Prof. univ. dr. Gheorghe D. BISTRICEANU 4644Q3 MICĂ ENCICLOPEDIE DE FINANŢE, MONEDĂ ASIGURĂRI Voi. II D - 0 415640 B.C.U. I AS I m EDITURA UNIVERSITARA Bucureşti, 2006 Tehnoredactare computerizată: Ameluţa Vişan Coperta: Daniel Ţuţunel Copyright © 2006 Editura Universitară Director: Vasile Muscalu B-dul Nicolae Bălcescu 27-33; sectorul 1, Bucureşti. Tel./Fax. 021 - 315.32.47 / 319.67.27 www.editurauniversitara. ro. e-mail: redactia@editurauniversitara. ro. EDITURĂ RECUNOSCUTĂ DE CONSILIUL NAŢIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR (C.N.C.S.I.S.) Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BISTRICEANU, GHEORGHE D. Mică enciclopedie de finanţe, monedă, asigurări / Gheorghe D. Bistriceanu. - Bucureşti : Editura Universitară, 2006 -3 voi. ISBN (10) 973-749-087-8 ; ISBN (13) 978-973-749-087-2. Voi. 2: D-O. - 2006. - Bibliogr. - ISBN (10) 973-749- 122-X; ISBN (13) 978-973-749-122-0 336 336.71 368 © Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii Universitare. Distribuţie: tel/fax: 021 - 315.32.47 021 - 319.67.27 comenzi@editurauniversitara.ro ISBN (10) 973-749-087-8 ; ISBN (13) 978-973-749-087-2 ISBN (10) 973-749-122-X; ISBN (13) 978-973-749-122-0 11 nnr m D DAJDIE.v. IMPOZIT. DANIE, donaţie; înscris, prin care se confirmă o donaţie. DARE DE SEAMĂ, lucrare de sinteză, cuprinzând un sistem unitar de indici şi indicatori, care caracterizează activitatea şi situaţia economico-financiară a unei unităţi economice sau bugetare, pe o anumită perioadă de gestiune, sub toate laturile ei principale, faţă de datele din program şi de cele efective din perioada anterioară. Potrivit normelor în vigoare, valorificarea datelor contabile curente şi de sinteză se face în ţara noastră cu ajutorul bilanţului şi al formularelor anexă la bilanţ. V. şi indicator; indice. ❖ D. de s. asupra executării bugetului de stat, document care cuprinde darea de seamă generală privind executarea bugetului de stat şi dările de seamă centralizate asupra executării bugetelor componente. ❖ D. de s. contabilă, document sintetic întocmit într-o formă strict determinată, pe baza evidenţei contabile prin care, conform dispoziţiilor legale o unitate economică este obligată să raporteze periodic organelor financiare modul în care au fost gestionate resursele materiale, umane şi financiare. DAREA DE SEAMĂ ASUPRA EXECUTĂRII BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, document financiar important care reflectă modul cum se execută veniturile şi cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat şi care cuprinde: darea de seamă generală privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi dările de seamă centralizate asupra executării planurilor financiare ale caselor teritoriale de pensii. Folosind datele primite de la organele subordonate, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale întocmeşte periodic (lunar, trimestrial şi anual) dările de seamă asupra executării bugetului asigurărilor sociale de stat, care fac posibilă exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor de asigurări sociale, constituind un important instrument financiar de întărire a ordinii şi disciplinei financiare şi de planificare bugetară viitoare. D. de s. trebuie să fie cuprinzătoare, exactă, elaborată într-o formă unică, spre a se putea centraliza uşor şi depune la termen, întocmirea d. de s. se bazează pe datele furnizate de organele participante la executarea de casă a bugetului pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare. D. de s. servesc la analiza îndeplinirii bugetelor asigurărilor sociale, reliefând deficienţele activităţii bugetare şi facilitând adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru curmarea şi preîntâmpinarea lor. D. de s. centralizată întocmită de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale se înaintează Ministerului Finanţelor, care întocmeşte d. de s. asupra bugetului de stat, în ansamblu. DAREA ÎN PLATĂ, modalitate de stingere a unei obligaţii, care constă în acceptarea de către creditor în momentul plăţii a unei alte prestaţii decât cea datorată iniţial de către debitor. Creanţele fiscale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, 6 DAT prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile supuse executării silite. Organul abilitat să efectueze procedura de executare silită, transmite cererea împreună cu un exemplar al dosarului de executare silită şi propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului Finanţelor, care decide asupra modului de soluţionare a acesteia şi dispune organului abilitat să efectueze procedura de executare silită, încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunului imobil şi stingerea creanţei pentru care s-a început executarea silită. De la data depunerii cererii de către debitor până la data întocmirii procesului-verbal de trecerea în proprietatea publică a statului, bunul imobil rămâne indisponibilizat. Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operaţiunea de transfer a dreptului de proprietate, ca efect a d. în p., este scutită de taxa pe valoarea adăugată. DATA ÎNREGISTRĂRII CURENTE, d. stabilită ca fiind ultima, de către Banca Naţională a României, pentru determinarea proprietăţii asupra oricărui titlu de stat, în vederea plăţii valorii nominale şi/sau dobânzii aferente, care devin scadente şi plătibile în cel mult 15 zile calendaristice de la această dată. DATA PLĂŢII DOBÂNZII, d. stabilită pentru plata dobânzii aferente unei anumite serii a titlurilor de stat (v.) purtătoare de dobândă. DATA RĂSCUMPĂRĂRII ÎN AVANS, d. fixată pentru răscumpărarea înainte de scadenţă a oricărui titlu de stat, comunicată de către sau în numele statului român, sau o dată la care un proprietar îşi exercită dreptul de răscumpărare înainte de scadenţă a unui titlu de stat, în conformitate cu termenii şi condiţiile stabilite prin prospectul de emisiune (v.). DATA SCADENŢEI, d. la care valoarea nominală şi ultima tranşă de dobândă aferentă unui titlu de stat purtător de dobândă sau valoarea nominală a unui titlu de stat cu discont (v.) devin exigibile în conformitate cu prospectul de emisiune a titlurilor de stat (v.). DATA TRANZACŢIEI, d. la care se încheie tranzacţia. DATA VALUTEI (engl. „value date“), d. la care se efectuează decontarea tranzacţiei, adică data tranzacţiei valutare, ziua lucrătoare următoare faţă de data tranzacţiei, două zile lucrătoare de la data tranzacţiei, orice dată a valutei, ulterioară decontării la vedere. DATĂ CERTĂ, d. (anul, luna şi ziua) cu începere de la care nu mai poate fi contestată de către terţi existenţa unui înscris sub semnătură privată, indiferent dacă înscrisul a fost sau nu datat. D.c. este considerată data reală, adevărată a actului respectiv. D.c. a unui înscris sub semnătură privată se poate stabili pe următoarele căi şi la datele: "data prezentării înscrisului la oricare unitate de stat, indiferent în ce scop şi cu ce ocazie; "data înregistrării înscrisului într-un registru public; "data la care înscrisul a fost menţionat într-un act sau document oficial întocmit de către o persoană învestită cu o funcţie de stat sau obştească; "data decesului oricăreia dintre persoanele care şi-au pus semnătura pe înscrisul respectiv; "data la care un organ notarial a făcut, la cerere, o încheiere specială pe fiecare exemplar al înscrisului sub semnătură privată etc. DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI, d. rezultată din însumarea datoriei publice interne şi externe, contractată direct sau garantată de stat, cu datoria publică internă şi externă angajată de autorităţile administraţiei publice locale. DATORIE 1. Obligaţia unei persoane fizice sau juridice faţă de o altă persoană care are în contrapartidă o creanţă. 2. Sumă de bani care trebuie plătită sau restituită de către o persoană, DAT 7 numită debitor (v.), unei alte persoane, numită creditor (v.), la o dată stabilită, numită scadenţă (v.). D. poate să o formeze şi contravaloarea unor bunuri primite spre folosinţă temporară sau serviciile pe care debitorul se obligă să le presteze creditorului. D. poate rezulta dintr-un contract sau din lege şi se stinge prin executarea obligaţiei. V. şi creanţă. DATORIE ARIERATĂ, datoria publică şi dobânda aferentă neplătită la timp de către împrumutat împrumutătorului (situaţie în care serviciul datoriei publice nu poate fi efectuat la termen, din anumite motive). V. şi amortizarea împrumutului; anuitate; arierată financiară; datorie publică; serviciul datoriei publice. DATORIE CONSOLIDATĂ, parte a datoriei naţionale sau a celei guvernamentale, care nu are un termen de rambursare sau/şi aceea contractată pe termen mediu şi lung. DATORIE EXTERNĂ, totalitatea obligaţiilor faţă de străinătate. Banca Mondială consideră că d.e. este formată din: credite datorate unor creditori publici şi privaţi, în monedă străină, bunuri sau servicii rambursabile peste un an; sumele datorate de persoanele de drept public şi de persoanele private, care sunt garantate de autoritatea publică. In accepţiunea dată de Banca Mondială, d.e. nu cuprinde: sumele datorate de persoanele private către străinătate, negarantate de autorităţile publice; datoria rezultată din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional; creditele primite pentru care nu au fost stabilite termene de rambursare; datoria care poate fi rambursată în monedă naţională. D.e. cuprinde, pe lângă datoria publică externă (v.), şi datoria contractată în străinătate de către persoane fizice şi persoane juridice de drept privat. D.e. poate fi brută şi netă. D.e.b. este formată din obligaţiile băneşti şi diferite alte valori pe care persoanele juridice şi fizice ale unei ţări le au faţă de străinătate la o anumită dată. Practic, d.e.b. cuprinde sumele de bani datorate de stat, unităţi administrativ-teritoriale, agenţi economici cu capital privat, unităţi şi organizaţii cooperatiste, precum şi de persoane fizice faţă de organisme financiare internaţionale, bănci şi guverne ale altor ţări, faţă de firme, instituţii şi persoane fizice străine creditoare. D.e.b. provine din tot felul de împrumuturi, importul de bunuri, executări de lucrări, prestări de servicii pe credit, efectuarea de investiţii prin împrumuturi etc. Este vorba deci de toate obligaţiile băneşti faţă de străinătate - indiferent când, sub ce formă şi pentru ce au fost contractate - cu caracter public şi privat, fară să se ţină seama de modul cum sunt garantate şi de scadenţele lor. Cuantumul d.e.b. este foarte greu de determinat deoarece: sunt mulţi debitori publici şi privaţi, nu toate împrumuturile sunt exprimate valoric, au termene diferite de rambursare, dobânzi diferenţiate etc. în sens restrâns, d.e.b. nu cuprinde: "creditele pe termen scurt; "investiţiile străine directe, care nu au termene de rambursare sau lichidare; "ajutoarele nerambursabile; "împrumuturile externe care au o perioadă de graţie de până la 15-20 de ani; "împrumuturile acordate de unii creditori externi filialelor, sucursalelor sau altor reprezentanţe ale acestora în condiţii mai avantajoase decât cele folosite pe piaţa mondială; "creditele contractate de persoane fizice sau juridice negarantate de autorităţile în drept. D.e.n. cuprinde numai diferenţa dintre activele publice şi private ale persoanelor fizice şi juridice dintr-o ţară, aflate în ţara luată în considerare. Este vorba deci de diferenţa între ceea ce o ţară datorează străinătăţii şi ceea ce străinătatea datorează ţării respective. Activele publice şi private cuprind resursele valutare, împrumuturi acordate, titluri, investiţii, diferite alte valori, creanţe etc. D.e.n. se calculează de către ţările care în acelaşi timp sunt debitoare şi creditoare faţă de străinătate. în multe cazuri, fluxurile financiare din ţările dezvoltate către cele în curs de dezvoltare au reprezentat un ajutor modest. O serie de economişti occidentali susţin că ţările debitoare n-au stăvilit creşterea populaţiei, fapt care a determinat ca asistenţa financiară pe locuitor să fie modestă, că aceste ţări au o experienţă şi o calificare redusă în gestiunea financiară, ceea ce a determinat folosirea neraţională a resurselor financiare primite din exterior. De asemenea, se mai invocă lipsa de prevedere care a determinat ca aceste ţări să recurgă la prea multe împrumuturi externe costisitoare. Dacă se examinează situaţia cu; atenţie, se constată că nu acestea sunt cauzele principale care au agravat într-o 8 DAT asemenea măsură d.e. a ţărilor în curs de dezvoltare. Cauzele principale care au agravat atât de mult datoria externă a acestor ţări sunt: "insuficienţa asistenţei financiare acordate ţărilor în curs de dezvoltare; "resursele financiare acordate de ţările bogate s-au aflat în continuă scădere faţă de cerinţele crescânde ale acestor ţări; "asistenţa financiară gratuită, adică donaţiile sub formă de ajutor s-au redus. Datele O.N.U. demonstrează că donaţiile s-au redus continuu tocmai în plină criză economică, adică tocmai când aceste ţări aveau cea mai mare nevoie de ajutor economic şi financiar. în aceste condiţii, multe ţări în curs de dezvoltare au solicitat împrumuturi tot mai multe de la băncile transnaţionale pentru dezvoltarea lor economică şi socială. întrucât aceste ţări nu aveau resurse financiar-valutare proprii, nu dispuneau de cadre de conducere cu pregătire corespunzătoare, forţa de muncă nu era calificată etc., ele au fost nevoite să ceară asistenţă tehnică şi financiară din exterior, să atragă capitaluri străine, să contracteze împrumuturi externe cu diferiţi creditori. Cu toate că aceste ţări s-au împovărat foarte mult faţă de creditorii externi, rezultatele economice şi sociale obţinute n-au fost semnificative. Ca urmare, erau necesare noi şi tot mai mari resurse financiare din străinătate, fapt care a condus la creşterea considerabilă a d.e. a ţărilor în curs de dezvoltare. Scumpirea petrolului a determinat ţările în curs de dezvoltare să contracteze noi împrumuturi externe. Cu toate acestea, ţările debitoare n-au înregistrat o creştere economică spectaculoasă, deoarece creditele au fost contractate mai ales pentru acoperirea deficitului comercial. în afară de aceasta, unele împrumuturi pe termen scurt au fost utilizate pentru finanţarea unor nevoi pe termen lung. Concomitent, a avut loc o concentrare a scadenţelor pe o perioadă redusă de timp, fapt care a mărit considerabil vulnerabilitatea ţărilor debitoare. în deceniile 1970-1990, mari datorii externe au înregistrat şi ţările din estul şi centrul Europei, şi anume: fosta Republică Democrată Germană, Ungaria, Polonia, Iugoslavia, România. în anul 1980, România a înregistrat o datorie externă de 11 miliarde de dolari, ca efect al importurilor de ţiţei în condiţiile creşterii continue a preţurilor şi ale eficienţei foarte scăzute a produselor rezultate din prelucrare. în timp ce România plătea dobânzi de 10-15%, ea a acordat credite unor ţări comuniste sau teroriste cu dobândă de 2% sau chiar fară dobândă. Rambursarea datoriei externe s-a făcut prin exportarea de produse alimentare sub costurile de producţie şi înfometarea populaţiei. De asemenea, România a construit - cu decontarea la preţuri inferioare celor practicate pe piaţa internaţională - fabrici de ciment, de cherestea, de sodă caustică etc., precum şi aeroporturi, obiective social-culturale, blocuri de locuinţe etc., în special în unele ţări arabe. Pentru lichidarea datoriei externe, dictatorul comunist a dispus livrarea în străinătate a unor importante cantităţi de aur, fapt care a constituit o adevărată trădare a intereselor vitale ale ţării. Din cauza scumpirii creditelor externe, a instabilităţii preţurilor pe piaţa externă, a fluctuaţiei cursurilor valutare, a înăspririi condiţiilor cerute de organismele financiare internaţionale, România a renunţat în aprilie 1989 la noi credite şi facilităţi. Rambursarea forţată, înainte de termen, a datoriei externe a avut ca o consecinţă gravă restrângerea posibilităţilor de a asigura resursele financiare necesare modernizării şi retehnologizării economiei naţionale. începând din 1975 şi până în martie 1989, România a rambursat o datorie externă de 21 de miliarde de dolari; din această sumă, dobânzile au reprezentat 7 miliarde de dolari. Mai mult, în anul 1987, dictatorul comunist a renunţat la clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile comerciale cu S.U.A., ceea ce a făcut ca în numai cinci ani România să piardă cel puţin un miliard de dolari. V. şi datorie publică. DATORIE FLOTANTĂ, d. pe termen scurt a statului, rezultată din bonuri de casă şi bonuri de tezaur. Pe calea conversiunii, d.f. se poate transforma în datorie publică pe termen lung. V. şi bon de tezaur. DATORIE PUBLICĂ, valoarea totală a angajamentelor băneşti contractate de stat în nume propriu (Guvern, instituţii publice monetar-financiare, unităţi administrativ-teritoriale, diferite instituţii financiare centrale etc.), la un moment dat, provenite din împrumuturi interne şi externe (în lei şi în valută), pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi obligaţiile sfatului către DAT 9 Trezoreria proprie, inclusiv cheltuielile generate de acestea. împrumuturile pot fi contractate de stat (de Guvern, prin Ministerul Finanţelor), în nume propriu sau garantate de acesta. D.p. rezultă din emisiunea titlurilor de împrumut de stat (bonuri de tezaur, obligaţiuni, rente etc.), din plata dobânzilor, câştigurilor, comisioanelor etc. şi pot fi exprimate în moneda naţională sau în valută străină, în funcţie de locul unde se contractează împrumutul şi de condiţiile acestuia prevăzute în prospectul împrumutului (v.). în vederea evaluării d.p. a României, obligaţiile exprimate în altă monedă decât cea naţională se calculează în monedă naţională, utilizându-se rata de schimb comunicată de Banca Naţională a României sau stabilită de instituţia financiară implicată. în anii 1990-2000, d.p. a ţării noastre a evoluat astfel: La începutul anului 1998, ponderea d.p. a României în produsul intern brut era următoarea: - în procente - Datoria publică totală 25,8 Datoria publică internă 5,8 Datoria publică externă 19,8 Datoria publică externă directă 14,0 Datoria publică externă garantată 5,8 Evoluţia datoriei publice totale a României în perioada 1990-2004 - în miliarde lei - INDICATORI 1990 1991 1992 1993 1994 1995 Datoria publică totală 4,8 76,8 897,8 2 827,4 8 461,9 12 790,0 % faţă de 1990 100 1 600,0 18 704,2 58 904,2 176 289,6 266 458,3 INDICATORI 1996 1997 1998 1999 2000 Datoria publică totală 25 891,0 70 950,0 134 583,9 181 255,0 257 317,5 % faţă de 1990 539 395,8 1 478 125,0 2 803 831,25 3 776 145,8 5 257 739,6 INDICATORI 2001 2002 2003 2004 Datoria publică totală 334 654,6 436 329,7 510 978,8 550 445,5 % faţă de 1990 6 971 970,8 9 090 202,2 4 395 391,7 11 467 614,0 Notă: pentru conversia datoriei publice externe s-au utilizat cursurile de schimb medii anuale. Datele absolute provin de la Ministerul Finanţelor, iar cele relative au fost calculate de autor. în unele ţări, d.p. înregistrează proporţii enorme, devenind o adevărată ameninţare, din cauza deficitelor bugetare determinate de crizele economice, de pregătirea şi ducerea războaielor de agresiune. D.p. a devenit atât de mare în unele ţări, încât numai plata dobânzilor pentru împrumuturi a ajuns să reprezinte a zecea parte din totalul cheltuielilor bugetare. D.p. şi 10 DAT dobânzile aferente se amortizează prin contractarea altor împrumuturi publice, prin sporirea impozitelor etc. şi se poate stinge prin rambursare, bancrută (v.), inflaţie (v.) sau repudierea obligaţiunilor rezultate din împrumuturi. Scopul datoriei publice ar trebui să constea în accelerarea ritmului reproducţiei sociale şi ridicarea nivelului de bunăstare materială şi spirituală a poporului. ❖ D.p. amortizabilă (rambursabilă), totalitatea sumelor pe care statul le datorează populaţiei pentru subscrierile făcute la împrumuturile de stat. ❖ D.p. brută, valoarea totală a efectelor publice, indiferent de deţinătorii acestora. ♦ D.p. consolidată, totalitatea datoriilor rezultate din împrumuturi de stat, lansate pe termen mediu şi lung, sau din prelungirea termenelor de rambursare a împrumuturilor (de exemplu, împrumuturile pe termen scurt se transformă în împrumuturi pe termen mediu şi lung). D.p.c. poate fi perpetuă şi rambursabilă. Datoria perpetuă constă în aceea că statul, deşi debitor, nu se angajează la rambursarea împrumutului, dar se obligă să plătească dobânzile aferente, din care cauză se mai numeşte şi d. de rentă. Statul poate să-şi amortizeze datoria perpetuă în orice moment, prin cumpărarea titlurilor de împrumut la bursă şi poate face conversiuni ori de câte ori doreşte. Datoria rambursabilă (amortizabilă) se formează din împrumuturi cu anuităţi la termen, împrumuturi în obligaţiuni pe termen scurt, împrumuturi cu obligaţiuni rambursabile prin trageri periodice şi împrumuturi în rentă viageră. ❖ D.p. externă, parte integrantă a datoriei publice rezultată din împrumuturile contractate cu creditorii externi şi nerambursată, care cuprinde totalitatea obligaţiilor necondiţionate şi irevocabile ale statului pe termen mediu şi lung exprimate în valută liber-convertibilă, bunuri sau servicii, contractate de un stat în străinătate şi nerambursate creditorilor. In conceptul de d.p.e. nu se cuprinde decât suma împrumuturilor contractate de guvernul unei ţări în străinătate, fără suma împrumuturilor contractate de către întreprinderile particulare. D.p.e. poate proveni din împrumuturile contractate în străinătate pentru stimularea dezvoltării economice interne, achitarea unor maşini, utilaje etc. procurate din import, lichidarea urmărilor unor calamităţi ale naturii, înfăptuirea de investiţii mari etc. împrumuturile externe se contractează de regulă pentru: realizarea programelor de dezvoltare şi restructurare economică; crearea şi menţinerea rezervei valutare a statului. D.p.e. a României a crescut în anii 1990-2004, după cum se constată din tabelul de mai jos. D.p.e. cuprinde totalitatea împrumuturilor exprimate în valută liber convertibilă, bunuri sau servicii contractate de un stat în străinătate şi nerambursate creditorilor. D.p.e. poate proveni din împrumuturile contractate în străinătate pentru stimularea dezvoltării economice interne, achiziţionarea unor maşini, instalaţii, utilaje etc. procurate din import, lichidarea urmărilor unor calamităţi ale naturii, înfăptuirea unor investiţii mari etc. Evoluţia datoriei publice externe efective a României în perioada 1990-2004 - în milioane dolari S.U.A. - INDICATORI 1990 1991 1992 1993 1994 Datoria publică externă 209,0 1 005,8 2 199,1 3 115,8 4 230,1 efectivă % faţă de 1990 100,0 481,2 1 052,2 1 509,9 2 023,9 INDICATORI 1995 1996 1997 1998 1999 Datoria publică externă 4 934,1 6 230,3 7 386,0 6 966,1 6 174,2 efectivă % faţă de 1990 2 360,8 2 981,0 3 533,9 3 333,06 2 954,16 DAT 11 INDICATORI 2000 2001 2002 2003 2004 Datoria publică externă 177 790,1 242 800,8 320 122,7 395 944,5 404 756,2 efectivă % faţă de 1990 85 067,0 116 172,6 153 168,8 189 447,1 193 663,2 Sursa: Datele absolute provin de la Ministerul Finanţelor, iar cele relative au fost calculate de autor. D.p.e. se înregistrează astăzi cu deosebire în ţările slab dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Cu cât d.p.e. este mai mare, cu atât grevează mai mult economia ţării debitoare, condiţiile de viaţă ale populaţiei şi cu atât dependenţa este mai pronunţată. Ca urmare, în multe cazuri, d.p.e. constituie un pretext pentru amestecul în treburile interne ale ţării debitoare. Aprecierea d.p.e. se poate face în funcţie de: "mărimea absolută a acesteia, exprimată în monedă naţională sau într-o valută stabilă de largă circulaţie; "evoluţia ei de la o perioadă la alta; "termenele de rambursare (scurte, medii sau lungi); "condiţiile în care a fost contractată; "componentele (structura) datoriei etc. Guvernele care se succed la putere în statele debitoare pot să nu recunoască datoria contractată de guvernul anterior. Guvernul României poate angaja, potrivit legii, împrumuturi externe pe termen mediu şi lung, contractate direct sau de către companiile naţionale, societăţile comerciale, regiile autonome şi autorităţile publice locale, cu garanţia statului, pentru realizarea programelor de dezvoltare şi restructurare economică, realizarea altor obiective sau acţiuni de interes public, crearea şi menţinerea rezervei valutare a statului, asigurarea resurselor necesare înlăturării efectelor determinate de calamităţi ale naturii sau în alte cazuri de forţă majoră. Pe baza propunerii Guvernului, Parlamentul României aprobă necesarul de împrumuturi externe determinat pe baza strategiei privind datoria publică externă, în limita plafonului de credite externe şi de îndatorare externă. Creditele externe contractate pentru realizarea de obiective de investiţii de către companiile naţionale, societăţile comerciale, regiile autonome şi autorităţile publice locale sunt garantate, în numele statului, de către Ministerul Finanţelor, pe baza analizelor de proiect ale Băncii de Export-Import a României şi cu aprobarea Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior. La propunerea Ministerului Finanţelor şi cu avizul consultativ al Băncii Naţionale a României, Guvernul aprobă emisiunea de titluri de valoare care se lansează pe pieţele financiare externe. Operaţiunile privind realizarea angajamentelor de datorie publică externă se efectuează de către Ministerul Finanţelor care, în acest scop, încheie convenţii cu băncile comerciale şi cu beneficiarii împrumuturilor contractate. Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României realizează supravegherea generală a execuţiei de casă a angajamentelor de datorie publică externă. Beneficiarii de împrumuturi externe poartă răspunderea pentru gestionarea şi utilizarea eficientă a împrumuturilor externe contractate de societăţile comerciale, regiile autonome şi autorităţile publice locale cu garanţia statului, precum şi pentru constituirea resurselor necesare rambursării ratelor scadente şi plăţii dobânzilor, spezelor şi comisioanelor aferente. Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României şi băncile comerciale sunt răspunzătoare pentru respectarea destinaţiei creditelor angajate sau garantate la extern. Din garantarea de către stat a unor împrumuturi externe decurg şi anumite riscuri financiare. De aceea, Ministerul Finanţelor urmăreşte constituirea resurselor de rambursare de către beneficiarii împrumuturilor externe garantate de stat, ţine evidenţa creanţelor statului provenite din executarea garanţiilor acordate şi acţionează pentru recuperarea lor de la debitori. Având calitatea de garant al împrumuturilor externe în numele statului, Ministerul Finanţelor evaluează riscurile financiare, oportunitatea şi condiţiile de emitere a garanţiei pentru a nu afecta credibilitatea financiară a statului român pe plan internaţional, participă la negocierea acordurilor şi a altor instrumente juridice internaţionale, prin care se contractează împrumuturi externe garantate de stat. Banca Naţională a României, împreună cu Ministerul Finanţelor, urmăreşte sistematic evoluţia resurselor valutare ale ţării, analizează eventualele dificultăţi în rambursarea d.p.e. şi propune Guvernului măsurile 12 DAT de soluţionare a acestora. La rândul său, Guvernul analizează, când situaţia o impune, oportunitatea şi condiţiile de reeşalonare sau de refinanţare a d.p.e. şi prezintă propuneri Parlamentului, pentru aprobare. Ministerul Finanţelor întocmeşte semestrial şi prezintă Guvernului rapoarte privind evoluţia d.p.e. şi transmite organismelor financiar-bancare internaţionale datele statistice privind această datorie, potrivit obligaţiilor care decurg din calitatea României ca membră a acestor organisme. ❖ D.p. flotantă, totalitatea împrumuturilor scadente la termene scurte, de obicei până la un an, pentru acoperirea golurilor de casă provocate de neconcordanţa în timp a încasărilor cu cheltuielile bugetare (goluri în tezaur). Această d. poate varia de la o zi la alta. ❖ D.p. internă, parte integrantă a datoriei publice, obligaţie necondiţionată şi irevocabilă de a rambursa împrumuturile (inclusiv dobânzile, câştigurile etc.) acordate statului, în monedă naţională (Guvern, instituţii financiare publice, unităţi administrativ-teritoriale), la un moment dat, de către cetăţeni sau persoane juridice din ţară pentru: acoperirea deficitului bugetar, cheltuieli publice de interes naţional pentru obiective de investiţii care nu se pot finaliza din bugetul de stat; refinanţarea d.p.i.; alte necesităţi aprobate prin legi speciale. D.p.i. este determinată de: ■împrumuturile pe termen scurt; "emisiunea de bonuri de tezaur; "plasarea de înscrisuri pe termen mediu şi lung, prin subscripţie publică; ■garanţiile care se acordă de stat pentru credite bancare interne; "folosirea pe termen scurt a disponibilităţilor din conturile Trezoreriei publice; "realizarea programelor de restructurare aprobate de organele şi autorităţile legal constituite; "formarea stocurilor la principalele produse strategice necesare economiei naţionale; "realizarea lucrărilor agricole; "derularea producţiei cu ciclu lung de fabricaţie, destinată exportului; "realizarea unor obiective de investiţii de interes naţional etc. D.p.i. a României a evoluat după cum se constată din tabelul următor: Evoluţia datoriei publice interne a statului român în perioada 1992-2004 - în miliarde lei - INDICATORI 1992 1993 1994 1995 1996 Datoria publică internă 220,6 480,9 1 460,7 2 808,3 6 683,0 % faţă de anul 1992 100 217,9 662,1 1 273,0 3 029,5 INDICATORI 1997 1998 1999 2000 2001 Datoria publică internă 17 032,0 31 382,4 61 545,0 74 527,4 91 853,8 % faţă de anul 1992 7 720,8 14 225,92 31 072,1 33 784,0 41 638,2 INDICATORI 2002 2003 2004 Datoria publică internă 116 207,0 115 034,3 145 689,3 % faţă de anul 1992 52 677,7 52 146,1 66 042,3 Sursa: Datele absolute provin de la Ministerul Finanţelor, iar cele relative au fost calculate de autor. ❖ D.p. netă, valoarea totală a efectelor publice deţinute de persoanele fizice şi juridice (cu excepţia celor de drept public); nu cuprinde valoarea efectelor publice în care se plasează diferite fonduri aparţinând statului. V. şi conversiune; bon de tezaur. ❖ D.p. a statului pe locuitor, indicator care se calculează ca raport între datoria publică a statului şi numărul de locuitori. ❖ D.p. locală, cuantumul total al debitelor, calculat la un moment dat, care reprezintă obligaţia de plată a unei unităţi administrativ-teritoriale, cum sunt: împrumuturi, valoarea tuturor DAU 13 obligaţiunilor comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene, precum şi valoarea biletelor emise în vederea finanţării, funcţionării şi dezvoltării obiectivelor economice, sociale, culturale de pe raza teritorială respectivă. D.p.i. rezultă din acorduri şi contracte de împrumut interne şi externe, prin care se stipulează termenii şi condiţiile împrumutului dintre creditor şi împrumutat. ❖ D.p. locală pe locuitor, indicator care se determină ca raport între totalul datoriei publice locale şi numărul de locuitori din unitatea administrativ-teritorială respectivă. DATORIILE SUCCESIUNII, parte din pasivul succesoral, care cuprinde obligaţiile patrimoniale ale persoanei care lasă moştenire, indiferent dacă au rezultat din contracte ori delicte civile, din îmbogăţire fără justă cauză, din lege sau din alte surse. D.s. trec asupra moştenitorilor. Prin excepţie, unele obligaţii se sting o dată cu decesul debitorului, cum sunt: a) obligaţiile pendinte de o anumită calitate personală a defunctului; b) obligaţiile izvorâte dintr-un contract de muncă, de mandat etc. DAUNĂ 1. Prejudiciu material; pagubă provocată unei persoane fizice sau juridice. 2. Valoarea stricăciunilor suferite de bunul asigurat. V. şi caz asigurat; pagubă. DAUNĂ DE ASIGURARE 1. Valoarea stricăciunilor suferite de bunul asigurat ca urmare a survenirii evenimentului asigurat. 2. Pagubă rezultată prin producerea cazului asigurat. 3. Pagubă provocată unei părţi contractante prin neîndeplinirea de către cealaltă parte a angajamentelor contractuale asumate sau prin orice altă acţiune sau omisiune potrivnică dreptului. Daunele provocate bunurilor se pot clasifica după mai multe criterii, şi anume: a) după felul bunurilor afectate, există: - bunuri imobile (terenuri, clădiri, fabrici, locuinţe, depozite, garaje); - bunuri mobile, cele nelegate de pământ, ca de exemplu: materii prime, materiale, producţie neterminată, mărfuri, utilaje, brevete, mobilier, bani, acţiuni, b) după cauza care a produs dauna, există mai multe riscuri, şi anume: - fizice (incendiu, uragane, furtuni, explozii care distrug bunuri); - sociale (abateri de la comportamentul normal - furt, neglijenţă, tâlhărie, revolte, greve etc.); - economice (datorită unor cauze interne - neglijenţă, erori de management, sau datorită unor cauze externe - imposibilităţi de plată etc.). c) după felul pierderii, se disting: - pierderi directe, care apar când bunul este avariat sau distrus, ori dispare datorită producerii unui risc fizic sau social (clădirea ia foc, se dărâmă etc.); - pierderi indirecte, care se înregistrează ca urmare a reducerii valorii bunului în urma unei reparaţii, reducerea profitului etc. d) după gradul de cuprindere, daunele pot fi: - daune parţiale, cum sunt: avarierea, distrugerea sau deprecierea parţială a bunurilor, astfel încât acestea se pot repara sau recondiţiona; - daune totale, care constau în distrugerea în întregime a bunurilor, nerămânând nici un fel de recuperări. DAUNĂ INDIRECTĂ, rezultate negative (pierderi) înregistrate ulterior în activitatea asiguratului, ca o consecinţă a producerii riscului asigurat şi deci a survenirii daunei compensate prin asigurări. Spre exemplu, din cauza unei calamităţi a naturii, o întreprindere industrială este avariată şi, în consecinţă, nu realizează beneficiile prevăzute, sau o întreprindere comercială pierde şi unele beneficii, ca urmare a distrugerii sau a alterării unor mărfuri. în asigurările noastre, d.i. nu se compensează. DAUNĂ ÎN SUSPENSIE, d. avizată provizoriu de reasigurat, aflată în plin proces, iar mărimea ei exactă încă nu a fost stabilită. După determinarea ei, ea se suportă de reasigurator în proporţia stabilită prin contractul de reasigurare. Plata acestor daune de către reasigurator se poate face în lunile şi chiar anii următori. Reasiguratul are dreptul să-şi păstreze rezervele tehnice până la achitarea integrală a sumei corespunzătoare d. în s. şi are obligaţia de a credita reasiguratorul cu o rată scăzută a dobânzii. 14 DAU DAUNĂ MORATORIE, compensare a daunelor ce se acordă creditorului în situaţiile în care debitorul întârzie plata datoriei. D.m. se calculează zilnic, de la data trimiterii somaţiei de plată până la executarea obligaţiei. V. şi dobândă; dobândă moratorie; moratoriu. DAUNĂ SUBSECVENTĂ, d. cauzată de un risc care ia naştere după producerea unui risc iniţial sau ca rezultat al acestuia. Unele d.s. sunt acoperite prin asigurare, altele nu, după cum se stipulează în lege sau în contractul de asigurare a bunului. V. şi daună; daună de asigurare; daună indirectă. DAUNĂ TOTALĂ, pierderea, distrugerea totală integrală a bunului asigurat. D.t. poate fi reală sau constructivă. D.t. reală se produce atunci când, de exemplu, vasul este distrus total fizic sau luat prin forţă de la proprietar, fără vreo posibilitate de redobândire. De exemplu, un vas este distrus de un incendiu devastator sau poate fi sfărâmat de stânci în timpul unei furtuni violente. D.t. constructivă are loc atunci când vasul este distrus, însă nu total. în acest caz costul recuperării şi reparării vasului poate să depăşească valoarea reală a vasului şi, deci, din punct de vedere economic este mai avantajos să se renunţe la vas. DAUNE COMINATORII, sume băneşti pe care debitorul este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le plătească periodic creditorului, pentru fiecare zi de întârziere, până când îşi stinge obligaţia sa în natură, aşa cum a fost stabilită iniţial. D.c. sunt o cale juridică de constrângere a debitorului să-şi stingă obligaţia în natură şi nu un mijloc de despăgubire a creditorului. Plata d.c. nu depinde de producerea vreunui prejudiciu. încasarea d.c. de către creditor este provizorie, creditorul fiind obligat să restituie debitorului sumele încasate drept d.c., reţinând eventual numai suma corespunzătoare valorii prejudiciului provocat prin întârziere; altfel creditorul s-ar îmbogăţi fără justă cauză. DAUNE COMPENSATORII, d. care compensează pe reclamant, sumele pe care le solicită reclamantul cu titlu de desdăunare. D.c. sunt de două categorii: a) daune speciale şi b) daune generale. Daunele speciale sunt acele d.c. care au rezultat sau vor rezulta direct din neglijenţa acuzatului, exprimate în unităţi valorice. Daunele generale sunt d.c. pentru prejudicii intangibile, care se pot deduce din daunele speciale şi alte fapte şi circumstanţe asociate cazului, cum sunt prejudiciile intangibile datorate suferinţelor fizice, stresului psihic, suferinţa în urma decesului unei persoane iubite, problemelor generate de invaliditatea soţului sau soţiei. Valoarea totală a daunelor generale se stabileşte de instanţă. DAUNE DIRECTE, prejudiciu suferit de creditor, ca efect direct al neexecutării obligaţiei contractuale a debitorului. Prejudiciile indirecte care nu au legătură de cauzalitate cu neexecutarea obligaţiei debitorului nu pot fi pretinse de la acesta. DAUNE-INTERESE, compensări sau despăgubiri băneşti pe care debitorul este obligat, prin hotărâre judecătorească, să le plătească creditorului pentru repararea prejudiciilor cauzate acestuia prin neexecutarea ori executarea defectuoasă sau cu întârziere a clauzelor contractuale. D.-i. se stabilesc în sume echivalente cu prejudiciul creat, într-o sumă totală sau sub forma unor prestaţii periodice. ♦> D.-i. compensatorii, d. ce se plătesc pentru neexecutarea parţială sau totală ori executarea necorespunzătoare a obligaţiei contractuale a debitorului, reprezentând echivalentul bănesc al reparării integrale a prejudiciului cauzat creditorului. Practic, d.-i.c. cuprind atât valoarea pagubei efective, cât şi valoarea câştigului nerealizat de creditor. ❖ D.-i. moratorii, compensare a daunelor care se acordă pentru simpla întârziere a executării unei obligaţii contractuale. D.-i.m. se pot cumula cu executarea obligaţiei în natură şi cu daunele interese compensatorii. D.-i.m. se calculează de la data trimiterii somaţiei de plată. V. şi dobândă; dobândă moratorie; moratoriu. DEB 15 DAUNE PREVIZIBILE, prejudicii care pot fi suferite de creditor, ca urmare a neexecutării unor obligaţii contractuale de către debitor, şi care au fost sau puteau fi prevăzute în momentul încheierii contractului. DAUNE PUNITIVE, d. care pot fi impuse acuzatului în scopul pedepsirii lui. Altfel spus se urmăreşte să i se dea acuzatului o lecţie de conduită, pentru a nu mai repeta greşelile făcute şi pentru a avertiza pe alţii care ar putea face acelaşi lucru. D.p. constituie sume adiţionale sau suplimentare faţă de daunele compensatorii (v.). D.p. se produc în mare măsură din vina asiguratului care nu ia toate măsurile prevăzute de asigurare. Despăgubirile pentru d.p. sunt mai mici având şi caracter de sancţiune. DEALER (denumire folosită în S.U.A.), agent de bursă specialist, profesionist, intermediar care acţionează îndeosebi pe pieţele financiare secundare (v.), mijlocind tranzacţiile cu titluri financiare (v.). D. centralizează şi negociază ordinele de vânzare-cumpărare pentru anumite titluri primite de la brokeri. D. sunt negustori de titluri; în Franţa ei se numesc courtiers; în Marea Britanie poartă numele de jobbers. D. de bursă nu au contact cu publicul; ei cumpără şi vând titlurile primite de la brokeri sau de la alţi d. şi efectuează tranzacţii pe cont propriu. D. urmăresc tendinţa pieţei, apărând fie în calitate de vânzător, fie în cea de cumpărător, şi îşi caută permanent parteneri de afaceri. De asemenea, ei informează alţi intermediari despre preţul de vânzare şi de cumpărare a titlurilor stabilit în bursa de valori. D. este intermediarul autorizat care funcţionează pe piaţa valutară atât în nume şi în cont propriu, cât şi în nume propriu şi în contul clienţilor. D. realizează şi negocieri pe cont propriu, asigură lichiditatea pieţei, contribuind astfel la o mai bună reglare a cursurilor. Câştigul d. rezultă ca o diferenţă între preţul de vânzare şi cel de cumpărare a titlurilor. Dată fiind complexitatea activităţii bursiere, d. şi toţi agenţii de bursă trebuie să aibă o temeinică pregătire profesională, să fie perfect sănătoşi, să fie tineri (până la 40 de ani), să fie rezistenţi la stres, să fie disciplinaţi, să aibă o memorie excelentă, reacţii prompte, capacitate de concentrare, stăpânire de sine, o comportare civică ireproşabilă. V. şi agent de bursă; societate de bursă; intermediar de valori mobiliare; broker. DEBIT 1. Datoria unei persoane fizice sau juridice faţă de o terţă persoană. 2. Partea stângă a unui cont din contabilitate, în care se înregistrează elementele şi sporurile de activ, precum şi reducerile de pasiv. DEBITOR 1. Persoană (fizică sau juridică) care primeşte bani, mărfuri sau alte valori, obligându-se să le restituie la o anumită dată. 2. Soldul unui cont, în situaţia în care totalul sumelor debitoare este mai mare decât totalul sumelor creditoare. DEBITOR DE REGRES, persoană care îşi asumă obligaţia de a garanta efectuarea plăţii cambiei de către tras, ca principal d. cambial, şi care poate fi urmărită de către creditorul cambiei în cazul în care trasul nu onorează (refuză) plata cambiei la scadenţă (în cazurile prevăzute de lege chiar şi înainte de scadenţă). în fapt, sunt d. de r.: trăgătorul (v.), giranţii (v.) şi avaliştii (v.). DEBITOR IPOTECAR, persoană căreia i se împrumută o sumă de bani pe care aceasta o garantează cu ipotecă asupra unui bun imobil (teren, construcţie etc.). D.i. poate fi o persoană fizică sau juridică. V. şi ipotecă. DEBITOR URMĂRIT, d. împotriva căruia s-a început urmărirea executării silite a obligaţiei de plată respective. 16 DEB DEBITORI, cont cu ajutorul căruia se ţine contabilitatea debitorilor societăţii de asigurări din diverse operaţiuni cum sunt: avansuri spre decontare, debitori din lipsuri de valori materiale şi băneşti, regrese, decontări pentru diferenţa din plăţi de despăgubiri de asigurare, debitori reactivaţi, debitori din operaţiuni de comisariat de avarie etc. Rulajul debitor al contului reflectă suma reprezentând drepturile faţă de debitori. Rulajul creditor reflectă sumele încasate de la debitori, precum şi cele scăzute în urma insolvabilităţii sau a prescrierii. Soldul debitor al contului reflectă sumele neîncasate în perioada curentă, urmând a se reporta pentru perioada viitoare de gestiune. DEBITORI SOLIDARI, d. care se obligă în scris că, dacă unul sau unii dintre ei nu vor plăti, unul sau unii (alţii) vor plăti întreaga sumă datorată creditorului, potrivit principiului „toţi pentru unul şi unul pentru toţi“. La alegerea sa, creditorul poate să ceară executarea parţială sau totală a obligaţiei de la toţi d.s. sau numai unuia dintre ei. „DEBUGETIZARE“, scoatere în afara bugetului de stat a unor venituri şi cheltuieli publice, în vederea realizării echilibrului bugetar. D. se realizează prin întocmirea în unele ţări a unor bugete extraordinare, anexe etc., în care sunt înregistrate şi veniturile şi cheltuielile scoase din bugetul de stat. D. mai este înţeleasă ca o diversificare a metodelor şi a tehnicilor de încasare a unor venituri şi de efectuare a cheltuielilor statului. DEBUŞEU , piaţă - oraş, regiune, zonă sau chiar ţară - pe care se comercializează mari cantităţi de mărfuri, se execută lucrări şi se prestează servicii în condiţii avantajoase. Fiecare agent economic urmăreşte să aibă un d. cât mai bun. DECĂDERE DIN TERMENUL LEGAL, sancţiune de ordin juridic care constă în pierderea dreptului de exercitare a căii de atac ori diferite acte procedurale, relativ la care normele juridice de valorificare prevăd un anumit termen sau mod de valorificare, iar titularul nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă. Instanţa judecătorească poate invoca din oficiu d. din t.l. DECIZIE, hotărâre; act al unui organ de conducere din domeniul financiar, bancar, de asigurări etc., prin care se stabilesc sau se hotărăsc anumite măsuri pentru soluţionarea unei probleme. Orice d. trebuie să fie bine fundamentată pentru a permite folosirea cu maximă eficienţă a resurselor materiale, financiare şi umane, în vederea realizării scopului propus. Pentru ca o d. să fie temeinic fundamentată, este necesară o analiză aprofundată a problemelor, cunoaşterea cauzelor şi a condiţiilor care fac posibilă alegerea variantei optime. ♦ D. bancară, hotărâre adoptată de o bancă, referitoare la efectuarea operaţiunilor cu şi, respectiv, fară numerar, la acordarea unui credit, la stabilirea nivelului dobânzii etc. ❖ D. de aplicare a sancţiunii disciplinare, d. ce se emite de angajator în formă scrisă pentru aplicarea sancţiunii disciplinare. D. se emite în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Sub sancţiunea nulităţii absolute, în d. trebuie să se prevadă în mod obligatoriu: "descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; "precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; "motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea; "temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară; "termenul în care sancţiunea poate fi contestată; "instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată; D. se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării. Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta, d. de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării. ❖ D. de impunere, act administrativ fiscal emis numai în formă scrisă de organul DEC 17 fiscal competent ori de câte ori acesta modifică baza de impunere sau în cazurile în care nu s-a emis o decizie referitoare la baza de impunere. D. de i. trebuie să cuprindă următoarele elemente: denumirea organului fiscal emitent; data la care a fost emisă şi data la care îşi produce efectele, obiectul actului administrativ fiscal, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura persoanelor împuternicite legal, ştampila organului fiscal emitent, posibilitatea de a fi contestată, termenul de depunere a contestaţiei şi organul competent de soluţionare, menţiuni privind audierea contribuabilului, categoria de impozit, baza de impunere, cuantumul impozitului pentru fiecare perioadă impozabilă în parte, ratele şi termenele de plată a impozitului, obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere. Declaraţia fiscală (v.) este asimilată d. de i. sub rezerva unei verificări ulterioare. Sunt asimilate d. de i. următoarele acte administrative fiscale: ■deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată; "deciziile privind restituiri de impozite; "deciziile privind bazele de impunere; "deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii. ❖ D. de imputare, act emis de către conducerea unităţii economice prin care o anumită persoană încadrată în muncă, în urma constatării unui prejudiciu, este obligată să plătească despăgubiri sau să restituie sumele încasate pe nedrept. D. de i. se poate emite în termen de maximum 60 de zile de la data la care unitatea a luat cunoştinţă de producerea pagubei. Persoana căreia i s-a făcut imputaţia poate face contestaţie la conducerea unităţii sau la judecătorie, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei. ❖ D. de investiţii, hotărârea luată de organele competente în urma examinării temeinice a documentaţiei tehnico-economice, a indicatorilor de eficienţă economico-socială şi a avizului investiţiei, de a executa o lucrare de investiţii. D. de i. trebuie să aibă la bază informaţii temeinice, complexe, complete şi exacte referitoare la necesitatea, oportunitatea, eficienţa, cuantumul cheltuielilor şi al resurselor financiare, fluxurile de intrare şi de ieşire a resurselor pe toată durata de exploatare a mijloacelor fixe, realizarea rentabilităţii şi a lichidităţii, recuperarea capitalului investit, durata de execuţie a lucrărilor şi de exploatare a mijloacelor fixe realizate etc. Adoptarea d. de i. presupune alegerea soluţiei optime sub aspect tehnic, economic, social-politic şi financiar, din mai multe variante de investiţii posibile, folosind în acest scop metode clasice, tradiţionale, comparative, metode moderne de optimizare etc.; criteriul fundamental de d. este eficienţa economico-socială. Fundamentarea pe baze ştiinţifice a deciziei presupune efectuarea de cercetări previzionale asupra fenomenelor economico-sociale naţionale şi la nivel mondial. Adoptarea d. trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: creşterea producţiei să fie determinată de sarcinile reale ale economiei naţionale; acceptarea de noi investiţii numai după folosirea integrală a capacităţilor de producţie existente; sporul de capacitate să se încadreze în obiectivele programului economic; adoptarea deciziei de către organele competente de conducere etc. D. de i. poate fi macroeconomică (strategică) şi microeconomică (tactică). Pe baza deciziei, investiţiile respective se înscriu în programul de dezvoltare economico-socială a ţării, iar cele care urmează să se execute în antrepriză se înscriu în programul întreprinderii de construcţii-montaj. Totodată, se continuă proiectarea (se elaborează proiectele şi devizele de execuţie) şi se începe executarea, finanţarea şi, eventual, creditarea lucrărilor de investiţii. ♦ D. de încadrare într-un grad de invaliditate, act emis de comisiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă de pe lângă cabinetele şi oficiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, ce funcţionează în cadrul policlinicilor teritoriale, pentru încadrarea într-un grad de invaliditate sau de respingere a cererii înaintate în acest sens. D. se emite după examinarea medicală a solicitantului. împotriva acestor d. se poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea lor la comisiile care funcţionează pe lângă oficiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care eventual, în urma unui nou examen medical, comunică solicitantului d. definitivă. V. şi comisia de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă. ❖ D. de pensionare, act emis de către casa teritorială de pensii, în termen de 30 de zile de la depunerea şi admiterea cererii de pensionare, pe baza dosarului de pensionare primit de la unitatea la care a lucrat solicitantul sau întocmit de către acesta ori primit de la comisia judeţeană de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă. D. de p. a casei teritoriale de pensii cuprinde elementele 18 DEC de drept şi de fapt pe baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare. D. de p. se comunică în scris unităţii respective şi persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de cinci zile de la data admiterii. Unităţile economice şi instituţiile nu pot dispune încetarea contractului de muncă pentru motivul pensionării decât după primirea d. de p. D. de p. cuprinde, sintetic, toate elementele pe baza cărora s-a stabilit pensia: numărul deciziei; denumirea organului emitent; numărul cererii de pensionare; datele personale ale solicitantului pensiei; funcţia şi domiciliul solicitantului; vechimea în muncă; venitul mediu lunar pe baza căruia s-a calculat pensia; data de la care se acordă pensia; cuantumul pensiei; cuantumul pensiei suplimentare; data emiterii; semnătura. Fiind un act administrativ, d. de p. poate fi revocată de organul emitent. Dacă se constată erori în stabilirea şi în plata pensiei, organul emitent anulează decizia dată, efectuează revizuirile şi modificările legale, atrăgând, după caz, răspunderea persoanelor vinovate şi emite o altă decizie. D. de p. poate fi contestată la instanţa judecătorească competentă, în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 de zile de la comunicare. întrucât dreptul la pensie este imprescriptibil, dacă intervin elemente noi în ceea ce priveşte determinarea pensiei, d. de p. poate fi modificată. Aceasta înseamnă că titularul pensiei poate solicita oricând modificarea d. de p. pe baza elementelor noi necunoscute anterior. Evident, beneficiarul pensiei nu va putea solicita plata pe trecut a diferenţei de pensie. Plata pensiei în noul cuantum se face numai din momentul emiterii noii d. de p. D. de p. se emite în trei exemplare, dintre care unul se trimite persoanei în cauză, unul se trimite unităţii care a înaintat dosarul de pensionare şi unul rămâne la casa de pensii şi asigurări sociale. D. de p. se comunică unităţilor şi persoanelor titulare, în termen de 15 zile de la emiterea lor. Pensionarul nemulţumit de pensia stabilită prin decizie poate face apel în termen de 30 de zile de la comunicarea jdeciziei. D. de p. necontestate în termen, precum şi soluţiile date în cazul când au fost contestate rămân definitive. D. de p. constituie titlu executoriu. V. şi comisia judeţeană (a sectoarelor municipiului Bucureşti) de pensii; dosar de pensionare; revizuirea deciziei de pensionare. ❖ D. de suspendare a plăţii pensiei, act emis de oficiul de asigurări sociale şi pensii din cadrul casei teritoriale de pensii, prin care se suspendă plata pensiei. V. şi suspendarea plăţii pensiei. ❖ D. de preţ, hotărâre care se adoptă la nivel macro- şi microeconomic cu privire la stabilirea nivelului preţurilor. Preţul este un instrument important al mecanismului conducerii activităţii economico-sociale şi financiare. D. de p. este un instrument al managementului, ca element fundamental al conducerii întreprinderii. Preţurile sunt instrumente care pun în mişcare mecanismul producţiei de mărfuri. P. exprimă cheltuielile în bani atât la producător, cât şi la beneficiar, precum şi la nivelurile superioare, exprimă veniturile şi rezultatele financiare obţinute. De asemenea, preţul este un instrument al calculelor economice şi financiare la nivel micro- şi macroeconomic, de planificare economică şi financiară, ca şi în scopuri previzionale. Actul de vânzare trebuie anticipat şi antecalculat prin preţ. Prin d. de p. preţul se stabileşte ferm; nivelul preţului este obiectul unui contract încheiat în urma negocierii între agenţii economici parteneri. D. de p. se referă la: "preţurile materiilor prime de bază şi ale energiei; "preţurile de cumpărare; ■fondul de consum al produselor agricole şi primele acordate agricultorilor; "preţurile de referinţă la intrarea pe piaţa naţională a unor mărfuri din import; "formarea preţurilor sub incidenţa fiscalităţii la frontieră; "limitele maxime de preţuri pentru unele bunuri al căror consum este stimulat; "acordarea de subvenţii la unele produse; "stabilirea competenţelor organelor de specialitate; "instituirea unei discipline comportamentale unitare; "reglementarea şi supravegherea regimului negocierii preţurilor. ❖ D. financiară, hotărâre adoptată de organul de conducere din unităţi economice, departamente, ministere, consiliile locale, primării etc. pe baza unei temeinice fundamentări şi motivări ştiinţifice, a cunoaşterii realităţilor economice şi financiare, cu privire la constituirea optimă şi utilizarea cu eficienţă maximă a resurselor financiare în vederea realizării obiectivelor programului economic. D.f. este actul fundamental al conducerii care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: "să fie fundamentată ştiinţific; ■să fie adoptată la nivelul ierarhic corespunzător; "să fie coordonată cu celelalte decizii; "să fie adoptată în timp util; "să fie formulată precis, clar şi concis. D.f. stabileşte modalităţile concrete de realizare a activităţii financiare pe baza cunoaşterii aprofundate a ansamblului DEC 19 relaţiilor economice, contractuale, financiare, de credit, băneşti, a potenţialului economico-fmanciar, a condiţiilor şi a factorilor (obiectivi şi subiectivi) care influenţează desfăşurarea activităţii. Fundamentarea d.f. reclamă existenţa unui sistem informaţional care să furnizeze date asupra tuturor factorilor care influenţează activitatea economică şi financiară. Sistemul informaţional permite cunoaşterea realităţilor economice, stabilirea soluţiilor posibile şi alegerea soluţiei adecvate, optime, care să asigure buna executare a programului economic şi financiar. D.f. trebuie astfel fundamentată, adoptată şi executată încât să asigure coordonarea multilaterală a indicatorilor financiari cu cei economici, o sincronizare în timp a încasărilor şi a plăţilor cu şi fară numerar, finanţarea operativă şi oportună a obiectivelor economico-sociale etc., în condiţiile asigurării echilibrului financiar dinamic între necesarul de resurse financiare şi obligaţiile financiare. D.f. presupune: "cunoaşterea obiectivelor economico-sociale, financiare, de credit etc.; "analiza financiară informaţională; "stabilirea mai multor soluţii şi alegerea soluţiei optime, adică adoptarea deciziei; "înfăptuirea deciziei. D.f. poate fi de orientare generală, operaţională, pe termen mediu, pe termen lung, cu caracter normativ, strategică şi tactică. ❖ D.f. strategică se referă la constituirea (pe surse şi volum) şi la folosirea resurselor financiare (cuantum şi destinaţii) pe timp de un an sau pe mai mulţi ani; ea se bazează pe obiectivele economico-sociale şi financiare prevăzute în program. La rândul său, d.f.s. poate fi totală (globală) pe unitatea economică, minister, prezentându-se sub forma bugetului sau a altui plan financiar, şi referitoare la diferitele activităţi (de investiţii, de constituire şi folosire a activelor circulante, de construire de creşe, locuinţe, de participare a salariaţilor la profit etc.). ❖ D.f. tactică soluţionează concret problemele privind constituirea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare pentru înfăptuirea obiectivelor economico-sociale stabilite, contribuind de fapt la executarea deciziei financiare strategice. D.f.t. poate fi de autofinanţare, de finanţare a unor obiective economice din resurse financiare de la minister sau de la bugetul de stat, de stingere a obligaţiilor financiare faţă de minister, bugetul statului, faţă de firme străine. Mecanismul economico-financiar perfecţionat pune mari responsabilităţi în adoptarea şi executarea d.f. DECIZIE PRIVIND SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIEI FISCALE, hotărâre adoptată de organul competent pentru rezolvarea contestaţiei fiscale înaintată de contribuabil. D. de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul. Preambulul cuprinde: denumirea organului investit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat. Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei. Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care acestea poate fi exercitată şi instanţa competentă. D. se semnează de către conducătorul direcţiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz. V. şi contestaţie împotriva actului administrativ fiscal. DECIZII PRIVITOARE LA BAZELE DE IMPUNERE, d. prin care bazele de impunere se stabilesc separat în situaţiile următoare: a) dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. D. cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului; b) când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. în acest caz competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului. Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-şi numească un împuternicit comun în relaţia cu organul fiscal. Cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare. Astfel de decizii pot fi modificate sau desfiinţate din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, 20 DEC pe baza constatărilor organului fiscal. Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripţie. DECLARANT VAMAL, persoană fizică sau juridică importatoare sau exportatoare de mărfuri, care face la vamă o declaraţie pentru mărfurile pe care le are, solicitând şi primind de la organele vamale permisul de descărcare sau de încărcare a mărfurilor, după caz. DECLARAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ, înştiinţare, prin orice mijloace, a conducătorului procesului de muncă de către persoana (persoanele) care a (au) luat cunoştinţă de producerea accidentului de muncă. Conducătorul procesului de muncă are obligaţia, la rândul său, să anunţe neîntârziat conducerea unităţii şi conducerea sindicatului. în comunicare trebuie să se menţioneze: numele, prenumele, vârsta, situaţia familială şi funcţia accidentatului; unitatea acestuia, locul de muncă unde a avut loc accidentul; cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. Dacă se produce un accident grav, colectiv, mortal, conducătorul unităţii are obligaţia să anunţe neîntârziat - telefonic sau prin orice alte mijloace - organele Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, ale Parchetului şi ale Ministerului de Interne, organul superior al unităţii şi organul judeţean (municipal) al sindicatelor. în situaţiile în care accidentul de muncă s-a produs în afara unităţii, în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu de către conducătorii mijloacelor de transport şi însoţitorii lor, în timpul deplasării pe drumurile publice, de la un loc de muncă la altul, a tractoriştilor şi a mecanizatorilor, organele poliţiei sunt obligate să înştiinţeze Inspectoratul de Stat teritorial pentru protecţia muncii, organele procuraturii şi pe conducătorul unităţii la care este încadrată persoana accidentată. După producerea şi d.a. de m., conducătorul unităţii şi conducătorul nemijlocit al procesului de muncă sunt obligaţi să întreprindă toate măsurile necesare pentru păstrarea intactă a stării de fapt care a rezultat datorită producerii accidentelor de muncă colective, cu invaliditate sau mortale. Fac excepţie de la această regulă cazurile de accidente la care menţinerea situaţiei respective ar produce alte accidente, ar pune în pericol sănătatea şi viaţa persoanelor accidentate sau chiar securitatea unităţii respective; în asemenea cazuri, se întocmesc schiţe şi fotografii ale accidentului produs. V. şi accident de muncă; cercetarea accidentelor de muncă; evidenţa accidentelor de muncă. DECLARAŢIA DE ÎNCASARE VALUTARĂ, document ce se întocmeşte, începând cu data de 1 februarie 1992, de către agenţii economici, indiferent de forma lor de organizare, care efectuează operaţiuni de export, în baza căruia sunt obligaţi să facă încasările în valută prin băncile comerciale autorizate să funcţioneze în România. D. de î.v. a fost instituită în scopul urmăririi încasărilor valutare din exporturile de mărfuri. D. de î.v. cuprinde: "agentul economic exportator şi adresa sa; "numărul şi data contractului de export; "numărul şi data licenţei de export; "felul mărfii ce urmează a fi livrată la export conform contractului de export; ■cantitatea mărfii (U/M); "preţul unitar; "valoarea în valută; "numărul şi data declaraţiei vamale de export; "specificarea mărfurilor vămuite (felul mărfii, cantitatea, preţul unitar); "numărul şi data facturii interne; "valoarea în lei; "numărul şi data facturii externe; "valoarea; "clientul extern - ţara; "oraşul; "modalitatea de încasare conform contractului extern; "termenul de încasare de la extern; "banca comercială din România prin contul căreia se încasează exportul; ■banca străină la care se încasează exportul; "semnătura directorului (preşedintelui), a contabilului-şef, localitatea, data, viza băncii, viza vămii, data. Băncile comerciale din România prin care se derulează operaţiuni de export verifică întocmirea corectă a documentelor de către agenţii economici, în conformitate cu clauzele din contractele externe, cu normele şi uzanţele bancare externe etc. Organele vamale româneşti nu efectuează vămuirea şi nu permit trecerea frontierei de stat a mărfurilor pentru care nu se prezintă d. de î.v. vizată de banca comercială, precum şi în cazurile în care se constată neconcordanţe între datele din declaraţie şi celelalte documente ce se prezintă la controlul vamal. Băncile comerciale prin intermediul cărora se derulează exporturi de mărfuri urmăresc completarea de către exportatori, în mod DEC 21 corespunzător, a datelor în d. de î.v. şi asigură transmiterea acestui document la Oficiul de Control al Devizelor din Banca Naţională a României, în momentul remiterii documentelor de încasare la extern pentru exportul respectiv. Concomitent, băncile comerciale urmăresc sistematic realizarea încasărilor din exporturi la termenele şi în cuantumul înscris în d. de î.v. Agenţii economici, indiferent de forma de organizare, pot deţine şi utiliza disponibilităţi valutare în conturi bancare în străinătate numai în cazuri excepţionale, cu autorizarea prealabilă din partea Oficiului de Control al Devizelor din Banca Naţională a României. DECLARAŢIA DE LA PHILADELPHIA, d. adoptată în 1944 de Conferinţa Internaţională a Muncii, care a completat Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi prin care s-au definit mai precis scopurile şi obiectivele acestei organizaţii. Potrivit D. de la P., principiile fundamentale care stau la baza Organizaţiei Internaţionale a Muncii sunt următoarele: "munca nu este o marfa; "libertatea de expresie şi de asociere este o condiţie indispensabilă a unui progres continuu; "sărăcia, acolo unde există, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor; ■lupta contra mizeriei trebuie dusă cu energie în sânul fiecărei naţiuni şi prin efort internaţional continuu şi concertat; "reprezentanţii muncitorilor şi ai patronilor trebuie să coopereze, în acest sens, de pe picior de egalitate cu cei ai guvernelor, participând la discuţii şi la decizii cu caracter democratic în vederea promovării binelui comun. în D. de la P. este enunţat scopul politicii şi al programelor de acţiune naţionale şi internaţionale, care prevăd că orice fiinţă umană, indiferent de rasă, credinţă, sex, are dreptul de a acţiona pentru progresul său material şi pentru dezvoltarea spirituală în libertate şi demnitate, în securitate economică, asigurându-i-se egalitatea şanselor. V. şi Organizaţia Internaţională a Muncii. DECLARAŢIA FISCALĂ, document fiscal ce se întocmeşte de către contribuabili în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale. D.f. se depune de către persoanele obligate prin Codul fiscal în termenele stabilite de Ministerul Finanţelor. Obligaţia de a depune d.f. se menţine şi în cazurile în care: a) a fost efectuată plata obligaţiei fiscale; b) obligaţia fiscală respectivă este scutită de plată conform normelor legale; c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscală. Dacă activitatea este temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care sunt scutite de plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a d.f., în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. D.f. se întocmeşte prin completarea unui formular ce se pune la dispoziţie gratuit de organul fiscal. Contribuabilul are obligaţia să completeze d.f. înscriind corect, complet şi cu bună-credinţă informaţiile necesare, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. D.f. se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit. D.f. trebuie însoţită de documentaţia aferentă. D.f. se depune la registratura organului fiscal competent sau la poştă prin scrisoare recomandată; de asemenea, poate fi transmisă prin mijloace electronice ori prin sisteme de transmitere la distanţă. Data depunerii d.f. este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. Nedepunerea d.f. dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale, prin estimarea bazei de impozitare (v.) D.f. pot fi corectate de către contribuabil din proprie iniţiativă. DECLARAŢIEI . Document oficial prin care se aduce la cunoştinţă un fapt sau o măsură luată. 2. Afirmare deschisă, mărturisire a unor convingeri, relatare făcută în scris de o persoană către un organ de stat, prin completarea unui anumit formular. DECLARAŢIE DE ABANDON, act emis de către asigurat asigurătorului, în situaţiile în care are loc o pierdere totală prin interpretare, specificându-se că, potrivit prevederilor poliţei de asigurare maritimă, se abandonează nava în folosul asigurătorului. Când asigurătorul 22 DEC este de acord cu abandonul, îşi ia obligaţia să achite despăgubirea privind mărfurile asigurate şi se subrogă în toate drepturile şi îndatoririle asiguratului referitoare la acele mărfuri. DECLARAŢIE DE ASIGURARE, manifestare unilaterală scrisă, de voinţă, a unei persoane fizice sau juridice, în vederea contractării unei asigurări facultative (benevole) (v.). D. de a. se prezintă de regulă sub forma unui chestionar întocmit de asigurător, în care sunt menţionate bunurile şi riscurile care constituie obiectul asigurării şi pe baza căruia se stabilesc primele de asigurare şi se eliberează poliţa de asigurare. D. de a. determină elementele contractului de asigurare care urmează să se încheie; ea trebuie să fie precisă, completă, şi se întocmeşte întotdeauna pe propria răspunderea a asiguratului. D. de a. cuprinde: "datele referitoare la identificarea declarantului (nume, prenume, adresă etc.); "obiectul de activitate; ■componenţa; "locul unde se află şi gradul de uzură a bunurilor care urmează a fi asigurate; ■împrejurările hotărâtoare referitoare la risc pe care le cunoaşte; "descrierea riscului; "suma asigurată, franşiza, beneficiarul asigurării, condiţiile de asigurare solicitate, pentru persoane se menţionează starea de sănătate, vârsta, antecedentele medicale, tratamentele medicale efectuate, mediul de lucru în cazul asigurărilor de accidente, durata asigurării etc., semnătura declarantului. D. de a. dă posibilitatea asigurătorului să cunoască natura şi proporţiile riscului şi să încadreze riscul în normele de asigurare, având consecinţe juridice pentru asigurat. Asiguratul este obligat să comunice de îndată asigurătorului modificările care survin în timpul executării contractului de asigurare (v.) cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc. Prezentarea unei d. de a. inexacte, incomplete, sau necomunicarea imediată către asigurător a schimbărilor survenite în împrejurările esenţiale cu privire la risc dă dreptul societăţii de asigurări ca, încă înainte de producerea evenimentului asigurat, să propună asiguratului modificarea corespunzătoare a contractului sau chiar să denunţe contractul în cazurile în care, dacă ar fi cunoscut împrejurările, n-ar fi contractat asigurarea. Dacă se constată că asiguratul a fost de rea-credinţă în completarea d. de a., asigurătorul denunţă contractul şi refuză plata indemnizaţiei de asigurare. D. de a., ca act unilateral de voinţă, nu produce efecte juridice specifice societăţii de asigurări până când nu a fost acceptată de asigurător. Dacă nu este acceptată, declaraţia nu este obligatorie şi poate fi revocată, în mod expres sau tacit. V. şi asigurat; asigurător; poliţă de asigurare; contract de asigurare. DECLARAŢIE DE ASIGURARE DE PERSOANE, document întocmit la societatea de asigurări, reprezentând tranzacţia de asigurare de persoane solicitată asigurătorului de către asigurat, în vederea încheierii contractului de asigurare. Declaraţia are următorul conţinut: solicitarea de a încheia asigurare ... (felul asigurării); numele şi prenumele asiguratului; date de identificare, inclusiv adresa completă a asiguratului, suma asigurată... lei; durata asigurării ... ani; durata plăţii primelor ... ani; pensia/renta asigurată lunar ... lei plătibilă ... ani, boli/ invaliditate permanentă de care sufăr în prezent...; mai am încheiate asigurări de persoane (felul şi suma de ... lei asigurată); rata de primă (lunară/trimestrială/semestrială/anuală) ...; vârsta; membrii de familie: numele şi prenumele ..., data naşterii ..., gradul de rudenie ...; prima de asigurare totală ...; taxa de poliţă ... total; numele şi prenumele persoanei (gradul de rudenie) care va primi suma asigurată la deces ...; numele şi prenumele persoanei desemnate de asigurat pentru a primi suma/pensia (renta) asigurată la expirarea contractului de asigurare. ... Am plătit suma de... lei drept anticipaţie, cu chitanţa nr...., din..., şi am luat la cunoştinţă că, potrivit condiţiilor de asigurare, încasarea anticipaţiei nu obligă societatea de asigurări... să accepte încheierea contractului de asigurare. Datele sunt autentificate sub semnătura contabilului-şef al unităţii de asigurare. în ultima parte a declaraţiei se mai menţionează de către solicitantul asigurării: „Solicit ca ratele de primă să fie plătite din drepturile mele băneşti de către plătitorul de salarii... Am luat cunoştinţă că, în caz de neplată, la scadenţă, a ratei de primă de către plătitorul de salarii sau de mine personal, se aplică prevederile din condiţiile de asigurare cu privire la acesta. Sunt de acord ca medicii care m-au examinat sau mă vor examina, precum şi orice unitate sanitară, să dea societăţii de DEC 23 asigurări orice informaţie cu privire la starea sănătăţii mele. Dacă mai cunosc şi alte probleme în legătură cu starea sănătăţii mele de care nu am fost întrebat, mă oblig să declar... Declar că toate răspunsurile de mai sus sunt complete şi adevărate şi că am luat cunoştinţă de condiţiile de asigurare în baza cărora solicit să închei prezenta asigurare. Data şi semnătura solicitantului asigurării ...“ în continuare, semnătura solicitantului asigurării este confirmată de împuternicitul societăţii de asigurări şi cu menţiunea din partea acestuia: „Nu cunosc nimic cu privire la starea sănătăţii asiguratului." împuternicitul societăţii de asigurări verifică datele menţionate în declaraţia dată de către asigurat, menţionând: anticipaţia de... lei, din care taxa de poliţă de ... lei, încasată cu chitanţa menţionată mai sus, a fost înscrisă în borderoul de depunere nr. ... din data ... cu diferenţa de anticipaţie de ... lei a fost debitat împuternicitul societăţii de asigurări în articol contabil nr...., din Jurnalul de încasări din data... Semnează împuternicitul societăţii de asigurări. Urmează avizul medicului societăţii de asigurări cu datele: „In baza examinării persoanei care solicită asigurarea, efectuată potrivit cererii societăţii de asigurări, avizez pentru primirea normală în asigurare/ primirea în asigurare cu prima corespunzătoare unei vârste mai mari decât cea reală/neacceptarea în asigurare"; semnătura medicului; data şi locul examinării. Serviciul de asigurări completează în final declaraţia cu datele: se acceptă/nu se acceptă încheierea contractului de asigurare astfel: durata asigurării începe la... şi expiră la...; durata plăţii primelor începe la... şi expiră la... în cazul când nu se acceptă încheierea asigurării, se menţionează motivul. Prima de asigurare (lunară/trimestrială/ semestrială/anuală), normală/majorată potrivit avizului medicului este de... lei. Predat poliţa la data de ... Se stabileşte şi combinaţia de litere atribuită. Data ..., semnătura împuternicitului societăţii; semnătura directorului economic. DECLARAŢIE DE ASIGURARE FACULTATIVĂ A BUNURILOR, document întocmit la societatea de asigurări, reprezentând tranzacţia de asigurare de bunuri solicitată asigurătorului de către asigurat, în vederea încheierii contractului de asigurare. Declaraţia de asigurare conţine următoarele date: "denumirea societăţii de asigurări; "numele, prenumele şi adresa asiguratului; "solicitarea de asigurare de bunuri (denumirea bunului asigurat şi felul asigurării); "suma la care se face asigurarea; "cota de primă anuală; "prima de asigurare anuală; ■durata asigurării... ani; "începând de la ... până la ...; "menţiuni speciale; "felul şi modul de plată a primelor; "prima rată de ... lei s-a achitat la data...; "semnătura asiguratului de luare la cunoştinţă a contractului de asigurare încheiat. V. şi asigurarea facultativă de bunuri. DECLARAŢIE DE ASIGURARE FACULTATIVĂ COMPLEXĂ A GOSPODĂRIILOR PERSOANELOR FIZICE, document întocmit la societatea de asigurări, reprezentând asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice, solicitată asigurătorului de către asigurat în vederea încheierii contractului de asigurare. Declaraţia conţine următoarele date: "denumirea societăţii de asigurări; "numele, prenumele solicitantului şi adresa; "suma asigurată, pentru bunurile de uz casnic şi gospodăresc ... lei; "durata asigurării ... ani; ■începând cu data ..., în care s-a plătit şi prima rată de asigurare; "menţiuni speciale; ■semnătura asiguratului de luare la cunoştinţă a condiţiilor de asigurare şi de primire a contractului de asigurare. Pe versoul declaraţiei se menţionează situaţia sumelor asigurate de către inspectorul de daune şi verificarea calculelor de către contabil, cu următoarele date: ■numărul dosarului şi data producerii evenimentului asigurat; "sumele asigurate la încheierea asigurării; "despăgubiri plătite; "suma rămasă; "asigurarea bunurilor de ... lei; "asigurarea pentru cazurile de accidente (în caz de invaliditate permanentă totală) lei...; "în caz de deces ... lei; "asigurare pentru cazurile de răspundere civilă; "semnătura organului care a făcut calculele şi a celui care a verificat. V. şi contractul de asigurare facultativă complexă a gospodăriilor persoanelor fizice. DECLARAŢIE DE ASIGURARE MARITIMĂ, document ce se întocmeşte de asigurat în vederea contractării unei asigurări maritime. D. de a.m. cuprinde datele de 24 DEC identificare a asiguratului, obiectul ce urmează aâ se asigure, riscurile la care este supus obiectul asigurat pe perioada de valabilitate a contractului, alte date şi elemente relevante pentru evaluarea corectă a riscului. Datele referitoare la navă sunt semnificative şi pentru asigurarea mărfurilor, deoarece clasa navei, tipul ei şi starea ei au o mare influenţă asupra mărfurilor care se transportă. Cu privire la navă, d. de a.m. cuprinde neapărat următoarele elemente: denumirea, tipul şi capacitatea navei; anul construcţiei; perioada de asigurare; zona în care va naviga; portul de plecare şi cel de destinaţie, punctele de escală, în cazul asigurării pentru o călătorie determinată; suma asigurată şi repartizarea acesteia pe corp, maşini şi instalaţii, cât şi suma asigurată suplimentar; condiţiile de asigurare; alte elemente necesare pentru evaluarea riscului. Pentru asigurarea mărfurilor, d. de a.m. cuprinde: sumele asiguratului şi al beneficiarului şi datele de identificare (adresă, cod personal, cont bancar etc.); date despre nava cu care se transportă marfa (denumirea armatorului, clasa navei, pavilionul de înmatriculare, capacitate, anul construcţiei etc.); portul de încărcare, de^ transbordare, destinaţie; descrierea mărfurilor, numărul şi marcajul coletelor, greutatea, felul ambalajului; locul încărcării pe navă: în hambare, pe punte, în autovehicule, acoperite, în vrac etc.; suma asigurată; condiţiile de asigurare; franşiza; alte elemente importante necesare identificării bunului şi a riscului. Asiguratul are obligaţia să comunice societăţii de asigurări toate informaţiile pe care le are referitoare la împrejurările esenţiale şi care pot influenţa deciziile acesteia pentru evaluarea riscurilor. V. şi asigurare cargo; asigurare maritimă. DECLARAŢIE DE ASIGURARE SOCIALĂ , act emis de o persoană fizică, alta decât un salariat în baza căreia declarantul este cuprins în sistemul public naţional de asigurări sociale, în declaraţie se menţionează venitul asigurat, cota de contribuţie şi prestaţiile de asigurări sociale la care va avea dreptul. D se depune la casa teritorială de pensii de domiciliu. V. şi contract de asigurare socială. DECLARAŢIE DE CONSEMNARE, document întocmit de către o persoană fizică sau juridică, în cazul în care consemnează o sumă de bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni. D. de c. cuprinde numele, prenumele şi adresa persoanei care face consemnarea, suma, numele, prenumele şi adresa persoanei fizice sau juridice la dispoziţia căreia se face consemnarea, precum şi ce reprezintă suma consemnată. V. şi consemnaţiune; operaţiunile Casei de Economii şi Consemnaţiuni. DECLARAŢIE DE IMPUNERE, instrument al impunerii, înscris întocmit de persoane fizice şi societăţi comerciale din România, în care se declară datele privitoare la veniturile lor impozabile realizate, de regulă, într-un an fiscal, necesar organelor financiare pentru calcularea impozitului pe profit, pe venit, pe avere, pe succesiuni etc., după caz. Prin d. de i., contribuabilul informează organul financiar din raza sa teritorială despre dobândirea obiectului impozabil şi a celorlalte elemente necesare calculării bazei impozabile şi a impozitului. D. de i. poate fi iniţială şi anuală. D. de i. iniţiale se întocmesc în momentul dobândirii de terenuri, clădiri, mijloace de transport etc. şi cuprind date cu privire la identificarea plătitorului, numele, prenumele şi adresa (sediul) acestuia, descrierea obiectului impozabil, modul de folosinţă a acestuia etc. D. de i. anuală cuprind date privind sursele de realizare a veniturilor, cuantumul acestora etc. D. de i. mai poate fi anterioară (declaraţia de înregistrare ca plătitor de impozite) sau ulterioară realizării venitului (decontul privind taxa pe valoarea adăugată, decontul privind accizele depuse lunar de plătitori până la data de 25 a lunii următoare, darea de seamă privind calcularea, reţinerea şi vărsarea impozitului pe salarii etc.). DECLARAŢIE DE INTENŢIE PRIVIND OFERTA PUBLICĂ DE TITLURI DE VALOARE, declaraţie efectuată de către un emitent sau deţinător de titluri de valoare, care cuprinde următoarele informaţii: denumirea persoanei juridice sau fizice raportoare; sediul DEC 25 sau domiciliul persoanei raportoare; numele emitentului de titluri de valoare; data evenimentului care reclamă completarea declaraţiei; numărul de titluri de valoare deţinute de către persoana raportoare; procentajul din totalul drepturilor de vot corespunzătoare tuturor categoriilor de acţiuni ale emitentului şi identificarea procentajului pe care are dreptul să-l achiziţioneze. V. şi ofertă publică de titluri de valoare; prospectul de ofertă publică de titluri de valoare. DECLARAŢIE DE INTRARE, document tip completat şi depus de importator la organele vamale, în care se descriu mărfurile, bunurile etc. care se importă. D. de i. pc?ate fi întocmită şi de către comandantul navei, aeronavei etc. DECLARAŢIE DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ, document care se întocmeşte de către agenţii economici plătitori ai taxei pe valoarea adăugată, semnat de persoanele autorizate şi se depune la organul fiscal competent. D. de î. cuprinde o serie de elemente care caracterizează activitatea agentului economic şi se depune în termen de 15 zile de la data începerii activităţii sau a modificării condiţiilor de exercitare a acesteia. V. şi taxa pe valoarea adăugată. DECLARAŢIE DE ÎNREGISTRARE PENTRU ATRIBUIREA CODULUI FISCAL, document care se întocmeşte de către agenţii economici români şi străini cu sediul în România, instituţii publice şi persoane fizice plătitoare de impozite şi taxe şi care se depune la organele financiare locale în vederea atribuirii codului fiscal. D. se depune în termen de cinci zile de la eliberarea certificatului de înmatriculare sau a autorizaţiei de funcţionare. Pe baza d. de î. depuse de plătitorii de impozite şi taxe, organele financiare atribuie codul fiscal unic şi eliberează certificatul de înregistrare fiscală. Constituie contravenţii următoarele fapte: "nedepunerea în termen a d. de î.; "depunerea de d. de î. fictive, neconforme cu realitatea; "prezentarea şi primirea documentelor care nu au înscris codul fiscal; "înscrierea în documente a unor coduri fiscale false. Contravenţiile se sancţionează cu amendă. Constatarea abaterilor şi aplicarea amenzilor se fac de către organele de specialitate din subordinea Ministerului Finanţelor. V. şi cod fiscal. DECLARAŢIE DE VENIT ESTIMAT, instrument al impunerii prin care contribuabilii şi asociaţiile fară personalitate juridică, atunci când încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligaţi să declare veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza în anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Dacă impozitul se va reţine la sursă, nu se depune această declaraţie. Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părţi. Declaraţia se depune o dată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părţi. Contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior depun, o dată cu declaraţia specială şi declaraţia estimativă de venit. Contribuabilii care determină venitul net pe baza normelor de venit, precum şi cei care determină cheltuielile în sistem forfetar şi au optat pentru determinarea venitului net în sistem real depun, o dată cu cererea de opţiuni şi declaraţia de venit estimat. DECLARAŢIE DE VENIT GLOBAL, formular tipizat prin care contribuabilii declară toate veniturile obţinute în anul fiscal de raportare, în vederea calculării, de către organul fiscal, a venitului global impozabil şi a impozitului pe venitul anual global. D. se depune de către contribuabili persoane fizice române cu domiciliul în România care obţin, atât în România, cât şi în străinătate, venituri care, pe baza legii, se globalizează. Nu au obligaţia să depună d. persoanele fizice care realizează venituri din salarii dintr-o singură sursă. Prin urmare, persoanele fizice care realizează venituri din salarii de la acelaşi angajator, în baza unui contract de muncă, nu au obligaţia să depună d. de v.g.; contribuabilii care obţin numai venituri din România de 26 DEC natura dividendelor, dobânzilor, pensiilor, veniturilor din activităţi agricole, contribuabilii care obţin venituri din jocuri de noroc, venituri sub formă de câştiguri din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale, venituri sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen, venituri sub formă de premii în bani şi/sau în natură, venituri cu caracter întâmplător; persoana fizică română fară domiciliu în România pentru veniturile obţinute din România; persoana fizică străină pentru veniturile obţinute din România; persoanele fizice române fară domiciliu în România. D. se depune până la data 30 aprilie a anului următor celui de realizare a venitului. Veniturile care se globalizează sunt: a) veniturile din activităţi independente, respectiv veniturile din: activităţi comerciale, prestări de servicii sau practicarea unei meserii, în baza unei autorizaţii; practicarea unei profesii libere, ca de exemplu: medic, avocat, arhitect, notar, expert contabil etc.; valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, cum ar fi: drepturi de autor, brevete de invenţii etc.; b) veniturile din salarii şi alte venituri asimilate acestora, adică veniturile obţinute în baza unui contract individual de muncă, a unei convenţii civile privind prestări de servicii şi alte venituri asimilate acestora; c) veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, adică din închirierea sau subînchirierea de imobile, terenuri, bunuri mobile, precum şi din arendarea terenurilor agricole. D. de v.g. se depune la organul fiscal teritorial la începutul anului următor pentru anul expirat. V. şi venit global impozabil; impozitul pe venitul anual global. DECLARAŢIE FALSĂ DE ASIGURARE, înscris nesincer şi incorect, emis de către asigurat cu privire la obiectul şi riscul asigurării, menit să inducă în eroare pe asigurător în fixarea valorii de asigurare, în preluarea riscurilor şi stabilirea primei de asigurare. Constatarea unei astfel de declaraţii duce la anularea sau la desfiinţarea contractului de asigurare. DECLARAŢIE PRIVIND AVARIEREA BUNULUI ASIGURAT, înscris emis de asigurat în vederea obţinerii despăgubirilor de asigurare. Asiguraţii înştiinţează primăria teritorială, sucursala judeţeană a societăţii de asigurări şi medicii veterinari (în cazul pieirii animalelor). Declaraţia se prezintă forurilor competente în termen de 48 de ore de la data survenirii daunelor. DECLARAŢIE VAMALĂ, document care se întocmeşte pe un formular-tip şi se depune la vamă (biroul de vămuire) de către importatorul sau exportatorul unei mărfi. D.v. este actul juridic prin care declarantul: "solicită un regim vamal pentru marfa prezentată ca fiind import definitiv, export definitiv, reexport; "se angajează să-şi îndeplinească obligaţiile ce îi revin prin regimul vamal declarat; "furnizează informaţiile necesare pentru luarea măsurilor şi aplicarea dispoziţiilor pentru realizarea obligaţiilor fiscale, a controlului comerţului exterior etc. D.v. cuprinde: "numele, prenumele şi adresa importatorului sau exportatorului; "numele şi adresa firmei din străinătate cu care se face operaţiunea de import sau export; "specificarea şi caracterizarea mărfurilor; "cantitatea şi valoarea mărfurilor; "condiţia de livrare; "data trecerii frontierei vamale sau termenul de livrare; "numărul şi data autorizaţiei de import sau de export. La d.v. se anexează copia facturii mărfurilor importate sau exportate, certificatul de origine a mărfurilor, certificate sanitare, veterinare sau fitosanitare, după caz, documentul de transport al mărfurilor etc. D.v. conţine şi datele necesare pentru calcularea taxelor vamale. Darea unei declaraţii nesincere atrage după sine aplicarea de amenzi şi chiar confiscarea mărfurilor. D.v. şi documentele de transport se depun în termenele prestabilite la unitatea vamală respectivă, care efectuează vămuirea mărfurilor. Apoi, pe baza d.v., se stabilesc şi se încasează taxele vamale datorate. ❖ D.v. preliminară, document emis organelor vamale de către comandantul unei nave de pasageri, în care se specifică sintetic numărul călătorilor, scopul sosirii în acel port, durata staţionării, descrierea generală a eventualei încărcături etc. După îndeplinirea acestor formalităţi şi controlul paşapoartelor, pasagerii pot debarca de pe navă, celelalte formalităţi îndeplinindu-se ulterior. ❖ D.v. primară, declararea mărfurilor la organele vamale, DEC 27 aşa cum sunt ele înscrise în conosament, facturi, liste de specificaţii etc. în caz de nevoie, după ce mărfurile se descarcă, d.v.p. este completată cu date suplimentare. V. taxă vamală. DECLIN, reducere, scădere continuă, recesiune persistentă. ♦> D. economic, perioadă ce se caracterizează prin trecerea de la prosperitate şi avânt la reducerea continuă a producţiei, a comerţului, a cifrei de afaceri şi a consumului. ♦> D. financiar, reducerea continuă a veniturilor şi cheltuielilor agentului economic, ale ministrului, ale bugetului de stat, ale bugetului local, ca efect a reducerii activităţii economice. DECONFITURÂ, starea de insolvabilitate a unui debitor (necomercial). DECONT, document cu ajutorul căruia se justifică anumite cheltuieli. DECONT „CARTE VERDE‘\ document întocmit de serviciul de comisariat de avarie din direcţia operaţiunilor cu străinătatea. Conţine informaţii privitoare la cheltuielile făcute pentru gestionarea cazului, cum sunt: numărul dosarului, numărul „Cărţii verzi", data şi locul accidentului, numărul poliţei de asigurare, numărul autovehiculului, estimarea pagubei şi a cheltuielilor de remediere. Documentul se întocmeşte în patru exemplare, dintre care două pentru asigurat, un exemplar rămâne la direcţie şi un exemplar la compartimentul financiar-contabil. DECONT DE AVANS, v. AVANS SPRE DECONTARE. DECONT DE BURSĂ, d. privind efectuarea operaţiunilor de vânzare/cumpărare a titlurilor de bursă. DECONT DE CHELTUIELI, document întocmit de către titularul unui avans, în care se specifică avansul primit şi sumele cheltuite pentru care se anexează actele justificative. Partea din avans rămasă în urma acestei decontări se depune la compartimentul financiar-contabil al unităţii care l-a acordat, în termen de 24 de ore de la întoarcerea din deplasare. La primirea d. de c., compartimentul financiar-contabil menţionează pe el data primirii, care este considerată data justificării avansului, verifică legalitatea documentelor justificative care sunt anexate la decont, concordanţa lor cu natura şi destinaţia cheltuielilor pentru care a fost acordat, precum şi respectarea termenului de justificare a avansului. D. incomplete sau la care se anexează documente ne valabile justifică avansurile numai în măsura în care documentele respective au valabilitate. Dacă valoarea d. de c. depăşeşte suma avansului primit, decontul respectiv, verificat de compartimentul financiar-contabil, se predă la casierie pentru a se plăti titularului diferenţa de bani, acesta semnând de primirea sumei. D. de c. trebuie depus în ziua următoare întoarcerii din deplasare; întârzierea depunerii d. se sancţionează cu o majorare de 0,50% pentru fiecare zi de întârziere, asupra sumelor nerestituite în termen. V. şi avans; titular de avans în numerar. DECONT DE DAUNĂ, document întocmit de asigurător în termen de 30 de zile după primirea notificării de pierderi, pe baza căruia se plăteşte despăgubirea de asigurare. D. de d. întocmit de Banca de Export-Import a României (EXIMBANK) include ca pierdere suma care nu a fost achitată asiguratului pentru mărfurile exportate ca urmare a survenirii riscului politic asigurat după cum a fost descris în poliţa de asigurare. Potrivit d. de d., plăţile primite mai cuprind bonificaţiile şi compensaţiile la care ar fi fost îndreptăţit debitorul, cheltuielile pe care asiguratul nu le-a mai efectuat datorită neprimirii plăţii sumei asigurate (de pildă comisioanele cu agenţii de intermediere etc.). Pierderea calculată în valută străină se transformă în lei de către EXIMBANK, la cursul de schimb în vigoare, în momentul începerii riscului, în termen de opt zile după ce a primit d. de d. prezentat asiguratului pentru acceptarea şi 28 DEC semnare, EXIMBANK plăteşte acestuia despăgubirea. Pentru orice sumă neachitată derivând dintr-o tranzacţie cu plată imediată, data scadentă va fi considerată a 30-a zi de la începerea riscului EXIMBANK pentru această sumă neachitată. în cazul în care bunurile trebuie să fie livrate în afara Europei, data scadentă va fi a 60-a zi de la începerea riscului pentru EXIMBANK. Asiguratul devine îndreptăţit să ceară despăgubiri atunci când pierderile la care se face referire au fost definitiv stabilite, dar în orice caz după expirarea unei perioade de şase luni de la data scadenţei stabilite iniţial. Dacă EXIMBANK a aprobat în scris o extindere a termenului de plată, perioada de aşteptare începe să curgă din ziua scadenţei finale. V. şi asigurare de riscuri politice; risc comercial; risc economic; risc politic. DECONT DE REASIGURARE, document, raport întocmit de societatea cedentă (reasigurat) cu privire la activitatea de reasigurări tranzacţionată între părţi. D. de r. sunt trimestriale, semestriale şi anuale. Ele pot fi: a) pe baza anului de decontare, care au în vedere primele de reasigurare şi daunele din anul de referinţă, fară a ţine seama de anul de origine al cedării în reasigurare sau al daunei şi b) pe baza anului de subscriere, când anul de origine al cedării riscului este luat ca bază, astfel că, indiferent în ce an apare dauna, aceasta se reportează la anul în care riscul a fost cedat acordului de reasigurare. V. şi decont de daună; primă de reasigurare; reasigurare. DECONT PRIVIND SURSELE Şl JUSTIFICAREA PLĂŢILOR BENEFICIARILOR DE INVESTIŢII, document întocmit de către filialele Băncii de Dezvoltare, pe beneficiari de investiţii aparţinând aceleiaşi unităţi economice, în care se specifică: denumirea întreprinderii, felul surselor (amortismente, profit, alte surse), soldul surselor la sfârşitul perioadei de raportare, soldul surselor reportat anterior, simbolul conturilor, soldul plăţilor la sfârşitul perioadei de reportare, soldul plăţilor reportat anterior, precum şi diferenţele de înregistrat în conturi. DECONTARE 1. Justificare documentară a cheltuielilor efectuate din suma primită de la o persoană fizică sau juridică. 2. Achitare sau încasare a unei sume datorate, fară a se folosi numerar, cu ajutorul viramentelor făcute în conturile deschise la bancă părţilor între care se efectuează operaţiunea. 3. Calculare, la sfârşitul lunii, a costului producţiei finite predate de secţiile de fabricaţie sau auxiliare, în vederea regularizării conturilor de cheltuieli şi a celor de producţie. 4. Lichidarea salariilor cuvenite muncitorilor şi personalului tehnico-administrativ, precum şi stabilirea rezultatelor operaţiunilor efectuate cu alte unităţi economice, instituţii bugetare, organe ierarhic superioare sau subordonate. D. constituie forma dominantă de stingere a drepturilor şi obligaţiilor reciproce între agenţii economici, cuprinzând operaţiunile de stingere a drepturilor şi obligaţiilor băneşti dintre unităţile economice şi instituţiile de stat, cooperatiste, private, pe calea viramentelor efectuate din şi în conturile acestor unităţi deschise la bancă. DECONTARE BANCARĂ, operaţiune bancară prin care, scriptic, se virează bani din contul debitorului în contul creditorului, în vederea stingerii obligaţiilor de plată. D.b. poate fi locală, naţională sau internaţională. DECONTARE CU CECURI, variantă a decontării prin acceptare (v.), care se efectuează din iniţiativa debitorului pentru efectuarea plăţilor cu caracter de frecvenţă privind livrările de mărfuri, executările de lucrări, prestările de servicii, transportul de mărfuri şi persoane, diferite cheltuieli ocazionate de manipulare, locaţii, magazinaj, contrastalii etc., transporturi de grupuri de persoane, deplasări individuale în străinătate, decontarea contravalorii în le? a valutei eliberate sau a devizelor transferate de bancă etc. D. cu c. nu se poate folosi pentru plata obiectelor de inventar care sunt considerate mijloace fixe şi nici pentru efectuarea DEC 29 acelor aprovizionări sau cheltuieli pentru care s-a dispus aplicarea măsurilor în cadrul supravegherii temporare. Cecurile cu care se face decontarea se eliberează din carnete de cecuri. V. şi carnet de cecuri. DECONTARE DIN INIŢIATIVA PLĂTITORULUI (DEBITORULUI), plată prin virament a mărfurilor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, făcută din propria voinţă a plătitorului. D. din i.p. se foloseşte când această modalitate s-a stabilit prin contractele economice încheiate între furnizori şi cumpărători, s-a prevăzut în normele bancare sau a fost dispusă de unităţile bancare. V. şi decontare cu cecuri; decontare prin dispoziţie de plată cu factură; decontare prin dispoziţie de plată fără factură. DECONTARE INTERBANCARĂ, virarea, transferarea unei sume de bani efectuată de o unitate bancară, în baza ordinului unui client al său, către o altă unitate bancară aparţinând aceleiaşi bănci, la care îşi are contul destinatarul sumei respective. DECONTARE INTERNAŢIONALĂ, d. efectuată între reprezentanţii diferitelor ţări şi firme, referitoare la comerţul exterior şi la alte operaţiuni, cum sunt: transporturile internaţionale, asigurările, creditele, cheltuielile cu reprezentanţele diplomatice, cheltuielile pentru turişti, plata pensiilor, burselor între state etc. D.i. se concentrează la cele mai mari bănci şi se fac prin transferuri bancare de sume, expedieri de cambii, cecuri, bancnote, aur, argint etc. Aceste operaţiuni sunt determinate, în fapt, de schimbul unei valute contra altei valute, la cursul valutar respectiv. DECONTARE INTERNĂ, formă de plată a drepturilor şi obligaţiilor reciproce care intervin între departamente, între un grup de uzine, un trust etc. şi unităţile cu gestiune economică subordonate, între acestea şi subunităţile lor cu gestiune economică internă, dar cu contabilitate proprie, şi între subunităţile cu gestiune economică internă şi cu contabilitate proprie. DECONTARE LA CEREREA FURNIZORULUI (CREDITORULUI), plată prin virament a diferitelor operaţiuni sau datorii pecuniare, făcută la solicitarea furnizorului. Decontarea se efectuează prin incasso (v.), care este utilizat atunci când aceasta s-a reglementat prin contractele economice sau prin diferite norme bancare. V. şi decontare prin dispoziţie de încasare cu factură; decontare prin dispoziţie de încasare simplă. DECONTARE PRIN ACREDITIV, v. ACREDITIV. DECONTARE PRIN CECURI DIN CARNETE CU LIMITĂ DE SUMĂ Şl FĂRĂ LIMITĂ DE SUMĂ, v. CARNET DE CECURI. DECONTARE PRIN COMPENSAŢIE, v. DECONTARE PRIN PLĂŢI PLANIFICATE. DECONTARE PRIN DISPOZIŢIA DE ÎNCASARE CU FACTURĂ, instrumentele decontare emis de creditor asupra debitorului (plătitorului), care se depune la unitatea bancară a creditorului în scopul încasării sumei datorate de plătitor. D. prin d. de î. cu f. se utilizează atunci când beneficiarul şi plătitorul au conturi deschise la unităţi bancare situate în localităţi diferite, iar uneori şi pentru efectuarea decontărilor între unităţile economice care au conturi deschise la aceeaşi unitate bancară sau la unităţi bancare diferite din aceeaşi localitate. Unităţile bancare primesc spre decontare dispoziţia de încasare numai dacă este corect întocmită, poartă semnăturile autorizate şi dacă din documentele anexate rezultă că mărfurile au fost livrate sau predate. De la o anumită limită a valorii mărfurilor expediate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, unităţile bancare stabilesc ca dispoziţia de î. cu f. să fie primită spre decontare numai 30 DEC după ce se verifică documentele care atestă livrarea mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor. în unele situaţii, unităţile bancare care îl deservesc pe furnizor primesc dispoziţii de î. cu f. pentru mărfurile neexpediate, dar lăsate în custodia furnizorului (mărfurile destinate exportului prin întreprinderile de comerţ exterior, produsele destinate rezervei de stat etc.), pe baza procesului-verbal de custodie încheiat între furnizor şi cumpărător şi prezentat băncii. Dacă mărfurile livrate sunt preluate de cumpărător la sediul furnizorului sau sunt predate de acesta la sediul cumpărătorului, furnizorul înscrie pe factură menţiunea „livrat prin delegat44. Dispoziţia de î. cu f. care se prezintă de către întreprinderile de comerţ exterior poartă menţiunea „import44; pentru mărfurile din import pe baza creditelor bancare sau comerciale, dispoziţia poartă menţiunea „garanţii44. Unităţile economice furnizoare prezintă la bancă pentru decontare dispoziţia de încasare şi factura în original, pe baza cărora se fac operaţiunile contabile de decontare atât în unităţile bancare, cât şi la întreprinderile furnizoare şi cumpărătoare. V. şi dispoziţie de încasare. DECONTARE PRIN DISPOZIŢIE DE ÎNCASARE SIMPLĂ, instrument de t 7 decontare utilizat de către creditor pentru realizarea unor drepturi de creanţă exigibile născute din relaţiile sale economice, sociale şi financiare, cu alte unităţi economice din aceeaşi localitate sau din localităţi diferite. D. prin d. de î.s. poate fi cu sau fară avizarea plătitorului. D. prin d. de î.s., fară avizul plătitorului, se efectuează când dispoziţia de încasare are anexată o hotărâre a instanţelor judecătoreşti, a notariatului sau a organelor superioare învestită cu formulă executorie, cu condiţia să nu fi expirat termenul de prescripţie. Aceeaşi formă de decontare se mai utilizează când creditorul este autorizat prin dispoziţii legale să încaseze anumite sume de lei care i se cuvin sau sume care nu au fost plătite la timp, cum sunt: "veniturile bugetare; ■primele de asigurare; "cotele de amortizare; "ratele la credite pentru construcţii de locuinţe proprietate personală; "dobânzile cuvenite băncii; "amenzile; "penalizările; "taxele de timbru cuvenite tribunalelor pentru netimbrarea corespunzătoare a acţiunilor introduse; "locaţiile şi magazinajul pentru neîncărcarea sau nedescărcarea la timp a mărfurilor; "bonificaţii provenite din operaţiuni de import şi export; "recuperarea contrastaliilor de către întreprinderile de comerţ exterior etc., precum şi atunci când există confirmarea scrisă a debitorului asupra sumei datorate. D. prin d. de î.s. cu avizarea plătitorului se efectuează de către unitatea bancară care îl deserveşte pe furnizor, când se emit dispoziţii de încasare pentru: "recuperarea diferenţelor care pot rezulta din modificarea preţurilor în baza unor dispoziţii legale; "decontarea sumelor care se cuvin unităţilor de transporturi ca locaţii sau contrastalii; "recuperarea de către întreprinderi a unei părţi din vărsămintele efectuate la dispoziţia departamentelor în sume mai mari decât cele datorate; "recuperarea de către întreprinderile de comerţ exterior de la unităţile producătoare a sumelor rezultate în urma refuzurilor ulterioare prezentate de către clienţii lor externi; ■încasarea ratelor provenite din mărfuri livrate sau servicii prestate pe credit; "încasarea diferitelor penalităţi datorate de beneficiarii de investiţii etc. V. şi dispoziţie de încasare. DECONTARE PRIN DISPOZIŢIE DE PLATĂ CU FACTURĂ, ordin scris dat de către un plătitor titular de cont unităţii bancare care îl deserveşte, prin care o autorizează să plătească beneficiarului, titular sau netitular de cont, o anumită sumă de bani pentru stingerea unei obligaţii certe. D. prin d. de p. cu f. se utilizează atât în cazurile în care există obligaţii de plată certe, cât şi în cazurile în care decontarea poate fi făcută pe această cale mai repede decât pe alte căi. La efectuarea decontării, unitatea bancară care îl deserveşte pe emitent solicită acestuia facturi şi diferite alte documente contabile care să justifice necesitatea, justeţea şi oportunitatea emiterii dispoziţiei de plată. Folosind decontarea prin acceptare şi având în vedere clauzele contractuale sau prevederile comenzilor, furnizorul livrează cumpărătorului mărfurile comandate, execută lucrările sau prestează serviciile. în vederea reîntregirii prompte a activelor circulante, furnizorul completează o dată cu factura şi dispoziţia de plată (încasare), pe care o DEC 31 ataşează la factură. în dispoziţia de plată (încasare), furnizorul specifică numărul şi data facturii, felul şi cantitatea mărfurilor livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate. Furnizorul remite direct şi imediat cumpărătorului, o dată cu marfa sau separat, prin poştă, în termenul stabilit cu cumpărătorul, dispoziţia de plată cu factura şi celelalte documente care stau la baza efectuării plăţii. Facturile şi dispoziţiile de plată trimise direct cumpărătorului se înregistrează în borderoul de credite pe documente în curs de încasare. Imediat după efectuarea recepţiei mărfurilor, cumpărătorul detaşează primele trei exemplare ale dispoziţiei de plată, le completează cu numărul şi data dispoziţiei de plată şi, semnate de persoanele autorizate, le depune la unitatea bancară care îl deserveşte, în termen de 24 de ore de la terminarea recepţiei mărfurilor sau, în condiţii deosebite, într-un alt interval de timp stabilit cu banca. Unitatea bancară restituie plătitorului un exemplar din dispoziţia de plată, ca dovadă a depunerii documentelor la bancă. Dacă mărfurile se primesc în tranşe, decontarea se efectuează după primirea dispoziţiei de plată cu factură şi recepţia ultimei tranşe de mărfuri. V. şi dispoziţie de plată. DECONTARE PRIN DISPOZIŢIE DE PLATĂ FĂRĂ FACTURĂ, variantă a decontării prin acceptare, cu plata din iniţiativa debitorului, care se foloseşte pentru stingerea diferitelor obligaţii certe ale unităţilor economice. Dispoziţia de plată fară factură - ca instrument de decontare - se foloseşte pentru virarea sumelor cuvenite bugetului statului, vărsarea amortismentelor, a primelor de asigurare, pentru efectuarea de plăţi către organele ierarhic superioare, pentru virarea sumelor reţinute pe state de salarii, chirii, rate pentru mărfuri vândute şi prestaţii executate pe credit, rate la creditele pentru construcţii de locuinţe proprietate personală, depuneri la C.E.C., pe baza consimţământului scris, virarea către oficiile poştale a sumelor reprezentând echivalentul mandatelor emise de unităţile economice, rambursarea împrumuturilor acordate de unităţile bancare, procurarea de carnete de cecuri cu limită de sumă etc. D. prin d. de p. fară f. se utilizează atât pentru decontările din aceeaşi localitate, cât şi pentru cele interurbane, când emitentul poate cere ca suma să se vireze letric sau telegrafic. V. şi decontarea prin acceptare; decontare prin dispoziţie de plată cu factură. DECONTARE PRIN PLĂŢI PLANIFICATE, formă de d. între unităţi şi organizaţii economice, situate în aceeaşi localitate sau în localităţi diferite, pentru livrări frecvente de mărfuri, cu caracter de continuitate, precum şi pentru consumuri din custodie sau prestări de servicii de valori relativ constante, suma plăţilor stabilindu-se anticipat. Această formă de d. se foloseşte pentru livrările de pâine, came, produse lactate, legume, gheaţă etc. către centrele de pâine, de came, către cantine, restaurante etc., care se aprovizionează zilnic, aproximativ la aceeaşi valoare. Pentru efectuarea d. prin p.p. se foloseşte dispoziţia de plată cu factură. în vederea efectuării decontării, furnizorul şi cumpărătorul încheie o convenţie care cuprinde: denumirea întreprinderii furnizoare şi cumpărătoare, adresa fiecăreia, numărul conturilor şi unităţile bancare la care au conturi deschise, sortimentul, cantitatea, calitatea şi valoarea mărfurilor ce urmează să se livreze, serviciile şi lucrările care vor fî executate, termenele de livrare, cuantumul şi termenele fiecărei plăţi, termenele de întocmire şi de predare a facturilor către beneficiar, precum şi perioadele de regularizare a eventualelor diferenţe de sume, în funcţie de livrările reale. Cu aprobarea băncii, convenţia încheiată iniţial poate fi modificată cu acordul părţilor. Decontările se efectuează periodic, pe baza unei sume fixe, stabilită în funcţie de planul livrărilor. Plătitorul are obligaţia să depună la unitatea bancară care îl deserveşte o dispoziţie de plată, fie anticipat, fie la termenele de plată convenite pentru suma stabilită să se vireze periodic. După ce banca plătitoare verifică în ce măsură dispoziţia de plată respectă prevederile convenţiei, efectuează decontarea potrivit normelor obişnuite. La expirarea perioadelor convenite şi la încetarea valabilităţii convenţiei se face regularizarea diferenţelor dintre valoarea livrărilor efective de mărfuri şi sumele virate. Lichidarea eventualelor diferenţe se face prin dispoziţie de plată emisă de acea parte care, la efectuarea regularizării, a rămas 32 DEC datoare. D. prin p.p. face ca livrările de mărfuri, consumurile din custodie, executările de lucrări sau prestările de servicii să coincidă în timp cu plata lor. în acest fel, se evită constituirea de fonduri atrase la cumpărători, se accelerează circuitul documentelor şi al fondurilor şi se simplifică tehnica decontărilor. DECONTAREA CHELTUIELILOR DE INVESTITII ÎN TEMEIUL DEVIZELOR PE CATEGORII DE CHELTUIELI, virarea treptată de către unităţile finanţatoare, din contul beneficiarului în contul executantului, pe baza documentelor de plată emise sau acceptate de beneficiarul de investiţii, în limitele plafonului de decontare stabilit pentru alte cheltuieli, a echivalentului cheltuielilor efective. Cu prilejul efectuării decontărilor, se urmăreşte încadrarea cheltuielilor, ca natură, în devizele pe categorii de cheltuieli, iar pentru sumele în numerar şi respectarea normelor juridice privind eliberarea fondului de salarii şi a plăţilor în numerar. După aceleaşi norme se decontează şi cheltuielile cu pregătirea şi instruirea personalului la furnizorii externi, urmărirea fabricaţiei la aceştia, recepţia utilajelor, a navelor etc., prevăzute în programele de import care se finanţează din fondurile de investiţii. DECONTAREA CHELTUIELILOR (LUCRĂRILOR) DE PROIECTARE, operaţiune bancară de virare a sumelor reprezentând cheltuielile efectuate cu proiectarea, din contul beneficiarului de investiţii în contul proiectantului. Cheltuielile de proiectare se plătesc din poziţia obiectivului de investiţii, pe baza contractului de proiectare, în limita plafonului de decontare stabilit. Proiectantul anexează la documentele de decontare procesul-verbal al executării lucrărilor, semnat de beneficiar. Cu prilejul efectuării decontărilor, organele bancare urmăresc ca documentaţia tehnico-economică să fie elaborată de către organizaţii de proiectare autorizate, să fie folosite proiectele-tip şi refolosibile, iar preţurile de proiectare să fie cele legale. Decontarea se face integral, la terminarea elaborării şi recepţionării documentaţiei tehnico-economice a proiectului de execuţie, sau pe faze, pe măsura terminării proiectelor de execuţie pe obiecte. DECONTAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII-MONTAJ EXECUTATE ÎN ANTREPRIZĂ, virarea treptată, în limita plafoanelor de decontare stabilite de către unitatea finanţatoare, pe măsura executării lucrărilor, cu respectarea strictă a destinaţiei şi a volumelor anuale stabilite prin plan, a prevederilor din documentele de aprobare şi din documentaţia tehnico-economică a investiţiei şi în limitele fondurilor constituite, a sumelor aferente lucrărilor executate cu montarea echipamentului, din contul beneficiarului de investiţii în contul antreprenorului, potrivit prevederilor programului anual de investiţii şi ale bugetului beneficiarilor. D. periodică, treptată, în funcţie de lucrările executate, asigură reîntregirea activelor circulante utilizate în producţie de către întreprinderea executantă, accelerează viteza lor de rotaţie şi înlesneşte efectuarea sistematică a controlului bancar. D. se face pe obiect sau, în mod excepţional, pe categorii de lucrări. Pe baza verificărilor făcute pe şantier, beneficiarul de investiţii acceptă sau refuză întemeiat decontarea lucrărilor. Antreprenorii întocmesc lunar taloane-situaţie de plată care, cu acceptul beneficiarului, se depun la bancă pentru decontare. Ulterior, se fac decontări trimestriale, anuale şi la terminarea lucrărilor pe baza taloanelor-situaţii de plată (v.) şi a măsurătoarelor de control. Cu prilejul decontării lucrărilor de investiţii executate, organele bancare şi cele financiare urmăresc dacă: valoarea lucrărilor proiectate s-a stabilit potrivit prevederilor tarifelor legal aprobate; s-au aplicat proiectele-tip şi celelalte indicaţii prevăzute în notele de comandă aprobate; se respectă prevederile proiectelor de execuţie aprobate, detaliile şi devizele de execuţie aprobate; utilajele au fost achiziţionate în cadrul volumelor stabilite prin program şi în buget; fondul de salarii se utilizează legal şi în concordanţă cu graficele stabilite. DEC 33 DECONTAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII-MONTAJ EXECUTATE ÎN REGIE, virarea treptată din „Contul de finanţare" sau din „Contul de creditare44 în contul investiţiilor realizate a echivalentului valoric al lucrărilor executate. D. se face pe elemente de cheltuieli, indiferent de cuantumul lor, pe măsura prezentării la bancă a documentelor care atestă achiziţionarea de materiale, utilaje, efectuarea transporturilor, a cheltuielilor de regie, plata salariilor personalului etc. DECONTAREA POLIŢELOR, cumpărarea poliţelor de către bănci înainte de scadenţa acestora. D.p. este în esenţă o operaţiune de credit, întrucât titularul poliţei primeşte banii înainte de scadenţă. Pentru operaţiunile de decontare, banca încasează un anumit comision. D.p. accelerează circulaţia capitalului şi contribuie la sporirea producţiei, dar şi la intensificarea speculei şi la apariţia crizelor economice. DECONTAREA PRIN ACCEPTARE, formă principală de decontare între întreprinderi, prin intermediul băncii la care acestea au deschise conturi. D. prin a. are la bază consimţământul plătitorului la efectuarea plăţii solicitate de creditor, prin intermediul băncii, pentru mărfuri livrate, lucrări executate sau servicii prestate, precum şi ordinul dat de acesta unităţii bancare care îl deserveşte pentru achitarea unei sume de bani datorate furnizorului sau oricărui alt creditor titular de cont, indiferent de provenienţa obligaţiei de plată. D. prin a. este forma preferată şi cel mai mult utilizată în efectuarea viramentelor, fiind convenabilă atât pentru furnizor, cât şi pentru cumpărător. Larga sa răspândire se datorează faptului că ea stimulează părţile să respecte clauzele contractuale şi comenzile, să valorifice eficient resursele materiale, să accelereze viteza de rotaţie a fondurilor şi să contribuie la întărirea continuă a gestiunii economico-financiare. Această formă de decontare se foloseşte, de regulă, în situaţiile când între unităţile economice există raporturi contractuale permanente. Operaţiunea constă în efectuarea decontării de către bancă din contul de disponibil al întreprinderii cumpărătoare, numai pe baza acceptării exprese sau tacite a acesteia pentru efectuarea plăţii. Particularităţile d. prin a.: a) plata se face cu consimţământul prealabil al cumpărătorului, în localitatea acestuia şi într-un anumit interval de timp; b) achitarea mărfurilor, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate are loc numai după primirea şi recepţionarea lor. La d. prin a. se utilizează dispoziţia de plată cu şi fară factură, cecul de decontare şi dispoziţia de încasare cu şi fară factură. Procedura operaţională a d. prin a. este următoarea: a) furnizorul expediază mărfurile şi un exemplar din factură către cumpărător şi depune la unitatea bancară care îl deserveşte factura în original şi, eventual, alte anexe: b) unitatea bancară a furnizorului verifică documentele primite şi le expediază băncii cumpărătorului, care le verifică şi le remite beneficiarului; c) cumpărătorul examinează mărfurile şi documentele primite şi, în cazul în care corespund clauzelor contractuale, acceptă plata; d) banca efectuează operaţiunea contabilă de debitare a contului cumpărătorului şi de creditare a unităţii bancare a furnizorului şi apoi remite scrisoarea de creditare către banca furnizorului; e) banca furnizorului debitează unitatea bancară a cumpărătorului, creditează contul furnizorului şi remite acestuia un exemplar din documente, înştiinţându-1 despre contabilizarea sumei în contul său. în cazul d. prin a. circuitul documentelor începe şi se încheie la furnizor. V. şi acceptare; decontare prin dispoziţie de încasare simplă; decontare prin dispoziţie de plată cu factură; decontare prin dispoziţie de plată fără factură. DECONTAREA PRIVIND AMORTISMENTELE, v. AMORTIZARE. DECONTAREA RECIPROCĂ ÎNTRE BUGETE, sistem de decontare între bugetele organelor locale superioare şi cele ale organelor subordonate, ca urmare a executării planului de echilibrare (regularizare) privind acordarea şi primirea transferurilor şi subvenţiilor de echilibrare, încasarea şi virarea sumelor la fondul de echilibrare etc. 34 DEC DECONTĂRI INTERNAŢIONALE, plăţi internaţionale rezultate din obligaţiunile băneşti ale unor ţări faţă de altele, ca urmare a relaţiilor lor economice, sociale, culturale sau politice. D.i. sunt legate de comerţul exterior, de credite, investiţii, transporturi, ajutor tehnic, asigurări, comunicaţii, întreţinerea reprezentanţelor şi delegaţiilor, turism, transferul banilor peste graniţă etc. D.i. pot fi bilaterale sau multilaterale şi se efectuează în marea lor majoritate fară numerar, prin participarea băncilor care întreţin relaţii reciproce de corespondent. Plăţile în numerar se fac pentru reprezentanţe, delegaţii străine, turişti, plata burselor, a pensiilor etc. D.i. presupun schimbarea unor valute cu altele, pe baza cursului valutar, care joacă un rol important în aceste decontări. De regulă are loc compensarea (clearingul) drepturilor şi obligaţiilor; numai diferenţa se plăteşte cu aur, cu valuta unei terţe ţări sau prin creditul unei ţări. D.i. se efectuează cu ajutorul următoarelor documente: trate, acreditive, mandate poştale sau telegrafice, cecuri, dispoziţii de incasso. Formele principale ale d.i. sunt: acreditivul (v.), acceptul (v.) şi mandatul (v.). DEDUCERI FISCALE PERSONALE, sume de bani, părţi neimpozabile din venitul brut acordate contribuabilului, stabilite în funcţie de situaţia proprie şi a persoanelor aflate în întreţinere. D.f.p. se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile. Deducerea fiscală personală care se acordă începând cu luna ianuarie a anului 2005, numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază. D.f.p. se acordă persoanelor fizice care au un venit lunar brut de până la 10.000.000 lei inclusiv, astfel: pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 2.500.000 lei; pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 3.500.000 lei; pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 4.500.000 lei; pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere - 5.500.000 lei; pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 6.500.000 lei. Contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 10.000.001 şi 30.000.000 lei inclusiv, beneficiază de deduceri personale degresive faţă de cele de mai sus. Contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii mai mari de 30.000.000 lei nu beneficiază de d.f.p. Sunt considerate persoane în întreţinere: soţia/soţul, copiii şi alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 2.500.000 lei lunar. Dacă o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil potrivit înţelegerii între părţi. Copiii minori, cu vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi. Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele care se află în întreţinerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului. Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere: persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 mp în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 mp în zonele montane; persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, din cultivarea şi din valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi a ciupercilor, precum şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, indiferent de suprafaţă. D.f.p. nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate. Sumele exprimate în valută se transformă în lei, la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României. V. şi impozitul pe salarii. DEFICIT, dezechilibru financiar determinat ca diferenţă între cheltuieli şi venituri, suma cu care cheltuielile sunt mai mari decât veniturile la un moment dat. ❖ D. al balanţei comerciale, suma de bani cu care valoarea importurilor unei ţări depăşeşte valoarea exporturilor, într-o anumită perioadă de timp (sold pasiv). ❖ D. al balanţei de plăţi, sumă de bani cu care plăţile (angajamentele) unei ţări depăşesc încasările (creanţele), în raporturile sale cu alte ţări într-o perioadă de timp dată (sold pasiv). Există un d. al b. de p. curente, care provine din soldul schimburilor de mărfuri şi servicii, al tranzacţiilor invizibile şi deficitul balanţei transferurilor de capital în decurs de un an. Dacă deficitul acestei balanţe se acumulează pe mai mulţi ani, el DEF 35 devine o datorie externă cu efecte negative asupra economiei naţionale. ❖ D. bugetar, parte a cheltuielilor bugetare care nu poate fi acoperită din veniturile bugetare ordinare în cursul unui exerciţiu financiar. Acest deficit poate fi prevăzut în buget la aprobare sau este rezultatul executării bugetului. D.b. este consecinţa economiei bântuite de crize economice, urmarea lipsei unei baze proprii de venituri, a inflaţiei şi a destinaţiei neproductive a majorităţii cheltuielilor bugetare. Mărimea d.b. diferă de la o ţară la alta în funcţie de acutizarea unor fenomene macroeconomice a căror evoluţie poate fi influenţată de declinul economic, nivelul şi structura cheltuielilor bugetare, rata inflaţiei, rata şomajului, cursul de schimb al monedei naţionale, stadiul reformelor economico-sociale etc. D.b. se acoperă din majorarea unor impozite şi taxe, din instituirea unor noi impozite şi taxe, din împrumuturi publice interne, din împrumuturi externe de capital şi, eventual, din emisiune de monedă. Contractarea de împrumuturi duce la creşterea datoriei publice interne şi a datoriei publice externe. Emisiunea banilor de hârtie are consecinţe negative asupra economiei naţionale, deoarece masa monetară astfel pusă în circulaţie fară acoperire în bunuri materiale reduce puterea de cumpărare a banilor, conduce la creşterea preţurilor şi a tarifelor, deci la inflaţie, la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei ţării. D.b. din anul curent şi din anii precedenţi, pentru care nu s-au contractat împrumuturi de stat, se finanţează din disponibilităţile aflate temporar în contul general al Trezoreriei Statului pentru care se acordă dobândă. Dacă în cursul anului apare un gol temporar de venituri, acesta se acoperă prin emiterea bonurilor de tezaur (v.) sau a altor instrumente specifice, purtătoare de dobândă, a căror scadenţă nu poate depăşi sfârşitul anului financiar. Totalul bonurilor de tezaur şi al altor instrumente specifice nu poate depăşi 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat. Bonurile de tezaur şi celelalte mijloace specifice pot fi emise numai în primele zece luni ale anului financiar, iar retragerea lor trebuie să se facă până la finele anului în care au fost emise. Pentru acoperirea decalajului temporar dintre veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, Banca Naţională a României poate acorda împrumut fară dobândă, pe seama resurselor sale de creditare. Acest împrumut nu poate depăşi într-un an financiar 10% din totalul bugetului aprobat şi nici dublul capitalului băncii şi al fondului său de rezervă. împrumutul trebuie rambursat până la finele anului respectiv din veniturile bugetare sau pe seama lansării unui împrumut de stat. Evoluţia veniturilor, cheltuielilor şi a deficitului bugetului de stat al României în anii 1990-2005 (în milioane lei) Explicaţii 1990 1991 1992 1993 1994 Total venituri bugetare 307 065,5 496 778,6 1 363 884,0 3 792 352 8 860 117 Total cheltuieli bugetare 310 862,6 537 874,0 1 626 008,0 4 128 779 10 330 320 Deficit bugetar (-) 3 797,1 41 095,4 459 024,0 336 427 1 970 203 Ponderea deficitului în 1,23 8,27 33,65 8,87 22,23 bugetul de stat Explicaţii 1995 1996 1997 1998 1999 Total venituri bugetare 12 888 289 18 372 803 43 834 512 67 215 547 93 239 800 Total cheltuieli bugetare 15 859 009 23 731 998 52 896 585 77 616 582 106 886 652 Deficit bugetar (-) 3 000 720 3 359 195 9 062 073 10 401 035 13 646 858 Ponderea deficitului în 23,28 18,28 20,67 15,47 14,63 bugetul de stat 36 DEF Explicaţii 2000 2001 2002 2003 2004* 2005** Total venituri 120 342 242 148 209 230 178 422 000 252 447 000 282 279 800 357 366 600 bugetare Total cheltuieli 149 167 817 184 012 173 237 832 100 281 451 000 351 291 800 387 955 200 bugetare Deficit 28 825 575 35 802 943 59 410 100 29 004 000 69 012 000 30 588 600 bugetar (-) Ponderea defici¬ 23,95 24,15 33,30 11,48 24,45 8,55 tului în bugetul de stat Sursa: Anuarul statistic al României, Institutul Naţional pentru Statistică, 1996, p. 736-737; 1997, p. 638-639; 1998, p. 630-631, 2002, p. 519; 2004, p. 505-506. * Legea bugetului de stat pe anul 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XV, nr. 853 din 2 decembrie 2003. ** Legea bugetului de stat pe anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XVI, nr. 1121 din 29 noiembrie 2004. Datele relative au fost calculate de autor. ❖ D. extern, d. balanţei de plăţi externe. ❖ D. bugetar primar, diferenţă între deficitul bugetar total şi serviciul datoriei publice din anul financiar respectiv. DEFLATOR, indice al deprecierii banilor care poate servi la „deflaţionarea“ unor efecte ale inflaţiei, urmărindu-se anularea influenţei acesteia asupra creşterii preţurilor. D. deşi are numai o influenţă teoretică asupra efectelor negative ale inflaţiei, el poate servi la reconstituirea imaginii reale asupra unui fenomen economico-social şi monetar deformat prin inflaţie. D. se folosesc în principal pentru efectuarea unor calcule şi cercetări statistice. întrucât inflaţia nu are aceeaşi intensitate peste tot, este foarte greu ca deflatorii să dea în mod exact rezultatele scontate. V. şi deflaţie. DEFLAŢIE, fenomen opus inflaţiei, complex de măsuri economice şi monetare care urmăresc reducerea masei monetare aflate în arterele circulaţiei, scăderea nivelului preţurilor mărfurilor şi creşterea valorii banilor, a puterii lor de cumpărare. D. este o expresie a politicii monetare, mai rar întâlnite, care urmăreşte o urcare a puterii de cumpărare a monedei, când se realizează o diminuare a exportului ce nu poate fi realizată pe altă cale. D. se practică şi atunci când se urmăreşte o urcare a cursului de schimb al monedei naţionale în vederea activării importului de mărfuri străine. Uneori d. poate conduce şi la scăderea ocupării populaţiei active, precum şi la încetinirea generală a activităţii economice şi sociale. D. se întâlneşte mai rar. Formula pentru stabilirea deflaţiei este: w SP-SC + PS-PC M =-----------------------, V în care: M = masa monetară necesară circulaţiei; SP = suma preţurilor mărfurilor şi tarifelor serviciilor care urmează să fie realizate; SC = suma preţurilor mărfurilor şi tarifelor serviciilor care se realizează pe credit; PS = plăţile ajunse la scadenţă, indiferent de sursa lor; PC = plăţile care se sting prin compensaţie; V = viteza de circulaţie a banilor. DEL 37 Căile practice de înfăptuire a d. sunt: "reducerea cheltuielilor publice; "creşterea presiunii fiscale pentru limitarea veniturilor disponibile ale gospodăriilor (creşterea impozitelor şi taxelor); ■măsuri monetare (ridicarea ratei dobânzii la credite pentru a limita creşterea masei monetare în circulaţie); "restrângerea acordării de credite în scopuri productive care, în cele din urmă, duc la restrângerea corespunzătoare a activităţii economice, la creşterea şomajului, la limitarea salariilor; ■îngheţarea preţurilor etc. Formele de manifestare ale d. sunt: "ridicarea treptată a cursului semnelor băneşti; "creşterea puterii lor de cumpărare prin scăderea preţurilor mărfurilor şi a tarifelor serviciilor; "ridicarea cursului valutei respective în raport cu alte valute. D. poate fi remediul inflaţiei. D. urmăreşte reducerea, blocarea sau temperarea creşterii preţurilor prin micşorarea masei băneşti aflate în arterele circulaţiei. Practic însă, perioada de d. este însoţită de o slăbire a activităţii economice. D. are ca scop stabilizarea sau majorarea puterii de cumpărare a banilor, lichidarea stărilor de dezechilibru economico-social, precum şi a tendinţelor de diminuare a activităţii economice. D. are unele consecinţe asupra vieţii economice, determinând deplasarea de capital de la debitor spre creditor, de la posesorii de bunuri la deţinătorii de bani. D. poate cuprinde măsuri de dirijism economic, concretizate în îngheţarea sau reducerea preţurilor, diminuarea salariilor şi a altor venituri ale populaţiei, precum şi restrângerea altor avantaje sociale. Istoria a confirmat că d. nu a dus la o restabilire totală a vreunui sistem monetar. D. se poate prezenta sub următoarele forme: d. monetară, care constă în restrângerea circulaţiei monetare, în lichidarea fizică a banilor retraşi din circulaţie sau în schimbarea lor cu alţi bani, păstrându-şi însă valoarea; d. financiară, care se manifestă prin creşterea consumului, a investiţiilor, a impozitelor, prin echilibrarea bugetului de stat sau realizarea unor excedente prin reducerea cheltuielilor publice; d. de credit, realizată prin reducerea creditelor bancare, ridicarea nivelului de dobânzi şi a taxei scontului. V. şi inflaţie; scont. DEGRESIV, activitate care evidenţiază o descreştere treptată, o reducere continuă. DEGREVARE, diminuarea, reducerea până la anulare a unei creanţe (impozit, taxă etc.). DE LA (FROM), clauză utilizată în asigurările maritime potrivit căreia în poliţa de asigurare se prevede că asigurarea riscului începe numai din momentul când nava pleacă din portul în care începe călătoria respectivă. V. şi la şi de la. DE LA CHEI, condiţie a contractului de vânzare-cumpărare, conform căreia remiterea mărfii se efectuează în portul de livrare. Deosebirea fundamentală a acestei condiţii, practicată în special în S.U.A., faţă de condiţia C.I.F. (v.), constă în aceea că vânzătorul suportă riscul pierderii sau deteriorării mărfii până la remiterea ei cumpărătorului. DELAPIDARE, infracţiune aspru sancţionată care constă în însuşirea, folosirea sau traficarea de către un lucrător, în interesul său ori al altuia, de bani, valori ori alte bunuri din avutul public, pe care le are în administrare sau gestionare. DELCREDERE, contract de asigurare prin care o bancă îi protejează pe vânzătorii în comision (comitenţii) împotriva riscului de insolvabilitate a cumpărătorilor, deoarece comisionarul, lucrând ca mandatar al comitentului, nu răspunde de insolvabilitatea clienţilor cumpărători, decât numai în cazurile speciale prevăzute de legislaţie. în aceste cazuri, comitentul primeşte un supliment de comision, numit „delcredere“. DELEGARE, împuternicire scrisă, dată unei persoane fizice de către o altă persoană fizică sau juridică, de a ridica o sumă de bani sau de a soluţiona unele probleme economice, sociale, financiare etc., în interesul persoanei care a dat d. Unităţile economice pot da d. pe o perioadă de maximum 60 de zile, iar conducerea unităţii o poate prelungi - în cazuri justificate 38 DEL - cu cel mult 60 de zile. D. presupune schimbarea temporară a locului de muncă, desfăşurarea activităţii delegatului în afara locului său de muncă obişnuit sau la o subunitate din aceeaşi sau din altă localitate. D. se face cu respectarea următoarelor condiţii: efectuarea ei în interesul unităţii, respectarea felului muncii potrivit calificării persoanei delegate, considerarea ei ca o activitate neîntreruptă etc. De asemenea, este necesară existenţa ordinului de d., care constituie condiţia esenţială pentru plata drepturilor băneşti ce decurg din prestarea delegării. D. dată în conformitate cu prevederile legale este obligatorie pentru persoana încadrată în muncă; refuzul nejustificat de a o executa constituie abatere disciplinară şi se sancţionează în consecinţă, mergând până la desfacerea contractului de muncă. Dacă ordinul de d. este vădit ilegal, persoana încadrată în muncă nu este obligată să-l execute; în cazul când totuşi l-a executat şi a fost prejudiciată în drepturile sale, ea se poate adresa organelor de jurisdicţie a muncii pentru a obţine despăgubirile cuvenite. Pe timpul d., persoana în cauză este obligată să respecte disciplina internă a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, având dreptul la plata salariului tarifar, a cheltuielilor de transport, de cazare şi a diurnei (indemnizaţiei de deplasare). D. încetează în următoarele cazuri: "expirarea termenului; "executarea lucrărilor sau îndeplinirea sarcinilor încredinţate; "revocarea ordinului de delegare şi desfacerea contractului de muncă al persoanei delegate. V. şi diurnă. DELEGAREA VOTURILOR, prevedere a statutului societăţii comerciale prin care investitorii sunt liberi să-şi exprime voturile prin intermediul unor reprezentanţi în adunarea generală a acţionarilor. Posibilitatea d.v. este una dintre condiţiile admiterii acţiunilor unei societăţi comerciale la tranzacţiile de bursă. DELEGATAR, persoană care acceptă să i se presteze o anumită obligaţie de către un delegat. DELEGAŢIE PENTRU ÎNCASAREA SALARIULUI, împuternicire, document emis de o persoană încadrată în muncă, vizată de şeful său şi aprobată de conducătorul compartimentului financiar-contabil, pe baza căruia salariul - pe perioada stipulată în delegaţie - poate fi încasat de persoana împuternicită în acest scop. DEMISE CHARTER (CHARTER AS A DEMISE CHARTER), navlosire în care proprietarii armatori închiriază nava în întregime, în schimbul unui navlu numit chirie, care se încasează de obicei „per tonă“, la linia sa de încărcare, plătibilă anticipat, pe o lună calendaristică. Chiriaşul are dreptul să numească întreg echipajul, cu excepţia comandantului şi a şefului mecanic, pentru care are nevoie şi de aprobarea armatorului. „DEMOCRATIZAREA CAPITALULUI 4, teorie falsă, antiştiinţifică, potrivit căreia dezvoltarea întreprinderilor capitaliste sub forma societăţilor pe acţiuni şi plasarea unor acţiuni salariaţilor ar schimba natura lor capitalistă, deoarece muncitorii, cumpărând acţiuni, devin coproprietari, participă la beneficii şi pot astfel conduce întreprinderea. în fapt, conducerea întreprinderii rămâne în întregime în mâinile capitaliştilor, a celor care deţin cele mai mari pachete de acţiuni şi care primesc cea mai mare parte a profitului, sub cele mai variate forme. DEMONETIZARE, privarea de către stat a puterii legale de plată a monedei. D. are loc de cele mai multe ori cu prilejul efectuării reformelor băneşti. Aşa spre exemplu, când s-a trecut de la moneda de argint la cea de aur, moneda de argint s-a demonetizat, adică a pierdut calitatea de mijloc de circulaţie şi de mijloc de plată. D. este şi decizia băncii centrale prin care se suprimă puterea liberatorie a unei bancnote (bilet de bancă) sau ori/şi a unei monede metalice. „DEMONETIZAREA" AURULUI, eliminarea, renunţarea la rolul aurului în sistemul monetar internaţional, transformarea aurului din marfa specială în marfa obişnuită. Autorităţile DEN 39 monetare din S.U.A. au suprimat, în februarie 1965, obligaţia de a acoperi cu 25% în aur disponibilităţile monetare din conturile băncilor membre ale Sistemului Rezervelor Federale -banca centrală din S.U.A. în august 1971 a fost înlăturată convertibilitatea în aur a dolarului S.U.A. în urma dezbaterilor din cadrul Fondului Monetar Internaţional (v.) în problema aurului, legate de modificarea statutului acestui organism internaţional, s-a ajuns la concluzia restrângerii progresive a utilizării metalului galben în funcţii monetare. în consecinţă, statutul modificat din 1978 al F.M.I. a inclus următoarele dispoziţii: a) s-a renunţat la aur ca etalon al monedelor emise de ţările membre şi al Dreptului Special de Tragere (D.S.T.) (v.). Ţările membre ale F.M.I. au fost solicitate să renunţe la definirea legală în aur a monedelor naţionale. F.M.I. a înlocuit definirea în aur a D.S.T. printr-o definire legată de un coş valutar (v.); b) preţul oficial al aurului exprimat în dolari a fost desfiinţat, aceasta fiind recunoscută printr-un act juridic internaţional; dolarul a fost rupt de aur care s-a transformat în acest fel din marfa specială într-o marfa obişnuită; c) s-au desfiinţat plăţile obligatorii în aur dintre ţările membre şi F.M.I., prevăzute în statutul acestei instituţii din 1944, plăţile respective fiind înlocuite cu plăţi în D.S.T.; d) o anumită parte din rezervele de aur ale F.M.I. a fost pusă în vânzare pe piaţă la licitaţie, iar o altă parte a fost restituită treptat ţărilor membre sub forma vânzării la vechiul preţ oficial. Diferenţa rezervei urma să facă obiectul unei hotărâri ulterioare; e) a fost interzisă influenţarea preţului de pe piaţă al aurului de către F.M.I., precum şi fixarea unui nou preţ oficial al metalului galben; f) s-a introdus angajamentul ţărilor membre ale F.M.I. de a colabora cu acest organism şi între ele pentru punerea de acord a rezervelor monetare internaţionale cu obiectivele de promovare a supravegherii lichidităţii internaţionale şi de transformare a D.S.T. în principala rezervă activă în cadrul F.M.I. Cu toate că în mod oficial a fost demonetizat, aurul îşi mai păstrează încă în mare măsură funcţia de rezervă bancară naţională şi internaţională pentru toate ţările. DENOMINALIZARE, operaţiune de reducere a valorii nominale a semnelor băneşti. D. s-a folosit în perioada de accentuată depreciere a semnelor băneşti în scopul unei mai bune reglementări a circulaţiei banilor şi a decontărilor. D. duce la reducerea sensibilă a cantităţii de monedă aflate în arterele circulaţiei, contribuind astfel la o mai bună reglementare a circulaţiei băneşti, la simplificarea şi uşurarea operaţiunilor cu şi fară numerar, la întărirea puterii de cumpărare a monedei. DENUNŢAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE, desfacerea, modalitate de încetare a contractului de asigurare înainte de expirarea duratei sale şi înainte de producerea cazului asigurat prin manifestarea unilaterală de voinţă a asigurătorului sau a asiguratului. D.c. de a. este permisă numai în cazuri expres prevăzute de normele juridice care reglementează asigurările, de prevederile contractului de asigurare. Societatea de asigurări are dreptul să denunţe contractul de asigurare în situaţia în care asiguratul, cu prilejul întocmirii declaraţiei de asigurare, a dat răspunsuri inexate sau incomplete ori nu a comunicat imediat schimbarea împrejurărilor esenţiale referitoare la risc, pentru care nu s-ar fi contractat asigurarea. D.c. de a. poate avea loc când se constată că asiguratul a fost de rea credinţă la contractarea asigurării, când se constată neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiei de întreţinere corespunzătoare a bunurilor asigurate, neluarea măsurilor de prevenire sau de limitare a pagubei prevăzute de lege sau dispuse de autorităţi. Asiguratul poate denunţa contractul de asigurare în situaţiile în care societatea de asigurări i-a comunicat anumite modificări dispuse prin condiţiile de asigurare, pe care, evident, asiguratul nu poate să le accepte. D.c. de a. nu produce, de regulă, efecte retroactive, ci numai efecte pentru viitor. De exemplu, reţinerea de către societatea de asigurări a primelor pentru perioada în care contractul a fost în vigoare este legală, însă nu se justifică încasarea primelor după ce contractul a fost denunţat, deoarece aceasta ar conduce la îmbogăţirea fară justă cauză a societăţii de asigurări. V. şi încetarea contractului de asigurare; nulitatea contractului de asigurare; rezilierea contractului de asigurare. 40 DEP DEPARTAMENTUL DE CONTROL AL GUVERNULUI, organ de control care este organizat şi funcţionează ca structură în aparatul de lucru al Guvernului, subordonat direct primului-ministru. D. de C. al G. are competenţa să constate modul de respectare a legislaţiei economico-financiare de către aparatul de lucru al Guvernului, al ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice organizate în subordinea Guvernului, a ministerelor sau a altor organe centrale. D. de C. al G. are următoarele atribuţii: "controlează respectarea legislaţiei privind reforma economică şi administrativă; "verifică fundamentarea şi utilizarea alocaţiilor şi subvenţiilor bugetare; "controlează modul de folosire a creditelor guvernamentale, a celor garantate de Guvern, precum şi a celor acordate instituţiilor din subordinea Guvernului de către organismele şi instituţiile financiare internaţionale; "verifică modul de utilizare a resurselor bugetare şi extrabugetare de către organele de specialitate ale administraţiei publice, inclusiv de cele din subordinea acestora; "controlează modul de realizare a investiţiilor finanţate din bugetul de stat; "verifică modul de administrare a patrimoniului instituţiilor publice; "analizează activitatea organelor de control din instituţiile publice subordonate Guvernului; "soluţibnează sesizările şi petiţiile adresate primului-ministru şi Guvernului, care privesc domeniul de activitate supus controlului departamentului. în vederea realizării atribuţiilor sale, D. de C. al G. efectuează controale prin aparatul propriu sau în colaborare cu alte instituţii de specialitate. Acţiunile de control se declanşează cu aprobarea primului-ministru sau a şefului departamentului. D. de C. al G. este condus de un subsecretar de stat numit de primul-ministru. Structura organizatorică a D. de C. al G. cuprinde: direcţia de control economic, direcţia de control financiar şi direcţia de analiză a activităţii organelor de control şi de soluţionare a sesizărilor şi petiţiilor. în cadrul direcţiilor sunt organizate servicii şi birouri. DEPONENT, persoană care încredinţează unei alte persoane fizice sau juridice spre păstrare în garanţie, spre fructificare sau spre vânzare diferite valori. V. şi depozit; depozitar. DEPORT 1. Reportul speculatorului „â la baisse“ (la bursă, la scădere). Speculatorul care a vândut valori fără acoperire şi ale cărui prevederi nu s-au realizat (cursul valorilor nu a scăzut) poate să-şi menţină situaţia de baisse-ist (vânzător la scădere) pentru o viitoare lichidare, în speranţa scăderii apropiate a cursului valorilor vândute prin cumpărarea imediată a acelor valori pe un curs mai scăzut şi predabile la termen, când speră ca prevederile sale să se realizeze şi deci să poată procura valorile pe care trebuie să le predea la cursul stabilit, câştigând astfel diferenţa de preţ. Prin urmare, d. este diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de răscumpărare şi reprezintă un profit pentru împrumutătorul hârtiilor de valoare. Speculatorul „â la baisse“ care la prima lichidare a sperat să obţină profit, dacă previziunile sale privind scăderea cursului se vor realiza, acest fapt se constată de multe ori la lichidarea deportului. La încheierea operaţiunii, faţă de sumele plătite de speculatorul „â la baisse‘\ acesta încasează sume mai mari, obţinând un profit, datorită deportului important, încasat pentru hârtiile de valoare împrumutate. 2. Prelungirea unei operaţiuni de speculaţie prin scăderea cursurilor până la următorul termen de lichidare. în astfel de cazuri, o bancă avansează titlurile corespunzătoare în schimbul plăţii unui comision. 3. Prin d. în domeniul valutar se înţelege valoarea în minus a cursului la termen în raport cu cursul la vedere sau a cursului la vedere în raport cu paritatea unei valute. 4. Diferenţă între cotaţia la bursă „cassa“ şi preţul operaţiunii la termen. V. şi disagio; bursă. DEPOZIT 1. Hârtii de valoare sau bani depuşi spre păstrare şi fructificare la o instituţie de credit. 2. Valori materiale sau băneşti încredinţate unei alte persoane sau bănci pentru a fi păstrate în garanţie, spre fructificare, pentru acoperirea unei plăţi sau obligaţii. ❖ D. bancar, sume de bani, hârtii sau obiecte de valoare etc. depuse spre păstrare unei bănci, care se restituie la prima cerere a depunătorilor. Una dintre funcţiile principale ale băncilor este constituirea şi utilizarea d.b. care au un dublu caracter, şi anume: a) sunt obligaţii ale băncilor faţă de DEP 41 depunători, ce derivă din mobilizarea capitalului temporar disponibil al clienţilor; b) d.b. sunt pentru depunători creanţe faţă de bancă, în fapt mijloace de plată pe care ei le pot folosi în orice moment pentru efectuarea de plăţi către terţi, prin operaţiunile de virament. D.b. sunt o formă de existenţă a banilor, şi anume a banilor de cont, precum şi o formă principală de mobilizare a capitalurilor temporar disponibile. Depunerile pot fi făcute „la vedere“, ceea ce înseamnă că se pot retrage oricând, sau „pe termen", „în cont curent", care au dobândit o importanţă deosebită, ceea ce înseamnă că retragerea poate avea loc după o perioadă determinată de timp. Depozitele la vedere au o mai mare elasticitate, ca urmare a faptului că disponibilităţile din aceste depozite înregistrează în permanenţă o anumită variaţie a soldurilor. Totuşi folosirea disponibilităţilor din aceste depozite se poate face cu prudenţă, având în vedere soldul minim permanent existent în conturile deponenţilor. Pentru depunerile de sume de bani, băncile plătesc dobânzi, care sunt mai mari la depunerile pe termen. Dobânzile la d.b. diferă în funcţie de durata de timp pentru care s-a efectuat depunerea. Retragerea banilor se poate face numai după o perioadă determinată de timp, convenită anterior între bancă şi deponent. în cazul în care d.b. la termen se retrage înainte de termenul convenit, deponentul pierde de regulă dreptul de a încasa dobânda stabilită la nivelul iniţial. Primirea spre păstrare a unor obiecte de valoare se face cu plata unui comision, de către deponent. Din conturile de depozit nu se pot ridica sume de bani sau nu se pot efectua plăţi decât în limitele disponibilului existent, iar soldul nu poate fi niciodată debitor. D.b. constituie forma principală de mobilizare a capitalurilor şi a economiilor disponibile de către băncile de depozit sau băncile comerciale, care sunt folosite de către acestea ca resurse de creditare. Nivelul d.b. determină cuantumul creditelor bancare şi deci nivelul dobânzilor pe care băncile le realizează. D.b. mai cuprinde hârtii de valoare şi obiecte de valoare depuse spre păstrare la bancă şi care se restituie deponentului sau reprezentantului acestuia, la cerere, pe baza unei convenţii încheiate anterior. Deponentul plăteşte băncii un comision pentru păstrarea acestor hârtii de valoare. DEPOZIT DE REZERVĂ DE DAUNÂ, partea din daună ce se constituie în reasigurări şi are menirea să ofere societăţii cedente (reasiguratului) mai multă siguranţă în ceea ce priveşte obligaţiile reasigurătorului aferente daunelor, care sunt în suspensie la sfârşitul anului de reasigurare şi care urmează să fie plătite în anul sau în anii următori. De regulă, această rezervă reprezintă 90% sau chiar 100% din daunele în suspensie la finele anului. Crearea unor asemenea depozite poate fi prevăzută de lege; în acest caz, reasiguratul şi reasigurătorul prevăd această rezervă în contractul de reasigurare. Dacă legea nu le prevede, ele nu sunt stipulate în contract. V. şi reasigurare. DEPOZIT DE REZERVĂ DE PRIMĂ, partea din prima de reasigurare datorată de reasigurat reasigurătorului, care este reţinută de reasigurat (cedent) ca o garanţie a îndeplinirii obligaţiilor reasigurătorului. Această rezervă nu trebuie confundată cu rezerva aferentă riscurilor neexpirate, deşi sumele sunt de obicei aceleaşi. DEPOZIT PENTRU AVARIA COMUNĂ, sumă de bani care, de regulă, se exprimă în valută convertibilă şi pe care armatorul are dreptul să o pretindă destinatarului înainte ca marfa să fie livrată, drept contribuţie proporţională la avaria comună. Suma respectivă se depune la bancă în contul a două persoane de încredere numite depozitar şi armator. Pentru suma depusă, banca eliberează recipisa de depozit. Dacă, în final, suma depusă se constată că este mai mare decât contribuţia destinatarului la avaria comună, diferenţa se restituie. Uneori, se depun garanţii bancare în locul d. pentru a.c. V. şi avaria comună. DEPOZITAR, persoană care, în baza unui contract de depozit, primeşte valori mobiliare, bunuri sau sume de bani în numerar, condiţionat, spre păstrare în garanţie sau ca rezerve, pentru acoperirea plăţilor sau a obligaţiilor deponenţilor respectivi ori pentru garantarea executării unui contract. 42 DEP DEPRECIERE, pierdere treptată de valoare a activelor fixe, cum sunt: clădirile, mijloacele de transport, utilajele etc. ca urmare a exploatării, degradării (uzurii fizice) şi uzurii morale. DEPRECIERE DE VALOARE, diferenţă constatată dintre mărimea legală (nominală) a titlurilor financiare şi valoarea lor curentă, de piaţă. DEPRECIERE MONETARĂ, scădere în fapt a puterii de cumpărare a (valorii) monedei şi micşorare a cantităţii (a titlului) de metal preţios, ca urmare a procesului inflaţionist, ce se reflectă în creşterea preţurilor pe piaţă şi în dezechilibrul de durată al balanţei de plăţi. Practic, d.m. se poate manifesta faţă de mărfuri, faţă de servicii, faţă de alte bunuri ori faţă de aur. D.m. poate fi generală, situaţie în care preţurile cresc la toate mărfurile şi serviciile; internă, când se manifestă într-o singură ţară, fiind generată de inflaţie. în relaţiile externe, d.m. se concretizează în micşorarea cursului de schimb al monedei naţionale în raport cu alte valute, considerate stabile, din cauza deficitului cronic al balanţei de plăţi. V. devalorizare. DEPRESIUNE, fază a ciclului economic care urmează nemijlocit după faza crizei. D. se caracterizează prin stagnarea producţiei industriale, nefolosirea unei părţi a capitalului fix, creşterea şomajului, scăderea preţurilor mărfurilor, stagnarea comerţului, abundenţă de capital bănesc de împrumut care depăşeşte cu mult cererea, nivelul scăzut al dobânzii, iar stocurile de mărfuri acumulate sunt parţial distruse sau vândute la preţ scăzut etc. DEPUNĂTOR, persoană care depune spre păstrare şi fructificare la bănci sau case de economii o sumă de bani sau alte hârtii de valoare. DEPUNERE 1. Operaţiune prin care mijloacele băneşti libere ale populaţiei, ale unor instituţii sau organizaţii obşteşti se depun spre păstrare sau fructificare la case de economie sau la bănci. Deponenţii sunt industriaşii, marii proprietari de pământ, comercianţii şi unele categorii de populaţie, iar depunerile, respectiv depozitele, reprezintă cea mai importantă parte a resurselor băncilor. Depunerile populaţiei reprezintă economiile provenite din muncă şi se păstrează la casele de economii. în practică, se disting depuneri nominale, făcute pe librete de economii în care se specifică numele, prenumele şi adresa depunătorului, şi depuneri la purtător, făcute pe librete în care se face menţiunea „la purtător"; sumele se pot ridica de orice persoană care posedă libretul şi care cunoaşte parola, în cazul când pe libret se face menţiunea „la purtător cu parolă". Depunerile mai pot fi condiţionate sau necondiţionate, cu sau fără clauză de împuternicire, la vedere sau la termen, după cum pot fi retrase la cerere sau după un anumit termen de la data depunerii. în România se mai practică depunerile făcute cu regularitate de către întreprinderi sau instituţii în contul personalului, depuneri pe librete cu dobândă şi câştiguri în bani, autoturisme, obiecte, precum şi depunerile pe cecurile de economii şcolare, depuneri în conturi curente personale etc. Depunerile de economii la CEC constituie acte strict voluntare care pot fi făcute de orice persoană, independent de cetăţenie, vârstă. Oricare depunător este liber să aleagă forma de depunere care îi convine. Statul garantează dreptul de proprietate şi de moştenire asupra sumelor depuse şi secretul depunerilor şi al operaţiunilor efectuate prin CEC. Sumele depuse la CEC, dobânzile şi câştigurile aferente sunt imprescriptibile şi sunt scutite de orice taxe şi impozite. Informaţii asupra acestor depuneri şi operaţiuni nu se pot da decât organelor de anchetă penală, dar numai după ce a început ancheta. Urmărirea d. se poate face numai în anumite condiţii pe baza hotărârii instanţei judecătoreşti rămase definitive şi cu titlu executoriu. 2. Mijloace băneşti ale întreprinderilor, cooperativelor, organizaţiilor şi persoanelor fizice depuse spre păstrare la bănci şi case de economii. Natura economică a depunerilor depinde de conţinutul social-economic al societăţii. Depunerile reprezintă o formă a capitalului de împrumut şi principala sursă bancară utilizată pentru acoperirea cheltuielilor militare, a deficitelor bugetare sau pentru plasarea în hârtii de DEP 43 valoare emise de stat. în timpul crizelor economice au loc retrageri mari de sume depuse, care sunt însoţite de falimente bancare. Pentru sumele depuse, băncile şi casele de economii acordă dobânzi. V. şi operaţiunile Casei de Economii şi Consemnaţiuni. DEPUNERE DE NUMERAR LA BANCĂ, operaţiune prin care numerarul care depăşeşte limita soldului de casă aparţinând unităţilor economice şi celor obşteşti se depune la unităţile bancare la care au contul deschis. Unităţile economice din aceeaşi localitate cu banca depun zilnic încasările realizate la ghişeele băncii, prin aparatul de colectare al acesteia sau prin poştă. Unităţile economice situate în altă localitate decât banca depun încasările realizate în aceeaşi zi sau în dimineaţa zilei următoare la organele poştale sau la bancă; aceste depuneri se fac avându-se în vedere distanţa faţă de bancă, mijloacele de transport, precum şi programul unităţilor respective. Sucursalele şi filialele CEC depun zilnic în bancă, iar agenţiile CEC care nu se află în aceeaşi localitate cu filialele băncii depun zilnic la poştă numerarul care depăşeşte mijloacele băneşti necesare pentru efectuarea operaţiunilor din primele ore ale zilei următoare. Staţiile şi agenţiile de voiaj CFR, cantinele, instituţiile bugetare, agenţii fiscali, punctele farmaceutice, unităţile prestatoare de servicii, cinematografele săteşti, caravanele cinematografice depun numerarul la bancă la termenele stabilite de organele tutelare de comun acord cu banca. V. şi limita soldului de casă. DEPUNERE LA CASA DE ECONOMII Şl CONSEMNAŢIUNI PE BAZĂ DE CONSIMŢĂMÂNT SCRIS PRIN VIRAMENT, formă avantajoasă de economisire potrivit căreia oricare salariat din întreprinderi, instituţii, cooperative etc. are posibilitatea să devină depunător de economii la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, pe baza consimţământului său scris. în vederea efectuării acestui gen de depunere, solicitatorul completează şi semnează un formular de consimţământ sau formulează o cerere scrisă prin care solicită unităţii la care lucrează să i se depună la CEC - chenzinal sau lunar, parţial sau integral - salariul ce i se cuvine. Consimţământul scris sau cererea se depune la ghişeul CEC sau la serviciul financiar al unităţii la care îşi are locul de muncă. Sumele depuse prin consimţământ scris se înscriu în libretul de economii la ghişeul CEC din unitatea unde lucrează deponentul sau la unitatea CEC la care s-a virat depunerea. La alegere, pentru aceste depuneri se plătesc dobânzi sau câştiguri. Banii depuşi pot fi retraşi de depunător oricând, după cum doreşte deponentul. Consimţământul dat poate fi oricând modificat, sistat sau anulat, ca urmare a faptului că depunerile la CEC constituie un act voluntar. Acest fel de depuneri asigură regularitatea economisirii, micşorează corespunzător cantitatea de numerar în circulaţie eliberată de bancă pentru plata salariilor şi asigură pentru depunător formarea mai mult sau mai puţin automată de economii; depunătorul este scutit de a se deplasa în scopul efectuării depunerilor, economisindu-şi timpul. Depunătorii, pe baza consimţământului scris, beneficiază de toate drepturile şi avantajele pe care Casa de Economii şi Consemnaţiuni le acordă tuturor deponenţilor. Dezavantajul depunerilor cu regularitate, pe bază de consimţământ scris, constă în faptul că necesită permanent un volum mare de muncă pentru unităţile CEC. Acest dezavantaj poate fi însă contracarat cu ajutorul calculatoarelor, prin automatizarea deplină a operaţiunilor. Pentru a asigura realitatea şi mai ales stabilitatea acestor depuneri, se apreciază că este necesar să se acorde depunătorilor diferite stimulente în funcţie de durata păstrării banilor la CEC. V. şi operaţiunile Casei de Economii şi Consemnaţiuni. DEPUNERI CU CÂŞTIGURI, operaţiune prin care venitul (suma dobânzilor) se plăteşte sub formă de câştiguri prin trageri la sorţi lunare sau trimestriale. La tragerile la sorţi respective participă toţi deponenţii care au pe libretele de economii anumite solduri medii trimestriale sau posedă obligaţiuni CEC cu câştiguri. V. şi obligaţiuni CEC; operaţiunile Casei de Economii şi Consemnaţiuni. 44 DEP DEPUNERI CU RESTITUIRE CONDIŢIONATĂ, d. efectuate de o persoană pe numele alteia, care poate să dispună de sumele depuse pe numele său numai cu respectarea (îndeplinirea) condiţiei stabilite. Astfel de depuneri se restituie de către unităţile CEC numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de retragere înscrise în libret la rubrica „condiţii de retragere". Condiţionarea restituirii se poate face, de regulă, la emiterea libretului, o dată cu prima depunere, de către persoana care efectuează depunerea. Pentru libretele la purtător, condiţionarea depunerii se face prin parolă. Condiţia de restituire trebuie să fie realizabilă şi clar formulată. Se pot stabili orice condiţii de retragere care nu contravin normelor juridice în vigoare şi normelor de convieţuire socială, cum sunt cele legate de căsătorie, naşterea unui copil, atingerea majoratului, absolvirea unei şcoli etc. Condiţiile de restituire stipulate în librete operează numai pe timpul vieţii titularului; în caz de deces al acestuia, asemenea condiţii reprezintă dispoziţii testamentare. Condiţiile de retragere urmăresc restrângerea dreptului de dispoziţie asupra sumelor depuse şi stimularea beneficiarului să îndeplinească condiţiile stabilite de deponent, care poate însă să dispună oricând de depunerile condiţionate, să modifice, să schimbe sau să anuleze condiţiile stabilite iniţial. Depunerile care se efectuează ulterior pe un asemenea libret de economii se supun regimului de restituire stabilit prin condiţia iniţială. DEPUNERI FĂRĂ TERMEN, d. în care păstrarea nu este limitată de vreun termen stabilit anterior. Casele de economii şi celelalte instituţii de credit sunt obligate să le restituie la prima cerere. V. şi depuneri la vedere; operaţiunile Casei de Economii şi Consemnaţiuni. DEPUNERI ÎN VALUTĂ STRĂINĂ, mijloace băneşti în valută depuse spre păstrare la bancă. Aceste depuneri pot fi la vedere şi pe termen. Deponenţii pot ridica integral depunerile, avizând unitatea bancară cu un anumit număr de zile înainte de ridicare. Durata depunerii, condiţiile păstrării şi mărimea dobânzii se stabilesc de comun acord de către bancă şi deponent, în România, astfel de depuneri se primesc de către Banca Naţională şi celelalte bănci comerciale. DEPUNERI LA VEDERE, mijloace băneşti sau titluri de valoare depuse în bănci, în case de economii etc., fară indicarea duratei de păstrare; deponentul are dreptul să ridice, parţial sau total, în orice moment, mijloacele băneşti sau titlurile de valoare depuse. D. la v. pot fi nominale sau la purtător, depunătorilor oferindu-li-se dobânzi, câştiguri şi alte avantaje. DEPUNERI NOMINATIVE, d. făcute la instituţiile de credit în numele persoanelor. D.n. pot fi făcute de către deponent sau de către o altă persoană în favoarea sa. In România, majoritatea depunerilor sunt nominative. DEPUNERILE MINORILOR, mijloace băneşti depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni de către minori sau de alte persoane pe numele minorilor. în anumite condiţii, minorii pot dispune personal de aceste sume, dacă depunerile pe numele lor nu s-au făcut cu anumite clauze care se cer îndeplinite. DEROGARE, îndepărtare, excepţie de la dispoziţiile unei legi, ale unui alt act normativ sau ale unei convenţii, folosind pentru aceasta un alt act normativ de acelaşi grad sau de grad superior ori o nouă convenţie. DESCHIDERE DE CREDITE, contract prin care o persoană se obligă să furnizeze unei alte persoane fonduri sau valori până la concurenţa unei anumite sume, pentru un timp determinat şi în anumite condiţii. DESCHIDERE DE CREDITE BANCARE, înţelegere, convenţie prin care o bancă se obligă să pună la dispoziţia unui client (agent economic sau persoană fizică), în condiţiile 45 convenite, la cererea acestuia, în urma negocierii, un credit bancar, pe o anumită perioadă de timp, cu o dobândă stabilită (sau a pieţei) şi cu garanţia necesară. DESCHIDERE DE CREDITE DIN BUGETELE LOCALE, aprobare comunicată organelor Trezoreriei Statului, pe care ordonatorii principali de credite (v.) ai acestor bugete o dau în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale şi potrivit destinaţiei stabilite, în limita cărora se pot efectua plăţi de casă, în raport cu gradul de folosire a sumelor puse la dispoziţie anterior şi cu respectarea prevederilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective. DESCHIDERE DE CREDITE DIN BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, autorizare dată de organele financiare organelor bancare, pe baza cererii de deschidere de credite înaintate de ordonatorii de credite, în limitele alocaţiilor bugetare trimestriale, în vederea executării cheltuielilor centralizate, în cadrul cărora locul principal îl deţine plata pensiilor. Pentru deschiderea de credite bugetare, ordonatorii de credite bugetare de gradele III şi II înaintează lunar Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale cereri de deschideri de credite pentru plata pensiilor. Pe baza acestor cereri, având în vedere şi celelalte cerinţe centralizate pe întreaga ţară, preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (ordonatorul principal al bugetului asigurărilor sociale de stat) adresează Ministerului Finanţelor o cerere de deschidere de credite, în baza căreia acesta din urmă aprobă d. de c. bugetare dispunând autorizarea organelor de casă (unităţile bancare) să acorde mijloace bugetare ordonatorilor de credite subordonaţi Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în anumite limite, în conformitate cu prevederile bugetare. D. de c. bugetare are loc lunar, efectuându-se în limitele unei treimi din alocaţia bugetară trimestrială. Concomitent cu înaintarea cererilor de d. de c. ce urmează a fi repartizate ordonatorilor subordonaţi, ordonatorii principali (secundari) depun alăturat un tabel, cu specificarea nominală a ordonatorilor secundari (terţiari) pentru care urmează să se repartizeze credite, precum şi a volumului lor: repartizarea creditelor pentru ordonatorii secundari şi terţiari se desfăşoară în temeiul mandatului bugetar în care sunt prevăzute creditele deschise pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale repartizează creditele bugetare deschise Oficiului Central de Plăţi şi Pensii, direcţiilor sale judeţene, iar acestea, la rândul lor, le repartizează pe oficiile de asigurări şi pensii. în mod corespunzător are loc virarea fondurilor de asigurări sociale pe reţeaua bancară, la care organele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale au conturi deschise. Pe calea d. de c. bugetare, unităţile bancare sunt autorizate să acorde ordonatorilor de credite mijloacele băneşti în limitele şi în conformitate cu creditele bugetare anuale şi cu alocaţiile trimestriale aprobate. Rezultă că, în cadrul bugetului asigurărilor sociale de stat, creditele bugetare deschise sau repartizate conferă imediat ordonatorilor dreptul de a dispune şi executa plăţi în contul bugetului, băncile fiind obligate să efectueze viramentele necesare în conturile ordonatorilor de credite. Procedura d. de c. asigură realizarea echilibrului permanent între veniturile şi cheltuielile bugetare de asigurări sociale şi un control sistematic din partea organelor financiar-bancare. DESCHIDERE DE CREDITE DIN BUGETUL DE STAT, autorizare pe care Ministerul Finanţelor o dă băncilor sau Trezoreriei Statului, la cererea ordonatorilor principali, de a pune la dispoziţia acestora sumele de bani necesare, potrivit prevederilor bugetare, pentru îndeplinirea acţiunilor prevăzute în bugetul instituţiilor pe care le conduc. Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite sau alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finanţelor a conturilor deschise pe seama acestora la Trezoreria Statului sau la unităţile bancare, după caz. Acordarea resurselor de la bugetul de stat se face în limita creditelor bugetare şi conform destinaţiilor aprobate, în raport cu gradul de folosire a resurselor puse la dispoziţie anterior, cu respectarea normelor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective. Operaţiunea de deschidere de credit se face, pe de o parte, de către Ministerul Finanţelor pentru ordonatorii 46 DES principali cu care are legături directe, iar pe de altă parte, are loc repartizarea creditelor de la ordonatorul superior la ordonatorii subordonaţi. în vederea deschiderii creditului bugetar, ordonatorii principali de credite, finanţaţi din bugetul de stat, solicită, în limita prevederilor bugetului lor, deschiderea de credite, folosind în acest scop cererea pe care o adresează direct Ministerului Finanţelor. Această cerere se întocmeşte global (atât pentru cheltuielile pe care le efectuează ordonatorul de gradul 1, cât şi pentru ordonatorii subordonaţi), trimestrial, pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, în două tranşe, astfel: până la 65% din creditul bugetar trimestrial în ultima lună a trimestrului în curs, iar diferenţa în a doua lună a trimestrului în curs. Procedura deschiderii creditelor bugetare asigură realizarea echilibrului permanent între veniturile şi cheltuielile bugetare şi un control sistematic din partea organelor fmanciar-bancare. DESCHIDEREA ACREDITIVULUI, operaţiune prin care unitatea bancară care îl deserveşte pe plătitor rezervă o anumită sumă din contul acestuia pe baza cererii înaintate de el, sumă din care se efectuează diferite plăţi în favoarea furnizorului. D.a. are loc pe baza unei cereri prezentate în acest scop de plătitor sau pe baza telegramei date de cumpărător furnizorului şi unităţilor bancare respective. V. şi acreditiv; cerere de deschidere a acreditivului. DESCHIDEREA DE CONT LA BANCÂ, operaţiune prin care o persoană juridică, morală sau un întreprinzător individual, pe baza unor documente, îşi deschide un cont la o unitate bancară. Actele justificative necesare sunt diferite, însă în toate cazurile se semnează o convenţie de deschidere de cont. Pentru deschiderea de cont unei persoane juridice (societăţi) se depun la bancă următoarele documente: "statutul societăţii; "dovada publicării lui în Monitorul Oficial; "hotărârea judecătorească de înfiinţare a societăţii comerciale; "contractul de societate, dacă sunt mai mulţi asociaţi; "cererea şi certificatul de înmatriculare în Registrul Comerţului; "codul fiscal; "dovada înregistrării la Agenţia Română de Dezvoltare, dacă societatea este mixtă (parteneri români şi străini); "justificarea de împuternicire pentru responsabilul contului, extras din deliberările adunării generale a acţionarilor, procesul-verbal de la şedinţa de alegere a administratorilor, a directorului general (sau a preşedintelui) şi a gestionarului, cauţiuni personale pentru administratori sau pentru gestionar. Documentele necesare unui întreprinzător particular sau unui liber-profesionist (avocat, medic, stomatolog etc.) sunt: "actul de identitate; "legitimaţia profesională cu număr de înregistrare de la Registrul Comerţului; "actul de proprietate sau cel de închiriere pentru localul în care îşi desfăşoară activitatea; "bilanţul şi contul de exploatare. în toate cazurile se semnează contractul de deschidere de cont şi se întocmeşte un dosar-client în care se notează toate informaţiile necesare şi utile pentru o bună administrare a contului. Clientul este pregătit cu privire la modul de utilizare a documentelor necesare concretizării operaţiunilor pe care doreşte să le realizeze la ghişeele băncii (vărsăminte în numerar, remiteri de cecuri la încasare, remiteri de efecte de comerţ etc.) şi se indică locurile unde acestea se găsesc puse la dispoziţia clientelei. Bancherul are dreptul să refuze deschiderea unui cont fară să fie obligat a menţiona motivele refuzului. Bancherul are obligaţia să păstreze secretul profesional, dar băncile îşi pot comunica între ele orice informaţie referitoare la solvabilitatea sau la importanţa clienţilor. Banca trimite o declaraţie de deschidere de cont la organul financiar local şi un fişier central la Banca Naţională, în timpul existenţei contului deschis pot surveni evenimente ale căror cauze să aibă origini diverse. De aceea, titularul contului se întâlneşte periodic cu bancherul pentru a-1 ţine la curent cu aceste evenimente şi schimbări. în acest fel se poate asigura o bună gestiune a contului şi se respectă regulile de funcţionare a lui. DESCHIDEREA FINANŢĂRII INVESTIŢIILOR, operaţiune prin care organele competente dau dreptul titularilor şi beneficiarilor de investiţii - pe baza cererii acestora şi atunci când sunt asigurate toate condiţiile prevăzute de lege - să dispună de sumele prevăzute în programul de investiţii şi în bugetul pentru începerea executării obiectivelor de investiţii. D.f.i. şi începerea executării obiectivelor de investiţii se dau de către Guvern pentru acele obiecte DES 47 de investiţii ale căror proiecte se aprobă prin decret prezidenţial sau de către Guvern, ministere, celelalte organe centrale, primării, consilii judeţene şi al municipiului Bucureşti, de către Consiliul de Coordonare a Activităţii de Investiţii, pentru acele obiective de investiţii ale căror proiecte de execuţie se aprobă de către departamente şi întreprinderi. V. şi admiterea la finanţare a investiţiilor. DESCOPERIT BANCAR, înlesnire, facilitare acordată de o bancă unui client ale cărui depozite bancare sunt insuficiente pentru efectuarea plăţilor din contul său. în asemenea situaţii, banca poate onora titlurile de credit ale clientului respectiv percepând o dobândă suplimentară. V. şi depozit bancar. DESDĂUNARE, compensarea unei daune provocate în mod ilicit unei persoane juridice sau fizice. Cel care a provocat o daună (pagubă) materială altei persoane este obligat să o compenseze. Persoana care a suferit o daună are dreptul să ceară desdăunarea. D. se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, restituirea bunului etc., sau prin plata unei sume de bani echivalente cu dauna provocată. DESEATINĂ, impozit perceput în Principatele Române în orânduirea feudală, calculat într-o cotă de 10% din recolta obţinută şi cu deosebire din recolta obţinută din apicultură. DESESIZARE, efect principal al hotărârii judecătorului care declară starea de faliment. D. constă în pierderea de către debitorul falit, care poate fi o persoană fizică sau juridică, de la data hotărârii, a dreptului de a administra şi de a dispune de patrimoniul său. DESFACEREA CONTRACTULUI DE MUNCĂ, operaţiune, act(e) prin care încetează existenţa contractului de muncă. D.c. de m. se poate înfăptui din iniţiativa unităţii, a angajatului sau a ambelor părţi. Forma scrisă în acest sens este obligatorie. D.c. de m. are loc prin dispoziţia scrisă a organului competent, motivată în fapt şi în drept, arătându-se organele şi termenele la care se poate ataca. Dispoziţia se comunică în scris, în termen de cinci zile, şi produce efecte de la data comunicării. Comunicarea scrisă a dispoziţiei de d.c. de m. constituie o garanţie pentru protecţia salariaţilor şi nu poate fi înlocuită cu alte probe. Comunicarea ulterioară a motivelor sau modificarea acestora de către unitate sau organul de jurisdicţie este inadmisibilă; se poate modifica însă numai încadrarea legală a d.c. de m. Potrivit principiului general al libertăţii muncii, salariatul poate avea iniţiativa d.c. de m. prin denunţarea contractului, prin demisie, cu un preaviz de 15 sau 30 de zile, timp în care rămân în vigoare drepturile şi obligaţiile părţilor. Denunţarea contractului şi preavizarea trebuie să fie aduse la cunoştinţa organului competent să încheie contractul, fară alte formalităţi. D.c. de m. operează de la data expirării termenului preavizului. Salariatul are obligaţia ca în perioada preavizului să-şi continue activitatea. In caz contrar, unitatea poate să-i desfacă disciplinar contractul de muncă pentru absenţe nemotivate. Preavizul se comunică în scris; el se poate comunica şi verbal. în toate cazurile, manifestarea de voinţă a salariatului trebuie să fie clară, precisă, fară echivoc. Salariatul poate avea iniţiativa desfacerii contractului de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată. Exprimarea voinţei salariatului cu privire la desfacerea contractului de muncă este irevocabilă; ea poate fi retractată numai cu acordul expres şi implicit al unităţii. După d.c. de m., acordarea transferului nu mai este cu putinţă. Contractul de muncă poate înceta şi din alte cauze (decât voinţa unităţii şi a salariatului) prevăzute de lege, cum sunt următoarele: "de la data când persoanele se prezintă la şcolile militare sau la instituţiile de învăţământ superior la care au fost admise, dată care trebuie comunicată unităţilor în timp util; ■persoanelor condamnate cu obligaţia prestării muncii corecţionale, cu excepţia acelora care urmează să execute pedeapsa în unitatea în care sunt încadraţi, al căror contract încetează de drept în baza hotărârii definitive de condamnare; "de la data rămânerii definitive a hotărârii de punere sub interdicţie a persoanei condamnate; "decesul persoanei încadrate în muncă sau 48 DES declararea morţii celui dispărut pe baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive. Când contractul de muncă se desface din iniţiativa unităţii, aceasta are obligaţia să emită o dispoziţie scrisă şi motivată care se comunică în scris salariatului în termen de cinci zile şi îşi produce efecte de la data comunicării. V. şi preavizul desfacerii contractului individual de muncă. DESFIINŢARE, eliminarea, înlăturarea unui act juridic şi a efectelor produse de acesta, retroactiv, de la data la care a fost încheiat. în cazul în care d. se aplică pentru cauze anterioare sau concomitente perfectării actului juridic şi care afectează valabilitatea acestuia, are loc nulitatea. Dacă d. are loc pentru cauze ulterioare semnării actului juridic, ca urmare a neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi, din vina acesteia, operaţiunea se numeşte rezoluţie, în cazul în care a fost semnat un contract sinalagmatic în executare imediată. Dacă s-a semnat un contract sinalagmatic cu executare succesivă, atunci este vorba de reziliere. DESPĂGUBIRE, echivalent al pagubei pe care o persoană a cauzat-o altei persoane şi care trebuie compensată de către persoana vinovată. DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE, sumă de lei pe care asigurătorul (o societate de asigurări) o plăteşte asiguratului pentru refacerea bunului distrus de un risc asigurat sau pentru compensarea unui prejudiciu la asigurarea de răspundere civilă. Cuantumul d. de a. depinde de mărimea pagubei şi nu poate depăşi valoarea asigurată. D. de a. se stabileşte în funcţie de răspunderea pe care şi-a asumat-o asigurătorul şi care poate fi: răspunderea (acoperirea) proporţională, răspunderea după primul risc şi răspunderea limitată. La răspunderea (acoperirea) proporţională, despăgubirea se calculează şi se plăteşte în raport cu mărimea daunei, fiind direct proporţională cu suma asigurată, precum şi în funcţie de valoarea bunului asigurat în momentul producerii cazului asigurat. Ea se calculează pe baza relaţiei: x _ b a c ’ în care: x = despăgubirea de asigurare; a = cuantumul daunei; b = suma asigurată; c = valoarea bunului asigurat. Pe baza acestei formule se calculează despăgubirea astfel: _ ab c Se constată că mărimea d. de a. depinde de nivelul daunei şi de raportul existent între suma asigurată şi valoarea bunului asigurat. Dacă în contractul de asigurare s-a prevăzut răspunderea după primul risc, despăgubirea se plăteşte pentru întreaga valoare a daunei, fără să depăşească limita sumei asigurate. în cazurile în care bunurile sunt distruse în întregime sau când sunt asigurate la întreaga lor valoare, dispar complet deosebirile dintre aceste două feluri de răspundere. Alături de răspunderea proporţională şi de cea după primul risc, în practica asigurărilor se mai poate întâlni principiul răspunderii (acoperirii) limitate, potrivit căruia despăgubirea se acordă de către asigurător numai dacă dauna survenită depăşeşte o anumită limită (numită franşiză) în cadrul valorii bunului asigurat, stabilită în momentul contractării asigurării. Aceasta înseamnă că dauna aflată sub limita stabilită nu se suportă de către asigurător, ci de către însuşi asiguratul. Sistemul răspunderii (acoperirii) limitate prezintă avantajul că descongestionează, într-o anumită măsură, operaţiunile de soluţionare a cazurilor de daune (fiind eliminate daunele mărunte care nu sunt cuprinse în asigurare), ieftinesc costul asigurării şi îi stimulează mai mult pe asiguraţi să ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea daunelor. Despăgubirile sunt scutite de impozite şi taxe. în lumea asigurărilor pot apărea şi practici DES 49 incorecte de despăgubire care însă pun într-o lumină nefavorabilă reputaţia şi imaginea societăţii de asigurări şi reduc încrederea publicului în asigurări. Plata corectă, promptă şi echitabilă a despăgubirilor reclamă cinste şi corectitudine din ambele părţi. Acordarea corectă a despăgubirilor include şi respingerea pretenţiilor unor asiguraţi la beneficii necuvenite. Prin urmare, despăgubirile care sunt legitime trebuie să fie achitate imediat, într-un cuantum adecvat şi cu minimum de formalităţi legale. Există practici de despăgubiri de asigurări interzise cum sunt următoarele: "denaturarea unor fapte importante sau a unor clauze din poliţă în legătură cu acoperirea în cauză; "refuzul conştient de a plăti despăgubiri, în cazurile în care răspunderea este evidentă; "încercarea de a stabili o despăgubire la o valoare mai mică decât cea pe care o persoană crede că este îndreptăţită să o primească; "întârzierea nejustificată în aprobarea sau respingerea dosarului de daună; "încheiere de contracte cu clauze confuze, interpretabile pentru ca în caz de daună să se folosească fel de fel de pretexte pentru a nu plăti despăgubirea etc. V. şi daună; franşiză; răspundere după primul risc; răspundere proporţională. DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA AERONAVE, sumă pe care asigurătorul o stabileşte şi o plăteşte diferenţiat, după cum este vorba de pierderea totală a aeronavei sau numai de avarii. în caz de pierdere totală a aeronavei, asigurătorul plăteşte drept despăgubire suma asigurată a acesteia. In cazul unor pagube parţiale, despăgubirile se stabilesc în funcţie de valoarea părţilor sau a pieselor înlocuite, de valoarea manoperei şi a materialelor privind părţile sau piesele reparate. Se despăgubesc, de asemenea, cheltuielile efectuate cu transportul părţilor sau al pieselor care trebuie înlocuite până la locul unde se face înlocuirea, iar al celor care trebuie reparate, până la şi de la locul de reparaţie. în legătură cu asigurarea de răspundere civilă pentru aviaţie, este de subliniat că despăgubirea se stabileşte pe baza înţelegerii dintre părţi - cu acordul asigurătorului - sau prin hotărâre judecătorească, conform legislaţiei din România şi convenţiilor internaţionale la care ţara noastră a aderat sau acordurilor încheiate de asigurat cu partenerii săi externi. D. de a. se plăteşte în valuta în care a fost convenită plata primelor de asigurare. DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA ANIMALE, d. care se stabileşte pe baza principiului răspunderii proporţionale (v.). D. de a. se calculează pe baza formulei: D = P-^-, V în care: D = despăgubirea de asigurare; P = paguba (valoarea animalului din momentul producerii riscului asigurat (v.), din care se deduc eventualele recuperări); SA = suma asigurată; V = valoarea animalului din momentul producerii riscului asigurat. Despăgubirea aferentă asigurării prin efectul legii se calculează astfel: în care: Del = despăgubirea la asigurarea prin efectul legii; P = paguba; Na = norma de asigurare pe cap de animal; V = valoarea animalului din momentul producerii riscului asigurat. Despăgubirea aferentă asigurării facultative (Df) se obţine astfel: Df - Dt - Del. 50 DES DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA AUTOVEHICULE, d. care se stabileşte în funcţie de raportul în care se află suma asigurată faţă de valoarea autovehiculului la data producerii riscului asigurat (v.). Dacă suma asigurată nu este mai mică decât această valoare, d. de a. este egală cu cuantumul pagubei. Când suma asigurată este mai mică decât această valoare, d. de a. se calculează astfel: D = P—, în care: V D = despăgubirea de asigurare; P = paguba; Sa = suma asigurată; V = valoarea autovehiculului din momentul producerii pagubei. DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA CLĂDIRI, d. care se stabileşte diferenţiat, după cum este vorba de o pagubă totală sau de o pagubă parţială. în cazul pagubelor totale, d. de a. la c. este egală cu valoarea clădirii în momentul producerii riscului asigurat (v.) diminuată cu valoarea eventualelor recuperări. Dacă se produce o pagubă parţială, d. de a. la c. se stabileşte astfel: Dp=(CrCvr)-R, în care: Dp = despăgubirea aferentă pagubei iniţiale; Cr = costul reparaţiilor clădirii sau construcţiei; Cvr = cota de valoare rămasă; R = recuperările de materiale. De menţionat că, în acest caz, cu cota de valoare rămasă se înmulţeşte numai partea din valoarea devizului de reparaţii care se referă la înlocuirea unor elemente ale clădirii sau construcţiei, pentru ca despăgubirea să nu poată depăşi valoarea pe care o aveau acestea în momentul producerii riscului asigurat. DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA CONSTRUCTII Şl RĂSPUNDEREA CONSTRUCTORULUI ÎN STRĂINĂTATE, d. care se stabileşte separat pentru pagube materiale şi separat pentru răspunderea civilă. Despăgubirile pentru pagube materiale nu pot depăşi: valoarea asigurată; cuantumul pagubei; limitele valorice stabilite prin contract; valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat. Eventualele pagube care se produc se despăgubesc până la costul reconstruirii părţii distruse sau reparării părţii avariate, inclusiv cheltuielile făcute cu transportul instalaţiilor, maşinilor, materialelor şi al altor bunuri de la furnizori până la şantierul de construcţie-montaj (dacă nu au fost cuprinse în asigurarea de transport), diferenţele de tarif pentru transportul aerian sau expres al unor bunuri, taxele vamale, taxele de timbru etc. Pentru răspunderea civilă legală, despăgubirea se stabileşte pe baza înţelegerii dintre părţi - cu acordul asigurătorului - ori prin hotărâre judecătorească, conform legilor în vigoare în ţara în care se execută lucrările de construcţii-montaj. Despăgubirea se plăteşte în valuta menţionată în contractul de asigurare. DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA CREDITELE PENTRU EXPORT, d. care se stabileşte prin deducerea din creanţa asigurată, care a rămas neîncasată - până în momentul apariţiei isolvabilităţii dovedite a debitorului - a următoarelor elemente: "plăţile efectuate de debitor sau de o altă persoană împuternicită de acesta, până la ivirea insolvabilităţii, inclusiv sumele neîncasate încă de asigurat, dar a căror încasare poate avea loc; "plăţile în contul datoriei, făcute în alt mod decât cel prevăzut în contractul de livrare, sau depunerile în cont în 51 ţara debitorului, care nu au fost încă încasate de asigurat, dar a căror încasare poate fi realizată; ■sumele realizate din vânzarea bunurilor care fac obiectul contractului de livrare pe credit sau cele realizate în orice alt mod în urma valorificării sau gajării acestor bunuri, precum şi sumele realizate prin încasarea unei cambii ori despăgubiri de asigurare; "contrapretenţiile, bonificaţiile, reducerile şi serviciile care pot fi incluse în contul acoperirii creanţei; "sumele rezultate din alte drepturi (garanţii, cauţiuni etc.). Asigurătorul nu acordă despăgubirea până când cuantumul pagubei avizate de asigurat nu a fost definitiv stabilit. Despăgubirea se plăteşte în valuta în care a fost convenită plata primelor de asigurare. DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA CULTURILE AGRICOLE, d. care se calculează diferit după cum este vorba de asigurare prin efectul legii sau de asigurare facultativă. La asigurarea prin efectul legii, despăgubirea de asigurare se calculează astfel: Del =Sha -Na-Gd % * în care: De, = despăgubirea la asigurarea prin efectul legii; Sha = suprafaţa culturii afectate de riscul asigurat, în hectare; Na = norma de asigurare la hectar.; Gd% = gradul de distrugere. în cazul culturilor asigurate facultativ, despăgubirea de asigurare se calculează după cum urmează: Df = Sha -Sa -Gd % > în care: Df = despăgubirea la asigurarea facultativă; Sha = suprafaţa culturii calamitate de riscurile asigurate, în hectare; Sa = suma asigurată facultativ la hectar; Gd% = gradul de distrugere. în cazul culturilor agricole de pe terenurile care au fost sau urmează a fi reînsămânţate sau replantate, în formulele privind calcularea despăgubirii - atât la asigurarea prin efectul legii, cât şi la cea facultativă - apare şi cota de reînsămânţare (v.), cu care se înmulţeşte rezultatul obţinut, pe baza formulelor prezentate mai sus. DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA ÎNCĂRCĂTURI PENTRU PAGUBE PRODUSE ÎN TIMPUL TRANSPORTURILOR INTERNAŢIONALE, d. care se stabileşte în baza principiului răspunderii proporţionale (v.), ori de câte ori valoarea asigurată este mai mică decât valoarea bunului asigurat. în celelalte cazuri, asigurătorul răspunde în limita valorii asigurate. Despăgubirea pentru pagube parţiale produse la mărfurile importate se calculează prin înmulţirea valorii asigurate cu gradul de avarie al acestora. Gradul de avariere al mărfurilor importate (în procente) se obţine raportând preţul intern al mărfii avariate la preţul intern al mărfii respective în stare bună. în cazul în care în valoarea asigurată sunt incluse taxe vamale care se plătesc la destinaţie, iar în timpul transportului se produce o daună totală, nu se acordă despăgubiri pentru valoarea reprezentând taxele vamale, deoarece acestea nu mai sunt plătite de destinatari. D. de a. se plăteşte în valuta menţionată în contractul (poliţa) de asigurare. DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA NAVE MARITIME, d. care se stabileşte diferit după cum este vorba de pierderea totală a navei sau de avarii parţiale. în caz de pierdere 52 DES totală (v.) a navei (dovedită cu documente întocmite în acest scop), d. de a. se determină în func{ie de valoarea reală a navei, din momentul producerii daunei, fară a putea depăşi valoarea asigurată. Valoarea reală a navei se stabileşte pe baza preţului pieţei pentru o navă asemănătoare, în cazul unor avarii parţiale, se acordă despăgubiri pentru: "costul pieselor înlocuite; "costul reparaţiilor în portul de refugiu; "cheltuielile de intrare în portul de refugiu; "cheltuielile de remorcaj; "indemnizaţia de salvare; "cheltuielile de expertiză etc. Dacă nava asigurată s-a ciocnit cu o altă navă, iar răspunzătoare pentru coliziune este nava asigurată, atunci se acordă despăgubiri pentru costul reparaţiilor la ambele nave şi costul expertizei. Dacă răspunzătoare de producerea coliziunii este cealaltă navă, se despăgubesc costul reparaţiilor la nava asigurată şi costul expertizei. Dacă răspunderea pentru coliziune revine ambelor nave, asigurătorul acordă despăgubiri pentru 50% din pagubele suferite de ambele nave şi cheltuielile de expertiză. Dacă nava asigurată a lovit o instalaţie portuară, se acordă despăgubiri pentru cheltuielile de reparaţie a instalaţiei avariate, cheltuielile de reparaţie a navei asigurate şi cheltuielile de constatare a avariilor. Despăgubirea se plăteşte în acea valută în care a fost convenită plata primelor de asigurare. DESPĂGUBIRE LA ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ, d. care se calculează diferit după cum prejudiciul produs de asigurat unor terţe persoane se concretizează într-o pagubă materială sau este vorba de o vătămare corporală ori deces. Despăgubirile pentru pagube materiale se stabilesc pe baza regulilor generale, în sensul că ele nu pot depăşi nici cuantumul pagubelor şi nici valoarea bunului în momentul producerii evenimentului respectiv, în cazul în care bunurile avariate sau distruse (este vorba de bunurile aparţinând terţilor) erau asigurate - prin efectul legii sau/şi facultativ - prin asigurările de răspundere civilă se acoperă numai diferenţa dintre valoarea pagubei şi despăgubirea acordată în cazul asigurării prin efectul legii sau facultative a bunului respectiv. Pentru vătămarea corporală sau decesul unor terţe persoane, d. la a. de r.c. se stabileşte avându-se în vedere prejudiciile materiale provenite din nerealizarea de venituri din cauza accidentului şi din cheltuielile ocazionate de acel accident. V. şi despăgubire stabilită pe baza înţelegerilor dintre părţi. DESPĂGUBIRE STABILITĂ PE BAZA ÎNŢELEGERILOR DINTRE PĂRŢI, d. specifică asigurărilor de răspundere civilă. Despăgubirea poate fi stabilită în acest mod numai cu acordul asigurătorului şi numai atunci când din actele încheiate de organele de cercetare şi din înştiinţarea asiguratului rezultă cu certitudine răspunderea civilă a acestuia, iar terţa persoană păgubită poate face dovada prejudiciului material suferit. în anumite situaţii, cum sunt cele care urmează, despăgubirea nu poate fi stabilită pe baza înţelegerii dintre asigurat şi terţa persoană păgubită: "persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) prepusul asiguratului sau când aceste persoane sunt copiii, părinţii, fraţii, surorile asiguratului ori ale prepusului acestuia; "terţa persoană păgubită formulează pretenţii de despăgubiri care se cuvin sub formă de prestaţii băneşti periodice sau dacă pentru aceste prestaţii se solicită o sumă globală; "accidentul care a dus la crearea prejudiciului face obiectul unui proces penal, exceptându-se cazul în care, conform legii, acţiunea penală poate fi stinsă prin împăcarea părţilor şi cel în care, deşi hotărârea instanţei penale a rămas definitivă, stabilirea despăgubirilor civile se face printt-un proces civil. DESPĂGUBIRI ÎN CAZ DE DECES, formă de prestaţie folosită în cazul asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale. în cazul decesului asiguratului ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care poate fi, după caz: soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile realizate de deces. Cuantumul ajutorului de deces care se acordă este de 4 salarii medii brute pe economia naţională. Cererea pentru obţinerea ajutorului în caz de deces se depune la sediul asigurătorului, însoţită de actele din care rezultă dreptul solicitantului. DEV 53 Admiterea sau respingerea cererii se face prin decizie emisă de asigurători în termen de 20 de zile de la data depunerii cererii. Decizia se comunică în scris solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii ei. Plata ajutorului în caz de deces se face în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. V. şi asigurările sociale pentru accidente de muncă şi boli profesionale. DESTINATARUL IMPOZITULUI, v. SUPORTATORUL IMPOZITULUI. DETAŞARE, trimitere temporară a unei persoane încadrate în muncă, din dispoziţia conducerii unităţii, la o altă unitate, pentru îndeplinirea sarcinilor proprii ale acesteia. D. trebuie realizată cu respectarea următoarelor condiţii: să fie făcută în interesul serviciului, să existe o funcţie corespunzătoare, vacantă sau temporar neocupată, durata iniţială să fie de şase luni, putând fi prelungită cu încă şase luni. D. încetează prin expirarea termenului pentru care a fost ordonată, prin revocarea ordinului de d. sau prin încetarea contractului de muncă a persoanei detaşate. V. şi indemnizaţie; indemnizaţie de detaşare. DETENTOR AL CAMBIEI, persoana care este îndreptăţită să ceară protestul de neacceptare a cambiei sau a biletului la ordin. Protestul este un act solemn, autentic, prin care se demonstrează neacceptarea şi care se scrie pe cambia originală, pe copii, pe duplicate etc. sau pe o hârtie separată şi se efectuează la domiciliul trasului. V. şi bilet la ordin; cambie. DETERMINAREA NECESARULUI DE ACTIVE CIRCULANTE Şl A RESURSELOR DE FINANŢARE A ACESTORA, document de plan financiar elaborat anual de către unităţile economice ca anexă la buget, care cuprinde necesarul total de active circulante, cu arătarea stocurilor materiale şi a cheltuielilor de natura activelor circulante determinate pe bază de norme de stoc şi normative de active circulante, diferite alte elemente de active circulante, resursele pentru finanţarea activelor circulante, precum şi diferiţi indicatori de fundamentare (conturi de finanţare, active circulante totale medii anuale şi trimestriale), coeficienţii de rotaţie a activelor circulante etc. V. şi surse de formare a activelor circulante. DETURNARE DE FONDURI 1. încălcare gravă a disciplinei financiare constând în efectuarea de cheltuieli fară aprobare, ilegale, cu rea-credinţă, de la o subdiviziune la alta a clasificaţiei bugetare sau a planului financiar. 2. Schimbare a destinaţiei fondurilor băneşti fară temei juridic sau întrebuinţarea lor în alt scop decât cel pentru care au fost destinate. D. de f. afectează proporţiile fundamentale ale economiei naţionale, provoacă distorsiuni şi generează risipă de resurse sociale, motiv pentru care astfel de fapte sunt apreciate ca deosebit de periculoase şi în consecinţă se sancţionează cu severitate, inclusiv pe cale penală. DEŢINERE DE MONEDĂ FALSIFICATĂ, infracţiune care constă în posedarea de monedă falsificată în vederea punerii ei în circulaţie. DEVALORIZARE MONETARĂ 1. Reducerea prin lege a valorii paritare a monedei naţionale ca urmare a deprecierii sale în procesul de desfăşurare a activităţii economice şi sociale. 2. Micşorare, reducere oficială a conţinutului de metal preţios al unităţii băneşti naţionale sau a cursului banilor de hârtie în raport cu metalul monetar (aur şi argint) sau în raport cu alte valute străine, cu Drepturile Speciale de Tragere etc., ca urmare a inflaţiei. D.m. poate fi voalată şi are loc atunci când banii de hârtie se schimbă în proporţie de 1 la 1 cu noi semne băneşti, dar cu un conţinut metalic mai redus, şi făţişă şi are loc atunci când banii de hârtie (bancnotele neconvertibile) se preschimbă pe bani metalici la un curs inferior valorii nominale a banilor de hârtie. D.m. este recunoaşterea prin lege a deprecierii monetare. D.m. are mai multe accepţiuni, cum sunt următoarele: "d. explicită, care reprezintă o măsură pe care o ia statul, de regulă, la intervale mai mari de timp; "d. implicită, care are caracter de continuitate; ■d. defensivă, operaţiune de omologare oficială a pierderii puterii de cumpărare a monedei în 54 DEV urma unei perioade de inflaţii; "d. ofensivă, operaţiune de stimulare pe cale monetară a exportului; "d. parţială, când se reduce valoarea paritară a unităţii monetare naţionale în raport cu alte monede de referinţă, schimbarea semnelor monetare; "d. totală, în situaţia în care nivelul puterii de cumpărare a monedei naţionale a ajuns să fie atât de scăzut încât constituie o piedică pentru îndeplinirea corectă a funcţiilor monetare, situaţie în care singura soluţie este înlocuirea vechii monede cu una nouă, ceea ce înseamnă de fapt reformă monetară. D.m. are multiple efecte atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. D.m. efectuată la sfârşitul unei perioade de inflaţie prelungită poate stabiliza situaţia economică, aducând moneda la noul nivel al costurilor, preţurilor şi veniturilor, impulsionând activitatea de redresare economică. D.m. poate urmări frânarea importurilor şi stimularea exporturilor în scopul protejării unor ramuri economice sau în vederea echilibrării balanţei de plăţi. Economia unei ţări nu poate fi redresată prin d.m., deoarece avantajele create pe această cale au un caracter efemer. D.m. provoacă o reacţie în lanţ în diferite ţări care vor adopta acest procedeu sau vor recurge la alte măsuri: ridicarea taxelor vamale, punerea unor restricţii în raporturile cu alte ţări etc. Astfel, d.m. conduce la scumpirea mărfiirilor importate şi determină creşterea nivelului general al preţurilor din ţară, care au ca efect scăderea nivelului de trai al populaţiei. V. şi dumping. DEVĂLMĂŞIE, formă de stăpânire sau de folosire în comun a pământurilor dintre hotarele statului, specifică obştii săteşti; drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane, numite devălmaşi, îl au asupra aceluiaşi bun nedivizat între ele în cote-părţi. DEVER 1. Mişcare circulară a bunurilor de tranzacţie într-o perioadă dată. 2. Totalitatea schimbărilor care au loc în patrimoniul unei întreprinderi, în vederea atingerii scopului propus. 3. Volumul vânzărilor de mărfuri exprimate în lei. D. reprezintă factorul de câştig, care influenţează, ca şi cifra de afaceri, rentabilitatea întreprinderii. Calcularea lui se face pe baza datelor din registrele contabile, şi uneori cu ajutorul a două inventare succesive. D. întreprinderii este influenţat de locul şi obiectul de activitate al întreprinderii, de condiţiile pieţei, de capacitatea de organizare şi de condiţiile de plată şi de credit ale întreprinderii. V. şi cifră de afaceri. DEVIZ, parte din documentaţia tehnico-economică, care cuprinde evaluarea tuturor cheltuielilor necesare executării lucrărilor de investiţii, ţinând seama de preţurile legale şi tarifare, de cota de beneficii legale, de impozite etc. D. este documentul necesar pentru programarea investiţiilor, contractarea executării lucrărilor, deschiderea finanţării, decontarea lucrărilor executate, precum şi pentru exercitarea controlului asupra lucrărilor de investiţii. ❖ D. financiar pe categorii de lucrări, d. care se întocmeşte pentru diverse cheltuieli care nu au ca obiect execuţia fizică a lucrărilor de construcţii-montaj, dar contribuie la realizarea acestora. Din această categorie fac parte cheltuielile pentru proiectare, pentru studii tehnologice şi exproprieri, pentru chirii, transporturi, despăgubiri, pentru pregătirea cadrelor de exploatare etc. ❖ D. general, document care cuprinde totalul cheltuielilor rezultate din devizele pe obiecte de investiţie şi alte cheltuieli. D.g. cuprinde cheltuielile privind: studiile, cercetările de teren, documentarea şi experimentarea prealabilă, proiectarea şi proiectul tehnologic, costul şi amenajarea terenului, construcţiile şi instalaţiile aferente producţiei de bază şi auxiliare, utilajele şi echipamentele tehnologice necesare acestei producţii, transporturile, telecomunicaţiile, racordurile de alimentare cu apă, energie electrică, combustibili, la care se adaugă cheltuielile privind dotarea iniţială cu mijloace de transport, piese de schimb etc., cheltuielile privind conducerea întreprinderii care se construieşte, supravegherea tehnică pe timpul realizării investiţiei, pregătirea cadrelor de exploatare, precum şi efectuarea probelor tehnologice etc. ❖ D. pe categorii de cheltuieli, document component al documentaţiei de deviz care cuprinde cheltuielile ce se efectuează pentru unul sau mai multe obiecte ce nu se includ în categoria lucrărilor de construcţii-montaj, cum sunt cheltuielile pentru studii şi cercetări de teren, documentare, proiectare, exproprieri, despăgubiri, strămutări, supravegherea tehnică a executării investiţiei, recrutarea şi calificarea personalului, deplasări ale salariaţilor etc. ❖ D. pe categorii DEZ 55 de lucrări, document component al documentaţiei de deviz care cuprinde cheltuielile pentru lucrările din structura unui obiect cu acelaşi specific de execuţie şi care sunt cuprinse, de regulă, în acelaşi indicator al normelor de deviz (săpături, fundaţii, construcţii-montaj, instalaţii electrice etc.). * D. pe obiect, document component al proiectului de execuţie care stabileşte valoarea de deviz a unui obiect din cadrul devizului general al investiţiei. Prin obiect se înţelege o construcţie distinctă, care poate îndeplini funcţia pentru care a fost creată (hala industrială dotată cu toate instalaţiile necesare pentru funcţionare, o clădire de locuinţe, o împrejmuire, o linie de transportare a energiei electrice etc.). Compartimentul financiar-contabil are sarcina să urmărească lunar cheltuielile pe fiecare obiect în comparaţie cu preţul din deviz, să ţină evidenţa şi să urmărească terminarea construcţiei obiectelor de investiţie şi punerea lor în funcţiune. DEVIZĂ, înscris, mijloc de plată exprimat în monedă străină; titlu, instrument de credit exprimat în valută convertibilă pe termen scurt, care înlocuieşte banii lichizi, valută în conturi, în categoria d. se cuprind în general toate titlurile de credit pe termen scurt (cambii, bilete la ordin, cecuri, ordine de vărsăminte şi de virament, acţiuni, obligaţiuni, trate etc.), exprimate în monedă convertibilă. D., într-o accepţiune mai largă, cuprinde pe lângă titlurile de credit şi valutele efective, metalele preţioase şi toate celelalte instrumente folosite în plăţile cu străinătatea. D. conferă beneficiarului dreptul să primească într-o anumită localitate din străinătate, stabilită între părţi, într-un anumit termen sau la vedere, o anumită sumă de bani. D. este folosită în decontările internaţionale şi poate fi negociabilă la bursă sau poate fi scontată la bancă pentru a se obţine echivalentul în monedă naţională. ❖ D. aur, d. exprimată într-o valută legal convertibilă şi, sub aspect practic, în aur care se poate exporta. în urma celui de-al doilea război mondial, locul d.a. a fost luat de valutele de rezervă. ❖ D. blocată, d. înregistrată în conturile băncilor străine şi al cărei proprietar nu poate dispune liber de ea fară aprobarea organelor statului în care este depusă deviza. ❖ D. convertibilă, d. care se poate folosi în orice ţară ca mijloc de plată, fară nici o restricţie. D.c. poate fi preschimbată în mod liber într-o altă monedă la un curs de schimb fix, cunoscut în prealabil sau - cum se practică în prezent -la cursul pieţei care se formează în funcţie de cerere şi ofertă. ❖ D. de clearing (de cont), d. care provine din exporturi de mărfuri, executări de lucrări, prestări de servicii şi care se decontează numai în cadrul acordului de clearing intervenit între două sau mai multe ţări. D. de c. nu se poate converti, chiar dacă este emisă în monedă liber convertibilă, nu poate fi negociată la bursă şi nici scontată la bancă. ❖ D. forte, formă a devizelor liber convertibile exprimate în monede stabile, puternice, de mare circulaţie internaţională, care au la bază o economie dezvoltată, în plin progres. La început, erau considerate d.f. acele valute liber convertibile care erau exprimate în aur. O dată cu suspendarea convertibilităţii în aur, d.f. au devenit cele exprimate în valute de largă circulaţie internaţională, care au la bază o economie dezvoltată sau în dezvoltare, ceea ce le dă o mai mare stabilitate a puterii de cumpărare. ❖ D. în compensaţie, d. rezultată din aplicarea convenţiilor internaţionale de schimburi de mărfuri prin compensaţie între două ţări. ❖ D. neconvertibilă, d. care nu poate fi schimbată cu alte monede străine decât în anumite condiţii. D. se pot sconta la o bancă sau pot fi negociate la bursă, de unde se obţine echivalentul în moneda naţională înainte de scadenţă. DEVIZE DE EXECUŢIE, documente care stau la baza executării şi decontării lucrărilor de construcţii-montaj din devizul general şi care cuprind, practic, devizele pe obiecte şi devizele pe categorii de lucrări. V. şi deviz. DEZECHILIBRU BUGETAR, situaţie în care între veniturile şi cheltuielile bugetare în cursul unui exerciţiu bugetar sau pe un an bugetar, în ansamblu, nu există echilibru. D.b. este urmarea trăsăturilor economiei zguduite de crize, a cheltuielilor masive neproductive, mai ales de ordin militar, iar înlăturarea lui poate avea loc prin lansarea unor noi împrumuturi 56 DEZ de stat sau prin punerea în circulaţie a unei mase suplimentare de hârtie-monedă şi în special prin relansarea economiei naţionale. DEZECHILIBRU ECONOMIC, fenomen care se manifestă prin lipsă de proporţionalitate sau de concordanţă între elementele interdependente ale economiei naţionale, adică între sferele reproducţiei sociale, între producţie şi consum, între ramurile economiei naţionale, între veniturile băneşti ale populaţiei şi oferta de mărfuri puse pe piaţă. DEZECHILIBRU MONETAR, situaţie în care masa monetară pusă în circulaţie depăşeşte necesarul de monedă pentru circulaţia normală a mărfurilor. Cauzele d.m. pot fi emiterea şi punerea în circulaţie a unei mase suplimentare de hârtie-monedă, reducerea cantităţii de mărfuri sau servicii puse pe piaţă şi are ca urmare scăderea puterii de cumpărare a monedei. DEZINFLAŢIE, proces economico-monetar care se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ritmului de creştere a nivelului general al preţurilor. Dacă, de pildă, rata creşterii preţurilor scade de la 20% la 4% pe an, atunci există d. Perioadă intermediară între inflaţie şi deflaţie. D. presupune diminuarea presiunii inflaţioniste asupra economiei pentru menţinerea valorii unităţii monetare naţionale. Continuarea d. poate conduce la deflaţie. D. se realizează prin: reducerea cheltuielilor agenţilor economici şi populaţiei, creşterea ratelor dobânzii, restricţii la acordarea creditelor, încheierea bugetului de stat cu excedent. V. şi deflaţie; inflaţie. DEZMOŞTENIRE, act de ultimă voinţă, prin care testatorul înlătură de la moştenirea sa pe unul sau mai mulţi moştenitori legali. D. se poate face numai în limitele unei cotităţi disponibile, fară să afecteze rezerva succesorală, de la care moştenitorii rezervatari nu pot fi înlăturaţi de către testator. DEZNAŢIONALIZARE, trecerea din nou în proprietate privată a unor întreprinderi care, anterior, fuseseră naţionalizate. D. este o cale urmată de guvernele unor ţări, în situaţiile în care restituirea întreprinderilor naţionalizate este mai avantajoasă pentru monopoluri decât menţinerea lor în proprietatea statului. DIFERENŢĂ BUGETARĂ, acumularea bănească realizată de către întreprinderi, fară ca acestea să fi depus un efort propriu pentru obţinerea ei. D.b. este, astfel, o acumulare bănească cuprinsă în preţul de vânzare al anumitor mărfuri, ce nu se cuvine întreprinderii care o încasează, din care cauză aceasta se virează obligatoriu la bugetul statului. în practică, în funcţie de natura mărfurilor, d.b. se calculează: "ca diferenţă între preţul cu amănuntul, mai puţin rabatul comercial, şi preţul de livrare; "ca diferenţă între preţul de înregistrare şi preţul de cumpărare; ■ca diferenţă între totalul vânzărilor, la preţul cu amănuntul, mai puţin rabatul comercial, şi preţul mediu de cumpărare; "ca diferenţă între preţul cu amănuntul pe bucată, mai puţin rabatul comercial, şi preţul de cumpărare la kg pentru mărfurile care se cumpără pe greutate şi se vând cu bucata etc. DIFERENŢĂ DE CURS, d. care apare în urma modificării cursului valutei sau al hârtiilor de valoare. în cazul urcării cursului, d. de c. se exprimă în profit de curs, pentru deţinătorii de valută sau hârtii de valoare, iar în cazul scăderii cursului se exprimă prin pierderi de curs. Pot exista d. de c. între cursurile a două titluri ale aceleiaşi societăţi, precum şi între acţiunile nominative şi cele la purtător. De asemenea, pot exista diferenţe între cursul la termen (ferm) şi cursul cu primă (variabil) al unei acţiuni. D. de c. se exprimă în cifre absolute sau în procente. dir 57 DILUAREA CAPITALULUI SOCIAL, operaţiune prin care se emit mai multe acţiuni cu ocazia măririi capitalului. D.c.s. transformă o parte a capitalului, a dreptului de vot al fiecărei acţiuni, a profitului. Numărul de acţiuni nou emise este de dorit să fie cât mai mic pentru a nu provoca perturbaţii şi a nu-i prejudicia pe acţionarii existenţi. D.c.s. conduce la modificarea structurii de putere a acţionarului, deoarece ea este direct proporţională cu numărul de titluri create. Apar unele interese divergente, şi anume: societatea urmăreşte mărirea dividendelor, acţionarii majoritari urmăresc să-şi menţină puterea asupra societăţii, în timp ce acţionarii minoritari sunt insensibili la diluarea puterii. V. şi capital social. DINAMICA (INDICELE)CHELTUIELILOR BUGETARE, tendinţa, ritmul de creştere, menţinere sau diminuare a efortului financiar al statului (a cheltuielilor bugetare). Dinamica, comparaţia poate fi concludentă şi utilă numai în măsura în care cheltuielile bugetare sunt exprimate în preţuri comparabile; în caz contrar ea este deformată de fenomenul inflaţionist. V. şi inflaţie. DIRECŢIA ADMINISTRĂRII FONDULUI DE ŞOMAJ, organ central de specialitate care funcţionează în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi îndeplineşte următoarele atribuţii: "elaborează, împreună cu Ministerul Finanţelor, norme metodologice privind evidenţa financiar-contabilă a fondului de şomaj; "urmăreşte modul de constituire a fondului pentru plata indemnizaţiei de şomaj, pe surse de formare; "ţine evidenţa contabilă a fondului de şomaj şi a efectuării plăţilor, întocmeşte contul de execuţie a veniturilor şi a cheltuielilor şi bilanţul contabil; "gestionează fondurile alocate pentru acoperirea cheltuielilor de dotare şi funcţionare a activităţii de calificare şi recalificare a şomerilor. V. şi fondul pentru plata indemnizaţiei de şomaj, a indemnizaţiei de integrare profesională şi a alocaţiei de sprijin; Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. DIRECŢIA DE FORMARE Şl INTEGRARE PROFESIONALĂ, organ central de specialitate care funcţionează în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi îndeplineşte următoarele atribuţii: "coordonează, la nivel naţional, activitatea de formare şi perfecţionare profesională a forţei de muncă, elaborează norme şi metodologii pentru această activitate; ■organizează calificarea, recalificarea şi perfecţionarea profesională a şomerilor sau a altor persoane interesate în vederea integrării sau reintegrării în muncă; "iniţiază şi organizează, împreună cu ministerele interesate, proiecte şi programe naţionale şi internaţionale de formare şi perfecţionare profesională. DIRECŢIA FINANŢE-PREŢURI, organ financiar al fiecărui minister care conduce şi coordonează activitatea financiară şi problemele de preţuri, atât ale organelor centrale în care funcţionează, cât şi ale tuturor unităţilor aflate în subordine. D.f.-p. elaborează bugetul, conduce şi coordonează activitatea de planificare financiară la unităţile subordonate, solicită credite de la bancă, analizează - pe bază de bilanţ - activitatea economico-financiară a unităţilor din subordine şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea continuă a acestor activităţi, controlează sistematic activitatea unităţilor subordonate în ceea ce priveşte realizarea veniturilor şi încadrarea cheltuielilor în prevederile bugetului şi creşterea continuă a eficienţei economico-sociale. D.f.-p. se preocupă de realizarea integrală, pe minister şi pe fiecare unitate subordonată, a beneficiilor şi a celorlalte acumulări băneşti, a tuturor resurselor necesare finanţării investiţiilor, îndeplinirea integrală şi la timp a obligaţiilor privind efectuarea vărsămintelor către bugetul statului etc. în atribuţiile sale intră şi examinarea căilor de creştere a eficienţei produselor exportate, a lucrărilor % executate şi a serviciilor prestate, a eficienţei acţiunilor de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională etc. De asemenea, această d. face propuneri pentru îmbunătăţirea muncii, ia măsuri pentru întărirea gestiunii economico-financiare, a disciplinei financiare, de credite şi de casă, pentru apărarea integrităţii avutului public. 58 DIR DIRECŢIA GENERALĂ A CONTROLULUI FINANCIAR DE STAT, instituţie de control financiar care funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor (v.). Are următoarele atribuţii: "controlează administrarea şi utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de funcţionare şi de întreţinere ale organelor centrale şi locale, ale administraţiei de stat, precum şi ale unităţilor finanţate de la buget; "controlează utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea investiţiilor de interes general, subvenţionarea unor activităţi şi produse etc.; "verifică folosirea mijloacelor şi a fondurilor din dotare şi respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea companiilor naţionale, a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital de stat; "urmăreşte exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţele prevăzute de lege şi de actele de constituire a societăţilor comerciale şi a celorlalţi agenţi economici, verificând stabilirea corectă şi îndeplinirea integrală şi la termen a tuturor obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat etc. De asemenea, D.G. a C.F. de S. îndeplineşte şi alte atribuţii de control stabilite prin lege. Organele controlului financiar de stat au dreptul să ceară, iar conducerile şi salariaţii administraţiei, instituţiilor publice şi agenţii economici supuşi controlului au obligaţia: "să pună la dispoziţie registrele şi corespondenţa, actele, piesele justificative, dările de seamă, bilanţurile contabile, precum şi alte documente necesare controlului; "să prezinte pentru verificare valorile de orice fel pe care le gestionează sau le au în păstrare, care, potrivit legii, se află sub incidenţa controlului; "să dea informaţii şi explicaţii verbale şi în scris, după caz, în legătură cu problemele care formează obiectul controlului; "să elibereze, potrivit legii, documentele solicitate, în original sau copii certificate; "să asigure sprijinul şi condiţiile necesare bunei desfăşurări a controlului şi să-şi dea concursul pentru clarificarea constatărilor. Nerespectarea obligaţiilor de mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. In caz de recidivă, amenda se dublează; de asemenea, se poate suspenda activitatea pe o perioadă de până la şase luni. în baza constatărilor rezultate din controlul efectuat, organele de control au dreptul să dispună: "luarea de măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă a administraţiei centrale şi locale, a companiilor naţionale şi a regiilor autonome; "corectarea şi completarea bilanţurilor contabile şi vărsarea la buget a impozitelor, a taxelor şi a altor venituri datorate legal statului; "aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor; "suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile şi fiscale. Controlul financiar de stat nu exclude controlul financiar propriu, preventiv sau de gestiune. Astfel, ministerele, departamentele, celelalte organe centrale de stat, prefecturile şi Primăria Municipiului Bucureşti au obligaţia să asigure organizarea şi funcţionarea controlului financiar de gestiune privind patrimoniul propriu şi controlul financiar preventiv asupra veniturilor şi cheltuielilor pentru care sunt ordonatori de credite. De asemenea, companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale şi alte persoane juridice cu activităţi economico-sociale îşi organizează controlul financiar propriu, în concordanţă cu prevederile legale şi statutare. într-un an calendaristic, un agent economic poate face obiectul unui singur control al contabilităţii, pentru sinceritatea bilanţurilor şi determinarea sumelor datorate cu orice titlu. Controlul poate avea o durată de maximum trei luni, dar trebuie să cuprindă întregul interval scurs de la ultima verificare de fond. în timpul efectuării controlului contabilităţii, în vederea determinării sumelor datorate statului cu orice titlu, agenţii economici au dreptul să fie asistaţi de către un consilier, la alegere, de regulă din rândul contabililor autorizaţi sau al experţilor autorizaţi. Organele controlului financiar de stat comunică celor controlaţi, în termen de 30 de zile de la terminarea verificării, la sediul acestora, măsurile respective, care pot fi contestate la Ministerul Finanţelor, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, iar soluţionarea contestaţiilor se comunică în termen de 45 de zile. Decizia privind soluţionarea contestaţiei emisă de Ministerul Finanţelor este executorie, dar poate fi atacată în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă, la instanţa judecătorească competentă. DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR, organ central cu personalitate juridică, cu patrimoniu propriu şi cont la bancă, subordonat Ministerului Finanţelor, care organizează, DIS 59 conduce şi controlează activitatea vamală din România şi înfăptuieşte politica vamală a Guvernului. D.G. a V. are următoarele atribuţii: "organizează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale ale vămilor; "exercită controlul, urmărirea şi supravegherea pe întregul teritoriu naţional a respectării legislaţiei vamale în procesul operaţiunilor de import, export şi tranzit; "ia măsuri de prevenire şi combatere a oricăror infracţiuni şi contravenţii în domeniul vamal; "participă, împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, la elaborarea proiectelor de proceduri, regimuri vamale şi norme de vămuire şi asigură aplicarea prevederilor legale la Tariful vamal de import al României şi a altor acte normative referitoare la acesta; "aplică măsurile cu caracter vamal rezultate din Acordul de asociere a României la Comunitatea Europeană, din Acordul cu ţările A.E.L.S. şi din Strategia naţională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană; asigură aplicarea prevederilor cu caracter vamal din convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte; "urmăreşte aplicarea corectă a regulilor de interpretare a Nomenclaturii sistemului armonizat, a regulilor generale de stabilire a originii bunurilor, precum şi de evaluare în vamă a mărfurilor şi de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, a accizelor şi a altor drepturi vamale; "verifică modul de declarare de către titularul operaţiunii vamale sau de către comisionarul vamal a drepturilor cuvenite bugetului de stat; "încasează şi virează aceste drepturi la bugetul de stat; "stabileşte, din oficiu, eventualele diferenţe pe baza controalelor ulterioare şi asigură încasarea lor; "stabileşte formele şi instrumentele de plată şi de garantare a plăţii taxelor şi drepturilor vamale; "coordonează, îndrumă şi îndeplineşte sarcinile ce revin unităţilor vamale pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, obiecte din patrimoniul cultural naţional; "urmăreşte, în cooperare cu celelalte organe abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operaţiuni vamale; "încheie, pe bază de mandat, acorduri de cooperare cu alte administraţii vamale privind schimbul de informaţii în domeniul combaterii fraudei vamale; "controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import, export sau aflate în tranzit şi verifică legalitatea şi regimul vamal al mărfurilor; "reţine, în vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul unor abateri de la legislaţia vamală; "verifică, pe timp de zi şi de noapte, clădiri, depozite, terenuri, sedii şi alte obiective şi poate preleva probe pe care le analizează în laboratoarele proprii în vederea identificării şi expertizării mărfurilor care fac obiectul operaţiunilor de import, de export şi de tranzit; "efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări în cazurile semnalate; ■verifică registrele, corespondenţa şi alte evidenţe care se referă la operaţiuni de import-export; ■sesizează organele de urmărire penală competente în cazurile în care se constată încălcarea legii şi care necesită continuarea cercetărilor; "exercită controlul ulterior la sediul agenţilor economici asupra operaţiunilor de comerţ exterior efectuate pe o durată de cinci ani retroactiv; "asigură informatizarea activităţii şi realizează statistica vamală; "reprezintă interesele statului în faţa instanţelor judecătoreşti în cazurile de încălcare a normelor vamale; ■întocmeşte studii, analize şi elaborează proiecte de acte normative privind îmbunătăţirea organizării şi desfăşurării activităţii vamale; "prezintă Ministerului Finanţelor avizele la proiectele de acte normative elaborate de alte ministere şi instituţii centrale, care cuprind măsuri referitoare la domeniul vamal; "aplică legislaţia muncii pe linia resurselor umane - angajare, avansare, sancţionare şi încheierea raporturilor de muncă - pentru personalul propriu şi pentru cei din cadrul unităţilor vamale teritoriale; "elaborează şi fundamentează programul de investiţii şi proiectul bugetului activităţii vamale şi asigură realizarea lor etc. D.G. a V. este condusă de către un director general, secretar de stat din Ministerul Finanţelor, care o reprezintă în raporturile cu ministerele, cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi în relaţiile cu organisme, organizaţii, agenţi economici, instituţii, alte persoane juridice şi fizice, din ţară şi din străinătate; el răspunde în faţa ministrului Finanţelor pentru întreaga sa activitate. V. şi vamă; vameş; vămuire; punct vamal. DISAGIO1. Pierdere rezultată din speculaţiile de bursă cu valută sau hârtii de valoare. 2. Diferenţă între valoarea nominală a unei valute sau hârtii de valoare şi cursul (preţul) de pe piaţă al acestora. D. se exprimă în procente faţă de valoarea lor nominală. D. se poate înregistra 60 DIS şi în unele operaţiuni de comerţ exterior ca diferenţă între cursul valutelor în clearing şi cursul valutelor convertibile ori ca diferenţă între preţurile mărfurilor livrate în clearing şi preţurile mărfurilor livrate în valute convertibile. V. şi agio; operaţiuni de switch. DISCIPLINA DECONTĂRILOR, respectarea strictă de către toate unităţile economice a normelor juridice care reglementează efectuarea încasărilor şi a plăţilor prin viramente în şi din conturile deschise la unităţile bancare. D.d. reclamă efectuarea integrală şi la timp a viramentelor pentru livrările de mărfuri, prestările de servicii, executările de lucrări, achitarea veniturilor bugetare etc. Respectarea şi întărirea d.d. sunt dependente de calitatea întregii activităţi economico-financiare desfăşurate de unităţile economice şi duce la folosirea eficientă a mijloacelor fixe şi a activelor circulante, la lichidarea stocurilor supranormative, la identificarea şi valorificarea resurselor interne, uşurează aprovizionarea, face posibilă plata la timp a salariilor etc., având drept efect accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor întreprinderii, realizarea reproducţiei sociale, încasarea veniturilor bugetare, realizarea programului economic. Căi de întărire a d.d.: "livrarea de către furnizori a mărfurilor la momentul oportun şi de bună calitate; ■plata la timp a acestor mărfuri de către cumpărători; "depunerea documentelor la bancă; ■efectuarea promptă a viramentelor de către unităţile bancare; "întărirea controlului reciproc şi a celui bancar; "aplicarea de majorări în caz de întârziere a efectuării plăţilor; "schimbarea formei de decontare; "aplicarea ordinii legale, obligatorii şi cronologice de efectuare a decontărilor etc., aplicarea de sancţiuni disciplinare, materiale şi penale personalului vinovat de încălcarea d.d. Unităţile bancare propun măsuri pentru lichidarea deficienţelor, prevenirea acestora pe viitor şi căi de întărire continuă a d.d. V. şi ordinea legală a plăţilor. DISCIPLINA MUNCII, principiu important al dreptului muncii (v.), potrivit căruia nici un proces de muncă nu se poate desfăşura în condiţii normale dacă nu se respectă anumite norme, reguli, o anumită disciplină. Decretul-lege nr. 147/1990 subliniază că „relaţiile de muncă sunt aşezate pe principiul însuşirii liber consimţite şi aplicării cu consecvenţă a disciplinei muncii. Respectarea cu stricteţe a ordinii şi disciplinei la locul de muncă constituie o obligaţie a fiecărui salariat". Organizarea şi desfăşurarea procesului de muncă presupun ordine şi disciplină. D.m.. este impusă de patron, de agentul economic, iar angajatul este obligat să o respecte. încălcarea d.m., nerespectarea regulilor stabilite de patron atrage răspunderea disciplinară şi materială a salariatului. Prejudiciile materiale provocate de salariaţi se recuperează de la aceştia. DISCIPLINĂ BUGETARĂ 1. Respectarea obligatorie a normelor juridice privitoare la elaborarea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetului de stat. 2. încasare integrală şi la termenele stabilite a tuturor veniturilor bugetare şi a celor privind cheltuirea raţională a mijloacelor bugetare şi în concordanţă cu destinaţiile lor stabilite de către toate unităţile economice, instituţiile de stat şi organizaţiile obşteşti, precum şi de către toate organele financiare şi bancare. Conducătorii unităţilor economice, ai instituţiilor publice şi ai compartimentelor financiar-contabile sunt direct răspunzători pentru respectarea disciplinei bugetare. încălcarea d.b. atrage după sine sancţiuni, cum sunt: "aplicarea de majorări; "amenzi; "sistarea finanţării bugetare în cazurile folosirii ineficiente a fondurilor sau ale neprezentării documentelor justificative ale cheltuielilor; "sancţionarea pe cale administrativă, disciplinară, civilă şi chiar penală; "executarea silită. V. şi deturnare de fonduri; executarea bugetului de stat. DISCIPLINĂ DE CASĂ, respectarea tuturor normelor juridice care reglementează operaţiunile de încasări şi plăţi. D. de c. constă în: "respectarea limitei soldului de casă; ■utilizarea încasărilor proprii numai pentru efectuarea de plăţi admise şi aprobate anterior de bancă; «depunerea la bancă, la termenele stabilite, a numerarului pentru salarii, burse, indemnizaţii etc., neîncasate de persoanele cărora li se cuvin; "păstrarea integrităţii numerarului aflat în casierie; "prezentarea actelor, a datelor şi a registrelor la cererea organelor de control DIS 61 tutelare, bancare, financiare etc. Respectarea d. de c. prezintă importanţă pentru executarea în bune condiţii a circulaţiei banilor, contribuie la creşterea disponibilităţilor băneşti din conturile deschise la bancă, la extinderea plăţilor fară numerar şi la reducerea numerarului în circulaţie. Organele ierarhic superioare şi, cu deosebire, cele bancare controlează periodic operaţiunile de casă şi disciplina de casă, stabilesc cauzele eventualelor abateri, răspunderea persoanelor vinovate, aplică sancţiuni şi dau indicaţii obligatorii pentru lichidarea şi preîntâmpinarea deficienţelor constatate şi pentru întărirea continuă a acestei discipline. încălcarea d. de c. se sancţionează cu interzicerea efectuării de plăţi în numerar din încasările proprii, pe o perioadă de până la trei luni, reducerea limitei soldului de casă, aplicarea de penalizări pe zi asupra sumelor nedepuse în termen la bancă sau asupra sumelor reţinute în casă peste limita soldului de casă aprobat şi, de asemenea, aplicarea de sancţiuni disciplinare, materiale şi penale, după caz. DISCIPLINĂ DE CREDITE, respectarea tuturor normelor bancare cu privire la acordarea, folosirea, garantarea şi rambursarea creditelor la scadenţă. D. de c. presupune utilizarea creditelor bancare numai în scopurile pentru care au fost acordate, garantarea lor cu valori materiale sau cu veniturile care urmează să se realizeze în perioadele viitoare, rambursarea creditelor la scadenţă, preîntâmpinarea apariţiei creditelor negarantate şi restante şi prezentarea cu promptitudine de către agenţii economici a documentelor solicitate de bancă. Respectarea şi întărirea d. de c. are o importanţă considerabilă pentru buna desfăşurare a activităţii agenţilor economici, reflectând nivelul calităţii activităţii acestora; ea este o pârghie importantă care contribuie la reducerea costurilor de producţie, la realizarea indicatorilor economici şi financiari etc. Respectarea d. de c. obligă unităţile bancare să sprijine activitatea agenţilor economici, să exercite controlul bancar cu prilejul realizării operaţiunilor de creditare, de decontare şi a celor de casă. Unităţile bancare verifică existenţa şi condiţiile de păstrare a bunurilor şi a altor valori care constituie garanţia creditelor, folosirea raţională a resurselor materiale şi băneşti, iau măsuri de rambursare şi de trecere în restanţă, înainte de scadenţă, a creditelor folosite în alte scopuri, precum şi a creditelor fără garanţii materiale, urmărind recuperarea acestora şi lichidarea eventualelor deficienţe. Agenţii economici sunt obligaţi să se preocupe ca activitatea lor să se desfăşoare în limita fondurilor proprii; ei trebuie să realizeze o producţie de bună calitate, să se îngrijească de ritmicitatea şi de încasarea la timp a contravalorii acesteia, în aşa fel încât să-şi asigure în permanenţă fondurile băneşti necesare realizării obiectivelor din programul economic şi din bugetul lor. în cazul în care unitatea bancară constată că la agentul economic se menţin timp îndelungat deficienţe în aprovizionare, producţie şi desfacere, în administrarea mijloacelor materiale şi băneşti, că există abateri de la d. de c., ea este obligată să aplice creditarea restrictivă şi să ia măsuri corespunzătoare pentru îndreptarea situaţiei economico-financiare. Unităţile bancare analizează temeinic şi stabilesc cauzele încălcării d. de c. şi, de comun acord cu agentul economic, ia măsurile necesare pentru lichidarea şi preîntâmpinarea deficienţelor din activitatea unităţii creditate. Dacă agenţii economici creditaţi nu prezintă la termenele stabilite bilanţul contabil, situaţia garanţiei, situaţia verificării împrumutului sau nu ţin în mod corect contabilitatea, sunt sancţionaţi de către unităţile bancare cu avertisment scris, atrăgându-li-se atenţia asupra gravităţii abaterii. Menţinerea în continuare a deficienţelor dă dreptul băncii să instituie controlul prealabil asupra plăţilor agentului economic, să ordone respectarea disciplinei financiare, să dispună folosirea instrumentelor de decontare - acreditivul (v.) şi scrisoarea de garanţie (v.) - şi chiar sistarea temporară a creditării. Se pot aplica sancţiuni cum sunt: excluderea de la creditare, vânzarea silită a valorilor materiale care constituie garanţia creditelor bancare. în operaţiunea de vânzare silită sunt cuprinse numai stocurile supranormative, precum şi unele stocuri formate din active circulante. Se exceptează de la vânzarea silită mijloacele fixe, materiile prime, combustibilul etc. necesar desfăşurării procesului de producţie, precum şi recolta neculeasă, animalele şi nutreţul necesar până la strângerea viitoarei recolte. Pentru întărirea d. de c., orice măsură luată sau sancţiune 62 DIS aplicată trebuie să aibă un temei legal, un rol mobilizator, constructiv, educativ şi să contribuie la redresarea activităţii economico-financiare a agenţilor economici. DISCIPLINA DE EMISIUNE, respectarea strictă de către unităţile Băncii Naţionale a normelor de emisiune a banilor. D. de e. reclamă trecerea obligatorie la fondurile de rezervă a plusurilor înregistrate în casele de circulaţie peste limitele stabilite, precum şi trecerea banilor din fondurile de rezervă în casele de circulaţie, numai pe baza aprobărilor de emisiune. încălcarea d. de e. se sancţionează. DISCIPLINĂ DE PLĂŢI, respectarea cu stricteţe de către unităţile economice de stat, cooperatiste, private, organizaţii, instituţii, persoane fizice etc., a termenelor şi a ordinii de stingere a obligaţiilor băneşti. V. şi disciplina decontărilor; disciplină de casă; disciplină de credite; disciplină financiară. DISCIPLINĂ FINANCIARĂ, respectarea normelor care reglementează formarea şi utilizarea mijloacelor băneşti ale unităţilor gestionare, precum şi obligaţiile acestor unităţi faţă de bugetul statului şi faţă de terţi. DISCONT1. Procent încasat de către bănci la decontarea poliţelor înainte de scadenţă. 2. Reducere care se acordă cumpărătorului de titluri financiare sau de mărfuri. 3. Diferenţa dintre valoarea nominală (mai mare) şi preţul iniţial de cumpărare a titlului de stat la emisiunea împrumutului de stat, diferenţă care constituie beneficiul subscriptorului (cumpărătorului). 4. Nivelul dobânzii aplicate de către Banca Naţională a ţării la acordarea de împrumuturi băncilor care oferă drept garanţie titluri financiare emise de stat sau titluri comerciale. D. este foarte mic, comparativ cu dobânda de pe piaţă calculată la împrumuturi. Diferenţa dintre dobândă şi d. constituie câştigul suplimentar al băncii. DISCONTARE, operaţiune de determinare, în condiţiile economiei de piaţă, a valorii prezente (actuale) a unui venit viitor, la care trebuie să se aibă în vedere conjunctura pieţei, evoluţia costurilor, a tehnologiilor de fabricaţie, prezenţa şi efectele crizelor ciclice etc. Cu cât o valoare este mai îndepărtată în viitor, cu atât valoarea prezentă este mai mică. D. este inversul dobânzii compuse şi se determină după formula: în care: 0-+ Vn = factorul de actualizare; 1 = valoarea lui 1 la finele perioadei de n ani; d = nivelul dobânzii; n = numărul de ani. D. face posibilă determinarea ratei de discontare pentru variante de investiţii cu eficienţă asemănătoare, dar cu soluţii tehnologice deosebite, a ratelor anuale de rambursare a unui împrumut, cunoscute fiind dobânda şi numărul anilor de plată, a duratei de recuperare efectivă a cheltuielilor de investiţii din acumulări băneşti cu valori discontate. D. valorilor face posibilă efectuarea unei analize în dinamică a eficienţei activităţii economice, sociale şi financiare, în mod deosebit a investiţiilor, mai ales când activitatea economico-socială se realizează cu împrumuturi de la bănci şi alte organisme internaţionale. DISCONTAREA POLIŢELOR, cumpărarea de către bănci a poliţelor înainte de scadenţa lor, cu încasarea unui anumit procent din valoarea poliţelor. V. şi decontarea poliţelor; discont. DIS 63 DISCONTER, persoană fizică sau unitate bancară care efectuează scontarea poliţelor, în mod obişnuit, banca disconter cumpără poliţe înainte de scadenţa lor şi plăteşte titularului suma din poliţă, mai puţin procentul de discontare. DISCREPANŢA PREŢULUI (MARJA DIN REGISTRUL EXPERTULUI), diferenţa dintre cel mai mare preţ al ordinului „cumpără la limită“ şi cel mai mic preţ al ordinului „vinde la limită“, pentru anumite categorii de titluri financiare. Această diferenţă figurează, la un moment dat, pe o pagină din registrul expertului de bursă. DISCRIMINARE, tratament diferenţiat şi nedrept aplicat de unele ţări persoanelor fizice şi juridice aparţinând unui alt stat care efectuează operaţiuni comercial-economice etc. şi care constă în taxele vamale mai mari, limitarea importului, legarea operaţiunilor de import-export de obligaţia de a se supune unor formalităţi ce nu sunt cerute altor parteneri etc. DISPAŞĂ1. Document întocmit de dispaşor (v.), potrivit normelor juridice statuate şi cutumelor din porturile de descărcare, în vederea lichidării avariei comune. în d. se prevăd avariile şi cheltuielile extraordinare efectuate pentru salvare (masa pasivă) şi valoarea bunurilor în favoarea cărora s-au făcut sacrificiile (masa activă). 2. Lucrare prin intermediul căreia se calculează şi se stabilesc indemnizaţiile de despăgubire pe care asigurătorii urmează să le plătească proprietarilor navei şi încărcăturii, în vederea compensării pierderilor sau daunelor înregistrate în urma săvârşirii unui act de avarie comună (v.). D. se întocmeşte în locul de descărcare a navei şi, în general, pe cale amiabilă, aşa cum, de regulă, prevăd poliţele de asigurare. Prin aceste poliţe se precizează că proprietarii mărfurilor, înainte de a le lua în primire, vor semna împreună cu comandantul navei un document denumit „consimţământ de participare la avarie“ (engl. „average bond“)- Prin acest act (document), părţile se pun de acord în ceea ce priveşte numărul experţilor care vor întocmi d. şi se obligă să accepte concluziile acestora. Deoarece întocmirea d. necesită un timp mai îndelungat, în vederea efectuării unor verificări, expertize etc., pentru ca nava să nu stea în port nedescărcată până când aceste lucrări vor fi terminate, comandantul navei efectuează un calcul aproximativ al pierderilor şi pagubelor suferite şi al cheltuielilor de avarie comună făcute, precum şi al repartiţiei acestora între navă, navlu şi încărcătură, proporţional cu valorile salvate. Asigurătorii recunosc, în general, lichidările de daune (făcute pe bază de regulament amiabil sau judiciar al avariei comune), dacă la semnarea consimţământului de participare la avarie a luat parte şi comisarul de avarie (v.) numit de asigurător. Comisarul de avarie trebuie să ajute la operaţiunile dispaşorilor (v.), lucru care constituie o garanţie pentru asigurător că interesele sale vor fi apărate în mod eficient. Drept urmare, proprietarul mărfurilor (în calitate de asigurat) va trebui ca, înainte de a semna consimţământul de participare la avarie, să obţină pentru aceasta consimţământul scris al asigurătorului şi intervenţia comisarului de avarie. DISPAŞOR DE AVARIE, expert şi lichidator acreditat de un tribunal pentru efectuarea calculelor privind evaluarea şi repartiţia pierderilor şi daunelor rezultate în urma actului de avarie comună, cu întocmirea dispaşei (v.) şi lichidarea avariei. D. sunt numiţi prin consimţământul de participare la avarie. Dacă în conosament (v.) se prescrie că alegerea unuia sau mai multor dispaşori aparţine armatorului, iar în poliţa de asigurare se precizează că această alegere aparţine asigurătorului, pentru apărarea intereselor armatorilor şi proprietarilor încărcăturii, alegerea făcută de armator va trebui acceptată şi de asigurător. Având în vedere misiunea deosebit de delicată pe care o au d. în ceea ce priveşte aprecierea originii, naturii şi entităţilor daunelor şi cheltuielilor, stabilirea valorii elementelor contributive şi repartizarea sumelor admise la contribuţie, numirea acestora trebuie făcută cu maximum de atenţie. Persoanele care pot fi numite d. trebuie să aibă o pregătire universitară în specialităţile economice şi maritime, adică se impune să aibă o cultură tehnică şi juridică în domeniul maritim, precum şi experienţa necesară pentru a putea îndeplini cu competenţă misiunea încredinţată. Totodată, este obligatorie înscrierea lor în lista oficială a experţilor întocmită de instanţele judecătoreşti. în legătură cu îndeplinirea misiunii lor, d. 64 DIS procedează la: «stabilirea adevărului faptelor şi actelor de avarie comună (v.), pe baza documentelor care li se prezintă sau pe care ei le vor solicita şi a altor informaţii; ■verificarea regularităţilor şi stabilirea adevărului asupra cheltuielilor menţionate că s-au făcut, admiţându-se sau excluzându-le de la contribuţie; "evaluarea - fie direct, fie cu ajutorul experţilor - a daunelor care au fost cerute să fie admise în avaria comună, hotărând în legătură cu admiterea lor (de regulă, d. apelează la experţi nautici, mecanici, chimişti, merceologi etc., care întocmesc rapoarte de expertiză ce sunt utilizate ca bază pentru calculele respective); "stabilirea valorilor care trebuie să intre în contribuţie fie direct pe baza documentării prezentate, fie cu ajutorul expertizelor tehnice. Pentru efectuarea acestor operaţiuni, d. examinează o serie de documente cum sunt: ■consimţământul de participare la avarie încheiat de părţi; "protestul de mare; "extrasele din jurnalul de bord şi jurnalul maşinilor, din inventarul navei şi din jurnalul de încărcare, vizate de autoritatea competentă; «contractele de navlosire; "conturile de navlu; "conosamentele; "facturile mărfurilor existente la bord; "contul tuturor cheltuielilpr suportate de armator şi actele justificative, cheltuielile de asigurare pe durata avariei etc. DISPATCH MONEY, bonificaţie care se acordă de armatorul unei nave încărcătorului (navlositorului) pentru zilele de stalii întrebuinţate mai puţin decât avea dreptul. D.m. se calculează pe fiecare zi sau număr de ore din zi şi, în mod obişnuit, este egală cu Vi din suma contrastaliilor. V. şi contrastalii; stalii; supercontrastalii. DISPERSAREA RISCURILOR, operaţiuni care arată gradul de răspândire în spaţiu a riscurilor. Pentru asigurător, realizarea unui grad cât mai mare de d. a r. prezintă o importanţă deosebită, fiind unul dintre factorii de bază de care depinde realizarea echilibrului financiar al activităţii de asigurare. Dacă asigurările prin efectul legii creează condiţii pentru o dispersare optimă a riscurilor, la asigurările facultative realizarea unei dispersări cât mai mari presupune existenţa unui cadru organizatoric şi a unor forme de asigurare care să faciliteze dezvoltarea acestora, deoarece cu cât numărul asiguraţilor este mai mare, cu atât se poate realiza şi o dispersare mai bună. Spre deosebire de asigurare, care permite dispersarea riscurilor în spaţiu, reasigurarea (v.) permite în plus o dispersare a acestora în timp, ceea ce este foarte important pentru extinderea reasigurării ca formă de cooperare economică internaţională în domeniul activităţii de asigurare. DISPERSIE, indicator sintetic, modalitate de calcul care măsoară şi exprimă gradul de răspândire a valorilor unei variabile aleatorii în jurul valorii medii. Indicatorii care măsoară împrăştierea sunt: ^ (xj -x)2 2 _ i=i pentru întregul fenomen, şi a = N s2 = — X (Xj - x)2 n-l pentru un anumit eşantion, in care: xi N n a2 şi s2 valorile variabilei aleatorii; numărul variantelor din întregul fenomen; numărul variantelor din eşantion; valoarea ij^die; dispersia. D. se foloseşte în efectuarea calculelor pentru determinarea primei nete la asigurările de bunuri. Radicalul d. mai poartă numele de abatere medie pătratică. DIS 65 DISPARIŢIA NAVEI, risc asigurat, specific asigurării navelor maritime şi aeronavelor, în cazul navelor maritime, nava se consideră dispărută dacă timp de 180 de zile de la data ultimei ştiri primite de la navă nu s-a mai reuşit să se ia legătura cu comandantul sau cu oricare alt membru al echipajului care să dea o informaţie cu privire la navă. O aeronavă se consideră dispărută dacă timp de 90 de zile de la data ultimei ştiri primite de la aeronavă nu s-a mai reuşit să se ia legătura cu comandantul, cu alt membru al personalului navigant sau cu vreun pasager al acesteia care să dea o informaţie cu privire la existenţa aeronavei. Deci dispariţia navei sau aeronavei, în condiţiile menţionate mai sus, dă dreptul - dacă există încheiată asigurare - la despăgubirea de asigurare. DISPONIBIL LA BANCĂ, sumele aparţinând unităţilor economice de stat, private, cooperatiste etc., care se află depuse în cont la bancă. Sumă de bani pe care trăgătorul unui cec o are în depozit la tras. DISPONIBIL PENTRU INVESTIŢII, mijloacele băneşti de care dispun întreprinderile la bancă şi destinate acoperirii cheltuielilor privind lucrările de investiţii. DISPONIBILITĂŢI ÎN VALUTĂ, mijloace băneşti provenite din exportul de mărfuri, prestările de servicii, din credite externe etc., care se află în conturi la băncile străine. DISPOZIŢIE BUGETARĂ, document în baza căruia Ministerul Finanţelor repartizează creditele bugetare ordonatorilor principali (de gradul I), iar aceştia, la rândul lor, le repartizează ordonatorilor secundari (de gradul II) şi, respectiv, celor terţiari (de gradul III). Dacă ordonatorii principali sau secundari constată că ordonatorii subordonaţi au credite bugetare disponibile, datorită nerealizării sau suspendării anumitor acţiuni, ei au dreptul să întocmească o d.b. pe baza căreia are loc retragerea creditelor bugetare (v.) respective. V. şi credit bugetar; ordonator de credite. DISPOZIŢIE DE IMPUNERE-ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ, document întocmit de organele financiare pe baza procesului-verbal de verificare, în care se prevede venitul impozabil, impozitul de plată, ratele şi termenele de plată etc. şi care se înmânează contribuabilului. V. şi proces-verbal de verificare. DISPOZIŢIE DE ÎNCASARE, document de decontare emis de creditor, pe baza recunoaşterii în scris de către debitor a obligaţiei sale de plată pentru recuperarea prin bancă a unor creanţe certe nelichidabile prin factură. încasarea se poate face pe baza unui titlu executor sau dacă creditorul este autorizat să încaseze sumele fară consimţământul special al debitorului. V. şi decontare prin dispoziţie de încasare cu factură; decontare prin dispoziţie de încasare simplă. DISPOZIŢIE DE PLATĂ, document de decontare prin care titularul unui cont cere băncii care-1 deserveşte să plătească unui beneficiar-titular de cont o sumă de bani, pentru stingerea unei obligaţii sau a unei sume de lei, din care beneficiarul are sarcina să efectueze anumite plăţi legate direct de activitatea remitentului sumei. D. de p. se poate folosi în cazul în care furnizorul şi cumpărătorul se află în aceeaşi localitate, dar furnizorul nu livrează mărfurile decât contra plată imediată în numerar, în cazul stomării facturilor încasate de două ori, precum şi în cazul în care ordonatorii de credite bugetare pot dispune efectuarea de plăţi fără numerar din conturile bugetare deschise la Banca Naţională sau la băncile comerciale ori pot ridica din aceste conturi sumele necesare plăţilor în numerar prin casieriile proprii. V. şi decontare prin dispoziţie de plată cu factură; decontare prin dispoziţie de plată fără factură. 66 DIS DISPOZIŢIE DE PLATĂ OPERATĂ ÎN PREALABIL, document şi instrument utilizat în relaţiile cu furnizorii din aceeaşi localitate, în cadrul decontării prin acceptare, prezentat băncii de către unităţile cumpărătoare, în care se menţionează numărul şi data facturii proforme sau a altui document primit de la furnizori şi prin care se cere băncii să confirme creditarea furnizorilor sau unităţilor bancare care-i deservesc. Pe baza dispoziţiei de plată pe care banca a făcut menţiunea că a virat suma în contul furnizorului, acesta expediază marfa, execută lucrarea sau prestează serviciul unităţii respective. în situaţiile în care livrarea mărfurilor, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor pentru care s-a emis d. de p.o. în p. nu se face într-un anumit număr de zile, emitentul solicită direct furnizorului să-i restituie suma prin virament, împreună cu exemplarul dispoziţiei de plată pe care există confirmarea. V. şi decontare din iniţiativa plătitorului; decontare prin dispoziţie de încasare cu factură; decontare prin dispoziţie de încasare simplă; decontare prin dispoziţie de plată cu factură. DISPOZIŢIE DE PLATĂ VALUTARĂ/CERERE DE DESCHIDERE DE ACREDITIV AL ASIGURĂTORULUI, document financiar-contabil de decontare în valută, întocmit la serviciul financiar-contabil al societăţii de asigurări, prin care se realizează acreditivul în valută. D. de p.v. conţine următoarele date: "denumirea şi adresa băncii asigurătorului; ■numele asigurătorului; "adresa, codul fiscal; "modalitatea de plată (ordin de plată, acreditiv documentar, incasso, cash - numerar sau cecuri); "suma de plată; "felul valutei; "numărul de contai beneficiarului; "numele beneficiarului; "adresa; "ţara; "banca beneficiarului; "adresa; ■ţara; "numărul contractului extern şi data emiterii; "tipul acreditivului (emis prin poştă); "cu preaviz telex; "acreditiv transmis prin telex (care va fi instrumentul ce va permite utilizarea acestuia); "acreditiv transferabil; "asigurarea va fi suportată de noi; "încărcarea bord/expedierea/ preluarea spre expediere de la...(locul de încărcare); "cel mai târziu la data de...; "destinaţia (locul de descărcare); "FOB; C&F; CIF; "alţi termeni de livrare; "lista documentelor. La banca ordonatorului se completează cu datele: "număr de înregistrare; "data; "referinţa băncii; "felul valutei; "data valutei; "suma transferată; "numele salariatului care verifică; "telefonul; ■semnătura; "ştampila băncii; "alte detalii; "spezele şi comisioanele dvs. sunt în sarcina... (ordonatorului, beneficiarului); "spezele şi comisioanele băncilor corespondente sunt în sarcina... (ordonatorului, beneficiarului); "modalitatea de realizare a plăţii (telex, poştă); ■numărul şi data facturii externe; "confirmarea acreditivului la beneficiar; "expedieri parţiale permise şi nepermise; "credit utilizabil la bancă (plata la vedere, prin acceptare, prin negociere, plata diferită la... zile contra documentelor detaliate mai jos şi tratei beneficiarului la data...); ■trasă asupra băncii...; "documentele vor fi prezentate în termen de...zile de la data emiterii documentelor de transport, dar în perioada de valabilitate a acreditivului. Pe verso sunt menţionate datele: plata de mai sus reprezintă... (detalii pentru descrierea completă a operaţiunii); cod conform listei de tranzacţii...; plăţi pentru operaţiuni de comerţ internaţional (mărfuri cumpărate pentru revânzare, fară tranzitare pe teritoriul României); descrierea operaţiunii; plăţi pentru servicii (transport, turism, comunicaţii, asigurări etc.); descrierea operaţiunii; transferuri curente (ajutoare, donaţii şi alte transferuri fără contrapartidă); venituri (dividende, dobânzi etc.); tranzacţii de capital şi financiare; autorizaţia Băncii Naţionale a României, nr...., din data...; import de marfa; import de marfa pentru prelucrare; ţara vânzătorului; felul mărfii (generic); cod conform poziţiei tarifare; instrucţiuni suplimentare pentru bancă. DISPOZIŢIE DE TRANSFER, document financiar-contabil bilingv, întocmit la serviciul financiar-contabil al societăţii de asigurări, prin care se reflectă/descrie tranzacţia/operaţiunea financiar-contabilă de transfer al creditelor bugetare instituţiilor/organizaţiilor din subordine aflate în ţară/străinătate. D. de t are trei părţi. Prima parte conţine următoarele date: "denumirea şi codul Băncii Comerciale Române/unităţii; "denumirea şi codul administratorului contului; ■denumirea, adresa etc. ordonatorului de credite; "detalii ale plăţii („details of payment“); ■denumirea, adresa, codul fiscal al beneficiarului; "banca beneficiarului (ţara, oraşul etc.); "codul beneficiarului; "numărul contului; "banca corespondentă (ţara, oraşul, codul); "data; "semnătura DIS 67 şi ştampila emitentului. în partea a doua a formularului se specifică: "soldul contului...; "plătit în numerar/din cont suma...; "valuta...; "data întocmirii d. de t...; "semnătura administratorului contului; "viza şefului serviciului valutar. în partea a treia a documentului se descriu valuta folosită şi modul de plată. Documentul se întocmeşte în trei exemplare, fiecare având o altă culoare şi o altă destinaţie: un exemplar ajunge la banca ordonatorului, un altul la banca beneficiarului şi al treilea ca anexă de cont care se întoarce la cel care a emis d. de t DISPOZIŢIE TESTAMENTARĂ, specificare, consemnare în fişa de depunere deschisă fiecărui deponent la unităţile CEC, făcută numai de către titular, atât cu prilejul depunerii iniţiale, cât şi cu cel al depunerilor ulterioare, în favoarea unui număr nelimitat de persoane fizice sau juridice. Cu prilejul introducerii d.t., titularul poate menţiona şi cota din sold ce se va atribui fiecărei persoane pe care a indicat-o. D.t acţionează numai după decesul titularului, iar persoanele împuternicite în acest scop pot să dispună de sumele economisite, inclusiv de dobânzile şi de câştigurile cuvenite, pe baza prezentării libretului de economii sau a indicării numărului contului curent personal şi a certificatului de deces al titularului. Dacă titularul nu a indicat unităţilor CEC cui să i se atribuie soldul economiilor după decesul său, de sumele respective pot dispune moştenitorii legali sau testamentari, pe baza şi în limitele stabilite prin certificatul de moştenitor sau prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. DISTRIBUIREA PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT, proces de repartizare a produsului naţional brut în cadrul sferei productive, sub diverse forme de venituri, între participanţii direcţi şi nemijlociţi la procesul producţiei materiale. Produsul naţional brut se creează în companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat, mixte, cooperatiste, private şi în gospodăriile cetăţenilor. în companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, statul deţine capitalul şi ia parte la conducerea şi la organizarea procesului producţiei materiale; prin urmare, la crearea produsului naţional brut pot participa băncile cu împrumuturi, participă unităţile economice respective care au o largă autonomie economico-financiară şi personalitate juridică; de asemenea, la desfăşurarea activităţii economice participă salariaţii acestor unităţi. Produsul naţional brut creat în companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat se distribuie în felul următor: ■statul primeşte: impozitul pe profit, impozitul pe dividende, taxa pe valoarea adăugată, taxa asupra terenurilor proprietate de stat, contribuţiile pentru asigurările sociale de stat şi de sănătate, contribuţia pentru fondul de şomaj; ■băncile primesc: ratele scadente ale împrumutului şi dobânzile pentru creditele acordate, comisioane etc. Companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat primesc în acest proces profitul lor net, obţinut după efectuarea plăţilor la bugetul de stat, din care îşi constituie fondurile lor proprii (fondul de dezvoltare, în care este inclus şi fondul de amortizare, fondul de rezervă, fondul de rulment, asigură resursele necesare satisfacerii unor necesităţi social-culturale şi sportive, perfecţionarea-recalificarea personalului angajat, premierea personalului, participarea acestuia la profit etc). D.p.n.b. creat în aceste unităţi cuprinde şi utilizarea profitului în scopuri productive, în cadrul proprietăţii publice. în cadrul acestui proces, angajaţii primesc salarii, premii, participări la profit etc. Profitul creat în unităţile cooperatiste se distribuie astfel: "cooperativele îşi constituie fondurile lor proprii (fondul de dezvoltare, fondul de rezervă, fonduri cultural-sportive, fonduri de stimulare, alte fonduri în funcţie de particularităţile fiecărei cooperative); "banca - dacă a acordat împrumuturi - primeşte ratele de împrumut scadente şi dobânzi; "cooperatorii primesc salarii şi alte forme de stimulare a calităţii activităţii lor. în cadrul întreprinderilor private, în procesul d.p.n.b. întreprinzătorii primesc profitul, acţionarii primesc dividende, banca primeşte ratele de împrumut scadente şi dobânda, iar angajaţii primesc salarii, prime, premii etc. în gospodăriile cooperatorilor, ale salariaţilor, în cele ţărăneşti şi ale meşteşugarilor, d.p.n.b. se face sub forma însuşirii directe şi integrale a produsului nou creat, dacă n-au participat, bineînţeles, şi alte persoane fizice şi juridice în procesul de producţie din aceste gospodării; în acest din urmă caz, evident, o parte din produsul nou creat revine acestor persoane, sub diferite 68 DIU forme. Veniturile rezultate din procesul d.p.n.b. se numesc venituri de bază sau primare, însumarea tuturor veniturilor primare dă produsul naţional brut pe întreaga ţară din anul respectiv. în procesul d.p.n.b. primesc venituri numai persoanele juridice şi fizice care participă nemijlocit la procesul producţiei materiale. Persoanele juridice şi fizice care nu lucrează în sfera productivă primesc venituri în procesul redistribuirii produsului naţional brut. V. şi fond de consum; fond de dezvoltare (acumulare); redistribuirea produsului naţional brut DIURNĂ, sumă de bani, indemnizaţie, care se plăteşte zilnic unei persoane încadrate în muncă, pentru compensarea cheltuielilor suplimentare pe care aceasta este nevoită să le facă datorită dislocării din mediul vieţii sale obişnuite, de la domiciliul şi din familia sa. D. se acordă numai dacă deplasarea se face pe o distanţă mai mare de 10 km şi dacă durata deplasării este de cel puţin 12 ore, presupunându-se că sub aceste limite de distanţă şi timp persoana se poate întoarce la domiciliul său. Având în vedere caracterul său compensatoriu, plata d. nu este condiţionată de realizarea unui anumit volum de lucrări. Pe primele 30 de zile din perioada delegării, d. este stabilită într-o sumă fixă în lei pentru fiecare zi, iar pentru zilele care depăşesc numărul de peste 30 din cadrul unei singure delegări, d. reprezintă o cotă din salariul tarifar. D. persoanelor încadrate cu o jumătate de normă se determină pe baza salariului integral al funcţiei respective. în cazurile în care persoana delegată are locul de muncă în altă localitate decât cea în care domiciliază, dar este trimisă în delegaţie în localitatea de domiciliu, pentru zilele respective nu va primi d. D. se calculează şi se plăteşte în raport cu numărul zilelor calendaristice (nu lucrătoare), calculate de la ora plecării până la ora întoarcerii, considerându-se fiecare 24 de ore câte o zi de delegare, iar ultima zi se ia în calcul dacă durata deplasării a fost de cel puţin 12 ore. Ca urmare a caracterului său compensatoriu, d. nu poate fi urmărită pentru nici un fel de datorii. DIVIDEND, cotă-parte în bani sau în natură sau în acţiuni din profitul net al unei societăţi pe acţiuni care se cuvine anual unei acţiuni, unei părţi de fondator sau unei părţi (acţiuni) industriale, calculată procentual faţă de capitalul subscris şi vărsat, adică faţă de valoarea nominală a acţiunii, pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi. Pentru ca acţiunea să aibă o minimă atractivitate, mărimea d. trebuie să se situeze la nivelul sumei dobânzii plătite de bănci. în practică se aplică formula: în care: Da = dividendul care se cuvine pentru o acţiune; C = capitalul subscris şi vărsat (sau cursul acţiunii); Rd = rata dobânzii pe piaţă la capitalul de împrumut; 100 = valoarea nominală a acţiunii. D. se calculează şi în felul următor: _ Vna-Rd _ Pra D =------------ sau D =-----------, 100 Nta în care: D = dividendul; Vna = valoarea nominală a acţiunii; Rd = rata dobânzii; Pra = profitul de repartizat acţionarilor; Nta = numărul total al acţiunilor în circulaţie. DIZ 69 Noţiunea de d. include orice distribuire în bani sau în natură în favoarea acţionarilor sau a asociaţilor din profitul net stabilit pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi, proporţional cu cota de participare la capitalul social. Dacă d. se acordă în natură, evaluarea produselor acordate ca plată în natură se face la preţul de vânzare practicat de unitate pentru produsele din producţia proprie sau la preţul de achiziţie pentru alte produse, iar în cazul serviciilor, pe baza tarifelor respective. Preţurile sunt cele practicate la data efectuării plăţii în natură. Mărimea d. nu este fixă; ea depinde atât de mărimea profitului realizat de întreprindere, cât şi de hotărârea adunării generale a acţionarilor cu privire la proporţia repartizării între acumulare şi consum. Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil de cunoscut profitul unei societăţi din care se acordă d. acţionarilor. Unele societăţi comerciale - din mai multe considerente - nu informează exact acţionarii cu privire la profitul total, pentru ca aceştia să nu solicite dividende mari. în multe cazuri, se furnizează acţionarilor informaţii ambigue, imprecise. Ca urmare, apar zvonuri cu efecte psihologice, care conduc la mişcări masive de capital şi de valori mobiliare în cadrul bursei, ce pot influenţa negativ activitatea societăţii comerciale. ❖ D. definitiv, sumă plătită după încheierea bilanţului, când între acţionari se repartizează întregul profit rămas după ce s-a dedus partea afectată acumulării. ❖ D. fictiv, sumă distribuită acţionarilor unei societăţi anonime drept dividend, fără ca aceasta să corespundă unui profit real. ♦ D. fix, sumă stabilită concomitent cu emiterea acţiunilor preferenţiale şi acordată posesorilor acestor acţiuni indiferent de mărimea profitului realizat de societate. ❖ D. provizoriu, sumă plătită înainte de încheierea anului comercial (a bilanţului societăţii respective). D.p. este mai mic decât profitul total ce urmează să se realizeze. ♦ D. real, sumă distribuită acţionarilor ca parte din profitul real al societăţii. ❖ D. variabil, d. a cărui mărime variază în mod direct în funcţie de modificarea masei profitului. V. şi impozitul pe dividende la societfiţile comerciale; cupon de dividend. DIVIZIUNEA ACŢIUNILOR, metodă, cale de reducere a valorii pare a unor acţiuni, concomitent cu mărirea proporţională a numărului lor, astfel ca valoarea capitalizată să rămână nemodificată. Scopul d.a. este de a impulsiona ritmul tranzacţiilor cu acţiuni prin atragerea unui număr mai mare de investitori. Relaţia de calcul este următoarea: ^ nl pl = X n2 p2 > în care: nj şi n2 = numărul acţiunilor, înainte şi după diviziune; Pi Şi P2= valoarea pară, înainte şi după diviziune. DIVIZOR FIX, câtul obţinut din împărţirea produsului 360 x 100 = 36 000 la procentul de dobândă; se foloseşte în problemele de calculare a dobânzilor. DIZOLVAREA SOCIETĂŢII COMERCIALE, procedură specială potrivit căreia societatea comercială îşi încetează activitatea, ceea ce dă dreptul asociaţilor şi acţionarilor să ceară lichidarea ei. D.s.c. poate avea loc în următoarele situaţii: "trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii; "imposibilitatea realizării obiectului societăţii sau realizarea acestuia; ■hotărârea adunării generale; "falimentul; "pierderea unei jumătăţi din capitalul social, după ce s-a consumat fondul de rezervă, dacă adunarea generală a acţionarilor nu decide completarea capitalului sau reducerea lui la suma rămasă; "numărul acţionarilor s-a redus sub cinci, dacă au trecut mai mult de şase luni de la reducerea lui şi n-a fost completat; "la cererea oricărui acţionar, dacă împrejurările de forţă majoră şi consecinţele lor durează mai mult de opt luni, iar adunarea generală a acţionarilor constată că funcţionarea societăţii nu mai este posibilă; ■în orice alte situaţii, pe baza hotărârii adunării generale, luată în unanimitate. D.s.c. se înscrie la Registrul Comerţului şi se publică în Monitorul Oficial. Societăţile în nume colectiv şi cu răspundere limitată se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau moartea 70 DOB unuia dintre asociaţi când, din această cauză, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur şi nu există clauză de continuare cu moştenitorii, în afara cazului când există asociat unic (persoană fizică sau juridică). La societatea în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni, dacă există un singur asociat comanditat, moartea sa atrage d.s., dacă nu există clauză de continuare a acesteia cu moştenitorii; d.s. are loc, de asemenea, prin incapacitatea, excluderea, retragerea sau falimentul singurului comanditat. La societăţile în nume colectiv, dacă un asociat încetează din viaţă şi dacă nu există convenţie contrară, societatea trebuie să plătească partea care se cuvine moştenitorilor după ultimul bilanţ aprobat în termen de trei luni de la notificarea decesului asociatului, dacă asociaţii rămaşi nu preferă să continue societatea cu moştenitorii care consimt la aceasta. La fel se procedează şi în cazul societăţilor în comandită simplă. Din momentul d.s., administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni; în caz contrar, ei sunt personal şi solidar răspunzători pentru operaţiunile pe care le-au întreprins. V. şi lichidarea societăţilor comerciale. DOBÂNDĂ 1. Categorie economică ce exprimă preţul utilizării banilor împrumutaţi. 2. Sumă de bani plătită de către debitor creditorului său pentru împrumutul acordat pe un timp determinat şi remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv. 3. Sumă de bani pe care banca o plăteşte clientului său pentru perioada cât îşi păstrează capitalul în cont la bancă. D. este preţul capitalului de împrumut şi reprezintă partea pe care debitorul o cedează creditorului pentru folosirea temporară a capitalului acestuia (plata pentru valoarea de întrebuinţare a acestei mărfi speciale). D. constituie latura specifică şi principală a manifestării relaţiilor de credit; ea este strâns legată de capital, de timp şi de risc. D. constituie o recompensă pentru pierderea venitului pe care creditorul l-ar fi obţinut ca urmare a investirii capitalului său. D. se stabileşte pe piaţa capitalurilor de împrumut şi este direct proporţională cu mărimea capitalului împrumutat, cu durata împrumutului şi cu procentul dobânzii. Nivelul d. se stabileşte în fiecare caz în parte prin contractul de credit ca urmare a negocierilor dintre creditor şi debitor. D. este influenţată de următorii factori: "productivitatea capitalului, adică rata profitului; ■lichiditatea pe care creditorul doreşte să o aibă, în care scop preferă să acorde credite pe termen scurt; "riscul nerambursării; "raportul dintre oferta şi cererea de credite - ca factor principal; "procesul economisirii veniturilor populaţiei şi stimulentele respective; "stabilitatea politică, economică, socială, financiară şi monetară a ţării respective (inflaţia micşorează economisirea şi exercită o influenţă negativă asupra constituirii resurselor de creditare). Nivelul d. este influenţat şi de mărimea dividendelor ce se plătesc pentru acţiuni, de veniturile care se obţin din negocierea valorilor mobiliare, de modul cum evoluează operaţiunile la bursa de valori. La d. de bază (pură) se adaugă o d. care să acopere factorii de risc. Nivelul d. este desigur mult influenţat şi de politica economică, monetară, financiară a statului referitoare la dezvoltarea economică, veniturile, cheltuielile de consum, investiţiile etc. La nivel naţional, d. depinde de evoluţia puterii de cumpărare a banilor, de gradul de eroziune a capitalului. Stabilirea şi practicarea unor dobânzi ridicate nu numai că accentuează presiunea stagflaţionistă, dar afectează competitivitatea, deoarece întreprinderile care produc pentru export sau care fabrică produse ce concurează importurile nu sunt, în general, în măsură să recupereze cheltuielile. Unii economişti explică d. prin existenţa riscului de pierdere parţială sau totală a capitalului. Alţi economişti (Schumpeter) consideră d. ca fiind un impozit asupra profitului. în condiţiile economiei libere, de piaţă, d. îndeplineşte unele funcţii economice; ea stabileşte un anumit echilibru între cererea şi oferta de capitaluri monetare, asigură o echilibrare monetară a pieţei. De asemenea, d. constituie un instrument fundamental al politicii monetare. Banca centrală poate modifica rata d.; pe această cale ea îşi exercită influenţa asupra expansiunii creditului şi asupra monedei scripturale. în acelaşi timp, d. se utilizează în anumite limite pentru influenţarea inflaţiei şi a deflaţiei, pentru atragerea economiilor latente şi pentru determinarea cuantumului investiţiilor. ❖ D. activă, d. încasată de bănci şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni de la agenţii economici şi de la populaţie pentru împrumuturile acordate pe diverse termene. ❖ D. acumulată, sumă de bani pe care un debitor o datorează de la ultima dată a scadenţei DOB 71 dobânzii şi până la data când are loc vânzarea unui titlu financiar purtător de dobândă. D.a. urmează a fi încasată de cumpărător la următoarea dată a scadenţei, dar ea se cuvine de drept vânzătorului pentru timpul cât el a deţinut respectivul titlu financiar. Ca urmare, concomitent cu plata preţului titlului financiar, cumpărătorul achită vânzătorului şi această sumă, anticipat. ❖ D. bancară, d. pe care o bancă o acordă pentru fondurile care îi sunt depuse sau/şi d. percepută de bancă pentru împrumuturile pe care le-a acordat. ♦ D. brută, d. calculată înainte de a fi impozitată. ❖ D. cămătărească (uzurară), d. calculată cu procente excesiv de mari sau percepute sub diferite forme. Se mai numeşte şi camătă (v.) sau dobândă uzurară. ❖ D. compusă, d. care dă naştere în continuare la alte dobânzi, acestea adăugându-se mereu la capitalul dat cu împrumut. D.c. este d. care se percepe asupra dobânzilor obţinute anterior. De pildă, dacă se investeşte un leu cu o rată r a dobânzii, după un an, valoarea totală va fi egală cu (1 + r) lei. în acest caz, dacă se retrage dobânda acumulată, rămâne tot un leu, care în anul următor produce iarăşi o dobândă de r procente. în cazul în care dobânda din primul an nu se retrage şi rămâne un depozit de (1+r) lei pentru anul următor, acesta produce o dobândă de (l+r)r lei, care se adaugă la suma iniţială de (1+r) lei. Acum putem spune că investiţia totală va ajunge la finele celui de-al doilea an la: (1 + r) + (1 + r)r, de unde rezultă: (1 + r) (1 + r) = (1 + r)2. La finele anului t, investiţia va avea următoarea valoare: (1 + r)1. D. anuală se poate calcula şi astfel: în care: D = dobânda; Q = capitalul împrumutat în primul an (capitalul iniţial), care în fiecare dintre anii următori se majorează cu dobânda de la sfârşitul perioadei precedente; r = rata dobânzii. în anii următori: D = Cd — Cj, în care: D = dobânda; Cd = capitaluri dobândite la sfârşitul anilor; Q = capitaluri împrumutate (pentru primul an este cel iniţial, iar pentru anii 2,... sunt cele majorate cu dobânzile de la sfârşitul perioadei anterioare). Capitalurile dobândite se determină astfel: Cd = Ci (1 +r)n, în care: Cd = capitaluri dobândite; Q = capital iniţial; r = rata dobânzii; n = numărul de ani pentru care s-a acordat împrumutul; (1 + r)n = factorul de fructificare, care se poate determina cu ajutorul tabelelor financiare simple şi al logaritmilor. 72 DOB în cazul în care capitalizarea se face la: - sfârşitul semestrelor: r/2 şi n x 2; - sfârşitul trimestrelor: r/4 şi n X 4; - sfârşitul lunilor: r/12 şi n x 12; - sfârşitul zilelor: r/360 şi n x 360, D. compusă se poate calcula şi prin aplicarea formulei: Dc =C-(l + Rd)n sau Dc =C (l+Rd)k/n, în care: Dc = dobânda compusă; C = capitalul depus; n = numărul de ani; k = fracţiune din an. ❖ D. convenţională, d. calculată cu un procent stabilit prin înţelegerea dintre debitor şi creditor. De regulă, acest procent este mai ridicat decât cel stabilit prin lege. ♦ D. creditului bancar constituie o parte din venit care se plăteşte de către unitatea economică debitoare pentru folosirea mijloacelor băneşti împrumutate de la bancă. Nivelul d. creditului bancar este stabilit în conformitate cu politica de credite şi în concordanţă cu interesele economiei naţionale, fiind diferenţiat în funcţie de natura, categoria, felul şi cuantumul creditelor bancare solicitate, de durata utilizării şi de termenele de rambursare, de modul cum unităţile economice îşi achită datoriile faţă de bancă, de bugetul statului etc. Mărimea d. diferă în funcţie de cererea şi oferta de capital de împrumut. Diferenţierea nivelului d. are drept scop să sprijine, să mobilizeze şi să cointereseze întreprinderile în folosirea cu simţ gospodăresc, cu eficienţă maximă a creditelor obţinute şi, implicit, a fondurilor proprii în vederea îndeplinirii sarcinilor lor economice, încasarea de dobânzi fundamentate şi diferenţiate la creditele bancare stimulează unităţile debitoare să folosească judicios mijloacele proprii şi le determină să recurgă la credite bancare numai atunci când - şi în măsura în care - resursele proprii nu sunt suficiente. Perceperea d. stimulează unităţile economice debitoare să folosească în mod raţional creditele şi să se preocupe de accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, deoarece numai astfel pot să ramburseze la scadenţă creditele primite. Nivelul actual al d. este menit să influenţeze cât mai mult procesele economice, să stimuleze şi să sporească responsabilitatea conducătorilor unităţilor economice în stabilirea judicioasă a necesarului de active circulante, în gospodărirea raţională a patrimoniului întreprinderii, în utilizarea cu maximum de eficienţă a fondurilor proprii, pentru a apela cât mai puţin la creditele bancare. în acest fel, rata d. contribuie la asigurarea echilibrului permanent între încasările şi plăţile întreprinderii, la obţinerea unor rezultate economico-finan-ciare din ce în ce mai bune. Fiind cuprinsă în costul de producţie şi deci mărindu-1, d. diminuează în mod corespunzător profitul întreprinderii şi afectează implicit posibilităţile de alimentare a fondurilor sale proprii. Ca urmare a acestui fapt, d. joacă un rol important în perfecţionarea activităţii întreprinderilor şi contribuie la întărirea regimului de economii, la creşterea vitezei de rotaţie a activelor circulante şi la întărirea continuă a gestiunii economico-financiare. Dobânda care se acordă anual de către CEC depunătorilor se calculează astfel: YN AD = ——, DF în care: AD = suma anuală a dobânzii; N = numerele care se obţin ca produs între soldul existent la un moment dat şi numărul de zile de rămânere în sold; DF = divizorul fix care se obţine ca raport între numărul de zile din an înmulţit cu 100, raportat la rata dobânzii (360*100 RD DOB 73 Rata dobânzii constituie factorul principal al deciziei de economisire, între ele fund o relaţie direct proporţională. Rata dobânzii (nivelul ei) este un stimulent de a renunţa sau nu la un consum prezent. D. pot fi fixe, adică având aceeaşi rată pe toată perioada contractului de credit, şi variabile, în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei. ❖ D. de capitalizare a profitului, d. care exprimă raportul dintre profitul pe acţiune şi cursul (cotaţia) acţiunii la bursă. Se determină prin următorul calcul: P/a p=’cT' în care: Dcp = dobânda de capitalizare a profitului; P/a = profitul aferent unei acţiuni; Ca = cursul (cotaţia) unei acţiuni la un moment dat. ♦ D. de intervenţie, d. practicată de Banca Naţională a României, adică ceea ce se plăteşte băncilor comerciale pentru banii ce se păstrează în visteria sa pentru a determina modificarea corespunzătoare a dobânzilor practicate de bănci. Reducerea d. de i. temperează inflaţia. ❖ D. de randament în dividende, d. care se exprimă ca raport între cuantumul dividendului ce revine unei acţiuni şi cursul (cotaţia) unei acţiuni la bursă. Se determină prin următorul calcul: D/a Drd =-------, Ca în care: Drd = dobânda de randament, în dividende; D/a = dividendul pe o acţiune; Ca = cursul (cotaţia) acţiunii. ❖ D. FIBOR, d. care se practică pe piaţa bancară pariziană. ❖ D. fixă, d. care se stabileşte la încheierea contractului de împrumut între părţile participante la raportul de creditare. ❖ D. la dobfindă, v. anatocism. ❖ D. legală, d. calculată cu procentul stabilit prin lege. ❖ D. majorată, d. percepută de unităţile bancare în cazurile în care creditele acordate nu se rambursează la termenele stabilite, ca urmare a unor deficienţe existente în activitatea debitorilor şi a nerespectării disciplinei economice şi de credite. V. şi disciplină de credite. ❖ D. moratorie, d. care se plăteşte de către debitor de la data acordării moratoriului (v.) până în momentul stingerii datoriilor. ❖ D. negativă, d. pe care titularul de cont o primeşte pentru disponibilităţile păstrate în cont şi care este mai mică decât d. pozitivă. ♦ D. netă, d. încasată şi ajustată cu coeficientul de impunere, în unele ţări d. este impozabilă. ♦ D. nominală (facială) a obligaţiunii, mărimea d. în procente înscrisă pe faţa obligaţiunii; sumă plătită anual de către emitent investitorului deţinător al obligaţiunii. ❖ D. pasivă, d. plătită populaţiei şi agenţilor economici pentru sumele de bani depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni şi la bănci. ❖ D. pentru împrumutul maritim, d. plătită la împrumuturile maritime şi care, de regulă, este mai mare decât dobânda de pe piaţa comercială, ca urmare a riscului creditorului de a pierde capitalul investit în caz de sinistru al bunului pentru care s-a acordat împrumutul. ♦ D. potenţială curentă, d. care se calculează şi se plăteşte în funcţie de variaţiile zilnice ale preţului titlurilor financiare. Dacă tranzacţia titlului financiar respectiv are loc, d.p.e. devine d. reală. ❖ D. pozitivă, d. pe care împrumutatul o plăteşte băncii pentru împrumutul primit. D. asigură un echilibru între cererea şi oferta de fonduri lichide. Beneficiul băncilor rezultă din diferenţa dintre rata dobânzii pe care o încasează şi rata dobânzii plătite pentru disponibilităţile din conturile titularilor. ❖ D. preferenţială, d. ce se percepe la creditele în cont curent care se acordă clienţilor celor mai solvabili. D.p. sunt mai mici decât dobânzile celorlalte credite. ❖ D. reală, d. care se determină ca raport între masa dobânzii (venitul din dobânzi) şi preţul sau preţurile de tranzacţie. D.r. 74 DOB indică investitorului cât de rentabilă este exercitarea dreptului său asupra titlului financiar deţinut. La calculul d.r. se ia în consideraţie costul real al tranzacţiilor de cumpărare şi vânzare a titlului financiar. La credite, d.r. se determină ca diferenţă între dobânda nominală şi gradul de eroziune a capitalului, calculat în funcţie de evoluţia proCesului inflaţionist. D.r. este direct proporţională cu dobânda nominală şi invers proporţională cu ritmul inflaţiei. Rata d.r. se determină astfel: 1 + rata dobânzii nominale 1 + rata inflaţiei Dacă rata dobânzii este de 10%, iar rata inflaţiei este de 20%, dobânda reală va fi: llM_1 = M_1 = li_12=ii_12 = Ilzn=zl=__L = _o)083 = 8)30„/o. 1 + 0,2 1,2 12 1 12 12 12 12 12 Pentru credite exprimate în valute compozite (EURO, DST), dobânda se determină pe baza unei medii ponderate, astfel: 2 D,-V„ în care: i=i Dj = rata dobânzii practicate pe piaţa valutei Vj; Vi = ponderea valutei Vj în valută compozită. Se constată că d.r. este direct proporţională cu dobânda nominală (v.) şi invers proporţională cu gradul de depreciere monetară. ❖ D. real-pozitivă, d. calculată în aşa fel încât să compenseze efectele inflaţiei asupra băncilor. D. se indexează în funcţie de evoluţia inflaţiei. D.r.-p. poate genera inflaţie la cote exponenţiale. în condiţiile inflaţiei este necesară şi indexarea împrumutului. ❖ D. simplă, d. care se calculează numai pentru suma creditului, nu şi pentru dobânda acumulată. ❖ D. totală cuprinde compensaţia pentru risc, plata unor servicii şi dobânda netă. Compensaţia pentru risc constituie suma pretinsă de creditor pentru riscul pe care şi-l asumă, ca urmare a eventualei insolvabilităţi valutare sau involuntare a debitorului, precum şi datorită deprecierii banilor în timp. în cazul creditelor pe termen scurt, dobânda simplă se calculează după formula: d = cjLI 100 în care: D = dobânda; C = capitalul; P = procentul dobânzii; T = timpul. Având în vedere valoarea lui T (ani, luni sau zile), formula dobânzii simple este: D = C±^;D = C^L;D=cpz 100 12 100 360 100 in care: A = ani; L = luni; Z = zile. Se mai folosesc şi alte metode de calcul, ca de exemplu metoda divizorilor ficşi, a părţilor alocate din capital, din timp sau din procent, a haremurilor de dobânzi etc. ❖ D. uzurară, v. d. cămătărească. ❖ D. variabilă, d. care se recalculează periodic (la 3-6 luni) în POC___________________________________________________________________________________________75 funcţie de evoluţia dobânzii pe piaţă. D. trebuie să fie un stimulent economic, fară de care sistemul de finanţare a reproducţiei nu poate funcţiona şi nu-şi poate îndeplini funcţiile. în principal, d. trebuie să stimuleze oferta de capital, cât şi stimularea economică a resurselor financiare procurate sub formă de împrumut. DOCUMENT ADMINISTRATIV UNIC (DAU), declaraţie pe un formular tipizat întocmită de exportator, care se depune în vamă. La D. A.U. se anexează factura, lista de ambalaj, declaraţia de export sau licenţa de export, dacă producătorul este supus controlului comerţului exterior. Serviciul vamal remite un exemplar exportatorului pentru a fi păstrat în contabilitatea acestuia justificând scutirea de taxă pe valoarea adăugată, cu menţiunea „liber de vamă“. V. şi Direcţia generală a vămilor; liber de vamă; vamă; vămuire. DOCUMENT JUSTIFICATIV, înscris pe baza căruia se efectuează înregistrările în contabilitate. Orice operaţiune economică şi financiară se consemnează în momentul efectuării ei într-un d.j. ce angajează răspunderea persoanei care l-a întocmit, aprobat, vizat de controlul financiar preventiv, aprobat şi înregistrat în contabilitate. V. şi documente bancare. DOCUMENTAŢIA DE CREDIT, documentele şi datele necesare caracterizării situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor financiare ale solicitatorului de credit, a resurselor sale financiare şi indicatorii privind eficienţa economico-financiară. Această d. cuprinde: cererea de credite; documentaţia economică; studiul de fezabilitate, care face o analiză a propriei activităţi, precum şi a perspectivelor sale; bugetul pe anul în curs; proiecţia resurselor şi a utilizării acestora până la rambursarea integrală a creditului; bilanţul contabil încheiat de client pe ultimul an, bilanţul pe anul în curs şi balanţa de verificare, precum şi contul de profit şi pierderi. Pentru acordarea creditului, banca efectuează o analiză amănunţită a activităţii economico-financiare a solicitanţilor de împrumuturi, pe baza datelor din bilanţ, urmărind: - solvabilitatea, respectiv gradul în care capitalul social (Cs) asigură acoperirea creditelor. Pentru aceasta se calculează coeficientul de solvabilitate patrimonială (Csp) în felul următor: Cs-100 Csp = pasive pe termen mediu şi lung + Cs - lichiditatea, care se exprimă printr-un coeficient de lichiditate patrimonială (Clp) şi se calculează în funcţie de activele patrimoniale (Apts) ce pot fi transformate, în termen scurt, în disponibilităţi băneşti (disponibil, debitori solvabili, stocuri de materiale, produse finite etc.) şi pasive pe termen scurt (Pts), în care se includ diverse datorii (furnizori, credite bancare, impozite, salarii etc.). Pe această bază se calculează un coeficient de lichiditate patrimonială, folosindu-se relaţia: Apts x 100 Clp = —--------------, Pts - rata rentabilităţii, care relevă capacitatea agentului economic de a realiza profit şi care se determină astfel: _ Profit net x 100 Rr =----------------------. Capital social Pe baza bugetului şi a proiecţiei resurselor de venituri, banca analizează capacitatea resurselor proprii de rambursare a împrumutului, modul în care solicitantul a stabilit necesarul, fundamentarea duratei de rambursare etc. 76 « DOC DOCUMENTAŢIA PENTRU AVIZAREA INVESTIŢIILOR , totalitatea documentelor care se depun de către titularii sau beneficiarii de investiţii la unitatea bancară în vederea avizării investiţiilor. D. pentru a.i. cuprinde: "studiul tehnico-economic; "documentaţia de proiect; "devizele. Studiul tehnico-economic conţine informaţii economice, tehnice şi financiare cu caracter general care justifică necesitatea, oportunitatea şi eficienţa investiţiei, fundamentează posibilităţile de realizare şi de exploatare a obiectivului care urmează a se realiza. Documentaţia de proiect stabileşte indicatorii tehnico-economici şi prevede soluţionarea problemelor tehnice, întrucât sunt probleme foarte complexe, aceste documentaţii se întocmesc, de regulă, de către institute de cercetare-proiectare şi de inginerie tehnologică. Devizul se întocmeşte pe baza datelor din proiect şi conţine cuantumul cheltuielilor pentru realizarea investiţiei. Devizele pot fi: pe categorii de lucrări, pe categorii de cheltuieli, pe obiecte şi devizul general. O dată cu proiectul şi cu devizele, se depune la unitatea bancară avizul consiliului tehnico-ştiinţific asupra documentaţiei tehnico-economice, însuşit de conducerea organului în competenţa căruia este aprobarea graficului de eşalonare a investiţiei. V. şi avizarea investiţiilor; deviz. DOCUMENTAŢIA PENTRU CREDITAREA INVESTIŢIILOR, ansamblul documentelor care se depun la bancă, menite să caracterizeze situaţia patrimonială, rezultatele financiare, sursele de finanţare a investiţiilor, indicatorii economico-financiari ai investiţiilor etc. D. cuprinde: "cererea de credite; "autorizaţia de construcţie; "documentaţia tehnico-economică, care cuprinde studiul tehnico-economic, proiectul de execuţie şi memoriul de necesitate; "studiul de fezabilitate în care se face analiza propriei activităţi, precum şi a perspectivelor agentului economic; "bugetul agentului economic pe anul în curs; "proiecţia surselor şi a utilizării lor până la rambursarea integrală a creditului; "bilanţul contabil încheiat de client pe ultimul an, ultimul bilanţ pe anul în curs şi ultima balanţă de verificare, precum şi contul de profit şi pierderi; "contractul de antrepriză (dacă lucrarea se execută în antrepriză); "garanţiile creditului etc. Banca analizează documentaţia cu privire la eficienţa proiectului, situaţia capacităţilor de producţie din zonă, posibilităţile de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibili, mărfuri etc. din ţară şi din import, pieţele de desfacere pentru mărfurile, lucrările şi serviciile care se vor valorifica în urma punerii în funcţiune a obiectivului de investiţii etc. DOCUMENTAŢIE 1. Totalitatea informaţiilor fundamentate prin documente şi folosite de către organele de conducere ale unei unităţi economice, instituţii publice etc. în desfăşurarea activităţii lor. 2. Totalitatea documentelor în care se înregistrează fenomenele economice individuale ce au loc într-o unitate economică, instituţie publică etc. ❖ D. de deviz, totalitatea documentelor care cuprind cheltuielile necesare realizării unei investiţii sau a unei părţi dintr-o investiţie. ❖ D. de preţ, ansamblul documentelor privitoare la preţurile la care se încheie contractele economice între state, luând ca bază preţurile de pe două pieţe mondiale şi folosind, în acest scop, documentele informative corespunzătoare. ❖ D. tehnico-economică, totalitatea documentelor (proiecte şi devize) care stau la baza fundamentării, planificării, aprobării, executării şi finanţării investiţiilor. D.t.-e. cuprinde nota de comandă (v.), proiectul de execuţie, detaliile şi devizele de execuţie. Proiectul de execuţie este documentaţia care detaliază tehnic, aprofundează şi concretizează, prin diferite soluţii, elementele din nota de comandă, urmărindu-se îmbunătăţirea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii. Proiectul de execuţie se elaborează de către unităţi de cercetare ştiinţifică, inginerie tehnologică şi de proiectare. în procesul elaborării proiectului de execuţie, proiectantul general întocmeşte, împreună cu ministerele, celelalte organe centrale, consiliile judeţene şi al municipiului Bucureşti, întreprinderile beneficiare de investiţii şi executanţii investiţiilor, următoarele documente care se prezintă organelor competente în acelaşi timp cu proiectul de execuţie: "graficul de eşalonare a investiţiei; "graficele de livrare a utilajelor; ■graficul de asigurare a forţei de muncă; "graficul de realizare a principalilor indicatori tehnico-economici (producţia, productivitatea muncii, costurile, beneficiul etc.); "programul de urmărire a comportării în timp a obiectelor de construcţii; "documentaţiile pentru obţinerea şi eliberarea terenului necesar obiectivului de investiţii etc. Pe parcursul elaborării proiectului de DOM 77 execuţie, proiectantul general, împreună cu antreprenorul general, stabileşte tehnologiile de execuţie, soluţiile constructive şi proiectul de organizare a şantierului. Proiectul de execuţie prevede soluţii de plan general, soluţii constructive şi de adaptare la teren a proiectelor-tip care să aibă ca efect reducerea volumului, greutăţii şi costului construcţiilor, a suprafeţelor de teren ocupate, consumuri cât mai mici de materiale de construcţii, cu deosebire de materiale mari consumatoare de energie, montarea şi funcţionarea utilajelor în aer liber, reducerea duratelor de execuţie şi ridicarea eficienţei economice. La elaborarea proiectelor de execuţie se adoptă soluţii tehnologice, sisteme de organizare a producţiei şi a muncii care să facă posibilă prelucrarea superioară a materiilor prime, materialelor etc. cu consumuri cât mai mici de combustibil şi energie, obţinerea de produse de calitate superioară, a unei productivităţi ridicate şi a unei eficienţe maxime. Pe tot parcursul elaborării proiectelor de execuţie, ministerele, întreprinderile, unităţile social-culturale au obligaţia să examineze soluţiile adoptate şi să urmărească încadrarea lor în prevederile legale, în notele de comandă etc. Proiectul de execuţie aprobat constituie d.t.-e. pe baza căreia se asigură adaptarea contractelor de execuţie a lucrărilor de construcţii-montaj, adaptarea contractelor de livrare a utilajelor din ţară şi contractarea utilajelor din import, deschiderea finanţării investiţiei şi începerea executării lucrărilor de construcţii-montaj. D.t.-e. mai cuprinde detaliile şi devizele de execuţie pe obiecte care se elaborează în vederea adaptării la teren a proiectelor-tip şi pentru obiectele unicate prevăzute în nota de comandă şi în deplină concordanţă cu prevederile şi soluţiile din proiectul de execuţie. Detaliile şi devizele de execuţie se elaborează de către unităţile de cercetare ştiinţifică, inginerie tehnologică şi de proiectare şi se aprobă de către organul de conducere al beneficiarului de investiţii. DOCUMENTE BANCARE, d. care cuprind: dispoziţiile de încasare, dispoziţiile de plată în numerar, dispoziţiile de virament, biletele la ordin, cambiile, cecurile, chitanţele etc. V. şi titluri de credit. DOCUMENTE CONTABILE ANUALE, numărul complet de d.c. prevăzute de lege pentru a fi prezentate organelor financiare de toate unităţile economice şi celelalte instituţii în care se evidenţiază rezultatele tranzacţiilor şi ale tuturor operaţiunilor care au avut loc în timpul exerciţiului financiar şi situaţia economică-financiară a unităţii economice la sfârşitul anului. DOL, viciu de consimţământ, activitate vicleană, nesinceră, cu rea-credinţă, săvârşită de către una dintre părţi, cu scopul de a o înşela pe cealaltă parte, pentru a o determina să încheie (semneze) un anumit contract. DOLAR, moneda naţională a SUA, a Canadei, a Australiei etc., care cumulează toate funcţiile monetare, şi anume: monedă naţională, monedă internaţională, monedă transnaţională, monedă de rezervă, monedă vehiculară, monedă de intervenţie şi - până în 1973 - şi funcţia de monedă etalon. Dolarul este principala monedă de rezervă a băncilor centrale şi a băncilor private; principala monedă de tranzacţie pe pieţele valutare; principala unitate de calcul a preţurilor la o serie de produse. Dolarul rămâne, prin urmare, o monedă dominantă. DOLUS BONUS (laţ ), utilizarea unor mijloace viclene în practica încheierii contractelor, care însă nu pot vicia consimţământul, ca de exemplu: ascunderea unor defecte ale mărfurilor, reclamă exagerată în scopul semnării contractului etc. DOMICILIATAR, persoană însărcinată să facă plata cambiei la scadenţă în locul indicat (domiciliul plătitorului); în cazul refuzului de plată, acesteia i se adresează protestul de neplată. V. şi cambie; cambie domiciliaţii. 78 DOM DOMICILIERE, indicare, precizare a localităţii în care trebuie plătit la scadenţă un efect de comerţ. DOMICILIEREA ACREDITIVULUI, v. ACREDITIV; ACREDITIV DOCUMENTAR. DOMICILIEREA CREDITULUI DOCUMENTAR, locul (ţara, oraşul şi banca) la care se efectuează plata mărfurilor exportate, pe baza documentelor prezentate de exportator în temeiul acreditivului, sau la care se achită o cambie. D.c.d. are importanţă la stabilirea scadenţei plăţii, respectiv a încasării documentelor care privesc importul sau exportul de mărfuri. V. şi credit documentar; credit documentar domiciliat în ţara cumpărătorului; credit documentar domiciliat în ţara exportatorului. DOMICILIUL CAMBIEI, d. sau sediul persoanei obligate să plătească suma stipulată în cambie (v.). DOMICILIUL DE PLATĂ, unitatea bancară mandatată expres de către o societate care a emis titluri să efectueze toate operaţiunile curente care se referă la aceste titluri, adică să plătească dobânzile la prezentarea cupoanelor, să achite dividendele, să efectueze schimburi de titluri etc. contra unor comisioane. DOMICILIUL FISCAL, locul (ţara, judeţul, oraşul, strada şi numărul) unde locuieşte (are sediul) plătitorul unui impozit şi unde, de regulă, se plăteşte impozitul. D.f. poate fi şi locul unde se află bunurile impozabile. Pentru persoanele străine, d.f. este locul (ţara) în care persoana fizică sau juridică îşi desfăşoară activitatea şi deci realizează venituri. Prin convenţiile care se încheie între state, d.f. poate fi stabilit şi în funcţie de alte criterii. D.f. are importanţă pentru aşezarea şi încasarea unor impozite asupra veniturilor şi bunurilor realizate (deţinute) în ţară (impozitul pe veniturile agricole, clădiri etc.). Prin d.f. se înţelege şi sediul societăţii plătitoare de impozite directe. D.f. prezintă o mare importanţă în domeniul fiscal internaţional, veniturile impunându-se de către autoritatea fiscală din ţara rezidentului, fără a ţine seama de faptul dacă veniturile sau bunurile impozabile se obţin ori se află pe teritoriul acelei ţări sau de pe teritoriul altor ţări. Pentru ca o persoană fizică să fie considerată rezidentă, ea trebuie să aibă o locuinţă permanentă în ţara respectivă, fie în proprietate, fie închiriată. Dacă persoana în cauză are câte o locuinţă permanentă în cele două state semnatare ale convenţiei încheiate de acestea, d.f. este considerat în ţara cu care are cele mai frecvente relaţii personale, economice, familiale, sociale, politice, culturale etc. Dacă nu locuieşte în nici una dintre ţările semnatare ale convenţiei, d.f. este determinat de cetăţenia persoanei. în cazul în care persoana are cetăţenia ambelor state sau nu este cetăţean al nici unuia dintre cele două state, d.f. se stabileşte prin înţelegere între cele două părţi semnatare ale convenţiei. Pentru persoana juridică, d.f. este ţara în care are sediul conducerea efectivă. DONATAR , persoană fizică sau juridică în favoarea căreia se face o donaţie în bani sau în bunuri materiale, fară a da nimic în schimb. DONATOR, persoana care face o donaţie în bani sau în bunuri materiale, în baza unui contract de donaţie, fără a primi nimic în schimb. DONAŢIE, act juridic, contract prin care o persoană fizică sau juridică transmite altei persoane fizice sau juridice proprietatea unui bun fară a primi în schimb echivalentul lui valoric. V. şi donatar; donator. DOS 79 DOSAR, totalitatea documentelor care privesc o anumită cauză, activitate economică, financiară, socială, de credit etc. (de exemplu: dosar de impunere, dosar de pensionare, dosar de daună etc.). DOSAR DE CREDITE, d. care cuprinde: cererea de credite, situaţia resurselor necesare realizării obiectivului, documentaţia tehnico-economică, situaţia garanţiilor, studiul de fezabilitate etc. DOSAR DE DAUNE, totalitatea documentelor întocmite la societatea de asigurări pentru fiecare caz de daune în parte. Conţine informaţii referitoare la: "numele şi domiciliul asiguratului, bunul dăunat, cauza pagubei, data producerii pagubei, despăgubirea cesionată/ necesionată unei bănci prin obligaţia de plată, suma datorată de asigurat, suma rămasă neachitată din împrumut, data, filiala bancară, plata despăgubirii; "locul unde s-a efectuat plata despăgubirii, numărul şi data articolului contabil, numărul şi data adresei prin care s-a comunicat respingerea cererii de despăgubire, despăgubirea stabilită, restanţe de prime, majorări de întârziere, taxe poştale de serviciu, prime suplimentare, felul reţinerii (asigurarea prin efectul legii, asigurarea facultativă), felul despăgubirii stabilite (asigurare prin efectul legii, asigurare facultativă, asigurare pauşală), numărul contractului, modul de achitare a primelor la asigurarea facultativă, termenul de plată, suma, data plăţii, numărul şi data adresei de autorizare sau a dispoziţiei de plată/încasare, avizul juristului, certificarea şefului serviciului daune că dreptul la despăgubire şi mărimea acesteia sunt stabilite cu respectarea dispoziţiilor legale şi propunerea de plată a despăgubirii, viza pentru controlul financiar preventiv, hotărârea directorului; "date privind evaluarea bunului asigurat: denumirea, unitatea de măsură, cantitatea, preţul unitar, preţul total (valoarea), vechimea în ani, procentul de valoare rămasă, valoarea din momentul producerii evenimentului asigurat, constatări şi propuneri, certificarea inspectorului de daune că despăgubirea şi mărimea acesteia sunt stabilite cu respectarea dispoziţiilor legale şi propunerea de aprobare a plăţii despăgubirii. Documentul se întocmeşte într-un exemplar şi este autentificat prin semnăturile reprezentantului filialei bancare, şefului serviciului contabilitate, inspectorului serviciului daune, jurist-consultului şi directorului. DOSAR DE PENSIONARE, d. care cuprinde totalitatea documentelor pe baza cărora se stabileşte pensia personalului, a membrilor cooperatori, a agricultorilor şi a altor categorii de persoane. D. de p. se întocmeşte de către întreprinderea, instituţia, cooperativa, primăria etc. la care lucrează persoana respectivă, la cererea persoanei în cauză sau din proprie iniţiativă, şi cuprinde carnetul de muncă, alte acte, carnetul de pensii şi asigurări sociale cu înregistrările la zi, fişa de pensionare, orice alte documente legale din care să rezulte vârsta, vechimea în muncă, grupa de muncă, salariile avute, precum şi celelalte elemente de calcul al drepturilor de pensie. D. de p. completate, verificate de către comisia de pensii şi asigurări sociale, se înaintează de către întreprinderi, instituţii, cooperative şi primării casei locale de pensii în raza căreia este domiciliată persoana interesată, cu minimum 90 de zile înainte de data la care urmează să aibă loc pensionarea pentru muncă depusă şi limită de vârstă. în caz de invaliditate, d. de p. trebuie să conţină în mod obligatoriu documentaţia medicală şi concluziile expertizei medicale confirmate de medicul de întreprindere şi spitalul teritorial, hotărârea de încadrare într-unul dintre gradele de invaliditate, carnetul de muncă etc. La întocmirea şi verificarea d. de p. participă comisia de pensii şi asigurări sociale din unitatea respectivă. în cazul pensiei de urmaş, d. de p. cuprinde: "cererea pentru pensia de urmaş; "cartea de muncă a susţinătorului decedat; "carnetul de pensii şi asigurări sociale ale susţinătorului decedat, cu înregistrările la zi; "date referitoare la susţinătorul decedat; "alte elemente cum sunt: numele şi prenumele urmaşilor, vârsta copiilor, data naşterii, copia legalizată a actului de deces al părintelui (părinţilor), dovada din care să rezulte că susţinătorul decedat era încadrat în muncă, copia deciziei de pensionare (v.), copia actelor de naştere a copiilor, adeverinţe din care să rezulte că aceştia urmează cursurile unei şcoli, dacă au depăşit vârsta de 16 ani, dar fară să depăşească 80 DOT vârsta de 25 (26) de ani etc. Pentru pensiile de invaliditate şi de urmaş, d. de p. se depune la casa locală de pensii, în termen de 30 de zile de la primirea actelor respective. Pentru pensia suplimentară se depun şi actele din care să rezulte perioada de cotizare. Casele locale de pensii sunt obligate să înregistreze, să verifice conţinutul actelor respective şi, în termen de 30 de zile de la primirea dosarului, să emită decizia de pensionare sau să restituie dosarul unităţii de stat sau primăriei, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege. Pentru pensionarea de accident de muncă sau boală, dosarul se trimite mai întâi la comisia judeţeană de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, care are obligaţia să verifice temeinicia şi legalitatea propunerilor făcute de către comisiile de pensii şi asigurări sociale ale unităţilor de stat şi ale primăriilor privind încadrarea în gradele de invaliditate. Dosarele de pensionare ale pensionarilor din unităţile care sunt organizate şi funcţionează pe baza liberei iniţiative se întocmesc de Camera de Muncă şi se depun la casele locale de pensii. V. şi carnet de muncă; decizia de pensionare; fişa de pensionare. DOTARE, înzestrarea la înfiinţare a unităţilor economice de stat cu mijloacele fixe şi cu activele circulante necesare desfăşurării normale a activităţii lor. D. este una dintre condiţiile principale ale organizării întreprinderilor pe baza gestiunii economico-financiare şi se face din bugetul de stat sau local, în funcţie de importanţa sau de subordonarea întreprinderii. DOTAŢIE BUGETARĂ, subvenţie în sumă absolută, nerambursabilă, acordată din bugetele superioare bugetelor subordonate, în situaţiile în care cheltuielile acestora depăşesc veniturile. D.b. micşorează interesul bugetelor care primesc dotaţia. V. şi fond de echilibrare bugetară. DOTAŢIE DE STAT, mijloace bugetare puse de stat la dispoziţia întreprinderii, cu titlu nerambursabil, pentru compensarea diferenţei dintre costul de producţie şi preţul de vânzare. DOTĂ (lat., fr.), totalitatea bunurilor (locuinţă, teren, mobilier, obiecte de uz casnic, bani etc.) pe care părinţii le oferă fiicei lor la căsătorie spre a susţine nevoile familiei. D. s-a practicat şi se mai practică în unele zone ale ţării noastre. V. şi asigurare dotală. DOVADĂ, act prin care se dovedeşte un anumit fapt; probă scrisă convingătoare. ❖ D. concludentă, înscris probatoriu care nu admite contrariul. ❖ D. de predare-primire, parte componentă finală a dispoziţiei de impunere-înştiinţare de plată, semnată de inspectorul de impozite al administraţiei (circumscripţiei) financiare şi de contribuabil, prin care acesta din urmă confirmă că a luat cunoştinţă de venitul impozabil, impozitul datorat pe anul respectiv, ratele şi termenele de plată a impozitului. V. şi dispoziţie de impunere-înştiinţare de plată. DRAHMĂ, monedă de argint folosită în Grecia antică. D. bătută la Histria la mijlocul secolului al V-lea, înainte de Hristos, a circulat în Dobrogea şi în sudul Moldovei. D. este unitatea monetară în Grecia contemporană. DRAWBACK (engl.), facilitate vamală, modalitate de restituire parţială sau totală a taxelor vamale şi/sau a altor taxe plătite pentru importul unor mărfuri destinate reexportului ori fabricării unor mărfuri de export. Pentru restituirea acestor taxe se cer a fi îndeplinite mai multe condiţii în mod separat sau cumulativ, cum sunt: "hotărârea de export să fie declarată în momentul în care mărfurile sunt importate, iar reexportul să se efectueze într-un anumit interval de timp; "exportul să se efectueze în aceeaşi ţară din care s-a făcut importul; «materialele importate şi utilizate pentru producerea mărfurilor destinate exportului să fie uşor identificate în mărfurile respective; "agenţii economici producători care solicită restituirea taxelor vamale să nu fi beneficiat de alte stimulente pentru export etc. în România, d. se aplică din ianuarie 1991. dre 81 DREPT ADMINISTRATIV, totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile sociale ce constituie obiectul administraţiei de stat, activitate îndeplinită de către organele administraţiei de stat. Rezultă că obiectul de reglementare a d.a. îl formează relaţiile sociale distincte de relaţiile financiare. Cu toate acestea, între cele două ramuri de drept există corelaţii strânse ca urmare a faptului că: "în ambele raporturi, cel puţin unul dintre subiecte este un organ al statului; "reglementarea celor două categorii de raporturi se face prin aceeaşi metodă a subordonării părţilor raportului juridic; "aparatul financiar-bancar, cu atribuţii de înfăptuire a activităţii financiare, face parte, aproape în întregime, din sistemul de organe ale administraţiei de stat. DREPT BUGETAR, totalitatea normelor juridice care reglementează sistemul bugetar al unui stat, competenţa organelor centrale şi locale referitoare la elaborarea bugetului de stat, repartizarea veniturilor şi cheltuielilor între verigile sistemului bugetar, precum şi procedura de aprobare, executare şi încheiere a bugetului de stat, a bugetelor locale şi a bugetului asigurărilor sociale de stat. DREPT DE CONVERSIUNE, totalitatea normelor juridice care reglementează posibilităţile de preschimbare a obligaţiunilor convertibile contra acţiuni sau contra bonuri de participaţie la aceeaşi societate. DREPT DE CREANŢĂ, facultatea care aparţine unei persoane, numită creditor, de a cere altei persoane, numită debitor, să-şi îndeplinească o obligaţie: de a face sau de a nu face, de a da sau de a nu da ceva. Ceea ce constituie o creanţă activă pentru creditor constituie o creanţă pasivă pentru debitor. în contabilitate, aceste creanţe se înregistrează, după natura lor, la conturile de activ (debitori, clienţi etc.) sau la conturile de pasiv (creditori, furnizori etc.). DREPT DE EMISIUNE, totalitatea actelor normative care reglementează emisiunea şi circulaţia banilor într-o ţară, precum şi dreptul care i se conferă unei bănci de a pune în circulaţie suma de bani în concordanţă cu necesităţile economiei naţionale. DREPT DE PREEMŢIUNE1 . D. investitorilor care deţin acţiuni comune de a decide asupra aceleiaşi proporţii în distribuirea proprietăţii colective asupra societăţii comerciale cu ocazia unei noi emisiuni. 2. D. statului de a fi primul cumpărător al unei mărfi importate aflate în vamă în anumite condiţii. 3. D. unei persoane de a fi preferată altei persoane la cumpărarea unui bun, la vânzarea de active sau acţiuni ale unei societăţi etc. DREPT DE REGRES, d. de a cere persoanelor vinovate (altele decât asiguratul) sumele plătite drept despăgubire pentru distrugerea bunurilor asigurate, pentru compensarea acestor pierderi. în cazul distrugerii bunurilor asigurate, societatea de asigurări plăteşte asiguratului despăgubirea, însă prin d. de r. îşi recuperează sumele plătite de la persoanele care au cauzat daunele. V. şi desdăunare; despăgubire de asigurare. DREPT DE REGRES AL ASIGURĂTORULUI, d. dobândit ca efect direct al subrogării asigurătorului - devenit titular al creanţei - în drepturile asiguratului. D. de r. se realizează prin acţiunea de regres (v.). D. de r. este exercitat de către asigurător în nume propriu şi nu ca reprezentant al asiguratului. Acest drept ia naştere concomitent cu plata despăgubirii de asigurare, fară a fi necesară îndeplinirea altor formalităţi decât prezentarea actului de plată a despăgubirii. în toate cazurile, d. de r. al a. se exercită independent de acţiunea asiguratului. Asiguraţii poartă răspunderea pentru prejudiciile pe care le-ar aduce d. de r. al a., ceea ce înseamnă că asiguraţii sunt obligaţi să nu comită nici un act care ar putea să restrângă sau să suprime d. de r., ei fiind răspunzători şi de conservarea acestui drept. Asiguraţii au obligaţia să întreprindă toate demersurile şi să îndeplinească toate actele în vederea 82 DRE conservării şi valorificării acestui drept. Ei sunt obligaţi să se abţină de la săvârşirea oricăror acte menite să diminueze sau să lezeze d. de r. al a., ca de exemplu: descărcarea (renunţarea) dată de asigurat terţului răspunzător de pagubă, înainte ca asiguratul să fi primit despăgubirea, recunoaşterea că terţul nu este în culpă, primirea de despăgubiri de la terţ sau încheierea de tranzacţii cu acesta. Dacă asiguratul nu respectă aceste obligaţii, el este de fapt sancţionat prin diminuarea despăgubirii, în măsura în care a prejudiciat d. de r. al a. contra terţului vinovat de producerea pagubei. în astfel de situaţii, asigurătorul refuză plata despăgubirii sau o reduce proporţional cu prejudiciul pe care asiguratul l-a produs asigurătorului. Când prejudicierea d. de r. al a. s-a descoperit după plata despăgubirii, asiguratul este obligat să restituie despăgubirea în limitele prejudiciului cauzat. în situaţiile în care asiguraţii au încasat despăgubirea integral atât de la terţii răspunzători de daună, cât şi de la societatea de asigurări, ei sunt obligaţi să restituie societăţii de asigurări despăgubirea încasată de la aceasta. Terţele persoane răspunzătoare de producerea pagubei nu au dreptul să constate condiţiile asigurării şi ale plăţii despăgubirii, deoarece ele nu sunt parte în raportul de asigurare; ele pot însă să examineze existenţa prejudiciului, a vinovăţiei, a răspunderii lor, precum şi nivelul pagubelor produse asiguratului. în vederea constatării survenirii evenimentelor asigurate, evaluării pagubelor şi stabilirii despăgubirilor, asiguraţii sunt obligaţi să pună la dispoziţia societăţii de asigurări toate informaţiile, actele, orice dovezi legate de cazurile asigurate (v.). De asemenea, asiguraţii sunt obligaţi să pună la dispoziţia societăţii de asigurări toate actele în vederea exercitării d. de r. Societatea de asigurări exercită d. de r. ori de câte ori paguba s-a produs din culpa terţelor persoane decât asiguratul. La asigurările prin efectul legii de răspundere civilă a persoanelor fizice şi a altor deţinători de autovehicule (excepţie făcând organizaţiile obşteşti), societatea de asigurări exercită d. de r. în următoarele cazuri: "accidentul a fost produs cu intenţie; ■accidentul a fost produs în timpul comiterii infracţiunilor prevăzute de normele juridice care reglementează circulaţia pe drumurile publice; «accidentul a fost produs în timpul săvârşirii unor fapte care constituie infracţiuni, indiferent de locul unde au fost comise; "accidentul a fost produs în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie; "accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încerca să se sustragă de la urmărire; ■accidentul s-a produs în timpul când persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fară consimţământul asiguratului. Pentru a se dovedi faptele de mai sus, se folosesc hotărâri rămase definitive ale instanţelor penale, acte încheiate de organele de urmărire penală, actele de constatare a accidentelor etc. D. de r. al a. nu se exercită în cazul pagubelor produse bunurilor (cu excepţia autovehiculelor) aparţinând persoanelor fizice asigurate prin efectul legii şi facultativ în următoarele situaţii: "când fapta terţului, generatoare a pagubei, nu constituie o culpă în raporturile de asigurare, indiferent dacă terţul este sau nu asigurat; "când terţul autor al prejudiciului este minor, excepţie făcând cazurile în care persoana răspunzătoare pentru minor putea în mod vădit să-l împiedice să provoace dauna. De asemenea, societatea de asigurări nu exercită d. de r. la asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru cazurile de avarii şi răspundere civilă şi la asigurarea facultativă de răspundere civilă legală împotriva: ■soţiei (soţului) asiguratului; "persoanelor care se află în întreţinerea asiguratului (copii, părinţi cu care locuiesc împreună); "împotriva altor persoane care locuiesc împreună cu asiguratul; ■împotriva persoanelor răspunzătoare de accident, când ele însele au fost grav rănite, sau a moştenitorilor lor, dacă acele persoane au decedat ca urmare a accidentului etc. V. şi despăgubire de asigurare; subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului. DREPT DE RETENŢIE, dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului, până când debitorul nu-şi onorează obligaţia de plată pe care o are în legătură cu bunul respectiv. De asemenea, agentul economic vânzător are dreptul să reţină marfa încă nepredată, atunci când cumpărătorul este declarat în stare de insolvabilitate sau de faliment. Sunt multe alte cazuri când se aplică d. de r. Astfel, creditorul gajist are acest drept asupra bunului primit în gaj până la restituirea integrală a cheltuielilor efectuate cu păstrarea acelui dre 83 bun; depozitarul are acest drept asupra mărfurilor primite în depozit, până când se restituie cheltuielile cu depozitarea etc. DREPT DE SEMNĂTURĂ, d. de a semna documentele unităţii economice, instituţiei etc. şi de a angaja astfel material şi pecuniar unitatea respectivă. D. de s. este şi dreptul de a semna documente în numele altei persoane. DREPT DE SUBSCRIERE, norme potrivit cărora acţionarii au dreptul de a subscrie acţiuni sau obligaţiuni convertibile cu prilejul majorării capitalului social al unei societăţi. Cu ocazia majorării capitalului social, acţionarii sunt îndreptăţiţi să subscrie acţiuni noi proporţional cu participaţia pe care au avut-o anterior. DREPT FINANCIAR, totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile financiare, inclusiv pe cele de credit, prin intermediul cărora se mobilizează, se repartizează şi se utilizează resursele băneşti pentru îndeplinirea sarcinilor, prerogativelor, fiincţiilor statului şi satisfacerii cerinţelor social-economice ale societăţii. Raporturile de d.f. iau naştere dintr-o singură manifestare de voinţă şi prin folosirea puterii de stat. D.f. este corelat cu dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul muncii şi are ca izvor material voinţa întregului popor. Sub aspect juridic, izvoarele d.f. sunt: Constituţia României, legile, decretele, ordonanţele, hotărârile şi dispoziţiile Guvernului, instrucţiunile, normele metodologice şi ordinele Ministerului Finanţelor, ale Băncii Naţionale şi ale celorlalte bănci, hotărârile şi dispoziţiile consiliilor locale şi judeţene. DREPTUL DE ASOCIERE ÎN SINDICATE, d. al salariaţilor de a-şi apăra interesele prin asociere în sindicate. Acest drept este consacrat de Constituţia României, care, în art. 40, prevede: „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere/4 De asemenea, Legea nr. 54/1991 referitoare la sindicate stipulează că „persoanele care au calitatea de salariat au dreptul, fără nici o îngrădire sau autorizare prealabilă, să se organizeze în sindicate". Prin sindicate se asigură unitatea de acţiune a salariaţilor în apărarea drepturilor lor profesionale, economice, sociale, culturale, sportive. DREPTUL DE SUITĂ, d. acordat de lege autorului unei opere de artă plastică de a primi o cotă de 5% din preţul de revânzare al operei respective, dacă revânzarea se face pin licitaţie sau prin intermediul unui agent comisionar ori de către un comerciant. Licitatorii, agenţii comisionari şi comercianţii au obligaţia să reţină şi să plătească autorului suma corespunzătoare cotei de 5% din preţul de vânzare. DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE , ramură a dreptului public care cuprinde normele juridice ce reglementează bugetul statului, veniturile şi cheltuielile bugetare, împrumuturile de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, finanţele instituţiilor publice etc. D.f.p. are obiectul său, foloseşte procedee, acte proprii şi reglementează operaţiuni specifice, în cadrul d.f.p., rolul principal îl are Constituţia României. Reglementările juridice au apoi la bază legea finanţelor publice, potrivit prevederilor acesteia elaborându-se legile speciale privind bugetul de stat, impozitele, taxele, contribuţiile, împrumuturile publice, cheltuielile bugetare şi ale instituţiilor publice etc. Legea finanţelor publice cuprinde dispoziţiile generale principale care statornicesc conceptul şi structura modernă a finanţelor. Legile financiare speciale trebuie emise în concordanţă cu dispoziţiile generale ale Legii finanţelor publice. Legea finanţelor publice conţine reglementări fundamentale de durată îndelungată, în timp ce legile financiare speciale constituie partea mai mobilă din d.f.p. Reglementările cuprinse în d.f.p. au o importanţă deosebită pentru constituirea fondurilor financiare necesare finanţării acţiunilor social-culturale, economice, de protecţie socială, de investiţii, cercetare ştiinţifică, de administraţie, de apărare naţională etc. D.f.p. se bazează pe principiile dreptului constituţional, ale celui administrativ, ale celui penal etc. V. şi drept financiar; drept bugetar. 84 DRE DREPTUL FISCAL, ramură a dreptului finanţelor publice care reglementează juridic impozitele, taxele şi celelalte venituri bugetare, procedura stabilirii şi încasării impozitelor şi taxelor, precum şi coerciţiunile şi executarea silită la care este necesar să se recurgă în cazuri de contravenţii la disciplina fiscală şi în caz de neplată integrală şi la termenele stabilite de lege a impozitelor, a taxelor şi a altor sume de bani datorate bugetului de stat şi bugetelor locale. V. şi dreptul finanţelor publice. DREPTUL INTERNAŢIONAL AL MUNCII, totalitatea normelor juridice elaborate de organismele internaţionale cu atribuţii în domeniul muncii, referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale salariaţilor, precum şi la raporturile dintre angajaţi şi patroni. D.i. al m. se manifestă, se realizează numai ca urmare a aplicării sale la legislaţia internă a fiecărui stat; el este deci indisolubil legat de dreptul intern al muncii din fiecare ţară şi nu poate fi un drept mondial, care să cuprindă norme juridice universal valabile. Acest drept este internaţional prin izvoarele sale şi este un drept intern prin obiectul său. Prin obiectul său, d.i. al m. are caracter intern deoarece el se ocupă cu reglementarea relaţiilor sociale de muncă interne ale statelor. Subiectele d.i. al m. sunt statele, precum şi - cu caracter derivat -organizaţiile internaţionale, ceea ce înseamnă că acest drept nu poate crea drepturi sau obligaţii direct în favoarea persoanelor fizice. O persoană fizică poate să dobândească drepturi şi să aibă obligaţii faţă de un stat străin numai în baza unor convenţii internaţionale semnate de statul căruia îi aparţine în calitate de cetăţean. D.i. al m. are ca izvoare convenţiile şi recomandările Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Constituţia acesteia, precum şi unele rezoluţii şi recomandări ale diferitelor organizaţii internaţionale. DREPTUL INTERNAŢIONAL AL PROTECŢIEI SOCIALE, totalitatea normelor juridice care reglementează drepturile de securitate socială a salariaţilor care migrează dintr-o ţară în alta. După al doilea război mondial s-au dezvoltat foarte mult legislaţiile securităţii sociale ale statelor, iar salariaţii migrează în diverse ţări unde găsesc de lucru şi munca este mai bine plătită. Pentru înlesnirea liberei circulaţii a salariaţilor dintr-o ţară în alta s-a ivit necesitatea elaborării unor instrumente juridice care să asigure protecţia socială a salariaţilor emigranţi. Astfel, s-au încheiat acorduri de reciprocitate între ţările vecine sau cu sisteme sociale asemănătoare în care migrarea forţei de muncă dobândise o mare amploare şi care au preluat treptat toate riscurile sociale. Convenţiile internaţionale încheiate au facilitat coordonarea legislaţiilor naţionale, astfel încât să fie eliminate obstacolele în aplicarea unor norme uniforme care să asigure salariaţilor emigranţi o protecţie socială completă şi permanentă. Mai târziu, coordonarea politicii sociale s-a concretizat în convenţii multilaterale care au condus la armonizarea legislaţiei protecţiei sociale şi care au format nucleul normativ al d.i. al p.s. La baza acestui drept se află mai multe principii: a) egalitatea de tratament, ceea ce înseamnă că salariaţii emigranţi beneficiază de acelaşi regim juridic de protecţie socială ca şi cetăţenii ţării în care muncesc; b) determinarea legislaţiei aplicabile, care are în vedere garantarea dreptului la prestaţii de protecţie socială pentru toţi salariaţii emigranţi prin stabilirea anticipată a legislaţiei sociale care li se va aplica, evitându-se conflictul de aplicare a legii. De regulă, se aplică legislaţia locului de muncă, adică a ţării în care se exercită profesiunea. Pentru salariaţii care lucrează pe şantiere de construcţii în străinătate se aplică criteriul sediului întreprinderii angajatoare, iar pentru marinari se aplică legislaţia ţării în care este înregistrată nava. în cazul salariaţilor emigranţi care lucrează concomitent pe teritoriul mai multor ţări, li se aplică legislaţia ţării în care au domiciliul sau reşedinţa; c) drepturile câştigate. Conform acestui principiu, drepturile de protecţie socială câştigate de un salariat emigrant într-o ţară se aplică şi în cealaltă ţară, dacă ţările respective au încheiat o convenţie de protecţie socială; d) menţinerea drepturilor de protecţie socială în curs de dobândire. Potrivit acestui principiu, ori de câte ori un drept se dobândeşte în timp, salariatul emigrant care a lucrat în mai multe ţări beneficiază de exercitarea acelui drept indiferent în care ţară s-a împlinit termenul contractului de muncă. Aceasta înseamnă că are loc însumarea perioadelor de asigurare, luându-se în considerare, la DRE 85 stabilirea drepturilor de protecţie socială, toate perioadele de timp lucrate în diverse ţări, ca şi alte perioade, ca de exemplu: perioadele de asigurare, durata rezidenţei etc., aplicându-se sistemul de calcul corespunzător; e) plata drepturilor de protecţie socială în străinătate. în concordanţă cu acest principiu, salariatul emigrant are dreptul de a cere să i se plătească drepturile de protecţie socială în ţara în care se află, în care îşi stabileşte domiciliul sau reşedinţa (mai ales în ceea ce priveşte pensia de bătrâneţe). V. şi protecţia socială. DREPTUL LA GREVĂ, d. salariaţilor de a organiza şi desfăşura grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale. Prin legislaţie sunt stabilite condiţiile şi limitele exercitării d. la g., precum şi garanţiile privind asigurarea serviciilor necesare pentru societate. DREPTUL LA MUNCÂ, d. esenţial al fiinţei umane. Declaraţia universală a drepturilor omului, care a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1948, proclamă, la art. 23, că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a profesiei şi a felului muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de prestare a muncii. în Constituţia României, la art. 41, se prevede că „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă". Aceasta înseamnă că d. la m. nu poate fi limitat. Garantarea d. la m. nu înseamnă că fiecărei persoane i se pune la dispoziţie un loc de muncă, ci că, după cum prevede Codul muncii, fiecărei persoane i se dă posibilitatea „de a desfăşura o activitate în domeniul economic, tehnico-ştiinţific, administrativ, social sau cultural, potrivit aptitudinilor, pregătirii profesionale şi aspiraţiilor fiecăruia, în funcţie de nevoile întregii societăţi". Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din decembrie 1966, ratificat de România la 9 decembrie 1974, prevede că dreptul la muncă include dreptul pe care îl are orice persoană de a-şi câştiga existenţa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată. D. la m. nu presupune şi obligaţia de a munci. Fiecare persoană are libertatea să aleagă singură dacă doreşte sau nu să muncească, iar munca forţată sau obligatorie este interzisă (Convenţia pentru protecţia drepturilor omului, a libertăţilor fundamentale, adoptată de Consiliul Europei în anul 1950 şi intrată în vigoare în anul 1953). D. la m. cuprinde: libertatea de a alege profesia, locul de muncă, dreptul la negocieri individuale şi colective, dreptul la o remunerare corespunzătoare, protecţia socială a muncii etc. DREPTUL LA ODIHNĂ, principiu al dreptului muncii (v.) care conferă salariaţilor dreptul de a-şi reface capacitatea de muncă, de a-şi proteja integritatea şi sănătatea. D. la o. este garantat de Constituţia României (art. 41), Codul muncii, Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii, prin hotărâri ale Guvernului, prin contractele colective de muncă. D. la o. este un drept corelativ al dreptului la muncă. Orice convenţie prin care se renunţă parţial sau total la concediul de odihnă este neavenită. D. la o. este garantat şi realizat prin stabilirea duratei zilei de muncă la opt ore, repausul săptămânal, concediile de odihnă anuale plătite, reducerea timpului de lucru acolo unde sunt condiţii vătămătoare sau periculoase, reducerea timpului de lucru pentru tineri, pentru lucrul în timpul nopţii, pauze de masă etc. DREPTUL LA PROTECŢIA MUNCII, drept corelativ al dreptului la muncă (v.), care constă în complexul de măsuri pentru protecţia muncii. Constituţia României (art. 41) prevede că „Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială". Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult opt ore. La muncă egală, femeile au un salariu egal cu bărbaţii. D. la p.m. este prevăzut şi de Codul muncii, de Legea protecţiei muncii şi de alte acte normative. 86 DRE DREPTUL LA VOT, d. inalienabil al deţinătorilor de acţiuni comune de a-şi exprima poziţia prin vot în cadrul adunării generale a acţionarilor. DREPTUL MUNCII, ramură a sistemului de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile individuale şi colective ce se nasc pe baza contractelor de muncă individuale şi colective între patroni şi salariaţi, în timpul prestării muncii. D.m. este şi ramura, disciplina care studiază aceste norme, aceste relaţii. D.m. reglementează relaţiile sociale legate de raportul de muncă, precum şi relaţiile privind: "organizarea, calificarea şi repartizarea forţei de muncă; "protecţia muncii; "raporturile dintre sindicate, unităţile de stat, cooperatiste, private; "asigurările sociale; "jurisdicţia muncii. Cele mai importante norme ale d.m. sunt cuprinse în Constituţie şi Codul muncii şi sunt dezvoltate în legi speciale privind organizarea şi disciplina muncii, plata muncii, concediul de odihnă, protecţia muncii, asigurările sociale de stat, jurisdicţia muncii etc. Alături de principiile generale ale dreptului (democraţia, legalitatea, egalitatea în faţa legii, principiul separaţiei puterilor în stat), d.m. are la bază următoarele principii: "neîngrădirea dreptului la muncă şi libertatea muncii; "negocierea condiţiilor de muncă; "disciplina muncii; "perfecţionarea pregătirii profesionale; "dreptul la odihnă; "dreptul la protecţia muncii; "dreptul la asociere în sindicate; "dreptul la grevă. DREPTUL PROTECŢIEI SOCIALE, ramură a dreptului public desprinsă din dreptul muncii, care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează raporturile juridice de asigurări sociale şi raporturile de asistenţă socială de stat. Izvoarele juridice ale d.p.s. sunt: Constituţia, legile, decretele-lege, ordonanţele şi hotărârile Guvernului, contractul colectiv de muncă. D.p.s. se aplică numai pe teritoriul naţional, însă tuturor cetăţenilor, atât români, cât şi străini, şi are aplicare imediată. Aplicarea imediată a d.p.s. are în vedere numai acele situaţii juridice care s-au născut anterior şi care continuă să producă efecte şi în prezent, cum este cazul normelor privind calcularea contribuţiilor pentru asigurările sociale, cuantumul, durata contribuţiei, venitul pe baza căruia se calculează şi se plătesc contribuţiile etc. Actele juridice prin care se stabilesc drepturile de asigurări sociale au caracter administrativ. Obiectul d.p.s. îl constituie ansamblul raporturilor juridice de asigurări sociale şi al celor de asistenţă socială. V. şi raport juridic de asigurări sociale; raport juridic de asistenţă socială; asigurări sociale; asistenţă socială. DREPTUL PROTECŢIEI SOCIALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, totalitatea normelor juridice care privesc securitatea socială în ţările membre ale Uniunii Europene. Forma incipientă a dreptului comunitar al protecţiei sociale o constituie regulamentele 3 şi 4 din 1959, adoptate de Comunitatea Europeană, în aplicarea art. 51 din Tratatul de la Roma, care prevedea: „Consiliul, statuând în unanimitate asupra Comisiei, adoptă în domeniul securităţii sociale, măsurile necesare pentru stabilirea liberei circulaţii a muncitorilor (salariaţilor) emigranţi." Se prevedea totalizarea tuturor perioadelor de timp lucrate în diferite ţări pentru stabilirea accesului şi menţinerea dreptului la prestaţii sociale, precum şi plata prestaţiilor persoanelor rezidente pe teritoriul statelor membre. Treptat, prin mai multe reglementări, s-a realizat armonizarea legislaţiilor naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene. Reglementările comunitare se aplică „tuturor persoanelor care au sau nu calitatea de salariaţi, cetăţeni sau rezidenţi pe teritoriul uneia dintre ţările membre; funcţionarilor de stat, dacă sunt asiguraţi într-un sistem pentru care se aplică normele comunitare; urmaşilor salariaţilor cărora li s-au aplicat prevederile din legislaţia unuia dintre statele membre". Potrivit prevederilor d.p.s. în U.E., se acordă cetăţenilor următoarele categorii de prestaţii: de sănătate, de maternitate, de invaliditate, de bătrâneţe, de urmaş, ajutoare de deces, ajutoare de şomaj, prestaţii familiale. Se aplică legea ţării în care se găseşte locul de muncă. Constituie o derogare de la acest principiu activităţile de transport internaţional şi ale salariaţilor care lucrează pe teritoriul a două state membre ale Uniunii Europene. Prestaţiile de sănătate în natură (îngrijire medicală) se acordă salariaţilor, pensionarilor, şomerilor şi membrilor lor de DRE 87 familie de către unităţile medicale ale statului de domiciliu sau de reşedinţă al persoanei, aplicându-se regulile instituţiei prestatoare. De asemenea, prestaţiile în bani. în ceea ce priveşte pensia de bătrâneţe şi pensia de urmaş, se aplică următoarele norme: în cazul în care într-o ţară persoana îndeplineşte condiţiile pentru a i se acorda o pensie, fară să fie necesară luarea în calcul a anilor lucraţi în alte ţări, pensia se calculează şi se acordă potrivit legislaţiei ţării respective pe baza timpului lucrat pe teritoriul acestei ţări. Dacă însă dobândirea pensiei de bătrâneţe nu este legal posibilă decât prin luarea în calcul şi a perioadelor lucrate în alte ţări, pensia se va stabili astfel: se calculează mai întâi o pensie teoretică, considerându-se că întreaga perioadă a solicitantului a fost lucrată în ţara în care se aplică legea de pensii respectivă. După aceea, pe baza cuantumului pensiei teoretice, se determină pensia corespunzătoare anilor lucraţi, potrivit legii ţării în care se acordă pensia, precum şi pensia care se cuvine în fiecare dintre celelalte ţări, în funcţie de vechimea în muncă în fiecare ţară. Atunci când din însumarea acestor pensii teoretice nu se obţine o pensie la nivelul pensiei minime corespunzătoare timpului lucrat, prevăzută de legislaţia ţării de domiciliu sau de reşedinţă, statul respectiv acordă în plus o sumă de bani care, însumată cu pensia rezultată, să se obţină o pensie minimă corespunzătoare perioadei de timp lucrate. în ceea ce priveşte pensia de invaliditate, unele ţări comunitare (Franţa, Irlanda, Belgia, Marea Britanie şi Belgia) o acordă persoanei în cauză numai dacă invaliditatea s-a produs pe teritoriul lor, indiferent de vechimea în muncă în aceste ţări. Alte ţări din Uniunea Europeană acordă pensia de invaliditate numai dacă există o anumită perioadă de asigurare, considerând că invaliditatea ar fi o îmbătrânire prea devreme (Germania, Luxemburg, Danemarca, Italia, Portugalia). DREPTUL SPECIAL DE TRAGERE (engl. „Special Drawing Right“; fr. „Droit de Tirage Special"), D.S.T., unitate monetară convenţională universală emisă de Fondul Monetar Internaţional, începând din ianuarie 1970, pentru a completa cerinţele globale de lichidităţi internaţionale şi distribuită membrilor săi, potrivit prevederilor statutare ale acestui organism; unitate monetară, etalon monetar emis fară o garanţie sau o bază materială; activ internaţional de rezervă; instrument monetar de cont cu funcţii de echilibrare a lichidităţii internaţionale; mijloace suplimentare ale rezervelor monetare; mijloc de procurare de monede naţionale convertibile; mijloc de plată pentru anumite operaţiuni între F.M.I. şi membrii săi. Alocarea şi retragerea D.S.T. din circulaţie se efectuează în funcţie de cerinţele globale, pe termen lung, de suplimentare a activelor de rezervă existente, când apar asemenea nevoi, urmărind să se evite atât stagnarea economică, deflaţia, cât şi cererea excesivă şi inflaţia. Scopul primordial al D.S.T. este de a servi ca principal activ de rezervă al sistemului monetar internaţional. D.S.T. sunt emise de Fondul Monetar Internaţional (v.) pe temeiul exclusiv al încrederii reciproce între statele membre, ca unitate financiară de calcul, mijloc de plată convenţional, neconvertibil în aur, dar care serveşte ca instrument de rezervă, ce au menirea să satisfacă cerinţele globale de lichiditate dintre membrii fondului. D.S.T. au fost instituite prin acordul intervenit între membrii F.M.I., ratificat în anul 1969 şi intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1970. Deşi iniţial erau definite prin aceeaşi cantitate de aur (0,888671 g aur fin) ca şi dolarul de pe atunci al S.U.A., în schimbul lor nu s-a putut şi nu se poate obţine aur. Modificările aduse statutului F.M.I. în 1976 prevăd o restrângere a rolului aurului în cadrul sistemului monetar internaţional şi chiar renunţarea la calitatea sa de numitor comun al valorilor paritare ale valutelor şi de unitate de valoare a D.S.T. în acest fel, încetează complet rolul aurului ca etalon în cadrul sistemului monetar internaţional, preţul lui oficial este înlăturat, iar ţările membre dobândesc dreptul să facă operaţiuni de vânzare-cumpărare a aurului la preţul pieţei. Aceasta înseamnă că, dintr-o marfa generală şi specială, aurul devine o marfa obişnuită; plăţile care, potrivit statutului adoptat la Bretton Woods în 1944, se făceau obligatoriu cu aur, după modificările din 1976 se fac numai cu D.S.T. Cu toate acestea, aurul este supus, în continuare, speculaţiilor. începând din anul 1974, D.S.T. sunt definite pe baza „coşului" valutar (v.). Astăzi, se foloseşte metoda coşului format din cinci monede liber utilizabile (dolar S.U.A., marcă germană, liră sterlină, franfc francez, yen japonez), cu scopul de a-i conferi o anumită 88 DRE stabilitate. Potrivit statutului F.M.L, ţările membre sunt libere să opteze pentru oricare regim de cursuri valutare ce se practică, inclusiv flotarea cursurilor, să adere la un anumit regim valutar sau să participe la un sistem de valori paritare. Prin aceeaşi modificare a statutului, s-a stabilit ca fluctuaţiile cursurilor bazate pe parităţi să se facă în limite majorate, de la 2,25% peste şi sub paritate la 4,5%. D.S.T. nu sunt un mijloc general de circulaţie şi nici un mijloc de plată direct, ci numai unul indirect, având sfera limitată la diverse operaţiuni între băncile centrale ale ţărilor membre, ceea ce înseamnă că nu au atributele esenţiale ale banilor internaţionali veritabili. Sunt autorizate să deţină şi să efectueze tranzacţii cu D.S.T. următoarele instituţii: Banca Reglementelor Internaţionale (v.), Banca Naţională a Elveţiei şi unele bănci regionale de investiţii. La operaţiunile cu D.S/T. pot participa şi diferite alte organe oficiale, cu aprobarea F.M.I., dar nu şi persoane particulare. La originea emiterii D.S.T. a stat ideea creării unei monede internaţionale care să prezinte mai multă stabilitate decât monedele naţionale şi să îndeplinească mai bine funcţiile de etalon şi mijloc de rezervă. Emiterea D.S.T. se hotărăşte de către conducerea F.M.I., cu o majoritate de 85%. Cuantumul valoric anual de D.S.T. se împarte între statele membre, în raport cu mărimea cotei de participaţie subscrisă la fond, fără vreo contraprestaţie din partea beneficiarului. Disponibilităţile rezultate în acest mod se păstrează într-un cont al F.M.I., fiind folosite pentru completarea rezervelor valutare (în aur şi valute convertibile), pentru procurarea de valută convertibilă de la o altă ţară participantă indicată de F.M.I., pentru răscumpărarea monedei proprii aflate în străinătate, adică reducerea datoriei externe a statului şi pentru plata de dobânzi şi comisioane la fond. Din sumele alocate în D.S.T. statelor membre, pe baza unui raport procentual, stabilit în funcţie de cota de participare la fond, sunt rambursabile, având titlu de credit, numai 30%, celelalte 70% acordându-se cu titlu definitiv. Sumele în D.S.T. se alocă unei ţări membre în mod gratuit. Fiind bani de cont, D.S.T. circulă numai prin virament între conturile fondului şi cele ale băncilor centrale. în prezent, D.S.T. îndeplinesc următoarele funcţii monetare: a) etalon pentru definirea monedelor naţionale şi al exprimării parităţilor şi cursurilor valutelor; b) instrument de rezervă, alături de aur şi de valutele convertibile, menit să completeze cerinţele de lichidate; c) mijloc de procurare de valute convertibile, în anumite condiţii, prin intermediul F.M.I.; d) mijloc de plată, dar cu o întrebuinţare limitată la plata de dobânzi şi comisioane pe care deţinătorii le datorează F.M.I. După anul 1970 au survenit o serie de schimbări în rolul D.S.T., şi anume: a) iniţial, obiectivul urmărit a fost acela de a satisface cerinţele de lichiditate internaţională, în situaţia în care S.U.A. şi-ar fi redus deficitul balanţei de plăţi. Astăzi, D.S.T. sunt considerate ca un înlocuitor eventual al dolarului, ca un instrument de rezervă, în situaţiile în care acesta nu mai îndeplineşte condiţiile cerute; b) potrivit metodei de evaluare, iniţial, unitatea D.S.T. a fost definită printr-o cantitate de aur egală cu cea a dolarului S.U.A., dar fară să fie convertibilă în aur. De la 1 iulie 1974 D.S.T. a fost definit pe baza unui „coş“ de 16 valute ale unor ţări a căror pondere în comerţul mondial a depăşit 1% din total, în perioada 1968-1972, considerându-se că în acest fel ele pot exprima realităţile economice. Modificarea statutului F.M.I., în 1976, prevede ruperea oricărei legături între aur şi D.S.T., ceea ce înseamnă că valoarea D.S.T. nu se mai exprimă în aur. Deocamdată, D.S.T. nu li s-a dat o altă definiţie, rămânând ca F.M.I. să decidă în viitor metoda de evaluare a D.S.T., astăzi menţinându-se metoda coşului mai multor valute (1 D.S.T. = circa 1,25 dolari S.U.A.). Pe baza modificării statutului F.M.I. în 1976, s-au diversificat modalităţile de utilizare a D.S.T., acestea devenind principalul activ de rezervă al sistemului monetar internaţional. Schimbarea sistemului de evaluare a permis ţărilor membre efectuarea tranzacţiilor directe între ele cu D.S.T., fară vechea intermediere a F.M.I. în prezent, D.S.T. sunt folosite pentru clauzele asigurătorii în contractele internaţionale, împotriva riscului pierderilor din fluctuaţia cursurilor, pentru cotarea unor monede naţionale şi chiar pentru acordarea de credite de către unele bănci occidentale. Ţările care deţin D.S.T. se bucură astăzi de mai multe drepturi deoarece: a) în schimbul D.S.T. se poate obţine o sumă echivalentă în valută de la o altă ţară membră indicată de F.M.I., care are o balanţă a plăţilor cel puţin echilibrată şi dispune de rezerve monetare satisfăcătoare; b) ţara căreia i s-au alocat D.S.T. este îndreptăţită, în acord cu o altă participantă, să obţină o sumă echivalentă în moneda sa naţională deţinută DUB 89 însă de cealaltă ţară participantă sau să obţină o sumă echivalentă exprimată în moneda ţării partenere pentru efectuarea diferitelor operaţiuni valutare; c) ţara membră parteneră, care pune moneda la dispoziţia altei ţări membre, primeşte în schimb o sumă echivalentă exprimată în D.S.T,; d) ţările participante pot plăti şi primi cu D.S.T, dobânzi, comisioane de la F.M.I.; e) cu D.S.T. pe care le deţin, ţările pot răscumpăra moneda lor naţională de la fond; f) cu D.S.T. se emit valori mobiliare pe termen lung şi se pot garanta unele obligaţii financiare etc. Ţările deţinătoare de D.S.T. primesc dobânzi de la F.M.I., în funcţie de suma acestora. Pentru alocările de D.S.T. operate de F.M.I., fiecare ţară plăteşte fondului un comision. D.S.T. prezintă, pe de o parte, o serie de avantaje (sunt emise de un organism internaţional, sunt independente şi stabile faţă de situaţia economică, financiară şi valutară a vreunei ţări şi pot servi mai bine la menţinerea unei lichidităţi internaţionale datorită unei dozări echilibrate de emisiune) şi, pe de altă parte, unele inconveniente în ceea ce priveşte utilitatea lor (nu îndeplinesc funcţia de monedă internaţională decât indirect, prin convertirea lor în valute naţionale, nu exclud posibilitatea inflaţiei sau a deflaţiei, nu circulă decât între autorităţile monetare, se poate pierde controlul asupra D.S.T., repartizarea emisiunii D.S.T. proporţional cu cota subscrisă avantajează ţările dezvoltate industrial etc.). D.S.T. este un instrument monetar al F.M.I., considerat un concurent al dolarului, menit să înlocuiască aurul, deoarece are următoarele însuşiri: este un instrument monetar stabil, faţă de toate valutele, inclusiv comparativ cu dolarul S.U.A.; este neutru faţă de economia oricărei ţări; asigură mai bine echilibrul rezervelor de mijloace de plată internaţionale, deoarece emisiunea acestor instrumente este stabilită de F.M.I., în funcţie de necesităţi; se alocă gratuit ţărilor membre ale F.M.I., ceea ce înseamnă că ţările respective nu plătesc dobânzi. DUBLA ASIGURARE, asigurarea de două ori a aceluiaşi bun, împotriva aceloraşi riscuri şi în acelaşi timp la două sau mai multe societăţi de asigurări. Se poate întâmpla ca, din eroare, un bun să fie asigurat concomitent la doi asigurători, în aceleaşi valori sau în valori diferite. în caz de daună, asiguratul poate pretinde despăgubirea oricăruia dintre asigurători. Când asiguratul a încasat valoarea mai mică de asigurare de la un asigurător, diferenţa până la valoarea asigurată cea mai mare o încasează de la celălalt asigurător. în situaţiile în care pentru început a încasat despăgubirea de asigurare de la ambii asigurători, asiguratul este obligat să restituie oricăruia dintre asigurători suma primită în plus, respectiv valoarea asigurată mai mică. Rezultă ca asiguratul este îndreptăţit la despăgubirea cuvenită pentru cea mai mare valoarea asigurată, însă nu are dreptul să încaseze de două ori despăgubirea. în cazul d.a., oricare dintre societăţile de asigurări este obligată să onoreze poliţa de asigurare până la nivelul valorii asigurate, iar ulterior cele două societăţi îşi fac decontările în aşa fel ca fiecare dintre ele să participe egal la plata despăgubirii, indiferent în ce proporţie preluaseră riscurile şi valoarea de asigurare. DUBLĂ (MULTIPLĂ) IMPUNERE, impunerea de două ori (în unele cazuri, de mai multe ori) a aceluiaşi venit sau bun în decursul unui exerciţiu financiar dat. Fenomenul d.i. se întâlneşte numai la impozitele directe, şi anume la impozitele pe venit şi la cele pe bunuri (avere). Problema d.i. nu se poate întâlni la impozitele indirecte, întrucât cetăţenii unui stat care se află pe teritoriul altui stat, în calitate de cumpărători ai unor mărfuri, suportă aceleaşi impozite cuprinse în preţuri, ca şi cetăţenii acelui stat. Ajunşi în ţara lor, cetăţenii respectivi nu mai pot fi ţinuţi să plătească încă o dată impozitele indirecte pentru mărfurile cumpărate în ţara străină. Cel mai adesea, d.i. rezultă din raporturile dintre state cu privire la tratamentul fiscal al resortisanţilor. în condiţiile dezvoltării, intensificării şi diversificării relaţiilor economice, ştiinţifice, financiare, bancare, de asigurări etc. internaţionale este necesară şi reglementarea relaţiilor fiscale dintre state. Această reglementare este necesară deoarece, altfel, unele venituri sau bunuri care aparţin unei persoane juridice sau fizice pot fi impozitate de către organele financiare a două (sau mai multe) state. Este evident că, în aceste condiţii, suma totală a impozitelor datorate acestor state este mult mai mare decât impozitul normal datorat, 90 DUB dacă venitul (averea) s-ar realiza dintr-o singură ţară. Când veniturile şi bunurile sunt impuse de către două state la acelaşi tip de impozit şi în acelaşi exerciţiu financiar, are loc o d.i. juridică internaţională. D.i. se întâlneşte cu deosebire în relaţiile fiscale internaţionale, ea putând deveni, în anumite situaţii, o piedică în dezvoltarea relaţiilor economice, sociale, ştiinţifice, financiare, de asigurări şi bancare dintre diferite ţări. D.i. este generată de faptul că unele firme, societăţi comerciale, persoane fizice cu sediul (domiciliul) într-o ţară posedă bunuri sau realizează venituri din diverse surse în altă ţară. Instituirea de impozite este un atribut al fiecărui stat, ceea ce înseamnă că legiferarea, aşezarea şi încasarea impozitelor aparţin puterii legislative a statului. Fiecare stat are o legislaţie fiscală, fapt care poate conduce la situaţia ca acelaşi venit sau aceeaşi avere să fie impus (impusă) în ambele ţări, adică atât în ţara de origine, cât şi în cea de destinaţie a venitului realizat. D.i. trebuie examinată prin prisma particularităţilor politicii fiscale şi ale modalităţilor de impunere folosite de către diferite state. D.i. se poate ivi sub două forme, şi anume: a) voită, intenţionată de legiuitor şi b) nevoită, neintenţionată de legiuitor. ❖ D.i. voită constă în aceea că statul încearcă prin această metodă să îngreuneze (frâneze) concurenţa capitalului extern într-o ramură economică. ❖ D.i. neintenţionată, întâmplătoare se întâlneşte în cazurile în care nu se urmăreşte, dar se realizează, prin coincidenţa diferitelor impozite din aceeaşi ţară şi din străinătate, afectarea aceluiaşi venit sau bun din două ţări. Pe plan internaţional, în domeniul fiscal se folosesc câteva criterii pe baza cărora se impun veniturile şi bunurile, şi anume: "criteriul rezidenţei (domiciliului fiscal), ■criteriul naţionalităţii şi "criteriul originii veniturilor. Conform criteriului rezidenţei (concepţia mondială sau globală) se supun impozitului toate veniturile şi bunurile persoanelor juridice şi fizice de către autoritatea fiscală din ţara rezidentului (domiciliul fiscal) sau sediul în statul considerat, fară a se ţine seama de faptul dacă veniturile sau bunurile impozabile se obţin ori se află pe teritoriul acelei ţări sau de pe teritoriul altor ţări. După cum se constată, potrivit acestui criteriu sau acestei concepţii, se ţine seama de persoana juridică sau fizică în calitatea sa de contribuabil şi nu de sursa provenienţei veniturilor sau de locul unde sunt situate bunurile. Potrivit criteriului naţionalităţii, statul impune pe rezidenţii săi care dobândesc venituri sau posedă bunuri din sau în statul respectiv, indiferent dacă aceştia locuiesc sau nu în ţara lor. în concordanţă cu criteriul originii veniturilor (concepţia teritorială) impozitul se calculează şi se încasează de către organele fiscale din ţara în care se realizează veniturile sau se află bunurile, indiferent de rezidenţa sau de naţionalitatea beneficiarilor de venituri sau a proprietarilor de bunuri. După acest criteriu se impun salariile, profitul întreprinderilor, veniturile din profesii libere, dobânzile, dividendele, arenzile, chiriile etc. Potrivit acestui criteriu sau acestei concepţii, elementul hotărâtor îl constituie sursa de realizare a venitului sau, după caz, locul unde se află bunurile care sunt sub incidenţa impozitului şi nu beneficiarul venitului sau proprietarul bunului. Aplicarea acestor criterii (concepţii) poate să determine ivirea dublei impuneri. De pildă, aplicarea într-o ţară a criteriului rezidenţei, adică a domiciliului fiscal, iar în alta a criteriului originii veniturilor face ca persoana din prima ţară, când dobândeşte venituri din a doua ţară, să plătească impozite pentru aceste venituri în ambele ţări, adică să aibă loc dubla impunere, adică persoana în cauză poate să fie impusă în ambele state. în legislaţiile statelor, rezidenţa poate fi definită în mod diferit sau unele persoane au dublă cetăţenie; aceste situaţii pot genera conflicte de interese fiscale. De asemenea, astfel de conflicte fiscale se pot ivi şi în modul de determinare a profitului societăţilor-mamă, care au sucursale sau filiale în alte ţări. Spre deosebire de d.i. economică, d.i. juridică are caracter internaţional ca urmare a criteriilor şi concepţiilor diferite adoptate de state (de suveranităţile fiscale) în domeniul impunerii. Ivirea d.i. juridice internaţionale este consecinţa suprapunerii a două suveranităţi fiscale care îşi exercită independent dreptul de a impune venituri şi bunuri de pe teritoriul lor sau care îşi au originea (sunt situate) pe teritoriul altui stat, dar aparţin contribuabililor care au rezidenţa pe teritoriul său. D.i. are consecinţe negative asupra dezvoltării relaţiilor economice, sociale, financiare şi bancare’. De aceea, au fost luate măsuri legislative adecvate de către aproape toate statele pentru evitarea d.i. internaţionale (juridice), cum sunt: ■ diferite reglementări juridice naţionale; "convenţiile bi- şi multilaterale; Hjurisprudenţa; dub 91 ■cutumele şi doctrina. în vederea prevenirii d.i., fiecare stat stipulează în actele normative fiscale sau în alte norme juridice interne măsuri, prevederi care să prevină impunerea repetată, de către două suveranităţi fiscale, a veniturilor, bunurilor etc. Aşa de pildă, în legislaţia unor state este cuprinsă prevederea potrivit căreia sunt scutite de impozite anumite venituri realizate peste graniţă de către persoane fizice, scutirea de impozit a profitului obţinut de subunităţile unor societăţi aflate în afara graniţelor ţării, în cazul în care acestea se bucură de o anumită autonomie economico-financiară şi funcţională. De asemenea, unele state prevăd în reglementările lor naţionale scutirea de taxe vamale la exportul de mărfuri pentru valorificarea acestora peste graniţă. în acelaşi timp, statul poate încasa taxe vamale la exportul unor produse primare pentru a stimula prelucrarea lor în ţară (la materii prime, materiale, semifabricate etc.). Adaptarea reglementărilor juridice fiscale la cerinţele prevenirii unor impozitări repetate are o aplicabilitate limitată, întrucât ea nu este acceptată de multe state; de asemenea, această adaptare nu rezolvă speţele multiple şi diferite care se ivesc în practica fiscală. Ca urmare, pentru prevenirea d.i., statele sunt interesate să încheie între ele convenţii (v.) sau acorduri bisau multilaterale. Fiecare stat este interesat să încaseze impozite în sume absolute cât mai mari. Totuşi, aproape toate statele semnează convenţii pentru evitarea d.i. şi atenuarea consecinţelor de inechitate care izvorăsc din ea. Astfel, se acordă reduceri sau scutiri de impozite pentru veniturile dobândite de rezidenţii unui stat în străinătate ori se acceptă deducerea din impozitul datorat în ţara de reşedinţă a impozitelor plătite de rezidenţii unui stat în alte state. Pentru prevenirea d.i. şi atenuarea consecinţelor sale de inechitate, încă din anul 1921 a fost pusă în discuţie pe plan internaţional, de Comitetul Financiar al Ligii Naţiunilor, problema d.i., iar în 1928 a fost elaborată prima convenţie bilaterală. Astfel de convenţii au mai fost elaborate în anul 1943 în Mexic, în 1946 la Londra. în anul 1955 au fost adoptate recomandări pentru evitarea d.i. de către Consiliul Organizaţiei Europene de Cooperare Economică. De asemenea, în 1963 şi în 1977 au fost date publicităţii modele de convenţii perfecţionate de către Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. în anul 1979, s-a adoptat Convenţia-model a ONU pentru evitarea d.i. a veniturilor şi a averii. Convenţii-model pentru evitarea d.i. au fost adoptate de ONU şi în anul 1981, când Secretariatul acestei organizaţii mondiale a publicat un manual de negocieri ale convenţiilor fiscale bilaterale între diverse ţări aflate în curs de dezvoltare. Potrivit convenţiilor încheiate între state, veniturile realizate din bunuri imobile (exploatări agricole, forestiere etc.) se impun la plata impozitului în statul contractant în care sunt situate bunurile respective. Tot bunuri imobile se consideră toate accesoriile respective, inventarul viu şi mort de pe lângă acestea, uzufructul bunurilor imobile şi drepturile la rente variabile sau fixe aferente exploatării sau concesionării zăcămintelor minerale, izvoarelor şi altor bogăţii minerale. Profiturile care se obţin de către întreprinderile linui stat contractant se impun, de regulă, de către instituţiile fiscale ale acestui stat. în situaţia în care întreprinderea în cauză îşi desfăşoară activitatea şi în celălalt stat contractant unde are un sediu stabil, atunci beneficiile aferente sunt impozabile în statul în care este situat acel sediu. Rezultă că profiturile unei întreprinderi, dobândite de către sediile situate în ambele state care au semnat convenţia, se impun în fiecare dintre acele state, proporţional cu profiturile realizate de către sediile respective. Profiturile obţinute din exploatarea navelor sau aeronavelor în trafic internaţional se impozitează în statul contractant în care se află conducerea societăţii de transport. în situaţia în care conducerea efectivă a societăţii de transport se află la bordul unei nave, sediul este considerat statul contractant al portului de origine al navei, iar dacă acesta nu există, statul în care persoana care exploatează nava are rezidenţă. Dividendele cuvenite acţionarilor de la diferitele societăţi comerciale se impun parţial în statul de origine şi parţial în cel de destinaţie, în proporţiile prevăzute în convenţia semnată de statele respective. Statul de destinaţie a dividendelor repartizate este primul îndreptăţit să facă impunerea acestora, în timp ce statul de origine a dividendelor are un drept de impunere limitat de regulă la 15% din cuantumul total al dividendelor. Stabilirea proporţiei de 15% a cotei pentru impunerea dividendelor în ţara de origine a acestora se explică prin aceea că acest stat încasează şi impozitul pe profitul societăţii comerciale. Beneficiile realizate de societăţile de persoane se cuvin de 92 DUB drept asociaţilor şi se impun ca beneficii industriale sau comerciale şi nu ca dividende. Veniturile care se obţin sub formă de dobânzi cuvenite efectelor publice, obligaţiunilor, cambiilor, biletelor la ordin şi altor titluri de creanţă se impun în ambele state semnatare ale convenţiei, în proporţiile la care au convenit. Prioritate are şi în acest caz statul de destinaţie a dobânzilor, iar statul de origine percepe un impozit care nu depăşeşte 10% din cuantumul brut al dobânzilor. Redevenţele (v.) se impun, în mod obişnuit, în ambele state semnatare ale convenţiei, în proporţiile stabilite de comun acord. Sumele dobândite din vânzarea bunurilor imobile sunt supuse la plata impozitului în statul în care acestea sunt situate. Veniturile obţinute din practicarea unei profesii libere - activitatea independentă a medicilor, inginerilor, arhitecţilor, avocaţilor, contabililor etc. - se impun fie în statul de origine a veniturilor, în cazurile în care beneficiarul acestora are un sediu stabil pentru exercitarea profesiei libere, fie în statul al cărui rezident este beneficiarul veniturilor. Salariile şi alte forme de remunerare a muncii se impun, de regulă, în statul în care se desfăşoară activitatea retribuită. Sumele încasate sub forma tantiemelor, a jetoanelor de prezenţă şi a altor forme similare de retribuire pe care rezidentul unui stat contractant le primeşte în calitate de membru al consiliului de administraţie sau de supraveghere a unei societăţi, care este rezident al altui stat contractant, se impun în acest din urmă stat. încasările pe care le realizează artiştii din spectacole de teatru, cinematograf, radio sau televiziune, ca muzicieni, precum şi veniturile realizate de sportivi în această calitate în celălalt stat contractant se impun în statul în care se exercită aceste activităţi. D.i. nu este numai o problemă de echitate, ci şi o problemă a economiei mondiale. Prevenirea d.i. se cere nu numai ca un postulat al ştiinţei finanţelor, ci şi pentru înlesnirea intensificării raporturilor dintre state, în practica internaţională se aplică mai multe metode, procedee tehnice pentru evitarea d.i., în funcţie şi de principiile inserate în convenţiile semnate de state, şi anume: "scutirea totală, ■imputarea, "scutirea progresivă, "„creditarea" obişnuită şi ■ „creditarea" integrală a impozitului. în conformitate cu principiul scutirii totale, venitul dobândit de rezidentul unui stat în celălalt stat contractant, în care venitul a fost impus, se deduce în întregime din venitul total impozabil al acestuia în ţara de reşedinţă. Deci, dacă venitul realizat în străinătate de rezidentul unui stat s-a impus în acel stat, nu se mai impune în ţara de reşedinţă. Conform principiului imputării, impozitul se calculează de către statul de reşedinţă plecând de la suma totală a veniturilor subiectului impozabil, inclusiv asupra veniturilor realizate din statul de origine şi care sunt impozabile în acest din urmă stat. Din suma impozitului astfel calculat se deduce impozitul plătit în celălalt stat. Scutirea (exonerarea) progresivă constă în aceea că venitul realizat de rezidentul unui stat în străinătate se cumulează cu veniturile realizate de acesta în ţara de reşedinţă, iar la venitul total astfel determinat se aplică o cotă progresivă corespunzătoare. în calcularea impozitului, cota progresivă astfel determinată se aplică numai asupra venitului realizat în ţara de reşedinţă. Prin urmare, cumularea venitului realizat în străinătate cu cel dobândit în ţara de reşedinţă urmăreşte doar stabilirea cotei progresive cu care se impune venitul din ţara de domiciliu. Sistemul „creditării" (impunerii) obişnuite constă în faptul că impozitul plătit într-un stat străin pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia de rezidentul altui stat se scade direct din impozitul datorat în ţara de reşedinţă, însă numai până la limita impozitului intern ce revine la un venit egal cu venitul realizat în străinătate. Sistemul „creditării" (impunerii) integrale constă în aceea că impozitul plătit în străinătate pentru veniturile realizate în afara graniţelor ţării se deduce integral din impozitul datorat în ţara de reşedinţă, chiar şi în situaţiile în care impozitul plătit în străinătate este mai mare decât impozitul aferent aceluiaşi venit. Cele două sisteme de mai sus recunosc impozitele plătite în străinătate, ceea ce este echivalent cu reducerea cotelor de impozit în mod corespunzător pentru aceste venituri în ţara de reşedinţă. Până în prezent, România a încheiat convenţii pentru evitarea d.i. cu aproape toate ţările din Europa, precum şi cu multe ţări de pe celelalte continente. V. şi evitarea dublei impuneri internaţionale; convenţie pentru evitarea dublei impuneri. DUBLĂ IMPUNERE ECONOMICĂ, impunerea unui venit sau a unui bun cu două sau mai multe impozite şi taxe în favoarea unei/unor autorităţi publice ale statului respectiv în DUO 93 acelaşi exerciţiu financiar. De pildă, salariul este afectat de impozitul direct şi de impozitele indirecte; profitul se impune mai întâi pe numele agentului economic şi apoi se impun dividendele care sunt părţi din profitul deja impozitat. La anumite produse indigene se aplică mai întâi accizele şi apoi taxa pe valoarea adăugată; dacă aceleaşi produse provin din import, asupra lor se mai aplică un al treilea impozit sub forma taxelor vamale. Impunerea repetată a unor venituri, a unei averi, a unor bunuri indigene sau din import constituie un act de voinţă, conştient, deliberat al autorităţilor legislative, care are loc în limitele teritoriale ale statului respectiv. D.i.e. afectează principiile echităţii (dreptăţii) fiscale şi unicităţii impunerii, diminuând veniturile nominale ale cetăţenilor şi ale agenţilor economici. V. şi dublă (multiplă) impunere; dublă impunere juridică internaţională; convenţie pentru evitarea dublei impuneri. DUBLĂ IMPUNERE JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ, impunerea veniturilor şi a bunurilor de către două state cu acelaşi tip de impozit şi în acelaşi exerciţiu financiar. V. şi dublă (multiplă) impunere; convenţie pentru evitarea dublei impuneri. DUCAT, monedă italiană din secolul al XH-lea, din argint, iar ulterior din aur, care a circulat în Evul Mediu şi în alte ţări din Europa Apuseană. în secolele XIV-XVII a circulat şi pe teritoriul ţării noastre. DUMPING, vânzare de mărfuri în alte ţări la preţuri foarte scăzute, mult mai joase decât preţurile de pe piaţa internă şi externă, chiar sub costurile de producţie, pentru înlăturarea concurenţilor, pătrunderea şi acapararea pieţelor externe şi înăbuşirea industriei ţărilor concurente. Monopolurile folosesc pe scară largă politica de d., atât ca mijloc de forţare a exportului, cât şi ca instrument de menţinere a unor preţuri ridicate pe piaţa internă. Pierderea (diferenţa de preţ) rezultată din politica de d. se compensează prin prime de export, împrumuturi, scutiri de taxe vamale, precum şi prin subvenţii acordate de la bugetul de stat. După înfrângerea concurenţilor, monopolurile şi statele respective ridică preţurile produselor exportate. Statele care suportă consecinţele unei asemenea politici acţionează cu contramăsuri (mărirea taxelor vamale), declanşând un veritabil război economic. D. are ca efect îmbogăţirea monopolurilor, scăderea nivelului de trai al cetăţenilor şi ascuţirea contradicţiilor dintre ţări. ❖ D. valutar, export de mărfuri la preţuri inferioare celor de pe piaţa externă (caracteristic crizei economice), pe seama scăderii cursului valutei naţionale (devalorizare şi depreciere monetară). Posibilitatea practicării d.v. apare în momentul când cursul banilor de hârtie scade în raport cu valutele străine într-o măsură mai mare decât puterea lor de cumpărare pe piaţa internă. D.v. este un mijloc inechitabil folosit în concurenţa internaţională, deoarece dezorganizează comerţul internaţional, împiedicându-i desfăşurarea normală. Ca o contramăsură la d.v., ţările introduc tarife vamale speciale „antidumping4*, stabilesc restricţii cantitative în ceea ce priveşte importul de mărfuri, devalorizează valuta lor naţională şi duc un adevărat război valutar. Cu toate că F.M.I. a interzis d.v., această politică a continuat să se mai practice. Practicarea d.v. o perioadă îndelungată de timp, adică deprecierea şi deci subevaluarea monedei naţionale în relaţiile internaţionale, conduce la schimburi neechivalente, fiind dăunătoare ţării care duce o asemenea politică. V. şi antidumping. DUMPING INVERS, practică privind vânzarea unor mărfuri în afara graniţelor ţării la preţuri mai mari decât cele de pe piaţa internă, cu scopul de a obţine avantajul unei politici de monopol. DUOPOL, dominaţia economică a două unităţi economice mari asupra pieţei unuia sau mai multor produse privind oferta acestora ori asupra unei ramuri economice. D. se poate prezenta sub mai multe forme. Astfel, poate exista: duopol pur al ofertei, când există doi ofertanţi şi o cerere concurenţială; duopol pur al cererii, când există doi solicitanţi şi o ofertă concurenţială. 94 DUO DUOPSON, formă de piaţă cu concurenţă imperfectă, în care sfera cererii este restrânsă, existând numai câţiva cumpărători, care impun preţul mărfii conform dorinţelor lor. DUPLICAT, copia unui document; al doilea exemplar al unui act privind diferite operaţiuni economice, financiare, bancare, contabile etc., care îndeplineşte aceleaşi condiţii de fond şi de formă ca şi originalul, realizează aceleaşi funcţii şi are efecte juridice identice, deoarece ambele exemplare poartă semnătura aceloraşi persoane. D. este destinat fie să înlocuiască originalul pierdut, fie să servească la justificare sau de „memento“ al originalului. D. se deosebeşte de copie prin aceea că el poate avea valoare ca şi originalul, dat fiind că poartă semnătura pusă de autorii lui, ca şi originalul. Cu toate acestea, pentru a preveni folosirea separată, de două ori a înscrisului, mai ales atunci când înscrisul se emite de către bănci pentru a confirma primirea sau transmiterea unor sume de bani, d. au o circulaţie precis determinată. Circulaţie şi funcţii limitate au şi d. conosamentelor, warantelor, scrisorilor de trăsură etc. De aceea, pe al doilea, al treilea exemplar etc. se face menţiunea „duplicat**, „triplicat** etc., arătându-se unde se află originalul. Duplicatele, triplicatele se deosebesc de copii prin faptul că acestea din urmă sunt semnate de alte persoane şi poartă menţiunea „conform cu originalul**. DURATA ASIGURĂRII, perioadă de timp exprimată în ani, luni, zile şi chiar ore, pentru care se încheie asigurarea şi sunt valabile raporturile de asigurare. D.a. precizează momentul începerii şi sfârşitului asigurării, având importanţă deosebită în asigurările facultative în care răspunderea asigurătorului începe din momentul intrării în vigoare a asigurării şi încetează la expirarea valabilităţii contractului de asigurare. Asigurarea prin efectul legii nu are termen de valabilitate, ea fiind în vigoare fară întrerupere. Nivelul primelor de asigurare este determinat şi în funcţie de d.a. Pe toată d.a. asiguratul şi asigurătorul trebuie să-şi respecte obligaţiile asumate. V. şi termenul asigurării. DURATA DE EXECUŢIE A INVESTIŢIILOR, indicator natural al eficienţei economice a investiţiilor care cuprinde perioada de timp de la începerea lucrărilor până la terminarea lor completă (punerea în funcţiune şi predarea obiectelor de investiţii către beneficiar). D. de e. a i. cuprinde: "timpul necesar pentru efectuarea lucrărilor privind organizarea de şantier şi pregătirea terenului (desecări, defrişări, nivelări etc.); "realizarea lucrărilor de construcţii, instalaţii şi montaj al utilajelor care depind de obiectivul de bază; "efectuarea diferitelor probe mecanice, tehnologice, de rodaj; "recepţia preliminară a lucrărilor de construcţii; "recepţia punerii în funcţiune a obiectivului; "atingerea parametrilor tehnico-economici proiectaţi. Durata de execuţie se consideră normală atunci când toate lucrările sunt terminate potrivit prevederilor din deviz şi efectivă atunci când se referă la timpul efectiv întrebuinţat pentru executarea în întregime a lucrărilor de investiţie. V. şi graficul de eşalonare a investiţiei. DURATA DE RECUPERARE A INVESTIŢIEI, indicator sintetic al eficienţei economice a investiţiilor care arată perioada de timp în care fondurile investite se recuperează prin toate acumulările băneşti anuale sau numai prin profitul preconizat a se obţine din producţia marfa vândută şi încasată, după ce obiectul de investiţie intră în funcţiune. Recuperarea fondurilor investite constituie o necesitate pentru finanţarea reproducţiei sociale. Acest indicator se determină raportând valoarea investiţiei la efectele valorice calculate pe an, astfel: în care: DR = durata de recuperare a investiţiei; VI = valoarea investiţiei; Ee = efectul economic (beneficiul anual, venitul net anual, venitul net pe toată durata, venitul actualizat mediu anual, economiile la costurile de producţie, aportul valutar etc.). DUR 95 D. de r. a i. pentru înfiinţarea de noi unităţi se determină astfel: DR = vi sau vi_ P VN în care: P = profitul; VN = venitul net. Când investiţiile sunt destinate reutilării, modernizării sau dezvoltării unităţilor economice existente, d. de r. a i. se determină după formulele: DRb= —, P-P in care: r ro DRb = durata de recuperare din beneficiu; P = profitul anual prevăzut să se realizeze datorită punerii în funcţiune a investiţiei; PQ = profitul anual obţinut înainte de reutilare, modernizare sau dezvoltare; DR =----------—-------, ” VN - VN0 în care: DRvn = durata de recuperare din venitul net; VN = venitul net anual care se va realiza după modernizare; VN0 = venitul net realizat înainte de modernizare. Cu cât indicatorul este mai mic, cu atât investiţia se consideră mai rentabilă, mai eficientă. De asemenea, pentru ca investiţia să fie rentabilă, acest indicator trebuie să aibă o valoare mai mică ori cel puţin egală cu termenul de rambursare a împrumutului contractat pentru investiţia respectivă. DURATA DE SERVICIU CONSUMATĂ, perioada de timp exprimată în ani şi luni care s-a scurs din momentul punerii în funcţiune a mijlocului fix până la un moment dat. DURATA DE SERVICIU EFECTIVĂ, perioadă mai mică sau mai mare de timp decât durata de serviciu normată (v.). DURATA DE SERVICIU NORMATĂ, perioadă de timp medie determinată, exprimată în ani sau în ani şi ore de funcţionare, de la punerea în funcţiune a unui mijloc fix în stare nouă până la data când, în funcţie de durabilitatea fizică şi efectul uzurii morale, acesta trebuie amortizat integral. D. de s.n., deci ritmul uzurii, depinde de natura şi de condiţiile de exploatare a mijloacelor fixe (mediu umed, corosiv, cu temperaturi înalte etc.), de numărul de ore de funcţionare (numărul de schimburi), de calitatea şi eficienţa reparaţiilor capitale, de progresul tehnic, de folosirea noilor tehnologii de fabricaţie, de posibilitatea achiziţionării altor mijloace fixe etc. D. de s.n. nu se poate stabili pe fiecare mijloc fix în parte, deoarece aceasta reclamă un mare volum de muncă, un număr considerabil de specialişti şi rezultatele tot n-ar fi cele scontate. Din aceste motive, d. de s.n. se stabileşte pe grupe de mijloace fixe, după o serie de studii şi cercetări, când se iau în consideraţie rezultatele experimentărilor, durata medie de funcţionare a mijloacelor fixe, precum şi intensitatea şi ritmul uzurii fizice şi morale. Stabilirea d. de s.n. trebuie să fie bine fundamentată tehnic şi economic; ea prezintă importanţă în calcularea periodică a valorii rămase, în determinarea mărimii uzurii, precum şi a mărimii normelor de amortizare. 96 DUR DURATA DE SERVICIU RĂMASĂ, perioada de timp exprimată în ani şi luni în care mijloacele fixe mai pot fi folosite până la expirarea duratei lor normate de serviciu. V. şi durata de serviciu normată. DURATA MEDIE A UNUI CIRCUIT, indicator prin care se exprimă gradul de eficienţă a folosirii activelor circulante. Acesta se determină raportând numărul de zile din perioada luată în calcul la numărul de circuite sau raportând suma medie a activelor circulante utilizate, înmulţită cu numărul de zile din perioada dată, la valoarea producţiei realizate, exprimată în costul de producţie sau preţul de livrare la care circulă mărfurile între unităţile economice. D.m. a unui c. se calculează şi în felul următor: Capital circulant folosit ^ —---------------------------90 sau 360. Cifra de afaceri Cu cât acest indicator este mai mic, cu atât activele circulante sunt folosite mai eficient. Trecerea mai rapidă a activelor circulante prin stadiile de aprovizionare tehnico-materială, producţie şi desfacere duce la accelerarea vitezei de rotaţie şi la micşorarea normativului necesar îndeplinirii sarcinilor de aprovizionare, producţie şi desfacere. V. şi viteza de rotaţie a activelor circulante. DURATA MEDIE A VIEŢII, indicator care evidenţiază numărul mediu de ani, determinat pe baza tabelelor de mortalitate, pe care îi va trăi o persoană născută în anul pentru care se calculează acest indicator, dacă ar trăi toată viaţa în condiţiile care determină mortalitatea pe vârste din anul respectiv. D.m. a v. se determină astfel: n 2 Tx eo=m---------- in care: ° L0 E° = durata medie a vieţii; n ^ Tx = numărul de om-ani pe care îl are de trăit un grup ipotetic de supravieţuitori 1-1 până la dispariţia lui completă şi care începe viaţa în anul pentru care se calculează indicatorul; L0 = grupul ipotetic al vieţuitorilor la vârsta 0. Acest indicator este folosit în asigurările sociale pentru calcularea pensiilor. DURATA MEDIE DE VIAŢĂ A OBLIGAŢIUNII, indicator care se determină ca medie aritmetică a ratelor anuale de rambursat, luându-se în calcul numai capitalul încorporat în obligaţiune. Se determină după următoarea formulă: £ c.xt n —ţ=l______________ în care: g = durata medie de viaţă a obligaţiunii; t vo = anul; n = scadenţa; C = capitalul total de rambursat, n Rezultă că: C = ^ Ct. t=l V. şi cursul obligaţiunilor. DUZ 97 DURATA NORMATĂ DE RECUPERARE A INVESTIŢIILOR, indicator sintetic de fundamentare a eficienţei economice a investiţiilor, care indică limitele peste care diferitele variante de investiţii nu pot fi acceptate. Acest indicator permite efectuarea primei selecţii din diferitele variante de investiţii, putându-se lua de la început decizia pentru acceptarea sau respingerea investiţiilor. DURATĂ DE VIAŢĂ UTILĂ, perioada pe parcursul căreia se estimează că se va utiliza mijlocul fix supus amortizării (v.). DURATĂ REZIDUALĂ A OBLIGAŢIUNILOR, timpul, numărul de ani pe care obligaţiunile unor categorii de împrumuturi îl mai au până la amortizarea lor (stingerea totală a împrumutului). D.r. a o. prezintă importanţă pentru emitenţii şi subscriptorii obligaţiunilor la împrumuturile cu rată variabilă. DUZINĂ, grup de douăsprezece obiecte de acelaşi fel care formează un tot. ECART, diferenţă, decalaj între venituri şi cheltuieli, între resurse şi destinaţii etc. ECHILIBRARE, stabilire a unor proporţii între două categorii de elemente, astfel încât ele să formeze termenii unei egalităţi. E. constituie un principiu de bază al planificării economice şi financiare. în acest scop, se stabilesc proporţii juste între veniturile şi cheltuielile bugetare care influenţează direct realizarea programului economic şi social. ECHILIBRARE BUGETARĂ, operaţiune de mobilizare a mijloacelor băneşti disponibile în cadrul bugetului statului şi de repartizare a lor pe treptele de bugete locale, în vederea ridicării veniturilor acestora la nivelul cheltuielilor necesare executării integrale şi la termenele stabilite a sarcinilor economice şi social-culturale pe raza teritorială respectivă. E.b. face parte integrantă din ansamblul operaţiunilor de planificare bugetară. Realizarea indicatorilor economici pe judeţe, municipii, oraşe şi comune necesită trecerea unei părţi din veniturile bugetului de stat, care are o bază proprie de venituri provenite de la marile unităţi economice de importanţă naţională, la bugetele locale, în scopul echilibrării acestora. Urmărind dezvoltarea proporţională şi armonioasă, nu numai a ramurilor economiei naţionale, ci şi a tuturor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, statul repartizează din bugetul de stat veniturile necesare echilibrării bugetelor locale. Sarcinile e.b. locale sunt: "îmbinarea surselor de venituri permanente cu cele sezoniere, pentru ca încasările bugetare să decurgă ritmic; ■evitarea golurilor de casă pentru a asigura echilibrarea atât anuală, cât şi trimestrială şi lunară; ■stimularea şi cointeresarea organelor locale în vederea dezvoltării economiei şi întărirea bazei proprii de venituri a bugetelor locale; "asigurarea autonomiei bugetelor locale etc. După operaţiunea de echilibrare a bugetelor locale se trece la echilibrarea bugetară naţională prin mobilizarea excedentelor de la bugetele locale şi alocarea acestora, împreună cu anumite venituri, la alte bugete locale în vederea echilibrării lor. V. şi metoda cotelor (sumelor) defalcate din veniturile bugetului de stat; metoda fondurilor de echilibrare interioară a bugetelor locale; metoda subvenţiilor de echilibrare. ECHILIBRU BĂNESC, componentă de bază a echilibrului economic general (v.), proces economic obiectiv ce se desfăşoară pe baza cerinţelor legii valorii, a legii circulaţiei băneşti şi a celorlalte legi economice, care exprimă proporţionalitatea dintre mijloacele materiale şi cele băneşti necesare desfăşurării producţiei, repartiţiei, circulaţiei şi consumului. E.b. presupune realizarea concordanţei între volumul şi structura disponibilităţilor băneşti ale populaţiei şi economiei naţionale, pe de o parte, şi cuantumul şi structura ofertei de bunuri şi servicii destinate consumului productiv şi neproductiv, pe de altă parte. E.b. constituie cea ECH 99 dintâi condiţie pentru asigurarea stabilităţii banilor şi pentru realizarea funcţiilor banilor. E.b. se asigură prin balanţa veniturilor şi cheltuielilor băneşti ale populaţiei şi a masei monetare şi prin alte balanţe materiale şi valorice. E.b. se înfăptuieşte numai dacă există proporţiile şi corelaţiile necesare în sfera producţiei materiale; acest echilibru reclamă existenţa unei concordanţe depline, fundamentate în economie între cuantumul mijloacelor băneşti (în cont la bancă şi în numerar) ale participanţilor la producţia socială (unităţi economice şi populaţie), pe de o parte, şi fondul de mărfuri (mijloace de producţie şi bunuri de consum), lucrări executate şi servicii prestate, pe de altă parte, astfel încât persoanele juridice şi fizice posesoare de resurse băneşti să le poată utiliza deplin, fără să se formeze la dispoziţia lor sume de bani în numerar sau în cont care să reprezinte o cerere nesatisfăcută, iar partea corespunzătoare din produsul naţional brut destinată realizării (mijloace de producţie şi bunuri de consum) să se poată vinde efectiv, fară să se constituie stocuri excedentare. E.b. reclamă existenţa unei concordanţe depline între fondul de marfa şi servicii disponibile, pe de o parte, şi resursele băneşti libere destinate cumpărărilor de mărfuri şi de servicii ale participanţilor la procesul reproducţiei sociale, pe de altă parte. Masa bănească deţinută de participanţi la reproducţia socială trebuie să corespundă cerinţelor obiective de resurse băneşti ale economiei naţionale. Aceste două cerinţe ale e.b. reprezintă laturi ale aceleiaşi probleme şi sunt interdependente. Egalitatea dintre cerere şi ofertă se manifestă ca tendinţă şi are un caracter dinamic, determinat de mutaţiile care au loc neîntrerupt în procesele materiale, iar corelaţia dintre masa de bani şi necesarul obiectiv de resurse băneşti reprezintă o latură statică a aceleiaşi probleme. Lipsa acestor concordanţe duce la zdruncinarea echilibrului dintre cerere şi ofertă. Un eventual dezechilibru dintre cerere şi ofertă determină constituirea unui surplus de resurse băneşti în economie. Existenţa unei mase băneşti peste necesarul obiectiv poate exercita o suprasolicitare a fondului de marfa, ceea ce înseamnă o deteriorare a echilibrului dintre cererea şi oferta de mărfuri, lucrări executate şi servicii prestate. E.b. cuprinde totalitatea corelaţiilor, proporţiilor şi tendinţelor ce se oglindesc la nivelul întreprinderilor, ramurilor şi economiei naţionale în latura valorică a produsului naţional brut, în ramurile producţiei materiale şi în sferele reproducţiei sociale, considerate ca un proces unic exprimat în formă bănească şi care se află într-o mişcare continuă. E.b. depinde de situaţia economico-socială generală a ţării, de corelaţia dintre sectoarele I şi II ale economiei naţionale, de proporţiile şi ritmurile reproducţiei sociale, precum şi de înfăptuirea proporţiilor economice obiective în procesul reproducţiei sociale. Aceste corelaţii şi proporţii se asigură prin: "bugetul de stat; "balanţa veniturilor şi cheltuielilor băneşti ale populaţiei şi a masei monetare. Pe lângă condiţionarea şi influenţa factorilor economici, e.b. presupune asigurarea unităţilor economice cu fonduri băneşti, determinate în concordanţă cu sarcinile lor economice stabilite în bugetul pe care îl întocmesc pe baza cerinţelor şi particularităţilor concrete în care îşi desfăşoară activitatea. în condiţiile gestiunii economico-financiare şi ale autofinanţării, unităţile economice sunt chemate să utilizeze cu eficienţă maximă fondurile materiale şi băneşti de care dispun, să realizeze o producţie de calitate, pentru a asigura proporţiile şi corelaţiile reclamate de e.b. înfăptuirea e.b. presupune existenţa unei anumite proporţii între circulaţia bănească fară numerar şi cea cu numerar, între fondurile proprii ale unităţilor economice constituite prin autofinanţare şi cele împrumutate, emisiunea de semne băneşti, astfel încât să asigure stabilitatea banilor şi o circulaţie bănească sănătoasă, justa prevedere şi realizare a veniturilor şi cheltuielilor prin intermediul bugetului de stat. E.b. este o oglindire a politicii economico-sociale, financiare, de credit şi monetare a statului, a modului de aplicare a mecanismului economico-financiar, a echilibrului balanţei de plăţi, a modului de constituire şi de folosire a fondurilor în cadrul economiei naţionale, a accelerării vitezei de rotaţie a fondurilor de producţie, a folosirii şi rambursării creditelor, a concordanţei dintre venituri şi cheltuieli, a accelerării vitezei de rotaţie a banilor, a respectării corelaţiei dintre creşterea productivităţii muncii sociale şi creşterea veniturilor băneşti ale populaţiei, a promovării unei politici ştiinţifice în domeniul preţurilor mărfurilor şi tarifelor serviciilor, a echilibrării bugetului de stat. Realizarea e.b. este dependentă de modul cum se înfăptuieşte e. economic general, financiar, bugetar şi valutar, de interacţiunea 100 ECH şi de dependenţa dintre aceste forme de echilibru. E.b. îndeplineşte un rol important în înfăptuirea normală a reproducţiei sociale, în perfecţionarea şi buna funcţionare a mecanismului economico-fmanciar, în efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi în economie, în ridicarea bunăstării poporului. V. şi echilibru economic general; echilibru bugetar; echilibru financiar; echilibru valutar. ECHILIBRU BUGETAR, principiu de bază al politicii financiar-bugetare conform căruia este necesar să existe concordanţă, cel puţin o relaţie de egalitate între veniturile şi cheltuielile bugetare. Realizarea e.b. este o cerinţă a dezvoltării normale a economiei naţionale. E.b. se asigură prin baza proprie de venituri bugetare ordinare, curente (impozite, taxe, diverse venituri de la agenţii economici, din domeniile publice, din comerţul exterior etc.) şi prin destinaţia productivă a majorităţii cheltuielilor bugetare, prin concordanţa în timp a încasării veniturilor cu efectuarea cheltuielilor. în economia de piaţă, e.b. constituie problema fundamentală a finanţelor publice şi reclamă ca toate cheltuielile bugetare să poată fi finanţate din veniturile bugetare ordinare. E.b. a fost considerat multă vreme o problemă bugetară centrală, un principiu sacru, de aur al activităţii bugetare; e.b. trebuie respectat în toate stadiile procesului bugetar, adică atât cu prilejul elaborării, cât mai ales în timpul executării veniturilor şi cheltuielilor bugetare. Dacă veniturile ordinare nu acoperă cheltuielile, se înregistrează deficit bugetar; acesta se acoperă din noi impozite, împrumuturi de stat interne şi externe, emisiune monetară, care conduce la deprecierea monedei naţionale, la creşterea preţurilor, la instalarea şi agravarea inflaţiei. Deficitele bugetare pot fi consecinţa declinului economic, a creşterii cheltuielilor neproductive, militare, a întreţinerii vastului aparat de stat, a creşterii cheltuielilor cu datoria publică internă şi externă etc. Recurgerea la împrumuturi de stat pentru acoperirea deficitului bugetar conduce la creşterea impozitelor, la instituirea de noi impozite necesare rambursării împrumuturilor şi plăţii dobânzilor aferente. Toate acestea conduc la creşterea cheltuielilor bugetare şi, în acelaşi timp, la diminuarea veniturilor populaţiei. Creşterea într-un ritm mai accelerat a cheltuielilor faţă de veniturile bugetare ordinare generează noi deficite bugetare. Politica de echilibrare a bugetului de stat pe calea emisiunii de bani de hârtie (prin inflaţie) are urmări negative asupra dezvoltării economiei naţionale, deoarece creşte masa monetară în circulaţie, fară ca pe piaţă să existe mărfuri şi servicii corespunzătoare. Moneda se depreciază, se agravează inflaţia, cresc preţurile, scade puterea de cumpărare a banilor. Toate acestea antrenează creşterea deficitului bugetar, pentru a cărui acoperire statul este nevoit să emită şi să pună în circulaţie o nouă masă monetară - tot fară acoperire - ceea ce agravează criza financiară şi monetară. Una dintre căile de evitare a deficitului bugetar sau de acoperire a acestuia, de echilibrare a bugetului ordinar o constituie întocmirea unor bugete extraordinare din care se efectuează cheltuieli ce nu puteau fi finanţate din veniturile ordinare. Unele ţări au şi renunţat să mai întocmească bugete echilibrate, cum este cazul Suediei. în vederea efectuării cheltuielilor bugetare, mai multe state - prin specialiştii lor în materie financiară - analizează veniturile în sensul majorării lor, al instituirii unor noi impozite, al diminuării cheltuielilor, recurg la emisiune de monedă de hârtie, contractează împrumuturi interne şi externe, toate acestea antrenând noi şi noi consecinţe negative. în ultimele decenii, tot mai mulţi economişti au susţinut teoria deficitului sistematic, ceea ce înseamnă că bugetele de stat se întocmesc, se execută şi se încheie cu deficit. Se renunţă la echilibrarea anuală şi se argumentează elaborarea unor bugete pe mai mulţi ani, echilibrate ciclic. în vederea echilibrării bugetelor, se folosesc fonduri de rezervă bugetară în bugetul de stat şi în bugetele locale, fonduri de egalizare, amortizarea alternativă. Amortizarea alternativă constă în adoptarea de către stat a normelor de majorare a impozitelor în perioadele de înviorare şi avânt ale ciclului economic. Veniturile bugetare astfel constituite sunt folosite pentru rambursarea împrumuturilor de stat contractate pentru acoperirea deficitului bugetar. ECHILIBRU ECONOMIC GENERAL, proporţionalitatea existentă în cadrul sferelor reproducţiei sociale, precum şi între toate componentele acestui proces. E.e.g. apare de fiecare ECH 101 dată ca raport între potenţialul economic, pe de o parte, şi cerinţele de consum productiv, social şi individual, pe de altă parte; el trebuie înţeles ca o unitate organică a laturilor materială, umană şi valorică. Componentele e.e.g. sunt: proporţiile necesare în sfera producţiei, respectiv dintre sectoarele I şi II, dintre industrie (cu toate ramurile ei) şi agricultură şi dintre volumul investiţiilor şi cuantumul acumulărilor băneşti destinate acestui scop. E.e.g. reclamă menţinerea proporţionalităţii în sfera consumului populaţiei, între veniturile băneşti disponibile ale acesteia pentru cumpărarea de mărfuri, pe de o parte, şi cantitatea de mărfuri şi servicii, cu preţurile şi tarifele lor, pe de altă parte. E.e.g. presupune realizarea corespondenţei dintre cererea şi oferta de marfa, de forţă de muncă şi se realizează prin: sistemul de preţuri şi tarife, piaţa forţei de muncă, bugetul de stat, credit, comerţul interior şi exterior. ECHILIBRU FINANCIAR, parte componentă şi formă de manifestare a echilibrului economic general (v.), care exprimă egalitatea permanentă şi corelaţia deplină dintre resursele financiare (potenţiale) necesare realizării obiectivelor economico-sociale stabilite, pentru înfăptuirea eventualelor obiective survenite în cursul anului, inclusiv pentru formarea de rezerve, ridicarea bunăstării poporului şi posibilităţile de constituire a acestor resurse. E.f. are la bază relaţiile financiare ce se nasc în procesul constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti de la nivel naţional şi local din ţară. Determinarea e.f. are loc numai după stabilirea obiectivelor economice şi sociale, după precizarea opţiunilor şi priorităţilor dezvoltării economico-sociale, când se stabilesc resursele materiale şi financiare necesare, precum şi sursele de formare a lor. La stabilirea e.f. trebuie avute în vedere şi resursele financiare necesare pentru realizarea cerinţelor suplimentare care pot apărea în cursul anului, adică este necesar să se prevadă anumite rezerve; aceste rezerve pot fi folosite pentru finanţarea unor obiective economice şi social-culturale urgente, a unor acţiuni neprevăzute iniţial, pentru compensarea eventualelor pagube ce ar putea fi provocate de calamităţi ale naturii, accidente, pentru lichidarea unor disproporţii ce s-ar putea ivi în economia naţională etc. E.f. priveşte cerinţele de resurse financiare ale întregii economii naţionale, adică ale statului, precum şi ale unităţilor şi organizaţiilor cooperatiste şi private. De asemenea, e.f. cuprinde resursele financiare care se mobilizează şi se repartizează - cu ajutorul pârghiilor economice, financiare, de credit - pe întreaga economie naţională, atât sub formă nerambursabilă, cât şi sub formă rambursabilă. La determinarea e.f. se au în vedere resursele băneşti care se mobilizează la bugetul statului, cele care rămân la dispoziţia unităţilor economice şi instituţiilor pentru autofinanţare, mijloacele băneşti temporar disponibile din economia naţională care se păstrează în conturi la unităţile bancare, pe de o parte, şi cheltuielile finanţate de la bugetului statului, fondurile proprii ale unităţilor economice care se folosesc pentru autofinanţare şi creditele bancare, pe de altă parte. Mecanismul economico-fmanciar reclamă asigurarea e.f. nu numai la nivel macroeconomic, ci şi la nivelul unităţilor economice, la toate treptele economice. întărirea gestiunii economico-financiare pune în faţa fiecărei unităţi economice sarcina elaborării bugetului propriu, care este instrumentul de bază al conducerii activităţii financiare, al analizei şi controlului, al asigurării echilibrului financiar al întreprinderii. Gestiunea economico-financiară asigură baza organizatorică pentru realizarea e.f., deoarece unităţile economice sunt preocupate direct de creşterea rapidă a veniturilor, de folosirea cu simţ de răspundere a resurselor materiale, umane şi financiare, de ridicarea eficienţei lor economico-financiare. Autofinanţarea (v.) creează o dependenţă directă între rezultatele economico-financiare ale întreprinderii şi fondurile destinate propriei sale finanţări şi stimulării personalului, fapt care influenţează direct asupra fundamentării e.f. atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic. E.f. la nivelul unităţilor economice constituie baza asigurării e.f. la nivelul economiei naţionale. întreprinderile sunt chemate să desfăşoare o activitate calitativ nouă, de înaltă eficienţă, să-şi creeze resursele financiare necesare compensării costurilor de producţie şi de circulaţie, constituirii fondurilor proprii, efectuării vărsămintelor la bugetul statului şi rambursării creditelor la scadenţele stabilite, astfel încât să se realizeze echilibrul permanent între veniturile şi cheltuielile întreprinderii, să se asigure capacitatea de plată. Realizarea e.f. la nivelul întreprinderilor, 102 ECH ministerelor, ramurilor şi economiei naţionale presupune o îmbinare judicioasă a resurselor financiare cu cele de credit, stabilirea unor proporţii optime între finanţare şi creditare. Creditul poate deci să deţină un loc mai mare sau mai mic în realizarea obiectivelor economice, în funcţie de cuantumul resurselor financiare, de particularităţile activităţii economice, de controlul economico-financiar care trebuie efectuat în economie. E.f. este asigurat de: acumulările băneşti ale întreprinderilor, amortismentul mijloacelor fixe, veniturile din comerţul exterior, operaţiuni cu străinătatea, împrumuturi pe termen lung acordate de stat organizaţiilor de stat, private şi populaţiei, cheltuielile efectuate de stat pentru sfera neproductivă, alte cheltuieli ale statului, fondul de rezervă la dispoziţia statului, diferite cheltuieli efectuate de către unităţile şi organizaţiile cooperatiste etc. E.f. se realizează cunoscându-se şi luându-se în considerare cerinţele legilor economice. E.f. nu este o oglindire, o reflectare pasivă a echilibrului economic general, ci contribuie la verificarea şi la fundamentarea acestui echilibru, la stabilirea de opţiuni şi priorităţi, la optimizarea proporţiilor, corelaţiilor şi ritmurilor, la alegerea soluţiilor care să asigure o eficienţă economico-socială maximă. Pentru realizarea acestor obiective se foloseşte sistemul balanţelor materiale şi valorice cu ajutorul cărora se verifică asigurarea e.f., se corelează diferite categorii de surse financiare, în scopul utilizării integrale şi cu eficienţă înaltă a potenţialului economic al ţării. E. între resursele de creditare şi necesarul de credite se asigură prin diverse calcule, variante, soluţii ale bugetului de stat şi ale celorlalte planuri financiare, timp în care un rol important revine aparatului financiar-bancar. V. şi echilibru bănesc; echilibru bugetar; echilibru economic general; echilibru valutar. ECHILIBRU VALUTAR, latură a echilibrului financiar (v.) care exprimă egalitatea dintre încasările şi plăţile în valută ale unei ţări, într-o perioadă de timp determinată (lună, trimestru, semestru, an), rezultate din operaţiunile de export-import, din turism şi prestări de servicii internaţionale, din operaţiunile necomerciale şi financiare, din încasările şi plăţile valutare determinate de cooperarea economică internaţională, din credite externe primite sau acordate altor ţări etc. E.v. se asigură, practic, în mai multe valute (dolari, euro, lire sterline etc.), ţinându-se seama de sistemul economic al statelor respective, de valutele convenite în efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi, de regimul valutar care se foloseşte pe pieţele externe sau de convertibilitatea valutelor etc. Cu ajutorul valutelor se achiziţionează materii prime deficitare, se importă unele maşini şi utilaje necesare modernizării şi dezvoltării economiei naţionale. E.v. are influenţe asupra echilibrului economic şi asupra celui financiar. E.v. este realizat şi exprimat prin balanţa de plăţi (v.). ECHITATE 1. Principiu, trăsătură a moralei de a promova egalitatea şi dreptatea socială. 2. Raport între drepturi şi îndatoriri. 3. Comportare care are la bază respectarea riguros reciprocă a drepturilor şi îndatoririlor, pentru satisfacerea în aceeaşi măsură a intereselor, a drepturilor şi a îndatoririlor fiecărui membru al societăţii. Realizarea practică a e. depinde în mod obiectiv de natura relaţiilor de producţie. ECHITATE FISCALĂ (JUSTEŢEA IMPUNERII), principiu dominant în materie fiscală, care urmăreşte realizarea dreptăţii sociale în domeniul impozitelor şi taxelor. E.f. reclamă ca plătitorii să contribuie la alimentarea bugetului statului cu impozite şi taxe - pe cât posibil - diferenţiate în funcţie de veniturile pe care le realizează şi de averea pe care o posedă. E.f. presupune dreptate şi justiţie socială în repartizarea sarcinilor fiscale, pe clase şi categorii sociale. Aplicarea e.f. presupune impunerea diferenţiată a veniturilor şi a averii, precum şi stabilirea unui minimum de venit neimpozabil. De asemenea, e.f. reclamă ca sarcina fiscală absolută şi relativă a fiecărui plătitor să fie stabilită pe baza puterii contributive, adică în funcţie de mărimea venitului şi a averii contribuabilului; impunerea să fie generală, ceea ce înseamnă că ea trebuie să cuprindă toţi agenţii economici şi toate păturile şi clasele sociale care realizează venituri din aceleaşi surse sau posedă un anumit fel de avere. Instituirea şi aplicarea acestui principiu avea ca scop anularea privilegiilor de care beneficiau nobilii şi ECH 103 clerul cu privire la impozitele directe şi, în acelaşi timp, participarea tuturor supuşilor statului la acoperirea cheltuielilor publice, în funcţie de veniturile realizate. în decursul timpului, e. în domeniul impozitelor şi taxelor a fost înţeleasă şi interpretată în mod diferit, de la o ţară la alta, de la un guvern la altul, de la o perioadă la alta. Principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor este consfinţit de art. 16, alin. 1, din Constituţia României, care prevede: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări." De asemenea, Constituţia României prevede la art. 56: „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale." Dacă, teoretic, principul e.f. este uşor de înţeles şi de explicat, aplicarea sa în practică întâlneşte multe dificultăţi, datorită inexistenţei unor instrumente şi metode clare de cuantificare şi de exprimare. E.f. reclamă realizarea simultană şi cumulativă a mai multor condiţii. Aplicarea impozitelor şi taxelor trebuie să fie generală, adică să afecteze toţi agenţii economici şi toate categoriile sociale care realizează venituri din aceeaşi sursă ori care posedă acelaşi fel de avere şi de aceeaşi mărime. în opoziţie cu aceasta, poate exista şi impunerea parţială, în situaţia în care unii agenţi economici sau unele categorii sociale se bucură de reduceri şi chiar de scutiri de impozite. E.f. necesită delimitarea noţiunii de egalitate în faţa impozitului de cea de egalitate prin impozit. Egalitatea în faţa impozitelor (neutralitatea impozitelor) reclamă ca impunerea să se efectueze în acelaşi fel pentru toate persoanele juridice şi cele fizice, fară deosebiri de mod de impunere de la o zonă la alta a statului respectiv. De asemenea, egalitatea în faţa impozitelor presupune ca impunerea să se facă la fel pentru toate activităţile economice, fară a se ţine seama de forma juridică în care sunt organizate şi funcţionează: întreprinderi de diferite mărimi, producători individuali ş.a. în acelaşi timp, egalitatea prin impozite presupune diferenţierea sarcinii fiscale de la un subiect impozabil la altul, avându-se în vedere o serie de criterii politice, economice, sociale etc., cum ar fi: natura şi cuantumul materiei impozabile, situaţia socială şi personală a contribuabilului etc. Prin urmare, egalitatea prin impozit presupune aplicarea unui tratament fiscal diferit, după cum este vorba despre persoane bogate sau sărace, despre cei care realizează venituri din capital, din proprietăţi sau din muncă, despre persoane necăsătorite sau căsătorite, cu copii, invalide, în vârstă ş.a.m.d. în aprecierea e.f. trebuie făcută o deosebire netă între egalitatea matematică (aparentă) a sarcinilor fiscale şi egalitatea reală (efectivă) a acestor sarcini. în aceste privinţe nu este suficient să se aplice un impozit egal la venituri egale, ci este necesar ca la calcularea şi la încasarea impozitului să se aibă în vedere situaţia fiecărei persoane în parte (necăsătorită, căsătorită, cu sau fară copii, câte persoane are în întreţinere, vârsta acestora etc.). Pentru aplicarea corectă a e.f. se pot folosi în mod corespunzător cotele de impunere; sarcinile fiscale ale persoanelor fizice şi ale celor juridice trebuie să fie stabilite în funcţie de puterea contributivă a fiecăreia; de asemenea, sunt necesare reglementarea şi acordarea unui minim neimpozabil în funcţie de natura venitului ce cade sub incidenţa impozitului, precum şi stabilirea unor reduceri şi scutiri de impozite care să permită satisfacerea cerinţelor decente de viaţă. ECHITATEA SALARIATULUI, dreptate, omenie, nepărtinire, care presupune evaluarea capacităţilor angajatului cu justa remunerare. Evaluările echităţii se bazează pe procedeul comparaţiei sociale, unde angajaţii singuri compară efortul depus cu ceea ce obţin din acesta. Rezultatul final include remunerarea, înlesniri, responsabilitate înaltă, prestigiu, pe când efortul include orele de lucru prestate, cunoştinţele, experienţa şi calitatea lucrului. Dacă angajatul consideră că există inechitate, pentru a echilibra situaţia poate ajunge la concluzia că nu a lucrat atât de bine cum ar fi trebuit; se autoconvinge că alţi colegi lucrează mai bine decât el; poate cere majorarea salariului; poate sfârşi ziua de lucru mai devreme, micşorând efortul; dacă inechitatea cuprinde mai mulţi angajaţi, aceştia pot provoca grevă etc. ECHIVALENT GENERAL, marfă cu anumite proprietăţi, prin intermediul căreia se exprimă valoarea tuturor celorlalte mărfuri şi care mijloceşte schimbul lor. La început, când 104 ECO schimbul avea un caracter întâmplător, accidental, produsele se schimbau direct între ele. în acest stadiu al dezvoltării schimbului, rolul de echivalent putea fi îndeplinit de oricare marfă primită în schimbul altei mărfi. Folosirea mai multor mărfuri ce puteau îndeplini acest rol a venit în contradicţie cu cerinţele pieţei, care reclamau trecerea la un echivalent unic. Treptat, pe măsura dezvoltării producţiei şi a schimbului de mărfuri, o anumită marfă, folosită tot mai frecvent pentru schimbarea altor mărfuri, a dobândit rolul de e.g. în stadiul următor al dezvoltării schimbului, rolul de e.g. îl dobândesc, după zone, diferite feluri de mărfuri, ca de exemplu: vitele, blănurile, scoicile, sarea, cerealele, metalele etc. Marfa care îndeplinea acest rol a devenit astfel marfă-bani. în forma bani (v.), funcţia de echivalent general a dobândit-o definitiv o singură marfa, aurul (v.), care, practic, deţine şi în prezent un anumit rol. ECONOMETRIA, ştiinţa care uneşte economia, matematica şi statistica. E. exprimă economia în formule matematice. ECONOMIE, ştiinţa alocării şi repartizării resurselor. ECONOMIE DE ÎNDATORARE, societate în cadrul căreia unităţile economice se finanţează, în principal, apelând la creditul bancar şi nu la creşterile de capital sau la împrumuturi pe piaţa financiară şi unde chiar băncile se refinanţează masiv de la banca centrală şi nu de pe piaţa monetară. Se constată că e. de î. se opune economiei de piaţă a capitalurilor. ECONOMIE DE PIAŢĂ, e. a schimburilor libere, formă modernă de organizare a activităţii economice, în cadrul căreia oamenii acţionează în mod liber, autonom şi eficient, în concordanţă cu condiţiile favorabile şi cu regulile dinamice ale pieţei, ceea ce face posibilă valorificarea eficientă a resurselor materiale, băneşti şi umane pentru satisfacerea cerinţelor şi dorinţelor în continuă creştere ale societăţii şi ale membrilor săi. E. de p. este o economie de schimb monetar bazată pe principii concurenţiale, în care raportul dintre cerere şi ofertă determină priorităţile în producerea, repartizarea şi folosirea bunurilor materiale. ECONOMIE INTERNAŢIONALĂ DE ÎNDATORARE, situaţie economică internaţională în care predomină folosirea creditelor, adică îndatorarea. E.i. de î. este capacitatea sa de a răspunde variaţiilor cererilor de împrumut. ECONOMIE ÎNCHISĂ, e. fară schimburi cu străinătatea, complet independentă şi izolată faţă de alte ţări. ECONOMIE FINANCIARĂ, activitatea de procurare şi de utilizare a resurselor financiare pentru efectuarea cheltuielilor statului şi ale celorlalte instituţii publice. E.f. are următoarele componente principale: bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, impozitele, taxele, contribuţiile, împrumuturile de stat, cheltuielile publice etc. ECONOMIE MONETARĂ, e. în care banii reprezintă mijlocul de schimb. ECONOMIE SOCIALĂ, e. care se ocupă cu multe probleme de importanţă socială, cum sunt: salariile, pensiile, condiţiile şi nivelul de viaţă, locuinţele, salubritatea, ocrotirea copiilor, bătrânilor, bolnavilor şi şomerilor, a familiilor cu venituri mici. De asemenea, e.s. cuprinde instituţiile de învăţământ, de binefacere, de asigurări sociale, de asistenţă socială, precum şi reglementările juridice privind aceste categorii de persoane şi instituţii. ECONOMIE SOCIALĂ DE PIAŢĂ, doctrină economică, formă de organizare a economiei, care cuprinde elemente de liberalism, dirijism şi socialism. Această economie ECO 105 cuprinde: proprietatea privată; libertatea de mişcare, de acţiune şi de iniţiativă; profitul, ca motivaţie a oricărei activităţi economice; piaţa - cale principală de valorificare a efortului depus. E.s. de p. se sprijină pe două sisteme de reglare: piaţa şi dirijismul (intervenţionismul statal). ECONOMIE SUBTERANĂ, parte a economiei naţionale a cărei producţie nu este declarată şi nu este cuprinsă în statistica produsului naţional brut, fiind astfel ascunsă autorităţilor statului. Apariţia şi practicarea e.s. urmăresc înlesnirea evaziunii fiscale, adică eschivarea de la plata impozitului pe profit, pe venit, a taxei pe valoarea adăugată, a accizelor. Şi în economia planificată s-a dezvoltat e.s. care urmărea producerea şi desfacerea unor bunuri ce nu erau produse de sectorul socialist. E.s. deţine o pondere importantă în produsul naţional brut, ca de exemplu: 7% în S.U.A., 15% în Italia, 20% în Ungaria, 22% în Polonia, 30% în Federaţia Rusă şi în România. ECONOMII, mijloace băneşti, financiare, materiale etc. devenite disponibile prin folosirea lor raţională. Realizarea de e. reclamă o administrare chibzuită, evitarea tuturor cheltuielilor neraţionale, inutile etc. ♦ E. băneşti ale populaţiei, parte din veniturile băneşti curente încasate şi necheltuite, precum şi unele rezerve băneşti constituite din veniturile anterioare, care urmează să fie cheltuite în viitor în diverse scopuri. E.b. ale p. pot fi organizate, atunci când ele se păstrează la case de economii, case de ajutor reciproc, organizaţii de asigurări, bănci etc., şi neorganizate, când se păstrează în numerar de către populaţie. Formarea şi atragerea e.b. ale p. sunt determinate de trăsăturile orânduirii sociale şi de legile economice obiective care acţionează în această orânduire. Relaţiile băneşti fac posibilă economisirea de bani şi înlesnesc mobilizarea acestor economii băneşti la C.E.C. Evoluţia e.b. ale p. la C.E.C. este determinată de influenţa mai multor factori obiectivi şi subiectivi. Factorii obiectivi sunt cei de natură economică şi acţionează independent de activitatea desfăşurată de C.E.C., datorită procesului reproducţiei sociale. între factorii obiectivi se află: nivelul şi ritmul de dezvoltare economică, succesele înregistrate în dezvoltarea continuă a economiei naţionale, în creşterea sensibilă, an de an, a produsului naţional brut şi repartizarea lui pentru fondul de dezvoltare şi fondul de consum, creşterea veniturilor băneşti ale populaţiei şi pe locuitor, ca urmare a perfecţionării formelor de salarizare, îmbunătăţirea formelor de cointeresare materială a oamenilor în ridicarea calificării lor profesionale şi în obţinerea unor rezultate cât mai bune în muncă, nivelul de dezvoltare a consumului social, modificările care survin în structura consumului populaţiei şi în orientarea cererii acesteia, nivelul preţurilor cu amănuntul al mărfurilor de consum şi nivelul tarifelor serviciilor; structura pe vârste şi pe categorii sociale a populaţiei etc. Factorii subiectivi influenţează mai mult indirect economisirile la C.E.C., iar influenţa lor nu se poate măsura. Printre aceşti factori se menţionează: a) factorii instituţionali, cum sunt organizarea şi funcţionarea sistemului bănesc, existenţa C.E.C. şi a altor instituţii asemănătoare, secretul operaţiunilor, calitatea activităţii unităţilor care primesc, păstrează şi restituie aceste depuneri, diversificarea instrumentelor de economisire etc.; b) factorii organizatorici: existenţa instituţiei C.E.C. şi a reţelei sale amplasate raţional pe teritoriul ţării, distanţa dintre aceste unităţi, stabilirea unui orar de lucru coordonat cu timpul liber al cetăţenilor, dotarea tehnică a unităţilor C.E.C., existenţa unui personal temeinic pregătit etc.; c) factorii comerciali şi juridici, cum sunt claritatea şi stabilitatea reglementării relaţiilor dintre C.E.C. şi populaţie, formele şi instrumentele de economisire, organizarea şi calitatea activităţii comerciale, serviciile pe care C.E.C. le prestează populaţiei etc.; d) factorii psihologici: politica ştiinţifică economică, socială, financiară şi monetară a statului, încrederea populaţiei în politica economico-socială a statului, în soliditatea finanţelor, în stabilitatea leului, garantarea de către stat a economiilor depuse şi avantajele acordate populaţiei pentru depunerile efectuate, obişnuinţa, tradiţiile populaţiei în ceea ce priveşte economisirea, necesitatea constituirii anumitor rezerve şi cuantumul acestora, situaţia internaţională. Creşterea economiilor băneşti ale populaţiei şi mărimea duratei de păstrare la C.E.C. sunt rezultatul unei gospodăriri 106 ECO cumpătate şi judicioase a banilor, urmarea dorinţei de a-şi procura mai târziu bunuri personale şi de uz casnic de o valoare mai mare sau de folosinţă îndelungată etc. Mobilizarea economiilor băneşti ale populaţiei are o deosebită importanţă şi pentru menţinerea unei juste corelaţii între masa de monedă în circulaţie şi cantitatea de mărfiiri aflate pe piaţă şi a tarifelor serviciilor prestate populaţiei: sub acest aspect, economiile la C.E.C. contribuie la menţinerea unei circulaţii băneşti sănătoase şi la întărirea puterii de cumpărare a leului. ❖ E. din reducerea costurilor lucrărilor de investiţii, mijloace băneşti obţinute prin micşorarea costurilor la lucrările de investiţii executate în regie sau în antrepriză, ca urmare a efortului propriu al întreprinderilor beneficiare de investiţii sau al efortului întreprinderilor de construcţii. în cazul lucrărilor executate în regie, aceste economii constituie o sursă de finanţare a investiţiilor care nu se depun la bancă. Economiile obţinute la lucrările de investiţii de către întreprinderile de construcţii se înregistrează în contul beneficiilor lor, influenţându-le rata rentabilităţii. V. şi surse de finanţare a investiţiilor. ECONOMISIRE, act care precede consumul, proces obiectiv, necesar în condiţiile atingerii unui anumit nivel de trai, care constă în acumularea de mijloace băneşti din veniturile individuale, în scopul efectuării diferitelor cheltuieli viitoare. E. este posibilă datorită condiţiilor obiective ale neconcordanţei în timp a momentului realizării veniturilor cu cel al folosirii lor, servind la extinderea consumului în viitor la acele bunuri sau servicii care necesită un cuantum anumit de mijloace băneşti. E. este considerată orice reţinere de la cheltuirea veniturilor, din dorinţa indivizilor de a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă. E. este şi decizia agenţilor economici de a amâna consumul, renunţarea temporară la achiziţionarea unor bunuri şi servicii din veniturile realizate. E. sunt formate din veniturile curente neutilizate şi din rezervele de mijloace de plată care vor fi folosite în viitor pentru realizarea unor obiective importante. ECONOMIST, persoană cu pregătire superioară în ştiinţele economice, aptă să examineze, să analizeze şi să interpreteze fenomenele şi procesele economice, sociale, financiare şi bancare, să organizeze şi să conducă procesele economico-financiare, să găsească noi căi pentru creşterea continuă a eficienţei activităţii economice şi sociale, pentru previziunea şi prognozarea economiei, finanţelor, creditului, circulaţiei băneşti etc. In condiţiile actuale, profesia de e. îşi modifică mereu conţinutul, dobândind semnificaţii noi, determinate de specializările, de procesele majore ale economiei modeme, cum sunt: managementul, finanţele publice, finanţele private, informatica economică şi de gestiune, relaţiile financiar-valutare internaţionale, marketingul etc. E.C.U. (European Currency Unit), monedă comunitară, convenţională, unitate de cont tip „coş“ a Sistemului Monetar European, creată în 1978, faţă de care valutele ţărilor membre (marca germană, lira sterlină, francul francez, florinul olandez, francul luxemburghez, lira irlandeză, lira italiană, francul belgian, coroana daneză) se află într-un raport fix, însă modificabil. Denumirea de E.C.U. a fost preluată de la o monedă franceză care circula în secolul al XlII-lea. E.C.U. este folosit ca instrument de reglementare între băncile centrale, valoare de rezervă şi valoare de schimb contra numerar, în cadrul mecanismului de plăţi şi de credit. E.C.U. s-a născut din ideea contrabalansării inechităţilor monetare şi se formează prin contribuţia băncilor centrale cu 20% din activele proprii, în aur şi în dolari, având menirea să servească drept instrument de reglementare între băncile centrale. E.C.U. este emis de Fondul European de Cooperare Monetară, este repartizat între autorităţile monetare ale ţărilor participante şi circulă între băncile centrale europene şi fondul emitent. E.C.U. are menirea principală de a face posibilă coordonarea cursului valutelor din Sistemul Monetar European. Există un curs central al ţărilor membre stabilit faţă de E.C.U. şi anumite limite de intervenţie stabilite ±25% faţă de cursul central. Dintr-o unitate monetară de cont, de evidenţă şi de referire, E.C.U. poate să devină un mijloc de rezervă. începând cu anul 1978, E.C.U. a fost folosit în emisiunea de obligaţiuni. E.C.U. se bazează pe un coş valutar format din monedele ţărilor ECU 107 membre ale Uniunii Economice şi Monetare. Valoarea unui E.C.U. este determinată de ponderea participării ţărilor respective la comerţul intercomunitar şi de mărimea produsului lor naţional brut. Ponderile respective se pot modifica la fiecare cinci ani sau la cererea unei ţări, în situaţia în care ponderea unei monede bazate pe cursurile respective s-a modificat cu 25% sau mai mult. E.C.U. este, prin urmare, o monedă cu valoare variabilă în funcţie de fluctuaţia cursului de schimb al monedelor europene. în prezent, E.C.U. este o monedă internaţională care îndeplineşte toate funcţiile tradiţionale ale unei monede: unitate de cont, activ de rezervă, instrument de reglementare a plăţilor, fiind singura unitate monetară care a dobândit statut de euromonedă. E.C.U. este definit potrivit „coşului deschis“, ceea ce înseamnă că în cazul în care Uniunea Economică şi Monetară revizuieşte componenţa E.C.U., valoarea tuturor creanţelor şi angajamentelor în E.C.U. se schimbă în funcţie de componenţa sa revizuită. Dată fiind stabilitatea relativă a cursului de schimb al E.C.U., acesta joacă un rol tot mai important. E.C.U. a devenit o deviză autonomă, independentă de valutele constitutive ale coşului, cotată pe majoritatea pieţelor valutare, pe baza unor cereri şi oferte specifice. Valoarea E.C.U. este, în bună măsură, independentă jde cea a devizelor care compun coşul. în cadrul sistemului monetar european, E.C.U. este constituit ca un coş în care toate monedele comunitare sunt reprezentate în funcţie de importanţa economică a ţărilor lor. Un curs central în E.C.U. este stabilit pentru fiecare monedă, ceea ce permite calculul cursurilor centrale în toate monedele ţărilor membre. în raport cu aceste cursuri centrale bilaterale se poate calcula indicatorul de divergenţă autorizată între cursul bilateral şi cursul pieţei, adică 2,25% de o parte şi de alta. Instituirea şi folosirea E.C.U. au fost aprobate în unanimitate de către şefii de state şi guverne ai C.E.E. Cetăţenii ţărilor membre au multe posibilităţi de a folosi această monedă. Ei pot deschide conturi bancare în E.C.U., pot plăti cu cecuri în E.C.U. sau pot cumpăra obligaţiuni în E.C.U. Nu există nici obligaţia oficială de a accepta E.C.U. ca modalitate de plată, nici o bancă centrală responsabilă de emisiunea E.C.U., nici hârtie, nici monede de E.C.U. în anumite ţări membre C.E.E., ca Belgia, Franţa sau Spania, apariţia monedelor E.C.U. are un caracter simbolic şi demonstrează voinţa acestor state de a realiza Uniunea Economică şi Monetară (U.E.M.). La 9-10 decembrie 1991, la Maastricht (Olanda), şefii de state şi de guverne ai ţărilor C.E.E. au hotărât ca E.C.U. să ia locul monedelor naţionale, ca monedă comunitară unică, până în anul 2000. E.C.U. joacă un rol „cheie“ în Sistemul Monetar European, în cadrul căruia băncile centrale ale ţărilor membre sprijină reciproc cursurile lor de schimb. în paralel, s-a dezvoltat în cursul anilor o vastă piaţă particulară în E.C.U., unde sunt negociate credite bancare, împrumuturi şi alte valori mobiliare. De asemenea, E.C.U. este folosit în derularea operaţiunilor comerciale internaţionale. E.C.U. îndeplinesc un rol important şi pe pieţele private, utilizându-se pentru emisiuni de împrumuturi, emisiuni de credite interbancare şi acordarea de credite particularilor, realizarea decontărilor între întreprinderile multinaţionale şi în comerţul exterior, precum şi pentru unele emisiuni de cecuri şi pentru deschiderea conturilor de economii. Pe piaţa internaţională a obligaţiunilor, E.C.U. face parte din cele cinci valute principale, alături de dolarul S.U.A., yenul japonez, marca germană şi lira sterlină. Mai multe ţări din C.E.E., precum şi alte ţări, au contractat importante împrumuturi în E.C.U. pe piaţa capitalurilor, în prezent, E.C.U. este nu numai o simplă monedă comunitară, ci, în egală măsură, este şi o monedă internaţională. Datorită stabilităţii sale, E.C.U. este apreciată ca o monedă de împrumut sau de credit. Fiind vorba de o monedă de tip „coş“, E.C.U. constituie, de fapt, o medie, în măsura în care efectele variaţiilor diferitelor monede asupra cursurilor de schimb şi ratelor dobânzii se „neutralizează*4 între ele. Constituind pivotul Sistemului Monetar European, E.C.U. îndeplineşte următoarele funcţii: "etalon al cursurilor valutare; "punct de referinţă pentru fixarea cursului-pivot, în raport cu care se calculează marjele de fluctuaţie autorizate; "punct de referinţă într-un sistem de alarmă, care să anunţe guvernele să ia măsurile de politică monetară necesare, înainte ca fluctuaţiile să atingă nivelurile maxime sau minime ale marjelor autorizate; "unitate de cont în operaţiunile de intervenţie şi de creditare ale Uniunii Economice şi Monetare; "unitate de cont pentru plăţile între băncile centrale şi pentru decontările intervenţiilor pe pieţele valutare, efectuate pentru susţinerea cursurilor de schimb; "unitate de cont pentru acordarea asistenţei 108 EFE financiare pe care C.E.E. o acordă ţărilor membre care se găsesc într-o situaţie economică dificilă, respectiv pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe; "mijloc de plată în operaţiunile care se efectuează de către autorităţile monetare ale ţărilor membre ale Uniunii Economice şi Monetare. E.C.U. are unele trăsături similare cu D.S.T. ale Fondului Monetar Internaţional (v.), însă rezervele E.C.U. nu sunt repartizate unor ţări în mod individual, ci sunt deţinute de Fondul European de Cooperare Monetară. E.C.U. nu are caracter independent, întrucât se constituie ca sumă a cantităţilor ponderate cu cota de participare a valutelor ţărilor membre, are o circulaţie limitată şi este dependentă de evoluţiile monedelor ţărilor respective, ale cursurilor de pe piaţă ale monedelor respective pe care ele îlotează în mod liber. în prezent, E.C.U. este folosită ca numitor comun în mecanismul cursului valutar, al intervenţiilor pe . pieţele valutare, al tranzacţiilor Fondului European de Cooperare Monetară, precum şi ca mijloc de decontare între autorităţile monetare ale ţărilor membre ale C.E.E. E.C.U. a fost creat în strânsă legătură cu Sistemul Monetar European (v.), jucând din ce în ce mai mult un rol central în cadrul acestuia. Această funcţie a contribuit la intensificarea utilizării E.C.U. chiar pe pieţele financiare private. Moneda unică E.C.U. prezintă următoarele avantaje: elimină costurile de conversie a monedelor ţărilor membre, înlătură incertitudinile referitoare la cursul de schimb, favorizează fuziunea pieţelor de instrumente financiare, pieţele se dezvoltă şi devin mai lichide. V. şi Uniunea Economică şi Monetară (U.E.M.). EFECT, înscris care constituie titlu de creanţă public sau privat. EFECT AL INVESTIŢIEI, rezultat al investiţiei concretizat în creşterea volumului fizic al producţiei, îmbunătăţirea calităţii produselor, creşterea productivităţii muncii sociale, reducerea costului produselor etc. E.i. este numai un element al eficienţei, el neconfundându-se cu eficienţa. Sub aspect economic, e.i. se sintetizează în sporirea productivităţii muncii sociale şi în creşterea produsului naţional brut. ❖ E. anual al investiţiilor, beneficiu anual, venit net anual obţinut de pe urma unei investiţii. V. şi eficienţa economică a investiţiilor. EFECT BANCAR , înscris tras (emis) de către un agent economic care prezintă garanţii de plată (cambie bancară). EFECT DE COMERŢ, înscris, titlu de credit (de valoare) a cărui emitere este legată de operaţiuni comerciale sau financiare, din care rezultă creanţe reprezentând o sumă determinată pe care debitorul se obligă să o plătească la scadenţă. Prin e. de c. se constată angajamentul unei persoane, numită debitor (v.), de a da sau de a face ceva unei alte persoane, numită creditor (v.), la o anumită dată, numită scadenţă (v.). în categoria e. de c. se cuprind: biletul la ordin (v.), cambia (v.), cecul (v.), mandatul (v.), warantul (v.), care sunt utilizate în operaţiunile economice, comerciale, financiare etc. Plata poate fi cerută şi primită de oricare persoană care intră în posesia e. de c., ca şi de participanţii la emiterea şi la transmiterea înscrisului respectiv. E. de c. se deosebeşte de bonurile de tezaur (v.), care constituie instrumente ale operaţiunilor financiare publice. EFECT DE CREDIT COMERCIAL, poliţă care se foloseşte în relaţiile de credit comercial. V. şi poliţă. EFECT FINANCIAR, înscris care se foloseşte când o cambie sau o altă hârtie de valoare este legată strict numai de operaţiuni financiare, de asigurări, bancare. EFECT PUBLIC , înscris care reprezintă fie o datorie a statului, a judeţelor, a comunelor, a corporaţiilor publice sau a societăţilor comerciale, fie o participare la capitalul unei societăţi. Din categoria e.p. fac parte: titluri de rentă, obligaţiuni de stat, comunale, ale societăţilor industriale, bonuri de tezaur, scrisuri funciare urbane şi rurale, acţiuni, părţi sociale etc. în EFI 109 afacerile de bancă sau de bursă, e.p. sunt cunoscute sub numele de valori mobiliare şi sunt negociabile. EFECTE DE STAT 1. Valori negociabile sau hârtii de valoare emise de stat. 2. Capital imaginar care reprezintă partea din venitul anual afectată pentru plata datoriei publice. „EFECTUL DE ÎNTÂRZIERE" („lag effect“), intervalul de timp dintre momentul acţiunii cauzei de la data exportului, respectiv al importului de mărfuri, şi până la data când apare efectul acestor operaţiuni de comerţ exterior. EFECTUL DE PÂRGHIE, e. ce evidenţiază gradul în care folosirea resurselor suplimentare contribuie la creşterea rentabilităţii capitalului propriu. E. de p. acţionează în cazul în care angajarea unor resurse noi este avantajoasă, adică atunci când costul resurselor active este mai mic sau cel puţin egal cu rentabilitatea economică. E. de p. =----— • capital EFECTUL DE PÂRGHIE AL ÎNDATORĂRII, e . care are loc atunci când rata dobânzii este inferioară ratei de rentabilitate a întreprinderii. Recurgerea la datorie conduce la creşterea ratei de rentabilitate a întreprinderii. Se afirmă că datoria exercită o influenţă pozitivă de pârghie. EFICACITATE, calitatea unei acţiuni de a produce rezultatele scontate; opţiune favorabilă, aşteptată. EFICACITATEA IMPOZITULUI, rezultatele pozitive pe care le produce impozitul în activitatea economico-socială atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic. Pentru ca impozitul să fie eficace, el trebuie astfel legiferat şi aplicat încât să stimuleze atât dezvoltarea activităţii economico-sociale, cât şi alimentarea bugetului de stat şi a celor locale cu venituri suficiente. EFICIENŢA, atribut, trăsătură, mâna vizibilă a progresului, care presupune respectarea unor reguli de bază, cum sunt următoarele: "pentru a cheltui, trebuie, mai întâi, să câştigi bani, ca să ai ce cheltui; "atunci când poţi să-ţi cheltuieşti venituri, fară să te atingi de patrimoniu, înseamnă că produci; "dacă nu cheltuieşti întregul venit înseamnă că poţi economisi şi deci poţi să-ţi sporeşti patrimoniul; "atunci când cheltuieşti mai mult decât venitul înseamnă că foloseşti rezervele, ceea ce echivalează cu diminuarea patrimoniului; "când cheltuieşti împrumutându-te la viitor, înseamnă că trebuie să investeşti nu să consumi în prezent; "când, pe baza economiilor prezente măreşti patrimoniul în viitor, înseamnă că investeşti în creşterea productivităţii muncii; "regula de aur a eficienţei este că o naţiune nu poate să progreseze şi să se dezvolte decât prin creşterea productivităţii; "dacă unii consumă fară să producă înseamnă că alţii consumă mai puţin decât produc, având loc fenomene de redistribuire în societate; având în vedere rezistenţa structurilor sociale, este infinit mai uşor să distribui mult decât să distribui bine; de aceea calea de a spori eficienţa în procesul tranziţiei are atât avantaje, cât şi dezavantaje. V. şi eficienţă; eficienţă economică. EFICIENŢA ASIGURĂRILOR, formă a eficienţei economico-sociale care exprimă raportul dintre rezultatele optime obţinute din activitatea de asigurări şi cheltuielile (despăgubirile) determinate de refacerea bunurilor distruse sau de plata sumelor asigurate, respectiv rezultatele financiare obţinute de societatea de asigurări. Noţiunea de eficienţă provine din limba latină, şi anume de la verbul „efficiere“, care avea înţelesul de a îndeplini, a rezulta. Altfel spus, eficienţa este măsura în care s-a realizat efectul propus. în economia noastră, eficienţa economică a asigurărilor trebuie privită atât prin prisma intereselor societăţii de 110 EFI asigurări, a asiguraţilor, cât şi a intereselor economiei naţionale. Pentru societatea de asigurări, asigurările sunt cu atât mai eficiente cu cât - la primele de asigurare date - plata despăgubirilor, a sumelor asigurate şi a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti sunt mai mici. Pentru asiguraţi - la aceleaşi prime de asigurare plătite - eficienţa economică a asigurărilor este cu atât mai ridicată cu cât sumele asigurate, respectiv despăgubirile pe care le primesc sunt de nivel cât mai apropiat de valoarea reală a bunului distrus şi cu cât timpul de la producerea evenimentului asigurat până la primirea sumelor ce reprezintă despăgubirile şi sumele asigurate este mai scurt. Se poate afirma că asigurările realizează funcţia de eficienţă, deoarece societăţile de asigurări urmăresc realizarea unui profit. Dacă înregistrează pierderi, societatea de asigurări poate ajunge în situaţia de faliment. E.a. se analizează şi se exprimă cu ajutorul mai multor indicatori, dintre care unii sunt specifici anumitor feluri de asigurări. Eficienţa economico-financiară a asigurărilor poate fi examinată în mod ştiinţific numai dacă se bazează pe datele oferite de sistemul informaţional din domeniul asigurărilor. Pe baza acestor date se pot cerceta, analiza şi interpreta rezultatele obţinute în domeniul asigurărilor, pot fi identificaţi factorii care le-au determinat şi, de asemenea, se pot stabili căile şi măsurile necesare pentru creşterea eficienţei. La analiza eficienţei activităţii de asigurări este necesar să se ţină seama de un factor specific, care influenţează nemijlocit volumul cheltuielilor efectuate de societatea de asigurări cu plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate, şi anume caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de daune. Din această cauză, analiza eficienţei economico-sociale trebuie realizată pe o perioadă de timp cât mai îndelungată, nu mai puţin de 5-10 ani. în acest fel, se pot trage concluzii cât mai bine fundamentate. Cu privire la asigurările facultative, este necesar să se aibă în vedere calitatea şi amploarea activităţii desfăşurate de asigurători, contractarea unui număr cât mai mare de asigurări. Extinderea cât mai mult a activităţii de asigurare, cuprinderea cât mai multor persoane şi bunuri în asigurări constituie o premisă a obţinerii unei eficienţe ridicate. în vederea caracterizării cât mai complete a eficienţei activităţii de asigurare în toată complexitatea sa, se foloseşte o gamă largă de indicatori specifici. Principalele căi de creştere a e.a. sunt: ■îmbunătăţirea legislaţiei asigurărilor, extinderea sferei de cuprindere a asigurărilor de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă; "îmbunătăţirea raportului dintre veniturile şi cheltuielile de asigurare atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţelor, municipiilor şi oraşelor; "utilizarea raţională a fondurilor de asigurare, mai ales pentru prevenirea daunelor; "reducerea cheltuielilor societăţii de asigurări; "revederea primelor de asigurare şi a altor laturi ale asigurărilor; "folosirea unor noi stimulente pentru asiguraţi, menite să ducă la o mai bună pază şi îngrijire a bunurilor asigurate; "ridicarea la o nouă calitate a întregii activităţi a asigurătorului; "perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale a tuturor salariaţilor din domeniul asigurărilor; "folosirea maşinilor electronice de calcul pentru mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de asigurări. Creşterea continuă a e.a. reclamă efectuarea unor studii şi analize sistematice, aprofundate, pentru a se depista cauzele care au determinat rezultatele financiare obţinute şi a se stabili măsurile ce urmează a fi luate pentru perfecţionarea activităţii de asigurare. Creşterea continuă a eficienţei asigurărilor şi reasigurărilor în valută reclamă intensificarea prospectării pieţei internaţionale a asigurărilor, strângerea legăturilor cu societăţile străine de asigurări şi reasigurări, creşterea gradului de cuprindere în asigurări a mărfurilor provenite din import sau destinate exportului, extinderea prestaţiilor pe care societatea de asigurări le face ca mandatar contra unui comision în valută pentru societăţile străine de asigurări şi a operaţiunilor de asigurări şi reasigurări în valută, administrarea raţională a fondului de asigurare în valută, reducerea continuă a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti etc. V. şi indicatori ai eficienţei activităţii de asigurări. EFICIENŢA ECONOMICĂ A COMERŢULUI EXTERIOR, latură a eficienţei activităţii economice generale care exprimă raportul dintre totalitatea efectelor economice rezultate din participarea ţării la diviziunea internaţională a muncii şi eforturile (cheltuielile sociale) depuse pentru obţinerea lor. E.e. a c.e. se concretizează în: promovarea progresului tehnic, dezvoltarea rapidă a economiei, accelerarea reproducţiei lărgite, creşterea productivităţii muncii sociale, dezvoltarea proporţională a economiei naţionale, extinderea bazei de EFI 111 aprovizionare cu materii prime, valorificarea superioară a resurselor naturale, utilizarea judicioasă a capacităţilor de producţie, intensificarea dezvoltării economico-sociale a ţării, creşterea gradului de calificare a forţei de muncă, creşterea produsului naţional brut, satisfacerea tot mai deplină a cerinţelor de trai, ridicarea gradului de civilizaţie a naţiunii. Nivelul eficienţei economice este dependent de raportul dintre valoarea naţională şi valoarea de pe piaţa externă a mărfurilor care constituie obiectul comerţului exterior; cu cât creşte cuantumul produselor exportate, cu atât comerţul exterior are un grad mai ridicat de eficienţă. Ridicarea e.e. a c.e. reprezintă una dintre coordonatele de bază ale dezvoltării comerţului exterior al ţării noastre şi se poate obţine pe următoarele căi: ■ridicarea calităţii produselor exportate; "îmbunătăţirea structurii comerţului exterior prin creşterea ponderii produselor cu un grad înalt de tehnicitate; "specializarea unor întreprinderi în producţia destinată exportului; "valorificarea superioară a resurselor naturale interne şi a celor provenite din import; "folosirea pe scară laigă a înlocuitorilor pentru a limita importurile; "creşterea productivităţii muncii şi reducerea cheltuielilor de producţie; "efectuarea unei largi publicităţi pe piaţa externă; "promovarea unor noi forme, mai avantajoase, de cooperare etc. V. şi rentabilitate; rentabilitatea comerţului exterior. EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR, latură a eficienţei activităţii economico-sociale exprimată de raportul dintre rezultatele materiale, valorice (acumulări băneşti) şi social-politice utile obţinute, concretizate în economia de muncă socială, şi eforturile depuse de societate pentru realizarea investiţiilor. Determinarea acestui raport se face prin stabilirea rezultatelor economico-sociale care se obţin pe o unitate de investiţie, cu luarea în considerare a factorului timp şi a oportunităţii investiţiei. E.e. a i. se determină prin analiza cauzală a factorilor de care depind rezultatele ce se vor obţine prin punerea în funcţiune a investiţiei: sporirea continuă a rentabilităţii, economisirea fondurilor disponibile, luarea în considerare a faptului că resursele, oricât de bogate ar fi, sunt totuşi limitate, a timpului de execuţie, a duratei de recuperare (care trebuie să fie cât mai scurtă), a duratei totale de funcţionare a mijlocului fix ce urmează a se realiza, valorificarea superioară a resurselor naturale, reducerea pe cât posibil a importurilor etc. Creşterea e.e. a i. depinde de un complex de factori economici şi social-politici, care îşi au izvorul în însăşi natura orânduirii sociale. E.e. a i. depinde de: ■elaborarea proiectelor la cel mai înalt nivel tehnic, prin folosirea inteligenţei şi a capacităţii profesionale naţionale; «simplificarea metodologiei de elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiei tehnice şi găsirea unor soluţii economicoase de proiectare şi de execuţie; "luarea măsurilor organizatorice necesare executării raţionale şi în cel mai scurt timp a construcţiilor; ■punerea în producţie şi realizarea parametrilor proiectaţi într-o perioadă cât mai scurtă; ■amplasarea şi stabilirea unor capacităţi optime de producţie a întreprinderilor; "înzestrarea cu utilaje de cea mai înaltă tehnicitate şi adoptarea tehnologiei modeme; "folosirea reutilării, modernizării şi dezvoltării întreprinderilor existente; "perfecţionarea repartizării pe ramuri economice, pe domenii de activitate, şi amplasarea teritorială a noilor obiective pe baza balanţelor de perspectivă etc. O atenţie deosebită trebuie acordată reducerii substanţiale a duratei de execuţie a construcţiilor, executării unor lucrări de calitate superioară, lichidării tendinţelor de gigantism, asigurării ritmicităţii efectuării investiţiilor şi urmăririi intrării în producţie, la datele planificate, a fiecărei capacităţi noi de producţie. Soluţii economice eficiente se obţin şi prin amplasarea instalaţiilor în aer liber, ori de câte ori procesul tehnologic permite aceasta, şi în special în anumite ramuri (în industria energetică, a petrolului şi în chimie), prin concentrarea execuţiei lucrărilor pe un număr restrâns de şantiere, ceea ce înlătură dispersarea şi risipirea eforturilor şi a fondurilor pentru investiţii, prin reducerea la strictul necesar a construcţiilor, prin folosirea în comun a centralelor electrice, a conductelor de gaze şi apă, prin adâncirea specializării, a cooperării şi a concentrării producţiei. E.e. a i. se asigură şi prin: ■pregătirea din timp a cadrelor calificate necesare producţiei; "asigurarea bazei de materii prime şi materiale pentru o strictă continuitate a fabricaţiei; "extinderea şi aprofundarea cercetărilor ştiinţifice şi tehnice pentru îmbunătăţirea permanentă a indicatorilor de funcţionare a instalaţiilor şi obţinerea unei calităţi superioare a produselor şi, desigur, nu ultimul dintre 112 EFI aceşti factori, realizarea unei înalte productivităţi sociale a muncii (valorică şi fizică) şi, ca urmare, obţinerea unui nivel cât mai scăzut al costurilor de producţie. E.e. a i. se reflectă direct în volumul produsului naţional brut creat; de aceea, este necesar ca ea să formeze obiectul unor preocupări deosebite ale cadrelor din economie. Pentru asigurarea unei eficienţe economice ridicate, ministerele, departamentele, întreprinderile şi organele financiar-bancare sunt chemate să studieze şi să aprecieze necesitatea, utilitatea şi oportunitatea investiţiilor. E.e. a i. se obţine şi pe calea coordonării achiziţionărilor de utilaje şi instalaţii din ţară şi din străinătate pe bază de contracte, evitându-se asftel imobilizarea fondurilor destinate investiţiilor. E.e. a i. se exprimă în principal cu ajutorul indicatorilor: aport valutar al investiţiilor (v.), coeficient de eficienţă totală a investiţiei (v.); cost pe unitatea de produs (v.); curs de revenire net (v.); durata de recuperare a investiţiei (v.); investiţie specifică (v.). EFICIENŢA ECONOMICĂ A PRODUCŢIEI AGRICOLE, indicator cu ajutorul căruia se apreciază rezultatele muncii în agricultură, care se determină prin raportarea producţiei agricole (venitul global şi venitul net) la cheltuielile efectuate pentru obţinerea lor. Acest indicator se determină efectuându-se următorul calcul: c PG PNB bpa =-----------------sau-------------------, Cm + Cv + Ip Cm + Cv + Ip în care: Epa = eficienţa producţiei agricole; PG = producţia globală; Cm = cheltuielile materiale; Cv = cheltuieli cu munca vie; Ip = partea investiţiilor referitoare la cheltuielile de producţie; PNB = produsul naţional brut. La calcularea acestui indicator este necesar să se aibă în vedere şi fertilitatea solului pe care este situată unitatea agricolă respectivă. E.e. a p.a. se mai poate exprima şi prin indicatorii: ■sporirea nivelului producţiei; "creşterea venitului global şi net calculat la unitatea de cheltuieli cu munca vie; "volumul investiţiilor; "valoarea fondurilor de producţie; "cuantumul cheltuielilor de producţie etc. Aceşti indicatori exprimă sintetic creşterea productivităţii muncii, folosirea raţională a pământului, a fondurilor de producţie şi a forţei de muncă, a mijloacelor băneşti etc. EFICIENŢA ECONOMICĂ A TEHNICII NOI, rezultate economice pozitive, înregistrate ca urmare a introducerii tehnicii noi, concretizate în economia de muncă socială. E.e. a t.n. se calculează raportând rezultatele economice obţinute ca urmare a introducerii tehnicii noi la cheltuielile efectuate pentru introducerea acestei tehnici, cu luarea în considerare a factorului timp. Ea se exprimă prin indicatori naturali şi valorici, cum sunt: creşterea productivităţii muncii, economia de timp de muncă, economia de materii prime, materiale, combustibil, energie, sporul de producţie, costul unitar, economiile obţinute prin reducerea costului de producţie. E.e. a t.n. se determină prin următoarele calcule: în care: KEE = coeficientul eficienţei economice; VEE = valoarea efectelor economice totale exprimate în lei; TC = totalul cheltuielilor efectuate pentru introducerea tehnicii noi; în care: DR = durata de recuperare. Pentru determinarea eficienţei economice se mai poate folosi şi indicele creşterii productivităţii muncii, care se calculează ca raport între productivitatea muncii obţinută anterior introducerii tehnicii noi şi productivitatea muncii realizată după introducerea acestei tehnici, în aceeaşi perioadă de timp, pe baza următorului calcul: IPM = ^-100, PM0 în care: IPM = indicele productivităţii muncii; PMt = productivitatea muncii realizată după introducerea tehnicii noi; PM0 = productivitatea muncii înregistrată înainte de introducerea tehnicii noi. EFICIENŢA GLOBALĂ A FONDURILOR DE PRODUCŢIE, formă a eficienţei economice determinată prin raportarea sporului producţiei globale la fondurile de producţie folosite. E.g. a f. de p. va fi cu atât mai mare cu cât instalaţiile, maşinile, utilajele, materiile prime şi materialele vor fi folosite şi valorificate mai bine, iar aprovizionarea, producţia şi desfacerea se vor desfăşura ritmic. Pentru determinarea acestui tip de eficienţă se foloseşte indicatorul „producţie globală ce revine la o unitate de fonduri de producţie**, facându-se următorul calcul: 17 PG EsaP = ^’ în care: Egap = eficienţa globală a fondurilor de producţie; PG = producţia globală obţinută; FP = fondurile de producţie folosite. Căile de creştere a eficienţei sunt: ■îmbunătăţirea indicilor de utilizare a fiecărei instalaţii, maşini şi utilaj; "buna întreţinere şi prelungirea duratei lor de serviciu; "valorificarea superioară a materiilor prime, reducerea consumului specific şi folosirea înlocuitorilor, fară a afecta calitatea produselor, perfecţionarea proceselor de aprovizionare, producţie şi desfacere, identificarea şi valorificarea rezervelor etc. V. şi eficienţă economică; eficienţa economică a investiţiilor; eficienţa netă a fondurilor de producţie. EFICIENŢA NETĂ A FONDURILOR DE PRODUCŢIE, formă a eficienţei economice determinată prin raportarea sporului de venit (sau de produs naţional brut) la fondurile de producţie folosite. Creşterea e.n. a f. de p. reprezintă un factor intensiv al dezvoltării economico-sociale, însă numai dacă dinamica creşterii venitului net (sau a produsului naţional brut) depăşeşte dinamica cheltuielilor efectuate cu fondurile de producţie. Această creştere demonstrează o sporire a producţiei, a acumulărilor şi o intensificare a ritmului dezvoltării economico-sociale a ţării. Indicatorii de apreciere a eficienţei sunt: a) cuantumul valorii nou create, realizată la o unitate de fonduri de producţie, determinat ca raport între valoarea nou creată şi fondurile de producţie; b) cuantumul venitului net obţinut la o unitate de fonduri de producţie, numit şi rata acumulărilor băneşti sau rata rentabilităţii totale, care se calculează ca raport între acumulările băneşti şi fondurile de producţie; c) cuantumul profitului ce revine la o unitate de fonduri de producţie, calculat ca raport între profit şi fondurile de producţie. V. şi eficienţa globală a fondurilor de producţie. 114 EFI EFICIENŢĂ, rezultatul util, pozitiv, obţinut dintr-o activitate; atributul unei cauze de a produce efectul dorit. EFICIENŢĂ ECONOMICĂ 1. Expresie a raportului dintre rezultatele obţinute şi cheltuielile (eforturile depuse) efectuate într-o anumită perioadă de timp pentru obţinerea lor. 2. Raportul dintre efectele economice, valorice şi sociale obţinute şi eforturile depuse de societate. 3. Categorie economică generală, complexă, care exprimă, în mod cuprinzător, rezultatele ce se obţin în activitatea economico-socială prin gospodărirea judicioasă a tuturor resurselor materiale, umane şi băneşti şi fructificarea tuturor rezervelor în vederea accelerării progresului economiei şi culturii, cu implicaţii asupra tuturor laturilor vieţii social-economice. 4. Categorie economică deosebit de importantă care caracterizează rezultatele ce decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea prin consum productiv, individual, vânzarea sau economisirea resurselor umane, materiale şi financiare, intrate sau neintroduse în circuitul economic. Noţiunea de eficienţă provine din limba latină, anume de la verbul „efficiere“, care avea înţelesul de a îndeplini, a rezulta. Altfel spus, eficienţa este măsura în care s-a realizat efectul propus. Definirea eficienţei necesită luarea în considerare a cerinţelor următoare: să exprime relaţiile necesare, cauzale, obiective dintre resursele implicate într-o activitate sau într-un sistem economic şi efectele pe care le generează în mod direct; să releve caracterul dinamic al fenomenelor şi proceselor economice; să asigure comparabilitatea relaţiilor de tip efect-efort ale unei activităţi cu altele de acelaşi gen, care reprezintă fenomene şi procese similare; să exprime corelaţiile dintre raporturile efect-efort ale activităţii desfăşurate la nivel microeconomic cu cele de la nivel macroeconomic. în categoria de e.e. se disting următoarele elemente: resursele implicate de o activitate; efectele economice generate de folosirea resurselor implicate; timpul în care se folosesc resursele şi se obţin efectele respective; spaţiul economic în care are loc consumul de resurse şi se obţin efectele economice. Cu cât efectele obţinute pe o unitate de cheltuieli sunt mai mari, cu atât e.e este mai ridicată. E.e. are aplicabilitate în toate orânduirile social-economice, deoarece fără o anumită cheltuială de muncă nu se poate obţine un anumit rezultat. Revoluţionarea factorilor de producţie şi a relaţiilor de producţie a determinat mutaţii însemnate în nivelul e.e. Determinarea şi ridicarea continuă a e.e. au dobândit o importanţă primordială, deoarece societatea este profund interesată în utilizarea cu eficienţă maximă a resurselor materiale, umane şi financiare de care dispune, pentru intensificarea progresului economico-social multilateral, urmărind satisfacerea intereselor fundamentale ale întregii societăţi şi ale fiecărei persoane. Forma generală de exprimare a e.e. este: în care: Ee = eficienţa economică; V = volumul valoric anual al producţiei obţinute; C = cuantumul anual al cheltuielilor de producţie. E.e. trebuie determinată şi urmărită atât în sfera producţiei materiale, cât şi în sfera neproductivă. Aprecierea şi măsurarea ei se realizează cu ajutorul anumitor indicatori economici, specifici diferitelor domenii de activitate. E.e. se urmăreşte şi se determină pe întreprinderi (agenţi economici), ramuri economice şi pe ansamblul economiei naţionale. La nivelul întreprinderilor, e.e. se determină cu ajutorul indicatorilor: producţia netă la 1 000 de lei mijloace fixe, cuantumul producţiei globale la 1 000 de lei cheltuieli materiale, productivitatea muncii sociale, profitul la 1 000 de lei mijloace fixe, rata rentabilităţii, venitul net obţinut la 1 000 de lei cheltuieli de producţie, acumulări băneşti la 1 000 de lei mijloace fixe, cifra de afaceri, aport valutar net la 1000 de lei mijloace fixe. La nivelul ramurilor economice, e.e. se determină şi se apreciază în principal cu ajutorul indicatorilor: nivelul productivităţii muncii sociale, nivelul costului de producţie ponderat al ramurii economice pe unitatea de produs, raportul EGA 115 dintre venitul net şi fondurile de producţie utilizate, raportul dintre sporul de venit net şi fondurile de producţie utilizate ş.a. La nivelul economiei naţionale, e.e. se determină cu ajutorul indicatorilor: corelaţia dintre creşterea productivităţii muncii sociale şi creşterea fondurilor de să tie apreciata ca eticientă, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: "să fie concretizată în bunuri materiale, spirituale şi servicii care să satisfacă cerinţele sociale; "valoarea bunurilor care se obţin din activitatea economică să compenseze cheltuielile efectuate şi să se obţină un surplus; "activitatea economică să nu deterioreze echilibrul ecologic. Obţinerea unei e.e. maxime în toate domeniile de activitate reclamă elaborarea, studierea, compararea şi alegerea variantei optime din proiectele existente. în alegerea acestei variante este necesar să se ţină seama de toate efectele şi implicaţiile economico-sociale atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic, să se aibă în vedere armonizarea întregului efort social pentru înfăptuirea reproducţiei sociale, ridicarea continuă a bunăstării poporului român. Căile de creştere a e.e. sunt: "introducerea progresului ştiinţifico-tehnic contemporan; ■ridicarea la un nivel calitativ înalt a întregii activităţi economice şi sociale; "creşterea substanţială a productivităţii muncii; "gospodărirea raţională a fondurilor de producţie; ■reducerea continuă a cheltuielilor de producţie, îndeosebi a celor materiale; "folosirea cu spirit gospodăresc a combustibililor şi a surselor energetice; "valorificarea superioară a materiilor prime, reducerea substanţială a cheltuielilor neproductive; "ridicarea calităţii produselor; "accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor de producţie şi de circulaţie; "înnoirea şi modernizarea produselor; "introducerea celor mai înaintate şi eficiente forme de organizare şi de conducere; "perfecţionarea pregătirii personalului, întărirea ordinii şi disciplinei în muncă etc. în măsurarea şi aprecierea e.e. trebuie efectuată o analiză aprofundată, cauzală şi multilaterală, pentru a se constata cu ce cheltuieli se obţin respectivele efecte economice şi sociale. De asemenea, se efectuează diferite calcule cu scopul de a se stabili ce, cât, unde să se producă, precum şi unde şi cu cât (la ce preţ) să se desfacă produsele. în acest scop se folosesc mai mulţi indicatori, determinându-se raportul dintre optim şi eficienţă, precum şi raportul dintre optimul parţial şi cel general. Creşterea e.e. evidenţiază o economie de muncă socială, o reducere a cheltuielilor cu factorii de producţie pe o unitate de produs. EFORT VALUTAR, indicator financiar care exprimă gradul de îndatorare faţă de străinătate. E.v. se calculează cu ajutorul mărimii absolute a serviciului datoriei externe şi prin raportul dintre serviciul datoriei externe şi încasările din exportul de mărfuri şi servicii. în aceste calcule se are în vedere mărimea dobânzilor respective. Este de dorit ca e.v. să fie cât mai mic, deoarece cu cât e.v. este mai mare, cu atât rămân mai mici resursele valutare ale ţării necesare plăţii mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor importate; V. şi amortizarea împrumutului; datorie publică; serviciul datoriei publice externe. EG ALAREA PENSIILOR, prevedere legală şi îndreptăţire egală la pensie pentru bărbaţi şi femei. E.p. rezultă din principiul „la muncă egală, remuneraţie egală“. Totuşi, sistemul de pensionare prevede că femeile au nevoie de o perioadă de cotizare redusă cu cinci ani faţă de bărbaţi. De asemenea, speranţa de viaţă a femeilor este mai mare decât cea a bărbaţilor cu / PM, FP, ---- >—- \ producţie PM0 FP0 ; eficienţa netă a fondurilor fixe (produsul naţional brut raportat la \ / valoarea mijloacelor fixe folosite); sporul de produs naţional brut pe un lucrător "APNB' NL \ / sporul de produs naţional brut pe unitatea de investiţii APNB> IT ; corelaţia dintre creşterea / Pentru ca activitatea economică 116 ELA 5-7 ani, în medie. Prin urmare, femeile se pensionează cu cinci ani mai devreme decât bărbaţii şi primesc pensia pe o perioadă de timp mai mare cu 5-7 ani în medie, cu influenţe asupra bugetului asigurărilor sociale de stat. ELABORAREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, stadiu iniţial al planificării bugetare, care cuprinde activitatea complexă şi multilaterală de determinare a veniturilor şi a cheltuielilor asigurărilor sociale de stat pe an şi pe trimestre, pe baza aplicării principiilor planificării bugetare. Ţinându-se seama de orientările date de Guvern, Ministerul Finanţelor, în acord cu Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ca organe de specialitate, stabileşte termenele pentru elaborarea tuturor planurilor financiare, pe baza cărora are loc e.b.a.s. de s. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale adoptă o serie de măsuri organizatorice menite să asigure efectuarea corectă şi la timp a lucrărilor de elaborare a proiectului de buget. Astfel, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale elaborează instrucţiuni metodologice, în cuprinsul cărora analizează lipsurile constatate în practica bugetară, măsurile pentru lichidarea şi preîntâmpinarea lor, precum şi modul de întocmire a planurilor financiare de asigurări sociale pentru anul viitor. Ulterior, aceste instrucţiuni sunt trimise, prin casele teritoriale de pensii ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, întreprinderilor, instituţiilor, comunelor. Elaborarea proiectului b.a.s. de s. este posibilă numai prin respectarea cu stricteţe a legislaţiei de asigurări sociale în vigoare, a indicatorilor social-culturali din programul de dezvoltare economică şi socială, a normelor de cheltuieli, a subdiviziunilor clasificaţiei bugetare, a veniturilor şi cheltuielilor etc. Bugetul asigurărilor sociale de stat este constituit din: a) bugetul asigurărilor sociale, elaborat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în care sunt cuprinse veniturile şi cheltuielile cu caracter centralizat şi b) bugetele pentru realizarea asigurărilor sociale ale caselor teritoriale de pensii, rezultate din concentrarea bugetelor pentru realizarea asigurărilor sociale întocmite de către întreprinderi, instituţii şi comune. Având în vedere obiectivele programului de dezvoltare economică şi socială, modul cum s-a executat bugetul asigurărilor sociale pe perioada expirată, măsurile privind îmbunătăţirea activităţii în domeniul asigurărilor sociale, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin organele sale de specialitate, întocmeşte proiectul de buget, dând, concomitent, indicaţii organelor subordonate asupra modului cum trebuie întocmite planurile de venituri şi cheltuieli pentru asigurările sociale. Lucrările privind e.b.a.s. de s. încep din luna iulie-august a anului de bază. Dat fiind faptul că la această dată bugetul anului în curs este executat numai pe lunile expirate, se determină mai întâi execuţia probabilă a bugetului până la finele anului în curs. Determinarea executării preliminate a bugetului până la finele anului se obţine pe baza experienţei anilor anteriori şi a realizării veniturilor şi cheltuielilor din perioada expirată a anului în curs. Folosindu-se de execuţia preliminată a veniturilor şi cheltuielilor, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale elaborează direct proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat. însoţit de un memoriu explicativ - care oglindeşte orientările şi principiile pe baza cărora a fost întocmit şi care justifică, totodată, calculele pe care s-a fundamentat determinarea veniturilor şi cheltuielilor, dinamica acestora, aspectele pozitive ale activităţii financiare de asigurări sociale, deficienţele şi măsurile pentru lichidarea şi preîntâmpinarea lor - bugetul asigurărilor sociale de stat este înaintat de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Ministerului Finanţelor, pentru verificare şi avizare. ELABORAREA BUGETULUI DE STAT, primul stadiu al planificării bugetare, care cuprinde activitatea complexă şi multilaterală de determinare pe an şi pe trimestre, pe baze ştiinţifice, cu respectarea tuturor principiilor planificării bugetare, a veniturilor şi a cheltuielilor bugetului de stat în ansamblu şi ale fiecărei verigi din sistemul nostru bugetar. Constituind unul dintre stadiile cele mai importante ale planificării bugetare, e.b. de s. se efectuează cu cunoaşterea şi luarea în considerare a cerinţelor legii valorii, pe baza indicatorilor programului economic şi social şi în concordanţă cu obiectivele politicii economico-sociale şi financiare a ELA 117 statului nostru. în procesul e.b. de s. se realizează fundamentarea, coordonarea multilaterală şi influenţarea reciprocă a indicatorilor cuprinşi în buget şi indicatorii economici şi sociali. în acest scop, bugetul statului se elaborează nu numai cu stabilirea echilibrului dintre venituri şi cheltuieli, ci şi cu prevederea anumitor rezerve strict necesare şi specifice. De elaborarea judicioasă, fundamentată pe baze ştiinţifice a bugetului de stat depinde în mare măsură înfăptuirea obiectivelor economice, social-culturale etc. stabilite prin programul de dezvoltare economico-socială. în vederea elaborării la timp a bugetului de stat, Guvernul stabileşte termene precise şi modul de întocmire a lucrărilor necesare elaborării acestor planuri, pe care le transmite Ministerului Finanţelor. La rândul său, Ministerul Finanţelor stabileşte termene şi norme metodologice pentru elaborarea bugetelor de către ministere, celelalte organe centrale, consilii locale, întreprinderi şi instituţii şi ia o serie de măsuri organizatorice referitoare la analiza lipsurilor constatate în practica bugetară, măsurile pentru lichidarea şi preîntâmpinarea acestor lipsuri, măsuri privind modul de evaluare a veniturilor în concordanţă cu indicatorii economici şi sociali, modificările aduse clasificaţiei bugetare, modul de elaborare a planurilor financiare etc. E.b. de s. necesită respectarea strictă a legislaţiei financiare în vigoare, a indicatorilor cantitativi şi calitativi, a statelor de salarii, a preţurilor şi tarifelor stabilite de stat, a subdiviziunilor clasificaţiei bugetare, a veniturilor şi cheltuielilor bugetare etc. Pentru elaborarea bugetului, o importanţă deosebită o prezintă coordonarea resurselor financiare cu cheltuielile, în cadrul economiei naţionale, precum şi de a facilita echilibrarea tuturor planurilor financiare şi a bugetului de stat, fiind, în acelaşi timp, şi un mijloc de verificare a corelării şi echilibrării planurilor financiare, a concordanţei lor cu indicatorii programului economic. Elaborarea judicioasă a bugetului de stat reclamă determinarea în prealabil a executării lui până la sfârşitul anului de bază. Baza de pornire se determină luându-se în considerare executarea de fapt a bugetului pe lunile expirate, la care se adaugă executarea preliminată până la finele anului. Ministerele, întreprinderile şi instituţiile întocmesc bugetele lor, iar Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale elaborează proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat. Pe baza datelor proprii şi a celor primite de la unităţile din subordine, organele de conducere ale ministerelor şi celelalte organe centrale asigură elaborarea proiectului bugetului privind activitatea proprie şi activitatea unităţilor subordonate. Sarcinile prevăzute în bugetele ministerelor etc. şi în bugetele locale trebuie să fie mobilizatoare, să ducă la folosirea completă a capacităţilor de producţie, la perfecţionarea soluţiilor tehnologice şi a calităţii produselor, la identificarea, mobilizarea şi folosirea rezervelor din economia naţională etc. Proiectele bugetelor elaborate de ministere, de celelalte organe centrale, însoţite de anexe şi note explicative, se înaintează la Ministerul Finanţelor spre a se verifica dacă ele concordă cu indicatorii din programul economic şi social. Ministerul Finanţelor examinează - împreună cu reprezentanţii respectivi - proiectele de planuri financiare primite şi îmbunătăţeşte propunerile de indicatori financiari, orientându-se după analizele şi calculele proprii referitoare la cuantumul veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, ţinând seama de concluziile desprinse din controalele efectuate asupra executării bugetului statului. Ministerul Finanţelor elaborează bugetul de stat după efectuarea verificărilor de rigoare şi după introducerea unor eventuale amendamente. Ministerul Finanţelor întocmeşte lucrările pregătitoare pentru elaborarea bugetului de stat. Guvernul examinează lucrările prezentate de Ministerul Finanţelor, aduce îmbunătăţiri indicatorilor financiari şi soluţionează eventualele divergenţe dintre Ministerul Finanţelor şi titularii de plan cu privire la cifrele propuse să fie înscrise în buget şi definitivează proiectul bugetului de stat. Proiectele de bugete ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti se supun dezbaterii consiliilor locale. Proiectul bugetului de stat astfel acceptat, însoţit de anexele respective şi de expunerea de motive a Ministerului Finanţelor, se înaintează de către Guvern Parlamentului, pentru dezbatere şi adoptare. V. şi adoptarea bugetului de stat. ELASTICITATEA IMPOZITELOR, principiu general al politicii fiscale, potrivit căruia impozitele se pot adapta în permanenţă la cerinţele bugetare (la necesităţile de venituri bugetare 118 ELE ale statului). Dacă are loc o creştere a cheltuielilor bugetare, se pot majora în mod corespunzător impozitele şi viceversa. E.i. acţionează cu deosebire în sensul creşterii impozitelor. ELEMENTELE ASIGURĂRILOR, noţiuni, termeni, denumiri specifice folosite în domeniul asigurărilor de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă şi care sunt reglementate prin acte normative (legi, decrete, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, ordine, regulamente, instrucţiuni, norme metodologice etc.). Aceste acte normative reglementează raporturile dintre asigurători şi asiguraţi, bunurile şi persoanele cuprinse în asigurare, riscurile preluate în asigurare, durata de valabilitate a asigurărilor etc. E.a. sunt: asigurătorul (v.), asiguratul (v.), contractantul asigurării (v.), brokerul de asigurare (v.), beneficiarul asigurării (v.), contractul de asigurare (v.), obiectul asigurării (v.), riscul asigurat (v.)9 evaluarea în vederea asigurării (v.), norma de asigurare (v.), durata asigurării (v.), cazul asigurat (v.), paguba (v.), despăgubirea de asigurare (v.)9 franşiza (v.)9 fondul de asigurare (v.), vârsta de asigurare (v.)9 reasigurarea (v.)9 coasigurarea (v.) etc. ELEMENTELE LEGII IMPOZITULUI, părţile constitutive ale fiecărui act normativ instituitor de impozite şi alte venituri bugetare. Principalele elemente ale unui act normativ instituitor de impozite sunt: "denumirea venitului bugetar; "plătitorii; "obiectul; "sursa; "modul de impunere şi percepere; "unitatea de impunere; "cotele de impunere; "termenele de plată; ■înlesnirile la plata impozitului; "responsabilitatea şi drepturile plătitorului etc. Este suficient să lipsească un anumit element pentru ca actul normativ respectiv să devină inoperant. ELIBERARE DE ACTIVE CIRCULANTE, reducere a cuantumului de active circulante necesare pentru realizarea aceloraşi sarcini de producţie sau a unor sarcini sporite. Forma concretă a eliberării o constituie prisosurile de active circulante ce apar ca o consecinţă a creşterii vitezei de rotaţie a acestora, a utilizării eficiente şi a repartizării lor pe trimestre, în anul curent, de o aşa manieră încât sarcinile trimestriale să fie mai mici decât cele din anul de bază. E. de a.c. poate fi sub formă absolută şi relativă. Eliberarea absolută constă în îndeplinirea aceloraşi sarcini cu un cuantum mai mic de active circulante decât în perioada expirată. Activele circulante rămase disponibile se transferă altor întreprinderi din cadrul forului ierarhic superior sau se prelevă la bugetul de stat. Eliberarea relativă are loc în situaţia în care întreprinderea îşi îmbunătăţeşte procesul utilizării materiilor prime, materialelor etc., realizând o producţie sporită cu acelaşi cuantum de active circulante. Eliberarea absolută şi cea relativă pot avea loc simultan, la aceeaşi unitate economică, atunci când cu un cuantum mai mic de active circulante decât în anul de bază se realizează în anul curent o producţie mai mare. Activele circulante care se eliberează îmbracă numai forma bănească, întrucât utilizarea lor, chiar în aceeaşi întreprindere, nu poate să aibă loc decât în această formă. ELIBERARE DE NUMERAR, operaţiune efectuată de către unităţile bancare, prin care se pune la dispoziţia unităţilor economice şi a organizaţiilor obşteşti titulare de cont, în vederea plăţii salariilor, burselor, pensiilor, gratificaţiilor, participărilor la beneficii, premiilor, indemnizaţiilor, alocaţiei de stat pentru copii etc., o anumită cantitate de numerar (semne băneşti). Eliberarea numerarului solicitat de unităţile economice se face din disponibilul contului acestor unităţi deschis la bancă, în baza cecului de numerar (v.) emis de compartimentul financiar-contabil, pe baza altor documente justificative vizate pentru controlul financiar preventiv şi aprobate de persoanele competente din unităţile respective. Cu prilejul eliberării numerarului, unităţile bancare efectuează controlul prealabil, potrivit normelor de exercitare a controlului fmanciar-bancar preventiv. Unităţile solicitatoare au obligaţia ca, pe cecurile de numerar, pe foile de vărsământ cu chitanţă (v.) sau pe cupoanele mandatelor poştale în baza cărora se fac remiteri de numerar, să evidenţieze sumele respective după sursa de încasări sau scopul plăţii. EMI 119 EMBARGO, sistem de măsuri luate de un stat sau de un grup de state prin care se instituie interdicţia accesului pe piaţa proprie a mărfurilor sau a capitalurilor ce provin dintr-o anumită ţară sau a exporturilor de mărfuri sau capitaluri proprii către alte ţări, ca sancţiune pentru încălcarea anumitor norme sau principii de drept internaţional. E. este propriu-zis o măsură de represalii practicată în timp de război, dar şi în timp de pace. E. a fost şi este folosit de unele state pentru exercitarea de presiuni şi pentru atingerea anumitor scopuri politice. E. constă şi în reţinerea de către un stat a navelor comerciale sau a mărfurilor altui stat aflate pe teritoriul său, în cazul în care survine un conflict între statele respective. EMBLEMĂ, semn grafic figurativ simplu şi distinct, însoţit uneori de o deviză, care se amplasează, de regulă, alături de denumirea firmei, are un mare caracter promoţional şi exprimă sugestiv obiectul de activitate al unităţii economice. E. este înţeleasă uneori ca un simbol, ca o figură alegorică reprezentând o colectivitate, un personaj, o corporaţie, un mod de tratare a clienţilor etc. E. este semnul sau denumirea scrisă mai întâi în limba română, care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen. Orice e. trebuie să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi Registru al Comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa pe care comerciantul îşi desfăşoară activitatea. E. se pot folosi pe panouri de reclamă oriunde ar fi aşezate, pe facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii şi în orice alt mod, numai dacă sunt însoţite vizibil de firma comerciantului. Dacă e. cuprinde o denumire, mărimea literelor cu care este scrisă firma trebuie să reprezinte cel puţin jumătate din mărimea literelor cu care este scrisă e. V. şi firmă; Registrul Comerţului. EMISIUNE, operaţiune prin care se pun în circulaţie bani, acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, o serie de mărci poştale etc. V. şi valori mobiliare. EMISIUNE BĂNEASCĂ 1. Totalitatea actelor şi operaţiunilor efectuate de Banca Centrală, împreună cu Ministerul Finanţelor, operaţiuni care constau în tipărirea şi baterea de semne monetare, stocarea acestora de emitent, emiterea, punerea în circulaţie, respectiv retragerea din circulaţie a monedelor şi bancnotelor, precum şi formarea de bani scrpturali. 2. Constituire şi sporire a capitalului societăţilor anonime prin punerea în circulaţie a acţiunilor. Se mai întâlnesc emisiuni de scrisuri funciare (v.), de obligaţiuni, titluri de rentă a obligaţiunilor de stat etc. E.b. constă şi în crearea de bani scripturali (bani de cont), prin efectuarea de operaţiuni bancare corespunzătoare în conturi. Punerea în circulaţie de către unităţile bancare a unei anumite sume de monedă, peste cea existentă deja în arterele de circulaţie, se operează în concordanţă cu creşterea volumului producţiei, a cantităţii mărfurilor date spre vânzare pe piaţă şi a serviciilor prestate, a cantităţii de monedă existente la unităţi bancare, C.E.C., întreprinderi etc. Emisiunea se produce numai în limita prevederilor din graficele de încasări şi de scoatere de la fondurile de rezervă ale unităţilor bancare respective, în concordanţă cu normele în vigoare, precum şi pe baza aprobărilor date de către Banca Naţională a României, în ţara noastră, e.b. este de competenţa Băncii Naţionale. E.b. este influenţată de o serie de factori, cum sunt: volumul şi cantitatea de mărfuri puse pe piaţă şi de servicii care se prestează populaţiei, veniturile băneşti ale populaţiei, sistemul premial al gratificaţiilor şi al participării salariaţilor la profiluri, soldurile de numerar existente în casieriile unităţilor economice, instituţiilor, unităţilor bancare, unităţilor C.E.C. E.b. contribuie la realizarea reproducţiei sociale, asigurând o circulaţie bănească sănătoasă. în condiţiile economiei de piaţă, masa e.b. mai depinde şi de cerinţele circulaţiei, de legea cererii şi ofertei de monedă. E.b. se poate efectua în scopuri economice, prin rescontarea de către băncile comerciale la banca centrală a efectelor de comerţ ale acestora, avansuri pe titluri, cumpărări de valute sau aur sau pentru împrumutarea statului ca să acopere deficitul bugetar. Dacă se emit bani peste necesarul circulaţiei, se creează dezechilibre care, în anumite condiţii, pot conduce la inflaţie. E.b. se efectuează pentru acoperirea nevoilor suplimentare de bani generate de creşterea volumului de bunuri şi servicii, acoperirea deficitului bugetului de stat şi pentru a oferi agenţilor economici moneda naţională în schimbul 120 EMI celei străine. E. care depăşeşte nevoile economiei conduce la apariţia inflaţiei, expresie a dezechilibrului economic şi valoric. E.b. se efectuează în concordanţă cu procesele economice, participând la crearea unui cadru necesar desfăşurării în bune condiţii a mecanismului economiei naţionale. De aceea, e.b. nu trebuie redusă la o pură operaţiune de tehnică bancară, deoarece ea este prin conţinutul şi mutaţiile economice la care participă, un proces cu multiple semnificaţii. V. şi casa de circulaţie; fonduri de rezervă de bancnotă, monedă metalică şi monedă divizionară metalică; circulaţie bănească; inflaţie. ❖ E. fiduciară, parte a emisiunii băneşti care nu este garantată cu rezerva de metale preţioase a băncii de emisiune. EMISIUNE DE ACŢIUNI, cale principală de procurare a fondurilor proprii, de constituire, de mărire sau de restructurare a capitalului unei societăţi comerciale. De regulă, e. de a. se realizează la paritate, respectiv la un preţ egal cu valoarea nominală. Preţul de emisiune a acţiunilor noi nu poate fi mai mic decât valoarea nominală a noilor acţiuni emise şi nici mai mare decât cursul de piaţă al vechilor acţiuni; acest curs se stabileşte pe baza raportului dintre cererea şi oferta de la bursă. în vederea stabilirii unui preţ de emisiune cât mai bine corelat cu valoarea reală a societăţii emitente, respectiv cu evoluţia prognozată a societăţii şi, implicit, cu mărimea dividendului preconizat a se asigura acţionarilor, mai ales în primii ani de activitate, este necesară elaborarea unor studii la nivelul societăţii emitente, care să fie puse la dispoziţia potenţialilor investitori. Studiile respective, bine documentate, trebuie să ofere investitorilor informaţii privind perspectivele de profit, structura financiară a societăţii, relaţia cost-profit, prognoza evoluţiei economico-financiare a societăţii etc. Investitorii care se hotărăsc să subscrie, întocmesc o declaraţie de subscriere şi efectuează imediat vărsămintele de capital în contul societăţii emitente. Subscriptorii intră imediat în posesia acţiunilor nominative, devenind astfel acţionari. în vederea subscrierii, investitorii se adresează fie direct societăţii emitente, fie unui intermediar abilitat de aceasta pentru plasarea acţiunilor sale. Dacă un investitor subscrie un număr mare de acţiuni sau dacă acţiunile au forma înscrierii în cont, acţiunile deţinute de investitor se pot materializa în certificatul de acţiuni (v.). Creşterea capitalului unei societăţi pe acţiuni presupune autorizarea prealabilă de către adunarea generală a acţionarilor şi se realizează în perioada de timp stabilită de aceasta. Aceste operaţiuni formează obiectul pieţei primare a acţiunilor. Sporirea capitalului social al unei societăţi pe acţiuni se poate realiza pe următoarele căi: a) emisiunea şi plasarea de noi acţiuni; b) încorporarea în capitalul social a unei părţi sau a întregii rezerve constituite din profitul obţinut de societate; c) combinarea emisiunii de noi acţiuni cu încorporarea de rezerve. V. şi acţiune. EMISIUNE DE OBLIGAŢIUNI, operaţiuni prin care obligaţiunile sunt plasate diferiţilor investitori. E. de o. se realizează pe baza unui contract de împrumut cu caracter unilateral, deoarece condiţiile sunt stabilite de emitent şi imprimate pe titlurile respective (pe verso-ul acestora), iar pe faţă sunt prevăzute elemente care relevă condiţiile de emisiune. Condiţiile de emisiune se referă la forma obligaţiunilor, valoarea lor nominală, dobânda acordată creditorilor (sub formă de rată şi sub formă absolută înscrisă pe cupoane), modul de rambursare, scadenţa, suma totală a obligaţiunilor şi numărul acestora. Preţul de emisiune este suma pe care o plăteşte cel care subscrie, adică persoana care cumpără obligaţiunea direct de la emitentul-debitor. Preţul respectiv poate fi egal cu valoarea nominală (la paritate), mai mare (peste paritate) sau mai mic decât valoarea nominală (sub paritate). Datorită posibilităţii ca preţul de emisiune să fie fixat sub şi peste paritate, dobânda asigurată efectiv de emitent deţinătorului obligaţiunii poate fi adaptată la nivelul dobânzii medii care există pe piaţă în momentul plasării titlurilor. Dacă, de pildă, rata medie a dobânzii pe piaţă este de 10%, iar emitentul a prevăzut iniţial o dobândă de 7%, pe care a imprimat-o pe obligaţiuni, emisiunea nu va avea succes decât dacă se oferă cumpărătorilor de obligaţiuni cel puţin un venit egal cu 10%. Rata care rezultă din raportarea valorii cuponului obligaţiunii la preţul de emisiune poartă numele de rată reală a dobânzii. Preţul de emisiune a obligaţiunii este de fapt suma care, dată cu împrumut la o rată EMI 121 a dobânzii egală cu cea medie existentă pe piaţă, asigură un venit egal cu cel fix plătit de emitent sub forma dobânzii care are nivelul imprimat pe titlu. EMISIUNE DE VALORI MOBILIARE, complex de operaţiuni prin care emitenţii de titluri (societăţi pe acţiuni, bănci etc.) oferă pentru subscripţie (cumpărare) titluri negociabile. Cei care deţin capital şi doresc să-l investească pot achiziţiona titluri negociabile existente deja pe piaţa financiară de la cei care le deţin şi doresc să le vândă sau/şi achiziţionează noi titluri emise pentru subscriere. E. de v.m. pot fi publice (ofertă publică), când se adresează tuturor investitorilor, iar titlurile emise şi acceptate se pot negocia la bursa oficială şi la bursele private, în care titlurile au plasament particular, adică titlurile se achiziţionează de către diferiţi subscriptori (investitori) şi după emisiune titlurile respective nu pot fi cotate la bursă. De asemenea, e. de v.m. pot fi directe, realizate de emitenţi pe contul şi pe riscul lor, folosind însă concursul intermediarilor, care-şi pun ghişeele la dispoziţie pentru subscriere. Plasarea în public a emisiunilor de obligaţiuni efectuate de stat se poate realiza integral de către stat, prin ghişeele instituţiilor sale financiare, această emisiune fiind cel mai puţin costisitoare, şi prin intermediar financiar, care, la rândul său, poate opera pe contul şi pe riscul emitentului sau pe contul şi pe riscul său (intermediarului). în primul caz, intermediarul încasează un comision pentru serviciul de intermediere prestat emitentului. în cel de-al doilea caz, intermediarul cumpără ferm, pe contul şi pe riscul său, titlurile de la emitent, la un preţ de emisiune scăzut, iar apoi le plasează investitorilor la un preţ mai mare, realizând astfel un profit. E. de v.m. prin intermediar se realizează cu deosebire prin plasarea titlurilor prin bursa de valori. Bursa poate fi folosită atât direct de către emitent, cât şi de către bănci şi alţi intermediari financiari. In ambele cazuri se urmăreşte atent evoluţia cursurilor titlurilor existente şi cotate la bursă, deoarece o nouă ofertă de titluri care aparţin aceluiaşi emitent poate influenţa scăderea cursului lor la bursă. De regulă, în astfel de cazuri, se întrerup vânzările de titluri şi se reiau ulterior, când cursurile cresc. Plasarea titlurilor prin intermediar financiar se foloseşte pe scară largă pentru emisiunile de titluri străine pe diverse pieţe naţionale. în România, băncile şi alte instituţii de credit nu pot practica intermedierea de valori mobiliare pe cont propriu şi nici pe contul terţilor; ele au însă dreptul să participe ca acţionari la societăţi de valori mobiliare, implicându-se astfel şi în emisiunile de valori mobiliare. V. şi bursă; emitent; emitent de titluri de valoare; titlu de stat; titlu de valoare; titlu financiar. EMISIUNE PUBLICĂ, lansare, punere în vânzare de noi titluri de valoare, în care instituţia emitentă (de exemplu, o autoritate publică centrală sau locală) oferă titlurile respective direct publicului, la un curs stabilit. Dacă se urmăreşte cotarea titlurilor la bursa de valori, atunci se angajează un intermediar. EMISIUNEA (LANSAREA) ÎMPRUMUTULUI DE STAT, complex de operaţiuni privind legiferarea şi plasarea împrumutului de stat. împrumutul de stat se emite pe baza unei legi care cuprinde următoarele elemente principale: denumirea împrumutului; valoarea totală a împrumutului; valoarea nominală a obligaţiunilor; dobânda sau/şi câştigul; alte avantaje care se acordă deţinătorilor de obligaţiuni (titluri); modul cum se face plasarea obligaţiunilor (titlurilor); cursul de emisiune; garanţiile oferite de stat subscriptorilor; termenul de rambursare; mijloacele de stingere sau de reducere a datoriei publice etc. Denumirea împrumutului este dată chiar de titlul legii şi, de fapt, arată scopul, destinaţia lui. De exemplu: „împrumutul refacerii economiei naţionale**, „împrumutul înzestrării armatei**, „împrumutul stabilizării monetare** etc. Valoarea totală a împrumutului de stat poate fi limitată sau nelimitată. înscrisurile împrumuturilor de stat se pot numi obligaţiuni, titluri, efecte publice, hârtii de valoare etc. De regulă, aceste înscrisuri se numesc obligaţiuni. Suma înscrisă pe obligaţiune este valoarea nominală, care exprimă mărimea creanţei pe care deţinătorul trebuie să o încaseze de la stat la scadenţă sau când iese câştigătoare la tragerea la sorţi. La rambursarea împrumutului, statul plăteşte prezentatorului valoarea nominală a obligaţiunilor. Deţinătorii obligaţiunilor care doresc să-şi recupereze mai devreme banii plasaţi în împrumuturi de stat le pot vinde la bursă. Preţul 122 EMI la care se vând (cumpără) obligaţiunile exprimă valoarea reală a acestora. Această valoare poate fi egală, mai mare sau mai mică decât valoarea nominală. Nivelul valorii reale a obligaţiunilor depinde de cursul la care ele se cotează la bursă. Cursul este „preţul" cu care se vând şi se cumpără obligaţiunile (alte înscrisuri) faţă de valoarea lor nominală. Cursul este determinat de raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut, de nivelul dobânzii şi de celelalte avantaje ale împrumutului. Există cursul de emisiune şi cursul liber al pieţei, al bursei de valori. Cursul de emisiune poate fi: al pari, supra-pari şi sub-pari. Cursul de emisiune al pari evidenţiază faptul că emisiunea obligaţiunilor împrumutului se face la valoarea nominală, adică aceea care este înscrisă pe titlu. Cursul de emisiune supra-pari arată că emisiunea obligaţiunilor împrumutului se face peste valoarea nominală. De exemplu, statul poate face o emisiune de 110 lei, cu o dobândă nominală de 10 lei, care se referă la valoarea nominală de 100 de lei. Se constată că dobânda reală este mai mică decât cea nominală, deoarece ea se raportează la cursul de emisiune de 110 lei. Cursul de emisiune sub-pari arată că emisiunea obligaţiunilor împrumutului de stat se face sub valoarea nominală. De pildă, obligaţiunea cu valoarea de 100 de lei se emite pe cursul de 90 de lei. Dobânda raportată la cursul de emisiune a titlului este, în acest caz, mai mare decât cea nominală. Dobânda poate fi nominală şi reală. Dobânda nominală este aceea pe care statul se obligă să o plătească la valoarea nominală a înscrisurilor emise sub formă de cupon semestrial sau anual, care se detaşează şi se prezintă spre încasare la instituţia bancară centrală sau la o altă instituţie stabilită de stat. Dobânda reală este suma pe care o încasează subscriptorii unui împrumut, în raport nu cu valoarea nominală a împrumutului, ci cu valoarea reală plătită de subscriptori. La împrumuturile de stat, rata dobânzii are în general un nivel apropiat de rata dobânzii creditului bancar, fiind stabilită în funcţie de cererea şi oferta de capital de împrumut. Limita superioară a ratei dobânzii diferă de la o ţară la alta, ţinându-se seama şi de rata inflaţiei. Rata reală a dobânzii care se cuvine subscriptorului la împrumutul de stat se determină după următorul calcul: „ 100 + rn 100 _ Rr =--------------------100, r D în care: Rr = rata reală a dobânzii; rn = rata nominală a dobânzii; D = deflatorul (indicele de preţ al produsului naţional brut faţă de anul precedent) din ţara subscriptorului. La împrumuturile contractate în străinătate, lucrurile se prezintă astfel: dacă cresc preţurile produselor exportate de către ţara debitoare, dobânda reală este mai mică decât dobânda nominală, fapt care constituie un avantaj pentru ţara respectivă. Invers, când preţurile produselor exportate de ţara debitoare scad pe piaţa externă, dobânda reală a împrumutului este mai mare decât dobânda nominală, ceea ce o va dezavantaja. Pentru a face mai atractive subscrierile la unele împrumuturi, statul poate oferi subscriptorilor alte avantaje decât dobânda, cum sunt: ■acordarea de câştiguri; ■subscrieri prin vărsăminte parţiale şi bonificaţii celor care subscriu anticipat; "prime de rambursare; "înlesniri fiscale (scutiri sau reduceri de impozite şi taxe a veniturilor obţinute de la împrumuturile de stat); "acceptarea de către stat a unor înscrisuri ale împrumuturilor de stat ca plată a unor impozite datorate de subscriptori; "neadmiterea executării silite a înscrisurilor împrumuturilor de stat; "garanţii împotriva fluctuaţiilor monetare; ■exprimarea împrumutului într-o valută stabilă; "legarea monedei împrumutului de conţinutul în aur; "indexarea împrumutului etc. E.(l) î. de s. se poate face pe următoarele căi: "vânzarea directă a înscrisurilor la bursă; "vânzarea prin bănci sau consorţii bancare; "subscriere publică; ■subscriere publică la licitaţie etc. Statul poate oferi creditorilor garanţii personale sau materiale. Termenul de rambursare evidenţiază durata de timp pentru care se contractează împrumutul. împrumuturile de stat pot avea termene precise de rambursare sau pot fi fără EMI 123 asemenea termene (perpetue). Dacă se^ împrumută de la un mare număr de creditori, statul eliberează acestora anumite înscrisuri. în cazul în care numărul creditorilor este mai restrâns, înscrisurile acestora se înregistrează în Cartea Datoriei Publice. înregistrarea creanţelor în această carte evită cheltuielile cu confecţionarea titlurilor, precum şi cele cu păstrarea lor la bănci. Inconvenientul constă în faptul că aceste înscrisuri nu pot fi negociate la bursă; cu îndeplinirea anumitor formalităţi, ele pot fi negociate în afara bursei. în funcţie de caracteristicile împrumuturilor şi de termenele de rambursare, înscrisurile eliberate de stat poartă denumiri diferite şi au unele trăsături specifice. înscrisurile împrumuturilor de stat pot fi nominative şi la purtător. Pentru împrumuturile contractate pe termen scurt, statul poate emite bonuri de tezaur, certificate de datorie, poliţe de tezaur, bonuri sau certificate de impozite. Bonurile de tezaur pot fi lombardate (depuse în gaj) la bănci şi vândute la licitaţie (unde cursurile sunt variabile). Spre deosebire de celelalte înscrisuri, potrivit dreptului cambial, poliţele de tezaur pot fi scontate la bănci, se pot executa silit etc. Bonurile sau certificatele de impozite nu sunt purtătoare de dobândă, iar deţinătorii lor le pot folosi şi pentru plata unor furnituri, a impozitelor etc. Pentru împrumuturile pe termen mijlociu şi lung, statul emite obligaţiuni sau titluri de rentă, iar pentru cele fară termen statul emite titluri de rentă perpetuă. Renta perpetuă rezervă statului facultatea de a rambursa împrumutul primit, fără însă să-l oblige la această rambursare, subscriptorii având numai dreptul la rentă. Unele înscrisuri ale împrumuturilor de stat sunt cu circulaţie liberă şi pot fi negociate, iar altele nu se pot negocia sau lombarda. V. şi Cartea Datoriei Publice. EMISIUNEA MONEDEI SCRIPTURALE, acte şi operaţiuni complexe prin care se realizează importante funcţii ale Băncii Naţionale. E.m.s. constau în: "refinanţarea băncilor comerciale de către Banca Naţională. Băncile comerciale solicită Băncii Centrale şi primesc lichidităţi în conformitate cu obiectivele interne şi externe ale politicii monetare şi de credit. Refinanţarea bancară este operaţiunea pe termen scurt care se realizează prin deschiderea unor linii de credite băncilor comerciale care au dreptul să preleve sume de bani dintr-un cont deschis la Banca Naţională pe o durată scurtă de timp; "cumpărarea sau vânzarea de obligaţiuni ale statului. Banca Naţională a României este obligată să acţioneze direct sau indirect, ca agent al statului, referitor la: "emisiunea obligaţiunilor şi a altor înscrisuri de stat; "vânzarea şi răscumpărarea acestora, plata dobânzilor şi a altor speze aferente titlurilor de stat; "acordarea de credite direct de către Banca Naţională a României. Băncile comerciale sunt obligate să limiteze acordarea de credite la 20% din capitalul lor. Dacă necesarul de credite depăşeşte acest plafon, creditele se acordă direct de către Banca Naţională a României în limitele fondurilor de care dispune. EMITENT, societate pe acţiuni, bancă, stat etc. care emite bancnote, hârtii de valoare, titluri financiare, cu ajutorul cărora îşi procură capitalul bănesc necesar extinderii activităţii sale economico-sociale. E. devine astfel debitorul unei obligaţii de plată faţă de o altă persoană fizică sau juridică. EMITENT DE TITLURI DE VALOARE, persoană juridică investită cu competenţa de a emite titluri de valoare şi care îşi asumă obligaţia de a recunoaşte şi de a onora drepturile conferite de acestea, conform clauzelor stipulate pe titlul respectiv şi potrivit reglementărilor juridice. E. este şi persoana juridică angajată în procedura unei oferte publice. V. şi titlu de valoare. EMITEREA GARANŢIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI INTERNE, acordarea de garanţii de către Ministerul Finanţelor, în numele statului, pentru împrumuturile interne contractate de o persoană juridică de la o instituţie creditoare, pentru finanţarea proiectelor sau a activităţilor de importanţă prioritară pentru România sau pentru alte destinaţii stabilite şi aprobate de Guvern. Acordarea g. de s. pentru î.i. este condiţionată de acceptarea 124 EMI de către Ministerul Finanţelor a clauzelor cuprinse în contractele de împrumut încheiate între persoanele juridice care solicită împrumuturi cu garanţiile statului şi instituţiile creditoare. Persoanele juridice care pot beneficia de împrumuturi interne cu garanţia statului adresează Ministerului Finanţelor o scrisoare prin care formulează cererea de garantare a împrumutului de pe piaţa internă, însoţită de următoarele documente: "documentul în baza căruia se poate verifica încadrarea solicitantului ca beneficiar al prevederilor legale prin care Ministerul Finanţelor este autorizat să acorde garanţia statului; "proiectul contractului de împrumut care urmează să fie încheiat cu instituţia financiară creditoare; "proiectul contractului comercial, în cazul în care din împrumutul garantat se vor realiza achiziţii de utilaje, tehnologie, bunuri, servicii ori se vor realiza lucrări de construcţii-montaj; "planul de afaceri; ■estimarea şi fundamentarea surselor de rambursare a împrumutului şi de plată a costurilor aferente acestuia, precum şi a surselor din care se asigură plata proiectului pentru sumele neacoperite cu împrumutul garantat; "lista cu principalii furnizori de la care urmează să se facă aprovizionarea tehnico-materială cu bunurile şi serviciile de bază necesare în vederea desfăşurării activităţii economice; "analiza pieţei de desfacere a produselor şi/sau a serviciilor cu nominalizarea principalilor clienţi; "bilanţul contabil pe cel puţin trei ani anteriori celui în care se solicită garanţia statului şi situaţia economico-financiară pentru perioada scursă din anul în curs; "raportul de audit, realizat de o firmă ori de o persoană fizică independentă autorizată, asupra activităţii economico-financiare din anul anterior celui în care se solicită garanţia statului, din care să rezulte şi referiri cu privire la seriozitatea şi la bonitatea persoanei juridice care solicită garanţia statului; "studiul de fezabilitate şi aprobarea acestuia de către autorităţile competente, în cazul investiţiilor care se realizează din împrumuturi interne cu garanţia statului; "analiza comparativă a cel puţin trei oferte primite de la finanţatori diferiţi sau/şi analiza comparativă a cel puţin trei oferte primite de la furnizori diferiţi pentru achiziţii de utilaje, tehnologie, bunuri, servicii şi executări de lucrări de construcţii-montaj. Prin Direcţia Generală a Datoriei Publice, Ministerul Finanţelor analizează documentaţia şi, dacă este cazul, solicită propuneri de îmbunătăţire pentru care cere acceptul persoanei juridice, urmărind în principal constituirea măsurilor asigurătorii care să reducă la minimum riscul executării garanţiei. Verificarea şi analiza documentaţiei primite de la solicitantul garanţiei, inclusiv emiterea scrisorii de garanţie sau a răspunsului de respingere a cererii de garantare a împrumutului, se fac în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea documentaţiei complete la Ministerul Finanţelor. V. şi împrumuturi interne garantate de stat; scrisoare de garanţie pentru împrumuturile contractate pe piaţa internă de capital. EMITEREA TITLULUI DE ÎNCASARE A IMPOZITULUI, înscrierea venitului (bunului) impozabil, a impozitului, a ratelor şi a termenelor de plată într-o înştiinţare de plată, în baza căreia organul financiar este autorizat să încaseze impozitul. Dacă nu se respectă prevederile înştiinţării de plată, se poate emite un ordin de încasare (executare silită) a debitorilor care nu-şi achită obligaţiile faţă de bugetul de stat şi faţă de bugetele locale. ENGINEERING, activitatea desfăşurată de organe de specialitate, legată, de regulă, de Consulting, constând în elaborarea, la cererea clienţilor, de proiecte complexe de investiţii, de studii tehnico-economice, cu indicarea potenţialilor furnizori de maşini necesare procesului tehnologic, acordarea de consultaţii privind cumpărarea de licenţe, formularea condiţiilor tehnice ale contractului şi uneori chiar negocierea contractelor pentru firma-client, ca şi acordarea de asistenţă tehnică în timpul executării lucrărilor de investiţii. E. se practică şi în relaţiile internaţionale; a luat o mare dezvoltare după al doilea război mondial. V. şi Consulting. EROZIUNE MONETARĂ, v. INFLAŢIE. ESCONTARE, operaţiune financiară prin care se diminuează primele încasate anterior la asigurările de viaţă cu dobândă compusă pe care asigurătorul o obţine de la institutele de ETA 125 credit (la care păstrează primele încasate), de la datele încasării primelor de asigurare până în momentul relativ îndepărtat al plăţii sumei asigurate. ESTIMAREA DAUNELOR, evaluarea probabilă a daunelor pe o perioadă viitoare, de regulă, pe un an. în e.d. inspectorii de daune (v.) folosesc datele statistice pe 1-3-5 ani anteriori, efectuează mai multe calcule, folosesc sistemul informaţional, calculatoare etc. E.d. prezintă importanţă în prevederea eventualelor daune şi în menţinerea echilibrului financiar al societăţii de asigurări. V. şi daună de asigurare. EŞALONARE, operaţiune efectuată de către organele financiar-bancare etc., de împărţire a undr sume datorate şi de repartizare a lor pe mai multe termene de plată. E. se aprobă de către organele financiar-bancare pe baza unei cereri întemeiate prezentate de plătitor. ♦ E. a plăţii impozitelor, fragmentarea impozitului în mai multe părţi, urmând ca fiecare tranşă să fie plătită la un anumit termen. ❖ E. a plăţii salariilor, repartizare stabilită anterior plăţii salariilor, pensiilor, indemnizaţiilor, gratificaţiilor, beneficiilor etc., care se efectuează de către unităţile economice pe zile, în cadrul lunii, astfel încât eliberările de numerar să se facă eşalonat de către unităţile bancare. E. este astfel efectuată încât unităţile economice şi instituţiile să aibă timpul necesar pentru calcularea drepturilor băneşti provenite din muncă, întocmirea statelor de salarii şi ridicarea numerarului de la bancă, să contribuie la organizarea şi la desfăşurarea circulaţiei banilor. EŞUARE, împotmolire a navelor maritime în nisip sau într-un loc unde apa nu este destul de adâncă pentru a putea naviga. E. este risc asigurat şi se acoperă prin asigurarea navelor maritime încheiată conform condiţiilor: „cu răspundere pentru pierdere sau avarii“, „fără răspundere pentru avarii“ în afară de cazurile de naufragiu, eşuare, incendiu sau explozie pe bord sau ciocnire, şi „cu răspundere numai pentru pierderea totală a navei, inclusiv cheltuielile de salvare". V. şi asigurarea navelor maritime. ETALON, numitor comun, model, mărime, greutate, care serveşte ca unitate de măsură sub diferite forme şi în diferite scopuri. ❖ E. al preţurilor, cantitatea de metal preţios (aur sau argint) pe care o conţine unitatea bănească a unei ţări şi care serveşte la măsurarea valorii de schimb a mărfurilor, respectiv la stabilirea preţurilor. Modificarea valorii metalului preţios atrage după sine schimbarea nivelului general al preţurilor mărfurilor, întrucât valoarea mărfurilor se estimează cu o cantitate mai mare sau mai mică de metal preţios. De aceea, modificarea etalonului preţurilor determină schimbarea nivelului general al preţurilor. ❖ E. aur („Gold Standard"), unitate de măsură valorică folosită în sistemul „Gold Standard", în care emisiunea de monedă naţională a statului se efectuează în temeiul unui tezaur de aur sau de argint, indiferent de materialul din care este confecţionată moneda unitate de măsură valorică a sistemului bănesc în care aurul sau argintul serveşte ca echivalent general. E.a. are următoarele trăsături: "fixarea prin lege a cantităţii de aur pentru unitatea monetară naţională; "baterea neîngrădită de monede de aur, în funcţie de necesităţile circulaţiei; "convertibilitatea liberă şi nelimitată a bancnotelor naţionale în monede de aur; "autoritatea monetară (banca de emisiune) este obligată să deţină o rezervă de aur; "circulaţia liberă a aurului între ţări; "în circulaţie se pot afla, pe lângă monedele principale de aur, diferite semne ale aurului (monede de argint, bancnote) convertibile în aur. Datorită conţinutului definit în aur al monedelor naţionale, raportul valoric dintre monedele diferitelor ţări este fix. Pe baza e.a., balanţa de plăţi (v.) se echilibrează oarecum automat. Dacă balanţa este deficitară, aurul iese din ţară şi are ca efect scăderea circulaţiei băneşti, provocând reducerea preţurilor; din această cauză, exportul creşte, intensificând intrarea aurului până la stabilirea echilibrului şi invers. Sistemul e.a. reclamă o disciplină monetară internaţională fară nici o subordonare faţă de vreo putere străină. E.a. a fost adoptat în România în anul 1867, în cadrul bimetalismului, iar din 1890 s-a adoptat în cadrul monometalismului aur. Vreme îndelungată, aurul a stat la baza sistemelor băneşti 126 ETA naţionale. Astăzi, o serie de economişti occidentali susţin ideea revenirii la e.a., acesta fiind, după concepţia lor, singura soluţie de înlăturare a crizelor monetare, devenite cronice. ❖ E. aur-devize („Gold Exchange Standard"), formă derivată a etalonului aur (v.), reglementată şi acceptată datorită repartiţiei inegale a aurului între ţări şi a existenţei dificultăţilor în circulaţia internă şi externă a aurului. Şi în sistemul bănesc care are la bază e.a.-d. unitatea monetară a fiecărei ţări conţine o anumită cantitate de aur. Convertibilitatea se realizează în aur sau în valute care sunt reciproc convertibile, la cursul oficial sau în jurul acestuia. în sistemul e.a.-d., emisiunea de monede a statelor care au monedă-cheie se face pe baza tezaurului de aur, iar emisiunea monetară a statelor cu monedă „obişnuită*4 se efectuează pe baza tezaurului care poate fi format şi din monedă străină. E.a.-d. a fost introdus ca urmare a recomandărilor făcute de Conferinţa de la Geneva, din 1922, el funcţionând şi astăzi în unele ţări şi este caracterizat prin următoarele trăsături: "absenţa din sfera circulaţiei a aurului şi înlocuirea lui în circulaţia internă prin semne ale valorii; "unitatea monetară naţională se defineşte printr-o cantitate de aur sau în funcţie de o anumită valută (dolarul); "convertibilitatea bancnotdor la alegerea băncilor, în aur sau în valute-aur, adică monede divizionare, bancnote, bani scripturali în valutele convertibile în aur exportabil, la un curs bine definit şi durabil al altor ţări, dar cu deosebire în dolari S.U.A., consideraţi ca valută de rezervă a sistemului valutar; "există rezerve de mijloace de plată internaţionale (aur, valute de rezervă, alte active); "fondurile se pot transfera liber sau în anumite condiţii (restricţii). E.a.-d. a fost aşezat la baza sistemului monetar internaţional prin Acordul de la Bretton Woods (v.), în anul 1944, fiind abrogat practic în 1971, când s-a suprimat convertibilitatea dolarului în aur. România a adoptat e.a.-d. în anul 1929 şi l-a abrogat în anul 1947. Noul statut al F.M.I. prevede înlăturarea de drept a e.a.-d. ❖ E. aur-lingouri („Gold Bullion Standard"), formă derivată şi limitată a etalonului aur (unitate de bază a sistemului monetar), potrivit căreia aurul nu mai circulă liber în interiorul ţării, deşi unitatea monetară continuă să fie echivalentă cu o anumită cantitate de aur, nu mai există libertatea de batere şi nici convertibilitatea în monede de aur. în cadrul e.a.-l., aurul este deţinut de către emitentul bancnotelor sub formă de lingouri, demonstrându-se prin aceasta că aurul nu mai circulă sub forma monedelor. E.a.-l. se caracteriza prin: "unitatea monetară se definea printr-o anumită cantitate de aur; "convertibilitatea bancnotelor era limitată, deoarece se putea efectua numai în lingouri şi în consecinţă posibilitatea solicitării convertibilităţii o aveau numai cei care dispuneau de sume mari, echivalente cu cel puţin un lingou (12,4414 kg); "exista o rezervă oficială de aur în lingouri; "fondurile se puteau transfera în mod liber. E.a.-1. a fost instituit după primul război mondial, ca o consecinţă a concentrării celei mai mari părţi a aurului monetar în mâinile principalelor ţări dezvoltate şi datorită piedicilor care s-au pus circulaţiei aurului în interiorul ţărilor şi între ţări. E.a.-1. a avut o importanţă limitată; ţara noastră l-a adoptat cu prilejul stabilizării din 1929 şi a renunţat la el în 1947. ❖ E. aur-monedă („Gold Specie Standard"), formă clasică a monometalismului aur aplicată pe scară largă înainte de primul război mondial, în care există dreptul de liberă batere a monedelor de aur şi de circulaţie liberă a aurului sub formă de monede, atât în interiorul ţării, cât şi între ţări. E.a.-m. avea următoarele caracteristici: "în interiorul ţărilor şi între ţări aurul circula liber, de regulă sub forma monedelor, stabilindu-se astfel egalitatea între valoarea internă şi cea externă a metalului galben; "în arterele circulaţiei băneşti interne se puteau afla, alături de monede de aur, şi monede de argint, bancnote etc.; "monedele de aur se băteau în mod liber, fapt care asigura concordanţa între valoarea nominală a monedelor şi valoarea comercială (de piaţă) a aurului; ■bancnotele erau liber convertibile în aur. Alături de monedele de aur, în circulaţia internă se aflau bancnote şi diferite alte semne ale valorii, convertibile în aur. Baterea liberă a monedelor de aur facea ca valoarea nominală a monedelor să fie aceeaşi cu valoarea comercială (de piaţă) a aurului pe care îl conţineau. Circulaţia liberă avea ca rezultat faptul că valoarea metalului preţios într-o ţară coincidea cu valoarea lui de pe piaţa externă. Convertibilitatea biletelor de bancă în monede de aur făcea ca valoarea nominală a biletelor de bancă şi valoarea proprie a monedelor de aur să fie iarăşi identică. Drept urmare, posesorul unui bilet de bancă putea să-l preschimbe în aur sau într-o altă valută, să-l expedieze în străinătate, să achiziţioneze mărfuri EUA 127 şi să plătească servicii în altă ţară etc. ❖ E. bănesc (monetar sau valoric), unitatea monetară legală (leul, rubla, dolarul, lira sterlină, marca, yenul etc.) care serveşte ca unitate de măsură a valorii bunurilor şi serviciilor economice. Cu ajutorul e.b. se poate face generalizarea celor mai variate mijloace şi fenomene economice, printr-o exprimare unitară. Ca etalon de evidenţă, e.b. serveşte la: evidenţa şi controlul îndeplinirii costurilor de producţie, a cheltuielilor sociale de producţie, compararea cheltuielilor reale de producţie cu cele planificate pe unitatea de produs; întărirea gestiunii economico-financiare; repartizarea produsului naţional brut; stabilirea de preţuri unice la mărfurile de aceeaşi calitate şi sortiment; controlul financiar al producţiei pe ramuri şi pe întreaga economie. Necesitatea folosirii e.b. este determinată de acţiunea legii valorii în condiţiile existenţei producţiei de mărfuri. ❖ E. cantitativ (natural), unitate de măsură a mijloacelor de producţie specifică proprietăţilor fizice ale acestora. Potrivit proprietăţilor fizice, mijloacele economice se măsoară cu etaloane de lungime, de suprafaţă, de volum, de greutate etc. (metrul, metrul pătrat, metrul cub, litrul, kilogramul etc.). Cu e.e. nu se pot măsura decât obiecte omogene. E.e. serveşte la controlul cantitativ al îndeplinirii programului economic, al producţiei realizate, al consumului de materiale, al asigurării integrităţii proprietăţii publice asupra mijloacelor de producţie, la ţinerea evidenţei operative şi a contabilităţii analitice a mijloacelor economice. ❖ E. convenţional natural, unitate de măsură utilizată la exprimarea cantitativă a mai multor produse asemănătoare, printr-un anumit produs, considerat drept unitate de măsură (hantru, zi-lumină etc.). ♦> E. monetar, v.e. bănesc. ❖ E. mulţi valutar, e. exprimat prin mai multe valute şi coş valutar (v.). ❖ E. muncă (timp), unitatea de măsură (om-oră, om-zi) a timpului de muncă cheltuită pentru producerea de bunuri. ❖ E. şchiop, e. în care monedele în circulaţie sunt confecţionate numai din aur sau numai din argint. ETATIZARE, operaţiune efectuată de stat, care constă în trecerea unei întreprinderi, bănci, instituţii, a unui bun, a unei organizaţii în proprietatea şi sub conducerea statului, fară să se precizeze natura obiectivelor şi modul de gestiune. ETATIZAREA BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI, măsura revoluţionară întreprinsă de statul român la 23 decembrie 1946, pentru reorganizarea şi luarea în stăpânire a aparatului de credit în scopul limitării şi lichidării inflaţiei, a speculei şi a sabotajului. Prin e., măsură care a avut un caracter anticapitalist, acţiunile acestei bănci au trecut în proprietatea statului, acesta devenind singurul acţionar, iar acţiunile devenind inalienabile. Conducerea Băncii Naţionale a fost încredinţată unui nou consiliu de administraţie. E., ca măsură care s-a răsfrânt şi asupra celorlalte bănci, a constituit un moment şi o premisă importantă în reorganizarea şi în dezvoltarea activităţii privind emisiunea şi reglementarea circulaţiei băneşti, pentru stăvilirea şi lichidarea inflaţiei care împiedica refacerea şi dezvoltarea economiei naţionale, asigurarea dirijării şi controlului creditelor, pentru frânarea şi lichidarea deficitului bugetar şi folosirea resurselor bugetului de stat în scopul finanţării economiei naţionale. După e., Banca Naţională a contribuit la refacerea şi la dezvoltarea economiei naţionale, la efectuarea controlului activităţii tuturor băncilor şi instituţiilor de credit şi a operat desfiinţarea celorlalte bănci care nu făceau altceva decât să scumpească creditul. Prin e. Băncii Naţionale, prin legea pentru controlul utilizării creditelor din 15 iulie 1947 şi prin normativele de creditare emise de Banca Naţională, statul român a putut dispune în întregime de credite şi de aparatul bancar. E.U.A. (engl. „European Unit of Account"), unitate de cont internaţională creată de Comunitatea Economică Europeană (v.) în aprilie 1975, având la bază cantităţi de aur special precizate pentru fiecare dintre cele nouă monede ale ţărilor care fac parte din comunitate. La început, valoarea unei E.U.A. era egală cu valoarea iniţială a unui D.S.T. (v.). Banca Europeană de Investiţii (v.) a adoptat această unitate în martie 1975, în scopul ţinerii evidenţei conturilor. EUR EURCO (engl. „European Composite Unit"), unitate de cont internaţională creată de Comunitatea Economică Europeană (v.), iniţial pe baza valorii paritare a monedelor celor nouă state membre (francul francez, lira sterlină, marca germană, lira italiană, francul belgian, coroana daneză, guldenul olandez, lira irlandeză, francul luxemburghez) ponderate în coş valutar (v.), iar mai târziu, pe baza cursurilor centrale ale monedelor statelor membre şi pe baza cursurilor de pe piaţă a monedelor care flotează în mod liber. Această monedă de cont a fost folosită pentru unele emisiuni de obligaţiuni. EURO, monedă unică oficială de la 1 ianuarie 1999, adoptată de unsprezece state membre ale Uniunii Economice şi Monetare (v.) care îndeplineşte funcţiile de unitate de cont, mijloc legal de plată şi instrument de economisire. Cele 11 ţări membre ale zonei EURO sunt: Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda şi Irlanda, care au renunţat la propriile simboluri monetare, unele vechi de secole, pentru a se dota cu o monedă unică. Patru ţări ale Uniunii Europene (Marea Britanie, Danemarca, Grecia şi Suedia) nu participă pentru moment la revoluţia financiară, menită să elimine fluctuaţiile dintre ratele de schimb şi ultimele bariere din calea comerţului şi a investiţiilor. Până la retragerea lor din circulaţie, monedele naţionale vor fi considerate subdiviziuni nezecimale ale EURO. Moneda unică europeană se prezintă sub forma a şapte bancnote cu valori cuprinse între 5 şi 500 de EURO (5,10,20, 50,100,200 şi 500), care sunt diferenţiate prin culoarea fiecărei bancnote şi prin mărimea lor crescătoare, în funcţie de valoarea pe care o reprezintă. De asemenea, s-au pus în circulaţie opt piese metalice de 1,2, 5, 20 şi 50 de centime, precum şi piesele de 1 şi 2 EURO. Ele au pe faţă un simbol naţional pentru fiecare ţară, iar reversul lor este comun. EURO îi succede Uniunii de Cont Europene (E.C.U.), la o rată de schimb de 1/1. Miniştrii Finanţelor ai ţărilor EURO au stabilit la 3 mai 1998 ratele de schimb ale monedelor din cadrul UEM astfel: 1 EURO va avea valoarea în jur de 6,60 FF, aproape 2 DM sau 2000 LIT. EURO devine o mare monedă internaţională de rezervă, a cărei rată de schimb a fost la 4 ianuarie 1999 de 1,17 dolari SUA. Politica monetară, care favorizează stabilitatea preţurilor, este stabilită de Banca Centrală Europeană cu sediul la Frankfiirt, asistată de 11 bănci naţionale. Bancnotele şi monedele EURO au fost emise începând cu 1 ianuarie 2002, iar până la 1 iulie 2002 monedele naţionale ale ţărilor participante au fost retrase din circulaţie. Avantajele monedei unice europene sunt următoarele: ■evită necesitatea schimbului monetar în actele de vânzare-cumpărare, de comisioane bancare etc.; "absenţa variabilităţii cursurilor valutare şi a riscului valutar; "contabilitatea unităţilor economice este mai simplă; "este un factor de stabilitate a preţurilor şi de consolidare a cursului valutar; "elimină diferenţele privind ratele dobânzilor şi mişcărilor de capital; "pentru guverne au dispărut constrângerile tradiţionale cu privire la balanţa de plăţi, piaţa financiară privată fiind în noile condiţii aptă să finanţeze uşor aceste deficite, deoarece nu mai există riscul valutar între ţările membre. Moneda EURO presupune renunţarea la folosirea banilor naţionali; dar după cum, bine se ştie, moneda naţională a unui stat a fost privită ca un simbol al identităţii, suveranităţii şi independenţei naţionale. EUROBĂNCI, bănci comerciale private situate cu deosebire în Europa, dar şi pe alte continente, care, alături de operaţiunile bancare clasice în monedă naţională, efectuează operaţiuni în eurovalute şi cu alte valute, care s-au extins foarte mult în toate ţările occidentale. E. îşi au sediul în ţări şi localităţi unde controlul bancar şi impozitarea sunt mai convenabile. V. şi eurovalute. „EUROCEC“, mijloc de plată cu sumă limitată, practicat începând din 1969, care constă în plata de către toate băncile, ai căror reprezentanţi au participat la Consfătuirea din 1968 (Austria, Olanda, Belgia, Elveţia, Liechtenstein, Cipru, Germania, Danemarca, Spania, Franţa, Finlanda, Ungaria, Italia, Israel, Republica Irlanda, Luxemburg, Malta, Maroc, Norvegia, Portugalia, Suedia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Iugoslavia), a cecurilor. E. se trage de către o persoană fizică asupra unei bănci din ţările menţionate la care îşi are contul deschis. Caracteristica acestui gen de cec constă în aceea că suma poate fi stabilită de EUR 129 către trăgător până la concurenţa unei limite maxime stabilite de Sistemul Eurocheque. Acesta este un sistem de plată internaţional, bazat pe utilizarea a două instrumente: cecul şi cartea de garanţie. Cartea de garanţie se eliberează beneficiarului în momentul cumpărării e., prezentarea ei fiind obligatorie în momentul încasării lui. E. au tipărite pe faţă, în stânga sau la mijloc, însemne specifice, deasupra cărora se află simbolul ţării emitente. Achitarea e. se face la prezentare, avându-se în vedere: "existenţa cărţii de garanţie care se eliberează de către banca emitentă a carnetului de cecuri; "valabilitatea cărţii de garanţie. Cărţile de garanţie a căror valabilitate a expirat nu se iau în consideraţie, cecul în cauză putând fi achitat beneficiarului numai după încasarea valorii lui de la banca trasă; "numele prezentatorului să fie identic cu numele beneficiarului cărţii de garanţie prezentate, semnătura dată de acesta pe cec trebuind să fie la fel cu specimenul de semnătură existent pe cartea de garanţie; "respectarea valutei în care trebuie emis cecul şi a sumei maxime garantate (acestea sunt stabilite de Sistemul Eurocheque); numărul cărţii de garanţie prezentate trebuie menţionat în spaţiul special rezervat pe verso cecului. La achitarea e. trebuie să se menţioneze în spaţiul rezervat data la care a fost achitat prezentatorului. E. este garantat la plată de către banca asupra căreia este tras pentru o perioadă de 20 de zile de la tragere (data plăţii menţionată pe cec), ceea ce înseamnă că cecul trebuie să fie prezentat de către banca din ţara emitentă la banca trasă în vederea încasării în cadrul acestui termen. Orice nerespectare a normelor de achitare stabilite de Sistemul Eurocheque, precum şi depăşirea celor 20 de zile atrag după sine încasarea foarte dificilă a cecului de la banca trasă (cu reţinerea unor speze ridicate) sau chiar refuzul plăţii. E. se utilizează în circuitul turistic sau în decontarea unor operaţiuni necomerciale şi, foarte rar, în decontarea exporturilor. EUROCREDIT, formă de credit ce se acordă pe pieţele europene, pe termen mediu, de către băncile care acţionează în sfera eurovalutelor. La e. dobânda care se încasează poate să fie fixă sau flotantă. Nivelul dobânzii e. se determină prin adăugarea la rata dobânzii de pe piaţa eurovalutelor a unei marje suplimentare. în prezent, e. constituie o cale principală de mobilizare a capitalurilor pe termen mediu. V. şi eurodolari; eurovalută; piaţa eurocreditelor. EURODOLARI, dolari aflaţi în posesia băncilor europene. Aceste fonduri sunt folosite pentru acordarea de împrumuturi pe termen scurt şi mediu firmelor străine, precum şi pentru operaţiunile de arbitraj valutar. E. provin în principal din investiţiile americane plasate în străinătate, precum şi din depozitele de dolari aflate la băncile vest-europene şi aparţinând străinilor. Operaţiunile cu e. nu sunt supuse restricţiilor şi nici controlului efectuat de guvernele europene asupra împrumuturilor şi dobânzilor percepute. Alături de aur şi devize, e. constituie pentru băncile centrale mijloace de lichiditate internaţională. Dată fiind autonomia pieţei e. faţă de guvernele statelor europene, se înlesneşte circulaţia rapidă şi fară piedici a unor importante sume de dolari dintr-o ţară într-alta şi se îngrădeşte posibilitatea controlului cursurilor valutare. La originea e. se află deficitul balanţei de plăţi a Statelor Unite ale Americii, care a alimentat ţările cu dolari, precum şi politica monetară americană. EUROOBLIGAŢIUNI, titluri de credit pe termen mediu şi lung, exprimate în eurovalute negociabile, emise şi puse simultan în circulaţie pe pieţele europene naţionale de către un sindicat sau consorţiu bancar internaţional, care dau dreptul posesorului la un venit fix anual, numit cupon. E. se emit cu scopul de a dobândi lichidităţi internaţionale concretizate în depozitele de eurovalute; se răscumpără de către emitenţi după o perioadă de 10-15 ani. Ca şi obligaţiunile, e. pot fi comercializate între diferiţi posesori, la bursele de valori, ceea ce înseamnă că ele pot fi vândute la un preţ care să difere de valoarea nominală, în funcţie de cerere şi ofertă. Operaţiunile de vânzare-cumpărare a e. au loc pe piaţa internaţională de capital, pe termen lung, şi dau posibilitatea transformării împrumutului de capital pe termen scurt în împrumut de capital pe termen lung. Faţă de obligaţiunile străine, e. au avantajul că sunt scutite de restricţiile pe care unele ţări le impun referitor la împrumuturile contractate în 130 EUR moneda lor naţională. E. au următoarele caracteristici: se pun pe piaţă de către sindicate bancare internaţionale, special înfiinţate pentru fiecare emisiune, sau de către consorţii la care participă bănci din mai multe ţări, iar conducerea sindicatului aparţine, de regulă, unei bănci cu sediul în ţara emitentă a monedei în care sunt exprimate e.; emisiunea şi plasarea e. se efectuează concomitent în mai multe ţări; e. se exprimă, în cele mai multe cazuri, într-o altă monedă decât cea a emitentului (debitorului) şi a cumpărătorului (creditorului). Rambursarea împrumutului se poate face printr-o singură plată la scadenţa finală, în tranşe, la scadenţe intermediare, de regulă după expirarea perioadei de graţie, prin trageri la sorţi periodice sau prin răscumpărarea de către împrumutat a e. la bursa de valori. V. şi eurocredit; eurodolari; eurovalute; piaţa euroobligaţiunilor. EUROVALUTE, valute liber convertibile care se află în afara teritoriului şi a controlului autorităţii monetare din ţara de origine (de exemplu: dolari, lire sterline, mărci germane etc.) şi care sunt deţinute de alte bănci decât cele ale ţărilor de origine a lor. Denumirea de e. provine de la faptul că, la începutul formării pieţei din Europa, valutele respective circulau pe pieţele acestor ţări. Puterea de cumpărare a e. evoluează asemănător puterii de cumpărare a valutei ţării din care au fost emise. Prin e. se formează şi se transformă depozitele bancare. EVALUARE, complex de operaţiuni de cuantificare, de măsurare în expresie valorică, a tuturor resurselor materiale, a bunurilor create, a cheltuielilor de muncă înmagazinate în produse, lucrări şi servicii prestate, precum şi a celorlalte activităţi economice. Necesitatea efectuării e. în formă valorică derivă nemijlocit din folosirea categoriilor economice, din acţiunea legii valorii şi a celorlalte legi economice. Prin e. se generalizează şi se exprimă sintetic fenomenele şi procesele economice. EVALUARE ÎN VAMĂ, operaţiune prin care se stabileşte valoarea mărfurilor ce se importă şi asupra căreia se aplică taxele vamale. E. în v. se efectuează de către administraţia vamală a ţării din vama respectivă. Există mai multe procedee după care se face e. în v., potrivit Codului de evaluare în vamă. Astfel, în primul rând, se ia în considerare valoarea de tranzacţie a mărfii prevăzute în factură, valoarea de tranzacţie a diferitelor mărfuri identice sau similare importate în acelaşi timp şi în aceeaşi ţară ori se foloseşte pentru început preţul cu care sunt revândute mărfurile importate ori, în fine, se foloseşte o valoare determinată cu ajutorul preţului materiilor prime la care se adaugă cheltuielile de producţie, alte cheltuieli generale şi profitul. V. şi C.I.F.; C.A.F.; valoare în vamă. EVALUAREA ACTIVELOR FONDURILOR UNIVERSALE DE PENSII, complex de operaţiuni prin care se determină valoarea activelor aparţinând fondurilor universale de pensii. E. se face în fiecare zi, cu excepţia zilelor nelucrătoare. Fiecare societate de pensii care administrează un fond ce a primit contribuţii pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni calculează, la sfârşitul ultimei luni a fiecărui trimestru, rentabilitatea pentru ultimele 24 de luni şi comunică Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii rata de rentabilitate. Rata de rentabilitate a unui fond este definită ca un raport între diferenţa dintre valoarea medie a unei unităţi de cont în ultima zi a lunii care încheie un trimestru şi valoarea acelei unităţi în ultima zi lucrătoare a lunii care precede perioada de 24 de luni, exprimat în procente. Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor pentru ultimele 24 de luni este suma produselor dintre rata de rentabilitate a fiecărui fond şi ponderea medie a fondului în piaţa fondurilor. Ponderea medie a fondului în piaţa fondurilor este media aritmetică dintre ponderea fondului în ultima zi lucrătoare a lunii care precede perioada de 24 de luni şi ponderea fondului în ultima zi lucrătoare a ultimei luni din perioada de 24 de luni. Ponderea fondului într-o anumită zi este raportul dintre valoarea activului net al fondului şi valoarea activelor nete ale tuturor fondurilor, calculate în aceeaşi zi. Rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor se calculează şi se publică de către Comisia de Reglementare şi Supraveghere a EVA 131 Societăţilor de Pensii (v.). Dacă rata de rentabilitate a unui fond este mai mică decât rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor pentru cinci ani consecutivi, Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii are dreptul să retragă licenţa societăţii de pensii care administrează fondul respectiv. Rata de rentabilitate minimă a tuturor fondurilor reprezintă cea mai mică valoare dintre rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor în perioada respectivă, diminuată cu patru puncte procentuale, şi 50% din rata medie ponderată de rentabilitate a tuturor fondurilor în perioada respectivă. EVALUAREA BUNURILOR SUPUSE EXECUTĂRII SILITE, complex de operaţiuni prin care se stabileşte valoarea bunurilor ce urmează a fi supuse executării silite. în vederea evaluării bunurilor organul de executare silită apelează la organe şi persoane de specialitate, a căror selectare nu este supusă reglementărilor privind achiziţiile publice şi care sunt obligate să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin în această privinţă. Organul de executare silită actualizează preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei. Dacă apreciază că este necesar, organul de executare silită procedează la o nouă evaluare. V. şi executare silită; organele de executare silită. EVALUAREA ÎN VEDEREA ASIGURĂRII, complexul de operaţiuni cu ajutorul cărora se determină valoarea bunurilor ce urmează să fie cuprinse în asigurare. Nici un bun nu poate fi cuprins în asigurare fără cunoaşterea prealabilă a valorii reale a acestuia, deoarece, în caz de daună, despăgubirea de asigurare (v.) pe care o acordă asigurătorul se determină pe baza valorii bunului cuprins în asigurare. Operaţiunile privind e. în vederea a. trebuie efectuate cu maximum de atenţie pentru a nu da naştere la fenomene de sub- sau supraevaluare a a., cu consecinţe negative. Evaluarea trebuie astfel efectuată încât valoarea de asigurare să fie cât mai aproape de valoarea reală a bunului, pentru a permite refacerea lui în caz de daună. O evaluare exagerată slăbeşte interesul asiguratului pentru păstrarea în bune condiţii a bunului asigurat. Evaluarea se poate face pe baza preţurilor de vânzare sau de cumpărare; valoarea bunului asigurat poate să coincidă cu valoarea de inventar. Nu poate fi vorba de e. de a. pentru persoane, deoarece viaţa şi capacitatea de muncă a persoanei fizice nu pot fi exprimate în bani. V. şi normă de asigurare; sumă asigurată; valoare de asigurare. EVALUAREA MIJLOACELOR FIXE, operaţiunea prin care se determină valoarea mijloacelor fixe. Având în vedere că valoarea mijloacelor fixe exercită o influenţă directă şi importantă asupra amortismentului şi determină alimentarea fondului de amortizare (v.), este necesar ca evaluarea să se efectueze în mod corect, adică să stabilească o valoare reală. Atât subevaluarea, cât şi supraevaluarea au efecte negative asupra nivelului amortismentului (v.), nivelului costurilor de producţie, rezultatelor financiare, asupra cuantumului impozitului pe profit. V. şi reevaluarea mijloacelor fixe. EVALUAREA OBIECTELOR CREDITATE, operaţiune de determinare a valorii bunurilor care fac obiectul creditelor bancare, efectuată de către unităţile bancare la acordarea de credite sau la verificarea garanţiei acestora. Evaluarea acestor bunuri se face la preţul de achiziţionare, plus cheltuielile de transport, manipulare etc. EVALUAREA PAGUBEI, operaţiuni efectuate cu participarea asigurătorului, asiguratului, organelor de stat locale, medicului veterinar, martorilor ş.a., după caz, pentru determinarea mărimii valorice a pagubei. E.p. este operaţiunea imediat următoare constatării pagubei (v.). La e.p. se au în vedere: valoarea bunului din momentul survenirii cazului asigurat; diminuarea valorii pagubei cu suma eventualelor recuperări; suma cuprinsă în asigurare în cazul bunurilor care sunt asigurate numai facultativ; normele de asigurare (v.) pentru bunurile care sunt asigurate numai prin efectul legii; normele de asigurare şi suma asigurată în situaţiile în care bunurile sunt asigurate atât prin efectul legii, cât şi facultativ. Modul de e.p. se deosebeşte de la o categorie la alta de bunuri cuprinse în asigurare, precum şi în funcţie de gradul de 132 EVA avariere a bunurilor. La clădiri şi construcţii este necesar să se cunoască valoarea reală a acestor bunuri în ziua producerii riscului, precum şi valoarea reală a pagubei. Când clădirea avariată sau distrusă nu se mai poate repara, e.p. se determină scăzându-se din valoarea de înlocuire a clădirii uzura şi valoarea materialelor care se recuperează. Dacă clădirea a fost complet distrusă şi nu au rezultat materiale recuperabile, mărimea pagubei este egală cu valoarea pe care o avea clădirea în momentul producerii riscului asigurat. Dacă un imobil asigurat este distrus parţial şi deci acesta se poate repara, paguba este egală cu costul reparaţiei, din care se scade uzura elementelor clădirii sau construcţiei care au fost înlocuite şi valoarea materialelor care se pot recupera. în vederea determinării valorii reale a clădirii, trebuie luate în considerare: tipul de clădire, destinaţia clădirii, materialele de construcţie, vechimea clădirii, modul cum a fost întreţinută clădirea etc. Clădirile care aparţin cooperativelor şi populaţiei şi care sunt avariate sau distruse se despăgubesc potrivit principiului primului risc. Cu prilejul e.p. la culturile agricole şi la rodul viilor, este necesar să se stabilească suprafeţele de culturi distruse ori vătămate şi să se prelimine mărimea daunelor, să se constate dauna în mod definitiv şi să se determine mărimea pagubei. Astfel, organele societăţii de asigurări identifică în primul rând terenurile cu culturile distruse şi stabilesc suprafaţa acestor terenuri, apoi cercetează cauzele şi împrejurările în care s-au produs pagubele, analizează realitatea pagubelor şi precizează gradul de dezvoltare a culturilor în momentul survenirii daunei. Dat fiind faptul că despăgubirile se plătesc numai pentru pagubele provocate de riscurile cuprinse în asigurare, este necesar ca lucrătorii societăţii de asigurări să întreprindă şi alte măsuri, şi anume: să stabilească numărul de plante pe m2, prin sondaj, separat pentru plantele distruse de riscurile asigurate şi separat pentru plantele distruse de alte cauze necuprinse în asigurarea respectivă, să stabilească măsurile întreprinse de asigurat pentru salvarea culturilor care au rămas după survenirea riscurilor cuprinse în asigurare etc. Pentru culturile agricole, e.p. în mod definitiv se efectuează, de obicei, cât mai aproape de perioada recoltării, deoarece condiţiile climaterice pot determina regenerarea parţială a culturilor sau accentuarea pagubelor. Trebuie avut în vedere că unele terenuri cu culturi distruse pot fi reînsămânţate sau replantate. La e.p., organele societăţii de asigurări determină gradul de distrugere a culturilor, efectuând următorul calcul: P -P Gd% = p_ f 100, P rP in care: Gd% = gradul de distrugere a culturii (în procente); = producţia medie programată la hectar; pr = producţia medie realizată la hectar pentru cultura calamitată. Din calculele efectuate, e.p. nu poate să depăşească valoarea producţiei probabile la culturile agricole şi rodul viilor pentru daunele produse de riscurile asigurate; de asemenea, nu poate depăşi suma asigurată prin efectul legii sau facultativ şi nici aceste sume luate împreună (prin efectul legii şi facultativ). Pentru culturile calamitate de pe terenurile care nu mai pot fi reînsămânţate sau replantate, în cazul asigurărilor prin efectul legii, e.p. se determină înmulţind suprafaţa de teren calamitată cu norma de asigurare (v.) şi după aceea cu gradul de distrugere a culturii: D = St -Na -Gd%* în care: D = cuantumul despăgubirii la asigurarea obligatorie; St = suprafaţa de teren (în ha) calamitată; Na = norma de asigurare; Gd% = gradul de distrugere. EVA 133 Dacă pe terenurile cu culturi calamitate se pot face reînsămânţări sau replantări, cuantumul despăgubirii se determină astfel: D = St Na -Gd%-Cr %» în care: Cr% = cota de reînsămânţare sau replantare. Există diferite procedee de e.p. şi pentru asigurările facultative. Pentru animalele asigurate, e.p. se efectuează avându-se în vedere valoarea animalului accidentat, bolnav sau pierit, folosindu-se în acelaşi timp, ca bază de calcul, preţul zilei de pe piaţa locală sau preţul unui animal asemănător. Cu ocazia e.p. se are în vedere atât valoarea reală a animalului care urmează să fie despăgubit, cât şi valoarea recuperărilor respective. Prin valoarea recuperărilor se înţelege valoarea pieii, valoarea cărnii, care, eventual, se poate valorifica sau consuma de către asigurat la preţurile respective. Scăzând valoarea recuperărilor din valoarea reală a animalului se obţine cuantumul pagubei. Cuantumul despăgubirilor se determină în limita sumelor asigurate prin efectul legii şi facultativ luate împreună, fară să poată depăşi însă valoarea reală a pagubei. în cazul asigurărilor de animale, compensarea pagubelor parţiale are loc în concordanţă cu principiul răspunderii proporţionale, ceea ce înseamnă că mărimea despăgubirii este egală cu paguba reală înmulţită cu suma asigurată, totul raportat la valoarea reală a animalului respectiv în momentul survenirii riscului asigurat. E.p. în cazul avarierii autovehiculelor asigurate se efectuează de către organele societăţii de asigurări, în funcţie de starea lor în momentul survenirii riscului asigurat, al producerii pagubei. E.p. şi despăgubirea nu pot să depăşească: suma asigurată, cuantumul daunei, valoarea autovehiculului în momentul survenirii riscului asigurat. Prin e.p. se determină cuantumul pagubei care cuprinde cheltuielile cu repararea sau înlocuirea părţilor sau a pieselor avariate, inclusiv manopera, din care se scade valoarea deşeurilor care se pot recupera. Determinarea valorii autovehiculului în momentul survenirii riscului asigurat se face prin scăderea din valoarea din nou a autovehiculului a uzurii corespunzătoare, calculată în funcţie de vechime (maximum 75%), condiţiile de întreţinere, modul de exploatare. La stabilirea gradului de uzură a autovehiculelor proprietate de stat se au în vedere ciclul de exploatare, numărul de kilometri parcurşi etc. în toate cazurile, se încheie actul de evaluare a pagubei (v.) în vederea compensării daunelor şi deci pentru refacerea sau înlocuirea bunului avariat sau distrus. în funcţie de modul de calcul al valorii la care s-a încheiat asigurarea bunurilor respective, evaluarea pagubelor se face prin mai multe metode, şi anume: a) după preţul iniţial, adică suma de bani plătită pentru achiziţionarea bunului. Valoarea bunului depinde de nivelul preţului şi de puterea de negociere în momentul cumpărării. Costul iniţial nu ia în considerare deprecierea, ignorându-se şi eventualele schimbări ulterioare prin care creşte valoarea bunului (tehnologie, îmbunătăţiri etc.). b) după preţul iniţial din care se scade deprecierea, potrivit reglementărilor contabile. De regulă, contabilii evaluează întreprinderea şi echipamentele la costurile iniţiale din care se scade uzura; desigur pot să apară neconcordanţe între deprecierea fizică şi cea contabilă, c) după valoarea economică, evaluarea se face prin determinarea valorii prezente prin veniturile pe care le produce. Inconvenientul acestei metode constă în dificultatea calculării şi reflectării pierderilor nete a veniturilor care trebuie determinate separat. Valoarea economică este influenţată şi de locaţia clădirii şi de calitatea managementului, d) după valoarea de piaţă. Dezavantajul acestei metode rezultă din faptul că valoarea de piaţă a imobilelor este legată de cerere şi de ofertă, e) după valoarea de înlocuire. Potrivit acestei metode este necesară determinarea costului pentru înlocuirea sau refacerea bunului existent în momentul refacerii acestuia la preţurile curente. Prin această metodă se poate ajunge la preţuri nerealiste. EVALUAREA RISCULUI, complex de operaţiuni pe care le efectuează societatea de asigurări, după primirea cererii de asigurare, în vederea încheierii contractului de asigurare. 134 EVA E.r. are diferite caracteristici, se folosesc anumite metode în funcţie de felul bunului care urmează să se asigure şi de tipul de asigurare. E.r. se face pe baza analizei cererii/declaraţiei de asigurare, însă, şi prin constatări şi analizarea unor împrejurări în mod direct de către societatea de asigurări sau agenţii săi (deplasări la faţa locului pentru constatarea stării bunului, posibilităţi de conservare a bunului, prevenirea riscului, limitarea şi combaterea daunei etc.). întrucât unele bunuri se află la mare distanţă, e.r. se face doar pe baza informaţiilor puse la dispoziţie de asigurat sau de agentul societăţii de asigurări. Asiguratul are obligaţia să facă declaraţii complete, sincere potrivit principiului celei mai bune credinţe. în caz contrar, societatea de asigurări poate modifica sau chiar denunţa contractul de asigurare încheiat. V. şi evaluarea în vederea asigurării. EVAZIONIST, persoană fizică sau juridică, ce practică forme ale evaziunii fiscale dovedită de organele financiare. V. şi evaziune fiscală legală; evaziune fiscală frauduloasă. EVAZIUNE FISCALĂ, sustragerea pe diferite căi şi sub orice formă, în parte sau în întregime, de la plata impozitelor, a taxelor şi a altor sume datorate bugetului public naţional şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele juridice şi fizice române şi străine. E.f. este o utilizare abilă a posibilităţilor oferite de lege de a se sustrage de ,1a plata impozitului şi taxei. Profesorul Oreste Atanasiu definea e.f. ca fiind „totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag, total sau în parte averea lor, obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale*4. Doctrina financiară defineşte e.f. ca fiind „ansamblul sustragerilor intenţionate de la obligaţiile fiscale, comise nu prin încălcarea directă a legii, ci prin eludarea, prin ocolirea ei cu ajutorul unor acte simulate şi numai aparent reale44. E.f. este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţei unei legislaţii fiscale imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca şi cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune. Prin urmare, e.f. este sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale. Dacă în cazul repercusiunii lupta se dă între contribuabili, unul străduindu-se să arunce impozitul în spatele celuilalt, la e.f. lupta se dă între contribuabil şi stat. între cauzele e.f. se menţionează: "existenţa unor reglementări juridice ambigue, incomplete, evazive, care prezintă mari lacune, imprecizii şi permit interpretarea legii în sensul dorit, evazioniştii având un spaţiu larg de manevră pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale; ■excesivitatea sarcinilor fiscale care presează asupra contribuabililor; "insuficienţa educaţiei cetăţeneşti şi fiscale; "excesul sau exagerările organelor fiscale; "existenţa unor neconcordanţe între actele normative; "legislaţie incompletă, confuză, ambiguă; "necunoaşterea, ignorarea sau aplicarea eronată şi abuzivă a legislaţiei fiscale; "rezistenţa contribuabililor la impozite ca un aspect ce ţine de civismul fiscal; "modificările intervenite în legislaţia fiscală, complexitatea acesteia, precum şi unele imperfecţiuni în textele legale elaborate care au determinări subiectivei şi chiar abuzive în special în ceea ce priveşte avantajele fiscale în favoarea anumitor categorii de contribuabili; "neclaritatea, impreciziunea şi lipsa de unitate; "lipsa unui control riguros, competent, exigent, bine organizat, care să fie efectuat de un personal temeinic pregătit profesional, corect, obiectiv şi principial. ❖ E.f. frauduloasă (fraudă fiscală), ascunderea cu bună ştiinţă a obiectului impozabil, subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitelor şi a taxelor datorate. Practic, această e. se poate prezenta sub mai multe forme, cum sunt: "nedeclararea materiei impozabile; "întocmirea unor declaraţii false de impunere; "întocmirea unor documente de plăţi fictive; "neconducerea sau conducerea unei contabilităţi defectuoase, nesincere; "falsificarea registrelor; "ţinerea de registre duble; "calcularea de amortismente nelegale, exagerate; "vânzări fară facturi; "falsificarea bilanţului; "înregistrări cu scopul de a micşora rezultatele; "crearea de rezerve latente; ■înregistrări cu documente nelegale; "reducerea cifrei de afaceri; "contabilizări de cheltuieli şi facturi fictive; "erori de adunare şi raportare etc. întrucât este vorba de fraudă fiscală, e.f.f. se sancţionează cu amendă sau pe cale penală, după cum este considerată contravenţie sau infracţiune. Economistul francez Jean-Claude Martinez releva în lucrarea sa „La fraude fiscale44, publicată la Paris în 1990, p. 224 că: „Dacă se vorbeşte într-adevăr de fraudă, se vorbeşte în EVA 135 aceeaşi măsură de fraudă legală sau legitimă, de fraudă ilegală, de evaziune ilegală, de paradisuri fiscale sau refugii, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului, de libertatea alegerii căii celei mai puţin impozitate sau subestimarea fiscală, fraudă la lege sau economia subterană*4. ♦ E.f. legală (tolerată), sustragere, la adăpostul legii, de la plata impozitului, ca urmare a interpretării reglementărilor legale privind completa aplicare a prevederilor legii, aplicarea greşită a legii, prin eludarea legii, intenţionată sau fără intenţie, astfel încât unele venituri sau părţi din ele nu sunt impozitate. De pildă, un contribuabil, din neştiinţă sau din neatenţie, dă o declaraţie de impunere incompletă sau organele fiscale comit unele erori de calcul al veniturilor şi al impozitului. Acest fel de e. nu constituie infracţiune şi se sancţionează numai cu amendă contravenţională. Organele fiscale centrale şi locale au sarcina să combată şi să prevină e.f. în acest scop, aparatul fiscal trebuie să fie temeinic pregătit profesional şi să aibă o comportare corectă, demnă, ireproşabilă, să cunoască toate căile practicării e.f. (legală şi frauduloasă), să informeze mai întâi agenţii economici asupra conţinutului legislaţiei fiscale, să-i îndrume cu privire la modul de ţinere a contabilităţii proprii, la întocmirea documentelor, la completarea declaraţiilor de impunere, la calcularea corectă a bazei impozabile, la aplicarea întocmai a cotelor de impozit, să exercite un control riguros, ferm, intransigent, asupra plătitorilor de impozite şi, în caz de abateri, să aplice sancţiunile fiscale legale. De asemenea, combaterea şi prevenirea e.f. necesită ca guvernul să investească resurse importante din bugetul statului în salarizarea corespunzătoare a personalului, în dotarea materială foarte bună (mijloace de transport modeme, în tehnologie informatizată de înaltă clasă, mijloace de comunicaţii eficiente etc.), angajarea de specialişti în domeniile conexe ale controlului fiscal fturişti, ingineri, informaticieni ş.a.). In acelaşi timp este necesară conlucrarea între organele de control şi serviciile secrete, acestea din urmă având posibilitatea de a oferi informaţii exacte despre fenomenul evaziunii fiscale (firmele implicate, persoane, filiere, locuri de depozitare şi comercializare, transferurile de numerar sau decontările bancare, identificarea persoanelor corupte din sistem sau implicate în activităţi comerciale nelegale etc.). Combaterea şi prevenirea e.f. necesită elaborarea unor legi adaptate permanent la realităţile existente la un moment dat cu sancţiuni care să permită în primul rând recuperarea creanţelor cuvenite bugetului statului, sau sancţionarea drastică a celor vinovaţi şi retragerea unor drepturi de a mai desfăşura activităţi comerciale pe teritoriul ţării. Pentru combaterea şi prevenirea evaziunii fiscale pot fi folosite următoarele căi: "unificarea legislaţiei fiscale şi mai buna corelare a acesteia cu ansamblul cadrului legislativ din economie; "eliminarea acelor prevederi din actele normative care pot favoriza e.f. şi o mai bună corelare a facilităţilor fiscale; "reorganizarea structurilor teritoriale ale aparatului Ministerului Finanţelor, astfel încât să se elimine paralelismul şi suprapunerile din activitatea organelor de control financiar în ceea ce priveşte supravegherea fiscală şi combaterea e.f.; "organizarea aparatului fiscal pe baza principiului separării atribuţiilor; ■trecerea în prim plan a controlului prin sondaj şi a controlului permanent; "editarea unei publicaţii specializate de către Ministerul Finanţelor, care să faciliteze interpretarea unitară a actelor normative; "stabilirea unui raport optim între salariu şi stimulente pentru cointeresarea aparatului fiscal şi chiar desfiinţarea acestui sistem păgubos atât pentru stat, cât şi pentru contribuabil; "implementarea unui sistem informatic care să furnizeze datele necesare pentru identificarea, analiza şi combaterea fenomenului evazionist; "instituirea unui sistem intern de pregătire permanentă $ personalului din Ministerul Finanţelor, cu atribuţii în identificarea şi combaterea e.f. ❖ E.f. internaţională, e. care se practică pe plan extern prin jocul dublei impuneri internaţionale, datorită regimurilor fiscale naţionale şi ca urmare a presiunii fiscale. Pentru a evita să fie supus la două impozitări distincte, contribuabilul urmăreşte să nu fie supus la nici una, el refugiindu-se în zone protejate din punct de vedere fiscal. Tehnicile folosite sunt numeroase, ele conţinând o serie de combinaţii subtile şi utile. E.f.i. este legată de ramificarea producţiei anumitor societăţi comerciale spre ţări cu legislaţii fiscale şi sociale mai favorabile; ea este facilitată şi încurajată de existenţa zonelor libere, enclave teritoriale, care beneficiază de extrateritorialitate vamală, şi care scapă total sau parţial legislaţiilor naţionale. Modalităţile de realizare a e.f.i. sunt, de regulă abstinenţa şi disimularea. Abstinenţa 136 EVA este forma cea mai simplă şi cea mai radicală de fugă din faţa impozitelor. Descurajat de o presiune fiscală ridicată, contribuabilul se abţine să muncească, să producă sau să investească în ţara sa şi se îndreaptă spre ţări cu fiscalitate redusă. De asemenea, în cazul existenţei de filiale în străinătate, societatea-mamă stabilită într-o ţară cu o presiune fiscală ridicată va da sfaturi acestora să nu distribuie dividende şi astfel profiturile grupului se vor acumula în afara puterii fiscului naţional. Disimularea materiei impozabile presupune nedeclararea veniturilor câştigate în străinătate sau a averii situate acolo, contribuabilul dând informaţii inexacte fiscului despre tot ce trece în afara frontierelor. Instrumentele de realizare a e.f. internaţionale se realizează în special prin trei tipuri de societăţi: holdingurile, societăţile de bază şi societăţile fictive. ❖ E.f. naţională, e. care se manifestă între graniţele unui stat. Ea se poate prezenta sub două forme: a) artizanală şi b) industrială. E.f.n. artizanală are drept caracteristică majoră faptul că ea este definită mai puţin de modalităţile tehnice de realizare sau amploarea sustragerilor de la plata impozitelor la bugetul de stat, cât de modul izolat de acţiune al autorilor lor. Cel care realizează e.a. acţionează singur fară a recurge la o organizaţie în acest scop, adică nu acţionează cu alţii. Reducerea preţului de intrare la importul de produse sau nedeclararea acestora în vamă, diminuarea preţului de vânzare a unui imobil, omiterea înregistrării veniturilor în contabilitate sau majorarea cheltuielilor deductibile sunt exemple de e.f.a. O altă formă a acestei evaziuni o constituie munca la negru care este simptomatică pentru rezistenţa la impozite. Ea permite celui care o exercită să obţină venituri nedeclarate, iar pe patron îl scuteşte de cheltuieli sociale (contribuţii pentru asigurările sociale de stat, pentru cele de sănătate, pentru alimentarea fondului de şomaj). Cu cât diferenţa între salariul net efectiv primit de angajat şi costul global al locului de muncă (salariul brut plus sporurile şi cotizaţiile) este mai mare, cu atât patronul este mai interesat să folosească mână de lucru nedeclarată. Datorită unor asemenea fapte, pierderile din impozit pe salariu şi contribuţii sociale pot fi considerabile. E.f.n. industrială se manifestă prin recurgerea la procedee complexe şi la aranjamente juridice ingenioase; acest tip de evaziune are atât caracter fiscal, cât şi penal. E.f.n.i. se realizează printr-o divizare a acţiunii de sustragere de la plata impozitelor în cadrul unei reţele subterane care are scopul de a sprijini şi diferitele operaţiuni fictive. în această formă de evaziune sunt implicate mai multe persoane fizice sau juridice care realizează profituri importante prin sustragerea de la plata impozitelor. Verificările făcute de organele de control constau în asigurarea acestora că există concordanţe între evidenţa contabilă (jurnale, bilanţuri, conturi de profit şi pierdere) şi documentele justificative care au fost înregistrate (avize, facturi, chitanţe, borderouri etc.). Pentru a realiza evaziunea este suficient să se realizeze concordanţa între evidenţa contabilă şi documentele justificative. în cazul e.f.n.i. această concordanţă se încearcă să se realizeze cu ajutorul documentelor justificative fictive furnizate, în unele ţări, de organizaţii specializate, care constituie o adevărată industrie a evaziunii. Astfel de organizaţii conduc unităţi de faţadă însărcinate să emită documente comerciale corespunzătoare operaţiunilor fictive desfăşurate de agenţi economici reali şi, în aparenţă, ireproşabile în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată. Prin completarea de facturi fiscale fictive se permite societăţilor, comerciale beneficiare, deducătoare, să obţină reduceri sau rambursări de impozite de la bugetul statului. în România acest gen de evaziune fiscală este cel al importurilor, în special, de cafea, băuturi alcoolice etc. O altă modalitate de e.f.n. constă în diminuarea valorii stocurilor, supraestimarea amortismentelor şi provizioanelor, care au ca scop şi ca efect deplasarea profiturilor în timp. Supraevaluarea amortismentelor în cursul unui exerciţiu financiar este urmată de subevaluarea ulterioară, deoarece amortismentele nu pot depăşi valoarea de amortizat a activelor imobilizate, iar provizioanele excesive trebuie înregistrate în profit atunci când sunt fără obiect. Agricultorii şi salariaţii au puţine posibilităţi pentru practicarea e.f. Industriaşii, comercianţii şi liber profesioniştii beneficiază din plin de disponibilităţi de practicare a e.f. Efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra veniturilor fiscale, conduc la distorsiuni în mecanismul pieţei şi pot contribui la inechităţi sociale datorită „accesului** şi „înclinaţiei** diferite la evaziunea fiscală din partea contribuabililor. EVI 137 EVAZIUNE VALUTARĂ, practicare de către importatori şi exportatori a diferitelor mijloace frauduloase cu scopul de a se sustrage de la plata sumelor în valută cuvenite statului. Sustragerea devizelor (v.) cuvenite statului se practică îndeosebi prin: falsificarea declaraţiilor de export-import în care se arată că mărfurile ar fi de calitate inferioară şi deci preţurile care se obţin sunt mai mici decât cele reale; compensaţiile particulare; tarifele vamale care uneori sunt insuficient de precise; transferuri de devize în şi din alte ţări cu încălcarea dispoziţiilor legale; turism etc. EVIDENŢA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ, înregistrarea proceselor-verbale de cercetare a accidentelor de muncă de către unitatea respectivă, prin completarea unui document-tip. Când persoana care a suferit accidentul a fost trimisă pentru prestarea unei munci la o altă unitate, în baza unui contract, accidentul produs se înregistrează la unitatea care, aşa cum prevede contractul, avea obligaţia să facă instruirea şi să ia toate măsurile de asigurare a protecţiei muncii. în situaţiile în care în contract nu sunt stipulate clauze în acest sens, accidentul de muncă se înregistrează la unitatea în folosul căreia s-a depus munca. Dacă accidentul se produce în afara unităţii, înregistrarea se face la unitatea de stat la care persoana accidentată se află încadrată în muncă. Accidentul suferit de o persoană care îndeplinea o sarcină obştească se înregistrează la unitatea în care a avut loc, iar dacă accidentul a avut loc în afara unei unităţi, el se înregistrează la unitatea în care persoana accidentată este încadrată în muncă. Accidentele pe care le suportă ucenicii, elevii şi studenţii care fac practica profesională se înregistrează la unitatea la care aceştia efectuează practica. Când se ivesc controverse cu privire la locul, timpul şi calitatea persoanei accidentate, Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Protecţia Muncii hotărăşte care unitate să înregistreze accidentul produs. O dată completat documentul-tip, se întocmeşte fişa de sesizare a accidentelor de muncă, care se înaintează unităţii ierarhice superioare şi Inspectoratului de Stat pentru Protecţia Muncii. Pe întreaga ţară, accidentele de muncă sunt înregistrate prin centralizare de către Inspecţia de Stat pentru Protecţia Muncii. V. şi accident de muncă; declararea accidentelor de muncă; cercetarea accidentelor de muncă. EVIDENŢA STATISTICĂ, parte a sistemului de evidenţă care, în cadrul unităţilor societăţii de asigurări, se referă la: bunurile supuse asigurării şi primele de încasat la acestea; încasări de prime de asigurare şi plăţi de despăgubiri şi sume asigurate care apar în evidenţa contabilă analitică etc. EVIDENŢA TEHNICO-OPERATIVĂ, parte a sistemului de evidenţă care cuprinde informaţii curente, în general apropiate de formele de evidenţă operativă, dar şi unele date cu conţinut şi particularităţi de ordin tehnic. în domeniul asigurărilor de stat, evidenţa tehnico-operativă cuprinde: "evidenţa documentelor de asigurare aflate în depozit sau asupra titularilor de gestiuni; "evidenţa nominală a încasării primelor la asigurările facultative de viaţă; "evidenţa pe organe de inspecţie şi încasare a primelor din asigurările facultative care se încheie cu populaţia şi serveşte atât pentru furnizarea de date privind urmărirea îndeplinirii planului trimestrial de venituri pentru calcularea salariilor procentuale, cât şi pentru evidenţa restituirii împrumuturilor care se acordă la asigurările de viaţă; "evidenţa pe unităţi a primelor de încasat şi a celor încasate la asigurarea prin efectul legii a bunurilor aparţinând unităţilor cooperatiste; ■evidenţa pe unităţi a asigurării facultative a bunurilor unităţilor agricole şi evidenţa verificării gestiunilor organelor de încasare a primelor etc. EVITAREA DUBLEI IMPUNERI INTERNAŢIONALE, legislaţie şi practică fiscală internaţională prin care se urmăreşte evitarea perceperii repetate de impozite fie asupra unor mărfuri, fie asupra unor venituri şi bunuri de către două sau mai multe state de la acelaşi contribuabil, privitor la aceeaşi materie impozabilă şi pentru aceeaşi perioadă de timp. Dacă o marfă se impune atât în ţara exportatorului, cât şi în ţara importatorului, preţul de desfacere a mărfii se măreşte foarte mult, ceea ce înseamnă că se repercutează nefavorabil asupra 138 EVI competitivităţii activităţii de comerţ exterior. Fiecare stat este interesat să încaseze impozite cât mai mari. Totuşi, aproape toate statele semnează convenţii pentru e.d.i.i. şi pentru atenuarea consecinţelor de inechitate care izvorăsc din ea. Astfel, se acordă reduceri sau scutiri de impozite pentru veniturile dobândite de rezidenţii unui stat în străinătate sau prin deducerea din impozitul datorat în ţara de reşedinţă a impozitelor plătite de rezidenţii unui stat în alte state. Pentru e.d.i.i. şi atenuarea consecinţelor sale de inechitate, încă din anul 1921 a fost pusă în discuţie pe tărâm internaţional de către Comitetul Financiar de la Liga Naţiunilor problema dublei impuneri, iar în 1928 a fost elaborată prima convenţie bilaterală. Astfel de convenţii au mai fost elaborate în anul 1943 în Mexic şi în anul 1946 la Londra. în anul 1955 au fost adoptate recomandări pentru e.d.i.i. de către Consiliul Organizaţiei Europene de Cooperare Economică. De asemenea, în anii 1963 şi 1977 au fost date publicităţii convenţii perfecţionate de către Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică. Convenţii-model pentru e.d.i.i. au fost adoptate de O.N.U. în anul 1981 şi în anii următori. Potrivit convenţiilor încheiate între state, veniturile realizate din bunuri imobile (exploatări agricole, forestiere etc.) se impun în statul contractant în care sunt situate bunurile respective. Tot bunuri imobile se consideră accesoriile exploatărilor respective, inventarul viu şi mort de pe lângă acestea, uzufructul bunurilor imobile şi drepturile de rente variabile sau fixe aferente exploatării sau concesionării zăcămintelor minerale, izvoarelor şi altor bogăţii naturale. Profiturile care se obţin de către întreprinderile unui stat contractant se impun de regulă de către instituţiile fiscale ale acestui stat. Dacă întreprinderea în cauză îşi desfăşoară activitatea şi în celălalt stat contractant unde are un sediu stabil, atunci beneficiile aferente sunt impozabile în statul în care este situat acel sediu. Rezultă că profiturile unei întreprinderi, dobândite de către sediile situate în ambele state care au semnat convenţia, se impun în fiecare dintre acele state, proporţional cu profiturile realizate de către sediile respective. Profiturile obţinute din exploatarea navelor sau a aeronavelor în trafic internaţional se impun în statul contractant în care se află conducerea societăţii de transport. în situaţia în care conducerea efectivă a societăţii de transport se află la bordul unei nave, sediul este considerat statul contractant al portului de origine a navei, iar dacă acesta nu există, în statul în care persoana care exploatează nava are rezidenţa. Dividendele cuvenite acţionarilor de la diferitele societăţi comerciale se impun parţial în statul de origine şi parţial în cel de destinaţie, în proporţiile prevăzute în convenţia semnată de statele respective. Statul de destinaţie a dividendelor repartizate este primul îndreptăţit să facă impunerea acestora, în timp ce statul de origine a dividendelor are un drept de impunere limitat, de regulă, la 15% din cuantumul total al dividendelor. Stabilirea cotei de 15% pentru impunerea dividendelor în ţara de origine a acestora se explică prin faptul că acest stat încasează şi impozitul pe profitul societăţii comerciale. Beneficiile realizate de societăţile de persoane se cuvin de drept asociaţilor şi se impun ca beneficii industriale sau comerciale şi nu ca dividende. Veniturile care se obţin sub formă de dobânzi cuvenite efectelor publice, obligaţiunilor, cambiilor, biletelor la ordin şi altor titluri de creanţă se impun în ambele state semnatare ale convenţiei, în proporţiile convenite. Prioritate are şi în acest caz statul de destinaţie a dobânzilor, iar statul de origine percepe un impozit care să nu depăşească 10% din cuantumul brut al dobânzilor. Redevenţele se impun, în mod obişnuit, în ambele state semnatare ale convenţiei, în proporţiile stabilite de comun acord. Sumele dobândite din vânzarea bunurilor imobile sunt supuse la plata impozitului în statul în care acestea sunt situate. Veniturile obţinute din practicarea unei profesii libere, ca de exemplu: activitatea independentă a medicilor, inginerilor, arhitecţilor, avocaţilor, contabililor etc., se impun fie în statul de origine a veniturilor, în cazurile în care beneficiarul acestora are un sediu stabil în aceste ţări pentru exercitarea profesiei libere, fie în cealaltă alternativă, de către statul al cărui rezident este beneficiarul veniturilor. Salariile şi alte forme de remunerare a muncii se impun de regulă în statul în care se desfăşoară activitatea retribuită. Sumele încasate sub forma tantiemelor, a jetoanelor de prezenţă şi sub alte forme similare de retribuire pe care rezidentul unui stat contractant le primeşte în calitate de membru al consiliului de administraţie sau de supraveghere a unei societăţi, care este rezident al altui stat contractant, se impun în acest din urmă stat. încasările pe care le realizează artiştii din spectacole de teatru, cinematograf, EXC 139 radio sau televiziune, ca muzicieni, precum şi veniturile realizate de sportivi, în această calitate, în celălalt stat contractant se impun în statul în care se exercită aceste activităţi. Dubla impunere nu este numai o problemă de echitate, ci şi o problemă a economiei mondiale. Prevenirea dublei impuneri se cere nu numai ca un postulat al ştiinţei finanţelor, ci şi pentru înlesnirea intensificării raporturilor dintre state. în practica internaţională se aplică mai multe metode, procedee tehnice pentru e.d.i.i., în funcţie şi de principiile inserate în convenţiile semnate de state, şi anume: "scutirea totală, "imputarea, "scutirea progresivă, "„creditarea (imputarea) obişnuită" şi "„creditarea (imputarea) integrală" a impozitului. în conformitate cu principiul scutirii totale, venitul dobândit de rezidentul unui stat în celălalt stat contractant, în care venitul a fost impus, se deduce în întregime din venitul total impozabil al acestuia în ţara de reşedinţă. Deci, dacă venitul realizat în străinătate de rezidentul unui stat s-a impus în acel stat, nu se mai impune în ţara de reşedinţă. Conform principiului imputării, impozitul se calculează de către statul de rezidenţă plecând de la suma totală a veniturilor subiectului impozabil, inclusiv asupra veniturilor realizate în statul de origine a veniturilor şi care sunt impozabile numai în acest din urmă stat. Din suma impozitului astfel calculat se deduce impozitul plătit în celălalt stat. Scutirea (exonerarea) progresivă constă în aceea că venitul realizat de rezidentul unui stat în străinătate se cumulează cu veniturile realizate de acesta în ţara de reşedinţă, iar la venitul total astfel determinat se aplică o cotă progresivă corespunzătoare. în calcularea impozitului, cota progresivă astfel determinată se aplică numai asupra venitului realizat în ţara de reşedinţă. Prin urmare, cumularea venitului realizat în străinătate cu cel dobândit în ţara de reşedinţă urmăreşte doar stabilirea cotei progresive cu care se impune venitul din ţara de domiciliu. Sistemul „creditării (imputării) obişnuite" constă în faptul că impozitul plătit într-un stat străin pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia de rezidentul altui stat se scade direct din impozitul datorat în ţara de reşedinţă, însă numai până la limita impozitului intern ce revine la un venit egal cu venitul realizat în străinătate. Sistemul „creditării (impunerii) integrale" constă în aceea că impozitul plătit în străinătate pentru veniturile realizate în afara graniţelor ţării se deduce integral din impozitul datorat în ţara de reşedinţă, chiar şi în situaţiile în care impozitul plătit în străinătate este mai mare decât impozitul aferent aceluiaşi venit din ţara de domiciliu. Cele două sisteme de mai sus recunosc impozitele plătite în străinătate, ceea ce înseamnă reducerea cotelor de impozit în mod corespunzător pentru aceste venituri în ţara de reşedinţă. România a încheiat convenţii pentru evitarea dublei impuneri cu aproape toate ţările din Europa, precum şi cu multe alte ţări de pe celelalte continente. EVITAREA IMPOZITĂRII, folosirea prevederilor şi metodelor legale cu scopul de a beneficia de concesiile de impozitare, în aşa fel încât să se reducă suma de lei datorată statului ca impozit. EVITAREA RISCULUI, acţiuni care vizează luarea măsurilor necesare pentru ca anumite fenomene sau evenimente să nu se mai producă. De exemplu, renunţarea, în unele zone, la cultivarea plantelor care au o anumită sensibilitate la temperaturi mai scăzute, la secetă etc. sau renunţarea la creşterea unor specii sau rase de animale sensibile la boli şi cultivarea unor plante sau creşterea unor animale mai rezistente, care se adaptează mai bine condiţiilor respective. în cazul persoanelor, e.r. se poate realiza prin renunţarea sau ocolirea acelor profesiuni care conduc mai uşor la îmbolnăviri sau accidente. EXCEDENT, plus de venituri în raport cu cheltuielile sau de încasări în raport cu plăţile. ❖ E. bugetar, sumă cu care veniturile depăşesc cheltuielile bugetare pe un an bugetar (v.). încheierea excedentară a bugetului de stat este consecinţa dezvoltării echilibrate şi în ritm susţinut a economiei publice şi private, a existenţei unei baze proprii şi sigure de venituri. Uneori, parţial, e.b. se datoreşte şi neexecutării diferitelor lucrări de investiţii sau a altor cheltuieli bugetare. E. din bugetul de stat se foloseşte pentru dezvoltarea acţiunilor economice şi social-culturale etc. sau ca resursă de creditare a economiei naţionale. Excedentul bugetului 140 EXC asigurărilor sociale de stat şi soldurile de venituri ale execuţiei bugetelor locale se reportează în bugetele respective ale anilor următori. Din e. bugetului de stat rămas după lichidarea integrală a datoriei publice, se rezervă anual o cotă de 50% pentru crearea unui fond de tezaur al statului (v.). în general, e.b. este un fapt pozitiv, dar un e. prea mare poate constitui un fenomen negativ. ❖ E. anual al bugetului local, plus de venituri rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, după efectuarea regularizărilor cu bugetul de stat în limita transferurilor din bugetul de stat, care se utilizează în ordine pentru: "rambursarea eventualelor împrumuturi, din anii precedenţi sau din anul curent, nelichidate; "plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente acestora; "constituirea fondului de rulment propriu, cumulat, în limita a 5% din veniturile proprii, inclusiv cotele sau sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, realizate prin bugetul propriu în anul respectiv. Fondul de rulment se păstrează într-un cont distinct, deschis fiecărei unităţi administrativ-teritoriale la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, şi poate fi utilizat, temporar, pentru acoperirea unor eventuale deficite temporare provenite din decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent. La finele anului, fondul de rulment trebuie să se găsească reîntregit în contul distinct, deschis la unităţile de trezorerie; "vărsăminte la fondul de tezaur judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti. ❖ E. balanţei comerciale, sumă cu care încasările din export depăşesc valoarea importului într-o perioadă de timp determinată (trimestru, semestru, an). în acest caz se înregistrează un surplus, un sold favorabil sau un sold activ. ❖ E. valutar, sumă cu care încasările în valută din străinătate depăşesc plăţile în valută efectuate de o ţară într-o anumită perioadă de timp (trimestru, semestru, an). EXCEDENT BRUT, diferenţă între valoarea adăugată brută (v.) şi suma cuvenită factorului de producţie muncă (salariile şi celelalte venituri salariale), adică ceea ce rămâne agentului economic (profitul şi amortismentul). EXCEDENT BRUT AL EXPLOATĂRII, e. determinat ca diferenţă între valoarea adăugată şi cheltuielile de personal, plus impozite, taxe şi alte vărsăminte asimilate. E.b. al e. se poate determina şi ca diferenţă între încasări şi cheltuielile de producţie (mai puţin amortismentul) şi se utilizează pentru măsurarea eficienţei întreprinderii. Din e.b. al e. se acoperă: cheltuielile financiare, impozitul pe pjofit, dividendele, participarea salariaţilor la profit, dezvoltarea unităţii economice (efectuarea de investiţii) etc. EXCEDENT DE ACTIVE CIRCULANTE, diferenţă între existentul de active circulante la data de 31 decembrie a anului curent şi normativul trimestrului cu sarcini minime ale aceluiaşi an. E. de a.c. poate fi rezultatul unei gospodăriri raţionale şi eficiente, al reducerii consumurilor specifice, al creşterii vitezei de rotaţie a activelor circulante şi al evitării pierderilor. După determinarea excedentului pe baza bilanţului contabil, se stabilesc cauzele reale care au dus la crearea lui, deoarece pot apărea plusuri care provin, de exemplu, din nevărsarea prisosului şi a excedentului de active circulante din perioada precedentă sau din nerepartizarea profitului respectiv la fondurile proprii ale întreprinderii. E. de a.c. al întreprinderii industriale de stat se determină prin bugetul său şi se prelevă la bugetul statului. EXCEDENT (DEFICIT) BRUT AL EXPLOATĂRII, e. care reflectă rezultatul economic brut al întreprinderii determinat numai de activitatea de exploatare, nefiind influenţat de sistemul de amortizare şi de provizioane (v.), politica financiară, politica fiscală şi modul de distribuire a dividendelor. E. (d). b. al e. se determină după următorul calcul: E.(d).b. al e. = Valoarea + Subvenţii - Cheltuieli cu - Impozite, taxe şi adăugată de exploatare personalul alte vărsăminte asimilate EXE 141 E.b. al e. este surplusul monetar potenţial degajat de către activitatea de exploatare; poate fi determinat şi ca diferenţă între veniturile de exploatare care generează încasări imediate sau ulterioare şi cheltuielile de exploatare care implică plăţi imediate sau ulterioare. Veniturile din exploatare urmate de încasări sunt formate din vânzări şi subvenţii de exploatare. Cheltuielile de exploatare care implică plăţi sunt formate din: costul de cumpărare a mărfurilor vândute, consumurile care provin de la terţi, impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate şi cheltuielile cu personalul (salariile, asigurările şi protecţia socială etc.). EXCEDENT DE DAUNĂ, formă de reasigurare în care reasigurătorul se obligă să plătească reasiguratului despăgubirea numai pentru surplusul de daună şi riscurile preluate în asigurare, adică acea parte a daunei care depăşeşte suma fixă a pagubei corespunzătoare riscurilor reţinute de reasigurat. Societatea de asigurări foloseşte e. de d. la reasigurarea maritimă a navelor (casco) şi a încărcăturii acestora (cargo). V. şi excedent de sumă asigurată. EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ, formă de reasigurare în care reasigurătorul preia riscurile pentru surplusul de sumă cuprinsă în asigurare care depăşeşte plinul de conservare (v.). în caz de daună, reasigurătorul plăteşte reasiguratului despăgubirea numai pentru e. de s.a. EXCEDENT DE VALOARE, surplus, parte din valoarea potenţială pe care un investitor o posedă la zi, în contul său de siguranţă, care depăşeşte limita minimă legală impusă de ponderea de siguranţă şi care se poate utiliza de către investitor potrivit regulamentului de funcţionare a contului. Ca urmare, se pot obţine împrumuturi în bani sau avansuri pentru efectuarea de tranzacţii noi. EXCEDENT NET, diferenţă între excedentul brut şi amortismentul mijloacelor fixe, care exprimă mărimea profitului. V. şi excedent brut. EXCEDENT PLANIFICAT AL BUGETULUI LOCAL, situaţie în care în bugetele proprii ale unităţilor teritorial-administrative veniturile proprii aprobate depăşesc cheltuielile teritoriale aprobate, inclusiv rezerva bugetară prevăzută. EXCEDENTUL BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, sumă cu care veniturile acestui buget depăşesc cheltuielile la încheierea exerciţiului bugetar. Excedentele anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat se reportează ca venituri în bugetul anului următor. Disponibilităţile băneşti ale asigurărilor sociale de stat sunt purtătoare de dobânzi şi pot fi utilizate pentru realizarea de investiţii cu caracter social. EX-DIVIDEND, fără dividend. Persoana cumpărătoare a unui titlu de valoare ex-dividend nu are dreptul să încaseze dividendul în momentul în care se prezintă la plată. în acest caz dividendul se cuvine vânzătorului. Menţiune făcută pe valorile mobiliare care semnifică faptul că dividendul a fost deja plătit. Aceasta înseamnă că achizitorul acţiunii va mai avea dreptul la dividend abia în anul financiar următor. EXECUTARE CAMBIALĂ, procedură de înfăptuire a drepturilor cambiale care constă în învestirea cambiei cu formula executorie şi realizarea ei în mod silit. V. şi cambie; protest al cambiei. EXECUTARE SILITĂ, procedură întreprinsă de creditor sau din oficiu, prin care debitorul, pe baza unui titlu învestit cu formulă executorie, este constrâns de către organele de stat să-şi îndeplinească obligaţia faţă de creditor. E.s. poate cuprinde toate veniturile şi bunurile proprietate a debitorului, urmăribile, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura 142 EXE necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea anumitor condiţii. E.s. a creanţelor fiscale nu se perimează. E.s. se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităţilor de întârziere ori a altor sume, datorate, precum şi a cheltuielilor de executare. Dacă prin titlul executoriu sunt prevăzute dobânzi, penalităţi de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se vor calcula de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu şi se comunică debitorului. In vederea începerii executării silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probă legale în vederea determinării averii şi a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze înscris, pe propria răspundere, informaţiile solicitate. în toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării silite. ❖ E.s. a veniturilor bugetare, încasare obligatorie, efectivă şi integrală, după o anumită procedură extraordinară, a veniturilor bugetului de stat neachitate la termen de către unităţile de stat, cooperatiste, obşteşti, private sau de către populaţie. Dacă agenţii economici nu efectuează vărsămintele din impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată şi alte venituri cuvenite statului la termenele stabilite, organele financiare pot întocmi dispoziţii de încasare cuprinzând sumele datorate, care urmează a fi preluate direct din conturile lor deschise la unităţile bancare. Dispoziţiile de încasare sunt titluri executorii pe care organele bancare le onorează fără acceptul debitorului, în ordinea de prioritate stabilită de lege, acţionând şi asupra disponibilului în valută. Dacă titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, unităţile bancare urmăresc executarea acestora din încasările zilnice realizate în conturile debitorilor, până la lichidarea creanţelor sau până la începerea urmăririi silite a debitorilor. Debitorii au dreptul să înainteze contestaţii la judecătoria teritorială competentă împotriva măsurilor de executare silită aplicate de organele financiare, potrivit Codului de procedură civilă. Cu trei zile înainte de data stabilită pentru executarea silită, i se trimite debitorului o somaţie de plată. Veniturile bugetare datorate de populaţie se execută prin imputaţie, poprire, executare silită. E.s. a v.b. poate avea loc numai atunci când termenul legal de plată a expirat şi suma datorată nu a fost achitată, când există un titlu de creanţă (procese-verbale de constatare, de impunere etc.) privind impozitul şi taxa respectivă etc. sau când plătitorul a cunoscut în prealabil obligaţia sa de plată referitoare la sumă şi la termen. Creanţele din economie se execută din oficiu pe calea virării sumei din contul plătitorului în contul bugetului statului, pe baza dispoziţiei de încasare. Procedura executării din oficiu este operativă, simplă şi eficace. E.s. a v.b. de la populaţie priveşte veniturile, creanţele şi bunurile sale mobile şi imobile. Pentru a se putea trece la executarea silită a creanţei bugetare, trebuie întrunite cumulativ condiţiile următoare: "să existe titlul de creanţă bugetară. Dacă lipseşte acest titlu, obligaţia contribuabilului nu este individualizată şi, deci, nu se cunoaşte întinderea obligaţiei de plată. Nefiind cunoscută certitudinea obligaţiei, ea nu se poate executa; "creanţa bugetară să fie exigibilă; "dreptul statului de a începe executarea silită să nu se fi prescris. Dacă s-a împlinit termenul de prescripţie, contribuabilul are dreptul să se opună executării silite declanşate împotriva sa. Executarea silită a obligaţiei bugetare se desfăşoară cu participarea subiectelor raportului juridic bugetar - creditorul, adică statul prin organele sale financiare, debitorul şi instanţa judecătorească. Statul execută silit creanţa sa prin următoarele organe financiare: "organele de specialitate ale Direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar ale judeţelor şi a municipiului Bucureşti; "unităţile subordonate acestora; "unităţile subordonate Direcţiei generale a vămilor pentru creanţele determinate în vamă; "Direcţia de specialitate din Ministerul Finanţelor. Dacă debitorul nu îşi execută obligaţiile bugetare, sumele cuvenite bugetului se plătesc obligatoriu de către: ■moştenitorii care au acceptat succesiunea debitorului; "cel care preia patrimoniul persoanei juridice supuse reorganizării; "persoanele care şi-au asumat obligaţia bugetară prin angajament de plată sau printr-un act de garanţie încheiat în formă autentică. E.s. a obligaţiilor fiscale se desfăşoară asupra elementelor active ale patrimoniului debitorului, adică asupra veniturilor şi bunurilor sale. Anumite categorii de venituri şi anumite bunuri nu pot fi urmărite silit. Pot fi EXE 143 urmărite silit în vederea realizării creanţei fiscale următoarele venituri ale contribuabililor: ■salariile şi celelalte drepturi băneşti cuvenite angajaţilor până la 1/5 din salariul lunar net; ■sumele cuvenite contribuabililor ca drepturi de autor sau inventator, remuneraţia cuvenită membrilor cooperativelor meşteşugăreşti, precum şi pensiile de orice fel, tot în proporţie de 1/5. Celelalte venituri băneşti ale contribuabilului pot fi urmărite fără restricţie. Dacă există mai multe urmăriri asupra aceluiaşi salariu, acestea pot fi acoperite până la cel mult Vi din salariul lunar, cu respectarea următoarei ordine de preferinţe: "obligaţii de întreţinere; "plata despăgubirilor pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale; ■plata datoriilor către stat rezultate din impozite şi taxe; "plata despăgubirilor pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice; "toate celelalte datorii. Nu pot fi urmărite pentru realizarea creanţelor fiscale ale statului următoarele venituri: "indemnizaţia pentru incapacitate de muncă, indemnizaţia de şomaj, indemnizaţia în caz de maternitate, indemnizaţia pentru creşterea copilului, ajutorul în caz de deces; "compensaţia acordată angajaţilor în caz de desfacere a contractului de muncă; "diurnele şi orice indemnizaţii cu destinaţie specială; "bursele de studii. în cazul debitorului persoană fizică nu pot fi urmărite următoarele categorii de bunuri: ■bunurile mobile de orice fel, care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi la executarea profesiei, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, ca de exemplu: "seminţele, îngrăşămintele, uneltele, furajele animalelor de producţie şi de lucru; ■bunurile strict necesare uzului profesional sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel; "alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă; "combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru trei luni de iarnă; "casa de locuit de debitor şi familia sa împreună cu anexele şi terenul din jur; "obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave. Toate celelalte bunuri, mobile sau imobile sau venituri ale contribuabilului pot fi urmărite numai în limita valorii necesare stingerii creanţei bugetare. în vederea e.s. se iau următoarele măsuri asigurătorii: "poprirea asiguratorie asupra veniturilor debitorului; "sechestrul asigurator asupra bunurilor mobile; "ipoteca asiguratoare asupra bunurilor imobile. Actele de dispoziţie încheiate de debitor după stabilirea inscripţiei ipotecare vor fi lovite de nulitate. Dacă bunurile care fac obiectul sechestrului asigurător sunt constituite din obiecte din metale rare sau pietre preţioase, titluri de valoare, obiecte de artă şi colecţii de valoare, precum şi din obiecte de muzeu, vor fi ridicate în mod obligatoriu. Aceste bunuri se depun de organul de executare, în termen de 48 de ore, la cea mai apropiată unitate a Băncii Naţionale a României sau vor fi date în custodie muzeelor sau altor unităţi abilitate. Mijloacele de plată străine se sechestrează şi se ridică în mod obligatoriu, în termen de 48 de ore, urmând a fi depuse la o unitate bancară abilitată să efectueze operaţiuni cu valută. Sumele în lei ridicate se consemnează la unităţile abilitate, pe numele debitorului. V. şi imputaţie; poprire. EXECUTAREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, încasarea integrală şi în termenele legale a tuturor veniturilor bugetului, în vederea efectuării cheltuielilor potrivit cuantumului şi destinaţiilor stabilite. în vederea asigurării executării în bune condiţii a veniturilor şi a cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat, este necesară repartizarea lor pe trimestre, operaţiune de natură să concretizeze sarcinile bugetare pe trimestre, să aducă precizări în legătură cu noile venituri care, eventual, pot fi încasate, reliefând particularităţile fiecărui trimestru pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare; de asemenea, defalcarea trimestrială concretizează mai bine sarcinile trimestriale, identifică deficienţele şi conduce la adoptarea promptă de măsuri eficace pentru lichidarea şi preîntâmpinarea lor în viitor. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi a cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat este de competenţa Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, însărcinată cu traducerea în fapt a orientărilor Guvernului, ea având loc după adoptarea bugetului de către Parlament. Modificarea alocaţiilor bugetare trimestriale este posibilă, în cadrul creditelor bugetare anuale, 144 EXE cu aprobarea Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, pe baza propunerilor ordonatorilor de credite (v.), în cazul când, în trimestrul dat, alocaţiile totale ale ordonatorilor sunt insuficiente, precum şi atunci când survin modificări ale alocaţiilor bugetare trimestriale între bugetele de asigurări sociale. Modificarea alocaţiilor bugetare trimestriale are loc şi cu aprobarea ordonatorilor principali pe baza propunerilor unităţilor economice şi ale instituţiilor, în cazurile când sunt necesare alocaţii mai mari pentru unele categorii de cheltuieli dintr-un trimestru, prin micşorarea corespunzătoare, în trimestrul dat, a altor alocaţii din planurile financiare respective. Executarea în bune condiţii a bugetului asigurărilor sociale de stat reclamă stabilirea unor limite minime pentru venituri şi a limitelor maxime în ceea ce priveşte cheltuielile. Limitele minime stabilite pentru venituri urmăresc realizarea integrală şi chiar depăşirea veniturilor bugetare. Stabilirea limitelor maxime pentru cheltuieli are drept scop efectuarea cheltuielilor bugetare în aşa mod încât să se asigure realizarea de economii bugetare, ca urmare a raţionalei şi chibzuitei administrări a resurselor bugetare. E.b.a.s. de s. presupune încasarea veniturilor şi executarea cheltuielilor de asigurări sociale. V. şi deschiderea de credite din bugetul asigurărilor sociale de stat; ordonator de credite. EXECUTAREA BUGETULUI DE CHELTUIELI, eliberarea de mijloace bugetare pentru îndeplinirea acţiunilor stabilite. Sumele prevăzute la partea de cheltuieli a bugetului de stat se numesc credite bugetare şi sunt utilizate de către ordonatorii de credite, care în procesul executării cheltuielilor fac deschideri, virări, suplimentări, transferări, retrageri şi anulări de credite bugetare, aprobă avansuri spre decontare etc. V. şi deschidere de credite din bugetul de stat; ordonator de credite; virare de credite bugetare. EXECUTAREA BUGETULUI DE STAT, realizarea integrală şi în termenele legale a tuturor veniturilor bugetare în vederea asigurării finanţării acţiunilor cuprinse în partea de cheltuieli, în strictă concordanţă cu destinaţiile stabilite. Luarea măsurilor de executare a bugetului statului este de competenţa Guvernului şi a consiliilor locale. Guvernul poate introduce modificări în cuantumul şi în structura bugetului de stat, în cazurile în care: în cursul anului se fac modificări la indicatorii economici şi sociali sau când modificările decurg din aplicarea măsurilor care privesc perfecţionarea conducerii economiei naţionale; este autorizat să folosească veniturile realizate în plus în cursul anului pentru finanţarea dezvoltării economice, sociale şi culturale a ţării şi pentru ridicarea standardului de viaţă al poporului; aprobă cererile justificate de suplimentare de fonduri din partea ministerelor, a altor organe centrale de stat. Suplimentarea se face din fondul de rezervă bugetară, din surplusul de venituri bugetare realizate sau din economiile de cheltuieli bugetare. Periodic, Guvernul examinează rezultatele economico-financiare, penţru aplicarea regimului sever de economii în toate unităţile gestionare. Consiliile locale organizează şi îndrumă activitatea organelor locale de specialitate referitoare la stabilirea şi la încasarea veniturilor, precum şi cu privire la executarea cheltuielilor bugetare, aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor şi a cheltuielilor bugetare locale, a indicatorilor financiari anuali ai unităţilor direct subordonate, utilizează veniturile proprii ale bugetelor locale, încasate peste cele prevăzute, pentru efectuarea unor cheltuieli suplimentare economice şi social-culturale, pot modifica bugetele unităţilor administrativ-teritoriale subordonate şi subvenţiile respective de echilibrare şi, în anumite limite, pot aproba amânări, eşalonări, reduceri şi restituiri de impozite şi taxe etc. în e.b. de s. un rol important îl au organele financiare şi bancare: Ministerul Finanţelor, direcţiile generale ale finanţelor publice şi ale controlului financiar de stat din judeţe şi din municipiul Bucureşti, administraţiile şi circumscripţiile financiare, Trezoreria Statului, aparatul bancar etc., care se ocupă cu executarea operativă a bugetului de stat unic. V. şi executare de casă a bugetului de stat; ordonator de credite; deschidere de credit din bugetul de stat; virare de credite bugetare. EXECUTAREA BUGETULUI DE VENITURI , încasarea completă şi la timp a tuturor veniturilor bugetului de stat, operaţiune care intră în competenţa Ministerului Finanţelor, a EXE 145 direcţiilor judeţene ale finanţelor publice, a administraţiilor şi circumscripţiilor financiare, a băncilor, a Trezoreriei Statului, a Casei de Economii şi Consemnaţiuni, a consiliilor locale etc. Executarea veniturilor bugetare necesită respectarea următoarelor norme: nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi înscrise în buget şi încasate dacă acestea nu au fost stabilite prin lege; legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, a taxelor şi a cotelor acestora, precum şi a celorlalte venituri ale statului care urmează să se încaseze; este interzisă perceperea sub orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin lege. Organele financiare supraveghează şi controlează în permanenţă modul cum se desfăşoară executarea veniturilor bugetare, utilizând următoarea metodologie: a) plată directă, prin care se realizează cea mai mare parte a veniturilor bugetare (impozitul pe profit, impozitul pe dividende, impozitul pe spectacole etc.). Organele financiare controlează dacă veniturile bugetare au fost bine calculate şi încasate la timp, modul cum unităţile controlate au realizat indicatorii cantitativi şi calitativi din planurile financiare şi de producţie; b) reţinerea şi vărsarea (stopajul la sursă), care constă în calcularea, reţinerea şi vărsarea în contul bugetului statului de către unităţile de stat, cooperatiste şi private a impozitului pe salarii datorat pe categorii de plătitori. Se foloseşte şi pentru încasarea impozitului plătit de către oamenii de litere, de artă şi de ştiinţă, cărăuşi etc.; c) impunerea şi perceperea (debitarea) constau în calcularea impozitelor de către organele financiare, trecerea lor în rolurile fiscale şi urmărirea încasării lor. După calculare, aceste organe trimit înştiinţările de plată contribuabililor şi apoi încasează sumele datorate sau urmăresc realizarea lor. Impunerea şi perceperea se folosesc pentru impozitul agricol, pe clădiri etc.; d) anularea de timbre fiscale şi de recipise CEC şi ale Trezoreriei Statului se utilizează pentru realizarea taxelor de timbru de valori mici, în timp ce taxele de timbru în sume mai mari se depun la unităţile CEC, contra eliberării unor recipise. EXECUTAREA DE CASĂ A BUGETELOR LOCALE, operaţiuni prin care se încasează, se păstrează şi se eliberează resursele bugetelor locale. E. de c. a acestor bugete se efectuează prin unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului şi se evidenţiază în conturi distincte: ■încasarea veniturilor bugetare pe structura clasificaţiei bugetare; "finanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a destinaţiilor stabilite; "alte operaţiuni financiare ale ordonatorilor de credite bugetare dispuse de aceştia; "încasarea veniturilor extrabugetare şi efectuarea cheltuielilor dispuse din acestea, pe instituţii publice locale şi categorii de resurse financiare; "încadrarea în echilibrul bugetar aprobat. V. şi executarea de casă a bugetului de stat. EXECUTAREA DE CASĂ A BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, proces bugetar complex care constă în încasarea, păstrarea şi eliberarea resurselor bugetului asigurărilor sociale în vederea efectuării cheltuielilor. Sub aspect tehnico-organizatoric, e. de c. a b.a.s. de s. se înfăptuieşte pe baza sistemului de trezorerie şi pe baza sistemului bancar. Executarea prin sistemul de trezorerie constă în aceea că organele financiare de asigurări sociale şi alte organe financiare se ocupă cu încasarea, păstrarea şi eliberarea mijloacelor bugetare. Executarea prin sistemul bancar constă în efectuarea acestor operaţiuni de către organele bancare. E. de c. a b.a.s. de s. are la bază următoarele principii: a) delimitarea atribuţiilor organelor care dispun de mijloacele bugetare de atribuţiile celor care se ocupă efectiv cu încasarea, păstrarea şi eliberarea resurselor bugetare. Acest principiu înlesneşte exercitarea controlului bancar asupra respectării disciplinei financiare în domeniul veniturilor şi al cheltuielilor; b) unitatea de casă, conform căreia veniturile fiecărui buget pentru asigurările sociale sunt concentrate integral la organul de casă respectiv, într-un singur cont, din care se eliberează mijloacele necesare acoperirii cheltuielilor, ceea ce conduce la efectuarea cheltuielilor potrivit prevederilor bugetare în cuantumul şi la termenele stabilite. în calitate de organ principal al e. de c. a b.a.s. de s., Banca Comercială Română încasează veniturile bugetului, le înregistrează şi le păstrează în conturile respective, eliberează mijloacele băneşti necesare 146 EXE efectuării cheltuielilor, operează defalcări din veniturile aparţinând unităţilor economice, instituţiilor, pentru organele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în vederea executării cheltuielilor centralizate, ţine evidenţa veniturilor şi a cheltuielilor bugetare, întocmeşte periodic dări de seamă asupra mersului executării de casă a bugetului, controlează încasarea veniturilor şi utilizarea judicioasă a creditelor bugetare eliberate - în conformitate cu destinaţia prevăzută în buget - precum şi utilizarea raţională a fondului de salarii etc. Efectuând operaţiunile de casă, unităţile bancare verifică legalitatea actelor de plăţi, a cheltuielilor, şi supraveghează soldul de credite libere din bugetul asigurărilor sociale de stat. Banca este ajutată în unele cazuri de alte organe de casă, de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, de Ministerul Transporturilor, de unităţile C.E.C. etc. Operaţiunile efectuate de organele auxiliare ale e. de c. a b.a.s. de s. sunt în această privinţă sub directa îndrumare a Băncii Comerciale Române, la care se concentrează, în cele din urmă, toate încasările şi care efectuează toate plăţile. EXECUTAREA DE CASÂ A BUGETULUI DE STAT, complex de operaţiuni care privesc încasarea, păstrarea şi eliberarea de mijloace bugetare pentru efectuarea cheltuielilor. Aceste operaţiuni se fac pe baza sistemului de trezorerie şi prin sistemul bancar. Executarea prin sistemul de trezorerie constă în faptul că organele şi instituţiile speciale ale Ministerului Finanţelor, ale administraţiilor şi circumscripţiilor financiare, Trezoreria Statului se ocupă cu încasarea, păstrarea şi eliberarea mijloacelor bugetare. Executarea prin sistemul bancar constă în efectuarea acestor operaţiuni de către unităţile bancare. La baza executării de casă a bugetului statului stau următoarele principii: a) delimitarea atribuţiilor organelor care dispun de mijloacele bugetare de atribuţiile celor care execută încasarea, păstrarea şi eliberarea de resurse băneşti ale bugetului de stat. Acest principiu înlesneşte exercitarea controlului bancar asupra respectării disciplinei financiare în domeniul veniturilor şi al cheltuielilor bugetare; b) unitatea de casă, potrivit căreia veniturile fiecărei verigi a sistemului bugetar sunt concentrate în întregime într-un singur cont la organul de casă respectiv, de unde se eliberează apoi mijloacele necesare pentru efectuarea cheltuielilor, fiind interzisă efectuarea de plăţi direct din veniturile bugetare încasate. Unitatea de casă asigură efectuarea cheltuielilor în conformitate cu prevederile bugetare şi nu în funcţie de locul şi de termenele de încasare a veniturilor. Principalul organism care se ocupă cu executarea de casă a bugetului de stat este Trezoreria Statului, care încasează veniturile fiecărui buget şi le păstrează în conturi, eliberează mijloacele băneşti necesare efectuării cheltuielilor, face defalcări din veniturile bugetelor superioare pentru bugetele subordonate, ţine contabilitatea veniturilor şi a cheltuielilor bugetare, întocmeşte dări de seamă periodice asupra executării de casă a bugetului, încasează, păstrează şi eliberează mijloacele extrabugetare etc. în unele operaţiuni ea este ajutată de băncile comerciale, de administraţiile şi de circumscripţiile financiare, de casierii comunali, de unităţile C.E.C. şi de alte organe. E. de c. a b. de s., a bugetelor locale şi a bugetelor fondurilor speciale care se realizează prin Trezoreria Statului sau prin unităţile bancare trebuie să asigure: încasarea integrală şi la timp a veniturilor bugetare; efectuarea cheltuielilor dispuse de ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate legal; încasarea veniturilor extrabugetare şi efectuarea plăţilor dispuse din acestea şi a fondurilor speciale care se realizează prin Trezoreria Statului sau prin unităţile bancare, prin conturi distincte, pe instituţii publice şi pe categorii de resurse; gestionarea datoriei publice interne şi externe prin urmărirea împrumuturilor guvernamentale interne şi externe şi folosirea acestora, precum şi a celor garantate de stat, potrivit destinaţiei prevăzute în contracte, rambursarea ratelor la scadenţă şi plata dobânzilor, a comisioanelor şi a spezelor aferente; efectuarea altor operaţiuni financiare în contul organelor administraţiei publice centrale şi locale. Prin Trezoreria Statului se pot efectua şi următoarele operaţiuni: a) păstrarea disponibilităţilor reprezentând contravaloarea în lei a ajutoarelor externe nerambursabile, primite atât pe baza acordurilor şi a înţelegerilor guvernamentale, cât şi de la organisme internaţionale, şi utilizarea acestora pe bază de hotărâri ale Guvernului, potrivit destinaţiilor stabilite de donatori sau pentru cheltuieli de capital în sectoarele EXE 147 publice şi economice; b) efectuarea de plasamente financiare pe termen din disponibilităţile aflate în contul general al Trezoreriei Statului prin Banca Naţională a României. EXECUTAREA GARANŢIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI EXTERNE, realizarea practică a garanţiilor de stat pentru împrumuturile externe. Dacă beneficiarul de împrumut extern garantat de stat nu poate asigura integral sau parţial, la termenele scadente, sumele necesare în vederea rambursării împrumutului, plăţii dobânzilor şi/sau a altor costuri aferente împrumutului extern garantat de stat, acesta comunică Ministerului Finanţelor situaţia respectivă şi prezintă motivaţia şi documentele justificative cu 15 zile lucrătoare înainte de termenele de plată convenite. în cazul în care beneficiarul împrumutului extern cu garanţia statului nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată stipulate în acordul de împrumut, instituţia externă creditoare înştiinţează în scris Ministerul Finanţelor, în vederea exercitării obligaţiei de garant, înştiinţarea cuprinde rata de capital, valoarea dobânzii şi alte costuri care urmează să fie rambursate instituţiei creditoare. Pe baza documentelor de mai sus, Ministerul Finanţelor iniţiază procedura de plată la extern a sumelor datorate. Folosindu-se de documentele primite de la garantat şi de la creditorul extern, Ministerul Finanţelor, prin direcţiile de resort, elaborează documentaţia necesară efectuării plăţii la extern, potrivit normelor privind administrarea şi utilizarea fondului de risc pentru credite externe contractate cu garanţia statului. Sumele achitate de Ministerul Finanţelor, în calitate de garant, pentru împrumuturile externe garantate se recuperează de la beneficiarii împrumuturilor externe, potrivit convenţiilor încheiate şi/sau acordurilor de recuperare care urmează să fie încheiate între beneficiarii de împrumut şi Ministerul Finanţelor. Ministerul Finanţelor este obligat să urmărească recuperarea integrală şi la termenele stabilite a sumelor datorate de beneficiarii de împrumuturi ca urmare a plăţilor efectuate la extern de către minister, în calitate de garant, inclusiv prin procedura executării silite, iar sumele recuperate de la beneficiarii respectivi reprezintă venituri la fondul de risc pentru garanţiile de stat privind împrumuturi externe, pentru reîntregirea acestuia. V. şi garanţie de stat pentru împrumuturile externe; fondul de risc pentru împrumuturile externe garantate de stat. EXECUTAREA GARANŢIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI INTERNE, transpunerea în practică a garanţiilor de stat stabilite pentru împrumuturile interne acordate. în cazul în care o persoană juridică al cărei împrumut este garantat de stat nu poate asigura resursele necesare în vederea rambursării ratelor scadente, plăţii dobânzilor şi a altor costuri aferente împrumutului garantat, aceasta înştiinţează Ministerul Finanţelor cu 15 zile lucrătoare înainte de data scadenţei, cu prezentarea fundamentată a cauzelor obiective care au determinat situaţia creată. După ce banca întreprinde toate demersurile de recuperare prevăzute în contractul de împrumut pentru a recupera sumele datorate de împrumutat, garanţia emisă de Ministerul Finanţelor devine exigibilă şi se poate iniţia procedura de executare a acesteia. Banca în favoarea căreia s-a emis scrisoarea de garanţie înştiinţează în scris Ministerul Finanţelor, în termenii şi în condiţiile prevăzute în scrisoarea de garanţie, despre intenţia ei de a proceda la executarea scrisorii de garanţie se asigură din fondul de risc pentru împrumuturile interne garantate de stat (v.). Dacă obligaţiile de plată în executarea scrisorii de garanţie sunt mai mari decât disponibilităţile fondului de risc, inclusiv alocaţiile de la bugetul statului prevăzute pentru alimentarea fondului de risc, diferenţa se asigură prin contractarea unui împrumut intern de stat, care devine datorie publică internă. Plăţile în executarea scrisorilor de garanţie se fac prin Trezoreria Statului, în baza documentaţiei de fundamentare întocmite de Direcţia Generală a Datoriei Publice din cadrul Ministerului Finanţelor. Sumele plătite de Ministerul Finanţelor în urma executării scrisorilor de garanţie pentru împrumuturi interne se recuperează de la persoanele juridice garantate pentru împrumuturile interne respective, în strictă concordanţă cu clauzele asigurătorii prevăzute în contractele de împrumut şi în convenţiile de garanţie, precum şi în condiţiile şi la termenele cuprinse în actele adiţionale, încheiate între garant şi garantat, la convenţiile de garanţie pentru aceste împrumuturi interne. Pentru toate sumele 148 EXE plătite de Ministerul Finanţelor în urma executării scrisorilor de garanţie în contul împrumuturilor interne, persoanele juridice garantate se înregistrează de Ministerul Finanţelor ca debitori la fondul de risc pentru împrumuturi interne garantate de stat, iar persoanele juridice garantate înregistrează în evidenţele lor sumele datorate garantului - Ministerul Finanţelor -în calitate de creditor pentru fondul de risc. în cazurile în care garantatul motivează temeinic lipsa temporară a capacităţii de plată, Ministerul Finanţelor poate aproba, prin acte adiţionale la convenţiile de garanţie, eşalonarea la plată a sumelor datorate de debitorii respectivi sau înlesniri la plata majorărilor de întârziere. Ministerul Finanţelor are obligaţia să urmărească recuperarea integrală şi la termenele stabilite a sumelor datorate de persoanele juridice ca urmare a executării scrisorilor de garanţie pentru împrumuturi interne, inclusiv prin procedura executării silite, iar sumele recuperate de la debitorii garantaţi se fac venit la fondul de risc pentru împrumuturi interne garantate de stat. V. şi convenţie de garanţie pentru împrumuturi interne cu garanţia statuiui; scrisoare de garanţie pentru împrumuturi contractate pe piaţa internaţională de capital. EXECUTAREA OBLIGAŢIEI, înfăptuirea de către debitor a prestaţiei la care este obligat faţă de creditorul său, în concordanţă cu prevederile legale sau contractuale. Dacă e.o. se efectuează de bunăvoie, înseamnă că se face plata. Dacă e.o. nu se face de bunăvoie, creditorul are dreptul să solicite executarea silită (v.). EXECUTAREA SILITĂ ÎN CAZUL DEBITORILOR SOLIDARI, procedură de executare silită în cazul în care există doi sau mai mulţi debitori solidari. în cazul debitorilor solidari, organul de executare coordonator este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile. Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit fiecărui organ de executare în a cărui rază teritorială domiciliază sau îşi au sediul ceilalţi codebitori şi se aplică dispoziţiile corespunzătoare. Organele de executare sesizate cărora li s-a comunicat debitul înscriu debitul într-o evidenţă nominală şi iau măsuri de executare silită şi comunică organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestuia. Dacă organul de executare coordonator care ţine evidenţa întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare silită efectuate de el însuşi şi de celelalte organe sesizate, el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită. V. şi organele de executare silită; executare silită. EXECUTAREA SILITĂ ÎN CAZUL BUNURILOR IMOBILE, procedură, modalitate de executare silită a unei creanţe, prin care bunurile imobile ale debitorului se valorifică prin vânzare la licitaţie sau prin alte modalităţi, iar suma de bani astfel obţinută este folosită pentru stingerea obligaţiei. în cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim de locuit al debitorului şi familiei sale. Nu se aplică această prevedere pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni. Cu 5 zile înainte de începerea executării, organul de executare comunică debitorului o somaţie care cuprinde datele de identificare a imobilului urmărit şi menţiunea înscrierii somaţiei în evidenţele de publicitate imobiliară. Somaţia se trimite şi organului de resort pentru înscrierea în registrele de publicitate imobiliară. Orice acte de dispoziţie încheiate de debitor ulterior luării inscripţiei ipotecare sunt lovite de nulitate. După îndeplinirea acestor formalităţi, organul de executare încheie un proces-verbal de identificare a bunurilor imobile supuse urmăririi silite, care conţine o serie de elemente. Pasul următor îl constituie aplicarea sechestrului şi evaluarea bunurilor supuse urmăririi. Organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacă este necesară administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei etc. şi apărarea în procese privind imobilul respectiv. Evaluarea imobilelor supuse urmăririi silite se face de organe sau persoane specializate. Valorificarea bunurilor imobile se face prin vânzarea lor, la licitaţie, vânzarea EXE 149 directă de către debitor sau prin alte modalităţi legale. Debitorul poate ca în 30 de zile de la comunicarea somaţiei să vândă bunurile urmărite, cu acordul organului de executare. Licitaţia se organizează de către organul de executare, la locul unde se află imobilul sau alt loc. Prima licitaţie se poate organiza numai după 30 de zile de la comunicarea somaţiei către debitor, înainte de licitaţie are loc afişarea publicaţiei de vânzare pe imobilul supus urmăririi, precum şi la sediul organului de executare, la sediul consiliului local şi la locul stabilit pentru ţinerea licitaţiei. Publicitatea vânzării se face prin presă şi pe alte căi. Organul de executare este obligat să îndeplinească actele de publicitate cu 10 zile înainte de data ţinerii licitaţiei. Licitaţia începe de la cel mai mare preţ cuprins în ofertele scrise, dacă este superior celui la care a fost evaluat imobilul. Dacă nu există astfel de ofertă, licitaţia începe la preţul stabilit în urma evaluării, în cazul în care acest preţ nu se obţine, în termen de maximum 30 de zile se organizează o nouă licitaţie, care începe de la acelaşi preţ. Dacă nici de data aceasta nu se obţine preţul, în cel mult 30 de zile se organizează a treia licitaţie, când imobilul se poate vinde la cel mai mare preţ care s-a oferit. Procesul-verbal de licitaţie se semnează de organul de executare şi de cumpărător şi se predă cumpărătorului după achitarea integrală a preţului şi constituie titlu de proprietate. Cheltuielile cu executarea silită cad în sarcina debitorului. Orice persoană interesată poate face contestaţie împotriva măsurilor de executare silită întreprinse de organul de executare. Contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile şi curge de la următoarele date: "de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de începerea executării silite; "de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de refuzul organului competent de a îndeplini un act de executare; "de la data când cel interesat a luat cunoştinţă de eliberarea sau de distribuirea sumelor pe care le contestă. Respingerea contestaţiei are ca efect continuarea de către organul competent a procedurii de executare sau reluarea acesteia în situaţia în care instanţa a hotărât suspendarea executării. V. şi executare silită. EXECUTAREA SILITĂ A BUNURILOR MOBILE, modalitate de executare silită indirectă a unei creanţe, prin care bunurile mobile ale debitorului se valorifică prin vânzarea la licitaţie sau prin alte modalităţi, iar suma de bani astfel obţinută este destinată să acopere obligaţia de plată pe care o are contribuabilul urmărit. E.s. a b.m. cuprinde următoarele operaţiuni: "organele de urmărire trimit debitorului somaţia de plată prin care se solicită să se facă plata până la o anumită dată; "identificarea bunurilor mobile urmăribile; "aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile selecţionate, care se face prin încheierea unui proces-verbal de sechestru de către organul de executare. Pe baza sechestrului bunurile sunt indisponibilizate, ceea ce înseamnă că debitorul nu poate dispune de ele decât cu aprobarea organului de executare. Bunurile sechestrate pot rămâne în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau pot fi ridicate şi depozitate de către organul de executare. Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizării bunurilor sunt lovite de nulitate absolută. Indisponibilizarea bunurilor rămâne în vigoare până la valorificarea lor, care se face pe calea vânzării prin licitaţie publică, prin consignaţie, prin vânzarea către un cumpărător, pe alte căi. De la încheierea procesului-verbal de sechestru şi până la vânzarea bunurilor, debitorului i se acordă un răgaz de 15-30 de zile în care să-şi onoreze obligaţia de plată. Organul de executare anunţă vânzarea cu cel puţin 10 zile înainte de data vânzării, stabilind: data, ora şi locul vânzării, bunurile supuse vânzării, preţul minim de la care porneşte licitaţia. Anunţul de vânzare se face public prin presă şi prin afişarea lui la sediul organului de executare şi la consiliul local în raza căruia se află bunurile sechestrate. Dacă bunurile sechestrate sunt supuse alterării sau degradării, vânzarea lor se face imediat după punerea sechestrului. în situaţia în care la prima licitaţie nu se obţine cel puţin preţul de începere al vânzării, se organizează o nouă licitaţie în termen de 60 de zile, iar preţul poate fi redus cu 10%. Dacă nici acest preţ nu poate fi obţinut, bunul se poate vinde la preţul cel mai mare oferit. Atunci când bunurile mobile ale debitorului nu pot fi valorificate, ele se restituie, iar creanţa se va stinge printr-o altă modalitate legală. în principiu, sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului. Totuşi, legislaţia prevede unele bunuri exceptate de la executarea silită. Astfel, în 150 EXE cazul debitorului persoană fizică, nu pot fi supuse executării silite o serie de bunuri necesare vieţii şi muncii debitorului şi familiei sale, cum sunt următoarele: "bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de muncă; "bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel; ■alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă; "combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă; "obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave; "bunurile declarate neurmăribile prin dispoziţii legale. Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt exceptate de la executarea silită. V. şi executare silită. EXECUTAREA SILITĂ PRIN POPRIRE, procedură întreprinsă de creditor potrivit căreia sunt supuse executării silite orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceşţia le vor datora şi/ sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. în cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă. Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă. Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare printr-o adresă care se trimite prin scrisoare recomandată, cu dovadă de primire, terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Concomitent se înştiinţează şi debitorul despre înfiinţarea popririi. Poprirea nu este supusă validării. Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a debitorului. Terţul poprit este obligat ca, în termen de 5 zile de la primirea comunicării ce i s-a făcut să înştiinţeze organul de executare dacă datorează vreo sumă de bani cu orice titlu debitorului. Poprirea se consideră înfiinţată la data la care terţul poprit, prin înştiinţarea trimisă organului de executare, confirmă că datorează sume de bani debitorului sau la expirarea termenului de 5 zile. După înfiinţarea popririi terţul poprit este obligat să facă de îndată reţinerile prevăzute de lege şi să, vireze sumele reţinute în contul indicat de organul de executare şi comunică totodată în scris despre existenţa altor creditori. Dacă sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit îi va anunţa în scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă stabilită de Codul de procedură fiscală. Pentru stingerea creanţelor fiscale debitorii deţinători de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra conturilor bancare. în acest caz, o dată cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu făcută debitorului, o copie certificată de pe acest titlu se comunică băncii la care este deschis contul debitorului. Despre această măsură este înştiinţat şi debitorul. Sumele din contul bancar se indisponibilizează. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor şi nu vor accepta alte plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale, cu excepţia sumelor necesare plăţii drepturilor salariale. Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie, organul de executare înştiinţează imediat în scris băncile pentru sistarea totală sau parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor. Dacă titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, EXI 151 băncile urmăresc executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului. V. şi executare silită; organele de executare silită; încetarea executării silite. EXECUTOR FISCAL, împuternicit al organului competent de executare silită, care în baza legitimaţiei de e.f. şi a delegaţiei primite efectuează executarea silită. E.f. este împuternicit în faţa debitorilor şi a terţelor persoane în legătură cu executarea silită. în exercitarea atribuţiilor lor, e.f. au următoarele drepturi: a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri sau bunuri ale debitorului; b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunurile sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi să cerceteze locurile în care acesta îşi păstrează bunurile; c) să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului. E.f. poate intra în încăperile ce constituie domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare cere autorizarea instanţei judecătoreşti potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. Accesul e.f. în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută poate continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. în cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei emisă de instanţa judecătorească competentă. în absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile sale, e.f. poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori. V. şi executare silită; organele de executare silită. EXECUŢIE BUGETARĂ, activitate complexă desfăşurată de organele financiare, bancare, de Trezoreria Statului pentru încasarea veniturilor bugetare şi efectuarea cheltuielilor aprobate prin bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat. EXERCIŢIU BUGETAR, perioadă de timp pentru care se elaborează, se dezbate, se aprobă, se execută şi se încheie bugetul public naţional. E.b. este, de regulă, anual şi coincide cu anul calendaristic. Toate operaţiunile efectuate în cursul unui an în contul unui buget aparţin exerciţiului corespunzător de execuţie a bugetului respectiv. Pentru toţi agenţii economici şi alţi contribuabili, anul financiar are aceeaşi durată ca şi e.b. Execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat şi orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie se va încasa sau se va plăti, după caz, în contul bugetului ge anul următor. Creditele bugetare neutilizate până la încheierea anului sunt anulate de drept. In unele ţări, în timpul anului bugetar nu se pot realiza toate veniturile şi cheltuielile ce rezultă din executarea bugetului; de aceea, s-a recurs la o perioadă de timp în care să se poată lichida toate conturile unui an financiar, adică se acordă un termen de graţie de 2-6 luni. Această perioadă complementară, în care continuă încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor prevăzute în bugetul statului, împreună cu anul bugetar de 12 luni, alcătuieşte e.b. Prin urmare, e.b. poate fi egal sau mai mare cu câteva luni decât anul bugetar. V. şi anualitatea bugetului; an bugetar. EXERCIŢIU FINANCIAR, perioadă de timp, de regulă un an, în care sunt stabilite rezultatele financiare ale unui agent economic, ale statului. EXIGIBIL, plătibil imediat, devenit scadent; venit bugetar care poate fi imediat pretins de organele financiar-bancare, căruia i se poate cere imediat executarea, în caz de nevoie chiar prin procedura executării silite. 152 EXI EXIGIBILITATEA OBLIGAŢIEI BUGETARE, momentul, data la care creanţa devine exigibilă; data la care organul fiscal are dreptul să pretindă plătitorului achitarea impozitului, taxei etc. E.o.b. este prevăzută de actele normative. Prin actele normative care stabilesc impozite şi taxe se stabilesc data sau termenul până la care trebuie executate o.b. Nerespectarea acestor termene se sancţionează cu majorări, amenzi şi executare silită. Dacă scadenţa de plată a o.b. expiră într-o zi nelucrătoare, plata se consideră făcură în termen dacă este efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare. V. şi obligaţie bugetară. EXIGIBILITATEA TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ, data de când se datorează taxa pe valoarea adăugată, data de la care organul fiscal are dreptul să pretindă plătitorului achitarea taxei datorate bugetului de stat, chiar dacă plata acesteia este stabilită prin lege la o altă dată. De regulă, e. ia naştere concomitent cu faptul generator de taxă pe valoarea adăugată. Taxa devine exigibilă, la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii, cu anumite excepţii. Livrările de bunuri şi prestările de servicii, care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive, cum sunt gazele naturale, apa, serviciile telefonice, energia electrică şi altele asemenea, se consideră că sunt efectuate în momentul expirării perioadelor la care se referă aceste decontări sau plăţi. E.t. pe v.a. este anticipată faptului generator şi intervine: a) la data la care este emisă o factură fiscală, înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii; b) la data încasării avansului, în cazul în care se încasează avansuri înaintea livrării de bunuri sau a prestării de servicii. Se exceptează de la această prevedere avansurile încasate pentru plata importurilor şi a drepturilor vamale stabilite, potrivit legii, şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau care nu sunt în sfera de aplicare a taxei. Pentru serviciile efectuate de persoanele impozabile stabilite în străinătate, pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată, e.t. intervine la data primirii facturii prestatorului sau la data achitării parţiale sau totale a serviciului, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată. Pentru operaţiunile de închiriere de bunuri mobile şi operaţiunile de leasing contractate cu un prestator stabilit în străinătate, denumite în continuare operaţiuni de leasing extern, taxa pe valoarea adăugată devine e. la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor. Dacă se efectuează plăţi în avans, e.t. pe v.a. intervine la data efectuării plăţii. în cazul livrării de bunuri cu plata în rate între persoane stabilite în ţară, al operaţiunilor de leasing intern, de închiriere, de concesionare sau de arendare de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine e. la fiecare din datele specificate în contract pentru plata ratelor, respectiv a chiriei, redevenţei sau arendei. în cazul încasării de avansuri faţă de data prevăzută în contract, taxa pe valoarea adăugată devine e. la data încasării avansului. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, dând loc la decontări sau plăţi succesive - energie electrică şi termică, gaze naturale, apă, servicii telefonice şi altele similare -, e.t pe v.a. intervine la data întocmirii documentelor prin care furnizorii/prestatorii au stabilit cantităţile livrate şi serviciile prestate, dar nu mai târziu de finele lunii următoare celei în care s-a efectuat livrarea/prestarea. în cazul livrării de bunuri sau prestării de servicii, realizate prin intermediul unor maşini automate de vânzare sau de jocuri, taxa pe valoarea adăugată devine e. la data când se extrage numerar din automatul de vânzare sau de jocuri. E.t. pe v.a. aferentă sumelor constituite drept garanţie pentru acoperirea eventualelor reclamaţii privind calitatea lucrărilor de construcţii-montaj ia naştere la data încheierii procesului-verbal de recepţie definitivă sau, după caz, la data încasării sumelor, dacă încasarea este anterioară acestuia. în cazul unui import de bunuri, taxa pe valoarea adăugată devine e. la data când se generează drepturi de import pentru bunurile respective, conform legislaţiei vamale în vigoare. în anumite condiţii se poate amâna e.t. pe v.a. V. şi taxa pe valoarea adăugată. EXONERĂRI FISCALE, facilităţi, scutirea unor venituri şi persoane de plată anumitor impozite, cum sunt următoarele: "ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială acordate din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele locale, din bugetele fondurilor speciale etc., precum şi cele de aceeaşi natură primite de la terţe EXP 153 persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate şi pentru concediul plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, care sunt venituri de natură salarială. Veniturile neimpozabile realizate de persoanele fizice sunt: "alocaţia de stat pentru copii; alocaţia pentru copiii cu handicap, majorată cu 100%; "alocaţia de întreţinere pentru copiii cu handicap aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi unor familii pentru creştere şi educare; "ajutorul special lunar acordat pe toată durata handicapului; "alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii; "indemnizaţia care se acordă începând cu a doua naştere; "ajutoarele care se acordă soţiilor militarilor în termen sau cu termen redus; "ajutorul social; ajutorul de urgenţă ce se acordă de Guvern şi de primar; "ajutorul pentru procurarea de dispozitive medicale; ■indemnizaţia de şomaj, de integrare profesională şi alocaţia de sprijin; "indemnizaţia reparatorie lunară, care se acordă urmaşilor sau părinţilor eroilor martiri, mamelor care se pensionează din motive de sănătate survenite după pierderea copilului şi părinţilor; "indemnizaţia lunară de îngrijire care se acordă persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi marilor mutilaţi; "indemnizaţia lunară care se acordă persoanelor persecutate din motive politice; ■indemnizaţia lunară care se acordă magistraţilor înlăturaţi din justiţie din motive politice; ■indemnizaţia de veteran care se acordă veteranilor de război; "ajutorul pentru acoperirea unei părţi din preţul chiriei, energiei electrice şi energiei termice; "ajutorul în caz de deces; ■sprijinul material acordat soţului supravieţuitor sau urmaşilor membrilor Academiei Române; ■ajutoarele pentru emigranţi şi refugiaţi; "ajutoarele umanitare şi medicale; "ajutoarele sociale care se acordă în baza legislaţiei pensiilor; "despăgubirile încasate din asigurări de bunuri, de accident, de risc profesional; "despăgubirile primite pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse ca urmare a unor acţiuni militare; "sumele fixe de îngrijire pentru pensionarii încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile până la un anumit nivel; "contravaloarea echipamentelor tehnice, echipamentului individual de protecţie şi de lucru, alimentaţiei de protecţie, medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare care se acordă pe baza legii; "sumele şi bunurile primite sub formă de sponsorizări sau mecenat; "alocaţia individuală de hrană care se acordă sub forma tichetelor de masă, primite de angajaţi şi suportată de angajator; "veniturile obţinute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile corporale din patrimoniul personal; "sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport, cazare, indemnizaţiei sau diurnei acordate pe perioada delegării sau detaşării în alte localităţi, în ţară şi în străinătate; "drepturile în bani şi în natură acordate militarilor în termen, militarilor cu termen redus, studenţilor şi elevilor militari ai instituţiilor de învăţământ militare; ■bursele elevilor şi studenţilor unităţilor de învăţământ instituţionalizate; "veniturile din agricultură şi silvicultură. EXPANSIUNEA CREDITULUI, extinderea de către bănci a sferei creditului într-un ritm superior celui de creştere a producţiei, ceea ce contribuie la forţarea supraproducţiei şi face inevitabilă apariţia crizelor. E.c. contribuie la dezvoltarea speculaţiilor la bursa de mărfuri şi la urcarea preţurilor de către monopoluri. Băncile de emisiune stimulează e.c. cu ajutorul politicii „banilor ieftini** şi al extinderii emisiunii de bancnote. Dobânzile scăzute sunt însoţite de ridicarea cursului hârtiilor de valoare, iar emisiunea exagerată a bancnotelor neconvertibile şi a cecurilor duce la creşterea inflaţionistă a preţurilor mărfurilor. V. şi teoria expansiunii creditului. EXPERT, persoană cu pregătire superioară într-o anumită specialitate, desemnată de către organe competente să cerceteze o anumită problemă, o cauză, un dosar şi să se refere în scris cu privire la situaţia constatată. Noţiunea de e. provine din limba latină, în care „peritus“ are sensul de experimentat, cunoscător. Cuvintele „artis peritus“ desemnau un om experimentat în domeniul ştiinţei, al artei etc.; „experior" însemna a dovedi, a învedera, iar „expertus“ avea sensul persoanei cu multă experienţă care proba, demonstra ceva. Folosirea e. este necesară deoarece nu se poate pretinde juriştilor să aibă cunoştinţe universale. E. este un auxiliar al 154 EXP justiţiei. ❖ E. al bursei, persoană fizică, membru şi chiar salariat al bursei, care are autorizaţia să conducă tranzacţiile din cadrul unui post ce se află în sala de tranzacţii. E. are următoarele atribuţii principale: "menţine ordinea pe piaţă prin aplicarea normelor de licitaţie; "ţine evidenţa tranzacţiilor care se efectuează în cadrul postului; "efectuează ajustările necesare de preţuri cu ocazia diviziunii sau a plăţii dividendelor; "extrage din evidenţă ordinele expirate, execută vânzări în absenţă; "intervine în tranzacţii pentru a încuraja piaţa. ❖ E. de evaluare 1. Persoană specializată în evaluarea bunurilor. 2. împuternicit şi reprezentant al unei societăţi de asigurări, specialist în evaluarea avariilor suferite de mărfuri, mijloace de transport etc. V. şi expertiză de evaluare. ❖ E. financiar-contabil, auxiliar al justiţiei, persoană cu studii superioare de finanţe şi contabilitate, care activează în cadrul unei unităţi economice, instituţii sau este pensionar, are un stagiu în activitatea financiar-contabilă sau de cercetare ştiinţifică de cel puţin cinci ani, se bucură de o reputaţie deosebită, are certificat de cazier judiciar eliberat de organele de poliţie din care rezultă că nu a fost condamnat pentru infracţiuni (fals, uz de fals, abuz în serviciu, furt, delapidare etc.) şi promovează examenul respectiv. E.f.-c. colaborează cu organul juridic care a dispus efectuarea expertizei financiar-contabile (v.), precum şi cu organele de control, cu conducerile unităţilor economice, cu alţi experţi şi răspunde de întocmirea expertizei financiar-contabile, potrivit normelor legale şi în termenul stabilit. E.f.-c. nu poate depune în aceeaşi cauză ca martor, aceste două calităţi fiind incompatibile; dacă el cunoaşte unele aspecte ale cauzei, va depune ca martor, renunţând la calitatea de expert. E.f.-c. trebuie să se abţină sau poate fi recuzat de una dintre părţi în următoarele situaţii: "este rudă apropiată cu persoane implicate în cauza respectivă; "face parte din personalul unităţii a cărei activitate este supusă expertizării; "este încadrat cu contract de muncă la organul superior sau la o unitate subordonată; "a făcut parte din acest personal în perioada când s-a produs prejudiciul; "are calitatea de organ de control; "a efectuat controlul în cauza care se expertizează. ❖ E. judiciar, persoană cu studii juridice corespunzătoare, cu împuternicire specială, competentă în domeniul respectiv şi îndreptăţită, potrivit actelor normative, să ia parte la efectuarea expertizelor dispuse de organele judiciare. ♦> E. oficial, persoană cu temeinice cunoştinţe de specialitate într-un anumit domeniu, care are ca atribuţii de serviciu efectuarea expertizelor contabile, financiare, tehnice sau medico-legale. EXPERTIZA AVARIEI, cercetarea avariei bunurilor asigurate, efectuată de experţi oficiali ceruţi de asigurător sau de proprietarul bunurilor asigurate în vederea stabilirii naturii şi mărimii avariilor, precum şi a cauzelor şi a împrejurărilor în care s-au produs. Experţii întocmesc un raport în care consemnează toate constatările cu privire la avarie. V. şi raport de avarie. EXPERTIZA DE EVALUARE, totalitatea lucrărilor efectuate şi consemnate în raportul întocmit de expertul în evaluare în legătură cu cele constatate referitor la bunurile cuprinse în asigurare. în realizarea e. de e., expertul trebuie să ţină seama de starea reală a bunurilor, de preţurile de înregistrare sau de cele de pe piaţă, după caz. V. şi expert de evaluare. EXPERTIZA DE PROTECŢIE SOCIALĂ, cercetare cu caracter de specialitate efectuată la cererea salariatului, a patronului, a managerului. Lucrare de specialitate cu conţinut tehnic (expertiză tehnică) sau financiar-contabil (expertiză contabilă) realizată de un specialist în domeniul de activitate respectiv, atestat pe baza studiilor, a cunoştinţelor acumulate din experienţa în specialitate, întocmită pe baza informaţiilor obiective despre obiectul, fenomenul, procesul expertizat, prin care se demonstrează dacă se lucrează în domeniul respectiv în concordanţă cu standardele naţionale şi internaţionale şi dacă deciziile luate au fost cele mai raţionale. Prin e. elaborată, expertul pune la dispoziţia managerului cunoştinţele sale în domeniu pentru a-i spori sursa de putere personală şi poziţională. Pentru subalternii managerului, expertul creează o imagine de multă credibilitate. E. este deci un instrument de protecţie socială, atât pentru manager, cât şi pentru subalternii săi. EXP 155 EXPERTIZAREA MEDICALĂ A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ, examinarea, experţi-zarea medicală a persoanei accidentate sau bolnave şi încadrarea ei într-un grad de invaliditate, în vederea stabilirii pensiei corespunzătoare. E.m. se face de către comisiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă de pe lângă cabinetele şi oficiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă ce funcţionează în cadrul policlinicilor teritoriale, în următoarea componenţă: şeful cabinetului sau oficiului de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, în calitate de preşedinte; un medic de specialitate a afecţiunii principal invalidante a bolnavului, ca membru; un medic de medicina muncii sau un medic de întreprindere, de preferinţă din unitatea în care bolnavul a prestat ultima activitate profesională, ca membru. Rezultatul expertizării este consemnat în decizia de încadrare sau de respingere a încadrării într-un grad de invaliditate. EXPERTIZĂ, examinarea efectuată pe baza documentelor contabile de către unul sau mai mulţi experţi, în temeiul desemnării sale (lor) de către un organ de stat sau la cererea părţilor, pentru lămurirea unei cauze, a unei situaţii sau probleme. Rezultatul expertizei poate servi ca mijloc de probă. E. se deosebeşte de control; ea urmează controlului. ❖ E. de evaluare, complex de lucrări consemnate în raportul întocmit de expertul de evaluare, referitoare la bunurile cuprinse în asigurare. în efectuarea e. de e., expertul ţine seama de starea reală a bunurilor şi foloseşte preţurile de înregistrare sau de piaţă, după caz. V. şi expert ❖ E. extrajudiciară (amiabilă), e. solicitată de părţile interesate, care însă nu se găsesc în stare de cercetare sau judecată. E.e. se practică la cererea persoanelor interesate în cunoaşterea şi aprecierea situaţiei economico-financiare a unei firme, precum şi a măsurilor care trebuie luate pentru redresarea situaţiei economico-financiare. Astfel de e. se efectuează şi pentru cunoaşterea garanţiilor ce pot fi oferite de întreprinderea care solicită diferite credite. ❖ E. filatelică, e. solicitată de organele judiciare în cazuri de trucaje sau falsificări de timbre în dauna persoanei colecţionare sau a statului, în scopul stabilirii valorii unor colecţii de timbre sau a unor timbre. E.f. se efectuează de către specialişti în domeniul filateliei, membri ai organizaţiilor filatelice, cu o experienţă îndelungată. ❖ E. financiar-contabilă, mijloc scris de probă, de dovadă, reglementat prin acte normative, realizat de unul sau mai mulţi experţi, dispus de organul juridic din proprie iniţiativă sau la cererea uneia dintre părţi pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, ce reclamă cunoştinţe de specialitate în domeniul respectiv. E.f.-c. se efectuează prin birourile locale (judeţene şi al municipiului Bucureşti) din cadrul direcţiilor financiare şi prin biroul central de expertize contabile din Ministerul Finanţelor. E.f.-c. cuprinde întreaga activitate economică, financiară şi contabilă, examinarea problemelor facându-se numai pe bază de documente legale. E.f.-c. poate avea ca obiective examinarea situaţiei gestionare a unei unităţi, mărimea prejudiciului provocat, persoanele răspunzătoare de producerea prejudiciului, de încălcarea disciplinei economice, financiare, de casă, de credit, valutară etc., modul cum s-au derulat contractele economice, determinarea şi suportarea penalităţilor în cazul nerespectării clauzelor contractuale, litigii de muncă, diferite litigii între persoane fizice etc. E.f.-c. trebuie să-şi fundamenteze concluziile numai pe documente legale şi pe respectarea actelor normative care reglementează activitatea domeniului respectiv şi nu pe presupuneri ori păreri personale care nu au la bază documente oficiale. ❖ E. judiciară, e. dispusă de organele de anchetă penală ori de către instanţele de judecată pentru dosarele în curs de cercetare, anchetă ori judecată. Solicitarea acestei e. poate avea loc numai dacă dosarul cauzei este trimis spre cercetare, anchetă sau judecată. De regulă, e.j. se solicită de către una dintre părţi în timpul cercetării, anchetării sau judecării cauzei respective. ❖ E. obligatorie, lucrare prevăzută de actele normative ca fiind obligatorie (de exemplu, expertiza contabilă în cazuri de lipsuri în gestiune, în caz de deces al unei persoane). EXPERTUL ASIGURĂTORULUI , persoană care are o înaltă pregătire de specialitate şi care îşi desfăşoară activitatea în numele şi în contul unei instituţii sau societăţi de asigurări. E.a. procedează la constatarea daunelor, a împrejurărilor şi a cauzelor care le-au determinat şi contribuie nemijlocit la elucidarea problemelor care ajung în faţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, e.a. participă la rezolvarea eventualelor diferende care pot să apară între asigurător 156 EXP şi asigurat, în legătură cu daunele asigurate ca urmare a acţiunii riscurilor asigurate. Raportul de expertiză întocmit de e.a. se opune raportului încheiat de expertul asiguratului, motiv pentru care el trebuie să fie concis şi temeinic argumentat. Dacă asiguratul este nemulţumit de raportul de expertiză întocmit de e.a., are dreptul să solicite o contraexpertiză, care va fi efectuată de specialişti numiţi de comun acord de către asigurător şi asigurat. Asiguratul poate opta pentru contraexpertiza judiciară, care se efectuează de către experţi numiţi de instanţele judecătoreşti. EXPORT, ansamblul operaţiunilor de vânzare a produselor proprii ale unei ţări într-o altă ţară, de investire în străinătate de bunuri sau valori şi de prestări de servicii contra plată. Sub aspectul modului cum este organizat exportul se disting: e. direct, care poate fi integrat, atunci când producătorul vinde direct consumatorului final, sau export delegat, atunci când în operaţiunile de comerţ apar unii intermediari; e. indirect, când este realizat de o firmă specializată care cumpără de la producător mărfurile, pe care le exportă apoi pe contul şi pe riscul său; e. invizibil care cuprinde totalitatea serviciilor ce se prestează altor state şi diferitelor persoane juridice sau fizice din alte ţări şi care cuprinde: încasări din turism, transporturi, asigurări, licenţe, servicii bancare, dobânzi, dividende etc. E. se consideră realizat din momentul prezentării la bancă a documentelor de încasare a contravalorii mărfurilor primite de la clienţii externi. Producţia pentru export, precum şi efectuarea exporturilor trebuie să se realizeze astfel încât să asigure resursele necesare pentru importuri şi sporirea rezervelor în valută ale statului, să conducă la îmbunătăţirea continuă a eficienţei economice, a rentabilităţii unităţilor producătoare şi de comerţ exterior, la creşterea produsului naţional brut şi, pe această bază, la consolidarea puterii de cumpărare a monedei naţionale, atât pe plan intern, cât şi în raport cu alte monede. ❖ E. de capital, plasarea de capital într-o altă ţară decât ţara de origine, în scopul obţinerii de profituri cât mai ridicate. E. de c. îmbracă în principal două forme: a) e. de c. productiv, care constă în înfiinţarea de noi întreprinderi sau în achiziţionarea unor întreprinderi existente în străinătate; b) e. de c. de împrumut, respectiv de împrumuturi de stat şi particulare cu o anumită dobândă şi pe un anumit termen. în realizarea e. de c., băncile ţărilor monopoliste acţionează pe mai multe căi, cum sunt: extinderea relaţiilor de credit în afara graniţelor ţării, cu concursul sucursalelor şi al băncilor create în străinătate; acordarea de credite întreprinderilor şi statelor străine; organizarea de subscrieri şi plasări de obligaţiuni şi acţiuni în diferite ţări străine; acordarea de credite şi sprijin financiar sub diferite forme întreprinderilor transnaţionale. E. de c. este urmarea dominaţiei monopolurilor în principalele ţări şi într-un număr de ţări bogate, în care capitalul acumulat a atins asemenea proporţii încât au format „un surplus" de capital. în loc ca acest capital să fie folosit în extinderea investiţiilor de capital în interiorul ţării exportatoare şi pentru ridicarea nivelului de trai al poporului din ţara respectivă, se urmează calea e. de c. către ţările slab dezvoltate, de unde se obţin profituri ridicate. E. de c. este practicat pentru cucerirea de noi pieţe de materii prime sau de desfacere ori pentru expansiune şi dominaţie economică şi politică asupra ţărilor importatoare de capital. Ca urmare a e. de c., se ascut lupta de concurenţă şi rivalitatea dintre marile ţări pentru extinderea sferelor de influenţă, pentru investirea de capital şi are ca efect intensificarea dezvoltării inegale a ţărilor. ❖ E. invizibil, încasări care provin din serviciile prestate diferitelor state şi cetăţenilor lor. E.i. cuprinde practic încasările de la turiştii străini, din transporturi pentru străinătate, servicii poştale, de asigurări şi reasigurări, servicii bancare etc. EXPUNERE LA PROIECTUL DE LEGE PENTRU ADOPTAREA BUGETULUI DE STAT, raport care cuprinde modul cum a decurs executarea preliminată a bugetului de stat pe anul în curs şi execuţia definitivă pe anul precedent, analizează veniturile şi cheltuielile bugetare ale anului curent, structura, ponderea şi destinaţia principalelor cheltuieli bugetare, examinează activitatea ministerelor, băncilor, organelor locale în materie bugetară, menţionându-se deficienţele constatate, măsurile propuse pentru lichidarea şi preîntâmpinarea lor, precum şi căile de urmat în vederea obţinerii unei eficienţe cât mai ridicate a activităţii economico-financiare. E. la p. de 1. pentru a.b. de s. se prezintă de EXT 157 către ministrul Finanţelor, în numele Guvernului, în faţa deputaţilor şi a senatorilor din Parlament, în vederea dezbaterii şi adoptării bugetului de stat. V. şi adoptarea bugetului de stat; bugetul de stat; legea pentru adoptarea bugetului de stat; sistem bugetar. EXTRABUGETAR, despre venituri şi cheltuieli, care nu sunt cuprinse în bugetul de stat. Se găsesc în anumite cazuri la unele instituţii bugetare. V. şi mijloace extrabugetare. EXTRAPRIMĂ de asigurare, primă de asigurare adiţională care se percepe la mărfurile încărcate şi transportate pe nave cu o vechime de peste 15 ani. Cotele de e. de a. pentru încărcături pe nave variază între 0,125% şi 4%. E. de a. se percep şi pentru navele care depăşesc vârsta de 15 ani, deoarece cu cât o navă este mai veche, cu atât riscurile la care poate fi expusă nava şi încărcătura sunt mai mari. V. şi primă de asigurare; asigurare maritimă; asigurarea navelor maritime (casco maritim). EXTRAS, fragment dintr-un act, dintr-o scrisoare. Reproducere a unei părţi dintr-un înscris sau dintr-un registru. E. reproduce textual una sau mai multe părţi dintr-un act original, fără ca prin folosirea extrasului să se poată alterna semnificaţia actului original din care s-a făcut extrasul. EXTRAS DE CONT, situaţie contabilă sintetică în care sunt înregistrate toate intrările şi ieşirile de bani, precum şi soldul contului respectiv, într-o anumită perioadă de timp. Document bancar care se eliberează pe numele titularului de cont pentru certificarea tuturor operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate prin contul său. EXTRAS DIN BALANŢA DE VERIFICARE, document întocmit de compartimentul financiar-contabil al societăţii de asigurări. Conţine informaţii referitoare la conturile noi folosite pe baza soldurilor conform bilanţului. Documentul se întocmeşte într-un exemplar şi se foloseşte la crearea fişierului de conturi sintetice şi lunar la apariţia de conturi noi. EXTRAS DIN JURNALUL DE BORD, document care poate fi întâlnit în cadrul asigurării cargo (v.), fiind utilizat pentru dovedirea producerii daunei în timpul transportului pe mare. în e. din j. de b. trebuie să se regăsească elementele esenţiale consemnate în jurnalul de bord, în legătură cu întâmplările ivite în timpul transportului, care au condus la producerea daunelor la încărcătură. EXTRASUL CONTULUI PARTENERULUI STRAlN, document întocmit de compartimentul financiar-contabil al societăţii de asigurări. Conţine informaţii referitoare la situaţia financiară a partenerului străin în relaţiile cu societatea de asigurări la un moment dat, soldul, prime, comisioane, sinistrări, despăgubiri, participare-beneficiere, depozit eliberat, depozit constituit, remize etc. Documentul se întocmeşte în două exemplare, unul pentru partenerul străin, celălalt rămânând la administraţia centrală. F.A.B. STOWED, clauză stipulată în contractul de transport, care prevede ca predarea mărfii de către vânzător să se facă la bordul navei, iar marfa să fie stivuită în hambare pe cheltuiala acestuia. FACILITATE DE PLATĂ, uşurare, înlesnire pe care o instituţie financiară, de asigurări, bancară etc. o acordă contribuabililor, clienţilor lor, pentru a efectua anumite plăţi la aceste instituţii sau, după caz, pentru a avea acces la fondurile lor. FACTORI DE PRODUCŢIE, totalitatea resurselor materiale, financiare şi umane care se folosesc în procesul reproducţiei sociale. F. de p. sunt: pământul, munca şi capitalul. Unii economişti includ în f. de p. şi capacitatea antreprenorială. F. de p. constituie o unitate, se află în interdependenţă, acţiunea lor determinând particularităţile activităţii economice şi dimensionează aspectele ei cantitative, structurale şi calitative. FACTORING1. Formă a cooperării bancare internaţionale în care, pe baza unei convenţii intervenite între părţi, un organism specializat prestează anumite servicii privind problemele financiare, acordă credite pe termen scurt (până la 3-4 luni), efectuează operaţiuni bancare de casă specializate (încasări, plăţi, decontări), ţinerea contabilităţii etc. pentru participanţii la producerea, exportarea şi importarea de mărfuri sau servicii. F. are următoarele avantaje: "face posibilă încasarea sigură a facturilor, mai puţin comisionul, de la un singur partener; "prezintă garanţia plăţii furnizorului; "simplifică cheltuielile de contabilizare şi de urmărire a clienţilor. 2. Operaţiuni prin care firme specializate se angajează să încaseze facturile neîncasate de către societăţile comerciale contra unui comision. V. şi cooperare bancară internaţională. FACTURĂ, document, act justificativ întocmit de compartimentul comercial al unei unităţi economice, în care se consemnează cu exactitate cantitatea, calitatea şi felul mărfurilor, preţul unitar şi total etc. şi care stă la baza operaţiunilor de vânzare, cumpărare, decontare sau serveşte ca document de informare vamală, fiscală etc. ❖ F. consulară, document emis de un consulat pentru admiterea mărfurilor în ţara pe care o reprezintă; în f. se arată valoarea lor reală pentru a se împiedica evaziunea fiscală pe calea subevaluării la vamă. F.c. este vizată de consulat, care încasează taxele consulare potrivit unui tarif. ❖ F. de expediţie, document care însoţeşte mărfurile pe timpul transportului. în f. se menţionează felul şi sortimentul mărfurilor, preţul, felul ambalajului, greutatea fiecărui colet, mijlocul de transport cu care se transportă marfa, numele, prenumele şi adresa vânzătorului şi a cumpărătorului etc. ❖ F. de navlu, document întocmit de armator sau de reprezentantul său în care se stipulează suma navlului ce trebuie să o plătească navlositorul pentru mărfurile ce se transportă pe navă. V. şi navlu. ❖ F. fiscală, document fiscal emis de fiecare persoană impozabilă, înregistrată ca plătitor de taxă FAC 159 pe valoarea adăugată, pentru livrările de bunuri, executările de lucrări şi prestările de servicii efectuate către fiecare beneficiar. Persoanele impozabile care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, nu au dreptul să emită f.f. şi nici să înscrie taxa pe valoarea adăugată pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii către alte persoane. Pentru livrări de bunuri f.f. se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestări de servicii cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestarea a fost efectuată. în cazul bunurilor livrate cu aviz de însoţire, f.f. se emite în termen de cel mult 5 zile de la data livrării, fară a depăşi finele lunii în care a avut loc livrarea. Pentru prestările de servicii efectuate de prestatori stabiliţi în străinătate, pentru care beneficiarii au obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată, aceştia din urmă, dacă sunt înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, trebuie să autofactureze operaţiunile respective prin emiterea unei f.f., la data primirii facturii prestatorului sau la data efectuării plăţii către prestator, în cazul în care nu s-a primit factura prestatorului până la această dată. Operaţiunile de leasing extern se autofacturează de către beneficiarii din România, înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, la data stabilită prin contract pentru plata ratelor de leasing/sau la data plăţii de sume în avans. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care se efectuează continuu, cum sunt energia electrică, energia termică, gazele naturale, apa, servicii telefonice şi altele asemenea, f.f. trebuie emisă la data la care intervine exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată. F.f. pentru operaţiunile de leasing intern, pentru operaţiunile de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri, trebuie să fie emisă la fiecare din datele specificate în contract, pentru plata ratelor, chiriei, redevenţei sau arendei, după caz. în cazul încasării de avansuri, faţă de data prevăzută în contract se emite f.f. la data încasării avansului. în situaţia în care taxa pentru operaţiuni taxabile este încasată înainte ca bunurile să fie livrate sau înaintea finalizării serviciilor, f.f. trebuie să fie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la fiecare dată când este încasat un avans, fară a depăşi finele lunii în care a avut loc încasarea. F.f. trebuie să cuprindă obligatoriu următoarele informaţii: seria şi numărul facturii; numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală al persoanei care emite factura; numele, adresa şi codul de înregistrare fiscală, după caz, al beneficiarului de bunuri sau de servicii; denumirea şi calitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate; valoarea bunurilor sau serviciilor, exclusiv taxa pe valoarea adăugată; cota de taxă pe valoarea adăugată sau menţiunea scutit cu drept de deducere, scutit fară drept de deducere, neimpozabil sau neinclus în baza de impozitare, după caz; valoarea taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligaţia să emită f.f. pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazurilor când beneficiarul solicită f.f.: a) transportul persoanelor cu taximetre, precum şi transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a abonamentelor; b) livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestări de servicii către populaţie, consemnate în documente fară nominalizarea cumpărătorului; c) livrări de bunuri şi prestări de servicii consemnate în documente specifice aprobate prin acte normative. Fiecare transport de produse trebuie să fie în mod obligatoriu însoţit de f.f., cu excepţia transferurilor de produse între gestiuni. în lipsa f.f., se consideră că marfa are provenienţă ilicită. Comisarii Gărzii Financiare pot opri mijloacele de transport pentru verificarea documentelor de însoţire a mărfii. V. şi acciză; taxa pe valoarea adăugată. ❖ F. proforma, f. ce se emite înainte de emiterea facturii definitive. F.p. serveşte pentru efectuarea plăţii în avans sau pentru confirmarea preţurilor. Această f. conţine aceleaşi elemente ca şi f. definitivă. ❖ F. protestabilă, instrument de credit asemănător cu cambia (v.), care poate fi protestată cu aceleaşi formalităţi, procedură şi consecinţe în caz de neplată. F.p. stă la baza acordării de credite furnizorului pentru mobilizarea creanţelor, credite care sunt garantate prin transmiterea creanţelor furnizorului către bancă. Creditul acordat pe f.p. prezintă pentru bancă aceeaşi siguranţă ca şi în cazul scontului (v.) şi al efectelor de comerţ (v.). în caz de nerambursare a creditului la scadenţă, factura poate fi protestată ca şi efectele de comerţ. Dacă într-un anumit termen de la primirea mărfurilor şi a facturii cumpărătorul nu trimite refuzul său către furnizor, factura este considerată acceptată şi, în caz de neplată, devine protestabilă în aceleaşi condiţii ca şi efectele comerciale. F.p. se poate întocmi şi folosi numai între comercianţi sau între fal comercianţi şi industriaşi; ea nu poate fi folosită de către meseriaşi, agricultori, cooperative etc. în vederea scontării, f.p. se introduce în bancă o dată cu biletul la ordin (v.) întocmit de către furnizor. Cu scontul obţinut se creditează contul furnizorului la bancă. FALIMENT 1. Stare de insolvabilitate a unei-persoane fizice sau juridice recunoscută de către o instanţă judecătorească; procedură de executare silită aplicabilă pentru lichidarea (vânzarea) avutului unei întreprinderi comerciale, industriale etc., în situaţia în care aceasta ajunge în stare de insolvabilitate, şi repartiţia între creditori a sumei rezultate din vânzare, precum şi lichidarea pasivelor (creanţe, ipoteci, gajuri). 2. Instituţie juridică reglementată de lege cu scopul de a asigura administrarea şi lichidarea, în interesul creditorilor respectivi, a patrimoniului unei persoane juridice sau al unei persoane fizice, care are calitatea de agent economic şi se află în imposibilitatea de a-şi achita datoriile asumate în legătură cu actele economice şi financiare încheiate în nume propriu. încetarea plăţilor de către un agent economic conduce la dezorganizarea sa economico-financiară şi juridică. Aceasta contribuie la apariţia unor blocaje financiare şi economice care perturbă activitatea multor altor agenţi economici. Blocajele financiare sunt urmarea insolvabilităţii unor agenţi economici - societăţi comerciale şi regii autonome - care nu-şi pot acoperi cheltuielile din venituri proprii. Legiuitorul a dat f. trei sensuri, care constituie şi trăsăturile f.: a) s-a considerat că agentul economic a provocat o dezordine economico-socială şi financiară, dându-se f. un caracter infamant; b) întrucât agentul economic nu a ştiut să-şi conducă întreprinderea, trebuie lipsit de bunurile sale; c) pentru a fi compensate pierderile aduse intereselor generale ale societăţii, trebuie vegheat ca ceea ce-i rămâne agentului economic să fie repartizat creditorilor săi. în condiţiile actuale se urmăreşte salvarea întreprinderii, fie preventiv, fie în procesul economic. Salvarea preventivă reprezintă practic o redresare economică şi financiară. F. urmăreşte să permită unei persoane îndatorate să se libereze de obligaţiile sale pentru a fi în măsură să desfăşoare o activitate de la început şi stabilirea unei egalităţi între creditori cu privire la partajarea bunurilor debitorului. Declararea unei persoane în stare de faliment presupune că ea a comis un act din care să rezulte că va fi foarte probabil în imposibilitate să-şi stingă datoriile. Codul comercial român (art. 695 şi 696) prevede că este în stare de faliment persoana juridică sau fizică ajunsă în situaţia de încetare a plăţilor pentru datoriile sale economico-financiare; această situaţie nu poate rezulta însă din orice fel de act, cum ar fi, de exemplu, refuzul unor plăţi pe care debitorul de bună-credinţă îl consideră întemeiat nu poate constitui o probă de încetare a plăţilor. F. este, de regulă, consecinţa luptei de concurenţă. Pentru a fi posibilă declararea stării de f. este necesar ca debitorul să înceteze plăţile. F., indiferent de existenţa unei bancrute (v.), simple sau frauduloase, comportă prin el însuşi o nuanţă de degradare socială a debitorului căruia i se aplică aşa-numita notă infamantă a falimentului, care se manifestă prin suspendarea exercitării drepturilor cetăţeneşti şi a celor profesionale, publicitatea numelui faliţilor etc. Ca urmare a f., nu mai are loc stingerea datoriilor faţă de creditori, din cauza insolvabilităţii debitorilor. încetarea plăţilor ca urmare a f., care se extinde considerabil în timpul crizelor economice, determină crahuri de bursă şi bancare, ducând la anarhie şi crize în sistemul bănesc. ❖ F. întreprinderilor au drept urmare diminuarea salariilor, extinderea şomajului etc. F. poate fi voluntar şi involuntar. ❖ F. voluntar constă în faptul că persoana în cauză îşi recunoaşte starea de f. în faţa instanţei judecătoreşti şi lasă la latitudinea acesteia rezolvarea situaţiei create. ♦ F. involuntar are loc atunci când unul sau mai mulţi creditori prezintă instanţei judecătoreşti o plângere privind neonorarea la termen, de către debitor, a obligaţiilor de plată. Starea de f. se rezolvă, în genere, prin două modalităţi, şi anume: a) modalitatea reorganizării, situaţie provizorie în care falimentarului i se permite să posede în continuare bunurile pe care le deţine. în aceste situaţii, sub controlul instanţei judecătoreşti, are loc reconcilierea cu creditorii şi reprogramarea plăţilor; b) modalitatea lichidării, situaţie când instanţa judecătorească numeşte un executor care, într-o anumită perioadă de timp, se ocupă de lichidarea completă a bunurilor falimentarului şi de achitarea datoriilor acestuia, potrivit ordinii de prioritate stabilite de lege. Procedurile prefalimentare sunt următoarele: unul sau mai mulţi creditori înştiinţează instanţa judecătorească despre situaţia FAL 161 dificilă în care se află firma respectivă, care înstrăinează în condiţii dezavantajoase avutul ce-1 are. Instanţa judecătorească poate dispune prezentarea reprezentantului firmei în camera de consiliu şi depunerea registrelor, a bilanţului contabil şi a listei nominale cu toţi creditorii pe care îi are, cu indicarea scadenţelor respective. Dacă sesizările creditorilor se găsesc întemeiate sau când - fară motiv temeinic - reprezentantul firmei (patronul în cauză) nu se înfăţişează, instanţa poate, dacă apreciază de cuviinţă, înaintea oricăror dispoziţii pe care le-ar lua referitoare la punerea în stare de faliment, să numească pe unul sau mai mulţi creditori care să verifice registrele şi să supravegheze regularitatea operaţiunilor pe care le efectuează firma. Dacă majoritatea creditorilor relevă că situaţia economico-financiară a firmei nu le mai inspiră teamă, plăţile efectuându-se cu regularitate la scadenţă, aceste măsuri preventive încetează. în caz contrar, măsurile preventive încetează, însă se declară starea de faliment. Falimentul se declară prin hotărâre judecătorească, pronunţată după ce falitul a făcut o declaraţie în faţa instanţei judecătoreşti, ori după cererea motivată a unuia sau mai multor creditori sau chiar din oficiu. Declaraţia falitului are anexate bilanţul şi registrele de comerţ pe care le-a condus. Bilanţul indică şi estimează cu aproximaţie toate bunurile imobile şi mobile ale falitului, starea datoriilor şi a creanţelor, numele, prenumele şi domiciliul fiecărui creditor, cauza fiecărei datorii, contul de profit şi pierderi, precum şi situaţia cheltuielilor personale ale falitului şi ale familiei sale în timpul desfăşurării activităţii economico-sociale şi financiare. Fiecare creditor poate cere instanţei competente declaraţia de faliment a debitorului, însă numai cu probarea încetării plăţilor. în cazul în care încetarea plăţilor este notorie ori dacă aceasta rezultă din alte fapte precise, instanţa poate declara falimentul din oficiu, iar dacă va considera necesar, va putea asculta mai întâi pe falit. Declararea falimentului se face prin hotărâre judecătorească, în care se menţionează numele şi prenumele judecătorului sindic chemat să administreze f., să dispună punerea sigiliilor, să fixeze un termen până când creditorii să prezinte la grefa sindicatului declaraţia creanţelor lor, să stabilească ziua şi ora la care se va proceda - la tribunal - la verificarea creanţelor. Sentinţa pronunţată este executorie provizoriu, fiind supusă căilor de atac; această sentinţă interzice falitului, din ziua pronunţării sale, dreptul de a administra bunurile sale, inclusiv pe cele dobândite în timpul falimentului. Acţiunile proprii falitului pot fi exercitate numai de către judecătorul sindic, excepţie făcând cele care privesc drepturi exclusiv personale sau care n-au legătură cu f. Sentinţa prin care se declară f. suspendă, însă numai faţă de masa creditorilor, curgerea dobânzilor, a creanţelor negarantate prin ipotecă, gaj etc. Imediat după declanşarea stării de faliment, creanţele contra falitului rămân fixate în mâinile ultimului purtător; creanţele care se află în circulaţie în alte ţări rămân fixate în mâinile ultimului purtător din ţara falitului. De asemenea, prin sentinţa declarativă de faliment ori prin altă sentinţă pronunţată ulterior, instanţa stabileşte provizoriu, din oficiu sau la cererea celui interesat, ziua încetării plăţilor. Dacă nu există o dată expres fixată, încetarea plăţilor se consideră că a avut loc în ziua pronunţării sentinţei care a declarat f. sau în ziua morţii falitului ori în cea a retragerii din activitate, dacă f. a fost declarat în urma survenirii acestor evenimente. în toate cazurile, încetarea plăţilor nu se poate stabili la o dată mai îndepărtată de trei ani faţă de datele respective. împotriva sentinţei care stabileşte provizoriu data încetării plăţilor se poate face contestaţie la instanţa care a pronunţat-o, însă ea trebuie notificată cu cel puţin opt zile înainte de verificarea creanţelor. Contestaţiile împotriva sentinţei se discută în contradictoriu cu judecătorul sindic şi se soluţionează printr-o singură sentinţă. Actele, operaţiunile şi plăţile făcute de falit în urma sentinţei declarative de f. sunt nule de drept. De asemenea, sunt nule de drept, faţă de masa creditorilor: toate actele de înstrăinare cu titlu gratuit făcute cu şase luni înainte de data încetării plăţilor; plata datoriilor neajunse la scadenţă, făcute după data încetării plăţilor, fie în bani, fie prin cesiune (v.), vânzare, compensaţie etc.; toate înstrăinările cu orice titlu, însă numai de bunuri mişcătoare, făcute de falit în interval de şase luni înainte de epoca încetării plăţilor, către soţia sau soţul falitului, către rudele sale în linie directă şi către rudele colaterale sau prin alianţă până în gradul al patrulea. Actele, plăţile şi înstrăinările făcute în frauda creditorilor, în orice timp ar fi fost făcute, trebuie să fie anulate. Dacă starea de falit a fost declarată după moarte sau dacă falitul decedează după declaraţia de faliment, soţia (soţul), fiii şi moştenitorii 162 fal săi pot să se prezinte în persoană sau prin mandatar, în locul defunctului, la constituirea bilanţului, la examinarea registrelor şi la întreaga procedură a falimentului. în cazul unei societăţi comerciale, f. se declară de către instanţa judecătorească teritorială în care societatea îşi are sediul. Când are loc falimentul unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, actele de procedură se îndreaptă contra administratorilor, directorilor şi lichidatorilor, care sunt obligaţi să compară în faţa judecătorului sindic, când sunt chemaţi să procure informaţiile necesare întocmirii şi verificării bilanţului şi pentru identificarea cauzelor şi a împrejurărilor falimentului, fiind ascultaţi ca reprezentanţi legali ai societăţii falite. Consecinţele declarării falimentului. Imediat după declaraţia de faliment ori cel mai târziu în termen de 24 de ore, judecătorul sindic procedează la punerea sigiliilor. Dacă debitorul a ascuns sau a sustras, fie chiar şi parţial, din activ, instanţa de judecată poate dispune punerea sigiliilor, din oficiu sau la cererea insistentă a unuia sau a unor creditori, înainte de declaraţia de faliment. Dacă judecătorul sindic apreciază, registrele falitului nu se pun sub sigiliu, însă ele trebuie parafate, încheindu-se un proces-verbal în care se consemnează starea lor. Cambiile, celelalte titluri de credit care au scadenţă scurtă sau care urmează să se prezinte la acceptare, precum şi actele pentru care ar fi necesar să se întocmească acte conservatoare pot fi ridicate de judecătorul sindic. Judecătorul sindic efectuează inventarierea bunurilor falitului în prezenţa acestuia ori citându-1, potrivit legii. Inventarul cuprinde obligatoriu descrierea întregului activ al falitului şi trebuie să fie subscris de către toţi cei care au participat la întocmirea lui. Pentru întocmirea cât mai corectă a inventarului, judecătorul sindic poate apela şi la un expert desemnat de instanţa de judecată. După întocmirea inventarului, judecătorul sindic se constituie depozitar judiciar al mărfurilor, banilor, titlurilor de creanţe şi celorlalte bunuri ale falitului. Având aprobarea instanţei, judecătorul sindic poate lua orice măsură de realizare a pazei bunurilor falimentului pentru care s-a constituit depozit judiciar. Banii inventariaţi se depun la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, iar recipisa se anexează la dosarul de la instanţa de judecată. După aplicarea sigiliilor, pe baza bilanţului, a registrelor şi a altor informaţii, judecătorul sindic întocmeşte un tabel cu toţi creditorii falitului. De asemenea, înştiinţează în scris pe fiecare creditor, cu relevarea dispoziţiilor din sentinţa declarativă de faliment referitoare la prezentarea declaraţiilor creanţelor şi la verificare. Judecătorul sindic trebuie să invite pe falit în faţa sa pentru examinarea registrelor, pentru cunoaşterea conţinutului lor şi pentru certificarea stării în care se află, încheierea şi semnarea lor facându-se în prezenţa sa. Judecătorul sindic mai îndeplineşte următoarele atribuţii: ■încasează creanţele falitului şi dă chitanţă; "încheie toate actele conservatoare privind drepturile falitului faţă de debitorii săi şi ia asupra bunurilor inscripţia ipotecară care nu ar fi fost înscrisă de falit; "poate fi autorizat de instanţă să vândă bunurile supuse alterării sau deprecierii valorii lor ori a căror conservare ar fi costisitoare, iar vânzarea se poate face numai prin licitaţie publică, în urma unei expertize dispuse de instanţa de judecată. Continuarea de către falit a activităţii economico-financiare, în totalitate sau în parte, poate avea loc numai cu încuviinţarea majorităţii creditorilor verificaţi, care determină timpul, limitele şi condiţiile acesteia. în acest scop, se desemnează şi persoana sub răspunderea căreia va putea continua activitatea. Instanţa de judecată adoptă o încheiere, atât pentru vânzări, cât şi pentru eventuala continuare a activităţii, care se publică în Monitorul Oficial. Judecătorul sindic raportează lunar instanţei despre modul cum a administrat falimentul. Creditorii f. sunt chemaţi să prezinte declaraţia creanţelor şi titlurile din care derivă acestea, în termenul stabilit de sentinţa definitivă de f. Secretarul arhivar al grefei sindicatului instanţei de judecată întocmeşte, pe baza declaraţiilor creanţelor depuse de creditori, un tabel pe care îl prezintă judecătorului sindic cu cinci zile înainte de ziua fixată pentru verificarea creanţelor. Judecătorul sindic examinează acest tabel şi poate, din oficiu sau la cererea unuia ori mai multor creditori, să dispună ca, în ziua stabilită pentru verificare, să fie de faţă şi falitul. La data stabilită de sentinţa declarativă a f. pentru verificarea creanţelor, judecătorul sindic procedează în contradictoriu cu cei interesaţi la verificarea tuturor creanţelor. Verificarea se efectuează în ordinea înscrierii creditorilor în tabel, prin confruntarea titlurilor prezentate cu registrele şi cu documentele falitului. Falitul are dreptul să se opună la admiterea oricăreia dintre creanţe. Creanţele necontestate sau cele pe care toţi cei interesaţi le recunosc FAP 163 ca întemeiate sunt admise la masa falimentului. Eventualele contestaţii se rezolvă de către judecătorul sindic, care apoi vizează creanţele admise, relevând şi suma acestora. Sub supravegherea instanţei de judecată, judecătorul sindic procedează la lichidarea activului falitului, încasând creanţele, procedând la vânzarea averii mobile şi imobile, m termen de zece zile de la pronunţarea hotărârii adoptate cu privire la contestaţiile verificate. în situaţia în care, în intervalul de timp de mai sus, se face o propunere de concordat, apreciindu-se oportună amânarea vânzării, judecătorul sindic poate fi autorizat de instanţă să suspende vânzarea, fară să prejudicieze dreptul de urmărire a creditorilor amanetari, privilegiaţi sau ipotecari. De asemenea, vânzarea se suspendă şi atunci când creditorii decid să se continue activitatea falitului, înainte de efectuarea vânzării, instanţa de judecată procedează la evaluarea bunurilor prin numirea unor experţi. Sumele de bani aparţinând f. se repartizează, cu aprobarea instanţei, între creditori, mai întâi celor gaj işti sau care au un alt privilegiu. Ceea ce rămâne se împarte între toţi creditorii, proporţional cu creanţele lor verificate. Pentru aceasta, judecătorul sindic prezintă lunar instanţei o situaţie a f. şi a banilor disponibili care urmează să fie repartizaţi. Judecătorul sindic întocmeşte statul de repartiţie care devine executoriu numai prin ordonanţa instanţei judecătoreşti. O dată cu terminarea repartizării sumelor provenite din averea mobiliară şi imobiliară a falitului, procedura f. este considerată închisă. ❖ F. bancar, f. provocat, de regulă, de falimentul întreprinderilor industriale şi comerciale. în timpul crizelor economice, multe întreprinderi încetează rambursarea împrumuturilor, are loc ridicarea masivă a depunerilor din bănci, iar ca urmare a faptului că resursele multor bănci nu sunt în stare să satisfacă cererile depunătorilor, se înregistrează crahul bancar. V. şi crah bancar; moratoriu; concordat; reabilitarea falitului. FALIT, comerciant care se află în stare de faliment (v.). FALS (lat. ,,falsus“), inexact, eronat, neadevărat, contrafăcut, neautentic. FALS INTELECTUAL, falsificarea unui act oficial, cu prilejul întocmirii acestuia de către un salariat care se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări care nu corespund adevărului sau prin omiterea cu bună ştiinţă a unor date sau împrejurări. FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ, falsificarea, modificarea, contrafacerea conţinutului, semnăturii sau alterarea într-un mod sau altul a unui înscris sub semnătură privată, pe care făptuitorul îl foloseşte personal sau îl încredinţează altei persoane pentru folosire în vederea producerii unor efecte juridice, economice, financiare, bancare etc. FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE, infracţiune care constă în contrafacerea conţinutului actului, a semnăturii sau în modificarea în orice mod - ştersături, modificări, adăugiri etc. - a unui înscris oficial. FALSIFICARE, acţiune prin care se denaturează adevărul. F. poate fi făcută prin acele mijloace care sunt susceptibile de a contraface un bun, înscris, un semn sau o alterare în substanţa şi forma acestora. ❖ F. de monede sau alte valori, faptă încriminată de legea penală; infracţiune care constă în falsificarea de monedă, cecuri, titluri de credit, timbre, mărci poştale, bilete sau foi de călătorie etc., emise de instituţiile de credit şi de celelalte organe competente, şi punerea în circulaţie a valorilor falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie. FAPT ADMINISTRATIV, acţiunea de primire, conservare, manipulare, fructificare şi control exercitată asupra valorilor încredinţate unei persoane, numită administrator. F.a. care influenţează cantitativ şi valoric mijloacele economice se urmăresc cu ajutorul conturilor şi constituie, în consecinţă, fapte contabile. F.a. se datorează unor cauze economice (vânzări, 164 FAP cumpărări etc.), unor cauze juridice (operaţiunile care dau naştere la obligaţii sau drepturi) sau unor cauze naturale (învechirea vinului, alterarea untului etc.). După natura modificărilor pe care le suferă mijloacele economice, aceste fapte pot fi modificative (care au ca efect sporirea sau micşorarea mijloacelor economice), permutative (când provoacă numai o schimbare în forma mijloacelor) şi mixte (când se produc modificări în forma şi în mărimea mijloacelor economice). FAPTE DE COMERŢ, acte şi operaţiuni prin săvârşirea cărora se nasc raporturi juridice reglementate prin legile comerciale. Codul comercial român relevă că f. de c. sunt următoarele: ■cumpărarea de produse sau de mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; "cumpărarea, cu scopul de a le revinde, de obligaţiuni ale statului sau de alte titluri de credit circulând în comerţ; "contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ; "cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comerciale; "orice întreprindere (activitate organizată şi desfăşurată în anumite condiţii şi cu o anumită finalitate) de furnituri; "întreprinderile de spectacole publice; "întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficii de afaceri; "întreprinderile de construcţii; ■întreprinderile de manufactură şi imprimerie; "întreprinderile de editură, librărie şi obiecte de artă, când vinde altcineva decât autorul sau artistul; "operaţiunile de bancă şi de schimb; ■operaţiunile de mijlocire (samsarie) în afaceri comerciale; "întreprinderile de transport de persoane sau de lucruri, pe apă sau pe uscat; cambiile şi ordinele în producte sau mărfuri; ■construcţia, cumpărarea, vânzarea şi revânzarea de tot felul de vase pentru navigaţie interioară şi exterioară şi tot ceea ce priveşte echiparea, armarea sau aprovizionarea unui vas; "expediţiile maritime, închirierile de vase, împrumuturile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţie; "asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii; ■asigurările, chiar mutuale, contra riscurilor navigaţiei; "depozitele pentru cauză de comerţ; ■depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) (v.) şi asupra scrisorilor de gaj, eliberate de ele. De asemenea, Codul comercial român consideră f. de c. şi celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă respectivul contract nu rezultă din însuşi actul. F. de c. pot fi obiective, dacă sunt determinate şi produc efecte în temeiul legii, independent de calitatea persoanei (comerciant sau necomerciant) care le săvârşeşte, subiective, dacă dobândesc caracter comercial datorită săvârşirii lor de către o persoană care are calitatea de comerciant, şi mixte. F.A.S. (engl. „Free Alongside Ship“ = franco lângă navă), clauză de livrare a unei mărfi, potrivit căreia vânzătorul suportă toate cheltuielile şi riscurile până când livrează marfa lângă navă, la data pe care a ridicat-o cumpărătorul în portul de încărcare convenit şi la data fixată, precum şi cheltuielile cu ambalajul obişnuit. în această situaţie, cumpărătorul plăteşte mărfurile şi suportă toate cheltuielile cu angajarea vasului, încărcarea, transportul şi asigurarea mărfurilor. FĂRĂ AVARIE, clauză folosită în asigurările maritime, potrivit căreia asigurătorii nu asigură nici un fel de riscuri pentru avarii comune şi nici pentru avarii particulare. Deţinătorii poliţelor de asigurare cu această clauză beneficiază de despăgubire numai în cazul daunei totale. FEDERALISM FISCAL, sistem fiscal (de impozitare şi de taxare) şi de efectuare a cheltuielilor publice, în care atribuţiile de aşezare şi de încasare a impozitelor, a taxelor şi de control asupra efectuării raţionale şi eficiente a cheltuielilor publice sunt împărţite între guvernul federal (central) şi guvernele locale. Cele mai multe state occidentale practică f.f. Competenţele încasării impozitelor, ale alocării resurselor financiare şi cele ale controlului financiar sunt stabilite în funcţie de ierarhia şi de atribuţiile guvernelor statelor federale respective. fin 165 FEDERAŢIA INTERNAŢIONALĂ A INTERMEDIARILOR DE ASIGURĂRI (INTERNATIONAL FEDERATION OF INSURANCE INTERMEDIARIES), organism internaţional constituit din 47 de asociaţii naţionale ale agenţilor şi brokerilor (v.) de asigurări, înfiinţat în anul 1996, cu sediul la Bruxelles, care armonizează punctele de vedere ale membrilor în vederea realizării obiectivelor comune şi al elaborării de statistici referitoare la tendinţele pieţelor din statele membre. FEDERAŢIA SINDICALĂ MONDIALĂ (F.S.M .), organizaţie sindicală internaţională puternică, cea mai reprezentativă, care a luat fiinţă în anul 1945, la cel dintâi Congres Mondial al Sindicatelor, care s-a desfăşurat la Paris. F.S.M. cuprinde sindicatele din diferite ţări ale lumii şi duce o luptă asiduă pentru înfăptuirea unităţii de acţiune a sindicatelor din întreaga lume - fără nici o discriminare - pentru apărarea drepturilor lor economice şi sociale, pentru apărarea păcii şi pentru realizarea colaborării între popoare. F.S.M. are ca organ suprem de conducere Congresul Mondial al Sindicatelor. în interiorul F.S.M. sunt organizate şi funcţionează uniuni internaţionale ale sindicatelor pe ramuri de activitate, care poartă numele de departamente profesionale. Sindicatele din România fac parte din F.S.M. încă din 1945 şi desfăşoară o susţinută activitate pentru realizarea ţelurilor sindicale. FICTIV, imaginar, inexistent, aparent, fals. V. şi capital fictiv. FIDEJUSIUNE, contract accesoriu, unilateral, consensual, cu titlu gratuit, prin care o persoană numită fidejusor se obligă faţă de un creditor să execute obligaţia unui debitor al acestuia, dacă debitorul nu ar executa-o singur. FILIALĂ, unitate operativă teritorială a Băncii Naţionale a României (v.), a Băncii Comerciale române (v.), a celorlalte bănci, a Casei de Economii şi Consemnaţiuni (v.) etc., care efectuează toate operaţiunile ce îi sunt transmise în competenţă pe raza teritorială ce îi este stabilită. FILODORMĂ, sumă de bani sau un alt folos material preţios, primit ori plătit, direct sau indirect, pentru arătarea şi sprijinirea persoanei căreia urmează a i se închiria o suprafaţă locativă ori pentru consimţirea la închirierea sau la schimbul unei suprafeţe locative. Pretinderea, primirea sau plata filodormei constituie o infracţiune sancţionată de legea penală. FINANŢARE, punere la dispoziţia persoanelor juridice sau fizice a fondurilor băneşti, din anumite resurse şi în condiţii bine determinate, pentru scopuri precise şi cu titlu nerambursabil. ❖ F. bugetari, alocare de mijloace băneşti din bugetul de stat, la dispoziţia unităţilor economice de stat, a instituţiilor publice etc., de regulă cu titlu definitiv, pentru destinaţii precis stabilite anticipat şi în concordanţă cu gradul de realizare a obiectivelor stabilite. F.b. se efectuează din bugetul de stat şi din bugetele locale, pentru dezvoltarea economiei naţionale, realizarea acţiunilor social-culturale, apărare naţională şi funcţionarea organelor statului. V. şi principiile finanţării bugetare. ❖ F. directă, procurare de resurse financiare de către un agent economic de la un alt agent economic prin vânzarea-cumpărarea de titluri financiare. Vânzătorul îşi procură resurse financiare în schimbul titlului emis. La rândul său, cumpărătorul face un plasament, obţinând titlul respectiv. în unele cazuri, agenţii economici se adresează unor intermediari, care au dreptul să intervină pe piaţă. Prin urmare, f.d. constă în schimbul direct şi simplu între vânzători şi cumpărători. ❖ F. externă, procurare de fonduri nerambursabile sau rambursabile, din afara unei unităţi economice sau a unei ţări. De regulă, f.e. reprezintă procurarea de resurse în valută din alte ţări sau de la diferite instituţii financiare internaţionale. Prin f.e., agenţii economici obţin capital social din emisiunea de acţiuni sau recurg la împrumuturi (emiterea de obligaţiuni) pentru a-şi finanţa activitatea. F.e. este folosită pentru dezvoltarea economică sau pentru operaţiunile de export-import. V. şi valută. ❖ F. extrabugetară, alocare de fonduri din alte surse decât cele 166 FIN bugetare, cum sunt mijloacele extrabugetare ale instituţiilor publice centrale şi locale, resursele unităţilor şi ale organizaţiilor cooperatiste, private, obşteşti şi chiar ale populaţiei. ❖ F. indirectă, operaţiune prin intermediul căreia agentul economic îşi procură resurse financiare de la bancă sub forma creditului bancar. Este o f.i. deoarece pentru ca banca să ofere resurse financiare agentului economic, de regulă, mobilizează disponibilităţile temporare de capital din economie prin emisiune de monedă etc. ♦> F. legată, f. externă potrivit căreia acordarea convenită a resurselor financiare este condiţionată de finanţator de cumpărarea de mărfuri de pe piaţa ţării finanţatorului. F.I. este în fapt o tehnică de expansiune a exportului din ţara care face finanţarea. ♦ F. proprie, procurare de mijloace băneşti necesare desfăşurării normale a activităţii unei unităţi gestionare, din fondurile ei proprii. V. şi autofinanţare. FINANŢARE COMPENSATORIE, procedură financiară internaţională potrivit căreia ţările în curs de dezvoltare care, datorită exportului masiv de materii prime, obţin venituri în scădere, reflectate în deficitele balanţei lor comerciale, beneficiază de împrumuturi din diverse surse pentru compensarea dezechilibrului rezultat din plăţile externe. F.e. a început să se practice după al doilea război mondial ca o formă de sprijinire a ţărilor în curs de dezvoltare. F.e. se practică de către Fondul Monetar Internaţional, fiind o formă de ajutor financiar pentru ţările în curs de dezvoltare. FINANŢARE „PE UŞA DIN DOS", finanţare din surse voalate, mod de procurare a resurselor financiare prin care o agenţie guvernamentală din S.U.A. mai bine împrumută bani de la Trezoreria S.U.A., decât să solicite fonduri de la Congres. în ultima perioadă de timp, tot mai multe agenţii federale au recurs la această finanţare ascunsă. FINANŢARE PRIN ÎMPRUMUT, finanţare prin contractarea de împrumuturi pe termen lung pentru efectuarea cheltuielilor de capital. Pe această cale, costul total al capitalului poate fi redus. J.M. Keynes susţinea că, pentru a stimula economia într-o perioadă de recesiune, guvernul trebuie să-şi asume un deficit bugetar şi să recurgă la împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung. FINANŢAREA ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢILOR DE PENSII, surse şi procedură de efectuare (acoperire) a cheltuielilor societăţilor de pensii. Practic, f.a.s. de p. se realizează prin perceperea de comisioane în modalităţile următoare: a) deducerea unei anumite cote din contribuţiile plătite, care nu poate depăşi 12% din valoarea acestora, cu condiţia ca această deducere să se facă înainte de convertirea contribuţiilor în unităţi de cont; b) deducerea unei anumite cote din valoarea activelor nete administrate într-o lună, care nu poate depăşi 0,08% din valoarea acestora în luna respectivă; c) deducerea unei anumite sume din suma existentă în contul unui membru, care nu poate depăşi valoarea a trei contribuţii lunare ale persoanei respective, în cazul în care s-a efectuat un transfer de plăţi către un alt fond înainte ca membrul să fi contribuit la fondul care efectuează transferul de plăţi pe o perioadă de cel puţin 24 de luni. Comisionul se calculează la ultima dată de evaluare a activelor fondului din luna curentă, iar suma rezultată se plăteşte conform clauzelor contractului de administrare încheiat cu fondul. Comisioanele se reduc sau se mai încasează în cazul în care capitalul social al societăţii de pensii a scăzut sub minimul legal şi când societatea de pensii a intrat în procedura de lichidare. Orice modificare a comisioanelor se comunică membrilor cu cel puţin şase luni înainte de a intra în vigoare. Cheltuielile legate de efectuarea tranzacţiilor pentru achiziţionarea sau transferul activelor unui fond şi sumele plătite brokerilor se suportă de societatea de pensii (v.). De asemenea, costurile de administrare a fondului se suportă de societatea de pensii care îl administrează. V. şi contribuţii pentru fondul universal de pensii. FINANŢAREA DIN BUGETELE CONSILIILOR LOCALE, punerea la dispoziţia întreprinderilor şi a instituţiilor de importanţă locală, prin organele financiar-bancare, potrivit FIN 167 prevederilor bugetelor locale, a mijloacelor bugetare corespunzătoare. F. se face treptat, în concordanţă cu alocaţiile bugetare şi în funcţie de îndeplinirea sarcinilor stabilite. FINANŢAREA DIN BUGETUL DE STAT, punerea la dispoziţia întreprinderilor şi a instituţiilor publice, prin ordonatorii principali, a mijloacelor bugetare corespunzătoare prevederilor din bugetul de stat. Ordonatorii de credite primesc f. de la buget potrivit alocaţiilor trimestriale aprobate şi în raport cu îndeplinirea sarcinilor operative şi cu utilizarea mijloacelor acordate anterior. FINANŢAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE , punerea la dispoziţia instituţiilor publice, pe baza bugetului lor, a mijloacelor băneşti corespunzătoare efectuării unui anumit volum de cheltuieli. F. se face sub forma deschiderii de credite bugetare sau sub forma alimentării cu fonduri băneşti a instituţiilor publice. Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale instituţiilor publice se asigură în felul următor: "integral din bugetul de stat sau din bugetele locale, în funcţie de subordonare; "din veniturile extraordinare şi din alocaţiile acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcţie de subordonare; "integral din veniturile extrabugetare; ■din fondurile speciale, pentru anumite cheltuieli stabilite de lege a se finanţa din aceste fonduri. Instituţiile publice finanţate integral de la buget varsă veniturile realizate la bugetul de stat sau la bugetele locale, în funcţie de subordonare. Instituţiile mai pot folosi pentru desfăşurarea şi extinderea activităţii lor mijloace materiale şi băneşti primite de la persoane juridice şi fizice, prin transmitere gratuită. Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, cu deosebire din sectorul social-cultural, indiferent de subordonare, se asigură atât din bugetul de stat, cât şi din unele bugete locale, numai în cazurile în care, prin legea bugetară anuală, se stabilesc categoriile de cheltuieli care se finanţează din fiecare buget. Excedentele rezultate din executarea bugetelor instituţiilor publice se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul de stat, cu bugetele locale sau cu bugetele fondurilor speciale, în limita sumelor primite de la acestea. Indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, instituţiile publice efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului în raza cărora îşi au sediul şi la care au deschise conturi de venituri, cheltuieli şi disponibilităţi. Le este interzis instituţiilor publice să efectueze operaţiunile de încasări şi plăţi prin băncile comerciale. FINANŢAREA INTRODUCERII TEHNICII NOI, fonduri alocate pentru finanţarea cheltuielilor necesare asimilării unor produse şi instalaţii noi, introducerii procedeelor tehnologice noi sau modernizării produselor şi procedeelor tehnologice existente în producţie, pentru finanţarea cercetării cu caracter aplicativ şi de dezvoltare, destinate să ducă la asimilarea de noi produse şi instalaţii etc. FINANŢAREA INVESTIŢIILOR EXECUTATE ÎN ANTREPRIZĂ, punerea la dispoziţia întreprinderilor specializate în construcţii-montaj (antreprenorilor), din contul beneficiarului de investiţii, pe baza documentaţiei de proiect şi a devizului, a fondurilor necesare realizării lucrărilor de investiţii. F. se deschide pe baza unui contract încheiat între beneficiar şi antreprenor, în care sunt stabilite raporturile curente între cele două părţi, drepturile şi obligaţiile lor, clauzele referitoare la finanţarea, executarea şi decontarea lucrărilor de investiţii. Unităţile bancare exercită un control riguros asupra îndeplinirii clauzelor contractuale şi asupra întregului ansamblu de relaţii dintre antreprenor şi beneficiar. V. şi admiterea la finanţare a investiţiilor. FINANŢAREA INVESTIŢIILOR EXECUTATE ÎN REGIE, f. care se efectuează pe măsura executării lucrărilor de investiţii de către însuşi beneficiarul acestora. F. se realizează pe elemente de cheltuieli, indiferent de cuantumul lor, respectiv pe măsura prezentării la bancă a documentelor care atestă achiziţionarea de materiale, utilaje, efectuarea transporturilor, a 168 fin cheltuielilor de regie, plata salariilor personalului etc. Unităţile bancare controlează sistematic utilizarea fondurilor destinate realizării acestor investiţii. FINANŢE 1. Parte a relaţiilor social-economice exprimate în formă bănească, care se folosesc în procesul repartiţiei produsului naţional brut şi cu ajutorul cărora se formează, se repartizează şi se gestionează fondurile băneşti ale statului şi ale agenţilor economici necesare realizării reproducţiei sociale, a acţiunilor social-culturale, satisfacerii celorlalte cerinţe comune ale societăţii şi ale cetăţenilor ţării. 2. Ştiinţă care studiază relaţiile social-economice băneşti ce se folosesc în procesul constituirii, repartizării şi folosirii fondurilor financiare, bugetare şi extrabugetare, metodele de gestionare a resurselor financiare, modalităţile de determinare şi de urmărire a impozitelor, a taxelor şi a veniturilor nefiscale, procedura de determinare şi de efectuare a cheltuielilor de natură financiară, pe obiective şi beneficiari, procesul de alcătuire, dezbatere, executare şi încheiere a bugetului public naţional (a bugetului de stat, a bugetelor locale, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetelor fondurilor speciale extrabugetare, a bugetului Trezoreriei Statului). De asemenea, ştiinţa finanţelor studiază căile de echilibrare a categoriilor de bugete, compensarea eventualelor goluri temporare de casă şi de finanţare a deficitelor bugetare, organizarea şi efectuarea controlului financiar, lansarea, plasarea, folosirea şi rambursarea împrumuturilor de stat, metodele de planificare şi de prognoză financiară, criteriile de stabilire a opţiunilor financiare, metodele de cuantificare a eficienţei economice şi sociale etc. Pe scurt, ştiinţa finanţelor are ca obiect studierea modului de gestionare a finanţelor publice şi private. Noţiunea de f. provine de la cuvântul latinesc „finare“, care înseamnă a termina, a încheia în general, iar într-un sens restrâns, a aranja o afacere, a termina un diferend prin mijlocirea banului, o acţiune judecătorească sau o hotărâre a justiţiei, în legătură cu plata unei sume de bani. Ulterior, de la acest cuvânt s-a format „financia" şi, mai târziu, „financia pecuniaria", care însemnau a încheia o tranzacţie patrimonială prin plata unei sume de bani, în genere, şi îndeosebi o amendă în baza unei cărţi de judecată. Se presupune că aceste expresii derivă de la cuvântul „finis", utilizat adesea în sensul de termen de plată. Romanii foloseau cuvântul „fiscus" pentru coşul în care se depuneau dările încasate. Franţa a întrebuinţat încă din secolul al XV-lea expresiile „hommes de fmances" şi „financiers" pentru denumirea arendaşilor de impozite şi a persoanelor care încasau impozitele regelui. Franţa folosea în secolele al XV-lea şi al XVI-lea noţiunea de „finance", care avea înţelesul unei sume de bani, al unui venit al statului, iar „Ies finances“ însemna gospodăria publică, patrimoniul statului. Tot în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, în limba germană se foloseau expresiile „finanz", care însemna o plată în bani, şi „finanzen", care avea înţelesul de cămătari, încasatori de bani. în ţara noastră, încă din secolul al XlX-lea s-a folosit noţiunea de fisc ce avea înţelesul de organ financiar care încasa impozitele, taxele, amenzile etc. Cu timpul, prin finanţe în sens larg se înţelegeau veniturile şi cheltuielile bugetare, creditul, operaţiunile bancare şi de bursă, relaţiile cambiale, obligaţiunile şi creanţele băneşti etc., ceea ce însemna relaţiile şi resursele băneşti. Instituirea primelor elemente de finanţe şi, mai ales, a finanţelor din zilele noastre constituie rezultatul unui proces istoric complex şi îndelungat, care a cuprins întreaga viaţă economică şi socială. F. nu au existat întotdeauna. Ele au apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii omeneşti, au evoluat de la o orânduire social-economică la alta, conţinutul economic, funcţiile şi rolul lor fiind determinate de modul de producţie respectiv. F. au apărut atunci când, ca urmare a accentuării diviziunii sociale a muncii, care a condus la creşterea productivităţii muncii, la sporirea producţiei, la dezvoltarea până la un anumit nivel a relaţiilor marfa-bani, a economiei de schimb, a apărut proprietatea privată, s-a afirmat inegalitatea de avere, societatea s-a scindat în clase sociale antagoniste, care aveau contradicţii de neîmpăcat. în aceste condiţii s-a ivit necesitatea creării unor instituţii care să apere proprietatea privată, să protejeze interesele celor avuţi, să garanteze interesele stăpânilor de sclavi. Astfel a apărut statul care avea de îndeplinit funcţia internă şi pe cea externă. Apariţia şi formarea organelor statului şi, o dată cu acestea, instituirea forţei publice au făcut necesară procurarea de resurse materiale şi băneşti destinate întreţinerii acestui aparat. Pentru întreţinerea acestei forţe publice este nevoie de FIN 169 contribuţia cetăţenilor, de impozite, de taxe etc. în orânduirea comunei primitive, în care exista proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie şi asupra produselor, când nu apăruseră încă banii şi nu fusese instituită forţa publică, n-au existat f.; ele au apărut în perioada destrămării comunei primitive, concomitent cu naşterea societăţii sclavagiste, au evoluat, luând o oarecare dezvoltare în feudalism, extinzându-se mult în societatea capitalistă, ca şi în orânduirea socialistă. Formele concrete de manifestare a finanţelor s-au deosebit de la o orânduire social-economică la alta şi chiar de la un stat la altul - în cadrul aceleiaşi orânduiri - conţinutul lor economic fiind determinat de modul de producţie respectiv, ale cărui amprente le purtau, în etapa actuală de tranziţie la economia de piaţă, f. au dobândit un conţinut nou, ele îndeplinind funcţii radical deosebite de acelea ale finanţelor formaţiunilor anterioare. Necesitatea f. este determinată de existenţa statului, care are de îndeplinit sarcini, funcţii şi atribuţii importante în ceea ce priveşte organizarea şi conducerea activităţii economico-sociale naţionale, dezvoltarea factorilor de producţie, a învăţământului, a culturii, ocrotirea sănătăţii, înfăptuirea asigurărilor şi a protecţiei sociale, apărarea independenţei şi suveranităţii ţării, adică satisfacerea cerinţelor generale ale societăţii şi ale membrilor săi. Pentru ca statul să-şi îndeplinească prerogativele şi fiincţiile sale este necesară mobilizarea la dispoziţia sa a unei părţi din produsul naţional brut sub formă bănească, să-şi formeze şi să utilizeze anumite fonduri băneşti, cu alte cuvinte este necesară existenţa şi folosirea finanţelor, dezvoltarea şi întărirea lor continuă, perfecţionarea atât a instrumentelor financiare, cât şi a formelor şi a metodelor activităţii financiare. Statul român foloseşte banii, finanţele, creditul etc. deoarece acestea sunt strâns legate de repartiţia produsului naţional brut. Proprietatea publică, cooperatistă, privată şi cea personală, autonomia decizională şi gestiunea economică a unităţilor economice, diviziunea socială a muncii fac ca produsul naţional brut să se exprime, să se repartizeze şi să circule în cea mai mare măsură sub formă de mărfuri. Existenţa în această perioadă a producţiei de mărfuri, a acţiunii legii valorii în contextul celorlalte legi economice, precum Ş* necesitatea obiectivă a utilizării valorii şi în primul rând a banilor constituie una dintre cauzele obiective ale existenţei finanţelor în societatea noastră. Producţia de mărfuri şi acţiunea legii valorii, în condiţiile acţiunii celorlalte legi economice, reclamă ca producţia şi repartiţia produsului naţional brut să se efectueze nu numai în formă naturală, ci - în mare măsură - şi sub formă valorică, adică exprimate în unităţi băneşti. Utilizarea formelor valorii prezintă o deosebită importanţă, deoarece cu ajutorul lor sunt cointeresaţi agenţii economici şi cetăţenii în folosirea judicioasă a resurselor materiale, de muncă şi băneşti pentru creşterea productivităţii muncii sociale, reducerea costurilor de producţie, sporirea producţiei, ridicarea calităţii acesteia şi obţinerea unor rezultate economico-sociale superioare, a unor profituri corespunzătoare. F. au un caracter istoric: după cum au apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii umane, au evoluat, s-au perfecţionat de la un mod de producţie la altul, de la un stat la altul, tot aşa se consideră că ele au să dispară atunci când n-au să mai existe cauzele care le-au dat naştere şi nu va mai fi necesară existenţa lor. F. sunt o parte a relaţiilor social-economice exprimate în formă bănească, născute şi folosite în procesul repartiţiei produsului naţional brut, şi cu ajutorul cftrora se formează, se repartizează şi se gestionează fondurile băneşti ale statului şi ale agenţilor economici necesare realizării reproducţiei sociale, a acţiunilor social-culturale, satisfacerii celorlalte cerinţe comune ale societăţii şi ale cetăţenilor ţării. Prin intermediul f. se execută controlul financiar. Se poate spune că f. se prezintă sub formă bănească, însă nu toate relaţiile băneşti sunt f., ci numai acelea cu ajutorul cărora statul şi agenţii economici îşi constituie, repartizează şi administrează fondurile lor băneşti. Pentru o delimitare mai precisă, între noţiunea de bani şi cea de f., se precizează că numai acele relaţii băneşti sunt f. care constituie un transfer de produs naţional brut (şi nu o schimbare a formelor valorii) de la agenţii economici şi populaţie către stat şi viceversa, precum şi transferurile băneşti care se efectuează între instituţiile financiare. Transferul părţii de produs naţional brut la fondurile financiare ale statului constituie un transfer corespunzător al puterii de cumpărare şi se efectuează în scopul satisfacerii unor cerinţe comune ale societăţii. Agenţii economici şi persoanele fizice care plătesc un impozit nu dobândesc prin aceasta un drept de creanţă asupra statului. F. cuprind 170 fin şi relaţiile băneşti prin care se alimentează, se gestionează şi se utilizează fondurile proprii ale agenţilor economici. O altă trăsătură caracteristică a f. constă în aceea că resursele băneşti mobilizate la fondurile băneşti nu presupun, din partea statului, acordarea unei contraprestaţii directe, imediate sau individualizate. Bunăoară, sumele plătite ca impozite, contribuţii etc. nu sunt rambursabile în mod direct, adică nu presupun un contraserviciu direct şi imediat din partea statului. Impozitele încasate de la populaţie au însă un caracter reversibil (restituibil), revenind întregii populaţii (însă nu direct şi individualizat în raport cu impozitele plătite); de asemenea, sumele primite de către persoanele fizice de la bugetul de stat, de la bugetele locale sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat sub formă de burse, pensii, diferite indemnizaţii şi ajutoare etc. sunt definitive, nerambursabile. în general, relaţiile financiare se caracterizează prin nerambursabilitate, ceea ce înseamnă că, de regulă, transferurile respective efectuate sub formă bănească către şi de la fondul bugetar al statului se fac în mod definitiv. O excepţie de la această regulă o constituie subscrierile la împrumuturile de stat, depunerile de garanţii efectuate de persoanele care gestionează bani sau alte valori publice, garanţiile depuse de administratorii şi cenzorii societăţilor comerciale etc. Formele concrete de manifestare a finanţelor sunt: impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, celelalte impozite, taxele, subscrierile la împrumuturile de stat, contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, primele de asigurare, cheltuielile cu realizarea acţiunilor social-culturale, cheltuielile pentru economia naţională, cheltuielile cu organele statului, cu ordinea publică şi pentru apărarea naţională, despăgubirile de la asigurările de bunuri, plata de sume asigurate în cazul persoanelor, repararea prejudiciilor terţelor persoane în situaţia asigurărilor de răspundere civilă etc. Relaţiile băneşti existente în interiorul unităţilor economice, între stat, pe de o parte, şi agenţii economici şi populaţie, pe de altă parte, în procesul repartiţiei produsului naţional brut şi în cadrul căruia se constituie, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti ale unităţilor economice şi fondurile statului necesare satisfacerii cerinţelor generale ale societăţii şi rezolvării unor cerinţe sociale ale cetăţenilor reprezintă tocmai conţinutul economic al finanţelor. în acelaşi timp, există şi alte relaţii băneşti care nu sunt relaţii financiare, ca de exemplu: "organizarea circulaţiei băneşti din ţară; "formarea preţurilor, "operaţiunile de vânzare-cumpărare de mărfuri; "prestările de servicii; "retribuirea personalului; "folosirea banilor ca instrument de evidenţă şi control asupra măsurării muncii şi consumului; "relaţiile băneşti dintre cetăţeni etc. Cu toate că aceste grupe de relaţii băneşti nu sunt finanţe, în anumite momente o parte a acestora se transformă în relaţii financiare. Spre exemplu, din relaţiile băneşti de vânzare-cumpărare, la un moment dat o parte alimentează fondurile proprii ale agentului economic, iar o altă parte îmbracă forma impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată, a contribuţiei pentru asigurările sociale, care se încasează la bugetul public naţional etc. Se constată că, în măsura respectivă, relaţiile băneşti de vânzare-cumpărare se transformă în relaţii financiare. Desigur, are loc şi fenomenul invers, acela al transformării relaţiilor financiare în relaţii băneşti, anume atunci când fondurile constituite se folosesc pentru achiziţionarea de mijloace fixe (maşini, instalaţii, mijloace de transport etc.) şi active circulante (materii prime, materiale, combustibil etc.). Prin urmare, în economie are loc un proces continuu şi complex de transformare a relaţiilor băneşti în relaţii financiare şi viceversa. Unii economişti includ în sfera finanţelor şi relaţii de credit, menţionând că atât relaţiile financiare, cât şi cele de credit au aceeaşi natură economică - exprimă relaţii social-economice băneşti - şi au un scop comun - sprijinirea cu fonduri a dezvoltării economice şi social-culturale a ţării. Aceste considerente nu îndreptăţesc includerea relaţiilor de credit în finanţe, deoarece toate categoriile social-economice au aceeaşi natură economică şi sunt subordonate unicului scop -dezvoltarea economică şi socială a ţării. în acelaşi timp, este necesar să se aibă în vedere că, pe lângă trăsăturile comune relaţiilor financiare şi celor de credit, între ele există şi deosebiri importante. Astfel, în timp ce, prin intermediul finanţelor, resursele băneşti sunt mobilizate, repartizate şi folosite, cu titlu definitiv, fară prestarea unui echivalent, direct şi imediat, împrumuturile se acordă pentru o durată de timp bine determinată, sunt deci rambursabile şi purtătoare de dobândă. între finanţe şi credit există aşadar deosebiri evidente care, fară a mai examina şi alte aspecte, nu îngăduie prezentarea lor ca fiind identice. FIN 171 FINANŢE LOCALE, relaţii băneşti prin intermediul cărora se alimentează, se repartizează şi se utilizează cu eficienţă maximă fondurile băneşti pe plan local, adică la dispoziţia consiliilor locale, judeţene, a municipiului Bucureşti, ale municipiilor, oraşelor şi comunelor. De asemenea, f.L cuprind relaţiile băneşti privind fondul silvic, veniturile realizate de unele instituţii şi reţinute pentru autofinanţare, contribuţia bănească pentru electrificare şi finanţele unităţilor economice locale (întreprinderi industriale, de construcţii-montaj, comerciale etc.). Fondurile băneşti astfel constituite sunt cuprinse în bugetele locale sau în diferite planuri financiare distincte; prin intermediul lor se exercită un control sistematic asupra eficienţei activităţii economico-sociale pe plan local. Finanţele locale sunt corelate cu finanţele centrale. FINANŢE PRIVATE, relaţii social-economice băneşti prin intermediul cărora întreprinderile, societăţile de asigurări, băncile private etc. îşi constituie, repartizează şi utilizează fondurile de resurse financiare. F.p. cuprind veniturile, cheltuielile, creanţele şi obligaţiile, împrumuturile primite sau acordate, primele de asigurare care se încasează, plăţile de despăgubiri şi sume asigurate etc. Agenţii economici cu capital privat îşi procură resursele financiare necesare din activitatea şi din rezultatele economice proprii, precum şi de pe piaţa financiară, pe baze contractuale, prin confruntarea pe piaţa de capital a cererii şi ofertei. Agenţii economici privaţi nu pot folosi constrângerea pentru mobilizarea de resurse temporar disponibile, dar pot aplica măsuri de executare silită a prevederilor contractuale; de asemenea, nu pot influenţa în mod legal moneda naţională, ci numai o folosesc. F.p. au ca obiect modul şi proporţiile constituirii capitalului social la nivelul agenţilor economici, repartizarea profiturilor pentru cerinţe de creştere economică, remunerarea acţionarilor, modalităţile de efectuare a plasamentelor în cazurile în care apar unele lichidităţi temporare sau cu caracter îndelungat, mobilizarea operativă a creanţelor şi stingerea obligaţiilor faţă de terţi etc. Relaţiile financiare private se desfăşoară pe baza prevederilor deciziilor adoptate de către consiliile de administraţie şi a contractelor economice sau financiare încheiate cu terţii. Ele nu suferă nici o ingerinţă din partea statului, care nu urmăreşte - în domeniul privat - decât problemele fiscale. Conţinutul, structura şi modul de organizare a f.p. urmăresc desfăşurarea unei activităţi economico-sociale rentabile, realizarea de profit şi aplicarea unei strategii optime de dezvoltare a fiecărui agent economic. F.p. se confruntă cu probleme de echilibru financiar, în sensul că fluxurile de ieşire nu pot avea loc decât în limita fluxurilor de intrare. între acestea se stabileşte un echilibru iniţial care trebuie urmărit pe parcurs. F.p. sunt reglementate şi de dreptul comercial. V. şi finanţe; finanţe publice. FINANŢE PUBLICE, relaţii social-economice băneşti prin intermediul cărora statul, unităţile sale administrativ-teritoriale şi alte instituţii de drept public îşi constituie şi îşi folosesc fondurile de resurse financiare; f.p. cuprind veniturile (impozite, taxe, contribuţii, împrumuturi de stat etc.), cheltuielile, datoriile pe care acestea le au etc. Resursele financiare publice se procură de la agenţii economici şi de la persoanele fizice prin măsuri coercitive care se iau de către autorităţile publice şi, în mică măsură, pe baze contractuale. în situaţiile în care instituţiile publice centrale şi locale nu efectuează cheltuielile programate, nu se pot lua măsuri de executare silită împotriva statului. Statul are posibilitatea să întreprindă anumite măsuri referitoare la moneda naţională în care se formează fondurile publice şi în care se efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi. F.p. se folosesc pentru satisfacerea cerinţelor generale ale societăţii, cum sunt: finanţarea învăţământului, a ocrotirii sănătăţii, a asigurărilor sociale de stat, a instituţiilor guvernamentale, a Parchetului, a instanţelor judecătoreşti, precum şi a instituţiilor de ordine publică (Poliţie, Jandarmerie) şi de apărare naţională. F.p. sunt gestionate în concordanţă cu prevederile dreptului administrativ şi ale celui public şi se confruntă cu probleme de echilibru financiar. Aceasta înseamnă că fluxurile financiare care se îndreaptă către visteria statului, provenind de la diverşi plătitori - persoane juridice şi fizice - sunt stabilite de autorităţile publice competente prin legi, decrete etc., dobândind astfel un caracter obligatoriu, fară contraprestaţie directă, imediată şi fară titlu rambursabil. în acelaşi timp, fluxurile financiare care se îndreaptă 172 fin de la fondurile bugetare către diverşi beneficiari - persoane juridice şi fizice - se realizează în scopuri, cuantumuri şi la termene determinate prin acte normative ale organelor legislative sau executive ale statului. Prin acte normative ale autorităţii publice se reglementează gestionarea finanţelor publice, raporturile dintre unităţile publice şi dintre acestea şi cele private, atribuţiile şi răspunderile celor care mânuiesc bani şi alte valori publice. în acest fel, finanţele publice dobândesc o reglementare juridică, fondurile financiare constituite devin patrimoniu public, iar cheltuirea lor este de competenţa şi de răspunderea organelor administraţiei centrale şi locale de stat, potrivit prevederilor legale. Organizarea finanţelor publice, folosirea instrumentelor financiare de către organele de stat pentru intervenţia în domeniile economic, social, cultural sau politic definesc, de fapt, politica financiară a statului într-o anumită perioadă de timp. Activitatea privind finanţele publice cuprinde elaborarea, dezbaterea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetului public naţional (v.), stabilirea şi perceperea impozitelor, a taxelor şi a altor venituri ale statului şi utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecătoreşti şi executive; de asemenea, ea cuprinde controlul asupra modului de folosire a mijloacelor materiale şi băneşti care aparţin companiilor naţionale, regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital de stat, instituţiilor publice şi asupra capitalului social al statului în societăţile comerciale. FINANŢE REPUBLICANE, relaţii băneşti prin intermediul cărora se alimentează, se repartizează şi se utilizează, cu eficienţă maximă, fondurile băneşti la nivel republican, adică la dispoziţia organelor supreme ale puterii şi administraţiei de stat, precum şi la nivelul ministerelor şi al instituţiilor centrale. Fondurile respective sunt cuprinse în bugetul republican, în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor de bunuri şi de persoane, în planurile pentru mijloace extrabugetare la nivelul ministerelor etc. Prin f.r. se exercită controlul riguros asupra eficienţei activităţii economico-sociale la nivel republican. V. şi politică financiară. FINANŢE SOCIALISTE, relaţii social-economice băneşti cu ajutorul cărora statul socialist, întreprinderile sale, unităţile şi organizaţiile cooperatiste îşi constituie, îşi repartizează, îşi utilizează şi îşi controlează fondurile financiare. întrucât mijloacele de producţie sunt proprietate colectivă - de stat sau de grup - f.s. au o sferă foarte largă. FINANŢELE AGENŢILOR ECONOMICI, v. FINANŢELE ÎNTREPRINDERILOR DE STAT. FINANŢELE COOPERATIVELOR DE CONSUM Şl A CELOR DE CREDIT, relaţii băneşti cu ajutorul cărora se formează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti necesare desfăşurării normale a activităţii acestor cooperative şi satisfacerii cerinţelor personalului şi ale membrilor cooperatori. F.e. de c. şi de c. cuprind şi relaţiile băneşti prin care se alimentează fondurile uniunilor cooperativelor şi cele ale statului. Prin intermediul lor se exercită controlul asupra întregii activităţi a cooperaţiei de consum şi de credit. FINANŢELE COOPERATIVELOR MEŞTEŞUGĂREŞTI, relaţii băneşti prin mijlocirea cărora se formează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti necesare înfăptuirii reproducţiei sociale şi satisfacerii unor nevoi ale membrilor cooperatori. Prin intermediul acestor finanţe se alimentează fondurile uniunilor cooperativelor meşteşugăreşti, ale bugetul statului şi se exercită controlul asupra întregii activităţi economice a acestor cooperative. FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE, relaţii social-economice băneşti prin intermediul cărora instituţiile publice îşi constituie, îşi gestionează resursele băneşti, îşi exercită controlul financiar asupra activităţii lor şi realizează relaţiile cu bugetul de stat sau cu bugetele locale, în funcţie de subordonarea lor. Cheltuielile de investiţii şi cheltuielile curente ale instituţiilor publice se finanţează din următoarele surse: "integral din bugetul de stat sau din bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonare; "veniturile extrabugetare şi alocaţiile acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcţie de subordonare; "integral din FIR 173 veniturile extrabugetare; "fondurile speciale pentru anumite cheltuieli. Instituţiile publice mai pot folosi pentru desfăşurarea şi extinderea activităţii lor mijloace materiale şi băneşti primite în mod gratuit de la persoane juridice şi fizice, cu respectarea destinaţiilor stabilite de donator. Instituţiile publice finanţate integral de la buget varsă veniturile realizate la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz. Unele instituţii publice realizează venituri din chirii, taxe, manifestări culturale, concursuri artistice, publicaţii, impresariat, exploatarea filmelor, prestaţii editoriale, consultaţii şi servicii medicale, studii, proiecte, prestări de servicii, lucrări, exploatări ale unor bunuri, valorificări de produse din activităţi proprii etc. Veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice în cauză, în conformitate cu legea finanţelor publice. Finanţarea cheltuielilor unor instituţii publice, în special în domeniul social-cultural, indiferent de subordonare, se asigură atât din bugetul de stat, cât şi din bugetele unor unităţi administrativ-teritoriale, numai în cazurile în care, prin legea bugetară anuală, se stabilesc categoriile de cheltuieli care se finanţează din fiecare buget. Excedentele care rezultă din execuţia bugetelor instituţiilor publice se regularizează la sfârşitul anului cu bugetul de stat, cu bugetele locale sau cu bugetele fondurilor speciale, după caz, în limita sumelor primite de la acestea. Soldurile anuale care rezultă din executarea bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri extrabugetare rămân la dispoziţia acestora şi se folosesc în anul următor cu aceleaşi destinaţii. Bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri extrabugetare se prezintă distinct ca anexă la bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite. Operaţiunile privind finanţarea investiţiilor instituţiilor publice se efectuează prin unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, pe baza listei de investiţii, a documentaţiei tehnice, a fondurilor aprobate pentru cheltuieli de capital. FINANŢELE ÎNTREPRINDERILOR DE STAT, relaţii băneşti cu ajutorul cărora se formează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti necesare desfăşurării întregii activităţi economice a întreprinderilor; prin intermediul lor se exercită concomitent controlul asupra activităţii economico-financiare. F.î. de s. sunt corelate pe diverse căi cu toate verigile sistemului financiar şi de credit. în funcţie de particularităţile organizării şi ale desfăşurării activităţii întreprinderilor şi a ministerelor, precum şi în funcţie de modul de gospodărire a mijloacelor fixe şi circulante de care acestea dispun, f. pot să îmbrace următoarele forme concrete: ■finanţarea şi creditarea mijloacelor fixe; "finanţarea şi creditarea activelor circulante; "constituirea fondului de amortizare şi utilizarea acestuia pentru finanţarea investiţiilor; "reîntregirea activelor circulante din încasările rezultate din vânzarea mărfurilor şi din prestarea serviciilor; "formarea şi repartizarea profitului creat în unităţile respective; "constituirea de fonduri şi alocarea unei părţi din acestea întreprinderilor subordonate pentru diverse scopuri productive etc. Prin intermediul finanţelor, întreprinderile industriale de stat îşi constituie, repartizează şi utilizează următoarele fonduri: "fondul de dezvoltare; "fondul pentru construcţii de locuinţe şi alte investiţii cu caracter social; "fondul de participare a salariaţilor la profit; "fondul pentru acţiuni sociale; ■fondul pentru cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi introducerea progresului tehnic; ■fondul pentru protecţia muncii; "fondul de rulment; "fondul de risc; "fondul pentru calificarea, recalificarea şi specializarea personalului etc. FIRMĂ, numele sau denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează. F. unui comerciant persoană fizică se scrie în primul rând în limba română şi se compune din numele comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia. Nici o menţiune care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului nu poate fi adăugată firmei. Se pot face menţiuni care să arate mai precis persoana comerciantului şi felul comerţului său. F. unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puţin un asociat, cu menţiunea „societate în nume colectiv^ scrisă în întregime. F. unei societăţi în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a cel puţin un asociat comanditat, cu menţiunea „societate în comandită" scrisă în întregime. Dacă numele unei persoane străine de societate figurează, cu consimţământul său, în firma unei societăţi în nume colectiv ori în comandită simplă, aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile societăţii. Aceeaşi regulă este aplicabilă şi comanditarului al cărui nume figurează în firma unei societăţi în comandită. F. unei societăţi pe acţiuni se compune dintr-o 174 FIS denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi trebuie însoţită de menţiunea scrisă în întregime „societate pe acţiuni", „S.A.“ ori, după caz, „societate în comandită pe acţiuni". F. unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire care trebuie să arate obiectul de activitate şi care trebuie însoţită de menţiunea scrisă în întregime „societate cu răspundere limitată" sau „S.R.L.“ F. sucursalei sau a filialei din România a unei societăţi străine trebuie să cuprindă şi menţiunea sediului principal din străinătate. Orice f. nouă trebuie să se deosebească de cele existente. Oficiul Registrului Comerţului refuză înscrierea unei f. care, fară a introduce elementele de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme înregistrate. Nici o f. nu poate cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public. Dobânditorul cu orice titlu al unui fond de comerţ poate să continue activitatea sub f. anterioară numai dacă menţionează în cuprinsul ei calitatea de succesor, dacă proprietarul precedent ori moştenitorii săi au consimţit expres. Această dispoziţie nu se aplică societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă, societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Păstrarea f. precedente este permisă societăţii cu răspundere limitată, fară menţionarea raportului de succesiune. F. nu poate fi înstrăinată separat de fondul de comerţ la care este întrebuinţată. V. şi Registrul Comerţului; Oficiul Registrului Comerţului. FISC, instituţie a statului învestită cu dreptul de a aşeza, de a încasa şi de a urmări plata impozitelor şi a taxelor datorate statului de către contribuabili. FISC ALISM, politică fiscală practicată de către unele state; se manifestă în esenţă prin creşterea excesivă a încasărilor de impozite şi taxe de la populaţie, având drept consecinţă scăderea nivelului de trai al populaţiei. FISCALITATE, totalitatea reglementărilor juridice care stabilesc încasarea veniturilor statului prin impozite directe şi indirecte, taxe, în procesul distribuirii şi al redistribuirii produsului naţional brut, de la persoanele juridice şi de la cele fizice. Sub aspect tehnic, f. se exercită prin intermediul unei varietăţi de impozite şi taxe. Gradul de fiscalitate = ŢMl ilTOWiW « Produsul naţional brut FIŞA DE CALCUL AL AMORTISMENTULUI MIJLOACELOR FIXE, document financiar-contabil întocmit anual de către unităţile economice de stat. Această fişă cuprinde valoarea de inventar a mijloacelor fixe existente în unitate la începutul anului, mişcările (intrările sau ieşirile din funcţiune) în cursul anului, valoarea de inventar a mijloacelor fixe existente la sfârşitul anului, rata de recuperat din valoarea mijloacelor fixe scoase din funcţiune înainte de amortizarea lor integrală şi fondul de amortizare corespunzător. F. serveşte la recalcularea anuală a amortismentului şi la regularizarea acestuia. V. şi amortizare; normă de amortizare. FIŞA DE GESTIONARE A CREDITULUI EXTERN, document bancar care cuprinde următoarele elemente: a) date de identificare a creditului, cum sunt: "beneficiarul creditului; ■acordul de împrumut încheiat cu banca; "suma totală a creditului; "data acordării creditului; ■data intrării în vigoare; "termenul limită de utilizare; "natura creditului (pe termen scurt, mediu sau lung); b) date despre credit: "data primei plăţi; "soldul existent în cont; "suma rambursată (cumulat); "data scadenţei următoare; "suma de rambursat la scadenţa următoare, rate restante (cumulat); "data ultimei treceri la restanţă; c) date despre dobândă: "ratadobânzii curente; "data plăţii dobânzii următoare; "dobânda curentă plătită (cumulat); "data la care se calculează dobânda curentă; "dobânzi restante, data ultimei treceri la restanţă; "ultima sumă trecută la restanţă; d) date despre comisioane: "negociere; "gestiune; "neutilizare: "procent de comision; "data la care se calculează; "comisioane plătite cumulat; "comisioane de plată la scadenţa următoare; "data scadenţei; "comisioane restante; "data ultimei treceri la restanţă; e) acreditive totale deschise pe client: "numărul acestora; "valoarea totală; "sold la plăţi în cadrul creditului. De asemenea, acest document cuprinde observaţii cu privire la posibilităţile de rambursare. FIŞ 175 FIŞA DE PENSIONARE, document care sintetizează datele necesare stabilirii dreptului la pensie, întocmit de către întreprinderile şi instituţiile publice, de către cooperativele meşteşugăreşti pentru lucrătorii (cooperatorii) lor, de către întreprinderi private etc. sau de către comisiile de pensii şi asigurări sociale de pe lângă consiliile comunale, pentru agricultori, în vederea pensionării. F. de p. se întocmeşte cu datele din carnetul de muncă, respectiv cu datele din carnetul de pensii şi asigurări sociale necesare pensionării, adică: numele şi prenumele persoanei încadrate în muncă, data şi locul naşterii, locul de muncă, grupa de muncă, vechimea în muncă, salariul tarifar şi alte venituri salariale etc., şi se înaintează împreună cu carnetul de muncă şi cu dosarul de pensionare organului de pensii, în vederea stabilirii cuantumului pensiei. V. şi carnet de muncă; decizie de pensionare; dosar de pensionare. FIŞA DE RECALCULARE A AMORTISMENTULUI, document financiar-contabil întocmit de unităţile economice la sfârşitul anului pentru determinarea amortismentului aferent mijloacelor fixe care au depăşit normativul în ore de funcţionare pe întregul an calendaristic. F. de r. a a. se întocmeşte pentru mijloacele fixe a căror durată de serviciu normată este exprimată atât în ani, cât şi în ore de funcţionare. Fişa cuprinde denumirea mijloacelor fixe, codul de clasificare, numărul de inventar, depăşirea normativului anual în ore de funcţionare, norma de amortizare în lei pe ora de funcţionare şi diferenţa de amortisment care urmează a fi virată. Această diferenţă se determină înmulţind numărul anual de ore de funcţionare, reprezentând depăşirea normativului anual, cu norma de amortizare stabilită în lei pe ora de funcţionare a mijlocului fix. V. şi amortizare. FIŞA PLAFOANELOR DE DECONTARE PENTRU INVESTIŢII, document primar întocmit de către titularii de investiţii, pe feluri de investiţii (finanţate sau creditate), în cadrul căruia sunt menţionate, pe de o parte, investiţiile din competenţa de aprobare a Guvernului, iar pe de altă parte, pe titulari, celelalte investiţii la care se prevăd plafoanele respective. FIŞA PLĂŢILOR PLAFONATE, document întocmit trimestrial de către unităţile bancare pentru unităţile economice care au conturi la băncile respective, în care se înregistrează plăţile plafonate efectuate; pe baza fişei se exercită controlul permanent asupra respectării disciplinei de casă cu privire la operaţiunile cu numerar. Plăţile în numerar plafonate cuprind plăţi pentru cheltuieli de deplasare şi alte plăţi. Plafonul în limita căruia băncile pot elibera numerar sau pot efectua viramente în acest scop se comunică fiecărei unităţi economice de către organele ierarhic superioare pe baza unei scrisori vizate de organele bancare. Unitatea economică prezintă această scrisoare la bancă, iar pe baza ei se înregistrează în fişă suma-plafon aprobată, numărul şi data scrisorii de comunicare. F.p.p. cuprinde: "denumirea unităţii economice; "numărul contului; "capitolul de cheltuieli şi un număr de coloane privind data, explicaţia, plafonul, realizările şi soldul. In coloana de realizări se înregistrează sumele care se eliberează în numerar, cele care se remit în alte localităţi prin bancă sau prin poştă şi plăţile efectuate prin virament. Plafonul pentru deplasări poate fi reîntregit în acelaşi trimestru cu avansurile neutilizate şi restituite. In cazul în care plafonul pentru deplasări nu a fost utilizat într-un trimestru, sumele nu se reportează în trimestrul următor. V. şi plăţi plafonate. FIŞA PROGRAMULUI DE INTEGRARE EUROPEANĂ, document de plan financiar, întocmit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anexă a bugetului asigurărilor sociale de sănătate în care se prevede angajamentul de integrare europeană. Fişa cuprinde documentul prin care a fost asumat angajamentul de integrare europeană, descriere a activităţilor, necesităţilor şi evaluarea financiară a acestora, conturarea unei strategii naţionale şi teritoriale pentru perioada premergătoare a aderării la Uniunea Europeană, descrierea stadiului în derulare pe 5 ani, rezultatele aşteptate, dezvoltarea şi actualizarea continuă la nevoile sistemului de asigurări sociale de sănătate, a unui sistem vocaţional de educaţie şi instruire care va garanta durabilitatea viitoare a sistemului de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, fişa cuprinde sursele de finanţare a programului de integrare europeană, indicatori bugetari (cheltuieli curente, cheltuieli materiale şi servicii, fonduri externe nerambursabile, realizări financiare şi estimări pe ani, până în 2008. V. şi asigurările sociale pentru sănătate. 176 FIŞ FIŞĂ FISCALĂ, document fiscal tipizat întocmit de către plătitorii de salarii, care conţine informaţii pe baza cărora se calculează impozitul pe salarii al fiecărui angajat. F.f, cuprinde: "datele personale ale contribuabilului; "menţiunile referitoare la deducerile personale; ■veniturile din salariile obţinute şi impozitul reţinut şi virat la bugetul de stat în cursul anului; ■precum şi rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii. Până la completarea f.f. cu datele personale necesare acordării deducerilor personale suplimentare, salariaţii beneficiază de deducerea personală de bază, iar angajatorii efectuează apoi regularizarea veniturilor salariale. Plătitorii de venituri sunt obligaţi să completeze f.f. pe întreaga durată a plăţii salariilor, recalculării şi regularizării anuale a impozitului pe salarii. Plătitorul de salarii este obligat să păstreze f.f. pe toată durata angajării şi să transmită câte o copie pentru fiecare an organului fiscal competent şi salariatului până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat. Datele personale din f.f. se completează pe bază de documente justificative. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele în întreţinere se acordă pe bază de declaraţie pe proprie răspundere a contribuabilului, însoţită de documente justificative. Neîntocmirea şi nedepunerea în termen de f.f. la organul fiscal competent constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională. V. şi impozitul pe venitul anual global. FIXING, operaţiune prin care pe pieţele intermitente se stabilesc zilnic, la o anumită oră, cursurile oficiale ale valutelor sau/şi preţul aurului la bursa de valori. Cotarea unei monede pe piaţă. Operaţiunea se desfăşoară în cadrul instituţiei bursiere în fiecare zi lucrătoare, de către agenţi autorizaţi, în temeiul dispoziţiilor de vânzare-cumpărare primite de la clienţi. F. este şi procedura de determinare a cursului valutar în ţările în care nu sunt organizate şi nu funcţionează burse de valori. La realizarea f. participă cele mai mari bănci care acţionează pe piaţa valutară din ţara respectivă, asigurându-se astfel o mare concentrare a cererii şi ofertei de valută. Se folosesc două căi de stabilire a f., şi anume: a) calea stabilirii f. între cele mai mari bănci de pe piaţa respectivă, fară să se realizeze tranzacţii în timpul determinării acestuia; b) stabilirea f. prin intervenţii practice ale băncilor. Cotarea fiecărei valute se face prin „strigare", adică prin sistemul pieţei deschise, în aşa fel ca, în final, să se ajungă la un curs echilibrat, unic. Cursul stabilit în acest fel este publicat sub denumirea de fixing. Acest curs este preluat de bănci ca punct de plecare în efectuarea operaţiunilor lor. F. se publică sub forma unei cotaţii (v.) unice şi este baza de executare a ordinelor clienţilor din ţara respectivă; comisioanele băncilor se adaugă la vânzare şi se deduc la cumpărare. Cu toate acestea, o valută poate să aibă două cursuri, şi anume: a) un curs oficial, stabilit de autoritatea monetară; b) un curs liber, stabilit pe piaţă, care evoluează în jurul cursului oficial, după fluctuaţia cererii şi ofertei privind valuta respectivă. FIZIOCRAŢII, şcoală economică dezvoltată în Franţa, în secolul al XVIII-lea, legată în principal de numele lui F. Quesnay şi J. TXirgot. Fiziocraţii au criticat teoria mercantilistă care susţinea că bogăţia este creată de schimb, de comerţ. Fiziocraţii considerau agricultura ca singura sursă a întregii avuţii, opunându-se oricărei intervenţii a statului în activităţile economice şi declarându-se cu deosebire împotriva impozitării, pe care o considerau o impunere indirectă şi ineficientă a pământului. Fiziocraţii au criticat mercantilismul, au anticipat utilitarismul, influenţând astfel economia clasică şi cu deosebire pe Adam Smith. FLORIN, monedă de aur şi de argint care a circulat şi pe teritoriul ţării noastre până în secolul al XDC-lea. în prezent, f. este unitatea bănească a Olandei. FLOTARE A CURSURILOR VALUTARE, cotarea liberă a valutelor pe piaţa valutară, fară ca băncile centrale să fie obligate să intervină pentru susţinerea vreunui nivel al cursurilor valutelor. Acest sistem de f. face ca fiecare valută să fie dependentă de evenimentele economice şi monetare din fiecare ţară, precum şi de cele de pe piaţa internaţională. Concomitent, pot FOA 177 avea loc influenţe negative, speculative. F.c.v. poate fi concertată, situaţie în care mai multe state îşi coordonează flotarea monedelor lor inclusiv faţă de monedele din afara acestor ţări, şi liberă (neconcertată), în cadrul căreia flotarea se realizează în funcţie de cererea şi oferta de pe piaţa valutară. Date fiind trăsăturile f.c.v., este necesar ca decontările să se efectueze într-un timp cât mai scurt. V. şi curs; curs valutar. FLOTARE IMPURĂ, f. parţial controlată, mod de flotare a cursului/ratei de schimb care nu este total liberă, din cauza intervenţiei din când în când, a băncii centrale, cu scopul de a modifica rata de schimb în funcţie de nivelul pe care l-ar avea pe piaţa liberă. Aceasta înseamnă că banca centrală poate interveni pe piaţa valutară oricând doreşte să o influenţeze. V. şi curs de schimb valutar; piaţă valutară. FLOTARE LIBERĂ, curs valutar care flotează absolut liber, fară influenţa sau intervenţia vreunei autorităţi monetare. F.l. se întâlneşte foarte rar pe piaţa valutară. V. şi flotare a cursurilor valutare; flotare impură; curs de schimb valutar; piaţă valutară. FLUXURI BRUTE DE CAPITAL, suma totală a intrărilor de capital, în decurs de un an, într-o ţară în curs de dezvoltare. V. şi fluxuri nete de capital. FLUXURI (MIŞCARE) DE CAPITAL, deplasarea, trecerea sub diferite forme a unor fonduri băneşti dintr-o ţară în alta ca o consecinţă a efectuării operaţiunilor de decontare, de împrumut, de transfer al unor depozite bancare etc. F.(m) de c. se reflectă în balanţa de plăţi. V. şi fluxuri nete de capital. FLUXURI FINANCIARE, totalitatea relaţiilor care se stabilesc între bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor sociale de stat, pe de o parte, şi agenţii economici cu capital de stat, pe de altă parte, prin care aceştia din urmă fac vărsăminte la aceste bugete şi primesc alocaţii sub diverse forme de la bugetele respective. Relaţii se întreţin şi cu băncile, societăţile de asigurări etc. F.f. există şi în relaţiile pe care le au agenţii economici cu capital mixt, privat, unităţile cooperatiste, instituţiile etc. Complexitatea şi formele concrete ale f.f. depind de formele de organizare a unităţilor economice şi a instituţiilor, de performanţele economice, de programul de investiţii, precum şi de politica economico-socială şi financiară a statului. FLUXURI NETE DE CAPITAL, diferenţe dintre intrările totale de capital, înregistrate în decursul unui an, într-o ţară în curs de dezvoltare şi ieşirile totale de capital din aceeaşi perioadă de timp, sub forma plăţii ratelor anuale scadente şi a dobânzilor aferente. V. şi anuitate; datorie publică; datorie publică externă; fluxuri brute de capital; serviciul datoriei externe. FOAIE DE VĂRSĂMÂNT CU CHITANŢĂ, document pe baza căruia titularii de cont depun la casieria unităţii bancare o sumă de bani în numerar. Imprimatul este format din două file: foaia de vărsământ şi chitanţa. Aceste documente nu pot fi trimise la casieria băncii prin intermediul clienţilor. La primirea f. de v. cu c. şi a numerarului, casierul verifică exactitatea documentelor şi încasează numerarul pe baza monetarului. F. de v. rămâne la casierul băncii, iar chitanţa se eliberează depunătorului. Casierii eliberează chitanţa numai după numărarea prealabilă a banilor. V. şi case de încasări. : FOARFECA PREŢURILOR, indicator care exprimă deteriorarea raportului dintre dinamica preţurilor produselor de bază şi preţul produselor manufacturate, primele înregistrând dinamici care rămân mereu în urma preţurilor produselor manufacturate. F.p. se utilizează şi 178 FOB pentru caracterizarea dinamicii preţurilor de export pentru mărfurile produse în ţările în curs de dezvoltare şi a preţurilor mărfurilor de import din ţările dezvoltate. F.O.B. (engl. „Free on Board“ = franco la bord), clauză, uzanţă referitoare la determinarea locului şi a momentului în care, concomitent cu trecerea mărfii de la vânzător la cumpărător, are loc transferarea cheltuielilor şi a riscurilor pe care le implică livrarea. F.O.B. poate fi clauza unui contract de export în care exportatorul plăteşte pentru expedierea mărfurilor din portul de îmbarcare şi încărcarea lor pe vapor sau în cala avionului. De asemenea, exportatorul plăteşte prima pentru asigurarea mărfurilor până în acest moment. După aceea, cheltuielile cu transportul şi cu asigurarea mărfurilor sunt suportate de cumpărător. V. şi vânzare F.O.B. FOND 1. Totalitate a resurselor băneşti care aparţin unei unităţi economice de stat, cooperatiste, private, unui departament, minister, consiliu local sau statului şi care sunt destinate a fi folosite în vederea atingerii unui anumit scop. 2. Expresie valorică a surselor de provenienţă a mijloacelor economice. Unităţile economice de stat dispun pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin din programul de dezvoltare economică şi socială de mijloacele economice necesare. Ansamblul acestor mijloace aflate în administrarea unei întreprinderi este cu totul separat de acela al altor întreprinderi de stat, ca şi de acela al organelor sale ierarhice. De aici decurge şi obligaţia întreprinderilor de a avea contabilitate proprie, conturi de profit şi pierderi separate şi de a încheia bilanţuri independente. în contabilitatea întreprinderii, aceleaşi mijloace de producţie apar atât sub aspectul componenţei, când sunt numite „mijloace", cât şi sub aspectul provenienţei, respectiv al sursei lor de procurare, în care caz poartă numele de „fonduri". Separarea acestora în mijloace şi fonduri se datorează faptului că întreprinderea, în calitate de administratoare a unei părţi din avuţia naţională, trebuie să ţină, pe de o parte, o evidenţă a existenţei şi a folosirii acestor mijloace în conformitate cu programul de dezvoltare economică şi socială, iar pe de altă parte, trebuie să evidenţieze şi obligaţiile, respectiv răspunderea întreprinderii faţă de stat. în acest mod, mijloacele de producţie, sub aspectul componenţei lor, constituie instrumentele active cu ajutorul cărora se desfăşoară activitatea întreprinderilor. Din punctul de vedere al practicii economice, în contabilitatea întreprinderii, mijloacele şi sursele au un caracter distinct, fiind elemente de activ şi de pasiv, în timp ce economia politică atribuie mijloacelor, atât sub aspectul componenţei, cât şi sub cel al provenienţei lor, o definire unică, şi anume aceea de fonduri. Sursele de provenienţă a mijloacelor întreprinderii pot fi de la stat, de la alte întreprinderi, din sursele proprii ale întreprinderii, din credite bancare etc. Din punctul de vedere al surselor de provenienţă, fondurile întreprinderii se grupează în fonduri proprii şi asimilate, fonduri atrase şi împrumutate, fonduri cu destinaţie specială. Noţiunile de fonduri proprii şi fonduri împrumutate sunt specifice numai fondurilor, nu şi mijloacelor, deoarece în contabilitate pentru fondurile proprii se ţin conturi separate de cele ale fondurilor împrumutate, în timp ce la conturile de mijloace se înregistrează la un loc mijloacele procurate din fonduri proprii cu cele procurate din mijloace împrumutate. Compartimentul financiar-contabil urmăreşte şi controlează formarea şi utilizarea acestor fonduri ţinând seama de particularităţile lor, având sarcina de a furniza informaţiile necesare conducerii întreprinderii şi organelor ierarhic superioare, cu privire la mişcarea acestora. FOND ATRAS, sume de bani introduse temporar în circuitul economic al întreprinderii. Ele provin de la alte întreprinderi, instituţii sau persoane fizice, din amortismente, impozite, vărsăminte din profit etc. Aici se includ, de exemplu, datoriile întreprinderii faţă de terţi, care, datorită faptului că se achită la o anumită scadenţă, se pot utiliza până atunci de întreprinderea în cauză. Potrivit normelor existente, aceste fonduri s-au redus sensibil, deoarece acum sumele datorate sunt reţinute direct de către bancă pentru a fi achitate potrivit destinaţiei lor. fon 179 FOND BĂNESC, f. care se constituie sub formă bănească, centralizat sau necentralizat, şi care se utilizează pentru îndeplinirea funcţiilor sale. F.b. se formează, se repartizează şi se utilizează cu ajutorul pârghiilor financiare şi ale celor de credit: impozite, prime de asigurare, contribuţii pentru asigurările sociale, taxe, cheltuielile pentru finanţarea economiei naţionale şi a activităţilor social-culturale, mobilizarea disponibilităţilor băneşti din conturile întreprinderilor de la bancă, acordarea de credite pe termen scurt, pe termen lung etc. ♦ F.b. centralizat se constituie la dispoziţia organelor statului şi cuprinde: fondul asigurărilor sociale de stat şi cooperatiste, fondul asigurărilor sociale pentru sănătate, fondul asigurărilor de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă, fondul pentru acordarea de credite pe termen scurt, fondul pentru acordarea de credite pe termen lung, fondul constituit prin mobilizarea economiilor băneşti ale populaţiei. ❖ F.b. necentralizat se constituie şi se utilizează în cadrul unităţilor economice de stat, cooperatiste mixte şi private. FOND CENTRALIZAT DE REZERVĂ SAU DE ASIGURARE, f. ce se constituie atât în natură, cât şi în bani şi se utilizează, în principiu, pentru unităţile de stat. F.e. de r. sau de a. se formează în principal de la bugetul statului şi din resursele băneşti ale unor ramuri şi departamente, alimentându-se pe seama resurselor centralizate ale societăţii, de regulă fără participarea unităţilor economice. Din grupa acestor fonduri fac parte: "rezervele materiale de stat (materii prime, seminţe, alimente, utilaje etc.); "rezerva bugetară constituită din bugetul de stat; "fondurile de rezervă constituite la nivelul departamentelor economice; "fondurile de rezervă bugetară aflate la dispoziţia primăriilor judeţene şi a municipiului Bucureşti; "excedentul bugetar care se creează în cursul anului; "fondul pentru acoperirea cheltuielilor determinate de calamităţile naturii. Toate fondurile de rezervă constituite de către stat în mod centralizat sunt folosite tot centralizat, însă, de regulă, numai pentru refacerea bunurilor distruse de calamităţi ale naturii, accidente etc., aparţinând unităţilor care sunt proprietate a întregii naţiuni. O parte a fondurilor centralizate de rezervă se foloseşte pentru finanţarea unor acţiuni noi, neprevăzute, sau pentru suplimentarea unor acţiuni planificate. Ca urmare, aceste fonduri îndeplinesc de regulă două funcţii, şi anume: a) de asigurare şi b) de rezervă. Prima funcţie asigură reproducţia simplă, iar a doua funcţie asigură reproducţia lărgită. F.e. de r. sau de a. are un asemenea volum încât acoperă într-o măsură mult mai mare pagubele provocate de calamităţi ale naturii, accidente etc. V. şi fond de rezervă. FOND CU DESTINAŢIE SPECIALĂ, f. care se creează din profitul întreprinderii sau din alte surse şi care capătă o destinaţie stabilită chiar din momentul constituirii lui, din această cauză el neputând fi utilizat în alte scopuri. Schimbarea destinaţiei pentru care a fost creat constituie o încălcare a disciplinei financiare. F. cu d.s. se constituie din profitul întreprinderii numai sub rezerva îndeplinirii indicatorilor economici şi a reducerii costurilor de producţie. Din categoria fondurilor cu destinaţie specială fac parte fondul pentru mica mecanizare, finanţări şi încasări cu scop special ş.a. FOND DE ACUMULARE, parte a produsului naţional brut folosită pentru realizarea reproducţiei lărgite, constituirea de noi mijloace fixe şi active circulante, extinderea şi modernizarea celor existente etc. FOND DE AMORTIZARE, parte componentă a fondului de dezvoltare (v.), reprezentând recuperarea valorică treptată a uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe, prin includerea amortismentului respectiv în costul produselor fabricate. Mărimea f. de a. depinde de cuantumul valoric al mijloacelor fixe şi de rata amortizării (normele de amortizare). F. de a. îşi poate îndeplini funcţiile numai dacă: mijloacele fixe sunt corect evaluate, dacă normele de amortizare reflectă cât mai exact uzura fizică şi morală, iar cuantumul său face posibilă înlocuirea mijloacelor fixe scoase din funcţiune. Menirea principală a f. de a. este să asigure înlocuirea la 180 fon timp a mijloacelor fixe uzate sau demodate, scoase din funcţiune, să stimuleze reducerea cheltuielilor de producţie şi a costurilor de producţie. F. de a. poate constitui şi o sursă de finanţare a reproducţiei lărgite a mijloacelor fixe, de introducere a progresului tehnic ca urmare a sporirii productivităţii muncii în ramurile care produc mijloace fixe şi a procurării de noi mijloace fixe perfecţionate, mai ieftine, cu proprietăţi tehnico-economice şi cu parametri tehnico-funcţionali superiori, care asigură un randament mai înalt şi deci o extindere a producţiei. De asemenea, ca urmare a posibilităţii de funcţionare a mijloacelor fixe peste durata lor normată de serviciu, în decursul mai multor cicluri de producţie, a recuperării treptate a uzurii şi a păstrării fondului disponibil în cont la bancă, acesta poate fi folosit temporar ca sursă de creditare a economiei naţionale. Realizarea tuturor acestor obiective reclamă calcularea justă şi folosirea cu simţ de răspundere, cu eficienţă maximă a f. de a. pentru dezvoltarea mai rapidă şi reînnoirea calitativă a mijloacelor fixe uzate, ţinând seama de cerinţele ştiinţei şi de progresul tehnic. Subevaluarea sau supraevaluarea f. de a. au consecinţe negative, deoarece denaturează costurile de producţie, rezultatele financiare, cuantumul impozitului pe profit şi bugetul investiţiilor. F. de a. se calculează în mod diferit, în funcţie de normele de amortizare care se folosesc. Normele de amortizare proporţionale au trei variante, şi anume: proporţionale în timp, proporţionale pe unitatea de produs şi proporţionale pe km sau pe 1 000 de km. Dacă se folosesc normele de amortizare proporţionale în timp sau liniare, f. de a. anual este constant şi se determină astfel: ^ VMAT • Na F* =- 100 în care: VMAT = valoarea medie anuală totală sau valoarea mijloacelor fixe care trebuie amortizate; Na = norma de amortizare. Când se folosesc normele de amortizare proporţionale pe unitatea de produs, f. de a. anual se calculează astfel: Fa=Pa-Na> în care: Pa = producţia anuală exprimată în unităţi fizice (m3, tone etc.). în cazul folosirii normelor de amortizare pe km (1000 de km), f. de a. anual se calculează în felul următor: VIPANa Fa =- astfel 100 în care: yj = valoarea medie a unui autovehicul; PA = parcursul anual exprimat în mii de km pentru autovehiculele care au o valoare medie egală. Când unitatea economică foloseşte norma unică de amortizare, f. de a. anual se calculează VMAT • N.. Fq =- 100 in care: Nu = norma unică de amortizare. fon 181 în practica financiară mondială se folosesc normele regresive de amortizare cu două variante: normă constantă şi normă descrescătoare. în cazul normei regresive constante, f. de a. anual se calculează astfel: 100 în care: VR = valoarea anuală a mijloacelor fixe rămasă neamortizată, care se determină prin scăderea în fiecare an a fondului de amortizare din valoarea de inventar. Dacă se folosesc normele regresive descrescătoare, atunci baza de calcul a fondului de amortizare este valoarea constantă de inventar pe toată durata normată a mijloacelor fixe. Caracterul regresiv al amortizării este dat de norma de amortizare care se micşorează de la an la an. Formula generală de calculare a f. de a. este următoarea: ^ VI-N. Fu =- 100 Potrivit acestei modalităţi de calcul, f. de a. descreşte an de an şi se determină astfel: F F F _VI-Nal,Na2....................N. ui ’ u2 ’ ’ an 100 Pentru calcularea f. de a., în practica financiară mondială se folosesc şi normele progresive de amortizare, potrivit cărora valoarea de inventar a mijloacelor fixe rămâne constantă pe toată durata lor normată de serviciu. Progresivitatea se asigură prin normele de amortizare care cresc de la un an la altul. Formula generală de calculare a f. de a. este următoarea: ■p VI-Na Fa =------- a 100 Potrivit acestui sistem de amortizare, f. de a. creşte în fiecare an şi se calculează astfel: „ _VI-Nal,Na2,...,Nan ’ ’-’Fa"-------------m-----------‘ V. şi amortizare; normă de amortizare; normă de amortizare descrescătoare; normă de amortizare pe km; normă de amortizare progresivă; normă de amortizare proporţională în timp; normă unică de amortizare; normă analitică de amortizare; valoare medie anuală a mijloacelor fixe; valoare rămasă. FOND DE ASIGURARE, f. ce se constituie anual, descentralizat, pe baze ştiinţifice, pe principiul mutualităţii, numai sub formă bănească, din primele de asigurare încasate de la asiguraţi (unităţi agricole, cooperativele meşteşugăreşti, cooperativele de consum şi de credit, alte unităţi de stat, private, obşteşti, populaţie, societăţi româneşti de comerţ exterior, TAROM, NAVROM, persoane juridice şi fizice din alte ţări) şi din reasigurări. De asemenea, f. de a. se constituie din comisioane de reasigurare şi din participarea societăţii de asigurări la profitul reasiguratorilor, din despăgubirile încasate de la reasiguratori etc. F. de a. are următoarele caracteristici: constituie o rezervă bănească, centralizată, care se formează prin încasarea primelor de asigurare de la asiguraţi potrivit principiului mutualităţii; o dată constituit, el devine proprietate a societăţii de asigurări şi are o destinaţie specială, adică este folosit pentru finanţarea măsurilor de prevenire a daunelor, refacerea bunurilor avariate sau distruse, plata sumelor asigurate etc. F. de a. se compune din fondul curent, care este format dintr-o parte a primelor de asigurare încasate în anul de gestiune potrivit prevederilor bugetului asigurătorului, folosit pentru plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate din anul respectiv, şi fondul de rezervă, care se constituie prin alocări din diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile anuale ale societăţii 182 FON de asigurări. F. de a. se utilizează pentru plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate, în caz de pagube provocate bunurilor asigurate sau a producerii de accidente, pentru repararea unor prejudicii de care asiguraţii din ţară răspund potrivit legii, pentru finanţarea unor acţiuni de prevenire şi de combatere a daunelor, pentru constituirea fondului de rezervă în lei şi în valută, a rezervei de prime la asigurările de persoane etc. O parte a acestui fond se foloseşte pentru plata despăgubirilor către asiguraţii străini, plata primelor de reasigurare către reasiguratorii din străinătate, plata de comisioane de reasigurare şi părţi din beneficii acordate reasiguraţilor, achitarea despăgubirilor cuvenite reasiguraţilor externi etc. în economia de piaţă, când societăţile de asigurări sunt în concurenţă şi când inflaţia atinge o rată imprevizibilă şi greu de controlat, rezultatele obţinute pe baza datelor statistice nu mai sunt suficiente. în aceste condiţii, este necesar să se efectueze un studiu mai aprofundat, pe baze ştiinţifice, care să ţină seama nu numai de factorii aleatori de risc, ci de toţi ceilalţi factori de influenţă, de raportul dintre sursele de constituire şi mărimea f. de a., dintre frecvenţa şi intensitatea riscurilor, precum şi de raportul dintre f. de a. disponibil la un moment dat şi cuantumul despăgubirilor şi al sumelor asigurate care trebuie plătite la acea dată. Astfel de calcule previzionare trebuie efectuate pe mai mulţi ani. în acest scop, fiecare societate de asigurări trebuie să efectueze studii bine fundamentate privind: ■numărul de asiguraţi care ar putea solicita la un moment dat despăgubiri şi sume asigurate; ■numărul asiguraţilor cărora li se întocmeşte dosarul de daune; "numărul celor cărora li se face efectiv plata; "durata medie de lichidare a daunelor, respectiv timpul de la înştiinţarea daunei şi până la primirea efectivă a despăgubirilor şi a sumelor asigurate. Efectuând aceste studii, se cunoaşte partea disponibilă din f. de a. care poate fi folosită în alte scopuri. Utilizarea acestui fond se face de către societatea de asigurări. F. de a. contribuie nu numai la realizarea reproducţiei simple, ci şi la înfăptuirea reproducţiei lărgite, la creditarea economiei naţionale; din acest fond se finanţează inclusiv cheltuielile generale (v.) şi specifice (v.) de administraţie etc. Constituirea, repartizarea, folosirea eficientă şi controlul asupra f. de a. revin societăţii de asigurări. FOND DE ASIGURARE CURENT, f. constituit la dispoziţia asigurătorului din primele de asigurare încasate, din asigurările prin efectul legii şi din cele facultative, în cursul anului curent. Dacă pagubele produse bunurilor asigurate de riscurile cuprinse în asigurare nu pot fi acoperite din f. de a.c., atunci se apelează la fondul de rezervă (v.) al asigurătorului. FOND DE ASIGURARE ÎN VALUTĂ, f. constituit la dispoziţia societăţii de asigurări, din primele încasate în legătură cu asigurările şi reasigurările în valută. Acest fond este utilizat pentru plata despăgubirilor privind asigurările în valută, pentru plata primelor de reasigurare -când societatea de asigurări apare în calitate de reasigurat - pentru despăgubirile şi comisioanele de reasigurare pe care societatea de asigurări le plăteşte reasiguraţilor, atunci când apare în calitate de reasigurator etc. FOND DE CONSOLIDARE, f. constituit în întreprinderile agricole prin alimentarea anuală cu anumite cote din profiturile realizate; se păstrează la unitatea bancară într-un cont special deschis pe numele întreprinderii, denumit „Cont de decontare privind fondul de consolidare*4. F. se utilizează pentru finanţarea unor investiţii de mai mică amploare, însă deosebit de importante, cu efecte economice imediate, menite să contribuie la întărirea economică a acestor întreprinderi, la creşterea productivităţii muncii, la sporirea volumului producţiei agricole, la reducerea costurilor de producţie şi la obţinerea de rezultate financiare cât mai bune. Din acest fond se finanţează investiţiile întreprinderii agricole referitoare la mecanizarea lucrărilor agricole, dezvoltarea producţiei vegetale, dezvoltarea sectorului zootehnic etc. Partea f. de c. neconsumată în cursul anului curent se reportează în anul următor. Departamentul Agriculturii din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate redistribui o parte din fondul format între alte întreprinderi agricole cu capital de stat. FON 183 FOND DE CONSUM, partea cea mai mare din produsul naţional brut destinată asigurării retribuirii membrilor societăţii după cantitatea, calitatea, importanţa socială şi rezultatele muncii prestate, participarea la profit, precum şi retribuţia socială sub forma acoperirii cheltuielilor pe care societatea le efectuează din bugetul de stat şi din fondurile proprii ale unităţilor de stat în scopul satisfacerii cerinţelor comune şi personale, materiale şi spirituale ale întregului popor (învăţământ, ocrotirea sănătăţii, cultură, artă etc.). Acest fond se constituie în procesul repartiţiei (distribuirii şi redistribuirii) produsului naţional brut. F. de c. este o categorie comună tuturor orânduirilor sociale, mărimea, structura şi natura sa economică fiind determinate de conţinutul relaţiilor de producţie şi de nivelul de dezvoltare economică. F. de c. constituie rezultatul muncii şi este destinat satisfacerii cerinţelor materiale şi spirituale ale membrilor societăţii. FOND DE CONSUM INDIVIDUAL, partea cea mai importantă a fondului de consum, care se constituie şi se repartizează între membrii societăţii potrivit cerinţelor legii economice a repartiţiei după muncă. Destinat stimulării materiale a membrilor societăţii, f. de c.i. are un rol important în creşterea productivităţii muncii, în valorificarea superioară a resurselor materiale, în reducerea costurilor de producţie şi în sporirea produsului naţional brut. în f. de c.i. sunt cuprinse salariile, primele şi premiile, participarea la profit în raport cu contribuţia fiecăruia la dezvoltarea întreprinderii, cu activitatea depusă şi cu vechimea în unitate, gratificaţiile, veniturile în bani şi în natură, resursele create în gospodăriile personale şi individuale, diferite alte forme de repartiţie etc. Acest fond este folosit de către fiecare cetăţean pentru satisfacerea nevoilor sale şi ale membrilor săi de familie. V. şi fond de consum; fond de consum social. FOND DE CONSUM SOCIAL, parte a fondului de consum care se constituie şi se utilizează de către stat în mod centralizat, pe grupe de populaţie, pe acţiuni, pe domenii de activitate, pe judeţe, municipii, oraşe etc. De acest fond beneficiază, direct sau indirect, întreaga societate, sub forma diferitelor încasări băneşti, a anumitor servicii gratuite sau cu tarif redus etc.). Din f. de c.s. se efectuează cheltuielile social-culturale (învăţământul de toate gradele, ocrotirea sănătăţii, asigurările sociale de stat şi cooperatiste, cultură, artă, educaţie fizică, sport etc., alocaţii de stat pentru copii, ajutorul mamelor singure şi al soţiilor militarilor în termen, se ocrotesc minorii, se plătesc bursele elevilor şi studenţilor, pensii, indemnizaţii şi ajutoare de asigurări sociale, se suportă trimiteri la tratament balnear şi odihnă etc., se asigură întreţinerea şi funcţionarea organelor puterii şi administraţiei de stat, a justiţiei, a procuraturii, a forţelor armate etc. F. de c.s. se repartizează populaţiei în afara veniturilor individuale şi, de regulă, fără a se lua în considerare munca prestată de fiecare persoană. V. şi fond de consum; fond de consum individual. FOND DE DEZVOLTARE (ACUMULARE), parte a produsului naţional brut destinată creării condiţiilor materiale care să asigure reproducţia socială, perfecţionarea producţiei pe baza tehnicii celei mai înalte, precum şi pentru crearea condiţiilor necesare creşterii nivelului de trai material şi cultural al poporului. F. de d.(a.) cuprinde în structura sa: fondul destinat lărgirii producţiei; fondul pentru construcţii social-culturale; fondul de amortizare, fondul de rezervă şi de asigurare. Din f. de d.(a.) se finanţează investiţiile productive, creşterile de active circulante, precum şi investiţiile din sfera neproductivă. FOND DE ECHILIBRARE BUGETARĂ, mijloace băneşti mobilizate la nivelul treptelor administrative teritoriale superioare (judeţe, municipiul Bucureşti etc.), provenite din plusurile de venituri de la bugetele excedentare subordonate, şi repartizate sub formă de subvenţii bugetelor subordonate care au venituri inferioare nivelului cheltuielilor lor. V. şi echilibrare bugetară. FOND DE INVESTIŢII, f. creat din anul 1990 prin comasarea fondului de dezvoltare al întreprinderii cu fondul pentru construcţii de locuinţe şi alte investiţii cu caracter social. 184 fon Sursele f. de i. sunt: "disponibilităţile din anii precedenţi la fondurile de investiţii ale întreprinderilor; "beneficiile peste plan din anul 1989, repartizate în 1990 la fondurile de investiţii ale întreprinderilor; "sumele rezultate din valorificarea mijloacelor fixe scoase din funcţiune; "amortismentul mijloacelor fixe; "sumele repartizate din profitul anului curent în limitele stabilite de fiecare unitate economică după deducerea din masa profitului a obligaţiilor datorate bugetului de stat; "alte surse de investiţii, eventual credite bancare pe termen mediu şi lung. F. de i. se foloseşte pentru finanţarea lucrărilor de investiţii. FOND DE ÎNLOCUIRE, parte a valorii produsului naţional brut destinată înlocuirii materiale şi valorice a bunurilor consumate în procesul de producţie într-o anumită perioadă de timp. F. de î. este menit să asigure continuitatea procesului de producţie şi să compenseze mijloacele de muncă a căror valoare se transmite treptat, pe măsura uzurii, în valoarea noului produs, precum şi obiectele muncii, a căror formă materială şi mărime valorică se cuprind în întregime în noul produs. Fondul, deşi constituie o categorie economică a reproducţiei simple, el îndeplineşte practic şi un rol de acumulare, datorită faptului că introducerea progresului tehnic în procesul de producţie are drept rezultat reducerea normelor de consum al obiectelor muncii şi diminuarea valorii noilor mijloace fixe. în acest fel, o parte din mijloacele de producţie consumate în perioada curentă poate deveni în perioada viitoare o resursă a reproducţiei lărgite. FOND DE PENSII, f. care se constituie în timp la dispoziţia organelor de asigurări sociale, prin încasarea contribuţiilor de asigurări sociale de la agenţi economici, instituţii şi de la persoane fizice asigurate. Din f. de p. se plătesc diferite pensii (pentru munca prestată şi limită de vârstă, de invaliditate, de urmaş etc.). FOND DE PREMIERE, f. ce se constituie la nivelul întreprinderilor pe seama profitului, din subvenţii sau din economii realizate la subvenţii, în condiţiile realizării indicatorilor stabiliţi. Din acest fond se acordă personalului premii anuale, premii pentru economii de materiale şi manoperă, pentru depăşirea sarcinilor la export şi reducerea importurilor, precum şi pentru obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea din timpul anului. Asemenea fonduri se constituie la toate unităţile organizate pe baza gestiunii economico-financiare, cu condiţia îndeplinirii sau depăşirii programului de producţie, a realizării reducerii costului de producţie sau a cheltuielilor de circulaţie, a realizării şi depăşirii profitului etc. FOND DE REZERVĂ, f. care se constituie la nivel macroeconomic din produsul naţional brut şi care este destinat formării unor stocuri sub forma mijloacelor de producţie şi a bunurilor de consum pentru compensarea unor cerinţe neprevăzute ale societăţii. Acest f. de r. cuprinde numai creşterea rezervelor care aparţin statului. F. de r. se constituie şi de către agenţii economici din profitul realizat, în vederea dezvoltării activităţii economico-sociale şi pentru acoperirea unor riscuri şi cerinţe neprevăzute anterior. FOND DE REZERVĂ BUGETARĂ, f. constituit în fiecare an din veniturile bugetare şi prevăzut la partea de cheltuieli a bugetului de stat şi în bugetele locale. Cuantumul acestui fond se stabileşte o dată cu elaborarea şi adoptarea bugetului de stat şi a celor locale, fiind destinat suplimentării, în cazuri justificate, a creditelor bugetare aprobate pentru finanţarea unor acţiuni şi servicii noi intervenite în cursul anului, în cazul unor calamităţi ale naturii etc. FOND DE REZERVĂ LIBER VĂRSAT, totalul sumelor cu care membrii societăţii mutuale au contribuit la constituirea resurselor acesteia. V. şi societate mutuală de asigurări. FOND DE RISC, f. bancar care se constituie de către societăţile bancare în vederea acoperirii eventualelor credite care nu mai pot fi recuperate. Fondul se constituie din profiturile brute prin aplicarea unei cote de 0,5% asupra totalului creditelor acordate, din profiturile nete şi din alte surse. fon 185 FOND DE RULMENT 1. Sursă de finanţare a procurării sistematice a activelor circulante, parte a resurselor financiare a agentului economic care finanţează permanent activele circulante. 2. Indicator ce se utilizează în analiza economico-financiară a agentului economic. F. de r. se constituie din capitaluri proprii şi din împrumuturi pe termen mediu şi lung şi trebuie să aibă un nivel optim, bine fundamentat, adică o mărime strict necesară care să angajfce costuri minime de capital (dividende pentru f. de r. propriu şi dobânzi pentru f. de r. împrumutat) şi să asigure echilibrul financiar. F. de r. se poate determina în sumă absolută sau în raport cu volumul de activitate economică a agentului economic. De regulă, f. de r. se calculează în raport cu volumul activităţii şi cu deosebire în număr de zile-cifră de afaceri. Astfel, în raport cu volumul de activitate, se efectuează următorul calcul: F. de r. • 100 . Cifră de afaceri iar în funcţie de numărul de zile - cifră de afaceri, calculul este următorul: F. de r. • 360 . Cifră de afaceri F. de r. este considerat şi o marjă de siguranţă pentru gestiunea financiară, în situaţia în care creditorii solicită rambursarea împrumuturilor pe termen scurt. în funcţie de strategia agentului economic, f. de r. poate fi stabilit ca o medie în acoperirea necesarului financiar al exploatării, la un nivel inferior sau superior al acestui necesar. Unii economişti consideră că f. de r. trebuie să fie propriu, total şi permanent. Mărimea f. de r. evidenţiază partea capitalului permanent utilizat pentru finanţarea activelor circulante. F. de r. brut este diferenţa dintre capitalul total (Ct) şi activele imobilizate (Ai), ceea ce înseamnă că el reprezintă partea din capitalul agentului economic folosită pentru finanţarea activelor circulante: FRB = Ct-Aj. F. de r. net (financiar) se determină prin deducerea din f. de r. brut a datoriilor pe termen scurt (DTS): FRN = (Ct - Aj) - DTS. F. de r. net (financiar) este deci partea din capitalul permanent folosită pentru finanţarea activelor circulante. F. de r. se foloseşte şi de bănci cu ocazia analizelor care se efectuează în privinţa cererilor de credite ale clienţilor. V. şi active circulante; necesar al fondului de rulment FOND DE RULMENT (AL BUGETULUI LOCAL), f. care se constituie în fiecare an în bugetul local din soldul anual excedentar al bugetului local respectiv după ce s-au rambursat eventualele împrumuturi nelichidate din anii precedenţi, după ce s-a făcut plata dobânzilor la aceste împrumuturi şi după ce din suma rămasă s-a rezervat şi s-a vărsat o cotă de 50% la fondul de tezaur judeţean sau al Capitalei. F. de r. propriu se poate utiliza temporar pentru acoperirea unor eventuale goluri de casă, a unor decalaje între veniturile şi cheltuielile bugetare ale anului curent, pentru acoperifea provizorie a cheltuielilor aprobate până la încasarea veniturilor prevăzute, pentru autofinanţare şi pentru echilibrarea bugetelor proprii. F. de r. se păstrează în contul de disponibil al bugetului fiecărei unităţi administrativ-teritoriale şi nu poate depăşi 45% din veniturile proprii aprobate prin bugetul local respectiv. Diferenţa care depăşeşte această limită se varsă la fondul de tezaur (v.) judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti. 186 fon FOND DE TEZAUR AL JUDEŢULUI Şl AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, f. care se constituie la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti din veniturile încasate peste cele prevăzute în bugetele respective, în măsura în care acestea depăşesc 2% din totalul veniturilor. Veniturile realizate în plus, dar până la limita de 2%, constituie excedente planificate ale acestor bugete. De asemenea, f. de t. se alimentează cu o cotă de 50% din soldurile anuale excedentare ale bugetelor locale, precum şi cu sumele care depăşeSc limitele fondului de qilment (5% din veniturile proprii ale bugetelor locale). în cazuri justificate, Ministerul Finanţelor po^te prevedea în bugetul de stat alocaţii pentru constituirea sau majorarea, după caz, a fondurilor de tezaur ale judeţelor şi al Capitalei. Prin f. de t. se acordă împrumuturi temporare pentru acoperirea eventualelor decalaje temporare care se pot ivi în cursul anului între cheltuielile şi veniturile bugetelor proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţelor şi Capitalei. împrumuturile se acordă de către consiliile locale ale judeţelor şi al Capitalei şi trebuie rambursate până la data de 31 decembrie a exerciţiului bugetar. în cazuri excepţionale, când împrumuturile nu se rambursează până la finele anului datorită lipsei de disponibilităţi bugetare, acestea se prevăd a fi rambursate din bugetele anilor următori, în termen de până la 18 luni, cu o dobândă stabilită de Ministerul Finanţelor, care se încasează la f. de t judeţean sau al Capitalei. F. de t. ale judeţelor şi al Capitalei se păstrează în Trezoreria Statului, cu dobândă negociată. în limita unei cote de 50%, din soldul efectiv al fondurilor de tezaur judeţene şi al Capitalei existent la finele anului precedent se pot finanţa unele obiective de investiţii din raza teritorială a judeţului sau a municipiului Bucureşti, din domeniile gospodăriei comunale şi transporturilor. Sumele alocate din f. de t. pentru finanţarea unor obiective de investiţii şi rămase nefolosite până la finele anului se reportează pe anul următor şi se utilizează în continuare cu aceleaşi destinaţii, iar cele rămase disponibile după finalizarea obiectivelor de investiţii se restituie ca f. de t. Pentru aceste fonduri se întocmesc anual conturi de execuţie, care se supun spre aprobare, o dată cu conţul de execuţie a bugetului judeţului, respectiv al Capitalei. FOND DE TEZAUR AL STATULUI, f. al statului care se constituie din excedentul bugetului de stat într-o cotă de 50%. F. se păstrează într-un cont special la Banca Naţională, cu dobândă negociată între aceasta şi Ministerul Finanţelor, şi se utilizează cu aprobarea Parlamentului. Până la utilizare, disponibilităţile f. de t. pot fi plasate sub formă de depozit financiar cu dobândă. Pentru acest f. se întocmesc conturi de execuţie anuale care se supun aprobării o dată cu contul general anual de execuţie a bugetului de stat. Curtea de Conturi şi Ministerul Finanţelor verifică periodic constituirea şi folosirea acestui fond. FOND DESCHIS DE INVESTIŢII, f. de investiţii ce se constituie prin contract de societate civilă şi care cuprinde totalitatea atât a contribuţiilor băneşti la acest fond, printr-o ofertă publică continuă de titluri de participare ce evidenţiază drepturi de proprietate la fond, cât şi a activelor achiziţionate prin investirea unor astfel de resurse sub forma unui portofoliu diversificat de valori mobiliare transferabile. F.d. de i. se constituie sub denumiri, cum sunt: Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri, Fondul Mutual Dacia Felix ş.a. şi prezintă următoarele caracteristici: a) nu are personalitate juridică, reprezentând totalitatea contribuţiilor băneşti la acest fond printr-o ofertă publică permanentă de titluri de participare, care evidenţiază drepturi de participare la fond, pe de o parte, şi a activelor achiziţionate prin investirea unor astfel de resurse sub forma unui portofoliu diversificat de valori mobiliare, pe de altă parte; b) titlurile emise pentru constituirea f. d. de i. sunt nominative, nu sunt transferabile prin andosare sau pe alte căi, nu sunt înscrise la cota bursei de valori şi poartă denumiri cum sunt: certificate de investitor, titlu de participare, unităţi de investiţii etc.; c) întrucât nu are personalitate juridică, f.d. de i. trebuie să încheie un contract de administrare a acestuia cu o societate autorizată de administrare a investiţiilor. Societatea respectivă asigură evidenţa membrilor f. şi a titlurilor emise de acesta, subscrise şi distribuite, suportă cheltuielile de constituire a fondului de publicitate, asigură reglementarea internă a acestuia, decide asupra plasamentelor în valori FON 187 mobiliare şi în alte active şi administrează investiţiile; d) fiind un fond comun de plasament, acest f. are aceleaşi prevederi referitoare la intrarea şi ieşirea din fond a persoanelor care doresc acest lucru, în sensul că stabileşte o perioadă de 30 de zile de la data efectuării vărsămintelor, pentru intrarea în f., şi de 10 zile, pentru soluţionarea cererii de retragere din fond. Membrii iniţiali ai unui f.d. de i. încheie un contract de administrare a acestuia cu o societate autorizată de administrare a investiţiilor. Prin reglementări interne se definesc obiectivele de investiţii ale f.d. de i. şi se stabilesc procedurile de desfăşurare a activităţilor în vederea atingerii unor astfel de obiective potrivit regulilor stabilite de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (v.). Autorizarea prealabilă care se eliberează de C.N.V.M. este condiţionată de examinarea: constituirii legale a activităţii de administrare; reglementărilor interne a f.d. de i.; contractului de administrare; alegerii, de către societatea de administrare a investiţiilor, a unei societăţi de depozitare. F.d. de i. nu emit alte valori mobiliare în afara titlurilor de participare. Cu aprobarea C.N.V.M., reglementările f.d. de i. pot conţine norme potrivit cărora respectiva societate de administrare poate împrumuta temporar fonduri în numele şi pe contul f. aflat în administrarea sa cu următoarele condiţii: a) volumul total al datoriilor f.d. de i. să nu depăşească în nici un moment 10% din valoarea activelor sale nete; b) fondurile să fie împrumutate exclusiv în scopul plăţii preţului de răscumpărare a titlurilor de participare supuse răscumpărării, al plăţii preţului de emisiune a valorilor mobiliare subscrise în cadrul dispoziţiilor referitoare la drepturile de preemţiune ale respectivului emitent, prevăzute în contractul de societate; c) fondurile împrumutate să fie rambursate integral, în termen de 30 de zile de la data respectivului împrumut; d) nici un fel de speze sau comisioane să nu fie percepute de către societatea de administrare, în legătură cu sau ca urmare a unui astfel de împrumut. V. de titlu de participare. FOND EFECTIV DE SALARIZARE, totalitatea sumelor achitate drept salarii muncitorilor şi personalului tehnico-administrativ al întreprinderii, într-o anumită perioadă de timp. FOND ÎMPRUMUTAT, resurse băneşti (suplimentare) procurate de unităţile economice de la bancă, peste cele proprii, pe diferite termene şi utilizate pentru procurarea de active circulante, pentru mică mecanizare, investiţii etc. Acest f. se formează pe seama mijloacelor băneşti disponibile existente în economia naţională. Prin intermediul lor, organele bancare exercită un control riguros asupra activităţii desfăşurate de către unităţile economice solicitatoare. FOND MUTUAL, formă instituţionalizată prin care se concentrează resursele băneşti temporar disponibile ale agenţilor economici şi ale persoanelor fizice în vederea investirii capitalului astfel constituit în activitatea economico-socială internă şi internaţională sau în titluri de valoare. Altfel spus, f.m. reprezintă o sumă de bani constituită din depunerile individuale ale persoanelor fizice şi juridice care s-au decis să cumpere titluri de participare (certificatul de investitor) după cunoaşterea prospectului de emisiune (v.). Titlurile de participare se pun în vânzare de către societatea de administrare. Membrii iniţiali ai unui f.m., constituiţi în Consiliul de încredere, încheie un contract de administrare cu o societate specializată care dispune de capacitate organizatorică şi de specialişti pentru gestionarea eficientă a fondului constituit. Pentru a obţine o rentabilitate superioară investiţiilor individuale, societatea de administrare stabileşte o politică de investiţii şi efectuează plasamente, pe baza analizelor proprii, în diferite titluri financiare şi în valori mobiliare, precum şi în titluri de stat, obligaţiuni, acţiuni ale societăţilor comerciale ş.a. Plasamentele sunt efectuate de administrator pe baza politicii de investiţii prezentate în prospectul de emisiune şi sub supravegherea Consiliului de încredere, care reprezintă interesele depunătorilor. Rezultă că societatea de administrare nu poate face ce vrea cu banii depunătorilor, ci este obligată să respecte regulile stabilite prin contractul de administrare, prospectul de emisiune şi reglementările interne 188 fon aprobate de Consiliul de încredere şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (v.). Veniturile din plasamente pot fi: dobânzi pentru depozitele bancare şi plasamentele în titluri financiare; dividende pentru acţiunile aflate în portofoliu; câştiguri de capital pentru acţiunile vândute. Veniturile din plasamente, care se reinvestesc continuu, majorează permanent valoarea totală a f.m. (sau activul net) şi valoarea titlului de participare (certificatul de investitor) pe care societatea de administrare îl răscumpără de la depunătorul care doreşte să se retragă din fond. Depunătorul care se retrage din f.m. primeşte la retragere valoarea la zi a titlului de participare. Diferenţa dintre valoarea cu care a cumpărat certificatul de investitor şi valoarea pe care o primeşte la răscumpărarea acestuia reprezintă venitul investitorului. Din f.m. nu se pot face investiţii cu grad ridicat de risc, pentru a se preîntâmpina posibilitatea de pierdere a capitalului în operaţiuni riscante cu titluri financiare sau mărfuri. Este cunoscut faptul că oricărei investiţii financiare îi este asociat un anumit risc. Reducerea riscului investiţional depinde de capacitatea profesională a celui care administrează investiţia respectivă. în cazul f.m., reducerea riscului investiţional se realizează prin activitatea administratorului, care este o societate comercială specializată şi autorizată în acest sens. F.m. prezintă următoarele avantaje: asigură o gestiune profesională; realizează diversificarea portofoliului; asigură lichiditatea şi o rentabilitate superioară. FOND MUTUAL BALANSAT (ECHILIBRAT), f. din care capitalul se investeşte numai în domeniile de activitate care asigură securitatea depunerilor clienţilor, chiar dacă profitul realizat de investitor este mai scăzut decât în diferite alte tipuri de fond mutual. FOND MUTUAL CU EMISIUNE CONTINUĂ (NEDETERMINATĂ), f.m. care poate emite acţiuni în număr nelimitat. în cele mai multe cazuri, acţiunile fondului au formă înregistrată sau contabilă. De asemenea, acţiunile au un circuit închis şi continuu de vânzare-cumpărare între investitor şi fond şi nu se pot tranzacţiona la bursă sau pe piaţa titlurilor financiare. FOND MUTUAL CU EMISIUNE PREDETERMINATĂ, f. pentru care organul de stat competent aprobă emisiunea unui număr fix de titluri financiare. Acţiunile f. pot fi tranzacţionate atât la bursă, cât şi în afara ei. FOND MUTUAL DE CREŞTERE, f. m. care face investiţii în societăţi comerciale ce se află în faza de dezvoltare şi care în mod obişnuit nu acordă dividende, însă acţiunile lor înregistrează creşteri importante ale capitalului. FOND MUTUAL PENTRU VENIT, f.m. care investeşte în societăţi comerciale şi domenii care oferă investitorilor dividende şi dobânzi ca surse importante de profit. De regulă, preţul acţiunilor acestor societăţi nu înregistrează creşteri spectaculoase pe piaţa financiară. FOND MUTUAL SPECIALIZAT, f. m. care investeşte capital în domenii de activitate cu specialitate strictă ori în zone geografice specifice cu potenţial deosebit de dezvoltare şi obţinere de profit. FOND PENTRU CHELTUIELI ÎN PERIOADA DE GARANŢIE, f. constituit din bonificaţia primită de la societăţile de comerţ exterior, pentru asigurarea funcţionării aparatelor, maşinilor etc. pe durata de garanţie, şi din încasarea taxelor incluse în preţul de vânzare cu amănuntul la unele produse de folosinţă îndelungată (televizoare, motociclete, automobile, aspiratoare etc.). FOND PENTRU INOVAŢII, f. care se constituie prin includerea unei cote lunare în cheltuielile de producţie sau în cheltuielile de administraţie şi de conducere şi care este destinat fon 189 să acopere cheltuielile pentru desăvârşirea inovaţiilor, pentru concursuri şi premii atribuite inovatorilor etc. FOND PENTRU INTRODUCEREA TEHNICII NOI, f. constituit la nivelul ministerelor, al consiliilor judeţene şi al municipiului Bucureşti, prin includerea unei cote diferenţiate în costul de uzină al produselor întreprinderilor subordonate. F. pentru i.t.n. se utilizează pentru asimilarea de noi produse, instalaţii sau modernizarea celor existente, pentru introducerea de noi procedee tehnologice sau perfecţionarea celor existente, pentru producerea de prototipuri, pentru cercetări în vederea dezvoltării întreprinderii etc. Unităţile bancare pot acorda întreprinderilor credite cu dobândă redusă până la formarea acestui fond, precum şi în situaţiile în care fondul deja constituit nu acoperă temporar cheltuielile cu obiectivele din planul tehnic şi de cercetare. Dobânzile percepute pentru aceste credite se includ în cheltuielile generale ale întreprinderii. Includerea cotei pentru constituirea acestui f. în costul de producţie al întreprinderilor din cadrul organizaţiei superioare asigură utilizarea lui raţională şi determină întreprinderile şi organizaţiile centrale din cadrul ministerului şi al consiliilor locale respective să ia cele mai eficace măsuri pentru a se obţine produse de calitate superioară cu preţuri cât mai reduse. FOND PENTRU ÎNTREŢINEREA CREŞELOR Şl CĂMINELOR DE ZI, v. FONDUL PENTRU ACŢIUNI SOCIALE. FOND PENTRU ORGANIZAREA ŞANTIERULUI, totalitatea sumelor încasate de la beneficiarii de lucrări de investiţii care au ca destinaţie acoperirea cheltuielilor necesitate de organizarea şantierului. Fondul se reîntregeşte cu sumele rezultate din demontarea sau demolarea construcţiilor şi a amenajărilor provizorii. FOND PENTRU RECLAMĂ COMERCIALĂ, f. creat la întreprinderile comerciale cu ridicata, în limita planificată din totalul cheltuielilor de circulaţie, şi calculat pe baza unei cote procentuale repartizate de organul lor tutelar. Fondul se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu: "expunerea şi prezentarea mărfurilor în vitrine şi magazine; "expoziţii de mărfuri cu şi fară vânzare; "prezentare de modele noi; "reclamă în presă, la radio şi la televiziune, reclame luminoase etc. FOND REÎNNOIBIL AL O.N.U., f. instituit de Adunarea Generală a O.N.U. în decembrie 1973 pentru exploatarea resurselor naturale şi administrat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.). Din acest f. se finanţează asistenţa tehnică necesară ţărilor în curs de dezvoltare pentru descoperirea şi determinarea volumului şi a calităţii resurselor minerale, precum şi pentru estimarea valorii economice a acestora. Potrivit modului de funcţionare, ţările care primesc asistenţă în acest scop se angajează să contribuie la reînnoirea (reconstituirea) resurselor financiare ale f., în situaţiile în care rezultatele explorărilor conduc la începerea extracţiei în următorii 30 de ani. în asemenea cazuri, cota de participare este de 2% din valoarea producţiei anuale realizate, pe timp de 15 ani. Pe această cale de alimentare, f. devine autonom în următorii 20 de ani. Până în prezent, f. se alimentează din contribuţiile voluntare ale unor ţări cum sunt: Belgia, Olanda, Canada, Irak, Japonia, S.U.A. ş.a. FOND SPECIAL, v. FOND CU DESTINAŢIE SPECIALĂ. FOND SPECULATIV, f. pentru investiţii cu grad înalt de risc, dar şi cu profit ridicat. FOND STATUTAR, echivalent valoric al mijloacelor fixe în totalitatea lor şi al celei mai mari părţi a activelor circulante puse la dispoziţia întreprinderii gratuit şi în folosinţă permanentă din fondul social al statului, în vederea îndeplinirii sarcinilor stabilite. La dotarea cu mijloace de 190 FON producţie se are în vedere faptul că mijloacele fixe puse la dispoziţia întreprinderii integral nu pot fi transmise decât cu autorizaţia statului, iar activele circulante decât pe măsura necesităţilor, pentru asigurarea stocului minim de materii prime şi materiale, de producţie neterminată, de produse finite şi de mărfuri, pentru efectuarea cheltuielilor aferente perioadelor viitoare de gestiune etc. FOND UNIVERSAL DE PENSII, f. care se constituie pe baza contractului de societate civilă particulară, încheiat de fond cu toţi membrii săi şi administrat de o societate de pensii. Resursele f. se constituie din sumele provenite din contribuţiile membrilor săi şi din sumele rezultate din investirea acestor contribuţii. Participarea la fond a fiecărui membru este determinată de valoarea sumelor din contul acestuia. Un fond are cel puţin 150 000 de membri. El poate fi administrat numai de o societate de pensii care îl reprezintă în raporturile cu terţii, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti. Sediul fondului este acelaşi cu cel al societăţii de pensii care îl administrează. Un fond nu poate fi declarat în stare de faliment. Contractul de societate civilă se aprobă de Comisia de Reglementare şijSupraveghere a Societăţilor de Pensii, (v.) în termen de zece zile de la depunerea acestuia. în relaţiile cu societatea de pensii, fondul este reprezentat de consiliul de coordonare, format din şapte membri titulari şi şapte membri supleanţi. Mandatul membrilor consiliului de coordonare încetează în următoarele situaţii: «deces; "demisie; "condamnare penală privativă de libertate; "încălcarea prevederilor contractului de societate civilă, constatată de Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii. Locul rămas vacant se completează cu un membru supleant. Consiliul de coordonare este competent să semneze, în numele fondului, contractul de administrare cu societatea de pensii. Contractul de administrare poate fi modificat numai după aprobarea scrisă a Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii. F.u. de p. funcţionează în baza autorizaţiei Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii, care o eliberează în baza unei cereri formulate de societatea de pensii ce urmează să-l administreze, la care se anexează: a) actul constitutiv al societăţii de pensii; b) proiectul contractului de administrare care urmează să fie încheiat între fond şi societatea de pensii; c) proiectul contractului care urmează să fie încheiat cu custodele; d) contractul de societate civilă încheiat între membrii iniţiali ai fondului; e) proiectele documentelor de aderare la fond; f) studiul de fezabilitate bazat pe studii de piaţă referitoare la numărul membrilor fondului care urmează să fie recrutaţi în primii doi ani şi mijloacele care se vor utiliza pentru aceasta; g) dovada plăţii taxei pentru cererea de autorizare. în urma analizării cererii şi a documentaţiei anexate, Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii aprobă sau respinge cererea. Decizia de respingere a cererii de autorizare poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă. FONDATOR, persoană fizică sau juridică participantă la înfiinţarea şi la organizarea unei societăţi pe acţiuni, asociaţii sau fundaţii. F. sunt răspunzători solidar şi nelimitat faţă de obligaţiile pe care le contractează pentru constituirea societăţii, asociaţiei sau fundaţiei. FONDUL ACTIVELOR CIRCULANTE, f. care se constituie şi se utilizează în cadrul întreprinderilor de stat. F.a.c. se alimentează în fiecare an cu disponibilul existent la începutul anului, cu o parte din profitul anual realizat în limita unei cote anuale din creşterea activelor circulante totale şi a ratelor ce urmează să se restituie bugetului statului, din sumele primite de întreprinderile noi pentru acoperirea necesarului de active circulante în primul an de activitate. Cota anuală din creşterea activelor circulante totale care se acoperă din profit se stabileşte concomitent cu elaborarea, dezbaterea şi adoptarea programului economic şi a bugetului de stat. F. se utilizează pentru asigurarea necesarului de active circulante, dimensionate în corelaţie cu sarcinile stabilite pe baza normelor de stocuri şi a normativelor de active circulante legal aprobate. Partea din acest f. rămasă neutilizată la finele anului se reportează pe anul următor. V. şi fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. fon 191 FONDUL ANTREPRENORIAL ROMÂNO-AMERICAN, corporaţie particulară, non-profit, care sprijină sectorul particular (îndeosebi întreprinderile mici şi mijlocii), pornind de la un capital iniţial de 50 de milioane $. Banii au fost alocaţi de Congresul S.U.A. şi provin din taxele percepute de la contribuabilii americani. F. are sediul la Washington şi susţine investiţii în sectorul particular românesc. împrumuturile acordate sunt purtătoare de dobândă. F. nu numai că se va autofinanţa, dar poate atrage resurse financiare din alte întreprinderi, fie particulare, fie de stat, sau de la alte corporaţii internaţionale. Principiul funcţionării este flexibilitatea şi deschiderea faţă de toate posibilităţile existente în economia românească. Activitatea se desfăşoară sub conducerea managerilor, a consilierilor financiari şi a unui personal propriu cu calificare şi experienţă financiar-bancară. în perspectivă, f. va crea numeroase locuri de muncă. Succesul recuperării investiţiilor făcute de f. depinde de modul cum vor fi aleşi clienţii. FONDUL ASIGURĂRILOR DE VIAŢĂ, f. distinct în care se înregistrează (în conturi separate) toate veniturile (primele de asigurare) şi cheltuielile aferente asigurărilor de viaţă. Societatea de asigurări conduce contabilitatea f.a. de v. pentru identificarea operativă a activelor şi a obligaţiilor aferente acestuia. Activele aferente f.a. de v. garantează siguranţa absolută a asiguraţilor care au contracte de asigurări de viaţă şi se folosesc numai în raport cu obligaţiile aferente acestui fond. Este interzisă crearea de sarcini - gaj sau ipotecă - asupra oricărui activ care aparţine f.a. de v. Societatea de asigurări poate să schimbe, la un preţ de piaţă rezonabil, unele active care aparţin acestui fond cu alte active care îi aparţin, precum şi să utilizeze activele aferente fondului în alte scopuri, dacă dovedeşte în scris Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (v.) că valoarea activelor utilizate depăşeşte valoarea totală a obligaţiilor f.a. de v. Dacă în urma unei hotărâri judecătoreşti o societate de asigurări intră în procedura de lichidare, asiguraţii acesteia beneficiază de prioritate asupra activelor societăţii de asigurări şi au întâietate faţă de toţi ceilalţi creditori, imediat după plata cheltuielilor de lichidare. In cazul lichidării unei societăţi de asigurări care înainte de lichidare exercita sau a fost autorizată să exercite o activitate de asigurări de viaţă, activele reprezentând f.a. de v. sunt folosite numai pentru achitarea obligaţiilor faţă de asiguraţii care au poliţe de asigurare de viaţă. V. şi asigurări de viaţă. FONDUL AURULUI, acord intervenit în octombrie 1961 între S.U.A., Anglia, Belgia, Elveţia, Franţa, R.F. Germania, Italia şi Olanda, în baza căruia s-a format un stoc de aur în sumă de 250 de milioane de dolari, preţul lui fiind stabilit la 35 de dolari uncia. F. era conceput ca un mijloc de menţinere a preţului aurului stabilit pe piaţa din Londra. în acest scop, Banca Angliei a fost desemnată drept mandatară a acestui f. Datorită cererii crescânde de aur şi greutăţii menţinerii stabile a preţului acestuia, convenit anterior, f.a. s-a autodizolvat. FONDUL BUNĂSTĂRII SOCIALE, f. ce se constituie din fondul de consum propriu-zis şi din acea parte a fondului de acumulare care se foloseşte nemijlocit pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor generale ale existenţei societăţii (construcţia de locuinţe, cheltuielile cu protecţia mediului înconjurător etc.). F.b.s. oglindeşte fidel structura nivelului de trai, cuprinzând şi laturile principale ale calităţii vieţii. V. şi fond de acumulare; fond de consum; fond de consum individual; fond de consum social. FONDUL CU CAPITAL DE RISC, instituţie care se ocupă cu plasamente în valori mobiliare, constituit prin Ordonanţa Guvernului României nr. 20/1998 ca fond închis de investiţii prin atragerea resurselor băneşti de la persoane fizice şi de la persoane juridice de drept privat, române şi străine. F. cu c. de r. se poate înfiinţa ca societate civilă particulară fară personalitate juridică sau ca societate de investiţii, organizată ca societate comercială pe acţiuni. Cei care constituie acest fond în forma juridică de societate civilă particulară desemnează, prin contractul de societate, un consiliu de încredere format din 3-7 membri ai fondului. Aceştia aleg din rândul 192 fon lor, cu majoritate simplă de voturi, un preşedinte. Fiecare membru al consiliului de încredere dispune de un vot. Dacă membrii consiliului au exprimat un vot care a condus la balotaj, atunci votul preşedintelui este decisiv. F. cu c. de r. înfiinţat sub aspect juridic ca societate civilă particulară încheie prin consiliul de încredere şi cu avizul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (v.) contracte cu societăţi de administrare a investiţiilor şi cu societăţi de intermediere financiară. FONDUL DE COOPERARE MONETARĂ AL C.E.E., f. instituit în anul 1973 în cadrul Comunităţii Economice Europene, constituit din cotele de participare ale ţărilor membre şi utilizat pentru intervenţia pe pieţele valutare în vederea menţinerii cursului valutelor lor naţionale în limitele stabilite de flotarea concertată a sistemului vest-european. Acest f. a fost conceput ca o măsură importantă şi necesară în vederea realizării uniunii economice şi monetare a ţărilor membre ale C.E.E. încercările de armonizare a politicilor economice şi monetare au determinat apariţia mai multor crize în sistemul vest-european de flotare concertată a valutelor respective. FONDUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ AL ÎNTREPRINDERII CU CAPITAL DE STAT, f. care se constituie şi se pune la dispoziţia întreprinderilor cu capital de stat, în limita cheltuielilor de investiţii stabilite pe baza prevederilor anuale ale bugetului (excepţie făcând dezvoltările importante prevăzute de lege, construcţiile de locuinţe şi alte investiţii cu caracter social), precum şi în limita ratelor scadente ale creditelor bancare primite pentru finanţarea investiţiilor, inclusiv dobânzile aferente acestor credite. Acest f. se alimentează în fiecare an cu disponibilul existent la începutul anului, cu o parte din amortismentul aferent mijloacelor fixe, cu alte resurse ale întreprinderii pentru finanţarea investiţiilor, cum sunt cele provenite din valorificarea materialelor, pieselor şi agregatelor rezultate în procesul de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe, după compensarea cheltuielilor ocazionate de asemenea operaţiuni, cu o cotă din profit în limita prevederilor anuale ale bugetului privind investiţiile care se finanţează din fonduri proprii, cu cota corespunzătoare investiţiilor rămase neacoperite din amortizări şi din alte resurse. Din f. astfel constituit se finanţează investiţiile productive, se rambursează ratele scadente la creditele bancare pentru investiţiile din anii anteriori şi se plătesc dobânzile aferente creditelor bancare pentru investiţii. Partea din acest f. rămasă disponibilă la sfârşitul anului se reportează pe anul următor. FONDUL DE ECHIPAMENT AL ORGANIZAŢIEI NAJIUNILOR UNITE, f. constituit de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1966, care urma să se alimenteze din contribuţiile voluntare ale ţărilor dezvoltate. Din acest fond O.N.U. trebuia să acorde împrumuturi cu dobândă redusă ţărilor în curs de dezvoltare sau să acorde diferite donaţii acestor ţări pentru efectuarea de investiţii. Iniţierea instituirii acestui fond a aparţinut ţărilor în curs de dezvoltare. Practic, acest fond nu s-a creat, deoarece ţările dezvoltate n-au depus contribuţii voluntare. FONDUL DE GARANTARE A CREDITULUI RURAL, f. menit să garanteze creditele acordate de finanţatori producătorilor şi procesatorilor privaţi de produse agricole. Creditele garantate de f. pot fi: credite pe termen mediu şi lung, destinate realizării de investiţii contractate de agenţii economici mici şi mijlocii, persoane fizice sau juridice cu capital privat sau majoritar privat, care nu deţin garanţii suficiente şi desfăşoară activităţi în domeniul producţiei agricole şi industriei alimentare; scrisorile de garanţie bancară, în cazul creditelor furnizor din surse externe; credite pe termen scurt sau complementare investiţiei, servind primului ciclu de fabricaţie (materii prime, materiale auxiliare, energie, combustibili, salarii, alte cheltuieli necesare acestui ciclu), plăţii taxelor şi comisioanelor, taxei pe valoarea adăugată; credite pe termen mediu pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut de APAPS la societăţile comerciale agricole şi de industrie alimentară; credite pe termen scurt acordate producătorilor agricoli privaţi pentru realizarea producţiei vegetale şi animale, respectiv pentru fon 193 efectuarea cheltuielilor prevăzute în tehnologiile de producţie şi devizele de cheltuieli întocmite pentru fiecare cultură şi categorie de animale. De asemenea, f. garantează şi contractele de leasing încheiate între producătorii agricoli şi firmele interne şi internaţionale de leasing. Beneficiarii garanţiei sunt: a) fermierii privaţi - persoane fizice şi asociaţiile de fermieri privaţi care deţin în exploatare suprafeţe agricole, cresc animale sau realizează o producţie agricolă integrată (producţie, prelucrare, comercializare). în cadrul creditelor pentru investiţii, fermierii privaţi trebuie să facă dovada că cel puţin 50% din veniturile personale provin din agricultură; b) societăţile comerciale mici şi mijlocii înfiinţate conform Legii nr. 31/1990 şi Legii nr. 36/1991 care-şi desfăşoară activitatea în agricultură şi industria alimentară. Condiţii de eligibilitate: să desfăşoare o activitate profitabilă şi să nu se afle în stare de incapacitate de plată sau în procedură de reorganizare sau faliment; din punct de vedere al bonităţii, să fie încadraţi de către banca creditoare în categoriile A, B sau C conform Regulamentului nr. 2/ 2000 al Băncii Naţionale a României; să nu înregistreze datorii restante la bugetul de stat sau la bugetele locale, la fondurile speciale şi la bugetul asigurărilor sociale; să nu înregistreze credite restante şi dobânzi neachitate la scadenţă. Valoarea maximă a garanţiilor: a) în cazul creditelor pentru investiţii: echivalentul a 175 000 EURO, la data acordării garanţiei, pentru credite destinate societăţilor mici şi mijlocii; echivalentul a 87 500 EURO, la data acordării garanţiei, pentru creditele destinate fermierilor privaţi. Garanţia F. de G. a C.R. poate acoperi maximum 50% din valoarea creditului; b) în cazul creditelor pe termen scurt pentru producţia agricolă valoarea garanţiei pe împrumut poate fi: 5 mild. lei pentru creditele destinate societăţilor mici şi mijlocii; 1 mild. lei pentru creditele destinate fermierilor privaţi. Garanţia F. de G. a C.R. poate acoperi maximum 50% din valoarea creditului; c) în cazul operaţiunilor de leasing: echivalentul a 175 000 EURO, la data acordării garanţiei, pentru contractele de leasing încheiate cu societăţi mici şi mijlocii; echivalentul a 87 500 EURO, la data acordării garanţiei, pentru contractele de leasing încheiate cu fermieri privaţi şi asociaţii de fermieri privaţi. Garanţia F. de G. a C.R. poate acoperi maximum 50% din valoarea cumulată a ratelor de leasing. Pentru Î;aranţia acordată, F. de G. a C.R. nu solicită garanţii din partea clientului. Comisioane, n cazul creditelor pentru investiţii, fermierii privaţi şi asociaţiile de fermieri privaţi nu plătesc comision, iar F. de G. a C.R. suportă contravaloarea studiului de fezabilitate întocmit în limita de 1% din valoarea investiţiei. Comisionul de garanţie pentru persoanele juridice este de 4% pe an pentru creditele de investiţii în lei, respectiv 1% pe an pentru creditele de investiţii în valută, din soldul garanţiei. Pentru creditele pe termen scurt în lei şi în valută, comisionul de garantare este de 3,5% din valoarea garanţiei, plătibil la aprobarea acestuia. Pentru operaţiunile de leasing, comisionul de garantare este de 6% din soldul la data de 31 decembrie a anului precedent, cu excepţia primului an, când acesta se calculează la valoarea garanţiei, proporţional cu numărul de luni întregi de garantare şi se plăteşte în momentul acordării garanţiei. Etapele obţinerii garanţiei F. de G. a C.R. sunt următoarele: a) documentaţia pentru obţinerea creditului sau pentru încheierea contractului de leasing se înaintează băncii comerciale finanţatoare sau societăţii de leasing; b) banca sau societatea de leasing analizează documentaţia; c) în cazul în care banca sau societatea de leasing acceptă să finanţeze operaţiunea, aceasta întocmeşte Solicitarea de garantare pe care o transmite Fondului împreună cu declaraţia clientului şi dosarul de garantare, care cuprinde în copie documentaţia din dosarul de credite; d) Fondul analizează documentaţia şi, în măsura în care aceasta corespunde Normelor Metodologice proprii, acordă garanţia (în termen de 7 zile lucrătoare pentru solicitările din competenţa Comitetului Executiv sau 14 zile lucrătoare pentru solicitările din competenţa Consiliului de Administraţie) şi semnează împreună cu banca finanţatoare sau cu societatea de leasing un contract de garantare în favoarea producătorului agricol. Acest fond prezintă astăzi o importanţă deosebită, deoarece producătorii agricoli individuali şi fermierii particulari nu au garanţii suficiente. FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR, f. înfiinţat prin Ordonanţa Guvernului României nr. 39/1996, având ca scop garantarea rambursării depozitelor constituite la societăţile bancare, de către deponenţi, persoane fizice, în cazurile în 194 fon care aceste depozite devin indisponibile, în limita unui plafon de garantare stabilit pe deponent inclusiv dobânda. Fondul se constituie din: "contribuţia iniţială a societăţii bancare de 1% din capitalul social subscris; "contribuţiile anuale şi speciale ale societăţilor bancare echivalente cu 0,3% din totalul depozitelor persoanelor fizice; "împrumuturi; "venituri din lichidarea creanţelor sale; "venituri din investirea resurselor fondului; "alte venituri (donaţii, subvenţii bugetare etc.). Toate băncile din România şi sucursalele băncilor străine din ţara noastră sunt obligate să-şi constituie acest fond. Plafonul de garanţie se modifică în fiecare semestru prin indexarea lui cu indicele preţurilor de consum calculat de Institutul Naţional de Statistică. Depozitele garantate se plătesc din fond în cazul în care o bancă nu le mai poate rambursa, ca urmare a unor cauze legate direct de situaţia sa financiară, ce au făcut ca Banca Naţională a României - potrivit legii - să hotărască revocarea autorizaţiei de funcţionare şi instanţa judecătorească să declare banca în stare de faliment. Nu sunt garantate: "depozitele membrilor consiliilor de administraţie, comitetelor de direcţie şi comisiilor de cenzori de la societăţile bancare care apelează la intervenţia fondului; ■depozitele experţilor contabili însărcinaţi cu expertizarea bilanţului contabil al societăţii bancare; ■depozitele persoanelor fizice care deţin mai mult de 5% din capitalul băncii; "depozitele soţilor, rudelor şi afinilor persoanelor menţionate mai sus, până la gradul al doilea; "alte persoane care se află în relaţii speciale cu banca. FONDUL DE INTERVENŢIE PENTRU ÎNLĂTURAREA EFECTELOR CALAMI-TĂŢILOR NATURII, f. care se constituie anual în bugetul de stat, la dispoziţia Guvernului, fiind prevăzut la partea de cheltuieli a bugetului. F. este destinat compensării daunelor care ar putea fi provocate bunurilor aparţinând agenţilor economici şi populaţiei de forţele distructive ale naturii. Din acest f. se finanţează lucrări operative de înlăturare a efectelor unor calamităţi ale naturii şi pentru acordarea de sprijin financiar familiilor sinistrate. FONDUL DE PROTEJARE A ASIGURAŢILOR, f. care se constituie prin aplicarea unei cote de 0,5% asupra volumului de prime brute încasate de societăţile de asigurări din activitatea de asigurări şi de reasigurări, cu excepţia asigurărilor de viaţă. Din acest fond se plătesc despăgubirile şi sumele asigurate datorate asiguraţilor în caz de faliment al societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor. Gestionarea f. de p. a a. se face de către Ministerul Finanţelor prin Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (v.). Eventualele disponibilităţi rămase nefolosite până la finele anului se reportează în anul următor cu aceleaşi destinaţii. FONDUL DE REZERVĂ AL ASIGURĂRILOR, parte a fondului de asigurare constituit în lei şi în valută, pe baza unor calcule statistico-matematice, destinat achitării despăgubirilor de asigurare şi a sumelor asigurate în cazurile când acestea depăşesc fondurile prevăzute în acest scop. F. se formează în fiecare an prin alocarea unei părţi din diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile anuale ale societăţii de asigurări. Practic, f. de r. este nelimitat în ceea ce priveşte cuantumul în care se constituie, datorită răspunderilor mari pe care şi le asumă societatea de asigurări la asigurările prin efectul legii şi la cele facultative. F. are un caracter aleatoriu, deoarece pagubele depăşesc uneori cu mult fondul curent de asigurare (în unele zone riscurile pot fi mult mai frecvente şi mai intense decât cele luate în considerare la stabilirea primelor de asigurare). După constituirea integrală a fondului statutar al societăţii de asigurări, o parte din diferenţa dintre venituri şi cheltuieli alimentează numai f. de r. Când se utilizează fondul de rezervă şi în situaţiile în care acest fond este mai mic de un miliard de lei, partea rezultată din diferenţa dintre venituri şi cheltuieli se repartizează pentru reconstituirea acestui f. până la atingerea nivelului avut anterior utilizării. F. de r. are un caracter dinamic, deoarece nivelul său creşte proporţional cu valoarea bunurilor asigurate, cu răspunderile asumate şi cu eficienţa obţinută în activitatea de asigurări. întrucât din acest fond se compensează daunele şi sumele asigurate care depăşesc prevederile, el creează condiţiile necesare pentru ca societatea de asigurări să-şi poată onora atât obligaţiile pe care le are faţă de asiguraţi, cât şi pe cele privind prelevarea impozitului la bugetul statului. F. de r. asigură autonomia acestei instituţii în îndeplinirea fon 195 obligaţiilor sale interne şi externe şi contribuie la înfăptuirea gestiunii economico-financiare, la dezvoltarea activităţii de asigurări şi la ridicarea eficienţei lor economico-sociale. F. de r. se păstrează într-un cont special la bancă, constituind o sursă importantă de creditare a economiei naţionale. V. şi fond de asigurare. FONDUL DE REZERVĂ AL CASEI DE ECONOMII Şl CONSEMNAŢIUNI, f. care se formează şi se alimentează din profitul realizat de C.E.C., până la atingerea unui anumit nivel faţă de totalul depunerilor; este destinat acoperirii eventualelor pierderi ale acestei instituţii. FONDUL DE REZERVĂ AL SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI, f. care se constituie în fiecare an cu o cotă de 5% din profitul societăţii prevăzut în bilanţul anual, până când va atinge minimum a cincea parte din capitalul social. Dacă după constituire f. de r. se micşorează din orice cauză, el se completează în aceleaşi condiţii. De asemenea, se include în f. de r., chiar dacă acesta a atins a cincea parte din capitalul social, excedentul ce se obţine din vânzarea acţiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală, cu condiţia ca acest excedent să nu fie întrebuinţat la acoperirea cheltuielilor de emisiune sau să nu fie destinat amortizărilor. FONDUL DE REZERVĂ BUGETARĂ LA DISPOZIŢIA CONSILIULUI LOCAL, JUDEŢEAN Şl AL CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, f. care se înscrie în bugetele respective în cotă de până 5% din totalul cheltuielilor. F. se utilizează pe baza hotărârilor consiliilor respective pentru finanţarea acţiunilor şi a sarcinilor intervenite în cursul anului, precum şi pentru combaterea efectelor unor calamităţi ale naturii. Acest f. poate fi majorat în cursul anului de către consiliile respective din disponibilităţile de credite bugetare care nu mai sunt necesare până la finele anului. FONDUL DE REZERVĂ BUGETARĂ LA DISPOZIŢIA GUVERNULUI, f. care se constituie anual în partea de cheltuieli a bugetului de stat la dispoziţia Guvernului, fară să aibă vreo destinaţie stabilită iniţial. Acest f. se utilizează pe bază de hotărâri ale Guvernului pentru suplimentarea, în cazuri justificate, a unor credite bugetare aprobate prin buget, în vederea finanţării acţiunilor şi a sarcinilor noi şi urgente intervenite în cursul anului în bugetul de stat şi în bugetele locale, cu menţinerea echilibrului bugetar, care nu au fost prevăzute iniţial sau care au fost programate cu sume mai mici decât necesităţile ce intervin în cursul anului, în vederea acoperirii unor pierderi provocate de calamităţi ale naturii, accidente etc. Alocarea de sume din acest fond pentru bugetele locale se face prin majorarea sumelor defalcate din impozitul pe salarii sau a transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale, după caz. Cu creditele bugetare (v.) anulate se majorează f. de r.b. la dispoziţia Guvernului. V. şi rezervă bugetară. FONDUL DE REZERVĂ DE DAUNE 1. Parte a fondului de asigurare constituit în lei şi în valută, pe baza unor calcule statistico-matematice, destinat achitării despăgubirilor de asigurare în cazurile când acestea depăşesc fondurile prevăzute în acest scop. F. se formează în fiecare an prin alocarea unei părţi din diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile anuale ale societăţii de asigurări. Practic, f. de r. este nelimitat în ceea ce priveşte cuantumul în care se constituie, datorită răspunderilor mari pe care şi le asumă societatea de asigurări prin efectul legii şi facultative. F. are un caracter aleatoriu, deoarece pagubele depăşesc uneori cu mult fondul curent de asigurare (în unele zone riscurile pot fi mult mai frecvente şi mai intense decât cele luate în considerare la stabilirea primelor de asigurare). F. de r. are un caracter dinamic, deoarece nivelul său creşte proporţional cu valoarea bunurilor asigurate, cu răspunderile asumate şi cu eficienţa obţinută de societatea de asigurări în activitatea sa. întrucât din acest fond se compensează daunele care depăşesc prevederile, el creează condiţiile necesare pentru ca societatea de asigurări să-şi poată onora atât obligaţiile pe care le are faţă de asiguraţi, cât şi pe cele privind prelevarea impozitului pe profit la bugetul statului. F. de r. face posibilă 196 FON realizarea funcţiilor societăţii de asigurări, asigură autonomia acestei instituţii în îndeplinirea obligaţiilor sale interne şi externe, contribuie la înfăptuirea gestiunii economico-financiare, la dezvoltarea activităţii de asigurări şi la ridicarea eficienţei lor economico-sociale. Acest fond se păstrează într-un cont special la bancă, constituind o sursă importantă de creditare a economiei naţionale. V. şi fond de asigurare. FONDUL DE REZERVĂ DIN BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, f. care se constituie anual din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat, în limita unei cote de până la 3%. F. de r. cumulat pe mai mulţi ani nu poate depăşi nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar respectiv. F. de r. se utilizează pentru acoperirea prestaţiilor de asigurări sociale în situaţii temeinic motivate sau a altor cheltuieli ale sistemului public naţional de asigurări sociale. F. de r. disponibil se reportează pe anul următor şi se foloseşte pentru acoperirea eventualului deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat. FONDUL DE RISC PENTRU GARANŢII EXTERNE Şl ÎMPRUMUTURI SUBSIDIARE, f. care se constituie de către Ministerul Finanţelor pentru riscurile financiare ce decurg din garantarea de către stat a împrumuturilor externe contractate de societăţile comerciale şi companiile naţionale, din acordarea de împrumuturi subsidiare societăţilor comerciale şi companiilor naţionale şi din împrumuturile externe contractate direct de către stat. F. se administrează în regim extrabugetar şi se alimentează din sumele încasate sub formă de comisioane de la beneficiarii de împrumuturi externe garantate, din dobânzile încasate la disponibilităţile acestui fond, din penalităţile aplicate pentru neplata în termen a comisioanelor datorate şi din alte surse. F. se poate completa de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie. în funcţie de nivelul serviciului datoriei publice externe din fiecare an -pentru împrumuturile contractate de companiile naţionale şi societăţile comerciale cu garanţia statului - de sumele datorate anual la extern în cadrul garanţiilor emise, se asigură din bugetul de stat completarea în mod corespunzător a fondului de risc. Gradul minim de expunere reprezintă raportul dintre fondul de risc şi serviciul datoriei publice externe pentru împrumuturile contractate de companiile naţionale şi de societăţile comerciale cu garanţia statului şi se stabileşte la 1/10. Sumele datorate la f. de r. de către beneficiarul împrumutului extern garantat se determină de către Ministerul Finanţelor prin aplicarea unor cote procentuale negociabile, diferenţiate în funcţie de bonitatea financiară a beneficiarului, de perioada de graţie şi de cuantumul ratei medii de rambursare. Cuantumul sumelor datorate la f. de r., termenele de vărsare şi celelalte obligaţii care revin beneficiarului împrumutului se prevăd în convenţia sau în acordul de subîmprumut cu Ministerul Finanţelor. Ministerul Finanţelor urmăreşte constituirea resurselor de rambursare de către beneficiarii împrumuturilor externe garantate de stat, ţine evidenţa creanţelor statului provenite din executarea garanţiilor acordate şi acţionează pentru recuperarea lor de la debitori. Având calitatea de garant al împrumuturilor externe în numele statului, Ministerul Finanţelor evaluează riscurile financiare, oportunitatea şi condiţiile de emitere a garanţiei pentru a nu afecta credibilitatea financiară a statului român pe plan internaţional, participă la negocierea acordurilor şi a altor instrumente juridice internaţionale prin care se contractează împrumuturi externe garantate de stat. V. şi împrumuturi externe; datorie publică externă. FONDUL DE RISC PENTRU GARANŢII INTERNE, f. ce se constituie pentru acoperirea riscurilor financiare care pot surveni din garantarea de către stat a creditelor bancare contractate de agenţii economici şi de băncile comerciale. Acest f. se alimentează din următoarele surse: "comisioane plătite de beneficiarii de împrumuturi garantate de stat; ■dobânzile acordate la disponibilităţile f. de r. pentru g.i. păstrate în bancă şi din plasamente; ■penalizările aplicate pentru neplata în termen a comisioanelor; "sumele prevăzute în bugetul de stat cu această destinaţie, care se stabilesc şi se aprobă anual, în funcţie de gradul minim de expunere la risc şi de cuantumul celorlalte surse de alimentare a fondului de risc. în baza fon 197 aprobărilor date de Guvern, Ministerul Finanţelor este autorizat să garanteze, în numele şi în contul statului, credite bancare interne pe termen scurt, mediu şi lung, contractate de agenţii economici şi de băncile comerciale pentru următoarele obiective: "realizarea programelor de restructurare aprobate de organele şi autorităţile legal constituite; "constituirea stocurilor la principalele produse strategice necesare economiei naţionale, stabilite de Guvern; "realizarea lucrărilor agricole; "producţia cu ciclu lung de fabricaţie destinată exportului; "realizarea unor obiective de investiţii de interes naţional. Acordarea garanţiilor este condiţionată de acceptarea de către Ministerul Finanţelor a clauzelor prevăzute în contractele de credit încheiate între agenţii economici şi băncile comerciale. Agenţii economici sunt răspunzători de constituirea resurselor necesare rambursării ratelor scadente şi acoperirii costurilor aferente creditelor bancare garantate de stat. Sumele aflate ca depozite în f. de r. se plasează de Ministerul Finanţelor, avându-se în vedere siguranţa, lichiditatea şi rentabilitatea lor. De asemenea, sumele din depozitele acestui fond sunt destinate achitării obligaţiilor generate de garanţiile de stat pentru împrumuturi interne. F. de r. pentru g.i. se gestionează de Ministerul Finanţelor în regim extrabugetar, prin contul general al Trezoreriei Statului. V. şi datorie publică internă. FONDUL DE RISC PENTRU ÎMPRUMUTURILE EXTERNE CONTRACTATE DE STAT Şl SUBÎMPRUMUTATE UNOR PERSOANE JURIDICE, f. care se constituie în scopul acoperirii riscurilor financiare ce decurg din acordurile subsidiare încheiate de Ministerul Finanţelor cu unele instituţii financiare sau agenţi economici ca utilizatori finali ai împrumuturilor externe. Acest f. de r. se alimentează cu: a) sumele încasate de la utilizatorii finali ai împrumuturilor externe, reprezentând comisionul de risc negociat ca o cotă procentuală aplicată asupra valorii împrumutului efectiv angajat de la creditorul extern; b) sumele încasate drept comision de risc de la instituţiile financiare şi/sau de la utilizatorii finali de împrumuturi externe destinate proiectelor de investiţii sau importurilor stabilite de Guvern; c) dobânzile obţinute din plasamentele sumelor aflate în depozite având ca provenienţă fondul de risc pentru împrumuturi externe contractate direct de stat; d) sumele reprezentând încasări din majorările de întârziere aplicate pentru neplata în termen a comisionului de risc; d) sumele încasate de la debitorii rezultaţi, ca urmare a efectuării plăţii la extern de către Ministerul Finanţelor pentru împrumuturile externe în contul utilizatorilor finali de împrumuturi externe pentru proiecte de investiţii şi importuri stabilite de Guvern. Pe baza informaţiilor primite de la persoanele juridice beneficiare de împrumuturi externe şi a evidenţelor ţinute în cadrul Ministerului Finanţelor, compartimentul de profil din cadrul acestuia întocmeşte semestrial raportul privind modul de constituire şi de utilizare a f. de r., care se prezintă conducerii ministerului. V. şi împrumut de stat extern; împrumuturi externe garantate de stat; garanţie de stat pentru împrumuturile externe. FONDUL DE RISC PENTRU ÎMPRUMUTURILE EXTERNE GARANTATE DE STAT, f. menit să acopere riscurile financiare care pot decurge din garantarea de către stat a împrumuturilor externe. Veniturile acestui fond se formează, inclusiv în valută, din următoarele surse: a) sumele încasate de la beneficiarii de împrumuturi externe cu garanţia statului, reprezentând comisionul de risc negociat ca o cotă procentuală asupra valorii împrumutului garantat, comision care se include în convenţiile ce se încheie între garant şi garantat; b) dobânzile obţinute din plasamentele sumelor aflate în depozite având ca provenienţă f. de r. pentru î.e.g. de s.; c) sumele rezultate din încasările ce reprezintă majorări de întârziere aplicate pentru neplata la termen a comisionului de risc; d) sumele încasate de la debitorii rezultaţi ca urmare a efectuării plăţii la extern de către Ministerul Finanţelor în calitate de garant; e) sumele primite de la bugetul de stat în completarea fondului; f) alte resurse legal constituite cu această destinaţie. Gestionarea f. se efectuează de Ministerul Finanţelor, în regim extrabugetar, prin contul general al Trezoreriei Statului. Pe baza informaţiilor primite de la persoanele juridice beneficiare de împrumuturi externe şi a evidenţelor ţinute în cadrul Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală a Datoriei Publice din cadrul acestuia întocmeşte semestrial raportul privind 198 FON modul de constituire şi de utilizare a f. de r. pentru î.e.g. de s., care se prezintă pentru informare şi aprobare conducerii ministerului. V. şi garanţie de stat pentru împrumuturile externe. FONDUL DE RISC PENTRU ÎMPRUMUTURILE INTERNE GARANTATE DE STAT, f. care se constituie pentru acoperirea riscurilor financiare ce decurg din garantarea de către stat a unor astfel de împrumuturi, ca urmare a executării scrisorilor de garanţie de către băncile în favoarea cărora au fost emise scrisorile de garanţie. Resursele f. de r. sunt: a) sumele încasate de la persoanele juridice garantate de Ministerul Finanţelor, reprezentând comisionul de risc negociat ca o cotă procentuală aplicată asupra valorii împrumutului garantat sau efectiv angajat de la o bancă şi care se cuprinde în convenţia de garanţie încheiată între garant şi garantat; b) dobânzile obţinute din plasamentele sumelor aflate în depozite, reprezentând disponibilităţi ale f. de r. pentru garanţiile de stat aferente împrumuturilor interne, după deducerea din acestea a alocaţiilor de la bugetul de stat. Disponibilităţile f. de r. se pot plasa de Ministerul Finanţelor la bănci selecţionate pe criterii de siguranţă; c) sumele reprezentând încasări din majorările de întârziere aplicate pentru neplata în termen a comisionului de risc; d) sumele primite de la bugetul de stat în completarea f. de r.; e) sumele recuperate de Ministerul Finanţelor de la persoanele juridice pentru care a garantat; f) alte surse. Disponibilităţile f. de r. se păstrează în cont la Banca Naţională a României pe numele Ministerului Finanţelor. Din f. de r. se pot efectua numai plăţile care rezultă din executarea scrisorii de garanţie. Gestionarea f. de r. se face de Ministerul Finanţelor, în regim extrabugetar, prin contul general al Trezoreriei Statului. Evidenţa f. de r. se organizează la Ministerul Finanţelor şi la fiecare persoană juridică contractantă de împrumuturi interne cu garanţia statului, precum şi la bănci. Pe baza informărilor primite de la persoanele juridice garantate şi a evidenţelor din cadrul Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală a Datoriei Publice întocmeşte semestrial raportul privind modul de constituire şi de utilizare a f. de r., care se prezintă pentru informare şi aprobare conducerii Ministerului Finanţelor. FONDUL DE RISC Şl DE ACCIDENT PENTRU PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU HANDICAP, f. care se constituie şi se foloseşte în România pe baza Legii nr. 53/1992 pentru protecţia specială a persoanelor cu handicap. Sursele de constituire a f. sunt: a) o cotă de 1% aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar de regii autonome, societăţi comerciale, organizaţii cooperatiste, de organizaţii economice străine cu sediul în România, de reprezentanţele din România ale societăţilor străine care angajează personal român şi de persoanele fizice care folosesc muncă salariată; b) donaţii ale persoanelor fizice şi a celor juridice din ţară şi din străinătate, cu respectarea destinaţiilor stabilite de donatori; c) o subvenţie de la bugetul de stat din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru completarea f. în situaţia în care celelalte surse nu sunt acoperitoare. Pe lângă sursele menţionate mai sus, acest fond mai poate fi alimentat şi cu sumele ce se plătesc de unităţile cu mai mult de 250 de salariaţi, care refuză să angajeze persoane handicapate al căror număr să reprezinte cel puţin 3% din totalul salariaţilor. Sumele respective reprezintă valoarea salariilor calculate la nivelul salariului minim brut pe ţară care s-ar fi achitat persoanelor cu handicap. F. de r. şi de a. se foloseşte pentru protecţia specială a persoanelor cu handicap sub multiple forme, cum sunt: ■asigurarea asistenţei medicale prin acordarea gratuită de medicamente, tratament în unităţi medico-sanitare şi staţiuni, proteze, aparate ortopedice, dispozitive de mers, aparatură şi materiale ajutătoare compensatorii, pentru cei cu un venit mediu lunar pe o persoană aflată în întreţinere mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară indexat, precum şi asistenţa medicală gratuită la domiciliu pentru persoanele nedeplasabile; "scutirea de plata taxelor de abonament pentru deţinătorii de aparate de radio şi televizoare celor asimilabili gradului I de invaliditate (de acest drept beneficiază şi familiile care au în întreţinere astfel de persoane); ■reducerea preţului biletelor de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, în aceleaşi condiţii ca şi cele pentru elevi, studenţi şi militari în termen; "prioritate la instalarea postului telefonic şi scutirea de plata taxelor de instalare, transferare şi abonament telefonic, fon 199 precum şi de costul unui număr de impulsuri telefonice, gratuitatea transportului urban cu mijloace de transport în comun pentru persoanele asimilabile gradului I şi II de invaliditate, gratuitatea transportului interurban în limita a 12 călătorii în ţară, dus-întors pe un an, la alegere, cu trenul clasa a Il-a, cu autobuzele sau navele pentru transportul fluvial sau maritim de persoane, aparţinând unităţilor cu capital integral de stat, pentru cei asimilabili gradului I de invaliditate; ■acordarea unui salariu la nivelul salariului minim brut lunar al asistentului social cu pregătire medie, pe toată durata handicapului, persoanei care are în îngrijire, în supraveghere şi care acordă ajutor permanent minorului sau adultului cu handicap. De asemenea, din f. de r. şi de a. se acordă persoanei adulte inapte de muncă din cauza handicapului un ajutor special lunar în valoare de 50% din salariul de bază minim brut pe ţară indexat, pe toată durata handicapului, dacă nu are alte venituri proprii, cu excepţia pensiei de urmaş (cei cu venituri până la acest cuantum primesc diferenţa până la nivelul ajutorului special, iar pentru afecţiuni care creează handicap ireversibil, ajutorul se stabileşte pe toată durata vieţii); nevăzătorii beneficiază de un venit lunar sub forma unei pensii sociale (v.) la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară indexat, indiferent de vârsta şi de veniturile realizate din salarii, pe toată durata handicapului celor asimilabili gradului I de invaliditate, şi de 50% din cuantumul stabilit pentru aceştia persoanelor asimilabile gradului II de invaliditate; "persoanele nevăzătoare care cumulează salariul cu pensia pentru limită de vârstă, pensia I.O. V.R. sau pensia pentru pierderea capacităţii de muncă pot opta pentru acestea sau pentru pensia socială. Nevăzătorii care nu desfăşoară activitate salarizată cumulează pensia socială cu una dintre celelalte pensii. Tot din acest f., beneficiază copiii cu handicap, până la împlinirea vârstei de 18 ani, aflaţi în întreţinerea familiei, beneficiază de alocaţia de stat pentru copii în cuantumurile prevăzute de lege, majorate cu 100%, precum şi de cheltuielile ocazionate de plata drepturilor respective. F. de r. şi de a. se gestionează de Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi şi are regimul fondurilor speciale. Disponibilităţile din resursele proprii ale f. sunt purtătoare de dobândă. Disponibilităţile f. înregistrate la finele anului se varsă la bugetul de stat în limita subvenţiei acordate, iar diferenţa rămasă se reportează pe anul următor. FONDUL DE RULMENŢI. Parte a capitalului permanent destinată şi utilizată pentru finanţarea activităţii curente de exploatare. Există un f. de r. antecalculat sau normat şi f. de r. existent sau efectiv utilizat. 2. Formă a fondului de rezervă pentru producţie (v.). 3. Expresia valorică a materiilor prime, materialelor etc. specifice profilului unităţilor agricole, strict necesare pentru continuarea normală a procesului de producţie. 4. F. constituit în cadrul asociaţiilor de locatari prin depunerea de către fiecare membru al asociaţiei a unei sume stabilite de adunarea generală, care să fie suficientă pentru acoperirea cheltuielilor comune lunare, calculate la nivelul lunii cu cele mai mari cheltuieli dintr-un an. F. de r. se foloseşte numai pentru efectuarea cheltuielilor de întreţinere a părţilor şi a instalaţiilor comune, stabilite ca obligaţii legale ce revin chiriaşilor (locatarilor), pentru plata consumurilor de apă şi de energie electrică la părţile de folosinţă comună, a încălzirii centrale etc. Lunar, acest f. se reîntregeşte cu plata de către membrii asociaţiei a cotelor de contribuţie la cheltuielile comune. Evidenţa acestui f. se ţine pe partizi şi pe fiecare membru al asociaţiei. Contribuţiile pentru alimentarea f. de r. se restituie în momentul în care membrii asociaţiei de locatari nu mai au această calitate. FONDUL DE RULMENT AL UNITĂŢII ADMINISTRATIV-TERITORIALE, parte din excedentul anual bugetar definitiv al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, care se păstrează la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului şi care poate fi utilizată temporar, cu aprobarea consiliului local, judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru acoperirea unor goluri de casă provenite din decalajele dintre veniturile şi cheltuielile anului curent, precum şi pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la finele exerciţiului bugetar. F. de r. poate fi utilizat şi pentru finanţarea unor investiţii din competenţa autorităţilor administraţiei publice locale şi pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivităţii. 200 fon FONDUL DE SPRIJIN, f. înfiinţat în mai 1976 şi este gestionat de Fondul Monetar Internaţional (v.) ca mandatar. Resursele f. de s. provin parţial din beneficiile obţinute din vânzările de aur ale F.M.I., din valutele vândute, donate sau împrumutate acestui fond, din veniturile produse de investiţii şi împrumuturi şi din rambursarea împrumuturilor. Sunt ţări care au contribuit la majorarea resurselor acestui fond. România a acordat f. de s. un împrumut pe timp de zece ani, care a reprezentat 10% din partea care i se cuvine din beneficiile obţinute din vânzarea aurului. F. de s. are menirea să fiimizeze asistenţă suplimentară ţărilor în curs de dezvoltare, mai sărace, pentru echilibiarea balanţei lor de plăţi. Ca să beneficieze de asistenţă financiară din f. de s., o ţară membră a F.M.I. trebuie să îndeplinească unele condiţii: să se afle pe lista aprobată pentru a fi sprijinită în perioada respectivă; să fie calificată pentru asistenţă. Beneficiază de acest fond ţările care au un venit naţional pe locuitor de sub 650 de dolari. Pentru împrumuturile acordate, dobânda este de 0,5% pe an, iar rambursarea se face în zece rate semestriale începând cu al şaselea an de la data folosirii împrumutului. V. şi termen de graţie; zile de graţie. FONDUL DE STAT DE REZERVĂ PENTRU REPARAREA LOCUINŢELOR ÎN CAZ DE CALAMITĂŢI ALE NATURII, f. care se constituie din resursele băneşti ale statului, din diferite alte resurse şi este destinat reparării locuinţelor proprietate de stat şi a persoanelor fizice, avariate de calamităţi ale naturii. FONDUL DE STAT ÎN VALUTĂ, f. care cuprinde valutele liber convertibile neangajate ale statului român şi care face parte din rezervele de stat. F. se alimentează prin prelevări din încasările provenite din exporturi de mărfuri, prestări de servicii etc. F. de s. în v. este intangibil, plăţile din disponibilităţile fondului facându-se numai din dispoziţia şefului statului. F. se păstrează la Banca Naţională a României. FONDUL EUROPEAN DE COOPERARE MONETARĂ (F.E.C.O.M.), f. special al Comunităţii Europene creat în anul 1973, care a avut menirea să promoveze apropierea politicilor valutare ale ţărilor membre ale C.E.E. şi prin care s-au pus bazele sistemului de marje monetare dirijate ale comunităţii, denumit „şarpele monetar european4*. F. acţionează prin Banca Reglementelor Internaţionale (v.) ca agent de clearing pentru tranzacţii de debitare şi de creditare provenite din intervenţia monedelor Comunităţii pe pieţele bursiere. Băncile centrale participante la Sistemul Monetar European (v.) depun la F.E.C.O.M. 20% din deţinerile lor în aur şi 20% în depozitele în dolari şi primesc echivalentul în E.C.U. F.E.C.O.M. ţine contabilitatea în E.C.U. Pentru a-şi onora angajamentele, fiecare bancă centrală poate să-şi utilizeze activele în E.C.U. care îi sunt transferate în cont de F.E.C.O.M., contra unei depuneri de 20% din rezervele sale în aur sau în dolari. V. şi E.C.U.; EURO; „şarpele monetar" vest-european. FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE, instituţie economico-financiară regională, creată în anul 1963 pe baza Convenţiei dintre Comunitatea Economică Europeană şi ţările asociate, care are ca scop promovarea dezvoltării economice şi sociale a acestor ţări. Practic, F.E. de D. realizează lucrări de investiţii privind infrastructura, lucrări cu caracter social, acordă împrumuturi pe termen lung pentru investiţii economice şi sociale, finanţează operaţiuni de asistenţă tehnică, acordă diferite subvenţii, avansuri pentru susţinerea unor acţiuni privind preţurile produselor tropicale, diversificarea producţiei etc. FONDUL EUROPEAN DE ORIENTARE Şl GARANTARE AGRICOLĂ (F.E.O.G.A.),f. creat în cadrul Comunităţii Economice Europene în scopul finanţării politicii agricole comunitare, parte a bugetului C.E.E., instituit la 20 aprilie 1962. F. este destinat asigurării resurselor pentru finanţarea obiectivelor politicii agrare comunitare. Alimentarea f. se face cu 90% din taxele mobile percepute la import, care asigură circa 50% din veniturile fon 201 fondului; diferenţa se completează din contribuţia statelor membre. F. are ca obiectiv finanţarea acţiunilor destinate ameliorării structurilor agricole din ţările membre ale C.E.E. în acest scop, se acordă subvenţii producătorilor agricoli care urmează să întreprindă acţiunile respective. Subvenţiile pot reprezenta până la 25% din cuantumul total al investiţiei care urmează a fi realizată de producătorul respectiv, iar producătorul trebuie să contribuie cu cel puţin 30% din valoarea investiţiei. Principalul scop al f. este asigurarea unor preţuri minime garantate pentru producătorii agricoli comunitari, precum şi protejarea acestora faţă de concurenţa străină. Pentru atingerea acestor obiective, f. finanţează: cheltuielile pentru organizarea pieţei comune agricole, inclusiv cheltuielile pentru stocurile excedentare care depăşesc necesarul de consum; sumele compensatorii cu caracter monetar; restituirile la export care se cuvin producătorilor agricoli comunitari ca diferenţă între preţurile comunitare mai mari şi preţurile mai mici la care sunt exportate produsele agricole în diferite ţări. FONDUL FIDUCIAR, f. care se constituie treptat în cadrul Fondului Monetar Internaţional (v.), începând din anul 1976, din beneficiile obţinute de pe urma vânzării libere pe piaţă, eşalonat, prin licitaţii periodice, a unei şesimi din stocul său de aur. Din resursele f.f. se acordă credite avantajoase ori se fac donaţii ţărilor cel mai slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare. FONDUL FUNCIAR, totalitatea terenurilor, inclusiv suprafeţele ocupate de ape, indiferent de destinaţia lor şi de domeniul căruia îi aparţin (public sau privat). Pământul este indispensabil oricărei activităţi umane, este strict necesar pentru existenţa unei naţiuni, pentru avuţia naţională. Indiferent de forma de proprietate, pământul constituie avuţia întregii naţiuni. F.f. este principalul mijloc de producţie în agricultură şi silvicultură şi necesar oricărei activităţi umane. Această importantă bogăţie naţională trebuie apărată, conservată, protejată şi folosită raţional. Evidenţa f.f. al ţării se realizează prin cadastru funciar. FONDUL INTERNAŢIONAL DE DEZVOLTARE AGRICOLĂ (F.I.D.A.), agenţie, organizaţie specializată a O.N.U., cu personalitate juridică internaţională, înfiinţată în 1974, cu sediul la Roma. Obiectivul fundamental al F.I.D.A. este mobilizarea şi folosirea de resurse financiare în condiţii favorabile pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare a agriculturii, creşterea producţiei agroalimentare în vederea rezolvării problemelor alimentaţiei în ţările în curs de dezvoltare. F.I.D.A. furnizează mijloace financiare cu deosebire pentru realizarea de proiecte şi programe privind crearea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea sistemelor de producţie alimentară şi agricolă şi pentru întărirea politicilor şi a instituţiilor conexe în cadrul priorităţilor şi strategiilor naţionale din ţările în curs de dezvoltare. F. este alimentat din resursele ţărilor dezvoltate membre ale F. A.O. şi ale celor exportatoare de petrol. în principal, resursele F.I.D.A. se formează din contribuţiile ţărilor membre, din dobânzile încasate pentru împrumuturile acordate şi din efectuarea de operaţiuni pe piaţa financiară. După modul de participare la alimentarea f., există trei categorii de membri, şi anume: a) ţări dezvoltate donatoare; b) ţări producătoare de petrol membre ale O.P.E.C.; c) ţări donatoare, dar care în anumite condiţii pot fi şi beneficiare. Statele din primele două categorii plătesc contribuţiile în mod obligatoriu în valută convertibilă. Ţările din a treia categorie plătesc contribuţiile în mod voluntar în moneda lor naţională. Din F.I.D.A. se acordă împrumuturi în condiţii mai avantajoase decât pe piaţa financiară, uneori donaţii, burse, sprijin cu personal specializat, seminţe selecţionate etc. In structura organizatorică a F.I.D.A. se află un consiliu al guvernatorilor, un consiliu de administraţie, un preşedinte, secretariatul şi personalul necesar îndeplinirii funcţiilor operative stabilite. România a sprijinit crearea acestui fond şi a contribuit la alimentarea lui din anul 1976. F.I.D.A. are relaţii cu O.N.U., cu organizaţiile sale specializate şi în special cu F.A.O. FONDUL MINISTERULUI TRANSPORTURILOR PENTRU COMPENSAREA CHELTUIELILOR DETERMINATE DE CALAMITĂŢILE NATURII, formă a fondului de 202 FON rezervă sau de asigurare care se alimentează cu prioritate faţă de celelalte destinaţii din beneficiile realizate până când fondul atinge un anumit plafon. Fondul se utilizează pentru compensarea la unităţile de cale ferată în subordine a cheltuielilor determinate de calamităţi ale naturii, cum sunt: refacerea liniilor, podurilor şi tunelurilor, instalaţiilor de telecomunicaţii, clădirilor înzestrate cu instalaţii şi diferite alte lucrări legate de siguranţa circulaţiei etc. V. şi fond de rezervă; fond de asigurare. FONDUL MONETAR EUROPEAN, f. creat în cadrul Acordului Monetar European, cu următoarele destinaţii: a) furnizarea de credite ţărilor contractante cu care acestea să facă faţă dificultăţilor temporare ale balanţei de plăţi; b) înlesnirea tranzacţiilor dintre valutele şi zonele valutare ale părţilor contractante, făcând posibilă dispunerea de mijloace de finanţare temporară şi reglarea periodică a creanţelor; c) negocierea diferitelor acorduri de schimb între băncile centrale şi reducerea maijelor de fluctuare ale cursurilor monedelor europene de 0,75% între ele. V. şi sistemul monetar european. FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL (F.M.I.), organism internaţional specializat, de cooperare în domeniul valutar-fmanciar, care funcţionează pe lângă O.N.U., cu largi responsabilităţi în domeniile economic, monetar şi financiar însărcinat cu menţinerea unei funcţionări armonioase a sistemului monetar internaţional.. A fost înfiinţat la 31 decembrie 1945, în urma hotărârii adoptate de Conferinţa Monetară şi Financiară a Naţiunilor Unite şi Asociate de la Bretton Woods, din 1944, şi a intrat efectiv în funcţiune la data de 1 martie 1947. Iniţial, au aderat la F.M.I. toate ţările, cu excepţia celor comuniste. Astăzi, cuprinde un număr de 146 de ţări; România a fost admisă ca membră în acest organism la 15 decembrie 1972. La această organizaţie poate să adere şi să devină membră cu drepturi depline oricare ţară, chiar dacă nu este membră a O.N.U. Iniţial, rolul F.M.I. a fost acela de a facilita funcţionarea sistemului comercial şi monetar internaţional postbelic prin sprijinul acordat ţărilor membre în asigurarea echilibrului balanţelor de plăţi, asigurarea convertibilităţii monedelor, care să creeze condiţii favorabile dezvoltării comerţului internaţional. Organizaţia are ca scop promovarea cooperării economice şi financiare internaţionale, menţinerea stabilităţii relaţiilor valutare şi participarea activă la înlăturarea cauzelor care generează devalorizări monetare, acordarea de credite pentru echilibrarea balanţelor de plăţi, înfăptuirea unui tratament egal în regimul plăţilor internaţionale, folosirea unui sistem de plăţi care să înlesnească dezvoltarea comerţului internaţional, finanţarea dezvoltării economico-sociale etc. Pentru realizarea acestor obiective, F.M.I. pune la dispoziţia ţărilor membre fonduri valutare sub formă de credite pe termen scurt şi mediu, în vederea acoperirii unor deficite temporare ale balanţelor de plăţi, fară ca statele respective să ia măsuri care să impieteze asupra dezvoltării lor economice. Resursele financiare ale F.M.I. sunt formate din subscripţiile şi vărsămintele de capital ale ţărilor membre, efectuate integral la aderare, în aur sau în valute convertibile, ori în concordanţă cu noile prevederi ale statutului, în valute acceptate de F.M.I. sau în D.S.T., care se virează la fond în proporţie de 25% în aur şi de 75% în monedă naţională. începând din 1979, cota de 25% care trebuia vărsată în aur se poate depune în devize cu utilizare internaţională sau în D.S.T. Aceasta este tranşa de rezervă pe care ţara o poate utiliza necondiţionat, spre deosebire de tragerile obişnuite care se justifică prin necesitatea echilibrării balanţei de plăţi. La anumite intervale de timp au loc revizuirea acestor cote şi majorarea lor, în sensul că se aplică unele procente uniforme sau se aduc unele corecturi. De la înfiinţarea F.M.I. şi până astăzi au avut loc nouă majorări ale cotelor-părţi ale ţărilor membre. Ca urmare, resursele ordinare au crescut de la 7,6 miliarde D.S.T. în 1945, la 39 de miliarde în 1979, la 90 de miliarde în 1985 şi la 135 de miliarde în 1991. Resursele F.M.I. se pot completa şi prin lărgirea aranjamentelor generale de împrumut sau prin vânzări de aur. Cotele de participare se stabilesc în funcţie de produsul naţional brut, de rezervele în aur şi în devize, de volumul exportului şi al importului. Cotele depuse în aur şi în valute convertibile se păstrează la depozitarii desemnaţi de F.M.I., iar cele în monedă naţională se păstrează la Banca Naţională a ţării respective. Capitalul F.M.I. era la 1 ianuarie 1973 de fon 203 29 168,6 miliarde de dolari la cursul de 35 de dolari pentru o uncie de aur fin. Statele membre pot primi credite în schimbul unor sume în monedă naţională, echivalente cu creditele primite în valută. Creditele se obţin în tranşe anuale egale cu 25% din cota de participare; cumulat, aceste cote nu pot depăşi plafonul de 125% în raport cu cota de participare. Din 1952 s-a instituit sistemul aranjamentelor „stand-by“, în cadrul cărora ţările pot primi în cursul unui an credite însumând mai multe tranşe. Creditele se rambursează în aur, în devize libere sau în moneda naţională care a fost pusă la dispoziţia F.M.I. în momentul acordării creditelor solicitate. Fiecare ţară este obligată ca, în cazul când i-au crescut rezervele valutare, să răscumpere la sfârşitul anului financiar al fondului (30 aprilie) acele sume în monedă naţională care depăşesc 75% din cota de participare. începând din anul 1979, F.M.I. acordă asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare pe baza existenţei a patru elemente principale, şi anume: a) elaborarea unui program de macrostabilizare economică; b) determinarea obiectivelor şi a politicilor naţionale în acest sens, cu definirea criteriilor cantitative de realizare; c) eşalonarea tragerilor în funcţie de necesităţile efective; d) consultări periodice cu experţii F.M.I. Ministerul Finanţelor din ţara noastră este autorizat să realizeze operaţiunile şi tranzacţiile cu F.M.I., să exercite toate drepturile şi să îndeplinească toate obligaţiile ce-i revin faţă de această organizaţie. La cererea Ministerului Finanţelor, toate operaţiunile cu F.M.I. se efectuează de către Banca Naţională a României. Ca membră a F.M.I., ţara noastă ia parte la adoptarea deciziilor, a obţinut dreptul de aderare la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (v.), a luat parte la dezbaterile privind elaborarea reformei sistemului monetar internaţional, obţine credite curente exprimate în valutele altor ţări membre sau în cumpărări de D.S.T. din resursele F.M.I., oferind în schimb o sumă echivalentă în lei, în condiţii convenabile faţă de piaţă. Obţinerea acestor credite presupune o utilizare a lor în concordanţă cu obiectivele organizaţiei; solicitarea trebuie să fie determinată de evoluţia balanţei de plăţi şi de rezerva valutară internaţională a ţării noastre, iar cererea de credite să se încadreze în tranşele stabilite. De asemenea, ţara noastră are dreptul şi a beneficiat efectiv de alte credite în valută în cadrul finanţării compensatorii, menită să facă faţă unor goluri temporare de încasări sau plăţi în plus în cadrul balanţei de plăţi, determinate de cauze imprevizibile (creşterea preţurilor externe la produsele principale din import, reducerea exportului de produse agricole din cauza unor calamităţi naturale, reducerea preţurilor externe la produsele cu mare pondere în exportul ţării noastre etc.). în acelaşi timp, România trebuie să îndeplinească condiţiile statutare cum sunt: subscrierea şi vărsarea integrală a cotei de participare la capital, convenirea cu F.M.I. asupra cursului reprezentativ al leului faţă de dolarul SUA în raporturile cu F.M.I., furnizarea unor informaţii şi date publicabile în ţara noastră cu caracter economic şi financiar (produsul naţional brut, cuantumul comerţului exterior pe relaţii etc.), transmiterea reglementărilor din ţară referitoare la comerţul exterior şi utilizarea valutelor. F.M.I. este condus de Consiliul guvernatorilor, constituit din câte un guvernator şi un supleant, numiţi de guvernele statelor membre pe o perioadă de cinci ani, Comitetul Monetar şi Financiar Internaţional. Consiliul guvernatorilor deleagă o parte din atribuţiile sale Consiliului de administraţie, care este format din 20 de directori executivi (administratori), din care cinci sunt numiţi de ţările care au cele mai mari cote de participare, ceilalţi fiind aleşi de celelalte ţări membre. Directorii executivi aleg, la rândul lor, pe directorul general al organizaţiei. Statutul F.M.I. a fost modificat, până în prezent, de două ori: prima modificare, care a avut loc la 28 iulie 1969, a introdus unele prevederi referitoare la D.S.T., iar a doua, din ianuarie 1976, prin deciziile sesiunii de la Kingston (Jamaica), a adus importante schimbări de fond care aveau să îi permită F.M.I. să se adapteze la noile condiţii internaţionale în care se desfăşoară activitatea economică, valutară şi financiară, în noile condiţii, când pe pieţele occidentale se practică flotarea generalizată a cursurilor valutare, F.M.I. - potrivit prevederilor noului statut - adoptă principii noi de îndrumare a politicii în domeniul cursurilor valutare a ţărilor membre. Fiecare ţară membră este liberă să practice unul dintre regimurile valutare existente (inclusiv pentru flotarea cursurilor), însă sub supravegherea organizaţiei, pentru a se evita, în acest fel, folosirea cursurilor valutare în direcţia practicării unei concurenţe neloiale faţă de celelalte ţări membre. în ultimii 15-20 de ani, 204 fon F.M.I. şi-a orientat activitatea în direcţia gestionării crizei datoriilor externe ale ţărilor în curs de dezvoltare. V. şi Dreptul Special de Tragere. FONDUL NAŢIONAL DE ASIGURARE PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ Ş| BOLI PROFESIONALE, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care administrează, gestionează, coordonează şi controlează activitatea de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. F.N. îşi exercită atribuţiile prin fondurile teritoriale de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sau prin asociaţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. F.N. are sediul în municipiul Bucureşti. în vederea realizării obiectului său de activitate, Fondul Naţional are următoarele atribuţii: ■ coordonează şi controlează activitatea fondurilor teritoriale; ■ îndrumă şi controlează activitatea asociaţiilor profesionale de asigurare; ■ garantează executarea prestaţiilor de asigurare în cazul insolvabilităţii asociaţiilor profesionale de asigurare; ■ poate subvenţiona programe şi proiecte de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, la propunerea fondurilor teritoriale sau a asociaţiilor profesionale de asigurare; ■ aplică măsuri pentru îmbunătăţirea serviciilor şi prestaţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale; ■ elaborează criteriile şi metodologia care stau la baza calculului contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale; ■ îndrumă şi controlează activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, desfăşurată de fondurile teritoriale sau asociaţiile profesionale de asigurare; ■ controlează modul de acordare a prestaţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale; ■ controlează modul de acordare a stimulentelor pentru încurajarea aplicării măsurilor de prevenire şi reducere a nivelului de risc, stabilit prin norme metodologice; ■ poate energiza la nivel naţional, la propunerea fondurilor teritoriale sau a asociaţiilor profesionale de asigurare, activitatea de recuperare funcţională, protejare, redirecţionare şi reconversie, în vederea reintegrării profesionale pentru persoanele care au suferit accidente de muncă şi boli profesionale; ■ ţine evidenţa cazurilor asigurate şi a costurilor de asigurare la nivel naţional; ■ emite şi retrage autorizaţia de funcţionare a asociaţiilor profesioniste de asigurare; ■ finanţează la nivel naţional studii de cercetare aplicativă în vederea elaborării de soluţii, dispozitive şi metode de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; ■ organizează instruirea, formarea şi perfecţionarea personalului din domeniul asigurării pentru accidentele de muncă şi boli profesionale; ■ face propuneri privind elaborarea proiectului bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale; ■ administrează bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi prezintă Guvernului raportul său de execuţie bugetară. Fondul Naţional este condus de preşedinte şi de consiliul de administraţie. Preşedintele este numit de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru un mandat de 4 ani, are rang de ministru de stat, reprezintă Fondul Naţional în relaţiile cu terţii şi este ordonator principal de credite. Consiliul de administraţie al Fondului Naţional este format din 15 membri, dintre care: 5 reprezentanţi ai Guvernului; 5 reprezentanţi ai salariaţilor; 5 reprezentanţi ai patronilor. Consiliul de administraţie are un mandat de 4 ani. Conducerea operativă a activităţii Fondului Naţional se exercită de către un director general executiv, numit de preşedinte. în îndeplinirea atribuţiilor sale, Fondul Naţional îşi constituie servicii specializate pentru urmărirea şi asigurarea: a) activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; b) activităţii de reabilitare medicală, socioprofesională şi tratament medical; c) evidenţei contribuţiilor, prestaţiilor, serviciilor acordate şi a costurilor de asigurare. Fondurile teritoriale au următoarele atribuţii: a) prestează servicii în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; b) elaborează studii şi evaluări privind riscul de accidentare şi îmbolnăvire profesională, la nivel local; c) acordă prestaţiile de asigurare şi întocmeşte documentaţia necesară în vederea acordării acestora; d) înaintează Fondului Naţional spre aprobare documentaţia şi propunerile privind acordarea stimulentelor pentru încurajarea aplicării măsurilor de prevenire la nivel local; e) controlează modul de aplicare a stimulentelor economice în vederea îmbunătăţirii activităţii de prevenire la nivel local; f) ţin evidenţa accidentelor de muncă, a bolilor profesionale şi a costurilor aferente la nivel local; g) asigură FON 205 acordarea de prestaţii medicale prin servicii prestate pe bază de contract încheiat cu furnizorii de servicii medicale; h) verifică modul în care sunt utilizate prestaţiile băneşti acordate pentru serviciile de reabilitare medicală şi socioprofesională. Asociaţiile profesionale de asigurare se constituie şi funcţionează ca persoane juridice şi trebuie să aibă autorizarea Fondului Naţional; ele au următoarele atribuţii: a) prestează servicii în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; b) acordă prestaţiile de asigurare şi întocmeşte documentaţia necesară în vederea acordării acestora; c) elaborează studii şi evaluări privind riscul de accidentare şi îmbolnăvire profesională; d) ţin evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, a prestaţiilor acordate şi a costurilor acestora; e) asigură acordarea de prestaţii medicale prin servicii proprii sau pe bază de contract încheiat cu furnizorii de servicii medicale; f) verifică modul în care sunt utilizate prestaţiile băneşti acordate pentru serviciile de reabilitare medicală şi socioprofesională. FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE PENTRU PENSII, f. constituit de societăţile de pensii şi de furnizorii de anuităţi în vederea garantării contribuţiilor plătite de membri şi a anuităţilor plătite de furnizorii de anuităţi. Activele fondului se constituie din contribuţiile plătite de societăţile de pensii, care reprezintă un procent din valoarea activului net al fondului administrat de societatea respectivă, şi din veniturile realizate din investirea acestor contribuţii. Contribuţia se plăteşte din profitul anual brut al societăţii de pensii sau din resurse proprii, dacă societatea de pensii nu realizează profit în anul respectiv. F.n. de g. pentru p. se stabileşte prin reglementări ale Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii, astfel încât valoarea totală a activelor fondului să nu fie mai mare de 0,1% din valoarea activului net al tuturor fondurilor universale de pensii, cu condiţia ca obligaţiile unui fond să nu depăşească această valoare totală. Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii (v.) stabileşte modalitatea de plată a contribuţiilor, data la care se efectuează plăţile, administrarea şi modul de investire a activelor, periodicitatea evaluării fondului, precum şi alte măsuri care să asigure buna funcţionare a acestui fond. Dacă un membru al fondului înştiinţează societatea de pensii despre faptul că se retrage din fond, aceasta informează imediat Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu privire la suma existentă în contul membrului fondului la ultima dată de evaluare. în termen de 30 de zile de la primirea înştiinţării, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale calculează contribuţiile care au fost plătite de persoana respectivă la toate fondurile la care eventual a fost vreodată membru, luând în considerare transferurile de plăţi, inclusiv cele efectuate în calitate de beneficiar. în vederea efectuării calculelor respective se solicită societăţii de pensii care administrează fondul la care este membru persoana respectivă să pună la dispoziţie informaţii privind contribuţiile şi transferurile de plăţi făcute de acea persoană la acel fond şi la toate fondurile la care, eventual, a fost membru. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale aplică un procent la fiecare dintre contribuţiile plătite pentru a reflecta inflaţia preţurilor intervenite între data plăţii şi data retragerii şi a unui profit minim anual de 1% şi, de asemenea, calculează o deducere pentru a reflecta valoarea comisioanelor achitate de fonduri în perioada respectivă. Dacă valoarea calculată este mai mare decât valoarea sumei comunicate de societatea de pensii, atunci f.n. de g. pentru p. achită imediat în contul membrului respectiv o sumă egală cu diferenţa dintre cele două valori, în aşa fel încât persoana respectivă să primească anuitatea care i se cuvine. în situaţia în care un furnizor de anuităţi nu plăteşte anuităţile sau dacă un fond nu plăteşte sumele fixe sau ratele corespunzătoare într-un termen de trei luni de la prima dată la care trebuie făcute aceste plăţi, iar Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii decide că aceste plăţi nu mai pot fi făcute, atunci se plăteşte o garanţie de către f.n. de g. pentru p. Plata garanţiei se face în acelaşi timp cu plata pensiilor prin sistemul public de pensii. Valoarea garanţiei nu poate depăşi 60% din salariul mediu net pe economie la momentul respectiv. Dacă plăţile datorate de un fond sau de un furnizor de anuităţi au loc după plata garanţiilor, cel care a încasat sumele (plăţile) trebuie să retumeze imediat, prin sistemul public de pensii, sumele primite ca plată a garanţiilor. 206 fon Administrarea f.n. de g. pentru p. se face de către un comitet de administrare, constituit din preşedintele Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii, care este preşedintele comitetului de administrare, din câte un reprezentant al fiecărei societăţi de pensii şi al fiecărui furnizor de anuităţi, în situaţia în care aceştia nu sunt organizaţi ca societăţi de pensii, şi din doi membri, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale, nominalizaţi de Consiliul Economic şi Social. FONDUL NAŢIONAL DE SOLIDARITATE, f. special constituit şi gestionat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pe principiul solidarităţii naţionale cu scopul de a reduce sărăcia în familiile care se află în situaţii de extremă dificultate. Resursele financiare ale f.n. de s. sunt: taxele de timbru social; sponsorizări regăsite în cheltuielile agenţilor economici; donaţii ale persoanelor fizice şi juridice din ţară şi din străinătate; venituri financiare provenite din dobânzi la conturi curente şi de depozit ale fondului, la titluri de stat, bonuri de tezaur şi hârtii de valoare asimilabile, precum şi venituri provenite din operaţiuni financiar-bancare; alte surse atrase. Disponibilităţile f.n. de s. se păstrează într-un cont deschis la o bancă comercială, cu care se încheie convenţie în acest sens, pe seama direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială teritoriale. Sumele datorate, reprezentând valoarea timbrului social, se constituie şi se virează lunar, până la data de 5 a lunii următoare lunii expirate, de către persoanele, juridice sau fizice care le încasează în contul fondului. întârzierea în virarea sumelor reprezentând valoarea timbrului social se sancţionează cu o majorare a sumelor datorate cu 0,30% pentru fiecare zi de întârziere. F.n. de s. se utilizează pentru: completarea fondurilor destinate plăţii alocaţiilor ce se acordă beneficiarilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, ai Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social, al Legii nr. 119/1997 privind alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii; plata alocaţiilor de solidaritate care se acordă unor categorii de persoane cu majorarea cuantumurilor drepturilor de mai sus; acordarea de microcredite persoanelor fizice care desfăşoară activităţi pe cont propriu, aducătoare de venituri, în vederea întreţinerii materiale; efectuarea cheltuielilor de întreţinere în instituţii de asistenţă socială; pentru alte prestaţii şi servicii sociale care se acordă prin acte normative de protecţie socială, în limita sumelor disponibile; efectuarea cheltuielilor de administrare a fondului. Alocaţiile de solidaritate se acordă, pe bază de cerere, următoarelor categorii de persoane: a) persoanelor neîncadrate în muncă şi care nu îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de formele de protecţie socială acordate potrivit Legii nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi integrarea lor profesională sau potrivit Legii nr. 2/1995 privind pensionarea anticipată, cu vârsta de minimum 50 de ani, femeile, şi de 55 de ani, bărbaţii, care fac dovada că au solicitat agenţiei pentru ocupare şi formare profesională încadrarea în muncă şi care au venituri nete pe persoană ce nu depăşesc 50% din salariul minim brut pe ţară; b) familiilor cu copii minori, atunci când susţinătorul sau susţinătorii legali nu îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de formele de protecţie socială prevăzute de Legea nr. 1 /1991, care nu au venituri şi care dovedesc că au solicitat un loc de muncă şi nu au refuzat nejustificat oferta sau recomandarea agenţiei teritoriale pentru ocupare şi formare profesională; c) ocrotirea copiilor minori, orfani de ambii părinţi sau abandonaţi, rămaşi în gospodăria familială sau aflaţi în instituţii de asistenţă socială; d) sprijinirea persoanelor cu handicap de gradul I sau II, al căror venit net pe persoană nu depăşeşte 50% din salariul minim brut pe ţară; e) protecţia orfanilor proveniţi din instituţii de ocrotire, în vârstă de peste 18 ani, fără venituri din muncă, până în momentul încadrării în muncă; f) sprijinirea pensionarilor ale căror pensii nu provin din contribuţii de asigurări sociale, cu venituri medii lunare de persoană mai mici de 50% din salariul minim brut pe ţară; g) protecţia minorilor de vârstă şcolară care provin din familii ale căror venituri pe fiecare membru de familie nu depăşesc 50% din salariul minim brut pe ţară, pe toată perioada studiilor. Titularul alocaţiei de solidaritate este obligat să comunice, în scris, direcţiei generale de muncă şi protecţie socială teritoriale orice modificare cu privire la veniturile şi la numărul membrilor de familie, în termen de 30 de zile de la apariţia acesteia. Acordarea alocaţiilor de solidaritate se face de către direcţiile generale de muncă şi protecţie socială teritoriale, pe baza cererii şi a anchetei 207 sociale efectuate de oficiile de asistenţă socială. Ordonatorul principal de credite pentru f.n. s. este ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar ordonatorii secundari sunt directorii generali ai direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială. V. şi ordonator de credite; taxe de timbru social. FONDUL NAŢIONAL PENTRU PROTEJAREA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI, f. ce se constituie din iniţiativa Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor pentru asigurarea (protejarea) culturilor agricole şi a efectivelor de animale împotriva factorilor naturali de risc (calamităţilor naturii). Sunt considerate calamităţi ale naturii: grindina, îngheţurile târzii de primăvară şi cele timpurii de toamnă, furtuna însoţită de ploi torenţiale, vânturile puternice, incendiile provocate de cauze naturale, alunecările şi prăbuşirile de teren ocupate cu culturi şi construcţii agricole, secetă excesivă şi persistentă în timp care afectează terenurile neirigate, ploile abundente şi de durată, topirea bruscă a zăpezilor care provoacă inundaţii, revărsări de râuri şi băltiri, temperaturile excesiv de scăzute, sub limita biologică de rezistenţă a plantelor în timpul iernii, uraganul. Sursele de constituire a fondului sunt: 0,5% din veniturile realizate din vânzarea bunurilor şi serviciilor de către agenţii economici, pe întreaga economice naţională; 1% din primele brute încasate anual de toate societăţile de asigurări din ţară; 5% din suma drepturilor de redevenţă (v.) încasate de Agenţia Domeniilor Statului; cotizaţia percepută de la producătorii agricoli pentru înscrierea ca membri la fond şi taxa anuală calculată în funcţie de valoarea asigurată; donaţii, contribuţii ale unor persoane fizice şi juridice; cota de 10% din cuantumul anual al taxelor vamale aferente importurilor de produse agroalimentare; cota de 10% din volumul accizelor aferente băuturilor alcoolice şi tutunului; valoarea taxelor încasate din eliberarea avizelor sanitar-veterinare şi fitosanitare pentru operaţiunile de import-export. în situaţii excepţionale, când acţiunea fenomenelor naturale se desfăşoară pe zone întinse, pagube economice-sociale majore, se poate utiliza o sumă din bugetul statului, nominalizată în mod expres prin hotărâre a Guvernului. Din acest fond despăgubirile se acordă producătorilor pentru: culturile agricole şi plantaţiile afectate de calamităţile naturii pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, nivelul maxim al despăgubirii fiind de 70% din cheltuielile efectuate de până la data producerii riscului. Pentru animale, despăgubirea reprezintă maximum 80% din valoarea de înlocuire diminuată cu valoarea supraproducţiei rezultate. Administrarea, utilizarea şi gestionarea fondului se fac de către Comisia Naţională de Protejare a Producătorilor Agricoli împotriva Calamităţilor Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, numită prin ordinul ministrului acestui minister. FONDUL NAŢIONAL PHARE, f. din care se acordă ajutoare nerambursabile pe care Uniunea Europeană le acordă, după anul 1990, tuturor ţărilor foste comuniste cu scopul de a scurta perioada de tranziţie la economia de piaţă şi, în final, de a îndeplini condiţiile de aderare la această Uniune. Acordarea de ajutoare din F.N.P. necesită îndeplinirea unor condiţii, cum / sunt: stabilirea unor programe concrete de folosire a ajutoarelor, folosirea de resurse proprii ale ţării în aceleaşi scopuri, îmbunătăţirea legislaţiei economico-financiare, utilizarea raţională a creditelor externe, reorganizarea controlului financiar, accelerarea ritmului reformei economice, întărirea administraţiei publice româneşti. FONDUL NAŢIUNILOR UNITE DE DEZVOLTARE A CAPITALULUI, organism special instituit de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1966 cu scopul de a înlesni creşterea economică a ţărilor în curs de dezvoltare, prin completarea surselor existente de asistenţă de capital prin granturi şi împrumuturi. Sumele alocate sunt destinate realizării proiectelor de dezvoltare rurală. V. şi grant. FONDUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU COPII (U.N.I.C.E.F.), f. instituit în decembrie 1946 având menirea de a ajutora copiii şi, în mod deosebit, pe cei din ţările aflate în război. Acest f. se constituie din diferite contribuţii voluntare ale statelor dezvoltate, precum 208 fon şi din diferite donaţii efectuate de unele organizaţii şi persoane fizice. Din acest f. se acordă ajutoare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale copiilor şi adolescenţilor din ţările în curs de dezvoltare, fumizându-le alimente, îmbrăcăminte, medicamente etc. Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat o hotărâre prin care U.N.I.C.E.F. s-a transformat într-un program de lungă durată menit să acorde asistenţă în ceea ce priveşte alimentaţia, educaţia, ocrotirea sănătăţii, asigurările sociale. începând din septembrie 1971, în România funcţionează Comitetul Naţional Român pentru U.N.I.C.E.F., organ consultativ care contribuie la intensificarea colaborării cu U.N.I.C.E.F. FONDUL PENTRU ACŢIUNI SOCIALE, f. care se constituie la dispoziţia întreprinderilor şi se utilizează pentru satisfacerea cerinţelor de ordin social ale personalului. Acest fond se alimentează cu o cotă din profit, în limita sumelor prevăzute cu această destinaţie stabilită pentru fiecare acţiune, pe baza normelor şi a normativelor în vigoare, cu o cotă de până la 5% din fondul de participare la profit, cu contribuţiile diferenţiate plătite de salariaţi pentru obţinerea biletelor de tratament balnear şi odihnă, cu contribuţiile minime ale părinţilor pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe. F. pentru a.s. are următoarele destinaţii: ■trimiteri la tratament balnear şi odihnă; "regia şi hrana la creşele şi grădiniţele care funcţionează pe lângă unităţile economice; "regia şi alte cheltuieli la cantinele-restaurant; "întreţinerea, repararea şi alte cheltuieli cu căminele salariaţilor, cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea dispensarelor medicale din cadrul întreprinderii şi diferite alte cheltuieli de ordin social. FONDUL PENTRU CERCETARE-DEZVOLTARE, f. special destinat finanţării programelor naţionale de cercetare-dezvoltare, inclusiv cercetarea fundamentală, din domeniul tehnic, de prospecţiuni şi lucrări geologice de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi, subvenţionarea literaturii tehnice şi ştiinţifice, a activităţii de informare-documentare şi acţiuni de promovare a rezultatelor cercetării româneşti, precum şi cheltuieli de capital, inclusiv pentru „Casa Academiei**. F. pentru c.-d. se constituie din contribuţia agenţilor economici, indiferent de forma de organizare şi de tipul de proprietate, cu excepţia celor scutiţi prin lege de plata impozitului pe profit, prin aplicarea unei cote asupra încasărilor realizate, după deducerea taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor. Atât cuantumul, cât şi cota de contribuţie a agenţilor economici se stabileşte în fiecare an prin legea bugetului de stat. Agenţii economici nu datorează contribuţia la f. pentru c.-d. pentru produsele, serviciile şi activităţile subvenţionate de la bugetul public naţional. Agenţii economici au obligaţia să vireze lunar sumele datorate la acest f., dar nu mai târziu de sfârşitul lunii următoare. Sumele se virează la dispoziţia Ministerului Cercetării şi Tehnologiei. Nevirarea în termen a contribuţiei se penalizează cu 0,15% pentru fiecare zi de întârziere. Gestionarea f. se face de către Ministerul Cercetării şi Tehnologiei. Stabilirea priorităţilor de cercetare şi desemnarea executanţilor temelor se fac pe bază de programe de cercetare-dezvoltare de către Colegiul Consultativ pentru Cercetare Aplicativă şi Dezvoltare prin comisiile sale de specialitate, din care fac parte şi reprezentanţi ai ministerelor şi ai departamentelor. Disponibilităţile fondului se păstrează în cont la bancă şi sunt purtătoare de dobânzi. Nivelul dobânzilor se negociază şi constituie resurse ale f. pentru od. FONDUL PENTRU CONSTRUCŢII DE LOCUINŢE Şl ALTE INVESTIŢII CU CARACTER SOCIAL, f. care se constituie şi se utilizează pentru construirea de locuinţe necesare personalului, construirea şi dotarea căminelor, creşelor, grădiniţelor, cantinelor-restaurant, cluburilor, precum şi pentru finanţarea altor investiţii cu caracter social. F. se constituie în limita cheltuielilor destinate acestor obiective, care se stabilesc pe baza prevederilor anuale din buget, precum şi în limita ratelor scadente din creditele bancare primite în completare, inclusiv dobânda aferentă acestor credite. Acest f. se alimentează cu disponibilul existent la începutul anului, cu amortismentele aferente locuinţelor şi celorlalte mijloace fixe cu caracter social, cu sumele rezultate din valorificarea mijloacelor fixe cu caracter social fon 209 scoase din funcţiune după compensarea cheltuielilor efectuate în acest scop, cu veniturile realizate din manifestări culturale, într-o cotă din profitul realizat, precum şi cu alte venituri. FONDUL PENTRU PLATA INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ, A INDEMNIZAŢIEI DE INTEGRARE PROFESIONALĂ Şl A ALOCAŢIEI DE SPRIJIN, f. care se constituie din următoarele surse: a) o cotă de 5% aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar, în valoare brută, de persoanele fizice şi juridice române şi străine cu sediul în România, care angajează personal român, precum şi din veniturile declarate în contractele de asigurări sociale de către persoanele fizice autorizate să presteze o activitate individuală şi asociaţiile familiale care îşi desfăşoară activitatea în mod legal; b) o contribuţie de 1% din salariul de bază lunar de încadrare brut, plătită de salariaţii persoanelor fizice şi juridice care angajează personal salariat; c) o contribuţie de 1% din venitul lunar în valoare brută, obţinut din munca prestată de către membrii cooperatori; d) o subvenţie de la bugetul de stat pentru completarea fondului în vederea efectuării plăţilor. Sumele necheltuite într-un an calendaristic se reportează pe anul următor în cadrul fondului. întârzierea în plata sumelor cuvenite acestui fond se sancţionează mai întâi cu o majorare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult decât totalul sumelor datorate. Majorările sunt o sursă de alimentare a fondului. Neplata în termen a contribuţiilor datorate pentru alimentarea acestui fond, precum şi a majorărilor de întârziere, dă dreptul direcţiilor teritoriale ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale să dispună poprirea sumelor respective din conturile agenţilor economici, prin introducerea de dispoziţii de încasare, care constituie titluri executorii, pe care organele bancare sunt obligate să le execute fără acordul prealabil al debitorilor. Dacă lipsesc disponibilităţile băneşti în conturile bancare, lichidarea creanţelor se face prin aplicarea procedurii de executare silită. F. se utilizează pentru: "plata indemnizaţiei de şomaj, a indemnizaţiei de integrare profesională şi a alocaţiei de sprijin; "acoperirea unor cheltuieli pentru calificarea, recalificarea şi perfecţionarea profesională a şomerilor, a celor care beneficiază de indemnizaţia de integrare profesională şi de alocaţie de sprijin; "utilizarea unei părţi de până la 10% din dobânda constituită la fondul pentru plata indemnizaţiei de şomaj, precum şi din veniturile obţinute de pe urma prestaţiilor realizate de oficiile forţelor de muncă şi de centrele de calificare şi de recalificare a şomerilor, pentru dezvoltarea bazei materiale a acestor oficii şi centre, pentru reparaţii la clădiri şi la alte mijloace fixe din dotarea acestora, precum şi pentru cheltuieli de personal; "acordarea unor credite în condiţii avantajoase, cu o dobândă de 50% din dobânda bancară negociată trimestrial, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, în scopul creării de noi locuri de muncă, în special pentru şomeri. Pentru aceasta, Banca Naţională a României transferă o parte din fondul pentru plata indemnizaţiei de şomaj ca depozit în băncile comerciale indicate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în contul şi la dispoziţia acestuia. F. se păstrează într-un cont al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale deschis la Banca Naţională a României, este gestionat de aceasta şi este purtător de dobândă. V. şi indemnizaţie de şomaj; şomer; şomaj. FONDUL PENTRU PROCURĂRI DE MIJLOACE MATERIALE, f. constituit în cadrul asociaţiei de locatari, prin contribuţia membrilor asociaţiei, în raport cu suprafaţa utilă pe care o deţine potrivit hotărârii adunării generale. F. este destinat cumpărării de mijloace materiale necesare asociaţiei, altele decât cele cuprinse în cheltuielile administrativ-gospodăreşti (mobilier, utilaje, diferite unelte etc.). Sumele necheltuite se restituie membrilor asociaţiei în termenul stabilit de comitetul asociaţiei. Comitetul asociaţiei ţine evidenţa acestui f. pe fiecare acţiune în parte şi pe membrii asociaţiei. V. şi fondul de rulment; fondul pentru reparaţii. FONDUL PENTRU PROTECŢIA MUNCII, f. care se constituie în fiecare unitate economică prin includerea în costurile de producţie a cheltuielilor privind măsurile de protecţie a muncii, cu o parte din beneficii şi cu alte resurse. Acest fond se foloseşte pentru finanţarea acţiunilor de protecţie a muncii, instruirea angajaţilor asupra respectării normelor de protecţie a muncii etc. V. şi accident de muncă; protecţia muncii. 210 fon FONDUL PENTRU PROTECŢIA VICTIMELOR STRĂZII, f. care se constituie pe seama unei cote procentuale ce se aplică asupra volumului de prime brute încasate pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto de către societăţile comerciale de asigurări autorizate. F. se foloseşte pentru protecţia victimelor accidentelor de circulaţie auto soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat şi autovehiculul este neasigurat ori societatea la care autovehiculul este asigurat se află în stare de faliment. F. se constituie şi se administrează de către Biroul Asigurărilor de Autovehicule, care stabileşte şi cota de alimentare a acestui f. cu avizul prealabil al Ministerului Finanţelor. FONDUL PENTRU REPARAŢII, f. care se constituie în baza hotărârii adunării generale a asociaţiei de locatari din contribuţia lunară a proprietarilor (persoane fizice), proporţional cu cota parte de proprietate pe care o deţin, separat de fondul de rulment (v.). F. pentru r. se foloseşte exclusiv pentru executarea lucrărilor de întreţinere, reparare şi înlocuire la părţile şi instalaţiile de folosinţă comună ale imobilului, determinate ca obligaţii legale ale proprietarilor persoane fizice. Evidenţa acestui fond se ţine pe partizi, distinct, pentru fiecare membru al asociaţiei, într-un registru special. După efectuarea cheltuielilor, f. se reîntregeşte pe seama contribuţiei lunare a fiecărui membru. La încetarea calităţii de locatar, sumele rămase necheltuite se restituie persoanelor care le-au plătit, însă numai după reţinerea cotelor de reparaţii datorate la zi. V. şi fondul pentru procurări de mijloace materiale. FONDUL PROPRIETĂŢII DE STAT (F.P.S.), instituţie publică învestită cu personalitate juridică, cu caracter comercial şi financiar care deţine pentru început 70% din acţiunile şi părţile sociale ale societăţilor comerciale, atribuite şi transmise prin acte de transmitere reglementate. F.P.S. asigură gestionarea şi vânzarea acţiunilor şi a părţilor sociale deţinute de stat; îşi desfăşoară activitatea şi ia decizii pe baza principiilor comerciale. Organizarea şi funcţionarea F.P.S. sunt reglementate prin Legea nr. 58/1991, prin H. G. nr. 254/1992 şi prin H. G. nr. 643/1992. F.P.S. are următoarele obligaţii: "administrează şi gestionează acţiunile şi părţile sociale deţinute de statul român în societăţile comerciale; "exercită drepturile şi obligaţiile care îi revin în calitate de acţionar al societăţilor comerciale; "întocmeşte şi supune spre aprobare programul anual de privatizare; "stabileşte criteriile de performanţă minimă pentru societăţile comerciale şi politicile lor de dividende potrivit prevederilor acordului acţionarilor; "adoptă măsuri pentru reducerea participării statului la capitalul social al societăţilor comerciale până la privatizarea completă a acestora; "adoptă măsuri în vederea vânzării de acţiuni ale societăţilor comerciale în beneficiul salariaţilor şi al membrilor conducerii societăţilor comerciale; "acordă credite pentru cumpărarea de acţiuni şi active ale societăţilor comerciale în cadrul privatizării acestora etc. F.P.S. îşi încetează activitatea în momentul realizării integrale a privatizării societăţilor comerciale cu capital de stat. Conducerea F.P.S. este asigurată de un consiliu de administraţie constituit din 17 membri, numiţi pe cinci ani şi care pot fi revocaţi de preşedintele României, de Biroul Permanent al Senatului, de Biroul Permanent al Adunării Deputaţilor şi de Guvern. Dintre membrii săi, consiliul de administraţie alege un preşedinte şi un vicepreşedinte. Preşedintele îndeplineşte hotărârile consiliului de administraţie. Activitatea curentă a F.P.S. este condusă de un director general executiv, numit de preşedinte cu acordul consiliului de administraţie. FONDUL ROMÂN DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINZĂTORII PRIVAŢI Şl SPRIJINIREA PRIVATIZĂRII PRIN CUMPĂRAREA DE ACTIVE, f. constituit în scopul promovării şi dezvoltării întreprinderilor cu capital privat. Statul român, prin Ministerul Finanţelor, a contribuit la acest f. cu suma de 5 miliarde de lei, cu acoperire din influenţele favorabile rezultate din reevaluarea stocurilor de metale preţioase. Contribuţia Raportul) statului se administrează de către Agenţia Naţională pentru Privatizare şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii, care reprezintă statul în exerciţiul tuturor drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin în această calitate. F. se mai constituie pe seama acţiunilor cumpărate de către societăţile comerciale bancare şi de asigurări, de organisme fon 211 neguvemamentale româneşti şi străine, precum şi de agenţi economici români şi străini. F. are ca principal obiect de activitate asigurarea parţială a garanţiilor directe şi indirecte pentru credite de investiţii contractate de întreprinzători români, persoane fizice sau juridice cu capital privat, în vederea sprijinirii acestora în minimizarea costului creditului. Cheltuielile iniţiale de constituire a f. s-au suportat din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii. FONDUL ROMÂNO-AMERICAN PENTRU INVESTIŢII, corporaţie privată americană, non-profit, cu un capital de 50 de milioane de dolari, acordat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională. F. a fost înfiinţat pentru a încuraja crearea şi extinderea în România a întreprinderilor mici şi mijlocii. Consiliul de administraţie al F.R.-A. pentru I. este numit direct de către Casa Albă, iar corporaţia are birouri la Bucureşti şi Washington. FONDUL SOCIAL EUROPEAN, f. special al Uniunii Europene destinat îmbunătăţirii condiţiilor de ocupare a forţei de muncă din ţările membre prin acordarea de asistenţă financiară lucrătorilor care se califică, se recalifică sau se mută în alte zone şi, cu deosebire, celor ale căror locuri de muncă au fost desfiinţate ca urmare a funcţionării pieţei unice. FONDUL SPECIAL AL BĂNCII DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI, f. care se constituie în lei şi în valută, în vederea stimulării activităţii de comerţ exterior, prin operaţiunile de finanţare, garantare, asigurare şi reasigurare ce se efectuează în numele şi pe contul statului. F. se alimentează din primele de asigurare încasate, din daunele recuperate şi din resurse de la bugetul statului şi se utilizează pentru acoperirea despăgubirilor cuvenite asiguraţilor. V. şi Banca de Export-Import a României (EXIMBANK). FONDUL SPECIAL DE PROMOVARE Şl DESFĂŞURARE A TURISMULUI ÎN ROMÂNIA, f. care se constituie din următoarele surse: contribuţia pentru turism de 3% plătită de agenţii economici deţinători de capacităţi de cazare, indiferent de forma de proprietate, asupra veniturilor încasate pentru servicii turistice, inclusiv de alimentaţie publică, oferite în pachet pe bază de bilet, precum şi de agenţiile de turism, indiferent de forma de proprietate, asupra veniturilor proprii încasate, sub formă de comision din activitatea turistică. De asemenea, f. se alimentează cu veniturile încasate de Oficiul de Autorizare şi Control în Turism şi de Oficiul de Promovare a Turismului stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu o parte din venitul net al Institutului Naţional de Formare şi Management pentru Turism stabilită de Ministerul Turismului, precum şi din sponsorizări. F. este destinat finanţării, parţiale sau totale, a programelor şi a activităţilor de dezvoltare şi de promovare a produselor turistice, respectiv a programelor şi a activităţilor de marketing, promovare, reprezentare şi informare turistică, în ţară şi în străinătate, de creare şi dezvoltare de produse turistice şi alte activităţi în conformitate cu politica naţională în acest domeniu. F. pentru turism se repartizează astfel: 70% pentru acţiunile de marketing şi de promovare şi 30% pentru acţiunile de dezvoltare şi de creare de produse turistice. Disponibilităţile f. de la finele anului se reportează pe anul următor cu aceleaşi destinaţii. F. se gestionează de Ministerul Turismului. FONDUL SPECIAL DE SOLIDARITATE SOCIALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP, f. care se constituie şi se foloseşte pentru protecţia persoanelor cu handicap. F. se constituie din următoarele surse: a) o cotă de 3% aplicată asupra fondului de salarii realizat lunar, inclusiv asupra câştigurilor realizate lunar de către colaboratori persoane fizice, de către agenţii economici, organizaţiile cooperatiste, organizaţiile economice străine cu sediul în România, reprezentanţele autorizate în România ale persoanelor juridice străine care angajează personal român şi de persoanele fizice care utilizează muncă salariată; b) penalităţi şi majorări datorate pentru neplata în termen a obligaţiilor la acest fond; c) donaţii ale persoanelor fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, cu respectarea destinaţiilor stabilite de donatori; d) 212 FON sumele datorate de societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale, de alţi agenţi economici care nu angajează persoane cu handicap; e) o subvenţie de la bugetul de stat pentru completarea fondului, dacă este cazul. Pentru nerespectarea obligaţiilor privind alimentarea fondului se percep penalităţi şi majorări de întârziere ca la impozite şi taxe. Contravenţiile se sancţionează cu amenzi care se fac venit la bugetul statului. F.s. de s.s. pentru p. cu h. se constituie şi se foloseşte pentru finanţarea programelor de protecţie a persoanelor cu handicap. El este gestionat de Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap şi se aprobă anual prin legea bugetului de stat. Disponibilul fondului, înregistrat la finele anului, se varsă la bugetul de stat în limita subvenţiei acordate. Diferenţa rămasă se reportează pe anul următor cu aceleaşi destinaţii. FONDUL SPECIAL PENTRU DEZVOLTAREA Şl MODERNIZAREA DRUMURILOR PUBLICE, f. menit să asigure completarea surselor de finanţare necesare construcţiei, modernizării, administrării, întreţinerii şi reparării drumurilor publice. Acest fond se constituie prin aplicarea unei cote de 25% asupra preţului cu ridicata, exclusiv accizele pentru carburanţii auto livraţi la intern de către producători, sau, după caz, asupra valorii în vamă pentru carburanţii auto importaţi, prin aplicarea unei cote de 5% asupra preţului cu ridicata, exclusiv accizele, pentru autovehiculele şi remorcile livrate de către producătorii din ţară şi destinate vânzării pe piaţa internă, cu excepţia tractoarelor şi a maşinilor agricole, pentru care se aplică o cotă de 5% începând cu data de 1 ianuarie 1998, şi prin aplicarea unei cote de 5% asupra valorii în vamă a autovehiculelor şi a remorcilor importate. Aplicarea cotelor de mai sus se reflectă în nivelul preţurilor cu ridicata şi al preţului cu amănuntul, fară să intre în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. De asemenea, f. se alimentează prin plata de către proprietarii de autovehicule şi remorci, persoane juridice şi persoane fizice, a unor sume fixe anuale diferenţiate în funcţie de categoria autovehiculelor şi de capacitatea cilindrică a motorului, cărora li se eliberează documentul care atestă dreptul de utilizare a drumurilor publice, denumit rovignetă. Obligaţia calculării şi vărsării sumelor prin aplicarea cotelor de 25% şi de 5% revine producătorilor şi importatorilor, persoane juridice şi persoane fizice; suma datorată se stabileşte la data livrării de către producător şi la data întocmirii formalităţilor de vămuire pentru produsele din import şi se plăteşte până la 25 ale lunii următoare celei în care a fost stabilită. Obligaţia vărsării sumelor fixe anuale revine tuturor proprietarilor de autovehicule şi remorci, persoane fizice şi persoane juridice, indiferent de data achiziţionării şi trebuie achitată până la data de 31 martie a fiecărui an. Neplata în termen a sumelor datorate se sancţionează prin aplicarea de majorări pentru fiecare zi de întârziere. La controlul în trafic efectuat de către organele abilitate ale Ministerului de Interne, conducătorii auto sunt obligaţi să prezinte documentul care atestă dreptul de utilizare a drumurilor publice. Dacă nu se prezintă documentul, se reţine certificatul de înmatriculare a mijlocului de transport şi se aplică o amendă care este de zece ori mai mare decât suma fixă anuală datorată. Nu datorează această taxă instituţiile publice şi agenţii economici care efectuează transport de călători în comun, proprietarii autovehiculelor şi ai remorcilor radiate din circulaţie sau neutilizate temporar în construcţii sau în agricultură, ca urmare a întreruperii activităţii productive din cauza lipsei finanţării, investiţiilor, caracterului sezonier, calamităţilor sau condiţiilor meteorologice nefavorabile. Durata radierii din circulaţie sau a neutilizării temporare nu trebuie să fie mai mică de trei luni în cursul unui an. De asemenea, sunt exceptate de la plata taxei persoanele cu handicap proprietare ale unui singur autoturism sau ale unei singure autoutilitare amenajate pentru handicapaţi. Persoanele juridice şi persoanele fizice achizitoare de autovehicule şi remorci după data de 1 ianuarie 1997 sunt exceptate de la plata taxei anuale în sumă fixă pe o perioadă de un an calendaristic de la data înscrierii în circulaţie. F. se repartizează astfel: 65% pentru drumurile naţionale şi 35% pentru drumurile judeţene şi comunale şi se foloseşte exclusiv în scopurile pentru care a fost creat. Disponibilul acestui fond existent la finele anului se reportează cu aceeaşi destinaţie pentru anul următor. Ministerul Transporturilor controlează constituirea şi folosirea acestui fond. fon 213 FONDUL SPECIAL PENTRU SĂNĂTATE, f. care se constituie din contribuţia persoanelor juridice şi fizice, din taxe asupra activităţii dăunătoare sănătăţii şi din veniturile realizate de unităţile medico-sanitare şi se foloseşte pentru finanţarea ocrotirii sănătăţii. Resursele de constituire a f. sunt: "cota de 2% datorată de persoanele juridice şi fizice care utilizează personal salariat, aplicată asupra câştigului brut realizat de salariaţi (această cotă este inclusă în contribuţia de asigurări sociale); "cota de 10% din valoarea încasărilor realizate de persoanele juridice din acţiunile publicitare la produsele din tutun, la ţigări şi la băuturi alcoolice; "cota de 1% din valoarea veniturilor realizate de persoanele juridice din vânzări de produse din tutun, ţigări şi băuturi alcoolice; ■ contribuţia diferenţiată în funcţie de veniturile realizate de persoanele fizice care nu sunt cuprinse într-un sistem de asigurări sociale. Astfel, persoanele ale căror venituri brute sunt mai mici de 50 000 de lei lunar (600 000 de lei anual) contribuie cu o cotă de 2% din veniturile realizate, dar nu mai puţin de 2% din salariul minim brut pe ţară. Persoanele ale căror venituri brute depăşesc 50 000 de lei lunar (600 000 de lei anual) contribuie cu o cotă de 4% din veniturile realizate. Pensionarii, şomerii şi persoanele care nu pot realiza venituri, precum şi membrii de familie aflaţi în întreţinerea acestora (copiii, soţul/soţia, elevii, studenţii) şi alte categorii prevăzute de lege, pe baza actelor doveditoare, se scutesc de plata contribuţiei. Acest f. se mai alimentează cu venituri realizate de unităţile medico-sanitare provenite din: "consultaţii, tratamente şi altele asemănătoare; "acordarea de asistenţă medicală; "diferite prestaţii medico-sanitare; "examene medicale şi psihologice pentru obţinerea de certificate medicale; "prestaţii, tratamente şi proceduri de balneofizioterapie; ■întreruperea cursului sarcinii; "contribuţia lunară a părinţilor sau a tutorilor legali pentru copiii lor întreţinuţi în creşe; "cota de 8% din veniturile realizate în policlinicile cu plată; "taxe pentru organizarea de examene şi concursuri pentru personalul medico-sanitar; "închirieri şi locaţii de gestiune; "taxe pentru examenele medico-legale; "activitatea unităţilor de cercetare; ■alte venituri. Plata contribuţiilor de mai sus se face, după caz, prin virament sau în numerar. Persoanele juridice şi fizice plătesc contribuţiile trimestrial, până în ziua de 15 ale lunii următoare trimestrului expirat. întârzierea în plată se sancţionează cu o majorare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult decât cuantumul sumei datorate. Persoanele necuprinse într-un sistem de asigurări sociale plătesc contribuţia până la data de 10 a lunii următoare. Toate contribuţiile se concentrează la direcţiile sanitare, care virează sumele încasate la Ministerul Sănătăţii, lunar, până la data de 10 a lunii următoare. Din f. realizat, Ministerul Sănătăţii finanţează acţiunile de ocrotire a sănătăţii prin unităţile sanitare, cum sunt: rambursarea costurilor medicamentelor, servicii ambulatorii acordate pensionarilor, compensarea a 75% din costul medicamentelor pentru şomeri şi familiile lor şi a 50% din costul medicamentelor pentru persoanele necuprinse în asigurările sociale, cu condiţia să cotizeze la acest fond. La finele anului, disponibilităţile f. se reportează pe anul următor şi se folosesc în aceleaşi scopuri. FONDURI ATRASE, resurse băneşti suplimentare constituite la dispoziţia agenţilor economici, peste cele proprii, care provin din credite acordate de bănci pentru completarea activelor circulante şi pentru satisfacerea altor cerinţe economice cum sunt: investiţii, retehnologizări, noi soluţii tehnologice. Ea. se constituie în principal din disponibilităţile băneşti temporare din economia naţională. FONDURI CIRCULANTE, expresie bănească a acelei părţi a activelor circulante aflate în sfera producţiei, care se consumă într-un singur ciclu de producţie şi îşi transferă integral valoarea asupra noilor produse obţinute. în structura f.e. se cuprind materiile prime, materialele şi semifabricatele, combustibilii, piesele de schimb, semifabricatele, produsele în curs de fabricaţie etc. Creşterea continuă a volumului de f.e. în economia noastră reclamă folosirea cât mai raţională a lor, astfel încât să se asigure intensificarea reproducţiei sociale, creşterea eficienţei activităţii economice, satisfacerea crescândă a nevoilor consumatorilor. 214 FONDURI DE CIRCULAŢIE, expresia bănească a acelei părţi a activelor circulante aflate în sfera circulaţiei sub forma produselor finite în depozit sau în expediţie, a mărfurilor livrate, dar neîncasate, şi a mijloacelor băneşti aflate în cont la bancă sau în casa de bani a unităţii economice. FONDURI DE PRODUCŢIE 1. Părţi importante din avuţia naţională a unei ţări. 2. Elementele materiale folosite de unităţile economice în procesul de producţie, care cuprind fondurile constituite din totalitatea mijloacelor de producţie (mijloace fixe şi active circulante) ale unităţilor economice. F. de p. constituie o categorie economică importantă. 3. Totalitatea resurselor materiale şi băneşti de care dispun unităţile economice şi pe care trebuie să le folosească eficient pentru realizarea obiectivelor lor economice, sociale şi financiare. FONDURI DE REZERVĂ DE BANCNOTE, MONEDĂ METALICĂ Şl MONEDĂ DIVIZIONARĂ METALICĂ, rezervă de bilete de bancă şi monedă metalică, păstrată în centrala Băncii Naţionale a României, în sucursalele şi în filialele acesteia, în vederea efectuării operaţiunilor de emisiune şi de retragere a banilor din arterele circulaţiei monetare. Aceste fonduri mai au menirea de a servi la înlocuirea cupiurilor uzate în procesul circulaţiei, precum şi la reglarea structurii pe cupiuri a masei monetare aflate în circulaţie. Cuantumul, plafonul fiecărui fond de rezervă, se stabileşte anterior de către centrala băncii pentru fiecare sucursală şi filială, separat pentru bancnote şi pentru moneda metalică. Unităţile bancare sunt obligate să respecte şi să supravegheze cu stricteţe limitele acestor fonduri. Pe baza unor grafice lunare stabilite în prealabil şi cu repartizare pe zile au loc retrageri şi, respectiv, vărsăminte la fondurile de rezervă. Zilnic, filialele comunică sucursalelor, iar acestea centralei băncii, modul cum au decurs aceste operaţiuni şi cum sunt folosite şi respectate limitele fondurilor de rezervă. V. şi casa de circulaţie; emisiune bănească; retragerea banilor din circulaţie. FONDURI FIXE, parte importantă a fondurilor de producţie (v.), exprimată valoric, aparţinând unităţilor de stat, cooperatiste şi private, care participă la mai multe cicluri de producţie cu întreaga lor valoare de întrebuinţare şi care se consumă şi îşi transferă valoarea, în mod treptat, asupra noilor produse. Valoarea f.f. care se transferă asupra noilor produse nu poate fi mai mare decât propria lor valoare pe care o pierd treptat. Sub aspect material, f.f. sunt concretizate în mijloace de muncă (clădiri, maşini, instalaţii, mijloace de transport etc.), reprezentând cea mai importantă componentă a avuţiei naţionale şi constituind aparatul de producţie al unităţilor economice. FONDURI FIXE CU DESTINAŢIE SOCIALĂ, parte componentă a f.f. ale unităţilor economice şi ale instituţiilor, care nu au destinaţie productivă (şcoli, spitale, dispensare, locuinţe, cantine, creşe, grădiniţe pentru copii, teatre, biblioteci, cluburi, săli de sport, pavilioane administrative, utilajele şi instalaţiile aferente acestora etc.), dar care participă la satisfacerea cerinţelor social-culturale ale membrilor societăţii. F.f. cu d.s. au aceleaşi caracteristici ca fondurile fixe (v.). FONDURI MUTUALE, societăţi care au drept scop plasamentul avantajos al fondurilor depuse de diferite persoane, în schimbul cărora acestea primesc titluri de participare. Aceste societăţi nu au personalitate juridică. Un astfel de fond încheie un contract de administrare cu o societate autorizată în administrarea investiţiilor. Prin urmare, f.m. constituie o posibilitate de investire a banilor de către persoane fizice sau juridice, o formă de economisire, o alternativă a celorlalte variante: carnete cec, depozite bancare, acţiuni, obligaţiuni etc. Deocamdată, în România, primul f.m. a fost înfiinţat în decembrie 1993 (Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri - F.M.O. A.), care a emis titluri de participare sub denumirea de certificate de investitor. F. este administrat de o societate pentru administrarea fondurilor de investiţii. Plasamentele sunt efectuate de administrator pe baza politicii de investiţii prezentate în prospectul de emisiune fon 215 şi sub supravegherea consiliului de încredere, care reprezintă interesele depunătorilor. Societatea de administrare a f.m. nu poate face ce vrea cu banii depunătorilor, ci este obligată să respecte regulile stabilite prin contractul de administrare, prospectul de emisiune şi reglementările interne aprobate de consiliul de încredere şi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Veniturile din plasamente pot fi de trei categorii: dobânzi pentru depozitele bancare şi plasamente în titluri financiare; dividende pentru acţiunile aflate în portofoliu; câştiguri de capital pentru acţiunile vândute. Veniturile din plasamente, care se reinvestesc continuu, majorează permanent valoarea totală a f.m. (sau activul net) şi valoarea titlului de participare (certificatul de investitor) pe care societatea de administrare îl răscumpără de la depunătorul care doreşte să se retragă din fond. Oricărei investiţii financiare îi este asociat un anumit risc. Reducerea riscului investiţional depinde de capacitatea profesională a celui care administrează respectiva investiţie, în cazul f.m., reducerea riscului investiţional se realizează prin activitatea administratorului, care este o societate comercială specializată şi autorizată pentru o asemenea activitate. Astfel, principalele avantaje ale f.m. sunt: a) gestiunea profesională a banilor depuşi, la un preţ relativ scăzut. Analiza diverselor posibilităţi de plasament nu poate fi făcută eficient decât de persoane specializate; b) diversificarea portofoliului pentru diminuarea riscului. Resursele f.m. sunt plasate în mai multe categorii de titluri şi în mai multe sectoare. Această diversificare oferă o securitate sporită banilor depuşi şi astfel depunătorul este mai puţin vulnerabil la fluctuaţiile pieţei financiare. Un investitor individual nu poate ajunge la o diversificare a portofoliului ca în cazul f.m. decât dacă dispune de o sumă foarte mare de bani; c) lichiditatea. F.m. este un plasament lichid, deoarece permite depunătorului să-şi răscumpere certificatul de investitor oricând doreşte, primind banii cuveniţi în maximum cinci zile; d) rentabilitatea superioară. F.m. oferă depunătorului o rentabilitate interesantă, permiţându-i să-şi rotunjească veniturile şi să-şi reducă în acelaşi timp riscurile la minimum. Rentabilitatea superioară care se obţine la f.m. se explică prin faptul că o sumă mare de bani investită într-un activ financiar poate aduce un venit superior. Depunătorul care se retrage din f.m. primeşte la retragere valoarea la zi a certificatului. Diferenţa dintre valoarea cu care a cumpărat certificatul de investitor şi valoarea pe care o primeşte la răscumpărarea acestuia reprezintă venitul investitorului. De exemplu, în Cehia funcţionează sute de f.m., care nu numai că au avut un rol esenţial în privatizare, dar, în prezent, constituie o puternică forţă economică în această ţară, deoarece deţin procente importante de capital în fiecare întreprindere privată. Conceptul de f.m. provine din Marea Britanie şi datează din secolul al XlX-lea. La sfârşitul anului 1800, după războiul civil american, organismele de investiţii din Marea Britanie şi din Scoţia au contribuit la relansarea economiei S.U.A. Sumele investite în fondurile de plasament american de către investitorii britanici au sprijinit finanţarea fermelor, a căilor ferate şi a întreprinderilor locale. Pe plan internaţional, f.m. au cunoscut o creştere continuă, atât ca număr, cât şi ca volum al operaţiunilor financiare, în anii 1980-1990, ponderea f.m. în toate variantele de investiţii personale a crescut de la 5% la 35%, în timp ce ponderea acţiunilor deţinute de persoane particulare a scăzut de la 71% la 49%. Concomitent, a crescut importanţa f.m. în asigurarea cu resurse a economiei naţionale, în pofida băncilor comerciale. De exemplu, în 1992, f.m. participau cu 11% în totalul resurselor economiei naţionale, faţă de numai 2% în 1975, în timp ce participarea băncilor comerciale a scăzut de la 37% la 27%. Se constată tendinţa de creştere continuă a ponderii f.m. în totalul resurselor economiei mondiale. FONDURI PROPRII, totalitatea resurselor materiale şi băneşti care aparţin unităţilor economice, constituite pe seama profitului, a amortismentului şi a altor surse şi pe care acestea le folosesc în vederea realizării obiectivelor prevăzute în programele lor economice şi financiare. F.p. sporesc sistematic, cantitativ şi calitativ, ca urmare a repartizării unei părţi din profitul realizat pentru alimentarea fondurilor respective necesare autofinanţării. în economia de piaţă, f.p. cuprind valoarea netă a unei afaceri, care, de regulă, constă din capitalul vărsat, rezerve disponibile şi profituri nete acumulate şi nedistribuite. Dacă proprietarul a folosit credite, acestea trebuie rambursate din resursele proprii. V. şi fondul de dezvoltare economică al 216 fon întreprinderii cu capital de stat; fondul activelor circulante; fondul pentru acţiuni sociale* fondul pentru construcţii de locuinţe şi alte investiţii cu caracter social. FONDURI SOCIAL-CULTURALE, parte din venitul net al societăţii repartizată direct sau indirect întregii populaţii, sub diverse forme, cum sunt servicii prestate în mod gratuit sau cu tarif redus, diferite încasări băneşti etc. F.s.-c. se constituie şi se folosesc la nivelul unităţilor economice de stat, cooperatiste, private, al instituţiilor, al organizaţiilor obşteşti, al ramurilor economice şi la nivelul întregii economii naţionale. Din f.s.-c. se finanţează acţiunile social-culturale, cum sunt: "învăţământul de toate gradele; "bursele elevilor, studenţilor şi doctoranzilor; "cultura şi arta; "educaţia fizică şi sportul; "ocrotirea sănătăţii; "alocaţiile de stat pentru copii; "ajutoarele care se acordă soţiilor militarilor în termen; "indemnizaţia de naştere; "asigurările sociale (pensii, indemnizaţii, trimiteri la tratament balnear şi la odihnă); ■ajutorul social; "asistenţa socială (pensii I.O.V.R., alte pensii şi ajutoare etc.). F.s.-c. au un rol important în reproducerea forţei de muncă, în dezvoltarea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale membrilor societăţii, în creşterea nivelului de trai material şi spiritual al poporului. FONDURI VALUTARE, rezerve formate din aur şi valută naţională sau străină, cu scopul de a influenţa cursurile valutare. FONDURILE ASIGURĂRILOR SOCIALE PENTRU SĂNĂTATE, fonduri ce se constituie din contribuţia asiguraţilor, din contribuţia persoanelor juridice şi a celor fizice care angajează personal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, precum şi din alte surse. Aceste fonduri se constituie la dispoziţia Casei Naţionale a Asigurărilor pentru Sănătate şi la dispoziţia caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti. Persoana asigurată este obligată să plătească o contribuţie lunară la asigurările sociale pentru sănătate, stabilită într-o cotă de 6,5% care se aplică asupra tuturor veniturilor brute. Contribuţia datorată de persoanele juridice şi fizice care angajează personal salariat este stabilită în cotă de 7% aplicată asupra fondului de salarii lunar. Contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate datorată de pensionari, de beneficiarii indemnizaţiei de şomaj şi ai alocaţiei de sprijin, precum şi de persoanele care lucrează pe bază de convenţii civile se reţine o dată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează contribuţia, de către cei care calculează plata acestor drepturi. Contribuţia se virează casei de asigurări de sănătate la care este arondată persoana respectivă. Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să-şi asigure sănătatea, comunică veniturile impozabile direct casei de asigurări de sănătate în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, în vederea stabilirii contribuţiei de 6,5% pentru asigurările sociale de sănătate. Următoarele categorii de persoane sunt asigurate obligatoriu, cu scutirea de plata contribuţiei: persoanele care se află în concediu medical sau în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la şase ani. Pentru aceste persoane, contribuţia se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat; persoanele care satisfac serviciul militar; persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; persoanele ce fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, în conformitate cu Legea nr. 67/1995. Pentru primele trei categorii de persoane, contribuţia datorată asigurărilor sociale de sănătate se suportă de către bugetul statului. Contribuţia datorată de persoanele de mai sus se stabileşte prin aplicarea cotei de 6,5% asupra sumei reprezentând valoarea a două salarii minime brute pe ţară. Angajatorii şi asiguraţii au obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, iar dacă nu respectă această obligaţie, datorează majorări pentru perioada de întârziere, egale cu majorările aferente pentru întârzierea achitării impozitelor. Dacă nu se achită în termen contribuţiile datorate fondurilor asigurărilor sociale pentru sănătate, Casa Naţională de Asigurări pentru Sănătate, prin organismele sale, aplică măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului asigurărilor sociale pentru sănătate şi a majorărilor de întârziere, în cazul în care contribuţia nu se achită în termen de o lună de la data scadentă, Casa Naţională de Asigurări pentru Sănătate introduce dispoziţia de încasare silită. Obligaţia virării contribuţiei F.O.R. 217 revine celui care angajează persoane salariate. F.a.s. pentru s. se utilizează pentru: plata medicamentelor şi a serviciilor medicale acordate; cheltuieli de administrare şi de funcţionare, într-o cotă de cel mult 5%; fondul de redistribuire, într-o cotă de 7%; fondul de rezervă, într-o cotă de 5%. Disponibilităţile fondurilor rămase nefolosite la finele anului se reportează în anul următor şi au aceleaşi destinaţii. V. şi asigurările sociale pentru sănătate. FONDURILE CASEI DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR (C.A.R.P.), resurse băneşti care se constituie (se alimentează) trimestrial din cotizaţiile lunare încasate de la membrii C. A.R.P. şi din alte surse, pe baza bilanţului, care este recalculat pe întreaga perioadă de la începutul anului; se folosesc pentru satisfacerea cerinţelor membrilor şi ale casei. în cadrul casei se constituie şi se utilizează următoarele fonduri: "fonduri pentru împrumuturi care se folosesc pentru acordarea de împrumuturi membrilor casei; "fonduri pentru ajutoare nerambursabile, care se constituie dintr-o cotă din încasările reprezentând contribuţiile lunare ale membrilor, stabilită de adunarea generală, şi care se folosesc pentru acordarea de ajutoare nerambursabile membrilor casei; "fonduri pentru activităţi cultural-ştiinţifice, care se constituie din veniturile realizate din organizarea diferitelor activităţi cultural-artistice şi de agrement şi dintr-o cotă din încasările reprezentând contribuţiile lunare ale membrilor, stabilită de adunarea generală. Din aceste fonduri se fac: "cheltuieli pentru bibliotecă, cercuri sau formaţii artistice, excursii etc.; "fonduri pentru investiţii, care se constituie dintr-o cotă stabilită de adunarea generală din încasările lunare, cu a cărei aprobare se pot finanţa următoarele acţiuni: amenajarea şi dotarea unor spaţii necesare activităţii casei, activităţilor cultural-artistice, prestărilor de servicii; construirea, amenajarea şi dotarea unor unităţi proprii de tratament balnear; construirea, amenajarea şi dotarea unor cămine de pensionari; achiziţionarea de autobuze şi de microbuze de către o singură casă sau prin asocierea mai multor case de ajutor reciproc al pensionarilor, cu încuviinţarea primăriei consiliului judeţului (municipiului Bucureşti). Pentru realizarea acestui obiectiv se pot solicita şi unele contribuţii speciale ale membrilor casei, cu aprobarea prealabilă a adunării generale şi a Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială; fonduri pentru cheltuieli generale, care se constituie din veniturile rămase după constituirea celorlalte fonduri. Din aceste fonduri se efectuează toate celelalte cheltuieli ale casei de ajutor reciproc a pensionarilor. Adunarea generală poate hotărî ca din disponibilităţile fondului pentru cheltuieli generale să se suplimenteze celelalte fonduri ale casei. Disponibilităţile în numerar ale casei se păstrează în conturi curente la Casa de Economii şi Consemnaţiuni. Toate documentele care angajează fondurile şi bunurile casei se aprobă de preşedintele consiliului de conducere ori prin delegaţie de către secretar, însă numai după ce au fost vizate de contabilul-şef pentru controlul financiar preventiv. FONDURILE PROPRIETĂŢII PRIVATE (F.P.P.), societăţi comerciale pe acţiuni, persoane juridice înfiinţate prin Legea privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991, care a prevăzut înfiinţarea a cinci fonduri ale proprietăţii private. F.P.P. au fost constituite ca fonduri mutuale, ale căror drepturi, obligaţii şi mod de organizare şi de funcţionare au fost reglementate prin statutul-cadru din Ordonanţa nr. 10/1992. F.P.P. au deţinut 30% din capitalul social al societăţilor comerciale proprietate a statului. în anul 1997, aceste fonduri au fost transformate în societăţi de investiţii financiare. F.P.P. au avut menirea să creeze cadrul juridic necesar transformării proprietăţii de stat în proprietate privată. F.P.P. a emis certificate de proprietate în mod gratuit cetăţenilor români îndreptăţiţi. Fiecare F.P.P. a fost condus de către un consiliu de administraţie constituit din şapte membri, din rândul cărora au fost aleşi un preşedinte şi un vicepreşedinte. F.O.R. (engl. „Free on Railway“ = franco vagon sau camion), condiţie privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare a mărfurilor de export-import, atunci când acestea sunt transportate pe uscat. Conform condiţiei F.O.R., răspunderea vânzătorului încetează o dată cu încărcarea mărfii în vagon sau în camion. încheierea contractului de cumpărare a mărfurilor 218 for de import conform condiţiei F.O.R. este avantajoasă deoarece face posibilă încheierea asigurării la o societate de asigurări din România, ceea ce permite evitarea plăţii primelor de asigurare în valută, aşa cum s-ar întâmpla în cazul în care asigurarea ar fi încheiată la o societate de asigurări din străinătate. FORFETAR, impozit, taxă, preţ etc. stabilit anticipat într-o sumă globală şi invariabilă. FORFETARE (fr. „forfait“ = învoială) 1. Impozite şi taxe locale stabilite în sumă globală şi invariabilă. 2. Modalitate modernă de finanţare a comerţului exterior care utilizează, în mod combinat, mai multe tehnici bancare bazate pe operaţiunile cunoscute de scontare. Practic, f. este o operaţiune de vânzare-cumpărare de creanţe, concretizate în titluri de credit, în cadrul căreia cumpărătorul (forfetorul) renunţă să întreprindă acţiunea în regres faţă de creditorul precedent, vânzătorul titlului de credit rămânând răspunzător numai pentru legalitatea creanţei. în asemenea situaţii, riscurile economice şi eventualele riscuri politice trec asupra cumpărătorului; riscurile care privesc realizarea normală a contractului (tranzacţia comercială propriu-zisă) rămân în seama exportatorului. Faţă de operaţiunile obişnuite ale tehnicii bancare de scontare, f. face posibilă refinanţarea exportatorilor care au oferit credite pe baza unui instrument de plată sau care au acordat credite cu scadenţe ce depăşesc 90 zile, dar nu mai mult de şapte ani, şi care oferă o taxă globală de scontare stabilită dinainte de către cumpărător de comun acord cu vânzătorul titlurilor de credit. în procedura derulării unei operaţiuni de f. se cuprind tratativele dintre exportator şi forfetor asupra costurilor şi calculaţiei ce se folosesc la încheierea tranzacţiilor comerciale, în care scop exportatorul prezintă partenerului său date referitoare la valoarea contractului, valuta de calcul, valoarea creditului care urmează să se sconteze, numele şi ţara importatorului, condiţiile de plată (felul creanţelor) şi perioada de finanţare, garanţiile (garanţii bancare, acreditive, avaluri, trate, bilete la ordin etc.), persoana juridică garantă, ordonatorul acreditivului, numele, prenumele şi adresa avalistului, felul mărfii, termenul de livrare şi data depunerii documentaţiei cerute în vederea finanţării. Pe baza acestor elemente şi în funcţie de stadiul tratativelor, forfetorul - dacă este solicitat - indică nivelul scontului şi al comisionului. Preţul plătit de vânzătorul creanţelor (exportatorul) reprezintă costul f., acesta fiind bazat pe mai multe variabile, principala fiind costul finanţării de către forfetor, care, practic, este egal cu dobânda de pe piaţa eurovalutelor din intervalul de timp de la f. cambiei sau a altor efecte de comerţ până la scadenţa lor, plus o anumită marjă care să acopere riscurile preluate de forfetor şi cheltuielile administrative. F. este operaţiunea care permite exportatorului recuperarea sumelor de la bancă înainte de scadenţă sau transformarea unei vânzări pe credit într-o vânzare la vedere. în mod obişnuit, la operaţiunile de f. recurg vânzătorii pe credit din contractele internaţionale, cu scopul încasării înainte de scadenţă a preţului mărfurilor exportate. F. se practică mai ales de instituţiile financiare specializate, de băncile comerciale şi în mai mică măsură de societăţile de asigurări. F. prezintă dezavantajul că preţul operaţiunilor respective este mult mai ridicat decât la formele obişnuite de refinanţare a creditelor-cumpărător. Din costul f., o parte care depăşeşte dobânda la creditul primit de cumpărător se include de către exportator în preţul mărfurilor. Operaţiunile de f. care se pot efectua în ţara noastră, atât pentru importul, cât şi pentru exportul de maşini şi utilaje, se fac prin bancă. V. şi aval; avalist; discont; scont; discontare. FORMAREA BRUTĂ DE CAPITAL FIX, proces de creştere a capitalului fix prin alocarea unei părţi din venituri, precum şi prin folosirea în acest scop a amortismentului. Formele concrete ale f.b. de c.f. sunt: creşterea valorii bunurilor de folosinţă îndelungată, cumpărarea de întreprinderi, achiziţionarea şi construirea de locuinţe de către populaţie. F.b. de c.f. se determină prin luarea în calcul a bunurilor de folosinţă îndelungată nou achiziţionate de pe piaţă sau pe care întreprinderile le-au obţinut pentru autoconsumul productiv. F.b. de c.f. se determină adunând amortismentele la formarea netă de capital fix (v.). FOR 219 FORMAREA NETĂ DE CAPITAL FIX, sporirea bunurilor de echipament, altele decât cele de înlocuire a echipamentelor productive uzate, demodate sub aspect tehnic. La determinarea f.n. de c.f. se au în vedere numai achiziţionările de bunuri pentru producţie. F.n. de c.f. se obţine scăzând amortismentele din formarea brută a capitalului fix (v.). FORMĂ DE DECONTARE, modalitate, operaţiune bancară prin care se virează mijloacele băneşti din şi în conturile unităţilor economice deschise la bancă, în urma căreia se sting drepturile şi obligaţiile pecuniare dintre părţi. Unităţile economice pot folosi ca forme de decontare acceptarea (v.) şi acreditivul (v.). Formele de decontare sunt determinate de diversitatea relaţiilor economice existente între unităţile economice, de complexitatea activităţii lor; ele fac posibilă adaptarea decontărilor la specificul producţiei, repartiţiei şi circulaţiei produsului naţional brut. V. şi decontarea prin acceptare. FORME DE PROTECTIE A OAMENILOR Şl A BUNURILOR ÎMPOTRIVA FORŢELOR DISTRUCTIVE ALE NATURII Şl ACCIDENTELOR, modalităţi de prevenire şi de combatere a fenomenelor aleatorii şi a accidentelor producătoare de daune, folosite de oameni, şi anume: a) prevenirea sau evitarea riscului; b) limitarea pagubelor provocate de riscurile produse; c) crearea de rezerve pe seama resurselor proprii în vederea compensării eventualelor pagube; d) trecerea riscului pe seama unei societăţi de asigurări, a) Prevenirea sau evitarea riscului presupune luarea de măsuri care să facă imposibilă producerea anumitor riscuri. în acest sens, pe diverse domenii de activitate, se dau câteva exemple. în agricultură: renunţarea la cultivarea, în unele zone, a plantelor care sunt foarte sensibile la secetă, la grindină, la atacurile unor dăunători şi cultivarea altor plante mai rezistente. De asemenea, renunţarea la creşterea unor specii de animale în zonele în care se înregistrează frecvent anumite epizootii. Un alt exemplu este evitarea practicării unor profesiuni sau meserii pentru a nu se contracta anumite boli profesionale. Concomitent, se iau anumite măsuri profilactice. în domeniul silviculturii sunt necesare măsuri de protecţie a pădurilor, neadmiterea exploatării neraţionale a pădurilor (defrişările şi incendierile pentru sporirea suprafeţelor agricole conduc la modificarea climei, cu consecinţe grave pentru echilibrul ecologic). Despăduririle conduc la scăderea debitelor râurilor, la reducerea debitelor lacurilor de acumulare ale hidrocentralelor, la creşterea temperaturii, la apariţia secetei. Ca urmare a producerii acestor fenomene, este necesară respectarea cu stricteţe a programelor de exploatare raţională a pădurilor, de regenerare şi de reîmpădurire. De asemenea, sunt necesare regularizarea torenţilor, crearea perdelelor de protecţie, combaterea dăunătorilor pădurii, prevenirea incendiilor. Cu toate că seceta nu se poate evita, efectele ei pot fi totuşi atenuate prin aplicarea unui program complex de irigaţii şi de îmbunătăţiri funciare, prin folosirea unei agrotehnici adecvate condiţiilor de climă, relief şi sol. Pentru prevenirea inundaţiilor provocate de râurile ţării şi de Dunăre, sunt necesare construirea şi întreţinerea de diguri care să protejeze localităţile şi culturile de furia apelor ieşite din matcă, crearea bazinelor de rezerve de apă necesare în viitor etc. Prevenirea bolilor şi a epizootiilor presupune aplicarea de tratamente profilactice pentru oameni şi animale. Incendiile se pot preveni prin luarea măsurilor tehnice şi organizatorice în stadiile de proiectare, executare şi exploatare a construcţiilor industriale, social-culturale şi gospodăreşti, precum şi a mijloacelor de transport. Se recomandă folosirea materialelor neinflamabile, izolarea cablurilor electrice, înzestrarea clădirilor cu furtunuri de apă, dotarea clădirilor cu extinctoare, programarea clădirilor cu mai multe scări de acces, constituirea unităţilor de pompieri, dotarea cu autocisterne etc. Efectele negative ale cutremurelor de pământ pot fi limitate prin proiectarea şi realizarea construcţiilor în aşa fel încât acestea să reziste seismelor, respectarea nivelului de înălţime pe tipuri de construcţii şi pe zone, instalarea de seismografe. Accidentele rutiere ar putea fi reduse prin: îmbunătăţirea sistemelor de frânare, repararea drumurilor publice, creşterea gradului de aderenţă a pneurilor, iluminarea şoselelor pe timpul nopţii, purtarea centurilor de siguranţă, respectarea regulilor de circulaţie (evitarea alcoolului, a oboselii la volan, respectarea vitezei legale, a priorităţilor etc.). b) Limitarea pagubelor provocate de riscurile produse reclamă 220 for ca, după producerea riscului sau chiar înainte de încheierea lui, persoanele interesate să ia măsuri care să reducă la minimum efectele dezastruoase ale acestuia. Ca exemple se menţionează: limitarea extinderii incendiilor şi stingerea lor; localizarea epizootiilor şi lichidarea focarelor epizootice; aplicarea de tratamente curative; sacrificarea animalelor nevindecabile; ridicarea de diguri; săparea de şanţuri pentru scurgerea apei; degajarea persoanelor de sub dărâmături în caz de cutremur şi acordarea de asistenţă medicală; luarea de măsuri pentru oprirea scurgerii ţiţeiului în mare; stăvilirea mareei negre etc. c) Crearea de rezerve pe seama resurselor proprii în vederea acoperirii eventualelor pagube necesită constituirea de către agentul economic a unui fond de rezervă, pe care să-l folosească pentru compensarea pagubelor provocate de calamităţi ale naturii şi de accidente, d) Trecerea riscului pe seama unei societăţi de asigurări constă în aceea că persoana fizică sau juridică ameninţată de un risc plăteşte o sumă de bani (primă de asigurare) unei societăţi de asigurări, iar aceasta se angajează să suporte dauna, adică să plătească despăgubirea sau suma asigurată. Agenţii economici şi persoanele fizice pot folosi una sau câteva dintre căile menţionate mai sus pentru combaterea riscurilor; aceasta depinde de condiţiile concrete ale persoanelor fizice şi juridice interesate, de puterea lor economică, de efortul financiar care trebuie făcut etc. Trecerea riscului pe seama unei societăţi de asigurări se foloseşte atunci când celelalte măsuri nu pot fi luate în considerare din motive legate de natura şi de mărimea riscului, de situaţia economică a persoanei fizice şi a celei juridice interesate, de eficienţa metodelor folosite etc. Când calamităţile naturii se produc, este necesară luarea unor măsuri economice pentru compensarea daunelor pricinuite de acestea economiei naţionale, pentru reluarea şi continuarea activităţii economico-sociale. întrucât nu se cunoaşte nici momentul producerii calamităţilor naturii, a accidentelor sau a unor fenomene întâmplătoare şi nici intensitatea acestora, este necesar ca în permanenţă societatea omenească să dispună de fonduri de rezervă şi de asigurare cu ajutorul cărora să poată compensa pagubele care i-ar fi provocate. V. şi asigurare; fond de asigurare; fond de rezervă; fondul de rezervă al asigurărilor. FORTUIT, eveniment apărut pe neaşteptate, întâmplător, în mod neprevăzut. FORŢĂ MAJORĂ (lat. vis major), împrejurare imprevizibilă, independentă de culpa debitorului, care îl împiedică să-şi execute obligaţiile şi care n-a putut fi înlăturată; f.m. are drept efect exonerarea acestuia de răspundere pentru neexecutare. F.m. poate să fie un fenomen natural (cutremur, inundaţie, incendiu etc.), social (răscoală, revoluţie, război) etc. De asemenea, f.m. este situaţia în care cineva nu poate acţiona sau proceda aşa cum ar dori, din cauza unor împrejurări constrângătoare. F.m. este şi o clauză care se stipulează în contractele de societate, în contractele de livrare sau de prestări de servicii încheiate între două sau mai multe părţi. V. şi caz fortuit. FORWARD (engl. „la termen“), operaţiune la bursă potrivit căreia livrarea mărfurilor, transmiterea acţiunilor şi, într-o anumită măsură, plata lor se vor efectua la un termen viitor, bine stabilit. F.O.T. (engl. „Free on Truck“ = franco vagon), v. şi F.O.B. FRAHT, document folosit în transporturile feroviare sau aeriene de mărfuri. în f. se t menţionează mărfurile care se transportă, expeditorul şi destinatarul, staţia de destinaţie şi traseele de transport. F. constituie dovada încheierii contractului de transport, a predării mărfii către cărăuş şi a respectării termenului de expediere a mărfii. F. aerian este de două feluri, şi anume: a) f. aerian consolidat, care se foloseşte pentru transporturile aeriene; acestea înglobează transporturile mici cu aceeaşi destinaţie, iar taxele de transport sunt mai mici; b) f. aerian de casă, care se foloseşte pentru transportul aerian al mărfurilor de tonaj mare şi pe baza căruia expeditorul mărfii poate încasa contravaloarea acesteia de la bancă. V. şi scrisoare de trăsură. fra 221 FRANCIZĂ, totalitatea drepturilor de proprietate industrială sau intelectuală privind mărci, denumiri comerciale, firme, desene şi modele, drepturi de autor, brevete, care urmează să fie utilizate pentru revinderea produselor sau prestarea de servicii către utilizatorii finali. Acordul de f. este, în fapt, un contract de distribuţie care asociază o întreprindere, francizorul, adică proprietarul unei mărci sau firme, cu un comerciant independent numit francizat. Primind remuneraţii directe sau indirecte, francizorul pune la dispoziţia francizatului marca sau şi firma sa, produsele lui şi asistenţa tehnică necesară. FRANCO, noţiune utilizată în operaţiunile comerciale, prin care se indică plata cheltuielilor aferente unei mărfi până în momentul expedierii ei. F. arată limitele în care cumpărătorul este exonerat de cheltuielile directe de încărcare, transport şi chiar de asigurare a mărfurilor, aceste cheltuieli fiind incluse în preţul mărfurilor. F. înseamnă că preţul mărfurilor, cheltuielile de încărcare, de asigurare şi de transport până într-un anumit loc sunt incluse în preţul de vânzare. ❖ F. la bord (F.O.B. = engl. „Free on Board“), uzanţă comercială utilizată în comerţul internaţional maritim, prin care se înţelege că în preţul mărfii sunt cuprinse şi cheltuielile cu transportul acesteia din portul de expediţie până la bordul vasului, după care toate cheltuielile, inclusiv cele referitoare la asigurarea maritimă, îl privesc pe cumpărător. ❖ F. cheu, uzanţă comercială de vânzare a mărfurilor, potrivit căreia mărfurile se livrează la cheu. în conformitate cu această clauză, vânzătorul este obligat să pună mărfurile la dispoziţia cumpărătorului pe cheu, în portul stabilit şi la data stipulată în contractul de vânzare-cumpărare, timp în care suportă toate cheltuielile (taxele vamale, de export şi alte riscuri). Cumpărătorul preia toate riscurile şi cheltuielile după ce mărfurile respective i-au fost puse la dispoziţie de către vânzător. ❖ F. domiciliu, clauză de vânzare în care preţul de vânzare cuprinde toate cheltuielile de transport, de asigurare etc. până la domiciliul cumpărătorului. ❖ F. fabrică, clauză referitoare la condiţiile de livrare a mărfurilor, potrivit căreia vânzătorul este obligat să suporte cheltuielile legate de vânzarea mărfii până în momentul punerii lor la dispoziţia cumpărătorului. Potrivit acestei clauze, cumpărătorul are obligaţia să preia mărfurile imediat ce-i sunt puse la dispoziţie în locul şi la termenul stipulat în contract, să achite preţul lor, să suporte toate cheltuielile de transport, de asigurare, taxele vamale etc. Clauza f.f. este convenabilă vânzătorului care predă mărfurile din depozitul său direct cumpărătorului, pe spezele şi riscurile acestuia. Inconvenientul pentru vânzător constă în aceea că nu poate include în preţ cheltuielile de transport şi de asigurare pentru care ar încasa valută. în uzanţele comerciale se mai practică: f. gară, f. transport, f. vagon gară etc. ❖ F. vamă, vânzare în care preţul cuprinde şi taxele vamale şi asigurarea care sunt astfel suportate de vânzător. FRANŞIZÂ, partea stabilită în prealabil din cuantumul pagubei care va fi suportată de asigurat. F. poate fi condiţionată sau necondiţionată şi se poate stabili în procente sau în sumă absolută din suma asigurată sau din daună. în cazul f. condiţionate, asigurătorul este scutit de răspundere pentru dauna care nu depăşeşte suma f. şi o suportă integral dacă dauna depăşeşte această sumă. La f. necondiţionată, asigurătorul plăteşte suma daunei rămasă după scăderea f. F. mai poate fi deductibilă şi atinsă. în primul caz, asigurătorul nu compensează procentul sau suma stabilită din cuantumul daunei, ci numai acea parte care depăşeşte f. în cel de al doilea caz, despăgubirea nu se plăteşte dacă volumul pagubei se situează până la limita sumei f.; dacă acest volum depăşeşte suma f., atunci despăgubirea se suportă integral de către asigurător. Se constată că, în ambele cazuri, asigurătorul nu acordă despăgubirea pentru daunele al căror cuantum nu depăşeşte limitele f. La asigurările cu f. primele tarifare sunt mai mici. în mod obişnuit, f. se practică în asigurările privind transporturile internaţionale de mărfuri, în asigurarea navelor maritime, în asigurarea de răspundere civilă etc. pentru evitarea cheltuielilor cu constatarea, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor aferente daunelor mici, lipsite de importanţă. ❖ F. obişnuită se utilizează în asigurările maritime atunci când în avaria particulară se aplică f. uzuală pentru bunul cuprins în asigurare. 222 FRA FRAUDĂ, act de rea-credinţă, inducere în eroare, înşelare (cu privire la calitatea unei mărfi, prin sustragere de la plata impozitelor sau a taxelor etc.), în scopul dobândirii de foloase sau de câştiguri ilicite prin provocarea de pagube. FRAUDĂ FISCALĂ, sustragere de către persoanele juridice sau fizice de la plata impozitelor şi a taxelor prin falsa declarare sau nedeclararea unor venituri impozabile, sustrăgându-se astfel parţial sau total de la plata impozitelor datorate statului. F.f. constă în violarea directă a veniturilor fiscale, în încălcarea legislaţiei fiscale, prezentarea de informaţii şi declaraţii false cu privire la veniturile impozabile, vânzări de mărfuri fară factură, contabilitate incorect condusă, falsuri, contrabandă, înşelăciune etc. V. şi evaziune fiscală. FRÂNĂ FISCALĂ, efect al inflaţiei asupra ratelor de impozit medii şi efective. în condiţiile unui sistem de impozitare pe venit progresiv şi neindexat, rata impozitului creşte atunci când veniturile monetare cresc, cu toate că veniturile reale nu pot creşte. Crescând veniturile nominale, câştigătorii de venit sunt trecuţi la tranşe superioare de venit la care ratele (cotele) de impozit sunt mai mari. Efectul acestui sistem de impozitare este descurajarea, deprimarea activităţii economico-sociale, demobilizarea contribuabilului. Prevenirea f.f. necesită revederea corespunzătoare a cotelor impozitului progresiv pe venit. V. şi grad de fiscalitate. FRECVENŢA RELATIVĂ DE REALIZARE A INDICELUI DE DESPĂGUBIRE, element care intră în calculul dispersiei (v.) şi al abaterii medii pătratice (v.), el influenţând nivelul adaosului de risc (v.). F.r. de r. a i. de d. se calculează pe baza formulei: în care: fk = f.r. de r. a i. de d. în anul k; xk = numărul bunurilor despăgubite în anul k (k = 1, 2 ..., n); n = numărul bunurilor despăgubite în întreaga perioadă luată în calcul. FRECVENŢĂ, noţiune utilizată în domeniul asigurărilor pentru a arăta dacă anumite fenomene sau evenimente se produc sau nu cu o anumită regularitate în cadrul unei perioade determinate de timp. Acest lucru este important deoarece pot fi acceptate ca riscuri asigurate (v.) numai acele fenomene sau evenimente care, printre altele, îndeplinesc şi condiţia de a avea o anumită frecvenţă, deci o anumită regularitate în producere. Fenomenele sau evenimentele care se produc cu o frecvenţă foarte mare nu pot fi acceptate ca riscuri asigurate, fiindcă conduc la plata unor despăgubiri de volum mare şi presupun prime de asigurare cu nivel ridicat, astfel încât asigurarea nu prezintă interes nici pentru asigurător, nici pentru asigurat. Dacă un fenomen sau eveniment se produce cu o frecvenţă foarte scăzută, atunci el nu prezintă interes pentru a fi acoperit prin asigurare. FUGĂ A CAPITALURILOR, transfer anarhic de capitaluri dintr-o ţară în alta, în vederea plasării lor în acţiuni rentabile. Această mişcare este provocată în primul rând de instabilitatea j economică şi politică, caracteristică îndeosebi perioadelor de criză, când are loc devalorizarea valutelor, şi în al doilea rând de tendinţa unora de a se eschiva de la plata impozitelor şi de la controlul valutar din ţara de origine. în mod obişnuit, această fugă are loc sub forma transferului capitalurilor de împrumut sau a aurului în conturile băncilor străine (se poate produce şi prin exportul de contrabandă al mărfurilor, al aurului, al bancnotelor) şi are drept efect micşorarea resurselor bancare, a rezervelor de aur şi intensificarea instabilităţii balanţei de plăţi a ţării respective. fun 223 FUGĂ DE BANI, fenomen specific în perioadele de inflaţie acută, când banii de hârtie se devalorizează puternic, iar deţinătorii lor caută să-i transforme cât mai repede în valori materiale reale. încercând să evite pierderile cauzate de deţinerea unor sume mari de bani în aceste perioade, posesorii lor cumpără masiv diferite mărfuri, mărind nejustificat cererea acestora şi implicit ridicarea preţurilor. Aceasta are drept urmare nu mărirea vitezei de circulaţie a banilor, ceea ce ar atrage după sine micşorarea masei monetare aflate în circulaţie, ci aglomerarea arterelor circulaţiei băneşti, agravând astfel inflaţia. FUMĂRIT, dare percepută în Ţara Românească în secolul al XVII-lea pe clădirea fiecărei prăvălii şi pe aşezările pescarilor din bălţile Dunării. în Moldova, f. se încasa pe casa fiecărui contribuabil, iar mai târziu pentru fiecare coş de fum. FUNCŢIA COMERCIALA A UNITĂŢII ECONOMICE, activităţile care contribuie la realizarea legăturilor unităţii cu mediul ambiant, astfel încât să se procure resursele necesare desfăşurării activităţii şi desfacerii mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor. FUNCŢIA CONTABILĂ A UNITĂŢII ECONOMICE, activităţile desfăşurate de serviciul contabilităţii privind întocmirea, primirea şi înregistrarea documentelor contabile, ţinerea registrelor, întocmirea balanţei de verificare, a bilanţului contabil, a contului de profit şi pierderi, examinarea acestora, propunerea de măsuri corespunzătoare consiliului de administraţie pentru perfecţionarea activităţii economice, sociale şi financiare. FUNCŢIA CREDITULUI BANCAR DE MOBILIZARE, REPARTIZARE Şl UTILIZARE Â DISPONIBILITĂŢILOR BĂNEŞTI (FUNCŢIA DISTRIBUTIVĂ), f. care realizează mobilizarea - prin intermediul aparatului bancar - a resurselor băneşti temporar disponibile aparţinând diferitelor unităţi economice şi a economiilor băneşti ale populaţiei şi redistribuirea lor prin acordarea sub formă de împrumuturi, pe un timp determinat, a acestor resurse băneşti altor agenţi economici, ramuri, sectoare economice, domenii de activitate, producătorilor independenţi şi altor persoane fizice care au nevoie de mijloace băneşti suplimentare într-o anumită perioadă de timp. Resursele băneşti temporar disponibile mobilizate şi folosite ca izvor de acordare a creditelor sunt: "disponibilităţile temporare de capital care se află sub formă inactivă în conturile agenţilor economici deschise la unităţile bancare; "fondul de amortizare destinat finanţării investiţiilor, păstrat în cont la bancă pe tot timpul cât este disponibil; "disponibilităţile băneşti ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale rezultate din execuţia bugetară curentă, păstrate în conturi la unităţile bancare şi provenite din veniturile încasate şi necheltuite şi din eventualele excedente din anii anteriori; "fondurile asigurărilor sociale; "fondurile proprii ale sindicatelor şi ale celorlalte organizaţii obşteşti; "sumele rezultate din încasarea primelor de asigurare prin efectul legii şi facultative de la agenţii economici şi de la populaţie de către societăţile de asigurări, care sunt păstrate în conturi la bănci până la survenirea riscurilor; "rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi bancare; "economiile băneşti ale populaţiei constituite în diferite scopuri şi depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la băncile comerciale, care şi-au lărgit şi diversificat operaţiunile; "fondurile proprii ale băncilor (fondul statutar, fondul de rezervă etc.); "emisiunea de monedă efectuată de Banca Naţională, cu respectarea tuturor regulilor circulaţiei băneşti, ca ultimă sursă, dacă izvoarele de creditare menţionate mai sus nu sunt suficiente. Această funcţie a creditului bancar constă şi în acordarea de împrumuturi agenţilor economici şi persoanelor fizice în vederea folosirii lor productive, eficiente, precum şi pentru satisfacerea diferitelor cerinţe suplimentare, temporare şi neprevăzute. îndeplinind această funcţie, creditul contribuie la creşterea puterii de acţiune productivă a capitalului, foloseşte capitalul latent şi participă la sporirea produsului naţional brut, a avuţiei naţionale. Se poate spune că, prin această funcţie, creditul transformă disponibilităţile băneşti sterile în capitaluri productive. Prin intermediul acestei funcţii, creditul înlesneşte orientarea elastică şi operativă a capitalurilor disponibile spre investiţiile din ramurile 224 FUN şi domeniile de activitate mai eficiente. De asemenea, prin funcţia distributivă, creditul face posibilă adaptarea promptă a capitalului la cerinţele pieţei interne şi externe, contribuie la concentrarea şi la centralizarea capitalului. Creditul transformă economiile în investiţii, Economistul englez J. M. Keynes a subliniat că, în economia de piaţă dezvoltată, echilibrul macroeconomic se realizează prin ecuaţia: economii = investiţii. Fiecare persoană poate economisi o parte mai mică sau mai mare din veniturile sale, desigur în funcţie şi de modul cum îşi gestionează câştigurile. Dacă economiile realizate nu sunt investite, ele reprezintă doar o tezaurizare nefolositoare, un factor dezechilibrant şi deprimant pentru dezvoltarea economico-socială. Nu orice persoană are trăsături de întreprinzător şi nu oricine îşi poate asuma riscurile de investitor, nu are calităţile care se cer, sau dacă le are, nu le poate folosi neavând capitalul necesar. Creditul poate însă procura capitalul necesar investitorului; de asemenea, creditul contribuie la constituirea firmelor mici şi mijlocii, promotoare ale inovaţiei şi invenţiei, favorizează concurenţa, fiind un important factor al creşterii economice. FUNCŢIA CREDITULUI DE ASIGURARE A STABILITĂŢII PREŢULUI, participarea creditului la reglarea dimensiunilor cererii şi ofertei de mărfuri, lucrări şi servicii, prin creditarea consumului, pe de o parte, şi a stocurilor, pe de altă parte. Spre exemplu, dacă mărfurile a căror producere are un caracter sezonier (zahăr, ulei, fructe etc.) ar fi toate aduse pe piaţă în momentul producerii lor şi oferta ar fi foarte mare în raport cu cererea ar avea loc o cădere catastrofală a preţurilor care va fi urmată după un anumit timp, când se va ajunge la o lipsă a mărfurilor respective, la o creştere exagerată a preţurilor acelor mărfuri. în vederea prevenirii unor astfel de situaţii care ar perturba echilibrul economic se foloseşte un instrument al creditului, şi anume warantul (v.) care dă proprietarilor mărfurilor posibilitatea depozitării lor şi să obţină cu anticipaţie, într-o anumită proporţie, a contravalorii mărfurilor. FUNCŢIA DE CERCETARE-DEZVOLTARE A UNITĂŢII ECONOMICE, totalitatea activităţilor care se desfăşoară în cadrul unităţii economice pentru realizarea obiectivelor privind emiterea de noi idei şi transformarea ideilor în acţiuni folositoare dezvoltării viitoare. FUNCŢIA DE CONTROL, pârghie importantă a conducerii sociale, expresie a democraţiei. Controlul constituie o latură importantă, cu valenţe multiple în ansamblul conducerii generale a întregii activităţi. Activitatea de conducere, în orice domeniu, presupune mai întâi elaborarea deciziei, stabilirea măsurilor care urmează a fi luate şi apoi exercitarea controlului asupra modului cum sunt aplicate; aceste două laturi se află într-o unitate dialectică, indisolubilă. Ignorarea f. de c. ar diminua eficienţa actului conducerii şi ar lăsa la voia soartei finalitatea deciziilor şi hotărârilor. Controlul constituie o formă de participare democratică a cetăţenilor la conducerea statului. ❖ F. de c. a creditului bancar, f. care se exercită cu prilejul acordării, folosirii şi restituirii creditelor. La prezentarea cererilor de credite, unităţile bancare controlează justa calculare a necesarului de credite şi stabilirea cât mai exactă a duratei de utilizare a lor. Controlul bancar prin credite cuprinde aprovizionarea, producţia şi desfacerea. Banca verifică nu numai folosirea creditelor, ci şi existenţa garanţiei materiale şi utilizarea mijloacelor proprii, modul de realizare ritmică de către fiecare unitate economică a programului de producţie sub aspect cantitativ, calitativ şi pe sortimente. Unităţile bancare controlează folosirea judicioasă a tuturor mijloacelor materiale, a resurselor băneşti, a forţei de muncă, evitarea imobilizărilor de fonduri, realizarea sarcinilor de creştere a productivităţii muncii, de reducere a costurilor de producţie şi a cheltuielilor de circulaţie, calitatea produselor, realizarea producţiei nete şi a producţiei fizice, creşterea rentabilităţii, dacă s-au luat măsuri eficiente pentru accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, respectarea clauzelor contractuale, întărirea disciplinei financiare şi de credit, rambursarea creditelor la scadenţă, întărirea gestiunii economico-financiare. Controlul bancar prin intermediul creditului este chemat să sesizeze operativ apariţia fenomenelor negative şi să-şi aducă prompt contribuţia la stabilirea căilor de lichidare şi de preîntâmpinare a 225 neajunsurilor. Prin intermediul creditului trebuie accentuată latura preventivă a controlului bancar în faza premergătoare acordării fondurilor şi efectuării plăţilor. Efectuând controlul prin intermediul creditului, unităţile bancare se preocupă de desprinderea concluziilor asupra proceselor de aprovizionare, producţie şi desfacere, intervenind activ pentru desfăşurarea normală a activităţii economice, pentru identificarea şi punerea în valoare a rezervelor etc.; în funcţie de toate aceste elemente, unităţile bancare hotărăsc asupra acordării, folosirii şi rambursării creditelor. Controlul prin intermediul creditului a condus la creşterea atribuţiilor şi a răspunderilor unităţilor bancare în viaţa economică. Acest control contribuie la realizarea concordanţei permanente între mişcarea resurselor materiale şi mişcarea resurselor băneşti în procesul înfăptuirii reproducţiei sociale. FUNCŢIA DE CONTROL Şl DE EVALUARE A UNITĂŢII ECONOMICE, activitate sistematică prin care se realizează controlul financiar preventiv şi operativ-curent menit să asigure legalitatea şi eficienţa activităţii economico-sociale şi financiare a unităţii, prin care se compară obiectivele stabilite cu cele realizate, se identifică şi se înlătură deficienţele constatate, se stabilesc rezultatele obţinute. FUNCŢIA DE COORDONARE A ACTIVITĂŢII UNITĂŢII ECONOMICE, activitate complexă prin care se armonizează deciziile şi acţiunile personalului unităţii şi al subunităţilor sale, în contextul sistemului organizatoric şi al previziunilor stabilite anterior. Această funcţie trebuie să asigure unităţii economice supleţea, flexibilitatea, adaptabilitatea şi creativitatea strict necesare în economia de piaţă. FUNCŢIA DE EMISIUNE MONETARĂ A CREDITULUI, punere în circulaţie prin intermediul creditului a biletelor de bancă şi a monedei metalice efective sau scripturale, precum şi a altor instrumente de plată (cecul, viramentul, trata etc.). Aceste instrumente au condus la diminuarea masei numerarului şi la creşterea în măsură considerabilă a monedei scripturale. în acest mod se reduc cheltuielile de circulaţie a banilor. Instrumentele de plată folosite pe calea creditului fac faţă în condiţii optime creşterii considerabile a volumului tranzacţiilor economice. FUNCŢIA DE ORGANIZARE, activitatea de management care stabileşte şi delimitează procesele de muncă fizică şi intelectuală, componentele acestora, repartizarea pe posturi, compartimente, servicii, birouri în vederea realizării optime a obiectivelor stabilite. FUNCŢIA DE PERSONAL A UNITĂŢII ECONOMICE, activitate privind determinarea necesarului de forţă de muncă, ocuparea posturilor cu personalul corespunzător, stabilirea anuală a concediilor de odihnă, salarizarea, calcularea vechimii în muncă, perfecţionarea calificării profesionale a angajaţilor etc. FUNCŢIA DE PREVIZIUNE A UNITĂŢII ECONOMICE, activitate cu ajutorul căreia se determină obiectivele principale ale unităţii economice, căile care pot fi folosite pentru atingerea lor, resursele materiale, umane şi financiare, prognozarea desfacerii mărfurilor, a lucrărilor şi a serviciilor, prevederea rezultatelor financiare etc. FUNCŢIA DE PRODUCŢIE A UNITĂŢII ECONOMICE, totalitatea activităţilor de bază, auxiliare şi de servire prin care se produc mărfurile, se execută lucrările şi se prestează serviciile contractate. FUNCŢIA DE SUPRAVIEŢUIRE, valoarea medie a numărului de persoane din numărul iniţial care ajung să atingă vârsta de x ani. Această f. se utilizează în asigurările de persoane. V. şi asigurări de persoane; tabele de mortalitate. 226 FUNCŢIA FINANCIARĂ A UNITĂŢII ECONOMICE, manifestare a conţinutului şi a destinaţiei finanţelor unităţii economice în procesul economico-social, când se furnizează şi se gestionează resursele de capital sau băneşti ale agentului economic. Această funcţie oferâ conducerii unităţii economice mai mulţi indicatori financiari de urmărire şi de control care contribuie la orientarea întregii activităţi din întreprindere F.f. este îndeplinită de către compartimentele: financiar, contabilitate, casa. Ca tendinţă, toate problemele financiare se rezolvă de către directorul financiar (vicepreşedintele) al unităţii. F.f. cuprinde în principal două mari categorii de activităţi, şi anume: a) încasarea sau plata de numerar, contractarea de asigurări, folosirea creditelor etc., care conduc la anumite rezultate financiare; b) contabilitatea, analiza costurilor, prelucrarea datelor, elaborarea bugetului, care prezintă o importanţă hotărâtoare. F.f. are responsabilităţi, cum sunt: apărarea patrimoniului agentului economic diviziunea muncii între diverse compartimente funcţionale, verificarea şi controlul, stabilirea unor linii de comunicaţie între compartimente, între şeful compartimentului financiar şi consiliul de administraţie, echilibrul între încasări şi plăţi, stabilirea concordanţei cu structura organizaţiei, descentralizarea operaţiunilor, prelucrarea datelor, relaţiile financiare cu publicul, îmbunătăţirea permanentă a metodologiei, organizarea de perspectivă şi prognozarea. FUNCŢIE DE GESTIUNE, complex de operaţiuni de primire, păstrare şi eliberare de produse aflate în administrarea, folosirea sau deţinerea unei unităţi economice. V. şi gestionar. FUNCŢIILE ASIGURĂRILOR DE PERSOANE, DE BUNURI Şl DE RĂSPUNDERE CIVILĂ, manifestare a conţinutului şi a menirii asigurărilor în viaţa economică şi socială. Asigurările îndeplinesc următoarele funcţii: a) funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţi ale naturii şi de accidente şi plata sumelor asigurate; b) funcţia de prevenire a riscurilor şi a daunelor; c) funcţia de repartiţie (financiară); d) funcţia de control, a) Funcţia de compensare a pagubelor pricinuite de calamităţi ale naturii şi de accidente pentru asigurările de bunuri şi de răspundere civilă şi de plată a unor sume asigurate în asigurările de persoane constă în plata despăgubirilor, onorarea obligaţiilor în cazul asigurărilor de răspundere civilă şi plata sumelor asigurate, când este vorba de asigurări de persoane, în cazurile în care în viaţa persoanelor asigurate intervin anumite evenimente. încă de la apariţia lor, asigurările au îndeplinit această funcţie pe plan naţional şi internaţional. Funcţia de acordare a despăgubirilor şi a sumelor asigurate este cea mai vizibilă şi mai importantă pentru public, deoarece ea reprezintă motivul pentru care asiguratul a încheiat contractul de asigurare. îndeplinind această funcţie, asigurările contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea prejudiciilor de care asiguraţii răspund potrivit legii şi plătesc sume în cazul în care se produc anumite evenimente ce afectează integritatea corporală şi chiar viaţa persoanelor asigurate, b) Funcţia de prevenire a riscurilor şi a daunelor. Fiecare societate de asigurări are în programul său de activitate măsuri complexe pentru prevenirea, limitarea şi combaterea riscurilor şi a daunelor. Pierderile mari nu fac decât să sărăcească agenţii economici, cetăţenii şi colectivitatea în ansamblu. De aceea, interesul este să se elimine sau cel puţin să se reducă pagubele. Asiguraţii sunt chemaţi să întreprindă măsuri de prevenire a daunelor. Astfel, în cazul incendiilor, asiguraţii care nu iau măsuri de securitate, de protecţie şi de prevenire plătesc prime ridicate şi chiar amenzi. Dacă se fac vinovaţi de producerea daunelor, nu numai că ei nu primesc despăgubiri, dar sunt şi sancţionaţi. în schimb, asiguraţii care iau cele mai eficiente măsuri pentru prevenirea* daunelor (incendiilor) beneficiază de importante reduceri la plata primelor de asigurare. Funcţia de prevenire a daunelor se realizează prin finanţarea măsurilor de prevenire a daunelor de pe urma calamităţilor naturii şi a accidentelor (construirea de diguri pentru protecţia împotriva inundaţiilor, executarea lucrărilor de împăduriri, plantarea perdelelor de protecţie, irigaţii, desecări, finanţarea unor programe educaţionale pentru asiguraţi etc.), prin stabilirea condiţiilor de asigurare care să-l oblige pe asigurat la o conduită preventivă permanentă (participarea asiguratului la acoperirea unei părţi din daună, decăderea din dreptul de despăgubire în cazul neîndeplinirii măsurilor de prevenire, de limitare şi de combatere a pagubelor etc.). c) Funcţia fun 227 dc repartiţie (financiară) se înfăptuieşte în procesul repartiţiei produsului naţional brut, când se constituie, se repartizează şi se utilizează fondul de asigurare. Primele de asigurare încasate de societăţile de asigurări de la agenţii economici^asiguraţi şi de la persoanele fizice reprezintă relaţii de repartiţie a produsului naţional brut. în situaţiile în care asiguraţii sunt persoane juridice şi fizice române, plata (încasarea) primelor de asigurare constituie o repartiţie de produs naţional brut pe plan intern. Primele de asigurare încasate (plătite) de persoane juridice §i fizice străine reprezintă relaţii de repartiţie a produsului naţional brut pe plan internaţional. In cadrul acestei funcţii, fondul de asigurare este folosit în primul rând pentru finanţarea acţiunilor şi a măsurilor de prevenire, de limitare şi de combatere a daunelor. Această funcţie constă şi în repartizarea şi utilizarea fondului de asigurare în scopul compensării pagubelor la bunurile asiguraţilor şi al plăţii sumelor asigurate în cazul asigurărilor de persoane. In măsura în care din fondul de asigurare se refac bunurile ce aparţin asiguraţilor români (din ţară), se realizează o repartiţie de produs naţional brut pe plan naţional, iar dacă se despăgubesc bunurile asiguraţilor străini (din afara graniţelor ţării), se realizează o repartiţie de produs naţional brut pe plan internaţional. Funcţia de repartiţie are anumite laturi sau forme de manifestare, şi anume: creează posibilităţi pentru apărarea avuţiei naţionale, refacerea bunurilor avariate sau distruse de calamităţile naturii sau de accidente, în scopul desfăşurării normale şi fară întrerupere a procesului de producţie, contribuind la creşterea producţiei, la realizarea reproducţiei simple şi chiar lărgite; de asemenea, contribuie la repararea unor prejudicii, de producerea cărora asiguraţii sunt răspunzători; societăţile care înfăptuiesc asigurările trebuie să ia măsuri pentru prevenirea accidentelor şi a deceselor timpurii ale persoanelor asigurate, iar prin plata sumelor asigurate contribuie la crearea unor condiţii materiale de viaţă mai bune pentru asiguraţi şi pentru succesorii acestora; asigurările contribuie la finanţarea acţiunilor de prevenire şi de combatere a daunelor, precum şi la atenuarea efectelor distructive ale forţelor naturii, ale accidentelor şi ale epizootiilor (se efectuează lucrări de desecări, de irigaţii, se plantează perdele de protecţie, se fac împăduriri etc.) şi la educarea asiguraţilor în spiritul grijii pentru conservarea bunurilor proprietate publică, privată şi personală. Asiguraţii care iau cele mai bune măsuri de prevenire a pagubelor beneficiază de recompense şi de reducerea primelor de asigurare, iar persoanele care se fac vinovate de producerea daunelor sunt sancţionate, neacordându-li-se despăgubirile sau sumele asigurate. Organele de asigurări finanţează măsuri de prevenire a daunelor (prevenirea şi combaterea incendiilor, a inundaţiilor, a epizootiilor etc.). întrucât există o neconcordanţă în timp între momentele încasării primelor de asigurare şi momentele plăţii despăgubirilor şi a sumelor asigurate, decalaj foarte important în asigurările de viaţă, dar şi în cazul altor asigurări, societăţile de asigurări şi reasigurări încasează sume foarte importante pe care le plasează pe piaţa capitalului, în scopul obţinerii unor venituri suplimentare şi al creşterii siguranţei afacerilor. în ultimele două decenii, societăţile de asigurări au acordat o atenţie deosebită următoarelor probleme: "primelor de asigurare; "cheltuielilor de administraţie; "cheltuielilor cu propaganda asigurărilor; "amortismentelor; "impozitelor; "taxelor; "plasamentelor de capital în diferite afaceri etc. Prin plasamentele efectuate, asigurările contribuie la creditarea economiei naţionale, la creşterea valorii adăugate, la echilibrarea balanţei de plăţi, d) Funcţia de control se realizează de către organele de specialitate ale societăţilor de asigurări în vederea identificării cauzelor producătoare de daune, precum şi asupra constituirii, repartizării şi gestionării judicioase a fondului de asigurare. Controlul poate fi: preventiv, concomitent şi postoperativ. Funcţia de control urmăreşte aşezarea şi încasarea corectă a primelor de asigurare, determinarea despăgubirilor şi a sumelor asigurate în concordanţă cu prevederile legale şi contractuale. Această funcţie a asigurărilor urmăreşte şi identificarea cauzelor generatoare de daune, sesizând asiguraţii asupra pagubelor care puteau fi prevenite, pentru a se lua, pe viitor, măsurile adecvate în vederea evitării lor. FUNCŢIILE ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, modalităţi de exprimare a conţinutului economico-social, a instrumentelor şi a menirii asigurărilor sociale de stat în viaţa socială a societăţii noastre. Asigurările sociale de stat îndeplinesc o funcţie de repartiţie şi una 228 FUN de control. F. de repartiţie constă în mobilizarea unei părţi din produsul naţional brut pentru constituirea fondurilor băneşti ale asigurărilor sociale de stat, în repartizarea şi utilizarea acestor fonduri pentru ocrotirea obligatorie - sub diverse forme - a salariaţilor, a pensionarilor, a membrilor lor de familie şi a altor categorii de cetăţeni, precum şi pentru efectuarea de investiţii în staţiunile balneoclimaterice. Contribuţiile pentru asigurările sociale plătite de unităţile economice proprietate de stat şi de către instituţiile publice constituie o distribuire de produs naţional brut, deoarece încasarea acestor contribuţii nu schimbă forma de proprietate asupra sumelor respective. Contribuţiile încasate de la unităţile cooperatiste, private şi de la cetăţeni pentru trimiterile la tratament şi odihnă în staţiunile balneoclimaterice, contribuţiile persoanelor care folosesc personal casnic, de îngrijire a blocurilor de locatari etc. reprezintă o redistribuire de produs naţional brut, deoarece încasarea acestor contribuţii conduce la schimbarea formei de proprietate (din proprietate personală, sumele încasate devin proprietate de stat). în măsura în care din fondurile asigurărilor sociale se plătesc pensii, indemnizaţii, ajutoare, trimiteri la tratament balneoclimateric etc., se realizează o redistribuire de produs naţional brut, iar în măsura în care se finanţează investiţiile din staţiunile balneare, are loc o distribuire de produs naţional brut. F. de control se exercită (preventiv, operativ-curent şi posterior) asupra constituirii, repartizării şi utilizării judicioase a fondurilor asigurărilor sociale de stat. V. şi asigurări sociale de stat. FUNCŢIILE BANILOR, manifestarea menirii banilor în procesul producţiei, repartiţiei, circulaţiei şi utilizării produsului naţional brut. Banii îndeplinesc următoarele funcţii: a) mijloc de calcul, etalon monetar, măsură a valorii, instrument al tranzacţiilor; b) mijloc de circulaţie; c) mijloc de plată; d) mijloc de tezaurizare şi creare de rezervă a puterii de cumpărare; e) bani universali, a) Funcţia de mijloc de calcul, etalon monetar, măsură a valorii, instrument al tranzacţiilor. Prima funcţie a banilor a fost cea de măsură a valorii, de etalon al preţurilor, de calcul, care se realizează sub formă abstractă. Banii îndeplinesc această funcţie în mod ideal; cu alte cuvinte, atunci când se exprimă băneşte diferite cheltuieli sociale de producţie, nu este necesară prezenţa banilor. în astfel de cazuri este suficient ca banii să existe în societate, în genere, şi deci nu se impune prezenţa lor fizică. Realizarea acestei funcţii necesită ca şi banii să fie comensuraţi sau măsurabili. Banii îndeplinesc funcţia de calcul (de măsură a valorii) deoarece ei sunt un mijloc de evidenţă generală a cheltuielilor sociale de producţie încorporate în mărfuri şi servesc, în acelaşi timp, la măsurarea valorii tuturor mărfurilor. Banii sunt apţi să îndeplinească această funcţie datorită faptului că sunt semne ale valorii, reprezintă o anumită valoare. îndeplinind funcţia de calcul, banii sunt folosiţi pentru măsurarea cheltuielilor, pentru determinarea costului de producţie, a preţului, a profitului, a eficienţei activităţii economice şi sociale. De asemenea, în această calitate, banii exprimă realizarea reproducţiei sociale, participă activ la toate procesele complexe ale realizării produsului naţional brut, la distribuirea şi la redistribuirea acestuia, sunt un mijloc de control asupra respectării disciplinei economice, financiare, bancare etc. în vederea determinării mărimii preţurilor se stabileşte etalonul monetar. în toate domeniile de activitate există o unitate de măsură, convenabilă ca dimensiune şi invariabilă, adică stabilă, cum sunt de exemplu, metrul pentru lungimi, kilogramul pentru greutăţi, litrul pentru capacităţi etc. Ca unitate de măsură a preţurilor, etalonul monetar (bănesc, valoric) trebuie, de asemenea, să fie o mărime convenabilă şi stabilă. Etalonul monetar se defineşte din punctul de vedere al valorii şi al materiei adoptate ca bază a sistemului bănesc. Etalonul monetar (bănesc sau valoric) este unitatea monetară, legală (leul, dolarul, lira sterlină, rubla, EURO, yenul etc.) care serveşte ca unitate de măsură a valorii bunurilor şi serviciilor. Cu ajutorul etalonului monetar se poate face generalizarea celor mai variate mijloace şi fenomene, printr-o exprimare unitară. Etalonul monetar serveşte la evidenţa şi la controlul costurilor de producţie, la compararea cheltuielilor reale de producţie, la întărirea gestiunii economice, la repartizarea produsului naţional^ brut, la exprimarea (stabilirea) preţurilor mărfurilor, la efectuarea controlului financiar etc. în evoluţia istorică au existat: etalonul marfa, etalonul metalic - bimetalism, monometalism, etalonul aur-devize, etalonul aur-lingouri, etalonul aur-monedă, etalonul dolar, etalonul putere de cumpărare. în fun 229 condiţiile etalonului aur, valoarea unităţii monetare se exprimă într-o anumită cantitate teoretică de aur acceptată ca unitate de măsură. Astăzi, când ţările au renunţat la etalonul aur, valoarea monedei pe piaţa internă este dependentă de puterea sa de cumpărare. De mai mulţi ani, de la etalonul aur s-a trecut la etalonul valutar. Cele mai multe ţări îşi raportează moneda naţională la dolar. Ţările din zona lirei sterline şi a francului îşi raportează moneda naţională la aceste valute. Alte ţări definesc valoarea monedei naţionale prin raportarea la un coş de valute. Unele ţări îşi raportează monedele naţionale direct la D.S.T. (Dreptul Special de Tragere) (v.). Aprecierea valorii monetare se efectuează avându-se în vedere mai mulţi factori. în anii trecuţi, în România, pentru stabilirea valorii leului s-a avut în vedere media cursurilor de revenire a mărfurilor exportate. în ultimii ani am avut un curs oficial al leului care s-a stabilit de către Banca Naţională a României pe baza hotărârilor Guvernului României. Astăzi, cursul leului se stabileşte în mod liber pe piaţa valutară, prin casele de schimb valutar. în acelaşi timp, în ţară există şi cursul de la bursa neagră. Când moneda este convertibilă, valoarea monedei, cursul său valutar, se stabileşte potrivit legilor pieţei, b) Funcţia banilor de mijloc de circulaţie. Prin îndeplinirea acestei fiincţii, banii mijlocesc procesul circulaţiei mărfurilor. Desfăşurarea reproducţiei sociale reclamă buna organizare a circulaţiei produsului naţional brut. Prin intermediul banilor, mărfurile trec - ca urmare a actului de vânzare-cumpărare - de la producător la consumator. Cu ajutorul funcţiei de mijloc de circulaţie se realizează trecerea valorii din forma marfa în forma bani şi viceversa, înfaptuindu-se metamorfoza schimbului M-B-M. în realizarea acestei funcţii, banii apar în mod nemijlocit. Dacă operaţiunile se efectuează prin virament sau transfer electronic, nu este necesară prezenţa banilor efectivi, c) Funcţia banilor de mijloc de plată. în economia de piaţă această funcţie a dobândit o largă dezvoltare. Nu în toate cazurile circulaţia banilor corespunde cu circulaţia mărfurilor. Banii îndeplinesc funcţia de mijloc de plată tocmai datorită separării în timp a circulaţiei mărfurilor de realizarea preţului acestora. Cu alte cuvinte, banii pot să circule fie înainte, fie după mişcarea valorilor materiale, îndeplinind această funcţie, banii sunt folosiţi la plata salariilor şi a altor drepturi ale cetăţenilor, la rambursarea creditelor bancare, la plata impozitelor de către agenţii economici. De asemenea, funcţia banilor de mijloc de plată intervine în raporturile populaţiei cu statul, şi anume la plata impozitelor, a primelor de asigurare, la rambursarea împrumuturilor, la plata chiriei şi a diferitelor servicii, cum sunt: apa, lumina, abonamentele la radio, la televizor etc. F.b. ca m. de p. intervine şi în raporturile dintre persoanele fizice, precum şi în relaţiile populaţiei cu agenţii economici, cu instituţiile etc. Principalele plăţi dintre agenţii economici se efectuează prin viramente în şi din conturile deschise la unităţile bancare. îndeplinind această funcţie, banii servesc sistemul financiar-bancar, contribuie la realizarea reproducţiei sociale, la întărirea gestiunii economice şi constituie un instrument de control al activităţii economice, sociale şi financiare, d) Funcţia banilor de mijloc de tezaurizare şi creare de rezervă a puterii de cumpărare. încă din cele mai vechi timpuri, s-a manifestat obiceiul de a acumula bani, cu ajutorul cărora se procurau în viitor bunuri şi servicii. Acumularea de bani, cu deosebire bani de aur sau argint, pentru o perioadă de timp mai îndelungată, cu un scop anumit, poartă numele de tezaurizare. Banii tezaurizaţi nu pot produce nici alţi bani, nici bunuri, reprezentând cel mult o acumulare potenţială, dar neproductivă şi inertă. In lumea contemporană, tezaurizarea şi-a pierdut importanţa în cea mai mare măsură. Astăzi, banii nu mai au valoare intrinsecă, iar pentru a aduce profit, pentru a contribui la creşterea bogăţiei sociale, ei nu mai sunt păstraţi de către fiecare posesor, ci sunt fructificaţi prin punerea lor în circulaţie, prin plasarea lor în investiţii, în producţie, în afaceri, în comerţ etc. în perioada convertibilităţii bancnotelor în aur, băncile de emisiune aveau obligaţia să-şi constituie rezerva de aur în tezaurele lor. Astăzi, această obligaţie nu mai există. Totuşi băncile centrale mai păstrează unele rezerve de aur pentru situaţii economice deosebite care pot apărea pe plan intern şi internaţional. Deşi tezaurizarea nu mai este la modă, constituirea unor rezerve de bani este o necesitate firească. Desfăşurarea normală a procesului de producţie şi de circulaţie a mărfurilor, ca şi a celorlalte activităţi, reclamă în permanenţă constituirea unor rezerve (disponibilităţi) băneşti. Rezervele băneşti sunt legate de expansiunea sau de contracţia producţiei, de cerinţele circulaţiei mărfurilor, 230 fun de evoluţia preţurilor, a tarifelor, de depăşirea unor situaţii neprevăzute, de nesincronizarea dintre încasări şi plăţi, de incertitudinea viitorului etc. Formarea de rezerve băneşti este legată şi de dezvoltarea relaţiilor de credit, a sistemului bancar. Persoanele fizice care realizează economii nu mai tezaurizează banii după sistemul clasic, ci îi depun la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, la bănci, de unde primesc dobândă; banii astfel depuşi sunt fructificaţi de oamenii întreprinzători. Rambursarea împrumuturilor la scadenţă, stingerea obligaţiilor contractuale reclamă, de asemenea, constituirea rezervelor băneşti. Lipsa sau insuficienţa rezervelor băneşti, a mijloacelor de plată îl pune pe debitor în imposibilitatea de a-şi onora obligaţiile faţă de creditorii săi, provocând astfel un blocaj financiar în lanţ, ceea ce poate determina mari căderi ale cursurilor la bursă, falimente, crahuri bancare, criză economică şi financiară. Rezervele băneşti trebuie să aibă un nivel optim, avându-se în vedere ca puterea de cumpărare a banilor să fie apărată de nivelul general stabil al preţurilor. Orice bun material poate constitui o rezervă a puterii de cumpărare. Unele bunuri conservă puterea de cumpărare pe termen lung mult mai bine decât banii, dacă se are în vedere deprecierea banilor, inflaţia, e) Funcţia de bani universali. în relaţiile internaţionale, banii îndeplinesc funcţiile de măsură a valorii, mijloc de circulaţie, mijloc de plată şi activ de rezervă. Practic, banii sunt utilizaţi pentru mijlocirea schimburilor economice, a turismului, pentru export şi investiţii în străinătate, pentru transferul de tehnologii, pentru repartizarea profiturilor, acordarea şi rambursarea împrumuturilor externe, pentru asigurări, reasigurări etc. în relaţiile internaţionale, plăţile se efectuează şi sub formă de clearing (compensaţie) la nivelul unei ţări fată de altă ţară. Decontările între ţări se efectuează în devize libere pe baza preţurilor mondiale. In relaţiile internaţionale, banii devin valută şi sunt folosiţi în derularea acestor relaţii; în aceste relaţii, banii întruchipează muncă omenească socială. După încetarea existenţei banilor de aur, funcţia de bani universali este îndeplinită de valutele convertibile (dolarul SUA, lira sterlină, EURO, yenul japonez etc.). F.b. sunt îndeplinite în bune condiţii dacă masa bănească în circulaţie este în echilibru cu cerinţele economiei naţionale, respectiv cu buna desfăşurare a activităţii economico-sociale. Sintetic, se poate spune că, atât pe plan intern, cât şi în relaţiile internaţionale, banii îndeplinesc următoarele funcţii: a) unitate de calcul (etalon al valorii); b) instrument de rezervă a valorii; c) mijloc de plată (intermediar al schimburilor). FUNCŢIILE BENEFICIULUI, manifestarea conţinutului beneficiului, a destinaţiilor şi a rolului său în înfăptuirea activităţii economico-sociale F.b. sunt următoarele: sursă principală de constituire a fondurilor proprii; izvor principal de înfăptuire a gestiunii economico-financiare; pârghie economico-financiară importantă de realizare a autonomiei funcţionale, de întărire a autoconducerii, de înfăptuire a autofinanţării; mijloc de stimulare a personalului în ansamblu şi a membrilor fiecărui colectiv; important izvor de alimentare a bugetului statului cu venituri; instrument de conducere a activităţii; mijloc eficace de control din partea organelor financiar-bancare şi a celor ierarhic superioare asupra modului de gospodărire a resurselor materiale şi băneşti; indicator sintetic de apreciere a rezultatelor economico-financiare şi a eficienţei activităţii. FUNCŢIILE BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, manifestarea conţinutului şi a destinaţiei bugetului asigurărilor sociale de stat în procesul activităţii economico-sociale; bugetul asigurărilor sociale de stat îndeplineşte o funcţie de repartiţie şi o funcţie de control. V. şi funcţiile asigurărilor sociale de stat; asigurări sociale de stat. FUNCŢIILE BUGETULUI DE STAT, manifestare a conţinutului şi a destinaţiei bugetului de stat în procesul reproducţiei sociale. în ţara noastră, bugetul de stat îndeplineşte o funcţie de repartizare şi o funcţie de control. Funcţia de repartizare constă în mobilizarea, repartizarea şi utilizarea unei părţi însemnate din produsul naţional brut şi chiar din avuţia naţională. Prin buget, statul participă la distribuirea primară a produsului naţional brut şi la redistribuirea lui. Funcţia de control a bugetului de stat se exercită concomitent cu încasarea fun 231 veniturilor şi cu efectuarea cheltuielilor bugetare; controlul se exercită asupra creării, repartizării şi utilizării produsului naţional brut şi asupra avuţiei naţionale. V. şi funcţiile finanţelor. FUNCŢIILE CREDITULUI, v. FUNCŢIA CREDITULUI BANCAR DE MOBILIZARE, REPARTIZARE Şl UTILIZARE A DISPONIBILITĂŢILOR BĂNEŞTI; FUNCŢIA DE CONTROL A CREDITULUI BANCAR; FUNCŢIA DE EMISIUNE MONETARĂ A CREDITULUI; FUNCŢIA CREDITULUI DE ASIGURARE A STABILITĂŢII PREŢULUI. FUNCŢIILE CREDITULUI EXTERN, modul de exprimare a conţinutului, a rolului şi a menirii creditului extern. în condiţiile dezvoltării relaţiilor internaţionale, creditul extern îndeplineşte următoarele funcţii: a) funcţia distributivă, care constă în identificarea şi mobilizarea capitalului bănesc disponibil (inactiv) la un moment dat într-o ţară şi redistribuirea lui prin acordare de împrumut unor persoane juridice şi persoane fizice din alte ţări. Creditul extern sporeşte puterea de acţiune productivă a capitalului, pune în mişcare forţele economice latente şi contribuie la creşterea avuţiei naţiunilor care folosesc aceste resurse împrumutate. De asemenea, prin această funcţie creditul contribuie la concentrarea capitalului şi la repartizarea lui spre acţiuni importante; b) funcţia de transformare a economiilor în investiţii, prin care economiile de capital^ sunt mobilizate şi transformate în investiţii. Depozitele inactive sunt transformate în investiţii. îndeplinind această funcţie, creditul extern contribuie la creşterea economică; c) funcţia de emisiune monetară, care determină o creştere a ponderii monedei scripturale şi folosirea unor instrumente şi tehnici de plată (viramentul, compensaţia, cambia etc.); toate acestea au dus la micşorarea considerabilă a masei monetare în circulaţie şi la extinderea tranzacţiilor economice; d) funcţia de asigurare a stabilităţii preţului, prin care creditul extern contribuie la reglarea dimensiunilor cererii şi ofertei de mărfuri, lucrări şi servicii, creditându-se consumul, pe de o parte, şi stocurile, pe de altă parte, îndeplinind aceste funcţii, creditul extern joacă un rol foarte important în dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale, stimulează exporturile şi importurile şi face posibilă desfăşurarea normală şi rapidă a operaţiunilor de import-export. Uneori, participă la acoperirea deficitului bugetului de stat, îmbrăcând forma creditului public extern. Creditul extern folosit neraţional şi ineficient conduce la mari pericole. FUNCŢIILE FINANŢELOR, manifestare a conţinutului şi a destinaţiei finanţelor în procesul reproducţiei sociale, examinate în acţiunea, legătura şi influenţa reciprocă pe care o au cu fenomenele şi procesele economice în care ele se manifestă în mod concret. Manifestarea fiecărei funcţii a finanţelor nu este totdeauna aceeaşi; ea se modifică în raport cu sarcinile statului în etapa dată. Finanţele îndeplinesc o funcţie de repartiţie şi una de control. Funcţia de repartiţie constă în mobilizarea la fondurile băneşti ale statului şi la fondurile unităţilor economice a unei părţi din produsul naţional brut (şi chiar din avuţia naţională) şi în repartizarea şi utilizarea acestor fonduri pentru înfăptuirea reproducţiei sociale şi satisfacerea celorlalte nevoi comune ale societăţii cu titlu definitiv, nerambursabil şi fară contraprestaţie directă. Această funcţie este legată de crearea, repartizarea, circulaţia şi utilizarea produsului naţional brut. Repartiţia produsului naţional brut prezintă anumite particularităţi determinate de existenţa în ţara noastră a proprietăţii publice, cooperatiste, private şi personale. Procesele de distribuire şi de redistribuire, ca părţi componente ale procesului de repartiţie, se realizează concomitent şi se întrepătrund, iar asupra lor se exercită funcţia de control. V. şi control financiar; distribuirea produsului naţional brut; redistribuirea produsului naţional brut. FUNCŢIILE MONEDEI, manifestarea conţinutului şi a menirii monedei în procesul producţiei, circulaţiei şi utilizării produsului naţional brut. Moneda a îndeplinit şi îndeplineşte următoarele funcţii: a) de evaluare a valorilor economice; b) de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii; c) de mijlocire a plăţilor; d) de mijlocire a creditului; e) de mijlocire a economiilor; f) de tezaurizare; g) de distribuire şi de redistribuire a bunurilor şi 232 serviciilor; h) de monedă universală, a) Funcţia de evaluare a valorilor economice. Prin intermediul monedei se măsoară valori materiale, se exprimă preţurile, puterea de cumpărare creditul etc. Când moneda este marfa, fiind confecţionată din metal preţios, ea are o valoare intrinsecă şi are o putere de cumpărare corespunzătoare acestei valori. Moneda cu valoare proprie serveşte ca etalon direct pentru alte valori. Dacă însă moneda reprezintă doar un sem^ un document, ea are numai valoarea corespunzătoare mărfurilor ce pot fi achiziţionate în schimbul ei. Şi această monedă are putere de cumpărare şi poate servi ca etalon pentru alte valori, însă este în fapt numai intermediar între mărfuri. Cu moneda se exprimă preţurile mărfurilor care sunt expresia monetară a valorilor respective, b) Funcţia de mijlocire a schimburilor de bunuri şi servicii. Moneda mijloceşte operaţiunile de vânzare-cumpărare intermediază circulaţia mărfurilor. Ca urmare a dezvoltării economiei, moneda a devenit un instrument economic prin excelenţă, dobândind o utilitate primordială. Moneda a evoluat neîntrerupt în strânsă relaţie cu producţia şi cu schimbul de mărfuri. Mărfurile, lucrările, serviciile şi moneda se află într-o relaţie economică permanentă şi indisolubilă, c) Funcţia de mijlocire a plăţilor. Moneda legală obligă creditorul să o primească drept plată la data lichidării unei datorii. Moneda poate fi întrebuinţată la efectuarea tuturor plăţilor, de către oricare participant la actele economico-sociale. d) Funcţia de mijlocire a creditului. Creditul reprezintă în fapt transmiterea temporară a unei puteri de cumpărare. Creditul presupune împrumut de monedă. Este ştiut că banul este un semn al valorii şi cine nu-1 are trebuie să-l împrumute. Cel mai generalizat credit era contractat în monedă. Moneda este un document de credit atât pentru cel ce o primeşte, cât şi pentru cel ce o livrează. Orice monedă este fiduciară (v.), ceea ce înseamnă că ea se bazează pe încrederea care i se acordă. Moneda serveşte ca mijloc de acordare a creditului, e) Funcţia de mijlocire a economiilor. în conformitate cu această funcţie, disponibilităţile temporare ale populaţiei se mobilizează şi se fructifică prin intermediul monedei. în acest fel, moneda transformă micile economii ale populaţiei în capital care se poate folosi pentru diverse acţiuni economice, f) Funcţia de tezaurizare. Moneda face posibilă păstrarea şi transferarea valorilor care se menţin în timp, pe o perioadă îndelungată. Valorile pot trece de la un deţinător la altul, în cel mai eficient mod cu ajutorul monedei. Tezaurizarea se realizează când moneda are valoare intrinsecă, g) Funcţia de distribuire şi de redistribuire a bunurilor şi serviciilor. Cu ajutorul monedei se realizează distribuirea şi redistribuirea produsului naţional brut în concordanţă cu politica economică, socială şi financiară a statului. Moneda poate contribui la repartiţia judicioasă a produsului naţional brut. h) Funcţia de monedă universală. Această funcţie se realizează cu prilejul derulării relaţiilor economice, sociale, financiare, de asigurări, culturale, de turism internaţional. în ultima perioadă de timp moneda există tot mai rar prin materialitatea ei, însă există permanent prin funcţiile pe care le realizează. FUNCŢIILE PREŢURILOR, manifestare a conţinutului şi a rolului preţurilor în funcţionarea mecanismului economico-fmanciar naţional. Prin intermediul preţurilor trebuie să se asigure lărgirea schimburilor de mărfuri pe piaţa internă si externă, o circulaţie bănească sănătoasă şi ridicarea nivelului de trai al poporului român. In economia de piaţă, preţurile îndeplinesc următoarele funcţii: a) instrument sintetic de măsură a cheltuielilor şi a rezultatelor schimbului. Având la bază cheltuielile de muncă socială, ţinând seama de cerinţele legii valorii, preţurile au calitatea de instrument general de măsură pentru economia naţională, care să permită ca raportul dintre cerere şi ofertă să se stabilească pe bază de echivalente, ţinând seama de munca socială încorporată în mărfuri; b) instrument de conducere, care constă în folosirea preţurilor ca instrumente de realizare a politicii economice a statului. Preţurile se folosesc pentru stabilirea şi exprimarea sintetică a proporţiilor între ramurile şi subramurile economiei naţionale, fundamentarea deciziilor economico-financiare şi întărirea gestiunii economice, repartizarea raţională a forţei de muncă pe ramuri economice, servesc la cuantificarea contribuţiei ramurilor şi a domeniilor de activitate la realizarea şi la repartizarea produsului naţional brut şi a venitului naţional pentru dezvoltarea economico-socială şi consum. FUTURE 233 preţurile contribuie la înfăptuirea repartiţiei (distribuirii şi redistribuirii) produsului naţional brut între ramuri, subramuri, domenii de activitate, în profil teritorial, între diferitele categorii ale populaţiei; c) pârghie a politicii statului, care constă în aceea că preţurile concurenţiale constituie o parte integrantă a politicii economice, fiind un instrument de folosire eficientă a resurselor materiale, de introducere a progresului tehnic, de îmbunătăţire a calităţii produselor, de orientare a consumului productiv şi neproductiv, de stimulare a folosirii înlocuitorilor, de restrângere sau de stimulare a consumului unor produse etc. prin abaterea într-o anumită măsură a preţurilor de la valoarea mărfurilor. De asemenea, preţurile asigură resursele financiare necesare fiecărei ramuri, stimulează întreprinderile să introducă progresul tehnic etc.; d) instrument de recuperare a cheltuielilor de producţie şi de stimulare a întreprinderilor şi a personalului în realizarea programului economic şi în creşterea eficienţei economice. Reflectând cerinţele legii valorii, ale pieţei, preţurile trebuie să permită recuperarea cheltuielilor sociale efectuate pentru obţinerea produselor. Preţurile mijlocesc recuperarea cheltuielilor, realizarea veniturilor întreprinderilor, obţinerea profitului şi deci constituie o cerinţă a gestiunii economico-financiare. Ele îi stimulează pe producătorii şi pe consumatorii produselor, îmbinând interesele personale şi colective cu interesele generale ale dezvoltării societăţii. De asemenea, trebuie să stimuleze luarea măsurilor pentru creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor de producţie şi a cheltuielilor de circulaţie, aprovizionarea pieţei cu mărfuri etc. La export, preţurile sunt folosite ca instrumente de înfăptuire a politicii de colaborare şi de cooperare cu alte ţări, ca pârghii de creştere a eficienţei comerţului exterior etc. FUNCŢIILE PROFITULUI, v. FUNCŢIILE BENEFICIULUI. FUNCŢIILE SISTEMULUI FISCAL, v. SISTEMUL FISCAL. FUNGIBIL, bun, produs care poate fi înlocuit cu altul de acelaşi fel, cu aceleaşi proprietăţi, pentru executarea unei obligaţii. Bunuri f. sunt cerealele, anumite metale şi, uneori, chiar produse finite. FURNIZOR, persoană fizică sau juridică a cărei principală sarcină constă în aprovizionarea cu materiale, produse sau mărfuri a altor persoane fizice sau juridice. Aprovizionările se fac de către întreprinderile furnizoare pe bază de contracte economice încheiate direct cu întreprinderile cumpărătoare sau prin organele legale de stat sau private. FUTURE, contract de tranzacţie a unui lot de titluri financiare sau de mărfuri, executat în viitor şi la un preţ ferm, prestabilit. Contractul f. obligă pe investitor să încheie şi să achite preţul tranzacţiei la data executării. Persoana care posedă un contract f. are libertatea de a vinde acest contract altui investitor, oricând înainte de data executării lui. FUTURE MARKET, categorie de piaţă financiară pe care se tranzacţionează anumite valori (vânzare-cumpărare) la un anumit termen. Pe această piaţă se cade de acord pentru tranzacţionarea unei anumite cantităţi de valori financiare, la un anumit preţ şi la o viitoare dată specificată. Efectuarea operaţiunilor pe această piaţă necesită o profundă cunoaştere a pieţei şi o specializare deplină. Contractul „future** se deosebeşte de contractele obişnuite, el implicând şi un avans, ca şi la contractul comercial. Pe piaţa „future**, tranzacţiile au un caracter eminamente nepersonal, cumpărătorul şi vânzătorul nu se cunosc şi nu ştiu precis nici data şi nici locul „livrării**. De regulă, un contract „future** este cumpărat în ultima zi dinaintea tranzacţiei şi cuprinde acordul prin care cumpărătorul se declară de acord să accepte o sumă de valori pe termen scurt, livrarea urmând să se facă la un anumit preţ „în viitor**. Tranzacţiile „future** sunt importante pentru că creează posibilitatea cumpărătorilor de valori pe termen lung să se protejeze împotriva unor creşteri ale ratei dobânzilor de pe piaţă, fapt care face ca 234 preţul acestor valori să se reducă. întrucât cumpărătorii garantează plata unei anumite rate a dobânzilor în viitor, îşi reduc riscul cumpărării, chiar în condiţiile diminuării corespunzătoare a câştigului potenţial. în acest fel, riscul este plasat intermediarilor tranzacţiilor, care îl accepta voluntar, garantând preţul future pentru viitorul vânzător, în speranţa că acesta va obţine un profit ridicat. FUZIUNE, contopire, unire a două sau mai multe unităţi economice, bănci, societăţi de asigurări, instituţii, în una nouă, cu un patrimoniu, acţiuni, sediu, cont şi personalitate juridică nouă. FUZIUNE VERTICALĂ, contopire, unire a două unităţi economice care produc mărfuri ce ţin de stadii diferite ale aceluiaşi proces de producţie. FUZIUNEA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE, contopire a două sau mai multor societăţi comerciale în una singură, cu respectarea anumitor reguli. F.s.c. se hotărăşte de fiecare societate în parte, cu îndeplinirea anumitor formalităţi. Bilanţul întocmit în acest scop de fiecare societate se depune, concomitent cu cererea de înscriere a hotărârii de fuziune, la Registrul Comerţului pentru înregistrare. Societatea care încetează să mai existe în urma fuziunii depune, pentru înscrierea la Registrul Comerţului, o declaraţie asupra modului în care a hotărât să stingă pasivul propriu. F. poate avea efect numai de ia trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial. FUZIUNEA SOCIETĂŢILOR DE ASIGURĂRI, crearea unei noi societăţi de asigurări din două sau mai multe societăţi distincte, prin dizolvarea şi lichidarea lor în acest scop sau prin absorbirea activului şi a pasivului societăţilor fuzionate de către societatea de asigurări absorbantă (încorporantă). F. are loc, de regulă, între societăţile anonime pe acţiuni şi constituie o consecinţă a concentrării capitalului; este practicată mai ales de către marile monopoluri. GAJ, garanţie reală, modalitate de garantare a onorării obligaţiilor contractuale, prin depunerea de către un debitor la dispoziţia creditorului său a unui bun mobil corporal (produse, mărfuri) sau necorporal (acţiuni, titluri de creanţă etc.), drept garanţie pentru plata la termenul convenit a unei datorii sau pentru executarea unei lucrări. Dacă datoria nu este onorată la scadenţă, bunul gajat se poate valorifica de către creditor prin licitaţie publică. Sub aspect juridic, g. constituie un contract accesoriu, unilateral, real şi constitutiv de drepturi reale, prin care un debitor remite creditorului un bun mobil pentru garantarea datoriei sale. Din contractul de g. ia naştere în favoarea creditorului un drept real accesoriu, şi anume dreptul de g. Acest drept nu-i dă posibilitatea creditorului să folosească bunul gajat, dar îi conferă dreptul de preferinţă şi un drept de urmărire asupra acestuia. în mod obişnuit, orice datorie poate fi garantată pţin g. şi orice bun mobil poate fi dat în g. (amanetat), cu excepţia monedelor străine, a medaliilor comemorative şi a altor bunuri supuse unui regim juridic special, reglementat prin acte normative. Contractul de g. trebuie încheiat în scris, cu dată certă şi cu specificarea sumei datorate de debitor, precum şi a bunurilor amanetate (gajate), arătându-se, printre altele, natura bunurilor, cantitatea şi calitatea acestora, precum şi alte elemente care să individualizeze bunurile respective şi creanţa pe care debitorul o datorează. Pentru a fi valabil şi opozabil faţă de terţi, contractul de g. trebuie înregistrat la notarul public de la domiciliul debitorului, la care se păstrează un exemplar. Contractul de g. trebuie să mai întrunească următoarele elemente definitorii: persoana care constituie g. trebuie să fie proprietarul bunului ce se gajează şi să aibă capacitatea de a-1 înstrăina (părinţii şi tutorii nu pot gaj a bunurile minorului sau interzisului, decât cu încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare); de regulă, bunul gajat se predă creditorului, cu unele excepţii; părţile pot conveni ca bunul gajat să fie dat în păstrarea unei terţe persoane alese de ele; creditorul gajist este obligat să păstreze şi să conserve bunul gajat şi să-l restituie debitorului după achitarea integrală a creanţei garantate, împreună cu fructele şi veniturile bunului, care se cuvin debitorului proprietar, ele neputând fi folosite de creditorul gajist; debitorul este obligat să restituie creditorului cheltuielile pe care eventual le-a făcut pentru conservarea sau repararea bunului gajat; dacă debitorul nu-şi achită datoria la scadenţă, creditorul poate să pună în executare contractul de g., cerând instanţei judecătoreşti fie să dispună scoaterea bunului gajat la vânzare prin licitaţie publică şi satisfacerea cu prioritate, din preţul obţinut, a creanţei sale, fie să atribuie lucrul gajat creditorului, ca plată a datoriei. Legislaţia interzice ca în contractul de g. să se stabilească diferite clauze care să dea creditorului posibilitatea de a-şi însuşi bunul gajat fără a se adresa instanţei judecătoreşti. Ca orice drept accesoriu, g. se stinge o dată cu plata datoriei. Dacă datoria se plăteşte parţial, aceasta nu atrage stingerea parţială a g., care se stinge numai la plata integrală a datoriei, inclusiv a dobânzilor şi a cheltuielilor datorate de debitor. Dreptul real de garanţie care rezultă din g. se naşte şi există numai dacă lucrul s-a remis, respectiv dacă a fost predat şi a rămas în posesia creditorului. în cazul în care creditorul a fost deposedat prin furt sau prin pierderea bunului gajat, el poate să redobândească posesia acestuia printr-o acţiune specială intentată împotriva 236 gaj celor care l-au deposedat. Legislaţia prevede două forme de g., şi anume: g. cu deposedare şi g. fară deposedare. G. cu deposedare se poate constitui asupra: "depozitelor în valută convertibilă aflate în conturile personale ale membrilor asociaţi sau ale giranţilor agentului economic; "obiectelor din metale preţioase, expertizate legal şi evaluate la preţul de achiziţie* ■titlurilor de valoare formate din acţiunile şi obligaţiunile cotabile la bursă, precum şi din cambii şi bilete la ordin care se iau în limita a 90% din valoarea lor. G. fără deposedare se constituie asupra: ■bunurilor mobile patrimoniale, de natura materiilor prime, materialelor, semifabricatelor şi produselor finite sau mărfurilor; "elementelor evaluate la preţurile de achiziţie, din care se deduce o marjă de risc de 20%; "bunurilor mobile care urmează a se procura din credite, de natura materiilor prime, materialelor, semifabricatelor şi mărfurilor, evaluate la preţ de achiziţie, din care se deduce o maijă de risc de 20%; "bunurilor mobile de natura mijloacelor fixe la valoarea rămasă, dacă gradul de uzură nu depăşeşte 50%, valoare din care se deduce o marjă de risc de 20%; "bunurilor de natura mijloacelor fixe ce urmează a se procura din credite. GAJIST, persoană (fizică sau juridică) care acordă împrumuturi pe baza gajului. V. şi gaj; garant GARANT, persoană fizică, întreprindere, instituţie etc. care garantează cu veniturile sau cu averea sa obligaţiile unui debitor faţă de creditor. Practic, g. este un mijlocitor între debitor şi creditor, pentru situaţia în care debitorul nu-şi onorează obligaţiile faţă de creditor. GARANT DE EMISIUNI, persoană juridică, instituţie financiară sau bancară care acceptă să preia asupra sa un risc al emisiunii de titluri sau o parte a acestuia în schimbul unei plăţi numită primă de asigurare. De regulă, băncile de plasament sau de emisiuni garantează noile emisiuni de acţiuni prin aceea că, dacă o emisiune de acţiuni nu este preluată în totalitate de către public, garanţii preiau ceea ce rămâne din emisiunea respectivă. V. şi acţiune. GARANTAREA CREDITELOR, cantitatea corespunzătoare de bunuri materiale sau de resurse financiare prevăzută să se realizeze în perioadele viitoare, cu care se garantează şi din care se rambursează creditul. Practic, g.c. se face cu documentele care atestă existenţa bunurilor respective sau a veniturilor ce se vor realiza. Bunurile materiale constituite drept garanţie rămân în posesia unităţii economice debitoare, care are obligaţia să le folosească eficient şi să le conserve în bune condiţii. La unităţile economice care au primit un credit trebuie să se găsească în orice moment - peste fondurile proprii - bunuri materiale egale sub aspect valoric, cu creditul primit de la bancă sau să existe certitudinea realizării resurselor financiare din care să se restituie creditul. G.c. constituie o condiţie indispensabilă pentru folosirea acestuia în concordanţă cu destinaţiile stabilite. G. uşurează exercitarea controlului de către bancă asupra utilizării productive a creditului, conform destinaţiei stabilite, precum şi asupra rambursării acestuia la scadenţă. G.c. are o mare importanţă pentru circulaţia bănească, deoarece stabilitatea leului depinde în primul rând de cantitatea mereu sporită de mărfuri pusă pe piaţă, de cuantumul şi de tarifele serviciilor care se prestează. în unele ţări, g.c. este înţeleasă şi ca un fel de asigurare prin care o asociaţie de garantare a creditelor oferă garanţie în caz de nerespectare a contractelor de credite. Spre exemplu, dacă un debitor nu poate oferi o garanţie pentru creditul solicitat, chiar dacă are o situaţie financiară bună, atunci o asociaţie de garantare a creditului îl poate ajuta să obţină un credit de la o bancă. Totuşi, acest tip de g.c. se întâlneşte foarte rar. GARANTAREA EMISIUNILOR DE OBLIGAŢIUNI FAŢĂ DE DEPRECIEREA MONEDEI DE PLATĂ, măsuri pe care debitorul-emitent de obligaţiuni le întreprinde pentru a contracara creşterea inflaţionistă a preţurilor pe durata valabilităţii obligaţiunilor. Emisiunile de obligaţiuni sunt forme de investiţii, de regulă, pe termen lung. în acest timp, puterea de gar 237 cumpărare a monedei în care este exprimată obligaţiunea poate să scadă, uneori mult sau foarte mult. Desigur, nu toate titlurile negociabile în care investitorii îşi plasează capitalurile sunt la fel de vulnerabile faţă de deprecierea monedei. De pildă, acţiunile sunt titluri cu venituri variabile, în funcţie de rezultatele financiare ale societăţii emitente. De asemenea, acţiunile nu au o scadenţă pentru rambursarea capitalului investit, ceea ce înseamnă că nu suportă un risc semnificativ al instabilităţii monedei. Dar plasamentele în obligaţiuni, cu deosebire cele cu dobândă fixă, sunt foarte vulnerabile la deprecierea monedei, la inflaţie. Aceasta deoarece venitul fix încasat anual şi suma încasată nu vor mai avea la data plăţii aceeaşi putere de cumpărare pe care o aveau la data emisiunii obligaţiunilor, diminuându-se, practic, proporţional cu rata inflaţiei. Ca urmare a acestei situaţii, pentru a menţine interesul investitorilor în achiziţionarea de obligaţiuni, este necesară g.e. de o. de către debitorii emitenţi. Dar, în practică, astfel de garanţii se întâlnesc foarte rar. Datorită acestui fapt, în perioadele de creştere inflaţionistă a preţurilor, investitorii preferă acţiunile, deoarece dividendele pe care acestea le conferă se indexează permanent la noul curs al puterii de cumpărare a monedei. Statul care contractează împrumuturi poate oferi investitorilor în acţiuni următoarele garanţii împotriva variaţiilor puterii de cumpărare a monedei: garanţii de schimb; clauza aur; indexarea. Folosirea oricăreia dintre aceste clauze presupune recalcularea sumei la data plăţii, în funcţie de rata inflaţiei. împrumuturile cu garanţie de schimb prevăd recalcularea sumelor de plată, adică a ratei anuale de rambursat din capital şi a dobânzii, în raport cu modificarea cursului de schimb dintre moneda de plată şi o valută străină de referinţă, considerată a fi mai stabilă; clauza aur presupune recalcularea sumelor de plată în funcţie de modificarea preţului aurului, fie că acesta se află sub forma unor piese bătute sau sub forma aurului lingouri; indexarea asigură recalcularea sumei de plată în funcţie de evoluţia preţurilor anumitor produse sau de evoluţia cursurilor valorilor mobiliare din ţară. V. şi acţiune; obligaţiune. GARANTAREA EUROOBLIGAŢIUNILOR ÎMPOTRIVA RISCULUI VALUTAR, măsuri necesare pentru contracararea riscurilor care decurg, pentru investitori, din exprimarea obligaţiunilor într-o monedă străină. Subscriptorii au riscul de pierdere a unei părţi din capitalul subscris, din cauza deprecierii sau a devalorizării externe a monedei în care debitorul (împrumutatul) urmează să-şi achite datoria la scadenţă şi să plătească periodic dobânda. Acest risc, numit risc valutar, s-a amplificat o dată cu generalizarea sistemului cursurilor fluctuante, fapt care a condus la creşterea importanţei asigurării împotriva riscului de schimb valutar. Când se folosesc împrumuturi sub forma obligaţiunilor străine, prevenirea riscului valutar se realizează prin exprimarea şi plata datoriei în moneda creditorului. Dar în cazul euroemisiunilor plasate simultan pe mai multe pieţe internaţionale nu se mai poate folosi această cale de evitare a efectelor riscului valutar. în asemenea situaţii, creditorilor li se plăteşte periodic dobânda şi li se restituie - la scadenţă - împrumutul în valuta convenită. întotdeauna creditorii schimbă sumele primite în monedă naţională. Dacă moneda de plată se depreciază, la schimbarea valutei în moneda naţională creditorii pot să înregistreze pierderi. Ca urmare, protecţia contra riscului valutar este o condiţie necesară pentru ca emitentul euroobligaţiunilor să asigure succesul împrumutului. De aceea, majoritatea împrumuturilor contractate sub forma emisiunilor de obligaţiuni internaţionale sunt însoţite de clauze de consolidare valutară, denumite clauze monetare, cum sunt clauza menţinerii valorii (v.) şi clauza de opţiune (v.). GARANTAT, persoană juridică, agent economic care primeşte un împrumut de la o instituţie creditoare, pe baza unei scrisori de garanţie emisă de Ministerul Finanţelor. V. şi împrumut de stat; datorie publică internă; datorie publică externă. GARANŢIA PERSONALĂ, angajamentul ce şi-l ia o persoană, de a plăti în situaţia în care debitorul se află în incapacitate de plată. G. este simplă, în situaţia în care garantul este îndreptăţit asupra îndeplinirii obligaţiei asumate, când are dreptul să ceară executarea mai întâi a debitorului (dacă există mai mulţi garanţi, fiecare răspunde potrivit obligaţiei asumate). 238 G. solidară, când garantul este obligat să plătească, simultan şi chiar înaintea debitorului, dacă acesta are capacitate de plată redusă; de asemenea, răspunderea poate fi pentru unu sau unu pentru toţi. GARANŢIE 1. Angajamentul unei persoane, instituţii sau întreprinderi, numită garant, de a asigura unei alte persoane, instituţii sau întreprinderi folosinţa în bune condiţii a unui obiect sau realizarea unui drept, în cazul în care debitorul principal nu-şi îndeplineşte obligaţia. 2. Angajamentul oficial al debitorului acceptat de creditor ca asigurare că datoria contractată va fi achitată. 3. Cale, instrument de asigurare a executării unei obligaţii. Garantul răspunde de daunele la care ar fi expusă persoana, instituţia sau întreprinderea garantată. în lipsa unei clauze speciale, vânzătorul răspunde faţă de cumpărător de orice tulburare, evicţiune sau viciu ascuns al lucrului vândut. 4. Titlu financiar negociabil acordat investitorilor de către emitent sub forma gratificaţiilor, care permite cumpărarea de acţiuni comune la un preţ prestabilit, într-un viitor determinat. Termenul de executare a garanţiilor este de până la câţiva ani, motiv pentru care ele sunt considerate investiţii pe termen lung. Unul dintre cei şapte înţelepţi din Grecia antică releva că „garanţia este precursorul ruinei“ ❖ G. a creditelor, g. solicitată debitorului (cumpărătorului) de bancă sau de furnizor, care se poate prezenta sub următoarele forme: înfiinţarea de gajuri, ipoteci, scrisori de garanţie bancară, eliberarea tratelor etc. şi prin care se garantează rambursarea creditului (plata mărfurilor la scadenţă). V. şi gaj. ❖ G. bancară, girul băncii pentru clientul său, care-i dă acestuia posibilitatea să obţină credit de la o terţă persoană. G.b. presupune obligaţia asumată de bancă, în caz de neplată la termen de către client a sumelor împrumutate, de a restitui împrumutul din resursele sale. Garanţia se dă în schimbul unei asigurări corespunzătoare. G.b. este obligaţia pe care şi-o asumă banca pentru ca, în cazul în care cumpărătorul nu efectuează la timp plăţile, să le execute ea. Unităţile bancare admit g.b. numai pentru întreprinderile care desfăşoară o activitate economică bună, având astfel posibilitatea să îşi recupereze sumele plătite în cel mai scurt timp. Banca poate aplica dobânzi penalizatoare cumpărătorilor care nu-şi creează disponibilităţile necesare în conturi. Plăţile efectuate de bancă în cadrul g.b. se află în afara creditelor de care beneficiază unităţile economice cumpărătoare. ❖ G. de avarie comună, sumă de bani depusă de primitorii de mărfuri pentru a compensa contribuţia acesteia la avaria comună. G. de a.c. se depune înainte de întocmirea compromisului de avarie şi de primirea mărfurilor. Când obligaţia de contribuţie se semnează şi de către asigurătorii mărfurilor, armatorii renunţă, de regulă, la depunerea garanţiei. Cuantumul garanţiei se stabileşte de dispaşori (v.) şi reprezintă, cu aproximaţie, suma cu care va contribui marfa fiecărui primitor la avaria comună. Pentru a-şi îndeplini atribuţiile respective, dispaşorii primesc de la armatori contractul de transport, conosamentul, actele de cheltuieli, evaluarea mărfurilor asigurate, actele de expertiză privind evaluarea navei avariate, evaluarea avariei navei şi a mărfurilor. V. şi compromis. ♦> G. în aur, utilizare de către băncile de emisiune a rezervei de aur drept garanţie a biletelor de bancă puse în circulaţie. în condiţiile liberului schimb al bancnotelor în aur, acesta constituia pentru deţinătorii bancnotelor garanţia schimbului. La emisiunea bancnotelor neconvertibile, g. în a. încetează să mai îndeplinească acest rol. în prezent, importanţa g. în a. se reduce numai la faptul că ea limitează, într-o anumită măsură, emisiunea de bancnote peste necesităţi. ❖ G. de fidelitate, g. care se stabileşte pe fiecare persoană, separat pentru diferite posturi sau în general pentru toţi salariaţii societăţii comerciale în cauză. G. generală este larg folosită, cu deosebire pentru asigurarea băncilor comerciale, a uniunilor de credit, a societăţilor de asigurări şi reasigurări, a altor instituţii financiare. Această g. de f. generală este, în fapt, obligatorie pentru toate instituţiile financiare şi, practic, se asigură contra fraudei şi necinstei salariaţilor, furtului pe durata transportului, înşelăciunii, falsificării valutelor, precum şi împotriva răpirilor. ❖ G. în contul de siguranţă, valoarea bunurilor sau a titlurilor financiare depuse de investitor drept garanţie, pentru a obţine creditul necesar efectuării de tranzacţii specifice contului. ❖ G. în numerar, cont cu ajutorul căruia se ţine evidenţa garanţiilor în numerar emise de societatea de asigurări în operaţiunile de asigurări şi reasigurări în valută. Cont în afara bilanţului; în gar 239 debitul contului se înregistrează garanţiile în numerar emise de societatea de asigurări, iar în creditul contului, garanţiile care au expirat. ❖ G. în scrisori depuse, cont cu ajutorul căruia se ţine evidenţa garanţiilor în scrisori emise de societatea de asigurări, în operaţiunile de asigurări şi reasigurări în valută. ❖ G. materială, prezentarea de către debitor a unor bunuri materiale de valoare sau a unor documente - drept colateral al împrumutului - ca dovadă concretă a bunei sale intenţii de a-şi achita datoriile către creditor. <♦ G. morală, simpla promisiune de plată, bazată pe renumele şi bonitatea de care se bucură debitorul faţă de creditor. ♦> G. personală, obligaţie asumată printr-un document (chitanţă, bilet la ordin etc ), de către o persoană numită garant, sub forma unei scrisori de garanţie, a unui contract sau sub alte forme, de a plăti o anumită sumă de bani creditorului, în cazul în care debitorul pentru care şi-a dat garanţia nu onorează plata faţă de creditor. ♦> G. reală, depunerea unei sume de bani sau a unui bun în mâinile creditorului sau ale unei terţe persoane din care să se stingă obligaţiile debitorului faţă de creditor. G. reale cuprind: reţinerea, gajul, ipoteca şi privilegiul. în cazul reţinerii creditorul are dreptul să reţină un bun corporal, proprietatea debitorului până la achitarea integrală a datoriei; creanţa trebuie să fie certă şi exigibilă. Gajul se constituie din bunul pe care debitorul îl remite creditorului în garanţia creditului. Constituirea gajului poate avea loc cu sau fară deposedare. Dacă constituirea gajului are loc fară deposedare, creditorul primeşte un titlu de recunoaştere a gajului care face obiectul publicării. în virtutea gajării, creditorul titular al gajului are anumite drepturi: de preferinţă, de urmărire, de reţinere şi de vânzare a gajului. Ipoteca este actul prin care debitorul acordă creditorului drepturile asupra unui imobil fară deposedare şi cu publicitate. Ipoteca conferă creditorului dreptul de preferinţă şi dreptul de urmărire. Ipoteca poate fi legală, convenţională sau judiciară. Privilegiul este dreptul conferit de lege creditorilor de a avea prioritate în a fi plătiţi în cazul în care dispun de o garanţie asupra unei părţi sau asupra întregului patrimoniu al debitorului. Creditorul privilegiat dispune de drept de preferinţă şi de drept de urmărire. Privilegiile pot fi generale, speciale, imobiliare şi mobiliare. V. şi cauţiune; garant. GARANŢIE DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURILE EXTERNE, angajament asumat în contul şi în numele statului de către Ministerul Finanţelor faţă de creditorii externi de a plăti acestora o anumită sumă, în situaţia neexecutării obligaţiilor de plată ale debitorilor. Această g. reprezintă o obligaţie indirectă a statului român, care se execută în cazul în care beneficiarul împrumutului nu poate să achite, în întregime sau parţial, împrumutul, dobânda şi/sau alte costuri stabilite în concordanţă cu clauzele acordului de împrumut extern. în numele şi în contul statului, Ministerul Finanţelor, în calitate de garant, evaluează riscurile financiare, oportunitatea şi condiţiile de emitere a garanţiei, pentru a nu afecta credibilitatea financiară a statului, şi participă, în baza mandatului primit de la Guvern, la negocierea acordurilor şi a altor instrumente juridice internaţionale prin care angajează sau se contractează împrumuturi externe direct de către stat. Valoarea totală a garanţiilor de stat pentru împrumuturi externe care pot fi contractate într-un an calendaristic trebuie să se încadreze în plafonul de îndatorare publică externă (v.). G. de s. pentru î.e. este o obligaţie indirectă a statului român care se exercită în cazul în care beneficiarul împrumutului nu are capacitatea să achite, parţial sau în întregime, împrumutul, dobânda şi alte costuri stabilite prin contractul privind împrumutul extern. Operaţiunile privind realizarea angajamentelor de datorie publică externă se efectuează de către Ministerul Finanţelor, care în acest scop încheie convenţii cu băncile comerciale şi cu beneficiarii împrumuturilor contractate. Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României realizează supravegherea generală a execuţiei de casă a angajamentelor de datorie publică externă. Situaţia g. de s. este evidenţiată în registrul garanţiilor de stat externe (v.). Emiterea g. de s. pentru î.e. este condiţionată de acceptarea de către Ministerul Finanţelor a clauzelor prevăzute în contractele de împrumut semnate de persoanele juridice şi instituţiile creditoare. Intre Ministerul Finanţelor, în calitate de garant, şi persoana juridică ce contractează un împrumut cu garanţia statului, în calitate de garantat, se încheie o convenţie în care sunt stipulate drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare, inclusiv cele referitoare la plata comisionului de risc. In baza 240 gar convenţiei încheiate, Ministerul Finanţelor emite o scrisoare de garanţie în favoarea instituţiei creditoare. Banca de Export-import a României examinează documentaţia economică şi financiară prezentată de persoana juridică solicitantă a g. de s. pentru î.e. Pe baza acestei examinări, Ministerul Finanţelor determină gradul de risc, care se exprimă în procente şi este acceptat de minister dacă nivelul lui nu depăşeşte 10% din valoarea împrumutului. Având în vedere gradul de risc astfel determinat, Ministerul Finanţelor stabileşte cuantumul comisionului de risc (v.) care trebuie virat în contul fondului de risc (v.) de către beneficiarul împrumutului garantat. Suma datorată se determină prin aplicarea cotei procentuale la valoarea împrumutului garantat. Dacă beneficiarul g. de s. nu-şi îndeplineşte obligaţiile de plată stipulate în acordul de împrumut, instituţia creditoare înştiinţează Ministerul Finanţelor, în scris, în vederea exercitării funcţiei de garant. în înştiinţare se menţionează: rata de capital, valoarea dobânzii şi celelalte costuri care urmează să fie rambursate instituţiei creditoare, potrivit acordului de împrumut. De asemenea, beneficiarul garanţiei de stat îl informează în scris, în timp util, pe garant despre lipsa disponibilităţilor băneşti necesare achitării sumelor. în baza acestei documentaţii, Ministerul Finanţelor transferă instituţiei creditoare prin Banca Naţională a României sumele scadente. Valabilitatea g. de s. pentru î.e. încetează în următoarele cazuri: împrumutul acoperit de garanţie a fost rambursat în totalitate de către beneficiarul acestuia; Ministerul Finanţelor efectuează plata sau plăţile în totalitate către instituţia creditoare străină în numele garantatului; termenul de valabilitate stipulat în scrisoarea de garanţie a expirat. Stingerea obligaţiilor care decurg din contractul de împrumut determină încetarea valabilităţii scrisorii de garanţie. După ce Ministerul Finanţelor a efectuat plata (plăţile) cuvenită, potrivit g. de s., beneficiarul împrumutului trebuie să ia toate măsurile pentru a restitui Ministerului Finanţelor sumele plătite, potrivit prevederilor convenţiei încheiate anterior. Ministerul Finanţelor are dreptul la acţiune de regres prin subrogare în drepturile creditorului. De asemenea, Ministerul Finanţelor întreprinde măsurile necesare pentru recuperarea sumelor plătite ca rezultat al executării g.; în acest scop, el are prioritate asupra activelor şi veniturilor beneficiarului împrumutului extern. Sumele astfel recuperate constituie venituri care reîntregesc fondul de risc. V. şi împrumut de stat extern; fondul de risc pentru garanţii externe şi împrumuturi subsidiare; rambursarea împrumuturilor publice externe. GARANŢIE DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURILE INTERNE 1. Angajament asumat în contul şi în numele statului de către Ministerul Finanţelor faţă de creditori, de a plăti acestora echivalentul împrumuturilor, în cazul neexecutării obligaţiilor de plată de către agenţii economici şi autorităţile publice. 2. Obligaţie indirectă a statului român, care se execută în cazul în care garantatul nu are capacitatea să achite integral sau parţial împrumutul, dobânda şi alte costuri aferente împrumutului respectiv, în condiţiile prevăzute în contractul de împrumut încheiat între bancă şi beneficiarul de împrumut şi în convenţia de garanţie încheiată între Ministerul Finanţelor, în calitate de garant, şi persoana juridică garantată. G. interne se emit în monedă naţională. Pentru împrumuturile interne exprimate în monedă naţională, contractate de persoane juridice de la o instituţie creditoare în vederea finanţării proiectelor sau a altor activităţi de importanţă prioritară pentru România, Ministerul Finanţelor este autorizat să emită garanţii în limita şi în cuantumul aprobat de Guvern sau de Parlament. Emiterea garanţiilor de stat pentru împrumuturi interne este condiţionată de acceptarea de către Ministerul Finanţelor a clauzelor cuprinse în contractele de împrumut încheiate între persoanele juridice şi instituţiile creditoare. Ministerul Finanţelor - în calitate de garant - şi persoana juridică ce contractează un împrumut cu garanţia statului - în calitate de garantat - încheie o convenţie în care sunt stipulate drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare, inclusiv cele referitoare la plata comisionului de risc. în baza acestei convenţii, Ministerul Finanţelor emite în favoarea instituţiei creditoare o scrisoare de garanţie, în care se menţionează termenii şi condiţiile de acordare a garanţiei. Când o g. de s. pentru un î.i. devine exigibilă, statul este obligat să efectueze către instituţia creditoare plata sau plăţile datorate de debitorul garantat potrivit prevederilor scrisorii de garanţie emise. Dacă obligaţiile de plată depăşesc disponibilităţile fondului de risc şi sumele gar 241 prevăzute în bugetul de stat în acest scop, iar plata sau plăţile sunt asigurate prin contractarea unui împrumut de stat, numai în această situaţie şi doar pentru suma neacoperită g. de s. pentru împrumuturi este convertită în datorie publică internă. în cazul în care beneficiarul împrumutului nu-şi îndeplineşte obligaţia de plată prevăzută în contractul de împrumut, iar instituţia creditoare a întreprins toate măsurile prevăzute în contract, în lege şi în scrisoarea de garanţie pentru a i se face plăţile care-i sunt datorate, atunci instituţia creditoare poate prezenta Ministerului Finanţelor o cerere de plată, pe baza căreia acest minister urmează să plătească potrivit garanţiei de stat pentru împrumutul intern. Cererea de plată cuprinde: ratele de împrumut restante, valoarea dobânzii, alte costuri şi data plăţilor care urmează a fi făcute instituţiei creditoare de către Ministerul Finanţelor potrivit prevederilor scrisorii de garanţie. După verificarea exactităţii elementelor din scrisoarea de garanţie, Ministerul Finanţelor transferă suma sau sumele solicitate de instituţia creditoare, în decurs de 30 de zile bancare de la data depunerii cererii. G. de s. pentru î.i. încetează în următoarele cazuri: împrumutul acoperit de garanţie a fost achitat în totalitate de beneficiarul acestuia; Ministerul Finanţelor a efectuat plata sau plăţile, în totalitate, instituţiei creditoare în numele garantatului; termenul de valabilitate prevăzut în scrisoarea de garanţie a expirat. Stingerea tuturor obligaţiilor care decurg din contractul de împrumut atrage după sine încetarea valabilităţii scrisorii de garanţie, care se restituie emitentului (Ministerului Finanţelor) în termen de zece zile de la încetarea garanţiei de stat. Dacă Ministerul Finanţelor a efectuat plăţi determinate de execuţia garanţiei de stat pentru un împrumut intern, beneficiarul împrumutului are obligaţia să restituie Ministerului Finanţelor echivalentul cheltuielilor efectuate de acesta, potrivit prevederilor convenţiei încheiate cu beneficiarul împrumutului. Ministerul Finanţelor are în acest caz dreptul la acţiune de regres prin subrogare în drepturile creditorului. De asemenea, Ministerul Finanţelor are prioritate asupra activelor şi veniturilor beneficiarului împrumutului intern pentru recuperarea sumelor plătite în contul garanţiei de stat. Cu sumele astfel recuperate se întregeşte fondul de risc. V. şi datorie publică. GARANŢII ASIGURĂTORII PENTRU CREDITE BANCARE, g. prealabile solicitate de bancă la acordarea creditelor, care să acopere valoarea creditelor solicitate de agentul economic. Astfel de g. pot fi: gajul asupra unor bunuri, care poate fi cu sau fară deposedare. Gajul fără deposedare poate fi instituit asupra unor maşini, utilaje şi alte bunuri materiale de folosinţă îndelungată care nu sunt afectate de creanţe în favoarea altor persoane juridice şi fizice şi care se pot valorifica. Gajul cu deposedare are ca obiect titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni), metale preţioase etc. care se preiau în custodie; garanţii bancare emise de bănci sau instituţii financiare şi de credit din ţară şi din străinătate agreate de banca română; depozite în lei sau în valută existente în cont la bancă; bunuri achiziţionate din credite şi asigurate la societăţile de asigurări; ipoteca asupra unor bunuri imobile (clădiri, construcţii, terenuri), precum şi asupra unor maşini, utilaje şi instalaţii fixate în spaţii; la această formă de g. se apelează atunci când celelalte forme nu asigură acoperirea creditelor. Pe baza analizelor cu rezultate favorabile acordării creditelor, banca negociază cu agenţii economici solicitanţi de împrumuturi: cuantumul creditului, durata de timp pentru care se acordă acesta, termenul de rambursare, nivelul ratelor (anuale, trimestriale şi lunare), dobânda, perioada de graţie, modalităţile de acordare (integral, la o anumită dată, sau eşalonat), eşalonarea rambursării, nivelul dobânzii curente şi al celei majorate etc. După aprobarea creditului de către bancă se încheie contractul de credite, care trebuie respectat de ambele părţi. Pentru neutilizarea creditului la datele şi în sumele stabilite prin contract, banca stabileşte şi împrumutatul plăteşte un comision. Creditele nerambursate la scadenţă se trec la credite restante, pentru care se plătesc dobânzi majorate. V. şi principiile creditării bancare. GARANŢII REALE, g. care cuprind: reţinerea, gajul, ipoteca şi privilegiul. Creditorul poate exercita dreptul de reţinere a unui bun corporal, proprietate a debitorului, până când acel bun n-a fost achitat integral. Este însă necesar ca bunul corporal reţinut de creditor să aibă o legătură cu creanţa, iar creanţa trebuie să fie certă şi exigibilă. Gajarea se realizează prin 242 gar actul pe baza căruia debitorul remite creditorului un bun spre a garanta creditul. Gajarea se poate realiza cu sau fară deposedare. Când gajarea se face fară deposedare, debitorul oferă creditorului un titlu de recunoaştere a gajului. în virtutea gajării, creditorul titular al gajului are unele drepturi, şi anume: de preferinţă, adică de a fi plătit înaintea altor persoane dacă bunul se vinde, de urmărire (în cazul în care se schimbă proprietarul), de reţinere, adică de păstrare a bunului care constituie obiectul gajului, şi de vânzare. Ipoteca este actul prin care debitorul acordă creditorului dreptul asupra unui bun imobil (teren, clădire) şi cu publicitate. Ipoteca atribuie creditorului dreptul de preferinţă şi de urmărire a bunului ipotecat. Ipoteca poate fi legală, adică prevăzută de lege, convenită prin contract sau j udiciară, respectiv instituită de instanţele judecătoreşti. Privilegiul reprezintă dreptul conferit prin lege creditorilor de a avea prioritate în a încasa suma datorată de debitor, în cazurile în care dispun de o garanţie asupra unor bunuri ale debitorului. Creditorul privilegiat dispune de dreptul de preferinţă, ca şi de dreptul de urmărire. GARDA FINANCIARĂ, instituţie publică financiară, constituită dintr-un corp de control financiar militarizat, înarmat, neîncazarmat, investit cu prerogativele necesare activităţii de poliţie economică şi care funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor. Competenţa G. F. vizează controlul operativ şi inopinat în legătură cu: aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea evaziunii fiscale, adică a oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi taxelor; respectarea normelor de comerţ, urmărind să împiedice activităţile de contrabandă şi orice procedee interzise de lege; orice alte atribuţii şi activităţi date în competenţa ei. G. F. desfăşoară zilnic sau la anumite perioade controale de specialitate, fară să fie necesar un ordin special, precum şi acţiuni care se execută numai în baza ordinelor sau a delegaţiilor speciale date de Ministerul Finanţelor. în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, organele G. F. au dreptul: "să efectueze controale în localurile şi dependinţele în care se produc, se depozitează, se comercializează bunurile sau se desfăşoară activităţi care fac obiectul impozitării; "să verifice existenţa şi autenticitatea documentelor justificative pe timpul transportului, precum şi în locurile de desfăşurare a unor activităţi de producţie, prestări de servicii, acte şi fapte de comerţ, când există indicii de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale sau de realizare a unor procedee nelegale; "să verifice registrele şi orice alte documente din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor fiscale; "să efectueze percheziţii în localuri publice sau particulare - case, dependinţe, curţi şi grădini, dacă există indicii că în aceste locuri sunt ascunse mărfuri sau instalaţii cu care se fabrică produse fară îndeplinirea obligaţiilor fiscale sau dacă se comit alte fraude fiscale; "să confişte - potrivit prevederilor legii - obiectele sau produsele, corpuri delicte, sustrase de la plata impozitelor şi taxelor sau a căror fabricaţie şi desfacere sunt interzise, precum şi să ridice documentele care pot servi la dovedirea fraudelor sau a contravenţiilor descoperite; "să constate contravenţii şi să aplice sancţiunile corespunzătoare potrivit competenţelor legale; «să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu; "să poarte uniformă, să păstreze, să folosească şi să facă uz de armamentul şi de mijloacele din dotare, potrivit prevederilor legii. G. F. este comandată de un comisar general, a cărui activitate este coordonată de comandamentul gărzii, condus de un secretar sau subsecretar de stat din Ministerul Finanţelor. Comandamentul g. este alcătuit din conducătorii direcţiilor de impozite şi taxe, Direcţiei Generale a Controlului Financiar de Stat, Direcţiei Generale a Regiilor Publice şi Participaţiilor Statului, Direcţiei Generale a Vămilor, Inspecţiei Generale de Preţuri şi Tarife, precum şi comisarul general al Gărzii Financiare. Membrii G. F. sunt funcţionari publici şi au următoarele grade: comisar-şef, comisar principal I şi comisar principal II. La angajare, membrii G. F. depun jurământul solemn pentru respectarea şi aplicarea întocmai a normelor legale. G.A.T.T., v. ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE Şl COMERŢ. 243 GESTIONAR, persoana încadrată în muncă având ca atribuţii principale de serviciu rimirea, păstrarea, manipularea - chiar şi temporară - şi eliberarea de valori materiale sau băneşti. întrucât prin bunuri se înţeleg atât bunurile materiale, cât şi cele băneşti sau oricare alte valori, se consideră g. şi casierii, mânuitorii de timbre etc. încadrarea în funcţia de gestionar oresupune, pe lângă îndeplinirea condiţiilor obişnuite pentru încadrarea în muncă a unei oersoane, îndeplinirea unor condiţii suplimentare, cum sunt: constituirea unor garanţii în numerar, afectarea unor bunuri imobile sau mobile de folosinţă îndelungată, asumarea unor obligaţii din partea unor terţe persoane etc., toate acestea pentru garantarea compensării eventualelor pagube care ar putea fi provocate avutului obştesc; prezentarea de către viitorul g. a unei dovezi eliberate de unitatea la care a lucrat anterior, din care să rezulte dacă a produs pagube avutului public, de ce natură au fost acestea şi dacă persoana în cauză le-a compensat; avizul scris şi motivat al celorlalţi gestionari, dacă va participa la o gestiune comună. Nesocotirea de către g. a normelor juridice referitoare la gestionarea bunurilor încredinţate atrage, după caz, răspunderea materială, disciplinară, administrativă, civilă sau penală. Utilizarea, însuşirea sau traficarea de către g., în folosul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri din avutul public pe care îl gestionează se pedepseşte pe cale penală. în practica economică se întâlnesc mai multe categorii de g., şi anume: g. accidental, g. de drept, g. temporar etc. GESTIONAREA DATORIEI PUBLICE INTERNE, EXTERNE Şl A GARANŢIILOR DE STAT, complex de operaţiuni referitoare la: contractarea împrumuturilor interne şi externe, organizarea şi conducerea evidenţei în conturi speciale, modalităţile de rambursare a datoriei publice, calcularea şi plata dobânzilor şi a spezelor datorate, a câştigurilor şi a altor cheltuieli legate de împrumuturi, administrarea fondului de risc pentru garanţii interne şi a fondului de risc pentru garanţii externe. G.d.p. se exercită de către Guvern prin Ministerul Finanţelor (în cadrul căruia există Trezoreria Publică), precum şi de către beneficiarii de împrumuturi. Ministerul Finanţelor este singurul emitent şi administrator al datoriei publice şi are competenţa să stabilească balanţa zilnică a contului general al Trezoreriei, viitoarele niveluri ale cerinţelor de lichiditate, scadenţa datoriei publice, costurile cu dobânda, câştigurile etc. şi refinanţarea sau diminuarea datoriei publice. în contul general al Trezoreriei Statului se concentrează toate veniturile din care se efectuează plăţile în numele statului. G.d.p. se realizează prin sisteme şi mecanisme de lansare a titlurilor de stat, inclusiv a bonurilor de tezaur. G.d.p. interne se realizează de către Ministerul Finanţelor şi constă în: contractarea împrumuturilor de stat, organizarea şi ţinerea evidenţei prin conturi speciale, rambursarea datoriei publice, calculul şi plata dobânzii, a comisioanelor şi a spezelor datorate, precum şi efectuarea altor operaţiuni specifice, inclusiv cele care decurg din gestionarea fondului de risc pentru garanţii interne. Pentru finanţarea deficitului bugetar pe anul 1992, când încă nu luase fiinţă Bursa de Valori, Ministerul Finanţelor a efectuat, pe cont propriu, o emisiune de titluri de stat destinate populaţiei. Ulterior, mecanismul de lansare a împrumuturilor de stat a fost organizat la Banca Naţională a României pe baza unei convenţii încheiate între aceasta şi Ministerul Finanţelor. B.N.R. a funcţionat ca agent al statului. La subscripţiile care s-au organizat în anii următori au avut şi au acces băncile comerciale în nume propriu sau pe contul diferiţilor investitori. Titlurile emise sunt purtătoare de dobândă, calculată la un preţ al titlurilor cu discont (v.). Discontul este reducerea care se acordă cumpărătorului de titluri financiare. G.d.p. externe cuprinde operaţiunile referitoare la derularea împrumuturilor externe primite de la organisme financiar-bancare internaţionale. în acest scop s-au perfectat acorduri de împrumuturi cu Banca Naţională a României, cu băncile comerciale şi cu beneficiarii împrumuturilor respective. Beneficiarii de împrumuturi poartă răspunderea pentru gestionarea şi utilizarea împrumuturilor externe, precum şi a împrumuturilor subsidiare acordate din împrumuturile contractate direct de stat, ca şi pentru constituirea resurselor necesare rambursării ratelor scadente şi plăţii dobânzilor, comisioanelor şi spezelor aferente. în administrarea datoriei publice interne, externe Şi a garanţiilor de stat, Ministerul Finanţelor are următoarele competenţe: examinează şi evaluează cuantumul împrumuturilor, astfel încât nivelul de îndatorare să corespundă cerinţelor 244 României; ţine evidenţa contabilă a datoriei publice interne, externe şi a garanţiilor de stat’ controlează derularea împrumuturilor garantate de stat; supraveghează lichidităţile din contul general al Trezoreriei Statului pentru a avea o balanţă corespunzătoare; întocmeşte în fiecare an contul general al datoriei publice (separat pe datoria publică internă şi pe cea externă) şi \\ prezintă Guvernului pentru examinare. Ministerul Finanţelor conduce registre în care înregistrează datoria publică internă, externă şi garanţiile de stat pentru împrumuturile externe Registrele cuprind date referitoare la situaţia datoriei publice interne şi externe, la scrisorile de garanţie şi la valoarea acestora, precum şi la nivelul dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri ale împrumuturilor. V. şi datorie publică; datorie publică externă. GESTIUNE 1. Totalitatea operaţiunilor de administrare (primire, păstrare şi manipulare) a valorilor materiale şi băneşti efectuate de un gestionar (v.), pe o anumită perioadă de timp. 2. Răspunderea păstrării corespunzătoare a bunurilor şi a administrării fondurilor unei persoane juridice sau fizice. 3. Totalitatea bunurilor încredinţate cuiva în vederea administrării lor. G. implică menţinerea unui echilibru permanent între funcţiile specializate ale întreprinderii şi elementele lor componente. Nu trebuie să se considere că numărul gestionarilor ar corespunde cu numărul gestiunilor, deoarece pot fi mai multe gestiuni date în primire unui singur gestionar sau poate fi o singură g. dată în primire mai multor gestionari. GESTIUNE BANCARĂ, complex de operaţiuni referitoare la atragerea capitalului disponibil de la agenţii economici şi de la populaţie în conturile bancare sau titluri negociabile, plătibile la vedere ori la termen, în vederea păstrării, gestionării, precum şi în acordarea de credite solicitanţilor. G.b. cuprinde numeroase operaţiuni care să asigure permanenţa bancară, eficienţa activităţii bancare, precum şi apărarea tuturor intereselor şi drepturilor bancare. Indiferent de forma capitalului şi de natura statului, băncile urmăresc reducerea cheltuielilor, evitarea riscurilor şi realizarea unui profit cât mai mare. GESTIUNE ECONOMICĂ, categorie economică în care se cuprind operaţiuni privind gospodărirea, administrarea şi valorificarea patrimoniului unei unităţi economice încredinţat unei persoane, numită administrator. G.e. presupune pentru agentul economic concurenţă, competiţie tehnologică şi la nivelul metodelor de conducere, capacitate de adaptare la cerinţele pieţei. G.e. presupune nu numai atragerea fondurilor necesare deschiderii sau dezvoltării unei afaceri, dar şi planificarea evoluţiei afacerii, precum şi evaluarea rezultatelor, urmărind sporirea veniturilor. G.e. reprezintă, în mod legic şi într-o formă generalizată, întreg sistemul de relaţii economice, sociale şi financiare dintre stat şi unităţile economice, dintre unităţile economice şi dintre unităţile economice şi lucrătorii lor. Astfel de relaţii îşi găsesc aplicarea în unităţile economice care folosesc cu maximum de eficienţă mijloacele economice aflate la dispoziţia lor, realizând rezultate rentabile prin recuperarea cheltuielilor din veniturile proprii, deci prin obţinerea unui venit maxim. în expresie sintetică, g.e. constă în desfăşurarea de către unităţile economice a unei activităţi rentabile care să le permită să-şi constituie mijloacele băneşti necesare finanţării activităţii lor productive. Premisa g.e., respectiv obiectivul ei, îl formează totalitatea mijloacelor de producţie care se află la dispoziţia unităţilor economice pentru desfăşurarea activităţii de producţie, iar esenţa gestiunii o constituie eficienţa economică maximă care trebuie să justifice şi să constituie mobilul acestei activităţi. G.e. este condiţionată de forma de proprietate (de stat, cooperatistă sau privată), de specificul activităţii economice, de locul pe care îl ocupă unităţile economice în structura economiei, de etapa de dezvoltare economico-socială a societăţii şi se caracterizează prin următoarele trăsături: în primul rând, g.e. presupune autonomia fiincţională a unităţilor economice în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor în legătură cu administrarea şi cu utilizarea mijloacelor de producţie şi a drepturilor şi sarcinilor relative la constituirea şi la utilizarea cu maximum de eficienţă a mijloacelor de producţie. Unităţile economice au anumite atribuţii, astfel încât deciziile privind problemele 245 macroeconomice să fie rezervate organelor de conducere superioară ale economiei naţionale. Sub aspectul autonomiei, întreprinderile de stat se împart în întreprinderi cu personalitate juridică şi întreprinderi fară personalitate juridică. întreprinderile cu personalitate juridică elaborează programe de activitate proprii, exercită drepturi şi atribuţii privind constituirea şi utilizarea fondurilor proprii şi împrumutate potrivit planurilor lor financiare, îşi organizează o contabilitate proprie, încheie bilanţ propriu şi sunt înregistrate la Registrul Comerţului. La întreprinderile fară personalitate juridică, dar cu g.e. internă, o parte dintre atribuţii sunt exercitate de unitatea superioară care poartă răspunderea pentru activităţile pe care le exercită în folosul întreprinderilor subordonate. în al doilea rând, g.e. presupune cointeresarea şi răspunderea materială, atât individuală, cât şi colectivă. în afară de salariu, cointeresarea materială se manifestă şi sub forma participării salariaţilor la profit, în premii pentru economiile realizate, pentru depăşirea sarcinilor de export etc. Cointeresarea individuală implică şi răspunderea materială a întregii unităţi, completată cu răspunderea materială personală a salariaţilor. în al treilea rând, g.e. presupune controlul financiar-bancar la toate nivelurile, în ceea ce priveşte îndeplinirea programelor de producţie şi de desfacere, de valorificare superioară a mijloacelor de producţie, realizarea bugetului, asigurarea integrităţii proprietăţii publice asupra mijloacelor de producţie etc. Dezvoltarea spiritului de ordine, disciplină şi răspundere în gospodărirea fondurilor implică organizarea şi funcţionarea unui control financiar şi bancar sistematic, determinat de existenţa relaţiilor unităţilor economice cu bugetul statului şi cu verigile sistemului de credit. V. şi gestiune financiară; autonomie funcţională; răspundere materială; cointeresare materială; control financiar. GESTIUNE FINANCIARĂ, latură esenţială a gestiunii economice, principiu fundamental pe baza căruia funcţionează unităţile economice şi cu autonomie funcţională şi financiară. G.f. cuprinde totalitatea relaţiilor financiare pe care unitatea economică le are în legătură cu formarea, dezvoltarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor cu maximum de eficienţă, în vederea obţinerii şi utilizării raţionale a rezultatelor financiare. G.f. cuprinde relaţiile băneşti de constituire a fondurilor proprii, dimensionate la strictul necesar prin înzestrarea unităţii economice de stat, la înfiinţare, cu cuantumul minim de active circulante, finanţarea investiţiilor de la bugetul de stat şi pe calea autofinanţării, efectuarea de plăţi la bugetul de stat sub forma impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată, a altor taxe, vărsarea prisosului resurselor de finanţare a investiţiilor şi ale celui de active circulante în vederea redistribuirii sau la bugetul de stat, utilizarea unei părţi din profit pentru autodotare etc. Totodată, g.f. cuprinde şi relaţiile băneşti generate de solicitarea, utilizarea eficientă şi rambursarea creditelor bancare, precum şi a acelor relaţii băneşti referitoare la modul de utilizare a fondurilor şi de realizare a veniturilor. G.f. cuprinde, practic, totalitatea deciziilor şi a activităţilor care participă la reglarea fluxurilor financiare, la gospodărirea resurselor financiare ale unităţilor economice. G.f. este menită să asigure aşadar unităţii economice fondurile necesare cu care să-şi desfăşoare activitatea cu costuri cât mai mici, să obţină rezultate financiare superioare şi să menţină echilibrul financiar. G.f. necesită efectuarea unui control sistematic asupra activităţii economice şi financiare. V. şi gestiune economică. GESTIUNE FRAUDULOASĂ, pricinuirea, cu rea-credinţă, de pagube unei persoane juridice sau fizice, de către persoana căreia i s-a încredinţat o gestiune, cu prilejul conservării şi administrării bunurilor. GESTIUNEA NUMERARULUI, complex de măsuri privind procurarea, păstrarea, administrarea şi folosirea numerarului în condiţii optime, cu eficienţă maximă. Pentru gestionarea optimă a numerarului trebuie să se aibă în vedere următoarele elemente: sursele şi destinaţia numerarului, analiza numerarului, utilizarea surplusului de numerar, asigurarea rezervelor de numerar, repartizarea numerarului, controlul numerarului. G.n. în mod eficient 246 necesită: asigurarea în perioadele cu cele mai mari cheltuieli a unui numerar suficient satisfacerea obligaţiilor de plată asumate prin contracte, precum şi a celor stipulate în legislaţii privind impozitele, taxele, dobânzile, dividendele etc., efectuarea raţională a cheltuielilor de capital, stabilirea unui interval suficient de timp până la scadenţa plăţilor, pentru ca agentul economic să poată negocia încasările şi plăţile, crearea unei reputaţii cât mai bune printre bănci, creditori, societăţi de asigurări etc. în privinţa promptitudinii şi a respectării termenelor de onorare a obligaţiilor de plată, preocuparea pentru valorificarea convenabilă a mărfurilor etc. G.n. reclamă o analiză temeinică a surselor de constituire a numerarului, care, practic reprezintă o previziune a încasărilor şi a plăţilor în bani efectivi. Această analiză se face baza planului de încasări şi plăţi pe termen scurt, mediu şi lung, numit bugetul numerarului. GESTIUNEA PORTOFOLIULUI DE VALORI MOBILIARE, totalitatea metodelor, principiilor şi instrumentelor de administrare şi de rentabilizare a respectivelor active financiare de trecere de la structuri mai puţin eficiente ale portofoliului la alte structuri cu grad de eficienţă mai ridicat. GESTIUNEA TREZORERIEI AGENTULUI ECONOMIC, complex de operaţiuni, activitate permanentă şi responsabilă prin care agentul economic îşi procură şi utilizează raţional şi eficient în cursul anului resursele financiare necesare onorării obligaţiilor scadente, precum şi plasamentele băneşti temporare pe care le efectuează. în trezoreria agentului economic se intersectează toate operaţiunile financiare care rezultă din desfăşurarea întregii sale activităţi, în trezorerie se intercondiţionează toate încasările şi plăţile întregului an, indiferent dacă se referă la activitatea curentă sau la investiţiile pe termen lung. G.La.e. a dobândit o importanţă considerabilă în procesul organizării şi conducerii, ca urmare a transformărilor intervenite în viaţa economică, cum sunt: evoluţia ratei dobânzii, a cursului de schimb valutar, a riscului determinat de aceste variabile, elaborarea şi folosirea unor instrumente economice şi financiare care fac posibilă o mai bună gestionare a riscului. T. este elementul esenţial şi, concomitent, principala constrângere a gestiunii financiare a agentului economic, deoarece aici se concretizează rezultatele financiare ale activităţii şi respectarea cerinţelor echilibrului financiar. Nu în toate cazurile un agent economic care încheie activitatea şi contabilizează profit are şi o trezorerie pozitivă, ca urmare a decalajului dintre înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi a cheltuielilor şi scadenţa încasărilor şi a plăţilor, decalaj care în unele cazuri poate fi hotărâtor pentru soarta financiară a agentului economic. Acordarea unei importanţe tot mai mari gestionării trezoreriei este determinată de fenomene specifice instabilităţii economice la nivel macro- şi microeconomic, cum sunt: creşterea ratei inflaţiei, a ratei dobânzii, reducerea ratelor de rentabilitate, scăderea gradului de autofinanţare. T. trebuie să asigure lichiditatea. Agentul economic are nevoie de lichiditate pentru efectuarea tranzacţiilor sale, pentru onorarea obligaţiilor de plată scadente. Nivelul încasărilor ca fluxuri monetare depinde de nivelul veniturilor, de politica de credite furnizor, de politica de credite bancare dusă de agentul economic. T. este chemată să determine şi să asigure un nivel minim de încasări în măsură să evite riscul incapacităţii de plată, riscul încasărilor insuficiente care duc la amânarea plăţilor şi la reeşalonarea plăţilor suplimentare datorită creşterii dobânzilor şi a cuantumului obligaţiilor faţă de stat etc. V. şi trezoreria agentului economic; trezoreria generală a statului; trezorerie; trezorier. GHILDE, asociaţii negustoreşti din care faceau parte cu deosebire negustorii avuţi; se organizau în vederea apărării (asigurării) reciproce împotriva concurenţei şi în lupta cu feudalii. G. apărau interesele marilor negustori care monopolizau comerţul şi deţineau un loc important în administraţia oraşelor. Ele s-au dezvoltat în perioada secolelor XII-XV şi au dispărut o data cu dezvoltarea relaţiilor de producţie şi, în special, a relaţiilor comerciale internaţionale. gir 247 GHIŞEU DE SCHIMB VALUTAR, birou organizat în cadrul societăţilor comerciale de turism, indiferent de forma de proprietate (cu capital de stat, mixt sau privat), care deţin hoteluri sau alte spaţii de cazare pentru turişti străini ori unităţi prestatoare de servicii turistice internaţionale, în vederea încasării din schimbul valutar a sumelor de lei pentru prestaţiile turistice (cazare şi servicii suplimentare) efectuate turiştilor străini. G. de s.v. efectuează următoarele operaţiuni: cumpărări de valută efectivă (în numerar), în valutele convertibile cotate la Banca Naţională a României, şi de cecuri de călătorie de la turişti străini, reprezentând contravaloarea în lei a serviciilor prestate acestora. Cumpărările de valută se efectuează la cursul de fixing în lei din ziua operaţiunii, stabilit prin lista de cursuri a Băncii Naţionale a României. Pentru operaţiunile de cumpărare de valută, g. de s.v. întocmesc buletine de schimb valutar (v.). G. de s.v. mai efectuează restituiri de valută efectivă (în numerar), numai către turiştii care au efectuat schimbul valutar la ghişeul respectiv şi numai în limita serviciului turistic achitat, dar neprestat. Pentru suma în valută restituită, g. de s.v. întocmeşte o notă de restituire de valută, în care se menţionează numărul şi data buletinului de schimb iniţial şi a dovezii de neprestare de servicii. Pentru operaţiunile de cumpărări şi restituiri de valută, g. de s.v. pot percepe comisioane de până la 5%. Sumele în valută cumpărate de g. de s.v. se cedează integral, contra lei, la cursul zilei, băncii comerciale la care societatea comercială de turism are contul deschis. Depunerea sumelor la bancă se face pe bază de specificaţie valutară, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data încasării. GIR 1. Operaţiune prin care un titlu de credit circulă de la un beneficiar la altul. 2. Formă specială de transmitere a unei cambii, cec, trată, bilet la ordin sau conosament, care constă în inserarea pe versoul acestora a unei formule ce exprimă voinţa actualului posesor de a se transmite şi remite titlul de credit noului posesor (numele noului beneficiar), ordinul de a se plăti, data şi semnătura fostului (ultimului) proprietar. 3. Contract cambial care se încheie între girant (v.) şi giratar (v.). G., fiind scris pe versoul hârtiilor de valoare, se numeşte, din această cauză „andosament“. Prin g. se transmite proprietatea hârtiei de valoare şi se garantează plata sumei prevăzute în ea; noul proprietar (devenit prin g.) dobândeşte calitatea de creditor al sumei stipulate în hârtia de valoare. G. este necondiţionat, iar atunci când prevede numai o parte din sumă este nul. G. este şi o garanţie pentru acceptarea şi plata cambiei. Girantul se obligă la acceptare şi plată, în cazul în care trasul ar refuza acceptarea şi plata, devenind în acest fel debitor de regres solidar cu ceilalţi debitori cambiali. Girantul poate să se elibereze de obligaţia de garanţie numai dacă în textul g. inserează formula „fără garanţie" ori „fără obligo“. ❖ G. de întoarcere, g. în baza căruia beneficiarul girează în favoarea trasului, a trăgătorului ori a altui obligat, care poate şi el gira din nou cambia. Dacă g. s-a făcut în favoarea trasului acceptant al cambiei, iar la scadenţă aceasta se află în mâinile sale, trasul este în acelaşi timp debitor şi creditor cambial, situaţie în care cambia se stinge pe calea confuziunii. Când trasul nu a acceptat cambia, are numai calitatea de giratar, fiind îndreptăţit să pretindă plata de la girant şi de la trăgător. Dacă g. s-a făcut în favoarea trăgătorului, şi trasul a acceptat cambia, trăgătorul poate pretinde plata de la tras. Când însă trasul nu a acceptat cambia, ea se stinge, trăgătorul devenind creditor şi debitor al girantului. ❖ G. după protest, g. dat după dresarea protestului de neplată ori după expirarea termenului pentru dresarea protestului, ceea ce conduce la efectele unei cesiuni. ❖ G. fără garanţie, g. în temeiul căruia girantul este eliberat de orice garanţie de acceptare sau de plată, fiind responsabil numai de existenţa creanţei. ♦♦♦ G. în alb, g. care constă numai în semnătura fostului beneficiar (cedentului) al cambiei şi dată fară să se indice numele şi prenumele noului beneficiar (al cambiei), în care caz cambia circulă ca titlu la purtător. Beneficiarul cambiei girate astfel poate să completeze g. cu numele său ori al altei persoane sau să înmâneze cambia unei terţe persoane, fară să completeze g. în a. Posesorul cambiei cu g. în a. poate să-l completeze cu numele său, cu numele altei persoane căreia îi predă cambia, poate să dea un nou g. în a. ori să gireze cambia la ordinul altei persoane sau, în fine, să predea cambia unei terţe persoane, fară să o gireze ori fară să completeze g. în a. V. şi titlu. ❖ G. la purtător, g. care conţine formula „plătiţi purtătorului", ceea ce înseamnă 248 gir că, practic, este un g. în alb. ❖ G. „nu la ordin", g. care are efect translativ, însă pe baza lui giratarul nu dobândeşte dreptul să gireze cambia, iar girantul rămâne răspunzător pentru acceptarea şi plata cambiei numai faţă de giratarul său, ceea ce înseamnă că el nu devine responsabil faţă de acele persoane cărora cambia le-ar fi fost girată ulterior. ❖ G. pentru încasare, g. dat în scopul de a investi pe giratar (ca reprezentant sau mandatar al girantului) cu dreptul de a încasa - la scadenţă sau chiar mai înainte de aceasta - suma stipulată în cambie-dacă debitorul refuză plata, giratarul are dreptul să îndeplinească formalităţile şi procedura necesară, în vederea realizării drepturilor cambiale. G. pentru î. se dă sub formule cum sunt: „pentru încasare", „pentru acoperire", „pentru procură". întrucât prin acest g. giratarul nu dobândeşte drepturile create prin titlul de credit, ci are numai calitatea de mandatar al girantului, el nu poate transmite cambia prin gir, ci îşi poate numai substitui, în calitatea aceasta, o altă persoană, prin mijlocirea unui nou g. pentru î. Potrivit acestei forme de g., giratarul este obligat să exercite toate drepturile ce rezultă din cambie în numele girantului. De asemenea, debitorii cambiali îi pot opune toate excepţiile care se pot opune girantului. ❖ G. plin, g. care cuprinde numele noului beneficiar (giratar), după menţiunea „plăţi la ordinul... (numele noului beneficiar)44, semnătura ultimului beneficiar şi data girului. ❖ G. simulat, g. potrivit căruia părţile cad de acord să nu se transmită cambia, girantul rămânând mai departe adevăratul ei posesor, iar giratarul fiind doar un posesor aparent al cambiei. Corespunzător g.s. între girant şi giratar se pot stabili raporturi de mandat, de gaj etc. G.s. se foloseşte atunci când părţile voiesc să evite ca debitorul să se poată prevala de excepţiile pe care le au împotriva girantului; de asemenea, pentru a evita sustragerea valorii cambiei de la urmărirea creditorilor girantului. Giratarul este obligat să exercite toate drepturile cambiale, să-l informeze pe girant despre sumele încasate, fiind răspunzător faţă de girant pentru orice daună produsă din vina sa. în această formă de g., girantul nu are obligaţia de garanţie faţă de giratar, între aceştia neexistând raporturi cambiale. G.s. produce în raporturile externe toate efectele unui g. adevărat, în sensul că giratarul este sub aspectul formal deplin legitimat, plata care i se face este valabilă şi are dreptul să înstrăineze cambia în mod valabil. GIRANT, persoană care transmite cambia unei alte persoane, numită giratar, prin girarea (andosarea) ei. Dacă trasul nu onorează cambia, biletul la ordin, posesorul acestora are dreptul să ceară plata sumei respective de la unul sau de la toţi giranţii anteriori, inclusiv de la trăgător, toţi fiind solidar răspunzători faţă de tras. Dreptul de a executa pe toţi giranţii anteriori, inclusiv pe trăgător, poartă numele de „drept de regres sau de recurs". Trăgătorii şi giranţii care nu vor să fie atacaţi în regres, în situaţiile în care nu se face plata, scriu deasupra girului „fără recurs", situaţie în care cambia devine dubioasă. V. şi bilet la ordin; cambie; gir; trată. GIRARE, v. ANDOSARE. GIRATAR, persoană căreia i s-a transmis o cambie, un bilet la ordin, un cec de către girant - prin gir - şi a primit-o, devenind, prin aceasta, beneficiarul ei. V. şi cambie; gir. GLOBALIZAREA ASIGURĂRILOR Şl REASIGURĂRILOR, unificarea, fuziunea, omogenizarea pe plan naţional şi internaţional a activităţii de asigurări şi reasigurări, chiar la un management financiar global, atât la nivelul companiilor, cât şi la nivelul asiguraţilor. G. se manifestă în următoarele direcţii: a) între asigurători, reasigurători şi asiguraţi. Astfel, marile societăţi multinaţionale au tendinţa de a-şi ridica nivelul autoasigurării şi de a transfera riscurile sau o parte a acestora către reasigurători; selectarea se face din ce în ce mai mult pe principiile managementului financiar global; b) între sectorul de stat şi cel privat. Datorită reducerii ponderii sectorului de stat în domeniul asigurărilor, apar perspective noi pentru sectorul privat; c) între societăţile de asigurări, cele de reasigurări şi bancheri, luând fiinţă „bancassurance“, care dobândeşte o extindere tot mai mare, astfel că în scurt timp se va constata că fară folosirea GOL 249 băncilor, activitatea de asigurări şi de reasigurări nu se va mai putea desfăşură; d) treptat, treptat, va avea loc globalizarea serviciilor financiare din asigurări şi reasigurări. G. continuă în domeniul asigurărilor a determinat apariţia unor noi probleme în ceea ce priveşte managementul riscului pe plan internaţional, cum sunt următoarele: a) dezvoltarea unui program internaţional de management al riscului; b) negocierea cu reprezentanţi ai societăţilor de asigurări şi brokeri din străinătate, fapt ce amplifică nevoia unui sistem de comunicare internaţional; c) soluţionarea problemelor de control al daunelor şi stabilirea unor proceduri de control al riscului în cadrul planurilor de asigurare de pe diferite pieţe locale, utilizând forţă de muncă din ţările respective; d) lansarea unor programe de asigurare a angajaţilor care lucrează în străinătate, inclusiv programe destinate angajaţilor societăţilor transnaţionale; desigur, managerii de risc trebuie să depăşească multe alte obstacole pentru a atinge obiectivele firmelor pe plan internaţional. Odată cu crearea Comunităţii Europene şi apoi a Uniunii Europene s-a creat o uriaşă piaţă potenţială a societăţilor de asigurări cu posibilităţi pentru creşterea profitului acestor societăţi, pentru sporirea considerabilă a numărului asiguraţilor şi numărului de persoane angajate în domeniul asigurărilor. Procesul de armonizare şi de globalizare în cadrul Uniunii Europene a determinat şi alte schimbări, cum sunt următoarele: a) o societate de asigurări cu sediul în una din ţările Uniunii poate să ofere produsele sale în toate ţările membre fară nici o restricţie; b) o societate de asigurări dintr-o ţară membră poate să-şi deschidă sucursale şi filiale în toate ţările Uniunii; c) cetăţenii unei ţări membre nu mai sunt constrânşi să achiziţioneze produse de asigurare din propria ţară şi pot alege produsul potrivit dintr-o gamă mult mai largă de produse; d) concurenţa între societăţile de asigurări ce operează pe această piaţă este mai mare, ceea ce conduce la scăderea nivelului primelor de asigurare; e) condiţiile de asigurare înregistrează un grad ridicat de standardizare; f) multe societăţi de asigurări din ţările membre vor fuziona pentru a-şi putea menţine poziţia pe piaţă. Cu toate oportunităţile care apar pe plan internaţional pentru societăţile de asigurări, există totuşi o serie de bariere care împiedică expansiunea acestora în străinătate, cum sunt următoarele: a) condiţiile restrictive în ceea ce priveşte autorizarea activităţii de asigurări în unele ţări ale lumii; b) dorinţa unor autorităţi statale de a instaura monopolul naţional sau de a favoriza societăţile de asigurări autohtone; c) impunerea de către autorităţile locale a unor condiţii severe în ceea ce priveşte politica de capital şi rezerve; d) pe unele pieţe străine, autorităţile locale impun societăţilor de asigurări străine asocierea cu o (unele) societate de asigurări autohtonă; e) obligaţia de a angaja personal autohton; f) obligaţia societăţilor de asigurări străine de a se reasigura sau de a investi pe plan local; g) interzicerea schimbului valutar sau a repatrierii profitului; h) impozite şi taxe foarte ridicate la care sunt supuse societăţile de asigurări străine etc. Trebuie spus că nu toate barierele menţionate mai sus există sau au acelaşi impact pe toâte pieţele străine. De pildă, ca urmare a efortului de armonizare a pieţei Uniunii Europene, multe din barierele tarifare şi netarifare cu care societăţile străine se confruntau la intrarea pe această piaţă au fost reduse sau chiar desfiinţate. Dar multe din aceste bariere există în alte părţi ale lumii. GLOABĂ 1. Amendă aplicată în Ţara Românească şi în Moldova pentru săvârşirea de delicte sau de crime, în evul mediu. 2. Taxă specială care se pretindea pentru redeschiderea unui proces. în Moldova, această taxă se numea zavescă. GOL DE ACTIVE CIRCULANTE, v. COMPLETARE DE ACTIVE CIRCULANTE; PIERDERE DE ACTIVE CIRCULANTE. GOL TEMPORAR DE CASĂ, lipsă temporară de venituri care poate să apară în cursul anului în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti. Pentru acoperirea lor, se pot acorda împrumuturi temporare din fondurile de tezaur. Au dreptul să aprobe astfel de împrumuturi consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu avizul prealabil al direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat. Din aceleaşi fonduri şi în aceleaşi condiţii se pot acorda împrumuturi şi în cazul în care g.t de c. apar în bugetele proprii ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti. împrumuturile acordate se rambursează până la data de 31 decembrie a fiecărui exerciţiu bugetar. Dacă, în situaţii excepţionale, împrumuturile nu se rambursează până la finele anului din cauza lipsei de disponibilităţi bugetare, acestea se prevăd a fi rambursate din bugetele anilor următori, în termen de până la 18 luni, cu o dobândă a cărei limită maximă se stabileşte de către Ministerul Finanţelor şi se încasează la fondul de tezaur al judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti. V. şi fond de tezaur al statului; fond de tezaur al judeţului şi al municipiului Bucureşti. GOLD EXCHANGE STANDARD, v. ETALON. GOLD STANDARD, v. ETALON. GRAD DE ACOPERIRE A IMPORTURILOR PRIN EXPORTURI, indicator cu ajutorul căruia se determină şi se apreciază evoluţia comerţului exterior (importul şi exportul de mărfuri) pe o anumită perioadă de timp, de regulă pe un an. Acest indicator se determină astfel: VE G. de a. a i. prin e. ----100, VI în care: VE = valoarea exportului ; VI = valoarea importului. Acest indicator şi alţi indicatori fac posibilă analiza evoluţiei comerţului exterior şi luarea măsurilor corespunzătoare. GRAD DE ACOPERIRE PRIN ASIGURARE, indicator privind asigurările de bunuri, care evidenţiază, în procente, în ce raport se află suma asigurată faţă de valoarea reală a bunului asigurat. G. de a. prin a. se calculează pe baza formulei: G, =^-100, vr în care: Ga = gradul de acoperire prin asigurare, exprimat în procente; Sa = suma asigurată; Vr = valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării. Acest indicator este semnificativ numai dacă se calculează separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare. Cu cât g. de a. prin a. se apropie mai mult de 100, cu atât există o garanţie mai mare că, în caz de producere a riscului, asiguratul va avea dreptul la o despăgubire mai apropiată de valoarea pagubei. GRAD DE AVARIE, indicator ce consemnează procentul, măsura în care au fost avariate anumite bunuri asigurate, ca urmare a producerii riscurilor acoperite prin asigurare. G. de a. apare ca un element care intervine în calculul despăgubirii de asigurare (v.). De exemplu, în cazul producerii unor pagube la mărfurile de import, despăgubirea de asigurare se stabileşte prin înmulţirea sumei asigurate cu gradul de avarie, iar acesta din urmă se obţine pe baza formulei: gra 251 în care: Ga =gradul de avarie, exprimat în procente; Pma = Pftţul intern al mărfii avariate; Pmb = preţul intern al mărfii respective în stare bună. GRAD DE CUPRINDERE ÎN ASIGURARE, indicator care se utilizează pentru aprecierea nivelului de dezvoltare a asigurărilor facultative. G. de c. în a. se calculează pe baza formulei: Gc =—100, în care: N Gc = gradul de cuprindere în asigurare; n = numărul bunurilor sau persoanelor asigurate; N = numărul bunurilor sau persoanelor asigurabile. G. de c. în a. se poate utiliza pentru aprecierea nivelului de dezvoltare a asigurărilor facultative, atât la fiecare unitate teritorială a asigurătorului, cât şi la nivelul întregii instituţii de asigurare. Cu cât g. de c. în a. se apropie mai mult de 100, cu atât se realizează o dispersare mai bună a riscului şi se creează condiţii mai bune pentru ca asigurătorul să poată obţine un raport mai favorabil între despăgubirile plătite şi primele încasate la asigurarea respectivă. GRAD DE DISTRUGERE, element care intervine în calculul despăgubirii de asigurare la culturile agricole, rodul viilor şi livezilor. Modul de calcul al g. de d. diferă, după cum este vorba de culturi agricole de pe terenuri care au fost sau urmează să fie reînsămânţate sau replantate, sau de culturi agricole de pe terenuri care nu au fost sau nu urmează să fie reînsămânţate sau replantate. în cazul culturilor de pe terenuri care au fost sau urmează să fie reînsămânţate sau replantate, g. de d. se calculează astfel: Gd =-^-100, N„. în care: Gd = gradul de distrugere, exprimat în procente; = numărul mediu de plante (pe nr sau liniar) distruse sau vătămate de riscuri asigurate; = numărul total de plante (pe m2 sau liniar) existente înainte de producerea riscului asigurat. La culturile de pe terenuri care nu au. fost sau nu urmează să fie reînsămânţate sau replantate - aparţinând unităţilor agricole - g. de d. se calculează în modul următor: ^ Qp-Qr 1AA Gd =-4=---------100’ Qp in care: q =producţia medie programată la hectar; Qr =producţia medie obţinută la hectar pe suprafaţa calamitată. GRAD DE FISCALITATE, indicator macroeconomic care exprimă mărimea impozitelor şi taxelor sau presiunea fiscală. Se determină astfel: VS G.def. =——100, PNB în care: VS = veniturile statului ce provin din impozite, taxe etc. PNB = produsul naţional brut. 252 GRA Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât fiscalitatea este mai ridicată. G. de f. trebuie corelat cu unii indicatori macroeconomici, ca de exemplu cu ritmul creşterii economice, relevând măsura în care nivelul fiscalităţii constituie un impuls pentru activitatea economică sau, dimpotrivă, un element de stagnare sau chiar de regres economic. V. şi fisc; fiscalitate; fiscalism; presiune fiscală; principiile generale ale impozitării. GRAD DE FRUCTIFICARE A ACTIVELOR, indicator ce comensurează şi relevă eficienţa cu care sunt folosite activele de către un agent economic, o bancă, o societate de asigurări etc. Acest indicator se determină astfel: VT Fa —----- y a AT în care: Fa = gradul de fructificare a activelor; VT =venituri totale; AT = active totale. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât activele sunt folosite mai eficient. GRAD DE INVALIDITATE, măsură în care o persoană şi-a pierdut capacitatea de muncă din cauza unui accident sau a unei boli. în raport cu condiţiile de la locul de muncă şi cu pierderea capacităţii de muncă, există trei grade de invaliditate, şi anume: invaliditate de gradul I, care se caracterizează prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire şi supraveghere permanentă din partea altei persoane; invaliditate de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce şi de a se orienta spaţial, fără ajutorul altei persoane; invaliditate de gradul III, care se caracterizează prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, şi invalidul poate presta aceeaşi muncă, însă cu un program redus, sau o altă muncă mai uşoară, încadrarea persoanelor în unul dintre cele trei grade de invaliditate se face ţinându-se seama de următoarele criterii de bază: natura, gravitatea, particularităţile şi evoluţia bolii, precum şi influenţa acesteia asupra capacităţii de muncă; posibilităţile de recuperare a capacităţii de muncă, în raport cu natura muncii prestate; elementele care pot conduce la agravarea bolii în cazul continuării activităţii. Normele şi criteriile pe baza cărora se face încadrarea în gradele 1, II şi III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, împreună cu Ministerul Sănătăţii, la propunerea Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, denumit medic expert al asigurărilor sociale. Decizia emisă de medicul expert poate fi contestată la casa teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la comunicare. La soluţionarea contestaţiei, casa teritorială de pensii poate consulta Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă. Contestaţia se rezolvă în termen de 30 de zile de la înregistrare. Decizia casei teritoriale de pensii dată în soluţionarea contestaţiei poate fi contestată la instanţa judecătorească competentă în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Decizia de încadrare într-un grad de invaliditate necontestată în termen rămâne definitivă. GRAD DE ÎNDATORARE, indicator care exprimă raportul dintre datoriile agentului economic şi capitalurile proprii ale acestuia. G. deî. este de două feluri, şi anume: generală şi financiară. G. de î. generală se determină astfel: pn 253 în care: °îg = gradul de îndatorare generală; = totalul datoriilor; Cpn =capitaluri proprii nete. G. de î.g. este considerat bun până la 60%, satisfăcător între 60-100% şi necorespunzător peste 100%. G. de î. financiară se calculează după următoarea relaţie: 0,-Şt.i». Pn în care: Gjf = gradul de îndatorare financiară; vpf = datorii financiare totale; Cpn = capitaluri proprii nete. G. de î.f. este considerat bun până la 30%, satisfăcător între 30-70% şi necorespunzător peste 70%. GRAD DE UZURĂ A AUTOVEHICULULUI, element în funcţie de care se stabileşte valoarea autovehiculului la data producerii riscului asigurat. Pentru autovehiculele aparţinând organizaţiilor de stat, g. de u. se calculează pe baza formulei: Gu =—100, u N în care: Gu = gradul de uzură fizică a autovehiculului, exprimat în procente; P = parcursul, exprimat în km echivalenţi, realizat de autovehiculul respectiv de la începerea ciclului de exploatare în care se află şi până la data producerii evenimentului asigurat; N = norma de parcurs stabilită - pe mărci şi tipuri de autovehicule - de către Ministerul Transporturilor, pentru ciclul de exploatare respectiv. Dacă autovehiculul avariat avea efectuate - înainte de data producerii riscului asigurat, în cadrul ciclului de exploatare respectiv - reparaţii curente, inclusiv înlocuirea unor părţi componente, atunci g. de u. fizică a autovehiculului se calculează pe baza formulei: Gy, =K — 100, N în care: G^ gradul de uzură fizică, recalculat; A __o K= coeficientul de corecţie a uzurii, care se obţine făcând raportul---, în care A este A valoarea din nou a autovehiculului avariat, iar a costul total al reparaţiilor curente, inclusiv al înlocuirilor de părţi componente, executate înainte de producerea riscului asigurat. Pentru autovehiculele aparţinând altor persoane decât organizaţiilor de stat, gradul de uzură a autovehiculelor este stabilit de asigurător, pe baza vechimii în exploatare şi a numărului de kilometri parcurşi. De menţionat că g. de u. a a. se ia în calcul pentru stabilirea valorii autovehiculului la data producerii riscului asigurat numai dacă nivelul acestuia nu depăşeşte 75%. GRADUL DE ACOPERIRE A DAUNEI, indicator care poate fi utilizat pentru aprecierea eficienţei asigurării de bunuri din punctul de vedere al asiguratului. G. de a. al d. ne 254___________________________________________________________________________________GRA arată, în procente, în ce raport se află despăgubirea de asigurare (v.) faţă de paguba produsă de riscul asigurat. Pentru calcularea g. de a. a d. se poate utiliza formula: Gad = -2--100 > în care: D Gad = gradul de acoperire a daunei (în procente); Da = despăgubirea de asigurare; D = dauna produsă de riscul asigurat. Acest indicator trebuie calculat separat pentru fiecare bun asigurat. Nivelul g. de a. a d. diferă în funcţie de principiul de răspundere (de acoperire) care se aplică la un bun asigurat sau altul. V. şi răspundere proporţională; răspundere după primul risc; răspundere limitată. GRADUL DE ECONOMICITATE A OPERAŢIUNILOR DE EXPORT, indicator al eficienţei exportului de mărfuri, determinat prin raportarea economiei sau a pierderii de muncă socială naţională, obţinută din exportarea unei mărfi, la preţul său extern, după formula: _ Pee-CL-CM S GEE = —----------------, Pee în care: GEE = gradul de economicitate a operaţiunilor de export; Pee = preţul extern al mărfii exportate, exprimat în lei-valută; CL = cursul de revenire-limită, exprimat în lei sau în lei-valută; CMS = cheltuiala de muncă socială naţională pentru producerea mărfii respective, exprimată în lei. Acest indicator evidenţiază economia sau pierderea de muncă socială naţională cu care se obţine o unitate valutară la export. V. şi curs de revenire; gradul de economicitate a operaţiunilor de import. GRADUL DE ECONOMICITATE A OPERAŢIUNILOR DE IMPORT, indicator al eficienţei importului de mărfuri, determinat prin raportarea economiei sau a pierderii de muncă socială naţională, obţinută de pe urma importului unei mărfi, la preţul extern al mărfii importate exprimat în lei-valută, potrivit formulei: GEI = CMS ~ Pei CL P in care: rei GEI = gradul de economicitate a operaţiunilor de import; CMS = cheltuiala de muncă socială internă pentru producerea mărfii respective, exprimată în lei; ^ei = preţul extern al mărfii importate, exprimat în lei-valută; CL = cursul de revenire-limită. G. de e. a o. de i. evidenţiază economia sau pierderea de muncă socială determinată de înstrăinarea unei unităţi valutare. Cu cât acest indicator este. mai mare decât zero, cu atât produsele importate sunt mai eficiente sub aspect financiar-valutar. Prin însumarea algebrică a nivelului gradului de economicitate cu cursul de revenire-limită se obţine cursul de revenire al operaţiunii de import date. V. şi curs de revenire; gradul de economicitate a operaţiunilor de export GRADUL DE ÎNDATORARE A CAPITALULUI, raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului şi la sfârşitul perioadei luate în calcul. 255 gradul de îndatorare a ţării, indicator care exprimă proporţia (în procente) a datoriei publice în produsul naţional brut. Cu cât proporţia este mai mare, cu atât ţara este mai îndatorată de pe urma împrumuturilor contractate în interior şi în străinătate. Acest indicator se determină astfel: G. deî. aţ.= -55L.ioo, în care: PNB DP = datoria publică; PNB = produsul naţional brut. Cu ajutorul acestui indicator se evidenţiază în ce măsură mărimea produsului naţional brut este grevată de cuantumul datoriei publice a ţării. V. şi datoria publică a României; datorie externă; datorie publică. GRADUL DE PRELUCRARE A MATERIILOR PRIME, indicator al eficienţei activităţii economice instituit prin mecanismul economico-fmanciar, care exprimă în ce măsură se valorifică superior materiile prime, materialele, combustibilul etc.; se determină prin raportarea valorii materiilor prime la valoarea produselor finite obţinute. Cu cât acest indicator este mai mic, cu atât gradul de prelucrare a materiilor prime este mai ridicat. GRADUL DE REÎNNOIRE A MIJLOACELOR FIXE, indicator economic ce relevă măsura în care sunt reînnoite mijloacele fixe ale unităţii economice. Acest indicator se determină astfel: GUMF - amort*smentul acumulat al mijloacelor fixe ~~ valoarea de inventar a mijloacelor fixe Cu cât g. de r. a m.f. este mai mare, cu atât unitatea economică are o înzestrare tehnică mai bună şi obţine o productivitate mai ridicată. GRADUL DE SOLVABILITATE AL SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI, indicator de solvabilitate în activitatea de asigurări care se determină raportând capitalul plus rezervele la primele de asigurare încasate, după formula: GS = ^ PAI Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România nu permite societăţilor de asigurări să funcţioneze sub un grad minim de solvabilitate. V. şi solvabil; solvabilitate; solvabilitate generală. GRADUL DE UTILIZARE A CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE, indicator economic care relevă în ce măsură este utilizată capacitatea de producţie a unităţii economice. Acest indicator se calculează astfel: GUCP = ■ Q Qmax în care: GUCP = gradul de utilizare a capacităţii de producţie; Q = producţia prevăzută şi obţinută; Qmax = producţia maximă ce s-ar putea obţine. Unităţile economice urmăresc utilizarea completă a capacităţii de producţie, o producţie cât mai mare şi o eficienţă ridicată. z,JO GRA GRADUL DE UZURĂ A MIJLOACELOR FIXE, indicator economic care exprimă în ce măsură mijloacele fixe ale unităţii economice sunt uzate. Acest indicator se calculează astfel: GUMF - val°arca mijloacelor fixe noi intrate prin investiţii valoarea medie a mijloacelor fixe G. de u. se poate calcula pe total şi pe categorii de mijloace fixe şi nu corespunde întocmai uzurii efective a mijloacelor fixe. Buna întreţinere şi reparare de calitate şi la timp a mijloacelor fixe, ca şi exploatarea lor raţională conduce la diminuarea gradului de uzură. Indicatorul acesta se determină de către unităţile economice, pe ramuri economice şi chiar pe întreaga economie naţională. V. şi amortisment; amortizare. GRADUL DE VALORIFICARE A MATERIILOR PRIME, indicator economic care exprimă cât de eficientă este valorificarea pe plan extern a materiilor prime. Formula de calcul al indicatorului este următoarea: 0,-S. v MP în care: Gv = gradul de valorificare a materiilor prime; PE = preţul de export în lei; MP = valoarea în preţuri mondiale a materiilor prime. GRAFICUL DE EŞALONARE A INVESTIŢIEI, document de plan al investiţiilor întocmit de proiectantul general, de comun acord cu beneficiarul, antreprenorul general şi furnizorii de utilaje, şi însuşit de organele lor superioare. G. cuprinde: elaborarea documentaţiei, data de începere, eşalonarea şi durata de execuţie a lucrărilor, organizarea şantierului, lucrările de construcţii-montaj şi celelalte lucrări de bază ale investiţiei, procurarea şi montarea utilajelor, efectuarea probelor tehnologice, intrarea în funcţiune şi realizarea parametrilor tehnico-economici proiectaţi ai noii capacităţi de producţie. în grafic se prevăd fazele de desfăşurare a lucrărilor, în aşa fel încât să permită realizarea investiţiei într-un timp cât mai scurt, asigurându-se folosirea în condiţii optime şi neîntrerupte a forţei de muncă, a utilajelor etc. O elaborare judicioasă şi fundamentată a graficului, urmată de respectarea riguroasă a termenelor de execuţie, prezintă o deosebită importanţă pentru încheierea lucrărilor şi intrarea la timp în funcţiune a obiectivelor respective. V. şi durata de execuţie a investiţiilor. GRAFICUL MODIFICĂRII NUMERARULUI ÎN CIRCULAŢIE, instrument de urmărire operativă a modului în care se realizează sarcina punerii sau a retragerii din arterele circulaţiei băneşti a numerarului. în grafic se înregistrează zilnic vărsămintele şi retragerile efective de la fondul de rezervă, ceea ce oferă conducătorilor filialelor şi sucursalelor bancare posibilitatea stabilirii numerarului în circulaţie şi a orientării muncii, în vederea realizării planului de încasări şi plăţi în numerar. G. se întocmeşte lunar de către filiale şi sucursale bancare, cu defalcare pe chenzine. Pentru întocmirea g. se folosesc indicatorii planului de încasări şi plăţi în numerar. G. se aprobă de centrala Băncii Naţionale, care stabileşte plafoane de alimentare a caselor de circulaţie din fondul de rezervă (v.), precum şi plafoane ale casei de circulaţie (v.), care constituie limite maxime ale numerarului ce se poate păstra în casa de circulaţie de la o zi la alta şi care serveşte la efectuarea plăţilor cu numerar în primele ore ale dimineţii, până când se realizează încasări. GR ANT, alocaţie financiară anuală pentru cercetare ştiinţifică; donaţie de sprijin, subvenţie. 257 GRATIFICAŢIE, recompensă bănească acordată la sfârşitul anului persoanelor încadrate în muncă, peste salariul obişnuit, pentru îndeplinirea şi depăşirea în bune condiţii a sarcinilor ce le revin. GREVĂ, încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi. Participarea salariaţilor la g. eşte liberă. Nici un salariat nu poate fi constrâns să participe sau nu la o g. Limitarea sau interzicerea dreptului la g. poate interveni numai în cazurile şi pentru categoriile de salariaţi prevăzute expres de lege. Salariaţii au dreptul la g. pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale. Participarea la g., precum şi organizarea acesteia cu respectarea legii nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor salariaţilor şi nu pot avea drept consecinţă sancţionarea disciplinară a salariaţilor grevişti sau a organizatorilor grevei. Legile speciale reglementează modul de exercitare a dreptului la g., organizarea, declanşarea şi desfăşurarea grevei, procedurile prealabile declanşării grevei, suspendarea şi încetarea grevei, precum şi orice alte aspecte legate de g. GREVĂ DE ZEL, grevă parţială care se realizează prin încetinirea producţiei şi nu prin încetarea totală a activităţii. Salariaţii îndeplinesc numai sarcinile înscrise în fişele de post sau în alte programe de activitate. în acest fel, lucrătorii afectează în bună măsură eficienţa muncii, însă, respectând normele principale ale muncii, sunt exoneraţi de eventuale sancţiuni din partea patronului. GREVÂ FISCALĂ, formă de protest fiscal al unor grupe de întreprinderi sau categorii sociale de populaţie, materializat prin amânarea (refuzul) pe un termen nedeterminat a plăţii tuturor obligaţiilor fiscale. G.f. se poate datora unor condiţii economico-sociale dificile sau unei presiuni fiscale prea mari. G.f. de proporţii şi de durată poate bloca efectuarea unor cheltuieli bugetare. GREVĂ PATRONALĂ (LOCK-OUT), închiderea întreprinderii de către patron pentru a încerca să-i oblige pe salariaţi să accepte condiţiile impuse de el. GRILĂ DE IMPOZITARE, tabel în care sunt prevăzute tranşele de venituri impozabile şi cotele de impozit aferente tranşelor respective. G. de i. se actualizează periodic în funcţie de creşterea veniturilor impozabile şi ţinându-se seama de rata inflaţiei. V. şi cotă de impunere. GROP, colet care, de regulă, are dimensiuni mici şi al cărui conţinut este constituit din valută străină, cecuri în monedă străină, valori mobiliare, efecte publice. GRUPĂ DE MUNCĂ, clasificare, încadrare sau grupare a locurilor de muncă în funcţie de condiţiile, complexitatea, gradul de solicitare şi importanţa muncii, de influenţa factorilor nocivi, precum şi de intensitatea acestor factori. Locurile de muncă se încadrează în grupele I, II sau III de muncă. în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă în condiţii speciale, cum sunt: unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; activitatea de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; aviaţia civilă, pentru personalul navigant pe: avioane turboreactoare şi turbopropulsoare de transport, avioane clasice de transport public, avioane clasice folosite în misiuni sanitare sau de specialitate, elicoptere şi avioane utilitare, aeronave-prototipuri la încercare în zbor. Tot în grupa I de muncă se încadrează echipajele de recepţie în zbor ale aeronavelor, instructorii în şcoli, cursuri şi aerocluburi pe avioane clasice, avioane turboreactoare sau turbopropulsoare, personalul de încercare în zbor a aeronavelor noi, de serie, personalul navigant de control în zbor, personalul tehnic care execută recepţia şi controlul tehnic în zbor al aeronavelor, instructorii în şcoli, cursuri şi aerocluburi de zbor fără motor, personalul de paraşutism profesionist. De 258 GUI asemenea, în grupa I de muncă se cuprinde activitatea artistică desfăşurată de balerini, dansatori acrobaţi, jongleri, clovni, călăreţi de circ, dresori de animale sălbatice, solişti vocali de operă şi de operetă, instrumentişti la instrumente de suflat, cascadori. în grupa a Il-a sunt cuprinse locurile de muncă la care există condiţii deosebite. în această grupă se încadrează cu caracter permanent: minerii şi celelalte categorii de personal care lucrează în subteran la minele de sare; personalul care execută drenuri la adâncimi mai mari de 8 m; personalul navigant din aviaţia civilă care realizează cel puţin 50% din numărul de ore de zbor prevăzute la grupa I de muncă (salturi sau sărituri); sudorii care lucrează în interior la nave, cazane, conducte, cilindri de locomotive, stâlpi metalici închişi, bazine şi alte instalaţii închise; personalul care executa operaţiuni periculoase la fabricarea, încercarea, recepţia, verificarea şi manipularea muniţiilor şi a elementelor cu explozivi de sensibilitate mică; personalul care execută operaţiuni de curăţire de canale subterane, coşuri industriale, canale de fiim, canale de la unităţi de celuloză, instalaţii din rafinării, în interiorul cisternelor, rezervoarelor, tancurilor şi conductelor petroliere; personalul care execută ermetizări de cabine de avioane cu reacţie; personalul din sala maşinilor (cazanelor şi motoarelor) de pe nave oceanice, maritime, fluviale şi de pe navele care execută lucrări legate de forajul marin; personalul de pe navele de pescuit în apele maritime şi oceanice (exclusiv personalul auxiliar); personalul care execută lucrări de manipulare şi stivuire în săli de congelare şi camere frigorifice cu temperatura sub minus 25° C; personalul artistic din instituţiile de stat care îndeplineşte funcţiile de solist vocal de operă sau operetă, instrumentist la instrumente de suflat, artist de circ cu activitate de călărie sau dresuri de animale sălbatice etc. Personalul de la toate celelalte locuri de muncă se încadrează în grupa a IlI-a de muncă. Locurile de muncă din grupele I şi II care au condiţii deosebite şi speciale, dar care pot fi îmbunătăţite prin măsuri tehnice sau organizatorice, se încadrează temporar în aceste grupe şi se revizuiesc anual, în raport cu îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Numărul locurilor de muncă ce se încadrează temporar, până la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, în grupele I sau II de muncă se stabileşte anual în limita numărului maxim aprobat prin programul de dezvoltare economică şi socială, prin ordin comun al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Sănătăţii şi sindicatelor din ţara noastră. Dacă datorită măsurilor luate, condiţiile în care se desfăşoară activitatea la locurile de muncă prevăzute temporar în grupele I sau II de muncă s-au îmbunătăţit ori s-au normalizat, unităţile economice au obligaţia să le încadreze în grupa de muncă corespunzătoare. încadrarea personalului în grupele I şi II se face în limita numărului maxim de persoane aprobat anual, defalcat pe ministere, alte organe centrale şi consilii judeţene şi al municipiului Bucureşti, pentru programul de dezvoltare economică şi socială în modul următor: pentru locurile de muncă cu caracter permanent, numărul se stabileşte în raport cu personalul necesar realizării producţiei programate; pentru locurile de muncă cu un caracter temporar, numărul se stabileşte în raport cu prevederile programelor de măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă sau ale documentaţiilor tehnico-economice. Organele centrale şi locale, întreprinderile, instituţiile, cooperativele etc. au obligaţia să ia măsurile cuvenite pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de muncă, pentru prevenirea accidentelor şi a îmbolnăvirilor profesionale, pentru respectarea normelor de igienă şi protecţie a muncii, pentru apărarea vieţii şi sănătăţii personalului în procesul de producţie. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii şi sindicatele sunt obligate să supravegheze şi să controleze modul cum sunt respectate normele de igienă şi de securitate a muncii, îmbunătăţirea condiţiilor de la locurile de muncă, încadrarea personalului în grupele de muncă, şi informează anual Guvernul asupra măsurilor luate şi rezultatelor obţinute în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. „GULERE ALBE“, salariaţi care nu prestează muncă fizică şi care au o activitate legată de atribuţii de autoritate. Practic, prin „g.a.“ sunt desemnaţi salariaţii care desfăşoară alte activităţi decât muncă productivă. 259 GUVERNUL ROMÂNIEI, organ suprem al puterii executive (administrative) care, trivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii economice şi financiare interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei ublice. în îndeplinirea atribuţiilor sale, G.R. cooperează cu organismele economice şi sociale interesate; el adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. G.R. exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul finanţelor publice pe întregul teritoriu al ţării, urmărind dezvoltarea echilibrată a ramurilor economiei naţionale. G.R. conduce, coordonează şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe administrative centrale, a organelor locale ale administraţiei de stat, elaborează proiectul bugetului de stat, întocmeşte raportul general cu privire la realizarea bugetului şi contul general anual de execuţie a bugetului de stat, pe care le supune spre dezbatere şi adoptare Parlamentului, şi stabileşte măsurile pentru înfăptuirea lor. G.R. aprobă trimestrial limitele emisiunii de monedă, examinează periodic situaţia financiară a economiei naţionale, pe ramuri economice şi pe domenii de activitate, analizează mersul executării veniturilor şi cheltuielilor bugetului public naţional, studiază executarea celorlalte planuri financiare. De asemenea, stabileşte măsurile care urmează a fi luate pentru realizarea resurselor financiare necesare dezvoltării economico-sociale a ţării, se preocupă de realizarea şi de menţinerea echilibrului financiar, monetar şi valutar, de continua întărire a rolului finanţelor şi creditului, de înfăptuirea unei circulaţii băneşti sănătoase şi de obţinerea eficienţei maxime în toate domeniile de activitate. G.R. este autorizat să elaboreze programe de măsuri pentru întărirea răspunderii în gestionarea banului public, cu privire la creşterea productivităţii muncii, reducerea cheltuielilor de producţie şi, în primul rând, a celor materiale, utilizarea integrală a capacităţilor de producţie, raţionalizarea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti, înfăptuirea gestiunii economice şi a autofinanţării, aplicarea unui regim strict de economii, creşterea eficienţei economice, combaterea oricărei forme de risipă, să introducă modificări în volumul şi structura veniturilor şi a cheltuielilor bugetare, în concordanţă cu măsurile care se iau în economie, să utilizeze în cursul anului veniturile realizate peste cele prevăzute iniţial pentru finanţarea unor acţiuni noi referitoare la dezvoltarea economico-socială a ţării, să exercite conducerea generală şi controlul asupra instituţiilor centrale, financiare şi bancare etc. G.R. răspunde de recuperarea creanţelor externe ale statului român rezultate din activitatea de comerţ exterior, de cooperare economică internaţională şi din alte activităţi derulate în baza acordurilor guvernamentale. mijiţi HANTRU, unitate de măsură convenţională folosită în agricultură, reprezentând un hectar de arătură normală, la o adâncime de 18-20 cm, şi pe un sol care are o rezistenţă medie. H. exprimă volumul lucrărilor mecanizate (cheltuielile cu carburanţi, lubrifianţi şi alte cheltuieli cu tracţiunea mecanică) necesare pentru executarea arăturii, folosindu-se în acest scop anumiţi coeficienţi de transformare. H. este utilizat în programarea, finanţarea şi decontarea lucrărilor agricole. HAOS VALUTAR, dezorganizare de lungă durată a relaţiilor valutare, legată de crahul bancar, bursier, inflaţie, devalorizarea valutei şi de lupta pentru pieţele de desfacere, cu ajutorul dumpingului valutar (v.) etc. V. şi crah; crah bancar; crah bursier. HARACI, dare, tribut anual pe care ţările vasale îl plăteau Imperiului Otoman (sultanului). Moldova, Transilvania şi Ţara Românească au plătit întâia oară h. în anul 1415, apoi în 1456 şi în 1542. H. anual se plătea în patru rate; o rată era numită seama cea mică. HÂRTIE DE VALOARE, înscris care atestă participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui împrumut (acţiune, cambie, obligaţiune, bancnotă, cec, certificat de depozit, titlu de credit etc.) şi care dă proprietarului sau posesorului său dreptul de a-şi însuşi o parte din profit sub formă de dividend sau de a încasa dobândă. H. de v. se deosebesc prin natura juridică a dreptului consemnat, prin forma concretă în care se materializează, ca şi prin modul de transmitere între posesori. Având în vedere forma în care se materializează şi modul cum circulă, h. de v. pot fi: la purtător, care nu cuprind numele şi prenumele beneficiarului (proprietarului), iar dreptul de creanţă îl are posesorul, putând fi transmise de la o persoană la alta fară îndeplinirea vreunei formalităţi, ceea ce înseamnă că pot circula prin simpla cesiune de creanţă; la ordin, care au indicat pe ele numele primului posesor şi care poartă menţiunea că plata se poate face şi la ordinul acestuia, respectiv al unei terţe persoane indicate de el pe titlu; ele circulă prin andosare, respectiv prin înscrierea numelui noului beneficiar pe versoul titlului; nominative, care cuprind în conţinutul lor numele şi prenumele proprietarului (creditorului) căruia trebuie să i se facă plata, aceste h. de v. putând fi transmise prin cesiune de creanţă numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii şi se realizează o serie de formalităţi, respectiv prin menţionarea în registrele emitentului. Din punctul de vedere al modului de emisiune există: h. de v. care se emit în serie, caz în care toate au formă identică, fiecare titlu cuprinzând o parte a dreptului de creanţă total, şi h. de v. emise separat. Ţinând seama de funcţiile pe care le îndeplinesc în economie există: h. de v. cu care se face finanţarea pe termen scurt (biletul la ordin, cambia, certificatul de depozit, conosamentul, recipisa-warant etc.); h. de v. cu care se face finanţarea pe termen lung (acţiunile, obligaţiunile etc.); h. de v. care conferă deţinătorului securitatea contra unui anumit risc, prin faptul că sunt HIP 261 negociabile. în funcţie de venitul pe care îl conferă creditorului există: h. de v. cu venit fix şi h. de v. cu venit variabil. Având în vedere natura dreptului încorporat, h. de v. pot fi comerciale şi necomerciale. Cele comerciale cuprind titlurile ce exprimă un drept real asupra mărfurilor care se află în depozite, cum este recipisa-warant, sau pe vase şi aeronave (conosamentul) sau titlurile care constată o creanţă comercială a deţinătorului, cum este cazul efectelor de comerţ. H. de v. necomerciale cuprind titluri de creanţă ce rezultă din operaţiuni financiare pe termen scurt, care se numesc instrumente monetare, pe termen lung, numite instrumente de capital, şi instrumente create pentru apărarea deţinătorului contra riscurilor de capital, valutare şi de dobândă. Având în vedere natura dreptului încorporat în titlu există: h. de v. care încorporează un drept de creanţă asupra unei sume de bani, care cuprind efectele de comerţ (biletul la ordin, cambia şi cecul), efectele publice (bonuri de tezaur, obligaţiuni şi rente), biletele sau bonurile de casă, obligaţiile societăţilor comerciale, libretele de economii etc.; h. de v. care reprezintă un drept real, care se mai numesc şi titluri reprezentative (scrisoarea de trăsură, conosamentul, recipisa-warant etc.); h. de v. care asigură deţinătorului dreptul de asociat, cum este cazul acţiunilor. H. de v. se negociază, de regulă, în cadrul burselor de valori. Falsificarea h. de v. este aspru pedepsită de legile penale. H. de v. reprezintă un capital fictiv. V. şi acţiune; bilet de bancă (bancnotă); cambie; capital fictiv; obligaţiune; titlu. HÂRTIE MONEDĂ, instrument de schimb; mijloc legal de plată şi de circulaţie; ban juridic, care înlocuieşte moneda metalică şi moneda de hârtie, bilet emis de către stat sau de banca de emisiune, titlu de credit al statului, fară acoperire în metal preţios şi fară obligaţia de a fi convertit, la vedere, nepurtător de dobândă şi care circulă pe baza cursului forţat. H.m. are un curs legal, dar forţat, ceea ce înseamnă că trebuie să fie acceptată la plată de către toţi cetăţenii statului respectiv; posesorii ei nu pot cere convertirea în monedă metalică. V. şi bani. HÂRTIE TIMBRATĂ, hârtie specială, a cărei utilizare reprezintă o formă de încasare fiscală. Se fabrică de către organele de stat şi se foloseşte la întocmirea diferitelor acte (de vânzare-cumpărare a bunurilor, de arendare etc.). Astfel de acte se pot întocmi şi pe hârtie obişnuită, care însă trebuie timbrată corespunzător. HEDGING (engl.), operaţiune de contracarare a riscurilor ce pot decurge din oscilaţiile preţurilor la bursele de mărfdri, din variaţiile preţurilor de comerţ exterior sau ale cursurilor de schimb. H. se foloseşte în relaţiile comerciale şi financiare internaţionale pentru protejarea exportatorilor, ale căror mărfuri contractate la export se pot scumpi până la termenul stipulat al livrării. Spre a contracara astfel de riscuri, exportatorii achiziţionează respectivele mărfuri imediat ce au contractat exportul şi le exportă la termenul stabilit. în cazul în care, pe parcurs, preţul mărfurilor contractate a scăzut până la termenul de export, exportatorul va câştiga dacă le-a procurat la un preţ mai mic, respectiv la preţul existent pe piaţă în momentul încheierii contractului de export, şi va pierde dacă între timp preţul mărfurilor achiziţionate a scăzut. Operaţiuni de acest gen se efectuează cu valute pe pieţele valutare, precum şi la bursele de valori cu acţiuni şi alte hârtii de valoare, ţinând seama de cursul lor. HEDGER, persoană care are calitatea de negociator în operaţiunile de hedging, în care se urmăreşte limitarea riscului prin efectuarea de operaţiuni diverse. V. şi hedging. HEGEMONIE VALUTARĂ, conducere, dominare, subordonare a valutei unor ţări slab dezvoltate din punct de vedere economic şi politic, dar aflate în sfera de influenţă a capitalului, de către ţări puternic dezvoltate. HIPERINFLAŢIE, forma cea mai puternică, periculoasă, galopantă, excesivă, autoîntreţinută, cumulativă şi progresivă a inflaţiei, în care preţurile cresc considerabil la intervale 262 scurte de timp, şi chiar de la o zi la alta. H. se caracterizează prin: existenţa deficitului bugetar cronic, aglomerarea excesivă a arterelor circulaţiei banilor; devalorizarea de mari proporţii a monedei naţionale faţă de valutele străine; creşterea rapidă, în ritm înalt a preţurilor. H. este dominată de o dezordine economică şi socială şi are numai efecte negative, dezechilibrante. V şi inflaţie. HOLDING, formă de monopol organizat ca o societate pe acţiuni şi, foarte rar, ca o societate cu răspundere limitată; asociaţie a mai multor participanţi independenţi - firn^ companii - care-şi desfăşoară fiecare activitatea sub o conducere unică. H. este folosit pentru dominarea şi controlul monopolist al altor întreprinderi sau grupuri financiare. Capitalul societăţii este format din aportul în acţiuni proprii ale întreprinderilor participante, căreia i se atribuie toate acţiunile, majoritatea sau cel puţin pachetul de control ale fiecăreia din întreprinderile participante. Pentru acţiunile aduse ca aport la constituirea societăţii proprietarul lor primeşte acţiuni ale h. Formal, în h., fiecare întreprindere participantă îşi menţine autonomia ei nominală. De fapt, h., dispunând cel puţin de pachetul de control, devine atotputernic, activitatea de aprovizionare, de producţie, financiară etc. fiind - pentru toţi participanţii - stabilită de către h., care-şi impune punctul de vedere la fiecare consiliu de administraţie al întreprinderilor participante. HOPŞA, formă iniţială, rudimentară, de asigurare a animalelor în cazuri de accidente, practicată în ţara noastră cu mult timp înaintea secolului al XlX-lea. Dacă o vită dintr-o comună era accidentată, aceasta era sacrificată şi carnea ei era distribuită între locuitorii comunei, fiecare plătind o sumă de bani pentru partea care îi revenea. în acest fel, proprietarul animalului sacrificat îşi acoperea, parţial sau total, dauna suferită. HOT MONEY (engl. - „bani fierbinţi*4), denumire adoptată şi folosită pe plan internaţional pentru caracterizarea capitalurilor care circulă repede de la o ţară la alta, cu scopul de a fi speculate. Nu orice capital care circulă de la o ţară la alta este denumit h.m., ci numai acela care în această mişcare urmăreşte obţinerea unor profituri mari din simpla sa circulaţie internaţională. Desigur, circulaţia rapidă a capitalurilor dintr-o ţară în alta are efecte negative asupra echilibrului pieţelor valutare, deoarece capitalul respectiv trebuie convertit prin mijlocirea pieţelor de schimb. Asemenea operaţiuni de schimb valutar pot provoca crize în relaţiile valutar-financiare internaţionale. Mişcarea capitalurilor reclamată de investiţiile productive sau de alte scopuri economice este necesară, utilă, exercitând o influenţă pozitivă asupra dezvoltării economico-sociale, în timp ce operaţiunile cu h.m. nu sunt necesare şi au efecte dăunătoare. Şi în secolul al XlX-lea s-au practicat, operaţiuni cu h.m., însă ele au culminat în perioada interbelică şi mai ales în deceniile 1960 şi 1970. Operaţiunile cu h.m. se pot prezenta sub diferite forme: depunerea de valută în cont la o bancă din străinătate, cu scop speculativ; achiziţionarea de titluri pe termen lung, negociabile pe diferite pieţe financiare; cumpărarea de creanţe şi pe termen scurt asupra unor debitori nerezidenţi; operaţiunile financiare efectuate, de regulă, de către nerezidenţi etc. în condiţiile economiei capitaliste, fenomenul h.m. nu poate fi înlăturat; acest fenomen va putea fi înlăturat numai în condiţiile instaurării unei ordini economice internaţionale şi ale adoptării unui nou sistem monetar internaţional. V. şi bani. I IERTAREA DATORIEI, v. REMITERE DE DATORIE. IGIENA MUNCII, subramură a medicinei şi igienei care studiază mediul de muncă şi modificările fiziologice ale organismului uman în timpul procesului de muncă, în vederea stabilirii unor norme fiziologice şi a ansamblului de măsuri care să asigure menţinerea capacităţii de muncă şi a sănătăţii personalului. I.m. are ca scop prevenirea factorilor de risc al bolilor profesionale, a accidentelor de muncă, a poluării mediului înconjurător, preîntâmpinarea tulburărilor de adaptare la muncă, stabilirea măsurilor pentru realizarea ambianţei optime de muncă, controlul medico-social al factorilor psihologici care influenţează randamentul muncii, acordarea primului ajutor în caz de accident de muncă etc. ILEGAL, act sau acţiune care nesocoteşte prevederile legii sau care este interzis de lege. ILUZIA BANILOR, efect iluzoriu al revendicărilor salariale, care creează imaginea falsă că o creştere a salariilor ar fi în avantajul salariaţilor, când, în realitate, preţurile cresc concomitent în aceeaşi proporţie sau chiar cu mai mult decât au crescut salariile. IMOBILIZARE DE ACTIVE CIRCULANTE, scoatere din circuitul economic a activelor circulante, ca urmare a folosirii lor incomplete şi ineficiente sau a schimbării destinaţiei pentru care au fost achiziţionate. în i. de a.c. se cuprind: reţinerile, plăţile şi cheltuielile efectuate din activele circulante în locul resurselor destinate acestor scopuri, respectiv întrebuinţarea activelor circulante pentru investiţii sau reparaţii capitale; sumele plătite în plus din activele circulante ca: amortismentele, datoriile debitorilor, diferite pierderi neprevăzute etc. I. de a.c. cuprinde, în sens larg, orice achiziţionare de valori materiale inutile şi excedentare, precum şi schimbarea destinaţiei activelor circulante. IMOBILIZARE DE FONDURI, acţiune prin care anumite mijloace băneşti şi materiale ale unităţilor economice (stocuri supranormative de active circulante, mărfuri livrate şi neîncasate la timp, avansuri acordate şi nejustificate etc.) sunt scoase, practic, din circuitul economic, fiind consecinţa unei gestiuni economice necorespunzătoare. I. de f. sunt urmarea nerealizării producţiei, a realizării neritmice a sarcinilor, a depăşirii ciclurilor de producţie, a nerespectării tehnologiilor de fabricaţie, a aprovizionării peste stocurile normate, a fabricării unor produse fară desfacere asigurată etc. IMOBILIZĂRI PE TERMEN LUNG, bunuri, valori destinate să servească o perioadă îndelungată de timp în activitatea unităţii economice, fără să se consume după prima utilizare. I. pe t.l. cuprind: a) imobilizări corporale, b) imobilizări necorporale, c) imobilizări financiare, a) Imobilizările corporale cuprind mijloacele fixe (acele bunuri care îndeplinesc cumulativ 264 IMP două condiţii, şi anume: au o durată de utilizare mai mare de un an; au o valoare de intrare mai mare decât cea prevăzută de lege, respectiv 1 000 000 de lei). Mijloacele fixe cuprind: clădiri* construcţii speciale; maşini, utilaje şi instrumente de lucru; instalaţii de măsură şi control; mijloace de transport; animale; plantaţii, unelte, inventar gospodăresc şi alte mijloace de muncă, b) Imobilizările necorporale cuprind: cheltuielile de constituire, taxe, cheltuieli de înmatriculare-cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de obligaţiuni şi acţiuni; cheltuieli cu prospectarea pieţei, publicitate - toate acestea amortizabile într-o perioadă de cel mult cinci ani; cheltuieli de cercetare-dezvoltare pentru perfecţionarea unor lucrări, obiective de cercetare pe cont propriu sau achiziţionate din afară (amortizabile în cinci ani); concesiuni şi alte drepturi similare brevete, licenţe, mărci de fabrică şi de comerţ aduse ca aport sau achiziţionate (care se amortizează pe durata utilizării lor în unitatea economică); fonduri comerciale care nu figurează în patrimoniu, dar care concură la menţinerea şi la dezvoltarea potenţialului unităţii economice şi cuprind clientela, vadul comercial, debuşeele, reputaţia (acestea nu se amortizează); alte imobilizări necorporale concretizate în programe informatice create în unitatea economică sau achiziţionate, care se amortizează pe durata utilizării, c) Imobilizările financiare cuprind: titluri de participare, care sunt drepturi sub formă de acţiuni sau alte titluri de valoare la capitalul altor întreprinderi şi care îi permit deţinătorului să exercite un control şi să realizeze profit; titluri imobilizate în activităţi de portofoliu şi alte titluri imobilizate care îi permit deţinătorului să obţină venituri financiare fară să intervină în gestiunea financiară a unităţii economice emitente; creanţe imobiliare formate din creanţe legate de participaţii prin acordarea de împrumuturi unităţii economice la care se deţin titluri de participare; creanţe din împrumuturi pe termen lung, acordate terţilor pe bază de contracte; creanţe din garanţiile şi cauţiunile depuse de unitatea economică la terţi. I.f. nu sunt supuse amortizării. IMPACTUL IMPOZITĂRII, influenţa modului de impozitare asupra contribuabililor persoane fizice şi juridice, care sunt obligaţi să plătească impozitul la bugetul de stat sau local, după caz. Impozitarea poate exercita o influenţă pozitivă, în sensul stimulării contribuabilului, sau, dimpotrivă, o influenţă negativă, descurajând activitatea contribuabilului. în unele cazuri, impozitarea are un caracter neutru. Totul depinde de modul cum se determină baza impozabilă (v.), de nivelul cotelor de impozit, de aplicarea corectă a legislaţiei fiscale. Unii contribuabili încearcă să se sustragă pe diverse căi de la suportarea impozitului, practicând repercusiunea impozitelor (v.) şi chiar evaziunea fiscală (v.). IMPORT, achiziţionarea dintr-o ţară a unui bun sau a unui serviciu pentru a fi consumat în ţara importatoare. Importul de bunuri reprezintă import de „vizibile", iar importul de servicii reprezintă import de „invizibile". IMPORT Şl EXPORT DE VALUTĂ, trecerea peste graniţă, reglementată de lege, a valorilor valutare de către persoane care vin sau pleacă din ţară. IMPOZABIL, venit, bun material (mobil sau imobil) care poate fi sau este supus la plata unui impozit. V. şi bază impozabilă; obiectul impunerii. IMPOZIT, categorie istorică apărută o dată cu statul şi strâns legată de acesta. I. este plata (contribuţia) bănească obligatorie, generală şi definitivă (nerambursabilă), directă sau indirectă, efectuată atât de persoane fizice, cât şi de persoane juridice din veniturile şi averea lor la bugetul statului sau la bugetele locale, în cuantumul şi la termenele prevăzute de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat, necesar pentru satisfacerea cerinţelor societăţii. Constituţia României prevede la art. 139 următoarele: „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.44 Legea nr. 72/1996 privind finanţele publice prevede la art. 2 următoarele: „Impozitele, taxele şi alte venituri ale statului, precum şi normele şi normativele de cheltuieli pentru instituţiile publice se aprobă prin IMP 265 |ege.“ Nici un impozit, nici o taxă sau alte obligaţii asemănătoare nu pot fi prevăzute în buget si încasate dacă n-au fost reglementate prin acte normative. Este strict interzisă perceperea sub orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin acte normative. încasarea de impozite, taxe etc. fară existenţa unui suport juridic constituie infracţiune fiscală şi se pedepseşte pe cale penală. Instituirea impozitelor şi a celorlalte venituri bugetare este un drept exclusiv al statului, exercitat de organele puterii centrale, prin Parlament şi, în unele cazuri, de către Guvern. Pe baza legilor adoptate de către Parlament, Guvernul emite hotărâri prin care se fixează anumite cote de impozit, se acordă înlesniri la plata impozitelor, se stabilesc, eventual, unele termene de plată a impozitelor etc., dacă acestea n-au fost prevăzute de lege. în temeiul abilitării primite din partea Parlamentului României, în timpul vacanţelor parlamentare Guvernul poate emite ordonanţe prin care instituie unele impozite, contribuţii, taxe etc. Aceste ordonanţe se supun însă dezbaterii şi adoptării lor de către Parlament în prima sa sesiune. De asemenea, în temeiul legilor, hotărârilor şi ordonanţelor menţionate şi în spiritul acestor acte normative, Ministerul Finanţelor emite ordine, instrucţiuni şi norme metodologice în materie de impozite şi taxe. Aşezarea şi perceperea de venituri bugetare fară suport juridic constituie o infracţiune gravă, pedepsită cu asprime de legile penale. I. este un element component al circuitului economic şi îndeplineşte trei funcţii principale, şi anume: a) financiară, prin care se asigură venituri bugetului de stat şi bugetelor locale; b) economică, fiind un element component al economiei publice şi private, al mecanismului economico-fmanciar; c) politico-socială, prin care se redistribuie unele venituri ale agenţilor economici şi grupelor de populaţie, adică, în fapt, se redistribuie o parte a produsului naţional brut. I. este un instrument (pârghie) important pentru înfăptuirea politicii economice, sociale şi financiare a statului. I. are următoarele trăsături principale: statul nu este obligat să presteze plătitorului de impozit un echivalent direct şi imediat; mărimea i. se determină în funcţie de natura şi de mărimea venitului impozabil sau a averii; termenele de plată a i. sunt stabilite în prealabil prin lege şi concordă cu sau urmează perioadelor de realizare a veniturilor impozabile; fiecare i. trebuie să aibă o reglementare juridică. I. se pot clasifica în mai multe categorii, şi anume: a) i. care se plătesc de către persoane fizice şi de către persoane juridice; b) i. pe venituri, pe clădiri, pe consum; c) i. proporţionale, progresive şi regresive; d) i. curente (permanente), ordinare şi extraordinare; e) i. de bază şi complementare; f) i. cu incidenţă directă şi cu incidenţă indirectă. I. se pot prezenta după modul cum sunt aşezate şi încasate astfel: i. directe (reale şi personale) şi i. indirecte (pe cheltuieli). Din punctul de vedere al materiei impozabile, există: i. pe venit, i. pe avere şi i. pe cheltuieli. Din punctul de vedere al provenienţei, se disting: i. care provin de la companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale cu capital de stat şi instituţiile publice, i. care provin de la unităţile şi organizaţiile cooperatiste, i. care se încasează de la întreprinderile mixte, private, întreprinzători particulari, i. care se încasează de la populaţie Din punctul de vedere al caracterului, există: i. ordinare (obişnuite, normale, cu caracter de regularitate, de permanenţă) şi i. extraordinare (neobişnuite). Din punctul de vedere al apartenenţei bugetare, există: i. care se încasează la bugetul de stat şi i. care se încasează la bugetele locale. IMPOZIT ADVALOREM,i. care se calculează pe valoare, la valoarea unei tranzacţii. Practic, acest impozit se calculează prin aplicarea cotei de impozit asupra preţului de vânzare. V. şi taxa pe valoarea adăugată. IMPOZIT AGRICOL, formă de impunere a unităţilor agricole şi a populaţiei deţinătoare de terenuri agricole. V. şi impozitul pe venitul agricol. IMPOZIT ANALITIC, i. care are în vedere un element determinant al contribuabilului (un anumit venit, un bun etc.). IMPOZIT ANTICIPAT, 1. Impozit care se aplică direct asupra unei activităţi încă de la începerea acesteia. 2. Impozit ce se încasează asupra unor categorii de venituri prin reţinerea de către plătitor în momentul plăţii venitului şi se virează la bugetul statului sau la un buget local. 266 IMP IMPOZIT ASUPRA CONSUMULUI, i. indirect, cuprins în preţul de vânzare al mărfurilor, executărilor de lucrări şi prestărilor de servicii suportat de cumpărători. Acest [ afectează nivelul de viaţă al populaţiei. V. şi impozit indirect. IMPOZIT CEDULAR, formă a i. pe venit practicat în unele ţări şi în România, prîn legea din august 1921, care se calcula pe baza împărţirii venitului în şapte categorii, denumite cedule, în funcţie de provenienţa venitului, şi prin aplicarea unor cote proporţionale, diferenţiate în funcţie şi de natura venitului. IMPOZIT CONTINGENTAT, i. care se stabileşte anticipat într-un an, cu o anumită sumă, pentru fiecare ramură a economiei naţionale sau/şi pentru fiecare unitate administra-tiv-teritorială. IMPOZIT CUMULATIV (MULTIFAZIC), formă de i. indirect (i. pe cifra de afaceri) care constă în impunerea mărfurilor la toate verigile prin care acestea trec de la producător până când ajung la consumator, ceea ce determină încasarea unui impozit cu atât mai mare cu cât marfa trece prin mai multe verigi. Acest i. mai poartă numele de „impozit în cascadă", sau „în piramidă". V. şi impozit indirect (pe cheltuieli). IMPOZIT DE BURSĂ, i. indirect generat de negocierea valorilor mobiliare la bursă. Obiectul impozabil îl constituie valoarea titlurilor negociate, la cursul la care a fost încheiată tranzacţia, la vedere sau la termen. I. se calculează în cote proporţionale asupra sumei brute a negocierii sau asupra sumei ce reprezintă prima cedată. în cazul operaţiunilor la vedere şi la termen poate fi folosită aceeaşi cotă de impunere (de pildă, de la 2 până la 4°/^), iar pentru operaţiunile de report, o cotă mai redusă (de până la 1-1,5°/^). Se acordă unele facilităţi dacă suma brută a negocierii depăşeşte anumite limite. I. se înscrie într-un registru fiscal condus de fiecare agent de schimb şi este controlat de organele financiare. IMPOZIT DECLARATIV, i. care se calculează pe baza declaraţiei contribuabilului. IMPOZIT DE COTITATE, formă de i. stabilit prin cote fixe sau procentuale, separat pe fiecare contribuabil sau pe fiecare obiect impozabil. IMPOZIT DE REGULARIZARE, formă de i. instituit în ţara noastră în 1970, având menirea de a regla rata rentabilităţii (v.) în limite normale, pe produse, şi de a face din beneficiu un indicator real de apreciere a activităţii întreprinderilor, care să contribuie la întărirea gestiunii economico-financiare (v.). I. de r. s-a plătit de către unităţile economice de stat cărora li s-au stabilit preţuri de calcul în special pentru mijloacele de producţie. El reprezenta diferenţa dintre preţul de producţie şi preţul de calcul (costul de producţie mediu pe ramură, plus beneficiul corespunzător unei rate a rentabilităţii medii pe produse de 10-15%), care se preleva la bugetul de stat. Prin instituirea acestui i. s-au realizat următoarele obiective: reglarea ratei rentabilităţii pe produse şi completarea în acest fel a impozitului pe circulaţia mărfurilor; determinarea preţurilor de calcul şi asigurarea unui nivel corespunzător de preţ şi de acumulări la produsele noi; utilizarea acestui impozit ca instrument de control asupra justei stabiliri şi aplicări a preţurilor de calcul; prelevarea unei părţi din venitul net la bugetul de stat. I. de r. a avut un caracter tranzitoriu; terminarea reaşezării generale şi intrarea în vigoare a noilor preţuri de producţie au făcut inoperant acest i. de la 1 ianuarie 1977. V. şi preţ de calcul. IMPOZIT DE REPARTIŢIE (DE CONTINGENTARE), formă de i. stabilit iniţial la valoarea totală a obiectelor impozabile şi apoi repartizarea sumei i. rezultat pe obiectele şi pe subiectele impozabile. IMPOZIT DE STAT, plată obligatorie efectuată de populaţie către stat şi destinată acoperirii cheltuielilor necesare îndeplinirii funcţiilor organelor statului. Structura şi mărimea i. depind de natura social-economică a societăţii şi de tipul de stat. 267 IMPOZIT DIRECT, cea mai veche formă de impunere; percepere periodică (lunară, trimestrială, semestrială sau anuală) de sume băneşti, direct şi nominal de la persoanele fizice şi de la cele juridice, pe baza venitului constatat sau asupra valorii bunurilor care le aparţin IA se calculează în cote proporţionale, în cote progresive sau în cote regresive şi cuprind toate clasele şi grupele sociale de populaţie, precum şi agenţii economici care dobândesc venituri sau posedă avere (bunuri imobiliare). în decursul timpului, Ld. au fost aşezate şi încasate în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, fiind stabilite pe diferite bunuri materiale, diverse activităţi, pe venituri sau pe avere. în prima parte a secolului al XX-lea, i. stabilite pe bunuri materiale şi pe diverse activităţi (adică i. de tip real) au fost înlocuite treptat cu i. pe venituri - salarii, rentă, profit - şi cu cele pe avere - mobiliară sau imobiliară - adică i. de tip personal, care au determinat ca printre plătitorii de i. să apară marea masă a ţăranilor, muncitorilor şi funcţionarilor. întrucât i.d. sunt nominative, reglementate în funcţie de mărimea venitului sau a averii şi au termene de plată stabilite şi cunoscute în prealabil, ele sunt preferabile faţă de i. indirecte. Nici un impozit nu constituie un avantaj pentru contribuabil. Dar, prin comparaţie cu impozitele indirecte, i.d. prezintă următoarele avantaje: constituie un venit sigur pentru stat, dinainte cunoscut, pe care se poate baza în anumite intervale de timp; îndeplinesc deziderate de justiţie fiscală, deoarece sunt exonerate veniturile necesare minimului de existenţă, au în vedere natura şi mărimea venitului sau a averii impozabile şi ţin seama de sarcinile familiale; sunt uşor de calculat şi de perceput; reducerea impozitelor directe încurajează producţia, investiţiile etc. După plata impozitelor veniturile contribuabililor coboară uneori sub nivelul necesar reproducerii forţei de muncă. Mai mulţi economişti contemporani susţin că impozitele excesive exercită o influenţă negativă asupra economiei naţionale, deoarece subminează iniţiativa şi stimulentul întreprinzătorilor şi împiedică creşterea producţiei. Impozitele mari sunt inechitabile deoarece lipsesc întreprinzătorii de recompensa cuvenită pentru abstinenţa de a consuma profitul şi capitalul. Contribuabilii care prelevă la bugetul de stat sau local o mare parte a veniturilor lor sub forma impozitelor şi taxelor sunt lipsiţi de aceste mijloace financiare şi de cele mai multe ori au mari dificultăţi în continuarea activităţii în condiţii optime. Specialiştii atrag atenţia asupra unor limite ale utilizării impozitelor, şi anume: "pericolul ca amploarea prelevărilor obligatorii să paralizeze iniţiativele; "complicarea controlului şi favorizarea formelor de evaziune şi fraudă fiscală; "riscul afectării competitivităţii internaţionale a întreprinderilor; "redresarea economiei naţionale se poate realiza şi pe calea eliberării de povara fiscală. Ld. prezintă însă şi următoarele dezavantaje: nu sunt agreabile plătitorilor; se consideră că nu ar fi productive; conducerea statului nu are interes să devină nepopulară prin mărirea acestor i.; pot conduce la abuzuri în ceea ce priveşte aşezarea şi încasarea impozitelor. V. şi impozitul pe profit; impozitul pe salarii; impozitul pe venitul agricol. IMPOZIT FINAL, i. stabilit asupra categoriilor de venituri impuse separat şi care nu se includ în venitul anual global impozabil, ca de exemplu: impozitul pe dividende, impozitul pe dobânzi, impozitul pe venitul din pensii, impozitul pe veniturile din jocuri de noroc, din premii şi prime în bani şi/sau în natură, impozitul pe salarii dintr-o singură sursă, impozitul pe venitul agricol, alte venituri impozabile. V. şi impozitul pe venitul anual global. IMPOZIT FUNCIAR, i. de tip real aşezat şi încasat asupra pământului. în secolul al XlX-lea, când pământul reprezenta principala formă a bogăţiei şi cel mai important factor de producţie, în multe ţări din Europa a fost instituit i.f. (pe pământ). La început, suma i.f. datorat statului se determina în funcţie de suprafaţa terenurilor; aceasta era metoda cea mai simplă, care s-a practicat multă vreme în diferite ţări. Această metodă era necorespunzătoare, conducea la un i. inechitabil, deoarece terenurile erau de o fertilitate diferită, aveau un randament diferit, nu se ţinea seama de capitalul investit şi de munca agricultorului. Ulterior, impunerea s-a făcut şi după inventarul viu şi mort, adică după numărul de vite de muncă, de unelte, în funcţie de preţul pământului. Mai târziu, impunerea s-a făcut după repartiţia terenurilor în diferite clase 268 IMP cu tarife speciale (după bonitate), ţinându-se seama de cantitatea de produse agricole obţinute după randament. I. se percepea sub formă de dijmă, a zecea parte sau mai mult, în natură! Când existau fermierii generali, arendaşii de i.f. percepeau dijma în natură, o vindeau şi dădeau statului arendă, care putea fi fixă, globală sau proporţională, I.f. s-a calculat apoi după valoarea productivă a terenurilor, evaluată în funcţie de media recoltelor pe un anumit număr de ani. în legislaţia modernă, i.f. se determină după randamentul mediu, care este o metodă mai simplă de calcul, i. fiind stimulator pentru producător. S-a folosit şi se utilizează chiar şi în prezent metoda indiciilor, care constă în măsurarea terenurilor, combinată cu o prezumţie asupra inventarului. Un progres \n aşezarea şi încasarea i.f. l-a constituit introducerea cadastrului (v.). Cadastrul constă în descrierea şi inventarierea terenurilor din fiecare localitate, trecerea lor într-un registru, precizarea suprafeţei de teren, a valorii fiecărei parcele de teren, cu menţionarea veniturilor realizate de pe terenurile respective; pe baza cadastrului se calcula i.f. Cadastrul a fost folosit nu numai pentru i.f., ci şi pentru alte impozite cadastrale. V. şi impozit; impozit direct; impozit real; impozitul pe venitul agricol. IMPOZIT INDIRECT (PE CHELTUIELI), prelevare de sume băneşti de la populaţie prin adăugarea unor cote de i. la preţurile mărfurilor, în special la cele de consum, la lucrări şi la servicii. I.i. se încasează de la toate persoanele cumpărătoare de produse grevate de aceste 1., indiferent de veniturile, averea sau situaţia personală a contribuabililor, din care cauză ele apar ca fiind suportate în egală măsură de către toate categoriile sociale. I.i. este stabilit în cote proporţionale sau în sumă fixă pe unitatea de măsură a mărfurilor. în felul acesta se creează falsa impresie că i.i. ar fi suportate în egală măsură de către toate categoriile sociale şi că, deci, sarcinile fiscale s-ar repartiza în mod echitabil. în realitate, repartizarea i.i. pe subiectele impozabile are loc nu pe baza veniturilor realizate, ci în funcţie de consumul personal al fiecărui membru al societăţii. Din cauza discrepanţei dintre mărimea veniturilor diferitelor categorii sociale, făcând raportul între veniturile şi cheltuielile diferitelor grupe de populaţie se constată că i.i. au un pronunţat caracter regresiv. Cu cât o persoană obţine venituri mai mici, este mai săracă, cu atât suportă un i.i. relativ mai mare, deoarece fiecare persoană are nevoie aproximativ de aceleaşi produse; aceasta înseamnă că persoanele cu venituri mici şi mijlocii suportă în fapt greul i.i. Caracterul inechitabil al i.i. rezultă şi din faptul că ele nu prevăd un minimum de venit neimpozabil, nu cuprind înlesniri pentru cei care au copii sau alte persoane în întreţinere (în acest din urmă caz, i.i. suportat este şi mai mare, deoarece persoanele respective au nevoie de mai multe produse). I.i. provoacă greutăţi mari familiilor mai sărace comparativ cu cele bogate, întrucât i.i. afectează în principal bunurile de consum necesare populaţiei, ele sunt nedrepte, inechitabile, diminuează veniturile celor săraci şi creează privilegii pentru cei bogaţi. I.i. se virează la bugetul statului, în mod obişnuit, de către industriaşi şi comercianţi, însă sunt suportate de către consumatori, fiind cuprinse în preţurile mărfurilor şi în tarifele lucrărilor şi serviciilor. 1.1. sunt necunoscute de către cetăţeni în ceea ce priveşte mărimea lor, ele fiind camuflate în preţuri, fară ca plătitorul să-şi dea seama, să observe, să simtă că plăteşte aceste i. Unele teorii fiscale apreciază că i.i. ar avea un caracter benevol, voluntar, şi că, prin urmare, cetăţenii ar avea posibilitatea să plătească sau nu i. respective. Practic însă, aceste i. nu pot fi evitate, deoarece cetăţenii au nevoie de mărfurile de larg consum strict necesare vieţii lor. Dacă i.i. ar afecta numai obiectele care sunt cu adevărat de lux, care nu sunt indispensabile vieţii, atunci i. aferent ar putea fi evitat. Prin i.i. statul exercită o constrângere economică, fiziologică asupra contribuabililor. Alţi economişti susţin că i.i. sunt resurse importante ale bugetului statului, deoarece, fiind incluse în preţurile bunurilor de larg consum, se suportă treptat de către consumatori, fară ca aceştia să simtă că, o dată cu cumpărarea mărfurilor, plătesc în preţurile acestora şi i.i. Pentru persoanele cu venituri modeste, plata i., oricât de secţionată ar fi, afectează serios condiţiile lor de viaţă. Mai mulţi economişti din diverse ţări susţin că i.i. sunt eficiente, adică uşor şi sigur de încasat, sunt elastice, ceea ce înseamnă că pot fi lesne majorate, au caracter „anestezic" pentru faptul că cetăţenii nu ar reacţiona imediat atunci când le suportă, în perioadele de declin economic, de criză şi depresiune, i.i. periclitează veniturile bugetare IMP 269 ale statului, conduc la deficite bugetare, fapt ce determină recurgerea la impozite şi taxe extraordinare. Li. limitează consumul unor produse dăunătoare, nocive şi stimulează consumul altor produse. în unele ţări, i.i. ajung să depăşească chiar 50% din totalul veniturilor bugetului de stat. Li. se prezintă sub următoarele forme: accize (v.); taxa pe valoarea adăugată (v.); monopolul fiscal de stat (v.); taxe vamale (v.) etc. Ponderea impozitelor indirecte în bugetul de stat al României şi în totalul veniturilor bugetare ale altor state se poate vedea din tabelele următoare: Evoluţia cuantumului şi a ponderii impozitelor indirecte în veniturile totale ale bugetului de stat al României în anii 1991-2005* Explicaţii 1991 1992 1993 1994 1995 Veniturile bugetare totale 496,778 1 363,884 3 792,352 8 860,117 14 684,3 - miliarde lei - Impozite indirecte 200,508 502,456 1 773,935 3 768,406 5 867,7 - miliarde lei - % faţă de totalul veniturilor 40,36 38,84 46,78 42,53 40,0 bugetare % faţă de 1991 100 250,59 884,72 1 879,43 2 926,42 Explicaţii 1996 1997 1998 1999 2000 Veniturile bugetare totale 16 981,6 40 277,9 75 417,3 93 239,8 120 342,2 - miliarde lei - Impozite indirecte 8 162,7 22 278,6 44 700,5 58 458,2 82 922,1 - miliarde lei - % faţă de totalul veniturilor 47,07 55,31 58,34 62,7 68,9 bugetare % faţă de 1991 4 071,0 11 112 22 293,6 18 678,9 24 224,55 Explicaţii 2001 2002 2003 2004* 2005** Veniturile bugetare totale 148 209,2 178 422 241 235,5 288 279,8 357 366,6 - miliarde lei - Impozite indirecte 96 130,8 122 232,1 173 080,1 210 889,8 260 881,5 - miliarde lei - % faţă de totalul veniturilor 68,9 68,56 71,75 74,70 73,01 bugetare % faţă de 1991 47 943,62 35 915,8 48 560 56 822,12 62 798,4 Sursa: Datele absolute sunt preluate din Anuarul statistic al României pe anii 1991-2002 < 2004. * Legea bugetului de stat pe anul 2004, publicată în Monitorul oficial al României, partea I, anul XV, nr. 853 din 2 decembrie 2003. ** Legea bugetului de stat pe anul 2005, publicată în Monitorul oficial al României, partea I, anul XVI, nr. 1121 din 29 noiembrie 2004. Datele relative au fost calculate de autor. 270 IMP Ponderea impozitelor indirecte şi a taxelor generale asupra consumului în totalul veniturilor bugetare* Ţara Total impozite indirecte Impozite generale asupra consumului 1980 1988 1980 1988 AUSTRALIA 31 28 5 9 AUSTRIA 31 32 20 21 BELGIA 26 25 17 17 CANADA 32 30 11 15 FINLANDA 39 37 21 24 FRANŢA 30 29 21 20 GERMANIA 27 25 17 16 GRECIA 41 45 13 25 ITALIA 26 28 16 15 JAPONIA 16 13 - - OLANDA 25 26 16 17 NORVEGIA 35 37 18 20 PORTUGALIA 45 48 16 20 SPANIA 21 31 20 17 SUEDIA 24 24 13 13 ELVEŢIA 20 19 9 10 TURCIA 39 31 14 23 MAREA BRITANIE 29 31 14 16 S.U.A. 17 17 7 8 * Sursa: Statistiques de recettes publiques des pays membres de TOCDE, 1956-1989 Paris, 1989. Ponderile impozitelor indirecte (LL) şi ale taxelor generale asupra consumului (Lg.c.) în totalul veniturilor fiscale ale statului, în unele ţări, în anii 1986,1990 şi 1995 - în % ■ IMP 271 Nr. Ţara 1986 1990 1995 crt. I.I. T.G.C. I.I. T.G.C. I.I. T.G.C. 4 DANEMARCA 34,3 20,0 33,7 20,7 32,1 19,4 5 GERMANIA 23,7 9,8 25,1 10,4 26,3 9,2 6 AUSTRIA 33,9 21,0 33,0 20,8 27,5 15,4 7 SUA 17,8 17,4 18,0 8 FRANŢA 30,2 20,0 29,5 18,8 27,2 17,2 9 SUEDIA 27,1 14,0 25,4 14,9 26,3 15,9 10 OLANDA 25,6 16,2 26,4 16,5 25,8 14,7 11 CANADA 34,8 13,2 27,7 14,4 27,8 15,5 12 ITALIA 25,4 14,5 28,0 14,7 28,3 15,4 13 MAREA BRITANIE 30,8 16,0 30,2 17,1 34,1 19,1 14 SPANIA 31,6 14,7 30,0 16,0 28,0 15,5 15 GRECIA 42,8 17,2 44,1 26,2 42,0 22,1 16 PORTUGALIA 45,4 12,6 46,3 19,6 44,6 24,2 Ţări în curs de dezvoltare 1 EMIRATELE ARABE 86,3 94,1 93,1 UNITE 2 ARGENTINA 49,8 37,6 30,5 15,3 27,7 15,8 3 BRAZILIA 30,7 3,9 32,8 7,7 29,8 7,1 4 MEXIC 69,5 15,7 60,3 20,9 53,5 16,1 5 TURCIA 44,5 23,3 35,2 20,1 55,6 32,7 6 COLUMBIA 49,5 22,2 62,0 30,3 59,0 40,4 7 TUNISIA 62,7 17,6 60,8 9,9 57,6 9,9 8 MAROC 65,8 26,1 64,0 24,6 65,1 24,0 9 FILIPINE 68,6 8,5 62,8 10,1 65,3 11,2 10 INDONEZIA 35,2 17,5 32,7 19,4 37,6 25,2 11 EGIPT 39,4 - 37,6 - 37,6 - 12 R.D. CONGO 57,1 11,3 68,2 7,11 55,6 5,6 13 SRILANKA 81,5 30,5 82,9 33,1 81,2 30,7 14 INDIA 84,6 0,8 83,7 0,9 77,2 0,1 15 ETIOPIA 58,5 10,1 56,0 10,3 64,4 29,6 Notă: Ierarhizarea ţărilor s-a făcut în ordinea descrescătoare a P.I.B. pe locuitor, în anul 1995, în dolari SUA (la cursul de schimb). ... = lipsă date. Sursa: Government Finance Statistics Yearbook, 1997. ^_______________________________________________________________________________________________IMP IMPOZIT INDIRECT NET, i.i. din care s-au scăzut subvenţiile de exploatare. Prin subvenţii de exploatare se înţeleg alocaţiile de la bugetul de stat, fară echivalent, pentru firmele private, acordate cu scopul de a stimula producţia şi/sau pentru a menţine preţurile şi tarifele. IMPOZIT ÎN CASCADĂ, formă de impozit indirect (pe cifra de afaceri) perceput în unele ţări, care se încasează în toate stadiile ciclului de producţie şi de circulaţie a mărfurilor adică la fiecare vânzare-cumpărare. întrucât i. în c. se aplică de fiecare dată în fiecare stadiu de producţie şi de circulaţie asupra preţului care cuprinde deja impozit, i. în c. se încasează cumulativ. Prin urmare, de câte ori au loc tranzacţii de vânzare-cumpărare, de atâtea ori se încasează şi impozit indirect. I. în c. are efecte negative asupra preţurilor, conduce la impunerea repetată a produselor, reduce veniturile reale ale populaţiei şi contribuie la scăderea nivelului de trai al populaţiei cu venituri mici şi medii. V. şi taxa pe valoarea adăugată. IMPOZIT ÎN NATURĂ, i. în produse introdus în Rusia, în 1921, şi stabilit asupra gospodăriilor ţărăneşti (în schimbul predării obligatorii a surplusurilor de produse agricole). Această măsură a făcut ca ţăranii să dea statului cantităţi mai mici de produse în comparaţie cu situaţia în care se predau obligatoriu surplusurile de produse agricole. După ce ţăranii îşi achitau î. în n., surplusurile care le rămâneau se vindeau liber la preţurile care se formau pe piaţă. Instituirea i. în n. a avut ca scop asigurarea strictului necesar pentru aprovizionarea angajaţilor şi armatei, iar perceperea lor se efectua în funcţie de puterea economică a contribuabilului. IMPOZIT GLOBAL, formă de impunere în care i. se calculează la venitul total al contribuabilului, indiferent de sursele de provenienţă a acestuia. IMPOZIT GLOBAL ASUPRA VENITULUI, formă de impunere în care i. se calculează asupra întregului venit al contribuabilului. Practicarea unei asemenea forme de impunere permite organelor fiscale să determine cu mai multă exactitate venitul impozabil şi puterea de plată a plătitorului. IMPOZIT LOCAL,!. care se încasează la bugetele consiliilor locale, ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi care se folosesc pentru finanţarea cheltuielilor acestor bugete. în prezent, bugetele locale au următoarele i.: i. pe profit de la regiile publice autonome locale; i. pe venitul agricol; i. pe venitul realizat din exercitarea unor profesii libere; i. pe venitul realizat din lucrări literare, de artă şi ştiinţifice; i. pe veniturile asociaţiilor familiale; i. pe clădiri; i. pe terenurile ocupate de clădiri şi alte construcţii; i. pe veniturile realizate din închirieri de imobile etc. Majoritatea i.l. provin de la populaţie. Cu toate că bugetele locale au un mare număr de i. şi taxe, cuantumul lor este cu mult sub cerinţele financiare ale acestor bugete. De aceea, în vederea echilibrării acestor bugete se pun la dispoziţie din bugetul de stat transferuri de fonduri şi sume defalcate din impozitul pe salarii. IMPOZIT MONOFAZIC (UNIC), formă de i. indirect (i. pe cifra de afaceri) care constă în încasarea lui o singură dată indiferent prin câte verigi trece marfa până când ajunge la consumator. Acest i. se încasează fie la vânzarea mărfurilor de către producător purtând numele de taxă de producţie, fie la vânzarea mărfurilor prin comerţul cu ridicata sau cu amănuntul când poartă numele de impozit pe circulaţie sau impozit pe vânzare. V. şi impozit indirect (pe cheltuieli). IMPOZIT PE BENEFICIU, formă de prelevare la bugetul de stat a unei părţi din venitul net al societăţii, instituită în România la 1 ianuarie 1977. Prin acest i. se reglează rata rentabilităţii (v.) unităţilor economice în aşa fel încât să se stimuleze folosirea cu eficienţă maximă a mijloacelor materiale şi băneşti, intensificarea vitezei de rotaţie a fondurilor, reducerea sistematică a costurilor de producţie şi a cheltuielilor de circulaţie. I. pe b. avea acelaşi conţinut IMP 273 economic ca impozitul pe circulaţia mărfurilor şi se plătea de către întreprinderile şi centralele din industria de stat a căror rată a rentabilităţii medii anuale planificate era mai mare de 15%. Obiectul impozabil era beneficiul planificat corespunzător unei rate a rentabilităţii de peste 15%. Beneficiul realizat peste plan nu era impozabil. Cotele de i. erau progresive, diferenţiate în funcţie de nivelul ratei rentabilităţii medii anuale planificate a unităţilor economice, începând de la 3% pentru o rată a rentabilităţii de 15,01 -17% şi până la 61 % pentru o rată a rentabilităţii de 39,1-40%. Unităţile economice planificate cu o rată medie aijuală a rentabilităţii mai mare de 40% prelevau la bugetul de stat întregul beneficiu corespunzător unei rate a rentabilităţii de peste 15% ca i. pe b. I. se calcula asupra beneficiului din întreaga activitate şi se preleva la bugetul statului chenzinal, în proporţie de 1/6 din suma i. planificată trimestrial. începând de la 1 ianuarie 1979, acest i. a fost abrogat, unele dintre funcţiile sale fiind preluate de prelevarea pentru societate a unei părţi din valoarea producţiei nete. V. şi impozit pe circulaţia mărfurilor. IMPOZIT PE BENEFICIUL SOCIETĂŢILOR MIXTE, i. ce se plătea de către societăţile mixte care fiinţau pe teritoriul României; se calcula cu o cotă de 30% asupra beneficiului anual impozabil. Beneficiul anual impozabil se determina ca diferenţă între suma totală a veniturilor încasate şi cuantumul total al cheltuielilor; din beneficiul astfel rezultat se deducea suma reprezentând cota cu care se alimenta fondul de rezervă. Se puteau acorda scutiri de i. pe perioada rămasă până la finele anului în care începea realizarea de beneficii impozabile sau, pentru următorii doi ani, i. se putea reduce cu 50%. Beneficiul asociatului străin, reinvestit în aceeaşi societate sau în alte societăţi mixte cu participare românească pe o perioadă de minim cinci ani, beneficia de o reducere de i. de 20%. Nerespectarea normelor cu privire la plata i. se sancţiona cu majorări, amenzi, virarea sumei din contul societăţii mixte în contul bugetului de stat etc. IMPOZIT PE CAPITALURILE BĂNEŞTI, i. de tip real care se calcula pe baza sumei dobânzilor pe care împrumutatul le plătea pentru capitalul luat cu împrumut sau ţinând seama de cuantumul dobânzilor pe care creditorul le încasa pentru capitalul acordat cu împrumut. Instituirea acestui i. a fost urmarea dezvoltării industriei şi comerţului, care a determinat extinderea relaţiilor de credit, a activităţii bancare, precum şi a comerţului cu hârtii de valoare. Astfel, s-a constituit o categorie de oameni care plasează capitalurile băneşti ce le aparţin în operaţiuni speculative. I. pe e.b. a avut un randament scăzut deoarece împrumutatul şi împrumutătorul făceau declaraţii de impunere nesincere pentru a se sustrage de la plata i. V. şi impozit; impozit direct; impozit real. IMPOZIT PE CĂŞTIGURILE DIN CAPITAL, i. care se percepe pe diferenţa pozitivă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare al valorilor mobiliare, diminuată, după caz, cu comisioanele datorate intermediarilor. In cazul transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale, venitul supus impunerii este câştigul obţinut ca urmare a vânzării părţilor sociale. Câştigul din vânzarea părţilor sociale se determină ca diferenţă între valoarea de vânzare şi valoarea nominală. I. se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra câştigului de capital din vânzarea valorilor mobiliare, precum şi asupra câştigului din vânzarea părţilor sociale. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile sub forma câştigurilor de capital revine intermediarilor sau altor plătitori de venit, după caz. în cazul câştigului obţinut ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale şi al câştigului de capital obţinut din operaţiunile de vânzare-cumpărare de valori mobiliare prin societăţile închise, obligaţia calculării şi reţinerii i. revine dobânditorului de părţi sociale sau de valori mobiliare în momentul încheierii tranzacţiei, pe baza contractului semnat de părţi. Termenul de plată a i. pentru plătitorii de venituri către bugetul de stat este până la data la care se depun documentele privind transcrierea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale sau valorilor mobiliare la Registrul Comerţului sau în registrul acţionarilor, după caz, operaţiune care nu se poate efectua fără justificarea virării i. la bugetul statului. Pentru veniturile care reprezintă câştiguri de capital 274 IMP din tranzacţii efectuate pe piaţa de capital, i. se calculează şi se reţine în momentul înregistrării câştigului la data efectuării tranzacţiei. La tranzacţiile cu acţiuni primite de persoanele fizice cu titlu gratuit, în cadrul programului de privatizare în masă, valoarea nominală a acestora este asimilată cu preţul de cumpărare, la prima tranzacţionare. Pierderile înregistrate din transferul de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale nu se compensează cu câştigul realizat din astfel de operaţiuni de vânzate-cumpărare. I. calculat, reţinut şi virat este final. Acest i. se virează la bugetul statului până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reţinut. V. şi impozit final; societate de valori mobiliare; societate închisă; valori mobiliare. IMPOZIT PE CÂŞTIGURILE DIN OPERAŢIUNI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE DE VALUTĂ LA TERMEN, i. care se percepe pe diferenţele de curs favorabile rezultate din aceste operaţiuni şi se calculează prin aplicarea unei cote de impozit de 1%, în momentul închiderii operaţiunii şi evidenţierii în contul clientului. Virarea impozitului la bugetul statului se efectuează până la data de 25 ale lunii următoare celei în care a fost reţinut. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării i. revine intermediarilor. I. calculat; reţinut şi virat este impozit final (v.). IMPOZIT PE CIFRA DE AFACERI, i. indirect (taxă generală pe vânzări) instituit după primul război mondial fiind aşezat asupra deverului total al întreprinderilor industriale şi comerciale. Dacă se are în vedere stadiul la care se încasează, i. pe c. de a. putea fi cumulativ (multifazic) sau unic (monofazic). Impozitul cumulativ constă în impunerea mărfurilor la toate verigile prin care acestea trec de la producător până când ajung la consumator, ceea ce determină încasarea unui impozit cu atât mai mare cu cât marfa trecea prin mai multe verigi. Acest impozit mai poartă numele de impozit în cascadă sau în piramidă. Impozitul unic (monofazic) constă în încasarea lui o singură dată, indiferent prin câte verigi trece marfa până când ajunge la consumator. Acest impozit se încasează fie la vânzarea mărfurilor de către producător, purtând numele de taxă de producţie, fie la vânzarea mărfurilor prin comerţul cu ridicata sau cu amănuntul, când poartă numele de impozit pe circulaţie sau impozit pe vânzare. Dacă se ţine seama de baza de calcul, i. pe c. de a. putea avea forma impozitului pe cifra de afaceri brută şi a impozitului pe cifra de afaceri netă. în primul caz, impozitul se determină prin aplicarea cotei de impozit asupra valorii totale a mărfurilor vândute, ceea ce înseamnă, că de fapt se calculează impozit şi asupra impozitelor plătite la verigile anterioare, ducând la o fiscalitate ridicată. în al doilea caz, impozitul se calculează numai asupra diferenţei dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, adică numai asupra valorii adăugate, ceea ce este mai echitabil. V. şi impozit pe circulaţia mărfurilor; taxa pe valoarea adăugată; impozit indirect. IMPOZIT PE CIRCULAŢIA MĂRFURILOR 1. Forma principală de impozit indirect constând în prelevarea la bugetul de stat a unei părţi din venitul net al societăţii creat în unităţile productive şi care se realizează prin preţul de livrare. 2. Cale de alimentare a bugetului de stat cu venituri. I. pe c.m., ca element component al valorii mărfurilor şi deci al preţului de livrare al acestora, reprezintă partea din valoarea produsului creată în sfera producţiei materiale. Aşezarea acestui i. în preţurile produselor depinde de politica de stabilire a preţurilor, care poate fi: sub valoare, la valoare sau peste valoarea acestora. I. pe c.m. era un instrument de reglare a ratei rentabilităţii produselor întreprinderilor şi ramurilor economiei naţionale, de folosire raţională a fondurilor de producţie, de creştere a eficienţei economice, un important instrument de control şi de întărire a disciplinei economico-financiare, corespunzător cerinţelor gestiunii economice şi financiare (v.). I. pe c.m. se plătea de întreprinderile de stat şi ale cooperaţiei meşteşugăreşti diferenţiat, pentru încasările obţinute din vânzarea mărfurilor, executările de lucrări sau prestările de servicii, pentru încasările din vânzarea mărfurilor prin alimentaţia publică etc., şi devine exigibil după valorificarea lor. El se calcula, după caz, cu cote procentuale proporţionale, cote fixe pe unitatea de măsură şi ca diferenţă între preţul de IMP 275 livrare (v.) şi preţul de producţie (v.). De la plata acestui impozit se acordau anumite înlesniri menite să stimuleze activitatea unităţilor economice care lucrau în condiţii deosebite, activitatea atelierelor şcolare, a unităţilor productive ale Crucii Roşii din România, a unităţilor de prelucrare a deşeurilor, să încurajeze activitatea cooperativelor de orbi, de invalizi etc. La stabilirea termenelor de plată se ţinea seama de mărimea încasărilor, de distanţa şi de mijloacele de transport folosite până la banca la care se făcea depunerea sumelor. Neplata la timp se sancţiona cu majorări, amenzi etc. Acest i. a fost abrogat. IMPOZIT PE FUM, una dintre cele mai vechi forme de impozit direct folosit pentru impunerea clădirilor în orânduirea feudală. I. pe f. se calcula pe numărul de sobe şi de coşuri din gospodărie. IMPOZIT PE PATENTĂ, i. perceput încă din feudalism asupra veniturilor din activităţile industriale, comerciale şi din profesiile libere. I. se stabilea după anumite criterii exterioare, ca de exemplu: natura întreprinderii (atelier, fabrică, comerţ etc.), mărimea capitalului, numărul lucrătorilor, capacitatea de producţie, forţa motrice, mărimea localităţii în care se desfăşura activitatea etc. I. pe p. a fost instituit ca urmare a dezvoltării manufacturilor, industriei, comerţului şi profesiilor libere, fapt care a determinat creşterea numărului meşteşugarilor, industriaşilor, comercianţilor şi liber-profesioniştilor. Acest impozit nu era aşezat în funcţie de capacitatea contributivă a plătitorului, avea un randament redus, cotele de impozit erau mici, o parte din materia impozabilă nu era impusă, permitea practicarea evaziunii fiscale, nu asigura echitatea fiscală. V. impozit; impozit real. IMPOZIT PE PRODUS, pârghie financiară instituită în ţara noastră de la 1 ianuarie 1977, în vederea reglării ratei rentabilităţii unor produse (ţigarete). Natura economică a i. pe p. era similară cu aceea a impozitului pe circulaţia mărfurilor. Obiectul impozabil îl constituia volumul desfacerilor din produsul respectiv. I. se stabilea în sumă absolută pe unitatea de măsură (de exemplu, pe mia de ţigarete) şi diferenţiat în funcţie de calitatea produsului. I. pe p. se calcula şi se plătea pe baza realizărilor efective din perioada pentru care acesta se datora şi se preleva la bugetul statului, chenzinal, pe măsura realizării lui prin preţuri. Plata i. pe p. se facea direct din rezultatele financiare obţinute de unităţile industriale plătitoare. întârzierea plăţii i. atrăgea după sine aplicarea unei majorări de 0,05% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere. începând de la 1 ianuarie 1979, i. pe p. a fost abrogat, una dintre funcţiile lui fiind preluate de prelevarea pentru societate a unei părţi din valoarea producţiei nete. IMPOZIT PE TERENURI, i. perceput de la persoane fizice sau juridice posesoare de terenuri pe care se află sau nu clădiri. Cotele de impozit erau fixe pe m2, diferenţiate pe patru categorii de localităţi şi trei clase de terenuri, după modul de folosinţă a acestora. I. pe t. se plătea în două rate semestriale egale. De la acest i. se acordau numeroase scutiri. IMPOZIT PE VENIT, forma de bază a impozitelor directe (v.) care se încasează de la persoane fizice şi juridice (salarii, câştiguri, profituri etc.). IMPOZIT PE VENITURILE COOPERATIVELOR DE CONSUM, plată datorată bugetelor locale de cooperativele de consum, uniunile judeţene şi Centrocoop pentru beneficiile prevăzute în bilanţul contabil. Cooperativele de consum au plătit un i. calculat cu o cotă proporţională de 25% până la 1 ianuarie 1991, când acest i. a fost abrogat. IMPOZIT PE VENITURILE COOPERATIVELOR MEŞTEŞUGĂREŞTI, plată datorată bugetului de stat de către cooperativele şi uniunile cooperaţiei meşteşugăreşti asupra beneficiului prevăzut în bilanţul contabil. Cotele de i. erau progresive, fiind stabilite în funcţie de 276 IMP creşterea ratei rentabilităţii. I. se calcula de cooperativă şi se plătea în rate trimestriale. Se acordau importante înlesniri cooperativelor şi secţiilor de invalizi, de orbi etc. I. s-a abrogat la 1 ianuarie 1991. IMPOZIT PE VENITURILE POPULAŢIEI, plată obligatorie datorată bugetului de stat sau bugetelor locale de către oamenii de litere, artă şi ştiinţă, meseriaşi, liber-profesionişti etc., pentru veniturile realizate lunar sau anual. Cu toate că veniturile bugetare încasate din economie au crescut an de an, statul român foloseşte impozitele de la populaţie ca o sursă de venit pentru finanţarea dezvoltării economico-sociale a ţării noastre. Pe lângă faptul că aceste impozite constituie o sursă de venituri pentru bugetul statului, ele îndeplinesc încă un important rol economic şi social. în acelaşi timp, impozitele încasate de la populaţie constituie un mijloc de stimulare a producţiei micilor producători. Prin modul de aşezare şi încasare a i. pe v.p. au fost şi sunt stimulaţi şi recompensaţi inventatorii şi inovatorii. în orânduirea noastră, cetăţeanul ştie că are atât drepturi, cât şi îndatoriri faţă de stat; între acestea din urmă se află şi obligaţia de a participa - în funcţie de veniturile realizate - la acoperirea cheltuielilor făcute în interesul întregii societăţi. în ultima perioadă de timp, i. pe v.p. au devenit un instrument mai activ în ceea ce priveşte promovarea principiilor echităţii în domeniul veniturilor populaţiei; populaţia contribuie diferenţiat în funcţie de capacitatea sa economică reală la formarea fondurilor băneşti ale statului necesare dezvoltării economico-sociale a ţării. I. pe v.p. sunt folosite de stat pentru redistribuirea unei părţi din produsul naţional brut în concordanţă cu politica economico-financiară a statului; cu ajutorul lor, veniturile mari sunt supuse unei impuneri mai accentuate, iar persoanele care realizează venituri mici plătesc impozite mai reduse sau sunt scutite de impozite. Transformările care au avut loc în ţara noastră datorită victoriei Revoluţiei din decembrie 1989 au dus la schimbarea corespunzătoare atât a naturii, cât şi a structurii impozitelor şi taxelor încasate de la populaţie. I. pe v.p. îşi menţin numai forma exterioară veche, conţinutul lor fiind determinat de esenţa relaţiilor de producţie şi de cerinţele legilor economice care acţionează în societate. Izvorul impozitelor încasate de la populaţie îl constituie veniturile realizate din muncă. I. pe v.p. au la bază principiile unicităţii, potrivit căruia veniturile populaţiei se impun o singură dată, şi progresivităţii, conform căruia cota de impozit creşte pe măsura creşterii venitului impozabil. I. pe v.p. sunt folosite pentru construcţia economică, socială şi culturală; de aceea, ele revin plătitorilor pe calea finanţării învăţământului, artei, culturii, ocrotirii sănătăţii, asigurărilor sociale, asistenţei sociale etc. de care populaţia beneficiază în mod gratuit sau cu plata parţială. Reversibilitatea impozitelor şi taxelor încasate de la populaţie confirmă teza conform căreia „... direct sau indirect, producătorul beneficiază, în calitate de membru al societăţii, de ceea ce i se reţine ca persoană particulară*4.1. pe v.p. îl plătesc salariaţii, oamenii de litere, de artă şi ştiinţă, meseriaşii, liber-profesioniştii, persoanele care realizează venituri din închirierea de bunuri imobile sau mobile ş.a. Obiectul impozabil îl constituie veniturile realizate din activităţile respective. Cotele de impozit sunt progresive şi se stabilesc în funcţie de felul şi de mărimea venitului impozabil, pe categorii de plătitori. Impozitul se plăteşte în momentul obţinerii venitului sau în rate la câteva termene în cursul anului, după caz. De la plata impozitului se acordă reduceri, scutiri, amânări, eşalonări etc. V. şi impozitul pe venitul agricol; impozitul pe salarii. IMPOZIT PE VENITURILE REALIZATE DIN ÎNCHIRIERI DE IMOBILE, plată obligatorie datorată de către persoanele fizice şi juridice care realizează venituri din închirieri şi subînchirieri de clădiri, camere mobilate sau nemobilate, terenuri etc., în mod permanent ori sezonier, direct sau prin organizaţiile de turism. Cota de i. este progresivă, ajungând la 40%. Din veniturile realizate din închirieri şi subînchirieri de camere mobilate prin agenţiile de turism se scade, înainte de deducerea cheltuielilor forfetare, comisionul reţinut de aceste agenţii. Se scutesc de i. veniturile anuale provenite din închirieri şi subînchirieri care, după scăderea impozitului pe clădiri şi a impozitului pe terenuri, nu depăşesc un nivel minim. IMP 277 IMPOZIT PERSONAL (SUBIECTIV), i. care priveşte în mod direct persoana contribuabilului şi se calculează fie pe baza venitului lui global, fie pe diferitele sale surse de venituri grupate pe clase, cu luarea în considerare a pasivului şi a sarcinilor sale familiale. Se presupune că la i.p. se face distincţie între ceea ce încasează persoana şi ceea ce are de plată ca subiect impozabil. Trecerea de la impozitul real la i.p. s-a făcut în a doua jumătate a secolului al XlX-lea şi în primele decenii ale secolului al XX-lea în diverse ţări. Cel mai vechi i.p. a fost capitaţia, care era stabilită pe cap de locuitor, în sumă fixă. A doua formă a i.p. a constituit-o impozitul pe clase, care apare cu timpul, când se face o mai mare deosebire între viaţa satului şi viaţa oraşului. în perioada concentrării meseriilor la oraş, când se dezvoltă comerţul, se instituie impozitul pe clase de venituri. Forma cea mai perfecţionată a i.p. este impozitul pe venit Trecerea de la impozitele reale la i.p. a fost reclamată de mai multe cauze. Astfel, întrucât iniţial muncitorii nu dispuneau de proprietăţi funciare, clădiri sau capitaluri mobiliare, ei nu datorau impozite reale. Creşterea cheltuielilor statului necesită introducerea unor noi i. De aceea, statul a instituit impunerea directă a muncitorilor şi a funcţionarilor care obţineau venituri (salarii) din muncă. întrucât i. indirecte erau tot mai apăsătoare pentru persoanele cu venituri mici, s-a ivit necesitatea trecerii la i.p. Ca urmare a problemelor sociale apărute în domeniul politicii fiscale, statul a trebuit să ţină seama de situaţia materială şi personală a contribuabililor, să stabilească un minimum de venit neimpozabil, să acorde unele înlesniri la plata impozitelor pentru cei cu familii numeroase, să ţină seama de datoriile pe care contribuabilii le aveau faţă de instituţiile de credit, precum şi să legifereze impunerea în funcţie de mărimea venitului sau a averii, cu alte cuvinte să treacă de la impunerea proporţională la cea progresivă. Toate acestea au însemnat de fapt trecerea la i.p. Formele principale ale i.p. sunt: impozitele pe venit şi impozitele pe avere. V. şi impozit; impozit dircct; impozit indirect IMPOZIT REAL (OBIECTIV), i. aşezat pe obiecte, pe bunuri materiale (pământ, fabrici, imobile, magazine etc.), indiferent de situaţia personală a plătitorului, fară a ţine seama de persoana însăşi a acestor plătitori, de situaţia şi de sarcinile lor familiale. I.r. mai poartă denumirea de i. obiectiv sau pe produs, întrucât se aşează asupra venitului brut dat de obiectul impozabil, fără a avea vreo legătură cu situaţia contribuabilului. Prin urmare, i.r. fac abstracţie de persoana care posedă, care foloseşte bunul, considerând bunul (obiectul) ca producător de venit. întrucât se ia în considerare numai bunul distinct, se nesocoteşte situaţia personală a subiectului posesor al bunului, acest tip de i. nu face posibilă scăderea datoriilor pe care contribuabilul le are. Din aceste motive, i.r. creează stări de inechităţi fiscale. Aşadar, un proprietar împovărat de datorii plăteşte aceleaşi impozite ca şi cel liber de orice sarcină. Se constată că doi contribuabili cu putere de contribuţie inegală plătesc un impozit egal. Cele mai răspândite i.r. pe plan internaţional au fost cele privind impunerea pământului, a clădirilor, a diferitelor activităţi neagricole, precum şi a circulaţiei capitalului bănesc. Unele i. de tip real se practică şi în prezent în diferite ţări în curs de dezvoltare, precum şi în ţări dezvoltate. V. şi impozit; impozit direct; impozit personal. IMPOZIT SINTETIC, i. care se stabileşte în funcţie de o mărime economică considerată ce aparţine în totalitatea sa unui contribuabil (venit, patrimoniu, cifră de afaceri etc.). IMPOZIT SUPRAPUS, i. încasat de către organele locale prin adăugarea unor cote la impozitele directe (y.) încasate de către stat. IMPOZIT UNIC, formă de aşezare şi încasare a impozitului pe cifra de afaceri perceput de unele state care încearcă să evite impunerea în cascadă (repetată) a produselor. I.u. nu exclude aşadar, în unele cazuri, cumularea impozitelor indirecte în preţurile mărfurilor. De exemplu, materiile prime se impozitează separat, iar dacă au fost utilizate la fabricarea unor produse, acestea se impun încă o dată. Evitarea impunerii repetate se poate realiza prin aplicarea taxei pe valoarea adăugată (v.). 278 IMP IMPOZIT UNIC PE ENERGIE, i. susţinut de Eugene Schveller şi de alte personalităţi ale timpului în Franţa după al doilea război mondial, care urma să se aplice asupra energiei prin substituirea lui tuturor impozitelor declarative (care se calculau pe baza declaraţiei plătitorilor). Cota de impunere ar fi trebuit să fie suficient de ridicată pentru a înlocui toate formele de impozit existente. I.u. pe e. urma să se aplice asupra surselor de energie-hidrocarburi cărbune, gaze naturale, electricitate, energie hidraulică, atomică etc. - justificându-se prin aceea că nici o marfa nu se poate obţine decât prin consum de energie şi că astfel impozitul respectiv ar fi cuprins în preţ şi, prin urmare, ar fi plătit de către toţi consumatorii. Susţinătorii impozitului pe energie considerau că prin acest impozit unic s-ar simplifica şi ieftini aparatul fiscal (deoarece s-ar renunţa la declaraţiile şi la evidenţa sistemului de impunere), că ar fi mai bine cuprinsă materia impozabilă, că s-ar efectua mai uşor şi mai eficace controlul fiscal, că s-ar preîntâmpina evaziunea şi celelalte fraude fiscale. Dar, după cum era de aşteptat, i.u. nu s-a putut aplica în practică. Motivarea că impozitul pe energie ar preveni evaziunea fiscală s-a dovedit a fi neîntemeiată, deoarece sunt numeroase posibilităţi de a voala consumul de energie, de a substitui o sursă de energie cu alta. I.u. prezenta multe alte neajunsuri, printre care şi imposibilitatea de a aşeza şi încasa un impozit progresiv pe venit, în funcţie de cuantumul venitului impozabil, ceea ce însemna că i.u. pe e. devenea de fapt un impozit regresiv, ar fi fost dezavantajate persoanele cu venituri mici etc. La timpul lor, fiziocraţii au susţinut ideea introducerii unui Lu. aşezat şi încasat asupra produsului net al agriculturii. O dată cu dezvoltarea marii industrii, s-a susţinut teza aşezării unui impozit unic asupra materiilor prime. Numărul de impozite practicate de un stat depinde de condiţiile politice, economice şi sociale existente în ţara respectivă, de nivelul de dezvoltare economică, precum şi de politica economico-socială şi financiară a statului în perioada dată. Nu numărul de impozite este important, ci modul cum sunt reglementate, influenţa lor asupra dezvoltării economice, sociale, asupra situaţiei finanţelor ţării, asupra echilibrului bugetar, asupra condiţiilor de viaţă ale oamenilor. Soluţia folosirii mai multor feluri de impozite şi taxe care să alimenteze fondurile financiare a fost adoptată de majoritatea statelor, deoarece permite o adaptare a impozitelor la natura agenţilor economici, la mărimea veniturilor impozabile, asigurând diferenţierea şi echitatea impunerii. IMPOZITARE CUMULATĂ, calcularea impozitului pentru toate veniturile în bani şi în natură obţinute din acelaşi loc de muncă, prin însumarea lor pe luna respectivă şi aplicarea asupra lor a cotelor progresive de impozit. IMPOZITARE SEPARATĂ, calcularea impozitului separat pentru veniturile obţinute pe fiecare loc de muncă, respectiv pentru veniturile realizate în cadrul altor unităţi decât unitatea deţinătoare a cărţii de muncă. IMPOZITE CONTINGENTATE, i. stabilite anticipat într-un anume cuantum pentru fiecare ramură a economiei sau pentru fiecare unitate teritorial-administrativă. IMPOZITE PE CIRCULAŢIA AVERII, i. care se percep pe transmiterea drepturilor de proprietate. în această categorie de impozite se află: impozitul pe donaţii, impozitul pe succesiune, impozitul pe circulaţia capitalurilor, impozitul pe circulaţia efectelor comerciale, impozitul pe hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni). IMPOZITUL AFERENT VENITURILOR DIN ACTIVITĂŢI AGRICOLE, impozit pe venitul din activităţi agricole care se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, determinat pe bază de norme de venit, cât şi în sistem real. Impozitul este final. Contribuabilii care desfăşoară activitate agricolă pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit, au obligaţia să depună anual o declaraţie de venit la organul fiscal competent, până la data de 30 iunie inclusiv a anului fiscal în curs. în cazul unei activităţi pe care contribuabilul începe să o desfăşoare după data de 30 iunie, declaraţia de venit se depune în termen de 15 zile inclusiv IMP 279 de la data la care contribuabilul începe să desfăşoare activitatea. Dacă un contribuabil determină venitul net din activităţi agricole pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, acesta este obligat să efectueze plăţi anticipate aferente acestor venituri la bugetul de stat. Până la data de 31 mai a anului următor, plăţile anticipate vor fi regularizate de organul fiscal competent. V. şi venituri din acvtivităţi agricole. IMPOZITUL ASUPRA ACTIVULUI NET, i. care are ca obiect toată averea mobilă şi imobilă ce o deţine un subiect impozabil. Plătitori ai acestui impozit pot fi persoane juridice şi persoane fizice. IMPOZITUL DE BURSĂ, impozit cu caracter indirect generat de negocierea valorilor mobiliare. Obiectul i. este valoarea titlurilor negociate la cursul stabilit în tranzacţia încheiată la vedere sau la termen. I. se calculează prin aplicarea unei cote proporţionale asupra sumei brute a negocierii ori asupra sumei reprezentând prima cedată. Atât pentru operaţiunile la vedere, cât şi pentru cele la termen se poate practica aceeaşi cotă de impozitare, care diferă de la 2% la 4%, iar pentru operaţiunile de report cota este numai de 1 -1,5%. în cazul în care suma brută a negocierii depăşeşte o anumită limită, se pot acorda înlesniri fiscale, reducându-se în special cota de impozit. Fiecare agent de schimb înscrie impozitul într-un registru fiscal, care este controlat de organul fiscal teritorial. IMPOZITUL PE CLĂDIRI, i. local care se plăteşte de către persoanele fizice, persoanele juridice, asociaţiile familiale, asociaţiile agricole, unităţile economice ale unor persoane juridice, precum şi cele ale organizaţiilor politice, sindicale, patronale, cooperatiste, instituţiilor publice, fundaţiilor etc., cultelor religioase, filialelor, sucursalelor şi reprezentanţelor autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, cele care aparţin persoanelor fizice şi juridice străine şi altele similare. în cazul unei clădiri, aflată în administrarea sau în folosinţa, după caz, a altei persoane şi pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar. Dacă o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile din clădire aflate în proprietatea sa. în cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă. Impozitul se plăteşte anual de către persoanele fizice şi juridice care au clădiri în proprietate, indiferent de locul unde acestea sunt situate şi de destinaţia ce li se dă. Pentru clădirile proprietate de stat care se află în administrarea sau în folosinţa contribuabililor se datorează de către cei care le au în administrare sau în folosinţă. în cazul clădirilor care constituie fondul locativ de stat, impozitul se datorează de către unităţile care le administrează. La calcularea impozitului se au în vedere atât clădirile care se află în funcţiune, cât şi cele care se află în rezervă. Se impun, de asemenea, clădirile aflate în funcţiune, chiar dacă au fost amortizate integral; în acest caz, impozitul se calculează pe baza valorii cu care au fost înscrise în evidenţă. Clădirile noi dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite, în asemenea cazuri, impozitul se calculează pe numele noului contribuabil, proporţional cu perioada de timp rămasă până la finele anului. Scăderea la impunere, în cursul anului, pentru situaţiile de dezafectare, demolare, dezmembrare sau distrugere a clădirilor, precum şi de transfer al dreptului de proprietate ori locaţiune asupra clădirilor, după caz, se face cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una din aceste situaţii. Scăderea se acordă proporţional cu partea de clădire supusă unei asemenea situaţii, precum şi cu perioada rămasă până la sfârşitul anului fiscal. Prin clădire se înţelege orice construcţie care serveşte la adăpostirea de oameni, de animale, de activităţi, de obiecte, de produse, de materiale, de instalaţii etc. Pentru calcularea impozitului datorat de persoane fizice, la dimensionarea unei clădiri se are în vedere suprafaţa construită desfăşurată care se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv a celor situate la subsol. în calcul nu 280 IMP se cuprind suprafeţele podurilor, cu excepţia mansardelor, precum şi cele ale treptelor şi teraselor neacoperite. în vederea determinării valorii impozabile a clădirii, se înmulţeşte numărul de metri pătraţi al clădirii cu valoarea impozabilă pe metri pătraţi, care este normată şi diferenţiată pe mediul urban şi rural, precum şi în funcţie de felul materialelor de construcţie, instalaţii încălzire etc., după cum se constată din tabelul de mai jos: Valorile impozabile pe metru pătrat de suprafaţă construită desfăşurată la clădiri Tabelul 1 Tipul clădirii Clădire cu instalaţii de apă, Clădire fără instalaţii de apă, canalizare, electrice şi canalizare, electrice şi încălzire (lei/m2) încălzire (lei/m2) (condiţii cumulative) 1. Clădiri cu pereţi sau cadre din beton 5 300 000 3 100 000 armat, cărămidă arsă, piatră naturală sau alte materiale asemănătoare 2. Clădiri cu pereţi din lemn, cărămidă 1 400 000 900 000 nearsă, paiantă, vălătuci, şipci sau alte materiale asemănătoare 3. Construcţii anexe corpului prin¬ 900 000 800 000 cipal al unei clădiri, având pereţii din beton, cărămidă arsă, piatră sau alte materiale asemănătoare 4. Construcţii anexe corpului prin¬ 500 000 300 000 cipal al unei clădiri, având pereţii din lemn, cărămidă nearsă, vălătuci, şipci sau alte materiale asemănătoare 5. Subsol, demisol sau mansardă 75% din suma care s-ar aplica 75% din suma care s-ar aplica utilizată ca locuinţă clădirii clădirii 6. Subsol, demisol sau mansardă 50% din suma care s-ar aplica 50% din suma care s-ar aplica utilizată cu alte scopuri decât cel de clădirii clădirii locuinţă Suprafaţa construită desfăşurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv ale balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol, exceptând suprafeţele podurilor care nu sunt utilizate ca locuinţă şi suprafeţele scărilor şi teraselor neacoperite. Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcţie de amplasarea clădirii, prin înmulţirea sumei determinate ca mai sus cu coeficientul de corecţie corespunzător, prevăzut în următorul tabel: Zona în cadrul localităţii Rangul localităţii 0 I II III IV V A 1,30 1,25 1,20 1,15 1,10 1,05 B 1,25 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00 C 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95 D 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95 0,90 IMP 281 în cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi 8 apartamente, coeficientul de corecţie se reduce cu 0,10. în cazul unei clădiri finalizate înainte de 1 ianuarie 1951, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. în cazul unei clădiri finalizate după 31 decembrie 1950 şi înainte de 1 ianuarie 1978, valoarea impozabilă se reduce cu 5%. Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafaţa construită desfăşurată a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,20. Pentru persoanele fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare la valoarea impozabilă a clădirii. Cota de impozitare este de 0,2% pentru clădirile situate în mediul urban şi de 0,1% pentru clădirile din mediul rural. Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează: a) cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; b) cu 50% pentru cea de-a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu; c) cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu; d) cu 100% pentru cea de-a patra clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. în cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar. Persoanele fizice au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în raza cărora îşi au domiciliul, precum şi la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. în cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii. Cota de impozit se stabileşte prin hotărâre a consiliului local şi poate fi cuprinsă între 0,5% şi 1%, inclusiv. Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare. în cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%. în cazul unei clădiri care a fost reevaluată conform prevederilor legale în vigoare, valoarea de inventar a clădirii este valoarea înregistrată în contabilitatea proprietarului imediat după reevaluare. în cazul unei clădiri care a fost dobândită înainte de 1 ianuarie 1998 şi care după această dată nu a fost reevaluată, cota impozitului pe clădiri este stabilită de consiliul local între 5% şi 10% şi se aplică la valoarea de inventar a clădirii, până la data primei reevaluări, înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice. în cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplică următoarele reguli: a) impozitul pe clădire se datorează de proprietar; b) valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar. Impozitul pe clădiri se aplică pentru orice clădire deţinută de o persoană juridică aflată în funcţiune, în rezervă sau în conservare, chiar dacă valoarea sa a fost recuperată integral pe calea amortizării. Dacă o clădire a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită. în cazul unei clădiri care a fost înstrăinată, demolată sau distrusă, după caz, în cursul anului, impozitul pe clădire încetează a se mai datora de persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost înstrăinată, demolată sau distrusă. în aceste cazuri impozitul pe clădiri se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane. în cazul extinderii, îmbunătăţirii, distrugerii parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, impozitul pe clădire se recalculează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost finalizată modificarea. Orice persoană care dobândeşte sau construieşte o clădire are obligaţia de a depune o declaraţie de impunere la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii. Orice persoană care extinde, îmbunătăţeşte, demolează, distruge sau modifică în alt mod o clădire existentă are obligaţia să depună o declaraţie în acest sens la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data la care s-au produs aceste modificări. Impozitul pe clădiri se plăteşte 282 IMP anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru* ■clădirile instituţiilor publice care fac parte din domeniul public şi privat al unei unităţi administrativ-teritoriale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice-■clădirile care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt considerate monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee sau case memoriale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice; "clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor religioase recunoscute de lege şi părţile lor componente locale, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice; "clădirile instituţiilor de învăţământ preuniversitar sau universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice; "clădirile unităţilor sanitare de interes naţional care nu au trecut în patrimoniul autorităţilor locale; "clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, cu excepţia incintelor care sunt folosite pentru activităţi economice; "clădirile aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“, atribuite conform legii; "construcţiile şi amenajările funerare din cimitire, crematorii; ■clădirile sau construcţiile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii; "clădirile trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în lipsă de moştenitori legali sau testamentari; "oricare dintre următoarele construcţii speciale: a) sonde de ţiţei, gaze, sare; b) platforme de foraj marin; c) orice centrală hidroelectrică, centrală termoelectrică, centrală nuclearoelectrică, staţie de transformare şi de conexiuni, clădire şi construcţie specială anexă a acesteia, post de transformare, reţea aeriană de transport şi distribuţie a energiei electrice şi stâlpii aferenţi acesteia, cablu subteran de transport, instalaţie electrică de forţă; d) canalizaţii şi reţele de telecomunicaţii subterane şi aeriene; e) căi de rulare, de incintă sau exterioare; f) galerii subterane, planuri înclinate subterane şi rampe de puţ; g) puţuri de mină; h) coşuri de fum; i) turnuri de răcire; j) baraje şi construcţii accesorii; k) diguri, construcţii-anexe şi cantoane pentru intervenţii la apărarea împotriva inundaţiilor; 1) construcţii hidrometrice, oceanografice, hidrometeorologice, hidrotehnice, de îmbunătăţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor; m) poduri, viaducte, apeducte şi tuneluri; n) reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare; o) terasamente; p) cheiuri; q) platforme betonate; r) împrejmuiri; s) instalaţii tehnologice, rezervoare şi bazine pentru depozitare; t) construcţii de natură similară prin hotărâre a consiliului local. Construcţiile avizate prin hotărâre a consiliilor locale, sunt scutite de impozit pe clădire pe durata existenţei construcţiei, până când intervin alte modificări. Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă: a) clădirea este o locuinţă nouă realizată în condiţiile Legii locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi completările ulterioare; sau b) clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investiţiilor pentru realizarea unor lucrări publice şi construcţii de locuinţe, aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/1995, cu modificările şi completările ulterioare., Scutirea de impozit se aplică pentru o clădire timp de 10 ani de la data dobândirii acesteia. în cazul înstrăinării clădirii, scutirea de impozit nu se aplică noului proprietar al clădirii. Sunt scutiţi de plata impozitului pe clădiri: veteranii de război; persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi persoanele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri; eroii martiri şi urmaşii acestora, răniţii şi luptătorii pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989; văduvele de război şi văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit; persoanele cu handicap grav sau accentuat; persoanele invalide de gradul I sau II. Scutirile de mai sus se aplică integral pentru clădirile deţinute în comun de soţi. De asemenea, scutirile de mai sus se acordă numai pentru clădirile folosite ca domiciliu de persoanele de mai sus. Persoanele fizice şi/sau juridice române care reabilitează sau IMP 283 modernizează termic clădirile de locuit pe care le deţin în proprietate, sunt scutite de impozitul pentru aceste clădiri pe perioada de rambursare a creditului obţinut pentru reabilitarea termică, precum şi de taxele pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru lucrările de reabilitare termică. I. pe c. se reduce cu 50% pentru persoanele care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării" şi a judeţului Tulcea. I. pe c. nu se aplică: "oricărei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice; "fundaţiilor testamentare constituite legal, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural; "organizaţiilor umanitare care au ca unică activitate întreţinerea şi funcţionarea căminelor de bătrâni şi a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani şi a copiilor străzii. I. pe c. se reduce cu 50% pentru clădirile deţinute de persoane juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioadă de maximum 5 luni pe durata unui an calendaristic . De asemenea, impozitul se reduce cu 50% pentru clădirile nou construite deţinute de cooperativele de consum şi meşteşugăreşti, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziţiei clădirii. Consiliul local poate acorda scutire de la plata i. pe c. sau o reducere a acestuia pentru o clădire folosită ca domiciliu de persoana fizică ce datorează acest impozit. De asemenea, consiliul local poate acorda scutire de la plata i. pe c. sau o reducere a acestuia pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj şi/sau de pensie de asistenţă socială. Dacă se produce o calamitate a naturii, consiliul local poate acorda scutire sau reducere de la plata i. pe c.. Consiliul local sau judeţean, după caz, poate majora anual i. pe c. cu maximum 20%, faţă de nivelul stabilit pentru anul 2004, în funcţie de condiţiile specifice fiecărei zone. Persoanele juridice care datorează i. pe c. au obligaţia să calculeze impozitul şi să depună o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii publice locale până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului calendaristic pentru care se calculează impozitul. Autorităţile administraţiei publice locale şi organele lor de specialitate sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea i. pe c. Nerespectarea normelor juridice privind i. pe c. atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz. Constituie contravenţii: depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere şi nedepunerea acestor declaraţii. Contravenţiile se sancţionează cu amendă. Neplata la timp a i. pe c. se sancţionează cu aplicarea de dobânzi de 0,06%, pe zi de întârziere asupra sumei întârziate în plată şi majorări de 0,5% pe lună sau fracţiuni de luni de întârziere în plată a impozitului. De asemenea, se aplică executarea silită. Contribuabilii nemulţumiţi de modul cum li s-a calculat impozitul, cum li se aplică sancţiunile, pot înainta contestaţii la organele financiare în mod ierarhic. IMPOZITUL PE DIVIDENDE LA SOCIETĂŢILE COMERCIALE, i. ce se plăteşte de către societăţile comerciale începând din noiembrie 1991, indiferent de natura capitalului social, şi care este calculat asupra dividendelor cuvenite acţionarilor sau asociaţilor. I. se calculează cu cota de 10% şi se prelevă la bugetul de stat. La societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, dividendele care urmează a fi impozitate se determină prin deducerea din profitul rămas după plata impozitului pe profit a fondului de participare a salariaţilor la profit, în cotă de până la 10%, a cotei de participare a managerului la profit, precum şi a sumelor pentru constituirea resurselor proprii de finanţare, în proporţie de până la 50%. Agenţii economici cu capital integral sau majoritar privat pot să aplice aceste cote în funcţie de hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor convocate pentru aprobarea bilanţului şi a contului de profit şi pierderi. Societăţile comerciale sunt obligate să calculeze corect şi să vireze la bugetul de stat i. pe d. o dată cu plata efectivă a dividendelor către acţionarii sau asociaţii societăţii. în situaţia în care dividendele sunt distribuite, dar nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la finele anului în care s-a aprobat bilanţul şi contul de profit şi pierderi, termenul de plată al i. pe d. este până la 31 decembrie a anului respectiv. Plata i. pe d. se efectuează în lei. Dacă plata dividendelor se face în valută, i., majorările de întârziere, precum şi eventualele amenzi se virează în lei proveniţi din schimbul 284 IMP valutar, la cursul în vigoare la data efectuării schimbului. întârzierea în virarea i. se sancţionează cu o majorare de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere, calculată începând cu ziua lucrătoare imediat următoare expirării termenului de plată, până la data plăţii efective a impozitului inclusiv. Constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea i. pe d., precum şi majorările de întârziere aferente se efectuează de organele financiare locale. Acestea au dreptul să controleze operaţiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plăţii i. pe d., precum şi să reţină extrase sau fotocopii ale documentelor care pot constitui dovezi în determinarea obligaţiei fiscale. Sumele plătite în plus se restituie sau se compensează cu alte obligaţii fiscale ale plătitorului. Nu se admit compensări ale i. pe d. cu eventualele creanţe deţinute de persoane juridice asupra statului, altele decât cele de natură fiscală. Termenul de prescripţie pentru stabilirea şi plata i. pe d. este de cinci ani de la expirarea termenului de plată. Cererile pentru restituirea sau compensarea i. pe d. nu pot fi depuse după expirarea celor cinci ani. Salariaţii organelor financiare, inclusiv persoanele care nu mai au această calitate, sunt obligaţi să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu. Informaţiile referitoare la o persoană fizică sau juridică în legătură cu dividendele şi cu i. aferente se pot transmite numai în următoarele situaţii: altor autorităţi cu atribuţii fiscale, în scopul realizării unor obligaţii ce decurg din aplicarea unei legi fiscale; autorităţilor fiscale ale altei ţări în baza unei convenţii pentru evitarea dublei impuneri; autorităţilor judiciare competente. Persoana care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor primite. Toate informaţiile referitoare la o persoană fizică sau juridică constituie secret profesional şi pot fi transmise altei persoane fizice şi juridice numai cu consimţământul scris al acesteia. Plătitorul nemulţumit de modul cum organul financiar i-a calculat i. poate face cerere de revizuire a impunerii la direcţia generală a finanţelor publice şi a controlului financiar judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz. Cererea motivată şi însoţită de acte doveditoare trebuie făcută în scris, în termen de 20 de zile de la data primirii de către plătitor a înştiinţării de plată. Organele financiare judeţene şi ale Capitalei au obligaţia ca, în decurs de 30 de zile de la data înregistrării cererii de revizuire, să se pronunţe printr-o decizie motivată care se comunică plătitorului de impozit. împotriva acestei decizii se poate face contestaţie la Ministerul Finanţelor, care este obligat să se pronunţe printr-o decizie motivată în termen de 40 de zile de la înregistrarea contestaţiei. Decizia dată de Ministerul Finanţelor poate fi contestată la Curtea de Apel din raza teritorială a contestatorului, iar împotriva hotărârii Curţii de Apel se poate face recurs la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicare. Pe timpul cât durează soluţionarea cererilor de revizuire şi a contestaţiilor se suspendă executarea silită a 50% din impozitul contestat. Pentru această perioadă se calculează majorări de întârziere. Impozitul rămas de plată după revizuire şi contestare trebuie plătit în termen de cinci zile. IMPOZITUL PE DONAŢII, i. pe circulaţia averii între vii. Acest i. are menirea să prevină eludarea impozitului pe succesiune pe calea efectuării de donaţii de avere în timpul vieţii. IMPOZITUL PE ENERGIE, i. care urma să se aplice în Franţa, după al doilea război mondial, asupra surselor de energie (hidrocarburi, cărbune, gaze naturale, electricitate, energie hidraulică, atomică etc.), justificându-se prin aceea că nici o marfa nu se poate obţine decât prin consum de energie şi că astfel impozitul respectiv ar fi cuprins în preţ şi, prin urmare, ar fi plătit de către toţi consumatorii. Susţinătorii i. pe e. considerau că prin acest impozit unic s-ar simplifica şi s-ar reduce costurile aparatului fiscal (deoarece s-ar renunţa la declaraţiile de impunere), că ar fi mai bine cuprinsă materia impozabilă, că s-ar efectua mai uşor şi mai eficace controlul fiscal, că s-ar preîntâmpina evaziunea şi celelalte fraude fiscale. După cum era de aşteptat, i. pe e. nu s-a putut aplica în practică. Motivarea că impozitul pe energie ar preveni evaziunea fiscală s-a dovedit a fi neîntemeiată, deoarece sunt numeroase posibilităţi de a voala consumul de energie, de a substitui o sursă de energie cu alta. Dar impozitul unic pe energie prezenta şi multe alte neajunsuri, şi anume: nu se putea aşeza şi încasa un impozit progresiv pe IMP 285 venit, în funcţie de cuantumul venitului impozabil, ceea ce însemna că, în fapt, i. pe e. devenea un impozit regresiv; ar fi fost dezavantajate persoanele cu venituri mici etc. IMPOZITUL PE FONDUL TOTAL DE RETRIBUIRE AL UNITĂŢILOR DE STAT, plată obligatorie care se calcula asupra fondului de retribuire pentru personalul lor de către unităţile economice şi instituţiile de stat şi se vira la bugetul de stat începând din iulie 1977. Fondul total de retribuire care constituia obiectul acestui i. cuprindea retribuţiile tarifare, indemnizaţiile, premiile şi orice alte drepturi legale cuvenite pentru munca prestată. Dacă o parte din retribuţie se acorda în natură, aceasta se evalua în bani, folosindu-se preţurile cu amănuntul; când aceste preţuri nu erau stabilite, se foloseau preţurile de contractare sau de achiziţie. Suma astfel rezultată se includea în fondul total de retribuire. Nu se includeau în fondul total de retribuire impozabil diurnele de deplasare sau de detaşare, indemnizaţiile de transferare sau de instalare, drepturile de autor şi de colaborator extern, retribuţiile pentru prestarea de servicii pe bază de contracte civile sau alte lucrări pentru care nu există contracte de muncă reglementate juridic, retribuţiile şi alte drepturi acordate nevăzătorilor invalizi de gradul I sau II. Calcularea i. se efectua prin înmulţirea fondului total de retribuire cu cota de i., care era proporţională şi diferenţiată pe ramuri, subramuri şi activităţi economico-sociale, ea variind între 14,5 şi 17,5%. Virarea i. la bugetul de stat se facea lunar, o dată cu plata drepturilor băneşti de retribuţie cuvenite pentru chenzina a doua a fiecărei luni. Dacă plata drepturilor de retribuire se facea la alte perioade decât chenzinal, atunci i. se vira la bugetul de stat o dată cu ultima plată a drepturilor de retribuţie pentru luna respectivă. în caz de neplată a i. sau de calculare incorectă a acestuia, el se putea recalcula retroactiv pe un an de la data constatării, diferenţa respectivă vărsându-se la buget în termen de cinci zile. De asemenea, i. plătit în plus se compensa ori se restituia din oficiu sau la cerere, retroactiv pe o perioadă de un an. întârzierea în plata i. atrăgea după sine plata unei majorări de 1 % pentru fiecare lună sau fracţiune de lună de întârziere. Organele financiar-bancare puteau dispune virarea i. întârziat la plată din contul plătitorului în contul bugetului de stat. Nerespectarea normelor juridice care reglementau plata acestui L atrăgea, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională, materială, civilă sau penală. Organele financiare din unităţile de stat erau obligate să controleze calcularea corectă şi plata la termenele stabilite a acestui i. Unităţile bancare eliberau sumele pentru plata drepturilor de retribuţie cuvenite personalului în luna respectivă numai după primirea şi verificarea documentelor de virare a i. la buget, depuse de unităţile de stat. Impunerea fondului total de retribuire simplifica tehnica impunerii. Retribuţiile fiind nete, neafectate de i., permiteau salariaţilor cunoaşterea nemijlocită a drepturilor băneşti pe care trebuia să le primească pentru munca prestată şi să controleze fară dificultăţi determinarea corectă a acestora. Acest i. a urmărit micşorarea bazei de calcul a pensiei. IMPOZITUL PE MÂNĂ MOARTĂ, i. înfiinţat de domnitorul A. I. Cuza pentru impunerea imobilelor. IMPOZITUL PE MOŞTENIRE, impozit aşezat în China pe toate bunurile mobile şi imobile, precum şi pe titlurile de proprietate. I. urmăreşte reducerea disparităţilor dintre venituri, ameliorarea distribuţiei bunurilor şi veniturilor în societate, compensarea deficienţelor în colectarea impozitelor pe venit şi prevenirea fraudelor fiscale. IMPOZITUL PE PĂMÂNT, i. stabilit în unele ţări într-o sumă globală pe unitatea administrativ-teritorială în cauză, iar apoi pe gospodăriile locuitorilor. în alte ţări, impozitul se determină separat pe fiecare contribuabil. Mărimea i. pe p. se determina în funcţie de suprafaţa şi fertilitatea solului, precum şi în funcţie de starea socială a cetăţenilor, iar nobilii şi clerul erau scutiţi de impozite directe. 286 IMP IMPOZITUL PE PROFIT, i. direct care se încasează de la toţi agenţii economici indiferent de forma de capital, şi de la întreprinzătorii particulari. Ca urmare a reorganizării agenţilor economici din ţara noastră sub forma companiilor naţionale, regiilor autonome societăţilor comerciale etc., a fost necesară o adaptare corespunzătoare a instrumentelor financiare şi fiscale prin intermediul cărora se realizează veniturile bugetului de stat şi ale bugetelor locale. Până în anul 1990 inclusiv, veniturile bugetare au fost stabilite în mod diferenţiat. Astfel, unităţile economice de stat au plătit impozit pe beneficiu stabilit în cote progresive pe tranşe de rentabilitate, unităţile cooperaţiei meşteşugăreşti au plătit un impozit pe venit stabilit în cote progresive mai accentuate pe trepte de rentabilitate, iar unităţile cooperaţiei de consum şi cele de credit şi ale organizaţiilor obşteşti au plătit un impozit pe venit, calculat prin aplicarea unei cote proporţionale de 25% din venit. Acest sistem de impunere a determinat ca la acelaşi profit obţinut de agenţii economici din diferite domenii de activitate, aceştia să plătească un impozit diferit. Pentru evitarea acestei situaţii, începând cu anul 1991 s-a creat un cadru juridic unitar care să asigure o participare echitabilă a agenţilor economici la formarea veniturilor statului în funcţie de mărimea şi de natura profitului obţinut, instituindu-se impozitul pe profit. I. pe p. se plăteşte la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, de către: "persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate; "persoanele juridice străine care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent în România, pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent; ■persoanele juridice străine şi cele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi în România într-o asociere fără personalitate juridică; "persoanele juridice străine care obţin venituri din/ sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română; "persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fară personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă la buget de către persoana juridică română. I. pe p. se aplică după cum urmează: a) în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate; b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuit sediului permanent; c) în cazul persoanelor juridice străine şi al persoanelor fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere fară personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane; d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute de la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri; e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fară personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente. Contribuabilii se impun pe un an fiscal. Anul fiscal al fiecărui contribuabil coincide cu anul calendaristic. Dacă un contribuabil se înfiinţează, se reorganizează prin divizare, comasare, fuziune, lichidare sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este partea din anul fiscal în care contribuabilul a existat. Profitul impozabil se determină ca diferenţă între veniturile (încasările) obţinute din orice sursă, şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile. în vederea determinării profitului impozabil se iau în calcul toate câştigurile din orice sursă, inclusiv cele realizate din investiţiile financiare. în cazul bunurilor mobile şi imobile produse de către contribuabili şi valorificate în baza unui contract de vânzare cu plata în rate, contribuabilii pot opta pentru înregistrarea valorii ratelor la venituri impozabile, la termenele scadente prevăzute în contract. Cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleaşi termene scadente prevăzute în contractele încheiate între părţi, proporţional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului. Opţiunea se exercită în momentul livrării bunurilor şi nu se poate reveni asupra ei. Sunt considerate neimpozabile următoarele venituri: "dividendele primite de la o altă IMP 287 persoană juridică română. Sunt de asemenea, neimpozabile după data aderării României la Uniunea Europeană, dividendele primite de la o persoană juridică străină, din statele Comunităţii Europene, dacă persoana juridică română deţine minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică străină, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului; "diferenţele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţele de evaluare a investiţiilor financiare pe termen lung. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a concesionării, a retragerii titlurilor de participare, precum şi la data retragerii capitalului la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare; "veniturile rezultate din anularea obligaţiilor unei persoane juridice, dacă obligaţiile se anulează în schimbul titlurilor de participare la respectiva persoană juridică; "veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducerea, precum şi veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile; ■veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative. La determinarea profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor impozabile şi cele considerate deductibile potrivit prevederilor legale în vigoare. Dacă o cheltuială este aferentă mai multor activităţi, ea se repartizează corespunzător pe activităţile respective. în calcularea profitului impozabil sunt deductibile şi următoarele categorii de cheltuieli: "cheltuielile efectuate pentru realizarea bunurilor livrate şi a bunurilor imobile vândute în baza unui contract de vânzare cu plata în rate sunt deductibile la aceleaşi termene scadente prevăzute în contractele încheiate între părţi, proporţional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a livrării; "cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către contribuabil; "cheltuielile legale efectuate pentru protecţia muncii şi cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; ■cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de accidente de muncă, boli profesionale sau riscuri profesionale; "cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor; "cheltuielile de transport şi cazare în ţară şi în străinătate efectuate de către salariaţi şi administratori, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul curent sau/şi în anii precedenţi; "contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit; "taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă; "cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat; "cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţe existente sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul curent şi/sau în anii precedenţi, precum şi în situaţia în care acesta se află înăuntrul perioadei de recuperarea pierderii fiscale, în conformitate cu reglementările legale; "cheltuielile de cercetare-dezvoltare; "cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii, obţinerea atestării conform cu standardele de calitate; "cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor; "taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale; "pierderile înregistrate, după data de 1 ianuarie 2007, la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate, ca urmare a închiderii procedurii de faliment a debitorilor, pe baza hotărârii judecătoreşti prin care se atestă această situaţie. Există şi cheltuieli cu deductibilitatea limitată, cum sunt următoarele: a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente Z68 IMP veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit* b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exerciţiul curent şi/sau din anii precedenţi. Cheltuielile de transport, cazare şi indemnizaţia acordată salariaţilor, în cazul contribuabilului care realizează pierdere în exerciţiul curent şi/sau din anii precedenţi, sunt limitate la nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice; c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra fondului de salarii realizat. Se află sub incidenţa acestei limite cu prioritate ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea contribuabililor: grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi ale accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, precum şi pentru şcolile pe care le au sub patronaj. în cadrul acestei limite pot fi deduse şi cheltuielile reprezentând: transportul la şi de la locul de muncă al salariaţilor, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori ai salariaţilor, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, inclusiv transportul, ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi în gospodărie şi contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de plasament; d) perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor; e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, în limitele prevederilor legii anuale a bugetului de stat; f) cheltuielile cu taxele şi cotizaţiile către organizaţiile neguvemamentale sau asociaţiile profesionale, în limita echivalentului în lei a 2000 euro anual; g) cheltuielile cu provizioane şi rezerve, în anumite limite; h) cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar; i) amortismentul; j) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele facultative de pensii ocupaţionale, în limitele legale; k) cheltuielile cu primele de asigurare private de sănătate, în limitele legale; 1) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de legea locuinţei, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%. Diferenţa nedeductibilă trebuie recuperată de la beneficiari, respectiv chiriaşi/locatari; m) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţă proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între părţi în acest scop; n) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente autoturismelor folosite de angajaţii cu funcţii de conducere şi de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane fizice, cu astfel de atribuţii. Pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile cu parcul de autoturisme trebuie justificate cu documente legale. De asemenea, contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor şi provizioanelor, în următoarele condiţii: a) rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare. în cazul în care aceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil. Prin excepţie, rezerva constituită de persoanele juridice care furnizează utilităţi societăţilor comerciale care se restructurează, se reorganizează sau se privatizează poate fi folosită pentru acoperirea pierderilor de valoare a pachetului de acţiuni obţinut în urma procedurii de conversie a creanţelor, iar sumele destinate reconstituirii ulterioare a acesteia sunt deductibile la calculul profitului impozabil; b) provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor; c) provizioanele constituite IMP 289 în limita unui procent de 20% începând cu data de 1 ianuarie 2004, 25% începând cu data de 1 ianuarie 2005, 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, cu unele excepţii şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: "sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004; "sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei; "nu sunt garantate de altă persoană; ■sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului; "au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului; d) provizioanele specifice, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, în cazul unei societăţi comerciale bancare sau a unei alte instituţii de credit autorizate, precum şi pentru societăţile de credit ipotecar şi societăţile de servicii financiare; e) rezervele constituite de societăţile comerciale bancare sau alte instituţii de credit autorizate, precum şi de societăţile de credit ipotecar, potrivit legilor de organizare şi funcţionare; f) provizioanele constituite de fondurile de garantare, potrivit normelor Băncii Naţionale a României; g) rezervele legale şi provizioanele constituite de Banca Naţională a României; h) rezervele tehnice constituite de societăţile de asigurare şi reasigurare, potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare. Pentru contractele de asigurare cedate în reasigurare, rezervele se diminuează astfel încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina asiguratului, după deducerea reasigurării; i) provizioanele de risc pentru operaţiunile pe pieţele financiare, constituite potrivit reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; j) provizioanele constituite în limita unei cote de 100% din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007; creanţa este deţinută la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătoreşti prin care se atestă această situaţie; nu sunt garantate de altă persoană; sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului; au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului. Contribuabilii autorizaţi să desfăşoare activitate în domeniul exploatării zăcămintelor naturale sunt obligaţi să înregistreze în evidenţa contabilă şi să deducă provizioane pentru refacerea terenurilor afectate şi pentru redarea acestora în circuitul economic, silvic sau agricol, în limita unei cote de 1% aplicate asupra diferenţei dintre veniturile şi cheltuielile de exploatare, pe toată durata de funcţionare a exploatării zăcămintelor naturale. Pentru titularii de acorduri petroliere, care desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă mai mare de 100 m, cota provizionului constituit pentru dezafectarea sondelor, demobilizarea instalaţiilor, a dependinţelpr şi anexelor, precum şi pentru reabilitarea mediului este de 10% aplicată asupra diferenţei dintre veniturile şi cheltuielile înregistrate, pe toată perioada exploatării petroliere. Regia Autonomă „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian" - ROMAS AT constituie trimestrial un provizion, potrivit prevederilor legale, pentru diferenţa dintre veniturile din exploatare realizate efectiv din activitatea de rută aeriană şi costurile efective ale activităţilor de rută aeriană, care este utilizat pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare care depăşesc tarifele stabilite anual de EUROCONTROL. Sumele înregistrate în conturi de rezerve legale şi rezerve reprezentând facilităţi fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru acoperirea pierderilor. Dacă nu sunt respectate aceste prevederi, asupra acestor sume se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc dobânzi şi penalităţi de întârziere, de la data aplicării facilităţii respective. Nu se supun impozitării rezervele de influenţe de curs valutar aferente aprecierii disponibilităţilor în valută, constituite legal, înregistrate de societăţi comerciale bancare, persoane juridice române şi sucursalele băncilor străine, care îşi desfăşoară activitatea în România. în acelaşi timp există şi o serie de cheltuieli care nu sunt deductibile, precum următoarele: a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanei fizice şi juridice nerezidente, pentru veniturile realizate în România; b) amenzile, confiscările, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere datorate către autorităţile române, conform normelor legale. Amenzile, penalităţile şi majorările datorate către autorităţi străine ori în cadrul contractelor economice 290 IMP încheiate cu persoane nerezidente în România şi/sau autorităţi străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepţia majorărilor, al căror regim este reglementat prin convenţii de evitare a dublei impuneri; c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă; d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă; e) cheltuielile efectuate în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la preţul de piaţă pentru aceste bunuri şi servicii; f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz; g) cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de distribuţie din producţia realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere; h) cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la care se deţin participaţii, precum şi de diferenţele nefavorabile de valoare aferente obligaţiunilor emise pe termen lung, cu excepţia celor determinate de vânzarea-cesionarea acestora; i) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile; j) cheltuielile cu contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative; k) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului; 1) alte cheltuieli salariale şi/sau similare acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu unele excepţii; m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt încheiate contracte; n) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepţia celor care privesc bunurile reprezentând garanţia bancară, pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale; o) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu neîncasate, pentru partea neacoperită din provizioane. în această situaţie, contribuabilii care scot în evidenţă clienţii neîncasaţi sunt obligaţi să comunice în scris acestora scoaterea din evidenţă a creanţelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz; p) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat efectuate, conform legii. Cheltuielile cu dobânzile şi diferenţele de curs valutar. Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât unu. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului şi sfârşitul perioadei pentru care se determină i. pe p.. Prin capitalul împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale. începând cu data de 1 ianuarie 2006, cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile, în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic decât trei. Dacă gradul de îndatorare a capitalului este peste unu inclusiv, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar sunt deductibile până la nivelul sumei veniturilor din dobânzi, plus 10% din celelalte venituri ale contribuabilului. Cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar rămase nedeductibile se reportează în perioada următoare, în aceleaşi condiţii, până la deductibilitatea integrală a acestora. în cazul în care cheltuielile cu diferenţele de curs valutar ale contribuabilului depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa se tratează ca o cheltuială cu dobânda, deductibilitatea acestei diferenţe fiind supusă prevederilor legale. Dobânzile şi pierderile din diferenţa de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obţinute direct sau indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii similare şi cele care sunt garantate de stat nu se iau în considerare. în cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi, cu excepţia societăţilor comerciale bancare române sau străine, sucursalelor băncilor străine, cooperativelor de credit, a societăţilor de leasing pentru operaţiuni de leasing, a societăţilor de credit ipotecar şi a persoanelor juridice care acordă credite, dobânzile deductibile sunt limitate la: "nivelul ratei dobânzilor de referinţă a Băncii Naţionale a României, IMP 291 corespunzătoare ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei; "nivelul ratei dobânzii anuale de 9% pentru împrumuturile în valută. Acest nivel al ratei dobânzii se aplică la determinarea profitului impozabil aferent anului fiscal 2004. Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută se actualizează prin hotărâre a Guvernului. Cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortismentului potrivit legislaţiei privind amortizarea. Pentru toate mijloacele fixe amortizabile agenţii economici calculează amortismentul potrivit normelor în vigoare şi se deduce din încasări la determinarea profitului impozabil. Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi înfiinţării şi funcţionării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la determinarea profitului impozabil la data punerii în funcţiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortisment. în cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar în timp ce în cazul leasingului operaţional, locatorul are această calitate. Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar, şi de către locator, în cazul leasingului operaţional, cheltuielile fiind deductibile corespunzător. Când se foloseşte leasingul financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operaţional locatorul deduce chiria (rata de leasing). Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de i. pe p., se recuperează din profiturile impozabile ce se vor obţine în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se efectuează în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a i. pe p., în conformitate cu prevederile legale în vigoare din anul înregistrării acestora. Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa prin divizare sau prin fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi sau de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite. Aspecte fiscale internaţionale. Persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România au obligaţia de a plăti i. pe p. pentru profitul impozabil care este atribuit sediului permanent. Profitul impozabil se determină potrivit regulilor generale, în următoarele condiţii: a) numai veniturile ce sunt atribuite sediului permanent se includ în veniturile impozabile; b) numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii acestor venituri se includ în cheltuielile deductibile; c) cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare, indiferent de locul în care s-au efectuat, decontate de persoana juridică străină şi înregistrate de sediul permanent, sunt deductibile în limita a 10% din veniturile salariale ale angajaţilor sediului permanent. Profitul impozabil al sediului permanent se determină prin tratarea sediului permanent ca persoană separată şi prin utilizarea regulilor preţurilor de transfer la stabilirea^ preţului de piaţă al unui transfer făcut între persoana juridică străină şi sediul său permanent. înainte de a desfăşura activitate printr-un sediu permanent în România, reprezentantul legal al persoanei juridice străine trebuie să înregistreze sediul permanent la autoritatea fiscală competentă. Persoanele juridice străine care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română au obligaţia de a plăti i. pe p. pentru profitul impozabil aferent acestor venituri. Veniturile din proprietăţile imobiliare situate în România cuprind: veniturile din închirierea sau din cedarea folosinţei proprietăţii imobiliare, situate în România; câştigul din vânzarea-cesionarea drepturilor de proprietate sau al oricăror drepturi legate de proprietatea imobiliară situată în România; câştigul din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică, dacă minimum 50% din valoarea mijloacelor fixe ale persoanei juridice sunt, fie direct, fie prin intermediul mai multor persoane juridice, proprietăţi imobiliare situate în România; veniturile obţinute din exploatarea resurselor naturale situate în România, inclusiv câştigul din vânzarea-cesionarea oricărui drept aferent acestor resurse naturale. Persoanele juridice străine care obţin venituri dintr-o proprietate imobiliară situată în România sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la persoane juridice române au obligaţia să depună declaraţii de i. pe p. şi impozit pe profit. Fiecare persoană juridică străină poate desemna un reprezentant fiscal pentru a îndeplini aceste obligaţii. Persoanele juridice române şi persoanele juridice străine cu sediul permanent în România care plătesc veniturile menţionate mai sus către persoane juridice străine au obligaţia să reţină impozitul calculat din veniturile plătite şi de a vira impozitul reţinut la bugetul statului. Pentru câştigurile rezultate din vânzarea-cesionarea proprietăţilor imobiliare sau ale titlurilor 292 IMP de participare, impozitul care trebuie reţinut se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 10% la câştigul realizat din această vânzare-cesionare. Creditul fiscal. Dacă o persoană juridică română obţine venituri dintr-un stat străin prin intermediul unui sediu permanent sau venituri supuse impozitului cu reţinere la sursă şi veniturile sunt impozitate atât în România cât şi în statul străin, atunci impozitul plătit către statul străin, fie direct, fie indirect prin reţinerea şi virarea de o altă persoană, se deduce din i. pe p. Deducerea pentru impozitele plătite către un stat străin într-un an fiscal nu poate depăşi i. pe p., calculat prin aplicarea cotei de impozit de 16% la profitul impozabil obţinut în statul străin. Impozitul plătit unui stat străin este dedus, numai dacă persoana juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin. Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor legii privind sponsorizarea şi legii bibliotecilor, scad din i. pe p. datorat sumele aferente, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) sunt în limita a 3% din cifra de afaceri; b) nu depăşesc mai mult de 20% din i. pe p. datorat. în limitele respective se încadrează şi: cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcţiei de localuri, dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a informaţiei şi de documente specifice, finanţării programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialişti, burse de specializare, participarea la congrese internaţionale. Pierderile fiscale externe. Orice pierdere realizată printr-un sediu permanent din străinătate este deductibilă doar din veniturile obţinute din străinătate. Pierderile realizate printr-un sediu permanent din străinătate se deduc numai din aceste venituri, separat pentru fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se raportează şi se recuperează din următorii 5 ani fiscali consecutivi. Cotele de impozit sunt proporţionale. Astfel, pentru agenţii economici cota (standard, unică) este de 16%. Banca Naţională a României plăteşte un impozit pe profit calculat prin aplicarea unei cote de 16% asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile şi alimentarea fondului de rezervă. Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive şi la care impozitul pe profit datorat pentru aceste activităţi este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat asupra acestor venituri realizate. Dacă câştigurile rezultate din vânzarea-cesionarea proprietăţilor imobiliare situate în România şi a titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română depăşesc pierderile atunci i. pe p. se determină prin aplicarea unei cote de 10% la diferenţa rezultată. O persoană juridică română care plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină şi să verse impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat. Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română. Sunt exceptate (scutite) de la plata i. pe p.: "trezoreria statului pentru operaţiunile din fondurile publice derulate prin contul general al trezoreriei, inclusiv pentru veniturile extrabugetare şi disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii finanţelor publice nr. 500/2002 şi Legii nr. 189/1998 privind finanţele publice locale, dacă legea nu prevede altfel; "instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, dacă legea nu prevede altfel; "persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; "fundaţiile române constituite ca urmare a unor legate; "cultele religioase, pentru veniturile obţinute dina activităţi economice care sunt utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil; "cultele religioase, pentru veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult şi pentru veniturile obţinute din chirii, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrările de construcţii, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ şi pentru acţiuni specifice cultelor religioase, inclusiv veniturile din despăgubiri sub formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de lege privind reconstituirea dreptului de proprietate; "instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utilizate în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările IMP 293 ulterioare; "asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, cu completările ulterioare, pentru veniturile obţinute din activităţi economice şi care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune; "fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar; "fondul de compensare a investitorilor; "organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de plata i. pe p. pentru următoarele tipuri de venituri: cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor; contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor; taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare; veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive; donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare; dividendele, dobânzile şi veniturile realizate din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare obţinute din plasarea veniturilor scutite; veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole; resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile; veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate scop social sau profesional, potrivit statutului acestora; veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică; veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale. Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de plata i. pe p. şi pentru veniturile din activităţi economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15 000 de euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de plata i. pe p. Pentru veniturile de altă natură decât cele de mai sus organizaţiile menţionate datorează i. pe p. în cotă de 16% sau de 5%, după caz. Calcularea şi plata i. pe p. Contribuabilii sunt obligaţi, ca din proprie iniţiativă, pe baza prevederilor legale, să calculeze trimestrial (sau lunar) şi cumulat pentru întreaga perioadă expirată din an (şi apoi pe întregul an) i. pe p. datorat bugetului de stat sau bugetului local, după caz. Plata i. pe p. se efectuează trimestrial, până la data de 25, inclusiv, ale primei luni următoare trimestrului pentru care se datorează impozitul. Banca Naţională a României, societăţile comerciale bancare, persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligaţia de a plăti i. pe p. lunar, până la 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul. Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a plăti i. pe p. anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se datorează impozitul. Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a plăti i. pe p. anual, până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se datorează impozitul. Contribuabilii care efectuează plăţi trimestriale şi, respectiv, lunare plătesc pentru ultimul trimestru sau pentru luna decembrie, în cazul Băncii Naţionale a României, societăţilor comerciale bancare, persoane juridice române, şi în cazul sucursalelor din România ale băncilor, persoane juridice străine, o sumă egală cu impozitul calculat şi evidenţiat pentru trimestrul III al aceluiaşi an fiscal, respectiv o sumă egală cu impozitul calculat şi evidenţiat pentru luna noiembrie a aceluiaşi an fiscal, urmând ca plata finală a impozitului pe profit pentru anul fiscal să se facă la data stabilită pentru depunerea situaţiilor financiare ale contribuabilului. Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea exerciţiului financiar anterior depun declaraţia anuală de impozit pe profit şi plătesc acest impozit aferent anului fiscal încheiat până la data de 15 februarie inclusiv a anului următor. Persoanele juridice care încetează să existe au obligaţia să depună declaraţia de impunere şi să plătească i. pe p. cu 10 zile înainte de data înregistrării încetării existenţei persoanei juridice în registrul comerţului, în timpul anului fiscal, contribuabilii au obligaţia să depună declaraţia de impunere până la termenul de plată a impozitului inclusiv, iar după definitivarea impozitului pe profit pe baza bilanţului contabil anual depun declaraţia de impunere pe anul fiscal expirat până la termenul prevăzut pentru depunerea bilanţului contabil şi a situaţiilor financiare. Declaraţia de impunere se semnează de către administrator sau de oricare altă persoană autorizată să îl reprezinţe pe contribuabil. Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitului declarat şi pentru 294 IMP depunerea în termen a declaraţiei de impunere. Dacă organele financiare consideră că stabilirea impozitului pe profit nu a fost făcută legal, acestea fac un nou calcul al impozitului şi comunică în scris contribuabilului modul de stabilire a acestuia. Impozitul pe profit se calculează de către organele financiare şi în cazul în care contribuabilul nu a completat declaraţia de impunere sau nu a furnizat informaţiile necesare pentru a determina obligaţia fiscală. Contribuabilii au sarcina să dovedească faptul că organele financiare nu au calculat impozitul în mod corect; de asemenea, au obligaţia, în continuare, să depună declaraţia de impunere. Contribuabilii sunt obligaţi să plătească impozitul pe profit calculat de organele financiare, pe baza înştiinţării de plată, la data şi în locul stabilit în înştiinţare. în asemenea cazuri, organul fiscal competent poate încheia un acord scris cu contribuabilii în baza căruia acestora le este permis să plătească impozitul pe profit în rate şi, respectiv, profitul net al companiilor naţionale, dacă acordul facilitează încasarea integrală a impozitului. Impozitul pe profit se pfăteşte în lei. în cazurile în care încasarea veniturilor de către beneficiarii de venit se face în valută, plata impozitului, a eventualelor dobânzi, majorări de întârziere şi a amenzilor se efectuează în lei proveniţi din schimbul valutar la cursul în vigoare la data plăţii. Dovada acestor plăţi se face cu documentul de plată la extern de către contribuabilii care au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa impozitul aferent veniturilor în valută la societatea bancară la care are deschis contul în valută, însoţit de documentele de schimb valutar. întârzierea în plata impozitului se sancţionează cu dobânzi şi majorări de întârziere. De asemenea, majorarea se plăteşte şi de către organul financiar pentru sumele încasate în plus ca impozit şi nerestituite în termenul legal. Constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor şi a majorărilor de întârziere aferente se efectuează de organele fiscale din subordinea direcţiilor generale ale finanţelor, publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti. Inspectorul fiscal sau un alt angajat al unei unităţi fiscale autorizat în acest scop are dreptul să intre în orice incintă de afaceri a contribuabilului sau în alte incinte deschise publicului, fară o înştiinţare prealabilă, în scopul determinării^ obligaţiilor fiscale ale acestuia sau al încasării impozitelor datorate şi neplătite la termen. în aceste scopuri, accesul este permis în timpul orelor normale de serviciu, iar în afara acestora, numai cu autorizarea scrisă a conducerii unităţii financiare, justificată de necesitatea controlului. De asemenea, inspectorul fiscal sau un alt angajat al unei unităţi fiscale autorizat în acest sens are dreptul să intre în locuinţă (dar numai cu consimţământul contribuabilului sau al proprietarului ori în baza unei hotărâri judecătoreşti), în scopul determinării obligaţiei fiscale a contribuabilului sau al încasării impozitelor datorate şi neplătite la termen. Inspectorul fiscal sau un alt angajat al unităţii fiscale împuternicit să efectueze verificarea impozitului are dreptul: "să ia un extras sau să facă o copie a oricărui document sau a oricărei înregistrări contabile; "să reţină orice document sau orice element material care poate constitui o probă sau o dovadă în determinarea obligaţiilor fiscale ale contribuabilului; "să solicite ajutorul, cooperarea şi asistenţa contribuabilului sau a persoanelor care îl reprezintă. Pentru determinarea obligaţiilor fiscale, organele financiare au dreptul să controleze: "operaţiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plăţii impozitelor; ■operaţiunile efectuate în numele contribuabilului, dar în favoarea asociaţilor, acţionarilor sau persoanelor care acţionează în numele acestora; "datoriile asumate de contribuabil în contul unor împrumuturi făcute sau garantate de acţionari, asociaţi sau de persoane care acţionează în numele acestora, în vederea reflectării reale a operaţiunii; "distribuirea, împărţirea, alocarea veniturilor, deducerile, creditele sau reducerile între doi sau mai mulţi contribuabili ori acele operaţiuni contractate direct sau indirect de persoane care au interese comune, în scopul prevenirii evaziunii fiscale şi pentru reflectarea reală a operaţiunii. Dacă ultima zi de plată a impozitului sau de depunere a documentelor cerute de lege este nelucrătoare, sumele, respectiv documentele se consideră depuse în termen dacă se depun în ziua lucrătoare imediat următoare. O declaraţie, o contestaţie sau orice alt document este considerat ca fiind completat şi transmis organelor fiscale la data înregistrării, iar în cazul transmiterii prin poştă se ia în considerare data de pe ştampila poştei. Pe bază de cerere, organele fiscale, în lipsa altor datorii scadente ale contribuabilului, restituie sumele plătite în plus, împreună cu majorările de întârziere aferente. Restituirea sau compensarea se poate face şi din oficiu de către organele fiscale, fară o cerere de restituire prealabilă, situaţie în care nu se mai datorează majorări de întârziere. în acest caz, este înştiinţat şi contribuabilul. Nu se pot efectua compensări ale impozitului cu alte creanţe IMP 295 deţinute de contribuabili asupra statului, altele decât cele de natură fiscală. Prescripţia pentru stabilirea impozitului pe profit este de cinci ani de la data la care a expirat termenul de depunere a declaraţiei de impunere. Cererile pentru compensarea sau restituirea de plăţi de impozit peste suma datorată nu pot fi făcute după cinci ani de la data obligaţiei depunerii declaraţiei de impunere. Salariaţii organelor fiscale, inclusiv persoanele care nu mai au această calitate, sunt obligaţi să păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu referitoare la contribuabili. Cu privire la situaţia unui contribuabil, informaţiile pot fi transmise numai în următoarele cazuri: "altor autorităţi cu atribuţii fiscale, în scopul realizării unor obligaţii ce decurg din aplicarea unei legi fiscale; "unei autorităţi din domeniul muncii şi protecţiei sociale care face plăţi de asigurări sociale sau alte plăţi similare; ■autorităţilor fiscale ale altei ţări, în baza unei convenţii pentru evitarea dublei impuneri; ■autorităţilor judiciare competente. Informaţia cu privire la un contribuabil poate fi transmisă şi altei persoane numai cu consimţământul contribuabilului. Persoana care primeşte informaţiile fiscale este obligată să păstreze secretul fiscal asupra informaţiilor primite. încălcarea obligaţiei de păstrare a secretului fiscal se pedepseşte pe cale penală. Dacă un contribuabil consideră că impunerea făcută de un organ fiscal este incorectă, el poate face cerere de revizuire a acesteia la direcţia generală a finanţelor publice şi a controlului financiar de stat judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz. Cererea se face în scris, în termen de 20 de zile de la data când contribuabilul a primit înştiinţarea de plată a impozitului. Cererea trebuie să fie bine motivată şi însoţită de acte doveditoare. Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat este obligată ca, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii de revizuire, să se pronunţe printr-o decizie motivată, care se comunică contribuabilului. împotriva acestei decizii contribuabilul poate face contestaţie la Ministerul Finanţelor în termen de 20 de zile, acesta fiind obligat să se pronunţe printr-o decizie motivată în termen de 40 de zile de la înregistrarea contestaţiei; decizia se comunică şi plătitorului. Termenul de soluţionare a cererii de revizuire a impunerii făcute la organul fiscal, înregistrată la direcţia generală a finanţelor publice şi a controlului financiar de stat judeţeană sau a municipiului Bucureşti, precum şi a contestaţiilor înregistrate la Ministerul Finanţelor începe să curgă de la data la care contribuabilul a depus documentaţia, potrivit normelor stabilite de Ministerul Finanţelor pentru soluţionarea cauzelor. Decizia emisă de Ministerul Finanţelor poate fi contestată la Curtea de Apel teritorială de domiciliu a plătitorului, în termen de 15 zile. împotriva hotărârii Curţii de Apel se poate face recurs la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 de zile de la comunicare. Impozitul şi majorările de întârziere rămase de plată în urma revizuirii şi a contestaţiilor trebuie plătite de către contribuabil în termen de cinci zile de la data luării la cunoştinţă sub semnătură. în afară de dobânzi şi majorări se pot aplica şi amenzi contravenţionale. Sunt considerate contravenţii fiscale următoarele fapte, afară de cazul în care, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: "depunerea cu întârziere de până la 30 de zile, inclusiv, a declaraţiei de impunere se sancţionează cu o amendă egală cu 1% din impozitul datorat; "depunerea declaraţiei de impunere peste termenul de 30 de zile, precum şi nefumizarea informaţiilor necesare pentru a determina obligaţia fiscală se sancţionează cu amendă egală cu 2% din suma impozitului datorat; "neplata în întregime a impozitului stabilit la data prevăzută se sancţionează cu amendă egală cu 3% din impozitul neplătit; "neplata impozitului stabilit prin reţinere la sursă se sancţionează cu o amendă de 100% din impozitul ce trebuie reţinut şi vărsat. Nedepunerea în termenul prevăzut a declaraţiei de impunere, în cazul contribuabililor care nu înregistrează profit, se sancţionează cu o amendă de 0,1% din cifra de afaceri aferentă perioadei pentru care nu s-a depus declaraţia. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către organele fiscale teritoriale ale Ministerului Finanţelor. Amenzile trebuie plătite în termen de cinci zile de la rămânerea definitivă a proceselor-verbale de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor. O altă sancţiune ce se poate aplica este executarea silită, care constă în virarea sumei impozitului întârziat în plată pe baza dispoziţiei organului fiscal, din contul contribuabilului în contul bugetului de stat. în cazuri de abateri grave se aplică pedeapsa penală. în unele ţări, profitul se impune în mod diferit, în funcţie de politica lor economică, socială şi financiară din perioada respectivă. Astfel: a) unele state diferenţiază cotele de impunere în funcţie de forma de proprietate asupra capitalului social, cum este cazul în Bulgaria; b) cotele de impunere sunt diferenţiate în funcţie de natura 296 IMP activităţilor din care se formează profitul, cum este spre exemplu în Franţa, Germania, Ucraina, Bulgaria ş.a.; c) diferenţierea cotelor de impunere în funcţie de mărimea întreprinderii, apreciată prin prisma cifrei de afaceri, cum este, spre exemplu, cazul Marii Britanii; d) se practică aplicarea unor cote de impunere sau suplimentarea cotelor principale cu cote aferente bugetelor locale, cum se practică în Austria, Canada, Finlanda, Norvegia, Portugalia, Bulgaria ş.a.; e) se practică utilizarea unei cote unice pentru impunerea profitului, indiferent de sursa lui de formare- f) se folosesc cote separate pentru impunerea primelor de asigurare, la societăţile sau companiile de asigurări. IMPOZITUL PE REPREZENTANŢE, i. anual ce se plăteşte de orice persoană juridică străină care are o reprezentanţă autorizată să funcţioneze în România. I. pe r. pentru un an fiscal este egal cu echivalentul în lei al sumei de 4 000 euro stabilită pentru un an fiscal, la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează plata impozitului către bugetul de stat. Dacă o persoană juridică străină înfiinţează sau desfiinţează o reprezentanţă în România, impozitul datorat pentru acest an se calculează proporţional cu numărul de luni de existenţă a reprezentanţei în anul fiscal respectiv. Fiecare persoană juridică străină are obligaţia de a plăti i. pe r. la bugetul de stat în două tranşe egale, până la datele de 20 iunie şi 20 decembrie. Persoanele juridice străine care datorează i. pe r. au obligaţia de a depune o declaraţie anuală la autoritatea fiscală competentă până la data de 28, respectiv 29 februarie a anului de impunere. Fiecare persoană juridică străină care înfiinţează sau desfiinţează o reprezentanţă în cursul anului fiscal, are obligaţia să depună o declaraţie fiscală la autoritatea fiscală competentă, în termen de 30 de zile de la data la care reprezentanţa a fost înfiinţată sau desfiinţată. IMPOZITUL PE SALARII, i. ce se plăteşte lunar de către persoanele fizice române şi străine care realizează pe teritoriul României venituri sub formă de salarii. Se consideră realizate pe teritoriul României salariile în bani şi în natură primite de angajaţi de la persoanele juridice şi de la cele fizice care au sediul sau domiciliul pe teritoriul ţării noastre, precum şi salariile primite din străinătate de persoanele care îşi desfăşoară activitatea în România. Nu se impozitează în ţara noastră salariile şi indemnizaţiile în valută, stabilite în cuantum net, plătite de instituţiile publice româneşti personalului român care îşi desfăşoară activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi altor forme de reprezentare a României în străinătate. Venitul lunar impozabil cuprinde totalitatea sumelor primite în cursul unei luni, realizate din salarii. Veniturile din salarii cuprind toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor sau de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. Sunt asimilate salariilor în vederea impunerii: "indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii; "indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net cuvenită administratorilor companiilor naţionale, societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile autonome; "sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică; "veniturile realizate din încadrarea în muncă datorită încheierii unei convenţii civile de prestări de servicii; "sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie şi în comisia de cenzori; "sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii; "indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia de asigurări sociale; "sumele acordate de persoanele juridice fară scop patrimonial şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia primită pe perioada delegării sau detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru salariaţii din instituţiile publice; "orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor. De asemenea, la impozitare se au în vedere o serie de avantaje primite în legătură cu o activitate dependentă, cum sunt, spre exemplu următoarele: a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţă dus-întors de la domiciliu la locul de muncă; b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei; c) împrumuturi nerambursabile şi diferenţa favorabilă IMP 297 ^tre dobânda preferenţială şi dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, pentru depozite şi credite; d) anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului; e) abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal; f) permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scop personal; g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii. în acelaşi timp există o serie de venituri care nu sunt impozabile, precum următoarele: a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturii, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă. Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie dintre cele de mai sus, nu depăşeşte 1 500 000 lei. Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile veniturile realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget; b) tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare; c) contravaloarea folosirii locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie, suportate de persoană fizică, conform legilor speciale; d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare; e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare; f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă, contravaloarea chiriei, conform legii; g) sumele primite de angajaţi pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare, a indemnizaţiei primite pe perioada delegării şi detaşării în alte localităţi, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele juridice fară scop patrimonial şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori indemnizaţia acordată salariaţilor din instituţiile publice; h) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului; i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor care îşi stabilesc domiciliul în localităţi din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă; j) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum şi sumele reprezentând sumele compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii; k) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislaţiei în materie; 1) veniturile din salarii, 298 IMP ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator se face prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi al ministrului finanţelor publice; m) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepţie veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România care se supun procedurii de globalizare, indiferent de perioada de desfăşurare a activităţii în străinătate-n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator; o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu; p) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul angajării şi implicit la momentul acordării. Avantajele primite în bani şi în natură şi imputate salariatului în cauză nu se impozitează. Venitul brut din salarii reprezintă suma veniturilor realizate de salariat pe fiecare loc de realizare a venitului. Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri. Impozitul lunar la locul unde se află funcţia de bază se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net din salarii. Venitul net din salarii se determină prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: "contribuţia de 9,5% pentru asigurările sociale de stat; contribuţia de 6,5% pentru asigurările sociale de sănătate; contribuţia de 1 % pentru protecţia socială a şomerilor; cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă; contribuţiile la schemele facultative de pensii ocupaţionale, astfel încât la nivelul anului să nu depăşească echivalentul în lei a 200 euro; deducerea personală care se acordă pentru luna respectivă. Deducerea personală lunară se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 10.000.000 lei inclusiv, în felul următor: - pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 2.500.000 lei; - pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 3.500.000 lei; - pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 4.500.000 lei; - pentru contribuabilii care au în întreţinere trei persoane - 5.500.000 lei; - pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 6.500.000 lei. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute din salarii cuprinse între 10.000.001 lei şi 30.000.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului Finanţelor. Contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 30.000.000 lei nu beneficiază de deducerea personală. Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţiei/soţului acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 2.500.000 lei lunar. în cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, potrivit înţelegerii dintre părţi. Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi. Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost în întreţinere. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului. Nu sunt considerate persoane în întreţinere: persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 m.p. în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 m.p. în zonele montane; persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi din valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, din cultivarea şi din valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, precum şi din exploatarea pepinienelor viticole şi pomicole, indiferent de suprafaţă. Deducerea personală nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate. Pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinată ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora. Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil. Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei 299 unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit care funcţionează în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării acestei sume revine organului fiscal competent. Salariile şi diferenţele de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile cuvenite beneficiarilor de astfel de venituri datorează un impozit final care se calculează şi se reţine de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii prevăzute de lege, şi nu se cumulează cu celelalte drepturi salariale ale lunii în care se plătesc. Sumele reprezentând prime de vacanţă, acordate pe lângă indemnizaţia de concediu de odihnă, potrivit prevederilor contractelor de muncă sau ale unor legi speciale, în limita salariului de bază din luna anterioară plecării în concediu, se impozitează separat de celelalte drepturi salariale ale lunii în care se plătesc, prin aplicarea baremului lunar asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Veniturile sub formă de salariu şi alte drepturi salariale primite de angajaţi pentru munca prestată în afara funcţiei de bază şi a unităţii deţinătoare a cărţii de muncă se impozitează separat, pe fiecare loc de muncă. Din aceste venituri la impozitare nu se scad deducerile personale; se deduce însă cota de 6,5% pentru asigurările sociale de sănătate. Pentru salariile şi alte drepturi salariale în valută, impozitul se calculează prin transformarea în lei, la cursul de schimb valutar în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se face plata, după care impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 16%. Apoi impozitul se transformă în valută, se reţine şi se virează la bugetul de stat. Se scutesc de plata i. pe s. următoarele categorii de persoane: elevii, studenţii şi doctoranzii pentru bursele pe care le primesc; invalizii de gradul I şi II, veteranii de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, precum şi persoanele cu handicap definite astfel potrivit legii privind protecţia specială a persoanelor încadrabile în gradul I sau II de invaliditate, pe baza certificatelor emise de comisiile de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, dacă invaliditatea împiedică exercitarea profesiei sau a funcţiei. Scutirea de la plata impozitului se acordă numai pentru veniturile realizate de salariaţi (cu handicap) la unitatea la care au funcţia de bază; "urmaşii eroilor-martiri ai Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, răniţii, precum şi pensionarii de invaliditate care şi-au pierdut parţial sau total capacitatea de muncă în lupta pentru victoria Revoluţiei; ■pensionarii, pentru pensiile pe care le primesc până la un anumit nivel (9 000 000 de lei lunar); ■militarii în termen, elevii şi studenţii militari, pentru drepturile băneşti primite; "alocaţiile de stat pentru copii; "corespondenţii de presă străini, pentru salariile pe care le primesc, sub condiţia reciprocităţii; "persoanele fizice străine care desfăşoară în România activităţi de consultanţă în cadml unor acorduri de finanţare gratuită încheiate de Guvernul român cu alte guverne sau organizaţii internaţionale guvernamentale sau neguvemamentale. Ministerul Finanţelor poate acorda, în cazuri temeinic justificate, eşalonări sau amânări la plata L pe s. şi reeşalonări, reduceri sau scutiri la plata majorărilor de întârziere. Dacă plătitorul are cont la bancă, i. se reţine şi se virează o dată cu ridicarea sumelor pentru plata celei de-a doua chenzine. Unităţile bancare sunt obligate să verifice, cu ocazia ridicării sumelor pentru plata salariilor în ţară sau în străinătate, reţinerea şi vărsarea la bugetul de stat a impozitului pe salarii. Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia să calculeze şi să reţină impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi să-l vireze la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri. De asemenea, plătitorii de venituri de natură salarială au următoarele obligaţii: "să determine venitul net anual impozabil din salarii, ca diferenţă între venitul net anual din salarii şi deducerile personale stabilite inclusiv cotizaţia de sindicat plătită; "să stabilească diferenţa dintre impozitul calculat la nivelul anului şi cel calculat şi reţinut lunar, sub forma plăţilor anticipate în cursul anului fiscal, până în ultima zi lucrătoare a lunii februarie a anului fiscal următor; ■să efectueze regularizarea acestor diferenţe de impozit, în termen de 90 de zile de la finele lunii februarie, numai pentru persoanele fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au fost angajaţi permanenţi ai plătitorului în cursul anului, cu funcţie de bază; nu au alte surse de venit impozabil; nu solicită alte deduceri, cu excepţia deducerilor personale şi a cotizaţiei de sindicat plătite. Diferenţele de impozit rezultate din operaţiunile de regularizare modifică obligaţia de plată pentru bugetul de stat, a impozitului pe venitul din salarii al angajatorului, pentru luna în care are loc regularizarea, rezultând impozitul de virat pe luna respectivă. Sumele care reprezintă deduceri personale cuvenite, dar neacordate în cursul anului fiscal de către angajatori, precum şi deducerile 300 IMP personale acordate, dar necuvenite, se regularizează cu ocazia stabilirii impozitului anual pe venit. La calculul venitului anual impozabil din salarii se au în vedere, după caz, o serie de deduceri situaţie în care operaţiunea de regularizare se efectuează de către organul fiscal de domiciliu. în acest caz, în perioada 1-15 ianuarie a anului următor, contribuabilul va comunica angajatorului să nu efectueze această operaţiune. Dacă impozitul reţinut din veniturile salariale ale contribuabilului este regularizat, atunci impozitul reţinut este impozit final pe venit al contribuabilului, aferent respectivelor venituri salariale. în situaţia în care impozitul reţinut din veniturile salariale ale unui contribuabil nu este regularizat, venitul salarial net al contribuabilului se include în venitul anual global şi se impozitează corespunzător. Informaţii referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind în fişele fiscale. Plătitorii de venituri au obligaţia să conducă evidenţa pe întreaga durată de efectuare a plăţii salariilor şi, după caz, să recalculeze şi să regularizeze anual L pe s. Plătitorul este obligat să păstreze fişele fiscale pe întreaga durată a angajării şi să transmită organului fiscal competent şi angajatului, sub semnătură, câte o copie pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat. Fiecare contribuabil are obligaţia să declare şi să plătească impozit lunar la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a realizat venitul, direct sau printr-un reprezentant fiscal. Persoana fizică, juridică şi orice altă entitate la care contribuabilul îşi desfăşoară activitatea este obligată să ofere informaţii organului fiscal competent, referitoare la data începerii desfăşurării activităţii de către contribuabil şi, respectiv, a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Impozitul pe salarii reţinut în plus se restituie salariaţilor respectivi de plătitorul acestora în termen de 30 de zile de la data constatării plusului. Restituirea sumelor reţinute în plus se face pe o perioadă de 3 ani în urmă de la data reţinerii. Impozitul pe salarii nereţinut la timp sau în cuantumul legal se reţine de plătitorul salariilor de la salariaţii respectivi pe o perioadă de trei ani în urmă. Reţinerea se face în rate egale în cel mult 12 luni de la data constatării. Dacă impozitul pe salarii nu mai poate fi recuperat de la salariatul în cauză, acesta se suportă de plătitorul salariului. întârzierea în plata i. se sancţionează cu perceperea unei dobânzi şi cu o majorare de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere, aplicată asupra impozitului întârziat în plată. Persoanele juridice şi cele fizice care folosesc salariaţi sunt obligate să depună semestrial la organul financiar pe raza căruia îşi au sediul sau domiciliul o dare de seamă privind calcularea, reţinerea şi virarea la bugetul de stat a impozitului pe salarii. Agenţii economici cu profil special depun această dare de seamă la Ministerul Finanţelor. Organele fiscale teritoriale competente sunt obligate să controleze calcularea corectă, reţinerea şi virarea la timp a L pe s. Dacă există convenţii pentru evitarea dublei impuneri sau alte acorduri internaţionale la care România este parte, se aplică prevederile din convenţiile şi acordurile respective referitoare la i. pe s. Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt considerate infracţiuni: "refuzul de a pune la dispoziţia organelor fiscale documentele privind modul de calculare, reţinere şi virare la bugetul de stat a i. pe s.; "nedepunerea în termen de 15 zile de la încheierea semestrului a dării de seamă privind calcularea, reţinerea şi virarea i. pe s. Contravenţiile se sancţionează cu amendă. Ministerul Finanţelor şi organele sale teritoriale au sarcina să constate contravenţiile şi să aplice amenzile corespunzătoare în termen de trei ani de la data săvârşirii faptelor respective. Actele de constatare întocmite de către organele împuternicite să constate şi să aplice amenzi constituie titluri executorii, după rămânerea lor definitivă. Unităţile bancare pun în aplicare aceste titluri fară acceptul plătitorilor. Salariaţii nemulţumiţi de modul cum agenţii economici şi persoanele fizice le calculează şi le reţin i. pe s. se pot adresa direct acestora, în termen de 30 de zile de la data reţinerii i., pentru revederea şi clarificarea problemelor referitoare la determinarea venitului lunar şi a i. de plată. Faţă de decizia adoptată de agentul economic, salariatul poate depune contestaţie în termen de 30 de zile la direcţia generală a finanţelor publice şi a controlului financiar de stat pe raza căreia îşi are sediul agentul economic. Contestaţia se rezolvă în termen de 30 de zile de la înregistrare. împotriva deciziei acestui organ se poate face apel la Ministerul Finanţelor care, în cel mult 40 de zile de la înregistrare, este obligat să-l soluţioneze. Soluţia dată de minister este definitivă şi se comunică salariatului în cauză. Contestaţiile şi apelurile privind i. pe s. sunt scutite de plata taxei de timbru. V. şi deduceri fiscale personale. IMPOZITUL PE SPECTACOLE, i. indirect datorat la bugetul local de către persoanele juridice şi cele fizice autorizate să organizeze, cu plată, manifestări culturale, artistice şi sportive. I. se datorează pentru încasările obţinute din aceste manifestări, indiferent de modul de încasare a IMP 301 sumelor (prin vânzarea de bilete, abonamente, prin virament) sau de locul unde sunt organizate manifestările respective. Plătesc i. pe s. persoanele juridice şi cele fizice autorizate, care organizează permanent sau întâmplător spectacole cu plată. Astfel, sunt plătitoare ale acestui i. instituţiile publice artistice de spectacole (teatrele de operă şi balet, de operetă, muzicale, de estradă, satirico-muzicale, de varietăţi, de păpuşi, filarmonicile, orchestrele simfonice, orchestrele şi tarafurile populare, fanfarele, ansamblurile de cântece şi dansuri, circurile etc.). De asemenea, plătesc i. pe s. agenţii economici autorizaţi să organizeze manifestări artistice, sportive, hipice, reprezentaţii cinematografice etc. Mai plătesc acest i. instituţiile, organizaţiile obşteşti, societăţile comerciale, asociaţiile, fundaţiile, cluburile care organizează în mod ocazional spectacole cu plată, precum şi persoanele fizice autorizate să organizeze, cu plată, spectacole de teatru, de operă, filarmonice, de circ, cinematografice, competiţii sportive interne şi internaţionale, videoteci, discoteci, indiferent dacă activitatea este permanentă sau întâmplătoare. Plătitori ai acestui impozit sunt şi agenţii de impresariat artistic şi sportiv (persoane fizice şi juridice, precum şi alţi plătitori nenominalizaţi). Obiectul impozabil îl constituie sumele băneşti încasate din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor la spectacole, manifestări culturale şi celelalte acţiuni impozabile. în încasările brute sunt incluse şi încasările care provin din pariurile la cursele de: cai. Suma primită din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat în vigoare înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor. I. pe s. se calculează prin aplicarea cotelor procentuale asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor sau în sumă fixă pe metru pătrat, în funcţie de suprafaţa incintei unde se desfăşoară spectacolul. Astfel, cotele de impozit sunt: a) în cazul unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, de balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională, cota de impozit este de 2%; b) în cazul oricărei alte manifestări artistice decât cele de mai sus, cota de impozit este de 5%. în cazul unei manifestări artistice sau al unei activităţi distractive care are loc într-o videotecă sau discotecă, impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeţei incintei. I. pe s. se stabileşte pentru fiecare zi de manifestare artistică sau de activitate distractivă, prin înmulţirea numărului de metri pătraţi ai suprafeţei incintei videotecii sau discotecii cu suma stabilită de consiliul local, astfel: a) în cazul videotecilor, suma este de până la 1 000 lei; b) în cazul discotecilor, suma este de până la 2 000 lei. I. pe s. se ajustează prin înmulţirea sumei stabilite, cu coeficientul de corecţie corespunzător, precizat în tabelul următor: Rangul localităţii Coeficient de corecţie 0 8,00 I 5,00 II 4,00 III 3,00 IV 1,10 V 1,00 Persoanele care datorează i. pe s. stabilit ca mai sus au obligaţia de a depune o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale privind spectacolele programate pe durata unei luni calendaristice. Declaraţia se depune până la data de 15, inclusiv, a lunii precedente celei în care sunt programate spectacolele respective. Persoanele care datorează i. pe s. au obligaţia de: a) a înregistra biletele de intrare şi/sau abonamentele la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale care îşi exercită autoritatea asupra locului unde are loc spectacolul; b) a anunţa tarifele pentru spectacol în locul unde este programat să aibă loc spectacolul, precum şi în orice alt loc în care se vând bilete de intrare şi/sau abonamente; c) a preciza tarifele pe biletele de intrare şi/sau abonamente 302 IMP şi de a nu încasa sume care depăşesc tarifele precizate pe biletele de intrare şi/sau abonamente- d) a emite un bilet de intrare şi/sau abonament pentru toate sumele primite de la spectatori; e) a asigura, la cererea compartimentului de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale documentele justificative privind calculul şi plata i. pe s.; f) a se conforma oricăror altor cerinţe privind tipărirea, înregistrarea, avizarea, evidenţa şi inventarul biletelor de intrare şi a abonamentelor, care sunt precizate în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, contrasemnate de Ministerul Culturii şi Cultelor şi Agenţia Naţională pentru Sport. I. pe s. se plăteşte lunar până la 15, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul. Orice persoană care datorează i. pe s. are obligaţia de a depune o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, până la data stabilită pentru fiecare plată a i. pe s. Formatul declaraţiei se precizează în normele elaborate în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Persoanele care datorează i. pe s. răspund pentru calculul corect al impozitului, depunerea la timp a declaraţiei şi plata la timp a impozitului. Impozitul pe spectacole nu se aplică spectacolelor organizate în scopuri umanitare. I. pe s. se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia are loc manifestarea artistică, competiţia sportivă sau altă activitate distractivă. încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidenţa şi gestionarea abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă pentru plătitorii de impozit. IMPOZITUL PE TEREN, i. ce se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul. Contribuabilii care deţin în proprietate terenuri situate în municipii, oraşe şi comune, în intravilanul sau extravilanul localităţilor. Dacă terenul se află în administrarea sau în folosinţa, după caz, a altei persoane şi pentru care se datorează chirie/ arendă în baza unui contract de închiriere/arendare, i. pe t. se datorează de cltre proprietari. în cazul în care terenul este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează i. pentru partea din teren care se află în proprietatea sa. Dacă nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din i. pe t respectiv. I. pe t. se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este situat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, potrivit încadrării făcute de consiliul local. I. pe t se stabileşte anual, în sumă fixă pe metru pătrat, în mod diferenţiat, în intravilanul localităţilor, pe ranguri de localităţi şi zone, iar în extravilanul localităţilor, pe ranguri de localităţi şi categorii de folosinţă a terenurilor, pe zone, după cum se constată din tabelele de mai jos: Impozitul pe terenurile situate în intravilan (lei pe m2) Zona în cadrul localităţii Nivelurile impozitului, pe rangul de localită :i 0 I II III rv V A 5 900 4 900 4 300 3 700 500 400 B 4 900 3 700 3000 2 500 400 300 C 3 700 2 500 1 900 1 200 300 200 D 2 500 1 200 1000 700 200 100 Dacă terenul este situat în intravilan, i. pe t. se stabileşte prin înmulţirea numărului de metri pătraţi ai terenului cu suma corespunzătoare pe metrul pătrat. Dacă terenurile sunt situate în intravilanul localităţilor sunt înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri de construcţii, acestea se supun i. pe t. extravilan. încadrarea terenurilor pe zone şi pe categorii de folosinţă, în intravilan şi extravilan, se face de către consiliile locale, IMP 303 în funcţie de poziţia terenurilor faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar-edilitar sau altor evidenţe agricole ori cadastrale. în cazul unui teren situat în extravilan, indiferent de rangul localităţii, categoria de folosinţă şi zona unde este situat, i. pe t. este de 10 000 lei/ha. Pentru terenul dobândit de o persoană în cursul anului, i. pe t. se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit. Dacă în cursul anului se transferă dreptul de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora i. pe t. începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat transferul dreptului de proprietate asupra terenului. Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localităţi, i. pe t. se modifică pentru întregul teren situat în intravilan corespunzător noii încadrări a localităţii, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit modificarea respectivă. Persoanele care dobândesc teren au obligaţia să depună o declaraţie privind achiziţia terenului la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziţiei. Impozitul pe terenurile situate în extravilan (lei pe m2) Nr. ' ^Zona Zonal Zona a Il-a Zona a III-a Zona a IV-a crt. Categoria de folosinţiT^ 1 Arabil 15 12 10 8 2 Păşuni 12 10 8 6 3 Fâneţe 12 10 8 6 4 Vii 25 20 15 10 5 Livezi 30 25 20 15 6 Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră 15 12 10 8 7 Terenuri cu ape 8 6 4 X 8 Drumuri şi căi ferate X X X X 9 Terenuri neproductive X X X X Suma astfel stabilită se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut în următorul tabel: Rangul localităţii Coeficient de corecţie 0 8,00 I 5,00 II 4,00 III 3,00 IV 1,10 V 1,00 De asemenea, persoanele care modifică folosinţa terenului au obligaţia să depună o declaraţie privind modificarea folosinţei acestuia la compartimentul de specialitate al autorităţii j04 IMP administraţiei publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinţei. I. pe t se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a i. pe t., datorat pentru întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. Nu se datorează i. pe t. pentru: a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire; b) orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei unităţi locale a acestuia, cu personalitate juridică; c) orice teren al unui cimitir, crematoriu; d) orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar, autorizată provizoriu sau acreditată; e) orice teren al unei unităţi sanitare de interes naţional care nu a trecut în patrimoniul autorităţilor locale; f) orice teren deţinut, administrat sau folosit de către o instituţie publică, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice; g) orice teren aferent unei clădiri a unei instituiţii publice sau a unei clădiri care face parte din domeniul public sau privat al unei unităţi administrativ-teritoriale, exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi economice; h) orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia; i) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălţi, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecţie definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeţei solului; j) orice terenuri legate de sistemele hidrotehnice sau de navigaţie, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare; k) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranţă; 1) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice; m) terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în lipsă de moştenitori legali sau testamentari; n) terenurile aferente clădirilor, cu excepţia celor folosite pentru activităţi economice. în acelaşi timp, sunt scutiţi de i. pe t.: veteranii de război, persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, eroii-martiri, urmaşii acestora, răniţii şi luptătorii pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, văduvele de război şi văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele invalide de gradul I sau II. în cazul unui teren deţinut în comun de o persoană din cele de mai sus, scutirea se aplică integral pentru terenul respectiv deţinut în comun de soţi. Scutirea de plata i. pe t. se aplică doar terenului aferent clădirii utilizate ca domiciliu de către persoanele fizice menţionate mai sus. Scutirea de la plata i. pe t. se aplică unei persoane începând cu prima zi a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative în vederea scutirii. I. pe t se reduce cu 50% persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării". I. pe t. nu se aplică: "oricărei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministrului Educaţiei şi Cercetării, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice; "fundaţiilor testamentare constituite legal, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural; "organizaţiilor umanitare care au ca unică activitate întreţinerea şi funcţionarea căminelor de bătrâni şi a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani şi a copiilor străzii. I. pe t. se reduce cu 50% pentru terenul aferent clădirilor deţinute de persoane juridice, care sunt utilizate exclusiv pentru prestarea de servicii turistice pe o perioadă de maximum 5 luni din durata unui an calendaristice. Consiliul local poate acorda scutire de la plata i. pe t. sau o reducere a acestuia pentru terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu al persoanei fizice care datorează acest impozit. De asemenea, consiliul local poate acorda scutire de la plata i. pe t. IMP 305 sau o reducere a acestuia pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie ori constau în exclusivitate din indemnizaţia de şomaj şi/sau pensie de asistenţă socială. în cazul unei calamităţi a naturii, consiliul local poate acorda scutire de la plata i. pe t. Consiliul local sau judeţean, după caz, poate majora anual i. pe t. cu maximum 20%, faţă de nivelul stabilit pentru anul 2004, în funcţie de condiţiile specifice fiecărei zone. Persoanele juridice care datorează i. pe t. au obligaţia să calculeze impozitul şi să depună o declaraţie la compartimentul de specialitate al autorităţii publice locale până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului calendaristic pentru care se calculează impozitul. Autorităţile administraţiei publice locale şi organele lor de specialitate sunt responsabile pentru stabilirea, controlul şi colectarea i. pe t Nerespectarea normelor juridice privind i. pe t. atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz. Constituie contravenţii: depunerea peste termen a declaraţiilor de impunere şi nedepunerea acestor declaraţii. Contravenţiile se sancţionează cu amendă. Neplata la timp a i. pe t. se sancţionează cu aplicarea de dobânzi pe zi de întârziere de 0,06% asupra sumei întârziate în plată şi majorări de 0,5% pe lună sau fracţiune de lună de întârziere în plată a impozitului. De asemenea, se aplică executarea silită. Contribuabilii nemulţumiţi de modul cum li s-a calculat impozitul, cum li se aplică sancţiunile, pot înainta contestaţii la organele financiare, în mod ierarhic. IMPOZITUL PE TERENURI OCUPATE DE CLĂDIRI Şl ALTE CONSTRUCŢII, i. local ce se plăteşte de către persoanele fizice, persoanele juridice, asociaţiile familiale, asociaţiile agricole, unităţile economice ale unor persoane juridice, precum şi cele ale organizaţiilor politice şi obşteşti, instituţiilor publice, fiindaţiilor etc., unităţile de cult, filialele, sucursalele autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, aparţinând persoanelor fizice şi juridice străine, care deţin în proprietate suprafeţe de teren situate în municipii, oraşe şi comune. I. pe t se stabileşte anual, în sumă fixă de lei pe metru pătrat de teren, diferenţiat pe categorii de localităţi, iar în cadrul acestora pe zone, după cum se constată din tabelul de mai jos: Impozitul pe teren (lei pe m2) Zona în cadrul localităţii Categoria de localităţi Municipii Oraşe Comune A 2 200 1 800 400 B 1400 1000 300 C 900 600 - D 600 400 - în cadrul localităţilor, încadrarea terenurilor pe zone se face de către consiliile locale şi judeţene, în funcţie de poziţia terenurilor faţă de centrul localităţilor, de caracterul zonei respective (zonă de locuit sau industrială), de distanţa faţă de căile de comunicaţie, precum şi de alte elemente specifice fiecărei localităţi. Contribuabilii care dobândesc dreptul de proprietate asupra unor terenuri proprietate de stat avute anterior în administrare sau în folosinţă datorează i. pe t începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a survenit respectiva modificare. Dacă se modifică încadrarea localităţilor în municipii, oraşe şi comune, impozitarea în noile condiţii se face de la data de 1 ianuarie a anului următor. Contribuabilii sunt obligaţi să depună la organul fiscal, la începutul anului, declaraţia de impunere. I. pe t este anual şi se plăteşte trimestrial, în rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni a fiecărui trimestru. Contestaţiile, plângerile şi sancţiunile se depun şi se aplică la fel ca la impozitul pe clădiri (v.). IMPOZITUL PE ŢIŢEI Şl PE GAZELE NATURALE DIN PRODUCŢIA INTERNĂ, i. ce se plăteşte la bugetul de stat de către agenţii economici care valorifică ţiţei şi gaze naturale 306 IMP din producţia internă. I. se datorează din momentul livrării şi precede taxa pe valoarea adăugată. I. se calculează prin aplicarea cotelor în sumă fixă în echivalent EURO asupra cantităţilor de ţiţei şi gaze naturale, potrivit listei următoare: Lista impozitului pe ţiţeiul şi pe gazele naturale din producţia internă Nr. Denumirea produsului sau U.M. Impozitul crt. a grupei de produse EURO/U.M. 1. Ţiţei tonă 4,00 2. Gaze naturale 1 000 m3 7,40 I. se calculează prin aplicarea cotelor fixe stabilite pe unitatea de măsură asupra cantităţilor livrate. I. pe ţ. şi pe g.n. din p.i. se datorează pentru cantităţile livrate, exclusiv cantităţile livrate cu titlu de redevenţă (v.). Sunt scutite de la plata acestor impozite cantităţile de ţiţei şi de gaze naturale din producţia internă, exportate direct de agenţii economici producători. Agenţii economici plătitori au obligaţia să calculeze impozitul, să-l evidenţieze distinct în factură şi să-l vireze la bugetul de stat la termenele stabilite, fiind răspunzători pentru exactitatea calculului şi virarea integrală a sumelor datorate. Plătitorii acestui impozit au obligaţia să declare lunar la organul fiscal teritorial la care sunt luaţi în evidenţă ca plătitori de impozit sumele datorate la bugetul de stat cu acest titlu şi să depună anual decontul privind impozitul. Plata impozitului se efectuează lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, pe baza declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul statului. Neachitarea în termen a impozitului generează plata de majorări de întârziere, precum şi penalităţi de întârziere. Organele Ministerului Finanţelor controlează calcularea corectă şi plata la timp a impozitului. Actele emise de organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor prin care se stabilesc sau se constată obligaţii de plată privind acest impozit constituie titluri executorii. La propunerea Ministerului Finanţelor, Guvernul poate corecta impozitul în funcţie de modificările care intervin în nivelul preţurilor la import şi al celor cu ridicata. IMPOZITUL PE VENIT, i. care se datorează de către următoarele categorii de contribuabili: a) persoane fizice rezidente; b) persoane fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România; c) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România; d) persoanele fizice nerezidente care obţin alte venituri. I. pe v. se aplică următoarelor categorii de venituri: a) veniturilor obţinute din orice surse de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România; b) venitului net atribuit sediului permanent, în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România; c) venitului salarial net din activitatea dependentă desfăşurată de persoanele fizice nerezidente în România; d) altor categorii de venituri ale persoanelor fizice nerezidente. Se supun i. pe v. următoarele categorii de venituri: a) venituri din activităţi independente; b) venituri din salarii, c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor; d) venituri din investiţii; e) venituri din pensii; f) venituri din activităţi agricole; g) venituri din premii şi din jocuri de noroc; h) venituri din alte surse. Nu sunt impozabile cu acest impozit următoarele venituri: "ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, care se acordă din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele fondurilor speciale, din bugetele locale şi din alte fonduri publice, inclusiv indemnizaţia de maternitate şi pentru creşterea copilului, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la alte persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă; "sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări IMP 307 ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare. Nu sunt venituri impozabile despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică datorită unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale; "sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturii, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces; "pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele, văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din scheme facultative de pensii ocupaţionale şi cele finanţate de la bugetul de stat; "contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice; "sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat; "veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile corporale din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare; "drepturile în bani şi în natură primite de militarii cu termen redus, studenţii şi elevii unităţilor de învăţământ în sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi civile, precum şi cele ale gradaţilor şi soldaţilor concentraţi sau mobilizaţi; "bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat; "sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire sau donaţie,"veniturile din agricultură şi silvicultură, cu excepţia veniturilor din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat, cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole etc.; "veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, în condiţii de reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte; "veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României amplasate în străinătate; "veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, cu condiţia ca poziţia acestora, de oficial, să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe; ■veniturile primite de cetăţeni străini pentru activitatea de consultanţă desfăşurată în România, în conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme internaţionale şi organizaţii neguvemamentale; "veniturile primite de cetăţenii străini pentru activităţi desfăşurate în România, în calitate de corespondenţi de presă, cu condiţia reciprocităţii acordate cetăţenilor români pentru venituri din astfel de activităţi şi cu condiţia ca poziţia acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe; "sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele primite în conformitate cu legislaţia în vigoare; ■subvenţii primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare; "veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură primite de persoanele cu handicap, veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, urmaşii eroilor-martiri, răniţilor, luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, precum şi persoanele persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945; premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile olimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, în vederea realizării obiectivelor de înaltă performanţă. Nu sunt venituri impozabile primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi de legislaţia în materie, în vederea pregătirii şi participării la competiţiile internaţionale oficiale ale loturilor reprezentative ale României; "premiile şi alte drepturi sub 308 IMP formă de cazare, masă, transport şi alte asemenea, obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în cadrul competiţiilor desfăşurate în România; "prima de stat acordată în conformitate cu prevederile Legii nr. 541/ 2002 privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificările şi completările ulterioare; "alte venituri. Cota de impozit pentru determinarea impozitului pe veniturile din: a) activităţi independente; b) salarii; c) cedarea folosinţei bunurilor; d) pensii; e) activităţi agricole; f) premii; g) alte surse cote de 16% aplicată asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei sume din categoria respectivă. Excepţie fac cotele de impozit pentru veniturile din investiţii şi din jocuri de noroc. Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde cu anul calendaristic. Perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic în situaţia în care decesul contribuabilului survine în cursul anului. Contribuabilii au dreptul la deducerea din venitul anual a unor sume sub formă de deducere personală. IMPOZITUL PE VENITUL AGRICOL, instrument activ de promovare a echităţii în sfera veniturilor populaţiei. Noua reglementare a acestui i. a intrat în vigoare la 1 iulie 1994 şi are la bază principiile economiei de piaţă, urmărind refacerea şi dezvoltarea gospodăriilor ţărănimii române. Impunerea este elastică şi stimulativă, ceea ce înseamnă că repartizarea sarcinilor fiscale se adaptează în fiecare an la volumul producţiei agricole medii la hectar, întrucât impozitarea se face pe baza normelor de venituri stabilite pe hectar, diferenţiate pe zone de fertilitate, zone de favorabilitate şi categorii de folosinţă a terenurilor, producătorul agricol este interesat să lucreze intensiv întreaga suprafaţă de teren, să obţină recolte cât mai mari, cunoscut fiind faptul că venitul realizat în plus, peste normele de venituri, este neimpozabil. De asemenea, normele de venit simplifică mult tehnica de impunere şi previne subiectivismul în calcularea impozitului. Veniturile realizate din creşterea animalelor, sericicultură, apicultură, creşterea păsărilor etc. sunt neimpozabile; acest fapt stimulează dezvoltarea activităţilor respective. I. pe v. a. aparţine bugetelor locale, contribuind deci la alimentarea cu resurse financiare a acestor bugete. I. se stabileşte pe gospodăria agricolă şi nu pe persoană. Plătesc acest L persoanele fizice, asociaţiile agricole, persoanele juridice, unităţile de cult deţinătoare de terenuri agricole. Fac excepţie persoanele juridice supuse impozitului pe profit şi instituţiile publice. Pentru a fi plătitoare ale acestui i. trebuie îndeplinită una dintre următoarele condiţii: a) persoana să deţină în proprietate teren agricol; b) persoana să fie beneficiară a prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi să i se fi constituit sau reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului pe baza adeverinţei provizorii sau a procesului-verbal de punere în posesie, chiar dacă n-au primit titlul de proprietate. Membrii de familie care locuiesc şi gospodăresc împreună cu plătitorii i., pe numele cărora s-a calculat i. şi care beneficiază împreună de veniturile realizate în gospodărie, precum şi moştenitorii aflaţi în indiviziune răspund solidar pentru plata i. Membrii asociaţiilor agricole răspund fiecare de îndeplinirea obligaţiilor de plată a i., în raport cu suprafaţa de teren adusă în asociaţie, dacă asociaţia nu plăteşte i. I. pe v.a. se calculează anual pe baza normelor de venit stabilite pe hectar, diferenţiate pe zone de fertilitate, zone de favorabilitate şi categorii de folosinţă a terenurilor, atât pentru terenurile cultivate, cât şi pentru cele necultivate. Normele de venit se pot corecta anual în funcţie de rata inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, cu trei luni înainte de începerea anului fiscal următor. Plătitorii care obţin venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, a legumelor şi a zarzavaturilor în sere, în solarii amenajate şi în sistem irigat, a arbuştilor şi a plantelor decorative, a ciupercilor, precum şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole depun anual, până la 1 aprilie pentru anul anterior, declaraţia de impunere. Impozitarea se efectuează pe baza venitului net obţinut prin scăderea din venitul brut a cheltuielilor legate de realizarea venitului respectiv, inclusiv cheltuielile reprezentând amortismentul. Contribuabilii sunt obligaţi să ţină evidenţa veniturilor şi a cheltuielilor. Normele de venit sunt următoarele: IMP 309 Normele de venituri agricole impozabile A mii lei/ha/an Nr. Categoria de folosinţă Zona de fertilitate crt> I II III IV V 1 Arabil 141 114 92 48 20 2 Grădini de legume şi zarzavat 1050 945 640 480 - B mii lei/ha/an Nr. Categoria de folosinţă Zona de fertilitate crt. I II III IV V 1 Vii, începând cu al doilea an de rod 920 900 880 810 250 2 Livezi de pomi fructiferi, zmeuriş şi 1 150 975 840 750 500 căpşunerii, începând cu al doilea an de rod 3 Păşuni 70 60 50 40 30 4 Fâneţe 80 70 60 50 40 C Nr. Categoria de folosinţă Norma de venit pentru toate zonele crt. 1 Terenuri forestiere cu păduri în exploatare 50 2 Alte terenuri agricole (ape, bălţi, heleştee etc.) 35 Calcularea i. se face de către organele fiscale în localitatea în care plătitorii sunt înscrişi în documentele de evidenţă funciară ori în localitatea în care asociaţia agricolă îşi desfăşoară activitatea sau îşi are sediul. Venitul total impozabil pentru terenurile care au stabilite norme de venituri se determină înmulţind numărul de hectare cu norma respectivă de venit. în obiectul impozabil nu se includ veniturile neagricole, deoarece ele cad sub incidenţa altor reglementări fiscale. Cota de impozit este proporţională, şi anume de 15% pentru întregul venit. Organele fiscale întocmesc şi remit anual contribuabililor înştiinţări de plată, care cuprind impozitul datorat şi termenele de plată. I. pe v.a. se plăteşte în proporţiile şi la termenele următoare: 50% până la 1 septembrie inclusiv, iar 50% până la 15 noiembrie inclusiv. De la plata i. pe v.a. se acordă mai multe reduceri şi scutiri. Astfel, pentru culturile de sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, soia, in, cânepă şi bumbac, impozitul datorat se reduce cu 50%, cu condiţia ca 60% din recoltă să fie contractată şi livrată agenţilor economici mandataţi de stat. Când au loc calamităţi ale naturii care afectează culturile şi recoltele, pe baza cererii depuse la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat se acordă reduceri la plata i. proporţional cu ponderea producţiei calamitate, avându-se în vedere producţia realizată în ultimii trei ani. Persoanele cu handicap şi asimilabile gradului I şi II de invaliditate şi persoanele fizice în vârstă de peste 65 de ani care îşi lucrează singuri pământul beneficiază de o reducere cu 50% a i. Veteranii şi văduvele de război beneficiază de scutire totală de plata i. Plătitorii sunt scutiţi de plata i. pentru veniturile realizate din creşterea animalelor şi a păsărilor, din sericicultură şi 310 IMP apicultura, precum şi din valorificarea fructelor şi a ciupercilor de pădure, a plantelor medicinale din flora spontană şi a altor produse din natură. In cazuri temeinic justificate, consiliile judeţene şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti pot acorda amânări sau eşalonări la plata i. pe v.a. şi a majorărilor de întârziere aferente. Neplata la timp a i. se sancţionează cu o majorare de 0.3% pentru fiecare zi de întârziere, aplicată asupra sumei întârziate în plată. Sunt considerate contravenţii următoarele fapte: nedepunerea declaraţiilor de impunere; sustragerea de la impunere a unor surse de venit de natură agricolă. Contravenţiile se constată şi se sancţionează de către organele de specialitate teritoriale ale Ministerului Finanţelor. Amenda variază, încălcarea prevederilor legale se mai poate sancţiona pe cale disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz. Plătitorii de i. din comune pot face contestaţie privind modul de calculare şi de încasare a i., în termen de 30 de zile de la data primirii înştiinţării de plată, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat care a calculat i. Aceste instituţii sunt obligate să rezolve contestaţiile şi să comunice soluţiile în termen de 30 de zile. împotriva acestor decizii, plătitorii nemulţumiţi pot face plângere în termen de 30 de zile la Ministerul Finanţelor, care este obligat să o rezolve şi să comunice soluţia în termen de 40 de zile. Plătitorii situaţi în oraşe pot face contestaţii, adresându-se mai întâi circumscripţiilor şi administraţiilor financiare şi apoi în mod ierarhic ca mai sus până la Ministerul Finanţelor. Soluţia dată de Ministerul Finanţelor poate fi atacată cu plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul plătitorul de i. înaintarea contestaţiei sau a plângerii nu suspendă urmărirea şi încasarea i. şi a majorărilor de întârziere datorate. I. încasat între timp în plus se compensează sau se restituie în termen de 30 de zile de la data comunicării plusului. Salariaţii organelor financiare vinovaţi de nerezolvarea contestaţiilor în termenele stabilite răspund material în limita majorărilor de întârziere calculate pentru perioadele de timp care depăşesc aceste termene. Contestaţiile suportă o taxă de timbru de 2% calculată la suma contestată, iar plângerile se timbrează cu jumătate din taxa plătită la contestaţie. Dacă i. pe v.a. datorat nu a fost calculat la timp ori dacă.datele declarate nu corespund realităţii, stabilirea sau modificarea 1. se face pe trei ani anteriori celui în care s-a efectuat constatarea. I. astfel rezultat se plăteşte în termen de 30 de zile de la data comunicării. Termenul de prescripţie pentru dreptul de a cere executarea silită este de trei ani. I. pe v.a. a fost abrogat în anul 2003. IMPOZITUL PE VENITUL ANUAL GLOBAL, i. care se datorează în final (după expirarea anului fiscal) de o persoană fizică pentru veniturile realizate într-un an fiscal, prin cumularea veniturilor realizate din diferite surse atât în ţară, cât şi în străinătate, determinat prin aplicarea cotelor de impunere asupra venitului anual global care se stabilesc potrivit prevederilor legale. Plătesc acest impozit persoanele fizice care realizează venituri în ţara noastră şi în străinătate, şi anume: "persoanele fizice române cu domiciliul în România, pentru veniturile obţinute atât din România, cât şi din străinătate; "persoanele fizice române fară domiciliu în România, pentru veniturile obţinute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă care depăşeşte în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni începând sau sfârşind în anul calendaristic vizat; "persoanele fizice străine, pentru veniturile obţinute din România, prin intermediul unei baze fixe situate pe teritoriul României sau într-o perioadă care depăşeşte în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni începând sau sfârşind în anul calendaristic vizat. De asemenea, sunt contribuabili persoanele fizice române fară domiciliu în România, precum şi persoanele fizice străine care realizează venituri în România în alte condiţii decât cele menţionate mai sus şi potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri. I. pe v. a.g. se aplică pe teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială şi spaţiul aerian de deasupra teritoriului şi mării teritoriale, asupra cărora România îşi exercită suveranitatea. în sistemul impunerii globale se cuprind veniturile nete realizate din activităţi independente, din salarii, din cedarea folosinţei bunurilor, precum şi veniturile de aceeaşi natură realizate din străinătate, obţinute de persoanele fizice române, din care se scad pierderile fiscale reportate şi deducerile personale, alte venituri. Venitul aferent fiecărei categorii de venit cuprinde IMP 311 sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură. Venitul anual global impozabil se determină astfel: VA = Vj + V2+ V3+ V4- (Pf+ Dp+ CRL + PA + CPO + CASP + CS), în care: VA = venitul anual global impozabil; Vt = venituri nete din activităţi independente; V2 = venituri nete din salarii; V3 = venituri nete din cedarea folosinţei bunurilor; V4 = venituri de aceeaşi natură, obţinute de persoana fizică română din străinătate; Pf = pierderi fiscale reportate; D£ = deduceri personale de bază şi suplimentare; CRL = cheltuieli de reabilitare a locuinţei; PA = prime de asigurare; CPO = contribuţii la pensiile ocupaţionale; CASP = contribuţii pentru asigurările de sănătate private; CS = cotizaţia de sindicat plătită. Venitul net/pierderea pentru fiecare categorie de venit reprezintă diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile aferente deductibile. Cheltuielile aferente deductibile sunt acele cheltuieli justificate cu documente, efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului. Cheltuielile cu perisabilităţile şi cheltuielile de reclamă şi publicitate sunt deductibile în condiţiile şi în limitele stabilite de lege. Amortismentul se calculează şi se deduce din venit în concordanţă cu legea amortizării mijloacelor fixe. Deducerile personale reprezintă sume de bani, părţi neimpozabile din venit brut acordate contribuabilului, care cuprind deducerea personală de bază şi deducerile personale suplimentare, stabilite în funcţie de situaţia proprie a persoanelor aflate în întreţinere. Deducerile personale se acordă pentru fiecare lună a perioadei impozabile. Deducerea personală lunară se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 10.000.000 lei inclusiv în felul următor: - pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere - 2.500.000 lei; - pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere - 3.500.000 lei; - pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere - 4.500.000 lei; - pentru contribuabilii care au în întreţinere trei persoane - 5.500.000 lei; - pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere - 6.500.000 lei. Aceste deduceri se acordă salariaţilor care au salarii lunare de până la 10.000.000 lei. Pentru contribuabilii care realizează venituri brute din salarii cuprinse între 10.000.000 lei şi 30.000.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului Finanţelor. Contribuabilii care realizează venituri brute lunare de peste 30.000.000 lei nu beneficiază de deducerea personală. Dacă persoana este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma de lei reprezentând deducerea personală a acesteia se împarte în părţi egale între contribuabili, exceptând cazul în care ei se înţeleg asupra unui alt mod de împărţire a sumei. Copiii minori ai contribuabililor sunt consideraţi întotdeauna întreţinuţi, iar suma reprezentând deducerea personală pentru fiecare copil se acordă integral unuia dintre părinţi/tutori, potrivit înţelegerii acestora. Deducerile personale suplimentare se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Sunt consideraţi alţi membri de familie rudele soţului/ soţiei până la gradul al doilea de rudenie, inclusiv. Deducerile personale se însumează. Deducerile personale nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate. Sumele exprimate în valută se transformă în lei, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României. Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere acele persoane ale căror venituri (impozabile, neimpozabile şi scutite) depăşesc sumele de lei reprezentând deducerile personale. De asemenea, nu sunt considerate în întreţinere persoanele fizice care 312 IMP deţin terenuri agricole sau silvice în suprafaţă de peste 10 000 m2 în zonele colinare şi de şes şi de peste 20 000 m2 în zonele montane; persoanele fizice care obţin venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, a legumelor şi a zarzavaturilor în sere, în solarii amenajate în acest scop în sistem irigat, a arbuştilor şi plantelor decorative, a ciupercilor şi din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole, indiferent de suprafaţă. Veniturile agricole, deţinute din creşterea animalelor de persoanele fizice aflate în întreţinere se evaluează de autorităţile locale pe baza limitelor minime ale veniturilor care se pot obţine din creşterea şi valorificarea animalelor şi păsărilor precum şi din valorificarea unor bunuri realizate în gospodărie, aprobate potrivit legii, pentru acordarea ajutorului social, precum şi a criteriilor proprii elaborate de consiliile locale în acest scop. Venitul anual global impozabil se stabileşte şi prin deducerea din venitul anual global, în ordine, a următoarelor: a) pierderi fiscale reportate; b) deducerile de bază şi suplimentare- c) cheltuieli pentru reabilitarea locuinţei de domiciliu, destinate reducerii pierderilor de căldură în scopul îmbunătăţirii confortului termic, în limita sumei de 15 000 000 lei anual, la iniţiativa Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; d) prime de asigurare pentru locuinţa de domiciliu, în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an; e) contribuţii la schemele facultative de pensii ocupaţionale, în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an; f) contribuţii pentru asigurările private de sănătate, cu excepţia celor încheiate în scopuri estetice, în limita echivalentului în lei a 200 euro pe an; g) cotizaţia de sindicat plătită potrivit legislaţiei în materie. Venitul impozabil ce se realizează într-o fracţiune de an sau în perioade diferite, ce reprezintă fracţiuni ale aceluiaşi an, se consideră venit anual impozabil. Pierderea fiscală anuală înregistrată din activităţi independente se poate compensa cu rezultatele pozitive ale celorlalte categorii de venituri cuprinse în venitul anual, altele decât cele din salarii şi asimilate salariilor, obţinute în cursul aceluiaşi an fiscal. Pierderea care rămâne necompensată în cursul aceluiaşi an fiscal devine pierdere reportată. Pierderile care provin din străinătate ale persoanelor fizice rezidente se compensează cu veniturile de aceeaşi natură, din străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în cursul aceluiaşi an fiscal sau se reportează pe următorii 5 ani, asupra veniturilor realizate din ţara respectivă. Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele: a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi; b) dreptul de report este personal şi netransmisibil; c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei de 5 ani reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului; d) compensarea pierderii reportate se efectuează numai din veniturile nete din activităţi independente şi din cedarea folosinţei bunurilor. Contribuabilii, precum şi asociaţiile fară personalitate juridică, care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o declaraţie referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza în anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Fac excepţie contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reţinere la sursă. Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părţi. Declaraţia privind venitul estimat se depune o dată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părţi. Contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul anterior depun, o dată cu declaraţia specială, şi declaraţia estimativă de venit. Contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum şi cei pentru care cheltuielile se determină în sistem forfetar şi au optat pentru determinarea venitului net în sistem real depun, o dată cu cererea de opţiuni, şi declaraţia de venit estimat. Toţi contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit, cu excepţia cazurilor în care veniturile se impozitează anticipat prin reţinere la sursă. Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent, pe fiecare categorie de venit şi loc de realizare, luându-se ca bază de calcul venitul estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz. La IMP 313 impunerile efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute, sumele datorate se stabilesc la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferenţa dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent şi suma reprezentând plăţi anticipate la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declaraţiile de venit estimativ, depuse în luna decembrie, nu se mai stabilesc plăţi anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârşitul anului urmând să fie supus impozitării, pe baza deciziei emise pentru declaraţia de venit global. Plăţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, se stabilesc de organul fiscal astfel: a) pe baza contractului încheiat între părţi; sau b) pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit opţiunii. în cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea. Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, cu excepţia impozitului pe veniturile din arendare, pentru care plata impozitului se efectuează potrivit deciziei emise pe baza declaraţiei de venit global. Contribuabilii care determină venitul net din activităţi agricole, datorează plăţi anticipate către bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit, în două rate egale, astfel: 50% din impozit, până la data de 1 septembrie inclusiv, şi 50% din impozit, până la data de 15 noiembrie inclusiv. Pentru stabilirea plăţilor anticipate, organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în toate situaţiile în care a fost depusă o declaraţie privind venitul estimat pentru anul curent sau venitul din declaraţia specială pentru anul fiscal precedent, după caz. La stabilirea plăţilor anticipate se utilizează baremul anual de impunere, cu excepţia impozitului pe venitul din activităţi agricole, pentru care plăţile anticipate se determină prin aplicarea cotei de 15% asupra venitului net estimat. Nu sunt cheltuieli deductibile din venit: "amenzile, majorările de întârziere şi penalităţile, altele decât cele de natură contractuală; "donaţiile de orice fel; "cheltuielile de sponsorizare sau de mecenat care depăşesc limitele legale; "cheltuielile pentru protocol care depăşesc limita de 0,25% aplicată asupra bazei impozabile; "ratele aferente creditelor angajate; ■dobânzile aferente creditelor angajate pentru achiziţionarea de imobilizări corporale de natura mijloacelor fixe, în cazul în care dobânda este cuprinsă în valoarea de intrare a imobilizărilor corporale; "cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a bunurilor şi drepturile amortizabile din registrul-inventar; "cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile; "sumele de lei sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării normelor legale; "sumele de lei reprezentând perisabilităţi care depăşesc limitele maxime legale; ■impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit; "sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor reprezentând indemnizaţia zilnică de delegare sau detaşare şi diurnă, acordate pe perioada delegării sau detaşării în altă localitate, în interesul serviciului, care depăşesc limitele legale; "alte sume de lei care depăşesc limitele cheltuielilor prevăzute prin legislaţia în vigoare. La determinarea bazei impozabile, nu sunt considerate venituri impozabile şi, deci, nu se impozitează: "ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice etc., cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate şi concediul plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, care sunt venituri de natură salarială; "sumele de lei încasate din asigurări de bunuri, de accident, de risc profesional şi din altele similare, primite drept compensaţie pentru paguba suferită; "sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturii, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare; "pensiile I.O. V.R., sumele fixe de lei pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile până la 9 000 000 lei, altele decât cele plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale şi cele finanţate de la bugetul statului; "contravaloarea cupoanelor ce reprezintă bonuri de valoare 314 IMP care se acordă cu titlu gratuit persoanelor fizice; "contravaloarea echipamentelor tehnice echipamentului individual de protecţie şi de lucru, alimentaţiei de protecţie, medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, care se acordă în condiţiile legii; "alocaţia individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral de angajator, şi hrana acordată în concordanţă cu prevederile legale; "veniturile obţinute ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile corporale din patrimoniul personal, exclusiv cele obţinute din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale-■sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de natura celor de transport şi de cazare indemnizaţia sau diurna acordată pe perioada delegării sau a detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, inclusiv sumele primite pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului; "drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenţii şi elevii militari ai instituţiilor de învăţământ militare şi civile; "bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau de perfecţionare profesională în cadrul instituţionalizat; "sumele de bani sau bunurile primite cu titlu de moştenire şi donaţie; "veniturile din agricultură şi silvicultură. Impozitarea se efectuează pe un an fiscal, care corespunde cu anul calendaristic. Venitul impozabil realizat pe o fracţiune de an se consideră venit anual impozabil. Impozitul anual se calculează prin aplicarea asupra venitului anual global impozabil a următoarelor cote de impozit pentru anul fiscal 2003: Tabel cuprinzând tranşele şi cotele de impozitare a venitului anual global pentru anul fiscal 2003 Nr. Tranşe de venit anual Cotele şi impozitul anual tranşei impozabil (lei) 1. până la 28 800 000 18% 2. 28 800 001- 69 600 000 5 184 000 lei + 23% pentru ceea ce depăşeşte suma de 28 800 000 lei 3. 69 600 001-111 600 000 14 568 000 lei + 28% pentru ceea ce depăşeşte suma de 69 600 000 lei 4. 111 600 001-156 000 000 26 328 000 lei + 34% pentru ceea ce depăşeşte suma de 111 600 000 lei 5. peste 156 000 000 41 424 000 lei + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 156 000 000 lei Baza de calcul al venitului supus impozitului anual se determină prin rotunjire, în sensul că fracţiunile sub 500 lei inclusiv se neglijează, iar ceea ce depăşeşte 500 lei se majorează la 1 000 lei. Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie de venit global la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal. Declaraţia de venit global se depune o dată cu declaraţiile speciale pentru anul fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. în cazul veniturilor din salarii, fişele fiscale se depun în cadrul aceluiaşi termen ca şi declaraţiile speciale. Declaraţiile speciale se completează pentru fiecare categorie şi loc de realizare a venitului. Declaraţiile speciale se depun de toţi contribuabilii care realizează, individual sau dintr-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, precum şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor, inclusiv pentru veniturile din activităţi agricole determinate îţi sistem real. în cazul veniturilor din salarii, fişele fiscale se depun pentru fiecare loc de realizare a venitului, în cadrul aceluiaşi termen, ca şi declaraţiile speciale. Pentru veniturile realizate dintr-o formă de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din IMP 315 asociere. Nu se depun declaraţii speciale pentru următoarele categorii de venituri: a) venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în fişele fiscale, care au regim de declaraţii de impozite şi taxe sau declaraţii lunare, depuse de contribuabili; b) venituri de investiţii, precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc, a căror impunere este finală; c) venituri din pensii; d) venituri nete determinate pe bază de norme de venit; e) venituri din alte surse. Contribuabilii nu sunt obligaţi să depună declaraţie de venit global la organul fiscal competent, dacă: a) obţin numai venituri dintr-o singură sursă, sub formă de salarii de la funcţia de bază, pe întregul an fiscal, pentru activităţi desfăşurate în România, în situaţia în care angajatorul a efectuat operaţiunea de regularizare; b) obţin numai venituri din investiţii, pensii, venituri din activităţi agricole, venituri din premii şi din jocuri de noroc, venituri din alte surse a căror impunere este finală. I. pe v.a.g. se calculează de organul fiscal pe baza declaraţiei de venit global depusă de contribuabili, prin aplicarea cotelor de impozit asupra venitului anual global, emiţând decizia de impunere pentru anul expirat. Din impozitul astfel calculat se deduce impozitul plătit de contribuabil în cursul anului expirat (pe salarii, drepturi de autor etc.). în decizie, organul fiscal stabileşte şi diferenţele de impozit anual rămase de achitat sau impozitul anual de restituit, care se determină prin scăderea din impozitul anual datorat aplăţilor anticipate cu titlu de impozit, a reţinerilor la sursă şi a creditelor fiscale externe pentru veniturile realizate din toate categoriile de venituri. Dacă apar elemente care conduc la modificarea impozitului datorat, organul fiscal emite o nouă decizie de impunere. Când din decizia de impunere rezultă diferenţe de impozit de restituit la bugetul de stat, sumele plătite în plus se compensează cu obligaţii neachitate în termen din anul fiscal curent, iar diferenţa se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, în cazul în care din decizia de impunere rezultă un impozit mai mare decât cel plătit provizoriu în cursul anului, diferenţa respectivă datorată de contribuabil se plăteşte la bugetul de stat în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere. Se scutesc de plata impozitului pe venitul global: ■contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 1% din i. pe v.a. datorat pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit care funcţionează în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei reprezentând până la 1 % din i. pe v.a, datorat revine angajatorului sau organului fiscal competent, ■veniturile membrilor misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare, cu condiţia reciprocităţii, în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional şi a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, precum şi veniturile nete în valută acordate personalului trimis în misiune permanentă în străinătate; "veniturile persoanelor fizice străine care desfăşoară în România activităţi de consultanţă în cadrul unor acorduri de finanţare gratuită încheiate de Guvernul României cu alte guverne sau organizaţii internaţionale, guvernamentale sau neguvemamentale; "veniturile obţinute de corespondenţii de presă străini, cu condiţia reciprocităţii; "premiile şi orice alte avantaje în bani şi/sau în natură obţinute de elevi şi studenţi la concursuri interne şi internaţionale; "sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective; "sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, care se acordă cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a reducerii şi a restructurării personalului, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condiţiile de pensie; "sumele reprezentând diferenţe de dobândă subvenţionată la creditele acordate, subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, precum şi uniformele obligatorii şi drepturile de echipament; "veniturile reprezentând avantajele în bani şi/sau în natură acordate persoanelor cu handicap, veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război, accidentaţilor de război în afara şprviciului ordonat, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, urmaşilor eroilor-martiri, răniţilor, luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989; "alte venitun, 316 IMP cum sunt: dobânzile aferente titlurilor de stat, depozitelor la vedere, obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, veniturile obţinute din jocurile de noroc, din premii şi prime în bani şi/sau în natură, sub 5 000 000 de lei, pentru fiecare câştig realizat de la acelaşi organizator sau plătitor într-o singură zi. în cursul anului plătitorii de venituri sunt obligaţi să întocmească/fya fiscală pentru fiecare contribuabil. Fişa fiscală este un document fiscal tipizat ce se întocmeşte de către plătitorii de salarii, care conţine informaţii pe baza cărora se calculează impozitul pe salarii al fiecărui angajat. Fişa fiscală cuprinde datele personale ale contribuabilului, menţiunile referitoare la deducerile personale, veniturile obţinute din salarii, impozitul reţinut şi virat la bugetul de stat în cursul anului, precum şi rezultatul regularizării impozitului plătit pe venitul anual sub formă de salarii. Până la completarea fişei fiscale cu datele personale necesare acordării deducerilor personale suplimentare, salariaţii beneficiază de deducerea personală de bază şi apoi angajatorii efectuează regularizarea veniturilor salariale. Plătitorii de venituri sunt obligaţi să completeze fişa fiscală pe întreaga durată a plăţii salariilor, recalculării şi regularizării anuale a impunerii salariilor. Plătitorul de salarii este obligat să păstreze pe toată durata angajării şi să transmită câte o copie pentru fiecare an organului fiscal competent al salariatului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat. Datele personale din fişa fiscală se completează pe bază de documente justificative. Deducerile personale suplimentare pentru persoanele în întreţinere se acordă pe bază de declaraţie pe proprie răspundere a contribuabilului, însoţită de documente justificative. Neîntocmirea şi nedepunerea în termen a fişei fiscale la organul fiscal competent constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională. Impozitul final este stabilit asupra unor categorii de venituri impuse separat şi care nu se includ în venitul anual impozabil, ca de exemplu: impozitul pe dividende, impozitul pe dobânzi, impozitul pe veniturile din premii şi prime în bani şi/sau în natură, impozitul pe salarii dintr-o singură sursă, impozitul pe terenul agricol etc. Contribuabilii nemulţumiţi de modul cum li s-a calculat impozitul au dreptul să înainteze contestaţii, în mod ierarhic, până la instanţa judecătorească competentă. Nerespectarea normelor juridice care reglementează acest impozit se sancţionează mai întâi cu dobânzi, cu majorări de întârziere, apoi cu amendă contravenţională, care se aplică pentru următoarele contravenţii: nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale; netransmiterea în termen a fişelor fiscale şi a celorlalte documente la organul fiscal competent. De asemenea, după caz, se pot aplica şi celelalte sancţiuni prevăzute de legislaţia fiscală (executare silită şi chiar sancţiuni penale). V. şi deduceri personale. IMPOZITUL PE VENITUL REALIZAT DIN EXERCITAREA UNOR PROFESII LIBERE, i. ce se plăteşte de persoanele fizice care realizează venituri din practicarea unei profesii libere autorizate în mod individual sau în diverse forme de asociere de către (medici, profesori, ingineri, arhitecţi, economişti, avocaţi, notari publici, asistenţi medicali, artişti, dactilografe şi alte profesii asemănătoare). Liberi-profesioniştii sunt obligaţi să completeze şi să depună declaraţia de înregistrare pentru plătitorii de impozite la care se anexează copii după documentele de autorizare. în baza acestora, organele financiare le atribuie codul fiscal şi eliberează certificatul de înregistrare fiscală. Venitul anual impozabil se determină ca diferenţă între totalul veniturilor încasate, în bani şi în natură, din activitatea desfăşurată şi cheltuielile efectuate pentru obţinerea veniturilor. Din veniturile încasate se deduc: cheltuielile pentru acţiuni de protocol, reclamă şi publicitate, cheltuielile de deplasare, inclusiv diurna şi cheltuielile cu mijloacele de transport proprietate personală, dacă acestea sunt utilizate în scopul realizării veniturilor, precum şi cheltuielile de întreţinere a locuinţei şi pentru telefon, când activitatea se desfăşoară în locuinţa proprie - toate acestea se deduc în limita cotei de 20% din veniturile încasate. Veniturile realizate în natură se evaluează la preţurile şi la tarifele practicate pe piaţă, la data încasării lor. Cheltuielile efectuate pentru investiţii, dotări şi alte utilităţi necesare desfăşurării activităţii se scad din venitul anual impozabil, cu condiţia de a nu se înregistra pierderi; în caz contrar, partea nerecuperată se repartizează în anii următori în aceleaşi condiţii. Dacă plătitorul îşi desfăşoară activitatea în locuinţa proprie, se admite deducerea impozitului pe clădire şi a impozitului pe terenul aferent, IMP 317 proporţional cu spaţiul utilizat în acest scop. în acelaşi timp, sunt cheltuieli care, la determinarea venitului anual impozabil, nu se deduc din încasările realizate, ca de exemplu: "impozitul pe venit datorat; "amenzile şi penalităţile plătite autorităţilor, sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării legilor; "cheltuielile de sponsorizare efectuate peste limita legală; "cheltuielile de protocol peste limita de 1 % din veniturile încasate; "cheltuielile efectuate peste limita de 10% din veniturile încasate pentru delegare şi detaşare, inclusiv cheltuielile cu mijloacele de transport proprietate individuală a contribuabilului, când acestea sunt utilizate în scopul realizării veniturilor, precum şi cheltuielile de întreţinere şi telefon, când activitatea se desfăşoară în locuinţa proprie; ■cheltuielile personale ale contribuabilului şi ale familiei sale, precum şi alte cheltuieli care nu sunt efectuate pentru realizarea veniturilor. Dacă exercitarea unei profesii libere este condiţionată de plata unor contribuţii, cotizaţii profesionale, taxe etc. către organizaţiile profesionale din care liberii-profesionişti fac parte, acestea nu constituie cheltuieli deductibile şi, ca atare, se suportă din venitul net. De asemenea, contribuţia pentru asigurările sociale, contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate ale liber-profesioniştilor nu sunt deductibile din venitul impozabil. I. se calculează asupra venitului anual impozabil, determinat pe fiecare categorie şi loc de realizare a venitului, cu aplicarea cotei de 16%. Venitul impozabil realizat pe o fracţiune de an se consideră venit anual impozabil. Prin hotărâre a Guvernului, tranşele de venit anual se pot modifica în fiecare an, în funcţie de rata inflaţiei. I. rezultat constituie venit al bugetelor locale şi se plăteşte în rate egale trimestriale. Acestui i. i se aplică procedura fiscală prevăzută de legislaţie pentru impunerea veniturilor populaţiei. IMPOZITUL PE VENITURILE ASOCIAŢIILOR FAMILIALE Şl ALE PERSOA-NELOR FIZICE AUTORIZATE SĂ DESFĂŞOARE ACTIVITĂŢI ECONOMICE Şl SOCIALE ÎN MOD INDEPENDENT, i. local instituit la 1 iulie 1990, care se plăteşte de asociaţiile familiale şi de persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice şi sociale în mod independent. Venitul impozabil se determină prin însumarea veniturilor realizate de membrii familiei din activitatea asociaţiei sau de persoana care desfăşoară o activitate independentă. Impozitarea se face anual; dacă activitatea asociaţiei începe în cursul anului, impunerea se face pe lunile respective din an. Venitul impozabil anual (Via) se calculează scăzându-se din venitul brut (Vb) costurile şi alte cheltuieli aferente venitului brut (C + Ch), inclusiv obligaţiile financiare (Of) formate din impozitul pentru salariile plătite, contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, pentru asigurările sociale de sănătate şi pentru fondurile speciale, taxe etc. Concomitent, se deduc din venitul brut alocările pentru investiţii (Ai) şi alte cheltuieli sociale (Chs). Practic, baza impozabilă se determină după următoarea formulă: Via = Vb - [(C + Ch) + Of + Ai + Chs]. Cota de impozit este progresivă, pornind de la 10% şi ajungând până la 16%. Venitul impozabil şi impozitul se calculează de organele financiare teritoriale. I. se plăteşte trimestrial, până la data de 15 a ultimei luni din trimestru. Anual, impozitul se recalculează şi se regularizează. Taximetriştii plătesc un impozit forfetar trimestrial până la data de 25 a ultimei luni din trimestru. Consiliile locale pot modifica cuantumul impozitului trimestrial cu până la 50%. în activitatea taximetriştilor sunt considerate contravenţii următoarele abateri, dacă legea nu le consideră infracţiuni: neinstalarea aparatului de taxare pe autoturism; neprezentarea aparatului de taxat pentru citirea sa periodică; efectuarea de transporturi fără punerea în funcţiune a aparatului de taxat; distrugerea sigiliilor aplicate pe aparatele de taxat de către organele de specialitate. Contravenţiile sunt constatate şi sancţionate de organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor cu amenzi contravenţionale. Neplata la termen a impozitului forfetar trimestrial şi a diferenţelor de impozit stabilite cu prilejul definitivării impozitului se sancţionează cu o majorare de întârziere de 2% pe lună sau fracţiune de lună. Necalcularea sau calcularea inexactă a impozitului conduce la recalcularea acestuia pe o perioadă retroactivă de doi ani faţă de anul constatării. Persoanele nemulţumite de modul cum li s-a calculat sau recalculat impozitul, precum şi de modul cum li s-au aplicat sancţiunile pot face contestaţie până la Ministerul Finanţelor potrivit procedurii generale. 318 IMP IMPOZITUL PE VENITURILE DIN CEDAREA FOLOSINŢEI BUNURILOR, i. ce se încasează pe veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile deţinute de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, în bani şi/sau în natură. Venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură şi se stabileşte pe baza chiriei sau arendei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei sau arendei. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. în cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene şi respectiv, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca urmare a propunerilor direcţiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal. Aceste hotărâri se transmit în cadrul aceluiaşi termen direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru a fi comunicate unităţilor fiscale din subordine. Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor se determină prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut. Prin excepţie, contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net din cedarea folosinţei bunurilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor pe parcursul unui an, cu excepţia veniturilor din arendare, datorează plăţi anticipate în contul impozitului pe venit către bugetul de stat. Venitul net anual impozabil se determină pe fiecare sursă din categoriile de venituri prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate. Pierderea fiscală anuală înregistrată pe fiecare sursă din activităţi independente privind cedarea folosinţei bunurilor şi din activităţi agricole se reportează şi se completează cu venituri obţinute din aceeaşi sursă de venit din următorii cinci ani fiscali. Pierderile care provin din străinătate se reportează şi se compensează cu veniturile de aceeaşi natură şi sursă, realizate în străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în următorii cinci ani fiscali. Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele: a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii cinci ani consecutivi; b) dreptul de report este personal şi netransmisibil; c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute de lege, reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului. Contribuabilii, precum şi asociaţiile fără personalitate juridică atunci când încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o declaraţie referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza în anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Fac excepţie, contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reţinere la sursă. Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părţi. Declaraţia privind venitul estimat se depune o dată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părţi. Contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior depun, odată cu declaraţia specială, şi declaraţia estimativă de venit. Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă. Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent, pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul, venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent. Plăţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, se stabilesc de organul fiscal astfel: a) pe baza contractului încheiat între părţi sau; b) pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit opţiunii. Plăţile anticipate se fac în patru rate egale trimestriale. La stabilirea plăţilor anticipate se utilizează cota de impozit de 16% asupra venitului net anual impozabil din anul fiscal respectiv. Impozitul pe venitul net anual impozabil datorat IMP 319 este calculat de organul fiscal competent, pe baza declaraţiei de venit prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil din anul fiscal respectiv. Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuală se plătesc în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere. IMPOZITUL PE VENITURILE DIN DOBÂNZI, i. care se aplică în România de la 1 ianuarie 2000, pe baza Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999.1. se calculează asupra veniturilor obţinute sub forma de dobânzi din titluri de creanţă de orice natură şi a oricăror sume cuvenite pentru folosirea banilor împrumutaţi, precum şi asupra veniturilor din titluri de participare la fondurile deschise de investiţii, pentru care preţul de răscumpărare este mai mare decât preţul de cumpărare. Este asimilată dobânzilor şi partea sumelor asigurate obţinute din asigurări de viaţă prin produsele care au la bază principiul economisirii pure. în obiectul impozabil se cuprind: dobânzile obţinute din obligaţiuni, dobânzile obţinute pentru depozitele la termen (inclusiv la certificatele de depozit); componenta investiţională, în cazul asigurărilor de viaţă de tipul economisirii pure; suma primită de deţinătorul de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii, stabilită ca diferenţă între preţul de răscumpărare şi preţul de cumpărare; suma primită sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate; alte venituri din titluri de creanţă. Preţul de răscumpărare este preţul care i se cuvine investitorului la retragerea din fond şi este format din valoarea unitară a activului din ziua anterioară depunerii cererii de răscumpărare, din care se scad comisioanele de răscumpărare. Preţul de cumpărare (de subscriere) este preţul plătit de investitor, persoană fizică, şi este format din valoarea unitară a activului net la care se adaugă comisionul de cumpărare, dacă este cazul. Pentru investiţiile în titluri de participare efectuate anterior datei de 1 ianuarie 2000, preţul de cumpărare este ultima valoare reportată la data de 31 decembrie 1999. Cota de impunere este de 10% şi se aplică asupra sumei dobânzilor. I. pe v. din d. se calculează, se reţine în momentul calculării acesteia şi se virează la bugetul de stat de către plătitorii de venituri, cum sunt: băncile, Casa de Economii şi Consemnaţiuni, societăţile de asigurări, societăţile de administrare a fondurilor deschise de investiţii şi altele. Pentru veniturile realizate ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului la bugetul de stat revine societăţii de administrare a fondului. Sunt scutite de impozit dobânzile aferente titlurilor de stat, depozitelor la vedere, precum şi obligaţiunilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Dobânzile aferente depunerilor la casa de ajutor reciproc sunt asimilate dobânzilor cuvenite depozitelor la vedere. Acest impozit este final, adică nu se cuprinde în impozitul pe venitul anual global (v). IMPOZITUL PE VENITURILE DIN DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ, i. pe veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală ce provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi aţele asemenea. Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se determină prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: - o cheltuială deductibilă egală cu 40% din venitul brut; - contribuţiile sociale obligatorii plătite. Pentru veniturile care provin din crearea unor lucrări de artă monumentală, venitul net se determină prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: - o cheltuială deductibilă egală cu 50% din venitul brut; - contribuţiile sociale obligatorii plătite. Dacă drepturile de proprietate intelectuală sunt exploatate de către moştenitori, precum şi în cazul remuneraţiei reprezentând dreptul de suită şi al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, venitul net se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri, fară aplicarea cotei forfetare de cheltuieli de 40%, respectiv, de 50%. Pentru determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, contribuabilii completează numai partea din registrul-jumal de încasări şi plăţi referitoare la încasări. Această prevedere este opţională pentru cei care consideră că îşi pot îndeplini obligaţiile declarative direct pe baza documentelor emise de plătitorul de venituri. Aceşti contribuabili au obligaţia jZU să arhiveze şi să păstreze documentele justificative cel puţin în limita termenului legal de prescripţie. La plata drepturilor de proprietate intelectuală, instituţiile plătitoare a veniturilor respective aplică o cotă de impunere de 10% asupra venitului brut, reţinând impozitul respectiv Instituţiile plătitoare de venit sunt obligate să vireze la bugetul de stat impozitul reţinut până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul. Nu sunt venituri impozabile: a) veniturile obţinute prin aplicarea efectivă în ţară de către titular sau, după caz, de către licenţiaţii acestuia a unei invenţii brevetate în România, incluzând fabricarea produsului sau după caz, aplicarea procedeului în primii cinci ani de la prima aplicare, calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului; b) venitul obţinut de titularul brevetului prin cesionarea acestuia. De înlesnirile de mai sus beneficiază persoanele fizice care exploatează invenţia, respectiv titularul brevetului aplicat. După expirarea anului în care s-au încasat veniturile, pe baza adeverinţelor emise de instituţiile plătitoare de venituri organele financiare aplică cota de 16% asupra venitului net, scăzând impozitul plătit la sursă (la încasarea venitului). IMPOZITUL PE VENITURILE DIN PENSII, i. reglementat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 87 a Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, anul XII, nr. 302, din 3 iulie 2000.1. se încasează cu începere de la 1 iulie 2000 asupra totalului veniturilor din pensia lunară (de bază şi suplimentară) netă care depăşeşte suma de 9 000 000 de lei. Venitul brut din pensie reprezintă sumele plătite cu titlu de pensii de asigurări sociale de stat şi, după caz, pensii plătite din bugetul de stat, pensii ocupaţionale, inclusiv majorarea acordată pentru asigurările sociale de sănătate. Venitul net din pensie reprezintă diferenţa dintre venitul brut din pensie şi contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate. Se impozitează totalitatea veniturilor nete încasate cu titlu de pensie de către contribuabili şi plătite atât din fondurile constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale, cât şi cele primite cu titlu de pensie, finanţate de la bugetul de stat, pentru partea de pensie care depăşeşte suma de 9 000 000 de lei lunar. I. pe v. din p. se calculează de la 1 ianuarie 2005 prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului impozabil din pensii. I. pe v. din p. se calculează lunar de unităţile care plătesc aceste venituri prin aplicarea cotei de 16%, se reţine la data efectuării plăţii pensiei şi se virează la bugetul de stat la unitatea fiscală pe raza căreia îşi au sediul plătitorii de venituri din pensii, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiilor şi este i. final. Drepturile de pensii restante se defalcă pe lunile la care se referă în vederea calculării impozitului datorat. Veniturile din pensiile de urmaş se individualizează în funcţie de numărul acestora, iar impozitarea se face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaş. V. şi impozit final. IMPOZITUL PE VENITURILE DIN PREMII Şl DIN JOCURI DE NOROC, i. ce se calculează şi se încasează asupra premiilor şi veniturilor din jocuri de noroc. Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri. Veniturile din jocurile de noroc cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pat, altele decât cele realizate la jocuri de tip cazinou şi maşini electronice cu câştiguri. Venitul net este diferenţa dintre venituri din premii şi suma reprezentând venitul neimpozabil. Venitul net sub formă de premii dintr-un singur concurs se impune prin reţinerea la sursă, prin aplicarea cotei de 16%. Veniturile din jocurile de noroc se impun prin reţinere la sursă cu o cotă de 20% aplicată asupra venitului brut. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine plătitorilor de venituri. Nu sunt impozabile veniturile obţinute din premii în bani şi/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile stabilită la 8 000 000 lei pentru fiecare concurs, realizate de acelaşi organizator sau plătitor. Impozitul astfel calculat şi reţinut este impozit final. Impozitul pe venit calculat şi reţinut se virează la bugetul de stat la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. IMPOZITUL PE VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR, i. ce se plăteşte de o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent: a) are înscrisă în obiectul de activitate producţia de bunuri materiale, prestarea de servicii şi/sau comerţul; b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv; c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100 000 euro; d) capitalul social al IMP 321 persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice. Impozitul reglementat este opţional. Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata acestui impozit începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute şi dacă nu au mai fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor. O persoană juridică română care este nou-înfiinţată poate opta să plătească j. pe v.m., începând cu primul an fiscal dacă condiţiile de mai sus sunt îndeplinite la data înregistrării în registrul comerţului. Microîntreprinderile nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai este îndeplinită una din condiţiile de mai sus. Nu mai pot opta pentru acest sistem de impunere persoanele juridice române care: a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar; b) desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii; c) desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor; d) au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 9 angajaţi. I. pe v.m., se aplică asupra veniturilor obţinute de microîntreprinderi din orice sursă, cu excepţia următoarelor venituri: "veniturile din variaţia stocurilor; "veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale; "veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvenţiilor guvernamentale şi a altor resurse pentru finanţarea investiţiilor; ■veniturile din provizioane; "veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil; ■veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale. Toate aceste venituri se scad din baza impozabilă. Dacă o microîntreprindere achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se deduce din baza impozabilă, în conformitate cu documentele justificative, în trimestrul în care au fost puse în fUncţiune. Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. în cazul în care o persoană juridică se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, în cursul anului, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat. Cota de impozit pe veniturile microîntreprinderilor este de 3%. Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit comunică opţiunea organelor fiscale teritoriale la începutul anului fiscal, prin depunerea declaraţiei de menţiuni pentru persoanele juridice, asociaţiile familiale şi asociaţiile fară personalitate juridică, până la data de 31 ianuarie inclusiv. Persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal înscriu opţiunea în cererea de înregistrare în registrul comerţului. Opţiunea este valabilă pentru anul fiscal respectiv şi pentru anii fiscali următori, cât timp sunt îndeplinite condiţiile iniţiale. Dacă în cursul anului fiscal, una din condiţiile impuse nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea are obligaţia de a păstra numai pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare pentru care a optat. Pot opta pentru plata acestui impozit şi microîntreprinderile care desfăşoară activităţi în zonele libere şi/sau în zonele defavorizate. Calculul şi plata impozitului se efectuează trimestrial de către microîntreprinderi, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul. Microîntreprinderile au obligaţia să depună până la termenul de plată a impozitului, declaraţia de impozit pe venit. în cazul unei asocieri fără personalitate juridică dintre o microîntreprindere plătitoare de impozit şi o persoană fizică, rezidentă sau nerezidentă, microîntreprinderea are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vărsa la bugetul statului impozitul datorat de persoana fizică determinat prin aplicarea cotei de 1,5% la veniturile ce revin acesteia din asociere. Persoanele juridice plătitoare de impozit pe venit au obligaţia să evidenţieze contabil cheltuielile privind amortismentul. IMPOZITUL PE VENITURILE OBŢINUTE DIN JOCURI DE NOROC, i. care se calculează şi se încasează asupra jocurilor de noroc, cum sunt: jocuri tip cazino, jocuri tip bingo şi Keno în săli speciale, pronosticuri (pariuri) sportive, jocuri-concurs cu câştiguri de orice fel, loterii, inclusiv premiile de orice fel, în bani sau şi în natură. De asemenea, se impozitează veniturile sub formă de premii de orice fel, prime în bani şi/sau în natură, cum sunt: premiile pentru sportivi; premiile pentru antrenori şi alţi tehnicieni; primele de lot; premiile acordate oamenilor de cultură, ştiinţă şi artă la festivaluri sau la alte concursuri internaţionale; orice alte câştiguri de aceeaşi natură. Contribuabilii, persoane fizice, care realizează venituri din jocuri de noroc, din premii în bani şi/sau în natură datorează un impozit calculat prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul (venitul brut) detenninate între câştigul (premiul) 322 IMP total şi fiecare câştig (premiu). Sunt scutite de impozit veniturile obţinute din jocuri de noroc din premii şi prime în bani şi/sau în natură mai mici de 8 000 000 de lei, pentru fiecare câştig realizat de la acelaşi organizator sau plătitor într-o singură zi. Obligaţia calculării, reţinerii la sursă şi virării impozitului la bugetul de stat revine plătitorului de venituri. Impozitul este final şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reţinut. V. şi impozit final. IMPOZITUL PE VENITURILE OBŢINUTE DIN ROMÂNIA DE NEREZIDENTI, i. care se aplică asupra veniturilor brute impozabile obţinute de nerezidenţii din România! Veniturile impozabile obţinute din România, indiferent dacă veniturile sunt primite în România sau în străinătate sunt: "dividendele de la o persoană juridică română; "dobânzi de la un rezident; ■dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent; "redevenţe de la un rezident; redevenţe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevenţa este o cheltuială a sediului permanent; ■comisioane de la un rezident; "comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent; "venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoane care participă efectiv la asemenea activităţi sau de către alte persoane; "venituri din prestarea de servicii de management, de intermediere sau de consultanţă din orice domeniu, dacă aceste venituri sunt obţinute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România; "venituri reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţi ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române; ■venituri din servicii prestate în România; "venituri din profesii independente desfăşurate în România-doctor, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor şi alte profesii similare-, în cazul când sunt obţinute în alte condiţii decât prin intermediul unui sediu permanent sau într-o perioadă sau în mai multe perioade care nu depăşesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat; "venituri din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat, în măsura în care pensia lunară depăşeşte plafonul de 9 000 000 lei; "venituri din transportul internaţional aerian, naval, feroviar sau rutier, ce se desfăşoară între România şi un stat străin; "venituri din premii acordate la concursuri organizate în România; "venituri obţinute la jocurile de noroc practicate în România, de la fiecare joc de noroc, obţinute de la acelaşi organizator într-o singură zi de joc. Există unele venituri impozabile care se obţin în România şi care se impozitează cu impozit pe profit sau cu impozit pe venit, cum sunt următoarele: a) veniturile unui rezident, care sunt atribuite unui sediu permanent în România; b) veniturile unei persoane juridice străine obţinute din proprietăţi imobiliare situate în România sau din transferul titlurilor de participare deţinute într-o persoană juridică română; c) venituri ale unei persoane fizice nerezidente, obţinute dintr-o activitate dependentă desfăşurată în România; d) veniturile unei persoane fizice nerezidente obţinute din închirierea sau altă formă de cedare a dreptului de folosinţă a unei proprietăţi imobiliare situate în România sau din transferul titlurilor de participare deţinute într-o persoană juridică română. Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute: 5% pentru veniturile din dobânzile la depozitele la termen, certificatele de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit autorizate şi situate în România; 20% pentru veniturile obţinute din jocurile de noroc; 15% în cazul oricăror alte venituri impozabile obţinute în România. Impozitul datorat de nerezident pentru veniturile impozabile obţinute din România se calculează, se reţine şi se virează la bugetul statului de către plătitorii de venituri. Impozitul ce trebuie reţinut se virează la bugetul statului până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul, la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează plata către bugetul statului. Sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri: "dobânda pentru depunerile la vedere în cont curent de la bănci sau alte instituţii de credit din România; "dobânda la instrumente/titluri de creanţă emise şi/sau garantate de Guvernul României, consiliile locale, Banca Naţională a României, precum şi de bănci sau alte instituţii financiare care acţionează în calitate de agent al Guvernului român; "dobânda la instrumente/titluri de creanţă emise de o persoană juridică română, dacă instrumentele/titlurile de creanţă sunt tranzacţionate pe o piaţă de valori mobiliare recunoscută şi IMP 323 dobânda este plătită unei persoane care nu este persoană afiliată a emiţătorului instrumentelor/ titlurilor de creanţă; "premiile unei persoane fizice nerezidente obţinute din România, ca urmare a participării la festivalurile naţionale şi internaţionale artistice, culturale şi sportive finanţate din fonduri publice; "premiile acordate elevilor şi studenţilor nerezidenţi la concursurile finanţate din fonduri publice; "veniturile obţinute de nerezidenţi din România, care prestează servicii de consultanţă, asistenţă tehnică şi alte servicii similare în orice domeniu, în cadrul contractelor finanţate prin împrumut, credit sau alt acord financiar, încheiat între organisme financiare internaţionale şi statul român ori persoane juridice române, inclusiv autorităţi publice, având garanţia statului român, precum şi în cadrul contractelor finanţate prin acorduri de împrumut încheiate de statul român cu alte organisme financiare, în cazul în care dobânda percepută pentru aceste împrumuturi se situează sub nivelul de 3% pe an; "veniturile persoanelor juridice străine care desfăşoară în România activităţi de consultanţă în cadrul unor acorduri de finanţare gratuită încheiate de Guvernul României cu alte guverne sau organizaţii internaţionale guvernamentale sau neguvemamentale; "după data aderării României la Uniunea Europeană, dividendele plătite de o persoană juridică română unei persoane juridice din statele membre ale Comunităţii Europene sunt scutite de impozit, dacă beneficiarul dividendelor deţine minimum 25% din titlurile de participare la persoana juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului. Dacă un contribuabil este rezident al unei ţări cu care România a încheiat o convenţie pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi capital, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de către acel contribuabil din România nu poate depăşi cota de impozit, prevăzută în convenţie, care se aplică asupra acelui venit. în situaţia în care cotele de impozitare din legislaţia internă sunt mai favorabile decât cele din convenţiile de evitare a dublei impuneri se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Pentru aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit certificatul de rezidenţă fiscală. Plătitorii de venituri care au obligaţia să reţină la sursă impozitul pentru veniturile obţinute de contribuabili din România trebuie să depună o declaraţie la autoritatea fiscală competentă până la data de 28 (29) februarie inclusiv a anului următor celui pentru care s-a plătit impozitul. Plătitorii de venituri care au obligaţia să reţină impozit din veniturile obţinute de contribuabili din România trebuie să furnizeze contribuabilului informaţii în scris despre natura şi sursa veniturilor impozabile, precum şi impozitul reţinut în numele contribuabilului. Informaţiile se transmit fiecărui contribuabil până la data de 28 (29) februarie inclusiv a anului următor celui pentru care s-a plătit impozitul. Orice nerezident poate depune o cerere la autoritatea fiscală competentă prin care solicită eliberarea certificatului de atestare a impozitului plătit către bugetul statului de el însuşi sau de o altă persoană, în numele său. Autoritatea fiscală competentă are obligaţia de a elibera certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi. IMPOZITUL PE VENITURILE REALIZATE DIN PRESTĂRI DE SERVICII RETRIBUITE PE BAZĂ DE COTE PĂRŢI DIN ÎNCASĂRI, i. calculat asupra veniturilor anuale individuale realizate de către persoanele care au primit în administrare şi gestiune unităţi prestatoare de servicii şi care sunt retribuite pe bază de cote-părţi din încasări. I. se calculează de către organele financiare ale consiliilor locale prin aplicarea cotelor progresive. Plata i. se face în cote lunare egale până la finele fiecărei luni şi se definitivează pe baza realizărilor efective. Periodic, organele financiar-bancare controlează plata i. şi îndeplinirea celorlalte obligaţii financiare ce revin persoanelor care au preluat în gospodărire şi gestiune unităţi prestatoare de servicii, fiind obligate să aplice măsurile prevăzute de lege pentru înlăturarea şi prevenirea eventualelor deficienţe constatate. IMPOZITUL PRIVIND TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA VALORILOR MOBILIARE Şl PĂRŢILOR SOCIALE, i. care se aplică asupra tranzacţiilor privind transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale. Pentru tranzacţiile derulate prin intermediari, impozitul se calculează asupra diferenţei dintre valoarea tranzacţiei şi comisionul reţinut de intermediari. I. se calculează prin aplicarea cotei de 10% şi se reţine la sursă. în cazul transferului dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului la bugetul de stat revine societăţii 324 IMP de valori mobiliare. Pentru veniturile realizate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale, obligaţia calculării^ reţinerii şi virării impozitului la bugetul de stat revine celui care dobândeşte părţi sociale. In acest caz, termenul de plată a impozitului către bugetul de stat este data la care se face înscrierea transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale în Registrul Comerţului. Pentru transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare, impozitul se virează la bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost reţinut. Acest impozit este final, ceea ce înseamnă că nu se cuprinde în impozitul pe venitul anual global (v.). IMPOZITUL PROGRESIV PE VENIT, i. care creşte pe măsura creşterii venitului impozabil, până la un anumit nivel, după care cota progresivă devine degresivă (proporţională). I. p. pe v. se practică în ţările dezvoltate, ajungând în unele ţări până la 50%. Prin i. p. pe v. se diminuează mult impactul pe care o situaţie economică dificilă îl are asupra indivizilor şi veniturilor lor personale; de asemenea, se creează o anumită siguranţă, prin faptul că puterea de cumpărare, respectiv capacitatea de consum, se menţine la un nivel acceptabil şi capabil să susţină o cerere agregată suficient de mare, care este cheia relansării economice. în perioada de boom economic veniturile brute cresc, însă i. p. pe v. le temperează, veniturile nete crescând mai puţin, ceea ce previne „încălzirea" exagerată a pieţei, adică sporirea peste măsură a cererii agregate, fenomene care ar avea efecte destabilizatoare, cum ar fi creşterea inflaţionistă prin manifestarea unui exces de cerere, fapt ce determină creşterea preţurilor, numită inflaţie prin cerere. Ca urmare, se consideră că i. p. pe v. este un stabilizator economic natural care diminuează impactul unor schimbări prea bruşte şi prea abrupte asupra economiei. în acelaşi timp, i. p. pe v. are efecte inechitabile deoarece, cu cât salariatul este mai calificat, cu cât munceşte mai mult şi mai bine, cu cât obţine rezultate mai bune, cu atât mai mult din suta de lei cuvenită i se reţine ca impozit IMPRESCRIPTIBILITATEA DREPTULUI LA PENSIE, rămânerea valabilă a dreptului la pensie tot timpul cât este în viaţă persoana îndreptăţită să primească pensia respectivă. Aceasta înseamnă că o persoană care are dreptul la pensie o poate solicita oricând. Legislaţia pensiilor din România prevede în mod expres i. d. la p. IMPUNERE, activitate desfăşurată de organele financiare pe baza, în spiritul şi în litera actelor normative, pentru stabilirea subiectelor impozabile, a obiectului impunerii, pentru determinarea bazei impozabile, calcularea impozitului, înregistrarea impozitului în registrele fiscale, acordarea de înlesniri legate de plata impozitului, stabilirea ratelor de plată şi înştiinţarea plătitorului. V. şi bază impozabilă; cotă de impunere; obiectul impunerii; termen de plată a veniturilor bugetare. ❖ I. globală, cumularea veniturilor realizate de o persoană fizică din diferite surse şi supunerea lor la un singur impozit. I.g. prezintă inconvenientul că nu ţine seama de natura veniturilor; muncitorul, funcţionarul, omul de ştiinţă, micul meseriaş, fermierul sunt trataţi, din punct de vedere fiscal în acelaşi mod, fară nici o deosebire. Pentru a evita aceste neajunsuri, în unele ţări s-a practicat impunerea mixtă, care îmbină impunerea separată cu i.g. Astăzi, pe plan mondial se manifestă tendinţa i.g. Tendinţa de impunere unică, globală nu poate fi considerată ca fiind un pas înainte, un progres, deoarece contravine principiului echităţii fiscale. I.g. înlătură orice posibilitate de diferenţiere a sarcinilor fiscale în funcţie de natura şi sursele veniturilor. Mai mult, i.g. aplică acelaşi tratament veniturilor corect evaluate în vederea impunerii, cum sunt veniturile din salarii, din drepturile de autor etc., ca şi celor care sunt subevaluate, cum ar fi veniturile din profesii libere, comerţ, chirii etc. în unele ţări, nu se iau în calcul la i.g. diverse venituri, cum sunt: indemnizaţii cu caracter social, minimul neimpozabil, dobânzile la unele împrumuturi şi la instrumentele de economisire, sporuri de muncă suplimentară şi pentru condiţii grele şi vătămătoare, ajutoare, burse de studii etc. De asemenea, la i.g. din veniturile impozabile se deduc anumite cheltuieli sau se efectuează anumite scăzăminte. Astfel se deduc: cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor, cheltuielile profesionale, investiţiile efectuate, primele la asigurările de viaţă, cheltuielile medicale etc. Lg. se poate face separat pe fiecare persoană sau pe ansamblul familiei (gospodăriei). Cotele de impozit pot fi: proporţionale, progresive sau INC 325 regresive. V. şi impozitul pe venitul anual global. ♦ I. normativă, calculare a impozitului pe baza normelor medii de venituri stabilite prin lege, după anumite criterii. Se foloseşte la determinarea impozitului pentru acele obiecte impozabile la care determinarea mărimii valorice reale ar fi dificilă sau chiar imposibilă (venituri agricole, veniturile meseriaşilor, comercianţilor etc.) V. şi metoda normativă de impunere. ❖ I. progresivă, determinare şi încasare a impozitelor prin aplicarea unor cote progresive; se utilizează la calcularea impozitelor pe unele venituri ale populaţiei, pe veniturile oamenilor de ştiinţă, de artă, ale liber-profesioniştilor, ale meşteşugarilor etc. I.p. asigură redistribuirea veniturilor populaţiei, împiedicând realizarea de către anumite categorii de cetăţeni a unor venituri exagerate. De asemenea, i.p. face posibilă mobilizarea la bugetul de stat a acelei părţi din acumulările băneşti create în unităţile economice de stat şi transmisă, prin sistemul de preţuri, unităţilor cooperaţiei meşteşugăreşti, ceea ce le permite reglarea rentabilităţii lor. V. şi cote progresive. ❖ I. proporţională, calculare şi încasare a impozitelor prin aplicarea cotelor proporţionale. I.p. este larg folosită şi priveşte încasarea veniturilor bugetare de la unităţi de stat şi, în unele cazuri, de la populaţie; urmăreşte stimularea plătitorilor de venituri bugetare şi simplifică modul de calcul al impozitelor. V. şi cote proporţionale. ❖ I. regresivă, calculare şi încasare a impozitului prin aplicarea cotelor regresive (v.), când practic impozitul rezultat din calcul raportat la baza impozabilă scade pe măsura creşterii venitului impozabil. I.r. are ca scop avantajarea şi chiar exonerarea investitorilor de plata impozitelor. ❖ Impunere separată, calcularea impozitului separat pentru fiecare venit, în funcţie de natura şi sursa lui de realizare, prin aplicarea unui tratament diferenţiat fiecărei categorii de venituri. I.s. prezintă avantajul tratării diferenţiate a veniturilor, ca mod de aşezare şi nivel de cote, după cum acestea provin din muncă salariată, profesii libere, drepturi de autor, agricultură etc. I.S. avantajează persoanele care obţin venituri din mai multe surse care cad sub incidenţa unor impozite diferite, fără să mai suporte impozitarea progresivă asupra veniturilor cumulate. IMPUTAŢIE 1. Acţiune prin care se stabileşte la ce capitol bugetar trebuie imputată o cheltuială. 2. Suma de bani pe care trebuie să o plătească o persoană pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc. IMUNITATE DE IMPOZIT, scutire de la plata impozitelor a unor persoane care ocupă poziţii privilegiate în ţară. în sclavagism, de i. de L beneficiau în timp de pace toţi cetăţenii liberi. In feudalism, de acest drept beneficiau clerul şi nobilimea. Astăzi, potrivit dreptului internaţional, de L de L beneficiază întregul corp diplomatic al ambasadelor, misiunilor diplomatice, ceilalţi angajaţi ai acestora (cu excepţia angajaţilor din ţara unde acestea funcţionează), corespondenţii de presă străini etc. IMUNITATE FISCALĂ A DATORIEI PUBLICE, scutire de impozit care, în anumite cazuri, se acordă titlurilor de împrumut. Scutirile de impozite pot fi parţiale, când se acordă numai pentru impozitul care se percepe asupra rentei capitalului împrumutat, sau generale, când se pot acorda pentru toate impozitele care ar putea afecta împrumuturile publice. I.f. a d.p. mai poate fi prezentă sau viitoare. INCAPACITATE DE MUNCĂ, situaţia în care se află o persoană ca urmare a pierderii aptitudinilor fizice şi intelectuale, a cunoştinţelor sau a deprinderilor de muncă, datorită unor boli sau a unui accident. I. de m. poate fi parţială sau totală, temporară sau definitivă. în timpul i. de m., personalul beneficiază de drepturile de asigurări sociale, şi anume: concedii, ajutoare, indemnizaţii, pensii, asistenţă medicală, medicamente etc. De asemenea, i. de m. constituie un risc cuprins în asigurările sociale de stat. V. şi asigurare; asigurări sociale de stat. INCAPACITATE DE PLATĂ, situaţie economică financiară în care se află un debitor care nu are din ce să-şi onoreze obligaţiile de plată la scadenţă. I. de p. poate fi temporară, ca urmare a lipsei de lichidităţi, şi deplină, când agentul economic nu poate face faţă plăţilor cu tot activul său, situaţie numită stare de insolvabilitate. 326 INC INCASO, mod de decontare care cuprinde operaţiuni efectuate de către unităţile bancare privind primirea, verificarea şi încasarea sumelor pentru clienţii lor, pe baza documentelor de decontare. Uneori prin i. se primesc şi valute străine, precum şi acţiuni şi obligaţiuni. I, dg naştere la o relaţie de credit între furnizorul de mărfuri şi cumpărătorul respectiv, ceea ce înseamnă că aceasta constituie o modalitate de plată, dar şi o operaţiune financiar-bancară Tehnica de decontare prin i. este, în genere, simplă, serviciile prestate de bancă sunt ieftine, nu angajează răspunderea băncilor, nu imobilizează mijloacele băneşti, titularul de cont dispunând în acest fel de toate resursele sale. Prin i. creditorul este sigur de încasarea sumelor care i se cuvin, iar timpul de decontare este uneori lung. V. şi ordin de plată. INCASO CU ACCEPTARE TACITĂ, operaţiuni folosite şi acceptate potrivit cărora plata se face de către bancă, la scadenţă, când se presupune că debitorul a acceptat tacit plata mărfurilor. Toate celelalte operaţiuni legate de i. se efectuează ulterior. INCASO DOCUMENTAR 1. Expresie bancară care caracterizează serviciul unei bănci de a efectua o încasare pentru un client al său ca urmare a încrederii reciproce depline între părţile contractante. 2. Modalitate simplă de decontare (plată) practicată în relaţiile economice internaţionale, pe baza convenţiei încheiate între părţi, care constă în remiterea de către creditor la banca sa a documentelor care atestă îndeplinirea obligaţiilor contractuale şi în asigurarea plăţii echivalentului valoric al mărfii (serviciilor prestate) de îndată ce cumpărătorul este avizat de o bancă din localitatea sa că documentele de expediţie au fost primite şi îi sunt ţinute la dispoziţie. La i.d. participă exportatorul, banca din ţara acestuia, importatorul şi banca din ţara sa. Ld. trebuie să cuprindă în mod obligatoriu elementele stipulate clar şi corect de către exportator, care să fie în deplină concordanţă atât cu clauzele contractului comercial internaţional, cât şi cu datele cuprinse în documentele transmise de exportator, odată cu ordinul de încasare. Elementele respective sunt: "denumirea şi sediul importatorului; "denumirea şi sediul băncii remitente prin intermediul căreia, pe de o parte, se transmit documentele, iar pe de altă parte se decontează incasso-ul, respectiv vor fi remişi banii; "denumirea şi sediul băncii încasatoare care, contra documentelor respective, solicită plata sau acceptarea din partea importatorului; "denumirea şi sediul exportatorului; "valoarea incasso-ului; "menţionarea importatorului sau exportatorului care urmează să suporte comisioanele şi spezele bancare; ■descrierea amănunţită a mărfurilor (denumirea mărfurilor, cantitatea, calitatea, preţul etc.); ■documentele care trebuie prezentate (factura comercială, documentul de transport, certificatul de origine, de calitate etc.); "modalitatea de efectuare a plăţii; "numărul de ordine şi data i.d.; ■numărul de expediţie a i.d. etc. I.d. are la bază în primul rând încrederea exportatorului, bonitatea şi corectitudinea clientului în efectuarea plăţilor şi necesită mai puţine comisioane bancare decât acreditivul documentar (v.). Ca urmare a uzanţelor internaţionale, i.d. poate fi practicat pentru exportul unor mărfuri. Spre deosebire de creditul documentar irevocabil confirmat, i.d. este o modalitate de plată internaţională care practic nu prezintă nici o garanţie pentru creditor în ceea ce priveşte încasarea preţului prestaţiei. Dacă exportatorul doreşte să evite riscul neîncasării echivalentului valoric al mărfii exportate, el poate cere importatorului o scrisoare de garanţie bancară prin care o bancă să-i garanteze că marfa exportată va fi achitată de aceasta în situaţia în care importatorul refuză plata sau nu are cu ce plăti. Tot în scopul diminuării unui asemenea risc, exportatorul poate solicita un avans de la importator, în contul livrărilor viitoare de mărfuri contractate. Utilizarea i.d. dă naştere anumitor relaţii de credit, deoarece din momentul expedierii mărfurilor şi până la data achitării lor de către importator, exportatorul acordă practic un credit importatorului. I.d. pentru export comportă următoarele operaţiuni: "ducerea tratativelor şi încheierea contractului de export-import; "livrarea mărfurilor în conformitate cu condiţiile stipulate în contract; "remiterea către banca exportatorului şi cea a importatorului a documentelor referitoare la expedierea mărfurilor; "exprimarea acordului importatorului pentru efectuarea plăţii de către banca sa; "banca importatorului efectuează plata în contul acestuia, debitându-1 în valuta naţională; "transmiterea la importator a documentelor doveditoare a expedierii mărfurilor; "banca importatorului efectuează plata prin creditarea băncii exportatorului în valuta prevăzută în contractul de export-import; "banca exportatorului confirmă avizarea creditării sale de la banca importatorului, debitând-o în valuta IND 327 respectivă; "în acelaşi timp, banca exportatorului avizează pe exportator asupra încasării documentelor remise de către acesta, creditându-1 în valuta naţională. Dacă mărfurile exportate nu se plătesc, vânzătorul, în baza documentelor, poate dispune de marfa sa, fie găsind alt cumpărător, fie trimiţând-o în altă ţară. în aceste situaţii, corespondentul băncii vânzătorului andosează documentele la ordinul persoanei care i se va indica. Societăţile de comerţ exterior folosesc în relaţiile lor aşa-numitul incaso documentar cu plata imediată (v.) sau incaso documentar cu acceptare ulterioară. ❖ I.d. cu plată imediată, modalitate de decontare potrivit căreia creditorul primeşte suma ce i se cuvine de la banca sa imediat după ce depune documentele care atestă exportarea mărfurilor, fară să mai aştepte acceptul importatorului. La i.d. cu p.i., banca exportatorului efectuează o verificare de fond a documentelor care i se prezintă; dacă la această verificare se constată nereguli, se procedează în concordanţă cu procedura i.d. reglementat. Folosirea i.d. cu p.i. presupune existenţa unui acord interguvemamental care să prevadă expres efectuarea în acest fel a plăţilor: ♦> I.d. reglementat primit din străinătate, modalitate de decontare în care creditorul (întreprinderea furnizoare) este situat în străinătate, iar debitorul (întreprinderea cumpărătoare) are sediul în ţară. în momentul în care banca furnizorului din ţară primeşte documentele depuse de acesta, fixează scadenţa, după care le pune la dispoziţia debitorului. în această formă de incaso, debitorul are dreptul să verifice documentele de fond şi de formă, şi apoi este obligat să efectueze plata mărfurilor la scadenţa stabilită. ❖ I.d. reglementat remis în străinătate, modalitate de decontare în care exportatorul depune documentele la banca sa din ţară, iar aceasta le expediază băncii din ţara debitorului (importatorului). Banca verifică dacă documentele respective îndeplinesc condiţiile de formă şi le remite importatorului, stabilind scadenţa la care trebuie efectuată plata mărfurilor. în cazuri justificate, importatorul are dreptul să refuze plata mărfurilor. într-o atare situaţie, documentele se restituie de către importator băncii sale, împreună cu o scrisoare în care se motivează refuzul de plată. Refuzul neîntemeiat se penalizează. La rândul său, banca debitorului trimite băncii furnizorului documentele refuzate la plată. ❖ I.d. simplu, modalitate de decontare prin care o bancă, din ordinul clientului ei, încasează o cambie. Pe baza înţelegerii lor prealabile, creditorul trage o trată (v.) asupra debitorului, apoi remite trata respectivă băncii spre încasare. I.d.s. poate servi şi la încasarea unui cec (v.) sau a unui bilet la ordin (v.). în urma efectuării încasării respective, banca creditează contul beneficiarului prin contul corespondentului bancar din străinătate. Folosirea i.d. este determinată de: "gradul de încredere reciprocă dintre parteneri; ■gradul redus de intesnitate a cererii pe piaţa externă pentru mărfurile oferite de exportator; ■interesul deosebit pe care îl are exportatorul de a-şi vinde marfa; "situaţia conjuncturală economică, politică şi financiară din ţara importatoare etc. întrucât plata prin i.d. nu presupune nici un fel de obligaţie sau vreo garantare a plăţii, în afară de obligaţiile asumate de cumpărător în baza contractului comercial internaţional, această modalitate de plată îl expune pe exportator la o serie de riscuri care nu pot fi ignorate. INCIDENŢA IMPOZITĂRII , transferare finală a poverii impozitului asupra categoriilor sociale ale căror venituri suferă o reducere corespunzătoare. Astfel, de pildă, taxa pe valoarea adăugată este, formal, nominal plătită de comerciant, dar ea este trecută, prin sistemul preţurilor, asupra consumatorilor. în mod obişnuit, plătitorul impozitului este una şi aceeaşi persoană cu cea care îl suportă realmente; este cazul muncitorilor, funcţionarilor publici, oamenilor de litere, de artă şi ştiinţă ş.a., când se realizează incidenţa directă. în foarte multe cazuri însă, persoana care plăteşte impozitul îl recuperează parţial sau total de la alte persoane cu care intră în raporturi economice. Aşa de pildă, negustorul trece asupra cumpărătorilor diferite taxe pe consumaţie, incluzându-le în preţul de vânzare. Aceasta este incidenţa indirectă. V. şi repercusiunea impozitelor. INDEMNIZARE, despăgubire în bani a victimei care a fost prejudiciată printr-o faptă ilicită şi culpabilă. INDEMNIZARE A ASIGURĂRII, i. care arată că în asigurarea de bunuri stipulaţia pentru altul este îngrădită. Cu alte cuvinte, în cazul asigurărilor de bunuri, atât asiguratul, cât şi beneficiarul desemnat trebuie să aibă un interes patrimonial în legătură cu bunul asigurat. 328 IND INDEMNIZAŢIA DE STAT PENTRU SALARIAŢII RĂNIŢI ÎN TIMPUL REVOLUŢIEI DIN DECMBRIE1989, i. ce s-a acordat salariaţilor care au fost răniţi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, în cuantum de 100% din salariul avut la data când s-a produs rănirea. I. s-a acordat din fondurile asigurărilor sociale de stat, indiferent de natura contractului de muncă şi de vechimea neîntreruptă în muncă, până la data însănătoşirii sau până la pensionare, pentru pierderea capacităţii de muncă. INDEMNIZAŢIA ÎN CAZ DE SARCINĂ Şl LEHUZIE, i. ce se acordă femeilor ocrotite prin asigurările sociale ale agricultorilor, pe o durată de 126 de zile calendaristice, precum şi în cazul creşterii copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, pe toată această perioadă. Cuantumul indemnizaţiei reprezintă 85% din media lunară a venitului asigurat din ultimele şase luni pentru care a fost achitată contribuţia. V. şi concediu de maternitate. INDEMNIZAŢIA PENTRU CONCEDIUL DE ODIHNĂ, sumă de bani care se acordă salariaţilor pe durata de timp a concediului de odihnă de bază şi suplimentar. I. pentru c. de o. are legătură directă cu salariul, ea neputând fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime în muncă, precum şi, unde este cazul, indemnizaţia pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare lunii în care se efectuează zilele de concediu. Când concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează pentru fiecare lună în parte. Media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul mediu al zilelor lucrătoare din lună. Pentru salariaţii încadraţi cu fracţiuni de normă, i. pentru c. de o. se calculează avându-se în vedere veniturile corespunzătoare acestei fracţiuni. Salariaţii detaşaţi în altă localitate, cărora li se acordă concediul de odihnă în timpul detaşării, primesc i. pentru c. de o. de la unităţile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Salariaţii detaşaţi la o altă unitate, care are sediul în altă localitate, au dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport dus şi întors, din localitatea unde sunt detaşaţi în localitatea unde se află unitatea la care sunt angajaţi, în situaţia în care concediul se efectuează în timpul detaşării. Aceste cheltuieli se suportă de către unitatea care beneficiază de detaşare. De aceste drepturi beneficiază şi personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, cu privire la cheltuielile de transport în trafic internaţional ocazionate de efectuarea în ţară a concediului legal de odihnă în fiecare an calendaristic. Salariaţii transferaţi primesc concediul de odihnă de la unitatea beneficiară (la care s-a efectuat transferul). I. pentru c. de o. se suportă însă de cele două unităţi, proporţional cu timpul lucrat la fiecare unitate în cursul anului calendaristic respectiv. în cazul în care, după ce salariatul a efectuat concediul de odihnă, contractul de muncă a încetat din motive prevăzute în Codul Muncii, acesta este obligat să restituie unităţii partea din i. pentru c. de o. corespunzătoare perioadei nelucrate din anul pentru care i s-a acordat concediul. Indemnizaţia nu se restituie în cazul salariaţilor cărora le-au fost desfăcute contractele de muncă în baza prevederilor Codului Muncii din cauza stării sănătăţii, constatată prin certificat medical, iar unitatea nu le-a putut oferi o altă muncă corespunzătoare stării de sănătate şi calificării profesionale; mamelor care au lucrat pe durata contractelor de muncă pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la şapte ani, ca şi salariaţilor pentru care, după arestare, a intervenit achitarea, anularea urmăririi penale sau încetarea procesului penal ori a urmăririi penale. I. pentru c. de o. se plăteşte cu cel puţin cinci zile înaintea plecării în concediu. Conducerea fiecărei unităţi are obligaţia să ia măsurile necesare pentru ca salariaţii să efectueze, în fiecare an calendaristic, concediile de odihnă la care au dreptul. Persoanele care nu au efectuat concediul de odihnă în anul calendaristic respectiv au dreptul să primească o despăgubire egală cu indemnizaţia de concediu cuvenită. Despăgubirea se acordă în cazul în care contractul individual de muncă al salariatului a încetat înainte de a-şi efectua concediul şi în cazul în care salariatul este chemat pentru îndeplinirea serviciului militar. în caz de deces al salariatului, compensaţia în bani se acordă membrilor săi de familie - soţ (soţie), copii, părinţi. Despăgubirea (compensaţia) acordată urmează să fie suportată de cel din vina căruia salariatul nu a efectuat concediul de odihnă. Nu se impută despăgubirea plătită în cazul în care, în ultimele două luni, IND 329 salariatul a fost în concediu medical, a fost reţinut la serviciu pe baza unei decizii a conducerii unităţii, s-a aflat în una dintre situaţiile de modificare a programării concediului de odihnă, la solicitarea salariatului. V. şi concediul de odihnă; programarea concediilor de odihnă. INDEMNIZAŢIA PENTRU INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCĂ, formă de sprijin bănesc a asiguraţilor care se află în incapacitate temporară de muncă din cauza unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. I. se acordă pe baza certificatului medical, care se vizează în mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază se află sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului. Cuantumul i. pentru i.t. de m. reprezintă 100% din media veniturilor salariale brute realizate în ultimele 6 luni şi tot 100% însă din venitul lunar asigurat pentru asiguraţii cu contract individual. I. se suportă pentru primele 3 zile de incapacitate de către angajator, iar din a 4-a zi de incapacitate, din fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Durata de acordare a indemnizaţiei este de 180 de zile în intervalul de un an, socotită din prima zi de concediu medical. în situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi profesionale a asiguratului medicul curant poate propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile. Medicul asigurătorului poate decide, după caz, prelungirea concediului medical pentru continuarea programului recuperator, reluarea activităţii în acelaşi loc de muncă sau în alt loc de muncă ori poate propune pensionarea de invaliditate. Prelungirea concediului medical peste 180 de zile se poate face pentru cel mult 90 de zile, conform procedurilor stabilite de Fondul Naţional, în raport cu evoluţia cazului şi cu rezultatele acţiunilor de recuperare. Dacă medicul expert al asigurărilor sociale din sistemul public de pensii decide încadrarea într-un grad de invaliditate, indemnizaţia se va acorda până la sfârşitul lunii următoare celei în care şi-a dat avizul de pensionare, fără a depăşi durata maximă de acordare a concediului medical. V. şi Fondul Naţional de Asigurare pentru Accidente de Muncă şi Boli Profesionale. INDEMNIZAŢIA PENTRU TRECEREA TEMPORARĂ ÎN ALT LOC DE MUNCĂ, formă de ocrotire a asiguraţilor care, datorită unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, nu îşi mai pot desfăşura activitatea la locul de muncă anterior manifestării riscului asigurat pot fi trecuţi temporar în alt loc de muncă. I. se acordă în condiţiile în care venitul salarial brut lunar realizat de asigurat la noul loc de muncă este inferior mediei veniturilor sale lunare din ultimele 6 luni, calculate din momentul depistării afecţiunii. I. pentru reducerea timpului de lucru cu o pătrime din durata normală, ca urmare a unor afecţiuni cauzate de accidente de muncă sau boli profesionale, se acordă asiguraţilor care, în aceste condiţii, nu mai pot realiza durata normală de muncă. I. se acordă la propunerea medicului curant, cu avizul medicului asigurătorului, pentru cel mult 90 de zile într-un an calendaristic, în una sau mai multe etape. Cuantumul lunar al i. este egal cu diferenţa dintre media veniturilor salariale din ultimele 6 luni şi venitul salarial realizat de salariat la noul loc de muncă sau prin reducerea timpului normal de muncă, fară a depăşi 25% din baza de calcul. V. şi asigurările sociale pentru accidente de muncă şi boli profesionale. INDEMNIZAŢIE 1. Sumă de bani legală care se acordă unei persoane încadrate în muncă, pe lângă salariu, în vederea compensării unor cheltuieli efectuate cu ocazia îndeplinirii anumitor sarcini de serviciu sau cu titlu de despăgubire. 2. Sumă de bani acordată unei persoane încadrate în muncă pe timpul concediului de odihnă, de maternitate, în caz de incapacitate temporară de muncă, îngrijire a copilului bolnav în vârstă de până la trei ani etc. INDEMNIZAŢIE DE ASIGURARE, sumă de bani pe care asigurătorul o plăteşte asiguratului ca despăgubire în urma survenirii cazului asigurat, indiferent că este vorba despre asigurări de persoane, de bunuri sau de răspundere civilă. V. şi caz asigurat; desdăunare; despăgubirea de asigurare. 330 IND INDEMNIZAŢIE DE ASIGURĂRI SOCIALE, sumă de bani care se acordă în cadrul sistemului public naţional de asigurări sociale pentru persoanele încadrate în muncă în unităţile de stat, cooperatiste, obşteşti, private, la societăţile mixte de pe teritoriul României, la persoane juridice altele decât unităţi de stat sau la persoane fizice. Potrivit prevederilor legislaţiei de asigurări sociale, în ţara noastră se acordă următoarele indemnizaţii: "pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea şi întărirea sănătăţii; "în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă; "în caz de maternitate; "pentru creşterea copilului până la vârsta de doi ani; "pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la trei ani; "ajutorul în caz de deces. INDEMNIZAŢIE DE CARANTINĂ, formă de protecţie socială ce se acordă prin asigurările sociale persoanei încadrate în muncă, indiferent de caracterul şi durata contractului de muncă, de vechimea neîntreruptă în muncă, în cazuri de interziceri de către organele medicale de a merge la locul de muncă, în vederea prevenirii extinderii bolilor contagioase. Cuantumul i. este de 75% din media veniturilor realizate în ultimele şase luni. Acordarea i. de c. presupune realizarea a două condiţii: interdicţia de a merge la locul de muncă din cauza unei boli contagioase să fie stabilită de organele medicale competente; durata interdicţiei să fie reglementată printr-un act normativ sau prin ordine ale Ministerului Sănătăţii. V. şi carantină. INDEMNIZAŢIE DE NAŞTERE, formă de încurajare de către stat a natalităţii. I. de n. se acordă mamelor, indiferent dacă sunt sau nu asigurate, numai la naşterea celui de-al doilea copil şi pentru fiecare copil născut ulterior, viu sau mort. Cuantumul indemnizaţiei este stabilit în sumă fixă de lei pentru fiecare dintre aceşti copii. Stabilirea şi plata i. de n. se fac prin dispoziţia primarului localităţii în a cărei rază teritorială domiciliază mama îndreptăţită. I. de n. se plăteşte din bugetele locale, din sumele defalcate cu această destinaţie din bugetul de stat, pe baza actelor de naştere ale copiilor. Această indemnizaţie unică se acordă indiferent de natura şi de nivelul veniturilor părinţilor şi independent de toate celelalte forme de ocrotire a familiilor cu copii. V. şi ajutorul soţiilor militarilor în termen. INDEMNIZAŢIE DE ŞOMAJ, formă principală de protecţie socială a şomerilor şi a persoanelor asimilate ce constă dintr-o sumă de bani fixă, neimpozabilă care se stabileşte şi se acordă lunar o anumită durată de timp, diferenţiat pe categorii de persoane şi vechime în muncă (stagiu de cotizare) cu luarea în considerare a salariului de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia. Şomerii beneficiază de i. de ş. dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii; b) nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai mici decât i. de ş.; c) nu îndeplinesc condiţiile legale de pensionare; d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru recuperarea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate. Constituie stagiu de cotizare şi perioada în care angajatorul nu a plătit contribuţia la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi se află în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închiderea operaţională, dizolvare, lichidare sau nu şi-a achitat contribuţia datorită unor situaţii de forţă majoră. Pentru unele categorii de persoane menţionate mai jos, stagiul de cotizare de minimum 12 luni este realizat, după caz, astfel: a) prin cumularea perioadei de asigurare premergătoare datei pensionării de invaliditate cu perioada de asigurare realizată după reluarea activităţii, dacă perioada de invaliditate nu depăşeşte 12 luni şi dacă s-au încadrat în muncă sau au încheiat contract de asigurare pentru şomaj în termen de 60 de zile de la data încetării motivului pentru care au fost pensionate; b) prin cumularea perioadei de asigurare premergătoare datei acordării concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, cu perioada de asigurare realizată după reluarea activităţii, dacă s-au încadrat în muncă sau au încheiat contract de asigurare pentru şomaj în termen de 60 de zile de la data încetării concediului; c) prin cumularea perioadei de asigurare premergătoare datei încorporării cu perioada de asigurare IND 331 realizată după reluarea activităţii, dacă s-au încadrat în muncă sau au încheiat contract de asigurare pentru şomaj în termen de 60 de zile de la data încheierii stagiului militar; d) prin cumularea perioadei de asigurare premergătoare încetării activităţii cu perioada de asigurare realizată după reluarea activităţii dispusă prin hotărâre judecătorească, dacă perioada de suspendare a activităţii nu depăşeşte 12 luni şi dacă s-au încadrat în muncă sau au încheiat contract de asigurare pentru şomaj în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă sau cu alte acte prevăzute de lege. Sunt asimilate şomerilor persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii: a) sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 18 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale; b) sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap sau sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de 16 ani, care, în cazuri justificate, sunt lipsite de susţinători legali sau ai căror susţinători legali dovedesc că sunt în imposibilitatea de a presta obligaţia legală de întreţinere datorată minorilor; c) sunt persoane care, înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadrate în muncă şi care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră nu s-au putut încadra în muncă. Persoanele asimilate şomerilor beneficiază de i. de ş. dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) sunt înregistrate la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul; b) nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai mici decât i. de ş.; c) nu îndeplinesc condiţiile legale de pensionare. Constituie stagiu de cotizare perioadele în care angajaţii sau, după caz, şi angajatorii au plătit contribuţii de asigurări pentru şomaj, în sistemul asigurărilor pefttru şomaj în România, precum şi în alte ţări în condiţiile stabilite prin acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte. Drepturile cuvenite în sistemul asigurărilor pentru şomaj în România se pot transfera în ţările în care asiguraţii îşi stabilesc domiciliul sau reşedinţa, în condiţiile reglementate prin acorduri şi convenţii internaţionale la care România este parte. I. de ş. pot fi transferate în alte ţări, în condiţiile reglementate prin acorduri şi convenţii internaţionale la care România este parte, în moneda ţărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit. I. de ş. se acordă persoanelor îndreptăţite, la cerere, după caz, de la data: a) încetării contractului individual de muncă; b) încetării raporturilor de serviciu; c) încetării mandatului pentru care au fost alese sau numite; d) desfacerii contractului militarilor angajaţi pe bază de contract; e) încetării calităţii de membru cooperator; f) încetării contractului de asigurare pentru şomaj; g) încetării motivului pentru care au fost pensionate; h) încetării concediului pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani; i) încheierii efectuării stagiului militar; j) rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti; k) încetării activităţii desfăşurate exclusiv pe baza convenţiei civile; 1) expirării perioadei de 60 de zile de la absolvirea instituţiilor de învăţământ; m) absolvirii pentru absolvenţii şcolilor speciale; n) expirării perioadei de 30 de zile pentru persoanele care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă. I. de ş. se acordă de la data stabilită mai sus, dacă cererea este înregistrată la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în termen de 30 de zile de la această dată. Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 30 de zile, dar nu mai târziu de 12 luni, i. de ş. se acordă începând cu data înregistrării cererii. Termenul de 12 luni este termen de decădere din drepturi. I. de ş. se acordă şomerilor pe perioade stabilite în mod diferenţiat în funcţie de stagiul de cotizare, în felul următor: a) 6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de până la 5 ani, dar nu mai puţin de un an; b) 9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 10 ani; c) 12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani. Cuantumul i. de ş. pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de la un an şi până la peste 10 ani se stabileşte într-o sumă fixă, neimpozabilă, lunară reprezentând 75% din salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia. Pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi pentru persoanele care înainte de efectuarea stagiului militar nu au fost încadrate în munca, i. de ş. se acordă pe o perioadă de 6 luni şi este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia. I. de ş. se acordă acestor persoane o singură 332 IND dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. Persoanele care beneficiază de i. de ş. au următoarele obligaţii: a) să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă; b) să comunice în termen de 3 zile agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate orice modificare a condiţiilor care au condus la acordarea drepturilor; c) să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă la care sunt înregistrate; d) să caute activ un loc de muncă. Angajatorii care au încadrat persoane din rândul beneficiarilor de i. de ş. au obligaţia să anunţe în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi. Această obligaţie revine şi caselor teritoriale de pensii care au stabilit şi au pus în plată pensiile cuvenite beneficiarilor de i. de ş. Nu beneficiază de i. de ş. persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor, situat la distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu, sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. Nu beneficiază i. de ş. absolvenţii care, la data solicitării dreptului urmează o formă de învăţământ. I. de ş. se plăteşte lunar; indemnizaţia pe fracţiune de lună se calculează proporţional cu numărul de zile calendaristice din luna respectivă. I. de ş. se plăteşte titularului ori mandatarului acestuia stabilit prin procură specială. Cererile pentru acordarea indemnizaţiei şi toate actele procedurale în legătură cu stabilirea acestui drept sunt scutite de orice fel de taxă de timbru. V. şi şomaj; şomer. INDEMNIZAŢIE ÎN CAZ DE INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCĂ, formă de protecţie socială concretizată în suma de bani ce se acordă prin asigurările sociale de stat pe toată durata de timp în care salariaţii permanenţi, temporari sau sezonieri ori aflaţi în perioada de probă îşi pierd temporar capacitatea fie muncă din cauza unui accident în afară de muncă sau a unei boli obişnuite, precum şi pe toată durata convalescenţei până la deplina însănătoşire sau pensionare. Condiţii de acordare: cel puţin 6 luni de plată a contribuţiei de asigurări sociale în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu medical înscrisă în certificatul de concediu medical; fară condiţii de stagiu de cotizare, în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, tuberculozei şi bolilor infecto-contagioase din grupa A. Asiguraţii beneficiază de concediu medical şi de i. pentru i.t. de m. dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical eliberat de către medicii asigurărilor sociale de stat. Beneficiază de i. pentru i. t. de m., în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi asiguraţi, pensionarii care realizează venituri dintr-o activitate profesională pentru care se calculează şi se plăteşte contribuţia de asigurări sociale. I. în c. de i.t. de m. se acordă asiguraţilor pentru primele trei zile de incapacitate temporară de muncă: a) de către angajatorul prestator al cursurilor de calificare, recalificare, perfecţionare sau al altor forme de pregătire profesională pentru şomeri; b) de la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru persoanele care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin cinci salarii medii brute pe economie şi care se află în una dintre situaţiile următoare: asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; administratori sau manageri cu contract de administrare sau de management; membri ai unei asociaţii familiale; persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole sau silvice; persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier; membri ai asociaţiilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură; persoane care desfăşoară activităţi în unităţile de cult recunoscute de lege şi care nu au încheiat contract individual de muncă; persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic echivalente cu cel puţin cinci salarii medii brute pe economie şi care se află în două sau mai multe dintre situaţiile menţionate mai sus; alte persoane; c) de la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru asiguraţii aflaţi la cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională, organizate legal, dacă bolile sau accidentele s-au produs din vina acestora. Cuantumul i. în c. de i.t. de m. se determină prin aplicarea cotei de 75% asupra bazei IND 333 de calcul determinate ca medie a veniturilor lunare din ultimele şase luni pe baza cărora s-a stabilit contribuţia pentru asigurările sociale. Cuantumul i. în c. de i.t. de m. cauzată de, tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip şi boală infectocontagioasă este de 100% din baza de calcul determinate ca medie a veniturilor lunare din ultimele şase luni de cotizare. I. în c. de i,t de m. se suportă astfel: a) de către angajator, în funcţie de numărul de angajaţi avut la data ivirii incapacităţii de muncă, în felul următor: - până la 20 de angajaţi, din prima zi până în a 7-a zi de incapacitate temporară de muncă; - între 21 şi 100 de angajaţi, din prima zi până în a 12-a zi de incapacitate temporară de muncă; - peste 100 de angajaţi, din prima zi până în a 17-a zi de incapacitate temporară de muncă. b) de la bugetul asigurărilor sociale de stat, începând cu: - prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, indemnizaţie de integrare profesională sau alocaţie de sprijin (şomeri), persoanele care au calitatea de asigurat şi realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin cinci salarii medii brute pe economie, alţi asiguraţi; - din ziua următoare celor suportate de angajator şi până la data încetării incapacităţii temporare de muncă sau pensionării. I. în c. de i.t. de m. se acordă pe o durată de timp de cel mult 180 de zile în interval de un an, socotit din prima zi de îmbolnăvire. începând cu a 90-a zi, concediul medical se poate prelungi până la 180 de zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale. în cazul unor boli speciale, durata de acordare a i. în c. de i.t. de m. este mai mare şi se diferenţiază în felul următor: a) un an, în intervalul ultimilor doi ani, pentru tuberculoză pulmonară şi unele boli cardiovasculare stabilite de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu acordul Ministerul Sănătăţii şi al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale; b) un an, cu drept de prelungire până la un an şi jumătate de către medicul expert al asigurărilor sociale, în intervalul ultimilor doi ani, pentru tuberculoză meningeală, peritoneală şi urogenitală, inclusiv a glandelor suprarenale, precum şi pentru SIDA şi cancer de orice tip, în funcţie de stadiul bolii; c) un an şi jumătate, în intervalul ultimilor doi ani, pentru tuberculoză pulmonară operată şi osteoarticulară; d) şase luni, cu posibilitate de prelungire până la maximum un an, în intervalul ultimilor doi ani, pentru alte forme de tuberculoză extrapulmonară, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale. Durata de acordare a i. în c. de i.t. de m. pentru asiguraţii cu contract individual de muncă pe durata determinată şi pentru categoriile de asiguraţi care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puţin cinci salarii medii brute pe economie este de cel mult 90 de zile în cursul unui an calendaristic. Dacă incapacitatea temporară de muncă a acestor asiguraţi este de urgenţe medico-chirurgicale, de tuberculoză sau de o boală infectocontagioasă, indemnizaţia corespunzătoare se acordă pe toată durata incapacităţii temporare de muncă. Dacă bolnavul nu a fost recuperat la expirarea duratelor de acordare a i. în c. de p.t. a c. de m., medicul curant propune pensionarea de invaliditate. în situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării, medicul curant propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile, în scopul evitării pensionării de invaliditate şi al menţinerii asiguratului în activitate. Medicul expert al asigurărilor sociale poate decide prelungirea concediului medical pentru continuarea programului recuperator, trecerea temporară în altă muncă, reducerea programului de lucru, reluarea activităţii în aceeaşi profesie sau într-o altă profesie ori pensionarea de invaliditate. Prelungirea concediului medical peste 180 de zile se face pentru cel mult 90 de zile, în raport cu evoluţia cazului şi cu rezultatele acţiunilor de recuperare. Dacă s-a emis avizul de pensionare de către medicul expert al asigurărilor sociale, i. în c. de i.t. de m. se acordă până la sfârşitul lunii următoare celei în care s-a dat avizul, fără a se depăşi durata 334 IND maximă de acordare a concediului medical. în cazul în care incapacitatea temporară de muncă survine în timpul concediului de odihnă sau al concediului fară plată, asiguraţii beneficiază de această indemnizaţie potrivit normelor legale; în asemenea situaţii, concediile se întrerup, iar zilele de concediu neefectuate se reprogramează. INDEMNIZAŢIE ÎN CAZ DE MATERNITATE, formă de sprijin bănesc ce se acorda asiguratelor înainte şi după fiecare naştere. în ţara noastră, femeile au drepturi egale cu bărbaţii şi se bucură de ocrotire deosebită. Femeile însărcinate beneficiază de asistenţă medicală, de medicamente şi de internare în maternităţi sau case de naşteri în mod gratuit. Femeile gravide şi cele care alăptează nu pot fi folosite în locuri de muncă în care există condiţii vătămătoare, grele sau periculoase; ele sunt trecute la alte locuri de muncă mai uşoare, fară ca prin aceasta să li se reducă salariul. începând cu luna a şasea de sarcină, femeile respective şi cele care alăptează nu se repartizează în munca de noapte. Viitoarele mame încadrate în muncă au dreptul la un concediu de maternitate de 126 de zile calendaristice, din care 63 de zile reprezintă concediul prenatal şi 63 de zile concediul postnatal, cu posibilitatea compensării între ele, în funcţie de recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei beneficiare. Dacă pruncul se naşte mort sau moare în perioada concediului de lehuzie, i. de m. se acordă pe toată durata acestuia. Unităţile sunt obligate să acorde salariatelor în cursul programului de lucru pauze pentru alimentarea şi îngrijirea copilului, cu durata de o jumătate de oră, la intervale de cel mult trei ore. La aceste pauze se adaugă şi timpul necesar deplasării dus şi întors la locul unde se află copilul. Timpul acordat pentru deplasare, inclusiv pauzele, nu pot depăşi două ore zilnic. Pauzele se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de nouă luni, putându-se prelungi până la 12 luni în cazul copiilor prematuri sau distrofici. La cererea mamei, pauzele pentru alimentarea şi îngrijirea copilului pot fi înlocuite cu reducerea programului zilnic de lucru cu două ore. Pauzele respective se includ în timpul de muncă şi nu au consecinţe asupra remunerării sau altor drepturi materiale. Durata concediului de maternitate constituie vechime în muncă. în afară de concediu de maternitate, asiguratele -indiferent de durata contractului de muncă - beneficiază de o indemnizaţie care se acordă integral din fondurile asigurărilor sociale de stat, în caz de sarcină şi lehuzie. Salariatele şi membrele cooperaţiei meşteşugăreşti beneficiază în aceste cazuri de asistenţă medicală, de medicamente şi de internare în maternităţi sau în case de naşteri în mod gratuit. Potrivit prevederilor Codului Muncii şi legislaţiei asigurărilor sociale de stat, femeile gravide încadrate în muncă au dreptul la o indemnizaţie în caz de maternitate. Cuantumul lunar a i. în c. de m. este de 85% din baza de calcul determinată ca medie a veniturilor lunare din ultimele şase luni, anterioare primei zile de concediu medical înscrise în certificatul de concediu medical, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective şi/sau perioadele asimilate, după caz, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare. I. în c. de m. se plăteşte pe baza certificatului de concediu medical şi a cererii-tip privind solicitarea drepturilor de asigurări sociale şi, după caz, a certificatului de persoană cu handicap emis în condiţiile legii. De aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care au încetat plata contribuţiei de asigurări sociale, dar care nasc în termen de nouă luni de la data pierderii calităţii de asigurat. Femeile cu handicap asigurate beneficiază, la cerere, de concediu pentru sarcină, începând cu luna a şasea de sarcină. Dacă intervine o întrerupere de sarcină sau când, din cauza unei sarcini complicate, femeile salariate devin inapte de muncă, ele beneficiază, în afara concediului de maternitate, şi de indemnizaţie în caz de pierdere temporară a capacităţii de muncă. Contractele de muncă ale salariatelor care se află în concediu de maternitate nu pot fi desfăcute din iniţiativa celui care angajează. Un ajutor în caz de maternitate se acordă (însă din bugetul de stat) şi studentelor pentru fiecare naştere, în sumă fixă, pentru sarcină şi lehuzie, împreună cu o sumă absolută separată pentru procurarea rufăriei fiecărui copil nou născut. Ajutorul se acordă studentelor ai căror soţi sunt studenţi sau efectuează stagiul militar ori se acordă studenţilor ale căror soţii nu realizează venituri. IND 335 INDEMNIZAŢIE ÎN CAZ DE REDUCERE A PROGRAMULUI DE LUCRU, formă de sprijin bănesc ce se acordă persoanelor cu contract de muncă pe durată de timp nedeterminată din unităţile de stat, care, pe baza recomandărilor medicale, prestează aceeaşi muncă, însă cu un program redus sau care sunt transferate la o altă muncă mai uşoară, ca urmare a unui accident sau a unei boli. Reducerea programului de lucru cu Va sau trecerea la o altă muncă mai uşoară se aprobă de conducerea unităţii, la propunerea organelor medicale competente, pe baza certificatului medical şi cu avizul favorabil al comitetului sindicatului, pentru maximum 90 de zile în decursul unui an calendaristic. în asemenea situaţii, salariaţii beneficiază de indemnizaţie numai dacă noua retribuţie este sub nivelul celei anterioare. Cuantumul indemnizaţiei este egal cu diferenţa dintre salariul tarifar primit înainte de reducerea programului de lucru sau de trecerea la altă muncă mai uşoară şi salariul primit după aceea; indemnizaţia care se acordă este egală cu diferenţa dintre media veniturilor lunare din ultimele şase luni şi venitul salarial brut realizat de asigurat la noul loc de muncă, fară a depăşi 25% din baza de calcul. INDEMNIZAŢIE PENTRU CREŞTEREA Şl ÎNGRIJIREA COPILULUI ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA DOI ANI, formă de sprijin bănesc ce se acordă mamelor salariate care au copii în vârstă de până la doi ani. I. se acordă, la cerere, în continuarea indemnizaţiei în caz de maternitate sau oricând pentru îngrijirea copilului, până când acesta împlineşte vârsta de doi ani. Cuantumul indemnizaţiei reprezintă 85% din media veniturilor lunare din ultimele şase luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective. Beneficiază de această i. şi mamele care înfiază sau adoptă copii, au fost numite tutore, au copii încredinţaţi spre creştere şi educare sau primiţi în plasament familial, până la împlinirea de către copii a vârstei de doi ani. Pentru a beneficia de concediu şi indemnizaţie necesare creşterii copilului, asiguraţii trebuie să realizeze un stagiu de cotizare, după cum urmează: a) persoanele asigurate ale sistemului public de pensii anterior datei de 17 martie 2003: cel puţin 6 luni în ultimele 12 luni sau, după caz, cel puţin 12 luni în ultimele 24 de luni anterioare datei naşterii copilului; b) persoanele care devin asigurate ale sistemului public de pensii ulterior datei de 17 martie 2003, cel puţin 10 luni în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului. în situaţia în care naşterea se produce înainte de termen, stagiul de cotizare necesar deschiderii dreptului se diminuează cu perioada cuprinsă între data naşterii copilului şi data prezumată a naşterii, certificată de medicul de specialitate. De concediul şi de i. pentru c. şi î.e până la v. de doi ani poate beneficia, opţional, oricare dintre părinţii copilului. Această i. se acordă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. în cazul copilului cu handicap, i. se acordă, la cerere, până la vârsta de trei ani pe baza certificatului de persoană cu handicap. Durata concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani constituie vechime în muncă. Mamele care au copii în vârstă de până la şapte ani, pe care îi îngrijesc, pot lucra cu jumătate de normă, dacă nu beneficiază de creşe sau de cămine; timpul cât au fost încadrate în aceste condiţii se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă. INDEMNIZAŢIE PENTRU ÎNGRIJIREA COPILULUI BOLNAV, formă de sprijin bănesc ce se acordă prin sistemul public de asigurări sociale mamelor sub forma unui concediu plătit pentru îngrijirea copilului bolnav, în vârstă de până la şapte ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Aceasta se acordă pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie şi a certificatului pentru persoanele cu handicap emis în condiţiile legii. Durata de acordare a i. este de 14 zile calendaristice într-un an, cu excepţia situaţiilor în care copilul contractează boli contagioase, este imobilizat în aparat gipsat sau este supus unor intervenţii chirurgicale; în ultimele cazuri, durata concediului medical se stabileşte de medicul de familie. Cuantumul lunar al indemnizaţiei este de 85% din baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale determinată ca medie a veniturilor din ultimele şase luni pe baza cărora s-a stabilit contribuţia individuală de asigurări sociale şi se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. IND INDEMNIZAŢIE PENTRU ÎNSOŢITORUL INVALIDULUI DE GRADUL ÎNTÂI, i. în cuantum fix lunar ce se acordă pentru însoţitorii invalizilor de gradul I care au nevoie de supraveghere şi de îngrijire permanentă pe tot timpul cât se menţine gradul I de invaliditate. Cuantumul i. pentru î. se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară. în timpul execuţiei bugetare, cuantumul i. pentru î. se reactualizează prin hotărâre a Guvernului. Plata i. pentru î. se suspendă pe perioada în care pensionarul de invaliditate de gradul I, cu excepţia nevăzătorilor, este internat în instituţii de asistenţă socială sau în unităţi medicale specializate, în care se asigură supraveghere şi îngrijire permanentă. V. şi pensie de invaliditate. INDEMNIZAŢIE PENTRU PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR Ş| RECUPERAREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ, formă principală de ocrotire a sănătăţii personalului prin asigurările sociale de stat (v), având ca scop să asigure existenţa salariaţilor, să contribuie la refacerea şi la întărirea sănătăţii acestora, să înlesnească luarea de măsuri la locul de muncă pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirilor şi a accidentelor şi recuperarea capacităţii de muncă. Acordarea acestei indemnizaţii necesită un stagiu de cotizare de cel puţin 6 luni, realizat în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu medical înscrisă în certificatul de concediu medical. în vederea prevenirii îmbolnăvirilor şi a recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii beneficiază prin asigurările sociale de: a) i. pentru trecerea temporară în altă muncă; b) i. pentru reducerea timpului de muncă; c) i. pentru carantină; d) ajutoare pentru proteze, orteze şi alte produse ortopedice care nu sunt suportate de la asigurările sociale de sănătate; e) tratament balnear care nu este suportat de la asigurările sociale de sănătate; f) reabilitare profesională. Asiguraţii care, datorită unei boli profesionale sau a unui accident de muncă, nu mai pot lucra în condiţiile de la locul de muncă anterior producerii riscului pot fi trecuţi temporar la altă muncă. în aceste cazuri, i. se acordă dacă la noul loc de muncă asiguratul realizează un venit salarial brut inferior mediei veniturilor lunare din ultimele şase luni, care au constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale pe lunile respective. I. pentru reducerea timpului de lucru cu o pătrime din durata normală de muncă se acordă asiguraţilor cu contract individual de muncă atunci când, din motive de sănătate, nu mai pot realiza durata normală de muncă. I. pentru trecerea temporară în altă muncă şi pentru reducerea timpului de muncă se acordă la propunerea medicului curant, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale, pentru cel mult 90 de zile într-un an calendaristic, în una sau mai multe etape. Cuantumul lunar al fiecăreia dintre aceste două i. este egal cu diferenţa dintre media veniturilor lunare din ultimele şase luni (pe baza cărora s-a stabilit contribuţia individuală de asigurări sociale) şi venitul salarial brut realizat de asigurat la noul loc de muncă sau prin reducerea timpului normal de muncă, fară să depăşească 25% din baza de calcul. I. pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase (epidemii) ivite la locul de muncă sau la domiciliul lor. I. se acordă pe durata stabilită prin certificatul eliberat de Inspectoratul de Sănătate Publică. Cuantumul lunar al i. pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul determinată ca medie a veniturilor pe ultimele şase luni pentru care s-a plătit contribuţia individuală de asigurări sociale. Carantina este o măsură de ocrotire a sănătăţii populaţiei, şi prin instituirea ei se urmăreşte prevenirea extinderii epidemiilor. Cele trei categorii de i. de mai sus se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat. Asiguraţii şi pensionarii beneficiază de i. şi ajutoare de la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru procurarea de proteze, orteze şi alte produse ortopedice care nu se suportă de la asigurările sociale de sănătate. Asiguraţii care se află în incapacitate temporară de muncă o perioadă de timp mai mare de 90 de zile, precum şi pensionarii de invaliditate pot beneficia de tratament balnear şi de reabilitare profesională, potrivit prevederilor programului individual de recuperare a capacitSţii de muncă (v.). INDEMNIZAŢII PENTRU PENSIONARII I.O.V.R., formă de ocrotire prin intermediul asigurărilor sociale de stat (v.) a pensionarilor I.O.V.R. care sunt încadraţi cu contracte de IND 337 muncă, în cazul incapacităţii lor temporare de muncă. Pe lângă pensie, aceştia primesc indemnizaţii de asigurări sociale în cazul pierderii temporare a capacităţii de muncă, în aceleaşi condiţii ca şi lucrătorii din sectorul de stat. Pensionarii I.O. V.R. beneficiază de trimitere gratuită la tratament în staţiunile balneoclimaterice, pe seama fondurilor asigurărilor sociale de stat, sau plătesc o contribuţie parţială calculată în raport cu salariul pe care îl primesc; de asemenea, ei primesc gratuit proteze şi ajutoare în caz de deces, din bugetul de stat. INDEMNIZAŢII PENTRU PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRII, REFACEREA Şl ÎNTĂRIREA SĂNĂTĂŢII, forme principale de ocrotire a sănătăţii personalului prin intermediul asigurărilor sociale de stat (v.) având drept scop să asigure salariaţilor existenţa, să contribuie la refacerea şi la întărirea sănătăţii acestora şi să înlesnească luarea de măsuri la locul de muncă pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirilor şi a accidentelor. I. se acordă lucrătorilor permanenţi care se accidentează sau se îmbolnăvesc, indiferent de vechimea în muncă, prin completarea salariului în cazul trecerii temporare în alt loc de muncă cu un nivel al salariului mai mic sau datorită reducerii programului de lucru, prin trimiterea la tratament balneoclimateric sau în carantină, prin acordarea de proteze chirurgicale, oculare, auditive, dentare, ortopedice etc. în cazul trecerii temporare a personalului în altă muncă sau reducerea programului său de lucru, i. se acordă numai dacă noul salariu este sub nivelul celui anterior. I. este egală cu diferenţa de salariu determinată de reducerea programului de lucru sau de trecerea la altă muncă mai uşoară. Când incapacitatea de muncă face necesară trimiterea personalului la tratament balneoclimateric, i. se acordă pentru tot acest timp în funcţie de vechimea neîntreruptă în muncă şi de mărimea salariului tarifar lunar. I. reprezintă 75% din salariul tarifar, indiferent de vechimea neîntreruptă în muncă, dacă aceştia sunt opriţi de către organele medico-sanitare să meargă la lucru din cauza unei boli contagioase ivite la locul de muncă sau la domiciliul lor. în cazul accidentaţilor sau a bolnavilor profesional, i. ce se acordă reprezintă 100% din preţul protezelor, iar în celelalte cazuri, indemnizaţia este stabilită în funcţie de mărimea salariului, el variind între 50 şi 100%. INDEMNIZAŢII PENTRU PROTEZE, CENTURI ABDOMINALE Şl APARATE ORTOPEDICE, formă de sprijin bănesc ce se acordă, prin asigurările sociale de stat, salariaţilor pentru procurarea protezelor chirurgicale, oculare, auditive, dentare, aparate ortopedice, centuri abdominale etc. Cuantumul i. este diferenţiat faţă de preţul protezei în funcţie de cauzele care fac necesară purtarea lor şi de nivelul salariilor tarifare, ajungând până la 100% din preţul de procurare a protezelor. Salariaţii care suferă accidente de muncă sau boli profesionale primesc i. în proporţie de 100% din preţul protezelor, indiferent de mărimea salariului şi de natura contractului de muncă. Protezele procurate pe baza i. trebuie executate numai la unităţile Ministerului Sănătăţii. Dacă ele se execută la unităţi cooperatiste sau private, preţurile lor nu pot fi decât cele din devizul unităţilor dependente de Ministerul Sănătăţii. Acordarea i. pentru procurarea de proteze are în vedere faptul că acestea sunt aparate menite să înlocuiască partea pierdută a organismului uman, ele având menirea să contribuie la apărarea sănătăţii şi la menţinerea capacităţii de muncă. INDEMNIZAŢII PENTRU TRATAMENT BALNEOCLIMATERIC, formă de sprijin bănesc diferenţiat care se acordă, prin asigurările sociale, salariaţilor cu contract de muncă pe durată de timp nedeterminată, pentru achiziţionarea biletului de tratament balnear (şi de odihnă) recuperator în staţiunile de profil, în următoarele cazuri: a) persoanele încadrate în muncă, dacă merg la tratament balneoclimateric în timpul concediului de odihnă, primesc o indemnizaţie pentru numărul zilelor de tratament balnear care depăşesc durata concediului legal de odihnă, plus 2-3 zile necesare transportului şi readaptării persoanei respective la condiţiile de viaţă la domiciliu şi la locul de muncă, după întoarcerea de la tratamentul balnear; b) persoanele care se află în incapacitate temporară de muncă, în situaţiile în care în acest timp sunt trimise la tratament balneoclimateric de către organele medicale competente, primesc o 338 IND indemnizaţie pe tot timpul tratamentului. în prima situaţie, tratamentul balnear are caracter profilactic, iar în cea de-a doua situaţie se urmăreşte redobândirea capacităţii de muncă. Pentru salariaţii companiilor naţionale, ai societăţilor comerciale şi ai regiilor autonome, o parte din preţul biletelor de tratament balnear se suportă de aceste unităţi din fondul pentru acţiuni sociale, iar cealaltă parte se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din contribuţia salariatului, stabilită diferenţiat pe tranşe de salariu, pe staţiuni, pe sezoane etc. Pentru salariaţii instituţiilor publice, costul trimiterii la tratament balnear se suportă parţial din bugetul asigurărilor sociale de stat şi parţial, dar diferenţiat, din salariile angajaţilor. Trimiterea în staţiunile balneare a salariaţilor care au contractat boli profesionale se face pe seama suportării integrale a costului trimiterii de către agentul economic. Cuantumul indemnizaţiei este la fel de mare ca indemnizaţia care se acordă pentru incapacitate temporară de muncă determinată de o boală obişnuită sau de un accident în afară de muncă. V. şi indemnizaţie în caz de incapacitate temporară de muncă. INDEXARE , măsură economico-financiară antiinflaţionistă întreprinsă de Guvern, prin care se realizează o creştere procentuală sau în sume absolute a veniturilor agenţilor economici şi ale cetăţenilor, îndeosebi a salariilor, pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, alocaţiilor etc., lunar, trimestrial sau semestrial, în aşa fel încât să se acopere total creşterea preţurilor şi a tarifelor şi, respectiv, scăderea puterii de cumpărare a banilor determinată de inflaţie. I. completă (totală) a salariilor, pensiilor, burselor, indemnizaţiilor, alocaţiilor are ca scop împiedicarea redistribuirii arbitrare a veniturilor cauzată de inflaţie (v.). Dacă i. se face în funcţie de rata inflaţiei, atunci inflaţia are efecte şi costuri mai reduse. INDEXAREA DEGREVĂRILOR FISCALE Şl A IMPOZITĂRII, menţinerea degrevărilor fiscale şi a impozitelor la o valoare constantă în termeni reali. Inflaţia erodează valoarea reală a degrevărilor privind impozitul pe venit, fapt care îl obligă pe contribuabil să plătească o rată mai ridicată a impozitului. INDEXAREA ÎMPRUMUTULUI DE STAT, operaţiune financiară care constă în raportarea valorii împrumutului la valoarea monedei naţionale, determinată după indicele general al preţurilor sau după preţul anumitor produse. V. şi împrumut de stat; emisiunea (lansarea) împrumutului de stat. INDEXAREA PENSIILOR, măsură întreprinsă periodic de către Guvern, de creştere a pensiilor cu o anumită cotă, în funcţie de creşterea preţurilor, de ridicarea costului vieţii, de ritmul inflaţiei. Deşi i.p. ar trebui să compenseze integral creşterea preţurilor şi tarifelor, de fiecare dată compensarea a fost numai parţială, ceea ce a făcut ca pensiile reale să reprezinte în anul 2002 abia 46,3% faţă de anul 1990. Indexările şi majorările pensiilor nu au ţinut pasul cu creşterea preţurilor, cu inflaţia galopantă şi permanentă. Până în prezent, indexările s-au făcut mai mult după un calendar aleatoriu şi fară să se folosească un mecanism legal care să prevadă elementele în raport cu care se efectuează indexările. Considerăm absolut necesar ca la fiecare indexare a pensiilor să se aibă în vedere cel puţin următoarele elemente: rata reală a inflaţiei comparativ cu perioada (perioadele) anterioară; păstrarea unui raport constant între pensia medie şi salariul mediu; actualizarea pensiilor pe baza salariilor curente; stabilirea unui cadru legal de indexare automată a pensiilor atunci când preţurile şi rata inflaţiei depăşesc un anumit prag; corectarea periodică a coeficienţilor de indexare. Până în prezent, cu fiecare indexare, pensiile ca şi salariile reale, au rămas mereu în urmă faţă de creşterea preţurilor. Atâta vreme cât se menţin inflaţia şi rata sa ridicată, este necesar, pe de o parte, să se reglementeze un mecanism de indexare care să asigure corectarea promptă a veniturilor din pensii cu creşterea preţurilor şi tarifelor, iar pe de altă parte, să se menţină un raport echitabil între pensii şi salarii. V. şi indexare. IND 339 INDEXAREA SALARIILOR, modalitate şi procedeu practic de organizare şi de creştere a salariilor în raport cu rezultatele agentului economic, ale ramurii sau ale economiei naţionale în ansamblu. Prin i.s. se realizează corelaţia dintre salarii şi preţuri, dintre salarii şi costul vieţii, dintre salarii şi productivitate, dintre salarii şi produsul naţional brut, dintre salarii şi creşterea economică. în principal, i.s. urmăreşte prevenirea eroziunii puterii de cumpărare a banilor, a salariilor şi atenuarea efectelor deprecierii banilor, ale inflaţiei asupra nivelului de trai al cetăţenilor. în România, indexarea priveşte salariile personalului companiilor naţionale, regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital de stat şi instituţiilor publice. Pentru agenţii economici cu capital privat şi pentru instituţiile private, Guvernul a recomandat să se aplice aceleaşi procedee şi cote de indexare a salariilor. V. şi indexare; compensarea salariilor. INDICATOR, expresie numerică ce caracterizează din punct de vedere cantitativ un fenomen sau proces economic, social, financiar, bancar etc. sau care îi defineşte evoluţia în funcţie de condiţiile concrete de loc şi de timp, precum şi legătura reciprocă cu alte fenomene. Un i. se poate exprima în mărime absolută, medie sau relativă. I. pot fi economici, sociali, financiari, bancari, de asigurări, statistici, informaţionali etc. INDICATOR DE ACOPERIRE, expresie numerică menită să evidenţieze măsura în care se utilizează finanţarea prin credite. Acesta este un indicator de risc financiar care comensurează flexibilitatea şi capacitatea de onorare a datoriei la scadenţă. I. de a. se calculează ca raport între datoria totală a agentului economic şi capitalul său: j ^ ^ _ datoria totală a agentului economic capitalul agentului economic INDICATOR DE ECONOMICITATE A COMERŢULUI EXTERIOR, raportul de schimb, exprimat în monedă naţională, între export şi import, determinându-se astfel: T , Volumul importului în preţuri interne , _. . I. de e. a e.e. = —-------;--------— —:---------- 1 000. Volumul exportului in preţuri externe Gradul de economicitate a comerţului exterior este favorabil dacă rezultatul raportului este peste 100 şi nefavorabil când scade sub 100. Acest indicator se poate determina la nivelul economiei naţionale sau în relaţiile dintre ţări şi evidenţiază economia de muncă vie şi materializată care rezultă pentru economia naţională din operaţiunile de export-import. V. şi raport de schimb net. INDICATOR ECONOMIC, expresia cantitativă a rezultatelor activităţii umane. î.e. se exprimă în unităţi de măsură naturale şi/sau valorice (monetare sau băneşti). Comensurarea rezultatelor activităţii umane şi calcularea i.e. se efectuează la nivel microeconomic (la fiecare agent economic), la nivel de ramură economică şi pe ansamblul economiei naţionale (la nivel macroeconomic). I.e. exprimă numeric activitatea economică ori anumite laturi şi aspecte ale acesteia, fluxurile materiale şi băneşti care au loc între agenţii economici, furnizează informaţii pentru analiza, luarea deciziilor şi orientarea activităţii economice şi fac posibilă compararea diferitelor activităţi, ramuri şi economii naţionale. INDICATOR FINANCIAR, expresie concentrată a informaţiei economico-financiare folosite în procesul conducerii întreprinderii. I.f. îndeplineşte funcţia de reflectare şi de cunoaştere a fenomenelor şi trebuie să răspundă la două cerinţe: a) să corespundă principiilor şi obiectivelor care stau la baza actului conducerii; b) să se bazeze pe caracterul real al informaţiei. 340 IND INDICATORI Al DATORIEI PUBLICE EXTERNE, instrumente financiare sintetice de măsurare şi de exprimare a nivelului şi a poverii datoriei publice externe (v.). Indicatorii respectivi evidenţiază gradul de îndatorare a ţării faţă de străinătate, precum şi efortul economic social, financiar şi valutar pe care trebuie să-l facă. Printre aceşti indicatori se menţionează: mărimea absolută a datoriei publice externe, care arată gradul de îndatorare a unei ţări faţă de străinătate la un moment dat; mărimea medie a datoriei publice externe pe un locuitor, care se determină raportând suma datoriei externe la numărul de locuitori ai ţării îndatorate. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât ţara este mai îndatorată; raportul dintre datoria publică externă şi produsul naţional brut relevă cât la sută din produsul naţional brut reprezintă datoria publică faţă de străinătate. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât ţara este mai îndatorată; nivelul dobânzilor la împrumuturile externe evidenţiază procentul şi suma dobânzilor. Dacă dobânzile sunt mari, într-un număr de ani suma acestora poate depăşi suma împrumuturilor; modul cum este eşalonată în timp datoria publică externă relevă eşalonarea pe ani a datoriei externe. Dacă eşalonarea rambursării este făcută pe mai mulţi ani, efortul ţării debitoare este relativ mai uşor; numărul de ani în care ţara are datorii faţă de străinătate arată în câţi ani ţara este îndatorată faţă de străinătate. Cu cât ţara este îndatorată pe mai mulţi ani, cu atât ea este mai împovărată; mărimea absolută a serviciului datoriei publice externe cuprinde rata anuală de rambursat din împrumuturi şi dobânzile aferente; raportul dintre datoria publică externă şi încasările din exportul de mărfuri şi servicii (cu cât acest raport este mai mic, cu atât situaţia este mai uşoară pentru ţara debitoare); raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi încasările din exportul de mărfuri şi servicii (cu cât acest raport este mai mic, cu atât situaţia este mai uşoară pentru ţara debitoare). Cuantumul datoriei publice externe oglindeşte suma pe care o ţară debitoare o datorează străinătăţii la un moment dat şi nu are legătură cu potenţialul său economic, financiar şi valutar. Mărimea absolută a datoriei publice externe a unei ţări se determină de regulă prin transformarea valutelor în care aceasta a fost contractată în moneda naţională sau într-o valută străină folosită pe plan internaţional pentru uşurarea comparaţiilor internaţionale. Dacă efortul valutar impus de datoria publică externă este mare, resursele valutare care rămân pentru importurile de mărfuri necesare dezvoltării social-economice şi consumului sunt corespunzător mai mici. în aprecierea nivelului şi a poverii datoriei publice externe este necesar să se stabilească corelaţia dintre creşterea datoriei publice externe determinate de contractarea împrumuturilor şi capacitatea politico-economică a ţării de a asigura rambursarea ratelor anuale scadente, de a plăti comisioanele, dobânzile aferente etc., ceea ce înseamnă calcularea plafonului împrumuturilor externe şi de îndatorare externă. Realizarea acestei corelaţii necesită: folosirea împrumuturilor externe pentru realizarea de investiţii productive care să contribuie la dezvoltarea economică, la creşterea numărului locurilor de muncă; datoria publică externă trebuie să fie diversificată, cu termene diferite de rambursare, care să permită înfăptuirea serviciului datoriei publice externe; prevenirea utilizării împrumuturilor externe pentru acoperirea sistematică a deficitului balanţei de plăţi externe, dacă acesta se datorează unor factori permanenţi, deoarece astfel s-ar agrava dezechilibrul acestei balanţe. La contractarea împrumuturilor externe trebuie să se aibă în vedere un nivel ridicat şi stabil de creştere economică, precum şi realizarea unor exporturi suficiente pentru a face faţă fără dificultăţi serviciului datoriei publice externe. Plafonul de împrumuturi externe şi al îndatorării externe se poate determina cu ajutorul următorilor indicatori: ponderea datoriei externe în produsul naţional brut, care se calculează în felul turnător: PDE = —-~^-100, în care: PNB PDE = ponderea datoriei publice externe în produsul naţional brut; DPE = datoria publică externă rezultată din contractarea împrumuturilor pe termen mediu şi lung; PNB = produsul naţional brut. Cu cât acest indicator este mai mare, cu atât ţara este mai îndatorată faţă de străinătate; IND 341 • raportul dintre deficitul balanţei comerciale şi produsul naţional brut, care se calculează astfel: “£.100. PNB în care: DBC = deficitul balanţei comerciale; PNB = produsul naţional brut. Este de dorit ca acest indicator să se situeze sub 5%; • raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi volumul exporturilor de bunuri şi servicii, care se determină astfel: VE în care: SDPE = serviciul datoriei publice externe; VE = volumul anual al exporturilor de mărfuri şi servicii. Acest indicator se calculează pentru determinarea gradului de procurare la timp a valutei necesare realizării serviciului datoriei publice externe. în fiecare an, acest indicator trebuie să fie mai mic de 15%; dacă raportul este mai mic, situaţia este mai uşoară pentru ţara debitoare; • rezerva valutară a statului, care reflectă capacitatea ţării de a face faţă diferitelor obligaţii externe, în situaţiile în care încasările valutare din exportul de mărfuri şi servicii a înregistrat o scădere. Rezerva valutară exercită o anumită influenţă asupra stabilităţii monedei naţionale. Acest indicator se calculează astfel: RV .100, DPE in care: RV = rezerva valutară; DPE = datoria publică externă. Este optim ca rezerva valutară să compenseze mai mult de 25% din datoria publică externă a unei ţări, contractată în decursul unui an. Pe plan internaţional, se apreciază prudent că datoria publică externă a unui stat trebuie să fie mai mică sau cel mult egală cu de două ori valoarea exporturilor de bunuri şi servicii realizate într-un an. INDICATORI Al EFICACITĂŢII APARATULUI PRODUCTIV, totalitate de indicatori cu ajutorul cărora se apreciază calitatea aparatului productiv. Aceşti i. sunt: volumul investiţiilor, importanţa ramurilor cu creştere puternică, adaptarea întreprinderilor la cererea internă şi externă, gradul de penetrare a importurilor, calitatea relaţiilor sociale, nivelul pregătirii profesionale a salariaţilor etc. Aparatul productiv cuprinde ansamblul capacităţilor ce creează bogăţiile de care dispune o ţară la un moment dat. Aparatul productiv cuprinde: resursele energetice, rezervele de materii prime disponibile, maşinile, utilajele, instalaţiile cu care sunt dotate unităţile economice, tipurile de specializare sectorială, formele şi nivelurile de concentrare, elementele umane, nivelurile de calificare etc. INDICATORI Al EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII C.E.C., i. care exprimă eficienţa activităţii desfăşurate de către toate organele şi unităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni. Astfel de indicatori sunt: a) Atragerea economiilor băneşti ale populaţiei. I. pun în evidenţă efortul general depus de unităţile C.E.C., într-o perioadă de timp dată, pentru mobilizarea unui volum 342 IND cât mai mare de economii băneşti de la populaţie, b) Beneficii realizate de C.E.C., i. sintetic de apreciere a activităţii C.E.C., care se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile determinate de acţiunea de economisire, c) Coeficientul de elasticitate., i. care relevă proporţia în care se modifică disponibilităţile băneşti ale populaţiei datorită creşterii cu un procent a veniturilor acesteia, d) Evoluţia raporturilor dintre soldul general al economiilor băneşti ale populaţiei păstrate la C.E.C. şi totalul disponibilităţilor băneşti ale populaţiei, i. care arată cât din disponibilităţile băneşti existente sau cât din veniturile curente ale populaţiei se păstrează la C.E.C. e) Gradul de dezvoltare a reţelei C.E.C., i. care arată în ce măsură s-a dezvoltat reţeaua C.E.C. şi s-a îmbunătăţit munca de popularizare şi de mobilizare a economiilor băneşti ale populaţiei, f) Gradul de pătrundere a acţiunii de economisire în rândurile populaţiei, i. care arată la câţi locuitori revine un libret de economii şi se determină prin raportarea numărului de locuitori la numărul de librete de economii existente la un moment dat. g) Gradul de rămânere în sold a depunerilor (Grs), i. care arată raportul dintre creşterea de sold obţinută într-o perioadă de timp dată şi totalul depunerilor efectuate în aceeaşi perioadă de timp. Se determină după formula: în care: D = depuneri; R = restituiri. h) Indicele mişcării depunerilor (Imd), i. care arată cât timp rămâne la dispoziţia statului un leu depus la C.E.C. Se determină după formula: ŢD Imd = —— • 100, SMD în care: TR = totalul restituirilor; SMD = soldul mediu ai depunerilor. i) Intensitatea ratei de formare a disponibilităţilor (Ird), i. care arată raportul dintre cuantumul veniturilor băneşti ale populaţiei obţinute într-o anumită perioadă de timp şi cheltuielile pe care ea le efectuează pentru cumpărări de mărfuri, prestări de servicii, plăţi de impozite, taxe, prime de asigurări, depuneri la C.E.C. Acest indicator se calculează după formula: Ird =-----------™-------------, Cm + Cs + Cita + DE în care: VB = veniturile băneşti ale populaţiei; Cm = cheltuieli pentru achiziţionări de mărfuri; Cs = cheltuieli pentru servicii prestate; Cita = cheltuieli pentru plata de impozite, taxe, asigurări; DE = disponibilităţi economisite la C.E.C. j) Rata anuală de creştere a numerarului (Ran), i. care relevă raportul dintre sporul anual al numerarului în circulaţie şi veniturile băneşti ale populaţiei în anul dat; se determină astfel: SN Ran = ——100, VB în care: SN = sporul anual al numerarului în circulaţie; VB = veniturile băneşti ale populaţiei. (D-R) _ Grs = -----100, D IND 343 k) Rata anuală de creştere a soldului general al depunerilor (Rasg), i. care arată raportul existent între creşterea anuală de sold şi veniturile băneşti ale populaţiei din anul dat; se determină după formula: Rasg = -^^100, VB în care: Rasg = rata anuală a creşterii soldului depunerilor; ASep = creşterea anuală a soldului economiilor băneşti ale populaţiei; VB = veniturile băneşti ale populaţiei. Soldul general al depunerilor exprimă cuantumul total al depunerilor populaţiei la C.E.C. la un moment dat în urma fluctuaţiilor depunerilor şi restituirilor zilnice. 1) Soldul mediu al depunerilor pe locuitor, i. care se obţine raportând soldul general al depunerilor existent la o anumită dată la numărul locuitorilor. m) Soldul mediu pe libret, i. care exprimă suma medie depusă pe un libret şi se determină raportându-se soldul general al depunerilor la numărul libretelor existente la o anumită dată. INDICATORI Al EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII DE ASIGURĂRI, i. care exprimă eficienţa activităţii tuturor organelor şi unităţilor societăţii de asigurări. Selectarea indicatorilor care se utilizează pentru comensurarea eficienţei economico-sociale a asigurărilor se poate face în funcţie de mai multe criterii, cum sunt: a) obiectivele analizei care urmează a se efectua; b) nivelul micro- sau macroeconomic la care urmează să fie efectuat studiul; c) modul de reglementare juridică a asigurărilor care urmează să fie examinate; d) ramura de asigurare care face obiectul analizei. Fiecare dintre indicatorii utilizaţi pentru exprimarea eficienţei evidenţiază anumite laturi ale activităţii de asigurare. Este dificil de efectuat o ierarhizare a acestor indicatori şi, de asemenea, nu se poate afirma că unii indicatori ar avea o putere de expresie mai mare decât alţii. Eficienţa economico-socială a asigurărilor se apreciază prin gradul de satisfacere atât a cerinţelor generale ale societăţii, cât şi ale fiecărui asigurat. Dacă se acceptă că o parte a activităţii de asigurare are caracter productiv, referindu-se la compensarea daunelor din economie, se poate calcula producţia netă realizată de societatea de asigurări, care are următoarele componente principale: despăgubirile plătite pentru bunuri, salariile, contribuţiile pentru asigurările sociale şi profitul. Gradul de eficienţă economico-socială a activităţii de asigurări pentru societate se poate exprima cu ajutorul ratei producţiei nete, care se determină astfel: PN Rpn=— 100, C în care: Rpn = rata producţiei nete; PN = producţia netă; C = costul asigurării, în care se includ cheltuielile referitoare la constituirea şi administrarea fondului de asigurare, cheltuielile generale şi cheltuielile administrativ-gospodăreşti. Indicatorul producţiei nete caracterizează şi evidenţiază laturile principale ale activităţii de asigurare. Principalul indicator de comensurare a rezultatelor financiare şi deci al eficienţei asigurărilor, care are un rol important în înfăptuirea gestiunii economico-financiare, este profitul, ce se determină ca diferenţă între veniturile (încasările) şi cheltuielile societăţii de asigurări. Datorită faptului că volumul despăgubirilor plătite diferă de la un an la altul, profitul nu poate constitui un indicator absolut de comensurare a eficienţei economico-sociale a asigurărilor. Profitul are însă un rol important în realizarea autonomiei funcţionale şi a gestiunii 344 IND economico-financiare a societăţii de asigurări, serveşte ca izvor de alimentare a veniturilor bugetului de stat, stimulează salariaţii din asigurări şi reasigurări, cointeresează societatea de asigurări, este un instrument de control. Profitul societăţii de asigurări se determină pe baza bilanţului contabil aprobat de adunarea generală a acţionarilor. Din profitul societăţii de asigurări se pot constitui fonduri destinate modernizării, cercetării şi dezvoltării activităţii de asigurări, investiţiilor, reparaţiilor, precum şi pentru alte destinaţii stabilite de adunarea generală a acţionarilor. Din profitul anual se constituie fondul de rezervă, care poate fi de cel mult 5% din profitul prevăzut în bilanţul anual (constituirea acestui fond se efectuează până când atinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum şi alte cote legale. Impozitul pe profit se scade din profitul prevăzut în bilanţ, obţinându-se profitul net cuvenit acţionarilor, care se repartizează între aceştia, proporţional cu aportul la capitalul social, precum şi pentru alte nevoi ale societăţii de asigurări. Dacă se înregistrează pierderi, adunarea generală a acţionarilor analizează cauzele, iar suportarea lor se face de către acţionari proporţional cu aportul la capitalul social şi în limita capitalului subscris. Volumul primelor de asigurare încasate, indicator principal care evidenţiază extinderea categoriilor de asigurări practicate de către societatea de asigurări. Primele de asigurare încasate sunt utilizate pentru constituirea fondului de asigurare care serveşte la plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate. Ca urmare, sunt necesare cunoaşterea obiectelor asigurabile şi stabilirea bine fundamentată, pe baze ştiinţifice, a primelor de asigurare. Indicatorul volumul primelor de asigurare încasate evidenţiază capacitatea de absorbţie a pieţei asigurărilor. Nivelul protecţiei prin asigurare a riscurilor din societate, indicator semnificativ din punctul de vedere al iriodului în care asigurările îşi îndeplinesc funcţiile în societate. Acest indicator se calculează ca raport între valoarea despăgubirilor plătite efectiv pentru riscurile cuprinse în asigurare şi valoarea tuturor pagubelor asigurabile estimate, care pot să apară în societate într-o anumită perioadă de timp, efectuându-se următorul calcul: DA NPA = —— • 1001 în care: VPA NPA = nivelul protecţiei prin asigurare; DA = despăgubirile de asigurare; VPA = valoarea pagubelor asigurabile. Riscurile se evaluează pe baza datelor statistice privind frecvenţa şi intensitatea evenimentelor producătoare de daune în economie pe o perioadă de timp relativ îndelungată, în funcţie de felul riscurilor. De pildă, pentru furtună, ploi torenţiale, grindină, mortalitatea animalelor, transportul mărfurilor, accidente de circulaţie se iau în studiu evenimentele pe baza datelor statistice pe o perioadă de 5-6 ani, pentru uragane, alunecări şi prăbuşiri de teren, incendii etc. se studiază evenimentele pe aproximativ zece ani, pentru cutremure perioada de studiu statistică este de circa 30 de ani. In toate cazurile este vorba numai de riscuri cuprinse în asigurare. Dezvoltarea asigurărilor facultative se poate aprecia cu ajutorul indicatorului gradul de cuprindere In asigurare. Acest indicator arată nivelul de dezvoltare a asigurărilor facultative şi se calculează raportându-se obiectele sau persoanele asigurate la numărul total al obiectelor şi persoanelor asigurabile de aceeaşi natură, efectuându-se următorul calcul: Ot Gca = — 100, Toa în care: Gca = gradul de cuprindere în asigurare; Oa = obiecte asigurate; Toa = totalul obiectelor asigurabile din aceeaşi categorie. Cu cât gradul de cuprindere în asigurări este mai mare, cu atât mai mari sunt posibilităţile de creştere a eficienţei economico-sociale, deoarece se realizează o dispersie mai uniformă a riscurilor, diminuându-se fenomenul de anteselecţie. Acest indicator evidenţiază extinderea IND 345 protecţiei prin asigurări asupra unor bunuri de acelaşi fel sau asupra unor categorii de persoane, fiind de un real folos atât în aprecierea activităţii de asigurare la un moment dat, cât şi pentru a prognoza dezvoltarea asigurărilor, identificând posibilităţile, căile şi rezervele de extindere a ocrotirii în teritoriu, precum şi stabilirea unor noi forme de asigurare. Productivitatea muncii în domeniul asigurărilor, indicator care arată cuantumul încasărilor din primele de asigurare ce revin, în medie, pe un lucrător al societăţii de asigurări. Productivitatea muncii se poate calcula pe total activitate a societăţii de asigurări sau pe fiecare sucursală judeţeană şi a municipiului Bucureşti astfel: in care: Pml = productivitatea muncii pe un lucrător al asigurărilor, exprimată în lei; Tt = totalul încasărilor din prime de asigurare, în lei; N, = numărul lucrătorilor scriptici încadraţi în societatea de asigurări. Productivitatea muncii în activitatea de contractare a asigurărilor, indicator care se exprimă prin numărul de asigurări contractate care revin, în medie, pe un lucrător al societăţii de asigurări şi se determină astfel: P rmc ~ XT » în care: Nl Pmc= productivitatea muncii calculată pe un lucrător nescriptic; Nac = numărul asigurărilor contractate; Nj = numărul de lucrători care se ocupă cu contractarea de asigurări. Suma medie asigurată ce revine pe un contract de asigurare, indicator care se determină pe totalul asigurărilor şi separat, pentru asigurările noi contractate pe o anumită perioadă de timp, prin raportarea sumei totale a asigurărilor (STA) la numărul contractelor de asigurare (NCA), astfel: - STA oca — - NCA Prima medie încasată pe un contract de asigurare, indicator care relevă gradul de mobilizare a numerarului de la asiguraţi în cadrul asigurărilor facultative de bunuri şi de persoane, determinându-se astfel: în care: NAC Pî = prima medie încasată; PTj = prime totale încasate; Nac = numărul de asigurări contractate. Prima medie pe locuitor, indicator care se determină raportând totalul primelor încasate la numărul total al cetăţenilor ţării, efectuându-se următorul calcul: în care: NC Pj = prima medie pe locuitor; PTy = prime totale încasate; NC = numărul total al cetăţenilor ţării. 346 IND Acest indicator reflectă gradul de dezvoltare a asigurărilor în general. Gradul de acoperire prin asigurare, indicator care se determină ca raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunului asigurat, efectuându-se următorul calcul: Gaa = —100, aa VB în care: Gaa = gradul de acoperire prin asigurare; SA = suma asigurată pentru bunul respectiv; VB = valoarea reală a bunului la data contractării asigurării. Acest indicator arată raportul în care se află suma asigurată comparativ cu valoarea reală a bunului asigurat. Gradul de acoperire a daunei, indicator care exprimă raportul dintre despăgubirea ce se acordă şi paguba suferită de bunul asigurat, efectuându-se următorul calcul: Gad=Ş-100, în care: Gad = gradul de acoperire a daunei; D = despăgubirea acordată asiguratului; P = valoarea pagubei suferite de bunul asigurat. Acest indicator se calculează, de regulă, pe categorii de bunuri asigurate. El se utilizează, deoarece, potrivit principiului răspunderii limitate, asiguraţii sunt antrenaţi în suportarea parţială a daunei, fapt care îi determină să conserve cât mai bine bunurile asigurate. Costul relativ al activităţii de asigurare, indicator care exprimă raportul dintre cheltuielile totale efectuate cu activitatea de asigurare (pe feluri de bunuri etc.) şi încasările totale rezultate din primele de asigurare, efectuându-se următorul calcul, pe feluri de asigurări: cra =Şmoo, t în care: Crd = costul relativ al activităţii de asigurare; Ct = cheltuielile totale efectuate cu activitatea de asigurare; It = încasările totale rezultate din primele de asigurare. Acest indicator se utilizează la efectuarea de analize pe feluri de bunuri asigurate, pe forme de asigurare, în profil teritorial, pe categorii de agenţi economici, pe un număr mai mare de ani. Pe baza lui se pot trage concluzii preţioase asupra mărimii primelor de asigurare şi să se ia măsurile cuvenite. Rata daunei, indicator care exprimă raportul dintre despăgubirile şi sumele asigurate plătite, pe de o parte, şi încasările rezultate din primele de asigurare, pe de altă parte. Pentru aflarea ratei daunei se efectuează următorul calcul pe feluri şi categorii de asigurări: TPD RD = --------100, T~ incare: > RD = rata daunei; TPD = total plăţi de despăgubiri şi sume asigurate; Tţ = total încasări prime de asigurare. Acest indicator se poate determina pe fiecare fel de asigurare, precum şi pe principalele categorii, prezentând o importanţă deosebită în aprecierea rezultatelor economico-financiare ale societăţii de asigurări. Cu cât rata daunei este mai mică (sub 100), cu atât societatea de asigurări are o situaţie mai bună. Rata daunei nu este un indicator suficient de concludent, IND 347 deoarece nu cuprinde toate cheltuielile efectuate de către societatea de asigurări. Ritmul inflaţiei influenţează negativ rata daunei. Cu cât se va reduce mai mult rata daunei cu atât se va consolida situaţia financiară a societăţii de asigurări, cu atât va creşte eficienţa activităţii sale. Eficienţa economică a asigurărilor se exprimă şi cu indicatorul cheltuieli la un leu venit net, care se determină ca raport între diferenţa dintre totalul cheltuielilor şi totalul despăgubirilor, inclusiv sumele asigurate plătite de societatea de asigurări într-un an, şi diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor: C, -D Ch /1 leu v.n. = ---------, I -C it '-t în care: Cj/1 leu v.n. = cheltuieli la un leu venit net; Ct = cheltuielile totale efectuate de societatea de asigurări în decursul anului; D = plăţi pentru despăgubiri şi sume asigurate; ît = încasări totale din prime de asigurare. Cu cât acest indicator este mai mic, cu atât eficienţa asigurărilor este mai ridicată. Nivelul cheltuielilor de administraţie la 1 000 de lei primă încasată, indicator care se determină ca raport între totalul cheltuielilor pentru constituirea şi administrarea fondului de asigurare (înmulţit cu 1 000) şi totalul primelor încasate, efectuându-se calculul: XTnt TCA1000 NCA/1000 =----------------, TP- in care: A A» NCA/1000 = nivelul cheltuielilor de administraţie la 1 000 de lei; TCA = totalul cheltuielilor de administraţie; TPj = totalul primelor de asigurare încasate. Rata profitului net, indicator cu ajutorul căruia se apreciază nivelul rezultatelor financiare ale societăţii de asigurări. Se determină raportându-se diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile totale înregistrate într-o anumită perioadă de timp, de regulă într-un an, la totalul veniturilor: R„.r°—t RCt-------100. Rata rentabilitătii fondurilor consumate, i. care se Capital propriu determină în felul următor: R* = ——-—■.■■■■■:■ • 100, Costuri aferente activitaţn Rata rentabilităţii fondurilor avansate, i. care se calculează astfel: _ Profitul brut ^ Rrfa --------------------------------------------100. Rata rentabilitatu economice, 1. care se Fondurile avansate (MF + AC) ^ Profitul brut ^ f t determină astfel: Rre --------------------------100 . Capitalul permanent este format din Capitalul permanent capitalul propriu + datoriile pe termen mediu şi lung. Rata rentabilităţii capitalului social, i. Profitul brut care se calculează în felul următor: Rrcs =————----------------------—*100. Rata rentabilităţii Capitalul social IND_____________________________________________________________________________________________35^ rezultatelor obţinute, i. care se determină prin următorul raport: R ro = —^rQ^tu^ ^rUt • 100. Cifra de afaceri Coeficientul de îndatorare, i. care se determină astfel: K? =--------~atorii------ Rata Capitalul propriu generală de lichiditate, i. care se calculează în felul următor: Active circulante Rcl =------------------------------------100. Gradul de solvabilitate, i. care se determină astfel: b Datorii pe termen lung G C^pital^ropnu jţaţa trezorerie, i. care se calculează astfel: Capital străin Capital circulant - stocuri Rt = —-------- --------------------------. Rata de finanţare a capitalurilor circulante, i. care se Datorii pe termen scurt . „ „ . , , w _ Fondul de rulment determina in felul următor: Rfce =-----------------------. Acest indicator permite supravegherea Capital circulant evoluţiei fondului de rulment în raport cu cea a capitalului circulant total. Rata de finanţare .... ... , t ^ ^ Capitaluri proprii a capitalurilor proprii, î. care se calculeaza astfel: Rfcp =-------------------------. Viteza de Mijloace fixe rotaţie a capitalului propriu, i. care se determină după următorul calcul: Cifra, de afaceri Vrcp = —---------------------. Rata de remunerare a capitalului propriu, i. care se calculează Capitalului propriu Dividende distribuite Capitalul propriu astfel: Rrcp = —^ ţ ţ______.— . Rata brută de amortizare a imobilizărilor, i. care se . w , „ ^ ^ Fondul de amortizare , _. ^ , determina dupa formula: Rbai =----------------:---------100 . Rata cadenţei amortizam, î. Imobilizări brute , , „ _ Amortismentul anual ^ care se calculează astfel: Rca =—:—.....................100. Imobilizări brute INDICATORI DE EFICIENŢĂ A CONTROLULUI FINANCIAR, sistem complex de indicatori care se referă atât la controlul financiar de stat, cât şi la controlul financiar propriu. Printre indicatorii de eficienţă a controlului financiar de stat se menţionează: numărul de controale efectuate; sancţiunile administrative aplicate; valoarea bunurilor şi a sumelor confiscate; cuantumul vărsămintelor la bugetul public naţional, deci inclusiv la fondurile speciale. Indicatorii de eficienţă a controlului financiar propriu sunt: valoarea totală a documentelor ce conţin operaţiuni prin care se angajează ori se efectuează cheltuieli fară bază legală sau neeconomicoase; cuantumul valoric al amenzilor, penalităţilor şi locaţiilor plătite; valoarea pagubelor descoperite pentru care s-au luat măsuri de recuperare sau de sesizare a organelor de urmărire penală; sancţiunile disciplinare aplicate; plusurile de valori materiale şi băneşti identificate şi înregistrate etc. INO INDICATORI DE PERFORMANŢĂ BANCARĂ, i. care caracterizează eficienţa activităţii desfăşurate de bănci. între aceşti indicatori se menţionează: Masa profitului, care exprimă mărimea absolută a profitului realizat de bancă într-o anumită perioadă de timp, de regulă într-un an. Cu cât m.p. este mai mare, cu atât activitatea se poate aprecia că a fost mai eficientă, mai performantă. Rata profitului, principalul i. de analiză a eficienţei activităţii bancare, care se determină astfel: în care: Rpr = rata profitului; Pn = profitul net; VT = venituri totale obţinute Mărimea acestui i. depinde de raportul dintre veniturile şi cheltuielile bancare. Rata rentabilităţii financiare (profitul la capital), i. concludent care comensurează rezultatele activităţii bancare, în ansamblu, şi care se determină astfel: Rrf «IS..100, în care: u Rrf = rata rentabilităţii financiare; Pn = profitul net; C = capitalul. Rata rentabilităţii economice (profitul la active), i. care reflectă efortul capacităţii manageriale de a utiliza resursele financiare şi cele materiale ale băncii pentru a realiza profit. Acest indicator se determină în felul următor: R„ =£~100, re A în care: Rre= rata rentabilităţii economice; Pn = profitul net; A = activele băncii. Dacă r.r.e. este de 1% sau mai mare, rezultatele băncii sunt pozitive. R.r.e. este cea mai bună unitate de măsură pentru aprecierea eficienţei activităţii bancare, deoarece ţine seama de managementul intermedierii bancare, de optimizarea operaţiunilor active, de cuantumul resurselor existente. Efectul de pârghie, i. cu mare putere de expresivitate pentru activitatea unei bănci, care evidenţiază gradul în care utilizarea resurselor suplimentare contribuie la creşterea rentabilităţii capitalului propriu, adică măsura în care resursele suplimentare contribuie la sporirea rentabilităţii financiare. El se calculează astfel: în care: Ep = efectul de pârghie; AT = active totale; C = capitalul. E. de p. variază proporţional cu ponderea capitalului în totalul pasivelor bancare. Dacă ponderea capitalului este mai mare, riscul bancar este mai mic şi efectul de pârghie este mai mic şi viceversa. Creşterea valorii acestui indicator se poate obţine prin: ducerea unei campanii puternice de publicitate în vederea atragerii cât mai multor clienţi; creşterea numărului de Rpr = —^100 IND 353 sucursale, filiale şi agenţii. Gradul de utilizare a activelor, i. care se determină după următorul calcul: VT GUA =---------100, AT în care: GUA = gradul de utilizare a activelor; VT = venituri totale; AT = active totale. Nivelul acestui indicator depinde de mărimea ratei dobânzii pe piaţă şi de structura activelor bancare. La un nivel dat al ratei dobânzii pe piaţă, creşterea acestui indicator se poate obţine prin creşterea ponderii activelor care aduc cele mai mari venituri, care sunt cele mai rentabile. INDICATORI FINANCIARI, instrumente de analiză economico-financiară care oferă o mai bună înţelegere a rezultatelor şi a poziţiei economice şi financiare a unei întreprinderi, precum şi a modului în care patrimoniul acesteia a fost utilizat. I.f. se calculează ca rapoarte între diferitele posturi prevăzute în bilanţul contabil şi situaţia veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor obţinute. I.f. oferă o privire de ansamblu asupra tuturor laturilor activităţii desfăşurate de întreprindere în perioada de timp luată în studiu. Importanţa i.f. constă în faptul că permit managerilor să evalueze poziţia financiară a întreprinderii şi rezultatele activităţii sale, să determine viitoarele oportunităţi sau probleme, să stabilească modul de utilizare a activelor întreprinderii. De asemenea, aceşti i. dau posibilitatea managerilor să analizeze activitatea întreprinderii şi să o compare cu aceea a concurenţei; ei dau posibilitatea acţionarilor, investitorilor, creditorilor, băncilor şi altor instituţii finanţatoare să verifice modul în care întreprinderea gestionează resursele de care dispune, adică eficienţa acestora. Importanţa i.f. constă nu în calcularea lor, ci în interpretarea acestora în scopul obţinerii unei imagini cât mai complete asupra diferitelor activităţi ale întreprinderii. Principalii i.f. pot fi grupaţi în trei categorii, şi anume: a) de lichiditate; b) de activitate; c) de profitabilitate, a) I. de lichiditate evidenţiază faptul că o firmă trebuie să fie aptă să-şi onoreze creanţele, altfel putând ajunge în stare de faliment. Nu este de dorit ca profitul să fie folosit întotdeauna pentru plata facturilor. între i. de lichiditate se menţionează: 1. Rata rapidă a lichidităţii, i. care ia în considerare activele ce pot fi transformate repede în bani şi se determină ca raport între activele curente minus stocurile (care se pot transforma în bani într-un timp mai îndelungat) şi obligaţiile curente. „ .. Active curente - stocuri Active foarte lichide Rata rapida a lichidităţii = --------———-------------------- sau ■■■■-;— -------------------- Obligaţii curente Obligaţii curente 2. Rata de recuperare a creanţelor, i. care măsoară timpul necesar pentru recuperarea banilor aferenţi facturilor emise şi neîncasate. Facturi emise şi neîncasate Rata de recuperare a creanţelor = Vânzări nete Această rată se poate calcula pentru orice perioadă de timp, dar în mod uzual este semnificativă pentru intervale de 30, 90, 180 şi 365 de zile. Rata de recuperare a creanţelor obţinută trebuie comparată cu politica de credite concepută de întreprindere. Dacă, spre exemplu, politica de credite a întreprinderii este de 40 de zile, iar rata de recuperare a creanţelor calculată este de 70 de zile, situaţia este nefavorabilă şi trebuie trecută sub control. Această situaţie 354 IND poate să ascundă existenţa unor clienţi care nu-şi achită datoriile pentru că sunt rău platnici sau nu dispun de bani, caz în care întreprinderea trebuie să acţioneze pentru recuperarea creanţelor. 3. Rata de plată a debitelor, i. care relevă perioada de timp necesară plăţii furnizorilor întreprinderii, pentru bunurile şi serviciile primite. * a 1 j i Furnizori + Creditori _c Rata de plata a debitelor =------------------------------* 365. Cheltuieli directe Această rată depinde de condiţiile oferite de furnizori şi de creditori pentru plata serviciilor prestate sau a mărfurilor vândute şi de îndemânarea cu care sunt gestionaţi banii lichizi. Perioada de calcul al acestei rate o constituie: 30, 90, 180 sau 365 de zile. Rata medie de plată a debitelor nu poate depăşi condiţiile oferite de furnizori, respectiv de creditori. 4. Rata de acoperire a creditelor, i. care relevă cât la sută din profitul întreprinderii (după plata dividendelor) va fi disponibil pentru rambursarea ratelor de credit şi a dobânzilor aferente lor, în vederea rambursării creditelor pe termen lung în anul următor. „ . , ... Profit net + Amortisment - Dividende Rata de acoperire a creditelor = Rate de credit scadente + Dobânzi aferente Acest indicator serveşte ca instrument de apreciere a viitoarelor performanţe ale întreprinderii în condiţiile în care profitabilitatea şi lichiditatea rămân aceleaşi sau se îmbunătăţesc. 5. Rata de autofinanţare, i. cu care se apreciază modul cum este împărţit riscul între creditorii întreprinderii şi proprietarii (acţionarii) ei. Acest indicator exprimă proporţia obligaţiilor totale ale întreprinderii în totalul capitalului propriu al întreprinderii. Rata de autofinanţare = --ta|-e- Capital propriu Această rată arată în ce măsură creditorii întreprinderii sunt protejaţi de risc cu capitalul propriu al întreprinderii. De asemenea, această rată se constituie într-o informaţie eficientă pentru acţionari atunci când aceştia analizează modul în care este condusă întreprinderea, b) I. de activitate, i. ce caracterizează calitatea activităţii întreprinderii. între i. de activitate se menţionează: 1. Rata capitalului de lucru, i. care indică dacă întreprinderea îşi desfăşoară activităţile comerciale în mod normal, peste estimări sau sub estimările anterioare. Rata capitalului de lucru = ——f-— 100 Capital de lucru Câpitalul de lucru = Active curente - Pasive curente. Acest indicator depinde de tipul de activitate a întreprinderilor şi de clientela acestora. 2. Rata de eficienţă a stocurilor, i. care măsoară cheltuielile directe în comparaţie cu valoarea stocurilor. „ A ~ Totalul cheltuielilor directe irkrk Rata de eficienţa a stocurilor ----------------------------------:----• 100. r Stocuri Acest indicator evidenţiază modul de organizare a întreprinderii, precum şi cererea pe care o cunosc produsele oferite de întreprindere, c) I. de profitabilitate sunt calculaţi cu scopul de a şti care sunt posibilităţile de dezvoltare a activităţii întreprinderii. între i. de profitabilitate se menţionează: 1. Marja de profit net, i. care se calculează în două variante, şi anume: IND 355 a) Acest calcul evidenţiază cât profit net a fost obţinut din fiecare 100 de lei vânzări. b) Rata profitului net - active = ecuaţie ----------------100. Total active Profit net Acest calcul indică procentul de profit obţinut pe seama folosirii activelor. în concluzie, i.f. sunt utilizaţi în analiza aprofundată a rezultatelor întreprinderii pentru a determina mai clar care sunt punctele tari sau slabe ale acesteia, pentru a evalua valoarea totală a investiţiilor efectuate şi pentru a stabili care sunt activităţile ce trebuie să sufere schimbări majore. INDICATORI OPERATIVI (CONTINGENTE), numărul de elevi, de studenţi, de paturi de spital, de lucrători etc. folosit în determinarea cheltuielilor instituţiilor publice. I.o. sunt stabiliţi în funcţie de specificul (obiectul) instituţiei; constituie baza de calcul al cheltuielilor instituţiilor. în învăţământ, unde anul şcolar nu coincide cu anul calendaristic (bugetar), este necesar să se determine indicatorul (contingentul) mediu anual. V. şi contingent; contingent mediu anual. INDICATORI VALORICI Al EFICIENŢEI INVESTIŢIILOR, raportul valoric dintre efortul de investiţii şi efectele valorice obţinute în procesul folosirii mijloacelor fixe realizate cu ajutorul investiţiilor. î.v. se completează reciproc, se corelează, constituind împreună instrumente de comensurare a eficienţei economice a investiţiilor şi, de asemenea, se corelează cu indicatorii naturali ai eficienţei economice a investiţiilor. V. şi acumulare bănească; cost pe unitatea de produs; curs de revenire; investiţie specifică; productivitatea muncii; valoarea producţiei la 1 000 de lei fonduri investite; cifra de afaceri. INDICE, mărime relativă care caracterizează schimbarea medie a fenomenelor în timp sau raportul dintre fenomene în spaţiu. I., ca indicatori sintetici, au în acelaşi timp atât caracter de mărime relativă, cât şi caracter de medie şi oglindesc variaţia caracteristicii într-o colectivitate de unităţi faţă de prevederile planului, fie în timp, fie în spaţiu. Orice i. se calculează ca raport între mărimea unui fenomen din perioada luată în calcul (curentă) şi mărimea aceluiaşi fenomen din anul sau perioada cu care se face comparaţia. Dacă, de pildă, în anul 2003 produsul naţional este de 110, iar în anul 2002 a fost 100, atunci indicele se calculează astfel: • 100. ceea ce înseamnă că produsul naţional brut a crescut cu 10%. INDICE AL ACŢIUNILOR, i. calculat zilnic, care caracterizează climatul bursier. La. înlesneşte urmărirea evoluţiei bursiere a acţiunilor. Astfel de i. sunt calculaţi pe ramuri şi sectoare economice şi prezintă importanţă pentru vânzarea şi cumpărarea acţiunilor. INDICE AL COSTULUI VIEŢII, mărime relativă care exprimă modificările în preţurile mărfurilor şi serviciilor solicitate de populaţie. Mărfurile şi serviciile care stau la baza determinării acestui indice se selectează, de regulă, pe baza sondajelor cu privire la bugetele de familie. Se calculează cu ajutorul formulei: în care: Icv = indice al costului vieţii; q, = cantităţile de mărfuri şi servicii achiziţionate de populaţie în perioada curentă; 100 ŞqiPi 356 IND Pj = preţurile de vânzare cu amănuntul ale mărfurilor şi tarifele serviciilor din perioada curentă; K = indicii individuali ai preţurilor de vânzare cu amănuntul şi ai tarifelor. Acest indice serveşte la determinarea salariului real şi a celorlalte venituri reale ale populaţiei. INDICE AL COSTURILOR DE PRODUCŢIE, mărime relativă care caracterizează schimbarea nivelului costurilor de producţie în perioada curentă în comparaţie cu perioada sau perioadele precedente. Când se examinează evoluţia costului unitar al unui singur produs, obţinut de aceeaşi întreprindere, se foloseşte indicele individual al costului de producţie, calculat după următoarea formulă: în care: Ici = indicele costului individual; Cj = costul efectiv unitar din perioada curentă; C0 = costul efectiv unitar din perioada de bază. Dacă se examinează variaţia medie a costului unitar al unui singur produs realizat de mai multe unităţi economice sau dacă analiza se efectuează pe ansamblul unei ramuri cu producţie omogenă, se utilizează indicele de grup al costului de producţie, determinat după formula: în care: Igcp = indicele de grup al costului de producţie; Cj = costul de producţie din perioada curentă; C0 = costul de producţie din perioada de bază; qx = cantităţile de produse fabricate, pe categorii de produse, în perioada curentă. INDICE AL PREŢURILOR, instrument de măsură, construcţie statistică, mărime relativă care exprimă schimbarea (variaţia) nivelului general al preţurilor la anumite mărfuri la un moment dat, comparativ cu o perioadă anterioară considerată ca bază. I. se determină ca indice individual, folosindu-se formula: _SC,q, ecp-£coqi ’ Se calculează şi ca indice agregat astfel: SPi^i Pa V « ^ după formula: ZP,q. * în care: Pj = preţurile din perioada curentă; p0 = preţurile din perioada de bază; qj = cantităţile vândute pe feluri de mărfuri în perioada curentă. IND 357 Există mai mulţi indici ai preţurilor, calculaţi de Institutul Naţional de Statistică şi de Ministerul Finanţelor, care se determină chiar şi lunar pentru preţurile bunurilor de consum, indici ai preţurilor pe produse, ai preţurilor de gros. Astfel de indici calculează şi organele sindicale. I. al p. pot fi simpli (elementari), sintetici, sintetici ponderaţi (compoziţi). Calcularea acestor L necesită efectuarea unor anchete asupra preţurilor, care se bazează pe legea numerelor mari şi pe numeroase calcule. Se efectuează regruparea variaţiilor i. pe domeniile: alimentar, produse manufacturate şi servicii. INDICE AL PREŢURILOR DE COMERŢ EXTERIOR, mărime care exprimă schimbarea medie a preţurilor de import sau de export, la un moment dat, faţă de o perioadă precedentă luată ca bază de comparaţie. INDICE AL PREŢURILOR INTERNAŢIONALE, i. care exprimă schimbarea medie a preţurilor la principalele produse pe piaţa internaţională, la un moment dat, comparativ cu o perioadă precedentă considerată bază de comparaţie. INDICE AL PUTERII DE CUMPĂRARE A BANILOR, mărime relativă care exprimă cantitatea de mărfuri ce poate fi achiziţionată sau volumul serviciilor ce poate fi procurat cu o unitate bănească. I. se calculează cu ajutorul formulei: i „ZSlEî. ,tl" S-i.Pi ■ în care: Ipd, = indicele puterii de cumpărare a banilor; qx = cantităţile de mărfuri şi servicii procurate de populaţie în perioada curentă; Pj = preţurile mărfurilor şi tarifele serviciilor în perioada curentă; p0 = preţurile mărfurilor şi tarifele serviciilor în perioada de bază. INDICE BURSIER, mărime statistică prin care se evidenţiază evoluţia cursurilor bursiere pe o anumită piaţă, ca urmare a raportului dintre cererea şi oferta de capital pe piaţa respectivă. I.b. este un barometru al pieţei servind investitorilor. Lb. caracterizează starea generală a economiei naţionale care face posibilă realizarea unor profituri mari şi obţinerea unor dividende însemnate pentru deţinătorii de titluri de valoare şi relevă fluctuaţiile pieţei în general. INDICE DE PROBABILITATE, mărime relativă care se calculează raportând numărul cazurilor realizate la numărul cazurilor identice, posibile a se realiza. I. de p. se calculează pe baza formulei: în care: L = indicele de probabilitate; Ncr = numărul cazurilor realizate; Ncp = numărul cazurilor identic posibile. I. de p. poate înregistra valori cuprinse între 0 şi 1. Probabilitatea producerii riscului asigurat (v.) este cu atât mai mică cu cât valoarea i. de p. este mai apropiată de 0; în asemenea situaţii, nivelul primei de asigurare va fi mai scăzut. Când valoarea i. de p. tinde către 1, probabilitatea producerii riscului asigurat este mai mare şi conduce la un nivel mai ridicat al primei de asigurare. Ori de câte ori i. de p. al unui risc este egal cu 1, înseamnă că riscul respectiv nu poate fi acceptat de asigurător, deoarece presupune în mod cert plata despăgubirii de asigurare sau a sumei asigurate, după caz. 358____________________________________________________________________________________________IND INDICE MEDIU DE DESPĂGUBIRE, element de bază în calcularea primei nete la asigurările de bunuri. Lm. de d. arată cât reprezintă, în medie, despăgubirile plătite de societatea de asigurări la fiecare 100 de lei sumă asigurată, la o anumită categorie de bunuri, într-o perioadă trecută. Lm. de d. poate fi luat drept bază în calcularea primei nete, deoarece totalul despăgubirilor plătite de asigurător ne arată volumul efectiv al părţii din răspunderea asumată de acesta, care s-a transformat în obligaţii de plăţi, în cadrul unei perioade determinate. Acest volum permite să se determine, pe baza unor calcule de probabilităţi, nivelul primei nete necesar a fi încasată, pentru constituirea fondului de asigurare aferent răspunderii asigurătorului într-o perioadă viitoare. Altfel spus, pornind de la despăgubirile la 100 de lei sumă asigurată înregistrate într-o perioadă trecută, putem calcula prima netă la 100 de lei sumă asigurată pentru o perioadă viitoare. Lm. de d. se calculează pe baza datelor oferite de statistica asigurărilor. Numărul anilor pentru care este necesar să se calculeze i.m. de d. diferă în funcţie de natura bunurilor, de caracteristicile şi de frecvenţa riscurilor cuprinse în asigurare. De regulă, cu cât numărul anilor pentru care se calculează i.m. de d. este mai mare, cu atât există mai multă siguranţă că el va permite stabilirea cu un grad de precizie mai mare a mărimii primei nete de asigurare. Se apreciază că această perioadă trebuie să fie de minimum 3-5 ani la autovehicule, de 7-10 ani la bunuri cum sunt animalele şi poate ajunge la 30-40 de ani pentru bunuri cum sunt clădirile. Formulele de calcul al indicelui de despăgubire sunt: - S - n v I =-----sau I =----------, NV N V' în care: ; = indicele mediu de despăgubire anual; S = suma totală a despăgubirilor plătite; N = numărul bunurilor (obiectelor) asigurate; V = valoarea medie a sumei asigurate; n = numărul bunurilor (obiectelor) despăgubite; v = valoarea medie a despăgubirilor plătite pentru bunurile supuse acţiunii riscurilor asigurate. Pe baza Lm. de d. anual se calculează indicele mediu de despăgubire. V. şi prima de asigurare. INDICE VALORIC, mărime relativă care caracterizează dinamica valorică a unui fenomen sub aspectul schimbării cantităţii mărfurilor şi a preţurilor acestora. INDICE VALUTAR, mărime relativă care exprimă schimbările survenite în cursul unei (unor) valute [devalorizări sau (şi) revalorizări] sau a unui coş valutar ce au avut loc într-o anumită perioadă de timp, comparativ cu situaţia care a existat la un moment dat. INDICELE BANCAR DE LICHIDITATE, i. care se determină prin raportarea sumei pasivelor ponderate la suma activelor ponderate pe o perioadă de timp luată în considerare, efectuându-se următorul calcul: ^ pasive ponderate IBL = -==--------------------. 2j active ponderate în cazul în care indicele ponderat este egal cu 1 sau apropiat de 1, înseamnă că se asigură o corelaţie satisfăcătoare între pasive şi active. INDICELE GENERAL SAU DE GRUP DE CREŞTERE A PREŢURILOR BUNURILOR DE CONSUM, i. ce evidenţiază creşterea medie ponderată a cheltuielilor IND 359 efectuate de o familie de mărime medie pentru procurarea mijloacelor de subzistenţă, ţinându-se seama de nivelul şi de structura nevoilor sociale. Acest i. se calculează astfel: IgP=V£^Ll00> 5><>qi în care: Igp = indicele general al preţurilor; p0 şi Pi = preţurile de vânzare unitare pe feluri de produse în anul de bază şi în anul curent; qx = cantităţile pe feluri de mărfuri vândute în anul curent. Fiecare ţară cu economie de piaţă are instituţii autorizate care calculează şi supraveghează acest i. Guvernul ţării foloseşte acest i. ca un criteriu principal de apreciere a succesului sau a insuccesului politicii social-economice. Dinamica preţurilor exprimă fidel şi concludent evoluţia generală a economiei naţionale şi conjunctura pieţei. Ca urmare, acest i. este folosit de către patronat pentru negocierile cu salariaţii, pentru compararea dinamicii preţurilor cu cea a salariilor, pentru aprecierea productivităţii muncii şi, cu deosebire, pentru a se determina dinamica profitului. întrucât la calcularea i. nu se pot lua în calcul numeroasele bunuri de consum, se selectează grupele de mărfuri şi bunurile reprezentative pentru fiecare grupă, iar apoi li se dau ponderi în totalul consumului, după care se urmăreşte evoluţia preţurilor. Este, desigur, necesar ca toate aceste calcule să se efectueze corect. Se înţelege că în calcularea şi în aplicarea acestui i., executivul administrativ, patronatul şi sindicatele au interese, oarecum diferite. De pildă, patronatul urmăreşte să determine creşteri cât mai mici ale preţurilor cu amănuntul, folosind diferite căi şi metode. Astfel, micşorarea acestui i. se obţine pe următoarele căi: acceptarea unor ponderi nereale pentru unele grupe de mărfuri; luarea în considerare a unei mărfi ca fiind reprezentativă, fară ca ea să îndeplinească condiţiile necesare; luarea indexată (exagerată) în calcul a cotei de creştere a preţurilor pe seama îmbunătăţirii calităţii unor produse etc. Modul de calcul al acestui i. polarizează interesele tuturor categoriilor socio-profesionale. Ca urmare are loc confruntarea intereselor salariaţilor cu cele ale patronilor şi organelor guvernamentale. Datorită denaturării modului de calcul, în ultimii ani sindicatele s-au văzut nevoite să calculeze singure acest i., pe care îl supun discuţiei cu patronatul şi cu instituţiile guvernamentale. Acest i. reflectă principalele interese ale categoriilor socioprofesionale şi se foloseşte la indexarea salariilor, pensiilor, alocaţiilor, indemnizaţiilor de şomaj, a dobânzilor etc. Evoluţia nivelului preţurilor şi tarifelor se mai poate determina facându-se raportul între valoarea produsului naţional brut din anul curent exprimată în preţurile anului curent şi valoarea produsului naţional brut din anul curent calculată în preţurile anului de bază. în acelaşi scop se mai pot folosi următorii indicatori şi indici: ecartul dintre cererea solvabilă, pe de-o parte, şi oferta reală de mărfuri şi servicii, pe de altă parte, evoluţia preţurilor bunurilor de consum; indicele costului vieţii; scăderea puterii de cumpărare a banilor pe piaţa internă şi pe cea externă; evoluţia masei monetare în circulaţie; viteza de circulaţie şi de rotaţie a banilor; depăşirea de către masa monetară în circulaţie a produsului naţional brut etc. INDICELE RAPORTULUI DE SCHIMB, mărime relativă care relevă dinamica puterii de cumpărare a unui stat în raporturile sale comerciale cu alte state, determinată pe baza relaţiei stabilite între evoluţia preţurilor de export şi cea a preţurilor de import. I.r. de s. se determină prin raportarea indicelui preţurilor de export la indicele preţurilor de import, după următorul calcul: QnPn =--------export IRS = — = ^qnPo----------------100 ^ pi Aj ^ n P n . F ^---------import Z^nPo 360 IND în care: IRS = indicele raportului de schimb; Ipe = indicele preţurilor de export; Ipi = indicele preţurilor de import; qn = cuantumul fizic al exporturilor, respectiv al importurilor, în perioada curentă; pn = preţurile de export, respectiv de import, în perioada curentă; p0 = preţurile de export, respectiv de import, în perioada de bază. Dacă i.r. de s. este mai mare decât 100, el exprimă o creşterea a puterii de cumpărare a ţării în relaţiile sale cu alte ţări. I.r. de s. prezintă o importanţă deosebită pentru analiza rentabilităţii operaţiunilor comerciale externe, evidenţiind posibilităţile de economisire a muncii sociale pe întreaga economie naţională prin stabilirea unei structuri corespunzătoare a schimburilor comerciale cu străinătatea şi a modului cum se exportă produsele din ţara noastră. Modificarea într-un sens sau altul a i.r. de s. poate fi determinată de competitivitatea produselor la export, de evoluţia conjuncturală a pieţelor internaţionale pentru mărfurile importate sau exportate, precum şi de modul cum operaţiunile de import şi de export se încadrează în condiţiile optime ale pieţei externe. ♦> I.r. de s. bilateral, mărime relativă care exprimă frecvenţa schimburilor comerciale ale unui stat cu un alt stat, în situaţiile în care operaţiunile de export sunt legate de cele de import pe baza acordurilor de clearing. I.r. de s.b. se determină după următoarea formulă: S°lbPb ^-------export IRSB = ------- 2>bPb . ^-------import ^QbPm m care: IRSB = indicele raportului de schimb bilateral; qb = cuantumul fizic al mărfurilor exportate sau importate în relaţia bilaterală; Pt, = preţul mărfurilor exportate sau importate în relaţia bilaterală; pm = preţul mondial al mărfurilor exportate sau importate în relaţia bilaterală. I.r. de s.b. este un important instrument de apreciere a rentabilităţii financiar-valutare a nivelului preţurilor din acordurile de clearing sau dacă volumul fizic al schimburilor sunt sau nu avantajoase. INDICI Al PUTERII DE CUMPĂRARE A BANILOR, i. de preţ utilizaţi în comensurarea puterii de cumpărare a banilor. Astfel de indici sunt: i. spcciali, care se referă la un anumit sector economic, ai căror modificări de preţuri pot afecta nivelul general al preţurilor; i. general al preţurilor, care exprimă în formă reunită mărfurile şi serviciile reprezentative ale economiei; i. de consum, în cadrul cărora pentru a exprima puterea de cumpărare a monedei cel mai concludent este i. costului vieţii, apoi i. preţurilor de consum cu ridicata şi cu amănuntul. V. şi putere de cumpărare a banilor deţinuţi de populaţie. INDIVIZIBILITATEA PRIMEI DE ASIGURARE, neadmiterea divizării primei de asigurare pe durata asigurării. I.p. de a. se bazează pe faptul că probabilitatea de daună este determinată pe întreaga durată a asigurării, indiferent când şi dacă se produce riscul preluat în asigurare; aceasta înseamnă că şi prima de asigurare trebuie încasată integral - aşa cum s-a calculat - pentru întreaga perioadă de asigurare (v.). Dacă, spre exemplu, riscul asigurat survine în prima jumătate a perioadei de asigurare, asiguratul nu poate avea dreptul să pretindă ca prima de asigurare să se determine proporţional numai pentru timpul care a mai rămas. I.p. INF 361 de a. trebuie respectată şi pentru motivul că asigurătorul foloseşte toată prima de asigurare aferentă duratei de asigurare în cadrul comunităţii de risc. INDIVIZIUNE, drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane îl au, pe cote-părţi, asupra unor bunuri privite ca o totalitate nedivizată. V. şi coindivizari. INFLAŢIE, (lat. inflare, care înseamnă a umfla, a exagera), proces economico-social deosebit de complex prin care se manifestă dezechilibrul profund al întregului mecanism eco-nomico-financiar, monetar şi de credit, expansiunea neobişnuită a circulaţiei monetare şi a creditului, supraaglomerarea continuă a arterelor circulaţiei cu o masă de bani de hârtie excesiv de mare faţă de necesităţile circulaţiei mărfurilor şi plata serviciilor, creşterea considerabilă şi rapidă, generalizată şi continuă a preţurilor şi tarifelor, reducerea sensibilă a puterii de cumpărare a banilor. I. din zilele noastre este un fenomen economic-monetar general, un rău al tuturor relelor. Crearea dezechilibrului este determinată de o serie de factori, cum sunt următorii: ■masa de monedă pusă în circulaţie; "cuantumul veniturilor individuale ale populaţiei; "volumul de credite acordate de bănci; "viteza de circulaţie şi de rotaţie a banilor; "încrederea publică în monedă. în timp, în majoritatea ţărilor lumii, se înregistrează la numeroase bunuri o creştere a preţurilor pe seama majorării costului energiei, materiilor prime, investiţiilor, a amortismentelor, a salariilor, proces care se justifică prin ridicarea calităţii şi creşterii duratei de folosire a produselor. De asemenea, practica economică a relevat că creşterea în anumite limite a preţurilor stimulează creşterea economică, în timp ce scăderea unor preţuri poate determina cumpărătorii să-şi amâne opţiunile de achiziţionare a unor bunuri şi servicii, ceea ce pentru producători înseamnă mărfuri nevândute, scăderea producţiei şi, desigur, creşterea şomajului. Creşterea preţurilor devine inflaţionistă numai atunci când preţurile naţionale cresc mai mult şi mai repede decât cele internaţionale, când acest proces se generalizează şi durează o perioadă mare de timp şi, în consecinţă are loc o reducere considerabilă a puterii de cumpărare a populaţiei. Creşterea generală a preţurilor se datorează factorilor economici, scăderii producţiei de mărfuri, lucrări şi servicii disponibile pentru piaţă, precum şi factorilor monetari, cum sunt: creşterea masei monetare, sporirea vitezei de circulaţie şi de rotaţie a banilor, şi scăderea încrederii în valoarea banilor. I. aduce după sine o nouă i. Se poate spune că i. ca fenomen patologic a vieţii economice a existat din toate timpurile. I. s-a manifestat ca un fenomen major în cea de-a doua jumătate a secolului al XDt-lea, şi, cu deosebire, după al doilea război mondial; i. s-a manifestat şi în alte perioade ale istoriei însă cu intensităţi diferite. Mulţi economişti consideră că i. este fenomenul economic cel mai de temut; i. este dezordinea dezordinelor, deoarece ea loveşte în monedă, iar moneda exprimă valoarea tuturor bunurilor, lucrărilor şi serviciilor. I. este posibilă numai în condiţiile folosirii în circulaţie a banilor de hârtie. în condiţiile circulaţiei monedelor cu valoare intrinsecă şi a bancnotelor convertibile nu este posibilă i. Nu orice creşterea a preţurilor este i. în cazul în care o cauză izolată şi fortuită provoacă creşterea pe una sau două luni a preţurilor, nu este vorba de i., ci de o simplă tensiune a preţurilor. De exemplu, o secetă, o creştere a tarifelor publice sau a taxelor poate determina o explozie a preţurilor, fără durată, fenomenul nefiind autoîntreţinut. în acest caz nu se poate vorbi de L Creşterea inflaţionistă a preţurilor este un proces de durată, permanent, în timpul i. are loc o creştere generală, dar neuniformă şi inegală a preţurilor şi a tarifelor. Creşterea preţurilor unor mărfuri antrenează şi generează creşterea în lanţ a preţurilor şi a tarifelor altor mărfuri şi servicii. Creşterea conjuncturală a preţurilor (în ajunul sărbătorilor, într-un anumit sezon etc.) nu este o creştere inflaţionistă. I. are loc în situaţiile în care masa de monedă de hârtie pusă în circulaţie creşte mult mai repede decât producţia, circulaţia mărfurilor şi prestările de servicii sau când în arterele circulaţiei rămâne aceeaşi masă de monedă de hârtie, însă scade sensibil volumul producţiei, al circulaţiei mărfurilor şi al prestărilor de servicii sau când se accelerează viteza de circulaţie a banilor. în timpul i. deschise preţurile cresc vertiginos şi într-un ritm rapid, se agravează specula, se fac investiţii speculative mult mai mari decât în sfera producţiei. Creşterea necontenită a i. provocată şi de jocul dintre cantitatea de hârtie-monedă şi preţurile mărfurilor de pe piaţa internă poate continua fară încetare, 362 INF ajungându-se la sume fantastice în ceea ce priveşte masa de hârtie-monedă în circulaţie. Masa de hârtie-monedă în circulaţie influenţează şi cursul schimbului şi, drept consecinţă, are loc o urcare a preţului mărfurilor importate din ţările străine. Atunci când masa de hârtie-monedă creşte, are loc o creştere a cursului schimbului şi invers. în acelaşi timp, urcarea preţurilor mărfurilor pe piaţa internă determină şi o urcare a cursului schimbului şi, în consecinţă o creştere a preţurilor mărfurilor străine care se importă. De asemenea, în cazul în care cursul schimbului este în urcare, el atrage după sine o creştere a preţurilor mărfurilor de pe piaţa internă şi, în consecinţă, o sporire a masei de hârtie-monedă în circulaţie. I. are loc şi prin emisiunea de hârtie-monedă peste nevoile reale ale vieţii la un moment dat. I. se poate produce nu numai prin emisiunea unei prea mari mase de hârtie-monedă pusă în circulaţie faţă de cantitatea de mărfuri, lucrări şi servicii, ci şi prin acordări de credite necontrolate, fapt ce conduce la aşa-numita i. prin credite, care tulbură mecanismul economic, financiar şi monetar, în acelaşi timp, statul poate cere băncii de emisiune o anumită cantitate de hârtie-monedă pentru acoperirea cheltuielilor. Toate acestea fac ca i. să genereze o nouă i. în aceste condiţii, categoriile de populaţie cu venituri fixe nu-şi pot menţine puterea de cumpărare, li se reduce sensibil venitul real şi deci le scade considerabil nivelul de trai. Toate acestea conduc la redistribuirea produsului naţional brut în favoarea anumitor categorii sociale, la diminuarea considerabilă a veniturilor reale ale salariaţilor şi ale ţărănimii, ale pensionarilor, la agravarea contradicţiilor sociale. în timpul i. cresc în primul rând preţurile produselor marii industrii, iar mai târziu şi mult mai lent sporesc preţurile de producţie ale micilor producători de mărfuri, preţurile forţei de muncă. în perioada i. creşte rata şomajului. în condiţiile actuale, i. este influenţată şi de relaţiile internaţionale. Instalarea i. este marcată de un şoc iniţial, determinat de o dereglare bruscă a fluxurilor şi a raporturilor dintre cerere şi ofertă. După aceea se agravează dezechilibrele dintre cerere şi ofertă, ca urmare a degradării proporţiilor dintre producţie (ofertă) şi consum (cerere). I. agravează crizele economice, zguduie sistemul bănesc şi de credit, precum şi finanţele ţării. I. presupune creşterea preţurilor şi a tarifelor peste o anumită limită, peste un anumit prag. De-a lungul timpului a evoluat şi conceptul de stabilitate economică şi monetară, în secolul al XlX-lea stabilitatea monetară era înţeleasă ca o rămânere nemodificată a preţurilor şi a tarifelor. La mijlocul secolului al XX-lea, stabilitatea monetară accepta o modificare a preţurilor cu l,5%-2%, iar ulterior cu 2,7%. în prezent, unii economişti vorbesc de inflaţie când preţurile cresc cu mai mult de 3,5%. Fondul Monetar Internaţional defineşte creşterea anuală a preţurilor de 3,5%-4-5% ca fiind o i. medie. Elementele definitorii ale i. sunt următoarele: deprecierea banilor, adică scăderea sensibilă a puterii de cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie; creşterea de durată şi rapidă a preţurilor şi a tarifelor tuturor mărfurilor şi serviciilor. Are loc o creştere generală a preţurilor (şi nu numai ale bunurilor de consum), creştere diferenţiată pe categorii de bunuri, pe factori de producţie şi pe diferite pieţe teritoriale. Procesul inflaţionist modifică principalele corelaţii dintre preţuri; aceasta înseamnă că unii agenţi economici realizează profituri mari fară să depună eforturi corespunzătoare, iar alţii înregistrează pierderi; au loc modificări calitative şi structurale atât în sfera circulaţiei băneşti, cât şi în cea a mărfurilor şi serviciilor. I. exprimă existenţa unui mare excedent al masei monetare faţă de cantitatea ofertei de mărfuri şi servicii; i. devine ea însăşi un dezechilibru monetar şi material. Economiile populaţiei sunt practic depreciate (chiar nulificate), au loc speculaţii aducătoare de profituri mari în termen scurt şi micşorarea investiţiilor productive. Aceasta înseamnă micşorarea volumului şi a calităţii ofertei de mărfîiri şi servicii; interferarea i. cu factori sociologici şi psihologici. Frica de i. determină un anumit comportament al cumpărătorilor consumatori, care pe calea creditului de consum îşi procură bunuri ce le vor fi necesare în viitor. Accentuarea înclinaţiei spre consum şi reducerea corespunzătoare a înclinaţiei spre economii determină un dezechilibru între cererea şi oferta de pe piaţa bunurilor de consum. întrucât un exces de cerere nu se poate realiza decât după o anumită perioadă de timp, are loc o adaptare prin creşterea preţurilor şi ca urmare se reduce puterea de cumpărare a banilor. Această modalitate de adaptare întreţine şi uneori amplifică excesul de cerere. Procesul declanşării, perpetuării şi agravării i. poate fi explicat prin luarea INF 363 în considerare a mai multor cauze, a mai multor fenomene care se înlănţuie, se influenţează reciproc şi duc la creşterea sensibilă a preţurilor mărfurilor şi a tarifelor serviciilor. I. este determinată de un complex de cauze interne, dintre care se menţionează: cauze economice; cererea şi oferta de mărfuri şi servicii; cauze monetare; cauze financiar-bugetare etc. în funcţie de aceste cauze economiştii disting: i. prin creşterea cererii de mărfuri şi de servicii; i. prin costuri; i. monetară etc. Cauza principală a i. este dezechilibrul profund şi de durată dintre cerere şi ofertă, elasticitatea şi creşterea cererii şi rigiditatea sau chiar scăderea ofertei. Creşterea cererii duce la creşterea preţurilor. în condiţii normale, creşterea cererii stimulează sporirea producţiei. Dacă însă creşterea cererii nu determină creşterea corespunzătoare a producţiei şi deci a ofertei, are loc creşterea preţurilor, apare i. I. a cărei cauză principală constă în insuficienţa producţiei (ofertei), în sensul că sporirea salariilor nu este compensată prin creşterea producţiei, este considerată de specialişti ca fiind i. reală (J. M. Albertini, Les rouges de l'economie naţionale, Editions Economie et Humanisme, Paris, 1988, p. 336). Creşterea cererii categoriilor sociale se poate datora folosirii economiilor realizate anterior sau creşterii salariilor fară o creştere corespunzătoare a productivităţii muncii, a producţiei sau poate chiar atunci când aceşti indicatori se micşorează. Astăzi, în ţara noastră, unii agenţi economici plătesc salarii fară prestarea unei munci (reducerea activităţii, salarii compensatorii, închiderea temporară a firmei, lichidarea întreprinderii, demonstraţii, greve etc.). Este evident că salariile plătite nu au un corespondent în mărfuri sau servicii. Fenomenul poate fi compensat prin producţia suplimentară a altor agenţi economici. Dacă această compensare nu se realizează, se înregistrează o presiune asupra creşterii preţurilor şi tarifelor, ceea ce duce la i. Creşterea considerabilă a cererii de mărfuri se datorează şi unor agenţi economici. Ivirea dezechilibrului între cerere şi ofertă se datorează şi insuficienţei ofertei, adică lipsei de mărfuri şi de servicii de pe piaţă. Reducerea ofertei se datorează scăderii producţiei industriale, agricole etc. Lipsa devizelor face imposibil importul de mărfuri. Folosirea împrumuturilor externe pentru importul de mărfuri poate amâna creşterea preţurilor, însă datoria contractată va greva economia ţării în viitor. Liberalizarea sălbatică a preţurilor, în condiţiile de profundă criză economică, şi penuria excesivă de produse pe piaţa internă au condus la creşterea aberantă a preţurilor, la i. galopantă, care a erodat puterea de cumpărare a leului, la deprecierea considerabilă a economiilor băneşti ale populaţiei - ceea ce a constituit una dintre cele mai grave erori din perioada de tranziţie. Mai mulţi economişti consideră că la baza i. se află creşterea costurilor de producţie (i. prin costuri). Sarcinile agenţilor economici sunt în continuă creştere, fiind determinate de obligaţii salariale, sociale, fiscale, tehnice, economice, comerciale etc. Creşterea costurilor de producţie este determinată de acţiunea mai multor factori. De pildă, pentru ca să-şi poată acoperi cheltuielile publice crescânde, statul trebuie să majoreze impozitele, care sunt suportate în cele mai multe cazuri din costurile de producţie, ducând în final la creşterea costului vieţii. De asemenea, i. prin costuri are loc în cazurile în care, sub presiunea salariaţilor şi a sindicatelor, salariul mediu creşte mai repede decât productivitatea muncii. Creşterea preţurilor şi a costului vieţii determină sindicatele să solicite noi sporuri de salarii pentru a face faţă costurilor vieţii. în timp ce salariile şi pensiile cresc foarte încet, preţurile cresc rapid şi vertiginos. Pentru a evita grevele şi demonstraţiile, unii agenţi economici preferă să mărească salariile, ceea ce poate duce în final la creşterea preţurilor. Autofinanţarea agenţilor economici este o altă cale de manifestare a i. prin costuri. Toate cheltuielile cu tehnica nouă, cu modernizarea echipamentului, cu reclama etc. duc la creşterea costurilor de producţie. Creşterea i. prin preţuri este determinată şi de evoluţia structurii consumului populaţiei. Consumul populaţiei este orientat spre servicii în proporţie de 40-50%, fapt care conduce la creşterea preţurilor, deoarece în sfera serviciilor productivitatea muncii este foarte lentă. Procesul inflaţionist este influenţat şi de creşterea preţurilor pe piaţa externă (în ţările cu inflaţie) la materii prime, la tehnologii etc., care poate determina creşterea preţurilor în ţara importatoare (dacă şi cursurile valutare evoluează în acest sens). I. poate fi generată şi de excedentul balanţei de plăţi, ceea ce înseamnă că s-a exportat mai mult decât s-a importat, în ţară existând deci mai puţine posibilităţi de aprovizionare a populaţiei cu bunuri de consum; dacă populaţia în acea perioadă va efectua economisiri de 364 INF un volum mai mare, atunci efectul inflaţionist determinat de export va fi anihilat. O altă cauză a i. o constituie deficitul bugetar, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile şi statul recurge la împrumuturi de la banca de emisiune pentru a face faţă cheltuielilor. Unii economişti explică i. prin emisiunea excesivă de semne băneşti, respectiv prin creşterea considerabilă a masei monetare în circulaţie faţă de cantitatea de mărfuri şi de servicii de pe piaţă. Creşterea excesivă a masei monetare în circulaţie este atât consecinţa emisiunii de monedă, a sporirii banilor scripturali prin acorduri de credite, a acoperirii deficitului bugetar, cât şi urmarea faptului că puterea publică nu controlează suficient punerea banilor în circulaţie de către băncile comerciale. O altă cauză a i. o constituie folosirea rezervelor de bani de către posesorii lor, ceea ce determină o creştere a numerarului în circulaţie. De asemenea, intensificarea vitezei de circulaţie a banilor poate conduce la existenţa aparentă a unei mase monetare mari în circulaţie şi, în anumite condiţii, la i. I. poate fi determinată şi de cauze monetare externe. Astfel, masa mare de dolari şi de alte valute care circulă fară un control riguros dintr-o ţară în alta, alături de moneda naţională care este mereu devalorizată, măreşte peste necesar masa monetară în circulaţie, conducând la operaţiuni speculative. Politica de curs valutar practicată de către Banca Naţională a României a constituit permanent din 1990 încoace un factor de accelerare a procesului inflaţionist, de instabilitate şi degradare economică. în condiţii economice normale, devalorizarea monedei naţionale contribuie la stimularea exportului, dar aceasta numai atunci când moneda este liber convertibilă şi când producţia naţională satisface cerinţele interne, produsele sunt de bună calitate şi creează disponibilităţi pentru export. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, devalorizarea continuă şi arbitrară a monedei naţionale în raport cu alte valute antrenează folosirea unor materii prime importate care generează scumpirea exagerată a multor mărfuri pe piaţa internă, amplifică i., contribuind la reducerea continuă a puterii de cumpărare a populaţiei, deşi se indexează salariile şi se întreprind unele măsuri de protecţie socială, dar care compensează numai parţial creşterea preţurilor şi a tarifelor. I. apare şi datorită distorsiunilor din economia românească, care, fiind neperformantă, nu poate absorbi creşterile de salarii decât sub forma creşterii preţurilor. Creşterea sensibilă, expansiunea creditelor bancare ce se acordă fară o analiză temeinică a scopurilor pentru care se folosesc conduce la un dezechilibru între cererea de bunuri de consum şi oferta reală de astfel de bunuri. Cresc preţurile pe piaţă datorită sporirii masei monetare în circulaţie şi se reduce puterea de cumpărare a salariilor. Proliferează speculanţii care îşi măresc stocurile de mărfuri aşteptând preţuri mai mari, ceea ce diminuează oferta cuvenită de mărfuri. Folosirea rezervelor de numerar de către posesorii lor determină creşterea numerarului în circulaţie. I. contemporană se întrepătrunde cu numeroase procese economice şi sociale naţionale la nivel macro-, cât şi mondoeconomic. I. poate avea şi unele cauze de ordin psihologic, interne şi internaţionale. în ansamblu, cauzele inflaţiei trebuie căutate în activitatea economică, socială, financiară şi monetară, în dezorganizarea economică şi financiară, în politica de guvernare a ţării. In diferite ţări şi perioade, i. a avut forme variate de manifestare. Din punctul de vedere al amplorii se cunosc următoarele tipuri de inflaţie: i. rampantă (târâtoare), sau latentă, care se caracterizează prin creşterea medie anuală a preţurilor şi a tarifelor de 3-4% şi duce la o depreciere monetară lentă şi progresivă, fără zguduiri economice; i. deschisă, în care preţurile şi tarifele evoluează anual între 5 şi 10%; i. galopantă, în care preţurile şi tarifele cresc anual cu mai mult de 15%. Acest gen de i. s-a instalat deja în România şi în celelalte ţări foste comuniste din centrul şi estul Europei şi este scăpată de sub control; hiperinflaţie, formă paroxistă a oricărei inflaţii; stagflaţie, consecinţă a unei i. îndelungate, care constă în coexistenţa i. cu stagnarea economică, cu lipsa de creştere economică notabilă; slumpflaţie, coexistenţa i. cu recesiunea economică; deflaţie, operaţiune de retragere din arterele circulaţiei în perioada de i. a unei părţi din masa monetară. Deflaţia se poate realiza prin: măsuri fiscale (creşterea impozitelor şi a taxelor, micşorarea cheltuielilor guvernamentale) şi măsuri monetare (majorarea dobânzilor, reducerea masei monetare în circulaţie, restrângerea acordării de credite în scopuri neproductive care, în cele din urmă, duce la reducerea corespunzătoare a activităţii economice, la creşterea şomajului, la reducerea salariilor). Formele INF 365 de manifestare ale deflaţiei sunt: ridicarea treptată a cursului semnelor băneşti, creşterea puterii de cumpărare a monedei naţionale prin scăderea preţurilor mărfurilor şi a tarifelor serviciilor, ridicarea cursului leului în raport cu alte valute. în funcţie de gradul de depreciere a banilor se disting: i. latentă, când ritmul deprecierii banilor este mai mic decât ritmul emisiunii excedentare, situaţie în care se menţine încă încrederea publicului în monedă; i. reală, când dezechilibrul se adânceşte, deprecierea banilor se accentuează, se pierde încrederea în monedă, nimeni nu mai doreşte lichiditate, producătorii nu mai sunt interesaţi să vândă mărfuri în moneda depreciată, producţia devine ineficientă faţă de cerere; i. epidemică, când ritmul deprecierii monedei este mult mai mare decât ritmul creşterii emisiunii de monedă, deprecierea monedei fiind excesivă. în funcţie de creşterea preţurilor există: i. relativă, când creşterea preţurilor este mai mică decât creşterea masei monetare, situaţie în care nu are loc o scădere absolută a veniturilor reale; i. absolută, când creşterea preţurilor este mai mare decât creşterea masei monetare; în această situaţie veniturile reale scad în mod deosebit. I. sub toate formele sale este dezordinea dezordinilor în viaţa economică. I. se poate comensura cu ajutorul mai multor indicatori şi indici. Cei mai importanţi indicatori sunt: dinamica preţurilor în general, evoluţia preţurilor bunurilor de consum, scăderea puterii de cumpărare a banilor, creşterea costului vieţii etc. Fiecare indicator evidenţiază o anumită latură a i. De aceea, pentru evitarea inexactităţii şi a confuziei asupra dimensiunilor i. se utilizează simultan mai mulţi indicatori. Fenomenul inflaţionist se poate măsura cel mai bine prin determinarea diferenţei dintre cererea solvabilă nominală şi cantitatea reală de mărfuri şi servicii care poate fi oferită de agenţii economici şi punerea lor pe piaţă. Deci i. poate fi comensurată prin masa bănească pusă în circulaţie fară acoperire în mărfuri, lucrări şi servicii. Indicii cel mai mult folosiţi pentru comensurarea i. sunt: indicele general sau de grup al preţurilor, care evidenţiază dinamica preţurilor de vânzare în general sau pe grupe de mărfuri. Acest indice se calculează astfel: T — ŞfPlQl 100 ' SPoq, ’ în care: Igp = indicele general al preţurilor; p0 şi p, = preţurile de vânzare unitare pe feluri de produse în anul de bază şi în anul curent; = cantităţile pe feluri de mărfuri vândute în anul curent. Evoluţia nivelului preţurilor se mai poate determina facându-se raportul dintre valoarea produsului naţional brut din anul curent exprimată în preţurile anului curent şi valoarea produsului naţional brut din anul curent calculată în preţurile anului de bază. Nivelul i. se poate determina şi prin creşterea masei monetare puse în circulaţie într-un ritm mai înalt decât creşterea productivităţii muncii şi a producţiei. I. se mai poate măsura şi cu următorii indici: dinamica preţurilor de consum; indicele costului vieţii; puterea de cumpărare a banilor pe piaţa internă şi externă; evoluţia masei monetare în circulaţie; viteza de circulaţie şi de rotaţie a banilor; gradul de erodare a monedei naţionale în raport cu valutele liber convertibile; raportul dintre masa monetară în circulaţie şi produsul naţional brut etc. în condiţiile actuale, i. este foarte complexă, de diferite tipuri, în continuă diversificare, are la bază numeroase cauze şi produce efecte imprevizibile. într-un fel trebuie privite şi examinate consecinţele i. în ţările cu o economie abundentă,puternic industrializate, şi în alt mod în ţările în care se manifestă penuria de mărfuri şi servicii. In ţările dezvoltate, i. este privită ca fiind un decalaj între cerinţele prezente şi cele viitoare, ca un impozit pe civilizaţie, ca un instrument de realizare a unor obiective viitoare. In schimb, în ţările cu penurie de produse, i. este cauzată de o serie de dezechilibre, între care şi cel dintre cerere şi ofertă. Oferta fiind insuficientă, conduce la creşterea continuă şi excesivă a preţurilor. Există şi specialişti care consideră că economia are întotdeauna nevoie de o anumită creştere a preţurilor, dar viaţa n-a confirmat această teorie. în ţările dezvoltate, i. îndelungată a dus la stagflaţie şi chiar la slumpflaţie, la existenţa concomitentă a i., a recesiunii şi a şomajului. 366 INF Realizarea revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane a făcut ca i. să se transforme treptat, succesiv, în aproape toate ţările, într-o criză structurală. Prin deprecierea şi devalorizarea banilor, i. elimină o parte din resursele materiale acumulate, asigurând valorificarea la o rată normală a capitalului rămas în circuitul activ. I. poate debloca mecanismul economic. 1. elimină unităţile neeficiente, capacităţile de producţie uzate moral, şi înlesneşte adaptarea celor viabile la exigenţele impuse de revoluţia tehnico-ştiinţifică. O parte a potenţialului productiv, atât material, cât şi uman, este sacrificată, pentru ca mecanismul economic să fie aşezat pe criterii de eficienţă. I. conduce şi la redimensionarea periodică a raportului dintre timpul de muncă necesar şi timpul de supramuncă, dintre volumul de muncă din sfera producţiei materiale şi din sfera prestatoare de servicii. Timpul de muncă total se reduce, dar munca este mai intensă. I. pune de acord capacităţile de producţie cu cerinţele sociale reale. I. exercită o presiune permanentă asupra capacităţilor de producţie mai puţin consolidate şi asupra forţei de muncă. In această privinţă se remarcă o creştere considerabilă ^ ponderii capitalului de împrumut faţă de totalul capitalului folosit de unii agenţi economici. în timpul i. banii se depreciază, se devalorizează într-o măsură egală sau mai mare decât rata dobânzii. Cei care folosesc capital împrumutat îl utilizează practic gratuit şi restituie chiar un capital real mai mic decât cel împrumutat, ca urmare a devalorizării banilor şi după ce şi-au obţinut profitul real. La fel se pune şi problema împrumuturilor contractate de către stat de la populaţie prin emiterea de obligaţiuni. Dacă nu li se acordă alte avantaje, practic subscriptorii sunt deposedaţi de banii lor, rămânând cu obligaţiunile devalorizate, fară valoare. O altă consecinţă a i. este scăderea continuă şi sensibilă a puterii de cumpărare a banilor. Nominal are loc o creştere a masei de bani la populaţie, dar cu ei se pot cumpăra bunuri tot mai puţine. Are loc o sărăcire progresivă a populaţiei. Aprecierea generală şi unanimă este că i. de mari proporţii, galopantă, constituie un factor dezorganizator al oricărei economii naţionale. I. afectează grav corelaţia dintre preţurile mărfurilor, face imposibilă efectuarea calculelor de rentabilitate, de eficienţă. Sunt necesare repetate indexări, actualizări de pensii, de salarii, de costuri, de preţuri etc. I. rapidă face imposibilă realizarea anumitor studii economice, iar în economie nimic nu se mai poate compara. O altă consecinţă gravă a i., cu mari implicaţii ulterioare, este aceea că descurajează investiţiile productive de lungă durată şi orientează resursele băneşti spre acţiuni speculative imediate, curente. Investitorii pe termen lung nu-şi mai pot recupera capitalul real sau suma împrumutată şi folosită. I. accentuează devalorizarea monedei naţionale, duce la creşterea cursului de schimb al valutelor străine, cu efecte negative pentru dezvoltarea social-economică a ţării cu monedă neconvertibilă. Unele dintre consecinţele dezastruoase ale inflaţiei excesive sunt afectarea şi decăderea societăţii civile. Hiperinflaţia duce la înrăutăţirea considerabilă a condiţiilor de viaţă ale categoriilor sociale, la erodarea nivelului de trai, la sărăcirea categoriilor sociale cu venituri fixe, la degradarea continuă a calităţii vieţii. Instituţiile sociale sunt puse în primejdie, îşi fac loc tot mai mult înşelătoria, specula, corupţia în toate domeniile. Se deteriorează criteriile normale de ierarhizare a indivizilor în societate. Apar nemulţumiri, convulsii sociale, cei săraci se revoltă împotriva celor îmbogăţiţi, se manifestă ostilitate faţă de organele puterii publice etc. Costul social este mereu majorat, şomajul ia proporţii etc. Din cauza efectelor i., ale creşterii vertiginoase a preţurilor, sunt necesare măsuri ferme pentru calcularea corectă a indicilor preţurilor şi pentru indexarea corespunzătoare (reală) a salariilor, pensiilor, ajutoarelor, indemnizaţiilor, alocaţiilor, burselor etc. Fenomenul inflaţionist este greu de cunoscut, de stăpânit şi de combătut. în perioada i., agenţii economici şi categoriile sociale ale populaţiei caută să se adapteze situaţiei concrete, comportându-se în maniere variate faţă de o formă sau alta a i. Unii agenţi economici pot face faţă mai bine presiunii inflaţioniste şi au şanse să câştige mult şi rapid în lupta cu concurenţii, fară să depună eforturi pentru a produce mai mult şi mai bine. Aceşti agenţi economici preferă i. Mulţi alţi agenţi economici, care nu pot face faţă luptei de concurenţă în condiţiile i., înregistrează pierderi, ajungând chiar în stare de faliment. în ansamblu, ca urmare a i. şi a comportamentului lor, agenţii economici se încadrează în două categorii: avantajaţi şi dezavantajaţi. Aceasta înseamnă că între agenţii economici au loc mari redistribuiri de valori. Adaptarea şi lupta împotriva i. depind de rata i., de nivelul salariilor, de structura bunurilor de consum care rezultă din bugetele de familie elaborate pe categorii de salariaţi etc. I. este un proces continuu şi derutant, determinat de multiplele sale condiţionări. INF 367 Qin această cauză cunoştinţele despre manifestările şi consecinţele i. îşi pierd valabilitatea. Agenţii economici şi populaţia trebuie să-şi adapteze comportamentul la noua situaţie. Complexul de măsuri antiinflaţioniste urmăreşte mai întâi ţinerea sub control a procesului inflaţionist, menţinerea sau readucerea acestuia la o rată redusă, frânarea creşterii masei monetare în circulaţie, stabilizarea preţurilor şi luarea de măsuri ferme pentru evitarea stagnării, pentru relansarea şi creşterea economică, pentru reducerea şomajului. I. este o boală economică greu de vindecat. Lupta împotriva ei presupune cunoaşterea mai întâi a cauzelor care au generat-o. Măsurile terapeutice trebuie adoptate de către stat, de către guvern, şi trebuie aplicate cu fermitate şi la timp. Mai întâi este necesar să se urmărească frânarea i. care tinde să se transforme în hiperinflaţie. Lupta pentru combaterea i. necesită luarea unui complex de măsuri economice, monetare, financiare şi chiar administrative. în domeniul economic este necesar să se întreprindă măsuri pentru conducerea şi orientarea economiei naţionale în ansamblu, pentru lichidarea dezechilibrelor economico-sociale. De asemenea, agenţii economici trebuie să fie stimulaţi şi preocupaţi pentru efectuarea de investiţii productive, care să conducă -alături de alte măsuri manageriale - la creşterea productivităţii muncii, la reducerea costurilor, la sporirea şi la diversificarea producţiei, la ridicarea performanţelor tehnice şi calitative ale produselor care să satisfacă cererea. Concomitent, este necesar să se suplimenteze importurile. Tot în domeniul economic, combaterea i. poate avea loc prin reducerea cererii şi prin descurajarea consumului unor mărfuri deficitare, ca şi prin vitalizarea cererii pentru produsele care se pot substitui produselor deficitare. Pentru reducerea costurilor de producţie, unele materiale pot fi recuperate, reciclate şi refolosite. în vederea satisfacerii cererii de produse este necesar să se creeze un climat de muncă, de disciplină, de ordine, iar salariile trebuie să se acorde în funcţie de rezultatele obţinute la locurile de muncă. în domeniul monetar este necesar ca organele financiar-bancare şi autoritatea statală să readucă în depozitele băncii de emisiune masele de monede excedentare existente în arterele circulaţiei. Băncile măresc rata dobânzii, reduc astfel creditele acordate, însă se reduc investiţiile. Firmele mari sunt mai puţin afectate deoarece ele se bazează în mare măsură pe autofinanţare. Influenţa negativă se exercită asupra firmelor mici şi mijlocii. O altă măsură monetară poate fi atragerea economiilor băneşti ale populaţiei la instituţiile de credit şi transformarea lor în capitaluri productive. în acest scop se stabilesc dobânzi stimulatorii. în domeniul monetar se mai pot lua următoarele măsuri: deflaţia (v.), revalorizarea (v.), stabilizarea monetară (v.). în domeniul financiar se impun următoarele măsuri: micşorarea şi eliminarea deficitului bugetului de stat, diminuarea cheltuielilor publice cu aparatul de stat, reducerea cheltuielilor private din fonduri împrumutate, încasarea de impozite progresive majorate, taxe, amenzi etc. asupra veniturilor şi bunurilor acumulate pe căi ilicite, stabilirea şi încasarea unor impozite echitabile pe salarii, pe drepturile de autor, pe veniturile agricultorilor etc., care să stimuleze munca tuturor categoriilor sociale ale populaţiei şi să conducă la creşterea ofertei de bunuri şi servicii. Pentru frânarea şi combaterea i. nu sunt excluse, în anumite împrejurări, nici unele măsuri administrative adoptate de către organele statale şi sindicale, cum sunt: limitarea, supravegherea şi controlul strict al preţurilor şi tarifelor, blocarea (îngheţarea) preţurilor şi a salariilor pentru o anumită perioadă de timp etc. Aceste măsuri creează un răgaz de timp pentru a se acţiona asupra cauzelor i. Unii economişti susţin că mecanismul de indexare a salariilor, pensiilor, burselor, capitalurilor etc. în funcţie de evoluţia preţurilor, a productivităţii muncii, a producţiei ar contribui la încetinirea ritmului i. Alţi economişti, dimpotrivă argumentează că indexările conduc la instalarea i. Combaterea i. se poate realiza şi prin consensul social asupra repartiţiei veniturilor şi a beneficiilor care se obţin din activitatea economică, prin stabilirea unui climat de încredere, de siguranţă. în concluzie, frânarea şi combaterea i. se pot realiza prin: sporirea, diversificarea şi ridicarea calităţii produselor, creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor, asigurarea stabilităţii preţurilor şi a circulaţiei monetare, refacerea echilibrului economic şi bugetar, măsuri de punere de acord a ofertei cu cererea, lichidarea şi prevenirea speculei, a redistribuirii veniturilor în detrimentul grupurilor sociale defavorizate. Statul trebuie să fie principalul factor de luptă împotriva i., şi nu de favorizare a ei. Este necesar un control sistematic, ferm şi exigent exercitat de către organele statale în domeniul economic, social* monetar, al creditului, financiar-bugetar, al preţurilor şi tarifelor etc. De asemenea, Guvernul trebuie să stabilească un program complex de luptă împotriva i. INF INFLAŢIE ABSOLUTĂ, i., situaţie când creşterea preţurilor este mai mare decât creşterea masei monetare şi când veniturile reale scad în mod deosebit. INFLAŢIE ANTICIPATĂ, rată a i. care se apreciază că se va produce într-o anumită perioadă de timp. La. se estimează pe baza unor ipoteze privind indicele general al preţurilor şi folosindu-se anumite calcule de prognozare economică, socială, financiară, monetară etc. INFLAŢIE DECLARATĂ, i. în care creşterile de preţuri se exprimă în două cifre. INFLAŢIE DESCHISĂ, i. în care preţurile şi tarifele evoluează anual între 5 şi 10%. INFLAŢIE EPIDEMICĂ, i. care are loc atunci când ritmul deprecierii monedei este mult mai mare decât ritmul creşterii emisiunii de monedă, deprecierea monedei fiind excesivă. INFLAŢIE GALOPANTĂ, i. în care preţurile şi tarifele cresc anual cu mai mult de 15% provocând mari dezechilibre economice şi sociale. Acest gen de i. s-a manifestat în România după anul 1989, precum şi în celelalte ţări din centrul şi estul Europei foste comuniste şi a fost scăpată de sub control. INFLAŢIE INVALIDATĂ, i. a cărei rată nu este însoţită de o rată asemănătoare de creştere a ofertei monetare. V. şi inflaţie. INFLAŢIE LATENTĂ (RAMPANTĂ; TÂRÂTOARE), i. care se caracterizează prin creşterea medie anuală a preţurilor şi tarifelor de 3-4%, şi conduce la deprecierea lentă şi progresivă a banilor, fară zguduiri şi convulsii economice. INFLAŢIE PRIN CREŞTEREA CERERII, i. care se realizează prin creşterea sistematică a cererii generale de mărfuri, lucrări, servicii, ceea ce conduce la creşterea continuă a preţurilor. V. şi inflaţie. INFLAŢIE PRIN CREŞTEREA COSTURILOR, i. determinată prin creşterea continuă a costurilor care conduce la creşterea sistematică a preţurilor. Creşterea costurilor poate fi determinată de creşterea salariilor, de creşterea preţurilor pentru materialele din import, de majorarea amortismentului mijloacelor fixe, de ridicarea marjei profitului, de ridicarea costului energiei, transportului etc. V. şi inflaţie. INFLAŢIE PRIN IMPOZITE, fenomen inflaţionist cauzat de interesul salariaţilor de a obţine creşterea salariului real şi după plata impozitului. Angajaţii manifestă o tendinţă de creştere a revendicărilor privind salariile nominale, pentru a compensa reducerea lor prin plata impozitului. Dacă impozitul nu se indexează în funcţie de rata inflaţiei conduce la creşterea veniturilor salariaţilor. Crescând cererile salariale, creşte şi rata inflaţiei, mai ales când impozitul are cote proporţionale. Cu toate acestea, în practică, creşterea inflaţiei prin impozite este controversată. V. şi inflaţie. INFLAŢIE PRIN PROFIT, i. ce se realizează prin tendinţa patronului de a obţine un profit tot mai mare. Producătorii monopolişti ridică mereu preţurile prin puterea şi influenţa pe care o au asupra pieţei. V. şi inflaţie. INFLAŢIE PRIN SALARII, i. ce se realizează prin presiunea (grevele) exercitată de sindicate pe piaţa forţei de muncă în vederea creşterii sistematice a salariilor şi a altor venituri salariale. I. prin s. se realizează mai ales prin salariile excesiv de mari ale vastului şi birocratului aparat de stat central şi local, care este neproductiv. V. şi inflaţie; inflaţie prin creşterea costurilor. INF 369 INFLAŢIE REALĂ, i. în care dezechilibrul se adânceşte, deprecierea banilor se accentuează, se pierde încrederea în monedă, nimeni nu mai doreşte lichiditate, producătorii nu mai sunt interesaţi să vândă mărfuri în moneda depreciată, producţia devine ineficientă faţă de cerere. V. şi inflaţie. INFLAŢIE RELATIVĂ, i. în care se constată că creşterea preţurilor este mai mică decât creşterea masei monetare, situaţie în care nu are loc o scădere absolută a veniturilor reale. INFLAŢIE REPRIMATĂ, sistarea şi chiar reducerea i. prin îngheţarea şi controlul riguros al preţurilor şi al tarifelor. Cu toate acestea i. are tendinţe de creştere. V. şi inflaţie. INFLAŢIE SUPRIMATĂ, menţinerea preţurilor la un nivel scăzut prin mecanisme de control sistematic şi exigent al pieţei. INFLAŢIE VALIDATĂ, i. liberă, lăsată să evolueze, fară nici un control din partea organelor guvernamentale. INFORMAŢII CONFIDENŢIALE, i. de orice natură privitoare la un emitent sau la oricare dintre valorile mobiliare emise de acesta, inaccesibile publicului sau care nu au devenit încă publice şi a căror divulgare ar putea influenţa preţul sau alte aspecte ale tranzacţiilor cu valori mobiliare ale emitentului sau ale societăţilor comerciale asociate ori ale celor în care emitentul deţine o poziţie majoritară. Persoanele care deţin astfel de informaţii au obligaţia de a nu le divulga şi nici de a le exploata în mod direct sau indirect, personal ori prin interpuşi. Orice persoană este considerată deţinătoare de i.e. dacă are acces la astfel de informaţii ca membru al structurii de conducere sau de supraveghere a emitentului, ca investitor în valorile mobiliare ale emitentului sau are acces la astfel de informaţii datorită unei poziţii sau legături cu emitentul ori dacă a obţinut astfel de informaţii de la oricare dintre persoanele apropiate emitentului. Membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, angajaţii, consultanţii şi colaboratorii săi ca deţinători de i.c. sunt obligaţi să nu valorifice respectivele informaţii în avantajul propriu sau al unor terţi. Dacă un emitent, pe baza unei hotărâri adoptate de cel puţin 3A din numărul membrilor consiliului său de administraţie, consideră că o anumită informaţie este de natură confidenţială şi că dezvăluirea ei ar avea un efect material contrar intereselor sale, ale acţionarilor săi sau ale deţinătorilor altor valori mobiliare ale acestuia, va solicita în scris Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare permisiunea să considere această informaţie drept confidenţială, pentru motivele şi perioada specificată în respectiva cerere. V. şi emitent; emitent de titluri de valoare; poziţie de control; poziţie majoritară; societate de valori mobiliare. INFORMAŢII PRIVILEGIATE, i. de orice natură privitoare la un emitent sau la oricare dintre valorile mobiliare emise de acesta, care nu sunt cunoscute publicului şi sunt susceptibile de a afecta decizia unui investitor rezonabil, persoanele iniţiate fiind ţinute a nu le divulga şi a nu le exploata în mod direct sau indirect, personal sau prin interpuşi. V. şi emitent; emitent de titluri de valoare; poziţie de control; poziţie majoritară; societate de valori mobiliare; valori mobiliare. INFRACŢIUNI CONTRA REGIMULUI PREŢURILOR Şl AL TARIFELOR 1. Vânzarea de mărfuri de către lucrătorii comerţului de stat, cooperatist, privat sau prestarea de servicii de către lucrătorii unităţilor de stat, de către membrii cooperatori sau ai altor organizaţii private şi obşteşti la preţuri (tarife) superioare celor legale. 2. Falsificarea sau substituirea de mărfiiri şi expunerea lor spre vânzare. încadrarea cu rea-credinţă şi plata la categorii de calitate inferioară a produselor achiziţionate de la producătorii agricoli. Aceste infracţiuni se pedepsesc administrativ sau penal. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR, încălcarea gravă a normelor privind autorizarea şi desfăşurarea activităţii de asigurări şi reasigurări. De exemplu, constituie 370 INF infracţiune desfăşurarea activităţii de asigurări în sau din România, de către oricare persoană fară autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (.v.) şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50 000 000 de lei la 100 000 000 de lei. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR SOCIALE, încălcări grave ale legislaţiei de asigurări sociale. Utilizarea în alte scopuri şi nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuţiei de asigurări sociale, reţinută de la asigurat, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Completarea formularelor tip privind contribuţia de asigurări sociale de către funcţionar cu date nereale, având ca efect denaturarea evidenţelor privind asiguraţii, stagiul de cotizare sau contribuţia de asigurări sociale ori efectuarea de cheltuieli nejustificate din bugetul asigurărilor sociale de stat este considerată infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte potrivit prevederilor codului penal. V. şi asigurări sociale; contribuţie pentru asigurările sociale de stat. INFRACŢIUNI LA REGIMUL MIJLOACELOR DE PLATĂ STRĂINE, METALELOR PREŢIOASE Şl PIETRELOR PREŢIOASE, infracţiuni care afectează relaţiile sociale ce caracterizează activitatea valutară reglementată de normele juridice pentru orice fel de operaţiuni cu mijloace de plată străine, metale preţioase şi pietre preţioase. Aceste infracţiuni constau în: nepredarea la Banca Naţională a României sau la Banca Comercială Română, timp de 30 de zile, a mijloacelor de plată străine, precum şi nepredarea în termen de 60 de zile a metalelor preţioase care nu provin din producţie şi imediat pe cele care provin din producţie; nepredarea către cele două instituţii bancare, în termen de 60 de zile, a disponibilităţilor în mijloace de plată străine şi a sumelor constituind venituri din bunuri imobiliare aflate în străinătate sau contravaloarea drepturilor valorificate referitoare la astfel de bunuri; nedeclararea la Banca Naţională, în termen de 60 de zile, a înscrisurilor reprezentând mijloace de plată străine şi a altor mijloace de plată care constituie active; efectuarea de operaţiuni interzise cu astfel de valori, inclusiv cu diferite obiecte din argint şi pietre preţioase. Persoanele care fac să dispară valorile ce trebuie predate, cedate sau declarate ori care le fac improprii destinaţiei lor se sancţionează mai sever. Efectuarea de cumpărări în vederea revînzării sau mijlocirea unor astfel de operaţiuni în scopul obţinerii unui beneficiu, trecerea ilegală a acestor valori peste graniţă se sancţionează, de asemenea, sever. Se sancţionează persoanele obligate să predea, să cedeze sau să declare drepturile patrimoniale care li se cuvin în străinătate şi care, la solicitarea băncii, nu prezintă actele sau nu furnizează informaţiile necesare în vederea valorificării acestor drepturi. Sunt apărate de pedeapsă persoanele care n-au predat, n-au declarat sau n-au cedat valorile menţionate mai sus, dacă după începerea urmăririi penale contra lor recunosc faptele, dau informaţiile necesare organului judiciar şi îşi îndeplinesc obligaţiile nerespectate anterior; în acelaşi mod sunt tratate şi persoanele care, după ce s-a început urmărirea penală contra lor, înlesnesc descoperirea altor făptuitori. Persoanele denunţate nu se pedepsesc dacă la cererea organelor de stat predau sau cedează imediat valorile respective. Se mai sancţionează faptul de a nu declara la organele vamale sumele de lei, obligaţiunile şi libretele C.E.C., obiectele din metale preţioase (cu excepţia celor de uz personal) pe care persoanele care călătoresc le posedă la intrarea sau la ieşirea din ţară. De asemenea, se sancţionează valorificarea, altfel decât pe căile legale, a metalelor preţioase, a pietrelor preţioase, a mijloacelor de plată străine de către cetăţenii altor ţări nedomiciliaţi în ţara noastră, dacă aceste fapte au caracter de trafic organizat sau dacă sunt de o amploare care poate prejudicia interesele financiare şi valutare ale ţării. INFRACŢIUNI REFERITOARE LA CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV 1. Efectuarea sau acordarea aprobării de a se efectua o operaţiune economico-financiară supusă controlului financiar preventiv (v.), fară prezentarea prealabilă a documentelor la organul competent să exercite acest control. 2. Eliberarea vizei de control financiar preventiv pentru actele care se referă la operaţiuni economico-financiare nelegale, inoportune, ineficiente; se sancţionează pe cale penală. INIŢIAŢI (INSIDERS), persoane care, prin natura muncii pe care o efectuează într-o unitate economică sau într-o instituţie (directori, membri ai consiliilor de administraţie, cenzori, INS 371 funcţionari), sunt în posesia unor informaţii confidenţiale importante. I. pot furniza informaţii care se utilizează la bursă pentru a obţine avantaje financiare în detrimentul altor operaţiuni de bursă. Atât zvonurile, cât şi intervenţiile i. pot da naştere unor importante variaţii neaşteptate ale cursurilor bursiere. Informaţiile deţinute şi folosite de i. aduc de multe ori atingere celorlalţi operatori de bursă, dezorganizând piaţa bursieră. Ca urmare, legislaţiile penale ale diferitelor ţâri prevăd sancţiuni severe pentru persoanele care deţin şi furnizează informaţii care pot influenţa cursurile pe pieţele bursiere. INOVAŢIE FINANCIARĂ, modificare, perfecţionare sau instituire a unor noi instrumente (pârghii) financiare, a unor noi metode financiare care să stimuleze dezvoltarea activităţii economice şi sociale, creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor de producţie, creşterea eficienţei economice şi financiare. Inovaţia, înnoirea financiară presupune raţionalizarea, simplificarea activităţii financiare, reducerea cheltuielilor administrative, creşterea veniturilor bugetare, realizarea echilibrului financiar-bugetar, stabilitate economică. INSOLVABILITATE. 1. Situaţia în care se află o persoană fizică sau juridică de a nu putea satisface angajamentele sale de plăţi. Ca urmare a faptului că resursele băneşti şi bunurile pe care le are aceasta sunt de o valoare mai mică decât totalitatea obligaţiilor care urmează să fie plătite cu valoarea acestor bunuri. I. unui debitor poate fi declarată la cererea debitorului insolvabil sau la solicitarea creditorilor săi prin deschiderea procedurii falimentului, a unei acţiuni judiciare de înţelegere, a unei acţiuni de înţelegere extrajudiciară între debitor şi creditori sau, în final, prin executarea silită în vederea încasării creanţelor de către creditori. 2. Modalitate de stingere a obligaţiilor bugetare urmărite de organele de executare care pot fi scăzute din evidenţa fiscală, în cazul în care debitorul este în incapacitate de plată. Această procedură de i. este aplicabilă în următoarele situaţii: ■debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile; "când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate4■debitorul a dispărut sau a decedat fară să lase avere; "debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut şi la acestea ori în alte locuri unde există indicii că a avut avere nu se găsesc venituri sau buiiuri urmăribile; "când potrivit legii, debitorul persoană juridică îşi încetează existenţa şi au rămas neachitate obligaţii bugetare. Situaţiile de mai sus sunt aplicabile debitorilor în cazul în care nu există persoane responsabile. V. şi concordat; faliment. INSOLVABILITATEA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI. situaţie în care poate ajunge o societate de asigurări de a nu-şi onora obligaţiile faţă de asiguraţi, creditori, stat etc. Principalele cauze ale i.s. de a. pot fi: a) cote de primă inadecvate. Unele societăţi de asigurări reduc foarte mult cota de primă pentru a ocupa un loc cât mai bun pe piaţa asigurărilor. Dar, din această cauză realizează încasări şi venituri mici inclusiv din investiţii. Alţi asigurători măresc foarte mult cotele de primă şi pierd clienţii, nu realizează venituri. De asemenea, rezervele pentru pierderi sunt insuficiente; b) delegarea excesivă a autorităţii manageriale. Acordarea unor mari competenţe agenţilor de asigurare, brokerilor poate genera conflicte de interese. Astfel, agenţii pentru a obţine un comision cât mai mare, pot contracta afaceri proaste din care să rezulte ulterior pierderi de proporţii pentru societate; c) refuzul reasigurătorilor de a plăti despăgubiri. Pot fi cazuri când reasigurătorii nu plătesc partea lor de despăgubiri din motive financiare proprii sau nu plătesc datorită fraudelor şi denaturărilor privind adevărul de către societăţile de asigurări cedente; d) informaţii false cu privire la solvabilitate. Se poate ca o bună parte a informaţiilor utilizate în evaluarea solvabilităţii să nu fie credibilă. Astfel, informaţiile financiare puse la dispoziţie de societăţile de asigurări nu au fost verificate de auditori şi acţionari, iar cele referitoare la rezervele de daune pot fi prezentate repetat şi intenţionat în mod denaturat; e) conducere necorespunzătoare, incompetentă sau necinstită; f) lipsa unui control competent şi exigent şi sistematic asupra întregii activităţi de asigurări; g) producerea unor daune foarte mari ca urmare a riscurilor catastrofă; h) delapidări şi furturi de mari proporţii etc. INSPECTOR DE DAUNĂ, persoană calificată, cu experienţă, angajată a societăţii de asigurări sau de reasigurări, care verifică la faţa locului cererile de despăgubiri. I. de d. 372 INS examinează contractul de asigurare, ia contact cu asiguraţii, cu martorii oculari, cu alte organe locale, verifică acte, declaraţii etc., ia decizii importante şi propune acordarea sau nu a despăgubirii. Când se iveşte o revendicare, i. de d. trebuie să realizeze un cadru de bază şi 0 investigaţie faptică reală, obiectivă. Aceasta poate fi considerată simplă, dacă se reduce la verificarea acoperirii sau complicată, dacă investigaţia se ocupă de o eventuală revendicare frauduloasă, este foarte important ca i. de d. să cerceteze atent fiecare cerere de despăgubire Principiul „bunei-credinţe“ şi corectitudinea se aplică fiecărui asigurat şi se aşteaptă ca toţi asiguraţii să acţioneze în mod corect, să nu ascundă sau să denatureze faptele şi dovezile materiale relevante din punctul de vedere al asigurării. Se urmăreşte evitarea depunerii de cereri de despăgubire frauduloase, nejuste, „umflate", false sau exagerate. De aceea, i. de d. trebuie să cerceteze efectiv şi temeinic faptele pentru fiecare cerere de despăgubire, deoarece deţinătorii de poliţe nu ştiu exact ce este acoperit, ce circumstanţe (riscuri) sunt acoperite şi ce sumă de lei trebuie să primească. Pentru a şti ce fapte sunt relevante, i. de d. trebuie să înţeleagă noţiunile de acoperire, răspundere şi daune. întotdeauna i, de d. trebuie să încerce să ajungă la o înţelegere cu asiguratul sau cu persoana care formulează cererea de despăgubire. Se poate recurge la negociere, mediere sau arbitrare spre a se evita costurile şi timpul ce s-ar consuma cu contestaţia. Primul lucru pe care îl face i. de d. este să confirme sau să conteste acoperirea, în cele mai multe cazuri este clar şi evident faptul că dauna este acoperită. Cu toate acestea, în anumite cazuri, în care acoperirea este discutabilă, incertă, recunoaşterea promptă şi rezolvarea problemei potenţiale de acoperire prezintă importanţă deosebită. Disputele privind acoperirea pot avea multe motive, toate trebuind investigate cu atenţie. Onorariul i. de d. este un anumit procent din suma de lei a despăgubirii. V. şi inspecţie de daună. INSPECTOR DE PROTECŢIE A MUNCII , persoană oficială cu calificare profesională corespunzătoare, învestită de Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Protecţia Muncii sau, după caz, de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să verifice respectarea normelor de protecţie a muncii. I. de p. a m. este autorizat: să exercite controlul la persoanele juridice şi fizice privind modul în care se respectă legislaţia de protecţie a muncii; să aibă acces liber, permanent şi fară înştiinţare prealabilă în sediul persoanei juridice şi în orice alt loc de muncă organizat de aceasta; să ceară informaţii de la orice persoană care participă la procesul de muncă cu privire la activitatea de protecţie a muncii; să solicite persoanei juridice, precum şi persoanei fizice documentele şi informaţiile necesare realizării controlului sau efectuării cercetării accidentelor de muncă; să efectueze sau să solicite măsurători şi determinări pentru clarificarea unor situaţii de pericol şi să ia probe de produse şi materiale pentru examinarea lor în afara unităţii, atunci când situaţia constatată o impune; să dispună sistarea unei activităţi sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor tehnice, când constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională, şi să sesizeze, după caz, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi organele de urmărire penală; să propună conducerii Inspectoratului de Stat Teritorial pentru Protecţia Muncii retragerea autorizaţiei de funcţionare a persoanei juridice sau a persoanei fizice, din punctul de vedere al protecţiei muncii, dacă constată că, prin modificarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acesteia, nu se respectă normele de protecţie a muncii; să aplice sancţiuni în situaţia în care constată încălcări ale prevederilor actelor normative în domeniul protecţiei muncii. I. de p. a m. este obligat: să nu aibă un interes patrimonial în raporturile cu persoana juridică sau fizică, în executarea atribuţiilor; să nu dezvăluie, nici după încetarea funcţiei de inspector, secrete de fabricaţie sau de comerţ, ori procedee de exploatare sau alte date cu caracter secret, cunoscute cu ocazia exercitării atribuţiilor sale; să păstreze confidenţialitate asupra sursei de informare în legătură cu sesizările sau cu plângerile primite, referitoare la defecţiunile din instalaţii sau la încălcarea dispoziţiilor legale, şi să nu facă cunoscut persoanei juridice şi persoanei fizice faptul că s-a procedat la efectuarea inspecţiei ca urmare a unei plângeri. V. şi Inspecţia de Stat pentru Protecţia Muncii; protecţia muncii; norme de protecţie a muncii. INSPECTOR DE RISC, persoană cu pregătire profesională de specialitate, autorizată, angajată de societatea de asigurări care identifică, verifică şi evaluează riscurile ce urmează a fi cuprinse în asigurare. De asemenea, i. de r. verifică riscurile şi pe parcursul asigurării INS 373 preîntâmpină menţinerea în asigurare a riscurilor care nu corespund condiţiilor de selecţie reglementate de teoria şi practica asigurărilor şi reasigurărilor. I. de r. are un mare rol atât în contractarea asigurărilor, cât şi în protejarea asiguraţilor împotriva practicilor de despăgubire care uneori pot fi necinstite, incorecte şi imorale. V. şi risc; inspecţia de risc. INSPECTOR FINANCIAR, persoană cu pregătire superioară de specialitate, încadrată în aparatul financiar, care se ocupă cu problemele aşezării şi încasării impozitelor. INSPECTORATUL DE STAT PENTRU HANDICAPAŢI, organ teritorial al Secretariatului de Stat pentru Handicapaţi, care funcţionează în fiecare judeţ, şi respectiv în municipiul Bucureşti. I. de S. pentru H. a preluat de la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială atribuţiile de protecţie a handicapaţilor. I. de S. pentru H. are în subordine: grădiniţele pentru copiii cu deficienţe; şcolile generale, şcolile profesionale speciale, liceele speciale, şcolile postliceale, centrele şcolare pentru copiii cu deficienţe; centrele de calificare-recalificare pentru invalizi; centrele logopedice interşcolare; clasele din spitalele de neuropsihiatrie infantilă; căminele-şcoală pentru persoanele cu deficienţe; căminele-spital pentru minori cu deficienţe; căminele-atelier pentru persoanele cu deficienţe; căminele-spital pentru bolnavi cronici adulţi; căminele pentru bătrâni. V. şi Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi. INSPECTORATUL DE STAT TERITORIAL PENTRU PROTECŢIA MUNCII, organ de specialitate ce funcţionează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, care veghează şi ia măsuri pentru respectarea normelor de protecţie a muncii, controlează modul cum se realizează protecţia muncii de către persoanele juridice şi cele fizice, cercetează dosarele privind accidentele de muncă, dispune măsuri pentru prevenirea încălcării normelor de protecţie a muncii, eliberează autorizaţiile de funcţionare din punctul de vedere al protecţiei muncii (v.), aplică sancţiuni în cazuri de încălcare a normelor de protecţie a muncii (v.), îndrumă, coordonează şi controlează activitatea inspectorilor de protecţie a muncii (v.). INSPECŢIA BANCARA, organ bancar de control care funcţionează în cadrul centralei Băncii Naţionale, în centralele băncilor comerciale, precum şi în cadrul sucursalelor şi filialelor bancare. I.b. controlează: folosirea raţională de către unităţile economice a fondurilor proprii, a creditelor bancare primite, a mijloacelor băneşti alocate de la bugetul de stat, plata la timp a veniturilor bugetare, descoperirea deficienţelor, a imobilizărilor, stabilirea căilor de lichidare a deficienţelor, de redresare şi de îmbunătăţire a activităţii economico-financiare. I.b. efectuează acest control cu prilejul eliberării mijloacelor băneşti pentru plata salariilor, operării decontărilor, acordării şi restituirii creditelor bancare, cu prilejul finanţării, creditării şi decontării investiţiilor, al executării de casă a bugetului de stat etc. INSPECŢIA DE RISC, identificarea, verificarea şi evaluarea la faţa locului a riscului propus a fi cuprins în asigurare. I. de r. se efectuează în vederea adoptării deciziei de asigurare. I. de r. are unele limite, deoarece sunt societăţi comerciale foarte extinse şi au activităţi complexe, dispersate care fac imposibilă vizitarea tuturor bunurilor lor. Concluziile trase după vizitarea primelor subunităţi ale societăţii comerciale conţin şi precizarea privind necesitatea de a continua sau nu i. de r. I. de r. se efectuează atât înainte de contractarea asigurării, cât şi pe parcursul acesteia pentru a preîntâmpina cuprinderea sau menţinerea în asigurare a riscurilor care nu corespund condiţiilor de selecţie prevăzute în teoria şi practica asigurărilor şi reasigurărilor. V. şi asigurare; reasigurare. INSPECŢIA DE STAT PENTRU PROTECŢIA MUNCII, organ central de specialitate, care funcţionează în cadrul Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi care are următoarele atribuţii: coordonează, îndrumă şi controlează, prin aparatul central şi prin inspectoratele teritoriale, aplicarea corectă şi unitară a legilor şi a celorlalte acte normative care reglementează problemele din domeniul protecţiei muncii, în unităţile din sectorul public, mixt sau privat, în care scop inspectorii au acces permanent în acestea, pe întreg teritoriul ţării; îndrumă şi controlează activitatea inspectorilor teritoriali de protecţie a muncii; aprobă clasificarea minelor 374 INS din punctul de vedere al emanaţiilor de gaze, în baza documentaţiilor prezentate de unităti-controlează, prin sondaj, aplicarea normelor de protecţie a muncii la elaborarea proiectelor lâ construirea obiectivelor noi, precum şi a instalaţiilor şi a utilajelor componente; controlează dacă la punerea în funcţiune a unităţilor noi sau retehnologizate sunt asigurate măsurile de protecţie a muncii; cercetează, sub aspectul cauzelor şi al răspunderilor, accidentele colective de muncă, precum şi accidentele tehnice şi avariile care ar fi putut genera victime sau urmări deosebit de grave; analizează, împreună cu organele interesate, cauzele accidentelor de muncă în vederea stabilirii măsurilor de prevenire a acestora; controlează înregistrarea, evidenţa şi raportarea accidentelor de muncă; verifică, în vederea avizării, dosarele de cercetare privind accidentele mortale, întocmite de către inspectoratele de stat sau teritoriale pentru protecţia muncii; avizează condiţiile privind transportul, depozitarea şi manipularea materialelor explozive şi a substanţelor toxice; intervine la forurile competente pentru soluţionarea problemelor deosebite în domeniul protecţiei muncii, existente în sectoarele economice, rezultate din controalele efectuate în unităţi sau sesizate de inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii. V. şi protecţia muncii; norme de protecţie a muncii. INSPECŢIA FISCALĂ, control fiscal care are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor acestora. I.f. se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor şi taxelor, precum şi a altor obligaţii fiscale prevăzute de lege. Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. I.f. are urinătoarele atribuţii: "constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale; "analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse; "sancţionarea faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale. Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, organul de inspecţie fiscală procedează la: examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului; verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă a contribuabilului; discutarea constatărilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai contribuabilului sau împuterniciţii acestora, după caz; solicitarea de informaţii de la terţi; stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de plată; verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile; dispunerea măsurilor asigurătorii legale; efectuarea de investigaţii fiscale; aplicarea de sancţiuni în limitele legii. I.f. se prezintă sub următoarele forme: a) i.f. generală, care cuprinde activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată; b) i.f. parţială, care cuprinde activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioadă de timp determinată. în activitatea sa, i.f. poate folosi următoarele forme de control: prin sondaj; inopinat; încrucişat. I.f. se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale. Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi i.f. este efectuată de către organul fiscal competent. Contribuabilii nu pot face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită. înaintea desfăşurării i.f., organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze contribuabilii în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de i.f., care cuprinde: temeiul juridic al i.f.; data la care începe i.f.; obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse i.f.; posibilitatea de a solicita amânarea datei începerii i.f.. De regulă, i.f. se realizează în spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării i.f. Lf. are în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere. I.f. se efectuează o singură INS 375 dată pentru fiecare impozit sau taxă şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării. I.f. se exercită pe baza principiilor independenţei, unicităţii, autonomiei, ierarhizării, teritorialităţii şi descentralizării. La începerea i.f., inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. începerea i.f. se consemnează în registrul unic de control. La finalizarea i.f., contribuabilul este obligat să dea o declaraţie scrisă pe propria răspundere din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile relevante pentru i.f. Contribuabilul este obligat să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale; de asemenea, este obligat să dea informaţii, să prezinte toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal. Pe parcursul desfăşurării i.f. contribuabilul este informat asupra constatărilor rezultate din i.f. La încheierea i.f., organul fiscal poartă o discuţie fiscală cu contribuabilul asupra constatărilor şi consecinţelor fiscale. Contribuabilul are dreptul să prezinte în scris, punctul de vedere cu privire la constatările i.f. Dacă este cazul, se sesizează organele de urmărire penală. Rezultatele i.f. se consemnează într-un raport scris, în care se prezintă constatările inspecţiei, din punct de vedere faptic şi legal. INSPECŢIA MUNCII, organism specializat al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale care controlează aplicarea reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătate în muncă. I.m. are în subordine inspectoratele teritoriale de muncă, organizate în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. INSPECŢIE DE AUDIT INTERN, verificare efectuată la faţa locului în cursul derulării unei operaţiuni, în scopul constatării unor eventuale abateri de la legalitate sau de la regularitate şi al luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice, a patrimoniului public şi pentru repararea prejudiciului produs. I. de a.i. este efectuată de o structură specializată din cadrul compartimentului de audit intern şi prezintă următoarele caracteristici: se referă la fapte sau la aspecte legate de orice operaţiune, activitate sau acţiune desfăşurată la nivelul instituţiei publice; se realizează la faţa locului; are un caracter punctual, eventualele necesităţi de dezvoltare a verificării urmând să facă obiectul activităţilor ulterioare de audit; se finalizează cu un act constatator bilateral, semnat şi înregistrat atât de inspectorul auditor, cât şi de cel inspectat; constituie o atribuţie specifică de audit intern, cu caracter operativ; asigură estimarea cantitativă a eventualelor prejudicii efective sau potenţiale; propune măsuri operative şi soluţii pentru recuperarea pagubelor şi pentru sancţionarea celor vinovaţi; ia măsuri operative minimale pentru stoparea sau limitarea fenomenelor negative generatoare de prejudicii sau a altor disfuncţionalităţi constatate. V. şi audit; audit fiscal; audit intern; auditare; auditor financiar; auditor independent. INSPECŢIE DE DAUNĂ, activitate şi latură laborioasă a procesului de soluţionare a cererilor de despăgubire depuse de asiguraţi la societatea de asigurări. I. de d. necesită prezenţa şi activitatea unui specialist cu experienţă. I. de d. reclamă contactul şi prezenţa asiguratului, a martorilor oculari, când pot interveni stări emoţionale. I. de d. presupune estimări şi verificarea de chitanţe, acte medicale, fotografii, declaraţii şi alte documente. I. de d. este fundamentală în prelucrarea cererilor de despăgubire, deoarece pe baza numeroaselor informaţii, inspectorul de daună trebuie să ia decizii deosebit de importante. I. este faza finală a întregului sistem de prelucrare şi soluţionare a cererilor de despăgubire, deoarece ea furnizează informaţiile necesare pentru încadrarea unei cereri de despăgubire în una din cele două categorii, şi anume: soluţionarea cu sau fară acordarea de despăgubire şi stabilirea valorii cestei despăgubiri. V. şi daună; daună de asigurare; evaluarea în vederea asigurării; evaluarea pagubei. INSTABILITATE A CURSURILOR BURSIERE, marja de fluctuaţie a cursurilor bursiere ale acţiunilor sau ale categoriilor de acţiuni. Determinarea şi cunoaşterea i.c.b. au importanţă pentru stabilirea cursului acţiunilor. 376 INS INSTITUTUL BANCAR ROMÂN, instituţie de învăţământ, centru de pregătire profesională în domeniul bancar, de pregătire şi de specializare a personalului băncilor din România. I.B.R. a fost înfiinţat în anul 1991 din iniţiativa Băncii Naţionale a României şi a Asociaţiei Române a Băncilor; a început să funcţioneze la 1 ianuarie 1992. INSTITUTUL DE EXPERTIZĂ MEDICALĂ Şl DE RECUPERARE A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ, organ subordonat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, care coordonează, îndrumă şi controlează activitatea comisiilor de expertiză medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă (v.), îşi dă avizul pentru soluţionarea apelurilor privind încadrarea în gradele de invaliditate. V. şi pensia de invaliditate. INSTITUTUL INTERNAŢIONAL DE FINANŢE PUBLICE, centru ştiinţific internaţional de informare pentru finanţele publice, înfiinţat în anul 1937, cu sediul la Paris. Se ocupă cu studierea bugetelor de stat şi a dreptului bugetar, a sistemelor de impozite, a creditului de stat, a asigurărilor sociale şi a relaţiilor financiar-valutare internaţionale. I.i. de f.p. are ca membri peste 50 de ţări, printre care şi România, precum şi unele institute de cercetare a finanţelor de stat. Organul de conducere al institutului este adunarea generală care se convoacă anual. între sesiuni, institutul este condus de un comitet de conducere, iar filiala europeană de către comitetul european. Lucrările curente sunt efectuate de secretarul general numit de către comitetul de conducere. Veniturile institutului se compun din cotizaţiile membrilor, donaţii şi încasări din vânzarea publicaţiilor. INSTITUŢIE, unitate, organizaţie nonprofit care desfăşoară cu precădere activităţi cu caracter administrativ sau social-cultural. I. sunt organizate pentru realizarea activităţii organelor puterii şi administraţiei de stat centrale şi locale, a instanţelor judecătoreşti, a organelor Parchetului, a unităţilor social-culturale (de învăţământ, de sănătate, de asigurări şi de asistenţă şi protecţie socială etc.), de apărare naţională etc. I. elaborează anual bugetul său. INSTITUŢIE BUGETARĂ, unitate cu caracter neproductiv care, pentru desfăşurarea activităţii, primeşte de la buget toate mijloacele băneşti necesare efectuării cheltuielilor; eventualele venituri încasate sunt virate, de regulă, în totalitate la bugetul de stat sau rămân la dispoziţia lor pentru autofinanţare. în noţiunea de i.b. sunt cuprinse organele puterii de stat şi ale administraţiei de stat, organele parchetului, instituţii social-culturale, de apărare naţională etc. I.b. nu au în dotarea lor active circulante, nu determină costul prestaţiilor, nu calculează amortisment la mijloacele fixe pe care le au la dispoziţie. I.b. întocmesc: planul de cheltuieli, pentru finanţarea de la bugetul statului sau de la un buget local a cheltuielilor operative; planul de venituri care se realizează şi care se prelevă la bugetul de stat sau local; bugetul pentru activităţi trecute în regim de autofinanţare. în funcţie de importanţa lor în cadrul economiei naţionale, i.b. sunt instituţii de subordonare centrală şi instituţii de subordonare locală. I.b. de subordonare locală funcţionează sub conducerea şi sub îndrumarea organelor locale ale administraţiei de stat sau au o dublă subordonare, fiind controlată şi îndrumată şi de ministerul de resort şi finanţată de bugetele locale. în funcţie de drepturile pe care le au în ceea ce priveşte aprobarea, repartizarea şi utilizarea mijloacelor bugetare, se disting instituţii superioare şi instituţii subordonate. I.b. de subordonare centrală îndeplinesc funcţii de conducere şi de coordonare şi sunt finanţate din bugetul de stat. INSTITUŢII FINANCIAR-BANCARE, unităţi cu caracter financiar-bancar care se ocupă cu mobilizarea, transferarea şi utilizarea resurselor financiare şi bancare. De asemenea, i.f.-b. intermediază diferite operaţiuni pe bază de comision, atrag şi păstrează în anumite condiţii disponibilităţile de capital de la agenţii economici şi de la populaţie, efectuează diferite operaţiuni pentru deponenţi, operaţiuni bugetare, exercită controlul financiar-bancar etc. INS 377 INSTITUŢII PUBLICE, unităţi de stat fară scop lucrativ, nonprofit, care cuprind: parlamentul României, Preşedinţia României, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, alte autorităţi publice, autoritatea judecătorească, precum şi instituţiile de stat de subordonare centrală sau locală, indiferent de modul de finanţare a activităţii lor. INSTRUMENT BANCAR, expresie valorică generalizată a unor relaţii economice prin mijlocirea cărora au loc mobilizarea, repartizarea şi utilizarea eficientă, cu titlu rambursabil, a resurselor băneşti disponibile din economie, în vederea dezvoltării economiei naţionale, a sporirii producţiei şi a satisfacerii cerinţelor de trai ale populaţiei. între i.b. se menţionează: atragerea capitalului liber de pe piaţa de capital, împrumuturile pe termen scurt, mediu şi lung, depunerile populaţiei la Casa de Economii şi Consemnaţiuni şi la bănci, dobânda, cărţile de credite. V. şi instrument financiar. INSTRUMENT DE DECONTARE, document utilizat în operaţiunile de decontare fară numerar. Unităţile economice pot folosi pentru decontare următoarele i. de d.: dispoziţie de plată (v.), dispoziţie de încasare (v.), dispoziţie de plată operată în prealabil (v.), cecul de decontare (v.), biletul la ordin (v.), cambia (v.), mandatul poştal (v.), rambursul poştal etc. Varietatea instrumentelor de decontare este determinată de diversitatea relaţiilor economice existente între unităţile economice şi de complexitatea activităţii lor. Aceste instrumente fac posibilă adaptarea decontărilor la specificul procesului de producţie, de repartiţie şi de circulaţie a produsului naţional brut, la calitatea activităţii şi la gradul de solvabilitate a unităţilor economice respective. INSTRUMENT DE PLATĂ, numerar şi substitute de numerar, document, înscris, titlu de credit exprimat într-o valută şi utilizat în operaţiunile de efectuare a plăţilor (lichidarea creanţelor), întrebuinţarea numerarului, valutei efective sau a aurului. Din grupa acestor mijloace fac parte cambiile (v.), biletele la ordin (v.), cecul (v.), acreditivul (v.), scrisoarea de credit (v.), dispoziţia de încasare (v.), factura (v.), acţiunile (v.), obligaţiunile (v.), cecurile de călătorie, cărţile de credit, cărţile de debit, cecurile aferente cărţilor de credit etc. INSTRUMENT FINANCIAR, expresie valorică generalizată a unor relaţii economice prin mijlocirea cărora au loc repartizarea şi utilizarea eficientă, cu titlu definitiv, a produsului naţional brut în vederea dezvoltării economiei şi culturii naţionale şi a satisfacerii cerinţelor materiale şi spirituale ale membrilor societăţii româneşti. I.f. exprimă laturi ale finanţelor, ca de exemplu: profitul, dividendele, acţiunile, obligaţiunile, cambia, biletul la ordin, impozitele, taxele, cheltuielile bugetare, primele de asigurare, despăgubirile care se acordă de către societăţile de asigurări şi reasigurări, contribuţiile pentru asigurările sociale, pensiile, indemnizaţiile etc. I.f. sunt folosite în organizarea şi conducerea economiei naţionale, la nivel micro- şi macroeconomic; cadrul de acţiune şi funcţiile lor sunt nemijlocit legate de înfăptuirea politicii economico-sociale şi financiare, a atribuţiilor statului, în dimensionarea riguroasă a fondurilor agenţilor economici, în folosirea cu eficienţă ridicată a resurselor materiale şi băneşti. De asemenea, i.f. trebuie să contribuie la crearea interesului şi a răspunderii materiale a agenţilor economici şi a salariaţilor în administrarea raţională a resurselor de care dispun, la accelerarea vitezei de rotaţie a fondurilor de producţie, la întărirea disciplinei economice şi financiare, la înfăptuirea legalităţii, la comensurarea şi la controlul activităţii economico-financiare. I.f. sunt folosite de către autorităţile publice în scopul influenţării proceselor economice, al corectării ciclului economic, al înlăturării dezechilibrelor economice şi financiare. Cu ajutorul lor se pot lua măsuri financiare pentru temperarea inflaţiei. în timpul recesiunii economice, reducerea impozitelor şi alte înlesniri fiscale, precum şi alocaţiile bugetare stimulează investiţiile şi consumul. I.f. participă la realizarea convergenţei intereselor generale ale societăţii cu cele ale agenţilor economici, ale instituţiilor şi ale poporului român. Aceste i. sunt orientate spre aceleaşi 378 INS scopuri şi se intercondiţionează. I.f. au menirea să orienteze şi să canalizeze eforturile agenţilor economici spre realizarea obiectivelor economice, să îi dinamizeze în vederea obţinerii unor rezultate economico-fmanciare cât mai bune. în economia de piaţă se dă câmp liber spiritului de iniţiativă al individului, al agenţilor economici, al instituţiilor, pentru promovarea noului în producţie, în tehnologie, în organizare, în conducere, pentru obţinerea progresului şi prosperităţii generale. Utilizarea i.f. trebuie să nu stânjenească desfăşurarea normală a activităţii agenţilor economici. I.f., ca şi cele economice şi bancare, trebuie astfel concepute şi folosite încât să contribuie la stabilirea şi la realizarea priorităţilor privind dezvoltarea economico-socială, la înfăptuirea proporţiilor şi a ritmurilor de creştere economică, precum şi la repartizarea judicioasă a obiectivelor economice şi sociale pe teritoriul ţării. I.f. sunt menite să stimuleze iniţiativa largă a agenţilor economici şi a salariaţilor, să-i determine să caute noi soluţii şi căi pentru creşterea volumului producţiei, sporirea productivităţii muncii, reducerea costurilor, îmbunătăţirea calităţii mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor, obţinerea unei eficienţe economice şi sociale superioare. Utilizarea i.f. trebuie să stimuleze dezvoltarea tuturor ramurilor economice şi în profil teritorial, în condiţii de echilibru economic, monetar şi financiar. în condiţiile participării tot mai intense la circuitul economic mondial, la diviziunea internaţională a muncii, i.f. trebuie să stimuleze producţia destinată exportului, ridicarea calităţii şi a competitivităţii mărfurilor româneşti pe piaţa externă, vânzarea mărfurilor pe pieţele externe la preţuri şi la un curs valutar cât mai bune. INSTRUMENTE DE CREDIT PENTRU DECONTĂRI INTERNAŢIONALE, documente care apar pe baza relaţiilor de credit şi se folosesc pentru decontări în comerţul exterior şi în plăţile internaţionale necomerciale. Astfel de i. sunt: acreditivul (v.), hârtiile de valoare (v.), cupoane de obligaţiuni, acţiuni (v.), bancnote (v.). în unele cazuri se folosesc mandate bancare şi cecuri. Folosirea acestor i. determină micşorarea cheltuielilor de circulaţie prin stingerea datoriilor fără transportul aurului dintr-o ţară în alta. INSTRUMENTE DE ECONOMISIRE, mijloace, documente diferenţiate pe care se efectuează depuneri la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, în funcţie de preferinţele persoanelor care efectuează depuneri, deosebite unele de altele printr-o serie de caracteristici şi de avantaje specifice ce se acordă depunătorilor. Ca i. de e. se folosesc: librete de economii, conturi personale, obligaţiuni C.E.C. cu câştiguri, foi cu timbre de economii, cecuri de economii şcolare, certificatul de economii etc. INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNAŢIONALE, înscrisuri care intermediază circulaţia monedelor scripturale între state: moneda naţională, valute, DST etc. Aceste instrumente mijlocesc deplasarea pe plan extern a instrumentelor de plată în cadrul raporturilor valutare. I. de p.i. cuprind o serie de titluri şi înscrisuri provenite în cea mai mare măsură din relaţiile de credit şi care se folosesc atât în relaţiile de plăţi internaţionale pentru stingerea diferitelor datorii, cât şi în scopul procurării unor fonduri de credit pe calea scontării titlurilor respective. I. de p.i. deţin locul principal în realizarea plăţilor reclamate de raporturile economice, financiare şi de credit şi cuprind, sub denumirea de devize, majoritatea fondurilor valutare. I. de p.i. cuprind: titluri care conferă dreptul la o prestaţie în bani, ca de exemplu: trata (cambia), scrisoarea de schimb (biletul la ordin), cecul, efectele publice emise de către state; titluri care conferă dreptul la o cantitate de mărfuri care se află în depozite sau în transport, cum sunt: warantele, conosamentele, recipisele de depozit etc.; titluri care asigură drepturi complexe, cum sunt acţiunile emise de către societăţile pe acţiuni. Având în vedere modul cum circulă, titlurile se pot clasifica în felul următor: titluri nominative, care au înscrise pe ele numele şi prenumele posesorului şi circulă pe calea cesiunii (v.); titluri la ordin, care cuprind drepturi ce nu pot fi executate decât de o anumită persoană, beneficiarul iniţial sau persoana care a primit titlul prin gir (v.); titluri la purtător, care pot trece de la o persoană la alta fară îndeplinirea vreunei formalităţi, iar obligaţia se asumă de către o persoană care nu este stabilită INT 379 în prealabil, ci se desemnează ulterior. V. şi instrument de decontare; instrument de plată; instrumente de credit pentru decontări internaţionale; instrumente monetare; instrumente negociabile. INSTRUMENTE MONETARE, bancnote emise de o bancă de emisiune, monedă divizionară, bani de cont (monedă scripturală), bani de tezaur emişi în unele ţări de către Ministerul Finanţelor. Lm. servesc la efectuarea diferitelor operaţiuni monetare. INSTRUMENTE NEGOCIABILE, înscrisuri care se pot negocia şi care cuprind cambia (v,), biletul la ordin (v.), cecul (v.), diverse valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), bonuri de tezaur (v.) etc. INTENSITATEA CAPITALULUI, raportul dintre capitalul folosit şi forţa de muncă utilizată într-un proces de producţie. Cu cât acest raport este mai mare, cu atât mai mult capital este folosit în procesul de producţie respectiv. INTERDICŢIE BANCARĂ, măsuri restrictive impuse de bancă unui titular de cont, prin care acestuia i se interzice emiterea de cecuri pe o perioadă de un an, ca urmare a unor incidente de plăţi. I.b. previne producerea unor noi incidente de plăţi şi sancţionarea titularilor de cont care le produc în activitatea bancară. INTERES ASIGURAT, i. care se naşte din aporturile unei persoane cu privire la un anumit bun cuprins în asigurare. Bunul asigurat este necesar ca, într-o anumită măsură, să facă parte din sfera raporturilor juridice ale persoanei respective. I.a. trebuie înţeles ca valoare patrimonială ce poate fi pierdută de către asigurat ca urmare a producerii riscului asigurat. De regulă, la asigurarea de bunuri, i.a. este tocmai interesul proprietarului bunului asigurat, deoarece acesta suportă paguba provocată de distrugerea sau de avarierea bunului, iar titularul interesului este şi titularul asigurării. Se întâlnesc şi situaţii când titularul interesului nu coincide cu titularul asigurării. De exemplu, la asigurarea bunurilor pentru cazurile de pagube produse în timpul transportului terestru, expeditorul este titularul asigurării, iar destinatarul este titularul interesului, deoarece, în caz de pagubă, el este cel care va încasa despăgubirea. La asigurarea de persoane, i.a. este legat de evenimentul privind persoana - deces, invaliditate din accident, atingerea unei anumite vârste etc. - la producerea căruia societatea de asigurări plăteşte suma asigurată (asiguratului sau beneficiarului asigurării). Prin urmare, în cazul asigurărilor de persoane, i.a. are o importanţă mai mică, fiindcă suma asigurată se plăteşte de societatea de asigurări la producerea evenimentului asigurat, independent de existenţa unor pagube. La asigurarea de răspundere civilă, i.a. este legat de raporturile care intervin între asigurat şi terţele persoane, deoarece el este obligat să acopere daunele provocate acestora. Rezultă că, la asigurarea de răspundere civilă, i.a. se referă numai la patrimoniul celui răspunzător de producerea prejudiciului. INTERMEDIAR AL ASIGURĂRILOR, persoană fizică sau juridică organizată ca agenţie de intermediere, care desfăşoară o activitate de asigurare (vânzare), adică negociază şi încheie contracte sau prestează alte servicii privind încheierea şi executarea contractelor de asigurare. V. şi broker; broker de asigurare; broker de reasigurare; brokeraj. INTERMEDIAR AUTORIZAT, băncile, casele de schimb valutar, alte entităţi nebancare autorizate de Banca Naţională a României să funcţioneze pe piaţa valutară în calitate de broker (v.) sau dealer (v.). INTERMEDIAR PENTRU VALORI MOBILIARE, persoană juridică legal autorizată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (v.) să exercite intermedierea de valori mobiliare cu titlu profesional, ca fapt de comerţ, fie pe cont propriu, fie pe contul unor terţi. V. şi 380 INT intermediere de valori mobiliare; societate de valori mobiliare; broker; boker financiar; dealer. INTERMEDIARI ÎN ASIGURĂRI, v. AGENT DE ASIGURARE; BROKER DE ASIGURARE. INTERMEDIERE DE VALORI MOBILIARE, activitate desfăşurată de persoane autorizate, care constă în cumpărarea şi/sau vânzarea de valori mobiliare ori de drepturi aferente lor sau derivând din acestea, precum şi în alte operaţiuni accesorii sau conexe autorizate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. I. de v.m. se poate realiza pe pieţe organizate, care funcţionează pe baza autorizaţiei şi sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. I. de v.m. cuprinde: a) vânzarea şi cumpărarea de valori mobiliare pe contul clienţilor şi pe cont propriu; b) garantarea plasamentului valorilor mobiliare cu ocazia ofertelor primare sau secundare; c) transmiterea ordinelor clienţilor în scopul executării lor prin alţi intermediari autorizaţi; d) deţinerea de fonduri şi/sau de valori mobiliare ale clienţilor în scopul executării ordinelor privind respectivele valori mobiliare; e) administrarea conturilor de portofolii individuale de valori mobiliare ale clienţilor; f) păstrarea de fonduri şi/sau de valori mobiliare ale clienţilor în scopul şi în cursul administrării portofoliilor acestora sau în alte scopuri autorizate; g) acordarea de credite pentru finanţarea tranzacţiilor clienţilor în limita unui plafon stabilit de Banca Naţională a României cu consultarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare; h) alte activităţi de intermediere de valori mobiliare. în autorizaţia de intermediere eliberată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (v.) se menţionează expres operaţiunile pe care societatea de intermediere le poate efectua. V. şi agent de valori mobiliare; societate de valori mobiliare. INTERVENŢIE DE BURSĂ, ingerinţa statului, a monopolurilor bancare sau a marilor bancheri în operaţiunile burselor de valori cu scopul de a influenţa (ridica sau coborî) în mod artificial cursul hârtiilor de valoare. I. de b. este o formă a speculaţiei. Organele financiare şi băncile centrale de emisiune recurg la i. de b. pentru întărirea creditului de stat prin cumpărarea în masă a hârtiilor de valoare. De regulă, i. se face cu privire la acţiuni şi obligaţiuni industriale, de transport sau referitoare la alte monopoluri. La i. de b. participă activ băncile mari interesate în ridicarea cursului hârtiilor de valoare. I. de b. poate să exercite numai o influenţă temporară şi nehotărâtoare, deoarece cursurile sunt determinate de legile pieţei. V. şi intervenţie valutară. INTERVENŢIE VALUTARĂ, activitate desfăşurată de băncile centrale de emisiune şi de organele financiare pe pieţele valutare (de vânzări, cumpărări sau schimb de valute sau devize) în scopul ridicării sau micşorării artificiale a cursului valutei naţionale sau a unei valute străine în raport cu alte valute (modalitate de dirijare a cursului valutar). I.v. determină o cerere sau o ofertă artificială privind valuta proprie (naţională). Când băncile centrale şi organele financiare sunt interesate şi urmăresc ridicarea cursului valutei proprii (întărirea monedei naţionale în raport cu valutele străine), acestea pun pe piaţă spre vânzare o cantitate mai mare de valută străină şi cumpără masiv valuta naţională, ceea ce determină o scădere a cursului valutei străine faţă de cursul monedei naţionale. Dacă există interesul ca moneda naţională (proprie) să se ieftinească în raport cu valutele străine, se produce fenomenul invers: băncile centrale şi organele financiare achiziţionează o cantitate mare de valută străină de pe piaţă şi vând valută naţională, ceea ce determină creşterea cererii de valută străină şi deci a cursului acestora, ducând în consecinţă la ieftinirea monedei naţionale. Practicarea i.v. reclamă ca băncile centrale să aibă o suficientă rezervă de valute sau să se poată aproviziona fără întârziere cu valute prin împrumuturi. I.v. se practică, în genere, în raport cu dolarul S.U. A. şi a luat o mare dezvoltare în timpul crizelor. Principala trăsătură caracteristică a i.v. constă în aceea că, de cele mai multe ori, ea are ca scop nu întărirea şi ridicarea cursului valutei naţionale, ci scăderea acestui curs, fapt care duce la exportul masiv de mărfuri. Deşi i.v. a luat o mare amploare, statele INV 381 nu pot salva valutele lor de la scăderea cursului, agravând prin aceasta tot mai mult fenomenul inflaţiei. V. şi intervenţie de bursă; valută; valută de intervenţie. INTERVENŢIONISMUL FISCAL, activitatea statală fiscală ce cuprinde numeroase pârghii de influenţare a proceselor economice care sunt astfel conduse încât să încurajeze agenţii economici pentru efectuarea unor investiţii productive, dezvoltarea anumitor domenii de activitate, stimularea contribuabililor persoane fizice pentru muncă şi economisire etc. Lf. cuprinde avantajele fiscale menite să favorizeze anumite categorii de persoane şi să încurajeze unele activităţi; toate acestea se realizează sub forma reducerilor, deducerilor sau exonerărilor fiscale care urmăresc: investiţii productive, achiziţionarea de locuinţe etc. Lf. face ca politica fiscal-bugetară să fie utilizată pentru reacţionarea creşterii economice şi resorbirea şomajului determinat de neutralizarea factorilor de producţie. J. M. Keynes s-a afirmat ca promotor a unei fiscalităţi moderate cu scopul stimulării agenţilor economici; el a afirmat necesitatea creşterii cheltuielilor publice în vederea asigurării relansării economiei prin expansiunea cererii globale. J. M. Keynes s-a concentrat asupra perioadelor economice critice, de recesiune sau depresiune caracterizate prin scăderea investiţiilor, prin şomaj accentuat ş.a. De asemenea, J. M. Keynes susţine că multiplicatorul cheltuielilor bugetare este superior multiplicatorului fiscal. Altfel spus, la o anumită creştere a cheltuielilor publice are loc o sporire mai accentuată a produsului naţional brut decât dacă s-ar produce printr-o reducere de aceeaşi valoare a impozitelor. în opoziţie cu Lf., neutralismul fiscal presupune ca impozitele să nu influenţeze activitatea economică, investiţiile, schimburile comerciale etc. INTRĂRI (INPUTS), utilizarea de factori de producţie, în expresie valorică, reclamată de desfăşurarea activităţii economice. V. şi cost de producţie. INTRODUCEREA BUNURILOR ÎN ŢARĂ DE CĂTRE PERSOANE FIZICE, aducerea în ţară de bunuri de către persoanele fizice în conformitate cu prevederile Codului vamal. INTUITU PERSONAE (din lat.) 1. Luarea în consideraţie a persoanei. 2. încrederea deosebită în partenerul de afaceri la semnarea unui contract. INVALIDITATE, pierdere totală sau a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, în mod definitiv sau pe o durată îndelungată de timp. V. şi grad de invaliditate. INVALIDITATE PERMANENTĂ, prejudiciere corporală permanentă ca urmare a unui accident care are drept consecinţă reducerea potenţialului fizic, psiho-senzorial sau intelectual, apărută în curs de cel mult un an de la data accidentului şi ca urmare a acestuia, nesusceptibilă de ameliorări. V. şi invaliditate; grad de invaliditate. INVENTAR, document, listă, registru care cuprinde enumerarea şi deservirea cantitativă şi valorică a bunurilor pe care le posedă sau le are în gestiune o persoană juridică sau fizică. I. poate cuprinde şi descrierea obligaţiilor şi a creanţelor persoanei în cauză. INVENTAR GOSPODĂRESC, totalitatea bunurilor care aparţin unui agent economic, unei instituţii şi care sunt folosite pentru desfăşurarea activităţii. INVENTAR MORT, totalitatea maşinilor, instalaţiilor, uneltelor, mijloacelor de transport, clădirilor etc. care aparţin unei întreprinderi, cooperative, instituţii etc. INVENTAR VIU, totalitatea animalelor şi păsărilor prezentate pe rase, specii, vârste etc., aparţinând unei întreprinderi agricole, unei gospodării ţărăneşti etc. 382 INV INVENTAR ZESTRE, v. STOC; STOC PERMANENT DE REZERVĂ. INVENTARIERE, modalitate principală de control faptic, activitate care are ca obiectiv constatarea, la un moment dat, a existenţei cantitative şi calitative a elementelor de activ şi de pasiv ale unei unităţi gestionare, precum şi a modului de executare a sarcinilor de către gestionari. Concomitent cu constatarea stocurilor şi a soldurilor faptice, i. include şi stabilirea eventualelor diferenţe. I. poate fi: periodică; de control; parţială; totală etc. INVENTARIEREA MATERIEI IMPOZABILE, operaţiune prin care se identifică materia impozabilă sau taxabilă, precum şi a celorlalte elemente referitoare la baza de calcul pe care se fundamentează evaluarea veniturilor bugetare la un moment dat. Baza de calcul poate fi: a) aceeaşi cu obiectul impozabil sau taxabil în care aceasta reprezintă: "valoarea, profitul, preţul sau tariful în cazul impozitului pe venit, impozitului pe profit; "suprafaţa terenului, în cazul: impozitului pe teren sau taxa pe teren, când obiectul impozabil este terenul, iar baza de calcul este suprafaţa acestuia, exprimată în m2; b) diferită de obiectul impozabil sau taxabil, ca de exemplu: taxa asupra succesiunilor, unde obiectul taxabil îl constituie dezbaterea succesiunii şi actele întocmite cu acest prilej, iar baza de calcul este valoarea acesteia; la impozitul pe clădiri, unde obiectul impozabil este imobilul, iar baza de calcul este valoarea impozabilă a clădirii. INVENTARUL BUNURILOR SUCCESORALE, i. întocmit de către organul de stat competent şi care cuprinde enumerarea, descrierea şi valorificarea provizorie a bunurilor unei persoane decedate. I.b.s. serveşte la împărţirea masei succesorale între moştenitori, la stabilirea şi la plata taxei succesorale. INVESTITOR 1. Persoană fizică sau juridică al cărei capital se investeşte, pe răspunderea şi pe riscul său, în diferite activităţi economico-sociale în scopul obţinerii de profit sau de alte avantaje economice. 2. Persoana fizică sau juridică a cărei activitate se concretizează în cumpărarea de titluri de valoare exclusiv pentru scopul de a investi, şi nu pentru a le tranzacţiona sau a le redistribui. 3. Persoană care pe cont propriu cumpără, deţine şi valori mobiliare fără a practica intermedierea ca fapt de comerţ. INVESTITOR INDIVIDUAL, persoană fizică ce achiziţionează sau deţine titluri financiare pe care le gestionează personal. Gestionarea personală a valorilor mobiliare prezintă avantaje, dar şi inconveniente. Avantajele sunt: portofoliul de titluri financiare se poate adapta uşor nevoilor şi dorinţelor investitorului, el ştiind cel mai bine ce doreşte şi ce urmăreşte; gestionarea personală este cea mai puţin costisitoare, cunoscut fiind faptul că orice apel la o terţă persoană presupune o cheltuială în plus pentru investitor; uneori, gestionarea personală este mai fructuoasă decât cea efectuată de terţi. Dezavantaje: gestionarea personală presupune ca investitorul să fie informat corect, prompt, să înţeleagă evoluţia cursurilor titlurilor şi să cunoască operaţiunile şi tehnicile bursiere. V. şi investitor în valori mobiliare. INVESTITOR INSTITUŢIONAL, organism financiar care plasează în valori mobiliare o parte însemnată din resursele sale (societăţi de asigurări, case de pensii, case de depuneri şi consemnaţiuni, fonduri mutuale etc.). INVESTITOR ÎN VALORI MOBILIARE, persoană fizică sau juridică al cărei capital se investeşte în valori mobiliare. I. în v.m. sunt aceia care au capital disponibil. Realizarea de plasamente eficiente în valori mobiliare reclamă existenţa unor premise, şi anume: a) trebuie să existe cerinţe de capitaluri mari disponibile pe termen lung, deoarece cumpărarea de titluri financiare constituie o formă de investiţie pe termen lung, cu toate că titlurile financiare sunt negociabile în orice moment, deşi negocierea implică o serie de cheltuieli; b) un plasament INV 383 financiar presupune cunoaşterea celor mai potrivite titluri în care se poate realiza investiţia în funcţie de natura lor, de situaţia bursieră din anumite perioade şi de situaţia economico-financiară a ţării în perioada dată; c) un plasament eficient în titluri financiare necesită cunoaşterea tehnicilor bursiere, deoarece, în mod obişnuit, plasamentele în valori mobiliare se realizează în cadrul bursei de valori. Toate aceste premise trebuie realizate cumulativ. în alte condiţii, plasamentul efectuat poate constitui un lux foarte costisitor. I. în v.m. pot fi individuali sau instituţionalizaţi. V. şi investitor; investitor individual; investitor instituţional. INVESTIŢIE 1. Angajarea pe termen lung a unui capital pentru obţinerea de venituri viitoare. 2. Plasarea unui fond, a unei sume de bani importante într-o anumită activitate economică, socială, culturală, militară etc., în vederea creării şi dezvoltării bazei tehnico-materiale şi a extinderii activităţii respective. I. constituie totalitatea cheltuielilor care se efectuează într-o anumită perioadă de timp pentru crearea şi achiziţionarea de noi active fixe cu destinaţie productivă sau neproductivă, precum şi cu dezvoltarea, reconstruirea şi modernizarea celor existente. Mai sunt considerate i. cheltuielile efectuate pentru explorări, prospecţiuni, cercetări ştiinţifice, proiectări, împăduriri, plantaţii, îmbunătăţiri funciare, demontarea, transportul şi remontarea activelor fixe, cheltuielile privind plata personalului de conducere şi de administraţie pentru întreprinderile aflate în construcţie etc. I. sunt cheltuielile care se concretizează în crearea de noi active fixe şi în sporirea şi perfecţionarea celor existente. Cheltuielile se consideră efectuate pentru i. nu din momentul achiziţionării şi al depozitării materialelor de construcţii pe şantier, ci numai din clipa intrării lor în opera respectivă, adică din momentul încorporării lor în activul fix care se construieşte. 3. Cumpărarea de active, respectiv de bunuri neconsumabile curent şi care, integrate în circuitul economic, generează venituri viitoare. Alături de imobilizările pe termen lung (v.), i. cuprind şi constituirea stocurilor de valori materiale pentru producţie, a stocurilor pentru producţie în curs de fabricaţie, a stocurilor de produse finite etc., valori care, deşi se rotesc mult mai repede, au totuşi un caracter de permanenţă şi, ca urmare, necesită capital pentru acoperire. Ca principal suport al creşterii economice, i. produc efecte multiple, cum sunt următoarele: "asigură dezvoltarea infrastructurilor economice sub aspect cantitativ şi calitativ; "sunt principala modalitate de optimizare a proporţiilor economice prin orientarea fondurilor sau prin stimularea investitorilor pentru a-şi plasa capitalul în diverse ramuri economice sau în profil teritorial; "creează noi locuri de muncă, evitând sau micşorând şomajul; "creează baza materială pentru sfera social-culturală (învăţământ, sănătate, cultură, artă etc.). Pentru realizarea unei i. sunt necesare maşini şi utilaje, materii prime, materiale, combustibil etc. şi forţă de muncă. I. stimulează activitatea în multe alte unităţi economice şi absoarbe o parte din mâna de lucru disponibilizată temporar. Sporirea veniturilor măreşte cererea solvabilă care, la rândul ei, îi determină pe producători să-şi reia activitatea pe un plan superior. I. se pot clasifica din mai multe puncte de vedere. După influenţa pe care o exercită asupra patrimoniului unităţii economice există: i. de menţinere sau de înlocuire; i. de expansiune, concretizate în dezvoltarea capacităţilor existente sau în crearea de noi capacităţi, care conduc la creşterea patrimoniului. Din punctul de vedere al locului în care se fac, i. pot fi: interne (în cadrul unităţilor economice existente); externe, care cuprind creşterea potenţialului economic al întreprinderii prin participarea cu fonduri într-o altă unitate economică, crearea de noi filiale sau sucursale etc. Din punctul de vedere al sferei în care se efectuează, i. sunt: productive, care se fac în ramurile producţiei materiale, şi neproductive, care se realizează în domeniul social-cultural (învăţământ, ocrotirea sănătăţii, cultură, artă, locuinţe, cămine etc.). Din punctul de vedere al scopului urmărit, i. sunt: de producţie, care se fac asupra capacităţilor de producţie, cu scopul de a spori volumul producţiei, al vânzărilor etc., şi de modernizare, care au menirea de a îmbunătăţi condiţiile de producţie, de a reduce costurile de producţie, de a asigura creşterea rentabilităţii. Din punctul de vedere al structurii, i. pot constitui: lucrări de construcţii-montaj; achiziţii de utilaje şi unelte de muncă; lucrări de prospectare geologică etc. Din punctul de vedere al modului de executare, i sunt: în antrepriză, care se execută de antreprize de construcţii specializate, şi în regie, care 384 INV se execută chiar de beneficiar cu forţe proprii. Din punctul de vedere al surselor de finanţare i. sunt: i. finanţate din fonduri proprii şi i. finanţate din fonduri împrumutate. Din punctul de vedere al obiectivelor urmărite de unitatea economică, i. pot fi: strategice, care realizează obiective de cercetare-dezvoltare a unor sectoare, construirea de filiale în străinătate achiziţionarea de societăţi, participaţii financiare în ramuri noi etc.; umane, prin care se recrutează personal specializat, personal de conducere, se efectuează cheltuieli de calificare, recalificare şi informare profesională; sociale, menite să îmbunătăţească condiţiile de muncă şi de viaţă a personalului salariat; de interes public; pentru reducerea poluării. Decizia de efectuare a unei investiţii şi cuprinderea acesteia în programul unităţii economice se fac după elaborarea unui studiu aprofundat referitor la necesitatea, oportunitatea şi eficienţa ei. în acest scop, trebuie să se ţină seama de cerinţele pieţei interne şi externe, de utilizarea integrală a capacităţilor de producţie existente, de sursele de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibili, energie, de uneltele de muncă, de asigurarea cu forţa de muncă necesară, de existenţa şi de folosirea căilor de transport, de costul lucrărilor, de termenul de punere în funcţiune a obiectivului de investiţii, de profitul care se va obţine, de durata de recuperare, de volumul producţiei ce se va obţine, de costul la care se va obţine producţia de pe urma investiţiei etc. V. şi eficienţa economică a investiţiilor. INVESTIŢIE ACTIVĂ, parte a i. ofensive (v.) formată din utilaje, maşini, instalaţii tehnologice, construcţii speciale etc. V. şi investiţie pasivă. INVESTIŢIE BRUTĂ, totalul valoric al activelor fixe noi, al reparaţiilor capitale efectuate activelor fixe, sporirea valorică a activelor circulante, înlocuirea unor echipamente, precum şi soldul rezultat din operaţiunile cu capital străin. INVESTIŢIE CENTRALIZATĂ, i. prevăzută în programul de dezvoltare economico-so-cială a ţării. INVESTIŢIE COLATERALĂ, totalitatea cheltuielilor necesare realizării obiectivelor exterioare, dar legate funcţional şi teritorial de investiţia de bază, care au menirea să asigure punerea în funcţiune şi exploatarea acesteia. I.c. cuprinde cheltuielile efectuate cu căile de acces, conductele de apă, gaze, aer, abur, canalizare, liniile de transport al energiei electrice, racordurile telefonice etc. Valoarea ei se prevede în devizul general al investiţiei de bază. Dacă i.c. deservesc obiective ce aparţin mai multor titulari de investiţii sau mai multe obiective ale aceluiaşi titular, atunci în valoarea de investiţii a obiectivelor productive se cuprind şi cote corespunzătoare ale i. potrivit gradului de deservire a acelor obiective. V, şi investiţie de bază (directă). INVESTIŢIE CONEXĂ, cheltuieli efectuate de către alţi titulari de i. situaţi în anumite ramuri sau sectoare de activitate, în vederea dezvoltării şi asigurării producţiei de materii prime, materiale, energie electrică, energie termică, combustibil etc. necesare funcţionării în condiţii optime a noului obiectiv de investiţii ce se construieşte (de exemplu, modernizarea şi dezvoltarea unor căi de acces, dublarea unei căi ferate, înfiinţarea unor staţii de cale ferată, extinderea celor existente etc.). Valoarea i.c. nu se cuprinde în devizul general al investiţiei de bază. V. şi investiţie colaterală; investiţie de bază (directă). INVESTIŢIE DE BAZĂ (DIRECTĂ), totalitatea cheltuielilor ocazionate direct şi nemijlocit de realizarea şi de punerea în funcţiune a unui mijloc fix productiv sau de realizarea capacităţilor pentru servicii. In cazul i. de b. investitorul decide, pe răspunderea şi pe riscul propriu, unde, când şi cum să-şi investească banii pentru obţinerea de profit. Riscurile mari ale unei astfel de investiţii sunt foarte adesea compensate de profiturile ridicate. INV 385 INVESTIŢIE DEFENSIVĂ, cheltuieli prevăzute de actele normative şi efectuate pentru a asigura, spre exemplu, condiţii optime de muncă, igiena şi protecţia muncii etc. INVESTIŢIE DE FOLOSINŢĂ COMUNĂ, cheltuieli şi lucrări efectuate pentru crearea unor capacităţi auxiliare de producţie, de servicii etc., care se folosesc în comun de către titularii investiţiilor de bază din zonă, însă aparţin numai unuia dintre aceştia. Valoarea i. de f.e. se prevede într-o documentaţie care reprezintă un obiectiv de investiţii separat sau cu un obiectiv distinct în cadrul devizului general al unuia dintre titularii obiectivelor. V. şi investiţie colaterală; investiţie conexă; investiţie de bază (directă). INVESTIŢIE DE ÎNLOCUIRE, i. efectuată pentru înlocuirea bunurilor de producţie vechi. INVESTIŢIE DEMOGRAFICĂ, alocarea unor sume de lei din fondurile publice, din fondurile agenţilor economici sau de către populaţie, în vederea menţinerii şi ridicării nivelului de viaţă şi de civilizaţie a poporului. Structura şi mărimea i. d. depind de evoluţia populaţiei ţării. I.d. cuprind: a) investiţiile productive care urmăresc să asigure capacităţile de producţie necesare obţinerii bunurilor şi serviciilor pentru populaţie; b) investiţii indirect productive (locuinţe, şcoli, unităţi de ocrotire a sănătăţii, instituţii culturale etc.). Se înţelege că o creştere a populaţiei reclamă alocarea unei cote mai mari din produsul naţional brut pentru i.d., astfel încât să se menţină cel puţin mărimea produsului naţional brut ce revine pe locuitor. Dacă se menţine aceeaşi rată a acumulării, atunci, investiţiile din sfera producţiei materiale pot fi afectate şi, deci, prin aceasta şi productivitatea muncii sociale şi produsul naţional brut realizat pe locuitor. INVESTIŢIE DE PORTOFOLIU, plasare de capital în acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat şi alte hârtii de valoare de pe piaţa financiară naţională şi internaţională. I. de p. se realizează prin intermediul următoarelor categorii de instrumente: valori mobiliare specifice pieţei de capital, instrumente specifice pieţei monetare, instrumente de plasament colectiv, conturi de depozit. V. şi investiţie. INVESTIŢIE DE PRODUCTIVITATE, i. productivă destinată reducerii costurilor unitare, pe baza creşterii producţiei pe om/oră, pe materie primă folosită la 1 leu investit, pe unitate energetică utilizată. INVESTIŢIE DIN CONTRIBUŢIA BĂNEASCĂ Şl ÎN MUNCĂ A POPULAŢIEI, cheltuieli efectuate pentru realizarea unor lucrări de interes obştesc din contribuţia bănească şi în muncă a populaţiei. INVESTIŢIE DIN FONDURILE PROPRII ALE ORGANIZAŢIILOR COOPERATISTE, lucrări de i. finanţate din resursele proprii ale organizaţiilor cooperatiste, provenite din amortismente, lichidări de mijloace fixe, alocări pentru fondul de dezvoltare, despăgubiri de asigurări, vânzări de mijloace fixe etc. INVESTIŢIE DIN FONDURILE PROPRII ALE POPULAŢIEI, cheltuieli efectuate din resursele proprii ale populaţiei pentru construirea de locuinţe proprietate personală, realizarea unor plantaţii de pomi fructiferi, vii, diferite construcţii gospodăreşti, achiziţii de animale etc. INVESTIŢIE DIN FONDURILE STATULUI, cheltuieli care se efectuează din fondurile proprii ale agenţilor economici cu capital de stat (amortismente, profit, sume rezultate din lichidarea mijloacelor fixe etc.), din credite acordate de bănci unităţilor de stat, din alocaţii de la bugetul de stat etc. 386 INV INVESTIŢIE DIRECTĂ, i. care se realizează prin aport de fonduri financiare, bunuri mobile şi imobile sau orice alte drepturi de proprietate ce pot fî evaluate în bani, prin crearea sau extinderea unei societăţi comerciale integral deţinute, a unei filiale sau sucursale, prin achiziţionarea integrală a unei societăţi existente ori prin participarea parţială într-o societate nouă sau existentă, în scopul stabilirii de relaţii economice durabile, cu sau fară posibilitatea de a exercita o influenţă directă asupra administrării societăţii. V. şi investiţie. INVESTIŢIE EXTERNĂ, plasament de capital pe termen lung în diferite ţări, care se efectuează sub două forme posibile, şi anume: a) i.e. directă şi b) i.e. de portofoliu. Prin i.e. directă are loc plasarea de capital în obiective economice noi realizate în străinătate, din care se urmăreşte un rezultat financiar pozitiv. I.e. de portofoliu constă în plasamente de capital în străinătate în hârtii de valoare (cumpărări de acţiuni şi obligaţiuni puse în circulaţie de firme sau de state străine). Există şi alte forme de realizare a i.e., ca de exemplu: coparticiparea la realizarea unor obiective economice în străinătate, construirea în comun a unor obiective economice, construirea de societăţi mixte etc. V. şi investiţie. INVESTIŢIE FINANCIARĂ, achiziţie de valori (cu deosebire mobiliare) în vederea obţinerii unui venit. INVESTIŢIE INCORPORALĂ (IMATERIALĂ), i. destinată atât achiziţionării de brevete şi de licenţe pentru cercetare şi formare, cât şi desfăşurării unor acţiuni de marketing şi publice. INVESTIŢIE INTELECTUALĂ, utilizarea unei părţi din produsul naţional brut, avansarea unui capital pentru învăţământ, cercetare ştiinţifică, artă, cultură etc. I.i. se regăsesc în nivelul de pregătire profesională şi de cultură a membrilor societăţii. I.i. au unele trăsături specifice, şi anume: servesc la pregătirea de cadre calificate, cu o serie de cunoştinţe care dau o productivitate ridicată; sunt pe termen lung, având o durată de 10-15-20 de ani; au efecte pe termen lung, pe tot parcursul vieţii active; nu sunt supuse uzurii morale, deoarece ele pot fi adaptate permanent cerinţelor economiei, ştiinţei, tehnicii, culturii, artei etc.; învăţământul, cercetarea ştiinţifică oferă persoanei supleţea necesară adaptării permanente la noile cerinţe ale economiei, ştiinţei şi culturii prin specializări, recalificări, reciclări etc.; i.i. au efecte multiple, au caracter economico-social, uman şi sunt incomparabil mai dificil de cuantificat în comparaţie cu i. materiale. O problemă centrală a programului societăţii noastre o constituie pregătirea şi formarea de noi contingente de specialişti înarmaţi cu temeinice cunoştinţe, cu un larg orizont de pregătire profesională, cu o calificare complexă, capabili să răspundă în condiţii optime exigenţelor mereu crescânde ale organizării şi conducerii producţiei, ale întregii activităţi economico-sociale. învăţământul, instrucţia publică, este principalul izvor de cultură, de instruire şi de pregătire a cadrelor în strânsă legătură cu cerinţele vieţii, de educaţie, de civilizaţie, de formare a unor calităţi morale superioare, de dezvoltare a ştiinţei, artei şi culturii; de asemenea, învăţământul contribuie la perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale, ştiinţifice şi tehnice a viitorilor specialişti. I.i. este o importantă pârghie (instrument) financiară pentru dezvoltarea intelectuală, ştiinţifică, culturală, morală, estetică şi fizică a poporului, o pârghie eficientă de inoculare tineretului a respectului şi a pasiunii pentru muncă, pentru viaţă, pentru cultivarea dragostei faţă de ţară, faţă de idealurile de pace, libertate şi progres social, de afirmare a principiilor eticii şi echităţii sociale, de promovare a relaţiilor noi dintre oameni, bazate pe egalitate, dreptate, prietenie, colaborare şi întrajutorare. INVESTIŢIE ÎN CAPITAL UMAN, cheltuieli efectuate pentru ridicarea pregătirii profesionale şi, în general, a formării oamenilor în vederea creşterii producţiei. Este o i. necorporală cu bătaie lungă. V. şi investiţie intelectuală. INV 387 INVESTIŢIE ÎN CURS, ansamblul resurselor materiale, umane şi financiare încorporate în studii şi proiecte, construcţii, maşini, utilaje, instalaţii şi diferite alte cheltuieli efectuate pentru înfăptuirea investiţiilor nepuse încă în funcţiune. Până în momentul punerii în funcţiune a obiectivelor de investiţii, cheltuielile respective sunt considerate imobilizări. INVESTIŢIE ÎN SĂNĂTATE, efectuarea de cheltuieli pentru ocrotirea sănătăţii membrilor societăţii, precum şi alocarea de resurse necesare finanţării acţiunilor preventive şi de conservare a stării de sănătate. I. în s. sunt un factor al dezvoltării economice şi sociale a ţării. Principiile de bază ale politicii în domeniul ocrotirii sănătăţii publice sunt următoarele: ■medicina trebuie să fie în primul rând a omului sănătos şi nu a bolnavului; "prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor; "prelungirea duratei vieţii active şi, în general, a vieţii omului; ■accesibilitatea populaţiei la toate formele de asistenţă medicală; "întărirea continuă a stării de sănătate a populaţiei - componentă esenţială a calităţii vieţii; "creşterea unor generaţii sănătoase, viguroase. Cu fondurile alocate de la bugetul statului şi prin importantele măsuri luate de stat în ce priveşte reorganizarea, extinderea, diversificarea şi modernizarea reţelei medico-sanitare şi înzestrarea acesteia cu aparatură perfecţionată, pentru pregătirea şi creşterea numărului de cadre medico-sanitare, pentru dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi a producţiei de medicamente s-au obţinut rezultate pozitive în ocrotirea sănătăţii. Responsabilitatea menţinerii şi a întăririi sănătăţii populaţiei cade nu doar în sarcina medicului, ci şi în seama colectivităţii, a sistemului de educaţie medico-sanitară, precum şi a factorilor de decizie politică. Păstrarea sănătăţii persoanei este nu numai o necesitate socială, ci şi un drept constituţional fundamental al personalităţii umane. Acest drept se realizează prin asistenţa medicală, prin serviciile de sănătate şi prin politica medico-sanitară a statului. I. în s. şi reforma în domeniul ocrotirii sănătăţii au următoarele obiective: "accesibilitatea tuturor cetăţenilor la asistenţa şi la serviciile medico-sanitare; "echitatea tuturor cetăţenilor în obţinerea asistenţei medicale necesare pe baza principiilor solidarităţii sociale; "fundamentarea întregului sistem medico-sanitar pe promovarea sănătăţii şi pe prevenirea maladiilor; "libera alegere a medicului de către cetăţeni; ■garantarea calităţii îngrijirii medicale; "asigurarea eficienţei serviciilor medico-sanitare sub aspectul costului şi al eficacităţii acestora; "crearea unui sistem coerent mixt, public şi privat, care să acopere echitabil întreaga populaţie; "dezvoltarea asistenţei medico-sanitare private, cu deosebire a celei ambulatorii; "finanţarea ocrotirii sănătăţii atât din fondurile publice, prin impozite şi taxe generale, cât şi din contribuţii obligatorii şi voluntare, precum şi prin plată directă; "asigurarea unui grad ridicat de autonomie a furnizorilor de servicii medicale, într-un sistem descentralizat; "monitorizarea şi evaluarea periodică a performanţelor calităţii asistenţei şi tratamentului, a productivităţii şi impactului serviciilor medicale asupra stării de sănătate; ■integrarea sistemului de ocrotire a sănătăţii în cadrul strategiei naţionale a asigurării sănătăţii. Reforma sistemului de ocrotire a sănătăţii trebuie să se raporteze, în acelaşi timp, la cerinţele internaţionale cuprinse în politica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care în programele „Sănătatea pentru toţi“ prevede: prevenirea bolilor şi lupta împotriva îmbolnăvirilor; promovarea şi menţinerea sănătăţii; realizarea unui mediu înconjurător salubru; adaptarea serviciilor de sănătate la nevoile populaţiei. Starea de sănătate a populaţiei şi menţinerea ei sunt urmărite de toate ţările şi se reflectă în politica socială a tuturor guvernelor, în strategiile mondiale pentru sănătate. Strategiile diverselor ţări atestă faptul că sănătatea este o sursă foarte importantă a dezvoltării personale, sociale şi economice, o latură esenţială a calităţii vieţii. Menţinerea şi întărirea stării de sănătate presupun dezvoltarea şi integrarea concomitentă a trei elemente: a) un sistem stabil de resurse viabile, locuinţe sigure şi salubre, o alimentaţie sănătoasă, un nivel de instruire adecvat, venituri suficiente, justiţie şi echitate socială; b) măsuri permanente în toate sectoarele pentru promovarea ocrotirii sănătăţii; c) elaborarea şi punerea în practică a reformelor sistemelor de ocrotire a sănătăţii, în vederea îmbunătăţirii stării de sănătate şi a reducerii efectelor nocive asupra sănătăţii. în acest sens, este necesar să se acorde importanţă următoarelor probleme: "sistemul de finanţare a cheltuielilor cu ocrotirea sănătăţii; ■raţionalizarea cheltuielilor; "descentralizarea sistemului de organizare şi conducere; "dreptul 388 INV cetăţenilor de a-şi alege cadrul medical etc. Comitetul European pentru Dezvoltarea Promovării Sănătăţii consideră că menţinerea şi întărirea stării de sănătate a populaţiei se pot obţine prin-■orientarea politicii în toate sectoarele spre ameliorarea sănătăţii (de exemplu, descurajarea consumului de alcool prin politica de preţuri, prohibiţia tutunului etc.); "crearea condiţiilor de viaţă şi de muncă menite să favorizeze o stare de sănătate bună; "creşterea competenţelor colectivităţilor locale cu privire la asigurarea unei stări bune de sănătate a populaţiei ■promovarea unui sistem educaţional astfel încât fiecare persoană să aibă grijă de propria sănătate (informarea şi educarea cetăţenilor în şcoli, la locul de muncă, prin diferite comunităţi etc.); "orientarea sistemelor de ocrotire a sănătăţii şi a serviciilor individuale spre cunoaşterea măsurilor profilactice pentru întărirea stării de sănătate a populaţiei. Ocrotirea sănătăţii populaţiei constituie un factor deosebit de important al desfăşurării normale a vieţii şi a oricărei activităţi. V. şi asigurări de sănătate. INVESTIŢIE NEPRODUCTIVĂ, cheltuieli din fondurile statului sau ale unităţilor economice de stat, cooperatiste, private, destinate satisfacerii unor cerinţe social-culturale, administrative, de apărare naţională etc. în i.n. se cuprind cheltuielile pentru instituţiile medico-sa-nitare, teatre, locuinţe, pavilioane administrative etc. INVESTIŢIE NETĂ, resursele băneşti sau materiale rămase după ce din i. brută s-a dedus suma amortismentelor. Parte din venit care se foloseşte pentru sporirea capitalului fix şi a stocurilor. I.n. contribuie la formarea netă a capitalului fix. V. şi investiţie brută. INVESTIŢIE NETERMINATĂ, I. aflată în curs de realizare. INVESTIŢIE NOMINALIZATĂ, v. INVESTIŢIE CENTRALIZATĂ. INVESTIŢIE OFENSIVĂ, cheltuieli efectuate pentru achiziţionarea de maşini, instalaţii, utilaje, clădiri, mijloace de transport etc. destinate sporirii capacităţilor de producţie. I.o. cuprinde investiţia activă şi investiţia pasivă. V. şi investiţie activă; investiţie pasivă. INVESTIŢIE PASIVĂ (INDIRECTĂ), cheltuieli destinate construirii de clădiri, adăposturi etc., care au menirea de a proteja maşinile, instalaţiile etc.; investitorul îşi încredinţează banii unor instituţii financiare. I.p. aduce profituri mai mici. V. şi investiţie activă; investiţie ofensivă. INVESTIŢIE PRODUCTIVĂ, cheltuieli efectuate în ramurile în care se creează bunuri materiale sau în care se desăvârşeşte procesul creării acestor bunuri. I.p. constă în punerea în funcţiune de noi capacităţi de producţie sau în creşterea capacităţilor de producţie care deja există; se materializează în uzine, fabrici, utilaje pentru producţie etc. INVESTIŢIE PUSĂ ÎN FUNCŢIUNE, valoarea totală a obiectelor de i. executate şi date în exploatare. INVESTIŢIE SPECIFICĂ, indicator valoric al eficienţei economice a i., care exprimă cuantumul valoric al i. necesar pentru realizarea unei unităţi de capacitate (lei investiţii pe tona de capacitate, pe bucată, pe m2 etc.) sau volumul de i. necesar pentru realizarea unei unităţi de produs a 1 000 lei producţie-marfă etc. I.s. se determină după formula: Ţ Vi Ţ VI_____________ j[ —____sau I _____________--------------- > s CP s 1000 lei producţie marfa în care: Is = investiţia specifică; VI = valoarea investiţiei; INV 389 CP = capacitatea de producţie a obiectivului respectiv exprimată în unităţi naturale sau natural convenţionale (t, bucăţi, m2, m3 etc.) sau valoarea producţiei pe o anumită perioadă de timp. Când i. este destinată unor dezvoltări sau modernizări la un obiectiv existent în vederea dezvoltării acestuia, i.s. se determină după formula: i., V1* sl pp —CP ’ m care: ^ri ^ro Isi = investiţia specifică pentru modernizări; Vii = variantă de proiect care arată volumul investiţiilor după modernizare; CP0 = capacitatea de producţie înainte de modernizare; CPj = capacitatea de producţie după modernizare. I.s. se poate calcula şi pentru investiţiile neproductive (pe un pat de spital, pe m2 suprafaţă locuibilă etc.). Cu cât valoarea i.s. este mai mică, cu atât i. respectivă este mai eficientă. Acest indicator are o mare importanţă şi utilitate în alegerea variantei optime (cele în mai eficiente) de i. dintre cele existente în proiectele elaborate. I.s. permite efectuarea de studii şi analize comparative între variantele de proiect şi obiectivele existente în funcţiune, pentru a se vedea cât de eficientă este investiţia care se pregăteşte, respectiv ce economie de muncă socială va rezulta, ce consum de materiale va fi necesar sau ce acumulări băneşti se vor obţine şi în cât timp. I.s. poate fi redusă prin îmbunătăţirea proiectării, lichidarea tendinţelor de gigantism, de supradimensionare a construcţiilor, prin renunţarea la finisaje inutile, prin amplasarea în aer liber a instalaţiilor şi realizarea unor construcţii simple, rezistente, strict necesare. Reducerea i.s. reclamă interzicerea construirii de pavilioane administrative costisitoare, îmbunătăţirea organizării muncii pe şantiere, gospodărirea raţională a utilajelor, reducerea substanţială a consumului de metal şi de lemn în construcţii, realizarea de economii la combustibil, energie etc., diversificarea materialelor de construcţii, folosirea înlocuitorilor, realizarea direct pe şantiere a prefabricatelor şi a construcţiilor metalice etc. Reducerea i.s. nu trebuie să aibă influenţe negative asupra productivităţii muncii, costurilor de producţie, calităţii şi sortimentului producţiei etc. INVESTIŢIE TOTALĂ, i. rezultată din însumarea i. directe, a celor colaterale şi conexe. V. şi investiţie colaterală; investiţie conexă; investiţie de bază (directă). INVESTIŢII DE CAPITAL, cheltuieli financiare care contribuie la crearea unui activ (clădire, maşină, instalaţie, materii prime etc.) cu scopul de a asigura buna desfăşurare a activităţii economice, sociale, ştiinţifice etc., cu menirea de a produce beneficiu (profit) în mai mulţi ani. V. şi investiţie; investiţie activă; investiţie intelectuală; investiţie în sănătate; investiţie pasivă (indirectă); investiţie specifică. INVESTIŢII ÎN STAŢIUNILE BALNEOCLIMATERICE, cheltuieli ce se efectuează de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetul asigurărilor sociale ale cooperaţiei meşteşugăreşti, din planurile financiare ale celorlalte forme de asigurări sociale, de la bugetele locale şi chiar de la bugetul de stat, în scopul dezvoltării bazei materiale a staţiunilor balneoclimaterice şi al creşterii gradului de confort. Aceste i. sunt menite să îmbunătăţească condiţiile şi să mărească capacitatea de cazare, masă, tratament etc. al pensionarilor, al persoanelor active şi al membrilor lor de familie. INVESTIŢIILE FONDURILOR UNIVERSALE DE PENSII, utilizarea activelor fondurilor universale de pensii în diferite activităţi în vederea maximizării veniturilor în beneficiul exclusiv al membrilor. I. se efectuează cu respectarea următoarelor principii: a) 390 INV securitatea activelor fondului; b) diversificarea investiţiilor; c) menţinerea unei lichidităti adecvate. Societăţile de pensii pot investi activele fondului pe care îl administrează numai în- a) depozite bancare la o bancă sau la o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul României şi care nu este sub administrare specială sau sub regim special de decontare; b) obligaţiuni şi titluri de credit emise de Ministerul Finanţelor şi obligaţiuni emise de Banca Naţională a României; c) obligaţiuni emise de autorităţile administraţiei publice locale din România; d) acţiuni care sunt cotate pe o piaţă reglementată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (v.); e) obligaţiuni emise de societăţi comerciale înregistrate în România şi care sunt cotate pe o piaţă reglementată, având ratingul aprobat de Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii (v.); f) numerar; g) obligaţiuni de stat emise de guverne străine care au un rating internaţional acceptat de Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii şi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi acţiuni emise de emitenţi străini şi cotate pe o piaţă străină acceptată de cele două comisii de mai sus; h) alte forme de investiţii prevăzute de reglementările Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii. Activele unui fond nu pot fi investite în: a) acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare care nu sunt cotate şi nici tranzacţionate pe alte pieţe supravegheate; b) active care nu pot fi înstrăinate prin lege; c) active corporale care nu sunt cotate pe o piaţă organizată şi a căror evaluare este incertă, ca de exemplu: antichităţi, lucrări de artă, autovehicule etc.; d) bunuri imobiliare sau orice drept legate de acestea; e) acţiuni, obligaţiuni şi alte valori mobiliare emise de acţionarii societăţii de pensii, de custodele fondului, de o persoană afiliată; f) orice alte asemenea active stabilite de Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii. INVESTIŢIILE SOCIETĂŢILOR DE ASIGURĂRI, sursă importantă de finanţare a dezvoltării economiei naţionale. Asigurările canalizează o mare parte din resursele financiare ale populaţiei. Dacă în 1981 asigurările deţineau 10% din piaţa plasamentelor pe termen, astăzi ele deţin 60-70%. Depunerile individuale sub forma de „prime" sunt „reintroduse" în economia naţională prin plasamente care permit o finanţare pe termen lung, stabilă şi antiinflaţionistă, esenţială pentru echilibrul economic. Societăţile de asigurări joacă un rol de promotor pentru piaţa bursieră, contribuind la atenuarea fluctuaţiilor în perioada de criză sau la suprasolicitarea bursieră. Aceste societăţi participă la finanţarea cheltuielilor publice prin achiziţionarea masivă de obligaţiuni (circa 30% din totalul obligaţiunilor deţinute), precum şi la finanţarea cheltuielilor întreprinderilor şi instituţiilor publice (circa 50% din portofoliul obligaţiunilor). Unele ţări au la bază principiul măririi rezervelor tehnice, anual, cu nivelul devalorizării lor (inflaţia şi dobânda); alte ţări le reevaluează permanent în funcţie de cursul pieţei şi al monedei. Mecanismul de asigurare şi regulile plasamentelor trebuie să ofere asiguratului garanţia de a dispune de o participaţie reciproc avantajoasă cu societatea de asigurări. Astfel, în cele mai multe ţări, asiguratul beneficiază de cel puţin 85% din beneficiile obţinute din plasamente. în consecinţă, o societate de asigurări care practică asigurări pe termen de minimum 10-12 ani, în special de viaţă, se va orienta către plasamente în obligaţiuni, iar o societate de asigurări de bunuri şi de răspundere civilă va investi în acţiuni şi în afaceri imobiliare, pentru a se apăra de inflaţie şi de creşterea nivelului daunelor în caz de catastrofe. Plasamentele se diversifică prin cumpărarea de obligaţiuni, care reprezintă 55-65% din volumul asigurărilor deoarece prezintă anumite avantaje: siguranţa valorii, regularitatea veniturilor din dobânzi şi câştiguri. Acţiunile reprezintă circa 15-20% din plasamentele remunerative constatate pe termen lung, care sunt strict necesare pentru asigurările pe termen lung. Afacerile imobiliare reprezintă un plasament foarte căutat, deşi ponderea lor în totalul plasamentelor este de numai circa 10-15%. Acest lucru se datorează ofertei de pe piaţă, care este limitată, în special pentru terenuri, şi preţului mare de achiziţie, care nu permite, de multe ori, un randament deosebit al tranzacţiei. Alte categorii de plasamente pot fi titlurile de creanţă negociabile şi creditele pe termen scurt sau mediu. Ele reprezintă până la 10% din totalul formelor de investiţii în plasamente. Societăţile de asigurări pot face şi plasamente bancare. Sursele de finanţare pentru aceste plasamente sunt IZV 391 rezervele de prime la asigurările de viaţă şi rezervele de daune, iar pentru investiţiile proprii se folosesc capitalul social, fondul de dezvoltare şi fondul de amortizare. IPOTECARE, operaţiune prin care un debitor întocmind anumite acte, încredinţează creditorului său diferite bunuri imobiliare sau hârtii de valoare drept garanţie pentru împrumutul ce i-a fost acordat. Bunurile ipotecate rămân în proprietatea debitorului, care se poate folosi de ele, însă nu le poate înstrăina. V. şi ipotecă. IPOTECĂ, garanţie reală imobiliară, drept real accesoriu în baza căruia creditorul poate urmări bunul imobiliar (clădiri, terenuri) aparţinând debitorului ce i-a fost stabilit ca garanţie, indiferent în posesia cui s-ar afla, pentru satisfacerea creanţei sale din preţul ce se obţine din vânzarea silită a bunului imobiliar. Spre deosebire de gaj (v.), i. nu-1 deposedează pe proprietar de bunul ipotecat, ceea ce înseamnă că acesta îşi păstrează şi poate folosi toate atributele dreptului de proprietate până la eventuala deschidere a procedurii de executare silită în caz de nerambursare a creditului. I. are următoarele trăsături: "actul de ipotecare (datoriile) se înregistrează în cărţi funciare speciale (registre de proprietăţi imobiliare) ţinute de organele locale, fapt ce asigură pe creditor că imobilul ipotecat nu va putea fi înstrăinat înainte de a i se fi rambursat creditul pe care l-a acordat; "bunurile imobile ipotecate rămân în posesia şi în administrarea debitorului care este obligat să plătească creditorului dobânzi şi să achite împrumutul la scadenţă; "debitorul poate primi mai multe credite prin ipotecarea aceloraşi bunuri, cu condiţia ca suma totală a creditelor să nu depăşească valoarea bunurilor ipotecate. I. este un drept real accesoriu în baza căruia, dacă debitorul nu-şi achită datoria la scadenţă, creditorul este îndreptăţit să ceară executarea silită, adică vânzarea imobilului ipotecat prin licitaţie publică, şi din suma astfel obţinută se compensează creditul acordat, inclusiv dobânzile şi alte cheltuieli aferente. în cazul insolvabilităţii debitorului, restituirea creditelor se face din suma obţinută din vânzarea bunului ipotecat, în ordinea încheierii ipotecilor. Dacă bunul ipotecat este transferat, creditorul are dreptul să îl urmărească indiferent de deţinătorul la care se află. IREFRAGABIL, prezumţie legală care nu poate fi combătută printr-o altă dovadă contrară. IZVOARELE DE CONSTITUIRE A FONDULUI PENTRU ACORDAREA INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ , surse din care se constituie acest fond, şi anume: a) contribuţiile angajatorilor şi ale persoanelor fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii. Angajatorii au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj, calculată prin aplicarea cotei de 5% asupra fondului total de salarii lunare brute realizate de asiguraţii respectivi. Angajatorii care încheie cu persoane fizice convenţii civile privind prestarea de servicii pentru desfăşurarea unor activităţi nu au obligaţia de a contribui la constituirea acestui fond în raport cu drepturile băneşti plătite acestora din fondul de salarii, dacă acestea au încheiat şi un contract individual de muncă; b) contribuţiile individuale ale persoanelor salariate sau asimilate acestora. Angajatorii au obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze lunar contribuţia individuală la fondul pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj, prin aplicarea cotei de 1% asupra salariului de bază lunar brut sau, după caz, asupra veniturilor lunare brute realizate; c) contribuţiile datorate de persoanele care încheie contract de asigurare pentru şomaj. Persoanele asigurate pe baza contractului de asigurare pentru şomaj au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la fondul pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj stabilită în cotă de 6% aplicată asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj. în funcţie de necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielilor fondului pentru şomaj, nivelul cotelor prevăzute mai sus se poate modifica prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat; d) venituri din alte surse, inclusiv din finanţarea externă. Veniturile din alte surse ale fondului pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj se constituie, în principal, din dobânzi, majorări pentru neplata în termen a contribuţiilor, restituiri ale creditelor acordate legal, taxe încasate de Agenţia Naţională pentru 392 IZV Ocuparea Forţei de Muncă din activitatea de formare profesională şi cele pentru acreditarea furnizorilor de servicii de ocupare, penalităţi, amenzi şi orice alte sume încasate legal la fondul pentru şomaj. Termenele de plată a contribuţiilor la fondul pentru şomaj sunt, după caz, de cel mult 5 zile de la: a) data stabilită pentru plata drepturilor salariale sau a drepturilor membrilor cooperatori pe luna în curs, în cazul angajatorilor care efectuează plata acestor drepturi o singură dată pe lună; b) data stabilită pentru plata chenzinei a doua, în cazul angajatorilor care efectuează plata drepturilor chenzinal; c) data stabilită prin contractul de asigurare pentru şomaj. Constituirea resurselor pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj se realizează prin Trezoreria Statului. în caz de neplată a contribuţiilor datorate în termenele legale se aplică majorări de întârziere potrivit reglementărilor legale privind executarea creanţelor bugetare. Dacă nu se achită contribuţiile pentru constituirea fondului pentru plata indemnizaţiei de şomaj, majorările de întârziere şi penalităţile, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă aplică măsurile legale de executare silită. Recuperarea debitelor din contribuţii şi majorări se poate face şi prin compensarea cu activele imobile din patrimoniul debitorilor, evaluate de instituţii autorizate în mod legal, cu condiţia ca acestea să fie necesare funcţionării Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi să fie prevăzute în programul de investiţii. Disponibilităţile fondului înregistrate la finele anului se reportează şi se utilizează în anul următor cu aceleaşi destinaţii. V. şi indemnizaţia de şomaj. IZVOARELE DE CONSTITUIRE A FONDURILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE ALE AGRICULTORILOR, surse din care se constituie fondurile asigurările sociale ale agricultorilor; în prezent acestea sunt următoarele: «contribuţia agricultorilor asiguraţi; ■contribuţia pentru obţinerea biletelor de tratament balnear şi de odihnă; "contribuţia agenţilor economici cu specific agricol şi alimentar; "dobânzile bancare acordate pentru păstrarea fondurilor disponibile în conturile unităţilor bancare; "profitul net obţinut din activitatea unităţilor de tratament balnear şi de odihnă ale ţărănimii; "subvenţii de la bugetul statului. Contribuţia facultativă a persoanelor asigurate este de 7% din venitul mediu lunar asigurat şi o cotă de 2% asupra aceluiaşi venit mediu lunar asigurat, contribuţii care se plătesc de persoanele asigurate în vârstă de peste 18 ani, pentru finanţarea ocrotirii sănătăţii. Venitul mediu lunar asigurat nu poate fi mai mic de jumătate din salariul de bază minim brut pe ţară, reglementat la data achitării contribuţiei. Contribuţia se plăteşte lunar. Neplata contribuţiei pe o perioadă mai mare de doi ani atrage încetarea plăţii drepturilor de asigurări sociale pe perioada respectivă. Dacă în această perioadă persoana interesată solicită unele drepturi de asigurări sociale, acestea se acordă numai după achitarea contribuţiei datorate. Membrii de familie ai persoanelor asigurate, în vârstă de până la 18 ani, sunt asiguraţi fără plata contribuţiei. Pentru tinerii agricultori în vârstă de peste 18 ani, dar care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, contribuţia individuală reprezintă în primul an de asigurare 50% din contribuţia de 7% (şi din cea de 2%), 65% în al doilea an şi 80% în anul al treilea. Se consideră perioadă de asigurare şi timpul în care o persoană asigurată a fost în concediu pentru sarcină şi lehuzie, a fost în concediu plătit pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, a fost internată în spital, a îndeplinit obligaţii militare, dacă această perioadă nu a fost valorificată ca vechime în muncă în alte sisteme proprii de asigurare, chiar dacă nu a fost achitată contribuţia de asigurări sociale în această perioadă. Persoanele care nu au achitat contribuţia pentru pensii şi asigurări sociale au posibilitatea să achite această contribuţie pentru perioadele anterioare, dar nu mai mult de doi ani în urmă. Agenţii economici cu specific agricol şi alimentar (care produc, industrializează şi comercializează produse agricole şi alimentare) au obligaţia de a achita lunar o contribuţie cuprinsă între 2% şi 4%, calculată asupra veniturilor după deducerea accizelor, respectiv din adaosul comercial, comisionul sau adaosul de alimentaţie publică rezultat în urma comercializării produselor, în modul următor: 2% pentru industria alimentară şi a băuturilor; 3,5% pentru producţia agricolă; 4% pentru comercializarea produselor agricole, comerţul cu produse alimentare, alimentaţia publică, prelucrarea de ceai, cafea şi cacao. Neplata la timp a contribuţiei atrage majorarea sumelor datorate cu 0,12% pentru fiecare zi de întârziere. Dacă nu se achită în termen contribuţia fondurilor asigurărilor sociale pentru agricultori, organele IZV 393 Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale aplică măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului asigurărilor sociale de stat şi a majorărilor de întârziere. în vederea realizării creanţelor pe calea executării silite, organele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale dispun încasarea sumelor cuvenite prin introducerea de dispoziţii de încasare, ce constituie titluri executorii, pe care organele bancare le onorează fără acceptul debitorilor, înaintea oricăror alte plăţi. Dacă titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, organele bancare urmăresc executarea acestora din încasările zilnice realizate în conturile debitorului, până la lichidarea creanţelor sau până la începerea executării silite asupra patrimoniului debitorilor. IZVOARELE DE FORMARE A FONDURILOR CASEI DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR, sursele din care se constituie fondurile băneşti necesare plăţii pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale, şi anume: o cotă de 30% percepută lunar asupra sumelor încasate din onorarii de barourile de avocaţi; contribuţia barourilor de avocaţi din excedentele bugetare realizate în anii anteriori şi diferite alte venituri. Toate aceste resurse se păstrează în contul Casei de Asigurări a Avocaţilor, deschis la sucursala Băncii Comerciale din municipiul Bucureşti, pentru care banca acordă o dobândă ce constituie, de asemenea, un izvor de alimentare a fondurilor asigurărilor sociale ale avocaţilor. I ÎMBOGĂŢIRE FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ, î. care constă în creşterea activului sau în micşorarea pasivului patrimoniului unei persoane, fără temei legal, în dauna altei (altor) persoane, al cărei activ se micşorează sau al cărei pasiv creşte. Persoana care s-a îmbogăţit fară justă cauză este obligată să restituie bunurile dobândite ilicit. ÎMPREJURĂRI ESENŢIALE PRIVIND RISCUL, circumstanţe care au un rol determinant în ceea ce priveşte acceptarea sau neacceptarea de către asigurător a riscului respectiv. Drept urmare, persoana care urmează să încheie o asigurare este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc. Aceste împrejurări pot fi cu caracter obiectiv sau subiectiv. împrejurările obiective (de exemplu, la asigurarea de incendiu a unei clădiri, asigurătorul trebuie să cunoască genul şi modul de construcţie, locul unde este amplasată, destinaţia clădirii etc.) servesc pentru calcularea probabilităţii şi a intensităţii riscului şi, implicit, pentru stabilirea primei de asigurare, împrejurările subiective se referă la fapte care, luate ca atare, nu sunt asigurabile sau la trăsături de caracter ale asiguratului. De exemplu, asigurătorul vrea să cunoască dacă la asigurarea precedentă s-a produs un sinistru care a fost urmat de rezilierea contractului sau dacă o persoană care doreşte să încheie o asigurare auto a avut suspendat sau anulat permisul de conducere şi în ce împrejurări etc. Societatea de asigurări trebuie să cunoască împrejurările esenţiale cu privire la risc. ÎMPRUMUT 1. Operaţiune prin care o anumită persoană (împrumutătorul) acordă spre folosinţă alteia (împrumutatul), cu titlu oneros sau fară plată, o anumită sumă de bani sau bunuri, pentru un anumit timp, la expirarea căruia bunurile sau suma de bani se restituie de regulă împreună cu o dobândă sau cu chirie. 2. Reînnoirea unui împrumut, deschiderea unei linii de credit, emiterea de garanţii, scontarea unei cambii, a unui bilet la ordin. ÎMPRUMUT bancar, orice î. acordat de o bancă. î.b. se acordă pe baza normelor de creditare, a principiilor creditării bancare. Aceste î. pot fi acordate pe termen scurt, mediu sau lung. V. şi principiile creditării bancare. ÎMPRUMUT BUGETAR, mijloace băneşti ce se acordă de către prefecturile judeţelor şi de primăria municipiului Bucureşti din resursele disponibile ale bugetelor proprii, ale bugetelor comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru acoperirea decalajelor temporare dintre veniturile şi cheltuielile lor, care pot să apară în cursul anului. Dacă astfel de decalaje apar între veniturile şi cheltuielile bugetelor judeţelor şi al municipiului Bucureşti, ele se acoperă din împrumuturile care se acordă în acest scop din resursele disponibile înregistrate în bugetul de stat. împrumuturile din bugetul de stat se acordă de către 395 Ministerul Finanţelor, la cererea motivată a primăriilor şi a consiliilor judeţene şi al municipiului Bucureşti. I.b. se restituie din veniturile pe care le realizează bugetul local respectiv în perioada imediat următoare. ÎMPRUMUT CU ANUITATE VIAGERĂ, formă a împrumutului public în care statul se obligă să plătească subscriptorilor, cât timp aceştia vor trăi, o anumită sumă de lei anuală, care cuprinde o parte din capitalul subscris şi dobânda. In momentuHncetării din viaţă a creditorilor, statul se eliberează total şi definitiv de plata datoriei contractate. I. cu a.v. conţine un sistem de anuitate terminabilă, iar rambursarea se face treptat şi se încheie la o dată incertă, deoarece nu se pot prevedea cu anticipaţie datele încetării din viaţă a creditorilor. I. cu a.v. dezvoltă spiritul de speculaţie şi gustul cheltuielilor de consumaţie. Acest gen de împrumuturi a fost practicat pe scară largă în secolele XVII, XVIII, XIX şi mai puţin în secolul XX, datorită faptului că vârsta creditorilor, ca urmare a condiţiilor lor excepţionale de viaţă, depăşea mult vârsta medie a vieţii oamenilor prevăzută în tabelele de calcul. ÎMPRUMUT CU CUPON ZERO (ZERO-COUPON BOND), î. obligatar, fară cupon anual, remunerat sub forma unui „disagio“ asupra cursului de emisiune. Aceste împrumuturi nu conţin rata dobânzii. Ca urmare, la scadenţă se rambursează numai valoarea nominală a împrumutului. Practic însă, plata dobânzilor se efectuează în felul următor: preţul de emisiune este redus cu dobânzile datorate pentru toată durata împrumutului (spre exemplu, emisiunea împrumutului se face la un curs de 70%). Ca urmare, este necesar ca, înainte de a subscrie la un împrumut cu cupon zero, subscriptorii să compare randamentul acestuia cu cel al obligaţiunilor ordinare. V. şi împrumut obligatar; disagio. ÎMPRUMUT CU OPŢIUNE, î. în care obligaţiunile sunt însoţite de câte un certificat de opţiune, care autorizează subscrierea de acţiuni (v.) sau bonuri de participaţie (v.) ale aceleiaşi societăţi. Certificatul de opţiune se poate detaşa de titlu şi se poate schimba într-o perioadă de timp determinată şi la un preţ fixat dinainte - ţinând seama de condiţiile împrumutului - pe acţiuni sau bonuri de participaţie. In tot acest timp, certificatul de opţiune se negociază separat de obligaţiune. Până la scadenţă, împrumutul rămâne în vigoare. Când expiră termenul de opţiune, certificatul de opţiune devine caduc, ceea ce înseamnă că el nu se mai aplică, nemaiavând obiect. ÎMPRUMUT CU RATĂ VARIABILĂ, î. cu rată variabilă a dobânzii cotată la bursă, uşor negociabil şi fără risc mare. Avantajul acestui fel de î. constă în aceea că riscul este mic. Inconvenientul acestui gen de î. este că dobânda nu poate fi calculată anticipat. în situaţia în care rata dobânzii creşte, investitorii preferă plasamentele pe termen scurt, şi din această cauză devine mai dificilă plasarea pe piaţă a unor împrumuturi obligatare pe termen lung. Investitorii care au subscris împrumuturi cu rată variabilă beneficiază mai târziu de urcarea ratelor. Ratele dobânzilor se adaptează de regulă anual. La împrumuturile interne cu rată variabilă se ia ca bază randamentul mediu al obligaţiunilor de stat cu o durată reziduală mai mare de cinci ani, care, în funcţie de solvabilitatea debitorului obligatar, se poate mări cu o anumită maijă. Când se înregistrează o diminuare a ratelor dobânzii, î. cu r.v. sunt mai puţin agreate, iar noii emitenţi caută să se îndatoreze la o rată fixă a dobânzii. V. şi împrumut obligatar; durată reziduală a obligaţiunilor. ÎMPRUMUT DE CONSUMAŢIE, formă de î. prin care împrumutătorul transmite în proprietate anumite bunuri împrumutatului, cu obligaţia acestuia de a restitui la scadenţă o cantitate egală de bunuri de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate. După cum se observă, este vorba despre bunuri fungibile. în mod obişnuit, î. se acordă cu titlu gratuit; în anumite cazuri, acesta poate fi şi cu titlu oneros. ÎMPRUMUT DE CONVERSIUNE, î. ale cărui obligaţiuni emise anterior sunt supuse conversiunii. V. şi conversiune. 396 ÎMP ÎMPRUMUT DE FOLOSINŢĂ, formă de î. prin care o persoană, numită comodant acordă un bun neconsumabil unei persoane, numită comodator, pentru a-1 folosi un anumit timp, cu titlu gratuit. Comodatorul este obligat să restituie la scadenţă bunul în natură. î. de f. are ca obiect bunuri neconsumabile (nefungibile). V. şi comodat. ÎMPRUMUT DE RENTĂ, formă a împrumutului de stat (v.) în care statul (debitorul) plăteşte deţinătorilor de obligaţiuni un venit anual fix, numit rentă (v.), fără a se obliga să restituie suma de bază a împrumutului. ÎMPRUMUT DE STAT, act care angajează statul, convenţie, contract încheiat între o persoană fizică sau juridică, pe de o parte, şi stat, pe de altă parte, în temeiul căruia prima acceptă să pună la dispoziţia statului o anumită sumă de bani, cu titlu de împrumut, pe o perioadă de timp determinată, iar statul se obligă să ramburseze suma la o anumită scadenţă şi să plătească dobânda şi/sau câştigul aferent. L de s. este o formă a creditului public în care statul devine debitor, iar persoanele fizice şi anumite persoane juridice devin creditori. î. de s. este un instrument financiar folosit de stat pentru a repartiza între generaţiile prezente şi cele viitoare sarcinile rezultate dintr-o cheltuială publică prea mare, care nu poate fi acoperită prin impozitele şi taxele curente sau prin alte resurse ordinare ale bugetului de stat. î. de s. sunt venituri extraordinare la care se recurge în caz de dezechilibru bugetar, adică atunci când veniturile ordinare sunt insuficiente pentru a face faţă cheltuielilor, precum şi din necesităţi de trezorerie, respectiv atunci când se ivesc unele goluri temporare de resurse bugetare. în astfel de situaţii, autorităţile publice centrale şi locale se adresează persoanelor juridice şi celor fizice care dispun de resurse băneşti temporar disponibile, solicitându-le să le încredinţeze o parte din acestea pentru acoperirea diferenţei dintre cheltuielile şi veniturile bugetului de stat sau ale bugetelor locale, după caz. Pentru ca persoanele juridice şi cele fizice să-şi orienteze disponibilităţile de capital spre î. de s., este necesar ca avantajele ce li se oferă de aceste împrumuturi să fie mai mari sau cel puţin egale cu cele oferite la diferite plasamente private. Statul oferă ca avantaj esenţial solvabilitatea, adică securitatea plasamentului. O condiţie esenţială o constituie stabilitatea monedei naţionale. Ca urmare, în principiu, recurgerea la împrumut este posibilă doar în perioadele de stabilitate monetară. Sumele se împrumută de pe piaţa financiară. î. de s. au la bază solvabilitatea statului şi se pot contracta de către stat fie direct cu persoane fizice şi juridice care dispun de mijloace băneşti libere, fie cu instituţii financiare specializate (case de economii, bănci, societăţi de asigurări şi reasigurări etc.), care atrag disponibilităţile băneşti de pe piaţa financiară şi le pun la dispoziţia statului pe o anumită perioadă de timp. Sursele î. de s. sunt: "capitalurile băneşti temporar disponibile ale diverşilor agenţi economici activi; "capitalurile rentierilor; "rezervele libere ale băncilor, ale instituţiilor financiare; "veniturile băneşti vremelnic disponibile; "economiile băneşti ale producătorilor mici şi mijlocii, ale diferitelor categorii de populaţie; "diferite alte surse. Acordarea de împrumuturi presupune îndeplinirea unor condiţii, cum sunt: termenul de rambursare, dobânda, câştigurile, garanţia etc. î. de s. îndeplinesc un important rol politic, economic, social şi financiar, fiind folosite fie pentru destinaţii neproductive (întreţinerea şi funcţionarea serviciilor publice, acoperirea cheltuielilor militare, asigurarea ordinii interne, rambursarea unor împrumuturi publice contractate anterior, plata dobânzilor şi a câştigurilor corespunzătoare, acoperirea deficitelor bugetare etc.), fie că sunt folosite în scopuri productive (dezvoltarea industriei, agriculturii, transporturilor, comunicaţiilor, protecţia mediului înconjurător etc.) sau pentru cerinţe sociale, culturale etc. Rambursarea î. de s., precum şi plata dobânzilor şi a câştigurilor aferente se fac din veniturile bugetare care se încasează ulterior, adică din impozite şi taxe majorate sau nou jnstituite, ceea ce atrage după sine sporirea cheltuielilor bugetare şi creşterea sarcinilor fiscale. î. de s. sunt numite pe drept cuvânt impozite amânate, deoarece se rambursează din impozitele care se încasează ulterior. Se recurge la împrumuturi deoarece acestea se încasează mai repede decât impozitele. Pentru sumele subscrise şi vărsate la î. de s., statul emite obligaţiuni (v.) ce conferă celor care le deţin calitatea de creditori ai statului. Obligaţiunile ÎMP 397 nu au valoare proprie, dar pot circula pe baza valorii lor nominale şi sunt purtătoare de dobândă, pe care statul o acordă din resursele sale bugetare. La aprecierea folosirii unui î. de s. trebuie avut în vedere scopul pentru care se emite, condiţiile emisiunii lui, precum şi consecinţele asupra vieţii social-economice, asupra producerii şi repartiţiei bunurilor şi, în mod deosebit, efectele asupra categoriilor sociale ale căror venituri provin numai din muncă. î. de s. sunt un pericol numai dacă se abuzează de ele. Ca şi alte probleme economice şi financiare, î. de s. au partizani şi adversari. Se pune întrebarea dacăî. de s. prezintă avantaje sau dezavantaje, dacă sunt un bine sau un rău pentru ţara care le foloseşte. Adversarii hotărâţi ai î. de s. au susţinut că este imoral să se împovăreze generaţiile viitoare cu sarcinile actuale ale naţiunii, care în cele mai multe cazuri se datorează greşelilor guvernanţilor. De asemenea, se afirmă că î. îndeamnă statele să ducă o politică de cheltuieli nechibzuită. în schimb, economiştii partizani ai î. de s. au o concepţie favorabilă pentru folosirea acestora. Unii dintre aceştia merg atât de departe încât consideră î. de s. „o mină de aur“ pentru tezaurul public şi o nouă cale de îmbogăţire a naţiunii. Se mai afirmă că î. de s. nu provoacă nici un rău, că dimpotrivă favorizează economisirea de capital, care găseşte plasament sigur în rentele de stat. împrumuturile contractate de către autorităţile publice pot avea diferite destinaţii, cum sunt: "acoperirea cheltuielilor publice de interes naţional pentru obiective de investiţii productive care nu se pot finanţa din resursele bugetare curente; "restructurarea economiei naţionale; "investirea în bunuri de folosinţă îndelungată; "dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii; "întreţinerea şi funcţionarea serviciilor publice; "achiziţionarea de mijloace fixe, materii prime şi resurse energetice; "destinaţii militare; ■asigurarea ordinii interne; "rambursarea datoriei publice scadente; "refinanţarea datoriei publice; "susţinerea balanţei de plăţi externe; "plata dobânzilor şi a câştigurilor corespunzătoare; ■acoperirea deficitului bugetar; "finanţarea cerinţelor pe termen scurt ale bugetului de stat. împrumuturile mai pot fi contractate de stat pentru: "pregătirea şi ducerea războaielor; ■reconstrucţia postbelică a ţării; "refacerea economiei distruse de calamităţi ale naturii; ■înlăturarea urmărilor unor crize economice etc. Apelarea la î. de s. este totuşi limitată, deoarece statul nu se poate îndatora cu prea mult, ştiut fiind că împrumuturile generează cheltuieli din partea statului şi a autorităţilor publice locale cu plata dobânzilor, a câştigurilor şi a comisioanelor, cheltuieli cu gestionarea datoriei publice etc. I de s. determinate de necesităţi de trezorerie se folosesc atunci când, deşi bugetul de stat pe anul respectiv este echilibrat, în cursul anului apar goluri de trezorerie (de casă). Aceste goluri de trezorerie se pot acoperi din împrumuturile de la o altă instituţie de stat care are un prisos de resurse financiare, precum şi de la alţi deţinători de resurse băneşti. Dacă toate aceste resurse sunt insuficiente, se poate apela la un avans de la Banca Naţională, care se contractează în contul viitoarelor venituri bugetare. în primele cazuri are loc o redistribuire de resurse, care nu măreşte masa monetară în circulaţie. în schimb, resursele împrumutate de la Banca Naţională constituie o emisiune de monedă fară acoperire materială care, dacă este de un volum mare şi nu se rambursează la scadenţă, are consecinţe negative asupra circulaţiei monetare a ţării. în caz de deficit bugetar, statul poate recurge la împrumuturi pe piaţa internă sau externă. Dacă deficitul este mare, statul poate recurge şi la resurse ale Băncii Naţionale, care emite bani fară acoperire. Rezultă că dezechilibrul (deficitul) bugetar conduce la agravarea dezechilibrului monetar, la inflaţie, î. contractate la Banca Naţională sunt formal rambursabile. Astfel de împrumuturi se rambursează din excedentul bugetar (dacă există în anii următori) sau din contractarea altor î. la diferite persoane fizice şi juridice. De regulă î. vechi se sting prin contractarea de noi î. la Banca Naţională, ceea ce nu contribuie la redresarea circulaţiei băneşti. în cazul î. contractate pe termen scurt, inclusiv la Banca Naţională, se emit bonuri de tezaur (v.), a căror valoare totală este de regulă plafonată. Rambursarea ratelor scadente ale î. de s. şi plata dobânzilor şi/ sau a câştigurilor aferente conduc la creşterea cheltuielilor bugetare. Acest fapt atrage după sine creşterea impozitelor sau contractarea unor noi î. La timpul său, Gaston Jeze spunea că statele trebuie să observe anumite reguli în domeniul î. de s., şi anume: ■!. nu este justificat decât dacă cheltuiala are o utilitate incontestabilă şi dacă suma împrumutată este în raport cu această utilitate; "nu trebuie să se recurgă laî. decât dacă cheltuiala este prea ridicată pentru a 398 ÎMP fi acoperită din impozite sau din alte resurse ordinare ale bugetului de stat; *î. nu trebuie să servească niciodată la plata cheltuielilor ordinare; "î. poate fi întrebuinţat pentru acoperirea cheltuielilor extraordinare, zise de plasament sau productive (lucrări publice); "î. poate fi folosit, alături de impozite, pentru acoperirea cheltuielilor extraordinare prilejuite de război. I. de s. nu constituie pentru bugetul statului un venit propriu-zis, ci o anticipare de venituri. în repetate rânduri, î. de s. au fost criticate pe motivul că ar încărca pe nedrept generaţiile viitoare cu sarcinile generaţiilor prezente. Astăzi, mai mulţi economişti consideră neîntemeiată critica potrivit căreia î. de s. ar reprezenta o cale de transferare a sarcinilor fiscale asupra generaţiilor viitoare. Spre exemplu, cheltuielile extraordinare care urmăresc creşterea producţiei, efectuarea unor lucrări de mare utilitate publică, de care vor profita cu deosebire generaţiile viitoare, este echitabil să fie suportate şi de către acestea, şi cu atât mai mult atunci când se impune ca, într-un război defensiv, să fie apărate fiinţa naţională, integritatea teritorială, independenţa şi suveranitatea ţării. I. de s. sunt un mijloc de redistribuire a produsului naţional brut între persoane fizice, agenţi economici, stat şi beneficiarii î., atât pe plan intern, cât şi extern. Dacă î. de s. se folosesc pentru dezvoltarea industriei, a agriculturii, a căilor de comunicaţie, pentru protecţia mediului înconjurător etc., atunci ele contribuie la creşterea produsului naţional brut, asigurând resursele pentru rambursarea lor. î. de s. au următoarele trăsături: au caracter contractual de drept public, exprimând acordul de voinţă al părţilor. Statul, ca autoritate publică, prin instituţiile sale de specialitate, stabileşte singur, unilateral, condiţiile de emisiune şi termenele de rambursare, mărimea şi formele veniturilor ce se oferă laî. (dobândă, câştiguri etc.), fară să-i consulte în prealabil pe eventualii subscriptori. Viitorii subscriptori pot accepta sau refuza condiţiile stabilite în totalitatea lor, însă nu pot solicita un tratament preferenţial; împrumuturile nu sunt prelevate de la aceleaşi categorii sociale ca şi impozitele şi nu se bazează pe constrângere. Din punctul de vedere al statului, recurgerea laî. este mai convenabilă decât instituirea de impozite, în cazurile în care există economii disponibile care să fie investite în î. publice. Acest lucru trebuie înţeles prin repartiţia prelevărilor publice între categoriile sociale şi indivizii din cadrul fiecărei generaţii, şi nu între generaţii în general; î. de s. este un procedeu mai convenabil, mai comod şi mai lejer decât impozitul, deoarece el nu îl privează definitiv pe subscriptor de sumele subscrise. Când fiscalitatea a atins un anumit prag, iar statul are nevoie de resurse, el recurge la î. publice, pe care le rambursează mai târziu; statul nu oferă o garanţie specială subscriptorilor, în afară de veniturile sale bugetare viitoare; în mod obişnuit, spre deosebire de impozite, î. au caracter facultativ, ceea ce înseamnă că subscrierea la aceste î. este liberă, benevolă. în diferite ţări, ca şi în România cu mulţi ani în urmă, s-au practicat şi î. forţate, obligatorii, indiferent de voinţa subscriptorilor. î. forţate s-au folosit şi se pot utiliza în împrejurări excepţionale (ameninţarea integrităţii teritoriale şi a independenţei ţării, a cuceririlor revoluţionare, în caz de război, pentru refacerea economiei distruse de război sau de calamităţi ale naturii, când au loc crize economice etc.). Au existat şi cazuri când subscriptorii au avut de ales între unî. public rambursabil cu o dobândă mică şi un impozit forfetar, extraordinar şi definitiv; au caracter rambursabil, adică suma subscrisă se restituie la un termen fix stabilit sau se amortizează treptat prin trageri la sorţi periodice ale obligaţiunilor. Prin excepţie, există împrumuturi perpetue, fară termen de rambursare, dar la care statul plăteşte numai o anumită dobândă (rentă) pe o durată de timp nedeterminată. După o perioadă de timp, statul poate răscumpăra obligaţiunile î. respective; sunt purtătoare de dobânzi, de câştiguri ori oferă ambele forme de contraprestaţii, la care se adaugă adesea şi alte avantaje materiale. Avantajele acordate de stat creditorilor pot fi afectate în situaţia în care moneda naţională se erodează în mare măsură ca urmare a inflaţiei galopante şi deci când statul rambursează î. şi plăteşte dobânda, câştigurile în monedă devalorizată; î. de s. exercită o anumită influenţă atât asupra generaţiilor prezente, cât şi asupra celor viitoare. Generaţiile prezente îşi redistribuie o parte din venituri prin subscrieri la î., iar generaţiile viitoare vor suporta rambursarea î., plata dobânzilor etc. Totul depinde însă de destinaţiile date î., de eficienţa cu care ele sunt folosite. î. de s. interne se contractează pe piaţa financiară naţională şi pot fi de fapt (reale), care efectiv se acoperă cu capital intern, adică domiciliul de IMP 399 subscripţie corespunde cu domiciliul real al capitalului naţional, şi cu caracter formal, la care subscrierile se fac în interiorul ţării, însă în cea mai mare măsură capitalul subscris provine din afara graniţelor ţării. Din punctul de vedere al venitului care se acordă subscriptorului există: î. cu dobândă; î. cu dobândă şi câştiguri; î. cu câştiguri; î. fără pierderi. Din punctul de vedere al termenului pot fi: î. pe termen scurt, care se contractează pe o perioadă de timp de până la un an; î. pe termen mediu, care se contractează pe câţiva ani; î. pe termen lung, care se contractează pe mai mulţi ani; î. fără termen (perpetue), în ale căror condiţii nu sunt prevăzute termene de stingere (de amortizare). La un î. astfel contractat statul plăteşte un venit anual numit rentă. întrucât statul nu este obligat să le stingă într-un anumit termen, el se poate limita un timp îndelungat numai la plata dobânzilor (rentei) către creditori. Practic, stingerea acestor î. are loc prin cumpărarea de către stat a tuturor obligaţiunilor existente pe piaţă. Din punctul de vedere al caracterului pot fi: î. voluntare (patriotice); î. forţate (obligatorii). Din punctul de vedere al poziţiei statului faţă de creditori există: î. contractate direct de către stat şi î. contractate de către agenţi economici şi alte entităţi garantate de stat. în funcţie de repartizarea titlurilor se disting: î. cu nivel limitat şi î. cu nivel nelimitat. î. de s. este un act care angajează statul. De aceea, î. se emite (se lansează) pe baza unei legi. V. şi emisiunea (lansarea) împrumutului de stat. ÎMPRUMUT DE STAT CU CÂŞTIGURI, formă de împrumut la care suma ce ar fi putut fi acordată sub formă de dobândă se plăteşte sub formă de câştiguri, însă numai deţinătorilor de obligaţiuni care ies câştigătoare la tragerile la sorţi periodice de amortizare. ÎMPRUMUT DE STAT CU DOBÂNDĂ, formă de împrumut la care statul acordă subscriptorilor o anumită dobândă pe an. ÎMPRUMUT DE STAT CU DOBÂNDĂ Şl CÂŞTIGURI , formă de împrumut la care statul acordă o dobândă anuală, precum şi câştiguri, dar numai deţinătorilor de obligaţiuni care ies câştigătoare prin tragerile la sorţi periodice de amortizare. ÎMPRUMUT DE STAT DE RĂZBOI, formă de împrumut lansat de stat în timp de război, la care subscriu populaţia, întreprinderile, organizaţiile, instituţiile de credit etc. şi care a fost folosit pentru finanţarea războiului. I. de r. au fost purtătoare de dobânzi, câştiguri, amortizarea facându-se prin trageri la sorţi periodice sau prin stingerea lor pe diverse căi după terminarea războiului. ÎMPRUMUT DE STAT EXTERN, î. lansat pe piaţa financiară externă, de regulă între state. Guvernul ţării poate angaja, în condiţiile legii, î.e. pe termen mediu sau lung, contractate direct sau de către societăţile comerciale, regiile autonome şi autorităţile publice locale cu garanţia statului. î.e. se obţin pe baza unor acorduri internaţionale şi prin plasarea de titluri de valoare pe pieţele financiare internaţionale. Guvernul României este autorizat să angajeze, potrivit legii, î.e. pe termen mediu sau lung, contractate direct sau de către societăţile comerciale, companiile naţionale şi autorităţile publice locale, numai prin Ministerul Finanţelor, pentru: ■realizarea unor programe de dezvoltare economico-socială; "restructurare economică şi constituirea stocurilor strategice, inclusiv pentru producţia de bunuri şi servicii pentru piaţa internă şi pentru export; "finanţarea externă a proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei naţionale, inclusiv finanţarea proiectelor de investiţii în infrastructură şi pentru servicii sociale, care nu se pot realiza numai din resurse interne; ■finanţarea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii cu capital majoritar românesc; "crearea de noi locuri de muncă şi susţinerea întreprinderilor privatizate sau de stat, pe baza priorităţilor economice şi sociale stabilite de Guvern; "finanţarea achiziţionării de bunuri şi servicii, inclusiv importul de materii prime şi resurse energetice; "susţinerea şi echilibrarea balanţei de plăţi externe; "crearea, menţinerea şi creşterea rezervei valutare a statului; "finanţarea deficitului B CU "M. EMINESCU" IAŞI 400 ÎMP bugetului de stat; "refinanţarea datoriei publice; "procurarea resurselor necesare înlăturării efectelor determinate de calamităţi ale naturii sau de alte cazuri de forţă majoră; "îndeplinirea obligaţiilor legate de garanţiile de stat pentru împrumuturi; "amortizarea împrumuturilor guvernamentale şi răscumpărarea datoriei neachitate, incluzând capitalul, dobânda şi alte costuri-■menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în contul general al Trezoreriei Statului stabilit de Ministerul Finanţelor; "realizarea unor reforme sectoriale; "contractarea unor importuri stabilite de Guvern; "finanţarea şi refinanţarea deficitului bugetului de stat; "realizarea altor obiective sau acţiuni importante de interes public, aprobate prin legi speciale etc. întrucât astăzi România se află în plin proces de restructurare, iar economia se confruntă cu o acută lipsă de resurse financiare, este necesar să se apeleze la finanţare externă prin contractarea de împrumuturi pe piaţa financiară internaţională. Cuantumul necesar de î.e. se determină pe baza strategiei privind datoria publică externă, în limita plafonului de credite externe şi de îndatorare externă propus de Guvern şi aprobat de Parlament. în aceste împrumuturi se plasează capitalurile diferitelor societăţi şi instituţii financiar-bancare internaţionale. Practic, la aceste împrumuturi participă statele, băncile, anumite întreprinderi industriale şi diferite instituţii publice, ele acordându-se în valuta statului creditor, în valuta statului debitor sau în valuta altei ţări. I.e. se contractează de către ţări care nu au disponibilităţi de capital în interior, au o dobândă prea ridicată pe piaţa internă şi doresc să plătească o dobândă mai mică laî. provenite din alte ţări. La acordarea acestor împrumuturi se cer anumite garanţii reale constituite din bunuri materiale sau din anumite clauze economice; uneori, garanţiile sunt şi de natură politică. Un împrumut acordat dintr-o ţară cu capital mai mare unei ţări cu capital mai mic nu se face prin export de numerar. De asemenea, un împrumut public extern nu înseamnă pentru ţara debitoare un import de numerar, ci reprezintă pentru ţara creditoare un export de mărfuri. î.e. contractate de Ministerul Finanţelor în numele statului se transmit la instituţii financiare şi la utilizatorii finali în baza unor contracte de subîmprumut care se încheie între aceştia şi Ministerul Finanţelor. Instituţiile financiare şi utilizatorii finali au obligaţia să folosească eficient, pe destinaţii productive, împrumuturile respective şi să asigure integral resursele necesare rambursării lor potrivit clauzelor stipulate în contractele încheiate. Cea mai bună utilizare a î.e. este aceea care contribuie la susţinerea unor rate ridicate şi stabile de creştere economică şi, în acelaşi timp, la generarea în viitor a unor fluxuri de resurse externe reale şi suficiente pentru asigurarea serviciului datoriei publice externe a ţării. Utilizarea î.e. pentru finanţarea activităţilor neproductive nu contribuie la creşterea economică, ci accentuează chiar presiunile care se exercită asupra operaţiunilor bugetare ale administraţiei publice şi asupra balanţei de plăţi externe. Dacă deficitul balanţei de plăţi se datorează unor factori permanenţi, finanţarea prin î.e. poate să întârzie ajustările necesare şi să agraveze problemele fundamentale ale balanţei de plăţi externe. Datoria externă (v.) reclamă plata anuităţilor în străinătate. Aceasta înseamnă nu numai că sumele plătite de stat vor fi consumate în străinătate, ci şi faptul că statul trebuie să exporte fie aur, fie produse agricole şi industriale, fapt care constituie o grea problemă pentru economia naţională. în cazul î.e., dacă statul nu face faţă obligaţiilor sale, poate avea loc un control al străinătăţii asupra finanţelor ţării debitoare, se poate chiar ipoteca viitorul ţării care se împrumută. î.e. sunt folositoare ţărilor în curs de dezvoltare care nu au disponibilităţi de capital pentru dezvoltarea economiei naţionale. Dacă este necesar să se recurgă la î.e., trebuie să se aleagă piaţa pe care capitalul este mai ieftin şi pe care primejdia de dependenţă politică este mai mică. V. şi datorie externă. ÎMPRUMUT DE STAT FĂRĂ OBLIGAŢIUNI, formă a împrumutului de stat (v.) pentru care nu se emit şi nu se pun în vânzare obligaţiuni; subscrierile la împrumuturi se fac prin consemnare în listele datoriilor de stat, prin emiterea anumitor adeverinţe, a unor bilete nominale etc. ÎMPRUMUT DE STAT FĂRĂ PIERDERE, formă a împrumutului de stat (v.) în care toate obligaţiunile emise sunt purtătoare de câştiguri. La fiecare tragere de amortizare, în IMP 401 suma câştigurilor este cuprinsă şi valoarea obligaţiunilor, I. stingându-se pe măsura plăţii câştigurilor. ÎMPRUMUT DE STAT FĂRĂ TERMEN, formă a împrumutului de stat (v.) în ale cărui condiţii nu sunt prevăzute termene de stingere (de amortizare). La un împrumut astfel contractat statul plăteşte un venit anual numit rentă. întrucât statul nu este obligat să-l stingă într-un anumit termen, el se poate limita un timp îndelungat numai la plata dobânzilor către creditori. Practic stingerea î. fără t are loc prin cumpărarea de către stat a tuturor obligaţiunilor existente pe piaţă. ÎMPRUMUT DE STAT FORŢAT, formă a împrumutului public practicat în timpul crizelor economice, financiare, politice, când statul are cerinţe extraordinare de lichidităţi, pe care nu le poate satisface prin impozite şi împrumuturi normale; statul îi obligă pe cetăţeni să îi împrumute sume de bani. Dispunând de registrele contribuţiilor directe, statul cunoaşte cu aproximaţie averea persoanelor particulare şi poate stabili suma împrumutului pe care-1 va pretinde de la fiecare persoană. Practic, î. de s.f. nu poate fi considerat un împrumut deoarece la baza lui nu se află un contract sinalagmatic, ci voinţa unilaterală a statului care obligă (forţează) pe cetăţeni să subscrie la împrumutul respectiv. Cum multe î. de s. nu s-au mai rambursat, ele au devenit practic impozite. ÎMPRUMUT de stat intern, î. care se contractează de către stat pe piaţa financiară naţională. Aceste î. au ca sursă capitalurile active temporar disponibile, capitalurile rentierilor, veniturile băneşti vremelnic disponibile, economiile băneşti ale producătorilor mici şi mijlocii şi diferite alte surse. Pentru a putea atrage capitaluri active, spre a fi utilizate în scopurile urmărite de el, statul trebuie să acorde o dobândă mai mare decât aceea pe care capitalul o poate avea în procesul de producţie. în anumite situaţii, statul poate constrânge persoanele fizice şi pe cele juridice să facă subscrieri la împrumuturi. î. de s.i. pot fi de fapt (reale) şi formale. î. de fapt (reale) sunt cele care se acoperă efectiv cu capital intern, adică domiciliul de subscripţie corespunde cu domiciliul real al capitalului naţional. î. cu caracter formal sunt acelea la care subscrierile se fac în interiorul ţării, însă în cea mai mare măsură capitalul subscris provine din afara graniţelor ţării. Este posibil ca un împrumut real să devină formal prin cumpărarea obligaţiunilor de la subscriptorii interni de către persoane juridice şi fizice din străinătate. I. de s.i. angajate în nume propriu, prin Ministerul Finanţelor, se contractează pe piaţa financiară internă, pe termen scurt, mediu şi lung, şi sunt destinate: a) asigurării resurselor băneşti necesare finanţării şi/sau refinanţării deficitelor bugetare; b) finanţării şi/ sau refinanţării datoriei publice interne constituite în baza unor legi speciale; c) finanţării unor obiective de investiţii de interes naţional; d) menţinerea unui sold corespunzător în contul general al Trezoreriei Statului; e) asigurării resurselor băneşti necesare în vederea convertirii în datorie publică internă a garanţiilor pentru împrumuturile interne executate, pentru suma neacoperită din fondul de risc şi din prevederile bugetului de stat cu această destinaţie. Pentru destinaţiile a), b) şi c) menţionate mai sus, Ministerul Finanţelor poate angaja împrumuturi din disponibilităţile existente în contul general al Trezoreriei Statului, în special din contravaloarea în lei a împrumuturilor externe păstrate în contul general al Trezoreriei Statului. Pentru destinaţia prevăzută la litera d) de mai sus, Ministerul Finanţelor poate angaja împrumuturi de la Banca Naţională a României. ÎMPRUMUT DE STAT LIMITAT, formă a împrumutului la care, de regulă, statul stabileşte suma până la concurenţa căreia se primesc subscrierile. ÎMPRUMUT DE STAT NELIMITAT, formă a împrumutului în care statul nu stabileşte nici o limită valorică, precizând numai durata subscrierilor. 402 ÎMP ÎMPRUMUT DE STAT PRIN ROBINET, formă deî. deghizat care constă în vânzarea de către stat a titlurilor de împrumut şi a rentelor de stat la bursă, negociindu-le la cursul zilei-statul nu se adresează publicului pentru subscripţie ca la celelalte împrumuturi. Menţinerea ridicată a cursului la bursă se realizează prin punerea moderată şi treptată în circulaţie a titlurilor astfel încât cumpărătorii să nu sesizeze cât de mare este această cantitate. I. prin r. presupune existenţa unor pieţe financiare mari care să poată absorbi titlurile de rentă puse în vânzare la bursă, ca, de exemplu, Londra, Berlin, Paris ş.a. Un astfel de împrumut a fost practicat şi în ţara noastră în anul 1919, având menirea să completeze împrumutul Unirii. ÎMPRUMUT ÎN CONDIŢII DE FAVOARE , încheierea unei tranzacţii care prin natură, scop, caracteristici sau risc nu ar fi fost încheiată de societatea bancară cu clienţi cu care se află în relaţii speciale, iar perceperea de dobânzi, comisioane, alte taxe sau acceptarea de garanţii mai mici decât cele cerute altor clienţi. î. se acordă pe baza unei decizii adoptate de către consiliul de administraţie al societăţii bancare. Decizia consiliului de administraţie se bazează pe un raport al direcţiilor de specialitate care cuprinde descrierea naturii relaţiei speciale în cauză, analiza tranzacţiei, a situaţiei financiare şi a veniturilor solicitantului de împrumut, precum şi a bonităţii acestuia. ÎMPRUMUT ÎN CONTUL DE SIGURANŢĂ, parte din valoarea tranzacţiei pe care o efectuează un investitor în contul său de siguranţă şi pe care el o obţine de la agentul sau de la societatea sa financiară sub formă de împrumut. ÎMPRUMUT ÎN DOUĂ MONEDE, î. obligatar contractat în două monede. Rambursarea se efectuează în altă monedă decât aceea în care a fost emis î. Riscul valutar, adică riscul de schimb, nu priveşte dobânzile, ci valoarea nominală a obligaţiunilor. întrucât î. are o durată de 8-10-15 ani, riscul valutar poate fi evitat. V. şi împrumut; împrumut de stat; împrumut obligatar. ÎMPRUMUT ÎN LOTURI, î. obligatar la care, pe lângă dobânzi, se trag la sorţi şi sume în numerar între creditori. V. şi împrumut obligatar. ÎMPRUMUT ÎN SUFERINŢĂ,!. pentru care serviciul dobânzii şi rambursarea ratelor scadente nu se efectuează la scadenţele prevăzute. ÎMPRUMUT MARITIM,!. contractat de către comandantul navei în situaţii de urgenţă absolută, pentru care prezintă drept garanţie (v.) nava, navlul (v.) şi o parte sau întreaga încărcătură, creditorul riscând suma împrumutată în cazul pierderii bunurilor ce reprezintă garanţia. După un anumit număr de zile de la data ajungerii cu bine a navei la destinaţie, creditorul are dreptul la rambursarea împrumutului şi la „folosul maritim**, al cărui nivel este mai mare decât dobânda obişnuită. Astăzi, comandantul navei poate primi astfel de sume de la agentul navei din portul de escală, de la reprezentantul societăţii de asigurări sau poate să tragă o trată (v.) asupra armatorului, recurgându-se astfel foarte rar la î.m. V. şi contract de împrumut. ÎMPRUMUT OBLIGATAR, datorie pe termen lung contractată de o societate comercială, de regulă cu dobândă fixă, împărţită în părţi egale reprezentate de titluri negociabile, respectiv obligaţiuni. î. este emis pentru o perioadă de subscriere, care poate varia de la o ţară la alta. împrumutatul, adică debitorul, îşi poate rezerva dreptul de a denunţa cu anticipaţie împrumutul. ÎMPRUMUT PENTRU ACOPERIREA CHELTUIELILOR BUGETULUI DE STAT, î. ce se poate acorda de către Banca Naţională a României, în cazuri excepţionale, fară dobândă, ÎMP 403 pentru acoperirea cheltuielilor bugetului de stat, într-un cuantum care să nu depăşească 10% din totalul bugetului de stat aprobat. î. se acordă din resursele normale de creditare ale băncii şi se rambursează în maximum şase luni pe seama veniturilor bugetare curente sau a unui împrumut de stat lansat pe baza unei legi. V. şi executarea bugetului de stat. ÎMPRUMUT perpetuu, î. la emiterea căruia nu se stabileşte un termen de rambursare, dar la care statul plăteşte numai o anumită dobândă (rentă) pe o durată de timp nedeterminată. După o anumită perioadă de timp statul poate răscumpăra obligaţiunile împrumutului respectiv. V. şi împrumut de stat; împrumut de stat fără termen. ÎMPRUMUT PE TERMEN SCURT, î. contractat cu banca de către un agent economic sau o persoană fizică pe un termen de cel mult 12 luni. î. pe t.s. se acordă pentru acoperirea financiară a stocului de valori materiale, a cheltuielilor de producţie cuprinse în normativul activelor circulante, a stocurilor sezoniere şi a celor peste normativ, a pierderilor şi a altor nevoi temporare ce decurg din îndeplinirea programelor de aprovizionare, de producţie sau de desfacere. ÎMPRUMUT PRIN ANUITĂŢI TERMINABILE, î. contractat de stat şi rambursabil anual într-o sumă fixă, numită anuitate (v.), până la lichidarea capitalului subscris. Anuitatea are în structura sa dobânda şi o anumită cotă din capital, calculată astfel încât, la expirarea termenului pentru care a fost contractat împrumutul, întregul capital să fie restituit. Cu cât termenul de rambursare este mai lung, cu atât şi anuităţile la acelaşi capital vor fi mai mici. ÎMPRUMUTARE, acţiunea de a da sau de a primi de la o persoană fizică sau juridică sume de bani sau bunuri care urmează să fie restituite la scadenţă. în România, Banca Naţională, celelalte bănci şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni pot acorda împrumuturi numai pentru destinaţii bine cunoscute în momentul acordării lor. ÎMPRUMUTAT, persoana fizică sau agent economic care se împrumută. ÎMPRUMUTĂTOR, persoana fizică sau unitatea bancară care împrumută, care dă cu împrumut. ÎMPRUMUTURI CE SE ACORDĂ CELOR CARE AU ÎNCHEIAT ASIGURĂRI DE VIAŢĂ, î. care se bazează pe faptul că asiguratul dispune de rezerve de prime constituite la asigurarea de viaţă respectivă. Pentru ca un asigurat să poată solicita de la asigurător un împrumut asupra poliţei de asigurare de viaţă, este necesar mai întâi ca asigurarea respectivă să dea dreptul la suma de răscumpărare (v.). Cuantumul împrumutului la care are dreptul asiguratul nu poate depăşi 75% din suma de răscumpărare, calculată în raport cu timpul cât s-au plătit primele de asigurare (fară a putea depăşi data cererii de împrumut). Asupra împrumutului acordat asiguratului se percepe de către societatea de asigurări o dobândă pe an. Perceperea acestei dobânzi este determinată de faptul că împrumutul se acordă din rezerva de prime pe care asigurătorul o păstrează la bancă şi care îi acordă pentru aceasta o anumită dobândă. Prin urmare, dobânda pe care o plăteşte asiguratul pentru împrumutul primit trebuie să fie cel puţin echivalentă cu dobânda pe care o încasa societatea de asigurări de la bancă prin păstrarea la aceasta a rezervei de prime. De dobânda pe care o încasează de la bancă societatea de asigurări a ţinut cont la stabilirea nivelului primei de asigurare pe care o încasează de la asigurat la respectiva asigurare de viaţă. ÎMPRUMUTURI CE SE ACORDĂ DE CĂTRE CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR, sume de bani ce se acordă pe diferite termene membrilor casei care au o vechime de cel puţin trei luni şi care au plătit la zi cotizaţiile şi contribuţiile stabilite. Până la 404 ÎMP limita fondului de cotizare, împrumuturile se acordă de către preşedintele casei, fară giranţi împrumuturile care depăşesc fondurile de cotizaţie cu un anumit cuantum valoric se aprobă de către preşedinte, de regulă cu giranţi. Pentru împrumuturi de valori mai mari se cer angajamente scrise din partea altor persoane, care girează în acest fel împrumuturile respective. Dobânda la împrumuturi este sub nivelul pieţei, iar termenul de rambursare nu poate depăşi 18 luni. ÎMPRUMUTURI CONTRACTATE DE AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE, î. interne şi externe contractate de autorităţile administraţiei publice locale pe termen mediu şi lung pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei publice locale. Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, hotărăsc contractarea de împrumuturi cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor ce le compun. împrumuturile contractate de autorităţile administraţiei publice locale fac parte din datoria publică a României, dar nu reprezintă datorii sau răspunderi ale Guvernului, iar plata serviciului aferent acestor împrumuturi se efectuează exclusiv din veniturile cu care s-au garantat împrumuturile respective de către autorităţile administraţiei publice locale. în principal, instrumentele datoriei publice locale sunt: titluri de valoare şi împrumuturi de la băncile comerciale sau de la alte instituţii de credit. Titlurile de valoare se pot emite şi lansa direct de către societăţile administraţiei publice locale sau prin intermediul unor agenţi sau al altor instituţii specializate. Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot angaja împrumuturi interne fară garanţia Guvernului, dar cu avizul Direcţiei Generale a Datoriei Publice din cadrul Ministerului Finanţelor. împrumuturile externe se pot contracta numai cu aprobarea comisiei de autorizare a acestor împrumuturi. împrumuturile contractate de unităţile administrativ-teritoriale pot fi garantate de către autoritatea administraţiei publice locale cu orice sursă de venituri. Documentul prin care se încheie acordul de garantare cu venituri se înregistrează la primărie sau, după caz, la consiliul judeţean respectiv şi la împrumutător. Toate acordurile de împrumuturi încheiate sunt considerate ca fiind pe deplin autorizate şi constituie obligaţii care pot fi impuse bugetelor locale respective. Ratele scadente aferente împrumuturilor contracte, dobânzile şi comisioanele datorate de unităţile administrativ-teritoriale se prevăd în bugetul local. împrumuturile contractate de unităţile administrativ-teritoriale se garantează de către autoritatea administraţiei publice locale cu anumite surse de venituri. Orice garantare cu venituri devine valabilă şi se aplică din momentul acordării garanţiei. Documentul prin care se încheie acordul de garantare cu venituri se înregistrează la primărie sau, după caz, la consiliul judeţean respectiv şi la împrumutător. Datoria publică locală nu constituie obligaţii sau răspunderi ale Guvernului şi ea se rambursează exclusiv din veniturile cu care s-a garantat împrumutul respectiv de către autorităţile administraţiei publice locale. Documentele care fac dovada datoriei publice locale cuprind o clauză prin care unitatea administrativ-teritorială se obligă să ramburseze datoria şi să plătească dobânzile şi comisioanele aferente datoriei numai din veniturile autorităţii administraţiei publice locale respective, fară ca Guvernul să aibă vreo obligaţie de plată şi fară ca credibilitatea sau capacitatea de impozitare a Guvernului să fie folosită pentru garantarea rambursării datoriei unităţii administrativ-teritoriale, a plăţii dobânzilor şi comisioanelor cuvenite. Este interzis autorităţilor administraţiei publice locale să aibă acces la orice fel de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la împrumuturile contractate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează să fie contractat în anul respectiv, depăşeşte limita de 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale. Valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale se înscrie în registrul de evidenţă a datoriei publice locale (v.) al acestei autorităţi şi se raportează anual prin dările de seamă contabile. Dacă pe parcursul execuţiei apar goluri temporare de casă datorită decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetului local, acestea pot fi acoperite prin împrumuturi fară dobândă din disponibilităţile contului general al Trezoreriei Statului, însă numai după utilizarea fondului de rulment. Valoarea totală a împrumutului care poate fi angajat de autorităţile administraţiei publice locale are următoarele limite: a) nu poate ÎMP 405 depăşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului fiscal în care se contractează împrumutul; b) autorităţile administraţiei publice locale nu pot angaja împrumuturi mai mari decât fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiaşi an fiscal. ÎMPRUMUTURI DE STAT VOLUNTARE (PATRIOTICE), formă a împrumuturilor de stat (v.) prin care statul se adresează sentimentului şi spiritului de datorie al cetăţenilor. Cunoscut fiind faptul că, în materie de venituri (dobânzi şi câştiguri), patriotismul este uneori destul de redus, în majoritatea cazurilor subscrierile la aceste împrumuturi aduc dezamăgiri pentru stat. ÎMPRUMUTURI EXTERNE GARANTATE DE STAT, obligaţie, garanţie a statului român, care se exercită în cazul în care beneficiarul împrumutului nu are capacitatea să achite, integral sau parţial, împrumutul, dobânda şi alte costuri potrivit clauzelor acordului de împrumut, î.e.g. de s. prin Ministerul Finanţelor sunt contractate pe termen mediu şi lung de persoane juridice - societăţi comerciale, regii autonome, companii, societăţi naţionale şi autorităţi ale administraţiei publice locale - pentru care Ministerul Finanţelor a emis o scrisoare de garanţie în numele şi în contul statului sau pentru care a încheiat un acord de garanţie. î.e.g de s. se pot contracta numai pentru finanţarea din resurse de pe piaţa financiară externă a unor proiecte sau activităţi susţinute de ministerele de resort şi considerate de importanţă prioritară pentru România. ÎMPRUMUTURI INTERNE GARANTATE DE STAT, obligaţie, garanţie a statului român executată de creditor în cazul în care beneficiarul împrumutului (garantatul), persoană juridică, nu are capacitatea să achite, integral sau parţial, împrumutul, dobânda şi alte costuri potrivit clauzelor contractului de împrumut. Aceste î. garantate prin Ministerul Finanţelor pot fi pe termen scurt, mediu sau lung şi au ca scop finanţarea din resurse de pe piaţa financiară internă a unor proiecte sau activităţi de importanţă prioritară pentru România, precum şi alte destinaţii stabilite şi aprobate de Guvernul României. ÎMPRUMUTURI MARITIME, î. utilizate de fenicieni, greci, romani, europeni medievali care asigurau capitalul necesar pentru transportul mărfurilor pe cale maritimă. Dacă nava sau încărcătura sufereau daune, dar nu din vina împrumutatului, datoria se anula. în situaţia contrară, după ce nava şi încărcătura ajungeau în siguranţă la destinaţie, marfa se vindea şi împrumutul se rambursa împreună cu o sumă suplimentară care acoperea dobânda împrumutului şi o primă de risc, care nu era altceva decât o taxă suplimentară care reflecta şi acoperea riscul de daună. ÎMPRUMUTURI TEMPORARE DIN FONDURILE DE TEZAUR, î. ce se acordă de către consiliile locale, ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti pentru acoperirea eventualelor decalaje temporare care pot să apară în cursul anului între cheltuielile şi veniturile bugetelor proprii ale municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, ale oraşelor şi al comunelor. î. se acordă din fondurile de tezaur (v.) care se constituie la nivelul judeţelor şi al Capitalei. Astfel de î. se pot acorda şi în cazurile în care decalajele respective apar şi la nivelul bugetelor proprii judeţene şi ale municipiului Bucureşti. î. se prevăd a fi rambursate până la data de 31 decembrie a fiecărui exerciţiu bugetar. în situaţii excepţionale, în care î. nu s-au putut rambursa până la finele anului datorită lipsei de disponibilităţi bugetare, acestea se prevăd la rambursare în bugetele anilor următori, pe termen de până la 18 luni, cu o dobândă a cărei limită maximă se stabileşte de către Ministerul Finanţelor, şi care se încasează la fondul de tezaur judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti. V. şi fond de tezaur al judeţului şi al municipiului Bucureşti. ÎMPUTERNICIRE, întărire, delegare de putere, însărcinare cu o parte din atribuţii ale unui manager. Scopul împuternicirii este de a ajuta managerii de a se afla cât mai mult de vârful curbei puterii, reprezentată prin indicatorii puterii organizaţionale. împuternicirea poate 406 ÎNA fi obţinută cu ajutorul a două calităţi manageriale specifice: înlăturarea stării de neputinţă şi transformarea puterii în influenţă interpersonală, însă fară abuz de putere. IN AFARA COTEI, piaţa pe care se negociază titlurile ce nu figurează pe cota oficială. Se folosesc aceleaşi uzanţe ca şi pentru tranzacţiile obişnuite. Pentru operaţiunile cu titluri necotate sau a căror cotare nu este prevăzută se1 practică uzanţe bursiere diferite. Tranzacţiile cu valori locale necotate sunt altele decât cele î.a.c. ÎNALTA CURTE DE CONTURI, instituţie de stat înfiinţată în România în anul 1864, care exercita controlul financiar asupra gestiunilor publice pe baza bilanţurilor contabile prezentate de întreprinderi sau pe baza conturilor de gestiune prezentate de către instituţiile centrale de stat. Potrivit legii de înfiinţare, Î.C. de C. se bucura de o anumită independenţă faţă de organele puterii legislative. I.C. de C. a fost desfiinţată în anul 1948. ÎNCADRAREA PLĂŢILOR ÎN FONDURILE CONSTITUITE, activitate desfăşurată de unităţile bancare, prin care se urmăreşte dacă la nivelul departamentelor, al direcţiilor economice din cadrul consiliilor locale şi la nivelul întreprinderilor şi al instituţiilor subordonate direct titularilor de investiţii plăţile pentru investiţii se fac în limita fondurilor constituite în acest scop. I.p. în f.e. se face chenzinal, pentru întreprinderile subordonate departamentelor economice, şi concomitent cu decontarea cheltuielilor, atunci când beneficiarul de investiţii este o unitate economică sau o instituţie de stat subordonată direct ministerelor, celorlalte organe ale administraţiei de stat centrale şi locale. ÎNCASARE 1. Primirea unei sume de bani de către o persoană fizică sau de către o casierie. 2. Suma rezultată din acţiunea de încasare. ÎNCASARE FISCALĂ, sumele încasate de către stat ca impozite, taxe, pentru emiterea de acte etc. ÎNCASATOR 1. Persoană oficială care, la ghişeu sau pe teren, primeşte banii datoraţi de public sau de agenţii economici. 2. Lucrătorul băncii care se ocupă cu ridicarea sumelor încasate de către magazine, unităţi de transport, de spectacole, restaurante etc. şi cu depunerea lor la bancă. 3. Persoană angajată oficial care taxează călătorii unui tramvai, autobuz, troleibuz etc. ÎNCASĂRI Şl PLĂŢI FĂRĂ NUMERAR, operaţiuni efectuate prin conturile din bancă ale unităţilor economice, utilizând diferite forme de decontare. Se practică în raporturile de decontare reciproce dintre unităţi, precum şi dintre acestea şi organele ierarhice superioare. ÎNCASĂRI Şl PLĂŢI ÎN NUMERAR, operaţiuni de casă efectuate cu numerar efectiv. Agenţii economici pot păstra în casele de bani, de la o zi la alta, o anumită sumă în numerar, plusul fiind obligaţi să-l depună în bancă în conturile lor de decontare. De la această regulă fac excepţie sumele destinate achitării salariilor, care se pot păstra în casieria unităţii maximum trei zile de la încasarea lor, după care sumele neplătite se depun din nou în bancă. Prin casieriile unităţilor economice se pot încasa diverse sume care provin din vânzarea produselor, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor, a căror valoare este sub plafonul stabilit şi care se încasează pe bază de factură, sumele provenite din amenzi, penalizări, daune cominatorii şi cheltuieli de judecată încasate de la clienţi, din decontarea în numerar a avansurilor acordate personalului întreprinderii sau din decontarea cu unităţile din subordine, în cazul în care acestea nu au cont deschis la bancă, precum şi din ridicările de numerar de la bancă pentru plata salariilor, pensiilor, premiilor, burselor etc. Din încasările efectuate se fac plăţi pentru achitarea salariilor, premiilor, burselor, pensiilor, indemnizaţiilor, ajutoarelor etc., pentru achitarea cheltuielilor de transport, Inc 407 de aprovizionare, a avansurilor etc. Toate operaţiunile de încasări şi plăţi se fac numai pe bază de documente (chitanţe, state de plată, deconturi etc.) şi se înregistrează în contabilitate la contul „Casa“. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE, sistarea aplicării contractului de asigurare. în mod obişnuit, î.c. de a. cu durată determinată are loc la ajungerea lui la termen, adică la expirarea duratei pentru care a fost încheiat sau, mai rar, prin acordul părţilor. î.c. de a. are loc, destul de frecvent, prin producerea evenimentului asigurarea (la asigurările de viaţă, de accidente ale persoanelor). După plata sumei asigurate, obligaţiile societăţii de asigurări faţă de asigurat se sting. în cazul asigurărilor de bunuri, contractul încetează numai dacă, prin producerea riscului, bunul asigurat a fost complet distrus. Dacă distrugerea este parţială, contractul poate continua să-şi producă efectele, în principiu, pentru o sumă asigurată redusă, î.c. de a. poate avea loc şi pe următoarele căi: denunţarea, rezilierea şi anularea. Denunţarea există în exercitarea ei în mod unilateral, din cauze prevăzute de lege. Astfel, societatea de asigurări poate denunţa contractul în următoarele cazuri: dacă asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările intervenite în cursul contractului în legătură cu datele luate în considerare la încheierea contractului. De asemenea, dacă se dovedeşte că asiguratul a fost de rea-credinţă; când constată neîndeplinirea de către asigurat a obligaţiei de întreţinere corespunzătoare a bunurilor sau neluarea măsurilor de prevenire a pagubelor. întrucât contractul de asigurare este cu executare succesivă, denunţarea acestuia produce, în principiu, efecte numai pentru viitor. După denunţarea contractului nu se justifică încasarea primelor de asigurare, deoarece aceasta ar însemna îmbogăţirea fară justă cauză a societăţii de asigurări. Rezilierea contractului constă în desfacerea acestuia pentru viitor datorită neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de contractul de asigurare până la data rezilierii rămân valabile. La data rezilierii, creditorul are dreptul să ceară executarea silită a tuturor obligaţiilor scadente care nu au fost executate până la acea dată; de asemenea, el poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile ce i s-au cauzat ca urmare a neexecutării respectivelor prestaţii. Nulitatea contractului de asigurare are loc atunci când contractul a fost încheiat fară respectarea condiţiilor esenţiale de valabilitate. Nulitatea contractului de asigurare operează şi pentru trecut, nu numai pentru viitor; ea readuce pe contractanţi la situaţia juridică avută la data încheierii asigurării, procedându-se la restituirea reciprocă a prestaţiilor efectuate, adică societatea de asigurări va restitui primele de asigurare încasate, iar asiguratul va restitui despăgubirea, dacă a fost încasată. V. şi contract de asigurare. ÎNCETAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ, sfârşitul, expirarea perioadei de valabilitate a contractului individual de muncă, a raporturilor de muncă, prin acordul celor două părţi sau din iniţiativa uneia dintre ele. De asemenea, contractul încetează prin decesul persoanei fizice, prin declararea judecătorească a morţii acesteia, prin punerea sub interdicţie, prin falimentul unităţii economice. Potrivit Codului muncii, contractul de muncă poate fi desfăcut din iniţiativa unităţii în următoarele situaţii: a) unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării; b) unitatea îşi încetează activitatea prin dizolvare; c) unitatea se mută în altă localitate şi are posibilitatea să-şi asigure pe plan local cadrele necesare; d) unitatea se mută în altă localitate, iar persoana încadrată nu acceptă să o urmeze; e) persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului în care a fost încadrată; f) în postul ocupat de persoana încadrată în muncă este reintegrat, pe baza hotărârii organelor competente, cel care a deţinut anterior acel post; g) persoana încadrată în muncă se pensionează pentru limită de vârstă ori pentru invaliditate de gradul I sau II; h) cel menţinut sau reîncadrat în muncă după pensionarea sa pentru limită de vârstă nu mai este necesar; i) persoana încadrată în muncă săvârşeşte o abatere gravă sau încalcă în mod repetat obligaţiile sale de muncă, inclusiv normele de comportare în unitate; j) cel în cauză este arestat mai mult de 60 de zile; k) persoana încadrată în muncă este condamnată definitiv pentru o infracţiune în legătură cu munca sa, dacă condamnarea o face necorespunzătoare 408 ÎNC postului pe care îl deţine; 1) instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei temporar sau definitiv. Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pe baza normelor aprobate prin Ordinul nr. 185/1990, poate desface contractul individual de muncă al salariatului din următoarele motive: a) reducerea activităţii, justificată prin acte financiare; b) încălcarea cu vinovăţie de către salariat a obligaţiilor asumate prin contractul de muncă; c) necorespunderea sub aspect profesional; d) incompatibilitate cu funcţia deţinută. Legea nr. 42/1990, modificată prin Legea nr. 93/1992, prevede: „Contractul de muncă al luptătorilor pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 încadraţi în muncă în unităţi cu capital integral de stat nu poate fi desfăcut decât pentru motive imputabile lor.“ V. şi contractul individual de muncă; preavizul desfacerii contractului individual de muncă. ÎNCETAREA EXECUTĂRII SILITE, oprirea executării silite dacă: a) s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, conform legislaţiei; b) a fost desfiinţat titlul executoriu; c) în alte cazuri prevăzute de lege. V. şi executare silită; organele de executare silită; întreruperea executării silite; suspendarea executării silite. ÎNCETAREA PLĂŢII INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ, sfârşitul, expirarea perioadei legale de plată a indemnizaţiei de şomaj în următoarele situaţii: "la data încadrării în muncă pentru o perioadă mai mare de 12 luni; "la data când realizează din activităţi autorizate venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj; "la 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi independente sau a certificatului de înmatriculare, dacă realizează venituri lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj; "de la data refuzului nejustificat de a se încadra potrivit pregătirii sau nivelului studiilor într-un loc de muncă situat la o distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu; "la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională sau la data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei; "dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depăşeşte 12 luni; "la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă, de la data solicitării pensiei anticipate sau de la data când pensia de invaliditate devine nerevizuibilă; ■la data plecării în străinătate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de trei luni; "la data începerii executării unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă mai mare de 12 luni; ■în cazul decesului beneficiarului; "la expirarea termenelor de repunere în plată a indemnizaţiei de şomaj; "la expirarea termenelor de plată a indemnizaţiei de şomaj pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi pentru tinerii care au satisfăcut serviciul militar; "la data admiterii într-o formă de învăţământ. V. şi indemnizaţia de şomaj; şomaj; şomer. ÎNCETAREA PLĂŢII INDEMNIZAŢIILOR Şl A AJUTOARELOR DE ASIGURĂRI SOCIALE, sistarea, oprirea plăţii indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale, începând cu ziua următoare celei în care: a) beneficiarul a decedat; b) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea indemnizaţiilor; c) beneficiarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat cu care România nu are încheiată convenţie de asigurări sociale; d) beneficiarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România a încheiat convenţie de asigurări sociale, dacă în cadrul acesteia se prevede că indemnizaţiile se plătesc de către celălalt stat. V. şi calculul şi plata indemnizaţiilor şi a ajutoarelor de asigurări sociale. ÎNCETAREA PLĂŢII PENSIEI, oprirea, încheierea perioadei de timp în care s-a plătit pensia, sistarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru primirea pensiei, şi anume: a) beneficiarul a decedat. Sumele rămase neachitate către pensionarul decedat, reprezentând pensia din luna în care a avut loc decesul şi, după caz, drepturile de pensie cuvenite şi neachitate până la deces, se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor sau, în lipsa acestora, părinţilor celui decedat ori persoanei care dovedeşte că l-a îngrijit până la data decesului; b) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile ÎNC 409 legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia; c) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, se recăsătoreşte; d) urmaşul a fost condamnat printr-o hotărâre rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă'de omor comisă asupra susţinătorului. în acest ultim caz, instanţele judecătoreşti au obligaţia ca, în termen de zece zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate, să comunice această situaţie, în scris, Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale. V. şi suspendarea plăţii pensiei. ÎNCETAREA PLĂŢILOR, situaţie în care ajunge un debitor, persoană juridică sau fizică, atunci când nu şi-a achitat datoriile scadente. ÎNCHEIEREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, operaţiune de închidere, la data de 31 decembrie a fiecărui an, a tuturor conturilor privitoare la executarea veniturilor şi a cheltuielilor bugetare, când încetează valabilitatea bugetului asigurărilor sociale de stat. Sumele alocate şi necheltuite până la această dată nu se mai eliberează decât în cazurile exceptate de lege. Toate creditele bugetare deschise şi neutilizate până la 31 decembrie îşi pierd valabilitatea, iar veniturile neîncasate se prevăd în bugetul anului următor; de la această regulă fac excepţie avansurile spre decontare care se pot justifica şi după data de 31 decembrie. Pretenţiile creditorilor neonorate până la 31 decembrie se achită din bugetul anului următor, încheierea în bune condiţiuni a bugetului asigurărilor sociale de stat face necesar ca, în ultimul trimestru al anului, ordonatorii de credite bugetare să ia o serie de măsuri care să asigure efectuarea decontărilor dintre debitori şi creditori, spre a nu exista la sfârşitul anului creanţe nelichidate. în acest scop se fac şi decontările corespunzătoare între Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Ministerul Finanţelor, bănci, casele teritoriale de pensii, oficiile P.T.T.R. etc. în vederea încheierii lucrărilor privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat se folosesc datele contabilităţii privind modul cum se desfăşoară încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor. Băncile, prin unităţile lor, ţin contabilitatea executării de casă a bugetului asigurărilor sociale de stat, pe ordonatorii de credite bugetare. Filiale bancare trimit zilnic ordonatorilor de credite extrase de cont, însoţite de acte justificative, spre a servi la efectuarea înregistrărilor contabile şi la cunoaşterea disponibilului existent în cont. Decadal, filialele bancare comunică sucursalelor bancare judeţene totalul încasărilor şi al plăţilor executate în contul bugetului asigurărilor sociale de stat. La rândul lor, sucursalele comunică datele respective centralelor băncilor, care fac centralizarea datelor şi le înaintează Ministerului Finanţelor. Concomitent, filialele şi sucursalele bancare judeţene comunică organelor locale ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale datele referitoare la executarea de casă a veniturilor şi a cheltuielilor de asigurări sociale, iar centrala Băncii Comerciale trimite şi Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale date centralizate cu privire la executarea de casă a bugetului asigurărilor sociale de stat. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale întocmeşte contul general de încheiere a exerciţiului bugetar pe anul expirat, în care se cuprind veniturile şi cheltuielile de asigurări sociale, care, cu avizul Guvernului, este supus dezbaterii şi adoptării lui de către Parlamentul ţării. ÎNCHEIEREA BUGETULUI DE STAT, operaţiunile prin care, la data de 31 decembrie a fiecărui an, toate conturile privitoare la executarea veniturilor şi a cheltuielilor bugetare se închid, iar bugetul îşi încetează valabilitatea. Sumele alocate şi necheltuite până la această dată nu se mai eliberează decât în cazurile exceptate de lege. Toate creditele bugetare deschise şi neutilizate până la 31 decembrie îşi pierd valabilitatea, iar veniturile neîncasate se prevăd în bugetul anului următor; de la această regulă fac excepţie avansurile spre decontare care se pot justifica şi după această dată. Pretenţiile creditorilor neonorate până la 31 decembrie se achită din bugetul anului următor. 410 ÎNC ÎNCHIDERE, preţul ultimei tranzacţii la bursă a unui anumit titlu sau a unei obligaţiuni la sfârşitul zilei de tranzacţionare ori în ultima jumătate de oră a sesiunii de desfăşurare a tranzacţiilor. V. şi bursă. ÎNCHIDEREA ACREDITIVULUI, operaţiune bancară ce se efectuează la folosirea integrală a sumei acreditivului, la expirarea termenului lui de valabilitate sau la cererea plătitorului, însă numai cu acordul prealabil al furnizorului, prin care soldurile acreditivului rămase nefolosite se virează de către banca furnizorului, pe baza unei note de contabilitate, în contul băncii plătitorului. La nota respectivă de contabilitate se anexează toate documentele pe baza cărora s-au făcut plăţi din acreditiv. V. şi acreditiv; cerere de deschidere a acreditivului; deschiderea acreditivului; revocarea acreditivului. ÎNCHIDEREA CREDITĂRII INVESTIŢIILOR, activitate desfăşurată de unităţile bancare, în care se cuprinde verificarea utilizării eficiente a creditelor acordate pentru executarea lucrărilor de investiţii, verificarea realizării obiectivelor creditate, justificarea utilizării creditelor şi încheierea acordării altora pentru realizarea aceloraşi scopuri. V. şi închiderea finanţării investiţiilor. ÎNCHIDEREA CREDITELOR BUGETARE, încetarea de fapt a utilizării creditelor bugetare deschise, care are loc la data de 31 decembrie a fiecărui an, indiferent dacă acestea au fost sau nu consumate; cu aceeaşi dată se închid şi conturile bugetare. Creditele bugetare pot fi închise şi în cursul anului pe baza dispoziţiei Ministerului Finanţelor sau a ordonatorilor de credite superiori, caz în care sumele din creditele bugetare închise se pun la dispoziţia altor ordonatori subordonaţi sau se virează la bugetul statului. Sumele primite în contul creditelor bugetare deschise, dar neutilizate şi virate după expirarea anului bugetar, devin venituri ale bugetului anului următor. ÎNCHIDEREA CREDITELOR BUGETARE DE ASIGURĂRI SOCIALE, încetarea de fapt a utilizării creditelor bugetare deschise, care are loc la data de 31 decembrie a fiecărui an, indiferent dacă acestea au fost sau nu consumate; cu aceeaşi dată se închid conturile bugetare. Creditele bugetare pot fi închise şi în cursul anului pe baza dispoziţiei Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale sau a ordonatorilor de credite superiori, caz în care sumele din creditele bugetare închise se pun la dispoziţia altor ordonatori subordonaţi sau se virează la bugetul asigurărilor de stat. Sumele primite în contul creditelor bugetare deschise, dar neutilizate şi virate după expirarea anului bugetar, devin venituri ale bugetului anului următor. ÎNCHIDEREA FINANŢĂRII INVESTIŢIILOR, activitate bancară de verificare finală şi multilaterală a utilizării eficiente a fondurilor de investiţii sau a punerii în ^funcţiune a obiectivelor construite şi încetarea efectuării oricăror plăţi din conturile de finanţare. I.f.i. reclamă o ultimă şi totală verificare a concordanţei dintre cheltuielile de investiţii efectuate, justificările prezentate de beneficiar şi operaţiunile contabile bancare. I. se efectuează în baza cererii emise de beneficiar, la care se anexează procesul-verbal de punere în funcţiune a obiectivului de investiţie, în cererea de închidere a finanţării beneficiarii înscriu separat plăţile efectuate în anul curent, plăţile din anii precedenţi, creditele pentru utilaje montate, inclusiv volumul creditelor aferente utilajelor montate în anii precedenţi. închiderea finanţării pentru utilaje şi mijloace de transport finanţate pe bază de memorii justificative are loc pe baza dispoziţiei de plată depuse de beneficiar, în care se arată numărul şi data procesului-verbal de recepţie. Finanţarea lucrărilor de investiţii care nu se mai execută, fiind sistate, inclusiv proiectele, se închide numai dacă se anexează aprobarea legală. Prin excepţie, după punerea în funcţiune sau darea în folosinţă a obiectivelor de investiţii se pot deconta numai lucrările şi cheltuielile rămase neefectuate, dar care au fost consemnate în procesul-verbal de recepţie şi au făcut parte din devizul general. Pe măsura executării lucrărilor au loc recepţionarea, decontarea lucrărilor, creşterea valorii mijloacelor fixe, justificarea utilizării fondurilor şi închiderea ÎNR 411 finanţării. Fondurile rămase neutilizate faţă de prevederile devizului general, după punerea sau darea în folosinţă a mijlocului fix, constituie economii, urmând să fie folosite pentru finanţarea altor obiective de investiţii. ÎNDATORARE, valoare pe care o datorează o întreprindere, un stat sau o persoană fizică faţă de un terţ. In cazul în care* unii agenţi economici sunt îndatoraţi, înseamnă că alţii sunt creditori, aceştia din urmă deţinând creanţe care le dau dreptul ca, la scadenţă, să încaseze sumele respective. ÎNLESNIRI ACORDATE LA PLATA IMPOZITELOR Şl A TAXELOR, scutiri, reduceri, compensări sau restituiri de sume plătite în plus, amânări, eşalonări de rate etc., acordate de stat plătitorilor de impozite şi taxe. De înlesniri importante la plata impozitelor şi a taxelor beneficiază şi persoanele care au adus servicii deosebite patriei, au persoane în întreţinere, sunt invalide etc. Aceste înlesniri fac parte din măsurile de politică economică, financiară şi socială pe care statul român le ia pentru a exonera de la plăţile fiscale anumite categorii de cetăţeni, a căror stare materială, civilă şi socială justifică acordarea unor asemenea înlesniri. De aceste reduceri şi scutiri de la plata impozitelor şi a taxelor pot beneficia, în condiţii de reciprocitate, şi persoanele juridice sau fizice străine aflate în ţara noastră. La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organele fiscale competente pot acorda pentru obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia, diferite înlesniri la plată. ÎNMATRICULAREA AGENŢILOR ECONOMICI , înregistrare obligatorie a agenţilor economici la înfiinţare în Registrul Comerţului, potrivit Legii nr. 26/1990. I. se efectuează obligatoriu înainte de începerea activităţii. Prinî. în Registrul Comerţului societatea comercială dobândeşte personalitate juridică. V. şi Registrul Comerţului. ÎNREGISTRARE FISCALĂ, operaţiune efectuată de organele fiscale prin care orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal şi primeşte un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală este: a) pentru persoanele juridice, cu excepţia comercianţilor, precum şi pentru asocierile şi alte entităţi fară personalitate juridică de către organul fiscal competent; b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit; c) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent; d) pentru comercianţi, inclusiv pentru sucursalele comercianţilor care au sediul principal al comerţului în străinătate, codul unic de înregistrare atribuit legal; e) pentru persoanele fizice plătitoare de taxă pe valoarea adăugată, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent. I.f. se efectuează pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală care se depune de către persoanele de mai sus în termen de 30 de zile de la: a) data înfiinţării legale, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fară personalitate juridică; b) data eliberării actului legal de funcţionare, începerii activităţii, data obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în situaţia persoanelor fizice. V. şi raport juridic fiscal. ÎNREGISTRAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ, înscrierea obligatorie a fiecărui accident de muncă în registrul privind evidenţa accidentelor de muncă. I. se face, de regulă, la unitatea la care este încadrată în muncă persoana accidentată. Dacă o persoană încadrată la o unitate este trimisă pentru prestarea unor servicii la o altă unitate, pe bază de contract, şi aici ea se accidentează, î.a. de m. se face potrivit clauzelor din contract referitoare la obligaţiile şi la răspunderile privind protecţia muncii. Dacă în contract nu s-au prevăzut astfel de clauze, accidentul de muncă se înregistrează la unitatea la care accidentatul este încadrat în muncă. Accidentele suferite de persoanele care se află în deplasare în interes de serviciu, în incinta altor unităţi, se înregistrează la unitatea la care este încadrat în muncă accidentatul. Accidentele 412 ÎNR de muncă suferite de persoanele detaşate în interes de serviciu se înregistrează de către unitatea la care sunt detaşate persoanele respective. Accidentele de muncă produse în atelierele instituţiilor de învăţământ se înregistrează în modul următor: de către unitatea de învăţământ dacă ea asigură, cu personalul său, conducerea lucrărilor în ateliere; de către unitatea productivă care patronează atelierul-şcoală, dacă acesta asigură, cu personalul său, conducerea efectivă a atelierului ş#oală. Persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau obşteşti şi care, din cauza îndeplinirii acestor sarcini, se accidentează, se înregistrează ca accidente la organizaţia care a întreprins acţiunile respective. Unele persoane întreprind din proprie iniţiativă acţiuni pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ce ameninţă avutul public, pentru apărarea ordinii publice sau pentru salvarea unor vieţi omeneşti şi care în acest timp se accidentează. Aceste accidente se înregistrează de către unitatea în care s-a produs evenimentul. Dacă accidentele de această natură s-au produs în afara unităţilor şi nu au nici o legătură cu acestea, înregistrarea lor se face de către primăria pe raza căreia s-au produs. în alte situaţii, inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii stabilesc organizaţiile obşteşti la care se înregistrează accidentul. în situaţiile în care conducătorii organizaţiilor obşteşti nu sunt de acord cu înregistrarea dispusă de către inspectorat, aceştia se pot adresa, în termen de zece zile de la primirea procesului-verbal de cercetare, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale - Inspecţia de Stat pentru Protecţia Muncii. Aceasta examinează cazul, însă nu suspendă măsura dispusă de inspectorat; după rezolvarea sesizării se poate face rectificarea modului de înregistrare a accidentului de muncă. Periodic, unităţile, inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii, Inspecţia de Stat pentru Protecţia Muncii, Institutul de Cercetări pentru Protecţia Muncii, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pe baza situaţiilor privind accidentele de muncă, analizează cauzele şi împrejurările acestora, luând măsuri eficace pentru prevenirea lor pe viitor. V, şi accident de muncă; cercetarea accidentelor de muncă. ÎNREGISTRAREA IMPOZITULUI, deschiderea rolului fiscal pentru agentul economic şi persoana fizică respectivă, în care se înscrie venitul impozabil şi impozitul în debitul plătitorului în cauză. ÎNREGISTRAREA PLĂTITORILOR DE TAXĂ PE VALOAREA ADĂUGATĂ, înscrierea la organul fiscal competent a persoanelor impozabile care realizează operaţiuni taxabile şi/sau sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere. Persoanele impozabile trebuie să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în situaţiile următoare: a) la înfiinţare, dacă declară că doreşte să opteze pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată; b) ulterior înfiinţării, dacă cifra de afaceri realizată este sub plafonul de scutire, dar doreşte să opteze pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată; c) după înfiinţare, în mod obligatoriu, dacă depăşeşte plafonul de scutire stabilit, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a depăşit acest plafon. Persoanele care realizează în exclusivitate operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată şi pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată, trebuie să solicite înregistrarea ca plătitori ai acestei taxe. Data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată este: "data comunicării certificatului de înregistrare; "data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă face opţiunea pentru taxarea într-un anumit mod; "data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă are obligaţia să solicite luarea în evidenţă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în anumite condiţii. Persoana impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată care, după înregistrare, realizează exclusiv operaţiuni care nu dau drept de deducere trebuie să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitor a acestei taxe, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care realizează exclusiv astfel de operaţiuni. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată trebuie să solicite scoaterea din evidenţă ca plătitori ai acestei taxe în caz de încetare a activităţii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situaţia dată. V. şi certificat de înregistrare fiscală; taxa pe valoarea adăugată. ÎNŞ 413 ÎNSCRIERE ÎN FALS, activitate, procedură a instanţei penale prin care se stabileşte falsul, şi prin care aceasta, în consecinţă, hotărăşte înlăturarea actului falsificat şi pedepsirea persoanei vinovate de fals (v.). ÎNSCRIS, document, act scris întocmit cu scopul de a servi drept probă cu privire la un fapt economic, financiar, juridic sau relativ la o anumită împrejurare. î. poate fi: preconstituit, întocmit în scopul de a servi drept probă, şi nepreconstituit, care s-a întocmit fară a avea scop probatoriu. De asemenea, î. poate fi: recognitiv, prin care se recunoaşte existenţa î. original pierdut; autentic, adică autentificat de un organ de stat competent; confirmativ, care întăreşte un act juridic. V. şi înscris sub semnătură privată. ÎNSCRIS DECLARAT FALS, document sau act declarat ca fiind fals în parte sau în totalitate de către o instanţă judecătorească. ÎNSCRIS FUNCIAR, hârtie de valoare emisă de băncile ipotecare rurale şi urbane pentru împrumuturile acordate de ele pe baza ipotecării pământului sau a imobilelor debitorilor. Pe baza contractelor de ipotecă încheiate de proprietarii de terenuri sau de imobile cu băncile ipotecare, suma împrumutului se acordă sub forma înscrisurilor funciare la valoarea lor nominală, şi nu în bani. Banii se obţin prin vânzarea acestor titluri de credit la bursa de valori şi se plasează în investiţii. Pentru rambursarea împrumutului, la scadenţă, debitorii achiziţionează la bursă î.f. în valoare nominală cu împrumutul, pe care le înapoiază băncii. Băncile ipotecare percep o dobândă ridicată pentru împrumuturile acordate. ÎNSCRIS OFICIAL, document, act care emană de la o unitate economică de stat, cooperatistă, privată sau de la o organizaţie obştească. ÎNSCRIS SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ, document sau act de orice natură, care poartă semnătura unei persoane; se referă la raporturi private şi este producător de consecinţe juridice. ÎNSTRĂINAREA BUNURILOR CONSTITUITE GARANŢIE, vânzarea sau cedarea gratuită a bunurilor mobile constituie garanţie, de către gestionari sau terţe persoane, fară înştiinţarea prealabilă a unităţii faţă de care s-a constituit garanţia. I.b.c.g. se consideră infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii. ÎNŞELĂCIUNE, inducere în eroare, excrocherie, fraudă. î. este o infracţiune care constă în inducerea în eroare şi păgubirea unei persoane prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altă persoană a unui avantaj, a unui folos material. ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ, document, instrumental impunerii prin care organele financiare înştiinţează pe contribuabili despre impozitul, taxa, prima de asigurare etc. datorate, despre ratele şi termenele de plată, precum şi despre sancţiunile care se aplică în caz de neplată la termen. I. de p. se semnează de către şeful unităţii financiare şi inspectorul de impozite. Dovada de predare a înştiinţării se semnează de către organul financiar şi de către contribuabil. I. de p. avizează pe contribuabil asupra consecinţelor întârzierii onorării obligaţiei fiscale, de asigurare etc. V. şi somaţie de plată. ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ A DESPĂGUBIRII, adresă prin care societatea de asigurări înştiinţează asiguratul că este/nu este de acord cu plata despăgubirii. Conţine următoarele date: numele şi prenumele asiguratului şi adresa, numărul şi data cererii de solicitare a despăgubirii de asigurare, pentru dauna produsă... la data...; conform actelor de la dosarul pagubei, comisia legal constituită, în prezenţa dvs. şi a martorilor, rezultă că dauna s-a produs datorită... In asemenea 414 ÎNŞ cazuri, societatea de asigurări acordă/nu acordă despăgubiri de asigurare. Semnează director/ inspector de asigurare şi şef serviciu daune. ÎNŞTIINŢAREA CU PRIVIRE LA PRODUCEREA EVENIMENTELOR ASIGURATE LA AUTOVEHICULE, document întocmit de asigurat şi depus la societatea de asigurări, prin care se înştiinţează că evenimentul asigurat (accident, incendiu, furt, alte calamităţi) s-a produs la data... Documentul conţine, în partea introductivă, datele de identificare a asiguratului, cu adresa completă, felul evenimentului asigurat, produs la data de... de către proprietar/prieten/şofer profesionist, cu permis de conducere categoria... numărul..., eliberat de... la data de..., în urma căruia au rezultat: a) pagube produse la autovehiculul propriu asigurat: avarii/furt/etc. Avariile constau în:...; b) pagube produse altor bunuri şi persoane şi anume: 1) avariat autovehiculul (fel, marcă, nr. de circulaţie, aparţinând..., cu domiciliul...). Avariile constau în:...; 2) au fost accidentate persoanele...; 3) s-au avariat/distrus următoarele bunuri:... Evenimentul a fost anunţat şi la Poliţia din..., care a încheiat procesul-verbal nr...., din data de... Răspunzător de producerea pagubei este..., proprietar al vehiculului/altă persoană... (cu menţiunea dacă a condus cu/fară consimţământul proprietarului). î. se depune la societatea de asigurări şi este înregistrată cu nr...., la data de..., asiguratului eliberându-i-se dovada că a depus î. cu privire la producerea evenimentelor asigurate la autovehicule. V. şi contract de asigurare facultativă a autovehiculelor. INTABULARE, înregistrare în cartea funciară, prin care, după caz, se constituie, se grevează, se restrânge ori se stinge un drept real. ÎNTÂRZIEREA CREDITORULUI, refuzul manifestat de creditor cu privire la primirea sumei sau a bunurilor datorate şi oferite de debitor potrivit legii sau contractului, precum şi neîndeplinirea de către creditor a obligaţiilor ce eventual îi revin, refuzul de a săvârşi acte şi fapte care, neexistând, îl fac pe debitor să nu-şi poată stinge datoriile. în atare situaţii are loc punerea în întârziere a creditorului, moment din care încetează întârzierea debitorului, riscurile dispariţiei bunurilor trec asupra creditorului, încetând răspunderea debitorului pentru întârziere şi pentru neexecutarea obligaţiei. ÎNTREPRINDERI MICI Şl MIJLOCII, societăţi comerciale constituite în baza Legii nr. 31/1990, care au numărul de angajaţi şi cifra de afaceri determinate în următoarele limite: a) au un număr de la 5 până la 25 de angajaţi, pentru o întreprindere mică; b) au un număr de la 26 până la 200 de angajaţi, pentru o întreprinderea mijlocie; c) au o cifră de afaceri între 10 milioane şi 2 miliarde de lei, pentru ambele categorii de întreprinderi. Potrivit Codului Fiscal Român care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004 este considerată microîntreprindere persoana juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent: a) are înscrisă în obiectul de activitate producţia de bunuri materiale, executarea de lucrări, prestarea de servicii şi/sau comerţul; b) are până la 9 salariaţi inclusiv; c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100 000 euro; d) capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice. Nu pot opta pentru impunerea microîntreprinderilor, persoanele juridice române care: a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar; b) desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii; c) desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor; d) au capital social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi. Statul sprijină constituirea şi dezvoltarea î.m. şi m. în scopul creării de noi locuri de muncă şi al promovării activităţilor productive în domeniile industriei, construcţiilor, turismului şi serviciilor cu valoare adăugată, cercetării-dezvoltării din sectorul privat; statul asigură acestor întreprinderi un sistem de avantaje şi facilităţi. Resursele necesare acordării avantajelor şi facilităţilor se constituie din sumele aprobate anual prin legea bugetului de stat, din contribuţii private şi asistenţă economică din ÎNV 415 străinătate. De avantajele şi facilităţile stabilite beneficiază şi cooperativele care au aceleaşi limite ale cifrei de afaceri. î.m. şi m. beneficiază de: servicii de informare, asistenţă şi consultanţă; de programe de dezvoltare regională care au ca scop restructurarea economică şi ocuparea forţei de muncă (pregătirea forţei de muncă, acordarea de terenuri şi spaţii de producţie, de alocaţii pentru investiţii de pornire, de dezvoltare şi de modernizare care creează noi locuri de muncă şi care asigură protecţia mediului înconjurător sau stimulează valorificarea resurselor locale etc.); pregătire profesională (instituţii de învăţământ, de stat şi particulare, organizaţii şi centre de asistenţă, consultanţă şi cercetare care au drept scop sprijinirea dezvoltării acestor întreprinderi); cercetare ştiinţifică şi inovaţie tehnologică; acces la resurse, aprovizionare, achiziţii publice şi subcontractare; promovarea exporturilor; facilităţi economico-financiare care se acordă acestor întreprinderi (alocaţii pentru achiziţionarea de spaţii de producţie, utilaje şi echipament, aplicarea unui sistem avantajos pentru dobândirea şi utilizarea activelor nefolosite, devenite disponibile din restructurare, aparţinând societăţilor comerciale cu capital de stat, accesul cu prioritate la liniile de credit asigurate prin intermediul instituţiilor financiar-bancare internaţionale şi la liniile de credit guvernamentale, aplicarea unor sisteme de finanţare tip leasing în condiţii avantajoase, garantarea creditelor contractate etc.); organisme şi structuri pentru sprijinirea acestor întreprinderi; crearea de asociaţii ale î.m. şi m. V. şi asociaţie a întreprinderilor mici şi mijlocii; credite pentru întreprinderile mici şi mijlocii; impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. ÎNTREPRINZĂTOR, persoană fizică ce iniţiază, individual sau în asociere, o afacere, care înfiinţează o unitate economică în industrie, agricultură,, transport, comerţ, servicii etc., în acest scop investeşte capital şi îşi desfăşoară activitatea. I. poate utiliza capital propriu şi împrumutat. ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII SILITE, sistarea temporară a executării silite. Executarea silită se întrerupe la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului şi în alte cazuri prevăzute de lege. V. şi executare silită; organele de executare silită. ÎNTRERUPEREA TERMENULUI DE PRESCRIPŢIE, oprirea temporară a termenului de prescripţie. Termenul de prescripţie se întrerupe în următoarele situaţii: a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune; b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei; c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită; d) pe data întocmirii actului de constatare a insolvabilităţii contribuabilului; e) în alte cazuri prevăzute de legislaţie. V. şi prescripţia dreptului de a cere executarea; suspendarea termenului de prescripţie. ÎNŢELEGERE EXTRAJUDICIARĂ ÎNTRE TOŢI CREDITORII, condiţie de acordare a despăgubirii în cazul asigurării creditelor pentru export (v.). Astfel, asiguraţii care au încheiat asigurarea creditelor pentru export au dreptul să solicite asigurătorului plata despăgubirii de asigurare şi în cazul supunerii averii debitorului sau a moştenitorilor acestuia la începerea acţiunii de înţelegere extrajudiciară între toţi creditorii. ÎNVIORARE, stadiu, fază a ciclului economic care se caracterizează prin creşterea investiţiilor, dezvoltarea activităţii bancare, financiare şi sociale, stimularea cererii de bunuri, începerea angajării forţei de muncă, reducerea şomajului, creşterea producţiei, a veniturilor, a salariilor etc., redresarea nivelului de trai etc. J JETON DE PREZENŢĂ, document, fişă care se înmânează fiecăruia dintre membrii consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale, prezenţi la reuniunile respective. Depunând j. de p., fiecare membru al consiliului de administraţie primeşte o sumă fixă pentru prezenţa la reuniune. Adunarea generală ordinară a acţionarilor stabileşte suma totală anuală care se plăteşte pentru j. de p. JOBBER, agent intermediar de bursă, agent comercial care intermediază operaţiunile între doi brokeri. V. şi broker; stockbroker. JOC, înţelegere, contract aleatoriu prin care părţile îşi promit reciproc un anumit câştig care, de regulă, constituie totalitatea mizelor puse în joc, în funcţie de rezultatul unor fapte sau combinaţii. Există numeroase feluri de jocuri ale căror rezultate depind adesea de hazard; unele jocuri sunt influenţate de inteligenţa jucătorilor, de îndemânarea, experienţa, iscusinţa şi chiar de şiretenia celor care joacă. JOC DE BURSĂ, 1. Operaţiuni bursiere care se axează pe întâmplare, pe hazard, pe optimismul jucătorului de bursă, asumându-şi riscuri inutile prin senzaţia ce o creează. 2. Cumpărarea de valori mobiliare pentru o sumă mai mare decât puterea de plată a cumpărătorului, urmând ca operaţiunea, inclusiv profitul aferent, să se realizeze din diferenţa dintre cursul din ziua cumpărării şi cel din ziua lichidării operaţiunii. Se deosebeşte de speculaţia la bursă prin aceea că aici obiectul operaţiunii îl constituie valoarea efectivă de bursă, pe când la j. de b. obiectul îl constituie numai diferenţa de curs a acestor valori. Jucătorul lucrează deschis, respectiv fară a avea valorile şi nici suma totală pentru a le achita. La lichidare, jucătorul plăteşte sau încasează numai diferenţa de curs. J de b. se practică deşi, el fiind o maladie care afectează oamenii ca şi alcoolismul. J. de b. este dăunător prin dereglările economice pe care le provoacă pieţei şi prin tulburările morale ce le aduce societăţii. V. şi speculaţii cu valori mobiliare. JUDECĂTOR SINDIC , persoană cu pregătire juridică superioară, care, pe baza hotărârii judecătoreşti declarative de faliment, dobândeşte calitatea de administrator al patrimoniului falitului. J.s. este obligat să întreprindă măsurile cuvenite pentru reîntregirea patrimoniului falitului, să caute soluţii amiabile care să satisfacă interesele creditorilor, iar în cazul în care nu reuşeşte să lichideze activul şi sumele obţinute, să le împartă creditorilor în raport cu creanţele fiecăruia. V. şi faliment. JUR 417 JURISDICŢIA ASIGURĂRILOR SOCIALE PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ Şl BOLI PROFESIONALE , procedură de contestare şi de soluţionare a cauzelor care privesc drepturile şi obligaţiile ce decurg din asigurările sociale pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Jurisdicţia acestor asigurări se realizează prin secţiile de asigurări sociale sau, după caz, prin completele specializate pentru asigurări sociale constituite la nivelul tribunalelor şi curţilor de apel. în primă instanţă tribunalele soluţionează litigii privind: "modul de calcul al contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, precum şi majorarea sau micşorarea contribuţiei; "înregistrarea şi evidenţa contribuţiei pentru accidente de muncă şi boli profesionale; "încadrarea într-o clasă de risc a angajatorului; "refuzul nejustificat al unei cereri privind drepturile la asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale; "modul de stabilire şi de plată a prestaţiilor cuvenite beneficiarilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale; "plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor; "orice alte decizii ale asigurătorului. Sunt competente teritorial tribunalele în a căror rază se află domiciliul (sediul) pârâtului. Dacă prin excepţii, obiectul litigiului îl formează o contestaţie împotriva Fondului Naţional sau a fondurilor teritoriale, competenţa teritorială revine tribunalului în a cărui rază se află domiciliul sau sediul reclamantului. împotriva hotărârii tribunalului se poate face recurs la Curtea de Apel competentă. Acţiunile în instanţă şi toate actele procedurale în legătură cu litigiile având ca obiect drepturile şi obligaţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale sunt scutite de taxa juridică de timbru. JURISDICŢIA ASIGURĂRILOR SOCIALE, procedură de contestare şi de soluţionare a cauzelor care privesc drepturile şi obligaţiile de asigurări sociale. J.a.s. se realizează de către tribunale şi curţi de apel. La nivelul tribunalelor şi al curţilor de apel sunt organizate secţii de asigurări sociale sau, după caz, complete specializate pentru asigurările sociale. în primă instanţă, tribunalele soluţionează litigiile privind: a) modul de calcul şi de depunere a contribuţiei pentru asigurările sociale; b) modul de stabilire a majorărilor de întârziere; c) înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei pentru asigurările sociale; d) deciziile de pensionare; e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale; f) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale; g) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţii; h) contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită; i) alte drepturi şi obligaţii de asigurări sociale. Cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul. împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face recurs la curtea de apel competentă. Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor, neatacate cu recurs în termen, sunt definitive şi irevocabile. Cererile în faţa oricăror organe sau instanţe, precum şi toate actele procedurale în legătură cu litigiile care au ca obiect drepturi sau obligaţii de asigurări sociale sunt scutite de orice fel de taxă de timbru. V. şi principiile sistemului public naţional al asigurărilor sociale. JURISDICŢIE FISCALĂ, procedură potrivit căreia titlul de creanţă fiscală (v.) poate fi atacat numai pe cale administrativă. în concordanţă cu j.f., controlul legalităţii oricărui titlu de creanţă fiscală este de competenţa exclusivă a organelor financiar-bancare, în mod ierarhic. în consecinţă, plătitorii de venituri bugetare pot contesta felul, cuantumul sumelor şi termenele de plată, sancţiunile ce li s-au aplicat etc. numai la organele financiare şi bancare. Unităţile debitoare au dreptul să conteste plăţile ce le sunt solicitate către bugetul de stat la Ministerul Finanţelor sau la unităţile bancare care au dispus virarea sumei în contul bugetului de stat. Persoanele fizice debitoare pot face contestaţii faţă de impozitele şi taxele datorate, după caz, la organele de impunere şi taxare, la administraţiile financiare şi, ca instanţă ultimă, la Ministerul Finanţelor. Titlurile de creanţă fiscale menţinute sau modificate devin astfel definitive, ceea ce înseamnă că obligaţiile pe care le cuprind sunt certe, definitive şi exigibile. Societăţile mixte din România pot 418 JUR contesta impozitul, în primă instanţă, la direcţia generală a finanţelor publice şi a controlului financiar de stat din judeţ sau din Capitală, iar împotriva soluţiei date pot face apel la Ministerul Finanţelor, care este soluţionat de o comisie formată din delegaţi ai Ministrului Finanţelor şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie, prezidată de un judecător al Tribunalului Suprem. Prin urmare, actele de impunere nu sunt supuse controlului judiciar, ci numai controlului organelor financiare de stat ierarhic superioare celor emitente. De asemenea, nici cererea de restituire a unor sume încasate în plus cu titlu de impozite şi taxe nu este supusă controlului jurisdicţional al organelor judecătoreşti sau arbitrale. în cazul contestaţiilor la executare formulate de contribuabili, instanţele judecătoreşti au competenţa de a examina numai legalitatea actelor de urmărire, ceea ce înseamnă că ele nu pot verifica temeinicia şi legalitatea titlului de creanţă fiscală, care rămân de competenţa exclusivă a organelor financiare. JURISPRUDENŢĂ, ansamblul soluţiilor adoptate de instanţele judecătoreşti în litigiile privind raporturile juridice dintr-un anumit domeniu - de exemplu succesiunea, rambursarea creditelor bancare, încasarea veniturilor bugetare restante etc. JURNAL, registru contabil în care se înregistrează documentele primare. Documentele se înregistrează în ordinea survenirii lor. JURNAL DE BORD, registru, document oficial care se păstrează permanent la bordul navei şi în care ofiţerul de serviciu înscrie cronologic toate evenimentele relevante care privesc nava în timpul călătoriei, manevrele efectuate, staţionarea în porturi etc. în j. de b. se înscriu o serie de date despre starea mării, întâlnirile cu alte nave, (anul, luna, ziua, ora), sosirii în porturi, începerea operaţiunilor de încărcare-descărcare, întreruperea eventuală a acestor operaţiuni, protestele depuse şi demersurile întreprinse pentru reluarea activităţii, avariile eventuale suferite de marfa în timpul încărcării, transportului şi descărcării, cauzele avariilor etc. Zilnic comandantul navei ia cunoştinţă de consemnările din j. de b., putând face completări. J. de b. constituie probă legală injustiţie, cu deosebire în cazuri de coliziune, accidente, avarii, proteste de mare etc. V. şi protestul de avarie; protestul maritim (de mare). JURNAL PRIVIND CUMPĂRĂRILE DE MATERII PRIME SUPUSE ACCIZELOR, registru în care se înregistrează în cursul fiecărei luni cumpărăturile de către agenţii economici a materiilor prime supuse accizelor. J, cuprinde: denumirea agentului economic, sediul, codul plătitorului de accize, luna, anul, numărul curent, felul şi data documentului, furnizorul, denumirea produsului, unitatea de măsură, cantitatea, tăria alcoolică % volum, valoarea totală în lei, acciza unitară (lei/U.M.), acciza totală cuprinsă în preţul de cumpărare în lei, semnătura directorului şi a salariatului care a întocmit registrul. J. serveşte la calcularea şi la evidenţierea accizelor (v.). JURNAL PRIVIND VÂNZĂRILE DE PRODUSE FINITE SUPUSE ACCIZELOR, registru în care se înregistrează în cursul fiecărei luni vânzările de către agenţii economici a produselor supuse accizelor. J. cuprinde: denumirea agentului, sediul, codul plătitorului de accize, luna, anul, numărul curent, felul şi data documentului, beneficiarul, denumirea produsului, unitatea de măsură, cantitatea, tăria alcoolică % volum, valoarea totală în lei, acciza unitară (lei/U.M.), acciza totală cuprinsă în preţul de vânzare în lei, semnătura directorului şi a salariatului care a întocmit registrul. J. serveşte la calcularea şi la evidenţierea accizelor (v.). JUSTIFICAREA AVANSULUI SPRE DECONTARE, prezentarea la compartimentul financiar-contabil, de către persoana întoarsă din deplasare, a decontului de avans, a documentelor justificative şi, eventual, a sumei de bani necheltuite din avansul spre decontare primit în momentul delegării. Decontul de cheltuieli se depune la compartimentul financiar-contabil în cel mult trei JUS 419 zile de la înapoierea din deplasare, iar sumele rămase necheltuite din avansul primit trebuie depuse la casieria unităţii în cursul zilei următoare întoarcerii din delegaţie. In cazul când cheltuielile efectuate sunt mai mari decât avansul primit, după verificarea decontului de cheltuieli, titularul de avans primeşte diferenţa în numerar de la casierie, semnând de primirea sumei respective. Casierul înregistrează în registrul de casă diferenţa din decontul de cheltuieli achitată titularului de avans. Decontul de cheltuieli este anexat la „contul casierului44 pe care acesta îl înaintează compartimentului financiar-contabil pentru verificare şi contabilizare. Contabilul-şef sau o altă persoană desemnată verifică decontul de cheltuieli în ceea ce priveşte legalitatea, oportunitatea şi realitatea actelor prezentate pentru justificarea avansurilor primite, precum şi în ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de formă a actelor anexate la decont. Nedepunerea în termenele menţionate a decontului de cheltuieli şi a sumelor necheltuite atrage după sine plata de către titularii de avans a unei penalizări de 0,50%, pentru fiecare zi de întârziere, asupra avansului primit sau asupra sumelor nerestituite în termen. Dacă delegarea se revocă, sumele primite drept avans trebuie depuse la casieria unităţii a doua zi de la data când titularul a fost înştiinţat asupra revocării deplasării; nerespectarea acestui termen se penalizează în acelaşi fel. Pot exista diferenţe de recuperat care se constată ulterior; în aceste cazuri penalizarea se va calcula din ziua înştiinţării persoanei în cauză şi până în ziua achitării sumei. Dacă titularul de avans a fost de rea-credinţă, penalizarea se calculează din ziua expirării termenului de j.a. spre d. In toate cazurile, suma penalizării nu poate depăşi cuantumul debitului. Aplicarea penalizării presupune existenţa unei conduite culpabile. Există anumite situaţii în care conducătorul unităţii, pe baza propunerii conducătorului compartimentului financiar-contabil, aprobă să nu se aplice penalizări pentru întârziere, şi anume atunci când s-a suspendat circulaţia mijlocului de transport, când titularul avansului s-a îmbolnăvit etc. Sumele acordate cu titlu de avans spre decontare, inclusiv penalizările de întârziere, nejustificate ori nerestituite se urmăresc după o procedură de urgenţă. V. şi avans; avans spre decontare; decont de cheltuieli; titular de avans în numerar. JUSTIFICAREA FONDURILOR DE INVESTIŢII PRIMITE, dovedirea de către beneficiarii de investiţii a utilizării legale şi eficiente a fondurilor eliberate de bancă, atât pentru investiţiile finanţate, cât şi pentru cele creditate. J.f. de i.p. are loc trimestrial, prin depunerea la banca finanţatoare a bilanţului trimestrial şi a situaţiei justificării fondurilor puse la dispoziţie de bancă. Unităţile bancare finanţatoare verifică bilanţul şi situaţia justificării fondurilor, controlând: concordanţa plăţilor cu soldurile conturilor de finanţare şi de creditare, încadrarea realizărilor în valorile corespunzătoare din devizul general (pe total, construcţii-montaj şi organizare de şantier pentru fiecare lucrare), încadrarea realizărilor referitoare la „alte realizări44 în documentaţiile respective admise la finanţare sau creditare, corespondenţa între plăţile înscrise în situaţie şi cele din evidenţa analitică, dacă lucrările finanţate sau creditate puse în funcţiune în trimestrul respectiv şi plăţile făcute corespund cu cele comunicate de beneficiarii de investiţii, concordanţa cu datele înscrise în procesul-verbal de recepţie a punerii în funcţiune etc. Eventualele neconcordanţe se analizează cu beneficiarii de investiţii, efectuându-se operaţiunile financiare, bancare şi contabile corespunzătoare. V. şi situaţia justificării fondurilor puse la dispoziţie de bancă. KNOW-HOW. 1. A şti cum să faci; a şti în ce fel, termen consacrat pentru tehnologiile de toate felurile; ansamblu de cunoştinţe tehnice nebrevetate, necesare la elaborarea, la fabricarea, la exploatarea şi, uneori, la comercializarea unui produs; modalitate de transfer al proprietăţilor industriale, în special pe plan internaţional. Oficial, Comisia Camerei de Comerţ cu sediul la Paris consideră k.-h. că ar fi „ansamblul de noţiuni, de cunoştinţe, de experienţă, de operaţiuni şi de procedee necesar fabricării unui produs". Din punct de vedere legal, k.-h. reprezintă procedeele de fabricaţie sau cunoştinţele privitoare la utilizarea şi la aplicarea de tehnici industriale. K.-h. cuprinde: indicarea materiilor prime, a tehnologiilor de fabricaţie, formulele de fabricare a produselor, ordinea de desfăşurare a operaţiunilor tehnologice, diferite rapoarte de experimentări, verificări, probe de control, planuri de organizare şi de execuţie, pregătirea de cadre etc. 2. Orice informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială sau ştiinţifică necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent şi a cărui dezvăluire către alte persoane nu este permisă fară autorizaţia persoanei care a furnizat această informaţie; în măsura în care provenind din experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii. KNOW-TO (engl.), cum să. KR ACH (în germ.), cădere considerabilă; prăbuşire bruscă a pieţei financiare, monetare, bancare, bursiere. LA CERERE, stipulaţie de plată cuprinsă într-o trată (v.) sau bilet la ordin (v.), prin care se înţelege că plata trebuie onorată în aceeaşi zi în care se prezintă la ordin titlul de credit respectiv. LA PREZENTARE, v. LA CERERE. LA Şl DE LA (engl. „AT AND FROM“), clauză folosită în asigurările maritime, în virtutea căreia asigurarea riscului pe toată durata voiajului începe imediat ce nava a sosit în bune condiţii în portul din care urmează să plece în călătoria care constituie obiectul asigurării. V. şi de la. „LĂZI FRĂŢEŞTI" („lăzi miniere", Bruderlade), case de ajutor ale muncitorilor din întreprinderile forestiere, miniere şi metalurgice din Transilvania şi Banat, înfiinţate pe la mijlocul secolului al XlX-lea şi care au încetat să mai funcţioneze în anul 1919. Fondurile „l.f.“ se alimentau în oarecare măsură cu contribuţia patronilor şi mai ales cu reţinerile făcute din salariile muncitorilor. La admiterea ca membru în Bruderlade existau tot felul de îngrădiri, între altele prevăzându-se că numai muncitorii „permanenţi*4 pot beneficia de ajutoare, muncitorii „provizorii" neavând acest drept. „L.f.“ s-au menţinut în timp, îmbrăcând forma asigurărilor sociale. Cu timpul, cotizaţiile minerilor pentru „l.f.“ au crescut, pe când ajutoarele au scăzut tot mai mult. Muncitorii au dus o luptă asiduă împotriva transformării în instrumente ale capitalului, luptă care a culminat cu greva de la Anina din 1897, când gloanţele jandarmilor au luat viaţa a zece manifestanţi. Treptat, Buderladele miniere au devenit tot mai necorespunzătoare pentru muncitori. De aceea, muncitorii au primit cu satisfacţie desfiinţarea în anul 1919. LEASE-BACK, operaţiune prin care proprietarul unei întreprinderi, aflându-se într-o situaţie financiară precară, îşi vinde întreprinderea pe care o deţine unei societăţi de leasing (v.), de la care o închiriază apoi printr-un contract obişnuit de închiriere. LEASING 1. Modalitate de apărare şi de asigurare împotriva riscului valutar. L. dă posibilitatea exportatorului să primească o plată efectivă în locul plăţii la un termen scadent, de regulă îndepărtat. Operaţiunile de 1. se efectuează de către întreprinderi specializate care pot avea sediul în ţara exportatorului sau a importatorului. întreprinderea de 1. încheie, după tratative, contractul de livrare de maşini şi utilaje cu exportatorul căruia îi achită marfa şi pe care, apoi, o închiriază importatorului. Operaţiunea de 1. se consideră şi modalitatea de finanţare a investiţiilor în care se închiriază pe termen scurt maşini, utilaje, instalaţii etc. La terminarea lucrărilor de investiţii, bunurile închiriate se pot restitui proprietarului sau se pot vinde executantului ori titularului investiţiei. 2. Chirie; formă specifică de creditare în bunuri prin care se înfăptuieşte îmbinarea intereselor părţilor. Bunurile respective sunt cumpărate de creditor 422 lea şi închiriate locatarului sau celui ce le utilizează, existând posibilitatea pentru acesta din urmă ca la finele perioadei de închiriere să devină proprietarul bunurilor închiriate prin achiziţionare. 3. Operaţiunea prin care o parte, denumită locator, transmite celeilalte părţi, denumită utilizator, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, dreptul de posesie şi de folosinţă a unui bun al cărui proprietar este, pentru o perioadă determinată de timp. LEASING FINANCIAR, operaţiune de închiriere de bunuri, al căror termen este mai mare de un an şi valoarea de achiziţie a bunurilor urmează să fie recuperată în proporţie de cel puţin 75% de locator. L.f. trebuie să îndeplinească una sau mai multe din următoarele condiţii: ■riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing; "părţile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului; "utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (de piaţă) pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată; "perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din durata normată de utilizare a bunului, chiar dacă în final dreptul de proprietate nu este transferat. LEGAL, calitatea pe care o are o acţiune de a se încadra în prevederile unei legi, decret, H.G., unui regulament, unei instrucţiuni sau ale unei norme metodologice. LEGALITATE 1. Principiu conform căruia toate organele şi organizaţiile de stat, organizaţiile obşteşti, personalul, cetăţenii şi toţi locuitorii ţării au obligaţia să respecte prevederile tuturor legilor (actelor normative) ale ţării. 2. Principiu fundamental de organizare şi funcţionare a organelor statului. 3. Respectarea neştirbită şi necondiţionată, în toate domeniile de activitate şi în toate împrejurările, de către organele şi personalul salariat, unităţile economice, organizaţiile de masă şi obşteşti, de către toţi cetăţenii a literei şi a spiritului legilor ţării. Legea exprimă voinţa poporului, fiind îndreptată spre întărirea şi apărarea orânduirii social-economice şi de stat şi spre ocrotirea consecventă a drepturilor membrilor societăţii. L. se înfăptuieşte prin asigurarea de către stat a garanţiilor economice, politice şi juridice; ea presupune, de asemenea, explicarea largă a legilor în vederea cunoaşterii lor de către toţi cetăţenii. Respectarea I. este asigurată şi prin controlul sistematic al respectării legilor, efectuat de către organele de stat, inclusiv de către cele financiare, bancare şi de contabilitate, de organele de jurisdicţie (judecătorii, tribunale, comisii pentru soluţionarea litigiilor de muncă etc.), de organele speciale, de Parchet, care execută supravegherea generală a aplicării legilor, precum şi, în mare măsură, de către organizaţiile obşteşti şi cetăţenii ţării. L. previne şi împiedică abuzurile, arbitrariul sau bunul plac, sub orice formă şi în orice domeniu, aplicarea şi respectarea legilor fiind în egală măsură obligatorie pentru toţi. Nimănui nu-i poate fi admis să se sustragă de la înfăptuirea prevederilor legii, iar cei vinovaţi de nesocotirea legilor sunt pedepsiţi exemplar. Statul român acordă o atenţie deosebită întăririi şi respectării disciplinei financiare, stabilind obligaţiile şi răspunderile ce revin organelor financiare, bancare şi de contabilitate în exercitarea sarcinilor încredinţate. LEGAT, prevedere, dispoziţie cuprinsă într-un testament, prin care testatorul lasă unei (unor) persoane, cu titlu gratuit, fie întregul patrimoniu, când este vorba de un 1. universal, fie o parte, o categorie de bunuri din patrimoniu, când există 1. cu titlu universal, fie unul sau anumite bunuri determinate, caz în care există un 1. cu titlu particular. L. poate să aibă ca obiect orice bunuri mobile sau imobile ale testatorului, cu excepţia terenurilor agricole şi a terenurilor pentru construcţie, care se pot transmite numai prin succesiune legală. Având în vedere modul de manifestare a voinţei testatorului, pot exista mai multe feluri de L, şi anume: a) 1. conjunctiv, prin care două sau mai multe persoane au dreptul la moştenirea aceluiaşi bun, în întregul său. în cazul în care toţi moştenitorii (colegatarii) acceptă să primească l.c., bunul respectiv se împarte în părţi egale între aceştia prin „chemarea la întreg“. Dacă unul sau unii LEG 423 colegatari refuză legatul, atunci bunul se împarte numai între ceilalţi moştenitori; b) 1. cu sarcină, 1. care este valabil numai dacă legatarul (legatarii) îndeplineşte o anumită obligaţie prevăzută de testator. Sarcina poate consta în: plata unei (unor) datorii a defunctului, în întreţinerea unei persoane inapte de muncă, în continuarea studiilor de către legatar etc.; c) 1. cu termen, 1. care este valabil numai dacă se îndeplineşte un anumit termen - suspensiv sau extintiv stabilit de către testator; d) 1. cu titlu particular, 1. prin care unei persoane (legatar) i se conferă de către testator dreptul de succesiune numai asupra unui sau unor bunuri bine determinate; e) 1. cu titlu universal, 1. prin care unei persoane i se atribuie o anumită cotă din moştenire sau din valorile care aparţin acesteia; f) I. de liberaţiune, prevedere testamentară conform căreia testatorul, în calitate de creditor, acceptă legatarului, care este debitorul său, o iertare (remitere) de datorie. în situaţia în care debitorul este de acord cu 1. de 1., acesta are ca efect stingerea datoriei pe care o avea faţă de testator; g) 1. pur şi simplu, 1. care, dacă nu este afectat de vreun act juridic, îşi produce efectele de la data deschiderii succesiunii; h) 1. sub condiţie, 1. care este valabil numai dacă se îndeplineşte o anumită condiţie stabilită de testator; i) 1. universal, 1. prin care uneia sau mai multor persoane - legatari universali - li se lasă întreaga moştenire. LEGATAR, persoană care, prin moştenire, primeşte un legat. L. poate să fie: a) particular sau singular, dacă are succesiunea unor bunuri determinate din masa succesorală; b) cu titlu universal, când are dreptul la succesiunea unei părţi din patrimoniu succesoral; c) universal, dacă are dreptul la succesiunea întregului patrimoniu succesoral. V. şi legat. LEGE, act normativ care, în România, emană de la organul suprem legislativ -Parlamentul ţării. De exemplu: legea finanţelor publice, legea pentru adoptarea bugetului de stat etc. LEGE ANTIDUMPING, 1. adoptată de diferite ţări sau organisme economice internaţionale prin care se stabilesc măsuri pentru combaterea şi contracararea preţurilor de dumping. V. şi antidumping; dumping. LEGE MONETARĂ, 1. care stabileşte condiţiile de emisiune, de circulaţie şi de retragere din arterele circulaţiei a banilor, în vederea menţinerii echilibrului monetar. Prima l.m. din România datează din anul 1867. LEGE PENTRU ADOPTAREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT, act legislativ adoptat şi dezbătut în fiecare an de către Parlamentul României. Această lege cuprinde veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale utilizării fondurilor asigurărilor sociale de stat, de pensii şi asigurări sociale pentru agricultori şi pensie suplimentară. Legea cuprinde veniturile totale, cheltuielile totale şi excedentul bugetar; sursele principale de venituri, grupele principale de cheltuieli (pensii, indemnizaţii, tratament balnear, pensia suplimentară etc.). De asemenea, legea cuprinde atribuţiile Guvernului, sarcinile Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ale Ministerului Finanţelor, ale celorlalte organe centrale şi locale ale asigurărilor sociale. în ultima parte, legea cuprinde contul general de încheiere a exerciţiului bugetar pe anul anterior anului de bază. După adoptare, legea se publică în Monitorul Oficial al României şi în presă, spre cunoştinţă generală. LEGE PENTRU ADOPTAREA BUGETULUI DE STAT (LEGEA BUGETARĂ), act legislativ edictat de către organul suprem al puterii de stat - Parlamentul ţării - prin care bugetul de stat dobândeşte putere de lege pe o anumită perioadă de timp (un an). Votată anual de către Parlamentul ţării în urma încheierii dezbaterilor asupra conţinutului ei, de către deputaţi şi senatori, legea cuprinde: totalul veniturilor şi al cheltuielilor bugetului de stat, principalele izvoare de venituri ale bugetului statului şi principalele grupe de cheltuieli (finanţarea dezvoltării 424 leg economiei naţionale, finanţarea acţiunilor social-culturale, apărarea naţională, întreţinerea şi funcţionarea organelor statului etc.), fondul de rezervă din bugetul de stat aflat la dispoziţia Guvernului, resursele financiare mobilizate la dispoziţia statului, repartizate, în principal, pentru realizarea acţiunilor social-culturale, instructiv-educative, asigurarea apărării ţării, a ordinii publice şi înfăptuirea justiţiei, autoritatea publică, finanţarea unor investiţii şi activităţi de interes strategic, stimularea producătorilor agricoli, asigurarea protecţiei şi a refacerii mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie socială aprobate pentru populaţie, realizarea programelor de cercetare ştiinţifică. Legea cuprinde totalul general al veniturilor şi al cheltuielilor bugetare pe anul respectiv, sursele principale de venituri; destinaţiile cele mai importante ale cheltuielilor bugetare; autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a contracta împrumuturi de stat pentru finanţarea deficitelor bugetare din anii anteriori şi din anul curent; fondul de redresare financiară; fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului; fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi ale naturii; fondul la dispoziţia Guvernului pentru relaţiile cu Republica Moldova; transferuri pentru sprijinirea activităţii organizaţiilor nepolitice ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale; transferuri la bugetele locale pentru cheltuieli de capital; sume defalcate pentru bugetele locale din unele venituri ale bugetului de stat. Legea bugetară mai cuprinde: condiţiile de efectuare a virărilor de credite bugetare; sarcinile ce revin Guvernului, Ministerului Finanţelor, ordonatorilor de credite bugetare, celorlalte ministere, băncilor, consiliilor locale, organelor financiare pentru buna executare a bugetului de stat; adoptarea contului general de închidere a exerciţiului bugetar pe anul anterior anului de bază. Această lege se publică în Monitorul Oficial al României şi în presă, spre cunoştinţă generală. V. şi adoptarea bugetului de stat. LEGE PRIVIND ASIGURĂRILE Şl REASIGURĂRILE ÎN ROMÂNIA, act normativ adoptat de Parlamentul României, care reglementează asigurările şi reasigurările din ţara noastră. Legea cuprinde: dispoziţii generale; contractul de asigurare; asigurarea de bunuri; asigurarea de persoane; asigurarea de răspundere civilă; alte asigurări; reasigurarea; asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule; fonduri de protecţie; sancţiuni; dispoziţii tranzitorii şi finale. Legea s-a publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, anul VII, nr. 303, din 30 decembrie 1995. LEGE PRIVIND CONSTITUIREA, ORGANIZAREA Şl FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR, act normativ adoptat de Parlamentul României, care reglementează modul de constituire, organizare şi funcţionare a societăţilor de asigurări din ţara noastră. Legea cuprinde: dispoziţii generale; constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor de asigurări; rezerve tehnice, tarife, plasamente; bilanţul; supravegherea activităţii de asigurare; sancţiuni; dispoziţii speciale, finale şi tranzitorii. Legea este publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul III, nr. 151, din 19 iulie 1991. LEGE PRIVIND FINANŢELE PUBLICE ALE ROMÂNIEI, act normativ financiar, adoptat de Parlamentul României, care stabileşte normele privind formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice. Legea cuprinde: dispoziţii generale; elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea execuţiei bugetului de stat; elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea execuţiei bugetelor locale; finanţele instituţiilor publice; dispoziţii comune şi finale. Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, anul VIII, nr. 152, din 17 iulie 1996. Noua lege a finanţelor publice nr. 500 publicată în Monitorul Oficial al României partea I, nr. 597 din 13 august 2002. LEGE PRIVIND FINANŢELE PUBLICE LOCALE, act normativ financiar, adoptat de Parlamentul României, care reglementează activitatea financiară publică locală. Această LEG 425 lege cuprinde: dispoziţii generale, veniturile şi cheltuielile bugetelor locale, elaborarea, aprobarea şi execuţia bugetelor locale, finanţarea instituţiilor şi serviciilor publice, împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale, dispoziţii finale şi tranzitorii. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul X, nr. 404, din 22 octombrie 1998. LEGE PRIVIND PENSIILE DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT Şl ASISTENTA SOCIALĂ, act normativ de asigurări sociale, dezbătut şi adoptat de către organul suprem al puterii de stat în luna iunie 1977, care a reglementat: dreptul la pensie; pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă; pensia pentru pierderea capacităţii de muncă din cauză de accident de muncă sau boală profesională; pensia pentru pierderea capacităţii de muncă în afara procesului de muncă; pensia de urmaş; procedura stabilirii şi plăţii pensiilor; pensia suplimentară; asistenţa socială şi alte drepturi de asigurări sociale; dispoziţii finale şi tranzitorii etc. Această 1. a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XIII, nr. 82, din 6 august 1977, în prezent fiind abrogată. LEGE PRIVIND SISTEMUL PUBLIC DE PENSII Şl ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, act normativ financiar adoptat de Parlamentul României, care reglementează sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Legea cuprinde: dispoziţii generale; bugetul asigurărilor sociale de stat; contribuţia de asigurări sociale; pensii; calculul pensiilor; reactualizarea pensiilor; stabilirea şi plata pensiilor; alte drepturi de asigurări sociale; indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, indemnizaţia de maternitate, indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea copilului bolnav, ajutorul în caz de deces; alte dispoziţii privind drepturile de asigurări sociale; Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale; infracţiuni; contravenţii; jurisdicţia asigurărilor sociale; dispoziţii tranzitorii; dispoziţii finale. Cu toate că această lege conţine şi unele prevederi pozitive, în ansamblu ea constituie un mare regres faţă de legile de asigurări sociale din 1933,1938,1949 şi 1977. Astfel, contribuţiile de asigurări sociale sunt foarte mari, dacă angajatorul nu plăteşte contribuţia, asiguratul are o vechime de 1/3 din timpul lucrat (prevedere inimaginabilă), a crescut vechimea în muncă şi limita de vârstă pentru pensionare cu câte cinci ani, baza de calcul a pensiilor sunt veniturile medii pe toată durata de viaţă activă, ceea ce înseamnă diminuarea considerabilă a pensiilor, valoarea punctajului de pensie este sub 40% din salariul mediu, sunt puse multe restricţii la acordarea pensiei de urmaş şi a indemnizaţiilor, a desfiinţat calea administrativă de plângere, rămânând numai calea judiciară care este foarte anevoioasă, de durată, prevedere contrară într-un stat democratic etc. Legea este publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XII, nr. 140, din 1 aprilie 2000. LEGE PRIVIND SOCIETĂŢILE DE ASIGURARE Şl SUPRAVEGHEREA ASIGURĂRILOR, act normativ adoptat de Parlamentul României, care cuprinde normele, organizarea, funcţionarea, supravegherea, redresarea, reorganizarea şi lichidarea societăţilor de asigurări. Legea are următorul conţinut: obiectul şi definirea unor termeni şi categorii de asigurări; Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; autorizarea asigurătorilor; activitatea asigurătorilor; activitatea de asigurări de viaţă; redresarea, reorganizarea şi lichidarea asigurătorilor; intermediarii în asigurări; răspunderi şi sancţiuni; dispoziţii tranzitorii şi finale. Legea este publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XII, nr. 148, din 10 aprilie 2000. LEGEA CIRCULAŢIEI BĂNEŞTI, lege economică deosebit de importantă, general valabilă, care acţionează pretutindeni unde există producţie şi schimburi de mărfuri şi bani în circulaţie. Este o lege generală a producţiei de mărfuri care arată că masa banilor în circulaţie este dependentă de volumul plăţilor şi de viteza de circulaţie a banilor. L.c.b. a fost enunţată la mijlocul secolului al XlX-lea, când baza sistemelor băneşti naţionale o constituia etalonul aur. 426 leg în acea perioadă, K. Marx a relevat că suma preţurilor mărfurilor de realizat determină cantitatea de bani necesară circulaţiei. Definind l.c.b., K. Marx a precizat că „dacă examinăm suma totală de bani care se află în circulaţie într-o anumită perioadă de timp, vedem că viteza de circulaţie a mijloacelor de circulaţie şi de plată fiind dată, această sumă este egală cu suma preţurilor mărfiirilor ce urmează a fi realizată, plus suma plăţilor scadente, minus suma plăţilor care se compensează, minus numărul de deplasări în care aceeaşi piesă funcţionează în mod alternativ, ba ca mijloc de circulaţie, ba ca mijloc de plată“ (K. Marx, Capitalul, voi. I, ediţia a IV-a, Editura Politică, Bucureşti, 1960, p. 169-170). Cât timp circula aurul, l.c.b. acţiona în mod automat, reglând masa de bani necesară circulaţiei prin tezaurizare. în acelaşi timp, K. Marx a enunţat legea circulaţiei banilor de hârtie, arătând că „... în timp ce cantitatea de aur aflată în circulaţie depinde de preţurile mărfurilor, valoarea biletelor de hârtie aflate în circulaţie depinde, dimpotrivă, exclusiv de propria lor cantitate*4. Rezultă că, în timp ce aurul circulă pentru că are valoare, banii de hârtie au valoare numai dacă circulă, că pe câtă vreme cantitatea aurului aflat în circulaţie depinde de propria lui valoare, valoarea banilor de hârtie este dependentă de cantitatea în care ei se află în circulaţie; de asemenea, rezultă că, în timp ce cantitatea de aur în circulaţie este determinată de preţul mărfurilor, cantitatea de bani de hârtie nu se poate adapta automat şi emisiunea excedentară influenţează nivelul preţurilor mărfurilor, în concordanţă cu cerinţele l.c.b., cantitatea de bani necesară circulaţiei se determină prin următorul calcul: în care: N = cantitatea de numerar, necesară circulaţiei; R = rulajul numerarului; V = viteza de circulaţie a numerarului. Cantitatea banilor scripturali (de cont) se determină astfel: în care: BC = cantitatea de bani de cont; R = rulajul banilor de cont; V = viteza de circulaţie a banilor de cont. LEGEA LUI ENGEL, lege care relevă corelaţia dintre nivelul veniturilor unei familii şi ponderile diferitelor cheltuieli ale sale. L. lui Engel prevede că proporţia cheltuielilor destinate produselor scade pe măsura creşterii nivelului de trai al familiei. LEGEA LUI GRESHAM, lege economică proprie economiei bazate pe proprietatea privată; ea se referă la circulaţia banilor şi este formulată în felul următor: „Când într-o ţară circulă două monede, una fiind considerată de public ca bună, iar alta ca slabă, moneda proastă înlătură din circulaţie pe cea bună.“ Această lege a fost astfel formulată de englezul Thomas Gresham (1519-1579), dar a fost constatată şi enunţată încă de Aristofan, N. Copemic ş.a. Practic, când în circulaţie se aflau două feluri de monede, moneda bună se tezauriza, iar cea slabă prelua funcţiile circulaţiei. LEGEA NUMERELOR MARI, 1. care demonstrează că, cu cât este mai mare numărul de unităţi de expunere (v.), cu atât societăţile de asigurări pot fi mai precise în calcularea primelor de asigurare. Cu cât societăţile de asigurări vor avea o capacitate mai bună de a estima mărimea plăţilor pentru pagubele viitoare şi, în consecinţă, vor fi capabile să stabilească LEG 427 nivelul primelor de asigurare care să le permită acoperirea pagubelor respective. Potrivit acestei legi, pentru societăţile de asigurări ar fi ideal să poată lucra cu cât mai multe unităţi de expunere. LEGEA PRIVATIZĂRII SOCIETĂŢILOR COMERCIALE, act normativ dezbătut şi adoptat de către Parlamentul României în iulie 1991 şi promulgat în august 1991, care reglementează realizarea transferului proprietăţii de stat către sectorul privat, în condiţiile asigurării distribuirii echivalentului a 30% din capitalul social al societăţilor comerciale către cetăţenii români îndreptăţiţi; de asemenea, legea cuprinde reglementări privind vânzarea de acţiuni sau active ale societăţilor comerciale către persoane fizice sau juridice, române sau străine. Prin L.p.s.c. se stabileşte cadrul juridic corespunzător transferului proprietăţii de stat în proprietatea privată a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice. Această lege reglementează: procedura privind distribuirea gratuită de certificate de proprietate către cetăţenii români îndreptăţiţi; metodele de privatizare a societăţilor comerciale; oferirea spre vânzare de acţiuni sau active ale societăţilor comerciale către salariaţii acestora; participarea persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, române sau străine, la vânzarea-cumpărarea de acţiuni sau active ale societăţilor comerciale. Legea reglementează înfiinţarea şi organizarea Fondurilor Proprietăţii Private, înfiinţarea şi organizarea Fondului Proprietăţii de Stat, stabileşte norme privind adunările generale şi consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale, unele privatizări iniţiate înainte de organizarea Fondurilor, vânzarea de acţiuni şi active ale societăţilor comerciale, stabileşte atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Privatizare, prevede sancţiunile ce se aplică pentru încălcarea legii şi dispoziţii finale. LEGEA PROTECŢIEI MUNCII, act normativ deosebit de important, care reglementează protecţia muncii atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Legea a fost adoptată de Parlamentul României în şedinţa sa din 25 iunie 1996 şi este publicată în Monitorul Oficial al României, anul VIII, nr. 157, partea I, din 23 iulie 1996. în capitolul I al legii, „Dispoziţii generale", se definesc protecţia muncii, normele de protecţie a muncii, se menţionează organele cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii, necesitatea eliberării autorizaţiei de funcţionare din punctul de vedere al protecţiei muncii, suportarea cheltuielilor cu protecţia muncii din costurile de producţie sau, după caz, din buget, pentru persoanele juridice finanţate din bugetul de stat sau din bugetele locale etc. Capitolul II, intitulat „Echipamentele tehnice, echipamentul individual de protecţie şi de lucru, alimentaţia de protecţie şi materialele igienico-sanitare“, defineşte echipamentele tehnice, echipamentul individual de protecţie, felurile de echipamente, acordarea gratuită a alimentaţiei de protecţie de către persoanele juridice şi fizice care angajează personal salariat, prevede materialele igienico-sanitare care se acordă gratuit salariaţilor etc. In capitolul III „Obligaţii privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii", sunt evidenţiate obligaţiile persoanei juridice şi ale celei fizice pentru asigurarea condiţiilor de protecţie a muncii şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. De asemenea, sunt evidenţiate obligaţiile salariaţilor, ale membrilor cooperatori, ale persoanelor angajate cu convenţii civile, precum şi ale ucenicilor, elevilor şi studenţilor în perioada efectuării practicii profesionale; Capitolul IV este intitulat „Coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a muncii". în el sunt enunţate atribuţiile Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi ale organelor sale teritoriale, ale inspectoratelor de protecţie a muncii şi ale inspectorilor de protecţie a muncii. în capitolul V, intitulat „Accidentele de muncă şi bolile profesionale", se defineşte accidentul de muncă, se clasifică accidentele de muncă, se relevă cum se efectuează cercetarea şi înregistrarea accidentelor de muncă. De asemenea, se definesc bolile profesionale, se arată cum se declară, se comunică şi se înregistrează bolile profesionale etc. în capitolul VI, intitulat „Răspunderea juridică", se relevă că încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii atrage răspunderea disciplinară, administrativă, materială sau penală, după caz. Sunt prevăzute situaţiile de neluare a măsurilor de protecţie a muncii şi de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale şi sancţiunile corespunzătoare care se aplică, precum şi căile de atac împotriva sancţiunilor aplicate. Ultimul capitol, „Dispoziţii tranzitorii şi flnale“, face 428 leg referire la unele obligaţii ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi ale organelor sale teritoriale, defineşte locul de muncă la care există un pericol deosebit, pericolul iminent de accidentare etc. LEGISLAŢIE, totalitatea normelor juridice, a actelor normative existente într-un stat şi aflate în vigoare, prin care se reglementează raporturile sociale ce se nasc în diversele domenii de activitate. LEGISLAŢIE A ASIGURĂRILOR SOCIALE, totalitatea reglementărilor juridice referitoare la modul de constituire a fondurilor asigurărilor sociale şi la formele de protecţie a salariaţilor, agricultorilor, avocaţilor, cooperatorilor, pensionarilor şi membrilor lor de familie prin asigurările sociale (indemnizaţii, ajutoare, tratament balnear, odihnă, pensii etc.). V. şi asigurări sociale. LEGISLAŢIE ECONOMICO-FINANCIARĂ, totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea economică şi financiară, raporturile economice şi financiare dintre organele statului, pe de o parte, şi unităţi economice de stat, cooperatiste şi private, pe de altă parte, referitoare la activitatea de aprovizionare, producţie, repartiţie, efectuarea de plăţi către bugetul statului, finanţarea şi creditarea economiei naţionale. L.e.-f. are ca bază de elaborare programul de dezvoltare economică şi socială şi cuprinde: legea finanţelor publice, legea pentru adoptarea bugetului de stat, legile privind reglementarea veniturilor bugetului de stat, legea privind preţurile şi tarifele, legea amortizării mijloacelor fixe, legi şi alte acte normative care reglementează asigurările sociale de stat, cooperatiste, ale meşteşugarilor, ale agricultorilor, legea privind asigurările de bunuri, de persoane şi de răspundere civilă, diferitele acte normative care reglementează circulaţia bănească (cu şi fără numerar), creditul, controlul economico-fmanciar etc. L.e.-f. oglindeşte politica economică, socială, financiară, monetară şi de credit a statului român. LEGISLAŢIE VALUTARĂ, totalitatea actelor normative care reglementează operaţiunile cu mijloace valutare în interiorul ţării, precum şi transferul lor în străinătate. LEGITIMAŢIE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ, document ce se eliberează persoanelor care nu sunt cuprinse într-un sistem de asigurări sociale, pe baza căruia acestea pot beneficia de ocrotirea sănătăţii. Pentru a beneficia de ocrotirea sănătăţii, aceste persoane plătesc o contribuţie de 2% din venitul lunar de până la 50 000 de lei (sub 600 000 de lei anual), dar nu mai puţin de 2% din salariul de bază minim brut pe ţară, şi de 4% dacă veniturile brute lunare sunt de peste 50 000 de lei (600 000 de lei anual). Plata contribuţiei se face până la data de 10 a lunii următoare. în cazuri speciale, contribuţia se poate încasa şi la internarea în spital. Pensionarii, şomerii, persoanele care nu pot realiza venituri şi membrii de familie aflaţi în întreţinerea acestora, ca şi alte categorii de persoane, pe baza actelor doveditoare, se scutesc de plata contribuţiei. Cu ocazia încasării contribuţiei, unităţile medico-sanitare eliberează persoanelor fizice o legitimaţie în care se înscriu şi membrii de familie care sunt în întreţinerea contribuabilului şi care beneficiază de servicii medicale în aceleaşi condiţii. L. se eliberează o dată cu plata primei contribuţii şi constituie documentul justificativ pentru a beneficia de servicii medicale gratuite şi de compensarea cu 50% a preţului medicamentelor şi a costului protezelor prescrise în ambulatoriu. L. cuprinde: numărul, data eliberării, numele şi prenumele titularului, domiciliul, buletinul de identitate, membrii de familie, numărul fiecărei chitanţe, suma şi data achitării, semnătura directorului unităţii medico-sanitare. La încasarea fiecărei contribuţii, instituţiile medico-sanitare eliberează o chitanţă, al cărei număr şi sumă se înscriu în 1. L. se înscrie, în ordine cronologică, într-un registru special, în care se menţionează: numele şi prenumele persoanei căreia i s-a eliberat 1., domiciliul, actul de identitate, venitul brut anual şi suma achitată. La solicitarea serviciilor medicale (consultaţii, internări, tratamente etc.), personalul medical are obligaţia să verifice plata contribuţiei datorate de persoanele în cauză pe baza 1. Dacă persoanele nu fac dovada achitării la zi a contribuţiei datorate, vor suporta costul asistenţei medicale acordate. LEU, unitate bănească a sistemului bănesc al României, cu începere din 1867 care reprezintă astăzi 0,148112 g de aur fin şi serveşte ca etalon al preţurilor. Denumirea de leu provine de la Lowentaler care era un taler ce pe verso avea impregnată figura unui leu (monedă de argint bătută în Ţările de Jos cu începere din secolul al XVI-lea, care a ajuns pe teritoriul ţării noastre şi a fost folosită în circulaţie până în secolul al XVIl-lea, iar după aceea a devenit monedă de calcul). în Principatele Române, primii domnitori care au bătut monede şi de la care există dovezi sunt în Ţara Românească în timpul lui Vladislav Vlaicu I (1364-1377), iar în Moldova pe timpul lui Petru I. Muşat (1375-1392). Prin tezaurele descoperite mai târziu, s-a dovedit că domnitori ai Principatelor, în Muntenia Neagoe Basarab (1512) şi în Moldova Ştefan Lăcustă (1540), îşi exercitau anumite prerogative referitoare la baterea monedelor, fapt ce confirmă independenţa şi suveranitatea acestor domnitori. în secolul al XVI-lea, pe teritoriul Ţărilor Româneşti circulau: marca, ducatul (egal cu 31,5 lei), zlotul, asprul, talerul şi leul. Unirea Principatelor Române în 1859 a creat posibilitatea emiterii unei monede şi a creării unui sistem monetar naţional. Astfel, sistemul monetar zecimal bimetalist a fost adoptat prin legea monetară a României din 14 aprilie 1867, care prevedea că noua unitate monetară este leul cu un conţinut de 0,290323 g de aur fin. Practic însă, leul românesc de aur a fost pus în circulaţie abia în anul 1870, când a fost scos din circulaţie şvanţul austriac care, în procesul său de devalorizare, a provocat pagube posesorilor. Ulterior, leul s-a bătut din argint. Prin legea promulgată în martie 1890 a fost adoptat monometalismul aur şi s-a introdus etalonul de schimb aur, 1. conţinând aceeaşi cantitate de 0,290323 g de aur fin, iar pe baza acestei parităţi el a putut fi convertibil în aur sau în alte monede. Datorită încheierii procesului de formare a statului naţional unitar român, în special după primul război mondial, 1. şi-a extins circulaţia pe întregul teritoriu al României, pe baza unificării monetare din 1920-1921. Ca urmare a inflaţiei din timpul războiului şi de după război, prin legea monetară din 7 februarie 1929 L a fost devalorizat, conţinând cantitatea de 0,009 g de aur fin. Prin legea monetară din 15 aug. 1947 a fost lichidată inflaţia din timpul celui de-al doilea război mondial şi din anii de după război, conţinutul metalic al 1. fiind stabilit la 0,00594 g de aur fin. Prin reforma bănească din 26 ianuarie 1952 s-a stabilit ca 1. să aibă 0,079346 g de aur fin, iar din ianuarie 1954 şi până în prezent 1. reprezintă 0,148112 g de aur fin. Dezvoltarea economiei naţionale, politica economică a statului, caracterul productiv al majorităţii cheltuielilor bugetare, încheierea excedentară a bugetului de stat, desfăşurarea circulaţiei băneşti, reglementarea creditelor şi monopolul valutar au conferit 1. o stabilitate necunoscută în orânduirile anterioare. LEU-VALUTĂ, unitate bănească de calcul valoric şi de prevedere care se obţine prin transformarea diferitelor valute pe baza cursului oficial în lei şi care este folosită de organele comerţului exterior în relaţiile economice cu străinătatea pentru a aduce la un numitor comun, oficial, valoarea diferitelor valute cu care se operează. L.-v. conţine, ca şi leul, 0,148112 g de aur fin şi este folosit în exprimarea cursului oficial al valutelor statelor cu care ţara noastră are relaţii economice, tehnice, comerciale etc., la exprimarea preţurilor şi tarifelor calculate în diferite valute străine, precum şi în evidenţa şi calculul operaţiunilor financiar-valutare ale ţării noastre cu alte ţări. Transformarea valutelor străine în l.-v. se efectuează prin aplicarea cursului de schimb (v.), a cărui bază o constituie paritatea valutară. Cu ajutorul L-v. se determinau preţurile mărfurilor exportate şi importate, care se comparau apoi cu preţurile de pe piaţa internă, pentru aceleaşi produse sau produse similare, se făceau diferite alte comparaţii, corelări, verificări, determinându-se eficienţa comerţului nostru exterior. 430 LEV LEVERAGE, noţiune care relevă efectul de levier, de pârghie care acţionează asupra capitalului propriu, asupra fondurilor atrase din diverse surse pentru finanţarea activităţii unui agent economic. LEX LOCI ACTUS (lat.), legea locului unde s-a semnat actul. LEX LOCI COMMISSI (lat.), legea locului unde s-a săvârşit delictul. LEX LOCI EXECUTIONIS (lat.), legea locului realizării, executării actului. LEX LOCI SOLUTIONIS (lat.), legea locului unde se face plata. LEX REI SITAE (lat.), legea locului unde se află bunul. LEX VOLLINTATIS (lat.), legea voinţei, legea pe care părţile contractante au ales-o prin acordul lor de voinţă pentru a-şi realiza drepturile şi obligaţiile rezultate din contractul respectiv. LIBERALITATE1. Act juridic prin care debitorul îşi asumă obligaţia de a da creditorului un bun, fară să primească în schimb vreun echivalent. 2. Act juridic prin care o persoană dispune de un bun al său în favoarea altei persoane, fară să urmărească a primi în schimb un echivalent (donaţia, legatul). LIBERALIZARE, înlăturarea sau lichidarea obstacolelor de natură economică sau politică din calea schimburilor internaţionale. De exemplu, lichidarea contingentărilor de mărfuri, desfiinţarea sau reducerea taxelor vamale, convertibilitatea monedei ş.a. LIBERALIZAREA CIRCULAŢIEI CAPITALURILOR, tranzitarea liberă, neîngrădită de acte normative şi bariere vamale, a capitalurilor dintr-o ţară în alta. L.c.c. contribuie la promovarea progresului tehnico-ştiinţific, la dezvoltarea unor regiuni, la creşterea eficienţei folosirii capitalurilor, la îmbunătăţirea calităţii şi a asortimentului produselor. LIBERALIZAREA PREŢURILOR, măsură guvernamentală adoptată în România imediat după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, prin care evoluţia preţurilor este lăsată liberă, la jocul pieţei, fară nici o limită sau control din partea statului. Adoptarea unei asemenea măsuri în condiţiile penuriei de mărfuri n-a făcut decât să legifereze şi să încurajeze specula, să agraveze mereu inflaţia. Fiecare comerciant încasează un preţ cât poate de mare, deoarece lipsesc mărfurile, lipseşte concurenţa. Considerăm că l.p. este cea mai mare eroare a tranziţiei la economia de piaţă, care conduce la îmbogăţirea rapidă a speculanţilor şi la sărăcirea populaţiei. L.p. se poate adopta când economia este foarte dezvoltată, când există o abundenţă de mărfuri pe piaţă. O astfel de măsură a fost adoptată în Franţa abia acum câţiva ani. V. şi inflaţie. LIBERAREA DEBITORULUI, stingerea obligaţiei debitorului prin plată acceptată de creditor, prin ofertă reală de plată când creditorul refuză să o primească sau pe alte căi. Dacă are loc novaţiunea prin schimbare de creditor sau de obiect, debitorul liberat de obligaţia anterioară are în sarcină noua obligaţie. V. şi novaţiune. LIBER DE CHELTUIELI, uzanţă comercială potrivit căreia cumpărătorul plăteşte numai preţul mărfii, fară alte cheltuieli, taxe, speze bancare etc. LIBER DE VAMĂ, document întocmit de organele vamale în urma îndeplinirii condiţiilor, a efectuării formalităţilor de vămuire, a exercitării controlului vamal asupra LIB 431 mărfurilor existente în mijlocul de transport, pentru cares-au depus documentele solicitate de vamă, inclusiv în urma încasării taxelor vamale de import. în vederea eliberării 1. de v., autoritatea vamală verifică dacă: "felul mărfurilor constatate la controlul vamal corespunde cu cel înscris în declaraţia vamală; "cantitatea mărfurilor înscrisă în documentele de transport şi în facturi corespunde cu cea din declaraţia vamală; "numărul şi valabilitatea licenţei înscrisă în declaraţia vamală, corespunde cu datele din licenţă, în cazul în care normele juridice prevăd existenţa unei licenţe. După obţinerea documentului 1. de v., mărfurile respective pot fi descărcate. L. de v. se poate acorda şi cu caracter provizoriu pe timp de 30 de zile, dacă agentul economic sau reprezentantul acestuia (mandatar sau comisionar) depune o garanţie egală cu valoarea taxelor vamale datorate. Dacă pentru unele mărfuri nu se acordă I. de v., acestea rămân sub supraveghere vamală pe spezele exportatorului sau importatorului, după caz, şi pot fi păstrate în custodie de transportator ori de declarantul vamal, pe un timp stabilit de autoritatea vamală. LIBER-SCHIMB, teorie potrivit căreia două ţări se află în situaţii mai avantajoase după deschiderea frontierelor lor. De asemenea, L-s. este o politică a schimburilor externe caracterizate prin libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor între ţări, fară drept de vamă, fară contingentare. Pot exista diferite grade de L-s. LIBER-SCHIMBISM, politică economică ce se caracterizează în esenţă prin revendicarea comerţului liber şi a neamestecului statului în viaţa economică a ţării, precum şi prin renunţarea la taxele vamale protecţioniste. L.-s. a apărut în secolul al XVIII-lea, fiind susţinut de economiştii Adam Smith şi David Ricardo, care au căutat să scoată în relief avantajele economice ale comerţului liber şi ale liberei concurenţe şi îndreptat împotriva mercantilismului şi protecţionismului. Ca urmare a practicării unui asemenea politici, Anglia a ajuns să deţină monopolul pe piaţa mărfurilor industriale. De la mijlocul secolului al XDC-lea, statele au renunţat la politica L-s. adoptând protecţionismul vamal. în ţara noastră, din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, şi comercianţii au susţinut l.-s., deoarece acesta crea condiţii favorabile pentru pătrunderea în ţară a mărfurilor industriale şi a capitalurilor străine. Aplicarea unei asemenea politici a avut urmări nefavorabile asupra dezvoltării industriei şi a prejudiciat de fapt independenţa economică a ţării. LIBERTATE CONTRACTUALĂ, principiu fundamental consacrat de Codul civil român, potrivit căruia părţile (persoanele fizice şi cele juridice) sunt libere să încheie - în limitele prevederilor din actele normative şi ale normelor de convieţuire socială - contracte în care se stabilesc, prin voinţa lor comună, diferite clauze şi efectele pe care urmează să le producă. Contractele care se încheie trebuie să respecte ordinea politică, economică şi socială. LIBERTATEA MUNCII, principiu al dreptului muncii, care se manifestă prin caracterul contractual al raporturilor juridice de muncă. Decretul-lege nr. 147/1990 prevede posibilitatea fiecărei persoane de a desfăşură o activitate în domeniul economic, tehnico-ştiinţific, social sau cultural, în concordanţă cu aptitudinile, pregătirea profesională şi aspiraţiile sale. Un aspect al Lm. îl constituie şi faptul că salariatul poate cere desfacerea contractului de muncă. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, deoarece el reprezintă dreptul fiinţei umane de a trăi, de a-şi procura resursele necesare vieţii sale prin munca proprie. Primul alineat al art. 41 din Constituţia României prevede: „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă“. L.m. constituie un drept inerent fiinţei umane, un drept natural şi imprescriptibil, este o expresie a libertăţii şi a personalităţii umane. Nici o persoană nu poate presta o muncă sau lucra într-un loc pe care nu şi le-a ales. V. şi dreptul la muncă. L.I.B.O.R. (engl. London Inter-Bank Offered Rate), dobândă interbancară oferită la Londra, care exprimă rata cu care se creditează reciproc, în situaţia creditelor mari, băncile internaţionale cele mai mari care tranzacţionează în dolari. 432 lib LIBRET DE ECONOMII, instrument de economisire, carnet de economii eliberat de către unităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni persoanelor care depun bani spre păstrare şi fructificare şi pe baza căruia depunătorii sau persoanele împuternicite pot retrage sumele depuse, dobânzile, câştigurile aferente sau îşi pot realiza dreptul de succesiune asupra acestor sume etc. L. de e. pot fi nominale şi la purtător, iar acestea din urmă pot fi cu şi fară parolă. în 1. de e. nominale se trec: numele, prenumele şi adresa depunătorului; numele şi prenumele persoanei (persoanelor) prevăzute la clauza de împuternicire; sumele depuse, cele retrase, soldul rămas după fiecare operaţiune de depunere şi restituire, dobânzile pentru sumele depuse, în 1. de e. la purtător nu se trec elementele ce privesc pe deponenţi. ❖ L. de e. cu câştiguri oferă posibilitatea depunătorilor să beneficieze de câştiguri în bani din dobânda ce se cuvine pentru sumele depuse. Câştigurile se acordă titularilor libretelor care ies câştigătoare la tragerile la sorţi trimestriale, la care participă cu drept de câştig libretele al căror sold mediu trimestrial este de minimum ... lei şi nelichidate în cursul trimestrului pentru care se efectuează tragerea. La o tragere la sorţi se acordă pentru fiecare 1 000 de librete câte 15 câştiguri în bani, a căror mărime variază de la 25% până la 250% din soldul mediu trimestrial al libretelor respective ieşite câştigătoare; soldul mediu trimestrial la care se aplică procentul de câştig este de ... lei, iar câştigul maxim este de ... lei. L. de e. cu c. se eliberează de către toate unităţile C.E.C. şi oficiile poştale. Depunerile ulterioare şi restituirile se efectuează la unitatea emitentă, la sucursala sau la filiala C.E.C. care ţine contabilitatea unităţilor emitente, precum şi la celelalte unităţi C.E.C. din aceeaşi localitate cu unitatea emitentă. ♦ L. de e. cu câştiguri în materiale de construcţii se emite depunătorilor care domiciliază în localităţile în care nu se construiesc locuinţe proprietate personală în antrepriză, pentru o depunere fixă în lei. Depunătorilor li se acordă o dobândă pe an sub formă de câştiguri în urma tragerii la sorţi trimestriale la care participă numai libretele emise înaintea începerii trimestrului pentru care se face tragerea şi nelichidate în cursul lui. Câştigătorii acestor librete se bucură de prioritate la procurarea materialelor de construcţie de la organizaţiile comerciale. Restituirea sumei depuse se face integral şi o singură dată de unitatea emitentă, de către oricare unitate C.E.C. din aceeaşi localitate cu unitatea emitentă sau de sucursala ori de filiala C.E.C. care ţine contabilitatea unităţii emitente. ❖ L. de e. cu dobândă se emite depunătorilor, după dorinţa lor, în funcţie de felul depunerilor şi de timpul de păstrare a sumelor depuse la C.E.C. Astfel, pentru depunerile la vedere, când sumele pot fi oricând retrase la cerere, nefiind stabilit un termen de păstrare la C.E.C., dobânda este de 1% pe an, iar pentru depunerile pe termen de cel puţin de un an, dobânda este de 17% pe an (în aprilie 2003). în cazul depunerilor pe termen, sumele pot fi retrase şi înainte de expirarea termenului de minimum un an. Acest 1. poate fi utilizat de către titular pentru efectuarea de operaţiuni de depuneri şi restituiri la toate unităţile C.E.C. din ţară, precum şi la unităţile poştale şi la cooperativele de credit autorizate. ❖ L. de e. cu dobândă şi câştiguri beneficiază de o dobândă de 15% pe an, din care o parte se acordă în numerar fiecărui titular, iar o altă parte se constituie sub forma unui fond din care se acordă câştiguri în obiecte sau în numerar prin trageri la sorţi trimestriale. Câştigurile se acordă titularilor libretelor ieşite câştigătoare care au un anumit sold mediu trimestrial. în toate celelalte cazuri se acordă un câştig de zece ori mai mare decât soldul mediu trimestrial al depunerilor. Valoarea câştigurilor variază. Pentru a putea participa la tragerile la sorţi trimestriale, libretul trebuie să aibă un anumit sold mediu trimestrial şi să nu fi fost lichidat în cursul trimestrului pentru care are loc tragerea. Se acordă drept câştiguri: aparate de radio, televizoare, frigidere, motociclete, maşini de spălat, ceasornice şi diferite alte obiecte de uz personal şi casnic. în anumite cazuri, contravaloarea obiectelor câştigate se poate achita în numerar. L. de e. cu d. şi c. se emit de către toate unităţile C.E.C., de unităţile poştale, precum şi de către cooperativele de credit autorizate să efectueze operaţiuni pentru C.E.C. ❖ L. de e. pentru construcţia de locuinţe se emite pentru o depunere fixă în lei. Dobânda aferentă pe an se acordă depunătorilor sub formă de câştiguri în bani prin trageri la sorţi trimestriale. Pentru a participa la tragerile la sorţi trimestriale, libretul trebuie să aibă un sold trimestrial în lei. Titularii libretelor ieşite câştigătoare au prioritate la construirea - cu sprijinul statului - a locuinţelor proprietate LIC 433 personală, dacă folosesc întregul câştig drept avans pentru construirea locuinţei. Restituirea sumei depuse se face integral, o singură dată, de unitatea emitentă, de oricare altă unitate C.E.C. situată în localitatea celei emitente, precum şi de sucursala sau filiala C.E.C care ţine contabilitatea unităţii emitente. ❖ L. de e. pentru cumpărarea de locuinţe proprietate personală, 1. ce se emite cetăţenilor care doresc să-şi cumpere locuinţă proprietate personală din fondul locativ de stat. Pentru sumele depuse pe aceste librete şi folosite la cumpărarea de locuinţe din fondul de stat, C.E.C. acordă titularilor o dobândă pe an. Dacă depunătorii folosesc sumele în alte scopuri beneficiază de o dobândă mai mică. ❖ L. de e. pentru turism beneficiază de o dobândă pe an care se acordă în întregime sub formă de excursii în străinătate organizate de Ministerul Turismului. La tragerile la sorţi trimestriale participă libretele care au un sold minim trimestrial, provenit din depuneri efectuate anterior trimestrului respectiv. Câştigătorii au prioritate la excursiile organizate de Ministerul Turismului, având dreptul să ceară rezervarea de locuri pentru excursia la care sunt îndreptăţiţi, costul celorlalte locuri fiind suportate de câştigător. Câştigătorii care doresc să efectueze excursii individuale primesc, la cerere, o parte din valoarea câştigului în valuta ţării în care se deplasează, dar sunt obligaţi să efectueze excursia în termen de un an de la data tragerii la sorţi. La cererea câştigătorilor, costul excursiilor se poate achita şi în numerar. Persoanele titulare ale acestor librete pot să cedeze excursia câştigată soţiei (soţului) sau unuia dintre copiii minori. Dacă titularul libretului câştigător este minor, atunci el poate ceda excursia părinţilor săi. LIBRETUL DE ECONOMII CU DOBÂNDĂ Şl CÂŞTIGURI PENTRU AUTOTURISME, instrument de economisire nominal sau la purtător emis de către unităţile proprii ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni pentru o depunere iniţială de 100 000 de lei. Deţinătorii acestor librete beneficiază, pe lângă avantajele generale oferite de C.E.C. clienţilor săi, şi de următoarele avantaje specifice: acordarea unei dobânzi anuale, stabilită de C.E.C. şi repartizată procentual pentru constituirea unui fond de câştiguri în numerar şi pentru înscrierea în librete; participarea la trageri la sorţi trimestriale cu condiţia păstrării unui sold minim de 100 000 de lei în tot cursul trimestrului pentru care se face tragerea. Soldul trebuie să provină din depuneri anterioare trimestrului pentru care se face tragerea la sorţi. Nu se admit restituiri parţiale din soldul de 100 000 de lei, restituirea acestuia facându-se numai integral, prin procedura de lichidare. C.E.C. stabileşte periodic dobânda anuală, valoarea câştigului şi modalitatea de acordare a acestuia (în numerar sau autoturism). Titularii libretelor au obligaţia să verifice trimestrial rezultatele tragerilor la sorţi, prin consultarea listelor oficiale expuse în toate unităţile C.E.C. din ţară. LICENŢĂ 1. Aprobare sau permis special emis de anumite organe de stat pentru o perioadă de timp determinată, pe baza căreia o persoană juridică sau fizică are dreptul să importe sau să exporte anumite mărfuri. 2. Contract în baza căruia posesorul unui brevet de invenţii poate să cedeze (concesioneze) altei persoane fizice, juridice, statului sau altor state, în schimbul unei anumite sume de bani, dreptul de a utiliza sau de a valorifica documentaţia tehnică sau invenţia brevetată. L. poate fi exclusivă, când cesionantul renunţă la dreptul de utilizare a brevetului, deplină, adică pe tot timpul de valabilitate a brevetului, şi limitată, acordată pe o anumită perioadă de timp. Practica internaţională cunoaşte următoarele modalităţi de plată a 1.: a) cesionarea prin plata unei sume forfetare, după unele calcule de estimare a producţiei; b) cesionarea prin plata unei redevenţe (v.), respectiv a unei anumite cote aplicate la producţia realizată pe baza 1.; c) cesionarea cu plata în produse fabricate prin folosirea 1. LICHIDARE 1. Desfiinţarea unui drept, a unei obligaţii, a unei acţiuni sau a unui bun. 2. Operaţiune de verificare a documentelor care stau la baza cheltuielilor în vederea stingerii raportului dintre debitor şi creditor. 3. Operaţiune de constatare şi de evaluare a unei daune în materie de asigurare. 4. Totalitatea operaţiunilor care se efectuează în urma hotărârii de dizolvare a unei societăţi comerciale şi care constau în: finalizarea afacerilor în curs ale acesteia, 434 Uc valorificarea activului prin transformarea lui în lei, plata creditorilor societăţii şi împărţire activului rămas între acţionari, proporţional cu participarea lor la capitalul social. ♦♦♦ L. vamală* declaraţie întocmită la plecarea sau la sosirea navelor (aeronavelor) din cursă şi remisă organelor vamale, în care se specifică îndeplinirea tuturor formalităţilor vamale. ❖ L. mijloacelor fixe totalitatea operaţiunilor efectuate cu ocazia scoaterii din inventarul unei unităţi economice sau al unei instituţii a unui mijloc fix fie din cauza ajungerii lui la limita duratei de întrebuinţare, fie din cauza distrugerii lui ca urmare a unui caz de forţă majoră, fie datorită trecerii unui mijloc fix în grupa activelor circulante. L. este cunoscută în practică şi sub numele de casarea mijloacelor fixe. ❖ L. operaţiunilor de bursă, executarea la termenul stabilit (scadenţă) de către cumpărători şi vânzători (speculatori) („â la hausse“ şi „â la baisse“) a angajamentelor luate în afacerile pe care le-au încheiat. LICHIDAREA CHELTUIELILOR, fază a procesului execuţiei bugetare în care se verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se verifică realitatea sumei datorate, se verifică condiţiile de exigibilitate ale angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective. V. şi cheltuieli bugetare. LICHIDAREA DAUNELOR, activitate pe care o desfăşoară organele societăţii de asigurări după producerea riscului asigurat, în vederea delimitării cât mai precise a pagubelor produse de cauzele acoperite prin asigurare şi a stabilirii despăgubirii de asigurare. L.d. presupune de fapt constatarea şi evaluarea daunelor şi apoi stabilirea despăgubirii de asigurare. Cu cât perioada afectată lichidării daunelor este mai scurtă, cu atât se creează mai repede condiţiile necesare pentru ca asiguratul să poată încasa despăgubirea de asigurare şi să repare sau să înlocuiască bunul avariat sau distrus. Pe această linie poate fi utilizat indicatorul durata medie de lichidare a daunelor, care se calculează pe baza formulei: Dl = —— ’ n în care: ^ = durata medie de lichidare a daunelor, exprimată în zile; tj = numărul zilelor trecute de la avizarea daunei şi până la soluţionarea acesteia (inclusiv achitarea despăgubirii de asigurare); n = numărul daunelor soluţionate. Durata medie de lichidare a daunelor poate fi calculată atât la nivelul sucursalelor, cât şi pe total, cu menţiunea că respectivele calcule se efectuează separat pe feluri de bunuri asigurate. LICHIDAREA PASIVULUI SUCCESORAL, operaţiune de împărţire a pasivului succesoral (a datoriilor şi a sarcinilor succesiunii) între moştenitori. LICHIDAREA SOCIETĂŢII DE ASIGURARE, operaţiuni privind scoaterea definitivă din funcţiune a societăţii de asigurări în caz de dizolvare. L.s. de a. şi repartiţia patrimoniului se fac în condiţiile şi potrivit procedurii legale. V. şi dizolvarea societăţii de asigurări. LICHIDAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE, operaţiuni care se efectuează după dizolvarea societăţilor comerciale în vederea repartizării patrimoniului (a drepturilor şi a obligaţiilor). în afară de normele prevăzute în contractul de societate sau în statut, sunt obligatorii următoarele reguli: administratorii îşi continuă mandatul până la intrarea în funcţie a lichidatorilor; actul de numire a lichidatorilor sau sentinţa care-i ţine locul şi orice act ulterior, prin grija lichidatorilor, se prezintă la Registrul Comerţului, pentru a fi înscrise imediat şi publicate în Monitorul Oficial. în vederea L s. c. se numesc lichidatorii care îşi depun semnătura în Registrul Comerţului şi îşi vor începe activitatea. După numirea lichidatorilor, înregistrarea LIC 435 lor în Registrul Comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial, nici o acţiune nu se poate exercita pentru societate sau contra acesteia decât în numele lichidatorilor sau împotriva lor. Societăţilor în lichidare li se aplică regulile stabilite prin contractul de societate, prin statut şi prin lege, în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea. Toate actele care emană de la societate trebuie să arate că aceasta este în lichidare. Creditorii societăţii au dreptul să exercite contra lichidatorilor acţiunile care decurg din creanţele ajunse la scadenţă, până la concurenţa bunurilor existente în patrimoniul societăţii, şi numai după aceea să se îndrepte împotriva asociaţilor, pentru plata sumelor datorate din valoarea acţiunilor subscrise sau din aceea a aporturilor la capitalul societăţii. După terminarea lichidării, lichidatorii trebuie să ceară radierea societăţii din Registrul Comerţului. L. nu liberează pe asociaţi şi nu împiedică declararea în stare de faliment a societăţii. După aprobarea socotelilor şi terminarea repartiţiei, registrele şi actele societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, care nu vor fi necesare vreunuia dintre asociaţi, se depun la asociatul desemnat de majoritate. Pentru societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, acestea se depun la Registrul Comerţului, unde oricare parte interesată poate lua cunoştinţă de ele, cu aprobarea instanţei judecătoreşti. Registrele tuturor societăţilor comerciale trebuie păstrate timp de cinci ani. V. şi lichidatorul societăţii comerciale. LICHIDAREA TRANZACŢIILOR NEGOCIATE ÎN BURSĂ, prelucrarea pe calculator a ordinelor de bursă executate de către agenţii de schimb, după încheierea şedinţei bursiere şi lichidarea tranzacţiei (executarea contractelor) la scadenţele convenite. Lichidarea se poate face în două feluri: a) direct şi b) prin compensare centralizată. Lichidarea directă constă în remiterea titlurilor de către vânzător cumpărătorului şi a contravalorii lor de către cumpărător vânzătorului, prin intermediul brokerilor. Lichidarea directă se face la zi numai de către bursele foarte mici şi cu caracter tradiţional. Lichidarea prin compensare centralizată presupune intervenţia casei de depozit, la care sunt depozitate titlurile ce au făcut obiectul negocierii la bursă, fie efective, fie prin evidenţierea titlurilor în conturi, şi a casei de compensaţie, care lichidează efectiv tranzacţiile, deoarece îi revin toate obligaţiile de a face plăţi membrilor săi, prin preluarea drepturilor de a face toate încasările provenite din tranzacţiile încheiate în bursă. în România activităţile de compensare a tranzacţiilor cu valori mobiliare şi de depozitare a valorilor mobiliare se realizează numai de persoane juridice autorizate, organizate ca societăţi comerciale pe acţiuni. Acţionari la societăţile comerciale de compensare şi de depozitare a valorilor mobiliare pot fi băncile, bursele de valori, societăţile de valori mobiliare autorizate, societăţile de asigurări, societăţile comerciale emitente de valori mobiliare şi alte persoane juridice stabilite de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (v.). Societăţile de compensare şi de depozitare colectivă a valorilor mobiliare efectuează operaţiunile cu valori mobiliare primite în depozit prin agenţi de compensare şi depozitare (v.), pe baza contractelor încheiate. LICHIDATOR, persoană împuternicită să conducă operaţiunile de lichidare a unei societăţi comerciale, de asigurări, a unei bănci etc. LICHIDATORUL DE DAUNE, reprezentant al societăţii de asigurări, cu calificarea necesară, care, în cazul când se produc daune bunurilor cuprinse în asigurare, se ocupă cu lichidarea daunelor, adică efectuează operaţiuni privind constatarea, evaluarea, stabilirea, aprobarea şi plata despăgubirilor. Persoanele însărcinate cu lichidarea pagubelor examinează, înainte de toate, baza juridică a dreptului de despăgubire, adică măsura în care societatea este obligată să compenseze pagubele. La asigurările facultative se cercetează dacă primele de asigurare erau achitate la zi la data producerii pagubei, dacă pagubele s-au produs în perioada în care asigurarea era în vigoare, şi nu înainte sau după încetarea valabilităţii ei. De asemenea, se verifică dacă bunul distrus a fost cuprins în asigurare, dacă asigurarea a fost încheiată la valoarea reală sau la o valoare mai mică decât cea a bunului respectiv, dacă asigurarea a fost 436 UC încheiată cu aplicarea răspunderii proporţionale sau a primului risc, precum şi dacă paguba a fost pricinuită într-adevăr de riscurile cuprinse în asigurare, aşa cum sunt prevăzute ele în contractul de asigurare. L. de d. solicită asiguratului documentele pe care le posedă (procese-verbale de recepţie, facturi, acte de vânzare-cumpărare, bonuri de intrare-ieşire, după caz) care pot contribui la stabilirea despăgubirilor. L. de d. efectuează toate lucrările necesare încheierii procesului-verbal, a listei bunurilor avariate sau distruse (v.), a documentelor de evaluare a pagubei şi stabilirea despăgubirii. LICHIDATORUL SOCIETĂŢII COMERCIALE, persoană fizică desemnată prin actul de numire sau prin sentinţa judecătorească, împuternicită şi răspunzătoare, alături de administratori, să îndeplinească formalităţile pentru lichidarea societăţii comerciale. L.s.c. trebuie să aibă competenţa necesară şi are obligaţia ca, imediat după intrarea în funcţie, împreună cu administratorii societăţii, să facă inventarul şi să încheie bilanţul, să constate situaţia exactă a activului şi a pasivului societăţii şi să semneze actele pe care le întocmeşte. L. sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de administratori şi actele societăţii şi ţin un registru cu toate operaţiunile de lichidare în ordinea în care se efectuează. L.s.c. îşi îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. Pe lângă puterile conferite de asociaţi, cu majoritatea cerută pentru numirea lor, l.s.c. mai au următoarele competenţe: «să dea în judecată şi să fie acţionaţi în interesul lichidării; "să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare; "să vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii, vânzarea bunurilor neputându-se face în bloc; "să încheie tranzacţii, să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii, chiar în caz de faliment al debitorului, dând chitanţe; ■să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să îndeplinească orice alte acte necesare. Orice ipotecă asupra unor bunuri ale societăţii poate fi instituită de către 1. numai cu avizul cenzorilor. L.s.c. care întreprind noi operaţiuni comerciale ce nu sunt necesare în scopul lichidării sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor. L. nu poate plăti asociaţilor nici o sumă în contul părţilor care li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societăţii. împotriva deciziilor 1., creditorii societăţii pot face opoziţie. L. care probează, prin prezentarea bilanţului, că fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente pentru acoperirea pasivului exigibil trebuie să ceară sumele necesare asociaţilor care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele către societate. Dacă unii 1. au achitat datoriile societăţii cu proprii lor bani, ei nu vor putea să exercite împotriva societăţii drepturi mai mari decât acelea care aparţin creditorilor plătiţi. Creditorii societăţii au dreptul să exercite contra 1. acţiunile care decurg din creanţele ajunse la termen, până la concurenţa bunurilor existente în patrimoniul societăţii, şi numai după aceea să se îndrepte împotriva asociaţilor, pentru plata sumelor datorate din valoarea acţiunilor subscrise sau din aceea a aporturilor la capitalul societăţii. O dată încheiată lichidarea, L trebuie să ceară radierea societăţii din Registrul Comerţului. Registrele societăţilor lichidate se păstrează timp de cinci ani. LICHIDITATE 1. Aptitudinea de a plăti cu promptitudine. 2. Capacitatea pe care o are o unitate economică de a-şi îndeplini la termen, cu resursele băneşti de care dispune fără termen de mobilizare (bancnote, monezi, conturi la vedere), obligaţiile de plată. L. reflectă raportul supraunitar dintre mijloacele de plată şi datoriile exigibile. 3. Capacitatea unei unităţi economice de a transforma imediat sau într-un anumit timp mijloacele materiale sau creanţele de care dispune în mijloace lichide de plată, respectiv în monedă scripturală sau în numerar. L. diferenţiază banii efectivi de alte active de rezervă. L. unui activ este dependentă de: uşurinţa cu care acesta poate fi vândut sau cumpărat; costul de vânzare sau de cumpărare al tranzacţiei; stabilitatea şi previzibilitatea preţului activului. L. poate fi: imediată, curentă şi viitoare. L. imediată se determină astfel: în care: Lj = lichiditatea imediată; Ac = active circulante; S = stocuri; Q = clienţi incerţi; D = datorii scadente în mai puţin de un an. L. curentă se calculează astfel: Lc=ft?.~Ş”.~Ci -100, în care: D Lc = lichiditatea curentă; Ac = active circulante; Sn = stocuri neutilizabile; Cj = clienţi incerţi; D = datorii scadente în mai puţin de un an. L. viitoare se determină prin efectuarea următorului calcul: Lv = Db+î + Ab+At 1(X) în care: Lv = lichiditatea viitoare; Db = disponibilităţi băneşti proprii şi împrumutate existente; î = încasări avute în vedere până la finele perioadei luate în calcul; Ab = aporturi bancare sub forma creditelor; Aţ = aporturi în alte împrumuturi; Pe = plăţi exigibile prevăzute până la finele perioadei. ❖ L. bancară, capacitatea băncii de a efectua în orice moment plăţile prin virament (în şi din conturile pe care titularii le au deschise la bancă) sau în numerar, la solicitarea titularilor depozitelor bancare. Realizarea l.b. reclamă existenţa unui raport optim între structura, natura şi durata pătrunderii în bancă a resurselor de creditare şi modul de folosire a acestora. L.b. reclamă ca băncile să dispună în orice moment de numerar, depozite la alte bănci, emisiunea bănească, astfel încât să poată satisface prompt toate solicitările titularilor de cont privind efectuarea de plăţi sau ridicarea disponibilităţilor din aceste conturi. Fiecare bancă îşi constituie obligatoriu la banca de emisiune o rezervă minimă, determinată procentual faţă de depozitele pe care le-a primit. Rezervele minime păstrate în cont la banca de emisiune sunt folosite ca instrumente de politică monetară şi de credit. Băncile selecţionează cu maximum de atenţie beneficiarii de credite şi veghează asupra utilizării acestor credite. ❖ L. financiară, expresia calităţii activităţii economice, manifestată prin capacitatea onorării plăţilor complexe şi la termen. L.f. se măsoară cu ajutorul coeficientului de lichiditate (Ci), care se calculează cu formula: C| =—100, în care: PE Cj = coeficientul de lichiditate; DB = disponibilităţile băneşti (proprii şi împrumutate); PE = plăţile exigibile (cu scadenţă imediată). Cu cât l.f. a unităţi economice este mai mare, cu atât acest coeficient este mai ridicat. Coeficientul de lichiditate se poate stabili şi pentru o anumită dată, prin următorul calcul: 438 LIC in care: DB±I±C1(X)> ]a PE Cld = coeficientul lichidităţii la o anumită dată; DB = disponibilităţile băneşti (proprii şi împrumutate); I = încasările ce se vor realiza până la finele perioadei; C = creditele bancare ce se vor obţine până la finele perioadei; PE = plăţile exigibile la finele perioadei, inclusiv rambursarea creditelor. Când acest coeficient este peste 100, el evidenţiază o activitate bună, deoarece arată cu cât încasările depăşesc plăţile, iar dacă este sub 100, evidenţiază o activitate nesatisfacătoare, deoarece plăţile sunt sub nivelul încasărilor. La unităţile economice, lipsa 1. se manifestă prin plăţi restante faţă de furnizori sau faţă de bugetul statului, prin existenţa creditelor restante faţă de bancă etc. L. trebuie astfel asigurată încât să nu depăşească anumite limite privitoare la mobilizarea mijloacelor băneşti în detrimentul celor destinate producţiei. L., desfăşurarea normală a producţiei şi rata rentabilităţii se află într-un raport de cauzalitate, se influenţează şi se condiţionează reciproc. Unităţile economice au sarcina să se preocupe permanent de menţinerea la un nivel optim a 1., atât pentru efectuarea integrală şi la termen a plăţilor exigibile, cât şi pentru realizarea unui nivel ridicat al ratei rentabilităţii. L.f. se poate obţine pe baza corelării termenelor de plată cu termenele de realizare a producţiei, prin transformarea la timp în bani a producţiei obţinute, prin gospodărirea raţională a mijloacelor materiale şi băneşti, prin prevenirea imobilizărilor de fonduri în stocuri de materii prime, materiale etc. Pentru asigurarea l.f. este necesară o coordonare judicioasă şi permanentă a fluxurilor băneşti. ♦ L. internaţională, suma rezervelor valutare (aur şi devize) oficiale şi neoficiale, totalitatea mijloacelor de plată în străinătate deţinute de băncile centrale şi de alte instituţii de credit ale unei ţări la un moment dat, precum şi acordurile de credit care fac posibilă achiziţia de rezerve din surse oficiale şi particulare, destinate acoperirii deficitului balanţei de plăţi sau susţinerii cursului valutei naţionale pe piaţa valutară. In privinţa lichidităţii internaţionale ca sumă a rezervelor naţionale, România consideră că una dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul sistem monetar internaţional constă în aceea că este necesar să se prevadă căile de realizare şi de menţinere a echilibrului între necesarul de lichiditate al economiei mondiale şi lichiditatea efectivă, astfel încât să nu se mai repete inflaţia de lichiditate din ultimii ani care a contribuit în mod esenţial la criza monetară. Concomitent, viitorul sistem monetar internaţional va trebui să prevadă căile de distribuire mai echitabilă a lichidităţii internaţionale între ţări, prin luarea în considerare a nevoilor crescânde de lichiditate ale ţărilor în curs de dezvoltare. ❖ L. patrimonială, indicator determinat ca raport între componentele patrimoniale active care se pot transforma în scurt timp în mijloace băneşti (disponibil în cont la bancă şi în casă, titluri de credit, cambii, obligaţiuni şi acţiuni ale diferitelor societăţi, recipise warant etc. - debitori solvabili pe termen scurt, cantităţi de materii prime, materiale, produse finite vandabile etc.) şi elementele patrimoniale pasive, de asemenea pe termen scurt (credite bancare, furnizori, salarii, impozite etc.), după formula: Lp = IXş-.inn în care: Lp = lichiditate patrimonială; ^Eps = suma componentelor patrimoniale active care, în termen scurt, se pot transforma în mijloace băneşti; :te = suma componentelor patrimoniale pasive cu scadenţă pe termen scurt. LIC 439 LICITAŢIE, modalitate de vânzare în care mai mulţi cumpărători (persoane juridice şi persoane fizice) participă, concurează actul de cumpărare a unui bun sau încheierea unui contract. Bunul este atribuit (adjudecat) persoanei care oferă preţul cel mai mare. LICITAŢIE DE BURSĂ, piaţă specială, modalitate practică de vânzare-cumpărare a mărfurilor şi a titlurilor financiare, la care participă simultan mai mulţi vânzători şi cumpărători, preţurile iniţiale sunt stabilite de vânzător, iar cele la care se realizează tranzacţiile din cadrul |. de b. se stabilesc spontan, pe baza cererii şi ofertei. LICITAŢIE INVERSĂ, procesul prin care un emitent de obligaţiuni, atunci când doreşte să reducă numărul lor la emisiune, invită deţinătorii să stabilească un preţ la care emitentul poate să le reachiziţioneze. V. şi licitaţie. LICITAŢIE OLANDEZĂ, vânzare de mărfuri în public, în care preţul ofertei se reduce treptat până în momentul în care bunurile licitate se vând, respectiv se cumpără. LICITAŢIE PUBLICĂ, vânzare-cumpărare publică de bunuri, cu formele de publicitate şi de procedură prevăzute de lege, faţă de o persoană numită adjudecatar care, dintre mai mulţi doritori să cumpere, a oferit şi a plătit cel mai mare preţ. L.p. poate să fie voluntară, când se realizează pe baza voinţei şi a iniţiativei proprietarului bunului, sau silită, când se operează independent de voinţa proprietarului bunului (atunci când acesta nu-şi achită la timp datoriile sau în alte cazuri prevăzute de lege). L.p. silită se organizează de organe judecătoreşti, organe financiare de stat, vamale etc. LICITAŢIE VALUTARĂ, vânzare-cumpărare publică de valută la care participă în acelaşi timp mai multe bănci ca vânzători şi cumpărători de valute. L.v. se desfăşoară în şedinţe de licitaţie organizate în fiecare zi lucrătoare la sediul Băncii Naţionale a României, în cadrul cărora cursul de referinţă al leului faţă de dolarul S.U.A. se determină ca un curs de echilibru între cererea şi oferta de valută. La şedinţele de l.v. participă băncile comerciale, precum şi Banca Naţională a României. Pentru a participa la şedinţele de l.v., băncile comerciale depun la Banca Naţională a României o cerere de participare, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: cont curent în lei deschis la Banca Naţională a României; conturi de corespondent deschise la bănci din străinătate; realizarea de operaţiuni în lei cu rezidenţii; întocmirea şi menţinerea evidenţelor privind participarea la şedinţele de l.v. şi întocmirea raportărilor către Banca Naţională a României la termenele şi în forma solicitată de aceasta. Banca Naţională a României autorizează participarea la l.v. a băncilor comerciale care, prin volumul tranzacţiilor şi importanţa lor, contribuie la dezvoltarea pieţei valutare bancare, în condiţii de performanţă şi de prudenţă bancară. Băncile comerciale participă la şedinţele de l.v. în contul clienţilor, în baza ordinelor de vânzare sau de cumpărare de valută, cu o valoare de cel puţin 50 000 de dolari S.U.A. Pentru operaţiunile desfăşurate în contul clienţilor, băncile comerciale pot percepe un comision de până la 0,5% din valoarea în lei a tranzacţiei executate. Băncile comerciale pot participa la l.v. şi în nume şi pe cont propriu, în condiţiile respectării limitelor la poziţiile valutare nete stabilite de Banca Naţională a României. Pentru admiterea cu ordine de vânzare sau de cumpărare la l.v., persoanele juridice române îşi deschid un cont valutar principal la una dintre băncile comerciale din România autorizate de Banca Naţională a României să participe la l.v. Ordinele de vânzare sau de cumpărare se prezintă şi se derulează numai prin contul valutar principal, prin care se realizează şi operaţiuni valutare curente (de cont curent). Pentru derularea şedinţelor de l.v., Banca Naţională a României, prin ordinul guvernatorului, instituie o comisie pentru organizarea şi desfăşurarea acestor şedinţe. Comisia este formată din personal în funcţii de conducere şi de execuţie din direcţiile de specialitate ale Băncii Naţionale a României şi cuprinde în structura sa un preşedinte, un secretar, un cotator şi doi membri. La şedinţele de l.v. asistă doi observatori din partea băncilor comerciale, stabiliţi pe 440 UM bază de convenţie între Banca Naţională a României şi Asociaţia Română a Băncilor. Dacă observatorii nu respectă secretul bancar, Banca Naţională a României îi poate revoca şi înlocui în scopul participării la şedinţele de l.v., băncile comerciale colectează zilnic de la clienţii proprii ordine de vânzare sau de cumpărare de valută. Se pot primi numai ordine la curs limitat şi care se încadrează în pasul de licitaţie (v.) stabilit de Banca Naţională a României. Cursurile de licitaţie se stabilesc în numere întregi. Pe baza ordinelor clienţilor, acceptate în urma verificării elementelor de formă şi de conţinut, precum şi în baza ordinelor în nume şi cont propriu băncile comerciale întocmesc următoarele documente pentru fiecare şedinţă de l.v.: liste centralizatoare pe niveluri de curs ale ordinelor de vânzare şi de cumpărare ale clienţilor; liste nominale pe clienţi, care conţin ordinele de vânzare sau de cumpărare de valută; lista ordinelor de vânzare şi de cumpărare de valută în nume şi cont propriu. Aceste documente se depun la sediul Băncii Naţionale în fiecare zi lucrătoare, într-un plic purtând antetul oficial al băncii comerciale, sigilat şi ştampilat; plicurile se depun în prealabil la Banca Naţională a României. Şedinţele de l.v. se deschid la ora 11,00 în prezenţa membrilor comisiei şi a observatorilor Asociaţiei Române a Băncilor. Secretarul comisiei deschide plicurile şi verifică toate condiţiile de formă şi de conţinut ale listelor. Listele care nu îndeplinesc condiţiile stabilite sunt considerate nule de drept şi se restituie băncilor emitente. Cu titlu de excepţie, preşedintele comisiei poate decide, de comun acord cu banca emitentă, rectificarea pe loc a erorilor şi validarea listei. Acordul băncii emitente poate fi comunicat telefonic, cu condiţia confirmării în scris în cursul aceleiaşi zile. Cotatorul licitaţiei valutare determină cursul de referinţă. Toate ordinele de cumpărare superioare sau egale cursului de referinţă stabilit, precum şi toate ordinele de vânzare inferioare sau egale acestuia sunt transmise spre execuţie fiecărei bănci comerciale, pe baza listelor de execuţie emise de Banca Naţională a României, care se înmânează, începând cu ora 12,00 delegaţilor oficiali ai băncilor comerciale participante, în acelaşi loc în care au fost depuse plicurile de participare. Dacă ordinele de vânzare sau de cumpărare nu se pot executa integral la cursul de referinţă, în listele de execuţie emise de Banca Naţională a României se includ numai sumele corespunzătoare coeficientului de execuţie, la nivel marginal. Băncile comerciale efectuează operaţiunile ce decurg din listele de execuţie primite de la Banca Naţională a României la cursul de referinţă stabilit în şedinţele de licitaţie valutară. V. şi valută; curs de schimb; curs valutar; cotatorul licitaţiei valutare. LIMITA DAUNEI CASH, nivelul, cuantumul maxim al daunei suportate de reasigurat. Când există anumite daune individuale mari, societatea cedentă nu trebuie să aştepte până la emiterea decontului pentru a putea obţine banii de la reasigurător, deoarece astfel de daune ar putea pune într-o situaţie dificilă, din punctul de vedere al lichidităţii, societatea cedentă. V. şi reasigurare. LIMITA DE CREDIT, suma maximă a creditului stabilită de Banca de Export-import a României (EXIMBANK), în urma cererii făcute de asigurat în acest scop. în vederea stabilirii 1. de c., se utilizează informaţiile obţinute prin verificarea directă a situaţiei financiare a debitorului din rapoarte bancare, precum şi din alte surse. L. de c. stabilită se menţionează într-o listă de condiţii speciale ale contractului de asigurare. Dacă ulterior pentru debitorul respectiv s-a stabilit o altă 1. de c., în decontul de daună va fi luată în calcul aceasta din urmă. EXIMBANK are dreptul să reducă, să suspende sau să retragă 1. de c. dacă asiguratul nu-şi respectă obligaţiile. Suspendarea constă în încetarea temporară a valabilităţii 1. de c. Pe baza hotărârii EXIMBANK, 1. de c. poate fi repusă în vigoare atunci când încetează cauza care a determinat suspendarea. Retragerea constă în încheierea valabilităţii 1. de c. Retragerea 1. de c. poate fi efectuată cu privire la toţi debitorii stabiliţi într-o ţară inclusă în lista condiţiilor speciale prin excluderea acelei ţări din această listă. EXIMBANK are dreptul să schimbe prevederile poliţei de asigurare pentru acele riscuri care o îndreptăţesc să procedeze astfel, în măsura în care riscul respectiv nu a început; un risc al EXIMBANK care a început deja nu este influenţat de reducerea, suspendarea sau retragerea l.de c. Pentru fiecare solicitare de stabilire a unei 1. UM 441 de c. stabilite de EXIMBANK, care este valabilă la începutul fiecărui an ulterior de asigurare, asiguratul datorează suma stabilită în lista de tarife a EXIMBANK. Dacă asiguratul anticipează că totalul sumelor neachitate datorate de un debitor va depăşi 1. de c. stabilită pentru acel debitor, asiguratul va putea solicita o 1. de c. mai mare. Este posibil ca aceasta să nu fie acordată; în acest caz, suma neachitată care depăşeşte 1. de c. se va încadra prin reînnoire în acea 1. de c., în momentul şi în măsura în care o parte din 1. de c. devine disponibilă, după care asiguratul primeşte plata în România a sumei neachitate care se încadrează deja în 1. de c. Această reînnoire nu are loc dacă asiguratul primeşte o sumă în România, în timp ce pentru orice altă sumă neachitată de debitorul respectiv există o pierdere iminentă. Asiguratul primeşte suma în România, după expirarea valabilităţii 1. de c. pentru debitorul respectiv. Asiguratul a informat EXIMBANK despre dorinţa sa în acest sens şi a obţinut aprobarea privind debitorul respectiv. L. de c. stabilită nu este valabilă dacă asiguratul are interese în societatea debitorului şi viceversa (de pildă: parteneri comanditari, directori, administratori, acţionari principali sau alte părţi similare). Dacă suma neachitată care depăşeşte I. de c. nu va fi încadrată prin reînnoire în 1. de c., procentul de asigurare se reduce automat în funcţie de valoarea totală a livrărilor şi de 1. de c. stabilită. LIMITA SOLDULUI DE CASĂ, suma maximă de numerar care poate fi păstrată de la o zi la alta în casieriile unităţilor economice şi ale instituţiilor, din care se efectuează plăţi curente, mărunte şi urgente. L.s. de c. se stabileşte de către unităţile bancare întreprinderilor şi instituţiilor care au casierie proprie şi care au conturi deschise la bancă. întreprinderilor şi instituţiilor care au subunităţi şi efectuează mai multe activităţi prin aceeaşi casierie li se stabileşte o singură I., la o sumă egală cu media zilnică a cheltuielilor în numerar, care se efectuează, de regulă, într-un trimestru. L.s. de c. se determină raportând cheltuielile efectuate în numerar într-un trimestru (din care se deduc plăţile pentru salarii şi preluări de produse agricole) la numărul de zile lucrătoare din aceeaşi perioadă. Banca poate aproba pentru unităţile situate în alte localităţi decât banca la care au contul deschis o 1. a s. de c. superioară celei rezultate din calcul, şi anume la un cuantum egal cu cheltuielile în numerar pe maximum şase zile lucrătoare, stabilit prin înmulţirea mediei zilnice a cheltuielilor în numerar cu numărul de zile respectiv. Pentru stabilirea limitei, unităţile bancare ţin seama de cuantumul şi frecvenţa operaţiunilor cu numerar din cursul trimestrelor, de depărtarea întreprinderii de sediul unităţii bancare, de mijloacele de transport existente etc. în vederea determinării cât mai juste a l.s. de c., unităţile bancare pot să ceară întreprinderilor calculele şi documentaţia necesară, întreprinderile sunt obligate să respecte zilnic această limită. Numerarul care depăşeşte l.s. de c., altul decât cel necesar achitării salariilor, gratificaţiilor, primelor, premiilor, participărilor la beneficii, burselor etc., se depune la bancă, direct sau prin poştă, unde se înregistrează în contul întreprinderii. De asemenea, întreprinderile pot păstra în casieriile lor peste l.s. de c. numerarul care reprezintă încasări întâmplătoare, sumele încasate după terminarea programului de funcţionare a băncilor, sumele provenite din restituiri din avansuri, sumele destinate plăţii preluărilor de produse agricole, achiziţii de animale, furaje etc. V. şi plafon de casă. LIMITAREA DAUNELOR, totalitatea măsurilor care trebuie luate, imediat după producerea riscului, în vederea limitării şi combaterii efectelor distructive ale calamităţilor naturii şi ale accidentelor, astfel încât pierderile să fie cât mai mici cu putinţă. L.d. se poate realiza pe căi diferite, în funcţie de natura bunurilor şi de felul riscurilor. Astfel de căi pot fi: stingerea incendiilor şi împiedicarea pe toate căile posibile a extinderii lor; protejarea localităţilor, a obiectivelor economice şi a aşezămintelor social-culturale în cazuri de inundaţii iminente; săparea de şanţuri pentru scurgerea apei provenite din ploi sau pânze freatice, pentru evitarea băltirilor pe terenurile însămânţate; localizarea şi lichidarea focarelor epizootice etc. De menţionat că societatea de asigurări exclude de la despăgubire pagubele care puteau fi evitate prin măsurile pe care asiguratul le putea întreprinde după declanşarea riscului asigurat, dar pe care acesta nu le-a întreprins. 442 LIM LIMITAREA GARANŢIEI DE ASIGURARE, situaţie care presupune stabilirea cazurilor şi a proporţiilor în care o pagubă produsă prin fapta asiguratului obligă societatea de asigurări la plata indemnizaţiei convenite. Dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat, oricând este cazul - de beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, lucrând în această calitate, societatea de asigurări nu datorează despăgubiri. Potrivit condiţiilor de asigurare, această regulă se aplică şi în cazul în care riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către persoane fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul, precum şi de către prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului. In domeniul asigurărilor, culpa asiguratului (sau a celorlalte persoane menţionate mai sus) atrage decăderea asiguratului din dreptul de a primi indemnizaţia de asigurare, dacă acest lucru este expres prevăzut în condiţiile de asigurare. De pildă, condiţiile de asigurare contra incendiului consideră cazuri de culpă care atrag exonerarea asigurătorului de plata despăgubirilor, datorită următoarelor fapte: folosirea focului deschis, inclusiv a unei surse de lumină cu flacără deschisă, în încăperi în care sunt depozitate sau manipulate produse inflamabile sau uşor inflamabile. în cazul asigurării bunurilor pe timpul transportului terestru, este culpă a asiguratului încărcarea în acelaşi mijloc de transport, împreună cu bunurile asigurate, a unor materiale inflamabile, a unor lichide acide sau a unor materiale toxice, dacă pagubele produse bunurilor au provenit din cauza acestui mod de încărcare. în asigurarea autovehiculelor pentru furt, asiguratul se află în culpă dacă în timpul când autovehiculul este folosit, conducătorul îl părăseşte, lăsând cheia în contactul de la bord şi portierele neîncuiate. Exonerarea societăţii de asigurări are loc atunci când există o legătură cauzală între fapta asiguratului şi producerea riscului. Neglijenţa gravă - ca formă a culpei - produce efecte deosebite pentru asigurat. în consecinţă, fiecare caz trebuie analizat şi raportat la împrejurările concrete în care s-a petrecut. V. şi daună; despăgubire de asigurare. LIMITĂRI VALUTARE (CONTROL VALUTAR), sistem de măsuri legislative sau administrative luate de un stat pentru limitarea operaţiunilor cu valută şi cu valori valutare. L.v. au drept scop asigurarea echilibrării balanţei de plăţi pentru a menţine cursul valutelor şi pentru a concentra resursele valutare în mâinile statului. în ţările slab dezvoltate, I.v. servesc ca un mijloc de apărare împotriva expansiunii economice a ţărilor dezvoltate. L.v. cuprind: a) reglementarea transferului în străinătate, a exportului de capital, a aurului, a banilor şi a hârtiilor de valoare; b) interzicerea vânzării sau cumpărării libere de valută străină; c) predarea obligatorie către organele financiar-bancare ale statului a valutei străine, în schimbul valutei naţionale, la cursul oficial. LINGOU DE AUR, bloc de aur sau aliaj care se obţine prin turnare; formă în care se tranzacţionează şi se păstrează în rezervă sau în tezaure aurul sub formă de marfa. L. de a. are forma unei bare pe care este încrustată greutatea şi titlul aurului. L. de a. standard are o greutate de 12,4414 kg. L. de a. se utilizează în locul monedelor de aur, mai ales după retragerea lui din circulaţie şi abandonarea convertibilităţii bancnotelor în aur. L. de a. se folosesc cu deosebire în tranzacţiile internaţionale dintre bănci şi guverne. V. şi titlu. LINIE DE CREDIT (engl. ,,stand-by“), acord, înţelegere între o bancă şi clientul său care poate fi şi o altă bancă, prin care prima bancă se angajează să îl împrumute succesiv până la un anumit plafon (limită) valoric stabilit. Acordul se poate încheia pe o perioadă ce variază între 12 luni şi 5 ani, în care creditorul fixează suma-plafon de credit, dobânda constantă pe toată durata împrumutului şi termenul ferm de rambursare. Pe toată perioada de timp prevăzută în acord, clientul poate trage din 1. de c. sumele necesare şi plăteşte dobândă numai pentru acestea. în cazul I. de c., debitorul utilizează creditul succesiv, pe măsura nevoilor, pentru un scop determinat, în perioada de timp convenită şi rambursează împrumutul pe parcurs în cadrul plafonului stabilit. Pentru sumele nefolosite, care se determină ca diferenţă între fondurile împrumutate efectiv şi plafonul până la care se poate împrumuta, debitorul plăteşte un comision LIS 443 de angajament, deoarece banca s-a angajat pe întreaga perioadă să-i ţină fondurile la dispoziţie. Dobânda se stabileşte în funcţie de nivelul dobânzilor pe piaţă în momentul utilizării creditelor, la care se adaugă o marjă. Dacă 1. de c. se acordă clienţilor agenţi economici, firme, societăţi etc., banca are dreptul să le ceară dări de seamă financiare periodice, pentru a cunoaşte activitatea acestora şi, în principal, posibilităţile de asigurare a rambursării împrumuturilor. L. de c. se utilizează în cadrul relaţiilor cu băncile din străinătate şi diferă de împrumuturile obişnuite prin faptul că acestea din urmă se acordă pentru un anumit obiectiv şi nu pot fi reîntregite şi apoi utilizate din nou. LINIE DE CREDIT PENTRU CARTELA DE CREDIT, 1. de c. ce se deschide persoanelor fizice, pe baza unui acord încheiat între bancă şi clientul său (în funcţie de bonitatea acestuia), prin care banca stabileşte un anumit plafon până la care se onorează plăţile făcute prin cartela de credit (v.), chiar şi în situaţia în care nu mai există disponibil în cont. L. de c. pentru c. de c. s-a dezvoltat foarte mult datorită uşurinţei cu care sunt folosite instrumentele de plată şi ca urmare a faptului că pentru soldul debitor creat în cadrul plafonului se percep dobânzi mai mari. Clienţii alimentează periodic conturile pentru a nu se crea debite. Băncile au stabilit tarife clare pentru serviciile pe care le prestează clienţilor. V. şi cartelă de credit; linie de credit; linie de credit reînnoibilă (revolving). LINIE DE CREDIT REÎNNOIBILĂ (REVOLVING), variantă a liniilor de credit (v.) obişnuite, care se caracterizează prin faptul că, pe întreg intervalul pentru care s-a convenit înţelegerea, în mod obişnuit pe o perioadă de până la cinci ani, debitorul poate rambursa fondurile împrumutate, putând apoi să se împrumute din nou. Dacă au loc rambursări anticipate, comisionul de angajament se calculează în continuare inclusiv asupra sumei rambursate. LIPSURI DE ACTIVE CIRCULANTE, minusuri de valori materiale şi băneşti constatate cu ocazia inventarierii. în asemenea cazuri, regularizările se operează prin două procedee: a) în limita normelor legale de perisabilitate sau, dacă se datorează altor unităţi, se înregistrează, pe baza aprobării legale, la cheltuielile de producţie sau de circulaţie, după caz; b) minusurile peste normele legale de perisabilitate, precum şi pierderile datorate stricăciunilor se recuperează de la vinovaţi. LIPSURI DE CASĂ, minusuri din numerar constatate cu ocazia verificării documentelor şi a numerarului din casieria unităţii economice, a instituţiei etc. De asemenea, se consideră 1. de c. plăţile în numerar care nu au la bază documente justificative legale, chiar dacă există semnăturile celor care au primit sumele. Aceste 1. se impută casierilor, care sunt pasibili - în funcţie de caracterul şi de gravitatea abaterii - de sancţiuni disciplinare, materiale şi penale. V. şi disciplină de casă. LIPSURI ÎN GESTIUNE, minusuri de valori materiale şi băneşti constatate, cu ocazia controlului, în administrarea acestor valori încredinţate gestionarilor. L. în g. pot avea cauze obiective şi subiective. Gestionarii sunt pasibili, în fUncţie de mărimea lipsurilor şi de cauzele lor, de sancţiuni disciplinare, civile şi penale. „LIRA VERDE", unitate de cont utilizată între „cei nouă“, în care se achită importurile britanice de produse agricole de la partenerii Marii Britanii din Comunitatea Economică Europeană. Avantajele pe care Marea Britanie le obţine prin utilizarea între „cei nouă“ a „l.v.“ sunt contrabalansate de preţurile ridicate, ca rezultat al politicii agricole comune. LISTA ACŢIUNILOR DE INVESTIŢII, parte componentă a programului de investiţii, care cuprinde cuantumul total al investiţiilor, cu prevederea separată a lucrărilor de construcţii-montaj, defalcat pe grupe de acţiuni (în agricultură: mecanizarea lucrărilor agricole, 444 us extinderea producţiei vegetale, dezvoltarea sectorului zootehnic etc.), pe principalele capacităţi de producţie şi termenele de punere în funcţiune, modalitatea de executare a lucrărilor de investiţii etc. LISTA BUNURILOR AVARIATE SAU DISTRUSE, document încheiat de către lichidatorul de daune (v.) cu prilejul producerii daunelor, ca anexă la procesul-verbal de constatare a pagubelor, care cuprinde: bunurile avariate sau distruse, cu arătarea numărului poziţiei de inventar sau din actul de înregistrare, unitatea de măsură, cantitatea, valoarea din evidenţe, vechimea în ani, uzura şi deprecierea în procente, părţile recuperabile (felul recuperărilor, unitatea de măsură, cantitatea) şi semnăturile. Bunurile şi cantităţile acestora se trec în l.b.a. sau d. pe baza declaraţiei asiguratului, care se verifică sub aspectul realităţii pe baza urmelor rămase, pe baza evidenţelor, a declaraţiilor martorilor şi a altor dovezi. Pierderile cantitative sunt calculate şi trecute într-o notă de calcul care se anexează la procesul-verbal. Uzura bunurilor se determină în procente, avându-se în vedere vechimea acestora, starea de întreţinere şi gradul lor de folosinţă. Deprecierea se stabileşte, de asemenea, în procente, în funcţie de faptul dacă paguba este parţială sau totală, la fiecare bun asigurat în parte. LISTA CIVILĂ, cuantumul sumelor acordate monarhului unui stat în fiecare an, pe baza constituţiei sau a altor acte normative, pentru acoperirea cheltuielilor sale şi asupra cărora nu este chemat să dea socoteală. LISTA DE CURSURI, document întocmit şi publicat periodic de către Banca Naţională a României în care se prevăd: ţările, unitatea monetară cotată a fiecărei ţări şi cursul în lei (oficial şi cu primă) etc. LISTA DE TITLURI, parte componentă a programului de investiţii în care sunt desfăşurate pe ministere, consilii ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, precum şi pe ramuri ale economiei naţionale principalele lucrări de investiţii. L. de t. se aprobă concomitent cu programul anual de dezvoltare economico-socială de către Guvern şi Parlament şi cuprinde denumirea investiţiilor şi locul unde urmează să se efectueze acestea, volumul investiţiilor şi al construcţiilor stabilite pentru perioada curentă, capacitatea şi termenele pentru lucrările ce urmează să fie puse în funcţiune, precum şi consiliile locale sau ministerele care vor avea calitatea de antreprenor general. LISTA INDICATORILOR PRIVIND VENITURILE Şl CHELTUIELILE SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI , document întocmit de compartimentul financiar-contabil al societăţii de asigurări. Conţine informaţii cu privire la: prime încasate la asigurările prin efectul legii, răspundere civilă auto cetăţeni, răspundere civilă auto organizaţii, prime încasate la asigurările facultative (agricole cetăţeni, asociaţii agricole, urbane şi industriale, transport, viaţă, accidente), prime încasate la asigurările încheiate cu întreprinderile de comerţ exterior, venituri din alte activităţi, despăgubiri şi sume asigurate plătite la asigurările prin efectul legii (răspundere civilă auto cetăţeni, răspundere civilă auto organizaţii), despăgubiri şi sume asigurate plătite la asigurările facultative (unităţi agricole, agricole cetăţeni, urbane şi industriale, transport, viaţă, accidente), despăgubiri la asigurări maritime casco pentru nave „NAVROM“, alţi indicatori (cheltuieli specifice în legătură cu operaţiunile de asigurări, salarii pe bază de cote procentuale şi tarife la asigurările facultative, cheltuieli privind materialele de popularizare, cheltuieli generale ale instituţiei, salariile personalului de conducere, tehnic, economic, de altă specialitate, administrativ, de deservire şi pază, cheltuieli din fondul de salarii pe activităţi, valoarea dispoziţiilor de încasare introduse la bancă asupra asociaţiilor agricole şi rămase nedecontate la sfârşitul lunii pentru asigurările facultative, soldul disponibilităţilor băneşti la sfârşitul lunii în cont la bancă şi în curs de decontare, soldul contului de profit şi pierderi, total plăţi către populaţie LLO 445 din asigurări facultative. Se foloseşte la comunicarea de către sucursale a operaţiunilor în cadrul sistemului informaţional, a veniturilor, cheltuielilor şi altor date. LISTA POLIŢELOR LA ASIGURĂRILE DE VIATĂ CARE SE VOR EMITE CU CIFRE DE CONTROL, document întocmit la unitatea societăţii de asigurări, care conţine informaţii referitoare la: judeţul, tariful, numărul poliţei, cifra de control, durata, numele şi prenumele asiguratului, data naşterii, suma, renta, prima, modul de plată, luna şi ora începerii, durata, anul naşterii coasiguratului, împuternicitul, ieşire din portofoliu, motivul, nr. data. Se foloseşte la evidenţa poliţelor emise şi la evidenţa statistică privind asigurările de viaţă, necesare analizei activităţii curente şi de perspectivă a fiecărei sucursale a societăţii de asigurări şi pe întreaga ţară. LISTĂ DE INVESTIŢII, document care cuprinde desfăşurarea investiţiilor pe obiective, atât din punct de vedere fizic, cât şi valoric, şi care este elaborat de fiecare ordonator principal de credite (v.). L. de i. cuprinde cheltuielile pentru investiţiile instituţiilor publice şi alte cheltuieli de investiţii care se finanţează din bugetul de stat şi din bugetele fondurilor speciale. Acest document se anexează la bugetul propriu. în 1. de i. se nominalizează obiectivele noi de investiţii şi cele care vor continua şi se prevede o poziţie globală sub denumirea „alte cheltuieli de investiţii", care cuprinde: achiziţii de imobile, dotările independente, consolidările la imobile, cheltuieli de proiectare pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate şi a studiilor de fezabilitate aferente obiectivelor de investiţii şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor. în 1. de i. se înscriu numai obiectivele de investiţii ale căror documentaţii tehnico-economice au fost elaborate şi aprobate. Cheltuielile pentru investiţii cuprinse într-o poziţie globală în lista-anexă la bugetul fiecărui ordonator de credite se detaliază şi se aprobă prin liste separate de către ordonatorul principal de credite, pe bază de note de fundamentare, care cuprind elemente referitoare la necesitate, la oportunitate şi alţi indicatori caracteristici. Ordonatorii principali de credite stabilesc priorităţile în realizarea obiectivelor de investiţii şi repartizează sumele pe fiecare obiectiv înscris în 1. de i., în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget, asigurând în acelaşi timp utilizarea raţională şi eficientă a acestor fonduri, precum şi realizarea obiectivelor de investiţii la termenele stabilite. LLOYD’S, asociaţie de societăţi de asigurări care cuprinde o corporaţie profesională, o comunitate de subscriptori şi o piaţă de asigurări; este un centru mondial de informaţii maritime, cu sediul la Londra, a cărui denumire provine de la numele lui Edward Lloyd, proprietarul unei cafenele din Londra, renumită datorită afluenţei marinarilor, proprietarilor de nave şi oamenilor de afaceri care se ocupau cu transporturile pe mare. L. a funcţionat la început ca o asociaţie de asigurători maritimi particulari, înfiinţată în anul 1689. în anul 1871, L. a obţinut personalitatea juridică, pe baza unei legi speciale a parlamentului englez. în cadrul acestei asociaţii de societăţi de asigurări, asigurările se realizează integral de către membrii acesteia, în sensul că fiecare membru încheie asigurări pe propria sa răspundere, indiferent că asigurarea a fost negociată direct sau prin intermediul unui agent (broker) (v.). De regulă, membrii L. sunt grupaţi în sindicate care, la rândul lor, au o anumită specializare. Astfel, unii se ocupă de asigurări maritime, alţii de asigurări de aviaţie etc. Prin urmare, L., ca persoană juridică, nu face operaţiuni de asigurări, deoarece acestea se realizează de către societăţile asociaţiei. Aceasta înseamnă că poliţele de asigurare emise de societăţile de asigurări ale L. poartă numele fiecărui asigurător, indiferent că acesta a acţionat în mod izolat sau că face parte dintr-un sindicat, iar suma acoperită este menţionată distinct pentru fiecare asigurător. Dacă un sindicat nu reuşeşte să-şi acopere răspunderile asumate pe seama primelor încasate, a rezervelor constituite şi a averii membrilor săi, se recurge la fondul central constituit pe ansamblul asociaţiei. Dacă nici în acest mod nu se poate acoperi dezastrul, atunci se apelează la contribuţia fiecărui membru pentru a se evita falimentul. O asemenea situaţie s-a întâlnit o singură dată, în urmă cu circa 50 de ani. Pentru ca asigurările contractate de societăţile de asigurări care fac parte din această 446 LOC asociaţie să aibă garanţia L. şi pentru a putea fi menţinută această garanţie, orice membru efectuează, la începutul anului, un depozit (în valoare minimă de 15 000 de lire sterline) care poate fi constituit, cel puţin în parte, din bunuri mobiliare. L. acţionând ca un fel de club închis, cel care vrea să devină membru trebuie să fie garantat de cel care îl recomandă. Apoi este necesar ca viitorul membru să poată dovedi o avere în valori imediat realizabile (lichidităţi bunuri mobiliare etc.) de cel puţin 135 000 de lire sterline. Ca urmare a sporirii răspunderilor asumate prin contractele de asigurări încheiate (de exemplu, cea mai mică platformă petrolieră din Marea Nordului a fost asigurată pentru un miliard de dolari, iar un Jumbo-jet pentru 450 de milioane de dolari), s-a înregistrat o creştere deosebită, în ultimii ani, a numărului membrilor L., care depăşeşte 10 000. Crescând numărul membrilor, este mai uşor de repartizat un risc sau altul. L. se prezintă totodată ca un veritabil organ de informare. Prin intermediul informaţiilor primite zilnic din peste 1 800 de porturi supravegheate de agenţi proprii (Lloyd’s Agents) se cunoaşte permanent ce se întâmplă cu fiecare dintre cele peste 30 000 de nave existente în lume, mărfurile descărcate sau încărcate, incidentele de la bord, aşteptările în porturi etc. Nici o altă reţea de informaţii din lume nu este capabilă să furnizeze ştiri complete despre toate navele aşa cum este L. Acestea sosesc pe unul dintre cele 16 telexuri, fiind apoi clasate în memoria unui ordinator. Toate informaţiile primite de L. se distribuie în timpul zilei membrilor -asigurători maritimi - care fac parte din această asociaţie., Pierderile şi sinistrele importante sunt înscrise în Registrul Sinistrelor (Lloyd’s Casuality Book). în „Lloyd’s Daily Index“ se mai publică o listă alfabetică a tuturor navelor, în care se găseşte ultima lor mişcare cunoscută în momentul publicării. LOCATAR, chiriaş, cel ce locuieşte într-o locuinţă. LOCATOR, persoană care, printr-un contract de închiriere, cedează pe o anumită perioadă de timp folosinţa locuinţei sau a altui bun. LOCAŢIE 1. Taxă percepută de anumite unităţi economice pentru nedescărcarea într-un anumit termen a mărfurilor din mijloacele de transport (vagoane de cale ferată, autovehicule etc.). 2. Contract prin care o persoană, numită proprietar, îşi ia obligaţia să procure şi să asigure unei alte persoane, numită chiriaş, folosirea unui bun imobil sau mobil pe o perioadă de timp determinată şi pentru care primeşte un preţ numit chirie. LOCAŢIE DE GESTIUNE , modalitate de trecere a dreptului de folosinţă de la o unitate economică cu capital de stat, pe o anumită perioadă de timp, uneia sau mai multor persoane fizice şi juridice, române sau străine, adică gestionarea unor secţii, fabrici, subunităţi etc. L. de g. poate avea loc cu aprobarea consiliului de administraţie şi, de regulă, prin licitaţie publică. Prin 1. de g. locatorul transferă altei persoane, numită locatar, posesia şi exploatarea unor clădiri, bunuri, terenuri, magazine etc. L. de g. presupune colaborare şi angajări reciproce pentru obţinerea unor rezultate cât mai bune. LOCK-OUT, închiderea de către patron a firmei, pentru a putea impune angajaţilor condiţiile sale; mijloc de luptă aflat la dispoziţia patronilor şi folosit de aceştia, aşa cum salariaţii folosesc greva. LOCK-OUT-ul constă practic în închiderea unui atelier, a unei secţii sau a unei întreprinderi, ca urmare a unui conflict colectiv de muncă şi presupune refuzul patronilor de a oferi condiţiile solicitate de salariaţi pentru prestarea muncii şi pentru plata de salarii cerute. Jurisprudenţa franceză consideră că LOCK-OUT-ul este justificat şi deci licit în următoarele situaţii: "patronul este în imposibilitatea de a asigura funcţionarea întreprinderii din cauză de forţă majoră; "acesta constată o executare defectuoasă a muncii, care nu se poate asimila exercitării normale a dreptului la grevă; "în cazul în care ordinea, disciplina şi securitatea întreprinderii datorită grevei sunt mult compromise şi pot duce la angajarea responsabilităţii proprietarului întreprinderii. în ţara noastră, LOCK-OUT-ul nu este reglementat încă sub aspect juridic. LOC 447 LOCO 1. Menţiune expresă făcută pe documentele de corespondenţă economică în cazul în care atât expeditorul, cât şi destinatarul se află în aceeaşi localitate. 2. Preţul unei mărfi stabilit la locul unde aceasta se află (nu cuprinde cheltuielile de transport, de asigurare etc.). 3. Tranzacţie cu valută străină sau cu hârtii de valoare, a cărei decontare în bani lichizi se efectuează la aceeaşi bursă de valori. LOCURI DE MUNCĂ ÎN CONDIŢII DEOSEBITE, I. de m. ce, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor din cauza gradului mare de expunere la risc. Criteriile şi metodologia de încadrare a 1. de m. în c.d. se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Ministerului Sănătăţii. L. de m. în c.d. se stabilesc prin contractul colectiv de muncă sau, dacă nu se încheie aceste contracte, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor şi a metodologiei de încadrare stabilite. Asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare şi care şi-au desfăşurat activitatea, total sau parţial, în condiţii deosebite de muncă, au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor-standard de pensionare, conform tabelului de mai jos: Stagiul de cotizare în condiţii Reducerea vârstelor-standard deosebite de muncă (ani împliniţi) de pensionare (ani împliniţi) 6 1,0 8 1,5 10 2,0 12 2,5 14 3,0 16 3,5 18 4,0 20 4,5 22 5,0 24 5,5 26 6,0 28 6,5 30 7,0 32 7,5 35 8,0 Vârstele de pensionare reduse conform prevederilor de mai sus nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 55 de ani, pentru bărbaţi. Pentru încadrarea 1. de m. în c.d. este obligatoriu necesar avizul prealabil al Inspectoratului teritorial de muncă. V. şi grupă de muncă. LOCURI DE MUNCĂ ÎN CONDIŢII SPECIALE, 1. de m. ce cuprind: -unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; "activitatea de cercetare, explorare, exploatare sau 448 LOC prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii; "aviaţia civilă, pentru personalul navigant; "activitatea artistică desfăşurată de balerini, dansatori, acrobaţi, jongleri, clovni, călăreţi de circ, dresori de animale sălbatice, solişti vocali de operă şi de operetă, instrumentişti la instrumente de suflat, cascadori. Asiguraţii care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă în condiţii speciale pot solicita pensia pentru limită de vârstă: a) începând cu vârsta de 45 de ani, dacă au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în unităţile miniere; b) cu reducerea vârstelor-standard de pensionare cu 15 ani, dacă au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în aviaţia civilă, pentru personalul navigant prevăzut de lege, respectiv în activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute de lege; c) indiferent de vârstă, dacă au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de expunere la radiaţii sau de 17 ani în zona II de expunere la radiaţii. V. şi locuri de muncă în condiţii deosebite; grupă de muncă. LOCUS REGIT ACTUM (lat.), locul guvernează actul. Normă de drept internaţional în care primează legea locului unde a fost semnat contractul, actul etc. LOMBARD 1. împrumut sau avans în bani acordat de bănci, care are drept garanţie efecte publice (acţiuni, obligaţiuni, titluri de rentă, înscrisuri funciare, bonuri de tezaur etc.) sau obiecte de valoare depuse în gaj. L. hârtiilor de valoare dă posibilitatea celor care şi-au investit capitalurile în astfel de titluri să reintre în posesia capitalurilor respective înainte de scadenţa prevăzută pentru rambursare. întrucât hârtiile de valoare se negociază la bursă şi, uneori, cursul lor poate să scadă sub valoarea nominală, băncile se asigură împotriva acestui risc prin acordarea de împrumuturi cu o valoare inferioară valorii nominale a titlurilor lombardate. Pentru operaţiunile de 1., băncile percep o dobândă numită taxă de lombardare care, de regulă, este superioară taxei scontului. 2. Instituţie de credit care acordă împrumuturi sau avansuri în bani garantate cu obiecte de valoare. Numele ca atare provine de la provincia italiană Lombardia unde, în secolul al XV-lea, au fost create primele instituţii de credit de acest tip. Astăzi, instituţiile de 1. au căpătat o mare dezvoltare, ele realizând profituri importante din dobânzile încasate, precum şi din diferenţa dintre valoarea obiectelor depuse în gaj, care le rămân, şi împrumuturile respective nerambursate la scadenţă. în trecut, în România, instituţiile de 1. au existat sub denumirea de „Muntele de Pietate44. Instituţia de 1. mai poartă numele de „casă de amanet44. LOMBARDA, a depune în gaj efecte publice, obiecte de valoare etc., reprezentând garanţia pentru un împrumut. LOMBARDARE, operaţiune prin care băncile acordă împrumuturi sau avansuri garantate cu efecte publice, care se depun în gaj, şi rezultatul acestei operaţiuni. LORO, cont deschis de o bancă din străinătate pentru corespondentul său dintr-o altă ţară, cu scopul de a înregistra sumele care se încasează în folosul său; din contul L se fac plăţile prin dispoziţia băncii corespondente. La încheierea înţelegerii se stabileşte în ce valută se va ţine contul 1. şi dacă plăţile se vor face numai în limitele sumelor aflate în acest cont sau se vor depăşi aceste sume. în contul 1. se mai înregistrează dobânzile şi comisioanele pentru operaţiunile efectuate. LOT, mod de grupare standard de mărfuri sau titluri financiare la bursă. Un 1. de titluri financiare la bursă cuprinde 10 sau 100 de titluri financiare. LOTERIA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, instituţie centrală de specialitate, cu personalitate juridică, împuternicită să execute şi să aplice, în calitate de unic organizator, strategia dezvoltării în domeniul sistemelor jocurilor de noroc: loto, expres, pronosport, loz în LUC 449 plic şi instant lottery; ea funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară. kN. desfăşoară pe întreg teritoriul ţării o activitate de interes public naţional, în condiţii de eficienţă economică, prin atragerea unei părţi din disponibilităţile băneşti ale populaţiei pe baza liberului consimţământ şi a cointeresării acesteia în vederea creării fondurilor necesare finanţării unor activităţi sportive şi a altor obiective de interes general, precum şi obţinerii de câştiguri individuale în numerar, în obiecte, în excursii. L.N. participă şi la alte activităţi similare de jocuri de noroc, cu taxă de participare în lei sau în devize convertibile. Sunt considerate activităţi similare toate metodele de atribuire a unor câştiguri în funcţie de anumite evenimente aleatorii, indiferent de denumirea lor (tombole, bingo, jocuri mecanice şi electronice, pariuri publice, jocuri de tip „cazino*4, concursuri de pronosticuri sportive etc.). L.N. poate să se asocieze cu persoane juridice sau fizice din ţară sau din străinătate pentru organizarea, dezvoltarea şi administrarea în comun a jocurilor de noroc necunoscute sau mai puţin practicate în România. De asemenea, L.N. efectuează: "operaţiuni de comerţ interior şi exterior, în legătură cu obiectul său de activitate; "operaţiuni de import de maşini, piese de schimb, materiale poligrafice necesare activităţii sale; "activitate de software de bază şi aplicativă pentru calculatoare şi reţele de calculatoare specifice; "desfăşoară activităţi financiare, de Consulting, leasing, management şi de reprezentare în nume propriu sau în asociere; "prestează servicii de reclamă şi publicitate, organizează licitaţii, expoziţii în domeniu, schimburi de experienţă cu unităţi similare din străinătate. L.N. virează din încasările realizate la sistemul de joc pronosport o cotă de până la 40% Ministerului Tineretului şi Sportului. Valoarea totală a câştigurilor atribuite de L.N. nu poate fi inferioară următoarelor cote din încasările respective: 40% la concursurile de pronosticuri sportive, sisteme de loterie, loz în plic, instant lottery, tombole, bingo şi altele similare; 70% la jocurile mecanice şi electronice. L.N. are în subordine sucursale şi alte unităţi teritoriale; ea asigură secretul câştigurilor. Conducerea L.N. se asigură prin consiliul de administraţie, compus din şapte persoane şi numit de ministrul Finanţelor. Dintre membrii consiliului de administraţie, ministrul Finanţelor numeşte managerul care este directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie. Consiliul de administraţie are următoarele atribuţii: aprobă structura organizatorică şi funcţională a L.N. şi a unităţilor din subordine; aprobă politica de dezvoltare şi de introducere de noi tehnologii; hotărăşte asocierea cu societăţile comerciale, cu persoane juridice sau fizice române sau străine, pentru realizarea în comun de activităţi financiare, productive şi de comercializare; aprobă formele de participare la jocurile organizate; examinează şi propune bugetul, bilanţul şi contul de profit şi pierderi; aprobă utilizarea fondului valutar etc. LOTERIE, joc de noroc, formă de atragere a mijloacelor băneşti de la populaţie prin vânzarea de bilete de loterie. Din mijloacele băneşti încasate, o parte se atribuie sub formă de câştiguri în bani sau în obiecte, iar cealaltă parte serveşte la formarea fondurilor proprii ale instituţiei şi la alimentarea veniturilor statului. LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII-MONTAJ, lucrări care cuprind construcţii de clădiri, construcţii speciale şi montări de utilaje. în cadrul acestor 1. se includ: pregătirea şantierelor, nivelarea terenurilor, construcţia, reconstrucţia şi lărgirea clădirilor existente, executarea de construcţii speciale (şosele, poduri, mine, furnale, diguri etc.), executarea instalaţiilor tehnice şi sanitare, amenajarea de spaţii verzi, construirea de canale etc. L. de c.-m. au în structura lor instalarea şi montarea utilajului, executarea lucrărilor de izolare a utilajului instalat ş.a. LUCRĂRI PUBLICE, construcţii de şosele, străzi, poduri, locuinţe, clădiri pentru învăţământ, pentru ocrotirea sănătăţii, măsuri pentru protejarea mediului înconjurător, reparaţii, întreţinere etc., efectuate din bugetul statului, din bugetele locale, din fondurile agenţilor economici cu capital de stat. MAJORARE, cotă procentuală aplicată pentru fiecare zi, lună sau fracţiune de lună de întârziere asupra plăţilor rămase neefectuate după expirarea termenului de plată; se încasează în plus, o dată cu suma datorată. M. reprezintă o sancţiune administrativă pentru neplata la termen către bugetul statului a impozitelor, a taxelor etc., precum şi o despăgubire a statului pentru perioada de întârziere. Cuantumul m. este, de regulă, proporţional cu mărimea venitului bugetar neplătit la termen. MAJORAREA CAPITALULUI, proces prin care capitalul agentului economic se acumulează, se măreşte cu o rată egală cu creşterea forţei de muncă, în aşa fel încât raportul capital-muncă să rămână constant. M.c. poate avea loc prin alocarea unei părţi din profitul net, pe calea emiterii de noi acţiuni, prin donaţii etc. MANAGEMENT, ştiinţa şi arta conducerii unei societăţi comerciale, a unui proces economic, social, financiar, bancar, de asigurări etc. M. cuprinde totalitatea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor corespunzătoare, care au menirea să orienteze şi să conducă activităţile respective pentru realizarea optimă a ţelurilor propuse. MANAGEMENT FINANCIAR, formă de m. care, prin metodele sale, urmăreşte asigurarea în permanenţă a agentului economic cu resursele financiare necesare desfăşurării normale a activităţii economico-financiare şi obţinerii unei eficienţe ridicate. M.f. presupune şi exercitarea unui control economico-fmanciar asupra agentului economic. MANAGEMENT ÎN ASIGURĂRI Şl REASIGURĂRI, activitate complexă privind organizarea, conducerea eficientă, previziunea, echilibrul, controlul şi legalitatea în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor. Organizarea pe baze ştiinţifice a activităţii de asigurări şi reasigurări presupune crearea şi gestionarea raţională a fondurilor de asigurări şi reasigurări, din care să se finanţeze acţiunile de prevenire, limitare şi combatere a fenomenelor generatoare de daune, compensarea daunelor provocate de fenomene aleatorii, plata sumelor asigurate pentru persoanele asigurate. Atingerea acestor obiective reclamă ca persoanele care conduc societăţile de asigurări şi pe cele de reasigurări să efectueze calcule pe baza unor studii statistice, a teoriei probabilităţilor şi a actuariatului. în economia de piaţă în care acţionează mai multe societăţi de asigurări şi reasigurări, care sunt în concurenţă, şi când inflaţia poate dobândi proporţii şi ritmuri imprevizibile şi dificil de controlat şi de stăpânit, numai calculele statistice nu mai sunt eficiente. în aceste condiţii este necesar un studiu, o cercetare mult mai aprofundată, aşezată pe baze ştiinţifice, care să ţină seama de corelaţia dintre toţi factorii aleatori de risc, să aibă în vedere sursele de constituire şi cuantumul fondului de asigurare, să ţină seama de frecvenţa şi de intensitatea riscurilor, ca şi de relaţiile dintre fondul de asigurare (reasigurare) şi plăţile de MAN 451 daune şi de sume asigurate, nu numai la un moment dat, ci şi în perspectivă. De asemenea, trebuie să se urmărească permanent atragerea unui număr cât mai mare de asiguraţi. Pentru constituirea fondului de asigurare (reasigurare) la timp şi într-un cuantum optim, societăţile de asigurări şi cele de reasigurări trebuie să efectueze studii bine fundamentate ştiinţific asupra următoarelor laturi ale activităţii lor: "numărul şi mărimea daunelor pentru care asiguraţii pot solicita la un moment dat despăgubiri şi sume asigurate; "numărul asiguraţilor care la un moment dat au încasat deja despăgubiri, sume asigurate, precum şi mărimea acestora; "numărul şi cuantumul daunelor (sumelor asigurate) pentru care se aşteaptă întocmirea dosarelor de daune; ■durata medie de constatare, de evaluare a daunelor şi de plată a despăgubirilor. Pe baza acestor indicatori, societatea de asigurări foloseşte fondurile proprii pentru diverse activităţi (investiţii, depuneri la bănci etc.), reţinându-se numai fondurile necesare activităţii de asigurări şi reasigurări. Rezultatele financiare se repartizează potrivit prevederilor legale şi statutare. MANAGEMENT MONETAR, ansamblul de măsuri de organizare, supraveghere, îndrumare, dirijare şi control al pieţei monetare. Practic, m.m. cuprinde politicile monetare prin care se realizează conducerea curentă a pieţei monetare, a pieţei titlurilor de valoare şi de influenţare a structurii ratelor dobânzii. Cunoscute fiind obiectivele politicii referitoare la ratele dobânzii şi la controlul ofertei monetare curente, Banca Naţională a României este prezentă şi acţionează pe piaţa monetară pentru a echilibra efectele fluxurilor discontinue de numerar dintre sectorul public şi cel al economiei naţionale. De asemenea, se supraveghează şi se influenţează operaţiunile de creditare, nivelul dobânzilor, operaţiunile de scontare şi rescontare, masa de numerar în circulaţie, operaţiunile de virament, controlul monetar, rezervele bancare etc. MANAGEMENTUL DATORIEI INTERNE, operaţiunile privind organizarea, conducerea şi gestionarea datoriei publice (naţionale) interne. Valorile pe termen scurt cele mai cunoscute şi mai folosite sunt cele pe trei şi pe şase luni. Ca urmare a gradului lor ridicat de lichiditate, ele sunt şi cele mai populare şi constituie cea mai mare parte a emisiunilor de acest fel. Emisiunea valorilor financiare se face prin licitaţie, unde practic se fixează şi preţul lor. Preţul se poate fixa prin două modalităţi, şi anume: în mod concurenţial şi în mod neconcurenţial. în sistemul concurenţial, din mai multe oferte de cumpărare cu preţurile respective, preţul cel mai mare oferit este preţul fixat pentru emisiunea respectivă. în sistemul neconcurenţial, oferta de preţ de cumpărare este determinată de preţul mediu, plătit pentru toate valorile de acest fel vândute pe piaţă în ziua când are loc licitaţia. Cei care licitează sunt mici investitori, iar preţul stabilit poate să nu fie cel ce se va plăti efectiv. Prin procedura de licitaţie, emitentul, adică Trezoreria, „extrage44 mai întâi cantitatea de valori care are preţuri fixate neconcurenţial din totalitatea valorilor puse în vânzare, iar restul devine disponibil pentru licitaţia concurenţială. Valorile sunt oferite spre cumpărare în ordinea preţurilor anunţate. Mai întâi cumpără cei care au oferit un preţ mai mare, după aceea cei care au oferit următorul preţ, al treilea preţ etc. în acest fel, Trezoreria îşi asigură venituri maxime; apoi se oferă spre vânzare valorile extrase al căror preţ a fost stabilit neconcurenţial, preţul lor fiind media ponderată a preţurilor fixate concurenţial, care sunt deja realizate. De exemplu: valoarea de 100 000 de lei pe 91 de zile se vinde la licitaţie cu 96 850 de lei. Rata valorii financiare se calculează astfel: R Vf în care: Rvf = rata valorii financiare; F = valoarea înscrisă; P = preţul plătit efectiv; n = numărul de zile al emisiunii. F-P 360 P n 452 man Dacă se înlocuieşte formula cu datele de mai înainte, se obţine: -----= 12,462% , rată care se dă publicităţii. Totuşi ea nu reprezintă nivelul câştigului real pe care îl oferă cumpărarea acestei valori. De aceea, se au în vedere cele 365 de zile din an, şi nu 360 de zile, şi se obţine o rată a valorii financiare de 12,635%. De ce această rată a valorii financiare este mai mare decât cea publicată? Pentru că numărul efectiv de zile din an este de 365 şi nu 360 de zile, iar câştigul care, în fapt, reprezintă rata dobânzii se raportează nu la valoarea nominală, ci la preţul efectiv plătit. în formula de mai sus ZzZ. exprimă rata dobânzii pe perioada luată în calcul, iar reprezintă P n numărul de perioade dintr-un an. Dacă aceste formule se înmulţesc, se obţine rata anuală a dobânzii; de aceea, câştigul rezultat este comparabil, adică echivalent cu câştigul anual oferit al valorilor pe termen lung. Ca urmare, în practică, valorile pe termen scurt aduc un câştig echivalent. Operaţiunile de mai sus sunt specifice pieţei primare, adică emisiunilor noi de titluri financiare. Pe piaţa secundară se efectuează tranzacţii cu titlurile emisiunilor vechi, fapt care asigură o lichiditate mărită. Instituirea şi dezvoltarea pieţei secundare au fost şi sunt determinate de dorinţa multor deţinători de valori de a le vinde înainte de scadenţa lor. Pe această piaţă acţionează diverşi intermediari (brokeri, dealeri ş.a.). Cu cât perioada de emisiune, adică durata, scadenţa este mai mică, mai apropiată, cu atât preţul efectiv pe piaţa financiară secundară se modifică mai puţin, oricare ar fi rata dobânzii. Cu cât perioada de emisiune a valorilor financiare este mai scurtă, cu atât mai mică va fi fluctuaţia preţului valorilor financiare la o schimbare dată a ratei dobânzilor. Ca urmare, valorile financiare pe termen scurt oferă o lichiditate considerabilă şi pot fi tranzacţionate imediat pe piaţa financiară secundară. V. şi piaţa financiară. MANAGEMENTUL RISCULUI, tratarea ştiinţifică a riscului în scopul prevenirii şi limitării pagubelor ce pot surveni ca urmare a survenirii unor evenimente nefavorabile. M.r. presupune identificarea, analiza şi cuantificarea riscurilor, adoptarea măsurilor adecvate pentru evitarea sau reducerea la minimum a daunelor şi adoptarea deciziilor de protecţie, autoasigurare şi asigurare care sunt cel mai bine fundamentate în vederea evitării sau reducerii daunelor. M.r. cuprinde activitatea complexă de asigurări care constă în identificarea, cuantificarea şi reacţia la expunerea la riscuri pure (v.), la pierderi accidentale potenţiale. De asemenea, m.r. cuprinde procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor necesare pentru minimizarea efectelor adverse ale pierderilor accidentale într-o unitate economică. Implementarea m.r. cuprinde următoarele etape: a) identificarea riscului este o etapă deosebit de dificilă de care însă depind etapele următoare. Identificarea riscului se realizează pe baza cunoaşterii situaţiei reale, a cercetărilor statistice, a experienţei, a inspecţiei de risc, a interviurilor cu persoane reprezentative, a aprecierilor obiective şi subiective ale societăţii de asigurări, a experţilor etc.; b) cuantificarea riscului, care este necesară pentru estimarea impactului financiar al riscului, pentru a face recomandări corespunzătoare. Cuantificarea riscului se face prin determinarea probabilităţii de producere a riscului, a impactului financiar asupra asiguratului, a posibilităţii de a prevedea cuantumul daunelor care eventual se vor ivi pe durata asigurării; c) elaborarea de recomandări, care are loc după identificarea şi măsurarea riscului de către managerii de risc. Recomandările se fac atât asiguratului, cât şi societăţii de asigurări şi au ca scop selectarea celor mai bune tehnici de administrare a riscului, şi anume: evitarea riscului, reducerea probabilităţii producerii, limitarea şi combaterea riscului deja produs, trecerea riscului asupra societăţii de asigurări, reţinerea parţială sau totală a riscului de către asigurat etc.; d) adoptarea deciziei este o etapă importantă care se bazează pe constatările anterioare (găsirea celor mai bune acoperiri, determinarea unor rate de prime avantajoase, alegerea societăţii de asigurări). Adoptarea deciziilor reclamă existenţa unui manager de risc (v.) care să îndeplinească cerinţele managementului. Fiecare agent economic trebuie să privească m.r. nu ca pe o opţiune, ci ca o urmare a permanentei expuneri la pierderi. Asigurarea este numai o metodă a m.r. care, fiind MAN 453 corect folosită, aduce beneficii tuturor celor implicaţi în acest proces. V. şi management; management în asigurări şi reasigurări. MANAGER, persoană cu înaltă calificare care conduce o unitate economică, o afacere. M. se numeşte de consiliul de administraţie sau de proprietari şi are dreptul să ia decizii privind activitatea economico-financiară, folosind tehnici şi metode moderne de management. MANAGER DE RISC, persoană cu calificare superioară în domeniul asigurărilor, care este prezentă în cadrul agenţilor economici şi îndeplineşte mai multe funcţii. M. de r. se ocupă numai cu studierea riscurilor pure şi nu şi a celor speculative; el are menirea să atragă atenţia conducerii agentului economic asupra riscurilor pure care ameninţă unitatea economică şi să recomande măsuri pentru reducerea lor, pentru prevenirea pierderilor, să recomande măsurile de limitare a pagubelor, să determine valoarea eventualelor pagube, să elaboreze programul de asigurare pentru agentul economic etc. Exemple de măsuri propuse de m.r.: dotarea clădirilor cu stingătoare de incendiu, cu sisteme de alarmă împotriva spargerilor, conectarea sistemelor de alarmă la poliţie, instalarea camerelor de luat vederi în bănci şi magazinele cu autoservire etc. V. şi management; management în asigurări şi reasigurări; transferul riscului. MANCO, noţiune folosită în practica financiară, bancară şi comercială, care are drept conţinut economic constatarea unei lipse de bani în urma unor operaţiuni de estimare a unor pierderi la o marfa cu prilejul transportului, conservării, manipulării, desfacerii etc. Se poate stabili drept m. o anumită sumă în lei în funcţie de volumul operaţiunilor de casă, sumă de care casierul este eliberat de răspundere. MANDANT, persoană care dă o împuternicire scrisă sau verbală unei alte persoane, numită mandatar, să o reprezinte în anumite operaţiuni sau să lucreze în interesul său potrivit indicaţiilor date în schimbul unei plăţi. V. şi mandatar; mandat. MANDAT, document, contract, împuternicire scrisă de a reprezenta o persoană fizică sau juridică şi de a acţiona în numele şi pentru interesele acesteia. V. şi mandant; mandatar. ❖ M. bugetar, document în baza căruia ordonatorul de credite bugetare superior repartizează instituţiilor subordonate creditele bugetare care i-au fost deschise în acest scop. Pe baza m.b. are loc micşorarea creditelor ordonatorului emitent şi deschiderea de credite corespunzătoare ordonatorului beneficiar. ❖ M. comercial, contract prin care o persoană fizică sau juridică, numită mandatar (v.), se obligă faţă de o altă persoană, numită mandant (v.), să efectueze anumite operaţiuni comerciale în contul şi pe numele acestuia. ❖ M. de transport, document în care se prezintă sarcina dată expeditorului privind transportul mărfii. ❖ M. poştal, document care serveşte la expedierea unei sume de bani către o persoană prin intermediul serviciului poştal. Pentru acest serviciu Poşta percepe o taxă potrivit tarifului în vigoare. Dacă destinatarul sumei domiciliază în ţară, m.p. se numeşte intern, iar dacă acesta domiciliază în străinătate, m.p. se numeşte internaţional. Moneda cu care se poate plăti va fi aceea admisă de legile ţării din care se expediază suma. ❖ M. telegrafic, document pe baza căruia se expediază urgent, prin intermediul telegrafului, o sumă de bani unei persoane. Pentru acest serviciu se plăteşte o taxă suplimentară conform tarifului. M.t., ca şi cel poştal, poate fi intern sau internaţional. MANDATAR, intermediar, persoană căreia i s-a dat împuternicirea de a reprezenta şi de a apăra interesele unei alte persoane fizice sau juridice (mandant), de a administra anumite bunuri, o anumită gestiune sau de a practica o activitate comercială. V. şi mandant; mandat. MANIFESTUL NAVEI, listă în care se indică încărcăturile transportate (numărul conosamentului, denumirea încărcăturii, greutatea, volumul), numele expeditorului şi al 454 mar destinatarului şi costul navlului. Se întocmeşte de către agentul navei şi serveşte organelor vamale la stabilirea taxelor vamale. MARCĂ DE FABRICĂ SAU DE COMERŢ, semn distinctiv care se dă de către un producător sau comerciant mărfurilor sau serviciilor sale spre a le deosebi de cele ale concurenţilor. M. de f. sau de c. constituie atât o garanţie pentru consumator, cât şi un mijloc de publicitate care facilitează vânzarea mărfurilor şi prestarea serviciilor. MARFĂ, bun util a cărui valoare se exprimă băneşte şi care este destinat schimbului pe calea actului de vânzare-cumpărare. Prin utilitatea mărfii se înţelege însuşirea acesteia de a satisface o anumită cerinţă economică, socială, fiziologică etc. Sub aspectul utilităţii, mărfurile pot fi independente, substituibile, concurente şi complementare. Utilitatea marginală cuprinde satisfacţia adiţională obţinută din consumul unei unităţi suplimentare dintr-o anumită marfa. MARJĂ 1. Diferenţă, rezervă de care se poate dispune în anumite limite. 2. Decalajul dintre preţurile mărfurilor, dintre cursurile hârtiilor de valoare etc. Se poate vorbi de m. ca diferenţă între preţurile de vânzare şi cele de cumpărare ale mărfurilor sau ca diferenţă între cursul hârtiilor de valoare indicat în ziua încheierii tranzacţiei şi cursul lor în ziua executării ei. 3. Limită admisă a pierderilor calitative sau cantitative la încărcarea sau la descărcarea mărfurilor, faţă de prevederile din conosament. ❖ M. bancară, diferenţa dintre valoarea garanţiei sub care se acordă creditul şi suma creditului acordat. Mărimea m.b. depinde de felul mărfurilor depuse drept garanţie, de cererea acestor mărfuri etc. ❖ M. brută, diferenţă între preţul achitat furnizorului angrosist şi preţul primit de comerciant. ❖ M. comercială, diferenţă specifică întreprinderilor din sfera distribuţiei, calculată ca diferenţă între preţul de vânzare al mărfurilor şi costul de cumpărare. ❖ M. costurilor de producţie, diferenţă stabilită între preţul de vânzare al mărfurilor şi costul de producţie al acestora. ❖ M. costurilor directe, diferenţa dintre preţul de vânzare şi costurile directe (cuprinde deci costurile indirecte şi profitul). ❖ M. costurilor variabile, diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul variabil (cuprinde deci profitul şi costurile de structură fixe). ❖ M. de dumping, diferenţă între preţul la care se livrează o marfa la export şi preţul aceleiaşi mărfi pe piaţă. ❖ M. de fluctuare, limite minime şi maxime stabilite pentru fluctuarea cursului valutar. M. de f. a cursului valutar este în prezent de ±2,25% faţă de cursul-pivot. Pentru menţinerea cursului valutar în limitele respective se fac intervenţii corespunzătoare pe piaţa valutară. Intervenţiile au loc prin utilizarea rezervelor valutare, a unor împrumuturi bilaterale ori prin utilizarea unor credite dintr-un fond comun de la sistemul monetar vest-european. Dacă aceste intervenţii nu pot opri fluctuaţia cursului valutar se recurge la reajustarea cursurilor valutare pe calea devalorizării sau, după caz, a revalorizării. V. şi curs valutar; devalorizare; revalorizare. ❖ M. de solvabilitate a asigurătorului 1. Suma cu care valoarea activelor depăşeşte valoarea obligaţiilor şi care trebuie să fie mai mare decât valoarea stabilită prin normele juridice de asigurare. La determinarea obligaţiilor unui asigurător se iau în considerare atât obligaţiile certe, cât şi cele probabile care se vor concretiza în viitor. Evaluarea activelor şi a obligaţiilor trebuie efectuată pe baza unor calcule statistico-matematice bine fundamentate. Valoarea minimă în natură a activelor păstrate în România de fiecare asigurător, avute în vedere la stabilirea m. de s., trebuie să îi permită acestuia să poată acoperi totalul obligaţiilor sale în ţară, în orice moment al exercitării activităţii de asigurări. V. şi asigurător. 2. Rezervă complementară pe care este obligată să şi-o constituie fiecare societate de asigurări şi reasigurări şi care se adaugă la rezervele tehnice, care garantează deja acoperirea, în medie, a obligaţiilor asumate. Cu m. de s. se ţine cont de conţinutul de risc derivat din variabilitatea rezultatelor tehnice. în România, o societate de asigurări şi reasigurări îşi poate asuma anual obligaţii prin contractele de asigurare şi reasigurare corespunzătoare unui volum de prime care, după deducerea primelor cedate în reasigurare, să nu depăşească un plafon echivalent cu până de cinci ori suma capitalului social vărsat şi a rezervelor de capital. M. de s. are menirea să protejeze asiguraţii şi să garanteze egalitatea concurenţială. în ţările din Uniunea Europeană, m. de s. se constituie din patrimoniul firmei, liber de orice obligaţii MAS 455 previzibile, la valoarea netă a elementelor materiale, şi cuprinde: "capitalul social vărsat sau fondul de garanţie vărsat în caz de mutualitate; "o jumătate din cota-parte nevărsată a capitalului social sau din fondul de garanţie, când partea vărsată atinge 50% din acest capital sau fond; ■rezervele, legale sau libere, necorespunzătoare obligaţiilor; "profiturile exerciţiului sau cele reportate din exerciţiul precedent. M. de s. trebuie să fie diferită, după cum se referă la riscurile de investiţii, la riscurile de mortalitate sau de gestiune, şi trebuie determinată în funcţie de rezervele matematice şi de capital sub risc din sarcina firmei, în funcţie de primele şi de contribuţiile încasate sau doar în funcţie de rezerve. ♦> M. dobânzii 1. Diferenţă între dobânda maximă şi dobânda minimă. M.d. este astfel stabilită încât să stimuleze îmbunătăţirea activităţii agenţilor economici şi sporirea continuă a rentabilităţii şi a ratei rentabilităţii. 2. Diferenţă între dobânzile medii active şi cele pasive, respectiv ceea ce rămâne băncii din acordarea de credite. Din m.d. se acoperă cheltuielile de funcţionare a băncii, se obţine profitul din care se alimentează fondurile proprii şi se acoperă riscul de creditare. Cuantumul m.d. este stabilit fie de autoritatea monetară a statului, fie de practica marilor bănci comerciale (2-4%), dar poate reprezenta 12-14% şi chiar mai mult. Rata m.d. se determină după următorul calcul: Md = £Da_~£Cr .100, în care: Sc Md = marja dobânzii; Da = dobânzi active încasate; Cr = costul resurselor plătite; gc = soldul mediu al creditorilor. ❖ M. profitului, limita profitului posibil de realizat de o unitate economică, determinat pe o afacere sau pe o unitate de timp. Diferenţă între preţul cererii şi cel al ofertei de obligaţiuni; comisionul minim pe care îl acceptă o unitate bancară care comercializează obligaţiunile, din care se acoperă cheltuielile de tranzacţie. MARKETING, metode, tehnici şi principii cu ajutorul cărora se studiază cererea actuală şi viitoare de mărfuri, lucrări şi servicii, specifice diferitelor categorii de consumatori, în vederea satisfacerii cât mai complete a cerinţelor lor. MASA PROFITULUI , suma totală a profitului realizat de un agent economic, de o ramură economică sau pe întreaga economie naţională într-o perioadă dată de timp. M.p. se determină ca diferenţă între veniturile (încasările) obţinute şi cheltuielile aferente efectuate: MP = V-C. V. şi profit. MASA VENITULUI NET, mărimea absolută a venitului net realizat de către o unitate economică cu capital de stat, privată, de o cooperativă într-o anumită perioadă de timp, de obicei într-un an. M.v.n. depinde de mărimea venitului net cuprins în preţul de vânzare al fiecărui produs, precum şi de volumul producţiei realizate. Determinarea m.v.n. reclamă luarea în considerare a faptului că în costurile de producţie sunt cuprinse şi unele elemente de venit net, cum sunt: impozitul pe salarii, dobânzile, contribuţiile pentru asigurările sociale, unele taxe de stat, cheltuielile pentru introducerea tehnicii noi etc. V. şi venit net. MASĂ BĂNEASCĂ (MONETARĂ), totalitatea mijloacelor băneşti ale unei ţări, exprimate în unităţi băneşti naţionale, care se află în posesia grupelor de populaţie, agenţilor economici, instituţiilor, băncilor, precum şi în mâinile persoanelor fizice, societăţilor de asigurări şi reasigurări etc. naţionale şi străine. M.b. poate fi înţeleasă fie numai ca sumă a banilor (semnelor băneşti) efectivi, fie şi a disponibilităţilor băneşti din conturile agenţilor economici, instituţiilor etc. deschise la bănci, precum şi a tuturor instrumentelor care pot fi folosite în 456 MAS efectuarea de încasări şi plăţi (cecuri, cambii, bilete la ordin, diferite alte titluri de credit certificate de depozite bancare la termen etc). în vederea determinării la un moment dat a m.b! existente, în practica bancară internaţională se foloseşte situaţia centralizatoare a creditelor pe economie şi a resurselor acestora, conform bilanţurilor contabile. Bilanţurile contabile ale băncilor cuprind informaţii importante cu privire la influenţele care se exercită asupra evoluţiei m.b. (rate ale inflaţiei, dobânzi, cursuri valutare etc.), ca şi asupra contrapartidei acesteia. La partea de activ, bilanţurile băncilor prevăd plasamentele bancare, respectiv creditele acordate pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi activele externe. în pasivul bilanţurilor băncilor, care evidenţiază resursele bancare, se cuprind mijloacele băneşti în conturile de decontare şi curente ale agenţilor economici şi ale instituţiilor, numerarul, economiile băneşti ale populaţiei, depuse la bănci, mijloacele băneşti ale bugetului de stat, fondurile statutare ale băncilor, pasivele externe etc. Deşi regulile generale ale determinării m.b. sunt aceleaşi în toate ţările, totuşi determinarea concretă a acesteia diferă întrucâtva de la o ţară la alta. M.b. se poate determina prin următorul calcul: în care: Mb = masa bănească; P = nivelul preţurilor; Q = cantitatea de bunuri care se tranzacţionează; V = viteza de rotaţie (circulaţie) a banilor. MASĂCREDALĂ, totalitatea creditorilor falitului, declaraţi şi verificaţi, care şi-au declarat creanţele şi au depus documentele doveditoare necesare în termenul stabilit prin hotărâre judecătorească declarativă de faliment. V. şi faliment. MASĂ CREDITOARE ACTIVĂ, element cuprins în calculele legate de repartizarea cheltuielilor şi a daunelor, privind avaria comună (v.). M.c. serveşte la calcularea cotei de contribuţie şi este formată din toate pierderile sau daunele suferite de navă şi de încărcătură, precum şi din cheltuielile făcute în mod voluntar pentru salvarea comună. M.c. mai poartă denumirea de masă activă. MASĂ DEBITOARE, element cuprins în calculele care se efectuează pentru repartizarea cheltuielilor şi a daunelor făcute în contul avariei comune (v.). M.d. serveşte la calcularea cotei de contribuţie şi este formată din valorile bunurilor salvate (navă, navlu şi încărcătură), iar proprietarii acestora sunt obligaţi să suporte - proporţional - cheltuielile şi daunele efectuate pentru salvarea comună. MASĂ PATRIMONIALĂ, patrimoniul luat în întregul său aparţinând unei persoane. MASĂ SUCCESORALĂ, totalitatea bunurilor şi a valorilor care fac parte din patrimoniul persoanei decedate şi care fac obiectul împărţirii succesiunii. V. şi moştenire. MATERIALE, obiecte ale muncii care, în cadrul ciclului de producţie, se consumă în întregime şi îşi pierd sau îşi schimbă forma lor iniţială. Prin această particularitate ele se deosebesc de mijloacele fixe. în procesul de producţie se consumă o varietate mare de m. M. se clasifică după rolul pe care-1 au în procesul de producţie în m. directe, numite şi m. de bază sau m. principale, şi m. auxiliare. Această clasificare este valabilă pentru toate felurile de întreprinderi de producţie. Cum însă clasificarea m. în m. de bază şi m. auxiliare nu se bazează pe însuşirile fizice sau chimice ale m., aceleaşi m. pot avea într-o întreprindere calitatea de m. directe (de bază), iar în alta calitatea de m. auxiliare, din cauza rolului pe care-1 au la fabricarea produsului MĂR 457 în fiecare întreprindere. Potrivit rolului lor în procesul de producţie, în categoria de m. se cuprind: materii prime, semifabricate cumpărate şi m. auxiliare, combustibilul, piesele de schimb, uniformele. în practica financiară, toate aceste m. poartă denumirea de valori materiale. ❖ M. auxiliare, obiecte ale muncii care, fără a constitui o parte componentă a produsului, participă la fabricarea acestuia sau sunt folosite pentru diverse nevoi gospodăreşti sau tehnice (combustibili, ambalaje, piese de schimb, m. pentru reparaţii, de uz gospodăresc etc.). Acelaşi material poate apărea în unele cazuri ca material de bază, şi anume atunci când intră în componenţa produsului, sau ca m.a. în celelalte cazuri. Sunt însă unele cazuri în care această deosebire nu mai este posibilă, cum ar fi în industria chimică, unde nici una dintre materiile prime auxiliare sau de bază nu mai reapare ca substanţă a produsului finit. M.a. sunt deci acelea care se adaugă materialului principal (de exemplu, vopseaua care se adaugă la lâna vopsită), se consumă de către mijloacele de muncă (cărbunele de către maşina cu aburi) sau ajută la executarea muncii (de exemplu, m. pentru iluminat). Sub acest aspect, sfera noţiunii de m.a. este mult mai cuprinzătoare. Astfel, din punct de vedere economic, în categoria m.a. se cuprind şi combustibilul, indiferent de destinaţia lui, ambalajele, piesele de schimb etc. ❖ M. de bază, obiecte ale muncii care constituie un component auxiliar al produsului fabricat (lacuri, coloranţi etc.). Deosebirea dintre materiile prime (v.) şi m. de b. sau principale constă în aceea că materiile prime sunt considerate produse ale industriei extractive şi ale agriculturii (minereurile, sfecla de zahăr etc.), iar m. de b. sunt produse ale industriei prelucrătoare (oţel, fire toarse etc.). MATERIE IMPOZABILĂ, totalitatea obiectelor impozabile sau taxabile, ca de exemplu: clădirile, terenurile, mijloacele de transport, panourile, afişele publicitare, firmele instalate la locul desfăşurării activităţii, succesiunii etc. MATERIE PRIMĂ, obiect al muncii asupra căruia a acţionat deja munca omului. M.p. este folosită la fabricarea produselor şi formează substanţa lor principală. Ea se regăseşte în produsele respective, total sau parţial, fie în starea iniţială, fie într-o altă stare. Din punct de vedere economic, obiectul muncii, ca rezultat al muncii omeneşti, este socotit materie primă. V. şi materiale. MATRICOLĂ, registru fiscal în care se înregistrează, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale/sector al municipiului Bucureşti, contribuabilii (persoane juridice şi persoane fizice) cu elementele de identificare a acestora, precum şi impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa pe teren, precum şi taxa asupra mijloacelor de transport, pe care le datorează, având la bază declaraţiile de impunere şi procesele-verbale pentru stabilirea impozitelor şi taxelor locale respective. MAXIMĂ BUNĂ-CREDINŢĂ, principiu esenţial al asigurărilor şi reasigurărilor potrivit căruia părţile contractante trebuie să demonstreze maximă fidelitate şi corectitudine în relaţiile dintre ele. Conform acestui principiu, persoana care propune o asigurare trebuie să dezvăluie toate faptele materiale care pot influenţa societatea de asigurări în adoptarea deciziei sale de acceptare sau de refuzare a unei asigurări şi, dacă este de acord, să stabilească condiţiile asigurării. MĂRIME MEDIE, raportul dintre suma tuturor mărimilor individuale şi numărul acestor mărimi. MĂRIME RELATIVĂ, raportul dintre două mărimi, exprimat în procente. în unele cazuri, exprimarea se poate face şi în coeficienţi, dar numai atunci când m. cu care se compară este echivalentă cu unitatea. M.r., ca şi m. medie, se calculează, de regulă, pe baza datelor absolute. 458 măr MĂRIMEA DEFICITULUI BUGETAR, cuantumul deficitului bugetar, care se determină ca diferenţă între cheltuielile bugetare şi veniturile bugetare. M.d.b. indică mărimea necesarului de resurse bugetare suplimentare pe care guvernul trebuie să le procure pentru acoperirea deficitului. M.d.b. diferă de la o ţară la alta şi de la un an la altul în funcţie de acutizarea unor fenomene macroeconomice a căror evoluţie poate fi influenţată de nivelul şi structura cheltuielilor bugetare, de cuantumul veniturilor bugetare, de rata şomajului, de rata inflaţiei, de cursul de schimb valutar, de politica economică, socială şi financiară a statului, de înfaptuirea reformelor economice şi sociale etc. V. şi deficit. MĂSURĂTOARE DE CONTROL, metodă principală utilizată cu prilejul verificării lucrărilor de construcţii-montaj executate şi al decontării acestora. Prin m. de c. se urmăreşte: ■încadrarea taloanelor-situaţie de plată şi a proceselor-verbale în documentaţia admisă la finanţare, în plafoanele de decontare; "realitatea datelor înscrise în documentele de decontare; "folosirea mijloacelor băneşti potrivit destinaţiilor stabilite; "dacă preţurile pe articole de lucrări corespund cu preţurile de deviz; "respectarea prevederilor proiectului, a normelor de execuţie, calitatea lucrărilor etc. V. şi decontarea lucrărilor de construcţii-montaj executate în antrepriză. MĂSURI ASIGURĂTORII, ansamblu de acţiuni întreprinse de organele fiscale competente în vederea executării creanţelor fiscale. M.a. se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente. M.a. se dispun sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să-şi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea impozitelor, taxelor etc. M.a. pot fi luate şi în cazul în care creanţa nu a fost încă individualizată şi nu a devenit scadentă. Dacă m.a. nu au fost desfiinţate prin lege, ele rămân valabile pe toată perioada executării silite, fară îndeplinirea altor formalităţi. După individualizarea creanţei fiscale şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, m.a. se transformă în măsuri executorii. M.a. se dispun prin decizia emisă de organul fiscal competent, în decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, m.a. sunt desfiinţate. Decizia de instituire a m.a. trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent. M.a. se dispun prin decizie de organele fiscale, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente, se duc la îndeplinire conform cu executarea silită. Dacă sechestrul asigurător este instituit asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere la Biroul de carte funciară. înscrierea face opozabil sechestrul tuturor celor care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie^ ce ar interveni ulterior înscrierii la Biroul de carte funciară sunt lovite de nulitate absolută. în situaţia în care valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală, m.a. pot fi instituite şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta. împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire m.a. cel interesat poate face contestaţie la instanţa judecătorească competentă care se judecă în procedură de urgenţă. M.a. se ridică prin decizie motivată de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei. V. şi executarea silită mobiliară; executarea silită imobiliară; constituirea de garanţii fiscale. MECANISM FINANCIAR, parte componentă importantă a mecanismului de funcţionare a economiei naţionale prin care statul acţionează cu organele şi instituţiile sale financiare şi bancare în calitate de autoritate publică şi ca producător şi consumator de bunuri şi servicii, ca organizator şi finanţator al asigurărilor şi al protecţiei sociale, ca bancher şi contractant de împrumuturi, ca asigurător sau asigurat. M.f. cuprinde totalitatea structurilor, formelor, metodelor, principiilor, pârghiilor financiare şi bancare de organizare, planificare şi conducere MEC 459 a economiei naţionale, de înfăptuire a gestiunii economico-financiare, de creştere a produsului naţional brut şi a avuţiei naţionale prin intermediul cărora se alimentează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti în vederea realizării - pe baza folosirii conştiente a legilor economice, a categoriilor economice şi a relaţiilor plan-piaţă - a reproducţiei sociale, în vederea satisfacerii celorlalte cerinţe ale dezvoltării societăţii, a ridicării bunăstării poporului român. M.f. are următoarele componente: "sistemul şi aparatul financiar; "pârghiile financiare şi bancare utilizate de stat pentru influenţarea activităţii economice şi sociale; "metodele administrative de conducere în domeniul finanţelor şi al activităţii bancare; "cadrul instituţional, juridic şi cel al reglementărilor normative în domeniul financiar-bancar. Prin intermediul m.f. se constituie, se repartizează şi se utilizează cu eficienţă maximă fondurile băneşti în concordanţă cu obiectivele programului naţional la toate nivelurile (unităţi economice, ministere, ramuri economice şi domenii de activitate, la nivelul întregii economii naţionale), precum şi în profil teritorial (comune, oraşe, municipii, judeţe), cuprinzând toate fluxurile financiare, monetare şi de credit din economie. Prin m.f. se exercită concomitent un control riguros asupra întregii activităţi economice, sociale şi financiare, asupra constituirii, repartizării şi utilizării cu maximum de eficienţă a resurselor materiale, umane şi financiare, asupra respectării şi întăririi ordinii şi disciplinei economico-financiare. M.f. elaborat cu un număr de ani în urmă a funcţionat în aşa fel încât a stimulat realizarea obiectivelor politicii noastre economice concretizate în programul de dezvoltare economică şi socială, în bugetul statului, în programele de producţie şi în bugetul unităţilor economice de stat, dar nu a mai corespuns noilor realităţi, nivelului şi exigenţelor noi de dezvoltare economică şi socială şi, cu atât mai puţin, putea să servească la realizarea marilor obiective ale trecerii ţării noastre în rândul ţărilor dezvoltate. Cu alte cuvinte, pârghiile economice, financiare şi de credit care acum 5-7-9 ani asigurau progresul general şi rapid al ţării puteau deveni o frână, o piedică în calea progresului general şi continuu al ţării noastre. Ca urmare, au fost necesare măsuri ferme, hotărâte, pentru a pune ordine şi în acest sector, spre a ridica mecanismul economico-financiar la nivelul dezvoltării noilor forme de conducere. în esenţă, au fost necesare sfărâmarea, lichidarea mecanismului economic-financiar învechit, înlăturarea a tot ce nu mai corespundea din acest mecanism şi înlocuirea lui cu un mecanism economic-financiar nou, care să ţină seama de cerinţele progresului rapid al factorilor de producţie, de formele conducerii modeme, ale activităţii economico-financiare, de cadrul democratic al autogestionării întreprinderilor. A fost necesară perfecţionarea mecanismului economico-financiar în aşa fel încât unităţile economice, organele lor de conducere colectivă să dispună de pârghii corespunzătoare necesare îndeplinirii în cât mai bune condiţii a sarcinilor ce le revin, stimulării creşterii eficienţei economice, cointeresării salariaţilor în valorificarea superioară a tuturor resurselor existente şi obţinerii unor rezultate cât mai bune. Prin urmare, înlăturarea vechiului mecanism economico-financiar şi înlocuirea lui cu altul nou au fost reclamate de saltul calitativ care s-a înregistrat în viaţa noastră economico-socială şi financiară, de perfecţionarea conducerii. Munca şi conducerea colectivă nu pot însă însemna diminuarea răspunderii individuale, ci dimpotrivă, presupun răspunderea fiecăruia în sectorul în care lucrează. Răspunderea individuală trebuie să ducă, în acelaşi timp, la creşterea răspunderii colective. Conducerea colectivă presupune deci îmbinarea răspunderii colective cu răspunderea personală. Noul mecanism economico-financiar a fost chemat să ducă la întărirea gestiunii economice, a autofinanţării, fiecare întreprindere bazându-se pe rezultatele muncii proprii care să-i asigure nu numai compensarea cheltuielilor din venituri proprii, ci şi realizarea unui profit cât mai mare, ca urmare a desfăşurării unei activităţi cu rentabilitate ridicată, cu eficienţă maximă. Noul mecanism economico-financiar pune pe primul plan comensurarea rezultatelor obţinute prin valoarea producţiei nete (valoarea nou creată de către fiecare întreprindere, de către întreaga societate), ceea ce arată ce s-a creat efectiv nou într-o anumită perioadă de timp. Valoarea producţiei nete realizate trebuie să permită autofinanţarea integrală a cerinţelor de dezvoltare a întreprinderii (reproducţia lărgită), satisfacerea cerinţelor social-culturale ale personalului său şi stimularea acestuia prin participarea la profit. în acest scop, în cadrul unităţilor economice se constituie şi se utilizează următoarele fonduri: fondul de dezvoltare (v.), fondul 460 MEC pentru acţiuni sociale (v.), fondul pentru participarea salariaţilor la profit (v.) şi aiţe fonduri. Autofinanţarea integrală presupune ca întreprinderile să nu mai fie finanţate de la bugetul statului, ceea ce înseamnă că resursele bugetare pot fi dirijate către noile obiective economice, sociale, culturale etc. şi că, practic, are loc o simplificare a relaţiilor financiare cu bugetul statului. în cazurile în care resursele financiare proprii ale întreprinderilor nu le sunt suficiente la un moment dat, acestea pot solicita şi primi credite bancare a căror dobândă diminuează, în mod corespunzător, profitul lor. Mecanismul economico-fmanciar perfecţionat a fost astfel conceput încât să stimuleze în mai mare măsură întreprinderile şi personalul lor să realizeze rezultate financiare cât mai bune. Măsurarea rezultatelor economico-financiare obţinute şi stimularea întreprinderilor, a personalului lor, se realizează cu ajutorul unor noi indicatori, cum sunt: valoarea producţiei nete, producţia fizică, cuantumul impozitului pe profit, fondul total de timp de muncă al întreprinderii (în ore-om), profitul la 1 000 de lei mijloace fixe, producţie marfa la 1 000 de lei mijloace fixe, producţie globală la 1 000 de lei mijloace fixe, aport valutar net la 1 000 de lei mijloace fixe, cifra de afaceri etc. Prin noul m.f. au crescut rolul şi răspunderea întreprinderilor în ce priveşte planificarea economică şi financiară, în elaborarea programului economic şi a bugetului echilibrat, care se dezbat şi se adoptă de către adunarea generală a acţionarilor. De asemenea, a crescut rolul întreprinderilor în desfăşurarea întregii lor activităţi economice şi financiare. Practic, aceasta înseamnă întărirea gestiunii economico-financiare, ceea ce reclamă creşterea răspunderii directe a consiliilor de administraţie, a tuturor salariaţilor din unităţile economice, pentru desfăşurarea cu eficienţă maximă a întregii activităţi economice. Gestiunea economico-financiară trebuie să asigure o şi mai bună gospodărire a mijloacelor de producţie, a părţii din avuţia naţională. Noul mecanism economico-fmanciar asigură stimularea în mai mare măsură a întreprinderilor şi a personalului lor în desfăşurarea unei activităţi calitativ superioare, cu maximum de eficienţă, întărirea controlului riguros, autofinanţarea integrală a unităţilor economice, creşterea răspunderii organelor economico-financiare în soluţionarea, în concordanţă cu normele juridice în vigoare, a problemelor pe care le ridică viaţa şi activitatea zilnică, elemente menite să conducă la progresul general al ţării, la creşterea produsului naţional brut, a avuţiei naţionale, la ridicarea nivelului de civilizaţie al poporului român, la întărirea suveranităţii şi independenţei ţării. V. şi autofinanţare; gestiune financiară. MECANISM FISCAL, ansamblul metodelor, tehnicilor şi procedeelor folosite în procesul de calculare, evidenţă, percepere şi urmărire a impozitelor şi a taxelor neplătite la timp. V. şi sistem fiscal. MECENATUL, formă legală de sponsorizare. Mecena este sponsorul dezinteresat. Persoanele juridice şi fizice care fac acte de mecenat beneficiază de scutire de impozit pe aceste sume, însă până la 10% din baza impozabilă. De asemenea, beneficiarii mecenatului sunt scutiţi de impozit pentru sumele primite prin sponsorizare (v.). V. şi sponsor. MEDIE, valoare numerică mijlocie a unei mărimi, calculată după anumite procedee. ❖ M. aritmetică simplă, rezultatul sumei valorilor mai multor mărimi de acelaşi fel raportate la numărul de mărimi, determinat după formula: M ni) + m2 +... + mn a n Se aplică în domeniul finanţelor şi al contabilităţii ia calculaţia costului de producţie. ❖ M. aritmetică ponderată, rezultatul sumei valorilor mai multor mărimi de acelaşi fel, fiecărei mărimi fiindu-i asociată câte un coeficient numit pondere, raportată la suma coeficienţilor. Se determină după formula: MEM 461 m, p, +m2 -p2 +... + m„ pn P P|+P2+- + Pn ❖ M. armonică, mărime inversă mediei aritmetice, calculată pe baza mărimilor inverse ale valorilor individuale ale caracteristicii. ❖ M. geometrică, mărime valorică obţinută ca rezultat al calculului rădăcinii a n-a din produsul numărului de termeni de acelaşi fel ai unei serii, potrivit formulei: Mg ...mn • ❖ M. ponderată, medie potrivit căreia, înainte de efectuarea calculului propriu-zis, fiecare valoare avută în vedere se înmulţeşte, adică se ponderează cu câte un factor (o pondere). M.p. se calculează astfel: N \y.x- în care: i=l ^ WA = media ponderată; Wj = ponderea asociată observaţiei i; N = numărul de observaţii; Xj = valorile care se ponderează. M.p. se utilizează frecvent în legătură cu punctele extreme. ❖ M. proporţională, v. medie geometrică. MEGAINFLAŢIE, formă a inflaţiei, situaţie în care preţurile cresc lunar cu mai mult de 15%. Fenomenul inflaţionist devine mai violent şi mai nociv, depăşind pragul inflaţiei galopante. V. şi inflaţie. MEMBRU AL BURSEI DE VALORI MOBILIARE, persoană care se asociază în vederea constituirii b. de v.m. sau care este autorizată în mod expres pentru a constitui bursa. M.b. de v.m. au o serie de drepturi şi de obligaţii. M.b. de v.m. au dreptul de a efectua direct tranzacţii cu titluri pe piaţa respectivă. La bursele închise, numărul de locuri este limitat, iar un terţ poate dobândi calitatea de membru numai dacă obţine un loc din partea altui titular (prin moştenire, cumpărare etc.). Pentru a dobândi pe cale eligibilă calitatea de m. al b., firmele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: "să primească o autorizaţie în acest sens de la organismul instituţional care reprezintă autoritatea pieţei; "să dispună de un capital minim şi să prezinte garanţiile prevăzute de lege şi de regulamentul bursei; "să contribuie la fondurile bursei; "să respecte obligaţiile stabilite prin lege şi regulamentele bursei în legătură cu negocierea, încheierea şi lichidarea tranzacţiilor bursiere. M.b. de v.m. are următoarele drepturi principale: «să fie prezent, direct sau prin reprezentanţi, în incinta bursei şi să efectueze operaţiuni bursiere în cont propriu sau pentru terţi; "să participe la elaborarea sau la modificarea statutului şi a regulamentului bursei; "să participe la administrarea bursei, inclusiv dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de conducere. Retragerea calităţii de m. al b. de v.m. se pronunţă de către comitetul bursei, cu majoritate de voturi, în următoarele cazuri: "când în orele oficiale de bursă se negociază valori neînscrise în cotă; "când nu se respectă angajamentele luate privind operaţiunile de bursă; "pentru cei declaraţi faliţi sau care absentează repetat de la îndeplinirea obligaţiilor de senăciu; "când nu se aplică sau nu se respectă legile, regulamentele şi dispoziţiile bursei. V. şi bursa de valori mobiliare. MEMBRU AL UNUI FOND UNIVERSAL DE PENSII, persoană fizică semnatară a contractului de societate civilă prin care se constituie fondul universal de pensii sau a unui act de aderare la acesta, în numele căreia a fost deschis un cont la fondul universal de pensii sau care a fost repartizată de Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii la un 462 mem asemenea fond de pensii şi care nu este pensionar. Toate persoanele fizice care au dreptul şi obligaţia să contribuie la sistemul public de pensii şi care mai au cel puţin 20 de ani până la vârsta legală de pensionare devin, pe întreaga perioadă în care contribuie la sistemul public de pensii, membri ai unui fond ales de ele şi contribuie la acesta. Persoanele respective sunt obligate să adere la un fond în termen de opt luni de la data la care sunt eligibile; dacă nu aderă la un fond, ele vor fi repartizate la un fond de către Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (v.). Repartizarea la fonduri a persoanelor se efectuează aleatoriu, direct proporţional cu numărul membrilor unui fond la data efectuării repartizării. Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale notifică fiecărei persoane care nu a aderat la un fond în termenul stabilit că va fi repartizată la un anumit fond în termen de 30 de zile, dacă persoana respectivă nu aderă în această perioadă la un fond. O persoană devine membru al unui fond prin aderare la acesta, prin semnarea unui act de aderare individuală sau colectivă. Organizaţiile sindicale legal constituite pot organiza aderarea colectivă la un fond pe baza unui contract de mandat încheiat cu societatea de pensii care va administra fondul respectiv. Fondul nu poate refuza unei persoane calitatea de membru, decât dacă aceasta nu este eligibilă. O persoană nu poate fi membru al mai multor fonduri în acelaşi timp şi nu poate avea decât un singur cont la fondul al cărui membru este. V. şi fond universal de pensii; societate de pensii. MEMORANDUM, acord, înţelegere, convenţie cu privire la diferite obiective economice, sociale, bancare etc. MERCANTILISM, doctrină, politică economică aplicată şi practicată de o serie de ţări din Europa între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea. Mercantiliştii considerau că profitul se creează în sfera circulaţiei, îndeosebi în comerţul exterior, datorită vânzării mărfurilor la preţuri mai mari decât cele la care au fost cumpărate, că avuţia naţiunii este formată în exclusivitate din bani. Este însă ştiut faptul că în sfera circulaţiei mărfurilor nu se creează nici valoare şi nici plusvaloare, ci se repartizează numai plusvaloarea creată în sfera producţiei materiale. Deoarece intrarea de bani în ţară contribuie la sporirea avuţiei naţionale, iar ieşirea de bani la diminuarea acesteia, mercantiliştii propovăduiau interzicerea scoaterii de bani din ţară. Cei dintâi reprezentanţi ai m. au fost W. H. Stafford, Th. Mun în Anglia, J. B. Colbert şi A. de Montchretien în Franţa,I. T. Posoşkov în Rusia, iar mai târziu şi J. Locke. Mercantiliştii au făcut primele cercetării referitoare la influenţa metalelor preţioase importate din America spre a explica faptul că raporturile care se stabilesc între masa bănească şi volumul mărfurilor tranzacţionate constituie factori care influenţează nivelul preţurilor; ei au ajuns astfel la concluzia că modificarea nivelului preţurilor la bunurile comercializate este rezultatul schimbărilor care au loc în masa monetară existentă în arterele circulaţiei. La vremea lor, mercantiliştii considerau că singura formulă de avuţie este moneda, adică metalele preţioase (aurul şi argintul). METAL MONETAR (VALUTAR) 1. Metal învestit cu rolul de echivalent general, din care s-a bătut moneda şi care constituie baza sistemului bănesc dintr-o ţară. 2. Metal ce stă la baza circulaţiei banilor într-o ţară, indiferent dacă din el se bate monedă forte sau dacă în circulaţie se află numai semnele valorii lui. încă din cele mai vechi timpuri, rolul de m.m. a fost îndeplinit de aur şi argint. METALE PREŢIOASE (NOBILE), aurul, argintul, platina, metalele din grupa platinei (paladium, iridium, osmium, rhodium şi ruthenium). M.p. au o valoare mare deoarece într-un volum mic cuprind o cantitate mare de muncă socială şi, ca atare, au un preţ de schimb ridicat, în procesul schimbului, aurul şi argintul s-au desprins din lumea mărfurilor, îndeplinind rolul de echivalent general. M.p. au următoarele proprietăţi: uniformitate, divizibilitate perfectă, sunt inoxidabile, uşor de transportat şi de păstrat etc. MET 463 METODA ANALITICĂ DE NORMARE A ACTIVELOR CIRCULANTE, procedeu utilizat în determinarea necesarului de active circulante proprii, pe baza normelor de stoc stabilite pentru fiecare materie primă, material etc. şi a normelor în zile pentru aprovizionare, a duratelor ciclurilor de producţie, a normelor în zile pentru desfacerea produselor etc., prin determinarea normativelor medii anuale şi a normativelor trimestriale, separat pentru fiecare element component al activelor circulante proprii supus normării, iar prin însumarea acestora se obţine normativul total. Calculele analitice detaliate făcute separat pentru fiecare element al activelor circulante se folosesc de către întreprinderile nou înfiinţate, cu prilejul recalculării periodice a normativelor de active circulante, în cazurile în care intră în funcţiune secţii noi sau când în activitatea unităţilor economice survin modificări importante în condiţiile şi în structura aprovizionărilor, în nomenclatorul produselor care se fabrică, în organizarea şi în tehnologia producţiei (se asimilează noi produse, se introduc tehnologii de fabricaţie perfecţionate care au ca efect scurtarea ciclurilor de fabricaţie, se trece la fabricarea de produse cu o mai mare complexitate tehnologică şi cu cicluri mai lungi de fabricaţie sau când survin schimbări importante în stadiul desfacerii produselor etc.), ceea ce poate determina o accelerare sau o încetinire a vitezei de rotaţie a activelor circulante. Această metodă de normare prezintă avantajul că determină normative corespunzătoare cerinţelor reale ale unităţilor economice, însă necesită un volum mare de muncă în special în întreprinderile care fabrică o gamă largă de produse. V. şi metoda sintetică (globală) de normare a activelor circulante. METODA ANULĂRII DE TIMBRE FISCALE, procedeu utilizat pentru încasarea taxelor de timbru de valori mici, care constă în anularea de timbre fiscale aplicate pe diferite acte (acţiuni în justiţie, eliberarea, legalizarea diferitelor acte şi certificate de către notarii publici, instanţe judecătoreşti şi de către alte organe ale administraţiei de stat). Taxele de timbru de valori mai mari se plătesc la C.E.C., în schimbul cărora, pentru a dovedi plata, se eliberează recipise. Timbrele fiscale mobile emise se pun în vânzare prin P.T.T.R., care foloseşte atât reţeaua proprie, cât şi cea comercială de stat şi a cooperaţiei de consum şi de credite. Sumele obţinute din vânzarea timbrelor fiscale sunt venituri ale bugetelor locale; unităţile care vând aceste timbre depun sumele încasate la bancă în conturile bugetelor locale. P.T.T.R. face decontarea corespunzătoare cu Ministerul Finanţelor pentru valoarea timbrelor fiscale primite. METODA AUTOMATĂ DE ELABORARE A BUGETULUI DE STAT, m. clasică de dimensionare a veniturilor şi a cheltuielilor bugetului de stat pe anul următor, care constă în transpunerea indicatorilor bugetului anterior pe anul curent, eventual cu anumite corective. Deşi simplă, deoarece nu necesită multe calcule, această m. prezintă inconvenientul că nu asigură realitatea bugetului, deoarece condiţiile economice, sociale, financiare şi chiar politice, interne şi internaţionale, se pot modifica de la un an la altul. V. şi realitatea bugetului de stat. METODA BAZĂ BUGETARĂ ZERO, m. de programare bugetară folosită în S.U.A. după anul 1980, care avea ca scop prevenirea creşterii excesive a cheltuielilor bugetare de la un an la altul. Potrivit acestei metode, se aleg programele care se pot realiza cu costurile cele mai mici, avându-se în vedere resursele bugetare ce se pot realiza. Folosirea m.b.b.z. în elaborarea bugetului necesită justificarea programelor alternative care au la bază costuri diferite, inclusiv o bază zero sau cel mai scăzut nivel de cost la care se poate realiza obiectivul avut în vedere. La anumite intervale de timp, Parlamentul reexaminează bugetul, considerându-se că s-ar pleca de la zero. La intervale de 3-5 ani se reevaluează fiecare acţiune şi se reexaminează autorizaţiile de program în vederea aprobării. Alegerea unuia sau a altuia dintre programele propuse depinde de rezultatele directe şi indirecte ce se pot obţine la fiecare nivel al costurilor. După determinarea beneficiilor nete viitoare, acestea se actualizează în funcţie de rata real pozitivă a dobânzii în economie. Utilizarea m.b.b.z. urmăreşte identificarea valorii actuale a programelor alternative şi ierarhizarea lor în funcţie de criteriul beneficiului net şi de raportul cost-avantaj ori al efectului 404 met care se obţine la unitatea de efort. Selectarea unuia dintre programele propuse depinde de rezultatele ce se obţin la nivelul dat al costurilor. METODA COST-AVANTAJE (COST-EFICIENŢĂ), m. de evaluare bugetară care se foloseşte în cazurile în care acelaşi obiectiv economic, social, de apărare etc. se poate realiza prin mai multe mijloace, pe mai multe căi, cu costuri diferite, fiecare soluţie având anumite avantaje şi inconveniente. Potrivit acestei m., este necesar ca mai întâi să se definească precis obiectivele care urmează a se realiza. Folosirea acestei m. presupune efectuarea calculelor de determinare şi compararea costurilor, stabilirea avantajelor fiecărei soluţii şi apoi adoptarea deciziei prin care se selectează o anumită soluţie, care la costuri egale dă cele mai bune rezultate, ceea ce permite obţinerea aceloraşi efecte cu eforturi (costuri) cât mai mici. Aplicarea acestei m. presupune determinarea corectă a costurilor totale pentru fiecare soluţie propusă de realizare a obiectivului prevăzut, respectiv a cheltuielilor directe şi a celor indirecte aferente. De asemenea, se evaluează în bani şi rezultatele care se apreciază că se vor putea obţine ca urmare a punerii în aplicare a soluţiei alese. Cu această ocazie se urmăreşte ca profitul actualizat ce se va realiza să fie cât mai mare. Folosirea m.c.-a. întâmpină unele dificultăţi determinate uneori atât de incompleta evaluare a costului total şi a efectelor economico-sociale ce se pot obţine, cât şi de imposibilitatea luării în considerare a influenţei anumitor factori. V. şi metoda evaluării directe; metoda majorării sau a diminuării; metoda evaluării automate. METODA „COST PLUS", m. de estimare a valorii de piaţă a tranzacţiilor, potrivit căreia preţul obişnuit al pieţei se determină ca valoare a costurilor principale, mărite cu o rată de profit similară domeniului de activitate al agentului economic. METODA COTELOR (SUMELOR) DEFALCATE DIN VENITURILE BUGETULUI DE STAT, procedeu de echilibrare bugetară care constă în defalcarea unui procent (sume) stabilit în fiecare an, după nevoi, prin legea pentru adoptarea bugetului de stat, din anumite venituri certe şi permanente ale bugetului de stat ce se încasează pe teritoriul judeţelor, al municipiilor sau al oraşelor şi lăsarea acestei părţi de venit la dispoziţia bugetelor locale, în vederea echilibrării lor. în limita sumelor defalcate, aprobate anual prin legea pentru adoptarea bugetului de stat pe judeţe şi municipiul Bucureşti, consiliile judeţelor şi al municipiului Bucureşti stabilesc cât din sumele defalcate din veniturile bugetului de stat se lasă la dispoziţia municipiilor, a sectoarelor municipiului Bucureşti, a oraşelor sau a comunelor. Veniturile lăsate la dispoziţia acestor organe locale se numesc venituri de echilibrare. M.c.(s.)d. constituie principala şi cea mai bună metodă de echilibrare, deoarece prezintă mai multe avantaje, şi anume: este simplă şi elastică, asigură cointeresarea organelor locale în realizarea integrală şi la timp a veniturilor bugetare, organele locale au posibilitatea să beneficieze de defalcare şi din depăşirea venitului bugetar prevăzut, veniturile bugetelor locale rezultate din cote defalcate se încasează sistematic, simplifică relaţiile financiare, accelerează viteza de circulaţie a mijloacelor bugetare locale şi dă posibilitatea organelor financiare superioare să controleze activitatea bugetară locală. Defalcarea sumelor corespunzătoare cotelor stabilite se efectuează cu respectarea următoarelor principii: a) să fie prevăzută în mod expres în legea pentru adoptarea bugetului de stat; b) să se efectueze numai în măsura în care veniturile bugetului de stat au fost încasate pe teritoriul judeţului respectiv; c) să se încadreze în prevederile bugetare locale şi în cuantumul total anual stipulat în legea pentru adoptarea bugetului de stat. Deoarece sumele se defalcă din veniturile efectiv realizate, se asigură independenţa şi iniţiativa organelor locale în ce priveşte executarea optimă a veniturilor şi a cheltuielilor bugetare etc. V. şi echilibrarea bugetară. METODA DE ANALIZĂ COST-AVANTAJE (BUGETARĂ ZERO), m. de evaluare bugetară, folosită începând din anul 1980 în S.U.A., care are ca scop principal preîntâmpinarea creşterii cheltuielilor publice de la un an la altul. Potrivit acestei m., diferenţa dintre cheltuielile MET 465 propuse în bugetul care se elaborează şi cheltuielile bugetului anului în curs este necesar să fie zero. în aplicarea acestei m. se elaborează mai multe programe alternative, cuprinse în „decizii-pachet“. Alegerea unui sau a unor programe din cele propuse se face avându-se în vedere nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor. Aplicarea acestei m. întâmpină dificultăţi legate de determinarea rezultatelor care pot fi obţinute cu un anumit cuantum al cheltuielilor. V. şi metoda planificare, programare şi bugetizare; metoda raţionalizării opţiunilor bugetare. METODA DE CALCULARE A VENITULUI NAŢIONAL, procedeu de determinare a mărimii venitului naţional. Mărimea venitului naţional creat se determină prin una dintre următoarele m.: a) m. de producţie şi b) m. repartiţiei. Metoda de producţie, numită şi metoda reală, constă în aceea că din produsul global al fiecărei ramuri economice se scad cheltuielile materiale de producţie, iar rezultatele astfel obţinute se însumează obţinându-se venitul naţional. M. repartiţiei constă în aceea că venitul naţional se determină prin însumarea veniturilor obţinute de toţi participanţii la procesul creării bunurilor materiale. Această m. este folosită în scopul verificării şi, eventual, al corectării calculului venitului naţional prin m. de producţie. METODA DIRECTĂ DE EVALUARE A CHELTUIELILOR INSTITUŢIILOR BUGETARE, procedeu de determinare a cheltuielilor pe baza cunoaşterii temeinice şi exacte a cerinţelor reale ale instituţiilor bugetare, folosindu-se datele evidenţei primare şi operarea unor calcule directe şi concrete pentru fiecare instituţie bugetară. METODA EVALUĂRII AUTOMATE, m. de evaluare bugetară care constă în faptul că la evaluarea veniturilor se ia ca bază ultimul exerciţiu bugetar. Această metodă este cunoscută şi sub numele de „penultimei**, deoarece se iau ca bază veniturile şi cheltuielile penultimului exerciţiu bugetar încheiat, cunoscut fiind faptul că la elaborarea proiectului de buget pentru anul următor nu există datele execuţiei definitive a bugetului pe anul în curs. Cu toate că este simplă şi deci nu necesită un volum mare de muncă, această metodă prezintă inconvenientul că evaluarea veniturilor şi a cheltuielilor nu ţine seama de realităţile economice, sociale, culturale, politice şi financiare ale ţării din anul pentru care se elaborează proiectul de buget. METODA EVALUĂRII DIRECTE , m. de evaluare bugetară care constă în efectuarea unor calcule matematice pentru fiecare venit bugetar şi pentru fiecare cheltuială bugetară. La această evaluare se ţine seama de execuţia preliminată a bugetului de stat pe anul în curs. De asemenea, se iau în calcul previziunile economico-sociale pentru anul viitor, modificările legislaţiei impozitelor şi taxelor care pot surveni în anul următor, ca şi influenţa diferită a factorilor politici, economici, sociali, culturali, conjunctura internă şi internaţională, nivelul previzibil al cursului de schimb al monedei naţionale etc. Cu toate că rezultatele sunt mai aproape de realitate, nici această m. nu conduce la o evaluare reală a veniturilor şi a cheltuielilor bugetare. V. şi metoda evaluării automate; metoda majorării sau diminuării. METODA EVALUĂRII DIRECTE A VENITULUI IMPOZABIL, procedeu de determinare a mărimii obiectului impozabil (a bazei impozabile) prin efectuarea unor calcule tehnice de către organele financiare, folosindu-se diferite probe, registre contabile etc. M.e.d. poate folosi următoarele căi de determinare a mărimii obiectului impozabil: a) evaluarea pe baza evidenţelor şi a declaraţiei contribuabilului. Plătitorii de impozite sunt obligaţi să conducă evidenţa activităţii pe care o desfăşoară, din care să rezulte cheltuielile efectuate şi veniturile realizate, să încheie bilanţul contabil, precum şi să întocmească (de regulă anual) o declaraţie de impunere din care să rezulte venitul, averea, valoarea succesiunii etc. pe baza cărora plătitorul sau organul financiar determină mărimea valorică a obiectului impozabil. Deşi această cale de evaluare este mai larg utilizată, ea prezintă inconvenientul că face posibilă sustragerea de la impunere a unei părţi din obiectul impozabil, întrucât evidenţele şi declaraţiile 466 met nu sunt întotdeauna sincere, iar secretul operaţiunilor comerciale îngreunează controlul efectuat de către organele financiare; b) evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane, care poate fi dată de către persoanele care cunosc mărimea materiei impozabile şi care au obligaţia prin lege să declare organelor financiare datele necesare în vederea calculării impozitului Această cale de evaluare se foloseşte pentru stabilirea veniturilor proprietarilor de imobile închiriate, pentru determinarea impozitului pe salarii, pentru impunerea membrilor consiliilor de administraţie, a cenzorilor etc. METODA EVALUĂRII INDIRECTE A VENITULUI IMPOZABIL, procedeu de evaluare a materiei impozabile care se bazează mai mult pe prezumţie. Această metodă poate folosi următoarele căi: a) evaluarea pe baza indiciilor exterioare ale materiei impozabile, care se foloseşte în cazul impozitelor de tip real şi conduce la stabilirea cu aproximaţie a valorii materiei impozabile, indiferent de persoana care posedă obiectul impozabil. Acest procedeu de evaluare a materiei impozabile se foloseşte la calcularea impozitului funciar, a impozitului pe clădiri etc. Acest mod de evaluare este foarte simplu şi deci puţin costisitor; el prezintă însă inconvenientul că nu conduce la determinarea exactă a bazei impozabile, făcând ca impunerea să poată deveni inechitabilă; b) evaluarea forfetară, care constă în faptul că organele financiare, în acord cu subiectul impozabil, stabilesc o anumită valoare a materiei impozabile. Şi în acest caz nu se asigură exactitatea evaluării materiei impozabile; c) evaluarea administrativă, care constă în determinarea valorii impozabile de către organele financiare pe baza datelor de care ele dispun. în situaţia în care contribuabilul este nemulţumit de modul cum s-a determinat baza impozabilă, el are dreptul să o conteste, administrând probele corespunzătoare. METODA FONDURILOR DEZECHILIBRARE INTERIOARĂ A BUGETELOR LOCALE, procedeu de constituire a unui fond de echilibrare la bugetele superioare (la judeţe şi la municipiul Bucureşti) prin mobilizarea surplusurilor de venituri de la bugetele excedentare subordonate şi repartizarea acestora către alte bugete subordonate care au venituri mai mici decât cheltuielile. în situaţiile în care veniturile proprii ale bugetelor municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, oraşelor şi comunelor depăşesc cheltuielile planificate, diferenţa corespunzătoare se virează la bugetul unităţii administrativ-teritoriale ierarhic superioare. Când cheltuielile prevăzute în bugetele unor municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti, oraşe sau comune nu se pot acoperi integral din veniturile proprii, pentru echilibrarea integrală a acestor bugete se atribuie cote (sume) defalcate din veniturile bugetului de stat ce se încasează pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective sau subvenţii din bugetul unităţii administrativ-teritoriale ierarhic superioare. Metoda în sine nu este stimulatorie, deoarece creează o dependenţă a bugetelor subordonate faţă de bugetul ierarhic superior, care are prevăzute excedente şi totodată nu rezolvă decât parţial echilibrarea bugetară. V. şi echilibrare bugetară. METODA IMPUNERII PRIN COMPARAŢIE, procedeu de determinare a mărimii obiectului impozabil şi a impozitului prin compararea declaraţiilor contribuabililor cu aceeaşi ocupaţie, din aceleaşi localităţi, cu aceleaşi posibilităţi de practicare a profesiunii, cu aceeaşi clientelă etc., precum şi prin efectuarea unor calcule de către organele financiare. METODA IMPUNERII Şl DEBITĂRII, procedeu potrivit căruia unele impozite şi taxe anuale cu caracter de continuitate se calculează de către organele financiare, se trec în rolurile fiscale şi se urmăreşte încasarea lor. Organele financiare trimit înştiinţări de plată plătitorilor şi apoi încasează sumele datorate de aceştia. Metoda se utilizează pentru încasarea impozitului pe terenurile agricole, pe veniturile meseriaşilor, pe clădiri etc. V. şi venituri bugetare cu debit. MET 467 METODA MAJORĂRII SAU A DIMINUĂRII , m. clasică de evaluare bugetară care determină veniturile şi cheltuielile bugetare pe baza rezultatelor execuţiei bugetare pe 3-5-6 ani consecutivi dinaintea viitorului exerciţiului bugetar. în acest fel se determină media creşterii sau a diminuării veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care se ia în calcul la elaborarea proiectului de buget pentru anul următor. Se înţelege că, pe această cale, veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul următor sunt determinate cu aproximaţie şi nu ţin seama de factorii care intervin în viaţa economico-socială a ţării. Această m. nu corespunde practicii bugetare moderne. V. şi realitatea bugetului de stat. METODA MANAGEMENTULUI PRIN OBIECTIVE, m. de dimensionare a indicatorilor bugetari în concordanţă cerinţele reale ale economiei naţionale, experimentată în S.U.A. M. nu are un conţinut total nou, ci este o adaptare a metodei planificare, programare şi bugetizare (v.), folosind unele soluţii noi. M.m. prin o. a fost adaptată la cerinţele determinate de politica de management promovată de marile companii private. Esenţa m.m. prin o., utilizată experimental la nivelul ministerelor federale, constă în identificarea finalităţilor sau a ţintelor (obiectivelor) pe fiecare domeniu de activitate. Fiecare departament (minister) analizează, coordonează şi definitivează obiectivele, izvoarele şi cuantumul resurselor bugetare. Potrivit acestei m., s-a obţinut o anumită descentralizare a deciziilor, însă s-au ivit dificultăţi în ceea ce priveşte asumarea răspunderilor la nivelul ministerelor şi departamentelor, referitoare la determinarea precisă a obiectivelor, cu deosebire la coordonarea obiectivelor în cadrul bugetului statului. M.m. prin o. a fost elaborată în cadrul unei planificări globale pe termen de 3-5 ani care să permită coordonarea obiectivelor între departamente şi ministere. încadrarea obiectivelor în buget necesită alocarea globală a resurselor în vederea realizării obiectivelor stabilite. Oficial s-a renunţat la folosirea acestei metode, însă principiile sale se aplică prin alte metode de elaborare a bugetului. METODA NORMATIVĂ DE EVALUARE A CHELTUIELILOR INSTITUŢIILOR BUGETARE, procedeu reglementat prin acte normative, utilizat la determinarea cheltuielilor operative (salarii, burse, hrană, medicamente, iluminat, încălzit etc.) ale instituţiilor publice. Această metodă face posibilă folosirea unui sistem unitar şi ştiinţific de determinare a cheltuielilor, stimulează folosirea raţională a mijloacelor alocate de la bugetul de stat, asigură finanţarea ritmică a cheltuielilor, facilitează centralizarea bugetelor, înlesneşte identificarea şi eliminarea exagerărilor în materie de cheltuieli şi permite finanţarea instituţiilor bugetare proporţional cu gradul de realizare a indicatorilor operativi stabiliţi, efectuarea de studii, analize, respectarea şi întărirea disciplinei financiare. în practică, aplicarea metodei a întâmpinat unele dificultăţi ca urmare a deosebirilor dintre instituţii, a gradului diferit de dotare, a amplasării lor etc. Din aceste considerente, cheltuielile instituţiilor publice se determină în multe cazuri în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei instituţii, luându-se în considerare execuţia din anul de bază şi ţinându-se seama de influenţa principalelor modificări ce vor surveni în anul viitor. Tehnica de lucru cu această metodă are la bază două elemente principale, şi anume: indicatorii operativi şi normele de cheltuieli. V. şi indicatori operativi (contingente); normă centralizată de cheltuieli; normă combinată (compusă, complexă) de cheltuieli; normă financiară; normă indicativă de cheltuieli; normă individuală de cheltuieli; normă materială. METODA NORMATIVĂ DE IMPUNERE, procedeu de determinare a mărimii obiectului impozabil, potrivit căruia baza impozabilă se stabileşte prin însăşi legea care reglementează materia impozitului respectiv după anumite criterii şi norme, stabilind venituri impozabile normate, nete. Aceasta înseamnă că, la stabilirea veniturilor impozabile normate, legiuitorul a avut în vedere cheltuielile efectuate de contribuabil pentru obţinerea venitului net respectiv. M.n. de i. se foloseşte la determinarea venitului impozabil pe hectar, diferenţiat pe zone de fertilitate şi pe culturi, la stabilirea veniturilor impozabile pe feluri de meserii etc. Determinarea veniturilor impozabile după anumite norme de venituri prezintă avantaje, deoarece 468 MET simplifică munca organelor financiare în calcularea impozitelor, evită aprecierile subiective în materie fiscală, dă posibilitatea contribuabilului să cunoască în mod cert obligaţiile sale fiscale şi îl stimulează să lucreze cât mai bine, să obţină venituri cât mai mari, cunoscut fiind faptul că veniturile obţinute în plus, peste cele normate, nu sunt impozabile. Meseriaşilor cu capacitate de muncă redusă (bătrâni, invalizi, infirmi, mame cu copii mici etc.) li se reduc normele de venituri impozabile cu până la 50%. METODA PLANIFICARE, PROGRAMARE Şl BUGETIZARE, m. de evaluare bugetară folosită iniţial de către specialiştii din S.U.A., care presupune, mai întâi, identificarea şi cuantificarea obiectivelor ce vor fi finanţate de la bugetul de stat pe termen lung. De asemenea, această m. necesită determinarea costurilor şi a avantajelor economico-sociale ale soluţiilor ce se elaborează pentru realizarea obiectivului şi determinarea cuantumului creditelor bugetare care urmează să fie înscrise în fiecare an în bugetul de stat. Aplicarea acestei m. presupune stabilirea mai multor variante şi alegerea soluţiei optime care, cu costuri minime, să dea rezultate economico-sociale şi financiare maxime. Folosirea m.p.p, şi b. presupune elaborarea unor studii prospective care să indice obiectivele ce se vor realiza pe termen lung, precum şi căile de înfăptuire a acestora. Obiectivele se planifică pe o perioadă medie de 3-5 ani, se stabilesc programe cu soluţii alternative de realizare şi se alege soluţia optimă. Pe această bază se determină veniturile şi cheltuielile pe un an, care se prevăd în bugetul de stat pe anul respectiv. Aceste operaţiuni reclamă şi efectuarea unui control asupra realizării obiectivelor adoptate. Elaborarea programelor pe 3-5 ani înlesneşte o mai bună corelare în timp a tuturor acţiunilor, a veniturilor şi a cheltuielilor bugetare. La început, această m. a fost folosită pentru determinarea cheltuielilor de ordin militar. Ulterior, m. a fost extinsă la nivelul economiei naţionale, iar soluţiile care se adoptau trebuiau să aibă în vedere analiza ce se efectuează pe baza raportului cost-avantaje. M.p.p.b. întâmpină unele dificultăţi determinate de imposibilitatea elaborării de programe definite în mod precis, de faptul că uneori nu există suficiente informaţii cu privire la viitoarele obiective şi sarcini etc. V. şi metoda de analizâ cost-avantaje (bugetară zero); metoda raţionalizării opţiunilor bugetare. METODA PLĂŢII DIRECTE, procedeu potrivit căruia unele persoane juridice determină singure, din proprie iniţiativă, baza impozabilă, în conformitate cu prevederile normelor juridice în vigoare, calculează impozitul aferent la termenul legal şi dispun virarea lui pe baza dispoziţiei de plată, în contul bugetului statului. Plătitorii rămân răspunzători de calcularea corectă şi de plata la termen a impozitului. Organele financiar-bancare controlează exactitatea calculelor, plata la termen a sumelor datorate bugetului statului, modul cum unităţile controlate au realizat indicatorii cantitativi şi calitativi din programele lor economice şi financiare. M.p.d. se foloseşte pentru încasarea următoarelor venituri bugetare: impozitul pe profit, pe dividende, taxa pentru folosirea terenurilor proprietate de stat, impozitul pe profit datorat de cooperativele meşteşugăreşti, de consum şi de credit etc. METODA PROSPECTIVĂ, metodă utilizată la calcularea rezervei matematice (v.) la asigurările de viaţă. Conform m.p. se stabileşte valoarea actuală a obligaţiilor financiare ale societăţii de asigurări şi ale asiguratului, începând de la vârsta x până la vârsta x+n a asiguratului (n =1,2,3,..., n ani) şi până la sfârşitul asigurării. Formula de calcul a rezervei matematice în cazul utilizării m.p, este următoarea: Rt=n-|Ex+t ~ P* n-t®x+t’ ’ în care: Rt = rezerva matematică la momentul de timp t; n-i^x+t = valoarea actuală a sumei amânate (obligaţiile asigurătorului), egală cu Dx+n , unde Dx reprezintă numărul de comutaţie (v.); MET 469 P = prima de asigurare; n-t ax+t'= valoarea actuală a sumei anticipate limitate pe n ani (obligaţiile asiguratului), METODA RAŢIONALIZĂRII OPŢIUNILOR BUGETARE, m. franceză modernă de evaluare a indicatorilor bugetari, care se bazează pe utilizarea celor mai avansate tehnici de identificare şi de studiere a obiectivelor, de calcul, analiză sistematică, organizare, comparare a soluţiilor, adoptare a soluţiei optime, gestiune, previziune şi control sistematic al constituirii şi al utilizării resurselor bugetare. Această m. este considerată ca un sistem cibernetic închis, între ale cărui componente există o legătură de interdependenţă; dacă o fază nu se realizează, nici celelalte faze nu se pot înfăptui. M.r.o.b. cuprinde următoarele patru faze: studiul, decizia, acţiunea, controlul. Aplicarea m. necesită efectuarea următoarelor operaţiuni: «examinarea obiectivelor ce urmează a se finanţa de la bugetul statului; "determinarea costului total al programului ce urmează a se finanţa; "stabilirea surselor de finanţare, a capacităţii fiecărei surse de venit; "adoptarea deciziei pe baza analizei temeinice a raportului cost-avantaje, a eficienţei etc.; "elaborarea bugetului plurianual şi a bugetului pentru fiecare an; "efectuarea unui control bugetar riguros etc. M.r.o.b. prezintă avantaje cum sunt: "permite determinarea costului global al acţiunilor, indiferent de sursa de finanţare; "oferă informaţii asupra costurilor acţiunilor; "facilitează şi necesită exercitarea controlului financiar; "urmăreşte realizarea pe termen mediu a obiectivelor propuse cu ajutorul bugetelor-program şi dă posibilitatea reexaminării pe parcurs a opţiunilor în funcţie de condiţiile noi care se ivesc. în acelaşi timp, această metodă prezintă unele dificultăţi legate de elaborarea, dezbaterea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetului de stat, cum este de exemplu imposibilitatea respectării unor principii bugetare, cum sunt: anualitatea bugetului, neafectarea veniturilor bugetare etc. V. şi metoda analiză cost-avantaje (bază bugetari zero); metoda planificare, programare şi bugetizare. METODA REALĂ DE IMPUNERE, procedeu de determinare a bazei impozabile şi a impozitului de plată prin utilizarea din evidenţa plătitorilor, a unor calcule şi procedee ştiinţifice. Principalele impozite şi taxe se determină după calcule reale, ştiinţifice, temeinic fundamentate. METODA RETROSPECTIVĂ, metodă utilizată în calcularea rezervei matematice (v.) la asigurările de viaţă. Conform m.r. se stabileşte pentru timpul trecut ce a riscat asigurătorul şi ce a riscat asiguratul. Calculele privind stabilirea sumelor riscate de cele două părţi se fac la începutul asigurării, iar rezerva matematică se obţine pe baza următoarei formule: în care: tx Rt - rezerva matematică la momentul de timp t; P = prima de asigurare; ctx = valoarea actuală a sumei anticipate limitate (obligaţiile asiguratului), egală cu Nx “Nx+n este egală cu------—-------, unde Nx şi Dx reprezintă numere de comutaţie. X Nx -Nx+t —-------, unde Dx şi Nx sunt numere de comutaţie (v.); tEx = valoarea actuală a sumei amânate (obligaţiile asigurătorului), egală cu în care Dx reprezintă un număr de comutaţie. METODA REŢINERII Şl VIRĂRII (STOPAJUL LA SURSĂ), procedeu de încasare a impozitelor şi a taxelor datorate de populaţie pentru veniturile realizate de la unităţile şi organizaţiile economice, de la instituţii. Conform conţinutului acestei metode, unităţile care plătesc 470 MET drepturile băneşti pentru munca prestată (salarii, drepturi de autor şi de colaborare, emisiuni la radio şi la televiziune, onorarii etc.) sunt obligate să calculeze impozitele aferente acestor câştiguri, să le reţină şi, pe baza dispoziţiei de plată, să le vireze la termenele stipulate în contul bugetului statului sau al bugetului local, după caz. Aplicarea acestei metode economiseşte timpul plătitorilor, simplifică munca şi formalităţile de încasare a impozitelor, asigură alimentarea operativă a bugetului cu venituri care provin din aceste surse. Periodic, organele financiar-bancare verifică dacă impozitele respective au fost corect calculate şi dacă s-au virat la termenele legale în bugetul statului. METODA SINTETICĂ (GLOBALĂ) DE NORMARE A ACTIVELOR CIRCULANTE, procedeu de calculare a normativelor pe total active circulante necesare unităţii economice. Metoda poate fi utilizată numai dacă elementele de calcul sunt temeinic fundamentate şi verificate de practică, dacă în activitatea întreprinderilor nu intervin în anul curent - comparativ cu anul precedent - modificări esenţiale în tehnologia şi în organizarea producţiei, în nomenclatorul produselor, în programele de aprovizionare tehnico-materială, de producţie şi de desfacere. Potrivit metodei, determinarea normativelor se face pe baza producţiei prevăzute în anul curent, pe baza reducerii costurilor de producţie şi a posibilităţilor de diminuare a stocurilor şi pe baza vitezei de rotaţie din anul de bază a activelor circulante, cu luarea în considerare a măsurilor preconizate pentru accelerarea acestei viteze. Viteza de rotaţie trebuie corectată prin luarea în considerare a modificării normelor de stoc, a organizării aprovizionării tehnico-materiale, a schimbării surselor de aprovizionare şi a scurtării ciclurilor de fabricaţie, toate acestea fiind urmarea perfecţionării tehnicii şi tehnologiei de producţie, a extinderii şi automatizării producţiei etc. De asemenea, accelerarea vitezei de rotaţie are loc prin scurtarea perioadei de formare a loturilor livrabile, prin mecanizarea ambalării produselor, prin scurtarea duratei de sortare şi de întocmire a documentelor de expediţie etc. Pentru determinarea normativului de active circulante prin m.s. se calculează mai întâi coeficienţii vitezei de rotaţie a activelor circulante. Dacă se au în vedere coeficientul vitezei de rotaţie înregistrat în anul de bază, corectat în anul curent şi valoarea producţiei prevăzute în anul curent, normativul activelor circulante se determină aplicându-se următoarea formulă: ^ _ Producţia programată la costul de producţie din anul curent Coeficientul de rotaţie a activelor circulante din anul de bază în acelaşi scop se poate folosi şi formula: XT Producţia programată la costul de producţie ~ j- • • N = ----------*——2----------—---------------L----------1— • Durata medie a unui circuit 360 Aplicarea metodei reclamă efectuarea prealabilă a unei analize temeinice a tuturor factorilor care concură la accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante totale, astfel ca pe această bază să se determine cuantumul optim al necesarului de active circulante. Normativul total astfel determinat se defalcă pe elemente de active circulante în funcţie de ponderea pe care acestea au avut-o în anul de bază. Dacă survin schimbări importante în aprovizionarea tehnico-materială, în soluţiile tehnologice, în organizarea şi în desfăşurarea proceselor de producţie şi de desfacere, unităţile economice pot modifica normativele pe elemente. Folosirea m.s. pentru normarea activelor circulante simplifică şi uşurează mult munca financiară în unităţile economice. V. şi metoda analitică de normare a activelor circulante. METODA SUBVENŢIILOR DE ECHILIBRARE, alocare de mijloace financiare cu titlu definitiv şi în sumă absolută, de la bugetul de stat la bugetele locale, în vederea echilibrării lor complete. La această metodă se recurge în cazuri extreme, când prin intermediul celorlalte metode nu s-a reuşit echilibrarea integrală a bugetelor locale. Prin aplicarea m.s. de e. se MET 471 creează o oarecare dependenţă a bugetelor locale faţă de cel de stat. Procesul de echilibrare a bugetelor locale se desfăşoară pe baza planului de echilibrare. V. şi echilibrare bugetară. METODĂ (lat. „methodus“, care înseamnă cale, itinerar, drum, mod de expunere sau de acţiune). în limba greacă „metados“ înseamnă drum, cale. Filosofia franceză spune că metoda reprezintă mersul raţional al gândirii către adevăr. M. relevă ansamblul de principii şi procedee generale şi particulare prin care se cercetează fenomenele şi procesele comensurabile din economie, pentru a evidenţia un fapt, un adevăr, în scopul cunoaşterii lor. De asemenea, m. este un mod de gândire care canalizează eforturile de înţelegere şi de acţiune ale oamenilor în contextul unor activităţi specifice. De pildă, în domeniul controlului financiar şi al expertizei contabile, m. cercetării fenomenelor economice presupune: informarea, verificarea, analiza şi sinteza. METODE DE FINANŢARE BUGETARĂ, totalitatea procedeelor folosite în operaţiunile privind finanţarea unităţilor economice şi a instituţiilor de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz. Ele sunt adaptate modului de organizare, de conducere şi de gospodărire a unităţilor economice şi bugetare care participă la realizarea obiectivelor prevăzute. în practica financiară a ţării noastre, ca metode de finanţare se utilizează finanţarea pe baza bugetului în cazul întreprinderilor de stat organizate pe baza gestiunii economice-financiare şi finanţarea pe baza bugetului în cazul unităţilor bugetare. Metoda finanţării pe baza bugetului folosită în cazul finanţării unităţilor economice de stat constă în înzestrarea acestora la înfiinţare cu mijloace fixe şi active circulante necesare şi care, ulterior, din venitul net realizat îşi compensează integral cheltuielile alimentându-şi o serie de fonduri proprii, iar o altă parte se prelevă la bugetul de stat. sau la bugetul local, după caz. Dacă, la un moment dat, mijloacele proprii ale acestor unităţi nu sunt suficiente pentru finanţarea cerinţelor lor economico-sociale, diferenţa li se pune la dispoziţie de către ministerul de care aparţin sau se creditează; ceea ce eventual nu se poate acoperi pe această cale se finanţează de la bugetul de stat sau local. în acest mod s-au simplificat relaţiile financiare cu bugetul de stat şi cu bugetele locale. Bugetul întreprinderilor nu se include integral în bugetul statului, ci numai cu partea care se referă la corelaţiile cu bugetul de stat (vărsăminte şi alocaţii de la acest buget). Finanţarea după această procedură a unităţilor economice este stimulatorie pentru ele şi pentru personalul lor, care are interesul să-şi organizeze cât mai bine producţia, să ia măsuri pentru creşterea productivităţii muncii, reducerea costurilor, creşterea producţiei şi sporirea profitului. Aplicarea m. simplifică activitatea bugetară şi asigură venituri ferme pentru bugetul de stat şi pentru bugetele locale. Finanţarea instituţiilor publice este astfel organizată încât, de regulă, ele prelevă la bugetul de stat sau local toate veniturile pe care eventual le realizează şi primesc de la buget toate mijloacele băneşti necesare efectuării cheltuielilor. în unele cazuri reglementate prin lege, veniturile realizate de instituţiile publice rămân la dispoziţia lor pentru autofinanţare, urmând să primească de la bugetul de stat sau local numai diferenţa până la nivelul total al cheltuielilor. Pentru aceste venituri se întocmeşte un plan financiar separat, care se anexează la bugetul instituţiei publice. Finanţarea bugetară pe baza ambelor metode se desfăşoară coordonat cu obiectivele economice şi sociale ale statului. METODE DE FORMARE A FONDURILOR AGENŢILOR ECONOMICI, totalitatea procedeelor, a căilor de constituire a fondurilor unui agent economic, şi anume: a) aportul în bani şi în natură; b) autofinanţarea; c) creditarea; d) finanţarea bugetară, a) Metoda aportului în bani şi în natură constă în angajarea de către întreprinzătorii particulari, asociaţii sau acţionarii societăţilor comerciale a unor sume de bani şi/sau a unor bunuri. Acest aport se aduce atât la crearea societăţii respective pentru constituirea capitalului social iniţial, cât şi cu ocazia majorărilor de capitaluri proprii, pentru dezvoltarea societăţii comerciale. în cazul societăţilor pe acţiuni, această operaţiune se efectuează sub forma emisiunilor de noi acţiuni, b) Metoda autofinanţării constă în formarea capitalurilor proprii prin repartizarea unor părţi din profitul realizat la aceste fonduri în urma unei funcţionări rentabile a societăţii comerciale. Pe lângă aceste prelevări din 472 mig profit, suma amortismentului capitalului fix poate deveni o sursă de autofinanţare. Autofinanţarea poate fi imediată sau amânată, de menţinere şi netă (de expansiune). Autofinanţarea totală plus partea de profit destinată remunerării acţionarilor sau asociaţilor poartă denumirea de marjă brută de autofinanţare (cash-flow). Avantajele acestei metode constau în autonomia şi independenţa pe care o dobândeşte agentul economic în ce priveşte asigurarea resurselor de finanţare, a organizării activităţii proprii. Metoda autofinanţării prezintă mai multe avantaje, cum sunt următoarele: "creează interesul, stimulentul unităţii economice în obţinerea unor rezultate economico-financiare cât mai bune, în identificarea şi folosirea rezervelor interne, în utilizarea raţională a tuturor resurselor, în stabilirea unei structuri optime a producţiei; "dependenţa dezvoltării societăţii economice de rezultatele fipanciare proprii; "creşterea interesului unităţii economice pentru propria sa dezvoltare; "reprezintă o cale de acoperire financiară a cerinţelor economico-sociale; "realizează libertatea de acţiune, independenţa financiară a unităţilor economice. Cu toate că autofinanţarea este principala metodă de constituire a fondurilor, ea este insuficientă în cazul unei dezvoltări de mari proporţii. De aceea, autofinanţarea este combinată cu celelalte metode de constituire a fondurilor unităţii economice, c) Metoda creditării constă în constituirea capitalurilor împrumutate. Recurgerea la această metodă presupune evaluarea tuturor costurilor ce decurg din creditare şi a consecinţelor asupra rezultatelor financiare. Agenţii economici au la dispoziţie o gamă foarte largă de servicii bancare, pot folosi împrumuturi de la diferite instituţii bancare, emisiunea de obligaţiuni care comportă anumite cheltuieli etc. Agentul economic alege soluţiile cele mai convenabile, cele mai potrivite activităţii proprii. împrumuturile sunt rambursabile la scadenţele stabilite şi sunt purtătoare de dobânzi care măresc costurile şi diminuează rezultatele financiare. Recurgând la credite pentru a obţine rezultate financiare bune, întreprinderea va trebui să-şi îmbunătăţească activitatea, să accelereze viteza de rotaţie a activelor circulante, să reducă durata de folosire a creditului. Creditul face unitatea economică dependentă de creditor, care impune diferite condiţii şi îl controlează pe împrumutat. Cuantumul creditelor trebuie astfel stabilit încât să nu afecteze în prea mare măsură autonomia şi profitul, d) Metoda finanţării bugetare este proprie companiilor naţionale, regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat şi constă în acordarea de alocaţii şi subvenţii atât la înfiinţarea acestora, cât şi ulterior. Prin finanţarea acestor unităţi statul urmăreşte diferite interese ce vizează dezvoltarea anumitor ramuri economice, zone sau regiuni, introducerea anumitor tehnologii modeme, realizarea echilibrului economic. De finanţarea bugetară pot beneficia într-o măsură mai redusă şi unele societăţi private, dar numai în situaţii excepţionale sau când statul are interese în domeniul respectiv (protejarea unei ramuri industriale, procurarea de furnituri pentru stat, apărare naţională, protejarea mediului înconjurător etc.). MIGRAŢIA CAPITALULUI, procesul de trecere a capitalului dintr-o ramură de producţie în alta, în interiorul aceleiaşi ţări sau dintr-o ţară în alta, în scopul obţinerii unor profituri maxime. M. specifică perioadei de dezvoltare a capitalismului se realizează sub diferite forme, cum sunt: acordarea de credite, plasarea de capital în întreprinderi industriale şi comerciale etc. Capitalurile migrează, de regulă, către ţările mai puţin dezvoltate, unde există materie primă ieftină, salariile muncitorilor sunt mici, iar profitul este cu mult mai mare decât în ţările dezvoltate. Migraţia are ca efect supunerea ţărilor în care a pătruns capitalul, cucerirea resurselor de materii prime şi a pieţelor de desfacere şi dominaţia politică exercitată de ţara exportatoare de capital. în timpul crizelor economice, migraţia ia forma fugii capitalului în căutarea unui plasament mai sigur. Un rol important în migraţia capitalului îl joacă devalorizarea şi inflaţia; capitalurile fug din ţările a căror valută este ameninţată de devalorizare în ţările cu valută relativ stabilită. Asemenea deplasări masive de capital provoacă şi intensifică instabilitatea valutelor. V. şi export; export de capitai; fugă a capitalurilor. MIJLOACE BĂNEŞTI, v. ACTIVE CIRCULANTE. MU 473 MIJLOACE BĂNEŞTI ALE INSTITUŢIILOR PUBLICE, resurse băneşti puse la dispoziţia instituţiilor publice de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru efectuarea cheltuielilor aprobate pe baza bugetului acestora. MIJLOACE BĂNEŞTI ALE UNITĂŢILOR ECONOMICE DE STAT, resurse băneşti aflate la dispoziţia unităţilor economice, constituite ca parte componentă a fondurilor de circulaţie. Unităţile economice îşi procură mijloacele băneşti în principal din activitatea productivă (vânzări de mărfuri, prestări de servicii etc.), de la organul ierarhic superior, eventual de la bugetul de stat şi din credite bancare. Aceste mijloace băneşti se păstrează în cont la bancă şi sunt folosite pentru plata personalului, a furnizorilor, pentru efectuarea de plăţi către bugetul de stat, rambursarea creditelor bancare, efectuarea de vărsăminte la minister etc. MIJLOACE BUGETARE, mijloace băneşti aparţinând bugetului de stat, bugetelor locale, aflate în conturile bugetare deschise la unităţile bancare care se ocupă cu execuţia de casă a bugetului. M.b. libere din conturile de la unităţile bancare se folosesc ca resurse de creditare a economiei naţionale. MIJLOACE CU DESTINAŢIE SPECIALĂ, m. constituite la dispoziţia instituţiilor publice, care sunt obligate să le utilizeze potrivit destinaţiei ce li s-a dat iniţial. Ele se formează de regulă la dispoziţia ministerelor şi a instituţiilor centrale care au în subordine unităţi economice şi provin din vărsăminte făcute de acestea din diferite surse. MIJLOACE DE PLATĂ, posibilităţi materiale care pot fi folosite pentru lichidarea creanţelor interne şi internaţionale. Ca m. de p. se folosesc: moneda metalică, aurul, bancnotele, cecurile, bilete la ordin, cambiile, valutele. în unele cazuri pot fi folosite ca m. de p. şi anumite bunuri. MIJLOACE DE PLATĂ STRĂINE, totalitatea instrumentelor monetare emise în străinătate care pot fi folosite pentru stingerea creanţelor internaţionale rezultate din diferite operaţiuni economice, sociale, financiare (export-import de mărfuri, prestări de servicii, turism, investiţii în străinătate etc.) efectuate cu parteneri din alte ţări. M. de p.s. pot fi: a) bancnote şi monede de orice fel, cu putere circulatorie sau care se pot schimba în bancnote şi monede cu putere circulatorie; b) disponibilităţi în monedă străină aflate în conturi bancare sau sub altă formă în altă ţară; c) înscrisuri care cuprind obligaţii de plată exprimate în valută străină (ordinele sau dispoziţiile de plată, mandatele, acreditivele, scrisorile de credit, cecurile, cambiile, biletele la ordin, efectele de comerţ, diferite alte înscrisuri care cuprind obligaţii de plată), dacă emitentul este domiciliat în străinătate sau dacă locul plăţii este într-o ţară străină. Se asimilează m. de p.s. drepturile sau obligaţiile patrimoniale indiferent de felul sau de forma în care sunt exprimate, care pot fi realizate ori lichidate în străinătate sau referitoare la bunuri aflate în străinătate, cu condiţia ca aceste drepturi sau obligaţii să aparţină unor persoane care au domiciliul în ţară sau care se află temporar în ţară de mai mult de un an; sumele de bani, indiferent în ce monedă, cuvenite în ţară persoanelor domiciliate în străinătate sau aflate temporar în ţară, până la un an; cele aparţinând membrilor reprezentanţelor diplomatice, consulare şi comerciale ale statelor străine aflate în România; d) hârtii de valoare emise de stat sau de persoane juridice, exprimate în lei şi plătibile în ţară, în cazurile în care urmează a fi scoase din sau introduse în ţară; e) aurul, argintul etc. MIJLOACE DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR, modalităţi prevăzute de legislaţie sau convenite de părţi, prin care obligaţiile încetează pentru viitor. Calea obişnuită de stingere a obligaţiilor este plata. Obligaţiile se pot stinge şi pe căi voluntare, prin manifestarea de voinţă a părţilor, ca de exemplu: darea în plată, remiterea de datorie, novaţiunea (v.), sau pe căi legale, situaţie în care obligaţia se stinge pe baza prevederilor legislaţiei. 474 MIJ MIJLOACE EXTRABUGETARE , resurse băneşti care provin din veniturile realizate de instituţiile publice din anumite activităţi şi care rămân la dispoziţia lor în scopul acoperirii unor cheltuieli administrative şi gospodăreşti sau pentru executare de investiţii. Aceste mijloace nu sunt cuprinse în bugetul de stat, din care cauză se şi numesc „extrabugetare44. în categoria m.e. se cuprind taxele de intrare în muzee, pentru vizitarea monumentelor istorice, veniturile provenite din manifestările artistice, din publicaţii, contribuţia obştească etc. Ele se pot folosi numai pe baza bugetului legal aprobat al instituţiei şi se cheltuiesc numai în scopurile prevăzute. Sumele încasate din veniturile extrabugetare se păstrează la bancă, fară dobândă, în „Contul curent pentru mijloace extrabugetare". Prin instituirea m.e. s-au simplificat relaţiile cu bugetul statului şi cu bugetele locale, s-a uşurat munca instituţiilor financiar-bancare, stimularea instituţiilor publice în realizarea m.e., precum şi în stabilirea răspunderii pentru activitatea desfăşurată. MIJLOACE FIXE, principala componentă a avuţiei naţionale acumulate, obiectul sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare şi care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative; b) are o valoare de intrare (de inventar) mai mare faţă de un anumit plafon valoric; c) are o durată normată de utilizare mai mare de un an. Pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, la încadrarea lor ca m.f. se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. M.f. formează baza tehnico-materială a activităţii agentului economic; ele servesc la îndeplinirea independentă a unei anumite funcţii. M.f. participă la mai multe cicluri de producţie, sunt folosite ca mijloace de muncă, îşi păstrează tot timpul forma naturală iniţială, îşi transferă treptat valoarea asupra produselor pe calea amortizării şi îndeplinesc condiţiile cerute de lege. Mai sunt considerate m.f. supuse amortizării: "investiţiile efectuate la m.f. luate cu chirie, concesiune, locaţie de gestiune; "capacităţile de producţie puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca m.f. Acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor; "investiţiile efectuate pentru descopertă, în vederea valorificării substanţelor minerale utile; "investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi care conduc la obţinerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix; "investiţiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparţinând domeniului public, precum şi în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor aflate în proprietate publică; "amenajări de terenuri. Nu sunt considerate m.f.: a) motoarele, aparatele şi alte subansambluri ale m.f. procurate în scopul înlocuirii componentelor uzate cu ocazia reparaţiilor de orice fel sau în scopul efectuării unor mici modificări în cadrul reparaţiilor capitale; b) sculele, instrumentele şi dispozitivele speciale care se folosesc fie la fabricarea anumitor produse în serie, fie la executarea unei anumite comenzi, indiferent de valoarea şi durata lor de funcţionare normată; c) construcţiile şi instalaţiile provizorii executate din fondurile de investiţii; d) animalele care nu au îndeplinit condiţiile pentru a fi trecute la animale de îngrăşat, păsările şi coloniile de albine; e) terenurile şi pădurile; f) investiţiile efectuate pentru realizarea lucrărilor miniere din afara parametrilor de exploatare, precum şi cele pentru foraj executate pentru explorări, prospecţiuni geologice şi geofizice, forajele pentru alimentarea cu apă care nu au dat rezultate, sondele situate în gaz-capul unor zăcăminte de ţiţei, precum şi sondele de cercetare geologică care au pus în evidenţă acumulări de hidrocarburi, dar care, din motive geotehnice şi economice obiective, nu pot fi exploatate; g) prototipurile, atât timp cât servesc ca model la executarea producţiei de serie, inclusiv seria zero, sau sunt supuse încercărilor în vederea omologării la producător; h) echipamentul de protecţie şi de lucru, îmbrăcămintea specială, precum şi accesoriile de pat, indiferent de valoarea şi durata lor de utilizare. De asemenea, nu sunt considerate mijloace fixe amortizabile: tablourile şi operele de artă; fondul comercial; lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii; bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare; casele de odihnă proprii, locuinţele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor. MIN 475 După modul cum participă la procesul de producţie, se disting m.f. industriale şi neindustriale. ♦> M.f. industriale sunt acelea care servesc producţia (maşinile şi instalaţiile de lucru, maşinile de forţă, clădirile atelierelor sau ale administraţiei etc.). ♦ M.f. închiriate sunt mijloacele luate cu chirie de la o altă întreprindere, pe bază de contracte de închiriere, ele fiind folosite temporar, în schimbul unei chirii. ❖ M.f. neindustriale sunt acelea care servesc sfera procesului de circulaţie, la secţiile neindustriale, precum şi pentru nevoile social-culturale (cămine, cantine, dispensare etc.). După apartenenţa lor, mijloacele fixe se grupează în: m.f. proprii şi m.f. închiriate. ❖ M.f. proprii sunt cele aflate în proprietatea întreprinderii. După destinaţia lor, m.f. cuprind: 1) clădiri; 2) construcţii speciale; 3) maşini de forţă şi utilaje energetice; 4) maşini, utilaje şi instalaţii de lucru; 5) aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare; 6) mijloace de transport şi de transmisie; 7) animale; 8) plantaţii; 9) unelte, accesorii de producţie şi inventar gospodăresc. MIJLOACE ÎN DECONTARE, v. ACTIVE CIRCULANTE; ACTIVE ÎN DECONTARE. MIJLOC DE SCHIMB, instrument sau activ care îndeplineşte funcţia de intermediere în procesul schimbului, respectiv orice bun pe care vânzătorul de bunuri îl acceptă în schimb nu ca bun în sine, ci pentru că este conştient că îl poate folosi în continuare în alte schimburi, pentru a cumpăra ceea ce doreşte. în calitate de m. de s. au fost şi sunt folosiţi banii, însă în decursul timpului, diferite bunuri şi mărfuri au îndeplinit funcţia de m de s. MIJLOCITOR OFICIAL, persoană numită prin decret, pe baza recomandării comitetului de bursă, care are dreptul exclusiv de a efectua operaţiuni specifice instituţiei în cauză. V. şi agent; agent de asigurare; agent oficial de bursă. MINIM DE TRAI, cuantumul veniturilor necesare satisfacerii cerinţelor elementare de consum ale unei familii sau persoane, în condiţii normale determinate de loc şi de timp, la un anumit nivel de dezvoltare a societăţii. M. de t diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta în funcţie de gradul de dezvoltare economico-socială, de obiceiuri, de tradiţii etc. M. de t reprezintă pragul sărăciei, iar abaterile sub acest prag demonstrează imposibilitatea satisfacerii cerinţelor vitale de trai. M. de t este sinonim cu nivel de subzistenţă. MINIMUM NEIMPOZABIL, nivelul venitului realizat de persoanele fizice până la care nu se plăteşte impozit. Nivelul m.n. diferă de la un venit impozabil la altul, în funcţie de natura venitului, de nivelul de dezvoltare economico-socială a ţării, de politica financiară a statului etc. MINISTERUL FINANŢELOR, instituţie publică centrală de specialitate a administraţiei de stat, cu rol de sinteză, care aplică strategia şi programul Guvernului României în domeniul finanţelor, exercită administrarea generală a finanţelor publice şi acţionează pentru stimularea desfăşurării activităţii economice pe criterii de eficienţă, de rentabilitate şi de echilibru economic, prin folosirea instrumentelor economice, financiare şi monetar-valutare, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă. în economia naţională, M.F. îndeplineşte sarcini de mare răspundere, cum sunt: "conducerea la nivel macroeconomic a economiei financiare naţionale şi supravegherea financiară a întreprinderilor şi a instituţiilor publice; "realizarea şi menţinerea echilibrului financiar şi monetar-valutar al economiei naţionale; "înfăptuirea politici fiscale a statului şi întocmirea inventarului general al patrimoniului statului şi al avuţiei naţionale; ■supravegherea creditării economiei, a activităţii de asigurări, a investiţiilor, a caselor de pensii şi a ocrotirii sociale; "avizarea proiectelor de legi, a hotărârilor guvernamentale şi ale administraţiei locale; "realizează şi controlează procesul de formare a preţurilor şi a tarifelor în economie şi asigură dezvoltarea economico-socială; " exercitarea controlului economico-financiar al utilizării eficiente a mijloacelor proprietate publică, al constituirii 476 min veniturilor şi al efectuării cheltuielilor statului, respectarea legalităţii în activitatea economico-financiară; "efectuarea controlului operativ şi inopinat în vederea descoperirii infracţiunilor fiscale, financiare şi de păgubire a statului; "iniţierea, negocierea şi încheierea de acorduri internaţionale în domeniul relaţiilor financiare şi monetar-valutare; "reprezentarea României la organizaţiile internaţionale cu caracter financiar-monetar. în vederea îndeplinirii sarcinilor sale, M.F. are o serie de atribuţii importante. El întocmeşte lucrările privind proiectul bugetului de stat, stabileşte clasificaţia bugetară a veniturilor şi a cheltuielilor statului şi ale instituţiilor publice, clasificaţia indicatorilor financiari ce se folosesc în economie, metodologia de elaborare a bugetelor, procedura de elaborare şi de executare a bugetelor locale, elaborează normele privind executarea de casă a bugetului, aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor şi a cheltuielilor bugetare, precum şi cererile de deschidere de credite bugetare, avizează cererile de suplimentare a cheltuielilor cu acoperirea din rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, întocmeşte şi prezintă trimestrial Guvernului rapoarte asupra execuţiei bugetului, pregăteşte dările de seamă contabile asupra execuţiei bugetului, elaborează propuneri referitoare la legislaţia privind veniturile statului, la stabilirea, urmărirea, încasarea şi controlul veniturilor statului. M.F. participă la elaborarea programului economic al Guvernului şi cu deosebire la armonizarea obiectivelor economico-sociale cu cele financiare şi monetar-valutare, la consolidarea echilibrului în toate domeniile, analizează şi propune măsuri pentru crearea, supravegherea şi menţinerea cadrului general de constituire şi de stimulare în economie a formării surselor de capital, stimularea procesului de economisire, a investiţiilor de capital în activităţi productive şi de servicii de către agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, analizează rezultatele financiare ale activităţii economice, pe ansamblul economiei naţionale, pe ramuri, forme de proprietate, întreprinderi, evoluţia situaţiei financiare şi monetar-valutare pe economie şi propune Guvernului măsuri care să conducă la dezvoltarea economico-socială, la realizarea echilibrului economic şi la promovarea relaţiilor economice externe în condiţii avantajoase, urmăreşte cazurile de dezechilibru financiar al companiilor naţionale, regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat, intervenind în cazuri justificate cu măsuri pentru redresare. Concomitent, M.F. elaborează propuneri privind programele financiare şi monetar-valutare, cu obiective anuale şi pe termen mediu şi lung, pe care le prezintă spre aprobare Guvernului, elaborează balanţa financiară generală a economiei referitoare la sursele existente şi proiecţia creşterii, utilizării şi modificării acestora, cu desfăşurarea pe ramuri economice şi forme de proprietate, efectuează analize în execuţie şi propune sau ia măsuri corespunzătoare, urmăreşte formarea, atragerea şi circulaţia capitalurilor în economie, folosirea creditului în dezvoltarea echilibrată a economiei naţionale, pe ramuri, subramuri şi forme de proprietate, elaborează şi analizează execuţia balanţei de plăţi externe, acţionează pentru menţinerea echilibrului valutar, sporirea rezervelor valutare şi asigurarea eficienţei valutar-financiare a schimburilor cu străinătatea, participă la elaborarea şi la analiza, în colaborare cu băncile, a balanţei de venituri şi cheltuieli băneşti ale populaţiei şi a masei monetare şi propune măsuri pentru menţinerea echilibrului monetar; "elaborează balanţa creanţelor şi a angajamentelor externe pe ţări şi relaţii, cu eşalonarea pe ani, pe care o prezintă anual Guvernului, analizează trimestrial modul de realizare şi prezintă propuneri sau ia măsuri pentru încasarea creanţelor şi achitarea datoriilor scadente; "acţionează pentru creşterea puterii de cumpărare a monedei naţionale şi înfăptuirea treptată a convertibilităţii leului; "propune măsuri şi asigură înfăptuirea, coordonarea şi eficienţa reglementărilor vamale; "avizează proiectele de autorizare a emiterii şi punerii în circulaţie a banilor, a obligaţiunilor şi a altor titluri de credit de către stat sau unităţi de stat. M.F. elaborează propuneri privind programul Guvernului în domeniul preţurilor şi tarifelor, de influenţare a dezvoltării economico-sociale, de asigurare a stabilităţii economice, de consolidare a echilibrului economic, de creştere a eficienţei economice şi de consolidare a puterii de cumpărare a leului; "realizează măsurile privind trecerea treptată la liberalizarea preţurilor etc. în acelaşi timp, elaborează şi prezintă Guvernului proiecte de acte normative privind organizarea şi exercitarea controlului economico-fmanciar în economie, elaborează norme metodologice privind desfăşurarea MIN 477 controlului; "exercită controlul economico-financiar al companiilor naţionale, regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat, supraveghează activitatea de control economico-financiar a organelor de control din companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat; ■ exercită controlul asupra activităţii economico-financiare a ministerelor, a celorlalte organe centrale şi locale ale administraţiei de stat şi a unităţilor subordonate acestora; "exercită controlul asupra tuturor agenţilor economico-sociali care datorează statului sub orice formă sume de bani sau care utilizează fonduri primite de la stat; "exercită controlul activităţii organelor financiare şi bancare în domeniul execuţiei bugetului de stat; "controlează respectarea integrităţii patrimoniului public, efectuarea inventarierii, recuperarea pagubelor şi stabilirea răspunderilor în administrarea proprietăţii publice etc. Cu privire la împrumuturile de stat şi la datoria publică, M.F. are următoarele atribuţii: "elaborează strategia atragerii şi utilizării capitalului disponibil de pe piaţa internă şi externă; "acţionează pentru aplicarea legilor care vizează contractarea împrumuturilor de stat; "elaborează şi propune Guvernului proiecte de acte normative în domeniul împrumuturilor de stat; "încheie, în numele statului, contracte de împrumut de pe piaţa financiară internă; "analizează, avizează şi participă la negocierea contractării sau a garantării împrumuturilor externe; "asigură, împreună cu Banca Naţională a României, resursele necesare rambursării împrumuturilor; "urmăreşte evoluţia creditului şi a dobânzii pe piaţa financiară şi face propuneri pentru operaţiuni de conversiune a datoriei publice; "organizează şi ţine evidenţa tuturor angajamentelor de plată interne şi externe asumate prin contracte, acorduri, convenţii şi alte instrumente juridice şi urmăreşte execuţia acestor angajamente; ■informează Guvernul, Parlamentul şi organismele internaţionale cu care are încheiate înţelegeri în acest sens asupra evoluţiei şi utilizării împrumuturilor de stat şi a datoriei publice; ■supraveghează utilizarea împrumuturilor generatoare de datorie publică potrivit destinaţiei aprobate; "angajează şi reprezintă statul în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti, în domeniul împrumuturilor de stat; "evaluează riscurile financiare ce decurg din garantarea împrumuturilor externe, oportunitatea şi condiţiile de emitere a garanţiei; "ţine evidenţa garanţiilor acordate şi urmăreşte ca angajamentele ce decurg din acordarea de garanţii să nu afecteze credibilitatea financiară a statului român pe plan internaţional. Prin organele sale specializate, M.F. exercită controlul asupra folosirii resurselor împrumutate potrivit destinaţiilor aprobate. M.F. ia parte la elaborarea de programe cu privire la activitatea de comerţ exterior şi de cooperare cu alte ţări, inclusiv în domeniul efectuării de investiţii cu capital străin în România şi cu capital românesc în străinătate; "participă la tratative externe la nivel guvernamental în probleme financiare-valutare, la avizarea acordurilor, a convenţiilor şi a altor angajamente externe din care rezultă drepturi sau obligaţii pentru stat sau pentru economia naţională; "împreună cu alte ministere, participă la iniţierea, negocierea şi încheierea de acorduri, convenţii şi alte documente guvernamentale privind activitatea de comerţ exterior şi de cooperare economică internaţională; "administrează direct datoria externă a României care constituie angajamente guvernamentale şi acordarea de credite externe guvernamentale şi încasarea creanţelor în concordanţă cu prevederile acordurilor etc. în fine, M.F. exercită supravegherea generală a activităţii de finanţare şi de creditare a investiţiilor, elaborează anual balanţa financiară a surselor şi a cheltuielilor de investiţii; "exercită supravegherea generală a activităţii de atragere în bancă, în instituţii de credit şi de economii a disponibilităţilor agenţilor economici şi ale populaţiei; "exercită supravegherea generală a reglementărilor şi metodologiei, formelor, garanţiei şi răspunderilor în formarea, investirea şi circulaţia capitalurilor în economia românească; "elaborează anual balanţa formării capitalurilor pe economie, ramuri economice şi forme de proprietate; "exercită supravegherea generală în domeniul reglementărilor privind asigurările de bunuri şi de persoane, urmărind extinderea sferei şi domeniilor de asigurare; "elaborează metodologia privind organizarea şi conducerea contabilităţii, efectuarea inventarierii patrimoniului public, întocmirea, expertizarea şi publicarea bilanţurilor contabile etc. în vederea realizării atribuţiilor sale, M.F. are dreptul: "să dea unităţilor de stat, urmare a controlului efectuat, dispoziţii obligatorii pentru luarea măsurilor de respectare 478 min a legii; "să solicite celorlalţi agenţi economici şi sociali respectarea legii; "să ia măsuri pentru aplicarea sancţiunilor legale; "să dispună plata din conturile agenţilor economici şi sociali a vărsămintelor obligatorii la bugetul statului neachitate la scadenţă, precum şi a penalităţilor pentru întârzierea la plată; "să aprobe scutiri şi alte înlesniri de plată, precum şi restituiri de impozite, cât şi repunerea în termen a cererilor şi a contestaţiilor. M.F. are în structura sa organizatorică departamente, direcţii generale, direcţii, servicii şi birouri. Conducerea M.F. se realizează de către ministru, consiliul de administraţie şi colegiul de conducere. Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere şi organizaţii din ţară, precum şi în relaţiile internaţionale. Departamentele din cadrul ministerului sunt conduse de secretari de stat - şefi de departamente, iar direcţiile independente din minister sunt coordonate de subsecretari de stat. Pe teritoriul ţării, M.F. are în subordine: direcţiile generale ale finanţelor publice şi ale controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti, administraţiile financiare municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, circumscripţiile fiscale orăşeneşti, percepţiile rurale. MINISTERUL MUNCII Şl SOLIDARITĂŢII SOCIALE, organ de specialitate al administraţiei publice centrale care asigură aplicarea unitară a legislaţiei muncii şi protecţiei sociale şi coordonarea activităţii privind munca şi protecţia socială. M.M. şi S.S. exercită controlul aplicării unitare a dispoziţiilor legale în domeniile sale de activitate, în unităţile din sectorul public, mixt şi privat; asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii direcţiilor de muncă şi protecţie socială, a inspectoratelor teritoriale de stat pentru protecţia muncii, a celorlalte unităţi direct subordonate, în scopul aplicării unitare a legislaţiei în domeniul său de activitate şi a realizării integrale a sarcinilor şi atribuţiilor ce le revin acestora. în exercitarea atribuţiilor sale, ministerul are dreptul să ceară, iar agenţii economici şi unităţile din sectorul public au obligaţia să prezinte documentele necesare verificării modului în care se aplică legislaţia muncii şi protecţiei sociale. Pe domenii de activitate, M.M. şi S.S. are următoarele atribuţii: în domeniul forţei de muncă şi al şomajului: "evaluează resursele şi necesităţile de muncă ale societăţii şi elaborează programe de ocupare a forţei de muncă; "organizează activităţi de formare, integrare şi reintegrare socioprofesională a şomerilor; "studiază piaţa muncii, necesarul de forţă de muncă şi coordonează activitatea de formare şi perfecţionare a acesteia; ■sprijină material persoanele apte de muncă ce sunt temporar neocupate; "administrează bugetul fondului de şomaj; "efectuează controlul asupra modului de constituire a fondului de şomaj, de stabilire şi de plată a indemnizaţiei de şomaj; "organizează şi asigură calificarea şi recalificarea şomerilor şi gestionează fondurile alocate pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi de dotare a acestei activităţi; "îndrumă şi controlează activitatea oficiilor şi centrelor de plasare în muncă a şomerilor; "organizează pregătirea şomerilor în domeniul cunoaşterii elementelor economice, juridice, de marketing şi de management, în vederea desfăşurării de activităţi pe baza liberei iniţiative; "organizează gestionarea locurilor de muncă devenite vacante şi organizează activităţi de cooperare externă în domeniul pieţei forţei de muncă. în domeniul legislaţiei muncii, M.M. şi S.S. are următoarele atribuţii: "coordonează şi asigură perfecţionarea legislaţiei în domeniul muncii şi protecţiei sociale; "exercită îndrumarea şi controlul aplicării unitare a normelor juridice în domeniile sale de activitate, în unităţile din sectorul public şi privat, prevenirea şi înlăturarea consecinţelor nerespectării legislaţiei muncii; ■efectuează studii şi analize privind conţinutul reglementărilor legale în domeniul muncii şi protecţiei sociale şi elaborează propuneri pentru perfecţionarea acestora; "îndeplineşte atribuţii legale privind încheierea, înregistrarea şi derularea contractelor şi a conflictelor de muncă; ■întocmeşte proiecte de acte normative din domeniul său de activitate şi urmăreşte adoptarea acestora de către organele competente; "asigură cunoaşterea actelor normative în domeniul muncii şi protecţiei sociale prin acţiuni de popularizare; "colaborează cu ministerele, cu celelalte organe centrale şi cu organizaţiile sindicale, în vederea participării la negocierea contractelor de muncă şi la soluţionarea conflictelor de muncă; "înregistrează şi organizează evidenţa contractelor colective de muncă; "organizează evidenţa muncii prestate de salariaţii agenţilor MIN 479 economici cu capital privat, ai asociaţiilor, organizaţiilor, precum şi ai unităţilor non-profit şi ai persoanelor fizice care folosesc personal salariat. în domeniul salarial, ministerul are următoarele atribuţii: "elaborează propuneri privind sistemul de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar şi controlează aplicarea legislaţiei în acest domeniu; "elaborează propuneri privind strategii şi măsuri referitoare la salarizarea în companiile naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; "elaborează mecanismele de fixare a salariilor pentru toate sectoarele de activitate şi de asigurare a protecţiei sociale prin salariu; "fundamentează evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară, stabileşte modalităţile de indexare-compensare a salariilor; "studiază evoluţia preţurilor şi a salariilor, prezintă propuneri pentru fundamentarea creşterii salariului de bază minim brut pe ţară şi pentru corectarea salariilor personalului din unităţile bugetare; "aprobă în fiecare an, împreună cu Ministerul Finanţelor, statele de funcţiuni pentru ministere, pentru celelalte organe centrale; ■urmăreşte modul de aplicare a sistemului de salarizare în unităţile bugetare şi fundamentează măsurile de corectare a salariilor între acestea, precum şi între unităţile bugetare şi agenţii economici; "elaborează anual raportul în legătură cu salarizarea personalului din unităţile bugetare în vederea fundamentării cheltuielilor destinate salariilor pentru anul bugetar următor; ■colaborează cu partenerii sociali şi acordă asistenţă de specialitate în domeniul salarial; ■elaborează principiile generale ale normării muncii; "coordonează activităţi de gestiune a personalului din sectorul bugetar; "organizează acţiuni de perfecţionare pentru aparatul propriu şi cel al unităţilor subordonate. în domeniul promovării şi asigurării respectării drepturilor femeii, M.M. şi S.S. are următoarele atribuţii: "propune soluţii pentru eliminarea aspectelor negative constatate, referitoare la condiţia femeii în societate, pe baza analizelor şi a studiilor efectuate în colaborare cu instituţii guvernamentale şi neguvemamentale; "elaborează politici familiale şi le supune spre aprobare organelor competente; "propune măsuri pentru perfecţionarea legislaţiei în domeniu şi urmăreşte aplicarea acestora; "urmăreşte asigurarea accesului nediscriminatoriu al femeii în piaţa muncii, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea. în domeniul protecţiei muncii, ministerul coordonează şi controlează activitatea de protecţie a muncii, îndeplinind următoarele atribuţii principale: ■coordonează elaborarea normelor de aplicare a legii şi a altor acte normative în domeniul protecţiei muncii; "colaborează cu ministerele şi cu organele lor teritoriale specializate în domeniul protecţiei muncii; "autorizează funcţionarea persoanelor juridice şi fizice şi retrage autorizaţiile, în caz de modificare a condiţiilor pentru care au fost emise; "cercetează, sub aspectul cauzelor şi al răspunderii juridice, accidentele de muncă colective, accidentele de muncă mortale, accidentele care au produs invaliditate, precum şi accidentele tehnice şi avariile care ar fi putut pune în pericol sănătatea sau viaţa salariaţilor şi a celorlalţi participanţi la procesul de muncă; «stabileşte măsuri obligatorii în vederea prevenirii producerii accidentelor colective, mortale şi cu invaliditate; "avizează dosarele de cercetare a accidentelor de muncă cu incapacitate temporară de muncă, întocmite de comisiile de cercetare ale persoanelor juridice; ■avizează prototipurile sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru în vederea introducerii acestora în fabricaţie; "aprobă clasificarea minelor din punctul de vedere al emanaţiilor de gaze, în baza documentaţiilor prezentate de persoanele juridice; "coordonează, în colaborare cu ministerul de resort, elaborarea programului de cercetare de interes naţional în domeniul protecţiei muncii; "organizează, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, activitatea de pregătire generală în domeniul protecţiei muncii pentru instituţiile de învăţământ gimnazial, liceal, profesional, pentru şcolile de ucenici, pentru învăţământul tehnic, de maiştri, postliceal şi superior; "organizează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, formarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii, prin cursuri postliceale şi postuniversitare; "desfăşoară activităţi de informare-documentare cu privire la protecţia muncii, asigurând elaborarea şi editarea de cărţi, reviste, broşuri, pliante şi alte publicaţii în acest domeniu, şi avizează materialele elaborate în acest scop; "elaborează, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi cu Institutul Naţional de Statistică, sistemul de raportare şi de evidenţă a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; ■efectuează studii, analize, expertize tehnice şi acordă consultaţii şi asistenţă tehnică în probleme 480 min de protecţie a muncii, pe bază de contracte încheiate cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate; "reprezintă statul, ca organ de specialitate în domeniul protecţiei muncii, în relaţiile de cooperare internaţională; "efectuează controlul privind aplicarea şi respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei muncii. în acelaşi timp, M.M, şi S.S. îndeplineşte şi multe alte atribuţii. Conducerea ministerului este asigurată de către ministru, care este membru al Guvernului. în cadrul ministerului este organizat şi funcţionează colegiul ministerului, ca organ consultativ al ministrului, format din: secretarii de stat, directorii generali, directori şi consilieri ai ministrului, în centrală, ministerul are direcţii generale, direcţii, inspectoratul de stat pentru protecţia muncii, servicii. MINUS DE CASĂ, v. LIPSURI DE CASĂ. MINUS DE GARANŢIE A CREDITELOR, diferenţă în minus constatată de către organele bancare cu prilejul verificării garanţiei creditelor (v.) la unităţile economice beneficiare de credite. M. de g. constatate la conturile simple de împrumut se rambursează din contul curent al unităţii economice, chiar dacă s-a epuizat plafonul de credite; în aceste cazuri, încasările care se realizează se folosesc potrivit ordinii legale a plăţilor, iar depăşirea eventuală a plafonului de credite al contului curent la sfârşitul zilei se trece la credite nerambursate în termen pe baza unei note contabile întocmite de către organele bancare. Dacă suma care trebuie trecută la credite nerambursate în termen este superioară angajamentelor care există în contul curent la data verificării garanţiei creditelor, trecerea diferenţei la aceste credite se face din eventualele credite pentru refacerea capacităţii de plată (v.), al căror plafon nu se diminuează până la scadenţa stabilită. în acelaşi timp, se analizează dacă imobilizările de active circulante s-au redus ori au crescut faţă de cele cu care s-a redus ultima oară plafonul de credite al contului curent; în cazurile în care imobilizările s-au redus, cu diferenţa respectivă se reîntregeşte plafonul de credit al contului curent; dacă imobilizările au crescut, cu diferenţa determinată se diminuează plafonul de credite al contului curent al unităţii economice în cauză. MISIT, intermediar, persoană care cumpără sau vinde pentru terţi mărfuri, lucrări, servicii sau titluri de valoare pentru care primeşte un comision. MITĂ (din limba slavă veche - ,,mito“), sumă de bani, obiecte sau orice alte avantaje patrimoniale pretinse, primite sau promise unui angajat cu scopul de a-1 determina să-şi încalce obligaţiile de serviciu şi să-l favorizeze pe solicitant (pentru a îndeplini, a nu realiza sau a întârzia eliberarea unui material referitor la îndatoririle sale de serviciu sau întocmirea unui act contrar acestor îndatoriri). Sumele de bani şi obiectele date ca m. se confiscă, iar dacă ele nu se mai găsesc, persoana condamnată este obligată la plata echivalentului lor bănesc. Dacă m. a fost dată ca urmare a constrângerii persoanei încadrate în muncă sau dacă mituitorul a denunţat fapta înainte de a fi fost sesizat organul de urmărire penală, banii, obiectele etc. se restituie persoanei care le-a dat. M. se pedepseşte sever pe cale penală. MIZĂ 1. Sumă de bani rezultată din depunerile făcute de persoanele participante la un joc de noroc şi care urmează să intre în posesia câştigătorului. 2. Obiectul unei dispute, al unui litigiu. MOBILITATEA CAPITALULUI, aptitudinea, posibilitatea capitalului de a se deplasa de pe piaţa unui produs pe altă piaţă. M.c. întâmpină unele impedimente determinate de transferarea maşinilor, utilajelor, instalaţiilor etc., de noul loc al montării lor. MOBILIZAREA RESURSELOR INTERNE 1. Identificarea, atragerea şi folosirea mijloacelor proprii interne pentru onorarea plăţilor unităţilor economice. M.r.i. se realizează prin accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, valorificarea resurselor nefolosite şi MOD 481 excedentare, luarea de măsuri pentru încasarea debitorilor, achitarea datoriilor faţă de creditori etc. M.r.i. are o mare importanţă pentru sporirea resurselor financiare şi pentru întrebuinţarea lor completă, eficientă. 2. Descoperirea, mobilizarea şi readucerea în circuitul economic a tuturor mijloacelor constituite din fondurile de investiţii, care se află la beneficiarii de investiţii. Această mobilizare constă în folosirea în anul curent a materialelor, prefabricatelor etc. achiziţionate în perioadele anterioare din fondurile de investiţii pentru lucrările executate în regie, în încasarea debitelor provenite din lucrările de investiţii aflate în curs de executare etc. M.r.i. constituie o sursă de finanţare a investiţiilor şi prezintă o importanţă deosebită, deoarece duce la micşorarea corespunzătoare a celorlalte resurse de finanţare a investiţiilor. MOD DE IMPUNERE Şl DE PERCEPERE, element important al oricărei legi instituitoare de impozit (venituri bugetare) care cuprinde metodele de determinare a mărimii veniturilor impozabile, a impozitelor şi procedeele (metodele) de încasare a impozitului. V. şi metoda anulării de timbre fiscale; metoda evaluării directe a venitului impozabil; metoda impunerii prin comparaţie; metoda impunerii şi debitării; metoda normativă de impunere; metoda plăţii directe; metoda reală de impunere; metoda reţinerii şi virării (stopajul la sursă); metoda evaluării indirecte a venitului. MOD DE PRODUCŢIE, concept în gândirea marxistă care exprimă unitatea dialectică a forţelor de producţie cu relaţiile de producţie (relaţiile dintre oameni în procesul de producţie). M. de p. evidenţiază nivelul de dezvoltare a societăţii la un moment dat. Se cunosc următoarele m. dep.: "al comunei primitive; "sclavagist; "feudal; "capitalist; "socialist. Progresul societăţii s-a înregistrat o dată cu trecerea de la un m. de p. la altul. MODALITATE DE PLATĂ, procedura, mecanismul, tehnica de efectuare a unei plăţi. V. şi acceptare; acreditiv. MODALITĂŢI DE PLATĂ INTERNAŢIONALE, totalitatea operaţiunilor şi a tehnicilor de plată, control bancar, precum şi circuitul documentelor prin intermediul cărora creditorul încasează de la debitor creanţa rezultată din schimburile economice internaţionale. Având în vedere caracterul plăţii, m. de p.i. se pot clasifica în plăţi la termen; plăţi efective; compensaţii. Folosirea uneia sau alteia dintre m. de p.i. este determinată de mai mulţi factori, cum sunt următorii: natura raporturilor economice care le-au generat (comerciale, necomerciale, financiare etc.); statutul partenerilor şi gradul de încredere dintre ei; clauzele contractuale stabilite între parteneri; gradul de solvabilitate şi de lichiditate al firmelor; necesitatea recuperării integrale şi în cel mai scurt timp a contravalorii mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor prestate; cuantumul cheltuielilor ocazionate de folosirea uneia dintre modalităţi, comparativ cu celelalte; felul şi natura operaţiunilor contractate; practicile comerciale sau necomerciale utilizate pe piaţa externă respectivă. MODIFICAREA ALOCAŢIILOR BUGETARE, schimbare motivată a cuantumului alocaţiilor bugetare în limitele creditului bugetar anual. M.a.b. trimestriale poate avea loc numai atunci când survin schimbări motivate în repartizarea indicatorilor economico-sociali pe trimestre, precum şi în alte cazuri care justifică cheltuirea resurselor bugetare în alt (alte) trimestru (e). M.a.b. se aprobă de aceleaşi organe împuternicite să dispună virările de credite bugetare (v.). MODIFICAREA CREDITELOR BUGETARE TRIMESTRIALE, operaţiune care are loc în cursul executării bugetului de stat şi care constă în punerea de acord a creditelor bugetare trimestriale cu schimbările survenite în termenele de plată a unor venituri bugetare sau cu noile repartizări de sarcini economice, social-culturale etc. pe trimestre. Operaţiunea de m.c.b.t. intră în competenţa Guvernului, a Ministerului Finanţelor şi a consiliilor locale. V. şi executarea bugetului de stat. 482 MOD MODIFICAREA OBLIGAŢIEI BUGETARE, situaţie nou intervenită prin legislaţie cu privire la cuantumul impozitului, taxei etc. şi la termenul de plată a acestora. M.o.b. poate interveni în una din următoarele situaţii: "modificarea elementelor în raport de care s-a făcut individualizarea sa; "modificarea situaţiei juridice a contribuabilului; "acordarea unor înlesniri fiscale; "modificarea conţinutului legislaţiei fiscale. V. şi obligaţie bugetară; exigibilitatea obligaţiei bugetare. MODIFICAREA SUMEI ASIGURATE, diminuarea sau majorarea sumei asigurate, atât pentru bunuri, cât şi pentru persoane. La asigurările de bunuri, m.s.a. poate avea loc datorită schimbării valorii bunurilor; la asigurările de persoane, pentru m.s.a. nu se pun nici un fel de condiţii. Majorarea sumei asigurate poate avea loc în mai multe situaţii, cum sunt încheierea unei asigurări suplimentare pentru un bun asigurat anterior, contractarea unei asigurări facultative pentru un bun asigurat deja prin efectul legii, în cazurile în care se reevaluează unele bunuri cuprinse în asigurare etc. Reducerea sumei asigurate poate avea loc în situaţii cum sunt: "primele de asigurare plătite sunt mai mici decât cele tarifare şi asiguratul - la cererea societăţii de asigurări - nu plăteşte diferenţa de primă; "declaraţia asiguratului cu privire la valoarea bunului asigurat este nesinceră; "s-au plătit despăgubiri pentru o parte din valoarea bunului asigurat; "reducerea sumei asigurate prin amortizare; "neplata primelor de asigurare în cadrul termenelor de păsuire etc. MONEDĂ, semn bănesc; piesă de forma unui disc, confecţionată din metal (bronz, argint, aur, nichel, cupru etc.), de o anumită greutate, ce are imprimate diferite însemne care, de fapt, certificau titlul şi greutatea metalului şi care se utilizează ca mijloc de circulaţie, de plată, iar în unele cazuri şi ca mijloc de tezaurizare. M. este un instrument-etalon legal de plată pentru facilitarea schimburilor, pentru derulări, fiind măsurătorul general de valori, poartă girul autorităţii emitente (a statului), se bucură de încredere publică. Când m. era confecţionată din metal preţios, statul îi garanta greutatea şi titlul. M. este un instrument de comparare a valorilor, un rezervor de valori. M. a contribuit substanţial la patrimoniul de valori al omenirii în decursul mileniilor. M. este un instrument social-economic, indispensabil oricărei economii; ea a reprezentat o instituţie istorică, a urmat şi urmează evoluţia societăţii umane. Ascensiunea sau declinul naţiunilor au fost adesea marcate profund de modurile de administrare a m. M. s-a manifestat - după caz - ca factor de stimulare a dezvoltării economico-sociale ori ca obstacol în calea evoluţiei. M. este un echivalent general acceptat ca instrument de plată. M. au fost bătute la început de către diferite persoane (zarafi, negustori ş.a.), de către temple, oraşe, iar mai târziu de către stat, deoarece acesta, pe de o parte, dispunea de o mare autoritate şi încredere, iar pe de altă parte, prin baterea monedelor îşi consolida puterea politică şi financiară. M. îndeplineşte şi funcţia de „instrument al puterii*4. De asemenea, în unele cazuri, m. este utilizată în scopuri diplomatice, ca mijloc de negociere şi, uneori, de dominaţie sau de sfidare. M. a fost şi este un atribut al suveranităţii. M. înseamnă putere. Iniţial, aurul a circulat sub formă de lingouri, fapt ce a determinat o serie de dificultăţi legate de verificarea calităţii şi a greutăţii lor. Dezvoltarea comerţului i-a determinat pe marii negustori să marcheze lingourile şi, în felul acesta, să certifice greutatea şi calitatea lor. Mult mai târziu s-a trecut la baterea m. în mod independent. M. are aliajul şi greutatea stabilită, prin legea ţării emitente, având pe faţă (avers) şi pe verso (revers) anumite steme, simboluri, reliefuri, care exprimă trăsăturile politice, economice, sociale şi naţionale ale ţării respective, iar pe muchie are, de regulă, zimţi meniţi să împiedice sustragerea vreunei cantităţi de metal. De regulă, baterea m. constituie un atribut al independenţei şi suveranităţii statului respectiv, K. Marx subliniind că monedele, banii „... vorbesc limbi diferite şi poartă uniforme naţionale diferite44. M. confecţionate din metale preţioase circulă şi în afara graniţelor ţării emitente, datorită valorii lor reale (valoarea metalului preţios) care este recunoscută în toată lumea. în perioada îndelungată de timp când au circulat m. confecţionate din metal preţios, a căror valoare nominală coincidea cu valoarea lor intrinsecă, ele au servit ca mijloc de circulaţie, ca mijloc de plată şi de tezaurizare în zone foarte îndepărtate MON 483 faţă de ţara emitentă. Procesul circulaţiei banilor a determinat o anumită uzură a m.; dacă la această uzură, care practic însemna o pierdere a unei părţi din greutate, se mai adăuga şi falsificarea lor, atunci se constată că valoarea nominală nu mai corespundea valorii efective. Chiar statele emitente au bătut, cu timpul, m. din alte metale, care aveau o valoare inferioară valorii înscrise pe ea. în acest fel, m. a devenit din ce în ce mai mult un semn al valorii, un semn bănesc. Datorită acestui fapt, treptat, m. metalice au fost înlocuite cu banii de hârtie, care nu au valoare proprie, nu sunt convertibili în aur şi au un curs forţat. Astăzi, în România, operaţiunile principale dintre întreprinderi, instituţii, cooperative şi stat se efectuează prin viramente în şi din conturile pe care aceste unităţi le au deschise la bancă. Primele m. au apărut în statul antic Lidia, în insulele situate în Marea Egee şi în China (secolul al Vll-lea î. de Hristos). Numele de m. provine de la monetăria romană situată lângă templul zeiţei Juno Moneta. în evoluţia sa, m. metalică a cunoscut următoarele etape: a) m. cântărită, care a apărut în Babilon şi în Egipt sub formă de lingouri devenite incomode pentru că trebuiau cântărite la fiecare tranzacţie; b) m. numărată, care a apărut în jurul anului 800 î. de Hristos, când lingourile au fost divizate în piese, măsură care a cunoscut în scurt timp o mare dezvoltare; c) m. bătută, care s-a realizat de către şi sub controlul autorităţilor, la început religioase, iar apoi politice, care trebuiau să garanteze valoarea pieselor, respectiv titlul şi greutatea metalului ce-1 conţinea. Iniţial, m. au fost bătute de preoţi, iar în evul mediu de regi, de oraşe şi de căpeteniile feudale. Formarea statelor naţionale a permis ca baterea m. să se facă de către stat, ele devenind un atribut al puterii centrale statale. Pe teritoriul patriei noastre, folosirea primelor m. autohtone a avut loc încă din secolele V-VI î. de Hristos; ele purtau denumirea de drahme şi erau confecţionate din argint de către oraşul pontic Histria. M. proprii emise de geto-daci au fost o imitaţie după cele macedonene. Documente istorice confirmă faptul că statele româneşti au avut sisteme monetare proprii. Astfel, primele emisiuni monetare au avut loc în Ţara Românească în timpul lui Vladislav-Vlaicu (1364-1377), în Moldova pe timpul lui Petru Muşat (1374-1392), iar în Transilvania în perioada stăpânirii lui Ioan I. Zapolya (1533-1540) şi în perioada autonomiei (1541 -1590). Datorită dependenţei şi ocupaţiei străine, în Ţările Române emisiunea m. a fost de multe ori întreruptă. ❖ M. cheie, moneda naţională convertibilă a unui număr mic de state, care se obligau să garanteze emisiunea de bani cu aur. La prezentarea unei asemenea monede, orice bancă de emisiune avea obligaţia s-o preschimbe în aur. în prima perioadă, aceste monede erau convertibile atât în ţara emitentă, cât şi în afara graniţelor ei. După cel de-al doilea război mondial, rolul m.c. a fost îndeplinit de dolarul S.U.A. şi de lira sterlină. Acordul de la Bretton Woods a stabilit ca operaţiunile de convertibilitate să se facă numai între băncile centrale de emisiune ale statelor respective. Potrivit unor acorduri internaţionale, această convertibilitate a încetat din anul 1968. ❖ M. convenţională, m. folosită în acordurile de clearing, apreciată ca având mai multă stabilitate. Conturile de clearing dintre ţările socialiste membre şi nemembre ale CAER au folosit ca m.c. de cont rubla transferabilă, cu excepţia R. P. Chineze (leul-valută şi RMB-yuan), R. S. F. Iugoslavia (dolarul SUA) şi Cuba (pesos). ♦> M. de calcul, m. etalon de măsurare a drepturilor şi obligaţiilor reciproce dintre părţi. M. de c. sunt de fapt bani fictivi, utilizaţi ca numitor comun în cazul circulaţiei paralele a mai multor categorii de bani sau în cazul deprecierii puternice a banilor, cauzate de inflaţie. Se foloseşte în special în relaţiile internaţionale, ca urmare a oscilaţiilor şi variaţiilor de curs al monedelor naţionale. ♦> M. de cont (scripturală sau bancară), m. emisă de unele ţări occidentale, folosită în tranzacţiile economice dintre state, fară să fie convertibilă (francul francez, marca germană). M. de c. se prezintă sub forma depozitelor la vedere la bănci, la casele de economii etc. şi circulă prin intermediul viramentelor şi al cecurilor; îndeplineşte aceleaşi funcţii ca şi moneda în numerar. Unele state, cu m. transferabilă doresc să-şi treacă m. lor în categoria m. cheie. ❖ M. de credit (bancnota), formă de înlocuire a aurului; se emite şi se foloseşte în procesul creditării industriei şi comerţului. M. de c. era convertibilă şi se folosea în mod obişnuit în locul cambiilor comerciale pe termen scurt scontate de către băncile de emisiune. Instituirea m. de c. a extins rolul stocului de aur al băncilor de emisiune, care era folosit şi ca fond de rezervă din care se plăteau depozitele asigurând convertibilitatea biletelor de bancă (bancnotelor). M. de credit sunt: bancnotele, 484 MON cambiile, cecurile. ❖ M. de hârtie, bilet fiduciar care a avut ca predecesor certificatul de depozit (v.), o anumită chitanţă care atesta depunerea unei cantităţi de aur sau argint la bancă şi care a circulat pe o scară tot mai largă în temeiul depozitului de metal preţios pe care îl reprezenta. M. de h. este confecţionată din hârtie, şi prin funcţiile ei înlocuieşte moneda de metal. Iniţial, m. de h. trebuia să reprezinte cantitatea de aur sau argint în locul căreia circula. Emiterea m. de h. este atribuită Chinei, care a lansat aceste însemne pentru prima dată în lume în anul 1260; ele au fost puse în circulaţie de hanul Hubilai. Această inovaţie este amănunţit redată şi de către Marco Polo în al său „Milion“. M. de h. chinezeşti erau însemne ipotetice ale cantităţii de argint deţinute de tezaur. Trecerea la această circulaţie monetară fiduciară, la banii cu valoare simbolică, a reprezentat un proces de lungă durată, „moneda volantă44 fiind încetul cu încetul acceptată şi în Europa. ❖ M. de metal, mijloc bănesc în formă de disc, cu greutate şi titlu stabilite, confecţionat din metal (aramă, aur, argint sau din anumite aliaje), care îndeplineşte funcţiile de măsură a valorii, mijloc de circulaţie şi de plată, mijloc de tezaurizare şi, uneori, chiar de bani universali (dacă este confecţionată din aur sau argint). Primele monede metalice au fost bătute probabil, realizate independent, înainte de secolul VII î. de Hristos, în statul antic Lidia, în insulele din Marea Egee şi în China. în Roma Antică, m. de m. se confecţionau în templul zeiţei Juno Moneta. Pe teritoriul ţării noastre, folosirea m. este semnalată încă din secolul VI î. de Hristos. Au circulat diferite forme ale m., dar, treptat, s-a impus cea sub formă de disc cu avers şi revers. ❖ M. de referinţă, m. străină care, potrivit legilor ţării, este folosită pentru stabilirea valorii paritare a monedei naţionale; moneda străină folosită pentru stabilirea cursului altei monede străine faţă de moneda naţională. ❖ M. de rezervă, v. valută de rezervă. ❖ M. divizionară (sau de bilon), m. confecţionată din diferite metale; reprezintă fracţiuni (submultiplu) ale unităţii monetare de bază (leu, dolar, liră sterlină, franc, EURO etc.) şi este destinată schimbului de valori mici. ❖ M. electronică, denumire dată cartelelor magnetice eliberate de unele bănci clienţilor titulari de conturi, în loc de numerar sau cecuri. Folosind cartelele magnetice, clienţii pot cumpăra mărfuri din magazinele care sunt dotate cu un terminal conectat cu calculatorul electronic al băncii. Cartelele magnetice se introduc în terminalul magazinului, iar calculatorul băncii comunică imediat disponibilul existent în cont. Când disponibilul este suficient, contul se debitează automat cu suma datorată de cumpărător magazinului, iar contul bancar al magazinului se creditează cu suma respectivă. ❖ M. fiduciară (de încredere) (de la lat. „fiducia“, care înseamnă încredere), m. de hârtie emisă de banca centrală, care nu are o valoare materială (intrinsecă), ci numai una fictivă, convenţională, dar care circulă la public pe bază de încredere şi îndeplineşte numai funcţia de mijloc de schimb pe teritoriul statului emitent. V. şi bani de hârtie; bilete de bancă. ❖ M. forte, m. care îşi menţine sau căreia îi şi creşte puterea de cumpărare, care este foarte stabilă şi a cărei cerere pe piaţa schimburilor depăşeşte oferta. Sunt considerate m.f.: marca germană, dolarul, yenul, francul elveţian ş.a. ♦> M. internaţională, m. care cuprinde active imediat disponibile şi necondiţionate şi care serveşte ca mijloc de plată şi de rezervă pe plan internaţional, în sens restrâns, m.i. cuprinde activele (monedele naţionale) pe care le deţin băncile centrale, oficiile de schimb, fondurile de stabilizare a schimburilor etc. utilizate pentru finanţarea soldurilor balanţelor de plăţi. F.M.I. include în rezervele oficiale de devize şi creanţele asupra străinătăţii sub formă de tezaur, împrumuturile de stat pe termen scurt, mediu şi lung şi alte creanţe, inclusiv creanţele nenegociabile, care rezultă din aranjamente între guverne şi băncile centrale. M.i. în sens restrâns cuprinde: monede de rezervă, în special dolarul S.U.A., care în acelaşi timp este şi monedă de intervenţie ce se cumpără şi se vinde de băncile centrale pe pieţele valutare, în schimbul monedei naţionale, în vederea stabilizării cursului monedei naţionale; aur, care, deşi demonetizat, constituie o componentă importantă a rezervelor oficiale; creanţe asupra F.M.I., care corespund „tranşei aur“ sau „supratranşei-aur“, cărora li se adaugă Drepturile Speciale de Tragere (v.), ca instrumente de rezervă necondiţionate create de F.M.I. şi care circulă numai între băncile centrale. După unii autori, la aceste instrumente se mai pot adăuga facilităţile de credit cu caracter condiţionat, cum sunt: swap-uri, tranşe de trageri condiţionate, creditele stand-by ale F.M.I., tragerile efectuate de o ţară care aparţine „Clubului MON 485 celor 10“ în cadrul acordurilor generale de împrumut. în sens larg, m.i. cuprinde, pe lângă rezervele oficiale, şi activele în devize deţinute de agenţii privaţi, în vederea finanţării tranzacţiilor internaţionale private. în vederea realizării acestor operaţiuni, băncile centrale îşi constituie depozite pe care le utilizează drept fonduri de rulment pentru plăţile efectuate de clienţi, însă şi pentru operaţiuni pe cont propriu. Băncile au în străinătate reţele de corespondenţi, prin care efectuează mişcările de lichidităţi internaţionale, prin operaţiuni scripturale, cum sunt: înregistrări în debitul sau în creditul diferitelor conturi, în baza transferurilor telefonice, telegrafice, telex, prin satelit şi ordinatoare. M.i. îndeplineşte următoarele funcţii: "unitate de calcul (etalon al valorii); "instrument de rezervă a valorii; "mijloc de plată (intermediar al schimburilor). ♦ M. naţională, m. formată din totalitatea mijloacelor de plată naţionale folosite pe teritoriul ţării. M.n. cuprinde bonuri, bancnote, moneda metalică, cea divizionară şi toate depunerile la vedere susceptibile a fi transferate prin cec sau virament. ❖ M. scripturală, m. creată de mişcările de înscrisuri. M.s. este formată din totalitatea soldurilor creditoare ale agenţilor nebancari (întreprinderi, administraţii, instituţii etc.) în conturile deschise la unităţile bancare. M.s. cuprinde sumele din depozitele bancare înscrise în pasivul băncilor. ♦ M. slabă, m. care într-o perioadă de timp a devenit instabilă şi a cărei putere de cumpărare a scăzut pe plan naţional şi internaţional. ❖ M. străină, m. care aparţine diferitelor ţări şi care face obiectul operaţiunilor de vânzare-cumpărare pe pieţele de schimb valutar (la bursele de valori). ❖ M. transnaţională, m. naţională care se utilizează ca mijloc de plată între naţiuni şi care circulă în spaţii naţionale, altele decât cele ale ţării de emisiune. Teoretic, orice m. naţională ar putea deveni transnaţională. Practic, numai câteva monede se folosesc în acest sens: dolarul S.U.A., lira sterlină, EURO, yenul japonez şi altele. ❖ M. universală, mijlocitor al schimbului de mărfuri şi de stingere a obligaţiilor de ordin economic, social, financiar dintre state. Funcţia de m.u. o îndeplineşte astăzi aurul aflat sub formă de lingouri, care au o anumită greutate şi un anumit titlu. Statele nu folosesc nemijlocit aurul, întrucât schimburile dintre ţări se fac pe baza clearingului bilateral şi multilateral (operaţiune prin cont). V. şi clearing. MONETAR, situaţie întocmită zilnic de casierul unei unităţi economice (comerciale), în care se specifică numărul, felul şi valoarea monedelor aflate asupra sa; se predă o dată cu banii la casieria centrală sau, după caz, la ghişeul băncii. MONETARISM, şcoală de gândire economică potrivit căreia neregulile şi tulburările din domeniul monetar constituie cauza principală a instabilităţii din economie. în realitate, situaţia economică, producţia de bunuri materiale, executările de lucrări influenţează şi chiar determină stabilitatea monetară. MONETARIST, economist cu pregătire de specialitate în domeniile creării, emisiunii, circulaţiei şi retragerii banilor din arterele circulaţiei monetare. MONETĂRIE, întreprindere a statului în care se confecţionează monedele metalice. MONETICA, unirea monedei cu informatica. M. înlocuieşte hârtia cu semne electronice şi foloseşte suporturi cum sunt cărţile bancare, cărţile de credit inteligente care comunică prin ordinatoare interconectate şi care conversează între ele. M. permite, cu ajutorul unei cărţi de credit, să se scoată bancnote din automate sau distribuitoare automate de bancnote. Rezultă că m. este o parte deosebită a relaţiilor monetare care cuprinde instrumente şi tehnică modernă de efectuare a încasărilor şi a plăţilor monetare. MONOMETALISM, sistem bănesc potrivit căruia rolul de echivalent general este îndeplinit de un singur metal preţios (aur, argint sau un alt metal preţios). începând din secolul al XlX-lea, majoritatea ţărilor a trecut la sistemul m. aur. Sistemul bănesc al României are la bază un singur metal - aurul. Astfel, m. aur a fost instituit în 1819 în Marea Britanie, în 1871 486 MON în Germania, în 1875 în Olanda, în 1878 în Franţa, în 1892 în Austria, în 1897 în Japonia, în 1898 în Spania şi Rusia. în România, a fost adoptat m. aur prin legea monetară din 1890 Unitatea monetară a ţării noastre este leul (v.), care reprezintă 0,148112 grame de aur fm. MONOPOL, concentrarea de către o mare întreprindere sau de către o uniune de mari întreprinderi a unei importante părţi din producţia sau desfacerea unei mărfi, de aşa manieră încât se limitează libera concurenţă, se fixează preţuri ridicate de m. şi se obţin profituri considerabile. M. deţin poziţiile-cheie în economiile unor ţări; ele au acaparat industria grea, numeroase ramuri ale industriei uşoare, transporturile, băncile, asigurările, comerţul şi, în mare măsură, agricultura. O dată cu concentrarea producţiei s-a înregistrat şi în România un însemnat proces de dezvoltare şi întărire a monopolurilor. ❖ M. bancar, asocierea sub diferite forme şi în anumite condiţii a celor mai mari bănci şi dominarea de către acestea a sferei creditului bancar în vederea obţinerii de profituri ridicate de monopol. M.b. se naşte pe baza procesului de concentrare a băncilor, proces care atinge treapta cea mai înaltă în perioada actuală. Paralel cu dezvoltarea băncilor şi pe măsura concentrării lor, acestea dobândesc, din rolul lor modest de intermediari, rolul de monopolişti foarte puternici; în acest fel, marile bănci monopoliste dispun, practic, şi de o importantă parte a mijloacelor de producţie, precum şi de resursele de materii prime dintr-o ţară sau chiar din mai multe ţări. Posesiunea largă asupra capitalului devine posibilă ca urmare a fuziunii băncilor cu industria şi formarea capitalului financiar, care are drept centru marile bănci. M.b. se poate prezenta sub formă de cartel (cartel bancar) (v.), consorţiu (consorţiu bancar) (v.), trust (trust bancar) (v.) şi concern (concern bancar) (v.). Instituirea şi dezvoltarea m.b. nu înlătură concurenţa în domeniul creditului, ci dimpotrivă, o accentuează. Lupta dintre m.b. şi societăţile de asigurări, dintre m.b., comerciale şi m.b. de investiţii se ascute şi dobândeşte diferite forme datorită pătrunderii lor în diverse sfere de activitate. ❖ M. de asigurare, dreptul exclusiv al statului de a se ocupa cu asigurările de bunuri şi de persoane. M. de a. poate fi total, când statul, prin organele sale specializate, efectuează toate operaţiunile de asigurare, sau parţial, când se exercită acest drept numai faţă de unele forme de asigurări. în condiţiile dezvoltării monopolurilor de stat, ingerinţa statului în practica asigurărilor întâmpină rezistenţa societăţilor particulare, aici existând doar un monopol de stat parţial. în România, m. de a. a fost abolit la 1 ianuarie 1991. ♦> M. fiscal, formă de impunere indirectă în care statul îşi însuşeşte dreptul exclusiv de a produce şi de a vinde anumite mărfuri. M.f. nu este un impozit special, ci o modalitate de percepere a impozitului indirect (pe cheltuieli). în aplicarea m.f., impozitul este egal cu diferenţa dintre preţul de vânzare stabilit de stat şi costul de producţie, inclusiv profitul întreprinzătorului. Prin m.f. statul stabileşte anumite restricţii la fabricarea şi vânzarea anumitor mărfuri pe care şi le rezervă (uneori numai fabricarea, alteori numai vânzarea sau ambele operaţiuni). M.f. au fost instituite asupra producerii şi/sau vânzării unor mărfuri, cum sunt: tutunul, sarea, alcoolul, zahărul, chibriturile, cărţile de joc etc. în unele ţări există şi monopolul de stat al loteriilor. Având în vedere sfera de cuprindere, m.f. pot fi depline sau parţiale. M.f. depline se stabilesc de către stat atât asupra producţiei, cât şi asupra vânzării cu ridicata şi cu amănuntul. M.f. parţiale se instituie fie numai asupra producţiei şi comerţului cu ridicata, fie numai asupra comerţului cu amănuntul. M.f. se păstrează în unele ţări, cum sunt: Germania (asupra alcoolului şi băuturilor alcoolizate), Italia (asupra tutuhului, chibriturilor şi pietrelor de brichetă), Spania (asupra tutunului şi petrolului), Elveţia (asupra alcoolului, sării, apelor şi minelor), România (asupra chibriturilor, parţial asupra alcoolului şi diferitelor produse alcoolice, tutunului, hârtiei de ţigarete, timbrelor fiscale şi poştale, loteriei, subsolului etc.). Prin m.f. statul intensifică încasarea impozitelor indirecte şi afectează veniturile reale ale consumatorilor. V. şi impozit indirect ❖ M. natural, m. în domeniul preţurilor când există un singur ofertant real şi potenţial pentru producţia unei ramuri şi poate acţiona în mod eficient pe piaţă. M.n. există la unele servicii publice, ca de exemplu: electricitatea, telecomunicaţiile, gazele naturale, apă, canalizarea. M.n. sunt legate de serviciile care presupun existenţa unor suprastructuri vaste şi costisitoare de distribuţie, ca în cazul energiei electrice, gazelor naturale, apelor etc. în aceste domenii, se MOR 487 consideră „natural" să se monopolizeze prestarea serviciilor respective, deoarece existenţa mai multor firme, pentru a instaura concurenţa, ar fi prea costisitoare. M.n. au adesea costuri fixe ridicate, ceea ce face ca, pe măsura creşterii producţiei, să se realizeze profituri mari. Dacă m.n. aparţine statului, atunci se urmăreşte: "construirea instalaţiilor adecvate pentru a se obţine economii; "preocuparea ca instalaţiile să funcţioneze la costul cel mai scăzut; "stabilirea unor tarife care să asigure eficienţa economică, mobilizarea resurselor financiare şi calitatea (accesibilitatea) pentru clienţi; "satisfacerea promptă şi calitativă a cerinţelor clienţilor. în cazul în care mai multe firme de dimensiuni mai mici ar produce câte o fracţiune din cererea totală, costurile acestora ar fi foarte ridicate. Ca reprezentant al societăţii, statul trebuie să constrângă monopolul să producă şi să furnizeze serviciile la tarife rezonabile. ❖ M. valutar de stat, dreptul exclusiv al statului de a efectua pe teritoriul ţării, prin intermediul Băncii Naţionale, toate operaţiunile referitoare la valuta străină, metalele preţioase, hârtiile de valoare etc. M.v. de s. este o parte componentă a monopolului comerţului exterior; el asigură independenţa monedei naţionale, ferind-o de fenomenele stihinice ale pieţei mondiale. MONOPSON, situaţie în care pe piaţă există un singur cumpărător al unei mărfi care poate impune condiţii defavorabile producătorului (vânzătorului). MONTAREA ÎMPRUMUTULUI, totalitatea operaţiunilor efectuate de sindicatul de emisiune în vederea obţinerii capitalului de către debitor prin plasarea obligaţiunilor. Dacă în perioada m.î. scade dobânda pe piaţă, obligaţiunile devin foarte atractive şi se pot plasa într-un timp scurt. V. şi împrumut de stat; obligaţiune. MORALITATEA IMPUNERII, mod de impunere, nivel al impozitării care este echitabil, suportabil, legiferat şi aplicat în funcţie de natura şi de mărimea venitului şi a averii, precum şi avându-se în vedere situaţia familială, civilă, socială, vârsta, capacitate de muncă etc. a contribuabililor. Impunerea prea accentuată afectează condiţia de viaţă a cetăţeanului, libertatea acestuia. V. şi principiile generale ale impozitării. MORATORIU 1. Amânare, suspendare cu caracter general a plăţii unor datorii publice sau particulare, acordată prin lege sau prin hotărâre guvernamentală, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale (calamităţi ale naturii, criză, revoluţie, război etc.). M. are ca scop acordarea unui răgaz debitorului în vederea redresării situaţiei sale patrimoniale şi creării condiţiilor favorabile pentru onorarea obligaţiilor faţă de creditori. 2. Instituţie prin care, la cererea falitului, se suspendă temporar efectuarea hotărârii judecătoreşti declarative de faliment, falitul justificând cu probe valabile că încetarea plăţilor a fost consecinţa unor evenimente extraordinare şi neprevăzute ori că acestea sunt scuzabile, şi stabileşte cu documente sau prin dare de garanţii suficiente că activul patrimoniului său depăşeşte pasivul. Amânarea prin măsuri adoptate de către stat în cazuri excepţionale (lipsa acută de disponibilităţi valutare, stare de război etc.), pe un anumit termen, a stingerii datoriilor interne şi externe. M. se poate institui şi prin acorduri judiciare speciale şi poate privi sistarea plăţilor interne (m. intern) şi sistarea plăţilor în străinătate. Amânarea pe o anumită perioadă de timp a plăţii datoriilor interne se poate face de către o instanţă judecătorească înainte sau după ajungerea debitorului în stare de faliment. M. dă dreptul debitorilor ca pe perioada de timp amânată, determinată de instanţa judecătorească, să înceteze plata datoriilor pe care le au, creditorii neavând dreptul să pretindă această plată. Pe timpul m., debitorul nu este oprit să-şi achite obligaţiile faţă de creditorii săi, însă este apărat de urmărirea silită a acestora. Atâta vreme cât m. este în vigoare, debitorul nu poate cere valută pentru stingerea datoriilor sale în străinătate. M. poate fi parţial, când se referă numai la anumite datorii, şi general, când se extinde asupra tuturor datoriilor. M. se practică de foarte multă vreme, fiind folosit şi înaintea erei noastre. M. se practică mai ales în timpul crizelor economice şi dovedeşte instabilitatea sistemelor economice, monetare, financiare şi de credit ale ţărilor respective. în ultimele decenii, în locul m. statele 488 MOŞ practică intervenţia valutară. V. şi daună moratorie; dobândă; dobândă moratorie; intervenţie valutară. ❖ M. împrumutului public, suspendarea pe o anumită perioadă de timp a serviciului datoriei publice (v.). Statul debitor anunţă pe creditorii săi despre împrejurările excepţionale şi despre situaţia în care se află, datorită căreia nu-şi poate respecta angajamentele faţă de creditori. V. şi datorie arierată; datorie publică; serviciul datoriei publice. MOŞTENIRE, trecerea patrimoniului unei persoane decedate asupra uneia sau mai multor persoane în viaţă, în temeiul legii sau al unui testament. MULTIPLICATOR, număr, coeficient convenţional care se determină ca raport între creşterea producţiei, a venitului şi creşterea investiţiilor şi relevă că, în cazul în care are loc o sporire a investiţiilor comparativ cu situaţia iniţială, venitul va înregistra o creştere de n ori mai mare faţă de sporul investiţiilor. V. şi multiplicatorul investiţiilor. MULTIPLICATORUL CHELTUIELILOR PUBLICE, coeficient, indicator care evidenţiază creşterea producţiei şi a veniturilor bugetare prin mărirea cheltuielilor bugetare, fară a se modifica suma impozitelor şi a taxelor. Evident, în astfel de situaţii se creează sau se măreşte deficitul bugetar care se finanţează din împrumuturi de stat. MULTIPLICATORUL CREDITULUI, indicator care exprimă nevoia relativă de monedă. M. se interpretează ca fiind cantitatea de monedă necesară pentru a se obţine o anumită sumă a masei monetare. Dacă se acceptă că m. este egal cu 0,20=20%, aceasta înseamnă că, pentru a obţine 100 de lei monedă, sunt suficienţi 20 de lei emişi în bancnote şi monede. Acest m. evidenţiază cantitatea de monedă scripturală ce se poate crea prin faptul că în economie există unele disponibilităţi sau rezerve excedentare, ţinându-se seama de rezervele obligatorii la bănci şi de existenţa unor sume de bani lichizi la agenţii economici şi la populaţie. M.c. se determină după următoarea formulă: MC =-----------, b + a-ab în care: MC = multiplicatorul creditului; a = procentul rezervei obligatorii; b = procentul de retragere a banilor din circulaţie de către agenţii economici şi populaţie. MULTIPLICATORUL FISCAL, coeficient, indicator care relevă creşterea producţiei şi a venitului prin micşorarea impozitelor şi fară modificarea cuantumului total al cheltuielilor bugetare. Eventualul deficit bugetar se finanţează prin împrumuturi de stat. Reducerea impozitelor şi a taxelor determină o creştere a veniturilor disponibile, din care o parte se economiseşte. MULTIPLICATORUL INVESTIŢIILOR, indicator care exprimă raportul dintre creşterea venitului (AV) şi sporirea investiţiilor (AI). M.i. relevă că, atunci când are loc o creştere a investiţiilor faţă de situaţia iniţială, venitul va creşte cu o mărime de K ori mai mare decât sporul investiţiilor. Rezultă că: AV = KAI. Din relaţia AV = AC +AI. rezultă că AI = AV - AC. MUN 489 Dacă în relaţia de calcul a m.i., K = » se înlocuieşte AI cu AV - AC, se obţine: AI AV K = ■ AV-AC Dacă se împart numărătorul şi numitorul fracţiei cu AV, se obţine: 1 K = 1-^ AV Rezultă că m.i. este un instrument de analiză a creşterilor, care exprimă numărul prin care trebuie să se multiplice variaţia de investiţie netă pentru a se obţine suma corespunzătoare de variaţie a producţiei. M. exprimă propagarea dinamică a unei cheltuieli care declanşează altele, în valuri. M. generează o înlănţuire de cerere-venit care poate acţiona în sensul expansiunii, accentuând un efect iniţial sau, dimpotrivă, provocând depresiunea, amplificarea contracţiei volumului de investiţii şi a cererii corespunzătoare. M.i. este legat de tendinţa despre consumul fracţiei din venitul suplimentar distribuit, care creşte volumul producţiei. M. presupune că rata de utilizare a capacităţilor productive este suficientă pentru ca producţia să poată urma cererea. M.i. este un indicator ce exprimă măsura în care modificarea investiţiilor generează modificări în nivelul consumului. Dacă un agent economic face investiţii, cheltuielile sale generează venituri pentru alţii. Persoanele fizice şi cele juridice care încasează aceste venituri le consumă parţial, ceea ce înseamnă că acest consum constituie un venit pentru alţii etc. MUNCĂ, activitate conştientă a omului, desfăşurată cu un anumit scop, anume acela de a produce bunuri materiale şi spirituale. M. este un proces între om şi natură în cursul căruia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură. M. este condiţia naturală permanentă a vieţii oamenilor, nimic nefiind posibil fară muncă; m. constituie baza existenţei şi a dezvoltării societăţii umane. M. a avut un rol hotărâtor în procesul de formare a omului, în desprinderea lui din lumea animalelor. M. presupune producerea de către om a mijloacelor de muncă (unelte etc.) şi acţionarea cu ajutorul lor asupra obiectelor muncii, proces în cursul căruia oamenii acţionează şi asupra lor înşişi, dezvoltându-şi capacitatea, experienţa şi îndemânarea lor de a folosi elementele naturii. în procesul muncii, oamenii nu acţionează în mod izolat, ci intră în anumite relaţii sociale de producţie. Munca fizică şi intelectuală constituie o necesitate vitală, ea este sursa, condiţia existenţei omului, a conştiinţei sale, este o sursă de mulţumire, de satisfacţie, de inspiraţie, un mijloc de afirmare a persoanei în societate. Uneori însă, m. se manifestă nu numai ca o acţiune liberă, dar şi ca o activitate nedemnă, degradantă, înjositoare, ca o obligaţie penibilă şi de dispreţuit. în unele cazuri, m. poate însemna şi asuprire, înstrăinare, luptă pentru existenţă, cauză a anumitor frustrări şi boli. Constituţia României prevede că: „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere... Durata normală a zilei de lucru este în medie de cel mult opt ore. La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii. Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate." MUNCÂ PATRIOTICĂ, sursă de finanţare a investiţiilor care micşorează corespunzător cuantumul resurselor băneşti necesare finanţării. M.p. exprimă ataşamentul şi entuziasmul oamenilor faţă de statul nostru şi constă în participarea nemijlocită a populaţiei la realizarea unor importante lucrări. Estimarea muncii patriotice care se prevede în planul de finanţare şi de creditare a investiţiilor se determină pe baza unor convenţii încheiate între beneficiarul de investiţie şi antreprenor, pe de o parte, şi consiliile locale şi organizaţiile obşteşti, pe de altă parte. V. şi surse de finanţarea a investiţiilor. 490 MUN MUNTE DE PIETATE, instituţie de credit mobiliar care a funcţionat şi în ţara noastră până în anul 1932, când a căzut în stare de încetare a plăţilor. Ea acorda împrumuturi pe baza gajurilor de bijuterii, obiecte de artă, mobilă, blănuri etc., care se restituiau în cazul rambursării împrumutului sau se vindeau prin licitaţie publică în caz de neachitare la termen a acestuia. V. şi lombard. MUTU ALITATE, act de solidaritate umană, principiu de bază sub forma căruia au apărut, s-au dezvoltat şi se practică diferite forme ale asigurărilor de persoane, de bunuri, de răspundere civilă, potrivit căruia riscul este suportat şi acoperit în comun de către toate persoanele cuprinse în asigurare („toţi pentru unul şi unul pentru toţi“). încă de la formele incipiente ale asigurărilor, m. se manifesta sub forma colaborării, a întrajutorării simultane a unor grupuri de persoane. M. constă în aceea că fiecare persoană din grupul respectiv are în acelaşi timp atât calitatea de asigurat, cât şi cea de asigurător. Toţi participanţii la asigurare au obligaţia să plătească o sumă modestă, numită primă de asigurare, în vederea constituirii fondului de asigurare din care se compensează daunele suferite de asiguraţi şi se plătesc sumele asigurate în urma survenirii riscului cuprins în asigurare. în cadrul colectivităţii se compensează daunele pentru bunurile distruse sau avariate aparţinând persoanelor respective şi, în caz de nevoie, se acordă sprijin oricărui membru al colectivităţii. M. este un element esenţial al definirii asigurării. Fără principiul m. nu poate fi vorba de protecţia vieţii omeneşti sau de refacerea bunurilor distruse. M. a stat şi, sub anumite aspecte, stă şi astăzi la baza asigurărilor de persoane, de bunuri, la temelia asigurărilor sociale. M. nu presupunea realizarea vreunui beneficiu. Administrând riscul prin intermediul asigurării, orice pagubă este suportată în comun de mai multe persoane şi nu-şi exercită impactul asupra unei singure persoane. Punerea în practică a principiului mutualităţii explică dezvoltarea foarte dinamică a asigurărilor pe plan naţional şi internaţional. I NARTUL, formă de rentă, analizată de Nicolae Bălcescu, apărută în Ţările Române în perioada extinderii economiei de schimb, care prin aparenţele sale, masca, fetşiza cu aceeaşi abilitate, goana după supramuncă cum o facea faimoasa „formulă trinitară“ atât de mult criticată de K. Marx. Analiza făcută de N. Bălcescu nartului a fost reţinută în ştiinţă tocmai pentru că punea în lumină modul cum privea reducerea formală a numărului zilelor de clacă, de fapt claca creştea mai ales prin fixarea unei cantităţi de muncă mult mărite ce trebuia executată de omul aservit într-o zi de clacă. Analiză făcută de N. Bălcescu a evidenţiat că raporturile muncii de clacă, iobăgiste, se cer a fi îndepărtate total şi înlocuite cu noi relaţii de proprietate şi de muncă pentru a deschide noi posibilităţi de dezvoltare a ţării. V. şi rentă. NAŢIONALIZARE, actul, hotărârea politică privind trecerea în proprietatea statului, cu sau fară despăgubire, a unor întreprinderi, zăcăminte, a pământului etc. aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice sau a unor societăţi particulare. ❖ N. capitalistă, trecerea unor bunuri din proprietatea privată în proprietatea statului capitalist, cu plata echivalentului valoric de la bugetul de stat. N.c. nu schimbă esenţa proprietăţii capitaliste asupra bunurilor naţionalizate şi natura orânduirii deoarece statul nu poate înlătura caracterul de capital al respectivelor mijloace de producţie. N.c. constituie o cale de creare a proprietăţii monopoliste de stat. ❖ N. socialistă, trecerea pe cale revoluţionară a mijloacelor de producţie proprietate privat-capitalistă în proprietatea statului socialist ca bunuri ale întregului popor. Prin actul naţionalizării bunurile devin proprietate socialistă de stat, proprietate a întregului popor. în condiţiile trecerii la socialism, naţionalizarea este considerată o necesitate obiectivă, o legitate general valabilă pentru toate ţările. N.s. pune bazele sectorului socialist în economie, constituind primul pas spre construirea economiei socialiste. Ea poate îmbrăca forme şi metode diferite în funcţie de particularităţile concrete ale fiecărei ţări, de raportul forţelor de clasă, de condiţiile internaţionale. De asemenea, n.s. se poate înfăptui deodată sau treptat, cu sau fără plata unui anumit echivalent, în ţara noastră, naţionalizarea principalelor mijloace de producţie industriale, de transport, miniere, de asigurări etc. a avut loc la 11 iunie 1948, fiind urmată de alte naţionalizări în anii 1949-1950. NAUFRAGIU , scufundare a unei nave; avariere sau accident care conduce la scoaterea unei nave din circulaţie. N. este un risc (v.) specific navelor maritime, care se acoperă prin asigurare indiferent de condiţia („cu răspundere pentru pierdere şi avarii“, „fară răspundere pentru avarii în afară de cazurile de coliziune, naufragiu, eşuare şi incendiu sau explozie la bordul navei“, „cu răspundere numai pentru pierderea totală a navei, inclusiv cheltuielile de salvare") care stă la baza încheierii asigurării. NAVE PENALIZATE, nave care au o vechime mare, motiv pentru care efectuarea unor transporturi de mărfuri cu acestea conduce la plata unor prime adiţionale. Se consideră nave 492 NAV penalizate acele nave care au o vechime mai mare de 20 de ani, iar în cazul navelor tanc cele care au o vechime de peste 15 ani. Nivelul primelor adiţionale este influenţat atât de vechimea navei (21-30 de ani, 31-35 de ani, 36-40 de ani şi peste 40 de ani), cât şi felul mărfurilor care fac obiectul transportului. Introducerea primelor adiţionale trebuie privită în strânsă legătură cu faptul că o vechime mai mare a unei nave constituie un factor de agravare a riscului. NAVLOSANT, persoană care închiriază o navă altei persoane, numită navlositor (v,). NAVLOSIRE, convenţie referitoare la închirierea unei nave pentru una sau mai multe curse, încheiată de navlositor, adică de proprietarul mărfii, cu armatorul (proprietarul vasului). NAVLOSITOR, participant la contractul de navlosire, care transportă în nume propriu ori ca intermediar mărfuri, în care scop închiriază o navă. V. şi navlu. N AVLU (engl. ,,freight“), tariful, preţul transportului maritim sau fluvial pentru mărfuri; suma pe care armatorul are dreptul să o primească de la navlositor în schimbul serviciului de transport al mărfurilor pe baza contractului de transport. N. este format din costul transportului pe mare şi din beneficul net. Determinarea lui se face în funcţie de timpul pentru care nava este pusă la dispoziţia navlositorului, de numărul voiajurilor, de volumul sau de greutatea mărfii, de numărul coletelor sau de valoarea mărfii. Nivelul n. variază continuu în funcţie de cererea şi oferta de nave şi se speculează la bursă. Plata n. se face pe bază de tarife sau pe baza cotaţiilor la bursă. Cuantumul n. este influenţat de factori conjuncturali de ordin economic, social, financiar etc. ❖ N. acumulat, n. care se calculează în portul de descărcare şi care este format din navlul propriu-zis la care se adaugă sumele ce se cuvin armatorului din contrastalii (v.) şi diferite cheltuieli efectuate în contul mărfii, din care se scad cheltuielile datorate de armator navlositorului (cheltuielile cu îndeplinirea formalităţilor finale la autorităţilor portuare, comisionul de navlosire, cheltuielile de agenţie în contul mărfii, asigurarea suplimentară a navei etc). V. şi comision; comision de adresă; comision de agenţie; comision de navlosire. ❖ N. ad. valorem, n. care se calculează la (în raport cu) valoarea mărfurilor şi care se practică de regulă la mărfurile scumpe pentru ca suma navlului să fie proporţională cu preţurile lor. ❖ N. anticipat, preţul plătit de către navlositor armatorului, în portul de încărcare, înainte de a se efectua transportul mărfurilor. ❖ N. brut, preţul transportului mărfii şi cheltuielile cu taxele portuare (remorcare, pilotare, de cheu, consulare etc.), la care se adaugă diferitele cheltuieli efectuate pentru mărfuri în portul de descărcare. ❖ N. contra ramburs, sumă datorată pentru transportul de colete; se plăteşte de către destinatar în momentul primirii coletelor. ❖ N. garantat, plata n. indiferent dacă marfa ajunge sau nu la destinaţie din cauza diferitelor accidente ce pot surveni în timpul transportului. ❖ N. global (forfetar), sumă calculată pentru întreaga navă, fară a se ţine seama de cantitatea de marfa care se încarcă. ❖ N. întreg, totalul sumei navlului prevăzute în conosament sau în factura de navlu, după cum rezultă din contractul de navlosire. V. şi factură; factură de navlu. ❖ N. la destinaţie, suma plătită după sosirea navei în portul de destinaţie. ❖ N. mort, sumă ce se plăteşte şi pentru spaţiul neocupat în navă, dar închiriat, sau pentru mărfurile care nu s-au mai încărcat pe navă din vina încărcătorului. ❖ N. net, sumă ce se determină prin scăderea din preţul total al transportului a cheltuielilor de port, de remorcaj, a comisionului de navlosire, a comisionului de agenţie etc. ❖ N. pe distanţă, preţ stabilit şi încasat în funcţie de distanţa pe care se transportă mărfurile; se practică în cazurile în care mărfurile se transportă pe distanţe mai mari decât cele prevăzute în conosament. ❖ N. suplimentar, preţ ce se încasează pentru mărfurile neacceptate în portul de destinaţie sau când nava este împiedicată să livreze mărfurile şi care se retransportă în portul de încărcare spre a fi predate încărcătorului. în aceste cazuri se pot adăuga şi cheltuielile reclamate de eventuala descărcare şi reîncărcare a mărfurilor transportate. NEC 493 NEAFECTAREA VENITURILOR BUGETARE, principiu bugetar potrivit căruia veniturile bugetare, după încasare trebuie depersonalizate, să-şi piardă individualitatea şi provenienţa şi sunt utilizate pentru efectuarea cheltuielilor bugetare, oricare ar fi acestea. Potrivit acestui principiu, nu se admite ca un anumit venit bugetar să fie afectat pentru finanţarea unor anumite cheltuieli. Experienţa confirmă că dacă încasările din venitul cu afectare specială depăşeşte suma necesară pentru finanţarea acţiunii stabilite, aceasta poate conduce la risipă, la cheltuirea cu orice preţ a fondurilor disponibile. în caz contrar, acţiunea nu s-ar putea realiza în condiţii optime, din cauza insuficienţei fondurilor atribuite. De la acest principiu există derogări. Sunt ţări care admit afectarea unor venituri chiar în cadrul bugetului ordinar. De asemenea, unele state, când instituie un nou impozit, pentru a atenua starea de nemulţumire a contribuabililor, precizează şi scopul în care se vor utiliza încasările din impozitul în cauză. NECESAR AL FONDULUI DE RULMENT, indicator financiar folosit în analiza economico-financiară a agenţilor economici, care evidenţiază necesarul financiar al exploatării. Necesarul financiar al exploatării reprezintă diferenţa dintre capitalul investit pentru formarea stocurilor şi constituirea creanţelor clienţilor şi asimilatelor acestora, pe de o parte, şi finanţarea cuprinsă în datoriile faţă de furnizori şi asimilatele acestora, pe de altă parte. N. al f. de r se determină astfel: NFR = Stocuri + Clienţi - Furnizori. Stocurile şi clienţii reprezintă active de exploatare. Activele de exploatare mai cuprind şi unele asimilate, cum sunt: avansuri şi aconturi acordate furnizorilor şi angajaţilor, debitori etc. Furnizorii reprezintă pasive de exploatare, care mai cuprind şi anumite asimilate, ca de exemplu: avansuri şi aconturi primite de la clienţi, datorii faţă de angajaţi, faţă de stat, asigurările sociale de stat, asigurările sociale pentru sănătate etc. Pasivele de exploatare se determină ţinând seama de decalajul de timp ce apare între momentul naşterii datoriilor şi cel al lichidării lor, al efectuării plăţilor respective. De exemplu, la aprovizionarea cu materii prime şi materiale de la furnizori se naşte un decalaj între ziua recepţiei şi cea a plăţii acestor resurse materiale; în timpul decalajului unitatea cumpărătoare foloseşte resursele băneşti corespunzătoare care de fapt sunt ale furnizorului. De asemenea, la salarii se iveşte un decalaj între data constituirii drepturilor angajaţilor şi ziua plăţii lor. La finanţare se ia în considerare numai soldul minim permanent şi stabil al pasivelor de mai sus, fiind numite pasive stabile. N.f. de r. se deosebeşte de la o întreprindere la alta, de la o ramură economică la alta, fiind determinat de: durata ciclului de exploatare, care exercită o influenţă direct proporţională; valoarea adăugată, care cu cât este mai mică, cu atât creditul furnizor (v.) compensează creditul acordat clienţilor; ritmul de creştere a cifrei de afaceri, care necesită ca n.f. de r. să aibă o evoluţie ca şi a cifrei de afaceri. în anumite situaţii, n.f. de r. poate să se diminueze ca urmare a unei valori adăugate reduse, datorită creşterii datoriilor faţă de furnizori şi reducerii datoriilor din partea clienţilor, precum şi ca efect al creşterii vitezei de rotaţie a stocurilor. Micşorarea n.f. de r. eliberează resurse financiare necesare activităţii economice a întreprinderii în cauză. Reducerea n.f. de r. se poate obţine pe următoarele căi: creşterea duratei şi a cuantumului datoriilor faţă de furnizori; reducerea duratei şi a volumului creditelor acordate clienţilor; micşorarea în anumite limite a stocurilor. N.f. de r. este legat de decalajul dintre încasări şi cheltuieli. încetinirea vânzărilor poate conduce la creşterea sensibilă a n.f. de r, fapt ce provoacă dificultăţi trezoreriei întreprinderii. N.f. de r. poate avea o variaţie în timp, determinată în principal de modificarea cifrei de afaceri şi de rata inflaţiei. Dezvoltarea activităţii agenţilor economici determină, de regulă, creşterea n.f. de r. Dar creşterea cifrei de afaceri trebuie să genereze un flux de autofinanţare. După cum rezultă din cele de mai sus, n.f. de r. depinde de nivelul stocurilor, de clienţi şi de furnizori, dar toate acestea variază, de regulă, în funcţie de cifra de afaceri. El se calculează astfel: 494 NEG SNFR = CA‘ - CA°- NFRn, fAn O’ incare: ^*0 SNFR = sporul necesarului de fond de rulment; CA! = cifra de afaceri în anul curent (de creştere); CA0 = cifra de afaceri din perioada anterioară creşterii; NFR0 = necesarul fondului de rulment în perioada anterioară creşterii cifrei de afaceri. în perioada de creştere a cifrei de afaceri, necesarul total al f. de r. se determină prin următorul calcul: NTFR = NFR0 + SNFR. V. şi pasive de exploatare; pasive stabile; fond de rulment. NEGLIJENŢĂ, atitudine de nepăsare, de delăsare, de lipsă de grijă şi răspundere, de uşurinţă în îndeplinirea unei obligaţii, sarcini, îndatoriri. NEGLIJENŢĂ ÎN PĂSTRAREA SECRETULUI DE STAT, comportarea neglijentă a unui salariat care are ca urmare distrugerea, sustragerea, alterarea sau pierderea unui document care constituie secret de stat sau care a dat posibilitatea unei alte persoane să ia cunoştinţă de un secret de stat. N. în p.s. de s. constituie infracţiune şi se pedepseşte penal. NEGLIJENŢĂ ÎN SERVICIU, încălcarea din culpă de către o persoană încadrată în muncă a unei îndatoriri de serviciu, prin îndeplinirea defectuoasă sau prin neîndeplinirea acestei îndatoriri, dacă în acest fel au fost vătămate într-o măsură importantă interesele legale ale unei persoane, s-a produs o pagubă avutului obştesc ori a fost tulburată desfăşurarea normală a activităţii unei organizaţii de stat sau obşteşti. N. în s. poate să constituie sau nu infracţiune, sancţionându-se în mod corespunzător. NEGOCIERE, dezbateri, tratative, act de tranzacţie ce se desfăşoară între două sau mai multe persoane fizice sau juridice în vederea realizării unor înţelegeri ori a perfectării unor contracte. NEGOCIEREA CONDIŢIILOR DE MUNCĂ, principiu al dreptului muncii (v.), care constă în negocierea de către salariaţi şi patroni a modalităţilor de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor reciproce de comun acord. Legislaţia adoptată după decembrie 1989 prevede că drepturile şi obligaţiile salariaţilor se stabilesc prin contractul individual de muncă, prin negocierea liberă a salariaţilor cu patronul. Condiţiile de muncă din întreprinderi, drepturile şi obligaţiile salariaţilor şi patronilor se stabilesc prin contractele colective de muncă, ce se perfectează la nivelul unităţilor economice, al ramurilor economice şi la nivelul economiei naţionale. Constituţia României prevede, că „dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate44. NEGOCIEREA TITLURILOR FINANCIARE, modalitate, procedură de stabilire a preţului de tranzacţie a titlurilor financiare, folosită de către membrii reţelei naţionale de comercializare a acestor titluri. NEIMPOZABIL, ceea ce nu este supus impunerii, nu cade sub incidenţa legii de impozit, fiind scutit de plata impozitului. NELUAREA MĂSURILOR DE PROTECŢIE A MUNCII, neadoptare a măsurilor de protecţie a muncii prevăzute de legislaţie, de către persoana juridică sau fizică organizatoare a procesului de muncă. Neluarea vreuneia dintre măsurile prevăzute de normele juridice NEL 495 referitoare la protecţia muncii, de către persoana care are îndatorirea de a lua aceste măsuri, la locurile de muncă ce prezintă un pericol deosebit, dacă prin aceasta se creează posibilitatea producerii unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Nerespectarea de către orice persoană a măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent sau deosebit de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Nerespectarea de către conducerea persoanei juridice şi de către persoana fizică a normelor referitoare la autorizarea funcţionării din punctul de vedere al protecţiei muncii constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Această pedeapsă se aplică şi în cazul repunerii în funcţiune a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor fără să se elimine deficienţele pentru care s-a dispus oprirea lor. Constituie contravenţii următoarele abateri de la normele de protecţie a muncii: "nerespectarea normelor de protecţie a muncii; ■accesul persoanelor neautorizate la locurile de muncă ce prezintă un pericol deosebit; ■nerespectarea normelor privind organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului de protecţie; "neîntocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor tehnice şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare; "nerespectarea prevederilor referitoare la întocmirea şi la trimiterea în termen a rapoartelor şi a datelor în legătură cu situaţia protecţiei muncii; "neîncheierea sau neprevederea în contractul de muncă şi în regulamentele privind desfăşurarea activităţii a obligaţiilor referitoare la protecţia muncii; "nerespectarea obligaţiilor de către patroni şi salariaţi; ■încălcarea normelor de protecţie a muncii privind timpul de muncă, munca în schimburi şi intensitatea muncii; "nerespectarea normelor privind asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie; "neasigurarea iluminatului de siguranţă la locurile de muncă prevăzute de normele de protecţie a muncii; "părăsirea echipamentelor tehnice aflate în funcţiune sau încredinţarea supravegherii acestora unor persoane neautorizate; "nerespectarea normelor privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de salvare; "nerespectarea normelor de producere a echipamentelor de lucru şi de protecţie colectivă şi individuală; "neacordarea alimentaţiei de protecţie şi a materialelor igienico-sanitare gratuite; "nerespectarea normelor de protecţie a muncii privind transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor tehnice, a materialelor şi a produselor; "nerespectarea măsurilor de siguranţă prevăzute în normele privind lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii de izolare; "nerespectarea normelor privind delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase, a golurilor, a săpăturilor, a puţurilor şi a iluminatoarelor; "nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii pentru asigurarea exploatării fară pericol a instalaţiilor de sudare, a recipientelor; "nerespectarea normelor privind întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor tehnice; "nerespectarea normelor privind exploatarea în condiţii de siguranţă a mijloacelor de transport şi a celor de ridicat; "nerespectarea normelor de protecţie a muncii privind aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de acraj; ■încălcarea normelor privind facilitarea activităţii inspectorilor de protecţie a muncii. De asemenea, constituie contravenţii următoarele situaţii: "neluarea măsurilor prevăzute în norme, care să prevină prezenţa, peste limitele admise de norme, a factorilor nocivi chimici, fizici sau biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman în procesul de muncă; "darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială sau totală, a construcţiilor, a echipamentelor tehnice noi sau reparate, precum şi aplicarea unor procese tehnologice care nu corespund normelor de protecţie a muncii; "neîntocmirea sau nerespectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită măsuri speciale de siguranţă; ■neluarea măsurilor pentru prevenirea şi lichidarea avariilor; "folosirea surselor de foc deschis şi fumatul în locurile unde acestea sunt interzise prin norme; "neluarea măsurilor de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor prin electrocutare, la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi echipamentelor electrice, precum şi a măsurilor pentru prevenirea efectelor electricităţii statice şi a descărcărilor atmosferice; "nerespectarea măsurilor 496 NEO de protecţie a muncii privind depozitarea, manipularea, transportul sau utilizarea materialelor toxice, corosive, inflamabile, a pesticidelor, precum şi a deşeurilor rezultate; "neasigurarea sau nefolosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă unde există pericole de incendiu sau de explozie; ■nerespectarea normelor de protecţie a muncii privind asigurarea celei de a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor tehnice; ■încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la asigurarea şi la utilizarea fondurilor necesare realizării măsurilor de protecţie a muncii. Abaterile contravenţionale de mai sus se sancţionează cu amendă, în funcţie de gravitatea abaterilor. Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor sunt de competenţa inspectorilor de protecţie a muncii din Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale sau a inspectorilor de poliţie sanitară şi de medicină preventivă din Ministerul Sănătăţii. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei persoana sancţionată poate face plângere la judecătoria teritorială, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs. V. şi protecţia muncii; norme de protecţie a muncii; inspector de protecţie a muncii; igiena muncii; boală profesională; accident de muncă. NEOIMPERIALISM, concepţie socialisto-marxistă potrivit căreia corporaţiile gigant cu sediul în ţările capitaliste dezvoltate exercită controlul şi dominaţia asupra economiilor ţărilor subdezvoltate. NEREZIDENŢI VALUTARI ÎN ROMÂNIA, persoane juridice şi fizice care au sediul sau domiciliul în străinătate, dar care participă la efectuarea operaţiunilor valutare curente şi la transferurile de capital cu mijloace de plată străine în ţara noastră. Sunt consideraţi n.v. în România: "persoanele juridice cu sediul în străinătate care nu sunt înregistrate şi/sau autorizate să desfăşoare activităţi în România; "ambasadele, consulatele şi alte reprezentanţe ale diferitelor ţări în România, precum şi organizaţiile internaţionale sau reprezentanţe ale unor astfel de organizaţii care funcţionează în România; "sucursalele, filialele, reprezentanţele, agenţiile şi birourile persoanelor juridice româneşti care desfăşoară activităţi şi sunt înregistrate în străinătate ca persoane juridice. De asemenea, sunt n.v. în România: "persoanele fizice, cetăţeni străini, care lucrează în cadrul ambasadelor, consulatelor şi reprezentanţelor altor ţări în România; ■persoanele fizice, cetăţeni străini, precum şi persoanele fară cetăţenie (apatrizii), cu domiciliul în străinătate şi care se află în România pe o perioadă mai mică de 183 de zile, în total, pe parcursul unui an calendaristic, cu paşaport sau cu legitimaţie de şedere temporară pentru cetăţenii străini, vizată la timp de organele abilitate; "persoanele fizice, cetăţeni români, cu domiciliul în străinătate şi care se află în România pe o perioadă mai mică de 183 zile, în total, pe parcursul unui an calendaristic. V. şi rezidenţi valutari în România. NETTO 1. Greutatea mărfii fără ambalaj. 2. Suma rămasă după ce s-au scăzut din preţul brut (total) de vânzare toate cheltuielile (transport, comisioane, magazinaj, asigurare etc.). NEUTRALITATE BUGETARĂ, mod de execuţie a veniturilor şi a cheltuielilor bugetului de stat care nu provoacă dificultăţi în luarea deciziilor de către agenţii economici şi, prin urmare, nu influenţează alocarea resurselor. N.b. presupune existenţa echilibrului bugetar, neutralitate fiscală, efectuarea raţională a cheltuielilor bugetare şi limitarea lor la cerinţele minime. V. şi neutralitate fiscală. NEUTRALITATE FISCALĂ, principiu de politică fiscală potrivit căruia impozitele şi taxele trebuie astfel reglementate, să aibă un asemenea cuantum încât nici să nu stimuleze şi nici să nu afecteze activitatea contribuabililor. Sistemul fiscal nu trebuie să stingherească activitatea economică a contribuabililor şi nici să-i îndepărteze de la îndeletnicirile lor. V. şi principiile generale ale impozitării. NOR 497 NEVOIA DE FOND DE RULMENT, element de activ care reprezintă activele circulante ce trebuie să fie finanţate din fondul de rulment (v.). N. de f. de r. = active circulante fară disponibilităţi, din care se scad datoriile curente. NIVEL (LIMITĂ) AL VALORII DE ECHILIBRARE, capital minim menţinut de un investitor în contul său de siguranţă din care nu este nevoie să efectueze plăţi de echilibrare. Acest capital minim se calculează în funcţie de preţul pieţei sau al debitului care există în cont. NIVEL DE ÎNCASĂRI, indicator folosit în sistemul de creditare al unităţilor, care reprezintă nivelul minim al încasărilor prevăzute a se realiza într-o anumită perioadă de timp (într-un trimestru), astfel încât să se poată realiza o rambursare corespunzătoare din creditele ce au fost acordate unităţii respective în perioadele anterioare sau în anul curent. N. de î. determină unităţile economice să folosească cu eficienţă maximă creditele care li se acordă. NIVEL DE PLĂŢI, indicator care se utilizează în sistemul de creditare al unităţilor economice. El reprezintă cuantumul maxim al plăţilor ce se pot efectua prin contul curent într-o anumită perioadă de timp (într-un trimestru). Acest indicator determină unităţile economice să folosească în mod raţional creditele bancare care li se pun la dispoziţie. NIVEL DE VIAŢĂ, totalitatea condiţiilor materiale, sociale, culturale pe care societatea le creează membrilor săi ori anumitor grupe de populaţie, familii sau persoane, într-o perioadă dată de timp. N. de v. se poate caracteriza cu ajutorul mai multor indicatori, cum sunt: "veniturile grupelor de populaţie; "nivelul preţurilor mărfurilor şi al tarifelor serviciilor; "puterea de cumpărare a leului; "consumul de mărfuri şi servicii; "condiţiile de muncă şi de odihnă; ■condiţiile de locuit; "nivelul de pregătire profesională şi de cultură; "modul de ocrotire a sănătăţii; «morbiditatea şi starea de sănătate a populaţiei; «accesul la instrucţie şi la informaţie etc. NOMINAL, ceea ce este înscris pe o bancnotă, un cec, o acţiune, o obligaţiune pentru a indica valoarea acesteia. V. şi valoare nominală. NOMINALISM, v. TEORIA NOMINALISTĂ A BANILOR. NORMARE, procedură de stabilire a normelor sau a regulilor privind modul cum trebuie să se execute o anumită lucrare sau după care trebuie să fie condus un anumit domeniu de activitate. NORMAREA ACTIVELOR CIRCULANTE, activitate complexă de planificare financiară prin care se dimensionează fondurile băneşti necesare procurării stocurilor optime de active circulante proprii (materii prime, materiale, combustibili etc.), necesare unei unităţi economice pentru desfăşurarea normală a activităţii sale. Lucrările de normare trebuie să fie astfel efectuate încât să faciliteze o aprovizionare normală, ritmică, să evite crearea de stocuri supranormative şi să asigure condiţii ca procesul de producţie şi de livrare a produselor finite să aibă o ritmicitate continuă. în procesul normării se ţine seama, în primul rând, de necesitatea asigurării unui cuantum optim de active circulante în concordanţă cu obiectivele şi cu sarcinile economice, care să asigure desfăşurarea ritmică a proceselor de producţie şi de circulaţie a mărfurilor, folosirea completă şi intensivă a capacităţilor de producţie, a suprafeţelor agricole şi a forţei de muncă, cu respectarea consumurilor normate, evitându-se golurile în aprovizionare. In al doilea rând, se are în vedere ca dimensionarea normativelor de active circulante să imprime aplicarea unui regim sever de economii în cheltuirea mijloacelor materiale, băneşti şi utilizarea cât mai eficientă a acestor mijloace. N.a.c. trebuie să reflecte modificările survenite în structura şi asortimentul producţiei, în nivelul consumurilor specifice, în perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie şi o îmbunătăţire continuă a calităţii produselor care se execută, să se înregistreze 498 nor 0 reducere sistematică a consumurilor de materiale, combustibil şi energie pe baza perfecţionării continue a tehnologiilor de fabricaţie, să se urmărească lărgirea continuă a bazei interne, naţionale de materii prime, materiale. N. trebuie să se bazeze pe metode ştiinţifice, pe cunoaşterea condiţiilor concrete de aprovizionare, producţie şi desfacere ale fiecărei întreprinderi, precum şi pe cunoaşterea posibilităţilor de îmbunătăţire continuă a condiţiilor acestor procese. Planificarea activelor circulante trebuie să fie coordonată şi corelată cu planificarea aprovizionării tehnico-materiale, a producţiei şi a desfacerii şi să reflecte măsurile de perfecţionare continuă a procesului de aprovizionare tehnico-materială, cu deosebire cele referitoare la optimizarea fluxurilor de transport şi la raionarea aprovizionării, precum şi a surselor de aprovizionare. La materialele procurate din import, pentru determinarea stocurilor este necesar să se aibă în vedere durata ciclurilor de aprovizionare de pe diferitele pieţe externe, adâncirea permanentă a procesului de tipizare a materiilor prime, a materialelor şi produselor, urmărindu-se reducerea dispersiei pe un număr mare de sorto-tipo-dimensiuni; îmbunătăţirea organizării şi optimizării fluxurilor de producţie, scurtarea duratei ciclurilor de fabricaţie, perfecţionarea proceselor de desfacere a mărfurilor, corelarea stocurilor de produse finite cu mărimea ciclurilor tehnice de livrare şi de facturare a produselor, spre a se elimina imobilizările în stocuri de produse finite fară desfacere sau cu desfacere lentă. N.a.c. trebuie astfel făcută încât să se realizeze o concordanţă deplină cu normele de stoc (în zile şi unităţi naturale), astfel încât la nivelul fiecărei unităţi economice să se stabilească niveluri optime de finanţare prin normative ale stocurilor curente, în funcţie de condiţiile create de procesul aprovizionării, urmărindu-se să se asigure o corelare judicioasă între cuantumul stocurilor normate şi a normativelor activelor circulante. Calcularea normativului pentru fiecare an şi trimestru trebuie să se efectueze cu exactitate şi fară exagerări, folosindu-se experienţa înaintată a întreprinderilor şi asigurându-se creşterea vitezei de rotaţie a activelor circulante; dimensionarea cuantumului necesar de active circulante trebuie să aibă în vedere atât interesele furnizorilor, cât şi interesele cumpărătorilor. în procesul n.a.c. se urmăreşte asigurarea unui raport optim între dinamica stocurilor şi dinamica venitului naţional, astfel încât volumul stocurilor materiale raportat la 1 000 de lei venit naţional creat să aibă o dinamică în continuă scădere. Periodic, la un anumit număr de ani, ministerele economice, consiliile judeţene şi al municipiului Bucureşti şi organele financiar-bancare sunt obligate să organizeze acţiuni de recalculare a normelor de stoc şi a normativelor în vederea dimensionării optime a necesarului de active circulante. Prin aceste recalculări se urmăreşte îmbunătăţirea normelor de stoc şi a normativelor în funcţie de noile condiţii de aprovizionare, producţie şi desfacere ale fiecărei unităţi economice. Practic, n.a.c. constă în stabilirea nivelului optim al stocurilor de active circulante în diferite faze ale circuitului economic şi în calcularea normativului valoric pe fiecare categorie de active circulante supuse normării. V. şi normativul activelor circulante. ❖ N.a.c. prin metoda analitică, activitate complexă de planificare financiară prin care se determină normativele medii anuale, precum şi normativele trimestriale, pe fiecare element al activelor circulante, de către întreprinderile nou înfiinţate, cu prilejul recalculării periodice a normativelor activelor circulante, când intră în funcţiune secţii noi, când în anul curent în activitatea unităţilor economice survin modificări mari în aprovizionarea, organizarea şi tehnologia producţiei, în desfacerea produselor, în nomenclatorul produselor ce se fabrică etc., modificări care pot determina o încetinire sau o accelerare a vitezei de rotaţie a activelor circulante. Prin această metodă de n. se determină normative corespunzătoare cerinţelor reale ale unităţilor economice. Ea necesită însă un volum impresionant de muncă, mai ales la întreprinderile mari care fabrică o gamă largă de produse. ❖ N.a.c. prin metoda sintetică (globală) se foloseşte pentru determinarea normativului pe total active circulante necesare întreprinderii, avându-se în vedere viteza de rotaţie din anul de bază şi volumul producţiei în anul curent. Această normare se practică de către întreprinderile aflate în funcţiune clin anii anteriori şi la care nu survin modificări esenţiale în aprovizionare, producţie şi desfacere, precum şi de către ministere la care ar fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să se determine analitic normativul pentru fiecare element de active circulante. Ministerele îşi desfăşoară munca de normare în strânsă legătură cu lucrările de elaborare a NOR 499 proiectului bugetului de stat, între care se stabilesc corelaţii, respectiv se determină vărsămintele ce urmează să se facă la buget şi alocaţiile ce urmează să fie primite de la bugetul de stat, precum şi volumul de credite ce va fi solicitat băncii. La determinarea normativului se au în vedere sarcinile de producţie care le-au fost repartizate întreprinderilor din programul de dezvoltare economico-socială, repartizarea acestor sarcini pe trimestre, viteza de rotaţie a activelor circulante din anul de bază, căile de accelerare a acesteia etc. N.a.c. pentru anul curent se efectuează plecându-se de la următoarea relaţie de egalitate: VPb vppi Nb Npl ’ în care: VP5 şi VPpl = valoarea producţiei în anul de bază şi, respectiv, în anul curent; Nb şi Npl = normativul mediu al anului de bază şi, respectiv, al anului curent. Pe baza acestor elemente, normativul pentru anul curent se determină după următoarea formulă: ' VP, Influenţat de particularităţile ramurilor economice, normativul creşte, în general, proporţional cu volumul producţiei, dar totuşi mai puţin decât creşte volumul acesteia. Normativul mediu al anului curent se poate determina şi după relaţia: VPn Nma“’ încare: Nina = normativul mediu anual; VPp = valoarea producţiei prevăzute în anul curent; CRb = coeficientul prevăzut al rotaţiei activelor circulante. Normativele medii trimestriale se determină, în principiu, într-un mod asemănător, luându-se în considerare valoarea trimestrială a producţiei şi viteza de rotaţie pe fiecare trimestru. Pentru determinarea normativului, viteza de rotaţie din anul de bază se corectează cu influenţa factorilor obiectivi care au acţionat în anul de bază şi continuă să acţioneze în anul viitor, precum şi cu influenţa factorilor noi care apar în anul viitor, cum sunt: "modificarea normelor de stoc în zile la materii prime şi materiale, semifabricate şi produse finite, datorită îmbunătăţirii aprovizionării; "micşorarea consumului specific; "scurtarea ciclului de fabricaţie; "extinderea mecanizării şi a automatizării; "perfecţionarea tehnologiei de fabricaţie; "îmbunătăţirea organizării producţiei şi a muncii; "reducerea numărului de zile pentru formarea stocurilor livrabile prin mecanizarea ambalării produselor; "îmbunătăţirea depozitării materiilor prime, a materialelor şi a produselor finite; "livrarea la timp a produselor; "reducerea numărului de zile necesar întocmirii documentelor şi prezentării lor la bancă pentru efectuarea promptă a decontărilor. Viteza de rotaţie se accelerează în anul viitor şi datorită faptului că nu toate elementele de active circulante cresc proporţional cu creşterea producţiei. Organele superioare pot să folosească la n.a.c. şi indicatorul cheltuieli de producţie la 1 000 de lei producţie marfă vândută şi încasată, exprimată în preţul de livrare la care circulă mărfurile între unităţile economice. Normativul total se defalcă pe elemente de active circulante asemănător cu ponderea pe care acestea au avut-o în anul de bază. Folosirea acestei metode simplifică şi uşurează mult munca de planificare financiară în unităţile economice. NORMAREA CHELTUIELILOR INSTITUŢIILOR PUBLICE, activitate de planificare financiară prin care se determină cuantumul cheltuielilor anuale pentru funcţionarea în condiţii 500 NOR optime a instituţiilor publice. N. are loc în procesul planificării bugetare, când se folosesc diferite procedee reglementate prin acte normative pentru determinarea cheltuielilor operative ale instituţiilor publice, se utilizează un sistem unitar şi ştiinţific de planificare a cheltuielilor, se efectuează studii comparative şi analize, se fructifică experienţa naţională, experienţa altor ţări din lume. Metodele folosite pentru normare au menirea să stimuleze folosirea eficientă a mijloacelor băneşti alocate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, să facă posibilă finanţarea la timp a cheltuielilor instituţiilor, proporţional cu realizarea indicatorilor operativi stabiliţi, şi să contribuie la întărirea disciplinei financiare. NORMATIV, tabel sau instrucţiuni prin care se stabileşte cuantumul, consumurile de materiale şi de muncă necesare executării unei anumite operaţiuni. NORMATIV ANUAL ÎN ORE DE FUNCŢIONARE, numărul de ore normat anual pentru funcţionarea mijloacelor fixe supuse amortizării, pe baza duratei de serviciu normate, exprimată în ore de funcţionare. N.a în o. de f. se determină după formula: în care: Nao = normativul anual în ore de funcţionare; Dno= durata de serviciu normată, exprimată în ore de funcţionare; Dn = durata de serviciu normată, exprimată în ani. Acest normativ se calculează pentru mijloacele fixe ale căror durate normate de serviciu se exprimă atât în ani, cât şi în ore de fimcţionare, cum sunt, spre exemplu, tractoarele, combinele, principalele maşini-unelte şi utilaje de construcţii. V. şi durata de serviciu normată; normă analitică de amortizare; normă de amortizare pe ora de funcţionare; normă unică de amortizare. NORMATIV DE CHELTUIELI, tabel nominal în care sunt cuprinse normele tehnico-economice pe baza cărora se stabilesc consumurile de materiale şi de salarii necesare fabricării unei piese sau unităţi de produs, precum şi preţurile şi salariile care exprimă în etalon bănesc aceste consumuri. în practica întreprinderilor se folosesc n* de c. directe şi n. de c. indirecte. N. de c. directe Sunt folosite de întreprinderile industriale şi se extrag pe repere din documentaţia tehnică, în special din fişele tehnologice, în care datele sunt grupate pe feluri de produse, pe cheltuieli directe normate, din reţetele de fabricaţie, din listele consumurilor specifice, din nomenclatoarele de piese etc. întocmite pe baza cataloagelor pentru materiale, din tarifele de salarizare etc. N. de c. indirecte se fixează pe fiecare loc de muncă, atelier, secţie sau serviciu (cheltuieli de producţie, cheltuieli generale ale întreprinderii etc.). NORMATIV ÎN ZILE, v. NORMĂ MEDIE ÎN ZILE. NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE, cuantumul minim valoric stabilit, necesar asigurării stocurilor optime de materii prime, de materiale, obiecte de inventar de mică valoare sau de scurtă durată, producţie neterminată, cheltuieli anticipate, produse finite etc., aflat la dispoziţia unităţilor economice, cu ajutorul căruia acestea îşi desfăşoară activitatea în mod normal, fără întrerupere. Stabilirea normativului este în funcţie de natura şi condiţiile fiecărei întreprinderi. La întreprinderile agricole elementele supuse normării sunt: seminţele, carburanţii şi lubrifianţii, medicamentele şi insecticidele, piesele de schimb şi de reparaţii, furajele, combustibilul pentru încălzit, obiectele de inventar de mică valoare sau de scurtă durată, materialele diverse, producţia neterminată, produsele finite, ambalajele şi materialele de împachetat, numerarul şi cheltuielile anticipate. La întreprinderile şi organizaţiile comerciale NOR 501 de stat se stabileşte normativul pentru următoarele elemente: mărfuri, ambalaje de desfacere şi de aprovizionare, obiecte de inventar de mică valoare sau de scurtă durată, materiale de întreţinere şi de gospodărie, materiale şi îmbrăcăminte de protecţie, numerar şi cheltuieli anticipate. N.a.c. este influenţat de următorii factori: "volumul programat al producţiei; "felul şi tehnologia producţiei; "preţul de achiziţionare al elementelor de active circulante; "sursa de aprovizionare (distanţa dintre furnizori şi cumpărători); "frecvenţa aprovizionărilor şi a desfacerilor; "viteza de rotaţie a activelor circulante, a) Volumul programat al producţiei influenţează direct şi proporţional mărimea normativului. Cu cât întreprinderea are sarcini de producţie mai mari, cu atât îi sunt necesare cantităţi mai mari de materii prime, materiale etc. şi deci cu atât normativul va fi mai mare. Aceasta, desigur, dacă influenţa celorlalţi factori sau a celorlalte condiţii rămâne nemodificată. Reproducţia lărgită reclamă creşterea continuă a necesarului de active circulante. Concomitent, poate avea loc o micşorare a necesarului de active circulante prin perfecţionarea tehnologiei de producţie, ridicarea calităţii materialelor, micşorarea normelor de consum specific, folosirea cu economie şi spirit gospodăresc a materiilor prime, a materialelor, lichidarea risipei, valorificarea deşeurilor, îmbunătăţirea transporturilor etc. Cu cât calitatea produselor este mai bună, cu atât produsele obţinute au o durată de serviciu mai mare. Valorificarea superioară a materialelor, reducerea şi lichidarea deşeurilor şi a rebuturilor micşorează corespunzător cantitatea de active circulante participante la circuitul economic, b) Felul şi tehnologia producţiei, modul cum este organizată producţia influenţează mărimea normativului. Mărimea normativului este influenţată de timpul cât durează producţia şi în special de durata perioadei de muncă. Cu cât perioada de muncă este mai mare, cu atât activele circulante stau mai mult timp în sfera producţiei şi, în consecinţă, cu atât mai mare este şi cuantumul lor necesar desfăşurării întregului proces de producţie, c) Preţul de achiziţionare a elementelor de active circulante influenţează, de asemenea, direct proporţional n.a.c. Cu cât preţul de achiziţionare a elementelor de active circulante este mai mic, cu atât şi normativul este mai mic şi invers, d) Sursa de aprovizionare (distanţa dintre furnizori şi cumpărători) influenţează tot direct proporţional mărimea normativului. Astfel, cu cât intervalul dintre aprovizionări şi livrări este mai mic, cu atât şi normativul va fi mai mic şi invers. Aprovizionarea la intervale mai mari sau mai mici trebuie apreciată de la o întreprindere la alta şi chiar de la un element de active circulante la altul în cadrul aceleiaşi întreprinderi. Aşa de pildă, uneori este mai convenabil să se facă aprovizionări la intervale mici, alteori este însă mai indicat ca aprovizionările să aibă loc la intervale mai mari etc. e) Frecvenţa aprovizionării şi a desfacerilor. Cu cât intervalul dintre aprovizionări şi livrări este mai mic, cu atât şi normativul va fi mai mic şi invers. Aprovizionarea la intervale mai mari sau mai mici trebuie apreciate de la o unitate economică la alta şi, chiar, de la un element la altul de active circulante ale aceleiaşi unităţi economice. Aşa, spre exemplu, uneori este mai convenabil s se facă aprovizionări la intervale mici, alteori este însă mai indicat cu aprovizionările să aibă loc la intervale mai mari etc. f) Viteza de rotaţie a activelor circulante (v.) influenţează invers proporţional mărimea normativului. Cu cât această viteză este mai mare, cu atât n.a.c. este mai mic şi invers. NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE, n. calculat de către unităţile economice pentru numărul de zile în care se întocmesc şi se depun la bancă documentele de decontare pentru mărfurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate. în momentul depunerii documentelor la bancă, aceasta acordă întreprinderii furnizoare un credit pe termen scurt echivalent cu costul de producţie, pentru ca întreprinderea să-şi poată relua şi continua în mod normal activitatea sa, credit care se rambursează în momentul achitării contravalorii mărfurilor livrate, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate de către cumpărător. N.a.c. în d. este influenţat de doi factori, şi anume: a) cheltuielile medii zilnice determinate la nivelul costurilor de producţie şi b) numărul de zile necesar pentru întocmirea şi depunerea documentelor de decontare la bancă, în vederea efectuării decontărilor pentru mărfurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate. Intervalul de timp exprimat în zile necesar întocmirii 502 NOR documentelor de decontare şi depunerii lor la bancă în vederea decontării se determină avându-se în vedere complexitatea activităţii întreprinderilor, distanţa până la bancă, mijloacele de transport ce pot fi folosite etc. Normativul mediu anual pentru activele circulante în decontare se determină cu ajutorul următorului calcul: Nma=^L.D, 360 în care: Nma = normativul mediu anual; Cacp = cheltuielile anuale exprimate în costuri de producţie; D = durata de timp exprimată în zile, necesară întocmirii documentelor de decontare şi depunerii lor la bancă, stabilită ca normă medie în zile pe întreprindere. Alături de normativul mediu anual, întreprinderile calculează şi normativele trimestriale, la care se ţine seama de repartizarea pe trimestre a cheltuielilor anuale de producţie şi de desfacere. Normativul trimestrial se determină astfel: n„=£^.d. ' 90 în care: Ntr = normativul trimestrial; C^CP = cheltuielile trimestriale exprimate în costuri de producţie; D = numărul de zile necesar perfectării documentelor de decontare şi depunerii lor la bancă. NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE LA ÎNTREPRINDERILE DE TRANSPORTURI AUTO, n. care se determină pentru transportul de mărfuri şi pentru acoperirea cheltuielilor în perioadele de imobilizare a fondurilor. N. se calculează pentru perioada medie de la data efectuării transportului şi până la data întocmirii documentelor de taxare, precum şi pentru durata circuitului bancar al decontărilor de la unitatea bancară care deserveşte întreprinderea de transporturi auto şi până la transmiterea sumelor aflate în subcontul de decontare al autobazei. N. pentru aceste două perioade de imobilizare se determină pe baza următoarelor două formule: VT a)Nd=_^:.Nt, in care: W Nd = normativul activelor circulante în decontare; VTr = volumul total trimestrial al transporturilor la costurile acestora; Nt = durata medie în zile de la data executării transportului până la data taxării. VI b)Nd = — -Nc. în care: 90 Nd = normativul activelor circulante în decontare; VI = volumul total trimestrial al încasărilor din activitatea de transporturi şi din alte activităţi, exclusiv cheltuielile care se efectuează de către autobază; Nc = durata medie în zile a circuitului documentelor bancare. NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE LA REGIONALELE DE CALE FERATĂ, n. care se determină pentru fiecare regională de cale ferată şi pe trimestre, pentru compensarea cheltuielilor ce se efectuează în perioada de timp de la transmiterea numerarului de către diferitele staţii şi agenţii de voiaj şi până la înregistrarea acestuia în contul colector propriu. N. se determină pe baza cheltuielilor de exploatare prevăzute NOR 503 pe fiecare regională, din care se deduce amortismentul mijloacelor fixe ce se plăteşte centralizat. N. se calculează după formula: Ni.c-AN-. 90 în care: Nd = normativul activelor circulante în decontare; C = cheltuielile de exploatare prevăzute; A = amortismentul mijloacelor fixe; Nz = norma în zile. NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE LA UNITĂTILE DE NAVIGAŢIE CIVILĂ, n. care se determină pentru durata circuitului bancar al documentelor de decontare de la unitatea bancară ce deserveşte portul care a încasat contravaloarea transportului până la unitatea bancară ce deserveşte direcţia de navigaţie civilă, pentru transmiterea sumelor aflate în contul de decontare al portului. N. se calculează după formula: în care: 90 Nd = normativul activelor circulante în decontare; Vt = volumul total al încasărilor trimestriale prevăzute, exclusiv cheltuielile care se efectuează de către port; Dm = durata medie în zile a circuitului documentelor bancare. Astfel de normative se calculează şi pentru activitatea de navigaţie civilă şi de prestaţii portuare, ca urmare a imobilizărilor create de plata taxelor de transport în contul beneficiarilor, de avansurile casei navelor pentru hrana la bord a personalului îmbarcat, de plăţile efectuate de agenţiile NAVROM în străinătate, de decontările cu partenerii străini în calitate de agenţi, de constituirea fondului-plafon centralizat pentru plăţile în valută care se efectuează prin Banca Comercială Română etc. NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE LA UNITĂTILE SUBORDONATE COMANDAMENTULUI AVIAŢIEI CIVILE TAROM , n. care se determină pentru perioada de la efectuarea transporturilor prin curse speciale charter (plătite la ora de zbor) şi până la încasarea valorii acestora de la unităţile beneficiare, precum şi pentru perioada de timp de la efectuarea prestaţiilor de către aviaţia utilitară până la depunerea documentelor spre încasare la bancă. N. se determină în aceste cazuri după formula: M VT'N’ Nd =- în care: 90 Nd = normativul activelor circulante în decontare; VT = volumul trimestrial al transporturilor la costurile acestora; Nz = durata medie în zile de la data executării transporturilor până la data încasării sau a depunerii documentelor spre încasare la bancă. N. se calculează şi pentru timpul scurs de la data încasării şi până la înregistrarea în contul curent al Comandamentului Aviaţiei Civile TAROM a sumelor încasate din vânzarea biletelor de către agenţiile externe TAROM, folosindu-se formula: V- • N Nd = ——» în care: 90 Nd = normativul activelor circulante în decontare; 504 NOR Vj = volumul încasărilor prevăzute; Nz = numărul de zile de la data încasării până la data înregistrării sumelor în contul curent al Comandamentului Aviaţiei Civile TAROM. NORMATIVUL FONDULUI PENTRU TEHNICA NOUĂ, n. determinat pe fiecare trimestru, pe baza următoarei formule: K(N™, + Ns + Npf) Nf"-------------m------------- în care: Nftn= normativul aferent fondului pentru tehnica nouă; K = ponderea fondului pentru tehnica nouă în totalul cheltuielilor de producţie; Npn = normativul pentru producţia neterminată; Ns = normativul pentru semifabricate; Npf = normativul pentru produse finite. N.f. pentru t.n. se scade din normativul total al unităţii economice. V. şi fond pentru introducerea tehnicii noi. NORMATIVUL MATERIILOR PRIME Şl AL MATERIALELOR, expresia valorică a cantităţii de materii prime, materiale de bază, auxiliare şi combustibili (pe sorturi) necesare unităţii economice pentru desfăşurarea procesului de producţie în cursul fiecărui trimestru. Pentru aceste elemente de active circulante, a căror contravaloare este cuprinsă în întregime în costul de producţie, se determină normele de stoc şi normativul mediu anual. Calcularea normativului mediu anual pentru aceste elemente de active circulante se face pe baza prevederilor costului de producţie, a programului de aprovizionare, a contractelor economice, precum şi pe baza datelor contabilităţii. De asemenea, la calcularea normelor de stoc şi a normativului mediu anual pentru materii prime şi materiale se au în vedere volumul sarcinilor din programul de producţie, normele de consum specific şi stocurile existente la începutul anului, determinându-se necesarul de aprovizionat. Normativul mediu anual pentru materii prime şi materiale se calculează după următoarea formulă: N = CMZ *NSZ» în care: N = normativul pentru materii prime şi materiale; CMZ = cheltuiala medie zilnică; Nsz = norma de stoc în zile. Cheltuiala zilnică (consumul mediu zilnic) se obţine raportând cantitatea de materii prime şi materiale, exprimată în preţuri de aprovizionare, necesare producţiei programate pe întregul an la numărul de zile din an (360 de zile). Normativul mediu anual pentru materii prime şi materiale se determină pentru fiecare material prin înmulţirea necesarului valoric pentru îndeplinirea programului anual cu norma de stoc în zile, iar rezultatul se împarte la 360, respectiv la numărul convenţional de zile dintr-un an calendaristic. Prin însumarea acestor normative se obţine normativul pentru materii prime, materiale şi combustibil. După calcularea normativului mediu anual, unităţile economice determină normativul mediu anual în zile pe total elemente de active circulante. Normativul mediu anual în zile se determină după următoarea formulă: Nna Nmz=360: pa NOR 505 in care: = normativul mediu anual în zile; Npa = necesarul valoric anual pentru realizarea programului de producţie; Nnţa = normativul mediu anual de active circulante. Pe baza normativului mediu anual în zile se determină normativele valorice trimestriale. V. şi normă de stoc (în zile). NORMATIVUL MEDIU ANUAL GLOBAL, n. care se determină analitic pentru grupa „diverse materiale**, efectuându-se următorul calcul: Nmag=VAD-^-, în care: vat Nma« = normativul mediu anual global pentru materiale diverse; VAD = valoarea anuală a materialelor diverse; Nmat = normativul mediu anual pe total materii prime nominalizate; V* = valoarea anuală totală a materiilor prime nominalizate. NORMATIVUL MINIM DE FINANŢAT, cuantumul necesar de active circulante determinat pentru trimestrul cu sarcinile cele mai reduse de aprovizionare tehnico-materială, producţie şi desfacere, reprezentând mijloacele proprii ale unităţilor economice de stat. Diferenţele dintre normativele celorlalte trimestre din acelaşi an şi n.m. de f. se acoperă prin credite bancare. V. şi creştere anuală de active circulante; creştere trimestrială de active circulante; prisos de active circulante. NORMATIVUL PENTRU OBIECTE DE INVENTAR DE MICĂ VALOARE SAU DE SCURTĂ DURATĂ, PIESE DE SCHIMB, ECHIPAMENT Şl MATERIALE DE PROTECŢIE, n. care se determină pe baza următorului calcul: n = s1-s2 + a-u, în care: N = normativul activelor circujante; Sj = stocul la începutul perioadei curente al obiectelor de inventar, al echipamentului de protecţie, al pieselor de schimb etc.; S2 = stocul fără întrebuinţare şi de prisos; A = valoarea aprovizionărilor prevăzută pentru anul curent; U = valoarea uzurii în timpul perioadei curente (consumuri de obiecte de inventar înregistrate în costuri). N. pentru aceste active se mai poate determina şi pe baza următoarelor elemente: necesarul de consum prevăzut în trimestrul respectiv, durata medie de confecţionare a elementelor respective de active circulante în secţiile întreprinderii. Când acestea se procură de la alte unităţi economice, trebuie să se ia în calcul şi durata medie dintre livrări. Se calculează după formula: C T N = —— + Ss» în care: 360 N = normativul activelor circulante; C = consumul prevăzut de piese de schimb, obiecte de inventar etc. din anul viitor; T = timpul necesar pentru fabricarea pieselor de schimb, a obiectelor de inventar etc., în secţiile proprii ale întreprinderii sau durata medie dintre livrări, în cazul când acestea se procură din afară; Ss= stocul de siguranţă. 506 nor Stocul de siguranţă se determină numai pentru obiectele de inventar de mică valoare sau de scurtă durată care sunt necesare producţiei. Normarea pieselor de schimb se mai poate face prin determinarea procentului pieselor de schimb folosite pentru mijloacele fixe în anul de bază şi apoi prin aplicarea acestui procent la valoarea mijloacelor fixe din anul curent. Necesarul pentru consumul de piese de schimb se stabileşte pe baza normelor tehnice prevăzute în normativele de reparaţii, potrivit prevederilor legale. Dat fiind faptul că pentru fabricarea diferitelor piese de schimb durata ciclului de producţie diferă de la o piesă la alta, este necesar să se determine o durată medie ponderată de fabricare pentru toate piesele de schimb care se folosesc. Această medie ponderată se stabileşte folosind cantităţile şi duratele de fabricaţie pe fiecare fel de piesă sau pe grupe de piese de schimb. Asemănător se procedează şi în cazurile în care piesele de schimb şi obiectele de inventar se procură de la alte unităţi economice, folosindu-se cantităţile intrate şi durata medie dintre livrări. Pentru a se preîntâmpina întreruperile în alimentarea producţiei cu piese de schimb, se calculează şi stocul de siguranţă, după procedeul folosit la materii prime şi materiale. Durata medie de fabricaţie sau durata medie dintre livrări se determină după formula: D S(C D) în care: Dmf = durata medie de fabricaţie sau durata medie dintre livrări; C = cantităţile fabricate sau aprovizionate; D = durata ciclului de fabricaţie sau durata medie dintre livrări. Normativul pentru echipament şi materiale de protecţie este necesar pentru constituirea la timp a stocului de înlocuire a materialelor şi a echipamentului uzat. Cuantumul cheltuielilor pentru echipament şi materiale de protecţie depinde de cantităţile de echipament şi materiale de protecţie necesare pe locuri de muncă şi pe numărul de muncitori, de timpul de folosire, precum şi de preţul de achiziţie al acestora. Normativul pentru echipament şi materiale de protecţie se calculează după o metodă similară cu aceea folosită pentru obiectele de inventar. Echipamentul de lucru se recuperează parţial prin includerea uzurii lui în costurile de producţie şi, parţial (până la Vi), direct de la personal. Cheltuielile privind perioadele viitoare se recuperează prin cuprinderea lor în costurile de producţie ale acelor j>erioade sau prin alte procedee (de exemplu, încasarea de la locatari a chiriei, a costului încălzirii etc.). în cheltuielile anticipate care se înregistrează ulterior în costuri se cuprind: cheltuieli care privesc planul tehnic (cheltuielile pentru studii, experienţe, probe şi prototipuri, pregătirea fabricaţiei de noi produse etc.), cu condiţia însă ca în ramurile respective să nu se constituie fondul pentru tehnică nouă şi cheltuieli anticipate (abonamentele la ziare, reviste, radio, telefon etc.). Normativ de active circulante se calculează şi pentru subgrupa „alte cheltuieli anticipate44, astfel: la soldul cheltuielilor nerecuperate la începutul anului se adaugă cheltuielile prevăzute a fi recuperate în anul dat, repartizate pe trimestre, şi apoi se scad cheltuielile care vor fi recuperate în anul curent pe trimestrele aferente. NORMATIVUL PENTRU PLANUL TEHNIC, cuantum de mijloace băneşti necesar pentru asimilarea de noi produse, modernizarea celor existente, introducerea de tehnologii noi sau perfecţionarea procedeelor tehnologice existente. N. pentru p.t se determină pentru fiecare trimestru, după următorul calcul: N„.^. Pl r* m care: Npt = normativul pentru planul tehnic; Cpt = cheltuieli pentru planul tehnic; Nt = normativ total pe întreprindere; C = totalul cheltuielilor pentru producţia marfa. NOR 507 NORMATIVUL PRODUCŢIEI NETERMINATE, cuantum de mijloace băneşti necesare acoperirii valorii obiectelor muncii care se află în diferite faze ale fabricaţiei, pentru efectuarea cheltuielilor generale ale întreprinderii şi a celor de secţie aferente producţiei neterminate. Producţia neterminată este aceea al cărei proces tehnologic nu s-a încheiat şi care se află în secţiile de producţie în diferite stadii de prelucrare, în curs de montare, în aşteptare etc. Cuantumul stocului de producţie neterminată este determinat de: "valoarea producţiei marfa exprimată în cost de uzină; "durata ciclului de fabricaţie; "ritmul de creştere a cheltuielilor care se exprimă printr-un coeficient de corectare. Durata ciclului de fabricaţie cuprinde timpul de la începerea prelucrării materiilor prime şi până la predarea la magazie a ultimelor produse din lot. Procedura determinării n.p.n. este dependentă de modul de organizare a procesului de producţie. Producţia întreprinderii industriale poate fi discontinuă (unicaiă) şi continuă (de serie sau de masă). în producţia discontinuă, un nou ciclu de producţie începe numai după terminarea ciclului de producţie anterior, ceea ce înseamnă că o partidă de materii prime intrată în fabricaţie trece prin toate fazele fabricaţiei şi este înlocuită cu altele numai după obţinerea produsului finit. în tot acest timp, nu se mai introduce în producţie un nou lot de materii prime sau materiale. La producţia discontinuă, normativul pentru producţia neterminată este influenţat direct proporţional de cheltuielile de producţie corespunzătoare lotului de mărfuri produse, din care se scade cota prelevată la organul ierarhic superior pentru introducerea tehnicii noi, şi de durata ciclului de fabricaţie. N.p.n. discontinuă se determină după următoarea formulă: N-°^. în care: 360 N = normativul; CP = cheltuieli anuale de producţie; D = durata ciclului de fabricaţie; 360= numărul de zile din an. Producţia continuă este astfel organizată încât se introduc mereu în producţie (zilnic sau la un anumit număr de zile) noi materii prime, materiale, manoperă şi se adaugă treptat cheltuieli generale etc., fară să se aştepte obţinerea completă a produselor finite, din care cauză producţia neterminată se află în permanenţă în toate fazele de prelucrare. în acest caz, producţia neterminată este astfel organizată încât, în acelaşi moment, procesul de fabricaţie se află într-o secţie la început, în alta în curs, iar în alta aproape de terminare sau este chiar încheiat, după care produsul finit urmează să fie înmagazinat; la sfârşitul ultimei zile a ciclului de fabricaţie, valoarea producţiei neterminate este egală cu costul său de producţie. în cazul producţiei continue există, de fapt, concomitent mai multe cicluri de producţie. Aici, mărimea n.p.n. este influenţată de aceiaşi factori ca şi în cazul producţiei discontinui, la care se adaugă influenţa unui coeficient de corectare, şi anume ritmul de creştere a cheltuielilor în cadrul ciclului de producţie. Formula de calcul este următoarea: XT CP • D • K N =------------, în care: 360 K = coeficientul de corectare. Folosirea acestui coeficient este reclamată de faptul că cheltuielile pentru materii prime, materiale, salarii etc. nu se efectuează în întregime de la începutul ciclului de fabricaţie, ci ele cresc, uniform sau neuniform, continuu şi succesiv, în cursul ciclului de producţie. Când cheltuielile privind producţia neterminată cresc zilnic, în mod uniform, coeficientul de corectare K se determină raportând costul de producţie mediu al ciclului de fabricaţie la dublul costului de producţie final al ciclului de producţie, calculându-se după formula: 508 nor (c + C)D E 2 _ c + C, în care: C D 2 • C c = cheltuielile cu producţia neterminată la începutul primei zile a ciclului de producţie; C = cheltuielile cu producţia neterminată la sfârşitul ciclului de producţie; D = durata ciclului de producţie. Dacă cheltuielile producţiei nefmite cresc neuniform în cursul ciclului de fabricaţie, atunci durata ciclului de fabricaţie se împarte pe faze, în funcţie de ritmul în care cresc cheltuielile, fiecare fază cuprinzând zilele în care cheltuielile cresc aproximativ cu aceeaşi sumă (uniform). în primul rând se calculează media cheltuielilor de producţie pe fiecare fază după formula: c + C * în care: 2 c = cheltuielile producţiei neterminate la începutul zilei (fazei); C = cheltuielile producţiei neterminate la sfârşitul zilei (fazei). Luând în considerare particularităţile de mai sus, coeficientul de corectare se determină după formula: K_ (c,xD) + (c2 -c^xdj +(c3 -c2)xd2 +... + (cn -c^xd^ CxD în care: c,, c2, c3,..., cn = media cheltuielilor de producţie aferente fiecărei faze: dj ,’d2, d3 = durata în zile de la începutul fiecărei faze până la sfârşitul întregului ciclu de fabricaţie; C = costul de uzină al produsului la sfârşitul ciclului de producţie; D = durata întregului ciclu de fabricaţie. Normativul se calculează separat pentru fiecare fel de producţie neterminată. Prin însumarea normativelor pe feluri de producţie neterminată se obţine normativul total al producţiei neterminate. Există întreprinderi industriale la care întreaga materie primă intră în procesul de producţie de la început, în timp ce celelalte cheltuieli cresc treptat în cursul ciclului de producţie. în aceste cazuri, coeficientul de corectare a cheltuielilor de producţie se determină după formula: k_M + (0,5xc) în care: C M = costul materiilor prime şi al materialelor care intră în procesul de producţie la începutul ciclului de fabricaţie: c = celelalte cheltuieli de producţie cu materiale, salarii, amortismentul, cheltuielile secţiilor etc.; C = costul de uzină al produsului la sfârşitul ciclului de producţie. Calcularea coeficientului de corectare la întreprinderile industriale care produc o gamă largă de produse necesită un volum mare de muncă, ceea ce impune simplificarea determinării coeficientului de corectare şi a normativului. Pentru aceasta se recurge la repartizarea produselor pe grupe omogene şi la alegerea unui produs reprezentativ din fiecare grupă, care trebuie să fie cel cu ponderea cea mai mare şi fără abateri mari de la durata ciclului de fabricaţie. Gruparea produselor se face avându-se în vedere identitatea sau asemănarea procesului tehnologic; aceasta NOR 509 determină un ritm relativ egal de creştere a cheltuielilor pentru producţia neterminată şi o durată a ciclului de fabricaţie aproximativ egală. Coeficientul de corectare pentru produsul selectat se calculează după formula prezentată mai sus. La întreprinderile care lansează în producţie loturi de fabricaţie pentru determinarea coeficientului de corectare se are în vedere că o parte din cheltuielile aferente întregului lot se recuperează începând cu finisarea şi desfacerea primelor produse din lot. întreprinderile care au producţie organizată pe loturi de fabricaţie determină coeficientul de corectare după următoarea formulă: K [(C1XD) + (C2-C|)d, +... + (c„ -cn_l)dn_1]-[(r1xt1) + (r2xt2) + ... + (rnxtn)] CxD în care: rj, r2,..., rn = cheltuielile de producţie recuperate zilnic înainte de terminarea ciclului de fabricaţie pentru întregul lot; tp t2,..., tn = numărul de zile de la data recuperării până la sfârşitul ciclului de fabricaţie a întregului lot. Coeficientul de corectare se micşorează cu sumele recuperate şi în cazul în care cheltuielile cresc uniform pe toată durata ciclului de fabricaţie pentru întregul lot. în acest caz, coeficientul de corectare se calculează după formula: ^ _ c + C Qi xt1) + (r2xt2) + ... + (rnxtn) 2xC CxD întreprinderile cu activitate permanentă calculează normativul pentru producţia neterminată pe baza trimestrului cu sarcini maxime, iar cele cu activitate sezonieră pe baza trimestrului cu sarcini minime. NORMATIVUL PRODUCŢIEI NETERMINATE ÎN CONSTRUCŢII-MONTAJ, cuantumul valoric necesar pentru producţia neterminată la activitatea de bază în ramurile construcţii-montaj, foraj şi geologie. Se determină cu ajutorul formulei: vpb Vpp’ în care: N = normativul producţiei neterminate pentru activitatea de bază; 4 = numărul de trimestre din an; SPN = soldul mediu al producţiei neterminate la activitatea de bază din anul anterior anului curent, din care s-a scăzut producţia nedecontabilă; VPb = valoarea producţiei realizate în anul de bază cu forţe proprii; Vpp = valoarea producţiei anului curent care se va executa cu forţe proprii. NORMATIVUL PRODUSELOR FINITE Şl AL SEMIFABRICATELOR DESTINATE VÂNZĂRII, cuantum de mijloace băneşti necesare pe perioada de timp cât produsele finite şi semifabricatele destinate vânzării se află în magazie, se recepţionează, când se efectuează operaţiunile de sortare, ambalare şi de formare a partizilor pentru expediere, precum şi pe timpul cât au loc întocmirea şi depunerea documentelor la bancă şi încasarea contravalorii produselor. N. se calculează pentru semifabricate din producţie proprie ce urmează să fie folosite în continuare în procesul de producţie, pentru semifabricatele şi produsele finite destinate vânzării şi pentru perioada de întocmire şi depunere a documentelor de decontare la bancă. în primul rând se determină norma de stoc, după formula: în care: 360 Ns = norma de stoc; 510 NOR Cp, = cantitatea prevăzută de semifabricate şi produse finite destinate vânzării; Nz = norma în zile; 360 = numărul de zile dintr-un an calendaristic. Mărimea stocurilor depinde de tipul de produse fabricate (omogene sau neomogene), de cantităţile livrate, de modul de obţinere a produselor (întreprinderea le produce singură sau prin cooperare), de modul de livrare (prin bazele de desfacere sau direct întreprinderilor) şi de faptul când cumpărătorii rămân aceiaşi sau se schimbă mereu. In toate cazurile se ţine seama de timpul necesar perfectării documentelor de plată şi de depunere a lor la bancă în vederea încasării contravalorii mărfurilor livrate sau, până la efectuarea ţjlăţii de către cumpărător, de primirea unui credit de la bancă la nivelul costurilor de producţie. In al doilea rând se determină normativul pentru semifabricate şi produse finite destinate vânzării, separat pentru fiecare semifabricat sau produs finit destinat vânzării, după formula: în care: N = normativul; VP = valoarea produselor finite şi a semifabricatelor destinate vânzării, calculată la costul de producţie; Nz = norma în zile; 360 = numărul de zile dintr-un an calendaristic. Datele privind volumul produselor finite şi al semifabricatelor destinate vânzării şi cele privind costurile de producţie se iau din documentele existente în întreprindere. Făcând produsul celor doi factori (valoarea produselor finite şi a semifabricatelor destinate vânzării şi norma în zile) şi raportându-1 la 360 se obţine normativul pentru produsul finit respectiv. Prin însumarea normativelor stabilite pentru fiecare produs finit şi semifabricat în parte se obţine normativul total la această grupă de active circulante. întreprinderile industriale calculează separat normativul la semifabricatele destinate consumului propriu şi separat pentru semifabricatele şi produsele finite destinate vânzării. Valoarea semifabricatelor din producţie proprie folosite în procesul de producţie, precum şi valoarea semifabricatelor şi a produselor finite destinate vânzării se află în planul costurilor de producţie. Normativul în zile pentru semifabricatele din producţie proprie ce urmează să fie folosite în procesul de producţie se determină pe baza duratei medii de staţionare a semifabricatelor între fazele de fabricaţie. Dacă durata de staţionare între fazele de producţie a fost luată în considerare la stabilirea ciclului de fabricaţie pentru determinarea normativului la producţia neterminată, atunci nu se mai calculează normativul pentru semifabricate. în normativul în zile determinat pentru semifabricatele şi produsele finite destinate vânzării se cuprind durata medie de la terminarea procesului de producţie şi până la expedierea acestor produse şi perioada de depunere a documentelor spre decontare la unităţile bancare. Durata medie în zile se stabileşte pe baza mediei stocurilor zilnice aflate în depozitul de produse finite din ultimele 6-12 luni. în vederea simplificării muncii se determină, pe baza fişei de magazie, stocurile medii zilnice de produse finite şi de semifabricate destinate vânzării, existente în depozit. Din acest stoc se scad cantităţile de produse finite şi de semifabricate destinate vânzării care au influenţat creşterea stocurilor şi care se datorează realizării neritmice a programului de producţie şi de desfacere, cantităţile de produse aflate în magazie, dar care sunt neterminate sau incomplete, produsele refuzate ca fiind necorespunzătoare, stocurile fără mişcare etc. La norma în zile astfel determinată se adaugă timpul necesar pentru întocmirea şi depunerea documentelor la bancă, din care se scade timpul reprezentând întârzierile peste termenele stabilite pentru întocmirea şi înaintarea documentelor la unitatea bancară. în cazul produselor destinate exclusiv exportului, normativul activelor circulante se determină pentru un număr de 2-3 zile necesare întocmirii documentelor în vederea obţinerii creditului bancar. Dacă aceleaşi produse NOR 511 finite se livrează atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, normativul activelor circulante se calculează pentru întreaga cantitate de produse, avându-se însă în vedere durata medie de staţionare în magazie a produselor destinate beneficiarilor interni. Durata medie în zile de la terminarea procesului de producţie şi până la expedierea produselor finite şi a semifabricatelor destinate vânzării se calculează pe baza stocurilor zilnice care se află în magaziile de produse finite ale întreprinderii. Determinarea stocului mediu zilnic se realizează cu ajutorul formulei: s £s-z în care: Smz = stocul mediu zilnic; Sz = suma stocurilor zilnice; Z = numărul de zile al perioadei pentru care se calculează normativul. Stocul zilnic de semifabricate şi de produse finite destinate vânzării se determină cu ajutorul formulei: Sz = Sj + I - E, în care: Sz = stocul zilnic; Sj = stocul iniţial; I = intrările zilnice în depozitul de semifabricate şi de produse finite destinate vânzării; E = expedierile zilnice de semifabricate şi de produse finite. în vederea determinării stocului mediu zilnic de produse finite şi de semifabricate destinate vânzării, întreprinderile industriale folosesc datele din fişa de magazie. Durata păstrării în magazie a semifabricatelor şi a produselor finite destinate vânzării se determină după următoarea formulă: Q D = —gg- Pm v vpmz în care: Dpm = durata păstrării în magazie a semifabricatelor şi a produselor finite; Smz = stocul mediu zilnic valoric; Vpmz= valoarea producţiei medii zilnice. După determinarea normativului valoric total, necesar pentru semifabricate şi produsele finite destinate vânzării, care în fapt reprezintă normativul mediu anual, întreprinderile industriale calculează normativul în zile, utilizând formula: nz=nv:^l, z 360 în care: Nz = normativul în zile; Nv = normativul valoric total; Vpm= valoarea producţiei marfa, exprimată în costuri de producţie, din care se deduc cheltuielile de transport pentru produsele livrate loco-client şi valoarea reparaţiilor capitale în regie. Determinarea normativului în zile este necesară pentru calcularea normativelor trimestriale la semifabricate şi produse finite destinate vânzării în situaţia centralizatoare a activelor circulante. Prin însumarea normativelor fiecărei grupe de elemente ale activelor d\2 nor circulante supuse normării se obţine normativul total mediu anual de active circulante al întreprinderii industriale, care se trece în bugetul său. După determinarea normativului total mediu anual al activelor circulante se determină normativul minim de finanţat (v.). NORMATIVUL VALORIC, indicator prevăzut în normativele tehnice, pe care unităţile economice îl au în vedere la efectuarea reparaţiilor capitale. N.v. reprezintă raportul procentual dintre costul normat al reparaţiei capitale şi valoarea de înlocuire a mijlocului fix (sau preţul ferm pentru reparaţiile capitale la care sunt stabilite asemenea preţuri). N.v. total al reparaţiei capitale nu poate depăşi 60% din valoarea de înlocuire a mijlocului fix. V. şi reparaţie capitală. NORMÂ1. Regulă obligatorie, stabilită prin lege, regulament, instrucţiune, dispoziţie oficială etc. 2. Cantitatea de valori materiale sau suma de bani necesară fabricării unei unităţi de produs sau efectuării cheltuielii pe un indicator. NORMĂ ANALITICĂ DE AMORTIZARE, n. care se stabileşte separat şi diferenţiat pe categorii de mijloace fixe omogene sub aspectul caracteristicilor tehnico-funcţionale. Pentru acelaşi mijloc fix norma trebuie să fie astfel calculată încât să corespundă duratei de funcţionare a acestuia şi să asigure reproducţia lui simplă. N.a. de a. se aplică asupra valorii medii anuale a categoriilor de mijloace fixe, respectiv la valoarea de inventar ponderată cu timpul exprimat în luni întregi în care mijloacele fixe se află la dispoziţia unităţii economice. N.a. de a. se stabileşte prin lege şi se prezintă ca un raport între valoarea de inventar a unui mijloc fix şi durata lui normată de funcţionare. Norma analitică anuală se determină cu ajutorul formulei: Vj 100 100 a V D D ’ in care: » n Na = norma analitică anuală de amortizare; Vi = valoarea de inventar a mijlocului fix; Dn = durata normată de funcţionare a mijlocului fix exprimată în ani. Dacă un mijloc fix are, de exemplu, o durată normată de serviciu de 25 de ani, atunci norma legală de amortizare este de 4%. Norma legală de amortizare se mai poate calcula pornind de la suma anuală a amortismentului şi de la durata de serviciu a mijloacelor fixe, cu ajutorul formulei: în care: = suma anuală de amortizare; Va = valoarea de amortizat; Dn = durata normată de serviciu exprimată în ani. Dacă se raportează suma anuală a amortismentului la valoarea de inventar a mijloacelor fixe se obţine n.a. de a. cu ajutorul formulei: în care: Na = norma analitică de amortizare; Vj = valoarea de inventar a mijloacelor fixe. N.a. de a. serveşte la întocmirea planului de amortizare pentru primul an de funcţionare, la elaborarea planului de amortizare în anul în care au loc reorganizări de întreprinderi prin fuziune, absorbţie sau divizare totală sau parţială, precum şi în anii în care valoarea medie anuală a mijloacelor fixe prezintă diferenţe, în plus sau în minus, mai mari de 25% din valoarea NOR 513 medie anuală a mijloacelor fixe din anul în care se determină norma unică de amortizare. V. şi normă de amortizare; normă unică de amortizare. NORMĂ CENTRALIZATĂ DE CHELTUIELI, însumare a normelor combinate (v.) şi folosirea în paralel a unor anumiţi indicatori generalizaţi. Ea exprimă cheltuieli medii pe indicatori, iar pe baza lor se poate determina planul-tip de cheltuieli. De exemplu: pe şcoală, pe spital etc. NORMĂ COMBINATĂ (COMPUSĂ, COMPLEXĂ) DE CHELTUIELI, suma normelor individuale necesare pentru întreţinerea unui elev, student, pat de spital (un bolnav), lucrător etc., care asigură desfăşurarea normală a activităţii instituţiei publice pe un an bugetar (de exemplu, suma normelor de hrană, de medicamente, întreţinere, iluminat etc., necesare deservirii unui pat de spital). N.c. de c. cuprinde şi norma de salarizare ce se determină pe baza statelor şi tarifelor de salarii aprobate, la care se adaugă sporurile stabilite prin lege. N.c. de c. sunt grupate pe paragrafe ale clasificaţiei bugetare ca o medie valorică sau prin însumarea normelor individuale. Aceste norme se folosesc, îndeosebi, la elaborarea şi la verificarea planurilor centralizate de cheltuieli, la efectuarea centralizată a unor calcule preliminate pe baza indicatorilor anului curent, la repartizarea cheltuielilor aprobate pe unităţile subordonate etc. NORMĂ CURENTĂ, cantitate de materiale eliberată din depozit, necesară fabricării produselor; timpul optim consumat pentru fabricarea unui produs, pe baza căruia sunt remuneraţi lucrătorii. N.c. rămâne de multe ori neschimbată în cursul unui trimestru sau chiar al unei perioade mai îndelungate. Ea se modifică datorită perfecţionării utilajelor, îmbunătăţirii proceselor tehnologice, organizării producţiei etc. NORMĂ DE AMORTIZARE, mărime procentuală legală anuală a amortismentului, calculată în concordanţă cu uzura fizică şi morală la 100 de lei mijloace fixe. Uzura efectivă a mijloacelor fixe depinde în mare măsură de întreţinerea lor, de nivelul calificării personalului, de materialele de construcţie folosite (piatră, beton, cărămidă, lemn etc.), de caracteristicile funcţionale ale mijloacelor fixe, de numărul de schimburi în care sunt folosite, de ramura economică în care sunt utilizate etc. Stabilirea n. de a. se face pe baza duratei de serviciu normate şi a ritmului uzurii mijloacelor fixe. N. de a. au un caracter mediu şi sunt stabilite pe fiecare fel, pe grupe omogene sub aspectul caracteristicilor tehnico-funcţionale, pe categorii mari şi chiar pe total mijloace fixe. Aceste norme trebuie astfel fundamentate şi determinate încât amortismentul peste şi sub valoarea mijloacelor fixe să nu devină un fenomen de masă. în principal, n. de a. trebuie să asigure cel puţin reproducţia simplă a mijloacelor fixe. Pentru prevenirea supraamortizării sau a subamortizării unor mijloace fixe este necesar ca, în funcţie de modificările ce intervin în duratele de serviciu prin înlocuirea într-un timp mai scurt a mijloacelor fixe, introducerea accentuată a tehnologiilor modeme, prin uzura morală etc., este necesară revederea periodică a n. de a.. Perioadele la care se efectuează revizuirile nu trebuie stabilite în prealabil, ci să aibă loc atunci când modificările intervenite în duratele de serviciu şi valoarea de înlocuire nu mai asigură o amortizare normală a mijloacelor fixe. Nu este necesar ca revizuirile să fie făcute concomitent pentru toate categoriile de mijloace fixe, ci numai pentru acelea la care ele se justifică; cu aceste ocazii se au în vedere duratele de serviciu în care exploatarea mijloacelor fixe este suficientă şi valoarea de înlocuire actualizată. Prin aplicarea n. de a. asupra valorii medii anuale totale a mijloacelor fixe existente în unitatea economică se obţine suma anuală a amortismentului. Cuantumul anual al amortismentului reprezintă compensarea valorică a uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe care se include în costul produselor fabricate în anul respectiv sau în cheltuielile de circulaţie. Calcularea n. de a. urmăreşte crearea bazei financiare necesare înlocuirii mijloacelor fixe într-un număr corespunzător de ani. V. şi durata de serviciu normată; normă analitică de amortizare; normă unică de amortizare. 514 NOR NORMĂ DE AMORTIZARE DESCRESCĂTOARE, REGRESIVĂ SAU ACCELERATĂ, mărime valorică al cărei nivel este mai ridicat la începutul duratei normate de serviciu şi care scade pe măsura înaintării în timp. N. de a.d. este recomandată de către unii economişti pentru amortizarea într-un termen mai scurt a mijloacelor fixe care sunt afectate mai mult de efectele uzurii morale, cum sunt maşinile. Nivelul acestor n. descreşte de la an la an şi aplicarea lor are ca rezultat realizarea unor fonduri de amortizare mai mari în primii ani de funcţionare a mijloacelor fixe şi tot mai mici către sfârşitul duratei lor normate de serviciu. Folosirea acestor norme prezintă următoarele avantaje: "coincidenţa între normele de amortizare şi starea tehnică, randamentul mijloacelor fixe; "obţinerea în termen mai scurt a rezervelor financiare necesare realizării investiţiilor; "micşorarea pierderilor provocate de uzura normală; ■reducerea valorii rămase neamortizate datorită scoaterii din funcţiune înainte de termen a mijloacelor fixe. Utilizarea n. de a.d. prezintă, în acelaşi timp, următoarele dezavantaje: ■amortismentul nu este în concordanţă cu ritmul uzurii; «la începutul duratei de serviciu o parte a profitului se transformă în amortisment; "complică activitatea de calculare şi de contabilizare a amortismentului; "nu permite cunoaşterea la un moment dat a valorii reale a mijloacelor fixe, deoarece între uzura reală şi amortisment pot să apară diferenţe mari. N. de a.d. se prezintă sub două variante, şi anume: a) constante şi b) descrescătoare. Aplicarea n. constante dă naştere unui sistem regresiv prin baza de calcul al fondului de amortizare, care este valoarea rămasă ce se micşorează de la an la an prin scăderea amortismentului din valoarea de inventar. Normele constante se calculează astfel: NAC = V VI 100. in care: NAC = norma de amortizare constantă; n = durata de serviciu normată; VR = valoarea reziduală la sfârşitul duratei de serviciu; VI = valoarea de inventar. Normele descrescătoare se determină după următorul calcul: NAD=^>««, în care: ZNU DR = durata rămasă; NU = suma numărătorilor utilizaţi în calcul. Aplicarea n. de a.d. nu asigură constanţa costurilor de producţie, rezultatele financiare şi cuantumul impozitului pe profit. NORMĂ DE AMORTIZARE PE 1 KM SAU PE 1 000 KM, n. care se utilizează pentru calcularea amortismentului mijloacelor de transport auto. Aceste norme contribuie la determinarea amortismentului mijloacelor fixe pe măsura realizării parcursului stabilit în km şi se calculează în felul următor: VI NAt = ^100, în care: NAjun = norma de amortizare pe km; VI = valoarea de inventar; NP = norma de parcurs a autovehiculului până în momentul casării. NOR 515 NORMĂ DE AMORTIZARE PE ORA DE FUNCŢIONARE, mărime valorică exprimată în lei pe ora de funcţionare pentru mijloacele fixe a căror durată normată de serviciu se calculează atât în ani, cât şi în ore de funcţionare, cu ajutorul formulei: Nof = -^100, ^no în care: Nof = norma de amortizare exprimată în lei pe ora de funcţionare; Vj = valoarea de inventar a mijlocului fix; Dno = durata normată de serviciu exprimată în ore de funcţionare. Această normă se foloseşte la calcularea şi la recalcularea amortismentului pentru tractoare, combine, principalele maşini-unelte şi utilaje de construcţii etc. V. şi amortizare; durata de serviciu normată; normă analitică de amortizare; normă unică de amortizare; normativ anual în ore de funcţionare; recalculare a amortismentului. NORMĂ DE AMORTIZARE PROGRESIVĂ, n. care creşte, progresează an de an, alimentând din ce în ce mai mult fondul de amortizare. Aplicând aceste n. de a., fondul de amortizare este mai mic în primii ani şi tot mai mare în anii următori. N. de a.p. prezintă mai multe inconveniente, printre care se menţionează: "calculul amortismentului nu este corelat cu ritmul uzurii fizice şi morale; "se întârzie constituirea fondului de amortizare; "se produc mari variaţii ale costurilor de producţie; "se complică operaţiunile de calcul şi de contabilizare; ■neuniformitate în realizarea profitului, în plata impozitului pe profit. Datorită dezavantajelor pe care le prezintă, aceste n. de a. au o utilizare foarte restrânsă, aplicându-se doar bunurilor imobiliare. Formula de calcul al acestei norme este următoarea: DC NAP = • 100 XNU în care: NAP = norma de amortizare progresivă; DC = durata de timp consumată a mijloacelor fixe; NU = suma numărătorilor utilizaţi în calcul. NORMĂ DE AMORTIZARE PROPORŢIONALĂ ÎN TIMP, n. care are un caracter uniform, egal, constant, fiind la fel de mare pe toată durata normată de funcţionare a mijlocului fix. Prin aplicarea acestei n., fondul de amortizare se alimentează constant an de an, afectând în mod egal, cu aceeaşi sumă a amortismentului, atât costurile de producţie, cât şi rezultatele financiare. Deşi folosirea acestui fel de norme creează un cadru favorabil pentru previziunea, analiza şi urmărirea amortismentului, ele nu ţin seama de variabilitatea în timp a uzurii fizice şi morale. Aceste norme se mai numesc liniare în timp. Formula de calcul al acestui fel de norme este următoarea: VI NAP = ^100 sau — ’ VI DN în care: NAP = norma de amortizare proporţională în timp: VI = valoarea de inventar; DN = durata normată de serviciu a mijlocului fix. NORMĂ DE AMORTIZARE PROPORŢIONALĂ PE UNITATE DE PRODUS, n. ce se aplică de către unităţile economice care fabrică un sortiment restrâns de produse şi numai 516 NOR la unele mijloace fixe, ca de exemplu la clădiri, construcţii speciale, mine de cărbuni, saline, cariere, care au o durată de folosire limitată la durata de exploatare a rezervelor şi că mijloacele fixe respective nu pot avea, de regulă, alte utilizări. Aceste norme se calculează astfel: NAPU = norma de amortizare proporţională pe unitatea de produs; VI = valoarea de inventar; VR = valoarea rămasă; RE = rezerva exploatabilă (tone, m3 etc.). NORMĂ DE APROVIZIONARE GRUPATĂ, cuantum material stabilit pe baza normelor de consum individual, ponderat cu producţia din perioada în care se prevede norma respectivă. Se calculează pe grupe de materiale sau de produse şi serveşte la întocmirea programelor de aprovizionare după o anumită nomenclatură, precum şi pentru examinarea ansamblului de materiale sau produse consumate. NORMĂ DE APROVIZIONARE INDIVIDUALĂ, cantitatea dintr-un material necesară pentru obţinerea unei unităţi de produs finit cu un anumit utilaj, într-o perioadă determinată de timp. NORMĂ DE ASIGURARE, mărimea sumei asigurate, stabilită prin lege, pe unitatea de obiect de asigurare (pe m2 de suprafaţă construită, pe ha după felul culturilor, pe animal, în funcţie de specie, rasă etc.), folosită numai pentru asigurările de bunuri prin efectul legii. Pentru clădirile care aparţin persoanelor fizice, n. de a. este determinată pe m2 de suprafaţă construită, diferenţiată după felul clădirilor şi pe mediul urban şi rural. Pentru culturile agricole şi rodul viitor, n. de a. sunt determinate pe ha şi în mod diferenţiat, în funcţie de felul culturilor. Nivelul n. de a. se determină avându-se în vedere valoarea producţiei medii pe hectar obţinute de pe terenurile cu cea mai mică fertilitate, aceasta pentru a nu se ajunge în situaţia de a solicita despăgubiri care să depăşească în realitate suma daunei efective. N. de a. pentru animale sunt calculate pe animal şi în mod diferenţiat, ţinându-se seama de specie, rasă, vârstă. La fiecare specie şi rasă de animale, n. de a. este astfel determinată încât să nu fie, de regulă, egală cu valorile cele mai mici pe care le pot avea animalele din rasa, specia sau categoria de vârstă respectivă. De regulă, n. de a. este mai mică decât valoarea reală unitară a bunului ce se asigură. Diferenţa dintre valoarea reală unitară şi n. de a. se poate asigura facultativ. Prin înmulţirea n. de a. cu numărul unităţilor obiectului de asigurat se obţine cu mare operativitate suma (valoarea) asigurată pentru bunul cuprins în asigurare. V. şi evaluarea în vederea asigurării; sumă asigurată. NORMĂ DE CHELTUIELI, cantitate de valori materiale sau de mijloace băneşti stabilită prin acte normative, necesară pentru o unitate de calcul (un indicator) (numărul de elevi, de studenţi, numărul de paturi de spital, funcţia medicală etc.) specifică unor instituţii publice. N. de c. asigură dimensionarea justă a cheltuielilor în funcţie de indicatorii fiecărei instituţii, realizează o unitate în determinarea cheltuielilor instituţiilor de acelaşi fel, elimină arbitrariul în stabilirea acestor cheltuieli, înlesnesc efectuarea analizei proiectelor planurilor de cheltuieli şi permit exercitarea controlului asupra activităţii instituţiilor publice. NORMĂ DE CONSUM, cantitatea maximă, determinată pe baze ştiinţifice, de materii prime, materiale, combustibil, energie etc., necesară fabricării unei unităţi de produs sau obţinerii unui serviciu; ea se exprimă, după caz, în tone, kg, m2, kWh etc. ❖ N.c. specific, cantitatea de materii prime, materiale etc. necesare fabricării unei unităţi de produs; ea trebuie respectată şi pe cât posibil micşorată, fară a dăuna însă calităţii produsului. ❖ N. de c. tehnologic, cantitatea in care: NAPU = VI sau VR RE NOR 517 de materiale, combustibil, energie etc., stabilită a se consuma în procesul tehnologic, de la secţii, ateliere, într-o anumită perioadă de timp, pentru fabricarea unei unităţi de produs. N. de c.t. cuprinde atât materialele care se regăsesc în produsele finite, cât şi pierderile tehnologice. NORMÂ DE DREPT FINANCIAR, regulă de conduită stabilită sau recunoscută de stat, care cuprinde drepturile şi obligaţiile subiectelor participante la raportul de drept financiar şi a cărei respectare este garantată de autoritatea de stat. N. de d.f. sunt adoptate de organul legislativ, de guvern, precum şi de organele de specialitate financiare şi bancare. N. de d.f. are următorul conţinut: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea; elementul său specific este sancţiunea. Astfel de sancţiuni pot fi: majorări de întârziere în plată, amenda fiscală, suspendarea finanţării, suspendarea creditării, majorarea dobânzilor la creditele acordate, rambursarea creditelor înainte de scadenţă, supravegherea activităţii financiare, vânzarea silită a garanţiei gajului etc. NORMĂ DE ÎNCĂRCARE Şl DESCĂRCARE, cantitatea de marfa prevăzută în contractul de transport care poate fi încărcată sau descărcată într-o zi; pe baza acestei norme se stabilesc staliile (v.). NORMĂ DE PERISABILITATE, mărime recunoscută ca normală, pentru stabilirea pierderii naturale din greutatea sau volumul mărfii, datorită uzării, pierderilor etc. în timpul transportului, conservării sau folosirii mărfurilor. NORMĂ DE STOC (ÎN ZILE), numărul de zile pentru care unităţile economice îşi asigură un stoc din fiecare materie primă, material şi combustibil. Mărimea n. de s. depinde de: frecvenţa livrărilor, distanţa de la furnizor la cumpărător, mijloacele de transport utilizate şi costul transportului, de timpul necesar pentru analiză, sortare, condiţionare şi pentru pregătirea materiilor prime şi a materialelor necesare producţiei. La stabilirea n. de s. se au în vedere: ■intervalul dintre două livrări (perioada de aprovizionare), căreia îi corespunde stocul curent; ■numărul de zile necesare pentru analiză, sortare, condiţionare, curăţare, uscare, pregătire pentru producţie, căreia îi corespunde stocul pentru realizarea acestor operaţiuni; "numărul de zile necesare transportării materiilor prime şi a materialelor de la depozitul central la unitatea pentru care se constituie un stoc corespunzător; "numărul de zile pentru care se constituie stocul de siguranţă; "numărul de zile pentru care se formează stocul de iarnă. Elementele componente ale n. de s. sunt: a) intervalul dintre livrări (perioada de aprovizionare) pentru care se constituie stocul curent. Intervalul dintre livrări se determină pe baza termenelor prevăzute în contractele economice. Intervalele dintre livrări trebuie studiate temeinic, ţinându-se seama de condiţiile concrete ale fiecărei întreprinderi, pentru a se stabili intervalul optim cu ajutorul căruia să se evite stocurile supranormative şi să se asigure accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante. Practica financiară din ţara noastră a arătat că nu este necesar ca la calcularea normativului de active circulante şi mai ales la finanţarea acestuia să se ia în considerare întregul interval mediu dintre livrări, deoarece aprovizionarea se realizează cu numeroase materii şi materiale de la mulţi furnizori şi la termene diferite, ceea ce înseamnă că foarte rar pot coincide zilele achitării facturilor tuturor furnizorilor. Pe această bază, pentru a se asigura corelaţia justă între mărimea stocurilor fizice şi înzestrarea cu fonduri băneşti, norma de stoc se corectează cu un coeficient de 50%, ceea ce înseamnă că se finanţează numai 50% din stocul curent; aceasta va contribui la determinarea corectă, la accelerarea vitezei de rotaţie şi la eliberarea de active circulante. Pentru unităţile economice care folosesc un număr limitat de materii prime şi de materiale şi care se aprovizionează de la câţiva furnizori, precum şi în alte cazuri justificate, normativul se poate determina într-un cuantum superior limitei de mai sus, însă numai pe baza documentaţiei prezentate şi aprobată de organele superioare. Ţinând seama de considerentele arătate, trebuie făcută distincţie între stocul fizic de materii prime, materiale etc. şi normativul care exprimă necesarul de fonduri băneşti; b) numărul de zile pentru care se formează stocul necesitat de analiză, sortare şi pregătire pentru producţie. 518 nor Majoritatea materiilor prime, materialelor etc. sosite la întreprinderea cumpărătoare nu pot fi folosite imediat în producţie, ci sunt supuse în prealabil unor operaţiuni de sortare, curăţare, uscare, analiză de laborator etc. în scopul obţinerii calităţii reclamate de procesul de producţie. Există şi cazuri când materiile prime sosite nu corespund întocmai necesităţilor producţiei şi, de aceea, se supun în prealabil unor prelucrări (sortare, îndreptare, tăiere, tratarea cu anumite substanţe chimice, stingerea varului şi păstrarea lui în groapă la întreprinderile de construcţii, uscarea lemnului în industria de mobilă). Timpul pentru care se constituie stocul (rezerva) de condiţionare este determinat tocmai de numărul de zile necesare efectuării acestor operaţiuni; desigur, rezerva de condiţionare nu se constituie pentru acele elemente de active circulante care nu necesită operaţiuni de pregătire înainte de trecerea lor în producţie. Durata timpului de condiţionare diferă de la un fel de materie primă la alta, precum şi în funcţie de procedeele tehnologice utilizate. întreprinderile folosesc soluţii modeme pentru micşorarea perioadei de condiţionare a materiilor prime şi a materialelor necesare producţiei. în acest scop, ele dispun de instalaţii de condiţionare şi de laboratoare, folosesc metode perfecţionate de analiză, uscare etc. O importanţă deosebită pentru reducerea timpului de condiţionare o au expedierea de către furnizori a unor materii prime şi materiale de calitate corespunzătoare şi într-o anumită formă de prelucrare, precum şi livrarea completă şi în cantităţile necesare a materiilor prime şi a materialelor. Lipsa unui singur component necesar producţiei face imposibilă introducerea în producţie a unor cantităţi importante de materii prime, materiale etc.; c) numărul de zile necesar transporturilor interioare. în unităţile economice se constituie un stoc corespunzător de materii prime şi materiale, pe baza luării în calcul a numărului de zile necesare transportării materialelor nevagonabile de la depozitul central până la depozitul întreprinderii din subordine, care consumă materiile prime şi materialele respective; d) numărul de zile pentru care se constituie stocul (rezerva) de siguranţă (tampon). Aprovizionarea întreprinderilor se desfăşoară organizat, pe baza contractelor economice de lungă durată, ceea ce asigură continuitatea procesului de producţie în întreprinderile beneficiare. Sunt situaţii când acest proces poate fi stânjenit sau chiar întrerupt, din cauza sosirii unor materiale necorespunzătoare calitativ sau ca urmare a primirii lor cu întârziere, din vina furnizorului sau din cauza unor deficienţe în transporturi. Pentru prevenirea eventualelor întreruperi ale procesului de producţie şi a consecinţelor negative ce pot decurge din astfel de situaţii, se constituie un stoc minim de materii prime, materiale etc. Unităţile economice au datoria să calculeze stocurile de siguranţă în funcţie de condiţiile concrete de aprovizionare şi de producţie. în acest scop, ele au în vedere experienţa anilor precedenţi şi posibilităţile de îmbunătăţire a aprovizionării în anul curent. Numărul de zile pentru care se creează stocul de siguranţă se calculează numai pentru materiile prime şi materialele care sunt necesare din punct de vedere tehnic şi economic. Norma în zile, în funcţie de care se calculează stocul de siguranţă, depinde, evident, de frecvenţa şi de volumul abaterilor înregistrate în procesul de aprovizionare. Numărul de zile pentru care se constituie stocul de siguranţă trebuie astfel stabilit încât să evite imobilizările şi să stimuleze folosirea eficientă a activelor circulante. Stocul de siguranţă este intangibil, el putând fi consumat numai în cazuri bine justificate şi cu aprobarea organelor superioare, în scopul asigurării continuităţii producţiei; e) stocul de iarnă. Numărul de zile, respectiv cantitatea de materii prime şi materiale necesare asigurării continuităţii procesului de producţie în perioada în care, datorită condiţiilor climatice, nu sunt posibile exploatarea şi transportul acestora (cocs, antracit, calcar, pirită, balast, minereu etc.) în condiţii normale. NORMĂ DE VENIT IMPOZABIL, mărimea venitului impozabil stabilită prin lege pe unitatea de măsură pentru anumite categorii de obiecte impozabile (de exemplu, pe un hectar cu o anumită cultură, diferenţiat pe zone pedoclimatice din ţară şi pe categorii de folosinţă a terenului, pe meserii etc.). N. de v.i. se determină avându-se în vedere datele medii cu privire la producţia din anii anteriori şi pe baza unor calcule estimative, de sondaj, efectuate în anul impunerii. Astfel de norme pot fi valabile un an sau mai mulţi ani. Pentru ca venitul impozabil care se calculează să fie cât mai aproape de veniturile reale, organele locale pot majora sau NOR 519 diminua norma de venit în anumite limite. N. de v.i. sunt stimulatorii pentru producători, simplifică munca de impunere şi înlătură subiectivismul în calcularea impozitelor. NORMĂ FINANCIARĂ, exprimare valorică a normei materiale; se stabileşte prin înmulţirea cantităţii cu preţul oficial. N.f. poate rezulta şi din anumite calcule financiare privind stabilirea unei cheltuieli (de exemplu, diurna de deplasare nu are la bază o expresie cantitativă de materiale). N.f. sunt normele bugetare stabilite pentru cheltuielile care se acoperă integral de la bugetul de stat sau de la un buget local şi normele extrabugetare care se acoperă din alte venituri (de exemplu, creşele şi căminele de zi îşi acoperă o parte din cheltuieli din bugetul statului şi o altă parte din veniturile lor proprii rezultate din contribuţia părinţilor care au copii la aceste instituţii). Prin înmulţirea n.f. determinată pe fiecare indicator (elev, student, m2, pat de spital etc.) cu numărul indicatorilor se obţin cheltuielile la articolul respectiv din bugetul instituţiei publice. NORMĂ INDICATIVĂ DE CHELTUIELI (ORIENTATIVĂ, FACULTATIVĂ), medie a consumurilor de materiale şi a cheltuielilor efectuate de instituţiile publice; nu se determină obligatoriu, ea putând fi depăşită în cazuri justificate şi aprobate de organele ierarhice superioare. N.i. se folosesc, de exemplu, la determinarea cheltuielilor pentru încălzit, care diferă în fUncţie de temperatura necesară încăperilor la anumite instituţii (creşe, spitale, şcoli etc.), de felul combustibilului folosit, de durata încălzirii, care sunt diferite în nordul ţării de cele din sudul ţării. N.i. se folosesc şi la determinarea cheltuielilor privind iluminatul, consumul de medicamente, a cheltuielilor pentru procurarea de cărţi necesare bibliotecilor, a cheltuielilor administrativ-gospodăreşti etc. N.i. sunt elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor pe baza propunerilor instituţiilor publice. Aceste norme contribuie la prevenirea risipei, la finanţarea uniformă a instituţiilor de acelaşi fel, la prevenirea subiectivismului în determinarea cerinţelor şi a fondurilor, la simplificarea activităţii de planificare şi de finanţare. NORMĂ INDIVIDUALĂ DE CHELTUIELI (SIMPLĂ, DETALIATĂ), n. care se stabileşte pe fiecare fel de cheltuială în parte (hrană, medicamente, combustibil, apă, iluminat, telefon, telegraf etc.) şi pe subdiviziunile cadrului comun al clasificaţiei bugetare. Elaborarea acestor norme se face pe baza experienţei instituţiilor, cât şi a unor criterii ştiinţifice privitoare la îmbunătăţirea modului de normare a cheltuielilor. Cu ajutorul lor se verifică dacă bugetul a fost elaborat judicios. NORMĂ ÎN VIGOARE, v. NORMĂ CURENTĂ. NORMĂ MATERIALĂ, totalul cheltuielilor materiale care se pot efectua pentru o unitate de produs şi care este exprimată în etalon natural. ❖ N.m. de cheltuieli, n. care exprimă cantitatea de valori materiale sau de servicii necesară satisfacerii unei cerinţe determinate pe o unitate de măsură (de exemplu, cantitatea de alimente, hrană pentru un bolnav pe o zi, cantitatea de lemne sau alt combustibil necesară pentru încălzirea unui m3 încăpere, cantitatea de energie electrică pentru iluminatul unui m2, cantitatea furniturilor de birou necesară pentru un lucrător etc.), în vederea desfăşurării normale a activităţii instituţiilor publice. N.m. de c. stabilită pe o zi sau pe un an se foloseşte în determinarea cheltuielilor instituţiilor publice şi se aprobă de către organele superioare de specialitate, care ţin seama de importanţa cheltuielilor şi de influenţa condiţiilor locale asupra lor. N.m. de c. se determină pe baza criteriilor ştiinţifice, avându-se în vedere şi experienţa anilor precedenţi, condiţiile geografice, de climă şi economice ale instituţiilor publice finanţate. NORMĂ MEDIE ÎN ZILE, numărul mediu de zile în care o parte din activele circulante se află în sfera aprovizionării; se determină după formula: 520 NOR Nmz = 360: .^ÎEiL , Nma în care: Nmz = norma medie în zile; Npa = necesarul valoric anual pentru realizarea programului de producţie; Nma = normativul mediu anual al activelor circulante. NORMĂ OBLIGATORIE, n. care se stabileşte prin lege, decret, hotărâre de guvern, ordonanţă, decizii ministeriale, instrucţiuni sau prin dispoziţiile organelor ierarhice şi care nu poate fi modificată sau schimbată de către ordonatorii de credite (de exemplu, tarifele de salarii, alocaţiile de hrană, alocaţiile de stat pentru copii, bursele etc.). De regulă, n.o. sunt unice pe întreaga ţară. Există şi n.o. diferenţiate în funcţie de mediul urban sau rural unde sunt domiciliaţi beneficiarii. N.o. evită aprecierile subiective, fac posibile, o determinare reală şi deci o calculare a cheltuielilor pe baza indicatorilor prevăzuţi. N.o. sunt folosite atât în prevederea, cât şi în executarea cheltuielilor. NORMĂ PLANIFICATĂ, cuantum de cheltuieli prevăzute în plan şi luate în considerare la calcularea costului de producţie. NORMĂ PROGRESIVĂ, n. care se stabileşte pe baza normelor tehnice, având în vedere cheltuiala de timp de muncă pe unitatea de produs sau pentru executarea unei anumite operaţiuni, producţia pe unitatea de timp, norma de producţie, consumul materialelor de bază şi auxiliare, consumul de combustibil şi energie etc. V. şi normă de consum. NORMĂ SUMARĂ, cheltuială tip. Se deosebeşte de norma combinată (v.) prin faptul că nu se întocmeşte luând ca bază unitatea convenţională de calcul pe elementele componente ale instituţiei, ci pe întreaga instituţie. NORMĂ UNICĂ DE AMORTIZARE, n. determinată pentru totalitatea mijloacelor fixe, prin raportarea totalului fondului anual de amortizare la totalul valorii medii anuale a mijloacelor fixe, potrivit următorului calcul: xt tA-100 Nu =----------, tVma în care: Nu = norma unică de amortizare; tA = totalul fondului anual de amortizare a mijloacelor fixe de amortizat anual; tVma = totalul valorii medii anuale a mijloacelor fixe. Pentru mijloacele de transport auto, n.u. de a. se calculează astfel: Nu = — 100, P în care: P = parcursul total exprimat în mii de km echivalenţi. în mod similar se calculează n.u. de a. şi pentru totalul mijloacelor fixe utilizate, după expirarea duratei de serviciu normate. N.u. de a. serveşte la întocmirea planului de amortizare în anii în care valoarea medie anuală a mijloacelor fixe nu prezintă diferenţe, în plus sau în minus, mai mari de 25% faţă de valoarea medie anuală a mijloacelor fixe din anul în care se determină această normă. N.u. de a. simplifică foarte mult activitatea financiară privind calculul amortismentului, calcularea şi cuprinderea amortismentului în costuri. Ea prezintă însă NOR 521 inconvenientul economic al inexactităţii determinării amortismentului, putând da naştere la supra- sau subamortizare. NORME DE PROTECŢIE A MUNCII, sistem unitar de reguli şi măsuri de tehnică a protecţiei muncii şi a normelor de igienă a muncii aplicabile tuturor participanţilor la procesul de muncă. N. de p.a.m. pot fi generale şi locale. N. generale de protecţie a muncii se elaborează în comun de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Sănătăţii, cu avizul prealabil al sindicatelor, şi sunt obligatorii pe întregul teritoriu al ţării. Aceste norme au un caracter general, cadru, fiind adoptate şi dezvoltate cu ajutorul normelor departamentale de protecţie a muncii. Normele generale se emit de către ministere şi celelalte organe centrale ale administraţiei de stat, precum şi de către organele centrale ale cooperaţiei şi organizaţiilor obşteşti. Dacă activităţile desfăşurate sunt comune mai multor ministere, diferitelor organe centrale ale administraţiei de stat, organelor centrale ale cooperaţiei şi ale organizaţiilor obşteşti, cât şi unităţilor administrativ-teritoriale, atunci se stabilesc şi se aplică normele departamentale elaborate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. în cazul activităţilor de gospodărie comunală, normele de protecţie a muncii se stabilesc de către primăriile judeţelor şi a municipiului Bucureşti. Sunt cazuri când normele generale de tehnică a securităţii muncii prezintă un caracter specific, ele aplicându-se numai anumitor domenii de activitate, cum sunt: normele de securitate nucleară, normele pentru transportul materialelor radioactive şi altele. Normele de igienă a muncii nu se pot adapta, ci ele se înscriu aşa cum sunt elaborate în normele departamentale. N. de p. a. m. se prevăd şi de contractele colective şi individuale de muncă. Persoanele juridice şi fizice au obligaţia să elaboreze instrucţiuni proprii de aplicare a n. de p. a m. în funcţie de particularităţile proceselor de muncă. Ministerul Sănătăţii emite norme obligatorii privind igiena muncii şi avizează standarde şi acte normative, elaborate de alte organe, care privesc sănătatea salariaţilor la locul de muncă. Respectarea normelor de tehnica igienei şi securităţii muncii este o îndatorire fundamentală ce revine fiecărui lucrător la locul său de muncă, precum şi celor care organizează, conduc şi controlează procesul de muncă. N. de p. a m. se aplică salariaţilor, membrilor cooperatori, persoanelor angajate cu convenţii civile, cu excepţia celor care au drept obiect activităţi casnice, precum şi ucenicilor, elevilor şi studenţilor în perioada efectuării practicii în producţie. N. de p. a m. se aplică de către toate persoanele juridice şi fizice la care activitatea se desfăşoară cu personal angajat pe bază de contract individual de muncă sau în alte condiţii prevăzute de lege. N. de p. a m. se aplică obligatoriu de către agenţii economici din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României, de către autorităţile şi instituţiile publice, precum şi de către agenţii economici români care efectuează lucrări cu personal român pe teritoriul altor ţări, în baza unor convenţii internaţionale sau contracte bilaterale. în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, conducerea persoanelor juridice şi persoanele fizice au următoarele obligaţii: "să adopte, în faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor tehnice, precum şi la elaborarea tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme cu n. de p. a m., prin a căror aplicare să fie eliminate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a salariaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă; Bsă solicite Inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii autorizarea funcţionării unităţii din punctul de vedere al protecţiei muncii, să menţină condiţiile de lucru pentru care s-a obţinut autorizaţia şi să ceară revizuirea acesteia în cazul modificării condiţiilor iniţiale în care a fost emisă; "să stabilească măsurile tehnice, sanitare şi organizatorice de protecţie a muncii şi factorii de mediu specifici unităţii; "să stabilească pentru salariaţi şi pentru ceilalţi participanţi la procesul de muncă atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul protecţiei muncii, corespunzător funcţiilor exercitate; Bsă elaboreze reguli proprii pentru aplicarea n. de p. a m. corespunzător condiţiilor în care se desfăşoară activitatea la locurile de muncă; «să asigure şi să controleze, prin compartimente specializate sau prin personal propriu, cunoaşterea şi aplicarea, de către toţi salariaţii şi participanţii la procesul de muncă, a măsurilor tehnice, sanitare şi organizatorice stabilite, precum şi a prevederilor legale în domeniul protecţiei 522 NOS muncii; "să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi educării salariaţilor şi participanţilor la procesul de muncă: afişe, pliante, filme, diafilme şi alte asemenea materiale cu privire la protecţia muncii; "să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire necesare; "să asigure, pe cheltuiala unităţii, instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a persoanelor cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii; "să ia măsuri pentru autorizarea meseriilor şi a profesiilor prevăzute în n. de p. a m.; "să angajeze numai persoane care, în urma controlului medical şi a verificării aptitudinilor psihoprofesionale, corespund sarcinilor de muncă pe care urmează să le execute; "să ţină evidenţa locurilor de muncă la care sunt condiţii deosebite (vătămătoare, grele, periculoase), precum şi a accidentelor de muncă, a bolilor profesionale, a accidentelor tehnice şi a avariilor; "să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi a dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice; "să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de protecţie a muncii în timpul controlului sau al efectuării cercetării accidentelor de muncă; «să asigure realizarea măsurilor stabilite de inspectorii de protecţie a muncii cu prilejul controalelor şi al cercetării accidentelor de muncă; "să desemneze, la solicitarea inspectorului de protecţie a muncii, pe salariaţii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea accidentelor de muncă; "să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. Salariaţii, membrii cooperatori şi persoanele angajate cu contract de muncă sunt obligate: "să-şi însuşească şi să respecte n. de p. a m. şi măsurile de aplicare a acestora; "să desfăşoare activitatea în aşa fel încât să nu se expună la pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională atât persoana proprie, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă; "să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă orice defecţiune tehnică sau altă situaţie care constituie un pericol de accidentare sau de îmbolnăvire profesională; "să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă accidentele de muncă suferite de persoana proprie şi de alte persoane participante la procesul de muncă; "să oprească lucrul la apariţia unui pericol iminent de producere a unui accident şi să informeze imediat conducătorul locului de muncă; "să utilizeze echipamentul individual de protecţie din dotare, corespunzător scopului pentru care a fost acordat; "să dea relaţiile solicitate de organele de control şi de cercetare în domeniul protecţiei muncii. Nerespectarea n. de p. a m. atrage după sine răspunderea disciplinară, administrativă, materială, civilă sau penală, după caz. V. şi igiena muncii; protecţia muncii. NOSTRO, cont deschis de o bancă la corespondentul său din străinătate, în care se înregistrează toate operaţiunile băncii titulare. Evidenţa operaţiunilor n. se ţine pe baza unui contract încheiat între părţi, care prevede şi valuta de înregistrare a operaţiunilor de încasări şi plăţi. Din contul n. se plătesc dobânzile şi comisioanele pentru operaţiunile efectuate. V. şi cont „nostro“. NOTAR, funcţionar oficial la o unitate notarială, autorizat potrivit competenţelor sale să redacteze, să încheie, să înregistreze şi să păstreze diferite acte, contracte etc. în trecut, în România, n. era reprezentant al puterii centrale în comună, exercitând atribuiţii de secretar al comunei. NOTAR DE BURSĂ, persoană împuternicită să certifice convenţiile şi alte documente referitoare la operaţiunile de bursă. Certificarea notarului este necesară în special pentru convenţiile de bursă încheiate cu străinii. NOTAR PUBLIC, funcţionar oficial la o unitate notarială autorizat să întocmească următoarele acte notariale: "redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor, NOT 523 cu respectarea dispoziţiilor legale; "autentificarea înscrisurilor redactate de notar, de parte personal sau de avocat, cu respectarea normelor legale; "procedura succesorală notarială; ■certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege; "legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor; "darea de date certe a înscrisurilor prezentate de părţi; "primirea în depozit a înscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi; "actele de protest a cambiilor, al biletelor la ordin şi a cecurilor,"legalizarea copiilor de pe înscrisuri; ■efectuarea şi legalizarea traducerilor; "eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit; "autentificarea actelor şi înstrăinărilor mobiliare şi imobiliare; "orice alte operaţiuni prevăzute de actele normative în vigoare. NOTĂ, înregistrare, consemnare în scris. ❖ N. contabilă, document de înregistrare în contabilitate a unei operaţiuni economico-financiare, elaborat pe baza documentelor justificative. ♦> N. de calcul, componentă a bugetului instituţiei publice în care se calculează şi se dimensionează corect cuantumul cheltuielilor instituţiei publice pe anul respectiv. N. de c. contribuie la înfăptuirea lucrărilor financiare, permite efectuarea de studii, analize şi comparaţii la instituţii de acelaşi fel, înlesnind centralizarea cheltuielilor pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, permite efectuarea unui control eficient asupra propunerilor de cheltuieli privind necesitatea, eficacitatea şi oportunitatea fiecărei cheltuieli, precum şi analiza şi studiul comparativ al cheltuielilor în vederea raţionalizării lor etc. ❖ N. de comandă, document component al documentaţiei tehnico-economice pentru investiţii prin care se stabilesc: capacitatea exprimată în unităţi fizice, necesitatea, oportunitatea, eficienţa economică şi indicatorii tehnico-economici limită ai obiectivului de investiţii comparativ cu obiective similare, cu performanţe tehnico-economice ridicate din ţară şi străinătate - tehnologia, profilul de producţie, calitatea şi caracteristicile produselor, durata şi etapele de realizare, amplasamentul, natura combustibililor folosiţi, modul de asigurare a materiilor prime, a combustibililor şi a energiei, modul de desfacere a produselor (pe piaţa internă şi la export), limita maximă a consumurilor specifice de materii prime, materiale, combustibili şi energie, cooperările în zonă, diferite elemente şi indici de plan general. N. de c. precizează şi proiectele-tip de construcţii pe baza cărora se vor executa obiectivele componente ale investiţiei. Ea se elaborează de către ministere, celelalte organe centrale, întreprinderi, consilii locale, unităţile de cercetare ştiinţifică, inginerie tehnologică şi de proiectare. N. de c. se examinează de consiliile de administraţie ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, întreprinderi sau de către consiliile locale, după caz N. de c. întocmite pentru obiective de investiţii importante se aprobă prin decret prezidenţial pentru fiecare obiectiv în parte şi de către organele de conducere ale ministerelor, întreprinderilor sau de către consiliile locale, ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti. ❖ N. de constatare, document bilateral de control în care se consemnează obiectivele verificate care pot să-şi schimbe - prin trecerea timpului - forma, volumul, conţinutul sau acele fapte care ulterior n-ar mai putea fi probate (lipsuri temporare constatate la locul de muncă, recepţionarea sau păstrarea în condiţii necorespunzătoare a unor mărfuri etc.). V. şi proces-verbal de control. ❖ N. de expunere a concluziilor verificării, document ce se întocmeşte de către organele de control în situaţiile în care în unitatea controlată nu se constată nici un fel de deficienţe şi când nu se mai întocmeşte procesul-verbal de control. în această notă se consemnează obiectivele, documentele, operaţiunile şi perioada verificării. V. şi proces-verbal de control. ❖ N. de fundamentare tehnico-economică, document întocmit de beneficiarii de investiţii. N. de f.t.-e. stabileşte necesitatea şi oportunitatea investiţiei, în condiţiile utilizării depline a capacităţilor existente şi asigurării desfacerii producţiei pe piaţa internă şi externă, precizează sursele de procurare a materiilor prime, combustibililor, energiei, utilajelor, tehnologiile de fabricaţie, amplasamentul, etapele de execuţie, costul şi eficienţa lucrărilor, comparativ cu obiectivele similare, cu performanţele tehnico-economice din ţară şi din străinătate. N. de f.t.-e. este examinată şi apoi însuşită de către Ministerul Finanţelor. ❖ N. de prezentare, document întocmit de echipa de control, în care se consemnează elementele care nu sunt cuprinse în procesul-verbal şi în celelalte documente de control. N. de p. este un document semnat numai de echipa de control 524 NOT şi cuprinde: persoanele care au emis dispoziţii generatoare de deficienţe şi cărora trebuie să li se stabilească răspunderi; propuneri pentru aplicarea de sancţiuni persoanelor vinovate; măsuri pentru lichidarea şi preîntâmpinarea deficienţelor; explicarea situaţiei reale în cazurile când persoanele care au comis abateri au făcut obiecţii şi au refuzat semnarea procesului-verbal; aprecieri în legătură cu activitatea generală a unităţii controlate; concluzii. V. şi proces-verbal de control. ❖ N. de reziliere a contractului de reasigurare, înscris prin care una dintre părţile acordului de reasigurare - care, de regulă, este încheiat pe o perioadă de timp nelimitată - decide şi comunică celeilalte părţi rezilierea acordului respectiv. N. de r. trebuie transmisă celeilalte părţi cu trei luni înainte. V. şi reasigurare. ❖ N. explicativă, document ce se anexează la procesul-verbal de control (principal) care cuprinde, sub formă de întrebări şi răspunsuri, explicaţiile pe care le dau persoanele vinovate de deficienţele constatate. N.e. are natura unei declaraţii şi se solicită în toate cazurile în care abaterile sunt pasibile de sancţiuni, imputaţii sau care constituie fapte penale. ❖ N. informativă, document întocmit de persoanele cunoscătoare ale împrejurărilor în care s-au produs deficienţe sau de cele care deţin informaţii asupra modului cum s-au manifestat neajunsurile, cauzele şi persoanele vinovate. N.i. se anexează la procesul-verbal de control. „NOTE“, recunoaşteri de datorie pe termen mediu şi lung care au caracter de titluri, adică sunt asimilabile obligaţiunilor. „N.“ cuprind emisiuni pentru o sumă determinată. Emisiunea de „n.“ nu necesită publicarea unui prospect. în afara bursei, „n.“ fac obiectul unei pieţe organizate între bănci. „N.“ exprimate în E.C.U. (European Currency Unit) sunt împrumuturi obligatare care oferă o securitate mai mare decât plasamentele în monede ale C.E.E. NOTIFICARE 1. înştiinţare scrisă adresată unei persoane de către un organ competent, prin care i se aduce la cunoştinţă că un act sau un fapt juridic a fost îndeplinit sau urmează să se îndeplinească. 2. înştiinţare care se face în practica poliţelor despre protestul acestora; se trimite de către deţinătorul poliţelor, persoanelor răspunzătoare de plata lor (emitent, girant, acceptant). NOTIFICAREA ACREDITIVULUI, comunicare, înştiinţare scrisă trimisă beneficiarului acreditivului de către banca la care acesta a fost deschis, prin care se precizează condiţiile şi termenul de valabilitate a acreditivului. NOTIFICAREA CERERII DE DESPĂGUBIRE, înştiinţarea obligatorie pe care asiguratul trebuie să o facă societăţii de asigurări imediat după producerea riscului care ar putea da naştere la o cerere de despăgubire; această înştiinţare trebuie făcută într-o anumită limită de timp. NOUA INFLAŢIE, inflaţie de după al doilea război mondial, care se deosebeşte esenţial prin natură, nivel şi ritm de inflaţiile anterioare. Cauzele n.i. îşi au originea în urmările războiului, în economia centralizată, în tranziţia la economia de piaţă, în politica de preţuri libere, în politica salarială etc. V. şi inflaţie. NOUA ORDINE MONETARĂ Şl FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ, concept de politică monetară şi financiară al cărei conţinut implică soluţionarea problemelor monetar-finan-ciare internaţionale într-un spirit nou, pe baza statornicirii unor relaţii democratice între state, a deplinei egalităţi în drepturi şi a echităţii. în Declaraţia difuzată la cea de-a Vil-a sesiune extraordinară a Adunării generale ONU din septembrie 1975 s-a arătat că, în concepţia României, n.o.m. şi f.i. constă în „desfăşurarea pe baze stabile a relaţiilor valutar-fmanciare, cristalizarea unui nou sistem monetar internaţional, sănătos şi echitabil, care să asigure întărirea monedelor naţionale, statornicirea unor cursuri de schimb reale, fundamentate economic, care să creeze premisele unei mai mari stabilităţi a cursurilor valutare şi ale perfecţionării sistemului NOU 525 de credite". N.o.m. şi f.i. trebuie astfel instituită încât să contribuie la realizarea noii ordini economice internaţionale, să aibă în vedere finanţarea dezvoltării, în sensul găsirii surselor de finanţare şi al repartizării lor judicioase pentru lichidarea stării de subdezvoltare, crearea unei noi ordini în relaţiile valutar-financiare internaţionale, în sensul elaborării şi aplicării unui nou sistem monetar internaţional corespunzător cerinţelor, şi a unei noi ordini pe plan instituţional, în sensul unei noi organizări a Fondului Monetar Internaţional (v.) ca organism de supraveghere şi de sprijinire a aplicării noului sistem monetar internaţional. Concepţia României este mai largă decât aceea care a stat la baza lucrărilor desfăşurate până acum în cadrul F.M.I. Lichidarea subdezvoltării - în concepţia României - apare ca o preocupare centrală, ca un obiectiv primordial al noii ordini economice internaţionale. Ca urmare, deşi egalizarea relativă a nivelurilor de dezvoltare trebuie să fie în primul rând rezultatul eforturilor proprii ale ţărilor rămase în urmă, sprijinul internaţional sub forma finanţării dezvoltării trebuie să fie o componentă indispensabilă şi prioritară a n.o.m. şi f.i. în acest sens este necesar să se majoreze substanţial fondurile pentru finanţarea dezvoltării, să se îmbunătăţească mecanismul de colectare şi distribuire a fondurilor, să se orienteze mai eficient aceste fonduri, să se creeze condiţii de finanţare cât mai apropiate de cerinţele şi de posibilităţile ţărilor rămase în urmă. Finanţarea dezvoltării nu este un act de caritate, ci un sprijin real pentru accentuarea procesului de creştere economică în interesul tuturor. N.o.m. şi f.i. este chemată să contribuie prin metode şi forme specifice la realizarea următoarelor cerinţe fundamentale: "asigurarea stabilităţii monedelor naţionale şi a unor raporturi valorice echitabile; "promovarea principiului echivalenţei schimburilor, unor raporturi juste între preţurile materiilor prime, ale produselor industriale şi ale tehnologiei; "stimularea formelor modeme de cooperare economică internaţională în investiţii, producţie, desfacere, cercetare, în condiţii de siguranţă şi de avantaj reciproc; ■asigurarea unei îmbinări armonioase a intereselor statelor în întărirea monedelor naţionale şi de utilizare a acestora în circuitul economic mondial, cu reguli şi norme de conduită convenite în problemele de bază ale funcţionării sistemului monetar internaţional. Pentru înfăptuirea acestor cerinţe, România a susţinut realizarea următoarelor obiective specifice n.o.m. şi f.i.: a) Cu privire la monedele naţionale, noul sistem monetar internaţional trebuie să conducă la întărirea tuturor monedelor naţionale. în acest scop, este necesar ca în noul sistem monetar internaţional să se cuprindă prevederi referitoare la crearea condiţiilor economice, financiare şi monetare în vederea trecerii la convertibilitatea reciprocă a acestor monede, b) Referitor la etalonul monetar, România consideră că: disponibilităţile de aur monetar sunt insuficiente şi injust repartizate; preţul oficial al aurului a fost desfiinţat deoarece nu mai putea fi apărat, iar preţul pieţei are mari fluctuaţii; evoluţia gândirii economice demonstrează că sistemele monetare naţionale şi internaţionale tind să reducă treptat, până la eliminare, rolul aurului; deocamdată aurul continuă să aibă o valoare proprie ca marfa, menţinându-se rolul important al acestuia de activ de rezervă. Dolarul SUA, ca şi alte monede naţionale, nu poate îndeplini rolul de etalon monetar internaţional deoarece: stabilitatea acestor monede depinde de situaţia economică internă şi de alţi factori care nu asigură o astfel de calitate inerentă îndeplinirii în bune condiţii a funcţiilor monetare internaţionale; utilizarea dolarului sau a altor monede naţionale în calitate de centru al sistemului ar asigura dominaţia monetară şi financiară a statelor emitente asupra restului lumii, moneda fiind un instrument de putere. Privitor la DST sau la altă monedă internaţională similară, urmează să se aibă în vedere: tendinţa de a se recurge la instrumente administrate după reguli convenite, emiterii raţionale adaptate permanent nevoilor obiective, de către un organism internaţional reprezentativ şi democratic; dorinţa de a avea un etalon stabil, capabil să fie utilizat în toată lumea, pentru eliminarea riscului fluctuaţiilor valutare; intenţia manifestată de ţările în curs de dezvoltare de a dispune, în cazul DST, de un mijloc de finanţare a dezvoltării. în acelaşi timp, există dificultăţi care trebuie înlăturate din calea DST, şi anume: numeroase probleme teoretice şi practice de mare complexitate nu au fost încă rezolvate; posibilitatea ca DST să îndeplinească şi alte funcţii, cum este aceea de instrument de rezervă, nu este încă pe deplin verificată. Totuşi România apreciază că DST vor avea, într-o etapă viitoare, capacitatea de a deveni principalul instrument monetar al sistemului, cu condiţia clarificării tuturor 526 NOV problemelor încă nerezolvate, c) Referitor la parităţile şi la cursurile valutare, România a sprijinit menţinerea stabilităţii parităţilor ca mărimi care reprezintă angajamente oficiale de respectare, pe durate de timp mai îndelungate, a raporturilor valorice dintre monede. Parităţile monetare trebuie determinate pe baza unor criterii economice, cu luarea în considerare a raportului puterilor de cumpărare interne ale monedelor naţionale. Parităţile trebuie să se bazeze pe realitate şi să fie stabile. România se va opune tendinţelor de desfiinţare a parităţilor monetare, considerate de unele guverne ca fiind contrare actualelor căutări de realizare a unei cât mai mari elasticităţi a sistemului monetar internaţional. în ce priveşte cursurile valutare, România a susţinut că acestea trebuie să se bazeze pe parităţi care să fie pe cât posibil stabile. Aceasta presupune acceptarea unei anumite fluctuaţii a cursurilor în jurul parităţii, care trebuie să fie limitată şi controlată. în acest scop este necesar ca: ţările să facă toate eforturile pentru ca economiile naţionale, a căror situaţie cursurile o reflectă, să fie echilibrate; fluctuaţia cursurilor să fie strict supravegheată de F.M.I. şi menţinută în limite cât mai apropiate, prin intervenţia pe piaţă a băncilor centrale; stabilitatea efectivă a cursurilor valutare, fară intervenţia autorităţilor monetare, să devină un obiectiv de largă perspectivă, d) Cu privire la echilibrul balanţei de plăţi, România relevă că o ţară care promovează stabilitatea parităţilor şi a cursurilor trebuie să promoveze şi echilibrul balanţei de plăţi, deoarece, fară un asemenea echilibru, parităţile şi cursurile nu pot fi stabile. O balanţă activă indică în general o subevaluare a monedei naţionale, iar o balanţă pasivă, supraevaluarea acesteia, deci necesitatea corectărilor monetare: revalorizare în primul caz şi devalorizare în cel de-al doilea. Numai echilibrul balanţei de plăţi asigură, în principiu, stabilitatea monetară externă, e) Cu privire la rezervele valutare şi la lichiditatea internaţională, România a considerat că trebuie adoptată o atitudine principială, cu importanţă practică nemijlocită, în sensul că: sistemul să nu impună o anumită mărime şi structură a rezervelor, acestea urmând să fie hotărâte în mod suveran de către fiecare stat în parte, în conformitate cu interesele şi cu posibilităţile economico-financiare; fiecare stat să aibă dreptul de a deţine aur, dolari, alte valute naţionale, DST, în proporţii posibile şi oportune, în cadrul unor principii şi criterii convenite; să nu se absolutizeze rolul nici unui activ de rezervă; volumul şi structura rezervelor să fie rezultatul acţiunii conştiente a statelor suverane, al cooperării monetare internaţionale, cu luarea în considerare a cerinţelor legilor economice obiective. România a considerat de asemenea că noua ordine pe plan instituţional presupune o nouă organizare a Fondului Monetar Internaţional şi, prin urmare, elaborarea unui nou statut al acestui organism specializat al O.N.U. Elaborarea unui nou statut al F.M.I. poate avea loc paralel cu elaborarea Cartei noii ordini monetare şi financiare internaţionale. La F.M.I. vor putea adera toate ţările semnatare ale Cartei drepturilor şi obligaţiilor monetare şi financiare ale statelor care vor accepta principiile statutului F.M.I., recunoscând astfel competenţa acestui organism de a supraveghea şi interveni pentru aplicarea concretă a Cartei. România susţine că viitorul statut al F.M.I. va trebui: să dezvolte şi să adapteze normele şi principiile relaţiilor valutar-financiare dintre state înscrise în Cartă; să prevadă ca obiectiv primordial egalizarea relativă a nivelurilor de dezvoltare economică a statelor; să nu îngăduie sub nici o formă dominaţia unei ţări sau a unui grup de ţări asupra celorlalte; să promoveze egalitatea şi echitatea; să prevadă căile şi mijloacele pentru sporirea substanţială a mijloacelor financiare proprii, în scopul sprijinirii într-o mai mare măsură a statelor membre în acţiunea de aplicare a principiilor Cartei. NOVAŢIUNE 1. Stingere a unei datorii vechi prin naşterea alteia noi; se aplică în operaţiunile de cont curent. 2. înţelegere intervenită între părţile interesate, în baza căreia are loc înlocuirea debitorului printr-o nouă persoană care preia obligaţiile stabilite iniţial sau a unui alt element esenţial al obligaţiei. 3. Modalitate de înlocuire totală a unui contract de comerţ exterior în vigoare prin altul nou care anulează obligaţiile vechiului contract. NOVAŢIUNEAÎMPRUMUTULUI DE STAT, înlocuirea unui împrumut de stat vechi cu altul nou. Pentru acelaşi capital statul emite noi titluri cu o dobândă mai mică, ţinând seama de nivelul dobânzii de pe piaţă. NUM 527 NULIFICAREA BANILOR, declararea banilor de hârtie devalorizaţi ca fiind nuli, nevalabili. N.b. se practică în urma unei inflaţii puternice, când valoarea reprezentată de banii de hârtie a fost redusă considerabil, sau cu prilejul efectuării reformelor băneşti. V. şi inflaţie; reformă bănească. NULITATE, formă de sancţiune stipulată într-un contract, a cărei aplicare are drept efect desfiinţarea retroactivă a unor prevederi în urma perfectării lui. N. poate fi parţială sau totală. NULITATEA CONTRACTULUI DE ASIGURARE, sancţiune de drept civil care constă în desfiinţarea cu efect retroactiv, adică de la data încheierii contractului cu nesocotirea normelor juridice de asigurare. N.c. de a. reprezintă o sancţiune îndreptată împotriva efectelor din contract care contravin scopului actelor normative de asigurări încălcate la încheierea lui. Nulitatea constituie în acelaşi timp şi un instrument juridic de punere a contractelor de asigurare în perfect acord cu legislaţia asigurărilor şi deci de înlăturare a clauzelor contrare legii şi de înlocuire a lor cu clauze conforme normelor juridice de asigurări în vigoare, şi, prin urmare, fară desfiinţarea întregului contract de asigurare. N. provine din cauze anterioare sau concomitente încheierii contractului de asigurare. N. se poate invoca pe cale de excepţie, adică atunci când partea cealaltă cere executarea, ori pe cale de acţiune, care se poate deschide fie înainte, fie după executarea obligaţiei rezultate din contractul nul - pentru a obţine, în ultima alternativă, restituirea prestaţiilor executate. N. poate fi expresă, în situaţiile în care această sancţiune este clar prevăzută într-un act normativ, şi virtuală, în cazurile în care sancţiunea se desprinde din caracterul imperativ al normelor juridice de asigurări nesocotite ori din caracterul esenţial al condiţiilor necesare pentru validitatea contractului de asigurare. N.c. de a. mai poate fi relativă, când s-a nesocotit o măsură de asigurare care ocroteşte în mod deosebit un interes personal, şi absolută, când s-a încălcat o normă juridică imperativă care ocroteşte cu deosebire unele interese generale, obşteşti. Constatarea n. absolute şi pronunţarea n. relative conduce la desfiinţarea retroactivă a contractului de asigurare, ceea ce înseamnă că se înlătură efectele produse anterior, adică din momentul încheierii contractului, şi încetează să mai producă ulterior vreun efect, aceasta fiind de fapt o n. totală. Poate exista şi o n. parţială, care înlătură numai acele efecte produse de contractul de asigurare nul sau anulabil, care sunt contrare scopului normelor legale nesocotite, menţinându-se în acelaşi timp efectele care corespund cu litera şi spiritul legii. Aşa de pildă, sunt afectate de n. contractele referitoare la asigurările de bunuri încheiate cu alte unităţi decât cele prevăzute de normele de asigurare, contractele de asigurare referitoare la autovehiculele care nu sunt înmatriculate, contractele de asigurare încheiate pentru sume asigurate la niveluri peste limitele maxime stabilite etc. NUMĂRUL MEDIU DE ASIGURĂRI CONTRACTATE DE UN LUCRĂTOR, indicator care se utilizează pentru aprecierea volumului activităţii desfăşurate de către cei care se ocupă de contractarea asigurărilor facultative de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă. Acest indicator se calculează ca un raport între numărul total al asigurărilor facultative contractate într-o anumită perioadă de timp (lună, trimestru, an) şi numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări. Formula de calcul este: în care: Nac = numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător din domeniul muncii de achiziţie; Ac = numărul asigurărilor contractate într-o anumită perioadă; Lc = numărul lucrătorilor care s-au ocupat cu încheierea de asigurări. 528 num NUMERAR, element principal al sistemului bănesc care reprezintă acea parte a masei monetare sub forma biletelor de bancă, a monedei metalice şi divizionare, adică suma efectivă de bani „gheaţă“ care se află în mâinile cetăţenilor, în casieria agenţilor economici, a instituţiilor, în bancă sub forma unor documente uşor convertibile în bani, denumite echivalente cu numerarul. N. circulă de la bănci la unităţile economice, instituţii publice şi private, organizaţii obşteşti, fundaţii etc. şi populaţie şi viceversa. N. asigură continuitatea activităţii agenţilor economici şi, sub acest aspect, reprezintă o parte importantă a capitalului. Agenţii economici care dispun de o masă mare de numerar sunt interesaţi să ia măsuri deosebite pentru a asigura securitatea lui şi să-l gospodărească tot mai eficient. V. şi gestiunea numerarului. NUMERE DE COMUTAŢIE, n. folosite în practica actuarială pentru calcularea pe o cale simplă a primelor nete pentru diversele feluri de asigurări de viaţă. N. de c. se alcătuiesc pentru o anumită tabelă de mortalitate şi pentru o anumită rată de rentabilitate. Numerele, numite şi simboluri, sunt însemnate cu notaţii internaţionale bine definite, ca de exemplu Dx, Cx, Mx, Nx, Sx etc. Valorile n. de c. se stabilesc în raport cu vârsta asiguratului şi cu natura asigurării, bazându-se deci pe o anumită tabelă de mortalitate şi pe un anumit procent de rentabilitate. Folosirea n. de c. prezintă avantaje de ordin practic şi teoretic, deoarece ele introduc ordine în calculele actuariale şi simplifică foarte mult operaţiunile care se efectuează. Valorile n. de c. pot fi luate din tabele anume alcătuite. V. şi tabele de mortalitate. NUMISMATICĂ, disciplină care studiază istoricul monedelor, al medaliilor vechi, al tezaurelor monetare etc., examinând forma, gravura, baterea, circulaţia, precum şi documentele care conţin date referitoare la monede. N. studiază rolul banilor şi al sistemelor băneşti în diferite epoci, sprijinindu-se pe multe alte discipline. o OBIECT DE INVENTAR DE MICĂ VALOARE SAU DE SCURTĂ DURATĂ, mijloc de muncă a cărui valoare individuală este mai mică de 200 000 de lei sau care are o durată de serviciu mai mică de un an, iar consumarea lui se produce în mai multe procese de producţie. împărţirea mijloacelor de muncă în mijloace fixe şi o. de i. de m.v. sau de s.d. a fost făcută pentru necesităţi de calculare, de finanţare şi de contabilitate. Din punctul de vedere al finanţării, aceste obiecte se aseamănă cu activele circulante, fiind procurate din aceleaşi fonduri de producţie. OBIECT DE INVESTIŢIE, maşină, utilaj, clădire de sine stătătoare etc. ce se poate pune în funcţiune independent de alte mijloace fixe. OBIECTIV DE INVESTIŢII, totalitatea mijloacelor fixe organic legate între ele, în care se concretizează o lucrare de investiţii (o unitate economică, o instituţie de învăţământ, o unitate medico-sanitară etc.) ce se construieşte şi se pune în funcţiune. OBIECTUL ASIGURĂRII, bunul mobil sau imobil supus asigurării; interes, navlu, persoană fizică, răspundere civilă, acoperită prin asigurare. V. şi asigurare; contract de asigurare. OBIECTUL CREDITELOR BANCARE, bunuri materiale aflate în diferite stări naturale sau de prelucrare (materii prime, materiale, combustibili, producţie neterminată, produse finite etc.), necesare procesului de producţie, destinate vânzării sau executării de investiţii, precum şi diverse cheltuieli de producţie necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor economice şi procurate cu ajutorul creditelor bancare. Unităţile bancare acordă credite unităţilor economice pentru ca acestea să-şi procure valorile materiale şi să efectueze cheltuielile de producţie necesare realizării programului lor economic, diversificării producţiei, îmbunătăţirii calităţii produselor şi fabricării unor produse peste program, precum şi pentru realizarea unor acţiuni care au eficienţă economică ridicată, dar care nu au fost prevăzute în programul economic. Unităţile economice beneficiază de credite pentru contractarea şi achiziţionarea de produse agricole şi diferite alte produse, pentru complinirea activelor circulante aflate în sfera decontărilor, deschiderea de acreditive, efectuarea de operaţiuni de comerţ exterior, prestări de servicii externe etc. 0.c.b. pot îmbrăca următoarele forme: stocuri de producţie, stocuri de produse finite, anumite rezerve temporar necesare de elemente de active circulante peste normativ şi în cadrul normativului, mărfuri expediate cumpărătorilor, dar încă nedecontate, şi diferite alte cheltuieli legate de procesul de producţie. în cadrul acestor obiecte se găsesc valori materiale legate de producţie sau de întreruperea producţiei, cheltuieli pentru plata salariilor, pentru mica mecanizare, pentru îmbunătăţirea soluţiilor tehnologice, pentru buna 530 OBI servire a populaţiei etc. Acordarea, utilizarea şi rambursarea creditelor bancare se pot face distinct sau global pentru toate elementele activelor circulante. în cazul creditării globale, procedeu utilizat astăzi pe scară tot mai largă, aprecierea utilizării şi rambursării împrumuturilor se face în funcţie de realizarea produselor finite. Nu constituie o.c.b. mărfurile şi valorile inutilizabile, necorespunzătoare sau învechite, cele greu vandabile sau nevandabile, nevalorificabile în termenele stabilite, stocurile de produse finite care n-au desfacerea asigurată prin contracte la intern sau la export, diferitele stocuri reprezentând producţie neterminată provenind din comenzi sistate, anulate sau nelegale, cheltuielile de producţie care le depăşesc pe cele stabilite, stocurile depozitate şi conservate în condiţii necorespunzătoare etc. De asemenea, unităţile bancare refuză creditarea când constată că nu sunt create condiţii pentru folosirea eficientă şi de rambursarea la scadenţă a creditelor. Este interzis băncilor să menţină la creditarea curentă aprovizionările şi celelalte cheltuieli aferente producţiei fără desfacere. 0.c.b. depind de natura activităţii întreprinderilor şi a ramurilor economiei naţionale, precum şi de trăsăturile specifice ale trecerii activelor circulante prin stadiile de aprovizionare, producţie şi desfacere. OBIECTUL FINANŢELOR, studierea unei părţi din relaţiile social-economice băneşti prin intermediul cărora se formează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti centralizate şi necentralizate, necesare înfăptuirii reproducţiei sociale şi celorlalte nevoi comune ale societăţii, precum şi relaţiile băneşti prin care se exercită controlul financiar sub toate formele sale. V. şi finanţe. OBIECTUL IMPOZITULUI PE VENIT , venituri în bani şi în natură supuse impozitului pe venit şi anume: venituri din salarii; venituri din activităţi independente; venituri din cedarea folosinţei bunurilor; venituri din dobânzi; venituri din dividende; alte venituri. în o.i. pe v. se cuprind atât veniturile în bani, cât şi veniturile în natură evaluate în bani. V. şi impozitul pe venitul anual global. OBIECTUL IMPUNERII, materia impozabilă; profitul, încasările din vânzarea mărfurilor, venitul realizat de o persoană fizică şi juridică, salariile, anumite bunuri, acte şi fapte juridice etc. Asupra o.i. se aplică principiul unicităţii, potrivit căruia un obiect impozabil se impune numai o singură dată, ceea ce înseamnă că este înlăturată dubla impunere. Actele normative prevăd o.i. în general, impersonal, adică în fiecare caz obiectul impozabil trebuie să fie concretizat cantitativ şi calitativ, arătându-se natura şi mărimea fenomenului generator al impozitului de plată. V. şi bază impozabilă. OBLIGATAR, persoană deţinătoare de obligaţiuni. OBLIGAŢIE 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic în baza căruia una dintre părţi (creditorul) are dreptul de a pretinde celeilalte părţi (debitorului) să-i dea sau să-i facă ceva ori să nu facă ceva, sub sancţiunea constrângerii dacă executarea nu se face de bună voie. 3. îndatorire a debitorului de a realiza o acţiune ori de a se abţine de la săvârşirea ei. OBLIGAŢIE BUGETARĂ, o. stabilită unilateral de către stat în sarcina contribuabililor (persoane juridice şi fizice) de a plăti o anumită sumă de bani în contul bugetului de stat sau local. O.b. este o obligaţie juridică, deoarece ea defineşte conţinutul unui raport juridic ce ia naştere între stat şi contribuabilii determinaţi de lege, iar în caz de nevoie, executarea ei este realizată prin constrângerea de stat. întrucât în raporturile juridice bugetare, statul participă ca purtător al suveranităţii, al autorităţii publice, fapt ce deosebeşte o.b. de obligaţia civilă clasică. Trăsăturile particulare ale o.b. sunt determinate de izvorul, beneficiarul, obiectul, forma, de condiţiile de stabilire, de modificare şi de stingere a ei. Izvorul o.b. este legea sau un alt act normativ cu putere de lege care instituie şi reglementează un venit bugetar, adică un impozit, o contribuţie, o taxă etc. De asemenea, legea stabileşte categoriile de plătitori, elementele OBL 531 venitului bugetar, modalităţile de plată etc. Calitatea de creditor o are statul, însă de o.b. beneficiază întreaga societate. Obiectul o.b. este întotdeauna o sumă de bani. O.b. se concretizează în formă scrisă, prin titlul de creanţă bugetară care o defineşte la nivelul fiecărui contribuabil în funcţie de veniturile obţinute sau de bunurile deţinute. Condiţiile de stabilire şi de executare a o.b. sunt reglementate în mod diferit pentru fiecare categorie de venituri bugetare. Modificarea o.b. este determinată de cauzele stipulate de lege. Stingerea o.b. se realizează pe următoarele căi: plata, executarea silită, prescripţia, precum şi prin: compensare, scădere sau anularea o.b. V. şi obligaţie de impozit; titlu de creanţă bugetară. OBLIGAŢIE DE IMPOZIT, îndatorire a uneia sau a mai multor persoane fizice sau juridice de a plăti la bugetul statului un impozit, într-un anumit cuantum, în rate şi termene precis stabilite. Condiţiile în care se poate naşte, modifica şi stinge o. de i. sunt stabilite de lege sau de un alt act normativ. Dar simpla existenţă a legii nu dă naştere imediat şi în mod concret 0. de i.. Obligaţia concretă de impozit ia naştere numai în momentul în care condiţiile stipulate de lege se realizează în fapt, adică atunci când individualizează subiectul impozitului, când stabileşte materia şi baza impozabilă, cota şi suma impozitului, când s-au determinat ratele şi termenele de plată şi când toate acestea au fost comunicate plătitorului. Pe lângă îndatorirea de a plăti impozitul la termenele respective, o. de i. mai cuprinde şi obligaţia de a face sau de a nu face ceva, de a nu ascunde izvoarele de venituri, de a arăta mărimea reală a acestor venituri. O. de i. se poate naşte prin: a) impunere şi debitare de către organele financiare, folosită la impozitul pe terenurile cetăţenilor, la impozitul pe veniturile populaţiei (meseriaşi, liber-profesionişti ş.a.). Organele financiare încheie procese-verbale de impunere pe baza cărora determină baza impozabilă (v.), calculează impozitul, aplică înlesnirile şi majorările legale, comunică în scris subiectului impozabil suma totală de plată, ratele şi termenele până la care trebuie făcute plăţile. în acelaşi timp, organele financiare înregistrează aceste debite fiscale într-un registru special, în care se deschid partizi numite roluri, câte un rol pentru fiecare plătitor. Practic, o. de i. ia naştere din momentul înmânării înştiinţării de plată a impozitului; b) plată directă, procedeu potrivit căruia plătitorii calculează şi plătesc impozitul din proprie iniţiativă, la termenele prevăzute de lege, pe propria răspundere, trebuind să aplice în mod corect toate prevederile legii. După acest procedeu nu se mai întocmesc procese-verbale de impunere, nu se deschid roluri fiscale. Plata directă este folosită la plata impozitului pe profit, a taxei pe valoarea adăugată. Organele financiare şi bancare controlează şi urmăresc calcularea corectă şi plata la timp a acestor venituri bugetare; c) reţinere şi vărsare (stopaj la sursă), se foloseşte pentru acele impozite care se încasează în momentul realizării venitului impozabil (impozitul pe veniturile oamenilor de litere, artă şi ştiinţă, impozitul pe salarii etc.). în aceste cazuri, o. de i. se naşte în momentul încasării venitului. Calcularea, reţinerea şi vărsarea impozitului sunt în sarcina persoanelor juridice şi fizice care plătesc aceste venituri. O. de i. se poate modifica prin amânare, creşterea sau diminuarea sensibilă a venitului impozabil, prin aplicarea răspunderii solidare (în cazul gospodăriilor agricole ale cetăţenilor). Stingerea o. de 1. are loc prin: a) plată; b) compensare cu impozite plătite anterior; c) scădere în caz de insolvabilitate şi dispariţie; d) anularea impozitelor restante; e) prescripţie extinctivă. OBLIGAŢIE FISCALĂ, îndatorire prin care se înţelege: "obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele şi taxele datorate; "obligaţia de a plăti, în termenele legale, impozitul şi taxa datorată; "obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente impozitelor şi taxelor; "obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele care se realizează prin stopaj la sursă; "orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale. Naşterea o.f. are loc în momentul în care se constituie baza impozabilă care o generează. De asemenea, se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina o.f. datorată. In cazul în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de contribuabili, devin debitori: a) moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor; b) cel care preia în total sau 532 OBL în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz; c) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment; d) persoana care îşi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată; alte persoane, potrivit legii. Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare. Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligaţii fiscale, este persoana juridică, cu excepţia impozitului pe venit din salarii, pentru care plata impozitului se face de către sediile secundare ale persoanei juridice. OBLIGAŢII DE RAPORTARE ALE SOCIETĂŢILOR DE PENSII, îndatoriri, sarcini ale societăţilor de pensii de a-i informa periodic pe membrii asiguraţi şi Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii (v.) despre activitatea desfăşurată în anul precedent cu privire la administrarea fondului universal de pensii. în acest scop, societatea de pensii publică o broşură informativă care trebuie să conţină: a) componenţa consiliului de administraţie şi a comitetului de direcţie al societăţii de pensii; b) numele şi adresele acţionarilor societăţii de pensii şi procentul deţinut de aceştia din totalul acţiunilor; c) numele şi adresa custodelui; d) informaţii despre valoarea şi procentul activelor fondului investite în diverse tipuri de active; e) valoarea comisioanelor plătite de societatea de pensii custodelui şi intermediarilor financiari; g) rata de rentabilitate a fondului administrat de societatea de pensii; h) alte informaţii. Informaţiile publicate în broşura informativă se publică şi în cel puţin două cotidiane naţionale de largă circulaţie. Societatea de pensii este obligată să pună broşura informativă la dispoziţia oricărui membru care o solicită. Societatea de pensii informează membrii în scris sau electronic, la intervale regulate, cel puţin o dată la şase luni, despre sumele existente în contul fiecăruia, despre datele la care s-au plătit contribuţiile şi transferurile de plăţi din perioada respectivă, precum şi despre convertirea contribuţiilor şi a transferurilor de plăţi în unităţi de cont. La cererea unui membru, societatea de pensii este obligată să îl informeze despre valoarea activelor aferente contului său. Pentru furnizarea informaţiilor societatea de pensii nu poate depăşi costul efectiv al punerii la dispoziţie a informaţiilor. Societatea de pensii este obligată să informeze membrii cel puţin o dată pe an despre valoarea şi procentul activelor fondului investite în diverse tipuri de active, inclusiv date despre emitenţii anumitor valori mobiliare, informaţii care corespund ultimei date de evaluare din ultima lună a fiecărui an. Societatea de pensii este obligată să transmită Comisiei de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii informaţii referitoare la: a) situaţia contabilă a activelor şi pasivelor, a veniturilor şi cheltuielilor, certificate de o societate de audit independentă autorizată de Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii; b) bilanţul anual aprobat de consiliul de administraţie; c) informaţii despre vânzările şi achiziţiile fondului, data la care s-a efectuat tranzacţia şi brokerul utilizat; d) sumele achitate brokerului, custodelui şi alte cheltuieli a căror situaţie este eventual solicitată de Comisia de Reglementare şi Supraveghere a Societăţilor de Pensii; e) informaţii despre acţionarii societăţii de pensii, inclusiv numele şi adresele acestora; f) numele şi remuneraţia membrilor consiliului de administraţie, ai comitetului de direcţie şi a angajaţilor societăţii de pensii; g) broşura informativă; h) alte informaţii. V. şi societate de pensii. OBLIGAŢIUNE (în terminologia anglo-saxonă: „straight bond“) 1. Hârtie de valoare, formă de procurare de capital prin împrumut pe termen lung şi o recunoaştere de datorie sub forma unui titlu de credit emis la o rată a dobânzii fixă sau variabilă - eventual indexată - şi pentru o durată de timp determinată, adică are o scadenţă medie sau lungă, emisă de către societăţi private sau de colectivităţi publice (stat, întreprinderi de stat, judeţe, municipii, organisme interstatale etc.). O. se emit în serii mari, toate exemplarele au aceeaşi formă, fiecare hârtie de valoare reprezintă o parte egală din datoria totală înscrisă pe titlu, fiind rambursabilă în condiţiile imprimate pe o. Este negociabilă, deci supusă vânzării, şi obligă la plata către OBL 533 deţinător a unei sume fixe sau variabile de bani la intervale regulate de timp - plăţi de cupon -până la scadenţă, adică până în momentul în care obligaţiunea este răscumpărată. Rata procentuală a câştigului (rentabilitatea) obligaţiunii se calculează astfel: V- C l C l C I l c+p "(l + r) + (1 + r)2+(i + r)3+-+(1 + r)t’ în care: V = preţul de vânzare din prezent; C = plăţile de cupon care se fac numai până la răscumpărarea obligaţiunii; r = rentabilitatea (rata unică de actualizare); t = durata în ani pentru care este emisă obligaţiunea. Dacă obligaţiunea este perpetuă (fară termen), atunci se efectuează următorul calcul: v C C V = — sau r = — • r V 2. Raport de drept civil în baza căruia una sau mai multe persoane creditoare au dreptul să ceară uneia sau mai multor persoane debitoare să facă, să nu facă sau să dea ceva. 3. Titlu de credit, hârtie de valoare negociabilă emisă de bănci, întreprinderi sau stat, care conferă posesorului ei calitatea de creditor faţă de instituţia emitentă, aceasta având dreptul să primească pentru suma împrumutată un anumit venit fix sub formă de dobândă, de câştiguri prin trageri la sorţi sau sub ambele forme. Pe baza o., emitentul (instituţii publice de stat sau societăţi industriale, comerciale etc.) se obligă la o anumită prestaţie. O. este un titlu de creanţă care se deosebeşte de acţiune (v.) sub următoarele aspecte: "caracterul rambursabil al capitalului mobilizat preia emisiunea şi vânzarea titlului pe baza căreia se calculează dobânda; "valoarea nominală a acestuia; "dobânda este de regulă fixă, dar uneori poate fi şi variabilă datorită inflaţiei; "obligaţiunile nu dau dreptul la dividende; "preţul de emisiune poate fi mai mic decât valoarea nominală (diferenţa constituind prima de emisiune); "durata de valabilitate, adică perioada de timp până la scadenţă; "preţul de rambursare poate fi mai mare decât valoarea nominală (diferenţa reprezentând primă de rambursare). Spre deosebire de acţionari, care au calitatea de coproprietari, persoanele care acordă împrumuturi pe bază de o. nu posedă decât un drept de creanţă asupra emitentului. O. nu conferă deţinătorului nici o putere de decizie sau de control asupra activităţii emitentului şi nu-i permite să beneficieze de îmbunătăţirea rezultatelor financiare ale unităţii emitente. O. este un înscris care cuprinde două părţi distincte, şi anume: a) corpul titlului, în care se prevăd: numele, sediul emitentului, denumirea împrumutului, valoarea nominală a o., mărimea dobânzii, condiţiile de rambursare, numărul de înregistrare etc.; b) talonul titlului şi foaia cu cupoane, în care se găseşte un număr de cupoane egal cu numărul datelor prevăzute pentru plata dobânzilor. în fiecare cupon se prevede denumirea împrumutului, numele şi sediul emitentului, numărul de înregistrare a o., suma absolută a dobânzii ce urmează a se încasa şi data când este plătibilă. Cupoanele sunt numerotate în ordinea datelor la care urmează să fie plătite şi se detaşează la data încasării dobânzii. Orice o. presupune existenţa a două persoane: un debitor (cel constrâns) şi un creditor, în favoarea căruia debitorul este obligat să dea, să facă sau să nu facă ceva, înscrisul fiind destinat să dovedească o datorie a statului, judeţelor, comunelor sau societăţilor pe acţiuni. împrumuturile pe bază de o. reclamă existenţa unei emisiuni de obligaţiuni, a unei bănci cu sarcina să plaseze obligaţiunile în rândurile persoanelor juridice şi fizice care au capitaluri disponibile, a unei pieţe pe care să se coteze obligaţiunile şi a unei ţări emitente sau a unei instituţii de credit care să se ocupe cu rambursarea împrumutului - eşalonată pe mai mulţi ani - de regulă prin tragere la sorţi. împrumutul poate fi intern, lansat în monedă naţională, sau extern, lansat într-o monedă străină. După al doilea război mondial au luat o mare dezvoltare împrumuturile lansate pe bază de euro-obligaţiuni, contractate de un stat într-un alt stat, în moneda altui stat, de regulă în eurodolari. Prin intermediul euroobligaţiunilor circulă şi se valorifică pe diferite pieţe mari 534 OBL capitaluri acumulate sub forma eurodolarilor. Deoarece împrumuturile şi deci obligaţiunile se lansează pe 10-20-30 de ani, timp în care asupra posesorilor de obligaţiuni planează mari riscuri, aceştia se organizează în asociaţii care, prin tratative cu debitorul, stabilesc, eventual, noi condiţii ale împrumuturilor. O. poate fi transmisă altei persoane prin simplă înţelegere sau se poate vinde pe piaţa titlurilor de împrumut, dar numai la cursurile existente pe piaţă în acel moment. O. pot fi convertibile în acţiuni, fapt ce permite deţinătorilor să le preschimbe în acţiuni în situaţiile în care veniturile din dividende sunt superioare nivelului dobânzii atribuite pentru o. Statul emite o. la împrumuturile care sunt destinate să acopere deficitele bugetare, în cadrul împrumuturilor lansate către populaţie, pentru care se subscrie benevol; pentru o. pe care le deţine, prin tragere la sorţi la anumite date posesorul primeşte câştiguri. O. pot fi nominale, atunci când pe ele se specifică numele şi prenumele beneficiarului, şi la purtător, când pe ele nu se specifică nimic, dar conferă drepturi deţinătorilor. OBLIGAŢIUNE C.E.C., hârtie de valoare la purtător, mijloc, instrument avantajos de economisire la purtător, de atragere cu titlu rambursabil a disponibilităţilor băneşti, pus la dispoziţia populaţiei în România de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni (v.) şi care oferă deţinătorilor posibilitatea să-şi păstreze în siguranţă economiile şi disponibilităţile băneşti şi, în acelaşi timp, să realizeze câştiguri importante prin tragerile la sorţi lunare. Obligaţiunile cu dobândă din care se acordă câştiguri sunt la purtător, fiecare persoană putând să cumpere un număr nelimitat de o. O. are o valoare nominală determinată. Preţul de vânzare al obligaţiunilor este egal cu valoarea lor nominală sau ceva mai mare decât această valoare, el depinzând de mărimea intervalului de timp dintre data vânzării şi data tragerii la sorţi. Unităţile C.E.C. şi cele poştale cumpără obligaţiunile de la deţinător la orice dată din lună, dar numai la valoarea lor nominală; diferenţa dintre valoarea nominală şi preţul de vânzare efectiv constituie un izvor de venituri din care se alimentează fondurile băneşti pentru plata câştigurilor. Valoarea individuală a câştigurilor obţinute la tragerile la sorţi lunare variază; în aceste câştiguri se cuprinde şi valoarea nominală a obligaţiunii ieşite câştigătoare. O. care nu a ieşit câştigătoare la una dintre tragerile la sorţi participă la tragerile următoare. Câştigurile obţinute cu o. C.E.C. sunt scutite de impozite şi taxe. Resursele băneşti atrase cu ajutorul o. sunt utilizate de către stat pentru dezvoltarea economiei naţionale. OBLIGAŢIUNE COMUNALĂ SAU MUNICIPALĂ, o. negociabilă emisă de către organele locale în vederea finanţării unor activităţi, obiectivaşi programe economico-sociale locale. Dobânzile pentru aceste o. se plătesc din impozitele şi taxele locale, precum şi din exploatarea obiectivelor construite din capitalul astfel procurat. Aceste o. se negociază atât la bursă, cât şi în afara ei. OBLIGAŢIUNE CONVERTIBILĂ („convertible bond“), o. la care se modifică dobânda, câştigul, termenul de rambursare, care se poate preschimba, într-o anumită perioadă de timp, contra unei acţiuni sau a unui bon de participaţie al societăţii în cauză la un anumit raport de conversiune. Preţul de conversiune şi perioada de timp în care acest schimb este posibil sunt menţionate în prospectul de emisiune. Posesorul o.c. poate să renunţe la conversiune şi să-şi conserve titlul până la expirarea duratei împrumutului; în această situaţie, deţinătorul continuă să primească dobânzile fixate, iar valoarea nominală a o. îi va fi rambursată la scadenţă. Dobânda o.c. este în general inferioară celei a obligaţiunilor obişnuite. Preţul de conversiune se situează, de regulă, deasupra cursului acţiunii în momentul emisiunii împrumutului. Aceasta înseamnă că rezultă un „agio“ care poartă numele de primă de conversiune. Cursul o.c. urmează evoluţia generală a pieţei obligaţiunilor sau a variaţiilor de curs ale acţiunilor, în funcţie de importanţa primei de conversiune. OBLIGAŢIUNE CONVERTIBILĂ ÎN ACŢIUNI, o. care poate fi preschimbată în acţiuni de posesorul ei, într-un raport de preschimbare fixat de la început sau pe parcursul unei perioade determinate. Pentru investitor, o.c. în a. prezintă mai multe avantaje, şi anume: "îi OBL 535 permite să participe la fructul dezvoltării întreprinderii; "îl protejează de riscul de pierdere, deoarece el are posibilitatea, şi nu obligaţia, de a converti titlul; "îi poate asigura obţinerea unui titlu de proprietate la care în condiţii obişnuite nu ar fi avut această posibilitate. O.c. în a. este considerată o o. clasică, iar valoarea sa are două componente, şi anume: a) valoarea netă a o. (numită şi valoare nudă, valoare obligatară sau plafon actuarial), care reprezintă cursul teoretic al o. obişnuite emise de aceeaşi societate; determinarea acestei valori se face prin actualizare la o notă actuarială; b) dreptul de conversiune (drept de opţiune sau primă în raport cu valoarea obligatară), care este egal cu diferenţa dintre valoarea cotată a o.c. în a. şi valoarea sa obligatară (nudă). Nivelul acestei prime exprimă avantajul asociat deţinerii de o.c. în raport cu deţinerile de o. clasice. OBLIGAŢIUNE CORPORATIVĂ, o. emisă de societăţi corporative pentru finanţarea unor programe economice, sociale etc. OBLIGAŢIUNE CU CUPON ZERO, o. fară dobândă, dar căreia i se acordă primă de rambursare. Prima este venitul ce se cuvine deţinătorului. Acesta se determină ca diferenţă între preţul de emisiune, care este de regulă foarte mic, şi valoarea nominală, care este mai mare, şi se restituie la scadenţă. Practic, venitul pe care-1 primeşte posesorul acestei o. în momentul rambursării este egal, potrivit formulei dobânzii compuse, cu o dobândă anuală, capitalizată pe toată durata de valabilitate a acestui fel de o. OBLIGAŢIUNE CU DOBÂNDĂ VARIABILĂ, titlu de credit emis pe termen mediu, a cărui dobândă este revizuită la anumite intervale de timp - trimestrial, semestrial sau anual -în funcţie de nivelul dobânzii de bază, căreia i se adaugă o anumită marjă, care se negociază. Dobânda variabilă apără pe investitor de riscul inflaţiei. OBLIGAŢIUNE CU OPŢIUNE („convertible bond“), o. însoţită de un certificat de opţiune care autorizează subscrierea de acţiuni (v.) sau bonuri de participaţie (v.) ale aceleiaşi societăţi comerciale într-un timp determinat (termen de opţiune). Persoana care deţine o. cu o. obţine titlurile pe care are dreptul să le subscrie (acţiuni, bonuri de participaţie) prin plata preţului de subscripţie fixat şi prin remiterea certificatului de opţiune. împrumuturile cu opţiune sunt cotate la bursă cu şi fară certificatul de opţiune. Subscriptorul unei o. cu o. contează pe urcarea cursului acţiunilor sau al bonurilor de participaţie pe care are dreptul să le subscrie la un nivel superior celui al preţului de subscripţie fixat; dacă acest fapt se întâmplă, îi permite posesorului să vândă o. cu o. cu un beneficiu. O. cu o. sunt remunerate la un nivel inferior faţă de obligaţiunile obişnuite. V. şi bon de participaţie. OBLIGAŢIUNE CU PRIMĂ DIFERITĂ, titlu de credit al cărui venit (dobândă) se modifică, variază după un număr de ani de la emisiune. V. şi obligaţiune. OBLIGAŢIUNE DE CASĂ, titluri negociabile la bursă, emise de către bănci în funcţie de cerinţele lor. Deşi o. de c. nu se cotează, ele fac totuşi obiectul unei pieţe mai restrânse. V. şi obligaţiune. OBLIGAŢIUNE DE FINANŢARE, o. ce se emite de agenţi economici, alţii decât băncile, precum şi de către stat pentru finanţarea activităţii economice, respectiv a deficitului bugetar. V. şi deficit; deficit bugetar. OBLIGAŢIUNE DE IEŞIRE, o. externă emisă de o ţară debitoare în favoarea unei bănci creditoare cu scopul de a înlocui creditul bancar ce-i fusese acordat de aceasta din urmă. în acest mod se înlocuieşte o creanţă care nu era negociabilă, cum era creditul bancar, cu alta negociabilă. Creditorul poate vinde o. la bursă oricând doreşte. O. de i. sunt o cale care a făcut posibilă dezvoltarea comerţului cu datorii externe. 536 OBL OBLIGAŢIUNE DE REFINANŢARE, o. ce se emite de bănci şi alte instituţii financiare în vederea procurării resurselor necesare acordării creditelor pe termen mediu şi lung. V. şi refinanţare (recreditare). OBLIGAŢIUNE DE TEZAUR, o. emisă de Ministerul Finanţelor în valută, pe o durată de un an, cu dobândă de 8%. La acest gen de o. subscriu, de regulă, băncile comerciale. OBLIGAŢIUNE EMISĂ DE SOCIETĂŢILE PE ACŢIUNI, o. la purtător sau nominativă emisă pentru o sumă care să nu depăşească trei pătrimi din capitalul vărsat şi existent, potrivit ultimului bilanţ aprobat. O. au o valoare nominală minimă limitată. O. din aceeaşi emisiune trebuie să aibă o valoare egală şi conferă posesorilor lor drepturi egale. în vederea emiterii de o. prin subscripţie publică, administratorii societăţii publică un prospect de emisiune vizat de instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea pe acţiuni. Subscripţia obligaţiunilor se face pe exemplarele prospectului de emisiune. Valoarea o. subscrise trebuie să fie integral vărsată. Titlurile o. trebuie să cuprindă elementele prevăzute în prospectul de emisiune, numărul de ordine şi tabloul plăţilor de capital şi dobânzi. Titlurile trebuie să poarte semnătura a doi administratori, când sunt mai mulţi, sau a unicului administrator. Posesorii de o. se pot întruni în adunare generală pentru a delibera asupra intereselor lor. Adunarea se convoacă pe cheltuiala societăţii care a emis o., la cererea unui număr de deţinători care să reprezinte a patra parte din titlurile emise şi nerambursate sau, după numirea reprezentanţilor deţinătorilor de o., la cererea acestora. Normele stabilite pentru adunarea ordinară a acţionarilor se aplică şi adunării deţinătorilor de o., în ce priveşte formele, condiţiile, termenele convocării, depunerea titlurilor şi votarea. Societatea emitentă nu poate participa la deliberările adunării deţinătorilor de o., în baza o. pe care le posedă. Deţinătorii de o. pot fi reprezentaţi prin mandatari, alţii decât administratorii, cenzorii sau funcţionarii societăţii. Adunarea deţinătorilor de o. legal constituită poate: "să numească un reprezentant al deţinătorilor de o. şi unul sau mai mulţi supleanţi, cu dreptul de a-i reprezenta faţă de societate şi în instanţă, fixându-le remuneraţia; aceştia nu pot lua parte la administrarea societăţii, dar pot asista la adunările sale generale; "să îndeplinească toate actele de supraveghere şi de apărare a intereselor lor comune sau să autorizeze un reprezentant cu îndeplinirea lor; "să constituie un fond, care va putea fi luat din dobânzile cuvenite deţinătorilor de o. pentru a face faţă cheltuielilor necesare apărării drepturilor lor, stabilind în acelaşi timp regulile pentru gestiunea acestui fond; "să se opună la orice modificare a statutului societăţii sau a condiţiilor împrumutului prin care s-ar putea aduce o atingere a drepturilor deţinătorilor de o.; Bsă se pronunţe asupra emiterii de noi o. Hotărârile adunării se aduc la cunoştinţa societăţii în termen de cel mult trei zile de la adoptarea lor. Pentru validitatea deliberărilor, hotărârea se ia cu o majoritate de cel puţin o treime din titlurile emise şi nerambursate; în celelalte cazuri, sunt necesare prezenţa în adunare a deţinătorilor care reprezintă cel puţin două treimi din titlurile nerambursate şi votul favorabil a cel puţin patru cincimi din titlurile reprezentate la adunare. Hotărârile luate de adunarea deţinătorilor de o. sunt obligatorii şi pentru deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau care au votat contra. Hotărârile adunării deţinătorilor de o. pot fi atacate în justiţie de către deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei, în termenul şi cu efectele stabilite de instanţa în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea. Acţiunea în justiţie a deţinătorului de o. împotriva societăţii nu este admisibilă dacă are acelaşi obiect cu acţiunea intentată de reprezentantul deţinătorilor de o. sau dacă este contrară unei hotărâri a adunării deţinătorilor de o. O. se rambursează de societatea emitentă la scadenţă. înainte de scadenţă, o. din aceeaşi emisiune şi cu aceeaşi valoare pot fi rambursate, prin tragere la sorţi, la o sumă superioară valorii lor nominale, stabilită de societate şi anunţată public, cu cel puţin 16 zile înainte de data tragerii la sorţi. V. şi prospect de emisiune a obligaţiunilor societăţilor comerciale. OBL 537 OBLIGAŢIUNE EMISĂ PE BAZĂ DE VENIT, o. care se emite de către o societate comercială aflată în curs de reorganizare economică. Astfel de o. dau posibilitatea emitentului să amâne achitarea dobânzilor până când societatea comercială va realiza profit. Dobânzile acestor o. se acumulează. în situaţia în care aceste o. ajung la scadenţă înainte ca societatea emitentă să-şi poată achita împrumutul, atunci ea urmează inevitabil procedura de lichidare prin faliment (v.). OBLIGAŢIUNE EXTERNĂ, titlu de credit emis de o societate care are altă naţionalitate decât aceea a ţării pe teritoriul căreia funcţionează piaţa capitalului şi unde se pun în circulaţie obligaţiunile. Aceste o. sunt de două feluri, şi anume: o. străine, care sunt emise pe o singură piaţă, şi o. internaţionale, numite şi euroobligaţiuni. Venitul cuvenit o.e. depinde de dobândă, de preţul de ofertă şi de scadenţă. V. şi euroobligaţiuni. OBLIGAŢIUNE IMOBILIARĂ, o. pentru care societatea emitentă oferă bunuri imobiliare pe care le posedă drept garanţie a realizării contractului de împrumut. O.i. poate fi închisă, când nu este folosită drept garanţie pentru un alt împrumut sau tranzacţie, şi deschisă, situaţie în care ea poate servi drept garanţie şi pentru alte împrumuturi sau tranzacţii. OBLIGAŢIUNE INDEXATĂ, o. la care rambursarea capitalului se ajustează în funcţie de o bază de referinţă, care poate fi nivelul cifrei de afaceri a unei societăţi, preţul unui lingou de aur, un indice bursier, cursul unei monede considerate mai stabilă etc. Indexarea necesită recalcularea sumei de plată, respectiv a capitalului şi a dobânzii, în funcţie de evoluţia preţului de referinţă, cu un indice determinat. Suma recalculată poate fi mai mare sau mai mică, după caz. în situaţia în care puterea de cumpărare a monedei creşte, o.i. sunt avantajoase pentru investitori. V. şi obligaţiune. OBLIGAŢIUNE IPOTECARĂ, o. care este garantată de societatea emitentă cu diferite bunuri imobiliare (imobile, terenuri). V. şi scris funciar. OBLIGAŢIUNE NECONVERTIBILĂ, o. emisă la o rată fixă a dobânzii, fară posibilitatea de a fi convertită în altă obligaţiune ori de a participa la capitalul pe acţiuni. OBLIGAŢIUNE PARTICIPANTĂ, variantă a obligaţiunii indexate (v.) care dă dreptul la o dobândă fixă plus una suplimentară, indexată în funcţie de rezultatele economico-financiare ale agentului economic. V. şi obligaţiune. OBLIGAŢIUNE PERPETUĂ, o., titlu de credit care nu are un termen, o scadenţă, ceea ce înseamnă că emitentul nu-şi asumă obligaţia de restituire a sumei primite cu împrumut. La aceste o. se acordă, pe tot timpul cât sunt în circulaţie, dobânzi şi câştiguri prin trageri la sorţi de amortizare periodice. Deţinătorul titlului nu poate solicita emitentului răscumpărarea titlului. V. şi împrumut de stat fără termen. OBLIGAŢIUNE PRECARĂ, titlu de credit cu dobânzi mai mari cu câteva procente decât la bonurile de tezaur. O.p. se emite de către societăţi comerciale abia înfiinţate sau de către cele care au o situaţie financiară precară, instabilă, slabă, care nu au solvabilitatea asigurată. Dobânda mai ridicată urmăreşte să compenseze riscurile subscriptorilor. OBLIGAŢIUNE RAMBURSABILĂ, o. care garantează investitorului dreptul de a retuma emitentului, în orice moment, titlul financiar deţinut şi de a i se rambursa valoarea nominală. 538 OBL OBLIGAŢIUNE RAMBURSABILĂ ÎN ACŢIUNI, titlu de împrumut pentru care, în locul rambursării în monedă, posesorul o. primeşte din partea debitorului acţiuni într-un raport stabilit la emisiune. Rambursarea o. în acţiuni nu depinde de voinţa deţinătorului o., acest fapt fiind prevăzut în condiţiile de emisiune. OBLIGAŢIUNE SIMPLĂ (CLASICĂ), o. care comportă un venit anual, o dobândă fixă sub forma cupoanelor. împrumuturile pot fi adresate mai multor creditori, pe termen, iar valoarea nominală este, de regulă, la nivelul preţului de emisiune. V. şi obligaţiune. OBLIGAŢIUNE SPECIALĂ, titlu de credit apărut în ultimele două decenii, care poate fi atât cu dobândă fixă, cât şi cu dobândă variabilă, deosebindu-se şi din alte puncte de vedere de celelalte o. OBLIGAŢIUNE YANKEE, formă specifică de o. străine, constituind titluri de credit emise de solicitanţii de împrumuturi din toată lumea, exprimate în dolari şi plasate pe piaţa financiară americană. Volumul operaţiunilor este, de regulă, redus deoarece: cumpărătorii acestor o. sunt în mod obişnuit nerezidenţi care ezită să-şi plaseze capitalul în dolari datorită instabilităţii acestora; mulţi potenţiali împrumutaţi se tem că dolarii se vor redresa şi că vor fi obligaţi ca la scadenţă să ramburseze dolari mai scumpi; pe piaţa americană dobânzile sunt mai ridicate, fapt care îi determină pe solicitanţi să se adreseze pe alte pieţe pe care dobânzile sunt mai mici şi să emită obligaţiuni exprimate în alte valute. V. şi împrumut public de stat; cartea datoriei publice. OBLIGAŢIUNI DE STAT, o., titluri financiare, hârtii de valoare la purtător, emise de stat, care exprimă relaţia de împrumutare a statului şi care atestă faptul că posesorul lor a depus în contul Trezoreriei Statului suma de bani reprezentând valoarea lor nominală. O. de s. se emit pe termen lung (de la 5 la 30 de ani), sunt revocabile, convertibile, purtătoare de dobândă sau câştiguri, negociabile atât la bursă, cât şi în afara ei. întrucât sunt garantate de stat, astfel de o. sunt atractive pentru investitori. Posesorii o de s. au dreptul la o dobândă minimă garantată anual, indexată cu variaţia procentuală a nivelului de referinţă a ratei dobânzii de refinanţare a societăţilor bancare practicat de Banca Naţională a României sau cu un alt indice stabilit de Ministerul Finanţelor, care să producă acelaşi efect pentru posesorul o. de s. Scadenţa răscumpărării o. de s. este de doi ani de la data cumpărării acestora, dobânda fiind plătibilă în patru rate semestriale, respectiv la şase luni, un an, un an şi şase luni şi doi ani de la data cumpărării acestora. în vederea răscumpărării lor, Trezoreria Statului recunoaşte la împlinirea scadenţei orice posesor al acestor o. în afară de o. de s. fară parolă există şi o. de s. cu parolă. Scadenţa o. de s. cu parolă este de trei ani de la data cumpărării, dobânda fiind plătibilă în şase rate semestriale, respectiv la şase luni, un an, un an şi şase luni, doi ani, doi ani şi şase luni şi trei ani de la data cumpărării lor. La eliberarea o. de s. cumpărătorul va indica o parolă formată din cel mult trei cuvinte. în vederea răscumpărării la împlinirea scadenţei, Trezoreria Statului recunoaşte orice posesor al acestor o. care cunoaşte parola. După împlinirea scadenţei pentru răscumpărarea obligaţiunilor, Trezoreria Statului acordă în continuare o dobândă fixă de 50% anual la valoarea nominală, dar nu mai mult de şase luni de la data expirării scadenţei. O. îşi pierd valabilitatea şi drepturile pe care le conferă dacă nu au fost prezentate pentru răscumpărare la un an după expirarea scadenţei. Posesorul care solicită încasarea contravalorii o. de s. înaintea împlinirii scadenţei, dar nu mai devreme de şase luni de la data eliberării, primeşte pentru fiecare perioadă întreagă de şase luni dobânda calculată conform cuponului de dobândă, iar pentru fracţiunea semestrială, o dobândă fixă de 25% pe an aplicată la valoarea nominală şi calculată pentru numărul efectiv de zile de posesiune. Veniturile provenite din dobânzi sunt scutite de impozite şi taxe către bugetul statului. O. de s. pot constitui garanţie pentru creditele şi scrisorile de garanţie bancară. în cazul distrugerii, o. de s. nu pot fi înlocuite. Falsificarea acestor hârtii de valoare se pedepseşte potrivit legilor penale. Posesorii o. OFE 539 de s. primesc dobânzile cuvenite prin aceleaşi unităţi care au efectuat vânzarea şi care urmează şi procedura de răscumpărare. OBLIGAŢIUNI GARANTATE CU ECHIPAMENTE, o. corporative (v.) garantate cu mijloace fixe ce aparţin companiei emitente. OBLIGAŢIUNI GARANTATE CU VALORI MOBILIARE, o. corporative (v.) emise de o societate comercială care le garantează prin amanetarea unor valori mobiliare (v.) emise de filialele sale. OBLIGAŢIUNI ÎN SERIE, o. puse în circulaţie în cadrul aceleiaşi emisiuni şi care se deosebesc prin diferite elemente pe care le conţin. OBLIGAŢIUNI NEGARANTATE, o. emise pe baza onoarei şi bonităţii emitentului, prin simpla promisiune de plată care se bucură de încredere deplină pe piaţa financiară. OBLIGAŢIUNI SPECULATIVE, o. corporative (v.) cu risc ridicat, emise de societăţi comerciale cu credit slab sau care sunt la începutul activităţii lor. Având în vedere locul de plasare şi condiţiile de emisiune, există: o. interne, o. străine, o. internaţionale. OBLIGO1 . Datoria, obligaţia rezultată din poliţă, datoria pe care o are trasul din cambie. 2. Registre bancare în care se evidenţiază datoriile totale ale persoanelor faţă de bancă, rezultate din poliţe. OBOL 1. Sumă de bani, de regulă modestă, sau orice contribuţie bănească sau în natură ce se aduce pentru realizarea unei acţiuni. 2. Contribuirea cu un mic ajutor în scop de binefacere. 3. Monedă veche grecească egală cu a şasea parte dintr-o drahmă. OCA, veche unitate de măsurare a greutăţilor şi capacităţilor folosită în România până în anul 1881, când s-a introdus sistemul metric zecimal. în Moldova, o. era egală cu 1,291 kg şi cu 1 520 mililitri, iar în Ţara Românească cu 1,71 kg şi cu 1 288 mililitri. OFERTĂ 1. Propunere, de regulă scrisă, făcută unei persoane fizice sau juridice de a cumpăra o marfa, de a participa la o acţiune sau afacere ori pentru angajarea într-un anumit serviciu. 2. Propunere pentru încheierea unei operaţiuni de export făcută ca răspuns la o cerere de ofertă sau din iniţiativa exportatorului. O. poate fi fermă (marfa este păstrată de exportator un anumit timp), cu termen fix (contractul poate fi încheiat în termenul prevăzut în o.), facultativă (prin care ofertantul poate accepta comanda ce i s-a făcut, poate să n-o mai ia în consideraţie sau o poate modifica). ❖ O. de asigurare, formular tipizat care cuprinde condiţiile de încheiere a contractului de asigurare. O. este emisă de agentul de asigurare în numele societăţii pe care o reprezintă şi cuprinde toate clauzele şi condiţiile în care se poate încheia o asigurare; ea nu are valoare legală şi nu creează obligaţii pentru asigurători, întrucât aceştia pot refuza încheierea asigurării; De regulă, pentru a nu-şi pierde prestigiul şi reputaţia, societăţile de asigurări nu refuză asemenea o. de a. Mai mult decât atât, pentru a câştiga clientelă, asigurătorii preiau riscurile şi plătesc despăgubiri în caz de daune, chiar dacă nu s-a perfectat asigurarea, însă cu condiţia să se fi plătit primele de asigurare. O. de a. este semnată de agentul de asigurare, în timp ce poliţa de asigurare este semnată de asigurător. Practic, o. de a. ţine locul poliţei de asigurare până când aceasta este emisă. Dacă este întocmită cu rea-credinţă, o. de a. devine nulă. ❖ O. de reasigurare, propunere de contractare a unei reasigurări. De regulă, o. de r. vine din partea societăţilor de asigurări, a brokerilor de reasigurări sau a altor intermediari. în acelaşi timp, o. de r. poate fi făcută şi de societăţi de reasigurări. în o. de r. se prevede forma contractului de reasigurare, conţinutul acestuia, obiectul şi forma reasigurării, 540 OFE drepturile şi obligaţiile reasiguratului şi ale reasiguratorului etc. V. şi agent de asigurare; asigurare; declaraţie de asigurare; poliţă de asigurare; broker de reasigurare; reasigurare. OFERTĂ PUBLICĂ DE TITLURI DE VALOARE, o. care se efectuează potrivit legii de către un emitent, prin subscripţie publică, sau de către un deţinător de titluri de valoare, printr-un prospect de emisiune sau prospect de vânzare (prospect de ofertă publică). Ofertantul este persoana juridică ce procedează la emisiunea sau la vânzarea de titluri de valoare prin ofertă publică. Persoanele juridice care procedează la emisiunea sau la vânzarea de titluri de valoare prin ofertă publică sunt obligate să se înregistreze şi să obţină autorizaţia de emisiune sau de vânzare de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, pe baza prospectului de ofertă publică. în momentul depunerii cererii de înregistrare a ofertei publice la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, el trebuie să facă dovada că este titularul titlurilor de valoare şi că are deplina disponibilitate asupra acestora. O.p. de t. de v. se autorizează de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în decurs de 20 de zile de la data primirii cererii de autorizare şi a prospectului de ofertă publică (v.). Ofertanţii de titluri de valoare pot închide oferta publică înainte de data stabilită, dacă oferta a fost în întregime subscrisă sau achiziţionată şi dacă în prospectul de ofertă publică este prevăzută această posibilitate. Titlurile de valoare se pun la dispoziţia investitorului după închiderea ofertei. Preţul unitar al titlurilor de valoare oferite este unic şi nu este modificabil pe perioada ofertei. Acceptarea ofertei de către investitori este irevocabilă şi necondiţionată. Agenţiile de negociere au obligaţia să asigure confidenţialitatea datelor referitoare la conturile clienţilor lor. în vederea asigurării de informaţii publice adecvate privind societăţile comerciale care au procedat la emisiunea sau la vânzarea de titluri de valoare prin ofertă publică, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a organizat sistemul de evidenţă a titlurilor de valoare. înregistrarea în acest sistem a titlurilor de valoare se face pe baza informaţiilor din prospectul de ofertă publică. Societăţile comerciale înregistrate în sistemul de evidenţă a titlurilor de valoare furnizează permanent Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare informaţii referitoare la modificările survenite în poziţia lor economică şi financiară. Informaţiile referitoare la un emitent de titluri de valoare înregistrate în sistemul de evidenţă a acestor titluri se pot radia în următoarele cazuri: a) la încetarea activităţii emitentului titlurilor de valoare; b) la amortizarea sau răscumpărarea integrală a obligaţiunilor; c) la cererea justificată a emitentului de titluri de valoare. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate suspenda derularea unei oferte publice de titluri de valoare autorizate dacă: a) condiţiile pieţei nu permit un plasament normal al titlurilor de valoare; b) oferta publică de titluri de valoare se desfăşoară fără respectarea prevederilor legii sau a hotărârii Guvernului. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate retrage autorizaţia de derulare a unei oferte publice de titluri de valoare dacă: a) autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false sau de natură să inducă în eroare investitorii; b) cauzele suspendării nu au fost înlăturate în termen de 30 de zile de la data suspendării; c) ofertantul a informat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare că nu mai intenţionează să procedeze la oferta publică de titluri de valoare respectivă. OFERTĂ PUBLICĂ DE VALORI MOBILIARE, propunere făcută de un emitent, de către investitori sau intermediari pentru a vinde, cumpăra, transforma, schimba sau transfera prin orice alt mod valori mobiliare ori drepturi aferente acestora, difuzată prin mijloace de informare în masă sau comunicată pe alte căi, dar sub condiţia posibilităţii egale de acceptare din partea a minimum 100 de persoane nedeterminate în vreun fel de către autorul propunerii. O.p. de v.m. priveşte atât emisiunea de titluri, caz în care este o ofertă publică primară, cât şi vânzarea-cumpărarea de titluri emise, când are loc o ofertă publică secundară. Oferta publică primară are ca obiect valori mobiliare propuse de emitent spre a fi subscrise la data emisiunii, cu scopul de a fi plasate pe piaţă. Oferta publică secundară, subsecventă emisiunii, are ca obiect un pachet de valori mobiliare emise în prealabil sau dobândite iniţial prin plasament privat. Oferta publică primară constituie obiectul activităţii pieţelor primare. Oferta publică primară poate fi făcută de către emitent sau, în numele acestuia, de către o societate de valori OFE 541 mobiliare autorizate. Oferta publică secundară poate fi făcută de către deţinătorii respectivelor valori mobiliare sau, în numele acestora, de către o societate de valori mobiliare autorizată; această ofertă poate fi de vânzare, de cumpărare sau de schimb de valori mobiliare. Oferta publică în care este implicată o societate de valori mobiliare autorizată poate fi efectuată fie printr-un plasament garantat, fie prin metoda celei mai bune execuţii posibile, în acest din urmă caz societatea de valori mobiliare autorizată acţionând ca agent al ofertantului. Oferta publică având ca rezultat dobândirea unei poziţii de control sau majoritare ori făcută în scopul unei preluări poate fi efectuată printr-o societate de valori mobiliare autorizată, acţionând ca agent al ofertantului. Dacă o astfel de ofertă implică acţiuni admise la cota bursei de valori, ea este în mod obligatoriu executată la bursa de valori respectivă. Orice ofertă publică de valori mobiliare necesită, înainte de publicarea prospectului său, autorizarea Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, urmărindu-se astfel asigurarea protecţiei investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase. Oferta publică făcută fară autorizare sau dispensă ori fară respectarea condiţiilor stabilite în autorizare este nulă de drept, lipsită de efecte şi atrage pentru cei în culpă aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege; ofertantul va fi ţinut faţă de partenerii de bună-credinţă la obligaţia de repetiţiune şi la daune interese decurgând din nulitatea tranzacţiilor eventual încheiate pe baza unei asemenea oferte. Pentru autorizarea unei oferte publice de valori mobiliare, ofertantul prezintă Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare un prospect de ofertă, ce cuprinde elementele esenţiale privind titlurile care fac obiectul ofertei şi toate informaţiile relevante cu privire la ofertant, indiferent că astfel de informaţii sunt sau nu sunt dintre cele supuse obligaţiei legale de publicitate, raportare şi înregistrare. Informaţiile pe care trebuie să le cuprindă prospectul de ofertă vor fi certificate de ofertant, care rămâne răspunzător pentru realitatea, exactitatea şi integralitatea lor. Cererea de autorizare a ofertei publice, însoţită de prospectul de ofertă, se depune la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare care, în termen de 30 de zile, trebuie să se pronunţe în privinţa autorizaţiei. în lipsa unei decizii a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, după 30 de zile oferta de valori mobiliare care face obiectul cererii de autorizare este considerată ofertă privată, putând fi liber promovată. în urma autorizării, prospectul de ofertă devine ofertă publică de valori mobiliare, cu conţinutul şi forma în care a fost înregistrat ori cu amendamentele - modificări, completări,* suprimări -stabilite eventual de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare prin decizia de autorizare. Prin decizia de autorizare Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare fixează forma definitivă în care oferta poate fi publicată, comunicată sau altfel distribuită eventualilor interesaţi. De asemenea, prin decizia respectivă se stabilesc limitările sau restricţiile care vor trebui observate pe parcursul promovării ofertei publice de valori mobiliare. Decizia de autorizare a ofertei publice nu valorează garanţie sau în vreun fel apreciere a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare cu privire la oportunitatea, avantajele şi dezavantajele, profitul sau riscurile pe care le-ar putea prezenta tranzacţiile de încheiat prin acceptarea ofertei publice obiect al deciziei; decizia certifică numai regularitatea ofertei în privinţa exigenţelor şi a normelor adoptate în aplicarea acesteia. Orice formă de publicitate care incită la acceptarea ofertei publice de valori mobiliare făcute cu prezentarea ofertei ca beneficiind de avantaje sau alte calităţi ce decurg din decizia de autorizare invocată este socotită abuzivă sau mincinoasă dacă viciază tranzacţiile pe care le-ar stimula, iar Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate dispune retragerea autorizaţiei acordate ofertei în cauză, cu aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor aflate în culpă, dacă, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune. O ofertă publică de valori mobiliare produce toate efectele dacă pe durata valabilităţii sale se păstrează realitatea, exactitatea şi integralitatea informaţiilor cuprinse în prospect. La expirarea valabilităţii sale, oferta publică de valori mobiliare devine caducă. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare poate dispune suspendarea sau revocarea deciziei de autorizare a ofertei publice în următoarele situaţii: dacă, pe baza analizei circumstanţelor pieţei, apreciază că temporar acestea nu permit efectuarea de tranzacţii nominale cu valori mobiliare care constituie obiectul ofertei, afectând fie protecţia investitorilor, fie interesele legitime ale ofertantului de titluri; când ofertantul informează Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare că retractează oferta; dacă decizia de autorizare a ofertei a fost obţinută 542 OFE pe baza unor informaţii false sau care au indus în eroare. Anularea deciziei de autorizare lipseşte de efecte tranzacţiile cu valori mobiliare încheiate până la data anulării. V. şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare; societate de valori mobiliare; valori mobiliare. OFERTĂ REALĂ, modalitate, procedură prin care debitorul se eliberează de obligaţie, somându-1 pe creditorul care nu voieşte să primească plata să o accepte, şi depune suma de bani sau bunul care constituie obiectul obligaţiei la Casa de Economii şi Consemnaţiuni. OFICIUL CENTRAL DE PLATĂ A PENSIILOR, organ central de specialitate aflat în subordinea Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care se ocupă cu efectuarea plăţii informatizate a pensiilor stabilite prin deciziile de pensionare de către organele de asigurări sociale, conduce evidenţa indicatorilor fizici şi valorici privind sumele plătite ca pensie pensionarilor din sectorul de stat şi a agricultorilor, se preocupă de tipărirea şi de difuzarea sistemului informaţional aprobat de către Comisia Guvernamentală la casele judeţene de pensii. OFICIUL DE ASIGURĂRI SOCIALE Şl PENSII, organ local al Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale care funcţionează în municipii şi oraşe, subordonat practic casei judeţene de pensii şi primăriei judeţului sau municipiului Bucureşti. Atribuţii: ■îndrumă, coordonează şi controlează în unităţile economice şi instituţiile de stat, activitatea de planificare, constituire, evidenţă şi raportare a fondurilor asigurărilor sociale de stat; ■urmăreşte realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor asigurărilor sociale pe unităţi; ■examinează indicatorii privind incapacitatea temporară de muncă, cauzele care influenţează morbiditatea şi măsurile luate pentru reducerea continuă a acesteia; "îndrumă şi controlează în unităţi modul cum se aplică normele legale privind stabilirea şi plata indemnizaţiilor în caz de incapacitate temporară de muncă, maternitate etc., a pensiilor, luând, după caz, măsuri de recuperare a sumelor plătite fară temei legal; "ia parte la analiza în unităţi a morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă şi la organizarea acestei analize la nivelul judeţului; ■colaborează cu organele sindicale la întocmirea proiectului programului de trimitere la odihnă şi tratament a persoanelor încadrate în muncă, a pensionarilor şi a membrilor lor de familie, planifică, gestionează şi eliberează bilete de tratament balnear pentru pensionari şi familiile lor; "soluţionează cererile şi dosarele de pensie şi emite deciziile corespunzătoare, precum şi deciziile de suspendare şi de repunere în drepturi, conform legii; "stabileşte drepturile privind alocaţia de stat pentru copiii pensionarilor şi ai beneficiarilor de ajutor social; "se preocupă de rezolvarea contestaţiilor introduse la deciziile de stabilire a drepturilor de pensie şi de ajutor social, analizează cauzele care au determinat aceste contestaţii şi ia măsuri pentru remedierea şi prevenirea deficienţelor; "efectuează lucrările privind deschiderea de credite bugetare pentru plata pensiilor, a ajutoarelor sociale şi a celorlalte drepturi; "efectuează reţinerile legale din aceste drepturi şi virează sumele reţinute, conducând şi contabilitatea acestor operaţiuni; ■întocmeşte şi depune conturile de execuţie bugetară şi dările de seamă contabile şi statistice pentru asigurările sociale, pensii şi alte drepturi ale asiguraţilor; "conduce evidenţa indicilor de morbiditate cu incapacitate temporară de muncă; "pe baza datelor statistice şi contabile, analizează situaţia şi cauzele pagubelor în dauna avutului obştesc, precum şi orice fenomene şi situaţii care pot să apară în domeniul asigurărilor sociale şi pensiilor; "propune şi ia măsuri pentru recuperarea pagubelor constatate şi preîntâmpinarea creării pe viitor a unor asemenea pagube; "acordă sprijinul necesar întocmirii dosarelor de pensionare; "verifică drepturile de pensie înainte de punerea lor în plată şi ţine evidenţa pensiilor acordate; "rezolvă operativ cererile, sesizările şi contestaţiile privind stabilirea, calcularea şi acordarea la timp a drepturilor de asigurări sociale. Şeful oficiului îndeplineşte atribuţiile ce revin ordonatorului terţiar de credite bugetare pentru fondurile asigurărilor sociale. OFICIUL DE ASIGURĂRI SOCIALE Şl PENSII PENTRU ŢĂRĂNIME, organ al asigurărilor sociale pentru ţărănime care funcţionează în cadrul casei judeţene de pensii. OFI 543 îndrumă şi controlează activitatea de asigurări sociale ale ţărănimii, cu privire la: «determinarea şi virarea contribuţiei la fondul de asigurări sociale; "evidenţa contribuţiei virate la fondul de pensii; "întocmirea, distribuirea, evidenţa şi gestionarea carnetelor de pensii şi asigurări sociale ale membrilor cooperatori; "trimiterea agricultorilor şi a familiilor lor la tratament balnear; ■stabilirea şi plata pensiilor, a celorlalte drepturi de asigurări sociale; "rezolvarea operativă a cererilor, a sesizărilor şi a contestaţiilor privind stabilirea şi plata pensiilor etc. De asemenea, acest organ îndrumă activitatea de asigurări sociale, exercită controlul economico-fmanciar şi în special controlul financiar preventiv şi aşezarea activităţii economico-sociale şi financiare pe principiile economico-financiare, încheie procese-verbale în care se consemnează în mod obiectiv constatările făcute, prevede măsurile pentru înlăturarea aspectelor negative, pentru îmbunătăţirea muncii, sprijinind activitatea comisiilor de asigurări sociale şi pensii. V. şi Oficiul de Evidenţă a Documentelor de Asigurări Sociale. OFICIUL DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ, organ al direcţiei judeţene de muncă şi protecţie socială care soluţionează toate problemele ce privesc asistenţa socială pe raza judeţului sau a municipiului Bucureşti. O. de a.s. are următoarele atribuţii principale: "îndrumă, coordonează şi controlează activitatea de asistenţă socială privind familia, mama şi copilul, persoanele cu deficienţe, bătrânii şi bolnavii cronici nerecuperabili sau alţi dependenţi social, precum şi persoanele sinistrate sau victimele unor accidente colective; "examinează problemele sociale ale colectivităţilor sau persoanelor şi ia măsuri sau face propuneri, după caz, pentru soluţionarea lor; "îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de asistenţă socială de interes local şi de subordonare naţională existente pe raza sa teritorială; "face propuneri conducerii direcţiei judeţene de muncă şi protecţie socială, pentru a fi prezentate primăriei judeţului (a municipiului Bucureşti) în vederea înfiinţării ori reprofilării unităţilor de asistenţă socială; "controlează şi îndrumă aplicarea corectă a prevederilor legale privind acordarea prestaţiilor şi acţiunile de asistenţă socială pe raza judeţului; "transpune în viaţă normele legale privind acţiunile de asistenţă socială şi cele privind instituirea plasamentului familial şi urmăreşte dezvoltarea fizică şi intelectuală a copiilor; "propune direcţiei judeţene să aprobe acordarea de ajutoare băneşti, proteze, mijloace de transport etc. din fondurile de asistenţă socială; "asigură plata alocaţiei de întreţinere a copiilor ce se acordă pentru plasamentul familial; "împreună cu alte organe, ia măsuri pentru orientarea profesională în vederea calificării şi recalificării persoanelor cu deficienţe şi a invalizilor şi sprijină plasarea lor în muncă; "urmăreşte integrarea în societate a absolvenţilor şcolilor profesionale speciale, a liceelor speciale, precum şi a absolvenţilor şcolilor de reeducare şi face propuneri organelor locale şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale; "contribuie la sprijinirea activităţii de autoritate tutelară, şi anume: "instituirea de tutelă, înfiere, curatelă şi interdicţie; "face propuneri organelor locale în cazurile în care este necesară intervenţia pentru stabilirea obligaţiilor de întreţinere, restrângerea sau decăderea din drepturile părinteşti; "în limita competenţelor sale, stabileşte dependenţa socială a unor categorii de persoane în vederea acordării drepturilor legale; "sprijină activitatea filialelor, a asociaţiilor de invalizi şi a caselor de ajutor reciproc ale pensionarilor (v.) din judeţ; "îndrumă, sprijină şi controlează activitatea colectivelor de sprijin pentru asistenţă socială şi autoritate tutelară; "îndrumă şi controlează acordarea alocaţiei de stat pentru copii şi ia măsuri pentru aplicarea corectă în viaţă a prevederilor legale; "organizează, îndrumă şi controlează activitatea de stabilire şi de plată a pensiilor invalizilor şi accidentaţilor de război, a urmaşilor acestora şi a urmaşilor celor morţi sau dispăruţi în război etc. V. şi direcţia judeţeană (a municipiului Bucureşti) de muncă şi protecţie socială. OFICIUL DE EVIDENŢĂ A DOCUMENTELOR DE ASIGURĂRI SOCIALE, organ central de specialitate subordonat Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care are următoarele atribuţii: "organizarea evidenţei privind documentele de asigurări sociale pentru cetăţenii români care îşi stabilesc domiciliul în altă ţară; "eliberarea pe baza carnetului de muncă sau a carnetului de pensii şi asigurări sociale, după caz, a documentelor OH care dovedesc vechimea în muncă în unitatea respectivă, veniturile realizate, contribuţia personală depusă la fondul de asigurări sociale, categoria şi cuantumul pensiei etc., în concordanţă cu convenţiile de asigurări sociale încheiate de România cu statul în care urmează să se stabilească persoana în cauză. OFICIUL DE EVIDENŢĂ A VALORILOR MOBILIARE, organ propriu al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare căruia i se transmit toate informaţiile necesare cu privire la valorile mobiliare, la emitenţi şi la toate celelalte persoane fizice şi juridice subiecte ale supravegherii activităţii de intermediere mobiliară. Titlurile se înregistrează la primirea documentului de emisiune. Registrele ţinute de O. sunt accesibile publicului. înregistrările de valori mobiliare la O. se radiază în următoarele situaţii: "lichidarea patrimonială a emitentului ca urmare a dizolvării sau a falimentului acestuia; "amortizarea sau răscumpărarea integrală a valorilor mobiliare înregistrate la O., inclusiv atunci când sunt determinate de fuziunea emitentului; ■când Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare constată concentrarea excesivă a deţinerii de valori mobiliare înregistrate, ceea ce conduce la scăderea interesului public sub nivelul care justifică menţinerea înregistrării; "la cererea întemeiată a emitentului; "încălcarea gravă sau repetată de către emitent a prevederilor legii sau a normelor adoptate în acest domeniu. V. şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare; intermediere de valori mobiliare; societate de valori mobiliare. OFICIUL DE SUPRAVEGHERE A ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE Şl REASIGURARE, organ central de stat care a funcţionat de la 1 ianuarie 1991 în cadrul Ministerului Finanţelor şi care avea în competenţa sa avizarea prealabilă a constituirii societăţilor de asigurări şi reasigurări, elaborarea proiectelor de acte normative, stabilirea tarifelor de prime şi a normelor de aplicare a asigurărilor obligatorii, supravegherea aplicării dispoziţiilor cu privire la activitatea de asigurări, luarea măsurilor pentru prevenirea situaţiilor de încetare de plăţi sau de faliment al societăţilor, asigurarea stării de solvabilitate şi apărarea drepturilor asiguraţilor. Oficiul a eliberat avize prealabile înregistrării societăţilor comerciale în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor şi autoriza, de la caz la caz, includerea asigurărilor respective în obiectul de activitate al societăţii. în vederea obţinerii avizului, iniţiatorii societăţii prezentau o cerere însoţită de: "memoriul de fundamentare, care cuprindea o expunere a obiectului de activitate şi a resurselor financiare ale societăţii; "proiectul de contract de societate şi de statut; "declaraţia referitoare la capitalul subscris; "eventual, documentele privind aporturile în natură. Dacă avizul era nefavorabil, solicitantul putea face contestaţie la Ministerul Finanţelor, a cărui decizie era atacabilă în termen de 15 zile la judecătorie. O. de S. mai îndeplinea următoarele atribuţii: ■stabilea perioadele şi termenele de vărsare a capitalului până la limita nivelului subscris; ■elabora propuneri de acte normative cu privire la asigurările prin efectul legii şi facultative; ■stabilea tarifele de prime şi emitea norme tehnice de aplicare a asigurărilor; "aviza elementele de calcul al tarifelor de prime la asigurările de viaţă şi la asigurările la care se constituie rezerve de prime; «analiza bilanţurile contabile anuale ale societăţilor comerciale de asigurări şi examina situaţiile financiare ale reprezentanţelor societăţilor de asigurări străine înfiinţate în România; «publica anual un raport asupra situaţiei financiare a societăţilor de asigurări şi reasigurări; "stabilea marja de solvabilitate a societăţilor de asigurări-reasigurări, în limitele prevăzute de lege; "aviza modificarea statutelor, majorarea şi micşorarea capitalurilor, transferurile de portofoliu, dizolvarea, fuziunea sau alte forme de încetare a activităţii societăţilor de asigurări, în vederea apărării drepturilor asiguraţilor; "primea şi rezolva reclamaţiile împotriva societăţilor de asigurări şi lua măsuri pentru respectarea drepturilor asiguraţilor, precum şi ale celor care apelau la serviciile prestate de asigurători; "constituia şi administra fondul de protejare a asiguraţilor destinat plăţilor de despăgubiri şi sume asigurate în cazuri de faliment al societăţilor de asigurări. în îndeplinirea atribuţiilor sale, O. de S. avea următoarele drepturi: "să solicite adunărilor generale ale acţionarilor sau consiliilor de administraţie ale societăţilor de asigurări şi reasigurări anularea sau suspendarea provizorie a deciziilor care erau contrare legilor ori OFI 545 care nu aveau avizul Oficiului de Supraveghere, când acesta era cerut de lege, precum şi schimbarea din consiliile de administraţie şi din funcţii de conducere a celor care încălcau normele legale privind constituirea şi funcţionarea acestor societăţi; «putea dispune, pentru o durată de timp limitată, interzicerea sau limitarea operaţiunilor societăţilor de asigurări pentru ansamblul activităţii sau pentru anumite feluri de asigurări, în vederea menţinerii solvabilităţii; «putea solicita tribunalului declararea stării de faliment al societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor în lipsa solicitării societăţilor în cauză. Conţinutul activităţii îl constituia mai întâi protecţia socială a asiguraţilor şi controlul operaţiunilor desfăşurate de societăţile de asigurări. Activitatea Oficiului era condusă de un director general şi coordonată de ministrul Finanţelor. Prin Legea nr. 32 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, anul XII, nr. 148, din 10 aprilie 2000, O.S.A.A.R. a fost desfiinţat, în locul lui fiind înfiinţată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (v.). OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI, organ central care este organizat şi funcţionează pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Acest oficiu stabileşte structura organizatorică, numărul de personal şi nivelul de salarizare a personalului Oficiilor Registrului Comerţului din judeţe şi din municipiul Bucureşti, le îndrumă şi le controlează activitatea. Lunar, o cotă de 20% din taxele încasate de oficiile judeţele şi al municipiului Bucureşti se prelevă la O.N. al R.C. V. şi emblemă; firmă; Oficiul Registrului Comerţului; Registrul Comerţului. OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR, organ de specialitate al administraţiei publice centrale aflat în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi politica statului în domeniul protecţiei consumatorilor. O. pentru P.C. are următoarele atribuţii: «asigură aplicarea legilor şi a hotărârilor Guvernului în domeniul său de activitate; «elaborează strategii pe termen scurt, mediu şi lung în domeniul protecţiei consumatorilor, pe care le supune spre aprobare Guvernului; «elaborează proiecte de reglementări specifice în domeniul protecţiei consumatorilor, cu privire la conservarea, ambalarea, etichetarea, transportul, depozitarea şi comercializarea produselor din producţia internă şi din import, precum şi la prestarea serviciilor, în aşa fel ca acestea să nu afecteze drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor sau să nu pună în pericol viaţa, sănătatea ori securitatea acestora, pe care le supune Guvernului spre aprobare; «împreună cu alte organe de specialitate, elaborează norme privind obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare în desfăşurarea activităţii de protecţie a consumatorilor şi le supune aprobării Guvernului; «supraveghează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor, referitoare la calitatea produselor, a serviciilor prestate, inclusiv a celor publice, prin efectuarea de inspecţii periodice şi inopinate la depozite, în pieţe, precum şi la producători, după caz, având acces în locurile unde se află produsele în vederea comercializării sau unde se prestează serviciile, precum şi la documentele referitoare la acestea; «controlează, în unităţile vamale şi pe piaţă, calitatea mărfurilor din import, pentru a preveni comercializarea produselor care pot afecta viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor, precum şi interesele economice ale acestora. De asemenea, verifică respectarea de către agenţii economici a standardelor obligatorii privind protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, a intereselor şi a drepturilor acestora, controlează legalitatea şi utilizarea corectă a instrumentelor de măsurare folosite pe piaţă şi ia măsuri pentru interzicerea celor necorespunzătoare. în limitele competenţelor pe care le are, O. pentru P.C. propune sau chiar dispune măsurile legale pentru a nu permite comercializarea unor produse cu deficienţe de calitate sau care nu întrunesc condiţiile legale de desfacere, cum sunt: «oprirea temporară sau definitivă a comercializării, a importului, a fabricaţiei produsului sau a prestării serviciului; «retragerea de pe piaţă sau de la consumatori a produselor; «distrugerea produselor oprite definitiv de la comercializare, dacă aceasta constituie singurul mijloc care evită pericolul; «suspendarea autorizaţiei de funcţionare. O. pentru P.C. efectuează analize şi încercări în laboratoare proprii sau acreditate; «constată contravenţii, aplică amenzi şi sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată 546 OFI încălcări ale legii penale; "sesizează ministerele şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale asupra cazurilor de încălcare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor; "desfăşoară activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor; "sprijină asociaţiile pentru protecţia consumatorilor şi participă împreună cu acestea la informarea şi la educarea consumatorilor; "primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în drept, potrivit competenţelor, sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, precum şi cele ale persoanelor fizice; "împreună cu organele de resort, organizează pregătirea specialiştilor în domeniul protecţiei consumatorilor, efectuează studii şi cercetări cu privire la calitatea produselor şi serviciilor destinate consumatorilor; "stabileşte şi percepe unele taxe pentru efectuarea de încercări în laboratoare proprii; "prezintă Guvernului informări periodice cu privire la activitatea proprie privind respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor şi avizează proiecte de acte normative privitoare la protecţia consumatorilor etc. O. pentru P.C. are în structura sa direcţii, servicii şi birouri; este condus de un director general, pe lângă care funcţionează un colegiu al oficiului, ca organ consultativ. Directorul general conduce activitatea oficiului şi îl reprezintă în raporturile cu ministerele, cu alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate. Personalul O. pentru P.C. este împuternicit să efectueze inspecţii şi verificări, răspunde de păstrarea secretului profesional în legătură cu aspectele tehnologice, economice şi comerciale de care ia cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Pe teritoriul ţării sunt organizate şi funcţionează oficii judeţene şi al municipiului Bucureşti. OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI, organ judeţean sau al municipiului Bucureşti care este organizat şi funcţionează pe lângă fiecare cameră de comerţ şi industrie teritorială. O.R.C. ţine Registrul Comerţului care este alcătuit dintr-un registru pentru evidenţa comercianţilor persoane fizice şi un altul pentru înregistrarea comercianţilor persoane juridice, precum şi cartoteca fişelor fiecărui comerciant. De asemenea, O.R.C. ţine un repertoriu alfabetic al comercianţilor înregistraţi, precum şi dosarele cu actele depuse. Registrele se numerotează şi se parafează de judecătorul delegat. Pentru fiecare an se deschide un registru. Fiecare comerciant înregistrat poartă un număr de ordine, începând de la numărul 1 al fiecărui an. Modul de ţinere şi de completare a Registrului Comerţului şi a cartotecii se stabileşte unitar pentru toate oficiile, acesta fiind stabilit prin norme elaborate de Camera de Comerţ şi Industrie a României împreună cu Ministerul Turismului. Pentru operaţiunile efectuate, O.R.C. percepe taxe potrivit unui tarif stabilit de Camera de Comerţ şi Industrie a României împreună cu Ministerul Finanţelor. Din aceste taxe o cotă de 20% se prelevă la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Cu excepţia acestei cote, taxele încasate sunt venituri ale bugetelor camerelor de comerţ şi industrie pe lângă care este organizat O.R.C. V şi Registrul Comerţului; firmă; emblemă; Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. OLIGARHIE FINANCIARĂ, grup relativ restrâns de mari capitalişti care, de fapt, deţin dominaţia economică şi politică în ţările capitaliste. O.f. a apărut şi s-a format ca urmare a contopirii capitalului monopolist industrial cu cel bancar şi a formării, pe această bază, a capitalului financiar. 0.f. îşi realizează dominaţia economică şi financiară pe diverse căi şi sub diferite forme: posedarea pachetelor de acţiuni de control, sistemul participaţiei, uniuni personale, înfiinţarea de societăţi pe acţiuni, lansarea şi plasarea împrumuturilor de stat, a comenzilor de stat avantajoase etc. Pe aceste căi grupurile financiare stăpânesc ramurile-cheie ale economiei ţării. Exercitând dominaţia atât în economie, cât şi în politică, marea finanţă reuşeşte să-şi subordoneze aparatul de stat şi partidele politice, influenţând puternic politica internă şi externă a statului. OLIGOPOL (din limba greacă de la „oligos“ - „câţiva“ şi „polo“ - „a vinde“), formă de monopol pe piaţa pe care există un număr restrâns de ofertanţi ai unui produs sau serviciu, care influenţează preţul după cum doresc aceştia. OPE 547 OLIGOPSON, existenţa pe piaţă a unui număr redus de cumpărători ai unei mărfi sau ai unui serviciu, care pot să influenţeze preţul, respectiv tariful serviciului. OM DE AFACERI, persoană fizică, întreprinzător care se ocupă cu diferite afaceri. ONEROS, caracteristică importantă a unui contract care urmăreşte obţinerea de către părţile contractante a unui avantaj bănesc sau material. ONORAR, remuneraţie acordată medicilor, avocaţilor, artiştilor plastici şi autorilor de opere ştiinţifice, literare şi artistice publicate sau pentru consultaţii, pledoarii şi alte prestări de servicii de specialitate. ONORARIUL COMISARULUI DE AVARIE, remuneraţia care se acordă pentru serviciile prestate de comisarul de avarie (v.). O.c. de a. se stabileşte în funcţie de volumul cheltuielilor făcute de acesta, inclusiv cele legate de numirea experţilor şi cele privind intervenţia sa, cum sunt, de exemplu, costul telegramelor, al convorbirilor telefonice, al corespondenţei, cheltuielile de deplasare etc. In calcularea cuantumului onorariului ce i se cuvine, comisarul de avarie va trebui să ia în considerare timpul necesar intervenţiei sale, şi nu valoarea intereselor asigurate sau volumul pagubei. în legătură cu onorariul solicitat de expertul numit, comisarul de avarie are obligaţia să verifice dacă acesta corespunde practicii şi tarifelor aprobate. Cheltuielile şi onorariul expertului vor trebui menţionate în mod distinct şi vizibil în certificatul de avarie (v.). OPEN-MARKET, modalitate de intervenţie a Băncii Naţionale pe piaţa monetară, utilizată pentru cumpărarea-vânzarea de titluri de credit. Prin operaţiunile de o.-m., banca de emisiune intervine suplu şi eficient pe piaţa hârtiilor de valoare. OPERAŢIUNE BANCARĂ, activitate desfăşurată de bănci potrivit prevederilor legale şi statutare bancare. OPERAŢIUNE DE BANCĂ, activitate desfăşurată de o unitate bancară, având ca obiect afaceri financiare, băneşti şi de credit, în legătură cu numerarul, titlurile de credit, acordări de împrumuturi etc. OPERAŢIUNE DE BURSÂ, afacere încheiată prin intermediul mijlocitorilor oficiali, în localul sau în afara bursei; afacere încheiată între membrii bursei direct sau prin împuterniciţii lor, în orele reglementare ale bursei, şi înregistrate în scriptele ei. O. de b. este considerată şi negocierea unei valori la bursă (cumpărare sau vânzare). O. de b. se fac prin concurenţă şi strigări. V. şi bursă. OPERAŢIUNE DE CASĂ, încasare şi plată în numerar care se efectuează în conformitate cu normele stabilite prin regulamentul operaţiunilor de casă şi prin instrucţiunile Băncii Naţionale a României. V. şi casierie. OPERAŢIUNI BANCARE ACCESORII, o. care se referă la incasso, adică operaţiuni bancare privind primirea, verificarea şi încasarea sumelor de bani pentru clienţii lor pe baza documentelor de decontare, depozite în custodie, servicii de casă etc. OPERAŢIUNI BANCARE ACTIVE, o. prin care băncile îşi angajează capitalul propriu şi cel atras în vederea îndeplinirii funcţiilor lor şi obţinerii profitului. Principalele grupe de o. active sunt: "operaţiuni de creditare a agenţilor economici; "operaţiuni de creditare a persoanelor fizice; "operaţiuni de plasament', "scontarea cambiilor, a warantelor sau a altor efecte de comerţ. 548 OPE OPERAŢIUNI BANCARE DE COMISION ALE INSTITUŢIILOR DE CREDIT, o. efectuate în schimbul unei plăţi, din însărcinarea şi pe contul clienţilor. Principalele o.b. de c. sunt: o. de transfer al banilor dintr-un loc în altul; o. de acreditiv, prin care transferul de bani are loc după îndeplinirea de către primitor a anumitor condiţii; o. comerciale (cumpărări de hârtii de valoare, valută străină, metale preţioase, mărfuri etc.), pentru care banca se obligă să plătească sau să garanteze achitarea documentelor băneşti cum sunt cecurile, poliţele etc. Mărimea comisionului încasat de bancă depinde de caracterul operaţiunii şi de gradul riscului legat de eventualul faliment al clienţilor. Există şi operaţiuni pentru efectuarea cărora nu se încasează comision. OPERAŢIUNI BANCARE PASIVE, o. efectuate de bănci în vederea constituirii resurselor. O.b.p. cuprind: depozitele, rescontul, alte operaţiuni similare şi capitalul propriu. Formarea şi utilizarea depozitelor bancare constituie o principală activitate bancară. Depozitele bancare constituie o cale principală de mobilizare a capitalurilor şi a economiilor băneşti temporar disponibile. De asemenea, depozitele bancare sunt o formă de existenţă a banilor, şi anume a banilor de cont (scripturali). OPERAŢIUNI BURSIERE DE ACOPERIRE CONTRA DIVERSELOR RISCURI (HEDGING), o. bursiere de vânzare-cumpărare de titluri financiare, prin care operatorul se apără contra efectelor riscurilor ce ameninţă valoarea de piaţă a titlurilor financiare din care se compune un portofoliu sau/şi a titlurilor ce urmează a fi primite în cadrul unor tranzacţii încheiate cu lichidare ulterioară. Dacă operatorul se teme de scăderea generală a cursului titlurilor, care ar afecta valoarea de piaţă a titlurilor deţinute sau pentru care are încheiate tranzacţii, el va vinde titluri. Pe această cale, dacă scăderea se realizează efectiv, valoarea portofoliului său va scădea, dar câştigul obţinut din vânzarea realizată când cursul era mai mare va compensa pierderea datorată scăderii valorii portofoliului. în situaţia inversă, dacă pe piaţă se va înregistra o creştere a cursului, valoarea portofoliului va creşte, dar pierderea determinată de vânzarea făcută în scop de hedging va compensa câştigul. Rezultă că în cazul operaţiunilor de hedging se evită pierderile, dar nu se mai realizează nici câştiguri, dacă evoluţia cursurilor nu a fost cea preconizată de operator. Operaţiunile de hedging cu titluri financiare sunt determinate de dorinţa operatorului de a se proteja împotriva riscului modificării cursurilor. Hedgingul se bazează pe „alunecarea44 sau „mutarea** riscurilor. V. şi hedging. OPERAŢIUNI CU MIJLOACE DE PLATĂ STRĂINE, CU METALE Şl CU PIETRE PREŢIOASE, acte sau fapte care au ca urmare naşterea, modificarea sau stingerea unor drepturi sau obligaţii referitoare la mijloacele de plată străine, la mijloacele de plată asimilate celor străine, precum şi la metalele sau pietrele preţioase. Aceste operaţiuni se pot efectua cu şi fară aprobarea Ministerului Finanţelor de către Banca Naţională a României şi Banca Comercială Română. OPERAŢIUNI DE CREDIT, v. CREDIT BANCAR. OPERAŢIUNI DE DECONTARE, v. DECONTARE. OPERAŢIUNI DE DEVIZE, încasări şi plăţi efectuate de către bănci şi alte instituţii financiare prin intermediul devizelor. în o. de d. se utilizează numai titlurile de credit lichide sau şi cele emise pe termene mai lungi, însă uşor mobilizabile, cum sunt obligaţiunile. în ţara noastră, o. de d. se efectuează de către Banca Naţională a României şi Banca Comercială Română. V. şi deviză; titlu; titlu de credit. OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI Şl PLĂŢI FĂRĂ NUMERAR, o. efectuate prin intermediul băncii la care unităţile gestionare au deschise conturi, utilizând pentru executarea OPE 549 lor diferite forme de decontare ca acceptarea (v.), acreditivul (v.) şi scrisoarea de garanţie (v.). Ca instrumente de decontare se folosesc dispoziţia de plată cu şi fără factură, dispoziţia de încasare cu factură, cecul de decontare, mandatul poştal, rambursul poştal etc. OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI Şl PLĂŢI ÎN NUMERAR, v. ÎNCASĂRI Şl PLĂŢI ÎN NUMERAR. OPERAŢIUNI DE OPEN-MARKET (PIAŢĂ DESCHISĂ), instrument de politică valutară prin care băncile centrale (de emisiune) preiau iniţiativa cumpărării şi vânzării de titluri ale împrumuturilor publice şi private pe piaţa financiară, cu scopul de a lărgi sau restrânge lichidităţile băncilor, de a dirija creditele şi evoluţia generală a preţurilor prin cumpărarea şi vânzarea de titluri pe piaţă de către banca centrală. Efectuarea acestor operaţiuni presupune existenţa în circulaţie a unei importante cantităţi de hârtii de valoare şi a unei pieţe monetare cu fluxuri monetare consistente. O. de o.-m. constituie un mijloc complementar al taxei scontului (v.), prin faptul că alimentează lichidităţile băncilor care, în acest fel, au posibilităţi mai mari de a acorda credite, permit băncii centrale să retragă o parte din lichidităţile suplimentare existente în economie, ceea ce exercită o influenţă antiinflaţionistă şi contribuie, într-o anumită măsură, la echilibrarea balanţei de plăţi pe calea vânzării de titluri care aparţin nerezidenţilor. în acelaşi timp, o. de o.-m. constituie un instrument de influenţare şi chiar de reglare a fluxurilor monetare externe prin încurajarea intrării capitalurilor străine în ţară, ceea ce se realizează practic prin punerea în circulaţie a unui cuantum mare de hârtii de valoare. O. de o.-m. au acelaşi scop ca şi taxa scontului, deşi între ele există unele deosebiri, şi anume: o. de o.-m. se realizează permanent, banca centrală putând să influenţeze în sensul dorit fluxurile monetare de pe piaţa naţională, în timp ce taxa scontului se modifică la anumite intervale de timp şi urmăreşte crearea sau cel puţin modificarea conjuncturii din economia naţională; o. de o.-m. constituie pentru banca de emisiune (centrală) un mijloc mai elastic şi mai eficient de determinare practică a lichidităţilor monetare din economie; o. de o.-m. influenţează direct raportul dintre cererea şi oferta de pe piaţa financiară, în timp ce taxa scontului poate realiza acest obiectiv în mod indirect şi cu un efect mai puţin important. V. şi hârtie de valoare; piaţa financiară; politică valutară; scont; scontare. OPERAŢIUNI DE SCHIMB VALUTAR, o. privind cumpărarea şi vânzarea de valută sub forma bancnotelor şi a cecurilor de călătorie în oricare dintre valutele cotate de Banca Naţională a României, de la rezidenţi şi nerezidenţi, persoane fizice. V. şi casă de schimb valutar; curs; curs valutar; valută. OPERAŢIUNI DE SCHIMB VALUTAR PENTRU PERSOANE FIZICE, vânzări şi cumpărări de valute pentru persoanele fizice aflate pe teritoriul României. Astfel de operaţiuni se efectuează de către: "băncile comerciale care, în conformitate cu autorizaţia de funcţionare eliberată de Banca Naţională a României, au dreptul să efectueze operaţiuni valutare; "casele de schimb valutar, organizate ca persoane juridice, care au ca obiect unic de activitate schimbul valutar, autorizate de Banca Naţională a României; "societăţile comerciale de turism, expres autorizate de Banca Naţională a României să organizeze ghişee de schimb valutar în vederea încasării în lei a prestaţiilor turistice efectuate turiştilor străini. V. şi valută; curs valutar. OPERAŢIUNI DE SCONT, mijloace juridice şi tehnică bancară, prin care între beneficiarul unei cambii care încă n-a ajuns la scadenţă şi bancă, aceasta plăteşte prezentatorului cambiei suma prevăzută în cambie, mai puţin suma dobânzii care s-ar fi încasat până la ajungerea la scadenţă. V. şi cambie; scont. OPERAŢIUNI DE SWITCH, o. prin care se utilizează regimul legal al devizelor unei terţe ţări; diferite o. comerciale şi valutare combinate care se efectuează între mai multe ţări şi 550 OPE care au ca scop transformarea unor disponibilităţi de clearing în disponibilităţi de devize libere sau în disponibilităţi pentru alte categorii de clearinguri. Efectuarea o. de s. presupune existenţa unui acord de clearing şi vânzarea-cumpărarea de mărfuri contra devize libere pe piaţa unei terţe ţări. O. de s. pot fi valutare şi cu marfă. Prin o. de s. partenerii pot realiza următoarele obiective: "transformarea de devize libere în disponibilităţi de clearing; "vânzarea diferitelor mărfuri ce provin din terţe ţări ca mărfuri de origine indigenă, cu scopul procurării de disponibilităţi de clearing ori pentru echilibrarea diferitelor solduri pasive înregistrate în conturile de clearing; "importarea unor mărfuri în clearing şi reexportarea lor în schimbul unor devize libere; "transformarea diferitelor disponibilităţi de clearing în devize libere. încheierea şi practicarea o. de s. decurg din imposibilitatea constituirii sau a folosirii disponibilităţilor de clearing prin efectuarea unor importuri sau exporturi obişnuite, care pot avea loc fară acorduri de clearing. V. şi agio; disagio. OPERAŢIUNI FINANCIARE, acte, mijloace sau procedee de constituire şi de utilizare a fondurilor financiare destinate activităţii statului şi celorlalte colectivităţi publice. OPERAŢIUNI ÎN AFARA LICITAŢIILOR VALUTARE, acte, activităţi privind vânzarea şi cumpărarea de valute în contul clienţilor şi numai operaţiuni de vânzare în nume şi cont propriu, în afara licitaţiilor valutare, efectuate de către băncile comerciale. O. în a.l.v. se efectuează numai pentru ordine de vânzare sau de cumpărare de valută de până la 50 000 de dolari S.U.A. Tranzacţiile în afara licitaţiilor valutare se pot efectua de către băncile comerciale la cursuri care să se încadreze într-un interval de abatere (spread) de +/- 2% faţă de cursul de referinţă în vigoare. Banca Naţională a României poate modifica intervalul de abatere faţă de cursul de referinţă în vederea realizării obiectivelor de politică monetară şi valutară. Băncile comerciale şi clienţii acestora răspund de îndeplinirea condiţiilor privind participarea la operaţiuni în afara licitaţiilor valutare. OPERAŢIUNI VALUTARE, acte şi fapte prin care iau naştere, se modifică sau se sting drepturi sau obligaţii exprimate în valute. O.v. cuprind încasările, plăţile, compensările, transferurile, creditările, precum şi orice alte tranzacţii exprimate în valută şi care se pot efectua prin transfer bancar, în numerar, cu instrumente de plată agreate sau acceptate de bănci. O.v. cuprind şi operaţiunile exprimate în moneda naţională (leu), atunci când sunt efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi. Operaţiunile se efectuează cu valutele aflate pe pieţele străine şi cu documente de încasări şi plăţi exprimate în valute (bancnote, cecuri, poliţe, mandate telegrafice etc.). Normele juridice din ţara noastră care reglementează relaţiile valutar-financiare prevăd că o.v. cuprind: vânzarea şi cumpărarea de valute, acordarea de împrumuturi exprimate în lei cetăţenilor străini şi primirea de împrumuturi exprimate în valută de la cetăţeni străini, introducerea, scoaterea din ţară sau tranzitul de valută, acţiuni, obligaţiuni, cupoane, titluri de valoare etc. ❖ O.v. curente, cumpărarea şi vânzarea de devize la cursul valutar existent pe piaţa valutară în acea zi, având menirea să înlesnească înfăptuirea tranzacţiilor de export-import, investiţii directe şi în hârtii de valoare, plasamente de capital pe termen scurt etc. De regulă, o.v.c. nu reclamă încheierea unui contract prealabil. Sunt considerate o.v.c.: "încasările în valută din exporturi de mărfuri, executări de lucrări şi prestări de servicii internaţionale; ■încasările în valută din vânzări de mărfuri, prestări de servicii, executări de lucrări, taxe, contribuţii sau din orice alte activităţi desfăşurate pe teritoriul României; "plăţile în valută pentru importuri, executări de lucrări şi prestări de servicii internaţionale; "plăţi în valută de taxe, contribuţii şi cotizaţii la organizaţii şi organisme internaţionale; "plăţile în valută pentru întreţinerea misiunilor diplomatice şi consulare ale României în străinătate şi încasările în valută realizate în străinătate de către acestea; "plăţile pentru deplasări externe în interes de serviciu; "plăţile şi încasările de dobânzi şi comisioane în valută aferente creditelor comerciale şi creditelor bancare în valută; "plăţile şi încasările de dividende şi profit în valută ale societăţilor comerciale cu capital integral străin sau în asociere cu persoane fizice ori persoane juridice OPE 551 române; "cheltuielile în străinătate ale persoanelor fizice rezidente în România, pentru o. cum sunt: "călătorii turistice în grup organizat sau individual, pe cont propriu; "vizite la rude sau prieteni; "tratamente medicale şi procurarea de medicamente; "participarea la congrese, conferinţe, simpozioane sau alte manifestări ştiinţifice, culturale, sportive etc.; "studii în străinătate; "procurări de bunuri de uz personal şi plăţi de serviciu etc.; "o. de cumpărări şi vânzări de valută, contra lei, efectuate la casele de schimb valutar (v.) şi la celelalte unităţi autorizate de Banca Naţională a României pentru rezidenţi şi nerezidenţi, persoane fizice; ■orice alte încasări şi plăţi în valută, care nu se încadrează în o. de transferuri de capital cu mijloace de plată străine. ❖ O.v. de capital, o. efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi care decurg din: "investiţii directe efectuate în România de nerezidenţi sau efectuate în străinătate de rezidenţi; "investiţii imobiliare (achiziţionarea de terenuri, cumpărarea sau construirea de clădiri, altele decât cele reprezentând investiţii directe) efectuate în România de către nerezidenţi şi investiţii efectuate în străinătate de către rezidenţi; "lichidarea investiţiilor directe în străinătate de către rezidenţi şi în România de către nerezidenţi; "operaţiuni cu instrumente de plasament colectiv (acţiuni şi alte titluri cu caracter participativ la societăţi, fonduri de investiţii, fonduri mutuale etc.), care cuprind: "admiterea instrumentelor de plasament colectiv româneşti pe pieţe financiare străine pentru emisiuni prin plasament sau ofertă publică şi introducerea pe o piaţă financiară necunoscută; "admiterea instrumentelor de plasament colectiv străine pe piaţa financiară românească pentru emisiuni prin plasament sau ofertă publică şi introducerea pe piaţa financiară românească; "tranzacţii de vânzare-cumpărare ale nerezidenţilor în România; "tranzacţii de cumpărare-vânzare ale rezidenţilor în străinătate; "operaţiuni cu instrumente specifice pieţei monetare (efecte de comerţ, titluri de stat emise de administraţia publică locală sau centrală, alte titluri emise de agenţii guvernamentale, precum şi orice alte valori mobiliare cu scadenţe iniţiale, de regulă mai mici de un an): admiterea de instrumente ale pieţei monetare străine pentru emisiuni prin plasament sau ofertă publică şi introducerea pe o piaţă monetară străină necunoscută; admiterea de instrumente ale pieţei monetare străine pe piaţa monetară românească pentru emisiuni prin plasament sau ofertă publică şi introducerea pe piaţa monetară românească; tranzacţii cu instrumente ale pieţei monetare în România de către nerezidenţi - cumpărare, vânzare, acordare de împrumuturi către rezidenţi prin intermediul altor instrumente ale pieţei monetare, atragere de împrumuturi de la rezidenţi prin intermediul altor instrumente ale pieţei monetare; tranzacţii cu instrumente ale pieţei monetare în străinătate de către rezidenţi - cumpărare, vânzare, acordare de împrumuturi către nerezidenţi prin intermediul altor instrumente ale pieţei monetare, atragere de împrumuturi de la nerezidenţi prin intermediul altor instrumente ale pieţei monetare; operaţiuni cu valori mobiliare specifice pieţei de capital (acţiuni sau alte valori mobiliare de natură participativă, precum şi obligaţiuni sau alte titluri de credit cu scadenţă iniţială, de regulă mai mare de un an): admiterea valorilor mobiliare româneşti pe pieţe de capital străine pentru emisiune de plasament sau ofertă publică, introduse pe o piaţă de capital străină necunoscută; admiterea de valori mobiliare străine pe pieţele de capital româneşti pentru emisiuni de plasament sau ofertă publică, tranzacţii cu valori mobiliare în România de către nerezidenţi (cumpărare-vânzare), tranzacţii cu valori mobiliare în străinătate de către rezidenţi (vânzări-cumpărări); operaţiuni de credite de comerţ internaţional - credite financiare, împrumuturi, garanţii, avaluri, facilităţi financiare auxiliare; operaţiuni în conturi curente; operaţiuni în conturi de depozit; operaţiuni de schimb valutar; operaţiuni referitoare la asigurări de viaţă (transfer de capital reprezentând anuităţi şi sume asigurate) care decurg din contractele de asigurări de viaţă încheiate între rezidenţi persoane fizice şi societăţi de asigurări nerezidente, între societăţi de asigurări rezidente şi persoane fizice nerezidente; operaţiuni privind transferuri ale persoanelor fizice, cum sunt: cadouri, donaţii, moşteniri, dote, plata unor datorii ale imigranţilor în ţara de origine, transferuri de active ale emigranţilor, câştiguri din jocuri de noroc, economii ale muncitorilor nerezidenţi etc., alte transferuri de capital guvernamentale (ajutoare, iertare de datorie etc.), achiziţii de active nemateriale/nefinanciare (brevete, mărci de fabrică, licenţe, patente etc.), disponibilizarea conturilor blocate ale 552 OPE nerezidenţilor, sponsorizări etc. ♦ O.v. la termen (forward), cumpărarea şi vânzarea de devize la cursuri valutare stabilite la data încheierii contractului de schimb valutar cu plata stabilită prin contract la un termen viitor. O.v. la t. reclamă anumite intervale de timp, care pot fi de la două zile până la 12 luni, şi generează tendinţe spre speculaţii de bursă. De regulă, valutele folosite în tranzacţiile internaţionale se cotează, la termen pe pieţele valutare. Astfel, devizele pot fi cotate report (premium), în cazurile în care cursul valutar la termen este mai ridicat faţă de moneda naţională, valutele respective înregistrând la termen premium, sau deport (discont), situaţie inversă, când valutele respective cotate la termen înregistrează un discont V. şi deport; discont; report. ♦ O.v. la vedere (spot), vânzări-cumpărări de valute cu decontare după două zile de la data încheierii tranzacţiei, la cursul de schimb stabilit între părţi (curs spot). Dacă ziua de decontare este o zi nelucrătoare, decontarea are loc în următoarea zi lucrătoare, excepţie făcând anumite cazuri. ❖ O.v. necomerciale, încasări şi plăţi în valută care rezultă din relaţiile cu străinătatea, altele decât cele de comerţ exterior (întreţinerea reprezentanţelor diplomatice, consulare, a agenţiilor, delegaţiilor şi misiunilor oficiale, cheltuielile privind turiştii români şi străini, drepturi de autor, succesiuni, chirii, onorarii, burse, ajutoare, pensii, donaţii, subvenţii, prime de asigurare, despăgubiri de la societăţile de asigurări, cotizaţii, contribuiţii, impozite, taxe, plata transportului de persoane, cheltuieli cu participarea la expoziţii şi târguri internaţionale, telefon, telegraf, radio, televiziune etc.). 0.v.n. se efectuează în ţara noastră prin Banca Comercială Română; cu alte ţări se efectuează la cursul oficial, plus o primă de 141,45%. ❖ O.v. „swap“, operaţiuni de credit şi de schimb reciproc de valute ce se efectuează de către două bănci comerciale, organe financiare etc., care sunt prezente şi acţionează pe aceeaşi piaţă valutară. Practic, aceste operaţiuni constau în acordarea reciprocă de facilităţi în domeniul creditelor. Astfel, pe baza convenţiei sau a aranjamentului interbancar semnat de părţi, una dintre cele două bănci comerciale acordă, în anumite condiţii, credite unei a treia bănci comerciale. în mod deosebit, aceste operaţiuni se efectuează între băncile centrale pentru acoperirea temporară a diferitelor deficite ale balanţelor de plăţi. O.v. „swap“ cuprind şi operaţiunile complexe la termen, când vânzarea-cumpărarea la termen este combinată cu vânzarea-cumpărarea la vedere. O.v. „swap“ nu se fac în scop speculativ, însă determină o deplasare, uneori importantă, de lichidităţi pe o piaţă valutară sau între diferite pieţe valutare. OPERAŢIUNILE CASEI DE ECONOMII Şl CONSEMNAŢIUNI, activitate complexă şi permanentă concretizată în: primirea, păstrarea, fructificarea şi eliberarea de economii băneşti ale populaţiei; operaţiuni privind obligaţiunile C.E.C. cu câştiguri; operaţiuni de consemnare; acordarea de credite populaţiei, operaţiuni de comision şi mandat etc. a) Primirea, păstrarea, fructificarea şi restituirea depunerilor populaţiei constituie principala activitate a C.E.C. Depunerile populaţiei se fac pe librete de economii (cu dobândă, nominale, la purtător, cu sau fară parolă, condiţionate, necondiţionate, cu sau fară clauză de împuternicire, la vedere, pe termen, cu dobândă şi câştiguri sau numai cu câştiguri în autoturisme, materiale de construcţii, excursii, bani etc.), depuneri pe foi şi timbre de economii, pe cecurile de economii şcolare, depuneri, viramente şi restituiri din conturile personale, depuneri sub forma de acreditiv etc. Acţiunea de economisire a luat o mare amploare, soldul general al depunerilor crescând considerabil de la un an la altul. Creşterea continuă a economiilor băneşti depuse la C.E.C. ale populaţiei se datorează mai multor factori, cum sunt: evoluţia ascendentă a veniturilor băneşti, creşterea ponderii veniturilor băneşti ale ţărănimii faţă de totalul veniturilor realizate, creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă concretizată în sporirea numărului persoanelor active din fiecare familie, folosirea de noi forme şi instrumente de economisire, dezvoltarea reţelei operative a C.E.C., lărgirea caracterului de masă al acţiunii de economisire datorită cultivării în rândul maselor a spiritului de economisire. Depunerile la C.E.C. pot fi făcute de oricare persoană, indiferent de cetăţenie şi vârstă, folosind una dintre formele de depunere care îi convine. Depunerile sunt nelimitate ca volum şi termen, putându-se face pe unul sau mai multe librete. Statul garantează dreptul de proprietate şi de moştenire asupra sumelor depuse. Unităţile C.E.C. eliberează sumele depuse la prima cerere a depunătorilor. Sumele depuse la C.E.C., OPE 553 dobânzile şi câştigurile aferente sunt imprescriptibile. Operaţiunile efectuate de Casa de Economii şi Consemnaţiuni, numele depunătorilor şi ale titularilor depunerilor, sumele depuse şi orice alte date în legătură cu operaţiunile efectuate pe numele acestora sunt confidenţiale. Date informative privind depunătorii titulari şi operaţiunile efectuate se dau numai în cauzele penale în care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva titularului la cererea parchetului ori a instanţei judecătoreşti. Indisponibilizarea sumelor depuse, a dobânzilor şi a câştigurilor poate fi efectuată numai în cauzele penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva titularului, prin ordonanţa procurorului sau prin încheiere a instanţei judecătoreşti, iar măsurile de executare silită pot fi luate numai în cauzele penale, prin hotărâre judecătorească. Sunt scutite de impozite, taxe de timbru şi orice alte taxe: a) depunerile de economii, precum şi dobânzile şi câştigurile acordate populaţiei de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni; b) sumele reprezentând depunerile trecute pe numele moştenitorilor; c) acţiunile judiciare sau arbitrale, precum şi orice alte acte în legătură cu activitatea Casei de Economii şi Consemnaţiuni în relaţiile cu populaţia. Disponibilităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni se fructifică prin: a) acordarea de credite populaţiei pentru cumpărarea, construirea, modernizarea sau repararea locuinţelor proprietate personală, precum şi pentru cumpărarea de bunuri de consum; b) acordarea de credite agenţilor economici mici şi mijlocii; c) cumpărarea de titluri de stat, bonuri de tezaur sau alte titluri de valoare; d) constituirea de depozite şi acordarea de credite societăţilor financiare şi bancare; e) alte plasamente stabilite de consiliul de administraţie al Casei de Economii şi Consemnaţiuni. b) Operaţiuni privind obligaţiunile C.E.C., (v.) cu câştiguri, c) Operaţiunile de consemnare, sume depuse pe numele unei persoane fizice sau juridice care are dreptul legal să le ridice. Consemnarea se face pe baza unei hotărâri a instanţelor judecătoreşti, a organelor penale sau a celor administrative. C. constă şi în depunerea unei sume de bani la C.E.C. de către persoanele fizice pentru a fi pusă la dispoziţia altei persoane fizice sau juridice, precum şi depunerea efectuată de o persoană juridică pentru o persoană fizică. Sumele consemnate se pot ridica imediat de către persoanele pe numele cărora s-au consemnat, iar dacă suma consemnată este litigioasă, ea poate fi retrasă de către persoana îndreptăţită numai după soluţionarea definitivă a litigiului. C. poate fi efectuată numai pe numele unei singure persoane fizice sau juridice şi se poate efectua în numerar sau prin virament, însă numai la unităţile proprii C.E.C. Exemple de sume ce se pot consemna: pensiile de întreţinere (alimentare), diferite alte reţineri din salarii, chiriile depuse de chiriaşi pe numele proprietarilor respectivi care refuză primirea acestor sume la domiciliu, depunerea de către gestionari a garanţiilor băneşti, sumele depuse pentru instalaţiile de electrificare etc. Consemnarea sumelor se face pe baza unei declaraţii de consemnare, iar pentru suma consemnată C.E.C. eliberează recipisa de consemnare. Consemnarea poate fi judiciară, administrativă şi specială. C. judiciară se face pe baza unor hotărâri ale instanţelor judecătoreşti sau ale organelor de urmărire penală referitoare la sechestrare, sume litigioase etc. C. administrativă este efectuată din iniţiativa persoanelor care consemnează sumele, indiferent de scopul sau destinaţia consemnării. C. specială se efectuează în temeiul unor dispoziţii speciale şi numai de către organe ale statului sau unităţi stabilite de lege, prin care se precizează expres scopul şi destinaţia sumelor consemnate, precum şi dreptul de dispoziţie asupra acestor consemnări. C.E.C. este-în ţara noastră-singura instituţie specializată autorizată să primească sume spre consemnare, d) Acordarea de credite populaţiei se face din disponibilităţile C.E.C. pentru constituirea avansurilor minime necesare realizării construcţiilor de locuinţe, precum şi de credite pe termen lung pentru construirea de locuinţe proprietate personală, e) Operaţiunile de comision şi mandat sunt efectuate de C.E.C. din ordinul şi pentru contul unei terţe persoane fizice sau juridice în schimbul unui comision (încasarea unor impozite, a unor taxe şi a altor venituri bugetare de la populaţie, executarea unor operaţiuni pentru Loteria Naţională, încasarea primelor de asigurare pentru asigurările obligatorii, plata despăgubirilor de către asigurători etc.). Pe baza mandatului primit de la Banca Naţională sau de la altă bancă, C.E.C. face anumite plăţi în contul acestora. 554 OPE OPERAŢIUNILE DE ACTIV ALE BĂNCILOR, o. în baza cărora băncile repartizează şi plasează resursele lor. OPERAŢIUNILE DE PASIV ALE BĂNCILOR, o. prin mijlocirea cărora băncile îşi formează resursele. OPHT, ordin de plată pe suport de hârtie, introdus în sistemul de decontare la data de 1 august 1996, utilizat ca instrument de virament la şi de la Trezoreria Statului, de către agenţii economici plătitori de impozite şi taxe, ordonatorii de credite (v.) şi organele financiare. OPTIMUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII, componentă a echilibrului economic, stare de echilibru spre care se tinde în economia întreprinderii, în care resursele sale financiare sunt mobilizate oportun, sunt alocate în strânsă concordanţă cu cerinţele de fonduri băneşti reclamate de desfăşurarea normală a activităţii şi utilizate cu maximă eficienţă posibilă, în funcţie de condiţiile de mediu în care ea funcţionează. O.f. al î. presupune: a) antrenarea la momentul oportun, în volumul, structura şi calitatea determinată de cerinţele de fonduri a tuturor resurselor financiare ale întreprinderii şi înfăptuirea echilibrului financiar; b) alocarea resurselor financiare în aşa fel pe destinaţii care să permită întreprinderii realizarea ritmurilor prevăzute de dezvoltarea, creşterea eficienţei în toate sectoarele activităţii sale şi de sporirea continuă a patrimoniului său, a forţei concurenţiale; c) utilizarea resurselor financiare alocate în condiţii de maximă eficienţă, minimizând efortul, dar vizând obţinerea efectelor economice scontate şi în deplină concordanţă cu posibilităţile reale de fructificare, determinate, la rândul lor, de nivelul general de dezvoltare pe care l-a atins societatea, pe de o parte, şi maximizând profitul, pe de altă parte. „ORA DE VRĂJITORIE TRIPLĂ", expresie financiară care se utilizează pentru a denumi şedinţele de tranzacţionare în care are loc o suprapunere între termenele de expirare a contractelor futures (v.) pe indici bursieri, a contractelor de opţiuni pe aceşti indici şi a opţiunilor pe diferite acţiuni. ORDIN DE BURSĂ, dispoziţie care se dă de către o persoană fizică sau juridică unor intermediari de bursă pentru a vinde şi/sau cumpăra titluri financiare. O. de b. se dau de către persoanele fizice şi juridice care doresc să vândă şi/sau să cumpere titluri financiare, cunoscut fiind faptul că aceste persoane nu pot interveni direct în bursă. O. de b. sunt în realitate instrucţiuni pe care le formulează vânzătorii sau cumpărătorii intermediarilor abilitaţi să le execute; aceste instrucţiuni trebuie să fie clare şi precise, pentru ca agentul de bursă să cunoască exact intenţia operatorului bursier şi să-l execute în bune condiţiuni. O. de b. se pot adresa în scris, telefonic, telegrafic sau prin telex; în acest ultim caz, ordinul se formulează ulterior în scris, pentru a putea constitui probă. O. de b. trebuie să cuprindă în mod clar următoarele elemente: conţinutul operaţiunii (vânzare sau cumpărare); denumirea valorii mobiliare, numărul şi natura titlurilor de negociat; piaţa pe care se doreşte a fi realizată negocierea (piaţa tranzacţiilor la vedere sau a tranzacţiilor la termen) etc. Valorile mobiliare ce urmează a se negocia trebuie descrise exact cum figurează în cota bursei. De asemenea, trebuie precizat dacă este vorba de acţiuni, obligaţiuni, drepturi de subscriere etc. în cazul acţiunilor, o. de b. trebuie să prevadă felul acţiunii, adică dacă este acţiune de capital de aport, dacă sunt acţiuni obişnuite sau privilegiate, acţiuni vechi sau acţiuni noi etc. Pentru obligaţiuni, o. de b. trebuie să releve valoarea nominală, societatea emitentă, rata nominală a dobânzii, anul emisiunii etc. Dacă o. de b. se referă la drepturi negociabile, trebuie menţionat că acestea sunt de subscriere ori de atribuire, precum şi numărul cuponului care atestă dreptul respectiv. O. de b. se pot emite la diferite cursuri cum sunt următoarele: o. la cel mai bun curs, care nu are fixată o limită de curs al operaţiunii, ci el se poate executa la cel mai bun curs cotat de bursă; o. la curs limitat este acela ce se fixează de către persoana care dă ordinul pentru preţul la care ea doreşte să se ORD 555 negocieze vânzarea sau cumpărarea; o. stop sunt, în fond, ordine la curs limitat, urmat de menţiunea „stop“. Aceste ordine sunt utilizate pentru a limita riscurile unei inversări a evoluţiei cursului; o legate, o. compus dintr-un ordin de cumpărare şi unul de vânzare care trebuie să fie executat în cursul aceleiaşi şedinţe de bursă; o. „la preţul pieţei", o. specific numai cotaţiei asistate de calculator, şi nu spune nimic despre cursul la care urmează să fie realizată tranzacţia. O. de b. poate avea şi alte variante, cum sunt: „totul sau nimic'4, „dintr-o dată sau deloc", „la deschidere", „tot sau niciodată", „acum ori niciodată", „tot sau deloc", „fără restricţii" etc. O. de b. primite de intermediarii abilitaţi pot fi prelucrate imediat sau pot fl păstrate până când se vor face negocieri multilaterale. Prelucrarea lor imediată este o procedură mai nouă şi se bazează pe sistemul informatic. V. şi agent de bursă; cotă a bursei; cotaţia bursei. ORDIN DE ÎNCASARE, document pe baza căruia se dispune încasarea (primirea) de la persoane fizice a unei sume de bani prin casierie. O. deî. se întocmeşte de către organele de contabilitate ale unităţilor bancare pentru depunerile de numerar privind restituirile de avansuri spre decontare neutilizate, salariile neachitate, scoaterile de numerar de la fondul de rezervă etc. ORDIN DE PLATĂ 1. Document prin care se dispune executarea unei plăţi către o anumită persoană; poate fi ordonat de către compartimentul financiar-contabil către casierie, de către o bancă altei bănci etc. 2. Modalitate de plată în schimburile internaţionale care cuprinde o dispoziţie prin care o organizaţie economică, o instituţie culturală etc. sau o persoană fizică titulară de cont o dă băncii sale să plătească o sumă de bani determinată, exprimată în valută, unei alte persoane juridice sau fizice, care poate să fie creditorul unei creanţe certe sau poate să devină debitorul sumei pe care a primit-o. Părţile care intervin în o. de p. sunt: importatorul (debitorul) ordonator, banca la care acesta îşi are contul, exportatorul ca beneficiar şi banca acestuia care face plata. O. de p. are următoarele trăsături: “între debitor şi creditor există o creanţă certă exprimată într-o valută stabilită înainte de a se fi emis dispoziţia de plată; "între creditor şi debitor există o deplină încredere reciprocă; “relaţia de credit dintre exportator şi importator poate genera un o. de p. sau poate să se nască din acest ordin; “iniţiativa plăţii aparţine debitorului, fară să existe vreun angajament bancar prealabil faţă de creditor, ceea ce înseamnă că o. de p. poate fi revocat până în momentul efectuării practice a plăţii, adică poate fi anulat înainte de a fi încasat de beneficiar, suma prevăzută în el fiind la dispoziţia ordonatorului. O. de p. trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elertiente: denumirea şi sediul ordonatorului; denumirea şi sediul beneficiarului; denumirea şi adresa băncii ordonatoare; data emiterii o. de p.; ordinul de a plăti; suma ce va fi plătită, în cifre şi în litere, cu indicarea valutei în care urmează să se efectueze plata; scopul plăţii; documentele care vor fi prezentate de beneficiarul plăţii; modalitatea de plată (letric, telegrafic etc.); semnăturile autorizate ale băncii ordonatoare sau ale persoanei autorizate de către persoana autorizată de către ordonator. O. de p. cuprinde: ordonatorul, suma de plată şi modul de acoperire. O. de p. poate fi simplu (necondiţionat) şi fară explicaţie referitoare la scopul plăţii, ceea ce înseamnă că este plătibil contra simplă chitanţă fară a se cere vreun document, şi documentar (condiţionat), în situaţia în care, pe lângă chitanţă, se cer unele documente privitoare la expedierea mărfurilor, la cheltuielile de transport etc. în acest caz banca nu are obligaţia să facă verificarea de fond a documentelor, ci numai o verificare cantitativă a sumei de plată şi a identităţii persoanei fizice sau juridice înscrise în documente. O. de p. se foloseşte de către societăţile româneşti de comerţ exterior, cu deosebire pentru efectuarea anumitor plăţi (cheltuieli de transport, comisioane, bonificaţii, contrastalii, asistenţă tehnică, taxe vamale, onorarii de avocat, diferite rate la importul de instalaţii şi utilaje achiziţionate pe credit etc.). Din punctul de vedere al modalităţii de efectuare a plăţii, al modului de transmitere, o. de p. poate fi letric, telegrafic, prin telex sau telefonic. O. de p. se poate acoperi prin debitarea contului băncii ordonatoare la banca plătitoare (aceasta când există disponibilul necesar în cont sau i s-a acordat un credit), prin virament de la o terţă bancă în favoarea băncii plătitoare (când ordonatorul) 556 ORD nu are cont la aceasta din urmă sau are cont, însă îi lipseşte disponibilul necesar), pe calea acordării de credite sau pe diferite alte căi. în comerţul internaţional, o. de p. este rar utilizat datorită riscului de revocare pe care îl prezintă această formă de plată, prin natura sa documentul fiind revocabil ceea ce înseamnă că el poate fi anulat de către ordonator chiar înainte de efectuarea plăţii. Ca urmare, o. de p. este utilizat, de regulă, în operaţiunile auxiliare ale actului comercial propriu-zis. ORDIN DE PLATĂ LA CEREREA DIRECTĂ A BENEFICIARULUI, o. de p. prin care, la cererea directă a beneficiarului, se debitează contul plătitorului (direct debit), cu consimţământul acestuia. Modalitate de plată potrivit căreia societatea bancară autorizată pe baza mandatului expres şi limitat primit de la clientul său în calitate de plătitor pentru a executa ordine de plată în favoarea beneficiarului, dacă: "beneficiarul cere direct băncii plătitorului să se stingă o creanţă asupra plătitorului, cu consimţământul acestuia, sub forma recunoscută de părţi prin avizul de prelevare directă; "sunt îndeplinite obligaţiile părţilor contractante pentru ca banca plătitorului să execute cu consimţământul acestuia fiecare dintre ordinele de plată în suma şi la data cerută prin avizul de prelevare directă; "părţile convin să recunoască această modalitate de plată sub una dintre următoarele denumiri: plată prin prelevare consimţită sau plată prin debitare directă (direct debit) în conformitate cu practica internaţională. Folosirea acestui o. de p. are loc atunci când banca destinatară diferă de banca plătitorului, iar executarea are loc pe circuit interbancar. Banca plătitorului poate executa o. de p. direct debit numai pe bază de contract sau clauze contractuale convenite expres în acest scop cu plătitorul, cu respectarea normelor legale. Banca plătitorului apără interesele legitime ale plătitorului faţă de terţi şi cu deosebire faţă de societăţile bancare, în spiritul cooperării cu acestea şi al creşterii calităţii activităţii specializate de plăţi. V. şi aviz de prelevare directă. ORDIN DE VÂNZARE, o. pe care îl dă o persoană fizică sau juridică agentului său pentru a-i vinde pe piaţa valutară, bursieră sau financiară hârtii de valoare în anumite limite stabilite. ORDIN DE VIRAMENT (TRANSFER), modalitate de plată potrivit căreia banca efectuează din contul titularului, din iniţiativa şi în concordanţă cu dispoziţiile acestuia, diverse plăţi către beneficiari. Această modalitate de plată contribuie la accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor băneşti în conturile unităţilor economice, necesită cheltuieli reduse cu transferul sumelor dintr-un cont în altul şi permite aplicarea tehnicii modeme de contabilizare. Documentele cu ajutorul cărora se realizează o. de v. sunt dispoziţia de plată, cecurile pentru efectuarea de plăţi fară numerar etc. ORDIN LA CURS LIMITAT, o. care trebuie executat până la cursul limită indicat de client. Termenul „limitat" trebuie înţeles „vindeţi cu cel puţin“, în cazul unui ordin de vânzare, şi „cumpăraţi cu cel mult“, în cazul unui ordin de cumpărare. Ordinul trebuie să precizeze perioada pentru care este valabil, adică numărul de zile. ORDIN „VINDE LA PIAŢĂ“, o. prin care un agent bursier este autorizat să vândă un lot precizat de titluri financiare sau de mărfuri la cel mai bun preţ posibil al pieţei respective. ORDINEA LEGALĂ A PLĂŢILOR, succesiunea de preferinţă prevăzută de actele normative, potrivit căreia se fac plăţile din conturile unităţilor economice după epuizarea disponibilităţilor şi a creditelor aprobate. în limita încasărilor, o.L a p. pentru unităţile economice de stat este următoarea: a) plăţile de salarii şi plăţile asimilate; b) plăţile către buget, plăţile din fondul pentru acţiuni sociale, vărsămintele pentru finanţarea investiţiilor şi plăţile pentru prime de asigurare; c) plăţile pentru livrări de mărfuri, executări de lucrări şi prestări de servicii; d) rambursarea creditelor bancare scadente şi plata dobânzilor aferente; e) alte plăţi. Plăţile ORD 557 din fondul de participare a personalului la profit se fac numai după efectuarea celorlalte plăţi, numai după ce se asigură că aceste unităţi au posibilităţi de plată. Sumele datorate cu titiu accesoriu se plătesc în aceeaşi ordine ca şi creanţa principală. In cadrul aceleiaşi categorii de plăţi, viramentele se efectuează în ordinea cronologică a termenelor de plată, iar când au acelaşi termen de plată, plăţile se fac în ordinea menţionată mai sus. Unităţile economice sunt obligate să se preocupe sistematic de organizarea în condiţii cât mai bune a livrării mărfurilor, a facturării lor, de întocmirea şi depunerea la timp a documentelor de decontare la unităţile bancare şi, respectiv, de recepţionarea mărfurilor, a lucrărilor executate şi a serviciilor prestate, astfel încât decontările să se efectueze corect, la timp şi să contribuie la creşterea vitezei de circulaţie a banilor. ORDONANŢAREA CHELTUIELILOR, fază a procesului execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată. ORDONATOR DE CREDITE, persoană împuternicită să îndeplinească o funcţie de conducere într-un organ de stat, într-o instituţie etc., căreia i s-a acordat dreptul de a dispune de creditele bugetare acordate prin bugetul propriu. El are sarcina de a întocmi şi executa bugetul, de a finanţa instituţiile şi organizaţiile subordonate, de a organiza contabilitatea şi de a întocmi dări de seamă periodice şi anuale. ❖ O. principali de credite (de gradul I) ai bugetului de stat, ai bugetului asigurărilor sociale de stat şi ai bugetelor fondurilor speciale sunt conducătorii autorităţilor publice, miniştrii şi conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. La Camera Deputaţilor şi la Senat, o.p. de c. sunt secretarii generali ai acestora. O.p. de c. pot delega înlocuitorilor de drept dreptul de a aproba folosirea şi repartizarea creditelor bugetare. In cadrul bugetelor locale, o.p. de c. sunt preşedinţii consiliilor judeţene, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor. O.p. de c. ai bugetelor locale pot delega dreptul de a aproba folosirea şi repartizarea creditelor bugetare înlocuitorilor lor de drept sau conducătorilor organelor locale de specialitate ale administraţiei locale şi ai altor unităţi similare. O.p. de c. au legătură nemijlocită cu bugetul statului, cu bugetele locale, cu bugetul asigurărilor sociale de stat sau cu bugetele fondurilor speciale, după caz, deoarece primesc resursele direct de la aceste bugete prin intermediul Ministerului Finanţelor şi al direcţiilor generale ale finanţelor publice şi ale controlului financiar de stat. Aceşti ordonatori au obligaţia să aprobe utilizarea eficientă a mijloacelor bugetare pentru nevoile instituţiilor pe care le conduc, în limitele prevederilor din bugetele lor, să repartizeze creditele bugetare, aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, pe unităţile ierarhic inferioare, în raport cu sarcinile acestora cuprinse în bugetele respective şi ţinând seama de modul de folosire a sumelor acordate anterior, să utilizeze creditele bugetare pentru anumite acţiuni centralizate, să vireze unele credite bugetare de la o subdiviziune la alta a clasificaţiei bugetare potrivit competenţei lor, să controleze îndeplinirea indicatorilor economici şi financiari la unităţile subordonate etc. O.p. de c. pot aproba efectuarea de cheltuieli din sumele alocate de la bugetul statului numai cu avizul prealabil dat de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau al altei persoane însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv. O.p. de c. repartizează creditele bugetare, aprobate prin bugetele locale, pe unităţile ierarhic subordonate, în raport cu sarcinile acestora cuprinse în bugetele respective şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii. O.p. de c. sunt răspunzători de repartizarea justă, oportună şi la timp a creditelor bugetare între ordonatorii subordonaţi, de respectarea disciplinei bugetare, de ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii mijloacelor materiale şi băneşti, de realizarea veniturilor proprii, precum şi de prezentarea dărilor de seamă asupra executării cheltuielilor bugetare. Ei controlează utilizarea legală şi oportună a creditelor bugetare şi au obligaţia să nu deschidă sau să suspende creditele bugetare deja deschise ordonatorilor subordonaţi, dacă aceştia nu respectă disciplina financiară şi nu prezintă la timp dările de seamă. Trimestrial, o.p. de c. au obligaţia să analizeze necesitatea menţinerii unor credite 558 ORD bugetare pentru care, în baza dispoziţiilor legale sau a altor cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau amânate şi să propună Ministerului Finanţelor anularea creditelor bugetare (v.) respective. Ministerul Finanţelor cere acordul o.p. de c. pentru anularea unor credite constatate că nu au justificare sau, în caz de divergenţă, cu acordul Guvernului. O.p. de c. întocmesc în fiecare an listele de investiţii cu desfăşurarea acestora pe obiective, pentru instituţiile publice pe care le conduc, care se anexează la bugetul propriu; de asemenea, stabilesc priorităţile în realizarea obiectivelor de investiţii şi repartizarea sumelor pe fiecare obiectiv înscris în listele de investiţii, în limita fondurilor cuprinse în proiectul de buget, asigurând totodată utilizarea raţională şi eficientă a acestor fonduri, precum şi realizarea obiectivelor de investiţii în termenele aprobate, în calitate de investitori şi pe propria lor răspundere, o.p. de c. actualizează şi aprobă valoarea fiecărui obiectiv de investiţii nou sau în continuare, în funcţie de evoluţia preţurilor. O.p. de c. au obligaţia ca, până la data de 1 mai a fiecărui an, să comunice Ministerului Finanţelor propunerile de modificare a veniturilor şi cheltuielilor pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale pentru anul viitor, faţă de anul în curs. O.p. de c. depun la Ministerul Finanţelor, cel mai târziu până la data de 1 iulie a fiecărui an, propunerile pentru proiectul bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetelor fondurilor speciale. O.p. de c. ai bugetelor locale prezintă propunerile pentru bugetele locale la direcţiile generale ale finanţelor publice şi ale controlului financiar de stat. în fiecare trimestru, ordonatorii principali de credite finanţaţi din bugetele locale întocmesc dări de seamă contabile asupra execuţiei bugetare, care se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice şi ale controlului financiar de stat; după verificarea şi centralizarea lor, acestea întocmesc şi depun la Ministerul Finanţelor darea de seamă contabilă centralizată asupra execuţiei bugetelor locale. ❖ O. secundar de credite (de gradul II), conducătorii instituţiilor publice cărora - pe bază de decizie - ordonatorii principali le repartizează mijloace bugetare atât pentru acoperirea cheltuielilor acestora, cât şi pentru distribuirea de credite ordonatorilor terţiari aflaţi în subordine. O.S. de c. sunt îndreptăţiţi să aprobe efectuarea de cheltuieli din creditele bugetare aprobate pentru unităţile pe care le conduc şi să repartizeze credite bugetare unităţilor subordonate, ai căror conducători au calitatea de ordonator terţiar. O.s. de c. funcţionează în cadrul bugetului de stat şi au menirea să înlesnească finanţarea unor unităţi aflate pe întregul teritoriu al ţării, finanţare care ar fi greu de efectuat direct de la centru. în acest scop, se acordă calitatea de o.s. de c. şi conducătorilor diferitelor direcţii, inspectorate sau servicii judeţene, cum sunt: conducătorii direcţiilor judeţene silvice, conducătorii serviciilor judeţene de drumuri etc. în cadrul bugetelor locale există, de regulă, numai ordonatori principali şi terţiari, deoarece unităţile finanţate din bugetele locale au - în mod obişnuit - sediul în localitatea unde se află organul financiar şi ordonatorul principal de credite şi, deci, nu ar fi justificată instituirea o.s. de c. Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea consiliului local al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale sunt, după caz, ordonatori secundari sau terţiari de credite bugetare. La bugetele comunelor problema se simplifică; aici există un singur ordonator de credite - primarul comunei - care este ordonator principal. O.S. de c. au aceleaşi răspunderi ca şi ordonatorii principali de credite. ❖ O. terţiar de credite (de gradul III), conducători ai instituţiilor publice împuterniciţi de ordonatorii principali sau secundari să folosească creditele bugetare numai pentru nevoile proprii ale unităţilor pe care le conduc sau în scopul realizării acţiunilor stabilite potrivit prevederilor din bugetul aprobat. Aceşti o. răspund de cheltuirea mijloacelor băneşti primite şi de folosirea lor numai în conformitate cu destinaţia stabilită, de utilizarea legală şi oportună a creditelor locale, de ţinerea unei evidenţe clare, la zi şi de prezentarea la timp a dărilor de seamă, de respectarea disciplinei financiare etc. O. de c. au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi a destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea prevederilor legale. O. de c. de toate gradele sunt răspunzători de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea cu eficienţă şi eficacitate a sumelor primite de la bugetul de stat, de la bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, de integritatea bunurilor încredinţate unităţii pe care o conduc, de ORG 559 organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi de prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare. ORGANELE DE EXECUTARE SILITĂ, o. fiscale competente, care în cazul în care debitorul nu-şi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, procedează la acţiuni de executare silită. Organele fiscale care administrează creanţele fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii (v.) şi să efectueze procedura de executare silită. Creanţele fiscale care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită. Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul. Dacă executarea silită se face prin proprie, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra terţului poprit, indiferent de locul unde îşi are domiciliul fiscal. în cazul în care se constată că există pericol evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile. Organul de executare coordonator sesizează în scris celelalte organe, comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor urmăribile. Dacă aceloraşi venituri sau bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţele fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se face de către organele de executare prevăzute de Codul fiscal. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului se aplică în mod corespunzător. Dacă se constată că domiciliul sau sediul debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării se trimit acestuia, înştiinţându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu. ORGANIZAREA SISTEMULUI BUGETAR 1. Modul de determinare şi delimitare a verigilor sistemului bugetar şi de reglementare a raporturilor dintre ele. 2. Ansamblu de măsuri privind repartizarea cheltuielilor şi a veniturilor între bugete, echilibrarea bugetară, procedura de elaborare, dezbatere, adoptare, executare şi încheiere a bugetelor, modalităţile de concentrare a veniturilor şi a cheltuielilor bugetare dintr-un buget în altul. 0.s.b. corespunde sistemului organelor puterii de stat şi administraţiei de stat şi împărţirii teritorial-administrative a ţării. Perfecţionarea sistemului organelor puterii de stat şi administrative, a împărţirii administrativ-teritoriale a ţării s-au reflectat şi în o.s.b. V. şi sistem bugetar. ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII (O.I.M. - ORGANIZATION INTERNATIONALE DU TRAVAIL), instituţie internaţională a Organizaţiei Naţiunilor Unite, specializată în problemele muncii şi securităţii sociale, creată la 11 aprilie 1919, cu sediul la Geneva, şi care şi-a început activitatea la 26 iunie 1919, datorită adoptării de către Conferinţa de Pace de la Paris a Convenţiei Internaţionale a Muncii, inclusă în Tratatul de la Versailles. O.I.M. îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii: drepturile fundamentale ale omului legate de muncă; forţa de muncă; administraţia şi inspecţia muncii; relaţiile profesionale; condiţiile de muncă; securitatea socială; munca femeilor; munca copiilor şi a adolescenţilor; munca altor categorii de persoane etc. Prima sesiune a Conferinţei Internaţionale a Muncii şi alegerea organului suprem al O.I.M. au avut loc la Washington, în octombrie 1919. între cele două războaie mondiale, O.I.M. a acţionat în principal pentru: ziua de muncă de opt ore, reducerea şomajului, protecţia maternităţii, constituirea sistemului securităţii sociale, ORG ameliorarea condiţiilor de muncă a femeilor şi tinerilor etc. în anul 1944, la Philadelphia, Conferinţa Internaţională a Muncii a completat Constituţia când s-au definit mai precis scopurile şi obiectivele acestei organizaţii internaţionale. La această conferinţă s-a adoptat „Declaraţia de la Philadelphia" (v.), prin care s-au stabilit principiile fundamentale care stau la baza O.I.M. Conform declaraţiei, O.I.M. are obligaţia solemnă de a sprijini naţiunile lumii pentru elaborarea de programe proprii cu privire la: creşterea nivelului de viaţă; posibilitatea lucrătorilor de a ocupa funcţii în care să dea toată măsura abilităţii şi cunoştinţelor lor şi care să le creeze satisfacţie, astfel încât să contribuie la bunăstarea comună; asigurarea pentru cei interesaţi a posibilităţilor de formare profesională; posibilitatea tuturor de a participa în mod echitabil la rezultatele muncii în materie de salarii şi alte câştiguri; recunoaşterea efectivă a dreptului de negociere colectivă şi cooperarea patronilor şi salariaţilor pentru îmbunătăţirea continuă a organizării producţiei, precum şi colaborarea acestora în elaborarea şi aplicarea politicii sociale şi economice; extinderea măsurilor de securitate socială în vederea asigurării unui venit de bază pentru toţi cei care au nevoie de protecţie, precum şi pentru asigurarea unor îngrijiri medicale complete; o protecţie adecvată a vieţii şi a sănătăţii salariaţilor în toate activităţile; protecţia minorilor, a femeilor gravide şi a celor care alăptează; un nivel adecvat de alimentaţie, de locuit, asigurarea de mijloace de recreere şi cultură; garantarea de şanse egale în domeniul educativ şi profesional (a se vedea Bureau International du Travail, Les normes internationales du travail, Geneva, 1992, p. 1-8). în anul 1946, pe baza unui acord încheiat cu Organizaţia Naţiunilor Unite, O.I.M. devine prima instituţie specializată a O.N.U. Obiectivele principale ale O.I.M. sunt: "promovarea dreptăţii sociale pentru cei ce muncesc din întreaga lume; "îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale acestora; "realizarea bunăstării sociale. în vederea atingerii acestor obiective, O.I.M. elaborează propuneri de politici şi programe internaţionale privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, asigurarea ocupării integrale a forţei de muncă, recomandări referitoare la normele şi la standardele internaţionale de muncă, menite să servească statelor membre în adoptarea orientărilor şi a politicilor proprii în domeniul muncii, ia parte la realizarea de programe de cooperare tehnică internaţională, de programe de formare profesională, iniţiază negocieri şi adoptă convenţii internaţionale în domeniul forţei de muncă, finanţează cursuri de pregătire profesională cu participare internaţională, organizează congrese şi simpozioane pe probleme de muncă şi securitate socială, elaborează studii şi cercetări în domeniul muncii şi securităţii sociale; supraveghează aplicarea şi respectarea prevederilor convenţiilor şi acordurilor internaţionale privind drepturile omului în domeniile muncii, sociale şi al libertăţii de asociere în sindicat etc. O.I.M. a iniţiat mai multe programe, printre care se numără: cele privind formarea de specialişti în domeniul industriei şi agriculturii, aplicarea metodelor modeme de conducere a activităţii economice, dezvoltarea sistemului de asigurări sociale, a asistenţei sociale, planificarea utilizării forţei de muncă etc. De aceste programe au beneficiat cu deosebire ţările în curs de dezvoltare. în conformitate cu prevederile Constituţiei O.I.M., pot avea calitatea de membru: statele care faceau parte din această organizaţie la 1 noiembrie 1945; oricare alte state - fară nici o formalitate - care sunt membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu condiţia prezentării unei cereri de admitere şi a declaraţiei de acceptare a obligaţiilor care decurg din Constituţia O.I.M.; pot deveni membre şi statele care nu fac parte din Organizaţia Naţiunilor Unite, dar numai cu condiţia ca aceste cereri ale lor să fie acceptate de Conferinţă cu o majoritate de 2/3 a delegaţilor prezenţi. La Conferinţa Internaţională a Muncii participă din fiecare ţară doi reprezentanţi ai guvernului, un delegat din partea patronilor şi un reprezentant al sindicatelor. Votul este individual pe reprezentanţi, şi nu pe delegaţii statale. în structura sa organizatorică O.I.M. are Conferinţa Generală, numită Conferinţa Internaţională a Muncii, Consiliul de Administraţie, Biroul Internaţional al Muncii, conferinţele regionale, comisii, reuniuni de experţi. Conferinţa Internaţională a Muncii este organul suprem care se întruneşte anual şi care dezbate probleme de muncă şi sociale, elaborează şi adoptă normele internaţionale de muncă şi controlează aplicarea lor, stabileşte obiectivele şi orientările generale ale O.I.M., decide admiterea de noi membri, votează bugetul organizaţiei şi alege Consiliul de Administraţie. Conferinţa Internaţională a Muncii este constituită din totalitatea delegaţiilor statelor membre. ORG 561 Consiliul de Administraţie este organul executiv al O.I.M. care conduce activitatea organizaţiei între conferinţe. Consiliul de Administraţie este format din 56 de membri, dintre care 28 sunt reprezentanţi ai guvernelor şi câte 14 reprezentanţi ai patronilor şi sindicatelor; se reuneşte, de regulă, de trei ori pe an şi are următoarele atribuţii: pregăteşte ordinea de zi a conferinţei, conduce evidenţa actelor adoptate şi ia măsuri pentru aplicarea lor, controlează aplicarea normelor internaţionale din domeniul muncii, numeşte directorul general al Biroului Internaţional al Muncii (v.). O.I.M. convoacă conferinţe tehnice regionale şi asigură activitatea unor comitete şi comisii - bugetară şi administrativă, pentru contribuţii, libertăţi sindicale, industriale ş.a. România este membră fondatoare a O.I.M. şi este iniţiatoarea mai multor rezoluţii, ca de exemplu a celor privind comerţul internaţional, utilizarea forţei de muncă, valorificarea în condiţii optime a resurselor umane. ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A PROPRIETĂŢII INTELECTUALE (O.M.P.I. -ORGANIZATION MONDIALE DE LA PROPRIETâ INTELLECTUELLE), instituţie internaţională guvernamentală, creată la 14 iulie 1967, cu sediul la Geneva, care şi-a început activitatea la 26 aprilie 1970. Scopul acestei instituţii internaţionale este facilitarea cooperării statelor pentru punerea în aplicare a acordurilor internaţionale privind proprietatea intelectuală - industrială, literară şi artistică - acordarea de asistenţă juridică ţărilor în curs de dezvoltare, raţionalizarea şi perfecţionarea sistemelor de informaţii referitoare la proprietatea intelectuală. In cadrul O.M.P.I. sunt reunite Uniunea Internaţională pentru Protecţia Proprietăţii Industriale (constituită în 1883, prin Convenţia de la Paris) şi Uniunea Internaţională pentru Protecţia Operelor Literare şi Artistice (constituită în anul 1886, prin Convenţia de la Berlin). începând din anul 1974, O.M.P.I. a devenit o instituţie specializată a O.N.U. Prin proprietate intelectuală în spiritul Convenţiei O.M.P.I. se înţeleg drepturile privind operele literare, artistice şi ştiinţifice; interpretările artiştilor interpreţi şi executanţi; fonogramele şi emisiunile radiofonice; invenţiile în toate domeniile activităţii umane; descoperirile ştiinţifice; desenele şi modelele industriale; mărcile de fabricaţie, de comerţ şi de servicii; numele şi denumirile comerciale, precum şi orice alte drepturi privind activitatea intelectuală în domeniul industrial, ştiinţific, literar şi artistic. De asemenea, Convenţia prevede măsurile de protecţie împotriva concurenţei neloiale. Structura organizatorică a O.M.P.I. cuprinde: diferite organe specializate; Comitetul Permanent de Informaţii asupra Patentelor; Centrul de Documentare asupra Patentelor Internaţionale; diferite servicii. O.M.P.I. are peste 100 de membri, printre care se află şi România. ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII (O.M.S. - ORGANIZATION MONDIALE DE LA SANTI=), instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu sediul la Geneva, înfiinţată la 22 iulie 1946, când s-a adoptat şi statutul său. O.M.S are ca scop promovarea cooperării internaţionale în vederea ridicării tuturor popoarelor la nivelul cel mai înalt de sănătate. în realizarea acestui scop, O.M.S. desfăşoară o largă activitate pentru dezvoltarea serviciilor de sănătate în ţările membre şi acordarea de asistenţă tehnică, promovarea cercetării ştiinţifice în domeniul medico-sanitar, organizarea de schimburi de experienţă, iniţierea de campanii la scară globală sau regională pentru eradicarea unor boli, organizarea de activităţi cu caracter educaţional de prevenire a bolilor, sprijinirea dezvoltării în ţările membre a infrastructurii sanitare, formarea de cadre specializate, dezvoltarea de tehnologii adecvate pentru toate sectoarele medico-sanitare, ca şi în materie de nutriţie, îngrijirea copiilor, protecţia mediului ambiant, prevenirea epidemiilor, a accidentelor etc. O.M.S. a realizat şi sunt încă în curs de realizare multe programe cuprinzătoare privind ocrotirea sănătăţii populaţiei din toate ţările. Ca structură organizatorică, O.M.S. are: Adunarea Mondială a Sănătăţii, organul suprem în care sunt reprezentate toate statele membre şi care are sesiuni ordinare în fiecare an; Comitetul Executiv şi Secretariatul. O.M.S. are astăzi 166 de membri. România este membră fondatoare a O.M.S. GLOSAR D DAJDIE ..................................................................... 5 DANIE ...................................................................... 5 DARE DE SEAMĂ............................................................... 5 - DARE DE SEAMĂ ASUPRA EXECUTĂRII BUGETULUI DE STAT................... 5 - DARE DE SEAMĂ CONTABILĂ............................................. 5 DAREA DE SEAMĂ ASUPRA EXECUTĂRII BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT..... 5 DAREA ÎN PLATĂ.............................................................. 5 DATA ÎNREGISTRĂRII CURENTE.................................................. 6 DATA PLĂŢII DOBÂNZII........................................................ 6 DATA RĂSCUMPĂRĂRII ÎN AVANS................................................. 6 DATA SCADENŢEI.............................................................. 6 DATA TRANZACŢIEI............................................................ 6 DATA VALUTEI................................................................ 6 DATĂ CERTĂ.................................................................. 6 DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI.................................................. 6 DATORIE..................................................................... 6 DATORIE ARIERAŢĂ............................................................ 7 DATORIE CONSOLIDATĂ......................................................... 7 DATORIE EXTERNĂ............................................................. 7 DATORIE FLOTANTĂ............................................................ 8 DATORIE PUBLICĂ..................................!.......................... 8 - DATORIE PUBLICĂ AMORTIZABILĂ (RAMBURSABILĂ)......................... 10 - DATORIE PUBLICĂ BRUTĂ............................................... 10 -DATORIE PUBLICĂ CONSOLIDATĂ.......................................... 10 -DATORIE PUBLICĂ EXTERNĂ.............................................. 10 - DATORIE PUBLICĂ FLOTANTĂ............................................ 12 -DATORIE PUBLICĂ INTERNĂ.............................................. 12 -DATORIE PUBLICĂ NETĂ................................................. 12 - DATORIE PUBLICĂ A STATULUI PE LOCUITOR.............................. 12 - DATORIE PUBLICĂ LOCALĂ.............................................. 12 - DATORIE PUBLICĂ LOCALĂ PE LOCUITOR.................................. 13 DATORIILE SUCCESIUNII....................................................... 13 DAUNĂ ...................................................................... 13 DAUNĂ DE ASIGURARE.......................................................... 13 DAUNĂ INDIRECTĂ............................................................. 13 DAUNĂ ÎN SUSPENSIE.......................................................... 13 DAUNĂ MORATORIE............................................................. 14 DAUNĂ SUBSECVENTĂ........................................................... 14 DAUNĂ TOTALĂ................................................................ 14 DAUNE COMINATORII........................................................... 14 DAUNE COMPENSATORII......................................................... 14 DAUNE DIRECTE............................................................... 14 564 DAUNE-INTERESE................................................................. 14 - DAUNE-INTERESE COMPENSATORII........................................... 14 - DAUNE-INTERESE MORATORII............................................... 14 DAUNE PREVIZIBILE.............................................................. 15 DAUNE PUNITIVE................................................................. 15 DEALER......................................................................... 15 DEBIT ......................................................................... 15 DEBITOR........................................................................ 15 DEBITOR DE REGRES.............................................................. 15 DEBITOR IPOTECAR............................................................... 15 DEBITOR URMĂRIT................................................................ 15 DEBITORI....................................................................... 16 DEBITORI SOLIDARI.............................................................. 16 „DEBUGETIZARE"................................................................. 16 DEBUŞEU........................................................................ 16 DECĂDERE DIN TERMENUL LEGAL.................................................... 16 DECIZIE ....................................................................... 16 - DECIZIE BANCARĂ........................................................ 16 - DECIZIE DE APLICARE A SANCŢIUNII DISCIPLINARE.......................... 16 - DECIZIE DE IMPUNERE.................................................... 16 - DECIZIE DE IMPUTARE.................................................... 17 - DECIZIE DE INVESTIŢII.................................................. 17 - DECIZIE DE ÎNCADRARE ÎNTR-UN GRAD DE INVALIDITATE...................... 17 - DECIZIE DE PENSIONARE.................................................. 17 - DECIZIE DE SUSPENDARE A PLĂŢII PENSIEI................................. 18 - DECIZIE DE PREŢ........................................................ 18 - DECIZIE FINANCIARĂ..................................................... 18 - DECIZIE FINANCIARĂ STRATEGICĂ.......................................... 19 - DECIZIE FINANCIARĂ TACTICĂ............................................. 19 DECIZIE PRIVIND SOLUŢIONAREA CONTESTAŢIEI FISCALE.............................. 19 DECIZII PRIVITOARE LA BAZELE D EIMPUNERE....................................... 19 DECLARANT VAMAL................................................................ 20 DECLARAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ............................................... 20 DECLARAŢIA DE ÎNCASARE VALUTARĂ................................................ 20 DECLARAŢIA DE LA PHILADELPHIA.................................................. 21 DECLARAŢIA FISCALĂ............................................................. 21 DECLARAŢIE..................................................................... 21 DECLARAŢIE DE ABANDON.......................................................... 21 DECLARAŢIE DE ASIGURARE........................................................ 22 DECLARAŢIE DE ASIGURARE DE PERSOANE............................................ 22 DECLARAŢIE DE ASIGURARE FACULTATIVĂ A BUNURILOR................................ 23 DECLARAŢIE DE ASIGURARE FACULTATIVĂ COMPLEXĂ A GOSPODĂRIILOR PERSOANELOR FIZICE ........................................................................ 23 DECLARAŢIE DE ASIGURE MARITIMĂ................................................. 23 DECLARAŢIE DE ASIGURARE SOCIALĂ................................................ 24 DECLARAŢIE DE CONSEMNARE....................................................... 24 DECLARAŢIE DE IMPUNERE......................................................... 24 DECLARAŢIE DE INTENŢIE PRIVIND OFERTA PUBLICĂ DE TITLURI DE VALOARE............ 24 DECLARAŢIE DE INTRARE.......................................................... 25 DECLARAŢIE DE ÎNREGISTRARE FISCALĂ............................................. 25 DECLARAŢIE DE ÎNREGISTRARE PENTRU ATRIBUIREA CODULUI FISCAL.................... 25 DECLARAŢIE DE VENIT ESTIMAT.................................................... 25 DECLARAŢIE DE VENIT GLOBAL..................................................... 25 DECLARAŢIE FALSĂ DE ASIGURARE.................................................. 26 DECLARAŢIE PRIVIND AVARIEREA BUNULUI ASIGURAT.................................. 26 DECLARAŢIE VAMALĂ.............................................................. 26 - DECLARAŢIE VAMALĂ PRELIMINARĂ.......................................... 26 565 - DECLARAŢIE VAMALÂ PRIMARA............................................. 26 DECLIN ....................................................................... 27 - DECLIN ECONOMIC....................................................... 27 - DECLIN FINANCIAR...................................................... 27 DECONF1TURĂ................................................................... 27 DECONT........................................................................ 27 DECONT „CARTE VERDE".......................................................... 27 DECONT DE AVANS............................................................... 27 DECONT DE BURSĂ............................................................... 27 DECONT DE CHELTUIELI.......................................................... 27 DECONT DE DAUNĂ............................................................... 27 DECONT DE REASIGURARE......................................................... 28 DECONT PRIVIND SURSELE ŞI JUSTIFICAREA PLĂŢILOR BENEFICIARILOR DE INVESTIŢII.. 28 DECONTARE..................................................................... 28 DECONTARE BANCARĂ............................................................. 28 DECONTARE CU CECURI........................................................... 28 DECONTARE DIN INIŢIATIVA PLĂTITORULUI (DEBITORULUI)........................... 29 DECONTARE INTERBANCARĂ........................................................ 29 DECONTARE INTERNAŢIONALĂ...................................................... 29 DECONTARE INTERNĂ............................................................. 29 DECONTARE LA CEREREA FURNIZORULUI (CREDITORULUI).............................. 29 DECONTARE PRIN ACREDITIV...................................................... 29 DECONTARE PRIN CECURI DIN CARNETE CU LIMITĂ DE SUMĂ ŞI FĂRĂ LIMITĂ DE SUMĂ ... 29 DECONTARE PRIN COMPENSAŢIE.................................................... 29 DECONTARE PRIN DISPOZIŢIA DE ÎNCASARE CU FACTURĂ.............................. 29 DECONTARE PRIN DISPOZIŢIE DE ÎNCASARE SIMPLĂ.................................. 30 DECONTARE PRIN DISPOZIŢIE DE PLATĂ CU FACTURĂ................................. 30 DECONTARE PRIN DISPOZIŢIE DE PLATĂ FĂRĂ FACTURĂ............................... 31 DECONTARE PRIN PLĂŢI PLANIFICATE.............................................. 31 DECONTAREA CHELTUIELILOR DE INVESTIŢII ÎN TEMEIUL DEVIZELOR PE CATEGORII DE CHELTUIELI................................................................. 32 DECONTAREA CHELTUIELILOR (LUCRĂRILOR) DE PROIECTARE........................... 32 DECONTAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢ1I-MONTAJ EXECUTATE ÎN ANTREPRIZĂ.... 32 DECONTAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢ1I-MONTAJ EXECUTATE ÎN REGIE....... 33 DECONTAREA POLIŢELOR.......................................................... 33 DECONTAREA PRIN ACCEPTARE..................................................... 33 DECONTAREA PRIVIND AMORTISMENTELE............................................. 33 DECONTAREA RECIPROCĂ ÎNTRE BUGETE............................................. 33 DECONTĂRI INTERNAŢIONALE...................................................... 34 DEDUCERI FISCALE PERSONALE.................................................... 34 DEFICIT ...................................................................... 34 - DEFICIT AL BALANŢEI COMERCIALE........................................ 34 -DEFICIT AL BALANŢEI DE PLĂŢI........................................... 34 - DEFICIT BUGETAR....................................................... 35 -DEFICIT EXTERN......................................................... 36 - DEFICIT BUGETAR PRIMAR................................................ 36 DEFLATOR...................................................................... 36 DEFLAŢ1E...................................................................... 36 DEGRESIV...................................................................... 37 DEGREVARE..................................................................... 37 DELA(FROM).................................................................... 37 DE LA CHEI.................................................................... 37 DELAPIDARE.................................................................... 37 DELCREDERE.................................................................... 37 DELEGARE...................................................................... 37 DELEGAREA VOTURILOR........................................................... 38 DELEGATAR..................................................................... 38 566 DELEGAŢIE PENTRU ÎNCASAREA SALARIULUI ....................................... 38 DEMISE CHARTER (CHARTER AS A DEMISE CHARTER)................................. 38 „DEMOCRATIZAREA CAPITALULUI**................................................ 38 DEMONETIZARE................................................................. 38 „DEMONETIZAREA** AURULUI..................................................... 38 DENOMINALIZARE............................................................... 39 DENUNŢAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE......................................... 39 DEPARTAMENTUL DE CONTROL AL GUVERNULUI....................................... 40 DEPONENT..................................................................... 40 DEPORT ...................................................................... 40 DEPOZIT...................................................................... 40 - DEPOZIT BANCAR....................................................... 40 DEPOZIT DE REZERVĂ DE DAUNĂ.................................................. 41 DEPOZIT DE REZERVĂ DE PRIMĂ.................................................. 41 DEPOZIT PENTRU AVARIA COMUNĂ................................................. 41 DEPOZITAR.................................................................... 41 DEPRECIERE................................................................... 42 DEPRECIERE DE VALOARE........................................................ 42 DEPRECIERE MONETARĂ.......................................................... 42 DEPRESIUNE................................................................... 42 DEPUNĂTOR.................................................................... 42 DEPUNERE..................................................................... 42 DEPUNERE DE NUMERAR LA BANCĂ................................................. 43 DEPUNERE LA CASA DE ECONOMII ŞI CONSEMNAŢIUNI PE BAZĂ DE CONSIMŢĂMÂNT SCRIS PRIN VIRAMENT.......................................................... 43 DEPUNERI CU CÂŞTIGURI........................................................ 43 DEPUNERI CU RESTITUIRE CONDIŢIONATĂ.......................................... 44 DEPUNERI FĂRĂ TERMEN......................................................... 44 DEPUNERI ÎN VALUTĂ STRĂINĂ................................................... 44 DEPUNERI LA VEDERE........................................................... 44 DEPUNERI NOMINATIVE..........................................................44 DEPUNERILE MINORILOR......................................................... 44 DEROGARE..................................................................... 44 DESCHIDERE DE CREDITE........................................................ 44 DESCHIDERE DE CREDITE BANCARE................................................ 44 DESCHIDERE DE CREDITE DIN BUGETELE LOCALE.................................... 45 DESCHIDERE DE CREDITE DIN BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT............... 45 DESCHIDERE DE CREDITE DIN BUGETUL DE STAT.................................... 45 DESCHIDEREA ACREDITIVULUI.................................................... 46 DESCHIDEREA DE CONT LA BANCĂ................................................. 46 DESCHIDEREA FINANŢĂRII INVESTIŢIILOR......................................... 46 DESCOPERIT BANCAR............................................................ 47 DESDĂUNARE................................................................... 47 DESEATINĂ.................................................................... 47 DESESIZARE................................................................... 47 DESFACEREA CONTRACTULUI DE MUNCĂ.................................v........... 47 DESFIINŢARE.................................................................. 48 DESPĂGUBIRE.................................................................. 48 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE..................................................... 48 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA AERONAVE.......................................... 49 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA ANIMALE.......................................... 49 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA AUTOVEHICULE..................................... 50 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA CLĂDIRI.......................................... 50 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA CONSTRUCŢII ŞI RĂSPUNDEREA CONSTRUCTORULUI ÎN STRĂINĂTATE............................................................... 50 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA CREDITELE PENTRU EXPORT.......................... 50 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA CULTURILE AGRICOLE............................... 51 567 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA ÎNCĂRCĂTURI PENTRU PAGUBE PRODUSE ÎN TIMPUL TRANSPORTURILOR INTERNAŢIONALE................................................. 51 DESPĂGUBIRE DE ASIGURARE LA NAVE MARITIME...................................... 51 DESPĂGUBIRE LA ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ................................ 52 DESPĂGUBIRE STABILITĂ PE BAZA ÎNŢELEGERILOR DINTRE PĂRŢI....................... 52 DESPĂGUBIRI ÎN CAZ DE DECES.................................................... 52 DESTINATARUL IMPOZITULUI....................................................... 53 DETAŞARE....................................................................... 53 DETENTOR AL CAMBIEI............................................................ 53 DETERMINAREA NECESARULUI DE ACTIVE CIRCULANTE ŞI A RESURSELOR DE FINANŢARE A ACESTORA...............:..................................................... 53 DETURNARE DE FONDURI........................................................... 53 DEŢINERE DE MONEDĂ FALSIFICATĂ................................................. 53 DEVALORIZARE MONETARĂ.......................................................... 53 DEVĂLMĂŞIRE.................................................................... 54 DEVER ......................................................................... 54 DEVIZ ......................................................................... 54 - DEVIZ FINANCIAR PE CATEGORII DE LUCRĂRI................................ 54 -DEVIZ GENERAL........................................................... 54 - DEVIZ PE CATEGORII DE CHELTUIELI....................................... 54 - DEVIZ PE CATEGORII DE LUCRĂRI.......................................... 54 -DEVIZ PE OBIECT......................................................... 55 DEVIZĂ ........................................................................ 55 -DEVIZĂ AUR.............................................................. 55 -DEVIZĂ BLOCATĂ.......................................................... 55 - DEVIZĂ CONVERTIBILĂ.................................................... 55 -DEVIZĂ DE CLEARING (DE CONT)............................................ 55 -DEVIZĂ FORTE............................................................ 55 - DEVIZĂ ÎN COMPENSAŢIE.................................................. 55 - DEVIZĂ NECONVERTIBILĂ.................................................. 55 DEVIZE DE EXECUŢIE............................................................. 55 DEZECHILIBRU BUGETAR........................................................... 55 DEZECHILIBRU ECONOMIC.......................................................... 56 DEZECHILIBRU MONETAR........................................................... 56 DEZINFLAŢIE.................................................................... 56 DEZMOŞTENIRE................................................................... 56 DEZNAŢIONALIZARE............................................................... 56 DIFERENŢĂ BUGETARĂ............................................................. 56 DIFERENŢĂ DE CURS.............................................................. 56 DILUAREA CAPITALULUI SOCIAL.................................................... 57 DINAMICA (INDICELE) CHELTUIELILOR BUGETARE..................................... 57 DIRECŢIA ADMINISTRĂRII FONDULUI DE ŞOMAJ....................................... 57 DIRECŢIA DE FORMARE ŞI INTEGRARE PROFESIONALĂ.................................. 57 DIRECŢIA FINANŢE-PREŢURI....................................................... 57 DIRECŢIA GENERALĂ A CONTROLULUI FINANCIAR DE STAT.............................. 58 DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR.................................................... 58 DISAGIO........................................................................ 59 DISCIPLINA DECONTĂRILOR........................................................ 60 DISCIPLINA MUNCII.............................................................. 60 DISCIPLINĂ BUGETARĂ............................................................ 60 DISCIPLINĂ DE CASĂ............................................................. 60 DISCIPLINĂ DE CREDITE.......................................................... 61 DISCIPLINĂ DE EMISIUNE......................................................... 62 DISCIPLINA DE PLĂŢI............................................................ 62 DISCIPLINĂ FINANCIARĂ.......................................................... 62 DISCONT........................................................................ 62 DISCONTARE..................................................................... 62 568 DISCONTAREA POLIŢELOR......................................................... 62 DISCONTER..................................................................... 63 DISCREPANŢA PREŢULUI (MARJA DIN REGISTRUL EXPERTULUI)......................... 63 DISCRIMINARE.................................................................. 63 DISPAŞĂ....................................................................... 63 DISPAŞOR DE AVARIE............................................................ 63 DISPATCH MONEY................................................................ 64 DISPERSAREA RISCURILOR........................................................ 64 DISPERSIE..................................................................... 64 DISPARIŢIA NAVEI.............................................................. 65 DISPONIBIL LA BANCĂ........................................................... 65 DISPONIBIL PENTRU INVESTIŢII.................................................. 65 DISPONIBILITĂŢI ÎN VALUTĂ..................................................... 65 DISPOZIŢIE BUGETARĂ........................................................... 65 DISPOZIŢIE DE IMPUNERE-ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ................................... 65 DISPOZIŢIE DE ÎNCASARE........................................................ 65 DISPOZIŢIE DE PLATĂ........................................................... 65 DISPOZIŢIE DE PLATĂ OPERATĂ ÎN PREALABIL...................................... 66 DISPOZIŢIE DE PLATĂ VALUTARĂ/CERERE DE DESCHIDERE DE ACREDITIV AL ASIGURĂTORULUI................................................................ 66 DISPOZIŢIE DE TRANSFER........................................................ 66 DISPOZIŢIE TESTAMENTARĂ....................................................... 67 DISTRIBUIREA PRODUSULUI NAŢIONAL BRUT......................................... 67 DIURNA ....................................................................... 68 DIVIDEND...................................................................... 68 -DIVIDEND DEFINITIV..................................................... 69 -DIVIDEND FICTIV........................................................ 69 -DIVIDEND FIX........................................................... 69 - DIVIDEND PROVIZORIU................................................... 69 -DIVIDEND REAL.......................................................... 69 -DIVIDEND VARIABIL...................................................... 69 DIVIZIUNEA ACŢIUNILOR......................................................... 69 DIVIZORFIX.................................................................... 69 DIZOLVAREA SOCIETĂŢII COMERCIALE.............................................. 69 DOBÂNDĂ....................................................................... 70 - DOBÂNDĂ ACTIVĂ........................................................ 70 - DOBÂNDĂ ACUMULATĂ..................................................... 70 - DOBÂNDA BANCARĂ....................................................... 71 - DOBÂNDA BRUTĂ......................................................... 71 - DOBÂNDĂ CĂMĂTĂREASCĂ (UZURARĂ)........................................ 71 - DOBÂNDĂ COMPUSĂ....................................................... 71 - DOBÂNDĂ CONVENŢIONALĂ................................................. 72 - DOBÂNDA CREDITULUI BANCAR............................................. 72 - DOBÂNDĂ DE CAPITALIZARE A PROFITULUI.................................. 73 - DOBÂNDĂ DE INTERVENŢIE................................................ 73 - DOBÂNDĂ DE RANDAMENT ÎN DIVIDENDE..................................... 73 -. DOBÂNDĂ FIBOR........................................................ 73 - DOBÂNDĂ FIXĂ.......................................................... 73 - DOBÂNDĂ LA DOBÂNDĂ.........................................................!. 73 - DOBÂNDĂ LEGALĂ........................................................ 73 - DOBÂNDĂ MAJORATĂ...................................................... 73 - DOBÂNDĂ MORATORIE..................................................... 73 - DOBÂNDĂ NEGATIVĂ...................................................... 73 - DOBÂNDĂ NETĂ.......................................................... 73 - DOBÂNDĂ NOMINALĂ (FACIALĂ) A OBLIGAŢIUNII............................. 73 - DOBÂNDĂ PASIVĂ........................................................ 73 - DOBÂNDĂ PENTRU ÎMPRUMUTUL MARITIM..................................... 73 569 - DOBÂNDA POTENŢIALA CURENTĂ........................................... 73 - DOBÂNDA POZITIVĂ..................................................... 73 - DOBÂNDĂ PREFERENŢIALĂ................................................ 73 - DOBÂNDA REALĂ........................................................ 73 - DOBÂNDĂ REAL-POZITIVĂ................................................ 74 - DOBÂNDĂ SIMPLĂ....................................................... 74 - DOBÂNDA TOTALĂ....................................................... 74 - DOBÂNDĂ UZURARĂ...................................................... 74 - DOBÂNDĂ VARIABILĂ.................................................... 74 DOCUMENT ADMINISTRATIV UNIC (DAU)............................................ 75 DOCUMENT JUSTIFICATIV........................................................ 75 DOCUMENTAŢIA DE CREDIT....................................................... 75 DOCUMENTAŢIA PENTRU AVIZAREA INVESTIŢIILOR................................... 76 DOCUMENTAŢIA PENTRU CREDITAREA INVESTIŢIILOR................................. 76 DOCUMENTAŢIE................................................................. 76 - DOCUMENTAŢIE DE DEVIZ................................................ 76 - DOCUMENTAŢIE DE PREŢ................................................. 76 - DOCUMENTAŢIE TEHNICO-ECONOMICĂ....................................... 76 DOCUMENTE BANCARE............................................................ 77 DOCUMENTE CONTABILE ANUALE................................................... 77 DOL ......................................................................... 77 DOLAR ....................................................................... 77 DOLUS BONUS.................................................................. 77 DOMICILIATAR.......................................!......................... 77 DOMICILIERE.................................................................. 78 DOMICILIEREA ACREDITIVULUI................................................... 78 DOMICILIEREA CREDITULUI DOCUMENTAR........................................... 78 DOMICILIUL CAMBIEI........................................................... 78 DOMICILIUL DE PLATĂ.......................................................... 78 DOMICILIUL FISCAL............................................................ 78 DONATAR...................................................................... 78 DONATOR...................................................................... 78 DONAŢIE...................................................................... 78 DOSAR ....................................................................... 79 DOSAR DE CREDITE............................................................. 79 DOSAR DE DAUNE............................................................... 79 DOSAR DE PENSIONARE.......................................................... 79 DOTARE....................................................................... 80 DOTAŢIE BUGETARA............................................................. 80 DOTAŢIEDESTAT................................................................ 80 DOTĂ ........................................................................ 80 DOVADĂ....................................................................... 80 - DOVADĂ CONCLUDENTĂ................................................... 80 - DOVADĂ DE PREDARE-PRIMIRE............................................ 80 DRAHMĂ....................................................................... 80 DRAWBACK..................................................................... 80 DREPT ADMINISTRATIV.......................................................... 81 DREPT BUGETAR................................................................ 81 DREPT DE CONVERSIUNE............................... ......................... 81 DREPT DE CREANŢĂ............................................................. 81 DREPT DE EMISIUNE............................................................ 81 DREPT DE PREEMŢIUNE.......................................................... 81 DREPT DE REGRES.............................................................. 81 DREPT DE REGRES AL ASIGURĂTORULUI............................................ 81 DREPT DE RETENŢIE............................................................ 82 DREPT DE SEMNĂTURĂ........................................................... 83 DREPT DE SUBSCRIERE.......................................................... 83 570 DREPT FINANCIAR................................................................. 83 DREPTUL DE ASOCIERE ÎN SINDICATE................................................ 83 DREPTUL DE SUITĂ................................................................ 83 DREPTUL FINANŢELOR PUBLICE...................................................... 83 DREPTUL FISCAL.................................................................. 84 DREPTUL INTERNAŢIONAL AL MUNCII................................................. 84 DREPTUL INTERNAŢIONAL AL PROTECŢIEI SOCIALE.........................................,.. 84 DREPTUL LA GREVĂ..........*..................................................... 85 DREPTUL LA MUNţĂ................................................................ 85 DREPTUL LA ODlrfNĂ.............................................................. 85 DREPTUL LA PROTECŢIA MUNCII..................................................... 85 DREPTUL LA VOT.................................................................. 86 DREPTUL MUNCII.................................................................. 86 DREPTUL PROTECŢIEI SOCIALE...................................................... 86 DREPTUL PROTECŢIEI SOCIALE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ................................. 86 DREPTUL SPECIAL DE TRAGERE...................................................... 87 DUBLA ASIGURARE................................................................. 89 DUBLĂ (MULTIPLĂ) IMPUNERE....................................................... 89 - DUBLĂ IMPUNERE VOITĂ.................................................... 90 - DUBLĂ IMPUNERE NEINTENŢIONATĂ........................................... 90 DUBLĂ IMPUNERE ECONOMICĂ....,................................................... 92 DUBLĂ IMPUNERE JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ.......................................... 93 DUCAT .......................................................................... 93 DUMPING......................................................................... 93 - DUMPING VALUTAR......................................................... 93 DUMPING INVERS.................................................................. 93 DUOPOL.......................................................................... 93 DUOPSON......................................................................... 94 DUPLICAT........................................................................ 94 DURATA ASIGURĂRII............................................................... 94 DURATA DE EXECUŢIE A INVESTIŢIILOR.............................................. 94 DURATA DE RECUPERARE A INVESTIŢIEI ............................................. 94 DURATA DE SERVICIU CONSUMATĂ.................................................... 95 DURATA DE SERVICIU EFECTIVĂ..................................................... 95 DURATA DE SERVICIU NORMATĂ...................................................... 95 DURATA DE SERVICIU RĂMASĂ....................................................... 96 DURATA MEDIE A UNUI CIRCUIT..................................................... 96 DURATA MEDIE A VIEŢII........................................................... 96 DURATA MEDIE DE VIAŢĂ A OBLIGAŢIUNII............................................ 96 DURATA NORMATĂ DE RECUPERARE A INVESTIŢIILOR.................................... 97 DURATA DE VIAŢĂ UTILĂ........................................................... 97 DURATĂ REZIDUALĂ A OBLIGAŢIUNILOR............................................... 97 DUZINĂ ......................................................................... 97 E ECART .......................................................................... 98 ECHILIBRARE..................................................................... 98 ECHILIBRARE BUGETARĂ............................................................ 98 ECHILIBRU BĂNESC................................................................ 98 ECHILIBRU BUGETAR............................................................... 100 ECHILIBRU ECONOMIC GENERAL...................................................... 100 ECHILIBRU FINANCIAR............................................................. 101 ECHILIBRU VALUTAR.......................................................:....... 102 ECHITATE........................................................................ 102 571 ECHITATE FISCALĂ (JUSTEŢEA IMPUNERII)......................................... 102 ECHITATEA SALARIATULUI........................................................ 103 ECHIVALENT GENERAL............................................................ 103 ECONOMETRIA................................................................... 104 ECONOMIE...................................................................... 104 ECONOMIE DE ÎNDATORARE........................................................ 104 ECONOMIE DE PIAŢĂ............................................................. 104 ECONOMIE INTERNAŢIONALĂ DE ÎNDATORARE......................................... 104 ECONOMIE ÎNCHISĂ.............................................................. 104 ECONOMIE FINANCIARĂ........................................................... 104 ECONOMIE MONETARĂ............................................................. 104 ECONOMIE SOCIALĂ.............................................................. 104 ECONOMIE SOCIALĂ DE PIAŢĂ..................................................... 104 ECONOMIE SUBTERANĂ............................................................ 105 ECONOMII...................................................................... 105 - ECONOMII BĂNEŞTI ALE POPULAŢIEI....................................... 105 - ECONOMII DIN REDUCEREA COSTURILOR LUCRĂRILOR DE INVESTIŢII............ 106 ECONOMISIRE................................................................... 106 ECONOMIST..................................................................... 106 E.C.U. (EUROPEAN CURRENCY UNIT)............................................... 106 EFECT ........................................................................ 108 EFECT AL INVESTIŢIEI.......................................................... 108 - EFECT ANUAL AL INVESTIŢIILOR.......................................... 108 EFECT BANCAR.................................................................. 108 EFECT DE COMERŢ............................................................... 108 EFECT DE CREDIT COMERCIAL..................................................... 108 EFECT FINANCIAR............................................................... 108 EFECT PUBLIC.................................................................. 108 EFECTE DE STAT................................................................ 109 „EFECTUL DE ÎNTÂRZIERE"....................................................... 109 EFECTUL DE PÂRGHIE............................................................ 109 EFECTUL DE PÂRGHIE AL ÎNDATORĂRII............................................. 109 EFICACITATE................................................................... 109 EFICACITATEA IMPOZITULUI...................................................... 109 EFICIENŢA..................................................................... 109 EFICIENŢA ASIGURĂRILOR........................................................ 109 EFICIENŢA ECONOMICĂ A COMERŢULUI EXTERIOR..................................... 110 EFICIENŢA ECONOMICĂ A INVESTIŢIILOR........................................... 111 EFICIENŢA ECONOMICĂ A PRODUCŢIEI AGRICOLE..................................... 112 EFICIENŢA ECONOMICĂ A TEHNICII NOI............................................ 112 EFICIENŢA GLOBALĂ A FONDURILOR DE PRODUCŢIE................................... 113 EFICIENŢA NETĂ A FONDURILOR DE PRODUCŢIE...................................... 113 EFICIENŢĂ..................................................................... 114 EFICIENŢĂ ECONOMICĂ........................................................... 114 EFORT VALUTAR................................................................. 115 EGALAREA PENSIILOR............................................................ 115 ELABORAREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT............................. 116 ELABORAREA BUGETULUI DESTAT................................................... 116 ELASTICITATEA IMPOZITELOR..................................................... 717 ELEMENTELE ASIGURĂRILOR....................................................... 118 ELEMENTELE LEGII IMPOZITULUI.................................................. 118 ELIBERARE DE ACTIVE CIRCULANTE................................................ 118 ELIBERARE DE NUMERAR.......................................................... 118 EMBARGO....................................................................... 119 EMBLEMĂ....................................................................... 119 EMISIUNE...................................................................... 119 EMISIUNE BĂNEASCĂ............................................................. 119 572 - EMISIUNE FIDUCIARĂ................................................... 120 EMISIUNE DE ACŢIUNI.......................................................... 120 EMISIUNE DE OBLIGAŢIUNI...................................................... 120 EMISIUNE DE VALORI MOBILIARE................................................. 121 EMISIUNE PUBLICĂ............................................................. 121 EMISIUNEA (LANSAREA) ÎMPRUMUTULUI DE STAT.................................... 121 EMISIUNEA MONEDEI SCRIPTUALE................................................. 123 EMITENT...................................................................... 123 EMITENT DE TITLURI DE VALOARE................................................ 123 EMITEREA GARANŢIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI INTERNE...................... 123 EMITEREA TITLULUI DE ÎNCASARE A IMPOZITULUI.................................. 124 ENGINEERING.................................................................. 124 EROZIUNE MONETARĂ............................................................ 124 ESCONTARE.................................................................... 124 ESTIMAREA DAUNELOR........................................................... 125 EŞALONARE.................................................................... 125 - EŞALONARE A PLĂŢII IMPOZITELOR....................................... 125 - EŞALONARE A PLĂŢII SALARIILOR........................................ 125 EŞUARE....................................................................... 125 ETALON....................................................................... 125 - ETALON AL PREŢURILOR................................................. 125 - ETALON AUR........................................................... 125 - ETALON AUR-DEVIZE.................................................... 126 - ETALON AUR-LINGOURI.................................................. 126 - ETALON AUR-MONEDĂ.................................................... 126 - ETALON BĂNESC (MONETAR SAU VALORIC).................................. 127 - ETALON CANTITATIV (NATURAL).......................................... 127 - ETALON CONVENŢIONAL NATURAL.......................................... 127 - ETALON MONETAR....................................................... 127 - ETALON MULTIVALUTAR.................................................. 127 - ETALON MUNCĂ (TIMP).................................................. 127 - ETALON ŞCHIOP........................................................ 127 ETATIZARE.................................................................... 127 ETATIZAREA BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI....................................... 127 E.U.A. (EUROPEAN UNIT OF ACCOUNT)............................................ 127 EURCO (EUROPEAN COMPOSITE UNIT).............................................. 128 EURO ........................................................................ 128 EUROBĂNCI.................................................................... 128 „EUROCEC".................................................................... 128 EUROCREDIT................................................................... 129 EURODOLARI................................................................... 129 EUROOBLIGAŢIUNI.............................................................. 129 EUROVALUTE................................................................... 130 EVALUARE..................................................................... 130 EVALUARE ÎN VAMĂ............................................................. 130 EVALUAREA ACTIVELOR FONDURILOR UNIVERSALE DE PENSII.......................... 130 EVALUAREA BUNURILOR SUPUSE EXECUTĂRII SILITE................................. 131 EVALUAREA ÎN VEDEREA ASIGURĂRII.............................................. 131 EVALUAREA MIJLOACELOR FIXE................................................... 131 EVALUAREA OBIECTELOR CREDITATE............................................... 131 EVALUAREA PAGUBEI............................................................ 131 EVALUARE RISCULUI............................................................ 133 EVAZIONIST................................................................... 134 EVAZIUNE FISCALĂ............................................................. 134 - EVAZIUNE FISCALĂ FRAUDULOASĂ (FRAUDĂ FISCALĂ)........................ 134 - EVAZIUNE FISCALĂ LEGALĂ (TOLERATĂ)................................... 135 - EVAZIUNE FISCALĂ INTERNAŢIONALĂ...................................... 135 573 - EVAZIUNE FISCALĂ NAŢIONALĂ........................................... 136 EVAZIUNE VALUTARĂ............................................................ 137 EVIDENŢA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ............................................... 137 EVIDENŢA STATISTICĂ.......................................................... 137 EVIDENŢA TEHNICO-OPERATIVĂ................................................... 137 EVITAREA DUBLEI IMPUNERI INTERNAŢIONALE...................................... 137 EVITAREA IMPOZITĂRII......................................................... 139 EVITAREA RISCULUI............................................................ 139 EXCEDENT..................................................................... 139 - EXCEDENT BUGETAR..................................................... 139 - EXCEDENT ANUAL AL BUGETULUI LOCAL.................................... 140 - EXCEDENTUL BALANŢEI COMERCIALE....................................... 140 - EXCEDENT VALUTAR..................................................... 140 EXCEDENT BRUT................................................................ 140 EXCEDENT BRUT AL EXPLOATĂRII................................................. 140 EXCEDENT DE ACTIVE CIRCULANTE................................................ 140 EXCEDENT (DEFICIT) BRUT AL EXPLOATĂRII....................................... 140 EXCEDENT DE DAUNĂ............................................................ 141 EXCEDENT DE SUMĂ ASIGURATĂ................................................... 141 EXCEDENT DE VALOARE.......................................................... 141 EXCEDENT NET................................................................. 141 EXCEDENT PLANIFICAT AL BUGETULUI LOCAL....................................... 141 EXCEDENTUL BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT............................ 141 EX-DIVIDEND.................................................................. 141 EXECUTARE CAMBIALĂ........................................................... 141 EXECUTARE SILITĂ............................................................. 141 - EXECUTARE SILITĂ A VENITURILOR BUGETARE.............................. 142 EXECUTAREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT............................ 143 EXECUTAREA BUGETULUI DE CHELTUIELI........................................... 144 EXECUTAREA BUGETULUI DE STAT................................................. 144 EXECUTAREA BUGETULUI DE VENITURI............................................. 144 EXECUTAREA DE CASĂ A BUGETELOR LOCALE........................................ 145 EXECUTAREA DE CASĂ A BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT.................. 145 EXECUTAREA DE CASĂ A BUGETULUI DE STAT....................................... 146 EXECUTAREA GARANŢIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI EXTERNE.................... 147 EXECUTAREA GARANŢIILOR DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURI INTERNE.................... 147 EXECUTAREA OBLIGAŢIEI........................................................ 148 EXECUTAREA SILITĂ DEBITORILOR SOLIDARI....................................... 148 EXECUTAREA SILITĂ ÎN CAZUL BUNURILOR IMOBILE................................. 148 EXECUTAREA SILITĂ ÎN CAZUL BUNURILOR MOBILE.................................. 149 EXECUTAREA SILITĂ PRIN POPRIRE............................................... 150 EXECUTOR FISCAL.............................................................. 151 EXECUŢIE BUGETARĂ............................................................ 151 EXERCIŢIU BUGETAR............................................................ 151 EXERCIŢIU FINANCIAR.......................................................... 151 EXIGIBIL..................................................................... 151 EXIGIBILITATEA OBLIGAŢIEI BUGETARE........................................... 152 EXIGIBILITATEA TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ.................................... 152 EXONERĂRI FISCALE............................................................ 152 EXPANSIUNEA CREDITULUI....................................................... 153 EXPERT ...................................................................... 153 -EXPERT AL BURSEI...................................................... 154 - EXPERT DE EVALUARE................................................... 154 - EXPERT FINANCIAR-CONTABIL............................................ 154 -EXPERT JUDICIAR....................................................... 154 -EXPERT OFICIAL........................................................ 154 EXPERTIZA AVARIEI............................................................ 154 574 EXPERTIZA DE EVALUARE.......................................................... 154 EXPERTIZA DE PROTECŢIE SOCIALĂ................................................. 154 EXPERTIZAREA MEDICALĂ A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ................................... 155 EXPERTIZĂ...................................................................... 155 - EXPERTIZĂ DE EVALUARE.................................................. 155 - EXPERTIZĂ EXTRAJUDICIARĂ (AMIABILĂ).................................... 155 -EXPERTIZĂ FILATELICĂ.................................................... 155 - EXPERTIZĂ FINANCIAR-CONTABILĂ.......................................... 155 - EXPERTIZĂ JUDICIARĂ.................................................... 155 -EXPERTIZĂ OBLIGATORIE................................................... 155 EXPERTUL ASIGURĂTORULUI........................................................ 155 EXPORT......................................................................... 156 - EXPORT DE CAPITAL...................................................... 156 - EXPORT INVIZIBIL....................................................... 156 EXPUNERE LA PROIECTUL DE LEGE PENTRU ADOPTAREA BUGETULUI DE STAT............... 156 EXTRABUGETAR................................................................... 157 EXTRAPRIMĂ DE ASIGURARE........................................................ 157 EXTRAS......................................................................... 157 EXTRAS DE CONT................................................................. 157 EXTRAS DIN BALANŢA DE VERIFICARE............................................... 157 EXTRAS DIN JURNALUL DE BORD.................................................... 157 EXTRASUL CONTULUI PARTENERULUI STRĂIN.......................................... 157 F F.A.B. STOWED.................................................................. 158 FACILITATE DE PLATĂ............................................................ 158 FACTORI DE PRODUCŢIE........................................................... 158 FACTORING...................................................................... 158 FACTURĂ........................................................................ 158 - FACTURĂ CONSULARĂ...................................................... 158 - FACTURĂ DE EXPEDIŢIE................................................... 158 - FACTURĂ DE NAVLU....................................................... 158 -FACTURĂ FISCALĂ......................................................... 158 - FACTURĂ PROFORMĂ....................................................... 159 - FACTURĂ PROTESTABILĂ................................................... 159 FALIMENT....................................................................... 160 - FALIMENTUL ÎNTREPRINDERILOR............................................ 160 - FALIMENT VOLUNTAR...................................................... 160 - FALIMENT INVOLUNTAR.................................................... 160 - FALIMENT BANCAR........................................................ 163 FALIT ......................................................................... 163 FALS .......................................................................... 163 FALS INTELECTUAL............................................................... 163 FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ....................................... 163 FALS MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE........................................... 163 FALSIFICARE.................................................................... 163 - FALSIFICARE DE MONEDE SAU ALTE VALORI.................................. 163 FAPT ADMINISTRATIV............................................................. 163 FAPTE DE COMERŢ................................................................ 164 F.A.S. (FREE ALONGSIDE SHIP)................................................... 164 FĂRĂ AVARIE.................................................................... 164 FEDERALISM FISCAL.............................................................. 164 FEDERAŢIA INTERNAŢIONALĂ A INTERMEDIARILOR DE ASIGURĂRI (INTERNATIONAL FEDERATION OF INSURANCE INTERMEDIARIES)........................................ 165 FEDERAŢIA SINDICALĂ MONDIALĂ (F.S.M.).......................................... 165 575 FICTIV ........................................................................ 165 FIDEJUSIUNE.................................................................... 165 FILIALĂ ....................................................................... 165 FILODORMĂ...................................................................... 165 FINANŢARE...................................................................... 165 - FINANŢARE BUGETARĂ..................................................... 165 - FINANŢARE DIRECTĂ...................................................... 165 - FINANŢARE EXTERNĂ...................................................... 165 - FINANŢARE EXTRABUGETARĂ................................................ 165 - FINANŢARE INDIRECTĂ.................................................... 166 - FINANŢARE LEGATĂ....................................................... 166 - FINANŢARE PROPRIE...................................................... 166 FINANŢARE COMPENSATORIE........................................................ 166 FINANŢARE „PE UŞA DIN DOS“..................................................... 166 FINANŢARE PRIN ÎMPRUMUT........................................................ 166 FINANŢAREA ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢILOR DE PENSII.................................. 166 FINANŢAREA DIN BUGETELE CONSILIILOR LOCALE..................................... 166 FINANŢAREA DIN BUGETUL DE STAT................................................. 167 FINANŢAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE............................................... 167 FINANŢAREA INTRODUCERII TEHNICII NOI........................................... 167 FINANŢAREA INVESTIŢIILOR EXECUTATE ÎN ANTREPRIZĂ............................... 167 FINANŢAREA INVESTIŢIILOR EXECUTATE ÎN REGIE.................................... 167 FINANŢE........................................................................ 168 FINANŢE LOCALE................................................................. 171 FINANŢE PRIVATE................................................................ 171 FINANŢE PUBLICE................................................................ 171 FINANŢE REPUBLICANE............................................................ 172 FINANŢE SOCIALISTE............................................................. 172 FINANŢELE AGENŢILOR ECONOMICI.................................................. 172 FINANŢELE COOPERATIVELOR DE CONSUM ŞI A CELOR DE CREDIT........................ 172 FINANŢELE COOPERATIVELOR MEŞTEŞUGĂREŞTI........................................ 172 FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE................................................ 172 FINANŢELE ÎNTREPRINDERILOR DE STAT............................................. 173 FIRMĂ ......................................................................... 173 FISC .......................................................................... 174 FISCALISM...................................................................... 174 FISCALITATE.................................................................... 174 FIŞ A DE CALCUL AL AMORTISMENTULUI MIJLOACELOR FIXE............................ 174 FIŞA DE GESTIONARE A CREDITULUI EXTERN......................................... 174 FIŞA DE PENSIONARE............................................................. 175 FIŞA DE RECALCULARE A AMORTISMENTULUI.......................................... 175 FIŞA PLAFOANELOR DE DECONTARE PENTRU INVESTIŢII................................ 175 FIŞA PLĂŢILOR PLAFONATE........................................................ 175 FIŞA PROGRAMULUI DE INTEGRARE EUROPEANĂ........................................ 175 FIŞĂ FISCALĂ................................................................... 176 FIXING ........................................................................ 176 FIZIOCRAŢII.................................................................... 176 FLORIN ........................................................................ 176 FLOTARE A CURSURILOR VALUTARE.................................................. 176 FLOTARE IMPURĂ................................................................. 177 FLOTARE LIBERĂ................................................................. 177 FLUXURI BRUTE DE CAPITAL....................................................... 177 FLUXURI (MIŞCARE) DE CAPITAL................................................... 177 FLUXURI FINANCIARE............................................................. 177 FLUXURI NETE DECAPITAL......................................................... 177 FOAIE DE VĂRSĂMÂNT CU CHITANŢĂ................................................. 177 FOARFECA PREŢURILOR............................................................ 177 F.O.B. (FREE ON BOARD)......................................................... 178 3/6 FOND ........................................................................ 178 FOND ATRAS................................................................... 178 FOND BĂNESC.................................................................. 179 - FOND BĂNESC CENTRALIZAT.............................................. 179 - FOND BĂNESC NECENTRALIZAT............................................ 179 FOND CENTRALIZAT DE REZERVĂ SAU DE ASIGURARE................................. 179 FOND CU DESTINAŢIE SPECIALĂ.................................................. 179 FOND DE ACUMULARE............................................................ 179 FOND DE AMORTIZARE........................................................... 179 FOND DE ASIGURARE............................................................ 181 FOND DE ASIGURARE CURENT..................................................... 182 FOND DE ASIGURARE ÎN VALUTĂ.................................................. 182 FOND DE CONSOLIDARE.......................................................... 182 FOND DE CONSUM............................................................... 183 FOND DE CONSUM INDIVIDUAL.................................................... 183 FOND DE CONSUM SOCIAL........................................................ 183 FOND DE DEZVOLTARE (ACUMULARE)............................................... 183 FOND DE ECHILIBRARE BUGETARĂ................................................. 183 FOND DE INVESTIŢII........................................................... 183 FOND DE ÎNLOCUIRE............................................................ 184 FOND DE PENSII............................................................... 184 FOND DE PREMIERE............................................................. 184 FOND DE REZERVĂ.............................................................. 184 FOND DE REZERVĂ BUGETARĂ..................................................... 184 FOND DE REZERVĂ LIBER VĂRSAT................................................. 184 FOND DE RISC................................................................. 184 FOND DE RULMENT.............................................................. 185 FOND DE RULMENT (AL BUGETULUI LOCAL)......................................... 185 FOND DE TEZAUR AL JUDEŢULUI ŞI AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI..................... 186 FOND DETEZAUR AL STATULUI.................................................... 186 FOND DESCHIS DE INVESTIŢII................................................... 186 FOND EFECTIV DE SALARIZARE................................................... 187 FOND ÎMPRUMUTAT.............................................................. 187 FOND MUTUAL.................................................................. 187 FOND MUTUAL BALANSAT (ECHILIBRAT)............................................ 188 FOND MUTUAL CU EMISIUNE CONTINUĂ (NEDETERMINATĂ)............................. 188 FOND MUTUAL CU EMISIUNE PREDETERMINATĂ....................................... 188 FOND MUTUAL DE CREŞTERE...................................................... 188 FOND MUTUAL PENTRU VENIT..................................................... 188 FOND MUTUAL SPECIALIZAT...................................................... 188 FOND PENTRU CHELTUIELI ÎN PERIOADA DE GARANŢIE............................... 188 FOND PENTRU INOVAŢII......................................................... 188 FOND PENTRU INTRODUCEREA TEHNICII NOI........................................ 189 FOND PENTRU ÎNTREŢINEREA CREŞELOR ŞI CĂMINELOR DE ZI......................... 189 FOND PENTRU ORGANIZAREA ŞANTIERULUI.......................................... 189 FOND PENTRU RECLAMĂ COMERCIALĂ............................................... 189 FOND REÎNNOIBIL AL O.N.U..................................................... 189 FOND SPECIAL................................................................. 189 FOND SPECULATIV.............................................................. 189 FOND STATUTAR................................................................ 189 FOND UNIVERSAL DE PENSII..................................................... 190 FONDATOR..................................................................... 190 FONDUL ACTIVELOR CIRCULANTE.................................................. 190 FONDUL ANTREPRENORIAL ROMÂNO-AMERICAN........................................ 191 FONDUL ASIGURĂRILOR DE VIAŢĂ................................................. 191 FONDUL AURULUI............................................................... 191 FONDUL BUNĂSTĂRII SOCIALE.................................................... 191 577 FONDUL CU CAPITAL DE RISC.................................................... 191 FONDUL DE COOPERARE MONETARĂ AL C.E.E........................................ 192 FONDUL DE DEZVOLTARE ECONOMICĂ AL ÎNTREPRINDERII CU CAPITAL DE STAT.......... 192 FONDUL DE ECHIPAMENT AL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE........................ 192 FONDUL DE GARANTARE A CREDITULUI RURAL....................................... 192 FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR......................... 193 FONDUL DE INTERVENŢIE PENTRU ÎNLĂTURAREA EFECTELOR CALAMITĂŢILOR NATURII... 194 FONDUL DE PROTEJARE A ASIGURAŢILOR........................................... 194 FONDUL DE REZERVĂ AL ASIGURĂRILOR............................................ 194 FONDUL DE REZERVĂ AL CASEI DE ECONOMII ŞI CONSEMNAŢIUNI...................... 195 FONDUL DE REZERVĂ AL SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI................................... 195 FONDUL DE REZERVĂ BUGETARĂ LA DISPOZIŢIA CONSILIULUI LOCAL, JUDEŢEAN ŞI AL CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.......................... 195 FONDUL DE REZERVĂ BUGETARĂ LA DISPOZIŢIA GUVERNULUI.......................... 195 FONDUL DE REZERVĂ DE DAUNE................................................... 195 FONDUL DE REZERVĂ DIN BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT................... 196 FONDUL DE RISC PENTRU GARANŢII EXTERNE ŞI ÎMPRUMUTURI SUBSIDIARE............. 196 FONDUL DE RISC PENTRU GARANŢII INTERNE....................................... 196 FONDUL DE RISC PENTRU ÎMPRUMUTURILE EXTERNE CONTRACTATE DE STAT ŞI SUBÎMPRUMUTATE UNOR PERSOANE JURIDICE..................................... 197 FONDUL DE RISC PENTRU ÎMPRUMUTURILE EXTERNE GARANTATE DE STAT................ 197 FONDUL DE RISC PENTRU ÎMPRUMUTURILE INTERNE GARANTATE DE STAT................ 198 FONDUL DE RISC Şl DE ACCIDENT PENTRU PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU HANDICAP..................................................................... 198 FONDUL DE RULMENT............................................................ 199 FONDUL DE RULMENT AL UNITĂŢII ADMINISTRATIV-TERITORIALE...................... 199 FONDUL DE SPRIJIN............................................................ 200 FONDUL DE STAT DE REZERVĂ PENTRU REPARAREA LOCUINŢELOR ÎN CAZ DE CALAMITĂŢI ALE NATURII.................................................................. 200 FONDUL DE STAT ÎN VALUTĂ..................................................... 200 FONDUL EUROPEAN DE COOPERARE MONETARĂ (F.E.C.O.M.)........................... 200 FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE................................................ 200 FONDUL EUROPEAN DE ORIENTARE ŞI GARANTARE AGRICOLĂ (F.E.O.G.A.).............. 200 FONDUL FIDUCIAR.............................................................. 201 FONDUL FUNCIAR............................................................... 201 FONDUL INTERNAŢIONAL DE DEZVOLTARE AGRICOLĂ (F.I.D.A.)....................... 201 FONDUL MINISTERULUI TRANSPORTURILOR PENTRU COMPENSAREA CHELTUIELILOR DETERMINATE DE CALAMITĂŢILE NATURII.......................................... 201 FONDUL MONETAR EUROPEAN...................................................... 202 FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL (F.M.I.)........................................ 202 FONDUL NAŢIONAL DE ASIGURARE PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ Şl BOLI PROFESIONALE 204 FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE PENTRU PENSII................................... 205 FONDUL NAŢIONAL DE SOLIDARITATE.............................................. 206 FONDUL NAŢIONAL PENTRU PROTEJAREA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI.................... 207 FONDUL NAŢIONAL PHARE........................................................ 207 FONDUL NAŢIUNILOR UNITE DE DEZVOLTARE A CAPITALULUI.......................... 207 FONDUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRU COPII (U.N.I.C.E.F.).......................... 207 FONDUL PENTRU ACŢIUNI SOCIALE................................................ 208 FONDUL PENTRU CERCETARE-DEZVOLTARE........................................... 208 FONDUL PENTRU CONSTRUCŢII DE LOCUINŢE ŞI ALTE INVESTIŢII CU CARACTER SOCIAL ...................................................................... 208 FONDUL PENTRU PLATA INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ, A INDEMNIZAŢIEI DE INTEGRARE PROFESIONALĂ Şl A ALOCAŢIEI DE SPRIJIN....................................... 209 FONDUL PENTRU PROCURĂRI DE MIJLOACE MATERIALE................................ 209 FONDUL PENTRU PROTECŢIA MUNCII............................................... 209 FONDUL PENTRU PROTECŢIA VICTIMELOR STRĂZII................................... 210 FONDUL PENTRU REPARAŢII...................................................... 210 578 FONDUL PROPRIETĂŢII DE STAT (F.P.S.)......................................... 210 FONDUL ROMÂN DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINZĂTORII PRIVAŢI Şl SPRIJINIREA PRIVATIZĂRII PRIN CUMPĂRAREA DE ACTIVE........................ 210 FONDUL ROMÂNO-AMERICAN PENTRU INVESTIŢII..................................... 211 FONDUL SOCIAL EUROPEAN....................................................... 211 FONDUL SPECIAL AL BĂNCII DE EXPORT-IMPORT A ROMÂNIEI......................... 211 FONDUL SPECIAL DE PROMOVARE ŞI DESFĂŞURARE A TURISMULUI ÎN ROMÂNIA........... 211 FONDUL SPECIAL DE SOLIDARITATE SOCIALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP......... 211 FONDUL SPECIAL PENTRU DEZVOLTAREA ŞI MODERNIZAREA DRUMURILOR PUBLICE......... 212 FONDUL SPECIAL PENTRU SĂNĂTATE............................................... 213 FONDURI ATRASE............................................................... 213 FONDURI CIRCULANTE........................................................... 213 FONDURI DE CIRCULAŢIE........................................................ 214 FONDURI DE PRODUCŢIE......................................................... 214 FONDURI DE REZERVĂ DE BANCNOTE, MONEDĂ METALICĂ ŞI MONEDĂ DIVIZIONARĂ METALICĂ..................................................................... 214 FONDURI FIXE................................................................. 214 FONDURI FIXE CU DESTINAŢIE SOCIALĂ........................................... 214 FONDURI MUTUALE.............................................................. 214 FONDURI PROPRII.............................................................. 215 FONDURI SOCIAL-CULTURALE..................................................... 216 FONDURI VALUTARE............................................................. 216 FONDURILE ASIGURĂRILOR SOCIALE PENTRU SĂNĂTATE............................... 216 FONDURILE CASEI DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR (C.A.R.P.)................ 217 FONDURILE PROPRIETĂŢII PRIVATE (F.P.P.)...................................... 217 F.O.R. (FREE ON RAILWAY)..................................................... 217 FORFETAR..................................................................... 218 FORFETARE.................................................................... 218 FORMAREA BRUTĂ DE CAPITAL FIX................................................ 218 FORMAREA NETĂ DE CAPITAL FIX................................................. 219 FORMĂ DE DECONTARE........................................................... 219 FORME DE PROTECŢIE A OAMENILOR ŞI A BUNURILOR ÎMPOTRIVA FORŢELOR DISTRUCTIVE ALE NATURII ŞI ACCIDENTELOR.................................................. 219 FORTUIT...................................................................... 220 FORŢĂ MAJORĂ................................................................. 220 FORWARD............!......................................................... 220 F.O.T. (FREE ON TRUCK)....................................................... 220 FRAHT ..............................................'........................ 220 FRANCIZA..................................................................... 221 FRANCO....................................................................... 221 - FRANCO LA BORD....................................................... 221 -FRANCO CHEU........................................................... 221 -FRANCO DOMICILIU...................................................... 221 -FRANCO FABRICĂ........................................................ 221 -FRANCO VAMĂ........................................................... 221 FRANŞIZĂ..................................................................... 221 - FRANŞIZĂ OBIŞNUITĂ................................................... 221 FRAUDĂ....................................................................... 222 FRAUDĂ FISCALĂ............................................................... 222 FRÂNĂ FISCALĂ................................................................ 222 FRECVENŢA RELATIVĂ DE REALIZARE A INDICELUI DE DESPĂGUBIRE................... 222 FRECVENŢĂ.................................................................... 222 FUGĂ A CAPITALURILOR......................................................... 222 FUGĂ DE BANI................................................................. 223 FUMĂRIT...................................................................... 223 FUNCŢIA COMERCIALĂ A UNITĂŢII ECONOMICE...................................... 223 FUNCŢIA CONTABILĂ A UNITĂŢII ECONOMICE....................................... 223 579 FUNCŢIA CREDITULUI BANCAR DE MOBILIZARE, REPARTIZARE ŞI UTILIZARE A DISPONIBILITĂŢILOR BĂNEŞTI (FUNCŢIA DISTRIBUTIVĂ)............................. 223 FUNCŢIA CREDITULUI DE ASIGURARE A STABILITĂŢII PREŢULUI....................... 224 FUNCŢIA DE CERCETARE-DEZVOLTARE A UNITĂŢII ECONOM ICE......................... 224 FUNCŢIA DE CONTROL............................................................ 224 - FUNCŢIA DE CONTROL A CREDITULUI BANCAR................................ 224 FUNCŢIA DE CONTROL ŞI DE EVALUARE A UNITĂŢII ECONOMICE........................ 225 FUNCŢIA DE COORDONARE A ACTIVITĂŢII UNITĂŢII ECONOMICE........................ 225 FUNCŢIA DE EMISIUNE MONETARĂ A CREDITULUI..................................... 225 FUNCŢIA DE ORGANIZARE......................................................... 225 FUNCŢIA DE PERSONAL A UNITĂŢII ECONOMICE...................................... 225 FUNCŢIA DE PREVIZIUNE A UNITĂŢII ECONOMICE.................................... 225 FUNCŢIA DE PRODUCŢIE A UNITĂŢII ECONOMICE..................................... 225 FUNCŢIA DE SUPRAVIEŢUIRE...................................................... 225 FUNCŢIA FINANCIARĂ A UNITĂŢII ECONOMICE....................................... 226 FUNCŢIE DE GESTIUNE........................................................... 226 FUNCŢIILE ASIGURĂRILOR DE PERSOANE, DE BUNURI ŞI DE RĂSPUNDERE CIVILĂ......... 226 FUNCŢIILE ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT........................................ 227 FUNCŢIILE BANILOR............................................................. 228 FUNCŢIILE BENEFICIULUI........................................................ 230 FUNCŢIILE BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT.............................. 230 FUNCŢIILE BUGETULUI DE STAT................................................... 230 FUNCŢIILE CREDITULUI.......................................................... 231 FUNCŢIILE CREDITULUI EXTERN................................................... 231 FUNCŢIILE FINANŢELOR.......................................................... 231 FUNCŢIILE MONEDEI............................................................. 231 FUNCŢIILE PREŢURILOR.......................................................... 232 FUNCŢIILE PROFITULUI.......................................................... 233 FUNCŢIILE SISTEMULUI FISCAL................................................... 233 FUNGIBIL...................................................................... 233 FURNIZOR...................................................................... 233 FUTURE........................................................................ 233 FUTURE MARKET................................................................. 233 FUZIUNE....................................................................... 234 FUZIUNE VERTICALĂ............................................................. 234 FUZIUNEA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE.............................................. 234 FUZIUNEA SOCIETĂŢILOR DE ASIGURĂRI............................................ 234 6 GAJ .........................................:................................ 235 GAJIST ....................................................................... 236 GARANT........................................................................ 236 GARANT DE EMISIUNI............................................................ 236 GARANTAREA CREDITELOR......................................................... 236 GARANTAREA EMISIUNILOR DE OBLIGAŢIUNI FAŢĂ DE DEPRECIEREA MONEDEI DE PLATĂ 236 GARANTAREA EUROOBLIGAŢIUNILOR ÎMPOTRIVA RISCULUI VALUTAR...................... 237 GARANTAT...................................................................... 237 GARANŢIA PERSONALĂ............................................................ 237 GARANŢIE...................................................................... 238 - GARANŢIE A CREDITELOR................................................. 238 - GARANŢIE BANCARĂ...................................................... 238 -GARANŢIEDE AVARIE COMUNĂ............................................... 238 - GARANŢIE ÎN AUR....................................................... 238 -GARANŢIE DE FIDELITATE................................................. 238 580 - GARANŢIE ÎN CONTUL DE SIGURANŢĂ...................................... 238 - GARANŢIE ÎN NUMERAR.................................................. 238 - GARANŢIE ÎN SCRISORI DEPUSE.......................................... 239 - GARANŢIE MATERIALĂ................................................... 239 - GARANŢIE MORALĂ ..................................................... 239 - GARANŢIE PERSONALĂ................................................... 239 - GARANŢIE REALĂ....................................................... 239 GARANŢIE DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURILE EXTERNE................................ 239 GARANŢIE DE STAT PENTRU ÎMPRUMUTURILE INTERNE................................ 240 GARANŢII ASIGURĂTORII PENTRU CREDITELE BANCARE............................... 241 GARANŢII REALE............................................................... 241 GARDA FINANCIARĂ............................................................. 242 G.A.T.T. 242 GESTIONAR.................................................................... 243 GESTIONAREA DATORIEI PUBLICE INTERNE, EXTERNE ŞI A GARANŢIILOR DE STAT....... 243 GESTIUNE..................................................................... 244 GESTIUNE BANCARĂ............................................................. 244 GESTIUNE ECONOMICĂ........................................................... 244 GESTIUNE FINANCIARĂ.......................................................... 245 GESTIUNE FRAUDULOASĂ......................................................... 245 GESTIUNEA NUMERARULUI........................................................ 245 GESTIUNEA PORTOFOLIULUI DE VALORI MOBILIARE.................................. 246 GESTIUNEA TREZORERIEI AGENTULUI ECONOMIC..................................... 246 GHILDE ...................................................................... 246 GHIŞEU DE SCHIMB VALUTAR..................................................... 247 GIR ......................................................................... 247 - GIR DE ÎNTOARCERE.................................................... 247 - GIR DUPĂ PROTEST..................................................... 247 - GIR FĂRĂ GARANŢIE.................................................... 247 -GIRÎN ALB............................................................. 247 - GIR LA PURTĂTOR...................................................... 247 - GIR „NU LA ORDIN“.................................................... 248 - GIR PENTRU ÎNCASARE.................................................. 248 -GIR PLIN.............................................................. 248 -GIR SIMULAT........................................................... 248 GIRANT ...................................................................... 248 GIRARE ...................................................................... 248 GIRATAR...................................................................... 248 GLOBALIZAREA ASIGURĂRILOR ŞI REASIGURĂRILOR.................................. 248 GLOABĂ....................................................................... 249 GOL DE ACTIVE CIRCULANTE..........................................................4. 249 GOL TEMPORAR DE CASĂ......................................................... 249 GOLD EXCHANGE STANDARD....................................................... 250 GOLD STANDARD................................................................ 250 GRAD DE ACOPERIRE A IMPORTURILOR PRIN EXPORTURI.............................. 250 GRAD DE ACOPERIRE PRIN ASIGURARE............................................. 250 GRAD DE AVARIE............................................................... 250 GRAD DE CUPRINDERE ÎN ASIGURARE.............................................. 251 GRAD DE DISTRUGERE........................................................... 251 GRAD DE FISCALITATE.......................................................... 251 GRAD DE FRUCTIFICARE A ACTIVELOR............................................. 252 GRAD DE INVALIDITATE......................................................... 252 GRAD DE ÎNDATORARE........................................................... 252 GRAD DE UZURĂ A AUTOVEHICULULUI.............................................. 253 GRADUL DE ACOPERIRE A DAUNEI................................................. 253 GRADUL DE ECONOMICITATE A OPERAŢIUNILOR DE EXPORT............................ 254 GRADUL DE ECONOMICITATE A OPERAŢIUNILOR DE IMPORT............................ 254 581 GRADUL DE ÎNDATORARE A CAPITALULUI............................................. 254 GRADUL DE ÎNDATORARE A ŢĂRII................................................... 255 GRADUL DE PRELUCRARE A MATERIILOR PRIME........................................ 255 GRADUL DE REÎNNOIRE A MIJLOACELOR FIXE......................................... 255 GRADUL DE SOLVABILITATE AL SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI............................. 255 GRADUL DE UTILIZARE A CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE................................. 255 GRADUL DE UZURĂ A MIJLOACELOR FIXE............................................. 256 GRADUL DE VALORIFICARE A MATERIILOR PRIME...................................... 256 GRAFICUL DE EŞALONARE A INVESTIŢIEI............................................ 256 GRAFICUL MODIFICĂRII NUMERARULUI ÎN CIRCULAŢIE................................. 256 GRANT ......................................................................... 256 GRAT1FICAŢIE................................................................... 257 GREVĂ ......................................................................... 257 GREVĂ DE ZEL................................................................... 257 GREVĂ FISCALĂ.................................................................. 257 GREVĂ PATRONALĂ (LOCK-OUT)..................................................... 257 GRILĂ DE IMPOZITARE............................................................ 257 GROP .......................................................................... 257 GRUPĂ DE MUNCĂ................................................................. 257 „GULERE ALBE“.................................................................. 258 GUVERNUL ROMÂNIEI.............................................................. 259 H HANTRU......................................................................... 260 HAOS VALUTAR................................................................... 260 HARACI ........................................................................ 260 HÂRTIE DE VALOARE.............................................................. 260 HÂRTIE MONEDĂ.................................................................. 261 HÂRTIE TIMBRATĂ................................................................ 261 HEDGING........................................................................ 261 HEDGER......................................................................... 261 HEGEMONIE VALUTARĂ............................................................. 261 HIPER1NFLAŢIE.................................................................. 261 HOLDING........................................................................ 262 HOPŞA ......................................................................... 262 HOTMONEY....................................................................... 262 I IERTAREA DATORIEI.............................................................. 263 IGIENA MUNCII.................................................................. 263 ILEGAL ........................................................................ 263 ILUZIA BANILOR................................................................. 263 IMOBILIZARE DE ACTIVE CIRCULANTE............................................... 263 IMOBILIZARE DE FONDURI......................................................... 263 IMOBILIZĂRI PE TERMEN LUNG..................................................... 263 IMPACTUL IMPOZITĂRII........................................................... 264 IMPORT ........................................................................ 264 IMPORT Şl EXPORT DE VALUTĂ..................................................... 264 IMPOZABIL...................................................................... 264 IMPOZIT........................................................................ 264 IMPOZIT AD VALOREM............................................................. 265 IMPOZIT AGRICOL................................................................ 265 IMPOZIT ANALITIC............................................................... 265 582 IMPOZIT ANTICIPAT............................................................... 265 IMPOZIT ASUPRA CONSUMULUI....................................................... 266 IMPOZIT CEDULAR................................................................. 266 IMPOZIT CONTINGENTAT............................................................ 266 IMPOZIT CUMULATIV (MULTIFAZIC).................................................. 266 IMPOZIT DE BURSĂ................................................................ 266 IMPOZIT DECLARATIV.............................................................. 266 IMPOZIT DE COTITATE............................................................. 266 IMPOZIT DE REGULARIZARE......................................................... 266 IMPOZIT DE REPARTIŢIE (DE CONTINGENTARE)........................................ 266 IMPOZIT DE STAT................................................................. 266 IMPOZIT DIRECT.................................................................. 267 IMPOZIT FINAL................................................................... 267 IMPOZIT FUNCIAR................................................................. 267 IMPOZIT INDIRECT (PE CHELTUIELI)................................................ 268 IMPOZIT INDIRECT NET............................................................ 272 IMPOZIT ÎN CASCADĂ.............................................................. 272 IMPOZIT ÎN NATURĂ............................................................... 272 IMPOZIT GLOBAL.................................................................. 272 IMPOZIT GLOBAL ASUPRA VENITULUI................................................. 272 IMPOZIT LOCAL................................................................... 272 IMPOZIT MONOFAZIC (UNIC)........................................................ 272 IMPOZIT PE BENEFICIU............................................................ 273 IMPOZIT PE BENEFICIUL SOCIETĂŢILOR MIXTE........................................ 273 IMPOZIT PE CAPITALURILE BĂNEŞTI................................................. 273 IMPOZIT PE CÂŞTIGURILE DIN CAPITAL.............................................. 273 IMPOZIT PE CÂŞTIGURILE DIN OPERAŢIUNI DE VÂNZARE-CUMPĂRARE DE VALUTĂ LA TERMEN....................................................................... 274 IMPOZIT PE CIFRA DE AFACERI..................................................... 274 IMPOZIT PE CIRCULAŢIA MĂRFURILOR................................................ 274 IMPOZIT PE FUM.................................................................. 275 IMPOZIT PE PATENTĂ.............................................................. 275 IMPOZIT PE PRODUS............................................................... 275 IMPOZIT PE TERENURI............................................................. 275 IMPOZIT PE VENIT................................................................275 IMPOZIT PE VENITURILE COOPERATIVELOR DE CONSUM.................................. 275 IMPOZIT PE VENITURILE COOPERATIVELOR MEŞTEŞUGĂREŞTI............................. 275 IMPOZIT PE VENITURILE POPULAŢIEI................................................ 276 IMPOZIT PE VENITURILE REALIZATE DIN ÎNCHIRIERI DE IMOBILE....................... 276 IMPOZIT PERSONAL (SUBIECTIV).................................................... 277 IMPOZIT REAL (OBIECTIV)......................................................... 277 IMPOZIT SINTETIC................................................................ 277 IMPOZIT SUPRAPUS................................................................ 277 IMPOZIT UNIC.................................................................... 277 IMPOZIT UNIC PE ENERGIE......................................................... 278 IMPOZITARE CUMULATĂ............................................................. 278 IMPOZITARE SEPARATĂ............................................................. 278 IMPOZITE CONTINGENTATE.......................................................... 278 IMPOZITE PE CIRCULAŢIA AVERII................................................... 278 IMPOZITUL AFERENT VENITURILOR DIN ACTIVITĂŢI AGRICOLE........................... 278 IMPOZITUL ASUPRA ACTIVULUI NET.................................................. 279 IMPOZITUL DE BURSĂ.............................................................. 279 IMPOZITUL PE CLĂDIRI............................................................ 279 IMPOZITUL PE DIVIDENDE LA SOCIETĂŢILE COMERCIALE................................ 283 IMPOZITUL PE DONAŢII............................................................ 284 IMPOZITUL PE ENERGIE............................................................ 284 IMPOZITUL PE FONDUL TOTAL DE RETRIBUIRE AL UNITĂŢILOR DE STAT................... 285 583 IMPOZITUL PE MÂNĂ MOARTĂ..................................................... 285 IMPOZITUL PE MOŞTENIRE....................................................... 285 IMPOZITUL PE PĂMÂNT.......................................................... 285 IMPOZITUL PE PROFIT.......................................................... 286 IMPOZITUL PE REPREZENTANŢE................................................... 296 IMPOZITUL PE SALARII......................................................... 296 IMPOZITUL PE SPECTACOLE...................................................... 300 IMPOZITUL PE TEREN........................................................... 302 IMPOZITUL PE TERENURI OCUPATE DE CLĂDIRI ŞI ALTE CONSTRUCŢII................. 305 IMPOZITUL PE ŢIŢEI ŞI PE GAZELE NATURALE DIN PRODUCŢIA INTERNĂ............... 305 IMPOZITUL PE VENIT........................................................... 306 IMPOZITUL PE VENITUL AGRICOL................................................. 308 IMPOZITUL PE VENITUL ANUAL GLOBAL............................................ 310 IMPOZITUL PE VENITUL REALIZAT DIN EXERCITAREA UNOR PROFESII LIBERE........... 316 IMPOZITUL PE VENITURILE ASOCIAŢIILOR FAMILIALE Şl ALE PERSOANELOR FIZICE AUTORIZATE SĂ DESFĂŞOARE ACTIVITĂŢI ECONOMICE ŞI SOCIALE ÎN MOD INDEPENDENT 317 IMPOZITUL PE VENITURILE DIN CEDAREA FOLOSINŢEI BUNURILOR..................... 318 IMPOZITUL PE VENITURILE DIN DOBÂNZI.......................................... 319 IMPOZITUL PE VENITURILE DIN DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ........... 319 IMPOZITUL PE VENITURILE DIN PENSII........................................... 320 IMPOZITUL PE VENITURILE DIN PREMII ŞI DIN JOCURI DE NOROC.................... 320 IMPOZITUL PE VENITURILE MICROÎNTREPRINDERILOR................................ 320 IMPOZITUL PE VENITURILE OBŢINUTE DIN JOCURI DE NOROC......................... 321 IMPOZITUL PE VENITURILE OBŢINUTE DIN ROMÂNIA DE NEREZIDENŢI.................. 322 IMPOZITUL PE VENITURILE REALIZATE DIN PRESTĂRI DE SERVICII RETRIBUITE PE BAZĂ DE COTE-PĂRŢI DIN ÎNCASĂRI................................................... 323 IMPOZITUL PRIVIND TRANSFERUL DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA VALORILOR MOBILIARE ŞI PĂRŢILOR SOCIALE................................................ 323 IMPOZITUL PROGRESIV PE VENIT................................................. 324 IMPRESCRIPTIBILITATEA DREPTULUI LA PENSIE.................................... 324 IMPUNERE..................................................................... 324 - IMPUNERE GLOBALĂ..................................................... 324 - IMPUNERE NORMATIVĂ................................................... 325 - IMPUNERE PROGRESIVĂ.................................................. 325 - IMPUNERE PROPORŢIONALĂ............................................... 325 - IMPUNERE REGRESIVĂ................................................... 325 - IMPUNERE SEPARATĂ.................................................... 325 IMPUTAŢIE.................................................................... 325 IMUNITATE DE IMPOZIT......................................................... 325 IMUNITATE FISCALĂ A DATORIEI PUBLICE......................................... 325 INCAPACITATE DE MUNCĂ........................................................ 325 INCAPACITATE DE PLATĂ........................................................ 325 INCASO ...................................................................... 326 INCASO CU ACCEPTARE TACITĂ................................................... 326 INCASO DOCUMENTAR............................................................ 326 - INCASO DOCUMENTAR CU PLATĂ IMEDIATĂ.................................. 327 - INCASO DOCUMENTAR REGLEMENTAT PRIMIT DIN STRĂINĂTATE................. 327 - INCASO DOCUMENTAR REGLEMENTAT REMIS ÎN STRĂINĂTATE................... 327 - INCASO DOCUMENTAR SIMPLU............................................. 327 INCIDENŢA IMPOZITĂRII........................................................ 327 INDEMNIZARE.................................................................. 327 INDEMNIZARE A ASIGURĂRII..................................................... 327 INDEMNIZAŢIA DE STAT PENTRU SALARIAŢII RĂNIŢI ÎN TIMPUL REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989 .............................................................. 328 INDEMNIZAŢIA ÎN CAZ DE SARCINĂ ŞI LEHUZIE.................................... 328 INDEMNIZAŢIA PENTRU CONCEDIUL DE ODIHNĂ...................................... 328 INDEMNIZAŢIA PENTRU INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCĂ.......................... 329 584 INDEMNIZAŢIA PENTRU TRECEREA TEMPORARĂ ÎN ALT LOC DE MUNCĂ.................... 329 INDEMNIZAŢIE.................................................................. 329 INDEMNIZAŢIE DE ASIGURARE..................................................... 329 INDEMNIZAŢIE DE ASIGURĂRI SOCIALE............................................. 330 INDEMNIZAŢIE DE CARANTINĂ..................................................... 330 INDEMNIZAŢIE DE NAŞTERE....................................................... 330 INDEMNIZAŢIE DE ŞOMAJ......................................................... 330 INDEMNIZAŢIE ÎN CAZ DE INCAPACITATE TEMPORARĂ DE MUNCĂ........................ 332 INDEMNIZAŢIE ÎN CAZ DE MATERNITATE............................................ 334 INDEMNIZAŢIE ÎN CAZ DE REDUCERE A PROGRAMULUI DE LUCRU........................ 335 INDEMNIZAŢIE PENTRU CREŞTEREA ŞI ÎNGRIJIREA COPILULUI ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA DOI ANI ...................................................................... 335 INDEMNIZAŢIE PENTRU ÎNGRIJIREA COPILULUI BOLNAV............................... 335 INDEMNIZAŢIE PENTRU ÎNSOŢITORUL INVALIDULUI DE GRADUL ÎNTÂI................... 336 INDEMNIZAŢIE PENTRU PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR ŞI RECUPERAREA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ...................................................................... 336 INDEMNIZAŢII PENTRU PENSIONARII I.O.V.R....................................... 336 INDEMNIZAŢII PENTRU PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRII, REFACEREA ŞI ÎNTĂRIREA SĂNĂTĂŢII..................................................................... 337 INDEMNIZAŢII PENTRU PROTEZE, CENTURI ABDOMINALE Şl APARATE ORTOPEDICE......... 337 INDEMNIZAŢII PENTRU TRATAMENT BALNEOCLIMATERIC................................ 337 INDEXARE...................................................................... 338 INDEXAREA DEGREVĂRILOR FISCALE ŞI A IMPOZITĂRII............................... 338 INDEXAREA ÎMPRUMUTULUI DE STAT................................................ 338 INDEXAREA PENSIILOR........................................................... 338 INDEXAREA SALARIILOR.......................................................... 339 INDICATOR..................................................................... 339 INDICATOR DE ACOPERIRE........................................................ 339 INDICATOR DE ECONOMICITATE A COMERŢULUI EXTERIOR.............................. 339 INDICATOR ECONOMIC............................................................ 339 INDICATOR FINANCIAR........................................................... 339 INDICATORI AI DATORIEI PUBLICE EXTERNE........................................ 340 INDICATORI AI EFICACITĂŢII APARATULUI PRODUCTIV............................... 341 INDICATORI AI EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII C.E.C.................................... 341 INDICATORI AI EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII DE ASIGURĂRI............................. 343 INDICATORI AI RISCULUI BANCAR................................................. 348 INDICATORI BURSIERI........................................................... 349 INDICATORI DE EFICIENŢĂ A ACTIVITĂŢII SOCIETĂŢII COMERCIALE................... 350 INDICATORI DE EFICIENŢĂ A CONTROLULUI FINANCIAR............................... 351 INDICATORI DE PERFORMANŢĂ BANCARĂ............................................. 352 INDICATORI FINANCIARI......................................................... 353 INDICATORI OPERATIVI (CONTINGENTE)............................................ 355 INDICATORI VALORICI AI EFICIENŢEI INVESTIŢIILOR............................... 355 INDICE ....................................................................... 355 INDICE AL ACŢIUNILOR.......................................................... 355 INDICE AL COSTULUI VIEŢII..................................................... 355 INDICE AL COSTURILOR DE PRODUCŢIE............................................. 356 INDICE AL PREŢURILOR.......................................................... 356 INDICE AL PREŢURILOR DE COMERŢ EXTERIOR....................................... 357 INDICE AL PREŢURILOR INTERNAŢIONALE........................................... 357 INDICE AL PUTERII DE CUMPĂRARE A BANILOR...................................... 357 INDICE BURSIER................................................................ 357 INDICE DE PROBABILITATE....................................................... 357 INDICE MEDIU DE DESPĂGUBIRE................................................... 358 INDICE VALORIC................................................................ 358 INDICE VALUTAR................................................................ 358 INDICELE BANCAR DE LICHIDITATE................................................ 358 585 INDICELE GENERAL SAU DE GRUP DE CREŞTERE A PREŢURILOR BUNURILOR DE CONSUM . 358 INDICELE RAPORTULUI DE SCHIMB.................................................... 359 - INDICELE RAPORTULUI DE SCHIMB BILATERAL.................................. 360 INDICI AI PUTERII DE CUMPĂRARE A BANILOR..............................................-. 360 INDIVIZIBILITATEA PRIMEI DE ASIGURARE............................................ 360 INDI VIZIUNE..................................................................... 361 INFLAŢIE......................................................................... 361 INFLAŢIE ABSOLUTĂ................................................................ 368 INFLAŢIE ANTICIPATĂ.............................................................. 368 INFLAŢIE DECLARATĂ............................................................... 368 INFLAŢIE DESCHISĂ................................................................ 368 INFLAŢIE EPIDEMICĂ............................................................... 368 INFLAŢIE GALOPANTĂ............................................................... 368 INFLAŢIE INVALIDATĂ.............................................................. 368 INFLAŢIE LATENTĂ (RAMPANTĂ; TÂRÂTOARE)........................................... 368 INFLAŢIE PRIN CREŞTEREA CERERII.................................................. 368 INFLAŢIE PRIN CREŞTEREA COSTURILOR............................................... 368 INFLAŢIE PRIN IMPOZITE........................................................... 368 INFLAŢIE PRIN PROFIT............................................................. 368 INFLAŢIE PRIN SALARII............................................................ 368 INFLAŢIE REALĂ................................................................... 369 INFLAŢIE RELATIVĂ,............................................................... 369 INFLAŢIE REPRIMATĂ............................................................... 369 INFLAŢIE SUPRIMATĂ............................................................... 369 INFLAŢIE VALIDATĂ................................................................ 369 INFORMAŢII CONFIDENŢIALE......................................................... 369 INFORMAŢII PRIVILEGIATE.......................................................... 369 INFRACŢIUNI CONTRA REGIMULUI PREŢURILOR ŞI AL TARIFELOR.......................... 369 INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR............................................. 369 INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR SOCIALE..................................... 370 INFRACŢIUNI LA REGIMUL MIJLOACELOR DE PLATĂ STRĂINE, METALELOR PREŢIOASE ŞI PIETRELOR PREŢIOASE........................................................... 370 INFRACŢIUNI REFERITOARE LA CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV......................... 370 INIŢIAŢI (INSIDERS).............................................................. 370 INOVAŢIE FINANCIARĂ.............................................................. 371 INSOLVABILITATE.................................................................. 371 INSOLVABILITATEA SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI......................................... 371 INSPECTOR DE DAUNĂ............................................................... 371 INSPECTOR DE PROTECŢIE A MUNCII.................................................. 372 INSPECTOR DE RISC................................................................ 372 INSPECTOR FINANCIAR.............................................................. 373 INSPECTORATUL DE STAT PENTRU HANDICAPAŢI......................................... 373 INSPECTORATUL DE STAT TERITORIAL PENTRU PROTECŢIA MUNCII......................... 373 INSPECŢIA BANCARĂ................................................................ 373 INSPECŢIA DE RISC................................................................ 373 INSPECŢIA DE STAT PENTRU PROTECŢIA MUNCII........................................ 373 INSPECŢIA FISCALĂ................................................................ 374 INSPECŢIA MUNCII................................................................. 375 INSPECŢIE DE AUDIT INTERN........................................................ 375 INSPECŢIE DE DAUNĂ............................................................... 375 INSTABILITATE A CURSURILOR BURSIERE.............................................. 375 INSTITUTUL BANCAR ROMÂN.......................................................... 376 INSTITUTUL DE EXPERTIZĂ MEDICALĂ ŞI DE RECUPERARE A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ......... 376 INSTITUTUL INTERNAŢIONAL DE FINANŢE PUBLICE...................................... 376 INSTITUŢIE....................................................................... 376 INSTITUŢIE BUGETARĂ.............................................................. 376 INSTITUŢII FINANCIAR-BANCARE..................................................... 376 INSTITUŢII PUBLICE............................................................... 377 586 INSTRUMENT BANCAR.............................................................. 377 INSTRUMENT DE DECONTARE........................................................ 377 INSTRUMENT DE PLATĂ............................................................ 377 INSTRUMENT FINANCIAR........................................................... 377 INSTRUMENTE DE CREDIT PENTRU DECONTĂRI INTERNAŢIONALE.......................... 378 INSTRUMENTE DE ECONOMISIRE..................................................... 378 INSTRUMENTE DE PLATĂ INTERNAŢIONALE............................................ 378 INSTRUMENTE MONETARE........................................................... 379 INSTRUMENTE NEGOCIABILE........................................................ 379 INTENSITATEA CAPITALULUI....................................................... 379 INTERDICŢIE BANCARĂ............................................................ 379 INTERES ASIGURAT............................................................... 379 INTERMEDIAR AL ASIGURĂRILOR.................................................... 379 INTERMEDIAR AUTORIZAT.......................................................... 379 INTERMEDIAR PENTRU VALORI MOBILIARE............................................ 379 INTERMEDIARI ÎN ASIGURĂRI...................................................... 380 INTERMEDIERE DE VALORI MOBILIARE............................................... 380 INTERVENŢIE DE BURSĂ........................................................... 380 INTERVENŢIE VALUTARĂ........................................................... 380 INTERVENŢIONAL1SMUL FISCAL..................................................... 381 INTRĂRI (INPUTS)............................................................... 381 INTRODUCEREA BUNURILOR ÎN ŢARĂ DE CĂTRE PERSOANE FIZICE........................ 381 INTUITU PERSONAE............................................................... 381 INVALIDITATE................................................................... 381 INVALIDITATE PERMANENTĂ........................................................ 381 INVENTAR....................................................................... 381 INVENTAR GOSPODĂRESC........................................................... 381 INVENTAR MORT.................................................................. 381 INVENTAR VIU................................................................... 381 INVENTAR ZESTRE................................................................ 382 INVENTARIERE................................................................... 382 INVENTARIEREA MATERIEI IMPOZABILE.............................................. 382 INVENTARUL BUNURILOR SUCCESORALE............................................... 382 INVESTITOR..................................................................... 382 INVESTITOR INDIVIDUAL.......................................................... 382 INVESTITOR INSTITUŢIONAL....................................................... 382 INVESTITOR ÎN VALORI MOBILIARE................................................. 382 INVESTIŢIE..................................................................... 383 INVESTIŢIE ACTIVĂ.............................................................. 384 INVESTIŢIE BRUTĂ............................................................... 384 INVESTIŢIE CENTRALIZATĂ........................................................ 384 INVESTIŢIE COLATERALĂ.......................................................... 384 INVESTIŢIE CONEXĂ.............................................................. 384 INVESTIŢIE DE BAZĂ (DIRECTĂ)................................................... 384 INVESTIŢIE DEFENSIVĂ........................................................... 385 INVESTIŢIE DE FOLOSINŢĂ COMUNĂ................................................. 385 INVESTIŢIE DE ÎNLOCUIRE........................................................ 385 INVESTIŢIE DEMOGRAFICĂ......................................................... 385 INVESTIŢIE DE PORTOFOLIU....................................................... 385 INVESTIŢIE DE PRODUCTIVITATE................................................... 385 INVESTIŢIE DIN CONTRIBUŢIA BĂNEASCĂ ŞI ÎN MUNCĂ A POPULAŢIEI................... 385 INVESTIŢIE DIN FONDURILE PROPRII ALE ORGANIZAŢIILOR COOPERATISTE............... 385 INVESTIŢIE DIN FONDURILE PROPRII ALE POPULAŢIEI................................ 385 INVESTIŢIE DIN FONDURILE STATULUI.............................................. 385 INVESTIŢIE DIRECTĂ............................................................. 386 INVESTIŢIE EXTERNĂ............................................................. 386 INVESTIŢIE FINANCIARĂ.......................................................... 386 INVESTIŢIE INCORPORALĂ (IMATERIALĂ)............................................ 386 587 INVESTIŢIE INTELECTUALĂ...................................................... 386 INVESTIŢIE ÎN CAPITAL UMAN................................................... 386 INVESTIŢIE ÎN CURS........................................................... 387 INVESTIŢIE ÎN SĂNĂTATE....................................................... 387 INVESTIŢIE NEPRODUCTIVĂ...................................................... 388 INVESTIŢIE NETĂ.............................................................. 388 INVESTIŢIE NETERMINATĂ....................................................... 388 INVESTIŢIE NOMINALIZATĂ...................................................... 388 INVESTIŢIE OFENSIVĂ.......................................................... 388 INVESTIŢIE PASIVĂ (INDIRECTĂ)................................................ 388 INVESTIŢIE PRODUCTIVĂ........................................................ 388 INVESTIŢIE PUSĂ ÎN FUNCŢIUNE................................................. 388 INVESTIŢIE SPECIFICĂ......................................................... 388 INVESTIŢIE TOTALĂ............................................................ 389 INVESTIŢII DE CAPITAL........................................................ 389 INVESTIŢII ÎN STAŢIUNILE BALNEOCLIMATERICE................................... 389 INVESTIŢIILE FONDURILOR UNIVERSALE DE PENSII................................. 389 INVESTIŢIILE SOCIETĂŢILOR DE ASIGURĂRI....................................... 390 IPOTECARE.................................................................... 391 IPOTECĂ...................................................................... 391 IREFRAGABIL.................................................................. 391 IZVOARE DE CONSTITUIRE A FONDULUI PENTRU ACORDAREA INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ .. 391 IZVOARELE DE CONSTITUIRE A FONDURILOR ASIGURĂRILOR SOCIALE ALE AGRICULTORILOR............................................................... 392 IZVOARELE DE FORMARE A FONDURILOR CASEI DE ASIGURĂRI A AVOCAŢILOR............ 393 I ÎMBOGĂŢIRE FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ.................................................. 394 ÎMPREJURĂRI ESENŢIALE PRIVIND RISCUL............................................».. 394 ÎMPRUMUT..................................................................... 394 ÎMPRUMUT BANCAR.............................................................. 394 ÎMPRUMUT BUGETAR............................................................. 394 ÎMPRUMUT CU ANUITATE VIAGERĂ................................................. 395 ÎMPRUMUT CU CUPON ZERO (ZERO-COUPON BOND).................................... 395 ÎMPRUMUT CU OPŢIUNE'......................................................... 395 ÎMPRUMUT CU RATĂ VARIABILĂ................................................... 395 ÎMPRUMUT DE CONSUMAŢIE....................................................... 395 ÎMPRUMUT DE CONVERSIUNE...................................................... 395 ÎMPRUMUT DE FOLOSINŢĂ........................................................ 396 ÎMPRUMUT DE RENTĂ............................................................ 396 . ÎMPRUMUT DE STAT............................................................. 396 ÎMPRUMUT DE STAT CU CÂŞTIGURI................................................ 399 ÎMPRUMUT DE STAT CU DOBÂNDĂ.................................................. 399 ÎMPRUMUT DE STAT CU DOBÂNDĂ ŞI CÂŞTIGURI..................................... 399 ÎMPRUMUT DE STAT DE RĂZBOI................................................... 399 ÎMPRUMUT DE STAT EXTERN...................................................... 399 ÎMPRUMUT DE STAT FĂRĂ OBLIGAŢIUNI............................................ 400 ÎMPRUMUT DE STAT FĂRĂ PIERDERE............................................... 400 ÎMPRUMUTDE STAT FĂRĂ TERMEN.................................................. 401 ÎMPRUMUT DE STAT FORŢAT...................................................... 401 ÎMPRUMUT DE STAT INTERN...................................................... 401 ÎMPRUMUT DE STAT LIMITAT..................................................... 401 ÎMPRUMUT DE STAT NELIMITAT................................................... 401 ÎMPRUMUT DE STAT PRIN ROBINET................................................ 402 ÎMPRUMUT ÎN CONDIŢII DE FAVOARE.............................................. 402 588 ÎMPRUMUT ÎN CONTUL DE SIGURANŢĂ............................................. 402 ÎMPRUMUT ÎN DOUĂ MONEDE..................................................... 402 ÎMPRUMUT ÎN LOTURI.......................................................... 402 ÎMPRUMUT ÎN SUFERINŢĂ....................................................... 402 ÎMPRUMUT MARITIM............................................................ 402 ÎMPJUJMUTOBLIGATAR.......................................................... 402 ÎMPRUMUT PENTRU ACOPERIREA CHELTUIELILOR BUGETULUI DE STAT.................. 402 ÎMPRUMUT PERPETUU........................................................... 403 ÎMPRUMUT PE TERMEN SCURT.................................................... 403 ÎMPRUMUT PRIN ANUITĂŢI TERMINAB1LE.......................................... 403 ÎMPRUMUTARE................................................................. 403 ÎMPRUMUTAT.................................................................. 403 ÎMPRUMUTĂTOR................................................................ 403 ÎMPRUMUTURI CE SE ACORDĂ CELOR CARE AU ÎNCHEIAT ASIGURĂRI DE VIAŢĂ.......... 403 ÎMPRUMUTURI CE SE ACORDĂ DE CĂTRE CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR.. 403 ÎMPRUMUTURI CONTRACTATE DE AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE....... 404 ÎMPRUMUTURI DE STAT VOLUNTARE (PATRIOTICE).................................. 405 ÎMPRUMUTURI EXTERNE GARANTATE DE STAT....................................... 405 ÎMPRUMUTURI INTERNE GARANTATE DE STAT....................................... 405 ÎMPRUMUTURI MARITIME........................................................ 405 ÎMPRUMUTURI TEMPORARE DIN FONDURILE DE TEZAUR............................... 405 ÎMPUTERNICIRE............................................................... 405 ÎN AFARE COTEI.............................................................. 406 ÎNALTA CURTE DE CONTURI..................................................... 406 ÎNCADRAREA PLĂŢILOR ÎN FONDURILE CONSTITUITE................................ 406 ÎNCASARE.................................................................... 406 ÎNCASARE FISCALĂ............................................................ 406 ÎNCASATOR.................................,................................. 406 ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI FĂRĂ NUMERAR.............................................. 406 ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI ÎN NUMERAR................................................ 406 ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ASIGURARE......................................... 407 ÎNCETAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ.................................. 407 ÎNCETAREA EXECUTĂRII SILITE................................................. 408 ÎNCETAREA PLĂŢII INDEMNIZAŢIEI DE ŞOMAJ..................................... 408 ÎNCETAREA PLĂŢII INDEMNIZAŢIILOR ŞI A AJUTOARELOR DE ASIGURĂRI SOCIALE...... 408 ÎNCETAREA PLĂŢII PENSIEI.................................................... 408 ÎNCETAREA PLĂŢILOR.......................................................... 409 ÎNCHEIEREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT........................... 409 ÎNCHEIEREA BUGETULUI DE STAT................................................ 409 ÎNCHIDERE................................................................... 410 ÎNCHIDEREA ACREDITIVULUI.................................................... 410 ÎNCHIDEREA CREDITĂRII INVESTIŢIILOR......................................... 410 ÎNCHIDEREA CREDITELOR BUGETARE.............................................. 410 ÎNCHIDEREA CREDITELOR BUGETARE DE ASIGURĂRI SOCIALE......................... 410 ÎNCHIDEREA FINANŢĂRII INVESTIŢIILOR......................................... 410 ÎNDATORARE.................................................................. 411 ÎNLESNIRI ACORDATE LA PLATA IMPOZITELOR ŞI A TAXELOR........................ 411 ÎNMATRICULAREA AGENŢILOR ECONOMICI.......................................... 411 ÎNREGISTRAREA FISCALĂ....................................................... 411 ÎNREGISTRAREA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ......................................... 411 ÎNREGISTRAREA IMPOZITULUI................................................... 412 ÎNREGISTRAREA PLĂTITORILOR DE TAXĂ PE VALOAREA ADĂUGATĂ..................... 412 ÎNSCRIERE ÎN FALS........................................................... 413 ÎNSCRIS .................................................................... 413 ÎNSCRIS DECLARAT FALS....................................................... 413 ÎNSCRIS FUNCIAR............................................................. 413 ÎNSCRIS OFICIAL............................................................. 413 ÎNSCRIS SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ............................................... 413 589 ÎNSTRĂINAREA BUNURILOR CONSTITUITE GARANŢIE.................................. 413 ÎNŞELĂCIUNE.................................................................. 413 ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ......................................................... 413 ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ A DESPĂGUBIRII.......................................... 413 ÎNŞTIINŢARE CU PRIVIRE LA PRODUCEREA EVENIMENTELOR ASIGURATE LA AUTOVEHICULE................................................................. 414 ÎNTABULARE................................................................... 414 ÎNTÂRZIEREA CREDITORULUI..................................................... 414 ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII............................................... 414 ÎNTREPRINZĂTOR............................................................... 415 ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII SILITE............................................... 415 ÎNTRERUPEREA TERMENULUI DE PRESCRIPŢIE....................................... 415 ÎNŢELEGERE EXTRAJUDICIARĂ ÎNTRE TOŢI CREDITORII.............................. 415 ÎNVIORARE.................................................................... 415 J JETON DE PREZENŢĂ............................................................ 416 JOBBER ...................................................................... 416 JOC ......................................................................... 416 JOC DE BURSĂ................................................................. 416 JUDECĂTOR SINDIC............................................................. 416 JURISDICŢIA ASIGURĂRILOR SOCIALE PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ Şl BOLI PROFESIONALE................................................................. 417 JURISDICŢIA ASIGURĂRILOR SOCIALE............................................. 417 JURISDICŢIE FISCALĂ.......................................................... 441 JUR1SPRUDENŢĂ................................................................ 418 JURNAL ...................................................................... 418 JURNAL DE BORD............................................................... 418 JURNAL PRIVIND CUMPĂRĂRILE DE MATERII PRIME SUPUSE ACCIZELOR................. 418 JURNAL PRIVIND VÂNZĂRILE DE PRODUSE FINITE SUPUSE ACCIZELOR.................. 418 JUSTIFICAREA AVANSULUI SPRE DECONTARE........................................ 418 JUSTIFICAREA FONDURILOR DE INVESTIŢII PRIMITE................................ 419 K KNOW-HOW..................................................................... 420 KNOW-TO...................................................................... 420 KRACH ....................................................................... 420 L LA CERERE.................................................................... 421 LA PREZENTARE................................................................ 421 LA ŞI DE LA.................................................................. 421 „LĂZI FRĂŢEŞTI".............................................................. 421 LEASE-BACK................................................................... 421 LEASING...................................................................... 421 LEASING FINANCIAR............................................................ 422 LEGAL ....................................................................... 422 LEGALITATE................................................................... 422 LEGAT ....................................................................... 422 LEGATAR...................................................................... 423 LEGE ........................................................................ 423 590 LEGE ANTIDUMPING.............................................................. 423 LEGE MONETARĂ................................................................. 423 LEGE PENTRU ADOPTAREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT.................. 423 LEGE PENTRU ADOPTAREA BUGETULUI DE STAT (LEGEA BUGETARĂ)...................... 423 LEGE PRIVIND ASIGURĂRILE ŞI REASIGURĂRILE ÎN ROMÂNIA.......................... 424 LEGE PRIVIND CONSTITUIREA, ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR........................................... 424 LEGE PRIVIND FINANŢELE PUBLICE ALE ROMÂNIEI................................... 424 LEGE PRIVIND FINANŢELE PUBLICE LOCALE......................................... 424 LEGE PRIVIND PENSIILE DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT ŞI ASISTENŢA SOCIALĂ....... 425 LEGE PRIVIND SISTEMUL PUBLIC DE PENSII ŞI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE.. 425 LEGE PRIVIND SOCIETĂŢILE DE ASIGURARE ŞI SUPRAVEGHEREA ASIGURĂRILOR........... 425 LEGEA CIRCULAŢIEI BĂNEŞTI..................................................... 425 LEGEA LUI ENGEL............................................................... 426 LEGEA LUI GRESHAM............................................................. 426 LEGEA NUMERELOR MARI.......................................................... 426 LEGEA PRIVATIZĂRII SOCIETĂŢILOR COMERCIALE.................................... 427 LEGEA PROTECŢIEI MUNCII....................................................... 427 LEGISLAŢIE.................................................................... 428 LEGISLAŢIE A ASIGURĂRILOR SOCIALE............................................. 428 LEGISLAŢIE ECONOMICO-FINANCIARĂ............................................... 428 LEGISLAŢIE VALUTARĂ........................................................... 428 LEGITIMAŢIE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ.............................................. 428 LEU .......................................................................... 429 LEU-VALUTĂ.................................................................... 429 LEVERAGE...................................................................... 430 LEX LOCIACTUS................................................................. 430 LEX LOCI COMMISSI............................................................. 430 LEX LOCI EXECUTIONIS.......................................................... 430 LEX LOCI SOLUTIONIS........................................................... 430 LEX REISITAE.................................................................. 430 LEX VOLLINTATIS............................................................... 430 LIBERALITATE.................................................................. 430 LIBERALIZARE.................................................................. 430 LIBERALIZAREA CIRCULAŢIEI CAPITALURILOR....................................... 430 LIBERALIZAREA PREŢURILOR...................................................... 430 LIBERAREA DEBITORULUI......................................................... 430 LIBER DE CHELTUIELI........................................................... 430 LIBER DE VAMĂ................................................................. 430 LIBER-SCHIMB.................................................................. 431 LIBER-SCHIMBISM............................................................... 431 LIBERTATE CONTRACTUALĂ........................................................ 431 LIBERTATEA MUNCII............................................................. 431 L.I.B.O.R..................................................................... 431 LIBRET DE ECONOMII............................................................ 432 - LIBRET DE ECONOMII CU CÂŞTIGURI ...................................... 432 - LIBRET DE ECONOMII CU CÂŞTIGURI ÎN MATERIALE DE CONSTRUCŢII........... 432 - LIBRET DE ECONOMII CU DOBÂNDĂ......................................... 432 - LIBRET DE ECONOMII CU DOBÂNDĂ ŞI CÂŞTIGURI............................ 432 - LIBRET DE ECONOMII PENTRU CONSTRUCŢIA DE LOCUINŢE..................... 432 - LIBRET DE ECONOMII PENTRU CUMPĂRAREA DE LOCUINŢE PROPRIETATE PERSONALĂ.............................................................. 433 - LIBRET DE ECONOMII PENTRU TURISM...................................... 433 LIBRETUL DE ECONOMII CU DOBÂNDĂ ŞI CÂŞTIGURI PENTRU AUTOTURISME............... 433 LICENŢĂ....................................................................... 433 LICHIDARE..................................................................... 433 - LICHIDARE VAMALĂ...................................................... 434 - LICHIDAREA MIJLOACELOR FIXE........................................... 434 591 - LICHIDAREA OPERAŢIUNILOR DE BURSĂ........................................ 434 LICHIDAREA CHELTUIELILOR......................................................... 434 LICHIDAREA DAUNELOR.............................................................. 434 LICHIDAREA PASIVULUI SUCCESORAL.................................................. 434 LICHIDAREA SOCIETĂŢII DE ASIGURARE............................................... 434 LICHIDAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE............................................... 434 LICHIDAREA TRANZACŢIILOR NEGOCIATE ÎN BURSĂ...................................... 435 LICHIDATOR....................................................................... 435 LICHIDATORUL DE DAUNE............................................................ 435 LICHIDATORUL SOCIETĂŢII COMERCIALE............................................... 436 LICHIDITATE...................................................................... 436 - LICHIDITATE BANCARĂ...................................................... 437 - LICHIDITATE FINANCIARĂ................................................... 437 - LICHIDITATE INTERNAŢIONALĂ............................................... 438 - LICHIDITATE PATRIMONIALĂ................................................. 438 LICITAŢIE........................................................................ 439 LICITAŢIE DE BURSĂ............................................................... 439 LICITAŢIE INVERSĂ................................................................ 439 LICITAŢIE OLANDEZĂ............................................................... 439 LICITAŢIE PUBLICĂ................................................................ 439 LICITAŢIE VALUTARĂ............................................................... 439 LIMITA DAUNEI CASH............................................................... 440 LIMITA DE CREDIT................................................................. 440 LIMITA SOLDULUI DE CASĂ.......................................................... 441 LIMITAREA DAUNELOR............................................................... 441 LIMITAREA GARANŢIEI DE ASIGURARE................................................. 442 LIMITĂRI VALUTARE (CONTROL VALUTAR).............................................. 442 LINGOU DE AUR.................................................................... 442 LINIE DE CREDIT.................................................................. 442 LINIE DE CREDIT PENTRU CARTELA DE CREDIT......................................... 443 LINIE DE CREDIT REÎNNOIBILĂ (REVOLVING).......................................... 443 LIPSURI DE ACTIVE CIRCULANTE..................................................... 443 LIPSURI DE CASĂ.................................................................. 443 LIPSURI ÎN GESTIUNE.............................................................. 443 „LIRA VERDE"..................................................................... 443 LISTA ACŢIUNILOR DE INVESTIŢII................................................... 443 LISTA BUNURILOR AVARIATE SAU DISTRUSE............................................ 444 LISTA CIVILĂ..................................................................... 444 LISTA DE CURSURI................................................................. 444 LISTA DE TITLURI................................................................. 444 LISTA INDICATORILOR PRIVIND VENITURILE ŞI CHELTUIELILE SOCIETĂŢII DE ASIGURĂRI.... 444 LISTA POLIŢELOR LA ASIGURĂRILE DE VIAŢĂ CARE SE VOR EMITE CU CIFRE DE CONTROL 445 LISTĂ DE INVESTIŢII.............................................................. 445 LLOYD’S.......................................................................... 445 LOCATAR.......................................................................... 446 LOCATOR.......................................................................... 446 LOCAŢIE.......................................................................... 446 LOCAŢIE DE GESTIUNE.............................................................. 446 LOCK-OUT......................................................................... 446 LOCO ............................................................................ 446 LOCURI DE MUNCĂ ÎN CONDIŢII DEOSEBITE............................................ 447 LOCURI DE MUNCĂ ÎN CONDIŢII SPECIALE............................................. 447 LOCUS REGIT ACTUM................................................................ 448 LOMBARD.......................................................................... 448 LOMBARDA......................................................................... 448 LOMBARDARE....................................................................... 448 LORO ......t..................................................................... 448 LOT ............................................................................. 448 JVL LOTERIA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ............................................. 448 LOTERIE................................................................... 449 LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII-MONTAJ............................................. 449 LUCRĂRI PUBLICE........................................................... 449 M MAJORARE.................................................................. 450 MAJORAREA CAPITALULUI..................................................... 450 MANAGEMENT................................................................ 450 MANAGEMENT FINANCIAR...................................................... 450 MANAGEMENT ÎN ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI.................................... 450 MANAGEMENT MONETAR........................................................ 451 MANAGEMENTUL DATORIEI INTERNE............................................. 451 MANAGEMRNTUL RISCULUI..................................................... 452 MANAGER................................................................... 453 MANAGER DE RISC........................................................... 453 MANCO .................................................................... 453 MANDANT................................................................... 453 MANDAT.................................................................... 453 - MANDAT BUGETAR.................................................... 453 - MANDAT COMERCIAL.................................................. 453 - MANDAT DE TRANSPORT............................................... 453 -MANDAT POŞTAL...................................................... 453 - MANDAT TELEGRAFIC................................................. 453 MANDATAR.................................................................. 453 MANIFESTUL NAVEI.......................................................... 453 MARCĂ DE FABRICĂ SAU DE COMERŢ............................................ 454 MARFĂ .................................................................... 454 MARJĂ .................................................................... 454 - MARJĂ BANCARĂ..................................................... 454 - MARJĂ BRUTĂ....................................................... 454 - MARJĂ COMERCIALĂ.................................................. 454 - MARJA COSTURILOR DE PRODUCŢIE..................................... 454 - MARJA COSTURILOR DIRECTE.......................................... 454 - MARJA COSTURILOR VARIABILE........................................ 454 - MARJĂ DE DUMPING.................................................. 454 - MARJĂ DE FLUCTUARE................................................ 454 - MARJĂ DE SOLVABILITATE A ASIGURĂTORULUI........................... 454 - MARJA DOBÂNZII.................................................... 455 - MARJA PROFITULUI ................................................. 455 MARKETING................................................................. 455 MASA PROFITULUI........................................................... 455 MASA VENITULUI NET........................................................ 455 MASĂ BĂNEASCĂ (MONETARĂ).................................................. 455 MASĂCREDALĂ............................................................... 456 MASĂ CREDITOARE ACTIVĂ.................................................... 456 MASĂ DEBITOARE............................................................ 456 MASĂ PATRIMONIALĂ......................................................... 456 MASĂ SUCCESORALĂ.......................................................... 456 MATERIALE................................................................. 457 - MATERIALE AUXILIARE............................................... 457 - MATERIALE DE BAZĂ................................................. 457 MATERIE IMPOZABILĂ........................................................ 457 MATERIE PRIMĂ............................................................. 457 MATRICOLĂ................................................................. 457 593 MAXIMĂ BUNÂ-CREDINŢĂ......................................................... 457 MĂRIME MEDIE................................................................. 457 MĂRIME RELATIVĂ.............................................................. 457 MĂRIMEA DEFICITULUI BUGETAR.................................................. 458 MĂSURĂTOARE DE CONTROL....................................................... 458 MĂSURI ASIGURĂTORII.......................................................... 458 MECANISM FINANCIAR........................................................... 458 MECANISM FISCAL.............................................................. 460 MECENATUL.................................................................... 460 MEDIE ....................................................................... 460 - MEDIE ARITMETICĂ SIMPLĂ.............................................. 460 - MEDIE ARITMETICĂ PONDERATĂ........................................... 460 - MEDIE ARMONICĂ....................................................... 461 - MEDIE GEOMETRICĂ..................................................... 461 - MEDIE PONDERATĂ...................................................... 461 - MEDIE PROPORŢIONALĂ.................................................. 461 MEGAINFLAŢIE................................................................. 461 MEMBRU AL BURSEI DE VALORI MOBILIARE......................................... 461 MEMBRU AL UNUI FOND UNIVERSAL DE PENSII...................................... 461 MEMORANDUM................................................................... 462 MERCANTILISM................................................................. 462 METAL MONETAR (VALUTAR)...................................................... 462 METALE PREŢIOASE (NOBILE).................................................... 462 METODA ANALITICĂ DE NORMARE A ACTIVELOR CIRCULANTE........................... 463 METODA ANULĂRII DE TIMBRE FISCALE............................................ 463 METODA AUTOMATĂ DE ELABORARE A BUGETULUI DE STAT............................. 463 METODA BAZĂ BUGETARĂ ZERO.................................................... 463 METODA COST-AVANTAJE (COST-EFICIENŢĂ)........................................ 464 METODA „COST PLUS“........................................................... 464 METODA COTELOR (SUMELOR) DEFALCATE DIN VENITURILE BUGETULUI DE STAT.......... 464 METODA DE ANALIZĂ COST-AVANTAJE (BUGETARĂ ZERO).............................. 464 METODA DE CALCULARE A VENITULUI NAŢIONAL..................................... 465 METODA DIRECTĂ DE EVALUARE A CHELTUIELILOR INSTITUŢIILOR BUGETARE............ 465 METODA EVALUĂRII AUTOMATE.................................................... 465 METODA EVALUĂRII DIRECTE..................................................... 465 METODA EVALUĂRII DIRECTE A VENITULUI IMPOZABIL............................... 465 METODA EVALUĂRII INDIRECTE A VENITULUI IMPOZABIL............................. 466 METODA FONDURILOR DE ECHILIBRARE INTERIOARĂ A BUGETELOR LOCALE............... 466 METODA IMPUNERII PRIN COMPARAŢIE............................................. 466 METODA IMPUNERII ŞI DEBITĂRII................................................ 466 METODA MAJORĂRII SAU A DIMINUĂRII............................................ 467 METODA MANAGEMENTULUI PRIN OBIECTIVE......................................... 467 METODA NORMATIVĂ DE EVALUARE A CHELTUIELILOR INSTITUŢIILOR BUGETARE.......... 467 METODA NORMATIVĂ DE IMPUNERE................................................. 467 METODA PLANIFICARE, PROGRAMARE ŞI BUGETIZARE................................. 468 METODA PLĂŢII DIRECTE........................................................ 468 METODA PROSPECTIVĂ........................................................... 468 METODA RAŢIONALIZĂRII OPŢIUNILOR BUGETARE.................................... 469 METODA REALĂ DE IMPUNERE..................................................... 469 METODA RETROSPECTIVĂ......................................................... 469 METODA REŢINERII ŞI VIRĂRII (STOPAJUL LA SURSĂ).............................. 469 METODA SINTETICĂ (GLOBALĂ) DE NORMARE A ACTIVELOR CIRCULANTE................. 470 METODA SUBVENŢIILOR DE ECHILIBRARE........................................... 470 METODĂ....................................................................... 471 METODE DE FINANŢARE BUGETARĂ................................................. 471 METODE DE FORMARE A FONDURILOR AGENŢILOR ECONOMICI........................... 471 MIGRAŢIA CAPITALULUI......................................................... 472 594 MIJLOACE BĂNEŞTI.............................................................. 472 MIJLOACE BĂNEŞTI ALE INSTITUŢIILOR PUBLICE.................................... 473 MIJLOACE BĂNEŞTI ALE UNITĂŢILOR ECONOMICE DE STAT............................. 473 MIJLOACE BUGETARE............................................................. 473 MIJLOACE CU DESTINAŢIE SPECIALĂ............................................... 473 MIJLOACE DE PLATĂ............................................................. 473 MIJLOACE DE PLATĂ STRĂINE..................................................... 473 MIJLOACE DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR........................................... 473 MIJLOACE EXTRABUGETARE........................................................ 474 MIJLOACE FIXE................................................................. 474 - MIJLOACE FIXE INDUSTRIALE............................................. 475 - MIJLOACE FIXE ÎNCHIRIATE.............................................. 475 - MIJLOACE FIXE NEINDUSTRI ALE.......................................... 475 - MIJLOACE FIXE PROPRII................................................. 475 MIJLOACE ÎN DECONTARE......................................................... 475 MIJLOC DE SCHIMB.............................................................. 475 MIJLOCITOR OFICIAL............................................................ 475 MINIM DE TRAI................................................................. 475 MINIMUM NEIMPOZABIL........................................................... 475 MINISTERUL FINANŢELOR......................................................... 475 MINISTERUL MUNCII ŞI SOLIDARITĂŢII SOCIALE.................................... 478 MINUS DE CASĂ................................................................. 480 MINUS DE GARANŢIE A CREDITELOR................................................ 480 MISIT ........................................................................ 480 MITĂ ......................................................................... 480 MIZĂ ......................................................................... 480 MOBILITATEA CAPITALULUI....................................................... 480 MOBILIZAREA REURSELOR INTERNE................................................. 480 MOD DE IMPUNERE ŞI DE PERCEPERE............................................... 481 MOD DE PRODUCŢIE.............................................................. 481 MODALITATE DE PLATĂ........................................................... 481 MODALITĂŢI DE PLATĂ INTERNAŢIONALE............................................ 481 MODIFICAREA ALOCAŢIILOR BUGETARE.............................................. 481 MODIFICAREA CREDITELOR BUGETARE TRIMESTRIALE.................................. 481 MODIFICAREA OBLIGAŢIEI BUGETARE............................................... 482 MODIFICAREA SUMEI ASIGURATE................................................... 482 MONEDĂ........................................................................ 482 -MONEDĂ CHEIE........................................................... 483 -MONEDĂ CONVENŢIONALĂ................................................... 483 - MONEDĂ DE CALCUL...................................................... 483 - MONEDĂ DE CONT........................................................ 483 - MONEDĂ DE CREDIT (BANCNOTA)........................................... 483 - MONEDĂ DE HÂRTIE...................................................... 484 - MONEDĂ DE METAL....................................................... 484 - MONEDĂ DE REFERINŢĂ................................................... 484 - MONEDĂ DE REZERVĂ..................................................... 484 -MONEDĂ DIVIZIONARA..................................................... 484 -MONEDĂ ELECTRONICĂ..................................................... 484 - MONEDĂ FIDUCIARĂ (DE ÎNCREDERE)....................................... 484 - MONEDĂ FORTE.......................................................... 484 -MONEDA INTERNAŢIONALA.................................................. 484 - MONEDĂ NAŢIONALĂ...................................................... 485 - MONEDĂ SCRIPTURALĂ.................................................... 485 - MONEDĂ SLABĂ.......................................................... 485 - MONEDĂ STRĂINA........................................................ 485 - MONEDA TRANSNAŢIONALĂ................................................. 500 - MONEDĂ UNIVERSALĂ..................................................... 485 595 MONETAR..................................................................... 485 MONETARISM.................................................................. 485 MONETARIST.................................................................. 485 MONETĂRIE................................................................... 485 MONETICA.................................................................... 485 MONOMETALISM................................................................ 485 MONOPOL..................................................................... 486 - MONOPOL BANCAR...................................................... 486 - MONOPOL DE ASIGURARE................................................ 486 -MONOPOL FISCAL....................................................... 486 - MONOPOL NATURAL..................................................... 486 - MONOPOL VALUTAR DE STAT............................................. 487 MONOPSON.................................................................... 487 MONTAREA ÎMPRUMUTULUI....................................................... 487 MORALITATEA IMPUNERII....................................................... 487 MORATORIU................................................................... 487 - MORATORIUL ÎMPRUMUTULUI PUBLIC...................................... 488 MOŞTENIRE................................................................... 488 MULTIPLICATOR............................................................... 488 MULTIPLICATORUL CHELTUIELILOR PUBLICE....................................... 488 MULTIPLICATORUL CREDITULUI.................................................. 488 MULTIPLICATORUL FISCAL...................................................... 488 MULTIPLICATORUL INVESTIŢIILOR............................................... 488 MUNCĂ ...................................................................... 489 MUNCĂ PATRIOTICĂ............................................................ 489 MUNTE DE PIETATE............................................................ 490 MUTUALITATE................................................................. 490 N NARTUL...................................................................... 491 NAŢIONALIZARE............................................................... 491 NAUFRAGIU................................................................... 491 NAVE PENALIZATE............................................................. 491 NAVLOSANT................................................................... 492 NAVLOSIRE................................................................... 492 NAVLOSITOR.................................................................. 492 NAVLU ...................................................................... 492 - NAVLU ACUMULAT...................................................... 492 - NAVLU AD VALOREM.................................................... 492 -NAVLU ANTICIPAT...................................................... 492 -NAVLU BRUT........................................................... 492 - NAVLU CONTRA RAMBURS................................................ 492 - NAVLU GARANTAT...................................................... 492 - NAVLU GLOBAL (FORFETAR)............................................. 492 -NAVLU ÎNTREG......................................................... 492 - NAVLU LA DESTINAŢIE................................................. 492 - NAVLU MORT.......................................................... 492 -NAVLU NET............................................................ 492 - NAVLU PE DISTANŢĂ................................................... 492 - NAVLU SUPLIMENTAR................................................... 492 NEAFECTAREA VENITURILOR BUGETARE............................................ 493 NECESAR AL FONDULUI DE RULMENT.............................................. 493 NEGLIJENŢĂ.................................................................. 494 NEGLIJENŢĂ ÎN PĂSTRAREA SECRETULUI DE STAT.................................. 494 NEGLIJENŢĂ ÎN SERVICIU...................................................... 494 596 NEGOCIERE.................................................................. 494 NEGOCIEREA CONDIŢIILOR DE MUNCĂ............................................ 494 NEGOCIEREA TITLURILOR FINANCIARE........................................... 494 NEIMPOZABIL................................................................ 494 NELUAREA MĂSURILOR DE PROTECŢIE A MUNCII................................... 494 NEOIMPERIALISM............................................................. 496 NEREZIDENŢI VALUTARI ÎN ROMÂNIA............................................ 496 NETTO ..................................................................... 496 NEUTRALITATE BUGETARĂ...................................................... 496 NEUTRALITATE FISCALĂ....................................................... 496 NEVOIA DE FOND DE RULMENT.................................................. 497 NIVEL (LIMITĂ) AL VALORII DE ECHILIBRARE................................... 497 NIVEL DE ÎNCASĂRI.......................................................... 497 NIVEL DE PLĂŢI............................................................. 497 NIVEL DE VIAŢĂ............................................................. 497 NOMINAL.................................................................... 497 NOMINALISM................................................................. 497 NORMARE.................................................................... 497 NORMAREA ACTIVELOR CIRCULANTE.............................................. 497 - NORMAREA ACTIVELOR CIRCULANTE PRIN METODA ANALITICĂ................ 498 - NORMAREA ACTIVELOR CIRCULANTE PRIN METODA SINTETICĂ (GLOBALĂ)...... 498 NORMAREA CHELTUIELILOR INSTITUŢIILOR PUBLICE............................... 499 NORMATIV................................................................... 500 NORMATIV ANUAL ÎN ORE DE FUNCŢIONARE....................................... 500 NORMATIV DE CHELTUIELI..................................................... 500 NORMATIV ÎN ZILE........................................................... 500 NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE............................................ 500 NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE............................... 501 NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE LA ÎNTREPRINDERILE DE TRANSPORTURI AUTO.......................................................... 502 NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE LA REGIONALELE DE CALE FERATĂ .................................................................... 502 NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE LA UNITĂŢILE DE NAVIGAŢIE CIVILĂ .................................................................... 503 NORMATIVUL ACTIVELOR CIRCULANTE ÎN DECONTARE LA UNITĂŢILE SUBORDONATE COMANDAMENTULUI AVIAŢIEI CIVILE TAROM...................................... 503 NORMATIVUL FONDULUI PENTRU TEHNICA NOUĂ.................................... 504 NORMATIVUL MATERIILOR PRIME ŞI AL MATERIALELOR............................. 504 NORMATIVUL MEDIU ANUAL GLOBAL.............................................. 505 NORMATIVUL MINIM DE FINANŢAT............................................... 505 NORMATIVUL PENTRU OBIECTE DE INVENTAR DE MICĂ VALOARE SAU DE SCURTĂ DURATĂ, PIESE DE SCHIMB, ECHIPAMENT ŞI MATERIALE DE PROTECŢIE...................... 505 NORMATIVUL PENTRU PLANUL TEHNIC............................................ 506 NORMATIVUL PRODUCŢIEI NETERMINATE.......................................... 507 NORMATIVUL PRODUCŢIEI NETERMINATE ÎN CONSTRUCŢII-MONTAJ.................... 509 NORMATIVUL PRODUSELOR FINITE ŞI AL SEMIFABRICATELOR DESTINATE VÂNZĂRII..... 509 NORMATIVUL VALORIC......................................................... 512 NORMĂ ..................................................................... 512 NORMĂ ANALITICĂ DE AMORTIZARE.............................................. 512 NORMĂ CENTRALIZATĂ DE CHELTUIELI........................................... 513 NORMĂ COMBINATĂ (COMPUSĂ, COMPLEXĂ) DE CHELTUIELI.......................... 513 NORMĂ CURENTĂ.............................................................. 513 NORMĂ DE AMORTIZARE........................................................ 513 NORMĂ DE AMORTIZARE DECRESCĂTOARE, REGRESIVĂ SAU ACCELERATĂ................ 514 NORMĂ DE AMORTIZARE PE 1 KM SAU PE 1000 KM................................. 514 NORMĂ DE AMORTIZARE PE ORA DE FUNCŢIONARE.................................. 515 NORMĂ DE AMORTIZARE PROGRESIVĂ............................................. 515 597 NORMĂ DE AMORTIZARE PROPORŢIONALĂ ÎN TIMP.................................... 515 NORMĂ DE AMORTIZARE PROPORŢIONALĂ PE UNITATE DE PRODUS....................... 515 NORMĂ DE APROVIZIONARE GRUPATĂ............................................... 516 NORMĂ DE APROVIZIONARE INDIVIDUALĂ........................................... 516 NORMĂ DE ASIGURARE........................................................... 516 NORMĂ DE CHELTUIELI.......................................................... 516 NORMĂ DE CONSUM.............................................................. 516 - NORMĂ DE CONSUM SPECIFIC............................................. 516 -NORMĂ DE CONSUM TEHNOLOGIC............................................ 516 NORMĂ DE DREPT FINANCIAR..................................................... 517 NORMĂ DE ÎNCĂRCARE ŞI DESCĂRCARE............................................. 517 NORMĂ DE PERISABILITATE...................................................... 517 NORMĂ DE STOC (ÎN ZILE)...................................................... 517 NORMĂ DE VENIT IMPOZABIL..................................................... 518 NORMĂ FINANCIARĂ............................................................. 519 NORMĂ INDICATIVĂ DE CHELTUIELI (ORIENTATIVĂ, FACULTATIVĂ).................... 519 NORMĂ INDIVIDUALĂ DE CHELTUIELI (SIMPLĂ, DETALIATĂ).......................... 519 NORMĂ ÎN VIGOARE............................................................. 519 NORMĂ MATERIALĂ.............................................................. 519 - NORMĂ MATERIALĂ DE CHELTUIELI........................................ 519 NORMĂ MEDIE ÎN ZILE.......................................................... 519 NORMĂ OBLIGATORIE............................................................ 520 NORMĂ PLANIFICATĂ............................................................ 520 NORMĂ PROGRESIVĂ............................................................. 520 NORMĂ SUMARĂ................................................................. 520 NORMĂ UNICĂ DE AMORTIZARE.................................................... 520 NORME DE PROTECŢIE A MUNCII.................................................. 521 NOSTRO....................................................................... 522 NOTAR ....................................................................... 522 NOTAR DE BURSĂ............................................................... 522 NOTAR PUBLIC................................................................. 522 NOTĂ ........................................................................ 523 - NOTĂ CONTABILĂ....................................................... 523 - NOTĂ DECALCUL........................................................ 523 - NOTĂ DE COMANDĂ...................................................... 523 - NOTĂ DE CONSTATARE................................................... 523 - NOTĂ DE EXPUNERE A CONCLUZIILOR VERIFICĂRII.......................... 523 - NOTĂ DE FUNDAMENTARE TEHNICO-ECONOMICĂ............................... 523 - NOTĂ DE PREZENTARE................................................... 523 - NOTĂ DE REZILIERE A CONTRACTULUI DE REASIGURARE...................... 524 - NOTĂ EXPLICATIVĂ..................................................... 524 - NOTĂ INFORMATIVĂ..................................................... 524 „NOTE“ ...................................................................... 524 NOTIFICARE................................................................... 524 NOTIFICAREA ACREDITIVULUI.................................................... 524 NOTIFICAREA CERERII DE DESPĂGUBIRE........................................... 524 NOUA INFLAŢIE................................................................ 524 NOUA ORDINE MONETARĂ ŞI FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂ............................ 524 NOVAŢIUNE.................................................................... 526 NOVAŢIUNEA ÎMPRUMUTULUI DE STAT.............................................. 526 NULIFICAREA BANILOR.......................................................... 527 NULITATE..................................................................... 527 NULITATEA CONTRACTULUI DE ASIGURARE.......................................... 527 NUMĂRUL MEDIU DE ASIGURĂRI CONTRACTATE DE UN LUCRĂTOR........................ 527 NUMERAR...................................................................... 528 598 NUMERE DE COMUTAŢIE........................................................... 528 NUMISMATICĂ................................................................... 528 0 OBIECT DE INVENTAR DE MICĂ VALOARE SAU DE SCURTĂ DURATĂ....................... 529 OBIECT DE INVESTIŢIE.......................................................... 529 OBIECTIV DE INVESTIŢII........................................................ 529 OBIECTUL ASIGURĂRII........................................................... 529 OBIECTUL CREDITELOR BANCARE................................................... 529 OBIECTUL FINANŢELOR........................................................... 530 OBIECTUL IMPOZITULUI PE VENIT................................................. 530 OBIECTUL IMPUNERII............................................................ 530 OBLIGATAR..................................................................... 530 OBLIGAŢIE..................................................................... 530 OBLIGAŢIE BUGETARĂ............................................................ 530 OBLIGAŢIE DE IMPOZIT.......................................................... 531 OBLIGAŢIE FISCALĂ............................................................. 531 OBLIGAŢII DE RAPORTARE ALE SOCIETĂŢILOR DE PENSII............................. 532 OBLIGAŢIUNE................................................................... 532 OBLIGAŢIUNE C.E.C............................................................. 534 OBLIGAŢIUNE COMUNALĂ SAU MUNICIPALĂ........................................... 534 OBLIGAŢIUNE CONVERTIBILĂ...................................................... 534 OBLIGAŢIUNE CONVERTIBILĂ ÎN ACŢIUNI........................................... 534 OBLIGAŢIUNE CORPORATIVĂ....................................................... 535 OBLIGAŢIUNE CU CUPON ZERO..................................................... 535 OBLIGAŢIUNE CU DOBÂNDĂ VARIABILĂ.............................................. 535 OBLIGAŢIUNE CU OPŢIUNE..........................!............................. 535 OBLIGAŢIUNE CU PRIMĂ DIFERITĂ................................................. 535 OBLIGAŢIUNE DE CASÂ........................................................... 535 OBLIGAŢIUNE DE FINANŢARE...................................................... 535 OBLIGAŢIUNE DE IEŞIRE......................................................... 535 OBLIGAŢIUNE DE REFINANŢARE.................................................... 536 OBLIGAŢIUNE DE TEZAUR......................................................... 536 OBLIGAŢIUNE EMISĂ DE SOCIETĂŢILE PE ACŢIUNI................................... 536 OBLIGAŢIUNE EMISĂ PE BAZĂ DE VENIT............................................ 537 OBLIGAŢIUNE EXTERNĂ........................................................... 537 OBLIGAŢIUNE IMOBILIARĂ........................................................ 537 OBLIGAŢIUNE INDEXATĂ.......................................................... 537 OBLIGAŢIUNE IPOTECARA......................................................... 537 OBLIGAŢIUNE NECONVERTIBILĂ.................................................... 537 OBLIGAŢIUNE PARTICIPANTĂ...................................................... 537 OBLIGAŢIUNE PERPETUA.......................................................... 537 OBLIGAŢIUNE PRECARA........................................................... 537 OBLIGAŢIUNE RAMBURSABILĂ...................................................... 537 OBLIGAŢIUNE RAMBURSABILĂ ÎN ACŢIUNI........................................... 538 OBLIGAŢIUNE SIMPLĂ (CLASICĂ).................................................. 538 OBLIGAŢIUNE SPECIALĂ.......................................................... 538 OBLIGAŢIUNE YANKEE............................................................ 538 OBLIGAŢIUNI DE STAT........................................................... 53 8 OBLIGAŢIUNI GARANTATE CU ECHIPAMENTE.......................................... 539 OBLIGAŢIUNI GARANTATE CU VALORI MOBILIARE..................................... 539 OBLIGAŢIUNI ÎN SERIE.......................................................... 539 OBLIGAŢIUNI NEGARANTATE....................................................... 539 OBLIGAŢIUNI SPECULATIVE....................................................... 539 OBLIGO ....................................................................... 539 OBOL ......................................................................... 539 599 OCA ......................................................................... 539 OFERTÂ ...................................................................... 539 -OFERTĂ DE ASIGURARE................................................... 539 - OFERTĂ DE REASIGURARE................................................ 539 OFERTĂ PUBLICĂ DE TITLURI DE VALOARE......................................... 540 OFERTĂ PUBLICĂ DE VALORI MOBILIARE........................................... 540 OFERTĂ REALĂ................................................................. 542 OFICIUL CENTRAL DE PLATĂ A PENSIILOR......................................... 542 OFICIUL DE ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENSII....................................... 542 OFICIUL DE ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENSII PENTRU ŢĂRĂNIME....................... 542 OFICIUL DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ................................................. 543 OFICIUL DE EVIDENŢĂ A DOCUMENTELOR DE ASIGURĂRI SOCIALE...................... 543 OFICIUL DE EVIDENŢA A VALORILOR MOBILIARE.................................... 544 OFICIUL DE SUPRAVEGHERE A ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE............ 544 OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI................................... 545 OFICIUL PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR...................................... 545 OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI............................................... 546 OLIGARHIE FINANCIARĂ......................................................... 546 OLIGOPOL..................................................................... 546 OLIGOPSON.................................................................... 547 OM DE AFACERI................................................................ 547 ONEROS....................................................................... 547 ONORAR....................................................................... 547 ONORARIUL COMISARULUI DE AVARIE.............................................. 547 OPEN-MARKET........................................... ...................... 547 OPERAŢIUNE BANCARĂ........................................................... 547 OPERAŢIUNE DE BANCĂ.......................................................... 547 OPERAŢIUNE DE BURSĂ.......................................................... 547 OPERAŢIUNE DE CASĂ........................................................... 547 OPERAŢIUNI BANCARE ACCESORII................................................. 547 OPERAŢIUNI BANCARE ACTIVE.................................................... 547 OPERAŢIUNI BANCARE DE COMISION ALE INSTITUŢIILOR DE CREDIT................... 548 OPERAŢIUNI BANCARE PASIVE.................................................... 548 OPERAŢIUNI BURSIERE DE ACOPERIRE CONTRA DIVERSELOR RISCURI (HEDGING)......... 548 OPERAŢIUNI CU MIJLOACE DE PLATĂ STRĂINE, CU METALE ŞI PIETRE PREŢIOASE....... 548 OPERAŢIUNI DE CREDIT......................................................... 548 OPERAŢIUNI DE DECONTARE...................................................... 548 OPERAŢIUNI DE DEVIZE......................................................... 548 OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI FĂRĂ NUMERAR................................. 549 OPERAŢIUNI DE ÎNCASĂRI ŞI PLĂŢI ÎN NUMERAR................................... 549 OPERAŢIUNI DE OPEN-MARKET (PIAŢĂ DESCHISĂ)................................... 549 OPERAŢIUNI DE SCHIMB VALUTAR................................................. 549 OPERAŢIUNI DE SCHIMB VALUTAR PENTRU PERSOANE FIZICE.......................... 549 ' OPERAŢIUNI DE SCONT.......................................................... 549 OPERAŢIUNI DE SWITCH......................................................... 549 OPERAŢIUNI FINANCIARE........................................................ 550 OPERAŢIUNI ÎN AFARA LICITAŢIILOR VALUTARE.................................... 550 OPERAŢIUNI VALUTARE.......................................................... 550 - OPERAŢIUNI VALUTARE CURENTE.......................................... 550 - OPERAŢIUNI VALUTARE DE CAPITAL....................................... 551 - OPERAŢIUNI VALUTARE LA TERMEN........................................ 552 - OPERAŢIUNI VALUTARE LA VEDERE........................................ 552 - OPERAŢIUNI VALUTARE NECOMERCIALE..................................... 552 -OPERAŢIUNI VALUTARE „SWAP“............................................ 552 OPERAŢIUNILE CASEI DE ECONOMII ŞI CONSEMNAŢIUNI.............................. 552 OPERAŢIUNILE DE ACTIV ALE BĂNCILOR........................................... 553 OPERAŢIUNILE DE PASIV ALE BĂNCILOR........................................... 553 600 OPHT ........................................................................ 553 OPTIMUL FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII.......................................... 553 „ORA DE VRĂJITORIE TRIPLĂ"................................................... 553 ORDIN DE BURSĂ............................................................... 553 ORDIN DE ÎNCASARE............................................................ 554 ORDIN DE PLATĂ............................................................... 554 ORDIN DE FLATĂ LA CEREREA DIRECTĂ A BENEFICIARULUI........................... 556 ORDIN DE VÂNZARE............................................................. 556 ORDIN DE VIRAMENT (TRANSFER)................................... ............. 556 ORDIN LA CURS LIMITAT........................................................ 556 ORDIN „VINDE LA PIAŢĂ"....................................................... 556 ORDINEA LEGALĂ A PLĂŢILOR.................................................... 556 ORDONANŢAREA CHELTUIELILOR................................................... 557 ORDONATOR DE CREDITE......................................................... 557 - ORDONATOR PRINCIPAL DE CREDITE....................................... 557 - ORDONATOR SECUNDAR DE CREDITE......................................... 558 - ORDONATOR TERŢIAR DE CREDITE......................................... 558 ORGANELE DE EXECUTARE SILITĂ................................................. 559 ORGANIZAREA SISTEMULUI BUGETAR............................................... 559 ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII (O.I.M. - ORGAN1ZATION INTERNATIONALE DU TRAVAIL).................................................................. 559 ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A PROPRIETĂŢII INTELECTUALE (O.M.P.I. - ORGANIZATION MONDIALE DE LA PROPRlâTâ INTELLECTUELLE)..................................... 561 ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII (O.M.S.- ORGANIZATION MONDIALE DE LA SANTtî) 561 GLOSAR....................................................................... 562