salariului. Mărimea p.n. depinde de nivelul de dezvoltare economică, de nivelul productivităţii muncii sociale, de raportul în care produsul naţional brut se împarte între fondul de dezvoltare şi fondul de consum. PRODUS NET, indicator sintetic macroeconomic care se determină prin deducerea din produsul global a cheltuielilor materiale de producţie. V. şi produs global. PRODUS PENTRU SINE, parte din produsul nou creat care se repartizează lucrătorilor din sfera producţiei materiale. P. pentru s. îmbracă următoarele forme: salariile individuale, sporuri, adaosuri, premii, gratificaţii, participarea personalului la beneficii etc., veniturile primite din fondurile social-culturale ale statului, veniturile obţinute din gospodăria personală, mai puţin impozitul datorat statului, veniturile obţinute din fondurile social-culturale ale cooperativelor etc. PRODUS PENTRU SOCIETATE, parte din produsul nou creat de către lucrătorii din sfera producţiei materiale în timpul de muncă pentru societate şi cedat societăţii. PRODUS SOCIAL, totalitatea valorilor de întrebuinţare (bunuri materiale şi spirituale) create într-o ţară într-o anumită perioadă, de regulă într-un an, de către lucrătorii din sfera productivă. P.s. se realizează în procesul reproducţiei simple şi lărgite, fiind o categorie economică ce oglindeşte finalitatea activităţii productive. Din acest punct de vedere, p.s. este o categorie economică prin care se exprimă rezultatul întregii munci sociale productive şi reflectă totalitatea legăturilor complexe ce se formează în procesul diviziunii sociale a muncii între ramurile din sfera producţiei materiale. P.s. se produce şi se consumă în permanenţă pe tot parcursul anului, ceea ce înseamnă că el nu trebuie înţeles ca o cantitate de bunuri materiale pe care societatea le-ar putea utiliza doar la sfârşitul anului, când eventual le-ar repartiza pentru consumul productiv şi pentru consumul individual. La finele fiecărui an există, desigur, anumite stocuri din bunurile materiale produse (maşini, materii prime, materiale, diferite bunuri de consum etc.), dar acestea reprezintă numai o parte a p.s. P.s. poate fi privit din punctul de vedere al structurii materiale, el fiind format din mijloace de producţie şi bunuri de consum neproductiv, şi din punctul de vedere al valorii sale, în componenţa căreia intră valoarea mijloacelor de producţie consumate în procesul producţiei materiale şi produsul nou creat (venitul naţional). Matematic, p.s. se determină ca sumă a producţiei globale (v.) obţinute în toate ramurile producţiei materiale: industrie, construcţii, agricultură, transporturi şi telecomunicaţii, în măsura în care acestea din urmă servesc sfera productivă etc. Creşterea p.s. este influenţată de sporirea productivităţii muncii sociale şi de creşterea volumului de muncă socială depusă în ramurile producţiei materiale. între p.s. şi avuţia naţională există o legătură indisolubilă. Astfel, creşterea an de an a produsului social exercită o influenţă hotărâtoare asupra creşterii şi diversificării avuţiei naţionale, atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ. Cu cât avuţia naţională este mai mare, cu atât există condiţii mai bune pentru creşterea p.s. V. şi avuţie naţională; venit naţional; produs naţional brut; produs intern brut. PRODUS SOCIAL FINAL 1. Parte importantă a produsului social constituită din venitul naţional şi din fondul de amortizare al anului dat. 2. Totalitate a valorilor de întrebuinţare finite confecţionate într-o anumită perioadă de timp. P.s.f. cuprinde valoarea mijloacelor de muncă şi a bunurilor de consum produse, valoarea stocurilor de producţie existente la sfârşitul anului şi valoarea nou creată, împreună cu valoarea mijloacelor de producţie preluate din anii anteriori (valoarea stocurilor de materii prime, materiale, combustibili etc. existente la începutul anului şi acea parte a mijloacelor fixe care corespunde uzurii lor şi care s-a transmis asupra producţiei). în determinarea p.s.f. se evită înregistrarea repetată a consumului de obiecte ale PRO 145 muncii, putându-se aprecia mai exact proporţiile dintre ramuri, baze reale pentru comparaţiile cu economia altor ţări. PRODUS SOCIAL PRIMAR, totalitatea valorilor de întrebuinţare create de către economia naţională în decurs de un an, existente înainte de participarea ţării la schimburile comerciale externe. P.s.p. oglindeşte sintetic nivelul de dezvoltare economică, structura economiei, modul de utilizare a forţei de muncă etc. şi este condiţionat în structura şi în cuantumul său de condiţiile tehnice, materiale şi umane ale activităţii de producţie autohtone. PRODUS SOCIAL SECUNDAR, totalitatea valorilor de întrebuinţare create într-un an, după participarea ţării la schimburile comerciale externe. P.s.s. oglindeşte gradul de participare a economiei naţionale la diviziunea internaţională a muncii. Structura şi cuantumul său depind de cerinţele interne ale consumului productiv şi ale consumului individual. PRODUSE ACCIZABILE, produse supuse accizelor cum sunt următoarele: bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, alcool etilic, produse din tutun, uleiuri minerale, cafea verde, cafea prăjită, cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, confecţii din blănuri naturale, articole din cristal, bijuterii din aur şi/sau platină, cu excepţia verighetelor, autoturisme şi autoturisme de teren, produse de parfumerie, aparate video de înregistrat sau de reprodus, dublu casetofoane cu redare de pe banda magnetică sau compact disc, aparate de luat imagini fixe şi alte camere video cu înregistrare, cuptoare cu microunde, aparate pentru condiţionat aer, de perete sau de ferestre, care formează un singur corp, arme de vânătoare şi arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport, iahturi şi bărci cu motor pentru agrement. PRODUSE FINANCIARE, totalitatea titlurilor financiare negociabile. Titlurile financiare negociabile sunt o parte a titlurilor de creanţă. Titlurile de creanţă confirmă existenţa unor creanţe şi sunt de două feluri, şi anume: titluri de creanţă obişnuite (ordinare) şi hârtii de valoare (v.). După modul de creare, p.f. pot fi: primare, emise pentru mobilizarea de capital * propriu (de exemplu acţiunile), mobilizarea de împrumuturi pe termen scurt (bonurile de tezaur şi de casă, certificatele de depozit) şi pe termen lung (de exemplu obligaţiunile); derivate, între emitent-vânzător şi cumpărător-investitor, care se pot negocia la bursă; sintetice, instrumente noi de plasament emise de societăţi financiare prin combinarea activelor cu caracter financiar. P.f. pot fi materializate, îmbrăcând forma unor documente scrise, în forme şi culori plăcute, atractive, care se diferenţiază unele de altele, şi nematerializate, care constau în înscrierea valorii titlului în contul persoanei care a făcut subscrierea, la societatea emitentă sau la un intermediar abilitat (bancă, bursă). Prin dematerializare, p.f. se pot folosi în diferite procedee informatice. P.f. dematerializate folosite deja într-o serie de ţări prezintă avantajul că nu pot fi pierdute sau furate, mai ales în cazul celor la purtător. Aceste p.f. prezintă avantaje şi pentru societatea emitentă, deoarece o costă mai puţin gestiunea lor. De exemplu, pentru acţiuni se ţine registrul acţionarilor. PROFIT, categorie economică proprie economiei de piaţă. Câştigul, avantajul obţinut de o persoană fizică sau juridică sub formă bănească dintr-o activitate economică, din executarea de lucrări sau prestarea de servicii, peste nivelul costurilor. P. se determină ca diferenţă între încasări şi cheltuieli sau ca diferenţă între preţul cu ridicata şi costul produsului, lucrării sau serviciului, plus taxa pe valoarea adăugată (acciza), efectuându-se următorul calcul: P = PR - (PC + TVA), în care: P = profitul; PR = preţul cu ridicata; PC = preţul de cost (costuri); TVA = taxa pe valoarea adăugată. 146 PRO Cuantumul încasărilor (veniturilor) depinde de mai mulţi factori, cum sunt: volumul producţiei marfa, structura producţiei, calitatea produselor, nivelul preţurilor de vânzare în funcţie de cererea şi oferta de pe piaţă. P. poate fi definit şi ca o compensaţie a întreprinzătorului pentru riscurile pe care le întâmpină în desfăşurarea activităţii economice şi care pot duce la pierderea de capital. P. se cuvine agentului economic pentru: "folosirea capitalului propriu; ■efortul de conducere, care se îmbină cu pregătirea profesională, talentul şi priceperea; "ideile transpuse în practică, capacitatea de a organiza producţia, comercializarea, valorificarea mărfurilor; "asigurarea contra riscurilor. Rezultă că p. este un venit care răsplăteşte capitalul utilizat, munca agentului economic (întreprinzătorului) şi posibilitatea producerii riscurilor. P. îndeplineşte următoarele funcţii: a) indicator sintetic de apreciere a eficienţei folosirii capitalurilor şi a desfăşurării activităţii; b) sursă de autofinanţare şi deci de autodezvoltare a agentului economic; c) pârghie de cointeresare a acţionarilor sau a asociaţilor, a proprietarilor individuali şi a salariaţilor; d) izvor de plată a costurilor capitalurilor împrumutate; e) sursă importantă de alimentare a bugetului public naţional; f) mijloc de control asupra gestiunii economice şi financiare. Pentru ca p. să realizeze aceste funcţii sunt necesare stabilirea reală, corectă a costurilor de producţie şi dimensionarea judicioasă a preţurilor de vânzare, avându-se în vedere cererea şi oferta de mărfuri de pe piaţă. P. este un excedent de venituri peste nivelul costurilor. Având în vedere cuantumul şi destinaţiile sale, p. prezintă o importanţă deosebită atât pentru agentul economic, cât şi pentru economia naţională. Punctul de plecare în stabilirea rezultatelor financiare, a p., îl constituie veniturile şi cheltuielile; de nivelul acestora depinde cuantumul p. sau al pierderii. Având în vedere nivelul veniturilor şi al cheltuielilor, se degajă preocuparea de o importanţă hotărâtoare pentru agentul economic şi pentru întreaga societate de a se elabora în aşa fel strategia şi tactica, de a se lua măsuri sistematice, pe o perioadă apropiată şi îndepărtată, în vederea creşterii veniturilor şi reducerii cheltuielilor. Reducerea cheltuielilor trebuie înţeleasă ca o cale esenţială care duce la micşorarea preţurilor de vânzare, care la rândul său duce la creşterea puterii de cumpărare a monedei naţionale, la ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Cea mai mare parte a cheltuielilor se face pentru activitatea de bază, după cum şi veniturile principale provin din această activitate. Pentru a supravieţui şi a dezvolta în condiţii de concurenţă, fiecare agent economic trebuie să desfăşoare o activitate care să se soldeze cu venituri cât mai mari şi cu cheltuieli cât mai mici. Nivelul p. evidenţiază gradul de eficienţă a activităţii, a folosirii activului economic şi a pasivului, respectiv a capitalului economic şi a celui financiar. Activitatea este eficientă dacă eforturile - cheltuielile - se compensează din venituri şi dacă se obţine un excedent, un profit. Dacă se înregistrează pierderi, situaţia este anormală şi are ca efect consumarea capitalului şi imposibilitatea de a-1 mai reface, înregistrarea pierderilor înseamnă, în esenţă, că preţul de vânzare este mai mic decât costurile, încălcându-se principiul rentabilităţii şi al creşterii economice. P. caracterizează cantitativ şi calitativ întreaga activitate a agentului economic, modul de gospodărire a patrimoniului, a activului economic şi a pasivului financiar, relevând gradul de organizare, conducere şi realizare a gestiunii economice şi financiare. P. poate creşte pe următoarele căi: reducerea costurilor de producţie, care se poate obţine prin creşterea productivităţii muncii, reducerea consumurilor specifice, a rebuturilor şi a deşeurilor, a cheltuielilor neproductive, a pierderilor, prin folosirea înlocuitorilor, însă fără a afecta calitatea mărfurilor şi a lucrărilor, prin retehnologizarea producţiei, prin organizarea raţională a muncii şi a producţiei; accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante; creşterea volumului producţiei; îmbunătăţirea calităţii produselor; modificarea sortimentului şi a asortimentului producţiei; studierea cererii şi a ofertei; modificarea preţului de vânzare etc. V. şi profit acumulat; profit agregat; profit brut; profit net; profit capitalizat. PROFIT ACUMULAT, parte a profitului care se află în contul de profit şi pierderi şi care se reportează în contabilitatea anului următor, după ce s-au plătit dividendele, după plata diferitelor taxe şi după prelevarea părţii corespunzătoare pentru alimentarea fondului de rezervă. V. şi profit; profit brut; profit net. PRO 147 PROFIT ADMIS, p. ce rămâne la dispoziţia agentului economic care l-a creat, după plata impozitului pe profit şi a altor obligaţii fiscale. P.a. se mai numeşte profit net şi se foloseşte după cum doreşte agentul economic. PROFIT AGREGAT, cuantumul profitului total obţinut de investitor, determinat prin multiplicarea profitului pe unitatea de produs cu mărimea lotului tranzacţionat. PROFIT BANCAR, p. creat de muncitorii din sfera productivă, determinat ca diferenţă între cuantumul dobânzilor şi al comisioanelor încasate şi cele plătite de bancă, inclusiv celelalte cheltuieli pe care le-a efectuat. P.b. constituie o categorie economică ce concretizează relaţiile economice dintre bancheri (creditori), pe de o parte, şi întreprinzători (debitori), pe de altă parte. P.b. are o rată care tinde să fie egală cu rata medie a p. din industrie, transporturi, comerţ etc., datorită migrării capitalurilor dintr-un domeniu în altul. PROFIT BRUT, rezultatul financiar total obţinut ca urmare a utilizării întregului capital al întreprinderii, din care nu s-a efectuat nici o scădere de cheltuieli suportabile din profit. P.b. exprimă eficienţa cu care sunt folosite capitalul întreprinderii, forţa de muncă şi condiţiile naturale (în agricultură, silvicultură) într-un exerciţiu financiar. PROFIT CAPITALIZAT, parte din profitul net al unei societăţi comerciale, reţinută după plata dividendelor în vederea dezvoltării producţiei. în anumite cazuri, p.c. poate fi supus unui supraimpozit de către stat. PROFIT COMERCIAL, p. creat în domeniile productive, pe care industriaşul sau agricultorul îl cedează comerciantului pentru realizarea mărfurilor produse. PROFIT DE BURSĂ, p. care se obţine din comerţul cu mărfuri şi hârtii de valoare (v.). PROFIT DE MONOPOL (SUPRAPROFIT DE MONOPOL), p. care se obţine ca urmare a menţinerii de către agenţii economici a poziţiei de monopol pe piaţă, iar profitul neaşteptat este câştigul obţinut datorită unor conjuncturi economice şi politice în care preţul mărfii nu ţine seama de costuri, iar concurenţa nu există. PROFIT INDUSTRIAL, p. creat în sfera producţiei materiale şi însuşit de către industriaş în funcţie de cuantumul întregului capital (constant şi variabil) avansat. PROFIT LEGAL (LEGITIM), p. care se obţine în condiţiile respectării normelor juridice economice, financiare şi fiscale. Legitimitatea profitului constituie condiţia fundamentală a desfăşurării activităţii agentului economic. PROFIT NELEGAL (NELEGITIM), p. obţinut prin încălcarea normelor legale, indiferent dacă nerespectarea legislaţiei a avut loc voit sau nevoit. P.n. nu poate aparţine celui care l-a încasat. PROFIT NET, partea din profitul brut care rămâne după ce s-a plătit impozitul pe profit, s-au achitat alte obligaţii fiscale şi, eventual, s-au alimentat unele fonduri (de rezervă, de risc) etc., precum şi după scăderea pierderilor neimputabile din anii precedenţi, însă numai în limita în care acestea pot fi acoperite din profitul realizat în următorii doi ani celui în care activitatea s-a încheiat cu pierdere. P.n. este rezultatul prevederii viitorului şi a reducerii riscurilor într-o măsură mai mare decât au putut să o facă ceilalţi concurenţi. V. şi profit brut. 148 PRO PROFIT PUR, p. care rămâne după ce din încasările totale ale agentului economic realizate într-o anumită perioadă, se deduc toate costurile de producţie. P.p. este necesar să se realizeze datorită incertitudinii viitorului. V. şi profit. PROFITABILITATE, situaţie economico-fmanciară a agentului economic, care atestă capacitatea acestuia de a obţine profit, de a realiza venituri mai mari decât cheltuielile, din care să se poată acorda dividende acţionarilor, să se poată plăti dobânzi pentru creditele folosite, salariaţii să poată participa la profit etc. PROFITUL BRUT CE REVINE LA 1 000 LEI MIJLOACE FIXE, indicator financiar care reflectă utilizarea eficientă a mijloacelor fixe concretizată în creşterea cifrei de afaceri, reducerea costurilor de producţie, îmbunătăţirea calităţii produselor şi creşterea profitului. Acest indicator se calculează astfel: P.B. LA 1 000 lei M.F. = —. 1 000, MF în care: PB = profitul brut; MF= mijloacele fixe. PROFITUL FONDATORULUI, formă a dividendului (v.) care se cuvine exclusiv acţionarilor fondatori şi care se determină ca diferenţă între preţul acţiunilor la cursul pieţei şi valoarea nominala a acţiunilor. V. şi acţiune. PROGNOZĂ, prevedere, evaluare aniticipativă, probabilă, a tendinţelor de dezvoltare tehnico-ştiinţifică, economică şi socială, pe baza datelor din prezent şi trecut. în domeniul prevederii viitorului se foloseşte un ansamblu de metode şi tehnici bazate pe planuri, previziuni şi ipoteze. Trăsăturile prognozei sunt: are un orizont mai limitat în timp decât ipotezele; se întocmesc având la bază metodele matematice, şi nu intuiţia, ca la ipoteze; clarifică procesul de dezvoltare, respectiv mersul probabil al tuturor evenimentelor, nu numai al unor evenimente, ca în cazul ipotezelor; spre deosebire de plan, p. este o previziune a dezvoltării viitoare. în domeniul programării economice, p. are următoarele sarcini principale: "analiza pe baze ştiinţifice a proceselor şi a tendinţelor economice, ştiinţifico-tehnice şi sociale, a interacţiunilor obiective dintre fenomenele economice şi sociale în condiţii istorice concrete; "determinarea situaţiei existente şi a problemelor principale ale dezvoltării economice; "estimarea diferitelor tendinţe pentru viitor şi previziunea noilor probleme ce urmează a fi rezolvate; "stabilirea principalelor alternative de dezvoltare economico-socială în perspectivă, alegerea alternativei posibile de dezvoltare şi adoptarea deciziei optime. P. poate fi pe termen scurt (până la trei ani), pe termen mţjlociu (3-7 ani) şi pe termen lung (de peste zece ani). ❖ P. a cursurilor de schimb, evaluare anticipată, prevedere a tendinţelor de evoluţie a cursului de schimb al unei valute, avându-se în vedere datele din trecut, din prezent, precum şi influenţa unor factori noi naţionali şi internaţionali. în condiţiile actuale, raporturile valorice între valutele diferitelor ţări se stabilesc pe pieţele valutare care se modifică în timp, având influenţă asupra preţurilor de pe piaţa internaţională, asupra încasărilor în valută şi deci asupra indicatorilor de eficienţă. Date fiind implicaţiile riscului valutar, sunt necesare studii şi analize pentru prognozarea cursului valutar. V. şi risc valutar. ❖ P. financiară, precizare a tendinţelor de dezvoltare a potenţialului financiar al economiei şi a cerinţelor de resurse financiare, pe baza cărora se studiază gradul de realizare a echilibrului financiar şi obţinerea unei eficienţe economice înalte, în condiţiile diferitelor variante ale dezvoltării economico-sociale a ţării. P.f. este un mijloc de fundamentare ştiinţifică a planului financiar, contribuind la elaborarea direcţiilor şi a obiectivelor din fiecare etapă. PRO 149 PROGRAM INDIVIDUAL DE RECUPERARE A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ, sistem complex de măsuri şi tratament medico-sanitar, de gimnastică medicală, de tratament balnear etc. menit să ducă la recuperarea capacităţii de muncă a persoanei în cauză. P. se adoptă pentru asiguraţii aflaţi în incapacitate de muncă pe o durată mai mare de 90 de zile. P. se întocmeşte de către medicul expert al asigurărilor sociale în funcţie de natura, stadiul, prognosticul bolii şi este structurat pe etape. P.i. de r. este obligatoriu şi se realizează de către organele competente. Dreptul la prestaţii de asigurări sociale se suspendă dacă asiguraţii nu urmează sau nu respectă p.i. de r. După fiecare etapă prevăzută în p.i. de r. asiguraţii sunt supuşi reexaminării medicale. în funcţie de rezultatele acesteia, medicul expert al asigurărilor sociale, după caz, actualizează p.i. de r., recomandă reluarea activităţii profesionale sau propune pensionarea de invaliditate. Asiguraţii care îşi redobândesc capacitatea de muncă total sau parţial se pot reîncadra în muncă potrivit recomandărilor medicului expert al asigurărilor sociale, cu sprijinul caselor teritoriale de pensii şi al agenţiilor pentru ocupare şi formare profesională din judeţe şi din municipiul Bucureşti. P.i. de r. poate cuprinde şi tratamentul balnear care nu se suportă de la asigurările sociale de stat, în funcţie de tipul bolii. Durata tratamentului balnear este 15-21 de zile şi se stabileşte de medicul expert al asigurărilor sociale în funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului. Pentru asiguraţii care se află în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 90 de zile şi pentru pensionarii de invaliditate, contravaloarea biletelor pentru tratament balnear se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. Beneficiază de tratament balnear, şi alte categorii de asiguraţi, în limitele fondului pentru tratament balnear cu suportarea de către beneficiar a unei părţi din costul biletului de tratament. V. şi indemnizaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă. PROGRAMAREA CONCEDIILOR DE ODIHNĂ, stabilirea succesiunii în timpul anului a concediilor de odihnă de bază şi suplimentare, astfel încât să nu fie stânjenită desfăşurarea normală a activităţii unităţii. P.c. de o. se face la sfârşitul anului, pentru anul următor, de către conducerea unităţii, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor. La programarea c. de o. ale salariaţilor, conducerea unităţii trebuie, în măsura posibilului, să ţină seama de specificul activităţii celuilalt soţ. C. de o. sunt programate în tot cursul anului calendaristic în funcţie de interesele bunei desfăşurări a activităţii unităţii. De pildă, pentru unităţile de învăţământ şi pentru instanţele judecătoreşti, c. de o. se programează în timpul vacanţelor şcolare, universitare, judecătoreşti, după caz. Când sunt respectate condiţiile legale de p.c. de o., salariaţii nu se pot adresa instanţelor judecătoreşti pentru a contesta programarea stabilită. P.c. de o. poate fi modificată, la cererea salariatului, în următoarele cazuri: "salariatul se află în concediu medical; "salariata cere concediu de odihnă înainte sau în continuarea concediului de maternitate; "salariatul este chemat să îndeplinească îndatoriri publice; "salariatul este chemat să satisfacă obligaţii militare, altele decât serviciul militar în termen; "salariatul urmează sau trebuie să urmeze un curs de calificare, recalificare, perfecţionare sau specializare, în ţară sau străinătate; "salariatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o staţiune balneoclimaterică, caz în care data începerii concediului de odihnă va fi cea indicată în recomandarea medicală; "salariata se află în concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani. Efectuarea concediului de odihnă se întrerupe în următoarele cazuri: "salariata intră în concediu de maternitate; "salariatul se află în incapacitate temporară de muncă; "salariatul este chemat să îndeplinească obligaţii militare sau îndatoriri publice; "salariatul urmează sau trebuie să urmeze un curs de calificare, recalificare, perfecţionare sau specializare etc. în asemenea cazuri, restul zilelor de concediu se efectuează după încetarea situaţiilor respective sau se face o nouă programare a lor. Concediul de odihnă se întrerupe şi în cazul în care salariatul este rechemat la serviciu, prin dispoziţia scrisă a conducerii unităţii, numai pentru nevoi de serviciu neprevăzute. în cazul rechemării, persoanele în cauză au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor legate de efectuarea concediului în altă localitate, egale cu sumele cheltuite pentru prestaţia de care nu au mai putut beneficia din cauza rechemării. Concediul de odihnă cuvenit salariaţilor detaşaţi în alte unităţi 150 PRO se programează şi se acordă de către unităţile la care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Angajaţii detaşaţi la o altă unitate având sediul în altă localitate au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport dus şi întors din localitatea unde sunt detaşaţi în localitatea în care se află unitatea la care sunt salariaţi, pentru cazul în care concediul se efectuează în timpul detaşării. V. şi concediu de odihnă; concediu de odihnă suplimentar. PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR -U.N.E.P. (UNITED NATIC>NS ENVIRONMENT PROGRAMME), instituţie, organism al Organizaţiei Naţiunilor Unite, constituit în decembrie 1972, cu sediul la Nairobi - Kenia. România este membră a U.N.E.R Principalul obiectiv al U.N.E.P. este „protejarea şi ameliorarea mediului înconjurător pentru generaţiile prezente şi viitoare**. U.N.E.P. este un organism internaţional care coordonează activitatea de conservare a mediului înconjurător, pe care o desfăşoară în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, prin unele instituţii specializate internaţionale, precum şi un stimulator al cunoaşterii stării mediului de pe Terra, al politicilor naţionale şi internaţionale de protecţie a mediului. U.N.E.P. efectuează o evaluare a mediului - corectează şi supraveghează schimbările, organizează schimburi de informaţii şi efectuează diferite analize - se ocupă de gestiunea mediului (diferite probleme de gestiune, concepte, instrumente, dreptul mediului înconjurător, acorduri între state etc.) şi iniţiază diferite măsuri de sprijin în domeniul educaţiei, informaţiei, formării de cadre, acordării de asistenţă tehnică etc. U.N.E.P. este condus de către consiliul de administraţie, care acţionează în domeniile: ■aşezările umane şi sănătatea oamenilor; "ecosistemele terestre; "mediul şi dezvoltarea; ■oceanul; "energia; "catastrofele naturii. Activitatea U.N.E.P. este deschisă tuturor membrilor O.N.U. Pentru a-şi îndeplini funcţiile în condiţii cât mai bune, U.N.E.P. a înfiinţat unele organisme de lucru (Sistemul Mondial de Supraveghere Continuă a Mediului, Sistemul Internaţional de Referinţă; Registrul Internaţional de Substanţe Chimice Potenţial Toxice), precum şi unele centre de activitate ale programului (Centrul de Activitate a Programului pentru Mări Regionale de la Geneva, Biroul Industriei şi Mediului de la Paris). PROGRAMUL PHARE (engl. ASSISTANCE FOR ECONOMIC RESTRUC-TURING IN THE COUNTRIES OF CENTRAL AND EASTERN EUROPE), p. al Comunităţii Europene, care cuprinde un efort deosebit de susţinere a procesului de reconstrucţie economică aflat în plină desfăşurare în ţările din Europa Centrală şi de Est - Bulgaria, Cehia, Polonia, Iugoslavia, România, Slovacia şi Ungaria - şi care constă în acordarea de sprijin financiar şi tehnic în domeniile principale ale guvernelor respective, în vederea creării condiţiilor unei economii de piaţă bazate pe proprietatea privată şi pe libera iniţiativă. P.p. nu prevede altceva decât asigurarea de fonduri financiare din care guvernele beneficiare să-şi finanţeze programele proprii de reconstrucţie şi reorientare economică. PROGRESIVITATEA IMPUNERII, principiu al impunerii fiscale potrivit căruia cotele şi impozitul cresc pe măsura creşterii venitului (a averii), fapt ce afectează echitatea fiscală. Ritmul progresivităţii depinde de natura şi mărimea venitului impozabil, de categoriile de plătitori, de politica fiscală a statului din perioada respectivă etc. P.i. are următoarele obiecţiuni: ■nu se ştie întotdeauna de unde să înceapă progresivitatea şi unde să se termine; "dacă impozitul progresiv este prea ridicat, dă loc la fraude; "să se stabilească un minimum de venit care nu trebuie impozitat; "are loc o tendinţă de nivelare a veniturilor; "cu cât cetăţeanul este mai bine calificat, munceşte mai mult, dă rezultate mai bune, cu atât plăteşte un impozit mai mare din venitul său etc. V. şi impozit; cote progresive. PROIECT DE ANSAMBLU, lucrare întocmită pe baza temei de proiectare şi a documentaţiei tehnico-economice de fundamentare a acestuia. P. de a. are ca scop: "să adâncească studiul privind oportunitatea şi posibilitatea tehnică de realizare a investiţiei propuse, în locul ales, la capacitatea şi la termenele prevăzute; "să definitiveze studiul privind eficienţa PRO 151 economică şi principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei; "să asigure alegerea justă a terenului de construcţie, ţinând seama de sursele optime de aprovizionare cu materii prime, combustibil, apă, aburi, energie etc.; "să definitiveze studiul privind tehnologia de fabricaţie şi cooperările necesare; "să permită comandarea utilajului; "să stabilească gabaritele şi soluţiile constructive ale principalelor obiecte, precum şi soluţiile arhitecturale şi de sistematizare; "să stabilească consumurile specifice de materiale principale de construcţie; "să determine valoarea totală a investiţiei, desfăşurată pe obiecte şi pe cheltuieli; "să stabilească diferitele metode de execuţie a lucrărilor; "să eşaloneze lucrările pe obiecte în cadrul termenului final de punere în funcţiune, întocmind şi graficul de eşalonare. V. şi proiect de execuţie. PROIECT DE EXECUŢIE, document de plan în care se precizează acele părţi ale proiectului de ansamblu care sunt necesare execuţiei lucrărilor. El se elaborează după aprobarea proiectului de ansamblu, cu respectarea indicaţiilor şi a recomandărilor date la aprobarea acestuia, şi are drept scop rezolvarea în detaliu a tuturor problemelor cu privire la soluţiile tehnologice, funcţionale, constructive şi arhitecturale necesare realizării investiţiei şi precizarea valorii exacte a devizului pe obiecte, în limita valorii totale aprobate la proiectul de ansamblu. PROIECT TEHNIC, lucrare întocmită pentru fiecare obiect de investiţie, prin care se rezolvă principalele probleme tehnice, stabilindu-se indicatorii tehnico-economici ai investiţiei proiectate şi costul acesteia. PROMILĂ1 . Un atât la mie sau din mie. 2. Suma pe care debitorul o plăteşte creditorului - în mod obişnuit pe un an - la 1 000 de lei împrumut primit. PROPORŢIA DE DAUNE , raport care arată în procente la câte cazuri din cele asigurate s-au produs pagube ca urmare a acţiunii fenomenelor sau evenimentelor acoperite prin asigurare. P. de d. se calculează prin raportarea numărului bunurilor asigurate la care s-au produs daune la numărul total al bunurilor asigurate. Cunoaşterea p. de d. prezintă importanţă pentru societatea de asigurări, fiindcă influenţează volumul răspunderilor asumate şi nivelul primei de asigurare. PROPORŢIA PROFITULUI NET ÎN CIFRA DE AFACERI, indicator cu ajutorul căruia se determină şi se analizează rezultatele financiare obţinute de agentul economic, după compensarea din încasări a cheltuielilor de exploatare, a amortismentului, a dobânzilor la creditele folosite, precum şi a impozitelor către bugetul de stat. Acest indicator se determină după următoarea relaţie: PN Pjt, =—100, 115 CA în care: Prp = proporţia profitului net faţă de cifra de afaceri; PN = profitul net; CA = cifra de afaceri. PROPORŢIONALITATEA IMPUNERII, principiu general al impozitării potrivit căruia impozitul se calculează prin aplicarea cotelor proporţionale, fapt ce asigură păstrarea raportului între venitul impozabil şi suma impozitului, contribuind la realizarea echităţii fiscale. V. şi cote proporţionale; principiile generale ale impozitării. PROPRIETAR, persoană fizică sau juridică titulară a unui drept de proprietate asupra unui bun şi care exercită în nume propriu prerogativele pe care le are proprietarul. 152 PRO PROPRIETATE, raport juridic prin care o persoană fizică sau juridică îşi însuşeşte bunuri materiale, care reprezintă o condiţie esenţială a oricărei activităţi productive şi, în acelaşi timp, o condiţie principală a existenţei şi a dezvoltării oricărei societăţi. Relaţiile de proprietate fac parte din relaţiile de producţie şi prin urmare din baza economică a societăţii. PROPRIETATE INTELECTUALĂ, p. asupra operelor create de inteligenţa umană. P.i. cuprinde, în principal: drepturile de autor, mărcile de fabrică şi de comerţ, brevetele de invenţii etc. PROPUNERE DE CREDITE PE TERMEN SCURT, document de plan întocmit trimestrial de către sucursalele judeţene ale băncii, pentru materialele aprovizionate de beneficiarii de investiţii, pentru piesele de schimb şi obiectele de inventar care constituie prima dotare, pentru cheltuielile necesare efectuării probelor tehnologice şi pentru completarea surselor proprii destinate finanţării investiţiilor. în aceste p. sunt prezentate mai întâi creditele curente şi apoi creditele cu dobânzi majorate. La p. de c. pe t.s. întocmite de sucursală se anexează centralizatoarele propunerilor de credite întocmite în acelaşi mod pentru fiecare titular de investiţii. PRO-R ATA, modalitate de determinare a taxei pe valoarea adăugată deductibile aferente bunurilor şi serviciilor aprovizionate care se calculează anual ca raport între veniturile proprii şi veniturile totale, inclusiv cele din subvenţii prevăzute în buget. Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor destinate realizării operaţiunilor impozabile se stabileşte pe bază de pro-rata, determinată ca raport între valoarea prestărilor de servicii către terţi şi valoarea totală a prestărilor de servicii prevăzută în buget. V. şi taxa pe valoarea adSugatS. PROSPECT, document care conţine toate informaţiile cerute de lege pentru emisiunea/distribuirea de titluri financiare necesare pentru ca investitorul potenţial să poată evalua calităţile investiţiei şi pentru a ajunge la o decizie raţională privind oferta făcută. PROSPECT DE EMISIUNE, comunicare publică scrisă în care se arată punctele principale din actul constitutiv al unei societăţi anonime, precum şi numele şi prenumele persoanelor care au luat iniţiativa înfiinţării ei. P. de e. îi determină pe unii acţionari să participe cu capitalul lor la constituirea societăţii. PROSPECT DE EMISIUNE A OBLIGAŢIUNILOR SOCIETĂŢILOR COMERCIALE, document întocmit de societatea pe acţiuni în vederea emiterii de obligaţiuni prin subscripţie publică şi care se publică de către consiliul de administraţie al societăţii, fiind vizat de instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea. P. de e. a o. cuprinde: "denumirea, obiectul, sediul şi durata societăţii; "capitalul social şi rezervele; "data contractului de societate, a modificărilor ce i s-au adus şi data publicării lor; "situaţia patrimoniului social după ultimul bilanţ contabil aprobat; "categoriile de acţiuni emise de societate; "suma totală a obligaţiunilor ce urmează să fie emise şi a celor care au mai fost emise, modul de rambursare, valoarea nominală a obligaţiunilor, dobânda lor, tipul acestora (nominative sau la purtător); "sarcinile ce grevează imobilele societăţii; "data publicării hotărârii adunării generale care a aprobat emisiunea obligaţiunilor. Subscripţia obligaţiunilor se face pe exemplarele p. de e. PROSPECTUL DE EMISIUNE A TITLURILOR DE STAT, document oficial aprobat prin ordin al ministrului finanţelor, care stabileşte termenii şi condiţiile de emisiune a unei anumite serii de titluri de stat. Cu cel puţin zece zile lucrătoare înainte de data vânzării titlurilor de stat, Ministerul Finanţelor publică în Monitorul Oficial un ordin al ministrului Finanţelor care cuprinde: "seriile titlurilor de stat care urmează să fie emise; "data scadenţei, valoarea PRO 153 totală a emisiunii; "valorile nominale individuale; "modalitatea şi data vânzării titlurilor de stat; "modalităţile şi data decontării titlurilor de stat achiziţionate; "agentul de plată, de înregistrare şi de transfer; "prospectul de emisiune. Ministerul Finanţelor pune la dispoziţia Băncii Naţionale a României prospectul fiecărei emisiuni a titlurilor de stat în vederea distribuirii acestuia potenţialilor cumpărători. După încheierea plasamentului, respectiv după terminarea vânzărilor, întocmeşte un comunicat oficial care se face public în termen de maximum cinci zile lucrătoare. Comunicatul oficial conţine, pe lângă toate datele din prospect, date referitoare la termenii şi condiţiile de adjudecare a emisiunii respective. Banca Naţională a României, în calitate de agent, asigură distribuirea comunicatului oficial tuturor deţinătorilor, precum şi pe canalele de mass-media. PROSPECTUL DE OFERTĂ PUBLICĂ DE TITLURI DE VALOARE, document care cuprinde datele de identificare a emitentului, organizarea, situaţia economico-financiară şi evoluţia activităţii acestuia, informaţii privind caracteristicile titlurilor de valoare (v.) ce urmează a fi oferite, precum şi alte elemente cerute de lege. P. de o.p. cuprinde: "informaţii generale, adică: "denumirea şi sediul înregistrat al societăţii comerciale; "data şi numărul înmatriculării societăţii comerciale în Registrul Comerţului, precum şi eventualele modificări ale contractului sau statutului acesteia; "forma şi obiectul de activitate al societăţii comerciale, sucursalele şi filialele sale; "durata societăţii comerciale; "capitalul social subscris şi vărsat, rezervele, valoarea bunurilor aduse ca aport în natură, modul de evaluare şi numărul de acţiuni acordate pentru acestea; "numele şi prenumele administratorilor şi cenzorilor, domiciliul, cetăţenia, vârsta, calificarea, experienţa profesională, funcţia şi vechimea în funcţie a acestora, curriculum vitae pentru directori; "numele şi prenumele sau denumirea acţionarilor, domiciliul ori sediul şi cetăţenia sau naţionalitatea acestora, acţiunile comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni; "numărul salariaţilor şi structura acestora pe activităţi în cadrul societăţilor comerciale etc.; "informaţii privind activitatea emitentului, respectiv: "informaţii referitoare la activitatea emitentului, precum şi la natura şi la rezultatele înregistrate în ultimii trei ani; ■sarcinile ce grevează imobilele societăţii comerciale; "bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi pentru anul fiscal trecut; "raportul cenzorilor; "dividendele acordate în ultimii cinci ani sau de la constituire; "principalii factori care fac oferta publică de titluri de valoare speculativă sau de mare risc; "informaţii privind emisiunea, unde se arată: "hotărârea adunării generale a acţionarilor societăţii comerciale privind noua emisiune de titluri de valoare şi data publicării acesteia; "tipul şi clasa titlurilor de valoare ce urmează a fi emise, numerele de lot şi seriile acestora; "mărimea fondurilor scontate a se obţine ca urmare a emisiunii de titluri de valoare, numărul şi valoarea nominală şi/sau valoarea de subscripţie a titlurilor de valoare, preţul propus al emisiunii; "destinaţiile principale ale încasărilor obţinute din vânzarea titlurilor de valoare; "locul şi datele de deschidere şi de închidere a ofertei publice de titluri de valoare, dreptul de anticipare a datei închiderii; "procedurile de adoptat atât în caz de exces de subscripţie, cât şi în caz de cerere insuficientă; "numele şi adresa agenţiei de negociere care intermediază oferta publică de titluri de valoare; "numele şi adresa fiecărui autor şi/sau agent însărcinat cu plata, execuţia şi menţinerea registrului acţionarilor; "lista cu titlul, suma şi procentul voturilor titlurilor de valoare emise de către emitent şi destinate fiecărei persoane sau grup de persoane care a completat o cerere de negociere, listă care va nominaliza fiecare proprietar; "cerinţe informaţionale privind emisiunea de acţiuni, care cuprind: "titlul clasei de titluri de valoare, specificarea categoriei (nominative sau la purtător), numărul lor pe categorii şi valoarea nominală a acţiunilor; "prevederi referitoare la drepturile de dividende, conversie, răscumpărare, drepturi de vot, drepturi de lichidare, drepturi de preempţiune şi restricţii referitoare la înstrăinare; ■prevederi referitoare la modificarea drepturilor deţinătorilor de titluri de valoare; "orice alte condiţii materiale; "cerinţe informaţionale privind emisiunea de obligaţiuni, care cuprind: ■denumirea acestor titluri de valoare, suma oferită şi, în caz de înscriere, cantitatea totală autorizată şi cantitatea totală la vedere, la cea mai recentă dată posibilă; "suma totală a obligaţiunilor ce urmează să fie emise şi a celor care au mai fost emise, modul de rambursare, 154 PRO valoarea nominală a obligaţiunilor, dobânda lor, tipul acestora (nominative sau la purtător); ■prevederi referitoare la subordonarea drepturilor deţinătorilor de obligaţiuni în raport cu alţi deţinători de titluri de valoare sau creditori ai emitentului; "prevederi referitoare la scadenţă, dobândă, conversiune, răscumpărare, amortizare sau retragere; "contractele financiare ale emitentului; "tipurile de evenimente care duc la incapacitate de plată; "prevederi referitoare la modificarea caracteristicilor titlurilor de valoare, a drepturilor deţinătorilor, a termenilor şi a condiţiilor de emisiune a obligaţiunilor care urmează a fi oferite public; "procedura necesară să impună acţiuni din partea mandatarului; "categoriile de acţiuni emise de societatea comercială; ■orice alte condiţii materiale; "informaţii privind emisiunea altor titluri de valoare (garanţii, alte drepturi etc.), care evidenţiază: "volumul titlurilor de valoare ce susţin aceste garanţii sau drepturi; "perioada în care şi preţul la care garanţiile pot fi exercitate; "volumul şi drepturile garanţiilor la vedere; "prevederi referitoare la schimbări sau ajustări în preţ; "alte condiţii considerate oportune. Informaţiile cuprinse în p. de o.p. sunt prezentate pe răspunderea emitentului şi poartă semnăturile a două persoane. PROSPECTUL EMISIUNII DE TITLURI FINANCIARE, document întocmit şi publicat de către emitentul de titluri financiare, care oferă publicului investitor date şi detalii referitoare la activitatea sa economico-financiară, organizarea societăţii, destinaţiile în care se va utiliza capitalul ce urmează a fi obţinut prin emisiunea respectivă. P. preliminar, p. publicat anterior emisiunii, cu scopul de a stimula interesul investitorilor, şi difuzat concomitent cu înaintarea cererii de înregistrare a emisiunii, fară a menţiona însă preţul titlurilor financiare ce urmează a fi emise. P. final, p. ce se publică simultan cu emisiunea primară şi care cuprinde aceleaşi elemente din p.p., la care se adaugă preţul de vânzare a titlurilor financiare emise. PROSPECTUL EMISIUNILOR DE OBLIGAŢIUNI EXTERNE, document ce se întocmeşte de către debitorul sau intermediarul financiar care îl reprezintă şi care se prezintă subscriptorilor. P. cuprinde o detaliere a modalităţilor de împrumut, şi anume: "modalitatea referitoare la condiţiile în care se efectuează împrumutul; "modalitatea care cuprinde detalii referitoare la emitent; "modalitatea cu privire la obligaţiile pe care şi le asumă debitorul în cazul în care condiţiile de împrumut stabilite nu se pot realiza. O primă condiţie a împrumutului este indicarea băncii care acţionează în calitate de agent al emitentului-debitor. Această bancă trebuie să aibă o experienţă bogată în montarea împrumutului prin emiterea de obligaţiuni şi o bună capacitate de plasament. P. mai cuprinde: descrierea detaliată a obligaţiunilor, informaţii asupra valorii nominale a obligaţiunilor, structura lor pe cupiuri, informaţii asupra scadenţei cupoanelor de dobânzi, condiţiile şi termenele de valabilitate a obligaţiunilor etc. De asemenea, p. cuprinde durata împrumutului, termenele la care unele tranşe de obligaţiuni sunt prevăzute a fi răscumpărate şi termenul final al împrumutului, dobânda, preţul de emisiune şi cel de răscumpărare la scadenţă, modalităţile de amortizare (stingere) a împrumutului, informaţii cu privire la cotarea şi la negocierea obligaţiunilor etc. în cazul împrumuturilor private, p. trebuie să conţină informaţii din ultimul bilanţ şi din ultimul cont de profit şi pierderi, precum şi menţiuni referitoare la dividendele plătite în ultimii ani de funcţionare etc. Pentru emisiunile publice, p. trebuie să conţină şi indicaţii asupra randamentului impozitelor - dacă emitent este statul - ultimele conturi anuale şi situaţia financiară a colectivităţii debitoare. PROSPECTUL ÎMPRUMUTULUI, document ce se publică în ţară sau în străinătate (după felul împrumutului public) cu prilejul lansării împrumutului, în care se arată toate condiţiile lansării, subscrierii şi amortizării împrumutului respectiv. V. şi datorie publică; împrumut public de stat. PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, necesitate obiectivă, vitală, a prezentului şi viitorului omenirii, care cuprinde un complex de măsuri deosebit de importante PRO 155 ce trebuie întreprinse sistematic de către toţi factorii naţionali şi internaţionali pentru protejarea şi conservarea naturii, a Terrei. Apărarea şi conservarea naturii trebuie să constituie o preocupare de prim ordin a tuturor oamenilor, a agenţilor economici, a statelor naţionale, precum şi a comunităţii internaţionale. In condiţiile actuale, activitatea industrială, casnică, agricolă, urbanizarea, petrecerea timpului liber în cadrul natural pe care îl reprezintă Terra sunt generatoare de numeroase daune, conduc la poluarea solului, a apelor, a atmosferei, la decimarea unor specii de animale şi plante. La acestea se adaugă şi comportarea reprobabilă a unor persoane: aruncarea ambalajelor pe străzi, în parcuri, în păduri, tulburarea liniştii publice, poluarea sonoră etc. In aceste condiţii, omenirea trebuie să acţioneze raţional pe toate planurile pentru a proteja mediul înconjurător, pentru păstrarea echilibrului ecologic, pentru acurateţea componentelor naturii - bunul de nepreţuit al societăţii umane. Oamenii fac parte din natură, ei transformă şi adaptează natura, însă trebuie să-i respecte legile, cerinţele, şi astfel să se asigure continuitatea umană pe planeta noastră. Având în vedere interesele generale ale omenirii, obiectivele dezvoltării economice şi sociale, sunt necesare utilizarea raţională a tuturor resurselor naturale, protejarea şi conservarea naturii şi respectarea echilibrului ecologic. Numai respectarea acestor cerinţe va putea asigura prezentul şi viitorul omenirii şi dezvoltarea economico-socială a tuturor naţiunilor lumii. P.m.î. constituie o necesitate obiectivă deoarece: "exercită influenţe pozitive asupra stării de sănătate a oamenilor, asupra condiţiilor de viaţă, asupra speranţei de viaţă, asupra prelungirii duratei medii de viaţă şi duratei medii de viaţă active; "conduce la creşterea productivităţii muncii, la dezvoltarea economico-socială, la creşterea produsului naţional brut; "asigură protejarea resurselor naturale naţionale pe calea prelucrării superioare complexe, reciclarea materialelor, lichidarea risipei; "contribuie la conservarea resurselor fundamentale: aerul, apa şi solul etc. în prezent, sunt necesare măsuri energice pentru depoluarea mediului, pentru prevenirea degradării şi a agresiunii la adresa mediului. Trebuie căutate şi adoptate asemenea căi de dezvoltare încât să fie exclusă orice contradicţie între creşterea economică şi protecţia echilibrului ecologic. O concepţie mult dezbătută pe plan mondial este ecodezvoltarea, potrivit căreia dezvoltarea trebuie să se bazeze pe forţele proprii, să se aibă permanent în vedere interesele şi cerinţele de viaţă ale populaţiei, să se urmărească realizarea unităţii dintre societate şi natură, să se elaboreze tehnologii alternative menite să conducă la utilizarea cu maximum de eficienţă a resurselor locale cu un prejudiciu minim asupra mediului ambiant. P.m.î. trebuie înfăptuită în acelaşi timp atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, de către fiecare persoană, de către stat, precum şi de comunitatea internaţională. Pentru a obţine un profit cât mai mare la un preţ dat, agenţii economici tind să nu efectueze cheltuieli pentru p.m.î.; ei fac astfel de cheltuieli numai în măsura în care consecinţele negative respective le afectează propriul profit. Ignorarea p.m.î. de către agenţii economici conduce la degradarea lui, produce pagube întregii comunităţi umane şi, în cele din urmă, lor înşile. Este necesară o concepţie nouă, o concertare a tuturor preocupărilor pentru p.m.î. în acest scop, agenţii economici sunt chemaţi să întreprindă o gamă largă de măsuri, dintre care se menţionează: ■proiectarea produselor şi serviciilor care nu degradează mediul ambiant; "folosirea de tehnici şi tehnologii care să permită utilizarea eficientă a resurselor naturale, substituirea resurselor neregenerabile şi epuizabile cu resurse regenerabile şi care să evite degradarea mediului ambiant; ■îmbunătăţirea calităţii produselor; "adoptarea unor măsuri adecvate în agricultură, prin care să se păstreze proprietăţile solului. Statele lumii sunt chemate să ia măsuri pentru combaterea şi atenuarea consecinţelor degradării mediului înconjurător, cum sunt următoarele: "elaborarea şi utilizarea de tehnologii nepoluante; "aplicarea de măsuri ferme contra tuturor formelor de poluare; "reciclarea deşeurilor; "folosirea raţională a resurselor naturale; "aplicarea unei rate optime de consum; "elaborarea şi aplicarea unor măsuri economice care să ţină seama de cerinţele protejării mediului ambiant; "stabilirea de stimulente antipoluante; "cooperarea tehnico-ecologică, economico-ecologică şi ştiinţifică internaţională pentru p.m.î., pentru educarea întreprinzătorilor şi a populaţiei în spiritul apărării şi conservării naturii. Lumea interdependentă în care trăim nu trebuie să cunoască frontiere în ceea ce priveşte p.m.î. Conştiinţele naţionale şi internaţionale trebuie să fie mereu treze. în progresul societăţii omeneşti, 156 PRO o importanţă deosebită o are educaţia ecologică a lumii contemporane. P.m.î. trebuie să facă parte din convingerile morale ale tuturor membrilor societăţii, care trebuie să manifeste o mai mare responsabilitate faţă de patrimoniul natural. Este necesar un nou comportament faţă de tot ceea ce ne înconjoară. PROTECŢIA MUNCII 1. Componentă importantă a protecţiei sociale, care asigură cele mai bune condiţii desfăşurării procesului de muncă, cu scopul prevenirii riscurilor de accidente şi de îmbolnăvire profesională, pentru apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. 2. Ansamblul măsurilor şi al acţiunilor instituţionalizate ce se întreprind pentru organizarea, desfăşurarea şi controlul procesului de muncă la nivelul fiecărui loc de muncă, al fiecărei unităţi şi ramuri economice şi la nivelul economiei naţionale, în vederea asigurării integrităţii anatomofuncţionale, a vieţii şi a sănătăţii persoanelor care participă la procesele de muncă din toate domeniile vieţii economico-sociale. 3. Totalitatea normelor juridice care reglementează relaţii sociale complexe şi măsurile luate pentru aplicarea criteriilor ergonomice şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă la nivelul ştiinţei şi tehnicii mondiale, pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, pentru reducerea efortului fizic prin mecanizarea muncilor grele şi periculoase, precum şi pentru asigurarea unor condiţii speciale de muncă femeilor şi tinerilor, urmărindu-se asigurarea condiţiilor materiale pentru buna desfăşurare a procesului de muncă, ocrotirea şi apărarea vieţii şi a sănătăţii tuturor participanţilor la procesul muncii printr-o serie de măsuri tehnico-organizatorice şi prin conduita oamenilor. P.m. cuprinde şi controlul respectării tuturor normelor care reglementează procesul muncii. Constituţia României prevede la art. 41, alin. 2 şi 3: „Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minimm brut pe ţară, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.“ De asemenea, Codul muncii prevede: „îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă, grija pentru apărarea vieţii şi a sănătăţii oamenilor muncii în procesul de producţie, pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale constituie o preocupare permanentă a statului, o obligaţie de prim ordin a tuturor ministerelor şi a celorlalte organe centrale, a unităţilor economice şi a instituţiilor." Prin înzestrarea întreprinderilor cu maşini şi utilaje de înaltă tehnicitate, prin mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie se asigură uşurarea efortului fizic al muncitorilor, securitatea muncii acestora, fapt pentru care statul alocă fonduri importante pentru p.m. Codul muncii prevede: „Măsurile de protecţie a muncii se stabilesc prin norme de tehnică a securităţii şi de igiena muncii - pe locuri de muncă, maşini, utilaje, aparate, instalaţii, echipamente şi procese tehnologice". In ţara noastră, p.m. se asigură încă din faza de proiectare a obiectivelor şi de realizare a investiţiilor. în acest sens, Codul Muncii prevede: „... Parte integrantă a procesului de producţie, protecţia muncii se va asigura încă din faza de proiectare a obiectivelor şi de realizare a investiţiilor - clădiri, instalaţii, utilaje, echipamente, aparate, dispozitive - la amplasarea şi la exploatarea acestora, precum şi la introducerea de noi procese tehnologice, corespunzător nivelului ştiinţei şi tehnicii modeme. Unităţile noi sau reutilate nu îşi pot începe activitatea total sau parţial decât cu autorizarea prealabilă a organelor de protecţie a muncii şi a organelor sanitare." Tot în Codul muncii se prevede: „Persoanele încadrate în muncă au dreptul, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, la echipament de protecţie gratuit. De asemenea, au dreptul, în condiţiile legii, la echipament de lucru. Persoanelor care lucrează în anumite condiţii vătămătoare sau periculoase li se acordă în timpul lucrului, potrivit dispoziţiilor legale, alimentaţie specială în scopul creşterii rezistenţei organismului." Legislaţia de specialitate prevede că prin p.m. trebuie să se asigure cele mai bune condiţii de muncă, prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale. P.m., normele de securitate şi de igienă a procesului de muncă sunt obligatorii pentru toate întreprinderile şi ramurile economiei naţionale, pentru toate domeniile de activitate PRO 157 şi pentru toate categoriile de salariaţi (personalul din unităţi de stat, private şi obşteşti, membri cooperatori, ucenici, elevi, studenţi în perioada efectuării practicii profesionale sau în timpul vizitelor didactice efectuate în unităţi productive). Caracteristicile p.m. sunt următoarele: p.m. este o problemă importantă de stat; între dreptul la muncă şi p.m. există o legătură indisolubilă; p.m. se încadrează organic în procesul de muncă în sensul că orice proces de muncă, poate fi conceput şi realizat numai cu luarea concomitentă a tuturor măsurilor care să apere viaţa şi sănătatea participanţilor la muncă; disciplina muncii este o componentă esenţială a p.m.; p.m. este astfel reglementară şi realizată încât împleteşte interesele generale ale societăţii cu interesele personale ale salariaţilor şi cooperatorilor; p.m. îndeplineşte în primul rând funcţia de prevenire a accidentelor, a îmbolnăvirilor profesionale, mai întâi pe calea convingerii, a dezvoltării conştiinţei oamenilor. P.m. se realizează prin toate organele şi persoanele care organizează, conduc şi controlează procesele de muncă. în asigurarea p.m., sindicatele îndeplinesc un rol important. Fiecare unitate economică, departament, minister, instituţie este obligată să elaboreze programul de măsuri pentru p.m. şi să-l realizeze, să ia măsuri privind tehnica securităţii muncii şi măsuri de protecţie corespunzătoare fiecărui loc de muncă, inclusiv pentru prevenirea şi combaterea poluării mediului înconjurător, să asigure echipamentul de protecţie şi cel de lucru, să ia măsuri şi să asigure materiale igienico-sanitare, alimentaţie specială, să facă cercetări şi proiectări privind p.m., să facă propaganda şi instructajul pentru p.m. astfel încât persoanele încadrate în muncă să cunoască temeinic normele de securitate şi de igienă a muncii, pe care trebuie să le respecte în procesul desfăşurării activităţii lor. Pentru aducerea la îndeplinire a tuturor sarcinilor privitoare la p.m., unităţile economice, instituţiile şi celelalte organizaţii efectuează o serie de cheltuieli, grupate astfel: cheltuieli pentru îmbrăcăminte şi materiale de protecţie; cheltuieli ocazionate de măsuri sanitare, de întreţinerea şi de repararea instalaţiilor sanitare, precum şi cheltuieli pentru alimentele antidot, cheltuieli cu investiţiile pentru construirea de instalaţii, mecanisme, ventilatoare, băi etc. Cheltuielile pentru p.m. se finanţează din fondurile care se prevăd în programul de investiţii, în cel al cheltuielilor de producţie, în cel al cheltuielilor de circulaţie sau în planul financiar al instituţiei, după caz, în concordanţă cu cerinţele gestiunii economico-financiare. Conducerea unităţilor economice de stat şi cooperatiste, private, a instituţiilor este obligată să analizeze periodic, împreună cu organele sindicale şi medico-sanitare, cauzele accidentelor de muncă şi ale îmbolnăvirilor profesionale şi să ia măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea factorilor nocivi care pot pune în pericol sănătatea şi viaţa lucrătorilor. Toate unităţile sunt obligate ca, periodic, să informeze asupra realizării programului de măsuri pentru p.m. „Răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de protecţie a muncii o au, potrivit atribuţiilor ce le revin, cei care organizează, conduc, coordonează şi controlează procesele de muncă în unităţi. Persoanele încadrate în muncă sunt obligate să cunoască şi să respecte integral normele de securitate şi de igienă a muncii la locurile unde îşi desfăşoară activitatea, să folosească şi să întreţină în bune condiţii mijloacele de protecţie individuale ce le-au fost încredinţate. încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la tehnica securităţii şi la igiena muncii se constată de organele ierarhice superioare, organele Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii, de organele sanitare şi de organele sindicale şi atrage răspunderea disciplinară, administrativă sau penală, după caz, potrivit legii. în situaţiile în care fapta nu are un caracter penal, unitatea economică, instituţia etc. poartă răspunderea patrimonială pentru prejudiciile provocate personalului prin accidentele de muncă sau bolile profesionale etc. în acelaşi timp, personalul încadrat în muncă poartă răspunderea materială pentru prejudiciile provocate unităţii prin nerespectarea normelor care reglementează p.m. Scopul final al p.m. este asigurarea integrităţii anatomofuncţionale a omului în procesul de muncă. în ţara noastră, p.m. este organizată, coordonată şi controlată la nivel naţional de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, care au organe centrale şi teritoriale de specialitate. De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază organizează, coordonează şi controlează activitatea de protecţie a muncii din unităţile proprii, prin organele 158 PRO acestor ministere şi servicii. în aceste unităţi, cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi autorizarea din punctul de vedere al p.m. se efectuează de către organele superioare respective. în unităţile de stat, p.m. se realizează pe baza unui program de măsuri, fiind îndrumată şi urmărită de către organele de conducere ale acestora, sprijinite de către compartimentul care se ocupă cu p.m. V. şi accident de muncă; boală profesională; concediu de odihnă; concediu medical; igiena muncii; instructaj de protecţie a muncii; norme de protecţie a muncii; neluarea măsurilor de protecţie a muncii. PROTECŢIA PROPRIETĂŢII PRIVATE, protejarea proprietăţii private prin Constituţie şi prin alte acte normative. Constituţia României, la art. 41, prevede: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică, a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. (5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele 3 şi 4 se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie. (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii." PROTECŢIA SOCIALĂ, ansamblu de acţiuni, decizii şi măsuri întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor pe care evenimente considerate riscuri sociale le pot avea asupra condiţiilor de viaţă a populaţiei. Sistemul p.s. prezintă o serie de particularităţi de la o ţară la alta, se manifestă atât la nivelul prestaţiilor acordate, al numărului şi categoriilor de beneficiari, cât şi al structurii şi eficacităţii măsurilor folosite. Procesul complex şi inedit al tranziţiei se confruntă cu mari dificultăţi, reclamând costuri sociale ridicate. Reforma este însoţită de evoluţia îngrijorătoare a unor fenomene pe plan social: inflaţia, şomajul, polarizarea veniturilor, reducerea puterii de cumpărare, deficitul de bunuri de consum pe piaţă, cu implicaţii negative asupra sănătăţii, învăţământului, culturii, respectării ordinii de drept etc. România şi-a propus realizarea şi derularea unui sistem integrat de politică socială care, într-un proces dinamic, să coreleze realităţile economice şi sociale româneşti, dificultăţile tranziţiei, cu experienţa proprie şi cu cea a comunităţii internaţionale în domeniul protecţiei sociale. P.s. are în vedere nu numai condiţiile materiale de trai (ocuparea forţei de muncă, condiţiile de muncă, veniturile, consumurile, locuinţa, mediul ambiant etc.), ci şi condiţiile sociale precum sănătatea, instruirea şi educaţia, cultura, condiţiile de odihnă şi recreere, mediul social-politic, restructurarea ordinii sociale şi de drept etc. P.s. trebuie să asigure cetăţeanului condiţii rezonabile de viaţă, respectiv să-i asigure lui şi familiei sale un trai decent, civilizat. P.s. se referă la aproape toate riscurile la care sunt supuşi indivizii şi familiile lor: boală, invaliditate, bătrâneţe, familii cu copii, decesul, handicapul, persecutaţi politici, veterani de război, şomeri, elevi, studenţi, eroi ai Revoluţiei din Decembrie 1989, familii cu venituri mici sau fară venituri ş.a. P.s. este reglementată, în primul rând şi în principiu, de Constituţia României, care prevede: Articolul 47. Nivelul de trai. „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de PRO 159 protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice şi private prevăzute de lege.“ Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii. Articolul 49. Protecţia copiilor şi a tinerilor. „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. Statul acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav sau cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi tinerilor se stabilesc prin lege. Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise. Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. Autorităţile publice au obligaţia că contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării." Articolul 50. Protecţia persoanelor cu handicap. „Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap la viaţa comunităţii respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor." Izvorul p.s. este eficienţa economico-socială. Formele concrete ale p.s. sunt reglementate prin acte normative speciale. P.s. are la bază principiul solidarităţii umane, adică solidaritatea celor care nu au copii cu cei care şi-au asumat sarcina să crească şi să educe generaţiile următoare, solidaritatea celor sănătoşi faţă de cei bolnavi, solidaritatea celor activi faţă de cei în vârstă, solidaritatea celor angajaţi faţă de cei aflaţi în şomaj etc. în toate ţările lumii, statul intervine practic în domeniul protecţiei sociale. Cu privire la p.s. există câteva concepţii, şi anume: a) concepţia liberală a p.s.,care constă în acordarea încrederii în forţele pieţei. Familia asigură solidaritatea între generaţii. Asigurările private permit fiecăruia să-şi acopere riscurile după consideraţii proprii, asumându-şi plata costurilor implicate. Asistenţa de caritate de origine privată (Biserica, particularii) asigură ajutoarele pentru cei mai săraci; b) concepţia mutualistă, care se sprijină pe principiul asocierii. Persoanele se organizează în asociaţii de ajutor reciproc, la care aderă liber. Cotizaţiile tuturor acoperă riscurile fiecăruia; c) concepţia socializată (etatistă), care presupune implicarea statului. Potrivit acestei concepţii, toate persoanele din colectivitate au dreptul la o anumită p.s., independent de contribuţia lor la finanţare. Concepţia socializată (etatistă) este cea mai răspândită în Europa, unde marea majoritate a riscurilor sociale (v.) se acoperă de puterea publică, deşi în toate ţările există şi asociaţii de ajutor reciproc şi organizaţii de binefacere. Diversificarea şi extinderea p.s. au condus la creşterea deosebită a cheltuielilor sociale atât în ţările din vestul, cât şi în cele din estul Europei; unii specialişti consideră că această creştere ar fi constituit una dintre cauzele încetinirii creşterii economice, ale crizelor economice. într-o accepţiune mai largă, p.s. are în vedere nu numai condiţiile materiale de trai (ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă, veniturile şi consumurile, locuinţa şi mediul ambiant), ci şi condiţiile sociale, cum sunt: sănătatea, instruirea, educaţia, cultura, condiţiile de odihnă şi recreere, mediul social-politic, restructurarea ordinii sociale şi de drept. în fundamentarea şi aplicarea măsurilor de p.s., statul român a urmărit respectarea prevederilor Constituţiei României referitoare la drepturile omului, precum şi o serie de alte considerente şi principii, printre care se menţionează: protecţia demnităţii umane; universalizarea măsurilor de p.s.; promovarea principiilor solidarităţii şi justiţiei sociale; eliminarea oricărei forme de discriminare în întreaga politică de p.s.; promovarea parteneriatului social ca mijloc central şi de eficientizare a tuturor măsurilor de politică şi p.s.; flexibilitatea, respectiv adaptarea măsurilor de p.s. la necesităţile reale ale grupurilor şi persoanelor; orientarea pe cât este cu putinţă a obiectivelor şi măsurilor de politică şi p.s. în direcţia capacitării, mobilizării şi participării tuturor forţelor sociale la relansarea creşterii economice, munca fiind prima sursă a bunăstării şi libertăţii individului, sursa cea mai sigură a sănătăţii economiei; trecerea treptată la descentralizarea realizării p.s. şi, o dată cu aceasta, angajarea în activitatea de p.s. a agenţilor economici, a unităţilor administraţiei publice locale, a instituţiilor guvernamentale şi neguvemamentale, a societăţilor de caritate şi a persoanelor fizice, prin contribuţii materiale, băneşti şi sociale ale acestora, într-un cadru legal adecvat. Pe măsura 160 PRO realizării resurselor şi instrumentelor necesare, o dată cu principiul reparatoriu, se promovează pe scară largă principiul preventiv în p.s. Criteriile şi principiile de mai sus au constituit cadrul în analiza şi evaluarea critică a sistemului actual de p.s. în România şi contribuie la elaborarea, pe această bază, a reformei p.s. în ansamblu şi a diferitelor subsisteme componente în parte. Reforma p.s., care se află în plin proces de derulare, se desfăşoară în confruntare cu efectele negative ale recesiunii economice şi cu consecinţele sociale pe care aceasta le generează. Prin urmare, punerea în aplicare a unei politici flexibile de p.s. impune o permanentă adaptare şi readaptare în raport cu evoluţia prezentă şi prognozată a fenomenelor economice şi sociale, cu noile forme de risc social apărute în procesul trecerii la economia de piaţă şi susceptibile să apară în continuare. Este necesar a se defini şi evalua, astfel, o serie de echilibre sensibile care trebuie stabilite în cadrul politicii generale de p.s., cum ar fi, de exemplu, echilibrul dintre sectorul public şi cel privat, dintre protecţie şi autoprotecţie, dintre resurse şi nevoi sau dintre priorităţi aparent contradictorii. Având în vedere principiile enunţate, limitele resurselor materiale şi financiare existente şi condiţiile concrete din ţara noastră, au fost adoptate o serie de măsuri privind p.s., la început cu o serie de acţiuni privind p.s., cu o anumită spontaneitate, iar începând din anul 1993 pe baza programului de reformă economică şi socială. Pentru adoptarea celor mai adecvate măsuri de p.s., în raport cu nevoile specifice ale unor categorii de populaţie defavorizate, dar şi cu posibilităţile economiei naţionale, au fost realizate contacte permanente cu sindicatele, cu organizaţiile de pensionari, cu diferite organizaţii neguvemamentale. Prin intermediul mass-media, populaţia a fost permanent informată asupra măsurilor de p.s. adoptate sau în curs de adoptare. Principalele coordonate ale politicii sociale şi ale p.s. trebuie să aibă în vedere satisfacerea cerinţelor sociale, astfel încât să se asigure un nivel de trai decent al populaţiei. Coordonatele principale ale politicii sociale şi ale p.s. sunt: ■drepturile fundamentale ale omului, care potrivit reglementărilor internaţionale pot fi sintetizate astfel: toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi fără nici o deosebire; "dreptul la o egală protecţie din partea legii; "familia are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului; "dreptul la libertatea gândirii, a opiniilor şi a exprimării; "orice persoană, în calitate de membru al societăţii, are dreptul la securitatea socială; "avându-se în vedere resursele ţării, fiecare persoană are dreptul să se bucure de condiţii economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi pentru libera dezvoltare a personalităţii sale; "fiecare persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului; "toţi oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală; "orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure, atât lui, cât şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi care să poată fi completată, la nevoie, prin alte mijloace de p.s.; "oricare persoană are dreptul de a întemeia sindicate şi de a se afilia pentru apărarea intereselor sale; "fiecare persoană are dreptul la odihnă şi recreere, inclusiv la o limitare rezonabilă a zilei de muncă şi la concedii de odihnă anuale plătite; "oricare om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare; "el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă în urma unor împrejurări independente de voinţa sa; "mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire deosebită; "toţi copiii, indiferent că sunt născuţi în cadrul familiei sau în afara acesteia, se bucură de aceeaşi p.s.; "fiecare persoană are dreptul la învăţătură; "oricare persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii. în domeniul politicii şi p.s., un interes deosebit prezintă asigurarea unui nivel de trai decent. Elementele care stau la baza determinării nivelului de trai stabilite de organismele internaţionale (O.N.U., O.I.M., UNESCO) se exprimă prin următoarele componente: condiţii medico-sanitare, inclusiv demografice; alimentaţia şi nutriţia; educaţie, inclusiv elementară şi tehnică; condiţii de muncă; situaţia ocupării forţei de muncă (şomaj); consumul şi economiile realizate; transporturi; locuinţe; îmbrăcăminte; timp liber şi activităţi recreative; libertăţi umane etc. Cele mai importante forme ale p.s. sunt: asigurările sociale; asistenţa socială; asigurările de sănătate; protecţia mamei şi a copilului, a şomerilor, a PRO 161 persoanelor cu venituri mici, a invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război, a persoanelor cu handicap, a luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989, a persoanelor persecutate politic în cei 45 de ani de dictatură comunistă, a salariaţilor, a cumpărătorilor, a întregii populaţii. V. şi politică socială. PROTECŢIA SOCIALĂ A EROILOR-MARTIRI, A RĂNIŢILOR, INVALIZILOR Şl URMAŞILOR EROILOR-MARTIRI Al REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989, ansamblul măsurilor de ocrotire a acestor categorii de persoane, acordate în vederea compensării suferinţelor spirituale şi fizice la care au fost supuşi şi, în acelaşi timp, ca recunoaştere a meritelor celor care au contribuit la căderea regimului comunist din România, sub următoarele forme pecuniare, prestaţii în natură şi înlesniri fiscale: plata unor pensii; prioritate la închirierea şi cumpărarea de locuinţe din fondul de stat; stabilirea chiriei la tariful de bază prevăzut pentru un salariu sau o pensie minimă, fară aplicarea majorărilor ce se percep persoanelor care au un venit mediu lunar mai mare pe membru de familie; acordarea unei camere în plus pensionarilor de invaliditate de gradul I; acordarea de credite pentru cumpărarea sau construirea de locuinţe, în condiţiile cele mai favorabile prevăzute de lege; acces gratuit la tratament şi consultaţii în spitalele şi policlinicile Ministerului Sănătăţii şi ale Ministerului Apărării Naţionale; medicamente gratuite; acordarea gratuită de proteze; acces gratuit la sanatorii şi baze de tratament ale Ministerului Sănătăţii; transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun care aparţin unităţilor cu capital de stat şi, anual, 12 călătorii gratuite pe calea ferată, clasa I, dus-întors; atribuirea fară plată a locurilor de veci în cimitire. Persoanele care locuiesc în mediul rural au dreptul şi la 12 călătorii gratuite pe an, dus-întors, cu trenul sau cu autobuzul unităţilor cu capital de stat, până în localitatea reşedinţă de judeţ. Beneficiază de aceste gratuităţi şi însoţitorul pensionarului de invaliditate de gradul I; scutirea de plata taxelor şi impozitelor pentru clădiri şi terenul aferent, autoturisme, motociclu şi abonamente radio-tv; scutirea de plata impozitului pe salariu; posibilitatea cumulării pensiei cu orice alte venituri; acces gratuit la creşele şi grădiniţele subvenţionate de stat; acordarea gratuită a unui motociclu pentru persoanele care şi-au pierdut membrele inferioare ori au alte deficienţe locomotorii, prioritate la cumpărarea unui autoturism hycimat, prin acordarea de credite integrale în lei, precum şi scutirea de taxe vamale pentru un astfel de autoturism procurat din import; asistenţă juridică gratuită; pensionarea, cu reducerea vârstei prevăzute de lege cu cinci ani, pentru părinţii eroilor-martiri ai Revoluţiei, pentru soţii acestora, precum şi pentru răniţii Revoluţiei; burse pentru elevi şi studenţi în instituţiile de învăţământ de stat, indiferent de venituri, pentru copiii eroilor-martiri, ai invalizilor sau ai răniţilor Revoluţiei; obţinerea cu prioritate de împrumuturi bancare pentru investiţii, cu termen de rambursare dublu faţă de cel legal şi cu reducerea dobânzii la 50%; prioritate la angajarea ca vânzători la societăţile comerciale cu capital de stat; acordarea unei suprafeţe de teren în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991. Contractul de muncă al luptătorilor pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, încadraţi în unităţi cu capital de stat, nu poate fi desfăcut decât pentru motive imputabile lor. Văduvele eroilor-martiri care au în întreţinere doi sau mai mulţi copii minori primesc, pe lângă drepturile menţionate mai sus, o indemnizaţie lunară egală cu salariul minim pe economie, pe perioada cât aceştia urmează învăţământul obligatoriu. Drepturile acordate soţiei supravieţuitoare şi copiilor minori se pot acorda şi părinţilor, bunicilor, fraţilor şi surorilor eroilor-martiri, dacă dovedesc că la data decesului acestora se aflau în întreţinerea lor şi nu posedă mijloace proprii de existenţă. Părinţii eroilor-martiri care nu se aflau în întreţinerea acestora la data decesului beneficiază doar de: medicamente gratuite, scutire de plata impozitului pe clădiri şi terenul aferent, reduceri la impozitul pe salarii, transport gratuit urban, patru călătorii gratuite dus-întors pe calea ferată. De formele de protecţie socială menţionate mai sus nu beneficiază persoanele care au organizat, instigat sau au luptat, prin orice mod, împotriva Revoluţiei din Decembrie 1989, precum şi urmaşii acestora. Ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru cei care au fost răniţi în luptele pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, s-a instituit titlul de „Luptător 162 PRO pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989“. De asemenea, s-a instituit medalia „Revoluţia Română din Decembrie 1989“, pentru participanţii direcţi la Revoluţie. PROTECŢIA SOCIALĂ A FORŢEI DE MUNCĂ, parte a politicii sociale active a statului, privind utilizarea raţională şi protecţia forţei de muncă prin susţinerea cu mijloace eficiente a proceselor de ocupare şi mobilitatea persoanelor apte de muncă, simultan cu sprijinirea funcţionării normale a agenţilor economici şi a instituţiilor. P.s. a f. de m. se realizează pe mai multe căi, dintre care se menţionează: perfecţionarea şi adaptarea permanentă a legislaţiei specifice pieţei forţei de muncă la condiţiile concrete ale reformei economice din ţara noastră; acordarea indemnizaţiei de şomaj, a alocaţiei de sprijin, a indemnizaţiei de integrare profesională pentru tinerii absolvenţi de şcoli şi facultăţi, ca şi pentru tinerii lăsaţi la vatră care nu au lucrat înainte de încorporare; utilizarea unei părţi din fondul de şomaj pentru acordarea unor credite avantajoase pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu condiţia ca acestea să angajeze cel puţin 50% din forţa de muncă din rândul şomerilor; majorarea alocaţiei de sprijin de la 40% la 60% din salariul minim brut pe ţară impozitat; acordarea asistenţei medicale gratuite salariaţilor, pensionarilor, şomerilor şi membrilor de familie aflaţi în întreţinerea acestora; elaborarea de către agenţii economici a programelor proprii de activitate, prin care să anticipeze activităţile viitoare; introducerea şi extinderea managementului factorului uman, care să prevadă evoluţia numărului de personal, a meseriilor şi a cerinţelor de calificare, asigurându-se gestiunea previzională a ocupării şi calificării forţei de muncă; delimitarea între stat şi agenţii economici a activităţilor de ocupare şi adaptare profesională. în acest sens, au loc şi o diversificare şi descentralizare a atribuţiilor agenţilor economici, asociaţiilor profesionale, instituţiilor specializate neguvemamentale şi sindicatelor; protecţia socială a personalului specializat din industria de apărare naţională; promovarea legislaţiei privind formarea profesională; încurajarea şi sprijinirea programelor de lucru flexibile sau fracţionate pentru femei, prin realizarea cadrului legislativ care să asigure protecţia forţei de muncă feminine şi stimularea agenţilor economici în aplicarea acestor programe; gestionarea raţională a fondului de şomaj şi de control al utilizării acestui fond; aplicarea unui program de recrutare a personalului, cu prioritate din rândul şomerilor, pentru pregătirea şi plasarea acestora în activităţi de construcţii de locuinţe etc. Pentru realizarea obiectivelor referitoare la p.s. a f. de m., România şi-a extins cooperarea cu mai multe instituţii şi organisme internaţionale sau a încheiat acorduri bilaterale cu diferite ţări (Germania, Franţa ş.a.). V. şi reconversia profesională a forţei de muncă. PROTECTIA SOCIALĂ A INVALIZILOR, ORFANILOR Şl VĂDUVELOR DE RĂZBOI (I.O.V.R.), prestaţie noncontributivă ce se acordă din bugetul statului invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război, în principal sub formă de pensii. Pentru invalizii şi accidentaţii de război proveniţi dintre persoanele încadrate în muncă, pensia este stabilită în mod diferenţiat, iar pentru cei care erau încadraţi în muncă înainte de a deveni invalizi se acordă o pensie stabilită în cuantum fix. Pensia în cuantum fix este diferenţiată în funcţie de gradul de invaliditate (mari mutilaţi, gradul I, II sau III) şi pe mediul urban sau rural în care domiciliază beneficiarul. Pensionarii I.O.V.R. încadraţi în gradul I de invaliditate şi marii mutilaţi primesc pe lângă pensie şi o sumă fixă pentru supraveghere şi îngrijire, care este indexată. Soţiile şi copiii celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi ai celor care au decedat ulterior ca pensionari I.O.V.R. au dreptul la pensia de urmaş în condiţiile în care se acordă, potrivit legii, pensiile de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de stat. Pe lângă pensii, invalizii şi văduvele de război beneficiază, începând de la 1 august 1991, de indemnizaţii şi sporuri ce se acordă în baza Legii nr. 49/1991. De aceste drepturi beneficiază şi veteranii de război - persoane care au participat la război, fară însă a deveni invalide, care nu erau îndreptăţite la pensia I.O.V.R. şi cărora, în baza caracterului reparatoriu, statul le-a instituit indemnizaţii şi sporuri. La cuantumul indemnizaţiei lunare se acordă un spor în sumă fixă pentru primul an de participare la război, precum şi pentru fiecare lună care depăşeşte anul calendaristic în care au fost indexate. Văduva de război PRO 163 care are dreptul la pensia I.O.V.R. primeşte, pe lângă această pensie, şi pensia de asigurări sociale. Soţia supravieţuitoare a veteranului de război şi care nu s-a recăsătorit beneficiază de jumătate din indemnizaţia de veteran de război şi din renta lunară, precum şi de jumătate din numărul călătoriilor gratuite la care avea ori trebuia să aibă dreptul soţul decedat. Văduvele de război sunt scutite de impozit pentru indemnizaţiile şi rentele lunare, de impozitul pe salarii, de impozitul pe clădiri, pe terenurile din municipii, oraşe şi comune şi pe alte venituri, cu excepţia celor realizate din activităţi comerciale. Văduvele de război suferinde pot beneficia, la cerere, de internare în căminele de bătrâni, în căminele-spital şi în alte aşezăminte de ocrotire socială. De asemenea, li se asigură în mod gratuit locuri de înhumare în cimitirele militare şi civile. V. protecţia socială a veteranilor de război. PROTECŢIA SOCIALĂ A MAGISTRAŢILOR ÎNLĂTURATI PENTRU CONSIDERENTE POLITICE ÎN PERIOADA 1945-1952 , totalitatea măsurilor întreprinse de stat pentru protecţia magistraţilor înlăturaţi din justiţie în perioada 1945-1952 pentru considerente politice. Pe bază de cerere, aceste persoane beneficiază de o indemnizaţie în sumă fixă lunară, indexabilă şi neimpozabilă; de asemenea, beneficiază de asistenţă medicală şi de medicamente în unităţile medico-sanitare de stat în mod gratuit. Persoanele care beneficiază de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate sau făcute prizoniere nu se află sub incidenţa Legii nr. 5/1993, care se referă la magistraţii înlăturaţi pe considerente politice. în vederea stabilirii situaţiilor şi drepturilor magistraţilor respectivi se constituie, pe lângă fiecare tribunal judeţean şi pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, câte o comisie formată din trei membri - doi judecători şi un reprezentant al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat; unul dintre judecători este preşedinte. Activitatea comisiilor este coordonată de Ministerul Justiţiei. Situaţiile magistraţilor respectivi se dovedesc cu acte oficiale sau cu martori. Comisia se pronunţă în termen de 30 de zile. în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii se poate face contestaţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, iar hotărârea tribunalului este definitivă. Indemnizaţiile se suportă din bugetul de stat şi se plătesc prin Ministerul Justiţiei de către tribunalele judeţene sau al municipiului Bucureşti în raza cărora domiciliază persoanele îndreptăţite. De drepturile menţionate mai sus beneficiază şi persoanele care se repatriază şi care îşi stabilesc domiciliul în România, precum şi cetăţenii români din străinătate care îşi schimbă domiciliul în ţară, dacă s-au aflat în situaţiile menţionate mai sus. Cererile trebuiau depuse în decurs de un an de la publicarea Legii nr. 51 din 12 iulie 1993. Nu beneficiază de indemnizaţie şi de celelalte drepturi magistraţii condamnaţi pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii sau cei care s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă în cadrul unei organizaţii sau mişcări fasciste. PROTECŢIA SOCIALĂ A MUNCII, complex de măsuri pe care statul, agenţii economici, întreprinzătorii particulari, instituţiile publice şi private le iau pentru protecţia socială a muncii salariaţilor. Constituţia României prevede următoarele, la art. 41: „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă. Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult opt ore. La muncă egală, femeile au salariul egal cu bărbaţii. Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate." P.s. a m. se înfăptuieşte şi prin dreptul la grevă. Art. 43 din Constituţia României prevede: „Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale. Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate." P.s. a m. presupune interzicerea muncii forţate. Constituţia României prevede, 164 PRO la art. 42: „Munca forţată este interzisă." Nu constituie muncă forţată: a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă; b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată; c) prestaţiile impuse de situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege” V. şi protecţia socială. PROTECŢIA SOCIALĂ A NEVĂZĂTORILOR, complex de măsuri economice, sociale şi financiare care se iau pentru ocrotirea nevăzătorilor. Nevăzătorii în vârstă de peste 18 ani care au venituri inferioare pensiei minime de invaliditate de gradul II au dreptul la un ajutor social lunar egal cu pensia minimă de invaliditate de gradul II. Nevăzătorii invalizi de gradul I au dreptul la o indemnizaţie lunară pentru însoţitor. La stabilirea pensiei integrale pentru munca depusă şi limită de vârstă a nevăzătorilor pe baza unei vechimi în muncă de 15 ani, bărbaţii, şi 10 ani, femeile, pentru anii lucraţi în plus se acordă un spor de pensie calculat la salariul tarifar folosit ca bază de calcul al pensiei de 1% pentru fiecare an în plus din primii cinci ani şi de 0,5% pentru fiecare an următor. Nevăzătorii pot fi menţinuţi în activitate şi după împlinirea vârstei de pensionare. Dacă din cauza stării de sănătate ne văzătorii nu mai pot continua activitatea salariată, pot solicita pensionarea pentru munca depusă şi limită de vârstă înainte de împlinirea vârstei legale, dacă au vechimea în muncă menţionată mai sus. Ne văzătorii accidentaţi de război în afara serviciului ordonat sau cei pensionaţi pentru invalidităţi produse de accidente de muncă ori boli profesionale pot primi, pe lângă pensia de invaliditate, şi pensia pentru limită de vârstă, stabilită pe baza vechimii în muncă dobândite ulterior. Pentru salariaţii nevăzători, durata concediului legal de odihnă se majorează cu şase zile lucrătoare. De asemenea, nevăzătorii au dreptul în cursul unui an calendaristic la două călătorii gratuite dus-întors cu trenul de persoane clasa a Il-a; în localităţile în care domiciliază, nevăzătorii pot călători gratuit cu orice mijloc de transport în comun (de aceste drepturi beneficiază şi însoţitorii nevăzătorilor în timpul călătoriei). Copiii nevăzători aflaţi în întreţinerea familiei beneficiază de alocaţia de stat pentru copii (v.) în cuantumurile legale, majorate cu 50%. în caz de îmbolnăvire, nevăzătorii au dreptul la asistenţă medicală gratuită în spitale şi ambulatoriu, la întreţinere, medicamente, materiale sanitare şi proteze în timpul internării şi beneficiază de gratuitate la medicamente, materiale sanitare şi proteze în timpul tratamentului ambulatoriu. Nevăzătorii au dreptul la o suprafaţă locativă suplimentară, sub forma unei camere separate. Unităţile producătoare şi bazele de aprovizionare au obligaţia să asigure cu prioritate aprovizionarea cu materii prime şi materiale specifice a cooperativelor sau a secţiilor acestora în care lucrează nevăzătorii, la cerere sau pe bază de comandă. PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU HANDICAP, complex de măsuri socioprofesionale şi economice pentru protecţia persoanelor cu handicap. Art. 50 din Constituţia României prevede: „Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor." P.s. a p. cu h. are ca scop prevenirea, atenuarea, înlăturarea consecinţelor profesionale, economice şi sociale ale handicapului şi egalizarea şanselor prin: depistarea activă şi precoce a persoanelor cu handicap; asistenţă medicală şi educaţie normală sau specială a persoanelor cu handicap; orientarea socioprofesională, calificarea, sprijinirea încadrării în muncă şi a integrării sociale a persoanelor cu handicap. P.s. a p. cu h. se realizează prin forme instituţionalizate, asigurându-li-se drepturile prevăzute de lege, dar şi prin forme neinstituţionalizate specifice. Pentru a nu constitui bariere arhitecturale sau alte obstacole pentru persoanele cu handicap, căile de acces în clădirile şi locurile publice, precum şi ale unităţilor de ocrotire şi asistenţă socială sunt amenajate corespunzător din construcţie sau prin adaptare. în România, persoanele cu handicap au mai multe drepturi, dintre care se menţionează: asigurarea asistenţei medicale prin acordarea gratuită PRO 165 de medicamente, tratament în unităţi medico-sanitare şi în staţiuni, proteze, orteze, aparate ortopedice, dispozitive de mers, aparatură şi materiale ajutătoare compensatorii, pentru cei cu un venit mediu lunar pe o persoană aflată în întreţinere mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară indexat, precum şi asistenţă medicală gratuită la domiciliu pentru persoanele cu handicap care nu se pot deplasa; scutirea de plata taxelor vamale pentru proteze, orteze, aparate ortopedice, dispozitive de mers, aparatură şi materiale ajutătoare compensatorii, medicamente şi, o dată la opt ani, la alegere, pentru motorete, motociclete sau autoturisme adaptate special pentru transportul persoanelor cu handicap şi pentru piese de schimb necesare acestora, pentru folosinţă proprie; scutirea de plata taxelor de abonament pentru deţinătorii de aparate de radio şi televizoare asimilabili gradului I de invaliditate - de acest drept beneficiază şi familiile care au în întreţinere astfel de persoane; reducerea costului biletelor de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, în aceleaşi condiţii ca pentru elevi, studenţi şi militari în termen; prioritate la instalarea postului telefonic şi scutirea de plata taxelor de instalare, transferare şi abonament telefonic, precum şi de costul a 50 de impulsuri pentru abonamentul comun la doi abonaţi şi a 100 de impulsuri pentru abonament individual, respectiv a 400 de impulsuri pentru nevăzători; gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun pentru cei asimilabili gradului I sau II de invaliditate; gratuitatea transportului interurban în limita a 12 călătorii în ţară, dus-întors, pe an, la alegere, cu trenul clasa a Il-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transportul fluvial şi maritim de persoane, aparţinând unităţilor cu capital integral de stat pentru cei asimilabili gradului I de invaliditate; beneficiază de aceste drepturi şi însoţitorul, când călătoreşte cu persoana cu handicap pe baza unei legitimaţii speciale. Persoanele cu afecţiuni renale care necesită hemodializă în alte localităţi decât în cele de domiciliu beneficiază de gratuitate şi peste limita menţionată, în funcţie de recomandarea centrului de hemodializă; persoanele asimilabile gradului II de invaliditate beneficiază de jumătate din numărul de călătorii interurbane stabilite pentru cei asimilabili gradului I de invaliditate. Persoanele cu handicap, ocrotite prin forme neinstituţionalizate, mai beneficiază de: accesul liber şi egal în orice instituţie de învăţământ obişnuit, cursuri de zi, serale sau fără frecvenţă; pregătirea la domiciliu a copiilor cu handicap nedeplasabili, pe durata învăţământului obligatoriu. La cerere, de aceasta beneficiază şi persoanele cu handicap adulte nedeplasabile, în vârstă de până la 30 de ani; încadrarea într-o activitate salarizată a persoanelor cu handicap calificate prin învăţământul obişnuit sau special, în locuri de muncă accesibile şi cât mai aproape de domiciliul lor; pensionarea la cerere pentru munca depusă, cu reducerea, în anumite limite, a vechimii în muncă; prioritate la închirierea, construirea şi cumpărarea locuinţelor din fondul de stat şi repartizarea, la cerere, a apartamentelor la nivelurile inferioare ale imobilului; acordarea unei camere în plus, la locuinţele proprietate de stat, la cerere, persoanelor cu handicap încadrate în gradul 1 de invaliditate, precum şi familiilor care au în întreţinere un minor cu handicap; acordarea de credite pentru cumpărarea sau construirea de locuinţe, în condiţiile legale cele mai favorabile; prioritate la achiziţionarea obiectelor casnice de folosinţă îndelungată, precum şi a autovehiculelor adaptate sau adaptabile pentru folosinţa sau transportul persoanelor cu handicap; repartizarea în folosinţă de motorete şi motociclete adaptate persoanelor cu deficienţe locomotorii; concediu de odihnă suplimentar; concediu prenatal începând cu luna a Vl-a de sarcină, care se acordă la cerere; stabilirea chiriei pentru locuinţa din fondul locativ de stat la tariful legal minim, iar pentru nevăzători, redus cu 50%. Persoana care are în îngrijire un copil cu handicap beneficiază, pe bază de cerere, de următoarele drepturi: concediu plătit pentru îngrijirea copilului cu handicap până când acesta împlineşte vârsta de trei ani; concedii medicale pentru îngrijirea copilului cu handicap bolnav din cauza unor afecţiuni, precum şi pentru tratamente de recuperare, până la împlinirea vârstei de 18 ani de către copil. Persoana care are în îngrijire, în supraveghere şi care acordă primul ajutor permanent minorului sau adultului cu handicap beneficiază de: un salariu la nivelul salariului minim brut lunar al asistentei sociale cu pregătire medie, debutante, pe toată durata handicapului; recunoaşterea perioadei respective ca vechime în muncă, ce se ia în calcul la pensionarea pentru limită de vârstă, potrivit înscrierii în carnetul de muncă efectuate de inspectoratele de stat pentru persoanele cu handicap, care 166 PRO încheie acestor persoane contracte de muncă în condiţiile legislaţiei prevăzute pentru personalul casnic, efectuând periodic anchete sociale. Persoana adultă inaptă de muncă din cauza handicapului beneficiază de un ajutor special lunar în proporţie de 50% din salariul de bază minim brut pe ţară indexat, pe toată durata handicapului, dacă nu are alte venituri proprii, cu excepţia pensiei de urmaş; cei cu venituri până la acest cuantum primesc diferenţa până la nivelul ajutorului special; pentru afecţiuni care creează handicap ireversibil, ajutorul se acordă pe toată durata vieţii. Nevăzătorii beneficiază de un venit lunar sub forma unei pensii sociale la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară indexat, indiferent de vârstă şi de veniturile realizate din salarii, pe toată durata handicapului, celor asimilabili gradului I de invaliditate, şi de 50% din cuantumul stabilit pentru aceştia celor asimilabili gradului II de invaliditate; persoanele nevăzătoare care cumulează salariul cu pensia pentru limită de vârstă, pensia I.O.V.R. sau pensia pentru pierderea capacităţii de muncă pot opta pentru acestea sau pentru pensia socială. Nevăzătorii care nu desfăşoară activitate salarizată cumulează pensia socială cu una dintre celelalte pensii stabilite prin lege. Până la împlinirea vârstei de 18 ani, copiii cu handicap aflaţi în întreţinerea familiei beneficiază de alocaţia de stat pentru copii în cuantumurile legale, majorate cu 100%. De alocaţia de stat pentru copii beneficiază şi copiii cu handicap ai căror părinţi nu se încadrează în categoriile prevăzute de lege pentru acordarea alocaţiei. Alocaţia de întreţinere pentru minorii cu handicap aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi unei familii ori persoane, pe baza prevederilor legale, se stabileşte la nivelul salariului minim brut pe ţară, pe toată durata cât aceştia nu se află în întreţinerea completă a unei instituţii de ocrotire. Persoanele cu handicap aflate în instituţii de ocrotire socială şi tratament medical în care li se asigură întreţinerea completă din partea statului nu beneficiază de unele dintre drepturile menţionate mai sus. La drepturile menţionate se adaugă compensaţiile şi indexările care se acordă la pensia pentru limită de vârstă. încadrarea în categorii de persoane cu handicap care necesită protecţie specială se face conform criteriilor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă, elaborate de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru gradele I, II şi III de invaliditate, pentru adulţi, iar pentru copii de Ministerul Sănătăţii. Persoanele cu handicap încadrabile în gradele I şi II de invaliditate, pe baza certificatelor emise de comisiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, beneficiază de scutire la plata impozitului pe salarii, dacă invaliditatea împiedică exercitarea profesiei sau a funcţiei. Scutirea de la plata impozitului se acordă numai pentru veniturile realizate la unitatea la care au funcţia de bază. Persoanele cu handicap beneficiază şi de alte înlesniri fiscale. V. şi fondul de risc şi de accident pentru protecţia socială a persoanelor cu handicap; pensie socială. PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ, ansamblu de norme juridice şi de măsuri concrete ce se iau pentru realizarea protecţiei persoanelor încadrate în muncă. în primul rând, încadrarea în muncă a unei persoane se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă între persoana care prestează munca şi persoana juridică sau fizică la care se face angajarea. în baza contractului individual încheiat, persoana încadrată în muncă dobândeşte calitatea de salariat şi are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii, de contractul colectiv de muncă şi de contractul individual de muncă. Persoanele fizice, societăţile comerciale şi celelalte categorii de agenţi economici cu capital privat sau mixt şi asociaţiile constituite în baza legislaţiei româneşti au obligaţia să înregistreze contractele individuale de muncă la direcţiile de muncă şi protecţie socială judeţene sau la Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti, în termen de cinci zile de la încheierea acestora. Carnetele de muncă ale salariaţilor încadraţi la persoane juridice şi la persoane fizice se păstrează şi se completează de către direcţiile de muncă şi protecţie socială judeţene şi de către Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti. Cei care angajează au obligaţia să depună la direcţiile de muncă şi protecţie socială: ■actele privind încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă, în termen de cinci zile de la emiterea acestora; "actele din care rezultă plata lunară a PRO 167 contribuţiei pentru asigurările sociale de stat, precum şi a contribuţiei la constituirea fondului pentru plata indemnizaţiei de şomaj (v.), până la data de 15 a lunii următoare pentru care s-au efectuat aceste plăţi. Pe baza solicitării unor angajatori care au posibilitatea să păstreze şi să completeze carnetele de muncă ale salariaţilor, direcţiile de muncă şi protecţie socială pot aproba ca aceste operaţiuni să fie efectuate de aceştia. Cei care angajează au următoarele obligaţii: "să prezinte lunar la direcţiile de muncă şi protecţie socială actele din care să rezulte plata contribuţiei pentru asigurările sociale de stat, precum şi a contribuţiei la constituirea fondului pentru plata indemnizaţiei de şomaj; "să prezinte carnetele de muncă ale salariaţilor la direcţiile de muncă şi protecţie socială la încetarea contractelor individuale de muncă ale acestora, în vederea certificării legalităţii înscrierilor făcute pentru a fi contrasemnate. Contractele individuale de muncă încheiate de cetăţeni români cu misiunile diplomatice ori cu oficiile consulare străine cu sediul în România, precum şi cu reprezentanţele din România ale unor firme străine se înregistrează la Oficiul Muncii, care se află în subordonarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Salariaţii acestor misiuni diplomatice şi oficii consulare beneficiază de drepturile de asigurări sociale, cu condiţia plăţii contribuţiilor pentru asigurările sociale. Carnetele de muncă se păstrează şi se completează de Oficiul Muncii care se află în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. încadrarea în muncă a unei persoane se poate realiza şi prin încheierea unei convenţii civile de prestări de servicii în următoarele situaţii: "pentru prestarea muncii la asociaţiile de locatari; "pentru îndeplinirea unor activităţi cu o durată de cel mult 60 de zile; "pentru desfăşurarea unor activităţi cu caracter permanent care nu depăşesc, în medie, trei ore pe zi, în raport cu programul lunar de lucru de 170 de ore. Cei care angajează în aceste condiţii au obligaţia să depună convenţia civilă, în copie, în termen de cinci zile de la data încheierii acesteia, la direcţiile de muncă şi protecţie socială în a căror rază teritorială se află domiciliul sau sediul acestora. După expirarea termenului de cinci zile se interzice persoanelor juridice şi fizice care au încadrat persoane cu nerespectarea condiţiilor stabilite primirea acestora la lucru. Persoanele care prestează servicii în baza unor convenţii civile nu dobândesc calitatea de salariat, nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale şi nici de cele prevăzute în legislaţia privind protecţia şomerilor. Cei care încadrează persoane în baza unor convenţii civile nu datorează contribuţii pentru constituirea fondului pentru plata indemnizaţiei de şomaj. Direcţiile teritoriale de muncă şi protecţie socială percep un comision de până la 1% din fondul de salarii angajaţilor cărora le păstrează şi le completează cărţile de muncă. PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR PERSECUTATE DIN MOTIVE POLITICE DE DICTATURA INSTAURATĂ CU ÎNCEPERE DE LA 6 MARTIE 1945, ansamblu de măsuri reparatorii şi de protecţie socială a persoanelor persecutate din motive politice, precum şi a celor deportate în străinătate ori făcute prizonieri. Acestor persoane li se constituie vechime în muncă şi li se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi de asigurări sociale timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice: "a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice; "a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune: "a fost internată în spitale de psihiatrie; "a avut stabilit domiciliu obligatoriu; "a fost strămutată într-o altă localitate. Beneficiază de aceleaşi drepturi şi persoanele care: "au fost deportate în străinătate după 23 august 1944; "au fost făcute prizoniere de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori au fost reţinute în captivitate după încheierea armistiţiului. De asemenea, se consideră vechime în muncă şi perioada în care o persoană aflată în una dintre situaţiile de mai sus nu s-a putut încadra în muncă din cauza unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau ulterior, dacă dovedeşte că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost supusă. Perioadele de mai sus constituie vechime în muncă dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea 168 PRO profesională necesară. Fiecare an de detenţie sau de internare se consideră un an şi şase luni de vechime în muncă. De asemenea, vechimea astfel calculată se consideră vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate. Persoanele care se încadrează în situaţiile de mai sus au dreptul la indemnizaţie lunară neimpozabilă pentru fiecare an de detenţie, internare abuzivă în spitale de psihiatrie, strămutare, deportare sau domiciliu obligatoriu, prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu pensionare. Aceste indemnizaţii se indexează periodic o dată cu salariile şi pensiile. Persoanele menţionate mai sus beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală şi de medicamente în unităţile medico-sanitare de stat. Soţul persoanei decedate, dispărute sau exterminate în timpul detenţiei, internării abuzive în spitale de psihiatrie, deportării sau prizonieratului are dreptul la indemnizaţie lunară neimpozabilă, indexabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. De aceleaşi drepturi beneficiază şi soţul celui care a decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din deportare sau din prizonierat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit. Aceste categorii de persoane sunt scutite de plata impozitului pe salarii, a impozitului pe clădiri şi a celui pe terenuri intravilane. De asemenea, beneficiază de transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun care aparţin unităţilor cu capital de stat, de şase călătorii gratuite pe clasa I C.F.R., în fiecare an, şi li se atribuie de către primării, cu prioritate, un spaţiu locativ corespunzător din fondul locativ de stat. PROTECŢIA SOCIALĂ A VETERANILOR DE RĂZBOI, complex de măsuri social-economice întreprinse de stat pentru protecţia veteranilor de război. Veteranii de război beneficiază de indemnizaţii şi de sporul lunar, proporţional cu timpul cât au luptat în război. Dacă una şi aceeaşi persoană se încadrează atât în categoria de veteran de război, cât şi în cea de fost deţinut politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta U.R.S.S., luat după 23 august 1944, sau deşi declarat înainte de această dată, a fost reţinut după data armistiţiului, beneficiază cumulativ de drepturile băneşti pe perioadele corespunzătoare calităţii avute, cu condiţia ca perioadele să fie distincte. Persoanele care se află în situaţia de mai sus nu pot cumula celelalte drepturi prevăzute în alte acte normative, altele decât cele băneşti, dar au dreptul să opteze pentru cele mai avantajoase sau să le obţină pe cele reglementate numai în unele acte normative sau celelalte categorii în care se încadrează. Veteranii de război cărora le-au fost conferite ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit în baza Legii nr. 18/1991 sau sub orice altă formă, de la data decorării şi până la data intrării în vigoare a Legii nr. 44/1994, şi dacă dovedesc cu acte legale aceste împrejurări de fapt: a) cei decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul4* sau Ordinul „Virtutea Aeronautică" cu spade, clasa cavaler; împroprietărirea cu un lot de 5 ha de teren agricol din rezerva creată potrivit Legii nr. 18/1991 în localitatea de domiciliu sau cu un loc de casă de 500 m2 în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază decoratul; o rentă lunară echivalentă soldei de grad a unui sublocotenent; b) cei decoraţi cu Ordinul „Steaua României" cu spade şi panglică de „Virtute Militară" sau Ordinul „Steaua României" cu spade, Ordinul „Virtutea Aeronautică" cu spade, Ordinul „Coroana României" cu spade şi panglică de „Virtute Militară" sau Ordinul „Coroana României" cu spade, Ordinul „Crucea Regina Maria", Medalia „Virtutea Maritimă", Medalia „Serviciul Credincios" cu spade, Medalia „Bărbăţie şi Credinţă" cu spade, Crucea „Serviciul Credincios" cu spade şi Crucea „Meritul Sanitar"; cei decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară de Război"; împroprietărirea cu 500 m2 pentru loc de casă în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază ori cu 1 ha de teren arabil; de asemenea, beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent. Veteranii de război pot beneficia de avansări onorifice în grad, conform propunerilor anuale ce se fac de Ministerul Apărării Naţionale, precum şi de dreptul de a purta uniformă. Veteranii de război mai beneficiază de următoarele drepturi: câte 12 călătorii interne gratuite dus-întors sau 24 de călătorii simple în cursul unui an calendaristic la clasa I pe calea ferată, pentru marii mutilaţi, pentru invalizii de război, precum şi pentru veteranii de război decoraţi cu ordine şi medalii. Veteranii de război nedecoraţi au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la şase călătorii interne gratuite dus-întors sau 12 simple pe calea ferată. Generalii PRO 169 şi ofiţerii călătoresc la clasa I, iar ceilalţi veterani de război nedecoraţi, la clasa a Il-a. Veteranii de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne dus-întors gratuite pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite dus-întors pe căile fluviale, la de transport gratuit şi la aceeaşi clasă ca titularii drepturilor ai căror însoţitori sunt. Veteranii de război mai beneficiază de: "gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în mediul urban (metrou, tramvai, troleibuz, autobuz); "prioritate la repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul de stat; "prioritate la acordarea de credite pentru construirea sau cumpărarea de locuinţe în condiţii avantajoase; "scutirea de impozite a indemnizaţiilor şi a rentei lunare, de impozitul pe clădiri, pe terenurile din municipii, oraşe şi comune şi pe alte venituri, cu excepţia celor provenite din activităţi comerciale; "scutirea de taxe pentru şederea în staţiunile balneoclimaterice, pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi arheologie, precum şi de plata abonamentelor de telefon şi de radio-televiziune; ■acordarea unui ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice (aprovizionări cu combustibil lichid, solid sau gaze naturale, după caz) pentru nevoile casnice; "asigurarea gratuită a 4 m3 de lemne de foc sau a echivalentului în cărbuni pentru marii mutilaţi de război din mediul rural sau urban care folosesc asemenea combustibil; "asigurarea de facilităţi la obţinerea buteliilor de aragaz; "asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi asigurare de medicamente gratuite atât în tratamentele ambulatorii, cât şi în timpul spitalizării; "bilete de tratament gratuite, în limita posibilităţilor existente, în staţiunile balneoclimaterice; "obţinerea gratuită de către invalizii de război a protezelor, a cârjelor, a ghetelor ortopedice, a cărucioarelor şi asigurarea cu prioritate şi în condiţii avantajoase a aparatelor auditive şi a implanturilor cardiace, a mijloacelor moto şi auto speciale pentru cei cu handicap locomotor; "reduceri cu 50% ale costului biletelor de intrare la toate spectacolele, iar la serbările naţionale rezervarea a 5% din totalul locurilor; "acces gratuit la manifestările cultural-sportive organizate de unităţile Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne; "accesul la Cercul Militar Naţional, la cercurile militare de garnizoană, la casele de cultură, la căminele de garnizoană, la restaurantele şi popotele aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, precum şi la locurile de agrement ale acestora în aceleaşi condiţii ca şi cadrelor active. Veteranii de război suferinzi pot beneficia, la cerere şi în condiţiile legii, de internare în căminele de bătrâni, în căminele-spital existente şi în alte aşezăminte de ocrotire socială ce se vor mai înfiinţa. Veteranilor de război li se asigură în mod gratuit locuri de înhumare în cimitirele militare şi civile. Veteranilor de război li se asigură funeralii şi onoruri militare potrivit ultimului grad avut, conform reglementărilor în vigoare pentru cadrele militare active. Fondurile pentru p.v. de r. sunt alocate, după caz, din bugetul de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurărilor sociale de stat. V. şi veteran de război. PROTECŢIE ÎMPOTRIVA ESCALADĂRII PREŢURILOR, prevederea în contracte a unei clauze de revizuire a preţurilor - numită „clauză de escaladare a preţurilor" - la solicitarea părţii care manifestă temerea că, în perioada dintre convenirea preţului şi încasarea lui sau rambursarea creditului, se vor ivi modificări de preţuri interne sau internaţionale care o vor afecta. Riscul escaladării preţurilor afectează cel mai mult vânzările pe credit, lucrările de construcţii-montaj în străinătate, exportul de instalaţii etc. Escaladarea preţurilor determină reducerea profitului furnizorului sau chiar înregistrarea unor pierderi. Potrivit recomandării Comisiei Economice a O.N.U., actualizarea preţurilor se poate face prin aplicarea următoarei formule, la livrările de instalaţii: alegere. în cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceştia le pot folosi şi pentru însoţitori. însoţitorii marilor mutilaţi şi ai invalizilor de gradul I beneficiază de aceleaşi drepturi M, S, —L + c— , M0 S0 J 170 PRO în care: PL = preţul de livrare; a, b, c = coeficienţii care ţin seama de felul instalaţiei astfel: a = marja de siguranţă; b = influenţa asupra preţului de contract, ca urmare a modificării preţului materiilor prime folosite; c = influenţa ponderată asupra preţului, determinată de modificările salariilor; P0 = preţul de achiziţie; M0 şi Mj = costurile materialelor utilizate la data contractării şi, respectiv, la scadenţă; S0 şi Sj = salariile la data contractării şi, respectiv, la scadenţă. P.î.e.p. se poate realiza şi pe următoarele căi: majorarea preţului de contract; stipularea în contract a unui coeficient de corecţie automată a preţului în funcţie de anumite criterii; plata livrărilor în natură etc. PROTECŢIONISM, politică economică şi comercială care promovează dezvoltarea unor ramuri ale industriei, ale agriculturii naţionale etc., prin măsuri de ocrotire şi de sporire a puterii economice a producătorilor autohtoni şi prin folosirea, în acelaşi timp, a unor mijloace de apărare, de protejarea de către stat, în anumite condiţii, împotriva concurenţei străine care urmăreşte cucerirea de noi pieţe. P. constă în utilizarea mijloacelor care au ca scop limitarea accesului pe teritoriul naţional al mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor străine. P. trebuie apreciat ţinându-se seama de condiţiile de timp, de împrejurări, de loc etc. Practic, p. se realizează pe următoarele căi: "fixarea taxelor vamale de import ridicate pentru mărfurile străine; "prohibirea sau limitarea importului pentru anumite mărfuri; "încurajarea exportului de mărfuri prin acordarea de către stat a primelor de export; "garantarea anumitor preţuri etc. Prin politica p. aplicată s-a înlesnit dezvoltarea producţiei, obţinerea unor profituri mari; treptat, pe măsura dezvoltării, statele au trecut la aplicarea unei politici a liberului schimb. în perioada crizelor statele, din cauza agravării luptei pentru obţinerea unor noi surse de materii prime şi pieţe de desfacere, recurg din nou la aplicarea unei politici p., promovând contingentarea importurilor, restricţiile valutare, taxe vamale preferenţiale ş.a., prin care urmăresc consolidarea dominaţiei monopolurilor pe piaţa internă şi externă în vederea obţinerii unor profituri ridicate de monopol, în această etapă, p. este şi un instrument al neocolonialismului, al înrăutăţirii situaţiei oamenilor. Aplicarea unei politici protecţioniste de către ţările în curs de dezvoltare are un alt conţinut; ele urmăresc dezvoltarea economiei naţionale, întărirea independenţei, a suveranităţii naţionale şi lichidarea decalajelor economice care le despart de ţările avansate. România promovează pe plan internaţional o politică activă de diminuare şi de lichidare progresivă a obstacolelor artificiale din calea comerţului exterior, a colaborării şi cooperării internaţionale. ❖ P. vamal, politică bazată pe un nivel ridicat al taxelor vamale de import, prin care se urmăreşte creşterea producţiei naţionale. Taxele vamale trebuie să fie totuşi diferenţiate în funcţie de cerinţele pe care le impune piaţa produselor respective. P.v. trebuie să aibă în vedere stimularea exporturilor, în acest scop, este necesară practicarea unui sistem de subvenţii la export pentru anumite produse, care să impulsioneze exporturile şi să conducă la echilibrarea balanţei comerciale sau chiar la încheierea acesteia cu un excedent. în acest scop, este necesar ca şi în România să se instituie şi să se practice primele de export pentru anumite mărfuri. PROTEST, act, înscris solemn şi public, întocmit de notarul public sau de alte organe legale, prin care se certifică neacceptarea sau refuzul de a face o plată, de a preîntâmpina un prejudiciu etc. ❖ P. al cambiei, acţiune întreprinsă de beneficiarul cambiei în momentul refuzului trasului de a accepta plata în ziua scadenţei plăţii, consemnată în actul de protest, prin care se ia atitudine şi se constată refuzul de acceptare şi de plată a cambiei. Actul de p. se încheie de către organe speciale, sub forma actului autentic, solemn şi public, prin care se constată îndeplinirea de către deţinătorul cambiei a diligenţelor legale pentru realizarea acţiunii de PRO 171 regres. P.c. poate avea ca obiect: p. de neacceptare a plăţii, care se prezintă numai la domiciliul trasului, a doua zi după termenul de prezentare la acceptare (p. care se face în altă parte decât la domiciliul trasului este nul); p. de neplată, care se prezintă la locul plăţii în următoarele două zile lucrătoare din ziua în care trebuia efectuată plata; p. de nedatare prin care se constată că o cambie, ce trebuie plătită într-un anumit termen la vedere, s-a prezentat la acceptare, şi cu toate că trasul a acceptat-o, refuză datarea ei; p. pentru neînmânare, prin care se constată că posesorul unui duplicat al cambiei nu a avut posibilitatea să obţină exemplarul care a fost expediat pentru acceptare. Neprezentarea în termen a p.c. duce la decăderea posesorului cambiei din acţiunea de regres împotriva giranţilor şi avaliştilor. în practică se întâlnesc situaţii în care p.c. nu este obligatoriu, şi anume: când trasul a fost declarat în stare de faliment; când pe cambie se face o declaraţie, prin învoirea deţinătorului ei şi a trasului, datată, prin care se constată refuzul de acceptare şi de plată; când trăgătorul, girantul sau avalistul a specificat pe cambie „fară protest", „fără cheltuieli" etc. V. şi acceptarea cambiei; cambie; contracambie; plata cambiei. ♦> P. de avarie, document ce se depune de către comandantul navei, în timp de 24 de ore de la producerea unei avarii (a navei sau a mărfii), la căpitănia portului, la notariat, la consulat sau la tribunal, prin care se declară public şi protestează contra reclamaţiilor ce ar putea să i se facă pentru avarierea navei, a instalaţiilor sau a mărfurilor încărcate. în cazurile în care avaria se produce într-un port din vina unei persoane care nu se află la bordul vasului, p. de a. se adresează acelei persoane prin mijlocirea căpităniei portului sau a agentului navei. Prin p. de a. se cere practic repararea avariei de către persoana (fizică sau juridică) vinovată de producerea ei şi se solicită plata despăgubirii. Căpitănia portului examinează situaţia, iar rezultatul îl înaintează la tribunal. V. şi avarie comună; avarie particulară. ♦ P. de neacceptare, act autentic prin care se dovedeşte faptul că, la prezentarea cambiei spre acceptare, aceasta a fost neacceptată (refuzată) de către tras. P. de n. trebuie redactat în timp de 24 de ore din momentul refuzului de acceptare şi se înregistrează la organele notariale de domiciliu sau la judecătorie. ❖ P. de neplată, act autentic întocmit de beneficiarul unui efect de comerţ în momentul în care trasul refuză efectuarea plăţii la scadenţă. P. de n. se întocmeşte de organele notariale, ca înscris solemn şi public, prin care se constată refuzul de plată şi se demonstrează că deţinătorul efectului a îndeplinit măsurile legale pentru realizarea acţiunii de regres, întocmirea şi prezentarea în termenul legal a p. de n. constituie o condiţie obligatorie pentru exercitarea dreptului de regres asupra giranţilor şi avaliştilor. V. şi aval; garant ❖ P. maritim, înscris prin care comandantul unei nave certifică adoptarea unei anumite atitudini împotriva persoanelor sau evenimentelor care au provocat, provoacă sau pot cauza daune materiale şi morale navei, armatorului, comandantului, echipajului sau încărcăturii. P.m. constituie şi o notificare sau punere în întârziere în caz de neplată la timp a navlului, de nedescărcare a mărfurilor în termenul stabilit etc. P.m. se depune la autorităţile portuare în momentul sosirii navei în portul de destinaţie sau într-un port de refugiu. P.m. cuprinde şi menţiuni referitoare la evenimentele care s-au petrecut în timpul transportului şi care au avut ca efect avarierea mărfurilor încărcate pe navă sau chiar a navei. Astfel de menţiuni din p.m. servesc la stabilirea cauzei şi a caracterului avariei, precum şi la determinarea despăgubirii pe care societatea de asigurări o plăteşte asiguratului. V. şi avarie comună; avarie particulară. PROVIZION, rezervă ce se constituie, în condiţiile legii, de către agenţii economici în vederea compensării unor riscuri, cheltuieli, degradări sau a diferitelor pierderi care se pot ivi în activitatea lor economică. P. se constituie pentru riscuri cum sunt: plata unor garanţii reclamate de clienţi, litigiile cu partenerii, creşterea preţurilor etc., numite datorii potenţiale care se pot ivi în cursul anului. Există şi provizioane pentru deprecierea stocurilor, a titlurilor de participare, a drepturilor de creanţă, a diferitelor valori mobiliare, a altor active. Prin p. se înţelege şi disponibilul existent în contul agentului economic deschis la bancă pentru acoperirea cecurilor emise de titularul contului. P. are următoarele forme: a) reglementat; b) pentru riscuri; c) pentru deprecierea unor mărfuri. V. şi provizionul cecului. 172 PRO PROVIZIONUL CECULUI, depozitul, acoperirea în bani sau creditul deschis la o bancă, pe baza căruia se poate emite un cec. P.c. trebuie să fie cert, lichid, exigibil, disponibil, prealabil emiterii şi cel puţin egal cu suma înscrisă pe cec. V. şi cambie; cec. PROVIZIUNE (la cambie), valoarea de orice natură, reprezentând echivalentul sumei de bani prevăzute în cambie. Ea se poate trimite trasului până la data scadenţei. P. poate consta în bani, credit, mărfuri etc. Depozitul în bani sau creditul deschis pe baza căruia se poate emite un cec. P. trebuie să existe chiar în momentul emiterii lui. V. şi cambie; cec. PUBLICAREA BILANŢULUI, prevedere legală potrivit căreia societăţile comerciale pe acţiuni şi cu răspundere limitată sunt obligate să publice în Monitorul Oficial al României bilanţul şi contul de profit şi pierderi, într-un termen stabilit, după ce au fost aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor. PUBLICAŢIE DE VÂNZARE, fază a executării silite a bunurilor, concretizată în actul de încunoştinţare publică privind vânzarea bunului şi de avertizare a debitorului asupra executării sale silite. P. de v. se înfiinţează după un număr de zile de la înfiinţarea sechestrului şi se afişează la sediul primăriei în raza căreia se află bunurile supuse urmăririi, aducându-se şi la cunoştinţa unităţilor care ar putea achiziţiona bunurile urmărite. V. şi sechestru. PUBLICITATEA BUGETULUI DE STAT, principiu esenţial al activităţii bugetare care constă în dezbaterea publică a proiectului bugetului de stat de către Parlamentul ţării şi publicarea lui spre a fi adus la cunoştinţa opiniei publice. în acest scop, legea privind adoptarea bugetului de stat şi contul general anual privind încheierea exerciţiului bugetar se publică în Monitorul Oficial, în presa centrală şi locală, la radio şi televiziune. Bugetul de stat se publică într-o formă concisă, simplă şi clară, pentru ca fiecare cetăţean să poată lua cunoştinţă de conţinutul său. P.b. de s. este necesară nu numai pe plan intern, ci şi pe plan extern, în condiţiile participării fiecărei ţări la circuitul economic internaţional. Statele partenere cer informaţii referitoare la finanţele publice ale ţării, mersul execuţiei bugetare, evoluţia veniturilor şi a cheltuielilor bugetare, modul cum evoluează puterea de cumpărare a monedei naţionale, dinamica producţiei industriale şi agricole, nivelul fiscalităţii, echilibrul sau deficitul bugetar, modul cum evoluează serviciul datoriei publice (v.) etc. PUNCT, unitate de măsură pentru aprecierea evoluţiei (variaţiei) cursurilor valorilor mobiliare în bursă. Un punct este egal cu 1% din valoarea nominală a titlului de valoare. PUNCT DE PENSIE, unitate valorică de măsură care se determină şi se utilizează în calcularea pensiilor. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se determină prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi celelalte adaosuri, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale, (maximum cinci salarii brute pe economie), la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Numărul de p. de p. anual se determină prin împărţirea la 12 a totalului punctelor realizate în cursul anului. Se determină apoi numărul mediu anual de p. de p. prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctelor anuale de pensie realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare (v.). Un p. de p. are o valoare în lei care se calculează pe baza unui coeficient care nu poate fi mai mic de 30% şi mai mare de 50% din salariul mediu brut lunar pe economie prognozat pentfti anul respectiv şi se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (v.). V. şi punctajul personal pentru pensie. PUNCT SWAP, (engl. swap point), diferenţa între cursul oferit în tranzacţiile la termen (forward) şi cel oferit în tranzacţiile la vedere (spot) în cazul unui swap valutar. PUN 173 PUNCT VAMAL, unitate vamală operativă, fară personalitate juridică, subordonată Direcţiei Generale a Vămilor. Personalul p.v. are următoarele atribuţii şi răspunderi: "vămuieşte mărfurile de import şi de export, precum şi pe cele tranzitate; "aplică tariful vamal; "controlează mijloacele de transport care trec frontiera de stat; "exercită supravegherea vamală a bunurilor ce se află sub regim vamal; "exercită controlul vamal; "aplică taxele vamale asupra bunurilor care aparţin persoanelor fizice; "sancţionează abaterile comise de la regimul vamal: "aplică sancţiuni disciplinare, administrative sau penale, după caz, personalului vamal care săvârşeşte abateri etc. V. şi Direcţia Generală a Vămilor; tarif; tarif vamal; vamă; vămuire. PUNCTAJUL PERSONAL PENTRU PENSIE, p. pe baza căruia se calculează pensia viitorului pensionar. în vederea calculării pensiei se determină p. lunar, anual şi mediu anual. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile şi adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul al contribuţiei individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. P. anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. P. mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctelor anuale de pensie realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului de cotizare. Pentru perioadele în care Institutul Naţional de Statistică nu a comunicat încă salariul mediu brut lunar pe economie se utilizează ultimul salariu mediu brut lunar pe economie comunicat. P. asiguratului astfel determinat nu poate fi mai mare de cinci puncte într-un an calendaristic. Pentru perioadele asimilate, la determinarea p. anual al asiguratului se utilizează: a) cuantumul pensiei de invaliditate sau al altor drepturi de asigurări sociale obţinute în perioadele respective; b) 25% din salariul mediu brut lunar pe economie din perioadele respective în care a urmat cursurile de zi ale învăţământului superior, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora, a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat, ucenicii şi studenţii care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă în timpul efectuării practicii profesionale. Pentru stagiul potenţial, acordat asiguraţilor în drept să obţină o pensie de invaliditate, punctajul anual al asiguratului este următorul: a) 0,75 de puncte pentru gradul I de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap grav; b) 0,60 de puncte pentru gradul II de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap accentuat; c) 0,40 de puncte pentru gradul III de invaliditate, respectiv pentru cei cu handicap mediu. Stagiul de cotizare realizat şi stagiul potenţial acordat pentru perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate de gradul III se iau în considerare, prin cumulare, la stabilirea altor categorii de pensii. Asiguraţii care, după îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru munca depusă şi limită de vârstă, contribuie o anumită perioadă la sistemul public de pensii beneficiază de majorarea punctajului realizat cu 0,3% pentru fiecare lună, respectiv cu 3,6% pentru fiecare an suplimentar. Pentru persoanele asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, la determinarea p. se ia în calcul, după caz, salariul minim pe economie, venitul asigurat stipulat în contractul de asigurare la care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale sau salariul, inclusiv celelalte drepturi înregistrate în contractul de muncă. La determinarea p. anual pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unităţi agricole cooperatiste, precum şi pentru fiecare an de contribuţie realizat de ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992, se utilizează salariul minim pe economie brut sau net, după caz, din perioadele respective. Pentru perioadele de contribuţie realizate potrivit Legii nr. 80/1992 şi până la 1 aprilie 2001, la determinarea p. anual se ia în calcul venitul asigurat la care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale. în cazul perioadelor asimilate, care au constituit vechime în muncă utilă la pensie considerată până în anul 2001, la determinarea p. anual al asiguratului se utilizează, după caz, salariul minim brut sau net pe economie, respectiv salariul de bază minim brut pe ţară din 174 PUN perioadele respective. La determinarea p. anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz, potrivit modului de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, în felul următor: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. Asiguraţii care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară cu 2%, 3%, respectiv 5% beneficiază de o creştere a p. determinat prin aplicarea unor procente la p. anuale realizate în aceste perioade, care variază de la 13% până la 22%. Asiguraţii care au contribuit cu 4% la fondul pentru pensia suplimentară beneficiază de o creştere a p. cu procente de la 26% până la 28%. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale comunică anual asiguraţilor, prin casele teritoriale de pensii, şi p. cumulat pentru perioadele de cotizare. Valoarea unui p. de pensie reprezintă cel mult 50% din salariul mediu brut lunar pe economie prognozat pentru anul respectiv şi se aprobă prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Dacă anterior anului 2001 o persoană a fost asigurată simultan la două sau mai multe sisteme de asigurări sociale care au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat, la stabilirea p. perioadele respective se iau în calcul o singură dată. Pentru perioadele anterioare lunii aprilie a anului 2001, în care o persoană a fost asigurată simultan la sistemul de asigurări sociale şi pensii pentru agricultori şi la sistemul asigurărilor sociale de stat, la stabilirea p. se cumulează veniturile asigurate din perioadele respective. PUNCTE DE AUR (engl. „GOLD POINTS"), limite inferioare şi superioare între care oscilează cursul de schimb valutar faţă de paritatea oficială, în condiţiile circulaţiei aurului şi a mişcării lui libere între ţări. în perioada utilizării valutelor de aur, a vânzării-cumpărării libere sau a importului şi exportului aurului, debitorul avea posibilitatea ca, pentru stingerea datoriei sale în valută străină, să cumpere aur şi să-l trimită în ţara creditoare, unde se putea schimba în valuta ţării respective. Aceeaşi operaţiune putea s-o efectueze şi creditorul, cumpărând aur cu suma primită în valută locală şi să-l trimită în ţara sa. în aceste condiţii, cursurile valutelor străine nu puteau să depăşească paritatea monetară plus cheltuielile legate de cumpărarea aurului şi de trimiterea lui în altă ţară şi nu puteau să coboare sub paritatea monetară minus aceste cheltuieli. P. de a. inferior este punctul de intrare a aurului într-o ţară, iar p. de a. superior este punctul de ieşire a aurului dintr-o ţară. Circulaţia liberă a aurului şi convertibilitatea biletelor de bancă dădeau posibilitatea debitorului să-şi achite datoria în străinătate, iar creditorul avea posibilitatea să-şi încaseze creanţele fie în devize, fie în aur. Dacă debitorul dorea să efectueze plata nu în devize, ci în aur, la cursul de schimb din momentul plăţii, însemna că s-a ajuns la p. de a. superior, adică la punctul de ieşire a aurului, şi invers, dacă se ajungea la concluzia că îi era mai convenabil să-şi încaseze creanţele, de asemenea, în aur, şi nu în devize, însemna că s-a ajuns la p. de a. inferior, adică la punctul de intrare a aurului în ţara sa. La determinarea p. de a. trebuie să se ţină seama şi de alte cheltuieli legate de aur, cum sunt: asigurări, ambalaj, transport etc. V. şi paritate. PUNERE ÎN ÎNTÂRZIERE, avizarea debitorului care nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract. Prin p. în î., debitorul este pasibil de plata anumitor daune, ca de exemplu: dobânzi majorate, penalităţi etc. PURTĂTOR, persoană care deţine legal un titlu de credit (cambie, bilet la ordin etc.) sau a unei hârtii de valoare, care nu conţine nici o menţiune referitoare la posesorul lor, iar legitimarea persoanei respective se rezumă la deţinerea titlului. PUT (engl.) opţiune de vânzare. Cumpărătorul opţiunii dobândeşte dreptul ca, la o anumită scadenţă, să revândă vânzătorului opţiunii un anumit activ (valută, titluri, marfa etc.) la un preţ de exercitare determinat. PUTERE CIRCULATORIE, p. conferită unei monede prin actele normative monetare de a elibera pe debitor de datoria sa prin simpla cedare a monedei către persoana creditoare. PUT 175 PUTERE DE CUMPĂRARE A BANILOR, cantitatea de mărfuri, lucrări şi servicii care se poate cumpăra cu o unitate bănească sau cu o sumă fixă de bani, la un moment dat sau într-o perioadă dată şi pe o arie geografică bine delimitată, faţă de o perioadă anterioară luată ca bază de comparaţie. Evoluţia puterii de cumpărare a unei unităţi monetare se exprimă cu indicele respectiv care, de fapt, este inversul evoluţiei indicelui preţurilor. Dacă indicele preţurilor creşte cu 25%, indicele puterii de cumpărare scade aproximativ cu aceeaşi mărime. Indicele preţurilor se determină pe categorii de mărfuri, precum şi ca indice general al preţurilor. Banii au o putere de cumpărare cu atât mai mare cu cât nivelul preţurilor mărfurilor şi al tarifelor serviciilor este mai scăzut şi deci cu cât cantitatea de mărfUri şi servicii care se poate cumpăra cu o unitate bănească sau cu aceeaşi sumă de bani creşte de la o perioadă la alta. Creşterea p. de c. a b. caracterizează situaţia economică şi constituie una dintre condiţiile principale necesare dezvoltării economiei naţionale şi ridicării nivelului de trai al poporului. P. de c. a b. este un barometru sensibil care caracterizează situaţia oricărei economii naţionale. Orice dezechilibru de mare amploare produs în desfăşurarea procesului de producţie şi de circulaţie a mărfurilor duce, inevitabil, şi la perturbări în circulaţia banilor; în multe cazuri chiar la scăderea puterii lor de cumpărare. P. de c. de b. se poate modifica în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, aflându-se în această situaţie într-un raport invers proporţional. V. şi stabilitatea banilor. PUTERE DE CUMPĂRARE A BANILOR DEŢINUŢI DE POPULAŢIE (putere de cumpărare a populaţiei, putere de cumpărare a veniturilor populaţiei), relevă capacitatea efectivă, reală, de cumpărare a veniturilor băneşti ale populaţiei într-o anumită perioadă, faţă de o perioadă anterioară luată ca bază de comparaţie. Acest indicator evidenţiază, pe de o parte, evoluţia preţurilor, iar pe de altă parte, evoluţia veniturilor băneşti ale populaţiei. Este necesar să se păstreze o corelaţie corectă, raţională între veniturile nominale ale populaţiei şi evoluţia preţurilor. Concret, p. de c. a b.d. de p. exprimă cantitatea de mărfuri, lucrări şi servicii pe care populaţia le poate procura cu ajutorul veniturilor sale băneşti; ea este dependentă de puterea de cumpărare a banilor şi de cuantumul veniturilor băneşti ale populaţiei. V. şi puterea de cumpărare a banilor. PUTEREA DE CUMPĂRARE A MONEDEI NAŢIONALE FAŢĂ DE CEA A VALUTELOR STRĂINE, puterea de cumpărare pe plan extern a monedei naţionale; reflectă raportul dintre puterile de cumpărare interne ale valutelor comparate. Puterea de cumpărare externă a monedei naţionale depinde, pe de o parte, de evoluţia preţurilor interne din ţara pentru care se face comparaţia, iar pe de altă parte, de evoluţia preţurilor din ţara noastră cu valuta căreia se face comparaţia. Puterea de cumpărare externă se calculează pe feluri de mărfuri şi servicii sau numai pentru producţia destinată exportului, pentru operaţiunile necomerciale etc. V. şi puterea de cumpărare a banilor. QUASI-BANI, expresie a unei părţi din masa bănească formată din instrumente care se pot transforma, fară dificultate, în bani efectivi. Q.-b. au componente diferite de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta. în ţara noastră, astăzi, q.-b. se prezintă sub următoarele forme concrete: depozitele băneşti ale populaţiei şi ale agenţilor economici la bănci şi la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, certificatele de depozit, depozitele în valută etc. R RABAT COMERCIAL, scăzământ, reducere de preţ, bonificaţie (v.) ce se acordă de vânzător cumpărătorului, în cazul când se achită preţul mărfurilor înainte de scadenţă, dar numai când, deşi vânzarea era pe credit, plata se face totuşi anticipat, pentru stimularea cumpărării unei cantităţi mari de marfă, a vânzării unor mărfuri care nu sunt de sezon etc. R.c. reprezintă acea parte a venitului net creat în sfera producţiei materiale ce se acordă întreprinderilor şi organizaţiilor comerciale pentru compensarea cheltuielilor de circulaţie (aprovizionare, depozitare, manipulare şi desfacere) a mărfurilor, precum şi în vederea constituirii beneficiului acestor unităţi. R.c. se determină ca diferenţă între preţul cu amănuntul şi preţul de livrare, acordat prin dispoziţiile legale de către unităţile producătoare organizaţiilor comerciale. R.c. se stabileşte în procente calculate asupra preţului cu amănuntul numai la mărfurile la care s-a stabilit acest preţ. El se stabileşte pe grupe sau categorii de mărfuri în raport de nivelul cheltuielilor de circulaţie şi de rata rentabilităţii. în prezent el nu mai este limitat prin acte normative. Nivelul r.c. este diferenţiat de la o categorie de mărfuri la alta, în funcţie de cuantumul cheltuielilor de circulaţie. R.c. poate urmări acordarea de reduceri de preţ în favoarea cumpărătorilor, stimularea cumpărării unei cantităţi mai mari de mărfuri, precum şi menţinerea relaţiilor cu cumpărătorii. Spre deosebire de adaosul comercial, r.c. se scade din preţul cu amănuntul pentru a se obţine preţul de livrare, în timp ce adaosul comercial se adună la preţul de livrare pentru a se obţine preţul cu amănuntul. V. şi adaos comercial. RABAT TARIFAR, scutire temporară ori condiţionată a importului de taxele vamale sau restituirea acestor taxe, dacă ele au fost deja încasate, în scopul stimulării exporturilor. Agenţii economici exportatori pot importa materii prime, materiale, semifabricate fără să plătească taxe vamale, dacă dovedesc că acestea vor fi prelucrate şi, după aceea, exportate ca mărfuri finite. Dacă au plătit deja taxe vamale, acestea se restituie exportatorilor, ceea ce reprezintă, în fapt, prime de export (v.). RABATUL DE PLATĂ, scăderea din prima de bază tarifară sau din prima totală de plată pe care asigurătorul o acordă în anumite condiţii. R. de p. se calculează, de regulă, prin aplicarea unui procent, iar uneori prin diminuarea cu o anumită sumă stabilită. Acordarea r. de p. vizează: "reducerea cheltuielilor de achiziţie; "stimularea menţinerii asigurării; "luarea măsurilor necesare prevenirii pagubelor materiale etc. în practica activităţii de asigurare din ţara noastră, r. de p. se acordă în situaţii cum sunt: ■ la asigurarea pentru avarii a autoturismelor, primele se reduc cu 10% în cazul asigurărilor care se reînnoiesc, pe o perioadă de un an, prin lucrători scriptici ai societăţii de asigurări, cu plata anticipată şi integrală a primelor; "la asigurările facultative de persoane încheiate pe o durată de cel puţin trei ani, la care primele de plătesc anual, se acordă o reducere de primă de până la 45%, pentru fiecare an de plată anticipată, începând cu cel de-al doilea an; "la reînnoirea asigurării pentru avarii a autoturismelor, primele 178 ram de asigurare se reduc cu 15% dacă pentru anul de asigurare anterior nu s-au plătit ori nu se datorează de către asigurător despăgubiri de asigurare. RAMBURS, modalitate de expediere a mărfurilor potrivit căreia destinatarul (primitorul) are obligaţia să achite expeditorului contravaloarea mărfurilor în momentul primirii acestora, inclusiv a taxei de transport. RAMBURSA, noţiune, concept utilizat pe piaţa financiară care exprimă acţiunea de rambursare a unui împrumut. Capacitatea agentului economic de a restitui împrumutul se comensurează facându-se raportul între capacitatea de autofinanţare şi îndatorarea totală, astfel: rţ? _Capacitatea de autofinanţare # inn îndatorare totală Prin acest raport se determină capacitatea agentului economic de a-şi onora datoriile la scadenţă. RAMBURSAREA CREDITELOR BANCARE, principiu de bază al creditelor bancare, potrivit căruia creditele trebuie să se restituie la termenele stabilite (scadenţă). Fiecare credit are o scadenţă care se stabileşte în contractul de creditare pe baza mişcării valorilor materiale, respectiv luându-se în considerare durata în care unităţile economice au nevoie de aceste valori materiale, precum şi perioada de recuperare a cheltuielilor de producţie şi de circulaţie. Durata de timp pentru care se acordă creditele se stabileşte în aşa fel încât să concorde pe deplin cu circuitul economic al valorilor materiale creditate în procesul de aprovizionare, producţie şi desfacere a mărfurilor. R.c.b. trebuie să corespundă cu încasarea de către întreprindere a valorii mărfurilor produse cu ajutorul creditelor primite. Unităţile economice au obligaţia să ramburseze creditele la termenele stipulate în contractele de creditare. în cazul imposibilităţii rambursării, banca, pe baza unei analize aprofundate, poate prelungi o singură dată pe an termenul de rambursare a creditelor curente, cu majorarea legală a dobânzii. Stabilirea termenelor de rambursare a creditelor se face pe baza particularităţilor procesului de aprovizionare, producţie şi desfacere din fiecare unitate economică, deoarece numai după trecerea activelor circulante prin aceste stadii se creează izvoarele rambursării lor. R.c.b. la scadenţă confirmă administrarea eficientă şi judicioasă a creditelor acordate, prin realizarea obiectivelor propuse de către unitatea economică în cauză, precum şi desfăşurarea unei activităţi economico-financiare normale. Rambursarea cu anticipaţie a creditelor bancare poate avea loc în cazul dispariţiei garanţiei creditelor sau al păstrării necorespunzătoare a acesteia, al nerespectării unor norme ale disciplinei de credite, precum şi în cazurile în care obiectivele economice creditate au fost realizate înainte de scadenţă. Utilizarea creditelor bancare în alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate şi acordate dă dreptul băncii să ceară rambursarea acestora înainte de scadenţă. Rambursarea creditelor este legată şi de viteza de rotaţie a fondurilor de producţie care reduce durata de utilizare şi face posibilă rambursarea înainte de scadenţele stabilite iniţial. Dacă unitatea economică are nevoie, în continuare, de resursele respective, banca îi acordă un nou credit. Rambursarea la scadenţă a creditelor are o importanţă deosebită în asigurarea gestionării operative de către bancă a resurselor de creditare şi în utilizarea eficientă de către întreprinderi a creditelor primite. V. şi principiile creditării pe termen scurt. RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR DE STAT, restituirea deodată sau în rate a sumelor subscrise la împrumuturile de stat potrivit prevederilor prospectului de emisiune a titlurilor de stat (v.). La data r., obligaţiile statului se sting. Sursele din care se rambursează împrumuturile de stat interne sunt: "fondul special de amortizare; "resursele bugetare; ■excedentele bugetare, când acestea există; "împrumuturile pentru refinanţarea datoriei publice RAM 179 interne; "surse ale contului general al Trezoreriei Statului; "alte surse prevăzute de actele normative în vigoare. Rambursarea ratelor de capital, plata dobânzilor, a câştigurilor şi a altor costuri aferente datoriei publice au prioritate faţă de alte obligaţii ale statului. V. şi stingerea datoriei publice. RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR INTERNE, restituirea împrumuturilor interne deodată sau în rate la termene stabilite, inclusiv a dobânzilor şi a altor costuri datorate. Rambursarea împrumuturilor interne contractate direct de Ministerul Finanţelor în contul statului se realizează din împrumuturi de stat de pe piaţa financiară internă pentru refinanţarea datoriei publice şi/sau din împrumuturi din disponibilităţile temporare ale contului general al Trezoreriei Statului şi din alte surse. Plata dobânzilor şi a altor costuri aferente acestor împrumuturi de stat interne se asigură din sursele cu această destinaţie din bugetul statului. Rambursarea împrumuturilor interne contractate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi plata dobânzilor şi a comisioanelor datorate se asigură din resurse aflate la dispoziţia acestora şi prevăzute în bugetul local, cu excepţia transferurilor de la bugetul statului cu destinaţie specială. Rambursarea împrumuturilor interne contractate de terţe persoane juridice cu garanţia statului, precum şi plata dobânzilor şi a altor costuri aferente acestor împrumuturi se asigură de garantat potrivit prevederilor cuprinse în contractele de împrumut şi în convenţiile de garantare a împrumutului intern. Pe baza informărilor primite de la garantaţi, Ministerul Finanţelor urmăreşte modul în care beneficiarii împrumuturilor interne îşi constituie resursele de rambursare a împrumuturilor, de plată a dobânzilor şi a altor costuri aferente. Pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice interne se acordă autorizarea bugetară permanentă (v.). V. şi împrumuturi interne garantate de stat; serviciul datoriei publice interne. RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR PUBLICE EXTERNE, restituirea deodată sau în rate a împrumuturilor publice externe potrivit clauzelor din acordurile, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte. Rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor, a comisioanelor şi a spezelor aferente datoriei publice externe se realizează din resursele stabilite cu această destinaţie prevăzute în bugetul de stat, în bugetele locale şi în bugetul propriu al beneficiarului, după caz. Datoria publică externă contractată de Ministerul Finanţelor în numele statului se rambursează prin Banca Naţională a României, care are calitatea de agent al statului privind datoria publică externă. Ratele scadente în fiecare an din împrumuturile externe, dobânzile, spezele şi comisioanele aferente constituie serviciul datoriei publice externe (v.). Toate angajamentele de datorie publică externă se înregistrează în ordine cronologică în registrul datoriei publice externe (v.) instituit de Ministerul Finanţelor. Ministerul Finanţelor, împreună cu Banca Naţională a României, prevede în balanţa de plăţi externe resursele necesare rambursării împrumuturilor externe, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi spezelor aferente. Periodic, Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională analizează evoluţia resurselor valutare ale ţării, identifică eventualele dificultăţi care se ivesc în rambursarea datoriei publice externe şi propun soluţiile corespunzătoare. împrumuturile externe contractate de Ministerul Finanţelor în numele statului şi acordate instituţiilor financiare şi agenţilor economici pentru finanţarea proiectelor de investiţii sau a importurilor stabilite de Guvern se achită, se rambursează Ministerului Finanţelor potrivit prevederilor contractului de subîmprumut încheiat între aceştia. în contractele de subîmprumut, Ministerul Finanţelor prevede valuta în care vor fi calculate şi rambursate ratele scadente ale împrumutului, precum şi valuta în care vor fi calculate şi achitate dobânda şi celelalte costuri aferente. Pentru a-şi acoperi cheltuielile necesare administrării acestor împrumuturi, Ministerul Finanţelor percepe un comision de la instituţiile financiare şi de la agenţii economici beneficiari. Din comisioanele încasate se alimentează şi fondul de risc (v.). Ministerul Finanţelor urmăreşte constituirea resurselor de rambursare de către beneficiarii împrumuturilor externe garantate de stat, ţine evidenţa creanţelor statului provenite din executarea garanţiilor acordate şi acţionează pentru recuperarea lor de la debitori. In fiecare trimestru, Ministerul Finanţelor, împreună cu Banca Naţională a României, prezintă 180 ran Guvernului informări asupra modului de realizare a prevederilor balanţei de plăţi externe şi propune soluţii de acoperire a deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al balanţei. Banca Naţională a României, împreună cu Ministerul Finanţelor, urmăreşte sistematic evoluţia resurselor valutare ale ţării, analizează eventualele dificultăţi în rambursarea datoriei publice externe şi propune Guvernului căi de soluţionare a acestora. La rândul său, Guvernul analizează, când situaţia o impune, oportunitatea şi condiţiile de reeşalonare sau de refinanţare a datoriei publice externe şi prezintă propuneri Parlamentului pentru aprobare. Ministerul Finanţelor are obligaţia să întocmească şi să prezinte Guvernului rapoarte semestriale privind evoluţia datoriei publice externe. De asemenea, transmite organismelor financiar-bancare internaţionale date statistice privind datoria publică externă, potrivit obligaţiilor ce decurg din calitatea României de membru al acestor organisme. Periodic, beneficiarii împrumuturilor externe şi băncile comerciale prin care acestea se derulează raportează la Ministerul Finanţelor datele privind utilizarea fiecărui împrumut în contul datoriei publice externe. V. şi datorie publică externă. RANDAMENT, indicator economic care exprimă rezultatul favorabil al folosirii mijloacelor de muncă şi a obiectelor muncii într-o anumită unitate de timp. Efectul util al folosirii forţei de muncă într-o unitate de timp se măsoară cu ajutorul productivităţii muncii (v.). RANDAMENTUL ACŢIUNII, raportul dintre dividendul ce revine unei acţiuni şi cursul acesteia. Nivelul r.a. depinde de eficienţa activităţii societăţii comerciale şi de destinaţiile care se dau profitului net. RANDAMENTUL CAPITALULUI, indicator economic care exprimă eficienţa cu care este folosit capitalul. R.c. se calculează astfel: CjMJţjaaţi ,100 Capital folosit Cu cât acest raport este mai mare, cu atât capitalul este folosit mai eficient. V. şi rentabilitatea capitalului. RANDAMENTUL IMPOZITELOR, principiu general al impozitării potrivit căruia sistemul fiscal trebuie să facă posibilă încasarea impozitelor cu cheltuieli cât mai mici şi, în acelaşi timp, să fie cât mai acceptabil pentru plătitori. Principiul r.i. este o expresie a „guvernului ieftin", în sensul că aparatul pentru încasarea impozitelor, ca şi tot aparatul de stat, trebuie să fie cât mai simplu, mai suplu şi mai puţin costisitor. De asemenea, aparatul fiscal nu trebuie să stingherească activitatea economică a contribuabililor şi nici să-i îndepărteze de la îndeletnicirile lor. RANDAMENTUL INVESTIŢIEI, profitul obţinut din realizarea şi exploatarea unui obiectiv de investiţii. RANDAMENTUL UTILAJELOR, cantitatea fizică sau valorică de producţie pe unitate a factorului utilizat, care se poate exprima fie în numărul de echipamente, utilaje, fie prin timpul de lucru al acestora. R.u. se determină prin relaţia: RU = — sau —, N T în care: = randamentul mediu calculat pe an sau pe unitate de timp; RAP 181 Q = valoarea producţiei; N = numărul de utilaje; T = timpul de funcţionare a utilajelor. RAPORT 1. Legătură (relaţia dintre două sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, procese economice) stabilită în procesul gândirii omului potrivit datelor realităţii obiective. 2. Comunicare scrisă sau orală referitoare la diverse persoane, obiecte, fenomene, procese economice etc. Comunicarea poate fi prezentată sub forma unei descrieri a obiectului raportului sau sub formă de situaţie (tabel) cifrică. V. şi relaţii vaiutar-financiare internaţionale; rata rentabilităţii medii. RAPORT ACTIVI-INACTIVI, r. care se determină în modul următor: Populaţia activilor care au un loc de muncă Populaţia totală R.a.-i. exprimă sarcina ce revine celor care sunt integraţi în activitatea productivă, social-culturală etc. RAPORT AL COMISIEI DE CENZORI, r. scris care se prezintă adunării generale a acţionarilor şi a membrilor asociaţi, în care se fac referiri concrete la verificarea bilanţului şi a contului de profit şi pierderi. R. apreciază modul cum a fost respectată legalitatea, cum este condusă contabilitatea, cum sunt ţinute registrele etc. V. şi comisie de cenzori. RAPORT DE AUDIT INTERN, act unilateral care exprimă opinia auditorului în baza constatărilor făcute. R de a.i. cuprinde obligatoriu următoarele elemente: "scopul şi obiectivele raportului şi structura minimală a raportului; "date de identificare a acţiunii de audit; "modul de desfăşurare a acţiunii de audit; "constatările efectuate; "concluziile şi recomandările echipei de auditare; "documentaţia-anexă. Toate documentele-anexă la r. de a.i. se semnează pentru conformitate de cel auditat. R. de a.i. se semnează pe fiecare pagină de către auditor; se întocmeşte într-un singur exemplar şi se înregistrează la auditor; se prezintă conducătorului instituţiei publice (ordonatorului de credite) care a aprobat auditarea şi se arhivează la compartimentul de audit intern. V. şi audit; audit intern; auditare; auditor financiar; auditor independent; inspecţie de audit intern. RAPORT DE AVARIE, înscris întocmit de către expertul constatator care a efectuat cercetarea avariei, ca urmare a solicitării adresate de una dintre părţile contractante ale asigurării şi care stabileşte în detaliu răspunderea părţilor interesate relativ la lichidarea avariei respective. R. se întocmeşte cu deosebire în cazul în care are loc avaria comună. în r. de a. se descriu avariile care s-au produs, cheltuielile pentru repararea acestora, precum şi cotele (sumele) cu care trebuie să contribuie fiecare dintre părţile contractante la lichidarea lor. R. de a. se întocmeşte în conformitate cu legile şi cu uzanţele din portul de încărcare, de descărcare sau ale locului unde s-a încheiat călătoria ori potrivit Regulilor York-Anvers - desigur, dacă în charter party sau în conosament s-a făcut referire la aceste reguli. Pe baza r. de a. se eliberează certificatul de avarie, care este folosit ca document probator la instanţele judecătoreşti. V. şi avarie comună; certificat de avarie pentru mărfuri. RAPORT DE DESCHIDERE DE CONT, înscris pe care brokerii/dealerii sunt obligaţi să-l completeze în cazul fiecărui nou client cu care fac diferite afaceri. înscrisul respectiv consemnează datele esenţiale referitoare la experienţa anterioară, situaţia financiară şi obiectivele investiţionale ale clientului. 182 RAP RAPORT DE DREPT FINANCIAR, relaţii sociale care iau naştere şi se sting în procesul constituirii, repartizării, gestionării şi utilizatorii fondurilor băneşti ale statului şi care sunt reglementate de normele juridice şi care sunt reglementate de normele juridice financiare. R. de d.f. se nasc numai în cadrul activităţii financiare realizate de stat şi de către organele sale financiare şi bancare. în toate cazurile, în aceste raporturi, unul dintre subiecte este statul, reprezentat printr-un organ de specialitate. R. de d.f. iau naştere, se modifică şi se sting pe baza manifestării unilaterale de voinţă a statului, potrivit prevederilor normelor juridice, în acest fel există posibilitatea executării directe a creanţelor financiare de către organele de stat, fară a fi necesară o hotărâre judecătorească. După sfera de cuprindere, r. de d.f. pot fi; bugetare; fiscale; de asigurări sociale de stat; de asigurări sociale de sănătate; de asigurări de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă; de creditare; bancare; de organizare a circulaţiei băneşti; valutare; de control financiar şi bancar. Elementele constitutive ale r. de d.f. sunt: subiectele participante; obiectul şi conţinutul. RAPORT DE EXPERTIZĂ, relatare scrisă, explicativă, logică şi unitară a problemelor, în care se consemnează activitatea desfaşurată'în vederea efectuării expertizei. R. de e. cuprinde introducerea, desfăşurarea expertizei contabile şi concluziile. în introducere se menţionează numele experţilor, organul care a dispus expertiza, părţile, domiciliul lor, data şi împrejurările în care s-a produs paguba, organul care a calculat prejudiciul şi documentele probatorii în acest scop, obiectul expertizei, întrebările la care trebuie să răspundă expertul şi data până la care trebuie depus raportul. în partea referitoare la desfăşurarea expertizei contabile se arată detaliat modul cum s-a efectuat expertiza, operaţiunile efectuate, explicaţiile şi obiecţiile părţilor aflate în litigiu, eventuala colaborare cu alţi experţi, materialul documentar folosit, referirile la textele de lege încălcate sau pe care se fundamentează expertiza, explicarea temeinică a punctului de vedere al expertului etc. La partea de concluzii se menţionează răspunsurile la întrebările puse asupra problemelor care nu erau clare, părerile şi concluziile expertului, cuantumul prejudiciului şi persoanele vinovate, problemele noi apărute în timpul expertizei, data şi semnătura expertului pe toate exemplarele şi filele r. de e. RAPORT DE LICHIDITĂŢI, indicator bancar care exprimă proporţia dintre banii în numerar (bancnote, monede metalice) pe care o bancă îi păstrează şi obligaţiile sale totale faţă de clienţii săi. Aceste rezerve nu aduc nici un venit băncii şi, de aceea, ele au un cuantum minim care să satisfacă cererile clienţilor (titularilor de conturi). RAPORT DE SCHIMB AL VENITULUI, indice al sumei preţurilor de export comparat cu indicele preţurilor de import; arată evoluţia volumului importurilor ce se pot face pe seama exporturilor. RAPORT DE SCHIMB BRUT, r. prin care se exprimă relaţia dintre indicele cuantumului de export şi indicele cuantumului de import. RAPORT DE SCHIMB ÎNTRE ŢĂRI, r. între preţurile de export şi preţurile de import prin care se exprimă puterea de cumpărare a unei ţări în operaţiunile sale cu străinătatea. R. de s. se poate determina în unităţi naturale şi valorice şi evidenţiază fenomenele de echivalenţă sau de neechivalenţă în schimburile dintre ţări. V. şi indicele raportului de schimb. RAPORT DE SCHIMB NET, relaţia dintre indicele preţurilor de export şi indicele preţurilor de import, stabilită după următorul calcul: in care: Rsn = raportul de schimb net; IPE = indicele preţurilor de export; IPI = indicele preţurilor de import. RSn =—100, S" IPI RAP 183 R. de s.n. este determinat şi utilizat în aprecierea schimburilor economice internaţionale pentru una sau mai multe mărfuri livrate către o ţară sau mai multe ţări şi pe baza căruia se fac diferite studii, comparaţii etc. RAPORT DE TRANZACŢIE, document ce se întocmeşte de către agentul de bursă în care sunt consemnate toate tranzacţiile efectuate într-o şedinţă de negocieri. V. şi bursă de valori mobiliare. RAPORT JURIDIC DE ASIGURĂRI SOCIALE, relaţiile juridice care se nasc, se modifică şi se sting în legătură cu asigurarea unor riscuri sociale prevăzute de actele normative în vigoare. R.j. de a.s. are următoarele trăsături: "subiecţii acestui raport sunt, pe de o parte, persoana fizică numită asigurat, iar pe de altă parte statul, prin Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi organele sale teritoriale sau alte organe de asigurări sociale; ■conţinutul raportului de asigurare îl constituie obligaţia asiguratului de a plăti contribuţia, dreptul de a primi prestaţie de asigurări sociale şi dreptul organului de asigurări de a pretinde contribuţia. Alături de asigurat apare şi agentul economic (instituţia) cu obligaţia de a plăti o parte din contribuţie; "raportul se naşte în temeiul legii şi deci nu mai are la bază voinţa subiecţilor respectivi; "conţinutul raportului este prestabilit prin acte normative; "obiectul raportului juridic de asigurare îl constituie furnizarea unor prestaţii (pensii, indemnizaţii, ajutoare, tratament balnear etc.). V. şi asigurări sociale. RAPORT JURIDIC DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ, relaţiile juridice care se nasc, se modifică şi se sting în legătură cu drepturile cetăţenilor de a primi un venit minim necesar traiului lor, în situaţiile în care se află în imposibilitatea de a-şi procura resursele necesare pentru a putea trăi, nefiind încadraţi în muncă, şi obligaţia corelativă a statului de a garanta aceste venituri persoanelor aflate în nevoie. R.j. de a.s. au următoarele trăsături: "sunt reglementate exclusiv prin lege; "subiectele raportului juridic sunt, pe de o parte, persoanele fizice, iar pe de altă parte statul reprezentat prin organismele sale specializate; "conţinutul raportului juridic constă în dreptul persoanei asistate social de a solicita prestaţiile în bani sau în natură stabilite de lege în mod unilateral; "obiectul acestui raport juridic îl constituie anumite prestaţii noncontributive în bani sau în natură care nu înlocuiesc venitul profesional, ci asigură un minimum de resurse materiale necesare traiului decent; "cuantumul prestaţiilor este forfetar; r.j. de a.s. nu presupune efectuarea de prestaţii succesive în mod obligatoriu. V. şi asistenţă socială. RAPORT JURIDIC FISCAL, relaţii juridice procedurale fiscale care cuprind drepturile şi obligaţiile părţilor, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal. Subiectele raportului juridic fiscal sunt: statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul raportului respectiv. Contribuabilul este orice persoană fizică şi juridică obligată să plătească impozite şi taxe. Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor şi organele sale teritoriale, precum şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi organele sale locale. în relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat de un împuternicit, a cărui conţinut şi limite sunt stabilite în împuternicire sau prin lege. Contribuabilul este obligat să înregistreze actul de împuternicire, în formă scrisă la organul fiscal. împuternicirea poate fi revocată. Contribuabilul fară domiciliu fiscal în România, care are obligaţia să depună declaraţii la organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească obligaţiile acestuia faţă de organul fiscal. în cazul în care nu există un împuternicit, organul fiscal solicită instanţei judecătoreşti competente numirea unui curator fiscal (v.) pentru contribuabilul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut sau care, din cauza bolii, unei infirmităţi, bătrâneţii sau unui handicap de orice fel, nu poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească personal drepturile şi obligaţiile ce 184 RAP îi revin. Curatorul fiscal este remunerat de către reprezentant. Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, ai asocierilor sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora. RAPORT STATISTIC PRIVIND NUMĂRUL PENSIONARILOR Şl FONDUL DE PENSII, lucrare a sistemului informaţional statistic, întocmită trimestrial şi anual de către casele teritoriale de pensii şi centralizată pe ţară la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. Conţine: "categorii de pensii de grad de invaliditate I, II şi III; "pensii de urmaş; "pensii I.O.V.R.; "pensii de urmaş I.O.V.R.; "numărul mediu al pensionarilor în plată pe trimestru/an; "sume conform deciziilor în plată; "număr de pensionari în plată; "sume conform deciziilor în plată în ultima lună a trimestrului; "total pensionari intraţi în trimestrul în curs, total pensii conform deciziilor în trimestrul în curs, din care numărul de nou înscrişi şi pensiile noilor înscrişi; "totalul pensionarilor ieşiţi în trimestru/an; "totalul pensiilor conform deciziilor ale celor ieşiţi în trimestru/an, din care total decedaţi şi pensiile conform deciziilor la data decesului. Lucrarea serveşte la controlul şi la analiza realizării bugetului de asigurări sociale de stat la nivel de judeţ şi de ţară. RAPORTOR, persoana care informează sau raportează de îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredinţate. RAPORTUL VENITURI/CHELTUIELI ACTUALIZATE, indicator important folosit în analiza proiectelor complexe de investiţii, care exprimă raportul dintre veniturile totale determinate de un proiect şi cheltuielile totale actualizate necesare realizării şi funcţionării obiectivului de investiţii, efectuându-se următorul calcul: £ V +V vn ~ vr Ve/Cha = -n=d+1 (1 + a)" y ^ + Cn n=i(l + a)n in care: Ve/Cha = raportul dintre venituri şi cheltuieli actualizate; Vn = venituri anuale; Vr = valoarea reziduală; In = cheltuieli anuale de investiţii; Cn = cheltuieli anuale totale în urma intrării în exploatare a obiectivului de investiţii - cheltuieli de producţie, cu reparaţiile, de modernizare etc.; d = durata de realizare a investiţiei; D = durata totală a proiectului; n = anul (n = 1, 2, 3,... d,..., D). RASDAQ, piaţă computerizată pe care se tranzacţionează acţiunile dematerializate şi în cadrul căreia participanţii utilizează diferite mijloace de comunicaţie, un limbaj convenţional şi proceduri standardizate de evidenţă a existenţei tranzacţiilor şi a transferului valorilor mobiliare. Limbajul convenţional sub care a fost apelat („over-the-counter“ sau „piaţă la ghişeu“, „piaţă electronică interdealeri“), complexitatea instituţiilor şi a tehnologiilor care o alcătuiesc, existenţa „abstractă", fară o localizare fizică, precum şi neglijarea factorului promoţional care ar fi trebuit să-i susţină lansarea au determinat acţionarii să plaseze piaţa Rasdaq, chiar de la început, într-un spaţiu restrâns, incert şi ambiguu. R,b=r^lOO, RAT______________________________________________________________________________________185 RATA ACUMULĂRILOR BĂNEŞTI, indicator care se calculează la nivel macroeconomic şi cu ajutorul căruia se efectuează analize economico-financiare. R.a.b. se determină astfel: Ac VN în care: Rab = rata acumulărilor băneşti; Ac = acumulările băneşti totale; VN= venitul naţional. RATA AMORTIZĂRII, rata anuală sau lunară cu care se amortizează un mijloc fix. RATA AMORTIZĂRII ANUALE, partea din amortismentul total care se repartizează pe an (ani). RATA AMORTIZĂRII TOTALE, indicator financiar cu ajutorul căruia se determină valoarea uzurii fizice şi morale anuale a mijloacelor fixe. R.a.t. se calculează astfel: Rat = -^-100, at VMF în care: Rat = rata amortizării totale; Aa = suma amortismentului anual; VMF = valoarea mijloacelor fixe. RATA AUTOFINANŢĂRII, raport între cuantumul capitalului necesar pentru investiţiile noi ale unui agent economic şi capitalul său total. RATA AUTONOMIEI FINANCIARE, indicator financiar, r. financiară care se determină ca raport între capitalul propriu şi totalul datoriilor pe care le are agentul economic. în cazul în care acest raport este mai mic decât 1, se atrage atenţia creditorilor că există un mare risc. De aceea, acţionarii şi asociaţii trebuie să manifeste maximum de atenţie cu datoriile şi cu solvabilitatea societăţii lor comerciale. RATA AUTONOMIEI FINANCIARE A INSTITUŢIEI PUBLICE, indicator de echilibru financiar care se determină ca raport între fondurile aprobate instituţiei prin legea bugetului de stat sau local şi resursele extrabugetare, pe de o parte, şi necesarul optim al aceleiaşi instituţii, pe de altă parte: p _ + R e Uf “ M-------' N0 în care: Raf = rata autonomiei financiare; Fb = fondurile alocate prin legea anuală de adoptare a bugetului de stat sau a bugetului local; Re = resurse extrabugetare; N0 = necesarul optim solicitat de instituţia publică. R.a.f. a i.p. este optimă atunci când raportul este egal cu 1. RATA BONURILOR DE TEZAUR, r. stipulată în prospectul de emisiune publicat şi care se determină în felul următor: 186 rat Rbt =VNB-P—, n în care: Rbt = rata bonurilor de tezaur; VNB = valoarea nominală a bonurilor de tezaur; P = preţul plătit pentru bonurile de tezaur; n = numărul de zile de valabilitate a bonurilor de tezaur. V. şi prospect de emisiune; prospect de emisiune a titlurilor de stat; prospectul emisiunii de titluri financiare; prospectul împrumutului. RATA CAPACITĂŢII DE RAMBURSARE A DATORIILOR FINANCIARE, indicator financiar care exprimă perioada în care urmează să fie rambursate creditele contractate. RCRDF = îmPrul?luturi P? temen mediu şi lung capacitatea de autofinanţare Acest indicator prezintă importanţă în primul rând în faza de contractare a împrumuturilor, întrucât normele bancare pot să impună un număr de ani pentru rambursarea datoriilor financiare. Perioada de rambursare este prevăzută în contractul de împrumut. RATA COMBINATĂ A ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE, r. determinată prin luarea în calcul a ratei daunei şi a ratei cheltuielilor, în sensul însumării lor. O r.c. mai mică de 100% indică faptul că societatea de asigurări a obţinut profit din activitatea de asigurări, adică profit din subscriere; acest profit nu reflectă profitul sau pierderea din activitatea de investiţii. Dacă r.c. este mai mare de 100%, ea indică o pierdere din activitatea de asigurări. R.c. a a. de a. se prezintă sub două forme şi anume: a) r.c. statutară; b) r.c. comercială. R.c. statutară se calculează după modelul prezentat în raportul anual, depus la organele de stat. Această rată se calculează prin împărţirea sumei reprezentând despăgubirile şi cheltuielile efectuate cu acest prilej la valoarea primelor de asigurare încasate. Deoarece majoritatea cheltuielilor de subscriere sunt strâns legate de primele subscrise, r.c. statutară tinde să diminueze profitabilitatea societăţii de asigurări care se dezvoltă. în acelaşi timp, această rată duce la supraevaluarea profitului pentru o societate de asigurări cu un volum al primelor aflate în scădere. R.c. comercială a fost creată pentru a evita dezavantajele r.c. statutare. în vederea calculării r.c. comerciale, daunele suportate şi cheltuielile pentru soluţionarea revendicărilor se împart la primele cuvenite, iar cheltuielile de subscriere se împart la primele subscrise. V. şi rata daunei. RATA CONSUMULUI, raport, indicator macroeconomic care se determină ca raport între cheltuielile pentru consum şi totalul veniturilor, astfel: Rc =—100. c V RATA CURENTĂ, r. care măsoară capacitatea de plată a datoriei pe termen scurt. RATA DATORIEI, r., indicator care evidenţiază procentajul activelor finanţate prin împrumuturi. RATA DATORIEI EXTERNE, raportul dintre plăţile efectuate anual de către un stat în contul datoriei publice externe pentru achitarea ratelor scadente, inclusiv dobânzile şi veniturile totale pe care le obţine în aceeaşi perioadă din exportul de mărfuri, prestările de servicii, executările de lucrări etc. V. şi datorie publică; datoria publică externă; fluxuri brute de capital; fluxuri nete de capital; serviciul datoriei publice externe. RAT 187 RATA DATORIILOR FINANCIARE, indicator financiar care caracterizează îndatorarea unităţii economice pe termen mediu şi lung. Se calculează astfel: _ împrumuturi pe termen mediu şi lung capital propriu Nivelul maxim al acestui indicator trebuie să fie de 0,5-1,0. RATA DAUNEI, v. EFICIENŢA ASIGURĂRILOR. RATA DE ACOPERIRE A DATORIILOR, indicator de analiză a situaţiei resurselor şi a utilizării fondurilor agentului economic, care se determină după următoarea formulă: Rad = -P + A 100, Rrc +D în care: Rad = rata de acoperire a datoriilor; P = profitul; A = amortismentul; Rrc = rata de rambursare a creditului; D = dobânda. RATA DE ACOPERIRE A DOBÂNZII, indicator al folosirii împrumuturilor, care se determină ca raport procentual între profitul brut realizat într-o anumită perioadă de timp şi plăţile efectuate în acelaşi timp cu dobânzile la împrumuturile scadente, după relaţia: PR Rad =—100, ad DP în care: Rad = rata de acoperire a dobânzii; PB = profitul brut realizat; DP = dobânzile plătite sau care trebuie plătite. RATA DE ACOPERIRE A UNUI ANUMIT RISC, r. care se determină ca raport între cheltuielile efectuate de către colectivitate şi cheltuielile ocazionate de risc. Cu cât rata de acoperire a unui anumit risc este mai mare, cu atât cheltuiala este mai socializată şi cu atât mai puţin riscul este suportat în mod individual. RATA DE ACTIVITATE, indicator care se calculează astfel: Persoane active din populaţia ţării luată în considerare Populaţie totală din categoria luată în considerare RATA DE CONVERSIUNE A OBLIGAŢIUNII, indicator care indică numărul de acţiuni comune obţinute prin conversiunea unei obligaţiuni convertibile. RATA DE DEPENDENŢĂ, indicator care relevă câţi salariaţi revin la un pensionar, adică raportul dintre numărul salariaţilor şi numărul pensionarilor. Cu cât acest indicator este mai mare decât 1, cu atât situaţia financiară a asigurărilor sociale este mai bună. La 31 decembrie 1989, r. de d. era de 3,6/1, scăzând până astăzi la 1,7/1. Din analiza evoluţiilor previzibile, 188 RAT acest indicator, în condiţiile reglementărilor actuale, va continua să scadă, urmând ca în anul 2010 să fie de 1,3/1, evident cu efecte negative asupra susţinerii financiare a sistemului de asigurări sociale. RATA DE FINANŢARE A ACTIVELOR, indicator financiar care relevă măsura în care capitalul propriu acoperă finanţarea mijloacelor fixe şi a activelor circulante. Acest indicator se calculează în felul următor: RFA =___________capital propriu________ mijloace fixe + active circulante RATA DE FINANŢARE A CAPITALURILOR CIRCULANTE, r. financiară care se determină ca raport între fondul de rulment şi capitalurile circulante. Această r. se foloseşte în efectuarea analizei economico-financiare pentru diagnosticarea şi stabilirea căilor de creştere a eficienţei economice şi financiare. De asemenea, această r. permite supravegherea evoluţiei fondului de rulment în raport cu evoluţia capitalului circulant şi a măsurii acoperirii acestui capital împotriva diferitelor riscuri. V. şi capital circulant. RATA DE FINANŢARE A STOCURILOR, indicator ce evidenţiază măsura în care sunt finanţate stocurile. Acest indicator se calculează în felul următor: RFS= fondul rulment stocuri RATA DE ÎNDATORARE A ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE, indicator financiar care caracterizează gradul de participare a creditului la finanţarea activelor circulante. Acest indicator se calculează astfel: R|AE= credite pe termen scurt, de trezorerie active circulante fără disponibilităţi Se urmăreşte ca această rată de îndatorare să fie cât mai mică. RATA DE ÎNLOCUIRE A SALARIULUI/VENITULUI PRIN PENSIE, raport între salariu/venit şi pensie sau, altfel spus, c&t la sută reprezintă pensia din salariu sau din venit, după caz. RATA DE SCHIMB, indicator folosit în relaţiile financiar-valutare internaţionale, care indică numărul de unităţi monetare ce se oferă pentru obţinerea unei unităţi valutare străine; preţul la care o monedă se schimbă cu o altă monedă. în acest fel, r. de s. apare ca preţ al unei valute străine exprimat în unităţi monetare naţionale. R. de s. se foloseşte frecvent în relaţiile comerciale internaţionale la convertirea valutelor, pentru stimularea schimbului de mărfuri sau a executărilor şi prestărilor de servicii şi stă la baza comparării sistemului de preţuri naţional cu sistemul de preţuri al altor ţări. Pe această bază se urmăreşte nivelul productivităţii muncii şi sistemul bănesc naţional dintr-o ţară sau alta. Efectuarea schimburilor presupune realizarea anumitor ajustări spre a nu se da naştere la dezechilibre mari şi la speculaţii monetare, care să conducă la modificarea frecventă a parităţilor monetare. V. şi paritate; paritate aur (metalică); paritate mobili; paritate monetară; paritate valutară. RATA DE SUBSCRIPŢIE, indicator bursier care arată numărul de drepturi necesar unui acţionar pentru a cumpăra o acţiune nou emisă, exercitându-şi dreptul de preempţiune. Pentru fiecare acţiune posedată acţionarul primeşte un drept; ca urmare, r. de s. se determină rat 189 ca raport între numărul acţiunilor care se află în posesia investitorilor şi numărul de acţiuni care urmează să fie emise. Formula de calcul este următoarea: N R, = — 100, s A în care: Rs = rata de subscripţie; N = numărul acţiunilor aflate în posesia investitorilor; A = numărul de acţiuni care vor fi emise. RATA DIVIDENDULUI PE ACŢIUNE, indicator care exprimă eficienţa utilizării capitalului de către unitatea economică. Se calculează ca raport între dividendul cuvenit unei acţiuni şi cursul acţiunii, astfel: Rd =— 100, d CA în care: Rd = rata dividendului pe acţiune; D = dividendul la o acţiune; CA= cursul acţiunii. Cu cât r.d. este mai mare, cu atât activitatea desfăşurată este mai eficientă. RATA DOBÂNZII 1. Raport variabil în timp între masa dobânzii (suma dobânzii) încasată într-o perioadă dată, de regulă un an, şi cuantumul capitalului împrumutat pe aceeaşi perioadă. R.d. se determină astfel: Rd =—100, d C în care: Rd = rata dobânzii; D = masa dobânzii; C = capitalul împrumutat. 2. Dobânda exprimată în procente, plătită pentru capitalul unui împrumut sau titlu de stat purtător de dobândă. Nivelul r.d. se formează pe piaţa de capital şi este dependent de cererea şi oferta de capital de împrumut, de rata profitului şi de ritmul şi gradul de depreciere a monedei. De regulă, r.d. se indexează cu indicele inflaţiei pentru a contracara efectele deprecierii monedei asupra capitalului împrumutat. Pe pieţele internaţionale de capitaluri se folosesc mai multe rate ale dobânzilor, în funcţie de natura operaţiunii de împrumut, de calitatea creditorilor şi a debitorilor. Dacă se au în vedere ratele dobânzii încasate la împrumuturile de acelaşi fel, atunci se foloseşte noţiunea de nivel al dobânzilor. R.d. dă posibilitatea cetăţenilor să compare valorile prezente cu cele viitoare, deoarece, prin natura sa, ea reflectă legătura dintre puterea de cumpărare prezentă şi cea viitoare. în relaţiile financiar-valutare internaţionale, rata şi nivelul dobânzilor sunt indicatori bancari importanţi, deoarece reflectă condiţiile în care se pot obţine împrumuturile externe. R.d. constituie o recompensă pentru renunţarea la lichiditate pe o anumită perioadă de timp; ea este preţul deciziei de a păstra avuţia sub formă de numerar. Evoluţia r.d. are consecinţe asupra producţiei, repartiţiei şi schimbului. Creşterea r.d. are efecte negative asupra investiţiilor nete şi asupra consumului. R.d. depinde atât de rata profitului, cât şi de proporţia în care se împarte profitul între împrumutător şi împrumutat. Practic, r.d. oscilează, ea putând să aibă o limită maximă, care este foarte aproape de rata medie a profitului, sau o limită minimă, a cărei mărime este apropiată de zero. între aceste 190 RAT limite, r.d. este determinată de raportul existent între cererea şi oferta de capital de împrumut, între r.d. şi raportul cerere-ofertă de capital există o condiţionare reciprocă. Creşterea r.d. determină o reducere a cererii de capitaluri de împrumut şi viceversa. Oferta de capitaluri de împrumut se asigură de către bănci, societăţi financiare, companii de asigurări, diferite firme, guvern şi populaţie. R.d. determină condiţiile ofertei curente de împrumuturi, ea fiind de fapt „preţul“ care echivalează cu înclinaţia spre tezaurizare, precum şi masa bănească. Mărimea cererii de împrumut este influenţată de evoluţia producţiei, de gradul de dezvoltare a creditului comercial, de cerinţele de credite pentru nevoi neproductive, de nevoile de credite ale statului etc. La rândul său, mărimea ofertei de capitaluri de împrumut depinde de mărimea producţiei, de oscilaţiile producţiei, de numărul rentierilor, de cuantumul capitalurilor lor şi de cuantumul veniturilor şi economiilor diferitelor clase şi pături sociale, care se pot transforma în capital de împrumut. în timpul crizei economice se înregistrează o cerere mare de capital de împrumut şi deci o creştere a dobânzii, cu toate că volumul producţiei scade. R. reală a d. influenţează tendinţa de economisire. Relaţiile dintre ratele de dobândă şi procesul de economisire sunt foarte complexe, influenţând consumul. Scăderea r.d. micşorează interesul pentru economisire, ceea ce înseamnă că micşorează gradul de economisire. Micşorarea r.d. conduce şi la o micşorare a veniturilor din dobânzi. Pentru a menţine totuşi veniturile din dobânzi, este necesar să se economisească o parte mai mare din venitul obţinut. în cazul în care scade r.d. la depozitele bancare şi la titlurile financiare, agenţii economici şi cetăţenii au tendinţa să păstreze mai puţine active şi să cumpere mai multe bunuri de valori mari, durabile, de folosinţă îndelungată, ceea ce înseamnă că vor creşte cheltuielile pentru consum. V. şi dobândă; dobândă reală; dobândă real pozitivă; dobândă netă. RATA DOBÂNZII NOMINALE, r., nivel al dobânzii prevăzute în contractul de împrumut, care relevă nivelul dobânzii nominale plătite de împrumutat pentru folosirea împrumutului. R.d.n. poate fi definită ca o rată de schimb între un dolar de astăzi şi un dolar la timpul viitor. Dacă nu există inflaţie (v.) sau deflaţie (v.), r.d.n. este egală cu rata dobânzii reale (v.). R.d.n. = rata reală a dobânzii + rata previzibilă a inflaţiei. V. şi dobândă. RATA DOBÂNZII REALE, r., nivel al dobânzii care se determină prin scăderea ratei inflaţiei din rata dobânzii nominale. R.d.r. este indicatorul care comensurează cu exactitate nivelul efectiv al dobânzii creditelor. Irwing Fischer aduce un aport teoretic important la dezvoltarea teoriei dobânzii, acordând o apreciere diferită dobânzii nominale (de piaţă) comparativ cu dobânda reală. Potrivit concepţiei lui Irwing Fischer, rata reală a dobânzii este determinată de productivitatea marginală a capitalului fizic, care este dependentă de înclinaţia spre economii a populaţiei şi de situaţia tehnologică. După Irwing Fischer, r.d.r. este rata fundamentală, în timp ce rata nominală este o derivată a ratei reale a dobânzii. R.d.r. este rata de schimb între bunuri şi servicii de astăzi şi bunuri şi servicii de la o dată viitoare. R.d.r. = rata nominală a dobânzii - rata previzibilă a inflaţiei. H ^ r _ 1 4- rata dobânzii nominale ţ 1 + rata previzibilă a inflaţiei V. şi dobândă reală; dobândă real pozitivă. RATA FINANCIARĂ, rată ce se determină pe baza întregului potenţial financiar al agentului economic, care oferă informaţii folositoare acţionarilor, asociaţilor, pieţei financiare, monetare şi bancare şi care exprimă tendinţele în evoluţia unităţii economice, starea de sănătate economico-financiară a acesteia, capacitatea de autofinanţare. în acest sens se folosesc indicatori referitori la activele şi la pasivele agentului economic, la trecut, la prezent şi la viitor, precum şi la relaţiile cu mediul exterior. V. şi autofinanţare. RAT______________________________________________________________________________191 RATA FINANŢĂRII IMOBILIZĂRILOR, r. financiară ce se calculează ca raport între capitalul propriu, inclusiv dobânda pentru titluri, şi imobilizările nete (imobilizări brute mai puţin amortismentele sau provizioanele). RATA GENERALĂ A ÎNDATORĂRII, indicator financiar care evidenţiază gradul general de îndatorare a unităţii economice. Acest indicator se calculează astfel: RGI _ împrumuturi totale (pe termen scurt, mediu şi lung') capital propriu Indicatorul r.g. a î. este folosit mai ales de bancă atunci când se solicită noi împrumuturi spre a se constata existenţa condiţiilor asigurătorii de rambursare. Acest indicator trebuie să fie mai mic decât 1. RATA INFLAŢIEI , raport între indicele general al preţurilor unei perioade date şi indicele din perioada luată ca bază de calcul. Procentul cu care preţurile cresc în decurs de 12 luni. RATA INVESTIŢIILOR ÎN ASIGURĂRII , raport procentual între investiţiile efectuate de o societate de asigurări şi primele de asigurare încasate. R.i. în a. se calculează, de regulă, anual. RATA ÎNDATORĂRII GLOBALE, r. financiară care reliefează gradul de autonomie financiară a agentului economic, adică aptitudinea acestuia de a face faţă angajamentelor sale financiare. R.î.g. se poate calcula sub următoarele forme: ţ îndatorare globală inn * Totalul bilanţului sau _ * Datorii financiare _________________ R.i.g. = ----------------------- 100. Resurse proprii sau n . îndatorare globală , AA R.i.g. = TT : • r- • 100. Finanţare proprie Unei situaţii financiare satisfăcătoare îi corespunde o rată de cel puţin 50%, ceea ce înseamnă că agentul economic are posibilităţi de rambursare a împrumuturilor contractate. RATA LICHIDITĂŢII BANCARE LUNARE, indice care evidenţiază angajarea băncii pe piaţa creditului, adică măsura în care trebuie acoperite cu resurse noi împrumuturile cu termene de rambursare în perioada respectivă. Solicitări de împrumuturi împrumuturi scadente RATA LICHIDITĂŢII GENERALE (POTENŢIALE), indicator de lichiditate a unităţii economice care evidenţiază gradul de acoperire a obligaţiilor de plată pe termen scurt cu active circulante. Acest indicator se determină astfel: ac RLG = —— 100, DTS 192 RAT în care: RLG = rata lichidităţii generale; AC = active circulante; DTS = datoriile pe termen scurt ale unităţii economice. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât unitatea economică respectivă are un excedent de lichiditate mai ridicat în raport cu obligaţiile sale pe termen scurt. RATA LICHIDITĂŢII IMEDIATE, raport ce se determină între activele circulante care se pot transforma imediat în lichidităţi şi datoriile pe termen scurt. Activele respective sunt formate din creanţe scadente, precum şi din disponibilităţile băneşti. RATA MARJEI BRUTE, raport între excedentul brut al exploatării şi cifra de afaceri, aceasta din urmă fară impozite şi taxe. R.m.b. evidenţiază performanţa economică a firmei, ca şi posibilitatea de a crea resurse de trezorerie care sunt cuprinse în excedentul exploatării. Determinarea r.m.b. este necesară pentru elaborarea şi aplicarea politicii economice, comerciale şi financiare a firmei. RATA MARJEI NETE, r. financiară care se determină prin raportarea profitului net la cifra de afaceri fară impozite şi taxe. R.m.n. relevă capacitatea unităţii economice de a obţine profit şi de a face faţă concurenţei. RATA MEDIE A CONSUMULUI (ÎNCLINAŢIA MEDIE SPRE CONSUM), indicator care exprimă partea din venitul disponibil ce se cheltuieşte pentru consum, la un moment dat şi într-un anumit spaţiu socio-economic. Acest indicator se calculează: RC = — 100, VD în care:_ RC = rata medie a consumului; C = consumul; VD = venitul disponibil. Având în vedere că pe măsură ce venitul disponibil real creşte sau scade, consumul se extinde sau se contractă, însă într-o proporţie mai mică, atunci când, în condiţiile sporirii venitului disponibil, înclinaţia medie spre consum are tendinţă de scădere. RATA MEDIE A ECONOMIILOR (ÎNCLINAŢIA MEDIE SPRE ECONOMII), indi-câtor care exprimă partea economiilor în totalul venitului disponibil (v.), la un moment dat şi într-un anumit spaţiu socio-economic. Formula de calcul este următoarea: *RE = — 100, VD în care: RE = rata medie a economiilor; E = economii; VD= venitul disponibil. RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI, recunoaşterea teoretică a realităţii evidente, demonstrată de J. M. Keynes, a unei economii inerent instabile, în care se manifestă o anumită rată (naturală) a şomajului. R.n. a ş. are două componente: a) şomajul fricţional, care reprezintă şomajul „experimentat" de persoanele aflate între două angajări; el este de scurtă durată şi se poate aprecia ca fiind voluntar; b) şomajul structural, care apare din cauza unor deficienţe rat 193 ale structurii economico-sociale, caracterizată prin mai multe rigidităţi, cum sunt: "lipsa de flexibilitate a pieţei muncii, determinată de poziţia sindicatelor, care impun uneori importante restricţii ofertei de muncă; "sistemul de asigurări sociale care, în fond, reduce stimulentul pentru angajare, fapt constatat ca o realitate evidentă în multe ţări dezvoltate; "existenţa unor structuri economice şi sociale generale rigide, neelastice, care se bazează pe poziţii de monopol, pe gigantism etc. RATA PROFITULUI, raport procentual între suma profitului şi costul de producţie sau capitalul folosit. R.p. arată gradul de rentabilitate sau de valorificare a factorilor de producţie. R.p. se determină pe produs, pe unitate economică, pe ramură economică sau pe economia naţională în ansamblu. R.p. este un indicator calitativ şi serveşte la efectuarea analizei economice şi la orientarea producţiei către produse şi ramuri economice rentabile. R.p. este influenţată de: "nivelul productivităţii muncii; "nivelul costului de producţie; "volumul producţiei; "structura şi calitatea producţiei; "mărimea preţului de vânzare al produselor; "viteza de rotaţie a capitalului etc. R.p. se poate calcula folosindu-se următoarele formule: Rata profitului brut =------Profitul brut— jqq Venitul din vânzări sau= Profitul brut 100 Capitalul total Rata profitului net =-------Profitul net--------jqq Venitul din vânzări sau= Profitul net , 100 Capitalul total RATA RANDAMENTULUI FINANCIAR AL TITLULUI, rată financiară care se determină ca raport între valoarea dividendului şi cursul acţiunii pe piaţa bursieră. Această r. furnizează informaţii referitoare la piaţa bursieră în ce priveşte tendinţa de evoluţie a cursului acţiunilor. RATA RAPIDĂ, r. care permite măsurarea lichidităţii pe termen scurt şi care se determină astfel: £ r _ Numerar + obligaţiuni + debitori + alte active lichide (exclusiv stocurile) Pasive curente Acest raport este uneori preferat ratei curente, deoarece este o măsură de lichiditate mult mai exactă. RATA REALĂ A DOBÂNZII, r. care se determină prin deducerea ratei inflaţiei din rata nominală a dobânzii. V. şi dobândă; inflaţie. RATA RENTABILITĂŢII, indicator sintetic principal care exprimă capacitatea unei unităţi economice de a obţine profit şi gradul în care capitalul total folosit aduce profit. R.r. se determină ca raport între profitul realizat şi capitalul total (propriu şi atras) folosit. Cu cât acest indicator are un nivel mai ridicat, cu atât activitatea unităţii economice este mai rentabilă, mai eficientă. 194 RAT RATA RENTABILITĂŢII ACTIVITĂŢII CURENTE, r. care se determină după următorul calcul: £rac ___________Rezultatul curent (profitul curent) ^ ’ ” Activ imobilizat + necesar de fond de rulment Această rată este identică de fapt cu rata capitalului investit. RATA RENTABILITĂŢII CAPITALULUI, r. financiară care se determină ca raport între profitul net şi capitalul propriu sau capitalul permanent (v.). RATA RENTABILITĂŢII COMERCIALE, r. a rentabilităţii faţă de cifra de afaceri care se calculează astfel: P P Rrc = —100 sau Rrc = ^—= 100. rc CA 2.W în care: Rrc = rata rentabilităţii comerciale; P = profitul; CA = cifra de afaceri; qv = volumul fizic al vânzărilor; p = preţul de vânzare exclusiv taxa pe valoarea adăugată. în mod similar se determină rata marjei costurilor variabile sau directe, şi anume: Rm = —100 sau Rm = VM _ 100, m CA bvP în care: M = marja costurilor variabile sau directe. RATA RENTABILITĂŢII ECONOMICE, indicator care are o accepţiune foarte largă, exprimând cu deosebire eficienţa utilizării activelor totale sau a unei părţi a acestora. R.r.e. se poate calcula sub mai multe forme, şi anume: R.r. activului total: D _ Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării , AA R Activ total 100 sau p _ Rezultatul curent (profitul curent) . nn K" Activ total AUU sau n _ Rezultatul exploatării (profit exploatare) + venituri financiare , R" Activ total *1UU RATA RENTABILITĂŢII ECONOMICE A EXPLOATĂRII, r. a resurselor ocupate care se determină astfel: ^ _ Rezultatul exploatării (profitul exploatării) ^ Active de exploatare Activele de exploatare sunt formate din active corporale (v.) imobilizate (inclusiv imobilizările în curs de execuţie) şi activele circulante de exploatare. RAT_______________________________________________________________________________ 195 RATA RENTABILITĂŢII FAŢĂ DE RESURSELE CONSUMATE, r. a rentabilităţii faţă de costurile complete, care se calculează astfel: a)R - ^--------100 sauRrc = 100 sau Tl , Z,WC 100 în care: qi = structura producţiei pe baza costurilor comparate; ri = rata rentabilităţii pe produse. b) R =-------Pr 1 1 + - Eqyp £qvP • Cv Cf în care:_ Pr = profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri aferentă activităţii de exploatare; Cv = costurile variabile totale aferente cifrei de afaceri; Cf = costuri fixe totale ca parte a costurilor complete (comerciale). Această rată este operaţională şi în întreprinderile din sfera distribuţiei, cu precizarea că în costurile totale sunt incluse preţurile de cumpărare a mărfurilor şi cheltuielile de circulaţie. RATA RENTABILITĂŢII FINANCIARE, indicator concludent care exprimă, comensurează rezultatele activităţii bancare, în ansamblu, iar pentru acţionari evidenţiază efectul angajării capitalului lor în operaţiunile băncii respective. Acest indicator se poate determina în mai multe variante, cum sunt: Rata rentabilităţii financiare _ Rezultatul curent (profitul) ^ a capitalului permanent Capitalul permanent Capitalul permanent este format din capitalul propriu plus împrumuturile pe termen lung şi pe termen mediu. ^ _ Rezultatul înainatea impozitării ^ Capitalul permanent ^ _ Profit net + dobânzi pentru datorii Capitalul permanent Această rată mai poartă numele de rată de remunerare a capitalului permanent. Rata rentabilităţii financiare a capitalului propriu se determină astfel: = Rezultatul exerciţiului (profit net) Capitalul propriu RATA RENTABILITĂŢII INVESTIŢIILOR, indicator care exprimă eficienţa investiţiilor efectuate. Se determină ca raport între profitul brut obţinut şi capitalul investit. RATA RENTABILITĂŢII MEDII, indicator calitativ care caracterizează activitatea ramurii sau subramurii economice. R.r.m. se obţine prin raportarea profitului la costul de producţie al ramurii sau subramurii economice. în cazurile în care, în ramuri sau în subramuri, 196 rat cheltuielile pentru materii prime şi materiale au o pondere ridicată în costul de producţie nivelul profitului poate fi stabilit în raport cu cheltuielile de prelucrare. Concomitent cu stabilirea acestui indicator se determină şi limitele maxime ale ratelor de rentabilitate. în cadrul r.r.m. se poate stabili o rată de rentabilitate diferenţiată pe produse în funcţie de cerinţele politicii economice şi de cerinţele de corelare. în funcţie de cerinţele politicii economice, în cazurile în care, datorită cheltuielilor de producţie, rentabilitatea medie pe ramuri şi subramuri economice depăşeşte limita maximă stabilită, se reexaminează preţurile de producţie, în sensul că acestea se pot reduce, se pot menţine sau se stabilesc alte preţuri de livrare, care să cuprindă taxa pe valoarea adăugată sau alte prelevări la bugetul statului. RATA RENTABILITĂŢII UNEI ACŢIUNI, indicator care se calculează pe baza cursului acţiunilor la bursă, prin raportarea profitului cuvenit unei acţiuni la cursul unei acţiuni. RATA RESCONTULUI, r. a dobânzii reţinută de către Banca Naţională a României de la băncile comerciale care prezintă spre rescontare efecte comerciale deja scontate. R.r. mai poartă numele de dobândă de refinanţare. V. şi rescont. RATA SCONTULUI, r. a dobânzii reţinută de bancă din valoarea nominală a efectelor ce se scontează, pe timpul de la data scontării şi până la scadenţa efectelor respective. V. şi scont; scontare. RATA SOLVABILITĂŢII GENERALE, indicator al solvabilităţii care evidenţiază capacitatea unităţii economice de a face faţă la scadenţă tuturor obligaţiilor sale pe termen scurt, mediu şi lung. R.s.g. se determină ca raport între activele totale şi datoriile totale, astfel: AT RSG=— 100, în care: DT RSG = rata solvabilităţii generale; AT = active totale; DT = datorii totale. R.s.g. evidenţiază gradul de acoperire a datoriilor cu activele unităţii economice respective, scoţând în relief posibilitatea de a le transforma în lichidităţi şi de a-şi onora toate obligaţiile. RATA SOLVABILITĂŢILE PATRIMONIALE, indicator al solvabilităţii care reflectă gradul de acoperire a obligaţiilor de plată pe termen mediu şi lung, precum şi a obligaţiilor faţă de acţionari (capitalul vărsat) şi alte fonduri formate din capitalul propriu, efectuându-se următorul calcul: CP RSP =--------------100, DML + CP în care: RSP = rata solvabilităţii patrimoniale; CP = capitalul propriu; DML = datorii pe termen mediu şi lung. Acest indicator este folosit în analizele efectuate de bănci cu prilejul acordării creditelor şi pentru aprecierea clienţilor. RATA ŞOMAJULUI, indicator cu ajutorul căruia se măsoară intensitatea şomajului şi se determină ca raport între numărul şomerilor înregistrat la un moment dat şi numărul total al populaţiei ocupate înregistrat la aceeaşi dată. în vederea reducerii r.ş. sunt necesare măsuri rat 197 pentru prevenirea pe cât posibil a şomajului. Astfel, când au loc restructurări ale activităţii care pot conduce la modificări substanţiale ale numărului şi structurii profesionale a personalului angajatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor restructurări. V. şi şomaj; şomer. RATA TREZORERIEI IMEDIATE, indicator al lichidităţii care arată gradul de acoperire la un moment dat a datoriilor pe termen scurt cu disponibilităţile băneşti care se află în conturile unităţii economice şi în casieria proprie. Acest indicator se calculează ca raport între cuantumul disponibilităţilor băneşti şi datoriile pe termen scurt, astfel: DR RTI =---------100, DTS în care: RTI = rata trezoreriei imediate; DB = disponibilităţile băneşti; DTS = datoriile pe termen scurt. RATA VARIABILĂ A DOBÂNZII, r. dobânzii unui împrumut sau titlu de stat (v.) purtător de dobândă care se modifică la anumite intervale de timp în conformitate cu un indice, o formulă sau un alt criteriu, potrivit prevederilor din contractul de împrumut sau după cum este stipulat în titlul de stat. RATA VENITULUI NET, raportul dintre masa venitului net (v.) şi valoarea produsului pentru sine, exprimat procentual, pe baza următorului calcul: M wr» R vn - v în care: Ps Rvn = rata venitului net; Mvn = masa venitului net; Vps = valoarea produsului pentru sine. R.v.n. reflectă eficienţa activităţii productive, precum şi influenţa unor elemente ce privesc repartizarea valorii nou create în unitatea economică respectivă, cum sunt: politica de preţuri, de investiţii, de ridicare a nivelului de trai etc. Aceste elemente pot face ca repartiţia valorii nou create între întreprindere, personalul salariat şi stat să se efectueze în proporţii diferite, care să influenţeze într-un fel sau altul mărimea produsului pentru sine şi pe cea a venitului net. R.v.n. are un rol foarte important în îmbinarea obiectivelor privind dezvoltarea economico-socială generală, precum şi satisfacerea cerinţelor personalului din sfera producţiei materiale. Determinarea r.v.n. se face de către organele centrale care urmăresc cu acest prilej îmbinarea conducerii unitare a economiei naţionale cu autonomia unităţilor economice, cu gestiunea acestora. R.v.n. se poate modifica în mod corespunzător de la o etapă la alta. V. şi venit net; venit net suplimentar. RATÂ 1. Noţiune financiară, cotă (sumă) eşalonată care urmează să fie vărsată sau distribuită, la date succesive dinainte stabilite, în contul unei datorii sau al unei obligaţii şi care se plăteşte cu regularitate. 2. Raport între două mărimi curente cu mare valoare informaţională. R. provine de la latinescul ratio. Cu ajutorul r. se examinează stări de echilibre ale unei dezvoltări, se supraveghează parametrii de funcţionare a întreprinderii, a ramurii, a economiei. 198 RAT RATĂ A ACUMULĂRII 1. Cuantum relativ al acumulării; expresia procentuală a raportului dintre fondul de acumulare (dezvoltare) şi produsul naţional brut. Se determină după formula: Ra = -^-100, a PNB în care: Ra = rata acumulării; Fa = fondul de acumulare; PNB = produsul naţional brut. 2. Pondere a fondului de dezvoltare în produsul naţional brut. Nivelul r.a. este dependent de condiţiile obiective în care are loc construcţia economico-socială din fiecare ţară, de nivelul de dezvoltare a factorilor de producţie, de natura relaţiilor de producţie, de complexitatea economiei naţionale şi de condiţiile desfăşurării reproducţiei sociale. RATĂ A ACUMULĂRILOR BĂNEŞTI, indicator calitativ al activităţii economice care se determină prin raportarea totalului acumulărilor băneşti la producţia marfa realizată exprimată în costul de producţie complet, după formula: rAb.ABJOO.ioo PmCPT în care: RAB = rata acumulărilor băneşti; AB = acumulări băneşti; Pm = producţia marfa; CPT = costul de producţie total. La nivelul economiei naţionale prezintă o deosebită importanţă cunoaşterea cuantumului total al venitului net al societăţii, Aceasta nu înseamnă că la nivelul ramurilor şi al economiei naţionale nu interesează şi raportul dintre venitul net al unităţii economice şi venitul net centralizat al statului. între r.a.b. şi rentabilitatea unităţii economice, a ramurii şi a economiei naţionale există o strânsă legătură, determinată de existenţa proprietăţii publice asupra mijloacelor de producţie. Creşterea rentabilităţii unităţilor economice şi a ramurilor economiei naţionale are o importanţă deosebită pentru realizarea acumulărilor băneşti. V. şi rentabilitate; rată a rentabilităţii. RATĂ A ECONOMISIRII, indicator ce caracterizează activitatea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, determinat prin raportarea creşterii de sold la veniturile băneşti ale populaţiei, pe baza formulei: ASEp RE =-------5-100. VB în care: RE = rata economisirii; ASEp = creşterea anuală a soldului economiilor băneşti ale populaţiei; VB = veniturile băneşti ale populaţiei. R.e. scoate în relief gradul de dezvoltare a acţiunii de economisire la C.E.C. şi modul cum evoluează procesul de economisire în raport cu veniturile realizate de populaţie. în ţara noastră acest indicator a crescut sensibil de la un an la altul, el fiind utilizat la elaborarea şi la urmărirea creşterii soldului permanent al economiilor băneşti ale populaţiei. V. şi sold general al depunerilor la C.E.C. RAT 199 RATĂ A PLUSPRODUSULUI, indicator determinat ca raport între plusprodus şi produsul necesar. V. şi produs pentru sine; produs pentru societate. RATĂ A RENTABILITĂŢII, indicator care evidenţiază în ce măsură activitatea unei unităţi economice a creat profit. Mărimea relativă a rentabilităţii se calculează prin raportarea profitului (sau a întregului venit net) obţinut la producţia-marfa realizată, exprimată la costul comercial (complet), după formula: R -P1QQ r PMCC ’ în care: R,. = rata rentabilităţii; P = profitul; PMCC= producţia-marfa realizată la costul complet. R. a r. se mai poate calcula prin raportarea profitului la 100 sau la 1 000 de lei producţie-marfa realizată, după formula: _ PxlOO r “ PMPVR’ în care: PMPVR = producţia-marfa realizată la preţ de producţie, sau prin raportarea profitului obţinut la totalul fondurilor de producţie utilizate în perioada dată. R.r. se calculează pe produse, pe unitate economică, pe ramuri economice şi pe economia naţională. V. şi rentabilitate; rata rentabilităţii medii. RATĂ ANUALĂ A AMORTISMENTULUI, indicator determinat ca raport între suma anuală a amortismentului şi valoarea mijloacelor fixe. R.a. a a. depinde de durata normată de funcţionare a mijloacelor fixe. Dacă se admite că mijloacele fixe îşi transmit proporţional valoarea asupra produselor obţinute, r.a. a a. se calculează astfel: FA MF-Vr tlcl -» ifT-» rp MF T în care: Raa = rata anuală a amortizării; Fa = fondul de amortizare; MF = valoarea mijloacelor fixe; Vr = valoarea reziduală; T = durata medie de funcţionare a mijloacelor fixe. în unele ţări, la numărător se adaugă şi reparaţiile capitale. V. şi fondul de amortizare; normă analitică de amortizare; normă unică de amortizare. RATĂ ANUALĂ DE CREŞTERE A SOLDULUI GENERAL AL DEPUNERILOR, v. RATĂ A ECONOMISIRII. RATĂ DE AMORTIZARE, raport, cotă calculată şi aplicată asupra valorii medii anuale totale a mijloacelor fixe ale unităţii economice, care alimentează fondul de amortizare. In 200 RAT funcţie de normele de amortizare (v.), r. de a. poate fi proporţională (liniară), progresivă sau regresivă. R. de a. se determină prin următorul calcul: R ^,00, ' VI în care: Ra = rata de amortizare; Aa = suma medie a amortismentului anual; VI = valoarea de inventar a mijlocului fix. R. de a. evidenţiază ritmul transmiterii valorice a mijloacelor fixe asupra produselor finite ca urmare a consumului lor productiv, reflectând intensitatea procesului de uzură a mijloacelor fixe şi de constituire a resurselor băneşti necesare înlocuirii acestora în formă natural-materială cu altele mai moderne. V. şi amortizare; normă analitică de amortizare; normă unică de amortizare; fond de amortizare. RATĂ DE IMPOZITARE, parte din venit exprimată în procente, preluată de către stat sub formă de impozit, taxe etc. R. de i. este reglementată prin acte normative în concordanţă cu politica fiscală a statului. R. de i. se stabileşte în concordanţă şi cu principiile generale ale impozitării (v.). RATĂ ÎNCRUCIŞATĂ, r. de schimb dintre două valute, care se calculează prin referirea lor la o a treia valută. RATĂ MARGINALĂ DE IMPOZITARE, r. procentuală a impozitării pentru partea de venit care este impusă cel mai accentuat. RATĂ NATURALĂ A DOBÂNZII, rată determinată a dobânzii pe piaţă, rată a dobânzii definită de J. M. Keynes ca fiind cea care asigură venituri normale. Esenţa teoriei keynesiste privind r.n. a d. constă în aceea că, cu cât dobânda se va îndepărta de la rata naturală (celelalte fiind constante), cu atât mai mare este aşteptarea ca rata curentă, reală, să revină la rata naturală sau, altfel spus, o rată foarte mare a dobânzii face pe tot mai mulţi să se aştepte ca rata dobânzii să scadă şi viceversa. Preferinţa pentru banii lichizi este invers proporţională cu rata dobânzii. Rata dobânzii este (un fenomen monetar) determinată de oferta şi cererea de monedă. V. şi dobândă; rată a dobânzii. RATĂ RAPIDĂ DE LICHIDITATE (TESTUL ACID), indicator al lichidităţii care se exprimă astfel: active curente - stocuri ~ pasive curente Cu cât raportul este mai mare decât unitatea, cu atât se apreciază că situaţia este mai bună. RATING, mod de clasificare a acţiunilor privilegiate, a acţiunilor obişnuite, a obligaţiunilor, a investiţiilor efectuate în raport cu riscul (riscurile) pe care îl (le) implică, la care sunt supuse. De pildă, clasificarea „AAA“ reprezintă investiţiile cu cea mai mare solvabilitate, riscul neachitării aferent titlurilor respective fiind în toate cazurile aproape nul; „BBB“ reprezintă un rating mediu; titlurile catalogate „Bb“ sunt considerate titluri de natură speculativă; categoria „C“ reprezintă investiţia de calitatea cea mai slabă, la aceste titluri neplătindu-se dobândă; titlurile „DOD“ sunt cele în imposibilitate de a mai fi răscumpărate; titlurile „D“ sunt îndoielnice. Astfel de clasificări se fac de către companii specializate. RĂS 201 ratingul riscului de ţară, mod de clasificare a ţărilor prin care se apreciază capacitatea unei ţări de a dispune de valuta necesară pentru a face faţă serviciului datoriei externe (v.). Pe plan internaţional nu există încă o procedură unitară pentru calcularea gradului riscului de ţară. Totuşi cele mai multe căi de evaluare folosesc două categorii de criterii, şi anume: criterii economice şi criterii politice. Criteriile economice principale sunt: "mărimea absolută a produsului naţional brut şi evoluţia acestuia în timp; "produsul naţional brut pe locuitor; "nivelul de viaţă a populaţiei; "ritmul creşterii (descreşterii) economice; "situaţia balanţei de plăţi externe; "dependenţa de export; "proporţia acoperirii importurilor prin exporturi; "rata inflaţiei; "cuantumul rezervelor valutare; "datoria externă pe termen scurt, mediu şi lung; "raportul dintre produsul naţional şi datoria externă; "raportul dintre exporturi şi datoria externă etc. Criteriile politice cuprind: "politica economică, socială şi financiară a guvernului; "stabilitatea politică; "caracterul guvernării; "instituţii de stat; "sindicate; "legislaţia ţării (în principal prevederile constituţionale); "structura socială; "birocraţie; "corupţie; ■conflictele interetnice şi cu alte ţări; "condiţiile economico-sociale; "relaţiile cu alte state; ■relaţiile cu diferitele organisme financiare şi bancare internaţionale etc. Este dificil ca organismele care determină r.r. de ţ. să efectueze calcule şi estimări exacte în toate cazurile. Pe baza estimării criteriilor economice şi politice, ţările sunt grupate pe clase (categorii) de risc, notate cu anumite simboluri. De pildă, la acordarea unor împrumuturi se ţine seama de r.r. de ţ. (a ţării respective). RATIO (engl .), raport, instrument cu care operează analiştii economici, proporţie între două valori cu care se apreciază activitatea agenţilor economici. RĂBOJ, instrument legal şi practic de probă folosit în trecut, mai ales în mediul rural, de către persoane care nu ştiau să scrie şi să citească. Practic, r. era format dintr-o bucată de lemn despicată în lungime în două subdiviziuni, pe care se notau prin crestături operaţiunile unilaterale sau reciproce succesive ale plăţilor. Când cele două subdiviziuni (părţi de lemn) ţinute de fiecare parte se alăturau, iar crestăturile coincideau ca formă şi ca număr, efectuarea prestaţiilor se considera dovedită. Dacă numărul crestăturilor de pe cele două bucăţi de lemn nu coincidea, atunci dovada se considera valabilă numai până la numărul cel mai mic de crestături identice. Partea nemulţumită putea folosi alte mijloace de probă. RĂSCUMPĂRARE, operaţiune efectuată cu scopul plătirii principalului obligaţiunilor înainte de scadenţa stabilită, în conformitate cu contractul obligaţiunii. RĂSCUMPĂRARE CU PRIMĂ, operaţiune de răscumpărare a unei obligaţiuni care permite emitentului să răscumpere titlurile de valoare la un preţ mai mare decât valoarea nominală. RĂSCUMPĂRAREA OBLIGAŢIUNILOR ÎMPRUMUTULUI, restituire parţială sau integrală a sumei de bază a împrumutului subscris pe obligaţiunile respective. RĂSPUNDERE, obligaţia de a da seama, de a îndeplini sau nu o anumită acţiune, sarcină, conduită prin acordul de voinţă al părţilor contractante. RĂSPUNDERE CIVILĂ, obligaţia juridică potrivit căreia persoana care a provocat o pagubă altei persoane trebuie să repare prejudiciul pe care victima l-a suferit. V. şi asigurare de răspundere civilă auto; asigurare de răspundere civilă legală. RĂSPUNDERE CONFORM PRINCIPIULUI PRIMULUI RISC, principiu de acoperire a pagubelor. în cazul r.c.p.p.r., despăgubirea de asigurare este egală cu paguba, fară însă să poată depăşi valoarea asigurată. Stabilirea despăgubirii de asigurare pe baza r.c.p.p.r. 202 RĂS este întâlnită, de regulă, la acele bunuri unde pagubele se produc mai rar (de exemplu la clădiri şi la alte construcţii). Partea din pagubă care depăşeşte valoarea asigurată este suportată în întregime de asigurat. R.c.p.p.r. permite o bună compensare a pagubelor, însă presupune o primă de asigurare cu un nivel mai ridicat. RĂSPUNDERE DISCIPLINARĂ, responsabilitatea persoanelor încadrate în muncă pentru încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor de serviciu pe care le au privind calcularea şi plata la termen a impozitelor şi a taxelor, inclusiv a normelor de comportament stipulate în legi, a contractului de muncă individual sau colectiv, a regulamentelor de ordine interioară sau a dispoziţiilor primite în timpul exercitării îndatoririlor. Nerespectarea cu vinovăţie a obligaţiilor de muncă se sancţionează disciplinar. Potrivit prevederilor noului Cod al Muncii (2003), angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară (v.). în cazul în care salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară, angajatorul poate aplica, în funcţie de gravitatea abaterii următoarele sancţiuni disciplinare: "avertismentul scris; "suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăşi 10 zile lucrătoare; ■retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzător funcţiei în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăşi 60 de zile; "reducerea salariului de bază pe o durată de 1 -3 luni cu 5-10%; "reducerea salariului de bază şi/sau, după caz, şi a indemnizaţiei de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%; "desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă. Sunt interzice amenzile disciplinare. Pentru una şi aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune. Sancţiunea disciplinară se aplică de angajator în raport cu gravitatea abateri disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele: "împrejurările în care fapta a fost săvârşită; "gradul de vinovăţie a salariatului; ■consecinţele abaterii disciplinare; "comportarea generală în serviciu a salariatului; "eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de salariatul în cauză. în concepţia sancţiunilor menţionate mai sus, sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul este convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii. Dacă salariatul nu se prezintă la convocare fară motiv întemeiat, angajatorul are dreptul să dispună sancţionarea fară efectuarea cercetării disciplinare prealabile. în timpul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea cu toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. V. şi decizie de aplicare a sancţiunii disciplinare; abatere disciplinară. RĂSPUNDERE LIMITATĂ, principiu folosit în asigurări, potrivit căruia asigurătorul compensează daunele numai într-o anumită măsură, cealaltă parte a pagubei, numită franşiză (v.), fiind suportată de asigurat. Situaţie în care răspunderea unei persoane este limitată prin lege. RĂSPUNDERE MATERIALĂ 1 . Trăsătură a gestiunii economico-financiare şi urmare directă a încredinţării unei părţi din avuţia naţională unităţilor economice pentru a fi gospodărită în condiţiile cele mai eficiente. R.m. a unităţilor economice decurge din nerespectarea obligaţiilor lor legale şi contractuale şi se sancţionează cu aplicarea de penalităţi. R.m. revine şi salariaţilor din unităţile economice pentru gospodărirea raţională a părţii din avuţia naţională aflată la dispoziţia lor şi pentru realizarea rezultatelor economico-financiare. Salariaţii au r.m. pentru neîndeplinirea obligaţiilor de muncă şi pentru prejudiciile cauzate avutului public. 2. Obligaţia persoanei încadrate în muncă de a repara în întregime prejudiciul cauzat unităţii economice din vina sa şi în legătură cu munca pe care o prestează. Pentru ca răspunderea materială să aibă loc, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) între autorul pagubei RĂS 203 şi unitatea păgubită să fi existat un raport juridic de muncă la data survenirii faptei cauzatoare de prejudicii; b) fapta să aibă un caracter ilicit, deci să se fi încălcat o obligaţie legală; c) prin fapta sa ilicită, autorul să fi produs un prejudiciu material; d) să existe un raport de cauzalitate între fapta lucrătorului şi prejudiciu; e) lucrătorul să fi săvârşit fapta cu vinovăţie - condiţie indispensabilă pentru stabilirea răspunderii materiale. R.m. poate interveni pentru salariaţi şi când din vina lor nu s-au achitat integral şi la termen impozitele şi taxele şi au fost suportate majorări de întârziere din cauza lor. R.m. se concretizează în decizii de imputare a acestor majorări, emise de conducerea unităţii economice la care aceştia îşi desfăşoară activitatea. RĂSPUNDERE NELIMITATĂ, principiu potrivit căruia fiecare acţionar sau asociat este răspunzător pentru toate datoriile societăţii lor comerciale, fară o limită a responsabilităţii sale privind plata acestora. RĂSPUNDERE PATRIMONIALĂ, obligaţia angajatorului, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale de a-1 despăgubi pe salariat în cazul în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Dacă angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente. Angajatorul care a plătit despăgubirea îşi recuperează suma aferentă de la salariatul vinovat de producerea pagubei. La rândul lor salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Salariaţii nu sunt răspunzători de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze, neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal de serviciu. în situaţia în care paguba a fost produsă de mai mulţi salariaţi, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabileşte în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabileşte proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul, în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul său inventar. Salariatul care a încasat de la angajator o sumă necuvenită este obligat să o restituie. Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabileşte potrivit valorii acestora de la data plăţii. Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare, din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă. Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fară a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv. Atunci când contractul individual de muncă încetează înainte ca salariatul să îl fi despăgubit pe angajator, şi cel în cauză se încadrează la un alt angajator ori devine funcţionar public, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator sau noua instituţie ori autoritate publică, după caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de către angajatorul păgubit. în situaţia în care persoana în cauză nu s-a încadrat în muncă la un alt angajator, în temeiul unui contract individual de muncă ori ca funcţionar public, acoperirea daunei se face prin urmărirea bunurilor sale, potrivit procedurii generale. Dacă acoperirea prejudiciului prin reţineri lunare din salariu nu se poate face într-un termen de maximum 3 ani de la data la care s-a efectuat prima rată de reţineri, angajatorul se poate adresa executorului judecătoresc potrivit Codului de procedură civilă. RĂSPUNDERE PENALĂ, încălcarea grava a normelor juridice care reglementează impozitele, taxele şi alte venituri bugetare, ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pedepsite de Codul penal şi de alte acte normative speciale cu privarea de libertate pe timp limitat. Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale statuează că, în caz de evaziune fiscală, sunt considerate infracţiuni fiscale: "refuzul de a prezenta organelor de control 204 RÂS documentele justificative şi actele de evidenţă contabilă necesare pentru stabilirea obligaţiilor faţă de bugetul de stat sau/şi de bugetele locale; "întocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare sau de evidenţă ori acceptarea unor astfel de documente, cu scopul de a împiedica verificările financiar-contabile pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală; ■sustragerea de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate statului prin neînregistrarea unor activităţi, pentru care legea prevede obligaţia înregistrării, în scopul obţinerii de venituri; ■sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, prin ascunderea obiectului sau a sumei impozabile ori taxabile sau prin efectuarea oricăror alte operaţiuni în acest scop; "fapta de a nu evidenţia prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, a taxei şi a contribuţiei; "organizarea sau conducerea de evidenţe contabile duble de către conducătorul unităţii sau de alte persoane cu atribuţii financiar-contabile ori alterarea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj sau a altor mijloace de stocare a datelor, în scopul diminuării veniturilor supuse impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor; "declararea fictivă făcută de contribuabili sau împuterniciţii acestora cu privire la sediul unei societăţi comerciale sau prin schimbarea acestuia fară îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, în scopul sustragerii de la controlul financiar. în domeniul relaţiilor de muncă, r.p. constă în neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 6 luni sau cu amendă. Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea persoanei vătămate. împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Nedepunerea de către angajator, în termen de 15 zile, în conturile stabilite, a sumelor încasate de la salariaţi cu titlu de contribuţie datorată către sistemul public de asigurări sociale, către bugetul asigurărilor pentru şomaj ori către bugetul asigurărilor sociale pentru sănătate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu : închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă. RĂSPUNDERE PROPORŢIONALĂ, principiu de compensare a daunelor în cadrul asigurărilor de bunuri, potrivit căruia asigurătorul determină şi plăteşte despăgubirea în aceeaşi proporţie faţă de daună în care se găseşte suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat în momentul producerii cazului asigurat. în cazul r.p., despăgubirea de asigurare se calculează plecându-se de la următoarele relaţii de egalitate: x _ b în care: a c x = despăgubirea de asigurare; a = cuantumul daunei; b = valoarea asigurată; c = evaluarea de asigurare. Din relaţia de egalitate de mai sus, x se deduce astfel: _ ab c Spre exemplu, o clădire în valoare de 40 000 000 de lei s-a asigurat pentru suma de 20 000 000 de lei, ceea ce reprezintă 50% din valoarea ei. Dacă se admite că această clădire a fost avariată, iar dauna a fost evaluată la suma de 10 000 000 de lei, despăgubirea va rezulta din următorul calcul: RĂS 205 10 000000x20 000 000 X “ 40 000 000 adică 5 000 000 de lei sau 50% din cuantumul pagubei suferite. Rezultă că, potrivit principiului r.p., cuantumul despăgubirii de asigurare este influenţat atât de mărimea daunei, cât şi de raportul existent între valoarea bunului asigurat şi valoarea asigurată. De asemenea, se constată că în r.p., cu cât nivelul valorii asigurate este mai aproape de valoarea bunului asigurat, cu atât cuantumul despăgubirii de asigurare este mai apropiat de mărimea daunei. în sistemul r.p., despăgubirea de asigurare este egală cu dauna numai în cazul când bunurile sunt asigurate la întreaga lor valoare sau când bunul a fost distrus integral. V. şi răspundere conform principiului primului risc; răspundere limitată; răspundere solidară. RĂSPUNDERE SOLIDARĂ, principiu potrivit căruia este înlăturată posibilitatea divizării unei datorii între debitori, astfel încât fiecare dintre ei rămâne obligat în faţa instanţei pentru întreaga datorie. R.s. nu se prezumă, ci trebuie să fie rezultatul voinţei părţilor (răspunderea convenţională). în materie comercială, responsabilitatea debitorilor faţă de creditor formează regula. R.s. şi nemărginită îşi găseşte de regulă aplicaţia la societăţile în nume colectiv şi la societăţile în comandită, în ce priveşte răspunderea asociaţilor şi comanditaţilor. V. şi societate în comandită simplă. RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ (CONTRAVENŢIONALĂ) PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECŢIE A MUNCII, r. ce revine salariatului care se face vinovat de nerespectarea normelor de protecţie a muncii, ce reprezintă un grad mai mic de pericol social, nefiind considerată infracţiune. Contravenţiile la normele de protecţie a muncii se săvârşesc în cele mai multe cazuri din culpă (neglijenţă sau imprudenţă). Contravenţiile săvârşite de salariaţi se constată de către şefii de serviciu, şefii de secţie sau asimilaţii acestora; constatarea se face numai pentru faptele săvârşite în incinta unităţii. Pentru contravenţiile săvârşite în legătură cu protecţia muncii se aplică sancţiuni, cum sunt: avertismentul şi amenda. Avertismentul este prima sancţiune şi se aplică atunci când fapta comisă este de mică importanţă şi există aprecieri că autorul nu va mai comite o asemenea faptă. Avertismentul nu se aplică în caz de recidivă sau când s-au comis concomitent mai multe asemenea fapte. Amenda poate fi aplicată numai de către organele Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii sau de către inspectorii sanitari de stat, medicii igienişti şi epidemiologi din inspectoratele sanitare de stat, din policlinici, din dispensarele unităţilor economice. Contravenţia se poate aplica în termen de trei luni de la comiterea faptei, termen după care operează prescripţia. Prescripţia nu se aplică pe timpul cât pricina a fost în atenţia organului de urmărire penală, a instanţei de judecată ori a comisiei de judecată, dacă bineînţeles sesizarea s-a făcut în termen de trei luni. RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ ÎN RAPORTURILE JURIDICE DINTRE UNITĂŢI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ Şl BOLI PROFESIONALE, r. ce revine unităţilor care organizează, conduc şi controlează procesul de muncă, în cazurile în care nu au îndeplinit obligaţiile referitoare la transpunerea în viaţă a măsurilor de prevenire a accidentelor şi a bolilor profesionale. Dacă aceleaşi locuri de muncă sunt organizate, conduse şi controlate de mai multe unităţi, atunci acestea sunt răspunzătoare de asigurarea realizării protecţiei muncii (v.). De regulă, în contractele încheiate între unităţile economice se stipulează şi obligaţiile referitoare la prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale. Unităţile economice pot fi apărate de răspundere numai când intervin forţa majoră şi cazul fortuit. Unităţile economice au răspundere patrimonială faţă de persoanele accidentate (îmbolnăvite profesional) sau faţă de urmaşii lor, faţă de asigurările sociale de stat sau faţă de alte unităţi economice de la care provine personalul care s-a accidentat. 206 RĂS RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ Şl BOLI PROFESIONALE, obligaţia unităţilor economice de a compensa prejudiciul produs persoanelor care participă la muncă (prin accidente de muncă sau boli profesionale), ca urmare a unei infracţiuni comise de organele sale cu prilejul exercitării funcţiilor lor. De asemenea, unităţile economice poartă răspunderea pentru prejudiciile provocate de accidente de muncă şi boli profesionale şi atunci când acestea nu sunt consecinţa unei infracţiuni; această răspundere intervine când unitatea economică nu a încheiat un contract de muncă sau de ucenicie cu persoanele vătămate. în speţă, această răspundere poate fi angajată faţă de: "elevii şi studenţii care se află în practică; "militarii care prestează muncă; "persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau obşteşti; "persoanele care prestează munca în executarea unei pedepse; "atunci când accidentul se datorează diferitelor vicii ascunse ale instalaţiilor, maşinilor sau materialelor. RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECŢIE A MUNCII, formă a răspunderii pentru încălcarea normelor legale care reglementează protecţia muncii. Respectarea măsurilor de protecţie a muncii face parte din disciplina muncii, constituind o obligaţie generală a salariaţilor. Codul muncii prevede că: „Persoanele încadrate în muncă sunt obligate să cunoască şi să respecte integral normele de securitate şi de igienă a muncii la locurile unde îşi desfăşoară activitatea, să folosească şi să întreţină în bune condiţii mijloacele de protecţie individuale ce le-au fost încredinţate.“ Potrivit normelor care reglementează răspunderea disciplinară, salariaţii sunt răspunzători disciplinar faţă de unitatea la care sunt încadraţi pentru respectarea tuturor regulilor de disciplină a muncii, deci şi pentru respectarea tuturor normelor de protecţie a muncii. în vederea cunoaşterii şi respectării acestor norme, unităţile economice sunt obligate să efectueze instruirea atentă şi temeinică a salariaţilor lor; de asemenea, au obligaţia să verifice periodic dacă salariaţii cunosc normele de protecţie a muncii, să controleze sistematic aplicarea acestor norme. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PRO-TECŢIE A MUNCII, forme diferite de răspundere, care - potrivit normelor legale - presupun întrunirea cumulativă a mai multor condiţii, cum sunt: "acţiunea sau fapta să fie ilicită; "să existe un rezultat dăunător; "între faptă (acţiune) şi rezultatul dăunător să existe un raport de cauzalitate; "să existe şi să se stabilească vinovăţia. RĂSPUNDEREA MATERIALĂ A PERSONALULUI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE UNITĂTILOR ECONOMICE PRIN ÎNCĂLCAREA NORMELOR LEGALE » PRIVIND PROTECŢIA MUNCII, formă a răspunderii juridice care se naşte din încălcarea normelor legale referitoare la protecţia muncii. încălcarea normelor de protecţie a muncii poate avea ca efect deteriorarea sau distrugerea unor maşini, instalaţii, mijloace de transport, clădiri etc. ori diminuarea patrimoniului unităţii economice ca urmare a obligării acesteia la plata unor despăgubiri către persoanele fizice vătămate sau faţă de diferite persoane juridice. Unităţile economice pot fi ţinute să plătească despăgubiri: "ca urmare a acţiunii întreprinse de către persoana prejudiciată la organul de jurisdicţie a muncii; "ca urmare a unei acţiuni civile delictuale directe ori în cadrul unui proces penal, ca parte responsabilă civilmente; "ca urmare a unei acţiuni introduse la instanţele judecătoreşti din cauza prejudiciului creat altei unităţi prin nerespectarea obligaţiilor referitoare la protecţia muncii ce îi reveneau în conformitate cu prevederile legii sau ale contractului; "de asemenea, pot răspunde faţă de asigurările sociale de stat. Dacă unitatea economică a fost obligată să plătească despăgubiri, ea are dreptul să recupereze daunele ce i-au fost astfel cauzate de la persoanele vinovate. în Codul muncii, se prevede: „Persoanele încadrate în muncă răspund pentru pagubele aduse avutului obştesc din vina şi în legătură cu munca lor. Personalul încadrat în muncă nu răspunde pentru pierderile inerente procesului de producţie, în limitele prevăzute de lege, de pagubele survenite ca urmare a unor cauze neprevăzute şi care nu puteau fi înlăturate, precum şi în cazurile în care pagubele RĂS 207 au fost provocate de riscul normal al serviciului sau în caz de forţă majoră.“ De asemenea, prevede: „în stabilirea răspunderii materiale, paguba ce trebuie reparată nu cuprinde foloasele nerealizate de unitate ca urmare a faptei săvârşite de cel încadrat în muncă. Când pagubele au fost cauzate unităţilor economice printr-o faptă ce constituie infracţiune, răspunderea se stabileşte potrivit legii penale. în acest caz, în cuantumul pagubelor se cuprind şi foloasele nerealizate.“ Salariaţii sunt obligaţi să cunoască şi să aplice normele referitoare la muncă, la funcţionarea instalaţiilor, la folosirea uneltelor, a materiilor prime şi a materialelor. Dacă paguba a fost cauzată de mai multe persoane, fiecare răspunde în măsura în care a contribuit la producerea ei: când nu se poate determina măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei, răspunderea se stabileşte proporţional cu salariul tarifar net de încadrare de la data constatării daunei, precum şi în funcţie de timpul lucrat de la ultima inventariere a bunurilor. Normele juridice prevăd că persoanele care au încasat sume necuvenite sunt obligate să le restituie (dacă au primit bunuri necuvenite, le restituie sau, dacă nu le mai posedă, restituie echivalentul lor valoric). R.m. pentru pagubele produse unităţii economice poate fi stabilită numai dacă acestea au fost constatate în maximum trei ani de la producerea lor. Restituirea sumelor sau a contravalorii bunurilor ori serviciilor necuvenite se face în cel mult 1 an de la data primirii acestora. Decizia de imputare poate fi emisă în termen de 60 de zile de la data când s-a luat cunoştinţă de către organul competent de producerea pagubei. Decizia se comunică persoanei obligate la plată în termen de 15 zile de la emitere, constituind titlu executoriu din momentul comunicării. Dacă în termenul de mai sus nu s-au luat măsuri de imputare, prejudiciul produs se impută persoanelor vinovate de neluarea unor asemenea măsuri. Suma imputată se reţine în rate lunare din salariul şi din alte venituri cuvenite persoanei respective, de la unitatea la care lucrează. Ratele respective nu pot fi mai mari de V3 din salariul tarifar net, iar dacă persoana respectivă mai are şi alte reţineri, toate acestea la un loc nu pot depăşi Vi din salariul tarifar net. Persoanele nemulţumite de modul cum li s-a făcut imputaţia sau reţinerea au dreptul să înainteze contestaţie la organul jurisdicţional competent. Răspunderea materială poate reveni oricărei persoane încadrate în muncă, dar există cazuri în care această răspundere revine numai persoanelor din unităţile economice care au atribuţii privind organizarea, conducerea şi controlul procesului muncii (de exemplu răspunderea unităţii faţă de asigurările sociale de stat ca urmare a neluării în seamă a măsurilor de protecţie a muncii). RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ A UNITĂTILOR PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PERSONALULUI PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ Şl BOLI PROFESIONALE, ÎN CAZURILE ÎN CARE FAPTELE NU AU CARACTER PENAL, obligaţia unităţii care angajează de a garanta viaţa şi integritatea corporală a personalului pe toată durata de valabilitate a contractului de muncă. în condiţiile actuale, dacă se produc accidente de muncă sau survin boli profesionale, alături de drepturile de asigurări sociale, partea vătămată are dreptul să întreprindă acţiuni în daune, care au însă un caracter complementar. O asemenea acţiune se soluţionează numai după ce partea vătămată primeşte drepturile cuvenite prin asigurările sociale (pensii, indemnizaţii); în acest fel, despăgubirile totale nu pot depăşi echivalentul prejudiciului efectiv. Acţiunea în daune, pe lângă caracterul complementar şi subsidiar, ca formă de răspundere, are ca trăsături: a) este o răspundere ce decurge din contractul de muncă, bazată pe Codul muncii care, prevede: „Unitatea este obligată, în condiţiile legii, să despăgubească persoana încadrată în muncă, în situaţia în care aceasta a suferit din culpa unităţii un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă sau în legătură cu serviciul. Unitatea care a plătit despăgubirile este obligată să recupereze sumele plătite de la persoana vinovată de producerea pagubei../4; b) răspunderea are la bază vinovăţia, culpa fiind prezumată. RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECŢIA MUNCII, r. care revine persoanelor cu atribuţii de îndrumare, de conducere ori de control în procesul de muncă, precum şi personalului de execuţie pentru încălcarea normelor zU8 RĂS legale (neluarea măsurilor de protecţie a muncii sau nerespectarea lor) referitoare la protecţia muncii. De asemenea, răspunderea penală cade şi în sarcina persoanei care s-a expus unui pericol, precum şi altor persoane (ucenici, elevi, studenţi) care au obligaţia să respecte normele privind protecţia muncii. Faptele ilicite cu caracter infracţional pasibile de sancţiuni penale constau în neluarea măsurilor sau în nerespectarea normelor referitoare la protecţia muncii, care au creat posibilitatea concretă a producerii unui accident sau a unei îmbolnăviri profesionale. RĂSPUNDEREA PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ, CĂRORA LE SUNT IMPUTABILE ACCIDENTELE DE MUNCĂ ORI ÎMBOLNĂVIRILE PROFESIONALE, PENTRU DESPĂGUBIRILE PLĂTITE ASIGURĂRILOR SOCIALE, r. persoanelor încadrate în muncă în unităţile de stat, care sunt responsabile disciplinar, material şi penal, potrivit normelor legale în vigoare, pentru accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale produse din vina lor. R. are loc atât în cazul plăţii de indemnizaţii, cât şi în cazul plăţii de pensii. RĂSPUNDEREA PERSONALULUI UNITĂŢILOR Şl A PERSONALULUI ÎNCADRAT LA ORGANELE DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT PENTRU PREJUDI-CULE CAUZATE ACESTOR UNITĂŢI SAU ORGANE PRIN NERESPECTAREA SAU APLICAREA GREŞITĂ A NORMELOR LEGALE REFERITOARE LA ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT, r. persoanelor cu atribuţii în domeniul asigurărilor sociale de stat, care sunt responsabile pentru determinarea exactă şi plata corectă şi la timp a indemnizaţiilor, a ajutoarelor, a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale. De asemenea, aceste persoane poartă răspunderea materială dacă se fac vinovate de producerea de daune şi, de asemenea, au obligaţia să restituie sumele reprezentând determinarea şi plata de pensii necuvenite. în categoria persoanelor răspunzătoare se cuprind: "persoanele încadrate în unităţile de stat de care aparţin asiguraţii; "persoanele încadrate la organele asigurărilor sociale de stat; "membrii comisiilor de pensii şi asigurări sociale şi ai comisiilor de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă. Personalul încadrat poartă, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională, materială, civilă sau penală. RĂSPUNDEREA UNITĂŢILOR FAŢĂ DE ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT ÎN CAZURILE ÎN CARE SE PLĂTESC INDEMNIZAŢII Şl PENSII DE INVALIDITATE DIN CAUZA UNOR ACCIDENTE SAU BOLI PROFESIONALE SURVENITE CA URMARE A NERESPECTÂRII IGIENEI Şl PROTECŢIEI MUNCII, obligaţia unităţilor de stat de a restitui asigurărilor sociale de stat sumele plătite cu titlu de indemnizaţii şi ajutoare, în cazurile în care incapacitatea temporară de muncă a fost provocată de un accident de muncă sau de o îmbolnăvire profesională determinată de neaplicarea legislaţiei de igienă a muncii. Organele asigurărilor sociale de stat pot întreprinde acţiunea de regres împotriva unităţilor de stat aflate în culpă pentru că nu au întreprins măsurile legale referitoare la protecţia muncii, urmărindu-se reîntregirea fondurilor asigurărilor sociale şi deci repararea prejudiciului creat. RĂSPUNDEREA UNITĂŢILOR FATĂ DE ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT PENTRU SUMELE PLĂTITE FĂRĂ BAZĂ LEGALĂ DIN FONDURILE ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, obligaţie legală proprie a unităţilor economice faţă de organele asigurărilor sociale de stat în toate cazurile în care aceste unităţi aduc prejudicii fondurilor asigurărilor sociale de stat, prin îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor ce le revin sau prin neîndeplinirea acestor îndatoriri. Unităţile economice răspund pentru întregul prejudiciu cauzat fondului asigurărilor sociale de stat, în cazul nerespectării normelor privind acordarea concediilor medicale, calcularea şi plata ajutoarelor materiale. Cu privire la pensii, unităţile economice sunt obligate: "să conducă evidenţa corectă a vechimii în muncă, a salariului aferent şi a celorlalte elemente necesare, potrivit legii, la stabilirea pensiei; "să întocmească REA 209 dosarul de pensionare, care se verifică de comisia de pensii şi asigurări sociale şi să asigure exactitatea datelor din dosarul şi din fişa de pensionare; "în cazul reîncadrării în muncă a pensionarilor în condiţiile legii, au obligaţia să înştiinţeze organul de pensii, în termen de 15 zile de la data reîncadrării; "să respecte prevederile legale potrivit cărora suma încasată de pensionarul reîncadrat în muncă, rezultată din cumulul pensiei cu salariul, nu poate depăşi nivelul salariului pe care pensionarul l-a avut la data pensionării, actualizat potrivit majorărilor salariului pentru acea funcţie. R.u.s. faţă de a.s. este subsidiară obligaţiei de restituire care revine persoanelor ce au încasat pensiile fară temei legal. în acest sens, Legea nr. 3/1977 prevede la art. 85: „Persoanele care, prin nerespectarea dispoziţiilor legale, determină plata unor pensii necuvenite sunt obligate la restituirea acestora, potrivit legii.44 Sumele rămase nerecuperate de pe urma pensionarilor decedaţi nu se mai urmăresc. Unităţile de stat sunt direct răspunzătoare faţă de organele asigurărilor sociale de stat pentru punerea în executare a deciziilor de recuperare emise pentru pensionarii reîncadraţi în muncă. Personalul unităţii este răspunzător pentru prejudiciul produs în patrimoniul unităţii, prin plata de despăgubiri către organele asigurărilor sociale de stat. RĂSPUNDEREA UNITĂŢILOR FAŢĂ DE PERSOANELE ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ Şl FAŢĂ DE URMAŞII LOR PENTRU PREJUDICIILE PRODUSE PRIN NERESPECTAFiEA NORMELOR LEGALE, r. pe care unităţile o poartă faţă de personalul încadrat în muncă şi faţă de urmaşii acestuia pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor referitoare la întocmirea documentelor legale şi efectuarea la timp a plăţii indemnizaţiilor cuvenite prin asigurările sociale de stat, întocmirea şi înaintarea în termenele legale a dosarelor de pensionare. Uneori,’ aceste persoane pot formula faţă de unitatea respectivă pretenţii privind drepturi neacordate, adică refiizul de plată a indemnizaţiilor sau plata unor sume mai mici decât cele cuvenite, iar în alte cazuri se cere valoarea prejudiciilor suferite. Unitatea economică are o răspundere contractuală, în conformitate cu Codul muncii, care prevede: „Unitatea este obligată, în condiţiile legii, să despăgubească persoana încadrată în muncă, în situaţia în care aceasta a suferit, din culpa unităţii, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă sau în legătură cu serviciul. Unitatea care a plătit despăgubirile este obligată să recupereze sumele plătite de la persoana vinovată de producerea pagubei.44 RĂZBOI VALUTAR, lupta dintre monopolurile unor state dusă pentru cucerirea pieţelor externe de desfacere şi concretizată în măsuri valutare, în special în scăderea cursului valutei ţării monopolului agresiv prin realizarea dumpingului valutar (v.). Mijloacele r.v. sunt limitările valutare de discriminare îndreptate împotriva unei ţări sau unui grup de ţări. V. şi blocadă valutară; dumping; limitări valutare. REABILITAREA FALITULUI, act juridic, hotărâre a instanţei judecătoreşti prin care persoana declarată în stare de faliment este repusă în drepturile sale, îşi redobândeşte reputaţia, prestigiul şi încrederea terţilor. în vederea obţinerii r., falitul adresează instanţei care a pronunţat sentinţa de declarare a falimentului o cerere de reabilitare. Cererea de reabilitare este inadmisibilă până la încetarea acţiunii penale. R. se poate obţine numai după ce falitul a plătit creanţele admise la masa falimentului. După primirea cererii de reabilitare, preşedintele instanţei dispune afişarea ei pe uşa instanţei, la bursă şi la Camera de Comerţ şi, de asemenea, dispune publicarea cererii de două ori în Monitorul Oficial. Creditorul care nu a fost plătit şi orice parte interesată poate să se opună la reabilitare printr-o petiţie depusă la grefa instanţei, însoţită de actele pe care se întemeiază. Instanţa stabileşte un termen de cercetare a cererii, ascultă pe falit şi examinează actele pe care se întemeiază cererea. în cazul în care cererea de reabilitare se respinge, sentinţa poate fi atacată numai de către falit. Falitul poate introduce o nouă cerere de reabilitare numai după trecerea unui an de la data sentinţei de respingere. Falitul poate fi reabilitat şi după moartea sa, însă numai la cererea moştenitorilor săi. Bancrutarii frauduloşi, precum şi cei condamnaţi pentru fals, abuz de încredere, escrocherie şi delapidare de bani 210 REA publici nu pot obţine reabilitarea. Bancrutarii simpli pot fi reabilitaţi, însă numai după ce au executat pedeapsa la care au fost condamnaţi. V. şi faliment; bancrută. REACTIVAREA ASIGURĂRII, reluarea asigurării facultative pentru care, un anumit timp, asiguratul a întrerupt plata primelor de asigurare. R.a. poate avea loc numai dacă reasigurătorul şi-a constituit o anumită rezervă de prime, nu a trecut decât o anumită perioadă de la încetarea plăţii primelor de asigurare şi asiguratul consimte să plătească primele restante, pe o perioadă retroactivă determinată, într-un anumit număr de rate. REACTIVAREA CREDITELOR, reluarea operaţiunilor de acordare a creditelor sistate din anumite cauze; trecerea unor credite restante (de producţie, de investiţii etc.) cu dobânzi majorate, din cauza nerealizării programului de producţie sau, după caz, ca urmare a modificării (amânării) termenului de punere în funcţiune a unui obiectiv de investiţii, la credite cu dobândă normală. R.c. are loc din momentul stabilirii cauzelor obiective ale imposibilităţii realizării programului, iar la investiţii, de la data actului normativ prin care se aprobă modificarea (amânarea) termenului de punere în funcţiune a obiectivului de investiţii. REACTUALIZAREA PENSIILOR, operaţiune ce trebuie efectuată periodic de către organele de asigurări sociale, prin care pensiile calculate în anii anteriori sunt corelate cu salariile actuale corespunzătoare funcţiilor şi vechimilor respective în muncă. R.p. aflate în plată se poate face după aprobarea legii bugetului asigurărilor sociale de stat din fiecare an, în funcţie de valoarea stabilită a punctului de pensie (v.). în condiţiile inflaţiei, când pensiile, ca sume absolute şi putere de cumpărare, rămân mult în urmă faţă de salarii şi faţă de noile pensii, r.p. trebuie să se facă cel puţin anual. REALITATEA BUGETULUI DE STAT, principiu bugetar care se întemeiază pe posibilitatea de a înscrie în bugetul de stat venituri şi cheltuieli determinate în mod ştiinţific, bine fundamentat, pe baze reale. Dimensionarea cât mai reală a veniturilor şi a cheltuielilor asigură echilibrarea bugetului de stat şi evitarea dificultăţilor financiare din timpul exerciţiului bugetar. R.b. de s. este dată de metodele folosite pentru determinarea cuantumului veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Se evaluează cât mai exact fiecare venit bugetar, precum şi fiecare categorie de cheltuieli. La dimensionarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare se ţine seama în primul rând de mărimea produsului naţional brut, de conjunctura internă şi internaţională etc. REALITATEA IMPUNERII, principiu de impozitare potrivit căruia baza impozabilă (v.) (mărimea venitului impozabil), cuantumul averii şi impozitul se determină efectuându-se calcule bine fundamentate, fară supra- sau subdimensionări, care să conducă la impunerea reală, exactă. REALIZAREA PRODUCŢIEI, operaţiuni de transformare în bani a producţiei marfa (desfacerea). R.p. constituie o etapă a procesului de desfacere, deosebită şi posterioară operaţiunii de livrare. Când produsele livrate au fost achitate efectiv în numerar sau prin bancă, se consideră că ele au fost realizate. Se consideră realizate şi produsele finite livrate pentru investiţii la secţiile anexe şi pentru nevoile neproductive ale întreprinderii, r.p. reprezentând astfel veriga finală a circuitului mijloacelor de producţie ale întreprinderii. Interesele superioare ale economiei naţionale necesită o r. ritmică a producţiei, în conformitate cu prevederile programului de r. şi ale graficului de încasări, deoarece numai printr-o încasare ritmică şi rapidă a valorii producţiei livrate întreprinderea are posibilitatea de a-şi îndeplini la timp obligaţiile de plată faţă de furnizori, de bănci, de stat şi de alte întreprinderi. De îndeplinirea programului de r. a p. depinde desfăşurarea normală a activităţii întreprinderii. REA 211 REASIGURARE 1. Asigurarea asigurătorului. 2. Raport juridic ce se poate naşte între două societăţi de asigurări. 3. Asigurarea unei societăţi de asigurări pentru unele riscuri, într-o anumită cotă, la o altă societate de asigurări mai puternică, prin cedarea unei părţi din risc şi a unei anumite cote din prima de asigurare. Prin r. se divizează şi se dispersează riscurile în timp şi spaţiu şi are loc o nivelare (omogenizare) a răspunderii societăţilor de asigurări pentru compensarea pagubelor. în r. intervin două părţi, şi anume: reasiguratul sau cedentul (v.), respectiv acel asigurător care cedează o parte din suma asigurată pe care apreciază că, în caz de daună, n-ar putea să o plătească singur, şi reasigurătorul (v.), respectiv societatea de asigurări care preia parţial sau integral suma ce depăşeşte puterea de despăgubire a reasiguratului. R. acţionează numai prin mijlocirea asigurării, care permite micşorarea părţii de riscuri ce depăşeşte posibilităţile de cuprindere ale asigurătorilor, reducerea răspunderii în activitatea de asigurare şi înlesnirea extinderii câmpului de activitate a societăţilor de asigurări. Raporturile dintre reasigurat şi reasigurător se reglementează prin contractul de reasigurare (v.). Contractul de asigurare dintre asigurător şi asigurat rămâne total independent de contractul de r.; asiguratul nu are nici un drept faţă de reasigurător, deoarece asigurătorul se reasigură fară ştirea asiguratului. Prin r., care pot interveni între diferite organizaţii de asigurări şi reasigurări din întreaga lume, răspunderile - îndeosebi cele mari - preluate de către un asigurător se divizează în aşa fel încât, în cazul unei daune mari, despăgubirea să poată fi plătită cu promptitudine, fară să afecteze lichiditatea financiară a vreunui asigurător. Un asigurător poate prelua o parte din riscurile altui asigurător, ceea ce face ca o societate de asigurări să poată fi, în acelaşi timp, reasigurat şi reasigurător. încheierea r. nu poate conduce la stingerea răspunderilor asigurătorului şi nici la naşterea vreunui raport juridic de asigurare între asigurat şi reasigurător. Dacă reasigurătorul devine insolvabil, asigurătorul are aceleaşi obligaţii faţă de asigurat, desigur în limitele sumei totale cuprinse în asigurare. în cazurile în care asigurătorul devine insolvabil, asiguratul nu are dreptul să revendice pretenţiile sale faţă de reasigurător, întrucât cuantumul valoric al despăgubirilor datorate de reasigurător pentru cota de preluare a riscului se transferă în favoarea masei de faliment, pentru a se diviza apoi între toţi creditorii. R. urmează soarta asigurării; dacă asigurarea nu a fost încheiată în mod legal sau nu a fost afectată de nulitate, efectele respective se extind şi asupra r. Dezvoltarea continuă a relaţiilor comerciale externe, a transporturilor internaţionale a determinat aderarea societăţii de asigurări (v.) la unele asociaţii internaţionale de asigurări. Fiind călăuzită de practica internaţională, societatea de asigurări dispersează răspunderea preluată prin asigurările pe care le încheie, folosind r. unei părţi din riscurile respective la organizaţiile externe de asigurări sau r. R. se practică în transportul maritim, fluvial, terestru şi aerian internaţional. Concomitent, societatea de asigurări a dezvoltat şi primirea în r. pentru riscuri contractate de alţi asigurători, ea având în această privinţă calitatea de reasigurător. Deoarece prin intermediul r. are loc completarea activităţii de asigurare pe calea cedării şi primirii unor riscuri pe piaţa internaţională de asigurări, se înfăptuiesc divizarea şi omogenizarea unor răspunderi asumate şi se extinde cooperarea economică internaţională. în vederea menţinerii stabilităţii sale financiare, a echilibrului său financiar, societatea de asigurări redistribuie unele riscuri de valori mari către alte societăţi de asigurări, adică recurge la r. Dacă portofoliul societăţii de asigurări este format numai din riscuri de valori mici şi, eventual, mijlocii, realizarea stabilităţii financiare nu reclamă recurgerea la r. Fiecare societate de asigurări urmăreşte să preia riscuri cât mai diversificate şi răspândite pe un teritoriu cât mai întins posibil. Fiecare societate de asigurări trebuie să fie preocupată în permanenţă ca portofoliul său să corespundă unei bune stabilităţi financiare, adică să fie omogen, diversificat şi dispersat. întrucât acest obiectiv nu se poate realiza dintr-o dată, este necesar ca îmbunătăţirea structurii portofoliului de asigurări să fie urmărită şi după încheierea contractelor de asigurări. împărţirea riscurilor între mai multe societăţi de asigurări se poate face pe două căi, şi anume: a) coasigurarea (v.) şi b) reasigurarea. în timp ce la coasigurare redistribuirea riscurilor se produce în faza contractării asigurării propriu-zise, la r. redistribuirea riscurilor are loc după perfectarea contractului de asigurare, adică ulterior. R. se are în vedere de asigurător de la început, adică chiar din momentul contractării asigurării. R. a apărut în evul mediu ca o 212 rea măsură de îndreptare a unor acţiuni imprudente ale acelor societăţi de asigurări care contractau asigurări de transport maritim în zone extrem de riscante din cauza piraţilor şi a condiţiilor grele de navigaţie (uragane, furtuni, stânci etc.). Cu timpul, r. a devenit o formă complementară a asigurării, pierzându-şi caracterul de instrument de îndreptare a erorilor de judecată comise de asigurători. Abia în secolul al XlX-lea r. a dobândit o mare amploare în Europa, impulsul fiind dat de revoluţia industrială, care a favorizat introducerea progresului tehnic la început în Marea Britanie şi apoi în alte ţări de pe continentul nostru. Atelierele meşteşugăreşti şi micii întreprinzători individuali au fost înlocuiţi de către marile întreprinderi industriale, organizate sub forma societăţilor anonime; ca urmare, au început concentrarea şi centralizarea capitalului. In aceste condiţii, au crescut considerabil dimensiunile riscurilor oferite spre asigurare. Societăţile de asigurări se reorganizează pe baze noi, constituindu-se în societăţi comerciale, încep să folosească datele statistice pentru dimensionarea primelor de asigurare şi îşi diversifică riscurile preluate în asigurare. în Marea Britanie, coasigurarea se practica pe scară largă, în timp ce r. a fost interzisă o perioadă (1746-1864), pentru a evita operaţiunile speculative. Numai coasigurarea nu putea rezolva multiplele probleme cu care se confruntau societăţile de asigurări în perioada de ascensiune a capitalului. Cele mai multe societăţi de asigurări erau preocupate să realizeze profituri mici, dar stabile, decât profituri mari şi nesigure, din operaţiuni speculative. Stabilitatea acestor rezultate se putea obţine pe calea r., care cuprinde forme şi tehnici diversificate de realizare. Iniţial, r. se practica de către societăţile profilate pe contractarea de asigurări directe, care simţeau nevoia imperioasă a ameliorării portofoliilor lor. Mai târziu s-au constituit societăţi specializate în operaţiuni de r., fără însă ca societăţile de asigurări să renunţe la acest gen de operaţiuni. Ţările în care r. a dobândit o amploare tot mai mare au fost: Germania, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Italia ş.a. în mod treptat, piaţa naţională a r. devine prea îngustă pentru a absorbi întreaga ofertă de cedare în r., ceea ce determină societăţile de asigurări să-şi plaseze o parte din riscuri la societăţi de reasigurări din străinătate. Cu cât este mai largă participarea societăţilor de reasigurări la redistribuirea riscurilor, cu atât mai accentuată este dispersarea riscurilor în plan geografic. R. are mai multe efecte, mai multe influenţe asupra părţilor interveniente şi asupra rezultatelor financiar-valutare. R. influenţează nu numai rezultatele financiare ale resiguratului, contribuind la stabilizarea acestora, ci şi piaţa capitalurilor de împrumut şi balanţa de plăţi externe. în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, efectele financiar-valutare ale r. au dobândit dimensiuni din ce în ce mai mari, o dată cu dezvoltarea operaţiunilor de r. formându-se o adevărată piaţă financiară a r. R. exercită o influenţă favorabilă asupra asigurării, întrucât reasiguratorii acceptă cu promptitudine oferta de cedare în r. din partea asigurătorilor şi îi încurajează pe aceştia din urmă să-şi extindă activitatea şi să contracteze riscuri de valori tot mai mari, cărora nu le-ar putea face faţă fară r. R. influenţează pozitiv comportamentul asiguraţilor, aceştia fiind încurajaţi să-şi extindă activitatea, să contracteze afaceri tot mai mari şi mai riscante. Prin r., societăţile de reasigurări influenţează societăţile de reasigurări în mod direct sub raport financiar; influenţele se exercită prin modul cum se cedează riscurile, cum se împart primele de asigurare, cum participă la compensarea daunelor şi prin decontările finale dintre reasigurat şi reasigurător. De asemenea, r. au influenţe asupra economiei naţionale pe cale valutară. Cedările şi primirile în r. de către societăţile din diferite ţări exercită influenţe de ordin valutar şi care se reflectă în balanţa de încasări şi plăţi externe, contribuind la activizarea acesteia în sens pozitiv, prin încasarea de valută, sau în sens negativ, prin îndatorarea faţă de străinătate. R. exercită influenţe valutare în următoarele situaţii: "r. se realizează prin intermediul unor societăţi nerezidente; "contractele de r. sunt încheiate într-o monedă străină; "riscurile cedate în r., deşi subscrise uneori în monedă neconvertibilă, sunt acceptate de reasigurător, cu condiţia ca decontarea lor să se facă într-o monedă convertibilă; ■societăţile de asigurări-reasigurări efectuează plasamente în valută. REASIGURARE ACTIVĂ, situaţie a unei instituţii sau societăţi de asigurări (reasigurări) care acceptă, în baza contractului de reasigurare, să preia asupra sa o parte din răspunderea pe care şi-a asumat-o o altă instituţie sau societate de asigurări (reasigurări). De cele mai multe REA 213 ori, o instituţie sau o societate de asigurări (reasigurări) apelează concomitent atât la r.a., cât şi la reasigurarea pasivă (v.), căutând să realizeze un echilibru între drepturile şi obligaţiile privind primirea şi cedarea în reasigurare. REASIGURAREA COTĂ-PARTE, variantă a reasigurării proporţionale (v.), care are caracteristic faptul că participarea reasiguratului (v.) se stabileşte printr-o cotă fixă din limita maximă a sumei prevăzute în contract, iar reasigurătorul (v.) preia o parte din această sumă, tot sub forma unei cote procentuale fixe. Să presupunem că reasiguratul reţine o cotă de 60% din suma asigurată, iar diferenţa de 40% o cedează în reasigurare. La rândul lor, reasigurătorii preiau fiecare în parte câte o anumită cotă procentuală din riscurile prevăzute în contractul de asigurare. în cazul în care este vorba de un contract de reasigurare obligatoriu, reasigurătorul preia o cotă fixă din toate răspunderile asumate de reasigurat. Partea din primele de asigurare la care are dreptul reasigurătorul se calculează prin aplicarea cotei fixe acceptate la întregul volum de prime încasat de reasigurat, iar participarea acestuia la acoperirea eventualelor daune se va stabili prin aplicarea aceleiaşi cote la totalul daunelor înregistrate. în contractul de reasigurare cotă-parte este precizată limita maximă a răspunderii pe care şi-o poate asuma reasiguratul. în eventualitatea că îşi asumă răspunderi peste această limită, reasiguratul va acoperi singur depăşirile respective. La reasigurarea facultativă, reasiguratul şi reasigurătorul participă cu cote-părţi din suma asigurată numai la riscurile acceptate în mod expres de ei, pe baza analizei caz cu caz a propunerilor primite din partea reasiguratului. R.c.-p. se practică mai cu seamă de către societăţile de asigurări nou înfiinţate care nu au capacitatea ca, din riscurile subscrise, să reţină sume importante şi care nici nu dispun de un serviciu de reasigurare puternic capabil să utilizeze forme de reasigurare mai eficiente. Deşi prezintă unele inconveniente, r.c.-p. este frecvent folosită în unele ţări chiar şi de societăţi de asigurări mai vechi (de pildă în Germania, în special în asigurarea automobilelor). Ea se mai practică în ramurile în care s-au înregistrat rezultate negative, din care cauză reasigurătorii ezită să mai accepte riscuri în reasigurări pe baza vechilor formule. R.c.-p. prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Printre avantaje se menţionează: "necesită cheltuieli de administrare reduse pentru reasigurat, deoarece calculele privind stabilirea drepturilor şi obligaţiilor financiare ale părţilor sunt simple; "reasiguratul nu are posibilitatea să selecteze riscurile, ceea ce face ca şi portofoliul reasiguratorului să fie mai dispersat şi diferenţiat - la fel ca acela al reasiguratului - deoarece cuprinde participarea la toate asigurările încheiate de reasigurat; "creşterea ratei de solvabilitate a reasiguratului. Ca dezavantaje pot fi amintite: "îl obligă pe reasigurat să cedeze în reasigurare toate asigurările contractate, inclusiv pe cele prin care îşi asumă răspunderi de un volum mai mic, care nu ar necesita neapărat reasigurarea, astfel că o parte importantă a primelor de asigurare încasate va fi cedată reasiguratorilor; "nu permite transformarea portofoliului eterogen din punct de vedere cantitativ în portofoliu omogen (deci nu realizează nivelarea riscurilor). R.c.-p. este utilizată, de regulă, de instituţiile şi societăţile de asigurări înrudite. REASIGURAREA „EXCEDENT DE DAUNĂ", variantă a reasigurării neproporţionale conform căreia răspunderea reasigurătorilor se stabileşte în raport cu eventualele daune care îl vor afecta pe reasigurat. Răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon numit „prioritate44 sau „prag44, iar reasigurătorul (reasigurătorii) răspunde numai pentru partea din daună care depăşeşte această „prioritate44. De exemplu, o societate de asigurări poate încheia un contract de reasigurare „excedent de daună44 pentru a-şi proteja o anumită ramură de asigurare sau întregul său portofoliu, în condiţiile în care „prioritatea44 reprezintă 10 000 de dolari daună netă, în legătură cu fiecare şi orice daună dintr-un singur eveniment, iar excedentul pe care îl vor acoperi reasigurătorii va reprezenta încă 10 000 de dolari daună ultimă netă, în legătură cu fiecare şi orice daună provenită dintr-un singur eveniment. Această societate de asigurări - care a devenit reasigurat - poate apela la un al doilea contract excedent de daună, astfel încât să fie protejată pentru orice daună care depăşeşte 214 rea 20 000 de dolari până la (de exemplu) 90 000 de dolari. în eventualitatea în care reasiguratul ajunge la concluzia - după aproximarea cumulului maxim - că posibilitatea producerii unei daune care să-i afecteze respectivul cont cu mai mult de 90 000 de dolari este foarte puţin probabilă, atunci acesta poate accepta să suporte singur eventuala depăşire a acestei limite. Prin urmare, contractele excedent de daună pot fi structurate în mai multe trepte, numite „layer‘\ Cu cât avem de-a face cu un „layer44 mai de vârf, cu atât probabilitatea ca el să fie stins de daune va fi mai redusă. Mărimea „priorităţii44 stabilite în sarcina reasiguratului este determinată de principiile generale ale politicii sale de subscriere, de resursele financiare de care dispune şi de volumul şi structura portofoliului său de afaceri. Mărimea protecţiei solicitate prin contractul „excedent de daună44 depinde în primul rând de volumul maxim al daunelor pe care reasiguratul le poate suporta singur. R.e. de d. este cea mai importantă şi cea mai frecvent utilizată în practica internaţională dintre variantele reasigurării neproporţionale, deoarece evită consecinţele negative ale cumulului de riscuri, care pot să apară la reasigurarea proporţională. R.e. de d. prezintă avantaje atât pentru reasigurat, cât şi pentru reasigurător. De exemplu, reasiguratul poate să-şi limiteze la un anumit nivel răspunderea pentru daunele produse de acelaşi risc, în funcţie de capacitatea sa de acoperire. Pentru reasigurător apare avantajul că r.e. de d. necesită un volum mai redus de cheltuieli de administrare. Ca dezavantaje ale r.e. de d. putem menţiona: "volumul relativ mare de muncă depus de reasigurat cu evidenţierea separată a tuturor daunelor care depăşesc nivelul priorităţii; "dificultatea pe care o întâmpină reasigurătorii în ceea ce priveşte omogenizarea portofoliului lor de reasigurări. REASIGURAREA „EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ", variantă de realizare a reasigurării proporţionale (v.), care se caracterizează prin faptul că reasiguratul (v.) stabileşte anticipat, sub forma unei sume fixe, „reţinerea proprie44 denumită „plin de conservare44 (v.), iar tot ceea ce depăşeşte această reţinere, adică excedentul până la limita maximă a sumei asigurate, îl cedează reasiguratorului (reasiguratorilor). Din punct de vedere valoric, plinul de conservare variază ca mărime de la o ramură de asigurare la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi ramuri, al aceleiaşi categorii de risc, de la un obiect asigurat la altul. Prin urmare, societatea cedentă reasigură numai acele sume pe care nu doreşte să le menţină pe contul său. R.e. de s.a. se aplică, de regulă, la asigurările de bunuri (clădiri, construcţii şi echipamente industriale, maşini, produse, mărfuri etc.), deoarece suma asigurată poate fi determinată cu exactitate, iar reţinerea proprie (plinul de conservare) a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de natura şi de frecvenţa riscului asigurat (incendiu, explozie, avarii, cutremur etc.). Sub incidenţa reasigurării intră numai contractele de asigurare la care sumele asigurate depăşesc nivelul „plinului de conservare44. Participarea reasigurătorilor se poate exprima fie printr-o cotă (5%, 10% etc.) din suma care depăşeşte reţinerea reasiguratului, fie sub forma unui multiplu sau submultiplu al „plinului de conservare.44 Excedentul poate fi stabilit şi în scară, adică excedent I, II sau III, cu precizarea că excedentele II şi III sunt formate din sumele ce depăşesc „plinul de conservare44 şi excedentele anterioare. Contractul de reasigurare excedent II sau III se solicită mai puţin de către reasigurători, deoarece ei sunt chemaţi să acopere partea de „vârf4 a riscurilor (cu sume asigurate mari) care, deşi au o frecvenţă mai mică, nu satisfac totuşi proporţia ce se urmăreşte a se realiza între volumul de prime şi răspunderea maximă. Prin modul cum este concepută, r.e. de s.a. prezintă avantaje atât pentru reasigurat, cât şi pentru reasigurători. Astfel, reasiguratul poate reţine sumele asigurate mai mici în cadrul „plinului de conservare44, iar reasigurătorii au certitudinea că reasiguratul este direct interesat de selectarea riscurilor; este reasigurată numai acea parte a riscurilor care depăşeşte reţinerea societăţii cedente. Dacă mărimea riscului este sub reţinerea societăţii cedente, aceasta nu este obligată să cedeze părţii din acel risc în contractul excedent de sumă asigurată, iar primele pentru asemenea riscuri sunt reţinute în întregime; întrucât societatea cedentă reţine o anumită limită valorică, portofoliul reţinut este omogen; reţinând o sumă mai mare din riscurile bune şi o parte mai mică din riscurile mai puţin bune, societatea cedentă poate păstra afacerile mai profitabile pe cont propriu, fară a le ceda societăţilor de reasigurări. Pentru societatea cedentă principalul dezavantaj îl REA 215 constituie costul administrativ ridicat, deoarece are nevoie de angajaţi experimentaţi care să determine reţinerea proprie pentru fiecare risc în funcţie de tipul, calitatea şi expunerea acestuia şi care să calculeze primele reţinute şi primele cuvenite reasigurătorilor. Totuşi utilizarea computerului a micşorat sensibil volumul de muncă. Ca neajunsuri ale r.e. de s.a. se poate aminti volumul mare de operaţiuni şi calcule ce trebuie efectuate. Este vorba de faptul că pentru fiecare risc se calculează atât raportul dintre reţinerea proprie a reasiguratului şi suma asigurată, cât şi raportul dintre suma care intră sub incidenţa contractului excedent de sumă asigurată şi suma asigurată, pentru a se stabili procentual partea din suma asigurată ce va fi acoperită de reasigurat şi partea acoperită de reasigurători. Pentru calcularea cotelor de repartizare se utilizează formulele: R n S C,=—5-100; Cr=-£-100, St St în care: Cr = cota de repartizare pentru reasigurat; CR = cota de repartizare pentru reasigurători; Rp = reţinerea proprie; St = suma totală asigurată; Se = suma ce intră sub incidenţa contractului excedent de sumă asigurată. Pe baza cotelor astfel determinate se stabileşte atât partea din suma asigurată ce revine fiecăruia, cât şi partea din primele de asigurare şi din eventualele daune. De menţionat că nivelul reţinerii proprii a reasiguratului poate fi apreciat ca un indiciu în ceea ce priveşte calitatea contractului respectiv. Când este vorba despre un contract de asigurare la care probabilitatea obţinerii unor rezultate favorabile este mai mare, atunci reţinerea proprie va fi şi ea mai mare. Ori de câte ori reţinerea proprie a reasiguratului este protejată printr-un alt contract, reasigurătorii solicită ca acest lucru să fie menţionat pentru ca ei să poată cunoaşte mărimea reţinerii nete a reasiguratului. Pentru reasigurător există următoarele dezavantaje: deoarece compania cedentă reţine o parte mai mare din riscurile bune înseamnă că reasigurătorul primeşte o parte mai mare din riscurile nedorite; atâta timp cât societatea cedentă reţine o parte mare din riscurile mai mici, reasigurătorul va primi o parte mai mare nu numai din riscurile nedorite, dar şi partea cea mai mare a riscurilor; practic nu există nici un avantaj care ar putea să-l determine pe reasigurător să prefere contractul excedent de sumă asigurată, cu excepţia faptului că procentul de comision plătit societăţii cedente este mai mic în cazul contractelor excedent de sumă asigurată. R.e. de s.a. are următoarele trăsături: "este structurată în plinuri de conservare care reprezintă suma maximă pe care societatea de asigurări cedentă înţelege să şi-o reţină pe cont propriu; "societatea cedentă are posibilitatea să selecţioneze riscurile, dezavantajându-i pe reasigurători, deoarece aceştia preiau riscurile mai puţin profitabile, de regulă de valori mari, care cu greu le pot asigura un portofoliu echilibrat; "modul de administrare este mai laborios, iar cheltuielile de administrare a contractului sunt mai mari atât pentru societatea cedentă, cât şi pentru reasigurători; "prin această reasigurare, asigurătorul direct beneficiază de toate avantajele reasigurării. Răspunderea reasiguratorului începe automat şi simultan cu cea a societăţii cedente imediat ce este depăşită reţinerea sa proprie. REASIGURAREA MIXTĂ (COTĂ Şl EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ), vari-antă de realizare a reasigurării proporţionale (v.), care apare ca o îmbinare a reasigurării „cotă-parte“ (v.) cu reasigurarea „excedent de sumă asigurată" (v.) şi care se caracterizează prin aceea că reasiguratul (v.) subscrie în reasigurare riscuri individuale din care reţine pe cont propriu o anumită cotă, restul cedându-1 în reasigurare în cadrul secţiunii cotă-parte. Urmează ca partea care depăşeşte limita maximă a secţiunii cotă-parte să fie tratată în cadrul secţiunii excedent de sumă asigurată. R.m. îi avantajează pe reasigurătorii care participă la secţiunea cotă-parte, deoarece aceştia vor avea un portofoliu dispersat, la fel ca şi cel al 216 REA reasiguratului, şi îi dezavantajează pe reasigurătorii participanţi la secţiunea excedent de sumă asigurată. Drept urmare, de regulă, la contractul mixt reasigurătorii participă atât la secţiunea cotă-parte, cât şi la secţiunea excedent. Pentru societatea cedentă avantajele sunt: realizează o reasigurare promptă peste limita contractului obligatoriu; conduce la obţinerea automată a unor facilităţi pentru riscurile de o anumită natură sau pentru evenimente cu producere neregulată. Reasigurătorul are următoarele dezavantaje: nu se poate exercita nici un control asupra asigurărilor cedate de asigurător; nu este garantat un anumit volum de afaceri, ca în contractele cotă-parte; există pericolul selecţiei riscurilor în defavoarea reasigurătorului. Reasigurătorul are singurul avantaj că această reasigurare îi permite o mai bună dispersie a riscurilor. Pentru neajunsurile pe care le prezintă, r.m. este mai puţin utilizată pe piaţa internaţională de asigurări. REASIGURAREA NEPROPORŢIONALA, metodă mai simplă, mai ieftină şi mai uşor de realizare a reasigurării (v.), conform căreia răspunderile ce revin reasiguratului (v.) şi reasigurătorului (v.) se stabilesc plecând de la volumul probabil al daunelor care s-ar putea produce. Costurile r.n. sunt în avantajul reasigurătorului care nu trebuie să administreze un număr mare de riscuri individuale. în plus, reasigurătorul ştie dinainte că va avea un anumit volum de afaceri, de un anumit tip sau categorie. Apelarea la r.n. a fost determinată de cumularea rapidă a riscurilor asigurate, care a pus sub semnul întrebării posibilitatea acoperirii lor prin reasigurarea proporţională (v.). Totodată, trecerea la r.n. poate fi explicată şi prin volumul mare de muncă pe care îl necesită operaţiunile ce se efectuează în cadrul reasigurării proporţionale. în condiţiile actuale, societăţile de asigurări şi reasigurări mai importante, care dispun de un portofoliu mare şi variat de asigurări şi de un volum corespunzător de prime, apelează, pentru divizarea riscurilor, într-o măsură sporită la r.n. La r.n., repartizarea răspunderii între reasigurat şi reasigurători se face în funcţie de volumul probabil al daunei şi pe baza unui raport proporţional faţă de suma asigurată. La acest fel de reasigurare, răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, iar în sarcina reasiguratorilor cade partea de daună care depăşeşte răspunderea reasiguratului. Răspunderea reasigurătorului apare numai după ce dauna a depăşit nivelul prestabilit până la care se află reţinerea reasiguratului. Această limită se poate exprima în formă absolută, ca o linie monetară, sau sub formă relativă, cu o cotă din rata daunei. în cazul r.n., o problemă deosebit de importantă o constituie stabilirea nivelului primelor cuvenite reasigurătorilor. Aceasta deoarece prima de reasigurare pe care reasiguratul o cedează reasigurătorilor nu este proporţională cu angajamentele asumate de aceştia, ci este mult mai mică. Explicaţia rezidă în faptul că posibilitatea producerii daunei maxime sau chiar a daunei medii (care se situează peste nivelul priorităţii) este mult mai redusă decât probabilitatea producerii daunelor mărunte, care se încadrează în prioritate şi rămân în totalitate în sarcina reasiguratului. REASIGURAREA „OPRIRE DE DAUNĂ“, variantă a reasigurării neproporţionale, care se caracterizează prin aceea că reasiguratul (v.) îşi asumă răspunderea de a acoperi daunele până la un anumit nivel, stabilit, al ratei daunei (v.), urmând ca reasigurătorii (v.) să răspundă pentru partea care depăşeşte acest nivel. Astfel, conform unui contract de reasigurare „oprire de daună“, reasiguratul îşi asumă răspunderea de a acoperi toate daunele până la un nivel al ratei daunei de 55% faţă de primele de asigurare încasate, iar răspunderea reasigurătorilor intră în acţiune numai pentru daunele care depăşesc 55% până la, de pildă, 120% faţă de primele încasate de reasigurat. Aceasta înseamnă că la o rată a daunei de 120%, reasiguratul va acoperi daunele care reprezintă 55% faţă de prime, iar reasigurătorii vor acoperi diferenţa de 65%. De regulă, răspunderea reasigurătorilor este limitată la o sumă fixă dinainte stabilită, deoarece o creştere deosebită a volumului de prime încasate de reasigurat poate conduce la o sporire considerabilă a obligaţiilor acestora. Ţinând cont de datele din exemplul de mai sus, putem spune că reasigurătorii vor acoperi toate daunele care depăşesc rata de 55% până la o rată de 120%, fară însă ca răspunderea lor să depăşească limita maximă, să spunem, de REB 217 100 000 de dolari. R.o. de d. este avantajoasă pentru reasigurat, deoarece îi facilitează obţinerea unor rezultate favorabile prin „oprirea daunei" la un anumit nivel. Este adevărat însă că, o dată stabilit acest nivel, se cere multă prudenţă din partea reasiguratului în ceea ce priveşte răspunderile pe care şi le asumă, deoarece tot ceea ce depăşeşte limita ratei daunei până la care răspund reasigurătorii cade în sarcina sa. Reasigurătorii manifestă unele reţineri faţă de r.o. de d., de teama ca nu cumva această reasigurare să nu fie folosită ca mijloc de corectare a unor erori de gestiune şi de transfer al răspunderii reasiguratului asupra reasigurătorilor, fiindcă în acest caz principiul bunei-credinţe a reasiguratului joacă un rol mult mai mare decât în alte cazuri. Pentru acest motiv, reasigurătorii acceptă astfel de contracte de reasigurare numai de la societăţi de asigurări care prezintă garanţii deosebite. R.o. de d. este utilizată mai puţin decât reasigurarea „excedent de daună" (v.), tocmai ca urmare a aspectelor menţionate mai înainte. REASIGURAREA PASIVĂ, r. care are loc atunci când o instituţie sau o societate de asigurări (reasigurări) cedează, în baza contractului de reasigurare, unei alte instituţii sau societăţi de asigurări (reasigurări) o parte din răspunderea pe care ea şi-a asumat-o. De regulă, o instituţie sau o societate de asigurări (reasigurări) apelează în acelaşi timp atât la r.p., cât şi la reasigurarea activă (v.), încercând să realizeze un echilibru între drepturile şi obligaţiile privind cedarea şi primirea în reasigurare. REASIGURAREA PROPORŢIONALĂ, metodă de realizare a reasigurării (v.), care are caracteristic faptul că răspunderile ce revin reasiguratului (v.) şi reasigurătorului (reasigurătorilor) (v.) se stabilesc proporţional cu suma asigurată. Proporţional cu partea preluată de fiecare din suma asigurată se repartizează primele de asigurare şi eventualele daune care se produc. R.p. a fost prima formă (cea mai veche) de reasigurare utilizată şi ea s-a dezvoltat din sistemul coasigurării (v.), prin care mai mulţi asigurători împărţeau între ei în proporţii convenite o parte a asigurării directe (iniţiale). R.p. a devenit foarte populară datorită faptului că este simplă, comodă şi necesită un volum redus de muncă administrativă. în acelaşi timp, ea se pretează la toate categoriile de afaceri şi se aplică la toate tipurile de protecţie. REASIGURAREA TOTALĂ, formă de realizare a reasigurării proporţionale, care se caracterizează prin aceea că asiguratul cedează reasigurătorului toate riscurile şi întreaga sumă asigurată. R.t. se utilizează rar. REASIGURAT, societate de asigurări (asigurător) care cedează, parţial sau integral, unei alte societăţi de asigurări suma asigurată (riscurile) pe care apreciază că nu o poate suporta singură. V. şi reasigurare. REASIGURĂTOR, societate de asigurări care preia parţial sau integral suma asigurată (riscurile) care depăşeşte capacitatea de plată a reasiguratului. V. şi reasigurare. REAŞEZARE A PREŢURILOR, complex de operaţiuni prin care se transpun în mod organizat în structura şi în nivelul preţurilor de producţie şi de livrare noile condiţii care se creează în economie ca urmare a înzestrării tehnice a producţiei, a creşterii productivităţii muncii şi a reducerii cheltuielilor sociale de producţie. R.p. urmăreşte să reglementeze şi preţurile de import şi de export cu alte ţări. R.p. poate fi parţială sau generală. In ţara noastră au avut loc importante reaşezări de preţuri în 1954-1955, 1973-1975, 1977-1978. REBUT, produs, semifabricat (piesă, subansamblu etc.) sau lucrare care nu corespunde calitativ standardelor stabilite sau condiţiilor tehnice şi nu poate fi utilizat direct potrivit destinaţiei decât numai după ce i s-au făcut cuvenitele remedieri pentru care au fost necesare cheltuieli suplimentare de materiale şi de manoperă. în vederea reducerii r. este necesar să se cunoască natura acestora, să se facă identificarea lor, să se stabilească din ce cauză au provenit 218 REC şi cine sunt vinovaţii. în funcţie de acestea, r. au fost grupate în r. după natura defectelor, r. după cauzele care le-au provocat şi r. pe vinovaţi. Dacă în cursul fabricaţiei se constată că anumite piese devin r. din vina furnizorului, atunci atât valoarea piesei, cât şi toate cheltuielile ulterioare efectuate până în momentul constatării r. se suportă de furnizor. Dacă r. produs pe fluxul de fabricaţie al întreprinderii cliente are drept cauză un viciu ascuns, de care se face răspunzătoare întreprinderea furnizoare, controlul tehnic de calitate întocmeşte procesul-verbal de constatare, după care piesa se restituie întreprinderii furnizoare. Pentru r. din producţia proprie, secţia de producţie întocmeşte situaţia r., în care se arată cantitatea şi valoarea r., recuperările realizate şi imputările, pierderea efectivă rezultată şi conturile la care se înregistrează această pierdere în contabilitate. Situaţiile zilnice se centralizează lunar în situaţia recapitulativă lunară a r. şi remanierilor, în care se specifică pe locuri de producţie felul produselor rebutate; în locul acestei situaţii, unele întreprinderi întocmesc fişa de evidenţă a r. Se mai întocmeşte, de asemenea, nota informativă privind r., în care se specifică după datele contabilităţii, pe fiecare secţie în parte, cheltuielile efectuate pentru r., cu indicarea conturilor la care se înregistrează pierderea netă rezultată, valoarea recuperată şi valoarea r. utilizabil sau vandabil. R. pot fi parţiale, când produsele se pot corecta şi utiliza potrivit destinaţiei, definitive, când produsul rebutat nu mai poate fi remaniat, imputabile, provocate din vina personalului întreprinderii sau a furnizorului şi care se recuperează, neimputabile, suportate de întreprindere, interne, constatate de controlul tehnic de calitate înainte de expedierea produsului la client, recondiţionabile şi nerecondiţionabile. RECALCULARE A AMORTISMENTULUI, operaţiune economico-financiară prin care periodic (lunar şi la sfârşitul anului) se calculează din nou, cumulativ, de la începutul anului, amortismentul vărsat comparativ cu cel efectiv datorat şi se efectuează vărsămintele de amortisment găsite datorate sau, după caz, se fac compensările cu primul termen de plată, dacă plăţile efective au fost mai mari decât cele datorate. R.a. se face pe baza fişei de calcul al amortismentului mijloacelor fixe. Amortismentul recalculat în mod corect poate fi solicitat retroactiv pentru maximum 18 luni de la data începerii controlului asupra modului cum s-a calculat şi vărsat amortismentul. Eventualele divergenţe ce se pot ivi între organele bancare care fac controlul şi unităţile economice cu privire la amortismentul datorat peste cel efectiv vărsat la unitatea bancară finanţatoare se soluţionează de către organele ierarhic superioare ale unităţilor economice, de comun acord cu centrala băncii la ale cărei unităţi se varsă amortismentul. V. şi fişa de calcul al amortismentului mijloacelor fixe; vărsarea amortismentului. RECALCULAREA ANALITICĂ A NORMATIVELOR ACTIVELOR CIRCU-LANTE, operaţiune economico-financiară prin care, periodic (la un anumit număr de ani, iar în unele cazuri chiar şi anual), ministerele, consiliile judeţene şi al municipiului Bucureşti, organele financiar-bancare, în colaborare cu unităţile economice, calculează din nou normativele activelor circulante în strânsă concordanţă cu necesităţile activităţii economice. Prin r. se urmăreşte dimensionarea optimă a necesarului valoric de materii prime, materiale etc., în concordanţă cu sarcinile de producţie, cu condiţiile concrete de aprovizionare, producţie şi desfacere ale fiecărei unităţi economice, astfel încât să se asigure realizarea normală a producţiei şi evitarea imobilizării de resurse materiale şi băneşti. Aceste recalculări periodice sunt reclamate de mutaţiile continue care au loc în economie, de dezvoltarea rapidă a factorilor de producţie, de influenţa factorilor tehnici, economici şi organizatorici asupra normativelor activelor circulante (punerea în funcţiune de obiective industriale dotate cu tehnică modernă la nivel mondial, modernizarea unor întreprinderi existente, modificarea structurii producţiei ca urmare a diversificării şi perfecţionării acesteia, a îmbunătăţirii proceselor tehnologice, perfecţionarea mecanismului de aprovizionare tehnico-materială, optimizarea transporturilor, micşorarea consumului specific, accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante etc.), datorită cărora, în unele unităţi economice, aceste normative pot fi subdimensionate, în timp ce la altele pot fi REC 219 supradimensionate. R.a. a n.a.c. urmăreşte folosirea raţională a capacităţilor de producţie şi a forţei de muncă, respectarea strictă a consumurilor normate, evitarea golurilor în aprovizionare, reflectarea modificărilor survenite în structura producţiei şi a consumului, a gradului sporit de complexitate a produselor şi a tehnologiilor, reducerea sistematică a consumurilor materiale şi lărgirea bazei de materii prime din ţară. Recalcularea normativelor de active circulante constituie un prilej de analiză temeinică a condiţiilor în care fiecare unitate economică îşi desfăşoară activitatea, având ca scop dimensionarea reală a activelor circulante, întărirea gestiunii economico-financiare, a răspunderii şi a disciplinei întreprinderilor în respectarea legislaţiei economice, accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, readucerea în circuitul economic a stocurilor supranormative existente şi asigurarea unei activităţi eficiente, concretizată în creşterea produsului naţional brut. V. şi normarea activelor circulante; normativul activelor circulante. RECALCULAREA ANALITICĂ A NORMELOR DE STOC, operaţiune prin care, la anumite intervale de timp (la un anumit număr de ani sau chiar anual), se calculează normele de stoc în strânsă concordanţă cu sarcinile de producţie, cu condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea, astfel încât să se asigure realizarea normală a procesului de producţie şi să se evite imobilizările de resurse materiale. V. şi recalcularea analitică a normativelor activelor circulante. RECALCULAREA PENSIEI, operaţiuni prin care, pe baza unor acte noi, la cerere, se calculează un nou cuantum al pensiei. R.p. poate avea loc în cazul rămânerii sau reîncadrării în muncă a persoanei după pensionare, cu condiţia ca aceasta să fi cotizat minimum 12 luni. La r.p. se are în vedere şi timpul lucrat după pensionare, luându-se ca bază de calcul fie salariul avut în vedere la stabilirea iniţială a pensiei, fie media ponderată a salariului realizat după pensionare. Pensionarii pentru limită de vârstă care şi-au continuat activitatea pot cere r.p. de asigurări sociale prin adăugarea timpului lucrat după pensionare. R.p. pentru limită de vârstă se poate face şi celor pensionaţi potrivit reglementărilor anterioare, cărora li s-au mai recalculat pensiile în conformitate cu reglementările respective. R.p. poate fi solicitată şi de către deputaţii şi senatorii pensionari, când se ia în calcul salariul şi indemnizaţia primită pe perioada mandatului, indiferent de durata acestuia. R.p. poate avea loc şi atunci când, în urma revizuirii medicale periodice a capacităţii de muncă, se schimbă gradul de invaliditate, situaţie în care pensia se va majora sau se va diminua în funcţie de noul grad de invaliditate. Pensionarii de invaliditate de gradul III care rămân angajaţi sau se reangajează după pensionare au dreptul să li se recalculeze pensia ori de câte ori au realizat un stagiu de cotizare de minimum 12 luni. Baza de calcul al pensiei recalculate este cea avută în vedere la stabilirea iniţială a pensiei sau, dacă este mai avantajoasă, media salariului şi a sporului pentru vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate (v.). R.p. poate fi solicitată şi de către urmaşi. R.p. conduce la majorarea pensiei prin îmbunătăţirea bazei de calcul al pensiei. Pensia recalculată se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a depus cererea de recalculare. RECAMBIO (POLIŢĂ INVERSĂ), pretenţie de plată prezentată unei persoane debitoare prin poliţă, de către persoana care a achitat poliţa protestată a debitorului, de a i se restitui suma plătită, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de protest. RECAPITALIZARE, modificarea structurii şi completarea capitalului unei societăţi comerciale pentru a se asigura desfăşurarea normală a activităţii şi pentru a se preveni intrarea ei în lichidare. RECESIUNE, stare conjuncturală a ciclului economic, care se caracterizează prin diminuarea activităţii economice, reducerea producţiei, regrese în afacerile comerciale, 220 REC financiare, de bursă, creşterea şomajului, a inflaţiei, scăderea veniturilor, creşterea stocurilor la producători sau la comercianţi etc. R. este un fenomen ciclic specific economiei de piaţă. RECHIZIŢIE, măsura excepţională prin care organele autorităţii publice împuternicite prin lege obligă agenţii economici, instituţiile publice, precum şi alte persoane juridice şi fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile sau la prestarea unor servicii, care sunt puse la dispoziţia forţelor destinate apărării naţionale sau a autorităţilor publice, în caz de declarare a mobilizării generale sau parţiale a ţării ori a stării de război, de instituire a stării de asediu sau de urgenţă, precum şi în caz de concentrări, exerciţii şi antrenamente de mobilizare ori pentru prevenirea, localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre, precum şi pe timpul acestor situaţii. Bunurile consumptibile şi cele perisabile pot fi rechiziţionate definitiv cu plata despăgubirilor legale. Cetăţenii apţi de muncă pot fi chemaţi să presteze servicii de interes public, constând din efectuarea unor lucrări sau desfăşurarea unor activităţi necesare. Pot fi chemate pentru prestări de servicii în interes public persoanele apte de muncă, în vârstă de 16-60 de ani, bărbaţii, şi de 16-55 de ani, femeile. Specialiştii (medici, ingineri, tehnicieni, economişti, farmacişti, asistenţi medicali ş.a.) pot fi chemaţi să presteze servicii în specialităţile lor şi peste limitele de vârstă de mai sus, dar nu mai mult de 65 de ani, bărbaţii, şi de 60 de ani, femeile. Peste aceste limite, persoanele pot fi chemate numai la cererea lor. Rechiziţionările de bunuri şi prestările de servicii în interes public se fac în scopul: "rezolvării problemelor materiale de orice natură, asigurării de mână de lucru şi a capacităţii lor de cartiruire sau de cazare necesare forţelor destinate apărării naţionale, autorităţilor publice, sinistraţilor, refugiaţilor, populaţiei afectate de consecinţele războiului şi prizonierilor de război; "funcţionării agenţilor economici şi instituţiilor publice; "funcţionării şi exploatării sistemelor de telecomunicaţii şi căilor de comunicaţii. Se pot rechiziţiona: "mijloacele de transport cu tracţiune animală, auto, feroviare, aeriene şi navale; "instalaţii portuare şi dane; "sisteme, instalaţii şi tehnică de aerodrom, de comunicaţii şi de telecomunicaţii; "surse de alimentare energetice; ■tehnică de calcul; "tehnică şi materiale topografice, tipografice, audiovizuale, de construcţii şi de căi ferate; "carburanţi, lubrifianţi, utilaje şi materiale pentru transportul şi depozitarea acestora; "clădiri, terenuri; "piese de schimb şi materiale pentru întreţinere şi reparaţii; "articole de echipament, de protecţie, de regie, de gospodărie şi de igienă personală; "alimente şi materiale pentru preparat, servit, distribuit şi transportat hrana; "animale; "furaje; "tehnică, aparatură şi materiale sanitar-veterinare etc. Bunurile se rechiziţionează de la proprietarii sau deţinătorii lor legali şi trebuie să aibă starea tehnică şi calitatea necesară folosirii lor în scopul pentru care se rechiziţionează. O dată cu bunurile rechiziţionate se predau şi echipamentele aferente, fără de care nu pot fi utilizate. Nimeni nu poate fi obligat să dea un bun dacă în momentul cererii nu îl are în posesie sau în folosinţă legală. Rechiziţionarea bunurilor şi chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public se fac de către centrele militare judeţene şi al municipiului Bucureşti. Rechiziţionarea navelor, a mijloacelor plutitoare şi portuare se face de către Statul Major al Marinei Militare, iar rechiziţionarea aeronavelor, a instalaţiilor şi a tehnicii de aerodrom se face de către Statul Major al Aviaţiei şi al Apărării Antiaeriene. Stabilirea imobilelor necesare pentru cartiruire sau cazare se face, în comun, de către autorităţile administraţiei publice locale şi de către reprezentanţii beneficiarilor. Proprietarii sau deţinătorii cu orice titlu ai imobilelor sunt obligaţi să le pună la dispoziţia beneficiarilor cu utilităţile existente la data rechiziţionării. Autorităţile administraţiei publice sunt obligate să asigure, în raza lor de activitate, efectuarea rechiziţiilor de bunuri şi chemarea persoanelor pentru prestări de servicii în interes public. Beneficiarii rechiziţiilor sunt obligaţi să ţină evidenţa acestor bunuri în unităţi fizice şi valorice. Bunurile se rechiziţionează numai în baza ordinului de predare emis de autorităţile militare. La predarea bunurilor rechiziţionate se încheie un proces-verbal în care sunt înscrise, pe lângă datele de identificare menţionate în ordinul de predare, starea şi valoarea bunurilor la data rechiziţiei. înştiinţarea persoanelor fizice despre prestările de servicii în interes public la care sunt chemate se face prin ordin de chemare, care cuprinde: denumirea autorităţii militare emitente şi a unităţii beneficiare, temeiul legal al REC 221 chemării, numele, prenumele şi domiciliul persoanei chemate, termenul şi locul unde trebuie să se prezinte. Persoanele chemate pentru prestări de servicii în interes public vor lucra de regulă, pe cât posibil, în localităţile în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi în domeniul pentru care sunt pregătite profesional ori au aptitudini deosebite. Proprietarii bunurilor rechiziţionate au dreptul la despăgubiri dacă bunurile au suferit degradări sau devalorizări. Pe perioada r., proprietarii sau deţinătorii bunurilor sunt scutiţi de impozite şi de plata taxelor pentru bunurile rechiziţionate, iar obligaţiile ce decurg din contractele legal încheiate se suspendă. Pentru participarea vehiculelor rechiziţionate la concentrări, exerciţii sau antrenamente de mobilizare, proprietarii sau deţinătorii au dreptul la plata serviciilor prestate cu mijloacele respective. Deteriorările produse terenurilor productive rechiziţionate dau dreptul la despăgubiri în caz de concentrări, exerciţii şi antrenamente de mobilizare. Pentru imobilele folosite la cartiruire sau la cazare nu se plăteşte chirie pe timpul stării de asediu, al stării de urgenţă sau de război, precum şi pe timpul mobilizării parţiale generale, oricare ar fi durata de folosire a acestora. în cazul prestărilor de servicii în interes public în alte localităţi decât cele în care domiciliază sau îşi au reşedinţa persoanele chemate, cheltuielile de transport, cazare şi hrană se suportă de unităţile beneficiare. La împlinirea termenelor sau la încetarea cauzelor care au determinat r., bunurile se restituie celor de la care au fost rechiziţionate, cu proces-verbal de restituire. Nu sunt supuse rechiziţionării următoarele categorii de bunuri: "obiectele de uz personal şi de gospodărie casnică; "bunurile personale strict necesare exercitării profesiei sau ocupaţiei, prin care persoana respectivă îşi asigură existenţa; "vehiculele cu tracţiune animală sau mecanică aparţinând invalizilor, văduvelor de război şi orfanilor minori; "părţile din imobilele strict necesare ocupanţilor; "clădirile penitenciarelor şi ale şcolilor speciale de muncă şi de reeducare; ■bunurile caselor şi căminelor de copii, de handicapaţi şi de bătrâni; "bunurile din patrimoniul cultural-naţional sau internaţional; "bunurile care aparţin bisericilor, mănăstirilor sau caselor de rugăciuni ale cultelor sau ale asociaţiilor religioase recunoscute de stat, necesare pentru exercitarea cultului, precum şi locuinţele monahilor; "cantităţile de cereale, alimente, legume şi fructe necesare consumului proprietarului şi al familiei sale, seminţele necesare însămânţărilor, precum şi animalele de reproducţie şi animalele matcă; "bunurile aflate în rezervele materiale naţionale şi în rezerva de mobilizare; "bunurile misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare străine; "bunurile aparţinând persoanelor juridice şi fizice străine, domiciliate sau cu reşedinţa ori cu sediul pe teritoriul României, care prin acorduri internaţionale sunt exceptate de la r.; ■materialele sanitar-farmaceutice necesare tratamentului bolnavilor cronici, care fac dovada acestor situaţii. în acelaşi timp, sunt scutite de prestări de servicii în interes public: "persoanele lipsite total sau parţial de capacitate de muncă, dacă aceasta le face inapte desfăşurării activităţii pentru care au fost chemate; "femeile gravide, începând cu luna a cincea de sarcină; "persoanele care au în îngrijire copii, părinţi, fraţi sau surori lipsite total sau parţial de capacitate de muncă, când prezenţa lor este absolut necesară; "persoanele care au în îngrijire copii sub vârsta de opt ani; "persoanele mobilizate la locul de muncă; "persoanele care fac parte din misiunile diplomatice sau din oficiile consulare acreditate în România, precum şi alte persoane scutite în virtutea unor acorduri internaţionale la care România este parte. Refuzul de a pune la dispoziţie bunurile rechiziţionate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligaţii ori nedeclararea la inventariere a bunurilor supuse rechiziţionării se pedepseşte pe cale penală. RECIPISĂ, înscris eliberat de un lucrător public, prin care se recunoaşte primirea unor obiecte, documente sau sume de bani depuse ca impozite, taxe, taxe poştale, vamale, subscrieri la împrumuturi de stat, depunerea unor titluri la bancă, expedierea de colete poştale sau pe C.F.R. etc. V. şi chitanţă. ♦ R. de consemnare, înscris eliberat de către unităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni persoanelor care au depus sume spre consemnare. V. şi consemnaţiune. ♦> R. de depozit, document în care sunt înscrise mărfurile ce se află în păstrare într-un depozit. R. de d. poate fi utilizată pentru transferul proprietăţii asupra mărfii de la un titular la altul. ❖ R. warant, înscris nominal cu clauză la ordin sau la purtător, titlu de credit reprezentativ eliberat de depozitar deponentului, prin care se atestă depunerea mărfurilor în 222 REC docuri sau în depozite centrale. Posesia legală a r.w. echivalează cu dreptul de proprietate asupra mărfurilor respective, ceea ce presupune că transmiterea ei înseamnă practic şi vânzarea mărfurilor pe care le reprezintă. R.w. trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele elemente: ■denumirea şi locul depozitului general, numărul curent din registrul în care au fost înscrise mărfurile depozitate, data emiterii, numele şi domiciliul deponentului, felul, calitatea şi greutatea mărfurilor depozitate; "plata taxelor de import sau de export, poliţa de asigurare şi termenul de păstrare a mărfurilor depozitate. înscrisul cuprinde două părţi: recipisa, care reprezintă dreptul de proprietate asupra mărfurilor depozitate, şi warantul (v.), care reprezintă dreptul de garanţie al creditorului pentru suma pe care a avansat-o ca împrumut asupra mărfurilor. R.w., în calitate de contract de depozit comercial, înlesneşte vânzarea-cumpărarea în comerţul exterior de mărfuri; transmiterea r.w. se face prin gir după normele aplicate cambiei (v.). în România, depozitarea mărfurilor se face în magaziile şi pe locurile de depozitare ale întreprinderii „Navrom“. R.w. va avea o utilizare tot mai largă ca urmare a faptului că portul Sulina a dobândit statutul de zonă liberă. RECLAMĂ, ansamblul procedeelor, modalităţilor folosite pentru a face cunoscută o anumită marfa, pentru a capta atenţia consumatorilor în cumpărarea mărfii respective. RECONSTITUIRE, operaţiune prin care se refac anumite acte, documente pierdute sau se reîntregesc diferitele mijloace băneşti nefolosite în cursul aceluiaşi an calendaristic. RECONSTITUIREA CREDITELOR BUGETARE, operaţiune prin care creditele bugetare necheltuite într-un trimestru, dar necesare pentru îndeplinirea acţiunii în trimestrul următor, împreună cu alocaţia respectivă din trimestrul curent, se pot utiliza pentru înfăptuirea obiectivelor economice, social-culturale etc. prevăzute. R.c.b. poate avea loc numai în timpul anului calendaristic. Ea se aprobă, la cererea justificată a ordonatorilor de credite, de către Ministerul Finanţelor. V. şi ordonator de credite bugetare. RECONSTITUIREA VECHIMII ÎN MUNCĂ, restabilire a timpului cât personalul sau cooperatorii au depus o activitate pe baza unui contract de muncă. R.v. în m. are loc atunci când se dovedeşte cu acte că arhivele au fost distruse. Această reconstituire o pot cere numai persoanele care depun activitate pe baza unui contract de muncă, cadrele permanente ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului de Interne şi membrii cooperativelor meşteşugăreşti. R.v. în m. are loc pe baza unei cereri adresate comisiei competente de reconstituire a vechimii în muncă, însoţită de înscrisuri din care să rezulte că între părţile arătate în cerere a existat un raport de muncă, precum şi de alte dovezi care să confirme că nu s-au putut obţine actele necesare dovedirii situaţiilor ce urmează a se stabili de către comisie, în cererea de r.v. în m. se indică, pentru fiecare perioadă reconstituită, cel puţin două persoane dintre cele care dovedesc cu acte că au lucrat în aceeaşi unitate şi perioadă cu solicitantul. Comisia de r.v. în m. audiază martorii şi încheie un proces-verbal de r.v. în m., semnat de toţi membrii comisiei. împotriva acestui proces-verbal, solicitantul sau unitatea la care lucrează acesta poate face plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria teritorială, a cărei hotărâre rămâne definitivă. Vechimea în muncă reconstituită se înscrie în carnetul de muncă. V. şi carnet de muncă; cerere de reconstituire a vechimii în muncă; comisia de reconstituire a vechimii în muncă; vechime în muncă. RECONVERSIA PROFESIONALA A FORŢEI DE MUNCĂ, complex de măsuri pentru calificarea, recalificarea, reprofilarea, specializarea forţei de muncă, mai ales a şomerilor, în vederea încadrării lor corespunzătoare în muncă. în acest scop, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, cu Consiliul pentru Coordonarea Strategiei şi Reformei Economice şi cu alte organisme stabilesc şi aplică programe de măsuri corespunzătoare. V. şi protecţia socială a forţei de muncă. RED 223 RECONVERSIUNE, revenire la condiţiile economice anterioare; schimbare a obiectului activităţii anumitor întreprinderi şi chiar a unor ramuri ale industriei, datorită trecerii lor de la producţia de război la producţia de pace. R. a avut loc în ţările industrializate după primul, dar mai ales după cel de-al doilea război mondial. ❖ R. împrumuturilor de stat, revenire la condiţiile iniţiale în care a fost lansat un împrumut de stat sau modificarea ori schimbarea încă o dată a condiţiilor (termen, dobândă, garantare, rambursare etc.) împrumutului stabilit prin conversiune. V. şi conversiune. RECORELAREA PENSIILOR, complex de operaţiuni ce se efectuează de organele asigurărilor sociale prin care pensiile stabilite cu ani în urmă se aduc la nivelul pensiilor ce se acordă în prezent, realizându-se echitatea sistemului de pensii. R.p. este necesară deoarece în condiţiile inflaţiei bazele de calcul ale pensiilor s-au îmbunătăţit şi ca urmare pensiile noilor pensionari au crescut. Prin urmare, r.p. are drept scop ca pensiile persoanelor pensionate cu ani în urmă să fie egale cu pensiile persoanelor care se pensionează în anul curent, dacă persoanele respective au aceeaşi calificare, vechime de cotizare şi au lucrat pe aceleaşi posturi. V. şi pensie; recalcularea pensiei. RECREDITARE, v. REFINANŢARE. RECREDITIV, dispoziţia dată de banca titularului de cont, în numele acestuia, băncii corespondente, pentru anularea sau revocarea înainte de termen a acreditivului (v.). RECTIFICAREA BUGETULUI DE STAT, modificarea, amendarea bugetului de stat în cursul anului faţă de indicatorii iniţiali, ca urmare a schimbărilor intervenite în evoluţia indicatorilor macroeconomici, a unor măsuri fiscale, a adaptării legislaţiei la condiţiile economiei de piaţă sau a altor cauze interne şi externe justificate. Propunerile de r. a b. de s. se fac Parlamentului de către Guvern. RECUPERARE, acţiune în cadrul gestiunii economico-financiare prin care se urmăreşte folosirea unei părţi din piesele sau materialele rezultate din lichidarea unui mijloc fix, a deşeurilor de materiale rezultate din procesele de fabricaţie etc. RECUPERAREA CREANŢELOR PRESCRISE, sume de bani încasate de la debitori pentru datoriile anterioare prescrise. RECUPERAREA SUMELOR PLĂTITE FĂRĂ TEMEI CU TITLU DE PENSIE, redobândirea de către organele asigurărilor sociale a sumelor plătite fără temei juridic cu titlu de pensie de la persoanele care le-au încasat (primit). Pensiile plătite fară temei legal pensionarilor care între timp au decedat nu se mai urmăresc. în vederea recuperării de la pensionari a sumelor plătite ca pensii fară temei, comisiile de pensii emit decizii corespunzătoare care constituie titluri executorii. Art. 85 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială prevede că „persoanele care, prin nerespectarea dispoziţiilor legale, determină plata unor pensii necuvenite sunt obligate la restituirea acestora, potrivit legii“. REDEVENŢĂ, rentă, obligaţie, sumă de bani stabilă (cotă) datorată şi achitată periodic, la date fixe, de către persoanele străine pentru folosirea sau concesionarea folosirii dreptului de autor asupra operelor ştiinţifice, literare sau artistice, a drepturilor de autor pentru filme, benzi imprimate pentru emisiunile de radio şi televiziune. De asemenea, sunt r. şi plăţile ce se fac pentru folosirea de brevete, modele, planuri, desene, procedee sau formule secrete, mărci de fabrică sau de comerţ, pentru folosirea sau concesionarea folosirii unui echipament industrial, comercial sau ştiinţific, pentru informaţii privind experienţa dobândită în domeniul ştiinţific, 124 RED industrial sau comercial, precum şi pentru primirea concesionării unor drumuri publice, mine zăcăminte, terenuri etc. Cuantumul r. se stabileşte prin contractul ce se încheie între titularul dreptului concesionat şi beneficiarul acestuia, în funcţie de folosirea sau de exploatarea bunului respectiv. Cota r. poate fi fixă sau variabilă. REDISTRIBUIREA PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT, al doilea stadiu al procesului repartiţiei produsului naţional brut creat, care cuprinde mobilizarea şi dirijarea unei părţi din produsul naţional brut deja distribuit. Mobilizarea (prima fază) cuprinde acele relaţii economice exprimate valoric (instrumente financiare şi bancare), cu ajutorul cărora se atrag, prin mecanismul economic şi fmanciar-bancar, prin organele financiare şi bancare, prin sistemul preţurilor, precum şi pe calea prestărilor de servicii o parte din veniturile cooperativelor, întreprinderilor mixte, private şi o parte diferenţiată din veniturile grupelor de populaţie, adică are loc formarea fondurilor financiare şi bancare. A doua fază a procesului r.p.n.b. cuprinde relaţiile băneşti prin intermediul cărora sunt apoi dirijate şi folosite aceste fonduri băneşti -împreună cu o parte a resurselor băneşti mobilizate în procesul distribuirii produsului naţional brut - către sfera social-culturală, administraţie, ordine publică, apărare naţională, către diferite cooperative, agenţi economici cu capital mixt şi privat, precum şi în mod diferenţiat către grupele de populaţie care nu au primit venituri sau au primit venituri insuficiente în procesul distribuirii primare a produsului naţional brut. R., numită şi repartiţia ulterioară sau secundară, reprezintă transferul unei părţi din produsul naţional brut de la unele persoane juridice şi fizicc la altele; acest transfer se face fie cu titlu definitiv, nerambursabil, fie cu titlu temporar, adică rambursabil. R.p.n.b. constă şi în trecerea veniturilor din ramurile producţiei materiale în sfera nematerială. R.p.n.b. este determinată de necesitatea îndeplinirii sarcinilor şi funcţiilor statului, de cerinţa dezvoltării echilibrate a economiei naţionale, a unităţilor administrativ-teritoriale, de asigurarea ordinii publice, a apărării patriei, de existenţa sferei nemateriale ai cărei lucrători, deşi nu creează nemijlocit produs naţional brut, depun o muncă utilă societăţii, de existenţa proprietăţii mixte, cooperatiste, private şi a celei personale, de cerinţa asigurării persoanelor şi bunurilor împotriva forţelor distructive ale naturii şi accidentelor (pentru refacerea bunurilor distruse şi plata sumelor asigurate persoanelor devenite inapte de muncă sau succesorilor persoanelor decedate). R.p.n.b. mai este determinată de neconcordanţa în timp dintre veniturile şi cheltuielile unităţilor cu capital de stat, mixt, privat, ale cooperativelor şi ale diferitelor grupe de populaţie, de necesitatea asigurării condiţiilor decente de viaţă materiale şi spirituale a persoanelor inapte de muncă (invalizi, inclusiv cei de război şi din revoluţie, veterani şi văduve de război, copii orfani sau abandonaţi, bătrâni, persoane bolnave, handicapate ş.a.), faţă de care statul trebuie să manifeste o grijă permanentă, asigurându-le cele necesare traiului. De asemenea, redistribuirea este determinată de necesitatea participării populaţiei - după posibilităţile sale economice - la formarea veniturilor statului, de cerinţele efectuării unui control asupra creării, repartizării şi utilizării cu maximum de eficienţă a produsului naţional brut. R.p.n.b. în formă bănească este necesară şi posibilă datorită existenţei producţiei de mărfuri, a relaţiilor marfa-bani, a preţurilor, acţiunii legii valorii şi a celorlalte legi economice. Această redistribuire se înfăptuieşte, în bună măsură, prin intermediul finanţelor şi al creditului, în cadrul cărora locul principal îl deţin bugetul de stat şi bugetele locale. Prin intermediul aparatului financiar şi bancar se înfăptuieşte astăzi cea mai mare parte a r.p.n.b. De asemenea, r.p.n.b. se înfăptuieşte concomitent prin sistemul preţurilor, în măsura în care acestea se abat - într-un sens sau altul - de la valoarea mărfurilor (preţurile băuturilor alcoolice, ale tutunului, preţurile articolelor de lux care sunt mai mari decât valoarea lor etc.), sau prin reducerea preţurilor unor produse, precum şi pe calea prestării de servicii de către stat sau unităţi cooperatiste, private în folosul populaţiei (transporturile de persoane, serviciile prestate de frizerii, spălătorii etc.). Finanţele contribuie, în anumite împrejurări, la redistribuirea unei părţi din produsul naţional brut pe plan internaţional, pe calea primirilor şi acordărilor de împrumuturi, prin intermediul schimburilor economice, sociale, culturale etc. dintre state; de asemenea, prin plata cotizaţiilor şi a contribuţiilor de către stat la organisme internaţionale, RED 225 accidentelor, războaielor, revoluţiilor etc. R.p.n.b. se înfăptuieşte în primul rând prin intermediul instrumentelor financiare, cum sunt: impozitul pe profitul cooperativelor meşteşugăreşti, al cooperativelor de consum şi de credit, impozitul pe salarii, impozitul pe profitul întreprinderilor private, impozitul pe veniturile populaţiei, impozitul pe veniturile agricole, taxele, contribuţia personalului din unităţile economice şi a cooperatorilor asigurările sociale de stat şi de sănătate, pentru indemnizaţia de şomaj, primele de asigurări, plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate de către societăţile de asigurări, plata indemnizaţiilor, a ajutoarelor şi a pensiilor prin asigurările sociale, acordarea alocaţiei de stat pentru copii, ajutoarele pentru soţiile militarilor în termen, • plata burselor pentru elevii şi studenţii merituoşi, plata indemnizaţiei de şomaj, a ajutorului social, a diferitelor ajutoare din partea statului şi din partea agenţilor economici şi a uniunilor cooperatiste. Trăsătura caracteristică a instrumentelor financiare constă în faptul că, prin intermediul lor, mobilizarea şi alocarea de resurse băneşti - ca părţi ale produsului naţional brut - se fac cu titlu definitiv, adică nerambursabil. De aici rezultă că r.p.n.b. prin intermediul preţurilor, al tarifelor serviciilor şi al instrumentelor financiare duce la schimbarea formei de proprietate asupra sumelor mobilizate de la unităţile cooperatiste, private şi de la populaţie sau asupra celor acordate cooperativelor, întreprinderilor private şi grupelor de populaţie. în al doilea rând, r. se înfăptuieşte prin intermediul instrumentelor bancare, cum sunt: mobilizarea disponibilităţilor băneşti aflate în conturile companiilor naţionale, regiilor autonome şi societăţilor comerciale, ale unităţilor cooperatiste, ale organizaţiilor obşteşti, private, depunerile sub diferite forme pe care populaţia le face la bănci şi la Casa de Economii şi Consemnaţiuni etc., acordările de împrumuturi agenţilor economici şi categoriilor de cetăţeni, restituiri de sume depuse la bănci şi la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, dobânzile etc. Trăsătura caracteristică a instrumentelor bancare constă în faptul că, prin intermediul lor, resursele băneşti se mobilizează şi se dirijează numai pentru un anumit timp şi sunt, deci, rambursabile. Noţiunea de r. cuprinde, de regulă, cele două faze, adică mobilizarea şi dirijarea (alocarea) resurselor băneşti, ca părţi ale produsului naţional brut. Dar conceptul de r.p.n.b. poate cuprinde fie numai mobilizarea veniturilor, fie numai alocarea resurselor. Mai mult decât atât, un venit sau o cheltuială din acest proces, luată separat, reprezintă tot o r.p.n.b. Toate veniturile şi cheltuielile rezultate din procesul r.p.n.b. - fie în baza mobilizării, fie în baza alocării - se numesc venituri derivate sau secundare. Deoarece veniturile derivate sau secundare izvorăsc din veniturile de bază sau primare, ele nici nu măresc, nici nu micşorează produsul naţional brut al anului dat. Este însă evident că distribuirea şi mai ales redistribuirea justă şi conformă cerinţelor legilor economice obiective care acţionează în societatea noastră şi în concordanţă cu politica statului creează condiţii optime pentru înfăptuirea reproducţiei sociale, contribuind la creşterea produsului naţional brut. Distribuirea primară cuprinde întregul produs naţional brut, în timp ce r. cuprinde numai o parte din produsul naţional brut deja distribuit. V. şi distribuirea produsului naţional; produs naţional brut; repartizarea produsului naţional brut. REDUCERE (RABAT), diminuarea cu o anumită sumă a valorii nominale a titlului financiar la care se încheie tranzacţia. Mărimea r. se determină prin scăderea preţului pieţei sub valoarea nominală a titlului financiar. REDUCERE FISCALĂ, deducere de venit impozabil şi deci şi de impozit care se acordă în unele ţări avându-se în vedere starea civilă şi familială a contribuabililor. REDUCEREA COSTULUI DE PRODUCŢIE, economisirea continuă şi sistematică a muncii vii şi materializate şi micşorarea prin aceasta a costurilor de producţie. R.c. de p. se realizează prin creşterea productivităţii muncii, prin aplicarea celui mai sever regim de economii în consumul de materii prime, materiale, combustibil, energie, prin reducerea deşeurilor şi valorificarea lor la maximum, prin lichidarea pierderilor şi a lipsurilor de materiale, prin reducerea cheltuielilor de transport-aprovizionare etc. R.c. de p. este influenţată de raportul 226 RED dintre elementele structurale ale costurilor de producţie, raport care prezintă particularităţi specifice diferitelor ramuri ale economiei naţionale cărora le aparţin întreprinderile industriale. V. şi cost de producţie. REDUCEREA PROPORŢIONALĂ A DESPĂGUBIRII, principiu folosit în practica asigurărilor facultative de bunuri, potrivit căruia, în cazul survenirii riscului asigurat, asigurătorul plăteşte despăgubirea de asigurare ţinând seama de materialele efective din care a fost construit bunul asigurat, şi nu numai în funcţie de materialele cuprinse în declaraţia de asigurare care nu a fost întru totul exactă. Aplicarea acestui principiu asigură echilibrul financiar al operaţiunilor de asigurări şi stabilitatea fondului de asigurare. V. şi despăgubire de asigurare; răspundere iimitată. REDUCEREA VÂRSTELOR-STANDARD DE PENSIONARE, micşorarea vârstelor standard de pensionare a asiguraţilor care şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale sau deosebite de muncă. Asiguraţii care au realizat stagii de cotizare atât în condiţii deosebite, cât şi în condiţii speciale de muncă beneficiază, cumulativ, de reducerea vârstelor-standard de pensionare, corespunzător fiecărei situaţii, fără ca această reducere să depăşească 12 ani. Persoanele asigurate care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I şi II de muncă în baza legislaţiei anterioare beneficiază de reducerea vârstei-standard de pensionare astfel: a) fie se cumulează perioadele lucrate în grupele I şi II de muncă şi se face reducerea vârstei conform prevederilor legale corespunzătoare locurilor de muncă în condiţii deosebite; b) fie se face reducerea vârstei pe fiecare grupă de muncă, alegându-se reducerea cea mai avantajoasă. V. şi iocuri de muncă în condiţii deosebite; locuri de muncă în condiţii speciale. REEŞALONAREA DATORIEI, convenţie, înţelegere între debitor şi creditor cu privire la stabilirea unor noi termene şi rate de rambursare a împrumutului, în situaţia în care termenele convenite iniţial nu pot fi respectate de debitor. R.d. se poate folosi atât pe plan naţional, dar mai ales, în cazul datoriei externe, pentru care ţările sărace în curs de dezvoltare au fost nevoite să solicite reeşalonarea creditelor contractate. V. şi datorie externă; datorie publică. REEVALUARE, măsură guvernamentală care modifică - măreşte (revalorizare) sau micşorează (devalorizare) - cantitatea de metal preţios corespunzătoare unităţii monetare a ţării, ceea ce conduce la modificarea corespunzătoare a raportului dintre moneda naţională şi monedele altor ţări. V. şi devalorizare; revalorizarea banilor. REEVALUARE (DIVIZIUNE INVERSĂ), operaţiune prin care emitentul măreşte valoarea par a acţiunilor, reducând în acelaşi timp numărul lor, astfel încât valoarea capitalizată să rămână aceeaşi. REEVALUAREA MIJLOACELOR FIXE, operaţiune de stabilire din nou a valorii de reproducţie (înlocuire) pentru fiecare mijloc fix aflat în administrarea operativă a întreprinderilor, a organizaţiilor economice şi a instituţiilor. R.m.f. cuprinde totalitatea mijloacelor fixe care sunt destinate unor activităţi productive. R. periodică este o cerinţă determinată de cauze economice obiective şi în special de uzura morală apărută în timpul duratei de serviciu a mijloacelor fixe. Mijloacele fixe sunt înregistrate în contabilitatea unităţilor economice la preţul de cumpărare, dacă provin din afară, sau la preţul de producţie, dacă sunt create în interiorul unităţii, adică la valoarea iniţială. Această valoare poate fi modificată în timp prin reevaluare şi deci poate fi actualizată. Valoarea iniţială (de origine) este exprimată în unităţi monetare care corespundeau datei la care s-au obţinut mijloacele fixe. Este cunoscut însă că, în timp, în oricare ţară moneda se depreciază mai mult sau mai puţin şi generează inconveniente în ce priveşte determinarea valorii mijloacelor fixe făcând ca acestea să nu mai poată fi comparate între ele. Valorile diferite, chiar ale aceloraşi categorii şi feluri de mijloace fixe, complică REF 227 evidenţa, îngreunează calculele, au efecte negative asupra stabilirii amortismentului, asupra alimentării fondului de amortizare şi conduc la rezultate financiare diferite, denaturate. Pentru a evita aceste neajunsuri, este necesară r.m.f. Aşadar r.m.f. este necesară ca urmare a creşterii în timp a preţurilor lor, datorită modificării regimului de utilizare, schimbării duratelor de serviciu ale categoriilor de mijloace fixe, introducerii unor soluţii tehnologice noi şi, în consecinţă, apariţiei discordanţei între uzura fizică şi morală, pe de o parte, şi procesul amortizării, pe de altă parte. Reevaluarea se efectuează folosindu-se preţurile în vigoare la momentul actual şi are ca scop stabilirea unei valori de inventar actualizate a mijloacelor fixe, creându-se astfel un cadru favorabil pentru controlul şi analiza amortismentului, a nivelului costurilor şi a rezultatelor financiare. R.m.f. se poate efectua potrivit următoarelor procedee: a) valoarea de intrare se corectează cu un indice de preţuri adecvat categoriei de mijloace fixe; b) valoarea de intrare se corectează cu indicele care exprimă variaţiile nivelului general al preţurilor. în procesul reevaluării se determină şi valoarea actualizată rămasă, m funcţie de valoarea de inventar actualizată, durata consumată şi durata rămasă, efectuându-se următorul calcul: var = viadr. DC + DR în care: VAR = valoarea actualizată rămasă; VIA = valoarea de inventar actualizată; DC = durata consumată; DR = durata rămasă. Cu prilejul reevaluării se efectuează inventarierea mijloacelor fixe, se face analiza lor pentru a se determina cu exactitate durata cât mai pot funcţiona mijloacele fixe şi valoarea lor rămasă. De asemenea, se stabilesc noi durate normate de serviciu (v.), concomitent cu duratele rămase şi cu cele consumate. REFACŢIE 1. Reducere de preţ sau din greutatea mărfii acordată de vânzător cumpărătorului, în cazul când i s-au expediat mărfuri care nu corespund calităţii convenite, prevederilor contractuale, standardelor sau condiţiilor tehnice. R. se întâlneşte mai frecvent la cereale, produse alimentare etc. livrate în cantităţi mari. Reducerea din tarifele oficial publicate ale unei administraţii de cale ferată variază în funcţie de volumul, natura mărfurilor transportate şi ruta de transport. 2. R. cuprinde şi reducerea taxelor vamale pentru mărfurile care suferă de pe urma transportului pe mare, ceea ce va determina micşorarea valorii lor. 3. Reduceri calculate asupra primelor de asigurare cedate în reasigurare. 4. Anumite încasări şi plăţi privind primirile şi cedările în reasigurare. în practica asigurărilor se întâlnesc r. la reasigurări primite, care sunt formate din comisionul de reasigurare (v.) plătit de reasigurător reasiguratului şi din cheltuielile cu brokerajul (v.). De asemenea, se întâlnesc refacţii asupra primelor cedate în reasigurare, care se compun din comisionul de reasigurare pe care reasiguratul îl încasează şi din participarea reasiguratului la beneficiul reasigurătorului. Pentru societatea de asigurări, refacţiile primite reprezintă plăţi şi figurează în buget la partea de cheltuieli, iar refacţiile asupra primelor cedate în reasigurare reprezintă încasări şi figurează în buget la partea de venituri. REFERINŢE BANCARE, date, informaţii furnizate de o unitate bancară la cererea altei bănci sau a unui client, referitoare la situaţia financiară a unei persoane fizice, a unui agent economic, a unei bănci sau a unei instituţii financiare etc. R.b. cuprind informaţii privind: bilanţul contabil, cadrele de conducere, experienţa persoanei fizice sau juridice respective, riscuri etc. R.b. se bucură de credibilitate, sunt confidenţiale şi au doar caracter informativ. 228 REF REFINANŢARE (RECREDITARE) 1. Operaţiune financiară prin care creditorul îşi reface resursele băneşti descompletate prin primirea diferitelor împrumuturi. Creditorul (bancă, instituţie financiară, organizaţie de asigurări, întreprindere etc.) îşi reface resursele băneşti prin obţinerea de la un alt creditor a unui credit de refinanţare a cărui scadenţă se stabileşte în funcţie de datele la care urmează să se ramburseze împrumuturile acordate iniţial. în caz de nevoie, scadenţele creditului de refinanţare se pot prelungi. 2. Măsură de achitare a unei datorii înainte de scadenţă, folosind ca sursă de plată un nou împrumut contractat în condiţiile unei pieţe favorabile, când dobânda zilei înregistrează o scădere faţă de cea la care a fost contractat primul împrumut. 3. Instrument efectiv şi elastic de politică monetară şi de credit. 4. Stingerea unui împrumut anterior prin contractarea de noi împrumuturi. Banca Naţională a României poate refinanţa societăţile bancare. Prin r., Banca Naţională a României fiimizează lichidităţi băneşti societăţilor bancare solicitante, în conformitate cu obiectivele sale de politică monetară şi de credit. Creditele de r. se acordă de către Banca Naţională a României numai centralelor societăţilor bancare. R. este o operaţiune de creditare pe termen scurt, de regulă pentru maximum 90 de zile calendaristice. Formele de r. ce se oferă de către Banca Naţională a României societăţilor bancare sunt: a) linia de credit, care se poate acorda pe o perioadă de până la 30 de zile, cu o dobândă stabilită de Banca Naţională; b) creditul cu termen fix, care se acordă numai în cazuri deosebite, în condiţii restrictive şi la un cost care penalizează băncile comerciale; c) creditul de licitaţie, care este cel mai important instrument al politicii de creditare şi care este o formă de r. larg folosită de toate ţările, la care rata dobânzii se stabileşte pe baza cererii şi a ofertei. Creditul de licitaţie are termen precis de rambursare, dobânda este practic stabilită de beneficiarul licitaţiei şi se apropie mai mult r. de la Banca Naţională a României de condiţiile pieţei, fapt ce contribuie la alocarea raţională a resurselor. Se pot folosi şi alte forme de r. a sistemului bancar, pe măsura creării condiţiilor de implementare a acestora, cum sunt: rescontul (v.), punerea în posesiune şi operaţiuni de vânzare-cumpărare de titluri de stat (,,open-market“). REFINANŢAREA DATORIEI PUBLICE INTERNE, refacerea, completarea resurselor financiare ale statuWi pe calea contractării de împrumuturi de stat pe piaţa internă şi externă, în vederea refinanţării datoriei publice interne. V. şi împrumut de stat; refinanţare. REFLAŢIE, politică aplicată în unele ţări după o perioadă de recesiune şi deflaţie, care constă în stimularea cererii cu scopul de a utiliza forţa de muncă şi de a realiza redresarea activităţii economice. Politica de r. utilizează următoarele căi: a) creşterea cererii solvabile, în care scop se iau măsuri de sporire a cheltuielilor publice, majorarea veniturilor individuale prin reducerea impozitelor şi a taxelor, reducerea limitei de vârstă la acordarea pensiilor, acordarea de indemnizaţii în caz de şomaj, efectuarea pe scară largă a operaţiunilor de open-market (v.); b) diminuarea ofertei până la nivelul cererii, în vederea realizării unui echilibru prin reducerea timpului de lucru cu scopul de a reduce şi şomajul, limitarea producţiei în anumite sectoare, închiderea întreprinderilor care nu au comenzi, contingentarea (v.) importurilor; c) diferite alte măsuri care urmăresc echilibrarea economiei, ca de exemplu: exercitarea controlului asupra preţurilor în vederea limitării creşterii acestora, prevederea de deficite bugetare cu scopul finanţării investiţiilor. în vederea echilibrării diferitelor sectoare economice se mai recurge la devalorizarea (v.) sau deprecierea (v.) monedei naţionale, la încurajarea inovaţiilor care conduc la creşterea productivităţii muncii, făcând posibilă creşterea salariilor, la selectarea creditelor pentru ramurile rentabile etc. R. nu poate asigura rezultate sigure, este primejdioasă, deoarece provoacă dereglări în aparatul de producţie, agravează recesiunea şi criza economică. REFORMA ASISTENŢEI SOCIALE, program de măsuri prin care asistenţa socială este pusă de acord cu cerinţele dezvoltării economico-sociale şi cu nevoile reale de protecţie socială a categoriilor de persoane aflate în nevoie. în primul rând, r.a.s. consemnată în Cartea albă a sistemului de asistenţă socială examinează asistenţa socială actuală, relevând carenţele REF 229 acesteia. Asistenţa socială actuală are următoarele deficienţe: "lipsesc unele programe adecvate de protecţie financiară a tuturor categoriilor de persoane care au venituri insuficiente pentru minimul lor de trai; "serviciile de asistenţă socială au o gamă foarte restrânsă, care abia satisface unele cerinţe minime de viaţă; "acordarea de ajutoare băneşti şi prestarea serviciilor de asistenţă socială sunt deocamdată condiţionate de calitatea persoanei necuprinse în asigurările sociale; ■fondurile asistenţei sociale sunt administrate de mai multe organisme, îngreunând accesul cetăţenilor la formele de protecţie; "nu este bine delimitată răspunderea instituţiilor guvernamentale; "formele de protecţie sunt insuficiente, şi personalul care lucrează în instituţiile de profil este insuficient calificat. R.a.s. are următoarele obiective: "asigurarea unor condiţii de viaţă decente pentru toţi membrii societăţii şi, cu deosebire, pentru acele categorii de persoane care nu îşi pot procura singure veniturile minime necesare (copii minori, handicapaţi, persoane în vârstă, I.O.V.R.); "prestarea unor servicii sociale; "acordarea unor servicii care să înlesnească integrarea socială a fiecărei persoane. R.a.s. este grefată pe următoarele principii: "corelarea bine fundamentată a obiectivelor asistenţei sociale cu resursele de finanţare; "evaluarea corectă a pragului de sărăcie şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie socială; "asistenţa socială trebuie ridicată la rangul unei politici de stat, care să fie realizată de organisme guvernamentale şi neguvemamentale autonome; "protecţia prin asistenţa socială a categoriilor de riscuri sociale, cum sunt: orfani, persoane cu handicapuri fizice şi psihice, abandonul familial, familii cu mai mulţi copii, alcoolici, invalizi din naştere şi din copilărie ş.a. Ca măsuri de realizare a asistenţei sociale se preconizează: "crearea cadrului juridic şi administrativ de finanţare a programului de asistenţă socială; "cercetarea şi cuantificarea fenomenelor socioeconomice care determină cererea de ajutoare sociale; "stabilirea condiţiilor de acordare şi de plată a pensiilor şi a ajutoarelor, precum şi mai buna gestionare a fondurilor de asistenţă socială. V. şi asistenţă socială de stat REFORMA BĂNEASCĂ DIN 15 AUGUST 1947, complex de măsuri politice, economice, sociale, financiare şi monetare consemnate în acte normative, menit să asigure însănătoşirea monedei naţionale, lichidarea haosului economico-financiar, a inflaţiei, crearea condiţiilor pentru consolidarea sectorului financiar-bancar, a economiei naţionale. Inflaţia care se manifestase încă înainte de începutul războiului se agravase considerabil. în 1947 se aflau în circulaţie 48 451 de miliarde de lei, faţă de 48,8 de miliarde de lei în 1939. Faţă de 1939, în 1947 masa bănească aflată în arterele circulaţiei a crescut de 630 de ori, preţurile cu amănuntul au crescut de peste 8 000 de ori, iar costul vieţii a crescut de peste 5 000 de ori; aceste date confirmă tendinţa caracteristică ultimei faze a inflaţiei, când banii se depreciază mai rapid decât ritmul în care creşte masa circulaţiei băneşti. Leul nu-şi mai putea îndeplini funcţiile şi foarte adesea se recurgea la schimbul în natură. Cauzele principale ale procesului inflaţionist din România au fost: economia de război, datoriile de război care au apăsat greu asupra economiei naţionale, amploarea deficitului bugetar care se putea acoperi numai prin împrumuturile contractate de stat la banca de emisiune, exploatarea ţării de către străinătate, carenţele politicii antiinflaţioniste a guvernului, insuficienţa politicii fiscale faţă de clasele sociale, preţurile, specula de tot felul, modul de folosire a creditului bancar, seceta din anii 1945-1946, sabotarea economiei ş.a. Propunerile de măsuri privind îmbunătăţirea situaţiei economice şi financiare, care au fost adoptate de guvern şi care au constituit premisele reformei băneşti din august 1947, au cuprins: creşterea productivităţii muncii şi a producţiei în industrie, rezultatele şi recoltele bune obţinute în agricultură, rezultatele pozitive de ordin financiar, îndreptarea creditului spre redresarea economică şi financiară a ţării, reglementarea de către stat a schimburilor cu străinătatea în vederea echilibrării balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi. Concomitent, s-au luat alte măsuri pentru înlăturarea haosului economic şi financiar din ţară. A fost respinsă ideea folosirii de împrumuturi externe în vederea înfăptuirii şi a concesionării de activităţi economice ale ţării. Măsurile întreprinse au creat panică la bursa neagră. Speculanţii şi capitaliştii încercau să-şi pună capitalurile la adăpost cumpărând felurite bunuri materiale, aur, devize. Prin această r.b., toate semnele băneşti vechi (bancnote ale Băncii 230 REF Naţionale, bani metalici ai Ministerului Finanţelor, bonuri de casă, bonuri de tezaur etc.) aflate în circulaţie şi-au pierdut puterea circulatorie, au fost retrase din circulaţie, fiind preschimbate, în anumite limite stabilite după principii de clasă, cu lei noi (bancnote ale Băncii Naţionale, bilete şi monedă divizionară a Ministerului Finanţelor). Raportul general de preschimbare a fost de 20 000 de lei vechi pentru un leu nou. Preschimbarea leilor vechi cu lei noi a fost îngrădită de anumite limite-plafon, stabilite diferenţiat după ocupaţia prezentatorilor în felul următor: instituţiile şi organizaţiile obşteşti au avut dreptul la preschimbare integrală; o persoană fizică a putut preschimba 3 milioane de lei vechi; o gospodărie ţărănească a avut dreptul să preschimbe 5 milioane de lei vechi; militarii, gospodăriile chiabureşti şi cealaltă parte a populaţiei au putut preschimba câte 1 milion de lei vechi. întreprinderile capitaliste n-au avut dreptul la nici o preschimbare. Sumele care n-au fost admise la preschimbare au fost blocate (sterilizate). După cum se constată, preschimbarea leilor vechi a avut un caracter anticapitalist şi a urmărit consolidarea leului. Unitatea monetară a rămas tot leul, căruia i s-a stabilit un conţinut de 6,6 mg de aur cu titlul 900%o, ceea ce reprezenta numai 66% din leul din 1929, 25% din angajamentele la vedere ale Băncii Naţionale aveau acoperire în aur, bugetele, impozitele, taxele etc. restante şi curente s-au recalculat în noile preţuri şi au fost achitate în lei noi. Prin această reformă s-a acordat un moratoriu pentru datoriile publice şi particulare până la 1 noiembrie 1947. De asemenea, printr-un act normativ a fost instituită Comisia aurului şi devizelor (v.). Simultan cu reforma bănească a fost promulgată legea cu privire la cedarea către Banca Naţională a României a aurului, a valutelor efective şi a altor mijloace de plată străine. Prin aplicarea acestei legi, Banca Naţională a încasat contra plată în lei la preţ oficial, până la finele anului 1947,5 387 kg de aur fin şi devize străine echivalente cu 8 654 kg de aur. Până la 17 martie 1948 s-au mai cedat băncii devize străine reprezentând soldul unor conturi din străinătate echivalente cu 504 kg de aur. De asemenea, au fost luate măsuri pentru echilibrarea bugetului de stat, creditele s-au dirijat exclusiv către scopuri productive, preţurile au fost recalculate de către stat, înlăturându-se anomaliile provocate de inflaţie şi asigurându-se corelaţia preţurilor produselor industriale şi ale celor agricole, iar salariile au fost recalculate pentru a rezulta o creştere a puterii de cumpărare a salariaţilor. Contrar stabilizării monetare din 1929, r.b. din 1947 a fost înfăptuită împotriva claselor dominante şi fără a se recurge la împrumuturi străine înrobitoare, contribuind din plin la întărirea independenţei noastre naţionale. R.b. a însănătoşit şi normalizat circulaţia bănească, proporţiile masei monetare au fost reduse la strictul necesar, a stabilit o nouă corelaţie între preţuri şi salarii, a creat condiţiile dezvoltării factorilor de producţie şi reconstrucţiei ţării, ale înfăptuirii repartiţiei venitului naţional în folosul oamenilor, a înlesnit trecerea la sistemul bănesc pus în slujba dezvoltării economico-sociale a ţării. REFORMA BĂNEASCĂ DIN 26 IANUARIE 1952, r. impusă de unele fenomene negative care s-au manifestat în perioada 1947-1952 în domeniul economiei şi al circulaţiei banilor. în această perioadă, speculanţii şi alte elemente capitaliste de la oraşe şi sate au concentrat mari fonduri băneşti şi cantităţi de mărfuri, ducând o acţiune de subminare a puterii leului şi de dezorganizare a circulaţiei mărfurilor. La începutul anului 1952, preţurile produselor agricole crescuseră pe piaţa neorganizată de peste trei ori, în timp ce preţurile mărfurilor industriale au rămas neschimbate sau chiar - unele dintre ele - au fost reduse. în acest fel a slăbit, într-o anumită măsură, schimbul de mărfuri dintre oraş şi sat. Agricultura rămăsese în urma industriei şi a construcţiilor. La acestea se mai adăuga creşterea lentă a productivităţii muncii, insuficienta reducere a costurilor de producţie, întrebuinţarea neraţională a mijloacelor băneşti şi aplicarea inconsecventă a regimului de economii. Toate acestea au provocat o creştere peste normal a volumului de semne băneşti existente în circulaţie şi slăbirea puterii de cumpărare a leului. Reforma a mai fost cerută de faptul că pe bancnote şi pe moneda divizionară existentă în circulaţie se aflau efigii necorespunzătoare, care nu oglindeau transformările revoluţionare realizate prin abolirea monarhiei şi instaurarea republicii, de introducerea în ţară a unor bani falsificaţi, de proasta calitate a semnelor băneşti etc. Prin r.b. s-au pus în circulaţie următoarele REF 231 categorii de semne băneşti noi: bilete ale Băncii de Stat de 10,25 şi 100 de lei, bilete de tezaur ale Ministerului Finanţelor de 1,3 şi 5 lei şi monedă divizionară metalică de 1,3,5,10 şi 25 de bani. Noul leu a avut un conţinut în aur fin de 0,079346 g, stabilindu-se concomitent noi cursuri faţă de valutele străine. Condiţiile preschimbării banilor vechi în bani noi stabileau posibilitatea preschimbării nelimitate a sumelor de bani vechi, indiferent de apartenenţa socială Sau juridică a prezentatorului, însă preschimbarea s-a făcut în mod diferenţiat, sumele mai mici şi disponibilităţile din conturi fiind mai avantajate. Preschimbarea banilor vechi cu bani noi s-a făcut pentru populaţie şi întreprinderile particulare, individuale, în următoarele proporţii: a) sumele în numerar până la 1 000 de lei vechi inclusiv s-au schimbat în raportul de 100 de lei vechi pentru 1 leu nou; b) sumele de la 1 000 până la 3 000 de lei vechi inclusiv s-au preschimbat în raportul de 200 de lei vechi pentru 1 leu nou; c) sumele care au depăşit 3 000 de lei vechi s-au schimbat în raportul de 400 de lei vechi pentru 1 leu nou. Disponibilităţile băneşti depuse la C.E.C. au fost avantajate la preschimbare. Sumele de lei vechi care au aparţinut unităţilor de stat, cooperatiste şi obşteşti s-au schimbat în raportul de 200 de lei vechi pentru 1 leu nou; disponibilităţile băneşti din conturile acestor unităţi aflate la instituţiile de credit s-au preschimbat în raportul de 20 de lei vechi pentru 1 leu nou. Prin această reformă, leul nou şi-a mărit puterea de cumpărare de 20 de ori comparativ cu leul din 1947. Concomitent, s-au recalculat salariile, pensiile, bursele, ajutorul familial, preţurile, tarifele etc. la nivelul anului 1947, folosindu-se coeficientul 20. O dată cu reforma din ianuarie 1952 s-au redus substanţial preţurile la o serie de bunuri de consum (cu 5-20%), fapt care a contribuit la îmbunătăţirea situaţiei materiale a populaţiei. Această reformă a avut un caracter deflaţionist, reducând considerabil cantitatea numerarului în circulaţie, a avut un caracter de clasă, afectând elementele capitaliste de la oraşe şi sate care au fost astfel silite să restituie societăţii ceea ce şi-au însuşit pe nedrept. Reforma a ridicat puterea de cumpărare a salariilor, a stabilit un sistem bănesc care avea să contribuie la industrializarea ţării şi la cooperativizarea agriculturii, la dezvoltarea producţiei de mărfuri, la ridicarea nivelului de trai al poporului. Reforma a mărit conţinutul în aur al leului, asigurându-se cursuri oficiale mai avantajoase. Obţinerea rezultatelor scontate prin această reformă presupunea: "creşterea producţiei industriale şi asigurarea bunurilor de larg consum; "sporirea producţiei agricole; "ridicarea productivităţii muncii şi reducerea costurilor de producţie; "controlul exigent asupra cheltuirii fondului de salarii; "acumularea de către stat a unor cantităţi de mărfuri suficiente pentru aprovizionarea fară cartele şi pentru influenţarea pieţei neorganizate în vederea reducerii preţurilor. în ianuarie 1954, conţinutul în aur al leului a fost ridicat la 0,148112 g de aur. REFORMA SISTEMULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE, program de măsuri legislative economice, sociale şi financiare, prin care asigurările sociale se pun de acord cu cerinţele şi cu posibilităţile de protecţie socială a salariaţilor, agricultorilor, pensionarilor şi membrilor lor de familie. Necesitatea r.s.a.s. este determinată de schimbările care au loc în structura ocupaţională a populaţiei, de evoluţia fenomenelor demografice în perioada de tranziţie şi în perspectivă, de deficienţele cadrului legislativ existent, de dificultăţile tot mai mari privind asigurarea echilibrului financiar al sistemului de asigurări sociale şi evoluţia necorespunzătoare a nivelurilor nominale şi a puterii de cumpărare a pensiilor şi a celorlalte drepturi de asigurări sociale. R.s.a.s. este menită să ofere protecţie socială adecvată împotriva unor riscuri sociale, cum sunt: bătrâneţea, boala, accidentul, invaliditatea, maternitatea, creşterea şi îngrijirea copilului, decesul. Obiectivele r.s.a.s. sunt astfel stabilite încât se reglementează toate riscurile prevăzute în principalele documente internaţionale în domeniul securităţii sociale, avându-se în vedere că pierderea locului de muncă, ocrotirea sănătăţii şi alocaţiile familiale dobândesc o legiferare corespunzătoare. Trăsătura principală a r.s.a.s. o constituie consacrarea funcţionării mecanismelor solidarităţii sociale, în primul rând a solidarităţii între generaţii. Prin reformă se creează premisele încrederii populaţiei în sistemul asigurărilor sociale, ale echilibrului financiar pe termen mediu şi lung, ale acordării unor prestaţii de asigurări sociale - ajutoare, indemnizaţii, pensii - care să reprezinte un venit de înlocuire satisfăcător şi distribuit în mod echitabil, în 232 REF raport cu riscul asigurat, cu munca depusă, cu stagiul de cotizare realizat şi cu mărimea contribuţiilor plătite. R.s.a.s. este necesară şi potrivit prevederilor Acordului european privind asocierea României cu Comunităţile Europene şi pentru armonizarea legislaţiei ţării noastre cu cea a ţărilor comunitare, în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. Se analizează şi se iau în considerare măsurile de reformă considerate relevante care se întreprind în alte ţări europene aflate în tranziţie, precum şi reformele preconizate în ţări europene cu economie de piaţă avansată. R.s.a.s. are următoarele obiective principale: "creşterea şi egalizarea, pe cât posibil, a vârstei de pensionare, luând în calcul, printre altele, evoluţia speranţei de viaţă la vârsta pensionării, a ratelor fertilităţii şi mortalităţii şi a altor elemente specifice care caracterizează evoluţia demografică, inclusiv a raportului de dependenţă; "stabilirea unei structuri a prestaţiilor pe principiul asigurărilor; "introducerea nivelurilor minime pe categorii de pensii şi a plafoanelor de venituri pentru determinarea contribuţiilor individuale şi a bazei de calcul al pensiei; "stabilirea unei formule de calcul al pensiilor care să motiveze o durată de viaţă activă mai lungă; "introducerea unor reglementări clare de indexare a pensiilor în raport cu creşterea preţurilor; "definirea clară a venitului care stă la baza determinării contribuţiilor şi a pensiilor; "împărţirea contribuţiei de asigurări sociale între agenţii economici şi salariaţi; ■crearea unui sistem unificat de pensii publice care să asigure protecţia uniformă a diferitelor categorii de populaţie activă şi echilibrul financiar necesar; "dezvoltarea unei structuri organizatorice autonome, de administrare a sistemului unificat de pensii; "conceperea şi dezvoltarea unui sistem complementar de pensii private etc. REFORMARE, v. LICHIDARE; LICHIDAREA MIJLOACELOR FIXE. REFORMĂ, proces complex de transformare - în anumite limite - în domeniul politic, economic, social, financiar, monetar, cultural, a unor stări de fapt pentru a se obţine o ameliorare sau un progres. REFORMĂ BĂNEASCĂ, schimbări esenţiale făcute de către stat în sfera circulaţiei băneşti, care constau în înlocuirea unui sistem bănesc cu altul sau în modificarea unor părţi componente importante ale acestuia. O r.b. este efectuată pentru a se lua în considerare modificarea metalului monetar, pentru a retrage din arterele circulaţiei banii de hârtie rămaşi în plus ca urmare a războiului, a inflaţiei. în mod obişnuit, prin r.b. se schimbă şi semnele monetare aflate în circulaţie. întrucât sunt efectuate de către stat, r.b. au un caracter de clasă. Statele care aplicau r.b. măreau de fapt impozitele încasate de la populaţie, luând şi alte măsuri care duceau la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă a oamenilor. în ţara noastră, prima r.b. a avut loc în anul 1867, când s-a adoptat un sistem bănesc naţional bimetalist şi când toate monedele străine aflate în circulaţie au fost înlocuite cu unitatea bănească numită leu (v.). O altă reformă a avut loc în anul 1889, prin care s-a adoptat sistemul bănesc monometalist aur. A urmat apoi reforma din anul 1925, care a plafonat emisiunea de monedă la 21 de miliarde de lei până în momentul în care urma să se asigure convertibilitatea metalică a biletelor de bancă, luându-se în acest scop măsuri pentru retragerea din arterele circulaţiei a banilor emişi pentru stat. Plafonarea emisiunii a avut efecte negative asupra dezvoltării economice, asupra relaţiilor comerciale cu străinătatea; a asigurat însă o anumită stabilitate a schimbului fără convertibilitatea bancnotelor. Cea mai mare şi mai răsunătoare r.b. făcută în România de la adoptarea sistemului bănesc al leului în anul 1867 a fost aceea din 7 februarie 1929. Această reformă a constituit o încercare de „însănătoşire a circulaţiei băneşti44, în urma nereuşitei revalorizări din anul 1925. R.b. din 1929 a fost impusă de situaţia grea în care se găsea moneda naţională în condiţiile crizei generale. Această „stabilizare44, potrivit concepţiei autorilor ei, urma să fie o „încununare44 a politicii economice-monetare din perioada postbelică şi un punct de plecare pentru dezvoltarea ulterioară a României. Legea monetară din 7 februarie 1929 menţine denumirea de leu pentru unitatea monetară, definindu-1 ca având un conţinut de 10 miligrame de aur pu titlul 9/10 (900%o). Sistemul bănesc al României a rămas bazat tot pe monometalismul aur, care a fost REF 233 adoptat în 1890. în timp ce prin legea din 1890 leul conţinea 0,3226 g de aur cu titlul 900%o, legea din 1929 defineşte leul ca reprezentând o cantitate de aur de 32,3 ori mai mică, ceea ce practic a însemnat o devalorizare masivă comparativ cu leul din 1890. în acest mod s-a recunoscut prin lege deprecierea suferită de moneda naţională între cele două r.b. ca urmare a inflaţiei. Numai în anii 1919-1928 leul a pierdut 97% din valoarea sa. Biletele Băncii Naţionale a României continuau să fie convertibile la purtător şi la vedere la sediul central al băncii şi la alegerea acesteia, fie în monede de aur, având curs legal, fie în lingouri de aur, fie în devize străine convertibile în aur. Banca Naţională asigura convertibilitatea biletelor de bancă fară a limita cantitatea, însă nici o persoană nu putea prezenta spre rambursare o sumă mai mică de 100 000 de lei deodată. Asemenea măsuri favorizau practic interesele marelui capital financiar. S-a adoptat etalonul aur-devize (v.), biletele Băncii Naţionale fiind convertibile în aur sau în devize. Pentru succesul reformei, guvernul a contractat o serie de împrumuturi în străinătate, satisfăcând concomitent mai multe interese ale creditorilor din Apus. De asemenea, pentru garantarea împrumuturilor acordate, monopolurile capitaliste au impus statului român înfiinţarea Casei Autonome a Monopolurilor, care a fost împuternicită să exploateze monopolurile statului. O altă condiţie a reuşitei stabilizării din 1929 a constituit-o înfăptuirea echilibrului bugetar. în acest scop s-au majorat impozitele legiferându-se altele noi. Stabilizarea din 1929 a avut efecte trecătoare; criza din 1929-1933 a condus la eşecul ei. REFORMĂ BUGETARĂ, complex de operaţiuni prin care se aduc modificări importante organizării şi funcţionării bugetului de stat. în România, r.b. a fost înfăptuită la 1 ianuarie 1949. Pe baza noilor premise economice, Marea Adunare Naţională a elaborat norme juridice financiare noi, în temeiul cărora se desfăşoară întreaga activitate financiar-bugetară din ţară. R.b. de la 1 ianuarie 1949 a pus capăt practicii bugetare care se caracteriza printr-o pluralitate de bugete, desfiinţând cele aproape 30 de bugete anexe, bugetele cu destinaţie specială, bugetele diferitelor case autonome etc. în acest fel s-a lichidat sistemul izolării finanţelor locale de finanţele generale şi s-a stabilit o legătură organică între acţiunile economice, sociale şi culturale locale cu cele republicane. în scopul organizării unui sistem bugetar unitar nou, superior, prin această reformă au fost reorganizate şi asigurările sociale de stat, al căror buget era inclus în bugetul republican şi făcea parte integrantă din bugetul statului. Prin sus-amintita reformă, anul bugetar corespunde cu anul economic calendaristic (1 ianuarie-31 decembrie); cele mai multe venituri erau concentrate în bugetul de stat, iar executarea de casă a bugetului a fost încredinţată Băncii Naţionale a României. în anul imediat următor a fost adoptată o nouă clasificaţie bugetară, care grupează veniturile după surse, şi cheltuielile după destinaţii. Modificările care au survenit ulterior, în ceea ce priveşte structura organelor statului şi organizarea administrativ-teritorială a ţării, s-au reflectat şi în structura şi funcţionarea sistemului bugetar. V. şi clasificaţie bugetară; executarea de casă a bugetului de stat; sistemul bugetar. REFORMĂ FINANCIARĂ, complex de măsuri prin care se aduc importante modificări mecanismului de constituire, repartizare şi utilizare a veniturilor statului. In ţara noastră sunt cunoscute r.f. a lui Constantin Mavrocordat din anul 1741, potrivit căreia boierii beneficiau de exonerări de dări, impozitele se încasau cu precădere în bani şi se reglementase o anumită ordine în ceea ce priveşte cheltuirea veniturilor, r.f. din 1831 -1832, care a simplificat sistemul impozitelor şi al dărilor, r.f. a lui Alexandru Ioan Cuza, care a introdus impozitul funciar, iar sarcinile fiscale au fost repartizate pe plătitori în funcţie de veniturile realizate, şi r.f. din anii 1921 şi 1923, care prevedeau abolirea impozitelor indirecte, folosirea cu precădere a impozitelor directe, introducerea impozitului global progresiv, instituirea unei evidenţe clare a plătitorilor şi micşorarea cotelor de impozit pentru clasele avute. Prevederile reformei din 1921, completate cu cele ale reformei din 1923, s-au menţinut până la 1 ianuarie 1949, crescând însă continuu ponderea şi rolul impozitelor indirecte. R.f. înfăptuită la 1 ianuarie 1949 a fost necesară pentru reorganizarea radicală a sistemului de venituri şi cheltuieli ale statului socialist. Prin r.f. realizată 234 REF la 1 ianuarie 1949 au fost desfiinţate toate veniturile bugetare care nu mai corespundeau noii orânduiri social-economice, s-au lichidat numărul mare de impozite şi haosul din politica fiscală, iar impozitele şi toate celelalte venituri bugetare au fost aşezate pe baze socialiste. Concomitent s-au dat o nouă orientare şi o nouă pondere cheltuielilor bugetare, marea lor majoritate (peste 85%) fiind destinate finanţării dezvoltării economiei naţionale şi acţiunilor social-culturale. Sistemul veniturilor şi cheltuielilor instituit prin r. din 1 ianuarie 1949 s-a îmbunătăţit mereu în anii următori; el are un rol important în repartizarea raţională a venitului naţional, în crearea unor condiţii favorabile desfăşurării activităţii productive a unităţilor economice şi în alimentarea suficientă cu venituri a bugetului de stat. Noul sistem al veniturilor a fost folosit de stat ca o armă puternică în lupta pentru îngrădirea, eliminarea şi lichidarea „elementelor exploatatoare*4, a contribuit la lichidarea vechii baze, la formarea şi la dezvoltarea continuă a noii baze economice. REFORMĂ MONETARĂ, complex de măsuri privind modificarea sau înlocuirea legii monetare şi a altor acte normative privind elementele sistemului bănesc dintr-o ţară în perioada circulaţiei monedelor cu valoare intrinsecă. La timpul respectiv, r.m. a constat în reducerea sau majorarea greutăţii monedelor şi în schimbarea aliajului, predominând slăbirea monedelor în scopul creării de venituri suplimentare pentru stat prin exploatarea populaţiei. în timpul circulaţiei semnelor băneşti, r.m. constă în schimbarea definiţiei date unităţii monetare prin micşorarea conţinutului de aur al unităţii - ceea ce înseamnă devalorizare, sau majorarea acestui conţinut - ceea ce constituie revalorizare, adică modificarea valorii paritare exprimate în aur. Dacă este vorba de parităţi valutare, r.m. constă în modificarea corespunzătoare a acestora. Se constată că r.m. este un instrument al politicii monetare în relaţiile interstatale, prin intermediul căruia se realizează anumite obiective economico-financiare. R.m. denumită stabilizare este mai complexă, practicată în condiţiile sistemului bănesc bazat pe etalonul aur-devize şi pe circulaţia banilor de hârtie, având ca scop asigurarea stabilităţii banilor aflaţi în circulaţie. Dezvoltarea inegală a ţărilor capitaliste a determinat efectuarea mai multor r.m. După cel de al doilea război mondial s-au efectuat foarte multe r.m., mai ales devalorizări, în vederea alinierii definirii valorii legale la puterea efectivă de cumpărare, tot mai deteriorată a banilor sau al realizării unor avantaje competitive pe pieţele internaţionale, devalorizarea ieftinind preţul (cursul) monedei respective pentru cumpărătorul extern şi, implicit, ieftinind mărfurile destinate exportului al căror preţ este exprimat în această monedă. R.m. de acest gen au fost efectuate şi de marile puteri, inclusiv S.U.A. în anii 1971,1973 - cu toate că în principiu, dolarul ca valută de rezervă trebuia să fie stabil. în România, prima r.m. s-a efectuat la 29 martie/11 aprilie 1867, când a fost adoptată legea pentru înfiinţarea unui sistem monetar şi pentru fabricarea monedei naţionale - prima lege monetară a României. R.m. ulterioare s-au efectuat la următoarele date: legea din 17/29 aprilie 1880 pentru înfiinţarea Băncii Naţionale a României, care a completat sistemul bănesc din 1867 prin adăugarea în circulaţie a bancnotelor emise de această bancă; legea din 17/29 martie 1890, prin care bimetalismul sistemului bănesc din 1867 a fost înlocuit cu monometalismul-aur din 14 august 1920 pentru retragerea din circulaţie a rublelor şi coroanelor, prin care aplicarea sistemului bănesc al leului a fost generalizată pe întregul teritoriu al României; legea din 7 februarie 1929, prin care s-a efectuat stabilizarea monetară, însoţită de devalorizarea leului; reformele monetare din 15 august 1947 şi din 26 ianuarie 1952; majorarea conţinutului de aur al unităţii monetare din 31 august 1954. Datorită r.m. efectuate în ţara noastră, conţinutul în aur fin a leului a evoluat în felul următor: în anul 1867 = 0,29032258 g; în anul 1929 = 0,009 g; în anul 1947 = 0,00544 g; în anul 1952 = 0,0072 g; în anul 1954 = 0,148112 g. REFUZ DE ACCEPTARE, v. REFUZ DE PLATĂ. REFUZ DE PLATĂ, declaraţie scrisă pe factură, făcută în limitele termenului de acceptare stabilit, prin care întreprinderea cumpărătoare nu acceptă să plătească întreprinderii REG 235 furnizoare valoarea mărfurilor ce i s-au vândut, pentru motive temeinice. în acest caz ea nu este obligată la plata mărfii şi deci banca, prin intermediul căreia se face plata, nu poate micşora disponibilul ei de numerar prin achitarea acelei mărfi. R. de p. se comunică băncii printr-o scrisoare în care se specifică suma refuzului, numărul, data şi valoarea facturii, emitentul acesteia, termenul de plată şi explicaţiile temeinice privind motivele refuzării plăţii mărfii. Dacă r. de p. este motivat de încălcarea unor dispoziţii legale sau a unor clauze contractuale, în scrisoarea de refuz se precizează care normă juridică sau clauză contractuală nu a fost respectată. Organele bancare verifică temeinicia şi realitatea motivelor de r. şi dacă acesta a fost prezentat în limitele termenului de acceptare. Scrisoarea de refuz cu viza de admitere a refuzului dată de unitatea bancară a cumpărătorului se remite în aceeaşi zi unităţii băncii la care este deschis contul furnizorului. Refuzurile se verifică şi ulterior atât la banca furnizorului, cât şi la banca plătitorului. Rezolvarea eventualelor neînţelegeri dintre unităţile economice furnizoare şi cele cumpărătoare este de competenţa organelor cărora li s-au conferit astfel de competenţe. Pe baza înţelegerii stabilite cu furnizorul, cumpărătorul poate reveni asupra refuzului, achitând marfa prin dispoziţie de plată; de asemenea, cumpărătorul are obligaţia să revină asupra refuzului efectuând plata din proprie iniţiativă, atunci când consumă sau valorifică marfa. ♦> R. de p. integral (total), r. admis de către unităţile bancare în urma verificărilor făcute, când: *se prezintă pentru plata mărfurilor, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate care nu constituie obiectul unui contract, al unei comenzi sau care nu sunt necesare cumpărătorului; "nu s-au respectat clauzele contractuale, legale sau din comenzi; "marfa respectivă a fost achitată anterior; "marfa n-a sosit până la expirarea termenului de acceptare; ■suma pretinsă nu este datorată; "nu s-au respectat clauzele contractuale referitoare la cantitate, calitate, termen de livrare etc. R. de p.i. (t) nu se admite când este posibil un refuz de plată parţial. ♦> R. de p. parţial, r. admis de către unităţile bancare în urma verificărilor făcute, când: "mărfurile au fost facturate la un preţ superior celui din contract, din comandă sau celui legal; "pe lângă mărfurile comandate, au fost expediate şi alte mărfuri; "s-a expediat o cantitate de mărfiiri mai mare decât cea comandată, afară de cazul când mărfurile respective sunt necesare cumpărătorului; "s-a expediat o cantitate de mărfuri mai mică decât cea facturată; "s-au comis erori de calcul în factură; "marfa sosită este incompletă şi nefinisată; "nu s-au primit toate documentele prevăzute în contract, fără de care produsele respective nu pot fi recepţionate şi folosite; "nu s-au respectat clauzele cu privire la cantitate, calitate, termene de livrare etc. Când este posibil un refuz parţial nu se admite refuzul total. ❖ R. de p. ulterior, drept conferit unităţilor economice de a refuza plata mărfurilor, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate deja şi operate în conturile deschise la bancă. R. de p.u. poate fi prezentat în situaţiile în care menţiunea „livrare prin delegat" nu corespunde realităţii, preţurile sau tarifele pe baza cărora s-a determinat suma de plată sunt mai mari decât cele legale, suma de plată a fost stabilită eronat, nu s-au respectat clauzele contractuale privitoare la calitate şi alte clauze, suma a fost achitată anterior, decontarea s-a făcut prin tranzit achitat, iar unitatea economică intermediară consideră că refuzul de plată din partea cumpărătorului este întemeiat sau când trebuie să se recupereze contrastaliile (v.) decontate fără acceptare, dar nedatorate. Plătitorul îşi recuperează suma pe baza prezentării la bancă a unei dispoziţii de încasare (v.), în care se arată motivele refuzului, facturile la care se referă refuzul ulterior etc. V. şi tranzit. REGIE AUTONOMĂ, mare unitate economică, cu capital de stat (publică), care se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale - energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, industria de armament, poştă şi transporturi feroviare etc. - care este persoană juridică şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară. R.a. pot lua fiinţă prin hotărâre a guvernului, pentru cele de interes naţional, sau prin hotărâre a organelor judeţene şi municipale ale administraţiei de stat, pentru cele de interes local. Prin actul de înfiinţare a r.a. se stabileşte obiectul său de activitate, patrimoniul, denumirea şi sediul principal. R.a. pot înfiinţa, în cadrul structurii lor, uzine, fabrici, ateliere, servicii, sucursale şi alte subunităţi. R.a. este proprietară a bunurilor din patrimoniul său, deci le posedă, 236 REG le foloseşte, le culege fructele şi poate dispune de ele în mod autonom (cu respectarea unor limite valorice). Fiind organizată pe baza gestiunii economico-financiare, r.a. trebuie să-şi acopere toate cheltuielile, inclusiv dobânzile, amortizarea investiţiilor şi rambursarea creditelor, cu veniturile obţinute din activitatea sa şi să obţină profit. Cheltuielile pot depăşi veniturile numai pentru motive temeinice, în special pentru executarea de lucrări şi prestarea de servicii în interes public, cu aprobarea, pentru fiecare caz în parte, a ministrului de stat pentru orientarea economică, pe baza propunerii ministerului de resort, avizată de Ministerul Finanţelor. Concomitent cu aprobarea, în asemenea cazuri se stabilesc cuantumul şi sursele de compensare a pierderilor suferite de r.a. Anual, r.a. elaborează bugetul; operaţiunile sale de încasări şi plăţi se efectuează prin conturi deschise la bănci. R.a. face, în anumite limite, operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi în valută prin casieria proprie, încheie bilanţ contabil şi cont de profit şi pierderi. Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, r.a. îşi constituie fondul de dezvoltare şi fondul de rezervă, asigură sumele necesare satisfacerii cerinţelor social-culturale şi sportive, de perfecţionare şi de recalificare ale personalului angajat; plăteşte impozitele, taxele, contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, contribuţiile pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţia pentru indemnizaţia de şomaj etc., precum şi pentru constituirea altor fonduri proprii. Ceea ce rămâne reprezintă profitul net din care până la 10% se utilizează pentru constituirea unui fond de participare a angajaţilor la profituri, iar restul se varsă în proporţie de 50%, după caz, la bugetul de stat sau la bugetul local. în situaţia în care, în cursul unui an, mijloacele r.a. nu sunt suficiente pentru acoperirea cheltuielilor curente, r.a. poate contracta credite financiare cu Banca Naţională a României sau cu alte bănci, în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent. Pentru acoperirea eventualelor deficite, r.a. pot beneficia de subvenţii (v.) de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori pot contracta credite bancare. R.a. hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, şi care se finanţează din surse proprii, credite bancare, alocaţii de la bugetul statului sau, după caz, de la bugetele locale. Conducerea r.a. revine consiliului său de administraţie, compus din 7-15 persoane, dintre care una este directorul sau directorul general al r. Consiliul de administraţie se numeşte de către ministrul de resort sau, după caz, prin decizia conducătorului administraţiei locale. Din consiliul de administraţie fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al Ministerului Finanţelor şi reprezentanţi ai ministerelor de resort. Ceilalţi membri se numesc dintre ingineri, tehnicieni, economişti şi jurişti. Membrii consiliului de administraţie se numesc pentru o perioadă de patru ani, iar jumătate dintre ei pot fi înlocuiţi la fiecare doi ani; nu pot face parte din mai mult de două consilii de administraţie; îşi păstrează calitatea de angajaţi la unitatea de la care provin; sunt plătiţi cu o indemnizaţie. Consiliul de administraţie rezolvă toate problemele r.a. şi, la începutul anului următor, prezintă un raport ministrului de resort sau, după caz, administraţiei locale. Activitatea curentă a r.a. este condusă de un director general sau de un director numit de consiliul de administraţie, cu avizul ministrului de resort sau, după caz, al conducătorului administraţiei locale de stat. V. şi societate comercială. REGIM DE ECONOMII 1. Acţiune complexă, permanentă, de gospodărire judicioasă a tuturor resurselor materiale, umane, băneşti şi financiare. 2. Metodă de administrare folosită de unităţile economice pentru a asigura obţinerea unor rezultate maxime cu cheltuieli cât mai mici. Regimul de economii presupune folosirea judicioasă a tuturor resurselor materiale, financiare şi a forţei de muncă în vederea înfăptuirii reproducţiei sociale. R. de e. nu poate însemna sistarea sau oprirea cheltuielilor, ci presupune lichidarea manifestărilor de risipă, a lipsei spiritului de gospodărire, preîntâmpinarea superficialităţii în ceea ce priveşte aprecierea necesităţii, oportunităţii şi eficienţei anumitor cheltuieli şi acţiuni, eliminarea rebuturilor şi a cheltuielilor neproductive. Această metodă de conducere presupune folosirea complexă şi intensivă a maşinilor şi a utilajelor, utilizarea judicioasă a activelor circulante, valorificarea superioară a materiilor prime, folosirea înlocuitorilor, recuperarea, reciclarea şi refolosirea materialelor, accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, creşterea productivităţii muncii, REG 237 ridicarea calităţii produselor, reducerea costurilor de producţie, sporirea acumulărilor băneşti, intensificarea ritmului reproducţiei etc. REGIM VALUTAR, totalitatea reglementărilor legale, a principiilor şi a regulilor de procedură stabilite de un stat cu privire la deţinerea şi la utilizarea valutelor şi a altor mijloace de plată străine de către persoane fizice şi juridice rezidente şi străine. De asemenea, r.v. reglementează cursul de schimb al monedei naţionale, rezerva valutară, utilizarea aurului şi a altor metale preţioase. V. şi valută; curs valutar. REGIM VAMAL, totalitatea normelor juridice (legi, decrete, ordonanţe, hotărâri, decizii, regulamente etc.) referitoare la taxarea intrării şi a ieşirii bunurilor dintr-o ţară, precum şi controlul ce se efectuează la trecerea frontierei asupra îndeplinirii tuturor formalităţilor vamale, plăţii taxelor vamale, aplicării tarifului vamal şi asupra celorlalte operaţiuni. în România, r.v. este stabilit şi aplicat pe baza principiilor politicii vamale, ţine seama de convenţiile pe care ţara noastră le-a semnat şi este chemat să contribuie la facilitarea schimburilor economice, cultural-ştiinţifice şi la dezvoltarea turismului internaţional, să protejeze patrimoniul cultural naţional, să apere sănătatea poporului, orânduirea social-economică şi de stat etc. Pentru transpunerea în viaţă a r.v. au fost organizate şi funcţionează unităţi vamale în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat şi în interiorul ţării. Sunt permise intrarea şi ieşirea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte bunuri numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat. Exportul şi importul de mărfuri se realizează de către unităţile de stat pe baza normelor legale care reglementează comerţul exterior şi cooperarea economică internaţională, pe baza autorizaţiilor de export şi import. Potrivit r.v., mărfurile care se exportă nu sunt spuse taxelor vamale, în timp ce mărfurile provenite din import sunt supuse unor taxe vamale în conformitate cu tariful vamal de import. în vederea stimulării extinderii şi diversificării formelor de comerţ exterior şi de cooperare internaţională, în ţara noastră se pot crea porturi şi zone libere în care se asigură unele înlesniri vamale sau se permite, în limitele legale, introducerea sau scoaterea din ţară a diferitelor bunuri de uz personal, familial sau gospodăresc. încălcarea normelor care reglementează r.v. atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, penală, materială sau civilă, după caz, a persoanelor vinovate. Ministerele, diferitele organe centrale şi unităţile cu activitate de import-export sunt obligate să respecte toate normele privind efectuarea operaţiunilor cu străinătatea, precum şi normele referitoare la vămuire. Organele vamale ale ţării noastre sunt răspunzătoare de aplicarea întocmai a normelor care reglementează r.v., de vămuirea corectă a mărfurilor la import şi la export, precum şi de prevenirea, constatarea şi sancţionarea încălcării normelor vamale. Ministerul Industriei şi Resurselor este răspunzător de înfăptuirea politicii statului român în domeniul vamal. V. şi politica vamală; taxă; taxă vamală. REGIM VAMAL DE „DRAWBACK", r.v. suspensiv care constă în restituirea totală sau parţială a taxelor vamale de import percepute cu ocazia introducerii în ţară a unor materii prime, piese componente sau mărfUri, dacă acestea se reexportă în aceeaşi stare sau după ce au fost transformate, prelucrate sau reparate în vederea exportului ori au fost încorporate în produse de export. Evitarea încărcării costurilor de producţie cu taxe vamale şi alte impozite indirecte prezintă o deosebită importanţă pentru asigurarea competitivităţii mărfurilor pe piaţa internaţională. în funcţie de specificul legislaţiei fiecărei ţări, de natura mărfurilor, precum şi de particularităţile procesului de producţie, practica internaţională oferă exportatorilor unele soluţii, cum sunt: "organizarea şi desfăşurarea procesului de producţie într-o zonă vamală liberă (v.); "dobândirea statutului de antrepozit vamal (v.); "restituirea taxelor vamale achitate conform regimului vamal de drawback, dacă acesta este legiferat în ţara respectivă. R.v. de „d.“ se poate acorda de către organele vamale la solicitarea importatorilor numai pentru acele . mărfuri care pot fi identificate cu ocazia reexportului sau pentru care se poate dovedi, cu acte justificative, efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute. Acordarea acestui regim vamal se 238 REG face la cererea importatorilor, o dată cu depunerea declaraţiei vamale de import, numai la vămile de interior în a căror rază de competenţă se află destinatarii. Organele vamale pot cere importatorilor ţinerea de evidenţe care să permită verificarea ulterioară a exactităţii datelor înscrise în documentele justificative ce se prezintă cu ocazia cererii de restituire a taxelor vamale; de asemenea, pot dispune ca mărfurile supuse r.v. de „d.“ să fie depozitate în loturi separate de alte mărfuri sau ca operaţiunile efectuate cu acestea să se desfăşoare în locuri speciale sau în locuri aflate sub supraveghere vamală. Prin acordarea r.v. de „d.“ statul renunţă la o parte din taxele vamale, dar obţine în schimb o creştere a forţei concurenţiale pe pieţele externe ale mărfurilor naţionale. Concomitent cu acordarea r.v. de „d.“, organele vamale pot stabili un termen pentru reexportul mărfurilor; la cererea justificată a importatorilor, acest termen poate fi prelungit. Declaraţia vamală de export pentru mărfurile importate în r.v. de „d.“ se depune la vama care a acordat regimul, împreună cu cererea de restituire a taxelor vamale şi cu documentele justificative solicitate. Organele vamale nu acceptă restituirea taxelor pentru cererile depuse după acordarea liberului de vamă la export. Organele vamale rezolvă cererile de restituire a taxelor vamale în termen de 30 de zile. Dacă importatorii nu respectă condiţiile stabilite pentru verificarea reexportului mărfurilor importate, în urma controlului efectuat la destinatar, organele vamale au latitudinea să decidă retragerea r.v. de „d.“ pe baza unui act de constatare vamală. în România, r.v. de „d.“ a fost instituit prin H. G. nr. 1274 din 8 decembrie 1990. V. şi regim vamal; regim vamal suspensiv. REGIM VAMAL SUSPENSIV, norme juridice vamale care prevăd suspendarea pe o perioadă determinată a perceperii taxelor vamale şi a aplicării restricţiilor de import la introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al statului respectiv. Instituirea r.v.s. a fost reclamată de stimularea schimburilor comerciale între ţări, ca şi de diviziunea internaţională a muncii. în r.v.s. pot fi plasate mărfuri, indiferent de felul, cantitatea, originea, provenienţa sau destinaţia lor. Nu pot fi plasate în r.v.s. mărfurile care sunt supuse unor interdicţii sau restricţii din motive de ordine sau morală publică, de protecţie a sănătăţii şi vieţii persoanelor, animalelor sau vegetalelor, de protecţie a mediului înconjurător, de ocrotire a valorilor naţionale, artistice, istorice sau arheologice. R.v.s. se solicită în scris de titularul operaţiunii comerciale. Acordarea r.v.s. este de corrfpetenţa autorităţii vamale care verifică condiţiile în care urmează să se desfăşoare operaţiunea comercială. Autoritatea vamală trebuie să urmărească dacă poate fi realizată activitatea de supraveghere a mărfurilor respective şi dacă sunt create toate condiţiile care să excludă posibilitatea fraudei vamale prin sustragerea mărfurilor de sub acest regim şi introducerea lor în circuitul economic fără achitarea datoriilor faţă de bugetul statului. R.v.s. se instituie prin legislaţia naţională a statelor. Cu toate că r.v.s. au în fond un conţinut unitar, în practică se întâlneşte o diversitate de forme, datorită modului diferit de penetrabilitate a frontierelor vamale, precum şi ca urmare a particularităţilor procedurale. Exonerarea sau suspendarea temporară a plăţii taxelor vamale, ca şi alte derogări de la aplicarea regimului de import reprezintă instrumente de stimulare a activităţii unităţilor economice care efectuează operaţiuni de import-export. în practica internaţională se cunosc următoarele tipuri de r.v.s. la import: "antrepozite vamale (v.); "import temporar; "operaţiuni de tranzit al mărfurilor; ■drawback (v.); reexporturi; "zonă vamală liberă (v.). REGISTRATOR, societate comercială specializată, companie care ţine evidenţa titlurilor financiare emise, atestă originalitatea lor şi controlează dacă numărul titlurilor în circulaţie nu depăşeşte numărul aprobat de către organul de stat competent. REGISTRATURĂ, serviciul (biroul) unei unităţi economice, al unui minister, al unei instituţii financiare, bancare etc., în care se înregistrează zilnic corespondenţa ce se primeşte sau se expediază. R. are o mare importanţă pentru ţinerea evidenţei corespondenţei şi pentru urmărirea soluţionării ei la timp. REG 239 REGISTRELE CONTABILE, documente contabile importante obligatorii în care unităţile economice înregistrează zilnic sau periodic, cronologic şi sistematic operaţiunile economico-financiare consemnate în documente justificative, care produc modificări în patrimoniul acestora. Registrele principale care se folosesc în contabilitate sunt: Registrul jurnal, Registrul de casă, Registrul inventar, Registrul cartea mare. R.c. trebuie utilizate în strictă concordanţă cu destinaţia acestora şi se prezintă ordonat şi completate în aşa fel încât să permită în orice moment, identificarea şi controlul operaţiunilor economico-financiare efectuate. Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate şi r.c. se păstrează în arhiva unităţilor respective timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite. Ştatele de salarii se păstrează timp de 50 de ani. REGISTRELE SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI, potrivit prevederilor legale, societăţile pe acţiuni sunt obligate să conducă următoarele registre: "registrul acţionarilor, în care se menţionează numele, prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni nominative, precum şi vărsămintele făcute în contul acţiunilor; "registrul şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale; "registrul şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie; "registrul şedinţelor şi deliberărilor comitetului de direcţie; "registrul deliberărilor şi constatărilor făcute de cenzori în exercitarea mandatului lor; "registrul obligaţiunilor, care evidenţiază totalul obligaţiunilor emise şi al celor rambursate, precum şi numele, prenumele, denumirea şi domiciliul sau sediul titularilor, când ele sunt nominative. Registrele sunt ţinute, după caz, prin grija consiliului de administraţie, a comitetului de direcţie sau a cenzorilor. Administratorii au obligaţia să pună la dispoziţia acţionarilor primele trei registre şi să elibereze la cerere, pe spezele acestora, extrase de pe ele. De asemenea, sunt obligaţi să pună la dispoziţia deţinătorilor de obligaţiuni registrul obligaţiunilor şi extrase de pe el pe cheltuiala posesorilor lor. REGISTRU AGRICOL, r. oficial de evidenţă primară-unitară în care se înscriu date privind persoanele juridice şi persoanele fizice cu sediul/domiciliul - reşedinţa în unităţi administraţi v-teritoriale, bunurile acestora de natura clădirilor, terenurilor şi mijloacelor de transport, precum şi date privind orice alte persoane juridice sau persoane fizice care deţin în proprietate clădiri/şi sau terenuri pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale. R.a. constituie: "sursă de date pentru înfăptuirea pe plan local a unor politici ale administraţiei publice: politica fiscală, politica agrară, politica protecţiei sociale, politica edilitară, politica medico-sanitară, politica educaţională etc.; "bază de date pentru satisfacerea unor solicitări ale cetăţenilor, ca de exemplu: eliberarea documentelor doveditoare privind proprietatea asupra animalelor în vederea vânzării în târguri şi oboare, calitatea de producător în vederea vânzării produselor agricole pe piaţă, întocmirea sesizării deschiderii procedurii succesorale privind autorii succesiunilor şi bunurile succesorale ale acestora; "sursă administrativă de date pentru sistemul informaţional statistic. REGISTRU DE CADASTRU, r. în care sunt înregistrate datele de identificare a proprietăţilor funciare de pe un anumit teritoriu şi care serveşte la programarea producţiei agricole, la aşezarea impozitului agricol. în r. de c. sunt descrise şi inventariate bunurile din fiecare localitate, sunt precizate suprafeţele de teren, valoarea fiecărei parcele de teren, cu menţionarea veniturilor realizate de pe terenurile respective. R. de c. a fost folosit nu numai pentru impozitul funciar, ci şi pentru alte impozite numite cadastrale. REGISTRU DE CASĂ, instrument de lucru ţinut obligatoriu de către casier pentru evidenţa operativă zilnică, în ordine cronologică, a tuturor încasărilor şi plăţilor făcute în numerar de întreprindere, cooperativă, instituţie, în limita soldului de casă (v.). Operaţiunile de încasări şi plăţi se înscriu în r. de către casier, pe baza actelor justificative întocmite în dublu exemplar; la sfârşitul zilei se totalizează operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar, se calculează soldul casei şi se reportează pe fila din ziua următoare. Al doilea exemplar al r. de z40 REG c., împreună cu documentele justificative, se depune la compartimentul financiar-contabil, în aceeaşi zi, sub semnătură. Obligatoriu, în aceeaşi zi sau cel mai târziu a doua zi, compartimentul financiar-contabil verifică documentele de încasări şi plăţi în numerar depuse de casier şi dacă soldul înregistrat este corect stabilit. Cu privire la încasări, se verifică dacă sumele înregistrate în r. de c. corespund cu cele prevăzute în duplicatele chitanţelor emise, cu cecurile eliberate din carnetele de cecuri (v.) etc. sau dacă sumele intrate în casierie au fost depuse la bancă în termenele stabilite, pe baza foilor de vărsământ cu chitanţă. Referitor la plăţi, se verifică dacă sumele înregistrate în r. de c. corespund cu cele prevăzute în documentele prezentate (state de salarii, liste de plată etc.) şi dacă salariile neachitate au fost corect determinate şi depuse la timp la bancă. V. şi casier. REGISTRU DE CORESPONDENŢĂ, instrument de lucru ţinut de către toate unităţile economice, instituţiile de stat, unităţile bancare, de asigurări etc., în care se înregistrează corespondenţa primită, expeditorul acesteia, conţinutul corespondenţei, data primirii etc., precum şi răspunsul dat fiecărei scrisori, numărul, data scrisorii de răspuns etc. REGISTRU DE EVIDENŢĂ, instrument de lucru condus de către unităţile bancare, în care se înregistrează scrisorile de garanţie eliberate unităţilor economice. Din r. de e. se dau numere de ordine fiecărei scrisori de garanţie, separat de numărul de ieşire care se dă din registrul de corespondenţă. în r. de e., în dreptul numărului de ordine al scrisorii de garanţie se menţionează suma garantată, unitatea plătitoare căreia i s-a eliberat scrisoarea, unitatea economică furnizoare beneficiară a scrisorii, unitatea bancară care îl serveşte pe furnizor, termenul de valabilitate etc. V. şi scrisoare de garanţie. REGISTRU DE EVIDENŢĂ A DATORIEI PUBLICE LOCALE, r. în care se înscrie valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale; include informaţii cu privire la împrumuturi, detalierea datoriilor şi diferite informaţii stabilite prin norme metodologice emise de Ministerul Finanţelor. REGISTRU DE ÎNREGISTRARE A CAMBIILOR, r. în care sunt înregistrate datele despre toate cambiile, atât asupra celor de primit, cât şi a celor de plătit de către societatea comercială. Acest r. se utilizează mai ales de către societăţile comerciale ce activează într-un domeniu în care cambiile sunt utilizate frecvent. REGISTRU DE PROCESE-VERBALE, r. în care sunt înregistrate discuţiile şi deciziile adoptate de organele de conducere ale unei unităţi economice, financiare, bancare, de asigurări etc. REGISTRU GENERAL DE EVIDENŢĂ A SALARIAŢILOR, r. ţinut în mod obligatoriu de către fiecare angajator persoană fizică şi juridică pentru evidenţa salariaţilor. Acest r. se înregistrează în prealabil la autoritatea publică competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul, respectiv sediul angajatorului, de la care devine r. oficial. R.g. de e. a s. se completează în ordinea angajării şi cuprinde elementele de identificare a tuturor salariaţilor, elementele ce caracterizează contractele de muncă ale acestora, precum şi toate situaţiile care survin pe parcursul desfăşurării relaţiilor de muncă în legătură cu executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă. R.g. de e. a s. se păstrează la domiciliul (sediul) angajatorului şi se pune la dispoziţia inspectorului de muncă sau oricărei alte autorităţi care îl solicită. La solicitarea salariatului, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate. Dacă angajatorul îşi încetează activitatea, acest r. se depune la autoritatea publică competentă în a cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul angajatorului, după caz. REG 241 REGISTRU PENTRU EVIDENŢA VENITURILOR, sistem de evidenţă specifică activităţii fiscale, din categoria evidenţelor sintetice, reprezentând evidenţa centralizată a debitelor, precum şi a încasării creanţelor bugetare, înregistrate cronologic, în care se indică la sfârşitul lunii, pentru fiecare tip de venit, soldul precedent, total debitări, total creditări şi soldul curent/final. REGISTRUL ACŢIUNILOR, r. în care se înregistrează deţinătorii de acţiuni nominative ale unei societăţi pe acţiuni (conţine numele şi prenumele acţionarilor, valoarea fiecărei acţiuni, numărul şi seria acestora etc.). REGISTRUL BANCAR, r. oficial, public, în care sunt înmatriculate băncile-persoane juridice române şi sucursalele băncilor străine care au fost autorizate să funcţioneze pe teritoriul României. R.b. este ţinut de Banca Naţională a României şi de sucursalele acesteia în sistem computerizat. Introducerea şi actualizarea datelor din r.b. se efectuează de către Direcţia Generală de Autorizare, de Reglementare şi de Supraveghere Prudenţială a Societăţilor Bancare. R.b. cuprinde următoarele rubrici: ■numărul şi data înmatriculării în r.b.; "denumirea băncii, însoţită de forma juridică; "adresa sediului social; "numărul şi data înmatriculării în Registrul Comerţului; "data autorizării funcţionării băncii de către Banca Naţională a României; "seria, numărul şi data autorizaţiei emise de Banca Naţională a României; "data radierii înregistrării; ■observaţii. înmatricularea băncilor în r.b. se face în ordinea cronologică a autorizării acestora de către Banca Naţională a României. în r.b. se fac menţiuni despre retragerea autorizaţiei, reorganizare, lichidare, faliment, fuziune, schimbarea denumirii etc. R.b. este permanent accesibil publicului, la sediul central al Băncii Naţionale a României - prin direcţia de comunicare din cadrul secretariatului general - şi la sucursalele acesteia. V. şi Registrul Comerţului. REGISTRUL COMERŢULUI, r. oficial, public, în care se înregistrează în mod obligatoriu înfiinţarea societăţilor comerciale, cu evidenţierea sediului, a obiectului de activitate, a capitalului, a membrilor fondatori etc., precum şi modificările care survin în forma de proprietate, în organizare, în mărimea capitalului, în obiectul de activitate etc. în România, R.C. a fost reînfiinţat în and 1991, iar înregistrarea unităţilor marchează şi momentul dobândirii personalităţii juridice a lor. înregistrarea în R.C. se poate face numai pe baza încheierii date de judecătorul care a fost delegat sau, în alte cazuri, pe baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă. R.C. este ţinut de către Oficiul R.C. care funcţionează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. La nivel naţional, R. Central al C. este condus de către Oficiul Naţional al R.C., care este organizat şi funcţionează pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Potrivit normelor juridice în vigoare, comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele care trebuie înregistrate. Comercianţii sunt persoanele fizice care exercită în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile autonome şi organizaţiile cooperatiste. Nu au obligaţia înregistrării meseriaşii şi ţăranii care îşi desfac produsele din gospodăria proprie. Comercianţii cer înmatricularea la Oficiul Registrului Comerţului din judeţ sau din municipiul Bucureşti, în funcţie de locul în care îşi au sediul. Oficiul R.C. este obligat să elibereze, pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înmatricularea sau menţiunile făcute şi de pe actele prezentate, precum şi certificatele prin care se constată că un anumit act sau fapt nu este înscris sau menţionat în R.C. înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în R.C. ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României. Registrele sunt numerotate şi parafate de judecătorul delegat de tribunalul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, care şi controlează lunar înregistrările efectuate în R.C. Pentru fiecare an se deschide un registru. Fiecare comerciant înregistrat poartă un număr de ordine, începând cu numărul 1 în fiecare an. Cererea de înmatriculare în R.C. a unui comerciant persoană fizică cuprinde: numele şi prenumele, cetăţenia, domiciliul, data şi locul naşterii, 242 REG starea civilă, averea şi modul de evaluare a acesteia, activitatea comercială anterioară, firma comercială şi sediul acesteia, a sucursalelor sau a filialelor din ţară sau din străinătate, actul de autorizare pentru exercitarea comerţului, obiectul comerţului. Cererea de înmatriculare trebuie însoţită de acte doveditoare ale datelor pe care aceasta le cuprinde. Ea trebuie făcută personal sau prin împuternicit, cu procură specială şi autentică. Pentru dovedirea specimenului de semnătură, comerciantul semnează în R.C. în prezenţa judecătorului delegat, a conducătorului oficiului ori a înlocuitorului acestuia, care certifică semnătura. în absenţa comerciantului, semnătura în registru poate fi înlocuită prin prezentarea acesteia, legalizată de notar. Cererea de înmatriculare în R.C. a unei societăţi în nume colectiv sau în comandită simplă cuprinde: ■datele privind persoana fiecărui asociat, pentru persoanele fizice, şi, după caz, denumirea, naţionalitatea şi sediul, pentru persoanele juridice: "datele privind firma; "forma juridică şi obiectul societăţii; "capitalul social, aportul fiecărui asociat la capital, modalitatea de constituire şi de vărsare a acestuia - pentru aportul în bunuri, valoarea lor şi modul de evaluare; ■administratorii societăţii şi limita puterilor lor; "partea fiecărui asociat la beneficii şi pierderi; ■durata societăţii. Cererea de înmatriculare în R.C. a unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni trebuie să cuprindă: "datele care privesc pe fondatori; "firma şi sediul societăţii şi, după caz, ale sucursalelor şi ale filialelor; "forma juridică şi obiectul societăţii; "capitalul social subscris şi cel vărsat; "valoarea bunurilor constituite ca aport în natură şi modul de evaluare, numărul acţiunilor acordate pentru aceasta şi avantajele rezervate fiecărui fondator; ■numărul şi valoarea nominală a acţiunilor (nominative şi la purtător); "numărul, numele şi prenumele, precum şi cetăţenia administratorilor, garanţia pe care sunt obligaţi să o depună, iar pentru societăţile în comandită pe acţiuni, numele şi prenumele, domiciliul şi cetăţenia comanditaţilor sau, după caz, firma, naţionalitatea şi sediul acestora; "numărul, numele şi prenumele, precum şi cetăţenia cenzorilor; "modul de distribuire a beneficiilor; "condiţiile pentru validitatea hotărârilor adunării generale şi exerciţiul dreptului la vot; "durata societăţii; ■aportul la capital al comanditarilor în societatea pe acţiuni; "operaţiunile încheiate în contul societăţii ce se constituie şi pe care societatea urmează să le preia asupra sa. Aceleaşi documente se depun şi de către societăţile cu răspundere limitată. Cererea de înregistrare în R.C. a unei regii autonome cuprinde: "actul de înfiinţare, denumirea şi sediul acesteia; "obiectul de activitate; ■subunităţile regiei care pot intra în relaţii contractuale cu terţii şi limitele împuternicirii acordate în acest scop; "persoanele împuternicite să reprezinte regia autonomă şi subunităţile acesteia. Organizaţiile cooperatiste care se constituie sub forma juridică a unei societăţi comerciale se înmatriculează în R.C., în principiu, pe baza aceleiaşi documentaţii. Dovedirea specimenului de semnătură a administratorilor şi, după caz, a reprezentanţilor societăţilor comerciale se face potrivit cerinţelor menţionate mai sus. De regulă, cererea de înmatriculare în R.C. se face în termen de 15 zile şi trebuie semnată de cel puţin un administrator sau de un reprezentant al acestuia. în R.C. se înregistrează şi diferite menţiuni care privesc pe comerciant sau firmele supuse înregistrării. Comerciantul care are sucursale sau filiale trebuie să solicite înmatricularea acestora la Oficiul Registrului Comerţului de la locul în care se află sediul fiecărei sucursale sau filiale. Comerciantul care are sediul principal al comerţului său în străinătate şi care înfiinţează o sucursală sau o filială în România este supus tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea, menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru comercianţii din ţară. Aceste formalităţi se îndeplinesc la sediul sucursalei sau al filialei. Oricine se consideră prejudiciat prin înmatriculare sau printr-o menţiune din R.C. are dreptul să ceară radierea ei. Judecătorul delegat se pronunţă asupra cererii de radiere printr-o încheiere cu citarea părţilor, încheierea poate fi atacată cu recurs la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti, în termen de 15 zile de la data pronunţării. Comerciantul este obligat să menţioneze pe facturi, scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi pe orice alte documente folosite în comerţ numărul de ordine sub care este înmatriculată firma în R.C. şi anul înmatriculării. V. şi firmă; emblemă; Oficiul Registrului Comerţului. REG 243 REGISTRUL CONTRIBUABILILOR, r. condus de organul fiscal local competent cu ajutorul căruia se organizează evidenţa plătitorilor de impozite şi taxe. R.c. conţine: "datele de identificare a contribuabililor; "categoriile de obligaţii fiscale de plată ale contribuabililor; ■alte informaţii necesare administrării obligaţiilor fiscale. Datele din r.c. se completează pe baza informaţiilor furnizate de contribuabili, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţă a populaţiei, de la alte autorităţi şi instituţii, precum şi din constatările proprii ale organului fiscal. Datele din r.c. pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu mai corespund stării de fapt reale şi se comunică contribuabililor. REGISTRUL DATORIEI PUBLICE A STATULUI, r. în care se evidenţiază, în ordine cronologică, situaţia tuturor obligaţiilor interne şi externe contractate direct de stat. Ministerul Finanţelor conduce registre în care sunt înscrise menţiuni privind datoria publică şi garanţiile de stat pentru împrumuturile României. Registrele cuprind date privind situaţia datoriei publice, a scrisorilor de garanţie emise, valoarea, nivelul dobânzilor şi al comisioanelor aferente împrumuturilor garantate de Ministerul Finanţelor şi alte informaţii necesare. R.d.p. a s. cuprinde: a) subregistrul datoriei publice interne, care conţine informaţii de identificare a împrumuturilor interne, şi anume: numărul de ordine al împrumutului, denumirea împrumutului, data emisiunii, data scadenţei, valoarea împrumutului, rata dobânzii, zile scadente, observaţii etc.; b) subregistrul datoriei publice externe, care evidenţiază, în ordine cronologică, situaţia tuturor obligaţiilor externe contractate direct de stat prin Ministerul Finanţelor şi care conţine: numărul de ordine al împrumutului, data semnării împrumutului, denumirea documentului încheiat şi data semnării, denumirea şi scopul împrumutului, denumirea creditorului, numărul de ordine şi data contractării împrumutului, denumirea împrumutului, valoarea împrumutului (valuta de contract), rata dobânzii, nivelul comisioanelor şi alte costuri (%), perioada de graţie, numărul şi data acordului subsidiar de împrumut, numărul şi data actelor adiţionale la acorduri, observaţii etc. V. şi serviciul datoriei publice externe; serviciul datoriei publice interne; datorie publică; datorie publică externă. REGISTRUL DE DAUNE, r. în care societatea de asigurări înregistrează toate datele privind daunele produse şi despăgubirile plătite la asigurările de bunuri, de răspundere civilă etc. R. de d. conţine informaţii cu privire la: asiguraţii care au suferit daune, cererile de despăgubire, riscul (riscurile) care au provocat daunele, împrejurările producerii daunelor, măsurile de salvare întreprinse de asiguraţi, modul de conservare a bunurilor salvate, avizarea, constatarea, evaluarea şi plata daunelor, daune respinse, inspecţia de daune, contestaţii şi modalităţi de soluţionare a lor etc. REGISTRUL DE EVIDENŢĂ A DATORIEI PUBLICE LOCALE, r. în care se înscrie datoria totală contractată pe piaţa internă şi pe cea externă de autoritatea administraţiei publice locale. împrumuturile contractate de autorităţile administraţiei publice locale fac parte din datoria publică a României, dar nu reprezintă datorii sau răspunderi ale Guvernului. Plata serviciului aferent acestor împrumuturi se efectuează exclusiv din veniturile prin care s-au garantat împrumuturile respective de către autorităţile administraţiei publice locale. R. de e. a d.p.l. cuprinde informaţii cu privire la suma totală a datoriei autorităţilor administraţiei publice locale, pe felul acestor datorii, şi cuprinde: a) subregistrul datoriei publice interne locale, s. care evidenţiază: "numărul de ordine al împrumutului; "anul contractării; "numărul de ordine al garanţiei de stat şi anul emiterii; "denumirea împrumutului; "destinaţia împrumutului; ■denumirea documentului încheiat; "data şi locul semnării documentului încheiat; "denumirea şi sediul creditorului; "denumirea şi sediul împrumutatului; "valoarea împrumutului în lei; ■rata dobânzii şi termenele de plată; "nivelul comisionului de angajament; "nivelul comisionului de neutralizare; "perioada de graţie; "alte costuri etc.; b) subregistrul datoriei publice externe locale, s. care conţine: "numărul de ordine al împrumutului; "anul contractării; "numărul de ordine al garanţiei de stat şi anul emiterii; "denumirea documentului încheiat; "data şi locul 244 REG semnării documentului încheiat; "denumirea şi sediul creditorului; "denumirea şi sediul împrumutatului; "valoarea împrumutului (în valută); "rata dobânzii; "comisionul de angajament; ■comisionul de neutralizare; "perioada de graţie; "alte costuri etc. V. şi împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale. REGISTRUL DE ÎNDRUMARE Şl CONTROL, r. ţinut de către ministere, întreprinderi, cooperative, instituţii etc., în care se consemnează obligatoriu data actelor de control încheiate, constatările, recomandările, măsurile şi sancţiunile dispuse de către toate organele de control care verifică activitatea lor economică, socială, financiară, de credit etc. înainte de exercitarea controlului, organele de control sunt obligate să consulte acest registru pentru a lua cunoştinţă de obiectivele şi de perioadele cuprinse în acţiunile de control precedente, constatările făcute, măsurile stabilite şi stadiul aducerii lor la îndeplinire, evitând paralelismele şi suprapunerile. Acest r. este numerotat, şnuruit, sigilat şi se păstrează de către conducătorul unităţii sau de către înlocuitorul lui, trebuind să fie prezentat cu promptitudine organelor competente. REGISTRUL EXPERTULUI, r. în care expertul postului de tranzacţii din cadrul bursei ţine evidenţa fiecărei categorii de titluri financiare. Pe pagina din stânga se înregistrează toate ordinele de cumpărare, iar pe pagina din dreapta toate ordinele de vânzare. R.e. creează o imagine de ansamblu asupra situaţiei pieţei (bursei), atât ca volum, cât şi ca valoare. REGISTRUL GARANŢIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI, r. care eviden-ţiază situaţia tuturor garanţiilor statului pentru împrumuturile interne şi externe. R. se întocmeşte separat pentru garanţiile interne de stat şi separat pentru garanţiile externe de stat. Subregistrul garanţiilor interne de stat conţine informaţii de identificare a împrumutului intern garantat de stat, cum sunt: numărul de ordine al împrumutului, data semnării împrumutului, denumirea şi scopul împrumutului, numărul de ordine şi data emiterii garanţiei, denumirea garantului, denumirea creditorului, suma garantată, rata dobânzii, nivelul comisioanelor şi alte costuri, numărul şi data convenţiei de garanţie, numărul şi data actelor adiţionale la garanţie, observaţii etc. Subregistrul garanţiilor externe de stat evidenţiază situaţia tuturor obligaţiilor externe garantate de stat şi menţionează numărul din subregistrul datoriei publice externe (v.). Subregistrul garanţiilor externe de stat conţine informaţii de identificare a împrumuturilor externe garantate de stat, cum sunt: numărul de ordine al împrumutului, data semnării împrumutului, denumirea şi scopul împrumutului, numărul de ordine şi data emiterii garanţiei, denumirea garantului, denumirea creditorului, suma garantată (valuta de contract), rata dobânzii, nivelul comisioanelor şi alte costuri, numărul şi data convenţiei de garantare, numărul şi data actelor adiţionale de garanţie, observaţii etc. V. şi împrumut de stat; împrumut de stat extern; datorie publică; garanţie de stat pentru împrumuturile de stat interne şi externe; registrul datoriei publice a statului; convenţie pentru împrumuturi externe contractate cu garanţia statului. REGISTRUL INVENTAR, r. contabil obligatoriu în care la finele fiecărui an se înregistrează grupat, sintetic toate elementele patrimoniale de activ şi de pasiv, inventariate conform normelor legale. Elementele patrimoniale care se înscriu în listele de înmatriculare sau alte documente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul contabil. R.i. se întocmeşte de către companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice, precum şi de persoanele fizice care au calitatea de comerciant, într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat şi parafat. R.i. se întocmeşte la sfârşitul anului, fară spaţii libere şi fără ştersături, corecturi pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere şi procesele-verbale de inventariere a elementelor patrimoniale, prin gruparea acestora pe conturi sau grupe de conturi. R.i. serveşte ca document contabil REG 245 obligatoriu de înregistrare anuală şi de grupare a rezultatelor inventarierii patrimoniului şi ca probă în justiţie. REGISTRUL-JURNAL, r. contabil obligatoriu în care se înregistrează prin articole contabile în mod cronologic, operaţiunile patrimoniale prin respectarea succesiunii documentelor după data de întocmire sau de intrare a acestora în unitate. R.j. se poate prezenta sub forma unui registru-jumal general sau sub forma unor registre-jumal auxiliare pentru operaţiuni patrimoniale de aceeaşi natură. R.j. se întocmeşte de către companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale, instituţiile publice, unităţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice, într-un singur exemplar, după ce a fost numerotat, şnuruit, certificat şi parafat. Rj. se întocmeşte zilnic sau lunar, după caz, prin înregistrarea cronologică, fără ştersături, corecturi şi spaţii libere, a documentelor în care se reflectă mişcarea patrimoniului unităţii. Dacă unitatea foloseşte registre-jurnal auxiliare, totalul lunar al fiecăruia se trece în registrul-jumal general. în situaţie contrară, acest registru se întocmeşte zilnic. R.j. serveşte ca document obligatoriu de înregistrare cronologică şi sistematică a mişcării patrimoniului unităţii şi ca probă în justiţie. REGISTRUL ROMÂN AL ACŢIONARILOR (R.R.A .), organizaţie independentă responsabilă cu ţinerea corectă a registrelor acţionarilor, având un rol important în funcţionarea pieţei extrabursiere. Această organizaţie a fost înfiinţată în august 1996 sub forma unei societăţi pe acţiuni. Membrii fondatori sunt: Banca Comercială a României, Banca Română pentru , Dezvoltare, Banca Agricolă, Bancorex, Banca Comercială „Ion Ţiriac“, Banc Post, MindBank şi Banca Internaţională a Religiilor. R.R. al A. are următoarele atribuţii: "înregistrarea acţionarilor şi a acţiunilor pe care le deţin sub formă de înscrisuri în conturi; "emiterea confirmărilor privind proprietatea; "înregistrarea modificărilor de proprietate rezultate din tranzacţiile cu acţiuni; "înregistrarea schimbărilor de nume şi de adrese ale acţionarilor; ■transferul sau schimbarea valorilor mobiliare; "acordarea şi înregistrarea în cont a dividendelor acţionarilor etc. V. şi piaţa extrabursieră. REGRES, acţiune juridică îndreptată de către o persoană fizică sau juridică faţă de altă persoană, pentru recuperarea unei sume plătite. R. se practică în cazuri de protest al poliţelor sau cecurilor. Girantul care a achitat un cec sau o poliţă protestată are dreptul de r. faţă de giranţii anteriori şi faţă de emitent, care au răspundere solidară pentru cec şi, respectiv, poliţă. Acţiunea de r. se exercită de către posesorul titlului de credit, la scadenţă sau înainte de aceasta, împotriva trăgătorului, giranţilor şi avaliştilor, dacă trasul refuză plata în întregime sau în parte. Pentru deschiderea acţiunii de r. sunt necesare: prezentarea titlului de credit în termenele legale, refuzul nejustificat al plăţii, existenţa protestului de neplată a titlului de credit, înştiinţarea trăgătorului şi a giranţilor despre neplata titlului de credit, depunerea la dosar a titlului de credit (cambiei) în original. Acţiunea de r. se poate exercita şi înainte de scadenţă, în situaţia în care starea economică a trasului este incertă. Titlul de credit (cambia) devine exigibil în cazurile când: "a fost refuzat la acceptare total sau parţial; "trasul este în stare de faliment, indiferent dacă a acceptat sau nu cambia; "trasul este insolvabil, chiar dacă starea de încetare a plăţilor nu este constatată printr-o hotărâre judecătorească; "alţi creditori au întreprins executarea silită asupra bunurilor trasului fără rezultate; "a survenit falimentul trăgătorului unei cambii neacceptate. Posesorul titlului de credit poate cere prin acţiunea de r. suma stipulată în titlu, dobânzile corespunzătoare şi diferite cheltuieli accesorii. La rândul său, debitorul de r. care a efectuat plata este îndreptăţit să urmărească obligatul precedent. V. şi protest; acţiune de regres. REGRESANT, persoană care ridică pretenţii de rambursare a sumei plătite pentru o poliţă sau un cec protestat, faţă de altă persoană obligată la plata acestor hârtii de valoare. 246 REG REGRESAT, persoana faţă de care se prezintă pretenţia de rambursare a sumei plătite, de către o altă persoană, pentru o poliţă sau un cec protestat. REGULA GREŞELII COMPARATE PURE, sistem de despăgubire prevăzut în legea Jones din 1920 - S.U.A., potrivit căruia despăgubirile pentru echipajul vasului se stabilesc proporţional cu gradul de neglijenţă manifestat de membrii echipajului. Spre exemplu, dacă proprietarul navei este vinovat în proporţie de 40%, iar membrii echipajului în proporţie de 60%, sumele cuvenite membrilor echipajului se reduc la 60% din dauna totală. Dacă echipajul (un membru al acestuia) este vinovat în proporţie de 100%, nu primeşte nimic din dauna suferită. Altfel spus dacă daunele suferite sunt rezultatul exclusiv al neglijenţei echipajului, acesta nu primeşte nici o despăgubire. Potrivit legii Jones despăgubirile pot cuprinde: despăgubiri pentru pierderea locului de muncă; despăgubiri pentru pierderea suportului financiar; cheltuieli medicale; cheltuieli cu înmormântarea. Pentru trauma socială (privarea de dragoste, de afecţiune, de companie etc.) dauna nu se poate recupera în baza legii Jones. V. şi despăgubire de asigurare; despăgubire de asigurare la nave maritime. REGULA RETENŢIEI, determinarea de către stat a unei cote minime din veniturile obţinute prin tranzacţii de poziţii într-un cont de siguranţă restricţionat; cotă (sumă) care trebuie să fie reţinută în cont, din care să poată micşora treptat datoria investitorului faţă de bancă etc. REGULAMENTUL BURSEI, document oficial al unei burse care prezintă detaliat modul de funcţionare al instituţiei, adică procedura de desfăşurare a tranzacţiilor cu titluri financiare. REGULAMENTUL VAMAL, act normativ care cuprinde reguli, norme de procedură şi alte norme privind realizarea activităţii vamale. R.v. are la bază principiile şi prevederile Codului vamal şi se referă la: vămuirea mărfurilor la import şi la export, tariful vamal, regimul de antrepozit, transbordarea şi tranzitul vamal, supravegherea vamală, vămuirea mărfurilor, reducerile de taxe vamale pentru trecerea frontierei de către mărfurile care aparţin unor persoane juridice şi fizice române şi străine etc. V. şi Codul vamal; taxă vamală. REGULARIZARE, operaţiune prin care se calculează plăţile efectuate într-o anumită perioadă, trecută şi prezentă, pentru a se constata dacă acestea s-au efectuat în mod corect, şi prin care se achită sumele datorate sau se restituie plătitorului sumele achitate în plus. De exemplu, regularizarea amortismentului, a vărsămintelor din impozitul pe profit la bugetul statului etc. REGULARIZAREA BUGETARĂ, v. ECHILIBRAREA BUGETARĂ. „REGULILE CLUBULUI THE UNITED KINGDOM STEAM SHIP ASSO-Cl ATION“, reguli care stau la baza asigurării „protecţie şi indemnizaţie" realizată prin cluburile armatorilor din Anglia. Conform acestor reguli, asigurarea „protecţie şi indemnizaţie44 apare ca o asigurare de responsabilitate nelimitată, care nu fixează o valoare de asigurare şi nici nu stabileşte un maximum de acoperire asigurativă. în aceste reguli se mai precizează că terţul dăunat nu are acţiune directă faţă de club, deoarece - după legea engleză - acţiunea directă contra asigurării responsabilităţii poate avea loc numai în caz de insolvabilitate a asiguratului. De asemenea, proprietatea comună asupra navei şi mărfurilor transportate nu împiedică, din punctul de vedere al asigurării, reclamaţiile pentru daunele suferite la mărfuri, de a căror producere se face responsabil cărăuşul. De menţionat că la asigurările de „protecţie şi indemnizaţie44 practicate de societatea de asigurări se aplică şi prevederile cuprinse în „R.C. The U.K.S.S.A44, V. şi asigurarea „protecţie şi indemnizaţie". REÎ 247 REGULILE LICITAŢIEI DE BURSĂ, norme, reguli ce se aplică de către expertul postului în vederea desfăşurării ordonate, nediscriminatorii, a tranzacţiilor. Oferta şi cererea sunt lansate cu voce tare, tranzacţiile secrete fiind interzise. La începerea unei licitaţii, oferta cu preţul cel mai ridicat şi cererea cu preţul cel mai scăzut au prioritate. Există prioritate de timp: la preţ identic, prima strigare la un preţ dat are prioritate faţă de a doua strigare; dacă două strigări au loc în acelaşi timp, se respectă prioritatea cantităţii celei mai mari. O nouă licitaţie, la un preţ nou, începe numai atunci când toate tranzacţiile bazate pe un preţ anterior s-au încheiat. REGULILE YORK-ANVERS1950, ansamblu de reguli privind reglementările avariei generale sau comune (v.), adoptate de bunăvoie de către părţi în aproape toate ţările maritime, deoarece sunt considerate cele mai conforme cu cerinţele comerţului maritim internaţional. R.Y.-A. se aplică în cazul în care, din necesitate, se face un sacrificiu sau o cheltuială extraordinară pentru siguranţa comună, în scopul de a feri de primejdie reală şi gravă bunurile asigurate într-un transport maritim. Pierderile înregistrate se repartizează între navă, navlu şi marfă, proporţional cu valoarea acestora, chiar dacă mărfurile sacrificate nu au fost asigurate. După opiniile unanime ale specialiştilor, R.Y.-A. 1950 reprezintă cea mai avansată reglementare în materie de avarie comună. R.Y.-A. 1950 se compun din trei părţi. Prima parte este reprezentată de Regula de interpretare, în cadrul căreia se face precizarea că R.Y.-A. 1950 se aplică cu excluderea oricăror dispoziţii de lege sau de uzanţe comerciale. Aceasta se bazează pe faptul că redactarea acestor reguli a fost făcută avându-se în vedere principiile universal acceptate în codurile comerciale ale majorităţii ţărilor maritime. în partea a doua sunt trecute un număr de şapte reguli care nu reprezintă altceva decât principiile călăuzitoare în reglementarea avariilor comune. De exemplu, prima dintre acestea, respectiv Regula A, care este considerată cea mai importantă din ansamblul R.Y.-A. 1950, conţine definiţia avariei comune şi stabileşte care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o avarie pentru a putea fi considerată ca atare. Partea a treia cuprinde alte 22 de reguli prin care se fac precizări privind cazurile practice care dau loc la un regulament de avarie comună (dispaşă) (v.). în măsura în care intervin cazuri concrete care nu sunt prevăzute în regulile din această parte, se aplică principiile generale stabilite în cele şapte reguli din partea a doua. în documentele de transport ale NAVROM se face precizarea că avaria comună se va reglementa conform R.Y.-A. 1950. Această precizare se întâlneşte în contractul de închiriere „UNIFORM GENERAL CHARTER“ şi în conosament („bill of lading“). De menţionat că ajungerea la forma actuală a R.Y.-A. 1950 a presupus multe eforturi şi dezbateri care au făcut obiectul a zece congrese şi conferinţe internaţionale, ţinute între anii 1860 şi 1950. REÎNNOIREA ASIGURĂRII, prelungire a unei asigurări facultative de persoane, de bunuri sau de răspundere civilă, prin încheierea unui nou contract de asigurare, cu aceleaşi condiţii, sau reluarea asigurării întrerupte înainte de termen din cauza neplăţii primelor de asigurare. REÎNNOIREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE DE VIAŢĂ, continuarea, prelungirea contractului asigurării de viaţă potrivit clauzei contractului iniţial, fară a se mai face dovada că asiguratul îndeplineşte condiţiile de asigurare. în cazul în care nu ar exista o astfel de clauză, persoanele care sunt bolnave în momentul încheierii contractului iniţial de asigurare s-ar putea să nu mai beneficieze de r.c. datorită riscului de accentuare a bolii şi, respectiv, de deces. Clauza de r. a c. transformă opţiunea de reînnoire de la societatea de asigurări, la asigurat. La reînnoirea poliţei de asigurare se măreşte prima de asigurare în aşa fel încât să reflecte întotdeauna vârsta asiguratului şi creşterea de mortalitate, o dată cu vârsta. Privilegiul r.c. de a. constituie în mod cert o opţiune valoroasă pentru persoanele asigurate care pot deveni reasigurabile, dar şi pentru ceilalţi care continuă să beneficieze de statutul de asigurabilitate. Se înţelege că este mai uşor să reînnoieşti un contract deja existent, decât să închei unul nou. 248 rel Dacă contractul care expiră conţine clauza de reînnoire, asiguratul nu trebuie să facă decât să solicite în scris pentru r.c. şi, conform clauzei, societatea de asigurări va reînnoi contractul pentru o nouă perioadă predeterminată de timp. Uneori societăţile de asigurări pot avea probleme cu opţiunea de r. a c. Persoanele asigurate care consideră că au o stare de sănătate foarte bună, s-ar putea să nu fie de acord cu creşterea primei de asigurare şi, prin urmare, să nu dorească să continue asigurarea; în schimb, persoanele care consideră că au o sănătate mai şubredă doresc să-şi r.c. Acest fapt conduce în final la asigurarea unui grup de persoane pentru care riscul de deces este mai mare decât pentru grupul iniţial. Clauza de r. a c. împiedică societăţile de asigurări să se opună solicitării de r. a c. de a. Ca urmare, societatea de asigurări prevede o limită până la care se poate face r.c. Spre exemplu, un contract încheiat pe o perioadă de 10 ani, cu clauza de reînnoire, care se încheie la vârsta de 35 de ani, poate fi reînnoit de cel mult două sau trei ori. Dacă nu se indică de câte ori poate fi reînnoit, se indică vârsta până la care se poate face reînnoirea, ca de exemplu, indicarea vârstei de 65 sau 75 de ani. V. şi contract de asigurare. RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE, ansamblul raporturilor, schimburilor şi tranzacţiilor economice dintre ţări, care cuprinde circulaţia internaţională de mărfuri şi servicii, relaţiile financiare, de credit, precum şi raporturile de producţie şi cercetarea ştiinţifică. R.e.i. s-au născut şi s-au dezvoltat concomitent cu dezvoltarea factorilor de producţie şi cu extinderea diviziunii internaţionale a muncii. Interdependenţele economice crescânde au condus la sporirea rolului şi a importanţei r.e.i. în dezvoltarea economică naţională şi la lărgirea sferei schimburilor internaţionale. R.e.i. pot fi bi- sau multilaterale şi urmăresc dezvoltarea fiecărei naţiuni. RELAŢII VALUTAR-FINANCIARE INTERNAŢIONALE, parte componentă a relaţiilor economico-sociale internaţionale, relaţii exprimate în diferite valute, generate de participarea statelor suverane şi a diferitelor organisme internaţionale la activitatea de repartiţie economică, socială, culturală etc. naţională şi internaţională, de schimburile de valori materiale şi spirituale etc. R.v.-f.i. cuprind: a) r. financiare internaţionale, al căror conţinut economic este constituit din r. de repartiţie ce se desfăşoară pe plan extern între state, persoane juridice şi fizice, precum şi între acestea şi diferite organisme bancare, financiare, politice etc. internaţionale. R.f.i. se concretizează în finanţarea diferitelor acţiuni de cooperare, dezvoltare, în ajutoare, cotizaţii, donaţii etc. Resursele financiare internaţionale sunt constituite din: ■disponibilităţile băncilor, ale societăţilor de asigurări, ale caselor de economii; "resursele băneşti ale unităţilor economice şi ale instituţiilor naţionale; "resursele financiare constituite la nivelul guvernelor; "resursele financiare disponibile de pe piaţa financiară internaţională; ■resursele financiare ale diferitelor instituţii şi organisme internaţionale ş.a. Prin r.f.i. se realizează: "dezvoltarea şi modernizarea economiilor şi acţiunilor social-culturale naţionale; ■sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare; "dezvoltarea comerţului exterior, a turismului şi a serviciilor; "acordarea de donaţii, ajutoare, împrumuturi pe diferite termene; "realizarea de asigurări şi reasigurări externe; "participarea la diferite organizaţii şi instituţii internaţionale etc.; b) r. internaţionale de credit, care cuprind r. economice de repartiţie privind constituirea şi repartizarea resurselor de creditare pe plan internaţional. Resursele de creditare se constituie de la organismele bancare naţionale şi internaţionale, de la guverne, persoane juridice şi fizice. Creditele se acordă pentru diferite scopuri pe termen scurt, mijlociu şi lung; c) r. valutare, care conţin: "relaţii economice de schimb exprimate în diferite valute (v.), determinate de exportul de mărfuri, de servicii etc.; "achiziţionarea de aur şi valută; "mişcarea pe plan extern a resurselor financiare de credit; "evaluarea internaţională a bunurilor, a lucrărilor, a serviciilor, a fondurilor exprimate într-o monedă naţională etc. Desfăşurarea activităţii valutare necesită constituirea unor fonduri cum sunt: fondurile financiare şi cele de credit cu care se sprijină alte ţări, fondul pentru plăţi internaţionale determinate de import, de achitarea datoriilor, fondul pentru rambursări de credite, fondul de rezervă bugetară. La baza organizării şi reglementării activităţii valutare se află acordurile, convenţiile şi înţelegerile dintre guverne sau instituţii REN 249 financiare şi bancare internaţionale. Activitatea valutară se desfăşoară prin diverse modalităţi şi instrumente de plată utilizate pe plan internaţional. La baza activităţii valutare se află moneda naţională care are acces pe piaţa internaţională sau moneda emisă pe plan internaţional. R.v.-f.i. contribuie prin diferite mijloace, instrumente şi modalităţi de plată internaţionale la realizarea circuitului economic mondial, adică la înfăptuirea fluxurilor economico-sociale dintre economiile naţionale şi diferitele instituţii şi organisme internaţionale privind: exportul şi importul de mărfuri, cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională, transporturile, turismul, asigurările, constituirea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare, de credit şi monetare, folosirea forţei de muncă pe plan internaţional etc. R.v.-f.i. au fost tratate aprofundat de domnul academician, prof. univ. dr. Iulian Văcărel în opera sa „Relaţii financiare internaţionale", Editura Academiei Române, Bucureşti, 1995. V. şi aparat financiar-valutar internaţional. REMITENT, girant, posesor al unei poliţe. REMITERE DE DATORIE, acţiunea voluntară a unui creditor, întreprinsă cu consimţământul debitorului, prin care renunţă parţial sau total la dreptul său împotriva debitorului. Pe calea r. de d. debitorul este eliberat în mod corespunzător de obligaţiile sale. REMIZĂl . Reducere de preţ acordată de vânzător cumpărătorului în cazul cumpărării anumitor mărfuri sau a unor cantităţi mai mari de mărfuri. 2. Formă de retribuire a lucrătorilor din comerţ, potrivit căreia cuantumul salariului se determină procentual în funcţie de volumul vânzărilor, încasărilor, achiziţiilor, contractărilor efectuate etc. 3. Operaţiune financiară internaţională prin intermediul căreia se stinge o datorie faţă de un creditor din străinătate pe calea transmiterii către acesta a unui instrument de plată (cec, cambie, trată etc.) exprimat în valută străină. REMUNERAŢIE DE SALVARE, sumă de bani care se stabileşte în favoarea navei salvatoare. Mărimea r. de s. se determină în funcţie de cheltuielile şi de pierderile suportate de nava salvatoare în legătură cu salvarea navei aflate în pericol. Prin asigurarea navelor, oricare ar fi condiţia în baza căreia ea a fost încheiată, se acoperă şi r. de s. stabilită de comun acord sau prin alte mijloace uzuale, indiferent dacă nava salvatoare aparţine asiguratului sau unui alt armator. RENTABILITATE, indicator sintetic calitativ important care exprimă capacitatea unei unităţi economice de a obţine profit. R. este apreciată ca fiind posibilitatea şi capacitatea întreprinderii de a fructifica într-un termen cât mai scurt capitalul avansat şi de a realiza un profit cât mai mare. Principalul obiectiv al gestiunii economico-financiare este obţinerea unei rentabilităţi îndestulătoare. R. oferă informaţii referitoare la evoluţia eficienţei activităţii economice a întreprinderii; pe baza ei se fac analize economico-financiare şi se stabilesc strategii de urmat pentru creşterea profitului. Rata rentabilităţii este o mărime relativă care, de regulă, se exprimă în procente. Dar agenţii economici sunt preocupaţi şi de masa profitului, care evidenţiază mărimea absolută a profitului. Pentru menţinerea şi creşterea potenţialului economic şi financiar al unităţii economice, stimularea acţionarilor sau a asociaţilor, a angajaţilor, a creditorilor şi a statului, este necesar să se obţină o rată de rentabilitate cât mai ridicată. Activitatea este rentabilă dacă raportul dintre venituri şi cheltuieli este mai mare decât 1. Dacă acest raport este egal cu 1, activitatea economică nu se soldează nici cu profit, dar nici cu pierderi. în cazul în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, se înregistrează pierderi. O rentabilitate slabă pune în pericol capitalul şi solvabilitatea unităţii economice. Proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi tendinţa de îmbogăţire constituie principalul stimulent al extinderii producţiei. Lupta acerbă pentru obţinerea unui profit ridicat de monopol este însoţită de o concurenţă nestăvilită. întreprinderile care nu realizează în această luptă o anumită 250 REN rată de r. (raportul dintre profit şi cheltuielile de producţie) îşi încetează activitatea şi sunt absorbite de către întreprinderile puternice. R. înregistrează mari oscilaţii mai ales în timpul crizelor economice. R. este o formă principală de exprimare a eficienţei producţiei şi presupune obţinerea, în urma realizării producţiei, a unor venituri mai mari decât cheltuielile efectuate. R. constituie punctul optim de intersecţie a tuturor celorlalţi indicatori calitativi. R. este o categorie economică deosebit de importantă, menită să reflecte cu exactitate eforturile depuse de întreprinderi pentru creşterea productivităţii muncii şi reducerea costurilor de producţie şi a cheltuielilor de circulaţie. Ea trebuie să constituie într-o mai mare măsură un criteriu de apreciere a eficienţei activităţii economice, să permită o stimulare echitabilă a unităţilor economice în activitatea pe care o desfăşoară. Orice activitate economică trebuie să corespundă unor cerinţe ale societăţii, să răspundă unor nevoi reale, materiale şi spirituale, ale vieţii oamenilor şi să asigure, în acelaşi timp, creşterea continuă a produsului naţional brut şi a avuţiei naţionale. R. nu reprezintă un scop în sine, nu constituie singurul criteriu de apreciere a activităţii economice; ea îndeplineşte un rol deosebit de important în viaţa economico-socială, face posibilă realizarea reproducţiei sociale, este un stimulent al îmbunătăţirii activităţii economice, un indicator sintetic calitativ principal al activităţii economice şi o sursă a satisfacerii cerinţelor societăţii. Mărimea absolută a r. economice este exprimată tocmai de cuantumul profitului. R. este folosită în munca de planificare financiară, în cointeresarea întreprinderilor şi a personalului; de mărimea ei (masa profitului) depinde alimentarea fondurilor proprii ale întreprinderii, a fondurilor necesare dezvoltării generale a societăţii şi stimulării oamenilor. Creşterea r. unor întreprinderi nu trebuie să prejudicieze interesele altora, ci să contribuie la creşterea continuă a r. ramurilor şi a întregii economii naţionale. R. este stabilă şi are o tendinţă continuă de creştere, aceasta constituind criteriul principal al îmbunătăţirii calitative a activităţii economice. Creşterea r. se realizează prin: creşterea productivităţii muncii, diminuarea consumurilor specifice, reducerea costurilor de producţie, îndeplinirea programului de producţie, realizarea calitativă şi pe sortimente a producţiei, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea cheltuielilor de circulaţie, accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor de producţie etc. V. şi profit; rată a rentabilităţii. RENTABILITATE COMERCIALĂ, r. legată de politica de preţuri şi vânzări şi de marja brută care se adaugă la preţul de cost al mărfurilor vândute, efectuându-se următorul calcul: RC = ^?â.l00, CA în care: RC = rentabilitate comercială; EBE = excedent brut al exploatării; CA = cifra de afaceri. R.c. se poate calcula şi raportând rezultatul net la cifra de afaceri. R.c. este independentă de structura financiară, de amortisment şi de influenţa impozitului pe profit. RENTABILITATE DE EXPLOATARE, indicator care exprimă eficienţa activităţii de exploatare (economică). R. de e. poate fi brută şi netă. R. brută de .exploatare se determină astfel: Rbe =7p'io°’ în care: Rt* = rentabilitatea brută de exploatare; PBE = profitul brut din exploatare; Qe = producţia exerciţiului. REN 251 R. netă de exploatare se determină în felul următor: PF Rne =—100, ne CA în care: Rne = rentabilitatea netă de exploatare; PE = profitul din exploatare; CA = cifra de afaceri. RENTABILITATE ECONOMICĂ, indicator economic care exprimă eficienţa cu care este folosit activul total al unităţii economice, arătând capacitatea acesteia de a obţine profit din întreaga activitate economico-financiară. R.e. se determină astfel: Re = —100, A, în care: Re = rentabilitatea economică; R = rezultatele (rezultatul producţiei + amortismentul + sarcinile financiare pe termen scurt, mediu şi lung); At = activul total. R.e. poate fi brută şi netă. R.e. brută se determină astfel: Reb = ^?^100. AEB în care: Reb = rentabilitatea economică brută; EBE = excedentul brut al exploatării; AEB = activul economic brut. R.e.b. se foloseşte în diferite analize externe. R.e. netă se calculează în felul următor: Ren = ^^-100, AEN în care: Ren = rentabilitatea economică netă; ENE = excedentul net al exploatării; AEN = activul economic net. V. şi excedent brut al exploatării; excedent net al exploatării. RENTABILITATE FINANCIARĂ, indicator care exprimă eficienţa financiară a activelor agentului economic, evidenţiind capacitatea capitalului investit de a produce profit. El se determină astfel: Rf = ^-100, F in care: p Rf = rentabilitatea financiară; Rn = rezultate nete; Fp = fonduri proprii. RENTABILITATEA ACTIVELOR BANCARE, indicator calitativ de comensurare şi de exprimare a performanţelor înregistrate de o bancă în ce priveşte profitabilitatea activelor 252 REN sale concretizată în profitul obţinut pe unitatea monetară de activ. Acest indicator se calculează astfel: PN RAB = — 100, AT în care: RAB = rentabilitatea activelor bancare; PN = profitul net; AT = activele totale. RENTABILITATEA CAPITALULUI, indicator economic care exprimă eficienţa cu care este folosit capitalul. R.c. se calculează astfel: Cu cât acest raport este mai mare, cu atât capitalul este folosit mai eficient. RENTABILITATEA CAPITALULUI SOCIAL, indicator care relevă eficienţa cu care este folosit capitalul social (subscris şi vărsat) al unităţii economice. R.c.s. se calculează astfel: RCS = — 100, CS în care: RCS = rentabilitatea capitalului social subscris şi vărsat; P = profitul; CS = capitalul social subscris şi vărsat. Cu cât acest raport este mai mare, cu atât capitalul social este folosit mai eficient. RENTABILITATEA COMERŢULUI EXTERIOR, latură a eficienţei economice care exprimă efectele băneşti directe şi imediate obţinute din operaţiunile de import-export, concretizate în aportul lor sub aspect financiar-valutar. Obţinerea unei rentabilităţi ridicate a comerţului exterior reclamă ca, la export, preţul extern în valută să fie superior costurilor interne, iar la import, preţul de vânzare pe piaţa internă să fie superior preţului la care produsele s-au achiziţionat de pe piaţa externă. Cursul de revenire brut şi cel net se calculează separat la export şi la import, fie pe o marfă sau o operaţiune, fie pe grupe de mărfuri, fie pe total export sau import. V. şi aport în valută la tona de marfă exportată; aport net în valută; aport net în valută la hectar; curs de revenire; curs de revenire pentru import. RENTABILITATEA INVESTIŢIILOR, indicator care exprimă eficienţa investiţiilor, adică dacă o investiţie aduce un profit mai mare decât s-a cheltuit pentru realizarea ei. R.i. se determină în felul următor: d- Rezultate nete 1 ” Nr. anilor de utilizare RENTĂ, venit (profit) permanent adus de un capital bănesc (împrumut perpetuu), de un bun imobiliar (o suprafaţă de teren agricol, construcţii, clădiri) sau de hârtiile de valoare; provenienţa lui nu este rezultatul unei activităţi de întreprinzător. Prin r., în accepţiunea largă a noţiunii, se înţelege atât r. funciară, cât şi dobânda şi r. de stat obţinută de deţinătorii titlurilor de obligaţiuni şi de rente. ♦ R. absolută, formă a r. funciare care reprezintă surplusul de REN 253 valoare peste preţul de producţie general. R.a. se produce în agricultură datorită compoziţiei organice mai scăzute a capitalului comparativ cu industria şi este însuşită de proprietarii funciari ca urmare a proprietăţii private asupra pământului. R.a. plătită de arendaşi apare ca urmare a faptului că în agricultură se obţine un venit mai mare decât profitul mijlociu, iar valoarea mărfurilor agricole este superioară preţului de producţie social (toate cheltuielile de producţie plus profitul mijlociu). Acest spor de valoare se explică atât prin compoziţia organică a capitalului, mai scăzută în agricultură, cât şi prin imposibilitatea participării capitalului din agricultură la egalizarea ratei profitului (din cauza proprietăţii private asupra pământului). Toţi arendaşii plătesc r.a. indiferent de fertilitatea şi de poziţia terenurilor. Datorită faptului că arendaşii plătesc r.a., o parte din capitalurile lor este sustrasă din producţia agricolă. R.a. face ca agricultura să rămână în urma industriei şi determină scumpirea produselor agricole, înrăutăţind situaţia salariaţilor. Desfiinţarea monopolului proprietăţii private asupra pământului determină desfiinţarea r.a. ❖ R. de monopol, r. ce se formează în condiţiile existenţei unui singur producător, care controlează întreaga ofertă a unui produs şi stabileşte preţul de vânzare în funcţie de cerere, adică un preţ de monopol, astfel încât venitul mediu încasat este mai mare decât venitul marginal. R. de m. constituie de fapt un supraprofit, care se adaugă la preţ. în comparaţie cu renta funciară, care nu influenţează preţul de vânzare deoarece este cuprinsă în preţ, r. de m. constituie o cauză a creşterii preţurilor. ♦ R. de stat, formă a împrumutului de stat pentru care se plăteşte periodic un venit (rentă), de regulă sub forma unui procent fix din valoarea obligaţiunii. Prin conversiune (v.), statul poate modifica r. de s. ♦ R. diferenţială, formă a rentei funciare; profit suplimentar realizat de arendaş de pe terenurile cu condiţii mai favorabile de producţie, comparativ cu terenurile care au cele mai slabe condiţii de producţie, şi care este cedat proprietarului funciar. R.d. este determinată de monopolul asupra pământului ca obiect al economiei, de întinderea limitată a terenurilor agricole. în funcţie de condiţiile de formare, poate exista r.d. I şi r.d. II. R.d. I este dependentă de fertilitatea solului, de situarea terenurilor faţă de pieţele de desfacere şi de mijloacele de transport folosite. R.d. II se obţine din profitul suplimentar rezultat de pe urma investiţiilor succesive efectuate pe acelaşi teren cu scopul intensificării producţiei agricole. R.d. există ca urmare a menţinerii unor deosebiri de fertilitate, de poziţie a terenurilor, datorită unor particularităţi în formarea preţurilor, precum şi ca urmare a efectuării unor investiţii de volum diferit. Aceste venituri diferenţiate sunt folosite în dezvoltarea unităţii agricole respective şi pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii. ❖ R. economică, plată care se face proprietarului unui factor de producţie, a cărui ofertă fiind limitată, creşterea cererii determină urcarea preţului său. Mărimea r.e. este egală cu diferenţa dintre venitul actual obţinut (în situaţia în care preţul factorului de producţie a crescut) şi suma obţinută anterior creşterii preţurilor. R.e. este prin urmare egală cu excedentul peste suma câştigată în cea mai bună variantă de utilizare anterioară a factorului de producţie. Constituirea r.e. necesită existenţa următoarelor condiţii: "oferta unui factor de producţie trebuie să fie neelastică sau chiar perfect neelastică; "imposibilitatea înlocuirii factorului de producţie dat cu un alt factor sau a substituirii bunurilor obţinute cu alte bunuri; ■avantajul economic absolut al unui factor de producţie faţă de alţi factori sau al bunurilor obţinute în comparaţie cu alte bunuri de acelaşi gen; «monopolul proprietăţii asupra factorului de producţie ori asupra bunurilor obţinute. ❖ R. feudală, formă a r. funciare care apare din supramunca ţăranilor iobagi; este însuşită în mod gratuit de către moşieri. R.f. are la bază proprietatea feudală asupra pământului şi exprimă relaţii de dominaţie directă a moşierilor asupra ţăranilor iobagi. Ea s-a prezentat sub trei forme: r. în muncă sau claca (boierescul), r. în produse (dijma în natură, zeciuiala, ruşfeturile etc.) şi r. în bani, plătită de ţărani după ce îşi vindeau produsele. ♦ R. funciară (a pământului), r. ce se constituie în domeniile de activitate unde pământul, inclusiv bogăţiile solului şi ale subsolului, ocupă un loc deosebit de important: agricultura, silvicultura, piscicultura, industria extractivă, construcţiile. R.f. se constituie datorită următoarelor cauze: "existenţa deosebirilor de poziţie între diferite suprafeţe agricole care sunt limitate; "existenţa unor limite ale proceselor intensive de sporire a producţiei agricole determinate de legea productivităţii marginale descrescânde şi de legea diminuării veniturilor; 254 REN ■modul specific de formare a preţurilor de piaţă ale produselor agricole, care nu mai au ca bază costul mediu minim, ci costul mediu maxim, cu condiţia ca şi cererea să fie destul de mare în raport cu oferta. Existenţa r.f. nu determină creşterea preţurilor produselor agricole, dar rezultă din preţurile mai înalte ale acestor produse. Ea constituie un profit suplimentar obţinut prin utilizarea unor suprafeţe care au un anumit avantaj şi este încasată de proprietarul pământului. Preţul pământului este dat de raportul dintre renta funciară şi rata dobânzii. ♦> R. în bani, formă a rentei funciare apărută şi practicată o dată cu dezvoltarea relaţiilor de schimb. S-a practicat în special în perioada destrămării feudalismului. ❖ R. perpetuă, sumă de bani ce se obţine pentru o hârtie de valoare emisă de stat, pe care cumpărătorul o poate înstrăina, însă nu poate solicita rambursarea din partea emitentului. ❖ R. viageră, sumă de bani pe care o persoană fizică sau juridică se obligă să o plătească periodic unei persoane, pe tot timpul vieţii acesteia. R.v. se poate socoti şi pensia pentru limită de vârstă. RENTIER, persoana care nu mai ia parte activă la exploatare (în procesul de producţie sau de circulaţie a mărfurilor) şi cedează capitalurile sale băneşti sub forma capitalului de împrumut (v.) altor persoane juridice sau fizice de la care primeşte în schimb, în permanenţă, dobânzi, dividende etc. Numărul r. a crescut considerabil. RENTING (engl.), formă de închiriere a mijloacelor de transport, latură a leasingului. REPARAREA PREJUDICIILOR CAUZATE PERSOANELOR FIZICE PRIN ACCIDENTE DE MUNCÂ Şl BOLI PROFESIONALE, compensarea pagubelor cauzate victimei sau persoanelor aflate în întreţinerea sa prin accidente de muncă şi boli profesionale, în caz de deces al victimei, compensarea se acordă persoanelor aflate în întreţinere, cu condiţia ca acestea să fie inapte de muncă sau minore. în situaţia vătămării integrităţii corporale şi a sănătăţii, la stabilirea cuantumului despăgubirii se au în vedere pierderea sau diminuarea capacităţii de muncă. Prejudiciul se evaluează ţinându-se seama de câştigul pe care victima l-ar fi realizat în muncă, adică se au în vedere salariul net, alte venituri permanente, diferite sporuri, plata orelor suplimentare etc. Redobândirea parţială sau totală a capacităţii de muncă de către victimă determină diminuarea sau încetarea obligaţiei debitorului de a compensa prejudiciul. Prin urmare, r.p. trebuie să fie justă şi integrală; despăgubirea nu trebuie să depăşească nivelul prejudiciului real. Despăgubirea este complementară şi subsidiară; ea reprezintă numai diferenţa dintre sumele acordate prin asigurările sociale sau sumele acordate pentru cei aflaţi în întreţinere şi câştigurile realizate de victimă, acţiunea putând fi introdusă numai după stabilirea drepturilor de asigurări sociale sau de întreţinere. Despăgubirile se datorează chiar dacă victima nu era încadrată în muncă, cum este spre exemplu cazul minorilor, când se iau în calcul atât prejudiciul real suportat prin cheltuielile cu îngrijirea medicală, îmbrăcămintea specială, supraalimentaţie, pregătirea profesională, cât şi veniturile mici ce se vor realiza din cauza reducerii capacităţii de muncă, precum şi posibilităţile de afirmare şi de dezvoltare a personalităţii celui accidentat. Desigur, în determinarea cuantumului despăgubirii se ţine seama şi de culpa victimei, adică despăgubirea datorată de autorul faptei ilicite se va diminua în mod corespunzător. Despăgubirea se acordă sub forma poliţelor periodice sau în sumă globală, deodată, avându-se în vedere interesele victimei. Plăţile periodice se pot modifica în timp (având caracter subsidiar) în funcţie de evoluţia drepturilor de asigurări sociale, de schimbările ce pot interveni în capacitatea de muncă a persoanei vătămate. REPARAŢIE CAPITALA, formă de realizare a reproducţiei mijloacelor fixe sub aspect material, care cuprinde complexul de lucrări ce se execută asupra mijloacelor fixe, după expirarea fiecărui ciclu de funcţionare stabilit de normativele tehnice, reprezentând înlocuirea unor părţi principale sau a unui număr important de piese sau subansambluri uzate, precum şi repararea celor parţial uzate, cu scopul de a asigura menţinerea caracteristicilor lor tehnico-economice pe întreaga durată de serviciu. înlocuirea părţilor uzate ale mijloacelor REP 255 fixe poate prelungi durata totală de serviciu a acestora. R.c. cuprind şi reparaţiile ce se efectuează în cadrul reviziilor generale ale utilajelor şi instalaţiilor tehnologice. De regulă, r.c. trebuie să fie însoţite de îmbunătăţirea şi de modernizarea maşinilor, instalaţiilor şi utilajelor - ori de câte ori este posibil - în condiţii economice, care să aibă ca efect ridicarea parametrilor tehnico-economici corespunzători tipurilor similare ce se produc în perioada efectuării reparaţiei, mărirea randamentelor, reducerea consumurilor energetice şi de materii prime, sporirea gradului de automatizare, creşterea capacităţii de producţie şi ridicarea calităţii produselor. R.c. se execută atunci când, din cauza uzurii mijlocului fix, acesta nu mai are randamentul, precizia de lucru ori siguranţa de funcţionare admisă de procesul tehnologic respectiv, cu scopul de a fi readus cât mai aproape de starea iniţială, menţinându-i-se astfel caracteristicile tehnice şi economice normale de exploatare până în momentul uzurii lui totale şi uneori chiar cu scopul de a-i mări durata de serviciu. Viaţa maşinii începe de la intrarea ei pe poarta fabricii. Toate lucrările de la punerea ei în funcţiune, precum şi asigurarea celor mai bune condiţii de întreţinere şi de funcţionare trebuie să constituie preocuparea principală a colectivelor de muncitori, tehnicieni şi ingineri. R.c., ca şi reparaţiile curente şi reviziile periodice ale mijloacelor fixe, au caracterul de cheltuieli de producţie care se efectuează din fondurile de producţie şi deci se includ în costul producţiei în anul în care s-au efectuat sau, dacă sunt de un volum mai mare, se eşalonează pe câţiva ani. Eşalonarea pe câţiva ani a cheltuielilor cu r.c. şi cu modernizările mijloacelor fixe urmăreşte evitarea fluctuaţiei nivelului costurilor de producţie. Cheltuielile cu r.c. care se eşalonează pe o perioadă mai mare de un an pot fi acoperite din credite bancare, ce se rambursează la datele când aceste cheltuieli sunt prevăzute să fie incluse în costuri. R.c. se pot finanţa şi din fondul de amortizare. La instituţiile bugetare, fondurile necesare efectuării r.c. se asigură potrivit prevederilor bugetului. Economiile realizate la costurile de producţie şi beneficiile obţinute de unităţile economice de stat datorită neefectuării r.c. se consideră realizate fară efort propriu şi nu se iau în considerare la determinarea stimulentelor materiale ce se acordă pe baza realizării şi depăşirii beneficiilor. Planificarea, executarea, finanţarea şi decontarea r.c. se fac atât sub aspect fizic, cât şi sub aspect financiar, folosindu-se două planuri, şi anume: a) planul tehnic desfăşurător al r.c., care cuprinde categoriile de mijloace fixe ce îndeplinesc condiţiile pentru a li se efectua aceste r., repartizarea pe trimestre a r., termenele de scoatere din flmcţiune a mijloacelor fixe supuse reparaţiilor, materialele şi forţa de muncă necesară executării acestor planuri; b) bugetul, care cuprinde resursele şi cheltuielile pentru efectuarea r.c., desfăşurate pe categorii de mijloace fixe, pe acţiuni de reparaţii şi pe trimestre. Fondurile destinate finanţării r.c. pot fi utilizate numai după deschiderea finanţării, pentru care unităţile economice înaintează o cerere însoţită de devizele sau de listele cu mijloacele fixe ce urmează a fi reparate, planul tehnic şi bugetul, contractul privind executarea reparaţiilor (dacă acestea se execută în antrepriză) şi autorizaţia de construcţie, când reparaţiile se execută la clădiri. Cheltuielile cu r.c. se justifică din punct de vedere economic numai dacă sunt sensibil mai mici decât cele efectuate cu achiziţionarea sau cu producerea altor mijloace fixe. R.c. nu măresc durata normată de funcţionare a mijloacelor fixe şi nu contribuie la creşterea valorii lor iniţiale. Aceste reparaţii au drept scop să asigure funcţionarea normală a mijloacelor fixe pe toată durata normată de serviciu, fiind o formă de realizare a reproducţiei simple a mijloacelor fixe. Greutatea separării lor de celelalte feluri de reparaţii şi trecerea reparaţiilor curente drept r.c. şi invers au fost cauzele pentru care ele s-au unificat sub aspectul fondurilor din care urmau a fi efectuate. V. şi ciclu de funcţionare; normativul valoric; revizie. REPARAŢIE DE AVARIE, reparaţie care se efectuează la navă sau la încărcătură în vederea înlăturării urmărilor lăsate de avariile produse de abordaj, furtună, incendiu, eşuare etc. Deoarece avariile pot fi produse de diferite cauze, comandantul navei întocmeşte şi depune protestul de avarie (v.), pe baza căruia vor fi stabilite răspunderile. Apoi, în baza concluziilor expertizei care a fost efectuată, comandantul navei prezintă pretenţii de despăgubire faţă de persoana vinovată, solicitându-i acesteia să depună o garanţie într-un cuantum care să acopere: 256 REP ■cheltuielile cu repararea navei; "contravaloarea eventualelor întârzieri; "dobânzile legale; ■cheltuielile de judecată etc. în mod provizoriu se poate institui şi un sechestru asigurător asupra navei vinovate. Pagubele în asemenea cazuri sunt suportate de asigurător. Cu toate acestea comandantul navei şi armatorul sunt obligaţi să urmeze procedura de mai sus, deoarece societatea de asigurări plăteşte despăgubirea, dar prin acţiunea de regres se îndreaptă împotriva vinovatului. V. şi acţiune de regres. REPARTIŢIA PRIMARĂ A PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT, v. DISTRIBUIREA PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT. REPARTIŢIA SECUNDARĂ (ULTERIOARĂ) A PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT, v. REDISTRIBUIREA PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT. REPARTIŢIA VALORII ASIGURĂRII, repartizarea proporţională - în asigurările maritime - a valorii asigurării pe mai multe feluri de mărfuri care sunt asigurate global. R.v.a. se determină procentual, pe baza valorii reale a mărfurilor cuprinse în asigurare şi a valorii totale asigurate. REPARTIZAREA CHELTUIELILOR DE PRODUCŢIE, v. CHELTUIELI DE PRODUCŢIE. REPARTIZAREA CHELTUIELILOR ÎNTRE VERIGILE SISTEMULUI BUGETAR, înscriere în bugetul de stat şi în bugetele locale a diferitelor categorii de cheltuieli stabilite după anumite criterii în vederea realizării obiectivelor economice, sociale, culturale etc. prevăzute. R.c. între v.s.b. are ca scop îndeplinirea în condiţii optime a sarcinilor şi a funcţiilor statului (a organelor centrale şi locale de stat), antrenarea unui număr mare de oameni la conducerea statului, pentru cunoaşterea şi satisfacerea cerinţelor generale şi personale ale poporului. Cheltuielile bugetare se repartizează între verigile sistemului bugetar după anumite considerente politice, economice, social-culturale etc. Repartizarea cheltuielilor între bugetul de stat şi bugetele locale este determinată de împărţirea atribuţiilor între organele centrale şi cele locale ale puterii şi administraţiei de stat, precum şi de subordonarea organizatorică a unităţilor economice şi a instituţiilor respective, stabilită prin normele juridice în vigoare. Astfel, dacă anumite unităţi sunt subordonate organelor centrale, cheltuielile lor sunt înscrise în bugetul de stat, iar dacă sunt subordonate consiliilor locale, cheltuielile respective sunt repartizate şi finanţate din bugetele locale. R.c. între v.s.b. este determinată şi de principiile care stau la baza organizării şi funcţionării sistemului bugetar. Repartizarea cheltuielilor între bugetul de stat şi bugetele locale este determinată de următorii factori: «trăsăturile orânduirii sociale şi de stat a ţării noastre; "delimitarea - stabilită prin Constituţie şi prin alte acte normative - a funcţiilor şi a atribuţiilor organelor centrale şi locale ale puterii şi administraţiei de stat; ■organizarea economiei, a acţiunilor social-culturale; "importanţa acţiunilor finanţate; ■principiile de organizare şi de funcţionare a sistemului bugetar. Din bugetul de stat se repartizează şi se finanţează următoarele acţiuni şi cheltuieli: "acţiunile economice de importanţă generală date în competenţa ministerelor; "cheltuielile de comerţ exterior; "acţiunile social-culturale de importanţă generală; "cheltuielile cu organele supreme ale puterii de stat, cu organele administraţiei de stat, cu organele judecătoreşti şi cu apărarea naţională etc. în bugetele locale se repartizează următoarele acţiuni şi cheltuieli: "acţiunile economice de importanţă locală; "acţiunile social-culturale care deţin o pondere importantă; "cheltuielile cu organele locale ale puterii şi ale administraţiei de stat etc. Repartizarea cheltuielilor între bugetul de stat şi bugetele locale, precum şi între diferitele trepte ale bugetelor locale nu este imuabilă, în funcţie de dezvoltarea economiei naţionale şi de necesitatea servirii economice şi social-culturale cât mai bune a localităţilor şi a populaţiei, anumite acţiuni, întreprinderi sau instituţii locale pot să treacă din competenţa de finanţare a organelor locale ale puterii de stat REP 257 în competenţa organelor de stat centrale şi invers. Rezultă că repartizarea cheltuielilor între verigile sistemului bugetar se perfecţionează continuu în concordanţă cu prefacerile care au loc şi cu sarcinile impuse de procesul obiectiv al dezvoltării materiale şi spirituale a societăţii noastre. V. şi sistem bugetar. REPARTIZAREA CREDITELOR BUGETARE, operaţiune bugetară prin care, concomitent cu deschiderea creditelor bugetare (v.), are loc atribuirea acestora pe ordonatorii subordonaţi (secundari şi terţiari), în vederea efectuării cheltuielilor. R.c.b. pentru ordonatorii secundari şi terţiari se desfăşoară pe baza mandatului bugetar (v.) în care sunt prevăzute creditele deschise pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare (v.). REPARTIZAREA PE TRIMESTRE A VENITURILOR Şl A CHELTUIELILOR BUGETARE, complex de operaţiuni prin care veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat şi prin bugetele locale se repartizează pe trimestre în funcţie de termenele de încasare a veniturilor şi de perioadele de efectuare a cheltuielilor. în bugetul de stat, repartizarea pe trimestre a veniturilor şi a cheltuielilor se face de Ministerul Finanţelor pe capitole, la propunerea ordonatorilor principali de credite şi a organelor financiare teritoriale, pentru cotele sau sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile din bugetul de stat, pe structura aprobată pentru bugetele locale, şi de către ordonatorii principali de credite pentru bugetele proprii şi pentru bugetele unităţilor subordonate, precum şi pe celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare. în bugetele locale, repartizarea pe trimestre a veniturilor şi a cheltuielilor se aprobă de Ministerul Finanţelor, pentru cotele sau sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile de la acest buget prezentate de organele financiare teritoriale, pe baza propunerilor comisiilor judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi ale consiliilor locale şi de către consiliile judeţene sau locale, ale unităţilor administrativ-teritoriale, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate. REPARTIZAREA PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT, proces de distribuire primară şi de redistribuire a produsului naţional brut, efectuat prin intermediul unor categorii economice, financiare şi de credit, cum sunt: salariile şi alte forme de retribuire, preţurile (în măsura în care se abat într-un sens sau altul de la valoarea mărfurilor), prestările de servicii de către stat şi unităţile cooperatiste în folosul populaţiei, impozite, cheltuieli bugetare, prime de asigurare etc. R.p.n.b. se realizează, în mare măsură, prin intermediul finanţelor şi al creditului, în cadrul cărora locul principal îl ocupă bugetul statului. Cu ajutorul finanţelor şi al creditului se mobilizează o parte din mijloacele băneşti aflate în economie şi la populaţie şi se repartizează ( pentru dezvoltarea economiei naţionale, pentru finanţarea acţiunilor social-culturale, pentru întreţinerea şi funcţionarea organelor de stat şi pentru apărarea naţională. Existenţa producţiei de mărfuri şi deci acţiunea legii valorii în economie reclamă ca repartizarea produsului naţional brut să se desfăşoare nu numai în forma naturală, ci şi în cea bănească. La înfăptuirea acestei repartiţii se ţine seama de gradul de dezvoltare a factorilor de producţie, de nivelul productivităţii muncii, de ţelurile imediate şi de perspectivă ale societăţii, precum şi de interesele generale şi personale ale membrilor societăţii. Din produsul social, în procesul repartiţiei se constituie mai întâi o serie de fonduri, cum sunt: fondul de înlocuire a mijloacelor de producţie consumate în procesul de producţie, fondul pentru extinderea procesului de producţie, fondul de rezervă sau de asigurare contra pierderilor neprevăzute şi deranjamentelor cauzate de calamităţi ale naturii şi de accidente. De asemenea, se efectuează cheltuielile generale ale administraţiei care nu ţin direct de producţie, cheltuielile care servesc pentru satisfacerea comună a cerinţelor social-culturale, se constituie fondul pentru persoanele inapte de muncă, fondul pentru apărarea naţională etc. După alimentarea acestor fonduri, ceea ce rămâne - şi aceasta constituie partea cea mai mare a produsului naţional brut - se împarte între membrii societăţii în raport cu 258 REP cantitatea, calitatea, importanţa şi rezultatele muncii prestate. V. şi distribuirea produsului naţional brut; produs social; redistribuirea produsului naţional brut. REPARTIZAREA PROFITULUI REGIEI AUTONOME, proces de divizare a profitului brut pe următoarele destinaţii: compensarea cheltuielilor care se suportă direct din rezultatele financiare, plata impozitului pe profit. Ceea ce rămâne reprezintă profitul net, care se repartizează pe următoarele destinaţii: o cotă pentru dezvoltare, pentru constituirea fondurilor proprii: «fondul pentru nevoi social-culturale; «fondul pentru calificarea, recalificarea şi specializarea personalului; «fondul de rezervă; «o cotă de 10% pentru fondul de participare a salariaţilor la profit, inclusiv plata managerului în limita a trei salarii. Din profitul rămas, minimum 50% se varsă la bugetul de stat sau local, după caz, iar restul se utilizează pentru constituirea resurselor proprii de finanţare. Vărsământul la bugetul de stat sau local, după caz, se efectuează până la data de 15 mai a anului fiscal următor. REPARTIZAREA PROFITULUI SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, operaţiuni prin care profitul realizat în decursul exerciţiului financiar se repartizează pe destinaţiile prevăzute de actele normative. Profitul societăţii de asigurări se stabileşte pe baza bilanţului contabil aprobat de adunarea generală a acţionarilor. Profitul impozabil se determină scăzând din venituri o serie de cheltuieli deductibile admise de lege. Pentru determinarea profitului impozabil, din venituri se scad şi sumele reprezentând rezervele de prime la asigurările de viaţă şi rezervele de prime şi de daune pentru celelalte feluri de asigurări şi reasigurări. După calcularea şi plata impozitului, din profitul net obţinut se repartizează o cotă de până la 50% pentru constituirea fondului de dezvoltare şi modernizare, investiţii, reparaţii. O altă parte se repartizează pentru cercetări şi dezvoltări de noi asigurări şi reasigurări. Din profitul anual se constituie fondul de rezervă care poate fi de cel mult 5% din totalul profitului prevăzut în bilanţul contabil anual, până când acest fond reprezintă minimum a cincea parte din capitalul social, precum şi fondurile pentru alte destinaţii, cum sunt cerinţele social-culturale, calificarea, recalificarea, perfecţionarea personalului, cerinţe sportive etc. Toate destinaţiile profitului se aprobă de adunarea generală a acţionarilor, care hotărăşte şi dividendele cuvenite acţionarilor. De asemenea, o cotă de până la 10% din profitul net se repartizează pentru alimentarea fondului de participare a personalului la profit. Dividendele se repartizează proporţional cu aportul la capitalul social şi se plătesc acestora în cel mult două luni de la aprobarea bilanţului contabil de către adunarea generală a acţionarilor. Dacă se înregistrează pierderi, adunarea generală a acţionarilor analizează cauzele şi hotărăşte în consecinţă. Acţionarii suportă pierderile proporţional cu aportul la capital şi în limita capitalului subscris. Cât timp statul este acţionar unic, dividendele respective se cuvin statului. REPARTIZAREA VENITURILOR ÎNTRE VERIGILE SISTEMULUI BUGETAR, înregistrarea veniturilor în bugetul de stat şi în bugetele locale, cu prilejul elaborării, dezbaterii şi adoptării bugetului de stat, în concordanţă cu obiectivele de dezvoltare a economiei naţionale, a acţiunilor social-culturale etc. R. se efectuează astfel încât să asigure alimentarea suficientă cu venituri a fiecărui buget până la nivelul cheltuielilor acestuia. Dacă bugetul statului are o bază sigură de venituri, el se întocmeşte echilibrat şi cu prevederea unor rezerve, existând astfel posibilitatea efectuării unei repartizări elastice a veniturilor între diferitele bugete, care sunt alimentate în final de la veriga superioară cu toate veniturile necesare. Fiecărei verigi a sistemului bugetar i se repartizează asemenea izvoare de venituri care să-i asigure alimentarea satisfăcătoare, permanentă, fermă, ritmică şi stabilă cu resurse financiare, astfel încât să-i permită evitarea golurilor de casă şi să poată avea loc în cursul anului o permanentă echilibrare a veniturilor cu cheltuielile. Unităţile economice de importanţă generală prelevă veniturile cuvenite statului la bugetul de stat, iar întreprinderile de importanţă locală le prelevă la bugetul local de la care sunt finanţate. Anumite venituri de importanţă generală se repartizează însă bugetelor locale în scopul ridicării părţii de venituri a acestora la nivelul cheltuielilor. REP 259 Repartizarea veniturilor între bugete trebuie să asigure stimularea organelor respective în realizarea integrală a veniturilor bugetului statului. Organele locale pot să fie stimulate punându-li-se la dispoziţie anumite cote din veniturile bugetului de stat ce se repartizează. REPARTIZAREA VENITURILOR Şl A CHELTUIELILOR PE CATEGORII DE BUGETE LOCALE, operaţiuni financiare complexe prin care organele de decizie ale fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, repartizează veniturile şi cheltuielile pe bugetele locale subordonate, în funcţie de atribuţiile organelor locale ale administraţiei de stat şi de subordonarea instituţiilor publice, precum şi în funcţie de necesităţile echilibrării bugetelor locale. în cazurile în care cheltuielile prevăzute în bugetele proprii ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, ale oraşelor sau ale comunelor nu pot fi acoperite integral din veniturile proprii, pentru echilibrarea bugetelor respective se pot stabili şi aproba transferuri din bugetul de stat. Prin legile bugetare anuale se pot autoriza unele unităţi administrativ-teritoriale să contracteze împrumuturi pentru acoperirea cheltuielilor privind realizarea unor acţiuni temeinic fundamentate, prin emisiunea de titluri de împrumut rambursabile în maximum zece ani. REPATRIEREA ÎMPRUMUTURILOR, întoarcerea în ţara de origine a obligaţiunilor de împrumut plasate peste graniţă, în mâinile deţinătorilor străini. R.î. are loc prin cumpărarea obligaţiunilor de către statul emitent sau de către cetăţenii săi şi poate fi urmarea redresării situaţiei economice şi valutare a ţării emitente, a scăderii cursului la bursele străine etc. REPERCUSIUNEA IMPOZITELOR (INCIDENŢA INDIRECTĂ), transmiterea, trecerea unei sarcini fiscale de la subiectul impozabil nominal asupra altei (altor) persoane, adică la destinatar, respectiv la suportatorul real al impozitului, pe diferite căi. Contribuabilul real (suportatorul impozitului) este persoana fizică sau juridică nevoită să plătească efectiv şi definitiv impozitul, suportându-1 în ultimă analiză din venitul sau din averea sa. în mod obişnuit, plătitorul impozitului este una şi aceeaşi persoană cu cea care îl suportă realmente; este cazul salariaţilor, al oamenilor de litere, de artă şi de ştiinţă ş.a., când se realizează incidenţa directă, în foarte multe cazuri însă, persoana care plăteşte impozitul îl recuperează parţial sau total de la alte persoane cu care intră în raporturi economice. Aşa de pildă, negustorul trece asupra cumpărătorilor diferite impozite indirecte (pe consumaţie), incluzându-le în preţul de vânzare. Aceasta este incidenţa indirectă, adică rezultatul r.i. Echitatea fiscală cere ca persoana care plăteşte impozitul statului să-l şi suporte în mod real. De modul cum se suportă realmente impozitele depinde îndeplinirea a două cerinţe fundamentale ale impozitelor: o cerinţă de etică, de echitate, care priveşte repartiţia impozitelor între diferitele categorii de cetăţeni, şi o cerinţă de ordin economic naţional, prin aceea că ele nu trebuie să stânjenească mersul vieţii economice, atacând capitalul de producţie într-o întreprindere şi provocând avantajarea de fapt a altor întreprinderi. Transmiterea sarcinii fiscale se realizează cel mai uşor în cazul impozitelor indirecte, deoarece ele se varsă de către întreprinzători la bugetul statului, iar aceştia din urmă le adaugă la preţul mărfurilor şi le transferă asupra cumpărătorilor. R. poate avea loc în anumite limite şi la unele impozite directe pe venit şi pe avere. Referindu-se la r.i., David Ricardo spunea: „Cei ocupaţi în sfera productivă suportă din salariu nu numai impozitele directe stabilite asupra veniturilor lor şi taxele de consumaţie la bunurile de consum, ci şi o parte din impozitele directe ale proprietarilor, în virtutea repercusiunii impozitelor" („Opere alese“, voi. I, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1959, p. 177). Principalele căi de transferare a sarcinilor fiscale de către întreprinzători asupra altor persoane sunt: adăugarea la preţul de vânzare a mărfurilor sau la tarifele serviciilor a impozitelor indirecte şi recuperarea lor de la cumpărători; achiziţionarea, când piaţa permite, de materii prime, materiale, combustibil etc. la preţuri mici, ceea ce face posibilă transpunerea impozitului asupra cumpărătorilor etc. Transferarea impozitelor plătite de unele persoane asupra altora poate fi parţială sau totală, aceasta depinzând de condiţiile fiecărui subiect impozabil, de impozitul de plată, de locul şi de timpul când se încasează impozitele, de gradul de concentrare a producţiei, de raportul dintre 260 REP cerere şi ofertă, de gradul de mecanizare şi de automatizare a producţiei, de măsura în care este ocupată forţa de muncă, de felul mărfurilor supuse vânzării etc. R.i. conduce la înrăutăţirea condiţiilor de trai al populaţiei. Prin r.i., sarcinile fiscale ale patronilor sunt mult uşurate sau chiar desfiinţate. V. şi suportatorul impozitului. REPORT 1. Operaţiune de bursă constând în cumpărarea de către bancă, pe bani gata, a unor titluri (acţiuni, efecte publice) care circulă în comerţ, cu obligaţia de răscumpărare, la acelaşi curs, pe care şi-o ia vânzătorul, pentru un termen scurt. R. comportă astfel două operaţiuni executate concomitent de către cumpărătorul reportat, şi anume: o vânzare casa şi o nouă cumpărare a aceloraşi valori predabile la un nou termen (scurt), menţinându-şi astfel poziţia de cumpărător. R. creează disponibilităţi speculanţilor de bursă şi asigură băncilor plasarea temporară a resurselor disponibile, din care realizează dobânzi superioare faţă de cele obişnuite. Operaţiunile de r. creează posibilitatea unor intervenţii bancare în activitatea burselor şi stimulează speculaţiile de bursă. 2. Diferenţă în plus între cursul la termen al unei valute şi cursul la vedere al aceleiaşi valute pe piaţa valutară respectivă. De regulă, mărimea r. este determinată de deprecierea valutei respective într-o măsură mai mare sau mai mică decât dobânda ce se cuvine pentru intervalul de timp până la termen. R. este definit şi ca fiind dobânda mai mică percepută pe piaţa monetară din ţara emitentă a valutei, în raport cu cea de pe alte pieţe. în finanţe-contabilitate, r. reprezintă operaţiunea de trecere a totalului cumulat al sumelor de pe pagina precedentă pe pagina următoare a fişei de cont, a registrului sau a unei lucrări oarecare din sistemul informaţional economic. V. şi deport; discont; operaţiuni valutare; operaţiuni valutare la termen. REPRECIERE MONETARĂ, creştere a cantităţii de metal preţios a unităţii monetare, astăzi, creşterea puterii de cumpărare a monedei unei ţări pe plan naţional şi internaţional, ridicarea cursului monedei naţionale. V. şi depreciere monetară; devalorizare monetară; inflaţie. REPREZENTANT, persoană (mijlocitor) pe care o firmă producătoare (comercială, financiară sau o instituţie de credit) o împuterniceşte să încheie tranzacţii în numele ei, în condiţii cât mai convenabile. R. nu răspunde faţă de firmă decât în condiţiile şi în limitele stabilite de firma pe care o reprezintă. REPREZENTANŢĂ A CLUBURILOR DE „PROTECŢIE Şl INDEMNIZAŢIE", instituţie sau societate de asigurări care, din împuternicirea acestor cluburi, participă la stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor întâmplărilor petrecute în limita teritoriului ţării sale, de nava de care răspund armatorii din cluburile respective. în mod concret, trebuie să se stabilească aspecte de ordin legal ale întâmplării, scop în care se fac investigaţii printre membrii echipajului sau alte persoane interesate. Dacă împrejurările o impun, se iau depoziţii ale echipajelor prin organele oficiale, urmând ca acestea să fie folosite în acţiunile judecătoreşti care vor urma. De menţionat că societatea de asigurări acţionează ca reprezentantă a cluburilor de „protecţie şi indemnizaţie**, procedând la stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor întâmplărilor petrecute în limita teritoriului ţării noastre de nave de care răspund armatorii membri ai acestor cluburi. REPREZENTANTĂ A SOCIETĂTII STRĂINE DE ASIGURĂRI Şl REASIGURĂRI , instituţie cu profil de asigurări şi reasigurări care lucrează în România pentru societăţi de asigurări şi de reasigurări din străinătate. Societăţile de asigurări şi de reasigurări din străinătate şi asociaţiile asigurătorilor străini pot înfiinţa în România reprezentanţe în concordanţă cu prevederile legale şi dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe: să aibă personalitate juridică în ţara de origine, să fi desfăşurat o activitate în domeniul asigurărilor în ultimii zece ani şi să nu se afle în stare de încetare de plăţi sau faliment ori în alte asemenea situaţii; să depună la o unitate bancară din România o garanţie în numerar echivalentă cu limita RES 261 minimă a capitalului prevăzut a fi vărsat la constituirea societăţilor de asigurări; să obţină, în prealabil, avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (v.). Reprezentanţele înfiinţate în România pot încheia numai contracte de asigurări şi contracte de reasigurări cu persoane juridice sau persoane fizice străine ori pentru bunuri proprietate a acestora, precum şi contracte de reasigurări cu societăţi de asigurări-reasigurări şi cu societăţi de reasigurări româneşti. Reprezentanţele societăţilor de asigurări şi reasigurări străine sunt obligate să prezinte Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, până la data de 15 aprilie a anului următor, situaţiile financiare anuale, pe care le transmit societăţilor din ţările de origine. REPRODUCŢIE, reluarea, reînnoirea şi repetarea continuă a procesului de producţie (producţie, repartiţie, circulaţie şi consum). R. cuprinde reproducerea produsului naţional brut, a forţei de muncă şi a relaţiilor de producţie şi poate fi: r. lărgită, când reluarea procesului de producţie se face permanent în proporţii sporite, şi r. simplă, când procesul de producţie se reia în aceeaşi proporţie. RESCADENŢAREA CREDITELOR, revederea şi reeşalonarea ratelor şi scadenţelor creditelor. R.c. se face de către bancă pe baza cererii justificate a unităţii economice şi cu condiţia prezentării de către aceasta a măsurilor care să asigure rambursarea creditelor rescadenţate. R.c. nu se aprobă de către unităţile bancare când nerambursarea creditelor la scadenţă se datorează unor cauze subiective; în aceste cazuri, persoanele cu funcţii de conducere din întreprinderi sunt pasibile de sancţiuni. RESCONT, sumă de bani egală cu dobânda cuvenită unei bănci pentru achitarea anticipată a unei poliţe deja scontate (v.), inclusiv comisionul perceput de bancă pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de operaţiunea de rescontare. V. şi rescontare; scont; scontare. RESCONTARE 1. Scontarea la banca centrală a unei poliţe care anterior a fost scontată. 2. Operaţiune prin care o bancă vinde altei bănci, înainte de scadenţă, cambii (v.) aflate la ordinul său, pentru a intensifica rotaţia capitalului şi în vederea lărgirii plasamentului. Efectuarea r. unei cambii la o bancă de emisiune necesită existenţa a minimum trei semnături, iar scadenţa trebuie să fie la un termen scurt. Prin r. se naşte pentru banca rescontatoare angajamentul cambial al giranţilor în genere, întrucât banca nu face altceva decât să gireze din nou efectele scontate de ea. Banca centrală (de emisiune) care face r. încasează o taxă de rescontare. RESCONTATOR, instituţie bancară centrală care efectuează operaţiuni de rescontare. V. şi rescont; rescontare; scont; scontare. RESPONSABIL CU MUNCA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, persoană încadrată în muncă la organizaţiile de stat, cooperatiste şi private, care - concomitent cu îndeplinirea sarcinilor la unitatea la care este încadrat - îndeplineşte şi anumite atribuţii pentru societatea de asigurări pe bază de mandat strict personal şi netransmisibil. R. cu m. societăţii de asigurări primeşte o împuternicire de lucru scrisă sau o legitimaţie-delegaţie (aceasta în situaţia în care activează în afara unităţii la care lucrează). R. cu m. societăţii de asigurări contractează diferite asigurări facultative de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă, încasează primele respective de asigurare şi le depune în contul asigurătorului. Pentru munca prestată, r. este remunerat cu o taxă de mandat reprezentând 5-12% din primele de asigurare încasate, în funcţie de felul asigurărilor. Din suma astfel cuvenită, minimum 50% revine unităţii la care este încadrat r. şi până la 50% se acordă ca stimulent personal. REST, sumă de bani care se restituie persoanei atunci când face o plată cu monede sau bancnote ce însumează mai mult decât suma datorată. 262 RES RESTANT, întârziat la o plată până la termenul legal, scadent. RESTANŢĂ DE PLATĂ, sumă din impozite, taxe, prime de asigurări etc. neachitată până la scadenţă de unităţile economice de stat, cooperatiste, private şi de populaţie, care se încasează pe cale administrativă, asupra ei aplicându-se majorări corespunzătoare de întârziere. RESTITUIRE , înapoiere a unei sume de bani, a unui impozit plătit în plus, a unui credit ajuns la scadenţă. ♦ R. impozitelor şi taxelor, înapoierea sumei aferente acelor impozite şi taxe care au fost încasate greşit sau într-un cuantum mai mare decât cel datorat, ca urmare a micşorării venitului, a averii ori datorită dispariţiei bunului impozabil sau taxabil. în unele cazuri, r.i. şi a t. se operează ca urmare a unor măsuri sociale, economice şi chiar politice. R. se face din bugetul statului pe baza unei cereri înaintate de plătitor la organele financiar-bancare, care trebuie avizată în următoarele condiţii: "persoanele juridice şi fizice plătitoare să depună cererea până la expirarea termenului de prescripţie extintivă (trei ani pentru persoanele fizice şi un an şi şase luni pentru persoanele juridice); "să facă dovada, pe baza normelor juridice în vigoare, că sumele plătite ca impozite, taxe etc. nu se cuveneau bugetului statului deoarece s-a plătit mai mult decât era obligaţia de plată; "suma cerută la restituire să fi fost achitată efectiv în contul bugetului de stat. R.i. şi a t. se poate cere în decurs de un an de la data comunicării plusului şi se aprobă de către directorii administraţiilor financiare, şefii circumscripţiilor şi serviciilor financiare. R. se face din încasările anului curent, de la aceleaşi subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a veniturilor. Dacă titularii cererilor de r. au de făcut plăţi pe anul curent, atunci se poate proceda la compensarea corespunzătoare a sumelor. ♦ R. primei de asigurare, operaţiune financiară întâlnită în asigurările facultative şi în cele maritime, prin care asigurătorul, potrivit legii sau contractului, este obligat ca, în anumite împrejurări, să restituie asiguratului, parţial sau total, prima de asigurare încasată sau să nu mai pretindă plata primei respective. R.p. de a. poate avea loc când asiguratul nu respectă, la un moment dat, prevederile contractului de asigurare, deşi în contract este prevăzută această măsură, când transportul mărfurilor sau al persoanelor nu a mai avut loc sau când marfa a fost asigurată din eroare la doi asigurători distincţi etc. RESTITUIREA TAXELOR DE TIMBRU, înapoierea taxelor de timbru plătite pe baza aprobărilor organelor financiare sau judecătoreşti, după caz. R. se obţine pe baza documentului original de plată a taxei şi a unei comunicări din partea organului însărcinat cu prestarea serviciului pentru care s-a efectuat plata, din care să rezulte identitatea documentului de plată, condiţiile de fapt şi textul legal care îndreptăţeşte restituirea. Comunicarea cuprinde şi o certificare din care să rezulte numărul, seria, data şi organul emitent al documentului de plată, suma totală ce s-a plătit cu acel document, suma ce urmează a fi restituită şi faptul că s-a făcut menţiunea corespunzătoare privind restituirea pe documentul de la dosar. R.t. de t. are loc în următoarele cazuri: "când cererea de restituire fiind greşit introdusă la instanţă; "retragerea cererii de către reclamant înainte de a se fi început pregătirea rezolvării litigiului; "când s-a plătit în total sau în parte, fară să existe obligaţia legală sau când s-a plătit o sumă mai mare decât cuantumul legal. Potrivit Legii nr. 146/1997, sumele achitate ca taxe judiciare de timbru se restituie la cererea petiţionarului, în următoarele cazuri: "când taxa plătită nu era datorată; ■când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; "când acţiunea sau cererea rămâne fară obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale; "când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat; «când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă. Taxele de timbru nu se restituie dacă părţile renunţă la acţiune sau cererea introdusă. Taxele nu se restituie pentru serviciile efectiv prestate de notariatele de stat, chiar dacă plătitorul nu se mai foloseşte de actul întocmit sau serviciul prestat. Nu se restituie taxele judiciare de timbru plătite pentru cereri sau acţiuni anulate ca insuficient timbrate. Taxele percepute prin anulare de timbre fiscale mobile nu se mai pot restitui. Dacă soţii se împacă sau retrag cererea de divorţ se restituie jumătate din taxă. Dreptul de restituire se prescrie în termen RES 263 de un an de zile de la data plăţii. întreruperea cursului prescripţiei are loc numai prin înregistrarea cererii de restituire. Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data naşterii sale. RESTITUTIO IN INTEGRUM (lat ), repunere în situaţia anterioară a persoanei ale cărei drepturi au fost încălcate prin emiterea unui act juridic. Repararea integrală a prejudiciilor materiale şi morale create unei persoane. RESTRICŢII VALUTARE , măsuri restrictive luate de stat în vederea influenţării pieţei valutare şi a cursurilor valutare. R.v. se referă la vânzarea-cumpărarea liberă a aurului, a valutelor străine, la efectuarea operaţiunilor valutare cu scopul de a micşora deficitul balanţei de plăţi şi în vederea menţinerii cursului valutar. R.v. se aplică, de regulă, simultan cu alte măsuri protecţioniste tarifare şi netarifare. R.v. cuprind următoarele măsuri: "controlul cantitativ asupra importului, care implicit micşorează volumul plăţilor valutare; "aplicarea de taxe şi de suprataxe vamale asupra importului; "crearea în mod obligatoriu de rezerve valutare anticipate; "trecerea asupra statului a anumitor activităţi de comerţ exterior; "alte măsuri. în domeniul comerţului invizibil, r.v. constau în limitarea alocaţiilor valutare pentru călătorii în străinătate, limitarea transferului în străinătate al veniturilor cuvenite cetăţenilor străini etc. Aplicarea de r.v. într-o ţară generează contramăsuri din partea altor ţări. Valuta străină se pune la dispoziţia persoanelor solicitatoare la cursul oficial, în vederea efectuării anumitor operaţiuni cu străinătatea, numai cu aprobarea organelor valutare. RESURSE 1. Mijloace de existenţă a unei persoane. 2. Elemente ale bogăţiei unei naţiuni. 3. Totalitatea mijloacelor băneşti sau financiare necesare realizării unor anumite obiective economice, social-culturale etc. De exemplu, r. întreprinderii, ale bugetului de stat etc. Nu trebuie să se confunde noţiunea de r. cu aceea de surse; r. este mijlocul concret, iar sursa este providenţa, izvorul, originea. ❖ R. asimilate celor proprii, mijloace materiale şi băneşti minime şi permanente (datorii) aparţinând terţelor persoane fizice şi juridice, existente la unităţile economice şi pe care acestea le folosesc la fel ca pe resursele proprii. V. şi pasive stabile. ♦ R. bancare, totalitatea mijloacelor băneşti aflate la dispoziţia băncilor, pe care acestea le folosesc în operaţiuni de credit şi în alte operaţiuni. Caracterul, structura izvoarelor şi mişcarea resurselor bancare sunt determinate de natura orânduirii social-economice a societăţii şi de obiectul de activitate al băncilor (de emisiune, comerciale, de investiţii, ipotecare, agricole ş.a.). R.b. au ca principale izvoare: fondurile proprii ale băncilor, rezervele băneşti ale bugetului de stat, mijloacele băneşti temporar disponibile ale întreprinderilor, ale cooperativelor, precum şi emisiunea bănească. R.b. sunt repartizate pentru creditarea pe termen scurt, pentru creditarea pe termen lung şi pentru finanţarea nerambursabilă a investiţiilor. ❖ R. bugetare, mijloace băneşti cuprinse în bugetul de stat ca venituri; ele provin de la unităţile de stat, cooperatiste, private şi de la populaţie. ❖ R. destinate finanţării investiţiilor, mijloace băneşti constituite pe baza planului de finanţare şi de creditare a investiţiilor, din sumele aferente amortizării mijloacelor fixe, din profit, din alte resurse proprii, din credite bancare şi din alocaţii de la bugetul de stat. Unităţile economice depun resursele proprii pentru finanţarea investiţiilor la unităţile bancare în raza cărora îşi au sediul. ♦> R. economice, totalitatea elementelor materiale, umane, monetare etc. care pot fi mobilizate şi utilizate în procesul reproducţiei sociale. ❖ R. extraordinare, r. la care statul apelează în situaţii excepţionale, când r. curente nu pot face faţă cheltuielilor. R.e. cuprind: împrumuturile de stat interne şi externe, emisiunea de bani de hârtie, ajutoarele şi donaţiile primite din străinătate etc. ❖ R. financiare, mijloace băneşti care se află la dispoziţia statului, a unităţilor economice de stat, cooperatiste, private, a instituţiilor etc. şi care se folosesc pentru efectuarea cheltuielilor, pentru constituirea diferitelor fonduri şi pentru formarea rezervelor. R.f. se formează din acumulările băneşti şi sunt de stat, cooperatiste şi private. în r.f. de stat se cuprind resursele aflate la dispoziţia statului şi resursele aflate la dispoziţia unităţilor economice şi instituţiilor de stat. ❖ R.f. ale unităţilor 264 RES administrativ-teritoriale, r. care se constituie din impozite, taxe şi alte venituri fiscale, din venituri nefiscale, din venituri din capital, din cote şi sume defalcate (v.) din unele venituri ale bugetului statului, din cote adiţionale la unele venituri ale bugetului statului şi ale bugetelor locale, din transferuri cu destinaţie specială de la bugetul statului şi din venituri cu destinaţie specială. ❖ R.f. centralizate, r. care se concentrează în cea mai mare măsură în bugetul statului şi care cuprind încasările din impozitul pe profit, taXa pe valoarea adăugată, vărsăminte din profit, încasări din contribuţiile pentru asigurările sociale, încasări de impozite de la cooperative şi de la populaţie, prime de asigurare, încasări de la Loteria Naţională etc. ❖ R.f. descentralizate, r. constituite din beneficiile aflate la dispoziţia unităţilor economice şi provenite din realizarea producţiei, executări de lucrări şi prestări de servicii, active circulante, amortismente, creşterea pasivelor stabile, chirii încasate etc. R.f. ale cooperativelor sunt, în principiu, aceleaşi ca la unităţile economice de stat. Principala parte a r.f. este destinată dezvoltării producţiei, ştiinţei şi tehnicii, pregătirii personalului şi ridicării nivelului de viaţă a poporului. ♦ R. financiare externe, mijloace financiare procurate din afara graniţelor ţării cu scopul de a contribui la creşterea economică sau la acoperirea unor cheltuieli urgente ale ţării. ❖ R. financiare publice, r. ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice. Constituirea r.f.p. se realizează pe seama impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi veniturilor nefiscale, prelevate de la persoane juridice şi fizice, cu luarea în considerare a potenţialului lor economic şi a altor criterii prevăzute prin legislaţie. Dimensionarea cheltuielilor publice şi repartizarea acestora pe destinaţii şi pe ordonatori de credite se efectuează în concordanţă cu obiectivele strategiei de dezvoltare economică şi socială a ţării şi cu priorităţile imediate stabilite de autorităţile publice competente. Utilizarea r.f.p. se face cu respectarea strictă a legii, în condiţii de eficienţă economico-socială. R.f.p. se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom, în condiţiile asigurării echilibrului financiar. Resursele şi cheltuielile reflectate în bugetele de mai sus, cumulate la nivel naţional, formează resursele financiare publice totale, respectiv cheltuielile publice totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugetele respective, evidenţiază mărimea efortului financiar public, pe anul respectiv, starea de echilibru sau de dezechilibru, după caz. Constituirea, păstrarea şi utilizarea r.f.p. se controlează de către Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor şi alte organe de specialitate. ♦ R. împrumutate, mijloace băneşti şi materiale existente la unităţile economice, procurate pe calea împrumuturilor bancare şi folosite pentru executarea unor lucrări de investiţii, pentru procurarea unei părţi din activele circulante etc. ❖ R. ordinare, r. la care statul recurge în mod obişnuit în condiţii normale şi care se încasează cu regularitate la bugetul public naţional. R.o. cuprind veniturile bugetare cu caracter fiscal, cele cu caracter nefiscal, contribuţiile pentru asigurările sociale etc. ❖ R. proprii, mijloacele materiale şi băneşti existente la dispoziţia unităţilor economice, procurate iniţial prin finanţare de la bugetul de stat, din acţiuni şi, în anii următori, pe calea autofinanţării. R.p. constituie majoritatea considerabilă din totalitatea resurselor existente în unităţile economice. V. şi autofinanţare. RESURSE DE CREDITARE, capitaluri proprii şi alte capitaluri atrase din care băncile acordă diferite categorii de credite. R. proprii, r. formate de capitalul subscris de acţionari, din profitul repartizat pe fondurile de rezervă sau de risc. în general, capitalul propriu este de dimensiuni reduse faţă de cifra de afaceri şi reprezintă, de regulă, o garanţie pentru deponenţi. Cea mai mare parte a capitalului propriu este imobilizată în bunuri mobiliare şi imobiliare -terenuri, clădiri, autovehicule, maşini de calcul, calculatoare, ghişee etc. Capitalul propriu poate creşte şi prin emiterea de noi acţiuni şi obligaţiuni. Resurse atrase, r. formate din depunerile agenţilor economici şi ale populaţiei de capitaluri temporar disponibile. Cea mai mare parte a capitalului de împrumut provine din depunerile populaţiei la vedere sau pe termen; de aceea, băncile stimulează aceste depuneri prin dobândă. Băncile pot fi concurate în atragerea capitalului disponibil de la populaţie de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni şi de către RET 265 Tezaur prin acordarea de dobânzi mai mari la depunerile făcute. Mărimea depozitelor la bănci depinde de nivelul veniturilor populaţiei, de securitatea depunerilor şi de dobânda acordată. Securitatea depunerilor are la bază reputaţia băncii, felurile şi calitatea serviciilor prestate de bancă. Practica bancară cunoaşte trei feluri de depozite de capitaluri, şi anume: depozite la vedere, depozite cu preaviz şi depozite la termen. Depozitele la vedere cuprind majoritatea capitalurilor depuse la bănci. Din aceste depozite depunătorii pot retrage oricând capitalul depus. Numai pentru sumele mari care se retrag este necesar un preaviz de 24 de ore. Depozitele cu preaviz au o utilizare mai restrânsă. Din aceste depozite, depunătorii pot retrage capital numai dacă avizează banca într-un anumit timp, stabilit la efectuarea depunerii, care poate fi de 5-10 zile sau mai mult, potrivit convenţiei încheiate. Depozitele la termen sau la scadenţă sunt acelea care se efectuează pentru perioade fixe, începând de la o lună până la cinci ani. Nivelul dobânzii depinde de felul depozitelor şi de dobânda pieţei. O altă resursă de creditare o constituie soldurile creditoare ale conturilor curente, adică disponibilităţile nefolosite existente în aceste conturi o perioadă mai mare sau mai mică şi pe care băncile le folosesc pentru acordări de credite. O altă resursă de creditare o reprezintă rescontul la Banca Naţională a României. în vederea folosirii fondurilor bancare imobilizate în operaţiunile de scont, băncile folosesc rescontul la Banca Naţională a României sau la băncile comerciale. După epuizarea resurselor menţionate mai sus, băncile pot să ceară şi să primească refinanţare (v.) de la Banca Naţională a României, în care scop aceasta poate recurge, în ultimă instanţă, la emisiune de monedă. V. şi scont; rescont. RETENŢIE, reţinere şi păstrare în gaj de către creditor a unui bun al debitorului până în momentul când acesta îşi achită complet datoria. RETRAGERE A BANILOR DIN CIRCULAŢIE, operaţiune prin care o anumită sumă de bani este retrasă din arterele circulaţiei. Când încasările în numerar acoperă plăţile zilei şi se completează soldul numerarului din casa de circulaţie până la plafonul stabilit, diferenţa se varsă automat la fondul de rezervă existent pe lângă filialele şi sucursalele bancare, aceasta reprezentând de fapt o retragere de numerar din circulaţie. Simultan pot avea loc, la diferite unităţi bancare, atât retrageri, cât şi emisiune de numerar; situaţia definitivă nu poate fi cunoscută decât de centrala băncii care exercită controlul asupra masei monetare aflate în circulaţie. RETRAGERE DE CREDITE BUGETARE, operaţiune de verificare efectuată de ordonatorii principali de credite, prin care se poate constata existenţa la ordonatorii subordonaţi a unor credite, bugetare disponibile, datorate nerealizării sau suspendării anumitor acţiuni. în baza constatărilor se emite o dispoziţie bugetară de retragere a creditelor bugetare. RETRAGEREA AUTORIZAŢIEI BĂNCILOR, hotărâre a Băncii Naţionale a României de a retrage autorizaţia de funcţionare unei bănci sau filiale româneşti ori unei filiale sau sucursale a unei bănci străine la cererea băncii, ca sancţiune sau pe baza unuia dintre următoarele motive: "banca nu a început operaţiunile pentru care a fost autorizată în termen de un an de la primirea autorizaţiei sau nu şi-a exercitat de mai mult de şase luni activitatea de acceptare de depozite; "autorizaţia a fost obţinută pe baza unor declaraţii false sau prin orice alt mijloc ilegal; "acţionarii au decis să dizolve sau să lichideze banca; "a avut loc o fuziune sau o dizolvare a băncii; "autoritatea competentă din ţara în care are sediul banca străină care a înfiinţat o sucursală în România i-a retras acesteia autorizaţia de a desfăşura activităţi bancare; ■s-a retras autorizaţia băncii a cărei filială este. Hotărârea de retragere a autorizaţiei se publică în Monitorul Oficial al României. Din acel moment se interzice băncii, filialei sau sucursalei angajarea oricărei operaţiuni financiar-bancare. RETRAGEREA AUTORIZAŢIEI DE FUNCŢIONARE A SOCIETĂŢILOR DE ASIGURĂRI, r. de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a autorizaţiei de funcţionare 266 ret a asigurătorilor în cazul în care aceştia nu au început să desfăşoare activitatea de asigurări în termen de 12 de la data eliberării autorizaţiei sau dacă încetează să lucreze o perioadă de 12 luni consecutive. împotriva deciziei de retragere a autorizaţiei de funcţionare, asigurătorul poate face plângere la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la comunicare. V. şi autorizarea de constituire a asigurătorilor; autorizaţia de funcţionare a asigurătorilor; Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. RETROCEDENT, partea care intervine în retrocesiune (v.) şi care, în schimbul unei prime, se reasigură la rândul său la o altă societate de asigurări mai puternică. RETROCESIONAR, parte care intervine în retrocesiune (v.) şi care, în schimbul primelor încasate, preia o parte din riscurile, din valorile şi din sumele asigurate. RETROCESIUNE, RETROCEDARE, o nouă reasigurare încheiată de un reasigurator, prin care acesta transmite o parte din răspunderea preluată prin contractul de reasigurare unei alte instituţii sau societăţi de asigurări (reasigurări). Prin r. se realizează o mai bună dispersare a riscurilor, permiţându-se fiecărei instituţii sau societăţi de asigurări (reasigurări) să reţină din răspundere numai partea pe care o va putea acoperi cu certitudine. R. se realizează de regulă cu participarea unor instituţii şi societăţi de asigurări din diverse ţări. Uneori, prin r., riscurile asigurate se pot întoarce în ţara în care au fost asigurate iniţial, motiv pentru care unele societăţi de asigurări stipulează în contractele de reasigurare pe care le încheie clauza „fară dreptul de retrocesiune**. Prin urmare, în r. intervine retrocedentul (v.), respectiv partea care cedează printr-un nou contract de reasigurare o parte din răspundere, şi retrocesionarul (v.), adică partea care, în schimbul primelor de reasigurare încasate, preia o parte din răspunderea asumată de retrocedent. V. şi reasigurare. REŢEA NAŢIONALA DE COMERCIALIZARE A TITLURILOR FINANCIARE, totalitatea instituţiilor bancare, financiare şi a agenţilor autorizaţi legal să efectueze tranzacţii cu titluri financiare, direct sau prin mijlocirea bursei de valori. REŢINERE, partea dintr-un risc (dintr-o asigurare) pe care societatea iniţială de asigurări o reţine pe contul său propriu. REŢINERE DIN SALARIU, v. POPRIRE. REVALORIZAREA BANILOR 1. Operaţiune legală de revenire a monedei naţionale la paritatea pierdută şi de întărire a cursului.oficial în raport cu alte valute. 2. Operaţiune de modificare a cursului oficial al valutelor în sensul majorării valorii paritare. 3. Restabilire (ridicare) a conţinutului în aur şi, respectiv, a cursului oficial al valutei naţionale în raport cu aurul sau cu o altă valută, în urma unui proces de depreciere (inflaţionist). R. constă în „scumpirea** valutei naţionale în raport cu alte valute; este o metodă folosită pentru stăvilirea creşterii inflaţioniste a preţurilor şi pentru restabilirea puterii de cumpărare a banilor la nivelul anterior inflaţiei. Ea poate fi folosită când inflaţia nu s-a agravat încă şi dacă există o bună situaţie economică şi financiară în ţară. Pe calea r.b. sunt păgubiţi debitorii, deoarece la scadenţă ei trebuie să-şi achite datoria în monedă mai scumpă. R.b. se determină astfel: în care: Rb = revalorizarea banilor; Pv = paritatea valutară veche; Pn = paritate valutară nouă. REV 267 REVERS, partea inversă (opusă) a unei monede. REVERSIBILITATEA IMPOZITELOR, fenomen economico-financiar potrivit căruia ceea ce persoanele fizice plătesc statului ca impozite, taxe etc. revin, pe diferite căi, tot populaţiei prin acţiuni economice, social-culturale (învăţământ, ocrotirea sănătăţii, asistenţă socială etc.), într-o măsură de câteva ori mai mare. REVIZIE, activitate de control cu caracter de repetare, care constă în revederea şi în verificarea diferitelor documente referitoare la operaţiunile economice efectuate anterior. R. se face cu scopul de a examina felul în care s-au transpus în viaţă recomandările controlului anterior. De regulă r. se face de către organele ierarhic superioare asupra organelor subordonate. ♦ R. documentară (contabilă), formă importantă a controlului economic postoperativ, procedeu prin care se certifică realitatea conturilor unui agent economic, se formulează o opinie profesională privind sinceritatea conducerii contabilităţii în mod corect, exact şi la timp, cu respectarea reală a operaţiunilor economice în conturi, care stau la baza stabilirii situaţiei economico-financiare a agenţilor economici. în domeniul controlului economic, revizia constituie o anumită formă de verificare a activităţii financiare şi economice a întreprinderii, în scopul stabilirii justeţei şi legalităţii activităţii ei. R.d. constă în verificarea sistematică a activităţii financiare şi economice a întreprinderilor, bazată pe acte originale şi pe înregistrări contabile. Sarcinile de bază ale r.d. sunt: "verificarea legalităţii operaţiunilor efectuate de întreprindere, pentru a stabili măsura în care a fost respectată disciplina financiară şi bugetară; ■lupta împotriva delapidărilor; "verificarea organizării contabilităţii, a legalităţii documentelor şi a înregistrărilor contabile; "verificarea evidenţei materialelor; "verificarea asigurării întreprinderii cu active circulante proprii şi asimilate lor. Documentul principal pentru verificarea situaţiei financiare a întreprinderilor îl constituie bilanţul cu anexele sale. Rezultatele financiare se verifică pe baza datelor din contul „Profit şi pierderi**, a datelor din contabilitatea analitică şi a documentelor primare. V. şi control economic. ♦ R. periodică, lucrare de reparaţie executată la un mijloc fix după o anumită perioadă de lucru sau după fabricarea unei anumite cantităţi de produse, când necesită o verificare totală sau numai a părţilor lui esenţiale (supuse unei uzări mai rapide). Operaţiunea constă în demontarea totală sau parţială a utilajelor, pentru a li se înlocui piesele uzate sau stricate, şi în remontarea lor. Cheltuielile ocazionate de r.p. se acoperă ca şi cele ocazionate cu reparaţiile capitale şi curente, prin includerea lor în costurile produselor fabricate de întreprindere. Prin caracterul lor periodic, cheltuielile pentru r.p. se pot prelimina. REVIZOR DE GESTIUNE, persoană specializată care are drept atribuţii inventarierea şi controlul gestiunilor din organizaţiile comerciale; îşi desfăşoară activitatea sub conducerea compartimentului financiar-contabil. Activitatea r. de g. se desfăşoară pe baza programului anual de control, aprobat de conducătorul unităţii comerciale. R. de g. are ca atribuţii: ■inventarierea faptică a stocurilor de valori materiale şi băneşti, verificarea legalităţii şi realităţii înregistrării operaţiunilor de intrare, utilizare şi ieşire a valorilor; "controlul felului în care sunt conservate valorile materiale; "regularizarea diferenţelor etc. R. de g. este obligat să sesizeze conducerea unităţii verificatoare despre deficienţele constatate şi, în consecinţă, să propună măsuri pentru remedierea lor. Totodată, el trebuie să ceară şi să primească angajamente scrise de la gestionarii în cauză, pentru recuperarea pagubelor etc. Semestrial şi anual, organizaţiile comerciale informează organele controlului financiar intern din organizaţia ierarhic superioară asupra activităţii desfăşurate de r. de g. REVIZOR VAMAL, persoană oficială, cu o calificare ridicată, care este împuternicită să analizeze, să măsoare şi să cântărească mărfurile supuse taxelor vamale; de asemenea, r.v. verifică identitatea dintre documentele vamale şi mărflirile care se exportă sau se importă. V. şi regim vamal. 268 REV REVIZUIREA DECIZIEI DE PENSIONARE, operaţiune ce este în competenţa şi se efectuează de către comisia emitentă a deciziei de pensionare sau de către comisia superioară şi prin care, constatându-se că s-au strecurat erori în determinarea cuantumului pensiei, se fac îndreptările cuvenite. Deoarece decizia de pensionare este un act administrativ, ea poate oricând să fie revizuită şi deci revocată de către comisia care a emis-o, dacă - desigur - se descoperă erori în stabilirea pensiei. R.d. de p. presupune modificarea sau anularea ei şi emiterea unei noi decizii. Comisiile revizuiesc deciziile de pensionare la sesizarea şefilor oficiilor de asigurări sociale şi pensii, a organelor de îndrumare şi control ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi a oricărei persoane interesate. Dacă r.d. de p. se face de către comisia de stabilire a pensiilor, pensionarul poate folosi calea obişnuită de contestare a felului cum i s-a determinat pensia. V. şi decizia de pensionare. REVIZUIREA IMPOZITULUI, cale de atac, operaţiune prin care se solicită şi se revede modul cum un organ fiscal a calculat impozitul persoanelor fizice şi juridice. R. se efectuează pe baza cererii de revizuire înaintate de plătitorii de impozit la direcţiile generale ale finanţelor publice şi ale controlului financiar de stat din judeţele şi din municipiul Bucureşti. Cererea de revizuire motivată şi însoţită de acte doveditoare trebuie făcută în scris, în termen de 20 de zile de la data primirii de către plătitor a înştiinţării de plată. Organele financiare judeţene şi ale Capitalei au obligaţia ca, în decurs de 30 de zile de la data înregistrării cererii de revizuire, să se pronunţe printr-o decizie motivată, care se comunică plătitorului de impozit. Pe perioada r.i. se calculează majorări de întârziere. Impozitul plătit între timp în plus se restituie sau se compensează. Impozitul rămas de plată după soluţionarea cererii de revizuire trebuie plătit în termen de cinci zile. Cererile de revizuire suportă o taxă de timbru de 2% din suma impozitului cerută să fie revizuită. împotriva deciziei date de organul judeţean (municipal) se poate face contestaţie la Ministerul Finanţelor. V. şi contestaţie; compensarea impozitului. REVIZUIREA MEDICALĂ A PENSIONARILOR DE INVALIDITATE, reexaminarea periodică a stării de sănătate şi a capacităţii de muncă a persoanelor invalide de către comisiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, organizate în cadrul direcţiilor judeţene de muncă şi protecţie socială. Sunt supuşi r.m. persoanele invalide de gradul I, II şi III, persoanele încadrate în muncă în urma unui accident de muncă, care au contractat boli profesionale sau care, din cauza stării lor, nu mai pot munci în condiţiile de la locurile de muncă avute anterior şi sunt încadrate în munci mai uşoare sau cu program redus. R. se poate face şi la cererea pensionarilor, cunoscut fiind faptul că este posibil ca oricând să se agraveze starea de sănătate, ceea ce poate justifica încadrarea într-un alt grad de invaliditate. R. se poate face însă numai până la împlinirea vârstei-standard de pensionare şi are loc la intervale de 6-12 luni, de către cabinetele de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, la termenele stabilite, iar concluziile acestei revizuiri se trimit comisiilor de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă; cabinetele respective ţin evidenţa dosarelor medicale ale pensionarilor. Neprezentarea din motive imputabile pensionarului la r.m. conduce la suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare. Pensionarii cu invaliditate ireversibilă, precum şi cei care au împlinit vârsta de 60 de ani, bărbaţii, şi 55 de ani, femeile, nu sunt supuşi revizuirii periodice a capacităţii de muncă; au vârsta mai mică cu până la 5 ani faţă de vârsta-standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare; în aceste cazuri, în decizia de pensionare se face menţiunea „nerevizuibil“ sau „definitiv". împotriva deciziei de încadrare sau neîncadrare într-un grad de invaliditate sau a deciziei de revizuire medicală emisă de comisia de expertiză medicală se poate face contestaţie la casa teritorială de pensii, în termen de 30 de zile de la comunicare. Decizia casei teritoriale de pensii dată în soluţionarea acestei contestaţii poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Decizia necontestată în termen este definitivă. V. şi comisia de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă; suspendarea pensiei. REZ 269 REVOCARE, încetarea valabilităţii unui contract cu acordul părţilor contractante. Un contract se poate revoca şi unilateral. REVOCAREA ACREDITIVULUI, contramandarea, reducerea sau desfiinţarea acreditivului. R.a. sau reducerea sumei acestuia are loc pe baza unei scrisori prezentate de plătitor la banca sa şi trimisă de către acesta la banca furnizorului care o predă acestuia în vederea acceptării, revocării sau reducerii acreditivului. La primirea consimţământului scris al furnizorului pentru revocarea sau reducerea sumei acreditivului, banca virează suma respectivă din contul acreditivului în contul plătitorului (unităţii economice cumpărătoare). Plăţile efectuate din acreditiv până la revocarea sau reducerea lui rămân valabile. V. şi acreditiv. REVOCAREA CECULUI, contramandarea cecului de către emitentul lui. Beneficiarul cecului revocat poate ridica pretenţii faţă de emitent sau faţă de giranţi. REVOCAREA DECIZIEI DE PENSIONARE, v. REVIZUIREA DECIZIEI DE PENSIONARE. REZERVA AFERENTĂ RISCURILOR NEEXPIRATE, parte din prima de asigurare necesară pentru acoperirea riscurilor care au fost asigurate în perioada de derulare a acordului şi care necesită încă să fie acoperite un timp după data expirării acordului de asigurare. V. şi reasigurare. REZERVA BANCARĂ OBLIGATORIE, parte din lichidităţile băncilor comerciale (10%) care se păstrează în mod obligatoriu în cont la Banca Naţională a României, constituind un instrument de garantare a operaţiunilor bancare şi un mijloc esenţial prin care B.N.R. veghează la asigurarea lichidităţii în economie. R.b.o. dezavantajează băncile, deoarece ea este o imobilizare de fonduri pentru care însă B.N.R. plăteşte o dobândă foarte mică. Cu toate că este restrictivă, r.b.o. este o pârghie (instrument) necesară, deoarece, în cazul în care o societate bancară ajunge în dificultate, recurge în final la B.N.R. Aceasta constituie şi un semnal de alarmă, deoarece înseamnă că banca respectivă a extins creditul mai mult decât îi permite r.b.o. - limita maximă până la care o bancă poate să multiplice împrumuturile. De aceea, r.b.o. este considerată printre cele mai puternice instrumente de control al expansiunii creditului. R.b.o. se poate crea şi în valută. REZERVA DE CATASTROFĂ, r. care se creează prin aplicarea lunară a unei cote de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acoperă riscuri catastrofale, până când fondul de rezervă atinge cel puţin nivelul reţinerii proprii sau 10% din acumularea răspunderilor asumate prin contractele ce acoperă riscuri catastrofale. R. de c. este destinată acoperirii despăgubirilor aferente daunelor de natură catastrofală. V. şi catastrofă; risc. REZERVA DE DAUNĂ 1. Estimare a valorii de despăgubirii anticipate. Este o înregistrare contabilă a cheltuielilor anticipate şi serveşte ca ghid în soluţionarea cererilor de despăgubire. 2. Rezervă care se constituie şi se actualizează lunar pentru daunele produse în anul curent şi care, din diverse motive, urmează să se plătească în anii viitori, pentru daunele survenite în anul curent, dar care nu au fost comunicate până la finele anului, având în vedere faptul că termenul de prescripţie în limitele căruia asiguraţii îşi pot valorifica dreptul la despăgubire este de mai mulţi ani; daunele de catastrofă, ca de exemplu inundaţiile, grindina, seceta, care au loc la anumite intervale de timp confirmate statistic şi care afectează în proporţii de masă bunuri şi persoane. 3. Sume de bani reţinute de organizaţia cedentă (cea care cedează în reasigurare o parte din răspunderile asumate) în vederea constituirii unui depozit, la care apelează pentru daune ivite, dar nelichidate până la sfârşitul anului calendaristic. R. de d. se constituie 270 REZ pe baza estimărilor, a datelor statistice sau a calculelor actuariale privind plăţile în viitor, care nu pot fi mai mici de 40% din diferenţa dintre primele încasate şi daunele plătite la asigurările şi reasigurările cu valabilitate în cursul anului. R. de d. poate reprezenta până la 100% din estimarea făcută de organizaţia cedentă pentru daunele produse, dar nelichidate până la sfârşitul anului calendaristic. Sumele de bani reţinute drept r. de d. se regularizează la sfârşitul anului următor în care au fost reţinute, când se decontează daunele lichidate între timp şi se constituie noua rezervă pentru daunele încă neplătite. Acest lucru apare ca necesar, deoarece sunt cazuri când daunele se lichidează după mai mulţi ani (de exemplu, în cazul unor procese de judecată), timp în care sumele de bani respective rămân - în baza unei prevederi contractuale - la dispoziţia organizaţiei cedente, pentru ca aceasta să aibă disponibilităţi de plată atunci când se ajunge în situaţia de a fi despăgubită. Sumele de bani reţinute drept r. de d. sunt, de regulă, purtătoare de dobânzi în favoarea reasiguratorului care să compenseze pierderea rezultată din faptul că nu-şi poate fructifica singur banii. R. de d., chiar dacă sunt identificabile, nu pot fi urmărite de asiguraţi sau de creditori. Societăţile comerciale din domeniul asigurărilor şi reasigurărilor care efectuează operaţiuni şi în valută îşi constituie rezervele în lei şi în valută. Rezervele de prime la asigurările de viaţă, precum şi rezervele de prime şi de daune pentru celelalte asigurări şi reasigurări se deduc din venituri în vederea determinării profitului. R. de d. se determină pe baza estimărilor, a datelor statistice şi a calculelor actuariale. Scopul r. de d. este asigurarea securităţii societăţii de asigurări cedente în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor de către reasiguratori în soluţionarea revendicărilor care sunt în suspensie la finele anului contractual şi care vor fi probabil plătite în anul viitor. REZERVA DE DAUNE NEAVIZATE, r. ce se creează şi se ajustează cel puţin la încheierea exerciţiului financiar, în baza estimărilor societăţii de asigurări, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele întâmplate, dar încă neavizate. REZERVA DE EGALIZARE, r. ce se creează în anii cu rezultate tehnice favorabile, pentru constituirea resurselor de acoperire a daunelor în anii în care rezultatele tehnice vor fi nefavorabile. REZERVA DE PRIME l.R. ce reprezintă o anumită cotă din primele datorate reasiguratorului care este reţinută de societatea de asigurări cedentă ca o garanţie pentru îndeplinirea obligaţiilor reasiguratorului. 2. Rezervă care se constituie pentru riscurile neexpirate, adică pentru evenimente care se pot produce ulterior şi care, evident, necesită plăţi de sume asigurate sau de despăgubiri. R. de p. sunt specifice asigurărilor de viaţă, dar se întâlnesc şi în alte asigurări şi reasigurări de bunuri, de răspundere civilă. 3. Partea din primele de reasigurare pe care organizaţia cedentă (cea care cedează în reasigurare o parte din răspunderea asumată) o reţine în vederea constituirii unui depozit, la care să apeleze pentru acoperirea eventualelor daune ce s-ar putea ivi până la expirarea riscurilor. Este vorba despre faptul că, în condiţiile în care riscurile sunt asumate pe o anumită perioadă, de regulă de un an, nu este exclusă ivirea unor pagube care să conducă la plăţi de despăgubiri după data când s-a făcut decontarea primei de asigurare, dar în cadrul perioadei de valabilitate a asigurării. Deoarece estimarea cuantumului unor astfel de pagube este dificil de realizat, în practica mondială a reasigurării s-a convenit calcularea unui procent (de regulă, 30%) din primele de reasigurare decontate pentru anul de asigurare respectiv, care să servească drept rezervă în scopurile menţionate mai sus. Constituirea r. de p. are menirea de a se asigura că reasiguratorul îşi va îndeplini obligaţiile contractuale. Reasigurătorii sunt împotriva acestei practici, deoarece sunt dezavantajaţi, lipsiţi de o parte din volumul de prime ce li se cuvin şi nu dispun de venituri la timp pentru investiţi. Din aceste motive, reasigurătorii solicită societăţii cedente dobânzi pentru primele reţinute; dobânda respectivă se negociază. Cuantumul r. de p. se determină prin aplicarea unei cote procentuale fixe asupra primei brute. R. de p. care se mai numesc depozit de prime şi se restituie reasiguratorului în anul următor. în unele cazuri, la rezilierea contractului de reasigurare, REZ 271 reasigurătorul este de acord ca societatea cedentă să folosească r. de p. pentru acoperirea daunelor care se vor plăti după expirarea contractului, până la expirarea naturală a poliţelor. REZERVA GENERALĂ PENTRU RISCUL DE CREDIT, r. ce se constituie obligatoriu de către fiecare societate bancară pentru a face faţă riscului de credit determinat de procesul creditării. Rezerva se constituie în limita a 2% din soldul creditelor acordate înregistrat la finele anului şi se foloseşte pentru compensarea pierderilor din credite, însă numai după ce au fost luate celelalte măsuri de recuperare a creditelor şi de compensare a eventualelor pierderi determinate de activitatea de creditare. Dacă pentru unele credite s-au constituit provizioane, mai întâi, în cazuri de pierderi din creditare, se folosesc provizioanele respective. Consiliul de administraţie al băncii aprobă în fiecare caz acoperirea pierderilor din această rezervă generală. REZERVA MATEMATICĂ, diferenţă rezultată la un moment dat între primele încasate de asigurător, la care se adună dobânzile aferente acestora, şi sumele de bani plătite pentru acoperirea riscului. R.m. mai poate fi definită ca diferenţa dintre valoarea actuală a obligaţiilor financiare ale asigurătorului şi valoarea actuală a obligaţiilor asiguratului. în cazul asigurărilor mixte de viaţă, care apar deopotrivă ca o măsură de prevedere şi ca una de economisire pe termen lung, rezerva matematică cuprinde atât partea din prima aferentă acoperirii riscului de deces, cât şi partea din primele încasate ce serveşte pentru plata sumei asigurate la expirarea perioadei pentru care s-a încheiat contractul de asigurare. R. m. se calculează succesiv pe baza unor anumite metodologii, cum sunt metoda prospectivă (v.), metoda retrospectivă (v.) etc. Pentru a-şi putea onora obligaţiile asumate, asigurătorul trebuie să aibă în permanenţă la dispoziţia sa o sumă echivalentă cu rezerva matematică. Aceasta înseamnă că asigurătorul trebuie să fie în măsură ca, din primele încasate în trecut şi din ratele de primă pe care le mai are de încasat, să poată acoperi integral obligaţiile viitoare din contractele de asigurare. în ţara noastră, societăţile de asigurări păstrează rezervele matematice la bancă, valorificându-le cu o anumită dobândă pe an. Acest lucru este posibil având în vedere termenele lungi (5-15 ani) pe care se încheie asigurările de viaţă. Prin păstrarea lor la bancă, rezervele matematice devin importante resurse de creditare, inclusiv pe termen lung. REZERVA PENTRU RISCURI NEEXPIRATE, r. ce se calculează pe baza estimării daunelor care vor apărea după închiderea exerciţiului financiar, aferente contractelor de asigurare încheiate înainte de acea dată, în măsura în care valoarea estimată a acestora depăşeşte suma dintre rezerva de prime şi primele de asigurare care urmează să se mai încaseze la aceste contracte. V. şi rezerva de prime. REZERVA PLANULUI DE CREDITE, suma globală prevăzută în partea de destinaţii a planului de credite, fară să aibă destinaţii stabilite iniţial, din care se acordă credite pentru nevoi suplimentare necunoscute în momentul elaborării planului, determinate de survenirea în cursul trimestrului a unor cauze obiective justificate economic, precum şi pentru satisfacerea altor cerinţe de credite care se încadrează în normele creditării curente. R.p. de c. se constituie la centrala şi la sucursalele băncii. R. se reconstituie cu plafoanele de credite care nu sunt utilizate până la sfârşitul trimestrului, cu sumele care reprezintă rambursări de credite acordate în cursul trimestrului din aceste rezerve. Plafoanele de credite neutilizate la finele trimestrului nu sunt folosite pentru reconstituirea r.p. de c. în cazuri bine motivate, sucursalele pot cere centralei băncii suplimentarea r.p. de c. REZERVĂ 1. Cantitate de mijloace materiale, financiare şi sume băneşti constituite de către stat, unităţi economice de stat, cooperatiste, private, instituţii, organizaţii etc., pentru a fi folosite la satisfacerea unor cerinţe neprevăzute, pentru lichidarea unor eventuale disproporţii care se pot ivi în procesul executării programului, pentru acoperirea unor sarcini noi neprevăzute 2/2 REZ iniţial, pentru satisfacerea unor cerinţe viitoare. 2. Posibilitate materială, financiară şi bănească neidentificată. REZERVĂ BĂNEASCĂ OBLIGATORIE, parte a depunerilor băneşti la bancă efectuate la vedere, care, deşi se află în permanenţă la dispoziţia titularilor în cauză, rămâne în bancă sub forma unui sold permanent între depuneri şi restituiri. Caracterul permanent al acestui sold permite băncii să utilizeze r.b. în diferite operaţiuni pe termen scurt, din care să obţină o creştere a profitului bancar. Unele bănci utilizează în exces r.b. pentru plasamente pe termen lung, fapt ce reprezintă o imobilizare riscantă, care în unele cazuri poate provoca insolvabilitate şi chiar faliment bancar. REZERVĂ BUGETARĂ, fond special prevăzut anual prin legea pentru adoptarea bugetului de stat, în bugetul de stat şi în bugetele locale, cu nivel diferenţiat pe aceste bugete, menit să facă faţă finanţării unor cheltuieli neprevăzute impuse de calamităţile naturii, a unor cheltuieli urgente şi neprevăzute de la începutul anului, dar survenite în cursul executării bugetului, să compenseze unele goluri temporare de resurse bugetare la consiliile locale, să asigure echilibrarea veniturilor şi cheltuielilor fiecărei verigi bugetare pe tot timpul executării bugetului de stat etc. R.b. are caracter de continuitate. Constituirea r.b. este reclamată de asigurarea executării în bune condiţii a programului economic şi a bugetului de stat. Dimensionarea r.b. se face pe baza experienţei anilor precedenţi având în vedere posibilităţile bugetare ale anului curent şi poate ajunge până la 1-2% din cuantumul total al cheltuielilor prevăzute anual în bugetul de stat. V. şi fond de rezervă bugetară; fond de rezervă bugetară în bugetele locale; fond de rezervă bugetară în bugetul de stat. REZERVĂ DE AUR, cantitate de aur (lingouri şi monede) ce se păstrează la băncile de emisiune. R. de a. serveşte drept garanţie pentru bancnotele aflate în circulaţie şi pentru stingerea datoriilor faţă de alte ţări, în situaţiile în care acestea n-au fost lichidate prin livrări de mărfuri sau prestări de servicii. în ţările în care bancnotele sunt liber convertibile, r. de a. serveşte pentru preschimbarea la cerere a bancnotelor în aur. în sistemul bănesc monometalist, r. de a. avea o deosebită importanţă pentru constituirea fondului de rezervă necesar plăţilor internaţionale cu bani universali, a fondului de rezervă pentru circulaţia internă, care se modifică în sensul măririi sau al micşorării, şi a fondului de rezervă pentru rambursarea depunerilor şi pentru schimbarea bancnotelor. în timpul crizei, rolul r. de a. s-a schimbat, ea încetând să mai fie rezerva circulaţiei interne a banilor şi a schimbului de bancnote. în acelaşi timp a crescut considerabil importanţa r. de a. ca bani universali, datorită fenomenelor caracteristice acestei perioade, ca inflaţia, variaţia bruscă a cursului valutelor, dezorganizarea decontărilor internaţionale, deficitele balanţelor de plăţi etc. R. de a. este folosită pe scară largă ca rezervă financiară şi ca mijloc de intervenţie valutară. Dacă la început aproape întreaga r. de a. era concentrată la băncile de emisiune şi la organele financiare (vistieria statului), astăzi în multe ţări această rezervă se concentrează aproape în exclusivitate în fondurile valutare create la organele financiare ale statului. Structura r. de a. este formată din stocul de consum curent, folosit în consumul intern pentru cerinţele medicinei, cercetării ştiinţifice, pentru consum industrial, confecţionarea de bijuterii şi de decoraţii etc., şi stocul permanent (intangibil), folosit ca mijloc de plată în relaţiile internaţionale în situaţii excepţionale (neîncredere între state, război, inundaţii, cutremure, secetă etc.). ♦ R. de a. mondială, totalitatea r. de a. concentrate în băncile de emisiune şi în fondurile valutare ale diferitelor ţări. REZERVĂ FACULTATIVĂ, r. constituită în mod liber de către agentul economic din profitul net, potrivit propriei politici şi voinţe. REZERVĂ FINANCIARĂ, resurse băneşti rezervate de către stat, unităţi economice de stat, cooperatiste, private, pentru efectuarea cheltuielilor neprevăzute şi pentru cerinţe REZ 273 speciale. R. f. cuprind mijloacele bugetare nefolosite ale unităţilor economice, mijloacele băneşti ale asigurărilor, ale asigurărilor sociale etc. care se află în conturi la bănci. După destinaţia lor economică, r. pot fi: r. pentru prevenirea şi lichidarea eventualelor disproporţii în realizarea programului economic, r. pentru desfăşurarea normală, neîntreruptă, a procesului de producţie, r. pentru buna executare a bugetului de stat, r. pentru sporirea resurselor de creditare ale Băncii Naţionale, r. pentru asigurări etc. REZERVĂ LEGALĂ, r. constituită obligatoriu în conformitate cu dispoziţiile Codului comercial şi ale legilor speciale aplicabile societăţilor pe acţiuni. R.l. se constituie în proporţie de cel puţin 5% din profitul contabil anual înainte de impozitare (profitul brut), până la limita când rezerva atinge 20% din capitalul social la societăţile comerciale cu capital autohton şi la regiile autonome şi 25% la societăţile comerciale cu participare de capital străin. R.l. sunt destinate să protejeze capitalul social în cazul în care exerciţiile financiare se încheie cu pierderi. REZERVĂ MONETARĂ INTERNAŢIONALĂ, masa monetară internaţională a unei ţări utilizată pentru echilibrarea balanţei de plăţi, asigurarea solvabilităţii pe plan extern, apărarea cursurilor valutare la bursă şi influenţarea cursurilor valutare flotante. R.m.i. nu este folosită la plăţile curente faţă de străinătate, în acest scop utilizându-se încasările din operaţiunile curente cu străinătatea. REZERVĂ PENTRU CHELTUIELI PRELIMINATE, sumă inclusă în costurile de producţie ale mai multor perioade de gestiune, pentru cheltuieli a căror plată se va efectua într-o perioadă viitoare. Cheltuielile preliminate fiind suportate de fiecare perioadă de gestiune până la perioada următoare când urmează a se efectua, trebuie să fie înregistrate în contabilitate şi calculate cu exactitate, deoarece influenţează în sens negativ costurile de producţie. Astfel de rezerve se pot constitui pentru efectuarea următoarelor cheltuieli: a) cheltuielile legate de întreţinerea personalului întreprinderii care se deplasează la cumpărător pentru asigurarea exploatării (folosirii) normale a produselor în termenul de garanţie; b) premiile personalului tehnico-administrativ, inclusiv contribuţia la asigurările sociale, care se plătesc trimestrial sau la perioade mai mari; c) indemnizaţiile de concediu pentru personalul întreprinderii, inclusiv contribuţia pentru asigurările sociale, care se constituie în cazurile când concediile nu sunt eşalonate uniform în cursul anului, iar volumul producţiei este variabil de la un trimestru la altul; d) dobânzile bancare trimestriale; e) cheltuielile cu reparaţiile curente şi cu reviziile periodice, la întreprinderile sezoniere sau parţial sezoniere. Celelalte întreprinderi îşi pot constitui asemenea rezerve numai dacă lucrările de reparaţii necesită întreruperea producţiei pe o perioadă mai lungă de zece zile, iar cheltuielile fiind mari, ar denatura costurile de producţie. REZERVĂ STATUTARĂ, r. ce se constituie anual din profitul net al unităţilor patrimoniale potrivit prevederilor statutare. R.s. au ca scop temperarea asociaţilor de a pretinde dividende în dauna altor obligaţii mai mari şi mai urgente ale unităţii economice privind funcţionarea sa normală. REZERVĂ SUCCESORALĂ, parte din activul net al patrimoniului unei persoane fizice, asupra căreia persoana respectivă nu are dreptul să dispună nici prin acte juridice între vii (prin acte de vânzare-cumpărare) şi nici prin acte juridice pentru cauze de moarte (prin testament). R.s. aparţine prin lege anumitor categorii de moştenitori legali apropiaţi persoanei decedate, care se numesc moştenitori rezervatari. Nici prin dezmoştenire nu poate fi atinsă r.s. Ceea ce rămâne din masa succesorală după deducerea r.s. poartă numele de cotitate disponibilă. V. şi succesiune. REZERVE DE PRIME PENTRU ASIGURĂRI DE VIAŢĂ, cont cu ajutorul căruia se ţine contabilitatea rezervei de prime pentru asigurările de viaţă la societatea de asigurări. 274 REZ Este cont de pasiv. Se creditează cu sumele pentru constituirea rezervei de prime pentru asigurările de viaţă. Se debitează cu sumele virate din contul de disponibil la bancă. Rulajul creditor al contului reprezintă mărimea rezervei constituite, iar rulajul debitor sumele efectiv virate din contul de disponibil la bancă. Soldul creditor al contului arată rezerva constituită la un moment dat. R. de p. pentru a. de v. se stabileşte pe baza calculelor actuariale şi se administrează separat. REZERVE INTERNE, posibilităţi suplimentare de producţie (existente sau latente) care apar în cursul desfăşurării procesului de îndeplinire a programului de producţie, a bugetului, prin folosirea cât mai raţională a resurselor de producţie şi prin lichidarea deficienţelor tehnico-organizatorice ale întreprinderii. Identificarea şi mobilizarea prin valorificare a r.i. constituie o sarcină de mare însemnătate pentru cadrele economico-financiare din întreprinderi, ca urmare a perfecţionării neîncetate a producţiei. Observarea directă la locul de muncă, organizarea unui control eficient asupra folosirii raţionale a utilajului, asupra economisirii materialului, cercetările de laborator, analiza tehnico-economică şi altele sunt procedeele cele mai utilizate de întreprinderi pentru identificarea r.i. REZERVE LA PRIMELE DE ASIGURARE NEÎNCASATE, resurse, fonduri ce se constituie de către societăţile de asigurări la finele anului financiar pentru a face faţă riscurilor care s-ar putea produce într-o perioadă viitoare, corespunzătoare perioadei rămase în cadrul unor poliţe de asigurare aferente achitării primelor de asigurare. REZERVE LATENTE, r. oculte, potenţiale care nu sunt prevăzute în bilanţul contabil. R.l. pot proveni dintr-o supraestimare a amortismentelor, a provizioanelor pentru depreciere sau a altor elemente ale preţurilor sau şi dintr-o subestimare a anumitor active. în cazul în care originea acestor rezerve o constituie voinţa de a ascunde existenţa şi mărimea acestor rezerve (rezervele respective) se numesc oculte. REZERVE TEHNICE, totalitatea rezervelor pe care şi le constituie societatea de asigurări în decursul timpului, prin folosirea calculelor statistico-matematice. în decursul timpului, r.t. pot ajunge la un cuantum care depăşeşte de multe ori capitalul, ele constituind o mare forţă financiară. Pentru protejarea r.t şi pentru fructificarea lor, este necesară promovarea unei judicioase politici de investiţii, menită să evite deprecierea lor şi să ducă la realizarea unor venituri care să compenseze rezultatele negative din unii ani şi la asigurarea unui profit pentru societatea de asigurări. De asemenea, se obţin dobânzi importante din disponibilităţi păstrate în cont la bancă. în acelaşi timp, societăţile de asigurări pot investi o parte din capital, din rezervele de capital şi din rezervele tehnice în titluri de valoare, bunuri mobiliare şi imobiliare ori le folosesc pentru acordarea de credite instituţiilor bancare, cu menţinerea permanentă a unui coeficient de lichiditate. V. şi rezerva de daune; rezerva de prime. REZERVE VALUTARE 1. Rezerve de valute străine ale organelor financiare, ale anumitor organe valutare speciale şi ale instituţiei bancare centrale, păstrate în conturile diferitelor bănci străine sub formă de bancnote şi de monede. 2. Rezerve de valute străine, împreună cu rezerva centralizată de aur a statului. REZIDENT, persoană (fizică sau juridică) care în virtutea legislaţiei unui stat, este subiect de impunere în acel stat datorită domiciliului său, reşedinţei sale, sediului conducerii sau oricărui alt criteriu de natură asemănătoare. REZIDENŢI VALUTARI ÎN ROMÂNIA, persoane juridice şi fizice de pe teritoriul României, care participă la efectuarea operaţiunilor valutare curente (v.) şi la transferurile de capital cu mijloace de plată străine. Sunt considerate r.v. în România următoarele categorii REZ 275 de persoane juridice: "instituţiile publice, regiile autonome, societăţile comerciale, asociaţiile, cluburile, ligile şi orice alte persoane juridice cu caracter lucrativ sau nonprofit, înregistrate sau autorizate să desfăşoare activităţi în România; "asociaţiile familiale; "filialele, sucursalele, reprezentanţele, agenţiile şi birourile firmelor străine înregistrate şi/sau autorizate să desfăşoare activităţi în România; "ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe ale României în străinătate; ■sucursalele, filialele, reprezentanţele, agenţiile şi birourile firmelor româneşti care desfăşoară activităţi şi nu sunt înregistrate în străinătate ca persoane juridice. De asemenea, sunt r.v. în România următoarele categorii de persoane fizice: "persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice pe baza liberei iniţiative; "persoanele fizice, cetăţeni români, şi persoanele fără cetăţenie (apatrizi) cu drept de şedere în România, atestat cu act de identitate emis de organele abilitate prin lege, care depăşesc în total 183 de zile de şedere în România pe parcursul unui an calendaristic; "persoanele fizice, cetăţeni români, cu domiciliul în străinătate, al căror timp de şedere în România depăşeşte în total 183 de zile pe parcursul unui an calendaristic. Persoanele juridice române, indiferent de forma de organizare şi de tipul de proprietate, sunt obligate să încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executărilor de lucrări, prestărilor de servicii internaţionale, precum şi din orice alte operaţiuni şi tranzacţii externe în conturile băncilor comerciale româneşti sau străine autorizate să funcţioneze în România. Persoanele juridice române, indiferent de forma de organizare şi de tipul de proprietate, au dreptul să deţină şi să dispună integral de încasările în valută care provin din exporturi de mărfuri, executări de lucrări, prestări de servicii internaţionale, precum şi din alte surse. REZILIERE, desfiinţare, desfacere, anulare pentru viitor a unui contract sinalagmatic, cu executare succesivă, în cazul neexecutării uneia dintre obligaţiile reciproce ale părţilor. Efectele produse până în momentul r. rămân valabile. REZILIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE, încetarea, desfacerea pentru viitor a contractului de asigurare ca urmare a neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi din cauze care i se pot imputa. Efectele r. nu pot fi retroactive, ci se produc numai pentru viitor din momentul pronunţării r.; efectele produse de contractul de asigurare până la data r. rămân valabile, ceea ce înseamnă că fiecare parte îşi păstrează prestaţiile ce i s-au efectuat în temeiul contractului, încetând să mai săvârşească sau să primească vreunele prestaţii. în momentul r., creditorul are dreptul să ceară executarea silită a tuturor obligaţiilor scadente care nu fuseseră executate până la acea dată; de asemenea, poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile care i s-au cauzat ca urmare a neexecutării respectivelor prestaţii şi a r.c. de a. Spre exemplu, r. are loc atunci când riscul asigurat s-a produs înainte de a fi început răspunderea societăţii de asigurări; când după începerea răspunderii societăţii de asigurări a devenit imposibilă (exclusă) producerea evenimentului asigurat, asigurarea devine fără sens. REZOLUŢIE, desfiinţare, cu efect retroactiv, a unui contract sinalagmatic cu execuţie imediată, la solicitarea uneia dintre părţi, ca urmare a neexecutării obligaţiei celeilalte părţi din cauze care se pot imputa acesteia. REZULTATE ECONOMICE, efecte materiale, băneşti, financiare şi sociale ce se obţin ca urmare a utilizării factorilor de producţie şi care se folosesc pentru nevoile producţiei şi pentru consum. R.e. sunt importante pentru asigurarea reproducţiei sociale şi pentru satisfacerea cerinţelor de consum. V. şi rezultatul exploatării; rezultatul financiar. REZULTATE FINANCIARE, totalitatea mijloacelor băneşti care rezultă din activitatea economică desfăşurată în întreprinderi, cooperative, organizaţii etc. într-o anumită perioadă, de obicei într-un an. R. f. ale fiecărei unităţi economice se determină ca diferenţă între veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate în anul curent. Acestea se stabilesc pe baza preţurilor şi tarifelor în vigoare, precum şi pe baza indicatorilor referitori la producţia-marfă vândută şi încasată, 276 REZ lucrările de construcţii-montaj, prestările de servicii, desfacerile de mărfuri, cheltuielile de producţie şi de circulaţie, pe baza altor indicatori specifici etc. R. f. se pot prezenta sub formă de profit sau de pierderi. R. f. se pot exprima în sumă absolută sau relativă şi comparativ cu rezultatele din perioadele anterioare, determinarea lor având un rol important în întărirea gestiunii economico-financiare, în dezvoltarea unităţilor, a întregii economii şi culturi naţionale, în ridicarea bunăstării poporului. V. şi repartizarea rezultatelor financiare. REZULTATUL CURENT AL EXERCIŢIULUI, indicator care exprimă diferenţa dintre veniturile curente (din exploatare plus cele financiare) şi cheltuielile curente (de exploatare şi cele financiare). Acest indicator se mai obţine însumând rezultatul exploatării cu cel financiar. El calculează astfel: R.c. al e. = (£qp + vf)-(£qc + cf)* în care: ^£qp = suma veniturilor curente din exploatare; ]£qc = suma cheltuielilor curente de exploatare; vf = venituri financiare; cf = cheltuieli financiare. REZULTATUL EXCEPŢIONAL AL EXERCIŢIULUI, indicator care reflectă un rezultat întâmplător, neavând caracter de regularitate, şi care se determină ca diferenţă între veniturile excepţionale şi cheltuielile excepţionale ale perioadei respective. Se iau în calcul şi veniturile şi cheltuielile legate de capital (cedarea de active) şi aferente anumitor operaţiuni de gestiune (penalizări, amenzi etc.). REZULTATUL EXPLOATĂRII, indicator care exprimă diferenţa dintre veniturile din exploatare şi totalitatea cheltuielilor aferente exploatării. R.e. se determină după următorul calcul: R.E.=Sqp-Iqc' în care: R.E. = rezultatul exploatării; Eqp = suma veniturilor din exploatare; ^qC = suma cheltuielilor de exploatare. REZULTATUL FINANCIAR, indicator care exprimă profit sau pierdere şi se obţine făcând diferenţa dintre veniturile financiare şi cheltuielile financiare. RING, loc circular amenajat într-o piaţă specializată în care se desfăşoară tranzacţiile bursiere, în jurul căruia stau agenţii de bursă şi anunţă ordinele pe care le primesc spre executare, în r. pot pătrunde numai persoane autorizate şi funcţionarii bursei. Pe marginea r. sunt instalate telefoane, prin care curierii ţin legătura cu societăţile de intermediere bursieră, transmiţându-le informaţii despre evoluţia preţurilor şi primesc ordine pentru brokeri. De asemenea, în apropierea r. este instalat un panou pe care se afişează preţurile. V. şi bursă; broker. RING DE TRANZACŢIONARE, spaţiu din cadrul fiecărei burse organizate unde cumpărătorii şi vânzătorii se întâlnesc pentru realizarea de tranzacţii. RIS 277 RISC 1. Pericol posibil. 2. Eveniment viitor, dar nesigur, care provoacă daune şi care formează obiectul operaţiunilor de asigurare. R. pot fi: r. provocate de forţele naturii, care, la rândul lor, pot fi cu caracter accidental (forţă majoră, foc, îngheţ etc.) sau cu caracter permanent (uzarea etc.), r. provocate de forţele umane ca urmare a intereselor individuale deosebite, de influenţe economice sau de progresul tehnic şi r. provocate de imperfecţiunile umane. ♦ R. al asigurătorului, diferenţă ce se determină între probabilitatea de daune, calculată pe baza legii numerelor mari, referitoare la survenirea unui fenomen al naturii, a unui accident etc., şi frecvenţa efectivă, reală, a acelui fenomen. R. al a. prezintă o deosebită importanţă în stabilirea răspunderii asigurătorului şi pentru determinarea mărimii primelor de asigurare. V. şi probabilitate de daune. ♦ R. al cărăuşului, evenimente produse în timpul transporturilor maritime, suportate de cărăuş (avarierea sau pierderea mărfurilor din vina lui în timpul încărcării, transportării şi manipulării mărfurilor, pe timpul custodiei şi în cursul predării acestor mărfuri; dispoziţiile greşite sau cele culpabile date de armator comandantului navei, abaterea nejustificată a navei de la drumul stabilit, franşiza la asigurarea maritimă a navei şi a mărfurilor, neaprovizionarea navei cu suficient combustibil etc.). Cărăuşul se poate asigura împotriva acestor riscuri încheind o asigurare specială. ♦ R. al eroziunii capitalurilor, probabilitatea pierderilor pe care creditorii le pot suferi ca urmare a faptului că valoarea reală a ratelor de rambursare a împrumuturilor nu acoperă în întregime capitalurile împrumutate, evaluate în acelaşi mod. Ca urmare, creditorii vor urmări ca, prin condiţiile împrumuturilor, să-şi realizeze compensarea corespunzătoare a eventualelor pierderi provenite din deprecierea monetară, şi anume prin nivelul dobânzii. V. şi dobândă; dobândă nominală; dobândă reală; dobândă real pozitivă. ♦ R. asigurabil, r. care îndeplineşte condiţiile pentru a fi preluat în asigurări. R.a. poate fi general, ca de exemplu: furtuna, naufragiul, coliziunea, eşuarea, incendiul, furtul, jaful etc., şi special, care se asigură separat la cererea asiguratului, pentru care se datorează prime de asigurare suplimentare. Din această ultimă categorie de riscuri fac parte: alterările de mărfuri, scurgerile, spargerile etc., precum şi riscurile de grevă, de răscoală, de război etc. ♦ R. asigurat 1. Eveniment sau fenomen la producerea căruia societatea de asigurări este obligată prin lege sau contract să achite asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea de asigurare la bunuri sau suma asigurată în cazul persoanelor. 2. Primejdia (pericolul), probabilitatea de a suferi o daună, posibilitatea distrugerii bunului asigurat sau a survenirii evenimentelor asigurate în viaţa persoanelor, în legătură cu ivirea cărora se stabilesc obligaţii de asigurare. 3. Unul sau mai multe evenimente (fenomene) viitoare, posibile şi nesigure (incerte), gradul de probabilitate al ivirii unei primejdii, precum şi răspunderea preluată de asigurător de a plăti asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea sau suma asigurată datorată ca urmare a producerii evenimentului provocator de daune. în domeniul asigurărilor, r.a. poate să fie şi un eveniment fericit, caz întâlnit în asigurarea de viaţă a unei anumite vârste. De regulă, aceste evenimente sunt întâmplătoare (sau termenul de survenire este nedeterminat), incerte şi imprevizibile. Nu se poate cunoaşte dinainte dacă un astfel de eveniment va surveni într-adevăr într-un anumit loc, dacă el va produce sau nu pagube anumitor persoane, iar în cazul în care s-ar ivi, nu se poate şti care va fi momentul, ce amploare va avea şi care va fi mărimea pagubelor ce vor fi provocate. La asigurările de persoane, r.a. este evenimentul (evenimentele) imprevizibil, viitor şi posibil să se producă şi care poate avea ca efect pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă, împlinirea unei anumite vârste, decesul. Prin r.a. se mai înţelege mărimea (proporţia) răspunderii preluate de asigurător prin încheierea asigurării respective. Nu orice risc (eveniment, fenomen) poate fi preluat în asigurare de către asigurător. Pentru ca un risc să poată fi cuprins în asigurare trebuie să întrunească următoarele caracteristici: "producerea evenimentului să fie posibilă (nu inevitabilă), altfel asigurarea persoanei sau a bunului nu devine necesară (ca urmare, fenomenele care în mod inevitabil conduc la ivirea daunelor, ca regulă generală, nu sunt acoperite prin asigurare); "survenirea evenimentului să fie reală, adică să prezinte un grad anumit de periculozitate pentru persoana asigurată; "producerea evenimentului să fie posibilă pe un teritoriu cât mai întins, pentru a cuprinde cât mai mulţi asiguraţi; "producerea evenimentului (fenomenului) să fie de domeniul viitorului, dar incertă; "survenirea 278 RIS evenimentului să aibă un caracter întâmplător, imprevizibil, atât în ce priveşte evenimentul (secetă, furtună, uragan, grindină, inundaţie, cutremur de pământ, alunecări şi scufundări de terenuri, incendiu, accident etc.), cât şi momentul şi intensitatea lui; "producerea evenimentului să nu depindă (să fie independentă) de voinţa asiguratului sau a beneficiarului şi de cea a asigurătorului, să fie urmarea hazardului; "ivirea evenimentului să aibă o anumită frecvenţă, o oarecare regularitate; "să poată fi supus evidenţei statistice şi să i se poată calcula probabilitatea ivirii lui; "să fie evaluabil, respectiv să poată fi exprimat şi determinat valoric. R.a. trebuie să îndeplinească şi anumite condiţii economice şi juridice, şi anume: "realitatea obiectului asigurării; "să fie convenabil şi să prezinte un minimum de eficienţă pentru asiguraţi; "să fie accesibil asiguraţilor şi să aibă o anumită eficienţă pentru societatea de asigurări; "cauza asigurării (riscului) să fie licită, să nu fie contrară ordinii publice. îndeplinirea obligatorie a condiţiilor menţionate nu înseamnă că toate evenimentele care îndeplinesc aceste condiţii ar fi în mod automat cuprinse în asigurare. Fiecare societate de asigurări este liberă să selecteze riscurile asupra cărora îşi oferă protecţia, cu excepţia asigurării obligatorii de răspundere civilă. R.a. poate să se micşoreze sau să crească; el prezintă o deosebită importanţă în asigurări, deoarece pe baza frecvenţei şi intensităţii lui se stabileşte cuantumul răspunderii asumate de către asigurător (plata despăgubirii sau a sumei asigurate), precum şi mărimea primelor de asigurare pe care trebuie să le plătească asiguraţii. V. şi asigurare; asigurat; asigurător; caz asigurat. ♦ R. bancar, r. al societăţii bancare determinat de operaţiunile pe care le efectuează. Sunt riscuri bancare: r. de credit; r. de lichiditate; r. de piaţă; r. de rată a dobânzii etc. Pentru a face faţă acestor riscuri, băncile întreprind mai multe măsuri, cum sunt: "analize temeinice periodice; "instituirea de garanţii asigurătorii; "constituirea de provizioane; "creditarea cu mare prudenţă. ♦ R. catastrofal, r. care se manifestă sub forma producerii unor calamităţi ale naturii ori a altor cauze de forţă majoră, cum sunt inundaţiile, uraganele, cutremurele de pământ, erupţiile vulcanice, incendiile, exploziile etc., care pun cumpărătorul în imposibilitate de plată. Dacă se produc aceste riscuri, societatea de asigurări acoperă dispariţia sau avarierea mărfurilor asigurate, iar cel care acoperă creditele de export are obligaţia de a-1 despăgubi pe cumpărătorul care nu a intrat în posesia bunurilor contractate sau de a le achita la scadenţa stabilită. ♦ R. ce decurge din creşterea costurilor de producţie, r. care se iveşte în situaţia în care, după stabilirea preţului în contract, se înregistrează creşteri ale costurilor de producţie care, de regulă, nu pot fi trecute în sarcina cumpărătorului. ♦ R. comercial, deteriorarea situaţiei financiare a cumpărătorului privat, fapt ce îl pune în imposibilitatea de a efectua, la scadenţă, plata sumei de bani pe care o datorează. Neonorârea angajamentului cumpărătorului faţă de furnizor poate fi provocată de cauze accidentale, reversibile, sau de factori cu acţiune pe termen lung. Neplata sumei de bani datorate poate fi urmarea relei-credinţe a cumpărătorului, care are posibilitatea să invoce motive imaginare asupra calităţii şi sortimentului mărfurilor, pentru a se sustrage de la plata lor. Efectuarea exportului de mărfuri prin mijlocirea creditului generează anumite riscuri, atât pentru exportator, cât şi pentru banca finanţatoare. Riscuri determinate de livrarea mărfurilor pe credit se ivesc şi atunci când furnizorul şi cumpărătorul sunt rezidenţi ai aceleiaşi ţări, iar tranzacţia se efectuează în moneda naţională, respectiv atunci când actul de vânzare-cumpărare pe credit comercial sau prin intermediul împrumutului bancar are loc pe piaţa internă. Dacă tranzacţiile comerciale sunt operaţiuni de import-export, lucrurile se complică din cauza graniţelor şi a distanţelor mari dintre furnizor şi cumpărător, din cauza termenelor îndepărtate la care se efectuează plăţile, a monedelor diferite folosite în ţările participante la contractul de vânzare-cumpărare, a reglementărilor juridice diferite de la o ţară la alta (în multe cazuri insuficient cunoscute de furnizorii externi etc.). Exportul de mărfuri implică următoarele riscuri: "neajungerea mărfurilor la destinaţie; "neîncasarea contravalorii mărfurilor livrate pe credit sau încasarea acestora cu întârziere; "refuzul cumpărătorului de a prelua marfa ajunsă la destinaţie; "denunţarea contractului de către cumpărător în timpul desfăşurării procesului de producţie la furnizor; "avarierea sau distrugerea mărfurilor în timpul fabricaţiei RIS 279 sau transportului; "imposibilitatea repatrierii mărfurilor aflate peste graniţă pentru realizarea unor lucrări de cooperare cu diferiţi beneficiari externi; "răspunderea civilă a furnizorului faţă de terţi etc. ♦ R. de cumul, r. exagerat de mare la care poate ajunge să participe o societate de reasigurări. De regulă, subscrierea în reasigurare se face pe baza ofertelor primite direct de la societăţile de asigurări sau pe baza ofertelor primite de la curtieri (v.). în ambele cazuri, nu se face o analiză temeinică a riscurilor primite în reasigurare. Drept urmare, de multe ori un reasigurător îşi asumă răspunderi pentru unele riscuri indirecte, adică preluate prin intermediari. Pentru corectarea unor asemenea fenomene, reasigurătorul recurge la retrocesiune (v.). ♦ R. de curs valutar, r. de modificare a cursului valutar de la o perioadă la alta, care îi poate afecta atât pe agenţii economici exportatori, cât şi pe cei importatori. R. de c.v. rezultă din momentul diferit în care se fac plăţile şi încasările pentru operaţiunile de vânzare-cumpărare, executări de lucrări şi prestări de servicii executate de agenţii economici, precum şi din schimbul valutar efectuat la diferite termene. în vederea protejării pierderilor posibile din modificarea cursului valutar, agenţii economici recurg la operaţiuni de hedging (v.). ♦ R. de exploatare, r. care comensurează sensibilitatea la diferiţi factori variabili specifici exploatării. Agentul economic efectuează mai multe cheltuieli care se pot clasifica după diferite criterii. în funcţie de nivelul producţiei, cheltuielile sunt: fixe, care nu-şi modifică mărimea în funcţie de volumul producţiei şi care rămân constante o anumită perioadă, indiferent de evoluţia producţiei (amortismentul, o parte a cheltuielilor generale ale agentului economic etc.), şi variabile, care variază în funcţie de nivelul producţiei (cheltuielile cu materiile prime, cu materialele, cu combustibilii, cu salariile etc.). Toate aceste cheltuieli comparate cu cifra de afaceri caracterizează activitatea agentului economic. R. de e. este determinat de structura şi de ponderea cheltuielilor de producţie. R. de e. se cuantifică folosindu-se: a) levierul exploatării, care se determină astfel: _ ARe ACA Re ’ CA în care: L = levierul exploatării sau coeficientul de elasticitate a rentabilităţii, comparativ cu volumul de activitate; Re = rezultatul exploatării; CA = cifra de afaceri. Levierul exploatării comensurează sensibilitatea rezultatelor - profit sau pierdere - în raport cu volumul de activitate; b) indicele de securitate, care se calculează în felul următor: 1,-i-CAPR. s CAE în care: Is = indicele de securitate; CAPR = cifra de afaceri a pragului de rentabilitate; CAE = cifra de afaceri efectivă (reală). Cu cât indicele de securitate înregistrează o valoare mai mare, cu atât securitatea agentului economic este mai bună; c) rata pragului de rentabilitate, care se exprimă astfel: RPR = ™. CAE Cu cât rata pragului de rentabilitate este mai mare, cu atât riscul este mai mare. 280 RIS ♦ R. de faliment, incertitudine, situaţie economică, socială şi financiară negativă complexă în care poate ajunge un agent economic. într-o asemenea situaţie sunt necesare măsuri adecvate şi ferme pentru preîntâmpinarea falimentului. Agentul economic poate ajunge în stare de faliment din următoarele cauze: "un management slab; "o gestiune financiară defectuoasă; mo slabă competenţă profesională; *o situaţie defavorabilă pe piaţă; "un renume negativ al agentului economic; "o lipsă de încredere a clienţilor în fiabilitatea produselor etc. ♦ R. de îndatorare, r. pentru agentul economic de a nu-şi putea plăti la timp datoriile. în activitatea sa, agentul economic are nevoie, pe lângă resursele proprii, şi de resurse împrumutate. Agentul economic trebuie să combine cât mai bine resursele proprii cu cele împrumutate. Resursele împrumutate necesită anumite costuri determinate de plata dobânzilor, a altor cheltuieli etc. îndatorarea poate stimula sau frâna dezvoltarea activităţii economice. ♦ R. de insolvabilitate, r. care se iveşte în situaţia în care cumpărătorul, după ce a primit marfa, nu achită preţul acesteia în termenul prevăzut în contract. R. care se datorează falimentului unui emitent al unui activ financiar pentru plată sau datorat lipsei de lichiditate la partener pe termen lung. ♦ R. de neexecutare (de inadempienţă), formă a r. comercial rezultând din situaţia în care agentul economic cumpărător nu mai poate sau nu mai voieşte să preia o partidă de mărfuri pe care a contractat-o, ceea ce înseamnă că nu-şi menţine obligaţia de a dobândi calitatea de proprietar al mărfii şi de a plăti preţul. V. şi risc comercial. ♦ R. de preţ, r. care se iveşte din cauza neconcordanţei în timp, între data perfectării contractului şi momentul încasării preţului, ca urmare a inflaţiei, a fluctuaţiei preţurilor. ♦ R. de rată a dobânzii, r. de creştere în timp a dobânzii, cu deosebire la împrumuturile pe termen lung, a căror dobândă poate creşte în decursul anilor. ♦ R. de transfer valutar, r. care poate rezulta din anumite cauze cu caracter economic, financiar, valutar sau politic şi care poate împiedica transferul valutei de către băncile şi instituţiile financiare din ţara debitorului. V. şi risc valutar. ♦ R. de ţară, instabilitate politică, economică, socială, a regimului investiţiilor etc. care determină pierderea încrederii. Firmele transnaţionale au experţi proprii sau fac apel la consultanţi exteriori care studiază atât macro riscuri, cât şi micro riscuri. ♦ R. economic, eveniment viitor şi nesigur, care se poate produce, primejdia de a suporta un prejudiciu de către patrimoniul şi interesele agentului economic, determinată de împrejurări de forţă majoră (calamităţi naturale), fortuite (furt, accidente, incendii etc.), de acte de imprudenţă managerială, de avarii, de pierderi în timpul transportului mărfurilor sau ca urmare a concurenţei în economia de piaţă, adică de schimbări în raportul dintre cerere şi oferă etc. în vederea prevenirii riscurilor, agenţii economici contractează asigurări cu societăţi de asigurări şi plătesc primele de asigurare corespunzătoare, încheie contracte privind operaţiunile pe termen la bursele de mărfuri pentru a se apăra de oscilaţiile defavorabile ale preţurilor etc. Pentru prevenirea r.e., agenţii economici îşi constituie şi anumite provizioane. R.e. poate fi intern, la care este supus agentul economic, având cauzele în interiorul său (risc de exploatare, risc al îndatorării, risc de faliment), şi extern, ce poate rezulta din acţiunea unor factori zonali sau naţionali (riscul de rată a dobânzii, riscul valutar, riscul de ţară). ♦ R. exceptat (exclus), eveniment viitor şi incert pentru care nu se constituie fond de asigurare, deci contra căruia societăţile de asigurări nu acordă ocrotire asiguratorie. în categoria r.e. se cuprind, spre exemplu: evaporarea lichidelor, moartea naturală a vieţuitoarelor, uscarea cerealelor, întârzierea sosirii mărfurilor la destinaţie, intrarea navei în contrastalii, majorarea taxelor vamale, ambalarea necorespunzătoare a mărfurilor etc. ♦ R. extern, r. la care este expus oricare agent economic ca urmare a acţiunii unor factori din afara sa. R.e. poate fi: de neexecutare (inadempienţă), de insolvabilitate, de preţ - ca urmare a evoluţiei costurilor de producţie, al cursului de schimb valutar, de transfer valutar, cu caracter natural, de natură politică etc. V. şi risc de neexecutare (de inadempienţă). ♦ R. financiar, probabilitatea ca agentul economic să întâmpine sau să aibă de suportat anumite dificultăţi financiare. Pentru prevenirea sau limitarea r.f., agentul economic trebuie să realizeze o gestiune economico-financiară raţională, să manifeste mare prudenţă în întreaga sa activitate, să-şi stabilească o rată de creştere care să-i permită autofinanţarea expansiunii şi să recurgă la contractarea de împrumuturi exclusiv pentru achiziţionarea tehnicii modeme şi pentru procurarea celor mai avansate soluţii tehnologice. ♦ RIS 281 R. fiscal, posibilitatea de a suporta o sancţiune fiscală din cauza nedeterminării exacte a obligaţiilor fiscale şi a neachitării acestora integral şi în termen la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz. Sancţiunile fiscale se pot aplica în urma unui control financiar. R.f. afectează rezultatele financiare ale agentului economic. ♦ R. imprevizibil, r. provocat de factori neprevizibili înainte de semnarea contractului (de exemplu, r. provocate de evenimente de forţă majoră în cadrul raporturilor dintre om şi natură, cum ar fi: cutremurul de pământ, uraganul, îngheţul, grindina etc.) sau r. provocate de evenimente fortuite în cadrul raporturilor dintre oameni, ca: interzicerea de către stat a plăţilor în valută, naţionalizări, greve etc. Eforturile pentru compensarea pagubelor provocate de r.i. se amplifică, măsurile de prevenire, izolare sau înlăturare dobândesc un caracter mult mai complex, fapt pentru care sunt şi mai costisitoare. ♦ R. intern, r. generat de factori care acţionează în interiorul agentului economic, în diferite domenii, cum sunt: înzestrarea cu mijloace materiale, financiare şi valutare, realizarea la timp a investiţiilor programate etc. R.i. poate fi socotit ca având consecinţe mai puţin păgubitoare decât r. extern (v.). ♦ R. maritim, eveniment care poate surveni în timpul transportului pe mare (furtună, naufragiu, eşuare etc.) şi care poate provoca avaria navei şi a mărfurilor. ♦ R. natural, eveniment viitor şi incert care poate surveni ca urmare a producerii unor fenomene naturale, ca de exemplu: inundaţii, ploi torenţiale, grindină, alunecări de teren, cutremure de pământ, uragane, erupţii vulcanice, secetă, îngheţ etc. ♦ R. obiectiv, eveniment, efect al acţiunii forţelor distructive ale naturii, care nu pot fi controlate şi evitate de om (alunecare de teren, cutremur de pământ, uragan, furtună, ploi, grindină, inundaţii, îngheţ, secetă, deces etc.). R.o. exercită o acţiune directă asupra bunurilor şi persoanelor asigurate, neputând fi prevăzute cu precizie şi nici preîntâmpinate, ele fiind independente de acţiunea şi voinţa oamenilor care pot numai să modifice întrucâtva condiţiile şi să evite consecinţele acestora pe mai multe căi, cum sunt: realizarea de construcţii cu mare rezistenţă; construirea unor sisteme modeme de irigaţii; desecări; folosirea cuceririlor ştiinţei şi tehnicii etc. ♦ R. politic, r. care apare sub influenţa factorilor politici, legat de operaţiunile de comerţ exterior, care cuprinde anumite evenimente independente de voinţa şi de solvabilitatea cumpărătorului şi care îl împiedică să-şi onoreze obligaţiile asumate faţă de furnizorul (creditorul) extern. Astfel de riscuri pot fi: stare de război, revoluţie, embargo, revoltă, război civil, lovitură de stat, grevă, stabilirea unor interdicţii la transferurile valutare, distrugerea unor proprietăţi datorită bombardamentelor, reţinerea ilegală a angajaţilor, confiscarea proprietăţilor fără o compensare corespunzătoare, devalorizarea monedelor naţionale, anularea abuzivă a licenţelor de export sau de import etc. Diferite măsuri cu caracter politic pot fi luate şi de terţe ţări sau de organisme internaţionale împotriva ţării importatorului, care îl pun pe acesta din urmă în imposibilitatea de a-şi respecta obligaţiile de plată faţă de furnizor. De asemenea, se poate institui embargoul împotriva unei ţări de către Consiliul de Securitate al O.N.U., de către una sau mai multe ţări. Tot conţinut politic au şi măsurile luate de autorităţile publice - guvern, bancă centrală, organe vamale etc. - având ca efect restrângerea importurilor, limitarea transferului valutar, sechestrarea sau rechiziţionarea unor bunuri ce aparţin agenţilor economici străini e«t. Se înţelege că, în aceste cazuri, se iveşte riscul de netransferare a valutei cuvenite furnizorului (exportatorului, creditorului) extern, cu toate că importatorul privat a depus la bancă, în moneda naţională, echivalentul sumei datorate. Este, de asemenea, considerată de natură politică neplata la termen a sumelor datorate de importatorii (debitorii) publici. R.p. cuprind practic: a) dificultăţi şi întârzieri mai mari de 180 de zile în transferul banilor din ţara cumpărătorului, ca urmare a unui moratoriu general privitor la datoria externă, declarat de guvernul din ţara cumpărătorului sau de guvernul unei terţe ţări, prin intermediul căreia trebuie efectuată plata; b) diferite alte acţiuni ale guvernelor străine care împiedică îndeplinirea contractelor de export sau determină întârzieri în efectuarea plăţilor (transferul banilor); c) război civil şi alte evenimente asemănătoare, în afara României, ce împiedică realizarea contractului de export; d) retragerea sau nereînnoirea licenţei de export sau impunerea unor restricţii la export după data începerii riscului; e) toate riscurile privind cumpărătorii publici. Prin cumpărători publici se înţeleg acele entităţi ale statului care nu pot fi declarate în stare de faliment; f) toate pierderile care rezultă din imposibilitatea de a institui 282 RIS proceduri legale în ţara cumpărătorului. ♦ R. previzibil, r. provocat de factori ce pot fi prevăzuţi înainte de asumarea obligaţiilor contractuale. Acoperirea efectelor acestor r. este mult mai uşor de realizat prin adoptarea din timp a măsurilor corespunzătoare de ordin material şi moral (de exemplu, oscilaţiile conjuncturale şi fluctuaţiile valutare, maternitatea, îmbolnăvirea, contractarea unei invalidităţi, decesul). ♦ R. pur, eveniment independent de voinţa omului, care poate aduce consecinţe negative bunului asigurat sau persoanei asigurate. R.p. survenit provoacă numai pierderi şi niciodată câştiguri, ca de exemplu: incendii, accidente auto, invalidităţi, decese, explozii, naufragii, furtună, furt ş.a. La producerea unui asemenea risc, asiguratul niciodată nu va realiza un câştig. Raţiunea asigurării este nu de a obţine de către asigurat sau păgubit a unui avantaj (câştig), ci de a readuce bunul la parametrii iniţiali, cei avuţi înainte de producerea riscului. Asigurarea are menirea să creeze asiguratului o stare de linişte, de siguranţă în afacerile sale, fară să rişte ca bunurile sale agonisite cu trudă să se transforme într-o ruină, cenuşă sau să dispară. V. şi risc. ♦ R. putativ, r. practicat în asigurările maritime; se referă la^nava existentă pe mare şi despre care nu se ştie nimic în momentul contractării asigurării. în cazul r.p., asigurarea se consideră valabilă, sub rezerva bunei-credinţe a posesorului navei. Cuprinderea în asigurare a r.p. constituie o excepţie, deoarece regula este ca, în momentul contractării asigurării, să existe bunul şi riscul (riscurile) asigurabil. Desigur, dacă n-ar exista bunul şi riscul asigurabil şi totuşi s-ar perfecta asigurarea, ar însemna ca asiguratul să încaseze o sumă de bani fară justă cauză, fapt incompatibil cu natura şi cu menirea asigurării. ♦ R. social, orice eveniment care se produce, survine ca urmare a participării la viaţa socială. R.s. sunt provocate de evenimente previzibile sau imprevizibile, precum: boala, invaliditatea, decesul, pierderea locului de muncă etc. Acoperirea acestor r. depinde de structura organizatorică a statului, de regimul social instituit, precum şi de nivelul de dezvoltare a economiei naţionale. Convenţia O.I.M. nr. 102/1952 enumeră următoarele r.s.: boala, maternitatea, invaliditatea, bătrâneţea, accidentul de muncă, boala profesională, decesul, protecţia juridică a urmaşilor, sarcinile familiale, şomajul. De asemenea, pot fi considerate r.s.: războiul, revoluţia, greva, riscul deplasării. Unele r.s. sunt evenimente de natură să împiedice o persoană să obţină un venit normal din exercitarea unei activităţi profesionale. în această categorie de riscuri se pot cuprinde atât riscurile fizice care afectează total sau parţial capacitatea de muncă (boala, bătrâneţea, invaliditatea, decesul), cât şi cele economice, care împiedică individul să exercite o activitate profesională producătoare de venit, cum este şomajul. O altă categorie de r.s. grevează în mod substanţial veniturile indivizilor şi determină scăderea nivelului de trai. între aceste r.s. se menţionează, ca fiind cele mai importante, cheltuielile medicale şi sarcinile familiale. ♦ R. special, r. determinat de cauze deosebite ivite în timpul transportului mărfurilor (inundaţii, cutremure, scurgerea lichidelor, încingerea cerealelor, embargo, captură etc.), care se asigură la cererea expresă a asiguratului contra unei prime speciale (suplimentare) de asigurare. în categoria r.s. se cuprind: riscurile determinate de proprietăţile mărfurilor ce se transportă (scurgerea lichidelor, alterarea cărnii, încingerea cerealelor etc.); riscurile de război declarat sau nedeclarat, inclusiv cele de război civil (capturarea mărfurilor, molestările din partea oricărui guvern, blocadă, ostilităţile, represaliile, sechestrul, prohibirea comerţului etc.); riscurile de grevă (posibilitatea avarierii sau distrugerii anumitor mărfuri de către grevişti). ♦ R. subiectiv, r. influenţat sau determinat de caracterul, însuşirile spirituale sau comportamentul persoanelor cuprinse sau necuprinse în asigurare (necunoaştere, neglijenţă, imprudenţă, neprevedere, neatenţie, grabă, lăcomie, nervozitate etc.). Astfel de însuşiri (calităţi sau defecte) pot avea ca urmare accidente, spargeri, invalidităţi, explozii, intoxicaţii, incendii, inundaţii în imobile de la instalaţiile de apă şi încălzire, accidente în timpul transportului etc. Dacă terţele persoane acţionează intenţionat sau dolosiv asupra bunurilor sau persoanelor cuprinse în asigurare, evenimentele astfel survenite constituie un risc, şi asigurătorul este obligat la plata compensaţiei. în economia noastră, ca urmare a educaţiei şi a conştiinţei oamenilor, a cultivării grijii şi responsabilităţii faţă de apărarea şi buna conservare a avutului public şi personal, faţă de avuţia naţională, frecvenţa r.s. se micşorează continuu şi sensibil. Cunoaşterea şi selecţionarea RIS 283 r.s. au o mare importanţă pentru societăţile de asigurări. ♦ R. tehnic, diferenţă aproximativă între probabilitatea obiectivă corespunzătoare legii numerelor mari, referitoare la survenirea unui eveniment care condiţionează o plată din fondul de asigurare, şi frecvenţa efectivă, reală, a evenimentului. R.t. se poate determina pe baza următorului calcul: Rt = Po - Pm, în care: Rt = riscul tehnic; Po = probabilitatea obiectivă; Pm = probabilitatea medie. ♦ R. valutar, r. care apare atunci când, în operaţiunile de export, plata la termen se poate face în două monede (a cumpărătorului sau a furnizorului). Modificarea raportului dintre cele două monede în intervalul de timp de la semnarea contractului şi până la achitarea efectivă a preţului furnizorului poate determina pierderi pentru furnizor şi câştig pentru cumpărător şi viceversa. Pentru evitarea riscurilor exportului pe credit, furnizorii fac investigaţii aprofundate cu privire la solvabilitatea clienţilor potenţiali înainte de semnarea contractului, iar apoi utilizează diverse instrumente şi tehnici de lucru financiare şi juridice. Cu toate aceste măsuri de precauţie, furnizorii nu se pot pune la adăpost de toate riscurile exportului şi, de aceea, ei fac apel la protecţia prin asigurare. în cadrul r.v. se cuprind: riscul de schimb valutar, riscul creşterii costurilor de fabricaţie a mărfurilor care fac obiectul exportului şi riscul fluctuării ratei dobânzii. Riscul de schimb valutar apare atunci când moneda ţării exportatorului şi moneda ţării importatorului nu sunt legate între ele printr-un raport fix de schimb. Ca urmare, poate avea loc o evoluţie de la o perioadă la alta a monedelor ţărilor participanţilor la contract, putând provoca pierderi sau beneficii exportatorului. Pentru a se proteja, exportatorul, ca şi banca finanţatoare, poate cere importatorului plata la termen a exportului respectiv pe credit, împotriva r.v. se pot lua următoarele măsuri: moneda din contract să fie moneda ţării exportatorului; exportatorul să contracteze un import în moneda clientului sau într-o altă monedă, astfel încât riscul de schimb valutar aferent angajamentului de plată, exprimat într-o altă monedă decât cea naţională, să compenseze riscul de schimb aferent creanţei sale. Ca să reuşească, această soluţie trebuie să opereze cu sume identice, scadente la aceeaşi dată, şi să prezinte acelaşi risc de schimb valutar; exportatorul să vândă marfa la un curs dinainte stabilit. Astfel, el evită riscul înregistrării unei influenţe negative din fluctuarea cursului valutar, dar şi o influenţă pozitivă. Ca urmare a posibilei influenţe negative, exportatorul se adresează unui asigurător de credite la export, pentru a-i oferi protecţia necesară. Riscul creşterii costurilor de producţie a mărfii destinate exportului apare din cauza inflaţiei ce se manifestă pe piaţa ţării exportatoare, care este deosebit de pronunţată în cazul produselor cu ciclu lung de fabricaţie. Exportatorul s-ar putea proteja fie incluzând în costurile din contract o marjă mai mare, fie incluzând o clauză de revizuire a preţurilor, măsuri care ar face acel export necompetitiv, iar importatorului s-ar putea să nu-i convină. Totuşi, pentru a se proteja, exportatorul poate solicita asigurătorului creditului la export o asigurare împotriva riscurilor economice. Riscul fluctuării ratei dobânzii percepute la creditul-fumizor există ca la creditul-cumpărător. La stabilirea ratei dobânzii ce urmează să fie plătită de importator băncii care finanţează acel export pe credit trebuie să se ţină seama de nivelul dobânzii la care banca va putea să-şi procure bani pentru o nouă finanţare. Dacă se constată o tendinţă de majorare a dobânzii pe piaţa interbancară, la semnarea contractului se va ţine seama de aceasta. Pentru protejarea exportatorilor creditori şi a băncilor finanţatoare ale creditelor de export se pot folosi următoarele soluţii: suportarea de către stat a unei părţi din dobânda pe care trebuie să o plătească exportatorul când se împrumută pe piaţă pentru a-şi completa resursele sale financiare; stabilizarea dobânzii percepute de bănci de la clienţii lor externi. Diferenţa dintre dobânda pieţei şi dobânda fixă încasată de la clientul extern trebuie să fie suportată de către stat pe toată durata contractului de credit. ♦ R. valutar al reasigurării, înregistrarea unor influenţe pozitive sau negative, care îmbunătăţesc sau înrăutăţesc, după caz, rezultatele operaţiunii de reasigurare. R.v. al r. poate fi de mai multe 284 RIS feluri, şi anume: risc comercial, risc contabil şi risc economic. R. comercial este dependent de operaţiunile de export-import, de primirile şi acordările de credite externe etc. şi presupune efectuarea unei plăţi în valută peste o anumită perioadă dinainte stabilită. Spre exemplu, dacă operaţiunile în cauză se contabilizează în moneda naţională, iar cursul monedei străine în care se efectuează plata se modifică în perioada de la înregistrarea creanţei (sau a obligaţiei de plată) şi până la încasarea (sau achitarea) acesteia, atunci o să apară o influenţă favorabilă sau nefavorabilă. Posibilitatea producerii unei asemenea influenţe, în condiţiile menţionate, este denumită risc comercial. Influenţele care se stabilesc la întocmirea bilanţului şi a contului de profit şi pierderi se materializează în riscul valutar contabil în domeniul reasigurărilor, încasările de prime şi plăţile de despăgubiri, comisioane etc. la operaţiunile de reasigurare se efectuează în diverse monede străine, al căror curs de schimb în moneda naţională a ţării de rezidenţă a reasiguratorului suferă modificări în perioada de referinţă, ceea ce generează influenţe favorabile sau nefavorabile, după caz, în volumul afacerilor, al rezultatelor financiare, al plasamentelor financiare şi al obligaţiilor exprimate în moneda naţională. Riscul valutar contabil se referă la o perioadă expirată. Dar o societate de asigurări este interesată să cunoască amploarea riscului valutar la care aceasta se poate aştepta într-o perioadă viitoare. Acesta este denumit risc economic. Determinarea riscului economic prezintă anumite dificultăţi, deoarece trebuie să se estimeze riscul determinat de fluctuaţiile cursului valutar la care societatea de asigurări se poate aştepta în fiecare an şi la fiecare contract de reasigurare încheiat. Practic, un asemenea calcul detaliat este imposibil de efectuat din lipsă de date; de cele mai multe ori, reasigurătorul se mulţumeşte să efectueze calculul activelor şi al angajamentelor globale rezultate din primirile de riscuri pe fiecare valută utilizată în parte. Modificarea cursului valutelor în raport cu moneda naţională antrenează influenţe favorabile sau nefavorabile, după caz, asupra derulării contractului de reasigurare. Riscul valutar, cel contabil şi cel economic pot produce efecte favorabile, dar şi nefavorabile pentru reasigurător. De aceea, reasigurătorul urmăreşte să limiteze efectele negative ale riscului valutar asupra rezultatelor sale financiare. în acest scop, reasigurătorul poate recurge la mai multe soluţii, dintre care se menţionează: se preocupă să subscrie numai riscuri exprimate în valute stabile; această soluţie prezintă inconvenientul că, selectând riscurile pe criterii valutare, reasigurătorul îşi limitează sfera de activitate şi, în acest fel, împiedică dispersarea teritorială a riscurilor; foloseşte un coş de valute (DST, EURO, $ etc.) pentru decontarea reasigurărilor; plasează resursele valutare pe care le deţine în diverse active, pentru ca efectele pozitive ale acestora să le poată compensa pe cele negative. RISCUL BANCAR DE IMOBILIZARE, r. care poate să se ivească la bancă sau la deţinătorul de depozite bancare, care nu poate satisface cerinţele titularilor de depozite ca urmare a unei slabe gestiuni a creditelor pe care le acordă. Existenţa acestui r. reclamă administrarea raţională a depozitelor bancare şi a creditelor de către bănci, angajarea de credite pe baza hârtiilor de valoare, mobilizarea titlurilor de credit de pe piaţa monetară şi prin alte operaţiuni bancare. Creditele care se acordă de către bănci angajează fondurile băncilor. De aceea, băncile trebuie să administreze eficient resursele băneşti care i-au fost încredinţate şi să-şi întărească poziţia de creditor prin solicitarea de garanţii debitorilor. V. şi garantarea creditelor; garanţie personală; garanţie. RISCUL DE EXPLOATARE (OPERAŢIONAL), posibilitatea, primejdia de a nu se recupera cheltuielile efectuate de unitatea economică într-o anumită perioadă. Pentru evitarea acestui risc trebuie analizate şi reduse cheltuielile constante (v.) şi cheltuielile variabile (v.). Pentru a evita r. de e. este necesară creşterea gradului de folosire a capacităţilor de producţie, folosirea raţională a activelor circulante, a forţei de muncă, a întregului capital, prospectarea pieţei, reducerea costurilor, cheltuielilor de circulaţie, depăşirea pragului de rentabilitate reprezentat prin cifra de afaceri minimă etc. Neluarea măsurilor pentru prevenirea r. de e. poate conduce la falimentul agentului economic. RIS 285 RISCUL DE ÎNTREPRINDERE, r. cel mai frecvent şi cel mai divers. Orice bancă este ameninţată de riscul de nerambursare a creditului. Pentru a preveni sau diminua r. de î., banca are obligaţia să se informeze cât mai bine, din mai multe surse, asupra întreprinderii care solicită împrumutul şi să se încredinţeze de garantarea acestuia. RISCUL DE RAMBURSARE A CREDITULUI, r. care reprezintă probabilitatea întârzierii rambursării creditului sau incapacitatea de plată a debitorului ca urmare a situaţiei sale economice deficitare sau din cauza unei conjuncturi. Prevederea şi prevenirea r. necesită efectuarea unei analize complexe şi temeinice a debitorului în vederea respectării cerinţelor raportului de credit, cum sunt: "umane - competenţă, moralitate; "economice - situaţia naţională, internaţională, starea patrimoniului; "financiare - venituri, cheltuieli, situaţia financiară generală, gradul de îndatorare, capacitatea de rambursare; "juridice - forma juridică, legăturile juridice cu alţi agenţi economici etc. De asemenea, se poate colabora cu alţi agenţi economici, cu alte instituţii bancare etc. După cum se observă, prevenirea r. este foarte strâns legată de măsurile care se iau pentru garantarea creditului. Pentru prevenirea r. de r. a c., banca nu acordă credite când: integritatea morală a clientului este dubioasă; obiectul creditului nu este clar justificat; proiectul sau activitatea clientului nu se încadrează în cerinţele interne şi internaţionale de protecţie a mediului înconjurător. V. şi garanţie. RISCUL DE SOLVABILITATEA AL SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, indicator al stării de solvabilitate a societăţii de asigurări care se determină astfel: in care: ^A1 Rs = riscul solvabilităţii; C = capitalul propriu; R = rezerve; PAÎ = prime de asigurare încasate în perioada respectivă. Cu cât r.s. este mai mic, cu atât societatea de asigurări este mai viabilă. RISCUL EROZIUNII CAPITALULUI, probabilitatea ca valoarea reală a ratelor de rambursare a împrumutului acordat de creditori să nu poată acoperi integral capitalul împrumutat evaluat în termen reali. Pentru evitarea acestui risc sau pentru atenuarea lui, creditorii urmăresc să-şi asigure o compensarea pentru pierderile suferite ca urmare a deprecierii monetare, a inflaţiei, prin ridicarea nivelului dobânzii. RISCUL GENERAL (AL PIEŢEI), complex de evenimente care influenţează, în mod sistematic, întreaga activitate economică, cum sunt: reforme fiscale, reforme monetare, evenimente politice interne şi internaţionale, decizii de naţionalizare a unor întreprinderi, societăţi etc. RISCUL INVESTIŢIEI, eventualitatea ca diferite evenimente să evolueze în aşa fel încât să provoace pierderea parţială sau totală a sumelor investite (inflaţie, riscul solvabilităţii etc.). RISCUL RATEI DOBÂNZII, sensibilitatea rezultatelor financiare ale unei bănci la schimbarea ratei dobânzii, consecinţă a activităţii de intermediere bancară. R.r.d. depinde de modul în care o bancă îşi structurează activele şi pasivele. Acest risc rezultă din faptul că banca acordă credite pe termen lung cu dobândă fixă din pasivele pe termen scurt cu dobândă variabilă, de regulă, mai mică. Dacă dobânzile pe termen scurt cresc, creşte şi costul fondurilor atrase, în timp ce dobânzile încasate din activele pe termen lung rămân, de regulă, constante. Ca urmare, diferenţa dintre câştigul provenit din active şi costul pasivelor poate deveni negativă. 286 RIS R.r.d. depinde de măsura în care activele şi pasivele băncii sunt în concordanţă sau în neconcordanţă, adică nesincronizate în ceea ce priveşte nivelul dobânzilor, precum şi de modificările şi de mişcările ratei dobânzilor la active şi la pasive. Rata inflaţiei poate afecta r.r.d. Mărimea r.r.d. poate fi determinată prin cunoaşterea momentului şi a ritmului creşterii dobânzilor. R.r.d. cuprinde: a) riscul venitului, care se referă la înregistrarea unor pierderi la venitul net din dobânzi, datorită faptului că mişcările ratelor dobânzii la împrumuturile primite de la bancă nu pot fi perfect sincronizate cu cele ale împrumuturilor pe care ea le acordă; b) riscul investiţiei, care poate surveni ca urmare a înregistrării unor pierderi în patrimoniul net, a unor schimbări neprevăzute ale ratei dobânzii. V. şi patrimoniul net; dobândă; rata dobânzii. RISCURI BANCARE , evenimente viitoare, incerte, imprevizibile, determinate fie de insolvabilitatea împrumutatului, fie de evoluţia economică generală (riscurile cursurilor de schimb valutar şi riscurile dobânzilor), fie chiar de structura financiară a băncii. Principalul risc îl reprezintă insolvabilitatea debitorului. Pentru a preveni acest risc, băncile solicită mari garanţii de asigurare, ipoteci sau garanţii personale (cauţiuni). Extinderea operaţiunilor bancare internaţionale a generat şi alte riscuri, cum sunt: riscul de ţară, care se referă la ţările cu o economie slabă şi cu mari datorii externe, riscul de suveranitate, care se manifestă atunci când o bancă comercială acordă credite unei bănci centrale străine. Banca poate avea riscuri şi datorită evoluţiei economice generale, îndeosebi ca urmare a riscului dobânzii. De pildă, o bancă acordă un împrumut pe un anumit termen cu o dobândă de 20%, iar dacă ulterior dobânzile cresc, iar banca, neavând lichidităţi, este nevoită să se refinanţeze pe piaţa monetară cu o dobândă de 25%, rata profitului este negativă (-5%). Astfel de riscuri există şi pentru resurse. Bunăoară, dacă banca emite obligaţiuni cu o dobândă de 18%, iar dobânzile încasate de la clienţi scad la 14%, costul resurselor este mai mare decât utilizarea lor. Producerea riscului variaţiei dobânzii poate fi evitată sau atenuată prin sincronizarea formării resurselor pe termen lung cu creditele acordate tot pe termen lung. De asemenea, o bancă poate să se împrumute pe termen scurt şi să acorde împrumuturi pe termen lung şi viceversa. Beneficii sau pierderi pot rezulta şi din variaţiile cursurilor de schimb valutar; de aceea, băncile urmăresc s-şi menţină egalitatea între creanţe şi datorii. Structura financiară a băncii influenţează mărimea riscurilor privind dobânda şi cursul valutar pe care şi le asumă. Riscul rezultă din acordarea unor credite pe termen lung, iar resursele sunt pe termen scurt şi pot fi solicitate oricând de depunători. R.b. pot fi determinate de politica monetară, de schimbările în produsul naţional brut, de inflaţie, de factori macroeconomici care pot accentua riscurile. Băncile au de întâmpinat dificultăţi când ajung în situaţia de a acoperi pierderile din capital. R. privind variaţia nivelului veniturilor prevăzute a se obţine şi cheltuielile mai mari care trebuie efectuate pot face ca banca să devină insolvabilă. R. de insolvabilitate poate să fie micşorat prin majorarea capitalului sau prin reducerea riscului de portofoliu. R.b. pot fi: r. de sistem, care pot fi determinate de scăderea ofertei de bani, precum şi de restricţii impuse băncilor; r. de preţ, care cuprinde posibilitatea ca ratele dobânzilor să crească brusc în situaţiile în care banca deţine active cu o scadenţă mai îndepărtată decât cea a pasivelor; r. de funcţionare, care rezultă din fraude, incompetenţă sau din operaţiuni ineficiente; r. de credit, r. care se iveşte când împrumuturile nu sunt rambursate în cuantumul şi la termenele stabilite; r. de reglementări, care cuprinde schimbările neaşteptate ale reglementărilor bancare, ale legislaţiei, care conduc la o activitate bancară ineficientă. Pentru prevenirea şi reducerea r.b. se pot lua următoarele măsuri: "gruparea activelor şi pasivelor în funcţie de reacţia lor la evenimentele neprevăzute; "schimbarea politicii de portofoliu prin orientarea spre activele cu scadenţă apropiată sau prin creşterea ponderii pasivelor cu scadenţă îndepărtată; "majorarea capitalului propriu. Dacă băncile au riscuri mari, ele trebuie să aibă şi capitaluri mari. RISCURI COMUNE, riscurile care ameninţă bunurile unui număr mare de persoane fizice sau juridice, determinându-le pe acestea să se constituie în comunităţi de risc (v.). De exemplu, riscurile de grindină şi de ploaie torenţială ameninţă culturile agricole şi rodul viţei RIS 287 de vie aparţinând asociaţiilor agricole, gospodăriilor ţărăneşti individuale, care la un loc constituie o comunitate de risc ce acceptă să plătească primele de asigurare pentru a avea dreptul la despăgubiri, în caz că aceste riscuri se produc. V. şi risc asigurat. RISCURI CONSTANTE , riscuri la care şansele de producere rămân aceleaşi, indiferent dacă ele prezintă anumite variaţii, temporare ori relative, în cadrul unei perioade determinate de timp. Caracterul constant al riscului poate fi observat pe baza analizei evoluţiei sale pe o perioadă îndelungată, realizată de la un an la altul. Privite sub acest aspect, majoritatea riscurilor sunt constante. De exemplu, riscul de grindină, deşi este variabil în cursul unui an, totuşi el prezintă o anumită regularitate în producere în cadrul unei perioade de mai mulţi ani. în cadrul r.c., prima de asigurare este neschimbată de la un an la altul şi permite acoperirea riscului luat în sarcină de asigurător. RISCURI FINANCIAR-MONETARE, r. determinate în principal de fluctuaţiile cursurilor monetare, precum şi de nesiguranţa valorificării capitalului investit în contextul operaţiunilor de import-export şi al altor afaceri internaţionale. RISCURI GENERALE, r. obişnuite în practica activităţii de asigurări din ţara noastră. Prin r.g. în domeniul asigurărilor de bunuri se înţeleg următoarele fenomene: incendiu, trăsnet, explozie, ploaie torenţială, inundaţie, furtună, grindină, cutremur de pământ, uragan, prăbuşire sau alunecări de teren, pagube produse de greutatea stratului de zăpadă sau gheaţă, avalanşe de zăpadă, căderea pe clădiri sau pe alte construcţii a unor corpuri. De exemplu, mijloacele fixe şi activele circulante aparţinând gospodăriilor agricole (clădiri, motoare, maşini, instalaţii, mijloace de transport, materii prime, materiale, combustibil, semifabricate şi produse finite, produse animaliere, agricole şi viticole, furaje, recolta înmagazinată a livezilor) sunt asigurate împotriva riscurilor generale. RISCURI INTERNE, r. localizate în domeniul capacităţii de realizare umană, al dotării cu mijloace fixe şi active circulante şi al folosirii acestora, în domeniul aprovizionării, depozitării, manipulării şi transportului intern al mărfurilor etc. RISCURI MARITIME, evenimente specifice călătoriei pe mare care produc daune vasului şi încărcăturii, cum sunt: furtuni puternice, valuri uriaşe, mare foarte agitată, bancuri de nisip, coliziuni cu alte vase şi cu diverse obiecte pe mare. RISCURI VARIABILE, evenimente la care şansele de producere cresc sau se diminuează în decursul timpului. Drept urmare, riscul poate căpăta un caracter progresiv sau regresiv. Cele mai reprezentative riscuri de acest fel sunt riscul de deces şi riscul de supravieţuire. Astfel, la asigurarea de deces riscul este progresiv, deoarece şansele de producere a decesului unei persoane cresc în fiecare an. La asigurarea de supravieţuire riscul este regresiv, deoarece, pe măsura trecerii anilor, evenimentul asigurat (supravieţuirea) are tot mai puţine şanse de a se realiza. în cazul r.v., din punct de vedere teoretic, prima de asigurare trebuie să crească sau să descrească, după caz. în practică însă, pentru a mări interesul faţă de asigurare, societăţile de asigurări au uniformizat primele de asigurare privind riscurile variabile, stabilind prime medii care simplifică mult operaţiunile ce intervin în legătură cu realizarea asigurării. RISCURILE CĂRĂUŞULUI, evenimente produse în timpul transporturilor maritime, suportate de cărăuş. în categoria r.c. se cuprind: "avarierea sau pierderea mărfurilor din vina lui în timpul încărcării, transportării şi manipulării mărfurilor, pe timpul custodiei şi în cursul predării acestor mărfuri; "dispoziţiile greşite sau cele culpabile date de armator comandantului navei; "abaterea nejustificată a navei de la drumul stabilit; "franşiza la asigurarea maritimă a navei şi a mărfurilor; "neaprovizionarea navei cu combustibil suficient; "încărcarea unor mărfuri 288 RIS pe puntea navei, fară ca acest fapt să fi fost stipulat în conosament. PentRi a se asigura împotriva acestor riscuri, cărăuşul poate contracta o asigurare specială. V. şi risc maritim. RISIPĂ, utilizarea neraţională, ineficientă, fară spirit gospodăresc şi de răspundere a resurselor băneşti, financiare, de credit şi materiale aflate la dispoziţia unei unităţi economice, instituţii, cooperative, persoane fizice. RISTURNÂ 1. Parte din preţul unei mărfi care se restituie cumpărătorului de către vânzător pentru a stimula creşterea achiziţionărilor de mărfuri de către cumpărător. 2. Parte din prima de asigurare pe care societatea de asigurări nu o restituie asiguratului în situaţia în care acesta din urmă renunţă la asigurarea contractată. V. şi primă de asigurare. ROL FISCAL, registru, stat de contribuabili în care se trec obiectul impozabil, baza impozabilă, suma impozitului de plată, ratele şi termenele de plată, adresa plătitorului etc. ROL NOMINAL UNIC, fişă unică a contribuabilului care conţine elemente de identificare, precum şi creanţele bugetare ale acestuia la nivelul comunei, oraşului, municipiului sau sectorului municipiului Bucureşti, individualizată printr-un număr de rol, începând cu nr. 1 şi până la numărul care asigură înregistrarea tuturor contribuabililor. ROTAŢIA ACTIVELOR CIRCULANTE, lanţ de fenomene globale, proces de transformare succesivă şi continuă a formelor funcţionale ale activelor circulante prin stadiile de aprovizionare, producţie şi desfacere. R.a.c. cuprinde deci continuarea neîntreruptă şi succesivă a circuitului activelor circulante. R.a.c. se materializează în numărul de circuite pe care acestea le efectuează într-o anumită perioadă de timp. V. şi circuitul activelor circulante; viteza de rotaţie a activelor circulante. ROTAŢIA CAPITALULUI, circuitul capitalului (v.) privit nu ca un act ce are loc o singură dată, ci ca un proces continuu, care se repetă mereu. Capitalurile se rotesc cu o viteză diferită, care depinde de timpul de rotaţie a capitalului, respectiv de timpul de producţie şi de circulaţie. Patronii sunt interesaţi în intensificarea vitezei de r. a c., deoarece de aceasta depinde rata profitului. Din acest motiv ei urmăresc îmbunătăţirea structurii capitalului productiv (v.), iau măsuri pentru organizarea producţiei şi deci pentru reducerea timpului de producţie şi a celui de circulaţie etc. „RUBLĂ DE CLEARING", valută de cont cu acelaşi conţinut în aur ca rubla sovietică, respectiv de 0,222168 g de aur până la 1 ianuarie 1961 şi de 0,987412g aur fin după această dată; a fost folosită până la 31 decembrie 1963 numai pentru decontarea operaţiunilor de comerţ exterior între ţările socialiste care încheiaseră acorduri de clearing bilaterale. Preţurile de comerţ exterior, acordările de credite externe şi decontările dintre ţările socialiste se făceau în „r. de c.“. Cursurile valutelor naţionale ale ţărilor socialiste nu îndeplineau, în fapt, nici un rol în realizarea schimburilor externe. Cu toate acestea, pentru evidenţa internă, între valutele naţionale şi „r. de c.“ s-au stabilit cursuri oficiale pe baza conţinutului în aur al valutelor respective. Pe baza Convenţiei dintre ţările membre C.A.E.R. cu privire la decontările multilaterale în ruble transferabile şi la organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, adoptată în octombrie 1963, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 1964 s-a trecut la sistemul decontărilor multilaterale în ruble transferabile. V. şi Banca Internaţională de Colaborare Economică; rublă transferabilă. RUBLĂ TRANSFERABILĂ, valută colectivă internaţională a fostelor ţări socialiste, unitate monetară convenţională scripturală, de calcul, de rezervă, de plată şi de cont, utilizată pentru efectuarea decontărilor multilaterale, reciproce, fară numerar, dintre ţările membre RUŞ 289 C.A.E.R. prin intermediul Băncii Internaţionale de Colaborare Economică. Convenţia referitoare la decontările multilaterale în r.t. şi la organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică a fost încheiată la 22 octombrie 1963 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1964. Ca valută internaţională a ţărilor socialiste, r.t. avea stabilit un conţinut de 0,987412g de aur fin cu titlul de 0,900. Modificarea conţinutului şi a cursului r.t. putea avea loc numai pe baza hotărârii colective a ţărilor membre, asigurându-se respectarea în aceeaşi măsură a intereselor acestor ţări. Deşi avea acelaşi conţinut în aur ca rubla sovietică, r.t. se deosebea de moneda naţională a U.R.S.S. deoarece avea numai formă scripturală (bani de cont), existând ca înscrisuri în conturile bancare. în operaţiunile bancare, însumarea disponibilităţilor totale reprezintă masa de r.t. la un moment dat, iar virarea (transferarea) de la un cont la altul al ţărilor membre reprezintă circulaţia acestei valute colective. Rubla sovietică avea putere circulatorie numai pe teritoriul U.R.S.S.; puterea ei de cumpărare depindea de nivelul preţurilor de pe piaţa internă. Spre deosebire de rubla sovietică, r.t. avea putere circulatorie numai în relaţiile de comerţ exterior şi de credit dintre ţările membre C.A.E.R., puterea sa de cumpărare fiind determinată de nivelul preţurilor de contract utilizate în relaţiile de comerţ exterior ale ţărilor membre. R.t era o valută de tip nou, creată prin acordul ţărilor membre. Ea reflecta colaborarea „frăţească44 şi ajutorul reciproc în relaţiile economice externe dintre ţările respective. R.t. nu era convertibilă în monedele ţărilor membre C.A.E.R. şi nici în aur sau devize; ea îndeplinea funcţiile de măsură a valorii, mijloc de plată şi mijloc de acumulare, fiind folosită în decontarea exporturilor de mărfuri, a prestărilor de servicii, în primirile de credite prin mijlocirea B.I.C.E. şi în executarea diferitelor altor operaţiuni între ţările membre. Ea asigura condiţiile necesare pentru prevenirea blocării disponibilităţilor în conturile de clearing şi pentru efectuarea neîntârziată a decontărilor, în avantajul tuturor ţărilor membre C.A.E.R. care participau la acest sistem de decontare. R.t. nu a avut o fundamentare economică şi, din această cauză, n-a asigurat echivalenţa necesară între valutele naţionale şi valutele convertibile. V. şi Banca Internaţională de Colaborare Economică. RULAJ, intrări şi ieşiri de sume de bani într-un cont de la începutul anului până la o anumită dată. R. reflectă volumul de activitate desfăşurată de agentul economic în perioada respectivă, evidenţiată în contabilitate. RUŞFET, obligaţie în plus, suplimentară, în muncă sau în natură, pe care ţăranii o prestau în trecut moşierilor. SALARIAT, persoană angajată cu contract de muncă la un agent economic, la o instituţie bancară, financiară, de asigurări etc. şi care, pentru munca prestată, primeşte un salariu. S. sunt de mai multe categorii, şi anume: salariaţi permanenţi, angajaţi pe o durată nedeterminată, salariaţi temporari, angajaţi pe o perioadă determinată, şi salariaţi sezonieri, angajaţi numai în cursul anumitor perioade ale anului. SALARIU (cuvânt de origine latină - „salarium“, care a fost utilizat pentru a defini preţul plătit clienţilor liberi care prestau diferite activităţi altor persoane; în Franţa - „salaire“; în Italia şi Spania - „salario“. Similar noţiunii de salariu se folosesc noţiunile de remuneraţie şi retribuţie, care sunt tot de origine latină. „Retribution“ sau „remuneration“ în Franţa şi în Marea Britanie. „Retribuzione“, „remunerazione“ în Italia etc.), obiect şi clauză a contractului de muncă, preţul muncii prestate exprimat în lei, sumă de bani ce se cuvine lunar salariatului pentru munca depusă şi pentru rezultatele obţinute în muncă. Organizaţia Internaţională a Muncii, prin Convenţia nr. 95/1949, la art. 1 prevede că „salariul - indiferent de denumirea sa: remuneraţie, retribuţie etc. - reprezintă suma de bani dată de patron salariatului în temeiul unui contract individual de muncă pentru munca efectuată sau care trebuie efectuată ori pentru serviciile îndeplinite sau care trebuie îndeplinite". în România, Legea salarizării nr. 14/1991 prevede la art. 1 că „pentru munca prestată în condiţiile prevăzute în contractul individual de muncă, fiecare persoană are dreptul la un salariu în bani, convenit la încheierea contractului*4. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948, prevede la art. 23, alin. 3, că „oricine munceşte are dreptul la un salariu echitabil şi suficient, care să-i asigure lui şi familiei sale o existenţă conformă cu demnitatea umană“. Rezultă că dreptul la salariu este corolarul dreptului la muncă, salariul reprezentând totalitatea drepturilor băneşti cuvenite pentru munca prestată. S. cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, adaosurile şi sporurile la salariul de bază. S. de bază este partea principală a salariului, care se stabileşte prin negocieri colective şi individuale. Adaosurile şi sporurile constituie partea variabilă a salariului. SALARIU BRUT, salariul primit de angajat, care include toate drepturile salariale neafectate de impozite, taxe, contribuţii, cotizaţii etc. Salariul nominal brut este constituit din totalitatea sumelor şi a avantajelor primite de angajat în contrapartida muncii depuse şi cuprinde: ■drepturile în bani şi în natură cuvenite salariaţilor pentru munca prestată (salariul propriu-zis); ■sporurile şi indemnizaţiile acordate sub forma unor procente din salariu sau în sume fixe; ■sumele plătite pentru timpul nelucrat (indemnizaţiile pentru concediile de odihnă şi de studii, sumele plătite din fondul de salarii pentru concedii medicale etc.); "premiile şi primele acordate salariaţilor din fondul de salarii, din profitul net şi din alte surse. SAL 291 SALARIU MEDIU, s. calculat ca medie pe un salariat în cadrul unei colectivităţi din care face parte, adică la un agent economic, instituţie, minister, ramură economică, pe economia naţională, pe o anumită perioadă şi pe categorii de angajaţi. SALARIU MINIM, cel mai mic salariu brut negociat şi înregistrat într-o anumită perioadă în cadrul unei unităţi economice, instituţii, domeniu de activitate, subramuri, ramuri economice şi economii naţionale. S. m. trebuie să fie astfel determinat încât să fie suficient pentru satisfacerea cerinţelor vitale de hrană, îmbrăcăminte, locuit, încălzit, transport etc. ale salariaţilor, având în vedere dezvoltarea economică, socială şi culturală a ţării. Chiar de la constituirea sa în anul 1919, Organizaţia Internaţională a Muncii a militat pentru garantarea unui salariu care să asigure condiţii decente de viaţă pentru toţi salariaţii. La Conferinţa Internaţională a Muncii de la Philadelphia, din anul 1944, s-a relevat obligaţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii de a sprijini toate ţările lumii în elaborarea şi aplicarea unor programe referitoare la salariul minim vital. în anul 1967, consiliul de administraţie al Organizaţiei Internaţionale a Muncii a convocat o reuniune a experţilor, în al cărei raport salariul minim a fost definit astfel: „Nivelul de remuneraţie sub care nu se va putea coborî nici în drept, nici în fapt, indiferent care ar fi modul său de calcul; este salariul care, în fiecare ţară, are forţa legii şi care este aplicabil sub pedeapsa sancţiunilor penale sau a altor sancţiuni specifice.*4 Rezultă că s. m. este astfel determinat încât sub el nu se poate coborî, iar aplicarea lui este garantată de lege, fiind un aspect al rolului statului în înfăptuirea protecţiei sociale. Convenţia nr. 131, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii în anul 1970, precizează că la determinarea salariilor trebuie să se aibă în vedere următoarele criterii: nevoile salariaţilor şi ale familiilor lor; nivelul general al salariilor din ţară; costul vieţii şi fluctuaţiile acestui cost; prestaţiile de securitate socială (v.); nivelul de viaţă a altor grupuri sociale; factorii de ordin economic, dezvoltarea economică, productivitatea şi preocupările pentru ocuparea forţei de muncă. Determinarea unui salariu care să asigure un minim, dar decent, nivel de trai trebuie să aibă în vedere următoarele: mărfurile şi serviciile trebuitoare unui salariat pentru un nivel de trai modest, însă decent, precum şi pentru onorarea obligaţiilor sale în societate; cantităţile minime de produse necesare salariatului şi membrilor familiei sale; preţurile mărfurilor şi tarifele serviciilor; numărul mediu de membri pe o familie; numărul mediu de salariaţi ai unei familii. Constituţia României din 2003 la art. 47, alin. 1, prevede că „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent“. Agenţii economici şi persoanele fizice care angajează salariaţi sunt obligate să asigure acestora cel puţin salariul de bază minim brut pe ţară. V. şi declaraţia de la Philadelphia. SALARIU NET, salariul pe care angajatul îl primeşte efectiv, după ce din salariul brut s-au reţinut: impozitul, contribuţia pentru asigurările sociale de stat, contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţia pentru indemnizaţia de şomaj etc. SALARIU NOMINAL, suma de bani pe care salariatul o primeşte efectiv pentru munca depusă. în principiu, s. n. reprezintă valoarea forţei de muncă. In raport cu preţul mărfurilor, preţul forţei de muncă se află, în mod obişnuit, sub valoarea sa, fiind o consecinţă a relaţiei dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii, oferta fiind aproape întotdeauna mai mare decât cererea. SALARIU REAL, totalitatea bunurilor şi serviciilor pe care salariatul le poate achiziţiona cu salariul său net. Nivelul salariului real este influenţat de mărimea salariului net şi de indicele general al preţurilor bunurilor de consum. Angajaţii cu salarii mici beneficiază de unele servicii gratuite sau cu tarife reduse. Raportul dintre salariul nominal şi salariul real ar trebui să fie constant, ceea ce înseamnă că, în diferite perioade, cu acelaşi salariu nominal ar trebui să se poată procura aceeaşi cantitate de mărfuri şi servicii. însă în condiţiile actuale ale inflaţiei, salariile nominale au crescut continuu, spectaculos, dar preţurile mărfiirilor şi tarifele serviciilor au crescut de mai multe ori, fapt care a condus la micşorarea considerabilă a salariului real, a 292 SAL puterii de cumpărare, afectând serios nivelul de viaţă a salariaţilor, a familiilor lor. Scăderea salariului real se poate constata din indicii din tabelul de pe pagina următoare. Indicii salariului real - total salariaţi - în procente - 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 100 81,7 71,3 59,4 59,4 66,5 72,1 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 56,3 58,2 56,0 58,6 61,5 62,8 70,8 78,3 Sursa: Anuarul statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2002, p. 129; 2003, p. 96; 2005, p. 221. SALARIUL MINIM GARANTAT, s. de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, care se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. Dacă programul normal de muncă este mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază, minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar conform programului legal de lucru aprobat. Nici un angajator nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară. Fiecare angajator este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. La fel se procedează şi în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, însă nu-şi poate desfăşura activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepţia grevei. Angajatorul are obligaţia să aducă la cunoştinţa salariaţilor salariul de bază minim brut pe ţară, garantat. în cazul salariaţilor cărora angajatorul, potrivit prevederilor contractului colectiv sau individual de muncă, le asigură hrană, cazare sau alte facilităţi, suma în bani cuvenită pentru munca prestată nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe ţară prevăzut de lege. SALVAREA NAVEI, operaţiune efectuată în cazul în care o navă se află în pericol şi lansează semnalul S.O.S. sau un alt apel la ajutor. Aprecierea pericolului trebuie făcută prin luarea în considerare a tuturor împrejurărilor concrete, astfel încât să nu poată fi vorba nici de pripeală şi nici de solicitarea tardivă a ajutorului. Această apreciere este făcută, de regulă, de către comandantul navei, care apoi lansează apelul de ajutor. Nava salvatoare are dreptul la o indemnizaţie de salvare. Mărimea acestei indemnizaţii se stabileşte în funcţie de: cheltuielile făcute de salvator privind consumul de combustibil şi salariul suplimentar pentru timpul folosit la salvare; beneficiile pe care salvatorul nu le-a putut realiza prin participarea la operaţiunea de salvare, avariile suferite la nava salvatoare; dacă nava salvatoare este amenajată special pentru salvare cu utilaje şi dispozitive privind efectuarea unei asemenea operaţiuni etc. Dreptul la indemnizaţie apare numai dacă nava salvată şi încărcătura se aflau în primejdie. Aceasta înseamnă că, atunci când nu există o asemenea primejdie, nu poate fi vorba de dreptul la indemnizaţie, chiar dacă s-a apelat la ajutor şi acesta a fost acordat. De menţionat că prin asigurarea casco maritimă se acoperă şi cheltuielile pentru salvarea navei. SANCŢIUNE, măsură legală stipulată într-un act normativ sau contract economic, ce se ia împotriva persoanelor juridice şi fizice care nu respectă obligaţiile prevăzute de lege şi de contracte sau care ignoră disciplina economică, financiară, bugetară şi de credit. Printre s. aplicate unităţilor economice se menţionează: daunele compensatorii, amenzile civile, majorările de întârziere pentru nerealizarea prevederilor contractuale, precum şi alte măsuri de constrângere pentru aceia care nu îşi achită integral şi la timp obligaţiile financiare faţă de stat sau care nu SCA 293 respectă disciplina de credite şi de plăţi. S. se aplică între state când nu se respectă prevederile acordurilor şi tratatelor internaţionale. ♦ S. contractuale, s. care constau în compensarea daunelor şi aplicarea de amenzi atât debitorului care încalcă prevederile contractuale, cât şi creditorului care întârzie livrarea mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor sau când aceste prestaţii nu corespund cantitativ, sortimental, calitativ etc. S.c. contribuie la respectarea disciplinei contractuale, a decontărilor economice etc. ♦ S. de credit, măsuri de implementare şi de constrângere a împrumutaţilor, aplicate de către unităţile bancare în cazurile în care activitatea economică este ineficientă sau încalcă disciplina de credite. Din categoria acestor sancţiuni se menţionează: majorarea dobânzilor, aprobarea de noi credite cu garanţia organului ierarhic superior, solicitarea rambursării creditelor înainte de scadenţă, limitarea creditării, trecerea la credite restante, acordarea de credite pentru nevoi temporare, acordarea de credite pentru refacerea capacităţii de plată, schimbarea formei de decontare, aplicarea ordinii legale de efectuare a plăţilor, supravegherea activităţii economico-financiare a întreprinderii, vânzarea silită a gajului etc. ❖ S. pentru încălcarea disciplinei bugetare, s. ce se aplică de către organele financiare şi bancare unităţilor economice în cazuri de neplată la timp şi integral a sumelor datorate bugetului de stat. Asemenea s. constau în aplicarea de majorări pentru fiecare zi sau lună (fracţiune de lună) de întârziere, sancţionarea pecuniară a conducătorului şi a contabilului-şef al unităţii respective, virarea sumei datorate, inclusiv a majorărilor şi a amenzilor, în contul bugetului de stat, aplicarea de sancţiuni administrative, iar în cazuri foarte grave, chiar şi sancţiuni penale. S. pentru î.d.b. cuprind şi diferite s. pentru folosirea ilegală, ineficientă şi inoportună a mijloacelor bugetare, pentru deturnarea de fonduri, pentru neţinerea evidenţei folosirii resurselor bugetare. SCADENT, datorie, obligaţie etc. ajunsă la scadenţă. V. şi scadenţă. SCADENŢA CAMBIEI, data (anul, luna şi ziua) la care o cambie devine exigibilă şi trebuie plătită. S.c. este un element esenţial şi obligatoriu care trebuie să rezulte din textul cambiei; ea trebuie să fie clară, expresă, certă şi unică. S.c. poate să fie la vedere, la un anumit timp de la vedere, la un timp de la emitere, însă de regulă este la o dată fixă stipulată chiar în cambie (v.). SCADENŢAR, registru în care se ţine evidenţa scadenţelor. V. şi scadent; scadenţă. SCADENŢĂ, moment (anul, luna, ziua şi ora) în care o obligaţie devine exigibilă; data la care urmează să se facă plata unei sume de bani, să se predea un bun (o marfa), să se efectueze un serviciu, să se îndeplinească o obligaţie, să se ramburseze un credit, să se plătească un bilet la ordin, o cambie, să se răscumpere o obligaţiune etc. Obligaţiunile care au scadenţe mai lungi, mai îndepărtate, sunt însoţite, de regulă, de dobânzi mai mari decât cele care au scadenţe mai scurte, deoarece probabilitatea deprecierii banilor şi/sau a falimentului debitorului emitent este mai mare. De asemenea, într-o perioadă mai îndelungată, riscul apariţiei unor evenimente neprevăzute (crize economice, greve, războaie etc.) cu efect negativ asupra cursului titlurilor este mai mare. Neefectuarea plăţii la s. dă dreptul creditorului să protesteze documentul la învestirea lui cu formula executorie şi apoi la executarea silită. ❖ S. comună, înlocuire a mai multor efecte de comerţ cu scadenţe diferite printr-un singur efect cu scadenţă dată şi a cărui valoare nominală trebuie să fie egală, în ziua s., cu valorile nominale ale efectelor micşorate sau mărite cu scontul sau dobânda lor, după cum s. este posterioară sau anterioară celei a efectului înlocuitor. ❖ S. creditelor, s. la care urmează să se ramburseze creditele bancare ce se acordă unităţilor economice de stat, cooperatiste, private, producătorilor individuali, populaţiei, în calitate de împrumutaţi. ❖ S. mijlocie (medie), înlocuire a mai multor plăţi ce trebuia efectuate la date diferite printr-o plată unică, egală cu suma valorilor nominale ale plăţilor şi al cărei termen de plată urmează a se stabili. în acest caz, scontul efectului înlocuitor este egal cu suma sconturilor efectelor înlocuite. ❖ S. obligaţiunii, data înscrisă pe faţa 294 SCĂ obligaţiunii, la care emitentul trebuie să achite investitorului valoarea împrumutului înscrisă, de asemenea, pe faţa obligaţiunii. V. şi principiile creditării bancare pe termen scurt; rambursarea creditelor bancare. SCĂDEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE, cale de stingere a obligaţiilor de plată către bugetul de stat, care se foloseşte în relaţiile organelor financiare cu persoane fizice când acestea ajung în situaţia de insolvabilitate, deces sau dispariţie. S. o. b. o pot hotărî organele financiare locale, în temeiul procedurii anume legiferată, în situaţiile în care debitorul (în viaţă, dispărut ori decedat) nu a posedat şi nu posedă bunuri sau venituri care să fie supuse urmăririi. Dacă plătitorul este insolvabil sau a dispărut, în urma verificărilor de rigoare efectuate de către organele financiare, creanţele respective se trec în evidenţă specială, unde se ţin până la expirarea termenului de prescripţie, timp în care se continuă investigaţiile asupra situaţiei patrimoniale a debitorului. în cazul în care debitorul devine solvabil în acest interval de timp, prin dobândirea de bunuri sau venituri ce pot fi urmărite, organul financiar constatator este obligat să dea curs executării silite în vederea recuperării sumelor date la scădere. Dacă până la expirarea termenului de prescripţie debitorul rămâne insolvabil, creanţa este atunci scoasă din evidenţa specială, scăderea devenind astfel definitivă. Dacă debitorul insolvabil decedează şi nu lasă bunuri sau sume de bani ce pot fi supuse urmăririi, are loc scăderea efectivă a creanţei. SCINDARE, operaţiune financiar-contabilă ce se efectuează după încasarea unui venit bugetar, care constă în repartizarea veniturilor încasate din aceeaşi sursă între doi beneficiari, efectuându-se înregistrările corespunzătoare în conturile acestora. SCHIMB VALUTAR, operaţiune prin care o valută se înlocuieşte, se schimbă cu altă valută pe baza cursului valutar. SCHIMBARE DE CĂLĂTORIE (LA NAVĂ), abandonarea drumului indicat în poliţa de asigurare şi dirijarea navei spre un port de destinaţie diferit faţă de cel fixat prin contractul de asigurare. Asigurarea rămâne totuşi valabilă când plecarea navei se face dintr-un port diferit de cel indicat în poliţa de asigurare, cu toată schimbarea de călătorie, deoarece riscul nu a început să existe. De asemenea, asigurarea este valabilă şi în situaţia scurtării călătoriei, fiindcă asiguratul are dreptul de a renunţa la o parte din călătoria asigurată. în caz de prelungire a călătoriei, deşi nu este vorba despre o schimbare de călătorie, societatea de asigurări nu acoperă riscurile ulterioare, deoarece răspunderea ei este limitată la o călătorie determinată între două porturi, ambele menţionate în contractul de asigurare. V. şi schimbare de drum (la navă). SCHIMBARE DE DRUM (LA NAVĂ), alegerea unui alt drum al navei, dacă aceasta nu mai urmează drumul indicat în conosament, respectiv nu mai călătoreşte de la un port determinat la un alt port determinat. Conform jurisprudenţei, cele două puncte extreme reprezentate de portul de plecare şi de cel de sosire constituie călătoria, iar traversarea între aceste două puncte extreme constituie drumul. Acesta din urmă, cu excepţia convenţiei contrare, este necesar să fie parcurs pe distanţa cea mai scurtă şi mai rapidă, fiindcă în caz contrar este vorba de abatere din drum. Pentru ca schimbarea de drum să poată intra în riscurile asigurate este necesar ca aceasta să fie o clauză de daune pentru asigurat. Totodată, asiguratul trebuie să facă dovada că schimbarea a fost determinată de împrejurări. Prin urmare, se poate afirma că, în principiu, nava trebuie să se deplaseze direct de la portul de plecare, deoarece orice escală intermediară este o schimbare de drum care nu mai obligă pe asigurător. SCHIMBARE DE NAVĂ, înlocuirea în cursul călătoriei a navei trecute în contractul de asigurare cu altă navă. Pentru ca s. de n. să poată fi considerată că intră în riscurile asigurate este necesar ca asiguratul să poată dovedi că schimbarea i-a fost impusă de împrejurări şi că practic nu exista o altă soluţie. SCO 295 SCOATEREA DE BUNURI DIN ŢARĂ DE CĂTRE PERSOANELE FIZICE, ducerea din ţară a unor bunuri de către persoanele fizice, cu respectarea normelor prevăzute în Codul vamal (v.). Persoanele fizice pot scoate din ţara noastră numai bunuri de uz personal, familial sau gospodăresc. Bunurile care tranzitează sau se scot din ţară de către persoanele fizice şi juridice sunt supuse taxelor vamale aplicate la valoarea în vamă (v.), neţinându-se seama de uzura lor. Codul vamal al României prevede prohibirea scoaterii din ţară de către persoanele fizice a următoarelor valori şi bunuri: sumele în lei, valutele străine şi titlurile de valoare, excepţie făcând cele autorizate prin lege; bunurile care fac parte din patrimoniul cultural naţional, excepţie făcând cele care, potrivit legii, pot fi scoase din ţară; metalele preţioase, pietrele preţioase şi obiectele confecţionate din acestea, cu excepţiile prevăzute de lege, armele, muniţiile şi materiile explozive sau radioactive, cu excepţia armelor de vânătoare, de tir şi a muniţiilor pentru acestea; produsele şi substanţele stupefiante şi psihotrope, produsele şi substanţele toxice, excepţie făcând cele prescrise medical în condiţiile legii; timbrele filatelice, cu excepţia celor care fac obiectul schimburilor prin unităţile autorizate sau care sunt destinde expoziţiilor internaţionale; diferite alte bunuri. Este scutită de plata taxelor vamale scoaterea din ţară de către persoanele fizice a următoarelor categorii de bunuri: bunurile de uz personal, obiectele casnice şi gospodăreşti, materialele de studiu şi documentele ce aparţin persoanelor fizice care se deplasează în interes de serviciu sau la studii pentru o perioadă îndelungată; mobilierul pentru uzul personal sau familial al persoanelor fizice care se deplasează în străinătate în misiune permanentă sau în interes de serviciu pentru o perioadă îndelungată; efectele personale, medicamentele sau alte bunuri ce aparţin persoanelor fizice care trec frontiera de stat, aflate în bagajele însoţite sau neînsoţite ale acestora; bunurile consumabile care se scot din ţară de către persoanele fizice aflate în interes de serviciu sau la studii în străinătate; cărucioarele şi triciclurile cu sau fără motor şi protezele pentru invalizi, cu avizul organelor medicale; bunurile obţinute ca premii sau distincţii oficiale; bunurile cumpărate în ţară sau cu plata în valută de către persoanele fizice străine. V. şi politică vamală; regim vamal; taxă; vamă; vămuire. SCOATEREA DIN FUNCŢIUNE A MIJLOACELOR FIXE, operaţiune prin care mijloacele fixe încetează să mai funcţioneze înainte, la sau după expirarea duratei lor normate de serviciu, ca efect al uzurii fizice şi morale. S. din f. a m.f. se face cu aprobarea adunării generale a asociaţilor la societăţile comerciale, respectiv a consiliului de administraţie la regiile autonome. La s. din f. a m.f., în cazul nerecuperării integrale, pe calea autorizării, a valorii de intrare a mijloacelor fixe, agenţii economici cu capital integral sau majoritar de stat asigură acoperirea valorii neamortizate din sumele rezultate în urma valorificării acestora, iar diferenţa rămasă neacoperită se include eşalonat în cheltuielile de exploatare. în cazul s. din f. a m.f. aparţinând agenţilor economici unde statul deţine peste 50% din capitalul social se urmăreşte valorificarea la maximum a ansamblurilor, subansamblurilor şi pieselor componente, prin executarea unor mijloace fixe noi, prin folosirea ca piese de schimb în cadrul unităţii respective sau prin vânzare pe bază de licitaţie publică. La instituţiile publice, s. din f. a m.f. înainte de expirarea duratei normate de utilizare se face cu aprobarea ministerului de resort şi cu avizul prealabil al Ministerului Finanţelor, pe baza unor justificări temeinic argumentate. V. şi lichidarea mijloacelor fixe. SCONT 1. Sumă de bani egală cu dobânda ce se cuvine băncii pentru achitarea anticipată (scontarea) a unei poliţe, cambii etc., inclusiv comisionul perceput pentru compensarea cheltuielilor efectuate cu operaţiunea de scontare (v.) şi care se reţine din valoarea nominală a efectelor de comerţ. 2. Bonificaţie ce se acordă debitorului din valoarea unei cambii, a unui bilet la ordin, a unei poliţe sau a unei datorii achitate înainte de scadenţă. 3. Recalcularea şi diminuarea corespunzătoare a dobânzilor în momentul în care o factură se plăteşte înainte de termenul stabilit. V. şi taxă. ❖ S. comercial, s. reţinut din valoarea nominală a efectului de comerţ scontat. ❖ S. raţional, s. reţinut din valoarea reală a efectului de comerţ scontat. V şi scontare. 296 SCO SCONTARE (ACTUALIZARE) 1. Operaţiune prin care beneficiarul unei poliţe, al unei cambii sau al altui efect de comerţ face transmiterea acestuia către o bancă înainte de scadenţă (termenul de plată), în vederea încasării contravalorii lui, banca reţinând taxa scontului (dobânda, beneficiul) corespunzătoare timpului de aşteptare şi eventualelor riscuri care trec asupra băncii. 2. Operaţiune prin care o bancă avansează unui client al ei, înainte de data scadenţei, contravaloarea unui efect de comerţ (cambie sau bilet la ordin) la ordinul său, reţinând din aceasta dobânda corespunzătoare până la scadenţă, numită s., şi un comision. 3. Operaţiunea de vânzare a unui titlu de credit unei bănci înainte de scadenţă. S. este astfel o operaţiune de împrumut garantat, prin care banca mobilizează efectele de comerţ transformându-le în mijloace lichide necesare activităţii de producţie şi de circulaţie. Pentru bancă, s. este o operaţiune de plasament al fondurilor sale, deci o operaţiune de activ. Efectele de comerţ cu plata la vedere nu se pot sconta, ci numai cele care au scadenţa la termen. Valoarea efectului este valoarea nominală, iar valoarea redusă cu s. reţinut formează valoarea reală. Efectuând s.: deţinătorul titlului obţine valoarea nominală a acestuia mai puţin scontul (dobânda) asupra sumei primite, calculat din ziua scontării până la scadenţă. Scontul se calculează astfel: V T -N S_ vn As A^z —---------------C » 360 100 în care: S = scontul; Vn = valoarea nominală a titlului; Ts = taxa scontului; Nz = numărul de zile de la scontare până la scadenţă; c = comisionul băncii. Având în vedere cele de mai sus, valoarea actuală a titlului se determină astfel: va=vn-s, în care: Va = valoarea actuală a titlului. V. şi scont; taxă. ♦ S. poliţelor, operaţiune bancară de convertire a poliţelor în bani înainte de termenul scadent. V. şi scont. SCONTATOR, persoană juridică sau fizică (de regulă, băncile) care efectuează operaţiuni de scont. V. şi scont; scontare; taxă. SCRIS FUNCIAR, hârtie de valoare; titlu de credit emis de către băncile ipotecare pentru împrumuturile acordate pe baza ipotecării pământului sau a clădirilor debitorilor. în temeiul contractelor de ipotecă pe care le încheie cu băncile ipotecare, proprietarii de pământ sau de imobile primesc suma împrumutului nu în numerar, ci în s.f. la valoarea lor nominală. Pentru a obţine banii necesari, deţinătorii vând s.f. la bursa de valori. După cum împrumuturile se acordă sub forma s.f., şi rambursarea lor se face în acelaşi fel. De aceea, la scadenţă, pentru a rambursa împrumutul, împrumutaţii achiziţionează s. f. de la bursă în valoare nominală egală cu suma împrumutului, pe care le restituie băncii ipotecare creditoare. Din operaţiunile de vânzare-cumpărare a s.f. la bursă pot rezulta anumite câştiguri ce revin participanţilor la astfel de operaţiuni. Pentru împrumuturile acordate sub această formă, băncile percep o dobândă ridicată, din care o parte reprezintă profitul propriu, iar cealaltă parţe se atribuie deţinătorilor de s.f. ca stimulent pentru achiziţionarea şi posedarea unor asemenea hârtii de valoare. SCR 297 SCRISOARE DE AVARIE, document prin intermediul căruia se stabileşte obligaţia primitorului de marfa de a suporta o parte din avaria comună (v.). în s. de a. sunt prezentate detalii privind: denumirea mărfii, marca şi numărul, greutatea, adresa primitorului mărfii etc. S. de a. se predă comandantului navei, care are dreptul să nu elibereze marfa până când nu primeşte această scrisoare. La înmânarea s. de a., primitorul de marfa poate solicita comandantului un extras din jurnalul de bord (v.) al navei, pentru perioada în care s-au produs evenimentele ce au condus la avaria comună. Acest extras este trimis asigurătorului o dată cu anunţul privind primirea mărfii, în vederea acordării despăgubirii de asigurare. SCRISOARE DE BONITATE, înscris, document prin care o bancă aprobă seriozitatea şi confirmă solvabilitatea clienţilor săi în faţa furnizorilor lor. Eliberarea s. de b. presupune acordarea unui comision de către clienţii băncii. SCRISOARE DE CREDIT, document emis de o bancă sau de o firmă comercială, prin care se dă ordin unui corespondent al ei din ţară sau din străinătate să plătească persoanei nominalizate în act o anumită sumă de bani la prezentare şi în condiţiile stabilite în s. Pentru obţinerea unei asemenea s., beneficiarul trebuiejsă aibă la bancă un depozit de numerar sau să aibă deschis un credit pentru suma respectivă. în practica bancară, s. de c. pot fi simple sau documentare, cu sau fără termen, nominale sau la purtător, revocabile sau irevocabile, circulare etc. ♦> S. de c. comercială, modalitate de plată în relaţiile internaţionale, variantă a acreditivului documentar (v.) sau titlu de credit. Formă a creditului documentar emis de o bancă din ordinul importatorului, adresat exportatorului, prin care îl autorizează pe acesta să tragă trate (v.) (la vedere sau la termen) asupra băncii emitente a scrisorii, cu condiţia ca trăgătorul tratelor (exportatorul) să prezinte băncii, până la data stipulată în scrisoare, documentele stabilite de părţi, care să ateste expedierea mărfurilor. în acelaşi timp, s. este irevocabilă şi consemnează angajamentul irevocabil al băncii de a onora tratele faţă de trăgător, andosatori, deţinători sau faţă de băncile care deţin tratele pe durate de valabilitate specificate în conţinutul său. Această s. garantează furnizorului că banca emitentă va plăti sau va accepta plata cambiilor trase asupra sa numai cu condiţia de a se face dovada că marfa a fost livrată în condiţiile stipulate în scrisoare. Cu toate că banca emitentă se angajează irevocabil la plată, ea are totuşi avantajul că nu-şi blochează anticipat fondurile destinate plăţii respective, pe perioada de la emiterea scrisorii şi până la plata efectivă, aşa cum se petrec lucrurile în situaţia folosirii acreditivului (v.). Practic, la s. de c.c. se încheie două contracte, şi anume: un contract între vânzător şi cumpărător şi altul între cumpărător şi banca emitentă a scrisorii. S. de c.c. se deosebeşte de acreditivul documentar prin următoarele trăsături: este un document prin care banca emitentă îşi asumă obligaţia să efectueze plata în condiţiile prevăzute în textul său; se remite de către banca emitentă sau de către firma importatoare direct beneficiarului (vânzătorului); în toate cazurile este domiciliată în străinătate; fructificarea s. de c.c. se face prin intermediul cambiilor, al tratelor trase de exportator asupra băncii emitente; nu se cunoaşte de la început care va fi banca beneficiarului. S. de c.c. eliberate pentru societăţile româneşti de comerţ exterior sunt remise acestora de către Banca Comercială Română, care are numai rolul de mijlocitor, neasumându-şi nici un fel de obligaţii faţă de unităţile economice beneficiare. ❖ S. de c. necomercială, instrument de decontare utilizat în relaţiile necomerciale internaţionale. S. de c.n. poate fi simplă şi circulară. ❖ S. de c.n. simplă este o modalitate de plată sau o relaţie de credit, ce se emite de către o bancă pe numele altei bănci din străinătate. Pe baza ei, prezentatorul poate să încaseze în valută, deodată sau în rate, suma prevăzută în scrisoarea de la banca pe numele căreia a fost emisă. La încasare se emite o chitanţă, un cec sau se poate trage o trată asupra băncii specificate în scrisoare; documentele (chitanţa, cecul, trata) se remit băncii emitente (ordonatoare) a scrisorii sau, dacă aceasta are cont deschis la banca plătitoare, i se debitează contul cu suma respectivă. Utilizarea acestei scrisori presupune existenţa unei înţelegeri prealabile între băncile respective. ❖ S. de c.n. circulară respectă aceeaşi procedură, cu deosebirea că este adresată în acelaşi timp mai multor bănci din diferite ţări şi dă astfel 298 SCR posibilitatea beneficiarului să încaseze în mod treptat sumele de care are nevoie, în limita sumei din scrisoare, în diferite localităţi ale unui anumit traseu. Prin intermediul s. de c., cu toate formele sale se realizează siguranţa atât pentru exportatori, care au în acest sens angajamentul ferm şi irevocabil al băncii emitente, cât şi pentru importatori, întrucât acceptarea şi acordarea cambiilor au loc numai după dovedirea, pe bază de documente, a îndeplinirii obligaţiilor vânzătorului. SCRISOARE DE GARANŢIE 1. Instrument financiar-bancar care atestă existenţa garanţiei. 2. Formă de asigurare cu anticipaţie a plăţilor pretinse de furnizori clienţilor care întârzie repetat plata mărfurilor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate. Unităţile economice care la un moment dat nu au disponibilităţi proprii de plată în contul lor de la bancă sau nu au primit fonduri de la organul ierarhic superior în vederea deschiderii de acreditive pot solicita băncii să le acorde credite pentru a putea plăti furnizorii şi pe baza cărora unităţile bancare eliberează plătitorilor s. de g. în fapt, s. de g. este documentul prin care banca plătitorului confirmă, la cererea acestuia, că pentru anumite cazuri bine precizate se va asigura, pe o anumită perioadă şi în limita unei sume determinate, efectuarea plăţilor prevăzute în această scrisoare din credite bancare, atunci când, la data solicitării plăţii de către furnizor, plătitorul nu are alte posibilităţi de plată. S. de g. se poate elibera pe seama creditelor bancare aprobate prin plan sau din credite ce se aprobă de unităţile bancare în cursul executării planului de credite (credite din rezerva de plan, credite pentru nevoi temporare, credite pentru refacerea capacităţii de plată). Unităţile economice cumpărătoare prezintă unităţilor bancare la care au cont deschis o cerere de credite care cuprinde datele necesare aprobării creditelor şi elementele necesare emiterii de s. de g. (suma plăţilor a căror garantare se solicită, felul creditelor, denumirea unităţii economice furnizoare, sediul şi numărul contului şi unitatea bancară la care este deschis, precizări cu privire la felul, calitatea şi cantitatea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor contractate pentru care se solicită s., numărul şi data ei, termenul de valabilitate a s., documentele pe care furnizorul trebuie să le prezinte la bancă în vederea efectuării decontării etc.). S. de g. eliberată în urma verificării şi aprobării de către bancă a cererii de credite poate avea ca termen de valabilitate scadenţa creditului şi maximum sfârşitul ultimului trimestru al anului curent. După livrarea mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor în limitele termenului maxim prevăzut în scrisoare, furnizorul este obligat să prezinte la banca sa o dispoziţie de încasare însoţită de factură pe care menţionează numărul şi data s. de g. în momentul primirii de către unitatea bancară a cumpărătorului a documentelor depuse de furnizor la banca sa, aceasta le pune la dispoziţia plătitorului, care verifică respectarea condiţiilor stabilite, dacă valoarea documentelor este în limita scrisorii şi dacă nu s-a depăşit termenul de valabilitate a scrisorii. Documentele de plată se decontează în toate cazurile pe baza acceptării exprese a plătitorului, care menţionează că furnizorul a respectat condiţiile din s. de g. Actele de plată primite după expirarea termenului de valabilitate a s. de g. se decontează potrivit regulilor generale, cu respectarea ordinii legale de efectuare a plăţilor. Valabilitatea s. de g. încetează o dată cu folosirea integrală a sumei înscrise, la expirarea termenului fixat, precum şi la cererea plătitorului, cu acordul prealabil al furnizorului. Reducerea sau revocarea s. de g. se face pe baza unei scrisori prezentate de plătitor cu acordul furnizorului, care se anexează la prima. 3. Document sub semnătură privată sau autentic, emis de o instituţie de credit, de o firmă etc., prin care emitentul îşi ia obligaţia ca, în condiţii dinainte stabilite, să plătească o anumită sumă de bani, să despăgubească sau să scutească de răspundere persoana (fizică sau juridică) pentru care s-a eliberat s. de g. la producerea sau nu a unui anumit eveniment, a pagubei sau a faptului care poate constitui un risc pentru beneficiarul s. de g. ❖ S. de g. bancară, înscris prin care o bancă, denumită bancă garantă, îşi ia angajamentul necondiţionat şi irevocabil ca, în cazul în care un anumit debitor principal (persoană juridică sau fizică) nu va executa obligaţia de a plăti la o dată prevăzută în mod expres în scrisoare o sumă de bani bine determinată, să plătească ea suma neachitată în favoarea altei persoane juridice sau fizice, denumită beneficiar. S. de g.b. poate fi folosită pentru: garantarea executării unui export, achitarea unui import, efectuarea SCR 299 unui transfer, achitarea diferitelor comisioane, deschiderea unui acreditiv, restituirea unui avans, participarea la o licitaţie etc. S. de g.b. este o obligaţie accesorie, secundară, a unei obligaţii principale care izvorăşte din contractul încheiat între părţi; ea nu poate depăşi limitele obligaţiei principale. Orice obligaţie stipulată în s. de g.b. peste cele principale stipulate în contract este nulă de drept. Dacă debitorul de drept nu plăteşte în termenul stabilit, beneficiarul se adresează băncii garante în limitele termenului pentru care a fost dată s. de g.b. Când nici banca nu achită suma, beneficiarul se adresează, într-un anumit interval de timp, instanţelor judecătoreşti în vederea plăţii sumei garantate. în urma încasării sumei, beneficiarul restituie s. de g.b. principalele elemente componente ale s. de g.b. sunt: categoria garanţiei (simplă, solidară, irevocabilă), denumirea şi adresa băncii garante, numele, prenumele şi adresa persoanei fizice sau juridice debitoare (garantate), numele, prenumele şi adresa beneficiarului, obiectul şi cuantumul (valoarea) garanţiei exprimat într-o sumă de bani (valută) bine determinată, termenul de plată a sumei garantate, valabilitatea garanţiei, clauza de renunţare la beneficiul opoziţiei, discuţiei, diviziunii, clauze speciale privitoare la amânarea termenului, micşorarea cuantumului valoric etc. în relaţiile comerciale internaţionale, s. de g.b. se emite de către banca importatorului şi prezintă avantajul pentru exportator că, la scadenţă, îşi încasează preţul stipulat. Totuşi aceasta prezintă o serie de riscuri şi inconveniente, cum sunt: fluctuaţiile valutare, inflaţia, imobilizarea de fonduri până la scadenţa încasării preţului etc. SCRISOARE DE GARANŢIE PENTRU ÎMPRUMUTURI CONTRACTATE PE PIAŢA INTERNĂ DE CAPITAL, document de garantare a împrumuturilor interne ce se emite creditorului de Ministerul Finanţelor, la propunerea Direcţiei Generale a Datoriei Publice, în urma analizei documentaţiei depuse de solicitant şi a constatării întrunirii condiţiilor pentru garantarea de către stat a împrumuturilor interne. S. de g. emisă în favoarea instituţiei financiare creditoare poate fi diferită ca formă în funcţie de practicile fiecărei bănci, însă, în mod obligatoriu, trebuie să cuprindă referiri la condiţiile şi la obligaţiile împrumutatului şi ale creditorului prevăzute în contractul de împrumut asupra căruia Ministerul Finanţelor şi-a dat acordul. Obligaţiile asumate de Ministerul Finanţelor faţă de instituţia creditoare încetează la data rambursării integrale de către împrumutat a împrumutului şi a costurilor aferente acestuia, în momentul devenirii fară obiect, s. de g. se retumează emitentului, adică Ministerului Finanţelor. SCRISOARE DE INTENŢIE CĂTRE FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL, document oficial al Guvernului român semnat de ministrul Finanţelor şi de guvernatorul Băncii Naţionale a României, adresat conducerii Fondului Monetar Internaţional, prin care se comunică programul de reforme ce urmează a se efectua pentru tranziţia la economia de piaţă şi intenţia de a solicita unele împrumuturi în dolari SUA sau în Drepturi Speciale de Tragere (v.). în s. de i. se relevă că Guvernul României continuă implementarea unui program cuprinzător de reforme economice destinat stabilizării economiei şi creării bazei pentru realizarea unei creşteri durabile, program care a fost privit prin două aranjamente stand-by cu F.M.I. Se relevă că s-au realizat progrese considerabile pentru crearea unui cadru de manifestare predominantă a forţelor pieţei şi se apreciază în mod deosebit sprijinul financiar şi tehnic asigurat de F.M.I. Se evidenţiază că eforturile Guvernului privind reforma au fost întreprinse în contextul unor dificultăţi externe deosebite, iar problemele structurale cu care s-a confruntat economia României la începutul perioadei de tranziţie au fost extrem de adânci. Deşi s-au înregistrat unele progrese, dezechilibrele macroeconomice sunt încă accentuate şi se impune un efort susţinut de ajustare a acestora pentru a reduce inflaţia şi a întări balanţa de plăţi. Ca urmare, în anii 1994 şi 1995, Guvernul a intenţionat să continue pe linia unor politici fiscale, monetare şi bugetare deosebit de prudente şi să completeze aceste obiective financiare cu un pachet de măsuri privind reforma structurală de perspectivă, incluzând accelerarea privatizării şi restructurării întreprinderilor, implementarea unor reforme cuprinzătoare în sectoarele fiscal şi financiar şi înfiinţarea unei pieţe valutare interbancare. Pentru realizarea obiectivelor sale 300 SCR economice şi a programului de reformă în anii 1994-1995, Guvernul a solicitat prin această s. Fondului Monetar Internaţional un aranjament stand-by pe 19 luni într-o sumă echivalentă cu 181,95 de milioane de DST (17,5% din cotă). De asemenea, Guvernul a intenţionat să solicite două trageri de valoare egală, într-o sumă totală de 377 de milioane de DST (50% din cotă) în cadrul facilităţii de transformare sistemică (STF), cu prima tragere (pentru suma de 188,5 milioane de DST) la data aprobării aranjamentului stand-by şi a doua tragere (tot pentru 188,5 milioane de DST) la data finalizării de către F.M.I. a primei analize din cadrul aranjamentului. S. scoate în relief faptul că Guvernul consideră că politicile şi măsurile cuprinse în memorandum corespund obiectivelor programului său şi va adopta, dacă va fi necesar, orice măsuri suplimentare şi va solicita noi înţelegeri cu F.M.I. pentru îndeplinirea acestuia. Se prevede că autorităţile române vor păstra o strânsă legătură cu F.M.I. prin consultări cu reprezentanţii acestuia, în conformitate cu practicile F.M.I., şi vor furniza orice informaţie solicitată în vederea evaluării progreselor înregistrate în realizarea obiectivelor programului. Guvernul subliniază în s. de i. că în cadrul aranjamentului se vor stabili criterii de performanţă pentru activele interne nete şi rezervele internaţionale nete ale sistemului bancar, pentru creditul bancar net către bugetul consolidat, pentru garanţiile guvernamentale şi preluarea de către stat a datoriilor întreprinderilor la bănci şi pentru datoriile externe pe termen scurt, mediu şi lung şi datoriile garantate de stat, ca şi criteriile de performanţe obişnuite referitoare la orice intensificare a restricţiilor valutare şi la import, la încheierea de acorduri bilaterale de plăţi sau la arieratele externe. înfiinţarea unei pieţe valutare interbancare constituie, de asemenea, un criteriu de performanţă. în vederea sprijinirii implementării politicilor se vor stabili sarcini indicative pentru masa monetară (pasivul B.N.R.) şi pentru rezervele internaţionale nete ale B.N.R. în s. de i. se mai subliniază că, pentru a sprijini urmărirea implementării programului, se vor efectua împreună cu experţii F.M.I. două analize ale evoluţiei economice şi ale politicilor din cadrul programului. Cu ocazia primei analize urmau să fie formulate obiective macroeconomice, bugetare şi monetare pentru 1995 şi să fie rediscutate estimările privind finanţarea externă. V. şi memorandum. SCRISOARE DE OFERTĂ, s. elaborată de distribuitori, care furnizează informaţii principale despre o emisiune de titluri de valoare ce urmează să fie oferită pe piaţa primară. S. de o. este şi un document utilizat de dealeri pentru vânzarea pachetelor mari de acţiuni pe piaţa secundară (v.). SCRISOARE DE REVOCARE A ACREDITIVULUI, comunicare scrisă întocmită şi prezentată de plătitor, prin banca sa, băncii furnizorului, prin care se solicită întemeiat revocarea acreditivului. Furnizorul semnează de primire pe un exemplar al s. şi, în termen de zece zile, acceptă sau refuză să accepte revocarea acreditivului. Pe baza s. de r. a a. acceptată de furnizor, unitatea bancară restituie suma respectivă în contul plătitorului. în acest scop, unitatea bancară întocmeşte o notă de contabilitate. V. şi acreditiv; revocarea acreditivului. SCRISOARE DE SCHIMB 1. înscris emis de marii negustori încă de la sfârşitul secolului al XH-lea în Europa de Vest, pentru a limita pericolul transportului de monede din aur. S. de s. au luat o mare amploare în secolele următoare. în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea au fost acceptate la plată tratele comerciale, efectele de comerţ. Nici s. de s. şi nici tratele comerciale nu aveau valoare proprie, intrinsecă. Ele reprezentau doar angajamentul emitentului de a plăti o anumită sumă la scadenţă. 2. Ordin de plată prin care un creditor, denumit trăgător, ordonă unei alte persoane, care este debitorul său, să plătească la o anumită dată, unei anumite persoane, o sumă determinată de bani. S. de s. nu se confundă cu biletul la ordin, prin care un debitor se obligă să plătească o anumită sumă de bani într-un anumit loc unui beneficiar definit. V. şi bilet de ordin. SEC 301 SCRISOARE DE TRĂSURĂ (FRAHT), document prin care se constată contractul de transport intervenit între o întreprindere de transport în calitate de cărăuş şi întreprinderea furnizoare care predă marfa spre a fi expediată întreprinderii cumpărătoare. S. de t. este un document care însoţeşte marfa pe tot timpul transportului feroviar şi totodată un document financiar-contabil care dovedeşte achitarea taxelor de transport (transport francat). S. de t. cuprinde mai multe elemente: locul şi data întocmirii, denumirea unităţii de transport, numele, sediul sau domiciliul destinatarului, felul şi denumirea mărfii, cantitatea, eventual actele cerute de vamă, numele sau denumirea expeditorului, semnătura acestuia, alte elemente. SCRISOARE-DOCUMENT DE INTENŢIE, comunicare, angajament scris al investitorului de a cumpăra, în etape, într-un timp limitat, un număr de acţiuni ale fondului mutual (v.). S. prezintă avantajul că reduce concesia de comercializare. SCUTIRI DE IMPOZIT PE VENIT, exonerări de la plata impozitului pe venit a următoarelor categorii de venituri: "premiile şi orice alte avantaje în bani şi/sau în natură, obţinute de elevi şi studenţi la concursuri interne şi internaţionale; "sumele reprezentând plăţile compensatorii; "calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, acordate pe baza legii; "sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere şi restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condiţiile de pensie; "sumele reprezentând diferenţă de dobândă, subvenţionată la creditele acordate, subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, precum şi uniformele obligatorii şi drepturile de echipament; "veniturile reprezentând avantajele în bani şi/sau în natură acordate persoanelor cu handicap, veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război, accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă instaurată de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, urmaşilor eroilor-martiri, răniţilor, luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989; "veniturile membrilor misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare, cu condiţia reciprocităţii, precum şi veniturile nete în valută acordate personalului trimis în misiune permanentă în străinătate; "veniturile persoanelor fizice străine care desfăşoară în România activităţi de consultanţă în cadrul unor acorduri de finanţare gratuită încheiate de Guvernul României, cu alte guverne sau organizaţii internaţionale guvernamentale ori neguvemamentale; ■veniturile obţinute de corespondenţii de presă străini, cu condiţia reciprocităţii; "alte venituri. SEAMA CEA MICĂ, una dintre cele patru rate în care se plătea haraciul Imperiului Otoman. V. şi haraci. SECHESTRAREA NAVEI, act prin care guvernul unui stat hotărăşte (într-un război naval) reţinerea provizorie a unei nave străine sau a încărcăturii în vederea judecării de către un tribunal de prize maritime. Acoperirea de către asigurător a riscului de s. a n. presupune încheierea unei asigurări suplimentare şi plata unei prime corespunzătoare. Prin această asigurare suplimentară se acoperă, de fapt, atât pagubele de orice fel produse de acţiuni sau măsuri de război, declarate sau nu, cât şi cele provocate de stricăciunile sau de pierderile cauzate de mine, bombe şi alte arme de război, acţiuni de piraterie, război civil (revolte şi greve, confiscare etc.), sechestrarea sau distrugerea navei la cererea autorităţilor militare sau civile. SECHESTRU, măsură de asigurare dispusă de organele judiciare sau de cele financiare în cazurile de neplată a unei datorii, care constă în limitarea sau interzicerea dreptului de a dispune (consuma, vinde, dona, schimba etc.) de anumite bunuri sau valori. S. se realizează practic prin sigilarea bunurilor şi valorilor debitorului şi lăsarea acestora în păstrarea 302 SEC proprietarului lor până la achitarea datoriei (ori până la vânzarea lor în vederea stingerii datoriei) sau prin ridicarea şi predarea bunurilor şi valorilor respective unei terţe persoane, în custodie până la achitarea datoriei sau până la vânzarea lor silită în scopul stingerii datoriei. încredinţarea bunurilor şi valorilor unor terţe persoane poate avea loc şi în cazuri de litigii cu privire la bunurile şi valorile în cauză. Anumite bunuri care fac obiectul sechestrului se ridică şi se predau în custodie în mod obligatoriu, ca de exemplu: titlurile de valoare, obiectele confecţionate din metale preţioase sau din pietre preţioase, obiectele de artă, colecţiile de valoare, mijloacele de plată străine etc. ❖ S. asigurător, s. ce şe aplică înainte de expirarea termenului de plată, în cazurile în care organele comepetente apreciază că debitorul intenţionează (există riscul iminent) să înstrăineze bunul supus executării şi nu are alte bunuri care să poată fi urmărite. S. a. devine executoriu după expirarea termenului de plată, potrivit procedurii obişnuite de executare silită. SECRET BANCAR 1. Variantă a secretului comercial care constă în faptul că firmele şi băncile ţin în secret una faţă de alta şi faţă de stat datele privitoare la operaţiunile lor, cu scopul de a-şi asigura venituri mari şi de a se eschiva de la plata impozitelor şi a taxelor Publicarea de către băncile pe acţiuni a balanţelor nu exclude secretul bancar, deoarece datele privitoare la operaţiunile bancare sunt foarte generale şi nu dezvăluie operaţiunile concrete efectuate de bănci, relaţiile lor cu clienţi etc. 2. Obligaţia lucrătorilor din bancă, în interesul clienţilor, de a nu dezvălui date privitoare la starea conturilor lor şi a operaţiunilor efectuate de ei. în România, asemenea date pot fi puse numai la dispoziţia titularilor de cont sau a organelor judecătoreşti. SECRET DE STAT, informaţii, date sau documente privitoare la problemele principale ale activităţii politice, economice, sociale, financiare, bancare, de apărare naţională etc., a căror comunicare sau divulgare este interzisă prin lege. Apărarea s. de s. constituie o îndatorire patriotică şi o obligaţie de onoare a tuturor cetăţenilor. Transmiterea sau divulgarea secretelor de stat se pedepseşte pe cale penală. SECRET FISCAL, interzicere prin lege a transmiterii de informaţii referitoare la contribuabili de către salariaţii organelor fiscale, inclusiv de către persoanele care nu mai au această calitate. Totuşi informaţiile cu privire la situaţia unui contribuabil pot fi transmise în următoarele cazuri: "altor autorităţi cu atribuţii fiscale, în scopul realizării unor obligaţii ce decurg din aplicarea unei legi fiscale; "unei autorităţi din domeniul muncii şi protecţiei sociale care face plăţi de asigurări sociale sau alte plăţi similare; "autorităţilor fiscale ale altei ţări în baza unei convenţii pentru evitarea dublei impuneri; "autorităţilor juridice competente. Informaţii cu privire la un contribuabil pot fi transmise şi unei alte persoane numai cu consimţământul contribuabilului. încălcarea obligaţiei de păstrare a s.f. se pedepseşte pe cale penală. SECRETUL DEPUNERILOR LA CASA DE ECONOMII Şl CONSEMNAŢIUNI, interzicere prin normele juridice a transmiterii datelor privitoare la deponenţi, la sumele depuse, la operaţiunile efectuate, la situaţia conturilor deponenţilor etc. existente la C.E.C. Statul garantează secretul acestor depuneri şi operaţiuni. Divulgarea secretului de către lucrătorii C.E.C., de către alte persoane care efectuează operaţiuni la această instituţie sau de către lucrătorii organelor judecătoreşti, ai organelor de urmărire penală, de către persoanele care fac revizii sau cercetări la unităţile C.E.C. etc. constituie infracţiune şi se pedepseşte penal. Informaţii sau înscrisuri asupra depunătorilor, asupra sumelor depuse şi în ce priveşte operaţiunile efectuate prin intermediul C.E.C. se dau, la cerere, numai titularilor libretelor sau reprezentanţilor lor legali. Dacă depunătorii sunt implicaţi în cauze penale, asemenea informaţii se pot pune la dispoziţia instanţelor judecătoreşti sau a organelor de anchetă penală, dar numai după ce a început acţiunea penală. Nici un alt organ nu are dreptul să solicite asemenea informaţii. SEC 303 SECŢIE, parte componentă a structurii organizatorice a întreprinderii care, din punct de vedere administrativ, este de sine stătătoare, are conducere proprie şi lucrează după un program primit de la conducerea întreprinderii. Spre deosebire de întreprindere, s. nu are dreptul de a încheia contracte cu alte întreprinderi sau persoane şi nici dreptul de a avea cont la bancă. Unele întreprinderi, în special cele mijlocii şi mici, au organizate în locul s. sectoare de producfie. în întreprinderile mari s. sunt organizate pe bază de gestiune economico-financiară. ♦ S. anexă, unitate componentă a întreprinderii care nu participă direct la procesul de bază, dar îl completează (sculărie, ambalaje etc.). ❖ S. auxiliară, unitate productivă din cadrul întreprinderilor de producţie (centrală electrică, de apă, de abur etc.) care poate fi organizată uneori pe baza gestiunii economico-financiare şi care execută, potrivit programului, lucrări sau prestează servicii destinate să ajute secţiile de bază să-şi desfăşoare normal activitatea de producţie sau să fie folosite de celelalte s. a. şi anexe, precum şi pentru nevoile generale ale întreprinderii. ❖ S. de bază (de producţie sau principală), parte componentă a întreprinderii; unitate de bază a producţiei principale destinată să execute o serie de lucrări cu un caracter propriu bine determinat. S. de b. dispune de organe tehnice, economice şi administrative şi este organizată la marile întreprinderi pe baza gestiunii economico-financiare. ❖ S. de deservire, parte componentă a întreprinderii care prestează diverse servicii secţiilor de bază şi celor auxiliare, ca: transporturi, reţele electrice şi de conducte, depozite etc. ❖ S. de investiţii, s. tehnico-economică creată în cadrul întreprinderilor pentru executarea lucrărilor de investiţii centralizate, având contabilitate proprie şi bilanţ separat. Mijloacele fixe construite în aceste secţii sunt considerate ca fiind primite de la stat. Aceste s. sunt finanţate de către stat din fondurile de investiţii prin bancă. ❖ S. neindustrială, s. a cărei activitate are un caracter social, nu are legătură cu procesul de producţie, dar contribuie la desfăşurarea în condiţii optime a acestuia (cantinele, grădiniţele şi căminele de copii, gospodăria de locuinţe etc.). SECURITATE SOCIALĂ, termen utilizat pentru prima oară în Legea americană a securităţii sociale (Social Security Act) din 14 august 1935. în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată în decembrie 1948 se prevede că „fiecare individ, ca membru al societăţii, are dreptul la securitate socială“. S.s. cuprinde totalitatea mecanismelor instituţionale prin care se urmăreşte repararea consecinţelor păgubitoare produse de diferite riscuri sociale (v.); sistem complex de protecţie socială (v.). Prin s.s. se elimină sau se atenuează efectele prejudiciabile ale riscurilor sociale, protejând membrii societăţii împotriva riscurilor care se pot produce ca urmare a existenţei lor, prin diminuarea veniturilor sau creşterea cheltuielilor, determinând scăderea nivelului de trai. S.s. semnifică în fapt securitatea economică a persoanei, care cuprinde următoarele elemente constitutive: garantarea pentru fiecare persoană a dreptului de a exercita o activitate profesională; protecţia juridică a activităţii profesionale împotriva evenimentelor care o pot afecta (şomajul); garantarea obţinerii unui venit suficient pentru exercitarea activităţii profesionale; asigurarea juridică a reconversiei profesionale. S.s. trebuie să garanteze securitatea economică a persoanei pe următoarele căi: securitatea angajării şi a stabilităţii în muncă; protecţia muncii; garantarea venitului din muncă; reglementarea unui sistem juridic de acordare a unor prestaţii de asigurări sociale în cazul pierderii temporare sau definitive a capacităţii de muncă. In prezent, în toate ţările, s.s. se dezvoltă şi se perfecţionează. Astfel, astăzi nu este suficient să se acorde indemnizaţia de şomaj, ci trebuie să se ia măsuri de garantare a stabilităţii locului de muncă; nu este suficient să se acorde o indemnizaţie în caz de boală, ci este necesară pregătirea specialiştilor medico-sanitari pentru prevenirea şi tratarea bolilor. S.s. cuprinde cele mai diverse domenii de activitate, cum sunt: politica antiinflaţionistă, politica preţurilor şi tarifelor, a chiriilor, dezvoltarea învăţământului, a asistenţei medico-sanitare şi sociale, politica asistenţei juridice, politica statului în domeniul transporturilor etc. Realizarea s.s. presupune o distribuire şi o redistribuire financiară a veniturilor categoriilor sociale prin bugetul de stat şi prin bugetele locale şi alocarea resurselor către categoriile de persoane dezavantajate, cu venituri mici. în cadrul s.s., riscurile sociale se transferă în sarcina unui terţ, care suportă consecinţele păgubitoare ale riscurilor sociale. Modalităţile de transferare a riscului 304 SEC social pot fi: asistenţa sociaiă (v.), asigurările de persoane (v.), asigurările sociale (v.) şi s.s. S.s. constituie o componentă structurală a societăţii, menită să asigure tuturor membrilor societăţii posibilitatea unei vieţi libere şi o dezvoltare deplină a capacităţilor lor. S.s. cuprinde un sistem de prestaţii la care fiecare persoană contribuie după posibilităţile sale şi de care va beneficia în raport cu nevoile sale; ea trebuie să pună omul la „adăpost de sărăcie“ şi are misiunea de a garanta un minim de trai membrilor societăţii naţionale. S.s. are anumite coordonate, şi anume: categoriile de persoane ocrotite; riscurile sociale preluate; mecanismele de protecţie socială, adică sursele de constituire a fondurilor şi categoriile de prestaţii sociale. S.s. se bazează pe trei componente principale: regimul unic obligatoriu de asigurări sociale; regimuri de asigurări sociale private, facultative, şi un sistem de asistenţă socială. SECURITATEA MUNCII, v. PROTECŢIA MUNCII. SECURITATEA DEPUNERILOR LA BĂNCI , restricţii, măsuri reglementate de banca centrală a fiecărei ţări menite să asigure securitatea depunerilor de capitaluri la bănci. S.d. la b. se realizează cu trei coeficienţi, şi anume: de lichiditate, de acoperire a riscurilor şi de împărţire a riscurilor. Coeficientul de lichiditate indică necesitatea ca raportul depuneri peste 3 luni/ depuneri sub 3 luni să fie mai mare sau cel puţin egal cu 60%. Rezultă că resursele atrase pe termen scurt nu trebuie folosite în proporţie mai mare de 40% la creditarea pe termen lung. Dacă nu se respectă aceste limite, riscul devine şi mai mare. Coeficientul de acoperire a riscurilor urmăreşte limitarea riscului de insolvabilitate a băncilor. în cele mai multe ţări, fondurile proprii, adică rezervele şi capitalul, trebuie să reprezinte cel puţin 5% din riscurile asumate de fiecare bancă. Coeficientul de împărţire a riscurilor indică limitarea volumului împrumuturilor pe care o bancă poate să-l acorde aceluiaşi agent economic, producător independent sau cetăţean. Acest coeficient relevă că este necesar să se evite riscurile ce ar putea rezulta dintr-o concentrare prea mare a angajamentelor faţă de clienţii care ar ajunge în stare de faliment. V. şi politică de credite; politică monetară; politică valutară. SEIF, dulap neinflamabil sau cutie metalică în care se păstrează, de regulă, la o instituţie de credit, bani, hârtii şi obiecte de valoare, metale preţioase şi diferite alte valori care aparţin băncii sau care sunt primite spre păstrare. SELECŢIA RISCURILOR, operaţiune economico-socială şi financiară efectuată de societatea de asigurări, prin care riscurile cele mai grele (nefavorabile) sau acelea care pot afecta un număr foarte restrâns de asiguraţi nu se preiau în asigurare ori se preiau în condiţiile plăţii unor prime de asigurare deosebite. S.r. se poate face chiar de la început sau ulterior, prin excluderea riscurilor, bunurilor sau persoanelor respective din asigurare. S.r. are la bază experienţa economico-socială şi financiară nefavorabilă din mai mulţi ani anteriori. în acest fel se preiau şi rămân în asigurări numai riscurile considerate normale. S.r. are ca scop: prevenirea unei cereri exagerat de mari din partea asiguraţilor pentru cuprinderea în asigurare a riscurilor nefavorabile care ar putea crea un dezechilibru în situaţia financiară a societăţii de asigurări; preîntâmpinarea practicării unor prime de asigurare (costuri de asigurări) inaccesibile, care nu ar fi de natură să atragă pe asiguraţi; înlăturarea efectelor negative sub aspect educativ, care altfel ar putea încuraja solicitarea contractării de asigurări pentru riscuri foarte grele, fapt ce ar împiedica dezvoltarea şi cultivarea spiritului de prevedere şi de conservare a bunurilor la asiguraţi. V. şi risc asigurat. SEMN BĂNESC, reprezentant al unei anumite cantităţi de aur şi argint, care înlocuieşte în circulaţie banii confecţionaţi din aceste metale. Ca s.b., în circulaţie există moneda metalică (aramă, nichel etc.), banii de hârtie şi bancnotele. V. şi bani de hârtie; bilet de bancă (bancnotă). SER 305 SEMNĂTURĂ SOCIALĂ, înscriere în Registrul Comerţului, prin grafie proprie, a semnăturii persoanelor fizice care reprezintă societatea comercială respectivă. SERII, titluri de stat emise în conformitate cu prevederile unui prospect de emisiune, având termeni şi condiţii identice, cu excepţia datelor de răscumpărare a valorii nominale, de plată a dobânzilor şi de răscumpărare în avans. SERVICII BANCARE, acţiuni, operaţiuni ce se efectuează de către unităţile bancare, cum sunt: "deschideri de conturi pentru titularii de conturi persoane juridice şi persoane fizice; ■primiri de depuneri de numerar în conturi; "plăţi din conturile curente, de disponibilităţi, de credite şi din conturi de cecuri cu valoare limitată; "plăţi din conturile de acreditive deschise; ■colectarea numerarului de la clienţi prin aparatul propriu al băncii; "emiterea de scrisori de garanţie solicitate de agenţii economici; "eliberarea de scrisori de bonitate; "acordarea de asistenţă tehnică de specialitate; "expertizarea, la cererea agenţilor economici, a documentaţiilor tehnico-ştiinţifice; a studiilor de fezabilitate în baza cărora se solicită şi se aprobă finanţarea investiţiilor; "transmiterea prin telex a operaţiunilor bancare efectuate pentru terţi; "remiterea spre încasare, la bancă, a dispoziţiilor de încasare prezentate de furnizori; "servicii de depozitare şi păstrare la bancă a obiectelor de valoare sau a altor valori ce se pot tezauriza etc. în viitor, băncile comerciale vor mai putea promova următoarele produse şi servicii bancare: "împrumutul personal; "împrumutul pentru dezvoltarea întreprinderii; "plafonul în cont curent; "cartela de garantare a cecului; "liniile de credit pe cambii acceptate; "cărţile de credit; "incassourile; ■acreditivul documentar; "iniţierea şi operarea ipotecilor; "garanţiile comerciale etc. SERVICII DE PRECONCEDIERE COLECTIVĂ, diferite activităţi de concediere colectivă cum sunt următoarele: "consilierea privind prevederile legale referitoare la protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională; "plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local; "instruirea asupra modalităţilor de căutare a unui loc de muncă; ■reorientarea profesională în interiorul sau în afara societăţilor comerciale sau regiilor autohtone; ■cursuri de instruire de scurtă durată (1-3 săptămâni); "sondarea opiniei salariaţilor şi informarea acestora cu privire la măsurile active de combatere a şomajului. V. şi protecţia socială; şomaj; indemnizaţia de şomaj. SERVICIUL DATORIEI PUBLICE EXTERNE, factura de plată externă anuală, plăţile, sumele datorate de către stat pentru rambursarea datoriei publice şi private externe garantate de stat, reprezentând ratele scadente în decurs de un an (plata anuităţii împrumutului = amortizarea şi dobânda aferentă), comisioanele aferente, alte costuri legate de împrumuturi, precum şi cheltuielile ocazionate de contractarea şi stingerea împrumuturilor externe. Ratele de rambursare, dobânzile etc. pot fi stabilite lunar, trimestrial, semestrial, la nouă luni sau anual, conform acordurilor de împrumut. Prevederile s.d.p.e. constituie obligaţii necondiţionate şi irevocabile ale statului. în vederea plăţii s.d.p.e. se acordă autorizarea bugetară permanentă (v.). S.d.p.e. este un indicator sintetic care exprimă gradul de îndatorare publică externă, este rata datoriei externe, determinată ca raport între plăţile în contul acestei datorii şi încasările totale în devize realizate în aceeaşi perioadă de timp. V. şi împrumut de stat extern. SERVICIUL DATORIEI PUBLICE INTERNE, plăţile datorate de către stat pentru rambursarea datoriei publice interne ce constituie ratele scadente într-o perioadă de un an (plata anuităţii împrumutului = amortizarea şi dobânda aferentă), comisioanele aferente, precum şi cheltuielile ocazionate de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare. V. şi amortizarea împrumutului; datorie publică; anuitatea împrumutului; valori mobiliare. SERVICIUL FINANCIAR, secţiune a compartimentului financiar-contabil din cadrul unităţilor economice, care soluţionează toate problemele financiare. S.f. cuprinde biroul 306 SER financiar şi de credite, biroul de calcul şi de evidenţă a salariilor, biroul ordonanţări-decontâri şi casieria. SERVITUTE, sarcină care este impusă unui imobil (teren) pentru uzul şi utilitatea altui imobil (teren) care are un alt proprietar. în realitate, s. este un drept asupra imobilului (terenului) altui proprietar. Prin urmare, s. presupune existenţa a două imobile (terenuri) care aparţin la doi proprietari. De exemplu, dreptul de trecere pe terenul unui proprietar. SESIZARE, înştiinţarea unei autorităţi despre un anumit act economico-fmanciar care trebuie examinat şi rezolvat, faţă de care se cer a fi luate anumite măsuri (de exemplu, realizarea anumitor venituri pentru care trebuie plătit un impozit, posedarea anumitor bunuri pentru care legal, trebuie să se plătească o anumită taxă etc.). SIGILIU, instrument alcătuit dintr-o placă pe un tampon, gravată cu o monogramă, o emblemă, o efigie etc., care se aplică pe un act oficial, conferindu-i acestuia autenticitate şi autoritate. S. mai poate fi şi un semn imprimat cu tuş, ceară roşie etc., pe casa de bani, registre contabile, colete, pe uşile unor încăperi speciale sau un semn distinctiv de marcă folosit la sigilarea unui bun, a corespondenţei, pentru a se evita desfacerea lui (ei) de către persoane neautorizate. S. se mai foloseşte pentru a asigura conservarea şi identificarea unor bunuri mobile sau imobile. Ruperea sigiliului legal aplicat constituie infracţiune şi se pedepseşte pe cale penală. SIMBRIE, plată în bani sau în natură efectuată unui angajat pentru munca prestată un anumit timp la o persoană juridică sau fizică particulară. SIMPLITATEA IMPUNERII, principii care reclamă ca impozitele să aibă reguli simple de calculat şi de încasat. în acest fel, impozitele sunt mai uşor de administrat, mai bine înţelese de contribuabili şi mai bine acceptate. Un impozit este mai simplu dacă are mai puţine cote de impunere. O anumită metodă de calculare şi de colectare a impozitului poate simplifica activitatea pentru organele financiare sau pentru o categorie de contribuabili, însă poate complica activitatea în altă parte. De pildă, reţinerea la sursă a impozitului pe venit simplifică sarcina organului fiscal, însă măreşte volumul de muncă la nivelul plătitorilor de venituri. Autoevaluarea materiei impozabile, calcularea şi plata impozitului de către unii contribuabili reduc volumul de muncă la nivelul organelor financiare, dar complică activitatea contribuabililor etc. SINALAGMATIC, trăsătura unui contract, a unui act juridic, de a fi bilateral, respectiv de a da naştere unor obligaţii şi drepturi reciproce între semnatarii contractului. SINCRONIZAREA TRANZACŢIILOR, ansamblul măsurilor de comercializare a titlurilor financiare în strânsă concordanţă cu evoluţia preţurilor. O tranzacţie este bine sincronizată dacă investitorul, ţinând seama de fluctuaţiile preţurilor, cumpără la un preţ mai scăzut şi vinde la un preţ mai ridicat. SINDIC, persoană numită de tribunal în perioada reglementării juridice a situaţiei unui agent economic, în vederea lichidării bunurilor acestuia atunci când este în stare de faliment. S. răspunde alături de agentul economic pentru actele de administrare şi de dispoziţie asupra bunurilor care se împart între creditori potrivit procedurii falimentului. V. şi faliment; moratoriu; reabilitarea falitului. SINDICAT, uniune monopolistă în care participanţii îşi păstrează independenţa de producţie, pierzând-o pe aceea a desfacerii mărfurilor, iar uneori şi independenţa de achiziţie a materiilor prime, care se face printr-un oficiu comun. SIS 307 SINDICAT BANCAR, asociaţie temporară de agenţi, bănci de investiţii, instituţii financiare, în scopul comercializării unei emisiuni primare de titluri financiare prin mijlocirea reţelei proprii de clienţi investitori. V. şi consorţiu bancar (sindicat). SINDICAT (CONSORŢIU) DE EMISIUNE, asociaţie, uniune constituită din câţiva sau mai mulţi intermediari financiari care se ocupă cu plasarea valorilor mobiliare de sume mari, cu deosebire a emisiunilor externe de valori mobiliare. S.(c.) de e. poate fi exclusiv de plasament de valori mobiliare, când cumpără toate titlurile emise, pe care le plasează clienţilor, intermediarilor pe contul şi pe riscul acestora, sau de garanţie, situaţie în care participanţii la sindicat se obligă să plaseze titlurile la clienţii proprii; pentru aceste servicii încasează un comision. Dacă rămân titluri neplasate, acestea se achiziţionează de către intermediarii care compun sindicatul de garanţie. Forma cea mai răspândită o au sindicatele de plasament. V. şi titlu de valoare; emisiune de valori mobiliare. SINDICAT FINANCIAR, reuniune de bănci înfiinţată pentru plasarea emisiunii de noi titluri (acţiuni, obligaţiuni), pentru plasarea împrumuturilor publice, pentru convertirea de acţiuni în obligaţiuni şi viceversa. SINE DIE (lat.), fară termen. SINISTRU, accident grav suferit de mijloacele de transport terestru, aerian sau maritim, ca de exemplu: incendiu, coliziune, prăbuşire, eşuare, scufundare. V. şi caz asigurat; daună; daună de asigurare; pagubă. SISTEM BĂNESC, totalitatea normelor juridice şi administrativ-organizatorice care reglementează operaţiunile de emisiune, circulaţie şi retragere a banilor din circulaţie într-o ţară, precum şi relaţiile valutare cu statele străine. Aceste norme stabilesc: "metalul preţios care este folosit ca bază a circulaţiei băneşti şi care îndeplineşte funcţiile de măsură a valorii şi de echivalent general; "unitatea monetară, respectiv cantitatea exactă de metal monetar care, sub denumirea de leu, serveşte ca etalon al preţurilor; "felurile şi formele exterioare ale semnelor băneşti (mărimea, culoarea, particularităţile naţionale, steme, simboluri etc.), care exprimă trăsăturile politice, economice, sociale şi naţionale ale ţării noastre; "semnele valorii, adică mijloacele de circulaţie şi de plată (bancnote, monedă metalică, monedă metalică divizionară); ■modalităţile de confecţionare, emisiune, circulaţie, retragere etc. a banilor din circulaţie; ■formele, instrumentele şi modalităţile de plată fară numerar (decontările); "modul de acoperire a monedei naţionale; "modalităţile de circulaţie a valutelor şi a instrumentelor de plată cu străinătatea. S.b. al României este monometalist, bazat pe aur, iar unitatea monetară este leul cu un conţinut în metal preţios de 0,148112 grame de aur fin, fară însă ca semnele băneşti să fie convertibile. Organizarea s.b. este de competenţa Guvernului, iar munca operativă privind planificarea circulaţiei băneşti şi operaţiunile legate de aceasta (emisiunea, operaţiunile de casă, retragerea numerarului din circulaţie etc.) sunt de competenţa Băncii Naţionale. Banca Naţională a României a emis şi a pus în circulaţie următoarele semne băneşti: biletele de bancă sau bancnotele a căror valoare nominală este de 1 000, 5 000, 10 000, 50 000, 100 000, 500 000 şi 1000 000 de lei şi care sunt garantate cu mărfuri, alte metale preţioase şi cu diferite active ale băncii, moneda metalică de 1, 5, 10, 50 de lei şi moneda metalică divizionară de 5, 10,15 şi 25 de bani, care reprezintă fracţiuni ale unităţii monetare. Punerea banilor în circulaţie are loc în funcţie de nevoile acesteia şi în limitele stabilite de Guvern, pe calea eliberării de către bancă a numerarului necesar întreprinderilor, instituţiilor, cooperativelor etc. pentru plata salariilor, remunerarea membrilor cooperatori, plata produselor agricole preluate de stat, plata de burse, indemnizaţii, ajutoare, pensii, acordarea de credite bancare, restituirea economiilor populaţiei de la C.E.C. etc. Organele bancare se preocupă de asigurarea unor proporţii raţionale, în cadrul circulaţiei banilor, între diferitele cupiuri de bilete de bancă şi, de asemenea, o anumită 308 SIS cantitate de monedă metalică divizionară. Reglementând şi organizând relaţiile băneşti, s.b. contribuie la înfăptuirea ţelurilor politicii economice, sociale, financiare şi de credit a statului. SISTEM BĂNESC BAZAT PE ETALONUL PUTERE DE CUMPĂRARE, s.b. in care locul metalului monetar în funcţia de etalon a fost luat de puterea de cumpărare. Banii emişi şi puşi astăzi în circulaţie atât pe plan naţional, cât şi internaţional au drept corespondent un etalon format din cantităţile de bunuri şi servicii create în interiorul fiecărei economii naţionale. Diversitatea bunurilor şi serviciilor nu face cu putinţă stabilirea sub formă fizică a valorii de întrebuinţare care să corespundă la un moment dat unei unităţi monetare. Ca urmare, valoarea etalon exprimată în puterea de cumpărare este cuprinsă în dimensiunile cantitative şi calitative ale valorilor de întrebuinţare corespunzătoare puterii de cumpărare. Datorită acestor cauze, etalonul constituie o noţiune abstractă, care nu se poate cuantifica, faţă de etalonul aur care era dimensionat fizic printr-o anumită cantitate de metal. Determinarea puterii de cumpărare a banilor şi apoi a cursurilor de schimb ţin cont de dimensiunile complexe ale acestui etalon prin mijlocirea indicilor de preţ. în anii 1971-1974 s-a renunţat la etalonul aur ca bază a sistemelor băneşti naţionale şi a celui internaţional. Aurul nu mai îndeplineşte funcţii monetare, el având alte întrebuinţări. Părerile specialiştilor sunt împărţite: unii, mai puţini la număr, consideră că rolul aurului nu s-a încheiat, alţii, cei mai mulţi, apreciază că demonteizarea aurului este ireversibilă. SISTEM BUGETAR, totalitatea bugetelor unei ţări privite în unitatea organică. Organizarea s.b. corespunde sistemului organelor puterii şi administraţiei de stat. S.b. al României este format din bugetul de stat şi bugetele consiliilor locale. Principala verigă a sistemului bugetar este bugetul de stat care concentrează cea mai mare parte a resurselor bugetare ale ţării. Mobilizarea în bugetul de stat a celei mai mari părţi din resursele bugetare constituie o necesitate obiectivă, determinată de cerinţele legii dezvoltării economiei naţionale, de amplasarea raţională a mijloacelor de producţie pe teritoriul ţării, de repartizarea judicioasă a investiţiilor pe ramuri economice, judeţe, oraşe şi comune, precum şi de necesitatea de a întări capacitatea de apărare a ţării şi de a salvgarda suveranitatea şi independenţa naţională. Bugetul de stat cuprinde veniturile şi cheltuielile de importanţă generală aparţinând organelor centrale ale statului, veniturile şi cheltuielile unităţilor subordonate acestor organe, impozitele şi taxele de la populaţie. A doua verigă a sistemului bugetar o constituie bugetele organelor locale ale puterii de stat, constituite din veniturile provenite de la unităţile de stat de interes local, impozite şi taxe plătite de unităţile şi organizaţiile cooperatiste, de unităţile economice ale organizaţiilor obşteşti, private, impozite şi taxe de la populaţie, taxe locale etc. Din aceste bugete se finanţează acţiuni economice şi social-culturale de importanţă locală, întreţinerea şi funcţionarea organelor locale ale puterii şi administraţiei de stat etc. Dacă se analizează împărţirea administrativ-teritorială a ţării şi deci organizarea ierarhică a consiliilor locale, se constată existenţa a două trepte de bugete locale, şi anume: a) bugetele judeţelor şi al municipiului Bucureşti; b) bugetele municipiilor, oraşelor şi comunelor. SISTEM DE AMORTIZARE, totalitatea pârghiilor cu ajutorul cărora se fundamentează nivelul amortismentului în vederea recuperării valorii mijloacelor fixe productive şi creării condiţiilor optime pentru reproducerea lor în formă natural-materială. S. de a. trebuie astfel conceput şi aplicat încât să oglindească schimbările survenite în nivelul tehnic al producţiei, în condiţiile tehnologice ale procesului de producere a maşinilor, instalaţiilor şi utilajelor, în tehnica de construcţii etc. S. de a. din ţara noastră urmăreşte: "aplicarea unor norme de amortizare care să exprime cât mai corect efectele uzurii fizice şi ale celei morale; "recuperarea valorii mijloacelor fixe cu ajutorul normelor de amortizare, într-un timp cât mai scurt, ca urmare a ritmului progresului tehnic; "determinarea unităţilor economice să folosească mijloacele fixe în mod complet, raţional, cu randament maxim, să se ocupe de buna întreţinere şi de repararea lor la timp etc. Prin toate acestea, s. de a. contribuie la întărirea gestiunii economico-financiare, a autofinanţării. SIS 309 SISTEM DE COTARE ORDINALĂ, s. în care valoarea monetară de exprimare a preţului titlurilor financiare este divizată prin puterea numărului 2 până la 2'5 sau 1/32. SISTEM DE COTARE ZECIMALĂ, s. în care valoarea monetară de exprimare a preţului titlurilor financiare este divizată prin puterea numărului 10 până la 10'3 sau 0,001. SISTEM DE CREDIT, ansamblul relaţiilor de credit, al metodelor, formelor şi normelor de acordare, garantare, utilizare şi rambursare a creditelor, existente în economia naţională şi realizate de bănci. SISTEM DE IMPUNERE GLOBALĂ, modalitate de impunere care constă în cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoană fizică sau de o familie într-o anumită perioadă de timp, indiferent de sursa de provenienţă, şi impunerea venitului cumulat cu un singur impozit. S. de i.g. se foloseşte în Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Belgia, S.U.A. etc. V. şi impozitul pe venitul anual global. SISTEM DE IMPUNERE INDIVIDUALĂ, modalitate de impunere care constă în impozitarea separată a fiecărui venit în funcţie de natura acestuia şi de calitatea plătitorului. SISTEM DE SALARIZARE, totalitatea reglementărilor prin care s-au stabilit principiile, obiectivele, elementele şi formele de salarizare, de plată a muncii prestate de salariaţi. De asemenea, s. de s. cuprinde mijloacele, metodele şi instrumentele de determinare a condiţiilor de stabilire şi de plată a salariilor. S. de s. este reglementat în principiu prin acte normative şi este negociat de către patronat şi sindicate, fiind consemnat în contractul colectiv de muncă, precum şi în contractele individuale de muncă. S. de s. are la bază următoarele principii: la muncă egală salariu egal; salarizarea se diferenţiază în raport cu funcţia îndeplinită; salarizarea este diferită după nivelul studiilor; salarizarea se diferenţiază după cantitatea şi calitatea muncii; salarizarea este diferenţiată în funcţie de condiţiile de muncă; caracterul confidenţial al salariului. SISTEM DE TARIFE ÎN ASIGURĂRI , tarifele în care sunt trecute primele de asigurare pe o anumită unitate din suma asigurată, 100 sau 1 000 de lei, pe obiectele asigurate, în funcţie de anumite însuşiri sau mărimi ale acestora, după numărul persoanelor aflate în risc ori în funcţie de numărul persoanelor care influenţează mărimea riscului. V. şi tariful de prime de asigurare. SISTEM ELECTRONIC DE TRANSFER AL FONDURILOR, practică modernă în sistemul operaţiunilor monetare interne şi externe de plăţi; se efectuează fară numerar sau documente bancare şi asigură simplificarea şi accelerarea operaţiunilor de bancă. SISTEM INFORMAŢIONAL FINANCIAR, subsistem al sistemului informaţional economic care cuprinde totalitatea metodelor şi instrumentelor cu ajutorul cărora se culeg, se înregistrează, se prelucrează, se stochează şi se transmit informaţiile financiare referitoare la constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti, precum şi cele care privesc comensurarea, aprecierea, repartizarea şi folosirea rezultatelor financiare. Cu ajutorul datelor furnizate de s.i.f., organele financiare stabilesc măsurile concrete ce se întreprind în vederea realizării indicatorilor din planul financiar. SISTEM MONETAR, v. SISTEM BĂNESC; BIMETALISM; MONOMETALISM. SISTEM MONETAR INTERNAŢIONAL, totalitatea regulilor şi instituţiilor care acţionează pentru crearea şi schimburile de monedă între naţiuni. 310 SIS SISTEM VALUTAR, totalitatea normelor juridice şi a principiilor care reglementează operaţiunile cu valută şi metal preţios, precum şi modalităţile de reglementare a operaţiunilor valutare dintre state. V. şi operaţiuni valutare. SISTEM VAMAL, structură complexă care cuprinde instrumentele utilizate de stat pentru influenţarea activităţii vamale, metodele administrative şi de conducere, cadrul instituţional format din instituţii şi organe cu atribuţii în domeniul vamal, cadrul juridic şi alte reglementări cu caracter normativ în domeniul activităţii vamale. S.v. are următoarele obiective: apărarea intereselor economice ale statului; întocmirea statisticii în activitatea de comerţ exterior; realizarea politicii fiscale a statului; stimularea activităţii de~export pe diverse căi. V. şi vamă; politică vamală; teritoriu vamal. SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE, ansamblul organizat al formelor de asigurări sociale care îşi păstrează individualitatea, depind unele de altele, realizându-se astfel aspectul de totalitate şi de integralitate, şi prin care sunt ocrotiţi lucrătorii din unităţile de stat, mixte, private, membrii cooperativelor meşteşugăreşti, agricultorii, avocaţii, slujitorii cultelor, personalul casnic şi de îngrijire a blocurilor de locatari, pensionarii şi membrii lor de familie. Aplicarea în practică a politicii sociale a statului a contribuit la cristalizarea şi la perfecţionarea pe plan naţional a unui sistem propriu de asigurări sociale, ale cărui trăsături caracteristice sunt determinate de condiţiile concrete de dezvoltare a României. Componentele acestui sistem larg, naţional, de asigurări sociale sunt astfel construite încât ocrotesc, prin forme corespunzătoare, pe toţi cetăţenii şi pe membrii lor de familie. S.a.s. din ţara noastră este structurat pe următoarele componente: a) asigurările sociale de stat; b) asigurările sociale din cooperaţia meşteşugărească şi ale meseriaşilor cu ateliere proprii; c) asigurările sociale ale agricultorilor; d) asigurările sociale ale avocaţilor; e) asigurările sociale ale slujitorilor cultelor. Alături de s.a.s., statul român ocroteşte anumite categorii de cetăţeni inapţi de muncă şi pe membrii lor de familie prin prevederile sociale de stat (asistenţa socială) (v.) şi prin asigurările de persoane (v.). V. şi principiile sistemului public naţional al asigurărilor sociale. SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE ÎN CONT, sistem operaţional prin intermediul căruia titlurile de stat sunt emise în formă dematerializată; înregistrarea se face de Ministerul Finanţelor sau de agentul autorizat. V. şi titlu de stat. SISTEMUL DE PREŢURI, totalitatea formelor de preţuri practicate la un moment dat în economia naţională. V. şi funcţiile preţurilor; preţ. SISTEMUL FINANCIAR Şl BANCAR, totalitatea grupelor de relaţii social-economice băneşti reglementate de către stat şi privite în unitatea şi interacţiunea lor, prin intermediul cărora se constituie, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti necesare înfăptuirii acţiunilor economice, social-culturale, întreţinerii şi funcţionării organelor statului, întăririi capacităţii de apărare a ţării, asigurării suveranităţii şi independenţei naţionale, satisfacerii cerinţelor materiale şi spirituale ale cetăţenilor. Necesitatea existenţei s.f. şi b. decurge din faptul că formarea şi gestionarea fondurilor de resurse financiare şi bancare au, pe lângă trăsăturile comune, anumite particularităţi specifice fenomenului pe care îl exprimă, determinate de sursele şi de modul de alimentare, de modalităţile privind repartizarea şi utilizarea fiecărui fond în înfăptuirea reproducţiei sociale şi în satisfacerea celorlalte cerinţe obşteşti, precum şi de controlul care se exercită cu ajutorul instrumentelor financiare şi bancare asupra creării, repartizării şi utilizării produsului naţional brut. Prezenţa şi folosirea sistemului financiar şi bancar decurg din existenţa producţiei de mărfuri, a relaţiilor băneşti, a acţiunii legii valorii, a statului cu sarcinile sale, din necesitatea asigurării unei juste repartiţii a produsului naţional brut în concordanţă cu cerinţele reproducţiei sociale, cu nevoile social-culturale etc., precum SIS 311 şi din controlul exercitat asupra agenţilor economici, instituţiilor publice şi private etc. S.f. şi b. este alcătuit din mai multe grupe de relaţii social-economice băneşti, din mai multe componente, determinate de particularităţile pe care le prezintă relaţiile financiare şi bancare. Fiecare componentă a s.f. şi b. exprimă - în formă generalizată - anumite fenomene şi procese economice, anumite relaţii financiare sau bancare cu trăsături specifice, bine delimitate între ele, determinate de felul instrumentelor financiare şi bancare folosite pentru constituirea şi gestionarea fondului respectiv în realizarea reproducţiei sociale şi în satisfacerea altor cerinţe obşteşti, precum şi de modul verificării utilizării resurselor materiale şi băneşti. S.f. şi b. al ţării noastre este alcătuit din: a) s.f. şi b. public şi b) s.f. şi b. privat. S.f. şi b. public cuprinde: a) finanţele companiilor naţionale, ale regiilor autonome, ale societăţilor comerciale cu capital de stat şi ale ramurilor economiei naţionale; b) bugetul de stat şi bugetele locale; c) asigurările sociale sau de stat; d) asigurările sociale pentru sănătate; e) asigurările de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă; f) creditul, a) Finanţele companiilor naţionale, ale regiilor autonome, ale societăţilor comerciale cu capital de stat şi ale ramurilor economiei naţionale constituie componenta de bază a sistemului financiar şi bancar public, care cuprinde acele relaţii social-economice băneşti prin intermediul cărora, în procesul repartizării produsului naţional brut creat în interiorul lor, se formează şi se utilizează fondurile proprii ale acestor unităţi şi ale ramurilor economiei naţionale şi se constituie fondurile băneşti ale statului. Ca producători autonomi, aceşti agenţi economici adoptă deciziile privind volumul şi structura producţiei lor, sursele de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibil, numărul persoanelor, destinaţia produselor, investiţiile pe care le efectuează etc. De asemenea, ele hotărăsc destinaţiile care se dau profitului net, fondului de dezvoltare, fondului de amortizare şi celorlalte fonduri proprii şi împrumutate. Aceşti agenţi economici stabilesc mărimea şi destinaţiile investiţiilor, nivelul şi structura stocurilor de valori materiale, respectiv nivelul fondului de amortizare. Statul achiziţionează cantităţi importante de mijloace de producţie şi bunuri de consum de la agenţii economici care oferă condiţiile cele mai avantajoase de livrare. Comenzile de stat sunt o importantă cale de influenţare a activităţii economice, deoarece agenţii economici îşi adaptează producţia la cererea sectorului public şi trebuie să lucreze la costurile recunoscute ca fundamentate. Companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat întreţin relaţii băneşti cu alte unităţi economice, cu personalul lor, cu organele ierarhic superioare, cu Ministerul Finanţelor, cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu băncile etc.; aceste relaţii se folosesc în procesul aprovizionării, producţiei şi desfacerii. Din totalitatea acestor relaţii băneşti numai acelea sunt relaţii financiare care se utilizează în legătură cu formarea şi utilizarea fondurilor acestora, precum şi cele privind constituirea fondurilor băneşti necesare satisfacerii cerinţelor generale ale societăţii. Finanţele acestor agenţi economici contribuie la constituirea şi la folosirea fondurilor proprii, la desfăşurarea normală a activităţii economico-financiare, la stimularea personalului propriu, la folosirea cu eficienţă maximă a resurselor unităţilor economice, la creşterea rentabilităţii, la accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, la întărirea continuă a gestiunii economico-financiare. Finanţele companiilor naţionale, ale regiilor autonome, ale societăţilor comerciale cu capital de stat şi ale ramurilor economiei naţionale contribuie şi la constituirea fondurilor financiare ale statului necesare înfăptuirii acţiunilor social-culturale, dezvoltării economice, apărării naţionale etc. Astfel, aceşti agenţi economici plătesc la bugetul de stat sau la bugetele locale, precum şi la bugetul asigurărilor sociale de stat impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, participă cu contribuţii la alimentarea fondurilor asigurărilor sociale de stat, ale asigurărilor sociale pentru sănătate, plătesc prime de asigurare la fondul asigurărilor de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă, participă la constituirea capitalului social al altor întreprinderi. Resursele băneşti temporar disponibile ale unităţilor economice cu capital de stat aflate în conturile bancare sunt folosite ca resurse de creditare. De la companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat pornesc principalele fluxuri de resurse financiare către bugetul statului, asigurările sociale, societăţi de asigurări şi reasigurări, bănci etc. b) Bugetul de stat şi bugetele locale constituie componenta centrală a s.f. şi b., care cuprinde o parte a relaţiilor 312 SIS social-economice băneşti prin mijlocirea cărora se constituie şi se administrează fondul bugetar care este principalul fond bănesc al statului. Constituirea şi gestionarea fondului bugetar antrenează o serie de fluxuri băneşti de la agenţii economici şi persoanele fizice sub următoarele forme: impozite şi taxe, venituri din exploatarea şi închirierea unor bunuri ale statului, de la instituţiile publice, împrumuturi contractate de stat pentru finanţarea unor obiective sau pentru acoperirea deficitului bugetar etc. Din buget se realizează numeroase fluxuri băneşti în sens invers, către diverşi beneficiari, sub formele: finanţarea unor obiective de investiţii cu caracter economic, social, cultural, administrativ, de apărare naţională etc.; se alocă resurse băneşti pentru funcţionarea instituţiilor de învăţământ de toate gradele, de cultură, de artă, pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei, pentru asistenţa socială; se fac transferuri de resurse băneşti (alocaţii pentru copii, burse, ajutoare şi alte indemnizaţii) pentru cei lipsiţi de surse de venit (elevi, studenţi, copii orfani, abandonaţi şi bolnavi cronici, bătrâni, văduve, invalizi ş.a.); se acordă temporar unele fonduri băncilor pentru acordarea de credite agenţilor economici şi populaţiei. De la bugetul de stat se acordă subvenţii regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat pentru finanţarea unor obiective de investiţii de mare valoare sau de importanţă naţională (în industria energetică, extractivă, transporturi, telecomunicaţii, industria de armament etc.), în cazurile în care unităţile respective sunt nerentabile sau cu rentabilitate redusă şi nu-şi pot procura fondurile proprii şi nici pe cele de împrumut de pe piaţă, ca urmare a imposibilităţii rambursării la scadenţă. De asemenea, din bugetul de stat se finanţează lucrările de infrastructură: construcţii şi modernizări de drumuri şi poduri, de autostrăzi, întreţinerea căilor navigabile în stare de funcţionare, apărarea zonelor şi a localităţilor de inundaţii, modernizarea porturilor şi aeroporturilor şi dotarea lor cu aparatura necesară etc. Din bugetul statului se finanţează principalele lucrări de cercetare ştiinţifică, prospectarea geologică pentru descoperirea de noi zăcăminte. Prin intermediul cheltuielilor bugetare, statul influenţează volumul şi structura fondului de acumulare şi a celui de consum, creează condiţii pentru adaptarea ofertei de forţă de muncă în concordanţă cu cererea, pentru asigurarea stării de sănătate, pentru protejarea persoanelor cu deficienţe şi lipsite de condiţii de trai. Bugetul statului este, în acelaşi timp, principalul plan financiar anual al statului, realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor decurgând din coordonarea lui cu programul dezvoltării economice şi sociale a ţării; el contribuie la distribuirea şi la redistribuirea unei importante părţi din produsul naţional brut, la efectuarea controlului sistematic asupra activităţii economice, sociale, culturale, financiare etc. c) Asigurările sociale de stat cuprind relaţiile social-economice băneşti prin mijlocirea cărora se constituie şi se administrează fondurile băneşti necesare protecţiei cetăţenilor în cazul pierderii temporare sau definitive a capacităţii de muncă, la bătrâneţe şi în alte situaţii. Fondurile asigurărilor sociale de stat se constituie din contribuţiile plătite de unităţile cu capital de stat, de cooperativele de credit, de agenţii economici cu capital privat şi, într-o anumită măsură, din contribuţia salariaţilor. Asigurările sociale de stat ocrotesc salariaţii din unităţile de stat, din cele private, din cooperativele de consum şi de credit, precum şi pensionarii şi membrii lor de familie, cărora li se acordă indemnizaţii, ajutoare, pensii, tratament balnear. Prin asigurările sociale se exercită controlul asupra constituirii şi gestionării fondurilor băneşti destinate protecţiei cetăţenilor prin asigurările sociale, d) Asigurările sociale pentru sănătate sunt parte a relaţiilor social-economice băneşti prin care se constituie fondurile financiare necesare ocrotirii sănătăţii populaţiei. Fondurile se formează în principal din contribuţii în părţi egale ale persoanelor fizice şi juridice, din sponsorizări, donaţii şi subvenţii de la bugetul statului şi, eventual, din resurse externe. A.s.p.s. sunt obligatorii şi funcţionează pe baza principiului solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, precum şi a dreptului alegerii libere de către asigurat a medicului, a unităţii medico-sanitare şi a casei de asigurări pentru sănătate. Prin aceste asigurări sociale se prestează asiguraţilor un pachet definit de servicii medico-sanitare, avându-se în vedere cerinţele de îngrijire a stării de sănătate. Finanţarea este autonomă, cu realizarea echilibrului financiar, e) Asigurările de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă cuprind relaţiile băneşti prin mijlocirea cărora se constituie fondul bănesc necesar atât pentru refacerea bunurilor avariate sau distruse de calamităţi ale naturii şi de accidente, pentru repararea unor prejudicii, cât şi pentru plata sumelor asigurate cuvenite persoanelor cuprinse în asigurări. De asemenea, prin aceste asigurări se finanţează măsurile d prevenire, de limitare şi de combatere a daunelor. Fondul de asigurare se formează pe seama primelor de asigurare prin efectul legii şi facultative plătite de către companiile naţionale regiile autonome, societăţile comerciale, întreprinderile mixte, unităţile cooperatiste, private şi persoanele fizice asigurate, f) Creditul exprimă, de asemenea, relaţii băneşti prin mijlocirea cărora se mobilizează disponibilităţile temporare de capital din economia naţională şi de la populaţie şi se acordă împrumuturi companiilor naţionale, regiilor autonome, societăţilor comerciale, unităţilor cooperatiste, întreprinderilor mixte, private, persoanelor fizice, pentru producţie, pentru circulaţia mărfurilor etc. Când capitalul social al agenţilor economici este insuficient pentru a face faţă unor dezvoltări importante, ei pot apela la credite bancare, la emiterea de acţiuni sau de obligaţiuni. Pentru acordarea de împrumuturi agenţilor economici şi populaţiei, băncile folosesc fondurile proprii (capital şi rezerve), precum şi resursele băneşti temporar disponibile din economie, de la persoanele fizice, care se atrag de pe piaţă. De asemenea, băncile pot folosi pentru creditare sumele primite de la fondurile de resurse financiare publice (sume rezultate din vânzarea locuinţelor din fondul locativ de stat, din privatizarea unor uzine, fabrici, ferme, alte bunuri de stat), eventualele credite primite de la organisme financiar-bancare internaţionale. Creditul se poate prezenta sub două forme: credit bancar, când statul este creditor şi acordă împrumuturi agenţilor economici şi populaţiei, şi creditul public, în care statul este debitor, împrumutat. La rândul său, creditul public se poate prezenta sub două forme, şi anume: atragere de capital disponibil la Casa de Economii şi la bănci şi subscrieri la împrumuturile de stat. Sistemul financiar şi bancar privat cuprinde: a) finanţele întreprinderilor private; b) asigurările sociale ale cooperativelor meşteşugăreşti şi ale meşteşugarilor cu ateliere proprii, ale ţărănimii, ale avocaţilor, ale slujitorilor cultelor; c) creditul băncilor private şi cooperatiste; d) asigurările practicate de societăţile private de asigurări şi reasigurări; e) resursele caselor de ajutor reciproc. între componentele s.f. şi b. al ţării noastre există o strânsă legătură, o influenţă reciprocă şi continuă, resursele financiare trecând de la o componentă la alta. S.f. şi b. îndeplineşte un rol important în satisfacerea cerinţelor legilor economice care acţionează în societatea noastră, în realizarea obiectivelor economico-sociale, a atribuţiilor statului. Acest sistem contribuie la folosirea cu eficienţă ridicată a resurselor materiale şi băneşti ale societăţii, la creşterea răspunderii unităţilor economice în administrarea raţională a resurselor materiale şi băneşti şi în intensificarea vitezei de rotaţie a fondurilor de producţie; de asemenea, contribuie activ, pe mai multe căi, la justa organizare şi desfăşurare a repartiţiei produsului naţional brut, la realizarea concordanţei între veniturile şi cheltuielile băneşti, la înfăptuirea unei circulaţii băneşti sănătoase, la dezvoltarea echilibrată a ramurilor economiei naţionale, a cooperaţiei meşteşugăreşti, a celei de consum şi de credit, la realizarea reproducţiei sociale, la justa amplasare a factorilor de producţie pe teritoriul ţării. De asemenea, prin intermediul lui se exercită controlul asupra dezvoltării social-economice a ţării, fapt ce duce la întărirea disciplinei economico-financiare, la înfăptuirea legalităţii. SISTEMUL FISCAL, s. de percepere a impozitelor şi taxelor; totalitatea legislaţiei care reglementează impozitele, taxele, modalităţile de calculare, aşezare şi încasare a lor în vederea alimentării bugetului de stat, a bugetelor locale şi a fondurilor speciale extrabugetare. Funcţionarea s.f. presupune existenţa şi utilizarea unui mecanism fiscal, a unor instrumente şi tehnici fiscale care să conducă la aplicarea principiilor generale ale impozitării. Aplicarea s.f. presupune existenţa şi activitatea organelor specializate ale statului, adică a aparatului fiscal. S.f. trebuie să răspundă anumitor principii, funcţii şi cerinţe. S.f. îndeplineşte următoarele funcţii: a) instrument de mobilizare a resurselor financiare necesare finanţării cheltuielilor publice bugetare; b) mijloc de stimulare a activităţii economice şi a liberei iniţiative; c) mecanism de protecţie socială a persoanelor cu venituri mici, a celor cu capacitate de muncă redusă, în vârstă şi care au merite deosebite faţă de ţară, cărora li se acordă reduceri sau scutiri de impozite şi taxe; d) instrument de redistribuire a veniturilor şi averilor în concordanţă cu echitatea 314 SIS fiscală; e) mijloc de control al activităţii economice, sociale şi financiare, pentru respectarea disciplinei economice şi financiare. Instrumentele fiscale (impozitele, taxele etc.) trebuie să corespundă politicii economice, sociale şi financiare a statului şi să influenţeze pozitiv agenţii economici şi cetăţenii, să îmbine interesele generale cu cele locale, interesele publice cu cele particulare şi personale. S.f. trebuie astfel conceput încât să furnizeze venituri suficiente statului, să facă posibilă exercitarea controlului financiar care să asigure ordinea, disciplina economică şi financiară, combaterea şi prevenirea evaziunii fiscale sub toate formele sale. S.f. al României se aliniază treptat la practica din ţările membre ale Uniunii Europene. V. şi fiscalitate; grad de fiscalitate; presiune fiscală. SISTEMUL MONETAR EUROPEAN (engl. „European Monetary System**), totalitatea reglementărilor privind plăţile şi celelalte relaţii monetar-financiare convenite între ţările membre ale Uniunii Europene. Iniţial, sistemul a fost adoptat de ţările membre ale Comunităţii Economice Europene la reuniunea de la Bremen (7 iulie 1978) şi pus în aplicare la 13 martie 1979, el întemeindu-se pe principiile vechiului sistem vest-european de flotare concertată, numit figurativ „şarpele valutar". Ideea de bază a S.M.E. constă în limitarea fluctuaţiilor între monedele europene, pentru evitarea riscurilor în comerţul intercomunitar. S.M.E. se caracterizează prin următoarele trăsături: a) unitatea de cont este de tip „coş“, numită EURO, cu componente şi ponderi în unităţile băneşti naţionale. Faţă de această unitate de cont, unităţile băneşti ale ţărilor membre se află într-un raport fix, numit curs-pivot, care se poate însă modifica asemănător, în principiu, parităţilor din cadrul Sistemului Monetar Internaţional (v.); b) valutele ţărilor membre pot fluctua liber între ele, în funcţie de cerere şi ofertă, însă numai în jurul unei marje de ±2,25%, excepţie făcând doar lira italiană, cu marje de ±6%. Dacă în anumite perioade aceste marje au tendinţe de depăşire, autorităţile monetare ale ţărilor membre sunt obligate să intervină spre a influenţa în mod corespunzător cererea şi oferta, astfel încât cursurile să fie menţinute în cadrul limitelor stabilite; c) faţă de alte valute, S.M.E. asigură o poziţie comună concertată prin colaborarea autorităţilor monetare din ţările membre. în acest scop, în cadrul sistemului s-a constituit un fond de intervenţie prin mobilizarea unei părţi din rezervele valutare ale ţărilor membre. S.M.E. are drept scop instituirea unor cursuri de schimb care, deşi ajustate, creează o zonă de stabilitate valutară. Modul cum este reglementat şi funcţionează s. demonstrează că el urmăreşte stabilizarea relaţiilor valutare ale ţărilor membre, apărarea împotriva dolarului. Actualmente, la S.M.E. participă toate ţările membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Portugaliei şi Greciei, precum şi alte ţări vest-europene în calitate de asociate. Obiectivul sistemului este crearea unei zone de stabilitate monetară în Europa Occidentală, care să protejeze economiile acestor ţări de instabilitatea monetar-financiară internaţională şi cu deosebire de fluctuaţiile valorice ale monedei americane, precum şi realizarea de progrese în procesul de integrare monetară a ţărilor U.E. Problema centrală a S.M.E. o constituie Unitatea Valutară Europeană (EURO) (v.), unitate de cont asemănătoare din multe puncte de vedere cu Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.) (v.). în perspectiva realizării integrării europene, EURO este prevăzută să devină o monedă efectiv comună pentru ţările membre, fiind folosită ca numitor comun în mecanismul cursurilor valutare, al intervenţiilor pe pieţele valutare, al tranzacţiilor Fondului European de Cooperare Monetară şi ca mijloc de decontare între autorităţile monetare ale ţărilor membre ale U.E. Băncile centrale participante la S.M.E. depun la Fondul European de Cooperare Monetară 20% din deţinerile lor în aur şi 20% din depozitele în dolari şi primesc echivalentul în EURO. S.M.E. este considerat principalul instrument de cooperare monetară în cadrul U.E. şi se apreciază că joacă un rol cheie în Uniunea Economică şi Monetară (U.E.M.). S.M.E. urmăreşte în special angajarea ţărilor membţe în a menţine cursurile de schimb ale monedelor lor în maije de fluctuaţie limitate. S.M.E. a contribuit din plin la asigurarea stabilităţii preţurilor în ţările membre, precum şi la stabilitatea cursurilor de schimb în interiorul U.E. şi faţă de monedele terţelor ţări; de asemenea, a favorizat convergenţa economiilor ţărilor membre, intensificarea consultărilor reciproce şi întărirea disciplinei în ce priveşte armonizarea politicilor lor economice. în cadrul SIS 315 S.M.E., variaţiile cursurilor de schimb ale monedelor participante au fost şi sunt mult mai mici decât variaţiile de curs ale altor valute (de exemplu dolarul, yenul japonez etc.). Privită în ansamblu, creşterea inflaţiei a încetinit sensibil în ţările participante la S.M.E., iar ecartul inflaţionist dintre diferitele ţări membre s-a restrâns. S.M.E. constituie o zonă de stabilitate în U.E., unde creşterea preţurilor trebuie să fie limitată la minimum şi unde stabilitatea cursurilor de schimb trebuie să fie, de asemenea, cât mai mare cu putinţă. Pentru ţările membre participante la S.M.E., frecventele fluctuaţii excesive înregistrate de cursul dolarului trebuie să fie atenuate, în acelaşi timp, S.M.E. conţine moneda unică (EURO) a comunităţii. SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL (S.M.I.) (engl. „International Monetary System"), totalitatea normelor juridice internaţionale convenite între state, organisme şi pieţe, care stabilesc valutele, diferite alte instrumente de plată cu ajutorul cărora se reglementează operaţiunile valutare dintre statele membre, determinate de schimburile economice, social-cul-turale, de creşterea economică, de mişcările de capital etc. Calitatea S.M.I. se apreciază prin calitatea monedei internaţionale de referinţă şi prin capacitatea lui de a asigura o mai bună repartizare a resurselor, care să facă posibilă lichidarea dezechilibrelor interne şi externe ce se pot ivi. S.U.A. au iniţiat - pentru prima oară în istoria monetară a lumii - crearea unui sistem monetar internaţional, intenţionând să realizeze disciplinarea relaţiilor financiar-valutare dintre state în vederea normalizării economiei mondiale după cel de al doilea război mondial şi urmărind să consacre preponderenţa lor economică şi monetară în lume. Crearea S.M.I. s-a realizat prin acordul a 44 de naţiuni încheiat în 1944 la Conferinţa monetară şi financiară a Naţiunilor Unite şi asociate de la Bretton Woods. în cadrul S.M.I., dolarul a devenit, alături de aur, etalon şi principal instrument de rezervă al sistemului. Deoarece prin adoptare dolarul devenea măsură-etalon a sistemului, monedele naţionale se puteau defini în legea monetară respectivă nu numai printr-un conţinut în aur, cum fusese înainte, ci şi în raport cu dolarul S.U.A. Dacă înainte de crearea S.M.I. rezervele oficiale de mijloace de plată internaţionale ale ţărilor se acumulau în aur şi în valute ale principalelor ţări partenere la schimburi, după crearea S.M.I. locul acestor valute a fost ocupat de dolar şi, într-o proporţie mult mai mică, de lira sterlină. S.M.I. adoptat în 1944 a fost organizat pe următoarele principii: a) universalitatea. Deşi la Conferinţa de la Bretton Woods au luat parte numai statele din coaliţia antifascistă, S.M.I. a fost conceput ca un sistem deschis, nediscriminatoriu, la care poate adera oricare alt stat care este de acord cu toate prevederile statutului Fondului Monetar Internaţional (F.M.I.) (v.); b) recunoaşterea dolarului S.U.A. ca etalon şi instrument de rezervă al sistemului. Dolarul, care atunci era singura monedă convertibilă în aur, între dolar şi aur fiind prevăzută o relaţie valorică fixă de 3 5 de dolari uncia (1 uncie = 31,1 g de aur fin), asigura acestuia stabilitatea faţă de aur şi, implicit, stabilitatea întregului sistem, conferind în acest mod monedei S.U.A. şi însuşirea unui bun instrument de rezervă; c) fixitatea relativă a parităţilor şi a cursurilor valutare. Ca raporturi oficiale legate de valoare între monede, parităţile trebuiau să fie fixe, menţinute pe perioade cât mai îndelungate, pentru a sprijini extinderea schimburilor internaţionale. Dacă balanţa de plăţi nu se putea echilibra prin mijloace economice, se permitea ţării respective să modifice paritatea (devalorizând moneda, în vederea echilibrării unei balanţe pasive, şi revalorizând-o, în cazul unei balanţe active), însă cu consultarea F.M.I. Folosirea devalorizării ca mijloc de concurenţă internaţională a fost interzisă. Cursurile valutare, ca raporturi valorice efective formate pe piaţa valutelor în baza cererii şi ofertei, urmau să fie menţinute cât mai aproape de paritate, cu o marjă de fluctuaţie faţă de aceasta de numai ± 1%. Băncile centrale erau obligate ca, în cazul depăşirii acestor limite, să intervină pe piaţă pentru a restabili echilibrul dintre cerere şi ofertă, punând în vânzare valutele pentru care există o cerere sporită şi cumpărând valutele care nu erau solicitate, asigurând astfel menţinerea cursurilor între limitele stabilite. Practic, fixitatea parităţii şi a cursurilor valutare n-a putut fi menţinută din cauza convulsiilor economice şi financiare, din cauza instabilităţii inflaţioniste a valutelor statelor; d) echilibrul balanţei de plăţi constituie factorul esenţial pentru menţinerea stabilităţii S.M.I.; e) crearea unei lichidităţi internaţionale corespunzătoare. în fapt, lichiditatea 316 SIS internaţională - ca element al echilibrului financiar general - nu a fost asigurată niciodată la nivelul impus de cerinţele practice ale vieţii economice şi financiar-valutare. Nu a putut fi combătută lipsa acută de lichiditate, iar lichiditatea care a existat s-a repartizat inechitabil între ţările membre, fiind avantajate ţările dezvoltate şi dezavantajate ţările în curs de dezvoltare, structura lichidităţii suportând o sistematică degradare calitativă; f) înlăturarea restricţiilor, a discriminărilor şi a altor practici protecţioniste din calea circulaţiei mărfurilor şi a plăţilor internaţionale. De asemenea, S.M.I. adoptat cuprindea un sistem de etalon de schimb-aur, un cod de bună conduită relativ la mecanismul de ajustare a cursului de schimb şi 0 procedură de credit internaţional mutual. Supravegherea funcţionării S.M.I. a fost încredinţată Fondului Monetar Internaţional creat la 27 decembrie 1945 şi care a început să funcţioneze la 1 martie 1947. Punerea în practică a S.M.I. stabilit în 1944 a întâmpinat serioase dificultăţi, Astfel, privitor la trecerea la convertibilitate, principalele monede vest-europene au devenit convertibile abia în anul 1958. Numai o treime din ţările membre ale F.M.I. au trecut la convertibilitate, iar dintre acestea, cele mai multe au adoptat o convertibilitate limitată la plăţile curente (cu excluderea transferurilor de capital) şi numai pentru deţinătorii externi de monedă naţională (cu excluderea rezidenţilor). După 1960, dolarul S.U.A. a putut fi menţinut stabil faţă de aur numai în mod formal, iar la 15 august 1971 legătura cu aurul a fost abandonată. S.U.A. au devalorizat dolarul în două rânduri (în decembrie 1971 cu 7,89%, iar în februarie 1973 cu 10%) şi au trecut la flotarea cursului dolarului pe pieţele valutare. Faţă de această situaţie, ca răspuns la măsurile americane, nici celelalte ţări care au aplicat S.M.I. din 1944 nu s-au mai considerat legate de prevederile acestuia. Dezordinea crescândă din domeniul economic şi monetar a început să îngrijoreze toate ţările lumii, ea ajungând într-un stadiu în care afecta mai mult sau mai puţin interesele lor. Din acest motiv, în anul 1972 a fost luată hotărârea de a se proceda la elaborarea unei reforme a sistemului monetar internaţional. Pregătirea reformei a fost încredinţată, în cele din urmă, F.M.I., iar lucrările aveau să se desfăşoare într-un climat caracterizat prin: a) absenţa de la masa tratativelor a unor ţări de o importanţă deosebită în economia mondială, cum erau U.R.S.S., R.P. Chineză şi alte ţări socialiste; b) creşterea ponderii şi cucerirea unei poziţii mai favorabile decât în 1944 de către ţările mici şi mijlocii; c) existenţa unor divergenţe de interese între ţările în curs de dezvoltare şi cele dezvoltate economic, precum şi între ţările dezvoltate; d) agravarea subdezvoltării economice şi adâncirea decalajelor dintre state; e) criza energetică, care a agravat criza economică şi financiară. în cadrul F.M.I. s-au exprimat mai multe păreri asupra caracterului şi sferei de cuprindere a viitorului sistem, cristalizându-se o serie de orientări: a) necesitatea creării unui sistem central, puternic, de forma unei instituţii internaţionale de emisiune, căreia statele să-i transfere un număr important de prerogative monetare; b) cele mai multe păreri consideră că, în prezent, S.M.I. trebuie să asigure primatul monedelor naţionale; c) necesitatea creării unui sistem monetar internaţional care să se bazeze de la început pe grupări regionale economice şi monetare de state cu interese comune. Datorită existenţei unei diversităţi de opinii referitoare la caracterul şi sfera de cuprindere a sistemului şi ţinând seama de elementele de bază ale acestui sistem (rolul aurului, problema cursurilor valutare, echilibrul balanţelor de plăţi etc.), perioada actuală este considerată perioadă de tranziţie, fiind caracterizată prin efectuarea reformei după principiul paşilor mărunţi, prin confruntarea monedelor naţionale pe piaţă în cadrul flotării libere a cursurilor valutare, ceea ce în final va face să se ajungă la un raport real de valoare între monede şi, implicit, la o stabilizare relativă a cursurilor valutare, prin experimentarea Drepturilor Speciale de Tragere (v.) ca unitate de cont internaţională bazată pe monedele naţionale cu rol important în comerţul mondial, prin clarificarea rolului viitor al aurului, cu toate hotărârile luate până în prezent cu privire la „demonetizarea" treptată a acestui metal etc. începând din anul 1960 şi până în anul 1971, S.M.I. a fost în permanenţă cuprins de crize, zguduiri, convulsii şi - după expresia unor economişti - de recesiuni. începând cu dolarul S.U.A., toate valutele ţărilor care făceau parte din sistem au fost zguduite aproape simultan de crize; au avut loc repetate devalorizări, în special ale dolarului S.U.A. ca monedă centrală, care din 1971 nu mai este convertibil în aur. S.M.I. instituit la Bretton Woods, prin ridicarea la SIS 317 rangul de valută de rezervă a dolarului, a accentuat procesul cronic al inflaţiei. Lichiditatea internaţională a depins practic de deficitul balanţei de plăţi a S.U.A. S.M.I. nu a respectat principiile convenite, mijloacele financiare ale sistemului s-au dovedit insuficiente şi nu au reuşit să înfăptuiască ordinea în relaţiile financiar-valutare internaţionale, lichiditatea, stabilitatea şi încrederea între statele membre. S.M.I. actual foloseşte în locul etalonului aur-devize etalonul putere de cumpărare. A fost necesară internaţionalizarea unei puteri de cumpărare raţională în cadrul mecanismului complex al cursurilor de schimb. în condiţiile actuale, compararea puterilor de cumpărare este o operaţiune foarte complexă, neexistând un etalon care să se exprime prin unităţi de greutate. De aceea, se urmăresc statistic preţurile din ţările care se compară în cadrul mecanismului cursurilor de schimb pentru categorii de mărfuri şi servicii. Comparându-se indicii de preţuri rezultă un curs, considerat oficial în relaţiile unei economii naţionale cu piaţa internaţională. Reformarea S.M.I. vizează următoarele domenii: a) o mai mare stabilitate a cursurilor de schimb; b) realizarea unei discipline severe în politica economică şi monetară dusă de ţările membre ale F.M.I.; c) asigurarea unor lichidităţi corespunzătoare pentru redresarea economiilor care au dificultăţi. Elaborarea şi aplicarea unui nou sistem trebuie să ţină seama de cerinţele actuale, de necesitatea ca problemele monetare internaţionale să fie soluţionate într-un spirit nou, ca relaţiile valutar-financiare să fie statornicite pe baze cu adevărat democratice, de deplină egalitate în drepturi şi echitate. Este necesar ca toate statele să participe printr-un efort colectiv la realizarea unei discipline internaţionale în domeniul financiar-valutar, să împiedice dezordinea şi dezechilibrul în acest domeniu, să apere principiul egalităţii în drepturi a statelor, să înlăture orice formă de dominaţie şi de inechitate în raporturile financiar-valutare şi să contribuie prin instrumente financiare şi valutare la asigurarea progresului economic şi social al tuturor naţiunilor. Este necesar să se instituie un S.M.I. care să promoveze stabilitatea şi echitatea, să creeze condiţii optime pentru dezvoltarea schimburilor economice şi tehnico-ştiinţifice dintre popoare. Noul S.M.I. trebuie să aibă la bază, universalitatea, democratismul larg şi autentic, stabilitatea cursurilor valutare etc. SISTEMUL PRIORITAR, convenţie prin care sindicatul bancar oferă acţionarilor posibilitatea de exercitare a drepturilor lor de preempţiune. SISTEMUL PROMISIUNII FERME, convenţie intervenită între emitent şi sindicatul bancar prin care cel din urmă cumpără în întregime noua emisiune de titluri financiare, pe care o distribuie ulterior prin reţeaua grupului său de vânzări. SISTEMUL „TOTUL SAU NIMIC", convenţie ce intervine între emitent şi sindicatul bancar potrivit căreia, dacă noua emisiune de titluri nu poate fi comercializată în întregime, într-un interval de timp stabilit, ea este anulată. SISTEMUL UNITAR DE BUGETE AL ROMÂNIEI, ansamblu de bugete care este constituit din: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, bugetul Trezoreriei Statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autonom, prin care se constituie şi se gestionează resursele financiare publice şi se realizează echilibrul financiar. SISTEMUL VENITURILOR BUGETARE, totalitatea veniturilor (impozite directe, indirecte, contribuţii, taxe, amenzi etc.) care alimentează bugetul statului, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat. Veniturile bugetare formează un sistem unitar, deoarece exprimă relaţii economice şi, după încasarea lor, ele îşi pierd individualitatea şi sunt cheltuite pentru înfăptuirea acţiunilor social-culturale, dezvoltarea economiei naţionale, apărarea ţării, întreţinerea şi funcţionarea organelor statului etc. S.v.b. cuprinde instrumente deosebit de importante ce se folosesc pentru înfăptuirea politicii economice, sociale şi financiare a statului, în ultimii ani, veniturile bugetare ale bugetului statului român au evoluat astfel: 318 SIS - în milioane lei - Explicaţii 1990 1991 1992 1993 1994 Total venituri 307 065,5 496 778,6 1 363 884,0 3 792 352,0 8 860 117,0 bugetare % faţă de 1990 100,0 161,8 444,2 1 235,0 2 885,4 Explicaţii 1995 1996 1997 1998 1999 Total venituri 1 288 828,0 18 372 803 43 834 512 75 417 300,0 93 239 804 bugetare % faţă de 1990 4 197,2 5 983,3 14 275,3 24.560,0 30 364,79 Explicaţii 2000 2001 2002 2003 2004* 2005** Total venituri 120 342 242 148 209 230 178 422 000 252 447 000 288 279 800 357 366 60C bugetare % faţă de 1990 39 191,06 48 266,30 58 105,51 88 212,75 93 882,18 116 381,22 Sursa: Anuarul statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 1996, p. 736-737; 1997, p. 729; 1998, p. 638; 2002, p. 519; 2004, p. 505. * Legea Bugetului de stat pe anul 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XV, nr. 853 din 2 decembrie 2003. ** Legea Bugetului de stat pe anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XVI, nr. 1121 din 29 decembrie 2004. Datele relative au fost calculate de autor. Veniturile bugetare se pot grupa din mai multe puncte de vedere: după modul cum sunt calculate, aşezate şi încasate, impozitele pot fi: a) directe, care se percep periodic (lunar, trimestrial, anual), direct şi nominal de la persoanele juridice şi de la cele fizice pe baza venitului constatat şi asupra bunurilor ce le aparţin, cum sunt, de exemplu: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, impozitul pe clădiri, impozitul pe veniturile agricole etc. Având în vedere criteriile care stau la baza aşezării şi încasării impozitelor directe, acestea se pot clasifica în impozite reale (v.) şi impozite personale (v.); b) impozite indirecte, care se încasează prin preţul mărfurilor (cu deosebire al celor de consum), o dată cu vânzarea acestora, fiind numite şi impozite pe cheltuieli. în prezent, în ţara noastră se află în această categorie: taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxele vamale etc. Din punctul de vedere al materiei impozabile există: a) impozite pe venit; b) impozite pe avere şi c) impozite pe cheltuieli. Din punctul de vedere al provenienţei lor se disting următoarele categorii de venituri bugetare: a) venituri bugetare care provin de la companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat şi instituţiile publice, cum sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, taxa asupra terenurilor proprietate de stat, veniturile din privatizarea unor bunuri ale statului etc.; b) venituri bugetare care provin de la unităţile şi organizaţiile cooperatiste, cum sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, diferite taxe etc.; c) venituri bugetare care se încasează de la întreprinderile mixte, private, de la întreprinzătorii particulari, cum sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, diferite taxe etc.; d) venituri bugetare care se încasează de la populaţie, şi anume: impozitul pe veniturile populaţiei, impozitul pe salarii, impozitul pe veniturile agricole, impozitele şi taxele locale etc. Populaţia poate contribui şi în mod voluntar la formarea veniturilor bugetare, şi anume pe următoarele căi: prin participarea la Loteria Naţională, prin subscrierea la împrumuturile de stat, prin donaţii etc.; e) venituri care provin âin împrumuturi externe. In anumite cazuri, statul poate să apeleze şi la împrumuturile externe; ponderea acestor venituri în totalul veniturilor statului trebuie să fie SIS 319 relativ neînsemnată; f) venituri din taxe vamaie şi alte venituri. Din punctul de vedere al conţinutului economic, veniturile bugetare se clasifică astfel: a) venituri bugetare care au conţinut fiscal, adică sunt impozite, ca de exemplu: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe veniturile agricole etc.; b) venituri bugetare care nu au caracter fiscal, cum sunt: vărsămintele din profitul net al companiilor naţionale, contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, vărsăminte bugetare de la instituţiile publice etc.; c) venituri din capital, care cuprind venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice, venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat şi de mobilizare etc. După caracterul veniturilor bugetare există: a) venituri curente, ordinare (obişnuite, normale, cu caracter de regularitate, de permanenţă), care formează baza veniturilor bugetare, ca de exemplu: impozitul pe profit, impozitul pe salarii, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe veniturile agricole, diferite taxe etc.; b) venituri extraordinare, care se încasează în situaţii excepţionale pentru a face faţă unor cheltuieli neobişnuite, ca de exemplu: lansarea unui împrumut de stat, instituirea unui impozit special, a unei taxe etc. Din punctul de vedere al apartenenţei veniturilor la componentele bugetului public naţional există: a) venituri care se încasează la bugetul de stat; b) venituri care revin bugetelor locale; c) venituri care alimentează bugetul asigurărilor sociale de stat. Organizarea, structura şi cuantumul veniturilor bugetului de stat al României şi ale bugetelor locale sunt determinate de mai mulţi factori, dintre care se menţionează: ■politica economico-socială şi financiară a statului; "formele de proprietate asupra mijloacelor de producţie; "legile economice care acţionează în economie; "modul de organizare şi de conducere a economiei naţionale; "necesitatea încasării contravalorii serviciilor prestate de stat agenţilor economici şi persoanelor fizice prin unităţile sale prestatoare de servicii; ■cerinţele îndeplinirii prerogativelor statului; "categoriile sociale ale populaţiei; "controlul pe care statul îl exercită asupra creării, repartizării, circulaţiei şi utilizării produsului naţional brut. Statul român îşi procură veniturile sale de la companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat în procesul distribuirii produsului naţional brut. Bugetul de stat şi bugetele locale mai sunt alimentate cu venituri şi de la unităţile cooperatiste, de la agenţii economici cu capital mixt, privat, precum şi cu impozite şi taxe de la populaţie, care se obţin însă în procesul redistribuirii produsului naţional brut. S.v.b. trebuie astfel conceput, legiferat şi aplicat încât să realizeze două obiective, şi anume: a) să alimenteze sistematic bugetul de stat şi bugetele locale cu venituri suficiente; b) să stimuleze activitatea economică şi socială a agenţilor economici şi a cetăţenilor. Veniturile bugetului de stat şi ale celor locale au o mare importanţă nu numai ca sume care alimentează bugetul, ci şi prin influenţa pe care acestea o exercită asupra activităţii economice şi sociale a ţării. De aceea, s.v.b. trebuie să fie astfel constituit încât să stimuleze dezvoltarea activităţii economice şi sociale. Impozitele şi taxele pot constitui instrumente de încurajare sau de frânare, de creştere sau de reducere a producţiei ori şi a consumului unor produse, de impulsionare sau de limitare a exportului şi a importului unor mărfuri etc. Impozitul este un instrument de intervenţie a statului în activitatea economică şi socială. Mărimea veniturilor bugetare este determinată, pe de o parte, de capacitatea surselor de venituri, iar pe de altă parte, de sarcinile bugetului statului în ceea ce priveşte finanţarea economiei naţionale, a acţiunilor social-culturale, efectuarea cheltuielilor pentru apărarea naţională etc. Mărimea veniturilor bugetului statului depinde şi de modul şi de proporţiile în care se repartizează produsul naţional brut. S.v.b. este astfel conceput încât stimulează înfăptuirea indicatorilor cantitativi şi calitativi, creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor de producţie, realizarea reproducţiei sociale, dezvoltarea echilibrată a ramurilor economice, a judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor ţării. De asemenea, prin intermediul s.v.b. se exercită controlul financiar care contribuie la apărarea integrităţii avutului public, respectarea regimului de economii, întărirea continuă a gestiunii economico-financiare, împletirea intereselor generale cu cele locale, apărarea legalităţii, respectarea disciplinei economico-financiare etc. SIT SITUAŢIA JUSTIFICĂRII FONDURILOR PUSE LA DISPOZIŢIE DE BANCĂ, document justificativ întocmit trimestrial sau lunar de beneficiarii de investiţii creditate şi finanţate, prin care se evidenţiază modul cum s-au utilizat fondurile puse la dispoziţie de către bancă. S. cuprinde: denumirea lucrărilor şi poziţiilor de utilaje sau de proiecte, valoarea devizelor generale sau valoarea poziţiilor de utilaje şi de proiecte, realizări (construcţii-montaj, organizare de şantier, cheltuieli cu utilaje independente, utilaje montate din ţară şi din import, proiecte, devize pe categorii de cheltuieli), plăţi privind anii precedenţi, plăţi privind anul curent, antreprenori, furnizori şi creditori pentru investiţii, termenul stabilit de punere în funcţiune etc. Pentru investiţiile finanţate şi creditate puse în funcţiune, alăturat s. se prezintă adresele de închidere a finanţării (dispoziţiile de plată însoţite de procesele-verbale de recepţie a punerii în funcţiune etc.). SITUAŢIE, tabel cifric, lucrare prin care se prezintă unele date într-o formă anume solicitată, care serveşte pentru informare şi luarea deciziilor. SITUAŢIE DE CONTROL, lucrare elaborată de către echipele de control, în care se consemnează cifric unele deficienţe, cantitatea şi valoarea pagubelor, frecvenţa producerii daunelor etc. SITUAŢIE FINANCIARĂ, prezentare detaliată, sub formă de tabel, a datelor privind rezultatele unei activităţi economice şi financiare a unui agent economic, a unei ramuri sau economii naţionale. S.f. cuprinde şi evaluarea patrimonială, posibilităţile corelate cu obligaţiile financiare exigibile la o anumită dată sau într-o anumită perioadă. într-o accepţiune mai largă, s.f. a unui agent economic cuprinde şi creditele ce se pot contracta şi cuantumul subvenţiilor sau donaţiilor în perioada la care se referă obligaţiile financiare ale unităţii în cauză. S.f. a unui agent economic poate fi apreciată şi în funcţie de posibilitatea transformării activului în sume lichide care să fie utilizate pentru stingerea obligaţiilor financiare. S.f. se exprimă prin intermediul capacităţii de plată, al solvabilităţii şi al lichidităţii. Pe întreaga economie naţională, s.f. se examinează pe baza disponibilităţilor valutare şi a lichidităţii valutare internaţionale, comparativ cu obligaţiile valutare şi în corelaţie cu creanţele ce urmează să se încaseze din străinătate de către stat. în accepţiunea largă, s.f. a economiei naţionale cuprinde şi structura pe valute a rezervelor monetare internaţionale, convertibilitatea şi stabilitatea monedei naţionale, echilibrul bugetului de stat şi al bugetelor locale, nivelul şi evoluţia preţurilor, evoluţia nivelului dobânzilor etc. Datele necesare evaluării s.f. a economiei naţionale sunt furnizate de balanţa de plăţi externe, de balanţa creanţelor şi a angajamentelor externe, de bugetul public naţional, de alte programe şi documente economice, monetare şi financiare. V. şi capacitate de plată; lichiditate financiară; lichiditate internaţională; lichiditate patrimonială; solvabilitate. „SLIP“ DE REASIGURARE, document în care sunt prezentate principalele trăsături ale riscului reasigurat facultativ ce i-ar putea interesa pe reasigurători, motiv pentru care mai este numit şi ofertă de participare la reasigurare. în „s.“ de r. figurează o serie de elemente cum sunt: "numele asiguratului original; "riscul acoperit; "limita maximă a răspunderii; "cota de primă; "comisionul de reasigurare; "franşizele; "diverse alte informaţii menite a contribui la cunoaşterea cât mai exactă a riscului respectiv. Dacă nu este vorba despre o asigurare nouă, în „s.“ de r. se trec, de regulă, şi date statistice privind rezultatele înregistrate într-o perioadă de minimum cinci ani. SLUMPFLAŢIE (engl. ,,slumpflation“), tip de inflaţie, inflaţie accelerată care coexistă cu recesiunea economică, cu scăderea dezastruoasă a producţiei industriale, agricole, a construcţiilor etc. soc 321 SOCIETATE, contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun cu scopul de a împărţi foloasele ce ar putea deriva. Orice s. trebuie să aibă un obiect licit, să fie contractată spre folosul comun al părţilor, iar fiecare membru trebuie să pună în comun bani, alte lucruri sau munca sa. SOCIETATE ANONIMĂ, organizaţie fară nume individual sau colectiv de persoane, în care obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar fiecare membru asociat răspunde proporţional cu valoarea capitalului subscris, exprimat în acţiuni. S.a. poate îmbrăca forma societăţii pe acţiuni şi a societăţii pe părţi de interes. S.a. este condusă de adunarea generală a acţionarilor, având ca organ de gestiune consiliul de administraţie, unde sunt cuprinşi, de regulă, cei mai mari acţionari, respectiv cei care deţin cel mai mare număr de acţiuni. V. şi societate pe acţiuni. SOCIETATE ANONIMĂ DE ASIGURARE PE COTE-PĂRŢI, societate comercială de asigurări al cărui patrimoniu se constituie din depunerile de capital pe care le efectuează asociaţii şi care este divizat în cote corespunzătoare cotelor de participare, ce conferă titularilor respectivi drepturi corespunzătoare cotelor de participare. Asociaţii răspund pentru riscurile preluate de societatea în asigurări doar în limita cotelor lor. Din această cauză, acest fel de societate nu prezintă mare interes pentru asiguraţi. SOCIETATE BANCARĂ, instituţie bancară care funcţionează pe baza legii privind societăţile comerciale. S.b. nu se poate organiza sub forma societăţii cu răspunderi limitată. S.b. poate lua naştere numai pe baza unei autorizaţii eliberate de Banca Naţională a României, care conduce evidenţa tuturor autorizaţiilor emise aflate în vigoare şi care supraveghează respectarea normelor şi principiilor unei concurenţe loiale. SOCIETATE CAPTIVĂ DE ASIGURĂRI, s. de asigurări deţinută parţial sau în întregime de o altă (alte) societate, a cărei funcţie principală este să asigure riscurile preluate de societatea mamă. S.c. de a. are următoarele caracteristici: "s.c. este deţinută sau controlată de o altă societate sau grup de societăţi; "funcţia sa principală este aceea de a asigura riscurile la care este expusă societatea sau societăţile care o controlează. S.c. de a. pot fi: "pure cu un singur proprietar; "cu mai mulţi proprietari; "mixte; "închiriate; "asigurător; "reasigurator; ■asigurător şi reasigurator. S.c. de a. poate reduce costul de acoperire a daunelor, măreşte capacitatea de asigurare, face posibil controlul riscurilor. SOCIETATE CEDENTĂ, s. de asigurări care, în baza unui contract de reasigurare, cedează o parte din răspunderea pe care şi-a asumat-o iniţial prin contractul de asigurare. Cedarea în reasigurare a unei părţi din răspunderea asumată de s.c. este determinată de faptul că aceasta nu poate singură să acopere - în caz de producere a riscului - o pagubă de dimensiuni mari sau foarte mari, deoarece nu are un volum corespunzător de prime încasate. Prin cedarea în reasigurare se realizează o nivelare a răspunderilor şi o dispersare a riscurilor atât în timp, cât şi în spaţiu. V. şi reasigurare; contract de reasigurare. SOCIETATE COMERCIALĂ, asociaţie de persoane fizice şi juridice care consimt să încheie un contract prin care se obligă să pună ceva în comun (bani, mijloace de producţie, licenţe, experienţă în domeniul respectiv, hârtii de valoare, diverse bunuri etc.) pentru a constitui un capital social în vederea realizării unor acte de comerţ în scopul obţinerii unui profit. Contractul de societate comercială cuprinde următoarele elemente principale: "numele, prenumele, firma etc. persoanelor fizice şi juridice care se asociază; "aportul asociaţilor; ■obiectul activităţii societăţii comerciale; "scopul societăţii (realizarea de profituri); "modul de repartizare a profiturilor (pierderilor) între asociaţi; "precizarea necesităţii ca toţi membrii asociaţi să participe la realizarea în comun a unor activităţi comerciale, aceasta fiind expresia 322 soc voinţei lor de a colabora cu drepturi egale la realizarea cu succes a scopului societăţii. Contractul de societate comercială are următoarele trăsături: "la el participă mai multe persoane fizice şi juridice care îşi desfăşoară activitatea în interes propriu; "reprezintă o uniune de interese care converg către un scop comun (realizarea de profit); "este consensual şi oneros; "are executare succesivă, obiectul şi scopul lui realizându-se pe toată durata valabilităţii contractului. Contractul încheiat de către asociaţi trebuie publicat în Monitorul Oficial. S.c. trebuie să fie admisă în Camera de Comerţ şi înscrisă în Registrul Comerţului. S.c. este persoană juridică, ceea ce înseamnă că are un nume pe care şi-l trece pe firmă, are o naţionalitate proprie (care nu este aceeaşi cu a asociaţilor) dată de ţara în care îşi are sediul principal, are un patrimoniu al său format din aportul asociaţilor, care serveşte drept gaj general numai pentru creditorii societăţii; răspunde pentru obligaţiile contractuale faţă de terţi; poate fi citată în justiţie în nume propriu etc. S.c. are organe proprii de conducere şi de control; ea îşi poate înceta activitatea prin dizolvare, ceea ce înseamnă lichidarea societăţii. SOCIETATE COMERCIALĂ DE ASIGURĂRI, s.c. indiferent de forma de proprietate, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legale şi care are ca scop final obţinerea de profit. S. c. de a. pot fi cu capital de stat, mixt sau privat. Reglementările legale prevăd mărimea capitalului social subscris şi vărsat, nivelul obligaţiilor pe care şi le pot asuma, rezervele de prime şi/sau de daune pe care trebuie să şi le constituie, modul de organizare a evidenţei activităţii pe care o desfăşoară, modul de întocmire şi de prezentare a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi, publicarea lor etc. S.c. de a. se constituie cu avizul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Pentru obţinerea avizului, se depune la comisie o cerere însoţită de următoarele documente: memoriul de fundamentare, care cuprinde prezentarea obiectului de activitate şi a bazei financiare; proiectul de contract de societate şi de statut; declaraţia cu privire la capitalul subscris şi vărsat, la structura capitalului. Dacă avizul este negativ, solicitanţii pot face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la primire. S.c. de a. poate practica una sau mai multe categorii de asigurări şi reasigurări, potrivit obiectului de activitate stabilit prin contractul de societate şi statut. Societatea poate practica următoarele categorii de asigurări: "de viaţă; "de persoane, altele decât cele de viaţă; "de autovehicule; ■ maritime şi de transport; "de aviaţie; "de incendiu şi de alte pagube la bunuri; "de răspundere civilă; "de credite şi garanţii; "de pierderi financiare din riscuri asigurate; "asigurări agricole. Capitalul social vărsat la constituire nu poate fi mai mic de 50% din capitalul subscris. S.c. de a. efectuează în mod obişnuit operaţiunile de asigurări şi de reasigurări în lei, iar în cazul în care îşi asumă obligaţii de plată în valută, aceste operaţiuni se efectuează în valută. Pentru operaţiunile de asigurări de persoane şi de bunuri pentru cetăţenii români care se deplasează în străinătate plata se face în lei. Societăţile de asigurări şi cele de reasigurări care practică asigurări de viaţă sunt obligate să ţină conturi distincte pentru această categorie de asigurări, să gestioneze separat fondurile aferente şi să facă plăţi din aceste fonduri numai pentru asigurări de viaţă, stabilind rezultatele finale separat de ale celorlalte feluri de asigurări. Societăţile de asigurări, societăţile de asigurări-reasigurări şi cele de reasigurări îşi pot asuma anual obligaţii din contractele de asigurări şi reasigurări corespunzătoare unui volum de prime care, după deducerea primelor cedate în asigurare, să nu depăşească un plafon echivalent cu de cinci ori suma capitalului social vărsat şi rezervele de capital. în vederea divizării obligaţiilor pe care le preiau prin acceptarea de riscuri, societăţile de asigurări-reasigurări şi cele de reasigurări pot efectua operaţiuni de cedare în reasigurare la alte societăţi, în reciprocitate sau unilateral, a unor părţi din obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu asiguraţi şi reasiguraţi. Societăţile comerciale din domeniul asigurărilor pot încheia înţelegeri referitoare la asigurare şi alte forme specifice de cooperare, în vederea asigurării sau reasigurării unor riscuri deosebite, care nu pot fi preluate de o singură societate. De asemenea, societăţile comerciale din domeniul asigurărilor se pot asocia în uniuni naţionale şi pot adera la organisme internaţionale cu caracter profesional; ele sunt obligate să-şi constituie rezerve de prime pentru asigurările de viaţă şi rezerve de prime şi de daune pentru celelalte feluri de asigurări şi reasigurări. Rezerva de soc 323 prime pentru asigurările de viaţă se stabileşte pe baza calculelor actuariale şi se administrează separat. In vederea contractării şi executării contractelor de asigurări şi reasigurări, societăţile de asigurări şi reasigurări pot folosi agenţi de asigurare. Aceste societăţi pot fructifica fondurile proprii şi cele atrase temporar prin activitatea desfăşurată sub forma veniturilor din dobânzi pentru disponibilităţile păstrate în bănci sau case de economii; ele pot investi o parte din capital, din rezervele de capital şi din rezervele tehnice în titluri de valoare, în bunuri mobiliare sau imobiliare ori le pot utiliza pentru acordarea de credite instituţiilor cu profil bancar, cu respectarea unui coeficient de lichiditate prevăzut prin statut. Investiţiile se pot efectua în lei sau/şi în valută. Societăţile comerciale din domeniul asigurărilor au obligaţia să prezinte anual Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, până la data de 15 aprilie a anului următor, bilanţul şi contul de profit şi pierderi, aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, însoţite de raportul comisiei de cenzori. Aceste societăţi trebuie să respecte avizele şi normele organului de stat care se ocupă cu avizarea şi supravegherea activităţii de asigurări şi reasigurări. V. şi asigurare; reasigurare. SOCIETATE COOPERATIVĂ, s. cu capital la care poate participa un număr nelimitat de membri, având drept scop principal realizarea de beneficii prin organizarea unei întreprinderi de producţie, de consum sau de credit. în asigurări, s.c. nu sunt constituite, în principal, pentru obţinerea de profit. De regulă, proprietarii acestora deţin poliţe care primesc acoperire prin asigurare la tarife minime. S.c. include organizaţii de asigurare de tip mutual, organizaţii de schimburi reciproce, organizaţii frăţeşti şi diferite alte societăţi de asigurare. V. şi cooperativă de credit. SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ, formă de s. reglementată în Germania sub denumirea de Gesellschaft mit beschrăkter Haftung şi extinsă şi în celelalte ţări. în esenţă, obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea asociaţilor la aportul de capital al fiecăruia, care este netransmisibil. Caracteristici esenţiale: necesită puţine formalităţi la constituire, bilanţul şi contul de profit şi pierderi nu este publicabil, iar în anumite condiţii pot lua forma societăţilor mixte (v.). Ţara noastră, pe baze reciproc avantajoase, participă la constituirea unor asemenea s. Obligaţiile sociale ale s. cu r.l. sunt garantate cu patrimoniul social; asociaţii sunt obligaţi numai la plata părţilor sociale. Acest gen de societate se constituie prin contract de societate şi statut, care se încheie în formă autentică. Contractul cuprinde: "numele şi prenumele sau denumirea asociaţilor, domiciliul ori sediul şi cetăţenia sau naţionalitatea acestora; "forma, denumirea şi sediul societăţii; "obiectul societăţii; "capitalul social subscris şi vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în alte bunuri, valoarea lor şi modul evaluării, precum şi data la care se va vărsa integral capitalul social subscris; "asociaţii care administrează şi reprezintă societatea, cu stabilirea limitei puterilor lor; "partea fiecărui asociat la beneficii şi pierderi; "localităţile din ţară sau din străinătate unde societatea înfiinţează sucursale ori filiale; "durata societăţii; "modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii. Prestaţiile în muncă şi creanţele nu pot constitui aport. Bunurile ce reprezintă aporturi în natură se transmit în momentul constituirii societăţii. Părţile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Administratorii eliberează, la cerere, un certificat constatator al drepturilor asupra părţilor sociale, cu menţiunea că acesta nu poate servi ca titlu pentru transmiterea drepturilor constatate, sub acţiunea nulităţii transmiterii. în cazul când, în afară de părţi sociale, asociaţii sau vreunul dintre ei se obligă faţă de societate şi la prestaţii periodice în natură, contractul de societate va determina conţinutul, durata şi modalităţile de efectuare a prestaţiilor, remuneraţia cuvenită şi sancţiunile împotriva asociaţilor care nu vor îndeplini obligaţiile asumate. Numărul asociaţilor nu poate fi mai mare de 50. Capitalul social nu poate fi mai mic de 100 000 de lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de 5 000 de lei. Aporturile în natură nu pot reprezenta mai mult de 60% din capitalul social. S. cu r.l. se înregistrează în Registrul Comerţului în termen de 15 zile, precum şi la direcţia generală a finanţelor publice şi a controlului financiar din teritoriu. Hotărârile asociaţilor se 324 soc iau în adunarea generală. Statutul poate să prevadă ca votarea să se facă şi prin corespondenţă. Adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Adunarea generală are următoarele obligaţii principale: "să desemneze pe administratori şi cenzori, să-i revoce şi să le dea descărcarea de activitatea lor; "să decidă urmărirea administratorilor şi a cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii; "să aprobe bilanţul contabil şi să hotărască repartizarea profitului net; "să aprobe modificarea statutului când este cazul. Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar. Un număr de asociaţi sau un asociat care reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social poate cere convocarea adunării generale, relevând şi scopul convocării. Societatea are unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin contractul de societate sau de adunarea generală. Administratorii ţin un registru al asociaţilor în care înscriu numele şi prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale şi orice alte modificări. Administratorii răspund personal şi solidar pentru orice daună pricinuită societăţii. Adunarea asociaţilor poate alege unul sau mai mulţi cenzori. S. cu r.i. nu poate emite obligaţiuni. Părţile sociale pot fi transmise între asociaţi. Transmiterea către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în Registrul Comerţului şi în registrul de asociaţi al societăţii. Această transmitere are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în Registrul Comerţului. SOCIETATE DE ADMINISTRARE A INVESTIŢIILOR, s. pe acţiuni care are ca obiect de activitate exclusiv administrarea fondurilor deschise de investiţii şi/sau a societăţilor de investiţii. V. şi fond deschis de investiţii; societate de investiţii. SOCIETATE DE ASIGURĂRI, instituţie de tip financiar care, în schimbul unei sume de bani, numită primă de asigurare, se obligă faţă de asigurat să-l despăgubească în cazul unor daune produse de riscurile preluate în asigurare sau să plătească suma asigurată în cazul asigurărilor de persoane. S. de a. practică mai multe categorii şi feluri de asigurări de persoane, de bunuri, de răspundere civilă, interne şi externe etc. S. de a. se pot organiza sub diverse forme; ele pot fi cu capital de stat, privat sau mixt. SOCIETATE DE ASIGURĂRI ANONIMĂ PE ACŢIUNI, organizaţie, societate de asigurări fară nume individual sau colectiv de persoane, în care obligaţiile de asigurări sunt garantate cu patrimoniul social, iar fiecare membru asociat răspunde proporţional cu valoarea capitalului subscris în acţiuni. S. de a.a. pe a. se poate forma în două feluri, şi anume: a) pe calea subscripţiei publice a asociaţilor, care presupune ca fiecare asociat să subscrie individual, prin act autentic, la contractul de societate întocmit de membrii fondatori. Societatea se constituie numai dacă suma capitalului social este subscrisă în întregime şi dacă subscriptorii au vărsat cel puţin 3/10 din capitalul subscris, prin convocarea de către membrii fondatori a primei adunări generale, care dezbate şi aprobă actul constitutiv al societăţii; b) fără a se face apel la subscripţia publică, situaţie în care membrii fondatori subscriu pe cont propriu întregul capital necesar constituirii societăţii de asigurări, încheind în acest fel şi contractul de societate. în ambele modalităţi, constituirea s. de a.a. poate avea loc numai dacă, alături de actul constitutiv, sunt întrunite următoarele condiţii principale: "să existe un număr minim de asociaţi; "să existe un capital minim, care să ofere garanţia că societatea va putea face faţă riscurilor preluate în asigurare; "subscriptorii să fi depus cel puţin 3/10 din capitalul subscris; "actul constitutiv să fie redactat în forma unui înscris autentic şi să conţină toate clauzele cerute de lege (denumirea societăţii, sediul principal şi sediile secundare ale societăţii, obiectul activităţii, cuantumul capitalului subscris, numărul şi valoarea acţiunilor, cu precizarea dacă sunt nominative sau la purtător, modul de întocmire a bilanţurilor contabile, de calculare a profiturilor). S. de a.a. pe a. emite acţiuni şi obligaţiuni, ca titluri sau valori mobiliare ale societăţii. De asemenea, mărirea soc 325 capitalului societăţii presupune constituirea obligatorie a unei rezerve legale, precum şi o rezervă statutară. Organele societăţii sunt: adunarea generală a acţionarilor, constituită din majoritatea acţionarilor şi care este organul suprem al societăţii; deciziile valabil luate sunt opozabile şi acţionarilor rămaşi în minoritate, precum şi celor care au fost absenţi la şedinţă. Dacă se dezbat probleme de importanţă majoră (fuziune, dizolvare înainte de termen, prelungirea duratei de valabilitate a actului constitutiv, diminuarea, majorarea sau reconstituirea capitalului social etc.), numărul minim al acţionarilor prezenţi trebuie să reprezinte % din capital, iar numărul minim al acţionarilor prezenţi în caz de decizie trebuie să prezinte cel puţin Vi din capital. Adunarea generală are plentitudine de competenţă, puterile sale de decizie fiind limitate numai la drepturile intangibile ale acţionarilor (dreptul la dividende, dreptul de a lua parte la administrarea societăţii, dreptul de a participa la controlul gestiunii, dreptul de a se retrage din societate etc.). Adunarea generală ordinară dezbate şi aprobă bilanţul, stabilind dividendele; desemnează administratorii şi cenzorii; aprobă gestiunea administratorilor etc. Adunarea generală extraordinară dezbate prelungirea duratei de valabilitate a societăţii, mărirea capitalului social, emiterea de acţiuni privilegiate, schimbarea sau extinderea obiectului de activitate, mutarea sediului în străinătate, desfiinţarea anticipată a societăţii etc. Consiliul de administraţie este constituit din cei mai mari acţionari, din administratori aleşi dintre acţionari sau dintre persoane din afară şi este organul de gestiune permanentă a societăţii. Membrii consiliului de administraţie se aleg pe termen limitat; ei pot fi revocaţi din funcţie în caz de faliment, incapacitate, interdicţie sau aplicarea unor pedepse. Consiliul de administraţie răspunde în faţa adunării generale pentru modul cum îşi îndeplineşte prerogativele. Adunarea generală alege cenzorii, care sunt organe de supraveghere a gestiunii societăţii şi de control al bilanţului. Cenzorii nu pot fi rude cu administratorii societăţii. SOCIETATE DE ASIGURĂRI CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ, s. comercială de asigurări, cu un număr limitat de membri, în care capitalul este împărţit în părţi sociale nenegociabile şi ale cărei obligaţii rezultate din contractarea asigurărilor sunt garantate numai prin patrimoniul social de un administrator, fară să aibă un consiliu de administraţie. Membrii societăţii nu-şi pot ceda părţile sociale, iar răspunderea lor este limitată la valoarea părţilor lor sociale. S. de a. cu r.l. se constituie printr-un contract de societate - înscris autentic ori sub semnătură privată - şi printr-un statut, care precizează: părţile asociate, denumirea, sediul, durata de valabilitate a societăţii, obiectul, capitalul social, numărul şi valoarea părţilor sociale, drepturile şi obligaţiile asociaţilor etc. înfiinţarea societăţii de asigurări şi modificările aduse contractului de societate şi statutului se dau publicităţii. Părţile sociale ale asociaţilor sunt reprezentate prin certificate emise de administratorii societăţii, reprezentând părţi de interese care se aseamănă părţilor indivize ale coproprietarilor. Părţile sociale ale membrilor societăţii nu pot fi reprezentate prin titluri nominative şi nici prin titluri la ordin. De asemenea, părţile sociale sunt indivizibile, egale, incesibile, nu dau dreptul la mai multe voturi în adunarea generală şi nu pot fi răscumpărate de societate decât în cazul în care aceasta are un drept de preemţiune în cadrul unei cesiuni aprobate; părţile sociale se pot transmite în caz de deces prin succesiune. Organul suprem al s. de a. cu r.l. este adunarea generală care, în principal, controlează activitatea societăţii. S. de a. cu r.l. are unul sau mai mulţi administratori care gestionează societatea, numiţi dintre asociaţi sau persoane din afara societăţii, revocabili prin decizia asociaţilor care deţin o anumită cotă din capital sau de către instanţa judecătorească, la cererea oricărui asociat. Activitatea societăţii se controlează permanent de către membrii asociaţi, care au dreptul să ceară administratorului informaţii şi lămuriri privind situaţia patrimoniului, a profiturilor, a pierderilor, precum şi de către cenzori, care reprezintă organul de verificare a gestiunii societăţii. S. de a. cu r.l. se poate dizolva din aceleaşi cauze ca orice societate; lichidarea societăţii se poate face potrivit prevederilor statutare. SOCIETATE DE ASIGURĂRI DE TIP MUTUAL, s. care, în conformitate cu prevederile statutului său de organizare şi funcţionare, efectuează diferite operaţiuni de asigurări 326 SOC pentru membrii săi. Societatea are la bază principiul mutualităţii, are ca scop întrajutorarea membrilor săi şi nu urmăreşte obţinerea de profit. Fiecare membru al societăţii are atât calitatea de asigurat, cât şi cea de asigurător. Ca asigurat, fiecare membru participă la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuţia stabilită anticipat. Din fondul astfel constituit se acoperă daunele provocate bunurilor, în cazul răspunderii civile, şi se achită sumele asigurate, în cazul asigurărilor de persoane. La finele anului, contribuţiile se regularizează, adică se măresc sau se micşorează, în funcţie de mărimea reală a daunelor şi a sumelor asigurate achitate sau rămase de plată. în unele cazuri, aceste societăţi de tip mutual primesc subvenţii de la stat pentru completarea fondului necesar plăţii despăgubirilor şi a sumelor asigurate. V. şi principiile asigurărilor de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă. SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN COMANDITĂ PE ACŢIUNI, s. de asigurări de tip comercial constituită din asociaţi comanditari, care participă în principal cu capital, dobândind acţiuni în schimbul vărsămintelor de capital pe care le fac în patrimoniul societăţii, şi asociaţi comanditaţi, care administrează societatea de asigurări şi contribuie prin munca lor la activitatea acesteia. Creditorii s. de a. în c. pe a. sunt garantaţi în principal cu patrimoniul acesteia şi, în subsidiar, cu responsabilitatea solidară şi nelimitată a comanditaţilor. Acţionarii au numai o responsabilitate limitată la valoarea acţiunilor lor. S. de a. în c. pe a. se organizează, funcţionează, se dizolvă şi se lichidează după aceleaşi norme ca societatea de asigurare anonimă pe acţiuni (v.). Firma societăţii conţine numele comanditaţilor, ceea ce învederează că există un element personal care o distinge de societatea de asigurări anonimă pe acţiuni. Comanditaţii administratori îşi păstrează această calitate pe toată durata existenţei societăţii şi au deplină libertate în gestionarea patrimoniului ei. în momentul în care comanditaţii nu se mai bucură de încrederea majorităţii comanditarilor, adunarea acţionarilor îi poate revoca, în funcţie de votul majorităţii cerute pentru valabilitatea hotărârilor privind modificarea statutului societăţii. Comanditaţii astfel revocaţi din funcţia de administratori au dreptul să părăsească societatea şi să ceară despăgubiri dacă apreciază că revocarea s-a făcut fară motive temeinice. De asemenea, comanditarii care s-au opus revocării comanditaţilor au dreptul să se retragă din societate şi să pretindă restituirea contravalorii acţiunilor pe care le au. SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ, formă de s. de a. în care obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social şi care este constituită din două categorii de membri: comanditaţii, care răspund solidar şi nemărginit pentru riscurile preluate în asigurare, şi comanditarii, care răspund limitat, până la capitalul (aportul social) pe care s-au angajat să-l aducă în societate sub formă de acţiuni sau de părţi sociale. Potrivit acestei structuri, societatea se mai numeşte şi societate în comandită pe acţiuni (v.). S. de a. în c.s. îşi desfăşoară activitatea sub o firmă socială, în care pot să figureze numai numele şi prenumele comanditaţilor; dacă un comanditar consimte ca numele său să fie trecut pe firma societăţii, acest fapt are drept consecinţă pierderea de către el a obligaţiei de răspundere limitată. S. este administrată în mod exclusiv de comanditaţi care, în limitele prevăzute de statut, sunt liberi să facă toate actele şi să adopte toate deciziile pe care le consideră cele mai bune, fară ca asociaţii comanditari să aibă dreptul să se opună. Dacă un comanditar participă de fapt la administrarea societăţii, el devine practic comanditat şi are aceeaşi răspundere ca şi comanditaţii. Comanditaţii pot numai să supravegheze raţional activitatea, cum ar fi, de exemplu: verificarea registrelor societăţii, constatarea şi semnalarea eventualelor abuzuri în gestiune ale administratorilor şi constrângerea autorilor abuzurilor să se retragă din societate. Obligaţiile pe care şi le-a asumat societatea şi riscurile preluate în asigurare sunt garantate în primul rând cu patrimoniul acesteia şi numai în subsidiar cu patrimoniile comanditaţilor. Creditorii societăţii nu pot acţiona sub nici o formă împotriva comanditarilor, deoarece aceştia nu sunt supuşi nici obligaţiei de restituire a dobânzilor şi a dividendelor încasate cu bună-credinţă şi pe baza unor bilanţuri întocmite în mod obişnuit. Comanditarii care tratează cu terţe persoane în numele societăţii, cu sau fară procură din partea soc 327 acesteia, îşi pierd calitatea responsabilităţii limitate, ceea ce înseamnă că devin răspunzători cu toate bunurile lor pentru toate datoriile prezente şi viitoare ale societăţii. SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN NUME COLECTIV, s. de a. comercială de persoane ce se constituie prin asociere, având la bază încrederea reciprocă a unor parteneri ce se cunosc între ei, care au aporturi patrimoniale şi iau parte la activitatea societăţii, realizând fiecare un anumit rol în cadrul ei. Membrii asociaţi sunt răspunzători în mod solidar pentru datoriile societăţii, obligându-se în nume colectiv şi cu răspundere subsidiară, beneficiind de dreptul de a dezbate problemele societăţii. Răspunderea solidară şi nelimitată a membrilor asociaţi produce următoarele consecinţe: firma socială este formată din numele tuturor asociaţilor sau numai ale unora dintre ei, cu specificarea că există şi alţi membri asociaţi; membrii asociaţi sunt răspunzători numai pentru obligaţiile asumate prin firma socială şi sub semnătura administratorilor autorizaţi ai societăţii. Membrii asociaţi au următoarele obligaţii: să utilizeze capitalul sau bunurile societăţii numai ca asociaţi; să folosească din fondurile sociale numai sumele asupra cărora s-a stabilit că pot fi afectate cheltuielilor personale; să nu se angajeze într-o altă societate cu răspundere nelimitată care are acelaşi obiect de asigurare şi care face aceleaşi operaţiuni de asigurare pe cont propriu. Membrii asociaţi care nu-şi îndeplinesc obligaţiile faţă de societate, care abuzează de semnătura socială sau de capitalul social sau comit fraude în detrimentul societăţii pot fi excluşi din societate; ei rămân însă răspunzători pentru obligaţiile asumate de societate până în momentul în care au fost excluşi din societate. S. de a. în n.c. îşi încetează activitatea în următoarele cazuri: moartea, interdicţia sau incapacitatea oricărui asociat, falimentul. SOCIETATE DE BURSĂ, tip de societate financiară care acţionează pe piaţa secundară; forma tipică a intermediarului de bursă, care poate fi o firmă de brokeraj, în cazul în care efectuează numai tranzacţii pe contul şi pe riscul clienţilor, fie o firmă de broker/dealer, dacă vinde şi cumpără valori mobiliare, atât pe contul şi pe riscul clienţilor, cât şi pe contul şi pe riscul său.S. de b. prestează serviciile de încheiere şi de rulare a tranzacţiilor în bursă. Calitatea de s. de b. o pot avea atât societăţi financiare, cât şi societăţi bancare. Ca intermediari bursieri, băncile acţionează în numele clienţilor lor, dar pot transmite ordine şi în nume propriu, având răspunderea pentru plata şi/sau remiterea titlurilor negociate. Dacă s. de b. acţionează ca broker (agent de bursă), ea este remunerată cu un comision; dacă are calitatea de dealer (comerciant de titluri), câştigul său se determină ca diferenţă între preţul de vânzare şi cel de cumpărare a titlurilor. V. şi agent de bursă; dealer. SOCIETATE DE CAPITAL, s. de asigurări constituită în vederea obţinerii de profit pentru proprietarii săi. S. de c. includ societăţile pe acţiuni, alte societăţi de asigurări, bursele de asigurări etc. SOCIETATE DE CONSUM, s. umană, ţară care a atins un stadiu avansat de dezvoltare şi care oferă un nivel de trai foarte ridicat. în realitate, s. de c. tolerează risipa pentru o mică parte a populaţiei şi sărăcia pentru marea majoritate a membrilor societăţii. SOCIETATE DE DEPOZITARE, s. pe acţiuni care are ca obiect desfăşurarea de activităţi de depozitare pentru fonduri deschise de investiţii (v.) şi/sau pentru societăţi de investiţii (v.). SOCIETATE DE INVESTIŢII, instituţie financiară care se ocupă cu mobilizarea şi gestionarea resurselor financiare disponibile de la persoane fizice şi juridice şi cu plasarea lor în valori mobiliare. S. de i. pot fi autorizate să-şi administreze singure fondul de investiţii, dacă fac dovada că dispun de resurse, structuri şi capacităţi organizatorice şi de conducere adecvate, sau pot încheia în acest scop contracte de administrare cu o societate autorizată în 328 soc administrarea investiţiilor. Resursele financiare ale s. de i. se constituie prin emiterea de titluri proprii - acţiuni - care sunt nominative, negociabile şi transferabile în mod liber. S. de i. au obligaţia să solicite înscrierea la cota bursei de valori. Activitatea s. de i. dă speranţa unor profituri mari. V. şi acţiune; obligaţiune; societate de bursă; societate deschisă. SOCIETATE DE INVESTIŢII COLECTIVE ÎN VALORI MOBILIARE, s. pe acţiuni care are ca obiect de activitate mobilizarea resurselor financiare disponibile de la persoanele fizice şi de la cele juridice şi plasarea lor în valori mobiliare. SOCIETATE DE LEASING, s. care are ca obiect de activitate închirierea de maşini, echipamente, instalaţii etc. legate de operaţiuni de leasing (v.). SOCIETATE DE PENSII, societate comercială pe acţiuni care a primit licenţa, administrează un fond universal de pensii (v.) şi furnizează anuităţi. S. de p. poate fi înfiinţată şi înregistrată în Registrul Comerţului numai cu autorizarea prealabilă a Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii, care îi eliberează şi licenţa pentru administrarea fondului de pensii. Cererea de autorizare se întocmeşte de fondatorii s. de p. şi trebuie însoţită de următoarele documente: "proiectul actului constitutiv al s. de p.; "declaraţia de intenţie a fondatorilor pentru constituirea societăţii; "dovada că fondatorii deţin resursele financiare necesare în vederea subscrierii şi vărsării capitalului social; "dovada plăţii obligaţiilor fiscale ale fondatorilor; "proiectul regulamentului de organizare a societăţii; "lista fondatorilor; ■lista candidaţilor pentru consiliul de administraţie; "cazierele persoanelor de mai sus; ■documentaţia referitoare la custodele activelor fondului; "dovada plăţii taxei pentru cererea de autorizare; "documente din care să rezulte situaţia financiară a fondatorilor în ultimii trei ani; "alte documente. în urma examinării documentaţiei, Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii aprobă sau refuză cererea de autorizare. Decizia de respingere a cererii de autorizare poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă. S. de p. are ca obiect exclusiv de activitate administrarea fondului, reprezentarea acestuia în raporturile cu terţii, furnizarea de anuităţi, precum şi alte activităţi legate direct de activitatea principală, stabilite de Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii (v.). O s. de p. poate administra un singur fond. O s. de p. nu poate participa la capitalul social al altei societăţi de p. Capitalul social al unei s. de p. nu poate fi constituit şi nici majorat prin subscripţie publică. Acţiunile unei s. de p. sunt acţiuni nominative şi nu pot fi transformate în acţiuni la purtător. O astfel de societate nu poate emite acţiuni preferenţiale. Capitalul social minim al unei s. de p. este valoarea în lei, calculată la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, a sumei de 9 milioane de EURO. Capitalul social al unei s. de p. trebuie să fie subscris şi vărsat exclusiv în numerar şi integral în momentul constituirii sale. Capitalul social al unei s. de p. nu poate proveni din împrumuturi şi nu poate fi în nici un fel grevat de sarcini. S. de p. este obligată să notifice fără întârziere Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii orice reducere a capitalului social sub nivelul minim prevăzut. S. de p. administrează un fond universal de pensii asigurând: "gestionarea operaţiunilor zilnice ale fondului; "gestionarea şi custodia tuturor documentelor privind fondul şi membrii săi; "transferul de plăţi şi decontarea cheltuielilor privind operaţiunile fondului; "colectarea şi convertirea contribuţiilor membrilor şi actualizarea informaţiilor din conturile acestora; "administrarea activelor fondului universal de pensii; "furnizarea documentelor privind participarea la fond, notificarea, informarea periodică şi retragerea membrilor din fond; "gestionarea relaţiilor cu furnizorul de anuităţi, dacă este cazul, cu custodele şi cu fondul naţional de garantare a pensiilor; (v.); "elaborarea, prezentarea, depunerea, publicarea şi distribuirea rapoartelor prevăzute în reglementările Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii; "alte activităţi prevăzute de legislaţie şi de reglementările Băncii Naţionale a României şi ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (v.). O persoană fizică sau juridică poate fi acţionar la o singură s. de p. Persoanele afiliate pot fi acţionari numai la aceeaşi s. de p. Membrii consiliului de administraţie soc 329 al unei s. de p. sunt numiţi şi revocaţi de adunarea generală. Membrii consiliului de administraţie trebuie să îndeplinească, pe lângă condiţiile generale, următoarele condiţii suplimentare: "să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior; "să aibă experienţă profesională de cel puţin trei ani în domeniul financiar-bancar sau în asigurări. Cel puţin o treime din membrii consiliului de administraţie trebuie să fie licenţiaţi în economie şi în drept. Membrii consiliului de administraţie al unei s. de p. nu pot fi membri în consiliul de administraţie: "al unei alte s. de p.; "al custodelui care păstrează activele fondului; "al unei persoane afiliate. S. de p. răspunde faţă de membrii fondului pentru prejudiciile rezultate din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor care îi revin cu privire la administrarea activelor şi la reprezentarea fondului. încredinţarea executării anumitor obligaţii ale unei s. de p. către un terţ nu limitează răspunderea societăţii respective de pensii. S. de p. este răspunzătoare pentru recrutarea, instruirea, monitorizarea şi conducerea agenţilor de vânzări. Personalul s. de p. este obligat să păstreze secretul profesional. S. de p. nu poate utiliza activele proprii pentru: ■tranzacţionarea sau dobândirea în orice mod de acţiuni, alte valori mobiliare sau drepturi în orice altă entitate, cu excepţia cazului în care achiziţionează o altă societate de pensii; "acordarea de împrumuturi şi garanţii; "garantarea contractării de împrumuturi, inclusiv emiterea de acţiuni, care depăşesc 10% din valoarea capitalului social. S. de p. este obligată să păstreze pe termen nelimitat, sub formă de arhivă, toate documentele şi orice alte evidenţe referitoare la fondul pe care îl administrează. în cazul lichidării s. de p., toate documentele şi orice alte evidenţe referitoare la fondul pe care l-a administrat se păstrează 50 de ani la lichidatorul societăţii. SOCIETATE DE REASIGURĂRI, s. care se ocupă numai de primiri şi cedări în reasigurare. Atât primirile, cât şi cedările în reasigurare efectuate de o s. de r. se fac în baza contractului de reasigurare. în general, volumul activităţii s. de r. este influenţat de nivelul de dezvoltare a activităţii de asigurare, deoarece orice contract de reasigurare este derivat dintr-un contract de asigurare şi nu poate fi încheiat pentru o sumă care să depăşească suma asigurată. Cea mai mare parte din activitatea de reasigurare (aproape 4/5) este realizată de către instituţii şi societăţi de asigurări şi numai 1/5 se realizează de către societăţi de reasigurări (reasigurători profesionişti). SOCIETATE DESCHISĂ, s. comercială pe acţiuni constituită prin subscripţie publică sau societate comercială pe acţiuni emitentă de valori mobiliare din care cel puţin o categorie face sau a făcut obiectul unei oferte publice promovate cu regularitate şi încheiate cu succes. Spre a deveni s.d. printr-o ofertă publică iniţială sau prin subscripţie publică, o societate comercială trebuie să aibă un capital de cel puţin 100 de milioane de lei. Devine s.d. o societate pe acţiuni care a făcut o ofertă publică în urma căreia acţiunile oferite au fost subscrise şi plătite de minimum-50 de persoane. Documentele constitutive ale unei s.d. nu pot. conţine clauze sau prevederi care să limiteze libera transferabilitate a valorilor mobiliare emise de ea. O societate care a făcut o ofertă publică de valori mobiliare convertibile în acţiuni devine s.d. în urma conversiei respectivelor valori mobiliare în acţiuni. Societăţile comerciale care se constituie prin subscripţie publică trebuie să prezinte Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (v.) prospectul de emisiune (v.) în termen de 60 de zile de la data înmatriculării în Registrul Comerţului (v.), în vederea înregistrării în Sistemul de evidenţă a valorilor mobiliare. în cazul în care o societate are la sfârşitul anului financiar un capital social mai mare de 1 miliard de lei şi mai mult de 500 de acţionari, exceptându-i pe angajaţii respectivei societăţi, care deţin împreună cel puţin 10% din acţiunile aflate în circulaţie, atunci ea este considerată s.d. şi trebuie să se înregistreze la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi să se conformeze cerinţelor de informare a publicului stabilite de aceasta, acţiunile sale devenind liber transferabile pe o piaţă secundară organizată. Dacă numărul de acţionari ai unei s.d. scade sub 50 de persoane sau când capitalul social se reduce sub limita de 100 de milioane de lei, societatea respectivă va fi considerată societate închisă (v.). Situaţia respectivă se comunică Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare pentru radierea înregistrărilor din Sistemul de evidenţă a valorilor mobiliare, 330 soc iar societatea va fi absolvită de conformarea cu cerinţele de informare a publicului. V. şi acţiune; obligaţiune; valori mobiliare; ofertă publică. SOCIETATE DE VALORI MOBILIARE, intermediar exclusiv de valori mobiliare autorizat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, organizat în forma juridică de societate pe acţiuni. S. de v.m. realizează activitatea de intermediere prin persoane fizice, angajaţi sau reprezentanţi exclusivi, care acţionează ca agenţi de valori mobiliare. Băncile şi alte instituţii de credit supuse supravegherii Băncii Naţionale a României nu pot efectua operaţiuni de intermediere de valori mobiliare pe cont propriu şi nici pe contul terţilor. Ele pot însă participa la societăţile de valori mobiliare care funcţionează sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. Se pot autoriza să intermedieze valori mobiliare numai persoane juridice române. în vederea obţinerii autorizaţiei pentru a efectua intermediere de valori mobiliare, s. de v.m. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă ca activitate exclusiv intermedierea de valori mobiliare; b) să facă dovada unui minimum de capital subscris şi integral vărsat, cu obligaţia menţinerii unui minimum de capital net care urmează să fie stabilit de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare; c) să se încadreze în coeficienţii de risc cu privire la activitatea sa; d) cel puţin 75% din totalul activelor deţinute să fie recunoscute ca active ale pieţelor de valori mobiliare definite de reglementările în vigoare; e) să nu deţină ea sau acţionarii săi semnificativi nici un fel de participare în altă societate de valori materiale. Membrii consiliului de administraţie sau ai comitetului de direcţie, precum şi agenţii de valori mobiliare ai unei societăţi de valori mobiliare pot deţine acţiuni într-o altă societate de valori mobiliare numai dacă aceasta este o societate deschisă şi are acţiunile înscrise la cotă într-o bursă de valori, cu condiţia ca deţinerile lor individuale şi cumulate să nu depăşească 5%, respectiv 20% din capitalul subscris al unei astfel de societăţi de valori mobiliare, precum şi cu condiţia să nu fie aleşi ca membri ai conducerii unei astfel de societăţi de valori mobiliare. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nu acordă societăţii comerciale autorizaţia pentru intermedierea de valori mobiliare dacă: a) societatea comercială se află într-una dintre fazele procedurii de faliment, precum şi în cele premergătoare acesteia sau dacă împotriva predecesorului său legal a fost iniţiată o astfel de procedură; b) societatea comercială a fost exclusă dintr-o bursă de valori; c) oricare dintre acţionarii săi semnificativi, membri ai consiliului de administraţie, personal de conducere sau agenţi de valori mobiliare, se află în situaţie de incompatibilitate, are antecedente penale sau a fost sancţionat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare cu interzicerea exercitării oricărei activităţi profesionale privind intermedierea de valori mobiliare, pentru perioada în care interdicţia rămâne în vigoare. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare stabileşte norme de conduită pentru societăţile de valori mobiliare şi pentru persoanele fizice care efectuează tranzacţii în numele acestora ca agenţi de intermediere de valori mobiliare. S. de v.m. şi agenţii lor au obligaţia să asigure executarea prioritară a ordinelor clienţilor în cele mai bune condiţii existente pe piaţă, să nu concureze şi să nu manipuleze executarea ordinelor clienţilor, să nu determine executarea acestor ordine în condiţii de preţ şi cost mai puţin avantajoase pentru client decât pentru intermediar sau pentru o persoană implicată. Este interzis s. de v.m. şi agenţilor de valori mobiliare să îndeplinească funcţiile şi atribuţiile în situaţie de conflict de interese între client şi intermediar. Diferendele contractuale dintre s. de v.m., precum şi dintre acestea şi clienţii lor pot fi supuse arbitrajului. S. de v.m. sunt obligate să înregistreze tranzacţiile, mecanismele de control intern, să conducă contabilitatea operaţiunilor şi să prezinte situaţiile financiare lunar şi trimestrial. Orice modificare în activitatea s. de v.m. trebuie aprobată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. S. de v.m. nu au dreptul: a) să afecteze în mod artificial raportul liber dintre cererea şi oferta de valori mobiliare prin înregistrarea de tranzacţii fictive sau prin oscilaţii ale preţurilor nebazate pe transfer efectiv de proprietate asupra respectivelor valori mobiliare; b) să efectueze tranzacţii pe cont propriu înainte de a fi executate toate ordinele competitive ale clienţilor pentru valori mobiliare ale aceluiaşi emitent; c) să efectueze tranzacţii pe baza unor informaţii privilegiate şi/sau confidenţiale; d) să efectueze tranzacţii care contravin celorlalte prevederi ale reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor soc 331 Mobiliare. Comisioanele care se încasează de s. de v.m. sunt fixe sau negociabile. Nerespectarea reglementărilor stabilite poate conduce la suspendarea activităţii societăţii pe o perioadă de la 5 la 90 de zile; în cazuri de falsuri sau abateri grave se anulează autorizaţia de funcţionare a societăţii, ceea ce înseamnă de fapt dizolvarea societăţii respective. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate retrage autorizaţia de intermediere în următoarele cazuri: a) dacă evenimentele ulterioare creează incompatibilitate în obţinerea unei autorizaţii de a efectua intermediere de valori mobiliare; b) în cazurile în care cauzele suspendării nu au fost înlăturate în perioada de suspendare sau, dacă au fost înlăturate, reapariţia lor ar întruni condiţiile pentru o altă suspendare; c) dacă societăţile de valori mobiliare sau agenţii lor au desfăşurat activităţi interzise; d) la cererea părţilor interesate, cu condiţia ca toate creanţele faţă de o astfel de societate de valori mobiliare să fi fost stinse; e) pentru diferite alte cauze. V. şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. SOCIETATE FINANCIARĂ, instituţie financiară nebancară care acţionează pe piaţa titlurilor financiare şi îndeplineşte următoarele funcţii mai importante: distribuirea primară şi secundară de titluri financiare; comerţul cu titluri financiare; intermedierea cu titluri financiare; gestiune de portofoliu; asistenţă de specialitate în tranzacţii cu titluri financiare. SOCIETATE ÎNCHISĂ, s. comercială pe acţiuni ale cărei documente constitutive prevăd restricţii privind libera transferabilitate a acţiunilor sale, interzic orice distribuire de valori mobiliare către public sau o s. care nu îndeplineşte condiţiile stabilite pentru o societate deschisă (v.). O s.î. nu poate efectua nici o formă de publicitate pentru vânzarea acţiunilor sale. De asemenea, proprietarii acţiunilor unei s.î. nu pot face nici un fel de publicitate acţiunilor pe care le deţin în vederea vânzării lor. V. şi acţiune; obligaţiune; emisiune de acţiuni. SOCIETATE ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ, formă de s. în care obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social şi care este constituită din două categorii de membri: comanditaţii, care răspund solidar şi nemărginit pentru obligaţiile sociale, şi comanditarii, care răspund limitat, până la capitalul (aportul social) pe care s-au angajat să-l aducă în s. sub formă de acţiuni sau de părţi sociale. Potrivit acestei structuri, s. se mai numesc şi s. în comandită pe acţiuni. S. în c.s. (în c. pe acţiuni) se constituie prin contract de societate şi statut. Contractul de societate se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de membrii fondatori. Capitalul societăţii nu poate fi mai mic de un milion de lei, iar numărul acţionarilor mai mic de cinci. Contractul de societate şi statutul s. în c.s. se încheie în formă autentică şi trebuie să cuprindă: ■numele şi prenumele sau denumirea acţionarilor, domiciliul ori sediul şi cetăţenia sau naţionalitatea acestora; "denumirea şi sediul societăţii şi al sucursalelor sau al filialelor; "forma şi obiectul societăţii; "capitalul social subscris şi cel vărsat. La constituire, capitalul social vărsat nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel; ■valoarea bunurilor aduse ca aport în natură în societate, modul de evaluare şi numărul acţiunilor acordate pentru acestea; "numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător, şi numărul lor pe categorii; "numărul, numele, prenumele şi cetăţenia administratorilor, garanţia ce sunt obligaţi să o depună, puterile lor şi drepturile speciale de administrare şi de reprezentare acordate unora dintre ei; "condiţiile de valabilitate a deliberărilor adunării generale şi modul de exercitare a dreptului de vot; "numărul, numele, prenumele şi cetăţenia cenzorilor; "durata societăţii; "modul de distribuire a beneficiilor; "acţiunile comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni; "operaţiunile încheiate de acţionari în contul societăţii ce se constituie şi pe care societatea urmează să le preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru operaţiuni. SOCIETATE ÎN NUME COLECTIV, formă primară de asociere, în care obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social, iar toţi membrii asociaţi răspund solidar şi nelimitat cu toată averea lor prezentă şi viitoare pentru obligaţiile societăţii. S. se constituie prin contract 332 soc între persoane care se cunosc, dată fiind răspunderea considerabilă pe care o au. Contractul de societate, încheiat în formă autentică, trebuie să cuprindă: "numele şi prenumele sau denumirea asociaţilor, domiciliul ori sediul şi cetăţenia sau naţionalitatea acestora; "forma, denumirea şi sediul societăţii; "capitalul social subscris şi vărsat, cu menţionarea fiecărui asociat, în numerar sau alte bunuri, valoarea lor şi modul evaluării, precum şi data la care se va vărsa integral capitalul social subscris; "asociaţii care administrează şi reprezintă societatea, cu stabilirea limitei puterilor lor; "partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi; "localităţile din ţară sau din străinătate unde societatea înfiinţează sucursale ori filiale; "durata societăţii; "modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii. în termen de 15 zile de la data actului autentic, administratorii sau oricare dintre asociaţi înregistrează contractul de societate la instanţa în a cărei rază teritorială îşi va avea sediul societatea. La înregistrare, judecătorul verifică îndeplinirea condiţiilor, după care dispune înscrierea actului în Registrul Comerţului şi la direcţia generală a finanţelor publice şi a controlului financiar de stat din teritoriul în care societatea îşi are sediul, precum şi publicarea lui în Monitorul Oficial. Societatea devine persoană juridică din ziua înmatriculării în Registrul Comerţului. înmatricularea se face cu condiţia prezentării dovezii că s-a solicitat publicarea în Monitorul Oficial. Reprezentanţii societăţii sunt obligaţi să depună la Registrul Comerţului semnăturile lor în termen de 15 zile de la data înmatriculării societăţii, dacă au fost numiţi prin contractul de societate, iar cei aleşi în timpul funcţionării societăţii, în termen de 15 zile de la alegere. Dacă societatea înfiinţează o sucursală sau o filială în afara judeţului în care îşi are sediul, administratorii sunt obligaţi să ceară înmatricularea acesteia în Registrul Comerţului din judeţul în care va funcţiona, înainte de începerea activităţii sucursalei sau filialei. Reprezentanţii sucursalei sau filialei vor depune semnăturile lor la Registrul Comerţului. Dacă nu s-au îndeplinit formalităţile de publicitate, oricare dintre asociaţi are dreptul să ceară îndeplinirea acestora sau, dacă societatea nu a fost înmatriculată, dizolvarea şi lichidarea ei. Neîndeplinirea formalităţilor nu poate fi opusă de către asociaţi terţilor. Asociaţii şi toţi cei care, mai înainte de constituirea legală a societăţii, au lucrat în numele ei răspund direct, nelimitat şi solidar pentru operaţiunile societăţii la care au luat parte. Activitatea s. se desfăşoară sub firmă socială, iar părţile sociale sunt netransmisibile. SOCIETATE ÎN PARTICIPAŢIE, formă de organizare a s. pe bază de contract, în care părţile se asociază având ca scop realizarea de beneficii şi împărţirea lor. V. şi asociaţie în participaţie. SOCIETATE MIXTĂ, întreprindere care poate lua naştere pe teritoriul ţării noastre sau în străinătate, cu participarea, alături de fondurile româneşti, a fondurilor (capitalurilor) străine, în anumite condiţii stabilite (persoană juridică română, cu participare română). Formă nouă de cooperare economică internaţională între România şi alte ţări. S. se constituie potrivit legislaţiei din ţara cu care se cooperează şi cu aprobarea organelor în drept din România, în domeniul producţiei industriale, agricole, construcţiilor, transporturilor, comerţului, turismului, cercetărilor tehnico-ştiinţifice, împreună cu firme sau organizaţii economice din ţări cu sisteme economico-sociale diferite. Ca formă juridică, aceste s. pot îmbrăca forma societăţii cu răspundere limitată (v.) sau cea a societăţii pe acţiuni (v.) nominative, care nu se pot transfera decât numai cu acordul părţilor. S. dobândeşte personalitate juridică numai după înregistrarea ei în Registrul Comerţului. Faţă de unităţile noastre economice, aceste s. au calitatea de parteneri internaţionali. Dezvoltarea s.m. ca forme de cooperare economică internaţională se datorează necesităţii pentru diferite ţări de a-şi desface mărfurile pe pieţele ţărilor dezvoltate în cantităţi şi la valori sporite, care să le dea posibilitatea de a plăti contravaloarea produselor importate din aceste ţări şi să realizeze, în parte, desfiinţarea barierelor vamale sau micşorarea efectelor lor. SOCIETATE MUTUALĂ DE ASIGURĂRI, persoană juridică civilă ai cărei asociaţi sunt deopotrivă asiguraţi şi asigurători. soc 333 SOCIETATE PE ACŢIUNI, s. comercială al cărei capital este constituit din vărsămintele acţionarilor care posedă un anumit număr de acţiuni (v.), corespunzător sumei investite de fiecare. în cadrul s. pe a., capitalul se constituie prin vărsămintele acţionarilor care răspund numai în limita sumelor depuse (valoarea acţiunilor). Conducerea este asigurată formal de adunarea generală a acţionarilor. V. şi acţiune; societate anonimă. SOCIETATEA „ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM S.A.“, instituţie orga-nizată ca societate comercială pe acţiuni, de asigurări-reasigurări, cu un capital social iniţial de 3 000 de milioane de lei, deţinut deocamdată integral de statul român, care şi-a început activitatea la 1 ianuarie 1991. Societatea a preluat de la fosta ADAS activele aferente asigurărilor facultative de viaţă în sumă de 6 100 de milioane de lei, cele aferente asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autovehicule şi altor asigurări în sumă de 1 000 de milioane de lei şi, în limita acestora, pasivele corespunzătoare, precum şi bunurile imobile aparţinând ADAS incluse în capital. Preluarea s-a făcut pe baza bilanţului contabil încheiat la 31 decembrie 1990. Societatea s-a înregistrat cu avizul fostului oficiu de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din Ministerul Finanţelor. Scopul societăţii este desfăşurarea activităţii de asigurări şi reasigurări prin acceptarea de riscuri în schimbul plăţii unor prime de asigurare de către asiguraţi şi, respectiv, reasiguraţi şi prin plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate în cazul producerii evenimentelor asigurate, în vederea compensării daunelor şi a realizării de profituri. Societatea îşi realizează obiectul de activitate pe baza contractelor încheiate potrivit prevederilor Codului civil, Codului comercial român şi actelor normative în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor; ea poate practica toată gama de asigurări de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă, precum şi asigurări externe. Operaţiunile de asigurări şi reasigurări se pot efectua în lei şi/sau în valută. Societatea poate practica următoarele categorii de asigurări: a) asigurări obligatorii reglementate prin acte normative; b) asigurări facultative, şi anume următoarele categorii de asigurări: de viaţă; de persoane, altele decât cele de viaţă; de autovehicule; maritime şi de transport; de aviaţie; de incendiu şi de alte pagube la bunuri; de răspundere civilă; agricole; de credite şi garanţii; de pierderi financiare din riscuri asigurate; c) reasigurări pentru toate categoriile de asigurări facultative. Practicând asigurări de viaţă, societatea este obligată să ţină conturi distincte pentru acest fel de asigurări, să gestioneze separat fondurile aferente şi să facă plăţi din aceste fonduri numai pentru asigurări de viaţă, determinând rezultatele finale separat de celelalte feluri de asigurări. Societatea îşi poate asuma anual răspunderi prin contracte de asigurare şi/sau reasigurare corespunzătoare unui volum de prime care, după deducerea primelor cedate în reasigurare, să nu depăşească un plafon echivalent cu de cinci ori suma capitalului vărsat şi a rezervelor de capital. în vederea diminuării răspunderii asumate prin contractele încheiate, societatea poate efectua operaţiuni de cedare în reasigurare la alte societăţi, în reciprocitate sau unilateral, a unor cote-părţi din răspunderile asumate prin contractele încheiate. Societatea poate încheia înţelegeri referitoare la coasigurare, pool şi alte forme de cooperare specifice, în vederea asigurării sau reasigurării unor riscuri deosebite, care nu pot fi preluate de o singură societate. De asemenea, societatea se poate* asocia în uniuni naţionale profesionale şi poate adera la organisme cu caracter profesional. Societatea este obligată să-şi constituie rezerve de prime pentru asigurările de viaţă, precum şi rezerve de prime şi de daune pentru celelalte feluri de asigurări şi/sau reasigurări. Prin asigurările de viaţă, rezervele de prime se constituie în baza calculelor actuariale şi se administrează separat. Pentru celelalte feluri de asigurări şi/sau reasigurări, rezervele de prime se constituie din cotele-părţi corespunzătoare riscurilor neexpirate. Rezervele de daune se constituie în baza estimărilor, a datelor statistice sau a calculelor actuariale privind plăţile ce urmează a se efectua în viitor. Aceste rezerve nu pot reprezenta mai puţin de 40% din diferenţa dintre primele încasate şi daunele plătite la asigurările şi/sau reasigurările cu valabilitate în cursul anului. Asiguraţii şi creditorii nu pot urmări rezervele de daune. Pentru operaţiunile efectuate în valută, societatea îşi poate constitui rezervele în lei şi/sau în valută. Rezervele de prime la asigurările de viaţă şi rezervele de daune se scad din venitul brut în vederea determinării profitului impozabil. 334 soc Societatea poate realiza venituri din dobânzi pentru disponibilităţile păstrate în conturi la bănci sau case de economii; de asemenea, poate investi în România capitalurile, rezervele de capital şi rezervele tehnice în titluri de valoare, în bunuri mobiliare sau imobiliare ori le poate utiliza pentru acordarea de credite băncilor, cu păstrarea unui coeficient de lichiditate. Societatea de asigurări este obligată să prezinte anual Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, până la data de 30 iunie a anului următor, bilanţul şi contul de profit şi pierderi, aprobate de conducerea societăţii. Societatea are personalitate juridică; este condusă de către adunarea generală a acţionarilor, care alege membrii consiliului de administraţie (din rândurile cărora se alege comitetul de direcţie) şi comisia de cenzori. Cât timp statul este acţionar unic, cenzorii sunt reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor. ASIROM are sucursale, filiale, reprezentanţe şi agenţii situate în ţară şi în străinătate. V. şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. SOCIETATEA COMERCIALĂ „CAROM S.A.“, s. de prestări de servicii în domeniul asigurărilor, cu personalitate juridică, având un capital social iniţial de 20 de milioane de lei, deţinut deocamdată integral de statul român. A luat fiinţă la 1 ianuarie 1991. Scopul societăţii este prestarea de servicii în domeniul asigurărilor, în baza mandatelor primite de la societăţi de asigurări, de la alte persoane juridice, precum şi de la persoane fizice române şi străine, în vederea realizării de profituri. A preluat de la ADAS activitatea de servicii pentru societăţi de asigurări din România şi din străinătate pentru alte persoane juridice, precum şi pentru persoane fizice, privind constatarea, evaluarea daunelor, stabilirea responsabilităţii în producerea acestora şi plata despăgubirilor în cazuri de pagube produse în România, când răspunderea revine unor asiguraţi la societăţi de asigurări din străinătate; de asemenea, în cazurile de pagube produse în străinătate de automobilişti români asiguraţi la societăţi de asigurări din ţara noastră. Un alt obiect de activitate al societăţii îl constituie recuperarea de la societăţile de asigurări a despăgubirilor şi a altor sume în sarcina acestora, potrivit asigurărilor încheiate, precum şi prestarea altor servicii solicitate. Cheltuielile societăţii se acoperă din taxele de mandat pentru serviciile prestate. Se observă că Societatea „CAROM“ S.A. prestează servicii în domeniul asigurărilor solicitate atât de societăţi de asigurări-reasigurări din România, când riscurile preluate în asigurare se produc pe teritoriul altor ţări, cât şi de societăţi de asigurări-reasigurări din străinătate, pentru riscurile produse pe teritoriul ţării noastre. Societatea este condusă de adunarea generală, care alege consiliul de administraţie şi comisia de cenzori. SOCIETATEA DE ASIGURĂRI-REASIGURĂRI „ASTRA" S.A., s. comercială pe acţiuni, de asigurări-reasigurări, cu personalitate juridică, cu un capital iniţial de 1 000 de milioane de lei, deţinut integral de statul român, care şi-a început activitatea la 1 ianuarie 1991. Societatea a preluat de la fosta ADAS activele aferente societăţilor mixte cu participarea ADAS din străinătate, precum şi pe cele aferente asigurărilor de bunuri, de răspundere civilă şi operaţiunilor de reasigurare practicate în relaţiile cu străinătatea, în sumă de 3 500 de milioane de lei, şi, în limitele acestora, pasivele corespunzătoare, pe baza bilanţului contabil încheiat la 31 decembrie 1990. Scopul societăţii este desfăşurarea activităţii de asigurări şi reasigurări prin acceptarea de riscuri în schimbul plăţii unor prime de către asiguraţi şi, respectiv, reasiguraţi şi prin plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate în cazul producerii evenimentelor asigurate, în vederea compensării daunelor şi realizării de profituri. Societatea îşi desfăşoară activitatea în toate categoriile de asigurări facultative de bunuri şi de răspundere civilă şi, în principal, în domeniul asigurărilor de incendiu industrial, al asigurărilor de transport în relaţiile cu străinătatea (cale ferată, maritim, aerian). Obiectul de activitate al societăţii este: a) practicarea asigurărilor facultative: de persoane, altele decât cele de viaţă; de autovehicule; maritime şi de transport; de aviaţie; de incendiu şi de alte pagube la bunuri; de răspundere civilă; de credite şi garanţii; de pierderi financiare din riscuri asigurate; b) practicarea reasigurărilor în toate categoriile de asigurări de mai sus. Societatea îşi realizează obiectul de activitate pe baza contractelor încheiate potrivit prevederilor Codului civil, Codului comercial şi a celorlalte acte normative care reglementează materia asigurărilor. Societatea este condusă de adunarea generală a acţionarilor, soc 335 care alege consiliul de administraţie (din care se alege comitetul de direcţie) şi comisia de cenzori. SOCIETATEA FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ (S.F.I.), organizaţie financiară a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, înfiinţată în anul 1956 prin acordul intervenit între unii membri ai acestei bănci. S.F.I. a acordat împrumuturi din fondurile proprii ori prin mobilizarea de capitaluri internaţionale temporar disponibile, pentru sprijinirea ţărilor în curs de dezvoltare. împrumuturile se acordă fără garanţie guvernamentală şi au drept scop dezvoltarea sistemului privat, încurajarea mişcării capitalului privat spre ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare şi constituirea de pieţe de capital în aceste ţări. începând din 1961, S.F.I. face şi investiţii directe în ţările în curs de dezvoltare. Conducerea şi serviciile S.F.I. sunt comune cu cele ale băncii. V. şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare; Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. SOCIETATEA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSARE, DECONTARE Şl DEPOZITARE A VALORILOR MOBILIARE, instituţie specializată care oferă în mod centralizat servicii de custodie şi facilităţi pentru înregistrarea în formă dematerializată (prin intermediul calculatoarelor) a transferurilor drepturilor de proprietate ale acţionarilor. V. şi piaţa capitalurilor; piaţa extrabursieră. SOCIETĂŢI DE ASIGURĂRI MULTINAŢIONALE, s. de asigurări internaţionale care, în momentul constituirii, se fondează pe elemente fără caracter naţional, deoarece capitalul provine de la asociaţi din diferite ţări şi, în unele cazuri, au mai multe sedii în diverse ţări. S. de a.m. nu au legătură juridică cu o anumită ţară şi deci nu sunt supuse vreunei legislaţii naţionale. Litigiile care se pot naşte din interpretarea şi aplicarea actelor constitutive sunt scoase parţial sau total de sub jurisdicţia instanţelor naţionale şi sunt date spre soluţionare unor instanţe internaţionale. SOCIETĂŢI-FIICE, s. pe acţiuni care se găsesc sub controlul altor societăţi pe acţiuni mai mari, dar care îşi păstrează independenţa juridică. Acest control se realizează prin cumpărarea de către marile societăţi a acţiunilor societăţilor mici. Dobândind un pachet de acţiuni de control, societatea mare devine societate-mamă în raport cu societatea de sub controlul ei. SOCIETY FOR WORLDWIDE INTERBANK FINANCIAL TELECOMMUNI-CATION (SWIFT), s. internaţională interbancară care numără peste 3 500 de bănci şi alte instituţii financiare, membre operaţionale din 85 de ţări. La 7 septembrie 1992 au fost conectate la această societate următoarele bănci din România: fosta Bancă Română de Comerţ Exterior, Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Agricolă, Societee Generale - sucursala Bucureşti. Zilnic se transmit prin reţea, în medie, peste 1 500 000 de mesaje, numărul maxim de mesaje transmis fiind de peste 1 800 000. Reţeaua permite membrilor SWIFT să facă schimb de mesaje referitoare la tranzacţiile bancare, precum şi de alte informaţii financiare. Practic, se pot transmite prin reţea majoritatea mesajelor privind operaţiunile fmanciar-bancare: acreditive, incasouri, ordine de plată simple, extrase de cont, garanţii, arbitraj valutar etc. De asemenea, în beneficiul băncilor membre, SWIFT a dezvoltat şi alte facilităţi, cum sunt: sistemul de compensare internă, transferul de date între bănci, punctarea automată a extraselor de cont, confirmări privind recepţionarea mesajelor transmise. Principalele avantaje oferite de sistem utilizatorilor sunt: "o deosebită siguranţă în transmiterea, integritatea şi confidenţialitatea mesajelor; "costuri reduse de exploatare; "un grad mare de automatizare, facilitat de standardizarea mesajelor (practic, mesajele construite de către fiecare bancă au aceeaşi structură); "rapiditate mare în transmisie; "un înalt grad de fiabilitate a accesului la reţea (99,8%). 336 soc SOCOTEALĂ, operaţiune de calcul numeric prin care se stabileşte un rezultat scontat, aşteptat sau neaşteptat. SOLD 1. Diferenţă între totalurile celor două părţi ale unui cont. Diferenţa dintre totalul sumelor debitoare şi al celor creditoare ale unui cont. Dacă totalul sumelor debitoare este mai mare decât totalul sumelor creditoare, soldul contului este debitor, iar în caz contrar, soldul este creditor. Conturile de activ au întotdeauna sold debitor, iar cele de pasiv au sold creditor. S. serveşte la închiderea conturilor (la soldare, balansare, echilibrare). Pentru aceasta, soldul debitor se înscrie la partea de credit, iar soldul creditor se înregistrează la debit. în acest fel, totalul sumelor debitoare este egal cu totalul sumelor creditoare, altfel spus contul se balansează. S. stabilit la finele lunii sau ale unei perioade de gestiune se numeşte sold final, iar cel de la începutul lunii sau al noii perioade de gestiune se numeşte sold iniţial. 2. Rest de plată sau de încasat la încheierea exerciţiilor financiare, în urma compensării obligaţiilor cu creanţele băneşti reciproce între două persoane fizice sau juridice. 3. Cantităţi rămase dintr-o marfa sau din mai multe categorii de mărfuri. 4. Diferenţa dintre două coloane ale unei balanţe sau ale unui buget. SOLD ANUAL AL BUGETULUI LOCAL, veniturile realizate în plus faţă de cheltuielile bugetare cu care se poate încheia executarea unui buget local la data de 31 decembrie a fiecărui an. Soldurile anuale ale bugetelor locale se repartizează ca venituri în aceleaşi bugete pe anul următor. în cazurile în care rezultă eventuale diferenţe în plus sau în minus după ce se încheie exerciţiul bugetar, comparativ cu soldurile prevăzute la bugetele locale, aceste diferenţe se regularizează. SOLD BANCAR, sold debitor sau creditor al unui cont bancar. SOLD BUGETAR, diferenţa constatată în cursul anului bugetar (v.) între veniturile şi cheltuielile bugetare. S.b. reprezintă practic venituri bugetare încasate şi încă necheltuite. V. excedent bugetar. SOLD CREDITOR, (engl. credit balance) s. care evidenţiază că brokerul datorează bani clientului, fie în mod condiţionat, fie necondiţionat. SOLD DEBITOR, (engl. debit balance), s. care scoate în relief ceea ce datorează clientul, potrivit soldului din contul său, după cum rezultă din registrul rapoartelor tranzacţiilor decontate ale firmei de brokeraj (v.). SOLD GENERAL AL DEPUNERILOR LA C.E.C., suma totală a depunerilor populaţiei la C.E.C., care rămâne în permanenţă la dispoziţia acestei instituţii de credit, cu toate fluctuaţiile zilnice ale depunerilor şi restituirilor. S.g. a crescut de la un an la altul datorită creşterii veniturilor nominale ale populaţiei, dezvoltării şi perfecţionării reţelei operative şi a activităţii C.E.C. şi ca urmare a dezvoltării spiritului de economisire şi de bună gospodărire a banului. V. şi operaţiunile Casei de Economii şi Consemnaţiuni. SOLD MEDIU PE LIBRET, v. INDICATORI Al EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII C.E.C. SOLDURI ANUALE EXCEDENTARE ALE BUGETELOR LOCALE, excedente cu care se încheie bugetele locale. Aceste solduri se utilizează în ordine pentru: rambursarea eventualelor împrumuturi nelichidate din anii precedenţi şi plata dobânzilor aferente; din suma rămasă se rezervă şi se varsă o cotă de 50% la fondul de tezaur judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, iar diferenţa se constituie ca fond de rulment (v.) propriu, care poate fi utilizat, temporar, pentru acoperirea unor eventuale goluri de casă, a unor decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent. SOL 337 SOLDURI TRANZITORII, fonduri băneşti care s-au constituit şi folosit în cadrul bugetelor judeţelor şi al municipiului Bucureşti. Ele aveau menirea să acopere eventualele goluri temporare de casă ce se puteau ivi în timpul executării bugetelor locale din cauza nerealizării integrale şi la termen a unor venituri. Cuantumul s.t. se stabilea în fiecare an cu prilejul dezbaterii şi adoptării bugetului de stat. Aceste solduri se constituiau din resursele bugetului de stat sub formă de împrumuturi temporare. Pe măsura realizării veniturilor respective, s.t. se reîntregeau, ajungând în cuantumul pe care l-au avut la începutul anului. S.t. se restituiau bugetului de stat până la finele anului; în prezent sunt abrogate. SOLICITANT, persoană fizică sau juridică din cadrul unui acreditiv care solicită unităţii bancare la care are contul deschiderea acreditivului. V. şi acreditiv. SOLICITARE DE ECHILIBRARE, cerere expresă întocmită de agent şi adresată investitorului de a readuce contul de siguranţă la limita de echilibru prin plata de echilibrare. SOLIDARITATE, natură a unui raport de obligaţii care se naşte între mai mulţi creditori şi un singur debitor sau între un singur creditor şi mai mulţi debitori. în primul caz se realizează o s. activă, iar în cel de-al doilea o s. pasivă. Când se realizează s. activă, oricare dintre creditori poate cere executarea integrală a obligaţiei, plata liberându-i faţă de toţi creditorii. S. pasivă constă în aceea că oricare dintre debitori este ţinut să execute obligaţia integral, eliberându-i de plată pe toţi debitorii. între debitorul care a plătit şi ceilalţi debitori nu se mai aplică s. SOLVABIL, persoană fizică sau juridică ale cărei mijloace băneşti şi materiale sunt suficiente pentru a-şi stinge complet şi prompt obligaţiile faţă de creditor. SOLVABILITATE 1. Capacitatea unei persoane fizice sau juridice de a plăti la scadenţă datoriile faţă de creditorii săi. 2. Situaţie a unui debitor care dispune de suficiente bunuri în patrimoniul său pentru a fi în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile la scadenţă. S. este capacitatea agentului economic de a evita o stare de încetare a plăţilor. S. se stabileşte pe baza informaţiei cu privire la situaţia debitorului ale cărui bunuri au o valoare mai mare sau cel puţin egală cu obligaţiile de acoperit, precum şi la posibilităţile efective ale unei unităţi economice de a acoperi cu promptitudine obligaţiile curente cu disponibilităţile din cont şi cu încasările curente. Un agent economic este solvabil când suma activelor investite în mijloace fixe, active circulante, creanţe certe, resurse băneşti etc. este mai mare sau cel puţin egală cu totalul pasivelor reprezentând obligaţii faţă de partenerii de contracte, salariaţi, bugetul public naţional, bancă. Agentul economic poate fi solvabil chiar dacă, la un moment dat, nu are capacitate de plată. Lipsa capacităţii de plată şi a lichidităţii financiare poate fi temporară, dacă se bazează pe o solvabilitate certă a agentului economic. S. unei unităţi economice este organic dependentă de calitatea activităţii sale economice şi financiare. S. se asigură numai prin desfăşurarea unei activităţi eficiente, din care se obţine profit. Pierderile de patrimoniu conduc mai devreme sau mai târziu la starea de insolvabilitate. S. este un indicator important care se determină după următorul calcul: VA-(Sn +C;) S = —. - n----— 100 , în care: S = solvabilitate; ^A= total active; Sn = stocuri neutilizabile; CL = clienţi incerţi; datorii totale Dep = diferenţe de conversie pasiv. 338 SOL S. este acceptată când, pe total, rata este supraunitară, iar ponderea tuturor datoriilor nu depăşeşte 50% faţă de totalul activului. V. şi capacitate de plată; bonitate financiară; lichiditate financiară. ❖ S. patrimonială, indicator care se determină prin raportarea capitalului social la totalul elementelor patrimoniale constituite din creditele societăţii, inclusiv capitalul social, efectuându-se următorul calcul: c.ioo s'=i^T' în care: Sp = solvabilitate patrimonială; Cs = capital social; Ep = elemente patrimoniale constituite din creditele societăţii. Se apreciază că acest indicator este pozitiv când se apropie de 100%, dar nu mai puţin de 50%. SOLVABILITATE EXTERNĂ, capacitatea unei unităţi economice, a unei bănci, a unui stat de a dispune de valuta necesară efectuării plăţilor în străinătate, în cuantumurile şi la termenele stabilite. SOLVABILITATE GENERALĂ, indicator financiar care caracterizează capacitatea de plată curentă a unei unităţi economice şi care se determină astfel: în care: Sg = solvabilitate generală; At = activ total; Ot = obligaţii totale către terţi Dacă indicatorul reprezintă cel puţin 30%, s.g. se consideră satisfăcătoare. SOLVABILITATE GLOBALĂ, formă a s. care se determină astfel: gq _ active circulante - active fixe datorii totale Cu acest indicator se apreciază solvabilitatea unităţii economice în ansamblu. SOLVABILITATE IMEDIATĂ, formă a s., care se determină în felul următor: Si - active circulante - stocuri obligaţii SOLVABILITATE PATRIMONIALĂ, indicator care exprimă raportul optim dintre capitalul unei unităţi economice şi obligaţiile ei de plată pe termen mediu şi lung plus capitalul. Solvabilitatea acceptabilă este atunci când raportul respectiv reprezintă 40-60%. împreună cu rentabilitatea şi lichiditatea, s.p. constituie indicatorul care arată nivelul bonităţii unităţii economice. Elementele necesare calculării şi analizei s.p. se găsesc în ultimul bilanţ contabil. Calculul s.p. este următorul: Se =—— * 100 g O Sp = solvabilitate patrimonială Cs = capital social; C5 = credite bancare pe termen mediu şi lung SOLVABILITATEA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, capacitatea societăţii de asigurări de a-şi onora la timp şi complet obligaţiile faţă de asiguraţi, angajaţi, creditori, organe financiare etc. S. evidenţiază capacitatea financiară a societăţii de asigurări şi se poate realiza pe următoarele căi principale: controlul financiar sistematic, analiza rapoartelor financiare, folosirea sistemului informatic prin reglementările asigurărilor şi reasigurărilor, inspecţii pe teren. Pentru a-şi menţine şi întări s. societăţile de asigurări trebuie să îndeplinească anumite cerinţe financiare minime privind capitalul şi rezervele, restricţiile referitoare la investiţii şi constituirea rezervelor de daună. Fără îndeplinirea acestor cerinţe nu se poate păstra nici autorizaţia de asigurător. Societăţile de asigurări sunt obligate să întocmească rapoarte financiare anuale către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Informaţiile financiare se prezintă într-o formă prestabilită şi trebuie să se refere la volumuLprimelor încasate, cheltuielilor efectuate, investiţiilor, pierderilor, rezervelor etc. Pe baza analizei acestor elemente se determină starea s.s. de a. Sistemul informatic trebuie să funcţioneze perfect şi să furnizeze toate informaţiile necesare bunei funcţionări a asigurătorului. Menţinerea şi întărirea s.s. de a. necesită efectuarea unui control riguros pe teren atât de către organele proprii, cât şi de către organele de stat. S. presupune desfăşurarea unei activităţi de calitate superioară, promptă şi eficientă. V. şi solvabilitate; capacitate de plată; bonitate financiară; lichiditate financiară. SOMAŢIE, actul începător al executării silite, primul act de executare întocmit de organele competente, înştiinţare scrisă trimisă debitorului de către creditor, direct sau prin serviciul executorilor judecătoreşti, prin care se cere executarea de bunăvoie a unei obligaţii ajunse la scadenţă. De la data primirii s., debitorul este considerat în întârziere şi se pot aplica majorări de întârziere, amenzi şi executarea silită (v.). S. cuprinde datele de identificare a debitorului, data emiterii şi ştampila organului de executare şi este însoţită de o copie certificată după titlul executoriu. în termen de 15 zile de la comunicarea s., debitorul trebuie să-şi execute obligaţia către bugetul de stat sau bugetul local. Comunicarea s. se face pe una din următoarele căi: "prin intermediul funcţionarilor organelor de executare; "prin poştă; "prin publicare în cotidiene de largă circulaţie. Dovada comunicării s. se înscrie în evidenţele organului de executare, se păstrează în dosarul de executare şi se foloseşte una din modalităţile de executare silită. SOMAŢIE DE PLATĂ, document emis de organele fiscale ale Ministerului Finanţelor, ce se trimite contribuabililor care au întârzieri în plata impozitelor şi a taxelor la bugetul de stat sau la bugetele locale. S. de p. se trimite debitorului cu trei zile înainte de ziua fixată pentru declanşarea procedurii de executare silită. S. de p. cuprinde în mod obligatoriu datele de identificare a debitorului, sumele datorate pe fiecare categorie de venit bugetar sau venit al bugetelor fondurilor speciale, cu menţionarea, după caz, a majorărilor de întârziere aferente, calculate şi evidenţiate până la data când se face comunicarea. SORTIMENT, nomenclatura de materiale, produse etc. care fac parte din acelaşi sort. Concordanţa dintre volumul şi sortimentul producţiei unei întreprinderi, precum şi obiectivele dezvoltării întregii economii naţionale reprezintă una dintre sarcinile principale ale elaborării programului economic al întreprinderii. ♦> S. minimal obligatoriu de mărfuri, cantitatea minimă de articole şi grupe de mărfuri care trebuie să se găsească în permanenţă spre vânzare în magazinele de desfacere cu amănuntul. 340 SPA „SPARGEREA RISCURILOR", defalcarea sau separarea riscurilor preluate în diferite asigurări facultative, care se încheie de către diferite societăţi comerciale care produc şi} respectiv, comercializează mărfuri. De pildă, dacă astăzi se încheie o singură asigurare împotriva riscurilor de incendii, alte calamităţi, acte de tâlhărie, furt, spargere a geamurilor unui magazin etc., în viitor se pot încheia asigurări separate pentru fiecare dintre aceste riscuri. Evident că în aceste asigurări distincte pe riscuri şi primele de asigurare se calculează separat şi sunt desigur mai mici decât la asigurarea comună pentru toate aceste riscuri. în S.U.A., defalcarea numită „s.r.“ s-a dovedit a avea rezultate pozitive atât pentru asiguraţi, cât şi pentru asigurători. V. şi risc; risc asigurat. SPĂLAREA BANILOR, diferite modalităţi folosite pentru ascunderea adevăratelor surse de provenienţă a banilor din activităţi ilegale, pedepsite de lege, cu scopul de a le integra în sistemele financiare acceptate legal, în aşa fel încât să nu poată fi diferenţiate de banii obţinuţi pe căi legale. SPECIALIST DE BURSĂ, persoană fizică, agent de bursă care are un loc stabil în sala de negocieri şi este specializat în tranzacţii cu anumite acţiuni, îndeplinind funcţia de creator de piaţă pentru acele titluri; s. de b. acţionează pe cont propriu, însă poate lucra şi ca broker (v.), în cazurile în care execută ordine primite de alţi agenţi de bursă (v.). SPECIALIZARE BUGETARĂ, principiu al bugetului de stat potrivit căruia veniturile se înscriu în bugetul de stat după sursele de provenienţă, iar cheltuielile se prevăd pe categorii, pe destinaţii, aprobate de către Parlamentul ţării. Acest mod de cuprindere în bugetul statului a veniturilor şi a cheltuielilor creează condiţii optime pentru executarea veniturilor şi mai ales pentru respectarea disciplinei financiare în executarea cheltuielilor bugetare. Practic, s.b. se realizează cu ajutorul clasificaţiei bugetare (v.). SPECIMEN DE SEMNĂTURĂ, model, mostră de semnătură a persoanelor autorizate care au dreptul să semneze documente pentru efectuarea operaţiunilor din conturile întreprinderilor, instituţiilor, cooperativelor etc. deschise la bancă. S. de s. este o componentă obligatorie a documentelor bancare (cecuri, cereri de plată etc.). Dreptul de a semna documente băneşti şi de decontare este conferit anumitor persoane cu funcţii de conducere în unităţile economice şi instituţii. Documentele bancare trebuie să cuprindă ştampila titularului şi două semnături; dreptul la prima semnătură îl are conducătorul unităţii economice, al instituţiei, al cooperativei etc. sau o altă persoană desemnată de el; dreptul la cea de-a doua semnătură îl are şeful compartimentului financiar-contabil. La deschiderea conturilor în bancă, toţi titularii de cont trebuie să prezinte fişa cu specimene de ştampilă şi de semnături ale persoanelor împuternicite să semneze documentele bancare. Fişele cu s. de s. cuprind câte două semnături cu cerneală ale celor două persoane; aceste fişe se depun la bancă în două exemplare şi se autentifică de directorul unităţii bancare. SPECULANT, persoană care face speculă, afacerist. V. şi speculă. SPECULATOR, persoană care efectuează sistematic operaţiuni de bursă în cadrul cărora adoptă o poziţie expusă riscurilor. S. cumpără bunuri imobiliare, petrol, devize etc. nu pentru nevoi proprii, nici pentru a face comerţ, ci numai în speranţa de a obţine un profit prin revânzare, care să fie superior efectuării altor operaţiuni. S. se bazează pe intuiţie, pe şansă sau pe gustul pentru risc, şi nu pentru servicii aduse societăţii. S. sunt de mai multe feluri: unii care exploatează variaţiile de curs de la o zi la alta; alţii care exploatează fluctuaţiile de curs faţă de media înregistrată pe o perioadă mai îndelungată. Există speculatori la termen lung, care exploatează variaţiile de curs realizate pe perioade mari, şi speculatori permanenţi. La o bursă, nu toţi speculatorii au o prezenţă continuă. SPE 341 SPECULAŢIE 1. Tranzacţie financiară, bursieră, economică, comercială, înşelătorie etc. bazată pe fluctuiaţiile de preţuri (cursuri) ale pieţei (bursei), din care se realizează un profit. 2. Efectuarea unei serii succesive de operaţiuni de cumpărare sau vânzare de valori materiale sau de titluri în scopul realizării unui profit prin revânzarea sau recumpărarea lor. Când se cumpără valori la un curs (preţ) scăzut pentru a se revinde mai târziu la un curs ridicat, s. se numeşte „â la hausse“ (la urcare), iar când se vinde o valoare la un curs ridicat pentru a se recumpăra mai târziu la un curs scăzut, s. se numeşte „â la baisse“ (la scădere). S. este o sursă de profit bazată pe variaţia preţului aceluiaşi obiect; cumpărare sau vânzare efectuată nu în vederea unei cerinţe imediate, ci pentru a profita de o diferenţă de curs; constă în a prevedea sursele de câştig, pentru a le obţine, şi riscurile de pierdere, pentru a le evita. ❖ S. de bursă, tranzacţii de vânzare-cumpărare cu hârtii de valoare şi mărfuri efectuate la bursă în scopul obţinerii unui profit cât mai mare din diferenţa de curs. S. de b. are loc în special sub formă de tranzacţii pe termen, care se încheie nu prin furnizare de mărfuri sau hârtii de valoare, ci prin plata diferenţelor. S. de b. se practică pe scară largă de către băncile mari care furnizează bani şi dispun ce să cumpere. ❖ S. valutară, tranzacţii efectuate cu valutele străine pe pieţele valutare în scopul obţinerii unui profit din diferenţa de curs. Obiectul preferat al tranzacţiilor sunt valutele de hârtie ale căror cursuri sunt supuse unor fluctuaţii mari. Speculaţia valutelor comportă două aspecte: unii speculanţi joacă pentru scăderea cursului valutelor, iar alţii pentru creşterea cursului acestora. Scăderea cursului se obţine prin vânzarea valutei pe termen, speculanţii obligându-se ca la scadenţă să predea cumpărătorilor o anumită sumă, după cursul stabilit în momentul vânzării. La scadenţă, astfel de tranzacţii se încheie, de regulă, nu prin predarea valutei, ci prin achitarea de către partea care a pierdut a diferenţei de curs. în situaţia în care cursul valutei a scăzut, speculanţii vânzători care au jucat pentru scădere vor fi în câştig, în timp ce în cazul creşterii cursului vor câştiga speculanţii care au jucat pentru urcare. V. şi bursă. SPECULAŢII CU VALORI MOBILIARE, vânzări-cumpărări succesive de titluri financiare pentru a câştiga din creşterea sau scăderea cursurilor în timp. Speculaţia se bazează pe ceea ce se preconizează că va exista în viitor relativ la situaţia cursurilor bursiere; ea are caracteristice riscul asumat şi profitul scontat. La bursă acţionează speculatorii (v.) care au în vedere fluctuaţiile mari ale cursurilor; ei cumpără când cursurile au tendinţă de creştere şi vând când cursurile manifestă tendinţă de scădere. Riscul asumat se poate solda cu câştiguri sau cu pierderi. Speculaţiile bursiere sunt: a) â la baisse (la scădere), când se mizează pe scăderea cursului; speculatorul realizează un câştig egal cu diferenţa dintre cursul de vânzare, care este mai mare şi se încasează la vânzare, şi preţul mai mic cu care îşi răscumpără titlurile; b) â la hausse (la creştere), când se mizează pe creşterea cursului titlurilor, câştigul reprezentând diferenţa dintre cursul de cumpărare, care este mai mic, şi cursul de vânzare, care este mai mare şi pe care îl poate obţine mai târziu. S. cu v.m. îndeplinesc următoarele funcţii: a) regularizează cererea şi oferta de titluri financiare, precum şi preţurile lor; b) susţine cursul unor active financiare; c) stimulează spiritul de iniţiativă şi de inventivitate. Din aceste funcţii rezultă că profitul realizat de speculator nu constituie o îmbogăţire fară justă cauză, ci o remunerare pentru munca depusă, pentru serviciile prestate. Nu întotdeauna s. cu v.m. îşi justifică utilitatea, deoarece conduce la mari perturbaţii. SPECULĂ, infracţiune care constă în: "cumpărarea în scop de revânzare a unor produse; ■cumpărarea unor produse în scopul prelucrării şi vânzării la un preţ mult mai mare decât costul prelucrării; «exercitarea ca îndeletnicire a comerţului fară autorizaţie; "împrumutare de bani cu dobândă ca îndeletnicire ori cu dobândă mai mare decât cea legală sau primirea de dobândă la dobândă. SPEZE BANCARE, cheltuieli efectuate de către bănci pentru prestarea anumitor servicii bancare titularilor de conturi. Unele s.b. sunt suportate de beneficiarii serviciilor prestate de bănci în legătură cu viramentele, acordările de credite etc. 342 SPI SPIRALA SALARIU-PREŢ, concepţie, operaţiune economică potrivit căreia creşterea salariilor duce la creşterea preţurilor, prin creşterea costurilor de producţie, fapt ce duce, la rândul său, la alte creşteri de salarii, deoarece salariaţii urmăresc să-şi menţină puterea de cumpărare etc. Mecanismul spiralei salariu-preţ este legat de conceptul de inflaţie prin creşterea costurilor de producţie. V. şi inflaţie. SPONSOR, orice persoană fizică sau juridică din România sau din străinătate care efectuează o sponsorizare (v.) potrivit prevederilor legale. Persoanele fizice şi juridice din România nu pot efectua activităţi de sponsorizare din resurse primite de la bugetul de stat sau din bugetele locale. S. sau beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea numai prin promovarea numelui, a mărcii ori a imaginii sale. SPONSORIZARE, activitate care se desfăşoară pe baza unui contract încheiat între sponsor şi beneficiar, care consimt asupra resurselor financiare şi bunurilor materiale care se acordă sub formă de sprijin, precum şi asupra duratei sponsorizării. Dacă s. se realizează în bunuri materiale, acestea se evaluează prin contractul de s. la valoarea lor reală din momentul predării lor către beneficiar. De s. poate beneficia orice persoană juridică de utilitate publică, cu sediul în România, care desfăşoară sau urmează să desfăşoare o activitate cu caracter direct umanitar, filantropic, cultural, artistic, educativ, ştiinţific, religios, sportiv sau care este destinată protecţiei drepturilor omului şi educaţiei civice ori calităţii mediului înconjurător. Concret, poate beneficia de s.: orice persoană juridică nonprofit cu sediul în România, ce desfăşoară sau urmează să desfăşoare o activitate care - conform legii - poate fi sponsorizată; orice persoană fizică domiciliată în România sau care aparţine spiritualităţii româneşti, a cărei activitate se înscrie în prevederile de mai sus şi care este recunoscută de către o persoană juridică nonprofit, constituită legal în ţară sau în străinătate. Este necesar să fie anunţate numerele ziarelor, revistelor şi emisiunile de radio şi televiziune sponsorizate. Nu este permis ca sponsorul sau beneficiarul să efectueze reclamă comercială anterioară, concomitentă sau ulterioară activităţii de s., în favoarea sponsorului sau a altor persoane decât beneficiarul. Persoanele juridice şi fizice române care efectuează s. beneficiază de reducerea bazei impozabile (v.) cu echivalentul sponsorizării, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil, cu excepţia veniturilor din salarii, dacă este vorba de persoane fizice. Persoanele juridice şi fizice străine care datorează statului român, potrivit legislaţiei în vigoare, un impozit pentru un venit realizat în România, dar care efectuează sponsorizări în domeniile menţionate, beneficiază de reducerea venitului impozabil cu echivalentul în lei al sponsorizării, calculat la cursul de schimb valutar al zilei la data efectuării plăţii, însă nu mai mult de 5% din venitul impozabil. Beneficiarii sponsorizării sunt scutiţi de plata taxei pe valoarea adăugată asupra veniturilor încasate din s. De aceste avantaje beneficiază şi sponsorii care întreţin monumente şi alte aşezăminte istorice. De înlesnirile de mai sus nu beneficiază: «persoanele fizice care se sponsorizează reciproc; ■sponsorizarea de către rude sau afini, până la gradul al IV-lea inclusiv; "sponsorul care, în mod direct sau indirect, urmăreşte să direcţioneze activitatea beneficiarului. în caz de neacordare a facilităţilor, se pot adresa contestaţii la direcţiile generale ale finanţelor publice şi ale controlului financiar de stat. Contestaţiile se depun în termen de 30 de zile de la data când organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor au comunicat soluţiile la cererile de acordare a facilităţilor. înaintarea contestaţiei nu suspendă obligaţia sponsorului de virare la bugetul statului sau la bugetele locale, după caz, a sumelor datorate cu titlu de impozit sau taxe vamale. Contestaţiile sunt supuse unei taxe de timbru de 2% calculată la suma contestată. Dacă se admite contestaţia, taxa de timbru se restituie. Partea nemulţumită de decizia privind soluţia contestaţiei se poate adresa instanţei judecătoreşti în termen de 15 zile, a cărei soluţie rămâne definitivă. STABILIREA DESPĂGUBIRII DE ASIGURARE, operaţiune care se realizează în cadrul asigurărilor de bunuri după producerea riscului asigurat şi după efectuarea constatării STA 343 şi a evaluării pagubei. Modul concret de s. a d. de a. diferă în funcţie de principiul de răspundere a asigurătorului care se aplică în cazul bunului respectiv şi, de asemenea, în funcţie de felul bunurilor care fac obiectul asigurării. V. şi despăgubirea de asigurare; răspunderea proporţională; răspunderea după primul risc; răspunderea limitată. STABILIREA PAGUBEI, operaţiune care intervine în cadrul asigurărilor de bunuri după producerea riscului asigurat şi după constatarea cauzelor şi a împrejurărilor în care s-a realizat acesta. în s.p. este foarte important să se departajeze riguros exact pagubele produse de riscurile asigurate de cele care sunt urmarea unor cauze necuprinse în asigurare. Modul de s. a p. diferă în funcţie de felul bunurilor care fac obiectul asigurării. Ca regulă generală, nu se poate admite ca volumul pagubei să fie mai mare decât valoarea bunului în momentul producerii riscului asigurat, dacă este vorba despre o pagubă totală, sau decât costul reparaţiilor, în cazul pagubelor parţiale. V. şi pagubă; valoarea clădirii în momentul producerii riscului asigurat. STABILIREA PENSIEI, complex de operaţiuni, calcule care se efectuează de către organele competente pentru determinarea cuantumului pensiei. Compartimentele financiar-contabile din întreprinderi şi instituţii au obligaţia să întocmească dosarul de pensionare, care cuprinde carnetul de muncă (v.) şi alte documente necesare pentru stabilirea dreptului la pensie al solicitantului. S. şi acordarea p. se fac pe baza cererii persoanei îndreptăţite, a mandatarului desemnat de acesta, cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia. Cererea de pensionare, împreună cu actele doveditoare, se depune la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului. în cazul în care la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare solicitantul nu este încadrat în muncă sau contractul de muncă este încheiat cu o persoană fizică, atunci el va înainta cererea de pensionare însoţită de actele necesare la casa teritorială de pensii. Dacă lipseşte carnetul de muncă, se pot folosi alte înscrisuri cu care să se poată dovedi vechimea în muncă, salariul tarifar, alte venituri salariale. Persoanele care au lucrat în străinătate trebuie să dovedească faptul că au contribuit la fondul asigurărilor sociale de stat sau că există convenţii de asigurări sociale semnate de statul român cu statul pe teritoriul căruia s-a prestat munca. în dosarul de pensionare se cuprinde şi vechimea în muncă (stagiul de cotizare) exprimată în ani întregi; fracţiunile de şase luni şi mai mari se întregesc la un an, iar cele mai mici se neglijează. Dosarul de pensionare se înaintează de persoana juridică, cu cel puţin 90 de zile anterior datei pensionării, la casa teritorială de pensii. S.p. pentru pierderea capacităţii de muncă necesită expertizarea medicală a solicitantului de către comisiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă (v.) de pe lângă cabinetele şi oficiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, organizate în cadrul policlinicilor teritoriale, care emit decizii de încadrare într-un grad de invaliditate sau resping cererea de încadrare în grade de invaliditate. în cazul în care comisia de expertiză admite cererea şi dispune încadrarea într-un grad de invaliditate, unitatea la care este salariată persoana în cauză are obligaţia să înainteze dosarul de pensionare în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate. Dosarul de pensionare a urmaşilor cuprinde acte din care să rezulte: ■numărul urmaşilor; "vârsta copiilor şi a soţiei (soţului); ■situaţia şcolară a copiilor; "numărul anilor de căsătorie; "numărul copiilor născuţi şi aflaţi în îngrijire. Dosarul se înaintează la casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la data decesului susţinătorului. V. şi dosar de pensionare; calcularea pensiei. STABILITATEA BANILOR, îndeplinirea în bune condiţii a funcţiilor banilor, care asigură menţinerea sau creşterea puterii de cumpărare a banilor pe o perioadă îndelungată. O monedă este cu atât mai stabilă şi mai puternică, cu cât cantitatea de mărfuri şi servicii ce se poate cumpăra cu o unitate monetară sau cu aceeaşi sumă fixă de bani creşte de la o perioadă la alta. S.b. constituie una dintre condiţiile esenţiale şi necesare ale dezvoltării economiei şi ale ridicării nivelului de trai, ea fiind un barometru sensibil ce caracterizează situaţia oricărei economii naţionale. Orice tulburare de mai mare amploare a procesului de producţie şi de 344 STA circulaţie a mărfurilor duce, inevitabil, şi la perturbări în circulaţia banilor. îndeplinirea în bune condiţiuni a funcţiilor şi a rolului banilor reclamă cu necesitate ca aceştia să fie stabili. Stabilitatea monedei impune, printre altele, existenţa şi menţinerea unui raport just între cantitatea de mărfuri aflată pe piaţă şi masa monetară existentă în circulaţie. în vederea atingerii acestui scop, statul trebuie să dispună de suficiente rezerve de mărfUri şi de aur, preţurile stabilite să reflecte cheltuielile sociale de producţie, iar nivelul lor să exercite o influenţă puternică şi eficientă asupra nivelului acestora de pe piaţa ţărănească. Acţiunea legilor economice şi dezvoltarea economiei naţionale îi conferă monedei o stabilitate continuă, fac ca moneda naţională să fie sănătoasă şi permit o creştere a puterii ei de cumpărare. S.b. este asigurată de următorii factori: "politica economică, socială, financiară şi monetară a statului; ■creşterea producţiei în toate sortimentele şi asortimentele, sporirea produsului naţional brut şi, pe această bază, a veniturilor băneşti ale populaţiei; "echilibrul general economic, financiar, monetar şi valutar al ţării; "creşterea calităţii şi cantităţii de mărfuri şi servicii puse pe piaţă (prestate) la preţuri stabile; "determinarea corectă, reală, a preţurilor mărfurilor, a tarifelor lucrărilor şi serviciilor, menţinerea la acelaşi nivel şi chiar reducerea lor; "stabilirea şi păstrarea unei corelaţii juste între creşterea productivităţii muncii sociale, reducerea costurilor de producţie, a cheltuielilor de circulaţie şi creşterea salariilor şi a celorlalte venituri băneşti ale populaţiei; "destinaţia productivă a majorităţii cheltuielilor bugetului de stat, precum şi întocmirea, executarea şi încheierea echilibrată a acestuia; "politica de credite bancare, prin care, cu ajutorul aparatului bancar, se mobilizează capitalul disponibil din economie şi se pune la dispoziţia agenţilor economici şi a cetăţenilor pentru un anumit timp, fară să se recurgă la emisiunea de bani; "extinderea plăţilor fără numerar (a viramentelor) efectuate prin unităţile bancare; "desfăşurarea corespunzătoare a operaţiunilor de încasări şi plăţi din economie; ■dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii C.E.C. şi a băncilor care atrag, păstrează şi folosesc disponibilităţile băneşti ale agenţilor economici şi ale populaţiei; "rezervele de aur ale statului, din care se plătesc, în anumite cazuri, şi unele mărfuri importate, ceea ce contribuie la creşterea cantităţii de mărfuri puse pe piaţă; "rezervele valutare ale statului şi întărirea cursului monedei naţionale în raport cu alte valute; "modul cum se efectuează emisiunea de monedă, cum sunt reglementate circulaţia bănească şi retragerea banilor din circulaţie. STABILITATEA IMPOZITELOR, principiu general al impozitării care constă în menţinerea la acelaşi nivel a randamentului impozitelor în toate fazele ciclului economic. Randamentul impozitului stabil nu trebuie să crească simultan cu creşterea producţiei şi a veniturilor în fazele de înviorare şi avânt şi nici să scadă în fazele de criză şi depresiune ale ciclului economic. Practic însă, se constată că încasările din impozite nu au stabilitate ca urmare a evoluţiei produsului naţional brut, a producţiei şi a desfacerilor, ceea ce se reflectă de facto automat şi în volumul încasărilor din impozite. De asemenea, acest principiu reclamă ca legislaţia fiscală să fie stabilă o perioadă cât mai îndelungată. STABILIZARE BĂNEASCĂ, totalitatea măsurilor întreprinse de un stat şi de organismele sale financiar-bancare pentru asigurarea stabilităţii puterii de cumpărare şi a stabilităţii cursului valutei naţionale. S.b. are loc, în mod obişnuit, după o perioadă de inflaţie, fiind reclamată de necesitatea lichidării surplusului de bani din circulaţie şi de încetarea emisiunii suplimentare de bani de hârtie. Metodele de stabilizare folosite sunt dependente de gradul de depreciere a banilor, de amploarea inflaţiei, de situaţia economică a ţării şi de obiectivele politice, economice şi sociale urmărite etc. V. şi deflaţie; devalorizare; revalorizarea banilor. STABILIZARE MONETARĂ, v. STABILIZARE BĂNEASCĂ. STAGFLAŢIE, stagnare, scăderea activităţii economice care coexistă cu o puternică inflaţie şi cu creşterea şomajului; coexistenţă a inflaţiei cu stagnarea sau cu recesiunea economică ce se manifestă în relaţiile economice dintre ţări. S. se manifestă începând din anii 1960, STA 345 generalizându-se după anul 1970, şi dovedeşte permanentizarea inflaţiei în condiţiile crizei generale. Ea agravează şi mai mult criza economică din cauza faptului că, în condiţiile inflaţiei şi stagnării, creşterea economică nu mai poate fi încurajată printr-o politică economică expansionistă, iar inflaţia nu mai poate fi combătută pe calea deflaţiei (v.). STAGIU DE COTIZARE, perioadele de timp în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public naţional de asigurări sociale din România, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte. S. de c. cuprinde practic totalitatea lunilor în care s-a plătit contribuţia la bugetul asigurărilorsociale de stat atât de către asigurat, cât şi de către angajator sau, după caz, numai de asigurat. în luna în care asiguratului i s-a reţinut contribuţia de asigurări sociale, iar angajatorul nu şi-a achitat contribuţia în calitatea sa de contribuabil, s. de c. ce se ia în calcul reprezintă o treime din luna respectivă. Constituie s. de c. şi perioada în care persoana a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, cu modificările ulterioare, precum şi timpul util la pensie realizat de agricultori pe baza Legii nr. 80/1992, cu modificările ulterioare, şi cel realizat anterior. Se asimilează s. de c. perioadele necontributive, numite perioade asimilate, în care asiguratul: "a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepţia celor în care a primit pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, anticipată, anticipată parţială, de urmaş; «a urmat cursurile de zi ale învăţământului superior, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora; "a satisfăcut stagiul militar ca militar în termen sau ca militar cu termen redus, pe durata legal stabilită; "a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat. Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior beneficiază de asimilarea ca s. de c. a unei singure perioade de studii, la alegere. Perioadele asimilate se valorifică numai pentru obţinerea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş. S. de c. se certifică asiguraţilor anual, din oficiu, de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin casele teritoriale de pensii. S. de c. se certifică şi la cererea asiguraţilor, contra cost, oricând în timpul anului. V. şi vechime în muncă. STAGNARE, volum scăzut al tranzacţiilor şi inactivitate pe piaţa titlurilor de valoare; staţionare economică datorită rămânerii în urmă a dezvoltării economice STALII, numărul de zile necesar pentru încărcarea şi descărcarea unei nave, acordat încărcătorului sau descărcătorului prin contractul de navlosire sau potrivit uzanţelor, din şi în care nava se află la dispoziţia navlositorului şi care sunt cuprinse în preţul navlului în afara zilelor de călătorie. S. se stabilesc în funcţie de specificul mărfurilor ce urmează a fi încărcate sau descărcate, de regiunile unde se îndeplinesc aceste operaţiuni, de uzanţele şi de posibilităţile traficului din porturi etc. Pentru ca s. să poată începe, este necesar ca nava să fi sosit în portul şi la locul indicat pentru încărcare sau descărcare, să fie pregătită pentru aceste operaţiuni, iar comandantul navei să fi înmânat încărcătorului sau descărcătorului documentele necesare. Timpul de s. se poate stabili în zile calendaristice consecutive (când se iau în calcul toate zilele, inclusiv sărbătorile legale), în zile lucrătoare (când se iau în calcul numai zilele lucrătoare, excluzându-se duminicile şi sărbătorile legale) sau în zile lucrătoare pe timp favorabil ori în alt mod. După numărul de zile care se iau în calcul, s. pot fi reversibile şi ireversibile. în primul caz, se ia în calcul timpul global aferent operaţiunilor de încărcare-descărcare, iar în cel de-al doilea caz, se ia în calcul, separat, timpul aferent pentru operaţiunile de încărcare şi descărcare, zilele respective neputând fi cumulate. în timpul de s., armatorul nu este îndreptăţit să pretindă nici o plată suplimentară pentru aşteptare. V. şi contrastalii; supercontrastalii. STANDARD-AUR, sistem bănesc potrivit căruia aurul este folosit ca măsură a valorii şi ca mijloc de circulaţie şi în care există posibilitatea convertibilităţii libere a bancnotelor în aur. Sistemul bănesc s.-a. constă în: a) monedele de aur se bat în mod liber; b) unitatea bănească are un conţinut în aur bine determinat şi invariabil; c) semnele băneşti sunt liber convertibile în 346 STA aur; d) aurul circulă liber între ţări. în urma primului război mondial sistemul s.-a. a fost înlocuit cu sistemul s.-a. lingouri. Potrivit acestui sistem, pe piaţă nu circulau monedele de aur, însă bancnotele erau convertibile numai în lingouri de aur. Mai târziu, într-o serie de ţări a fost introdus sistemul s.-a. devize, potrivit căruia bancnotele erau convertibile în valute ale altor state. în ultimele două sisteme (s.-a. lingouri şi s.-a. devize) erau asigurate libertatea importului şi a exportului de aur, precum şi libertatea operaţiunilor valutare. Criza economică mondială din anii 1929-1933 a determinat ţările să renunţe definitiv la toate formele s.-a. STAND-BY, procedură de creditare în relaţiile internaţionale, linie de credit prin care se asigură cu anticipaţie împrumutul, cu respectarea unui anumit plafon. STARE DE ÎNCETARE A PLĂŢILOR, situaţie care declanşează procedura falimentului şi care evidenţiază imposibilitatea debitorului de a-şi onora obligaţiile. S. de î. a p. presupune neplata datoriilor ajunse la scadenţă, însă nu orice neplată este considerată o asemenea stare. Debitorul are dreptul să refuze plata şi pentru alte motive decât imposibilitatea de plată, ca de exemplu: convingerea sa că nu datorează plata, că nu s-a îndeplinit scadenţa etc. Pentru a fi reală şi pentru a fi luată în considerare, s. de î. a p. trebuie să rezulte din fapte directe, concrete, cum ar fi recunoaşterea de către debitor, protestarea cambiilor (v.), sau din unele fapte indirecte, ca de exemplu neonorarea unor obligaţii comerciale asumate, încheierea unor tranzacţii ruinătoare etc. S. de î. a p. nu necesită ca activul patrimoniului debitorului să fie mai mic decât pasivul său. Această stare poate să survină chiar şi atunci când activul depăşeşte pasivul, dacă elementele de activ nu pot satisface în permanenţă cerinţele de acoperire a pasivului (elementele de activ nu sunt lichide sau sunt investite în operaţiuni pe termen lung etc.). De asemenea, depăşirea activului de către pasiv nu conduce întotdeauna la ivirea s. de î. a p., debitorul având posibilitatea să solicite credite bancare. V. şi faliment. STAT, titular al puterii şi suveranităţii în ţară, cu un teritoriu inalienabil, precum şi al dreptului de proprietate asupra principalelor mijloace de producţie. S. este subiect de drept de sine stătător în raporturile la care participă în nume propriu prin Ministerul Finanţelor sau prin alte organe stabilite de lege. Statului nu i se aplică normele care definesc persoana juridică. Potrivit prevederilor legii, s. dobândeşte în proprietate bunurile fară stăpân şi succesiunile vacante. STAT DE PLATĂ, document financiar-contabil ce se foloseşte pentru plata salariilor şi a altor drepturi băneşti. în s. de p. se prevăd: salariile, şi sporurile salariale şi alte drepturi băneşti ale salariaţilor, impozitul pe salarii, diferite contribuţii, imputaţii, rate de rambursat la împrumuturi etc. şi suma netă de plată şi semnăturile celor ce încasează veniturile nete. V. şi salariu; salariu net. STATISTICA FINANCIARĂ, parte componentă a statisticii economice, organizată pe verigile sistemului financiar-bancar, care se ocupă cu culegerea şi prelucrarea datelor privitoare la fenomenele financiare. în sens larg, s.f. colectează şi prelucrează informaţiile referitoare la formarea şi la folosirea tuturor resurselor ţării. V. şi sistemul financiar şi bancar. STATUT, act constitutiv al unei societăţi comerciale, în care se prevede forma juridică de înfiinţare, condiţiile de organizare şi de funcţionare. STINGEREA CREANŢELOR FISCALE, plata creanţelor fiscale către organele fiscale efectuată prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată. Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă sau alte obligaţii fiscale, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere. în cazul stingerii prin plată a creanţelor fiscale, momentul plăţii este: a) când plata se face în numerar, STI 347 data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal; b) dacă plăţile se efectuează prin mandat poştal sau prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a acestora. Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului statului, în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere. Ordinea plăţii şi datoriilor fiscale este următoarea: a) obligaţii fiscale cu termenele de plată în anul curente; b) obligaţii fiscale datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora; c) dobânzi, penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor fiscale; d) obligaţii fiscale cu termene de plată viitoare, la solicitarea debitorului. Dacă debitorul nu efectuează plata obligaţiilor fiscale, creditorul fiscal procedează la stingerea obligaţiilor fiscale pe care le administrează, în conformitate cu ordinea de plată reglementată şi înştiinţează despre aceasta debitorul în termenul de 10 zile de la data efectuării stingerii. O cale de stingere a creanţelor fiscale o constituie compensarea. Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Finanţelor cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor. Creanţele fiscale administrate de unităţile admi-nistrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor. Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursare sumelor cuvenite acestuia. Compensarea creanţelor debitorului se efectuează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în ordinea următoare: a) bugetul de stat; b) fondul de risc pentru garanţii de stat pentru împrumuturi externe; c) bugetul asigurărilor sociale de stat; d) bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; e) bugetul asigurărilor pentru şomaj. Organul competent este obligat să înştiinţeze în scris debitorul despre măsura compensării în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii. Creanţele fiscale se pot stinge şi prin restituiri de sume. La cererea debitorului se restituie următoarele sume: "cele plătite fară existenţa unui titlu de creanţă; ■cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală; "cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; ■cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; "cele de rambursat de la bugetul de stat; "cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente; ■cele rămase după efectuarea distribuirii în cazul executării silite; "cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile din poprire, precum şi cauţiunea depusă, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite. în cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s e dispune restituirea. Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, restituirile au loc numai după efectuarea compensării. Când. suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se efectuează compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit, în situaţia în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se efectuează compensarea până la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată restituindu-se debitorului. STINGEREA CREANŢELOR FISCALE ÎN CAZ DE INSOLVABILITATE, modalitate de scădere a creanţelor fiscale din evidenţele organelor de executare în cazul în care % debitorul respectiv se găseşte în stare de insolvabilitate. Procedura de insolvabilitate se aplică în următoarele situaţii: Bcând debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile; "când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate; "când debitorul a dispărut sau a decedat fară să lase avere; "când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu 348 STI fiscal cunoscut şi la acesta ori în alte locuri, unde există indicii că a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile; "când debitorul persoană juridică îşi încetează existenţa şi au rămas neachitate obligaţii fiscale. Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul în care există succesori universali sau cu titlu universal sau există debitori solidari. Pentru creanţele fiscale ale debitorilor, declaraţi în stare de insolvabilitate, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenţa curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată. Dacă se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare iau măsurile de redebitare a sumelor şi de executare silită, (v.). STINGEREA DATORIEI PUBLICE, diminuarea, reducerea treptată şi lichidarea îndatoririlor statului faţă de subscriptorii la împrumuturile de stat. Există mai multe căi pentru stingerea, adică pentru rambursarea sau reducerea datoriei publice. Stingerea împrumuturilor de stat presupune restituirea sumelor împrumutate, adică răscumpărarea titlurilor de credit de la deţinătorii lor. De regulă, statul îşi asumă obligaţia de a rambursa numai împrumuturile pe termen. Statul este liber să restituie sau nu şi împrumuturile perpetue (cele fară termen de rambursare). Există împrumuturi care se restituie integral la o singură scadenţă şi împrumuturi care se restituie eşalonat într-o anumită perioadă. în primul caz, trebuie să se efectueze foarte multe plăţi, putându-se crea greutăţi financiare statului, care este nevoit să pună în circulaţie mereu sume de bani, precum şi dificultăţi de ordin administrativ. Ca să evite astfel de dificultăţi, statul are posibilitatea să răscumpere la bursă, anticipat, înscrisurile care urmează să devină scadente sau să răscumpere aceste înscrisuri eşalonat într-o anumită perioadă. împrumuturile amortizabile (rambursabile) prevăd obligaţia pentru stat de a achita într-un număr de ani, pe lângă dobânda stabilită, câştigurile etc. prevăzute în contractul de împrumut şi capitalul împrumutat. S.d.p. se realizează de regulă prin amortizarea împrumuturilor de stat, care constă în rambursarea capitalului împrumutat în anumite fracţiuni într-un anumit interval de timp. Amortizarea reduce treptat masa datoriei publice, precum şi sumele dobânzilor pentru împrumutul încă nerambursat. Amortizarea (rambursarea) împrumuturilor de stat se face în mod frecvent pe următoarele căi: stabilirea şi plata anuităţilor; trageri la sorţi; răscumpărări la bursă. Amortizarea împrumuturilor prin anuităţi constă în aceea că, după expirarea câtorva ani de la contractarea împrumutului, statul începe să achite o parte din capitalul împrumutat, precum şi dobânda, câştigurile etc. Anuitatea este formată din partea de capital (amortismentul), dobânda şi câştigurile pe care statul se obligă să le plătească anual. La împrumuturile perpetue, anuitatea este o sumă unitară care cuprinde numai renta pe care statul o plăteşte deţinătorilor de titluri. Anuităţile pot fi egale ca mărime pe toată durata rambursării împrumutului ori în sume inegale, respectiv în rate regresive sau progresive. Anuităţile se stabilesc separat pentru fiecare împrumut şi conduc la reducerea datoriei statului de la an la an. Amortizarea prin anuităţi este puţin folosită deoarece comportă multe cheltuieli administrative şi nu prea este agreată de creditori, care îşi primesc capitalul treptat şi fracţionat. Amortizarea împrumuturilor poate fi obligatorie şi facultativă. La amortizarea obligatorie, statul îşi asumă obligaţia să ramburseze împrumutul contractat la o anumită dată, folosind în acest scop diferite procedee, ca de exemplu: rambursarea la o dată unică, numită scadenţă, câtfd statul rambursează integral împrumutul respectiv, şi rambursarea eşalonată, care se foloseşte în cazul împrumuturilor pe termen lung. Amortizarea facultativă se practică în cazul împrumuturilor perpetue, care nu presupun obligaţia statului de a rambursa, însă la care plăteşte numai renta perpetuă sau dobânda. în realitate, se practică şi o altă formă de amortizare neprevăzută de legislaţie, numită amortizare indirectă şi automată, care se realizează prin deprecierea monedei, cu deosebire prin inflaţie. Amortizarea prin trageri la sorţi se foloseşte pentru restituirea împrumuturilor contractate cu un număr mare de creditori. Prin legea de lansare a împrumutului, statul stabileşte şi valoarea obligaţiunilor amortizabile anual prin trageri la sorţi. Fiecare titlu de împrumut se rambursează integral la o singură tragere la sorţi. Tragerile la sorţi de amortizare sunt de mai multe feluri, şi anume: trageri la sorţi cu plata titlurilor la STI 349 valoarea nominală; trageri la sorţi progresive, când plata se face după o scară crescândă, progresivă. Amortizarea prin anuităţi şi cea prin trageri la sorţi se folosesc pentru stingerea împrumuturilor cu termene de rambursare. împrumuturile pe termen lung se rambursează de regulă la scadenţele stabilite; statul poate face rambursarea şi cu anticipaţie. Amortizarea prin răscumpărare la bursă a titlurilor împrumutului este calea de stingere care se foloseşte în cazurile în care legea împrumutului prevede că acesta nu se poate rambursa înainte de scadenţă sau într-o anumită perioadă de timp. Răscumpărarea titlurilor la bursă se poate face după o tabelă uniformă, care arată suma ce trebuie amortizată într-un an, sau prin cumpărarea la bursă, după o scară crescândă în decursul anilor. De asemenea, se poate folosi amortizarea facultativă într-un număr de ani, amortizarea combinată prin trageri la sorţi şi cumpărarea la bursă, amortizarea prin trageri la sorţi, prin plata cu cote crescânde a împrumuturilor, fară dobândă. împrumuturile de stat se rambursează din: "fondul special de amortizare; "resurse bugetare destinate acestui scop; "excedente bugetare. împrumuturile de stat se pot stinge şi ca urmare a incapacităţii de plată, a deprecierii monetare, precum şi prin repudierea obligaţiilor financiare asumate de stat. Deprecierea monetară este un procedeu eficace şi frecvent folosit pentru diminuarea şi stingerea datoriei publice interne, deoarece oricât ar fi de mare fenomenul deprecierii, statul rambursează împrumuturile la valoarea nominală asupra căreia plăteşte şi dobânzile, câştigurile etc. Deprecierea, inflaţia monetară diminuează şi chiar desfiinţează datoria publică internă. Deţinătorii de titluri sunt afectaţi, şi un nou împrumut lansat de stat nu mai are succes. Trebuie totuşi spus că deprecierea, inflaţia nu sunt fenomene permanente. Există şi perioade de stabilitate sau de depreciere monetară foarte slabă. Contracararea deprecierii monetare, a inflaţiei se poate face prin indexarea împrumuturilor de stat (v.). Incapacitatea de plată a statului se poate datora pierderii războiului, crizei economice şi financiare, unei politici economice, sociale, financiare şi valutare inadecvate etc. Ca urmare, statul promite creditorilor săi că le va achita o parte din datoria sa veche într-o anumită perioadă, sub denumirea de arierate (v.) financiare. Statul poate folosi anumite procedee pentru a nu-şi ţine angajamentele asumate anterior pe următoarele căi: bancruta propriu-zisă, care este un procedeu arbitrar prin care statul repudiază (anulează) o parte sau toate datoriile sale, nu mai recunoaşte datoriile anterioare. De pildă, guvernul sovietic a repudiat datoria publică contractată de regimul ţarist. Tot aşa au procedat, după al doilea război mondial, guvernele Cubei, Republicii Populare Democrate Coreene ş.a.; concordatul, care este o convenţie între stat şi creditorii săi prin care se reduce capitalul împrumutat sau/şi dobânzile împrumutului; sistemul „funding“, care presupune capitalizarea dobânzilor pentru care se remit deţinătorilor noi titluri; conversiunea datoriei publice sau a unei părţi din ea, ce constituie operaţiunea financiară prin care statul propune deţinătorilor de titluri să aleagă între rambursarea capitalului nominal al titlurilor şi o reducere a dobânzii. Dacă se acceptă reducerea dobânzii, are loc o novaţiune a împrumutului, prin care statul, pentru acelaşi capital, emite titluri cu o dobândă mai mică, corespunzătoare nivelului dobânzii de pe piaţă. Statul poate folosi şi reconversiunea, care constă în revenirea la condiţiile iniţiale în care a fost lansat un împrumut de stat sau modificarea ori schimbarea încă o dată a condiţiilor (termen, dobândă, garantare, rambursare etc.) împrumutului stabilit prin conversiune. în domeniul împrumuturilor, statul poate recurge şi la consolidarea forţată, care reprezintă transformarea datoriei flotante (a bonurilor de tezaur) cu scadenţă de până la un an într-un împrumut pe termen lung de 30 de ani - împrumut consolidat - fară consimţământul deţinătorilor de titluri. Pentru s.d.p. statul poate folosi amortizarea împrumutului cu monedă depreciată. Statul poate emite hârtie monedă cu curs forţat şi s-o folosească pentru amortizarea datoriei publice. In acest scop emite bancnote şi cumpără titluri de credit la bursă. Ministerul Finanţelor are competenţa să ofere compensaţii pentru titlurile de stat emise în formă materială, care au fost pierdute, furate, distruse sau deteriorate, cu condiţia ca titlul de stat să fie identificabil prin serie, număr şi descriere, iar deţinătorul să fi efectuat opoziţia sau publicarea cerută de lege. V. şi datorie publică; emisiunea (lansarea) împrumutului de stat; împrumut de stat. 350 STI STINGEREA OBLIGAŢIEI, încetarea obligaţiei prin plată, compensare, executare silită, scăderea obligaţiei în caz de insolvabilitate, deces, dispariţie, prescripţie. S.o. operează numai pentru viitor; ea păstrează efectele produse de raportul juridic de obligaţie la data stingerii sale legale. Spre deosebire de transmiterea obligaţiei, s.o. determină încetarea completă şi faţă de toate părţile a raportului juridic respectiv. STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE, încetarea obligaţiei de plată către bugetul de stat sau bugetul local prin următoarele modalităţi: "plată; "anulare; "prescripţie; "scădere; ■compensare; "executare silită. V. şi obligaţie bugetară. STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN ANULARE, modalitate de stingere a obligaţiei bugetare prin diferite acte ale organelor financiare. Actele prin care se declară anularea unor obligaţii bugetare pot avea aplicabilitate generală, adică să se realizeze o amnistie fiscală (v.) sau să aibă în vedere situaţia unui anumit contribuabil. în cazul amnistiei fiscale anularea priveşte obligaţiile anumitor categorii de contribuabili sau unele venituri bugetare care n-au fost încasate o perioadă îndelungată. Amnistia fiscală se declară printr-un act normativ şi reprezintă o scădere definitivă a debitelor restante din evidenţa organelor financiare. Anularea obligaţiilor bugetare individuale poate fi aprobată numai pentru anumite obligaţii fiscale sau la cererea debitorilor. STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN COMPENSARE, modalitate de stingere a obligaţiei bugetare care se foloseşte în cazurile în care un contribuabil a plătit bugetului de stat sau local o sumă de bani nedatorată sau a plătit mai mult decât datora. Aceste sume de bani se compensează cu alte obligaţii fiscale ale contribuabilului, restante sau viitoare. Compensarea este alternativă cu restituirea sumelor respective. Sumele plătite în plus sau care reprezintă o plată nedatorată se pot compensa în felul următor: «cu obligaţii bugetare restante din anii precedenţi; "cu obligaţii bugetare scadente din anul în curs; ■ cu obligaţii bugetare viitoare, însă numai la cererea contribuabilului. Taxele percepute prin aplicarea de timbre fiscale mobile nu se pot restitui, deoarece timbrele anulate nu mai pot fi folosite. Compensarea se efectuează de către organele financiare, din oficiu sau la cererea contribuabilului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii. Necompensarea într-un anumit termen se prescrie. Dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea ia naştere în momentul în care a efectuat o plată nedatorată de către bugetul de stat sau către un buget local. STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN PLATĂ, modalitate de executare a obligaţiei bugetare de bună voie de către contribuabili. în funcţie de caracteristicile veniturilor bugetare, plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat se poate face pe una din următoarele căi: "plata directă; "reţinere şi virare (stopajul la sursă); "aplicarea şi anularea de timbre fiscale sau recipisa C.E.C. (a Trezoreriei Statului). Plata obligaţiilor bugetare se face pentru fiecare sumă în parte în contul bugetului de stat sau local, după caz, în ordinea vechimii obligaţiilor bugetare, astfel: "restanţele din anii precedenţi, concomitent cu majorările de întârziere corespunzătoare; "restanţele din anul în curs, odată cu majorările corespunzătoare; ■sumele curente datorate la termenele legale; "sumele care vor deveni scadente în viitor. Dacă contribuabilul decedează, obligaţiile bugetare ale acestuia vor reveni moştenitorilor care au acceptat succesiunea debitorului decedat, sau celui care preia, în total sau în parte, drepturile şi obligaţiile persoanei juridice supuse reorganizării. Obligaţia de plată poate fi asumată şi de terţe persoane, printr-un angajament de plată sau printr-un act de garanţie, încheiate în formă autentică. S.o.b. prin p. prezintă o serie de avantaje pentru creditor: "avantajul siguranţei; ■avantajul rapidităţii; "avantajul comodităţii. STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN PRESCRIPŢIE, pierderea dreptului statului de a-pretinde anumite impozite şi taxe dacă acest drept nu a fost exercitat în termenul STI 351 prevăzut de actele normative. Prin urmare, împlinirea termenului de prescripţie a obligaţiei bugetare duce la stingerea dreptului statului de a urmări încasarea impozitelor şi taxelor. Pe această cale se stinge şi obligaţia contribuabilului. Termenul de prescripţie în reglementările fiscale curge din momentul în care creanţa bugetară a devenit exigibilă, respectiv, din momentul în care organele fiscale ar fi putut trece la executarea silită a titlului de creanţă bugetară. Termenul general de prescripţie cu privire la creanţele bugetare este de 5 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită. Pentru anumite categorii de impozite şi taxe, termenul de prescripţie este de 3 ani. Prescripţia se poate întrerupe în următoarele cazuri: ■în cazurile şi în condiţiile stabilite prin lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; ■pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei bugetare prevăzute de titlul executoriu ori al recunoaşterii, în orice alt mod a obligaţiei; "pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită; "pe data întocmirii actelor de constatare a insolvabilităţii debitorului. Prescripţia se poate suspenda în următoarele situaţii: "în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea prescripţiei dreptului la acţiuni; «în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent; "cât timp amânarea sau eşalonarea plăţii creanţei bugetare are loc ca urmare a înlesnirilor de la plată dispuse de lege sau hotărâre a Guvernului, precum şi pe timpul amânării sau eşalonării aprobate de organul competent; "pe timpul cât debitorul s-a obligat să facă plata datoriei printr-un angajament aprobat de organul competent; "cât timp debitorul, cu rea-credinţă, îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită; "în perioada în care se poate relua executarea silită prin vinderea la licitaţie a bunurilor imobile ale debitorului urmărit. STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN SCĂDERE, modalitate de stingere a obligaţiei bugetare care intervine atunci când contribuabilul - persoană fizică - a decedat fără să lase bunuri, este insolvabil sau a dispărut. Dacă debitorul este o persoană juridică, scăderea obligaţiei bugetare se va realiza: "dacă debitorul a fost supus procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară care a fost închisă; "dacă debitorul îşi încetează existenţa în alt mod şi obligaţiile bugetare rămân neachitate. Scăderea presupune scoaterea sumelor datorate de contribuabili din evidenţa curentă şi trecerea lor într-o evidenţă separată până la împlinirea termenului de prescripţie. Cu alte cuvinte, stingerea obligaţiei bugetare se face tot prin prescripţie. Starea de insolvabilitate a contribuabilului determină aplicarea procedurii speciale de scădere în următoarele situaţii: "debitorul nu are venituri sau alte bunuri urmăribile; "în urma executării silite creanţă bugetară nu a fost acoperită integral; "debitorul a dispărut sau a decedat fară să lase bunuri; "debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut; ■debitorul a fost supus procedurii de reorganizare şi lichidare judiciară, care a fost închisă; ■debitorul persoană juridică îşi încetează existenţa şi rămân neonorate obligaţiile bugetare. Organele financiare locale constată starea de insolvabilitate a contribuabilului, fară să fie necesară o hotărâre judecătorească în acest scop. Organele financiare sunt obligate să urmărească situaţia debitorului până la împlinirea termenului de prescripţie. Dacă se constată că debitorul realizează venituri sau a dobândit bunuri, creanţa se trece din evidenţa specială în cea curentă şi se iau măsuri de executare silită. Dispariţia debitorului poate duce la imposibilitatea realizării creanţei bugetare, în cazul în care dispărutul nu a lăsat venituri sau bunuri. Dispariţia debitorului se constată de organele financiare. Dacă debitorul a decedat fară să lase bunuri, situaţie constatată de organele financiare, creanţa respectivă se dă scădere, fară a se mai trece în prealabil în evidenţa specială. STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE, încetarea drepturilor de creanţă ale statului asupra plătitorului de impozit, taxă etc. S.o.f. poate avea loc prin următoarele căi şi modalităţi: a) plata impozitelor şi a celorlalte obligaţii faţă de bugetul de stat şi bugetele locale. Plata se face, după caz, prin virament, în numerar, prin depunerea sumelor lichide la organele financiare, 352 STI la unităţile C.E.C., prin cec, expediere prin mandat poştal etc. Momentul s.o.f. este data depunerii sumei, a apariţiei acesteia în extrasul de cont sau a depunerii sumei la poştă prin mandat poştal; b) compensarea, care are loc atunci când din plăţile exigibile la o anumită scadenţă sunt deduse sumele plătite în plus la bugetul de stat sau la bugetele locale la scadenţele anterioare; c) scăderea debitului contribuabilului în caz de insolvabilitate sau dispariţie a debitorului, pe baza unui proces-verbal de insolvabilitate, potrivit normelor de drept comun; d) anularea, care poate avea loc datorită unor măsuri cu caracter general prin care se anulează obligaţiile fiscale ale diferitelor categorii de contribuabili. Anularea poate fi dispusă de organele financiare prin decizie de soluţionare a contestaţiilor privind impozitele şi taxele. Această anulare poate fi parţială sau totală; e) prescripţia, care constă în trecerea unei anumite perioade de la naşterea şi înregistrarea obligaţiei fiscale. Prescripţia poate fi reglementată prin acte normative speciale sau se execută normele juridice cu aplicabilitate generală privind prescripţia extinctivă. STIPENDIU, (lat., germ ), formă de ajutor în bani acordat de stat din bugetul său sau de o instituţie unui elev sau student lipsit de mijloace de existenţă. în anumite situaţii s. se poate acorda şi altor persoane. V. şi bursă. STOC, totalitatea bunurilor materiale existente la o întreprindere, cooperativă etc., folosite pentru asigurarea continuităţii producţiei. ❖ S. activ, s. care cuprinde asigurările facultative de viaţă contractate, existente la sfârşitul anului, cu plata primelor de asigurare la zi. Cunoaşterea s.a. este importantă din mai multe puncte de vedere. în primul rând, s.a. poate fi utilizat pentru calcularea gradului de cuprindere în asigurare, prin raportarea sa fie la numărul populaţiei asigurabile, fie la numărul total al salariaţilor. în al doilea rând, s.a. serveşte la efectuarea unor comparaţii care permit aprecierea mişcărilor produse în structura stocului total de asigurări de la un an la altul, atât la nivelul societăţii de asigurări, cât şi la fiecare sucursală a acesteia în parte. Creşterea numărului asigurărilor aflate în s.a. în anul curent faţă de anul precedent este un aspect de ordin pozitiv. V. şi grad de cuprindere în asigurare; stoc total de asigurări. ❖ S. cu mişcare curentă, s. ce se constituie din piese de schimb existente în bazele de aprovizionare sau în întreprinderi, care la data controlului se constată că pe ultimii doi ani reprezintă ieşiri de peste 50% din stocul existent. ❖ S. curent, s. ce se constituie din anumite cantităţi de materii prime, materiale, combustibil şi din celelalte active circulante necesare desfăşurării normale şi fară întrerupere a procesului de producţie în intervalul de timp dintre două aprovizionări succesive. Mărimea s.c. depinde de cuantumul consumului mediu zilnic şi de mărimea intervalului mediu dintre livrările consecutive. Cuantumul consumului mediu zilnic se determină pe baza datelor prevăzute în programul de producţie, în planul costurilor de producţie şi în fişa tehnologică. Intervalul mediu dintre două aprovizionări consecutive se determină pe baza fişei de magazie şi a contractelor economice, folosindu-se următoarea formulă: ? 1L£ ' Xc ’ în care: î = intervalul mediu dintre aprovizionări; I = intervalul de timp dintre aprovizionări; C = cantităţile intrate sau contractate. S.c. constituie partea cea mai importantă a stocurilor de active circulante pentru producţie care se reînnoiesc permanent şi sistematic cu noi materii prime, materiale etc. primite de întreprindere. S.c. ating un nivel maxim în zilele primirii de materii prime, materiale etc. şi descresc pe măsura folosirii lor în producţie până în ziua sosirii noului lot de materii prime, când aceste stocuri se prezintă la un nivel minim. Cuantumul stocului depinde de organizarea şi de proporţiile producţiei, de intervalele dintre aprovizionările cu materii prime, materiale, combustibil etc., aflându-se într-o relaţie direct proporţională cu mărimea acestor intervale. STO 353 Astfel, cu cât vor fi mai mici intervalele dintre aprovizionări, cu atât vor fi mai mici şi stocurile, ceea ce va contribui la accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante. S.c. se determină după formula: Sc=Tm-qs; <12=^’ în care: Sc = stocul curent; Qa = consumul anual de materie primă, materiale auxiliare etc. normat, necesar pentru îndeplinirea planului; Tm = intervalul mediu dintre două aprovizionări consecutive, calculat pe baza termenelor certe calendaristice prevăzute în contracte sau pe baza intervalului mediu dintre aprovizionările efective; qz = consumul mediu zilnic rezultat din împărţirea consumului din anul curent la 360 de zile. Finanţarea acestui stoc se face în proporţie de 50%, ca urmare a faptului că unităţile economice primesc materii prime şi materiale de la mai mulţi furnizori şi la termene diferite, ceea ce înseamnă că foarte rar poate să coincidă zilele achitării tuturor furnizorilor. Pentru unităţile economice care folosesc un număr restrâns de materii prime procurate de la câţiva furnizori, s.c. se poate finanţa cu mai mult de 50%. ♦> S. de condiţionare, s. constituit din cantitatea de materii prime, materiale, combustibil etc. necesară pentru asigurarea continuităţii procesului de producţie al unităţilor economice, atunci când este necesară pregătirea prealabilă a elementelor respective de active circulante spre a fi introduse în fabricaţie, în vederea obţinerii calităţii cerute de procesul tehnologic al producţiei. Majoritatea elementelor activelor circulante sosite la întreprinderea cumpărătoare nu pot fi folosite imediat, din mers, în procesul de producţie, ci sunt supuse în prealabil unor operaţiuni de sortare, curăţare, uscare, analiză de laborator etc., în scopul obţinerii calităţii reclamate de procesul de producţie. Există şi cazuri când materiile prime sosite nu corespund întocmai necesităţilor producţiei şi, de aceea, se supun în prealabil unor prelucrări (sortare, îndreptare, tăiere, tratare cu anumite substanţe, stingerea varului şi păstrarea lui în groapă la întreprinderile de construcţii, uscarea lemnului în industria de mobilă etc.). Timpul pentru care se constituie stocul este determinat de numărul de zile necesar efectuării operaţiunilor de îmbunătăţire, iar mărimea lui depinde de cuantumul consumului mediu zilnic. S. de c. nu se constituie pentru acele elemente de active circulante care nu necesită operaţiuni de pregătire înainte de trecerea lor în producţie. Durata timpului de condiţionare diferă de la un fel de materie primă la alta, precum şi în funcţie de procedeele utilizate. întreprinderile folosesc soluţii modeme pentru micşorarea perioadei de condiţionare a materiilor prime şi a materialelor necesare producţiei; în acest scop, ele dispun de instalaţii de condiţionare şi de laboratoare, folosesc metode modeme de analiză, uscare, tratare etc. O importanţă deosebită pentru reducerea timpului de condiţionare o are expedierea de către furnizori a materiilor prime şi a materialelor de calitate corespunzătoare, într-o anumită formă de prelucrare, în cantităţile şi sortimentele comandate. S. de c. se determină astfel: stocul de condiţionare; consumul anual de materie primă, material auxiliar etc. normat; durata în zile necesară operaţiunilor de condiţionare. in care: S, CSA = T = ♦ S. de iarnă, s. constituit cu aprobarea organelor superioare şi care cuprinde cantitatea de materie primă necesară asigurării continuităţii procesului de producţie în perioada în care, 354 STO din cauza condiţiilor climatice, nu sunt posibile exploatarea şi transportul materialelor respective în condiţii normale, ca de exemplu: cocs, antracit, calcar, balast, pirită, minereu etc. Pentru acest stoc nu se calculează normativ al activelor circulante, el acoperindu-se prin credite bancare. ❖ S. de intervenţie, s. care se constituie la nivelul economiei naţionale şi al bazelor judeţene de aprovizionare şi care are menirea să asigure continuitatea procesului de aprovizionare a unităţilor economice în cazurile în care stocurile curente constituite nu sunt suficiente pentru satisfacerea cerinţelor curente sau când, în mod justificat, apar necesităţi suplimentare de materiale. Sub aspect bănesc, s. de i. se constituie pe seama creditului bancar care se acordă prin cont separat de împrumut, pe baza unor plafoane finale de credite. Stocul consumat se reîntregeşte de la unităţile care l-au utilizat, pe calea folosirii stocurilor disponibile de la alte unităţi sau pe măsura primirii de la furnizori a unor cantităţi corespunzătoare din livrările curente. S. de i. se constituie la nivelul unităţilor din livrările curente. Reîmprospătarea este reclamată de expirarea termenelor de valabilitate prevăzute în prescripţiile tehnice, de crearea de noi mijloace de producţie datorită progresului tehnic etc. S. de i. se determină numai la unităţile de cale ferată la piesele de schimb pentru care nu s-au calculat stocuri de siguranţă pentru maşinile, utilajele şi instalaţiile a căror bună funcţionare condiţionează realizarea programului de producţie şi are menirea de a asigura condiţiile necesare efectuării operative a unor reparaţii accidentale. S. de i. se constituie centralizat, fie la principalul deţinător al maşinilor, utilajelor sau instalaţiilor respective, fie la bazele de aprovizionare şi desfacere. ❖ S. de mărfuri, s. constituit din cantităţile de produse finite aflate în magaziile întreprinderilor, în depozitele organizaţiilor comerciale etc. şi destinate vânzării. S. de m. se află în sfera circulaţiei şi se exprimă atât în unităţi naturale, cât şi valorice. Existenţa acestor stocuri face posibilă realizarea normală a circulaţiei mărfurilor şi asigură realizarea întregului proces al reproducţiei sociale. ❖ S. de siguranţă, s. constituit la nivelul unităţilor economice din anumite cantităţi de materii prime, materiale, combustibil etc., peste stocul curent şi cel de condiţionare, având ca scop asigurarea continuităţii producţiei în cazurile în care întârzie sosirea noului lot de elemente de active circulante din vina furnizorului sau a întreprinderii de transport, ca urmare a unor cauze obiective sau subiective şi când nu se poate constitui deci stocul curent. S. de s. se calculează în funcţie de condiţiile concrete de aprovizionare şi de producţie; în acest scop se au în vedere experienţa anilor precedenţi şi posibilităţile de îmbunătăţire a aprovizionării în anul curent, s. constituindu-se numai pentru materiile prime şi materialele strict necesare. Norma în zile în funcţie de care se calculează stocul depinde de frecvenţa şi volumul abaterilor înregistrate în procesul de aprovizionare. Acest număr de zile se stabileşte pe baza analizei datelor privitoare la abaterile de la termenele stipulate în contracte, abateri înregistrate din vina furnizorului sau a organizaţiei de transport. Norma de stoc pentru s. de s. este egală cu media ponderată a abaterilor în plus la materiale, exprimată în zile, faţă de termenul contractual de livrare. Media ponderată a abaterilor se calculează înmulţind cantităţile cu numărul de zile întârziate la livrare în fiecare caz, după care se însumează cantităţile ponderate întârziate la livrare, iar rezultatul se raportează la cantitatea totală livrată întreprinderii. Se exclud din calcul abaterile întâmplătoare, necaracteristice. Numărul de zile pentru care se constituie s. de s. trebuie astfel stabilit încât să evite imobilizările şi să stimuleze folosirea eficientă a activelor circulante. Stocul nu se calculează pentru materiile prime şi materialele la care condiţiile concrete de aprovizionare din perioadele anterioare demonstrează că nu este necesar acest stoc. De asemenea, nu se calculează s. de s. pentru materialele aprovizionate prin bazele judeţene şi specializate. La unităţile economice la care intervalul mediu dintre livrări se stabileşte în funcţie de formarea loturilor pentru fabricarea produselor finite pe comenzi, nu se calculează acest stoc datorită faptului că necesarul pentru realizarea programului economic este stabilit în funcţie de cerinţele de materii prime, materiale etc. pentru fiecare comandă luată separat. Numărul de zile pentru care se constituie stocul poate fi egal cu cel mult 50% din stocul normat maxim. S. de s. este intangibil, el putând fi consumat numai în cazuri bine justificate şi cu aprobarea organului superior, în scopul asigurării continuităţii producţiei. Unităţile economice sunt obligate să ia măsurile cuvenite pentru reîntregirea în cel mai scurt timp a s. de s. normat din livrările STO 355 curente. Organele ierarhic superioare şi cele financiare sunt chemate să analizeze realitatea şi exactitatea calculelor şi să stabilească măsurile pentru diminuarea acestui stoc. ❖ S. excedentar, s. care depăşeşte necesarul pentru producţie pe o perioadă de şase luni de la data constatării. S.e. nu se creditează curent şi nu se admite în garanţia creditelor. ❖ S. global, s. rezultat din însumarea resurselor materiale sub forma rezervelor de producţie, a rezervelor din sfera producţiei şi a stocurilor de produse finite. S.g. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: ■să cuprindă toate felurile de resurse materiale necesare unităţii economice, adică să fie complet; ■să fie bine dimensionat, adică să fie suficient în orice moment, fară supradimensionări; "să fie completat în mod sistematic, dar fară mărirea cheltuielilor cu aprovizionarea şi stocarea. S.g. trebuie determinat în mod corect, pe baza unor calcule ştiinţifice, care să facă posibilă desfăşurarea ritmică a ciclului de exploatare, şi în acelaşi timp, să nu ducă la blocarea de resurse financiare. Toate stocurile trebuie constituite şi folosite judicios, raţional. în acest scop, sunt necesare încheierea de contracte pe mai mulţi ani cu furnizori de la distanţe cât mai mici, stabilirea graficelor de aprovizionare, lichidarea întârzierilor în aprovizionare, reducerea cheltuielilor de transport-aprovizionare, îmbunătăţirea depozitării, conservării şi manipulării resurselor materiale, lichidarea şi prevenirea pierderilor etc. Creşterea eficienţei folosirii activelor circulante depinde şi de constituirea şi folosirea optimă a s.g. în acest scop, aprovizionarea cu resurse materiale trebuie să se efectueze la intervale care să nu reclame cheltuieli mari cu aprovizionarea, stocarea să nu dureze prea mult faţă de cerinţele producţiei şi să nu blocheze resurse financiare etc. ♦ S. minim, s. rezultat din însumarea stocului de siguranţă (v.) şi a stocului de condiţionare (v.). ♦ S. normat maxim, limita maximă stabilită a cuantumului stocurilor efective constituite în procesul aprovizionării, faţă de care se calculează nivelurile eventualelor stocuri supranormative fizice. S.n.m. rezultă din însumarea stocurilor (curent, de condiţionare, pentru transport interior, de siguranţă, de iarnă), pe baza următorului calcul: Snm =Sc +Scd +Sti +Ss +Si ’ în care: = stocul normat maxim; Sc = stocul curent; Scd = stocul de condiţionare; Sti = stocul pentru transport interior; Ss = stocul de siguranţă; Sj = stocul de iarnă. ♦> S. normat pentru piese de schimb, s. determinat pentru fiecare piesă în parte sau pe grupe de piese asemănătoare, pe baza următorului calcul: CT S„ = ——— + Ss > n 360 în care: Sn = stocul normat; C = consumul prevăzut de piese de schimb din anul curent; Tm = intervalul mediu dintre aprovizionări prevăzut în contracte sau durata necesară executării pieselor de schimb, dacă acestea se execută de către întreprinderile care le folosesc; Ss = stocul de siguranţă. Pentru piesele de schimb la care se constituie stocuri de intervenţie nu se calculează stocuri de siguranţă. Pentru piesele de schimb la alte maşini în funcţiune (laminoare, cuptoare de fabricat oţel şi pentru tratamente termice, utilaje tehnologice pentru industria chimică, a 356 STO materialelor de construcţii etc.), normele de stoc se stabilesc în funcţie de numărul de utilaje identice aflate în funcţiune în cadrul unei unităţi economice, de numărul de piese de schimb identice, montate la un utilaj în funcţiune, de durata necesară pentru obţinerea pieselor şi de durata de serviciu a pieselor. Pentru fiecare piesă în parte, stocul normat se determină după formula: Sn=Şs-Ni-Pi-K, în care: Sn = stocul normat; D0 = durata de obţinere a pieselor de schimb de la furnizor; Ds = durata de serviciu; Nj = numărul de utilaje identice în funcţiune, stabilit pe baza evidenţei mijloacelor fixe; Pi = numărul pieselor de schimb identice montate pe acelaşi utilaj; K = coeficientul de corecţie. La stabilirea necesarului de piese de schimb, consumatorii trebuie să ţină seama de: ■normativele de consum stabilite de unităţile de proiectare şi cercetare sau de furnizori; ■normativele referitoare la recondiţionarea pieselor uzate, la numărul recondiţionărilor şi la refolosirea pieselor recondiţionate; "normele de întreţinere şi reparaţii; "nomenclatoarele pieselor de schimb; "recomandările făcute de uzinele furnizoare de maşini şi utilaje din ţară şi din străinătate; "experienţa dobândită în folosirea pieselor de schimb. ❖ S. pasiv, s. care se constituie pentru asigurările facultative de viaţă şi care reprezintă numărul contractelor (poliţelor) de asigurare existente la sfârşitul anului, la care s-a sistat de către asiguraţi plata primelor de asigurare. S.p. de asigurări este necesar a fi cunoscut atât la nivelul societăţii de asigurări, cât şi la fiecare sucursală a acesteia în parte, pentru a vedea cum a evoluat de la un an la altul. S.p. se calculează prin deducerea din stocul total de asigurări a stocului activ. Creşterea s.p. de la un la altul atestă o situaţie nefavorabilă pentru societatea de asigurări şi impune o analiză atentă a cauzelor care au determinat-o, în vederea stabilirii măsurilor care o pot contracara. V. şi stoc total de asigurări; stoc activ. ❖ S. pentru transportul interior, s. necesar asigurării continuităţii producţiei pe durata transportului materiilor prime, al materialelor etc. de la depozitul central până la punctele de consum. S. se determină pe baza distanţei dintre depozitul central de materii prime, materiale etc. şi punctele unde acestea se utilizează, în funcţie de mijloacele de transport folosite şi de specificul materialelor transportate, după formula: o CsA . Sti =—5— ti, în care: 360 Sti = stocul pentru transporturi interioare; CSA = consumul anual; ti = intervalul transporturilor interioare. ❖ S. permanent de rezervă (inventar zestre), s. constituit în cadrul întreprinderilor de transporturi din diferite elemente de active circulante pentru a se face faţă, în anumite situaţii, influenţei factorilor naturali asupra transporturilor. ❖ S. sezonier, s. constituit în vederea satisfacerii cerinţelor întreprinderii de materii prime, materiale etc., pentru toată perioada în care este întreruptă livrarea sau producerea respectivelor elemente circulante. ❖ S. supranormativ, cantitatea de materii prime, materiale, combustibil etc. constituită peste stocurile normate necesare desfăşurării normale a procesului de aprovizionare, producţie şi desfacere. Cauzele constituirii s.s. sunt: "contractarea unor cantităţi prea mari de materii prime; ■necorelarea programului de aprovizionare cu programul de producţie; "achiziţionarea unor cantităţi suplimentare faţă de necesar; "devansarea aprovizionărilor; "schimbarea sortimentelor STR 357 şi a tehnologiei producţiei; "restructurarea programului de producţie; "sistarea fabricării unor produse care nu mai necesită aceleaşi materiale ca mai înainte; "lipsa de preocupare a întreprinderilor pentru prevenirea şi lichidarea acestor stocuri etc. S.s. pot apărea şi la produsele finite la unităţile producătoare. Aceste s. se datorează fabricării de produse necorespunzătoare sub aspect calitativ, devansării producţiei faţă de prevederile contractuale, necorelării producţiei cu desfacerea, anulării unor comenzi şi contracte etc. Lichidarea şi preîntâmpinarea formării s.s. reclamă prevenirea constituirii lor, perfecţionarea activităţii de aprovizionare, producţie, desfacere, a activităţii financiare, intensificarea controlului tehnic de calitate şi a controlului financiar-bancar şi sprijinirea unităţilor economice pentru evitarea formării unor astfel de stocuri. Constituirea de s.s. reprezintă imobilizări de active circulante şi are consecinţe negative asupra dezvoltării economice. ❖ S. tampon. V. şi stoc de siguranţă. ❖ S. total de asigurări, s. care arată numărul total al contractelor (poliţelor) de asigurări de viaţă existente la sfârşitul anului în evidenţa societăţii de asigurări. S.t. de a. se obţine din însumarea stocului activ cu stocul pasiv. Cunoaşterea s.t. de a. prezintă importanţă atât la nivelul societăţii, cât şi la fiecare sucursală a societăţii de asigurări în parte. Este necesar să se întreprindă toate măsurile posibile pentru ca s.t. de a. să crească pe seama stocului activ de asigurări, ceea ce duce implicit la scăderea stocului pasiv. V. şi stoc activ; stoc pasiv. STOCKBROKER, agent bursier care negociază valori bursiere în nume propriu. V. şi broker. STORNĂRI, operaţiuni care intervin la asigurările facultative de viaţă, ca urmare a faptului că unii asiguraţi plătesc numai o parte din primele de asigurare pe care s-au angajat să le plătească prin încheierea contractului (poliţei) de asigurare. Asiguraţii care plătesc primele de asigurare o anumită perioadă (prevăzută în actele normative privind asigurările de viaţă) au dreptul la o sumă asigurată redusă. în astfel de situaţii este vorba despre o stornare activă. Dacă perioada pentru care asiguratul a plătit primele este mai mică decât perioada care dă dreptul la o sumă asigurată redusă, atunci primele încasate de societatea de asigurări nu se mai restituie. în acest ultim eaz se întâlneşte ceea ce se numeşte stornare pasivă. Prin urmare, stomările apar în legătură cu asigurările de viaţă la care se încetează plata primelor de asigurare. V. şi sumă asigurată redusă. STRATEGIE, concepţie de ansamblu după care conducerea unei întreprinderi, în urma unui studiu, face alegerea celor mai raţionale şi mai bune decizii ce trebuie luate în vederea încadrării optime în mediul economic. Ea cuprinde atât stabilirea de obiective pe termen lung, referitoare la rentabilitatea şi la poziţia întreprinderii în cadrul unei ramuri industriale, cât şi a obiectivelor de rentabilitate pe termen mediu, ca de exemplu: beneficiile de realizat, creşterea anuală a vânzărilor, proporţia vânzărilor la export şi pe piaţa internă, alegerea pieţelor şi a produselor etc. S. se concretizează în elaborarea programelor pe termen lung şi serveşte la elaborarea politicii întreprinderii în vederea atingerii obiectivelor concrete stabilite. ♦> S. financiară, coordonată principală a politicii financiare, proprii fiecărei etape, determinată din punct de vedere istoric şi al prognozelor financiare stabilite pe o perioadă îndelungată. V. şi prognoză. STRUCTURA CAPITALULUI, componenţa capitalului unei societăţi comerciale, care poate să cuprindă acţiuni ordinare şi alte feluri de acţiuni privilegiate, obligaţiuni, capital sub formă de împrumut pe termen lung. S.c. evidenţiază ponderea pe care o deţine fiecare categorie de capital în totalul capitalului folosit. S.c. este foarte importantă când se face opţiunea între capitalul propriu şi capitalul împrumutat. V. şi capital. STRUCTURA CONTRACTULUI, elementele esenţiale componente ale unui contract, cum sunt: a) capacitatea legală de exerciţiu a părţilor contractante; b) exprimarea liberă şi valabilă a consimţământului lor; c) obiectul determinat; d) o cauză licită. 358 STR STRUCTURA FINANŢELOR v. FINANŢE. STRUCTURA IMPOZITELOR, componenţa impozitelor unui stat, prezentată pe diferite tipuri de impozite directe (pe venit, pe profit, pe salarii, pe avere etc.) şi impozite indirecte, numite şi impozite pe cheltuieli (taxa pe valoarea adăugată, accize, taxe vamale etc.). In ţările mai puţin dezvoltate, s.i. este dependentă de impozitele indirecte, cu deosebire de taxa pe valoarea adăugată, accize, taxe vamale, întrucât aceste impozite sunt mai uşor de încasat, mai eficiente. O dată cu dezvoltarea economică a unei ţări cresc ponderea şi importanţa impozitelor directe (pe venit, pe profit etc.). STRUCTURA OBLIGAŢIEI, elementele componente principale ale unui raport juridic de obligaţie, cum sunt: a) părţile între care se încheie raportul juridic de obligaţie; b) conţinutul raportului juridic de obligaţie; c) obiectul raportului juridic de obligaţie. SUBASIGURARE, formă de asigurare care apare atunci când suma asigurată este stabilită sub valoarea de asigurare (valoarea bunului în momentul încheierii asigurării). în astfel de situaţii societatea de asigurări nu datorează, în caz de producere a riscului asigurat, decât maximum suma asigurată, dacă paguba este totală. în eventualitatea că paguba este parţială, despăgubirea de asigurare se stabileşte pe baza răspunderii proporţionale (v.). SUBCAPITALIZAT, situaţie în care un agent economic nu dispune de capital suficient încât să-şi poată achita creditorii, cu toate că el înregistrează profit. Subcapitalizarea îl determină pe agentul economic să recurgă la împrumuturi bancare. SUBEVALUARE DE ASIGURARE, operaţiuni prin care se determină o valoare inferioară valorii reale a bunului cuprins în asigurare. S. de a. are efecte negative, deoarece în caz de daună despăgubirea ce se acordă nu permite refacerea integrală a bunului avariat sau distrus. V. şi asigurare; evaluare în vederea asigiirării; sumă asigurată; supraevaluare de asigurare. SUBIECT AL IMPOZITULUI PE VENITUL ANUAL GLOBAL, persoană fizică rezidentă, contribuabil care poate fi: "persoană fizică română cu domiciliul în România, pentru veniturile obţinute atât din România, cât şi din străinătate; "persoană fizică română fară domiciliu în România, pentru veniturile obţinute din România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în anul calendaristic vizat; "persoană fizică străină, pentru veniturile obţinute din România prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă ce depăşeşte în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în anul calendaristic vizat. De asemenea, sunt contribuabili ai acestui impozit persoanele fizice române fără domiciliu în România, precum şi persoanele fizice străine, care realizează venituri din România în orice alte condiţii şi potrivit convenţiilor privind evitarea dublei impuneri. V. şi impozitul pe venitul anual global. SUBIECT IMPOZABIL, persoană juridică şi fizică obligată prin lege să plătească un impozit (v.). în multe cazuri, s. nu corespunde cu persoana care plăteşte şi suportă impozitul, ca urmare a faptului că se transmite o mare parte din sarcinile lor fiscale (nominale) asupra cetăţenilor prin intensificarea procesului de muncă, prin preţuri etc. V. şi plătitor de venituri bugetare; contribuabil. SUB-PARI , curs de schimb, pe piaţă, al acţiunilor şi valutelor, mai mic decât valoarea lor nominală şi, respectiv, decât paritatea acestora. SUB 359 SUBROGARE, înlocuire pe cale juridică a unei persoane cu alta în cadrul unui act sau raport juridic. SUBROGAREA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI ÎN DREPTURILE ASIGURATULUI, substituirea societăţii de asigurări în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării - în limitele indemnizaţiei de asigurare plătite la asigurările de bunuri şi de răspundere civilă - contra celor (terţi autori şi responsabilii pentru aceştia) răspunzători de producerea pagubei. S. urmăreşte menţinerea echilibrului financiar al societăţii de asigurări între cuantumul primelor încasate şi despăgubirile plătite, iar sub aspect social, obligarea celui care în mod ilegal a provocat o daună la repararea ei. După cum se constată, s. nu poate avea loc în cazul asigurărilor de persoane. Pentru ca s. să poată fi instituită, trebuie ca societatea de asigurări să fi plătit asiguratului indemnizaţia de asigurare (v.) cuvenită, iar asiguratul să se afle în exercitarea drepturilor sale faţă de terţii răspunzători de pagubă. S. poate opera de drept numai de la data plăţii despăgubirii de asigurare. Plata despăgubirii constituie baza şi măsura s. Societatea de asigurări nu poate avea nici un drept de s. până când nu a plătit despăgubirea de asigurare legală sau contractuală, probată cu actul de plată a despăgubirii. în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor asiguratului faţă de terţele persoane răspunzătoare de producerea pagubei, se menţionează că societatea de asigurări se poate subroga asiguratului în orice fază a procesului civil sau penal, ba chiar şi după pronunţarea hotărârilor definitive, când are dreptul să ceară ca hotărârea să se pună în executare în favoarea sa, desigur numai în limita despăgubirii plătite. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, s. societăţii de asigurări poate lua naştere de plin drept, nemaifiind necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. Pe calea s. societatea de asigurări dobândeşte dreptul asiguratului cu toate garanţiile şi accesoriile sale; ea beneficiază de orice mijloc de probă, precum şi de prezumpţiile legale pe care asiguratul le-ar putea folosi. De asemenea, în cazul s., termenul de prescripţie rămâne acelaşi pe care l-ar fi avut asiguratul. S.s. de a. în d.a. operează şi în cazurile în care răspunderea terţului este urmarea neexecutării unui contract de transport maritim, rutier, feroviar etc., când societatea de asigurări exercită împotriva cărăuşului acţiunea de despăgubire a expeditorului sau a destinatarului asigurat. Ca urmare a s., societatea de asigurări exercită dreptul de regres (v.). Prin instituirea s., asiguratul nu mai exercită vreo acţiune contra celor vinovaţi de daună, şi toate drepturile şi acţiunile sale împotriva acestora trec legal şi de plin drept asupra societăţii de asigurări. Terţele persoane răspunzătoare de daună - în cazul instituirii s. - nu mai au raporturi juridice cu asiguratul, ci cu societatea de asigurări care a devenit titularul creanţei, cu toate accesoriile şi garanţiile sale. Prin s., societatea de asigurări îl înlocuieşte pe asiguratul subrogat în toate drepturile sale. în cazul în care indemnizaţia de asigurare primită de la societatea de asigurări reprezintă doar o reparaţie parţială a prejudiciului, asiguratul are dreptul să pretindă diferenţa dintre valoarea integrală a prejudiciului suportat şi suma indemnizaţiei primite de la terţul autor al faptei ilicite. Repararea integrală dublă a prejudiciului, adică primirea indemnizaţiei de asigurare şi a despăgubirii de la terţul vinovat, nu este admisibilă, deoarece aceasta ar conduce la îmbogăţirea asiguratului fară justă cauză. SUBSCRIERE, acord pentru cumpărarea unei noi emisiuni de titluri de valoare (v.). în acord se specifică preţul de subscriere pentru acţionari înainte ca titlurile să fie oferite publicului. SUBSCRIERE DE ACŢIUNI, operaţiune publică efectuată în scopul depunerii de acţiuni în limita capitalului social al societăţii respective pe acţiuni. SUBSCRIPTOR, persoană fizică sau persoană juridică posesoare de capital, care cumpără (subscrie) titluri de valoare (v.). SUBSCRIPŢIE DE CAPITAL, constituirea capitalului social al unei societăţi comerciale, potrivit prospectului de emisiune (v.), prin sume vărsate de acţionari. 360 SUB SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ, formă, sistem de împrumut public de stat prin care guvernul stabileşte condiţiile împrumutului, după care se adresează publicului pentru a subscrie în condiţiile date. Dacă creditul public este zdruncinat, s.p. nu poate avea loc, deoarece nu se poate acoperi întreaga sumă prevăzută prin împrumut. S.p. prezintă avantajul că statul nu mai plăteşte comisioane bancherilor, ci suportă numai cheltuielile cu emisiunea, imprimatele, publicitatea şi subscrierile la împrumutul public respectiv. SUBSIDENŢA, risc ce poate fi preluat în asigurări şi reasigurări care apare atunci când o suprafaţă de pământ, de regulă o zonă mică, se scufundă. Cauzele cele mai frecvente ale s. sunt: exploziile subterane, mineritul, apele subterane, deteriorarea solului etc. S. poate crea probleme serioase atât pentru sol, cât şi pentru structurile din zonă, care pot fi avariate sau care se pot prăbuşi. V. şi risc; risc asigurabil. SUBVENŢIE 1. Formă de sprijin, de ajutor bănesc nerambursabil acordat de stat, de guvern, de o organizaţie sau chiar de persoane private unei persoane, instituţii, întreprinderi, ramuri economice etc. în vederea atenuării efectelor sociale ale modificărilor de structură. S. compensează diferenţa dintre preţul plătit de consumatori şi costurile la producători, ceea ce înseamnă că preţul bunului este mai mic decât costul acestuia. S. poate avea ca scop: a) transferul de la contribuabili la producătorii sau consumatorii unui bun, pentru a spori de exemplu veniturile agricultorilor; b) menţinerea preţurilor anumitor bunuri la niveluri reduse sau stabile, ca parte a politicii anti-inflaţioniste; c) influenţarea ofertei sau a cererii de bunuri şi servicii etc. 2. Sumă de bani pusă din bugetul statului la dispoziţia regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital de stat, a instituţiilor publice sau a persoanelor fizice, sub formă de ajutor cu titlu nerambursabil, pentru acoperirea cheltuielilor care depăşesc veniturile proprii sau pentru realizarea unei acţiuni precise. S. se acordă în mod excepţional acelor unităţi economice care nu-şi pot acoperi integral cheltuielile din venituri proprii în vederea asigurării şi dezvoltării bazei de aprovizionare cu materii prime şi pentru activităţi speciale, reglementate de actele normative, precum şi unor unităţi sau organisme internaţionale, ca obligaţii de cotizaţie ale statului. S. se cuprind şi se execută prin bugetul propriu al ministerului sau organului central de stat. S. se acordă din bugetul de stat unor instituţii publice care realizează venituri extrabugetare ori altor instituţii, asociaţii sau persoane juridice, altele decât cele de stat, se stabileşte prin lege şi se aprobă în fiecare an prin legile bugetare. V. şi metoda subvenţiilor de echilibrare. ♦ S. de export, formă a avantajului financiar acordat de către stat întreprinderilor producătoare şi exportatoare în vederea stimulării exporturilor de mărfuri şi executării de lucrări ori a prestării de servicii în străinătate. S. de e. se poate acorda fie sub forma unor sume de bani rambursabile, fie sub formă de reduceri şi scutiri de unele impozite, taxe sau alte avantaje. S. de e. se practică de regulă atunci când se urmăreşte pătrunderea cu anumite mărfuri pe diferite pieţe străine, ducerea luptei împotriva concurenţei etc. ❖ S. economică, finanţare nerambursabilă de către stat a unor întreprinderi, pentru creşterea rentabilităţii, încurajarea investiţiilor, stimularea exporturilor, protejarea unor ramuri ale economiei naţionale, reducerea costului vieţii. în fapt, s.e. constă în suportarea de către stat a unei părţi din costurile mijloacelor de producţie, a diferenţei sau a unei părţi din diferenţa dintre costurile de producţie, a diferenţei sau a unei părţi din diferenţa dintre costurile de producţie şi preţurile de desfacere a mărfurilor către populaţie. ❖ S. maritimă, formă de ajutor acordat de către state armatorilor privaţi în vederea stimulării construirii de nave modeme de pasageri, de mare viteză, dar posibil a fi transformate în nave auxiliare de război. SUBVENŢII DE CAPITAL, parte a politicii economico-financiare a statului prin care resurse din bugetul de stat şi din bugetele locale sunt puse la dispoziţia agenţilor economici, cu destinaţie specială pentru investiţii. SUBVENŢII DE EXPLOATARE, alocaţii ce se acordă de la bugetul de stat firmelor private, fară echivalent, în vederea stimulării producţiei, executărilor de lucrări şi prestărilor de servicii şi/sau pentru menţinerea preţurilor şi tarifelor. suc 361 SUBVENŢIONAREA DOBÂNZII, modalitate folosită de unele organisme faţă de debitorii care nu dispun de capacitatea de a suporta dobânzile ridicate practicate pe piaţă. Organismele respective, statul etc. suportă dobânda subvenţionată dintr-un fond special constituit, împrumutatul suportând numai diferenţa de dobândă. SUCCESIUNE, trecerea bunurilor unui cetăţean decedat asupra moştenitorilor lui. Dreptul de succesiune este prevăzut în Constituţie. ❖ S. depunerilor de economii la C.E.C., sume băneşti depuse la C.E.C., care trec, în caz de deces al depunătorului, asupra succesorilor săi. S.d. este scutită de taxa de timbru şi se face pe baza actului de deces al depunătorului, a libretului şi a actelor doveditoare ale calităţii de succesor. Dacă depunătorul, cât timp a fost în viaţă, a făcut depuneri cu clauză testamentară, persoanele prevăzute la această clauză sunt succesorii depunerilor. ❖ S. vacantă, s. rămasă fară moştenitori. S.v. poate fi determinată de următoarele cauze: "persoana decedată nu a avut moştenitori; "nu a lăsat legatari; "toţi moştenitorii au renunţat sau nu au acceptat succesiunea în termenul legal. S.v. revine statului, a cărui răspundere pentru pasiv este limitată la valoarea activului preluat. SUCURSALA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, organ teritorial al societăţii de asigurări, care funcţionează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, care organizează, îndrumă şi controlează înfăptuirea asigurărilor pe raza sa teritorială, se ocupă cu încasarea primelor de asigurare, cu constatarea şi evaluarea daunelor, cu stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate pe baza bugetului, ţine evidenţa statistică şi contabilă, încheie bilanţul contabil, întocmeşte dări de seamă asupra activităţii sale, ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea daunelor, se ocupă de perfecţionarea pregătirii profesionale a salariaţilor, popularizează asigurările şi rezolvă reclamaţiile şi sesizările relative la activitatea de asigurări. De asemenea, întocmeşte poliţele de asigurare şi rezolvă toate problemele ce privesc asigurările pe teritoriul său. V. şi Societatea „Asigurarea Românească - ASIROM S.A“. SUCURSALĂ BANCARĂ, unitate bancară operativă organizată pe baza gestiunii economico-financiare, care îşi desfăşoară activitatea în oraşele de reşedinţă ale judeţelor şi în municipiul Bucureşti, subordonată direct centralei băncii respective, cu sarcini operative şi relaţii nemijlocite cu unităţile de pe raza sa teritorială, cu atribuţii de coordonare, îndrumare şi control privind activitatea filialelor aflate în subordine. S.b. are următoarele atribuţii: ■organizează, coordonează şi răspunde de activitatea privind circulaţia bănească şi efectuarea plăţilor cu şi fară numerar, în care scop se preocupă de punerea şi retragerea banilor din circulaţie; "efectuează creditarea pe termen scurt; "urmăreşte şi analizează fenomenele şi tendinţele conjuncturale din sfera circulaţiei băneşti şi a creditului în vederea asigurării unei circulaţii băneşti sănătoase şi a folosirii raţionale şi eficiente a creditelor; "exercită şi răspunde de controlul asupra utilizării fondului de salarii şi asupra tuturor operaţiunilor cu şi fără numerar; ■examinează şi avizează cererile de credite prezentate de agenţii economici; "ia parte la elaborarea şi la urmărirea executării balanţei veniturilor şi cheltuielilor băneşti ale populaţiei; ■organizează şi răspunde de efectuarea operaţiunilor referitoare la executarea de casă a bugetului de stat; "controlează şi urmăreşte încasarea veniturilor statului, respectarea normelor juridice privind efectuarea cheltuielilor de la bugetul de stat pentru unităţile cu cont la bancă; "păstrează mijloacele băneşti ale unităţilor care au conturi deschise la bancă şi răspunde de efectuarea operaţiunilor de creditare, decontare, finanţare a investiţiilor din fondurile unităţilor; "efectuează operaţiuni de schimb valutar; "execută operaţiuni privind eliberările şi transferurile de valută în străinătate prin bancă; "asigură şi răspunde de efectuarea operaţiunilor cu metale şi pietre preţioase, exercitând controlul producţiei, circulaţiei şi prelucrării metalelor şi pietrelor preţioase; "întocmeşte şi execută bugetul, programul de investiţii şi reparaţii capitale pentru mijloacele fixe ale sucursalei şi ale unităţilor subordonate; "organizează şi exercită controlul financiar preventiv şi controlul bancar asupra îndeplinirii de către unităţile subordonate a programelor de producţie şi de circulaţie a mărfurilor, precum şi a bugetelor şi ia măsuri 362 SUL operative pentru întărirea ordinii şi disciplinei în domeniul circulaţiei băneşti, al creditelor, a disciplinei financiare etc.; "se preocupă şi răspunde de întocmirea şi de analiza bilanţului anual al sucursalei şi a dărilor de seamă periodice proprii şi ale unităţilor subordonate; ■urmăreşte şi răspunde de efectuarea operaţiunilor de mandat; "se ocupă de selecţionarea, pregătirea, perfecţionarea şi promovarea personalului din s. şi din unităţile subordonate; "exercită şi răspunde de îndrumarea şi de controlul unităţilor bancare subordonate, precum şi al unităţilor subordonate care efectuează operaţiuni de mandat. S.b. are următoarele servicii: "venituri de stat şi circulaţie bănească; "creditare; "contabilitate şi administrativ-gospodăresc; "tezaur şi casierie; "control. V. şi Banca Naţională a României. SULTĂ, sumă de bani reprezentând echivalentul valoric pe care copartajantul care a primit mai mult o datorează celui care a primit suprafaţa mai mică în lotul său de teren. Prin urmare, s. se întâlneşte în cazurile în care suprafeţele de teren cuvenite moştenitorilor nu se pot împărţi în suprafeţe (parcele) absolut egale, fiind situate în locuri diferite. în aceste cazuri, suprafaţa cotei ideale de teren a fiecărui copartajant se asigură pe calea compensării valorice, plătindu-se s. SUMĂ, rezultatul adunării mai multor numere având semnificaţia cantităţilor sau a valorilor de acelaşi fel. SUMĂ ALGEBRICĂ, rezultatul adunării mai multor numere cu semne diferite, plus (+) şi minus (-). SUMĂ ANUALĂ A AMORTISMENTULUI, cuantum bănesc ce trebuie recuperat anual prin includerea amortismentului în costuri pe toată durata normată de funcţionare a mijlocului fix. V. şi amortisment; amortisment anual; normă de amortizare. SUMĂ ASIGURATĂ 1. Partea considerabilă din valoarea de asigurare cu care asiguratul se asigură şi în limita căreia societatea de asigurări răspunde când survine cazul asigurat. 2. Nivelul maxim valoric (limita maximă) al despăgubirii de asigurare care poate să fie plătită asiguratului în caz de daună. 3. în asigurările de persoane, este suma convenită de părţile asigurării în limita prevederilor condiţiilor de asigurare, care urmează a fi plătită asiguratului sau beneficiarului asigurării, în funcţie de care se calculează prima de asigurare. S.a. poate fi egală sau mai mică decât valoarea reală a bunului asigurat, dar în nici un caz superioară valorii reale a bunului asigurat, ştiut fiind că asigurarea este astfel organizată încât să nu conducă la plata unor despăgubiri mai mari decât daunele efectiv suferite de asiguraţi. Pentru asigurările de bunuri prin efectul legii, s.a. se stabileşte pe baza normelor de asigurare (v.); la asigurările facultative de bunuri, s.a. se stabileşte la propunerea asiguratului, însă fară a depăşi valoarea reală a bunului la contractarea asigurării, iar pentru unele bunuri, s.a. se stabileşte de către societatea de asigurări. Pentru asigurările de răspundere civilă şi cele de persoane - pentru care nu există valoare de asigurare - s.a., în cazul asigurărilor prin efectul legii, este stabilită într-un cuantum precis determinat prin actele normative. în cazul asigurărilor facultative de răspundere civilă şi de persoane, s.a. se determină pe baza propunerii asiguratului şi în limitele prevederilor legale. S.a. ce se stabileşte prin lege pe unitate de obiect de asigurare (ha, m2, cap de animal etc.) se numeşte normă de asigurare. La majoritatea bunurilor, diferenţa dintre valoarea reală şi norma de asigurare se poate asigura facultativ. Suma totală asigurată se obţine înmulţindu-se norma de asigurare cu numărul unităţilor de asigurare pentru care s-a încheiat o asigurare. S.a. serveşte la calcularea primei de asigurare. S.a. se prevede în moneda naţională; pentru asigurările externe, s.a« se stabileşte în valută. Sumele asigurate în asigurările de persoane sunt scutite de impozite şi taxe. V. şi normă de asigurare; valoare asigurată; valoare agreată; valoarea de nou. SUM 363 SUMĂ ASIGURATĂ REDUSĂ, s. la care are dreptul asiguratul, în cadrul asigurării facultative mixte şi de viaţă, dacă a achitat primele de asigurare o anumită perioadă, iar societatea de asigurări şi-a constituit rezerva de prime. S.a.r. se plăteşte asiguratului la expirarea perioadei pentru care s-a încheiat asigurarea, iar mărimea ei este determinată de cuantumul rezervei de prime constituite până la încetarea plăţii primelor şi de perioada de timp în care asiguratul a achitat primele de asigurare. V. şi reactivarea asigurării; sumă asigurată. SUMĂ DE BANI NECESARĂ CIRCULAŢIEI, totalul valoric al semnelor băneşti care dă posibilitatea efectuării normale a schimbului de mărfuri, a prestărilor de servicii, a diferitelor plăţi etc. Această s. este determinată de legea obiectivă a circulaţiei banilor şi de legea vitezei de circulaţie a mijloacelor de plată. Potrivit cerinţelor acestor legi, pentru o anumită perioadă, s. de b.n.c. rezultă din totalizarea preţurilor mărfurilor şi serviciilor ce urmează să fie vândute şi încasate şi a plăţilor scadente, din care se scad suma preţurilor mărfurilor vândute pe credit şi plăţile pentru circulaţia mărfurilor care se compensează. S. de b.n.c. se poate determina cu ajutorul următoarei formule: (SPMS + SPS) - (SPMC + PC) JD —------------------------------------» VCB în care: SB = suma de bani necesară circulaţiei; SPMS = suma preţurilor mărfurilor şi serviciilor ce se vor realiza; SPS = suma plăţilor scadente; SPMC = suma preţurilor mărfurilor vândute pe credit; PC = plăţile pentru circulaţia mărfurilor care se compensează; VCB = viteza de circulaţie a banilor. Determinarea reală, fundamentată, a s. de b.n.c. constituie o condiţie şi, în acelaşi timp, un rezultat al unei economii sănătoase, armonioase şi bine echilibrate. S. de b.n.c. se determină în concordanţă cu obiectivele programului economic, fiind influenţată de următorii factori economici şi organizatorici: "mărimea veniturilor băneşti ale populaţiei; "cantitatea de mărfuri aflate pe piaţă şi a serviciilor prestate populaţiei; "nivelul preţurilor pentru mărfuri şi al tarifelor pentru servicii; "viteza de rotaţie şi cea de circulaţie a banilor; "frecvenţa şi regularitatea (ritmicitatea) încasării de către populaţie a veniturilor sale băneşti; "repartizarea justă a mărfurilor prin comerţ; "gradul de coincidenţă între încasările şi plăţile băneşti ale populaţiei; ■cuantumul şi durata staţionării numerarului în casieriile unităţilor economice, ale instituţiilor, ale unităţilor C.E.C., P.T.T.R.; "dezvoltarea reţelei C.E.C. şi calitatea muncii depuse de unităţile acestei instituţii în ce priveşte atragerea disponibilităţilor băneşti ale populaţiei; "cuantumul sumelor de bani în numerar aflate în casele de circulaţie ale unităţilor operative bancare etc. S. de b.n.c. cuprinde numerarul aflat la populaţie, în casele de circulaţie ale băncilor, soldurile de numerar existente în casele de bani ale unităţilor C.E.C., P.T.T.R., ale unităţilor economice, ale instituţiilor, ale organizaţiilor obşteşti etc. Determinarea s. de b.n.c. se face cu ajutorul balanţei veniturilor şi cheltuielilor băneşti ale populaţiei şi a masei monetare. V. şi putere de cumpărare a banilor; stabilitatea banilor. SUMĂ DEFALCATĂ, metodă de echilibrare a bugetelor locale care constă în defalcarea unei sume absolute, potrivit cerinţelor, din unele venituri ale bugetului de stat şi punerea lor la dispoziţia consiliilor judeţelor şi al municipiului Bucureşti. S.d. se stabilesc anual prin legea de adoptare a bugetului de stat. Propunerile de s.d. din unele venituri ale bugetului de stat se cuprind în proiectele de buget pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, care se prezintă Ministerului Finanţelor însoţite de situaţia unităţilor administraţiv-teritoriale componente la care se propun s.d., precum şi de note de fundamentare a necesităţii, oportunităţii şi eficienţei folosirii resurselor bugetare. V. şi echilibrare bugetară. 364 SUM SUMĂ DE MANDAT, mijloace băneşti primite de o instituţie bugetară de la alte instituţii sau organizaţii, pentru executarea operaţiunilor de mandat, realizarea anumitor însărcinări, ca de exemplu: aprovizionări cu diverse materiale, prestarea unor servicii etc. Această s. nu se poate cheltui decât în scopul pentru care a fost primită, iar decontarea ei se face obligatoriu în termenul fixat de unitatea care a dat mandatul, pe baza unui decont care trebuie să cuprindă cheltuielile efectuate, iar soldul rămas neconsumat se restituie. SUMĂ DE RĂSCUMPĂRARE, s. care se cuvine asiguratului, în cadrul asigurărilor facultative mixte de viaţă, după ce a trecut o anumită perioadă de timp în care a achitat primele de asigurare, iar societatea de asigurări şi-a constituit rezerva de prime. Solicitarea s. de r. presupune şi încetarea valabilităţii contractului de asigurare. Modul de calcul al s. de r. este influenţat de timpul cât s-au plătit primele de asigurare. Astfel, dacă primele de asigurare nu au fost plătite până la data solicitării răscumpărării, atunci s. de r. se calculează proporţional cu timpul cât s-au plătit primele. Când primele de asigurare au fost plătite pentru o perioadă care depăşeşte data răscumpărării, atunci asiguratul are dreptul la s. de r. calculată ca mai sus, plus primele plătite anticipat, din care societatea de asigurări scade cheltuielile de încasare. în cazul când la data răscumpărării contractul de asigurare este valabil pentru o sumă asigurată redusă (v.), atunci s. de r. se calculează pe baza formulei: S - SjT ş în care: ^arr Sr = suma de răscumpărare; Sn = suma de răscumpărare cuvenită dacă primele ar fi fost plătite până în momentul răscumpărării; Sar = suma asigurată redusă; Sarr = suma asigurată redusă cuvenită dacă primele ar fi fost plătite până în momentul răscumpărării. S. de r. reprezintă o parte din rezerva de prime, parte care creşte proporţional cu timpul cât s-au plătit primele. Societatea de asigurări nu poate acorda în orice situaţie integral rezerva de prime drept sumă de răscumpărare, deoarece aceasta ar face incert echilibrul financiar al asigurării. Solicitarea s. de r. de către unii asiguraţi conduce la creşterea, în stocul de asigurări rămas, a proporţiei asiguraţilor la care decesul se poate produce la expirarea perioadei pentru care s-a încheiat asigurarea. Drept urmare, societatea de asigurări trebuie să-şi constituie fondurile băneşti suplimentare necesare pentru acoperirea riscurilor agravate. în acest scop, societatea de asigurări reţine o parte din rezerva de prime a asiguraţilor care solicită plata s. de r. şi, implicit, încetarea contractului de asigurare. SUMĂ ÎN DEPOZIT, mijloace băneşti păstrate temporar de ordonatorii de credite în conturi deschise la unităţile bancare, care urmează să fie puse la dispoziţia beneficiarilor sau să fie înregistrate în funcţie de apartenenţa lor. Această s. poate să provină din virările efectuate de ordonatorii de credite din conturile bugetare la 31 decembrie reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti cuvenite pentru munca prestată, neachitate până la sfârşitul anului şi care urmează să fie plătite în anul următor. Unităţile bancare reportează pe anul următor soldurile disponibile existente la 31 decembrie în conturile de s. în d. SUMĂ MAXIMĂ DE ASIGURARE, nivelul valoric cel mai înalt al răspunderii societăţii de asigurări. S.m. de a. se stabileşte diferit, după cum este vorba despre bunuri sau persoane, în cazul asigurărilor facultative de bunuri, s.m. de a. poate fi cel mult egală cu valoarea bunului în momentul încheierii asigurării. La asigurările facultative de persoane, s.m. de a. este cea stabilită prin condiţiile care stau la baza încheierii asigurării respective. SUP 365 SUMĂ MEDIE ASIGURATĂ, indicator care se utilizează pentru aprecierea cantităţii şi calităţii activităţii desfăşurate de salariaţii care se ocupă de contractarea asigurărilor facultative de viaţă. S.m.a. se obţine prin raportarea sumelor asigurate la numărul contractelor de asigurare încheiate. Formula de calcul este următoarea: în care: Sa Sa Nc Se poate afirma că, în situaţia în care contractele de asigurări de viaţă sunt încheiate pentru sume medii asigurate mai mari, lucrătorii care se ocupă de contractări au desfăşurat o activitate de calitate superioară. S.m.a. se calculează atât pentru întregul stoc de asigurări existent la un moment dat, cât şi separat pentru asigurările contractate într-o anumită perioadă de timp. SUMĂ REZULTATĂ DIN LICHIDAREA MIJLOACELOR FIXE, resurse băneşti obţinute din valorificarea materialelor, pieselor, agregatelor etc. rezultate din lichidarea mijloacelor fixe şi rămase după compensarea cheltuielilor (demolarea, dezmembrarea) efectuate în acest scop. Toate cheltuielile ocazionate de lichidarea mijloacelor fixe se suportă de întreprindere, fiind acoperite pentru început din activele circulante care se recuperează cu ocazia valorificării materialelor, pieselor etc. rezultate din lichidarea mijloacelor fixe. Sumele obţinute care depăşesc reîntregirea activelor circulante constituie o sursă de finanţare a investiţiilor şi se depun la bancă în termen de 24 de ore. Dacă încasările din lichidarea mijloacelor fixe sunt mai mici decât cheltuielile efective făcute cu această operaţiune, partea de active circulante rămasă necompensată se are în vedere la finanţarea activelor circulante ale anului viitor. V. şi lichidarea mijloacelor fixe; surse de finanţare a investiţiilor. SUME DEFALCATE, părţi din unele venituri ale bugetului de stat, care se pun la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale în vederea echilibrării bugetelor acestora, în conformitate cu prevederile legii de adoptare a bugetului de stat din fiecare an. Din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, aprobate anual, o cotă de 25% se alocă bugetului propriu al judeţului, iar diferenţa se repartizează pe comune, oraşe şi municipii, de către consiliul judeţean, prin hotărâre, după consultarea primarilor şi cu asistenţa tehnică de specialitate a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat, în fUncţie de criteriile de repartizare aprobate. SUPERCONTRASTALII, penalizări pretinse de armator navlositorului, în cazurile când nava nu este încărcată sau descărcată în timpul de stalii (v.) şi contrastalii (v.). S. presupun plata din partea navlositorului a tuturor daunelor suferite de armator prin ţinerea (întârzierea) navei în port. SUPERDIVIDEND, profit realizat peste nivelul dividendului (v.) normal ce se cuvine unei acţiuni în perioadele de prosperitate a societăţilor pe acţiuni şi din care se atribuie de regulă şi părţile de fondator (v.). SUPLIMENTARE DE CREDITE BUGETARE, majorarea în cursul anului a unor credite bugetare prevăzute în bugetul de stat. Dacă în timpul anului se ivesc anumite cheltuieli noi, urgente, care n-au putut fi prevăzute iniţial şi care deci n-au fost aprobate prin bugetul de stat, ele se finanţează mai întâi pe calea virărilor de credite bugetare (v.) şi din economiile = suma medie asigurată ce revine la^un contract; = totalul sumelor asigurate; = numărul total al contractelor de asigurare încheiate. 366 SUP obţinute la alte cheltuieli. Dacă virările şi economiile realizate nu pot acoperi noile cheltuieli ivite în cursul anului, Ministerul Finanţelor întocmeşte planuri separate, suplimentare de cheltuieli, care se acoperă pe calea s. de c.b. din planurile de încasări realizate peste veniturile prevăzute, precum şi din rezerva de credite nerepartizate la începutul anului. în vederea executării cheltuielilor noi sau într-un cuantum mai mare decât prevederile trimestriale şi care nu pot fi acoperite prin virări de credite, unităţile economice şi instituţiile înaintează organelor Ministerului Finanţelor propuneri de planuri suplimentare de cheltuieli; ele pot fi întocmite numai în a doua parte a anului. SUPORTATORUL IMPOZITULUI , persoana care plăteşte efectiv şi definitiv impozitul, suportându-1, în ultimă analiză, din venitul sau din averea sa. S. poate să fie o persoană fizică sau una juridică. SUPRAACTIV, disponibil, sold care rămâne după plata creditorilor şi după restituirea aporturilor membrilor societăţii comerciale aflate în lichidare. S. se împarte între membrii asociaţi, proporţional cu valoarea aportului fiecărui asociat. SUPRACOTĂ, cotă suplimentară în care se calculează unele impozite. V. şi impozit suprapus. SUPRADIVIDEND, dividend suplimentar care se repartizează acţionarilor în urma obţinerii unor rezultate economico-financiare excepţionale de către societatea comercială. V. şi dividend. SUPRAEVALUARE, evaluarea unui bun mobil, imobil etc. la o valoare superioară valorii reale. SUPRAEVALUARE DE ASIGURARE, operaţiuni prin care se determină o valoare mai mare decât valoarea reală a bunului. S. nu este de natură să trezească interesul asiguratului pentru o cât mai bună conservare a bunurilor cuprinse în asigurare, deoarece în caz de daună despăgubirea se determină şi în funcţie de valoarea bunurilor asigurate. V. şi asigurare; evaluarea în vederea asigurării; sumă asigurată. SUPRAFAŢA TERENULUI, indicator natural cu ajutorul căruia, alături de alţi indicatori, se apreciază amplasamentul noului obiectiv de investiţie şi eficienţa economico-socială a acestuia. Mărimea suprafeţei de teren, calitatea şi locul unde este situat terenul trebuie studiate cu maximum de atenţie cu prilejul proiectării, avizării, aprobării şi executării lucrărilor de investiţii. Acest indicator se exprimă în hectare ce vor fi ocupate cu construcţii productive, sociale, auxiliare, administrative, cu depozite, drumuri, canale, conducte, spaţii plantate ş.a. La amplasarea noilor obiective este necesar să se ţină seama şi să se încadreze în schiţele şi în detaliile de sistematizare a localităţilor. în studiile de amplasament ce se efectuează trebuie să se urmărească utilizarea raţională, cu maximum de eficienţă, a terenurilor, să se aibă în vedere intercondiţionarea cu alte obiective economico-sociale existente, cooperarea cu ele, localizarea obiectivelor de producţie, repartizarea şi utilizarea eficientă a forţei de muncă. Cu ocazia aprobării noilor amplasamente, este necesar să se acorde maximum de atenţie folosirii unor suprafeţe cât mai mici pentru construcţii şi amplasamente industriale, utilizării integrale a terenurilor din incinta unităţilor, economisirii suprafeţelor de teren, prevenirii oricăror tendinţe de risipă, deoarece pământul reprezintă o avuţie naţională care trebuie folosită corespunzător intereselor dezvoltării economiei naţionale, ale întregii societăţi. V. şi taxă pentru folosirea terenurilor proprietate de stat; pământul. SUP 367 SUPRAFAŢĂ CONSTRUITA DESFĂŞURATĂ, suma totală a suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor unei clădiri, inclusiv a balcoanelor, logiilor şi a celor situate la subsol; în calcul nu se cuprind suprafeţele podurilor, nici cele ale treptelor şi teraselor neacoperite. S.c.d. se determină astfel: a) pe baza măsurătorilor efectuate pe conturul exterior al pereţilor; b) prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de transformare de 1,20 (numai pentru cazurile care nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior al pereţilor). Suprafaţa utilă se determină pe baza dimensiunilor interioare dintre pereţi. V. şi impozitul pe clădiri. SUPRA-PARI, curs de schimb pe piaţă al acţiunilor şi valutelor, mai mare ca valoarea nominală, respectiv decât paritatea lor. SUPRAPROFIT, partea de profit obţinută peste profitul normal de către agenţii economici care folosesc factori de producţie cu calităţi superioare şi care realizează produsele cu cheltuieli individuale mai mici faţă de ceilalţi producători. S. se obţine de regulă de către agenţii economici care au o poziţie de monopol în producţie sau pe piaţă, fapt ce le permite să vândă mărfurile la preţuri ridicate de monopol. V. şi profit. SUPRASOLVIRE, sumă plătită în plus faţă de creanţele bugetare debitate. SUPRATAXĂ, taxă suplimentară care se adaugă la unele taxe fixate anterior. S. se practică peste taxele vamale de unele ţări în operaţiunile de import (total sau parţial), pentru a limita importurile din cauza dificultăţilor balanţei de plăţi şi a altor greutăţi financiare. SUPRATAXE VAMALE DE IMPORT, taxe vamale de import majorate, cu caracter temporar, ce se stabilesc de Ministerul Finanţelor la propunerea motivată a Ministerului Comerţului în cazurile în care anumite importuri de mărfiiri pot prejudicia grav producţia internă a mărfurilor respective. S.v. de i. se aplică până la eliminarea influenţelor negative rezultate din importuri, avute în vedere la instituirea lor. Instituirea s.v. de i. se face la cererea temeinic fundamentată a ministerelor sau a agenţilor economici ori a asociaţiilor de agenţi economici interesate. SUPRAVEGHERE BANCARĂ, activitate şi atribuţie importantă exclusivă a Băncii Naţionale a României pentru autorizarea şi supravegherea tuturor unităţilor care operează ca societăţi bancare în România. în realizarea s.b., Banca Naţională a României acţionează în următoarele direcţii: "emite reglementări şi ia măsuri pentru asigurarea viabilităţii instituţiilor bancare; "controlează la faţa locului şi verifică registrele, conturile şi orice alte documente ale societăţilor bancare şi ale altor persoane juridice pentru a obţine actele pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea întocmai a atribuţiilor de s.b.; "acţionează ca împrumutător de ultimă instanţă pentru societăţile bancare aflate în dificultate de plată. Banca Naţională a României reglementează sistemul de plăţi, operând pe două direcţii principale: reglementarea şi supravegherea sistemului de plăţi şi operarea acestuia. De asemenea, Banca Naţională reglementează instrumentele şi tehnicile folosite în cadrul sistemului de plăţi, supraveghează desfăşurarea proceselor acestui sistem şi, în calitate de operator al acestuia, asigură efectuarea serviciilor de compensare şi de decontare între societăţile bancare. SUPRAVEGHERE ECONOMICO-FINANCIARĂ A UNITĂŢII ECONOMICE, regim economic şi financiar special care constă în analizarea cauzelor activităţii economico-financiare necorespunzătoare şi în stabilirea măsurilor eficace de redresare a activităţii economico-financiare, care sunt obligatorii pentru unitatea economică. Supravegherea activităţii economico-financiare se aplică unităţii economice care, deşi a beneficiat de credite pentru nevoi temporare şi de credite pentru refacerea capacităţii de plată, nu a reuşit să lichideze imobilizările de active circulante, nu realizează echilibrul dintre încasări şi plăţi, nu-şi redresează 368 SUP situaţia economico-financiară, are abateri grave de la normele de gospodărire a resurselor materiale, financiare şi umane existente la dispoziţia sa. Pe toată durata regimului special se instituie un consiliu de supraveghere economico-financiară care examinează cauzele activităţii defectuoase a întreprinderii şi stabileşte măsuri obligatorii pentru redresarea activităţii. Măsurile propuse se dezbat de către adunarea generală a salariaţilor şi trebuie să aibă ca efect mobilizarea întregului colectiv de muncă la îmbunătăţirea activităţii de producţie, la gospodărirea raţională a resurselor materiale şi financiare, la întărirea ordinii şi disciplinei, la realizarea la timp şi în cele mai bune condiţii a tuturor sarcinilor economice şi financiare. O dată cu instituirea regimului special de s.e.-f., banca reia creditarea curentă a unităţii în vederea desfăşurării activităţii sale în conformitate cu prevederile programului economic, ale contractelor şi ale comenzilor. în tot timpul cât se aplică s.e.-f. ministerul şi organele locale au obligaţia să ia măsurile corespunzătoare pentru îmbunătăţirea activităţii economico-financiare a unităţii economice, pentru dirijarea producţiei către produsele cu desfacere asigurată, pentru gospodărirea judicioasă a resurselor materiale, de muncă şi băneşti. Redresarea situaţiei economico-financiare şi reluarea normală a activităţii conduc la încetarea s.e.-f. V. şi credit pentru nevoi temporare; credit pentru refacerea capacităţii de plată. SUPRAVEGHERE PRUDENŢIALĂ BANCARĂ, măsuri, norme şi indicatori de prudenţă bancară, precum şi controlul respectării acestora, în vederea prevenirii şi lichidării riscurilor bancare, pentru realizarea stabilităţii sistemului bancar. V. şi principiile creditării bancare. SUPRAVEGHEREA ASIGURĂRILOR Şl REASIGURĂRILOR, complex de norme legislative, măsuri, indicatori de prudenţă, precum şi controlul în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor care să garanteze desfăşurarea normală a activităţii asigurătorilor, reasigurărilor, brokerilor etc. S.A. şi R. se realizează atât pe plan naţional, cât şi în practica internaţională pentru apărarea intereselor asiguraţilor, a reasiguraţilor, în care scop este necesară aplicarea întocmai a prevederilor legale în materia asigurărilor, menţinerea stabilităţii financiare şi prevenirea insolvabilităţii societăţilor de asigurări şi a celor de reasigurări. Fiecare asigurător este obligat să menţină cumulativ capitalul social vărsat sau, în cazul societăţilor mutuale, fondul de rezervă liberă vărsat, actualizate, fondul de asigurare, marja de solvabilitate. De asemenea, societăţile de asigurări sunt obligate să-şi constituie: rezerva de prime (v.); rezerva de daune (v.); rezerva de daune neavizate (v.); rezerva de catastrofă (v.); rezerva pentru riscuri neexpirate (v.); rezerva de egalizare (v.). în vederea realizării s.a. şi r. au fost înştiinţate şi funcţionează organisme de stat. V. şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. SUPRAVEGHEREA PRODUCŢIEI, IMPORTULUI Şl CIRCULAŢIEI UNOR PRODUSE ACCIZABILE, complex de măsuri care se aplică tuturor antrepozitarilor pentru producţia, importul şi circulaţia de alcool etilic nedenaturat, şi distilate. Pentru fiecare antrepozit fiscal de producţie de alcool etilic şi de distilate se desemnează reprezentanţi permanenţi ai autorităţii fiscale competente denumiţi supraveghetori fiscalei (v.) care trebuie să fie prezenţi pe tot parcursul desfăşurării procesului de producţie, respectiv cele trei schimburi şi în zilele de sărbători legale. Antrepozitarii autorizaţi (v.) pentru producţia de alcool etilic şi de distilate sunt obligaţi să întocmească şi să depună la autoritatea fiscală competentă, o dată cu cererea de autorizare, un program de lucru defalcat pe luni, care să prevadă cantitatea estimată a se obţine într-un an, în funcţie de capacitatea instalată. în vederea înregistrării corecte a întregii producţii de alcool etilic şi de distilate obţinute, fiecare antrepozit fiscal de producţie de alcool etilic şi de distilate trebuie să fie dotat obligatoriu de către antrepozitarul autorizat cu mijloace de măsurare (contoare) avizate de Biroul Român de Metrologie Legală, necesare pentru determinarea cantităţii de alcool etilic şi de distilate, precum şi cu mijloace de măsurare legale pentru determinarea concentraţiei alcoolice pentru fiecare sortiment de alcool etilic şi de distilate. Pentru producţia de alcool etilic, contoarele se amplasează la ieşirea din coloanele de distilate SUP 369 pentru alcoolul brut, la ieşirea din coloanele de rafinare pentru alcoolul etilic rafinat, la ieşirea din coloanele aferente alcoolului tehnic, astfel încât să fie contorizate toate cantităţile de alcool rezultate. Pentru producţia de distilate, contoarele se amplasează la ieşirea din coloanele de distilare sau, după caz, la ieşirea din instalaţiile de distilare. Este interzisă folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea contoarelor a unor canele sau robinete, prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate. Antrepozitarii autorizaţi pentru producţia de alcool şi de distilate sunt obligaţi să prezinte supraveghetorilor fiscali certificate de calibrare, eliberate de un laborator de metrologie agreat de Borul Român de Metrologie Legală pentru toate rezervoarele şi recipientele în care se depozitează alcoolul, distilatele şi materiile prime din care provin acestea, indiferent de natura lor. Pe întregul flux tehnologic de la ieşirea alcoolului brut, rafinat şi tehnic din coloanele de distilare, respectiv de rafinare, şi până la contoare, inclusiv la acestea, se aplică sigilii. în cazul antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de distilate, sigiliile se aplică la ieşirea distilatelor din coloanele de distilare sau din instalaţiile de distilare. Sigiliile se aplică şi pe toate elementele de asamblare-racordare ale aparatelor de măsură şi control, pe orice orificii şi robineţi existenţi pe întregul flux tehnologic continuu sau discontinuu. Sigiliile aparţin autorităţii fiscale competente, trebuie să fie înseriate şi să poarte obligatoriu însemnele acesteia. Operaţiunile de sigilare şi de desigilare se efectuează de către supraveghetorul fiscal desemnat, astfel încât să nu se deterioreze aparatele şi piesele componente. Amprentele sigiliilor aplicate trebuie să fie menţinute intacte. Sigilarea şi desigilarea se consemnează într-un proces-verbal. SUPRAVEGHEREA TEMPORARĂ DE CĂTRE BANCĂ A EFECTUĂRII PLĂŢILOR DE CĂTRE UNITĂŢILE ECONOMICE, măsură bancară de sistare, pe o anumită perioadă, a efectuării plăţilor de către unităţile economice care încalcă disciplina financiară, au imobilizări în stocuri supranormative şi nu întreprind măsurile stabilite pentru remedierea situaţiei lor economico-financiare. Unităţile economice sunt obligate să ia măsuri care să asigure echilibrul permanent între încasări şi plăţi. De aceea, ele trebuie să evite aprovizionările peste necesar, să realizeze producţia prevăzută şi livrările la termenele stipulate în contracte, să urmărească urgentarea încasării echivalentului valoric al mărfurilor livrate, al lucrărilor executate şi al serviciilor prestate. Instituirea măsurii de supraveghere temporară a executării plăţilor se comunică unităţii economice în cauză, aceasta trebuind să comunice băncii, într-un termen scurt, măsurile întreprinse pentru lichidarea stocurilor supranormative, reglementarea operaţiunilor de aprovizionare cu furnizorii, redistribuirea sau consumarea stocurilor care reprezintă imobilizări. Organele bancare analizează documentele care urmează să fie achitate din contul lor şi le reţin pe cele care privesc materialele la care unitatea economică respectivă are imobilizări. Când se constată că unitatea economică înregistrează în continuare imobilizări, documentele referitoare la asemenea plăţi se restituie unităţilor emitente. Neadmiterea la plată, mai ales din credite, se operează şi asupra dispoziţiilor de încasare care sunt însoţite de hotărâri arbitrale referitoare la aprovizionări asupra cărora s-a instituit supravegherea. Neadmiterea la plată nu se aplică asupra facturilor emise de întreprinderile de comerţ exterior privind aprovizionarea cu mărfuri din import. Suspendarea şi chiar desfiinţarea s.t a efectuării plăţilor au loc atunci când se constată de către unitatea bancară că întreprinderea şi-a redresat situaţia economică, a lichidat imobilizările, iar plăţile din contul său se pot face în mod normal. SUPRAVEGHETOR FISCAL, reprezentant permanent al direcţiei generale a finanţelor publice şi a controlului financiar de stat judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru fiecare agent economic producător de alcool. S.f. supraveghează intrările zilnice de materii prime, normele de consum, cantităţile de alcool realizate, calcularea, înregistrarea în contabilitate şi virarea accizelor datorate la bugetul de stat, vizează documentele de recepţie a materiilor prime de la persoane fizice, controlează păstrarea sigiliilor pe contoarele care măsoară cantitatea de alcool produsă. S.f. are obligaţia să verifice: "existenţa certificatelor de calibrare pentru 370 SUR rezervoarele şi recipientele de depozitare a alcoolului, a distilatelor şi a materiilor prime din care provin acestea;; "înregistrarea corectă a intrărilor de materii prime; "înscrierea corectă a alcoolului şi a distilatelor obţinute, în rapoartele zilnice de producţie şi în documentele de transfer-predare către antrepozite de prelucrare sau de depozitare de produse finite, în concordanţă cu înregistrările mijloacelor de măsurare; "concordanţa dintre normele de consum de materii prime, consumul energetic lunar şi producţia de alcool şi distilate obţinută; "realitatea stocurilor zilnice de alcool brut, rafinat, alcool denaturat, tehnic şi distilate înscrise în evidenţele operative ale antrepozitelor de depozitare de astfel de produse; "centralizatorul lunar al documentelor de transfer către antrepozitele de prelucrare a alcoolului şi a distilatelor; ■concordanţa dintre cantităţile de alcool şi de distilate eliberate din antrepozitul fiscal de producţie cu cele înscrise în documentele fiscale; "modul de calcul, de evidenţiere şi de virare a accizelor datorate pentru alcool şi distilate, precum şi pentru băuturile spirtoase realizate de către antrepozitarul autorizat de producţie, care îşi desfăşoară activitatea în sistem integrat; ■depunerea la termen, la organele fiscale teritoriale, a declaraţiilor privind obligaţiile de plată cu titlu de accize şi a decontului de accize, în conformitate cu prevederile legale; "orice alte documente şi operaţiuni care să conducă la determinarea exactă a obligaţiilor către bugetul statului. "înregistrarea corectă a operaţiunilor de import şi export, în situaţia în care antrepozitarul autorizat desfăşoară astfel de operaţiuni. De asemenea, s.f. au obligaţia să înregistreze într-un registru special toate cererile antrepozitarilor autorizaţi de producţie sau ale organelor de control privind sigilarea sau desigilarea instalaţiilor. Pentru certificarea realităţii tuturor operaţiunilor aferente producţiei de alcool, indiferent de natura acestuia, începând de la intrarea materiei prime până la livrarea alcoolului către secţiile de prelucrare sau către terţi, toate documentele întocmite este obligatoriu să poarte viza s.f. V. şi antrepozit fiscal; antrepozitar autorizat SURSA DE PLATĂ A IMPOZITULUI, mijlocul, resursa din care se plăteşte de fapt impozitul, ca de exemplu: profitul, salariul, venitul, încasările din vânzarea mărfurilor, din prestarea serviciilor, valoarea adăugată etc. în unele cazuri obiectul impozabil (v.) şi sursa impozitului se confundă, coincid; alteori însă acestea sunt fenomene separate. SURSE ATRASE, s. de finanţare din afara unităţii economice constituite ca elemente patrimoniale de pasiv, formate din credite bancare, datorii faţă de: furnizori, bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale etc. S.a. sunt ordonate după gradul lor de exigibilitate în felul următor: a) obligaţii sau datorii pe termen scurt (până la un an); b) obligaţii sau datorii pe termen mediu şi lung (care au scadenţă de peste un an). SURSE DE FINANŢARE A INSTITUŢIILOR PUBLICE, izvoare de finanţare a instituţiilor publice. Aceste izvoare sunt: "bugetul de stat sau, după caz, bugetele locale, în funcţie de subordonarea lor; "veniturile extrabugetare; "subvenţiile ce se acordă de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcţie de subordonarea lor; "integral din veniturile extrabugetare; "veniturile extrabugetare cu destinaţie specială pentru anumite cheltuieli stabilite de lege să se finanţeze din aceste venituri. V. şi mijloace extrabugetare. SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, izvoare de provenienţă a mijloacelor băneşti necesare efectuării cheltuielilor privind construirea, reconstruirea, lărgirea, achiziţionarea, montarea şi modernizarea mijloacelor fixe din sfera productivă şi neproductivă. Capacitatea s. de f. a i. este determinată de nivelul de dezvoltare economică, de mărimea produsului naţional brut, precum şi de proporţiile dintre fondul de dezvoltare şi fondul de consum. Realizarea unei investiţii necesită asigurarea resurselor financiare şi alegerea surselor de finanţare care să realizeze un cost cât mai mic. Constituirea şi folosirea capitalului în obiective prioritare de investiţii reprezintă o problemă fundamentală. S. de f. a i. companiilor naţionale, regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat sunt în principal următoarele: ■resurse proprii; "resurse împrumutate; "resurse de la bugetul statului sau, după caz, de la un SUR 371 buget local; "alte resurse. în categoria resurselor proprii, care formează fondul de dezvoltare, se cuprind: "o parte din profitul obţinut; "fondul de amortizare; "sume rezultate din lichidarea şi vânzarea unor mijloace fixe; "alte resurse proprii. în procesul de finanţare a investiţiilor, agenţii economici trebuie să-şi mobilizeze mai întâi resursele proprii în cadrul autofinanţării şi numai după aceea să apeleze la resurse externe, pentru a nu se îndatora cu prea mult şi cu scopul realizării investiţiilor cu un cost cât mai mic. Resursele proprii se folosesc în următoarea ordine: "mobilizarea resurselor interne; "disponibilul în cont la începutul anului; "sumele obţinute din valorificarea materialelor prin dezmembrarea mijloacelor fixe scoase din funcţiune; ■sumele realizate din vânzarea mijloacelor fixe; "amortismentul mijloacelor fixe; "alte surse proprii; "o parte din profit. Mobilizarea resurselor interne constă în descoperirea, mobilizarea şi folosirea în circuitul economic a tuturor mijloacelor constituite anterior din fondurile de investiţii şi care se află la beneficiarii de investiţii. Această mobilizare constă în folosirea, în anul curent, a materialelor, a prefabricatelor etc. achiziţionate în perioadele anterioare din fondurile de investiţii pentru lucrările executate în regie; de asemenea, în încasarea debitelor provenite din lucrările de investiţii aflate în curs de executare. Mobilizarea resurselor interne prezintă o importanţă deosebită, deoarece duce la micşorarea corespunzătoare a celorlalte resurse de finanţare a investiţiilor. Resursele împrumutate cuprind creditele bancare pe termen mediu şi lung, care deţin un loc important în acoperirea financiară a investiţiilor. Banca analizează cererea şi documentaţia de credit şi, în caz favorabil, negociază cu agenţii economici: ■cuantumul creditului; "durata de acordare; "termenul de rambursare; "nivelul ratelor, care pot fi anuale, trimestriale şi lunare; "perioada de graţie; "dobânda curentă şi cea majorată; ■modalităţile de acordare (integral la o anumită dată sau eşalonat) etc. Banca încheie apoi contractul de credite. De asemenea, în cadrul resurselor împrumutate se află şi emiterea de obligaţiuni (v.). Resursele bugetare se pun la dispoziţia agenţilor economici cu capital de stat numai după folosirea mai întâi a resurselor precedente. Investiţiile agenţilor economici cu capital de stat nou înfiinţaţi se finanţează integral de la bugetul statului sau, după caz, dintr-un buget local. în categoria „alte surse“ se pot cuprinde: "sponsorizări; "donaţii; "credite externe etc. S. de f. a i. agenţilor economici cu capital privat sunt în principiu aceleaşi, cu precizarea că foarte rar pot interveni alocaţii bugetare. V. şi investiţie. SURSE DE FINANŢARE A SOCIETĂŢII COMERCIALE, izvoare de formare a resurselor societăţii comerciale, şi anume: a) surse proprii, cum sunt: autofinanţarea, emisiunea de acţiuni, încorporarea de rezerve, amortismentul, convertirea creanţelor, fuziunea, absorbţia; b) surse îndatorate, respectiv contractarea de împrumuturi bancare (pe termen scurt, mediu şi lung) şi emisiunea de obligaţiuni; c) surse atrase, ce se obţin prin amânarea diferitelor plăţi, care au caracteristica unor împrumuturi pe termen scurt fară dobândă sau cu o dobândă modică sub forma penalizărilor aplicate de furnizor pentru întârziere. Societatea comercială poate opta pentru sursele de finanţare care implică cele mai mici costuri. SURSE DE FORMARE A ACTIVELOR CIRCULANTE, izvoare de constituire a activelor circulante necesare desfăşurării activităţii unităţilor economice. Activele circulante ale unităţilor economice cu capital de stat se constituie din fondul de dezvoltare, resurse atrase şi credite bancare. Unităţile economice de stat nou înfiinţate sunt înzestrate cu active circulante proprii - în limita normativului - din fondul constituit în bugetul de stat, respectiv în bugetele locale, în funcţie de importanţa şi de subordonarea întreprinderii în cauză. înzestrarea cu active circulante proprii se face de către ministere sau alte organe centrale din bugetul de stat sau din bugetele locale, după caz, cu avizul prealabil al Ministerului Finanţelor, respectiv al administraţiilor financiare. în anii următori anului înfiinţării, creşterile anuale de active circulante ale unităţilor economice cu capital de stat se finanţează din următoarele surse: pasivele stabile (v.), în măsura în care au crescut; alte resurse asimilate celor proprii; resursele proprii; fondul de dezvoltare şi alte resurse proprii; alocaţii de la bugetul de stat şi creditele bancare pe termen scurt. La finanţarea activelor circulante se iau în calcul şi celelalte resurse atrase care se prevăd 372 SUR să existe la finele anului şi care se stabilesc în funcţie de existenţa cu caracter permanent a unor datorii faţă de terţi în perioadele precedente, din care se exclud datoriile de natura plăţilor restante. Sursele actuale de formare a activelor circulante prezintă următoarele avantaje: ■sunt îndeajuns de suple, permiţând constituirea activelor circulante cu promptitudine şi în concordanţă cu cerinţele activităţii unităţilor economice; "stimulează folosirea eficientă a activelor circulante şi accelerarea vitezei lor de rotaţie; "creează interesul unităţilor economice şi al personalului pentru identificarea, mobilizarea şi folosirea tuturor rezervelor interne etc. V. şi fondul de dezvoltare economică al întreprinderilor cu capital de stat. SURSE PROPRII, componente patrimoniale de pasiv formate din capitalul social. V. şi capital social. SURSE STRĂINE ATRASE, surse de finanţare străine atrase reprezentând elemente patrimoniale de pasiv, constituite din credite bancare, datorii faţă de furnizori, datorii faţă de bugetul de stat etc. Datoriile pot fi pe termen scurt, mediu sau lung. SURSELE PLĂŢII IMPOZITULUI, mijloacele subiectului impozabil din care acesta plăteşte de fapt impozitul, ca de exemplu: încasările din vânzarea mărfurilor sau din prestarea de servicii, venitul etc. în unele cazuri sursa şi obiectul impunerii se confundă, coincid, alteori însă acestea sunt două fenomene separate. De exemplu, în cazul impozitului pe veniturile populaţiei din surse agricole etc. obiectul şi sursa de plată a impozitului coincid, plata impozitului determinând diminuarea corespunzătoare a venitului. Există însă cazuri în care între obiectul impozabil şi s.p.i. trebuie făcută o distincţie netă: de exemplu, la impozitul pe clădiri obiectul impozabil îl constituie clădirile (valoarea locativă a acestora), procesul economic de utilizare a clădirilor, iar sursa de plată a impozitului pe clădiri o constituie alte venituri realizate de proprietarii clădirilor. în mod obişnuit, legea precizează numai obiectul impozabil, sursa de plată a impozitului subînţelegându-se. V. şi obiectul impunerii. SURVEILLANCE (engl), oficii de control al mărfurilor în străinătate, care au dreptul să emită documente prin care să ateste gradul de avarie a mărfurilor asigurate. Documentele emise de oficiile de control al mărfurilor pot lua locul certificatelor de avarie, atunci când acestea din urmă - din motive întemeiate - n-au putut fi întocmite de comisarii de avarie. Prin urmare, aceste documente pot fi luate în considerare de societatea de asigurări pentru stabilirea despăgubirii de asigurare. V. şi certificat de avarie; comisar de avarie. SUSPENDAREA EXECUTĂRII CONTRACTELOR, sistarea temporară a executării obligaţiilor stabilite prin contracte şi reluarea executării lor după o anumită perioadă de timp. Cauzele s.e.c. pot fi: "anumite prevederi legale; "înţelegerile dintre părţile contractuale la semnarea contractului sau printr-un acord de voinţă survenit ulterior; "cauze de forţă majoră etc. SUSPENDAREA EXECUTĂRII ACTULUI ADMINISTRATIV FISCAL, întreruperea temporară a executării actului administrativ fiscal. în materie fiscală introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la soluţionarea contestaţiei, la cererea temeinic motivată a contestatorului. Dacă se suspendă executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se suspendă executarea deciziei de impunere ulterioare. Organele de soluţionare pot dispune instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal competent. V. şi contestaţie împotriva actului administrativ fiscal; decizie privind soluţionarea contestaţiei fiscale. sus 373 SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE, întrerupere temporară, sistarea executării silite în următoarele situaţii: a) când suspendarea as fost dispusă de instanţa judecătorească competentă sau de creditor; b) la data comunicării înlesnirii de plată; c) pe baza cererii debitorului din care rezultă că datoria se va plăti din veniturile produse de bunul în cauză în următoarele 6 luni; d) în alte cazuri. Dacă popririle înfiinţate de organul de executare silită generează imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, suspendarea temporară, totală sau parţială a executării silite prin poprirea conturilor bancare. O dată cu cererea de suspendare, debitorul indică bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării sau alte garanţii prevăzute de lege. V. şi executare silită; organele de executare silită; întreruperea executării silite; încetarea executării silite. SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE A BUNURILOR IMOBILE, sistarea temporară a executării silite a bunurilor imobile. După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni. Executarea silită începută asupra bunului imobil se suspendă de la data aprobării cererii debitorului. Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni. Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea se sustrage de la executarea silită sau îşi provoacă insolvabilitatea se aplică răspunderea solidară a administratorilor, acţionariatului, asociaţiilor şi a altor persoane care au provocat insolvabilitatea. V. şi executarea silită a bunurilor imobile. SUSPENDAREA PLĂŢII INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ, sistarea, întreruperea temporară a plăţii indemnizaţiei de şomaj în următoarele cazuri: "la data la care nu se îndeplinesc obligaţiile prevăzute de lege; "în perioada îndeplinirii obligaţiilor militare; "la data încadrării în muncă, cu contract individual de muncă pe o perioadă determinată mai mică de 12 luni; Bla data plecării din ţară pe o perioadă mai mică de trei luni, la cererea persoanei; "pe perioada în care este arestat preventiv sau pentru executarea unei pedepse privative de libertate de până la 12 luni; "la data pensionării pentru invaliditate; "pe perioada acordării indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, a indemnizaţiei de maternitate şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv de trei ani în cazul copilului cu handicap; "pe perioada incapacităţii temporare de muncă mai mare de trei zile datorită accidentelor survenite în perioada cursurilor de calificare, recalificare, perfecţionare sau a altor forme de pregătire profesională, în timpul şi din cauza practicii profesionale; "pe perioada acordării plăţilor compensatorii. Repunerea în plată după suspendare se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice de la data suspendării; pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi pentru persoanele care au efectuat stagiul militar repunerea în plată se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării situaţiei care a condus la suspendare. Perioada de suspendare face parte din perioada de acordare a indemnizaţiei. V. şi indemnizaţia de şomaj; şomaj; şomer. SUSPENDAREA PLĂŢII INDEMNIZAŢIILOR Şl AJUTOARELOR DE ASIGURĂRI SOCIALE, sistarea temporară a plăţii indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale pe perioada în care beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti, respectiv din dreptul de a fi tutore, sau copilul este abandonat ori internat într-o instituţie de ocrotire. Reluarea în plată a indemnizaţiei suspendate se face la cerere, începând cu ziua următoare celei în care a încetat cauza suspendării. V. şi calculul şi plata indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale; încetarea plăţii indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale. 374 SUS SUSPENDAREA PLĂŢII PENSIEI, sistare parţială sau totală a plăţii pensiei, pe o perioadă definită sau nedefinită, când nu mai sunt îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea ei. în ceea ce priveşte pensia de urmaş, se prevede că aceasta se suspendă pe perioada cât pensionarul urmaş este încadrat în muncă, cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau determinată, însă cu caracter permanent, sau dobândeşte dintr-o activitate permanentă ca liber-profesionist sau mic meseriaş cu atelier propriu venituri brute lunare mai mari decât jumătate din salariul mediu pe economie. Realizarea unor venituri din gospodăria agricolă proprie nu conduce la s.p.p. S.p.p. are loc şi când: copilul urmaş a îndeplinit vârsta de 16 ani şi nu-şi mai continuă studiile sau a depăşit vârsta de 26 de ani; beneficiarul unei pensii anticipate (v.) sau al unei pensii anticipate parţiale (v.) realizează venituri din diferite activităţi; beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la revizuirea medicală periodică din motive imputabile pensionarului. S.p.p. are loc începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală sau în care nu se respectă programul individual de recuperare a capacităţii de muncă; soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, se recăsătoreşte; pensionarul îşi stabileşte domiciliul în altă ţară cu care România a încheiat convenţie de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că pensia se plăteşte de către celălalt stat. S.p.p. are loc şi pe timpul cât pensionarul execută o pedeapsă privativă de libertate. Prin urmare, în cazul unor pedepse pecuniare, al suspendării executării pedepsei, precum şi în timpul deţinerii preventive nu operează s.p.p. Când are loc executarea pedepsei privative de libertate pe baza unei hotărâri rămase definitive, instanţa judecătorească competentă să pună în executare hotărârea rămasă definitivă are obligaţia să o comunice în scris casei teritoriale de pensii, în termen de 15 zile de la privarea de libertate a pensionarului sau a beneficiarului de ajutor social. în baza comunicării primite, oficiul de asigurări sociale şi pensii emite decizia de suspendare a plăţii pensiei sau ajutorului social. După ce pedeapsa a fost executată, în caz de amnistie sau graţiere, încetează s.p.p. în aceste cazuri, plata pensiei se reia începând cu luna următoare celei în care pensionarul a fost eliberat. Dacă hotărârea de condamnare este desfiinţată, şi persoana în cauză a fost achitată, pensia se plăteşte pe toată perioada cât a fost suspendată, dar fară ca această plată să se efectueze pe o perioadă mai mare de 12 luni. Pe timpul cât un pensionar de invaliditate de gradul I este internat în unităţi de asistenţă socială, pensia se suspendă cu suma ce reprezintă îngrijirea în aceste unităţi. De asemenea, pe acest timp se suspendă şi indemnizaţia de supraveghere şi îngrijire a invalizilor de gradul I. S.p.p. operează începând cu luna următoare celei în care a intervenit cauza care a determinat suspendarea. Dacă pensionarul condamnat a executat pedeapsa, a fost graţiat sau amnistiat, pensia i se plăteşte din prima zi a lunii următoare eliberării. Pensia se suspendă şi în cazurile în care pensionarii invalizi cu invaliditate revizuibilă nu se prezintă la termenele stabilite la comisiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, fară a avea motive temeinice şi fară să trimită înştiinţarea corespunzătoare, din care să rezulte motivele neprezentării. Legislaţia pensiilor prevede că s.p.p. operează în toate cazurile începând cu luna următoare celei în care a survenit cauza suspendării. Se suspendă plata pensiei pensionarilor militari rechemaţi în rândul cadrelor permanente. Cadrele militare rechemate în activitate, care au şi calitatea de pensionari, pot opta, pe perioada cât se găsesc în activitate, pentru pensia avută şi diferenţa de salariu până la nivelul salariului lunar, corespunzător funcţiilor pe care le îndeplinesc. Aceste prevederi se aplică din ziua în care militarii s-au prezentat la unitatea în care au fost încadraţi. Pentru timpul servit după rechemare în rândul cadrelor permanente, la pensia avută se adaugă suma corespunzătoare acestei perioade ce rezultă din aplicarea procentelor de pensie. S.p.p. are loc de regulă pe baza deciziei emise în acest scop de către casele teritoriale de pensii. Cauzele de suspendare a plăţii pensiilor de asigurări sociale de stat produc aceleaşi efecte şi pentru suspendarea pensiei suplimentare. încetarea cauzelor care au determinat suspendarea pensiei are ca efect reluarea plăţii acestora, cu începere din prima zi a lunii următoare celei în care a încetat cauza suspendării. Reluarea în plată a pensiilor suspendate se face la cerere, începând cu luna următoare celei în care a încetat cauza suspendării, dacă cererea se depune în termen de 30 de zile de la data încetării cauzei suspendării. Dacă cererea de reluare a plăţii se SWA 375 depune după expirarea termenului de 30 de zile, plata se face începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea. Reluarea în plată a pensiei de urmaş suspendate ca urmare a necontinuării studiilor până la vârsta de 26 de ani, sau în cazul ivirii unei invalidităţi până la vârsta de 16 ani, respectiv 26 de ani, se face de la data începerii anului de învăţământ sau de la data emiterii deciziei medicale de încadrare într-un grad de invaliditate. SUSPENDAREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE amânarea îndeplinirii termenului de prescripţie cu un timp egal cu durata unor împrejurări care au survenit pe parcurs şi care reprezintă un obstacol material, juridic sau moral pentru titularul de drept în exercitarea de către acesta a dreptului său la acţiune. S.p.e. are ca efect încetarea temporară a curgerii prescripţiei, care îşi va continua cursul după dispariţia împrejurării care a oprit-o, luându-se în calcul şi timpul expirat anterior împrejurării respective. Din calculul termenului de prescripţie se exclude timpul cât a durat suspendarea ei. SUSPENDAREA TERMENULUI DE PRESCRIPŢIE, întreruperea, amânarea, oprirea temporară a termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie se suspendă: a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului dreptului la acţiune; b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent; c) pe perioada valabilităţii înlesnirilor legal acordate; d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită; e) în alte cazuri prevăzute de legislaţie. V. şi prescripţia dreptului de a cere executarea; întreruperea termenului de prescripţie. SUVERANITATE FISCALĂ, dreptul exclusiv al statului (Parlamentului) de a legifera şi încasa impozite şi taxe de pe spaţiul ţării (terestru, aerian şi maritim), precum şi pentru veniturile (averea) cetăţenilor săi realizate (situată) în alte ţări. Uneori şi într-o anumită măsură, acest drept se realizează şi de către guvernul ţării. SWAP (engl.) (schimb, troc,, tranzacţie de valori) 1. Tranzacţie în care un titlu de valoare, având o anumită valoare, se vinde unui cumpărător în schimbul achiziţionării de la acesta a unui titlu de valoare cu aceeaşi valoare, cu scopul îmbunătăţirii calităţii titlurilor deţinute de cele două părţi ori în anticiparea modificărilor de randament. 2. Operaţiune valutară complexă de creditare la valori echivalente, în valute diferite şi pe anumite perioade, realizată între două sau mai multe bănci sau între acestea şi Banca Reglementelor Internaţionale (v.). La scadenţele stabilite, creditele se restituie în valutele respective, pe baza cursului stabilit în momentul creditării. 3. Cumpărarea/vânzarea pe piaţa schimburilor valutare a unei valute pe piaţa spot, însoţită de achiziţia/vânzarea aceleiaşi cantităţi de valută pe piaţa forward (v.). 4. Schimbul de monede naţionale care se realizează între băncile centrale în vederea sporirii rezervelor oficiale de devize, a echilibrării temporare a balanţelor de plăţi, ca şi cu scopul finanţării intervenţiilor pe pieţele valutare. S. urmăreşte asigurarea împotriva pierderilor ce ar rezulta din modificarea cursurilor valutare ori obţinerea de profit din diferenţele de curs. 5. Deschiderea de către o bancă centrală dintr-o ţară a unei linii de credit în monedă proprie şi deschiderea de către o altă bancă centrală (din altă ţară) a unei linii de credit echivalente, în moneda sa proprie. SWAP DE DOBÂNZI, înţelegere, aranjament între doi debitori, beneficiari ai unor împrumuturi contractate anterior, perfectat prin mijlocirea unei instituţii financiare, prin care fiecare debitor preia obligaţiile de plată ale celuilalt, referitoare la dobânzi, plata ratelor scadente rămânând însă în sarcina debitorului originar. SWAP VALUTAR, contractarea concomitentă, pe piaţa valutară, a două operaţiuni corelate între ele, bazate pe aceeaşi sumă de bani. S.v. înseamnă cumpărarea curentă şi vânzarea la termen sau vânzarea şi cumpărarea la termene diferite. 376 SWI SWING (engl.), modalitate de creditare, linie de credit convenită între două ţări participante la un acord de clearing. Linia de credit respectivă serveşte la efectuarea plăţilor către fiimizori în situaţiile în care încasările de la cumpărători nu sunt suficiente din cauza decalajului valoric sau în timp dintre prestaţiile reciproce ale celor două ţări semnatare. SWITCH (engl.), operaţiune de comerţ exterior, variantă a operaţiunilor de contrapartidă/compensaţie care are în vedere un acord de plăţi şi se bazează pe funcţionarea unui cont de clearing ce face posibilă echilibrarea schimburilor reciproce. în cadrul operaţiunilor de s. participă cel puţin trei parteneri. De pildă, un agent economic primeşte ca plată pentru exporturile sale mărfuri în contrapartidă pe care nu le poate valorifica. Ca urmare, vinde mărfurile respective unui agent economic specializat în operaţiuni de s., însă cu o importantă reducere de preţ. La rândul său, acesta din urmă caută un cumpărător. în cazul în care cumpărătorul nu poate plăti mărfurile respective cu valută convertibilă, vânzătorul poate folosi varianta plăţii cu mărfuri produse în ţara cumpărătorului. Dacă mărfurile primite ca plată nu pot fi nici ele comercializate pe valută într-o ţară cu excedente de plăţi în mijloace de plată exprimate în valută convertibilă, firma specializată repetă mai multe tranzacţii până când mărfurile primite în schimb se vor putea valorifica în valută convertibilă. La fiecare tranzacţie, firma specializată oferă cumpărătorului o parte din diferenţa favorabilă obţinută de la vânzătorul mărfurilor în contrapartidă. La sfârşitul operaţiunilor se face diferenţa între ultima plată în valută convertibilă şi preţul de achiziţie, iar ceea ce rezultă constituie maija de profit ce se cuvine firmei specializate în operaţiunile de s. „ŞARPELE VALUTAR11 VEST-EUROPEAN, denumire convenţională atribuită înţelegerii intervenite în aprilie 1972 între unele ţări vest-europene, cu scopul înfăptuirii unei anumite discipline în ceea ce priveşte raporturile valorice dintre valutele lor. „Ş. v.“ v.-e. a fost conceput ca o măsură împotriva dezordinii valutare din Occident şi ca o cale de înfăptuire a Uniunii Economice şi Monetare a Pieţei Comune. La semnarea acestei convenţii au participat Belgia, Danemarca, Luxemburg, R. F. Germania, Franţa, Olanda, Italia, Irlanda, Norvegia, Marea Britanie şi Suedia. Pe parcurs s-au retras din convenţie Italia, Franţa, Irlanda şi Marea Britanie. Prin convenţie statele semnatare s-au angajat să nu permită între ele fluctuaţii ale cursurilor valutare decât până la maximum 2,25%. Cursurile valutelor acestor ţări flotează însă liber, fară nici un fel de limită faţă de valutele celorlalte ţări din Comunitatea Economică Europeană, ale ţărilor vest-europene care nu erau membre ale Pieţei Comune, dar în special faţă de dolarul S.U A. în vederea menţinerii cursurilor valutare ale ţărilor din „şarpe“ în limitele stabilite în acord, s-a prevăzut ca băncile centrale din ţările semnatare să intervină pe piaţa valutară pentru a restabili echilibrul dintre cerere şi ofertă în cazurile în care cursurile valutare au tendinţa să depăşească limita stabilită. De exemplu, dacă o valută ar fi prea mult solicitată şi, în consecinţă, cursul ei ar avea tendinţa să depăşească limita stabilită, banca centrală are obligaţia să pună în vânzare o parte din rezervele sale sau să contracteze împrumuturi în valuta respectivă, până la normalizarea cursului valutar. în situaţia inversă, când o valută din „şarpe" ar fi oferită pe piaţă în cantităţi mari spre a fi speculată „â la baisse", şi cursul ei ar avea tendinţa să scadă sub limita stabilită, aceeaşi bancă centrală are obligaţia să cumpere valuta respectivă până când se restabileşte echilibrul dintre cerere şi ofertă. Practic însă, criza economică, financiară şi valutară s-a manifestat atât de puternic încât intervenţia pe piaţă a băncilor centrale s-a dovedit ineficientă, ceea ce a determinat ieşirea unor ţări din „şarpe", care acum este puternic zguduit de criză. Prin constituirea „ş. v.“ v.-e. s-a urmărit înfiinţarea unui nou centru valutar care să îl concureze pe cel din S.U.A. - Fondul Monetar Internaţional - proclamând stabilitatea, echilibrul şi echitatea. Viaţa arată însă că problemele valutare internaţionale nu pot fi soluţionate prin crearea de blocuri, prin regionalism, ci prin universalitate în reglementarea raporturilor valutare. ŞEDINŢĂ DE BURSĂ, timpul în care se efectuează tranzacţiile cu titluri financiare în cadrul bursei de valori. Ş. de b. se stabileşte şi se desfăşoară prin regulamentul bursei. ŞOMAJ, (fr. chomage) latură, stare negativă a economiei naţionale, concretizată printr-un dezechilibru important al pieţei muncii, în care oferta de muncă, adică cererea de locuri de muncă, este mai mare decât cererea de forţă de muncă din partea agenţilor economici şi a instituţiilor (respectiv oferta de locuri de muncă din partea acestora). Ş. afectează o parte din populaţia activă disponibilă prin negăsirea locurilor de muncă. Ş. reprezintă excedentul ofertei faţă de cererea de muncă. Numai corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă permite 378 ŞOM aprecierea mai corectă a situaţiei de pe piaţa muncii, respectiv dacă există sau nu ş. Creşterea ofertei, concomitent cu scăderea cererii, determină o deteriorare a situaţiei ocupării forţei de muncă; dacă ş. n-a existat până la această dată, el apare, iar dacă deja există, atunci el creşte. Dacă au loc o creştere a cererii şi o scădere a ofertei de muncă, se înregistrează o scădere corespunzătoare a ş. Ş. trebuie examinat pe ramuri economice, domenii de activitate, niveluri de pregătire profesională, specialităţi, vârste, sex etc. Ş. se caracterizează prin nivelul la care a ajuns, care se poate exprima ca număr absolut al şomerilor şi sub formă relativă, ca rată a şomajului, calculată ca raport între numărul şomerilor şi populaţia ocupată, precum şi prin intensitatea cu care se manifestă, respectiv dacă presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii (şomaj total) ori numai diminuarea activităţii depuse cu reducerea săptămânii de lucru şi scăderea corespunzătoare a salariului (şomaj parţial). De asemenea, poate exista un şomaj deghizat, care este specific mai ales ţărilor slab dezvoltate, în care unele persoane au o activitate aparentă, cu productivitate redusă; durata şomajului sau perioada de şomaj este perioada din momentul pierderii locului de muncă sau al diminuării activităţii depuse până la reluarea normală a muncii. în diferite ţări, ş. are o durată cu tendinţă de creştere, care ajunge până la 18-24 de luni. Ş. continuu care durează mai mult de 12 luni este considerat ca fiind de lungă durată; structura sau componentele ş. grupează şomerii pe categorii de vârstă, pe sexe, niveluri de calificare, categorii socioprofesionale, ramuri economice, domenii de activitate etc. O atenţie deosebită se acordă examinării ş. pe sexe şi categorii de vârstă. Femeile sunt mai afectate de ş. decât bărbaţii; la fel şi tinerii în vârstă de până la 25 de ani, precum şi persoanele în vârstă de peste 50 de ani. în mai multe ţări se constată o tendinţă de creştere a ş. Teoria economică relevă că ş. este consecinţa mai multor cauze, care pot acţiona în timp concomitent sau separat. Aceste cauze derivă din mărimea salariului (nominal sau real), cererea şi oferta de bunuri, rigiditatea preţurilor şi a salariului etc. în general, ş. se formează pe baza a două procese, şi anume: a) pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate; b) creşterea ofertei de muncă prin maturizarea noilor generaţii, adică prin atingerea vârstei legale pentru a se putea angaja şi prin afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de muncă, mai vârstnice, dar inactive, în condiţiile unei cereri de muncă inferioare acestei creşteri. Ş. pune în toate ţările problema garantării unor venituri care să asigure persoanelor afectate un minimum decent de viaţă, de existenţă. Dimensiunile şi dinamica ş. pe ţări şi perioade sunt influenţate şi de migraţia internaţională a populaţiei, de deplasarea populaţiei active disponibile dintr-o ţară în alta pentru a găsi un loc de muncă. Acest fapt diminuează oferta de muncă în ţara de origine, însă o măreşte în ţara de destinaţie, acţionând în acest mod asupra creşterii sau scăderii corespunzătoare a ş. Dezvoltarea economico-socială echilibrată nu este însoţită de ş. Date fiind proporţiile, structura, durata şi consecinţele sale, ş. a devenit o importantă problemă care se află în atenţia guvernelor şi a forţelor sociale. Ş. pune două mari probleme, acute prin dimensiunile şi implicaţiile lor, şi anume: pe termen scurt, garantarea unui venit minim pentru şomeri, iar pe termen lung, asigurarea locurilor de muncă pentru diminuarea şi chiar resorbirea resurselor de muncă aflate în şomaj. Aspectele interdependente îi privesc atât pe agenţii economici, cât şi societatea, atât pe angajaţi, cât şi pe şomeri. Măsurile pentru diminuarea ş. privesc: "unele direct pe şomeri; "altele privesc populaţia ocupată; "în plus, se mai iau şi alte măsuri. Şomerii sunt chemaţi să se preocupe de pregătirea, calificarea şi orientarea lor, pentru a putea face faţă noilor tehnici şi tehnologii. De asemenea, statul şi agenţii economici iau măsuri pe multiple planuri pentru creşterea investiţiilor, reorganizarea unor activităţi, reorientarea învăţământului, reciclarea şi recalificarea persoanelor afectate de ş., pentru crearea unor noi locuri de muncă şi raţionalizarea forţei de muncă. în ultima perioadă, în mai multe ţări s-au luat măsuri pentru realizarea unor noi forme de ocupare a forţei de muncă, aşa cum sunt: "angajare pe timp parţial sau cu orar atipic; "angajare pe durată medie sau scurtă; "angajări specifice, stagii sau contracte de muncă de diverse tipuri. Astfel de angajări se fac pentru obiective precise şi limitate. Diminuarea ş. se realizează prin anumite măsuri pentru pregătirea şi angajarea tinerilor şi şomerilor de lungă durată. Pentru aceste angajări salariile sunt, de regulă, mai mici. Ca urmare a reducerii costului salarial al agenţilor economici, ei acceptă cu ŞOM 379 uşurinţă aceste măsuri şi chiar iniţiază altele asemănătoare. O altă măsură de diminuare a numărului şomerilor o constituie pensionarea acelora care până la pensionare mai au o perioadă egală cu perioada pentru care se acordă indemnizaţia de şomaj sau pensionarea tranzitorie a persoanelor care au vechimea integrală în muncă şi mai au câţiva ani până la pensionarea normală. O altă cale pentru diminuarea ş. o constituie realizarea unor investiţii în vederea creării de noi locuri de muncă în următoarele domenii de activitate: "reciclarea unor materiale (sticlă, hârtie, materiale feroase etc.), valorificarea deşeurilor, protecţia resurselor naturale, gestionarea pădurilor, producerea energiei neconvenţionale; «organizarea cercetării ştiinţifice în aceste domenii; "întreprinderea de acţiuni de depoluare a apelor uzate, producerea instalaţiilor necesare acestor acţiuni etc. Diminuarea ş. se poate obţine prin unele măsuri pe care trebuie să le ia populaţia, cum ar fi: "pregătirea şi calificarea profesională; "crearea unor posibilităţi suplimentare de angajare; "reducerea timpului de muncă şi a duratei vieţii active; "repatrierea emigranţilor etc. O altă problemă o constituie garantarea locurilor de muncă de către agenţii economici; în acest scop se prevăd clauze speciale în contractele colective şi individuale de muncă. Garantarea locurilor de muncă reprezintă şi unul dintre obiectivele luptei sindicatelor. Preîntâmpinarea şi contracararea ş. se pot realiza prin încurajarea şi stimularea micilor întreprinzători particulari în domeniul producţiei şi al serviciilor, prin atragerea în diverse forme a personalului disponibilizat din industrie în activităţile agricole unde se resimte lipsa braţelor de muncă, cunoscut fiind faptul că o parte neînsemnată a deţinătorilor de terenuri agricole sunt astăzi orăşeni, mulţi dintre ei chiar şomeri. ŞOMAJ CICLIC (CONJUNCTURAL), ş. cauzat de crizele economice, de crizele parţiale sau de alte crize specifice unei conjuncturi defavorabile, trecătoare, dar care se repetă la intervale de timp mai lungi sau mai scurte şi care au ca urmare reducerea activităţii economico-sociale. Practic, în timpul unor faze ale ciclului economic, nu întreaga forţă de muncă găseşte locuri suficiente de muncă, indiferent de nivelul său de calificare. în perioadele de avânt economic, ş. c. poate fi resorbit parţial sau total. ŞOMAJ DE AŞTEPTARE, v. ŞOMAJ DE PRECAUŢIE. ŞOMAJ DE CĂUTARE, v. ŞOMAJ FRICŢIONAL (INTERMITENT). ŞOMAJ DE PRECAUŢIE, parte a ş. fricţional (v.) care se iveşte în cazurile în care natura sarcinilor de serviciu prevăzute în contractul de muncă îl împiedică pe salariatul care acceptă un post să ia altul mai bine retribuit care apare ulterior. Ca urmare a acestei situaţii, şomerii pot să refuze primele posturi care le sunt oferite, aşteptând alte locuri de muncă mai bine plătite. ŞOMAJ DECLARAT, persoane apte de muncă, fără locuri de muncă înregistrate la oficiile de muncă sau la o bursă a muncii. Ş.d. permite delimitarea ş. veritabil de cel mascat sau parţial determinat de productivitatea scăzută. ŞOMAJ DETERMINAT DE DECALAJUL DE CERERE, ş. provocat de deficitul de cerere atunci când creşterea în timp a capacităţilor de producţie este insuficientă în vederea creării locurilor de muncă pentru toţi cei ce doresc să muncească, indiferent de nivelul lor de calificare. V. şi şomaj tehnologic. ŞOMAJ FRICŢIONAL (INTERMITENT), ş. ce se formează în perioada de trecere de la o muncă la alta sau în căutarea primului loc de muncă. Ş. f. apare ca urmare a practicării contractelor de muncă pe o perioadă scurtă din cauza incertitudinii afacerilor unor agenţi economici. Contractele de muncă pe termen scurt sunt un mijloc de exercitare a unor presiuni asupra angajaţilor pentru ca aceştia să accepte anumite condiţii de muncă şi de salarizare, însă 380 ŞOM constituie o măsură de siguranţă pentru agenţii economici care nu vor să-şi asume faţă de forţa de muncă angajamente pentru care ar putea fi traşi la răspundere. în aceste cazuri, şomajul începe la expirarea angajării şi se încheie la reînnoirea contractului sau în momentul angajării la un alt agent economic. Referitor la ş.f., J. M. Keynes releva că acesta are caracter permanent, pentru că în oricare economie există resurse de muncă nefolosite între două ocupări. Acest ş. nu se poate restrânge sub un anumit nivel. Mărimea acestei forme de ş. este perceptibilă cu deosebire în ţările cu o economie dinamică şi caracterizate printr-o mare mobilitate a forţei de muncă. ŞOMAJ INVOLUNTAR, parte a populaţiei neocupate, afectată de ş., care nu este cuprinsă în statistica forţei de muncă; se datorează existenţei dezechilibrelor în activitatea economico-socială. ŞOMAJ MASCAT (DEGHIZAT), ş. declarat sau înregistrat subevaluat faţă de ş. real, prin excluderea angajaţilor descurajaţi, care în fapt reprezintă ş. deghizat sau ascuns. Aceste persoane sunt descurajate, lipsite de speranţă în căutarea unui loc de muncă. Ca urmare, pentru crearea unei imagini reale, adevărate, asupra ocupării forţei de muncă, este necesar ca la ş.m.(d.) să se adauge ş. oficial declarat. ŞOMAJ SEZONIER, ş. cauzat de întreruperi ale unor activităţi, ale unor profesiuni strict specializate, cum sunt cele din agricultură, industria conservelor, construcţii, lucrări publice, turism etc. ŞOMAJ SPECULATIV, formă a ş. fricţional (v.), subocupare speculativă a forţei de muncă şi care poate să apară din cauza reducerii temporare a salariului real. Acest fapt determină pe unii angajaţi să-şi reducă oferta de muncă în prezent, astfel încât ulterior să ofere mai multe ore de muncă, bineînţeles la un salariu mai mare. ŞOMAJ STRUCTURAL, formă de ş. determinată de modificarea structurii economice pe activităţi, ramuri şi subramuri, sub incidenţa nevoilor, a crizei energetice, a revoluţiei tehnico-ştiinţifice sau a altor factori, precum şi ca urmare a restructurării teritoriale şi sociale a producţiei. Toate aceste schimbări conduc la o lipsă de cerere pe piaţă a forţei de muncă pentru anumite profesiuni, meserii sau activităţi. ŞOMAJ TEHNIC, ş. determinat de concedieri temporare; angajaţii îşi pot redobândi însă locurile de muncă în perioadele următoare. V. şi şomaj. ŞOMAJ TEHNOLOGIC, ş, care apare în urma schimbărilor determinate de înlocuirea unor tehnici sau tehnologii vechi cu altele noi, a căror productivitate este superioară, ceea ce conduce la restrîngerea numărului locurilor de muncă. De asemenea, ş. t. este consecinţa centralizării unor capitaluri şi unităţi economice. ŞOMAJ VOLUNTAR, formă de şomaj care apare ca urmare a unor dificultăţi de scurtă durată ale agenţilor economici. în aceste cazuri, măsurile sunt determinate de înlăturarea cauzelor generale de lichidarea unor dificultăţi de scurtă durată. ŞOMER, persoană aptă de muncă, dar care nu găseşte de lucru şi poate fi angajată parţial sau total numai în anumite momente ale dezvoltării economico-sociale şi se află în situaţia de a primi indemnizaţia de şomaj. Ş. constituie suprapopulaţia relativă, deoarece reprezintă un surplus de forţă de muncă în raport cu numărul persoanelor angajate. Nu există o definire unanimă a ş. Legea nr. 76 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ŞOM 381 ocupării forţei de muncă din 6 februarie 2002 prevede că este ş. persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la împlinirea condiţiilor de pensionare; b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni; d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă; e) este înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţii legale. Ş. constituie suprapopulaţia relativă, deoarece reprezintă un surplus de forţă de muncă în raport cu numărul persoanelor angajate. De regulă, se consideră ş. acele persoane care au înregistrat cereri la organele teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau toate persoanele ale căror cereri n-au fost satisfăcute la finele fiecărei luni, indiferent dacă solicită locuri de muncă permanente sau temporare, cu timp de muncă parţial sau deplin, dacă au loc de muncă, dar caută altul mai adecvat aspiraţiilor proprii. Ş. este persoana aptă de muncă, dar fără loc de muncă, aflată în situaţia de a primi indemnizaţia de şomaj, potrivit normelor legale în vigoare. Sunt beneficiari ai normelor juridice care reglementează asigurările pentru şomaj: persoanele care nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau veniturile realizate sunt mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i s-ar cuveni; nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar; ocupă un loc de muncă şi din diferite motive, doresc schimbarea lui; au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie internaţională; străinii care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România; persoanele care nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie. Ş. sunt persoanele care se pot găsi în una din următoarele situaţii: "le-a încetat contractul individual de muncă din motive neimputabile lor; "le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor; "le-a încetat mandatul pentru care au fost numiţi sau aleşi, dacă anterior nu au fost încadraţi în muncă sau dacă reluarea activităţii nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului; "militari angajaţi pe bază de contract cărora li s-a desfăcut contractul înaintea expirării duratei pentru care a fost încheiat; "le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive neimputabile lor; "au încheiat contracte de asigurare pentru şomaj şi nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce li s-ar fi cuvenit legal; "au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru invaliditate şi care, în cazul recuperării capacităţii de muncă, nu mai pot fi reîncadrate în muncă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului sau din lipsa unui post vacant de natura celui ocupat anterior; "la încetarea concediului plătit pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap, nu a mai fost posibilă reluarea activităţii angajatorului; "nu s-au putut reîncadra în muncă după efectuarea stagiului militar din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului; "reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unităţile la care au fost încadrate în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activităţii, sau la unităţile care au preluat patrimoniul acestora; "le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv pe baza convenţiei civile. Sunt asimilate ş. persoanele care nu au putut ocupa un loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar dacă îndeplinesc următoarele condiţii: sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 18 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale; sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap sau sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de 16 ani, care în cazuri justificate, sunt lipsite de susţinători legali sau ai căror susţinători legali dovedesc că sunt în imposibilitate de a presta obligaţia legală de întreţinere datorată minorilor; sunt persoane care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă şi care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră nu s-au putut încadra în muncă. Biroul Internaţional al Muncii consideră că sunt ş. persoanele care îndeplinesc, în acelaşi timp, următoarele condiţii: au vârsta de 15 ani; sunt apte de muncă; nu muncesc; sunt disponibile pentru muncă salariată sau nesalariată şi caută un loc de muncă. 382 ŞOM Şomerii înregistraţi în România şi rata şomajului Explicaţii 1991 1992 1993 1994 1995 Şomeri - total 337 440 929 010 1 164 705 1 223 925 998 432 Rata şomajului (%) 3,0 8,2 10,4 10,9 9,5 Din care femei 208 457 563 065 685 496 693 342 551 492 Rata şomajului (%) 4,0 10,3 12,9 12,9 11,4 % şomaj femei faţă de total şomeri 62,0 60,6 58,9 56,6 55,2 Explicaţii 1996 1997 1998 1999 2000 Şomeri - total 657 564 881 435 1 025 056 1 130 296 1 007 131 Rata şomajului (%) 6,6 8,9 10,4 11,8 10,5 Din care femei 355 435 428 620 485 181 530 119 471 608 Rata şomajului (%) 7,5 9,3 10,4 11,6 10,1 % şomaj femei faţă de total şomeri 52,5 48,4 47,7 46,90 46,83 Explicaţii 2001 2002 2003 2004 Şomeri - total 826 932 761 000 692 000 557 892 Rata şomajului (%) 8,8 8,4 7 6,3 Din care femei 381 139 339 520 284 000 234 592 Rata şomajului (%) 8,4 7,8 6,4 5,6 % şomaj femei faţă de total şomeri 46,09 44,61 41,04 42,04 Sursa: Anuarul statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2001, p. 108-109; 2002, p. 106-107; 2003, p. 96; 2004, p. 89; 2005, p. 132-133. Ş. este un fenomen întâlnit în oricare economie de piaţă şi care se manifestă într-o măsură mai mare sau mai mică în toate ţările. Rata ş. este de circa 12% în Belgia şi Franţa, 13% în Danemarca, 16% în Spania, 19% în Finlanda, 14% în Bulgaria, 12,1% în Polonia, 13,7% în Slovacia. Angajatorii sunt obligaţi să acorde preaviz, potrivit prevederilor Codului Muncii sau ale contractului colectiv de muncă, angajaţilor care urmează să fie disponibilizaţi. în perioada preavizului, angajaţii sunt obligaţi să participe la serviciile de preconcediere realizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori de alţi furnizori de servicii de ocupare din sectorul public sau privat, acreditaţi de către acestea. Pentru realizarea serviciilor de preconcediere angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă cu 30 de zile înaintea acordării preavizelor legale. Sunt considerate servicii de preconcediere, următoarele categorii de activităţi: informarea privind prevederile legale referitoare la protecţia ş. şi acordarea serviciilor de ocupare şi de formare profesională; plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local şi instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă; reorientarea profesională în cadrul unităţii sau prin cursuri de formare de scurtă durată; sondarea opiniei salariaţilor şi consilierea acestora cu privire la măsurile de combatere a ş. De serviciile de preconcediere pot beneficia, la cerere, şi alte persoane ameninţate de riscul de a deveni ş. ŞTIINŢA DREPTULUI FINANŢELOR PUBLICE, ramură a ştiinţei juridice care are ca obiect perfecţionarea legilor financiare speciale; ea urmăreşte îmbunătăţirea legilor referitoare ŞTI 383 la: veniturile şi cheltuielile bugetare, împrumuturile de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, procesul bugetar etc. ŞTIINŢA FINANŢELOR Şl CREDITULUI, parte a ştiinţelor economice care cercetează fenomenele şi condiţiile istorice în care au apărut, natura economică, legile evoluţiei, dezvoltării şi dispariţiei treptate a relaţiilor financiare şi de credit. Ş.f. şi c. studiază relaţiile financiare şi de credit nu în mod izolat, ci în legătura lor dialectică cu factorii de producţie şi cu ansamblul relaţiilor economice pe diferitele trepte ale dezvoltării societăţii omeneşti, având legături organice şi cu celelalte ştiinţe economice. Ş.f. şi c. arată că natura economică, funcţiile şi rolul finanţelor şi creditului sunt determinate de natura relaţiilor social-economice specifice formaţiunii social-economice, precum şi de natura, caracterul, funcţiile şi sarcinile statului din fiecare orânduire. Ş.f. şi c. scoate în relief trăsăturile generale ale finanţelor şi creditului în orânduirea respectivă, evidenţiind totodată natura, funcţiile, rolul şi importanţa finanţelor. Ea relevă că relaţiile financiare şi de credit sunt o parte componentă a relaţiilor economice din diferitele orânduiri social-economice, descoperă legile economice specifice relaţiilor financiare şi de credit în cadrul legilor economice generale şi demonstrează influenţa relaţiilor financiare şi de credit asupra dezvoltării economico-sociale a acelor formaţiuni economice şi politice. Ca ştiinţă, finanţele şi creditul au început să se formeze în prima perioadă a societăţii modeme. A. Smith şi D. Ricardo - clasici ai economiei politice - au elaborat mai multe principii despre natura finanţelor. Ei au relevat că statul este chemat să apere proprietatea particulară şi libera concurenţă, că finanţele constituie baza materială pentru întreţinerea aparatului de stat. Deşi A. Smith şi D. Ricardo au sesizat aceste lucruri, ei n-au reuşit să vadă natura de clasă a statului. Mai mult decât atât, Smith şi Ricardo nu au înţeles caracterul istoric al statului şi al finanţelor, deoarece considerau că proprietatea privată şi libera concurenţă constituie o ordine naturală. Pe măsura dezvoltării societăţii s-au agravat şi ascuţit şi contradicţiile sale. Diferiţi reprezentanţi ai ştiinţei finanţelor au lansat teoria „necesităţilor colective", care susţinea că statul ar fi o alianţă publică de drept, menită să satisfacă nevoile colective ale membrilor societăţii. Ş.f. şi c. studiază relaţiile băneşti prin intermediul cărora se formează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti centralizate şi necentralizate necesare realizării programului economic, înfăptuirii reproducţiei sociale, îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor statului şi creşterii nivelului de viaţă materială şi spirituală a poporului. Ea cercetează fenomenele financiare şi de credit, cu deosebire formele de repartiţie a produsului naţional brut, mai ales a venitului naţional, pe baza unei analize ştiinţifice a nivelului de dezvoltare a relaţiilor de producţie, pe baza naturii funcţiilor noi ale statului. Pe baza studiilor şi cercetărilor efectuate, ş.f. şi c. a furnizat elemente teoretice şi practice necesare reglementării pârghiilor financiare şi de credit, elaborării şi înfăptuirii politicii economice, financiare şi de credit în fiecare etapă istorică. Ş.f. şi c. studiază relaţiile financiare şi bancare care se folosesc în procesul constituirii, repartizării şi folosirii fondurilor bugetare şi extrabugetare, a fondurilor bancare, metodele de gestionare a resurselor financiare şi bancare, modalităţile de determinare, încasare şi urmărire a impozitelor, a taxelor şi a veniturilor nefiscale, procedura de dimensionare şi de efectuare a cheltuielilor de natură financiară pe obiective şi pe beneficiari, procesul de alcătuire, dezbatere, adoptare, executare şi încheiere a bugetului public naţional. Ş.f. şi c. studiază în acelaşi timp căile şi metodele de echilibrare a categoriilor de bugete, compensarea eventualelor goluri temporare de casă şi finanţarea deficitelor bugetare, organizarea şi efectuarea controlului financiar-bancar, lansarea, plasarea, folosirea şi rambursarea împrumuturilor de stat, metodele de planificare şi de prognoză financiară, criteriile de stabilire a opţiunilor şi a priorităţilor financiare, metodele şi indicatorii de cuantificare şi de exprimare a eficienţei economice şi sociale. Ş.f. şi c. are ca obiect studierea modului de administrare a finanţelor şi creditului public şi privat. Ş.f. şi c. nu se poate mărgini numai la studierea unei părţi a relaţiilor economico-sociale de producţie, ci trebuie să ţină seama şi să examineze toate fenomenele care influenţează şi determină aceste relaţii. Astfel, pentru ca această ştiinţă să contribuie la elaborarea şi la aplicarea unei juste politici financiare şi de credit, trebuie să se cunoască formele de proprietate asupra mijloacelor de producţie, 384 ŞTI situaţia diferitelor grupuri sociale în procesul de producţie. în condiţiile producţiei de mărfuri, ale acţiunii legii valorii, repartiţia produsului naţional brut se înfăptuieşte în cea mai mare parte sub formă bănească. Din totalitatea relaţiilor băneşti, ş.f. şi c. studiază în mod deosebit relaţiile băneşti care există în procesul repartiţiei produsului naţional brut, când se formează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti necentralizate de la unităţile economice cu capital de stat, cooperatiste şi private, precum şi fondurile statului. De asemenea, ea studiază relaţiile băneşti prin mijlocirea cărora se atrag disponibilităţile băneşti temporare ale unităţilor economice de stat, cooperatiste, private şi ale populaţiei şi se acordă sub formă de credite unităţilor economice; în această grupă de relaţii băneşti se cuprind şi operaţiunile de decontare din care se nasc şi relaţii de credit. Ş.f. şi c. studiază şi perfecţionarea formelor de control fmanciar-bancar, precum şi condiţiile social-istorice în care vor dispărea finanţele şi creditul. Studiind relaţiile financiare şi de credit, ş.f. şi c. face parte din suprastructura societăţii. Ş.f. şi c. are menirea să cerceteze şi să releve noile direcţii, căile şi modalităţile de perfecţionare a mecanismului economico-financiar, în concordanţă cu dezvoltarea economiei naţionale şi a relaţiilor de producţie, cu perfecţionarea relaţiilor financiar-bancare. Ş.f. şi c. are raporturi strânse cu mai multe ştiinţe, ca de exemplu: dreptul constituţional şi administrativ, dreptul civil, moneda şi creditul, asigurările interne şi internaţionale, asigurările sociale, contabilitatea, statistica, relaţiile valutar-financiare internaţionale, economiile de ramură şi în mod deosebit cu economia politică. Principiile generale ale dreptului, ale economiei şi ale politicii economice constituie izvoarele ş.f. şi c. TABEL ACTUARIAL, t. care conţine elemente principale determinate prin calcule statistico-matematice necesare în efectuarea operaţiunilor financiare, de asigurări etc. TABELA BURSEI, tabelă din incinta bursei pe care se scriu preţurile strigate pentru fiecare valoare mobiliară. Folosirea t.b. a constituit un pas foarte important pentru realizarea transparenţei activităţii bursiere prin afişarea informaţiilor în legătură cu preţul tranzacţiilor efectuate în incinta bursei. La începuturile activităţii bursei de valori, preţurile se determinau prin strigarea ofertelor de cumpărare şi de vânzare în cadrul ringului. în prezent, tb. pe care la început se scria cu creta - procedeu care încă se mai foloseşte în unele ţări - a fost înlocuită cu tabela electronică din incinta bursei şi cu ecranele calculatoarelor aflate în afara bursei. V. şi bursă. TABELĂ DE COTAŢIE, t., mecanism folosit pentru afişarea preţurilor zilei ale contractelor negociate. T. de c. trebuie expusă la un loc vizibil şi aproape de ringul de tranzacţionare (v.). TABELĂ ELECTRONICĂ, sistem automat modem de afişarea cronologică a preţurilor curente tranzacţionate pe categorii de operaţiuni. TABELE DE MORTALITATE, t. în care, pe baza datelor oferite de recensământul populaţiei, sunt trecute (în coloane distincte) valorile funcţiei (probabilităţii) de supravieţuire (lx), ale probabilităţii anuale de viaţă (px), ale probabilităţii de deces (qx) şi ale vieţii medii (ex). De regulă, t. de m. mai conţin şi alte coloane. T. de m. se pot construi fie pentru un grup mai restrâns de persoane, fie pentru întreaga populaţie a unei ţări, când se numesc tabele de mortalitate generală a populaţiei. Pentru întocmirea unor tabele de mortalitate generală sunt necesare datele rezultate dintr-un recensământ al populaţiei, şi anume numărul locuitorilor pe grupe de vârstă şi sex şi numărul decedaţilor (de asemenea, împărţiţi după etate şi sex) înregistraţi în registrul de stare civilă, în jurul anului în care s-a făcut recensământul. Deoarece datele furnizate de recensământ conţin şi unele erori (de exemplu, erori accidentale, datorate întâmplării şi care sunt de importanţă secundară şi erori sistematice, de exemplu aglomerarea la vârstele rotunde), eliminarea acestora apare ca o problemă esenţială. Această eliminare se realizează cu ajutorul unor procedee de ajustare. După eliminarea erorilor se trece la calcularea probabilităţilor de deces. Formula care se utilizează pentru calcularea probabilităţilor de deces (qx), având la dispoziţie datele furnizate de recensământ pentru persoanele în viaţă la o anumită vârstă şi decesele respective, este cunoscută sub denumirea de formula lui Becker şi apare sub forma: 386 TAB în care: qx = probabilitatea de deces; Lx = numărul persoanelor care au avut la data recensământului vârsta cuprinsă între x şi x+1 ani; dx = numărul decedaţilor la data recensământului în vârstă de x+1 ani. Cunoaşterea probabilităţilor anuale de deces (qj este fundamentală pentru determinarea practică a probabilităţii de viaţă, a probabilităţii (funcţiei) de supravieţuire şi a vieţii medii. Astfel, de exemplu, probabilitatea de viaţă (px) este egală cu 1-q*. Cu ajutorul t de m. se determină primele nete pentru diversele feluri de asigurări de viaţă, după ce în prealabil au fost alcătuite numerele de comutaţie pentru o anumită tabelă de mortalitate şi pentru un anumit procent de rentabilitate (sau rată a dobânzii). Acesta este motivul pentru care, de multe ori, t de m. cuprind, alături de titlu, şi procentul de rentabilitate cu care au fost calculate numerele de comutaţie. V. şi numere de comutaţie; probabilitatea de deces; probabilitatea de viaţă; viaţa medie. TABELE DE PRIMĂ, t. care se calculează pe baza datelor oferite de statistica demografică şi folosindu-se tabelele de mortalitate (v.). Matematica asigurărilor de viaţă utilizează probabilităţile de supravieţuire şi pe cele de moarte. în asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă se folosesc şi date statistice, cum sunt: morbiditatea, frecvenţa accidentelor, natura activităţii etc. întrucât durata medie de viaţă diferă cu 3-7 ani între femei şi bărbaţi, primele de asigurare pot să difere între persoanele de aceeaşi vârstă dar de sex opus. Nivelul primei pentru asigurările de persoane depinde de: tabelele de mortalitate; starea generală de sănătate a populaţiei; vârsta, sexul asiguratului şi starea de sănătate a acestuia; durata contractului de asigurare; cuantumul sumelor asigurate; rata dobânzii; cheltuielile determinate de contractarea asigurării; profitul asigurătorului etc. Stabilirea corectă a primelor de asigurare necesită respectarea următoarelor principii: ratele de primă să fie adecvate; echitabile; să nu fie excesive. TABELUL AMORTIZĂRII ÎMPRUMUTULUI, tabel ce evidenţiază numărul de obligaţiuni care se amortizează în fiecare an. V. şi amortizarea împrumutului. TABLOU DE BORD, un număr limitat de indicatori economici şi financiari fundamentali, referitori la ansamblul activităţii unităţii economice. Aceşti indicatori se referă la toate laturile activităţii unităţii economice (aprovizionare, producţie, desfacere, rezultatele economico-financiare, absenteism, evoluţia producţiei pe salariat, date externe ale întreprinderii etc.). TACTICĂ FINANCIARĂ, actele de planificare financiară, anuale şi pe mai mulţi ani, precum şi măsurile concrete care se iau pentru realizarea obiectivelor şi a sarcinilor acestor perioade. V. şi politică financiară; strategie financiară. TALER, piesă de argint de 24 de grame emisă de un proprietar de mine din Bavaria. T. a fost o monedă privată emisă pe vremea regelui Carol Quintul (împărat german, 1519-1556), fiul lui Filip cel Frumos, arhiduce de Austria, şi al Ioanei de Castilia. TAR 387 TALON, partea unei foi dintr-un chitanţier, bonier, registru etc., care se păstrează la cotor după ce s-a eliberat partea detaşabilă. TALON-SITUAŢIE DE PLATĂ, document principal de decontare a lucrărilor de construcţii-montaj, întocmit de către organizaţia de construcţii care execută lucrările şi acceptat de către beneficiarul lucrărilor sau de către reprezentantul autorizat al acestuia. T.-s. de p. se întocmesc lunar, trimestrial, anual şi la terminarea lucrărilor, separat pentru lucrările finanţate şi pentru cele creditate. în t.-s. de p., lucrările executate sunt evidenţiate pe fiecare obiect din cadrul devizului general, reliefandu-se separat cheltuielile de şantier. TANTIEMĂ, partea din profitul net care se împarte directorilor şi administratorilor societăţilor anonime, membrilor consiliului de administraţie şi ai comisiilor de cenzori, pentru participarea lor la conducerea şi controlul întreprinderilor respective. Mărimea t. se stabileşte de către adunarea generală a acţionarilor sub forma unei cote procentuale din venitul net şi urmăreşte stimularea conducătorilor întreprinderilor. De regulă, t sunt limitate la 10% din profitul total de repartizat, însă prin statutul societăţii se pot prevedea procente mai mari. în afară de t., membrii organelor de conducere ale societăţilor comerciale primesc sume sub forma jetoanelor de prezenţă la şedinţe şi dividende pentru acţiunile pe care le deţin. Prin legea naţională sunt stabilite norme referitoare la mărimea, modul de plată şi impunerea t. V. şi dividend^ TARA, greutatea ambalajului unei mărfi care se scade din masa brutto pentru a se afla greutatea netto a mărfii. TARIF, listă de preţuri care exprimă, în funcţie de importanţă, echivalentul bănesc al serviciilor prestate şi al lucrărilor executate unităţilor economice, populaţiei etc. de către o unitate economică specializată. De exemplu, tarif poştal, tarif vamal, tarif C.F.R. în funcţie de categoria beneficiarului, tarifele pot avea caracter de preţ de producţie, de livrare sau cu amănuntul. în unele cazuri, tarifele se pot plăti şi în natură, de exemplu, pentru morărit, la lucrări agricole etc. ❖ T. de prime de asigurare, tabel care cuprinde cotele de primă (primă tarifară) pentru fiecare fel de asigurare. T. de p. de a. se utilizează la calcularea şi la încasarea primelor de asigurare. V. şi cotă, prima de asigurare. ❖ T. pe unitatea de produs (pe lucrare), t. ce se utilizează la retribuirea în acord (pe unitatea de produs sau pe lucrare). Şantierele, întreprinderile industriale etc. folosesc retribuirea muncii în acord direct (v.), în care cuantumul salariului pe unitatea de produs sau pe lucrare este dependent de normele de timp, de producţie şi de salariul tarifar, ţinându-se seama de categoria tarifară în care se încadrează lucrarea normată şi la care se stabileşte tariful pe unitatea de produs sau pe lucrare. ❖ T. prohibit, t. ce cuprinde taxe vamale ridicate, care practic împiedică importarea într-o ţară a anumitor mărfuri. Cu ajutorul acestor t, monopolurile obţin posibilitatea de a ridica preţurile mărfurilor importate pe piaţa internă şi se înlesneşte expansiunea pe pieţele externe. în ţările slab dezvoltate, practicarea t.p. are drept scop apărarea intereselor economice naţionale. ❖ T. vamal, act normativ care stabileşte cuantumul taxei vamale; principal instrument de politică comercială; lista sau tabelul (catalogul) în care sunt enumerate taxe vamale ce se percep pentru mărfurile importate, exportate şi tranzitate. Prin tv., un stat sau un grup de state stabileşte, pe baza unei clasificări a mărfurilor, nivelul taxelor vamale corespunzător fiecărei poziţii şi subpoziţii de marfa, în funcţie de aranjamentele convenite cu alte ţări în plan bi- şi multilateral. în practica vamală se utilizează mai multe tipuri de t.v., şi anume: t.v. alfabetice (englez, francez, german etc.); tv. stabilite după originea mărfii (din regnul vegetal, animal, mineral sau mixt); tv. stabilite în funcţie de gradul de prelucrare a mărfurilor (materii prime, materiale, producţie neterminată, produse finite). Tipurile menţionate fac obiectul unor tv. care pot fi: generale, 388 TAR constituite din complexul taxelor vamale care formează regimul vamal al unei ţări, aplicabil de regulă în relaţiile economice cu toate ţările; convenţionale, stabilite prin înţelegeri sau tratate între state şi care se abat de la t.v. general; diferenţiate, aplicate în mod special unui anumit stat cu care, practic, se intră în război vamal, ele fiind mai mari cu până la circa 30% faţă de t.v. general; se aplică şi în transportul pe apă şi pe calea ferată, în funcţie de distanţă şi de valoarea mărfii. Se mai utilizează t.v. ad-valorem, unde taxele sunt stabilite în funcţie de valoarea mărfurilor, şi tv. specific, în care taxele vamale se stabilesc în funcţie de greutatea netă sau brută a mărfurilor, după numărul bucăţilor, al lăzilor etc. ❖ T. vamal comun, t. stabilit şi practicat de către ţările membre ale Uniunii Economice şi Monetare (v.), care înlocuieşte protecţiile particulare în raport cu exteriorul şi suprimă protecţiile între ţările membre. ♦ T. vamal de export, t care cuprinde nivelul taxelor practicate de unele state pentru exportul de mărfuri. în relaţiile comerciale externe, la import, ţara noastră stabileşte şi aplică un t.v. de import, care să stimuleze participarea la diviziunea internaţională a muncii, perfecţionarea activităţii economico-sociale naţionale, utilizarea pârghiilor economico-financiare în activitatea de comerţ exterior, reflectarea preţurilor de import în preţurile de pe piaţa internă a mărfurilor importate, sporirea preocupării unităţilor economice, a ministerelor etc. pentru dimensionarea importurilor la strictul necesar şi dezvoltarea producţiei interne, îndeosebi în ceea ce priveşte maşinile, utilajele, piesele de schimb, precum şi folosirea în producţie a unor înlocuitori. Totodată, aplicarea acestor taxe de import contribuie la o mai bună reflectare a preţurilor de import în nivelul preţurilor interne ale mărfurilor importate, ceea ce are influenţă directă asupra gestiunii economico-financiare a întreprinderilor importatoare. T.v. de i. creează posibilitatea negocierii şi convenirii de concesii tarifare în schimburile comerciale reciproce, ţinându-se seama de nivelul de dezvoltare economică a ţărilor partenere. Mărfurile importate din ţările care aplică României tratamentul naţiunii celei mai favorizate în domeniul vamal sunt supuse taxelor vamale prevăzute în t.v. de i., iar pentru mărfurile importate din celelalte ţări se prevede posibilitatea majorării taxelor vamale în comparaţie cu nivelul taxelor prevăzute în tariful vamal. în relaţiile cu ţările care introduc majorări de taxe vamale, neconvenite anterior, se pot stabili taxe vamale majorate. T.v. de i. sunt cel mai frecvent utilizate; ele conţin una, două sau mai multe coloane de taxe vamale, diferenţiate ca nivel, în funcţie de regimul aplicabil ţărilor de unde provin mărfurile. T.v. de i. nu se aplică pentru mărfurile importate din ţările cu care schimburile comerciale ale României se desfăşoară pe bază de acorduri şi protocoale internaţionale fără taxe vamale. T.v. duble, t. practicate de unele ţări, care cuprind două serii de taxe vamale (minimale şi maximale) aplicabile la mărfurile anumitor ţări, în funcţie de caracterul relaţiilor comerciale şi politice cu ţările respective. ❖ T. vamal protecţionist, t.v. care cuprinde măsuri restrictive referitoare la taxele vamale de import folosite în vederea protejării anumitor ramuri ale economiei naţionale. V. şi taxă vamală; taxă vamală prohibitivă. T.v.p. poate fi cu o singură coloană (simplu) sau cu mai multe coloane (compus), pe feluri de taxe vamale (coloana taxelor generale, coloana taxelor convenţionale, coloana taxelor preferenţiale etc.). TARIFUL VAMAL DE IMPORT AL ROMÂNIEI, instrument al politicii comerciale şi financiare a statului român prin care este stabilit şi se aplică regimul vamal al mărfurilor care se importă. Practic, t.v. este o listă, un catalog care cuprinde nomenclatorul mărfurilor supuse taxelor vamale, precum şi taxele vamale care se percep asupra acestora. Actualul tv. al României îndeplineşte următoarele funcţii: a) de racordare a economiei româneşti la economia mondială; b) de protejare a economiei noastre naţionale de concurenţa străină; c) fiscală, deoarece taxele vamale sunt venituri ale bugetului de stat; d) de negociere bilaterală sau multilaterală, prin care se pot dobândi unele concesii de ordin tarifar. T.v. al României a fost instituit prin Decretul nr. 395 din 2 decembrie 1976 şi a fost în vigoare până în anul 1990. Prin H. G. nr. 1194 din 12 februarie 1990 i s-au adus unele amendamente în condiţiile liberalizării preţurilor. Prin H. G. României, nr. 673 din 15 septembrie 1991 s-a adoptat un nou t.v. de i. al României, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1992 şi care are la bază Convenţia vamală din 1983 referitoare la TAX 389 sistemul de descriere, armonizare şi codificare a mărfurilor importate. Pentru mărfurile importate din ţările cu care România întreţine relaţii comerciale în baza unor convenţii internaţionale, taxele vamale se aplică potrivit acestor convenţii. Taxele se aplică ad-valorem. T.v. de i. al României cuprinde câteva coloane, şi anume: una în care sunt înscrise taxele vamale convenţionale, ce se aplică mărfurilor importate din ţările care ne-au acordat clauza naţiunii celei mai favorizate, altă coloană care cuprinde taxele vamale preferenţiale şi o a treia coloană care cuprinde tot taxe preferenţiale, însă speciale. TAXA ASUPRA CURTAJULUI, t. care se calculează într-o cotă proporţională de 15-20% aplicată asupra curtajului. T. asupra c. se plăteşte de către agentul de schimb, care o recuperează de la clienţii săi prin includerea ei în taxa de negociere. V. şi curtţj; agent; broker. TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT, t. care se plăteşte de către persoanele fizice şi persoanele juridice române şi străine care posedă mijloace de transport cu tracţiune mecanică şi mijloace de transport pe apă. T. asupra m. de t. cu tracţiune mecanică se stabileşte în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cm3 sau fracţiune din aceştia (autoturisme, autobuze, autocare, microbuze, autovehicule de până la 12 tone inclusiv, tractoare înmatriculate, motociclete, motorete şi scutere). Pentru ataşe taxa anuală se stabileşte la nivelul a 50% din taxa datorată pentru motociclete, motorete şi scutere. De asemenea, taxa se datorează pentru autovehiculele de transport marfa cu masa totală maximă autorizată peste 12 tone, pentru combinaţii de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere), precum şi pentru remorci, semiremorci şi rulote. T. asupra m. de t. pe apă se stabileşte anual, în sumă fixă diferenţiată pe feluri de mijloace de transport, cum sunt: "luntre, bărci fără motor, scutere de apă, folosite pentru uz şi agrement personal; "bărci cu motor; "bacuri şi poduri plutitoare; ■şalupe; "iahturi; "remorci şi împingătoare; "vapoare; "remorchere şi şlepuri; "ceanuri şi baije fluviale. T. asupra m. de t se determină de către compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială contribuabilii îşi au domiciliul, sediul sau punctele de lucru, după caz, pe baza declaraţiei de impunere a contribuabilului. T. asupra m. de t. se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz. Dacă un mijloc de transport face obiectul unui contract de leasing financiar, taxa asupra acestuia se datorează de către locator. T. asupra m. de t. se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport. Pentru mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, taxa se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestora, prin înmulţirea fiecărui 500 cm3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor: Mijloc de transport Valoarea taxei lei/ 500 cm3 sau fracţiune 1. Autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 2000 cm3 inclusiv 58 000 2. Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 2000 cm3 72 000 3. Autobuze, autocare, microbuze 117 000 4. Alte vehicule cu tracţiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de 126 000 până la 12 tone inclusiv 5. Tractoare înmatriculate 78 000 6. Motociclete, motorete şi scutere 29 000 în cazul unui ataş, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa pentru motocicletele, motoretele şi scuterele respective. 390 TAX în cazul unui autovehicul de transport marfa cu masa totală autorizată de peste 12 tone, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor: Numărul axelor şi masa totală Taxa (lei) Vehicule cu sistem Vehicule cu alt de suspensie sistem pneumatică sau un de suspensie echivalent recunoscut I Vehicule cu două axe 1. Masa peste 12 tone, dar nu mai mult de 13 tone 1 000 000 1 100 000 2. Masa peste 13 tone, dar nu mai mult de 14 tone 1 100 000 1 200 000 3. Masa peste 14 tone, dar nu mai mult de 15 tone 1 200 000 1 400 000 4. Masa peste 15 tone 1 400 000 2 800 000 II Vehicule cu trei axe 1. Masa peste 15 tone, dar nu mai mult de 17 tone 1 100 000 1 200 000 2. Masa peste 17 tone, dar nu mai mult de 19 tone 1 200 000 1 300 000 3. Masa peste 19 tone, dar nu mai mult de 21 tone 1 300 000 1 600 000 4. Masa peste 21 tone, dar nu mai mult de 23 tone 1 600 000 2 500 000 5. Masa peste 23 tone, dar nu mai mult de 25 tone 2 500 000 3 800 000 6. Masa peste 25 tone 2 500 000 3 800 000 m Vehicule cu patru axe 1. Masa peste 23 tone, dar nu mai mult de 25 tone 1 600 000 1 700 000 2. Masa peste 25 tone, dar nu mai mult de 27 tone 1 700 000 2 500 000 3. Masa peste 27 tone, dar nu mai mult de 29 tone 2 500 000 4 000 000 4. Masa peste 29 tone, dar nu mai mult de 31 tone 4000 000 6 000 000 5. Masa peste 31 tone 4 000 000 6 000 000 în cazul unei combinaţii de autovehicule (un autovehicul articulat sau tren rutier) de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 12 tone, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor: Taxa (lei) Numărul axelor şi masa totală Vehicule cu sistem Vehicule cu alt maximă autorizată de suspensie sistem pneumatică sau un de suspensie echivalent recunoscut I Vehicule cu 2 +1 axe 1. Masa peste 12 tone, dar nu mai mult de 14 tone 1 000 000 1 000 000 2. Masa peste 14 tone, dar nu mai mult de 16 tone 1 100 000 1 200 000 TAX 391 3. Masa peste 16 tone, dar nu mai mult de 18 tone 1 200 000 1 300 000 4. Masa peste 18 tone, dar nu mai mult de 20 tone 1 300 000 1 400 000 5. Masa peste 20 tone, dar nu mai mult de 22 tone 1 400 000 1 500 000 6. Masa peste 22 tone, dar nu mai mult de 23 tone 1 500 000 1 600 000 7. Masa peste 23 tone, dar nu mai mult de 25 tone 1 600 000 2 000 000 8. Masa peste 25 tone 2 000 000 3 400 000 II Vehicule cu 2 + 2 axe 1. Masa peste 23 tone, dar nu mai mult de 25 tone 1 200 000 1 300 000 2. Masa peste 25 tone, dar nu mai mult de 26 tone 1 300 000 1 600 000 3. Masa peste 26 tone, dar nu mai mult de 28 tone 1 600 000 2 000 000 4. Masa peste 28 tone, dar nu mai mult de 29 tone 2 000 000 2 300 000 5. Masa peste 29 tone, dar nu mai mult de 31 tone 2 300 000 3 700 000 6. Masa peste 31 tone, dar nu mai mult de 33 tone 3 700 000 5 200 000 7. Masa peste 33 tone, dar nu mai mult de 36 tone 5 200 000 7 900 000 8. Masa peste 36 tone 5 200 000 7 900 000 m Vehicule cu 2 + 3 axe 1. Masa peste 36 tone, dar nu mai mult de 38 tone 4 200 000 5 700 000 2. Masa peste 38 tone 5 700 000 8000 000 IV Vehicule cu 3 + 2 axe 1. Masa peste 36 tone, dar nu mai mult de 38 tone 3 500 000 5000 000 2. Masa peste 38 tone, dar nu mai mult de 40 tone 5000 000 7 000 000 3. Masa peste 40 tone 7 000 000 7 900 000 V Vehicule cu 3 + 3 axe 1. Masa peste 36 tone, dar nu mai mult de 38 tone 2 800 000 3 100 000 2. Masa peste 38 tone, dar nu mai mult de 40 tone 3 100 000 3 700 000 3. Masa peste 40 tone 3 700 000 7 500 000 în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de autovehicule, taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor: Masa totală maximă autorizată Taxa (lei) a) Până la 1 tonă inclusiv 59 000 b) Peste 1 tonă, dar nu mai mult de 3 tone 194 000 c) Peste 3 tone, dar nu mai mult de 5 tone 292 000 d) Peste 5 tone 370 000 392 TAX în cazul mijloacelor de transport pe apă, taxa pe mijlocul de transport este egală cu suma corespunzătoare din tabelul următor: Mijlocul de transport pe ap& Taxa (lei) 1. Luntre, bărci fără motor, scutere de apă, folosite pentru uz şi agrement personal 100 000 2. Bărci fără motor, folosite în alte scopuri 300 000 3. Bărci cu motor 600 000 4. Bacuri, poduri plutitoare 5 000 000 5. Şalupe 3 000 000 6. Iahturi 15 000 000 7. Remorchere şi împingătoare a) Până la 500 CP inclusiv 3000 000 b) Peste 500 CP, dar nu peste 2 000 CP 5000 000 c) Peste 2 000 CP, dar nu peste 4 000 CP 8 000 000 d) Peste 4 000 CP 12 000 000 8. Vapoare - pentru fiecare 1 000 tdw sau fracţiune din acesta 1 000 000 9. Ceamuri, şlepuri şi baije fluviale: a) Cu capacitatea de încărcare până la 1 500 tone inclusiv 1 000 000 b) Cu capacitatea de încărcare de peste 1 500 tone, dar nu peste 3 000 tone 1 500 000 c) Cu capacitatea de încărcare de peste 3 000 tone 2 500 000 Capacitatea cilindrică sau masa totală maximă autorizată a unui mijloc de transport se stabileşte prin cartea de identitate a mijlocului de transport, prin factura de achiziţie sau un alt document similar. T. asupra m. de t. se datorează începând cu data de întâi a lunii în care au fost dobândite, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidenţele autorităţilor la care sunt înmatriculate, taxa se dă la scădere începând cu data de întâi a lunii în care a apărut una dintre aceste situaţii. Persoanele juridice şi persoanele fizice străine care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de transport, au obligaţia de a achita integral taxa datorată, la data luării în evidenţă de către compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale. Persoanele care dobândesc sau transferă un mijloc de transport sau îşi schimbă domiciliul/sediul/ punctul de lucru au obligaţia să depună o declaraţie cu privire la mijlocul de transport la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru în termen de 30 de zile inclusiv, de la modificarea survenită. Taxa se plăteşte trimestrial, în patru rate egale, astfel: până la 15 martie, până la 15 iunie, până la 15 septembrie şi până la 15 noiembrie. Pentru plata cu anticipaţie a taxei anuale până la 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%. Navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele, folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei, nu sunt supuse acestei taxe. Instituţiile publice, precum şi persoanele juridice care au ca profil de activitate transportul de călători în comun în regim urban şi suburban sunt scutite de plata taxei. Transportul de călători în comun în regim urban şi suburban se referă şi la cel care parcurge o distanţă în afara localităţii, dacă se practică tarife stabilite în condiţiile transportului în comun. Sunt scutite de plata t. asupra m. de t. instituţiile şi unităţile care TAX 393 funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice; fundaţiile testamentare constituite cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural; organizaţiile umanitare care au ca unică activitate întreţinerea şi funcţionarea căminelor de bătrâni şi a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani şi a copiilor străzii. Veteranii de război şi persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, precum şi cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000 sunt scutite de plata acestei taxe. Potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 se acordă scutire de taxe asupra autoturismelor şi motociclurilor lor. Autoturismele, motocicletele cu ataş ale persoanelor cu handicap locomotor şi triciclurile cu motor care aparţin invalizilor, şi sunt adaptate invalidităţii lor sunt scutite de taxă. T. asupra m. de t. se reduce cu 50% persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării". Autorităţile administraţiei publice locale şi organele lor de specialitate sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea t. asupra m. de t. Nerespectarea normelor juridice privind t. asupra m. de t. atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz. Constituie contravenţii: depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere şi nedepunerea acestor declaraţii. Contravenţiile se sancţionează cu amendă. Neplata la timp a taxei se sancţionează cu aplicarea de dobânzi de întârziere de 0,06% asupra sumei întârziate în plată şi majorări de 0,5% pe lună sau fracţiune de lună de întârziere în plată a taxei. De asemenea, se aplică executarea silită. Contribuabilii nemulţumiţi de modul cum li s-a calculat taxa, cum li se aplică sancţiunile, pot înainta contestaţii la organele financiare, în mod ierarhic. TAXA DE AUTORIZARE A SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, t. ce se plăteşte de către fiecare societate de asigurări cu ocazia autorizării. Cuantumul t. este de 75 de milioane de lei, iar cuantumul ei se poate actualiza anual prin decizie a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (v.), în funcţie de indicele preţurilor comunicat de Institutul Naţional de Statistică, în cazul respingerii cererii de autorizare, t de a. nu se restituie. V. şi autorizarea de funcţionare a asigurătorilor. TAXA DE FUNCŢIONARE A SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, t ce se plăteşte de societatea de asigurări din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din primele brute încasate în perioada pentru care sunt datorate. Termenul de plată a t. se stabileşte de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (v.) care o şi încasează. întârzierea în pl^ta t se sancţionează cu majorări, amenzi contravenţionale şi executare silită. V. şi autorizarea de funcţionare a asigurătorilor. TAXA HOTELIERĂ, t locală ce se plăteşte de către persoanele în vârstă de peste 18 ani pentru şederea în municipii, oraşe sau comune. T. se stabileşte pe durata şederii în staţiunea respectivă. Fiecare consiliu local poate institui o taxă pentru şederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local îşi exercită autoritatea, cu respectarea prevederilor legale. Taxa pentru şederea într-o unitate de cazare (numită t h.) se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, concomitent cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate. T.h. se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate de unităţile de cazare. Cota taxei se stabileşte de consiliul local şi este cuprinsă între 0,5% şi 5%. în cazul unităţilor de cazare amplasate într-o staţiune turistică, cota taxei poate varia în 394 TAX funcţie de clasa cazării în hotel. T.h. se datorează pentru întreaga perioadă de şedere, cu excepţia cazului unităţilor de cazare amplasate într-o staţiune turistică, atunci când taxa se datorează numai pentru o singură noapte, indiferent de perioada reală de cazare. Unitatea de cazare are obligaţia de a vărsa taxa colectată la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situată aceasta, până la data de 10 inclusiv, a lunii următoare celei în care s-a încasat T.h. nu se aplică pentru: a) persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv; b) persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I sau II; c) pensionari şi studenţi; d) persoane fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar; e) veteranii de război; f) văduvele de război sau văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit; g) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat cu modificările şi completările ulterioare; h) soţul sau soţia uneia dintre persoanele fizice menţionate mai sus, care este cazat/cazată împreună cu o persoană de mai sus. Unităţile de cazare au obligaţia de a depune lunar o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a th. inclusiv. TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU, t ce se încasează pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi pentru cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Taxarea se face în mod diferenţiat, în funcţie de obiectul acţiunii, evaluabil sau nu în bani. Valoarea la care se calculează tj. de t este cea declarată în acţiune. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanţă ca derizorie, instituţia judiciară va determina valoarea pe baza unor norme stabilite de Ministerul Justiţiei. Determinarea cuantumului tj. de t se face de către instanţa de judecată, Ministerul Justiţiei sau, după caz, de către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. împotriva modului de stabilire a tj. de t se poate face contestaţie potrivit procedurii legale. T.j. de t se plăteşte anticipat în numerar la unităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni sau prin ordin de plată, precum şi prin aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile pentru taxele de valori mici; această t. se poate recalcula dacă se ivesc elemente noi. Neplata t până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii. Dacă instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare tj. de t. nu a fost plătită în cuantumul legat, ea dispune darea în debit la organele financiare. La cererea petiţionarului, sumele achitate cu titlu de tj. de t. se restituie în următoarele cauze: "când taxa nu era datorată; "când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; "când acţiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziţii legale; "când, în procesul de divorţ, părţile au renunţat la judecată ori s-au împăcat; "când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă. Dreptul de a solicita restituirea poate fi exercitat în termen de un an de la data naşterii sale. Cererea de restituire se adresează instituţiei la care s-a introdus acţiunea sau cererea. T.j. de t. plătită prin aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile nu se restituie. De asemenea, nu se restituie tj. de t. plătită pentru cereri şi acţiuni anulate ca fiind insuficient timbrate. Veniturile realizate din încasarea tj. de t constituie venituri la bugetul de stat şi se cuprind separat în bugetul Ministerului Justiţiei într-o cotă de 85%, de 10% în cel al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de 5% în bugetul Ministerului Public. Disponibilităţile de la finele anului se reportează în anul următor pentru a fi cheltuite pe aceeaşi destinaţie. Veniturile realizate din tj. de t se folosesc pentru buna funcţionare a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, a Ministerului Justiţiei, precum şi pentru completarea fondului cheltuielilor de personal pentru magistraţi, asimilaţii acestora şi personalul auxiliar. Sumele care provin din tj. de t. plătită pentru activitatea notarială, impozitele încasate din onorariile avocaţilor şi ale notarilor publici constituie venituri ale bugetului de stat şi se cuprind distinct în bugetul Ministerului Justiţiei, al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Ministerului Public, în cotele menţionate mai sus. Sunt scutite de tj. de t. acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: "încheierea, executarea şi încetarea contractului TAX 395 individual de muncă, orice drepturi care decurg din raportul de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii; "plata muncii membrilor cooperativelor de producţie meşteşugărească, de producţie mixtă agricolă-meşteşugărească, de invalizi şi de prestări de servicii; "obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere; "stabilirea şi plata pensiilor, precum şi alte drepturi prevăzute prin sistemele de asigurări sociale; "stabilirea şi plata indemnizaţiei de şomaj, a indemnizaţiei de integrare profesională şi a alocaţiei de sprijin, a ajutorului social, a alocaţiei de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu handicap şi a altor forme de protecţie socială legale; ■restituirea de către persoanele fizice şi juridice care folosesc personal salariat a sumelor acordate de organul de asigurare cu titlu de pensii şi ajutoare sociale celor accidentaţi în muncă; ■stabilirea şi acordarea despăgubirilor decurgând din condamnarea sau luarea unei măsuri preventive pe nedrept; "adopţie, constatare a abandonului, ocrotirea minorilor, tutelă, curatelă, interdicţie judecătorească, asistenţa bolnavilor psihic periculoşi, precum şi executarea de către autoritatea tutelară a atribuţiilor ce îi revin; "sancţionarea contravenienţilor; "protecţia consumatorilor, atunci când persoanele fizice şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenţilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor; "stabilirea drepturilor persoanelor fizice acţionare la societăţile comerciale agricole pe acţiuni; "valorificarea drepturilor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie; ■amenzile de orice fel; "exercitarea drepturilor electorale; "cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile, materiale şi morale decurgând din acestea; "orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de t.j. de t; "cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate abuziv de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; "contestaţiile introduse la Curtea de Apel împotriva hotărârilor comisiilor constituite în temeiul art. 20 din Legea nr. 33/ 1994 privind expropierea pentru cauză de utilitate publică; "cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, dacă au ca obiect venituri publice. Ministerul Finanţelor poate acorda şi alte scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata tj. de t Ministerul Finanţelor este abilitat să controleze modul în care se asigură respectarea normelor privind stabilirea şi plata tj. de t. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ, formă principală a taxelor asupra consumului, cu caracter general, calculată şi aplicată în fiecare stadiu al circuitului bunurilor şi serviciilor de la producţia primară până la stadiul consumului final. La fiecare stadiu al circuitului economic, t. pe v.a. se încasează prin includerea ei în preţul de vânzare, având deci loc creşterea corespunzătoare a acestui preţ. De fapt, această taxă este un impozit indirect general care se aplică o singură dată asupra bunurilor, indiferent dacă sunt bunuri de consum sau mijloace de producţie, asupra executărilor de lucrări şi prestărilor de servicii. Denumirea de t. pe v.a. este inadecvată, deoarece taxa nu trebuie confundată cu impozitul. Apoi, nu în toate cazurile este vorba despre valoare adăugată, ci numai de preţ adăugat. Considerăm că denumirea corectă ar fi cea de impozit pe cifra de afaceri netă. T. pe v.a. este un impozit indirect nou pe plan mondial, adoptat iniţial în Franţa din iniţiativa lui M. Laure, în anul 1954. în anii următori această t. s-a extins în mai multe ţări din Europa, America Latină, Asia, Africa etc. T. pe v.a. nu se aplică în S.U.A. şi Australia, care practică un sistem de taxare asupra vânzărilor. La propunerea Comisiei Financiare a Comunităţii Europene, t pe v.a. a fost adoptată la 1 ianuarie 1970 de către toate ţările Pieţei Comune, înlocuind impozitul pe circulaţia mărfurilor (v.), care conducea la impunerea repetată, în „cascadă**. Practic, t. pe v.a. se aplică numai asupra diferenţei dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, respectiv numai asupra valorii adăugate (create) de către fiecare agent economic participant la procesul de producţie şi de circulaţie a mărfii respective. T. pe v.a. este un impozit pe cifra de afaceri netă, un impozit multistadial, colectat asupra vânzărilor în faza de producţie, în comerţ, precum şi asupra 396 TAX importurilor (exporturile sunt scutite de această taxă). T. pe v.a. se poate calcula prin aplicarea cotei proporţionale, în felul următor: a) asupra valorii adăugate în fiecare stadiu pe care îl parcurge marfa de la producător până la consumator; b) asupra preţului de vânzare din stadiul respectiv, obţinându-se în acest fel t. asupra preţului de vânzare, din care se deduce t aferentă preţului de vânzare din stadiul anterior. A doua variantă se foloseşte mai frecvent. T. pe v.a. se aplică asupra preţului de vânzare a mărfurilor sau asupra tarifelor lucrărilor executate şi serviciilor prestate. Pentru calcularea t., se determină volumul total al vânzărilor, respectiv al prestărilor, adică cifra de afaceri pe lună, trimestru etc., asupra căreia se aplică cota taxei. Sumele vărsate anterior la bugetul statului ca t pe v.a. se deduc pentru a evita impunerea repetată a aceleaşi valori. în acest scop, t. pe v.a. este prevăzută separat în fiecare factură. Plătitorii de t. au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate, destinate realizării operaţiunilor supuse acestei t., obţinerii de bunuri şi servicii scutite de t T. pe v.a. are următoarele caracteristici: "este un impozit indirect general; "este un impozit neutru faţ& de preţuri; "este un impozit unic, dar cu plată fracţionată; "are caracter universal, deoarece se aplică asupra tuturor bunurilor şi serviciilor din economie. Neutralitatea se referă la faptul că acest impozit, care nu permite nici un fel de discriminare, se prezintă sub forma unor cote care se aplică tuturor activităţilor economice, iar această definire de fracţionare derivă din faptul că el se calculează pe fiecare verigă (stadiu) care participă la realizarea şi la valorificarea produsului finit. T. pe v.a. se caracterizează prin transparenţă, în sensul că permite fiecărui cetăţean şi patron să cunoască exact şi concret mărimea impozitului şi a obligaţiei de plată ce-i revine. Acest impozit se caracterizează prin unicitate, adică indiferent de circuitul pe care-1 parcurge materia primă până la produsul finit respectiv, pe la câţi agenţi economici trece până se obţine o anumită marfa, t. este aceeaşi ca mărime, ceea ce înseamnă că nu mai depinde de mărimea (de fazele) circuitului economic şi că evită cumulul impozitării. O altă trăsătură caracteristică a t. pe v.a. este aceea că aplicarea ei se face numai în ţara în care produsul se consumă. De asemenea, t pe v.a. mai prezintă următoarele avantaje: "creează condiţii egale de concurenţă; "îmbină sferele preţurilor de producţie cu cele de consum; "creează condiţii pentru participarea economiei naţionale la procese de integrare economică, prin baza comună a mecanismului de impozitare. Practic, prin aplicarea t asupra v.a., statul poate încasa mai repede o parte a impozitului, ca urmare a faptului că t. se încasează pentru fiecare stadiu de producţie şi de realizare a mărfii, lucrării sau serviciului. Concomitent, organele financiare pot efectua controlul asupra calculării şi plăţii t, întrucât plătitorii sunt obligaţi să ţină evidenţa clară a operaţiunilor de vânzare şi cumpărare, precum şi a t. plătite. Instituirea t. pe v.a. în ţara noastră poate, fi considerată o premisă pentru stimularea exporturilor şi diminuarea importurilor, pentru accelerarea circuitului economic din întreprinderi, pentru stimularea investiţiilor şi pentru îmbunătăţirea întregii activităţi economico-financiare. Mărfurile destinate exportului nu constituie obiectul acestei t. T. pe v.a. se prelevă la bugetul statului de către fiecare agent economic şi se suportă de către cumpărătorii mărfurilor. T. pe v.a. este un impozit indirect general de consum, care se stabileşte asupra operaţiunilor privind transferul proprietăţii bunurilor, precum şi asupra celor ce privesc executările de lucrări şi prestările de servicii. Valoarea adăugată este echivalentă cu diferenţa dintre preţul vânzărilor şi preţul cumpărărilor aceluiaşi stadiu al circuitului economic. T. se aplică asupra valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic şi reprezintă un venit al bugetului de stat. Plătitorii t. pe v.a. datorată bugetului de stat, pentru operaţiunile din interiorul ţării sunt: ■persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de t. pe v.a., pentru operaţiunile taxabile realizate; "beneficiarii prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoane impozabile stabilite în străinătate, pentru care locul prestării serviciilor este sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii: închiriere de bunuri mobile corporale, transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale etc., servicii de publicitate şi marketing, operaţiuni bancare, financiare, de asigurări-reasigurări, punerea la dispoziţie de personal, telecomunicaţiile, servicii de TAX 397 radiodifuziune şi de televiziune, servicii furnizate pe cale electrică ş.a., indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înregistraţi ca plătitori de t pe v.a.; "pentru importul de bunuri, plătitorii t. pe v.a. sunt persoanele care importă bunuri în România; "persoanele fizice datorează t. pe v.a. pentru bunurile introduse în ţară, potrivit regulamentului vamal aplicabil acestora. Dacă o persoană impozabilă stabilită în străinătate realizează prestări de servicii taxabile, pentru care locul prestării este considerat a fi în România, altele decât cele de mai sus, procedează în felul următor: a) prestatorul îşi poate desemna un reprezentat fiscal în România, care are obligaţia de a îndeplini, în numele persoanei stabilite în străinătate, toate obligaţiile, inclusiv obligaţia de a solicita înregistrarea fiscală în scopul plăţii t. pe v.a., în numele persoanei stabilite în străinătate; b) în cazul în care persoana stabilită nu îşi desemnează un reprezentant fiscal în România, beneficiarul serviciilor datorează t. pe v.a., în numele prestatorului. Prin persoană impozabilă stabilită în străinătate se înţelege orice persoană care realizează activităţi economice cuprinzând activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora, precum şi exploatarea bunurilor corporale şi necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, care nu are în România sediul activităţii economice, domiciliul stabil sau un sediu permanent de la care serviciile sunt prestate sau livrările sunt efectuate. în cazul livrărilor de bunuri taxabile pentru care locul livrării este considerat a fi în România, efectuate de persoane stabilite în străinătate, acestea au obligaţia să desemneze un reprezentant fiscal în România. Persoanele impozabile în străinătate, care desfăşoară operaţiuni scutite cu drept de deducere în România, au dreptul să-şi desemneze un reprezentant fiscal pentru aceste operaţiuni. Este considerată persoană impozabilă orice persoană, indiferent de statutul său juridic, care efectuează de o manieră independentă activităţi economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activităţi. Activităţile economice sunt activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, este activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/ angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea şi responsabilităţile angajatorului. Instituţiile publice nu sunt considerate persoane impozabile pentru activităţile lor administrative, sociale, educative, culturale, sportive, de ordine publică, de apărare şi siguranţa statului, pe care le desfăşoară în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi percep taxe, redevenţe, cotizaţii sau onorarii. Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în aceleaşi condiţii legale ca şi cele aplicabile operatorilor economici, chiar dacă sunt prestate în calitate de autoritate publică, precum şi pentru următoarele activităţi: telecomunicaţii; furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură; transport de bunuri noi, produse pentru vânzare; activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale; depozitarea; activităţile organelor de publicitate comercială; activităţile agenţiilor de călătorie; activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare. Operaţiuni impozabile. Operaţiunile cu plată, precum şi cele asimilate acestora, efectuate de o manieră independentă de către persoanele juridice şi cele fizice, cum sunt: "livrările de bunuri. Prin livrare de bunuri se înţelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia. Prin bunuri se înţelege bunurile corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de aceeaşi natură sunt considerate bunuri mobile corporale. Sunt considerate livrări de bunuri, efectuate cu plată: a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, în cadrul unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau orice alt tip de contract ce prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei scadenţe, cu excepţia contractelor de leasing; b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite; c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor 398 TAX impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri; d) transmiterea de bunuri efectuată pe baza unui contract de comision la cumpărare sau la vânzare, atunci când comisionarul acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului; e) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor care nu constituie livrare de bunuri. Preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziţionate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată sau pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă t pe v.a. aferentă bunurilor respective sau părţilor componente a fost dedusă total sau parţial. Orice distribuire de bunuri din activele unei societăţi comerciale către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fară lichidare a societăţii, constituie livrare de bunuri efectuată cu plată. în cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă acesta este transferat direct beneficiarului final. Transferul de bunuri efectuat cu ocazia operaţiunilor de transfer total sau parţial de active şi pasive, ca urmare a fuziunii şi divizării, nu constituie livrare de bunuri, indiferent dacă e făcută cu plată sau nu. Aportul în natură la capitalul social al unei societăţi comerciale nu constituie livrare de bunuri, dacă primitorului bunurilor i-ar fi fost permisă deducerea integrală a t pe v.a., dacă aceasta s-ar fi aplicat transferului respectiv, în situaţia în care primitorul bunurilor este o persoană impozabilă, care nu are dreptul de deducere a t. pe v.a. sau are dreptul de deducere parţial, operaţiunea se consideră livrare de bunuri, dacă t. pe v.a. aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial. Nu constituie livrare de bunuri: a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră: b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate în condiţiile stabilite prin norme; c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege; d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne; e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor publicitare, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor; f) acordarea de bunuri, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege. Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri. Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt: a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor, în cadrul unui contract de leasing; b) transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare; c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie; d) prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de/ sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii; e) intermedierea efectuată de comisionari, care acţionează în numele şi în contul comitentului, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. Se consideră prestări de servicii cu plată: a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri ce nu au legătură cu activitatea sa economică, sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă t. pe v.a. pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial; b) prestările de servicii efectuate în mod gratuit de către o persoană impozabilă, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică pentru uzul personal al angajaţilor săi sau al altor persoane. Nu se consideră prestare de servicii efectuată cu plată utilizarea bunurilor şi prestările de servicii, efectuate în limitele şi potrivit destinaţiilor prevăzute prin lege, precum şi prestările de servicii efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor. Persoana impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul unei alte persoane, în legătură cu o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi acele servicii. în cazul prestării unui serviciu de către mai multe persoane impozabile, prin tranzacţii succesive, fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final. în cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări TAX 399 de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată. Se consideră import de bunuri intrarea de bunuri în România provenind dintr-un alt stat. Când bunurile sunt plasate, după intrarea lor în ţară, în regimuri vamale suspensive, aceste bunuri nu se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată. Totuşi, acestea sunt supuse reglementărilor vamale în ceea ce priveşte plata sau, după caz, garantarea drepturilor de import pe perioada cât se află în regim vamal suspensiv. Importul bunurilor plasate în regimuri vamale suspensive este efectuat în statul pe teritoriul căruia bunurile ies din aceste regimuri. Nu se cuprind în sfera de aplicare a t pe v.a. livrarea bunurilor aflate în regimuri vamale suspensive. Locul operaţiunilor impozabile. Locul livrării de bunuri se consideră a fi în România atunci când bunurile sunt situate pe teritoriul ţării noastre. Se consideră locul livrării: a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de beneficiar sau de un terţ; b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau montaj, indiferent dacă punerea în funcţiune este efectuată de către furnizor sau de altă persoană în contul său; c) locul unde se găsesc bunurile în momentul în care are loc livrarea, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate; d) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor sau avion; e) locul de plecare al transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate într-un autocar sau tren, şi pe partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării. Prin partea din parcursul transportului de pasageri efectuat în interiorul ţării, parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de plecare şi locul de sosire al transportului de pasageri, fără oprire în afara ţării; prin locul de plecare al transportului de pasageri,, primul punct de îmbarcare a pasagerilor situat în interiorul ţării, dacă este cazul, după oprirea efectuată în afara ţării; prin locul de sosire a unui transport de pasageri, ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul ţării, pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul ţării, dacă este cazul, înainte de oprirea efectuată în afara ţării. Prin derogare, locul livrării bunurilor pentru importuri se consideră a fi România, în cazul în care locul de unde a pornit expediţia sau transportul se află în afara României, însă destinaţia finală este România. Livrările şi importurile pentru care locul operaţiunii se consideră a fi în România se supun regimului de impozitare din ţara noastră. Locul prestării de servicii se consideră a fi în România când prestatorul îşi are stabilit în România sediul activităţii economice sau un sediu stabil de la care sunt prestate serviciile, ori în lipsa unui astfel de sediu, domiciliul sau reşedinţa obişnuită, cu unele excepţii. Locul prestării de servicii este considerat a fi locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii economice sau un sediu permanent de la care serviciile sunt efectuate sau, în lipsa acestora, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită. Prin excepţie, pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi: a) locul unde bunul imobil este situat, pentru prestările de servicii efectuate în legătură directă cu un bun imobil, inclusiv prestaţiile agenţiilor imobiliare şi de expertiză, ca şi prestările privind pregătirea sau coordonarea executării lucrărilor imobiliare, cum ar fi, de exemplu, prestaţiile furnizate de arhitecţi şi serviciile de supervizare; b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul transportului de bunuri şi de persoane; c) sediul activităţii economice sau sediul permanent al beneficiarului pentru care sunt prestate serviciile sau, în absenţa acestora, domiciliul sau reşedinţa obişnuită a beneficiarului în cazul următoarelor servicii: "închirierea de bunuri mobile corporale; "operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale; ■transferul şi/sau transmiterea folosinţei drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi al altor drepturi similare; "serviciile de publicitate şi marketing; "serviciile de consultanţă, de inginerie, juridice şi de avocatură, serviciile contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare; "prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii; ■operaţiunile bancare, financiare de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri; "punerea la dispoziţie de personal; "telecomunicaţiile; "serviciile de radiodifuziune şi de televiziune; "serviciile fiimizate pe cale electronică; "obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept menţionat în 400 TAX prezenta literă; "prestările intermediarilor care intervin în furnizarea prestărilor prevăzute anterior; d) locul unde serviciile sunt prestate efectiv. în această categorie se cuprind următoarele activităţi: "culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educative, de divertisment sau similare, inclusiv serviciile accesorii şi cele ale organizatorilor de astfel de activităţi; "prestările accesorii transportului, cum sunt: încărcarea, descărcarea, manipularea, paza şi/sau depozitarea bunurilor şi alte servicii similare; "expertize privind bunurile mobile corporale; "prestările efectuate asupra bunurilor mobile corporale. Faptul generator al t pe v. a. reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale, necesare pentru exigibilitatea taxei. Pentru operaţiunile următoare faptul generator al t. pe v. a. ia naştere la: a) data înregistrării declaraţiei vamale, în cazul bunurilor plasate în regim de import; b) data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România; c) data plăţii prestatorului extern, în cazul plăţilor efectuate fară factură pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră în România; d) data la care bunurile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în regim vamal de import; e) data stabilirii debitului pe bază de factură pentru prestările de servicii care dau loc la decontări sau plăţi succesive, acestea fiind considerate că au fost efectuate în momentul expirării perioadelor aferente acestor decontări sau plăţi; f) data vânzării bunurilor către beneficiari, în cazul operaţiunilor efectuate prin intermediari sau prin consignaţie; g) data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către persoane impozabile a unor bunuri achiziţionate s.au fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în sensuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziţia altor persoane fizice ori juridice în mod gratuit; h) data documentelor prin care se confirmă prestarea de către persoane impozabile a unor servicii în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată de acestea sau pentru alte persoane fizice ori juridice în mod gratuit; i) data colectării monedelor din maşină pentru mărfurile vândute prin maşini automate; j) termenele de plată a ratelor prevăzute în contracte pentru operaţiunile de leasing. Exigibilitatea t. pe v. a. (v.). Baza de impozitare în interiorul ţării. Baza de impozitare a t. pe v. a. este considerată din: a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, din tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni; b) preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost, determinat la momentul livrării. Dacă bunurile sunt mijloace fixe, preţul de achiziţie sau preţul de cost se ajustează; c) suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru executarea prestărilor de servicii. Se cuprind în baza de impozitare a t.v.a.: a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv t.v.a.; b) cheltuielile accesorii, cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare decontate cumpărătorului sau clientului. Nu se cuprind în baza de impozitare a t. pe v.a. următoarele: a) rabaturile, remizele, ristumele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor; b) sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, livrări cu plata în rate, operaţiuni de leasing; d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfa şi clienţi, prin schimb, fară facturare; e) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia; f) taxa de reclamă şi publicitate şi taxa hotelieră care sunt percepute de către autorităţi publice locale prin intermediul prestatorilor. Baza de impozitare a t. pe v.a. se ajustează în următoarele situaţii: a) dacă au fost emise facturi fiscale şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor; b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea sau preţurile bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; c) în situaţia în care reducerile de preţ, sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, precum şi în cazul TAX 401 majorării preţului ulterior livrării sau prestării; d) contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului; ajustarea este permisă începând cu data la care se declară falimentul; e) în cazul în care cumpărătorii retumează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare. Baza de impozitare pentru un import de bunuri este constituită din valoarea în vamă a bunurilor stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele şi alte taxe, exclusiv t. pe v.a., datorate pentru importul de bunuri. Se cuprind, de asemenea, în baza de impozitare cheltuielile accesorii precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare. Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia stipulată în documentul de transport sau orice alt document însoţitor al bunurilor, când acestea intră în România. Baza de impozitare pentru importul de bunuri nu cuprinde: rabaturile, remizele, ristumele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor în vederea stimulării vânzărilor, în condiţiile prevăzute în contractele încheiate; sumele care reprezintă daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, de fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate; penalizările precum şi sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale; dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, vânzări cu plata în rate, operaţiuni de leasing; sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi/care apoi se decontează acestuia; valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare; taxa de reclamă şi publicitate şi taxa hotelieră care sunt percepute de către autorităţile publice locale prin intermediul prestatorilor. Baza de impozitare pentru nave şi aeronave nu include: a) valoarea serviciilor de reparare sau transformare, pentru navele şi aeronavele care au fost reparate sau transformate în străinătate; b) carburanţii şi alte bunuri, aprovizionate din străinătate, destinate utilizării pe nave şi/sau aeronave. Dacă suma folosită la stabilirea bazei de impozitare pentru un import de bunuri este exprimată în valută, aceasta se converteşte în moneda naţională a României, în conformitate cu metodologia folosită, pentru a stabili valoarea în vamă a bunurilor importate. Regimuri de impozitare. Operaţiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a t pe v.a. se clasifică, din punct de vedere al regimului de impozitare, în felul următor: a) operaţiuni taxabile, la care se aplică cota standard a t. pe v.a.; b) operaţiuni scutite c) operaţiuni scutite de t. pe v.a. fară drept de deducere; d) operaţiuni de import scutite de t. pe v.a. Operaţiunile scutite de t. pe v.a. sunt reglementate prin lege şi nu se admite extinderea lor prin analogie. Operaţiunile scutite de t. pe v.a. prin alte acte normative se consideră operaţiuni scutite fără drept de deducere în situaţia în care actele normative respective nu prevăd în mod expres posibilitatea furnizorilor/prestatorilor de a exercita dreptul de deducere. Operaţiunile desfăşurate în zonele libere se supun regimurilor de impozitare legiferate. Cotele de impunere şi calcularea t. pe v.a. Cota standard a t. pe v.a. este de 19% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice operaţiune impozabilă care nu este scutită de t. pe v.a. sau care nu este supusă cotei reduse a t. pe v.a. Cota redusă a t. pe v.a. este de 9% şi se aplică asupra bazei de impozitare, pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri: a) dreptul de intrare la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii; b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv publicităţii; c) livrările de proteze de orice fel şi accesoriile acestora, cu excepţia protezelor dentare; d) livrările de produse ortopedice; e) medicamente de uz uman şi veterinar; f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. Cota de t. pe v.a. aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator al t. pe v.a., cu unele excepţii. In cazul schimbărilor de cote, pentru unele operaţiuni, se procedează la regularizare pentru a se 402 TAX aplica cotele în vigoare la data livrării de bunuri sau prestări de servicii, cu unele excepţii pentru care regularizarea se efectuează aplicând cota în vigoare la data exigibilităţii taxei. Cota aplicabilă pentru un import de bunuri este cea aplicată în interiorul ţării pentru livrarea aceluiaşi bun. în unele ţări din Europa, nivelul taxei pe valoarea adăugată a fost următorul: Germania - 15%; Belgia - 19,5%; Cehia-23%; Danemarca - 25%; Spania - 13%; Grecia-18%; Franţa - 18,6%; Irlanda - 16-21%; Italia - 19%; Luxemburg - 15%; Portugalia - 16%; Marea Britanie - 17,5%. Astăzi, în Uniunea Europeană cota standard a t. pe v.a. este de 15%, dar sunt şi cote de 10%, de 5% etc. Regimul deducerilor. Dreptul de deducere ia naştere în momentul în care t pe v.a. deductibilă devine exigibilă. Dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de t. pe v.a. are dreptul să deducă: a) t. pe v.a. datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă; b) t pe v.a. achitată pentru bunurile importate. De asemenea, se acordă oricărei persoane impozabile, înregistrată ca plătitor de t. pe v.a., dreptul de deducere pentru t. pe v.a., dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării pentru realizarea următoarelor operaţiuni: a) livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii scutite de t. pe v.a.; b) operaţiuni rezultând din activităţi economice, pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate, dacă t. pe v.a. ar fi deductibilă, în cazul în care operaţiunea s-ar desfăşura în ţară. Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de t. pe v.a. are dreptul de deducere a t. pe v.a. pentru: acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul companiilor publicitare, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor; acordarea de bunuri în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, precum şi prestările de servicii efectuate în scopuri publicitare sau în scopul stimulării vânzărilor; transferul de bunuri efectuat cu ocazia operaţiunilor de transfer total sau parţial de active şi pasive, ca urmare a fuziunii şi divizării; aportul în natură şi capitalul social al unei societăţi comerciale nu constituie livrare de bunuri, dacă primitorului bunurilor i-ar fi fost permisă deducerea integrală a t. pe v.a., dacă aceasta s-ar fi aplicat transferului respectiv. De asemenea, t. pe v.a. este deductibilă pentru bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi ale naturii sau a altor cauze de forţă majoră; bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi: valorificate; perisabilităţile, în limitele legale; bunurile acordate gratuit din rezerva de stat, ca ajutoare umanitare externe sau interne. Nu poate fi dedusă t. pe v.a. pentru: a) bunuri/servicii achiziţionate de furnizori/prestatori în contul clienţilor şi care apoi se decontează acestora; b) băuturi alcoolice şi produse din tutun destinate acţiunilor de protocol. Pentru exercitarea dreptului de deducere a t. pe v.a., orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere, în funcţie de felul operaţiunii, cu unul din următoarele documente: a) pentru t pe v.a. datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă, cu factură fiscală; b) pentru importuri de bunuri, cu declaraţia vamală de import sau un act constatator emis de autorităţile vamale; pentru importurile care mai beneficiază de amânarea plăţii taxei în vamă, se prezintă şi documentul care confirmă achitarea t. pe v.a. T. pe v.a. dedusă poate fi ajustată. Orice persoană impozabilă, care a aplicat regimul special de scutire, şi ulterior trece la aplicarea regimului normal de t. pe v.a., are dreptul de deducere a t. pe v.a. la data înregistrării ca plătitor de t pe v.a., pentru: a) bunuri de natura stocurilor, conform reglementărilor contabile, care se află în stoc la data la care persoana respectivă a fost înregistrată ca plătitor de t pe v.a; b) bunuri de natura mijloacelor fixe, care au fost achiziţionate cu cel mult 90 de zile anterior datei de înregistrare ca plătitor de t pe v.a. Pentru exercitarea dreptului de deducere la bunurile de mai sus, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: a) bunurile respective urmează a fi folosite pentru operaţiuni cu drept de deducere; b) persoana impozabilă trebuie să deţină o factură fiscală sau un alt document legal aprobat care justifică suma t pe v.a. aferente bunurilor achiziţionate. T. pe v.a. aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, TAX 403 destinate realizării obiectivelor proprii de investiţii, stocurilor de produse cu destinaţie specială, finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se deduce potrivit prevederilor legale! Cu t. pe v.a. dedusă pentru realizarea obiectivelor proprii de investiţii se vor reîntregi obligatoriu disponibilităţile de investiţii. Sumele deduse în cursul anului fiscal pentru obiectivele de investiţii pot fi utilizate numai pentru plăţi aferente aceluiaşi obiectiv de investiţii. La încheierea exerciţiului financiar, sumele deduse şi neutilizate se virează la bugetul de stat sau la bugetele locale. Perioada fiscală pentru t. pe v.a. este luna calendaristică. Orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de t. pe v.a., care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, este denumită în continuare plătitor de t. pe v.a. cu regim mixt. Dreptul de deducere a t pe v.a. aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate de orice plătitor de t. pe v.a. cu regim mixt se determină astfel. Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-un jurnal pentru cumpărări, care se întocmeşte separat pentru aceste operaţiuni, şi t pe v.a. aferentă acestora se deduce integral. Achiziţiile de bunuri şi servicii destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu în jurnalul de cumpărări, care se întocmeşte separat pentru aceste operaţiuni, iar t. pe v.a. aferentă acestora nu se deduce. Bunurile şi serviciile pentru care nu se cunoaşte destinaţia în momentul achiziţiei, respectiv dacă vor fi utilizate pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, se evidenţiază într-un jurnal pentru cumpărări întocmit separat. T. pe* v.a. aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază pro-rata. Prin excepţie, în cazul achiziţiilor destinate realizării de investiţii, care se prevăd că vor fi utilizate atât pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, este permisă deducerea integrală a t. pe v.a. pe parcursul procesului investiţional, urmând ca taxa dedusă să fie ajustată. în cursul unui an fiscal este permisă rectificarea taxei deduse aferente achiziţiilor de bunuri/servicii care se constată că ulterior au fost utilizate pentru altă destinaţie decât cea prevăzută la data achiziţiei. Rectificările se evidenţiază pe rândurile de regularizare din decontul de t. pe v.a. Pro-rata se determină ca raport între: veniturile obţinute din operaţiuni care dau drept de deducere, inclusiv subvenţiile legate direct de preţul acestora, la numărător, iar la numitor veniturile de la numărător plus veniturile obţinute din operaţiuni care nu dau drept de deducere. în calculul pro-rata, la numitor se adaugă alocaţiile, subvenţiile sau alte sume primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, în scopul finanţării de activităţi scutite fară drept de deducere sau care nu intră în sfera de aplicare a t. pe v.a. Se exclud din calculul pro-rata veniturile financiare, dacă acestea sunt accesorii activităţii principale. Nu se includ în calculul pro-rata serviciile efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii t. pe v.a. Pro-rata se determină anual, situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cumulate pentru întregul an fiscal. Prin excepţie, aceasta poate fi determinată lunar sau trimestrial, după caz, situaţie în care elementele prevăzute la numitor şi numărător sunt cele efectiv realizate în cursul fiecărei luni, respectiv trimestru. Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este ori pro-rata definitivă determinată pentru anul precedent, ori pro-rata estimată în funcţie de operaţiunile prevăzute a fi realizate în anul curent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal teritorial, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie, nivelul pro-rata provizorie aplicată, precum şi modul de determinare a acesteia. T. pe v.a. de dedus prin aplicarea pro-rata, provizorie asupra t. pe v.a. deductibile, aferente achiziţiilor destinate atât realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi celor care nu dau drept de deducere. Persoanele impozabile care nu au determinat pro-rata provizorie la începutul anului, deoarece nu realizau şi nici nu prevedeau realizarea de operaţiuni fară drept de deducere în cursul anului, şi care ulterior realizează astfel de operaţiuni nu au obligaţia să calculeze şi să utilizeze pro-rata provizorie. în cursul anului este permisă deducerea integrală a t pe v.a. La finele anului vor aplica următoarele reguli: a) dacă pot efectua separarea 404 TAX achiziţiilor de bunuri/servicii pe destinaţiile prevăzute, vor regulariza astfel: din t. dedusă în cursul anului se scade t. de dedus rezultată prin aplicarea pro-rata definitivă pentru achiziţiile destinate atât realizării de operaţiuni cu drept de deducere, cât şi pentru operaţiuni fară drept de deducere, şi/sau taxa aferentă bunurilor/serviciilor destinate exclusiv operaţiunilor cu drept de deducere, iar diferenţa rezultată se înscrie distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului, ca t. de plată la bugetul de stat; b) dacă nu se poate efectua separarea pe destinaţii, se aplică pro-rata definitivă asupra tuturor achiziţiilor de bunuri şi servicii efectuate în cursul anului, iar diferenţa rezultată se înscrie distinct în decontul din ultima perioadă fiscală a anului. Pro-rata definitivă se determină în luna decembrie, în funcţie de realizările efective din cursul anului, regularizarea deducerilor operate după pro-rata provizorie se realizează prin aplicarea pro-rata definitivă asupra sumei t. pe v.a. deductibile aferente achiziţiilor. Diferenţa în plus sau în minus faţă de t. dedusă, conform pro-rata provizorie, se înscrie pe un rând distinct în decontul ultimei perioade fiscale. în situaţii speciale, când pro-rata calculată nu asigură determinarea corectă a t. de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate aproba aplicarea unei pro-rata speciale, la solicitarea persoanelor impozabile în cauză, pe baza justificării prezentate. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze t. pe v.a. dedusă de la începutul anului pe baza pro-rata specială, aprobată. Plătitorii de t pe v.a. cu regim mixt pot renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi sunt obligate să anunţe organele fiscale. La cererea justificată a persoanelor impozabile, organele fiscale la care acestea sunt înregistrate ca plătitori de t. pe v.a. pot aproba ca pro-rata să fie determinată lunar sau trimestrial, după caz. în anul în care a fost acordată aprobarea, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze t. pe v.a. dedusă de la începutul anului pe bază pro-rata lunară sau trimestrială. Plătitorii de t. pe v.a. cu regim mixt pot renunţa la aplicarea pro-rata lunară sau trimestrială numai la începutul unui an fiscal şi sunt obligate să anunţe organele fiscale. Pro-ratele lunare sau trimestriale efectiv realizate sunt definitive şi nu se regularizează la sfârşitul anului. în situaţia în care t. pe v.a. aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât t. pe v.a. colectată, aferentă operaţiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a t. pe v.a. aferentă operaţiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală, denumită taxă colectată, este mai mare decât t. pe v.a. aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o diferenţă denumită t. pe v.a. de plată pentru perioada fiscală de raportare. După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a t. pe v.a. pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prin decontul de t. pe v.a. Se determină suma negativă a t. pe v.a. cumulată, prin adăugarea la suma negativă a t. pe v.a., rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a t. pe v.a. reportate din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu a fost solicitat a fi rambursat. Se determină t. pe v.a. de plată cumulată, în perioada fiscală de raportare, prin adăugarea la t. pe v.a. de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului de t pe v.a. din soldul t pe v.a. de plată al perioadei fiscale anterioare. Prin decontul de t. pe v.a., persoanele impozabile trebuie să determine diferenţele, care reprezintă regularizările de t. şi stabilirea soldului t. pe v.a. de plată sau a soldului sumei negative a t. pe v.a. Dacă t. pe v.a. de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a t. pe v.a. cumulată, rezultă un sold de t. pe v.a. de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a t. pe v.a. cumulată este mai mare decât t. pe v.a. de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a t pe v.a., în perioada fiscală de raportare. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitor de t. pe v.a. pot solicita rambursarea soldului sumei negative a t. pe v.a. din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de t. pe v.a. din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă o persoană impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative a t. pe v.a., aceasta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a t. pe v.a. din perioada fiscală, de TAX 405 raportare, mai mic de 50 de milioane lei inclusiv, aceasta fiind reportată obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare. în cazul persoanelor juridice care se divizează sau sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a t. pe v.a. pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul persoanei care a preluat activitatea. în situaţia în care două sau mai multe persoane juridice impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea va prelua şi soldul t. pe v.a. de plată către bugetul de stat, cât şi soldul sumei negative a t. pe v.a., pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii. Rambursarea soldului sumei negative a t. pe v.a. se efectuează de organele fiscale, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin normele procedurale în vigoare. Deducerile se acordă numai pe bază de acte justificative. Scutiri de plata t. pe v.a. în interiorul ţării. Sunt scutite de plata t. pe v.a. următoarele activităţi de interes general: ■spitalizarea, îngrijirile medicale, inclusiv veterinare şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare şi de titularul dreptului de proprietate, respectiv: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, bazele de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi, precum şi cantinele organizate pe lângă aceste unităţi, serviciile funerare prestate de unităţile medico-sanitare; "prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de către stomatologi şi de către tehnicienii dentari; "prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personalul specializat cu exercitarea profesiunilor medicale şi paramedicale; "transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop; "livrările de organe, de sânge şi de lapte, de provenienţă umană; "activitatea de învăţământ prevăzută de Legea învăţământului nr. 84/1995, desfăşurată de unităţile autorizate, inclusiv activitatea căminelor şi a cantinelor organizate pe lângă aceste unităţi, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările strâns legate de acestea, efectuate de către instituţiile publice sau de către alte entităţi recunoscute, care au aceste obiective; "prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţă şi/sau protecţia socială efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social; serviciile de cazare, masă şi tratament, prestate de persoane impozabile care îşi desfăşoară activitatea în staţiuni balneoclimaterice, dacă au încheiat contracte cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi contravaloarea acestora este decontată pe bază de bilete de tratament; ■prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau alte entităţi recunoscute ca având caracter social; "prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial ce au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă; "prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică; "prestările de servicii culturale şi/ sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice, precum şi operaţiunile care intră în sfera de aplicare a impozitului pe spectacole; "prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale; "realizarea, difuzarea şi/sau retransmisia programelor de radio şi/sau de televiziune, cu excepţia celor de publicitate, efectuate de unităţile care produc şi/sau difUzează programele audiovizuale, precum şi de unităţile care au ca obiect de activitate difuzarea prin cablu a programelor audiovizuale; "vânzarea de licenţe de filme sau de programe, drepturi de difuzare, abonamente la agenţiile internaţionale de ştiri şi alte drepturi de difuzare similare, destinate activităţii de radio şi televiziune, cu excepţia celor de publicitate. De asemenea, sunt scutite de t pe v.a. următoarele operaţiuni: "activităţile 406 TAX de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor şi proiectelor precum şi a acţiunilor cuprinse în Planul Naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în pro-gramele-nucleu şi în planurile sectoriale, precum şi activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate în parteneriat internaţional, regional şi bilateral; "livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de producătorii agricoli individuali şi asociaţiile fară personalitate juridică ale acestora; "prestările următoarelor servicii financiare şi bancare: acordarea şi negocierea de credite şi administrarea creditului de către persoana care îl acordă; acordarea, negocierea şi preluarea garanţiilor de credit sau a garanţiilor colaterale pentru credite, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul; orice operaţiune legată de depozite şi conturi financiare, inclusiv orice operaţiuni cu ordine de plată, transferuri de bani, instrumente de debit, cârduri de credit sau de debit, cecuri sau alte instrumente de plată, precum şi operaţiuni de factoring; emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu moneda naţională sau străină, cu excepţia monedelor sau a bancnotelor care sunt obiecte de colecţie; emisiunea, transferul şi/sau orice alte operaţiuni cu titluri de participare, titluri de creanţe, cu excepţia executării acestora, obligaţiuni, certificate, cambii, alte instrumente financiare sau alte valori mobiliare; gestiunea fondurilor comune de plasament şi/sau a fondurilor comune de garantare a creanţelor efectuate de orice entităţi constituite în acest scop; "operaţiunile de asigurare şi/sau reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele care intermediază astfel de operaţiuni; "jocurile de noroc organizate de persoanele autorizate, să desfăşoare astfel de activităţi; "livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate de unităţile din sistemul de penitenciare, utilizând munca deţinuţilor; "lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din Decembrie 1989; "transportul fluvial de persoane în Delta Dunării şi pe rutele Orşova-Moldova Nouă, Brăila-Hârşova şi Galaţi-Grindu; "livrarea obiectelor şi veştmintelor de cult religios, tipărirea cărţilor de cult, teologice sau cu conţinut bisericesc şi care sunt necesare pentru practicarea cultului, precum şi furnizarea de bunuri asimilate obiectelor de cult; "livrarea de bunuri către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, ca efect al dării în plată, sau bunuri adjudecate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, cu stingerea totală sau parţială a obligaţiilor de plată ale unui debitor; ■arendarea, concesionarea şi închirierea de bunuri imobile, cu următoarele excepţii: operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; serviciile de parcare a vehiculelor; închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate în bunurile imobile; închirierea seifurilor; "livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, dacă t pe v.a. aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere. Persoanele impozabile pot opta pentru plata t. pe v.a. în cazul operaţiunilor de arendare, concesionare şi închiriere de bunuri imobile, în condiţiile stabilite de lege, precum şi în cazul realizării de venituri sub plafonul de scutire. Opţiunea se notifică organelor fiscale teritoriale. Sunt scutite de t. pe v.a. persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde de lei, denumit plafon de scutire. Persoanele impozabile nou-înfiinţate pot beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă declară că vor realiza anual o cifră de afaceri estimată până la 2 miliarde de lei inclusiv şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de t pe v.a. Persoanele impozabile înregistrate fiscal, care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire se consideră că sunt în regimul special de scutire, dacă nu optează pentru aplicarea regimului normal de t. pe v.a. Persoanele impozabile, care depăşesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de t. pe v.a. în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii. După depăşirea plafonului de scutire, persoanele impozabile nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege. Operaţiunile scutite de t. pe v.a. la import sunt următoarele: "importul de bunuri a căror livrare în România este scutită de t. pe v.a.; "bunurile introduse în ţară de călători sau de alte persoane fizice cu domiciliul în ţară ori TAX 407 în străinătate, în condiţiile şi în limitele stabilite potrivit reglementărilor legale în vigoare, pentru regimul aplicabil persoanelor fizice; «bunurile importate destinate comercializării în regim duty-free, precum şi prin magazinele pentru servirea în exclusivitate a reprezentanţelor diplomatice şi a personalului acestora; ■importul de bunuri de către misiunile diplomatice şi birourile consulare, precum şi de către cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate; "importul de bunuri efectuat de reprezentanţele organismelor internaţionale şi interguvemamentale acreditate în România, precum şi de către cetăţenii străini angajaţi ai acestor organizaţii, în limitele şi în conformitate cu condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii; "importul de bunuri de către forţele armate ale statelor străine membre NATO pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe sunt destinate efortului comun de apărare; "importul de suporturi materiale, cum ar fi pelicule, benzi magnetice, discuri, pe care sunt înregistrate filme sau programe destinate activităţii de radio şi televiziune, cu excepţia celor de publicitate; "importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlu de ajutoare sau donaţii destinate unor scopuri cu caracter religios, de apărare a sănătăţii, de apărare a ţării sau siguranţei naţionale, artistic, sportiv, de protecţie şi ameliorare a mediului, de protecţie şi conservare a monumentelor istorice şi de arhitectură, în condiţiile stabilite prin norme; "importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, organisme internaţionale şi/sau organizaţii nonprofit din străinătate şi din ţară, în condiţiile stabilite prin norme; "importul următoarelor bunuri: bunurile de origine română, bunurile străine care, potrivit legii, devin proprietatea statului, bunurile reparate în străinătate sau bunurile care le înlocuiesc pe cele necorespunzătoare calitativ, retumate partenerilor externi în perioada de garanţie, bunurile care se înapoiază în ţară ca urmare a unei expedieri eronate, echipamentele pentru protecţia mediului, stabilite prin hotărâre a Guvernului. Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare şi pentru transportul internaţional. Sunt scutite de t. pe v.a.: "livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării, de către furnizor sau de altă persoană în contul său; "livrările de bunuri expediate sau transportate în afara ţării de cumpărătorul care nu este stabilit în interiorul ţării, sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi folosite la echiparea sau aprovizionarea ambarcaţiunilor de agrement şi avioanelor de turism sau a oricărui mijloc de transport de uz privat; "prestările de servicii, inclusiv transportul şi prestările de servicii accesorii transportului, legate direct de exportul de bunuri sau de bunurile plasate în regimuri vamale suspensive; "transportul, prestările de servicii accesorii transportului, alte servicii direct legate de importul bunurilor, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate; "transportul internaţional de persoane şi serviciile direct legate de acest transport, inclusiv livrările de bunuri destinate a fi acordate ca trataţie pasagerilor la bordul unui vapor, avion, autocar sau tren; "în cazul navelor utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de mărfuri, pentru pescuit sau altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare, al navelor de război, următoarele operaţiuni: livrarea de carburanţi, echipamente şi alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe nave, cu excepţia navelor folosite pentru pescuit fluvial sau de coastă; prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora; "în cazul aeronavelor care prestează transporturi internaţionale de persoane şi/sau de mărfuri, următoarele operaţiuni: livrările de carburanţi, echipamente şi alte bunuri destinate a fi încorporate sau utilizate pe aeronave; prestările de servicii efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora; "prestările de servicii pentru navele aflate în proprietatea companiilor de navigaţie care îşi desfăşoară activitatea în regimul special maritim sau operate de acestea, precum şi livrările de nave în întregul lor de către aceste companii; ■livrările de bunuri şi prestările de servicii, în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a oricăror cetăţeni străini având statut diplomatic sau consular în România, în condiţii de reciprocitate; ■livrările de bunuri şi prestările de servicii, în favoarea reprezentanţelor organismelor internaţionale şi interguvemamentale acreditate în România, precum şi a cetăţenilor străini angajaţi ai acestora, în limitele şi în conformitate cu 408 TAX condiţiile precizate în convenţiile de înfiinţare a acestor organizaţii; "livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate sau pentru aprovizionarea cantinelor, dacă forţele iau parte la efortul de apărare comun; în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate în afara ţării şi pentru prestările de servicii, scutirea se acordă potrivit unei proceduri de restituire a t., stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice; "livrările de bunuri şi prestările de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de către guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară, inclusiv din donaţii ale persoanelor fizice; "construirea, consolidarea, extinderea, restaurarea şi reabilitarea lăcaşurilor de cult religios sau a altor clădiri utilizate în acest scop; "prestările de servicii poştale, efectuate pe teritoriul României de operatorii prevăzuţi de Ordonanţa Guvernului nr. 70/2001 pentru ratificarea Actelor adoptate de Congresul Uniunii Poştale Universale de la Beijing (1999),. aprobată prin Legea nr. 670/2001, constând în preluarea şi distribuirea trimiterilor poştale din străinătate, inclusiv servicii fmanciar-poştale; "servicii prestate de persoane din România, în contul beneficiarilor cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru bunurile din import aflate în perioada de garanţie; "prestările de servicii efectuate de intermediari care acţionează în numele sau în contul unei alte persoane, atunci când intervin în operaţiuni prevăzute de lege. Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri. Sunt scutite de t. pe v.a.: "livrarea de bunuri care sunt plasate în regim de antrepozit vamal; ■livrarea de bunuri destinate plasării în magazinele duty-free şi în alte magazine situate în aeroporturile internaţionale, precum şi livrările de bunuri efectuate prin aceste magazine; ■următoarele operaţiuni desfăşurate într-o zonă liberă sau într-un port liber: introducerea de bunuri străine într-o zonă liberă sau într-un port liber, direct din străinătate, în vederea simplei depozitări, fără întocmirea de formalităţi vamale; operaţiunile comerciale de vânzare-cumpărare a mărfurilor străine între diverşi operatori din zona liberă sau portul liber sau între aceştia şi alte persoane din afara zonei libere sau a portului liber; scoaterea de bunuri străine din zona liberă sau portul liber, în afara ţării, fără întocmirea de declaraţii vamale de export, bunurile fiind în aceeaşi stare ca în momentul introducerii în zona liberă sau portul liber; "prestările de servicii legate direct de operaţiunile de mai sus. Scutirile nu se aplică bunurilor care sunt livrate pentru utilizare sau consum în România, inclusiv în antrepozitul vamal, zona liberă sau în portul liber, sau care rămân în România. Regimul special de scutire. Sunt scutite de t. pe v.a. persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 2 miliarde de lei, denumit plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de t. pe v.a. Persoanele impozabile nou-înfiinţate pot beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă declară că vor realiza anual o cifră de afaceri estimată de până la 2 miliarde de lei inclusiv şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de t. pe v.a. Persoanele impozabile înregistrate fiscal, care ulterior realizează operaţiuni sub plafonul de scutire, se consideră că sunt în regimul special de scutire, dacă nu optează pentru aplicarea regimului normal de t. pe v.a. Persoanele impozabile, care depăşesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de t. pe v.a. în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii. Pentru persoanele nou-înfiinţate, anul fiscal reprezintă perioada din anul calendaristic, reprezentată prin luni calendaristice scurse de la data înregistrării până la finele anului. Fracţiunile de lună vor fi considerate o lună calendaristică întreagă. Persoanele care se află în regim special de scutire trebuie să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii, care intră sub incidenţa legii, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări. Data depăşirii plafonului este considerată sfârşitul lunii calendaristice în care a avut loc depăşirea de plafon. Până la data înregistrării ca plătitor de t. pe v.a. în regim normal se va aplica regimul de scutire de t. pe v.a. în situaţia în care se constată că persoana în cauză a solicitat cu întârziere atribuirea calităţii de plătitor de t. pe v.a. în regim normal, autoritatea fiscală este îndreptăţită să solicite plata t. pe v.a. pe perioada scursă între data la care persoana în cauză avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de t. pe v.a. în regim normal şi data de la care înregistrarea a devenit efectivă. După depăşirea plafonului de scutire, persoanele TAX 409 impozabile nu mai pot solicita aplicarea regimului special, chiar dacă ulterior realizează cifre de afaceri anuale inferioare plafonului de scutire prevăzut de lege. Persoanele impozabile scutite nu au dreptul de deducere şi nici nu pot să înscrie taxa pe facturile lor. Obligaţiile plătitorilor de t. pe v.a. Persoanele impozabile trebuie să declare începerea, schimbarea şi încetarea activităţii lor. Cu privire la înregistrarea la organele fiscale: a) declararea începerii, schimbării şi încetării activităţii sale ca persoană impozabilă; b) orice persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de t. pe v.a., care realizează exclusiv operaţiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitor de t pe v.a.; c) să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitor de t. pe v.a., în caz de încetare a activităţii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situaţia respectivă. T. pe v.a. datorată la bugetul de stat trebuie achitată înainte de scoaterea din evidenţă ca plătitor de t. pe v.a., cu excepţia situaţiei în care activitatea acesteia a fost preluată de către altă persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de t pe v.a. Persoanele, indiferent de statutul lor juridic, care realizează în exclusivitate operaţiuni pentru care nu au calitate de persoană impozabilă sunt scutite de t. pe v.a. fără drept de deducere, nu vor fi înregistrate, sau, după caz, vor fi scoase din evidenţă ca plătitori de t. pe v.a., la solicitarea acestora. Sunt supuse obligaţiei de înregistrare şi instituţiile publice, în situaţia în care realizează activităţi care au calitatea de persoană impozabilă. Poate fi înregistrată ca plătitor de t. pe v.a. instituţia publică în ansamblul său ori, după caz, numai o parte din structura organizatorică prin care sunt realizate operaţiunile taxabile şi/sau scutite cu drepţ de deducere. Cu privire la întocmirea documentelor. Fiecare persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de t. pe v.a., are obligaţia să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri sau prestări de servicii efectuate, către fiecare beneficiar. Persoanele impozabile, care nu sunt înregistrate ca plătitori de t. pe v.a., nu au dreptul să emită facturi fiscale şi nici să înscrie t. pe v.a. pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate către altă persoană, în documentele emise. Pentru livrări de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestări de servicii cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată. Pentru bunurile livrate cu aviz de însoţire, factura fiscală trebuie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data livrării, fară a depăşi finele lunii în care a avut loc livrarea. Pentru prestările de servicii efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii t. pe v.a., aceştia din urmă, dacă sunt înregistraţi ca plătitori de t pe v.a., trebuie să autofactureze operaţiunile respective, prin emiterea unei facturi fiscale, la data primirii facturii prestatorului sau la data efectuării plăţii către prestator, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată. Operaţiunile de leasing extern se autofacturează de către beneficiarii din România, înregistraţi ca plătitori de t. pe v.a., la data stabilită prin contract pentru plata ratelor de leasing şi/sau la data plăţii de sume în avans. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, cum sunt energia electrică, energia termică, gazele naturale, apa, servicii telefonice şi altele asemenea, factura fiscală trebuie emisă la data la care intervine exigibilitatea t. pe v.a. Factura fiscală pentru operaţiunile de leasing intern, pentru operaţiunile de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri, trebuie să fie emisă la fiecare din datele specificat în contract, pentru plata ratelor, chiriei, redevenţei sau arendei, după caz. în cazul încasării de avansuri, faţă de data prevăzută în contract se emite factura fiscală la data încasării avansului. în situaţia în care taxa pentru operaţiuni taxabile este încasată înainte ca bunurile să fie livrate sau înaintea finalizării prestării serviciilor, factura fiscală trebuie să fie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la fiecare dată când este încasat un avans, fără a depăşi finele lunii în care a avut loc încasarea. Factura fiscală trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii: seria şi numărul facturii; data emiterii facturii; numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura; numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri sau servicii; denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv t. pe v.a., cota de t. pe v.a. sau menţiunea scutit cu drept de deducere, scutit fară drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz; valoarea t. pe v.a., pentru operaţiunile taxabile. Persoanele impozabile înregistrate ca 410 TAX plătitori de t. pe v.a. nu au obligaţia să emită factură fiscală pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazurilor când beneficiarul solicită factură fiscală: a) transportul persoanelor cu taximetre, precum şi transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a abonamentelor; b) livrări de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestări de servicii către populaţie, consemnate în documente fără nominalizarea cumpărătorului; c) livrări de bunuri şi prestări de servicii consemnate în documente specifice aprobate prin lege. Persoanele impozabile, înregistrate ca plătitori de t pe v.a., au următoarele obligaţii din punct de vedere al evidenţei operaţiunilor impozabile: a) să ţină evidenţa contabilă potrivit legii, astfel încât să poată determina baza de impozitare şi t. pe v.a. colectată pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate, precum şi cea deductibilă aferentă achiziţiilor; b) să asigure condiţiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informaţiilor şi conducerea evidenţelor prevăzute de reglementările în domeniul t. pe v.a.; c) să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operaţiunilor realizate atât la sediul principal, cât şi la subunităţi; d) să contabilizeze distinct veniturile şi cheltuielile rezultate din operaţiunile asocierilor în participaţiune. Drepturile şi obligaţiile legale privind t pe v.a. revin asociatului care contabilizează veniturile şi cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părţi. La sfârşitul perioadei de raportare, veniturile şi cheltuielile, înregistrate pe naturi, se transmit pe bază de decont fiecărui asociat, în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie. Sumele decontate între părţi fără respectarea cestor prevederi se supun t. pe v.a., în cotele prevăzute de lege. Persoanele înregistrate ca plătitori de t. pe v.a. trebuie să întocmească şi să depună la organul fiscal competent, pentru fiecare perioadă fiscală, până la data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale inclusiv, decontul de L pe v.a. Persoanele neînregistrate ca plătitori de t pe v.a. sunt obligate să întocmească un decont special de t pe v.a. pe care îl depun la organul fiscal competent numai atunci când realizează astfel de operaţiuni. Decontul se depune până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost primită factura prestatorului sau a fost efectuată plata către prestator, în cazul plăţilor fară factură. Pentru operaţiunile de leasing extern, decontul special se depune până la data de 25 a lunii următoare celei stabilite prin contract pentru plata ratelor de leasing şi/sau celei în care au fost efectuate plăţi în avans. Persoanele obligate la plata t. pe v.a. datorată, stabilită prin decontul întocmit pentru fiecare perioadă fiscală sau prin decontul special, până la data la care au obligaţia depunerii acestora. T. pe v.a. pentru importuri de bunuri, cu excepţia celor scutite de t. pe v.a., se plăteşte la organul vamal, în conformitate cu regulile în vigoare privind plata drepturilor de import. Prin derogare, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele înregistrate ca plătitori de t. pe v.a. care au obţinut certificatele de exonerare, pentru următoarele: a) importul de maşini industriale, utilaje tehnologice, instalaţii, echipamente, aparate de măsură şi control, automatizări, destinate realizării de investiţii, precum şi importul de maşini agricole şi mijloace de transport destinate realizării de activităţi productive; b) importul de materii prime şi materiale consumabile care nu se produc sau sunt deficitare în ţară, şi sunt destinate utilizării în cadrul activităţii economice a persoanei care realizează importul. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de t. pe v.a., care efectuează importuri, trebuie să solicite eliberarea unui certificat de exonerare de la plata în vamă a t. pe v.a., emis de către organele fiscale competente. Pot solicita eliberarea unui astfel de certificat numai persoanele care nu au obligaţii bugetare restante, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, cu excepţia celor eşalonate şi/sau reeşalonate la plată. Pe baza certificatelor prezentate de importatori, organele vamale au obligaţia să acorde liberul de vamă pentru bunurile importate. Importatorii care au obţinut certificatele de exonerare de la plata în vamă a t pe v.a. evidenţiază t. pe v.a. aferentă bunurilor importate în decontul de t pe v.a., atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Fiecare persoană obligată la plata t pe v.a. poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a t pe v.a. către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a deconturilor de t. pe v.a., la organul fiscal competent. T. pe v.a. se administrează de către organele fiscale şi de autorităţile vamale. Organele de control fiscal au dreptul şi obligaţia să efectueze verificări şi investigaţii la persoanele plătitoare de t. pe v.a., inclusiv asupra TAX 411 înregistrărilor contabile. în acest scop persoanele impozabile au obligaţia să prezinte evidenţele şi documentele aferente. în situaţia în care, în urma verificării efectuate, rezultă erori sau abateri de la normele legale, organele de control fiscal au obligaţia de a stabili cuantumul t. pe v.a. deductibile şi facturate. Dacă facturile fiscale, evidenţele contabile sau datele necesare pentru calcularea bazei de impozitare lipsesc ori sunt incomplete în ceea ce priveşte cantităţile, preţul şi/sau tarifele practicate pentru livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, organele de control fiscal vor proceda la impozitare prin estimare. Neplata la timp a t pe v.a. se sancţionează cu rrtajorarea sumei de plată cu 0,25% pentru fiecare zi de întârziere. Dacă se constată întârzieri repetate în plata taxei, Ministerul Finanţelor poate dispune suspendarea activităţii agentului economic până la efectuarea plăţii. Toate actele emise de organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor pentru constatarea obligaţiilor de plată privind t. pe v.a. constituie titluri executorii. Băncile au obligaţia să pună în aplicare aceste titluri fară acceptul plătitorului. Sunt contravenţii, următoarele fapte, dacă legea penală nu le consideră infracţiuni: ■nedepunerea în termen la organele fiscale a declaraţiei de înregistrare sau scoaterea în evidenţă ca plătitor de t. pe v.a. şi a decontului privind suma impozabilă şi taxa exigibilă; "refuzul de a furniza organelor fiscale toate informaţiile necesare stabilirii operaţiunilor impozabile; "ţinerea eronată sau necorespunzătoare a evidenţei tehnico-operative sau contabile privind operaţiunile impozabile şi calcularea t. pe v.a. datorată bugetului de stat, neaplicarea de către organele bancare a titlurilor executorii privind plata t. pe v.a. Contravenţiile se sancţionează cu amendă contravenţională. Dacă se constată ţinerea eronată a evidenţei cu scopul de a reduce t. datorată bugetului de stat sau de a obţine o rambursare necuvenită, unităţile plătitoare varsă la bugetul de stat t. sustrasă, cu o amendă egală cu valoarea acesteia, precum şi majorările de întârziere. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se face de către organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor. Determinarea cu rea-credinţă de către persoanele impozabile a sumei t. pe v.a. de rambursat şi obţinerea nelegală, în acest fel, a unor sume de bani de la organele fiscale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 7 ani. Agenţii economici au dreptul să depună contestaţii la Direcţia generală a finanţelor publice şi a controlului financiar de stat, judeţeană sau a municipiului Bucureşti privind stabilirea şi încasarea t. pe v.a., a majorărilor de întârziere şi a amenzilor. Contestaţia se depune în termen de 30 de zile de la primirea înştiinţării de plată. Organul financiar judeţean (al capitalei) rezolvă contestaţia în termen de 30 de zile de la înregistrare. împotriva deciziei date se poate face contestaţie la Ministerul Finanţelor care în cel mult 60 de zile de la înregistrare, este obligat să o soluţioneze, iar soluţia dată este definitivă. înaintarea contestaţiei nu suspendă obligaţia plătitorului cu privire la plata t Dacă, între timp, contestaţia se rezolvă în favoarea plătitorului, suma plătită în plus se restituie sau se compensează la un termen următor de plată. Plătitorii de t. au, de asemenea, dreptul să ceară amânarea plăţii t. sau eşalonarea acesteia. T. pe v.a. este un instrument fiscal care prezintă însă unele dezavantaje legate de numărul mare de operaţiuni financiar-contabile privind administrarea sa (calcularea, evidenţa, controlul corectitudinii modului de determinare şi de plată etc.), necesită un volum mare de muncă, un personal mai numeros etc., şi are un caracter regresiv ca şi alte impozite indirecte faţă de veniturile populaţiei. TAXA PENTRU FOLOSIREA LOCURILOR PUBLICE DE DESFACERE, t. ce se plăteşte zilnic de către persoanele fizice şi persoanele juridice care folosesc locuri publice de desfacere din municipii, oraşe şi comune. T. este diferenţiată în raport cu gradul de dotare a spaţiilor ce le sunt puse la dispoziţie, cu natura produselor desfăcute, cu vârsta şi specia animalelor aduse spre vânzare, cu serviciile prestate populaţiei şi cu suprafaţa ocupată în aceste locuri publice. Locurile publice pot fi ocupate temporar sau permanent. în cadrul limitelor prevăzute de lege, consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, stabilesc cuantumul taxelor. T. pentru f.l.p. de d. se încasează de către organele administraţiei pieţelor, târgurilor şi oboarelor. Nu se datorează t. în cazul ocupării trotuarului din faţa locuinţei sau sediului, pentru repararea clădirii sau aprovizionarea 412 TAX cu combustibil sau alte materiale necesare gospodăriilor sau societăţilor comerciale, pe o perioadă de maximum 48 de ore. Aceste t. nu se datorează dacă pentru folosirea suprafeţelor respective se plăteşte chirie. Consiliile locale pot majora aceste t. cu până la 30% în funcţie de asigurarea cu apă curentă pentru spălarea produselor, iluminat, spaţii acoperite, suprafeţe asfaltate, precum şi în funcţie de gradul de amenajare şi dotare a pieţelor. T. încasate se varsă la bugetele locale în ziua lucrătoare imediat următoare încasării lor. TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE, RECLAMĂ Şl AFIŞAJ, t locală ce se plăteşte de către persoanele juridice şi fizice care folosesc mijloace de publicitate, reclamă şi afişaj. Contribuabilii care beneficiază sub diverse forme de servicii de reclamă şi publicitate sunt obligaţi să încheie contracte în acest sens şi datorează bugetelor locale pe raza cărora se efectuează publicitatea o taxă de reclamă şi publicitate care poate fi în cotă proporţională cuprinsă între 1% şi 3% din valoarea contractului, exclusiv taxa pe valoarea adăugată (v.) aferentă. Această taxă se plăteşte lunar de către cel care efectuează reclama şi publicitatea la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se realizează serviciul, până la data de 10 a lunii următoare, pe toată perioada desfăşurării contractului, începând cu luna în care taxa a devenit exigibilă. Taxa devine exigibilă la data intrării în vigoare a contractului de prestare a serviciului de reclamă şi publicitate. Pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afişaj, panouri sau alte asemenea mijloace publicitare beneficiarii datorează o taxă care poate fi cuprinsă între 65.000 lei/an/m2 şi 130.000 lei/an/m2 sau fracţiune de m2. Pentru firmele instalate la locul exercitării activităţii taxa anuală se stabileşte în funcţie de dimensiune şi poate fi cuprinsă între 120.000 lei/an/m2 şi 200.000 lei/an/m2 sau fracţiune de m2. Această taxă se plăteşte anticipat de către beneficiarul publicităţii proporţional cu numărul de luni de utilizare, la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază este expus afişul publicitar. în situaţia în care mijloacele de reclamă şi publicitate au o durată mai mare de un an, taxa se plăteşte până la data de 31 ianuarie a fiecărui an. Contribuabilii care datorează pentru firmele instalate la locul activităţii au obligaţia să o achite trimestrial la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, în patru rate egale, în felul următor: până la 15 martie, până la 15 iunie, până la 15 septembrie şi până la 15 noiembrie. Instituţiile publice nu datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate. Taxa nu se datorează pentru panourile de identificare şi avertizare a instalaţiilor energetice. TAXA PENTRU JOCURILE DE NOROC, t. ce se plăteşte de către Societăţile comerciale înregistrate legal în România şi autorizate pe bază de licenţe să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc. Pentru jocurile de noroc organizate pe teritoriul României, cu excepţia cazinourilor, se datorează bugetului de stat o taxă de 20%. T. se aplică asupra veniturilor realizate din exploatarea jocurilor de noroc, calculate ca diferenţă între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare tip de joc şi totalul premiilor acordate jucătorilor, în limitele prevăzute de lege. Pentru cazinouri, t. este anuală şi se stabileşte pe masă de joc. T. pe p.j. de n. se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare, iar pentru cazinouri, t. anuală se plăteşte în patru rate egale trimestriale până la data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. TAXA PENTRU PĂŞUNAT, t. ce se plăteşte de regulă anual pentru păşunarea animalelor pe islazurile comunale. Nivelul taxei este diferenţiat în funcţie de felul animalelor, de calitatea, precum şi de amenajările făcute islazurilor etc. T. pentru p. se încasează de către primării şi se foloseşte pentru întreţinerea, ameliorarea şi prevenirea degradării păşunilor. TAXA PENTRU VIZITAREA MUZEELOR, CASELOR MEMORIALE, MONUMENTELOR ISTORICE, DE ARHITECTURĂ Şl ARHEOLOGICE, t. locală ce se plăteşte de către persoanele fizice pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologice, subordonate consiliilor locale. Aceste t. TAX 413 sunt diferenţiate anual, în funcţie de valoarea artistică, istorică şi arhitecturală a obiectivelor respective. Elevii, studenţii şi militarii în termen care vizitează aceste aşezăminte beneficiază de o reducere cu 50% din t. pentru v., iar când vizitarea se face în grupuri organizate de instituţii de învăţământ sau de unităţi militare, în zilele de duminică, aceştia sunt scutiţi de t. pentru v. Consiliile locale au dreptul să stabilească o zi pe săptămână în care t. pentru v. aşezămintelor menţionate vor fi reduse cu până la 50%. De ziua naţională a României, vizitarea acestor aşezăminte se face gratuit. TAXA PRIN PROMOVAREA INFLAŢIEI, t. ce se practică în perioadele în care un guvern, pentru a-şi finanţa cheltuielile, adoptă o politică de promovare a inflaţiei în locul creşterii impozitelor sau concomitent cu această creştere. Prin această politică inflaţionistă, deţinătorii de resurse monetare înregistrează o scădere a puterii de cumpărare egală cu rata inflaţiei. V. şi inflaţie. TAXA SCONTULUI (PROCENTUL, RATA SCONTULUI), dobânda ce se încasează de către băncile de emisiune pentru creditele pe care le acordă; procent stabilit oficial, rată (sumă) de dobândă, pe care o terţă persoană şi, de regulă, băncile comerciale o percep drept scont (v.) până la scadenţă, pentru suma de 100 de unităţi monetare din valoarea unor titluri de credit (cambii sau bilet la ordin), pe timp de un an, în cazul încasării de către beneficiar a contravalorii acestor titluri înainte de scadenţă. Prin scontarea cambiei, deţinătorul (beneficiarul) acesteia îşi încasează suma înscrisă pe acest titlu de credit, dar micşorată cu t.s., respectiv cu dobânda pentru creditul pe care practic banca îl acordă pe perioada până la scadenţă şi cu comisionul perceput de bancă pentru efectuarea diferitelor cheltuieli legate de aceste operaţiuni. T.s. este mai ridicată în timpurile anormale, datorită, între altele, crizei de numerar pe piaţă, nesiguranţei plasamentelor şi lipsei de lichiditate. Unele ţări procedează la urcarea t.s., acesta fiind un mijloc de reţinere în ţară a capitalului naţional, de influenţare a pieţei monetare, precum şi de atragere de noi capitaluri străine, ceea ce va produce concomitent o modificare a raportului cerere-ofertă de valută faţă de alte valute sau faţă de moneda naţională. în consecinţă, se vor modifica nivelul cursurilor valutare pe piaţă, volumul şi structura operaţiunilor pe pieţele valutare şi se va contribui la reducerea deficitului balanţei de plăţi. Pe piaţa naţională, urcarea t.s. conduce la creşterea dobânzilor diferitelor categorii de credite (scumpirea lor) pentru băncile comerciale şi la limitarea posibilităţilor de credit, la reducerea ritmului investiţiilor etc. Majorarea t.s. are de regulă ca efect scăderea cursului acţiunilor şi obligaţiunilor. Scăderea t.s. determină, inevitabil, reducerea ratelor dobânzilor, cu deosebire la creditele pe termen scurt, fapt ce stimulează investiţiile, duce la creşterea eficienţei utilizării creditelor, la dezvoltarea activităţii şi determină exodul de capital spre pieţele străine cu dobânzi mai ridicate. V. şi scont; scontare. TAXATOR VAMAL, persoană oficială, specializată, împuternicită să constate calitatea mărfurilor, valoarea acestora şi categoria tarifului vamal în care se încadrează mărfurile respective, in funcţie de care se stabilesc taxele vamale ce trebuie încasate. TAXĂ, relaţie economică bănească, pârghie (instrument) financiară care se concretizează în suma plătită de o persoană fizică sau juridică de regulă pentru serviciile prestate acesteia de către o unitate economică ori o instituţie de utilitate publică (notarii publici, organele judecătoreşti, ale administraţiei de stat etc.). T. se plăteşte de regulă pentru un serviciu prestat, mărimea ei depinde în mod obişnuit de felul şi de costul serviciului solicitat şi prestat, iar termenele de plată ale t se fixează de obicei în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor, în unele cazuri, t cuprinde însă şi elemente de impozit, cum sunt, de exemplu, t de succesiune, deoarece nivelul lor este superior costului serviciilor prestate. T. au şi unele trăsături specifice impozitelor, şi anume: sunt obligatorii, au caracter nerambursabil şi se urmăresc în mod silit în caz de neplată. ❖ T. antidumping, t. ce se percepe suplimentar, peste taxa vamală obişnuită, 414 TAX pentru a contracara politica de dumping (v.) practicată de către unele state. O astfel de t. se percepe în cazurile în care unele state sau firme vor să pătrundă cu mărfuri pe o anumită piaţă şi să le desfacă la preţuri foarte scăzute faţă de cele mondiale. T.a. este folosită ca un instrument de limitare a importurilor, utilizat de state atât ca sancţiune, cât şi ca o cale de nivelare, de înlăturare a diferenţei dintre preţurile interne şi cele de import pentru aceleaşi mărfuri. T.a. este o formă de răspuns aplicată cu scopul de a anihila efectele dumpingului practicat de diferite ţări sau pentru a contracara efectul primelor de export ce se practică în unele ţări pentru stimularea exportului. T.a. se poate aplica şi în situaţiile în care se practică dumpingul valutar, dar nu pot constitui obiectul tratativelor privind reducerea tarifelor. T.a. au fost instituite la începutul secolului al XX-lea ca instrument al politicii comerciale duse de monopolurile în curs de formare, pentru a contracara preţurile joase, şi erau folosite ca adevărate bariere vamale. Nivelul lor este foarte ridicat, oscilând între 40 şi 100% din preţurile deosebit de mici ale mărfurilor importate. Noţiunea de preţuri foarte coborâte, de dumping, de concurenţă, este relativă, deoarece fiecare stat îi dă interpretarea care îi este mai convenabilă. V. şi antidumping; dumping valutar; taxă; taxă vamală. ❖ T. asupra animalelor, t. care se percepea anual de la persoane particulare situate în oraşe, în centre muncitoreşti sau în staţiuni balneoclimaterice, care posedau animale productive (vaci, bivoliţe) sau animale de tracţiune (cai, catâri, boi, bivoli) folosite pentru cărăuşie. ❖ T. asupra consumului, formă de impozit indirect general de consum ce se încasează în fiecare stadiu de prelucrare a mărfurilor, asupra valorii noi adăugate, şi nu asupra întregii valori a mărfii. Pentru mărfurile provenite din import, această taxă se calculează la preţul C.I.F., la care se adaugă accizele, taxele vamale şi diferite alte taxe ce se percep la import. Pentru mărfurile provenite din import asupra cărora nu se percep taxe vamale, baza de calcul al acestei taxe o constituie preţul ce se poate obţine prin vânzarea mărfurilor pe piaţa internă, respectiv „valoarea lor normală". Nivelul acestei taxe poate fi uniform pentru toate mărfurile sau diferenţiat. V. şi ajustare fiscală la frontieră; taxă vamală; valoare adăugată; valoare în vamă. ❖ T. compensatorie, instrument folosit de state pentru a limita importurile, având practic menirea de a anihila şi contracara competitivitatea mereu crescândă a exporturilor subvenţionate de statul exportator, prin ridicarea corespunzătoare a tarifelor vamale de import. T.c. urmăreşte, în esenţă, prevenirea neajunsurilor care ar putea fi provocate economiei ţării importatoare. V. şi dumping; regim vamal; taxă antidumping; taxă vamală. ❖ T. consulară, t. ce se percepe de către oficiile diplomatice şi consulare pentru anumite servicii prestate diferiţilor cetăţeni ori persoanelor juridice. Din totalitatea serviciilor prestate de aceste organe sunt supuse te.: "înregistrarea cererilor pentru eliberarea documentelor de călătorie; "vizele de intrare şi de ieşire din ţară, de tranzit prin ţară; "legalizarea semnăturilor şi a sigiliilor organelor de stat; "certificarea exactităţii şi a conformităţii unor traduceri; "diferite alte servicii consulare, ca de exemplu: lichidarea succesiunilor, asistenţa consulară etc. Tariful pentru t.c. este format din sume fixe, diferenţiate pe categorii de servicii consulare; excepţie fac tarifele pentru lichidarea succesiunilor, când taxa creşte progresiv în funcţie de valoarea succesiunilor. La încasarea tc. se are în vedere tariful stabilit în moneda naţională, iar încasarea efectivă a taxelor se face în moneda ţării de reşedinţă a solicitanţilor, la cursul oficial. ❖ T. de acciză 1. Măsură de ajustare fiscală la vamă. 2. Formă de impozit indirect încasat îndeosebi asupra hidrocarburilor, alcoolului şi băuturilor alcoolice, tutunului etc., având ca scop realizarea unor venituri fiscale constante, limitarea în oarecare măsură a consumului şi protejarea producţiei indigene. în unele state, t. de a. reprezintă 25% până la 60% din totalul fiscalităţii indirecte. V. şi acciză; ajustare fiscală la frontieră; C.I.F.; taxă în cascadă; taxa pe valoarea adăugată; taxă vamală; valoare adăugată; valoare în vamă. ❖ T de andosare, t. ce se calculează sub forma unui procent din valoarea titlului financiar, cu prilejul transferării dreptului de proprietate asupra altui beneficiar. ❖ T. de arbitraj, t. menită să compenseze cheltuielile ce se efectuează cu onorariul arbitrilor, alte cheltuieli personale ale acestora, cheltuielile administrative, costul unor expertize, alte cheltuieli. T. de a. se întâlnesc cu deosebire în relaţiile internaţionale şi se stabilesc după cote diferite. V. şi arbitraj. ❖ T. de autorizare, t. ce se percep pentru autorizarea funcţionării unei societăţi comerciale, instituţii etc. ❖ T. de brokeraj, t. care se percep de TAX 415 broker pentru efectuarea unei operaţiuni de vânzare sau de cumpărare în numele unui client. Această t. se poate stabili în sumă fixă sau într-o anumită cotă din valoarea tranzacţiei. V. şi broker; brokeraj. ❖ T. de bursă, sumă încasată de către comitetul de bursă de la membrii şi vizitatorii bursei pentru dreptul de a încheia tranzacţii de bursă. V. şi bursă. ❖ T. de consumaţie, formă de impozit indirect care se cuprinde în preţul de vânzare al mărfurilor de larg consum considerate ca fiind de lux sau chiar nocive sănătăţii, realizate în interiorul ţării în care se consumă. Printre aceste mărfuri se află: tutunul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua, cacaua, zahărul, orezul, uleiul, sarea, pastele făinoase, încălţămintea, textilele, alcoolul etc. T. de c. cuprind taxe de consumaţie pe produs, denumite taxe speciale de consumaţie (accize), sau îmbracă forma unor taxe generale pe vânzări, când se încasează la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producţie. V. şi accize; taxa pe valoarea adăugată. ♦ T. de export, sumă ce se percepe la vamă, potrivit prevederilor din tarife, pentru exportarea mărfurilor indigene. T. de e. se aplică la un număr restrâns de mărfuri şi pe un timp limitat. Aceste taxe urmăresc încasarea unor venituri la bugetul statului şi, uneori, sporirea ponderii exportului pe piaţa mondială; în acest din urmă caz, t. de e. urmăreşte creşterea preţului pe piaţa internaţională, dacă marfa deţine un loc important pe această piaţă. T. de e. urmăreşte, în unele cazuri, limitarea exportului unor mărfuri şi prelucrarea lor în ţară. ❖ T. de forfetare, discont şi comision ce se cuvine băncii pentru operaţiunile de forfetare (v.) şi care se calculează potrivit relaţiei: T _Vn-Rd-Tz f 360 100 în care: Tf = taxa de forfetare; Vn = valoarea nominală a înscrisului forfetat; Rd = rata dobânzii pentru valuta în care este exprimată cambia sau biletul la ordin forfetat; Tz = timpul exprimat în zile între data forfetării şi ziua scadenţei titlului. ❖ T. de înregistrare, sumă de bani plătită de armator pentru înmatricularea navei sub pavilionul ţării respective. ❖ T. de licenţă, sumă de bani ce se plăteşte drept cauţiune şi care face posibile importurile mărfurilor respective. T. de 1. se încasează pentru a beneficia automat de licenţele de import la diferite mărfuri. ♦ T. de locaţie. V. locaţie. ❖ T. de lombardare, dobândă pe care băncile o percep pentru operaţiunile de lombardare şi care, de regulă, este superioară taxei scontului. V. şi lombard; lombardare; taxa oficială a scontului. ♦ T. de magazinaj, t. care se plăteşte pentru depozitarea unei mărfi. T. de m. se plăteşte şi pentru coletele neridicate de destinatar de la oficiile P.T.T.R. în termen de trei zile de la avizare. ❖ T. de pilotaj, sumă de bani ce se plăteşte de armator administraţiei portuare pentru pilotarea navei în bazinul portului, pe canalele de acces spre port de către piloţi specializaţi ai administraţiei portului, pentru evitarea accidentelor. Operaţiunile de pilotaj se efectuează la intrarea şi la ieşirea navei din port, precum şi pentru acostarea navei la dană. Cuantumul t. de p. se stabileşte în funcţie de tonajul navei, de distanţa şi de timpul de pilotaj. ❖ T. de poliţă, sumă plătită de asigurat societăţii de asigurări o dată cu prima rată a primei de asigurare, în cazul asigurărilor facultative de persoane. Mărimea t de p. se stabileşte în funcţie de cuantumul sumei asigurate, fiind utilizată pentru acoperirea unor cheltuieli administrative ale societăţii de asigurări, V. şi contract de asigurare; declaraţie de asigurare. ❖ T. de rescont, rată de dobândă pe care banca de emisiune o încasează de la băncile comerciale pentru rescontarea unei cambii care a fost scontată anterior. Prin rescontarea cambiilor, băncile comerciale încasează suma înscrisă pe cambie, mai puţin t. de r., respectiv dobânda pentru creditul pe care de fapt banca de emisiune îl acordă băncilor comerciale pe perioada existentă până la scadenţa respectivului titlu comercial. T. de r. cuprinde şi comisionul perceput de banca de emisiune (centrală) pentru efectuarea cheltuielilor reclamate de aceste operaţiuni. în cazul rescontării, valoarea cambiei se calculează astfel: 416 TAX VA* = VN in care: V = valoarea nominală a cambiei; A* = valoarea actuală a cambiei (în momentul rescontării) VN = valoarea nominală a cambiei; Rrs = rata rescontului Tr = perioada de timp cuprinsă între momentul prezentării cambiei la rescont şi data scadenţei acesteia. V. şi rescont; taxa scontului. ♦ T. de serviciu, sumă ce se încasează în plus peste prima valutară asupra operaţiunilor de vânzare în interes personal, de către cetăţenii români, a valutelor diferitelor ţări. V. şi primă valutară. ♦ T. de stat, obligaţie exprimată valoric, reglementată de lege (cu caracter general), pe categorii de subiecte taxabile, stabilită unilateral de către stat, care se cuprinde în veniturile bugetare definitive. T. de s. se plăteşte de persoanele fizice şi juridice care beneficiază de contraprestaţii sau de servicii din partea statului. Obiectul taxei îl constituie serviciile, confecţionarea şi eliberarea unor acte etc. de către diferite organe ale statului. T. de s. se poate calcula, după caz, în cote (sume) fixe, proporţionale sau progresive şi se încasează de către organele prestatoare de servicii. T. de s. se pot percepe în numerar, prin virament, prin aplicarea şi anularea de timbre mobile şi prin compensare. ❖ T. de succesiune, sumă plătită de succesor pentru a i se elibera certificatul de moştenitor şi deci pentru a moşteni masa succesorală. Această taxă trebuie plătită în termen de şase luni, după care succesiunea devine vacantă şi trece în patrimoniul statului. T. de s. se calculează la valoarea activului succesoral net determinat de notarii publici şi creşte progresiv atât în funcţie de valoarea părţii din succesiunea primită de fiecare succesor, cât şi în funcţie de gradul de rudenie a succesorilor faţă de persoana decedată. ❖ T. de timbru, suma de lei plătită de către persoane fizice şi juridice, de regulă anticipat, în cazul în care solicită instanţelor judecătoreşti, notarilor publici şi altor organe ale puterii şi administraţiei de stat să li se presteze anumite servicii (diferite acte şi fapte juridice), precum şi apărarea diferitelor interese legitime ale părţilor. T. de t pot fi fixe sau procentuale. T. de t. se percep de la toţi cei care beneficiază de serviciile din categoria celor supuse acestor taxe, independent de veniturile, averea sau situaţia personală a acestora. T. de t. se datorează de către instituţii, întreprinderi, organizaţii de orice fel, precum şi de populaţie. Conform principiului universalităţii, obligaţia de plată revine tuturor persoanelor juridice şi fizice care solicită primirea, efectuarea sau eliberarea actului ori prestarea serviciului taxabil, organelor de stat. în cazul procedurii succesorale, taxa se datorează de fiecare moştenitor în raport cu partea sa de moştenire. T. de t. se plăteşte o singură dată numai în cazurile în care persoanele respective solicită organelor de stat stabilirea de drepturi patrimoniale sau nepatrimoniale (dobândirea, valorificarea sau apărarea acestor drepturi). Dacă realizarea şi apărarea acestor drepturi au loc fără intervenţia organelor de stat, nu se percepe această taxă. T. de t. sunt un venit pentru stat, dar şi un mijloc pentru a dezvolta simţul de răspundere, de a stăvili fenomenele negative, de a limita anumite tendinţe dăunătoare societăţii, cum ar fi: deschiderea cu uşurinţă şi uneori nefondată de acţiuni în faţa instanţelor judecătoreşti, eliberarea unor acte inutile etc. T. de t. se percep asupra următoarelor categorii de acte şi servicii: ■deschiderea de acţiuni şi introducerea de cereri la instanţele judecătoreşti, la executorii judecătoreşti, la serviciile de publicitate imobiliară, acţiunile pentru exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, copiile eliberate de pe acte de către aceste organe; "cererile referitoare la soluţionarea litigiilor; "cererile şi acţiunile patrimoniale şi nepatrimoniale, evaluabile sau neevaluabile în bani, cererile reconvenţionale, intervenţiile, aderările sau chemările în garanţie; "actele de notariat, serviciile prestate de către notarii publici, înregistrarea, rectificarea şi reconstituirea, la cerere, a actelor de stare civilă, eliberarea duplicatelor certificatelor constatatoare ale stării civile şi înregistrarea schimbării numelui şi prenumelui; TAX 417 ■transcrierea divorţului la stăruinţa părţilor; "eliberarea şi vizarea unor acte de identitate şi de cetăţenie; "cererile, sesizările, reclamaţiile şi memoriile care se adresează organelor de stat şi certificatele eliberate de către diferite organe de stat; "eliberarea diferitelor autorizaţii; ■eliberarea permiselor de conducere a autovehiculelor, a dovezilor de identitate şi de stare tehnică a autovehiculelor etc. în funcţie de serviciul solicitat, de valoarea actului sau de importanţa faptului juridic, de rolul educativ, t. de t. se stabileşte în sumă fixă, în cote proporţionale, progresive sau regresive. Sumele fixe se aplică în general pentru actele neevaluabile în bani, diferenţierea facându-se în funcţie de natura lor (eliberarea de adeverinţe, certificate, autorizaţii etc.). Cotele proporţionale se aplică pentru cererile introduse sau pentru serviciile prestate estimabile şi când nu se urmăreşte redistribuirea veniturilor solicitantului sau părţilor. Cotele progresive se aplică în cazurile în care se urmăreşte redistribuirea veniturilor, a valorii bunului etc. Cotele regresive se folosesc în cazul succesiunilor, al vânzărilor de bunuri imobiliare etc. T. de t. se plătesc anticipat, în momentul aplicării pe documentele respective a timbrelor mobile de valori corespunzătoare, în numerar la unităţile C.E.C. care emit o recipisă sau prin virament, când valoarea t. depăşeşte o anumită limită valorică. Răspunderea pentru plata t. de t. revine individual sau solidar persoanelor beneficiare de serviciile şi de actele supuse plăţii acestei taxe. Legislaţia financiară a României prevede numeroase înlesniri (reduceri, scutiri, eşalonări, amânări etc.) de la plata t. de t. Sunt scutite de t. de t. acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, introduse de salariaţi în litigiile referitoare la drepturile lor de salariu şi orice alte drepturi ce decurg din raporturile de muncă. Se scutesc de t. de t. cererile în faţa oricăror organe sau instanţe, precum şi toate actele procedurale în legătură cu soluţionarea litigiilor de muncă şi executarea hotărârilor. Sunt exceptate de la plata t. de t. cererile care au ca obiect plata drepturilor de autor, a recompenselor pentru invenţii, inovaţii sau opere de artă, cererile şi acţiunile care au ca obiect plata pensiilor de întreţinere şi despăgubiri pentru vătămări corporale, precum şi cele introduse la organele de asigurări sociale şi alte organe de stat referitoare la pensii, indemnizaţii şi ajutoare, cererile privind înfierea, tutela, curatelor, interdicţia, cauzele penale şi pretenţiile civile formulate în instanţa penală. De asemenea, sunt scutite de t. de t. cererile care au ca obiect pretenţii civile ridicate ulterior pentru anumite fapte în cazul în care instanţa penală a pronunţat o condamnare fară a se ocupa de pretenţiile civile. T. de t. se foloseşte pentru compensarea parţială a cheltuielilor efectuate de organele de stat pentru soluţionarea litigiilor şi pentru prestarea serviciilor notariale etc. ♦ T. de tonaj (de navă), t. ce se aplică de administraţiile portuare asupra navelor care fac escale în porturi pentru a încărca sau descărca mărfuri, poştă, călători sau care tranzitează un canal navigabil. Cuantumul t. depinde de tonajul registru net al navei şi este diferenţiat de la un port la altul. ❖ T. de transport, sumă de lei ce se încasează de cărăuş pentru transportul mărfurilor, al pasagerilor sau al diferitelor colete poştale. T. de t. pentru transportul feroviar, rutier şi aerian sunt prevăzute în tarifele de transport şi se încasează în funcţie de natura mărfii, de felul expediţiei (coletărie, mesagerie, vagoane), de baremul tarifar al acesteia, de greutatea mărfii, de distanţă şi de regimul de viteză. ❖ T. de tranzit, t ce se percepe de administraţiile portuare, feroviare, ale drumurilor, ale aeroporturilor etc. pentru tranzitul mărfurilor şi al diferitelor mijloace de transport străine. T. de t pot fi de navigaţie, de pilotaj, de canal, de aeroport, de şosele, de transport pe teritoriul unei ţări, de încărcare-descărcare a mărfurilor, de depozitare temporară etc. ❖ T. de tranzitare a canalului, sumă de lei ce se plăteşte de armator administraţiei canalului respectiv pentru obţinerea dreptului de a tranzita cu o navă un canal maritim sau fluvial şi pentru serviciile sociale oferite. T. de t. a c. se stabileşte în funcţie de tipul navei, de tonajul acesteia, de regulă după tonajul registru al navei. La calcularea t. de t. a c. Dunăre-Marea Neagră şi Poarta Albă-Midia-Năvodari se are în vedere tonajul navelor respective. ❖ T. de trecere a frontierei, t. ce se plăteşte de persoanele fizice române în contul bugetului de stat în vederea trecerii frontierei ţării noastre. T. se plăteşte în numerar prin depunerea sumei de lei la casieriile trezoreriilor finanţelor publice sau la unităţile C.E.C., care eliberează chitanţa corespunzătoare, arătându-se numele şi prenumele plătitorului, adresa, suma şi specificarea „taxă de trecere a frontierei44. Când cetăţenii călătoresc în grup organizat prin 418 TAX agenţiile de turism şi trec frontiera pe baza documentelor de călătorie colectivă, se poate elibera o singură chitanţă, în care se precizează numărul persoanelor şi suma totală plătită. T. este stabilită în sumă fixă de 15 000 de lei pentru deplasările în scop turistic sau personal şi de 5 000 de lei dacă este vorba despre micul trafic de frontieră pentru fiecare ieşire din ţară. Nu se datorează t. de către cetăţenii români care se deplasează în străinătate în interes de serviciu. Sunt scutite de plata t.: "persoanele beneficiare ale ajutorului social; "elevii şi studenţii care studiază în străinătate, pentru deplasările făcute în acest scop; "persoanele bolnave care călătoresc în vederea efectuării tratamentului medical, precum şi însoţitorii acestora; "soţul supravieţuitor şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate în străinătate, în cazul deplasării în legătură cu decesul. Persoanelor cărora li s-a refuzat intrarea în ţara de destinaţie, precum şi celor care nu au efectuat călătoria li se restituie, la cerere, suma taxei plătite. Organele de control pentru trecerea frontierei confirmă pe versoul chitanţei refuzul intrării în ţara străină respectivă. T. de t. a f. contribuie la constituirea resurselor financiare necesare plăţii ajutoarelor sociale şi a altor drepturi de asistenţă socială cuvenite unor categorii de cetăţeni. ❖ T. extrajudiciară de timbru, t. ce se plăteşte pentru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instanţe, Ministerul Justiţiei, Parchet sau notarii publici, cum sunt: "certificatele de producători agricoli; "certificate medico-legale; "noi cărţi de identitate în locul celor pierdute, deteriorate sau furate; "viza anuală a permiselor de vânătoare; "viza permiselor de pescuit; "eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor dobândite în baza Legii fondului funciar. ♦> T. forestieră, preţul de vânzare a lemnului în pădure, pe picior (în picioare) de exploatare. Pentru pădurile proprietate de stat, tf. se cuvine statului, care o foloseşte pentru gospodărirea raţională a pădurilor şi în scopul stimulării punerii în valoare a resurselor forestiere şi a masivelor păduroase în vederea exploatării lor. Nivelul t.f. trebuie astfel stabilit încât să cuprindă cheltuielile pentru îngrijirea pădurilor, organizarea gospodăriei silvice şi alimentarea fondului de acumulare necesar reproducţiei. La stabilirea tf. se au în vedere zonele de taxare, zonele de distanţă, speciile şi sortimentele de arbori, esenţa acestora, gradul de împădurire, densitatea arborilor, importanţa pădurilor pentru zonele respective, mijloacele de transport existente etc. T.f. pe m3 masă lemnoasă se determină astfel: 3 + FA Tfm =—---------------, VP în care: Tfm3 = taxa forestieră pe m3; Cqc = cheltuieli cu organizarea şi conducerea gospodăriei silvice; FA = fondul de acumulare; VP = volumul posibilităţilor anuale ale pădurii. T.f. oscilează în jurul valorii masei lemnoase, fiind determinată pe baza politicii de preţuri. în practică se determină şi o tf. medie, astfel încât costul materialului lemnos la locul de consum să fie acelaşi, indiferent de zona de provenienţă. T.f.m. se diferenţiază pe specii şi grupe de sortimente, folosindu-se în acest scop anumiţi coeficienţi valorici care exprimă raportul dintre valoarea lemnului existent pe diferite specii şi grupe de sortimente. ❖ T. în cascadă 1. Măsură de ajustare fiscală la vamă. 2. Formă de impozit indirect aşezat în cote diferenţiate (mai ridicate la produsele de lux) asupra întregii valori a mărfurilor şi care se încasează pe fiecare treaptă a circulaţiei acestora. T. în c. se calculează asupra preţului C.I.F. (v.), la care se adaugă taxa vamală şi, eventual, alte taxe. V. şi ajustare fiscală la frontieră; taxa pe valoarea adăugată; taxă vamală; valoare adăugată; valoare în vamă. ❖ T. la vânzare, t., de fapt impozit, percepută la tranzacţiile de vânzare pe piaţă. T. la v. sunt de mai multe tipuri, şi anume: unele care se aplică la categorii largi de bunuri şi servicii (de exemplu, taxa pe valoarea adăugată) şi altele care se aplică anumitor bunuri sau operaţiuni, cum sunt: accizele, taxele vamale etc. ♦> T. ocultă, t. care nu se percepe asupra unei mărfi similare. T.o. este o t. de consum, de regulă de valoare mică, ce se plăteşte pentru bunurile de echipament, materiale TAX 419 auxiliare, servicii care contribuie indirect la producerea sau transportul mărfurilor. T.o. sunt cele care nu se încorporează fizic în produse, ca de exemplu: electricitatea folosită, catalizatorii, taxele indirecte de vânzare, taxele de timbru etc. ❖ T. oficială a scontului, t. pe care o percepe banca centrală de la băncile comerciale pentru rescontarea titlurilor de credit care iniţial au fost sontate de aceste bănci. T.o. a s. este strâns legată de dobândă, ţinând seama de valorile diferite ale dobânzii în economia de piaţă şi de condiţiile diferite de creditare. Modificarea dobânzii cu care banca centrală rescontează titlurile de credit şi alte hârtii de valoare pe termen scurt prezentate de băncile comerciale pentru reîntregirea fondurilor lor are loc în cadrul politicii de manevrare a t.o. a s. Prin majorarea sau diminuarea t.o. a s. Banca Naţională descurajează sau stimulează uneori operaţiunile respective de creditare. Prin jocul rescontului Banca Naţională poate exercita presiuni asupra reducerii volumului creditelor. T.o. a s. se orientează după rata dobânzii pieţei. Majorarea t.o. a s. indică operatorilor de pe piaţa financiară că Banca Naţională acţionează pentru stoparea inflaţiei. Reducerea t.o. a s. facilitează creditul. Cu ajutorul t.o. a s. Banca Naţională a României reglează, în anumite limite, masa monetară în circulaţie şi alimentează circulaţia monetară potrivit cerinţelor. V. şi scont; scontare; rescont; rescontare; rescontator. ❖ T. parafiscală, t. ce se practică în unele ţări în afara bugetului de stat şi care se percepe cu titlu obligatoriu de către unele persoane juridice de drept public sau privat, altele decât statul, de către unităţi administrativ-teritoriale şi anumite instituţii publice ale acestora. T.p. se încasează în sectorul agricol sau de către unele organe care se ocupă cu organizarea pieţei, în domeniul cercetării ştiinţifice, în infrastructura fluvială, maritimă etc. ❖ T. pe consum, t. care se percepe cu ocazia achiziţionării bunurilor de consum. V. şi impozit indirect ♦> T. pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultură şi silvicultură, formă autonomă de venit care se încasează de la regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, de la întreprinderile private, de la cooperativele meşteşugăreşti, de la cele de consum şi de credit şi de la celelalte persoane juridice pentru terenurile proprietate de stat aflate în administrarea sau folosinţa acestora, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultură şi silvicultură. T. a fost instituită pentru folosirea cât mai eficientă a suprafeţelor de teren şi pentru înlăturarea risipei sau a degradării acestuia, pentru stimularea valorificării cât mai raţionale a fondului funciar, pentru restrângerea la strictul necesar a suprafeţelor de teren utilizate de agenţii economici şi pentru asigurarea integrităţii terenurilor destinate agriculturii şi silviculturii. De asemenea, această t are menirea să compenseze valoric societatea pentru veniturile pe care ar putea să le realizeze de pe terenurile respective scoase din circuitul agricol şi silvic. T. se foloseşte în scopul constituirii fondurilor necesare întreţinerii, amenajării şi conservării fondului funciar şi silvic. T. se plăteşte din profitul brut pentru suprafeţele de teren construite şi neconstruite, care se află în administrarea directă sau în folosinţa agenţilor economici şi destinate activităţii lor, inclusiv cele utilizate pentru drumuri şi căi ferate, precum şi pentru suprafeţele folosite de către sediile administrative, creşe, cămine, cantine, cluburi, locuinţe, ştranduri, terenuri şi săli de sport, parcuri etc. Societăţile comerciale agricole cu capital de stat datorează t numai pentru terenurile aferente construcţiilor cu caracter industrial, sediilor administrative, parcurilor şi obiectivelor cu caracter social-cultural. T. este stabilită în mod diferenţiat pentru terenurile situate în incinta agenţilor economici, în afara incintei acestora, pe localităţi urbane şi rurale, pe zone şi categorii de terenuri. T. este anuală, stabilită în lei pe metru pătrat de teren, diferenţiată pe categorii de localităţi, iar în cadrul localităţilor pe zone. încadrarea terenurilor pe zone în cadrul localităţilor se face de către consiliile locale ale oraşelor şi municipiilor în funcţie de: poziţia terenurilor faţă de centrul localităţilor, caracterul zonei respective (zonă de locuit sau industrială), distanţa faţă de căile de comunicaţie, precum şi în funcţie de alte elemente care să asigure aplicarea unei t. mai ridicate pentru folosirea terenurilor situate în zonele centrale de locuit ale localităţilor. Pe măsura dezvoltării economice şi sociale a localităţilor, consiliile judeţene pot reexamina încadrarea localităţilor, în vederea trecerii lor într-o categorie superioară. Modificarea încadrării terenurilor pe zone în cadrul localităţilor se face de către consiliile locale ale oraşelor şi municipiilor. Dacă o localitate rurală trece în categoria celor urbane, t. corespunzătoare noii 420 TAX încadrări se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a survenit această modificare. Unităţile de transport feroviar datorează t. numai în funcţie de lungimea căii ferate. La stabilirea t. se are în vedere lungimea totală a căii ferate, inclusiv lungimea desfăşurată a reţelei de linii ferate din depouri, staţii de cale ferată, rampe, triaje, precum şi alte obiective de exploatare feroviară. T. se datorează în funcţie de situaţia terenurilor existente la data de 1 ianuarie a fiecărui an, pe baza declaraţiei depuse de plătitor. Plata t. se face la bugetele locale comunale şi orăşeneşti, în patru rate egale, trimestriale, până la data de 15 a ultimei luni a fiecărui trimestru. Nu se datorează t pentru terenurile aflate în administrarea sau în folosinţa instituţiilor publice; terenurile care prin natura lor, şi nu prin destinaţia dată, sunt improprii pentru agricultură şi silvicultură, inclusiv cele ocupate de iazuri, bălţi sau lacuri de acumulare, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările de subsol, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului; terenurile pe care sunt în curs de execuţie obiective noi de investiţii; alte terenuri. Guvernul şi, în anumite limite, Ministerul Finanţelor au dreptul să acorde reduceri, scutiri temporare, să revizuiască nivelul unor taxe, să aprobe amânări, eşalonări în plată etc. Neplata în termen a t. se sancţionează cu perceperea unei majorări de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere în plată, cu aplicarea de amenzi şi cu virarea sumei neachitate la timp din contul plătitorului în contul bugetului local respectiv. T. nestabilită la timp se datorează pe o perioadă retroactivă de doi ani faţă de anul în care are loc constatarea. Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă potrivit legii penale nu sunt considerate infracţiuni: "nedepunerea în termen a declaraţiei privind suprafaţa de teren folosită; "refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control documentele privind calculul şi plata taxei; "întocmirea unor documente eronate cu privire la suprafaţa de teren, care conduce la diminuarea taxei legal datorate. Contravenţiile se sancţionează cu amendă. Organele financiare controlează calcularea şi plata corectă şi la timp a acestei taxe. Agenţii economici au dreptul să înainteze contestaţii cu privire la calcularea, recalcularea şi încasarea taxei, la aplicarea majorărilor şi a altor sancţiuni, în mod ierarhic până la Ministerul Finanţelor. ❖ T. pentru marcarea obiectelor de aur şi argint, sumă de bani care se plăteşte pentru efectuarea analizei, determinarea titlului şi marcarea obiectelor de aur şi argint. T. se încasează de către organele Băncii Naţionale care efectuează aceste operaţiuni şi se varsă la bugetul de stat. ❖ T. pentru operaţiuni bancare, sumă de bani ce reprezintă plata serviciilor prestate de o unitate bancară unui agent economic sau unei persoane fizice care are contul deschis la ea. T. se stabileşte sub forma unei cote a cărei mărime este în funcţie de natura şi de nivelul valoric al operaţiunilor ordonate de client, ca de exemplu: operaţiuni de debitare sau de creditare a contului ca urmare a depunerilor în numerar, viramente, deschideri de acreditive, scontări, rescontări etc. ♦ T. portuară, sumă de bani ce se plăteşte administraţiilor portuare de către armatorii navelor care fac escală într-un port. T.p. se calculează în funcţie de tonajul navelor, pentru folosirea docurilor, bazinelor, cheiurilor, remorcherelor, piloţilor etc. T.p. se plăteşte de armator pentru navă şi de agenţii economici exportatori sau importatori în contul mărfiirilor de pe navă. Pentru navele care fac escală în porturi se plătesc: "taxe de port, de cheiaj şi de pilotaj în funcţie de tonajul registru net al navelor; "taxa pentru legat şi dezlegat la chei percepută pentru fiecare operaţiune; "taxa pentru utilizarea remorcherelor. Pentru mărfuri, tp. se percepe în cazul transbordărilor, încărcărilor, descărcărilor, altor manipulări etc. Navele care intră temporar în adăpost, cele care fac escală numai pentru aprovizionarea cu combustibil, ambarcaţiunile sportive, cele mici ş.a. sunt scutite de taxă. ❖ T. scontului, instrument de influenţare a conjuncturii interne aflat în mâinile autorităţilor monetare. T.s., adică mărimea scontului reţinut de bancă se calculează în felul următor: _ VNRscTs S° 100-360 sau Tsc = VN -VA, în care: Tsc = taxa scontului; TAX 421 VN = valoarea nominală a cambiei; Rsc = rata rescontului Ts = perioada de timp cuprinsă între momentul prezentării cambiei la scont şi data scadenţei acesteia. V. şi scont. ♦> T. specifică, t. care se percepe pe fiecare unitate de produs, şi nu pe valoarea produsului. ❖ T. unică de magazinaj la intrarea în ţară, t. ce se plăteşte în sumă fixă de lei pe zi, pentru fiecare bun păstrat sub supraveghere vamală, la intrarea bunurilor în ţară. T. se percepe începând cu cea de-a şaptea zi de la reţinerea bunului. T. se datorează pentru bunurile ce aparţin persoanelor fizice şi juridice, altele decât cele autorizate să efectueze operaţiuni de comerţ exterior, pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile legale de introducere în ţară şi care se păstrează sub supraveghere vamală, la dispoziţia titularilor, pe o perioadă de 48 de ore, în cazul bunurilor perisabile şi al vietăţilor, sau de 30 de zile, pentru alte categorii de bunuri. Pentru bunurile reţinute de organele vamale în vederea evaluării şi stabilirii taxelor vamale nu se percepe t.u. de m. La expirarea termenului de păstrare a bunurilor sau în caz de abandonare a acestora prin declaraţie scrisă dată organelor vamale, titularii nu mai datorează t.u. de m., bunurile devenind proprietate a statului. Lucrătorii vamali care descoperă bunuri, valori sau sume sustrase de la control în scopul evitării unor restricţii, autorizări, aprobări sau plăţi de taxe vamale legale beneficiază de recompense băneşti reprezentând 1% din valoarea descoperirilor. Direcţia Generală a Vămilor aprobă plata recompenselor după rămânerea definitivă a măsurilor dispuse prin procesele-verbale de contravenţie încheiate persoanelor în cauză. Recompensele se plătesc din încasările curente ale unităţilor vamale. ❖ T. vamală, instrument fiscal important (formă de impozit indirect) al politicii comerciale şi financiare a statului în economia de piaţă, care se percepe de către acesta asupra mărfurilor, în cazurile în care acestea trec graniţele vamale ale ţării respective. Prin t.v. statul poate interveni pentru a proteja economia naţională. Această t. se percepe de către organele vamale asupra mărfurilor (importate, exportate sau tranzitate), potrivit tarifelor şi convenţiilor vamale. T.v. este cunoscută încă din sclavagism. Iniţial, aceste taxe se încasau pentru folosirea drumurilor, a podurilor şi apoi la trecerea frontierelor. T.v. îşi păstrează fimcţia lor fiscală, însă devin importante instrumente ale politicii comerciale, ele influenţând preţul mărfurilor importate sau exportate, între cele două războaie mondiale a scăzut importanţa taxelor vamale, statele folosind alte mijloace ale politicii comerciale, ca de exemplu: contingentarea importurilor şi a exporturilor de mărfuri, controlul devizelor, noi forme şi instrumente ale decontărilor internaţionale. Cele mai multe state ale lumii percep o tv. la import, şi numai în cazuri de excepţie, pentru produsele deosebite, şi la export. Cuantumul tv. şi durata perceperii lor sunt probleme foarte importante în teoria şi practica politicii comerciale şi financiare a statelor. Nivelul tv. asigură protecţia economiei naţionale. T.v. este cu atât mai mare cu cât condiţiile de producţie pe piaţa mondială sunt mai defavorabile faţă de cele ale exportatorilor străini. De asemenea, la fixarea nivelului tv. se ţine seama de diferenţele existente între costul şi, în cele din urmă, preţul unei mărfi pe piaţa naţională şi pe piaţa externă. în vederea corectării acestor diferenţe, tv. pot îndeplini selectiv şi succesiv fiincţiile de egalizare a nivelului preţurilor, de protecţie a unor ramuri prioritare ale economiei naţionale, a unor produse sau prohibirea unor produse în funcţie de interesele economiei naţionale. T.v. au un caracter complex şi exercită o mare influenţă asupra competitivităţii şi schimbului de mărfuri pe plan internaţional. T.v. se clasifică astfel: a) după modul de aplicare şi de percepere există: ❖ T.v. ad-valorem, t ce se calculează prin aplicarea unui procent asupra valorii vamale a mărfii (preţul mărfurilor importate, exportate sau tranzitate). De regulă, importatorii declară preţuri tot mai mici, pentru ca şi t. să fie cât mai mică. în vederea înlăturării abuzurilor şi dificultăţilor, în unele ţări s-au întreprins măsuri, printre care şi dreptul de preempţiune, potrivit căruia statul are dreptul de a cumpăra marfa importată în cazurile în care se constată că valoarea declarată în vamă nu este sinceră. ♦ T.v. egalizatoare, t prin care se aduce la acelaşi nivel preţul intern cu preţul de producţie. ♦ T.v. diferenţiată, t. stabilită în vederea stimulării folosirii unor căi de comunicaţie, mijloace de transport etc., 422 TAX adică a realizării unor legături directe cu ţările producătoare ale mărfurilor respective (de exemplu, t. de favorizare a transportului maritim). Dacă, de pildă, se urmăreşte dezvoltarea flotei naţionale, mărfurile care sosesc pe nave străine suportă suprataxe de pavilion. ❖ T.v. „drawback“, v. regim vamal de „drawback“. ❖ T.v. liberală, t. prin care nivelul preţului extern al unui produs se majorează pentru ca preţul intern să fie mai mic decât preţul de producţie internă a produsului respectiv. ❖ T.v. preferenţială, t. prin care se acordă un regim de favoare (reduceri, scutiri) unora sau tuturor mărfurilor provenite din anumite ţări. T.v.p. se practică între ţările care fac parte din unele uniuni vamale închise sau în relaţiile dintre o grupare şi alte ţări. Aceste t.v. se mai folosesc în relaţiile dintre ţări cu niveluri diferite de dezvoltare, şi anume între ţările dezvoltate şi cele care se află în curs de dezvoltare. T.v.p. are un nivel mai redus decât cele folosite în condiţiile clauzei naţiunii celei mai favorizate. Aplicarea acestui gen de taxe constă de fapt în reducerea sau chiar în eliminarea t.v. pentru importul unei sau unor mărfuri, într-o anumită perioadă, în relaţiile cu unul sau mai multe state. ♦> T.v. prohibitivă, t. excesiv de ridicată stabilită de către un stat pentru mărfurile ce urmează a se importa, cu scopul de a încuraja producţia naţională. T.v.p. sunt un mijloc principal folosit în lupta de concurenţă dintre ţări. Ţările puternic dezvoltate luptă pentru desfiinţarea t.v.p. în alte ţări, pentru a inunda pieţele din aceste ţări cu mărfurile lor, exercitând astfel o influertţă negativă, de dezorganizare, asupra economiei ţărilor respective. Dacă iniţial aceste taxe au fost concepute ca un mijloc de apărare a producţiei naţionale împotriva concurenţei altei ţări, ulterior ele au devenit un mijloc de asigurare a unor profituri ridicate de monopol. ❖ T.v. protecţionistă, t. cu rol în crearea de bariere vamale la unele mărfuri ce ar concura produsele indigene. ❖ T.v. restrictivă, t. care are în vedere că preţul intern este mai mare decât cel de producţie. ❖ T.v. de retorsiune, t. încasată suplimentar, fiind folosită de către un stat ca mijloc de represalii şi ca răspuns la măsurile discriminatorii aplicate de alte state faţă de exporturile de mărfuri. T.v. de r. este aplicată mai ales după primul război mondial şi îmbracă forma t.v. antidumping şi a t. compensatorii. ❖ T.v. specifică, t. calculată şi aplicată pe unităţi de măsură naturale (tone, bucăţi, cutii, lăzi, volum etc.) importate, exportate sau tranzitate; b) după forma de comerţ asupra căruia se instituie, t.v. sunt: de export care se aplică asupra valorii mărfurilor exportate de persoane, altele decât persoanele juridice prevăzute în actele normative, şi de import, percepută de organele vamale ale ţării importatoare pentru mărfurile aduse în ţară. T.v. de i. au rolul de a alimenta bugetul statului cu venituri, de a limita într-o anumită măsură importul de mărfuri şi deci de a micşora posibilitatea ca mărfurile indigene să fie concurate de cele străine. Uneori această taxă constituie o adevărată barieră vamală care nu permite pătrunderea mărfurilor străine în ţară. T.v. de i. se folosesc pentru protejarea economiei împotriva variaţiilor pieţei mondiale. Unele state acordă altor state avantaje deosebite cu privire la comerţul exterior, stabilindu-le şi t. preferenţiale, mai scăzute pentru mărfurile importate din ţările respective. T.v. de i. a fost instituită în ţara noastră la 1 ianuarie 1974 în vederea folosirii din plin a avantajelor participării la diviziunea internaţională a muncii în condiţiile creşterii sistematice a potenţialului economic, tehnic şi ştiinţific al ţării, în scopul folosirii mai largi a pârghiilor economico-financiare pentru perfecţionarea activităţii de comerţ exterior şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică. Aplicarea tv. de i. urmăreşte ca unităţile economice să examineze cu simţ de răspundere necesitatea, oportunitatea şi eficienţa importurilor, cuantumul lor fiind stabilit diferenţiat în funcţie de felul şi de importanţa mărfUrilor importate, precum şi de tratamentul ce se aplică reciproc cu partenerul extern. în vederea evitării aplicării unor tratamente diferenţiate, tv. se aplică tuturor agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate, şi la toate produsele care fac obiectul importurilor. T.v. de i. se aplică la valoarea în vamă, sub forma unui procent din preţul mărfurilor importate, care poate fi majorat de guvern. Această t. nu se aplică mărfurilor importate din ţările cu care schimburile comerciale se realizează fară taxe, în baza acordurilor şi protocoalelor internaţionale. Se scutesc de plata tv. următoarele categorii de bunuri: "probele şi materialele pentru experimentări; "cărţile şi alte tipărituri, imprimările fonice şi pe peliculă, obiectele cu caracter cultural şi didactic, primite în baza unor înţelegeri cu partenerii externi; "bunurile provenite din succesiuni testamentare TAX 423 sau ajutoare cu caracter social, cultural, umanitar; "bunurile aparţinând organelor administraţiei de stat primite de la reprezentanţele lor din străinătate; "bunurile străine care devin proprietate a statului român prin părăsire sau confiscare; "mostrele şi modelele de referinţă fară valoare comercială; "materialele publicitare, de reclamă şi documentare; "bunurile destinate înlocuirii unor produse importate anterior sau bunurile exportate anterior retumate ca necorespunzătoare; ■bunurile exportate anterior care se înapoiază în ţară, nefiind admise la destinaţie; "bunurile de origine română; "bunurile autorizate în mod special pentru a fi încorporate în produse destinate exportului sau care se prelucrează în vederea exportului; "bunurile destinate exclusiv exportului; "bunurile pentru unităţile militare şi cele destinate apărării naţionale; "bunurile care constituie aportul de capital în valută al părţii străine în cadrul societăţilor comerciale cu capital integral străin; "bunurile folosite cu prilejul unor manifestări politice, economice, ştiinţifice, culturale, turistice, sportive etc. De asemenea, se scutesc de plata t.v. pe o perioadă de doi ani de activitate a investiţiei, de la data punerii în funcţiune a obiectivului, materiile prime, materialele şi subansamblurile importate necesare producţiei, aduse de investitorii străini, precum şi maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport şi orice alte dotări din import necesare investiţiei, care constituie aport al investitorului străin. Guvernul poate institui contingente de mărfuri scutite de t.v.; el poate suspenda temporar, parţial sau total aplicarea t.v. la importul unor mărfuri. Sunt scutite de plata acestor taxe: bagajele personale şi alimentele călătorilor, cărţile şi alimentele studenţilor şi doctoranzilor care studiază în străinătate, îmbrăcămintea, obiectele casnice şi mobilierul care sunt părţi componente ale gospodăriei persoanelor trimise sau reîntoarse din străinătate, bunurile din gospodăria cetăţenilor străini care se stabilesc sau pleacă din ţara noastră, diferite alte bunuri. Plata t.v. se poate face prin depunerea de numerar, prin prezentarea de cecuri de decontare cu valoare limitată sau prin virament în contul unităţii vamale respective. Statul român poate acorda reduceri şi scutiri de taxe vamale sau poate institui contingente de mărfuri scutite de taxe vamale. De asemenea, el poate suspenda temporar, parţial sau total aplicarea taxelor vamale la importul unor mărfuri. V. şi valoarea în vamă. Există şi alte taxe vamale, ca de exemplu: ❖ T.v. alternative, t. care se stabilesc în funcţie de preţul mărfii respective pe piaţa internă. ♦> T.v. antidumping, t. suplimentară, percepută de către stat peste tv. obişnuite cu scopul de a contracara efectele dumpingului practicat de unele ţări pe piaţa externă. V. şi dumping; suprataxe vamale de import ❖ T.v. autonomă, t. mai ridicată care se încasează pentru importurile pe care o ţară le efectuează din ţările cu care nu întreţine relaţii comerciale pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate. ❖ T.v. autovorne, t general opozabile faţă de oricare alt stat, fixate prin hotărâre autonomă a statului respectiv. ❖ T.v. compensatorie, t. ce se încasează de către stat asupra importurilor ce provin din ţările care subvenţionează exporturile anumitor mărfuri ori care acordă prime de export. ❖ T.v. compusă, t. mixtă rezultată din combinarea tv. ad-valorem şi a tv. specifice (v.) şi care se aplică împreună prin însumare. ❖ T.v. convenţională, t. ce se aplică de către statele care au încheiat între ele acorduri referitoare la taxele vamale. ♦> T.v. de import-export, t ce se încasează potrivit prevederilor actelor normative care reglementează regimul şi tariful vamal. Persoanele fizice pot exporta şi importa anumite mărfuri. Mărfurile importate sau exportate sunt supuse unui tarif vamal general, care cuprinde un tarif ad-valorem pentru mărfurile exportate şi un tarif specific pentru mărfurile importate. Pentru mărfurile ce se exportă, tv. reprezintă o anumită cotă proporţională din valoarea mărfurilor respective, exprimată în preţurile interne cu amănuntul. Pentru mărfurile care se importă, calcularea tv. se face tot la preţurile interne cu amănuntul, pe categorii de mărfuri, asupra cărora se aplică anumite cote proporţionale diferenţiate pe feluri de bunuri. Taxele respective se calculează de către organele vamale, se înscriu într-un act de taxare, se comunică persoanelor respective şi se încasează în contul bugetului statului. ♦ T.v. de tranzit, t. percepute asupra mărfurilor străine care tranzitează teritoriul unei ţări. Aceste taxe se folosesc foarte rar, deoarece statele urmăresc dezvoltarea tranzitului de mărfuri din care obţin încasări în valută (taxe pentru folosirea căilor ferate, a şoselelor naţionale, a porturilor şi a depozitelor ţării prin care tranzitează). ❖ T.v. fiscală, t. de nivel mediu care se percepe numai cu scopul de a aduce venituri bugetului 424 TAX statului. ❖ T.v. sezonieră, t. ce se practică de către ţările membre ale Uniunii Europene în cadrul politicii agrare. în perioada de recoltare aceste t sunt mai mari pentru a proteja producţia, iar în perioada de vârf aceste taxe sunt de un nivel mai scăzut pentru a favoriza importul. ♦> T.v. specifică, t. ce se calculează, se aplică şi se încasează pe unităţi de măsură naturale (tone, bucăţi, cutii etc., volum, capacitate etc.). TAXE BANCARE, t. percepute de bănci de la clienţii lor pentru prestarea unor servicii bancare, cum sunt: transferuri de fonduri, efectuarea altor operaţiuni etc. TAXE DE TIMBRU, forme de venituri bugetare locale, care constituie, de regulă, echivalentul serviciilor prestate de către anumite instituţii de drept public. în unele cazuri, ele cuprind însă şi elemente de impozit, cum sunt, de exemplu, taxele de succesiune. T. de t. au şi unele trăsături specifice impozitelor, şi anume: sunt obligatorii, au caracter nerambursabil şi se urmăresc în mod silit în caz de neplată. Totuşi, la taxe se cere prestarea unui serviciu; unele taxe conţin şi impozite, deoarece nivelul taxei este de multe ori superior costului serviciilor prestate. T. de t. se plătesc de către persoanele fizice şi juridice care solicită instanţelor judecătoreşti, notarilor publici, precum şi organelor puterii legislative şi administrative de stat să li se presteze anumite servicii. T. se plătesc numai în cazurile în care persoanele respective solicită organelor de stat stabilirea de drepturi patrimoniale sau nepatrimoniale (dobândirea, valorificarea, apărarea acestor drepturi). Dacă realizarea şi apărarea acestor drepturi are loc fară intervenţia organelor de stat, nu se percepe nici o taxă de timbru. Pentru unul şi acelaşi fapt t. de t. se plăteşte o singură dată. T. de t. sunt un venit pentru stat, dar şi un mijloc de dezvoltare a simţului de răspundere şi de stăvilire a fenomenelor negative, de limitare a deschiderii cu uşurinţă şi uneori nefondate de acţiuni în faţa instanţelor judecătoreşti, de a solicita eliberarea unor acte inutile etc. Obiectul t. de t. îl constituie actele şi faptele efectuate sau prestate de instanţele judecătoreşti, organele notariale sau alte organe de stat. Dacă se au în vedere organele care primesc, întocmesc, prestează servicii taxabile şi eliberează anumite acte, există următoarele categorii de t de t: taxe pentru actele şi faptele cu caracter jurisdicţional; taxe pentru actele şi serviciile prestate de notarii publici; taxe pentru actele organelor de stare civilă; taxe pentru actele şi faptele altor organe de stat. T. de t. se percep asupra următoarelor categorii de acte şi servicii: deschiderea de acţiuni şi introducerea de cereri la instanţele judecătoreşti, la executorii judecătoreşti, la serviciile de publicitate imobiliară, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, cereri pentru eliberarea de copii de pe anumite acte, pentru soluţionarea litigiilor în faţa organelor judecătoreşti, prestarea de servicii de către notarii publici, autentificarea anumitor acte, înregistrarea, rectificarea şi reconstituirea, la cerere, a actelor de stare civilă, eliberarea şi viza unor acte de identitate şi cetăţenie, eliberarea unor anumite autorizaţii şi paşapoarte, a permiselor de conducere a autovehiculelor, a permiselor de vânătoare şi pescuit. T. de t. ce se percep de către notarii publici au ca obiect eliberarea următoarelor acte notariale sau prestarea de servicii: redactarea unor înscrisuri cu conţinut juridic la solicitarea părţilor; autentificarea actelor de înstrăinări imobiliare şi mobiliare; autentificarea înscrisurilor redactate de notarul public, de avocat sau personal de către parte; legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură şi a sigiliilor; efectuarea procedurii succesorale, notariale; darea de dată certă înscrisurilor care li se prezintă; certificarea unor fapte; legalizarea de copii de pe înscrisuri; efectuarea şi legalizarea traducerilor; primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi; actele de protest a cambiilor, biletelor la ordin şi cecurilor; eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit; eliberarea de titluri executorii notariale pentru unele datorii etc. T. de t. se pot stabili în sumă fixă, în cote proporţionale, progresive sau regresive; aceasta depinde de felul serviciului solicitat, de importanţa faptului juridic, de valoarea actului şi, îndeosebi, de rolul pe care aceste taxe trebuie să-l exercite asupra populaţiei. Taxele de timbru se plătesc anticipat, în numerar sau virament. Taxele judecătoreşti sau notariale se încasează prin achiziţionarea şi aplicarea timbrului judiciar. Timbrul judiciar se aplică acţiunilor, cererilor, actelor şi serviciilor care TAX 425 sunt de competenţa tuturor instanţelor judecătoreşti, Ministerului Justiţiei şi instituţiilor subordonate acestui minister, precum şi actelor notariale ce se îndeplinesc de notarii publici. Timbrul judiciar se imprimă la cererea şi sub controlul Ministerului Justiţiei, este mobil şi are valori diferite. Cererile de chemare în judecată, adresate instanţelor judecătoreşti, se timbrează cu timbru judiciar în cazul în care se solicită soluţionarea în fond a cauzei, şi când cererile au ca obiect exercitarea unei căi de atac. Dacă acţiunile şi cererile de mai sus au ca obiect o valoare mai mare de 1.000.000 lei, se aplică timbru judiciar de valoare progresivă. Sunt exceptate de la plata timbrului judiciar cererile introduse de persoanele care se consideră vătămate de drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege, prin care s-a solicitat şi repararea pagubei suferite. Răspunderea pentru realizarea emisiunilor şi circulaţia timbrului judiciar, ca şi pentru gestionarea fondurilor obţinute revine Ministerului Justiţiei. Vânzarea timbrului judiciar se face de către instanţele judecătoreşti, instituţiile subordonate Ministerului Justiţiei, de notarii publici sau de unităţile autorizate să vândă timbre fiscale, pe bază de convenţie, cu un comision de până la 5% din valoarea timbrului. Sumele încasate din vânzarea timbrului judiciar constituie venituri ale bugetului de stat şi se cuprind distinct în bugetul Ministerului Justiţiei. Disponibilităţile la finele anului se reportează pe anul următor pentru a fi cheltuite pe aceeaşi destinaţie. Cheltuielile necesare pentru realizarea primei de emisiuni a timbrului judiciar se acoperă din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. în fond, veniturile încasate din vânzarea timbrului judiciar se folosesc pentru funcţionare a judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel, înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi pentru administrarea justiţiei prin organul de specialitate al administraţiei publice centrale, pentru achiziţionarea de publicaţii şi lucrări de specialitate din ţară şi din străinătate, de sisteme modeme de informatizare, precum şi pentru acordarea de stimulente magistraţilor, asimilaţilor acestora şi personalului auxiliar. Cererile pentru care se datorează taxa de timbru judiciar nu se primesc şi nu se înregistrează dacă nu sunt timbrate în mod corespunzător. Există mai multe categorii de taxe de timbru, cum sunt: Taxele judecătoreşti, care se percep de către instanţele judecătoreşti pentru acţiunile introduse în instanţe de către persoanele fizice şi juridice. Taxele de notariat, ce se încasează pentru eliberarea, legalizarea sau autentificarea anumitor acte, certificate, copii etc. Taxele consulare, care se încasează de către consulate pentru eliberarea - la cerere - a certificatelor de origine, acordarea vizelor de tranzit, de şedere într-o ţară etc. Taxele de administraţie, care se percep de către organele administraţiei de stat pentru eliberarea de autorizaţii, permise, legitimaţii etc. Taxele de înregistrare, ce se încasează la vânzarea de imobile, terenuri, la constituirea, fuzionarea sau dizolvarea societăţilor de capital, asupra operaţiunilor de vânzare şi cumpărare la burse etc. în ţara noastră se acordă numeroase înlesniri de plata t de t Astfel, se scutesc de la plata taxei: exercitarea dreptului de petiţionare; cererile şi acţiunile care privesc încheierea, executarea şi desfacerea contractelor de muncă; toate cererile şi acţiunile privind dobândirea, păstrarea şi apărarea drepturilor provenite din muncă; cererile privind drepturile de autor, de invenţii, de inovaţii; cererile referitoare la eliberarea actelor pentru dovedirea calităţii de salariat sau cooperator etc. De asemenea, sunt scutite de taxe de timbru cererile şi acţiunile pentru obţinerea indemnizaţiilor şi pensiilor de asigurări sociale, a pensiilor de întreţinere; cererile privind stabilirea şi plata despăgubirilor pentru vătămări corporale, acţiuni privind înfierea, tutela şi curatele, interdicţia, anularea şi rectificarea actelor de stare civilă; actele eliberate pentru a fi prezentate la unităţile militare sau emise pentru a fi folosite în legătură cu situaţia elevilor şi studenţilor. Concomitent, se scuteşte de plata taxei înregistrarea naşterii, înfierii, căsătoriei şi decesului, recunoaşterea sau stabilirea fioliaţiei rezultată din hotărâri judecătoreşti, înscrierea menţiunilor asupra înfierii etc. TAXE DE TIMBRU SOCIAL, t. instituite pentru constituirea fondului naţional de solidaritate, formate din: a) timbrul social asupra jocurilor de noroc, definite şi reglementate de legislaţia în vigoare, aplicat asupra participărilor de orice fel de activităţi ale persoanelor 426 TAX fizice. Timbrul social este în valoare de 10% din preţul fiecărei participări şi se adaugă la acest preţ; b) timbrul social de 1% asupra autovehiculelor noi din import, cu o capacitate cilindrică de minimum 2 000 cm3, achiziţionate de persoane juridice şi fizice; c) timbrul social la toate jocurile de noroc organizate de Compania Naţională „Loteria Română“ - S.A. Taxa de timbru social se include în suma achitată de participanţi, fără a afecta veniturile şi cheltuielile Companiei Naţionale „Loteria Română" - S.A.; d) la toate tipurile de jocuri de noroc gen cazinou taxa fixă lunară pe masa de joc este echivalentul în lei al sumei de 1 000 de dolari S.U.A., la cursul oficial din ziua precedentă celei în care se face plata. V. şi fondul naţional de solidaritate. TAXE LOCALE, t. ce se încasează la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale în vederea acoperirii cheltuielilor bugetelor locale. în categoria t.l. se află: t. asupra mijloacelor de transport (v.); t. pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor (v.); t. pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru producţia agricolă şi silvică (v.); t. pentru folosirea locurilor publice de desfacere (v.); t. pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj şi reclamă (v.); t. pentru şederea în staţiunile turistice (v.); t. pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologice (v.), alte taxe locale. TAXE PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR, AVIZELOR Şl AUTORIZAŢIILOR ÎN DOMENIUL CONSTRUCŢIILOR, t locale diferenţiate în funcţie de valoarea construcţiilor şi a instalaţiilor, de suprafaţa terenurilor şi de natura serviciilor prestate, încasate pentru eliberarea de către organele de stat competente a certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor solicitate de contribuabili. Pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie, reconstrucţie, modificare, extindere, reparare, protejare, restaurare, conservare, precum şi pentru orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, efectuate la construcţii reprezentând monumente, ansambluri istorice, arheologice, de arhitectură, artă, cultură, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane şi aeriene, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi celelalte lucrări de amenajare a spaţiilor publice, t. reprezintă 2% din valoarea acestora. Eliberarea de către organele de stat locale competente a certificatelor, avizelor şi a autorizaţiilor în domeniul construcţiilor solicitate de persoane fizice şi juridice sunt supuse plăţii anticipate a unor taxe diferenţiate, în funcţie de valoarea construcţiilor şi instalaţiilor, de suprafaţa terenurilor şi de natura serviciilor prestate. Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma stabilită de consiliul local în limitele prevăzute în tabelul următor: Suprafaţa pentru care se obţine certificatul de urbanism Taxa (lei) a) Până la 150 m2 inclusiv 25.000-35.000 b) între 151 m2 şi 250 m2 inclusiv 37.000-47.000 c) între 251 m2 şi 500 m2 inclusiv 48.000-60.000 d) între 501 m2 şi 750 m2 inclusiv 61.000-72.000 e) între 751 m2 şi 1 000 m2 inclusiv 73.000-85.000 f) Peste 1 000 m2 85 000 +130 pentru fiecare m2 care depăşeşte 1000 m2 Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu 50% din taxa stabilită. Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o clădire care urmează a fi folosită ca locuinţă sau anexă la locuinţă este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţii. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări necesară studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol, precum şi altor exploatări se calculează înmulţind numărul de metri pătraţi TAX 427 de teren afectat de foraj sau de excavaţie cu o valoare stabilită de consiliul local de până la 50 000 lei. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier în vederea realizării unei construcţii, care nu sunt incluse în altă autorizaţie de construire, este egală cu 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de şantier. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare tabere de corturi, căsuţe sau rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a panourilor de afişaj, a firmelor şi reclamelor este de până la 50 000 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată de construcţie. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru orice altă construcţie decât cele de mai sus este egală cu 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie, inclusiv instalaţiile aferente. Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, totală sau parţială, a unei construcţii este egală cu 0,1 % din valoarea impozabilă a construcţiei, stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri. în cazul desfiinţării parţiale a unei construcţii, taxa pentru eliberarea autorizaţiei se modifică astfel încât să reflecte porţiunea din construcţie care urmează a fi demolată. Taxa pentru prelungirea unui certificat de urbanism sau a unei autorizaţii de construire este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizaţiei iniţiale. Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu se stabileşte de consiliul local şi este de până la 75 000 lei pentru fiecare racord. Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului, de către primari sau de structurile de specialitate din cadrul consiliului judeţean se stabileşte de consiliul local în sumă de până la 100 000 de lei. Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se stabileşte de către consiliile locale în sumă de până la 60 000 de lei. în cazul lucrărilor de mai sus la care taxele sunt stabilite pe baza valorilor autorizate ale construcţiilor, se aplică regulile următoare: a) taxa datorată se stabileşte pe baza valorii lucrărilor de construcţie declarate de persoana care solicită avizul şi se plăteşte înainte de emiterea avizului; b) în termen de 15 zile de la data finalizării lucrărilor de construcţie, dar nu mai târziu de 15 zile de la data la care expiră autorizaţia respectivă, persoana care a obţinut autorizaţia trebuie să depună o declaraţie privind valoarea lucrărilor de construcţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale; c) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care se depune situaţia finală privind valoarea lucrărilor de construcţii, compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale are obligaţia de a stabili taxa datorată pe baza valorii reale a lucrărilor de construcţie; d) până în cea de-a 15-a zi inclusiv, de la data la care compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale a emis valoarea stabilită pentru taxă, trebuie plătită orice sumă suplimentară datorată de către persoana care a primit autorizaţia sau orice sumă care trebuie rambursată de autoritatea administraţiei publice locale. în cazul unei autorizaţii de construire emise pentru o persoană fizică, valoarea reală a lucrărilor de construcţie nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită pe baza legii. Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii pentru desfăşurarea unei activităţi economice este stabilită de către consiliul local în sumă de până la 100 000 de lei, în mediul rural, şi de până la 500 000 de lei, în mediul urban. Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare se stabileşte de consiliul local şi este de până la 120 000 de lei. Taxa pentru eliberarea de copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deţinute de consiliile locale, se stabileşte de către consiliul local şi este de până la 200 000 de lei. Taxa pentru eliberarea certificatelor de producător se stabileşte de către consiliile locale şi este de până la 500 000 lei. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor nu se datorează pentru: a) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru locaş de cult sau construcţie anexă; b) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului public al statului; c) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire pentru lucrările de interes public judeţean sau local; d) certificat de urbanism sau autorizaţie de construire, dacă beneficiarul construcţiei 428 TAX este o instituţie publică; e) autorizaţie de construire pentru autostrăzile şi căile ferate atribuite prin concesionare. T. pentru eliberarea autorizaţiei de construire se calculează pe baza valorii de proiect declarate de solicitant în cererea pentru eliberarea autorizaţiei. La terminarea lucrărilor beneficiarii autorizaţiei de construire, în termen de 15 zile de la data expirării termenului de executare stabilite prin aceasta, sunt obligaţi să declare structurile specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului ale autorităţilor administraţiei publice locale valoarea reală a lucrărilor, în vederea regularizării taxei pentru autorizaţiei de construire. Structurile specializate regularizează taxa pentru autorizaţia de construire pe baza valorii reale a lucrărilor declarate de către solicitant, în termen de 15 zile de la data expirării termenului de executare stabilit prin autorizaţia de construire. Pentru persoanele fizice, în cazul în care valoarea lucrărilor declarate de către solicitant este mai mică decât valoarea normată, regularizarea taxei se face pe baza valorii normate. Pentru prelungirea certificatului de urbanism, precum şi a autorizaţiilor de construire taxa este de 30% din valoarea taxei iniţiale. Taxa de autorizare nu se datorează în cazul eliberării de autorizaţii pentru lăcaşuri de cult, inclusiv pentru construcţiile-anexe ale acestora, pentru lucrările de dezvoltare, de modernizare sau de reabilitare a infrastructurilor din transporturi, care aparţin domeniului public al statului, pentru lucrările de interes public judeţean sau local, precum şi pentru construcţiile ai căror beneficiari sunt instituţiile publice. Astfel de t. se mai percep pentru autorizarea de foraje şi escavări necesare studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, de exploatări de carieră, balastieră, sonde de gaze şi petrol etc. De asemenea, se încasează t. pentru autorizarea construcţiilor provizorii pe şantiere, autorizarea organizării de tabere de corturi, căsuţe sau rulote, campinguri, chioşcuri, tonete, cabine, a lucrărilor de racorduri şi branşamente la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, agent termic, energie electrică şi telefonie. Tot în această categorie se află t pentru autorizaţii de funcţionare pentru activităţi lucrative şi viza lor anuală (meseriaşi, cărăuşi, cazane de fabricat rachiu, liber-profesionişti, mori, prese de ulei, darace etc.). TAXE PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR D ERECLAMĂ Şl PUBLICITATE, t. ce se plătesc de persoanele juridice şi cele fizice care solicită şi beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România pe baza unui contract sau a unui alt fel de convenţie încheiată cu altă persoană, datorează plata acestei taxe, cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare scrise şi audiovizuale. Taxa se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia se prestează serviciile de reclamă şi publicitate. Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei respective la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate. Cota taxei se stabileşte de consiliul local, fiind cuprinsă între 1% şi 3%. Valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate cuprinde orice plată obţinută sau care urmează a fi obţinută pentru serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată. Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se varsă la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate. Orice persoană care utilizează un panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale către bugetul local al autorităţii administraţiei publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj respectivă. Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi sau fracţiuni de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru reclamă sau publicitate cu suma stabilită de consiliul local, astfel: a) în cazul unui afişaj situat în locul în care persoana derulează o activitate economică, suma este de până la 200 000 lei; b) în cazul oricărui alt panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate, suma este de până la 150 000 de lei. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se recalculează pentru a reflecta numărul de luni sau fracţiunea din lună dintr-un an calendaristic în care se afişează în scop de reclamă şi publicitate. Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, anticipat sau trimestrial, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. Consiliile locale pot impune persoanelor care datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă TEO 429 şi publicitate să depună o declaraţie anuală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale. Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică instituţiilor publice, cu excepţia cazurilor când acestea fac reclamă unor activităţi economice. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, nu se aplică unei persoane care închiriază panoul, afişajul sau structura de afişaj unei alte persoane, în acest caz taxa prevăzută fiind plătită de această ultimă persoană. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se datorează pentru afişele, panourile sau alte mijloace de reclamă şi publicitate amplasate în interiorul clădirilor. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică pentru panourile de identificare a instalaţiilor energetice, marcaje de avertizare sau marcaje de circulaţie, precum şi alte informaţii de utilitate publică şi educaţionale. Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru afişajul efectuat de mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcţia lor, realizării de reclamă şi publicitate. TAXE SPECIALE, t. ce se percep în vederea organizării şi funcţionării unor servicii publice locale în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliilor locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot adopta taxe speciale. Astfel de servicii şi taxe speciale se stabilesc în concordanţă cu prevederile legii finanţelor publice locale. TELEBANKING, modalitate, sistem de informaţii telefonice apelabil la orice oră din cele 24 ale zilei, prin care clienţii băncii pot solicita şi primi prompt informaţii privind contul personal şi/sau rulajele pe ultima săptămână, contul curent sau contul de depozit, precum şi extrase ale acestora. Informaţiile astfel furnizate au caracter confidenţial. Clienţii băncii pot solicita şi informaţii cu caracter general, ca de exemplu: cursuri de la case de schimb valutar ale băncii, parităţi dolar S.U.A./alte valute, dobânzi, limită de sumă pentru conturi, servicii şi produse oferite de bancă. Securitatea informaţiilor este asigurată printr-un sistem de parole şi coduri de acces, care se atribuie clientului în momentul apelării la serviciul t. Fiecare minut al convorbirii telefonice se taxează. TELECEC, tehnică bancară modernă de lucru cu ajutorul căreia se autorizează o unitate bancară, alta decât aceea la care se află contul emitentului, să achite în numerar un cec care i se prezintă la plată. în momentul în care cecul se prezintă spre onorare, unitatea bancară plătitoare transmite prin intermediul televiziunii, băncii emitente, imaginea cecului. în urma verificărilor necesare, unitatea bancară emitentă autorizează unitatea bancară să onoreze cecul care i s-a prezentat. TEMĂ DE PROIECTARE, document care justifică necesitatea şi oportunitatea unei investiţii privind un nou produs de fabricat, organizarea unui nou sistem de informaţii, organizarea proceselor tehnologice sau funcţionale alese, comparaţia acestora cu nivelul tehnicii mondiale, indicatorii tehnico-economici, eficienţa economică a investiţiei propuse comparativ cu întreprinderile similare în funcţiune (din ţară şi din străinătate), justificarea în plasamentul general, datele principale legate de realizarea şi exploatarea capacităţii, costul investiţiei totale pe bază de calcule estimative, etapele propuse pentru punerea în funcţiune a capacităţilor şi sarcinile ce decurg pentru alte ramuri şi sectoare de activitate şi costul investiţiilor necesare, pe bază de calcule estimative. TEORIA ABSTINENŢEI, t care consideră acumularea şi capitalul ca rezultate ale abţinerii capitaliştilor de la consumarea individuală neproductivă a profitului. T.a. încearcă să voaleze sursa reală a profitului. TEORIA AMORTIZĂRII FONDULUI DE ASIGURARE, concepţie potrivit căreia fondul de asigurare, ca şi cel de amortizare, se creează în vederea trecerii treptate a unei 430 TEO anumite părţi din valoarea mijloacelor de producţie asupra produselor. Diferenţa ar consta numai în mărimea părţii transmise din valoare în fondul de amortizare, în concordanţă cu capitalul de bază, iar în fondul de asigurare depinzând de cazurile de risc şi daune asigurate. în varianta actuală, t. susţine că fondul de asigurare se formează pentru acoperirea pierderilor nu numai ale mijloacelor de muncă, ci şi ale obiectelor muncii, a căror valoare nu trece treptat asupra produsului, ci dintr-o dată în totalitate, ceea ce înseamnă că nu mai rămâne nimic de transmis pentru o altă parte a valorii pe baza fondului de asigurare. Caracterul apologetic al acestei teorii rezultă din strădania de a înfăţişa societăţile de asigurări ca un produs al capitalului constant şi de a voala caracterul şi provenienţa fondului de asigurare. TEORIA AŞTEPTĂRII Şl A SACRIFICIULUI, t a costului formării capitalului, care consideră structura capitalului ca o acumulare în timp a rezultatelor, o consecinţă a faptului că mai mulţi ani consecutivi consumurile au fost amânate într-un viitor îndepărtat, în vederea unei realizări finale, al cărei cost este sacrificiul. TEORIA „BANILOR IEFTINI", concepţie prealabilă teoriei expansiunii creditului (v.), potrivit căreia acordarea de credite în cuantum nelimitat, cu dobânzi reduse, ar contribui la realizarea unei continue conjuncturi economice favorabile, ceea ce ar avea ca efect evitarea crizelor. Apariţia acestei t., cu un caracter profund utopic, s-a datorat existenţei unei abundenţe excesive de capitaluri pe piaţa capitalurilor de împrumut. Potrivit t„b.i.“, băncile de emisiune au acordat credite masive pentru a menţine cursurile hârtiilor de valoare la un nivel cât mai ridicat. Piaţa capitalului de împrumut fiind suprasaturată, aplicarea t.„b.i.“ nu a putut da rezultatele scontate. Viaţa a arătat că în toate ţările, concomitent cu ivirea tensiunilor pe piaţa capitalurilor de împrumut, se înregistrează o creştere a ratei dobânzii, simptom al izbucnirii iminente a crizei. Din această cauză, astăzi t„b.i.“ nu se mai bucură de apreciere, fiind înlocuită cu alte teorii. V. şi politica „banilor ieftini". TEORIA BUGETELOR CICLICE, concepţie a unor economişti contemporani, prin care se susţine necesitatea menţinerii principiului anualităţii bugetului în ce priveşte autorizarea de către Parlament a încasării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor bugetare, dar care afirmă că bugetele nu ar trebui echilibrate pe fiecare an calendaristic în parte, ci numai pe un anumit ciclu economic (pe mai mulţi ani). Reprezentanţii acestei t consideră că excedentele realizate în perioadele favorabile ar urma să compenseze deficitele din perioadele de declin economic, susţinând că acestea sunt un mijloc de înfăptuire a echilibrului economic, de moderare a manifestărilor crizelor economice. în concepţia lor, bugetele ciclice balansate ar putea asigura realizarea echilibrului pe baza formării unor fonduri de rezervă şi de constituire a fondului de egalizare a bugetelor şi de amortizare alternativă; fondul de rezervă ar urma să se constituie în anii de prosperitate din impozitele încasate. Nu se pot prevedea însă momentul declanşării crizei, durata şi intensitatea ei. în plus, fondul de rezervă poate fi sub- sau supraestimat, fapt ce poate influenţa nefavorabil cererea de consum solvabilă, ceea ce ar avea ca efect micşorarea ritmului producţiei. Adepţii t. consideră că fondul de egalizare se creează din excedentele bugetare şi este destinat acoperirii deficitelor perioadei nefavorabile a ciclului. în realitate, nu există o concordanţă între perioada favorabilă şi cea nefavorabilă, motiv pentru care statele apelează deseori la împrumuturi publice, la emisiunea de bani de hârtie peste necesarul circulaţiei etc., ceea ce agravează procesul inflaţionist. Amortizarea alternativă, în concepţia lor, constă în majorarea sarcinilor fiscale în perioada de prosperitate. Din impozitele astfel încasate şi din excedentele realizate urmează să se amortizeze împrumuturile (datoria publică). Totul depinde însă de mersul economiei, iar termenele de rambursare a împrumuturilor şi de achitare a dobânzilor trebuie să fie acceptate şi de creditorii statului. Datorită acţiunii legilor economice, durata ciclurilor economice, momentul când izbucnesc crizele economice, amploarea şi intensitatea lor nu pot fi prevăzute. Măsurile menite să atenueze efectele crizelor economice şi să menţină echilibrul economic nu pot fi realizate deoarece ele se sprijină pe redistribuirea TEO 431 produsului naţional brut prin intermediul bugetului de stat în timpul fazelor ciclului economic. Dar aceste măsuri nu pot înlătura cauza principală a crizelor economice, şi anume contradicţia dintre caracterul social al producţiei şi însuşirea privată a produselor. Exponenţii t. apreciază că deficitele bugetare ar avea un rol de echilibrare la nivelul economiei naţionale. T.b.c., asemenea altor teorii, nu s-a confirmat în practică, deoarece deficitele bugetare au devenit sistematice, cronice. Trăsăturile modului de producţie, legile economice care guvernează economia, gravele sale contradicţii antagonice, inflaţia, şomajul, cheltuielile pentru militarizare etc. nu permit ca bugetul statului să se echilibreze nici pe un număr mai mare de ani luaţi la un loc. TEORIA CANTITATIVĂ A BANILOR, t bazată pe ecuaţia schimburilor, potrivit căreia nivelul preţurilor mărfurilor variază direct proporţional cu masa de bani aflată în circulaţie. Adepţii t. afirmă că, cu cât este mai mare masa de bani aflată în arterele circulaţiei, cu atât ar fi mai ridicat nivelul preţurilor mărfurilor şi invers, cu cât masa monetară aflată în circulaţie este mai redusă, cu atât nivelul preţurilor este mai scăzut. Rezultă deci că puterea de cumpărare a banilor ar fi dată de mărimea masei de bani aflate în circulaţie, cu alte cuvinte puterea de cumpărare ar fi invers proporţională cu masa de bani aflată în circulaţie. Susţinătorii acestei t leagă mecanic evoluţia preţurilor cu modificarea masei monetare aflate în circulaţie, neţinând seama de cerinţele acţiunii legii valorii. Adevărul constă în faptul că, atunci când în arterele circulaţiei existau bani de aur (cu valoare intrinsecă), practic pe piaţă nu putea fi pusă niciodată o masă de bani de aur peste cerinţele circulaţiei mărfurilor şi ale circuitului de plăţi. Partea excedentară a banilor de aur se tezauriza şi ca atare deprecierea era exclusă. Se constată că te. a b. ignorează funcţia de tezaurizare a banilor cu valoare intrinsecă, nu ţine seama de rolul tezaurelor în reglementarea circulaţiei banilor de aur şi argint potrivit cerinţelor. Prin această t. se susţine în mod eronat că în arterele circulaţiei ar putea pătrunde o cantitate excedentară de bani cu valoare reală şi că acest fapt ar provoca deprecierea lor. Eroarea fundamentală a adepţilor tc. a b. constă în susţinerea că mărfurile intră pe piaţă fară preţ, iar aurul pătrunde fară valoare în arterele circulaţiei; ei ignoră legătura dintre preţuri şi oscilaţiile ciclice ale producţiei şi încearcă să explice modificarea preţurilor exclusiv prin factori cantitativi. T.c. a b. a apărut şi s-a dezvoltat începând de prin secolul al XVII-lea, oglindind interesele capitalului aflat în formare. Mai târziu, tc. a b. a fost susţinută şi dezvoltată de o serie de economişti, printre care şi D. Ricardo. Un alt reprezentant al tc. a b. a fost David Hume, care a susţinut că preţurile bunurilor sunt determinate de masa monetară existentă în circulaţie şi că preţurile sunt determinate pentru cantitatea de bunuri efectiv schimbate pe bani, având în vedere numai mijloacele de plată care participă efectiv la tranzacţiile de vânzare-cumpărare. Această t. a căpătat o largă răspândire în anii crizei generale, când a dobândit un caracter apologetic, deoarece se încerca fundamentarea ideii despre posibilitatea înlăturării crizelor şi a şomajului. T.c. a b. a fost susţinută de Hilferding, Fischer, Keynes şi alţii; ea a constituit unul dintre elementele „capitalismului organizat** şi „fară crize**. Irving Fischer a prezentat o formulă a teoriei cantitative a banilor, care este următoarea: în care: TCB M V M’ V’ T P MV + M V w TCB =--------------P, teoria cantitativă a banilor; masa de bani în circulaţie; viteza de circulaţie a banilor; cuantumul banilor de cont; viteza de circulaţie a banilor de cont; numărul tranzacţiilor; nivelul general al preţurilor. 432 TEO K. Marx a criticat inconsistenţa ştiinţifică a t.c. a b. subliniind că nu masa de bani de aur cu valoare intrinsecă aflată în circulaţie determină mărimea preţurilor, ci dimpotrivă, masa de bani necesară circulaţiei este determinată de suma preţurilor mărfurilor ce urmează să se realizeze. T.c. a b. a avut în Europa un model diferit şi cu mai mult succes, având ca reprezentant pe A. Marshall, apoi pe economiştii de la Cambridge, cu deosebire pe A. Pigon. T.c. a b. este eronată şi în ceea ce priveşte circulaţia banilor de hârtie, datorită faptului că preţurile mărfurilor nu sunt dependente direct de masa banilor de hârtie. Deprecierea banilor de hârtie este determinată de alterarea raportului dintre masa banilor de hârtie aflaţi realmente în arterele circulaţiei şi cantitatea de aur care ar fi fost necesară circulaţiei. în anii *50, t.c. a b. a fost revigorată de către reprezentanţii şcolii de la Chicago, în frunte cu M. Fridman. Ideile t.c. a b. au fost reluate şi tratate într-o concepţie nouă de economistul american Milton Friedman, considerat conducătorul şcolii „monetariste", şcoală care nu acceptă decât regularizarea circulaţiei băneşti, prin aceasta înţelegându-se numeralul existent în circulaţie, precum şi depozitele de numerar la vedere. Reprezentanţii şcolii „monetariste" susţin că desfăşurarea proceselor de producţie, modul de folosire a forţei de muncă şi inflaţia ar fi determinate de ritmul şi de intensitatea aprovizionării cu bani, ignorând rolul bugetului statului, al politicii fiscale şi nivelul dobânzilor. în susţinerea teoriei sale, Milton Friedman argumentează necesitatea aprovizionării cu bani în mod riguros stabil; el se străduieşte să demonstreze că modificările în circulaţia bănească fiduciară ar determina şi schimbări în cheltuielile întreprinderilor, ale consumatorilor, precum şi în nivelul preţurilor. Drept remediu, el a propus, pentru economia S.U.A., să se menţină un ritm egal de creştere a masei circulaţiei băneşti cu ritmul producţiei, arătând că dacă acest ritm ar fi mai încet ar avea loc o micşorare a preţurilor şi o creştere a şomajului şi invers, o creştere în ritm rapid a masei monetare în circulaţie ar conduce la urcarea preţurilor. Aplicarea în practică a concepţiei lui Friedman a avut efecte contrare, constatându-se că inflaţia şi şomajul s-au menţinut mai departe la cote înalte, motiv pentru care în economia americană s-au aplicat alte metode, ca de exemplu extinderea creditelor, reducerea dobânzilor, încercări pentru echilibrarea bugetului statului etc., care s-au dovedit a nu avea efectele scontate. TEORIA CAPACITĂŢII DE PLATĂ, t potrivit căreia sarcina fiscală trebuie distribuită în concordanţă cu capacitatea de plată a contribuabilului. Această t. are la bază conceptul de sacrificiu egal, atunci când se plăteşte impozitul. Sacrificiul egal se poate evalua în trei feluri, şi anume: absolut egal, proporţional egal şi marginal egal, dar nici una dintre aceste forme nu exprimă corect sacrificiul contribuabilului la plata impozitului. Folosirea sistemului fiscal progresiv, proporţional sau regresiv depinde de politica fiscală a statului şi de panta curbei utilităţii marginale a venitului. T.c. de p. este negată de economia modernă a bunăstării, deoarece se consideră că are anumite deficienţe şi limite. TEORIA COSTULUI RAŢIONAL, t potrivit căreia costul se compune din cheltuielile de producţie reale formate din consum efectiv de materiale, salariile personalului şi dobânda asupra capitalului propriu. Acest cost se foloseşte ca element de comparaţie între întreprinderi. TEORIA „CURSURILOR VALUTARE NEUTRE", t. prin care se formulează mai multe condiţii pe care trebuie să le îndeplinească cursul „neutru** sau „de echilibru**, şi anume: să corespundă puterii de cumpărare interne a banilor, să nu provoace un şomaj mai mare decât în alte ţări, să nu subestimeze exportul şi să nu provoace exodul aurului şi al valutei. în acelaşi timp, t. pledează pentru a nu se stabili un curs la un nivel prea scăzut, deoarece acesta ar provoca creşterea artificială a puterii de concurenţă a ţării date pe pieţele externe. Prin aplicarea acestei t., susţinută de mai mulţi economişti printre care şi de economistul american G. Halm, se urmăreşte să se preîntâmpine contradicţiile acute provocate de amestecul monopolului de stat în sfera valutară, care şi-a găsit expresia atât în supraevaluarea valutei de către unele ţări, cât şi în subevaluarea premeditată a ei de către alte ţări, ceea ce reprezintă de fapt un război valutar şi comercial. Adepţii t. nu au reuşit să arate ce anume determină valoarea valutei şi TEO 433 care este baza obiectivă a comensurabilităţii ei. T. „c.v.n.“ constituie perdeaua de fum a politicii valutare agresive a unor state; într-o anumită măsură, ea exprimă năzuinţa unor oameni mai lucizi care sunt interesaţi să înlăture contradicţiile prea stridente generate de manevrarea valutelor în interesul oligarhiei financiare. TEORIA DEFICITULUI SISTEMATIC, t. potrivit căreia prin punerea în aplicare a politicii deficitului sistematic s-ar putea „utiliza complet braţele de muncă“. în susţinerea concepţiei sale, Wiliam Beveridge pleacă de la teoria lui J. M. Keynes despre posibilitatea folosirii complete a braţelor de muncă prin mijlocirea politicii financiare a statului. în sprijinul acestei teorii se propune luarea de către stat a unor măsuri care să conducă la creşterea cererii globale de bunuri din partea persoanelor particulare şi pentru executarea de investiţii suficiente. Pentru aceasta, Beveridge susţine reducerea impozitelor şi, în acelaşi timp, sporirea alocaţiilor bugetare pentru efectuarea de investiţii, respectiv diminuarea veniturilor bugetului de stat şi sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce, practic, duce la deficit. în acest fel se preconizează o creştere a cererii de consum din partea populaţiei, cerere care va stimula dezvoltarea economică şi va face posibilă lichidarea treptată a şomajului. Beveridge propune ca pentru acoperirea deficitului bugetar să se recurgă la împrumuturi publice. Toate aceste măsuri vor duce - se susţine - la folosirea completă a braţelor de muncă, deci la reducerea şomajului şi a cheltuielilor cu plata indemnizaţiei de şomaj şi la asigurarea echilibrului economic care, la rândul lor, vor determina creşterea produsului naţional brut şi astfel s-ar crea posibilităţi de sporire a veniturilor bugetare, de dispariţie în consecinţă a deficitului bugetar. Este limpede că această t. nu are un suport real, ştiinţific. Cei mai mulţi economişti nu susţin deficitul permanent. Statul nu poate aprecia mărimea investiţiilor şi puterea de cumpărare ce ar trebui asigurate prin deficitul bugetar, astfel încât să se poată restabili echilibrul în economie. Lipsa de temeinicie a acestei teorii rezultă şi din faptul că proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie face imposibilă folosirea completă a braţelor de muncă. Armata de rezervă şi şomajul nu pot fi lichidate. Utilizarea emisiunii monetare şi a împrumuturilor publice pentru acoperirea deficitelor sistematice grăbeşte izbucnirea crizelor, din cauza faptului că rambursarea împrumuturilor reclamă sporirea impozitelor. Or, creşterea impozitelor şi inflaţia diminuează puterea de cumpărare a populaţiei, reduce cererea solvabilă a maselor populare. O variantă a acestei teorii, emisă de economistul american Edwin L. Dale, susţine că relansarea economiei ar putea avea loc numai prin majorarea cheltuielilor bugetare pe calea creşterii deficitului bugetar şi a reducerii impozitelor. El nu se sfieşte să afirme că a avea un deficit bugetar nu este un lucru semnificativ; cheltuind mai mult şi încasând impozite mai mici se va reduce deficitul bugetar prin obţinerea unei producţii mai mari, crearea mai multor locuri de muncă şi deci se vor realiza mai multe venituri. Dar nici prin această variantă a t.d.s. nu s-au putut evita crizele, şomajul, inflaţia etc., care s-au agravat şi cronicizat, au condus la scăderea puterii de cumpărare a oamenilor, la accentuarea decalajelor dintre ţările dezvoltate şi ţările slab dezvoltate. TEORIA „DEMOCRATIZĂRII CAPITALULUI", t. larg răspândită în unele ţări, potrivit căreia o dată cu concentrarea producţiei ar avea loc un proces de fărâmiţare şi de difuziune a proprietăţii asupra capitalului, iar societăţile pe acţiuni vor deveni proprietatea unei mase tot mai largi de acţionari, în care s-ar cuprinde toate clasele şi categoriile sociale, inclusiv clasa muncitoare. Această t., autointitulată şi „capitalism popular", a fost lansată la sfârşitul secolului al XlX-lea de către Eduard Bemstein, fiind preluată şi susţinută după Al Doilea Război Mondial de mai mulţi economişti americani - T. Carver, Berle ş.a. Datorită substratului său politic şi social, această teorie propagată prin toate mijloacele posibile este profund eronată şi antiştiinţifică, deoarece faptele, viaţa infirmă fară putinţă de tăgadă valabilitatea ei. Dacă se iau în consideraţie societăţile pe acţiuni la care se susţine că muncitorii sunt acţionari în număr tot mai mare, realitatea demonstrată statistic arată că nu se produce o democratizare datorită fărâmiţării capitalului, ci dimpotrivă, capitalul, chiar şi la societăţile pe acţiuni, se concentrează în mâinile unui grup din ce în ce mai restrâns. Deşi numărul deţinătorilor 434 TEO de acţiuni este uneori mare, valoarea totală a acţiunilor are o pondere cu totul neînsemnată în capitalul societăţilor pe acţiuni, în timp ce marii proprietari, care reprezintă câteva procente (uneori chiar sub 1%) din populaţie, deţin până la 80% din capitalurile acestor societăţi. Propagarea t.„d.c.“ are nu numai scopuri ideologice şi politice, ci şi economice: preocuparea pentru sporirea numărului de acţionari urmăreşte atragerea unor capitaluri suplimentare, oricât de mici ar fi ele. Procurarea capitalurilor prin plasarea de acţiuni este mult mai convenabilă decât solicitarea de împrumuturi bancare, care sunt rambursabile la termene precis stabilite şi sunt purtătoare de dobânzi ridicate. Este ştiut că marea masă a acţionarilor beneficiază numai de dividendele stabilite după ce grupul acţionarilor conducători a reţinut o bună parte din profitul obţinut, după alimentarea capitalurilor de rezervă, plata salariilor, primirea beneficiilor de fondator, a tantiemelor (v.) etc. în perioadele de criză, când nu se obţin profituri, acţionarii nu primesc nici un dividend, fapt pentru care folosesc variate metode de lămurire şi chiar de constrângere pentru ca muncitorii să subscrie la noile emisiuni de acţiuni. în unele situaţii, muncitorii sunt admişi condiţionat (să nu desfăşoare acţiuni împotriva administraţiei, greve etc.) ca, pe baza activităţii pe care au desfăşurat-o în cadrul societăţii pe acţiuni, să participe şi la profituri. Adepţii t avansează ideea, eronată, că înseşi depunerile la casele de economii sunt o cale de „democratizare*4 a capitalului. Dar, prin depunerea de bani la aceste case, muncitorii îşi finanţează şi contribuie la menţinerea maşinii de stat, deoarece mijloacele băneşti depuse la casele de economii sunt plasate în împrumuturi de stat cu care se acoperă deficitele bugetare şi se finanţează, în parte, imensele cheltuieli pentru întreţinerea aparatului de stat. TEORIA DOBÂNZII, t. potrivit căreia dobânda ar reprezenta plata pentru aşteptare, pentru încredere. După cum se ştie, dobânda este o parte (formă) a profitului, pe care patronul activ o cedează proprietarului capitalului bănesc pentru folosirea capitalului de împrumut. în perioada liberei concurenţe, nivelul dobânzii pentru împrumuturi se formează în funcţie de cererea şi oferta de capital de împrumut. Influenţa factorilor de ordin politic asupra deplasării capitalurilor dintr-o ţară în alta în condiţiile crizei a determinat revizuirea teoriei despre rolul dobânzii. S-a acordat o mai mare atenţie factorilor psihologici. J. M. Keynes şi-a elaborat t asupra d. având în vedere motivul „incertitudinii", specific pentru perioada de criză. Potrivit concepţiei lui J. M. Keynes, dobânda constituie „recompensa pentru renunţarea la lichiditatea capitalului pe o anumită perioadă, şi nu o parte a profitului4*, ceea ce e cu totul nefondat. El susţine că volumul cererii şi al ofertei de capital de împrumut este influenţat nu numai de nevoia de capital bănesc pentru întreprinderi, ci şi de motive de „precauţie44, care îi determină pe marii proprietari să-şi păstreze o parte din capitaluri într-o formă lichidă, bănească. J. M. Keynes consideră că dobânda are rolul de a regla echilibrul dintre cererea şi oferta de capital; el atribuia dobânzii un rol important în reglementarea circulaţiei banilor, a creditului şi a economiei de piaţă în general. J. Stamp susţine că mărirea considerabilă a dobânzii nu numai că nu atrage capitaluri în ţară şi nu împiedică scurgerea de capitaluri plasate pe termen scurt, ci este şi un semnal de alarmă care grăbeşte refluxul capitalurilor din ţară. Mai mulţi economişti susţin că reglementarea dobânzii se poate bucura de succes numai dacă este împletită cu celelalte metode ale controlului monopolist de stat asupra circulaţiei banilor, asupra creditului şi investigaţiilor. Irving Fisher defineşte dobânda la fel ca şi Keynes. El reduce însemnătatea dobânzii la faptul că aceasta este o recompensă pentru folosirea unor bunuri prezente în locul unor bunuri viitoare, că este „plata pentru nerăbdarea** de a folosi bunurile imediat, iar mărimea ei depinde de gradul incertitudinii şi al riscului. Potrivit concepţiei lui Fisher, nivelul dobânzii ca „plată pentru nerăbdare** depinde de risipa mai mare sau mai mică a investitorilor, de mersul afacerilor, de faptul dacă au moştenitori şi dacă doresc să le asigure viitorul. O asemenea argumentare demonstrează eroarea economiştilor care nu au înţeles că nivelul dobânzii este în funcţie de cererea şi oferta de capital de împrumut, acestea, la rândul lor, fiind determinate de evoluţia reproducţiei sociale şi de viteza de rotaţie a capitalului. TEO 435 TEORIA EXPANSIUNII CREDITULUI, t. care atribuie creditului rolul de creator de capital. Reprezentanţii acestei t prezintă expansiunea creditului ca fiind un factor în dezvoltarea producţiei, în realizarea unui avânt economic continuu, şi atribuie băncilor rolul de creatoare de credit, de capital, capacitatea lor de a introduce, prin reglementarea creditului, organizarea şi armonia în dezvoltarea fară crize a producţiei. T.e.c. a apărut şi s-a manifestat în perioada dezvoltării economiei de piaţă, când creditul şi băncile aveau o contribuţie însemnată la dezvoltarea factorilor de producţie. Expansiunea creditului era tratată ca având capacitatea de a menţine o necontenită înviorare economică. Unul dintre primii susţinători ai acestei teorii la începutul sec. al XVIII-lea a fost John Law. în timpul crizei generale, principalii reprezentanţi au fost J. Schumpeter, A. Hahn, J. M. Keynes, R. Hawtrey, Hansen, Alvin Harvey ş.a., care susţin că extinderea creditului exercită o influenţă hotărâtoare asupra ciclului economic, acordând o importanţă deosebită politicii de scont. Adepţii acestei teorii (îndeosebi A. Hahn) susţin că reducerea taxei scontului ar conduce la creşterea cererii de credite şi că în acest fel ar stimula înviorarea economică, determinând avântul economic. Este însă ştiut că, în timpul crizei, când are loc scăderea producţiei şi a dobânzilor, indiferent de nivelul lor, acestea nu pot stimula înviorarea economică, nicidecum să determine avântul economic. Exponenţii acestei t. nu înţeleg mecanismul crizei, confundă capitalul cu capitalul de împrumut, nu înţeleg cauzele contradicţiilor economiei de piaţă şi încearcă să atenueze aceste contradicţii. K. Marx a subliniat că „superficialitatea economiei politice se vede, între altele, din faptul că ea transformă lărgirea şi restrângerea creditului, care nu sunt decât un simptom al alternării ciclului industrial“... De asemenea, trebuie avut în vedere că, indiferent de nivelul de dezvoltare a relaţiilor de credit şi chiar dacă banii ar fi înlocuiţi de către instrumentele de credit într-o anumită măsură în funcţia de mijloc de circulaţie şi mijloc de plată, ei nu pot fi înlocuiţi în celelalte funcţii ale lor. Este eronat să se susţină că băncile pot crea credite nelimitat, deoarece la baza creditului se află circuitul real al capitalului întreprinderilor, evidenţiat în contul curent pe care îl au deschis la bancă. Ca adept al teoriei, J. M. Keynes considera că băncile pot influenţa în permanenţă cuantumul investiţiilor de capital prin reglementarea dobânzii sau a politicii pe „piaţa deschisă**. El încearcă să reducă contradicţiile capitalismului la motive psihologice, subiective. Pentru folosirea totală a forţei de muncă şi pentru menţinerea „cererii efective**, Keynes consideră că cel mai bun mijloc este micşorarea nivelului dobânzii. Aprecierile deosebite făcute acestei t. se explică prin aceea că ea este strâns legată de rolul băncilor. Reprezentanţii acestei t. elogiază atotputernicia băncilor monopoliste, acordând o mare atenţie operaţiunilor în cont curent şi celor cu hârtii de valoare, deoarece prin acestea se finanţează industria, iar prin intermediul creditului se realizează contopirea capitalului bancar cu cel industrial. Specialistul german în probleme bancare O. Jeidels apreciază creditul în cont curent ca fiind piatra unghiulară a legăturilor dintre bănci şi industrie, iar economistul A. Hahn ca fiind „coloana vertebrală a întregii activităţi bancare**. Ultimul arată că expansiunea creditului se manifestă prin atragerea în producţie a armatei de rezervă şi prin folosirea tot mai intensă a muncitorilor ocupaţi, fiind în consecinţă un factor de stimulare a factorilor de producţie, de lichidare a şomajului, a contradicţiilor dintre muncă şi capital şi de dezvoltare armonioasă a economiei. în acest fel, prin „iluziile creditului** se încearcă să se abată atenţia cetăţenilor. Adepţii t.e.c. nu au înţeles că extinderea creditului nu se poate realiza ca un act arbitrar al politicii bancare, dacă această extindere nu se bazează pe reproducţia lărgită; de asemenea, ei nu au înţeles contradicţiile modului de producţie capitalist şi ale creditului. Ei ignoră faptul că expansiunea creditului are ca urmare extinderea speculei, creşterea anormală a cursului acţiunilor, grăbeşte izbucnirea crizelor, agravează crizele economice de supraproducţie prin crahul de bursă, accentuează disproporţionalitatea dezvoltării diferitelor ramuri economice. încă din timpul crizei economice mondiale din anii 1929-1933 a început să se răspândească o nouă variantă a t.e.c., conform căreia izvorul înviorării conjuncturii nu ar mai fi creditul bancar, ci resursele bugetului de stat. Astfel, ideologii respectivi nu mai consideră creditul drept unicul izvor de înviorare a activităţii economice, ci caută să atenueze crizele şi şomajul prin mijloacele bugetare, în special pe seama impozitelor plătite de contribuabili. T.e.c. a fost infirmată de practică. Chiar susţinătorii 436 TEO ei s-au văzut nevoiţi să renunţe complet sau în mare măsură la argumentele t. Mai mult decât atât, alţi economişti, printre care şi Hayek, nu numai că nu susţin expansiunea creditului, ci recomandă şi argumentează restrângerea lui ca armă de luptă împotriva crizelor. Este limpede că nici această variantă a t nu are un temei ştiinţific. Crizele nu se pot evita nici prin expansiunea, nici prin restrângerea creditului. TEORIA FONDURILOR DE ÎMPRUMUT, t monetară asupra dobânzii care defineşte fondurile de împrumut ca fiind cuprinse în economiile care cresc continuu, ca resurse băneşti disponibile ce îşi au izvorul în investiţiile anterioare de capital fix şi circulant. Nivelul dobânzii este determinat de echilibrul dintre investiţia actuală şi economia actuală sau de echilibrul dintre cererea şi oferta de fonduri de împrumut. Dobânda este plata pentru folosirea fondurilor împrumutate. TEORIA FUNCŢIONALĂ A BANILOR, variantă a teoriei nominaliste a banilor (v.), potrivit căreia puterea de cumpărare a banilor se deduce din însuşi procesul circulaţiei. Susţinătorii t. încearcă să acrediteze ideea că nu are importanţă conţinutul de metal preţios pe care îl reprezintă banii, ci importantă este funcţia de mijloc de circulaţie pe care o îndeplinesc. T.f. a b. reduce, de fapt, rolul banilor la funcţia de mijloc de circulaţie. în acest fel se urmăreşte despărţirea funcţiei de mijloc de circulaţie de funcţia de măsură a valorii, prezentând banii de hârtie ca fiind de sine stătători, independenţi de aur. Reprezentanţii tf. nu au înţeles că valoarea banilor se determină nu prin funcţionarea lor ca mijloc de circulaţie, ci prin valoarea aurului înlocuit, pe care îl reprezentau. TEORIA IMPOZITELOR CA MIJLOC DE INFLUENŢARE A MIŞCĂRII CICLULUI ECONOMIC, t. care urmăreşte exonerarea profiturilor şi aruncarea sarcinilor fiscale pe umerii oamenilor. Teoria se află în interdependenţă cu teoriile privind posibilitatea preîntâmpinării crizelor economice. Teoreticienii susţin că rolul impozitelor nu ar consta atât în surse de venituri pentru buget, ci în importanţa lor ca instrument de influenţare a economiei şi a circulaţiei băneşti, afirmaţie care este în contradicţie cu creşterea continuă a impozitelor încasate la buget, cu deosebire de la populaţie. Unii economişti susţin că impozitele influenţează volumul investiţiilor şi că ar „trebui scutit de impozite tot ceea ce deprimă cât de puţin iniţiativa particulară*4 şi că impozitul trebuie „să menajeze profitul, să nu submineze impulsul spre investiţii**, întrucât noile investiţii de capital ar fi factorul hotărâtor al creşterii economice. Reformiştii, prin punctul lor de vedere, afirmă că trecerea greutăţii principale a impozitului pe venit asupra contribuabililor individuali ar fi un factor important în preîntâmpinarea crizelor şi ar avea rolul unui important „stabilizator** al economiei. Realitatea infirmă asemenea teorii, punând în evidenţă faptul că jefuirea populaţiei prin impozite duce la scăderea cu caracter de criză a producţiei. Impozitele ridicate micşorează cererea de consum şi determină reducerea activităţii în ramurile producţiei civile. Reprezentanţii monopolurilor susţin aruncarea sarcinilor fiscale pe umerii populaţiei; ei încearcă să acrediteze ideea că toate celelalte impozite plătite de monopoluri, inclusiv impozitul pe supraprofituri, ar avea o influenţă negativă asupra economiei. Cu toate că impozitul pe supraprofituri a avut un caracter temporar, anumiţi economişti afirmau în mod demagogic că acesta ar duce la intensificarea inflaţiei, la creşterea preţurilor, deoarece subminează tendinţa întreprinzătorilor de a reduce cheltuielile de producţie şi i-ar îndemna să accepte mai uşor sporirea salariilor muncitorilor, deoarece patronilor le-ar fi indiferent dacă o parte din supraprofituri o plătesc ca impozit sau ca spor de salarii. în esenţă, o serie de economişti susţin că impozitele pot fi folosite pentru intensificarea activităţii economice, pentru lărgirea investiţiilor etc. Toate nuanţele acestei t. urmăresc obţinerea de înlesniri fiscale pentru patroni şi aruncarea poverii fiscale pe umerii maselor de cetăţeni. TEORIA IMPOZIT-SCHIMB, t. care, într-o anumită măsură, corespunde funcţiei economice a impozitului. De asemenea, ea consideră impozitul ca un element component al TEO 437 economiei publice, al mecanismului economico-financiar, care ar avea numai funcţia de remunerare a serviciilor prestate de stat contribuabilului. în lucrarea sa „L’ăsprit des lois“, Montesquieu formula ideea că impozitul ar fi măsura schimbului de servicii şi considera veniturile statului ca „o parte pe care fiecare cetăţean o dă din bunul său pentru a avea siguranţa celeilalte părţi rămase lui sau pentru a se bucura deplin de aceasta44. Această teorie contravine chiar noţiunii de impozit, potrivit căreia statul nu este obligat să presteze plătitorului un contraserviciu, un echivalent direct, individualizat şi imediat. Statul foloseşte impozitele pentru finanţarea cheltuielilor publice ale societăţii în ansamblu, nu ale fiecărui cetăţean în parte. Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului prevede la art. 13: „Fiecare membru al societăţii având dreptul de a fi protejat de stat trebuie să contribuie la prosperitatea acestuia şi la cheltuielile necesare, proporţional cu posibilităţile şi bunurile sale.44 TEORIA IMPOZITULUI CA MIJLOC DE REPARTIZARE A VENITURILOR Şl A AVERII, t. ce susţine funcţia politico-socială a impozitului, prin care se redistribuie unele venituri şi averi. De la instrument pur fiscal, impozitul a devenit un mijloc de redistribuire, un instrument politic. Altfel spus, de la egalitatea fiscală, în timp, s-a trecut la redistribuire de venituri, de avere, la intervenţionism fiscal. Potrivit acestei t, prin impozite progresive şi taxe pe succesiuni se realizează o anumită redistribuire a veniturilor şi a bunurilor de la unele persoane juridice şi fizice la fondurile publice şi alocarea lor către alţi cetăţeni şi agenţi economici. Reprezentanţii acestei t. susţin că redistribuirea prin impozite se realizează combinând impunerea progresivă a veniturilor mari cu subsidii şi facilităţi pentru familiile cu venituri reduse, prin utilizarea impozitului progresiv pe venit pentru finanţarea serviciilor publice de care să beneficieze mai mult familiile cu venituri mici, precum şi prin combinarea impozitelor pe bunurile cumpărate mai ales de către consumatorii cu venituri mari cu subsidii şi înlesniri la alte bunuri achiziţionate de consumatorii cu venituri mici (K. A. Musgrave şi P. B. Musgrave). în această redistribuire este pus în discuţie principiul echităţii fiscale şi al dreptului de proprietate. Sunt şi argumente împotriva acestei t Astfel, unii economişti susţin că „fiecare este îndreptăţit la roadele eforturilor sale44, că trebuie asigurată protecţia dreptului de proprietate. De asemenea, fiscalitatea ridicată reduce stimulentul de a munci, economisi şi investi, descurajează iniţiativa şi asumarea riscurilor în economie, conduce la pierderea motivaţiilor individului. Teoreticianul George Gilder susţine că „a-i impozita şi mai mult pe cei bogaţi înseamnă a slăbi investiţiile; paralel, a da mai mult săracilor înseamnă a afecta dorinţa de-a munci. Astfel de măsuri nu pot avea drept urmare decât reducerea productivităţii44. TEORIA IMPOZITULUI CA MIJLOC DE STABILIZARE ECONOMICA, t potrivit căreia statul poate interveni în economie prin utilizarea impozitelor şi a taxelor, dar în aşa fel încât randamentul acestora, alimentarea fondurilor bugetare să ţină seama de capacitatea contributivă a subiectelor impozabile. Se urmăreşte randamentul impozitelor, dar nu trebuie scăpată din vedere necesitatea apărării eficienţei economice. Este necesar ca impozitul să fie astfel legiferat şi aplicat încât toţi contribuabilii (bogaţi sau săraci) să-l poată plăti. Un impozit prea mare riscă să secătuiască sursele impozitului; de aceea, trebuie să se stabilească în mod raţional nivelul cotelor de impozit, să se determine corect baza impozabilă. Mai mulţi economişti au relevat că, peste un anumit prag de presiune fiscală, impozitarea suplimentară este dăunătoare economiei şi nu mai poate aduce venituri statului. Creşterea cotelor de impunere reduce gustul pentru muncă, descurajează economisirea şi investiţiile, poate conduce la criză economică. Când rata de impozitare depăşeşte un anumit nivel, are loc degradarea economiei, se diminuează bazele impozabile şi, ca urmare, scad veniturile bugetare. Aşadar, creşterea fiscalităţii, înăsprirea politicii fiscale, conduce în scurt timp la nerealizarea veniturilor bugetare scontate. Această t. susţine în mod justificat că un impozit progresiv prea mare asupra venitului, asupra capitalului descurajează efortul, economisirea, libertatea economică şi spiritul de economisire. V. şi impozit 438 TEO TEORIA IMPOZITULUI CA SURSĂ PRINCIPALĂ DE VENITURI ALE STATULUI, t. potrivit căreia sursa principală de venituri ale statului o constituie impozitele, încă de la instituirea forţei publice, impozitele au constituit sursa principală de întreţinere a ei. în Franţa, la timpul lor, Quesnay, Montesquieu au studiat impozitul din punct de vedere al legalităţii, al influenţei lui sociale şi au relevat că impozitele mari, arbitrare, au ca efect scăderea producţiei şi a consumului, devin un obstacol în calea libertăţilor economice. Pe măsura dezvoltării ideilor liberale se modifică şi concepţia despre impozit, potrivit căreia nu numai că impozitul nu trebuie să perturbe mecanismele economice normale, dar el trebuie să corespundă noii viziuni despre stat, care urmează să-şi realizeze doar funcţiile sale administrative. Impozitul este înţeles în această perioadă în strânsă relaţie cu drepturile şi libertăţile omului. Această teorie priveşte impozitul şi ca resursă de finanţare a cheltuielilor publice. TEORIA IMPOZITULUI OPTIM, t. care susţine argumentat ştiinţific că rata şi cuantumul impozitelor trebuie astfel stabilite încât bugetul statului să fie alimentat suficient, ritmic, sistematic cu venituri, şi în acelaşi timp impozitele, presiunea fiscală să nu descurajeze contribuabilii, să stimuleze iniţiativa, munca, investiţiile de capital, care să conducă la creşterea productivităţii, la reducerea costurilor, la ridicarea calităţii produselor, la sporirea produsului naţional brut, la asigurarea unor condiţii decente de viaţă a cetăţenilor. Raportul optim dintre venitul (averea) impozabil şi impozit este dificil de stabilit, este relativ, fiind apreciat în mod diferit de la un stat la altul, de la un guvern la altul, de la o perioadă la alta. Până în prezent nu s-au stabilit criterii precise de determinare a acestui raport optim. Impozitul - prin mărimea sa - modifică în mod corespunzător comportamentul economic şi social al contribuabilului prin influenţa exercitată asupra consumului şi gradului de economisire a acestuia. Un impozit prea mare omoară impozitul. Impozitul nu trebuie să pună pe fugă materia impozabilă. De la un anumit nivel, impozitul se devorează pe sine însuşi. J. M. Keynes susţine că majorarea impozitelor asupra marilor venituri şi succesiuni ar putea să influenţeze negativ fluxul investiţiilor şi, ca o consecinţă directă a acesteia, scăderea gradului de folosire a forţei de muncă. De la un anumit nivel în sus, orice impunere suplimentară devine dăunătoare economiei naţionale, fără să sporească veniturile statului. Creşterea ratei impunerii reduce producţia potenţial realizabilă în anii viitori şi diminuează încasările statului datorită descurajării producţiei şi diminuării masei impozabile. Politica fiscală a statului este esenţială pentru menţinerea echilibrului general între cerere şi ofertă, pentru reglarea conjuncturală, stimularea contribuabililor, încurajarea economisirii, realizarea investiţiilor, crearea de noi locuri de muncă, formarea profesională etc. Fiscalitatea şi comportarea faţă de ea exercită o influenţă hotărâtoare asupra gestiunii economiei naţionale. Prin stabilirea unui impozit optim au de câştigat atât contribuabilii şi economia în ansamblu, cât şi statul, care va obţine o creştere a încasărilor din impozite. V. şi impozit; principiile generale ale impozitării. TEORIA INTERVALUTARĂ, t prin care se susţine că preţul valutelor străine pe piaţă se bazează pe legea cererii şi ofertei şi deci cursul valutar este dependent de cantităţile de valută oferite şi solicitate pe piaţă. Suma valutelor şi a devizelor oferite şi solicitate depinde de volumul creanţelor şi de cuantumul datoriilor generate continuu de relaţiile internaţionale; cursul valutar este dependent de situaţia balanţei creanţelor şi datoriilor dintre o ţară dată şi străinătate. T.i. este susţinută de Knapp, Elster ş.a., care îşi întemeiază pledoariile pe latura cantitativă, pe cuantumul devizelor şi valutelor ce provin din schimburile ce au loc între state. TEORIA „INVESTIŢIILOR EXCEDENTARE", t. ai cărei germeni se află în însăşi concepţia lui J. M. Keynes. El susţinea că investiţiile excedentare exercită o influenţă inflaţionistă asupra preţurilor, că excedentul de investiţii peste nivelul economic determină creşterea preţurilor mărfurilor şi că acestea, la rândul lor, generează „profituri exagerate4* care se utilizează pentru finanţarea de noi investiţii excedentare. Folosirea braţelor de muncă la un nivel ridicat, urmare a creşterii cererii provocate de mărimea investiţiilor, are drept efect o cerere sporită TEO 439 care determină creşterea gradului de folosire a braţelor de muncă şi, concomitent, creşterea preţurilor mărfurilor. Keynes se ocupă numai în treacăt de problema influenţei inflaţioniste a investiţiilor asupra creşterii preţurilor mărfurilor, acordând o mai mare atenţie folosirii incomplete a braţelor de muncă. Oligarhia financiară doreşte să amâne sau să preîntâmpine izbucnirea unei noi crize economice; în acest scop, se ridică sarcina lichidării „cererii excedentare" atât pe calea stimulării economiilor, cât şi prin mijlocirea pârghiilor financiare, în acelaşi timp, lichidarea „investiţiilor excedentare" reprezintă o cale de redistribuire prin buget a produsului naţional brut în favoarea monopolurilor. Lupta împotriva acestor investiţii se duce prin instaurarea controlului monopolist de stat asupra cuantumului lor şi se concretizează în limitarea producţiei, în plasarea mijloacelor disponibile în efecte publice şi în acordarea de înlesniri fiscale la depunerile pe termen lung. Mijloacele devenite astfel disponibile sunt folosite prin bugetul statului pentru comenzile guvernului şi pentru efectuarea altor cheltuieli ale statului. Referindu-se la „investiţiile excedentare", A. Hansen arăta că volumul investiţiilor private este normal şi nu provoacă inflaţie atunci când el nu depăşeşte suma economiilor. El remarcă pe bună dreptate faptul că dacă volumul economiilor se reduce în comparaţie cu cuantumul investiţiilor, atunci investiţiile dobândesc un caracter inflaţionist. Pentru „controlul asupra inflaţiei", Hansen propune restrângerea investiţiilor, limitarea creditelor acordate întreprinderilor particulare, limitarea producţiei civile, sporirea economiilor, creşterea impozitelor etc. Netemeinicia acestei t. este evidentă. După cum se ştie, reproducţia lărgită este o lege a dezvoltării societăţii, în acest scop fiind necesar să se asigure o justă repartiţie a produsului naţional brut. Supraproducţia de mărfuri nu poate avea loc decât dacă produsul naţional brut se repartizează în anumite proporţii. Desigur, repartiţia produsului naţional brut efectuată într-un anumit fel poate duce la supraproducţie şi deci la creşterea preţurilor şi nu constituie o lipsă a echilibrului dintre economii şi investiţii şi nici nivelul scăzut al impozitelor, ci nerespectarea proporţionalităţii în repartiţia capitalurilor între sectorul producător de mijloace de producţie şi sectorul producător de bunuri de consum. K. Marx a subliniat că nerespectarea acestei proporţionalităţi poate duce nu numai la supraproducţie şi la scăderea preţurilor, ci poate fi însoţită şi de creşterea preţurilor la mărfurile deficitare. T.„i.e.“ prezintă în mod denaturat rolul inflaţionist al investiţiilor, încercând să arunce întreaga răspundere pentru creşterea inflaţionistă a preţurilor pe „cererea excedentară" care ar veni din partea cetăţenilor. De fapt, această teorie constituie o nouă ofensivă împotriva nivelului de trai, prin reducerea salariilor pe diverse căi, prin mărirea fiscalităţii etc. TEORIA KEYNESISTĂ A PREFERINŢEI PENTRU LICHIDITATE, t. monetară prin care J. M. Keynes critică teoria clasică a dobânzii şi a capitalurilor de împrumut. J. M. Keynes ajunge la concluzia că funcţia monetară este mărimea determinantă a dobânzii, decurgând din cererea şi oferta de monedă. Cererea de monedă evidenţiază preferinţa pentru lichiditate care îşi are explicaţia în diferite motive tranzacţionale, de precauţie, de speculaţie. J. M. Keynes susţine că principalul motiv al preferinţei pentru lichiditate este cel speculativ. Cererea de monedă are ca scop şi efect speculaţia în vederea obţinerii de câştiguri prin intermediul investiţiilor efectuate, pe baza previziunilor privind preţurile mărfurilor ce se vor obţine, conjunctura cursurilor bursiere şi viitoarea rată a dobânzii. J. M. Keynes relevă că motivul speculativ este propriu economiei monetare, fiind o funcţie descrescândă a ratei dobânzii. Preferinţa pentru lichiditate determinată de scopuri speculative tinde să crească concomitent cu mărirea ratei dobânzii şi viceversa. A avea monedă lichidă este cu atât mai ieftin cu cât este mai redusă rata dobânzii şi cu atât mai scump cu cât rata dobânzii creşte. J. M. Keynes are în vedere că o politică monetară expansionistă conduce la scăderea ratei de piaţă a dobânzii, şi întrucât cererea de bunuri reacţionează la variaţiile ratei dobânzii, cererea de bunuri se va majora. De asemenea, J. M. Keynes a acordat o atenţie deosebită dobânzii, modificării ratei acesteia ca pârghie de stimulare a dezvoltării economice şi de utilizare a factorilor de producţie, cu deosebire a forţei de muncă, prin diminuarea ratei dobânzii. Nivelul dobânzii este un instrument principal al politicii monetare. V. şi dobândă; rata dobânzii. 440 TEO TEORIA KEYNESISTĂ A VENITURILOR, t. care constă în examinarea cererii globale prin luarea în calcul a componentelor sale, altfel spus a legăturii dintre venituri, consum şi investiţii, dintre cererea consumatorilor şi ratele dobânzii. T.k. a v. are la bază următoarele concepte fundamentale: a) distribuirea veniturilor între consum şi economii, pe de o parte, şi lichidităţi şi investiţii, pe de altă parte, care sunt factorii esenţiali ai oscilaţiilor la care este supusă valoarea monedei, puterea sa de cumpărare; b) folosirea factorilor subiectivi în examinarea fenomenelor monetare, cu luarea în considerare a teoriei utilităţii marginale. Unul dintre conceptele principale ale acestei t. îl constituie împărţirea venitului monetar între consum şi economii sau între lichidităţi şi investiţii. împărţirea venitului monetar în anumite proporţii pentru consum şi economii depinde de orientarea marginală a consumului şi, respectiv, a economiilor sunt apreciate ca relativ constante pentru fiecare categorie socială. Fiecare gospodărie familială îşi repartizează venitul monetar pentru consum curent şi pentru consum viitor prin mijlocirea economiilor. La rândul său, consumul este influenţat de următorii factori: ■mărimea venitului bănesc disponibil; "nivelul preţurilor bunurilor de consum; "stimulentele pentru formarea capitalurilor; "partea economisită din venitul curent şi tendinţa generală de economisire determinată de rata dobânzii. Rezultă că partea de venit care nu se consumă se economiseşte. Partea de venit care se consumă este influenţată de: "structura pe vârste a populaţiei; "factori sociologici şi istorici; "cantitatea de avuţie sau de active lichide etc. J. M. Keynes a relevat că partea din venituri care îmbracă forma economiilor primeşte două destinaţii, şi anume: a) o parte se păstrează sub formă lichidă (bani efectivi, disponibil în conturi curente, titluri uşor lichidabile). J. M. Keynes numeşte această parte „preferinţă pentru lichiditate4*, care corespunde masei băneşti ce se găseşte la dispoziţia publicului. Preferinţele pentru lichiditate sunt determinate de următoarele scopuri: tranzacţional, precauţional şi speculativ; b) o altă parte pentru investiţii în bunuri de capital, despre care J. M. Keynes susţine că depinde de tipul dobânzii şi de eficienţa marginală a capitalului, precum şi de previziunile care se fac în legătură cu acestea. J. M. Keynes acordă o importanţă deosebită raportului economii-investiţii; modificarea acestui raport afectează echilibrul din economie şi are influenţe asupra cuantumului produsului naţional brut. Raportul economii-investiţii joacă un rol important asupra nivelului preţurilor şi, prin urmare, asupra stabilităţii puterii de cumpărare a banilor. J. M. Keynes consideră că realizarea de economii exagerate, pe seama reducerii consumului, precum şi accelerarea procesului de realizare de noi investiţii pot exercita influenţe negative asupra preţurilor şi deci asupra puterii de cumpărare a banilor. In gândirea lui J. M. Keynes, modificarea preţurilor şi, implicit, a puterii de cumpărare a banilor este determinată de: "cuantumul cheltuielilor statului; "nivelul general al salariilor, care duce la creşterea costurilor şi a cheltuielilor populaţiei; "dimensiunile comerţului exterior; "efectul multiplicator al investiţiilor; "preferinţa pentru lichiditate. TEORIA LICHIDITĂŢII, t. monetară care susţine că proprietatea distinctivă, esenţială a banilor este aceea potrivit căreia banii sunt activul cel mai important dintre toate activele. Trăsătura caracteristică a lichidităţii unui activ constă în uşurinţa cu care activul poate fi vândut sau răscumpărat, la o dată viitoare necunoscută, la un preţ nominal cunoscut, însă cu un preaviz şi cu costuri minime de tranzacţionare. De regulă, lichiditatea depinde de existenţa sau nu a unei pieţe secundare pentru acel activ şi de scadenţa activului. Fiecare activ este cu atât mai lichid cu cât el dispune de o piaţă secundară, dacă nu are scadenţă sau are o scadenţă apropiată. Rezultă că activele sunt cu atât mai lichide cu cât sunt mai sigur realizabile într-un termen scurt şi fără pierdere. Banii întrunesc cel mai bine caracteristicile lichidităţii. Există trei categorii de lichidităţi şi anume: a) lichidităţi primare, care cuprind activele perfect lichide ce permit să se efectueze plăţi imediate. în această categorie se cuprind: bancnotele, moneda divizionară şi depozitele la vedere; b) lichidităţi secundare, constituite din activele care nu sunt imediat lichide, însă care pot fi repede convertite în bani, fară riscul de pierdere de capital; c) lichidităţi terţiare, formate din activele financiare cu scadenţă pe termen mediu sau lung (acţiuni, TEO 441 obligaţiuni, bonuri de tezaur etc.). Transformarea activelor financiare în lichidităţi primare se face prin vânzare care poate avea riscuri privind pierderea de valoare. V. şi bani. TEORIA METALISTĂ A BANILOR, t. potrivit căreia banii se identifică cu metalele preţioase, neţinând seama de caracterul lor social şi specific. Reprezentanţii tm. a b. susţineau că rezerva de metal preţios ar fi singura bază care asigură menţinerea valorii banilor, atât între graniţele ţării, cât şi în afara acestora. Această t. atribuie rolul de bani aurului şi argintului, trecând cu vederea faptul că banii sunt expresia relaţiilor de producţie dintre oameni. T.m. a b. a apărut la începutul dezvoltării industriei, când capitalul se prezenta cu deosebire sub forma capitalului comercial, iar patronii urmăreau să acumuleze cantităţi mari de metale preţioase. Această t. a apărut datorită următoarelor condiţii istorice: sporirea rolului capitalului comercial în dezvoltarea relaţiilor de producţie, descoperirea unor importante zăcăminte de aur, dezvoltarea manufacturilor, afluenţa aurului în sfera circulaţiei etc. Reprezentanţii acestei t. luptau împotriva politicii de deteriorare a monedei practicate de către feudali. Susţinătorii t.m. a b. considerau aurul şi argintul ca fiind singurele forme ale avuţiei reale a societăţii, metale care ar fi bani prin natura lor. T.m. a b. în varianta ei modernă este folosită pentru expansiunea celor mai mari puteri, care sunt interesate să afle o utilizare mai mare a capitalului acumulat sub formă de aur şi să voaleze tendinţa monopolurilor de a utiliza aurul ca mijloc de presiune asupra altor ţări şi ca instrument de întărire a poziţiilor lor monetare şi financiare. Unele pături mijlocii ale populaţiei care au mai puţin de profitat de pe urma inflaţiei sunt adepte ale t.m. a b., ele căutând venituri mai stabile în aur, în speranţa salvării orânduirii printr-o reîntoarcere la circulaţia liberă a aurului. Principalul viciu al acestei t. constă în înţelegerea greşită a naturii banilor; ei sunt un raport social, şi nu un raport între lucruri. în condiţiile crizei actuale, este tot mai puţin posibilă o restabilire a sistemului etalon aur, cum susţin adepţii acestei teorii. TEORIA NATURISTĂ A CREDITULUI, t. care consideră că obiectul creditului nu îl reprezintă capitalul de împrumut, ci bunurile materiale în forma lor naturală care se dobândesc cu acest capital. Această t. a fost susţinută de către clasicii economiei politice - A. Smith şi D. Ricardo. A. Smith, punând semnul egalităţii între capitalul de împrumut şi capitalul real, a ajuns la concluzia că acumularea capitalului de împrumut este o manifestare a acumulării capitalului real. El reducea dobânzile împrumutului la o parte din profitul obţinut prin folosirea capitalului împrumutat, iar norma procentului de dobândă o considera ca normă a profitului, ambele mişcându-se paralel. T. îi atribuia creditului un rol foarte modest. După concepţia lui D. Ricardo, creditul nu face decât să transfere o parte din capitalul deja existent de la o persoană la alta, el neavând nici un rol în procesul de producţie. T.n. a c., emisă de clasicii economiei politice, avea, la timpul său, un caracter progresist; ea a înlăturat credinţa în atotputernicia creditului a unor economişti englezi şi a arătat dependenţa lui de producţie. Totuşi, subliniind numai dependenţa creditului de producţie, clasicii economiei politice nu vedeau influenţa lui activă inversă asupra producţiei, asupra întregului proces al reproducţiei lărgite. Mai târziu, prin răspândirea teoriei de către economiştii vulgari, creditul era considerat drept o simplă trecere a capitalului de la o persoană la alta. Ei ignorau faptul că acesta reprezintă o formă a mişcării capitalului de împrumut, şi nu a celui industrial, şi că veniturile şi economiile băneşti ale straturilor sociale necapitaliste nu sunt capital prin ele însele, ci numai datorită sistemului de credit care le transformă în capital de împrumut. Astăzi, dezvoltarea şi susţinerea acestei teorii au drept scop camuflarea racilelor şi a contradicţiilor societăţii capitaliste. TEORIA „NECESITĂŢILOR COLECTIVE11, t. asupra finanţelor, mult vehiculată, prin care se afirmă că statul este o „alianţă publică" de drept, chemată să satisfacă nevoile colective ale membrilor societăţii. Teoreticienii încearcă să justifice creşterea cheltuielilor neproductive ale statului, precum şi creşterea impozitelor ce se încasează de la populaţie, impozite cu care s-ar lărgi activitatea statului în vederea satisfacerii „necesităţilor colective". Apologeţii se străduiesc să justifice politica fiscală căutând să „demonstreze" că măsurile de 442 TEO creştere a fiscalităţii ar fi o metodă de reglementare a economiei şi că ar asigura dezvoltarea fară crize. T.„n.c.“ a fost sistematic şi de multă vreme infirmată de viaţă, demonstrându-se cu prisosinţă falsitatea şi caracterul său apologetic. TEORIA NEUTRALITĂŢII IMPOZITELOR, t. care susţine că impozitul nu trebuie să influenţeze condiţiile de desfăşurare a activităţii economice, nu trebuie să stânjenească activitatea contribuabililor, ci numai să asigure finanţarea cheltuielilor publice. Economistul francez R. Stourm susţinea, încă din anul 1913 că „impozitul nu trebuie să fie nici stimulator, nici moralizator, nici protector, ci numai finanţator al Tezaurului". Neutralitatea impozitului reclamă ca el să aibă un nivel moderat şi să aibă o relativă constanţă în timp. A. Smith considera că neutralitatea fiscală trebuie înţeleasă ca o indiferenţă a impozitului faţă de structurile economice ale mijloacelor de producţie. De asemenea, neutralitatea impozitelor reclamă ca ele să nu distorsioneze mecanismul preţurilor. TEORIA NOMINALISTĂ A BANILOR, t răspândită foarte mult în secolul al XX-lea, care susţine că banii nu sunt o marfa, nu au valoare proprie (intrinsecă), ci ar avea numai o valoare convenţională, legală, nominală, abstractă şi că ar fi numai o unitate convenţională de calcul, lipsită de orice conţinut material. Reprezentanţii t.n. a b. susţineau că acoperirea în aur a banilor nu ar îndeplini vreo funcţie internă, datorită faptului că în interiorul ţării banii sunt numai o creaţie a legii; ei arătau că aurul ar fi necesar numai statului în vederea stabilizării cursurilor valutare, pentru realizarea lichidităţii internaţionale. Pentru tn. a b. sunt caracteristice discreditarea aurului şi susţinerea apologetică a existenţei şi a circulaţiei banilor de hârtie. Bancherii interesaţi ca în locul banilor de aur să se afle în circulaţie instrumentele de credit ale circulaţiei afirmă că funcţia de mijloc de plată şi cea de circulaţie a banilor nu depind de valoarea metalului preţios cuprins în ei, ci este stabilită de către stat prin lege şi se datorează încrederii date de statul care îi emite. Potrivit acestei t., banii de hârtie sunt prezentaţi ca fiind bani reali, şi prin aceasta se asigură o fundamentare teoretică politicii inflaţioniste a statelor. J. M. Keynes a emis o nouă variantă a tn. a b., arătând că banii de hârtie neconvertibili sunt bani ideali, iar emiterea şi punerea în circulaţie a lor asigură prosperitatea permanentă a economiei. Prin concepţia sa, J. M. Keynes urmăreşte justificarea teoretică a jefuirii oamenilor prin inflaţie. Această t a dobândit o largă răspândire. K. Marx a supus această t unei aspre critici, subliniind că ea neagă natura de marfă a banilor şi-i consideră simple semne convenţionale, abstracte, de calcul. T.n. a b., care neagă valoarea propriu-zisă a banilor, s-a conturat în decursul timpului prin două curente principale, şi anume: nominalismul de stat şi nominalismul economic. Potrivit nominalismului de stat, banii reprezintă un simplu mijloc de plată sau un instrument care reflectă preţurile mărfurilor şi modificările lor. Se susţine că banii ar fi o creaţie a statului pentru plata datoriilor, constituind un instrument juridic care nu are valoare economică. Ca reprezentant al acestei teorii, Knapp a susţinut că metalele preţioase, ca monedă-marfă, aparţin trecutului, locul lor fiind luat de moneda de hârtie ca reprezentant al aurului. Moneda de hârtie este considerată un mijloc de plată arbitrar, fiind doar pur nominală. Prin urmare, se susţine că biletele de bancă nu sunt automat monedă, ci dobândesc această calitate în clipa în care statul anunţă că le primeşte pentru plata obligaţiunilor. Nominalismul economic susţine că valoarea monedei nu este impusă prin lege, dar nu este nici reală, intrinsecă, determinată de cantitatea de muncă încorporată în ea, ci este una relativă în raport cu masa bunurilor cu care se compară la o anumită dată. Valoarea monedei ar fi pusă în evidenţă de fluctuaţiile de preţ, care sunt dependente de cantitatea de bunuri şi de masa bănească aflată pe piaţă. TEORIA OBIECTIVĂ A VALORII , concepţie economică potrivit căreia valoarea mărfii se explică pomindu-se de la condiţiile de producţie. în fond, această t. relevă că munca stă la baza valorii, că diferitele mărfuri se schimbă în proporţii diferite datorită cantităţilor de muncă pe care le încorporează. TEO 443 TEORIA PARITĂŢII PUTERILOR DE CUMPĂRARE, t potrivit căreia cursul valutar dintre ţări se stabileşte pe baza comparării puterii de cumpărare a unităţilor valutare naţionale prin alegerea mărfurilor celor mai reprezentative, iar puterea de cumpărare a banilor se modifică în funcţie de modificarea cantităţii lor. Practic, în determinarea parităţii puterilor de cumpărare a valutelor există mari dificultăţi, deoarece este greu de luat în calcul calitatea produselor din ţările respective. Această t. nu mai beneficiază astăzi de sprijin din partea economiştilor, deşi, în unele cazuri, ea mai este folosită ca bază a comensurabilităţii valutelor. TEORIA „PARITĂŢILOR MOBILE“ (ELASTICE), t. elaborată la începutul deceniului al treilea al secolului al XX-lea de I. Fischer, în S.U.A., şi de J. M. Keynes, în Anglia, parte integrantă a teoriei „valutei reglementate" (v.), care întruchipează cerinţele cercurilor monopoliste în domeniul politicii valutare. Este similară teoriei „etalonului manevrabil" şi opusă diametral sistemului valutar al etalonului aur, care a existat până la Primul Război Mondial. Până la acest război, valutele majorităţii ţărilor aveau un conţinut fix de aur, ce rămânea neschimbat mult timp şi în funcţie de care se stabilea paritatea în aur între valutele diferitelor ţări. Valutele ţărilor existente până la Primul Război Mondial se puteau preschimba în monede de aur; de la aceasta a făcut excepţie dolarul S.U.A., care s-a putut preschimba în aur până în anul 1933. Schimbările de parităţi valutare aveau loc de regulă numai în urma efectuării de reforme monetare, şi aceasta atunci când reformele erau provocate de deprecierea banilor. T.„p.m.“ şi a „etalonului manevrabil" urmăreşte fundamentarea modificării parităţilor valutare astfel încât aceste modificări să poată fi utilizate cu „bune rezultate" în influenţarea nivelului preţurilor în interiorul ţării şi în lupta pentru cucerirea pieţelor externe. Această t. este o grăitoare ilustrare a felului în care economia politică slujeşte interesele oligarhiei financiare, stimulând amestecul în sfera comercială şi valutară. Desfiinţarea etalonului aur în S.U.A. şi, mai târziu, reducerea premeditată a cursului dolarului au dat posibilitatea S.U.A. să-şi lărgească exportul şi au constituit arme de război valutar, de ridicare a preţurilor. TEORIA POLITICILOR FISCALE, t. potrivit căreia politica fiscală poate să trateze la fel pe toţi agenţii economici, stabilind obligaţii fiscale egale, sau poate să facă diferenţieri în tratamentul fiscal, în funcţie de forma de proprietate, de forma juridică, de dimensiunea, ramura economică, zona geografică sau sediul agentului economic. Pentru persoanele fizice, politica fiscală poate opta pentru o contribuţie egal repartizată pe contribuabili sau pentru una diferenţiată în funcţie de obiectivele economice, sociale, familiale etc. Astăzi, politicile fiscale modeme optează pentru diferenţierea contribuţiei plătitorilor după criterii cum sunt: puterea contributivă a plătitorului, dată de cuantumul veniturilor sau şi mărimea averii, capacitatea de muncă, grupa socioprofesională din care face parte (salariat, pensionar etc.) situaţia personală-civilă (căsătorit, are copii, divorţat etc.). T.p.f. susţine o rată sau alta a fiscalităţii. TEORIA „PRIMATULUI EFICACITĂŢII ASUPRA ECHITĂTH“ ÎN POLITICA FISCALĂ, t. potrivit căreia impozitele ar fi o armă de luptă împotriva inflaţiei şi pentru reglementarea circulaţiei băneşti. Folosirea excesivă a impozitelor, susţinută de unii economişti, provoacă însă nemulţumirea populaţiei. Din acest motiv, teoreticienii recunosc că impozitele trebuie să aibă anumite limite şi pledează pentru o impunere regresivă. Aruncarea greutăţilor fiscale asupra păturilor populaţiei cu venituri mici este tratată de mai mulţi economişti ca fiind cea mai nouă teorie a „primatului eficacităţii asupra echităţii". Economistul Ralph, de exemplu, consideră „echitabilă" orice impunere care acoperă nevoile statului. Alţi economişti apreciază eficacitatea politicii fiscale nu numai prin prisma volumului încasărilor de impozite, ci şi prin prisma influenţei sale asupra vieţii economice şi circulaţiei băneşti. Pentru transpunerea în practică a acestei t., alţi economişti se pronunţă cu vehemenţă împotriva impunerii progresive, dar pledează pentru mai multe impozite (S. Harris). După cum se ştie, A. Smith şi D. Ricardo, la timpul lor, au cerut echitatea impunerii, condamnând privilegiile fiscale ale claselor 444 TEO dominante. în esenţă, t. „p.e. asupra e.“ în p.f. susţine că sunt eficiente impozitele încasate de la masele populare a căror majorare aduce miliarde de unităţi monetare la bugetul statului. TEORIA PRODUCTIVITĂŢII Şl A UTILIZĂRII CAPITALULUI, t. asupra dobânzii, asupra capitalului real, ce consideră capitalul ca având o forţă productivă, care, atunci când este utilizat împreună cu alţi factori de producţie, poate şi chiar trebuie să producă un plus material şi valoric. Altfel spus, se obţine mai mult decât capitalul utilizat. Partea obţinută în plus prin utilizarea capitalului constituie sursa dobânzii capitalului şi a dobânzii împrumutului. Această t. relevă că, prin utilizare, capitalul aduce un plus economic, dar nu demonstrează cât anume. TEORIA PROFITULUI, t. a costului formării capitalului care scoate în evidenţă legea psihologică considerată „naturală" potrivit căreia este preferabil să te bucuri de un bun în viitor decât în prezent. Profitul şi dobânda sunt relevate ca un cost, ca o recompensare pentru renunţarea la un bun prezent, pentru a se folosi de el mai târziu. TEORIA RARITĂŢII CAPITALULUI, t. care susţine că dobânda rezultă din raritatea capitalului. Această t. încearcă să demonstreze că o mare parte din acumulare se efectuează în vederea obţinerii unui capital care să dea posibilitatea „de a se trăi din dobândă". în cazul în care rata dobânzii se menţine la un anumit nivel, ea determină creşterea economiilor, iar dacă rata dobânzii scade sub o anumită limită, economiile se micşorează, iar capitalul se consumă în mod treptat. Rezultă că dobânda influenţează acumularea capitalului şi deci raritatea acestuia. TEORIA RISCULUI, t care explică dobânda prin existenţa riscului de pierdere parţială sau totală a capitalului. T.r. nu este universal valabilă, deoarece unele credite sunt garantate cu valori materiale, ipoteci etc. Prin variantele sale, această t. consideră în final că rata dobânzii este determinată de oferta de economii şi de cererea de credite pentru investiţii. TEORIA SPIRALEI INFLAŢIONISTE, concepţie care susţine că inflaţia este urmarea creşterii cheltuielilor de producţie, aceasta fiind determinată, la rândul său, de creşterea continuă a salariilor. Potrivit acestei t., datorită satisfacerii revendicărilor muncitorilor în ce priveşte creşterea salariilor se înregistrează o ridicare a cheltuielilor de producţie şi, în consecinţă, o creştere a preţurilor; creşterea preţurilor are loc şi ca urmare a cererii sporite de mărfuri, determinată de creşterea salariilor nominale ale muncitorilor. Susţinătorii acestei t. omit să releve că urcarea sistematică a preţurilor are ca rezultat diminuarea puterii de cumpărare a salariilor, ceea ce practic înseamnă anularea efectelor creşterii anterioare a salariilor nominale, fapt ce determină salariaţii să recurgă la noi revendicări. Reluarea pe o treaptă superioară a cursei dintre preţuri şi salarii amplifică procesul inflaţiei. Drept remediu, exponenţii acestei t. susţin „necesitatea" suprimării cererii salariaţilor privind creşterea salariilor, şi, ca soluţie pentru frânarea procesului inflaţionist, propun îngheţarea salariilor. Se poate uşor observa că t.s.i. nu are un fundament real, că este falsă şi apologetică, deoarece inversează ordinea de cauzalitate a inflaţiei (v.). Creşterea preţurilor este practicată de către marile monopoluri sprijinite de state în scopul obţinerii unor profituri ridicate, diminuând puterea de cumpărare a populaţiei şi afectând deci nivelul de trai. Se ştie că majorările de salarii au loc numai după îndelungate negocieri şi confruntări violente cu marii proprietari, iar majorările respective compensează doar parţial scăderea salariului real. Or, creşterea din nou a preţurilor urmăreşte tocmai recuperarea profiturilor „afectate" de sporirea salariilor. Soluţia de „îngheţare a salariilor" în condiţiile inflaţiei este cu atât mai nedreaptă şi mai antisocială cu cât ea duce la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei şi la creşterea profiturilor suplimentare. TEORIA „STABILIZĂRII PUTERII DE CUMPĂRARE A BANILOR", t. al cărui conţinut pledează pentru crearea de largi posibilităţi de amestec al statului în operaţiunile TEO 445 monetare şi de credit. Această t. a fost emisă şi pusă în circulaţie în perioada când încă exista o strânsă legătură între valute şi aur şi când se mai spera că va avea loc restabilirea convertibilităţii valutelor. Acţiunile pentru „stabilizarea puterii" de cumpărare a banilor au luat o mare extindere în timpul crizei din 1921. Această t. a fost susţinută de I. Fisher, K. Snyder, G. Warren, W. King şi W. Mitchell. Dorind să creeze o economie fară crize, aceşti reprezentanţi, mai ales în perioada crizei economice din 1929-1933, au relevat necesitatea menţinerii preţurilor la un nivel „constant", afirmând că menţinerea sistemului economic este strâns legată de crearea imediată a unui etalon stabil al preţurilor; de asemenea, ei remarcau că oscilaţiile anterioare ale puterii de cumpărare a banilor duceau la crize de mare amploare, la mari zguduiri politice şi chiar la revoluţii. Adepţii acestei t. susţineau că lichidarea oscilaţiilor primejdioase ale nivelului preţurilor, ca principală cauză a crizelor economice, ar constitui metoda „eficientă" de preîntâmpinare a crizelor. Metoda transpunerii în viaţă a acestei teorii consta în observarea sistematică a nivelului preţurilor, a minimului de trai etc. cu ajutorul indicelui ponderat al preţurilor de consum. Acest indice se calcula pentru un întreg sortiment de mărfuri de consum şi trebuia să arate direcţia în care evoluau preţurile. Dacă, de exemplu -arăta I. Fischer - indicele preţurilor creşte, atunci pentru stabilizarea puterii de cumpărare a dolarului trebuie să crească în mod corespunzător conţinutul în aur al banilor şi invers. Pentru el, menţinerea „puterii de cumpărare" este egală cu societatea „fără crize". Propunerile făcute de propovăduitorii acestei t. cu privire la modificarea conţinutului metalic al unităţii monetare pentru menţinerea preţurilor stabile sunt dovezi ale totalei neînţelegeri a rolului preţurilor în condiţiile anarhiei producţiei, situaţie în care munca socială se repartizează între ramurile producţiei materiale pe baza acţiunii spontane a legii valorii, prin intermediul mecanismului oscilaţiei preţurilor mărfurilor. Adepţii t, prin ignorarea problemei valorii, demonstrează că nu au înţeles funcţia banilor ca măsură a valorii şi ca etalon al preţurilor. TEORIA STATALĂ A BANILOR, variantă a teoriei nominaliste a banilor (v.) care urmăreşte să acrediteze ideea că banii sunt creaţi de stat, că statul determină valoarea lor, încercând să justifice astfel maşinaţiile statelor în sfera circulaţiei banilor. Reprezentantul principal al ts. a b. a fost economistul german Knapp, care a negat caracterul de marfa al banilor, susţinând că aceştia sunt o unitate de calcul care n-are nimic în comun cu marfa. Potrivit acestei t., banii n-ar fi o categorie economică, ci o categorie juridică, statul fiind forţa atotputernică învestită cu dreptul de a transforma banii în orice alt obiect. Prin negarea funcţiei de măsură a valorii şi prin afirmarea funcţiei de mijloc legal de plată ca funcţie primordială a banilor se susţine de fapt că banii cei mai perfecţi sunt banii de hârtie. O variantă nouă a t.s. a b. a fost emisă de J. M. Keynes. T.s. a b. în toate variantele sale neagă legea valorii şi caracterul de marfa al banilor. Dar banii, cum este cunoscut, nu au putut fi niciodată o creaţie a vreunei puteri de stat, ci au apărut spontan în procesul producţiei şi al schimbului de mărfuri. Adepţii t, negând valoarea şi caracterul de marfa al banilor, se străduiesc de fapt să mascheze politica inflaţionistă practicată de unele state. TEORIA „STIMULĂRII PRIN BUGET", t. potrivit căreia economia se poate înviora nu prin lărgirea creditului, ci prin mijloacele bugetului statului, respectiv prin investiţiile guvernamentale. T. „s. prin b.“ a dobândit o largă răspândire după criza economică mondială din 1929-1933, extinderea ei exprimând tocmai gradul înalt de contopire a oligarhiei financiare cu aparatul de stat. Viaţa a demonstrat însă că finanţarea prin buget nu este capabilă să biruie anarhia producţiei. TEORIA SUBIECTIVA A VALORII, t., concepţie economică potrivit căreia în explicarea valorii se are în vedere utilitatea bunurilor. Potrivit acestei t., mărfurile se schimbă în proporţii diferite datorită deosebirilor existente în gradul lor de utilitate. în cazul în care un produs nu este util şi deci nu este cerut pe piaţă, el nu are valoare. Dacă produsul este cerut, 446 TEO utilitatea marginală a ultimei unităţi folosite determină valoarea tuturor unităţilor existente din marfa respectivă. TEORIA ŞCOLII MATEMATICE A VALORII, concepţie economică potrivit căreia se au în vedere o serie de factori care determină atitudinea vânzătorilor şi a cumpărătorilor. Această t. acordă o atenţie deosebită cercetării şi cuantificării raporturilor reciproce dintre fenomenele de pe piaţă, condiţiilor care determină atât echilibrul dintre cerere şi ofertă, cât şi mărimea valorii exprimată în preţ. TEORIA TRANZACŢIILOR, t. monetară privind aria de cuprindere a banilor, care susţine că numai un activ care serveşte ca instrument al schimbului trebuie să fie cuprins în categoria banilor. Aceste active cuprind: banii metalici, banii de hârtie şi banii din conturile curente bancare. T.t susţine că întrucât banii lichizi nu produc un venit este necesară reducerea masei de bani folosită ca instrument al schimbului. V. şi bani; teoria metalistă a banilor; teoria nominalistă a banilor; teoria statală a banilor. TEORIA UNIUNII VAMALE, bază teoretică a integrării economice a unor ţări cu economie de piaţă, care examinează incidenţele modificărilor intervenite între ţările care au decis să formeze o zonă de comerţ liber şi să înlocuiască sau nu tarifele vamale naţionale cu un tarif vamal comun faţă de terţele ţări. în forma sa clasică, „pură", tu.v. susţinea gruparea ţărilor cu scopul exclusiv de ajustare a taxelor vamale ca instrument al politicii comerciale şi al politicii vamale protecţioniste. Astăzi însă, taxele vamale sunt în frecvente cazuri mai puţin importante ca barieră comercială decât restricţiile de ordin cantitativ, valutare, decât programele naţionale de subvenţionare a unor ramuri ale economiei naţionale sau a unor produse. T.u.v. cercetează crearea şi funcţionarea uniunii vamale din două puncte de vedere, şi anume: aspecte legate de „bunăstare" şi considerente de funcţionare practică a uniunii, respectiv dacă crearea uniunii vamale conduce la ridicarea bunăstării ţărilor membre sau ale lumii în ansamblu şi dacă prin prisma mecanismului de integrare se realizează coordonarea structurilor tarifare şi a politicilor financiare ale ţărilor membre. T.u.v. clasice se poate aplica atât unei zone de comerţ liber, în care se liberalizează comerţul între un număr limitat de ţări fără să fie adoptat un tarif vamal comun faţă de terţele ţări ori fără să aibă loc coordonarea politicilor economice, cât şi constituirea unei uniuni vamale, cum este cazul Uniunii Europene, care a reglementat aplicarea unui tarif vamal comun faţă de alte ţări, precum şi un pachet de politici comerciale comunitare care urmăresc dezvoltarea economică a ţărilor membre şi extinderea relaţiilor economice şi comerciale cu celelalte ţări. T.u.v. cercetează consecinţele taxelor vamale sub aspectul discriminării geografice. T.u.v. urmăreşte să dea un răspuns la întrebarea dacă formarea de uniuni vamale va avea ca efect sporirea, menţinerea neschimbată sau reducerea bunăstării ţărilor participante sau a bunăstării mondiale. Un alt reprezentant al acestei teorii, R. Lipsey, arată că minusurile sau plusurile pentru bunăstarea membrilor sau a tuturor ţărilor pot rezulta din: a) specializarea în producţie prin prisma costurilor comparative, de unde rezultă câştigul din comerţ; b) obţinerea de economii prin producerea de bunuri pe scară mai mare; c) modificări în raportul de schimb; d) restructurări impuse de eficienţa economică şi de creşterea concurenţei externe; e) schimbarea ritmului creşterii economice. Dintre aceste cerinţe, tu.v. a cercetat cu precădere prima problemă, a doua şi a treia, neocupându-se de ultimele două. T.u.v. clasice datează de peste o sută de ani. în perioada postbelică ea a fost analizată şi formulată pe baze noi de către reprezentantul său Iacob Viner. T.u.v. susţine următoarele: ■comerţul liber conduce la creşterea bunăstării mondiale; "o uniune vamală desfiinţează sau reduce taxele vamale şi, ca urmare, conduce la realizarea comerţului liber; "uniunea vamală conduce la creşterea bunăstării mondiale. Iacob Viner a subliniat că această argumentare nu este suficientă şi a susţinut că măsurarea efectelor statice ale constituirii unei uniuni vamale se poate face cu doi indicatori, şi anume: efectul de creare a comerţului şi efectul de deturnare a comerţului. Iacob Viner susţine că efectul de bunăstare are loc atunci când înlăturarea barierelor TEO 447 vamale din calea comerţului în cadrul uniunii vamale are ca rezultat un transfer de venit de la o sursă furnizoare scumpă la una ieftină în cadrul uniunii; când însă înlăturarea barierelor vamale din cadrul uniunii vamale ar rezulta în trecerea de la o sursă de furnizare a unei mărfi externă uniunii şi mai ieftină la o sursă de furnizare internă a uniunii şi mai scumpă, ar avea loc ceea ce Viner a denumit efectul de „deturnare" sau de „reorientare a comerţului". în acelaşi timp, Viner a constatat că, pe măsură ce economiile ţărilor membre ale uniunii vamale sunt mai asemănătoare şi mai competitive, cu atât este mai probabil să se producă efectul de creare, şi nu de deturnare a comerţului; dacă ţările membre produc mărfuri identice, înlăturarea reciprocă a barierelor vamale oferă un avantaj industriei din ţara ale cărei costuri de producţie sunt mai scăzute. Economistul J. E. Meade a subliniat că formarea unei uniuni vamale demonstrează că are loc o creştere netă a bunăstării economice, dacă economiile ţărilor membre sunt în mod real cât mai similare. T.u.v. relevă două consecinţe ale comerţului liber, şi anume: efecte ale producţiei şi efecte de consum. Prin abolirea taxelor vamale dintre ţările membre ale uniunii vamale cresc importurile de mărfuri din interiorul uniunii, fie pe seama producătorilor interni, fie pe seama unor factori din afara uniunii sau datorită ambilor. T.u.v. relevă că, dintre doi producători ai unei anumite mărfi, din interiorul uniunii vamale, beneficiază de avantaje acela care produce marfa mai ieftin. Dar dintre un producător din uniunea vamală care produce mai scump şi unul din afara uniunii care produce mai ieftin, beneficiază de avantaje primul, care nu suportă taxe vamale. T.u.v. se bazează pe abolirea taxelor vamale, pe comerţul liber, pe dezvoltarea economică, pe echilibrul general şi pe bunăstarea naţiunilor. Astăzi, t.u.v. nu se limitează numai la susţinerea desfiinţării taxelor vamale, ci se referă şi la integrarea monetară din cadrul uniunii vamale, deoarece, altfel, prin fluctuaţiile cursului valutar s-ar ajunge la efecte asemănătoare sau egale cu încasarea taxelor vamale sau cu acordarea de subvenţii la export. T.u.v. susţine în prezent că uniunea vamală poate funcţiona în condiţii optime numai atunci când între cursurile valutelor ţărilor membre se păstrează acelaşi raport de valoare. V. şi taxă vamală; tarif vamal; uniune vamală. TEORIA „VALUTEI REGLEMENTATE", t care susţine că prin reglementarea valutei de către guvern ar fi cu putinţă să se menţină o valută de hârtie stabilă, fară să fie legată de aur. Emiterea acestei teorii oglindeşte criza sistemului bazat pe etalonul aur şi încercările de a găsi şi de a folosi noi căi de organizare valutară. Aurul a fost „discreditat", au loc oscilaţii bruşte şi permanente ale valorii lui. Teoria nominalistă a banilor neagă valoarea obiectivă a aurului; J. M. Keynes a făcut o analiză amplă a etalonului aur, elaborând un proiect cu privire la „valuta reglementată". împotriva sistemului bazat pe etalonul aur s-au formulat şi alte obiecţiuni, şi anume aceea că valuta aur este scumpă, că aurul în calitate de măsură a valorii este instabil, că aurul este insuficient, că aurul implică o anumită dependenţă politică faţă de ţările producătoare de aur, „automatismul" etalonului aur şi neconcordanţa lui cu sarcinile politicii monetare a statelor. în prezent, susţine J. M. Keynes, valoarea aurului nu mai depinde nici de condiţiile producerii lui, nici de cursul lirei sterline, ci numai de politica marilor bănci centrale. Din aceste motive, susţine J. M. Keynes, orice valută pe care o va adopta Anglia trebuie să fie o „valută reglementată", deoarece, faţă de etalonul aur, ea are avantajul că permite o activitate mai fructuoasă a băncilor privitor la influenţa lor asupra conjuncturii economice. Şi alţi adepţi ai acestei t susţin că, o dată cu crearea „valutei reglementate", nu ar mai fi necesară menţinerea cotei de acoperire a bancnotelor şi nu ar mai trebui dirijată politica scontului, politică dăunătoare activităţii economice, prin care băncile de emisiune urmăreau să menţină aurul în mâinile lor ori să provoace afluxul acestuia. Introducerea „valutei reglementate" - susţin unii economişti - va face fară sens punerea de acord a taxei scontului cu „raportul de acoperire" şi va asigura dirijarea proceselor economice de importanţă primordială. T.„v.r.“ a mai fost susţinută şi de R. Hawtrey, J. Bellerby şi alţi economişti, care atribuiau băncilor un rol exagerat; se acredita ideea că acestea, exercitând cu ajutorul creditului o influenţă asupra nivelurilor preţurilor, ar putea dirija activitatea economică şi ar contribui, chipurile, la instaurarea unei „economii fară 448 TEO crize“. Exponenţii t„v.r.“ nu au înţeles sau au ignorat faptul că atâta vreme cât există economia de piaţă nu pot fi înlăturate oscilaţiile preţurilor şi crizele economice. TEORIA „VALUTELOR CONDUCĂTOARE", t care a apărut în condiţiile inegalităţii în drepturi a valutelor în decontările internaţionale în special după al Doilea Război Mondial, când dolarul S.U.A. a ajuns într-o situaţie privilegiată comparativ cu valutele „închise" ale majorităţii ţărilor. Până la Primul Război Mondial, preschimbarea liberă a bancnotelor în aur şi baterea liberă a monedelor de aur asigurau egalitatea în drepturi a tuturor valutelor în decontările internaţionale. în aceste condiţii, era exclusă punerea problemei valutelor conducătoare, care şi-au făcut simţită prezenţa mai ales atunci când egalitatea în drepturi a valutelor pe baza baterii libere a aurului şi a convertibilităţii libere a semnelor valorii în metal preţios nu mai exista. Mai mulţi economişti, printre care J. H. Williams, L. Frazer, A. Hansen ş.a., au susţinut că singura cale de rezolvare a acestei probleme este soluţionarea ei potrivit principiului „ţărilor conducătoare" şi al „valutelor conducătoare", ceea ce însemna că valutele ţărilor mai slabe din punct de vedere economic urmau să fie dependente de valutele ţărilor puternice (dolarul şi lira sterlină). T.„v.c.“ urmăreşte de fapt promovarea principiului hegemoniei valutare, al „diplomaţiei şi hegemoniei dolarului". TEORIA VENITULUI PERMANENT, t. care apreciază că oamenii îşi adaptează comportamentul de consum nu în funcţie de nivelul venitului curent, ci de oportunităţile de consum pe termen lung. Potrivit acestei t. oamenii îşi planifică consumul nu doar pe baza veniturilor din perioada respectivă, ci având în vedere veniturile care se vor obţine pe perioade mai lungi. Aceasta înseamnă că cheltuielile pentru consum depind de venitul mediu pe termen lung. Principalul reprezentant al acestei t este Milton Friedman de la Universitatea din Chicago, laureat al premiului Nobel pentru economie pe anul 1976. TEORIE 1. Sistemul de idei conducătoare dintr-un anumit domeniu al ştiinţei. 2. Rezultatul unei experienţe generalizate a oamenilor, care cuprinde un ansamblu de cunoştinţe despre natură şi societate acumulate în cursul vieţii istorico-sociale. TEORIE BURSIERĂ, ansamblul de argumente, principii şi modele care furnizează informaţii şi indicaţii asupra evoluţiei cursurilor valutare. In vederea explicării fluctuaţiilor de curs se poate ţine cont de situaţia politică, economică şi monetară, precum şi de datele statisticii. Ca urmare a efectului psihologic pe care îl exercită asupra climatului bursier, t.b. poate numai să faciliteze luarea deciziilor, însă nu suprimă riscul valutar. TEORII REFERITOARE LA COSTUL FORMĂRII CAPITALULUI, t. care prin anumite argumente vor să explice dobânda prin abstinenţă. T. respective pleacă de la faptul că în timpul acumulării capitalului se renunţă la o anumită parte din consumul care s-ar putea face imediat. în acest fel, se susţine că formarea capitalului ar fi rezultatul abstinenţei, iar dobânda ar constituit recompensa abstinenţei respective. Unele t. asupra profitului îşi întemeiază argumentele pe factorul timp şi relevă o lege psihologică considerată „naturală", în temeiul căreia este preferabil să te bucuri de un lucru în prezent decât să-l foloseşti în viitor. Aceste t. sunt susţinute de I. Fisher, Bohm-Bawerk, Zeiter ş.a. Alte teorii, numite ale aşteptării şi sacrificiului, consideră capitalul ca o acumulare în timp a rezultatelor, o consecinţă a faptului că, sistematic, consumurile au fost amânate pentru un viitor îndepărtat cu scopul atingerii unui obiectiv al cărui cost este sacrificiul întreprinzătorului. Aceste teorii sunt susţinute de Marshall şi Mac Vane. T.r. la c.f.c. explică profitul şi dobânda ca un cost, ca o recompensă pentru renunţarea la un bun actual, pentru a se folosi de el într-un viitor mai îndepărtat. TERITORIU VAMAL, suprafaţa de teren a unei ţări, delimitată prin frontiere vamale, pe care este în vigoare şi se aplică aceeaşi legislaţie şi acelaşi regim vamal. De regulă, t.v. TER 449 coincide cu teritoriul politic al statului. Pe litoralul mării, frontierele vamale pot să coincidă cu linia coastei sau, pentru a uşura controlul vamal, poate să fie extinsă până la limita apelor teritoriale. Există însă şi situaţii când t.v. este mai mic sau mai mare decât teritoriul statului naţional. De pildă, dacă două sau mai multe state se înţeleg să formeze împreună o uniune vamală sau o zonă de comerţ liber, t.v. cuprinde în fapt teritoriul statelor respective. în acest caz are loc o extindere a t.v. Extinderea t.v. are loc în cele mai multe cazuri sub forma uniunii vamale. Există însă cazuri în care unele state hotărăsc ca anumite localităţi, zone, porturi etc. să fie excluse de la aplicarea normelor vamale, situaţie în care are loc o restrângere a t.v. Statul poate fixa frontiera vamală şi mai retrasă spre uscat de la ţărmul mării sau de la malul apelor exterioare, atunci când unele drumuri de coastă sau ape interioare sunt excluse din teritoriul vamal. Restrângerea t.v. presupune deci exceptarea unei părţi din teritoriul ţării de la dispoziţiile stabilite pentru acesta. Restrângerea t.v. se poate realiza prin înfiinţarea de porto-franco, zone libere, antrepozite vamale, zone de tranzit, zone de prelucrare industrială, perimetre libere etc. în România, organele de specialitate exercită controlul vamal şi asupra apelor teritoriale. V. şi regim vamal; tarif vamal; uniune vamală. TERITORIU VAMAL UNIC, suprafaţa de teren a ţărilor membre ale Uniunii Europene, care constituie o uniune vamală cu caracter închis. Statele membre au eliminat taxele vamale, precum şi restricţiile cantitative cu privire la importul şi la exportul de mărfuri, stabilind un tarif vamal unic şi o politică comercială comună faţă de alte ţări. Cuantumul taxelor vamale din tariful vamal comun s-a stabilit, de regulă, ca o medie aritmetică a taxelor vamale naţionale care erau în vigoare în momentul intrării în U.E. Comerţul cu mărfuri industriale se realizează pe baza liberei concurenţe. Pentru importul de mărfuri din terţe ţări, nivelul mediu al taxelor vamale practicate de ţările membre ale U.E. este mai scăzut decât în alte ţări. TERITORIUL ECONOMIC, t. geografic administrat de guvernul unei ţări în care au loc diferite tranzacţii. T.e. poate să nu coincidă exact cu teritoriul graniţelor statului (pot să existe suprafeţe de t.e. în afara graniţelor şi pot exista enclave economice străine în interiorul lor), t. în care persoanele, bunurile şi capitalul circulă liber. T.e. al unui stat cuprinde şi spaţiul aerian, apele teritoriale, teritorii din apele internaţionale asupra cărora ţara îşi exercită suveranitatea şi are drepturi exclusive, precum şi enclavele teritoriale din restul lumii aflate în componenţa teritoriului statului. TERMEN 1. Dată fixată în prealabil pe baza unei tranzacţii, legi, hotărâri, decizii sau dispoziţii anterioare, până la care se efectuează o plată, se execută o obligaţie, se înfăptuieşte o acţiune, un obiectiv. 2. Interval de timp stabilit în cadrul căruia trebuie să se înfăptuiască un anumit obiectiv. 3. Eveniment viitor şi sigur de care depinde exerciţiul sau sfârşitul unui drept. După cum începe sau se sfârşeşte exerciţiul dreptului, termenul poate fi: suspensiv, când dreptul nu este contestat, ci este numai amânat exerciţiul lui; rezolutoriu sau extensiv, când se pune capăt dreptului pe viitor, şi nu pe trecut; peremptoriu, când un act poate fi îndeplinit numai până la împlinirea termenului; cominatoriu, când nerespectarea termenului atrage după sine anularea actului şi decăderea din exerciţiul dreptului. ♦ T. de acceptare, timp exprimat în zile, în care unităţile economice îşi exprimă acordul pentru plata prin virament a mărfurilor achiziţionate de la alte unităţi. T. de a. se stabilesc de către unităţile bancare împreună cu unităţile economice, în urma examinării temeinice a fiecărei situaţii în parte, astfel încât unităţile cumpărătoare să aibă timpul necesar pentru recepţia şi verificarea respectării de către furnizori a clauzelor contractuale şi să accelereze decontările. în vederea acceptării plăţii mărfurilor, unităţile cumpărătoare sunt avizate de bancă în ziua primirii documentelor de la furnizor sau cel mai târziu a doua zi. Avizarea se face prin predarea documentelor la ghişeul băncii reprezentantului cumpărătorului sau prin remiterea recomandată a documentelor către unitatea cumpărătoare. T. de a. începe să curgă din ziua următoare avizării. Dacă în limitele acestui t. cumpărătorul nu prezintă un refuz de plată a mărfurilor, decontarea documentelor respective 450 TER se operează automat de către bancă. ❖ T. de decădere, dată până la care titularul unui drept îşi poate exercita drepturile prevăzute de lege sau de contract. ❖ T. de garanţie, perioadă determinată în care vânzătorul (pe cheltuiala sa) garantează cumpărătorului menţinerea proprietăţilor de utilizare declarate ale produsului, în condiţiile de manipulare, transport, păstrare şi utilizare stipulate în contract. T. de g. este precizat fie printr-o dată calendaristică, fie în unităţi de timp (zile, luni, ani) care curg de la data fabricaţiei sau de la data începerii utilizării produsului T. de g. se înscrie obligatoriu pe materialele de suport ale produsului, inclusiv pe ambalaje. în perioada de garanţie, vânzătorul este răspunzător atât de calitatea produsului (inclusiv de viciile ascunse) şi de cea a materialelor folosite pentru fabricarea lui, cât şi de caracteristicile produsului prevăzute în contract. Pentru o serie de produse, cum sunt maşinile, echipamentele, utilajele, mărfurile industriale de larg consum etc., t. de g. este esenţial şi se prevede în mod expres în contractul de vânzare-cumpărare. în cazul unor produse de folosinţă îndelungată, agentul economic producător se obligă să efectueze, pe spezele sale, reparaţii sau chiar să livreze alte produse în loc dacă produsele vândute iniţial şi-au pierdut parţial sau integral proprietăţile de utilizare în limitele t. de g. Producătorul este obligat să organizeze activitatea de service, care are menirea să asigure proprietăţile produselor aflate în garanţie. Modalităţile de adresare a reclamaţiilor în cadrul termenului de garanţie sunt prevăzute în prospectele şi ambalajele care însoţesc produsele. De asemenea, obligaţii faţă de clienţi îşi asumă şi unităţile care execută reparaţii şi întreţineri în perioada ulterioară t. de g. încălcarea obligaţiilor asumate de producător sau de executant în t de g. atrage răspunderea patrimonială. Comportamentul agentului economic producător (executantului) în t de g. reprezintă în acelaşi timp o componentă a reputaţiei firmei. ❖ T. de graţie, interval de timp scurt, exprimat de regulă în zile, cu care practic se poate prelungi - pe baza unei hotărâri judecătoreşti - termenul de plată prevăzut în poliţe, în titluri de credit, termenul de plată a despăgubirilor de asigurări etc. De asemenea, t. de g. cuprinde şi perioada în care împrumutatul are dreptul să nu restituie rate din împrumutul primit de la bancă şi nici dobânda aferentă. T. de g. este legiferat sub diferite forme în majoritatea ţărilor de pe glob. V. şi zile de graţie. ❖ T. de păsuire, t. pe care societatea de asigurări îl poate acorda după expirarea datei la care asiguraţii trebuia să achite ratele de primă scadente la o asigurare facultativă, pentru plata ratelor de primă restante, pentru ca raporturile de asigurare să poată continua şi deci să nu fie reziliat contractul de asigurare. ♦> T. de plată a veniturilor bugetare, data până la care o persoană fizică sau juridică plăteşte bugetului statului sumele datorate. T. stabilite potrivit normelor de instituire a veniturilor bugetare pentru un an bugetar pot fi unice sau periodice. în primul caz, impozitul se plăteşte integral, la o singură dată, iar în cel de al doilea caz se plăteşte în rate, la mai multe termene de plată. La fixarea termenelor de plată se au în vedere atât perioada de realizare a veniturilor din care se plătesc impozitele, cât şi necesitatea de a se asigura alimentarea continuă a bugetului statului cu mijloace băneşti suficiente, judicios dimensionate, pentru a nu se lăsa mijloacele băneşti cuvenite bugetului de stat prea mult timp la dispoziţia întreprinderilor, nedându-se astfel posibilitatea constituirii de pasive stabile prea mari. Stabilirea precisă a t de p. constituie una dintre condiţiile esenţiale care fac ca plătitorul să ştie precis cât datorează statului şi când trebuie să plătească impozitul. ❖ T. de prescripţie, perioadă stabilită de lege pe parcursul căreia trebuie exercitat un anumit drept la acţiune ori trebuie îndeplinit un act de executare silită pe baza unui titlu obţinut sub sancţiunea stingerii acestor drepturi sau în timpul căreia trebuie să se exercite posesiunea asupra unui bun, potrivit prevederilor legii, spre a se dobândi dreptul de proprietate asupra lui. ❖ T. de rambursare a împrumutului, principiu de bază al creditului, potrivit căruia, la scadenţa stabilită, împrumutul trebuie rambursat. T. de r. se stipulează în contractul de împrumut şi se garantează cu titluri de credit - cambie (v.), bilet la ordin (v.), trată acceptată (v.) etc. De regulă, t. de r. se stabileşte în momentul acordării împrumutului, dar se poate stabili şi ulterior. Uneori, o anumită perioadă este exclusă din calcularea duratei de folosire a împrumutului; aceasta poartă numele de „perioadă de graţie" (v.). T. de r. poate fi unic pentru întregul împrumut sau eşalonat în rate (tranşe). Prin acordul părţilor contractante, t. de r. poate fi prelungit. T. de r. sunt de o mare varietate. Astfel, ele pot TES 451 fi foarte scurte (24 de ore, care se folosesc între bănci pe pieţele monetare) sau pot ajunge până la 40-50 de ani în cazul construcţiilor de locuinţe. T. de r. a î. pot fi scurte (până la un an), mijlocii (2-5 ani) şi lungi (peste 5 ani). ❖ T. de valabilitate, dată până la care o marfa îşi păstrează nealterate proprietăţile fizico-chimice şi poate fi consumată. ❖ T. extinctiv, t. la împlinirea căruia obligaţia se stinge pentru viitor, dar se menţin efectele produse până în momentul împlinirii lui. T. e. poate fi legal sau convenţional; el poate fi modificat pe cale legislativă sau prin acordul de voinţă al părţilor. ❖ T. suspensiv, t. până la împlinirea căruia executarea obligaţiei este suspendată. T.s. amână executarea obligaţiei. TERMEN DE RECUPERARE A INVESTIŢIILOR, v. DURATA DE RECUPERARE A INVESTIŢIEI. TERMENUL ASIGURĂRII, data (anul, luna, ziua, ora) la care expiră valabilitatea contractului pentru o asigurare facultativă şi la care încetează răspunderea societăţii de asigurări. V. şi durata asigurării. TERŢI, diferite persoane fizice şi juridice care n-au participat la încheierea unui contract şi care nu dobândesc drepturi şi obligaţii determinate de contractul respectiv. TERŢUL PĂGUBIT, persoană fizică sau juridică prejudiciată de către un asigurat. T.p. este frecvent întâlnit în asigurările de răspundere civilă (v.) şi este despăgubit de către societatea de asigurări. TESTAMENT, act juridic unilateral (revocabil cât timp testatorul este în viaţă), gratuit, personal şi solemn, prin care o persoană îşi exprimă dorinţele ce urmează a fi îndeplinite după data când nu va mai fi în viaţă şi, în mod deosebit, în legătură cu transmiterea averii sale. T. îl pot face numai persoanele care nu sunt oprite de lege. Şi minorul de 16 ani poate dispune prin testament, însă numai pentru jumătate din bunurile de care, potrivit legii, poate dispune persoana majoră. T. este un act solemn, deoarece trebuie făcut numai într-o formă dintre cele trei prevăzute de lege, şi anume: olograf, ceea ce înseamnă că trebuie scris în întregime, semnat şi datat dej testator; autentic, adică făcut prin notariat; mistic, aceasta însemnând că trebuie semnat de testator, pus într-un plic sau strâns sub formă de sul, sigilat şi prezentat notarului, care încheie pe plic sau pe sul un proces-verbal de autentificare. Cuvântul „mistic“ înseamnă secret, întrucât notarul nu ia cunoştinţă de conţinutul t, ci doar îl întreabă pe testator dacă t respectiv constituie voinţa lui exprimată în mod liber. T. este numai scris; el nu poate fi oral. T. este un act unilateral, deoarece el exprimă voinţa unei singure persoane. Legea interzice ca două sau mai multe persoane să testeze prin acelaşi act, fie una în favoarea alteia, fie ambele în favoarea unei alte persoane. De pildă, doi soţi nu-şi pot face reciproc t. prin acelaşi act. T. este un act revocabil, deoarece testatorul poate să-l retracteze sau să-l modifice oricând. Testatorul poate revoca t. fie în mod expres, respectiv declarând aceasta printr-un alt t. sau act autentic posterior, fie în mod tacit, prin întocmirea unui alt t. către o altă persoană. Revocare tacită este şi distrugerea materială a t. olograf. Dacă există mai multe t. care se referă la acelaşi bun, este valabil şi eficient numai ultimul, care de fapt le revocă pe toate cele precedente. Revocarea t se poate face şi după moartea testatorului, de către moştenitorii acestuia, pe cale judecătorească, în următoarele două cazuri: a) când legatarul (beneficiarul t) n-a îndeplinit sarcina impusă eventual de testator; b) când legatarul a dat dovadă de ingratitudine faţă de testator, atentând la viaţa lui sau afectându-i grav memoria. T. este şi un act personal, deoarece el trebuie făcut numai de testator în persoană, neputând fi făcut prin mandatar. Dacă testatorul nu ştie carte, el trebuie să se prezinte la notariat şi să încheie un t. autentic. T. este un act care conţine legate, adică dispoziţii concrete cu privire la bunurile testate. Legatele sunt de trei feluri: universale, când testatorul lasă unei persoane întreaga sa avere mobilă şi imobilă; cu titlu universal, atunci când testatorul lasă fie o fracţiune din întreaga sa avere, fie toate bunurile mobile, fie toate 452 TES bunurile imobile, fie numai o parte din bunurile sale mobile sau imobile, fără însă a le identifica sau a le individualiza; particular, în situaţia în care testatorul lasă un bun sau mai multe bunuri determinate unuia sau mai multor beneficiari. De regulă, fiecare cetăţean are dreptul să dispună în mod liber de bunurile care sunt proprietatea sa, fie prin acte cu titlu oneros (prin vânzare), fie prin acte cu titlu gratuit (testament, donaţie). Cu toate acestea, dreptul de a face testament sau donaţie este limitat de legislaţie în favoarea unor anumiţi moştenitori, care au dreptul să reclame şi să primească la decesul testatorului o anumită parte din averea acestuia, care este prevăzută de lege şi care se numeşte rezervă. Partea din avere care depăşeşte rezerva, adică partea de care fiecare cetăţean poate dispune fară nici o restricţie, se numeşte cotitate disponibilă. Moştenitorii rezervatari sunt descendenţii (copiii), ascendenţii privilegiaţi (tatăl şi mama) şi soţul supravieţuitor. Rezerva descendenţilor şi ascendenţilor variază în raport cu numărul lor. Dacă de pe urma decedatului a rămas un singur copil, rezerva reprezintă jumătate din masa succesorală, dacă au rămas doi copii, rezerva reprezintă două treimi, iar dacă au rămas mai mulţi copii, rezerva succesorală reprezintă trei pătrimi. Rezerva părinţilor reprezintă jumătate din averea succesorală, dacă ambii sunt în viaţă, şi un sfert, dacă numai unul dintre ei este în viaţă. Rezerva soţului supravieţuitor este de jumătate din ceea ce ar fi moştenit dacă decedatul (testatorul) n-ar fi făcut liberalităţi, respectiv testament sau donaţie. în cazul în care la moartea testatorului n-au rămas moştenitori rezervatari, atunci testamentul (donaţia) va rămâne aşa cum a fost făcut, ceilalţi moştenitori (fraţii, surorile, bunicii, unchii şi verii primari ai persoanei decedate) neavând dreptul de a se plânge împotriva testamentului sau donaţiei. Prin urmare, orice persoană are libertatea deplină de a dispune de averea sa prin acte cu titlu oneros (vânzări), precum şi libertatea deplină de a dispune prin acte cu titlu gratuit (testament, donaţie), atunci când nu există moştenitori rezervatari. Din cele de mai sus nu trebuie să se înţeleagă că o persoană care are copii, părinţi sau soţie (soţ) nu va putea face testament sau donaţie decât în limita cotităţii disponibile. O asemenea situaţie nu este practic posibilă pentru că persoana n-ar putea prevedea nici ce avere va avea în momentul decesului şi nici ce moştenitori rezervatari vor mai fi în viaţă la data decesului. Deci orice persoană va putea dispune nestingherit, prin testament sau donaţie, de întreaga sa avere sau de o parte din ea, fară ca vreunul dintre eventualii moştenitori rezervatari să poată obiecta. Această reglementare se datorează faptului că numai la data decesului testatorului (donatorului) şi în funcţie pe de o parte de moştenitorii rezervatari rămaşi, iar pe de altă parte de averea existentă la acea dată se va stabili dacă şi în ce măsură prin testament sau donaţie s-a încălcat rezerva. Persoanele care beneficiază de un testament dobândesc proprietatea bunurilor testate din momentul morţii testatorului. Aceste persoane intră în posesia bunurilor numai după ce le-au fost predate de către moştenitorii rezervatari -dacă există asemenea moştenitori - de către ceilalţi moştenitori legali sau, în cazul legatarilor cu titlu universal şi particular, de către legatarul universal. în cazul în care toţi aceştia nu predau bunurile de bună voie, persoanele care beneficiază de testament se pot adresa cu acţiune în justiţie. Sunt şi cazuri în care, pentru a asigura traducerea în fapt a voinţei sale, testatorul însărcinează prin testament pe una sau mai multe persoane cu executarea lui, persoana, respectiv persoanele desemnate numindu-se executori testamentari. în afară de revocare, t. poate fi şi nul în următoarele cazuri: "t. a fost întocmit cu nerespectarea condiţiilor legale (t. olograf nedatat este nul); "incapacitatea testatorului şi viciile de consimţământ; «testarea unui bun cu condiţia ca legatarul (persoana beneficiară de t.) să nu-1 poată înstrăina, iar la decesul său să-l transmită unui al treilea beneficiar desemnat de testator. Cele mai frecvente cazuri de caducitate a t. sunt: "moartea legatarului înainte de a primi testamentul; "pierderea bunului testat. T. poate fi autentificat la oricare notariat. ♦ T. autentic, t. ordinar, autentificat de către organul de stat competent (notariat). De asemenea, este t.a. şi dispoziţia de ultimă voinţă cuprinsă într-un act autentic care are alt obiect, dacă actul respectiv este autentificat de organul competent. ❖ T. comun, t. care cuprinde dispoziţiile de ultimă voinţă ale ambilor soţi. ♦ T. conjunct, t. prin care două sau mai multe persoane, folosind acelaşi înscris, testează reciproc una în favoarea celeilalte sau toate împreună în favoarea alteia. T.c. este interzis de lege. ♦ T. ordinar, t. obişnuit la întocmirea căruia se cer îndeplinite anumite condiţii de fond şi de formă. T.o. TIC 453 cuprind: t. olograf, t. autentic şi t. mistic (secret). ❖ T. privilegiat, t. autentic întocmit într-o formă simplificată de către persoane care se află în situaţii excepţionale prevăzute de lege. Acest t. este valabil numai dacă testatorul a decedat în împrejurarea excepţională respectivă. T.p. cuprind: t. militarilor, t. în caz de epidemie, t maritim. ❖ T. maritim, t. privilegiat întocmit în timpul unei călătorii pe mare de către un membru al echipajului vasului sau de către un călător, în faţa căpitanului vasului sau a înlocuitorului acestuia, asistat de ofiţerul de bord. T.m. se întocmeşte în două exemplare semnate de testator şi de căpitanul vasului. ❖ T. olograf, t. care, în întregimea sa, este scris în mod direct, datat şi semnat de mâna testatorului. ♦♦♦ T. oral, t. făcut prin viu grai, cunoscut încă de pe timpul romanilor. în ţara noastră sunt admise în prezent numai t. în formă scrisă. ♦ T. în caz de epidemie, t. privilegiat care se întocmeşte într-un loc izolat din cauza unei epidemii şi în lipsa unui organ de stat competent. T. se semnează de testator şi de un reprezentant al autorităţilor locale şi se datează. ♦ T. militarilor, t. privilegiat întocmit de către militari sau persoane asimilate acestora, aflate într-o situaţie excepţională de război. T.m. se întocmeşte în faţa ofiţerului comandant al unităţii şi se semnează de către testator, de comandantul unităţii şi se datează. TESTATOR, persoană care a întocmit un testament. TEZAUR 1. Cantitate mare de monede, metale preţioase, bijuterii, pietre preţioase şi alte obiecte de preţ aflate într-un anumit loc. 2. Totalitatea metalelor preţioase, a efectelor etc. care se află în depozitul unei bănci de emisiune sau de care dispune un stat la un moment dat. 3. Locul unde se păstrează depozitele de metale preţioase, bani sau efecte ale statului sau ale unei bănci (visterie). 4. Totalitatea aurului şi a altor metale preţioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisiune şi care constituie acoperirea biletelor de bancă puse în circulaţie. 5. Tot ceea ce este considerat foarte preţios, ceea ce este foarte iubit şi preţuit, ceea ce este o comoară. V. şi visterie. TEZAUR PUBLIC, persoană abstractă care desemnează statul în calitatea sa de casier şi bancher. în calitate de casier, t.p. încasează veniturile statului şi eliberează sumele băneşti necesare efectuării cheltuielilor publice. Dacă veniturile statului încasate sunt mai mici decât plăţile, se folosesc emisiunile de bonuri de tezaur. în calitate de bancher, tp. deschide conturi curente sau de disponibilităţi, în care îşi păstrează resursele băneşti diferite organisme publice (judeţe, municipii, oraşe, comune) sau instituţiile de stat (casele de depozit şi altele). TEZAURAR (VISTIERNIC) 1. Funcţionar, gestionar, persoană care primeşte, păstrează şi eliberează banii statului. 2. Custodele unui tezaur. TEZAURIZARE 1. Sustragere din circulaţie a mijloacelor băneşti confecţionate din aur, a diferitelor valute sau creanţe. 2. Acumulare de aur, argint, bijuterii, pietre preţioase, valută de către persoane particulare sau agenţi economici. 3. Acumulare de bani, cu deosebire bani de aur sau argint, pentru o perioadă mai îndelungată, cu un scop anumit. Banii tezaurizaţi nu pot să producă alţi bani, nu produc nici bunuri, ci în cel mai bun caz reprezintă o acumulare potenţială, însă neproductivă, inertă, fară folos. T. de mari proporţii ca formă a avariţiei a fost stigmatizată în literatura română şi străină. Dorinţa febrilă de a acumula aur a aparţinut nu numai unor persoane particulare, ci şi unor comunităţi. Setea de aur a condus la distrugerea unor întregi civilizaţii. Amplificarea proporţiilor t aurului, valutelor etc. are o influenţă negativă asupra dezvoltării economiei naţionale, deoarece scoate din procesul de producţie importante capitaluri, subminând acoperirea valutei în condiţii de stabilitate. TICHET, imprimat cu regim oficial, emis de anumite unităţi şi organizaţii, care conferă posesorilor anumite drepturi. 454 TIC TICHET DE ASIGURARE OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO, document care confirmă plata primei de asigurare şi existenţa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru pagube produse prin accidente de autovehicule. Acest document se eliberează anual de către societăţile de asigurări autorizate să practice această asigurare, o dată cu plata primei de asigurare. Tichetul cuprinde: denumirea societăţii de asigurări, codul fiscal al societăţii, numărul tichetului, numele, prenumele şi domiciliul asiguratului, tipul şi numărul de înmatriculare al autovehiculului, durata de valabilitate a asigurării, semnătura emitentului. TICHET DE CREDIT (engl. „credit card“), înscris, document în care sunt înscrise datele necesare pentru identificarea proprietarului. Pe baza t. de c., titularul poate obţine de la orice magazin sau unitate prestatoare de servicii anumite bunuri sau/şi servicii fără plată imediată, la simpla prezentare a t. de c. şi la semnarea facturii. T. de c. este nominativ şi netransmisibil şi poate fi emis de bănci şi de alte entităţi la care titularul are cont. La sfârşitul fiecărei luni, titularul primeşte de la bancă un extras de cont în care se prevăd operaţiunile efectuate. Banca plăteşte sumele respective unităţilor comerciale şi celor prestatoare de servicii. T. de c. se foloseşte pe scară largă în S.U.A. TICK, treaptă de cotaţie la bursă. V. şi cotare; cotă a bursei. TIMBRU, imprimat de dimensiuni mici, emis de către stat sau de alte instituţii autorizate, care, prin anulare pe diferite acte sau documente, le conferă acestora un caracter oficial; reprezintă plata unui impozit sau a unei taxe. T. pot fi comemorative, tipărite ocazional pentru comemorarea anumitor evenimente, fiscale, emise de Ministerul Finanţelor, suma lor reprezentând echivalentul diferitelor taxe ce se încasează la bugetele locale, şi seci (încrustate), care sunt imprimate în relief pe hârtie şi întăresc valoarea actelor pe care sunt aplicate. TIMBRUL ARTELOR PLASTICE, t care are o valoare de 0,5% din preţul de vânzare al operei de artă şi care se adaugă la acest preţ. TIMBRUL CINEMATOGRAFIC, t în valoare de 2% din preţul unui bilet de cinema şi care se adaugă la acest preţ. T.c. se aplică pe fiecare bilet vândut la spectacolele cinematografice şi se adaugă la preţul de vânzare a biletului. TIMBRUL FISCAL, formă de impozitare care constă în aplicarea de timbre preachitate pe diferite documente legale, comerciale etc. T.f. pot fi evaluate ad valorem sau în mod particular. De regulă, t.f. este calculat ca un anumit procent din valoarea tranzacţiei. TIMBRUL FOLCLORIC, t în valoare de 5% din preţul unui bilet şi de 2% din preţul fiecărui disc, fiecărei tipărituri, casete video şi audio folclorice înregistrate şi care se adaugă acestor preţuri. T.f. se aplică pe fiecare bilet vândut la spectacolele organizate în ţară şi se adaugă la preţul de vânzare al biletului. TIMBRUL JUDICIAR, t ce se aplică acţiunilor, cererilor, actelor şi serviciilor de competenţa tuturor instanţelor judecătoreşti, Ministerului Justiţiei şi instituţiilor subordonate acestui minister, precum şi actelor notariale ce se îndeplinesc de către notarii publici. T.j. se imprimă la cererea şi sub controlul Ministerului Justiţiei, este mobil şi are valori de 500, 1 000, 5 000 şi 10 000 de lei. Sunt exceptate de la plata t.j. cererile introduse de persoanele care se consideră vătămate în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, prin care s-a solicitat şi repararea pagubei suferite, pentru care t.j. reprezintă 500 sau 1 000 de lei. Răspunderea pentru realizarea emisiunilor şi circulaţia tj., ca şi pentru gestionarea TIM 455 fondurilor obţinute revine Ministerului Justiţiei. Vânzarea t.j. se face de către instanţele judecătoreşti, instituţiile subordonate Ministerului Justiţiei, notarii publici sau unităţile autorizate să vândă timbre fiscale, pe bază de convenţie, cu un comision de până la 5% din valoarea timbrului. Sumele încasate din vânzarea tj. constituie venituri ale bugetului de stat şi se cuprind distinct în bugetul Ministerului Justiţiei. Disponibilităţile de la finele anului se reportează pe anul următor pentru a fi cheltuite cu aceeaşi destinaţie. Cheltuielile necesare pentru realizarea primei emisiuni a tj. de până la 25 de milioane de lei se acoperă din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia guvernului. în fond, veniturile încasate din vânzarea tj. se folosesc pentru buna funcţionare a judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel, înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi pentru administrarea justiţiei prin organul de specialitate al administraţiei publice centrale, pentru achiziţionarea de publicaţii şi lucrări de specialitate din ţară şi din străinătate, de sisteme modeme de informatizare, precum şi pentru acordarea de stimulente pentru magistraţi, asimilaţii acestora şi personalul auxiliar. Cererile pentru care se datorează t.j. nu se primesc şi nu se înregistrează dacă nu sunt timbrate în mod corespunzător. V. şi timbru. TIMBRUL LITERAR, t. în valoare de 2% din preţul de vânzare al unei cărţi şi care se adaugă la acest preţ. TIMBRUL MUZICAL, t. în valoare de 5% din preţul unui bilet şi de 2% din preţul fiecărui disc, fiecărei tipărituri, casete video şi audio înregistrate, cu caracter muzical, altele decât cele folclorice, şi care se adaugă la aceste preţuri. TIMBRUL TEATRAL, t. în valoare de 5% din preţul unui bilet şi care se adaugă la preţul biletului. T.t se aplică pe fiecare bilet vândut la spectacolele teatrale organizate în ţară. TIMP DE ROTAŢIE, timpul în care fondurile unităţilor economice trec prin stadiile de aprovizionare, producţie şi desfacere. T. de r. este constituit din timpul de producţie şi timpul de circulaţie. Timpul de producţie cuprinde numărul de zile în care materiile prime, semifabricatele se află sub forma stocurilor de materii prime, materiale, semifabricate şi se găsesc în procesul de prelucrare în secţiile de producţie, precum şi perioadele de întrerupere a procesului de producţie. Timpul de muncă şi cel de întrerupere a procesului de producţie formează împreună durata ciclului de fabricaţie. Timpul de circulaţie cuprinde numărul de zile necesar transformării produselor finite în lichidităţi (bani), precum şi transformării acestora în noi stocuri de materii prime, materiale etc. în timpul de rotaţie au loc blocări de valori materiale cărora le corespund anumite fonduri băneşti. TIMPUL DE MUNCĂ, durata stabilită prin lege, dintr-o zi sau dintr-o săptămână, în care persoana angajată este obligată să efectueze munci în cadrul contractului individual de muncă. T. de m. se împarte în două categorii: timpul care se încadrează în programul normal de muncă şi timpul peste programul (durata) normal de lucru. Timpul normal de muncă este stabilit pentru munca desfăşurată în cursul zilei sau pentru munca prestată în timpul nopţii. Constituţia României prevede la art. 41 că „durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore“. Durata normală a programului de lucru se realizează prin săptămâna de lucru de 5 zile, ceea ce reprezintă 40 de ore pe săptămână. în condiţii speciale, ziua de muncă poate fi sub 8 ore, iar săptămâna sub 40 de ore. Timpul peste programul normal de lucru poate cuprinde: ore suplimentare; orele prestate în scopul asigurării desfăşurării normale a activităţii unităţii; timpul care, prin specificul său, nu se poate încadra în programul normal de lucru. în România, ziua de muncă de 8 ore a fost reglementată pentru prima oară prin Legea nr. 45 din 13 aprilie 1928, care se referea la ocrotirea muncii minorilor şi a femeilor şi la durata muncii. Durata zilei de muncă de 8 ore asigură desfăşurarea normală a procesului de producţie şi a celorlalte activităţi. în acelaşi timp, cele 8 ore de muncă zilnică răspund cerinţelor biologice, 456 TIM materiale, sociale şi spirituale ale salariaţilor şi cooperatorilor; în funcţie de evoluţia dezvoltării economice şi sociale a ţării, numărul de ore al zilei de muncă poate fi redus. în cazuri speciale, ca urmare a condiţiilor de muncă şi pentru a se asigura protecţia corespunzătoare a salariaţilor, ziua de muncă se reduce sub 8 ore. Pentru tinerii sub 16 ani, durata t. de m. este de 6 ore pe zi, fără scăderea salariului. Dacă mamele salariate nu doresc să beneficieze de concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la un an, în cursul programului de lucru au dreptul la pauze pentru alimentarea şi îngrijirea copilului, de câte o jumătate de oră, la intervale de cel mult 3 ore. La pauzele respective se adaugă şi timpul necesar deplasării dus şi întors la şi de la locul unde se află copilul. întregul timp acordat pentru alăptare, inclusiv deplasările, nu poate depăşi 2 ore zilnic. Pauzele se acordă până când copilul împlineşte vârsta de 9 luni şi, pe baza recomandărilor medicale, se poate prelungi până la 12 luni pentru copiii prematuri, distrofici. Reducerea programului de lucru şi pauzele respective se includ în timpul de muncă, nu afectează salariul şi nici alte drepturi materiale ale salariatelor. în acelaşi timp, femeile care au în îngrijire copii în vârstă de până la 7 ani pot lucra cu o jumătate de normă fară să li se afecteze drepturile ce decurg din calitatea de salariat, cum este, de pildă, concediul de odihnă (v.). Salariaţii care lucrează în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase beneficiază de reducerea t. de m. sub 8 ore pe zi, fară să fie afectate salariul şi vechimea în muncă. Reducerea programului de lucru sub 8 ore pe zi se face pe baza următoarelor criterii: "natura factorilor nocivi fizici, chimici sau biologici şi acţiunea lor asupra organismului; "intensitatea acţiunii factorilor nocivi sau asocierea lor; "durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi; "existenţa unor condiţii de muncă ce necesită un efort fizic mare; "condiţii de muncă ce implică o solicitare nervoasă deosebită, atenţie foarte încordată, concentrare intensă şi un ritm intens de lucru; "condiţii de lucru care necesită o suprasolicitare nervoasă; "un nivel ridicat al morbidităţii; "alte condiţii ce uzează prematur organismul. Reducerea timpului normal de muncă şi categoriile de personal care beneficiază de acest program se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, grupuri de unităţi, unităţi şi instituţii. Munca în timpul nopţii este aceea care se prestează între orele 22 şi 6, cu o abatere în plus sau în minus de o oră. Durata muncii prestate în timpul nopţii este mai mică cu o oră decât durata muncii prestate în timpul zilei. Nu pot fi obligaţi să presteze muncă în timpul nopţii tinerii în vârstă de sub 18 ani şi femeile gravide începând cu luna a şasea de sarcină, precum şi cele care alăptează. în timpul nopţii, munca femeilor în unităţile industriale este admisă numai în următoarele situaţii: "dacă femeile îndeplinesc funcţii de conducere sau funcţii cu o răspundere deosebită; "dacă femeile lucrează în servicii medico-sanitare sau de asistenţă socială; "în cazuri de forţă majoră, când are loc o întrerupere în funcţionarea dispozitivelor şi a instalaţiilor, care provoacă încetarea lucrului, când munca este absolut necesară; "în alte situaţii speciale. în unele activităţi cu condiţii specifice, cum sunt construcţiile, agricultura, industria forestieră etc., durata zilei de muncă poate fi mai mare de 8 ore, cu condiţia ca aceasta să nu depăşească, în medie, lunar, trimestrial sau anual, durata normală a zilei de muncă. în alte sectoare se practică munca în schimburi sau în ture, şi anume acolo unde procesul de producţie este neîntrerupt, cum este cazul siderurgiei, rafinăriilor, hidrocentralelor, termocentralelor etc. în domeniul medico-sanitar există o activitate specifică, presupunând un număr mediu de ore pe zi (vizite, contravizite, ore de gardă). De asemenea, un program deosebit există în învăţământ, unde se ţine seama de predarea lecţiilor la clasă, pregătirea şi expunerea prelegerilor, examene, conducerea practicii în producţie, munca de cercetare ştiinţifică etc. Timpul lucrat peste programul normal de lucru constituie ore suplimentare, care, de regulă, se compensează cu timpul liber corespunzător. Dacă nu pot avea loc compensări, atunci primele două ore lucrate în plus se plătesc cu un spor de 50% din salariul de bază, iar orele următoare cu 100% din salariul tarifar. Tot cu un spor de 100% se plătesc orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care nu se lucrează. Orele suplimentare se prestează numai cu acordul salariaţilor, în afara unor situaţii speciale. Ore suplimentare se pot presta şi de către persoanele care îndeplinesc funcţii de conducere. De asemenea, ore suplimentare se pot presta în scopul asigurării serviciului pe unitate. V. şi timpul de odihnă. TIT 457 TIMPUL DE ODIHNĂ, partea de timp din zi, săptămână, lună şi an în care salariatul nu lucrează pentru a-şi reface capacitatea de muncă fizică şi intelectuală. T. de o. cuprinde: pauza pentru masă de cel mult o jumătate de oră, care nu se include în durata timpului de muncă; timpul de odihnă între două zile de muncă şi care cuprinde un interval de timp de cel puţin 12 ore; repausul săptămânal, care trebuie să fie de cel puţin 24 de ore consecutive (în prezent 48 de ore consecutive); zilele de sărbători legale şi zilele în care nu se lucrează; concediul de odihnă (v.). TIP DE PREŢ, modalitate de determinare a ratei de venit net care se cuprinde în preţ (v.). T. de p. se obţine pe bază de studii, cercetări, prin aplicarea diferitelor criterii şi principii de cuprindere în preţ a ratei venitului net (v.). în teoria economică se cunosc următoarele tipuri de preţ: a) tipul preţ-valoare, potrivit căruia venitul net se repartizează în preţ în anumite cote procentuale, de regulă proporţional cu salariile nominale. Se determină pe baza formulei: V P = Cp +rn n F in care: rs P = preţul; Cp = costul mediu de producţie pe ramură; rp = salariul pe unitatea de produs; Vn = venitul net pe întreaga economie; Fs = fondul de salarii pe întreaga economie. b) tipul de preţ pe bază de costuri, potrivit căruia venitul net se repartizează în preţ pe bază de cote procentuale, în anumite proporţii faţă de costul mediu de producţie pe ramură; c) tipul de preţ cu dublă repartiţie (cu două canale), în care venitul net se repartizează în preţ pe bază de cote procentuale, stabilite în funcţie de nivelul amortismentului şi al salariului, după următoarea formulă: P = CP +(au + ru) • ^ , în care: P = preţul; q = costul mediu de producţie pe ramură; a„ = amortismentul unitar; ru = salariul unitar; Vn = venitul net; A = amortismentul pe întreaga economie; Fs = fondul de salarii pe întreaga economie. d) tipul de preţ de producţie, în care venitul net se repartizează în preţ în anumite cote procentuale, în funcţie de valoarea fondurilor de producţie (fixe şi circulante) care se folosesc în acea ramură. TITLU 1. înscris, act sau fapt juridic care reprezintă temeiul unui drept invocat (de exemplu, titlu de proprietar, de moştenitor). 2. Procent sau proporţie de metal preţios (aur, argint etc.) dintr-un aliaj exprimat în cote la mie (de exemplu, aurul pur de 24 de carate are t. 1 000, iar aurul de 18 carate are t. 750). Se stabileşte după următorul calcul: 181 000 t =------------ 24 V. şi carat ❖ T. blocat, acţiunile sau/şi obligaţiunile care nu pot fi negociate în mod liber într-o perioadă determinată. în această situaţie se află acţiunile şi obligaţiunile 458 TIT colaboratorilor. De asemenea, sunt considerate t.b. acţiunile şi obligaţiunile anunţate ca fiind furate sau pierdute. ♦ T. bugetar, subdiviziune a cadrului general al clasificaţiei bugetare, în care cheltuielile sunt grupate pe ministere sau pe activităţile principale. V. şi cadrul general al clasificaţiei bugetare; clasificaţie bugetară. ♦> T. certificat, t. de valoare care aparţine unei persoane pe baza unui act doveditor. ❖ T. de creanţă, înscris, de regulăprivat, declaraţie semnată de o singură persoană fizică, prin care ea consimte, recunoaşte că datorează o sumă de bani. ❖ T. de creanţă bugetară, actul juridic prin care se stabileşte întinderea de plată ce revine contribuabilului (persoană fizică sau juridică). T. de c.b. se întocmeşte sau se confirmă de către organele fiscale ale statului, care au competenţa de a calcula şi de a stabili impozitele şi taxele datorate bugetului de stat de către contribuabili. T. de c.b. este act juridic unilateral care dă naştere unui drept de creanţă al statului şi are ca obiect sumele de bani pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat, cât şi obligaţia ce revine contribuabilului de a plăti aceste sume în cuantumul şi la termenele stabilite. T. de c.b. este actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele bugetare, întocmit de organele de specialitate sau persoanele împuternicite conform legii. T. de c.b. se întocmeşte, de regulă, pe baza declaraţiei de impunere întocmită şi semnată de contribuabil. ❖ T. de creanţă fiscală, act legal juridic care se constituie numai pe cale administrativă (proces-verbal de impunere, autorizaţii de funcţionare etc.), încheiat de către organele financiare competente, prin care se constată şi se individualizează suma de plată datorată de persoanele fizice şi juridice bugetului de stat ca impozit sau sub denumirea altor venituri bugetare, obligaţia concretă de impozit. Are următoarele trăsături: a) este un act juridic de natură declarativă de drepturi şi obligaţii, deoarece obligaţiile fiscale izvorăsc exclusiv din normele juridice fiscale, iar titlul de creanţă este acela care numai constată, şi prin urmare nu creează obligaţia fiscală ce revine unui anumit subiect de impunere; b) constituie un titlu de creanţă, deoarece constată existenţa unei creanţe a statului, adică a dreptului statului de a primi o anumită sumă de bani care formează venitul bugetar respectiv. T. de c.f. constituie un titlu executoriu prin sine însuşi, care nu are la bază hotărâri judecătoreşti etc. şi nu are nevoie să fie învestit cu vreo formulă executorie; c) dacă debitorul nu efectuează plata, executarea se face în mod direct din oficiu, folosindu-se calea administrativă. Când debitorul contestă obligaţia de impozit (v.), t de c.f. - dacă legea prevede -se poate executa şi în prealabil. ❖ T. de c. obişnuit, t. care nu reprezintă pentru creditor decât un mijloc de probă. Creanţa în acest caz nu depinde de titlu şi, prin urmare, poate fi transferată independent de titlu. ♦ T. de credit. 1. Document cu formă şi conţinut standardizate,negociabil, înscris constitutiv de drepturi (cambie, bilet la ordin, cec), emis de o instituţie bancară sau de către alte instituţii de credit, care conferă proprietarului său un drept de creanţă, precis determinat, menţionat în cuprinsul lui, adică dreptul de a primi (realiza) sau de a transmite o sumă de bani la un anumit termen sau la vedere; într-o localitate din ţară sau străinătate, stabilită de către părţi (încasarea unei sume de bani, garantarea unui credit, rambursarea creditului la scadenţă, plata dobânzii etc.). 2. Document având o anumită formă şi conţinut, constituind obligaţia unei persoane de a plăti la scadenţa stabilită o anumită sumă de bani, împreună cu dobânda corespunzătoare, unui beneficiar. Fiind negociabil, t. de c. poate fi vândut şi cumpărat înainte de scadenţă. El are o valoare nominală şi o valoare de piaţă, care rezultă în urma negocierii. Negocierea t. de c. se poate face prin intermediul băncilor sau la bursa de valori. Prin vânzarea t. de c. înainte de scadenţă, beneficiarul dobândeşte suma de bani înainte de scadenţă, în schimbul taxei de scont (v.). T. de c. are următoarele caracteristici: ■se exprimă printr-un înscris sau document care constituie dreptul, ceea ce înseamnă că naşterea, transmiterea şi exercitarea dreptului pot avea loc numai pe baza unui înscris; "dreptul se realizează numai în condiţiile stipulate în înscris, şi nici un alt mijloc de dovadă nu poate modifica, interpreta sau combate prevederile înscrisului; "dreptul prevăzut în t. este autonom, independent, fiind determinat numai de relaţia stabilită între posesor şi t. de c. T. de c. este necesar pentru exercitarea drepturilor literale şi autonome cuprinse în ele. T. de c. conferă posesorului său legitim un drept invulnerabil care, de regulă, nu este expus eventualelor excepţii ce ar putea fi invocate contra posesorilor anteriori, rezultate din raporturile intervenite între ei. TIT 459 T. de c. îndeplineşte rolul de instrument de credit, plata amânându-se la o dată ulterioară, iar pentru suma stipulată în creanţă urmează să se încaseze o anumită dobândă. Persoana care posedă t. de c. poate să dispună de suma stipulată în acesta şi înainte de scadenţă. Pe calea transmiterii t. de c. în plină proprietate sau în gir, titularul poate beneficia de un credit corespunzător; în acest fel, t. de c. au rolul de a contribui la mobilizarea creditelor. T. de c. îndeplinesc şi funcţia de instrument de plată prin predarea înscrisului, înlocuind folosirea numerarului. T. de c. se clasifică astfel: a) după conţinut (natura prestaţiei) pot fi: propriu-zise, reprezentative şi de participaţie. T. de c. propriu-zise sunt acelea în virtutea cărora subscriptorul se obligă să dea o parte din bani, o cantitate de mărfuri determinată sau un anumit număr de titluri de credit. Din această grupă fac parte: cambia, biletul la ordin, cecul, titlurile datoriei publice, obligaţiile emise de societăţile comerciale anonime, poliţele de asigurare etc. T. de c. reprezentative sunt acelea care conferă titularului un drept real asupra unei cantităţi de mărfuri determinate, aflată în depozite sau încărcată pentru a fi transportată. Proprietarul acestui titlu are posesia mărfurilor prin intermediul reprezentantului său (cărăuşul, căpitanul vasului, depozitarul). Din această grupă fac parte conosamentul (poliţa de încărcare), recipisa de depozit şi warantul. T. de c. de participaţie (acţiunile) decurg din calitatea de component al unei colectivităţi şi cuprind promisiunile de prestaţii viitoare ale unor servicii, deci nu încorporează în ele vreun drept real. T. de c. de complezenţă, t. de c. impropriu care nu are la bază un act comercial, prin care debitorul procură o sumă de bani necesară beneficiarului, b) după modul de circulaţie pot fi: la purtător, la ordin şi nominative. T. de c. la purtător indică persoana debitorului, fară a cuprinde vreo menţiune referitoare la creditor. Titular al dreptului de creanţă este persoana în posesia căreia se găseşte documentul, ceea ce înseamnă că legitimarea creditorului se limitează la simpla posesie a titlului. Acest t. are menţionată clauza „la purtător" şi circulă la fel ca bunurile mobile. în categoria t. de c. la purtător se cuprind: acţiunile unor societăţi comerciale anonime, unele cecuri, împrumuturile publice, conosamentele în cazurile în care marfa încărcată pe navă nu este achitată. T. de c. la ordin este destinat unei anumite persoane indicată în cuprinsul titlului, primul beneficiar fiind titular al dreptului de creanţă. Transmiterea titlului împreună cu toate drepturile încorporate în el se face către o altă persoană, pe baza declaraţiei titularului inserată în titlu, adică prin gir (v.). T. de c. nominative, ca şi cele la ordin, trebuie să cuprindă şi ele indicarea primului titular (acesta putându-se schimba prin negociere) al dreptului de creanţă. Pentru a se efectua transmiterea titlului, în acest caz este necesară şi cooperarea debitorului care trebuie să facă menţiunea de transfer în registrele sale şi să-l insereze în titlu sau prin cesiune, potrivit normelor de drept comun, în celelalte cazuri T. de c. nominative cuprind acţiunile şi diferite categorii de obligaţii sau împrumuturi; c) după timpul de acordare, t. de c. pot fi pe termen scurt, când creditele sunt acordate pe o durată de până la un an, şi pe termen lung, când creditele se acordă pentru mai mulţi ani. Ţinând seama de cauza lor, t. de c. sunt cauzale şi abstracte. T. de c. cauzale poartă menţiunea expresă a cauzei căreia i se datorează prestaţia. T. de c. abstracte nu prevăd în cuprinsul lor cauza obligaţiei. V. şi bilet la ordin; cambie; trată. ♦> T. de credit propriu-zis, variantă a titlului de credit care conferă posesorului legitim dreptul să primească o prestaţie sub forma unei sume de bani, a unei cantităţi de mărfuri fungibile sau determinate. Formele t. de c.p.-z. pot fi: cambia, cecul, titlurile de stat, obligaţiile emise de societăţile comerciale, poliţele de asigurare, d) după natura lor, există următoarele categorii de t. de c.: comerciale: efecte de comerţ (trata, biletul la ordin), conosamentul şi warantul; bancare: cecurile, certificatele de depozit; financiare: acţiunile, obligaţiunile, rentele, bonurile de tezaur. T. de c. îndeplinesc funcţia de instrument de plată, prin care, independent de tranzacţia care stă la baza lui, poate lichida sau naşte alte creanţe şi funcţia de instrument de credit prin care cumpărătorul obţine un credit necesar efectuării actului de comerţ care poate surveni între părţi. în relaţiile internaţionale, ca instrument de plată, t de c. prezintă avantaje cum sunt următoarele: "prezintă garanţie, datorită forţei legale şi procesuale cu care sunt investite, constituind o certitudine pentru încasarea sumei; "întrucât sunt negociabile, beneficiarii lor au posibilitatea să le transmită sau să le sconteze şi, deci, să intre în posesia sumei de bani înainte 460 TIT de scadenţă; "deţinătorul unui t de c. poate achita o datorie, andosând sau girând titlul respectiv - înaintea scadenţei - deoarece deţine un drept propriu şi independent de raportul economic care l-a generat. ♦ T. de împrumut, înscris oficial sub formă de obligaţiune care atestă o datorie publică, constituit dintr-un talon şi mai multe cupoane. Talonul dovedeşte dreptul posesorului asupra valorii obligaţiunii, iar cuponul atestă dreptul de a încasa periodic o dobândă şi, în acelaşi timp, stingerea eşalonată a datoriei publice contractate. TITLU DE PARTICIPARE 1. Acţiuni sau alte titluri de valoare participante la capitalul unor agenţi economici, care fac posibile exercitarea unor influenţe şi a controlului asupra activităţii acestora şi realizarea în fiecare an a unor venituri numite dividende. Datorită posedării t. de p., agentul economic deţinător poate să aibă reprezentanţi în organele de conducere ale emitentului şi poate avea relaţii de ordin tehnic şi comercial cu emitentul. 2. Deţinere de capital în active nete ale unui fond deschis de investiţii. T. de p. se emite în formă nominativă, nu este andosabil ori transferabil în alt mod şi nu poate fi înscris la cota unei burse de valori. T. de p. se emit într-o singură serie şi conferă deţinătorilor lor drepturi şi obligaţii egale. Preţul de emisiune a t de p. se stabileşte astfel încât să reflecte valoarea unitară a activelor nete existente la închiderea activităţii, în ziua în care a avut loc primirea de către societatea de depozitare a respectivei documentaţii şi a dovezii de încasare a contravalorii corespunzătoare. Preţul de emisiune se plăteşte integral în formă bănească, în momentul subscrierii. T. de p. emise de către un fond deschis de investiţii pot fi răscumpărate la cerere şi la un preţ care să reflecte valoarea titlurilor calculate pe baza activelor nete existente la sfârşitul ultimei zile anterioare primirii de către societatea de depozitare a respectivei cereri de răscumpărare, însoţită de certificatul de participare corespunzător. Preţul de răscumpărare se plăteşte în termen de zece zile lucrătoare de la data primirii respectivei cereri de răscumpărare. Se pot percepe unele speze de răscumpărare. în anumite condiţii, Agenţia Valorilor Mobiliare (v.) poate suspenda dreptul de răscumpărare a t. de p. V. şi acţiune. TITLU DE PLASAMENT, t. de valoare pe termen scurt, negociabil, achiziţionat cu scopul realizării unui câştig pe termen scurt. T. de p. cuprind: acţiunile proprii răscumpărate, acţiunile achiziţionate în vederea obţinerii de dividende sau pentru efectuarea de operaţiuni speculative prin re vânzare, obligaţiunile puse în vânzare de unitate şi răscumpărate apoi în vederea amortizării lor, obligaţiunile cumpărate în vederea obţinerii de dobânzi ori pentru revânzare. în timpul inflaţiei au loc investiri în t. de p. pentru a evita deprecierea disponibilităţilor. TITLU DE PROPRIETATE, act juridic care atestă dreptul de proprietate asupra unor bunuri imobiliare sau mobiliare care se află în posesia persoanelor fizice, a persoanelor juridice sau a statului. T. de p. se poate transmite prin actul de vânzare-cumpărare, moştenire, donaţie, uzucapiune (v.). V. şi acţiune. TITLU DE RENTĂ, hârtie de valoare, înscris al împrumuturilor de stat perpetue (v.), în temeiul căruia, pe durata împrumutului, statul plăteşte deţinătorului de titlu (subscriptorului) o anumită rentă (v.). Deţinătorii t. de r. le pot negocia, respectiv vinde la bursa de valori, însă ei nu pot solicita rambursarea lor de către emitent; emitentul se obligă însă să plătească pe o perioadă nedeterminată o anumită sumă de bani care, practic, reprezintă dobânda capitalurilor atrase, inclusiv amortizarea împrumutului. TITLU DE STAT, înscris emis de către Ministerul Finanţelor, de organe ale administraţiei centrale sau locale de stat, de agenţii guvernamentale sau de orice alte entităţi, care atestă datoria publică a României sub formă de bonuri de tezaur (v.), certificate de trezorerie şi alte instrumente financiare cu scadenţă mai mare de un an sau alte instrumente financiare constituind împrumuturile statului în moneda naţională sau/şi în valută pe termen scurt, mediu şi lung. T. TIT 461 de s. exprimă o creanţă financiară garantată în mod expres şi necondiţionat de statul român. T. de s. poate fi emis în formă materială (materializat), adică sub formă fizică, şi sub formă dematerializată, care se evidenţiază prin înregistrare în cont şi este înregistrat pe suport de hârtie sau pe alte tipuri de suporturi stabilite de Ministerul Finanţelor. De asemenea, t. de s. pot fi nominative sau la purtător, negociabile sau nenegociabile. T. de s. poate fi cu discont, nepurtător de dobândă (fară cupon de dobândă), emis pe termen scurt (până la 360 de zile), mediu sau lung, vândute la un preţ iniţial mai mic decât valoarea nominală; diferenţa dintre valoarea nominală (mai mare) şi preţul iniţial al unui t. de s. la emisiune este discontul (v.) şi reprezintă beneficiul cumpărătorului, ca de exemplu la bonurile de tezaur (v.), certificatele de trezorerie, obligaţiuni (v.). T. de s. purtătoare de dobândă, emise pe termen scurt, mediu şi lung, vândute la valoarea nominală şi pentru care emitentul plăteşte periodic dobândă în funcţie de termen şi de condiţiile cuprinse în prospectul de emisiune al seriei respective (obligaţiuni, rente de stat etc.). T. de s. se emit de Ministerul Finanţelor potrivit prevederilor legale, pe baza unui calendar previzional anual, semestrial, trimestrial, lunar sau ori de câte ori este cazul, stabilit de comun acord cu Banca Naţională a României, şi au ca scop finanţarea şi refinanţarea obligaţiilor financiare ale statului. V. şi prospectul de emisiune a titlurilor de stat. TITLU DE VALOARE, înscris, document, imprimat, semnat şi transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacţii financiare. Proprietarului t. de v. i se conferă un drept de creanţă sau un drept de asociere. T. de v. se clasifică după natura lor în: titluri de stat, acţiuni, obligaţiuni, părţi de fondator etc., şi după modul de transmitere a proprietăţii în: nominative (când numele şi prenumele proprietarului sunt înscrise pe ele, transmiterea lor operându-se numai prin serviciile unui agent oficial de schimb de pe lângă bursa de valori, cu învederarea identităţii şi a dreptului de proprietate, iar încasarea beneficiilor se face prin prezentarea titlului şi a certificatului nominativ), la purtător (nu cuprinde numele şi prenumele proprietarului, transmiterea lor făcându-se prin simpla înmânare, fără îndeplinirea de formalităţi, iar beneficiile se încasează prin prezentarea cupoanelor), la ordin (care sunt transmisibile prin gir şi la care beneficiile se pot încasa de ultimul deţinător în condiţii asemănătoare cu titlurile nominative) şi mixte (care în ce priveşte proprietatea sunt nominative, iar referitor la beneficii sunt la purtător). T. de v. pot fi: a) convertibile, creanţă asupra emitentului care se poate preschimba în numerar; b) cu scadenţă fixă, care au o dată stabilită pentru rambursare. în funcţie de perioada până la scadenţă, t de v. pot fi pe termen scurt, mediu sau lung; c) listate, comercializate prin bursa de valori; d) nedatate, care nu prevăd în mod expres data (scadenţa) răscumpărării. In funcţie de venitul pe care îl aduc, t. de v. pot fi: cu venit fix, cu venit variabil, cu valoare de piaţă; de asemenea, pot fi cotate şi necotate la bursa de valori (v.). V. şi titlu de credit. TITLU EXECUTORIU, înscris emis de organul fiscal competent sau un alt înscris care în temeiul legii este necesar pentru executarea silită a creanţelor fiscale. Orice titlu de creanţă devine t.e. la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Executarea silită poate începe numai după ce debitorul a fost înştiinţat să plătească, iar după înştiinţare au trecut 15 zile. T.e. cuprinde toate elementele de identificare a debitorului, precum şi: codul de identificare fiscală; domiciliul fiscal; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate; temeiul legal al puterii executorii a titlului. Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se întocmeşte un singur t.e. T.e. emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită. TITLU FINANCIAR, activ financiar nebancar, certificat de valoare cu caracter de investiţie, document legal emis de stat sau de societăţi comerciale economice în vederea finanţării unor activităţi economice sau sociale. în economia de piaţă, emisiunea de t.f. constituie principala sursă a investiţiilor. T.f. sunt negociabile la bursă şi în afara acesteia. 462 TIT TITLU FINANCIAR FĂRĂ VALOARE PAR SAU NOMINALĂ, t emis fară să poarte o valoare înscrisă pe faţa sa; exprimă o relaţie de proprietate. TITLU FINANCIAR LA PURTĂTOR, tf. nenominalizat potrivit căruia deţinătorul poate să-şi exercite nestingherit drepturile din contract. T.f. la p. sunt nesigure; dacă se pierd, se fură sau se distrug sunt irecuperabile. Aceste t.f. se emit foarte rar, deoarece pot încuraja evaziunea fiscală. TITLU FINANCIAR NOMINALIZAT, t.f. care poartă numele, prenumele şi adresa posesorului; se poate transfera prin andosare. TITLU FINANCIAR SUB FORMĂ ÎNREGISTRATĂ (CONTABILĂ), tf. fară formă fizică. Acest tf. figurează numai în documentele contabile ale emitentului, registratorului şi agentului de transfer. Pentru un astfel de tf. investitorul primeşte din partea agentului de transfer numai un înscris care-i atestă posesia. T.f. sub f.î. sunt foarte răspândite, deoarece necesită cheltuieli reduse de tranzacţie şi asigurare. TITLU LA ORDIN, titlu de credit care cuprinde o clauză potrivit căreia titlul respectiv devine la ordin. TITLU LA PURTĂTOR, titlu de creanţă care nu cuprinde nici o referire la posesorul lui. Posesorul este şi proprietarul t. la p. TITLU PARTICIPATIV, valoare mobiliară de o formă specială, creată pentru a permite întreprinzătorului, cu deosebire privat, completarea gamei resurselor sale financiare. T.p. sunt emise de fondurile de investiţii. T.p. (care se prezintă sub forma certificatului de investitor) relevă atât drepturi de proprietate la fondul deschis de investiţii, cât şi asupra activelor achiziţionate de acesta prin investirea resurselor băneşti sub forma unui portofoliu diversificat. Cuantumul total al resurselor de capital vărsat ale unui fond deschis de investiţii este supus unor modificări continue determinate de emisiunea continuă şi plasarea prin ofertă publică de titluri participative suplimentare, precum şi din valorificarea titlurilor emise anterior. T.p. se emite în formă nominativă, nu este transferabil sau andosabil în alt mod şi nu se înscrie la cota unei burse de valori. T.p. se emit într-o singură serie şi conferă deţinătorului lor drepturi şi obligaţii egale. Preţul de emisiune a tp. se plăteşte integral în formă bănească, în momentul subscrierii. T.p. poate fi răscumpărat la cerere şi la un preţ care să reflecte valoarea lui reală în momentul răscumpărării. T.p. reprezintă o deţinere de capital în activele nete ale unui fond deschis de investiţii. T.p. ia parte atât la potenţialul câştig adus de investiţiile făcute, cât şi la asumarea riscurilor pentru eventualele pierderi înregistrate de fond din cauza conjuncturii pieţei sau a imprudenţei investiţionale. V. şi fond deschis de investiţii. TITLU TR ANSLATIV, act pe baza căruia se transmite (strămută) un drept din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei persoane. T.t. poate cuprinde: un contract de vânzare-cumpărare, un act de donaţie, o moştenire, o cesiune de creanţă. TITLUL ÎMPRUMUTULUI DE STAT, înscris emis de către organe ale administraţiei centrale sau locale de stat, agenţii guvernamentale sau orice alte entităţi, care atestă datoria publică a României, sub formă de bonuri de tezaur (v.), certificate de trezorerie (v.), obligaţiuni (v.) şi alte instrumente cu scadenţe mai mari de un an sau alte instrumente financiare constituind împrumuturile statului în moneda naţională sau/şi în valută pe termen scurt, mediu sau lung. T.î. de s. exprimă o creanţă financiară garantată în mod expres şi necondiţionat de statul român. T.î. de s. poate fi emis în formă materială (materializat), adică sub formă fizică, şi sub formă dematerializată, care se evidenţiază prin înregistrare în cont şi este TIT 463 înregistrat pe suport de hârtie sau pe alte tipuri de suporturi stabilite de Ministerul Finanţelor. De asemenea, t.î. de s. pot fi nominative sau la purtător, negociabile sau nenegociabile. T.î. de s. poate fi cu discont (v.), nepurtător de dobândă (fară cupon de dobândă), emis pe termen scurt (până la 360 de zile), mediu sau lung, vândut la un preţ iniţial mai mic decât valoarea nominală; diferenţa dintre valoarea nominală (mai mare) şi preţul iniţial al titlului la emisiune este discontul şi reprezintă beneficiul cumpărătorului (subscriptorului). T.î. de s. este compus dintr-un talon şi mai multe cupoane. Talonul reprezintă dreptul deţinătorului obligaţiunii la suma subscrisă, iar cupoanele atestă dreptul deţinătorului la dobândă, care se plăteşte periodic (anual sau semestrial). Fiecare cupon este numerotat şi datat. Plata fiecărui cupon înseamnă practic achitarea dobânzii datoriei publice contractate. TITLURI DE STAT EXPRIMATE ÎN VALUTĂ, t. de s. emise în valută atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă, în funcţie de cerinţele de finanţare şi de conjunctura pieţelor valutare. Angajarea împrumuturilor externe prin t. de s.e. în v. se poate face condiţionat de încadrarea lor în plafonul anual de îndatorare publică externă (v.) aprobat de Parlament, de fundamentarea acestora sub aspectul necesităţii şi oportunităţii în raport cu priorităţile stabilite de Guvern, precum şi în legătură cu eficienţa acestor împrumuturi din punctul de vedere al costurilor, condiţiilor, termenelor de rambursare şi de plată a costurilor aferente. Normele privind emisiunea, regimul, circulaţia şi plata titlurilor de stat în lei se aplică în mod corespunzător şi t. de s.e. în v. Emisiunea t. de s.e. în v. pe piaţa internă se efectuează în felul următor: "angajarea acestor împrumuturi are un caracter de excepţie, iar împrumuturile respective au ca destinaţie: "finanţarea şi/sau refinanţarea deficitului bugetului de stat; ■imposibilitatea ca nevoile de finanţare şi/sau de refinanţare a deficitului bugetului de stat să fie acoperite din disponibilităţile contului general al Trezoreriei Statului şi din resursele în monedă naţională care pot fi atrase în acest scop de pe piaţa internă de capital; "costul mai redus al acestor emisiuni pe piaţa valutară internă faţă de cel de pe piaţa valutară externă; ■încadrarea împrumuturilor în calendarul previzional anual, semestrial, trimestrial sau lunar, stabilit de comun acord de Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României; "vânzarea t de s.e. în v. pe piaţa internă se realizează prin agenţi ai statului în numele Ministerului Finanţelor; ■potrivit prevederilor convenţiei încheiate cu agentul prin care se realizează vânzarea t. de s.e. în v. pe piaţa internă, Ministerul Finanţelor anunţă elementele emisiunii (valoarea împrumutului, data emisiunii, rata dobânzii, valoarea nominală individuală a titlurilor de stat etc.), în conformitate cu prospectul de emisiune al împrumutului; "ofertele de cumpărare a t. de s.e. în v. pe piaţa internă se depun la agentul statului care operează în numele Ministerului Finanţelor ca autoritate emitentă; "ofertele de subscriere se transmit în plic sigilaţsau prin alte modalităţi comunicate ca acceptabile de Banca Naţională a României (telex cifrat, SWIT, modem etc.); ■ofertele depuse nu pot fi retrase, acestea constituind angajamente ferme din partea participanţilor; "valuta obţinută din emisiunea de t de s.e. în v. se vinde de către Ministerul Finanţelor Băncii Naţionale a României la cursul zilei, dar contravaloarea în lei rezultată din vânzarea valutei se foloseşte de Ministerul Finanţelor, prin Trezoreria Statului, la finanţarea şi/sau la refinanţarea deficitului bugetului de stat; "ratele scadente, dobânzile şi alte costuri aferente t. de s.e. în v. pe piaţa internă se achită în valuta de emisiune; "plata valutei către deţinătorii t. de s.e. în v. se efectuează de către Banca Naţională a României la cererea Ministerului Finanţelor. Vânzarea titlurilor de stat în valută pe piaţa externă cuprinde etapele următoare: "stabilirea, în funcţie de necesităţile de finanţare şi de condiţiile existente pe pieţele externe de capital, cu titlu orientativ, a elementelor iniţiale ale emisiunii de titluri de stat (valoarea împrumutului, perioada în care se va lansa emisiunea, scadenţa împrumutului, valuta în care se doreşte să se efectueze împrumutul etc.); "desemnarea administratorului/ administratorilor împrumutului, precum şi numirea firmelor de consultanţă juridică pentru administratorii împrumutului; "stabilirea calendarului emisiunii de titluri de stat; "elaborarea prospectului de emisiune; "stabilirea unei strategii de marketing; "organizarea unei prezentări de ţară adresate anumitor categorii de investitori vizaţi şi programarea întâlnirilor bilaterale şi 464 TIT de grup în principalele centre financiare internaţionale; "stabilirea de către administrator a structurii sindicatului de bănci care ar putea participa la subscrierea şi la plasarea împrumutului şi a cotelor alocate acestora; "prin negociere cu sindicatul de investitori, administratorul determină preţul de lansare a emisiunii şi lansează emisiunea de titluri de stat; "tranzacţionarea pe piaţa secundară internaţională de capital a titlurilor de stat emise şi menţinerea de către administrator a unei pieţe active şi lichide pentru aceste titluri. V. şi titlu de stat; plafon de îndatorare publică. TITLURI DE VALOARE NESCADENŢATE, t. de v. emise de guvern, care nu au înscris pe ele un termen de răscumpărare sau a unei opţiuni. Cu alte cuvinte, aceste t. de v. sunt nerăscumpărabile. V. şi titlu de valoare. TITULAR DE AVANS IN NUMERAR persoană fizică pentru care întreprinderea, instituţia sau cooperativa acordă diferite sume pentru efectuarea anumitor cheltuieli mărunte de aprovizionare în contul unităţii, pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în alte localităţi etc. V. şi avans în numerar; decont de cheltuieli. TITULAR DE INVESTIŢIE, v. BENEFICIAR DE INVESTIŢII. TÂRG, 1 . Loc de o suprafaţă mai mare, special amenajat într-un oraş, la marginea unui oraş sau într-o comună mai mare unde se vând şi se cumpără (zilnic sau într-o anumită zi din săptămână) animale, cereale, alimente, zarzavaturi etc. 2. Piaţă tradiţională, care se bucură de o influenţă deosebită, organizată pentru vânzarea sau expunerea mărfurilor în anumite perioade. T. pot fi interne şi internaţionale. T. interne sunt: specializate (de animale, de cereale etc.), mixte sau generale şi organizate la anumite intervale de timp. T. internaţionale sunt o formă importantă de promovare a exporturilor şi care se pot organiza periodic sau ocazional după obiectul lor, t. internaţionale pot fi generale sau specializate. TONĂ REGISTRU BRUT, unitate de măsură a volumului (spaţiului) unei nave care poate fi utilizată pentru transportul mărfurilor sau persoanelor. O t.r.b. este egală cu 2,7 m3. Prin tonaj registru brut (T.R.B.) se înţelege volumul total al spaţiilor închise ale navei (magazii, dormitoare etc.). Capacitatea navelor exprimată în T.R.B. este unul dintre factorii care influenţează nivelul primei de asigurare. Astfel, la asigurarea casco maritim, nivelul cotei de primă scade pe măsură ce creşte T.R.B. La asigurarea „protecţie şi indemnizaţie", cota de primă este stabilită pe tonă registru brut. Prin scăderea din tonajul registru brut a spaţiilor neutilizabile se obţine registrul net. TONTINĂ, asociaţie de tip mutual ce se constituie pe o perioadă determinată (10-15 ani), în timpul căreia membrii asociaţi depun la fondul comun o cotizaţie anuală, care variază în funcţie de vârsta asociaţilor. în momentul expirării duratei de timp pentru care a fost constituită, suma rezultată din capitalizarea cotizaţiilor în anii respectivi se împarte între membrii supravieţuitori. T. se constituie pentru asigurările de viaţă şi pentru cele în cazuri de deces. Numele de t. proyine de la numele bancherului italian Lorenzo Tonţi, care a experimentat-o în Italia în anul 1653, iar din secolul al XVII-lea s-a introdus în Franţa. TRAGERE ASUPRA FONDULUI MONETAR INTERNAŢIONAL, împrumut pe care o ţară îl poate solicita şi obţine de la Fondul Monetar Internaţional (v.) pentru a-şi satisface diferite cerinţe economice evidenţiate în balanţa de plăţi. Tragerea singulară este egală cu 25% din cota de participare a ţării solicitante. TRA 465 TRAGERE DE AMORTIZARE, operaţiune ce se efectuează periodic (lunar, trimestrial, semestrial sau anual) şi prin care se sting obligaţiile împrumuturilor publice care ies la sorţi! Obligaţiile împrumuturilor publice care ies la sorţi prin t de a. se plătesc deţinătorilor, inclusiv dobânda sau câştigul - după cum au fost lansate împrumuturile. T. de a. se folosesc şi în asigurările facultative de persoane. TRANSFER 1. Trecerea unei valori, a unui bun (a unor drepturi sau obligaţii) de la o persoană juridică sau fizică la alta. 2. Trecerea unei persoane de la un loc de muncă, de la o unitate economică sau instituţie la alta. TRANSFER BANCAR, ordin scris şi autorizarea dată unei bănci de a plăti unei persoane nominalizate suma specificată în document, din contul ordonatorului. TRANSFER BUGETAR, treceri de resurse din bugetul de stat în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în cazurile în care acestea nu îşi pot acoperi cheltuielile din veniturile proprii prevăzute de lege. T.b. se aprobă anual prin legea pentru aprobarea bugetului de stat, pentru fiecare judeţ în parte şi pentru municipiul Bucureşti. Propunerile de t.b. ce se solicită de către judeţe şi pentru municipiul Bucureşti se cuprind în proiectele bugetelor respective, care se prezintă Ministerului Finanţelor pe ansamblul judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, însoţite de situaţia unităţilor administrativ-teritoriale componente la care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile proprii. V. şi executarea bugetului de stat. TRANSFER DE CAPITAL CU MIJLOACE DE PLATĂ STRĂINE, t. ce se efectuează sub formă de transferuri bancare, plăţi în numerar, compensaţii de creanţe etc. pentru: "investiţiile de capital în străinătate ale persoanelor juridice române, sub formă de investiţie directă sau sub formă de participaţii la capitalul social al unor firme din străinătate; ■investiţii de portofoliu (acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat şi alte hârtii de valoare cumpărate de pe piaţa financiară externă de către persoanele juridice române şi persoanele fizice române); ■creditele externe acordate de persoanele juridice române şi de persoanele fizice române; ■rambursarea ratelor de credit externe primite de persoanele juridice române şi de persoanele fizice române; "orice alte transferuri de sume în valută în străinătate care nu au în corespondent o contraprestaţie (livrări de mărfuri, executări de lucrări, prestări de servicii etc.). Operaţiunile privind t. de c. trebuie autorizate în prealabil de către Banca Naţională a României. TRANSFER DE CREDIT BANCAR, operaţiune bancară care constă în acordarea unui credit pe seama rambursării altuia de o mărime egală. Acordarea de credite bancare prin conturi separate are ca efect concomitent rambursarea creditelor din contul curent şi prin urmare creşterea plafonului de creditare disponibil. în ziua în care creditele acordate prin conturi separate devin scadente se creează posibilitatea revenirii stocurilor constituite în limitele normale de folosire a lor. Rezultă deci că rambursarea creditelor din contul separat este concomitentă cu aprobarea şi cu acordarea de noi credite prin contul curent. V. şi cont curent bancar; cont separat de împrumut; creditarea prin contul curent; creditarea prin conturi separate de împrumut TRANSFERABILITATEA MONEDEI NAŢIONALE, dreptul deţinătorilor de monedă naţională sau ai unui activ exprimat în moneda unui stat de a le transfera în altă monedă sau în alte active exprimate într-o altă monedă. T.m.n. echivalează practic cu o convertibilitate (v.) limitată. TRANSFERAREA MIJLOACELOR FIXE, trecerea în folosinţă a unui mijloc fix de la o întreprindere la alta sau de la o instituţie la alta. T. este una dintre modalităţile de intrare sau de ieşire a mijloacelor fixe în şi din inventarul unei unităţi economice, instituţii etc. T. se 466 TRA face de regulă gratuit, în sectorul întreprinderilor şi instituţiilor de stat şi în folosinţă permanentă. Prin acestea ies din întreprindere atunci când devin disponibile, datorită schimbării sortimentului, primirii unor sarcini noi sau în cazul cerinţelor urgente ale altor întreprinderi care se află în perioada de vârf. Mijloacele fixe t. pot fi în stare nouă sau folosite un anumit timp, deci uzate într-o anumită măsură. T.m.f. către unităţile cooperatiste sau de masă se face în proprietate şi contra plată pe baza aprobării Guvernului. TRANSFERUL PORTOFOLIULUI DE PRIME, trecerea unei părţi a portofoliului de prime de reasigurare de la un reasigurător la altul. Motivul principal al tp. de p. îl constituie transferarea răspunderilor neexpirate, în conformitate cu un acord de reasigurare, de la o societate de asigurări la alta. Bunăoară, dacă o societate de asigurări este eliberată de răspundere potrivit acordului de la sfârşitul anului, în ultimul an de reasigurare ea va fi debitată cu o anumită cotă din primele de reasigurare pe care le-a primit în acel an. Noua societate de asigurări (poate fi aceeaşi) care preia asigurarea în anul imediat următor este creditată cu prima care a fost retrasă de la societatea de asigurări precedentă. V. şi reasigurare; reasigurat; reasigurător; primă de reasigurare. TRANSFERUL RISCULUI, trecerea riscului asupra unei societăţi de asigurări. T.r. către societăţi de asigurări se face de către agenţi economici, persoane fizice, asociaţii familiale, societăţi de afaceri, instituţii caritabile, agenţii guvernamentale. Chiar şi unele societăţi de asigurări transferă unele riscuri către societăţi de reasigurări. Sunt mai multe persoane sau societăţi care pot contribui la procesul de transfer al riscului. Dacă societatea comercială este mare, ea este reprezentată de managerul de risc, de consultanţi, de agenţi sau de borkeri de asigurare. Dacă riscul acceptat implică daune potenţiale foarte mari, societatea de asigurări care l-a acceptat iniţial poate să-l transfere parţial sau total către reasigurători prin reasigurare. Reasigurarea se poate realiza prin intermediul unui broker (v.) TRANSFERURI DE CREDITE BUGETARE, operaţiuni de trecere a unor credite bugetare din bugetul de stat în bugetele locale şi de la unele bugete locale la altele, dar numai la începutul trimestrelor. Asemenea t. sunt o consecinţă a trecerii unor întreprinderi, instituţii sau acţiuni din competenţa organelor centrale în competenţa consiliilor locale sau a trecerii lor de la un consiliu local la altul. Concomitent cu transferul de credite bugetare se produc modificări şi în cuantumul veniturilor de echilibrare, în volumul subvenţiilor etc., pentru a se putea asigura echilibrarea bugetară. TRANSFORMAREA PENSIEI, operaţiune prin care, atunci când sunt întrunite anumite condiţii, o pensie se înlocuieşte cu alta care este mai avantajoasă pensionarului. Spre exemplu, dacă un pensionar pentru munca prestată şi limită de vârstă reîncadrat în muncă sau care continuă activitatea contractează o invaliditate de pe urma unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau de natură t.b.c. etc., în temeiul cererii sale poate primi pensia de invaliditate corespunzătoare cauzei care a provocat-o. în acelaşi timp, pensionarii de invaliditate, la îndeplinirea condiţiilor de vârstă şi vechime în muncă, sunt îndreptăţiţi să solicite pensia pentru munca prestată şi limită de vârstă. Astfel, dacă pensionarii de invaliditate care, după pensionare, au rămas ori sau reîncadrat în muncă şi au lucrat cel puţin trei ani solicită t.p. de invaliditate în pensia pentru munca prestată şi limită de vârstă, li se adaugă la vechimea în muncă şi timpul lucrat după pensionare, alegându-se ca bază de calcul al pensiei fie salariile tarifare din perioada lucrată după pensionare, fie salariul folosit la calcularea iniţială a pensiei, actualizată la nivelul salariului în vigoare pentru postul respectiv la data cererii de t. a p. Legislaţia actuală prevede că, după împlinirea vârstei de 55 de ani, femeile, şi 60 de ani, bărbaţii, pensionarii pentru pierderea capacităţii de muncă se trec din oficiu în categoria pensionarilor pentru munca depusă şi limită de vârstă, putându-şi menţine drepturile de pensie aferente gradului I şi II de invaliditate. Pensia pentru pierderea capacităţii de muncă se poate transforma în pensie pentru munca depusă TRA 467 şi limită de vârstă pe bază de cerere sau din oficiu, cu începere din luna următoare celei în care s-a înregistrat la casa teritorială de pensii. T.p. se face pe baza deciziei emise de organele competente. TRANSMITEREA TRATEI, operaţiune legală care prevede transmiterea tratei, şi anume: andosarea şi cesiunea de creanţă. Prin andosare se transmit tratele care sunt la ordin, iar prin cesiune de creanţă se transmit tratele nominative. Andosarea face posibilă transmiterea simplă şi rapidă a creanţelor. V. şi andosare; cesiune; cesiune de creanţă. TRANSPARENŢĂ, procedură, metodă de lucru potrivit căreia preţurile şi volumul tranzacţiilor la o bursă de valori sunt vizibile pentru toţi operatorii de pe piaţă. T. este o condiţie importantă pentru realizarea unui climat de competiţie corectă. TRANŞĂ DE CREDIT, împrumut pe care o ţară membră îl poate obţine de la Fondul Monetar Internaţional pentru rezolvarea diferitelor dificultăţi economice reflectate în balanţa de plăţi. O tranşă a împrumutului este egală cu 25% din cota de participare a ţării solicitatoare. Tragerea asupra Fondului Monetar Internaţional se realizează prin cumpărarea cu monedă naţională a valutelor aparţinând altor ţări membre ale Fondului. în cadrul Fondului Monetar Internaţional există tranşa de aur, care se acordă în mod automat, şi patru tranşe obişnuite de credit, care se acordă numai în urma examinării cererilor de cumpărare. în cadrul t. de c., împrumuturile se pot obţine fie sub forma cumpărării directe şi imediate cu monedă naţională a sumei corespunzătoare în valutele convertibile, fie sub forma unor aranjamente pe baza cărora ţara solicitatoare, în intervalul de timp stabilit, poate să tragă, din când în când, sumele convenite. TRANZACŢIE, convenţie sau înţelegere intervenită între partenerii unei operaţiuni economice, comerciale, de bursă etc., care cuprinde clauze şi condiţii precise. TRANZACŢIE CU RABAT, modalitate de comercializare de titluri financiare fară dobândă sau sub valoarea lor par, pentru care emitentul îşi asumă obligaţia ca la scadenţă să achite întreaga valoare nominală. TRANZACŢIE ÎN AVANS, t. de bursă ce se efectuează cu prioritate, consemnată în registrul expertului. TRANZACŢIE ÎN BLOC, operaţiuni de comercializare a unor loturi mari de titluri financiare între diferite instituţii bancare naţionale şi internaţionale. TRANZACŢIE LA PREMIU, operaţiune de vânzare-cumpărare de titluri financiare efectuate la un preţ peste valoarea lor par. TRANZACŢII DE BURSĂ, t ce se efectuează de burse cu privire la cumpărări şi vânzări de mărfuri, acţiuni, valută (devize) străină. T. de b. sunt reale şi nominale (speculaţii pure). T. reale constau în cumpărări şi vânzări efective de mărfuri, acţiuni sau valută (devize) străină; aceste tranzacţii creează utilităţi sociale care sunt de folos atât economiei naţionale, cât şi participanţilor la ele. T. nominale sunt speculaţii pure legate de preţul viitor al mărfurilor, acţiunilor, valutelor (devizelor) străine. Obiectul acestor tranzacţii constă practic în a se preface că achiziţionează (speculator â la hausse), dar în realitate nu cumpără de la un alt speculator (â la baisse) care se preface că vinde, dar în realitate nu vinde. în cele din urmă, această speculaţie se lichidează, şi unul câştigă (cel care a apreciat mai bine preţul viitor), în timp ce celălalt pierde. De regulă, volumul speculaţiilor pure este cu mult mai mare decât volumul tranzacţiilor reale, iar preţul la mărfuri, acţiuni şi devize este determinat de ambele feluri de 468 TRA tranzacţii. Ultimele preţuri sunt artificiale, adică sunt fie prea ridicate (domină grupul de speculatori â la hausse), fie prea scăzute (domină grupul de speculatori â la baisse). De pildă, când clima este bună şi recolta la grâu, porumb, cafea etc. se anunţă foarte bună, preţul la aceste produse scade vertiginos, cu mult înainte chiar de recoltare, datorită speculaţiilor pure de bursă. în acest fel producătorii pot fi ruinaţi chiar când recolta este foarte bună. V. şi bursă. TRANZACŢII DE SWITCH PUR FINANCIAR-VALUTARE, t cu scop de convertire a sumelor exprimate în unităţi de clearing în sume în valută convertibilă, contra unei diferenţe, fară să aibă loc o mişcare corespunzătoare de mărfuri. Prin natura lor, tranzacţiile de switch se desfăşoară întotdeauna în dublu sens, în felul următor: a) switch aller, adică alimentarea contului de clearing; b) switch retour, adică vânzarea de disponibilităţi de clearing; c) switch aller-retour. Dacă se ţine seama de numărul participanţilor la realizarea operaţiunilor, acestea pot să fie: a) operaţiuni de switch simple, normale sau primare, la care participă trei ţări, dintre care două sunt semnatare ale acordului de clearing, iar cea de a treia este ţara pe piaţa căreia se negociază mărfuri care fac obiectul acţiunii, contra devizelor libere; b) operaţiuni de switch în lanţ sau multiple, la care participă mai mult de trei ţări. TRANZACŢII ÎN AFARA BURSEI, t. care nu sunt cotate oficial, în cadrul bursei, ci în afara bursei, inclusiv t. prin telefon. TRANZACŢIONARE 24 DE ORE, posibilitatea de a tranzacţiona titluri de valoare pe tot parcursul zilei stabilite. Dat fiind faptul că unele emisiuni de titluri de valoare ale marilor companii şi unele obligaţiuni cotează simultan la mai multe burse de valori, este posibil ca, folosindu-se comunicaţiile prin satelit, acestea să fie achiziţionate şi vândute la orice oră din timpul zilei respective. Cu toate că există decalaje între orele de tranzacţionare, unele ringuri bursiere permit schimbul titlurilor de valoare şi în afara orelor de tranzacţionare. Prin urmare, dealerii (v.) au dreptul să vândă şi să cumpere titluri de valoare şi în afara orelor oficiale de funcţionare a bursei. TRANZIT, trecerea mărfurilor sau persoanelor dintr-o ţară în alta prin teritoriul altei ţări. ♦ T. achitat (cu factură fermă), particularitate a circulaţiei mărfiirilor constând în expedierea mărfurilor direct de către întreprinderile producătoare celor comerciale cu amănuntul, decontarea acestor mărfuri facându-se prin intermediul întreprinderilor comerciale cu ridicata. Pe baza facturii originale cu menţiunea „tranzit" primite la întreprinderea producătoare (furnizoare), întreprinderea comercială cu ridicata emite factura către întreprinderea comercială cu amănuntul (beneficiară a mărfurilor livrate). ❖ T. fără participare la decontări (t. organizat), livrare de mărfuri de către întreprinderile producătoare direct întreprinderilor comerciale cu amănuntul sau altor beneficiari, fară angajarea mijloacelor băneşti ale întreprinderilor comerciale cu ridicata. ♦ T. vamal, trecerea mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a altor bunuri pe teritoriul unui stat, pe cale ferată, maritimă, fluvială, aeriană sau rutieră. Mărfurile, mijloacele de transport etc. aflate în t.v. nu sunt supuse taxelor vamale. Toate bunurile care se află în t.v. se găsesc practic sub supraveghere vamală, până la vămuire sau până la ieşirea lor din ţară. Mărfurile, mijloacele de transport şi alte bunuri vămuite în interiorul ţării urmând să fie expediate în străinătate se consideră că se află în t.v. până la frontieră. Dacă unele bunuri aflate în t se valorifică pe teritoriul ţării noastre, ele sunt considerate provenite din import şi sunt supuse taxelor vamale de import. Bunurile indigene care se transportă de la un port la altul al ţării noastre pe o apă internaţională sau cu acces la această apă sunt supuse (atât transportul, cât şi bunurile) supravegherii vamale şi, în caz de nevoie, controlului vamal. V. şi taxă; taxă vamală; vamă; vămuire. TRAS, persoană fizică sau juridică asupra căreia s-a emis o cambie, un cec sau un ordin necondiţionat pe care este obligat să îl onoreze la scadenţă, într-un loc şi la data stabilită. De TRE 469 asemenea, are calitatea de tras şi persoana desemnată în cambie de emitent (trăgător) să plătească unei terţe persoane sau la ordinul acesteia suma înscrisă în cambie, în locul şi la data prevăzută. Obligaţia trasului devine efectivă în momentul când a acceptat cambia prin semnătura sa. V. şi cec; cambie. TRATĂ, instrument de plată, titlu de credit pe termen scurt, frecvent folosit în relaţiile internaţionale. T. este un ordin scris, necondiţionat, emis de creditor (trăgător) asupra debitorului (trasului), de a plăti la vedere (la prezentare) sau la un anumit termen o sumă de bani unei terţe persoane (beneficiarului) sau la ordinul acesteia ori la purtător. în unele cazuri poate interveni avalistul, care garantează plata t. de către tras. T. trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente: denumirea de t., locul şi data emiterii, ordinul necondiţionat de a se plăti o anumită sumă, numele, prenumele şi adresa trasului, scadenţa (termenul de plată), locul unde se va efectua plata, denumirea şi adresa beneficiarului, semnătura trăgătorului. T. este una dintre formele cambiei, o poliţă transmisibilă utilizată cu deosebire în decontările internaţionale. T. are o largă circulaţie datorită faptului că poate fi transmisă prin gir. V. şi bilet la ordin; cambie; gir. ❖ T. bancară, t. documentară la termen, acceptată de bănci în cadrul acreditivelor pe care le deschid în vederea acoperirii unui import pe credit. Acreditivele documentare deschise nu garantează plata mărfii, ci doar acceptarea unor t. la termen trase de către beneficiarul acreditivului; în aceste cazuri, este necesar ca tratele să aibă anexate documentele cerute de condiţiile prevăzute în acreditiv. V. şi acreditiv documentar. ❖ T. documentară (comercială), t. trasă de exportator asupra cumpărătorului după expedierea mărfii, la care anexează documentele de expediţie emise la ordin şi pe care le depune la banca sa. Banca exportatorului girează aceste documente la ordinul băncii corespondente din ţara cumpărătorului şi i le expediază cu dispoziţia de a le elibera acestuia fie contra plată, fie contra acceptare. ❖ T. nedocumentară, t. neînsoţită de documente, bazată pe încrederea reciprocă dintre creditor şi debitor. Documentele care atestă, spre exemplu, expedierea mărfurilor se trimit direct cumpărătorului. TRĂGĂTOR 1. Persoană care emite o cambie (poliţă), un cec ce va fi achitat de un anumit plătitor. 2. Creditorul care, în acelaşi timp, are şi calitatea de debitor faţă de o altă persoană, dă ordin sau mandat unui debitor al său, printr-un înscris numit cambie, să plătească acelei persoane suma pe care o datorează, la scadenţa şi în locul stabilit. V. şi cambie. TREND, tendinţă statistică fundamentală care desemnează evoluţiile de lungă durată ce se pot constata şi măsura în mişcarea unui fenomen economic, social, financiar etc. independent de fluctuaţiile ocazionale care acţionează într-o perioadă scurtă. TREZORERIA AGENTULUI ECONOMIC, organ specializat al agentului economic, care se ocupă cu organizarea, conducerea şi realizarea fluxurilor de intrare şi ieşire de monedă, cu administrarea lichidităţilor şi a unor credite pe termen scurt. Fluxurile de intrare şi cele de ieşire de numerar sunt generate de desfăşurarea activităţii de aprovizionare, producţie şi desfacere. Practic, fluxurile respective sunt generate de operaţiunile de vânzare-cumpărare, de formarea, majorarea, folosirea şi remunerarea capitalurilor, de efectuarea investiţiilor, de exploatarea acestora etc. T.a.e. are sarcina de a organiza şi de a asigura conexiunile dintre toate aceste activităţi şi operaţiuni. T. are relaţii importante cu piaţa monetară, cu piaţa financiară, urmărind procurarea lichidităţilor agentului economic şi plasarea eficientă a excedentelor, evaluarea surselor de finanţare, elaborarea şi urmărirea bugetelor de trezorerie etc. Sarcina principală a t. este aceea de a face faţă tuturor obligaţiilor băneşti ale agentului economic cu banii lichizi din casă şi cu disponibilul din cont de la bancă. T. trebuie să plătească salariaţii, furnizorii, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte obligaţii. Chiar dacă agentul economic dispune de alte valori materiale, lipsa de bani lichizi poate determina unele eşecuri şi chiar falimentul. Banii lichizi nu trebuie confundaţi nici cu profitul agentului economic; rentabilitatea nu-1 poate 470 TRE face pe agentul economic să-şi onoreze obligaţiile la un moment dat dacă nu dispune de numerar efectiv. Rezultă că este necesar ca agentul economic să gestioneze raţional şi eficient resursele băneşti, să stabilească în mod corect şi să sincronizeze intrările şi ieşirile de numerar şi să asigure lichidităţile necesare desfăşurării normale a activităţii economico-sociale şi financiare. Păstrarea securităţii şi gospodărirea judicioasă a resurselor băneşti necesită efectuarea unui control sistematic, riguros asupra ta.e. în vederea respectării disciplinei, legalităţii şi integrităţii numerarului. TREZORERIA GENERALĂ A STATULUI, instituţie, organ financiar central din Ministerul Finanţelor, care efectuează obligatoriu operaţiunile de încasări şi plăţi pentru instituţiile publice, cu scopul întăririi rolului finanţelor publice şi al asigurării unei discipline bugetare ferme. Parlamentul României, Preşedinţia României, instanţele judecătoreşti, alte autorităţi publice, Guvernul, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, consiliile judeţene şi locale, precum şi instituţiile publice de subordonare centrală şi locală, indiferent de modul de finanţare a activităţii lor, sunt obligate să efectueze operaţiunile de încasări şi plăţi prin T.G. a S. Statul garantează efectuarea operaţiunilor financiare prin trezoreria proprie în condiţii de siguranţă şi asigură păstrarea integrităţii disponibilităţilor băneşti. T.G. a S. realizează operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi în valută referitoare la: "veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale; "veniturile şi cheltuielile bugetelor fondurilor speciale; "veniturile şi cheltuielile instituţiilor publice care se administrează în regim extrabugetar; "datoria publică internă şi externă, inclusiv evidenţa şi plata serviciului datoriei publice interne şi externe; "alte venituri şi cheltuieli ale sectorului public, inclusiv drepturile de încasat şi obligaţiile de plată ale statului la baza cărora stau acorduri şi convenţii guvernamentale. Contul general al Trezoreriei Statului funcţionează la Banca Naţională a* României, iar soldul activ al acestuia se formează din disponibilităţile trezoreriei centrale din Ministerul Finanţelor şi din disponibilităţile trezoreriilor din cadrul serviciilor publice descentralizate ale Ministerului Finanţelor. Disponibilităţile aflate în contul general al Trezoreriei Statului se pot utiliza în următoarea ordine: "acoperirea temporară a deficitului din anul precedent şi din anul curent al bugetului de stat; "acoperirea temporară a golurilor de casă înregistrate de bugetele locale; "acoperirea temporară a deficitelor din anul precedent şi din anul curent înregistrate de bugetul asigurărilor sociale de stat şi de bugetele fondurilor speciale; "efectuarea de plasamente financiare, pe termen scurt, prin Banca Naţională a României - care acţionează ca agent al statului; "împrumuturi pe termen mediu şi lung pentru finanţarea şi refinanţarea deficitelor anuale ale bugetului de stat, pe seama disponibilităţilor pe termen mediu şi lung din contravaloarea în lei a împrumuturilor externe. Pentru disponibilităţile din contul general al Trezoreriei Statului la care există obligaţia acordării de dobânzi, precum şi pentru plasamente financiare pe termen scurt efectuate prin Banca Naţională a României, care acţionează ca agent al statului, Trezoreria Statului plăteşte, respectiv încasează dobânzi corespunzătoare. Ministerul Finanţelor întocmeşte periodic informări sau rapoarte privind modul cum a fost executat contul general al Trezoreriei Statului, pe care le prezintă Guvernului. V. şi bugetul Trezoreriei Statului. TREZORERIA NETĂ (DISPONIBILUL BĂNESC), partea din fondul de rulment (v.) care depăşeşte nevoia de fond de rulment şi constituie activele circulante lichide ce staţionează între două rotaţii: TN = FR - NFR. TREZORERIE, totalitatea operaţiunilor băneşti, financiare şi bugetare efectuate de către autorităţile executive pentru mobilizarea mijloacelor băneşti necesare îndeplinirii sarcinilor şi funcţiilor statului. T. este şi locul unde se păstrează şi se gestionează banul (tezaurul) statului. T. realizează o funcţie de casier public şi o funcţie de bancher. în calitate de casier public t. TRI 471 efectuează: "operaţiunile propriu-zise de încasare a veniturilor bugetului de stat, ale bugetelor locale şi de plăţi de la aceste bugete, în numerar sau prin virament; "gestiunea zilnică a resurselor băneşti din casă ale bugetului statului şi ale bugetelor locale, asigurând lichidităţile necesare ca urmare a cunoaşterii fluxurilor permanente de încasări şi plăţi; "controlul asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare etc. In calitate de bancher, t. realizează următoarele operaţiuni: "joacă rolul unei bănci la care instituţiile publice îşi au deschise conturile de încasări şi plăţi şi care gestionează disponibilităţile băneşti ale sectorului public, asigurând lichidităţile bugetare; ■gestionează datoria publică; "realizează operaţiunile în care statul are calitatea de garant sau coparticipant la acordarea de împrumuturi etc. TREZORIER, persoană împuternicită cu administrarea şi gestionarea tezaurului statului sau a resurselor unei organizaţii, societăţi, instituţii etc. TRIBUT, obligaţie stabilită de regulă în bani, impusă unui popor învins de către cuceritor; impozit (tributum cappites) plătit de către provincii împăraţilor, în antichitate şi în evul mediu. TRIMITERE LA TRATAMENT BALNEAR, formă de protecţie a cetăţenilor prin asigurările sociale de stat şi cooperatiste, cu rol important în prevenirea îmbolnăvirilor, în refacerea şi întărirea sănătăţii pensionarilor, salariaţilor, cooperatorilor şi membrilor lor de familie. Pe baza indicaţiilor medicale, aceştia sunt trimişi la tratament balneoclimateric şi la odihnă. Se acordă prioritate angajaţilor care lucrează în condiţii grele sau vătămătoare sănătăţii, celor care sunt suferinzi de boli cronice sau profesionale, invalizilor, celor cu rezultate deosebite în activitate, precum şi celor care au familii numeroase şi o comportare demnă şi civilizată în societate. Membrii familiilor care au copii sunt trimişi cu prioritate la odihnă şi tratament balneoclimateric; dacă aceste familii au trei sau mai mulţi copii, beneficiază de trimiteri gratuite în staţiunile balneo-climaterice ale unuia sau mai multor copii, se bucură de prioritate la trimiterea copiilor în taberele de vară şi în coloniile de copii. Costul transportului, al mesei, al cazării şi al tratamentului balneo-climateric se suportă pentru salariaţii, pensionarii şi membrii lor de familie - cărora li se acordă biletele respective - din bugetul asigurărilor sociale de stat şi, respectiv, cooperatiste, în proporţie de 70% (în medie), diferenţiat în funcţie de nivelul salariului sau al pensiei, de staţiune şi de sezon. Evoluţia numărului de cetăţeni români care au beneficiat de tratament şi odihnă în staţiunile balneoclimaterice - mii - Explicaţii 1992 1993 1994 1995 Tratament balnear 99,2 148,1 193,4 210,5 Odihnă 40,0 45,0 13,6 19,4 Explicaţii 1996 1997 1998 1999 Tratament balnear 143,0 162,4 192,1 210 Odihnă 20,0 26,0 33,1 48,7 Explicaţii 2000 2001 2002 2003 2004 Tratament balnear 239,1 338,2 330,03 334,8 291,7 Odihnă 58,7 52,3 56,7 55,3 54,1 Sursa.- Anuarul statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 1997, p. 220; 1999, p. 206; 2002, p. 163; 2003, p. 171-172; 2004, p. 393; 2005, p. 286-287. 472 TRO Beneficiarii biletelor de tratament balnear au următoarele îndatoriri: "să fie prezenţi în staţiune la datele prevăzute în biletul de tratament balnear; "să nu înstrăineze biletul de tratament; ■să vizeze biletul la staţia C.F.R. atât la plecare, cât şi la întoarcerea din staţiune; "să se înscrie în perioada de tratament prevăzută în bilet şi, la întoarcere, să prezinte fişa medicală organelor medicale competente; "să respecte tratamentul medical prescris atât în staţiune, cât şi după întoarcerea la domiciliu; "la întoarcerea din staţiune să depună biletul la unitatea economică sau la instituţia la care lucrează. TROC (BARTER), schimb de produse direct în natură, fără intervenţia banilor. în zilele noastre, t se foloseşte în perioade de mare incertitudine de ordin general, cum ar fi un conflict armat, sau de ordin monetar, adică în cazul dereglării sistemelor monetare naţionale sau a celui internaţional, din cauza unei inflaţii puternice. T. se mai foloseşte când preţurile nu se pot ajusta la echilibru. Dacă se instituie controlul preţurilor, cererea ar putea depăşi sensibil oferta la aceste preţuri. într-o asemenea situaţie, vânzătorii nu vor să-şi vândă mărfurile la preţurile controlate (care sunt mici), ci doresc să le schimbe cu alte mărfuri. *T. prezintă următoarele inconveniente: "necesită întâlnirea a doi parteneri (persoane fizice sau agenţi economici), fiecare dorind, în acelaşi moment, să schimbe un bun sau un serviciu cu un bun sau un serviciu al partenerului; "compararea bunurilor sau serviciilor este dificilă; "bunurile respective care se schimbă nu sunt perfect divizibile; "costurile de transport; "costurile de stocare a mărfurilor până când are loc schimbul etc. Aceste inconveniente sunt înlăturate de bani, care separă actul vânzării de cel al cumpărării. TRUST, formă de uniune monopolistă în cadrul căreia este unificată proprietatea asupra tuturor întreprinderilor componente. întreprinderile care fac parte din t. îşi pierd independenţa de producţie şi sunt supuse unei conduceri unice. Proprietarii acestor întreprinderi devin acţionari ai t şi primesc profitul în funcţie de părţile sociale sau de numărul acţiunilor pe care le posedă. Conducerea t. este asigurată de un consiliu de administraţie, în care rolul hotărâtor îl joacă cel mai mare pachet de acţiuni. ❖ T. bancar, formă a monopolului bancar care constă în unirea mai multor bănci într-o singură instituţie bancară, cu o administraţie unică. T.b. se realizează prin absorbirea unor bănci de către o bancă mai mare sau prin contopirea mai multor bănci într-una nouă. Cele mai mari bănci monopoliste sunt de regulă t. bancare. V. şi cartel bancar; monopol. TUTUNĂRIT, dare plătită domniei în Ţara Românească şi în Moldova de către cultivatorii de tutun. u UNCIE DE AUR, unitate de greutate egală cu 31,103481 grame de aur fin, folosită în S.U.A. UNICITATEA IMPUNERII, principiul general al impozitării care presupune ca un venit impozabil să fie impus o singură dată şi cu un singur impozit într-o anumită perioadă. în realitate, acest principiu nu se respectă în toate cazurile deoarece acelaşi venit este afectat de impozit direct şi de unul sau câteva impozite indirecte. V. şi principiile generale ale impozitării. UNIFICARE A TARIFELOR VAMALE, activitate care constă în stabilirea mediei aritmetice neponderate a taxelor vamale aplicate în diferite teritorii vamale independente, în vederea realizării unui tarif vamal extern comun. U.t.v. este un component al uniunilor vamale. Datorită u.t.v., unele ţări pot înregistra micşorări, iar altele majorări de taxe vamale. La unele produse se pot totuşi negocia taxe vamale speciale. V. şi taxă vamală; uniune vamală. UNITATE ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ, unităţi cum sunt: comunele, oraşele şi judeţele. U.a.-t. are patrimoniu şi capacitate juridică deplină, fiind titulară a codului de înregistrare fiscală, precum şi a conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie şi contabilitate publică sau la societăţile bancare, dacă este cazul. UNITATE BĂNEASCĂ, v. UNITATE MONETARĂ. UNITATE BUGETARĂ, principiu bugetar care constă în înscrierea într-un singur buget a tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului. Reunirea tuturor veniturilor şi cheltuielilor într-un singur buget de stat creează o imagine de ansamblu şi cât mai clară asupra resurselor financiare ale statului şi destinaţiilor lor. în acelaşi timp, un buget unitar înlesneşte determinarea raportului dintre veniturile şi cheltuielile bugetare, stabilirea echilibrului, excedentului sau deficitului bugetar. Din punct de vedere politic, bugetul unitar oferă Parlamentului posibilitatea să examineze temeinic veniturile bugetare, structura şi destinaţiile cheltuielilor, să aprobe, să amâne sau să respingă unele cheltuieli, să stabilească priorităţile financiare în economie, precum şi să exercite controlul riguros asupra execuţiei veniturilor şi cheltuielilor bugetului statului. U.b. se asigură prin intermediul conturilor naţionale; în interiorul acestora, conturile administraţiei publice clasifică atât veniturile, cât şi cheltuielile bugetului de stat în bugetele locale şi în bugetul asigurărilor sociale de stat. Pentru realizarea u.b., o importanţă deosebită prezintă clasificaţia bugetară. în practică însă, de la acest principiu există mai multe derogări în aproape toate ţările. Astfel, pe lângă bugetul de stat ordinar (obişnuit) se întocmesc şi bugete extraordinare, bugete anexe, bugete autonome, conturi speciale de trezorerie etc. V. şi clasificaţie bugetară; buget anexă; buget autonom; buget extraordinar; principiile bugetului de stat 474 UNI UNITATE DE ASIGURARE, unitatea de măsură a obiectului (bunului) cuprins în asigurare, cu ajutorul căreia se calculează norma de asigurare (v.). După caz, u. de a. se poate exprima în anumite unităţi de măsură (m2 de suprafaţă construită, ha de culturi, cap de animal - pentru speciile de animale, rase etc.). V. şi prima de asigurare. UNITATE DE CONT, etalon monetar, unitate bănească creată convenţional, folosită pentru efectuarea operaţiunilor de decontare ale agenţilor economici determinate de afacerile lor şi care este alta decât moneda naţională. U. de c. este folosită în operaţiunile contabile, statistice, în calcularea preţurilor, în evaluarea operaţiunilor financiare etc. U. de c. este unitate bănească de evidenţă (scriptică), menită să elimine din contabilitate influenţa instabilităţii monetare, înlesnind clarificarea realităţii valorice a tranzacţiilor şi a operaţiunilor economice. Aplicarea în practică a operaţiunilor cu u. de c. este determinată de fluctuaţia sensibilă a monedelor provocată de inflaţie şi de dezvoltarea inegală a ţărilor. De aceea, se foloseşte cursul de schimb cu toate variantele sale. De asemenea, u. de c. se foloseşte în relaţiile economice internaţionale în vederea reglementării operaţiunilor financiar-valutare dintre ţările membre ale unei organizaţii internaţionale. Iniţial, în această calitate s-a folosit dolarul. După devalorizarea dolarului şi generalizarea flotării cursurilor de schimb, u. de c. s-a folosit pe scară tot mai largă. Astăzi, valoarea unităţii de cont se calculează pe baza coşurilor valutare, care sunt mai stabile decât valoarea fiecărei valute occidentale convertibile. întrucât u. de c. oferă o mai mare stabilitate relativă, ea dă posibilitatea să se atenueze oscilaţiile valorice, asigurând o cuantificare mai exactă a diferitelor operaţiuni economice externe. V. şi coş valutar; Dreptul Special de Tragere; EURCO; Unitatea Europeană de Cont (E.U.A.); A.M.U.; EURO. UNITATE DE IMPUNERE, unitate de măsură (leu, m2, ha etc.) cu ajutorul căreia se evaluează obiectul impozabil. UNITATE EUROPEANĂ DE CONT (E.U.A.), u. formată din cantităţi anume specificate de monede ale ţărilor membre ale Pieţei Comune. E.U.A. a fost creată în aprilie 1975, fiind folosită şi de către Banca Europeană de Investiţii pentru operaţiunile din conturile sale începând din martie 1975, iar din ianuarie 1976, şi de către Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.) pentru a exprima operaţiunile pe care le efectuează. UNITATE MONETARĂ 1. Unitate de măsură utilizată la îndeplinirea funcţiei banilor de măsură a valorii, de etalon al preţurilor. 2. Cantitatea de metal monetar nobil şi titlul acestuia, stabilite pentru o unitate bănească a unei ţări, care stă la baza sistemului ei bănesc. U.m. reprezintă primul element constitutiv al sistemului bănesc şi, în acelaşi timp, o modalitate de confirmare a suveranităţii naţionale a ţării respective. U.m. a ţării noastre este leul şi are un conţinut de 0,148112 grame de aur fin. V. şi leu; sistem bănesc. UNITĂŢI BANCARE, sucursale, agenţii şi filiale ale băncilor. UNITĂŢI DE EXPUNERE, obiecte, bunuri separate şi independente care sunt expuse la posibilităţi de deteriorare sau pierderi pe durata expunerii. V. şi legea numerelor mari. UNITĂŢI DE NORMARE COMUNĂ (INDICATORI GENERALIZAŢI), indicatori de normare a cheltuielilor unităţilor bugetare, cu ajutorul cărora se determină mai multe feluri de cheltuieli (pentru un elev, un student, un pat-zi de spital etc.). UNITĂŢI DE NORMARE DIRECTĂ, indicatori de calcul al normei de consum, aplicaţi la instituţiile bugetare, pentru un singur fel de cheltuială; de exemplu: un m3 de încăpere încălzit, medicamente pentru un pat-zi de spital etc. UNI 475 UNIUNE ECONOMICĂ, convenţie, acord încheiat între mai multe ţări, prin care se stabilesc politici comerciale concertate şi taxe vamale faţă de terţe ţări şi alte măsuri care să elimine restricţiile din efectuarea importurilor şi a exporturilor. U.e. se realizează treptat prin încheierea diferitelor înţelegeri dintre ţările membre. UNIUNE MONETARĂ, convenţie prin care se reglementează că două sau mai multe monede ale ţărilor membre se raportează la o monedă mai puternică, mai stabilă. „UNIUNE PERSONALĂ", formă a îmbinării intereselor monopolurilor bancare cu cele ale monopolurilor industriale. Oamenii de afaceri din domeniul industrial devin conducători ai consiliilor de administraţie sau membri în comisiile de cenzori, iar directorii băncilor devin membri sau directori în consiliile de administraţie ale societăţilor industriale. în acest fel, unele şi aceleaşi persoane se află atât în fruntea marilor firme industriale, cât şi în fruntea băncilor. în ţările dezvoltate, această formă de u. este împletită strâns cu „uniunea personală" a monopoliştilor din guvernele ţărilor respective. Reprezentanţii monopolurilor ocupă posturi în aparatul central de stat: UNIUNE VAMALĂ, înţelegere sau acord între două sau mai multe state cu privire la desfiinţarea frontierelor vamale dintre ele, la stabilirea unui singur teritoriu vamal şi a unui tarif vamal unic faţă de celelalte ţări (se unifică tarifele şi legislaţia vamală a ţărilor respective), în cadrul u.v., mărfurile, capitalul şi forţa de muncă circulă în mod liber. U.v. poate fi completă (perfectă), când regimul vamal comun se aplică pentru toate mărfurile, iar circulaţia mărfurilor între ţările membre este complet liberalizată şi scutită de orice taxe vamale, şi incompletă (imperfectă), când prevederile vamale şi tarifele vamale comune se aplică numai la anumite mărfuri. Realizarea unei uniuni vamale presupune repartizarea după anumite criterii a veniturilor rezultate din taxele vamale între statele membre, unificarea unor impozite etc. U.v. are ca scop dezvoltarea schimburilor reciproce cu mărfuri de natură industrială şi agricolă. UNIUNEA ECONOMICĂ Şl MONETARĂ (U.E.M.), acord, asociere între 12 ţări europene (Germania, Belgia, Franţa, Olanda, Italia, Luxemburg, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Spania şi Portugalia) semnată la Maastricht (Olanda) la 11 decembrie 1991, care presupune libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor în interiorul Comunităţii Economice Europene, care implică parităţi fixe şi irevocabile între monedele naţionale aparţinând statelor membre şi, în final, o monedă unică: E.C.U., astăzi EURO. Procesul trebuia să ia sfârşit în anul 1999. Marea Britanie a semnat acordul, însă cu o clauză care îi permite neaderarea la moneda unică. Realizarea obiectivelor U.E.M. necesită îndeplinirea mai multor condiţii, cum sunt: "politici economice compatibile între ţările C.E.E.; "un înalt grad de coerenţă, cu deosebire în ceea ce priveşte politicile bugetare naţionale, şi, indispensabil, o politică monetară unică. Desăvârşirea pieţei interne unice va întări legăturile dintre economiile ţărilor membre C.E.E. Se va reduce autonomia fiecărei ţări membre şi se vor resimţi mai mult de către celelalte ţări efectele deciziilor şi evoluţiilor înregistrate de fiecare ţară în parte. Ţările membre C.E.E. fac eforturi pentru realizarea convergenţei economiilor lor, care este singura cale capabilă să garanteze durabilitatea libertăţii totale de mişcare a capitalurilor şi să conducă spre o integrare a pieţelor financiare, fară obstacole sau perturbaţii. Este indispensabilă realizarea unei coordonări mai strânse şi mai eficiente în domeniile monetar, fiscal şi bugetar. Beneficiile determinate de o mare piaţă internă comunitară şi avantajele uniunii economice şi monetare sunt multiple. Trecerea la parităţi fixe între monedele ţărilor membre C.E.E. determină următoarele avantaje: "ca urmare a reducerii incertitudinilor şi riscurilor care rezultă din fluctuaţiile actuale ale monedelor, investiţiile industriale şi comerciale, creşterea economică, rentabilitatea întreprinderilor şi folosirea forţei de muncă se pot ameliora; "U.E.M. întăreşte stabilitatea preţurilor; "pentru multe ţări se va diminua rata dobânzii şi va rezulta o diminuare a costului serviciului datoriei publice (v.); "forţa de muncă va beneficia de politici regionale 476 UNI şi structurale adecvate, ceea ce va determina o mai bună utilizare a acesteia; "ţările membre cunosc o creştere moderată a preţurilor, reducerea inflaţiei între celelalte ţări membre. Paralelismul schimburilor comerciale reciproce va fi în creştere; totodată, fenomenul numit „inflaţie importată" va fi redus datorită reducerii preţurilor produselor importate, ţările membre profitând de crearea pieţei unice şi de instaurarea monedei unice. Comunitatea va profita de instituirea unei monede unice - ECU, în prezent EURO, a cărei importanţă pe piaţa internaţională se va putea compara cu cea a dolarului şi a yenului. Comunitatea va beneficia integral de avantajele U.E.M. numai în momentul instaurării monedei unice. Câtă vreme vor subzista unele alături de celelalte, ca monede ale celor 12, chiar şi cu un curs definitiv fixat, vor persista „costuri** de intervenţii valutare, vor mai exista tentaţii speculative, iar piaţa comunitară nu va fi perfectă. încă din anul 1970, pe baza unui raport al primului-ministru luxemburghez, Wemer, a existat un plan de creare a U.E.M. Pe baza acestui raport, în anul 1972 a fost creat „şarpele monetar**, în anul 1973 a fost creat Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM), însă primele decizii ce vizau convergenţa au fost luate în 1974. Ţările membre au avut reacţii diferite faţă de şocurile economice ale acelor ani care au frânat procesul de integrare început. Sistemul monetar european a fost instaurat în 1979 şi a reuşit să creeze o zonă de stabilitate monetară crescută ca urmare a disciplinei pe care a impus-o; el a contribuit la punerea în practică, în ţările care înregistrau o inflaţie relativ puternică, a unei politici monetare vizând stabilitatea preţurilor. Sistemul monetar a pus bazele convergenţei economice între statele membre. Ca urmare a condiţiilor existente, Consiliul C.E.E. reunit în iunie 1988 la Hanovra a încredinţat unui comitet sarcina studierii şi propunerii de etape concrete pentru a ajunge la U.E.M. La Consiliul C.E.E. de la Madrid, din 1989, şefii de stat şi de guvern au estimat că raportul prezentat de Jacques Delors corespunde pe deplin mandatului încredinţat şi reprezintă un act de referinţă în materie de evoluţie spre U.E.M. Reuniunea de la Maastricht, Olanda, din 9-11 decembrie 1991 marchează un alt pas important spre realizarea U.E.M., şefii de state şi de guverne convenind practic calendarul, pe etape, al făuririi acestei uniuni până în anul 2000. Prima etapă spre U.E.M. a început la 1 iulie 1990 şi cuprinde următoarele măsuri: în domeniul economic: "eliminarea obstacolelor fizice, tehnice şi fiscale care vizează schimburile din interiorul C.E.E.; "creşterea resurselor şi ameliorarea mijloacelor de acţiune ale fondurilor structurale ale Comunităţii, astfel încât să se promoveze dezvoltarea regională şi să se corecteze dezechilibrele existente între regiunile C.E.E.; "întărirea coordonării politicilor economice şi bugetare; în domeniul monetar: "liberalizarea totală a mişcării capitalurilor; "suprimarea tuturor obstacolelor care împiedică integrarea financiară a C.E.E., adică libera prestare a fiecărui serviciu bancar, financiar şi de asigurări; "participarea tuturor monedelor C.E.E. la mecanismul de schimb al sistemului monetar european; "ridicarea tuturor obstacolelor din calea utilizării E.C.U. (v.); "întărirea coordonării deciziilor de politică monetară şi de politică a cursurilor de schimb. Semnarea acordului de la Maastricht a plasat Piaţa Comună pe calea care o duce către Uniunea Economică şi Monetară a C.E.E. Acest acord intervenit între „cei 12“ prevede parcurgerea a trei etape, la sfârşitul cărora (cel mai devreme în 1997 şi cel mai târziu în 1999) un grup de ţări membre ale C.E.E., a căror economie va fi stabilă, vor emite o monedă comună. Atunci suveranitatea naţională în materie de politică monetară va fi transferată Băncii Centrale Comunitare, care va lua fiinţă în cursul ultimei faze a proiectatei U.E.M., a cărei autonomie va fi garantată mai strict decât este în prezent Bundesbank, recunoscută pentru rigoarea şi independenţa sa în materie de politică mpnetară. Pentru a putea profita de această „zonă monetară comună**, ţările aderente vor trebui să îndeplinească trei condiţii, foarte stricte, reclamate de faza de tranziţie, şi anume: 1. stabilitatea preţurilor trebuie să fie prima prioritate; 2. rigoare bugetară (deficitul bugetar trebuie să nu depăşească 3% din produsul intern brut); 3. datoria publică să nu depăşească 60% din produsul intern brut. Participarea la U.E.M. presupune obţinerea unor avantaje, dar şi suportarea unor riscuri. între avantaje se menţionează: "moneda comună E.C.U. este un mijloc de schimb universal acceptat, măsură a valorii şi mijloc de rezervă; "moneda comună elimină riscurile speculative de capital dintre ţările partenere, date fiind încrederea şi fixitatea cursurilor de schimb; "economii privind moneda de rezervă; UNI 477 ■stimulează integrarea politicilor economice, ceea ce necesită o politică valutară comună. Ca dezavantaje pot fi menţionate: "pierderea autonomiei politicilor monetare şi valutare ale ţărilor membre; "este posibilă creşterea şomajului. Formele de integrare în U.E.M. sunt: zona liberului schimb, în care ţările membre suprimă taxele vamale şi restricţiile cantitative privind libera circulaţie a mărfurilor între ţările zonei, însă fiecare ţară rămâne liberă în ceea ce priveşte politica sa vamală cu privire la terţe ţări; uniunea vamală, potrivit căreia diferitele ţări participante suprimă taxele vamale şi restricţiile cantitative, însă fixează un tarif exterior comun; piaţa comună, în care circulă liber mărfurile, capitalurile şi persoanele; uniunea economică, care este o piaţă comună completată cu politicile economice armonizate; integrare economică totală, care implică unificarea politicilor monetare, fiscale, sociale etc. UNIUNEA EUROPEANĂ, reorganizare şi formă actuală transformată a Comunităţii Economice Europene (v.). Misiunea U.E. este să creeze o uniune economică şi monetară prin punerea în funcţiune a unei pieţe comune şi cu ajutorul unor politici şi acţiuni comune pentru a promova armonizarea activităţilor economice în ansamblu Comunităţii, pentru a realiza o creştere durabilă şi neinflaţionistă respectând mediul înconjurător. S-a preconizat atingerea unui grad înalt de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat al folosirii mâinii de lucru şi al protecţiei sociale, ridicarea nivelului de trai şi a calităţii vieţii, coeziunea economico-socială şi solidaritatea între statele membre. Ca mijloace de realizare a misiunii s-au avut în vedere: "eliminarea, între statele membre, a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative, la intrarea şi ieşirea mărfurilor; "o politică comercială comună; "o piaţă internă în care să fie abolite, între statele membre, obstacolele în calea liberei concurenţe a mărfurilor şi a capitalurilor; "o politică comună în domeniul agriculturii şi al pescuitului şi în domeniul transporturilor; "un regim juridic în măsură să asigure concurenţa corectă, loială şi nediscriminatorie; "armonizarea, apropierea între legislaţiile naţionale în măsura necesară funcţionării pieţei comune; "o politică adecvată în domeniul calităţii mediului înconjurător; ■sporirea competitivităţii industriei Comunităţii; "promovarea cercetării ştiinţifice şi a dezvoltării tehnologiei; "stabilirea şi încurajarea dezvoltării reţelelor de transport transeuropean; ■o politică corespunzătoare în domeniul cooperării în vederea dezvoltării, asociind şi ţările de peste mări în vederea sporirii schimburilor şi a amplificării eforturilor comune pentru dezvoltarea economică şi socială; "măsuri pentru sporirea protecţiei consumatorului, stimularea turismului şi asigurarea energiei. Scopul final al U.E. este unificarea politică a statelor membre. U.E. s-a dezvoltat şi s-a extins prin aderarea diferitelor ţări. România este membru asociat cu drepturi depline şi a început să aplice reglementările economice ale U.E. Admiterea în U.E. a necesitat îndeplinirea unor condiţii politice, economice, sociale şi juridice. în esenţă, condiţiile aderării au fost legate de: "nivelul productivităţii muncii sociale şi produsul intern brut pe locuitor; ■deficitul bugetar să nu depăşească 3% din produsul intern brut; "datoria publică să nu depăşească 60% din produsul intern brut; "rata inflaţiei să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media calculată din cele mai scăzute trei rate ale inflaţiei din ţările membre ale U.E.; "rata dobânzilor să nu depăşească un anumit nivel. De la 1 ianuarie 1999, U.E. a trecut la moneda unică, EURO, iar din anul 2002 se foloseşte efectiv această monedă. Instituţiile U.E. sunt: "Consiliul European; "Parlamentul European; "Consiliul de Miniştri (fiecare ţară membră este reprezentată de un ministru); "Comisia Europeană; "Comitetul Economic şi Social; ■Curtea Europeană de Justiţie. UNIUNEA EUROPEANĂ DE PLĂŢI (U.E.P.), organism internaţional creat prin acordul a 18 ţări vest-europene în 1948. U. avea drept scop compensarea creanţelor şi datoriilor ţărilor membre, transformarea unor creanţe curente în creanţe viitoare, pregătirea trecerii la convertibilitate şi transformarea clearingului bilateral în clearing multilateral. Decontările se efectuau bilateral într-o valută convenită. La finele fiecărei luni, soldurile decontărilor dintre o ţară şi celelalte ţări membre se comunicau Băncii Reglementelor Internaţionale (v.) în calitate de agent al U., care recalcula soldurile respective în unităţi de cont U.E.P., avându-se în vedere 478 UNI cursul stabilit între valuta convenită şi unitatea de cont a acestei uniuni. Unitatea de cont U.E.P. avea aceeaşi cantitate de aur ca dolarul S.U.A. din acea perioadă (0,888671 g de aur fin). Menirea Băncii Reglementelor Internaţionale în acest organism era de a efectua în mod automat compensaţiile între datoriile şi creanţele acumulate în decursul lunii de fiecare ţară membră faţă de toţi partenerii săi, astfel încât în final să rezulte o creanţă sau o datorie unică ce se înregistra în contul U.E.P. Dacă în urma acestor compensaţii lunare rezulta o datorie, ea se lichida prin transfer de aur sau dolari S.U.A. ori printr-un credit ce se acorda de către U.E.P. Pentru a determina ţările membre să nu acumuleze datorii prea mari faţă de U.E.P., fiecare ţară debitoare era obligată să plătească progresiv, în aur, până la 80% din datoria cumulată. U.E.P. acorda credite ţărilor debitoare din creditele pe care ea le primea din partea ţărilor creditoare. U.E.P. a obţinut rezultate satisfăcătoare, datorită faptului că la baza operaţiunilor efectuate au stat cursuri valutare reale şi că au existat valute suficiente şi rezerve de aur. Cu toate rezultatele satisfăcătoare obţinute, ca urmare a trăsăturilor economiei, U. a fost în mai multe rânduri zguduită de crize. U.E.P. şi-a încetat existenţa în decembrie 1958, o dată cu trecerea principalelor valute vest-europene la convertibilitate. V. şi Acordul Monetar European. UNIUNEA INTERNAŢIONALĂ A ASIGURĂRILOR DE AVIAŢIE (INTERNATIONAL UNION OF AVI ATIONINSURES), organizaţie internaţională a asigurărilor de aviaţie care a luat fiinţă la 4 iunie 1934 în urma acordului semnat de The British Aviation Insurance Company Limited din Londra, Deutscher Lufpool din Berlin, Consorzio Italiano di Assicurazioni Aeronautiche din Roma, Association G6n6rale des Societes d’Assurance contre Ies Accidents din Paris, Nordiska Poolen for Luftăndforskăkring din Stockholm, de Nederlandsche Luchtvaartpool din Amsterdam, Accident and Casuality Insurance Company din cadrul Winterhur şi Zurich General Accident and Liability Insurance Company Limited din Zurich. Organizaţia are sediul la Londra. Organizaţia a urmărit crearea unui punct de vedere comun privind interesele asigurătorilor internaţionali în legătură cu asigurările şi reasigurările de aviaţie, constituirea unui forum al membrilor care să discute probleme legate de aviaţie şi riscurile spaţiale, reprezentarea unui punct de vedere central pentru circulaţia informaţiilor între membri, sprijinirea şi oferirea unei mai bune înţelegeri şi abordări a asigurărilor de aviaţie internaţionale şi, în genere, efortul de a se întreprinde orice activităţi care să contribuie la dezvoltarea şi buna conduită a asigurătorilor de aviaţie. Această organizaţie cuprinde societăţi de asigurări şi reasigurări, grupuri sau asociaţii de societăţi de asigurări, pool-uri care practică asigurări de aviaţie, precum şi asociaţii profesionale implicate în asigurări şi reasigurări de aviaţie. La 1 ianuarie 2002 organizaţia avea membri din 41 de ţări. UNIUNEA INTERNAŢIONALĂ A ASIGURĂRILOR MARITIME (INTERNATIONAL UNION OF MARINE INSURANCE-IUMI), organizaţie internaţională în domeniul asigurărilor maritime, asociaţie profesională a societăţilor maritime de asigurări. Este o organizaţie globală care are ca membri 53 de societăţi de asigurări maritime din întreaga lume. România este reprezentată în această organizaţie prin Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (v.), care este membră din anul 1996. U.I. a M. desfăşoară activităţi referitoare la reglementarea asigurărilor maritime, informarea reciprocă, elaborarea unor măsuri pentru sprijinirea transporturilor maritime în condiţii de siguranţă, organizarea de seminarii tematice etc. U.I. a M. colaborează cu organizaţii care activează în domenii ce au legătură cu asigurările maritime, a elaborat Codul privind siguranţa pe mare, intrat în vigoare la 1 iulie 1998. Codul are ca scop promovarea îmbunătăţirii condiţiilor de transport pe mare, prevenirea pierderii de vieţi omeneşti, accidentarea echipajului şi poluarea mediului marin. U.I. a M. exercită o influenţă deosebită asupra asigurărilor maritime internaţionale şi asupra reasigurărilor. UNIUNEA INTERNAŢIONALĂ PENTRU PUBLICAREA TARIFELOR VAMALE, uniune de stat constituită în iulie 1890, la Bruxelles, prin convenţia semnată de peste 30 de UNI 479 ţări, printre care şi România. Scopul acestei uniuni este doar publicarea şi difuzarea în mai multe limbi a tarifelor vamale. Pentru atingerea acestui scop, prin convenţia respectivă s-a înfiinţat la Bruxelles un Birou Internaţional care are ca atribuţiuni traducerea şi difuzarea tarifelor vamale. Biroul Internaţional are un buget propriu şi o publicaţie numită „Buletinul Internaţional al Vămilor". în fiecare an, Biroul trimite statelor membre ale convenţiei un raport asupra activităţii sale. UNIUNEA MONETARĂ LATINĂ, convenţie încheiată în anul 1865 între Franţa, Italia, Belgia şi Elveţia, la care peste câţiva ani a aderat şi Grecia, cu scopul de a menţine o circulaţie bănească stabilită pe bază de bimetalism. Convenţia prevedea pentru ţările respective: baterea liberă a monedelor din aur şi argint cu raportul valoric între aceste metale de 15,5:1, conţinutul de metal al unităţilor băneşti, care era egal cu conţinutul francului francez, adică 4,5 g de argint pur şi 0,29 g de aur pur, circulaţia liberă a monedelor ţărilor membre pe teritoriile celorlalte, primirea acestor monede de către casele de stat ale tuturor statelor membre ale uniunii. Scopul nedeclarat al U.M.L. şi mai cu seamă al Franţei ca membru principal era crearea unui bloc valutar comercial pentru întărirea poziţiei ţărilor membre faţă de alte ţări din Europa şi mai ales faţă de Anglia şi Germania. Cu toate că nu făceau formal parte din uniune, România, Bulgaria, Finlanda, Spania şi Serbia au introdus un sistem monetar analog cu cel al ţărilor membre. în deceniul al optulea al secolului al XlX-lea s-a trecut la monometalism aur. In perioada Primului Război Mondial, când marea majoritate a ţărilor a introdus circulaţia banilor de hârtie, U.M.L. şi-a pierdut importanţa, desfiinţându-se în decembrie 1926. UNIUNEA NAŢIONALĂ A SOCIETĂŢILOR DE ASIGURĂRI Şl REASIGURĂRI (UNSAR) DIN ROMÂNIA, organizaţie profesională, neguvernamentală, apolitică, independentă şi cu caracter lucrativ înfiinţată în anul 1994 din iniţiativa a 13 societăţi de asigurări. în 1997 UNSAR avea 18 membri care deţineau peste 94% din primele de asigurare încasate pe piaţă. Astăzi, UNSAR are 24 de membri şi aceştia sunt: Agras S.A., AIG România, ARDAF, Asigurarea Anglo-Română, Asigurarea „Ion Ţiriac“, Asigurarea Populară Română, Societatea Asigurarea Românească - ASIROM S.A., Asitrans, ASTRA S. A., Bay Asigurări -Reasigurări S.A., Eximbank, Generala S.A., Interamerican S.A., Nederlanden Asigurări de Viaţă România S.A., Omniasig S.A., Roumanie Assurance International, SAR Transilvania S.A., Unita S.A., Atlassib, Naţionala CAR, Garanta, Omniasig Asigurări de Viaţă, Sara Merkun, Asiban S.A. Scopul acestei organizaţii îl constituie dezvoltarea, extinderea colaborării şi cooperării în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor pe plan naţional şi internaţional. Obiectul activităţii sale îl constituie promovarea intereselor membrilor săi în faţa autorităţilor, studierea, analizarea şi adoptarea unor hotărâri comune asupra problemelor referitoare la asigurări şi reasigurări, oferirea de consultanţă de specialitate membrilor săi, organizarea de cursuri de pregătire profesională pentru angajaţii societăţilor membre ale Uniunii, promovarea activităţii acesteia, facilitarea unor contracte şi schimburi de experienţă şi documentare în domeniul de activitate în străinătate, promovarea cooperării internaţionale. UNSAR poate înfiinţa comisii tehnice sau secţiuni, departamente pe categorii de asigurări, studiază şi propune autorităţilor competente măsuri privind organizarea prevenirii riscurilor, protecţia populaţiei şi a patrimoniului naţional, cât şi alte măsuri. UNSAR este condusă de adunarea sa generală formată din reprezentanţii tuturor societăţilor membre şi care se întruneşte de două ori pe an. Adunarea generală se alege pe o durată de trei ani. Comitetul de direcţie este constituit din reprezentanţi ai societăţilor membre; el este format dintr-un preşedinte, un prim-vicepreşedinte, un vicepreşedinte şi membri. Activitatea UNSAR este finanţată din cotizaţiile membrilor, sponsorizări, donaţii etc. UNIVERSALITATE BUGETARĂ, principiu important potrivit căruia veniturile şi cheltuielile publice trebuie să fie cuprinse în componentele sistemului bugetului public naţional cărora aparţin, în sumele lor totale sau globale, potrivit legislaţiei financiare în vigoare. Chiar 480 URM şi în situaţiile în care realizarea veniturilor publice necesită efectuarea unor cheltuieli prealabile, principiul u.b. nu permite înscrierea în buget numai a soldului dintre ele. în componentele sistemului bugetar, veniturile trebuie înscrise cu sumele lor brute, iar cheltuielile cu sumele lor totale. Altfel spus, un venit bugetar nu trebuie niciodată mascat de o cheltuială sau o cheltuială de un venit. U.b. nu admite, de regulă, nici o compensare între venituri şi cheltuieli la agenţii economici cu capital de stat sau la instituţiile publice. Legea finanţelor publice a României prevede „Este interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile încasate pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale, precum şi din veniturile fondurilor speciale, cu excepţia cazurilor când legea prevede altfel." Realizarea veniturilor publice necesită efectuarea unor cheltuieli prealabile în acest scop. Cu toate acestea u.b. reclamă ca veniturile respective să fie prevăzute în buget cu suma lor totală, brută, după cum şi cheltuielile se înscriu în buget cu suma lor totală. Elaborarea în acest mod a bugetului de stat face posibilă cunoaşterea de către Parlament a veniturilor publice, a izvoarelor de provenienţă a lor, precum şi a sumei totale a cheltuielilor, cu repartizarea lor pe destinaţii, precum şi controlul financiar. Bugetul de stat elaborat cu respectarea principiului u.b. se numeşte buget brut; acesta înlesneşte studierea şi analiza corelaţiilor dintre diferitele posturi de venituri şi de cheltuieli. Dacă bugetul cuprinde numai soldul (diferenţa) dintre veniturile şi cheltuielile regiei autonome sau instituţiei publice, poartă denumirea de buget net. Astăzi, în majoritatea ţărilor nu se mai respectă integral u.b. Astfel, se practică foarte frecvent elaborarea şi executarea de bugete „mixte“, în sensul că veniturile şi cheltuielile unor instituţii publice se înscriu în buget cu sumele lor totale, pe când altele se înscriu numai cu soldul dintre venituri şi cheltuieli. De exemplu, se înscriu în bugetul de stat numai soldurile dintre veniturile şi cheltuielile unor agenţi economici cu capital de stat (care prelevă soldul veniturilor sau primesc subvenţii de la bugetul de stat, după caz), se acordă transferuri (subvenţii) de la bugetul de stat către bugetele locale, se acordă subvenţii unor instituţii publice social-culturale care folosesc direct mai întâi veniturile proprii realizate etc. Agenţii economici cu capital de stat, potrivit cerinţelor gestiunii economico-financiare, sunt obligaţi să-şi compenseze toate cheltuielile din veniturile proprii şi să realizeze un profit, din care plătesc la bugetul de stat impozitul pe profit. Dacă înregistrează pierderi, acestea se subvenţionează de la bugetul de stat. în cazul instituţiilor publice pot apărea următoarele situaţii: a) instituţia nu realizează venituri şi deci se finanţează integral de la bugetul de stat; b) instituţia realizează unele venituri care, de regulă, nu-i sunt suficiente pentru acoperirea tuturor cheltuielilor sale; c) alte instituţii îşi pot compensa toate cheltuielile din veniturile pe care le realizează. Veniturile realizate de instituţiile publice şi care rămân la dispoziţia lor pentru acoperirea cheltuielilor proprii se numesc „mijloace extrabugetare", care rămân deci în afara bugetului de stat, constituind o derogare de la principiul u.b. V. şi mijloace extrabugetare; principiile bugetului de stat. URMĂRIRE SILITĂ, procedură legală specială potrivit căreia creditorul urmăreşte încasarea unui rău platnic. U.s. constă practic în încasarea debitorului, independent de voinţa sa, prin virarea sumei neplătite la timp din contul debitorului în contul creditorului, precum şi în valorificarea unor bunuri mobiliare ale debitorului în scopul stingerii datoriei acestuia. Cazurile şi procedura u.s. sunt diferite după cum debitorul este o persoană fizică sau juridică. URMĂRIRE SILITĂ IMOBILIARĂ, formă a u. silite (v.) a bunurilor imobile, cum sunt: casele de locuit, diferite construcţii etc. Este exceptată de la u.s. casa de locuit împreună cu anexele folosite exclusiv de plătitor şi familia sa. Procedura u.s.i. cuprinde următoarele etape: asomaţia de plată trimisă cu trei zile înainte de începerea urmăririi silite; 'identificarea şi evaluarea bunurilor imobile, după consultarea unor experţi; «aplicarea sechestrului asigurător; ■depunerea la organele notariale a unui exemplar din procesul-verbal de sechestru în vederea instituirii ipotecii; "publicaţia de vânzare; avânzarea bunurilor imobiliare prin licitaţie; ■recuperarea creanţei. UTI 481 URMĂRIRE SILITĂ MOBILIARĂ, formă a u. silite (v.) prin care creditorul, după o anumită procedură, pune în vânzare bunurile mobile ale contribuabilului rău platnic. în domeniul fiscal, u.s. a bunurilor mobile se aplică în cazurile în care contribuabilii nu au venituri sau drepturi băneşti care să poată fi poprite, dar posedă bunuri mobile, din a căror valorificare bugetul de stat şi bugetele locale realizează veniturile neonorate la timp. Procedura u.s.m. cuprinde următoarele operaţiuni: "somaţia de plată; "aplicarea sechestrului asigurător; ■publicaţia de vânzare; "vânzarea bunurilor prin licitaţie publică. Bunurile sechestrate şi sigilate rămân în custodia debitorului, dacă acesta prezintă garanţie, sau se ridică, dacă există pericolul de înstrăinare. Publicaţia de vânzare cuprinde înştiinţarea debitorului referitoare la vânzarea bunurilor şi data vânzării, de regulă, prin licitaţie publică. Apoi, la data stabilită are loc vânzarea bunurilor. Din preţul obţinut se plătesc datoriile, majorările şi amenzile, iar ceea ce eventual mai rămâne din preţul încasat se restituie fostului proprietar al bunurilor vândute. Din considerente sociale umanitare, sunt exceptate de la executare silită: bunurile necesare uzului strict personal sau casnic (îmbrăcăminte, lenjerie, paturi, diferite obiecte casnice, alimentele care sunt necesare pe timp de o lună sau, dacă persoana este agricultor, alimentele necesare până la noua recoltă, combustibilii pentru încălzit şi prepararea hranei; de asemenea, sunt exceptate de la u.s.m. bunurile trebuitoare pentru exercitarea profesiei, cum sunt: uneltele necesare practicării unei meserii pe cont propriu, inventarul agricol, seminţele, furajele până la noua recoltă etc). împotriva u.s.m. se poate face contestaţie la judecătoria teritorială din raza domiciliului debitorului. Instanţa judecătorească poate suspenda procedura u.s.m. dacă din actele doveditoare rezultă temeinicia contestaţiei sau dacă se depune o cauţiune care reprezintă minimum 30% din valoarea bunurilor sechestrate. V. şi sechestru; publicaţie de vânzare; vânzarea bunurilor supuse urmăririi. UTILIZAREA CREDITELOR BUGETARE, folosire a creditelor bugetare pentru efectuarea de cheltuieli în vederea realizării obiectivelor şi a acţiunilor prevăzute şi aprobate prin program. U.c.b. poate avea loc numai după deschiderea creditelor bugetare. Cheltuielile se pot efectua numai în limitele creditelor bugetare aprobate anual şi pe trimestre. în u.c.b. se cer respectate destinaţiile stabilite pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, fiind interzisă schimbarea destinaţiei de către ordonatorii de credite. Efectuarea de cheltuieli de către ordonatorii de credite poate avea loc numai după ce conducătorul compartimentului fmanciar-contabil a efectuat controlul fmanciar-contabil şi a apreciat legalitatea, necesitatea, oportunitatea şi eficienţa cheltuielilor şi le-a avizat. U.c.b. presupune îndeplinirea unor formalităţi, într-o etapizare logică, astfel: a) propunerea de cheltuieli, care constă în solicitarea de mijloace băneşti de la bugetul de stat pentru efectuarea cheltuielilor, pentru care se întocmesc şi documente corespunzătoare; b) angajarea cheltuielilor, care se operează de către ordonatorii de credite numai după studierea prealabilă a documentelor referitoare la propunerile de cheltuieli. Ordonatorii de credite examinează aprofundat propunerea de cheltuieli în ceea ce priveşte necesitatea, legalitatea, oportunitatea şi eficienţa acestora, observând, în acelaşi timp, ce disponibilităţi de credite bugetare mai există pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare; c) aprobarea efectuării cheltuielilor se dă în momentul efectuării plăţilor. Creditele bugetare se utilizează prin efectuarea de plăţi în numerar şi prin virament. V. şi deschideri de credite din bugetul de stat; ordonator de credite; ordonator principal de credite bugetare; ordonator secundar de credite bugetare; ordonator terţiar de credite bugetare; reconstituirea de credite bugetare; virare de credite bugetare; plată de casă. UTILIZAREA INTENSIVĂ A MIJLOACELOR FIXE, indicator economic care relevă cât de intensiv sunt folosite mijloacele fixe ale unităţii economice. Modul de calcul este următorul: 482 UZA în care: UI = utilizarea intensivă a mijloacelor fixe; Q = volumul producţiei; K = caracteristica dimensională a utilajului; T = timpul de funcţionare a utilajului. UZANŢĂ, stabilirea termenelor de plată pentru poliţe transmisibile care trebuie achitate într-o ţară străină, potrivit practicii comerciale uzuale. UZUCAPIUNE, modalitate de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui bun prin posesiunea lui cu bună-credinţă un anumit timp (prescripţie achizitivă). UZUFRUCT 1. Dreptul unei persoane de a se folosi de rodul unui bun, de dobânda unui împrumut, de venitul unei moşteniri etc. 2. Dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi în interesul său un bun care aparţine altei persoane (nudul proprietar). Uzufructuarul are obligaţia de a conserva substanţa bunului respectiv şi de a-1 restitui proprietarului la încetarea dreptului de u. U. poate fi pe un anumit termen sau maximum pe perioada cât trăieşte uzufructuarul. UZUL DE FALS, folosirea conştientă de către o persoană a unui document oficial ori sub semnătură privată, falsificat, în vederea producerii unui efect economic, social, financiar, de credite, bănesc etc. U. de f. constituie infracţiune şi se pedepseşte de legea penală. UZURA AUTOVEHICULULUI AVARIAT, deteriorare a autovehiculului, care se stabileşte în raport cu vechimea, întrebuinţarea şi starea de întreţinere a acestuia la data producerii accidentului. La stabilirea u. se ţine seama de costul reparaţiilor curente sau capitale, inclusiv de înlocuirea părţilor componente sau a pieselor executată înainte de accident, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului. Valoarea acestora se stabileşte pe baza documentaţiilor privind costul efectiv al reparaţiilor sau al înlocuirilor respective. U. se stabileşte în funcţie de gradul de întrebuinţare (parcurs) a autovehiculului, exprimat în kilometri, precum şi de vechimea în exploatare, exprimată în unităţi de timp (ani), diferenţiată pe categorii de autovehicule, clasificate după capacitatea cilindrică a motorului, în cm3, potrivit coeficienţilor de uzură. în vederea stabilirii u. unui autovehicul, sunt necesare: a) data introducerii în exploatare ca nou a autovehiculului respectiv, menţionată în documentele de identificare a acestuia (carte de identitate, certificatul de înmatriculare etc.) sau, în lipsă, anul de fabricaţie de pe placa de origine a autovehiculului; b) parcursul în kilometri realizat de autovehiculul respectiv de la data introducerii lui în exploatare ca nou şi până la data producerii evenimentului asigurat. în cazul autovehiculelor la care se cunosc datele menţionate mai sus, pentru stabilirea u. autovehiculului avariat se caută în tabelul coeficienţilor de uzură linia corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) şi coloana corespunzătoare stării de întreţinere medie (determinată pentru un parcurs mediu anual de 10 000 km), la intersecţia cărora se va găsi coeficientul de uzură respectiv. Dacă există diferenţe între parcursul real şi cel rezultat utilizând media anuală, coeficientul corespunzător stării de întreţinere medie se corectează cu 0,6% pentru fiecare 1 000 km, fară a putea depăşi coeficienţii corespunzători stărilor de întreţinere „bună“ sau „rea“. Dacă sunt autovehicule la care nu se cunoaşte parcursul (numărul de km) realizat până la data producerii evenimentului asigurat sau dacă acesta nu este în concordanţă cu starea tehnică a autovehiculului respectiv, u. autovehiculului avariat se stabileşte în funcţie de vechimea în exploatare şi de starea de întreţinere a acestuia, care sunt prevăzute în tabelele coeficienţilor de uzură. Starea de întreţinere a unui autovehicul poate fi bună, medie sau rea. Stabilirea stării de întreţinere a autovehiculului se face potrivit stării acestuia dinainte de producerea evenimentului asigurat, pe baza următoarelor criterii: a) stare de întreţinere bună, când autovehiculul prezintă: "integritatea elementelor caroseriei, barelor de protecţie şi capacelor uzu 483 de roţi; "vopseaua intactă, fară exfolieri sau urme aparente de ruginire a tablei; "tapiţeria fară pete, urme de uzură prematură sau rupturi; "cauciucurile uzate uniform, fară să prezinte uzuri accentuate pe flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcţiei; "motorul fară scurgeri de ulei pe părţile laterale sau pe capotajele interioare ale spaţiului afectat acestuia; b) stare de întreţinere medie, când autovehiculul prezintă: "deformări ale caroseriei, barelor de protecţie sau capacelor de roţi până la 10 dm2 însumat pe întreaga suprafaţă exterioară; ■degradări ale vopselei în ceea ce priveşte luciul, cu urme de rugină aparentă pe o suprafaţă totală de până la 10 dm2, cu exfolieri pe o suprafaţă totală de până la 0,5 cm2 sau orice alte zgârieturi; pete pe tapiţeria scaunelor; c) stare de întreţinere rea, când autovehiculul prezintă: ■deformări ale caroseriei, barelor de protecţie şi capacelor de roţi mai mari de 10 dm2 însumat pe întreaga suprafaţă exterioară; "degradări ale vopselei, pierderea totală a luciului, cu exfolieri pe o suprafaţă totală mai mare de 0,5 cm2, cu urme pronunţate de rugină aparentă şi zgârieturi; ■tapiţeria deteriorată şi murdară; "cauciucurile uzate neuniform, cu accentuări pe unul dintre flancuri, ca urmare a unui reglaj necorespunzător al direcţiei; "motorul cu urme de ulei pe părţile superioare şi laterale, ca urmare a scurgerilor la capacul distribuţiei, al chiulasei sau pe lângă garniturile de etanşare; "joc mare la volanul direcţiei. Când se cunoaşte data introducerii în exploatare ca nou şi starea sa de întreţinere justificată tehnic, pentru stabilirea u.a.a. se caută în tabelul coeficienţilor de uzură linia orizontală corespunzătoare vechimii în exploatare (în ani) a acestuia şi se stabileşte un coeficient de uzură cuprins între cei corespunzători stării de întreţinere „bună“ şi „rea“. La autovehiculele care aveau executate înainte de data producerii evenimentului asigurat reparaţii curente, inclusiv înlocuiri ale părţilor componente sau ale pieselor originale pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului, stabilirea u. se face pe baza următoarei relaţii: Ur = UK> în care: Ur = gradul de uzură recalculat al autovehiculului; U = gradul de uzură rezultat din tabelele coeficienţilor de uzură; A __o K = coeficientul de corecţie a uzurii, egal cu--------, unde: A A = valoarea de nou a autovehiculului avariat; a = costul total al reparaţiilor curente, inclusiv al înlocuirilor de părţi componente sau de piese originale executate înainte de data producerii evenimentului asigurat, pentru menţinerea stării tehnice corespunzătoare a autovehiculului, în baza documentaţiilor privind costul efectiv al acestora, iar în lipsă, pe bază de expertiză suportată de asigurat. V. şi asigurare de răspundere civilă auto. UZURĂ, deteriorarea, pierderea treptată a caracteristicilor tehnice, consumarea unui mijloc de muncă (v.) în timpul utilizării sau neutilizării lui. Părţile componente ale unui mijloc de muncă se pot deteriora în mod diferit în funcţie de solicitarea lor în procesul de utilizare, ceea ce duce la pierderea preciziei în funcţionare şi la scăderea randamentului. ❖ U. efectivă a mijloacelor fixe, u. care depinde în mare măsură de întreţinerea lor, de nivelul calificării personalului, de materialele de construcţie folosite (fier, beton, piatră, cărămidă, lemn etc.), de caracteristicile funcţionale ale mijloacelor fixe, de numărul de schimburi în care sunt folosite, de mediul (corosiv, umed, cu temperaturi înalte etc.) în care funcţionează etc. U. mijloacelor de muncă este de două feluri: fizică şi morală. ❖ U. fizică, pierdere treptată a valorii de întrebuinţare şi a valorii, a proprietăţilor tehnice de exploatare a mijloacelor fixe din cauza întrebuinţării, neîntrebuinţării şi acţiunii agenţilor fizico-chimici, a forţelor naturii (ruginirea, roaderea sau strivirea unor părţi ale maşinilor, ale clădirilor etc.). U.f. are ca efect micşorarea 484 UZU şi apoi pierderea valorii de întrebuinţare, a capacităţii mijlocului fix de a satisface o anumită cerinţă socială. Determinată în cea mai mare parte de utilizarea mijloacelor fixe în procesul de producţie, u.f. este compensată prin transferarea treptată a valorii lor asupra produselor create, sub forma amortismentului (v.) care se recuperează prin vânzarea produselor şi încasarea preţului acestora. U.f. se poate produce, într-o anumită măsură, şi ca urmare a influenţei factorilor naturali; aceasta reprezintă o pierdere pentru societate, deoarece echivalentul valoric al uzurii nu se include în costurile produselor pe calea amortizării, ci se compensează din produsul naţional brut. U.f. provocată de nefolosirea mijloacelor fixe nu este un fenomen caracteristic pentru economia actuală, deoarece toate unităţile economice desfăşoară activitate productivă şi folosesc în mod complet şi intensiv toate capacităţile lor de producţie. ♦ U. morală, depreciere relativă valorică sau tehnică a mijloacelor de muncă înaintea uzării lor fizice complete, ca urmare a ieftinirii mijloacelor de muncă de acelaşi gen sau a apariţiei altora mai perfecţionate, cu performanţe tehnice şi economice superioare. Baza materială a u.m. este progresul tehnic şi ştiinţific însoţit de creşterea productivităţii muncii, care determină reducerea valorii mijloacelor de muncă şi, în acelaşi timp, fabricarea unor maşini, instalaţii şi utilaje cu un randament mai mare, mai eficiente. U.m. poate acţiona sub două forme: u.m. 1, când un mijloc de muncă cu aceleaşi proprietăţi se poate reproduce mai ieftin, datorită creşterii productivităţii muncii, şi u.m. 2, când, pe baza progresului ştiinţei şi tehnicii, se construiesc maşini şi utilaje noi, perfecţionate, modeme, cu un randament superior. în primul caz, u. nu afectează valoarea de întrebuinţare a mijloacelor fixe în funcţiune, ci numai valoarea acestora şi nu pune problema înlocuirii lor până la uzarea fizică totală. în cel de-al doilea caz, u. afectează atât valoarea de întrebuinţare, cât şi valoarea, ceea ce înseamnă că se impune înlocuirea mijloacelor de muncă vechi, depreciate moral, cu altele noi, mai performante, înainte de a se fi uzat total, valoarea neamortizată reprezentând o pierdere pentru economia naţională. La stabilirea normelor de amortizare a mijloacelor fixe se au în vedere atât uzura fizică, cât şi uzura morală. Folosirea nejustificată prea mult timp în producţie a unor maşini şi utilaje învechite provoacă cheltuieli nejustificate cu întreţinerea lor, nu permite ridicarea productivităţii muncii, afectează negativ calitatea produselor, duce la ridicarea costurilor de producţie şi la diminuarea rezultatelor financiare, poate da naştere unor accidente. Din aceste motive, treptat, pe măsura posibilităţilor, mijloacele fixe demodate sau învechite se înlocuiesc, iar când nu pot fi înlocuite, ele se modernizează prin corectarea parametrilor tehnici şi prin perfecţionări. ❖ U. obiectelor de inventar, deprecierea, scăderea, pierderea din valoarea obiectelor de inventar. Calcularea uzurii acestor obiecte se face pe baza preţului lor de înregistrare. încetarea calculării şi înregistrării uzurii are loc în momentul reîntoarcerii lor în depozitul întreprinderii. în practică, pentru calcularea şi repartizarea acestei u. în costuri se utilizează unul dintre următoarele procedee: a) procedeul cotelor medii lunare, care constă în divizarea în cote lunare a valorii obiectului de inventar aflat în folosinţă, în funcţie de durata de serviciu, astfel încât la sfârşitul acestei durate obiectul să fie complet amortizat. Calculul u. se face cu formula: Of + Os în care: Cui = cotele uzurii lunare; Of = valoarea obiectelor de inventar în folosinţă; Os = valoarea obiectelor scoase din uz; Slf = suma soldurilor lunare ale obiectelor aflate în folosinţă. Prin această formulă se stabileşte un coeficient, care se înmulţeşte apoi cu soldul obiectelor de inventar aflate în folosinţă în fiecare lună, iar suma rezultată reprezintă uzura uzu 485 care trebuie inclusă în cheltuielile de producţie. Acest procedeu este cunoscut şi sub numele de „metoda cotelor medii globale" b) procedeul amortizării integrale, care constă în includerea în cheltuielile de producţie a contravalorii integrale a obiectelor de inventar în momentul trecerii lor din depozit în folosinţă sau în momentul scoaterii din serviciu; c) procedeul repartizării uzurii în două rate egale, care constă în includerea u. în cheltuielile de producţie într-o cotă de 50% la darea în folosinţă şi de 50% la scoaterea din serviciu. V VALABIL O ZI, noţiune bursieră care precizează că un ordin de bursă este valabil numai pentru o şedinţă. în cazul în care ordinul de bursă nu poate fi executat în şedinţa respectivă, el se consideră ca fiind retras. VALOARE, categorie economică a producţiei de mărfuri, măsură de apreciere a unui bun, ce exprimă raporturile social-economice dintre oameni cuprinse sub învelişul material al mărfii, care au ca substanţă munca socială depusă de producătorii de mărfuri şi înmagazinată în marfa. V. se manifestă în raportul cantitativ de schimb dintre două valori de întrebuinţare de feluri diferite, dar care încorporează în ele aceeaşi cantitate de muncă. V. este o mărime abstractă dată de caracteristicile intrinseci ale unui bun determinat obţinut prin muncă, precum şi de relaţiile dintre producătorii şi cumpărătorii (consumatorii) bunului, dintre cumpărătorii bunului şi obiectul material al bunului; de asemenea, la determinarea v. se au în vedere relaţiile dintre producători, cumpărători şi puterea publică, care este reprezentanta societăţii. V. este dată de munca încorporată în marfa şi de utilitatea mărfii. Prin utilitatea mărfii se înţelege gradul de satisfacere a cerinţelor consumatorului prin însuşirile produsului, ca valoare de întrebuinţare, şi prin cantitatea necesară pentru satisfacerea cerinţei. Deşi utilitatea nu constituie măsura v., ea este o condiţie necesară a acesteia. în procesul de producţie, v. unei mărfi este creată de munca abstractă, iar mărimea ei este dată de timpul de muncă socialmente necesar pentru producerea ei. Mărimea v. se modifică concomitent cu schimbările care intervin în nivelul productivităţii muncii; de aceea, mărimea v. este direct proporţională cu timpul consumat şi invers proporţională cu nivelul productivităţii muncii. Fiind o categorie economică a producţiei de mărfuri, v. are un caracter istoric, ea există numai în condiţiile producţiei de mărfuri. Munca creează valoare numai când se materializează în mărfuri şi dobândeşte o expresie socială indirectă în procesul schimbului, sub forma valorii de schimb. Reducerea v. mărfurilor are ca efect micşorarea preţurilor cu amănuntul, stimulează introducerea tehnicii noi, modeme, conduce la lărgirea producţiei de bunuri, contribuind la creşterea puterii de cumpărare a populaţiei. V. are o deosebită importanţă în economia naţională, în programarea produsului naţional brut, a volumului producţiei diferitelor ramuri şi întreprinderi, a proporţiilor din economie, în controlul realizării producţiei, repartiţiei, schimbului şi consumului, în aprecierea eficienţei economice. VALOARE A COLATERALULUI, v. titlurilor financiare luată în calcul la depunerea lor drept garanţie a unei tranzacţii pe credit. V. a c. se determină după următorul calcul: vac = -^--v, p - rvi în care: VaC = valoare a colateralului; VAL 487 Ps = ponderea de siguranţă; Pvî = ponderea valorii împrumutate; V = valoarea titlurilor de valoare sau a mărfurilor cumpărate pe credit. V. şi titlu de valoare; titlu financiar. VALOARE ADĂUGATĂ, categorie economică folosită în economia de piaţă, care exprimă partea de valoare nou creată şi adăugată mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor. V.a. este contribuţia productivă proprie a unei unităţi economice. V.a. se determină ca diferenţă între valoarea bunurilor şi serviciilor produse (volumul global al activităţii) şi valoarea consumurilor intermediare (consumurile provenite de la terţi). Consumurile intermediare sunt bunurile necesare producţiei şi care, fie că sunt incluse în produse în cursul procesului de producţie (de exemplu, stofa din care s-a confecţionat costumul), fie că dispar, nu se văd în produsul finit (de exemplu, energia consumată de maşini, apa, iluminatul etc.). Consumurile intermediare cuprind materiile prime, materialele, semifabricatele etc. cumpărate de la altă întreprindere, însă nu şi capitalul fix. Se întâlneşte şi categoria de valoare adăugată la preţul pieţei, care cuprinde impozitele, taxele (taxa pe valoarea adăugată), elemente care nu constituie o contribuţie a întreprinderii la satisfacţia consumatorului, şi valoarea adăugată la costul factorilor, care exclude impozitele. Valoarea adăugată = Valoarea adăugată --- Impozite şi taxe la costul factorilor la preţul pieţei V.a. se poate determina prin două metode, şi anume: a) metoda sintetică, potrivit căreia, din producţia exerciţiului se scad consumurile intermediare. Dacă agentul economic desfăşoară şi activitate de comerţ, v. totală se determină însumând diferenţa dintre valoarea producţiei exerciţiului şi consumurile intermediare, cu valoarea marjei comerciale (care reprezintă diferenţa dintre valoarea mărfurilor vândute şi contul acestora); b) metoda de repartiţie sau aditivă potrivit căreia se însumează următoarele elemente: cheltuieli cu personalul salariat, impozite şi taxe, amortismentul şi profitul. Pe baza v.a. şi a elementelor sale structurale se pot determina indicatori, cum sunt: , , , . Valoarea adăugată - gradul de integrare pe verticala = —cifra de afaceri , o i •• . Salarii + elementele aferente - contribuţia factorului uman la formarea valoni adaugate=------Valoarea adăugată-------- ... . ~ Amortismentul aferent perioadei - aportul mijloacelor fixe =--------Valoarea adăugată----------- V. şi taxa pe valoarea adăugată. VALOARE ADĂUGATĂ BRUTĂ, indicator economic care exprimă valoarea producţiei finale, adică valoarea producţiei obţinute în perioada de calcul, care nu s-a folosit pentru a produce noi bunuri economice în aceeaşi perioadă, respectiv care nu s-a consumat productiv (consum intermediar). Acest indicator se determină astfel: VAB = PB - CI ’ în care: VAB = valoarea adăugată brută; PB = producţia brută; CI = consumul intermediar. 488 VAL Valoarea adăugată brută se poate determina şi în felul următor: salarii + dobânzi + amortismente + + profit. V. şi producţie brută. VALOARE ADĂUGATĂ NETĂ, indicator economic care exprimă diferenţa dintre valoarea adăugată brută (v.) şi consumul de capital fix (amortismentul mijloacelor fixe). V.a.n. se determină astfel: VAN = VAB - AMF» în care: VAN = valoarea adăugată netă; VAB = valoarea adăugată brută; AMF = amortismentul mijloacelor fixe. VALOARE AGREATĂ, v. acceptată şi stabilită în mod definitiv ca urmare a înţelegerii intervenite între asigurat şi societatea de asigurări, independent de fluctuaţia ulterioară a preţurilor bunurilor cuprinse în asigurare. V.a. se foloseşte în determinarea sumei asigurate în asigurările maritime şi fluviale, şi apoi în calcularea despăgubirilor în caz de daună. V.a. se stipulează în contractul de asigurare. în asigurările maritime, asiguraţii îşi asigură navele la suma pe care o declară şi care este agreată de societatea de asigurări; v.a. nu poate depăşi valoarea de înlocuire sau maximum valoarea de nou a bunului, în momentul încheierii asigurării. VALOARE A MONEDEI, categorie economică prin care se defineşte capacitatea sau puterea de cumpărare a monedei. V. a m. este dată de cantitatea de bunuri şi servicii care se poate achiziţiona cu o sumă de bani sau cu o unitate monetară. Valoarea monedei este egală cu inversul nivelului general al preţurilor şi tarifelor, după următorul calcul: în care: V^ = valoarea sau puterea de cumpărare a monedei; P = indicele general al preţurilor şi tarifelor. VALOARE AMORTIZATĂ, parte a valorii de inventar a mijloacelor fixe (v.) transferată corespunzător ritmului uzurii fizice şi morale asupra noilor produse obţinute, în timpul duratei normate de serviciu, şi cu care s-a alimentat fondul de amortizare. V. şi amortizare; fond de amortizare; valoare neamortizată. VALOARE ASIGURATĂ 1. Nivelul valoric la care se asigură un bun, constituit din valoarea mărfii în momentul expedierii, la care se adaugă cheltuielile de transport plătite anticipat, cheltuielile de încărcare, prima de asigurare şi un anumit beneficiu prezumat. V.a. se foloseşte numai în asigurările de bunuri şi trebuie cunoscută în momentul încheierii asigurării, deoarece în funcţie de nivelul ei se stabilesc răspunderea societăţii de asigurări şi mărimea primei de asigurare. V.a. trebuie să coincidă cu valoarea reală a bunului asigurat sau să fie apropiată de aceasta. Cuprinderea în asigurare a unei v.a. exagerate (superioară sau mult inferioară valorii reale a bunului) poate avea urmări nedorite pentru participanţii la asigurare. De exemplu, dacă v.a. este superioară valorii reale a bunului, asiguratul nu mai este interesat de buna conservare a bunului, ci din contră, doreşte ivirea cazului asigurat. Dacă v.a. este mult inferioară valorii reale a bunului, despăgubirea ce se acordă în caz de daună nu permite refacerea bunului distrus. V.a. trebuie să fie egală sau puţin inferioară valorii reale a bunurilor cu care sunt înregistrate în contabilitate sau preţurilor de vânzare de pe piaţă în momentul încheierii asigurării. V. şi caz asigurat; evaluare de asigurare. VAL 489 VALOARE BURSIERĂ, v. unui titlu de valoare exprimat ca efect al cursului sau al tranzacţiilor de bursă. V. şi bursă; curs; titlu de valoare; titlu financiar. VALOARE CAPITALIZATĂ, v. care se stabileşte unui activ la nivelul veniturilor pe care le aduce şi al ratelor curente de dobândă ale pieţei. VALOARE CAPITALIZATĂ A UNEI EMISIUNI DE CERTIFICATE, suma ce se încasează de emitent din distribuirea primară a titlurilor financiare şi care se regăseşte în bilanţul său, în conturile de capital. VALOARE CAPITALIZATĂ A UNEI POLIŢE DE ASIGURARE, suma, fondul care se acumulează pe întreaga durată de viaţă a poliţei de asigurare şi la expirarea căreia deţinătorul poliţei poate avea acces în mai multe modalităţi: poate contracta împrumuturi în limitele respectivei valori, poate opta pentru cumpărarea unei poliţe de asigurare de viaţă cu plata integrală sau poate răscumpăra poliţa în schimbul valorii sale capitalizate. V. şi asigurări de viaţă. VALOARE CONTABILĂ, v. cu care un activ se înscrie în bilanţul agentului economic. VALOARE CONTABILĂ A ACŢIUNII, indicator folosit de bursa de valori care exprimă partea din activul sau patrimoniul net ce revine pe o acţiune, adică averea netă contabilă care revine deţinătorului unei sau unor acţiuni. Acest indicator bursier se determină astfel: în care: n Vca = valoarea contabilă a acţiunii; AN = activul net; n = numărul total al acţiunilor. Activul net este format din activele agentului economic neafectate de datoriile pe care el le-a contractat. Activul net se determină ca diferenţă între activul total şi datoriile totale. VALOARE CONTABILĂ NETĂ, v. înregistrată a unui activ patrimonial - imobilizat - corectată cu amortismentul înregistrat în contabilitate în conturile de amortizări referitoare la imobilizări. VALOARE CONTABILIZATĂ A ACŢIUNILOR, v. acţiunilor emise pe care emitentul o înregistrează în conturile de capital. VALOARE DECLARATĂ, preţul prevăzut în factură, exprimat în valută, al mărfii importate, pe baza căruia se determină valoarea în vamă prin transformarea preţului mărfii provenite din import, exprimat în valută, în preţ în lei, la cursul de schimb. V. şi curs; curs real de schimb; valoare în vamă. * VALOARE DE ESTIMARE, v. care se atribuie unui imobil, teren, mijloc fix etc. pe baza raportului de estimare, determinat şi abilitat de către specialişti, experţi autorizaţi. V. de e. se foloseşte în negocierile dintre agenţi economici, instituţii financiare, persoane fizice. VALOARE DEPOZITARĂ, suma dividendelor anuale neridicate care aparţin unei acţiuni. VALOARE DE INVENTAR A MIJLOACELOR FIXE, v. de înregistrare a unui mijloc fix în contabilitate şi în inventarul unei întreprinderi sau instituţii, care măreşte partea de activ. 490 VAL în v. de i. se include suma plătită efectiv pentru mijlocul fix achiziţionat sau cofctul efectiv al construirii lui, la care se adaugă cheltuielile de transport, montaj etc. până la punerea lui în funcţiune şi investiţiile suplimentare făcute ulterior în scopul lărgirii sau reconstruirii lui. V. de i. a m.f. achiziţionate, construite sau transferate şi puse în funcţiune, precum şi valoarea investiţiilor ce se pun în funcţiune se determină astfel: a) mijloacele fixe achiziţionate sau construite se înregistrează la v. de i., la care se adaugă costul completărilor, îmbunătăţirilor şi modernizărilor efectuate din investiţii; b) mijloacele fixe transferate se înregistrează la unitatea economică primitoare la valoarea de inventar cu care acestea au figurat în unitatea de la care s-a făcut transferul; c) valoarea la care se amortizează investiţiile puse în funcţiune, parţial sau total, pentru care nu s-au perfectat formele de înregistrare ca mijloace fixe se calculează prin însumarea cheltuielilor efective de realizare a lor, plus cota-parte din cheltuielile comune efectuate în limita sumelor prevăzute în devizul general. Valoarea definitivă de inventar se determină pe baza procesului-verbal de recepţie preliminară sau a procesului-verbal de predare-primire încheiat între întreprinderi de construcţii şi beneficiar, la care, în momentul terminării lucrărilor de investiţii şi al trecerii lor în categoria mijloacelor fixe, se adaugă şi eventualele cheltuieli ce s-au efectuat între data punerii în funcţiune şi data încheierii procesului-verbal de recepţie în vederea punerii în funcţiune. Modificarea acestei valori nu se poate face decât în cazul reevaluării mijloacelor fixe conform hotărârii guvernului ori în cazul când se rectifică valoarea greşit stabilită, dar numai cu aprobarea organului ierarhic superior, în practică, v. de i. se mai numeşte valoare iniţială sau valoare de înregistrare. VALOARE DE ÎNLOCUIRE, DE REPRODUCŢIE A MIJLOACELOR FIXE, totalitatea cheltuielilor calculate la nivelul preţurilor actuale, care se efectuează cu reproducţia mijloacelor fixe, construirea sau cumpărarea, transportul, instalarea sau punerea în funcţie a unui mijloc fix nou şi cu caracteristici constructive şi tehnico-economice similare celui ce se înlocuieşte. Deosebirea dintre v. deî. şi cea de inventar, care de fapt cuprinde aceleaşi elemente componente, constă în aceea că valoarea de inventar este calculată în momentul în care mijlocul fix a intrat în întreprindere şi a fost înregistrat, în timp ce v. de î. este calculată la preţul la care s-ar putea procura în momentul evaluării noului mijloc fix, asemănător celui pe care îl înlocuieşte. V. deî. se mai numeşte şi valoare de reconstituire sau actualizată. Această valoare se determină ori de câte ori este necesară reevaluarea mijloacelor fixe (v.). VALOARE DE ÎNREGISTRARE, v. VALOARE DE INVENTAR A MIJLOACELOR FIXE. VALOARE DE LICHIDARE, v. a unei unităţi economice privită ca o sumă a valorii elementelor patrimoniului, între care nu se poate stabili nici o legătură. Limita maximă a v. de 1. este venitul maxim ce se obţine în cele mai bune condiţii în perioada dată, prin vânzare. Concomitent, v. de 1. este limita inferioară a evaluării, sub care proprietarul nu poate coborî în timpul negocierii, întrucât sub acest nivel nu este eficientă vânzarea unităţii economice. VALOARE DE PIAŢĂ, v. care se obţine în condiţii normale la vânzarea unui bun pe piaţă şi care este dată de nivelul preţului obţinut pentru ea. VALOARE DE PORTOFOLIU, categorie bursieră care exprimă valoarea unui titlu financiar utilizat cu deosebire pentru un plasament pe termen lung. VALOARE DE RANDAMENT, v. a unui plasament, a unui bun sau a unei întreprinderi, calculată prin capitalizarea profiturilor sale viitoare prin folosirea unei rate de capitalizare determinate. Valoarea respectivă calculată la nivelul unei acţiuni se poate determina prin raportarea profitului net ce revine pe o acţiune la rata medie a dobânzii pe piaţă, efectuându-se următorul calcul: VAL 491 VR = 4r—, RD în care: VR = valoarea de randament; PN = profitul net pe o acţiune; = rata medie a dobânzii pe piaţă. VALOARE DE RĂSCUMPĂRARE A UNEI POLIŢE DE ASIGURARE, noţiune utilizată în asigurări, care reprezintă suma pe care o societate de asigurări o pune la dispoziţia unui asigurat înaintea scadenţei poliţei, dacă acesta din urmă a plătit primele de asigurare cel puţin o anumită perioadă, reprezentând suma în numerar pe care o primeşte titularul dacă renunţă voluntar la poliţă, eliberând societatea de asigurări de obligaţiile stipulate în contractele de asigurare. VALOARE DE SCHIMB A MĂRFURILOR, v. care reprezintă cantitatea de muncă necesară pentru producerea lor, avându-se în vedere performanţele tehnico-calitative, raritatea şi importanţa mărfurilor. Munca asigură compararea valorii tuturor mărfurilor. V. de s. a m. este raportul liber exprimat dintre cerere şi ofertă. VALOARE DE VÂNZARE A ACŢIUNII, v. la care se poate vinde o acţiune. V. de v. a a. cuprinde: adaosul inflaţionist (v.), valoarea depozitară (v.) şi valoarea speculativă de bursă. VALOARE ESTIMATIVĂ A MĂRFURILOR, v. aproximativă pe care oamenii o atribuie mărfurilor căutate, în funcţie de însuşirile acestora de a satisface cerinţele de consum, în funcţie de calitatea şi de varietatea lor, de posibilităţile de procurare a lor de către cumpărători. VALOARE EXTERNĂ, v. a unei monede care rezultă din nivelul ratei de schimb efective, nominale, în raport cu valutele mai multor ţări. Pentru obţinerea v.e. se foloseşte un indice calculat pe baza mediilor geometrice ale mai multor rate de schimb ale acestei monede, ponderată în funcţie de partea din comerţul exterior pe care o ţară o derulează cu ţările respective. Dacă se compară indicele la diferite date, se obţine variaţia valorii externe în raport cu anumite valute. V.e. reală a unei monede se obţine prin corectarea ratelor de schimb cu indicele inflaţiei al fiecărei ţări luate în calcul. VALOARE FINANCIARĂ A ACŢIUNII, v. care exprimă capitalul financiar ce s-ar putea fructifica cu un astfel de dividend, la o rată medie a dobânzii pe piaţă, potrivit următorului calcul: în care: Vf = valoarea financiară; D = dividendul; R = rata medie a dobânzii de piaţă. VALOARE FISCALĂ, v. ce se determină de organul fiscal sau de agentul economic, pe baza căreia se calculează impozitul datorat bugetului de stat. VALOARE INIŢIALĂ, v. VALOARE DE INVENTAR A MIJLOACELOR FIXE. 492 VAL VALOARE INIŢIALĂ COMPLETĂ, v. care exprimă totalitatea cheltuielilor efectuate cu achiziţionarea sau construirea, transportul, montarea şi punerea în funcţiune a mijloacelor fixe, efectuate de agentul economic în momentul procurării. V.i.c. are importanţă pentru cunoaşterea volumului valoric al mijloacelor fixe de care dispune agentul economic, ramura sau economia naţională. V.i.c. caracterizează structura şi dinamica mijloacelor fixe, serveşte la calcularea amortismentului şi la analiza eficienţei folosirii mijloacelor fixe. V.i.c. se modifică prin reevaluare sau modernizări. VALOARE INTERNAŢIONALĂ, categorie economico-financiară care exprimă relaţiile dintre agenţii economici privind consumul de factori pentru producerea şi comercializarea unei mărfi, în condiţiile care există la un moment dat în ţările care aduc pe piaţa mondială majoritatea mărfurilor. Datorită faptului că piaţa mondială este unică, marfa respectivă are o singură v.i., care este considerată etalon pentru evoluţia preţurilor la care marfa se vinde. V.i. se determină şi se impune spontan pe piaţa internaţională, ca tendinţă principală, iar preţurile care trebuie să o exprime cuprind în fapt raportul dintre cerere şi ofertă. între valorile naţionale şi v.i. a unei mărfi pot exista anumite diferenţe determinate de deosebirile dintre ţări referitoare la: productivitatea muncii, volumul şi calitatea producţiei, costurile de producţie, raportul dintre cerere şi ofertă etc. VALOARE INTRINSECĂ, indicator financiar care exprimă activul net corectat cu plusurile sau minusurile de active latente ale unui agent economic. Activele latente sunt provizioane pentru riscuri şi cheltuieli care nu s-au ivit în exerciţiul financiar încheiat şi care nu s-au soldat prin conturile de venituri. V.i. a unei acţiuni se determină prin împărţirea activului net real la numărul de acţiuni care se află în circulaţie. V.i. se calculează astfel: în care: Vi AN n VALOARE ÎN TIMP, mărimea cu care preţul pe piaţă al unui tip de contract scade sau creşte în timpul rămas până la expirarea lui, astfel încât ajunge să atingă pragul de rentabilitate. VALOARE ÎN VAMĂ, v. formată din preţul de import, franco frontieră română, transformat în lei, potrivit normelor legale privind cursul de schimb valutar al zilei. V. în v. pentru mărfurile importate constă din preţul de import format din: a) preţul extern transformat în lei, în cazul mărfiirilor al căror preţ include cheltuielile externe de transport, manipulare şi asigurare, precum şi alte cheltuieli în valută; b) preţul extern transformat în lei, la care se adaugă cheltuielile externe de transport, manipulare şi asigurare, precum şi orice alte cheltuieli în valută, în cazul mărfurilor al căror preţ extern nu include aceste cheltuieli, în baza documentelor de transport şi asigurare; c) preţul extern transformat în lei, majorat cu o cotă procentuală de 10%, dacă nu există documente de transport, manipulare şi asigurare în momentul calculării taxelor vamale. Transformarea în lei a preţurilor externe pentru stabilirea v. în v. se face potrivit cursurilor de schimb valutare în vigoare. Dacă lipsesc documentele care atestă valoarea mărfurilor importate, aceasta se stabileşte de organele vamale pe baza preţurilor de import practicate pentru asemenea mărfuri sau pentru mărfuri similare. în conformitate cu prevederile Codului de evaluare vamală, care a fost negociat la Runda Tokio din aprilie 1979, la care a aderat şi România, s-au stabilit cinci metode de evaluare în vamă. De regulă se foloseşte prima metodă; dacă aceasta nu permite determinarea v. în v. se poate recurge la a doua, apoi la a treia etc. Prima metodă foloseşte valoarea tranzacţiei exprimată în preţul de n = valoarea intrinsecă; = activul net; = numărul total de acţiuni. VAL 493 facturare. Metodele a doua şi a treia folosesc valoarea tranzacţiei unor mărfuri identice sau asemănătoare importate în aceeaşi ţară. Metoda a patra foloseşte ca punct de plecare preţul la care se revând mărfurile importate. Metoda a cincea apelează la o valoare de calcul în care se au în vedere preţurile materiilor prime, cheltuielile de producţie, cheltuielile generale şi profitul importatorului. V. în v. se ia drept bază pentru calcularea cuantumului taxelor vamale, constituie bază de calcul pentru taxele cu caracter fiscal; măsură de control pentru comerţul exterior; bază de negociere în acordurile internaţionale; instrument cu ajutorul căruia se realizează statistica de comerţ exterior; serveşte la determinarea originii mărfurilor; se utilizează ca bază în efectuarea calculelor de eficienţă în cadrul schimburilor internaţionale. V. şi taxă vamală; vamă. VALOARE MAJORATĂ, sumă înscrisă în poliţa de asigurare a navei formată din două valori: a) valoarea asigurării de bază sau valoarea navei în momentul încheierii asigurării; b) suplimentul de valoare reprezentând prevederea asiguratului pentru situaţiile în care la data daunei totale nava ar avea o valoare mai mare, datorită creşterii preţurilor pe piaţa mondială, în momentul producerii daunei totale, societatea de asigurări plăteşte despăgubirea la nivelul valorii navei din momentul daunei, dai* nu mai mult decât cele două sume asigurate cumulate. VALOARE MEDIE, v. determinată ca medie între valoarea cea mai mică şi valoarea cea mai mare. V.m. se determină cu ajutorul mediei aritmetice, armonice, geometrice, cronologice etc. V. şi medie aritmetică; medie armonică; medie geometrică. VALOARE MEDIE ANUALĂ A MIJLOACELOR FIXE, valoarea mijloacelor fixe existente la dispoziţia unităţilor economice, determinată ca medie pe parcursul unui an calendaristic. Datorită timpilor diferiţi de funcţionare a mijloacelor fixe (un întreg an calendaristic, o anumită parte din an sau scoase din funcţiune), este necesar să se determine valoarea medie anuală pe categorii de mijloace fixe care intră şi care ies din funcţiune, astfel: Vma = Vi + Vmai - Vmas ’ în care: Vma = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe; Vi = valoarea de inventar a mijloacelor fixe existente la începutul anului şi care vor funcţiona în tot cursul anului; Vmai = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe prevăzute să intre în funcţiune în cursul anului; Vmas = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe prevăzute să fie scoase din funcţiune în cursul anului. V.m.a* a m.f. prevăzute a intra sau ieşi din funcţiune în cursul anului cuprinde valoarea de inventar a mijloacelor fixe puse sau scoase din funcţiune într-o unitate economică în cursul lunii anterioare celei pentru care se stabileşte această valoare, ponderată cu timpul exprimat în luni întregi, până la sfârşitul anului. Lunile în care mijloacele fixe intră sau ies din funcţiune nu se iau în calcul la determinarea amortismentului. Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe prevăzute să intre (Vmai) sau să iasă din funcţiune (Vmae) se determină astfel: VT Vmai sau Vmae =------------» 12 în care: V = valoarea de inventar a mijloacelor fixe ce vor intra sau vor ieşi din funcţiune; T = numărul de luni întregi, mai puţin luna de intrare sau de ieşire din funcţiune a mijlocului fix, până la finele anului. 494 VAL V.m.a. se utilizează la calcularea amortismentului (v.) mijloacelor fixe. VALOARE MEDIE UNITARĂ, noţiune, concept economic folosit în statistica de comerţ exterior cu care se exprimă preţul mediu pe unitatea de produs, în condiţiile lărgirii gamei de produse şi ale diversificării sortimentale a mărfurilor destinate comerţului internaţional. VALOARE MOBILIARĂ, titlu de proprietate sau de creanţă ce exprimă o valoare reprezentând o creanţă sau o participaţie şi care confirmă faptul că deţinătorul lui este titularul unui drept de o anumită valoare, ce se poate negocia la bursa de valori. Unele v.m. sunt cu venit variabil (acţiunile), iar altele cu venit fix (obligaţiuni, înscrisuri funciare, titluri de rentă etc.). Valorile mobiliare sunt creanţe şi participaţii care se pot transmite fără dificultăţi, deoarece se negociază la bursa de valori. V. şi bursă; piaţa acţiunilor; piaţa capitalurilor; piaţa obligaţiunilor; piaţă financiară; piaţă monetară; piaţă primară; piaţă secundară. VALOARE NAŢIONALĂ, v. care exprimă relaţiile de producţie şi de schimb dintre agenţii economici şi alţi subiecţi din economia unei ţări. Nivelul v.n. a unei mărfi şi dinamica ei depind de mai mulţi factori şi de anumite condiţii specifice ale ţării, dintre care se menţionează: ■nivelul productivităţii muncii; "raportul dintre cererea şi oferta pentru marfa respectivă; ■structurile muncii pe categorii de calificare. V.n. sunt influenţate de valorile internaţionale, cu deosebire de preţurile mărfurilor procurate de pe piaţa internaţională. V. şi valoare internaţională. VALOARE NEAMORTIZATĂ, parte a valorii de inventar a mijloacelor fixe (v.) necompensată încă prin sistemul amortizării. V.n. însumată cu valoarea amortizată trebuie să dea valoarea de inventar a mijloacelor fixe. V. şi amortizare; fond de amortizare; valoare amortizată. VALOARE NOMINALĂ, sumă înscrisă pe un titlu de credit (bilet la ordin, cambie, acţiune, cec, obligaţiune etc.) care, de regulă, se plăteşte la prezentare. VALOARE PAR (NOMINALĂ), sumă înscrisă pe faţa unui titlu financiar. V.p. prezintă importanţă numai în cazul titlurilor financiare care exprimă relaţii de credit. VALOARE PARITARÂ, conţinutul valoric al unităţii monetare a unei ţări sau al instrumentelor monetare internaţionale - Drepturi Speciale de Tragere, coş valutar - determinat prin legi ale diferitelor state sau prin convenţii internaţionale. Stabilirea v.p. a monedei naţionale este un atribut al suveranităţii naţionale şi se stabileşte cât mai aproape de valoarea reală şi de puterea de cumpărare a monedei respective. V.p. se exprimă printr-un etalon (aur, o altă monedă de referinţă, Dreptul Special de Tragere, un anumit „coş“ de valute etc.) şi serveşte la stabilirea parităţii monetare, respectiv a raportului valoric dintre două monede. O bună perioadă de timp, v.p. a monedelor naţionale s-a exprimat numai printr-o anumită cantitate de aur. In condiţiile etalonului aur-devize, v.p. a început să fie exprimată nu numai printr-o anumită cantitate de aur, ci şi în dolari S.U.A., iar din 1976, potrivit prevederilor statutului Fondului Monetar Internaţional (v.), valorile paritare se stabilesc în Drepturi Speciale de Tragere (v.). V.p. se poate modifica prin revalorizare sau devalorizare. V. şi devalorizare; revalorizarea banilor. ♦> V.p. glisantă, valoare stabilită prin ajustarea periodică, la intervale relativ scurte de timp, a cantităţii de aur a monedei naţionale, în funcţie de cotarea liberă pe piaţă a monedei. Stabilirea v.p.g. urmăreşte păstrarea raportului dintre valoarea paritară şi evoluţia puterii de cumpărare a monedei. ❖ V.p. mobilă, modificare a v.p. a monedei în funcţie de evoluţia ei manifestată pe piaţă în cursul unui an calendaristic. V. şi valoare paritară. VAL 495 VALOARE POTENŢIALĂ, v. unui titlu financiar sau a unei mărfi care va putea fi încasată de investitor la încheierea unei tranzacţii, în funcţie de preţul zilei. VALOARE POTENŢIALĂ PIERDUTĂ/CÂŞTIGATĂ, diferenţa dintre mărimea valorii potenţiale posedate curent şi cea a valorii potenţiale posedate iniţial de un investitor. VALOARE PREZENTĂ (ACTUALIZATĂ), v. determinată în momentul iniţial al fluxurilor băneşti viitoare într-un anumit interval de timp, estimate a se realiza printr-o activitate economică desfăşurată într-o perioadă îndelungată. V.p. se determină prin actualizarea valorilor viitoare, folosindu-se formula următoare: £Vt(l + a)\ i=0 în care: Vt = valoarea estimată a se obţine în momentul t; a = coeficientul de actualizare. V.p. se foloseşte cu deosebire în cadrul proiectelor de investiţii, al acţiunilor de cooperare în producţie. în aceste domenii se determină v.p. a fluxurilor de cheltuieli, de venituri, când se calculează profitul actualizat. VALOARE RĂMASĂ, parte din valoarea totală a unui mijloc fix care nu a fost încă amortizată. V.r. se determină ca diferenţă între valoarea totală şi mărimea uzurii sau valoarea amortizată a mijloacelor fixe. V.r. caracterizează starea tehnică a mijloacelor fixe, eficienţa cu care acestea sunt folosite etc. V. şi valoare neamortizată. VALOARE REALĂ 1. Valoarea potenţială concretizată prin încheierea tranzacţiei pe piaţa bursieră. 2. Sub aspect bancar, este valoarea bunurilor depuse drept gaj, cum sunt: materiile prime, metalele preţioase, acţiunile, imobilele etc., care au menirea să asigure protecţia împotriva scăderii puterii de cumpărare, împotriva inflaţiei, o bună garantare a împrumuturilor. VALOARE RESTANTĂ (REALĂ sau RĂMASĂ), valoare de inventar a mijlocului fix stabilită după scăderea uzurii calculate şi înregistrate până în acel moment şi care urmează a fi transferată prin amortizare asupra produselor ce se vor fabrica în perioadele viitoare de gestiune. VALOARE REZIDUALĂ, valoarea materialelor (deşeuri şi alte materiale utilizabile) rezultate din scoaterea din funcţiune a unui mijloc fix prin casarea lui. La determinarea normelor de amortizare a mijloacelor fixe, de regulă, se ţine seama de v.r., care se scade. întrucât v.r. este în general mică şi foarte greu de stabilit, în sistemul actual românesc de amortizare ea este neglijată, nu se ia în calcul. VALOARE SENTIMENTALĂ, v. unor bunuri apreciate foarte mult de proprietar şi care nu poate fi estimată. Bunuri greu sau imposibil de evaluat. VALOARE SPECULATIVĂ, creşterea sau descreşterea valorii (nominală + adaos inflaţionist + depozit) pe baza previziunii dividendului din anul în curs. VALOARE VOLATILĂ, v. a unui titlu financiar care are un curs în creştere în ritm rapid, iar raportul său curs/profit este de regulă foarte ridicat. 496 VAL VALOAREA ADĂUGATĂ CE REVINE LA 1 000 LEI MIJLOACE FIXE, indicator financiar al utilizării eficiente a mijloacelor fixe care relevă valoarea adăugată realizată ce revine la una mie de lei mijloace fixe pe o anumită perioadă. Acest indicator se calculează astfel: VA LA 1000 LEI MF = — • 1000, MF în care: VA = valoarea adăugată; MF = mijloace fixe. Indicatorul acesta relevă relaţia dintre capacitatea factorilor de producţie de a crea şi adăuga valoare bunurilor şi serviciilor. VALOAREA AGREATĂ A NAVEI, v. atribuită navei asupra căreia au căzut de acord, în momentul încheierii contractului, asigurătorul şi asiguratul. Pe baza v.a. a n. se stabileşte despăgubirea în caz de daună. Stabilirea v.a. a n. se practică în asigurarea maritimă, deoarece navele tind să fie unice sub multe aspecte şi, prin urmare, nu există pe piaţă nave identice pentru a se putea stabili valoarea de înlocuire (v.). Determinarea valorii reale a unui vas care s-a scufundat sau care a fost distrus poate fi dificilă sau chiar imposibilă. Dacă există acordul iniţial al părţilor asupra valorii vasului se reduce posibilitatea disputelor cu ocazia evaluării daunelor. Se înţelege că societatea de asigurări trebuie să facă eforturi pentru a stabili o valoare cât mai apropiată de valoarea reală a vasului. Dacă asiguratul reuşeşte să deţină o valoare mai mare decât valoarea reală a navei, s-ar putea să fie tentat să contribuie la distrugerea navei, pentru a obţine prin contractul de asigurare o sumă de bani mai mare decât valoarea navei în sine. VALOAREA AUTOVEHICULULUI LA DATA PRODUCERII ACCIDENTULUI, v. care se determină scăzându-se din valoarea de nou a acestuia uzura corespunzătoare. V. şi valoarea de nou a autovehiculului avariat; uzura autovehiculului avariat. VALOAREA BUNURILOR LA DATA ASIGURĂRII, v. care stă la baza stabilirii sumei asigurate. Prin v.b. la d.a. se înţelege, după caz: la mijloace fixe şi obiecte de inventar, valoarea de nou (preţul de înlocuire), din care se deduce uzura stabilită în funcţie de vechime, de modul de întrebuinţare; la activele circulante materiale, cu excepţia obiectelor de inventar, costurile acestora corectate cu cheltuielile efectuate cu transportul, manipularea, depozitarea şi prelucrarea lor; la obiectele de muzeu sau de expoziţie, precum şi la lucrările de artă pe sticlă, din sticlă ori pe plăci de marmură, sumele reprezentând valoarea lor de circulaţie; la autovehicule, valoarea de nou a acestora a unui autovehicul de acelaşi fel şi de tip corespunzător, mai puţin uzura stabilită în raport cu vechimea, întrebuinţarea şi starea de întreţinere a autovehiculului. Suma asigurată poate fi stabilită cel mult la nivelul v.b. la d.a. VALOAREA CLĂDIRII ÎN MOMENTUL PRODUCERII RISCULUI ASIGURAT, v. care se stabileşte diferit, după cum este vorba despre clădiri care aparţin unităţilor de stat, cooperatiste, private sau populaţiei. în cazul clădirilor aparţinând unităţilor de stat, v.c. în m.p.r.a. este egală cu valoarea de nou din care se scade uzura înregistrată în contabilitate. La clădirile aparţinând populaţiei, v.c. în m.p.r.a. se obţine înmulţind valoarea de nou cu cota de valoare rămasă, pe care o stabileşte societatea de asigurări pe tipuri de clădiri, în funcţie de calitatea, vechimea şi starea de întreţinere a acestora. La aceste clădiri, valoarea de nou se calculează prin înmulţirea suprafeţei construite cu valoarea de nou pe metru pătrat de suprafaţă construită, stabilită de societatea de asigurări. V.c. în m.p.r.a. stă la baza stabilirii despăgubirii de asigurare. V. şi valoarea de nou. VAL 497 VALOAREA DE INTRARE A MIJLOACELOR FIXE, v. care cuprinde: "valoarea rămasă actualizată aferentă fiecărui mijloc fix care a fost reevaluat în conformitate cu normele în vigoare; "preţul de achiziţie, pentru mijloacele fixe procurate cu titlu oneros; "costul de producţie, pentru mijloacele fixe construite sau produse de unitatea patrimonială; "valoarea actuală, pentru mijloacele fixe dobândite cu titlu gratuit, estimată la înscrierea lor în activ pe baza propunerilor făcute de specialişti şi cu aprobarea adunării generale a acţionarilor la societăţile comerciale, respectiv a consiliului de administraţie la regiile autonome şi la instituţii publice, ţinând seama de valoarea mijloacelor fixe cu caracteristici tehnice identice sau similare; ■valoarea de aport acceptată de părţi, pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu cu ocazia asocierii, fuziunii etc., potrivit statutelor sau contractelor, determinată prin expertiză. V. şi amortizare. VALOAREA DE NOU, preţul de înlocuire la care se pot achiziţiona noi mijloace fixe şi unele obiecte de inventar, din care se deduce uzura determinată în funcţie de durata de serviciu consumată, de starea de întreţinere a bunului cuprins în asigurare. V. de n. se foloseşte în determinarea sumei asigurate şi în plata despăgubirilor de asigurare. VALOAREA DE NOU A AUTOVEHICULULUI AVARIAT, preţul practicat de unităţile specializate la data producerii accidentului, pentru un autovehicul nou identic sau asemănător. Astfel, pentru autovehiculele înmatriculate în România care aparţin persoanelor juridice şi persoanelor fizice române sau străine, precum şi pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparţinând persoanelor juridice şi persoanelor fizice române, care se comercializează în România, la determinarea v. de n. se folosesc preţurile practicate de unităţile de specialitate la data producerii accidentului pentru aceste autovehicule. V. de n. pentru autovehiculele înmatriculate în România care aparţin persoanelor juridice şi persoanelor fizice, române sau străine, precum şi pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate aparţinând persoanelor juridice şi persoanelor fizice române, care se comercializează în România, se determină folosindu-se preţurile de vânzare practicate la data accidentului în ţara care a fabricat autovehiculul respectiv (sau preţurile corespunzătoare din cataloagele de specialitate), transformate în lei la cursul de schimb valutar în vigoare la data accidentului. Pentru autovehiculele la care nu există preţuri stabilite sau pentru tipuri ori modele care nu se mai fabrică, v. de n. se stabilesc prin asimilare cu preţurile de vânzare practicate la data accidentului ale unor autovehicule care au caracteristici similare, din producţia internă sau externă (în lipsa acestor preţuri, se pot avea în vedere preţurile corespunzătoare din cataloagele de specialitate), după caz, corectate cu un coeficient de similitudine cuprins între 0,75 şi 1,00. V. şi asigurare de răspundere civilă auto. VALOAREA INVESTIŢIEI, indicator valoric al eficienţei economice a investiţiilor care exprimă efortul efectuat pentru executarea şi punerea în ftincţiune a unui obiectiv de investiţie. V.i. cuprinde investiţia de bază (directă) (v.), investiţia colaterală (v.), investiţia conexă (v.). V.i. trebuie examinată complex şi multilateral încă din faza de pregătire a investiţiei, acordându-se o atenţie deosebită efortului material, financiar şi uman făcut de societate. VALOAREA MEDIE A INDICELUI DE DESPĂGUBIRE, v. ce intervine in calculul abaterii medii pătratice, pe baza căreia se obţine adaosul de risc. V.m. a i. de d. se calculează pe baza formulei: i = £lk-fk. k=l în care: i = valoarea medie a indicelui de despăgubire; Ik = indicele de despăgubire în anul k; fk = frecvenţa relativă de realizare a indicelui în anul k. 498 VAL în calculul abaterii medii pătratice nu este indicat să se utilizeze indicele mediu de despăgubire, ci v.m. a i. de d., deoarece media aritmetică este oportun a fi utilizată numai atunci când poate fi vorba despre o frecvenţă uniformă a producerii riscului asigurat, ceea ce practic este greu de întâlnit. V. şi abatere medie pătratică; adaos de risc; frecvenţa relativă de realizare a indicelui de despăgubire. VALOAREA NOMINALĂ A TITLULUI DE STAT, valoarea înscrisă pe un titlu de stat (v.), rambursabilă la scadenţă. VALOAREA PRODUCŢIEI GLOBALE, valoarea întregii producţii obţinute de o întreprindere într-o anumită perioadă, care cuprinde următoarele elemente: "valoarea produselor finite destinate livrării în afara unităţii economice, produsă într-o anumită perioadă din materii prime, materiale, semifabricate, piese şi subansambluri achiziţionate de la alte unităţi sau din producţie proprie; "valoarea semifabricatelor din producţie proprie, livrate altor întreprinderi; ■valoarea producţiei obţinute din fondul pentru introducerea tehnicii noi; "valoarea lucrărilor şi prestărilor de servicii cu caracter industrial executate pentru alte unităţi; "valoarea prelucrării materiilor prime şi materialelor clienţilor; "valoarea producţiei aflate în curs de fabricaţie; ■valoarea stocurilor de producţie neterminată; "reparaţii capitale neterminate efectuate cu resurse şi forţe proprii etc. V.p.g. totale cuprinde, pe lângă elementele de mai sus, şi consumurile interne productive, cum sunt: semifabricate, piese de schimb, reparaţii capitale, reparaţii curente şi întreţineri ale utilajelor etc. V. şi producţie globală. VALOAREA PRODUCŢIEI LA 1 000 DE LEI FONDURI INVESTITE, indicator sintetic care exprimă raportul dintre producţia globală (ca efect) şi 1 000 de lei mijloace băneşti investite (mijloace fixe). Acest indicator se determină după formula: VP _ a r1000 - Fi VP,ooo=^ 1000, in care: VPiooo = valoarea producţiei la 1 000 lei fonduri investite; VPa = valoarea producţiei globale anuale; F} = fonduri investite. Indicatorul se poate calcula pe fiecare obiectiv, pe ramură economică şi pe economia naţională. în cazurile în care au loc modernizări, reutilări etc., indicatorul se determină după formula: VP vp'ooo=^F100°. Mfe+Fi în care: Mfe = mijloace fixe existente. Indicatorul prezintă o mare importanţă pentru comensurarea eficienţei economice a investiţiilor efectuate prin prisma cuantumului producţiei globale. VALOAREA PRODUCŢIEI MARFĂ, indicator valoric important, utilizat în aprecierea eficienţei economice a investiţiilor, prin care se exprimă cuantumul producţiei unei unităţi economice destinate desfacerii, ce se realizează într-o anumită perioadă ca urmare a efectuării unui anumit volum de investiţii. în structura indicatorului se cuprind: valoarea produselor finite şi a semifabricatelor din producţia proprie destinate desfacerii, valoarea lucrărilor cu caracter industrial executate pentru terţi, valoarea prelucrării materiilor prime şi a materialelor clienţilor (din care se deduce valoarea materiilor prime predate de clienţi), valoarea reparaţiilor capitale ale utilajului propriu, executate de lucrătorii unităţii. V.p.m. se calculează după formula: VAL 499 Ypf + Vpmc 4* Vs + Vr + I , în care: Pm = producţia marfa; Vpf = valoarea produselor finite; Vpmc = valoarea prelucrării materialelor clienţilor; Vs = valoarea semifabricatelor produse în unitate şi livrate terţilor; Vr = valoarea reparaţiilor capitale ale utilajelor proprii; I = lucrări de natură industrială efectuate pentru terţi şi investiţii proprii. La stabilirea v.p.m. nu se iau în calcul valoarea produselor şi a semifabricatelor consumate în scop productiv în interiorul unităţii, valoarea materialelor aduse de clienţi, valoarea cu care cresc sau descresc stocurile de semifabricate, combustibil etc. Cuantumul valoric al acestui indicator stă permanent în atenţia organelor de proiectare, avizare, aprobare şi executare a investiţiilor. Indicatorul se poate exprima în costuri sau preţuri de producţie şi caracterizează în ce măsură se îndeplineşte programul de producţie destinată desfacerii. De realizarea acestui indicator depinde realizarea tuturor indicatorilor economico-financiari ai unităţii economice. V. şi producţie marfă. VALOAREA PRODUCŢIEI MARFĂ LA 1 000 LEI MIJLOACE FIXE, indicator financiar al utilizării eficiente a mijloacelor fixe care relevă valoric producţia marfa obţinută şi destinată livrării ce revine la una mie lei mijloace fixe pe o anumită perioadă. Acest indicator se corelează cu capacitatea de producţie şi se calculează astfel: VPM LA 1000 LEI MF = • 1000, MF în care: Qf = producţia fabricată; MF = mijloace fixe folosite. V. şi gradul de utilizare a capacităţii de producţie; utilizarea intensivă a mijloacelor fixe. VALOAREA PRODUCŢIEI NETE, expresia valorică a producţiei nete, indicator prin care se exprimă valoarea nou creată în activitatea productivă a unităţilor economice; se determină ca diferenţă între producţia globală şi cheltuielile materiale ce s-au efectuat în acest scop. V.p.n. se calculează lunar, trimestrial şi anual de către unităţile industriale, trimestrial de către unităţile ce aparţin CENTROCOOP şi UCECOM şi anual de către unităţile industriale organizate pe lângă întreprinderi şi organizaţii neindustriale. V. şi producţie netă. VALOAREA PUNCTULUI DE PENSIE, valoare ce se calculează pe baza unui coeficient care nu poate fi mai mic de 30% şi mai mare de 50% din salariul mediu brut lunar, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul ieşirii la pensie. Dacă se constată abateri mai mari de 10% între salariul mediu brut lunar realizat faţă de cel prognozat, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale de comun acord cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu Ministerul Finanţelor, va recalcula v.p. de p. pe baza unei noi prognoze a salariului mediu brut lunar. V. şi punct de pensie. VALOAREA RISCULUI, accepţiune curentă a noţiunii de risc, potrivit căreia se urmăreşte determinarea valorică a evenimentului incert, posibil, viitor şi independent de voinţa şi de acţiunea părţilor interveniente în asigurare. V.r. permite determinarea aproximativă a gradului de probabilitate şi intensitate a evenimentului. V.r. interesează în mod deosebit societatea de asigurări, deoarece pe baza ei se calculează media primei de asigurare. 500 VAL VALORI GUVERNAMENTALE, titluri de valoare emise de organele centrale ale administraţiei de stat (bonuri de stat, bonuri de tezaur, obligaţiuni etc.), prin care se procură veniturile necesare perioadei respective. VALORI MATERIALE, v. ACTIVE CIRCULANTE. VALORI MOBILIARE 1. Titluri de proprietate sau de creanţă, instrumente negociabile emise în formă materială sau evidenţiate prin înscrisuri în cont, care oferă deţinătorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului, având o sferă de cuprindere mai restrânsă decât hârtiile de valoare. După structura lor, v.m. sunt cu venit variabil (acţiunile) cu venit fix (obligaţiuni, înscrisuri funciare, bunuri de tezaur, titluri de rentă sau alte înscrisuri de stat). Emisiunea de v.m. reprezentând împrumuturi de stat, vânzarea şi răscumpărarea lor, precum şi plata dobânzilor şi a altor speze aferente se fac direct de către Ministerul Finanţelor sau prin intermediul altor instituţii financiare specializate care dobândesc calitatea de agent al statului, pe baza convenţiilor încheiate. 2. Acţiuni şi obligaţiuni plătibile în străinătate într-o anumită valută şi amortizabile sau rambursabile în străinătate. V. şi împrumut de stat; împrumut de stat extern; împrumut de stat intern. VALORI MOBILIARE EXTERNE, titluri emise de diferiţi agenţi economici, bancari şi nebancari ai unui stat, inclusiv chiar de către stat, exprimate în moneda altui stat şi plasate pe pieţele de capital ale statului respectiv, în cazul emisiunilor străine, sau exprimate în monedele mai multor state şi plasate pe pieţele de capital ale altor state decât cele cărora aparţin monedele respective, în cazul euroemisiunilor. Astfel de emisiuni externe sunt forme de manifestare a internaţionalizării pieţelor de capital. Emisiunile de acţiuni şi obligaţiuni externe constau în aceea că emitentul realizează plasarea titlurilor unor subscriptori străini. Titlurile sunt emise în moneda ţării pe a cărei piaţă se plasează titlul ori sunt emise în eurovalute, caz în care subscriptorii le achiziţionează contra unor monede străine pe pieţe sau pieţele pe care se realizează plasamentele. V. şi valori mobiliare. VALORI MOBILIARE ROMÂNEŞTI, v.m. emise de un rezident român. V. şi valori mobiliare. VALORI MOBILIARE STRĂINE, v.m. emise de un nerezident în România. V. şi valori mobiliare. VALORIFICARE, operaţiune care se efectuează pe piaţa financiară, de vânzare a unor titluri, devize, metale preţioase, sau operaţiune de vânzare a mărfurilor. VALORIFICARE SUPERIOARĂ, utilizare eficientă, cu rezultate economico-financiare maxime, a resurselor naturale şi de muncă dintr-o unitate economică, ramură economică sau ţară, prin procese tehnice şi sisteme economico-organizatorice modeme. V.s. este un factor important al progresului economic, care presupune folosirea raţională a resurselor naturale în circuitul economic, prelucrarea resurselor naturale pe baza tehnicii şi tehnologiei modeme, astfel încât dintr-o anumită cantitate de materii prime să se obţină cât mai multe produse finite, cu maximum de avantaje economico-sociale pentru dezvoltarea ţării. VALORIFICAREA BUNURILOR SECHESTRATE, operaţiuni prin care bunurile sechestrate se valorifică pe mai multe căi. Dacă creanţa fiscală nu se stinge în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru (v«), se procedează, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării silite. Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al VAL 501 creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare silită procedează la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile prevăzute de legislaţie care se dovedeşte a fi cea mai eficientă. Organul de executare silită competent procedează la valorificarea bunurilor sechestrate prin: a) înţelegerea părţilor; b) vânzarea în regim de consignaţie a bunurilor mobile; c) vânzare directă; d) vânzare la licitaţie; e) alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj etc. Dacă sunt sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgenţă. Când din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi, data, locul sau ora vânzării directe sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare se fac alte publicaţii şi anunţuri. Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligaţii fiscale restante. în categoria obligaţiile fiscale restante nu se cuprind obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat reduceri, amânări sau eşalonări la plată. V. şi executare silită. VALORIFICAREA BUNURILOR SECHESTRATE POTRIVIT ÎNŢELEGERII PĂRŢILOR, modalitate de valorificare a bunurilor sechestrate. Valorificarea bunurilor sechestrate potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus. Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare. După analiza propunerilor, organul de executare comunică aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului va fi virat de cumpărător. V. şi sechestru; executare silită. VALORIFICAREA BUNURILOR SECHESTRATE PRIN VÂNZARE DIRECTĂ, modalitate de valorificare a bunurilor sechestrate în vederea executării silite. Valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri: a) pentru bunurile perisabile sau supuse degradării; b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa fiscală; c) pe parcursul procedurii de valorificare prin licitaţie sau după finalizarea ei, dacă bunul nu a fost vândut şi o persoană oferă cel puţin preţul de evaluare. Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate. Dacă organul de executare silită înregistrează mai multe cereri de cumpărare, bunul se vinde persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare. V. şi executare silită. VALUTA ÎNŢELEGERII, valuta în care se exprimă preţul unei mărfi sau suma unui credit pus la dispoziţie, potrivit înţelegerilor internaţionale. V.î. poate să nu coincidă cu valuta plăţii (v.). VALUTA PLĂŢII, valuta în care este condiţionată plata mărfii sau stingerea creditului într-o înţelegere comercială internaţională. Necorespondenţa dintre v.p. şi valuta înţelegerii poate avea loc atunci când firma exportatoare preferă să stabilească preţul mărfii în valuta sa naţională sau atunci când decontările prin clearing (v.) se fac în valuta unei terţe ţări, precum şi din alte cauze. în aceste cazuri, în contract se prevede cursul după care trebuie să se recalculeze înţelegerea valutară. VALUTA POLIŢEI, suma datoriei prevăzute în poliţă. în poliţele care circulă în interiorul unei ţări, v.p. este exprimată în unităţile băneşti naţionale, iar în circulaţia internaţională, v.p. se exprimă în unităţile băneşti ale ţării debitoare, ale ţării creditoare ori ale unei terţe ţări, care constituie un centru comercial internaţional. 502 VAL VALUTARE, noţiune utilizată pentru stabilirea datei de când încep să se calculeze dobânzile aferente sumelor înscrise de bancă în contul personal al clientului sau al corespondentului. Adesea, v. nu corespund cu data înscrierii în cont. VALUTĂ, moneda naţională a unei ţări, efectivă (metalică, bilete de bancă) sau de disponibil în cont (valută în cont), care este folosită la efectuarea plăţilor către terţe persoane fizice şi juridice străine, la lichidarea diferitelor datorii faţă de străinătate şi la realizarea unor operaţiuni, tranzacţii şi rezerve internaţionale. De asemenea, sunt v. şi monedele compuse, ca de exemplu: D.S.T. (Drepturi Speciale de Tragere), E.C.U. (Unitatea Europeană de Cont), EURO etc. Normele juridice ale ţării noastre care reglementează relaţiile valutar-financiare includ în noţiunea de valută: biletele de bancă (bancnotele) şi monedele emise în străinătate, dacă au putere circulatorie sau pot fi preschimbate în monede şi bancnote care au această calitate; ordinele şi dispoziţiile de plată, acreditivele, scrisorile de credit, mandatele, cambiile, cecurile, titlurile de comerţ care cuprind drepturi şi obligaţii de plată exprimate în bani aparţinând altor state, cu condiţia ca locul plăţii să fie într-o ţară străină sau ca emitentul să aibă sediul în străinătate; disponibilităţile exprimate în bani străini, aflate în conturi sau sub alte forme în străinătate. Potrivit normelor noastre juridice, v. i se mai asimilează: drepturile şi obligaţiile patrimoniale, indiferent de forma în care sunt exprimate, care pot fi realizate ori lichidate în bani străini în ţară sau în străinătate; hârtiile de valoare emise de către statul român ori de o persoană juridică română, exprimate în lei şi plătibile în ţara noastră, cu condiţia ca acestea să urmeze a fi scoase sau introduse în ţara noastră; sumele de bani primite - indiferent de moneda în care sunt exprimate - şi cele cuvenite în ţara noastră persoanelor care domiciliază în străinătate. în consecinţă, în ţara noastră, în noţiunea de valută se cuprind şi devizele (v.). V. îndeplineşte următoarele funcţii: mijloc de plată şi de circulaţie în relaţiile internaţionale; etalon al preţurilor; mijloc de rezervă. ❖ V. blocată, v. aflată în conturile băncilor din străinătate, ale căror titulari nu pot dispune de ea în mod liber decât cu aprobarea organelor de stat din ţara care a blocat valuta. ❖ V. convertibilă, v. care se poate preschimba în mod liber într-o altă valută, la paritate egală (la un curs fix sau cunoscut). Ea presupune existenţa unui angajament al ţării emitente în ce priveşte convertirea propriei monede, la cererea oricărui deţinător, în oricare altă monedă, la un curs oficial, fix sau în orice caz cunoscut. V. şi convertibilitatea valutei. ❖ V. de intervenţie, v. în raport de care se efectuează negocierile de valute pe pieţele de schimb. Pentru a se evita diferite complicaţii, intervenţiile pe pieţele valutare se efectuează în general în raport cu dolarul S.U.A. V. şi intervenţie valutară. ❖ V. de rezervă, bani emişi de unele state mari, cu o economie puternic dezvoltată, cu un grad ridicat de stabilitate valorică şi de siguranţă economică, folosiţi de către alte ţări ca instrumente de plată şi de rezervă în tranzacţiile internaţionale şi care îşi menţin, în acelaşi timp, trăsăturile şi identitatea naţională. Pentru a fi utilizată ca v. de r., o monedă naţională trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: ■să deţină un rol important în relaţiile comerciale, bancare, valutare şi financiare internaţionale; ■să fie folosită în numeroase tranzacţii internaţionale (să deţină o poziţie dominantă pe principalele pieţe valutare); "să i se garanteze convertibilitatea în aur sau în diferite alte valute; ■cursurile să fie stabile; "să prezinte încredere, iar economia ţării emitente să aibă perspective de dezvoltare. Cele mai utilizate v. de r. sunt: lira sterlină, francul francez, dolarul S.U.A., marca germană etc. După al doilea război mondial, rolul v. de r. a fost tot mai mult îndeplinit de dolarul S.U.A., de marca germană şi de alte valute. Ca rezerve monetare internaţionale, v. de r. sunt folosite la acoperirea eventualelor deficite ale balanţelor de plăţi ale statelor deţinătoare, ceea ce înseamnă că aceste valute au calitatea de elemente ale lichidităţii internaţionale, cu ele putându-se face faţă diferitelor angajamente de plată externe. ❖ V. de schimb, v. principală în care se derulează majoritatea afacerilor (de exemplu: dolarul american, lira sterlină, marca germană, yenul japonez etc.). ❖ V. de tranziţie, v. care este folosită de parteneri pentru negocierea preţului într-un anumit contract comercial internaţional. V. de t. se prevede în contract. ❖ V. efectivă, v. care se prezintă sub formă de numerar (monedă metalică străină, bancnote) şi care are o folosire oarecum restrânsă, fiind utilizată atunci când persoanele VAR 503 fizice se deplasează în alte ţări ca turişti sau în interes oficial. Transportul de v.e., mai ales în cantitate mai mare, este riscant şi incomod, ceea ce determină folosirea în aceste cazuri a diferitelor instrumente de plată, cu deosebire a cecurilor de călătorie. Pentru ca o monedă naţională să dobândească proprietăţile v.e., este necesar ca ea să fie emisă de un stat care are o economie foarte dezvoltată, stabilă şi care prezintă încredere pe plan internaţional. în funcţie de operaţiunile ce se efectuează, v.e. se poate transforma în valută de cont. V. şi cec de călătorie. ❖ V. forte, v. convertibilă care are acoperire garantată în bunuri, fapt pentru care are o mare stabilitate, fiind folosită cu încredere de mai multe ţări ca mijloc de plată. ❖ V. în cont, v. sub forma de disponibil la o instituţie de credit (din ţara emitentului, a deţinătorului sau din altă ţară) şi care are cea mai largă utilizare ca mijloc de plată în relaţiile internaţionale. Din disponibilităţile aflate în cont se pot efectua diferite operaţiuni bancare pe bază de cecuri, dispoziţii de plată, viramente în şi din aceste conturi etc. Ţinându-se seama de felul operaţiunilor efectuate, v. în c. se poate transforma în valută efectivă, iar prin depunerea valutei efective în cont bancar ea devine v. în c. ❖ V. în numerar (efectivă). ❖ V. liber utilizabilă, termen iniţiat de Fondul Monetar Internaţional, prin care se înţelege „moneda unui membru pe care Fondul o recunoaşte că este în fapt utilizabilă pe plan larg în vederea efectuării de plăţi pentru tranzacţii internaţionale şi că este negociată pe principalele pieţe de schimb“. Valutele recunoscute ca utilizabile pe plan larg în efectuarea de plăţi pentru tranzacţiile internaţionale sunt: dolarul S.U.A., lira sterlină, EURO, şi yenul japonez. Valutele negociabile pe principalele pieţe de schimb sunt: dolarul S.U.A., lira sterlină şi EURO. V.l.u. reclamă existenţa angajamentului tuturor ţărilor membre ale Fondului Monetar Internaţional în ce priveşte furnizarea acestui fel de valută, care poate fi utilizată în schimbul monedei proprii, al Drepturilor Speciale de Tragere sau convertită într-o altă valută, dar numai în cadrul Fondului Monetar Internaţional. ❖ V. neconvertibilă, valuta unei ţări care nu poate fi schimbată în alte valute decât numai cu aprobarea specială a organelor valutare. V.n. se foloseşte pentru plăţi interne. ♦> V. rară, denumire dată uneori valutei forte (v.). ❖ V. slabă, v. care are o tendinţă de depreciere faţă de alte valute. ❖ V. străină, semne băneşti ale altei ţări, precum şi documente de credit şi de plată exprimate în banii ţării de emisiune şi folosite în decontările internaţionale. Operaţiunile cu v.s. se efectuează de către bănci şi de alte organe specializate. V.s. este supusă vânzării-cumpărării, iar preţul ei este exprimat în banii unei ţări şi constituie cursul valutar. ❖ V. transferabilă, v. care are un anumit grad de convertibilitate, stabilit prin înţelegeri regionale, contribuind la transferul de fonduri pentru un anumit număr de operaţiuni. VAMÂ1. Instituţie de stat specializată, ce funcţionează de regulă în porturi şi la puncte de frontieră pe uscat (la birourile vamale), care se ocupă cu controlul şi evidenţa importului şi exportului de mărfuri, a mijloacelor de transport, cu prevenirea infracţiunilor vamale etc., precum şi cu stabilirea şi încasarea taxelor vamale. Organele vamale au următoarele îndatoriri: ■să controleze mărfurile care trec frontiera de stat; "să întocmească documentele pentru intrarea şi ieşirea mărfurilor din ţară; "să stabilească şi să perceapă taxele vamale legale; *să constate respectarea sau încălcarea normelor legale referitoare la regimul vamal; "să reţină mărfurile necorespunzătoare sau cele prohibite la export sau import; "să ducă o luptă hotărâtă împotriva contrabandei, să aplice amenzi, să ia diferite alte măsuri pentru stingerea obligaţiilor vamale datorate şi să vegheze la respectarea regimului vamal; "să ţină contabilitatea importului şi exportului de mărfuri etc. 2. Taxă percepută de stat pentru mărfurile importate, exportate şi tranzitate. V. şi Direcţia Generală a Vămilor. VAMEŞ, persoană oficială însărcinată cu controlul şi taxarea mărfurilor care trec prin vamă. VARIAŢIA RISCULUI, risc care în asigurările maritime îşi schimbă locul, caracterul sau intensitatea, ca urmare a unui fapt material al asiguratului. V.r. eliberează de răspundere societatea de asigurare. 504 VĂC VĂCĂRITUL (CUNIŢA), dare percepută iniţial de domnie în Ţara Românească în timpul evului mediu pentru fiecare cap de vită, în natură (boi, cai, vaci) şi ulterior în bani. Văcăritul a fost practicat în perioada 1580-1714 şi se plătea de către ţăranii liberi, ţăranii dependenţi, mănăstiri şi boieri. VĂMUIRE, îndeplinirea de către importatorii şi exportatorii de mărfuri a formalităţilor vamale, verificarea documentelor vamale, stabilirea drepturilor vamale, înregistrarea mărfurilor şi încasarea lor de către organele vamale. V. se efectuează la locul unităţilor vamale, la locul de încărcare sau de descărcare a mărfurilor de către unitatea vamală cea mai apropiată. Sunt supuse v. mărfurile, mijloacele de transport şi oricare alte mărfuri care trec frontiera de stat. Importatorii sau exportatorii de mărfuri întocmesc şi depun declaraţia vamală (v.) la organele vamale. Organele vamale verifică mărfurile şi le confruntă cu datele înscrise în documentele vamale în prezenţa importatorului, a exportatorului sau a mandatarului lor. Verificarea mărfurilor se face în funcţie de natura lor prin sondaj (cântărire, numărare, măsurare etc.). Pentru v. la export, unităţile autorizate să facă operaţiuni de comerţ exterior au obligaţia să depună la organele vamale documentele de v., să prezinte mărfurile destinate exportului, rămânând răspunzătoare de exactitatea datelor declarate şi de întârzierea v. mărfurilor ca urmare a neprezentării la timp a documentelor de v. La export, v. constă în efectuarea controlului vamal al mărfurilor, mijloacelor de transport etc., în verificarea documentelor de transport şi a documentelor de v. şi în ţinerea evidenţei mărfurilor exportate. V. are loc la unităţile vamale de la frontieră sau din interiorul ţării, precum şi la sediul unităţilor producătoare de mărfuri pentru export. Organele vamale verifică dacă mărfurile corespund cu autorizaţiile de export, corespondenţa dintre datele înscrise în documentele de v. şi mărfurile prezentate sub aspectul cantitativ, calitativ, al naturii şi destinaţiei lor şi sesizează exportatorului neconcordanţele descoperite. Dacă mărfurile sunt necorespunzător ambalate, transportate ori sunt depreciate, avariate etc., organele vamale au obligaţia să sesizeze neîntârziat organele Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calităţii Produselor. La importul de mărfuri, importatorii sunt obligaţi să îndeplinească formalităţile pentru v. mărfurilor în termen, să prezinte mărfurile sosite, să depună documentele de v. astfel încât acestea să poată fi introduse cât mai repede în circuitul economic. în cazul importurilor, v. constă în: efectuarea controlului vamal asupra mărfurilor, mijloacelor de transport, verificarea documentelor de v., a actelor de transport, a mijloacelor de transport, aplicarea tarifului vamal de import şi înregistrarea mărfurilor respective. Cu prilejul v., organele vamale verifică dacă mărfurile corespund autorizaţiilor de import, controlează concordanţa dintre mărfurile sosite (natura, cantitatea, sortimentul, calitatea etc.) şi prevederile documentelor de v. Organele vamale înscriu rezultatele verificării mărfurilor exportate şi importate în declaraţia vamală, semnează şi dau „liber la vamă“. Mărfurile se încadrează în tariful vamal (v.) şi se încasează drepturile vamale. Actele încheiate de către organele vamale pentru stabilirea şi încasarea drepturilor vamale sunt titluri executorii. Sunt supuse vămuirii: "mărfurile destinate exportului sau importului şi mijloacele de transport care trece frontiera; "bunurile introduse sau scoase din ţară de către persoanele juridice, în afara activităţii de comerţ exterior; "bunurile introduse sau scoase din ţară de către persoanele fizice. Sunt exceptate de la v.: "mărfurile care tranzitează teritoriul vamal al României; "bunurile şi mijloacele de transport introduse sau scoase în/din teritoriul vamal naţional de către unităţile militare române; "coletele care constituie valiză diplomatică sau consulară, trimise sau primite de la Ministerul Afacerilor Externe; "bunurile destinate corpului oficial al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi cele destinate folosinţei personale a membrilor cu statut diplomatic; mărfurile transbordate. V. şi politică vamală; regim vamal; taxă vamală; vamă. VĂRSAREA AMORTISMENTULUI, operaţiune prin care, periodic, sumele reprezentând amortismentul (v.) se depun la banca finanţatoare a lucrărilor de investiţii. Termenele de depunere a amortismentului sunt chenzinale pentru unităţile industriale şi lunare pentru unităţile agricole, în proporţie de 1/12 din cotele anuale. în vederea vărsării, VÂN 505 amortismentul trimestrial se împarte în mod egal pe cele trei luni şi apoi în cadrul fiecărei luni pe chenzine. Vărsămintele efectuate din amortismentul nevirat la timp se fac în termen de cinci zile de la rămânerea lor definitivă în urma soluţionării eventualelor divergenţe. Sumele prelevate în plus se compensează, iar cele datorate se plătesc o dată cu vărsământul chenzinei imediate. Organele bancare controlează calcularea corectă şi vărsarea la timp a amortismentului. Pentru nevărsarea la timp a amortismentului se aplică majorări. VĂRSĂMÂNT, plată a unei sume de bani efectuată de un agent economic, de o instituţie publică sau financiară în vederea stingerii unei obligaţii pecuniare legale; depunere de numerar la o unitate economică, la o instituţie financiară, bancară etc. în vederea stingerii unei obligaţii legale. VÂZUT-PLĂCUT, clauză stipulată într-un contract de vânzare-cumpărare, potrivit căreia vânzătorul este exorenat de răspundere pentru eventualele vicii ascunse ale mărfurilor livrate, deoarece cumpărătorul a luat nemijlocit cunoştinţă de calitatea mărfurilor cumpărate, pe care prin vederea (recepţionarea) lor le-a acceptat şi le-a plătit. VANZARE C AND F, v. în care vânzătorul suportă cheltuielile cu marfa până ce aceasta ajunge în portul de destinaţie. Vânzătorul este obligat să predea cumpărătorului, pe proprie cheltuială, un conosament curat şi negociabil pentru portul de destinaţie stabilit, precum şi factura mărfurilor încărcate, certificatul de origine al mărfurilor şi factura consulară, pe care le va procura pe cheltuiala cumpărătorului. VÂNZARE CU ARVUNĂ, formă a contractului de vânzare-cumpărare care conţine o clauză de arvună ce are menirea de garanţie împotriva dezicerii. V. şi arvună. VÂNZARE F.A.S. (engl. „free alongside ship“), v. F.A.S. VÂNZARE FĂRĂ ACOPERIRE, operaţiune financiară la termen, care constă în vânzarea de devize sau de titluri pe care persoana juridică nu le posedă încă, cu speranţa de a se acoperi, adică a le cumpăra între timp mai ieftin, până la data convenită pentru predarea lor. VÂNZARE F.O.B. (engl. „free on board“), operaţiune în care vânzătorul suportă cheltuielile până la bordul navei indicate de cumpărător, precum şi cheltuielile pentru obţinerea autorizaţiei de export şi a oricăror alte documente necesare exportului. Navlosirea navei şi plata navlului privesc pe cumpărător. VÂNZARE PRIN LICITAŢIE, v. publică a unui bun, cu respectarea unei proceduri speciale de publicitate, bunul atribuindu-i-se participantului la licitaţie care oferă preţul cel mai mare. V. prin 1. poate fi voluntară sau silită (obligatorie). VÂNZARE SILITĂ, v. unei mărfi asupra căreia s-a aplicat dreptul de retenţie sau pentru încasarea unui impozit sau a unei taxe datorate statului de către o persoană fizică sau juridică. Titularul dreptului de retenţie sau, după caz, organele financiare sunt obligate să reţină marfa o anumită perioadă reglementată, pentru ca persoana în cauză să plătească sumele respective, inclusiv cheltuielile de magazinaj. în cazul în care persoana în cauză nu se achită de sarcinile respective până la termenul legal, are loc v.s. publică a mărfii, cu publicarea prealabilă în presă. Mărfurile perisabile se pot vinde înainte de expirarea termenelor legale. Din sumele rezultate ca urmare a v.s. se achită obligaţiile debitorului, iar ceea ce rămâne se restituie fostului proprietar al mărfurilor. V. şi drept de retenţie; executare silită. VÂNZAREA BUNURILOR SECHESTRATE PRIN LICITAŢIE PUBLICĂ, modalitate principală de valorificare a bunurilor sechestrate în cadrul executării silite. Pentru 506 VÂN valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare silită este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei. Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare silită, al primăriei sau în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile şi prin anunţuri într-un cotidian naţional de largă circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege. Despre data, ora şi locul licitaţiei trebuie înştiinţaţi şi debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul urmărit. Anunţul privind vânzarea cuprinde: "denumirea organului fiscal emitent; "data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele; obiectul actului administrativ fiscal; "motivele de fapt; "temeiul de drept, numele şi semnătura persoanelor împuternicite legal; "ştampila organului fiscal emitent; "posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul de soluţionare competent; "menţiuni privind audierea contribuabilului; "numărul dosarului de executare silită; "bunurile care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară; "preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzării prin licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare; "indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile; "data, ora şi locul vânzării; "invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înştiinţeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare; "invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferta de cumpărare; "menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună, în cazul vânzării prin licitaţie, până la termenul de vânzare, o taxă de participare reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; "menţiunea ca toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de creditorii bugetari că nu au obligaţii fiscale restante; "data afişării publicaţiei de vânzare. Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, după caz. debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt adecvate acestui scop. Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei următoarele documente: "oferta de cumpărare; ■dovada plăţii taxei de participare; "împuternicirea persoanei care reprezintă pe ofertant; "pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului; "pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; "pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; ■pentru persoanele fizice străine, copie de pe paşaport; "dovada, emisă de creditorii fiscali, că nu au obligaţii fiscale restante. Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie. Licitaţia începe la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut mai sus, iar în caz contrar va începe de la acest din urmă preţ. Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de pornire, în cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei. Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. în termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, organul de executare silită dispune în scris, restituirea taxei de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare şi nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării taxa se reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul, reţinându-se în contul organului de executare silită pentru acoperirea cheltuielilor de executare silită. V. şi executare silită. VÂR 507 VÂNZAREA BUNURILOR SUPUSE URMÂRIRII, v. operată după expirarea termenului legal de la data când s-a făcut publicaţia de vânzare a bunurilor. V.b.s.u. se poate face direct de către unităţi economice, prin reţeaua comercială, prin licitaţie publică (v.) sau, dacă este vorba despre obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, mijloace de plată străine etc., v. se face direct de către Banca Naţională. Din preţul obţinut se compensează cheltuielile cu executarea silită, se achită datoriile debitorului, şi ceea ce rămâne se restituie acestuia, contra chitanţă. VÂNZĂTORI DE ASIGURĂRI, societăţile de asigurări, societăţile de asigurări-reasi-gurări şi societăţile de reasigurări. V. de a. îşi asumă obligaţii prin acceptarea de riscuri în schimbul încasării unor prime de asigurare de la asiguraţi sau reasiguraţi. Societăţile de asigurări sunt organizate şi funcţionează ca societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată. O societate poate practica mai multe feluri de asigurări, respectiv de reasigurări. Pe piaţa asigurărilor din România pot vinde asigurări şi reprezentanţele unor societăţi străine sau ale unor asociaţii ale asigurătorilor străini, cu următoarele condiţii: a) să aibă personalitate juridică în ţara de origine, să fi desfăşurat activitate în domeniul asigurărilor în ultimii zece ani şi să nu se afle în stare de încetare de plăţi sau de faliment ori în alte situaţii asemănătoare; b) să depună la o unitate bancară din România o garanţie în numerar echivalentă cu limita minimă a capitalului de 25 de milioane de lei pentru fiecare categorie de asigurări; c) să obţină în prealabil avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Reprezentanţele societăţilor sau asociaţiilor străine au unele restricţii în ce priveşte încheierea contractului de asigurare, în sensul că ele pot vinde asigurări numai cetăţenilor şi societăţilor străine şi numai pentru bunurile proprietate a acestora; în ce priveşte asigurarea, se pot încheia contracte cu societăţile de asigurări şi reasigurări româneşti. V. de a. sunt şi societăţile mutuale de asigurări. VÂRSTA DE ASIGURARE, v. la care începe şi până la care poate fi contractată asigurarea. V. ce poate fi cuprinsă în asigurare are o importanţă deosebită pentru asigurările prin efectul legii, dar mai ales pentru asigurările facultative. V. de a. trebuie cunoscută în asigurarea persoanelor fizice şi a animalelor. VÂRSTA DE PENSIONARE, timpul exprimat în ani de la care sau până la care o persoană este îndreptăţită să primească o pensie. De exemplu, potrivit legislaţiei actuale, pensia pentru munca prestată şi limită de vârstă se acordă pe viaţă la cerere, bărbaţilor, la împlinirea vârstei de 60 de ani, iar femeilor la vârsta de 55 de ani; pensia de urmaş se acordă copiilor de până la vârsta de 16 ani, iar dacă urmează o şcoală, până la absolvirea acesteia, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 (26) de ani etc. Unităţile de stat, cooperatiste şi private pot cere pensionarea numai după împlinirea vârstei de 62 de ani, bărbaţii, şi 57 de ani, femeile. Profesorii şi conferenţiarii universitari şi cercetătorii ştiinţifici principali se pot pensiona după împlinirea a 65 de ani atât bărbaţii, cât şi femeile. Cu aprobarea anuală a senatelor universitare, profesorii şi conferenţiarii pot fi menţinuţi în învăţământ până la vârsta de 70 de ani. Agricultorii pot fi pensionaţi numai pe baza cererii lor, bărbaţii după împlinirea vârstei de 65 de ani, iar femeile după 60 de ani. V. de p. poate coborî până la 52 de ani, pentru mamele care au născut cel puţin cinci copii şi i-au crescut până la vârsta de zece ani, şi până la vârsta de 50 de ani, pentru persoanele care au lucrat un număr de ani în grupa 1 şi a Il-a de muncă. V. şi pensia de urmaş; pensia pentru munca prestată şi limită de vârstă. VÂRSTA MEDIE A POPULAŢIEI, indicator statistic demografic care exprimă vârsta medie a populaţiei. Se determină astfel: E(x+°»5)px 508 VÂR în care: - = vârsta medie a populaţiei; rx = numărul de locuitori de vârsta x; x = vârsta; 0,5 = coeficientul care exprimă echivalentul mediu al variaţiei abaterilor faţă de data exactă a împlinirii unei vârste oarecare. VÂRSTĂ STANDARD DE PENSIONARE, vârsta de 60 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, cu începere de la 1 aprilie 2001 şi care va ajunge la această limită treptat până în anul 2013. VECHIME ÎN FUNCŢIE, timpul cât o persoană şi-a desfăşurat activitatea într-o anumită funcţie în care este încadrată, în una înrudită sau în diferite organizaţii obşteşti. Pentru a fi încadrată într-o anumită funcţie, persoana trebuie să îndeplinească anumite condiţii de studii. De asemenea, promovarea într-o anumită funcţie (înrudită) necesită studii corespunzătoare şi 0 anumită v. într-o funcţie înrudită, apropiată. Timpul cât o persoană a lucrat în organizaţii obşteşti se consideră v. în f. dacă, după încetarea acestor activităţi, persoana respectivă se încadrează într-o unitate din ramura în care a lucrat anterior. V. şi vechime în muncă; vechime în specialitate; vechime neîntreruptă în muncă. VECHIME ÎN LOCURI DE MUNCĂ ÎN CARE SUNT CONDIŢII DEOSEBITE, timpul cât persoanele încadrate în muncă şi-au desfăşurat activitatea în acele locuri de muncă în care se menţin încă anumite pericole sau nocivităţi sau în care este necesar un efort fizic deosebit, iar legislaţia prevede acordarea salariaţilor a unor drepturi suplimentare. Locurile de muncă în care există condiţii deosebite (foarte grele sau foarte vătămătoare) nu sunt stabilite o dată pentru totdeauna, ci, datorită măsurilor sistematice de îmbunătăţire şi de uşurare a condiţiilor de muncă, de securitate şi de igienă a muncii; se reduce treptat numărul locurilor de muncă cu condiţii deosebite. Ca urmare a acestui complex de măsuri, a înzestrării modeme a unităţilor economice, a pregătirii personalului, se diminuează efortul fizic al oamenilor, se previn bolile profesionale, accidentele, avariile, fiind ocrotite sănătatea şi viaţa salariaţilor. Persoanele care au o anumită vechime în muncă în locuri cu condiţii deosebite se bucură de o serie de drepturi, cum sunt: acordarea unui concediu suplimentar de odihnă; spor de salarii; încadrarea în grupele 1 şi II de muncă, ceea ce înseamnă calcularea unor sporuri de vechime în muncă pentru pensionare şi acordarea unor pensii corespunzătoare mai mari, pensionarea la vârste diminuate cu un anumit număr de ani etc. V. şi grupă de muncă; grad de invaliditate; pensia de invaliditate. VECHIME ÎN MUNCĂ, timpul în care o persoană a fost încadrată şi a activat pe baza unui contract de muncă - indiferent de felul contractului şi de modul de retribuire a muncii -la agenţi economici, instituţii publice, la unităţile şi organizaţiile cooperatiste, obşteşti, de masă, la persoanele juridice şi fizice din sectorul particular şi care a plătit contribuţiile pentru asigurările sociale, precum şi alte perioade prevăzute de lege. Se consideră v. în m. (se asimilează cu v. în m. potrivit legislaţiei pensiilor) perioadele în care solicitantul pensiei s-a aflat în una dintre următoarele situaţii: a fost deţinut în lagăre sau închisori pentru activitate revoluţionară, antifascistă sau democratică (fiecare an de detenţie se consideră ca v. în m. un an şi şase luni); a desfăşurat o activitate revoluţionară antifascistă recunoscută de către organele în drept ca v. în m.; a fost îndepărtat din serviciu pentru activitate politică revoluţionară, antifascistă sau democratică înainte de 23 august 1944 ori ca urmare a persecuţiilor rasiale sau naţionale în perioada ianuarie 1938 - decembrie 1945. Prevederile de mai sus, care se refereau în principal la membrii Partidului Comunist din România, au fost completate cu dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990, care au legiferat unele măsuri reparatorii în favoarea victimelor regimului comunist, considerând anumite perioade ca v. în m. Astfel, constituie v. în m. şi se ia în VÂR 509 considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă în funcţie de v. în m. timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive pentru infracţiuni politice; a fost privată de libertate în locurile de deţinere, în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune comuniste; a fost internată în spitale de psihiatrie; a avut stabilit domiciliu obligatoriu; a fost strămutată într-o altă localitate. V. în m. este şi timpul cât o persoană a fost deportată în străinătate după 23 august 1944, a fost dusă în prizonierat de către partea sovietică după 23 august 1944 ori, fiind în prizonierat înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului. Fiecare an de detenţie sau de internare în situaţiile de mai sus se consideră v. în m. şi perioada în care o persoană aflată într-una dintre situaţiile de mai sus nu s-a putut încadra în muncă din cauza unei invalidităţi de gradul I şi II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau ulterior, dacă persoana dovedeşte că aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a fost supusă. Situaţiile mai sus menţionate se stabilesc de comisiile care funcţionează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. Persoanele interesate trebuie să dovedească situaţiile respective cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul când nu este posibil aceasta, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Se consideră v. în m.: timpul cât cetăţeanul român a fost privat de libertate în baza unei hotărâri penale străine care nu a fost recunoscută de instanţele judecătoreşti române, dacă timpul anterior condamnării se consideră, potrivit legii române, v. în m.; timpul în care a participat la munca de reconstrucţie a ţării după al doilea război mondial (potrivit convenţiei de armistiţiu), a lucrat ca brigadier voluntar pe şantierele naţionale, precum şi timpul în care a lucrat ca personal pe teritoriul României, fiind cetăţean străin, sau a lucrat pe bază de contract în străinătate, dacă la data cererii de pensie este cetăţean român. Se consideră v. în m. pentru determinarea pensiei şi timpul pentru care se face dovada cu acte că personalul a cotizat la fostele case de asigurări sociale, indiferent în ce calitate, ori la casele de pensii preluate de stat pe baza Legii nr. 10/1949 pentru organizarea asigurărilor sociale de stat. V. în m. cuprinde şi timpul în care persoana respectivă a servit ca militar în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi în Ministerul de Interne. Timpul participării la război, precum şi perioadele de prizonierat, de spitalizare şi de concedii medicale, ca urmare a rănilor suferite în război sau în prizonierat, se consideră v. în m. sau în serviciu la calcularea pensiei, indiferent de teatrul de război pe care persoana în cauză a luptat. V. în m. este şi timpul cât persoana a lucrat ca practicant judecătoresc, ca asistent de farmacie (după efectuarea stagiului obligatoriu de practică) sau ca practicant în atelierele şcolilor profesionale de gradul II sau ale liceelor industriale (după absolvirea acestora), precum şi în calitate de cărăuş în porturi, timpul cât un pensionar a funcţionat în calitate de profesor, conferenţiar sau consultant ştiinţific. Tot v. în m. se consideră şi timpul cât o persoană fără capacitate vizuală a lucrat în atelierele de producţie în cadrul fostelor aşezăminte de binefacere. La determinarea v. în m. se au în vedere şi condiţiile de la locul de muncă. Astfel, pentru persoanele care au lucrat 20 de ani în grupa I sau 25 de ani în grupa a Il-a de muncă, fiecare an efectiv lucrat în condiţii foarte grele, foarte vătămătoare sau foarte periculoase (grupa I de muncă) se consideră v. în m. pentru pensionare un an şi şase luni, iar fiecare an efectiv lucrat în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase (grupa a Il-a de muncă) se consideră v. în m. la pensionare un an şi trei luni. Timpul lucrat în grupa a IlI-a de muncă, în care există condiţii normale de muncă, se consideră v. în m. an pe an. Pentru personalul navigant profesionist din aeronautica civilă, v. în m. în vederea pensionării se determină în raport cu numărul orelor de zbor efectuate, cu funcţia îndeplinită şi cu tipul de aeronavă pe care s-a lucrat. Perioadele în care un pensionar cumulează pensia cu salariul în condiţiile admise de actele normative sunt luate în calcul ca v. în m. la recalcularea pensiei. Pentru lucrătorii care prestează o activitate mai puţin de o normă întreagă, timpul lucrat se ia în considerare proporţional cu norma întreagă. Timpul cât femeile care, conform legii, au fost încadrate în funcţii cu jumătate de normă pentru a creşte copii în vârstă de până la şase ani se socoteşte v. în m. ca timp integral. Constituie v. în m. şi se include în calculul vechimii perioada care reprezintă concediul pentru sarcină şi lăuzie, concediul pentru creşterea şi îngrijirea copiilor 510 VÂR în vârstă de până la doi ani, concediul de odihnă. Persoanelor care au în îngrijire, în supraveghere şi care acordă ajutor permanent minorului sau adultului cu handicap li se recunoaşte perioada respectivă ca vechime în muncă, iar aceasta se ia în calcul la pensionarea pentru limită de vârstă, potrivit înscrierii în carnetul de muncă, de inspectoratele teritoriale de stat pentru handicapaţi, care încheie acestor persoane contracte de muncă, în condiţiile legislaţiei prevăzute pentru personalul casnic, efectuând periodic anchete sociale. Salariaţii care lucrează mai mult de o normă beneficiază de v. în m. pentru timpul corespunzător unor norme întregi. Se consideră v. în m. şi timpul lucrat în străinătate, dacă s-a contribuit la asigurările sociale de stat ori dacă există convenţii cu reglementări în acest sens încheiate între ţara noastră şi statul în care a activat persoana în cauză. V. în m. pentru pensionare cuprinde şi timpul în care persoana încadrată în muncă urmează cursuri de pregătire profesională, specializare, recalificare sau perfecţionare, precum şi timpul în care nu a lucrat din cauza suspendării din funcţie sau ca urmare a desfacerii contractului de muncă, dacă s-a constatat ulterior că aceste măsuri nu au avut temei legal şi au fost anulate. De asemenea, se consideră v. în m. timpul cât persoana încadrată în muncă a îndeplinit serviciul militar în termen, a fost elev de şcoală militară sau student al unei instituţii militare de învăţământ superior, a fost concentrată sau în prizonierat. Perioada pentru care o persoană este îndreptăţită să primească indemnizaţia de şomaj constituie v. în m. şi nu întrerupe vechimea în aceeaşi unitate. Este considerată v. în m. şi timpul cât soţia îşi urmează soţul în străinătate, trimis în interes de serviciu pe un timp nedeterminat, inclusiv pentru persoanele care între timp s-au pensionat. Se consideră v. în m. timpul de trei luni al personalului devenit disponibil ca urmare a trecerii în proprietatea statului a patrimoniului care a aparţinut fostului Partid Comunist Român. De asemenea, se consideră v. în m. următoarele perioade: timpul în care persoana în cauză a fost transferată în interesul serviciului de la o unitate la alta, la care contractul se menţine o perioadă nedeterminată, sau în urma încetării contractului de muncă din anumite cauze; persoana s-a reîncadrat în termen de cel mult 90 de zile de la încetarea motivului pentru care nu a mai lucrat (de exemplu, a urmat o şcoală sau un curs de calificare, de perfecţionare ori de specializare); a îndeplinit sarcini cu caracter permanent în cadrul organizaţiilor obşteşti cu aprobarea organelor competente; a îndeplinit o funcţie electivă cu caracter de continuitate pentru care a primit salariu; a fost trimisă să lucreze într-o organizaţie internaţională; a îndeplinit obligaţii militare; i s-a desfăcut contractul de muncă de către unitate ca urmare a faptului că a lipsit mai mult de trei luni de la locul de muncă, aflându-se în incapacitate temporară de muncă dovedită prin certificatul medical; a fost eliberată dintr-o funcţie pe care a ocupat-o ca urmare a numirii sale de către organul superior competent; i s-a desfăcut contractul de muncă, dacă ulterior s-a stabilit de către organele competente că motivele care au stat la baza acestei măsuri au fost neîntemeiate; a încetat activitatea din cauza stării sănătăţii, dovedită cu certificat medical, care a făcut necesară schimbarea locului de muncă, şi unitatea nu i-a putut oferi un alt loc corespunzător de muncă; persoana a fost pensionată pentru invaliditate de gradul I sau II pentru perioadele până la 1 martie 1973, când a intrat în vigoare noul Cod al muncii, şi pentru invaliditatea de gradul III; îşi urmează soţul (soţia) care a fost transferat în interesul serviciului ori s-au mutat împreună cu unitatea în altă localitate; persoana a fost trimisă în misiune permanentă în străinătate sau să lucreze într-o organizaţie internaţională; persoanei i s-a desfăcut contractul de muncă din cauza încetării activităţii unităţii, a reducerii personalului sau pentru că nu a mai fost necesară întreprinderii, fară ca acest lucru să-i fie imputabil; mama încadrată în muncă încetează activitatea fiind însărcinată ori pentru a-şi creşte un copil până la împlinirea vârstei de şase ani. Potrivit prevederilor Decretului-lege nr. 43/ 1990, munca prestată de către cooperatori în sectorul zootehnic din unităţile agricole cooperatiste până la data încadrării lor cu contract de muncă se consideră vechime în muncă pentru stabilirea pensiilor în cadrul asigurărilor sociale de stat. Se consideră v. în m. şi timpul lucrat în întreprinderile mici de către salariaţii respectivi şi organizatorii lor, în asociaţiile cu scop lucrativ, în asociaţiile familiale, precum şi timpul în care au lucrat persoanele care desfăşoară o activitate independentă. Pentru lucrătorii temporari şi sezonieri, v. în m. se calculează prin însumarea timpului efectiv lucrat. V. în m. se înregistrează în carnetul de muncă şi are o importanţă VEC 511 esenţială în determinarea cuantumului indemnizaţiilor băneşti cuvenite salariaţilor în caz de incapacitate temporară de muncă, în caz de maternitate, la programarea concediului de odihnă, la acordarea treptelor sau a gradaţiilor de salariu, a sporului de vechime în muncă etc. Dovada v. în m. se face cu carnetul de muncă, cu carnetul de zbor şi cu alte acte sau mijloace de dovadă, în condiţiile legii. V. în m. conferă persoanei respective anumite drepturi, cum sunt: determinarea duratei anuale a concediului de odihnă; îndeplinirea condiţiilor de vechime pentru încadrare sau promovarea într-un post; stabilirea salariului tarifar; determinarea şi acordarea drepturilor de asigurări sociale (indemnizaţii, ajutoare, tratament balnear, pensii etc.). V. în m. luată în considerare la stabilirea pensiei pentru munca depusă şi limită de vârstă nu cuprinde absenţele nemotivate şi concediile fară plată; acestea se însumează anual şi se scad din v. în m. V. şi concediu de odihnă; indemnizaţie în caz de pierdere a capacităţii de muncă; indemnizaţie în caz de maternitate; pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă; carnet de muncă. VECHIME ÎN SPECIALITATE, parte a vechimii în muncă, timpul în care o persoană a muncit în activităţi corespunzătoare dovezii calificării, funcţiei sau meseriei în care va fi încadrată sau promovată sau în cadrul căreia urmează să i se acorde o gradaţie corespunzătoare treptei de vechime. V. în s. reprezintă vechime în meserie (pentru muncitori) sau în funcţie (pentru personalul economic, tehnic, administrativ sau de altă specialitate). V. în s. cuprinde timpul în care s-a desfăşurat o activitate corespunzătoare specialităţii în cadrul unei funcţii sau meserii. V. în s. trebuie înţeleasă şi ca vechime în unele locuri de muncă, pe baza căreia se acordă anumite drepturi suplimentare - cum este cazul acordării concediului de odihnă. Potrivit prevederilor Codului muncii, prin v. în s. se înţelege şi vechimea în meserie sau profesie. V. în s. poate cuprinde şi timpul lucrat în specialităţi înrudite, pe baza prevederilor actelor normative. V. în s. este luată în considerare la încadrarea sau promovarea pe un post, la acordarea unei trepte (gradaţii) superioare. V. şi vechime în muncă. VECHIME NEÎNTRERUPTĂ ÎN ACEEAŞI UNITATE, timpul cât o persoană încadrată în muncă lucrează în aceeaşi unitate, pe baza aceluiaşi contract de muncă, încheiat pe o durată nedeterminată, precum şi diferite alte perioade prevăzute de lege. Vechimea în muncă în aceeaşi unitate se consideră neîntreruptă şi în diferite situaţii, stabilite în mod expres prin actele normative: persoana în cauză să fie transferată în interesul serviciului la o altă unitate la care contractul se menţine pe o perioadă nedeterminată sau în urma contractului de muncă din anumite cauze; persoana încadrată în muncă pe o durată determinată, dacă în fiecare an, având în vedere necesităţile serviciului, a lucrat minimum şase luni în aceeaşi unitate sau în alte unităţi, la care a fost trecută în mod organizat la indicaţia organului superior competent; persoana care s-a reîncadrat în termen de cel mult 90 de zile de la încetarea motivului pentru care nu a mai lucrat, ca de exemplu: "a urmat o şcoală sau un curs de calificare, de perfecţionare ori de specializare; "a îndeplinit sarcini cu caracter permanent în cadrul organizaţiilor obşteşti, cu aprobarea organelor competente; "a îndeplinit o funcţie electivă cu caracter de continuitate pentru care a primit salariu; "a fost trimisă să lucreze într-o organizaţie internaţională; "a îndeplinit obligaţii militare; "i s-a desfăcut contractul de muncă de către unitate ca urmare a faptului că a lipsit mai mult de trei luni de la locul de muncă, aflându-se în incapacitate temporară de muncă dovedită prin certificatul medical; Ba fost eliberată dintr-o funcţie pe care o ocupase ca urmare a numirii sale de către organul superior competent; "i s-a desfăcut contractul de muncă, dar ulterior s-a stabilit de către organele competente că motivele care au stat la baza acestei măsuri au fost neîntemeiate; Ba încetat activitatea din cauza stării sănătăţii, dovedită prin certificat medical, care a făcut necesară schimbarea locului de muncă, şi unitatea nu i-a putut oferi un alt loc corespunzător de muncă; persoana a fost pensionată pentru invaliditate de gradul I sau II pe perioadele până la 1 martie 1973, când a intrat în vigoare noul Cod al muncii, şi pentru invaliditate de gradul III; "îşi urmează soţul (soţia) care a fost transferat în interesul serviciului sau care s-a mutat împreună cu unitatea în altă localitate; "persoana a fost 512 VEC trimisă în misiune permanentă în străinătate sau să lucreze într-o organizaţie internaţională; ■persoanei i s-a desfăcut contractul de muncă din cauza încetării activităţii unităţii, a reducerii personalului sau pentru că persoana nu mai este necesară întreprinderii, fară ca acest lucru să-i fie imputabil; "mama încadrată în muncă încetează activitatea fiind însărcinată ori pentru a-şi creşte un copil până la împlinirea vârstei de şase ani. Se consideră v.n. în a.u. şi timpul lucrat în întreprinderile mici de către salariaţii respectivi şi organizatorii lor, în asociaţiile cu scop lucrativ, în asociaţiile familiale, precum şi timpul în care au lucrat persoanele care desfăşoară o activitate independentă. V.n. în a.u. conferă dreptul la sporul de vechime în funcţie de rezultatele şi importanţa socială a muncii, în procente diferenţiate corespunzător tranşelor de vechime neîntreruptă în muncă. Persoana a cărei vechime în muncă s-a menţinut în cazul transferului în interesul serviciului poate fi încadrată la un nou loc de muncă fară să mai susţină şi să promoveze un examen sau concurs, dacă încadrarea se face pe aceeaşi funcţie, pe una echivalentă sau pe una inferioară; aceasta beneficiază de drepturile ce se acordă persoanelor care îşi păstrează vechimea neîntreruptă în muncă. Este vechime neîntreruptă în muncă în aceeaşi unitate şi perioada reprezentând concediul de maternitate şi pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani. V. şi vechime în muncă; vechime neîntreruptă în muncă. VECHIME NEÎNTRERUPTĂ ÎN MUNCĂ, timpul cât o persoană a lucrat fară întreruperi în una sau mai multe unităţi economice sau instituţii. Pentru lucrătorii sezonieri, v.n. în m. se calculează prin însumarea perioadelor lucrate înainte de acordarea concediului medical. Există anumite cazuri când, deşi au avut loc întreruperi în muncă, vechimea se consideră totuşi neîntreruptă, cum sunt următoarele situaţii: "persoana s-a transferat la cererea sa la altă unitate; "şi-a încetat activitatea şi s-a reîncadrat în termen de 90 de zile în altă localitate pentru a-şi urma soţul (soţia) care are locul de muncă în acea localitate; "s-a încadrat într-o unitate de stat în termen de 90 de zile de la plecarea dintr-o cooperativă meşteşugărească de construcţie, în care a lucrat ca membru cooperator, cu acordul conducerii cooperativei; "s-a încadrat într-o unitate de stat în termen de 90 de zile de la data încetării contractului ei de muncă la o persoană fizică sau juridică particulară. De asemenea, se consideră v.n. în m. toate situaţiile prevăzute la vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate. V.n. în m. se înregistrează în carnetul de muncă şi are o importanţă esenţială în determinarea cuantumului indemnizaţiilor băneşti cuvenite salariaţilor în caz de incapacitate temporară de muncă, în caz de maternitate, la programarea primului concediu de odihnă, la acordarea treptelor sau gradaţiilor de salariu etc. V. şi vechime în muncă; vechime. VENIT, sumă de lei, bunuri sau servicii ce se obţin de la o persoană juridică sau fizică din desfăşurarea unei activităţi, din plasarea unei sume de bani, din exploatarea unui teren, a unei mine, din dreptul de proprietate asupra unui imobil, din drepturi de autor etc. VENIT ANUAL GLOBAL IMPOZABIL, suma veniturilor nete realizate din activităţi independente, din salarii, din cedarea folosinţei bunurilor, precum şi a veniturilor de aceeaşi natură realizate din străinătate, obţinute la persoanele fizice române, din care se scad pierderile fiscale reportate şi deducerile personale (v.). Nu se cuprind în v.a.g.i.: "veniturile din pensii; ■veniturile din dividende şi dobânzi; ^veniturile din activităţi agricole; "veniturile obţinute din jocuri de noroc; "veniturile sub formă de câştiguri din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale; "veniturile sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen; "veniturile sub formă de premii în bani şi/sau în natură; "diverse venituri; "veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate din străinătate ca urmare a activităţii desfăşurate în străinătate de persoanele fizice române cu domiciliul în România. Pentru determinarea v.a.g.i. se procedează în felul următor: se determină venitul net/pierderea fiscală pentru activitatea desfăşurată în cadrul fiecărei categorii de venit supuse globalizării, potrivit regulilor proprii. Pentru persoanele fizice asociate venitul net/pierderea anuală luată în calcul la determinarea VEN 513 v.a.g.i. este venitul net/pierderea distribuită; se însumează veniturile nete, avându-se în vedere şi pierderile admise la compensare pentru anul fiscal de impunere. Din rezultatul obţinut se deduc, în ordine, pierderile fiscale reportate. Dacă pierderile sunt mai mari decât suma veniturilor nete, rezultatul reprezintă pierdere de reportat; din v.a.g.i. se scad deducerile personale (v.) rezultând v.a.g.i. In cazul în care la globalizarea anuală a veniturilor se cuprind şi venituri din salarii realizate la funcţia de bază prin prezentarea fişei fiscale (v.), venitul net din salarii va fi corectat cu diferenţa de cheltuială profesională efectivă. VENIT ASIGURAT, v. pe baza căruia se calculează şi se plăteşte contribuţia pentru asigurările sociale (salariul tarifar brut, salariul minim brut pe ţară etc.) şi pe baza căruia se determină prestaţiile de asigurări sociale (indemnizaţii, ajutoare, pensii etc.). VENIT BRUT 1. Totalitatea sumelor băneşti rezultate din încasarea contravalorii produselor, semifabricatelor, mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor valorificate la preţ de vânzare, respectiv a sumelor cu care acestea au fost facturate şi încasate de la clienţi. 2. Totalitatea sumelor încasate în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal. V.b. se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad legal în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. VENIT BUGETAR, resurse băneşti ce se cuvin bugetului de stat şi bugetelor locale. V.b. exprimă relaţiile economice (de repartiţie) care stau la baza constituirii fondurilor băneşti la dispoziţia statului. V.b. sunt astfel reglementate, aşezate şi încasate încât contribuie la întărirea gestiunii economico-financiare, la creşterea productivităţii muncii, la reducerea costurilor de producţie, la sporirea venitului net, la îndeplinirea cantitativă şi calitativă a programului economic, la realizarea reproducţiei sociale, la dezvoltarea echilibrată şi armonioasă a ramurilor economiei naţionale şi a teritoriului etc. V.b. sunt pârghii importante ale distribuirii şi redistribuirii juste a produsului naţional brut, asigurând stabilitatea bugetului şi controlul economico-financiar. V. şi sistemul veniturilor bugetare. VENIT BUGETAR CU DESTINAŢIE SPECIALĂ, încasare prin bugetele locale a unor sume care nu se pot utiliza decât pentru destinaţii precise, dinainte stabilite. în această grupă de venituri intră, de exemplu, impozitul pe clădirile din mediul rural, destinat finanţării investiţiilor edilitare la nivel comunal, altele formate din participări ale unităţilor la finanţarea unor acţiuni locale. VENIT DE BAZĂ, v. rezultat din procesul distribuirii primare a produsului naţional brut creat. V. şi venit derivat. VENIT DE ÎNLOCUIRE, prestaţii de asigurări sociale pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a atingerii unei anumite limite de vârstă, invalidităţii, accidentelor, bolii, maternităţii, decesului, considerate riscuri asigurate. V. şi asigurirl sociale; asigurări sociale de stat. VENIT DERIVAT, formă a valorii nou create, rezultată din procesul redistribuirii unei părţi a produsului naţional brut ce revine diferitelor persoane juridice şi fizice. Deoarece provine din utilizarea veniturilor primare (v.), v.d. nici nu măreşte, nici nu micşorează volumul produsului naţional brut. Majoritatea considerabilă a veniturilor bugetului statului sunt v.d., deoarece acestea sunt formate din impozite asupra veniturilor (v.) şi impozite indirecte (v.). V. şi redistribuirea produsului naţional brut. 514 VEN VENIT DIN EXPLOATARE, v. ce se obţine din activitatea normală a unui agent economic, cu excepţia veniturilor extraordinare, cum ar fi: venituri din vânzarea de clădiri, terenuri, a oricăror alte active cuprinse în capitalul fix, în afară de cazul când agentul economic se ocupă cu vânzarea şi cumpărarea unor asemenea active. VENIT DIN INVESTIŢII, profit pe care un investitor îl obţine din investiţiile efectuate. După caz, v. din i. poate îmbrăca şi formele: dividende, dobânzi etc. VENIT DISPONIBIL AL POPULAŢIEI, venitul personal al populaţiei (v.) din care s-au eliminat impozitele şi taxele plătite de populaţie. V. şi venit naţional. VENIT FINANCIAR, sumă de lei ce se obţine în decursul unei perioade date de pe urma titlurilor de proprietate sau a celor de plasament - dobânzi, dividende - din operaţiuni de schimb valutar etc. VENIT GLOBAL, produs nou creat la nivelul întreprinderilor şi al ramurilor economiei naţionale, totalitatea veniturilor băneşti provenite din încasarea contravalorii mărfurilor, lucrărilor executate şi serviciilor prestate. VENIT GLOBAL IMPOZABIL, suma veniturilor nete realizate din activităţi independente, din salarii, din cedarea folosinţei bunurilor, precum şi a veniturilor de aceeaşi natură realizate în străinătate de persoane fizice române, din care se scad pierderile fiscale reportate şi deducerile personale. V. şi impozitul pe venitul anual global. VENIT ILICIT, v. obţinut pe căi şi mijloace nelegale. Legea nr. 18/1968 privind provenienţa unor bunuri ale persoanelor fizice menţionează: „... Dobândirea de bunuri prin alte mijloace decât cele cu caracter licit constituie o încălcare a principiilor şi a echităţii şi este interzisă/4 Bunurile dobândite pe căi ilicite sau, dacă au fost înstrăinate, echivalentul lor valoric se trece în proprietatea statului. Sunt supuse controlului toate veniturile şi bunurile dobândite în mod ilicit după 1 ianuarie 1962. VENIT IMPOZABIL, v. asupra căruia, prin aplicarea cotei de impozit, se calculează impozitul. De regulă, v.i. se determină scăzându-se din venitul brut anumite cheltuieli. V. şi venit brut. VENIT MEDIU, v. ce se realizează pe unitatea de producţie. Dacă producţia se notează VT - cu Q, iar venitul total cu VT, atunci VM =------. întrucât venitul total se obţine prin înmulţirea ^ P-Q preţului cu producţia respectivă (P • Q)» v.m. se determină astfel: VM = . VENIT MEDIU PE HECTAR, venitul calculat ca o medie pe hectarele cultivate cu produsul respectiv, multianual, ajustat, pe o perioadă de 3-5 ani consecutivi, ponderat şi influenţat cu nivelul inflaţionist al preţurilor, în situaţia în care economia naţională este instabilă, supusă acestui proces. VENIT MEDIU ZILNIC, venit determinat prin raportarea veniturilor totale realizate în ultimele 12 luni la numărul de zile (365) din această perioadă. V.m.z. s-a calculat pentru membrii fostelor cooperative agricole de producţie, pe cele 12 luni premergătoare acordării indemnizaţiei pentru pierderea temporară a capacităţii de muncă şi a indemnizaţiei în caz de sarcină şi lehuzie. VEN 515 VENIT MONDIAL, suma veniturilor din România şi din străinătate din categoriile de venituri din activităţi independente, salarii şi cedarea folosinţei bunurilor, realizate de o persoană fizică română cu domiciliul în România. Veniturile din salarii şi asimilate salariilor, realizate din străinătate ca urmare a activităţii desfăşurate în străinătate de persoane fizice române cu domiciliul în România, nu se iau în caicul la determinarea v.m. VENIT MONETAR, venitul statului provenit din baterea monedei. Sursa acestui venit este diferenţa dintre valoarea nominală a monedei şi preţul de piaţă al metalului pe care îl conţine, minus cheltuielile de batere a monedei. V.m. constituia o formă principală de venit al statelor sclavagiste, precum şi pentru seniorii feudali din evul mediu care practicau pe scară largă deprecierea monedei. In condiţiile monometalismului aur, v.m. se obţinea numai din baterea monedelor din argint, aramă, nichel etc., întrucât costul acestor metale cuprins în monede era inferior valorii nominale a monedei. Din baterea monedelor forte de aur nu se obţinea v.m., deoarece valoarea monedelor şi costul aurului cuprins în ele coincideau. VENIT NAŢIONAL, indicator de mare sinteză care evidenţiază dezvoltarea economiei naţionale. Partea din produsul social rămasă după deducerea valorii mijloacelor de producţie consumate în procesul de producţie în decurs de un an. Dacă se ţine seama de exterior, este necesar să se deducă veniturile virate către alte state şi să se adauge veniturile primite din partea altor state. Venitul = Produsul + Veniturile primite de - Veniturile virate naţional intern la restul lumii restului lumii Partea din produsul social destinată compensării mijloacelor de producţie consumate în procesul de producţie în perioada dată formează fondul de înlocuire, care este utilizat pentru compensarea materială şi valorică a mijloacelor de producţie consumate în procesul de producţie, asigurând astfel continuitatea acestui proces. Cu cât este mai mare ponderea v.n. în produsul social, cu atât se demonstrează creşterea mai rapidă a efectului creator şi a eficienţei sociale a muncii, creşterea eficienţei întregii activităţi economice. V.n. nu apare izolat ca bunuri distincte, separate, de sine stătătoare, ci este încorporat în produsele, create în timpul anului, acestea având cuprinse în ele atât valoarea mijloacelor de muncă şi a obiectelor muncii consumate, cât şi valoarea nou creată de munca omenească. Fiind rezultatul muncii omeneşti în sfera producţiei materiale, v.n. se poate exprima atât în formă natural-materială, cât şi în formă valorică. Din punct de vedere natural-material, v.n. cuprinde totalitatea obiectelor de consum şi partea de mijloace de producţie create peste cantitatea destinată înlocuirii mijloacelor de producţie consumate în procesul de producţie în anul curent. Din punct de vedere valoric, v.n. reprezintă valoarea nou creată. Ca indicator sintetic, reprezentativ, v.n. caracterizează dezvoltarea economiei naţionale şi eficienţa activităţii economice. El constituie baza certă pentru dezvoltarea rapidă şi multilaterală, economico-socială, a ţării, izvorul principal al satisfacerii tuturor cerinţelor statului, ale unităţilor economice, ale instituţiilor, sursa ridicării nivelului de viaţă şi de civilizaţie a poporului român. Cu cât v.n. este mai mare, cu atât cerinţele economice, sociale, culturale, de apărare naţională etc., precum şi nevoile personale ale fiecărui om pot fi satisfăcute într-o măsură tot mai mare. După metoda repartiţiei sau însumării veniturilor, v.n. este format din salarii + rente + dobânda netă (diferenţa dintre dobânda încasată şi dobânda plătită) + profiturile. La creşterea sistematică şi continuă a v.n. contribuie următorii factori: a) creşterea productivităţii muncii sociale (factor hotărâtor); b) sporirea cantităţii de muncă socială prestată în sfera producţiei materiale; c) reducerea ponderii cheltuielilor materiale de producţie în produsul social. Creşterea v.n. pe baza sporirii productivităţii muncii sociale determină obţinerea unor cantităţi mai mari de bunuri materiale în acelaşi timp de muncă sau a aceleiaşi cantităţi de bunuri, dar cu un consum de muncă redus. Statul acordă o deosebită atenţie creşterii productivităţii muncii. în acest scop au fost luate şi se iau permanent măsuri 516 VEN pentru ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al producţiei, dezvoltarea bazei interne de materii prime, gospodărirea raţională a combustibililor şi a energiei, realizarea unor produse de mare tehnicitate şi de calitate superioară, reducerea accentuată a cheltuielilor de producţie, cu deosebire a cheltuielilor materiale, diminuarea substanţială a consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibil şi energie. Concomitent, se acordă o atenţie deosebită utilizării complete, intensive şi cu eficienţă maximă a mijloacelor fixe, ieftinirii lucrărilor de investiţii, introducerii unui regim sever de economii în toate domeniile de activitate, creşterii ritmului de înnoire şi de modernizare a produselor etc. Primul factor influenţează proporţional creşterea v.n. atât sub aspect material, cât şi sub aspect valoric. Sporirea volumului muncii sociale productive, cu respectarea timpului de muncă socialmente necesar, se înfăptuieşte fară prelungirea duratei zilei de muncă, fară a se intensifica munca peste media socială care există la o anumită dată în societate. Sporirea volumului de muncă socială depusă în sfera productivă poate avea loc fară creşterea numărului salariaţilor, prin creşterea numărului persoanelor ocupate în sfera producţiei materiale, prin utilizarea integrală şi eficientă a timpului de muncă, prin micşorarea permanentă a caracterului sezonier al producţiei, prin trecerea forţei de muncă din sfera neproductivă în sfera productivă. Creşterea v.n. este determinată nu numai de sporirea numărului de lucrători ocupaţi în sfera producţiei materiale, ci şi prin ridicarea continuă a nivelului calificării lor, prin întărirea ordinii şi disciplinei ferme la fiecare loc de muncă. Cei trei factori de creştere a v.n. se îmbină în mod armonios. Ca urmare a modernizării tuturor ramurilor industriale, a construcţiilor, transporturilor, agriculturii şi a celorlalte ramuri ale economiei naţionale, v.n. al ţării noastre a crescut continuu. Creşterea continuă a v.n. - sursa trainică a progresului şi a dinamismului economic şi social al patriei - demonstrează că economia naţională se dezvoltă, asigură creşterea veniturilor în bani şi în natură şi ridicarea bunăstării generale a poporului, creează o bază sigură de venituri pentru gestiunea economico-financiară a întreprinderilor şi pentru bugetul statului. V. şi distribuirea produsului naţional brut; produs social; redistribuirea produsului naţional brut; repartizarea produsului naţional brut. VENIT NAŢIONAL CREAT PRIMAR, produsul nou creat în timpul unui an de către munca vie naţională socialmente necesară; este constituit din produsul nou creat care se consumă în ţară (productiv şi individual) şi din produsul nou creat destinat exportului. V.n.c.p. este expresia sintetică a puterii creatoare de noi valori a forţei de muncă naţionale, repartizate judicios pe ramurile economiei naţionale. Venit naţional creat secundar, produsul nou obţinut în timpul unui an după participarea ţării la schimburile comerciale externe. El relevă şi gradul de participare a economiei naţionale la diviziunea internaţională a muncii. V.n.c.s. rezultă din acţiunea diferită a legii valorii în economia naţională şi pe plan internaţional asupra acelor valori de întrebuinţare care constituie obiectul circulaţiei externe de mărfuri. VENIT NAŢIONAL DISPONIBIL, v.n. care cuprinde o serie de plăţi efectuate de o ţară către alte ţări, ce nu sunt legate de activitatea de producţie ca, de exemplu, cotizaţii la organisme internaţionale la care este afiliată şi, în acelaşi timp, să încaseze astfel de sume de la alte ţări, prin corectarea venitului naţional creat, cu soldul încasărilor şi plăţilor în raport cu străinătate, numit şi soldul transferurilor curente în raport cu străinătatea. în funcţie de soldul transferurilor curente cu străinătatea, v.n.d. poate fi mai mare sau mai mic decăt venitul naţional. V.n.d. este un venit net şi se foloseşte la calculele şi analizele privind veniturile populaţiei, consumul membrilor societăţii şi investiţiile (eforturile pentru dezvoltare). V. şi venit naţional. VENIT NET, 1. Indicator economico-financiar ce exprimă acea parte a preţurilor bunurilor economice care depăşeşte cheltuielile de producţie aferente acestora. V.n. se prezintă sub următoarele forme: profit, accize, taxa pe valoarea adăugată, contribuţii pentru asigurările sociale de stat, contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate, impozitul pe salariu, impozitul VEN 517 pe profit, contribuţii pentru fondul de şomaj, taxe, dobânzi etc. V.n. se calculează prin deducerea cheltuielilor efectuate pentru obţinerea venitului brut din sumele realizate de un agent economic într-o perioadă dată de timp, din vânzarea produselor finite, semifabricatelor, mărfurilor, executarea lucrărilor, prestarea serviciilor şi din alte activităţi economice şi financiare. 2. Veniturile rămase populaţiei după plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor, primelor de asigurare etc. Veniturile nete ale populaţiei se determină ca diferenţă între veniturile sale globale şi totalitatea sumelor cu caracter de redistribuire (impozite, taxe, contribuţii, prime de asigurare etc.). VENIT NET SUPLIMENTAR, v.n. obţinut ca diferenţă între valoarea individuală, care este mai redusă, şi cea socială, care este mai mare. V.n.s. se poate crea în mai mare măsură în ramurile economice primare (agricultură, silvicultură, ramurile industriei extractive etc.), care au condiţii prielnice de reducere a costurilor de producţie. V. şi venit net. VENIT NET TOTAL ACTUALIZAT, indicator al eficienţei economice a investiţiilor determinat ca diferenţă între totalul veniturilor obţinute dintr-o anumită investiţie pe toată durata ei de serviciu şi totalul cheltuielilor aferente investiţiei respective pe aceeaşi perioadă, supuse atât veniturile, cât şi cheltuielile, aşa-numitului proces de „actualizare". V.n.ta. se poate determina cu ajutorul formulei: y _ Vt y Ct y It (l + i)‘ (l + i)‘ (1 + i)* ’ de unde rezultă: n V — 2^ i ♦ t=i (1 + i) în care: n = durata de funcţionare a obiectului investiţiei; i = timpul; Vt = venituri brute ale anului t; Ct = cheltuieli de exploatare ale anului, minus amortismentele; It = cheltuieli de investiţii ale anului. Acest indicator se poate folosi în cazurile în care se compară investiţii de aceeaşi valoare. V. şi coeficient de eficienţă medie anuală a investiţiilor; durata de recuperare a investiţiei. VENIT NET VALUTAR, diferenţa dintre venitul obţinut ca urmare a încasărilor realizate din operaţiunile de export şi plăţile efectuate pentru transporturi, inclusiv comisioanele, taxele vamale. VENIT PERSONAL AL POPULAŢIEI, venitul naţional disponibil (v.) din care se scad elementele din venitul naţional care nu revin populaţiei (contribuţia pentru asigurări sociale, profitul nedistribuit, impozitul pe profit) şi se adaugă veniturile populaţiei care provin din transferuri (pensii, burse, ajutoare, alocaţii etc.). V. şi venit naţional. VENIT PRIMAR (DE BAZĂ), formă a valorii nou create, rezultată din procesul distribuirii primare a produsului naţional brut, care revine participanţilor nemijlociţi la producerea lui. V. şi distribuirea produsului naţional brut. VENIT PROFESIONAL ANUAL IMPOZABIL, v. stabilit anual şi consemnat în procesul-verbal de impunere definitivă a meşteşugarilor cu ateliere proprii, încheiat de către circumscripţiile şi administraţiile financiare. în funcţie de mărimea acestui venit se stabileşte 518 VEN clasa de cotizare la asigurările sociale ale cooperaţiei meşteşugăreşti prin care sunt ocrotiţi meşteşugarii. V. şi cotizaţii ale meşteşugarilor pentru asigurările sociale. VENITUL NET ANUAL IMPOZABIL DIN SALARII, v. care se determină ca diferenţă între venitul net anual din salarii şi deducerile personale stabilite, inclusiv cotizaţia de sindicat plătită. VENITUL OPERAŢIONAL AL FIRMEI, venituri înainte de dobânzi şi impozitare; venituri formate din câştigurile provenite din operaţiunile curente, respectiv din activităţile productive sau de altă natură, în funcţie de profilul firmei. Nu se includ în v.o. al f. câştigurile colaterale şi cheltuielile indirecte, cum sunt cheltuielile cu plata impozitelor şi a dobânzilor. VENITURI ANTICIPATE, v. realizate de un agent economic în perioada de gestiune curentă, care constituie însă venituri ce se cuvin perioadei viitoare. VENITURI BUGETARE, resurse băneşti care se cuvin bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor instituţiilor şi serviciilor publice, bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri extrabugetare, în baza prevederilor actelor normative, constituite din impozite, taxe, contribuţii etc. VENITURI BUGETARE CU DEBIT, impozite şi taxe anuale ce se încasează de la populaţie, care se individualizează pe contribuabili şi se stabilesc ca debite fiscale în registrele conduse de organele financiare locale, pe baza cărora se ţine evidenţa acestor venituri bugetare locale şi se urmăreşte încasarea lor. în categoria v.b. cu d. se cuprind: impozitul pe veniturile meseriaşilor, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile clădite şi neclădite de la oraşe, taxa asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică etc. Debitele fiscale ale contribuabililor se stabilesc eşalonat, de regulă în cursul trimestrului I. Pentru impozitele de natură agricolă debitele fiscale se pot stabili şi în trimestrul II, când, de regulă, se cunoaşte mai bine materia impozabilă. Stabilirea obligaţiei fiscale a fiecărui contribuabil se face de către organele financiare locale prin constatarea şi evaluarea anuală a veniturilor impozabile şi consemnarea lor în procesele-verbale de impunere, în temeiul cărora se înregistrează debitele (sumele obligaţiilor de plată) în registrele fiscale. Pentru impozitul pe terenurile agricole, impozitul pe clădiri etc., a căror materie şi bază impozabilă nu se modifică sensibil de la an la an, stabilirea debitului fiscal se face la intervale de mai mulţi ani (3-5 ani) raportându-se debitul din anul precedent, simplificându-se astfel munca organelor financiare. în cazul în care au loc modificări importante în materia şi în baza impozabilă a acestor venituri bugetare, se fac modificările cuvenite de la un an la altul. VENITURI BUGETARE DIN CAPITAL, v. care provin din valorificarea unor bunuri ale statului, şi anume din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice, din vânzarea de locuinţe şi de spaţii cu alte destinaţii, construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale naţionale. VENITURI BUGETARE DIN VÂNZAREA BUNURILOR STATULUI, resurse băneşti încasate la bugetul statului din vânzarea bunurilor confiscate, fară stăpân, din valorificarea succesiunilor vacante etc. De evidenţa şi de valorificarea acestor bunuri se ocupă organele financiare. VENITURI BUGETARE FĂRĂ DEBIT, impozite şi taxe ce se încasează lunar sau cu prilejul realizării unor venituri de către salariaţi, oamenii de litere, de artă, de ştiinţă ş.a. în aceste cazuri, drepturile băneşti şi, pe baza lor, impozitul sau taxa se determină şi se reţin de către compartimentele financiar-contabile din unităţile respective, direct prin statele de plată a VEN 519 salariilor, a drepturilor de autor etc., fară să se mai calculeze un debit anual şi deci fară să se evidenţieze în registrele fiscale. în categoria v.b. fară d. se cuprind impozitul pe salarii, impozitul pe drepturile de autor, pe colaborările la ziare, reviste, pe colaborările externe, impozitul pe veniturile din expertize, taxele de afişaj etc. VENITURI COMERCIALE, v. realizate din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de servicii, precum şi din practicarea unei meserii. VENITURI DE ECHILIBRARE, sume ce se încasează, în diferite trepte, de bugete locale ale căror venituri proprii sunt insuficiente de la alte bugete locale sau de la bugetul de stat, în vederea echilibrării fiecărui buget local. în România, la nivelul bugetelor judeţelor şi al municipiului Bucureşti se constituie fonduri de echilibrare (v.), din care se acordă bugetelor din subordinea lor anumite cote (sume) defalcate din unele venituri ale bugetului de stat încasate pe teritoriul judeţelor şi lăsate bugetelor locale în vederea echilibrării lor, subvenţii şi transferuri de echilibrare primite de bugetele locale de la bugetul de stat. VENITURI DE REALIZAT, sume de bani ce se cuvin perioadei curente de gestiune, dar care urmează a se încasa în perioadele viitoare de gestiune. In această categorie de venituri se cuprind sumele de încasat din imputaţii privind cheltuielile neeconomicoase şi pagubele aduse întreprinderii în anii precedenţi, dar statuate în anul curent şi care după recuperare rămân ca venituri ale întreprinderii; diferenţa dintre preţul de vânzare cu amănuntul şi preţul de livrare aferent mărfurilor constatate lipsă sau degradate din vina unei persoane etc. VENITURI DE REGULARIZARE, venituri ale bugetului de stat cu ajutorul cărora se regularizează (echilibrează) bugetele locale. V. şi venituri de echilibrare. VENITURI DIN ACTIVITATEA DE BAZĂ, v. încasate de întreprindere din vânzarea produselor finite, a semifabricatelor din producţie proprie, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate de către activitatea de bază. VENITURI DIN ACTIVITĂŢI AGRICOLE, v. care provin din următoarele activităţi: a) cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat; b) cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor; c) exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemănătoare. Venitul net dintr-o activitate agricolă se stabileşte pe bază de norme de venit. Aceste norme se stabilesc de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale şi se aprobă de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor. Normele de venit se stabilesc, se avizează şi se publică până cel mai târziu la data de 31 mai a anului pentru care ele se aplică. Normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafaţă. Dacă un contribuabil desfăşoară o activitate agricolă pe perioade mai mici - începere, încetare şi alte fracţii de an - decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic pe parcursul căreia se desfăşoară activitatea. Dacă o activitate agricolă a unui contribuabil înregistrează o pierdere datorită calamităţilor naturale, norma de venit aferentă activităţii se reduce, astfel încât să reflecte această pierdere. Contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit nu are obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea în partidă simplă pentru activitatea respectivă. Un contribuabil care desfăşoară activitate agricolă poate opta pentru determinarea venitului net din acea activitate pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. VENITURI DIN ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE, v. care cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii liberale şi veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, realizate 520 VEN în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente. Veniturile comerciale sunt cele care provin din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de servicii, precum şi din practicarea unei meserii. Veniturile din profesii liberale provin din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii asemănătoare, în mod independent. Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor etc. Nu sunt venituri impozabile: "veniturile ce se obţin prin aplicarea efectivă în ţară de către titular sau, după caz, de către licenţiaţii acestuia a unei invenţii brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau, după caz, aplicarea procedeului, în primii 5 ani de la prima aplicare, calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului; "venitul obţinut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia. De aceste prevederi beneficiază persoanele fizice care exploatează invenţia, respectiv titularului brevetului aplicat. Venitul net din activităţi independente se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile aferente realizării venitului, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Venitul brut cuprinde: "sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfăşurarea activităţii; "veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate independentă; "câştigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii utilizate într-o activitate independentă, inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activităţii; "veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană; "veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă. Nu sunt considerate venituri brute: "aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi sau în cursul desfăşurării acesteia; "sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice; "sumele primite ca despăgubiri; "sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a fi deduse, sunt: "să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificat cu documente; "să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite; "să respecte regulile privind amortizarea; ■cheltuielile cu primele de asigurare să fie efectuate pentru: active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii; activele ce servesc ca garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul; boli profesionale, risc profesional şi accidente de muncă; persoane care obţin venituri din salarii, cu condiţia impozitării sumei reprezentând prima de asigurare, la beneficiarul acesteia, din momentul plăţii de către suportator. Unele cheltuieli sunt deductibile limitat, cum sunt următoarele: "cheltuielile de sponsorizare şi mecenat efectuate legal, în limita unei cote de 5% din baza de calcul; ■cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul; «suma cheltuielilor cu indemnizaţia primită pe perioada delegării sau detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice; ■cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la 2% din fondul de salarii realizat anual; "pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute în actele normative în materie; "cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori; ■contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la schemele facultative de pensii ocupaţionale, în limita echivalentului în lei a 200 euro anual, pentru o persoană; "prima de asigurare pentru asigurările private de sănătate; "cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât şi în scopul personal al contribuabilului sau asociaţilor, sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activităţii independente; "cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii pentru salariaţi şi contribuabili; "dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice utilizate în desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României; "cheltuielile VEN 521 efectuate de utilizator, reprezentând chiria - rata de leasing - în cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi cu dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing; ■ cotizaţii plătite de asociaţiile profesionale în limita a 2% din baza de calcul. Baza de calcul se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat, cheltuielile de protocol şi cotizaţiile plătite la asociaţiile profesionale. Nu sunt cheltuieli deductibile: "sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale; "cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate; "impozitul pe venit datorat, inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate; "cheltuielile cu anumite prime de asigurare; ■donaţii de orice fel; "amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile datorate autorităţilor române şi străine, altele decât cele plătite conform clauzelor din contractele comerciale; "ratele aferente creditelor angajate; "dobânzile aferente creditelor angajate pentru achiziţionarea de imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, în cazul în care dobânda este cuprinsă în valoarea de intrare a imobilizării corporale; "cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a bunurilor şi a drepturilor amortizabile din registrul-inventar; "cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile, dacă inventarul nu este acoperit de o poliţă de asigurare; "sumele sau valoarea bunurilor confiscate, ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale în vigoare; "impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarului de venit; "alte sume prevăzute prin legislaţia în vigoare. Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă şi să completeze registrul-jumal de încasări şi plăţi şi registrul-inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia în materie. Venitul net dintr-o activitate independentă desfăşurată de contribuabil, individual, fară salariaţi, se determină pe baza normelor de venit. Dacă un contribuabil desfăşoară o activitate independentă pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acestei activităţi se corectează astfel încât să respecte perioada de an calendaristic în care a fost desfăşurată activitatea respectivă. în cazul în care un contribuabil desfăşoară două sau mai multe activităţi desemnate, venitul net din aceste activităţi se stabileşte pe baza celei mai ridicate norme de venit pentru respectivele activităţi. Venitul net din activitatea de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi se determină pe baza normelor de venit. Contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de norme nu au obligaţia să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă în partidă simplă pentru activitatea respectivă. Venitul net anual din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: a) o cheltuială deductibilă egală cu 40% din venitul brut; b) contribuţiile sociale obligatorii plătite. în cazul veniturilor care provin din crearea unor lucrări de artă monumentală, venitul net se stabileşte prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: a) o cheltuială deductibilă egală cu 50% din venitul brut; b) contribuţiile sociale obligatorii. în cazul exploatării de către moştenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi în cazul remuneraţiei reprezentând dreptul de suită şi al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, venitul net se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri, fară aplicarea cotei forfetare de cheltuieli. Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente, impuşi pe bază de norme de venit, precum şi cei care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au dreptul să opteze pentru determinarea venitului în sistem real. Plătitorii următoarelor venituri au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozit prin reţinere la sursă, reprezentând plăţi anticipate, din următoarele venituri plătite: ■venituri din drepturi de proprietate intelectuală; ■venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie; ■venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial; "venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului ci vil, "venituri din activitatea de expertiză contabilă, tehnică, judiciară, extrajudiciară; «venitul obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică 522 VEN contribuabil, care nu generează o persoană juridică; "venitul obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, care nu generează o persoană juridică. Impozitul care se reţine se stabileşte în felul următor: a) pentru veniturile care provin din drepturi de proprietate intelectuală se aplică o cotă de 10% la venitul brut; b) pentru veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, care nu generează o persoană juridică se foloseşte cota de impunere a profitului, la profitul cuvenit persoanei fizice asociate; c) pentru veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, care nu generează o persoană juridică se foloseşte cota de impunere prevăzută pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, la veniturile ce revin persoanei fizice din asociere; d) pentru celelalte venituri se aplică o cotă de impunere de 10% la venitul brut. Impozitul reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul. Contribuabilii care desfăşoară o activitate independentă au obligaţia să efectueze plăţi anticipate în contul impozitului anual datorat bugetului de stat. VENITURI DIN ALTE ACTIVITĂŢI, v. încasate din vânzarea mărfurilor prin magazinele proprii de prezentare şi desfacere cu amănuntul ale întreprinderii, din vânzarea materialelor de prisos şi supranormative, a ambalajelor, a lucrărilor şi serviciilor prestate de activităţile neindustriale, din chiriile încasate pentru mijloacele fixe date cu chirie etc. VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINŢEI BUNURILOR, v. în bani şi/sau în natură care provin din cedarea folosinţei bunurilor imobile şi mobile, obţinute de către proprietar, uzufhictuar sau alt deţinător legal. V. din c.f.b. se stabilesc pe baza contractului încheiat între părţi în formă scrisă şi înregistrat la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor încasate în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură realizate de proprietar, uzufhictuar sau alt deţinător legal. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. Dacă arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene şi, respectiv, ale Consiliului General al municipiului Bucureşti. Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor se determină prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli aplicate la venitul brut, reprezentând cheltuieli deductibile aferente venitului. Această cotă este de 16%. Prin excepţie, contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net din cedarea folosinţei bunurilor în sistem real, pe baza documentelor şi datelor din contabilitatea în partidă simplă. Venitul net anual impozabil se stabileşte prin deducerea pierderilor fiscale reportate. Veniturile ce se realizează într-o fracţiune de an sau perioade diferite ce reprezintă fracţiuni ale aceluiaşi an, se consideră venit anual. Pierderea fiscală anuală înregistrată din cedarea folosinţei bunurilor se poate compensa cu rezultatele pozitive din aceeaşi sursă de venit. Pierderea care rămâne necompensată în cursul anului aceluiaşi an fiscal devine pierdere reportată. Pierderile care provin din străinătate ale persoanelor fizice rezidente se compensează cu veniturile de aceeaşi natură şi sursă, din străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în cursul aceluiaşi an fiscal, sau se reportează pe următorii 5 ani asupra veniturilor realizate din ţara respectivă. Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele: a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi; b) dreptul la report este personal şi netransmisibil; c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute, reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului. Contribuabilii sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o declaraţie referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza în anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Nu depun această declaraţie contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reţinere la sursă. Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părţi. Declaraţia privind venitul estimat se depune o dată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între VEN 523 părţi. Contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior depun, o dată cu declaraţia specială, şi declaraţia estimativă de venit. Contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum şi cei pentru care cheltuielile se determină în sistem forfetar şi au optat pentru determinarea venitului net în sistem real depun, o dată cu cererea de opţiuni, şi declaraţia de venit estimat. VENITURI DIN DIVIDENDE, v. care provin din încasarea dividendelor de către acţionari, pe baza bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi. Tot în această categorie de venit se cuprind în vederea impozitării şi sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fonduri închise de investiţii. Veniturile sub formă de dividende distribuite şi veniturile de la fondurile închise de investiţii se impun cu o cotă de 10% din suma acestora. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Dacă dividendele distribuite nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-a aprobat bilanţul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la data de 31 decembrie a anului respectiv. V. şi impozitul pe dividende. VENITURI DIN DOBÂNZI, v. care se obţin din titluri de creanţă de orice natură şi orice fel de sume cuvenite pentru folosirea banilor împrumutaţi, precum şi din titluri de participare la fonduri deschise de investiţii, pentru care preţul de răscumpărare este mai mare decât preţul de cumpărare. Se asimilează dobânzilor şi acea parte a sumelor asigurate obţinute din asigurări de viaţă prin produsele care au la bază principiul economisirii pure. Nu se cuprind în v. din d. dobânzile la depozitele la vedere şi la depuneri la casele de ajutor reciproc; dobânzile aferente titlurilor de stat şi obligaţiunilor municipale, ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi ale altor entităţi emitente de obligaţiuni, care vizează construcţia de locuinţe; dobânzi bonificate la depozitele clienţilor constituite în baza Legii nr. 541/2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ. V. şi impozitul pe veniturile din dobânzi. VENITURI DIN EXPLOATARE, v. ce se realizează de către agentul economic şi care pot reprezenta: a) venituri din vânzarea produselor, din executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor; b) venituri din producţia stocată care reprezintă creşterea sau reducerea faţă de costul de producţie a stocurilor de produse şi a producţiei în curs de fabricaţie de la finele perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor finite şi a producţiei în curs de fabricaţie, fără a lua în consideraţie provizioanele constituite pentru depreciere; c) venituri din producţia de imobilizări, care reprezintă costul lucrărilor şi cheltuielilor efectuate de unitatea economică pentru ea însăşi, care se înregistrează ca active imobilizate corporale şi necorporale; d) venituri din subvenţii de exploatare, care reprezintă subvenţiile primite pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de care beneficiază unitatea economică din partea statului, a colectivităţilor publice etc.; e) alte venituri din exploatarea curentă, care cuprind veniturile din creanţe recuperate şi diverse venituri din exploatare; f) venituri realizate în avans, care cuprind încasări sau creanţe aferente unor bunuri nelivrate, a unor lucrări sau prestaţii neefectuate; astfel de venituri aparţin exerciţiului financiar viitor. VENITURI DIN INVESTIŢII, v. care provin din: dividende; din dobânzi; câştiguri din transferul titlurilor de valoare; venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare; venituri din lichidarea/dizolvarea fară lichidare a unei persoane juridice. VENITURI DIN MUNCĂ Şl DIN PATRIMONIU, v. care cuprind: -salariul din activitatea de bază (inclusiv sporuri, premii etc.); "venituri din activităţi desfăşurate pe cont 524 VEN propriu; ■venituri din activităţi suplimentare, ocazionale; "venituri din vânzarea pe piaţă a produselor agroalimentare; "venituri din patrimoniu (chirii, dividende, dobânzi etc.); "contravaloarea produselor consumate obţinute din producţia proprie (autoconsum). VENITURI DIN OPERAŢIUNILE CU STRĂINĂTATEA, v. realizate din importul şi exportul de mărfuri. Bugetul statului realizează venituri în cazul în care preţul de pe piaţa internaţională, exprimat în valută, este superior preţului de pe piaţa internă la aceleaşi produse. Venituri bugetare importante se realizează şi din comerţul invizibil cu diverse servicii între state (transporturi, turism, asigurări, servicii bancare, de telegraf, telefon, radio, televiziune, salarii, burse etc.). VENITURI DIN PENSII, v. ce se obţin prin încasarea sumelor cu titlu de pensie din fonduri prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurare socială, cât şi cele primite cu titlu de pensie finanţată de la bugetul de stat. Venitul brut din pensie reprezintă sumele plătite cu titlu de pensie de asigurări sociale de stat şi, după caz, pensii plătite din bugetul de stat, pensii suplimentare inclusiv majorarea acordată pentru asigurări sociale de sănătate, inclusiv cele din schemele facultative de pensii ocupaţionale. Venitul net din pensie reprezintă diferenţa dintre venitul brut din pensie şi contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate. V. şi impozitul pe veniturile din pensii. VENITURI DIN SALARII, v. sub formă de salarii propriu-zise şi orice alte venituri în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică din desfăşurarea unei activităţi în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate şi pentru concediu privind îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la doi ani. V. din s. cuprind: "salariile de bază; ■indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii; ■indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ; "drepturile la soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii; "indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile autonome; "sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică; "sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, în comitetul de direcţie şi în comisia de cenzori; "sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite; "indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia de asigurări sociale; "sumele acordate de organizaţii nonprofit şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru salariaţii din instituţiile publice; "indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite administraţiilor societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor; "orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor. Avantajele, primite în legătură cu o activitate dependentă includ, însă nu sunt limitate la: ■utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţă dus-întors de la domiciliu la locul de muncă; "cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei; "împrumuturi nerambursabile; "anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului; "abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal; "permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal; "primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, VEN 525 altele decât cele obligatorii; Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: "ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 1.500.000 lei. Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget: "tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare; "contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii din cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale; "cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţe puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare; ■contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare; "contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei; "sumele primite de angajaţi pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi de cazare a indemnizaţiei primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi străinătate, în interesul serviciului. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele juridice fară scop patrimonial şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori indemnizaţia acordată salariaţilor din instituţiile publice; ■sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului; "indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor care îşi stabilesc domiciliul în localităţi din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă; "sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum şi sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii; "sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestuia la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislaţiei în materie; "veniturile din salarii, ca urmare a activităţii 526 VEN de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei şi al ministrului finanţelor publice; "sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepţie veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România, care sunt impozabile indiferent de perioada de desfăşurare a activităţii în străinătate; ■cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator; "costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu; «avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul angajării şi implicit la momentul acordării; "diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite. Avantajele primite în bani şi în natură şi imputate salariatului în cauză nu se impozitează. ♦> Deducere personală. Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază. Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 10.000.000 lei inclusiv, astfel: a) pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 2.500.000 lei; b) pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 3.500.000 lei; c) pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 4.500.000 lei; d) pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 5.500.000 lei; e) pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 6.5000000 lei. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 10.000.001 lei şi 30.000.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al Ministrului Finanţelor Publice. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 30.000.000 lei nu se acordă deducerea personală. Persoana în întreţinere poate fi soţia-soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 2.500.000 lei lunar. în cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi. Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi. Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului. ❖ Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere: a) persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 m2 în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 m2 în zonele montane; b) persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, din cultivarea şi din valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, precum şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, indiferent de suprafaţă. Deducerea personală nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate. ❖ Venitul net din salarii, v. care se determină prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: ■contribuţiile obligatorii legale pentru asigurările sociale de stat, pentru asigurările sociale de sănătate, pentru alimentarea fondului de şomaj; "deducerea personală. V. şi impozitul pe salarii. VENITURI DIN TITLURI DE PLASAMENT, venituri realizate de unităţile economice din plasamentul de capital în hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, certificate de depozit bancar, bonuri de tezaur, titluri de rentă etc.). Investiţiile în valori mobiliare urmăresc păstrarea securităţii capitalului şi obţinerea unor venituri profitabile. Profitabilitatea veniturilor are în vedere pe lângă evoluţia cotaţiei bursiere, dividendul anual produs de acţiuni sau dobânda oferită pentru celelalte titluri. De regulă, rata venitului produs de hârtiile de valoare se compară cu rata VEN 527 profitului pe care unitatea economică o obţine în exerciţiului activităţii sale de bază şi, respectiv, cu dobânda bonificată de băncile comerciale. Dacă există inflaţie monetară, venitul valorilor mobiliare trebuie să acopere şi rata inflaţiei. în vederea prevenirii eventualelor pierderi din plasamente, unităţile economice prelevă, în limitele legale, o parte din profit pentru constituirea unui provizion. VENITURI DIN TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA VALORILOR MOBILIARE, câştiguri de capital obţinute ca urmare a operaţiunilor de vânzare-cumpărare de valori mobiliare (v.). VENITURI DIN TRANSFERURI SOCIALE, v. care cuprind: "pensii; "indemnizaţii de şomaj; "alocaţii pentru copii; "burse şcolare şi universitare; "alte venituri din asistenţa socială. VENITURI DIN VALORI MOBILIARE DE PLASAMENT, v. obţinute de agenţii economici şi de persoanele fizice din plasamentul de capital în hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, certificate de depozit, titluri de rentă etc.). Investiţia de capital în valori mobiliare urmăreşte în primul rând asigurarea securităţii capitalului, care se obţine pe baza procurării prospectelor de emisiune, a cotaţiilor la bursă, a rapoartelor şi a bilanţurilor anuale publicate de societăţile comerciale pe acţiuni, a situaţiei finanţelor publice etc. De asemenea, investirea capitalului în valori mobiliare urmăreşte obţinerea unor venituri profitabile din evoluţia cursurilor la bursă, din dividende, dobândă, rentă, după caz. Rata venitului obţinut din hârtiile de valoare se compară cu rata profitului, precum şi cu rata dobânzii pe care o acordă băncile comerciale titularilor depozitelor bancare. V. şi bon de tezaur; acţiune; obligaţiune; certificat de depozit; prospectul de emisiune a titlurilor de stat. VENITURI EXCEPTATE DE LA EXECUTAREA SILITĂ A CREANŢELOR BUGETARE, v. care sunt exceptate de la urmărirea silită a creanţelor bugetare ale debitorilor persoane fizice: "alocaţiile de stat pentru copii; "alocaţiile de întreţinere pentru minorii cu handicap; "indemnizaţiile de naştere; "ajutorul social; "ajutoarele pentru soţiile militarilor în termen; "indemnizaţia în caz de maternitate; "indemnizaţiile pentru îngrijirea copiilor bolnavi; ■ajutoarele acordate în caz de deces; "bursele de orice fel acordate elevilor şi studenţilor; ■soldele acordate militarilor în termen; "diurnele şi oricare alte asemenea indemnizaţii; ■indemnizaţiile în caz de incapacitate temporară de muncă din cauză de boală şi accident; ■indemnizaţiile pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii; "compensaţiile acordate angajaţilor în caz de desfacere a contractului de muncă, pe baza dispoziţiilor legale; ■indemnizaţia de şomaj; "ajutoarele, indemnizaţiile şi sporurile destinate protecţiei personalului angajat; "alte venituri care, potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru realizarea creanţelor bugetare. V. şi executare silită; executare silită a veniturilor bugetare. VENITURI EXCEPŢIONALE, v. care nu provin din activitatea normală, curentă a unităţii economice şi care se referă la operaţiuni de exploatare sau operaţiuni de capital, ca de exemplu: venituri din cedarea activelor, despăgubiri şi penalităţi încasate, cote-părţi din subvenţii pentru investiţii, virate la rezultatul exerciţiului financiar, alte venituri excepţionale (donaţii, salarii neîncasate şi prescrise etc.). VENITURI FINANCIARE, v. care au natură financiară şi se realizează de agenţii economici din sumele obţinute în cursul unei perioade şi care provin din titluri de participare sau de plasament, cum sunt: veniturile din participaţii, veniturile din alte imobilizări financiare, veniturile din creanţe imobilizate, veniturile din titluri de plasament, veniturile din diferenţe de curs valutar, dobânzile, dividendele, sconturile etc. De asemenea, v. care provin din tranzacţii cu valori imobiliare de plasament, din operaţiunile de schimb valutar, adică diferenţele de 528* VEN curs. în categoria v.f. se mai cuprind: prisosurile şi excedentele de active circulante, resursele interne imobilizate pentru finanţarea investiţiilor, sumele nete rezultate din lichidarea mijloacelor fixe, alocaţiile primite de la organele ierarhic superioare, mijloacele băneşti puse la dispoziţia unităţilor economice de la bugetul statului, creditele acordate unităţilor economice de către bănci ş.a. VENITURI FISCALE, v. realizate de vistieria statului şi provenite din monopolurile fiscale de stat (tutun, alcool, chibrituri etc.) şi de la întreprinderile statului. Sunt cuprinse veniturile bugetare încasate de la unităţile şi organizaţiile cooperatiste, impozitele şi taxele de la populaţie care au caracter reversibil. VENITURI GLOBALE ALE POPULAŢIEI, v. totale ale populaţiei în bani şi în natură, dobândite de aceasta într-o anumită perioadă, de regulă într-un an. V.g. ale p. sunt formate din: salarii, pensii, burse, alocaţii, indemnizaţii, ajutoare, prime, premii, participări la profit, venituri în natură şi în bani din cultivarea pământului, din activitatea casnică etc. VENITURI IMOBILIARE, v. provenite din bunuri imobile, din activităţi agricole sau forestiere ş.a. VENITURI IMPOZABILE, v. realizate de persoanele juridice şi fizice pe baza cărora se calculează şi din care se plăteşte impozitul. V.i. se determină pe anumite perioade (lună, an sau perioade mai mari), pe baza anumitor procedee. V. şi metoda normativă de impunere; metoda reală de impunere. VENITURI NEFISCALE, v. încasate de la unităţile de stat în procesul repartiţiei produsului naţional brut, care nu duc la schimbarea formei de proprietate asupra sumelor încasate. Din această categorie fac parte: taxa asupra terenurilor proprietate de stat, vărsămintele efectuate de instituţiile publice, vărsămintele din profitul net al companiilor naţionale, al regiilor autonome şi al societăţilor comerciale cu capital de stat după plata impozitului pe profit etc. VENITURI NESUPUSE IMPOZITULUI PE VENIT, v. care nu cad sub incidenţa impozitului pe venit cum sunt următoarele: "veniturile sub forma darurilor acordate copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia zilei de 1 iunie şi a sărbătorilor de sfârşit de an, precum şi a angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în limita sumei de 1 000 000 de lei pentru fiecare persoană şi eveniment; "ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la terţe persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate şi concediul plătit pentru îngrijirea şi creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, care sunt venituri de natură salarială; "ajutoarele de înmormântare, ajutoare pentru pierderi însemnate în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturii, precum şi în cazul unor boli grave sau incurabile ale angajatului; "sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi excedentul rezultat din fructificarea rezervelor constituite din primele plătite de asiguraţi; "sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturii, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse ca urmare a unor acţiuni militare; "pensiile I.O.V.R., sumele fixe de îngrijire pentru pensionarii care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile altele decât cele plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale şi cele finanţate de la bugetul de stat; "contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice potrivit normelor legale; "contravaloarea echipamentelor tehnice, echipamentului individual de protecţie şi de lucru, alimentaţiei de protecţie, medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, precum şi alte drepturi de protecţie a muncii, acordate legal; VEN 529 ■sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări sau mecenat; -alocaţia individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată de angajator şi hrană acordată legal; ■veniturile obţinute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile corporale din patrimoniul personal, exclusiv cele obţinute din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale; "sumele primite legal pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului; "sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport, cazare, indemnizaţiei sau diurnei acordate pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu excepţia celor acordate de persoanele juridice fără scop lucrativ, peste limitele legale stabilite pentru instituţiile publice; "indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor care îşi stabilesc domiciliul în localităţi din zone defavorizate, în care au şi locul de muncă; "drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenţii şi elevii militari ai instituţiilor de învăţământ militare şi civile; "bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare profesională în cadru instituţionalizat; "sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire şi donaţie; "veniturile din agricultură şi silvicultură, cu anumite excepţii. VENITURI NETE (FINALE) ALE POPULAŢIEI, venituri rămase la dispoziţia populaţiei după plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor, primelor de asigurare etc. V. venituri globale ale populaţiei. VENITURI PRIMARE, v. VENIT DE BAZĂ. VENITURI REALE ALE POPULAŢIEI, cantitatea totală de bunuri materiale şi servicii necesare traiului, pe care populaţia le poate dobândi într-o anumită perioadă de timp din veniturile proprii obţinute ca retribuţie pentru munca prestată, precum şi ceea ce primeşte din fondurile societăţii în mod gratuit sau cu anumite înlesniri. Aceste venituri reflectă puterea de cumpărare a veniturilor nete ale populaţiei. Cuantumul v.r. ale p. depinde atât de mărimea salariului, pensiei, alocaţiilor nete, cât şi de aceea a părţii primite din partea societăţii prin serviciile social-culturale (învăţământ, ocrotirea sănătăţii, cultură fizică, sport, asigurări sociale, asistenţă socială, protecţie socială etc.). V.r. ale p. se determină prin raportarea venitului mediu pe locuitor la indicele preţurilor bunurilor şi serviciilor din perioada luată în calcul. VENITURI REALIZATE, v. VENITURI DIN ACTIVITATEA DE BAZĂ; VENITURI DIN ALTE ACTIVITĂŢI. VENITURI REALIZATE ÎN AVANS, v. încasate de unitatea economică în perioada curentă de gestiune, care însă constituie venituri aferente perioadei viitoare. VENITURI SCUTITE DE IMPOZITUL PE VENIT, v. asupra cărora nu se datorează impozit pe venit, cum sunt următoarele: "veniturile membrilor misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare, cu condiţia reciprocităţii, în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional şi a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, precum şi veniturile nete în valută acordate personalului trimis în misiune permanentă în străinătate; ■veniturile oficialilor organismelor internaţionale realizate în cadrul acestora ca urmare a activităţii desfăşurate în România; calitatea de oficial este confirmată de Ministerul Afacerilor Externe; «veniturile persoanelor fizice străine care desfăşoară în România activităţile de consultanţă în cadrul unor acorduri de finanţare gratuită încheiate de Guvernul României cu alte guverne sau organizaţii internaţionale guvernamentale ori neguvemamentale; -veniturile 530 VEN obţinute de corespondenţii de presă străini, cu condiţia reciprocităţii; "premiile şi orice alte avantaje în bani şi/sau în natură, obţinute de elevi şi de studenţi la concursuri interne şi internaţionale; "premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi jocurile olimpice; "sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective; "sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordată acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare; "sumele reprezentând diferenţele de dobândă subvenţionată la creditele acordate, subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, precum şi uniformele obligatorii şi drepturile de echipament; "veniturile reprezentând avantajele în bani şi/sau în natură acordate persoanelor cu handicap, veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război, accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite prizonieri, urmaşilor eroilor-martiri, răniţilor, luptătorilor pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989; "dobânzile aferente titlurilor de stat, depozitelor la vedere, precum şi obligaţiunilor municipale, ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi ale altor entităţi emiţătoare de obligaţiuni care vizează construcţia de locuinţe; "veniturile obţinute din jocuri de noroc şi din premii în bani şi/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile, pentru fiecare câştig realizat de la acelaşi organizator sau plătitor. VENITURI SECUNDARE, v. VENIT DERIVAT. VENITURI VAMALE, v. încasate la bugetul de stat din taxele vamale, din vânzarea de către organele vamale a mărfurilor confiscate, din încasarea diferitelor amenzi pentru neres-pectarea normelor juridice vamale etc. VENITURILE BUGETELOR LOCALE, v. ce se cuvin şi se încasează la bugetele locale, reprezentând veniturile proprii şi cele de echilibrare. Principalele venituri proprii sunt: impozitul pe profit de la unităţile economice de importanţă locală, impozitul pe venitul agricol, impozitul pe venitul realizat din lucrări literare, de artă şi ştiinţifice, impozitul pe veniturile realizate din exercitarea unor profesii libere, impozitul pe veniturile asociaţiilor familiale, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile ocupate de clădiri şi alte construcţii, impozitul pe veniturile realizate din închirieri de imobile etc. Tot în categoria veniturilor proprii se află taxele locale, cum sunt: taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât producţia agricolă şi silvică, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere, taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor, taxe pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj şi reclamă, taxa pentru şederea în staţiunile turistice, taxe pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologice, alte taxe locale. Impozitele şi taxele locale se stabilesc de către consiliile locale, judeţene şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în limitele şi potrivit prevederilor actelor normative. Din impozitul pe salarii datorat bugetului statului, unitatea plătitoare virează, la data plăţii salariului, 50% la bugetul statului, 40% la bugetul unităţilor administrativ-teritoriale în raza cărora se desfăşoară activitatea şi 10% la bugetul judeţului respectiv. Pentru municipiul Bucureşti cota este de 50% şi se repartizează de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti pe bugetele fiecărui sector, respectiv pe bugetul municipiului Bucureşti. Aceste cote pot fi modificate anual prin legea bugetului de stat. începând din anul 1999, bugetele locale sunt alimentate şi cu cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale. Cotele adiţionale se stabilesc şi se aprobă de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în cadrul limitelor maxime aprobate prin lege şi în funcţie de cerinţele locale. Sumele încasate din vânzarea sau din valorificarea materialelor rezultate în urma VEN 531 demolării, dezmembrării sau dezafectării unor mijloace fixe sau din vânzarea unor bunuri materiale care aparţin instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral din bugetele locale, după deducerea cheltuielilor efectuate pentru aceste operaţiuni, constituie venituri ale bugetelor locale şi se varsă la acestea. Celelalte instituţii şi servicii publice de interes local care încasează sume de lei din astfel de operaţiuni le reţin pentru realizarea de investiţii. încasările din închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public sau privat, de interes local sau judeţean, constituie de asemenea venituri ale bugetelor locale. încasările din valorificarea bunurilor confiscate se fac venit la bugetul local, în funcţie de subordonarea instituţiilor care au dispus confiscarea acestora, după deducerea cheltuielilor legate de activitatea de valorificare. Cu toate că bugetele locale au un număr mare de impozite, taxe etc., totuşi cuantumul lor este cu mult sub cerinţele de resurse financiare ale acestor bugete. De aceea, în vederea echilibrării, bugetelor locale li se pun la dispoziţie sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri de fonduri şi subvenţii care sunt venituri de echilibrare. Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile cu destinaţie specială din bugetul de stat se aprobă anual, prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti. Consiliile locale, judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi organele locale ale administraţiei de stat locale sunt chemate să se preocupe în permanenţă de dezvoltarea bazei proprii de venituri, asigurându-se echilibrarea pe această cale a bugetelor tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din ţară. VENITURILE BUGETULUI DE STAT AL ROMÂNIEI, v. ce se cuvin statului român, constituite din: impozitul pe profit, venituri şi alte încasări, impozite şi taxe plătite de organizaţiile cooperatiste, unităţile private şi unităţile economice şi ale celorlalte organizaţii obşteşti, taxe vamale, impozite şi taxe de la populaţie, alte venituri etc. Dinamica veniturilor bugetului de stat - în milioane lei - Explicaţii 1990 1991 1992 1993 Total venituri ale bugetului de stat 307 065,5 496 778,6 1 363 884,0 3 792 352 % faţă de 1990 100 161,8 444,2 1 235,0 Explicaţii 1994 1995 1996 1997 Total venituri ale bugetului de stat 8 860 117 12 888 289 18 372 803 43 834 512 % faţă de 1990 2 885,4 4 197,2 5 983,3 14.275,3 Explicaţii 1998 1999 2000* 2001 Total venituri ale bugetului de stat 67 215 547 93 239 804 120 342 242 148 209 230 % faţă de 1990 21 889,6 30 364,79 39 191,06 48 266,30 Explicaţii 2002 2003* 2004* 2005** Total venituri ale bugetului de stat 178 422 000 252 447 000 288 279 000 357 366 600 % faţă de 1990 58 105,51 82 212,75 93 881,92 116 381,22 Sursa: Anuarul statistic al României, 1997, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 1997, p. 729; 1999, p. 630; 2002, p. 519; 2004, p. 505. * Legea bugetului de stat pe anul 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XV, nr. 853, din 2 decembrie 2003. ** Legea bugetului de stat pe anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XVI, nr. 1121, din 29 noiembrie 2004. Datele relative au fost calculate de autor. 532 VEN Cuantumul v. prevăzute în buget este astfel evaluat încât reprezintă sarcini minime de realizat de către organele financiare. Natura economică, mărimea şi rolul veniturilor bugetare sunt determinate de esenţa orânduirii social-economice şi de stat, de formele de proprietate asupra mijloacelor de producţie, de nivelul de dezvoltare a economiei naţionale, de acţiunea legilor economice, precum şi de funcţiile şi sarcinile statului. Creşterea veniturilor bugetare din ultimii ani se explică şi prin ritmul şi rapiditatea inflaţiei. V. şi sistemul veniturilor bugetare; veniturile bugetelor locale. VENITURILE EXTRABUGETARE ALE INSTITUŢIILOR PUBLICE, v. care provin din taxe, chirii, manifestări culturale, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, concursuri artistice, publicaţii, impresariat, exploatarea filmelor, prestaţii editoriale, consultaţii şi servicii medicale, studii, proiecte, prestări de servicii, lucrări, exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare etc., stabilite prin actele normative. V.e. ale i. se încasează, se administrează şi se contabilizează de către instituţiile în cauză, fără a se efectua vărsăminte din acestea la bugetul de stat sau la bugetele locale. Soldurile anuale care rezultă din execuţia bugetului instituţiilor publice finanţate integral din mijloace extrabugetare se reportează ca venituri în anul următor. Bugetele instituţiilor publice finanţate din mijloace extrabugetare se includ în bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite. VENITURILE PERIOADELOR VIITOARE (ANTICIPATE), v. obţinute de către unităţi economice, instituţii în perioada curentă de gestiune, dar care se cuvin perioadei viitoare de gestiune. Din v.p.v. fac parte: abonamentele pentru telefoane, abonamentele de călătorie încasate în anul curent în contul anului viitor, chiriile şi amenzile încasate anticipat etc. Dacă aceste venituri ar fi înregistrate în contul perioadei curente, s-ar denatura rezultatele financiare ale unităţilor economice în cauză. Pentru stabilirea cu exactitate a rezultatelor unei întreprinderi, acest venit trebuie să fie separat de cel cuvenit perioadei curente de gestiune, aceasta realizându-se prin înregistrarea la un cont special intitulat „Venituri anticipate**. Pentru repartizarea lunară a acestor venituri asupra fiecărei perioade de gestiune, întreprinderile folosesc un registru scadenţar special. VENITURILE POPULAŢIEI, ansamblul resurselor băneşti, materiale, al executărilor de lucrări şi al serviciilor efective obţinute de populaţie într-o anumită perioadă în procesul repartiţiei (distribuirii şi redistribuirii) produsului naţional brut, destinate satisfacerii cerinţelor sale. V.p. se obţin atât din munca prestată (salarii, venituri realizate din gospodăria personală etc.), cât şi din fondurile sociale de consum (pensii, alocaţii de stat pentru copii, burse, indemnizaţii, ajutoare, învăţământ, ocrotirea sănătăţii etc.). Ţinând seama de cele două procese ale repartiţiei produsului naţional brut, populaţia realizează venituri primare (care se obţin din procesul distribuirii produsului naţional brut), cum sunt: salariile personalului din sfera productivă, retribuirea membrilor cooperatori, veniturile producătorilor individuali - agricultori şi meşteşugari ş.a., şi venituri secundare (derivate), care se dobândesc în procesul redistribuirii produsului naţional brut, ca de exemplu: salariile personalului din sfera neproductivă, pensii, indemnizaţii, ajutoare, burse etc. Unele venituri ale populaţiei se realizează cu regularitate, la anumite intervale de timp (salarii, pensii, alocaţii pentru copii etc.), iar altele au caracter ocazional (premii, unele ajutoare, drepturi de autor şi colaborare etc.). V.p. pot fi globale, cuprinzând totalitatea veniturilor în bani şi în natură obţinute în procesul distribuirii şi în cel al redistribuirii produsului naţional brut, şi finale, respectiv cele nete rămase după ce din veniturile globale populaţia plăteşte impozite, taxe, prime de asigurare, cotizaţii etc. V. şi pensie; venituri reale ale populaţiei. VENITURILE SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, v. care se realizează din activitatea de bază şi din alte activităţi. Din activitatea de bază, societatea de asigurări realizează următoarele venituri principale: primele de asigurare şi majorările aferente provenite de la asigurările prin VER 533 efectul legii, de răspundere civilă auto; primele de asigurare şi majorările corespunzătoare la asigurările facultative de bunuri, de răspundere civilă şi de persoane; venituri provenite din operaţiunile de asigurare şi reasigurare în valută (prime de la asigurările externe, prime de la reasigurările contractate de societatea de asigurări, despăgubiri în valută primite de la reasigurători, refacţii (v.) calculate asupra primelor de asigurare cedate în cadrul reasigurătorilor, diferite recuperări şi încasări din acţiuni de regres din despăgubiri în valută etc.). Din alte activităţi, societatea de asigurări obţine următoarele venituri: dobânzi ce se încasează de la bancă pentru disponibilităţile băneşti ce se păstrează în cont; dobânzi ce se încasează de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni pentru rezerva matematică referitoare la asigurările de viaţă ce se păstrează la această instituţie; dobânzi ce se încasează de la asiguraţi pentru împrumuturile ce li se acordă în cadrul asigurărilor de viaţă; diferite sume ce se încasează din acţiunile de regres. VENITURILE STATULUI, v. realizate de stat şi folosite pentru înfăptuirea funcţiilor sale. V.s. au apărut o dată cu statul. Fiecare orânduire social-economică are un sistem propriu de venituri de stat, condiţionat de formele de proprietate şi de interesele claselor sociale aflate la putere. în orânduirile bazate pe proprietatea particulară, v.s. se compun din diferite impozite şi încasări de la populaţie. în sclavagism, pentru satisfacerea nevoilor statului, se aplicau pe scară largă diferite prestaţii personale, cum erau: participarea la război cu armament propriu, construirea de corăbii, drumuri etc. Mai târziu se realizau venituri din exploatarea robilor în latifundii de stat, în instituţii, din prăzile de război, din jefuirea popoarelor ocupate sub formă de dări şi contribuţii, din impozite în natură şi mai târziu în bani. Clasele dominante erau scutite de impozite. Perceptorii se îmbogăţeau din încasarea impozitelor. în feudalism, v.s. îmbogăţeau pe feudali, care încasau dările. V.s. se compuneau din: venituri pe domeniile feudalilor, din diferite prestaţii în natură ale ţăranilor şi ale vasalilor faţă de suzerani, din deprecierea monedei, impozite în bani etc. în economia de piaţă, v.s. provin din: impozitul pe profit, impozite indirecte pe bunurile de primă necesitate, taxe, venituri de la întreprinderile şi bunurile de stat (păduri, terenuri), venituri de la monopoluri, din inflaţie etc. VENTURE CAPITAL (engl.), v. CAPITAL „DE RISC“. VERIFICARE, practică folosită în activitatea flnanciar-contabilă pentru stabilirea exactităţii şi realităţii datelor financiare şi a celor contabile. în perioadele efectuării acestor operaţiuni se verifică înregistrările făcute în conturi cu datele din documente sau din inventarul care a servit ca bază acestor înregistrări sau se verifică datele din conturi cu cele din balanţele de v., precum şi datele din bilanţ cu cele din contabilitate sau din inventar. Ca atribut al organelor de control, v. are ca scop lichidarea lipsurilor constatate şi prevenirea lor pe viitor, prin măsurile luate sau propuse. V. poate fi aritmetică, de fond etc. V. şi control; darea de seamă. VERIFICAREA GARANŢIEI CREDITULUI, operaţiuni prin care, în unităţile economice beneficiare de credite bancare, se verifică existenţa concordanţei dintre creditele acordate şi valorile materiale creditabile aflate într-o formă sau alta şi dacă valorile materiale procurate cu ajutorul creditului se află în gestiunea unităţilor economice respective şi se constituie garanţia acestuia; de asemenea, se controlează sistematic respectarea disciplinei de credite şi utilizarea eficientă a mijloacelor materiale şi băneşti. V. se efectuează lunar, trimestrial ori când este necesar şi în mod obligatoriu o dată pe an. V. poate fi totală, prin sondaj, scriptică sau faptică. Prin v. scriptică se urmăreşte ca, pe baza datelor din bilanţ şi din balanţele de verificare, să se efectueze un studiu cuprinzător asupra existenţei garanţiei creditelor, utilizarea cu maximum de eficienţă a creditelor şi a fondurilor băneşti proprii, excluderea de la creditare a acelor stocuri care sunt fără mişcare, excedentare, de prisos, sunt de calitate necorespunzătoare, nu au consum sau desfacere asigurată, sunt necorespunzător depozitate şi conservate; în aceste cazuri, creditele respective se retrag trecându-se la categoria „credite nerambursate în termen4*. 534 VIA O dată cu verificarea scriptică se urmăreşte dacă unităţile economice se preocupă de lichidarea debitorilor, de preîntâmpinarea refuzurilor de plată a mărfurilor, dacă nu se fac deturnări de fonduri etc. Prin v. faptică se urmăreşte dacă există concordanţă între evidenţa ţinută de depozite sau de magazii şi datele contabilităţii, dintre stocurile existente şi datele contabilităţii, dacă bunurile materiale ce constituie obiectele creditelor sunt păstrate în condiţii corespunzătoare, modul cum se consumă sau se desfac stocurile existente, dacă se ţine corect evidenţa şi sunt bine conservate mărfurile care se află în custodie. Practic, v. faptică se face prin cântărire, măsurare, numărare, în funcţie de felul mărfurilor, dispunându-se, în cazuri justificate, retragerea creditelor şi trecerea lor la „credite nerambursate în termen“. Cu prilejul v.g.c., băncile analizează activitatea unităţilor economice în ansamblu, urmărind utilizarea cu maximum de eficienţă atât a creditelor bancare, cât şi a totalităţii mijloacelor materiale şi băneşti existente la dispoziţia lor. în urma verificărilor poate să rezulte un minus de garanţie, în care caz creditele respective se trec în categoria „credite nerambursate în termen“, sau un plus de garanţie, care serveşte la rambursarea eventualelor credite restante pe care le are unitatea economică. Prin această v. unităţile bancare determină întreprinderile să utilizeze creditele bancare în concordanţă cu destinaţiile stabilite, să asigure existenţa garanţiei materiale a creditelor, respectarea condiţiilor stabilite prin contractele de credite, să acţioneze ferm pentru realizarea obiectivelor programului economic, să respecte disciplina economică, financiară, de credite, disciplina de plăţi, să se încadreze în cuantumul de fonduri stabilit, precum şi să asigure corespondenţa dintre datoria reală faţă de bancă şi stocurile materiale existente în întreprindere. Unităţile bancare examinează rezultatele v. şi stabilesc măsurile ce urmează a fi luate de către conducerile unităţilor economice pentru întărirea disciplinei economice, financiare, de credite şi de plăţi, pentru gospodărirea cu eficienţă maximă a tuturor resurselor materiale, financiare şi umane. O dată cu v.g.c., unităţile bancare examinează şi utilizarea cu maximum de eficienţă a creditelor bancare. în acest scop, ele se folosesc de o serie de indicatori pentru măsurarea şi aprecierea eficienţei utilizării tuturor activelor circulante. VIAŢĂ MEDIE, funcţie biometrică notată cu ex. V.m. este de fapt valoarea medie a numărului de ani pe care poate să-i trăiască o persoană în vârstă de x ani, care se stabileşte în baza calculelor statistice ce se efectuează pentru o anumită grupă de viaţă. Formula de calcul a v.m. în raport cu funcţia (probabilitatea) de supravieţuire este următoarea: Î'x+n eX=nzQ-------+ — sau lx 2 ex _ I + U+l +1x+2 +" +1n 2 lx în care: ex = viaţa medie; lx = funcţia (probabilitatea) de supravieţuire - lx = la p(a,x), unde la este un număr de persoane în vârstă de a ani, iar p(a,x) probabilitatea ca o persoană de vârstă a să ajungă la vârsta x; ln = limita superioară a vieţii omeneşti. V.m. se utilizează în cadrul calculelor care se fac la asigurările de viaţă. V. şi probabilitate de supravieţuire; tabele de mortalitate. VICII ASCUNSE, deficienţe, defecte ale mărfurilor vândute, ale lucrărilor executate, ale bunurilor închiriate etc., care n-au fost sau nu puteau fi cunoscute de beneficiar în momentul primirii lor. V.a. afectează calitatea mărfurilor, a lucrărilor, a bunurilor închiriate etc. VIR 535 VICIU ASCUNS AL OBIECTULUI ASIGURAT, defecţiuni sau deteriorări care, prin natura lor sau locul unde se află, nu apar şi nici nu pot fi văzute şi deci constatate. Drept urmare, societatea de asigurări nu acordă despăgubiri pentru pagube decurgând din viciul ascuns al bunului asigurat. VICIU PROPRIU AL BUNULUI ASIGURAT, uzura, defecţiunile, imperfecţiunile vizibile, respectiv germenul propriei alterări sau distrugeri a bunului care face obiectul asigurării. De exemplu, la o navă poate fi vorba despre v.p. al b.a. în cazul în care aceasta este afectată de un viciu de construcţie, de un defect de reparaţie sau de utilarea ei cu instrumente defecte. Viciul propriu nu poate fi confundat cu uzura pe care corpul navei împreună cu maşinile şi instalaţiile sale o suferă în timpul utilizării şi nici cu vechimea ei. Vechimea poate fi echivalată cu viciul propriu numai atunci când nava, ca urmare a timpului îndelungat în care a fost utilizată, a ajuns la un asemenea grad de uzură încât întrebuinţarea ei în continuare este ineficientă, iar probabilitatea producerii unor daune şi pierderi devine foarte mare. în toate legislaţiile privind asigurările de bunuri este stipulat principiul conform căruia daunele şi pierderile care sunt urmare a v.p. al b.a. nu sunt acoperite de societatea de asigurări. în activitatea practică se face distincţie între viciul propriu evident şi viciul ascuns. V. şi viciu ascuns al obiectului asigurat. VIGNETĂ, document de formă circulară, pătrată sau dreptunghiulară, de mărimea aproximativă a unui timbru fiscal, ce se eliberează de societăţile de asigurări abilitate să practice asigurarea de răspundere civilă auto, de aceeaşi culoare ca şi tichetul de asigurare. V. se aplică pe parbrizul autovehiculului pentru a se dovedi existenţa asigurării. V. şi tichet de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. VINCULAŢIE , modalitate combinată de decontare (plată) folosită în relaţiile economice internaţionale, care constă în livrarea mărfurilor de către exportator nu pe adresa importatorului, ci pe adresa unei bănci cu acordul prealabil al acesteia. Dacă banca solicitată nu acceptă o asemenea operaţiune, mărfurile pot fi expediate pe adresa unor case de expediţii sau a unor depozite generale. în momentul primirii mărfurilor, banca din ţara importatorului îl înştiinţează, punându-i documentele şi marfa la dispoziţie numai după ce achită preţul stabilit de comun acord cu exportatorul. în acest fel, v. este o cale eficientă de evitare a riscurilor de neplată. Din suma încasată, banca îşi reţine cheltuielile de depozitare, comisionul şi alte cheltuieli; suma rămasă după aceste scăzăminte se remite exportatorului sau se trece pe creditul contului său. Dacă mărflirile au fost expediate pe adresa unor case de expediţie sau a unor depozite generale, acestea eliberează mărfurile cumpărătorului numai după ce prezintă documentul bancar care să ateste că s-a plătit preţul lor. în aceste cazuri, din suma cuvenită furnizorului se reţin cheltuielile de depozitare şi comisioanele şi se virează în contul casei de expediţie sau al depozitului general, după caz. Practic, prin v. exportatorul acordă credit importatorului pentru timpul de la expedierea mărfurilor şi până la încasarea preţului convenit. Prin v., decontarea mărfurilor se face greoi, se efectuează cheltuieli suplimentare de transport, depozitare, manipulare, există riscul nepreluării mărfurilor de către cumpărător, iar băncile îşi asumă unele sarcini care nu sunt pur bancare. VIRAMENT, operaţiune contabilă fără numerar efectuată între întreprinderi, cooperative sau instituţii, care au deschise conturi de decontare la bancă. Operaţiunea constă în transferarea scriptică de către bancă a unei sume din debitul unui cont în creditul altui cont, pentru stingerea unei obligaţii băneşti. V. se poate efectua pe baza unor documente cum sunt: dispoziţiile de virare, ordinele de transfer, notele contabile, cecurile etc. Cu ajutorul v. se pot efectua plăţi fără numerar şi transferuri de sume în conturile deschise la bănci. în relaţiile internaţionale, v. constă în operaţiunea de transferare a valorii devizelor din contul unei ţări în contul altei ţări, fără să intervină transferul devizelor respective; astfel de v. se efectuează prin înregistrări în 536 VIR conturi reciproce de către băncile corespondente care ţin aceste conturi şi contribuie la economisirea cheltuielilor de circulaţie. VIRARE DE CREDITE BUGETARE, diminuarea creditului bugetar de la o subdiviziune a clasificaţiei bugetare care are disponibilităţi financiare şi majorarea corespunzătoare a unei subdiviziuni la care mijloacele financiare sunt insuficiente. Efectuarea v. de c.b. este condiţionată de realizarea economiilor la alte subdiviziuni de cheltuieli bugetare. V. de c.b. trebuie operată de aşa manieră încât să nu fie stânjenită executarea acţiunilor de la care se iau sumele şi să se poată înfăptui integral sarcinile prevăzute cu creditul bugetar astfel diminuat. Potrivit normelor juridice în vigoare, v. de c.b. se pot efectua în următoarele condiţii: ■aprobarea v. să se acorde începând cu trimestrul al treilea, înainte de a se fi angajat cheltuielile; ■disponibilităţile utilizate să nu provină de la creditele bugetare prevăzute pentru salarii, inclusiv impozitul pe salarii şi contribuţii pentru asigurările sociale, investiţii şi reparaţii capitale, din sumele puse la dispoziţie, din fondurile de rezervă bugetară etc.; "să nu conducă la majorarea creditelor bugetare aprobate destinate întreţinerii şi funcţionării organelor de stat; «să nu aibă ca efect majorarea sumelor prevăzute pentru completarea mijloacelor băneşti proprii ale unor instituţii de stat, excepţie făcând aprobările legale privind majorarea fondului de salarii. Ministerul Finanţelor aprobă virările de credite bugetare în cazurile în care au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un titular de plan la altul şi de la un capitol la altul al clasificaţiei bugetare. Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe centrale de stat, ale căror planuri financiare sunt cuprinse în cadrul bugetului de stat, au dreptul să hotărască v. de c. de la un subcapitol la altul din cadrul aceluiaşi capitol, precum şi de la un articol la altul în cadrul aceluiaşi subcapitol al clasificaţiei bugetare. V. de c.b. se aprobă şi de către consiliile judeţene, al municipiului Bucureşti, ale municipiilor, ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale oraşelor şi comunelor; aceste organe locale pot face v. de c.b. de la un subcapitol de cheltuieli la altul în cadrul aceluiaşi capitol al clasificaţiei bugetare. De asemenea, primarii pot face v. de c. de la un articol la altul în cadrul aceluiaşi subcapitol al clasificaţiei bugetare. Pentru cheltuielile proprii ale instituţiei, ordonatorii de credite au dreptul să aprobe v. de c. de la un alineat la altul în cadrul aceluiaşi articol al clasificaţiei bugetare. în cazurile în care au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un titular de plan la altul sau se introduc în plan diferite lucrări de investiţii din rezervele aprobate pentru aceasta, Ministerul Finanţelor operează modificările corespunzătoare în indicatorii financiari ai titularilor de plan şi efectuează modificările corespunzătoare în volumul şi structura bugetului de stat. V. de la şi la articolele de hrană, precum şi v. de la un titlu la altul se fac numai pe baza propunerii consiliului comunal - cu aprobarea consiliului judeţean - dată pe baza avizului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat. V. de c.b. între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, care nu contravin normelor legale, sunt de competenţa fiecărui ordonator principal de credite (v.) pentru bugetul propriu şi pentru bugetele unităţilor subordonate. în cazuri excepţionale, v. de la un capitol la altul al clasificaţiei bugetare se pot efectua începând cu trimestrul al treilea, cu acordul Ministerului Finanţelor, excepţie făcând cheltuielile de personal şi de capital. Este interzisă v. de c.b. de la şi la următoarele articole: salarii, contribuţii asupra salariilor, burse, investiţii şi reparaţii capitale; sunt interzise v. de c. în primul trimestru al anului, precum şi în perioada de la 15 la 31 decembrie. De asemenea, sunt interzise v. de c.b. provenite de la capitolele care au fost majorate din fondul de rezervă bugetară şi din fondul de intervenţie, aflate la dispoziţia Guvernului. V. de c.b. în bugetele locale se aprobă de fiecare consiliu local, respectiv de fiecare consiliu judeţean, după caz, iar altele se fac cu acordul organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor. V. de c.b. de la un capitol la altul al clasificaţiei bugetare se aprobă de către consiliul local, judeţean şi de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pe baza justificărilor ordonatorilor principali de credite, şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor, începând cu trimestrul al treilea al anului bugetar. V. de c.b. în cadrul aceluiaşi capitol bugetar sunt în competenţa fiecărui ordonator principal de credite pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor şi serviciilor publice subordonate şi se pot efectua înainte de VIT 537 angajarea cheltuielilor, începând cu trimestru! al treilea al anului bugetar. V. de c.b. trebuie astfel făcute încât să nu majoreze cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea organelor statului. VIRAREA OBLIGATORIE A MIJLOACELOR BĂNEŞTI, operaţiune efectuată de unităţile bancare, fără consimţământul plătitorilor, de virare a mijloacelor băneşti din conturile acestora în conturile beneficiarilor, pe baza documentelor executorii (hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, dispoziţii ale organelor financiare - documente pentru care nu este necesară acceptarea plătitorilor etc.), a documentelor pentru care nu s-a primit în termen refuzul de acceptare şi în alte cazuri. V. şi decontarea prin acceptare. VISTIERIE 1. Denumirea folosită în Ţările Române pentru a concretiza instituţia care păstra şi administra banii publici, tezaurul ţării. 2. Clădirea în care se păstra tezaurul. VITEZA DE CIRCULAŢIE A BANILOR, indicator care exprimă de câte ori o unitate monetară a servit, în medie, la operaţiuni de vânzare-cumpărare de mărfuri, prestări de servicii sau la alte operaţiuni de plăţi, într-o anumită perioadă. Accelerarea v. de c. a b. conduce la micşorarea masei de bani necesară circulaţiei. V. de c.a.b. se determină astfel: NPVT VCB = ■ v , MM în care: VCB = viteza de circulaţie a banilor; NP = nivelul general al preţurilor; VT = volumul tranzacţiilor; MM = masa monetară în circulaţie. VITEZA DE CIRCULAŢIE A CAPITALULUI CIRCULANT, indicator financiar care exprimă modul cum se utilizează activele circulante de către agentul economic. Această viteză se exprimă practic cu ajutorul indicatorului coeficientul (numărul) de rotaţii, care se determină ca raport între cifra de afaceri sau capitalul circulant şi durata în zile a unui circuit, iar rezultatul se înmulţeşte cu 90 sau 360 (numărul de zile din trimestru, respectiv din an). Cu cât coeficientul de rotaţie va fi mai mare şi cu cât durata unui circuit va fi mai mică, cu atât viteza de rotaţie va fi mai mare. VITEZA DE ROTAŢIE A ACTIVELOR CIRCULANTE, indicator calitativ calculat pe total sau pe elemente de active circulante, care caracterizează gradul de eficienţă a utilizării lor. El reflectă toate schimbările produse în activitatea economică şi financiară a unei unităţi economice; arată rapiditatea (timpul) în care acestea trec continuu, succesiv - de un anumit număr de ori - prin stadiile de aprovizionare tehnico-materială, producţie şi desfacere. Cu cât trecerea activelor circulante prin cele trei stadii se efectuează mai repede, cu atât normativul lor poate fi mai mic, deoarece sunt necesare mai puţine active circulante pentru realizarea aceloraşi sarcini de producţie sau a unor sarcini sporite. V. de r. are o importanţă deosebită atât ca mijloc de analiză a folosirii cu maximum de eficienţă a activelor circulante, cât şi ca instrument de determinare a necesarului de active circulante; ea exprimă dinamica în timp a modificărilor care au loc succesiv, în formele funcţionale ale activelor circulante, în procesul aprovizionării tehnico-materiale, producţiei şi desfacerii. Cu cât activele circulante sunt folosite într-un interval de timp mai scurt pentru parcurgerea stadiilor procesului reproducţiei sociale, cu atât eficienţa folosirii lor este mai ridicată. Accelerarea v. de r. a activelor circulante, presupune diminuarea şi lichidarea efectelor negative ale păstrării îndelungate în depozite a materiilor prime, materialelor, combustibilului, produselor finite etc., ale folosirii unor fonduri de producţie peste cele normale, presupune reducerea efectelor uzurii morale etc. Unităţile economice sunt obligate să determine just cuantumul de active circulante necesare pentru îndeplinirea 538 VIT programului de producţie şi să le utilizeze raţional şi cu maximum de eficienţă. Eficienţa utilizării activelor circulante şi v. lor de r. se exprimă cu ajutorul următorilor indicatori: a) coeficientul de rotaţie; b) durata medie a unui circuit; c) coeficientul de folosire a activelor circulante. Accelerarea v. de r. presupune luarea unui complex de măsuri pentru îmbunătăţirea aprovizionării tehnico-materiale, a procesului de producţie (reducerea duratei acestuia), îmbunătăţirea desfacerilor, lichidarea stocurilor supranormative etc., ceea ce va duce la eliberarea relativă şi absolută de active circulante. Creşterea v. de r. a a.c. este efectul conjugat al mai multor factori, şi anume: organizarea relaţiilor cu furnizorii şi cu unităţile de transport astfel încât aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibili etc. să se efectueze la timp, de o manieră complexă şi completă, creşterea operativităţii, adaptarea la condiţiile de pe piaţă, selectarea furnizorilor, încheierea şi respectarea contractelor de aprovizionare, înlăturarea sub- şi supradimensionării stocurilor de materii prime, de materiale etc., optimizarea stocurilor, reducerea cheltuielilor de transport-aprovizionare, manipulare, depozitare, scurtarea duratei de recepţie a materialelor, combustibililor şi mărfurilor etc., prin care să se realizeze o eficienţă maximă. Accelerarea v. de r. a a.c. în faza de producţie necesită: "organizarea raţională a procesului de producţie; "reducerea duratei ciclului de fabricaţie; "reducerea consumurilor specifice şi a pierderilor; "utilizarea tuturor capacităţilor de producţie; "folosirea completă a timpului de muncă; "utilizarea tehnologiilor modeme, creşterea coeficienţilor de schimburi, perfecţionarea calificării personalului; "înlăturarea întreruperilor în muncă; "ridicarea calităţii produselor; "diminuarea cheltuielilor; "reducerea costurilor de producţie, îndeosebi a celor materiale; "asigurarea ritmicităţii producţiei. în faza desfacerii (comercializării) se urmăreşte încasarea în cel mai scurt timp a contravalorii mărfurilor livrate care să facă posibilă reluarea ciclului economic. Aceasta presupune: "desfăşurarea ritmică şi în limitele stabilite a relaţiilor de livrare; "accelerarea desfacerii; "evitarea fabricării unor produse fără desfacere asigurată; ■respectarea clauzelor contractuale; "reducerea timpului de sortare, ambalare şi constituire a loturilor destinate vânzării; "reducerea stocurilor de produse finite; "buna organizare a relaţiilor cu unităţile de transport; "alegerea şi folosirea acelor instrumente şi forme de decontare care să asigure încasarea sumelor aferente livrărilor în cel mai scurt timp; "întocmirea corectă şi depunerea promptă la bancă a documentelor de decontare; "lichidarea refuzurilor din partea clienţilor; "creşterea cifrei de afaceri; "ţinerea unei evidenţe clare şi la zi a documentelor de decontare, introducerea unei circulaţii raţionale a documentelor de decontare şi accelerarea întocmirii şi predării lor în termen la bancă în condiţiile extinderii utilizării calculatoarelor electronice; "organizarea în mod judicios a urmăririi încasării sumelor în curs de decontare; ■urmărirea aplicării unor sancţiuni economice şi financiare (despăgubiri, amenzi, dobânzi etc.) în cazul neîndeplinirii condiţiilor contractuale şi a disciplinei decontărilor; "utilizarea decontărilor prin compensaţie etc. Accelerarea v. de r. a a.c. determină reducerea cuantumului de active circulante necesare unităţii economice, conduce la eliberarea de fonduri. încetinirea vitezei de rotaţie atrage după sine creşterea necesarului de active circulante, conduce la blocarea de fonduri şi la reducerea eficienţei utilizării capitalului circulant. V. şi coeficient de folosire a activelor circulante aflate în circuit; coeficient de rotaţie a activelor circulante; durata medie a unui circuit; eliberare de active circulante; rotaţia activelor circulante. VITEZA DE ROTAŢIE A BANILOR, indicator care pune în evidenţă de câte ori o unitate monetară a ieşit şi s-a reîntors într-un interval de timp (trimestru, semestru, an) din (la) casieriile unităţilor bancare. Determinarea şi cunoaşterea v. de r. a b. au o deosebită importanţă pentru emisiunea şi reglarea circulaţiei banilor. Calcularea vitezei (coeficientului) de rotaţie a banilor, de exemplu pe un trimestru, se efectuează aplicând următoarea formulă: VRB = —, Smc VOT 539 în care: VRB = viteza de rotaţie a banilor; Sî = suma totală de numerar încasată în trimestrul dat de către unităţile băncii; Smc = soldul mediu trimestrial de numerar aflat permanent în circulaţie. V. de r. a b. mai poate fi numită frecvenţă de revenire a banilor la bancă şi depinde de următorii factori: a) volumul veniturilor băneşti ale populaţiei şi structura pe grupe de venituri, frecvenţa şi regularitatea (ritmicitatea) încasării de către populaţie a veniturilor sale băneşti. Cu cât salariile se plătesc, de exemplu, la intervale mai mici, cu atât mai puţini bani se află în mâinile populaţiei şi invers; de aceea, plata veniturilor băneşti ale populaţiei din salarii se face chenzinal, iar banca a eşalonat aceste plăţi pe zile şi întreprinderi, ceea ce, evident, influenţează şi masa de numerar în circulaţie; b) repartizarea judicioasă a mărfurilor în reţeaua comercială; c) corelaţia dintre fondul de cumpărare şi fondul de mărfuri; d) gradul de coincidenţă între încasările şi plăţile băneşti ale populaţiei; e) cuantumul şi durata staţionării numerarului în casieriile agenţilor economici; f) dezvoltarea reţelei C.E.C. şi calitatea muncii depuse de unităţile C.E.C. în ce priveşte atragerea disponibilităţilor băneşti ale populaţiei etc. VIZITATOR DE BURSĂ, persoană, membră a bursei, admisă prin hotărârea comitetului bursei (v.) să efectueze operaţiuni de bursă. V. poate fi admis la bursă permanent, temporar sau pentru încheierea unei anumite tranzacţii, acestea încheindu-se de regulă prin intermediari. VOCAŢIE SUCCESORALA, calitatea de a fi îndreptăţit, în baza legii, a unui testament sau a unui contract de donaţie, la succesiunea bunurilor altei persoane. La moştenirea legală au v.s. următoarele categorii de persoane: a) rudele în linie dreaptă - descendentă sau ascendentă - ale persoanei decedate; b) rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv (fraţii, surorile defunctului şi descendenţii acestora, unchii, mătuşile şi verii primari ai persoanei dispărute); c) soţul supravieţuitor. Rudele persoanei decedate cu v.s. sunt, potrivit legii, repartizate în patru grupe care poartă numele de clase de moştenitori, chemate la succesiune în ordine; fiecare clasă este chemată la succesiune în lipsa succesorilor din clasa precedentă. La succesiunea testamentară, persoanele cu v.s. sunt stabilite prin actul de ultimă voinţă -testamentul - al persoanei dispărute. VOLATILITATE, indicator bursier care se exprimă sub forma unei mărimi statistice prin care se defineşte abaterea variaţiilor preţului unui element faţă de variaţiile preţului mediu al grupei din care face parte. Acest indicator se interpretează astfel: o volatilitate mai mare ca unu evidenţiază o mai mare instabilitate a elementului faţă de cea a mediei. VOLATILITATEA PREŢULUI, fluctuarea preţurilor titlurilor de valoare cuantificată, de regulă, sub forma modificărilor indicelui bursier al acţiunilor în fiecare oră. VOT CUMULATIV, modalitate de votare prin care acţionarul poate distribui fiecărui candidat un anumit număr din totalul său de voturi ori poate acorda totalul de voturi pe care le are unui singur candidat. VOTAREA BUGETULUI STATULUI, v. ADOPTAREA BUGETULUI DE STAT. «Mu WARANT (engl.), document; varietate a biletului la ordin; titlu de proprietate asupra mărfurilor, eliberat de antrepozitele în care acestea sunt păstrate. Mărfurile păstrate în antrepozite rămân în proprietatea exportatorului până când importatorul achită contravaloarea lor şi dobândeşte w. Titularul w. are dreptul să ceară şi să primească nu neapărat marfa pe care a depus-o spre păstrare, ci oricare altă marfă de acelaşi fel, egală din punct de vedere cantitativ şi calitativ. W. permite transferarea proprietăţii prin menţiuni ce pot fi făcute pe o parte a documentului, anume pe recipisa-warant. W. este şi documentul pe baza căruia se obţine şi se garantează creditul; de asemenea, w. poate fi utilizat ca efect de comerţ. W. oferă băncii garanţia asupra mărfurilor şi deci posibilitatea recuperării creditului. întrucât preţul mărfurilor aflate în antrepozite poate să scadă, banca stabileşte nivelul creditului diminuat în raport cu valoarea garanţiei, luându-şi astfel o maijă de siguranţă. W. poate fi nominal sau la purtător. W. nominal poate fi transmis altei persoane pe baza girului nominal sau în alb, iar titularul lui poate solicita şi primi împrumuturi pe care le garantează cu w., ceea ce echivalează cu amanetarea mărfurilor aflate în depozit. în mod obişnuit, w. se compune din două documente: unul de depozit şi unul de amanet. W. permite vânzarea bunurilor amanetate o dată cu transmiterea datoriei. V. şi recipisă; recipisă-warant. XENOVALUTE, v. EUROVALUTE. ZARAF, negustor care în evul mediu se ocupa cu comerţul cu bani (monede locale şi străine), care primea depuneri spre păstrare, efectua plăţi şi transferuri de sume din ordinul deponenţilor (negustorilor). Ulterior, z. au început să efectueze operaţiuni de împrumut, transformându-se cu timpul în bancheri, operând decontări fară numerar, schimburi de monedă etc. în anul 1834, Sfatul Ţării Româneşti a dat porunca nr. 116 pentru zarafi, care prevedea: „Mulţimea zarafilor schimbători de monedă să se mărginească pentru oraşul Bucureşti până la numărul de zece, numai dintre oamenii cu averi şi cu îndestulă încredere care să deie înscris că vor urma întocmai regulile statornicite. Ci să fie îndatoraţi a schimba ori şi cui se va înfăţoşa cu orice sumă de bani.“ Porunca mai conţine cursurile maxime de schimb şi pedepsele pentru cei care ignorau dispoziţia, şi anume: „Zaraful ce s-ar găsi că: a) în schimb dă monedă tăetă şi despreţuită, b) că cumpăneşte cu cumpene mincinoase, c) nu voieşte a schimba acelui ce se va înfăţoşa, d) cere mai mult decât este hotărât pentru schimbare; la cele dintăi două cazuri să piardă dreptul de a mai fi zaraf şi să fie supus giudecăţii criminaliceşti spre a se pedepsi după legiurea pentru calcuzani (înşelători - n.n.); iar pentru cele două din urmă să fie depărtat de uneltirea zaraflâcului şi bătut la partea moale a trupului în faţa oamenilor veniţi la târg.“ ZĂLOG, v. GAJ. ZĂRĂFIE, sediul comerţului cu bani (monede naţionale şi străine), adresa sau sediul zarafului. Pe teritoriul Ţărilor Române, în al doilea deceniu al secolului al XlX-lea, la Iaşi s-a înfiinţat z. lui Daniel Michel, care a avut la început relaţii de afaceri cu Augsburg, Danzig, Veneţia şi Verona, precum şi cu Constantinopol. Cu timpul, relaţiile respective s-au extins până la Paris, Viena, Leipzig, Berlin, Frankfurt şi Londra. Practicarea z. i-a permis lui Daniel Michel ca în anul 1849 să ia în arendă moşiile domnului Moldovei, Mihail Sturdza, să împrumute pe domnitor, să acorde împrumuturi vistieriei, negustorilor şi să efectueze operaţiuni comerciale peste graniţă. V. şi zaraf. ZILE BANCARE, numărul de zile din lună (zilele lucrătoare din lună) în care banca îşi desfăşoară activitatea. Z.b. nu cuprind zilele nelucrătoare şi sărbătorile din lună. ZILE DE CURIER, numărul de zile stabilit în funcţie de distanţa dintre furnizor şi cumpărător, creditor şi debitor, în care efectul de comerţ sau titlul de credit la vedere poate ajunge la persoana fizică sau juridică ţinută să plătească. ZILE DE GRAŢIE, numărul de zile cu care se prelungeşte termenul de plată prevăzut în poliţe. Se folosesc şi de către unele societăţi de asigurări în plata despăgubirilor de asigurare. ZON 543 ZILE DE REFERINŢĂ 1. Sub aspect bancar, reprezintă ziua stabilită pentru închiderea unui cont sau pentru a estima un depozit de titluri de valoare. 2. Pentru bursă, constituie ziua în care trebuie executate operaţiunile la termen. 3. Sub aspect financiar, z. de r. reprezintă ziua din care un dividend este exigibil. ZILE LIBERE, zile cuprinse între două date, exclusiv ziua de la începutul şi cea de la sfârşitul intervalului. în anumite cazuri, z.l. nu cuprind duminicile şi sărbătorile legale din intervalul respectiv. ZI-NORMĂ, indicator stabilit prin raportarea timpului de lucru total necesar unei lucrări la norma medie zilnică de lucru; se practică în agricultură. ZIUA DE DECONTARE, z. în care toate angajamentele convenite anterior în cadrul bursei de valori vor fi onorate. în S.U.A. şi în Marea Britanie, aceste angajamente se onorează după un anumit număr de zile (3 sau 5 zile). ZONA EURO, zonă valutară care se întinde de la frontiera ruso-finlandeză până la Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic. Ea reprezintă aproape a cincea parte din economia mondială şi 18,6 la sută din comerţul mondial. De la 1 ianuarie 1999, din Z.E. fac parte: Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda, Irlanda. Deocamdată, patru ţări din Uniunea Europeană (Marea Britanie, Danemarca, Grecia şi Suedia) nu fac parte din Z.E. ZONĂ, parte din teritoriul unei ţări sau spaţiu geografic care are anumite particularităţi în analiza şi practica economică. ZONĂ DE LIBER SCHIMB, spaţiu geografic în care se aplică o înţelegere intervenită între două sau mai multe state, prin care ţările membre: desfiinţează tarifele vamale, elimină restricţiile cantitative la diferite produse, dezvoltă ţările membre din punct de vedere economic; asigură stabilitatea financiară etc. ZONĂ LIBERĂ, teritoriu (porturi, aeroporturi) aparţinând unui stat în care mărfurile, mijloacele de transport şi bunurile introduse (provenite din import) sau scoase (destinate exportului) sunt exceptate de la plata taxelor vamale. Crearea de z.l. are ca scop înlesnirea schimburilor comerciale şi a tranzitului internaţional de mărfuri şi facilitarea colaborării şi cooperării internaţionale (prelucrarea unor mărfiiri, obţinerea unor produse finite, organizarea de expoziţii, vânzarea-cumpărarea de mărfuri etc.), pentru care ţara pe teritoriul căreia este organizată z.l. percepe anumite tarife. începând din 1978, în ţara noastră a fost creată z.l. Sulina, care este menită să contribuie la dezvoltarea tranzitului comercial şi a cooperării economice internaţionale. Ulterior au fost create z.l. Arad-Curtici, Constanţa, Giurgiu. V. şi politică vamală; port liber; regim vamal; taxă; taxă vamală. ZONĂ MONETARĂ, totalitatea teritoriilor în care este acceptată o anumită monedă, fie în totalitate, fie în parte, în reglarea tranzacţiilor interne sau externe ori a ambelor, ca de exemplu: z. dolarului, z. lirei sterline, z. francului francez etc. Z.m. este formată dintr-un grup de ţări care îşi definesc moneda în raport cu moneda dominantă. De regulă, o z.m. este expresia unei reţele asimetrice de relaţii, o ţară dispunând de putere economică, politică şi monetară în aşa fel încât comerţul ţărilor din zonă este orientat către centru, acesta fiind, în general, mai autonom şi în relaţie cu alte centre de care poate să fie dependent. ZONĂ VAMALĂ LIBERĂ, formă completă a regimurilor vamale suspensive. Z.v.l. erau în trecut cunoscute sub denumirea de porturi libere, originea lor nefiind datată exact. 544 ZON Primul port liber a fost Cartagina, fondat în anul 1814 î. de Hristos. Ulterior au fost instituite şi alte porturi libere în zona Mediteranei, pe coasta de vest a Africii şi a Feniciei. Mult mai târziu, şi anume în secolul al XlII-lea, au apărut porturi libere în oraşele Ligii Hanseatice. în diferite alte ţări au fost denumite „zone libere de comerţ“. Au fost înfiinţate în peste 70 de oraşe din nordul Europei diferite porturi în care circulau bunuri şi capital. în Italia s-au înfiinţat porturi franco la Toscana (1547), Livomo (1696), Civita Vechia (1732). în Franţa, Marsilia este declarat porto franco în timpul lui Ludovic al XlV-lea (1669) din iniţiativa lui Colbert. Ulterior se declară prin lege zonă liberă Hantre-Savoie (1860). Mai târziu Italia a declarat Genova zonă liberă, Danemarca instituie zonă liberă oraşul Copenhaga, Grecia hotărăşte ca zonă liberă Salonicul etc. în spaţiul rezervat z.v.l., prin lege se prevede că se pot introduce mărfuri în vederea prelucrării şi comercializării lor pe terţe pieţe, fără aplicarea restricţiilor tarifare şi netarifare ale regimului vamal, comparativ cu teritoriul naţional. Avantajele oferite de z.v.l., împreună cu înlesnirile fiscale, constituie o premisă favorabilă pentru atragerea de capital naţional şi străin în efectuarea de investiţii. în z.v.L are loc accesul liber al mărfurilor care, coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor pentru profiturile realizate în zonă, constituie o premisă favorabilă atragerii de capital străin în zona liberă. în z.v.l. se desfăşoară o activitate diversificată care potrivit Legii nr. 84 din 1992 cuprinde: manipularea, depozitarea, sortarea, cântărirea, măsurarea, marcarea, ambalarea, condiţionarea, prelucrarea, fabricarea, testarea, licitarea, repararea, vânzarea, cumpărarea mărfurilor, organizarea de expoziţii, operaţiuni de bursă şi financiar-bancare, transporturi şi expediţii interne şi internaţionale etc. Mărflirile introduse în z.1. nu sunt supuse controlului obişnuit al autorităţii vamale, iar staţionarea lor nu este limitată în timp.. După natura operaţiunilor realizate, localizarea geografică şi destinaţia mărfurilor, există următoarele z.v.1.: porturi libere; aeroporturi libere; perimetre libere; antrepozite vamale libere; zone de tranzit; zone de prelucrare pentru export (zonă de export); zone de promovare a investiţiilor (zone industriale); zone comerciale libere. în funcţie de facilităţile de export acordate există: zone libere; porturi libere; zone de tranzit; perimetre libere; facilităţi specifice de vamă. în funcţie de importanţa operaţiunilor desfăşurate se disting: zone comerciale libere; zone libere de fabricare. După destinaţia mărfurilor există: zone orientate spre importul de mărfuri; zone orientate spre exportul de mărfuri. în România, z.v.L au fost: Brăila (1836-1883 şi 1930-1940); Galaţi (1836-1883); Tulcea (1880-1881); Constanţa (1880-1883).; Sulina, începând din5august 1978; zona liberă Constanţa-Sud. După anul 1990, în ţara noastră au fost înfiinţate următoarele z.l.: Sulina - 1993; Constanţa - 1993; Galaţi -1994; Brăila - 1994 şi recent zona Giurgiu. ZA. fac parte integrantă din teritoriul statului român şi li se aplică legislaţia naţională. Aceste zone trebuie să fie precis delimitate şi împrejmuite. Supravegherea vamală se face numai în limita zonelor libere. Controlul accesului către z.l. se efectuează de către organele vamale şi grănicereşti. Z.l. contribuie la dezvoltarea comerţului exterior al României şi a comerţului internaţional. V. şi regim vamal; regim vamal de „drawback“; regim vamal suspensiv; taxă vamală; vamă. ZONE VALUTARE, grupări de state sau teritorii, formate în timpul şi după al doilea război mondial pe baza blocurilor valutare, ale căror valute depind de valuta ţării puternice care se află în fiuntea grupării respective (zona dolarului, zona lirei sterline, zona francului francez etc.). Z.v. sunt considerate ca fiind totalitatea preferinţelor stabilite între toate statele participante, în cadrul cărora valuta ţării hegemone este folosită pentru facilitarea schimburilor între ţările zonei, precum şi pentru înfăptuirea asistenţei mutuale. Z.v. cuprind de regulă ţările care sunt foarte dependente economic şi politic de ţara hegemonă. Toate ţările din aceeaşi zonă folosesc acelaşi regim financiar-valutar ca ţara dominantă şi acelaşi sistem de limitări valutare. Trăsăturile caracteristice ale z.v. sunt: a) păstrarea majorităţii rezervelor valutare în băncile ţării dominante şi plasarea lor în hârtii de valoare ale acestui stat; b) concentrarea tuturor decontărilor în băncile statului hegemon şi folosirea în interesul lui a disponibilităţilor valutare ale ţărilor membre; c) menţinerea unui raport (curs) fix între valuta ţării dominante şi valutele celorlalte ţări membre, precum şi modificarea cursului valutelor ţărilor membre faţă ZON 545 de cele ale altor ţări numai cu aprobarea ţării dominante şi pe baza modificării cursului valutei acestei ţări. Aceste trăsături se pot modifica sau schimba. Trăsăturile z.v. confirmă inexistenţa convertibilităţii libere. Z.v. au întâmpinat nemulţumire, rezistenţă şi contramăsuri din partea ţărilor participante la raporturile economice şi financiar-valutare, ceea ce atestă neputinţa lor de a soluţiona într-un mod satisfăcător problemele raporturilor dintre parteneri. V. şi bloc valutar. GLOSAR P PACHET DE ACŢIUNI DE CONTROL................................................... 5 PACTA SUNT SERVANDA............................................................ 5 PAGUBĂ.............................................................;........... 5 PANICĂ BANCARĂ................................................................. 5 PANICĂ DE BURSĂ................................................................ 5 PARA .......................................................................... 5 PARADIS FISCAL................................................................. 5 PARADOXUL ECONOMISIRII......................................................... 6 PARAFISCALITATE................................................................ 6 PARAGRAF BUGETAR............................................................... 6 PARITATE...............................1....................................... 6 - PARITATE AUR (METALICĂ)................................................ 6 - PARITATE MOBILĂ........................................................ 6 - PARITATE MONETARĂ...................................................... 6 - PARITATE VALUTARĂ...................................................... 6 - PARITATEA PUTERII DE CUMPĂRARE......................................... 7 PARIU ......................................................................... 7 PARLAMENTUL ROMÂNIEI........................................................... 7 PAROLĂ......................................................................... 7 PARTAJ ........................................................................ 7 PARTE DE FONDATOR.............................................................. 7 PARTE SOCIALĂ.................................................................. 7 PARTICIPAREA CREDITORILOR LA MASA FALIMENTARĂ.................................. 8 PARTICIPAREA LA BENEFICIUL REASIGURĂTORILOR.................................... 8 PARTICIPAŢIE................................................................... 8 PARTICIPAŢIE BANCARĂ........................................................... 8 PAS DE LICITAŢIE VALUTARĂ...................................................... 8 PASIV ......................................................................... 9 PASIV PATRIMONIAL.............................................................. 9 PASIV SUCCESORAL............................................................... 9 PASIVE BANCARE................................................................. 9 PASIVE DE CAPITAL.............................................................. 9 PASIVE DE EXPLOATARE........................................................... 9 PASIVE STABILE................................................................. 9 PASIVE TRANZITORII............................................................. 10 PATENTA........................................................................ 10 PATRIMONIU..................................................................... 10 PATRIMONIU NET................................................................. 10 PATRIMONIU SUCCESORAL.......................................................... 10 GLOSAR 547 PATRON ...................................................................... 10 PAUŞAL ...................................................................... 10 PĂMÂNTUL..................................................................... 11 PĂSTRAREA RESPONSABIL........................................................ 12 PÂRGHIE FINANCIARĂ........................................................... 12 PECULIU...................................................................... 12 PECUNIAR..................................................................... 12 PENALITATE................................................................... 12 PENALITĂŢI DE ÎNTÂRZIERE..................................................... PENALIZARE................................................................... 12 PENALIZARE FINANCIARĂ........................................................ 12 PENETRAŢIE ECONOMICĂ......................................................... 12 PENSIA AGRICULTORILOR PENTRU LIMITĂ DE VÂRSTĂ................................ 12 PENSIA AGRICULTORILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ.................. 13 PENSIA ANTICIPATĂ............................................................ 13 PENSIA ANTICIPATĂ PARŢIALĂ................................................... 14 PENSIA AVOCAŢILOR PENTRU MUNCA DEPUSĂ Şl LIMITĂ DE VÂRSTĂ.................... 15 PENSIA AVOCAŢILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT SURVENIT ÎN TIMPUL ÎNDEPLINIRII ÎNDATORIRILOR PROFESIONALE....... 15 PENSIA AVOCAŢILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ ÎN AFARA ÎNDEPLINIRII ÎNDATORIRILOR PROFESIONALE...................................... 16 PENSIA DE BAZĂ............................................................... 16 PENSIA DE INVALIDITATE....................................................... 16 PENSIA DE SERVICIU........................................................... 19 PENSIA DE INVALIDITATE A CADRELOR MILITARE................................... 20 PENSIA DE URMAŞ.............................................................. 21 PENSIA MILITARĂ DE STAT...................................................... 23 PENSIA MILITARILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT ÎN AFARA ÎNDEPLINIRII OBLIGAŢIILOR MILITARE...................... 23 PENSIA MILITARILOR PENTRU PIERDEREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ DIN CAUZĂ DE ACCIDENT ÎN SERVICIU SAU DE BOALĂ CONTRACTATĂ DIN CAUZA ÎNDEPLINIRII OBLIGAŢIILOR MILITARE........................................................ 24 PENSIA PENTRU MUNCA DEPUSĂ ŞI LIMITĂ DE VÂRSTĂ............................... 24 PENSIA PENTRU RĂNIŢII ŞI URMAŞII CELOR DECEDAŢI ÎN TIMPUL REVOLUŢIEI DEMOCRATICE DIN DECEMBRIE 1989............................................... 27 PENSIA PENTRU URMAŞII AVOCAŢILOR............................................. 27 PENSIA PERSOANELOR CU HANDICAP............................................... 27 PENSIA SUPLIMENTARĂ.......................................................... 28 PENSIE ...................................................................... 29 PENSIE ALIMENTARĂ............................................................ 33 PENSIE DE ÎNTREŢINERE........................................................ 33 PENSIE DE RETRAGERE.......................................................... 33 PENSIE I.O.V.R............................................................... 33 PENSIE PARŢIALĂ.............................................................. 34 PENSIE SOCIALĂ............................................................... 34 PENSIONAR.................................................................... 34 PENSIONARE................................................................... 34 PENSIONARE ANTICIPATĂ CU REDUCEREA LIMITEI DE VÂRSTĂ......................... 34 PENSIONARE TRANZITORIE CU REDUCEREA LIMITEI DE VÂRSTĂ........................ 34 PENSIUNEA.................................................................... 35 PER CAPITA...............................i................................... 35 PERCEPTOR.................................................................... PERCEPŢIE.................................................................... 35 PERFORMANŢĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ............................................. 35 PERIOADĂ BUGETARĂ............................................................ 35 PERIOADĂ CURENTĂ............................................................. 35 PERIOADĂ DE ASIGURARE........................................................ 35 548 GLOSAR PERIOADĂ DE BAZĂ............................................................ 36 PERIOADĂ DE CURIER.......................................................... 36 PERIOADĂ DE GARANŢIE........................................................ 36 PERIOADĂ DE GRAŢIE.......................................................... 36 PERIOADĂ DE IMPUNERE........................................................ 36 PERIOADĂ DE ÎNREGISTRARE.................................................... 36 PERIOADĂ DE PREAVIZ......................................................... 36 PERIOADE ASIMILATE STAGIULUI DE COTIZARE.................................... 36 PERISABILITATE.............................................................. 36 PERMIS DE CABOTAJ........................................................... 37 PERMIS DE DESCĂRCARE........................................................ 37 PERMIS VAMAL................................................................ 37 PERSOANĂ.................................................................... 37 PERSOANĂ AFILIATĂ........................................................... 37 PERSOANĂ DE ACCES........................................................... 37 PERSOANĂ DE CONTROL AL UNUI FOND DESCHIS DE INVESTIŢII SAU AL UNEI SOCIETĂŢI DE INVESTIŢII............................-........................ 37 PERSOANĂ DE RISC............................................................ 37 PERSOANĂ JURIDICĂ........................................................... 37 PERSONALITATE JURIDICĂ...................................................... 38 PETRODOLARI................................................................. 38 PEŞCHEŞ..................................................................... 38 PIATRĂ PREŢIOASĂ............................................................ 38 PIATRĂ SEMIPREŢIOASĂ........................................................ 38 PIAŢA ACŢIUNILOR............................................................ 38 PIAŢA ASIGURĂRILOR.......................................................... 38 PIAŢA AURULUI............................................................... 39 PIAŢA CAPITALURILOR......................................................... 40 PIAŢA COMUNA................................................................ 40 PIAŢA CREDITULUI............................................................ 40 PIAŢA CREDITULUI INTERNAŢIONAL.............................................. 41 PIAŢA DE ACOPERIRE A RISCURILOR............................................. 41 PIAŢA DE CAPITAL............................................................ 41 PIAŢA DE SCHIMB............................................................. 41 PIAŢA DREPTURILOR DE SUBSCRIERE A ACŢIUNILOR................................ 41 PIAŢA EUROCRBD1TELOR................................... .................... 42 PIAŢA EURODOLARILOR......................................................... 42 PIAŢA EUROOBLIGAŢIUNILOR.................................................... 42 PIAŢA EUROOBLIGAŢIUNILOR ÎN E.C.U........................................... 42 PIAŢA EXTRABURSIERĂ......................................................... 42 PIAŢA FINANCIAR-VALUTARĂ INTERNAŢIONALĂ..................................... 42 PIAŢA INTERNAŢIONALĂ A CAPITALULUI.......................................... 42 PIAŢA MONDIALĂ A ASIGURĂRILOR............................................... 42 PIAŢA MONETARĂ INTERBANCARÂ................................................. 43 PIAŢA MUNCII................................................................ 43 PIAŢA OBUG AŢIUNILOR........................................................ 43 PIAŢA PE TERMEN CONDIŢIONAL (PE TERMEN LUNG)................................ 43 PIAŢA PE TERMEN FERM (TERMEN REDUS)......................................... 43 PIAŢA PRIMARĂ A TITLURILOR DE STAT.......................................... 43 PIAŢA TITLURILOR FINANCIARE................................................. 44 PIAŢĂ ...................................................................... 44 PIAŢĂ ACTIVĂ................................................................ 45 PIAŢĂ A PATRA............................................................... 45 PIAŢĂ BĂNEASCĂ.............................................................. 45 PIAŢĂ CENUŞIE (LE MARCH& GRIS, GREY MARKET)................................. 45 PIAŢĂ FINANCIARĂ____________________________________________________________ 45 - PIAŢĂ FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ..................................... 46 GLOSAR 549 PIAŢĂ IPOTECARA............................................................ 46 PIAŢĂ ÎN NUMERAR........................................................... 46 PIAŢĂ „LA GHIŞEU".......................................................... 46 PIAŢĂ LIBERĂ (ECONOMIE DE PIAŢĂ LIBERĂ)____________________________________ 46 PIAŢĂ MONETARĂ............................................................. 47 PIAŢĂ MONETARĂ DE NUMERAR.................................................. 47 PIAŢĂ MONETARĂ INTERNAŢIONALĂ______________________________________________ 48 PIAŢĂ MONETARĂ ÎN E.C.U.................................................... 48 PIAŢĂ NAŢIONALĂ............................................................ 48 PIAŢĂ NEAGRĂ_______________________________________________________________ 48 PIAŢĂ PERFECT CONCURENŢIALĂ................................................. 48 PIAŢĂ PRIMARA.............................................................. 48 PIAŢA „REA“................................................................ 48 PIAŢĂ SECUNDARĂ............................................................ 48 PIAŢĂ SLABĂ................................................................ 48 PIAŢĂ SPOT (MARK.ET)....................................................... 48 PIAŢA TERŢIARĂ_____________________________________________________________ 48 PIAŢĂ VALUTARA............................................................. 49 PIAŢĂ VALUTARĂ BANCARĂ_____________________________________________________ 49 PIAŢĂ VALUTARA INTERBANCARĂ________________________________________________ 50 PIAŢĂ VALUTARA INTERNAŢIONALĂ______________________________________________ 50 PIBOR ..................................................................... 50 PIERDERE................................................................... 50 - PIERDERE DE ACTIVE CIRCULANTE...................................... 50 - PIERDEREA DREPTULUI LA PENSIE...................................... 50 - PIERDERE DIN ÎNTRERUPERI........................................... 50 - PIERDERE FISCALĂ................................................... 51 - PIERDERE TOTALĂ___:................................................ 51 PIERDERI DIN REBUTURI...................................................... 51 PIEŢE DE AUR............................................................... 51 PIEŢE MONDIALE DE AUR...................................................... 52 PIRATERIE.................................................................. 52 PLAFON DE CASĂ_____________________________________________________________ 52 PLAFON DE CREDITE.......................................................... 52 PLAFON DE CREDITE AL CONTULUI CURENT_______________________________________ 52 PLAFON DE CREDITE 1NTRATRIMESTRIALE........................................ 53 PLAFON DE DECONTARE A INVESTIŢIILOR........................................ 53 PLAFONUL CASEI DE CIRCULAŢIE............................................... 53 PLAFONUL DE ÎNDATORARE PUBLICĂ............................................. 53 PLAFONUL FINAL DE CREDITE.................................................. 54 PLANIFICARE CHELTUIELILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT PRIVIND PLATA INDEMNIZAŢIILOR ŞI A AJUTOARELOR____________ _________________________ — 54 PLANIFICAREA CHELTUIELILOR CU PLATA PENSIILOR...................... ....... 56 PLANIFICAREA CHETUIELILOR CU TRIMITERILE LA ODIHNĂ Şl LA TRATAMENT BALNEAR.................................................................... 58 PLANIFICAREA CHELTUIELILOR SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI......................... 58 PLANIFICAREA VENITURILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT...................... 60 PLANIFICAREA VENITURILOR SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI........................... 61 PLANUL ANUAL DE AMORTIZARE A MIJLOACELOR FIXE.............................. 63 PLANUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PRIVIND ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT....... 63 PLANUL FONDURILOR PENTRU PENSIA SUPLIMENTARĂ............................... 63 PLASAMENT.................................................................. 64 PLASAMENT DIRECT........................................................... 64 PLASAMENT FAMILIAL......................................................... 64 PLASAMENT FINANCIAR........................................................ 64 PLASAMENT GARANTAT......................................................... 64 PLASAMENT PRIVAT DE VALORI MOBILIARE....................................... 65 550 GLOSAR PLASAMENTE SIMPLE ÎN VALORI MOBILIARE..................................... 65 PLATA CAMBIEI................................................................ 65 PLATA CONTRIBUŢIEI DE ASIGURĂRI SOCIALE...................................... 66 PLATA DESPĂGUBIRILOR ŞI A SUMELOR ASIGURATE.................................. 67 PLATA INDEMNIZAŢIILOR DE ASIGURĂRI SOCIALE................................... 68 PLATA PENSIILOR.............................................................. 68 PLATA PENSIILOR DIN FONDUL UNIVERSAL DE PENSII............................... 69 PLATĂ ....................................................................... 70 - PLATĂ ANTICIPATĂ..................................................... 70 - PLATĂ CU ANTICIPAŢIE................................................. 70 - PLATĂ DE CASĂ........................................................ 70 - PLATĂ INTERBANCARĂ................................................... 70 - PLATĂ INTRABANCARĂ................................................... 70 - PLATĂ LOCALĂ......................................................... 70 - PLATĂ PRIN ACREDITIV................................................. 70 - PLATĂ PRIN COMPENSAŢIE............................................... 70 - PLATĂ PRIN DEBITARE DIRECTĂ.......................................... 70 PLĂTITOR..................................................................... 70 - PLĂTITOR DE VENITURI BUGETARE........................................ 70 PLĂŢI COMPENSATORII.......................................................... 71 PLĂŢI DIRECTE DIN ÎNCASĂRI................................................... 71 PLĂŢI EXTERNE................................................................ 71 PLĂŢI FĂRĂ NUMERAR........................................................... 71 PLĂŢI ÎN NUMERAR............................................................. 71 PLĂŢI PLAFONATE.............................................................. 72 PLĂŢI PLANIFICATE............................................................ 72 PLINUL DE CONSERVARE (REŢINEREA PROPRIE).................................... 72 PLOCON....................................................................... 72 PLUS DE CASĂ................................................................. 72 PLUS DE GARANŢIE A CREDITELOR................................................ 72 PLUSPRODUS................................................................... 73 PLUSVALOARE.................................................................. 73 - PLUSVALOARE ABSOLUTĂ................................................. 73 - PLUSVALOARE RELATIVĂ................................................. 73 - PLUSVALOARE SUPLIMENTARĂ............................................. 73 POGONÂRIT.................................................................... 73 POL.......................................................................... 73 POLITICA „BANILOR IEFTINI"................................................... 73 POLITICA DEFICITULUI BUGETAR................................................. 73 POLITICA RATEI REZERVELOR OBLIGATORII........................................ 74 POLITICA REZERVELOR BANCARE MINIME OBLIGATORII............................... 74 POLITICA ANTICRIZĂ........................................................... 74 POLITICĂ ANTIINFLAŢIONISTĂ................................................... 75 POLITICĂ BUGETARA............................................................ 75 POLITICĂ DE CREDITE.......................................................... 76 POLITICĂ DE INVESTIŢII....................................................... 76 POLITICĂ DE PREŢURI.......................................................... 77 POLITICA FINANCIARĂ.......................................................... 77 POLITICĂ FISCALĂ............................................................. 78 POLITICĂ MONETARĂ............................................................ 79 POLITICĂ SOCIALĂ............................................................. 79 POLITICĂ VALUTARĂ............................................................ 79 POLITICĂ VAMALĂ.............................................................. 80 POLIŢA DE ABONAMENT (GENERALĂ)............................................... 80 POLIŢA DE ASIGURARE.......................................................... 80 POLIŢA DE ASIGURARE A MĂRFURILOR ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI..................... 80 POLIŢA DE ASIGURARE A RISCULUI POLITIC....................................... 81 GLOSAR 551 POLIŢA DE ASIGURARE DE GARANŢIE.............................................. 83 POLIŢA DE ASIGURARE FACULTATIVA A MANAGERILOR PENTRU CAZURILE DE ACCIDENTE................................................................. 83 POLIŢĂ DE ASIGURARE MARITIMĂ................................................. 84 POLIŢA DE CORP............................................................... 84 POLIŢĂ ...................................................................... 84 - POLIŢĂ AMICALĂ....................................................... 84 - POLIŢĂ BANCARĂ....................................................... 84 - POLIŢĂ DE ASIGURARE.................................................. 85 - POLIŢĂ DE ASIGURARE NEVALORIZATĂ..................................... 85 - POLIŢĂ DE COMPLETARE................................................. 85 - POLIŢĂ DE ÎNZESTRARE................................................. 85 - POLIŢĂ DE TIMP....................................................... 85 - POLIŢĂ DE UZANŢĂ..................................................... 85 - POLIŢĂ FĂRĂ OBIECT ASIGURAT (DE ONOARE).............................. 85 - POLIŢĂ FINANCIARĂ.................................................... 85 - POLIŢĂ FLOTANTĂ...................................................... 85 - POLIŢĂ INVERSĂ....................................................... 85 - POLIŢĂ NOMINALĂ...................................................... 86 - POLIŢĂ PROVIZORIE.................................................... 86 PONDERE...................................................................... 86 PONDEREA CHELTUIELILOR BUGETARE ÎN PRODUSUL NAŢIONAL BRUT.................... 86 PONDEREA DEFICITULUI BUGETAR ÎN PRODUSUL NAŢIONAL BRUT....................... 86 PONDEREA VENITURILOR STATULUI ÎN PRODUSUL NAŢIONAL BRUT...................... 86 POOL ........................................................................ 87 - POOL-UL AURULUI...................................................... 87 - POOL DE DEVIZE....................................................... 87 POOL DE REASIGURARE.......................................................... 87 POPRIRE...................................................................... 88 POPRIRE ASIGURATORIE......................................................... 89 POPULAŢIE ASIGURABILĂ........................................................ 89 POPULAŢIE ASIGURATĂ.......................................................... 89 POPULAŢIE INACTIVĂ........................................................... 89 PORT DE REFUGIU.............................................................. 89 PORT LIBER................................................................... 89 PORTO-FRANCO................................................................. 89 PORTOFOLIU................................................................... 89 PORTOFOLIU DE ASIGURARE...................................................... 89 PORTOFOLIU DE DAUNE.......................................................... 90 PORTOFOLIU DE GARANTARE...................................................... 90 PORTOFOLIU DE PRIME.......................................................... 90 PORTOFOLIU DE VALORI MOBILIARE............................................... 90 PORTOFOLIU EFICIENT.......................................................... 90 PORTOFOLIU „PUTRED".......................................................... 90 POTENŢIAL ECONOMIC........................................................... 90 POTENŢIALUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII...................................... 90 POVARĂ FISCALĂ............................................................... 90 POZIŢIE DE CONTROL........................................................... 91 POZIŢIE DESCHISĂ............................................................. 91 POZIŢIE DE TREZORERIE VALUTARĂ............................................... 91 POZIŢIE ÎNCHISĂ.............................................................. 91 POZIŢIE MAJORITARĂ........................................................... 91 PRAG DE RENTABILITATE........................................................ 91 PREAVIZ...................................................................... 92 PREAVIZUL DESFACERII CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ........................ 92 PREFERINŢE VAMALE............................................................ 93 PREJUDICIU................................................................... 93 552 GLOSAR PRELEVAREA PENTRU SOCIETATE A UNEI PĂRŢI DIN VALOAREA PRODUCŢIEI NETE ...... 93 PRELUARE DE VALORI MOBILIARE................................................ 94 PRELUNGIREA TERMENULUI DE ACCEPTARE......................................... 94 PREMIU (PRIMÂ).............................................................. 95 PREMIU DE CONVERSIUNE....................................................... 95 PREMIU DE REVOCARE/RĂSCUMPĂRARE............................................. 95 PREPUS ..................................................................... 95 PRESCRIEREA DREPTULUI DE A CERE PLATA PENSIEI NEÎNCASATE LA TIMP............ 95 PRESCRIEREA DREPTULUI DE A SOLICITA INDEMNIZAŢIILE ŞI AJUTOARELE DE ASIGURĂRI SOCIALE........................................................ 95 PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A CERE COMPENSAREA SAU RESTITUIREA................. 95 PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A CERE EXECUTAREA SILITĂ___________________________ 95 PRESCRIPŢIA DREPTULUI DE A STABILI OBLIGAŢII FISCALE________________________ 96 PRESCRIPŢIE................................................................. 96 PRESIUNE A PREŢURILOR....................................................... 96 PRESIUNE FISCALĂ............................................................ 97 - PRESIUNE FISCALĂ INDIVIDUALĂ........................................ 97 PRESTARE DE SERVICII IMPOZABILĂ............................................. 98 PRESTAŢII DE ASIGURĂRI SOCIALE.............................................. 98 PRESTAŢII SOCIALE........................................................... 98 PRESTAŢII ŞI SERVICII DE ASIGURARE PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ Şl BOLI PROFESIONALE________________________________________________________________ 98 PRESTAŢII DE SERVICII PENTRU REABILITARE MEDICALĂ ŞI RECUPERAREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ________________________________________________________ 99 PRESTAŢII Şl SERVICII PENTRU REABILITARE ŞI RECONVERSIE PROFESIONALĂ________ 99 PREŢ........................................................................ 100 PREŢ AJUSTAT................................................................ 101 PREŢ ATRACTIV............................................................... 101 PREŢ COMPARABIL............................................................. 101 PREŢ COMPLET DE EXPORT...................................................... 101 PREŢ CONDUCĂTOR............................................................. 101 PREŢ CONJUNCTURAL___________________________________________________________ 101 PREŢ CONSTANT............................................................... 101 PREŢ CONTRACTUAL............................................................ 101 PREŢ CU AMĂNUNTUL (DE DETALIU).............................................. 102 PREŢ CU RIDICATA............................................................ 102 PREŢ CURENT................................................................. 102 PREŢ DE ACHIZIŢIE........................................................... 102 PREŢ DE APEL................................................................ 102 PREŢ DE APROVIZIONARE EFECTIV............................................... 103 PREŢ DE APROVIZIONARE PRESTABILIT........................................... 103 PREŢ DE BAZĂ................................................................ 103 PREŢ DE CALCUL.............................................................. 103 PREŢ DE CATALOG............................................................. 103 PREŢ DE COLECTARE (DE COTĂ OBLIGATORIE)..................................... 103 PREŢ DE CONCURENŢĂ.......................................................... 104 PREŢ DE CONTRACTARE......................................................... 104 PREŢ DE CONVERSIUNE......................................................... 104 PREŢ DE COST................................................................ 104 PREŢ DE CREDITARE........................................................... 104 PREŢ DE CUMPĂRARE........................................................... .104 PREŢ DE CUMPĂRARE A TITLURILOR DE PARTICIPARE LA FONDURI DESCHISE DE INVESTIŢII............................................................... 104 PREŢ DE CURS................................................................ 104 PREŢ DE DECONTARE........................................................... 104 PREŢ DE DESCHIDERE.......................................................... 105 PREŢ DE DEVIZ............................................................... 105 GLOSAR 553 PREŢ DE DUMPING.............................................................. 105 PREŢ DE ECHILIBRU............................................................ 105 PREŢ DE EMISIUNE............................................................. 105 PREŢ DE EXERCITARE........................................................... 105 PREŢ DE EXPORT............................................................... 105 PREŢ DE FACTURARE............................................................ 105 PREŢ DE GROS................................................................. 105 PREŢ DE IMPORT............................................................... 105 PREŢ DE INTERVENŢIE.......................................................... 106 PREŢ DE LIVRARE.............................................................. 106 PREŢ DE OFERTĂ AL ÎMPRUMUTULUI............................................... 106 PREŢ DE MATERIE PRIMĂ........................................................ 106 PREŢ DE MONOPOL.............................................................. 106 PREŢ DE PIAŢĂ................................................................ 106 PREŢ DE PREPARATE............................................................ 106 PREŢ DE PRODUCŢIE............................................................ 106 PREŢ DE RĂSCUMPĂRARE A TITLURILOR DE PARTICIPARE LA FONDURI DESCHISE DE INVESTIŢII................................................................ 106 PREŢ DE REFERINŢĂ............................................................ 107 PREŢ DE REVOCARE/RĂSCUMPĂRARE................................................ 107 PREŢ DE REZERVĂ.............................................................. 107 PREŢ DE SUBSCRIPŢIE.......................................................... 107 PREŢ DE TRANSFER............................................................. 107 PREŢ DE TRANZACŢIE........................................................... 107 PREŢ DE VÂNZARE A MĂRFURILOR................................................. 107 PREŢ DIN NOU................................................................. 107 PREŢ DUAL.................................................................... 107 PREŢ ECHIVALENT.............................................................. 107 PREŢ EXTERN.................................................................. 108 PREŢ FERM PE OBIECT.......................................................... 108 PREŢ FIX (CONSTANT).......................................................... 108 PREŢ FRANCO.................................................................. 108 - PREŢ FRANCO DEPOZITUL FURNIZORULUI................................... 108 - PREŢ FRANCO DESTINAŢIE............................................... 108 - PREŢ FRANCO STAŢIA DE EXPEDIŢIE...................................... 108 PREŢ INIŢIAL................................................................. 108 PREŢ INTERN COMPLET DE EXPORT................................................ 108 PREŢ INTERN DE DECONTARE..................................................... 108 PREŢ INTERNAŢIONAL........................................................... 109 PREŢ IN LEI COMPLET DE EXPORT................................................ 109 PREŢ ÎN VALUTĂ............................................................... 109 PREŢ LIBER................................................................... 109 PREŢ-LIMITĂ.................................................................. 109 PREŢ MEDIU................................................................... 109 - PREŢ MEDIU PE TONĂ LA IMPORT......................................... 109 PREŢ MOBIL................................................................... 110 PREŢ MONDIAL................................................................. 110 PREŢ NATURAL................................................................. 110 PREŢ NOMINAL................................................................. 110 PREŢ OFERIT PUBLICULUI....................................................... 110 PREŢ ORIENTATIV.............................................................. 110 PREŢ-PLAFON (LIMITĂ)......................................................... 110 PREŢ-PRAG.................................................................... 110 PREŢ REAL.................................................................... 111 PREŢ RELATIV................................................................. 111 PREŢ SPECIAL................................................................. 111 PREŢ SPOT.................................................................... 111 554 GLOSAR PREŢ-UMBRÂ.................................................................. 111 PREŢ ZONAL.................................................................. 111 PREŢUL ACŢIUNII............................................................. 111 PREŢUL CERERII UNEI OBLIGAŢIUNI............................................. 111 PREŢUL CREDITULUI........................................................... 111 PREŢUL DE TRANSFER.......................................................... 112 PREŢUL OBLIGAŢIUNII......................................................... 112 PREŢUL OFERTEI UNEI OBLIGAŢIUNI............................................. 112 PREŢUL PĂMÂNTULUI........................................................... 112 PREŢUL PIEŢEI............................................................... 112 PREŢUL PRODUCĂTORULUI....................................................... 112 PREŢUL TITLULUI DE STAT..................................................... 113 PREŢUL ZILEI................................................................ 113 PREŢURI ALE MĂRFURILOR ŞI SERVICIILOR....................................... 113 PREŢURI CU TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ........................................ 113 PREŢURI DE OFERTĂ........................................................... 113 PREŢURI EFECTIVE............................................................ 113 PREŢURI FĂRĂ TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ...................................... 113 PREŢURI SPECIALE (SALARIUL, DOBÂNDA, PREŢUL PĂMÂNTULUI)..................... 113 PREVEDERI SOCIALE........................................................... 113 PREVENIREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI A BOLILOR PROFESIONALE...... 113 PREVENIREA RISCULUI......................................................... 115 PREVENIREA RISCULUI CREDITULUI.............................................. 115 PREVIZIUNE.................................................................. 116 PRIMAGE..................................................................... 116 PRIMĂ ...................................................................... 116 PRIMĂ DE ASIGURARE.......................................................... 116 PRIMĂ DE ASIGURARE NIVELATĂ................................................. 117 PRIMĂ DE ASIGURARE PENTRU NAVA NEOPERATIVĂ.................................. 117 PRIMÂ DE DEPOZIT............................................................ 117 PRIMĂ DE ECONOMIE........................................................... 118 PRIMĂ DE EMISIUNE........................................................... 118 PRIMĂ DE EXPORT............................................................. 118 PRIMĂ DE FIDELITATE......................................................... 118 PRIMĂ DE FUZIUNE............................................................ 118 PRIMĂ DE IMPORT............................................................. 119 PRIMĂ DE ÎNCURAJARE......................................................... 119 PRIMĂ DE RAMBURSARE......................................................... 119 PRIMĂ DE RĂSCUMPĂRARE....................................................... 119 PRIMĂ DE REASIGURARE........................................................ 119 PRIMĂ DE RISC............................................................... 119 PRIMĂ DE VECHIME ŞI DE PAVILION............................................. 119 PRIMĂ MEDIE ÎNCASATĂ PE UN CONTRACT......................................... 119 PRIMĂ NATURALĂ DE ASIGURARE................................................. 120 PRIMĂ SUPLIMENTARĂ DE ASIGURARE............................................. 120 PRIMÂ VALUTARĂ.............................................................. 120 PRIME LEGATE DE CAPITAL..................................................... 120 PRINCIPII DE RĂSPUNDERE (ACOPERIRE) ÎN ASIGURARE............ 120 PRINCIPII GENERALE DE CONDUITĂ ÎN ADMINISTRAREA IMPOZITELOR ŞI TAXELOR.................................................................. 121 PRINCIPIILE ASIGURĂRILOR DE PERSOANE, DE BUNURI ŞI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ..... 122 PRINCIPIILE ASIGURĂRILOR SOCIALE PENTRU SĂNĂTATE............................ 122 PRINCIPIILE BUGETULUI DE STAT............................................... 122 PRINCIPIILE CREDITĂRII BANCARE.............................................. 122 PRINCIPIILE CREDITĂRII INVESTIŢIILOR........................................ 124 PRINCIPIILE DECONTĂRILOR FĂRĂ NUMERAR....................................... 124 PRINCIPIILE DREPTULUI LA PENSIE DE ASIGURĂRI SOCIALE........................ 125 GLOSAR 555 PRINCIPIILE FINANŢĂRII BUGETARE.............................................. 126 PRINCIPIILE FINANŢĂRII ŞI CREDITĂRII INVESTIŢIILOR........................... 128 PRINCIPIILE GENERALE ALE IMPOZITĂRII......................................... 128 PRINCIPIILE JURIDICE ALE IMPOZITĂRII......................................... 128 PRINCIPIILE PLANIFICĂRII CIRCULAŢIEI BANILOR................................. 129 PRINCIPIILE PLANIFICĂRII CREDITELOR.......................................... 129 PRINCIPIILE PLANIFICĂRII FINANCIARE.......................................... 129 PRINCIPIILE SISTEMULUI PUBLIC NAŢIONAL AL ASIGURĂRILOR SOCIALE............... 129 PRINCIPIUL BUNEI-CREDINŢE.................................................... 132 PRINCIPIUL COINTERESĂRII MATERIALE........................................... 132 PRISOS DE ACTIVE CIRCULANTE.................................................. 132 PRIVATIZARE.................................................................. 133 PRIVILEGII VAMALE............................................................ 133 PROBABILITATE DE DAUNE....................................................... 133 PROBABILITATE DE DECES....................................................... 133 PROBABILITATE DE SUPRAVIEŢUIRE............................................... 133 PROBABILITATE DE VIAŢĂ....................................................... 133 PROCEDURĂ BUGETARĂ........................................................... 133 PROCENT...................................................................... 134 - PROCENT DE DECONTARE A POLIŢELOR..................................... 134 PROCENT DE PRIME............................................................. 134 PROCES BUGETAR............................................................... 134 PROCES-VERBAL DE ADJUDECARE.................................................. 134 PROCES-VERB AL DE CONSTATARE A CONTRAVENŢIEI................................. 135 PROCES-VERBAL DE CONSTATARE A DAUNELOR ÎN ASIGURĂRI........................ 135 PROCES-VERBAL DE CONTROL (DE BAZĂ)........................................... 135 PROCES-VERBAL DE SECHESTRU................................................... 135 PROCES-VERBAL DE VERIFICARE.................................................. 136 PROCES-VERBAL PARŢIAL DE CONTROL............................................. 136 PROCURĂ...................................................................... 136 PROCURIST..................................:................................. 137 PROCUROR FINANCIAR........................................................... 137 PRODUCTIVITATE............................................................... 137 PRODUCTIVITATE MARGINALĂ..................................................... 137 PRODUCTIVITATE A MUNCII...................................................... 137 PRODUCTIVITATE TOTALĂ A FACTORILOR DE PRODUCŢIE.............................. 138 PRODUCŢIA DE PRODUSE ACCIZABILE.............................................. 138 PRODUCŢIE.................................................................... 138 PRODUCŢIE AGRICOLĂ........................................................... 138 PRODUCŢIE BRUTĂ.............................................................. 139 PRODUCŢIE DUALĂ.............................................................. 139 PRODUCŢIE FINITĂ............................................................. '139 PRODUCŢIE FIZICĂ............................................................. 139 PRODUCŢIE GLOBALĂ............................................................ 139 PRODUCŢIE IMOBILIZATĂ........................................................ 139 PRODUCŢIE MARFĂ.............................................................. 139 PRODUCŢIE MARFĂ VÂNDUTĂ ŞI ÎNCASATĂ.......................................... 140 PRODUCŢIE NECOMPARABILĂ...................................................... 140 PRODUCŢIE NEINDUSTRIALĂ...................................................... 140 PRODUCŢIE NETĂ............................................................... 140 PRODUCŢIE NETERMINATĂ........................................................ 141 PRODUS....................................................................... 142 PRODUS BANCAR................................................................ 142 PRODUS BANCAR NET............................................................ 142 PRODUS BURSIER............................................................... 142 PRODUS DE ASIGURARE.......................................................... 142 556 GLOSAR PRODUS FINIT................................................................ 142 PRODUS GLOBAL............................................................... 143 PRODUS INTERN BRUT.......................................................... 143 PRODUS INTERN NET........................................................... 143 PRODUS NAŢIONAL BRUT........................................................ 143 PRODUS NAŢIONAL NET......................................................... 143 PRODUS NECESAR.............................................................. 144 PRODUS NET.................................................................. 144 PRODUS PENTRU SINE.......................................................... 144 PRODUS PENTRU SOCIETATE..................................................... 144 PRODUS SOCIAL............................................................... 144 PRODUS SOCIAL FINAL......................................................... 144 PRODUS SOCIAL PRIMAR........................................................ 145 PRODUS SOCIAL SECUNDAR...................................................... 145 PRODUSE ACCIZABILE................................................................. 145 PRODUSE FINANCIARE.......................................................... 145 PROFIT ..................................................................... 145 PROFIT ACUMULAT............................................................. 146 PROFIT ADMIS................................................................ 147 PROFIT AGREGAT.............................................................. 147 PROFIT BANCAR............................................................... 147 PROFIT BRUT................................................................. 147 PROFIT CAPITALIZAT.......................................................... 147 PROFIT COMERCIAL............................................................ 147 PROFIT DE BURSĂ............................................................. 147 PROFIT DE MONOPOL (SUPRAPROFIT DE MONOPOL).................................. 147 PROFIT INDUSTRIAL........................................................... 147 PROFIT LEGAL (LEGITIM)...................................................... 147 PROFIT NELEGAL (NELEGITIM).................................................. 147 PROFIT NET.................................................................. 147 PROFIT PUR.................................................................. 148 PROFITABILITATE............................................................. 148 PROFITUL BRUT CE REVINE LA 1 000 LEI MULOACE FIXE........................... 148 PROFITUL FONDATORULUI....................................................... 148 PROGNOZĂ.................................................................... 148 - PROGNOZA A CURSURILOR DE SCHIMB..................................... 148 - PROGNOZĂ FINANCIARĂ................................................. 148 PROGRAM INDIVIDUAL DE RECUPERARE A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ..................... 149 PROGRAMAREA CONCEDIILOR DE ODIHNĂ........................................... 149 PROGRAMUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR - U.N.E.P. (UNITED NATIONS ENVIRONMENT PROGRAMME)...................................... 150 PROGRAMUL PHARE............................................................. 150 PROGRESIVITATEA IMPUNERII................................................... 150 PROIECT DE ANSAMBLU......................................................... 150 PROIECT DE EXECUŢIE......................................................... 151 PROIECT TEHNIC.............................................................. 151 PROMILĂ..................................................................... 151 PROPORŢIA DE DAUNE.......................................................... 151 PROPORŢIA PROFITULUI NET IN CIFRA DE AFACERI................................ 151 PROPORŢIONALITATEA IMPUNERII................................................ 151 PROPRIETAR.................................................................. 151 PROPRIETATE................................................................. 152 PROPRIETATE INTELECTUALĂ.................................................... 152 PROPUNERE DE CREDITE PE TERMEN SCURT........................................ 152 PRO-RATA.................................................................... 152 PROSPECT.................................................................... 152 PROSPECT DE EMISIUNE........................................................ 152 GLOSAR 557 PROSPECT DE EMISIUNE A OBLIGAŢIUNILOR SOCIETĂŢILOR COMERCIALE.............. 152 PROSPECTUL DE EMISIUNE A TITLURI LOT DE STAT............................... 152 PROSPECTUL DE OFERTĂ PUBLICĂ DE TITLURI DE VALOARE......................... 153 PROSPECTUL EMISIUNII DE TITLURI FINANCIARE................................. 154 PROSPECTUL EMISIUNILOR DE OBLIGAŢIUNI EXTERNE.............................. 154 PROSPECTUL ÎMPRUMUTULUI.................................................... 154 PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR............................................ 154 PROTECŢIA MUNCII........................................................... 156 PROTECŢIA PROPRIETĂŢII PRIVATE............................................. 158 PROTECŢIA SOCIALĂ.......................................................... 158 PROTECŢIA SOCIALĂ A EROILOR-MARTIR1, A RĂNIŢILOR, INVALIZILOR ŞI URMAŞILOR EROILOR-MART1RI AI REVOLUŢIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE 1989.................... 161 PROTECŢIA SOCIALĂ A FORŢEI DE MUNCĂ........................................ 162 PROTECŢIA SOCIALĂ A INVALIZILOR, ORFANILOR ŞI VĂDUVELOR DE RĂZBOI (I.O.V.R.) 162 PROTECŢIA SOCIALĂ A MAGISTRAŢILOR ÎNLĂTURAŢI PENTRU CONSIDERENTE POLITICE ÎN PERIOADA 1945-1952............................................. 163 PROTECŢIA SOCIALĂ A MUNCII................................................. 163 PROTECŢIA SOCIALĂ A NEVĂZĂTORILOR.......................................... 164 PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU HANDICAP................................ 164 PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ......................... 166 PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR PERSECUTATE DIN MOTIVE POLITICE DE DICTATURA INSTAURATĂ CU ÎNCEPERE DE LA 6 MARTIE 1945.................. .... 167 PROTECŢIA SOCIALĂ A VETERANILOR DE RĂZBOI.................................. 168 PROTECŢIE ÎMPOTRIVA ESCALADĂRII PREŢURILOR_________________________________ 169 PROTECŢIONISM.............................................................. 170 PROTEST.................................................................... 170 - PROTEST AL CAMBIEI................................................. 170 - PROTEST DE AVARIE...................,.............................. 171 - PROTEST DE NEACCEPTARE............................................. 171 - PROTEST DE NEPLATĂ_________________________________________________ 171 - PROTEST MARITIM.................................................... 171 PROV1ZION.................................................................. 171 PROVIZIONUL CECULUI........................................................ 172 PROVIZIUNE................................................................. 172 PUBLICAREA BILANŢULUI...................................................... 172 PUBLICAŢIE DE VÂNZARE______________________________________________________ 172 PUBLICITATEA BUGETULUI DE STAT............................................. 172 PUNCT ..................................................................... 172 PUNCT DE PENSIE............................................................ 172 PUNCT SWAP................................................................. 172 PUNCT VAMAL................................................................ 173 PUNCTAJUL PERSONAL PENTRU PENSIE........................................... 173 PUNCTE DE AUR.............................................................. 174 PUNERE ÎN ÎNTÂRZIERE....................................................... 174 PURTĂTOR.__________________________________________________________________ 174 PUT........................................................................ 174 PUTERE CIRCULATORIE........................................................ 174 PUTERE DE CUMPĂRARE A BANILOR______________________________________________ 175 PUTERE DE CUMPĂRARE A BANILOR DEŢINUŢI DE POPULAŢIE........................ 175 PUTEREA DE CUMPĂRARE A MONEDEI NAŢIONALE FAŢĂ DE CEA A VALUTELOR STRĂINE.................................................................... 175 Q QUASI-BANI................................................................. 176 R RABAT COMERCIAL............................................................ 177 RABAT TARIFAR.............................................................. 177 558 GLOSAR RABATUL DE PLATĂ........................................................... 177 RAMBURS.................................................................... 178 RAMBURSA................................................................... 178 RAMBURSAREA CREDITELOR BANCARE............................................. 178 RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR DE STAT......................................... 178 RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR INTERNE......................................... 179 RAMBURSAREA ÎMPRUMUTURILOR PUBLICE EXTERNE................................. 179 RANDAMENT.................................................................. 180 RANDAMENTUL ACŢIUNII....................................................... 180 RANDAMENTUL CAPITALULUI.................................................... 180 RANDAMENTUL IMPOZITELOR.................................................... 180 RANDAMENTUL INVESTIŢIEI.................................................... 180 RANDAMENTUL UTILAJELOR..................................................... 180 RAPORT..................................................................... 181 RAPORT ACTIVI-INACTIVI..................................................... 181 RAPORT AL COMISIEI DE CENZORI.............................................. 181 RAPORT DE AUDIT INTERN..................................................... 181 RAPORT DE AVARIE........................................................... 181 RAPORT DE DESCHIDERE DE CONT............................................... 181 RAPORT DE DREPT FINANCIAR.................................................. 182 RAPORT DE EXPERTIZĂ........................................................ 182 RAPORT DE LICHIDITĂŢI...................................................... 182 RAPORT DE SCHIMB AL VENITULUI.............................................. 182 RAPORT DE SCHIMB BRUT...................................................... 182 RAPORT DE SCHIMB ÎNTRE ŢĂRI................................................ 182 RAPORT DE SCHIMB NET....................................................... 182 RAPORT DE TRANZACŢIE....................................................... 183 RAPORT JURIDIC DE ASIGURĂRI SOCIALE........................................ 183 RAPORT JURIDIC DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ........................................ 183 RAPORT JURIDIC FISCAL...................................................... 183 RAPORT STATISTIC PRIVIND NUMĂRUL PENSIONARILOR ŞI FONDUL DE PENSII......... 184 RAPORTOR................................................................... 184 RAPORTUL VENITURI/CHELTUIELI ACTUALIZATE................................... 184 RASDAQ..................................................................... 184 RATA ACUMULĂRILOR BĂNEŞTI.................................................. 185 RATA AMORTIZĂRII........................................................... 185 RATA AMORTIZĂRII ANUALE.................................................... 185 RATA AMORTIZĂRII TOTALE.................................................... 185 RATA AUTOFINANŢĂRII........................................................ 185 RATA AUTONOMIEI FINANCIARE................................................. 185 RATA AUTONOMIEI FINANCIARE A INSTITUŢIEI PUBLICE........................... 185 RATA BONURILOR DE TEZAUR................................................... 185 RATA CAPACITĂŢII DE RAMBURSARE A DATORIILOR FINANCIARE..................... 186 RATA COMBINATĂ A ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE.................................. 186 RATA CONSUMULUI............................................................ 186 RATA CURENTĂ............................................................... 186 RATA DATORIEI.............................................................. 186 RATA DATORIEI EXTERNE...................................................... 186 RATA DATORIILOR FINANCIARE................................................. 187 RATA DAUNEI................................................................ 187 RATA DE ACOPERIRE A DATORIILOR............................................. 187 RATA DE ACOPERIRE A DOBÂNZII............................................... 187 RATA DE ACOPERIRE A UNUI ANUMIT RISC....................................... 187 RATA DE ACTIVITATE......................................................... 187 RATA DE CONVERSIUNE A OBLIGAŢIUNII......................................... 187 RATA DE DEPENDENŢĂ......................................................... 187 RATA DE FINANŢARE A ACTIVELOR.............................................. 188 RATA DE FINANŢARE A CAPITALURILOR CIRCULANTE............................... 188 RATA DE FINANŢARE A STOCURILOR............................................. 188 RATA DE ÎNDATORARE A ACTIVITĂŢII DE EXPLOATARE............................. 188 GLOSAR 559 RATA DE ÎNLOCUIRE A SALARIULUI/VENITULUI PRIN PENSIE.......................... 188 RATA DE SCHIMB................................................................ 188 RATA DE SUBSCRIPŢIE........................................................... 188 RATA DIVIDENDULUI PE ACŢIUNE.................................................. 189 RATA DOBÂNZII................................................................. 189 RATA DOBÂNZII NOMINALE........................................................ 190 RATA DOBÂNZII REALE........................................................... 190 RATA FINANCIARĂ............................................................... 190 RATA FINANŢĂRII IMOBILIZĂRILOR................................................ 191 RATA GENERALĂ A ÎNDATORĂRII................................................... 191 RATA INFLAŢIEI................................................................ 191 RATA INVESTIŢIILOR ÎN ASIGURĂRI............................................... 191 RATA ÎNDATORĂRII GLOBALE...................................................... 191 RATA LICHIDITĂŢII BANCARE LUNARE.............................................. 191 RATA LICHIDITĂŢII GENERALE (POTENŢIALE)....................................... 191 RATA LICHIDITĂŢII IMEDIATE.................................................... 192 RATA MARJEI BRUTE............................................................. 192 RATA MARJEI NETE.............................................................. 192 RATA MEDIE A CONSUMULUI (ÎNCLINAŢIA MEDIE SPRE CONSUM)........................ 192 RATA MEDIE A ECONOMIILOR (ÎNCLINAŢIA MEDIE SPRE ECONOMII)..................... 192 RATA NATURALĂ A ŞOMAJULUI..................................................... 192 RATA PROFITULUI............................................................... 193 RATA RANDAMENTULUI FINANCIAR AL TITLULUI...................................... 193 RATA RAPIDĂ................................................................... 193 RATA REALĂ A DOBÂNZII...... .................................................. 193 RATA RENTABILITĂŢII........................................................... 193 RATA RENTABILITĂŢII ACTIVITĂŢII CURENTE....................................... 194 RATA RENTABILITĂŢII CAPITALULUI............................................... 194 RATA RENTABILITĂŢII COMERCIALE................................................ 194 RATA RENTABILITĂŢII ECONOMICE................................................. 194 RATA RENTABILITĂŢII ECONOMICE A EXPLOATĂRII................................... 194 RATA RENTABILITĂŢII FAŢĂ DE RESURSELE CONSUMATE............................... 195 RATA RENTABILITĂŢII FINANCIARE................................................ 195 RATA RENTABILITĂŢII INVESTIŢIILOR............................................. 195 RATA RENTABILITĂŢII MEDII..................................................... 195 RATA RENTABILITĂŢII UNEI ACŢIUNI.............................................. 196 RATA RESCONTULUI.............................................................. 196 RATA SCONTULUI................................................................ 196 RATA SOLVABILITĂŢII GENERALE.................................................. 196 RATA SOLVABILITĂŢII PATRIMONIALE.............................................. 196 RATA ŞOMAJULUI................................................................ 196 RATA TREZORERIEI IMEDIATE..................................................... 197 RATA VARIABILĂ A DOBÂNZII..................................................... 197 RATA VENITULUI NET............................................................ 197 RATĂ.......................................................................... 197 RATĂ A ACUMULĂRII............................................................. 198 RATĂ A ACUMULĂRILOR BĂNEŞTI................................................... 198 RATĂ A ECONOMISIRII........................................................... 198 RATĂ A PLUSPRODUSULUI......................................................... 199 RATĂ A RENTABILITĂŢII......................................................... 199 RATĂ ANUALĂ A AMORTISMENTULUI................................................. 199 RATĂ ANUALĂ DE CREŞTERE A SOLDULUI GENERAL AL DEPUNERILOR..................... 199 RATĂ DE AMORTIZARE............................................................ 199 RATĂ DE IMPOZITARE............................................................ 200 RATĂ ÎNCRUCIŞATĂ.............................................................. 200 RATĂ MARGINALĂ DE IMPOZITARE.................................................. 200 RATĂ NATURALĂ A DOBÂNZII...................................................... 200 RATĂ RAPIDĂ DE LICHIDITATE (TESTUL ACID)...................................... 200 RATING........................................................................ 200 RATINGUL RISCULUI DE ŢARĂ..................................................... 201 560 GLOSAR RATIO.................................................................... 201 RĂBOJ.................................................................... 201 RĂSCUMPĂRARE.........:................................................... 201 RĂSCUMPĂRARE CU PRIMĂ.................................................... 201 RĂSCUMPĂRAREA OBLIGAŢIUNILOR ÎMPRUMUTULUI................................ 201 RĂSPUNDERE............................................................... 201 RĂSPUNDERE CIVILĂ........................................................ 201 RĂSPUNDERE CONFORM PRINCIPIULUI PRIMULUI RISC............................ 201 RĂSPUNDERE DISCIPLINARĂ.................................................. 202 RĂSPUNDERE LIMITATĂ...................................................... 202 RĂSPUNDERE MATERIALĂ..................................................... 202 RĂSPUNDERE NELIMITATĂ.................................................... 203 RĂSPUNDERE PATRIMONIALĂ.................................................. 203 RĂSPUNDERE PENALĂ........................................................ 203 RĂSPUNDERE PROPORŢIONALĂ................................................. 204 RĂSPUNDERE SOLIDARĂ...................................................... 205 RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ (CONTRAVENŢIONALĂ) PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECŢIE A MUNCII........................................... 205 RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ ÎN RAPORTURILE JURIDICE DINTRE UNITĂŢI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE............................................................. 205 RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE............................................ 206 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECŢIE A MUNCII................................................................. 206 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECŢIE A MUNCII................................................................. 206 RĂSPUNDEREA MATERIALĂ A PERSONALULUI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE UNITĂŢILOR ECONOMICE PRIN ÎNCĂLCAREA NORMELOR LEGALE PRIVIND PROTECŢIA MUNCII......................................................... 206 RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ A UNITĂŢILOR PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PERSONALULUI PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE, ÎN CAZURILE ÎN CARE FAPTELE NU AU CARACTER PENAL..................................... 207 RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA NORMELOR DE PROTECŢIA MUNCII........ 207 RĂSPUNDEREA PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ, CĂRORA LE SUNT IMPUTABILE ACCIDENTELE DE MUNCĂ ORI ÎMBOLNĂVIRILE PROFESIONALE. PENTRU DESPĂGUBIRILE PLĂTITE ASIGURĂRILOR SOCIALE........................ 208 RĂSPUNDEREA PERSONALULUI UNITĂŢILOR ŞI A PERSONALULUI ÎNCADRAT LA ORGANELE DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE ACESTOR UNITĂŢI SAU ORGANE PRIN NERESPECTAREA SAU APLICAREA GREŞITĂ A NORMELOR LEGALE REFERITOARE LA ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT............. 208 RĂSPUNDEREA UNITĂŢILOR FAŢĂ DE ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT ÎN CAZURILE ÎN CARE SE PLĂTESC INDEMNIZAŢII ŞI PENSII DE INVALIDITATE DIN CAUZA UNOR ACCIDENTE SAU BOLI PROFESIONALE SURVENITE CA URMARE A NERESPECTĂRII IGIENEI ŞI PROTECŢIEI MUNCII............................................. 208 RĂSPUNDEREA UNITĂŢILOR FAŢĂ DE ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT PENTRU SUMELE PLĂTITE FĂRĂ BAZĂ LEGALĂ DIN FONDURILE ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT...... 208 RĂSPUNDEREA UNITĂŢILOR FAŢĂ DE PERSOANELE ÎNCADRATE ÎN MUNCĂ ŞI FAŢĂ DE URMAŞII LOR PENTRU PREJUDICIILE PRODUSE PRIN NERESPECTAREA NORMELOR LEGALE.......................................................... 209 RĂZBOI VALUTAR........................................................... 209 REABILITAREA FALITULUI................................................... 209 REACTIVAREA ASIGURĂRII................................................... 210 REACTIVAREA CREDITELOR................................................... 210 REACTUALIZAREA PENSIILOR................................................. 210 REALITATEA BUGETULUI DE STAT............................................. 210 REALITATEA IMPUNERII..................................................... 210 REALIZAREA PRODUCŢIEI.................................................... 210 REASIGURARE.............................................................. 211 REASIGURARE ACTIVĂ....................................................... 212 GLOSAR REASIGURAREA COTĂ-PARTE.................... REASIGURAREA „EXCEDENT DE DAUNĂ"........... REASIGURAREA „EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ" .ZZZZZZZZZZZZZ’. REASIGURAREA MIXTĂ (COTĂ Şl EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ) REASIGURAREA NEPROPORŢIONALĂ.................................. REASIGURAREA „OPRIRE DE DAUNĂ"...........................ZZ1 REASIGURAREA PASIVĂ........................................... REASIGURAREA PROPORŢIONALĂ.................................... REASIGURAREA TOTALĂ........................................... REASIGURAT.................................................... REASIGURATOR.................................................. REAŞEZARE A PREŢURILOR........................................ REBUT......................................................... RECALCULARE A AMORTISMENTULUI................................. RECALCULAREA ANALITICĂ A NORMATIVELOR ACTIVELOR CIRCULANTE RECALCULAREA ANALITICĂ A NORMELOR DE STOC..................... RECALCULAREA PENSIEI.......................................... RECAMBIO (POLIŢĂ INVERSĂ)..................................... RECĂPITALIZARE................................................ RECESIUNE..................................................... RECHIZIŢIE.................................................... RECIPISĂ...................................................... - RECIPISĂ DE CONSEMNARE............................................ 221 - RECIPISĂ DE DEPOZIT............................................... 221 - RECIPISĂ WARANT................................................... 203 RECLAMĂ................................................................... 222 RECONSTITUIRE............................................................. 222 RECONSTITUIREA CREDITELOR BUGETARE........................................ 222 RECONSTITUIREA VECHIMII ÎN MUNCĂ.......................................... 222 RECONVERSIA PROFESIONALĂ A FORŢEI DE MUNCĂ................................ 222 RECONVERSIUNE............................................................. 223 RECORELAREA PENSIILOR..................................................... 223 RECREDITARE............................................................... 223 RECREDITIV................................................................ 223 RECTIFICAREA BUGETULUI DE STAT............................................ 223 RECUPERARE................................................................ 223 RECUPERAREA CREANŢELOR PRESCRISE.......................................... 223 RECUPERAREA SUMELOR PLĂTITE FĂRĂ TEMEI CU TITLU DE PENSIE................. 223 REDEVENŢĂ................................................................. 223 REDISTRIBUIREA PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT................................... 224 REDUCERE (RABAT).......................................................... 225 REDUCERE FISCALĂ.......................................................... 225 REDUCEREA COSTULUI DE PRODUCŢIE........................................... 225 REDUCEREA PROPORŢIONALĂ A DESPĂGUBIRII.................................... 226 REDUCEREA VÂRSTELOR-STANDARD DE PENSIONARE................................ 226 REEŞALONAREA DATORIEI..................................................... 226 REEVALUARE................................................................ 226 REEVALUARE (DIVIZIUNE INVERSĂ)............................................ 226 REEVALUAREA MIJLOACELOR FIXE.............................................. 226 REFACŢIE.................................................................. 227 REFERINŢE BANCARE......................................................... 227 REFINANŢARE (RECREDITARE)................................................. 228 REFINANŢAREA DATORIEI PUBLICE INTERNE..................................... 228 REFLAŢIE.................................................................. 228 REFORMA ASISTENŢEI SOCIALE................................................ 228 REFORMA BĂNEASCĂ DIN 15 AUGUST 1947 ...................................... 229 REFORMA BĂNEASCĂ DIN 26 IANUARIE 1952 .................................... 230 REFORMA SISTEMULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE................................... 231 REFORMARE................................................................. 232 REFORMĂ................................................................... 232 213 213 214 215 216 216 217 217 217 217 217 217 217 218 218 219 219 219 219 219 220 562 GLOSAR REFORMĂ BĂNEASCĂ........................................................... 232 REFORMĂ BUGETARĂ........................................................... 233 REFORMĂ FINANCIARĂ......................................................... 233 REFORMĂ MONETARĂ........................................................... 234 REFUZ DE ACCEPTARE......................................................... 234 REFUZ DE PLATĂ............................................................. 234 - REFUZ DE PLATĂ INTEGRAL (TOTAL).................................... 235 - REFUZ DE PLATĂ PARŢIAL............................................. 235 - REFUZ DE PLATĂ ULTERIOR............................................ 235 REGIE AUTONOMĂ............................................................. 235 REGIM DE ECONOMII.......................................................... 236 REGIM VALUTAR.............................................................. 237 REGIM VAMAL................................................................ 237 REGIM VAMAL DE „DRAWBACK“.................................................. 237 REGIM VAMAL SUSPENSIV...................................................... 238 REGISTRATOR................................................................ 238 REGISTRATURĂ............................................................... 238 REGISTRELE CONTABILE....................................................... 239 REGISTRELE SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI........................................... 239 REGISTRU AGRICOL........................................................... 239 REGISTRU DE CADASTRU....................................................... 239 REGISTRU DE CASĂ........................................................... 239 REGISTRU DE CORESPONDENŢĂ.................................................. 240 REGISTRU DE EVIDENŢĂ....................................................... 240 REGISTRU DE EVIDENŢĂ A DATORIEI PUBLICE LOCALE............................. 240 REGISTRU DE ÎNREGISTRARE A CAMBIILOR....................................... 240 REGISTRU DE PROCESE VERBALE................................................ 240 REGISTRU GENERAL DE EVIDENŢĂ A SALARIAŢILOR................................ 240 REGISTRU PENTRU EVIDENŢA VENITURILOR....................................... 241 REGISTRUL ACŢIUNILOR....................................................... 241 REGISTRUL BANCAR........................................................... 241 REGISTRUL COMERŢULUI....................................................... 241 REGISTRUL CONTRIBUABILILOR................................................. 243 REGISTRUL DATORIEI PUBLICE A STATULUI...................................... 243 REGISTRUL DE DAUNE......................................................... 243 REGISTRUL DE EVIDENŢĂ A DATORIEI PUBLICE LOCALE............................ 243 REGISTRUL DE ÎNDRUMARE ŞI CONTROL.......................................... 244 REGISTRUL EXPERTULUI....................................................... 244 REGISTRUL GARANŢIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI........................... 244 REGISTRUL INVENTAR......................................................... 244 REGISTRUL JURNAL........................................................... 245 REGISTRU ROMÂN AL ACŢIONARILOR (R.R.A.).................................... 245 REGRES..................................................................... 245 REGRESANT.................................................................. 245 REGRESAT................................................................... 246 REGULA GREŞELII COMPARATE PURE............................................. 246 REGULA RETENŢIEI........................................................... 246 REGULAMENTUL BURSEI........................................................ 246 REGULAMENTUL VAMAL......................................................... 246 REGULARIZARE............................................................... 246 REGULARIZAREA BUGETARĂ..................................................... 246 „REGULILE CLUBULUI THE UNITED KINGDOM STEAM SHIP ASSOCIATION“.............. 246 REGULILE LICITAŢIEI DE BURSĂ............................................... 247 REGULILE YORK-ANVERS 1950 ................................................. 247 REÎNNOIREA ASIGURĂRII...................................................... 247 REÎNNOIREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE DE VIAŢĂ.............................. 247 RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE........................................... 248 RELAŢII VALUTAR-F1NANCIARE INTERNAŢIONALE.................................. 248 REMITENT................................................................... 249 REMITERE DE DATORIE........................................................ 249 GLOSAR 563 REMIZĂ....................................................................... 249 REMUNERAŢIE DE SALVARE....................................................... 249 RENTABILITATE................................................................ 249 RENTABILITATE COMERCIALĂ..................................................... 250 RENTABILITATE DE EXPLOATARE.................................................. 250 RENTABILITATE ECONOMICĂ...................................................... 251 RENTABILITATE FINANCIARĂ..................................................... 251 RENTABILITATEA ACTIVELOR BANCARE............................................. 251 RENTABILITATEA CAPITALULUI................................................... 252 RENTABILITATEA CAPITALULUI SOCIAL............................................ 252 RENTABILITATEA COMERŢULUI EXTERIOR........................................... 252 RENTABILITATEA INVESTIŢIILOR................................................. 252 RENTĂ ....................................................................... 252 - RENTĂ ABSOLUTĂ....................................................... 252 - RENTĂ DE MONOPOL..................................................... 252 - RENTĂ DE STAT........................................................ 252 - RENTĂ DIFERENŢIALĂ................................................... 252 - RENTĂ ECONOMICĂ...................................................... 252 - RENTĂ FEUDALĂ........................................................ 252 - RENTĂ FUNCIARĂ (A PĂMÂNTULUI)........................................ 252 - RENTĂ ÎN BANI........................................................ 254 - RENTĂ PERPETUĂ....................................................... 254 - RENTĂ VIAGERĂ........................................................ 254 RENTIER...................................................................... 254 RENTING...................................................................... 254 REPARAREA PREJUDICIILOR CAUZATE PERSOANELOR FIZICE PRIN ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE................................................... 254 REPARAŢIE CAPITALĂ........................................................... 254 REPARAŢIE DE AVARIE.......................................................... 255 REPARTIŢIA PRIMARĂ A PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT................................ 256 REPARTIŢIA SECUNDARĂ (ULTERIOARĂ) A PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT................. 256 REPARTIŢIA VALORII ASIGURĂRII................................................ 256 REPARTIZAREA CHELTUIELILOR DE PRODUCŢIE...................................... 256 REPARTIZAREA CHELTUIELILOR ÎNTRE VERIGILE SISTEMULUI BUGETAR................. 256 REPARTIZAREA CREDITELOR BUGETARE............................................. 257 REPARTIZAREA PE TRIMESTRE A VENITURILOR ŞI A CHELTUIELILOR BUGETARE.......... 257 REPARTIZAREA PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT........................................ 257 REPARTIZAREA PROFITULUI REGIEI AUTONOME...................................... 258 REPARTIZAREA PROFITULUI SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI.............................. 258 REPARTIZAREA VENITURILOR ÎNTRE VERIGILE SISTEMULUI BUGETAR................... 258 REPARTIZAREA VENITURILOR ŞI A CHELTUIELILOR PE CATEGORII DE BUGETE LOCALE 259 REPATRIEREA ÎMPRUMUTURILOR................................................... 259 REPERCUSIUNEA IMPOZITELOR (INCIDENŢA INDIRECTĂ).............................. 259 REPORT....................................................................... 260 REPRECIERE MONETARĂ.......................................................... 260 REPREZENTANT................................................................. 260 REPREZENTANŢĂ A CLUBURILOR DE „PROTECŢIE ŞI INDEMNIZAŢIE".................... 260 REPREZENTANŢĂ A SOCIETĂŢII STRĂINE DE ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI............... 260 REPRODUCŢIE.................................................................. 261 RESCADENŢAREA CREDITELOR..................................................... 261 RESCONT...................................................................... 261 RESCONTARE................................................................... 261 RESCONTATOR.................................................................. 261 RESPONSABIL CU MUNCA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI................................. 261 REST......................................................................... 261 RESTANT...................................................................... 262 RESTANŢĂ DE PLATĂ............................................................ 262 RESTITUIRE................................................................... 262 - RESTITUIREA IMPOZITELOR ŞI TAXELOR................................... 262 - RESTITUIREA PRIMEI DE ASIGURARE...................................... 262 564 GLOSAR RESTITUIREA TAXELOR DE TIMBRU............................................... 262 RESTITUTIO IN INTEGRUM...................................................... 263 RESTRICŢII VALUTARE......................................................... 263 RESURSE..................................................................... 263 - RESURSE ASIMILATE CELOR PROPRII..................................... 263 - RESURSE BANCARE..................................................... 263 - RESURSE BUGETARE.................................................... 263 - RESURSE DESTINATE FINANŢĂRII INVESTIŢIILOR.......................... 263 - RESURSE ECONOMICE................................................... 263 - RESURSE EXTRAORDINARE............................................... 263 - RESURSE FINANCIARE.................................................. 263 - RESURSE FINANCIARE ALE UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE......... 263 - RESURSE FINANCIARE CENTRALIZATE..................................... 264 - RESURSE FINANCIARE DESCENTRALIZATE.................................. 264 - RESURSE FINANCIARE EXTERNE.......................................... 264 - RESURSE FINANCIARE PUBLICE.......................................... 264 - RESURSE ÎMPRUMUTATE................................................. 264 - RESURSE ORDINARE.................................................... 264 - RESURSE PROPRII..................................................... 264 RESURSE DE CREDITARE........................................................ 264 RETENŢ1E.................................................................... 265 RETRAGERE A BANILOR DIN CIRCULAŢIE.......................................... 265 RETRAGERE DE CREDITE BUGETARE............................................... 265 RETRAGEREA AUTORIZAŢIEI BĂNCILOR............................................ 265 RETRAGEREA AUTORIZAŢIEI DE FUNCŢIONARE A SOCIETĂŢILOR DE ASIGURĂRI.......... 265 RETROCEDENT................................................................. 266 RETROCESIONAR............................................................... 266 RETROCESIUNE (RETROCEDSARE)................................................. 266 REŢEA NAŢIONALĂ DE COMERCIALIZARE A TITLURILOR FINANCIARE................... 266 REŢINERE.................................................................... 266 REŢINERE DIN SALARIU........................................................ 266 REVALORIZAREA BANILOR....................................................... 266 REVERS...................................................................... 267 REVERSIBILITATEA IMPOZITELOR................................................ 267 REVIZIE..................................................................... 267 - REVIZIE DOCUMENTARA (CONTABILĂ)..................................... 267 - REVIZIE PERIODICĂ................................................... 267 REVIZOR DE GESTIUNE......................................................... 267 REVIZOR VAMAL............................................................... 267 REVIZUIREA DECIZIEI DE PENSIONARE........................................... 268 REVIZUIREA IMPOZITULUI...................................................... 268 REVIZUIREA MEDICALĂ A PENSIONARILOR DE INVALIDITATE......................... 268 REVOCARE.................................................................... 269 REVOCAREA ACREDITIVULUI..................................................... 269 REVOCAREA CECULUI........................................................... 269 REVOCAREA DECIZIEI DE PENSIONARE............................................ 269 REZERVA AFERENTĂ RISCURILOR NEEXPIRATE........ ............................. 269 REZERVA BANCARĂ OBLIGATORIE................................................. 269 REZERVA DE CATASTROFĂ....................................................... 269 REZERVA DE DAUNĂ ........................................................... 269 REZERVA DE DAUNE NEAVIZATE.................................................. 270 REZERVA DE EGALIZARE........................................................ 270 REZERVA DE PRIME............................................................ 270 REZERVA GENERALĂ PENTRU RISCUL DE CREDIT.................................... 271 REZERVA MATEMATICA.......................................................... 271 REZERVA PENTRU RISCURI NEEXPIRATE........................................... 271 REZERVA PLANULUI DE CREDITE................................................. 271 REZERVA..................................................................... 271 REZERVA BĂNEASCĂ OBLIGATORIE................................................ 272 REZERVĂ BUGETARA............................................................ 272 GLOSAR 565 REZERVĂ DE AUR......................... - REZERVĂ DE AUR MONDIALĂ........ REZERVA FACULTATIVĂ.................... REZERVA FINANCIARĂ..................... REZERVĂ LEGALĂ......................... REZERVĂ MONETARA INTERNAŢIONALĂ........ REZERVA PENTRU CHELTUIELI PRELIMINATE REZERVĂ STATUTARĂ......................................................... 273 REZERVĂ SUCCESORALĂ.......................................................... 273 REZERVE DE PRIME PENTRU ASIGURĂRI DE VIAŢĂ................................... 273 REZERVE INTERNE.............................................................. 274 REZERVE LA PRIMELE DE ASIGURARE NEÎNCASATE................................... 274 REZERVE LATENTE.............................................................. 274 REZERVE TEHNICE.............................................................. 274 REZERVE VALUTARE............................................................. 274 REZIDENT..................................................................... 274 REZIDENŢI VALUTARI ÎN ROMÂNIA................................................ 274 REZILIERE.................................................................... 275 REZILIEREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE......................................... 275 REZOLUŢIE.................................................................... 275 REZULTATE ECONOMICE.......................................................... 275 REZULTATE FINANCIARE......................................................... 275 REZULTATUL CURENT AL EXERCIŢIULUI............................................ 276 REZULTATUL EXCEPŢIONAL AL EXERCIŢIULUI....................................... 276 REZULTATUL EXPLOATĂRII....................................................... 276 REZULTATUL FINANCIAR......................................................... 276 RING......................................................................... 276 RING DE TRANZACŢIONARE....................................................... 276 RISC......................................................................... 277 - RISC AL ASIGURĂTORULUI............................................... 277 - RISC AL CĂRĂUŞULUI................................................... 277 - RISC AL EROZIUNII CAPITALURILOR...................................... 277 - RISC ASIGURABIL...................................................... 277 - RISC ASIGURAT........................................................ 277 -RISC BANCAR........................................................... 278 - RISC CATASTROFAL..................................................... 278 - RISC CE DECURGE DIN CREŞTEREA COSTURILOR DE PRODUCŢIE................ 278 - RISC COMERCIAL....................................................... 278 - RISC DE CUMUL........................................................ 279 - RISC DE CURS VALUTAR................................................. 279 - RISC DE EXPLOATARE................................................... 279 - RISC DE FALIMENT..................................................... 280 - RISC DE ÎNDATORARE................................................... 280 - RISC DE INSOLVABILITATE.............................................. 280 - RISC DE NEEXECUTARE (DE INADEMPIENŢĂ)................................ 280 - RISC DE PREŢ......................................................... 280 - RISC DE RATĂ A DOBÂNZII.............................................. 280 - RISC DE TRANSFER VALUTAR............................................. 280 - RISC DE ŢARĂ......................................................... 280 - RISC ECONOMIC........................................................ 280 - RISC EXCEPTAT (EXCLUS)............................................... 280 - RISC EXTERN.......................................................... 280 - RISC FISCAL.......................................................... 280 - RISC FINANCIAR....................................................... 280 - RISC IMPREVIZIBIL.................................................... 281 - RISC INTERN.......................................................... 281 -RISC MARITIM.......................................................... 281 - RISC NATURAL......................................................... 281 - RISC OBIECTIV........................................................ 281 - RISC POLITIC......................................................... 281 566 GLOSAR - RISC PREVIZIBIL...................................................... 282 - RISC PUR............................................................. 282 - RISC PUTATIV......................................................... 282 - RISC SOCIAL.......................................................... 282 - RISC SPECIAL......................................................... 282 - RISC SUBIECTIV....................................................... 282 - RISC TEHNIC.......................................................... 283 - RISC VALUTAR......................................................... 283 - RISC VALUTAR AL REASIGURĂRII......................................... 283 RISCUL BANCAR DE IMOBILIZARE................................................. 284 RISCUL DE EXPLOATARE (OPERAŢIONAL)........................................... 284 RISCUL DE ÎNTREPRINDERE...................................................... 285 RISCUL DE RAMBURSARE A CREDITULUI............................................ 285 RISCUL DE SOLVABILITATE AL SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI........................... 285 RISCUL EROZIUNII CAPITALULUI................................................. 285 RISCUL GENERAL (AL PIEŢEI)................................................... 285 RISCUL INVESTIŢIEI........................................................... 285 RISCUL RATEI DOBÂNZII........................................................ 285 RISCURI BANCARE.............................................................. 286 RISCURI COMUNE............................................................... 286 RISCURI CONSTANTE............................................................ 287 RISCURI FINANCIAR-MONETARE................................................... 287 RISCURI GENERALE............................................................. 287 RISCURI INTERNE.............................................................. 287 RISCURI MARITIME............................................................. 287 RISCURI VARIABILE............................................................ 287 RISCURILE CĂRĂUŞULUI......................................................... 287 RISIPĂ....................................................................... 288 RISTURNĂ..................................................................... 288 ROL FISCAL................................................................... 288 ROL NOMINAL UNIC............................................................. 288 ROTAŢIA ACTIVELOR CIRCULANTE................................................. 288 ROTAŢIA CAPITALULUI.......................................................... 288 „RUBLĂ DE CLEARING“.......................................................... 288 RUBLĂ TRANSFERABILĂ.......................................................... 288 RULAJ........................................................................ 289 RUŞFET....................................................................... 289 s SALARIAT..................................................................... 290 SALARIU...................................................................... 290 SALARIU BRUT................................................................. 290 SALARIU MEDIU................................................................ 291 SALARIU MINIM................................................................ 291 SALARIU NET.................................................................. 291 SALARIU NOMINAL.............................................................. 291 SALARIU REAL................................................................. 291 SALARIUL MINIM GARANTAT...................................................... 292 SALVAREA NAVEI............................................................... 292 SANCŢIUNE.................................................................... 292 - SANCŢIUNI CONTRACTUALE............................................... 293 - SANCŢIUNI DE CREDIT.................................................. 293 - SANCŢIUNI PENTRU ÎNCĂLCAREA DISCIPLINEI BUGETARE..................... 293 SCADENT...................................................................... 293 SCADENŢA CAMBIEI............................................................. 293 SCADENŢAR.................................................................... 293 SCADENŢĂ..................................................................... 293 - SCADENŢĂ COMUNĂ...................................................... 293 - SCADENŢA CREDITELOR.................................................. 293 GLOSAR 567 - SCADENŢA MIJLOCIE (MEDIE)................................. 293 - SCADENŢA OBLIGAŢIUNII.............................. 293 SCĂDEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE.......................................... 294 SCINDARE.................................................................... 294 SCHIMB VALUTAR.............................................................. 294 SCHIMBARE DE CĂLĂTORIE (LA NAVĂ)............................................ 294 SCHIMBARE DE DRUM (LA NAVĂ)................................................. 294 SCHIMBARE DE NAVĂ........................................................... 294 SCOATEREA DE BUNURI DIN ŢARĂ DE CĂTRE PERSOANELE FIZICE..................... 295 SCOATEREA DIN FUNCŢIUNE A MIJLOACELOR FIXE.................................. 295 SCONT....................................................................... 295 - SCONT COMERCIAL..................................................... 295 - SCONT RAŢIONAL...................................................... 295 SCONTARE (ACTUALIZARE)...................................................... 296 - SCONTAREA POLIŢELOR................................................. 296 SCONTATOR................................................................... 296 SCRIS FUNCIAR............................................................... 296 SCRISOARE DE AVARIE......................................................... 297 SCRISOARE DE BONITATE....................................................... 297 SCRISOARE DE CREDIT......................................................... 297 - SCRISOARE DE CREDIT COMERCIALĂ...................................... 297 - SCRISOARE DE CREDIT NECOMERCIALĂ.................................... 297 - SCRISOARE DE CREDIT NECOMERCIALĂ SIMPLĂ............................. 297 - SCRISOARE DE CREDIT NECOMERCIALĂ CIRCULARĂ.......................... 297 SCRISOARE DE GARANŢIE....................................................... 298 - SCRISOARE DE GARANŢIE BANCARĂ....................................... 298 SCRISOARE DE GARANŢIE PENTRU ÎMPRUMUTURI CONTRACTATE PE PIAŢA INTERNĂ DE CAPITAL.................................................................. 299 SCRISOARE DE INTENŢIE CĂTRE FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL.................... 299 SCRISOARE DE OFERTĂ......................................................... 300 SCRISOARE DE REVOCARE A ACREDITIVULUI....................................... 300 SCRISOARE DE SCHIMB......................................................... 300 SCRISOARE DE TRĂSURĂ (FRAHT)................................................ 301 SCRISOARE-DOCUMENT DE INTENŢIE.............................................. 301 SCUTIRI IMPOZIT PE VENIT.................................................... 301 SEAMA CEA MICĂ.............................................................. 301 SECHESTRAREA NAVEI.......................................................... 301 SECHESTRU................................................................... 301 - SECHESTRU ASIGURĂTOR................................................ 302 SECRET BANCAR............................................................... 302 SECRET DE STAT.............................................................. 302 SECRET FISCAL............................................................... 302 SECRETUL DEPUNERILOR LA CASA DE ECONOMII Şl CONSEMNAŢIUNI................... 302 SECŢIE...................................................................... 303 - SECŢIE ANEXĂ........................................................ 303 - SECŢIE AUXILIARĂ.................................................... 303 - SECŢIE DE BAZĂ (DE PRODUCŢIE SAU PRINCIPALĂ)........................ 303 - SECŢIE DE DESERVIRE................................................. 303 - SECŢIE DE INVESTIŢII................................................ 303 - SECŢIE NEINDUSTRIALĂ................................................ 303 SECURITATE SOCIALĂ.......................................................... 303 SECURITATEA MUNCII.......................................................... 304 SECURITATEA DEPUNERILOR LA BĂNCI............................................ 304 SEIF........................................................................ 304 SELECŢIA RISCURILOR......................................................... 304 SEMN BĂNESC................................................................. 304 SEMNĂTURĂ SOCIALĂ........................................................... 305 SERII....................................................................... 305 SERVICII BANCARE ........................................................... 305 SERVICII DE PRECONCEDIERE COLECTIVĂ......................................... 305 568 GLOSAR SERVICIUL DATORIEI PUBLICE EXTERNE............................................ 305 SERVICIUL DATORIEI PUBLICE INTERNE............................................ 305 SERVICIUL FINANCIAR........................................................... 305 SERVITUTE..................................................................... 306 SESIZARE...................................................................... 306 SIGILIU....................................................................... 306 SIMBRIE....................................................................... 306 SIMPLITATEA IMPUNERII......................................................... 306 SINALAGMATIC.................................................................. 306 SINCRONIZAREA TRANZACŢIILOR................................................... 306 SINDIC ....................................................................... 306 SINDICAT...................................................................... 306 SINDICAT BANCAR............................................................... 307 SINDICAT (CONSORŢIU) DE EMISIUNE.............................................. 307 SINDICAT FINANCIAR............................................................ 307 SINE DIE...................................................................... 307 SINISTRU...................................................................... 307 SISTEM BĂNESC................................................................. 307 SISTEM BĂNESC BAZAT PE ETALONUL PUTERE DE CUMPĂRARE...................... 308 SISTEM BUGETAR................................................................ 308 SISTEM DE AMORTIZARE.......................................................... 308 SISTEM DE COTARE ORDINALĂ..................................................... 309 SISTEM DE COTARE ZECIMALĂ..................................................... 309 SISTEM DE CREDIT.............................................................. 309 SISTEM DE IMPUNERE GLOBALĂ.................................................... 309 SISTEM DE IMPUNERE INDIVIDUALĂ................................................ 309 SISTEM DE SALARIZARE.......................................................... 309 SISTEM DE TARIFE ÎN ASIGURĂRI................................................. 309 SISTEM ELECTRONIC DE TRANSFER AL FONDURILOR................................... 309 SISTEM INFORMAŢIONAL FINANCIAR................................................ 309 SISTEM MONETAR................................................................ 309 SISTEM MONETAR INTERNAŢIONAL.................................................. 309 SISTEM VALUTAR................................................................ 310 SISTEM VAMAL.................................................................. 310 SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE................................................. 310 SISTEMUL DE ÎNREGISTRARE ÎN CONT.............................................. 310 SISTEMUL DE PREŢURI........................................................... 310 SISTEMUL FINANCIAR ŞI BANCAR.................................................. 310 SISTEMUL FISCAL............................................................... 313 SISTEMUL MONETAR EUROPEAN..................................................... 314 SISTEMUL MONETAR INTERNŢIONAL (S.M.I.)........................................ 315 SISTEMUL PRIORITAR............................................................ 317 SISTEMUL PROMISIUNII FERME.................................................... 317 SISTEMUL „TOTUL SAU N!MIC“.................................................... 317 SISTEMUL UNITAR DE BUGETE AL ROMÂNIEI......................................... 317 SISTEMUL VENITURILOR BUGETARE................................................. 317 SITUAŢIA JUSTIFICĂRII FONDURILOR PUSE LA DISPOZIŢIE DE BANCĂ.................. 320 SITUAŢIE...................................................................... 320 SITUAŢIE DE CONTROL........................................................... 320 SITUAŢIE FINANCIARĂ........................................................... 320 „SLIP" DE REASIGURARE......................................................... 320 SLUMPFLAŢ1E................................................................... 320 SOCIETATE..................................................................... 321 SOCIETATE ANONIMĂ............................................................. 321 SOCIETATE ANONIMĂ DE ASIGURARE COTE-PĂRŢI..................................... 321 SOCIETATE BANCARĂ............................................................. 321 SOCIETATE CAPTIVĂ DE ASIGURĂRI................................................ 321 SOCIETATE CEDENTĂ............................................................. 321 SOCIETATE COMERCIALĂ.......................................................... 321 SOCIETATE COMERCIALĂ DE ASIGURĂRI............................................. 322 GLOSAR 569 SOCIETATE COOPERATIVĂ......................................................... 323 SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ.............................................. 323 SOCIETATE DE ADMINISTRARE A INVESTIŢIILOR..................................... 324 SOCIETATE DE ASIGURĂRI........................................................ 324 SOCIETATE DE ASIGURĂRI ANONIMĂ PE ACŢIUNI..................................... 324 SOCIETATE DE ASIGURĂRI CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ............................... 325 SOCIETATE DE ASIGURĂRI DE TIP MUTUAL........................................ 325 SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN COMANDITĂ PE ACŢIUNI.............................. 326 SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ.................................. 326 SOCIETATE DE ASIGURĂRI ÎN NUME COLECTIV..................................... 327 SOCIETATE DE BURSĂ............................................................ 327 SOCIETATE DE CAPITAL.......................................................... 327 SOCIETATE DE CONSUM........................................................... 327 SOCIETATE DE DEPOZITARE....................................................... 327 SOCIETATE DE INVESTIŢII....................................................... 327 SOCIETATE DE INVESTIŢII COLECTIVE ÎN VALORI MOBILIARE......................... 328 SOCIETATE DE LEASING.......................................................... 328 SOCIETATE DE PENSII........................................................... 328 SOCIETATE DE REASIGURĂRI...................................................... 329 SOCIETATE DESCHISĂ............................................................ 329 SOCIETATE DE VALORI MOBILIARE................................................. 330 SOCIETATE FINANCIARĂ.......................................................... 331 SOCIETATE ÎNCHISĂ............................................................. 331 SOCIETATE ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ................................................. 331 SOCIETATE ÎN NUME COLECTIV.................................................... 331 SOCIETATE ÎN PARTICIPAŢIE..................................................... 332 SOCIETATE MIXTĂ............................................................... 332 SOCIETATE MUTUALĂ DE ASIGURĂRI................................................ 332 SOCIETATE PE ACŢIUNI.......................................................... 333 SOCIETATEA „ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - AS1ROM S.A.“.............................. 333 SOCIETATEA COMERCIALĂ „CAROM S.A.“............................................ 334 SOCIETATEA DE ASIGURĂRI-REASIGURĂRI „ASTRA“ S.A............................... 334 SOCIETATEA FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ (S.F.I.)................................. 335 SOCIETATEA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSARE, DECONTARE ŞI DEPOZITARE A VALORILOR MOBILIARE......................................................... 335 SOCIETĂŢI DE ASIGURĂRI MULTINAŢIONALE......................................... 335 SOCIETĂŢI-FIICE............................................................... 335 SOCIETY FOR WORLDWIDE INTERBANK FINANCIAL TELECOMMUNICATION (SWIFT)........... 335 SOCOTEALĂ..................................................................... 336 SOLD.......................................................................... 336 SOLD ANUAL AL BUGETULUI LOCAL................................................. 336 SOLD BANCAR................................................................... 336 SOLD BUGETAR.................................................................. 336 SOLD CREDITOR................................................................. 336 SOLD DEBITOR.................................................................. 336 SOLD GENERAL AL DEPUNERILOR LA C.E.C.......................................... 336 SOLD MEDIU PE LIBRET.......................................................... 336 SOLDURI ANUALE EXCEDENTARE ALE BUGETELOR LOCALE............................... 336 SOLDURI TRANZITORII........................................................... 337 SOLICITANT.................................................................... 337 SOLICITARE DE ECHILIBRARE..................................................... 337 SOLIDARITATE.................................................................. 337 SOLVABIL...................................................................... 337 SOLVABILITATE................................................................. 337 - SOLVABILITATE PATRIMONIALĂ............................................ 338 SOLVABILITATE EXTERNĂ......................................................... 338 SOLVABILITATE GENERALĂ........................................................ 338 SOLVABILITATE GLOBALĂ......................................................... 338 SOLVABILITATE IMEDIATĂ........................................................ 338 SOLVABILITATE PATRIMONIALĂ.................................................... 338 570 GLOSAR SOLVABILITATEA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI........................................ 339 SOMAŢIE....................................................................... 339 SOMAŢIE DE PLATĂ.............................................................. 339 SORTIMENT..................................................................... 339 - SORTIMENT MINIMAL OBLIGATORIU DE MĂRFURI.............................. 339 „SPARGEREA RISCURILOR"........................................................ 340 SPĂLAREA BANILOR.............................................................. 340 SPECIALIST DE BURSĂ........................................................... 340 SPECIALIZARE BUGETARĂ......................................................... 340 SPECIMEN DE SEMNĂTURĂ......................................................... 340 SPECULANT..................................................................... 340 SPECULATOR.................................................................... 340 SPECULAŢIE.................................................................... 341 - SPECULAŢIE DE BURSĂ................................................... 341 - SPECULAŢIE VALUTARĂ................................................... 341 SPECULAŢII CU VALORI MOBILIARE................................................ 341 SPECULĂ....................................................................... 341 SPEZE BANCARE................................................................. 41 SPIRALA SALARIU-PREŢ.......................................................... 342 SPONSOR....................................................................... 342 SPONSORIZARE.................................................................. 342 STABILIREA DESPĂGUBIRII DE ASIGURARE.......................................... 342 STABILIREA PAGUBEI............................................................ 343 STABILIREA PENSIEI............................................................ 343 STABILITATEA BANILOR.......................................................... 343 STABILITATEA IMPOZITELOR...................................................... 344 STABILIZARE BĂNEASCĂ.......................................................... 344 STABILIZARE MONETARĂ.......................................................... 344 STAGFLAŢIE.................................................................... 344 STAGIU DE COTIZARE............................................................ 345 STAGNARE...................................................................... 345 STALII ....................................................................... 345 STANDARD-AUR.................................................................. 345 STAND-BY...................................................................... 346 STARE DE ÎNCETARE A PLĂŢILOR.................................................. 346 STAT.......................................................................... 346 STAT DE PLATĂ................................................................. 346 STATISTICA FINANCIARĂ......................................................... 346 STATUT ....................................................................... 346 STINGEREA CREANŢELOR FISCALE.................................................. 346 STINGEREA CREANŢELOR FISCALE ÎN CAZ DE INSOLVABILITATE........................ 347 STINGEREA DATORIEI PUBLICE.................................................... 348 STINGEREA OBLIGAŢIEI.......................................................... 350 STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE................................................. 350 STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN ANULARE.................................... 350 STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN COMPENSARE................................. 350 STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN PLATĂ...................................... 350 STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN PRESCRIPŢIE................................ 350 STINGEREA OBLIGAŢIEI BUGETARE PRIN SCĂDERE.................................... 351 STINGEREA OBLIGAŢIEI FISCALE.................................................. 351 STIPNEDIU..................................................................... 352 STOC ......................................................................... 352 - STOC ACTIV............................................................ 352 - STOC CU MIŞCARE CURENTĂ............................................... 352 - STOC CURENT........................................................... 352 - STOC DE CONDIŢIONARE................................................. 353 -STOC DE IARNĂ........................................................ 353 - STOC DE INTERVENŢIE.................................................. 354 - STOC DE MĂRFURI...................................................... 354 - STOC DE SIGURANŢĂ.................................................... 354 GLOSAR 571 - STOC EXCEDENTAR.................................................... 355 - STOC GLOBAL........................................................ 355 - STOC MINIM......................................................... 355 - STOC NORMAT MAXIM.................................................. 355 - STOC NORMAT PENTRU PIESE DE SCHIMB................................. 355 - STOC PASIV......................................................... 356 - STOC PENTRU TRANSPORTUL INTERIOR................................... 356 - STOC PERMANENT DE REZERVA (INVENTAR ZESTRE)........................ 356 - STOC SEZONIER...................................................... 356 - STOC SUPRANORMATIV................................................. 356 -STOC TAMPON......................................................... 357 - STOC TOTAL DE ASIGURĂRI............................................ 357 STOCKBROKER................................................................ 357 STORNĂRI................................................................... 357 STRATEGIE.................................................................. 357 STRUCTURA CAPITALULUI...................................................... 357 STRUCTURA CONTRACTULUI..................................................... 357 STRUCTURA FINANŢELOR....................................................... 358 STRUCTURA IMPOZITELOR...................................................... 358 STRUCTURA OBLIGAŢIEI....................................................... 358 SUBASIGURARE............................................................... 358 SUBCAPITALIZAT............................................................. 358 SUBEVALUARE DE ASIGURARE................................................... 358 SUBIECT AL IMPOZITULUI PE VENITUL ANUAL GLOBAL............................. 358 SUBIECT IMPOZABIL.......................................................... 358 SUB-PARI................................................................... 358 SUBROGARE.................................................................. 359 SUBROGAREA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI ÎN DREPTURILE ASIGURATULUI.............. 359 SUBSCRIERE................................................................. 359 SUBSCRIERE DE ACŢIUNI...................................................... 359 SUBSCRIPTOR................................................................ 359 SUBSCRIPŢIE DE CAPITAL..................................................... 359 SUBSCRIPŢIE PUBLICĂ........................................................ 360 SUBSIDENŢĂ................................................................. 360 SUBVENŢIE.................................................................. 360 - SUBVENŢIE DE EXPORT................................................ 360 - SUBVENŢIE ECONOMICĂ................................................ 360 - SUBVENŢIE MARITIMĂ................................................. 360 SUBVENŢII DE CAPITAL....................................................... 360 SUBVENŢII DE EXPLOATARE.................................................... 360 SUBVENŢIONAREA DOBÂNZII.................................................... 361 SUCCESIUNE................................................................. 361 - SUCCESIUNEA DEPUNERILOR DE ECONOMII LA C.E.C....................... 361 - SUCCESIUNE VACANTĂ................................................. 361 SUCURSALA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI.......................................... 361 SUCURSALĂ BANCARĂ.......................................................... 361 SULTĂ...................................................................... 362 SUMĂ....................................................................... 362 SUMĂ ALGEBRICA............................................................. 362 SUMĂ ANUALĂ A AMORTISMENTULUI........................................ ..... 362 SUMĂ ASIGURATĂ............................................................. 362 SUMĂ ASIGURATĂ REDUSĂ...................................................... 363 SUMĂ DE BANI NECESARĂ CIRCULAŢIEI.......................................... 363 SUMĂ DEFALCATĂ............................................................. 363 SUMĂ DE MANDAT............................................................. 364 SUMĂ DE RĂSCUMPĂRARE....................................................... 364 SUMĂ ÎN DEPOZIT............................................................ 364 SUMĂ MAXIMĂ DE ASIGURARE................................................... 364 SUMĂ MEDIE ASIGURATĂ....................................................... 365 SUMĂ REZULTATĂ DIN LICHIDAREA MIJLOACELOR FIXE............................. 365 572 GLOSAR SUME DEFALCATE............................................................ 365 SUPERCONTRASTALII......................................................... 365 SUPERDIVIDEND............................................................. 365 SUPLIMENTARE DE CREDITE BUGETARE.......................................... 365 SUPORTATORUL IMPOZITULUI.................................................. 366 SUPRAACTIV................................................................ 366 SUPRACOTÂ................................................................. 366 SUPRADIVIDEND............................................................. 366 SUPRAEVALUARE............................................................. 366 SUPRAEVALUARE DE ASIGURARE................................................ 366 SUPRAFAŢA TERENULUI....................................................... 366 SUPRAFAŢA CONSTRUITĂ DESFĂŞURATA.......................................... 367 SUPRA-PARI................................................................ 367 SUPRAPROFIT............................................................... 367 SUPRASOLVIRE.............................................................. 367 SUPRATAXĂ................................................................. 367 SUPRATAXE VAMALE DE IMPORT................................................ 367 SUPRAVEGHERE BANCARA...................................................... 367 SUPRAVEGHERE ECONOMICO-FINANCIARĂ A UNITĂŢII ECONOMICE.................... 367 SUPRAVEGHERE PRUDENŢIALĂ BANCARĂ.......................................... 368 SUPRAVEGHEREA ASIGURĂRILOR ŞI REASIGURĂRILOR.............................. 368 SUPRAVEGHEREA PRODUCŢIEI, IMPORTULUI ŞI CIRCULAŢIEI UNOR PRODUSE ACCIZABILE................................................................ 368 SUPRAVEGHEREA TEMPORARĂ DE CĂTRE BANCĂ A EFECTUĂRII PLĂŢILOR DE CĂTRE UNITĂŢILE ECONOMICE....................................................... 369 SUPRAVEGHETOR FISCAL...................................................... 369 SURSA DE PLATĂ A IMPOZITULUI.............................................. 370 SURSE ATRASE.............................................................. 370 SURSE DE FINANŢARE A INSTITUŢIILOR PUBLICE................................ 370 SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR........................................ 370 SURSE DE FINANŢARE A SOCIETĂŢII COMERCIALE................................ 371 SURSE DE FORMARE A ACTIVELOR CIRCULANTE................................... 371 SURSE PROPRII............................................................. 372 SURSE STRĂINE ATRASE...................................................... 372 SURSELE PLĂŢII IMPOZITULUI................................................ 372 SURVEILLANCE.............................................................. 372 SUSPENDAREA EXECUTĂRII CONTRACTELOR....................................... 372 SUSPENDAREA EXECUTĂRII ACTULUI ADMINISTRATIV FISCAL....................... 372 SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE............................................. 373 SUSPENDAREA EXECUTĂRII SILITE A BUNURILOR IMOBILE......................... 373 SUSPENDAREA PLĂŢII INDEMNIZASŢIEI DE ŞOMAJ................................ 373 SUSPENDAREA PLĂŢII INDEMNIZAŢIILOR ŞI AJUTOARELOR DE ASIGURĂRI SOCIALE.... 373 SUSPENDAREA PLĂŢII PENSIEI................................................ 374 SUSPENDAREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE....................................... 375 SUSPENDAREA TERMENULUI DE PRESCRIPŢIE..................................... 375 SUVERANITATE FISCALĂ...................................................... 375 SWAP...................................................................... 375 SWAP DE DOBÂNZI........................................................... 375 SWAP VALUTAR.............................................................. 375 SWING..................................................................... 376 SWITCH.................................................................... 376 ş „ŞARPELE VALUTAR" VEST-EUROPEAN........................................... 377 ŞEDINŢĂ DE BURSĂ.......................................................... ŞOMAJ..................................................................... 377 ŞOMAJ CICLIC (CONJUNCTURAL)............................................... 379 ŞOMAJ DE AŞTEPTARE........................................................ 379 GLOSAR 573 ŞOMAJ DE CĂUTARE............................................................ 379 ŞOMAJ DE PRECAUŢIE.......................................................... 379 ŞOMAJ DECLARAT.............................................................. 379 ŞOMAJ DETERMINAT DE DECALAJUL DE CERERE..................................... 379 ŞOMAJ FRICŢIONAL (INTERMITENT).............................................. 379 ŞOMAJ INVOLUNTAR............................................................ 380 ŞOMAJ MASCAT (DEGHIZAT)..................................................... 380 ŞOMAJ SEZONIER.............................................................. 380 ŞOMAJ SPECULATIV............................................................ 380 ŞOMAJ STRUCTURAL............................................................ 380 ŞOMAJ TEHNIC................................................................ 380 ŞOMAJ TEHNOLOGIC............................................................ 380 ŞOMAJ VOLUNTAR.............................................................. 380 ŞOMER....................................................................... 380 ŞTIINŢA DREPTULUI FINANŢELOR PUBLICE........................................ 382 ŞTIINŢA FINANŢELOR ŞI CREDITULUI............................................ 383 T TABEL ACTUARIAL............................................................. 385 TABELA BURSEI............................................................... 385 TABELA DE COTAŢIE........................................................... 385 TABELĂ ELECTRONICĂ........................................................... 385 TABELE DE MORTALITATE....................................................... 385 TABELE DE RIMĂ.............................................................. 386 TABELUL AMORTIZĂRII ÎMPRUMUTULUI............................................ 386 TABLOU DE BORD.............................................................. 386 TACTICĂ FINANCIARĂ.......................................................... 386 TALER :..................................................................... 386 TALON....................................................................... 387 TALON-SITUAŢIE DE PLATĂ..................................................... 387 TANTIEMĂ.................................................................... 387 TARA........................................................................ 387 TARIF....................................................................... 387 - TARIF DE PRIME DE ASIGURARE......................................... 387 - TARIF PE UNITATEA DE PRODUS (PE LUCRARE)............................ 387 - TARIF PROHIBIT...................................................... 387 - TARIF VAMAL......................................................... 387 - TARIF VAMAL COMUN................................................... 388 - TARIF VAMAL DE EXPORT............................................... 388 - TARIF VAMAL PROTECŢIONIST........................................... 388 TARIFUL VAMAL DE IMPORT AL ROMÂNIEI......................................... 388 TAXA ASUPRA CURTAJULUI...................................................... 389 TAXA ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT........................................ 389 TAXA DE AUTORIZARE A SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI................................ 393 TAXA DE FUNCŢIONARE A SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI............................... 393 TAXA HOTLLIERĂ.............................................................. 393 TAXA JUDICIARĂ DE TIMBRU........................... ........................ 394 TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ................................................... 395 TAXA PENTRU FOLOSIREA LOCURILOR PUBLICE DE DESFACERE........................ 411 TAXA PENTRU FOLOSIREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE, RECLAMĂ ŞI AFIŞAJ......... 412 TAXA PENTRU JOCURILE DE NOROC............................................... 412 TAXA PENTRU PĂŞUNAT......................................................... 412 TAXA PENTRU VIZITAREA MUZEELOR, CASELOR MEMORIALE, MONUMENTELOR ISTORICE, DE ARHITECTURĂ ŞI ARHEOLOGICE..................................... 412 TAXA PRIN PROMOVAREA INFLAŢIEI.............................................. 413 TAXA SCONTULUI (PROCENTUL, RATA SCONTULUI).................................. 413 TAXATOR VAMAL............................................................... 413 TAXĂ........................................................................ 413 - TAXĂ ANTIDUMPING.................................................... 413 574 GLOSAR - TAXĂ ASUPRA ANIMALELOR.............................................. 414 - TAXĂ ASUPRA CONSUMULUI.............................................. 414 - TAXĂ COMPENSATORIE.................................................. 414 - TAXĂ CONSULARĂ...................................................... 414 - TAXĂ DE ACCIZĂ...................................................... 414 - TAXĂ DE ANDOSARE.................................................... 414 - TAXĂ DE ARBITRAJ.................................................... 414 - TAXĂ DE AUTORIZARE.................................................. 414 - TAXĂ DE BROK.ERAJ................................................... 414 - TAXĂ DE BURSĂ....................................................... 415 - TAXĂ DE CONSUMAŢIE.................................................. 415 - TAXĂ DE EXPORT...................................................... 415 - TAXĂ DE FORFETARE................................................... 415 - TAXĂ DE ÎNREGISTRARE................................................ 415 - TAXĂ DE LICENŢĂ..................................................... 415 - TAXĂ DE LOCAŢIE..................................................... 415 - TAXĂ DE LOMBARDARE.................................................. 415 - TAXĂ DE MAGAZINAJ................................................... 415 - TAXĂ DE PILOTAJ..................................................... 415 - TAXĂ DE POLIŢĂ...................................................... 415 - TAXĂ DE RESCONT..................................................... 415 - TAXĂ DE SERVICIU.................................................... 416 - TAXĂ DE STAT........................................................ 416 - TAXĂ DE SUCCESIUNE.................................................. 416 - TAXĂ DE TIMBRU...................................................... 416 - TAXĂ DE TONAJ (DE NAVĂ)............................................. 417 - TAXĂ DE TRANSPORT................................................... 417 - TAXĂ DE TRANZIT..................................................... 417 - TAXĂ DE TRANZITARE A CANALULUI...................................... 417 - TAXĂ DE TRECERE A FRONTIEREI........................................ 417 - TAXĂ EXTRAJUDICIARĂ DE TIMBRU....................................... 418 - TAXĂ FORESTIERĂ..................................................... 418 - TAXĂ ÎN CASCADĂ..................................................... 418 - TAXĂ LA VÂNZARE..................................................... 418 -TAXĂ OCULTĂ.......................................................... 418 - TAXĂ OFICIALĂ A SCONTULUI........................................... 419 - TAXĂ PARAFISCALĂ.................................................... 419 - TAXĂ PE CONSUM...................................................... 419 - TAXĂ PENTRU FOLOSIREA TERENURILOR PROPRIETATE DE STAT ÎN ALTE SCOPURI DECÂT PENTRU AGRICULTURĂ ŞI SILVICULTURĂ.................... 419 - TAXĂ PENTRU MARCAREA OBIECTELOR DIN AUR ŞI ARGINT................... 420 - TAXĂ PENTRU OPERAŢIUNI BANCARE...................................... 420 - TAXĂ PORTUARĂ....................................................... 420 - TAXA SCONTULUI...................................................... 420 - TAXĂ SPECIFICĂ...................................................... 421 - TAXĂ UNICĂ DE MAGAZINAJ LA INTRAREA ÎN ŢARĂ......................... 421 -TAXĂ VAMALĂ.......................................................... 421 - TAXĂ VAMALĂ AD-VALOREM.............................................. 421 - TAXĂ VAMALĂ EGALIZATOARE............................................ 421 - TAXĂ VAMALĂ DIFERENŢIATĂ............................................ 421 - TAXĂ VAMALĂ „DRAWBACK“.............................................. 422 - TAXĂ VAMALĂ LIBERALĂ................................................ 422 - TAXĂ VAMALĂ PREFERENŢIALĂ........................................... 422 - TAXĂ VAMALĂ PROHIBITIVĂ............................................. 422 - TAXĂ VAMALĂ PROTECŢIONISTĂ.......................................... 422 - TAXĂ VAMALĂ RESTRICTIVĂ............................................. 422 - TAXĂ VAMALĂ DE RETORSIUNE........................................... 422 - TAXĂ VAMALĂ SPECIFICĂ............................................... 422 - TAXE VAMALE ALTERNATIVE............................................. 423 - TAXĂ VAMALĂ ANTIDUMPING............................................. 423 GLOSAR 575 - TAXĂ VAMALĂ AUTONOMĂ................................................ 423 - TAXE VAMALE AUTOVORNE............................................... 423 - TAXĂ VAMALĂ COMPENSATORIE........................................... 423 - TAXĂ VAMALĂ COMPUSĂ................................................. 423 - TAXĂ VAMALĂ CONVENŢIONALĂ........................................... 423 - TAXĂ VAMALĂ DE IMPORT-EXPORT........................................ 423 - TAXĂ VAMALĂ DE TRANZIT.............................................. 423 - TAXĂ VAMALĂ FISCALĂ................................................. 423 - TAXĂ VAMALĂ SEZONIERĂ............................................... 424 - TAXĂ VAMALĂ SPECIFICĂ............................................... 424 TAXE BANCARE................................................................ 424 TAXE DE TIMBRU.............................................................. 424 TAXE DE TIMBRU SOCIAL....................................................... 425 TAXE LOCALE................................................................. 426 TAXE PENTRU ELIBERAREA CERTIFICATELOR, AVIZELOR ŞI AUTORIZAŢIILOR ÎN DOMENIUL CONSTRUCŢIILOR.................................................. 426 TAXĂ PENTRU FOLOSIREA MOJLOACELOR DE RECLAMĂ ŞI PUBLICITATE................. 428 TAXE SPECIALE............................................................... 429 TELEBANKING................................................................. 429 TELECEC..................................................................... 429 TEMĂ DE PROIECTARE.......................................................... 429 TEORIA ABSTINENŢEI.......................................................... 429 TEORIA AMORTIZĂRII FONDULUI DE ASIGURARE.................................... 429 TEORIA AŞTEPTĂRII ŞI A SACRIFICIULUI........................................ 430 TEORIA „BANILOR IEFTINI".................................................... 430 TEORIA BUGETELOR CICLICE.................................................... 430 TEORIA CANTITATIVĂ A BANILOR................................................ 431 TEORIA CAPACITĂŢII DE PLATĂ................................................. 432 TEORIA COSTULUI RAŢIONAL.................................................... 432 TEORIA „CURSURILOR VALUTARE NEUTRE"......................................... 432 TEORIA DEFICITULUI SISTEMATIC............................................... 433 TEORIA „DEMOCRATIZĂRII CAPITALULUI"......................................... 433 TEORIA DOBÂNZII............................................................. 434 TEORIA EXPANSIUNII CREDITULUI............................................... 435 TEORIA FONDURILOR DE ÎMPRUMUT............................................... 436 TEORIA FUNCŢIONALĂ A BANILOR................................................ 436 TEORIA IMPOZITELOR CA MIJLOC DE INFLUENŢARE A MIŞCĂRII CICLULUI ECONOMIC 436 TEORIA IMPOZIT-SCHIMB....................................................... 436 TEORIA IMPOZITULUI CA MIJLOC DE REPARTIZARE A VENITURILOR ŞI A AVERII....... 437 TEORIA IMPOZITULUI CA MIJLOC DE STABILIZARE ECONOMICĂ....................... 437 TEORIA IMPOZITULUI CA SURSĂ PRINCIPALĂ DE VENITURI ALE STATULUI............. 438 TEORIA IMPOZITULUI OPTIM.................................................... 438 TEORIA INTERVALUTARĂ........................................................ 438 TEORIA „INVESTIŢI ILOR EXCEDENTARE"......................................... 438 TEORIA KEYNESISTĂ A PREFERINŢEI PENTRU LICHIDITATE.......................... 439 TEORIA KEYNESISTĂ A VENITURILOR............................................. 440 TEORIA LICHIDITĂŢII......................................................... 440 TEORIA METALISTĂ A BANILOR.................................................. 441 TEORIA NATURISTĂ A CREDITULUI............................................... 441 TEORIA „NECESITĂŢILOR COLECTIVE"............................................ 441 TEORIA NEUTRALITĂŢII IMPOZITELOR............................................ 442 TEORIA NOMINALISTĂ A BANILOR................................................ 442 TEORIA OBIECTIVĂ A VALORII.................................................. 442 TEORIA PARITĂŢII PUTERILOR DE CUMPĂRARE..................................... 443 TEORIA „PARITĂŢILOR MOBILE" (ELASTICE)...................................... 443 TEORIA POLITICILOR FISCALE.................................................. 443 TEORIA „PRIMATULUI EFICACITĂŢII ASUPRA ECHITĂŢII" ÎN POLITICA FISCALĂ....... 443 TEORIA PRODUCTIVITĂŢII ŞI A UTILIZĂRII CAPITALULUI.......................... 444 TEORIA PROFITULUI........................................................... 444 576 GLOSAR TEORIA RARITĂŢII CAPITALULUI................................................. 444 TEORIA RISCULUI.............................................................. 444 TEORIA SPIRALEI INFLAŢIONISTE................................................ 444 TEORIA „STABILIZĂRII PUTERII DE CUMPĂRARE A BANILOR“......................... 444 TEORIA STATALĂ A BANILOR..................................................... 445 TEORIA „STIMULĂRII PRIN BUGET“............................................... 445 TEORIA SUBIECTIVĂ A VALORII.................................................. 445 TEORIA ŞCOLII MATEMATICE A VALORII........................................... 446 TEORIA TRANZACŢIILOR......................................................... 446 TEORIA UNIUNII VAMALE........................................................ 446 TEORIA „VALUTEI REGLEMENTATE**............................................... 447 TEORIA „VALUTELOR CONDUCĂTOARE".............................................. 448 TEORIA VENITULUI PERMANENT................................................... 448 TEORIE....................................................................... 448 TEORIE BURSIERĂ.............................................................. 448 TEORII REFERITOARE LA COSTUL FORMĂRII CAPITALULUI............................ 448 TERITORIU VAMAL.............................................................. 448 TERITORIU VAMAL UNIC......................................................... 449 TERITORIUL ECONOMIC.......................................................... 449 TERMEN....................................................................... 449 - TERMEN DE ACCEPTARE.................................................. 449 - TERMEN DE DECĂDERE................................................... 449 - TERMEN DE GARANŢIE................................................... 449 - TERMEN DE GRAŢIE..................................................... 449 - TERMEN DE PĂSUIRE.................................................... 449 - TERMEN DE PLATĂ A VENITURILOR BUGETARE............................... 449 - TERMEN DE PRESCRIPŢIE................................................ 449 - TERMEN DE RAMBURSARE A ÎMPRUMUTULUI.................................. 449 - TERMEN DE VALABILITATE............................................... 450 - TERMEN EXTINCTIV .................................................... 451 - TERMEN SUSPENSIV..................................................... 451 TERMEN DE RECUPERARE A INVESTIŢIILOR......................................... 451 TERMENUL ASIGURĂRII.......................................................... 451 TERŢI........................................................................ 451 TERŢUL PĂGUBIT............................................................... 451 TESTAMENT.................................................................... 451 - TESTAMENT AUTENTIC................................................... 452 - TESTAMENT COMUN...................................................... 452 - TESTAMENT CONJUNCT................................................... 452 - TESTAMENT ORDINAR.................................................... 452 - TESTAMENT PRIVILEGIAT................................................ 453 - TESTAMENT MARITIM.................................................... 453 - TESTAMENT OLOGRAF.................................................... 453 - TESTAMENT ORAL....................................................... 453 - TESTAMENT ÎN CAZ DE EPIDEMIE......................................... 453 - TESTAMENTUL MILITARILOR.............................................. 453 TESTATOR..................................................................... 453 TEZAUR....................................................................... 453 TEZAUR PUBLIC................................................................ 453 TEZAURAR (VISTIERNIC)........................................................ 453 TEZAURIZARE.................................................................. 453 TICHET....................................................................... 453 TICHET DE ASIGURARE OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ AUTO.................... 454 TICHET DE CREDIT............................................................. 454 TICK......................................................................... 454 TIMBRU....................................................................... 454 TIMBRUL ARTELOR PLASTICE..................................................... 454 TIMBRUL CINEMATOGRAFIC....................................................... 454 TIMBRUL FISCAL............................................................... 454 TIMBRUL FOLCLORIC............................................................ 454 GLOSAR 577 TIMBRUL JUDICIAR............................................................ 454 TIMBRUL LITERAR............................................................. 445 TIMBRUL MUZICAL............................................................. 455 TIMBRUL TEATRAL............................................................. 455 TIMP DE ROTAŢIE............................................................. 455 TIMPUL DE MUNCĂ............................................................. 455 TIMPUL DE ODIHNĂ............................................................ 457 TIP DE PREŢ................................................................. 457 TITLU....................................................................... 457 - TITLU BLOCAT........................................................ 457 - TITLU BUGETAR....................................................... 458 - TITLU CERTIFICAT.................................................... 45 8 - TITLU DE CREANŢĂ.................................................... 458 - TITLUL DE CREANŢĂ BUGETARĂ.......................................... 458 - TITLU DE CREANŢĂ FISCALĂ............................................ 458 - TITLU DE CREANŢĂ OBIŞNUIT........................................... 458 - TITLU DE CREDIT..................................................... 458 - TITLU DE CREDIT PROPRIU-ZIS......................................... 459 - TITLU DE ÎMPRUMUT................................................... 460 TITLU DE PARTICIPARE........................................................ 460 TITLU DE PLASAMENT.......................................................... 460 TITLU DE PROPRIETATE........................................................ 460 TITLU DE RENTĂ.............................................................. 460 TITLU DE STAT............................................................... 460 TITLU DE VALOARE............................................................ 461 TITLU EXECUTORIU............................................................ 461 TITLU FINANCIAR............................................................. 461 TITLU FINANCIAR FĂRĂ VALOARE PAR SAU NOMINALĂ............................... 462 TITLU FINANCIAR LA PURTĂTOR................................................. 462 TITLU FINANCIAR NOMINALIZAT................................................. 462 TITLU FINANCIAR SUB FORMĂ ÎNREGISTRATĂ (CONTABILĂ).......................... 462 TITLU LA ORDIN ............................................................. 462 TITLU LA PURTĂTOR........................................................... 462 TITLU PARTICIPATIV.......................................................... 462 TITLU TRANSLATIV............................................................ 462 TITLUL ÎMPRUMUTULUI DE STAT................................................. 462 TITLURI DE STAT EXPRIMATE ÎN VALUTĂ......................................... 463 TITLURI DE VALOARE NESCADENŢATE............................................. 464 TITULAR DE AVANS ÎN NUMERAR................................................. 464 TITULAR DE INVESTIŢIE....................................................... 464 TÂRG ....................................................................... 464 TONĂ REGISTRU BRUT.......................................................... 464 TONTINĂ..................................................................... 464 TRAGERE ASUPRA FONDULUI MONETAR INTERNAŢIONAL............................... 464 TRAGERE DE AMORTIZARE....................................................... 465 TRANSFER.................................................................... 465 TRANSFER BANCAR............................................................. 465 TRANSFER BUGETAR............................................................ 465 TRANSFER DE CAPITAL CU MIJLOACE DE PLATĂ STRĂINE............................ 465 TRANSFER DE CREDIT BANCAR................................................... 465 TRANSFERABILITATEA MONEDEI NAŢIONALE........................................ 465 TRANSFERAREA MIJLOACELOR FIXE............................................... 465 TRANSFERUL PORTOFOLIULUI DE PRIME........................................... 466 TRANSFERUL RISCULUI......................................................... 466 TRANSFERURI DE CREDITE BUGETARE............................................. 466 TRANSFORMAREA PENSIEI....................................................... 466 TRANSMITEREA TRATEI......................................................... 466 TRANSPARENŢĂ................................................................ 467 TRANŞĂ DE CREDIT............................................................ 467 TRANZACŢIE.................................................................. 467 578 GLOSAR TRANZACŢIE CU RABAT........................................................ 467 TRANZACŢIE ÎN AVANS ....................................................... 467 TRANZACŢIE ÎN BLOC ........................................................ 467 TRANZACŢIE LA PREMIU....................................................... 467 TRANZACŢII DE BURSĂ........................................................ 467 TRANZACŢII DE SWITCH PUR FINANCIAR-VALUTARE................................ 468 TRANZACŢII ÎN AFARA BURSEI................................................. 468 TRANZACŢIONARE 24 DE ORE................................................... 468 TRANZIT.................................................................... 468 - TRANZIT ACHITAT (CU FACTURĂ FERMĂ)................................. 468 - TRANZIT FĂRĂ PARTICIPARE LA DECONTĂRI (TRANZIT ORGANIZAT).......... 468 - TRANZIT VAMAL...................................................... 468 TRAS....................................................................... 468 TRATĂ...................................................................... 469 - TRATĂ BANCARĂ...................................................... 469 - TRATĂ DOCUMENTARĂ (COMERCIALĂ)..................................... 469 - TRATĂ NEDOCUMENTARĂ................................................ 469 TRĂGĂTOR................................................................... 469 TREND ..................................................................... 469 TREZORERIA AGENTULUI ECONOMIC.............................................. 469 TREZORERIA GENERALĂ A STATULUI............................................. 470 TREZORERIA NETĂ (DISPONIBILUL BĂNESC)...................................... 470 TREZORERIE................................................................. 470 TREZORIER.................................................................. 470 TRIBUT..................................................................... 471 TRIMITERE LA TRATAMENT BALNEAR............................................. 471 TROC (BARTER).............................................................. 472 TRUST ..................................................................... 472 - TRUST BANCAR....................................................... 472 TUTUNĂRIT.................................................................. 472 U UNCIE DE AUR............................................................... 473 UNICITATEA IMPUNERII....................................................... 473 UNIFICARE A TARIFELOR VAMALE............................................... 473 UNITATE ADMINISTRATIV- TERITORIALĂ......................................... 473 UNITATE BĂNEASCĂ........................................................... 473 UNITATE BUGETARĂ........................................................... 473 UNITATE DE ASIGURARE....................................................... 474 UNITATE DE CONT............................................................ 474 UNITATE DE IMPUNERE........................................................ 474 UNITATE EUROPEANĂ DE CONT (E.U.A.)......................................... 474 UNITATE MONETARĂ........................................................... 474 UNITĂŢI BANCARE............................................................ 474 UNITĂŢI DE EXPUNERE........................................................ 474 UNITĂŢI DE NORMARE COMUNĂ (INDICATORI GENERALIZAŢI)........................ 474 UNITĂŢI DE NORMARE DIRECTĂ................................................. 474 UNIUNE ECONOMICĂ........................................................... 475 UNIUNE MONETARĂ............................................................ 475 „UNIUNE PERSONALĂ"......................................................... 475 UNIUNE VAMALĂ.............................................................. 475 UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ (U.E.M.)..................................... 475 UNIUNEA EUROPEANĂ.......................................................... 477 UNIUNEA EUROPEANĂ DE PLĂŢI (U.E.P.)........................................ 477 UNIUNEA INTERNAŢIONALĂ A ASIGURĂRILOR DE AVIAŢIE (INTERNATIONAL UNION OF AVIATION INSURES).......................................................... 478 GLOSAR 579 UNIUNEA INTERNAŢIONALĂ A ASIGURĂRILOR MARITIME (INTERNATIONAL UNION OF MARINE INSURANCE-IUMI)................................................. 478 UNIUNEA INTERNAŢIONALĂ PENTRU PUBLICAREA TARIFELOR VAMALE................. 478 UNIUNEA MONETARĂ LATINĂ................................................... 479 UNIUNEA NAŢIONALĂ A SOCIETĂŢILOR DE ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI (UNSAR) DIN ROMÂNIA............................................................... 479 UNIVERSALITATE BUGETARĂ................................................... 479 URMĂRIRE SILITĂ........................................................... 480 URMĂRIRE SILITĂ IMOBILIARĂ................................................ 480 URMĂRIRE SILITĂ MOBILIARĂ................................................. 481 UTILIZAREA CREDITELOR BUGETARE............................................ 481 UTILIZAREA INTENSIVĂ A MIJLOACELOR FIXE................................... 481 UZANŢĂ.................................................................... 482 UZUCAPIUNE................................................................ 482 UZUFRUCT.................................................................. 482 UZUL DE FALS.............................................................. 482 UZURA AUTOVEHICULULUI AVARIAT............................................. 482 UZURĂ .................................................................... 483 - UZURA EFECTIVĂ A MIJLOACELOR FIXE................................. 483 - UZURĂ FIZICĂ...................................................... 483 - UZURĂ MORALĂ...................................................... 484 - UZURA OBIECTELOR DE INVENTAR.................................... 484 V VALABIL O ZI.............................................................. 486 VALOARE..........................v........................................ 486 VALOARE A COLATERALULUI................................................... 436 VALOARE ADĂUGATA.......................................................... 487 VALOARE ADÂUGATĂ BRUTĂ.................................................... 487 VALOARE ADĂUGATĂ NETĂ..................................................... 488 VALOARE AGREATĂ........................................................... 488 VALOARE A MONEDEI......................................................... 488 VALOARE AMORTIZATĂ........................................................ 488 VALOARE ASIGURATĂ......................................................... 488 VALOARE BURSIERĂ.......................................................... 489 VALOARE CAPITALIZATĂ...................................................... 489 VALOARE CAPITALIZATĂ A UNEI EMISIUNI DE CERTIFICATE....................... 489 VALOARE CAPITALIZATĂ A UNEI POLIŢE DE ASIGURARE........................... 489 VALOARE CONTABILĂ......................................................... 489 VALOARE CONTABILĂ A ACŢIUNII.............................................. 489 VALOARE CONTABILĂ NETĂ.................................................... 489 VALOARE CONTABILIZATĂ A ACŢIUNILOR........................................ 489 VALOARE DECLARATĂ......................................................... 489 VALOARE DE ESTIMARE....................................................... 489 VALOARE DEPOZITARĂ........................................................ 489 VALOARE DE INVENTAR A MIJLOACELOR FIXE.......................... 489 VALOARE DE ÎNLOCUIRE, DE REPRODUCŢIE A MIJLOACELOR FIXE................... 490 VALOARE DE ÎNREGISTRARE................................................... 490 VALOARE DE LICHIDARE...................................................... 490 VALOARE DE PIAŢĂ.......................................................... 490 VALOARE DE PORTOFOLIU..................................................... 490 VALOARE DE RANDAMENT...................................................... 490 VALOARE DE RĂSCUMPĂRARE A UNEI POLIŢE DE ASIGURARE........................ 491 VALOARE DE SCHIMB A MĂRFURILOR............................................ 491 VALOARE DE VÂNZARE A ACŢIUNII............................................. 491 VALOARE ESTIMATIVĂ A MĂRFURILOR........................................... 491 VALOARE EXTERNĂ........................................................... 491 580 GLOSAR VALOARE FINANCIARĂ A ACŢIUNII.............................................. 491 VALOARE FISCALĂ............................................................ 491 VALOARE INIŢIALĂ........................................................... 491 VALOARE INIŢIALĂ COMPLETĂ.................................................. 492 VALOARE INTERNAŢIONALĂ..................................................... 492 VALOARE INTRINSECĂ......................................................... 492 VALOARE ÎN TIMP............................................................ 492 VALOARE ÎN VAMĂ............................................................ 492 VALOARE MAJORATĂ........................................................... 493 VALOARE MEDIE.............................................................. 493 VALOARE MEDIE ANUALĂ A MIJLOACELOR FIXE.................................... 493 VALOARE MEDIE UNITARĂ...................................................... 494 VALOARE MOBILIARĂ.......................................................... 494 VALOARE NAŢIONALĂ.......................................................... 494 VALOARE NEAMORTIZATĂ....................................................... 494 VALOARE NOMINALĂ........................................................... 494 VALOARE PAR (NOMINALĂ)..................................................... 494 VALOARE PARITARĂ........................................................... 494 - VALOARE PARITARĂ GLISANTĂ.......................................... 494 - VALOARE PARITARĂ MOBILĂ............................................ 494 VALOARE POTENŢIALĂ......................................................... 495 VALOARE POTENŢIALĂ PIERDUTĂ/CÂŞTIGATĂ...................................... 495 VALOARE PREZENTA (ACTUALIZATĂ)............................................. 495 VALOAREA PUNCTULUI DE PENSIE............................................... 495 VALOARE RĂMASĂ............................................................. 495 VALOARE REALĂ.............................................................. 495 VALOARE RESTANTĂ (REALĂ SAU RĂMASĂ)........................................ 495 VALOARE REZIDUALĂ.......................................................... 495 VALOARE SENTIMENTALĂ....................................................... 495 VALOARE SPECULATIVĂ........................................................ 495 VALOARE VOLATILĂ........................................................... 495 VALOAREA ADĂUGATĂ CE REVINE LA 1 000 LEI MIJLOACE FIXE..................... 496 VALOAREA AGREATĂ A NAVEI................................................... 496 VALOAREA AUTOVEHICULULUI LA DATA PRODUCERII ACCIDENTULUI................... 496 VALOAREA BUNURILOR LA DATA ASIGURĂRII...................................... 496 VALOAREA CLĂDIRII ÎN MOMENTUL PRODUCERII RISCULUI ASIGURAT................. 496 VALOAREA DE INTRARE A MIJLOACELOR FIXE..................................... 497 VALOAREA DE NOU............................................................ 497 VALOAREA DE NOU A AUTOVEHICULULUI AVARIAT.................................. 497 VALOAREA INVESTIŢIEI....................................................... 497 VALOAREA MEDIE A INDICELUI DE DESPĂGUBIRE.................................. 497 VALOAREA NOMINALĂ A TITLULUI DE STAT....................................... 498 VALOAREA PRODUCŢIEI GLOBALE................................................ 498 VALOAREA PRODUCŢIEI LA 1000 DE LEI FONDURI INVESTITE....................... 498 VALOAREA PRODUCŢIEI MARFĂ.................................................. 498 VALOAREA PRODUCŢIEI MARFĂ LA 1 000 LEI MIJLOACE FIXE....................... 499 VALOAREA PRODUCŢIEI NETE................................................... 499 VALOAREA PUNCTULUI DE PENSIE............................................... 499 VALOAREA RISCULUI.......................................................... 499 VALORI GUVERNAMENTALE...................................................... 500 VALORI MATERIALE........................................................... 500 VALORI MOBILIARE........................................................... 500 VALORI MOBILIARE EXTERNE................................................... 500 VALORI MOBILIARE ROMÂNEŞTI................................................. 500 VALORI MOBILIARE STRĂINE................................................... 500 VALORIFICARE............................................................... 500 VALORIFICARE SUPERIOARĂ.................................................... 500 VALORIFICAREA BUNURILOR SECHESTRATE........................................ 500 VALORIFICAREA BUNURILOR SECHESTRATE POTRIVIT ÎNŢELEGERII PĂRŢILOR.......... 501 GLOSAR 581 VALORIFICAREA BUNURILOR SECHESTRATE PRIN VÂNZARE DIRECTĂ.................... 501 VALUTA ÎNŢELEGERII.......................................................... 501 VALUTA PLĂŢII............................................................... 501 VALUTA POLIŢEI.............................................................. 501 VALUTARE.................................................................... 502 VALUTĂ...................................................................... 502 - VALUTĂ BLOCATĂ...................................................... 502 - VALUTĂ CONVERTIBILA................................................. 502 - VALUTĂ DE INTERVENŢIE............................................... 502 - VALUTĂ DE REZERVĂ................................................... 502 - VALUTĂ DE SCHIMB.................................................... 502 - VALUTĂ DE TRANZIŢIE................................................. 502 - VALUTĂ EFECTIVĂ..................................................... 502 - VALUTĂ FORTE........................................................ 503 - VALUTĂ ÎN CONT...................................................... 503 - VALUTĂ ÎN NUMERAR (EFECTIVĂ)........................................ 503 - VALUTĂ LIBER UTILIZABILĂ............................................ 503 - VALUTĂ NECONVERTIBILA............................................... 503 - VALUTA RARÂ......................................................... 503 - VALUTĂ SLABÂ........................................................ 503 - VALUTĂ STRĂINĂ...................................................... 503 - VALUTĂ TRANSFERABILĂ................................................ 503 VAMĂ........................................................................ 503 VAMEŞ....................................................................... 503 VARIAŢIA RISCULUI........................................................... 503 VĂCĂRITUL (CUNIŢA).......................................................... 504 VĂMUIRE..................................................................... 504 VĂRSAREA AMORTISMENTULUI.................................................... 504 VĂRSĂMÂNT................................................................... 505 VĂZUT-PLĂCUT................................................................ 505 VÂNZARE C AND F............................................................. 505 VÂNZARE CU ARVUNĂ........................................................... 505 VÂNZARE F.A.S............................................................... 505 VÂNZARE FĂRĂ ACOPERIRE...................................................... 505 VÂNZARE F.O.B............................................................... 505 VÂNZARE PRIN LICITAŢIE...................................................... 505 VÂNZARE SILITA.............................................................. 505 VÂNZAREA BUNURILOR SECHESTRATE PRIN LICITAŢIE PUBLICĂ....................... 505 VÂNZAREA BUNURILOR SUPUSE URMĂRIRII......................................... 507 VÂNZĂTORI DE ASIGURĂRI...................................................... 507 VÂRSTA DE ASIGURARE......................................................... 507 VÂRSTA DE PENSIONARE........................................................ 507 VÂRSTA MEDIE A POPULAŢIEI................................................... 507 VÂRSTA STANDARD DE PENSIONARE^.............................................. 508 VECHIME ÎN FUNCŢIE.......................................................... 508 VECHIME ÎN LOCURI DE MUNCĂ ÎN CARE SUNT CONDIŢII DEOSEBITE.................. 508 VECHIME ÎN MUNCĂ............................................................ 508 VECHIME ÎN SPECIALITATE..................................................... 511 VECHIME NEÎNTRERUPTĂ ÎN ACEEAŞI UNITATE..................................... 511 VECHIME NEÎNTRERUPTA ÎN MUNCĂ............................................... 512 VENIT....................................................................... 512 VENIT ANUAL GLOBAL IMPOZABIL................................................ 512 VENIT ASIGURAT.............................................................. 513 VENIT BRUT.................................................................. 513 VENIT BUGETAR............................................................... 513 VENIT BUGETAR CU DESTINAŢIE SPECIALĂ........................................ 513 VENIT DE BAZĂ............................................................... 513 VENIT DE ÎNLOCUIRE.......................................................... 513 VENIT DERIVAT............................................................... 513 582 GLOSAR VENIT DIN EXPLOATARE.......................................................... 514 VENIT DIN INVESTIŢII.......................................................... 514 VENIT DISPONIBIL AL POPULAŢIEI ............................................... 514 VENIT FINANCIAR............................................................... 514 VENIT GLOBAL.................................................................. 514 VENIT GLOBAL IMPOZABIL........................................................ 514 VENIT ILICIT.................................................................. 514 VENIT IMPOZABIL............................................................... 514 VENIT MEDIU................................................................... 514 VENIT MEDIU PE HECTAR......................................................... 514 VENIT MEDIU ZILNIC............................................................ 514 VENIT MONDIAL................................................................. 515 VENIT MONETAR................................................................. 515 VENIT NAŢIONAL................................................................ 515 VENIT NAŢIONAL CREAT PRIMAR................................................... 516 VENIT NAŢIONAL CREAT SECUNDAR................................................. 516 VENIT NAŢIONAL DISPONIBIL..................................................... 516 VENIT NET..................................................................... 516 VENIT NET SUPLIMENTAR......................................................... 517 VENIT NET TOTAL ACTUALIZAT.................................................... 517 VENIT NET VALUTAR............................................................. 517 VENIT PERSONAL AL POPULAŢIEI.................................................. 517 VENIT PRIMAR (DE BAZÂ)........................................................ 517 VENIT PROFESIONAL ANUAL IMPOZABIL............................................. 517 VENITUL NET ANUAL IMPOZABIL DIN SALARII....................................... 518 VENITUL OPERAŢIONAL AL FIRMEI................................................. 518 VENITURI ANTICIPATE........................................................... 518 VENITURI BUGETARE............................................................. 518 VENITURI BUGETARE CU DEBIT.................................................... 518 VENITURI BUGETARE DIN CAPITAL................................................. 518 VENITURI BUGETARE DIN VÂNZAREA BUNURILOR STATULUI............................. 518 VENITURI BUGETARE FĂRĂ DEBIT.................................................. 518 VENITURI COMERCIALE........................................................... 519 VENITURI DE ECHILIBRARE....................................................... 519 VENITURI DE REALIZAT.......................................................... 519 VENITURI DE REGULARIZARE...................................................... 519 VENITURI DIN ACTIVITATEA DE BAZÂ.............................................. 519 VENITURI DIN ACTIVITĂŢI AGRICOLE.............................................. 519 VENITURI DIN ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE.......................................... 519 VENITURI DIN ALTE ACTIVITĂŢI.................................................. 522 VENITURI DIN CEDAREA FOLOSINŢEI BUNURILOR..................................... 522 VENITURI DIN DIVIDENDE........................................................ 523 VENITURI DIN DOBÂNZI.......................................................... 523 VENITURI DIN EXPLOATARE....................................................... 523 VENITURI DIN INVESTIŢII....................................................... 523 VENITURI DIN MUNCĂ ŞI DIN PATRIMONIU.......................................... 523 VENITURI DIN OPERAŢIUNILE CU STRĂINĂTATEA..................................... 524 VENITURI DIN PENSII........................................................... 524 VENITURI DIN SALARII.......................................................... 524 VENITURI DIN TITLURI DE PLASAMENT............................................. 526 VENITURI DIN TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA VALORILOR MOBILIARE 527 VENITURI DIN TRANSFERURI SOCIALE.............................................. 527 VENITURI DIN VALORI MOBILIARE DE PLASAMENT.................................... 527 VENITURI EXCEPTATE DE LA EXECUTAREA SILITĂ A CREANŢELOR BUGETARE.............. 527 VENITURI EXCEPŢIONALE......................................................... 527 VENITURI FINANCIARE........................................................... 527 VENITURI FISCALE.............................................................. 528 VENITURI GLOBALE ALE POPULAŢIEI............................................... 528 VENITURI IMOBILIARE........................................................... 528 GLOSAR 583 VENITURI IMPOZABILE........................................................... 528 VENITURI NEFISCALE............................................................ 528 VENITURI NESUPUSE IMPOZITULUI PE VENIT........................................ 528 VENITURI NETE (FINALE) ALE POPULAŢIEI......................................... 529 VENITURI PRIMARE.............................................................. 529 VENITURI REALE ALE POPULAŢIEI................................................. 529 VENITURI REALIZATE............................................................ 529 VENITURI REALIZATE ÎN AVANS................................................... 529 VENITURI SCUTITE DE IMPOZITUL PE VENIT........................................ 529 VENITURI SECUNDARE............................................................ 530 VENITURI VAMALE............................................................... 530 VENITURILE BUGETELOR LOCALE................................................... 530 VENITURILE BUGETULUI DE STAT AL ROMÂNIEI...................................... 531 VENITURILE EXTRABUGETARE ALE INSTITUŢIILOR PUBLICE............................ 532 VENITURILE PERIOADELOR VIITOARE (ANTICIPATE).................................. 532 VENITURILE POPULAŢIEI......................................................... 532 VENITURILE SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI............................................ 532 VENITURILE STATULUI........................................................... 533 VENTURE CAPITAL............................................................... 533 VERIFICARE.................................................................... 533 VERIFICAREA GARANŢIEI CREDITULUI.............................................. 533 VIAŢĂ MEDIE................................................................... 534 VICII ASCUNSE................................................................. 534 VICIU ASCUNS AL OBIECTULUI ASIGURAT........................................... 535 VICIU PROPRIU AL BUNULUI ASIGURAT............................................. 535 VIGNETĂ....................................................................... 535 VINCULAŢIE.................................................................... 535 VIRAMENT...................................................................... 535 VIRARE DE CREDITE BUGETARE.................................................... 536 VIRAREA OBLIGATORIE A MIJLOACELOR BĂNEŞTI..................................... 537 VISTIERIE..................................................................... 537 VITEZA DE CIRCULAŢIE A BANILOR................................................ 537 VITEZA DE CIRCULAŢIE A CAPITALULUI CIRCULANT.................................. 537 VITEZA DE ROTAŢIE A ACTIVELOR CIRCULANTE...................................... 537 VITEZA DE ROTAŢIE A BANILOR................................................... 538 VIZITATOR DE BURSĂ............................................................ 539 VOCAŢIE SUCCESORALĂ........................................................... 539 VOLATILITATE.................................................................. 539 VOLATILITATEA PREŢULUI ....................................................... 539 VOT CUMULATIV ................................................................ 539 VOTAREA BUGETULUI STATULUI.................................................... 539 tf WARANT........................................................................ 540 X XENO VALUTE................................................................... 541 z ZARAF......................................................................... 542 ZĂLOG......................................................................... 542 ZĂRĂFIE....................................................................... 542 ZILE BANCARE.................................................................. 542 584 GLOSAR ZILE DE CURIER................................................................ 542 ZILE DE GRAŢIE................................................................ 542 ZILE DE REFERINŢĂ............................................................. 543 ZILE LIBERE................................................................... 543 ZI-NORMÂ...................................................................... 543 ZIUA DE DECONTARE............................................................. 543 ZONA EURO..................................................................... 543 ZONĂ.......................................................................... 543 ZONĂ DE LIBER SCHIMB.......................................................... 543 ZONĂ LIBERĂ................................................................... 543 ZONĂ MONETARĂ................................................................. 543 ZONĂ VAMALĂ LIBERĂ............................................................ 543 ZONE VALUTARE................................................................. 544