*- Vladimir Trebici MICĂ ENCICLOPEDIE DE DEMOGRAFIE B.C.U.- IASI 588850 Editura ştiinţifică şi enciclopedică Bucureşti —1975 Revizie ştiinţifică Acad. Gheorghe Mihoc Redactor coordonator Adrian Minculescu Redactor lexicograf Jana Balacciu Coperta şi supracoperta Gheorghe Motora Tehnoredactor Olimpiu Popa CUVÎNT ÎNAINTE Preocupările pentru demografie s-au intensificat considerabil în ultimii ani ca urmare a creşterii complexităţii şi actualităţii problemelor populaţiei în întreaga lume. O expresie elocventă a acestui interes sporit la scară internaţională o constituie proclamarea de către Naţiunile Unite a anului 1974 drept Anul mondial al populaţiei şi convocarea Conferinţei mondiale a populaţiei, ale cărei lucrări s-au desfăşurat, în august 1974, în capitala ţării noastre. Pornind de la recunoaşterea existenţei unei mari diversităţi de situaţii demografice pe glob şi recunoscînd că politica demografică este un atribut inalienabil al suveranităţii fiecărui stat, Conferinţa mondială a populaţiei a reafirmat totodată importanţa cooperării internaţionale în domeniul populaţiei. Planul mondial de acţiune în domeniul populaţiei, document de importanţă majoră, adoptat prin consens de Conferinţa mondială a populaţiei, accentuează, printre recomandările sale, necesitatea intensificării eforturilor de înţelegere a acestei probleme fundamentale a contemporaneităţii, a lărgirii ariei de investigare a relaţiilor reciproce dintre evoluţia populaţiei şi dezvoltarea social-economică pentru a pune mai bine în lumină tendinţele demografice şi a oferi o bază ştiinţifică corespunzătoare acţiunilor îndreptate spre soluţionarea problemelor populaţiei. Mica enciclopedie de demografie este o încercare modestă de a contribui la mai buna cunoaştere a tematicii ştiinţei demografiei şi la afirmarea spiritului de comprehensiune internaţională în acest domeniu. Sistemul de organizare a informaţiei este menit să asigure o documentare rapidă şi clară. Primai parte a lucrării, consacrată numelor comune, constituie o prezentare tematică a principalelor concepte şi metode ale demografiei, a istoricului disciplinei, a concepţiilor ce au dominat cercetarea. Partea a doua a lucrării, ordonată alfabetic, este rezervată numelor proprii: instituţii specializate sau cu preocupări în demografie, publicaţii de specialitate, congrese şi conferinţe internaţionale consacrate problemelor populaţiei, personalităţi reprezentative. Elaborarea lucrării a impus un susţinut efort de documentare, consultarea a numeroase lucrări de specialitate. O bibliografie detaliată însoţeşte fiecare capitol al lucrării. Nu vom cita aici decît cîteva surse care, datorită specificului lor, au fost folosite cm precădere. Printre acestea se numără versiunile oficiale ale „Dicţionarului demografic multilingv", elaborat sub auspiciile ONU: Multilingual Demographis Dicţionary. Prep ared by the Demographic Dictionary Committee of the International Union for the Scientific Study *] Population. English Section. United Nations („Populatipn Studies", nr. 29), New York, 1958; Dictionnaire demographique multilingue, Volume frangais1 (red. Paul Vincent), New York, 1958; Mnogoiazîcinîi demograficeskii slovar’ Russkoie izdanie sostavleno Sekretariatem Organizaţii Obiedinionnîh Naţii, New York, 1964; Diccionario demogrâfico plurilingue. Velumen espanol, New York, 1959. De asemenea, au fost folosite versiunile neoficiale ale aceluiaşi dicţionar: Mehrsprachiges Demographisches Worterbuch. Deutschsprachige Fassung bear-beitet von Wilhelm Winkler. Deutsche Akademie fiir Bevolkerungs wissen-schaft an der Universitât Hamburg, 1960; Wdrterbuch demographischer Grund- begriffe, Deutsch, Franzosisch, Italienisch, Englisch, bearbeitet von Dipi. — Volkswirt Heinz Schwenk, Deutsche Akademie fur Bevolkerungswissenschaft an der Universitât Hamburg, 1960; Dizionario demografico multilingue, Volume italiano redatto de Bernardo Colombo, Dott. A, Giuffrâ Editure, Milano, 1959; Demografic Dictionary in Interlingua, English and French. Editor: Hannes Hyrenius. Translator to Interlingua: John Nordin. Demographic Institute, University of Gothenburg, Sweden Gothenburg, 1971. Publicaţiile O.N.U., în special cele din seria „Studii demografice" (engl. Population Studies, fr. Etudes demographiques), cuprinzînd manuale de metodologie, au constituit izvoare documentare de primă importanţă. în vederea elaborării lucrării au fost consultate numeroase tratate şi manuale în limbile engleză, franceză, rusă, germană şi italiană printre care cele ale demografilor Henry S. Shryock şi Iacob S. Siegel, Ph. M. Hauser şi Otis Dudley Dun-can, Peter R. Cox, Donald J.Bogue, Ansley J. Coaie, A. Sauvy, Roland Pressat, Louis Henry, A. I. Boiarski, Wilhelm Winkler, Paul Flaskâmper, Nora Federici. Ilustraţiile statistice au fost preluate, în mare măsură, din Anuarul demografic al Republicii Socialiste România, 1974. Autorul ţine să-şi exprime gratitudinea pentru ajutorul primit în obţinerea documentării de la colegii săi: Paul Paillat (Franţa), B. Remiche (Uniunea Internaţională pentru Studiul Ştiinţific al Populaţiei), Dr. Hermann Schub-nell şi dr. Sabine Rupp (R. F. Germania), D. J. van de Kaa (Olanda), Hannes Hyrenius (Suedia), Anders Imunde (S.U.A.), Erland Hofsten (Suedia), L. M. Volodarski (U.R.S.S.), Carmen Mir6 (CELADE). Doreşte, de asemenea, să consemneze sprijinul preţios al prof. dr. Eugen Prahoveanu de la Institutul politehnic Bucureşti. Asumîndu-şi această temerară sarcină, autorul s-a bizuit pe îndelungata şa (experienţă didactică, ca şi pe aceea de redactor responsabil al celor două ediţii ale Dicţionarului statistic-economic elaborat sub auspiciile Direcţiei Centrale de Statistică (1962 şi 1969) ca şi de colaborator la diferite enciclopedii şi dicţionare. Gîndul călăuzitor a fost acela de a pune la dispoziţia celor mai largi categorii de cititori din ţara noastră informaţii fundamentale privind problemele demografice, cu convingerea că în felul acesta va contribui la o mai bună înţelegere a politicii demografice a statului nostru, politică complexă, activă, parte din politica dezvoltării social-economice şi ale cărei principii şi obiective se inspiră din idealurile umanismului socialist, din considerarea omului ca supremă valoare. Fiind o primă experienţă de acest gen, lucrarea are, fireşte, lacunele inerente oricărui început. Noţiunile prezentate în lucrare nu acoperă întregul CÎmp al demografiei şi uneori explicaţiile sînt sumare. De asemenea, volumul limitat al lucrării nu a permis includerea tuturor instituţiilor, publicaţiilor cu profil demografic sau personalităţilor. Convins că orice completări şi sugestii ale cititorilor pot ajuta la îmbunătăţirea lucrării, autorul îşi exprimă anticipat recunoştinţa, cu asigurarea că vor fi avute în vedere într-o ediţie viitoare. VI. TREBICI ÎNDRUMĂRI pentru folosirea MICII ENCICLOPEDII DE DEMOGRAFIE Deşi, în ceea ce priveşte tehnica lexicografică s-au adoptat soluţiile cele mai simple, cîteva precizări se impun. Astfel, în partea întîi, cuvîntul-titlu este urmat (între paranteze rotunde) de etimologie (cînd este cazul) şi de echivalentul lui în şase limbi — engleză, franceză, rusă, spaniolă, germană, italiană şi în „interlingua". Dacă un cuvînt-titlu are mai multe sensuri, acestea sînt numerotate cu cifre arabe. Articolele titlu — nume de organizaţii, instituţii, conferinţe şi congrese, din partea a doua a lucrării, reprezintă denumirea lor românească şi sînt urmate (între paranteze rotunde) de echivalentul lor în limba (limbile) de origine. Revistele şi publicaţiile străine sînt tratate la numele lor original. Gradele didactice şi titlurile ştiinţifice pentru sistemul anglo-saxon sînt simbolizate ca în original: B.A. (Bachelor of Arts), M. A. (Maşter of Arts etc. pentru a evita o identificare forţată cu gradele ştiinţifice româneşti (vezi Lista de abrevieri). Trimiterile pentru completarea informaţiei se fac în două moduri: a) prin redarea cu caractere cursive a termenului (termenilor) la care se trimite; b) printr-un V., urmat de termenul la care se trimite, plasat la sfîrşitul definiţiei unui cuvînt. Trimiterea la o lucrare (lucrări) din lista bibliografică ce însoţeşte fiecare capitol este indicată prin cifre arabe puse după un cuvînt, citat etc.... Toate abrevierile folosite în cuprinsul lucrării sînt explicate în Lista de abrevieri. Se abreviază, de asemenea, articolul titlu în cuprinsul articolului respectiv. LISTA DE ABREVIERI B.A. = Bachelor of Arts bg. = limba bulgară B.S. = Bachelor of Science B.E.S.N.U.B. = Biroul Economic şi Social al Naţiunilor Unite din Beirut C.E.A.O. = Comisia Economică pentru Asia Occidentală C.E.D.O.R. = Centrul Demografic O.N.U. — România C.E.E. = Comisia Economică pentru Europa C.E.P.A.L. = Comisia Economică pentru America Latină C.I.C.R.E.D. = Comitetul Internaţional de Coordonare a Cercetărilor Naţionale în Demografie. dan. = limba daneză D. Sc. = Doctor of Science ECAFE = Comisia Economică pentru Asia şi Extremul Orient ECO SOC = Consiliul Economic şi Social engl. = limba engleză FAO «= Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură fl. = limba flamandă FNUAP = Fondul Naţiunilor Unite pentru Activităţi în Domeniul Populaţiei fr. = limba franceză germ. = limba germană gr. = limba greacă veche I.I.S. = Institutul Internaţional de Statistică I.N.E.D. = Institutul Naţional de Studii Demografice I.N.S.E.E. = Institutul Naţional de Statistică şi de Studii Economice interi. = interlingua ital. = limba italiană jap. = limba japoneză lat. = limba latină L.H.D. = Doctor of Humane Letters LL.D. = Doctor of Laws LL.M. = Maşter of Laws M.A. = Maşter of Arts mii. = milion M.P.H. = Maşter of Public Health M.Sc. = Maşter of Science OECD = Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică OIM = Organizaţia Internaţională a Muncii oland = limbă olandeză OMS = Organizaţia Mondială a Sănătăţii ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite Ph.D. = Doctor of Philosophy P.N.U.D. = Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare port. = limba portugheză rom. = limba română rus. = limba rusă ser. = limba sîrbo-croată span. = limba spaniolă U.I.S.S.P. = Uniunea Internaţională pentru Studiul Ştiinţific al Populaţiei UNCTAD = Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare UNESCO = Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură UNICEF = Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii CUPRINS CUVÎNT ÎNAINTE ................................................. 5 ÎNDRUMĂRI ...................................................... 7 ABREVIERI ...................................................... 8 PARTEA I NOŢIUNI, CONCEPTE, METODE ...................................... 23 I. DEMOGRAFIE .................................................. 23 100. Demografie................................................... 23 101. Demografie descriptivă ...................................... 38 102. Demografie teoretică......................................... 38 103. Demografie formală (pură) ................................... 38 104. Demometrie .................................................. 38 105. Demologie ................................................... 38 106. Demografie matematică ....................................... 39 107. Demografie calitativă........................................ 39 108. Analiză demografică.......................................... 39 109. Studiu demografic ........................................... 39 110. Demografie economică......................................... 40 111. Demografie socială .......................................... 40 112. Demografia istorică.......................................... 40 113. Biometrie.................................................... 40 114. Demografie potenţială ....................................... 40 115. Statistică demografică....................................... 41 II. NOŢIUNI GENERALE ŞI SISTEM INFORMA ŢIONAL .. 48 II A. NOŢIUNI .................................................. 48 100. Populaţie (umană) ........................................... 48 101. Populaţie (statistică)....................................... 49 102. Populaţie închisă............................................ 49 103. Populaţie deschisă........................................... 50 104. Subpopulaţie ................................................ 50 — popor........................................................ 50 — naţiune ..................................................... 50 — naţionalităţi conlocuitoare.................................. 50 200. Gospodărie (Menaj) .......................................... 51 201. Unităţi de locuit în comun................................... 51 202. Familie ..................................................... 51 203. Familie biologică....................................................... 52 204. Familie statistică (de recensămînt) .................................... 52 205. Nucleu familial ........................................................ 52 206. Familie extinsă......................................................... 52 207. Ciclul de viaţă al familiei ............................................ 52 300. Eveniment demografic.................................................... 52 301. Risc ................................................................... 52 302. Expus la risc........................................................... 53 303. Fenomen demografic...................................................... 53 400. Cohortă ................................................................ 53 401. Cohortă reală........................................................... 53 402. Cohortă fictivă (ipotetică)............................................. 53 403. Generaţie............................................................... 53 404. Generaţie masculină..................................................... 54 405. Generaţie feminină...................................................... 54 406. Promoţie ............................................................... 54 500. Raport ................................................................. 54 501. Proporţie............................................................... 54 502. Indice ................................................................. 54 503. Indicator............................................................... 55 504. Rată (Indice)........................................................... 55 505. Probabilitate .......................................................... 56 506. Rată generală (indice general).......................................... 56 507. Rată specifică (indice specific)........................................ 56 508. Rată brută (indice brut)................................................ 56 509. Rată standardizată (indice standardizat)................................ 57 510. Rată de moment.......................................................... 57 511. Rată de cohortă sau generaţie........................................... 57 600. Graficul lui Lexis (Diagrama lui Lexis)................................. 57 601. Linie a vieţii.......................................................... 58 602. Punct mortuar........................................................... 58 603. Vîrstă ................................................................. 61 604. Vîrstă exactă......................................r.................... 61 605. Vîrstă în ani împliniţi (vîrstă la aniversare).......................... 61 700. Analiză (observare) transversală........................................ 61 701. Analiză (observare) longitudinală....................................... 61 702. Analiză longitudinală continuă.......................................... 62 703. Analiză longitudinală retrospectivă..................................... 62 800. Tabelă (în sens demografic)............................................. 65 801. Tabelă de moment (transversală)......................................... 66 802. Tabelă de cohortă (longitudinală) ...................................... 66 803. Tabelă de descreştere dublă............................................. 66 900. Stare a populaţiei...................................................... 67 901. Statistică a stării populaţiei........................................ 67 902. Mişcarea generală a populaţiei...................................... 67 903. Mişcarea naturală a populaţiei...................................... 67 904. Mişcare migratorie (spaţială) a populaţiei.............................. 67 905. Statistică a mişcării generale a populaţiei ............................ 68 906. Statistică a mişcării naturale a populaţiei............................. 68 907. Statistică a mişcării migratorii a populaţiei .......................... 68 10 II B. RECENSĂMÎNTUL POPULAŢIEI....................................... 68 100. Recensămînt al populaţiei........................................... 68 101. Recensămînt general ................................................ 69 102. Recensămînt parţial................................................. 69 103. înregistrare (Numărătoare) ......................................... 69 104. Autoînregistrare (Autorecensămînt) ................................. 69 105. înregistrare directă (prin interogare) ............................. 69 106. Recensămînt experimental (de probă)................................. 70 107. Moment critic al recensămîntukii.................................... 70 108. Microrecensămînt al populaţiei...................................... 70 109. Recenzor ........................................................... 70 110. Recenzor-şef ....................................................... 70 111. Circumscripţie de recensămînt....................................... 70 112. Sector de îndrumare şi control...................................... 71 113. Formular (de recensămînt)........................................... 71 114. Buletin individual.................................................. 71 115. Listă de gospodărie ................................................ 71 116. Lista persoanelor din unităţile de locuit în comun.................. 71 117. Populaţie stabilă( rezidentă, legală, de jure) ..................... 71 118. Populaţie prezentă (de facto)....................................... 71 119. Persoană rezidentă (prezentă)....................................... 71 120. Persoană temporar absentă........................................... 72 121. Persoană temporar prezentă.......................................... 72 122. Anchetă de control.................................................. 72 II C. STATISTICA STĂRII CIVILE ...................................... 92 100. înregistrare a actelor de stare civilă.............................. 92 101. Stare civilă........................................................ 93 102. Act de stare civilă................................................. 93 103. Registru de stare civilă........................................... 93 104. Registru de stare civilă pentru născuţi............................ 93 105. Registru de stare civilă pentru decedaţi........................... 93 106. Registru de stare civilă pentru căsătoriţi......................... 93 107. Buletin statistic de stare civilă................................... 94 108. Sistem de statistică a stării civile................................ 94 109. Statistică a stării civile.......................................... 94 II D. ANCHETE DEMOGRAFICE ........................................... 102 100. Anchetă demografică prin sondaj................................... 102 101. Anchetă de teren.................................................. 102 102. Anchetă într-o singură fază....................................... 102 103. Anchetă în mai multe faze......................................... 102 104. Anchetă succesivă................................................. 102 105. Sistem de raportare duală........................................... 102 106. Observare continuă (repetată) ...................................... 103 107. Observare retrospectivă ............................................ 103 II E. REGISTRE DE POPULAŢIE.......................................... 106 100. Registru de populaţie.............................................. 106 101. Registru permanent al populaţiei................................... 106 11 II F. CONTABILITATE DEMOGRAFICĂ................................ 113 100. Contabilitate demografică.................................... 113 101. Indicator social............................................. 113 PARTEA A Il-a III. NUMĂRUL ŞI REPARTIZAREA TERITORIALĂ A POPULAŢIEI....................................................... 119 100. Număr total al populaţiei.......................................... 119 101. Număr mediu al populaţiei sau populaţie medie...................... 119 102. Număr estimat al populaţiei (populaţie estimată)................... 120 103. Estimare (actualizare) a numărului populaţiei ..................... 120 104. Repartizare teritorială (geografică) a populaţiei.................. 120 105. Densitate a populaţiei (densitate aritmetică)...................... 121 106. Densitate fiziologică a populaţiei (densitate a populaţiei pe unitate de suprafaţă cultivabilă)................................... 121 107. Densitate agricolă (densitate a populaţiei agricole pe unitate de suprafaţă cultivabilă)........................................... 122 108. Densitate economică................................................ 122 109. Linii mediane ale populaţiei....................................... 123 110. Punct median....................................................... 123 111. Centru de gravitate al populaţiei ................................. 123 112. Distanţă standard a populaţiei..................................... 123 113. Potenţial de populaţie............................................. 123 114. Indice de concentrare.............................................. 124 IV. STRUCTURA POPULAŢIEI DUPĂ CARACTERISTICI DEMOGRAFICE...................................................... 126 100. Structură (repartiţie) a populaţiei ............................... 126 101. Structura (repartiţie) a populaţiei după sex ...................... 126 102. Proporţie a bărbaţilor ............................................ 127 103. Raport de masculinitate............................................ 127 104. Raport de masculinitate al naşterilor ............................. 129 200. Structură pe vîrste a populaţiei................................... 129 201. Vîrstă medie ...................................................... 130 202. Vîrstă mediană..................................................... 130 203. Acumulare a vîrstelor (atracţie a numerelor rotunde)............... 130 204. Indice de acumulare (de atracţie) a vîrstelor...................... 131 205. Piramidă a vîrstelor............................................... 13J5 206. Îmbătrînire individuală (senescenţă) .............................. f$9 207. Îmbătrînire demografică a populaţiei............................... 139 208. Reîntinerire demografică a populaţiei ............................. 143 209. Raport de dependenţă..................!............................ 143 300. Structura (repartiţia) populaţiei după stare civilă................ 143 301. Persoană necăsătorită (celibatară)................................. 143 302. Persoană căsătorită................................................ 144 303. Văduv(ă) .......................................................... 144 304. Persoană divorţată ................................................ 144 12 V REPARTITIA POPULAŢIEI DUPĂ CARACTERISTICI EDUCAŢIONALE, ECONOMICE ŞI SOCIALE ................................... 146 V A. REPARTIŢIA POPULAŢIEI DUPĂ NIVEL DE INSTRUIRE 146 100. Nivel de instruire.................................................. 146 101. Grad de învăţămînt.................................................. 147 102. Învăţămînt elementar (primar)....................................... 148 103. Învăţămînt secundar (mediu)......................................... 148 104. Învăţămînt superior................................................. 148 105. Sistem de învăţămînt................................................ 148 106. Statistica nivelului de instruire sau ştiinţei de carte......... 149 107. Analfabet (neştiutor de carte) ............................. 149 108. Persoană care ştie să citească şi să scrie.......................... 150 109. Statistica şcolară.................................................. 150 110. Populaţia de vîrstă şcolară obligatorie............................. 150 111. Elevi înscrişi...................................................... 150 112. Elevi prezenţi...................................................... 150 113. Frecvenţă şcolară .................................................. 150 114. Rată (indice) de şcolarizare........................................ 150 115. Rată (indice) brut(ă) de şcolarizare ............................... 150 116. Rată (indice) general(ă) de şcolarizare ............................ 151 117. Rată (indice) specific(ă) pe vîrstă de şcolarizare ................. 151 118. Rată (indice) specific(ă) de şcolarizare după grad de învăţămînt____ 151 119. Rată (indice) standardizat(ă) de şcolarizare........................ 151 120. Curbă de şcolarizare................................................ 151 121. Rată (indice) de promovare.......................................... 153 122. Stoc de învăţămînt.................................................. 153 V B. POPULAŢIA ACTIVĂ ŞI INACTIVĂ. CATEGORII SOCIALE 154 100. Populaţie (economic) activă......................................... 154 101. Populaţie inactivă.................................................. 155 102. Populaţie ocupată................................................... 156 103. Populaţie neocupată................................................. 156 104. Profesiune ......................................................... 156 105. Ocupaţie ........................................................... 156 106. Grupă (categorie) de ocupaţii....................................... 156 107. Situaţie în profesie sau statut profesional......................... 157 108. Repartiţie sau structură profesională............................... 157 109. Repartiţie a populaţiei active după statut profesional şi ramură a economiei naţionale ................................................ 157 110. Clasificare internaţională standard a tuturor ramurilor de activitate economică ......................................................... 157 111. Clasificare internaţională standard a profesiunilor................. 158 112. Vîrstă la intrare în viaţa activă................................... 158 113. Vîrstă la încetarea activităţii..................................... 158 114. Viaţă activă sau durata vieţii active .............................. 158 115. Populaţie în vîrstă de muncă........................................ 158 116. Raport de înlocuire (a populaţiei active) .......................... 159 117. Rată de înlocuire (a populaţiei active)............................. 159 118. Rată (indice) de activitate......................................... 159 119. Tabelă de activitate................................................ 160 13 120. Curbă de activitate................................................. 161 121. Categorie socio-profesională........................................ 164 122. Categorie socială................................................... 164 V C. POPULAŢIA URBANĂ ŞI RURALĂ ...................................... 165 100. Populaţie urbană.................................................... 167 101. Populaţie rurală.................................................... 167 102. Sat ................................................................ 167 103. Oraş................................................................ 167 104. Conurbaţiune........................................................ 169 105. Megalopolis......................................................... 169 106. Urbanizare ......................................................... 169 107. Rată (indice) de urbanizare......................................... 169 108. Urbanistică......................................................... 169 109. Echistică........................................................... 169 PARTEA A IlI-a VI. MORTALITATEA ŞI MORBIDITATEA POPULAŢIEI 171 VI A. MORTALITATE ..................................................... 172 100. Deces (moarte)....................................................... 172 101. Mortalitate (a populaţiei) .......................................... 172 102. Mortalitate diferenţială............................................. 172 103. Supramortalitate .................................................... 172 104. Supramortalitate masculină .......................................... 172 105. Colectivitate principală de decedaţi................................. 172 106. Rată (indice) de mortalitate......................................... 173 107. Rată (indice) brut(ă) de mortalitate................................. 174 108. Rată (indice) standardizat(ă) sau comparativ(ă) de mortalitate_______ 174 109. Metoda populaţiei standard sau metoda standardizării directe 174 110. Metoda ratelor (indicilor) de mortalitate-standard sau metoda standardizării indirecte ............................................ 174 111. Rată (indice) specifică de mortalitate (Rată de mortalitate după sex şi vîrstă) ................................................. 177 112. Rată (indice) de supramortalitate masculină.......................... 183 113. Mortalitate intrauterină............................................. 184 114. Mortalitate foetală.................................................. 184 115. Mortinatalitate ..................................................... 185 116. Rată (indice) de mortinatalitate..................................... 185 117. Mortalitate infantilă................................................ 185 118. Rată (indice) de mortalitate infantilă .............................. 185 119. Mortalitate infantilă endogenă....................................... 186 120. Mortalitate infantilă exogenă........................................ 186 121. Analiza biometrică a mortalităţii infantile.......................... 186 122. Mortalitate neonatală................................................ 189 123. Rată (indice) de mortalitate neonatală............................... 189 124. Mortalitate postneonatală............................................ 189 125. Mortalitate perinatală............................................... 190 126. Mortalitate maternă.................................................. 190 14 VI B. MORBIDITATE ...................................................... 191 100. Statistică sanitară (medico-sanitară)................................. 191 101. Caz de îmbolnăvire.................................................... 194 102. Morbiditate........................................................... 194 103. Statistică a morbidităţii............................................. 194 104. Cauză de deces........................................................ 194 105. Cauză principală (iniţială) a decesului............................... 194 106. Cauză directă (imediată) a decesului.................................. 194 107. Cauze antecedente ale decesului....................................... 195 108. Rată (indice) de mortalitate după cauza de deces ..................... 195 109. Proporţie a deceselor după cauză (mortalitate proporţională) .... 195 110. Clasificare statistică internaţională a bolilor, traumatismelor şi cauzelor de deces .................................................... 196 111. Indicator de morbiditate.............................................. 197 112. Rată (indice) de morbiditate.......................................... 197 113. Proporţie a bolnavilor (rată de prevalenţă) .......................... 197 114. Incapacitate de muncă................................................. 197 115. Boală profesională.................................................... 198 116. Mortalitate pe profesiuni............................................. 198 117. Mortalitate profesională ............................................. 198 118. Durată medie a cazurilor de îmbolnăvire............................... 198 119. Număr mediu de zile de boală.......................................... 198 120. Rată (indice) de letalitate........................................... 198 VI C. TABELA DE MORTALITATE ............................................ 200 100. Tabelă de mortalitate................................................. 200 101. Funcţie biometrică.................................................... 201 102. Rădăcină a tabelei de mortalitate..................................... 201 103. Supravieţuitori ...................................................... 201 104. Tabelă de viaţă (de supravieţuire) ................................... 201 105. Decedaţi în tabela de mortalitate..................................... 201 106. Probabilitate de deces................................................ 202 107. Probabilitate de supravieţuire........................................ 202 108. Număr de ani trăiţi între două vîrste ................................ 203 109. Număr total de ani trăiţi de întreaga generaţie....................... 204 110. Speranţa de viaţă la vîrstă X......................................... 204 111. Speranţă de viaţă la naştere (la 0 ani)............................... 205 112. Viaţă medie .......................................................... 205 113. Viaţă probabilă (mediană)............................................. 205 114. Viaţă normală (vîrstă modală la deces)................................ 205 115. Durată a vieţii umane................................................. 206 116. Longevitate .......................................................... 206 117. Intensitate (forţă) a mortalităţii (rată instantanee de deces) ,... 206 118. Rată (coeficient) medie de mortalitate................................ 208 119. Tabelă completă de mortalitate........................................ 209 120. Tabelă prescurtată de mortalitate..................................... 209 121. Tabelă generală (agregată) de mortalitate (tabelă demografică de mortalitate) ......................................................... 209 122. Tabelă selecţionată de mortalitate (tabelă actuarială de mortalitate) 209 123. Tabelă de moment de mortalitate....................................... 209 124. Tabelă de mortalitate de generaţie (longitudinală).................... 209 15 125. Formula Gompertz-Makeham............................................. 210 126. Tabelă de mortalitate pe cauze de deces.............................. 211 127. Tabelă de viaţă şcolară.............................................. 212 128. Tabelă de activitate................................................. 212 VI D. DEMOGRAFIE POTENŢIALĂ......................................... 223 100. Demografie potenţială................................................ 223 101. Potenţial de viaţă................................................... 223 VII. NUPŢIALITATEA POPULAŢIEI ........................................ 232 100. Căsătorie (uniune conjugală) ........................................ 232 101. Căsătorie (încheierea căsătoriei).................................... 232 102. Uniune consensuală (uniune liberă, concubinaj) ...................... 232 103. Pereche căsătorită (cuplu căsătorit)................................. 233 104. Vîrstă minimă (legală) la căsătorie.................................. 233 105. Rang al căsătoriei................................................... 233 106. Prima căsătorie...................................................... 233 107. Populaţie nupţiabilă................................................. 233 108. Promoţie (cohorta) de căsătorii...................................... 233 109. Promoţie de căsătoriţi............................................... 234 110. Homogamie ........................................................... 234 111. Heterogamie ......................................................... 234 112. Nupţialitate ........................................................ 234 113. Rată (indice) de nupţialitate ....................................... 234 114. Rată (indice) general(ă) sau brut(ă) de nupţialitate................. 234 115. Rată (indice) standardizat(ă) de nupţialitate........................ 235 116. Rată (indice) de nupţialitate a(l) celibatarilor sau a(l) primelor căsătorii ............................................................ 235 117. Rată (indice) de nupţialitate pe sexe................................ 236 118. Rată (indice) de nupţialitate pe vîrste.............................. 236 119. Vîrstă medie la căsătorie............................................ 236 120. Tabelă de nupţialitate............................................... 237 121. Tabelă de nupţialitate a celibatarilor (a persoanelor necăsătorite) ................................................................. 237 122. Probabilitate de căsătorie .......................................... 237 123. Tabela brută de nupţialitate......................................... 238 124. Tabelă netă de nupţialitate (tabelă de supravieţuire în stare de celibat) .......................................................... 238 125. Supravieţuitori în stare de celibat.................................. 238 126. Supravieţuitori în stare de necelibat................................ 239 127. Probabilitate de supravieţuire în stare de celibat................... 239 128. Speranţă de viaţă a celibatarilor ca celibatari...................... 239 129. Rată (frecvenţă) a celibatului definitiv............................. 239 16 130. Vîrstă medie la prima căsătorie........................................ 239 131. Vîrstă mediană la prima căsătorie...................................... 240 132. Vîrstă modală la prima căsătorie....................................... 240 133. Tabelă de nupţialitate în optică longitudinală......................... 240 134. Tabelă de nupţialitate în optică transversală.......................... 240 135. Tabelă prescurtată de nupţialitate..................................... 241 200. Recăsătorire .......................................................... 247 201. Rată (indice) de recăsătorire (rată de nupţialitate a persoanelor văduve şi divorţate)................................................... 247 202. Stingere (dizolvare) a căsătoriei...................................... 248- 203. Văduvie ............................................................... 248 204. Divorţ ................................................................ 248- 205. Divorţialitate......................................................... 248 206. Rată (indice) de divorţialitate........................................ 248 207. Rată (indice) general(ă) sau brut(ă) de divorţialitate................. 24& 208. Rată (indice) de divorţialitate a(l) populaţiei căsătorite ............ 249 209. Durată a căsătoriei.................................................... 249 210. Tabelă de stingere (dizolvare) a căsătoriilor ......................... 249 211. Tabelă de divorţialitate............................................... 249 VIII. FERTILITATEA POPULAŢIEI........................................... 251 100. Produs al concepţiei................................................... 25S 101. Naşteri................................................................ 253 102. Naştere (expulzare a fătului) ......................................... 253 103. Naştere simplă......................................................... 253 104. Naştere multiplă ...................................................... 253 105. Naştere gemelară....................................................... 25S 106. Gemeni ................................................................ 253 107. Naştere vie............................................................ 253 108. Născut viu ............................................................ 253- 109. Născut prematur ....................................................... 254 110. Născut mort............................................................ 254 111. Rang al naşterii....................................................... 254 112. Interval între naşteri (interval genezic) ............................. 254 113. Interval protogenezic ................................................. 254 114. Interval intergenezic.................................................. 254 115. Eşalonare (spaţiere) a naşterilor ..................................... 254 116. Vîrstă de reproducere ................................................. 255 117. Perioadă de reproducere................................................ 255 118. Fecunditate ........................................................... 255 119. Sterlitate............................................................. 255 17 120. Fertilitate ................................................................ 255 121. Infertilitate .............................................................. 255 122. Fertilitate naturală........................................................ 255 123. Comportament demografic sau procreativ...................................... 256 124. Natalitate ................................................................. 256 125. Rată (indice) de natalitate................................................. 256 126. Rată (indice) brut(ă) sau general(ă) de natalitate.......................... 256 127. Rată (indice) total(ă) de natalitate ....................................... 256 128. Rată (indice) standardizat(ă) sau comparativ(ă) de natalitate----------- 257 129. Concepţie prenupţială....................................................... 257 130. Naştere nelegitimă.......................................................... 257 131. Copil nelegitim (natural)................................................... 257 132. Proporţie a născuţilor nelegitimi........................................... 257 133. Naştere nelegitimă.......................................................... 257 134. Copil legitim .............................................................. 257 135. Rată (indice) de natalitate legitimă........................................ 258 136. Rată (indice) de natalitate nelegitimă...................................... 258 137. Fertilitate a femeilor...................................................... 258 138. Rată (indice) de fertilitate feminină....................................... 258 139. Fertilitate generală........................................................ 258 140. Rată (indice) de fertilitate generală....................................... 258 141. Fertilitate specifică (diferenţială)........................................ 259 142. Rată (indice) de fertilitate specifică pe vîrste............................ 259 143. Fertilitate legitimă (conjugală)............................................ 260 144. Rată (indice) de fertilitate legitimă (conjugală)........................... 260 145. Fertilitate nelegitimă (neconjugală) ....................................... 260 146. Rată (indice) de fertilitate nelegitimă (neconjugală)....................... 260 147. Fertilitate a unei cohorte.................................................. 261 148. Vîrstă medie a mamelor...................................................... 261 149. Vîrstă medie a taţilor...................................................... 262 150. Curbă a fertilităţii........................................................ 262 151. Tabelă de fertilitate....................................................... 262 152. Funcţie de fertilitate...................................................... 264 153. Descendent.................................................................. 264 154. Descendenţă ................................................................ 264 155. Paternitate................................................................. 264 156. Maternitate................................................................. 264 157. Descendenţii unei generaţii................................................. 264 158. Descendenţă (fertilitate) neterminată....................................... 265 159. Descendenţă (fertilitate) încheiată (zonale)................................ 265 160. Descendenţă actuală ........................................................ 265 18 161. Rată a fertilităţii totale (indice sintetic al fertilităţii) ............. 265 162. Rată de masculinitate a naşterilor........................................ 266 163. Raport de masculinitate la naştere........................................ 266 200. Productivitate a căsătoriilor............................................. 267 201. Copii născuţi din căsătoria actuală....................................... 267 202. Copii de la aceeaşi mamă.................................................. 267 203. Rată (indice) de fertilitate după durata căsătoriei................... 267 204. Tabelă de productivitate legitimă ........................................ 267 205. Indice sintetic al productivităţii căsătoriilor........................... 267 206. Număr mediu al copiilor pe o căsătorie.................................... 268 207. Dimensiune (mărime) a familiei............................................ 268 208. Familii complete sau (cu fertilitate încheiată)........................... 268 209. Probabilitate de mărire a familiei........................................ 268 210. Rată (indice) de fertilitate după rangul născuţilor................... 268 211. Rată (indice) specific (ă) de fertilitate după rangul copiilor .......... 269 212. Probabilităţi de fertilitate după rangul copiilor......................... 269 300. Concepţie ................................................................ 270 301. Expunere la risc de concepţie............................................. 270 302. Graviditate............................................................... 270 303. Durată a gestaţiei (gravidităţii)......................................... 270 304. Perioada de negraviditate (persoane între două sarcini) .................. 270 305. Fecundabilitate (probabilitate de fecundare) ............................. 270 306. Durată medie a expunerii la risc pe o concepţie .......................... 270 307. Rată medie de concepţie................................................... 270* 308. Femeie nulipară........................................................... 271 309. Femeie primipară.......................................................... 271 310. Femeie multipară.......................................................... 271 311. Rang al naşterii (paritate)............................................... 271. 312. Rang al sarcinii.......................................................... 271 313. Perioada nefecundă (sterilă).............................................. 271 314. Sterilitate totală........................................................ 271. 315. Sterilitate parţială ..................................................... 271. 316. Sterilitate temporară .................................................... 271 317. Planificare a familiei.................................................... 271 318. Prevenire a sarcinii...................................................... 272" 319. Contracepţie (vezi) ...................................................... 272 320. Perechi malthusiene....................................................... 272 321. Perechi nemalthusiene..................................................... 272 322. Metode contraceptive (anticoncepţionale).................................. 272 323. întreruperea a sarcinii (avort)........................................... 272 324. Avort spontan............................................................. 273 1$ 325. Avort provocat............................................................ 273 326. Avort legal............................................................... 273 327. Avort ilegal ............................................................. 273 328. Avort terapeutic.......................................................... 273 329. Eficienţă a contracepţiei ................................................ 273 330. Indicele lui Pearl........................................................ 273 IX. MIGRAŢI A POPULAŢIEI .................................................... 284 100. Mobilitate geografică (spaţială) a populaţiei.............................. 284 101. Mi graţie (mişcare migratorie)............................................< 284 102. Localitate (zonă) de origine (plecare).................................... 284 103. Localitate (zonă) de destinaţie (sosire) ................................. 285 104. Migraţie externă ......................................................... 285 105. Migraţie internaţională................................................... 285 106. Migraţie internă ......................................................... 285 107. Imigraţie................................................................. 285 108. Emigrare.................................................................. 285 109. Mişcare migratorie........................................................ 286 110. Migraţie totală (brută)................................................... 286 111. Migraţie netă............................................................. 286 112. Imigraţie netă (spor migratoriu pozitiv).................................. 286 113. Emigraţie netă (spor migratoriu negativ).................................. 286 114. Statistica migraţiei...................................................... 286 115. Metodă directă de măsurare a migraţiei.................................... 286 116. Metodă indirectă de măsurare a migraţiei nete............................. 287 117. Metoda mişcării naturale.................................................. 287 118. Metoda coeficienţilor de supravieţuire.................................... 287 118.1. Metoda coeficienţilor de supravieţuire din tabela de mortalitate.. 288 118.2. Metoda coeficienţilor de supravieţuire obţinută din datele recensămîntului ........................................................ 288 119. Rată (indice) de migraţie................................................. 288 120. Rată (indice) de emigrare................................................. 289 121. Rată (indice) de imigrare ................................................ 289 122. Rată (indice) a(l) migraţiei nete......................................... 290 123. Rată (indice) a(l) migraţiei brute (totale) .............................. 290 124. Indice de atracţie a migraţiei............................................ 291 125. Indice al migraţiei diferenţiale.......................................... 291 126. Migraţie pendulatorie (navetism).......................................... 291 127. Migraţie sezonieră ....................................................... 291 128. Migraţie de lucru ........................................................ 291 129. Migraţie spontană ........................................................ 292 20 130. Migraţie de reîntoarcere ............................................ 292 131. Migraţie individuală ................................................ 292 132. Migraţie colectivă .................................................. 292 133. Flux (curent) migratoriu ............................................ 292 134. Aculturaţie ......................................................... 292 135. Migraţie (exod) a (1) competenţelor.................................. 292 X. DINAMICA ŞI REPRODUCEREA POPULAŢIEI............................... 294 100. Creştere a populaţiei ............................................... 294 101. Creştere totală a populaţiei ........................................ 294 102. Creştere naturală a populaţiei ...................................... 294 103. Balanţă a numărului născuţilor şi decedaţilor........................ 295 104. Excedent al naşterilor asupra deceselor ............................. 295 105. Rată (ritm) de creştere a populaţiei ............................... 295 106. Rată (ritm) de creştere naturală ................................... 295 107. Indice de vitalitate (indicele lui Pearl)............................ 296 108. Rată (ritm) medie anuală de creştere a populaţiei.................... 296 109. Populaţie exponenţială............................................... 298 110. Populaţie logistică.................................................. 301 200. Reproducere a populaţiei............................................. 308 201. Reproducere brută.................................................... 30S 202. Reproducere netă..................................................... 308 203. Rată (indice) de reproducere........................................ 308 204. Rată (indice) brut(ă) de reproducere ............................... 309 205. Rată (indice) net(ă) de reproducere ................................ 309 206. Rată (indice) brut(ă) de reproducere pe generaţie .................. 309 207. Rată (indice) net(ă) de reproducere pe generaţie ................... 310 208. Rată (indice) brut(ă) de reproducere de moment ..................... 312 209. Rată (indice) net(ă) de reproducere de moment ...................... 312 210. Durata medie a unei generaţii ....................................... 316 211. Potenţial brut de creştere a populaţiei.............................. 316 212. Indice de înlocuire.................................................. 317 XI, MODELE DEMOGRAFICE ................................................ 319 100. Populaţie stabilă.................................................... 319 101. Populaţie staţionară................................................. 319 102. Distribuţie stabilă pe vîrste........................................ 320 103. Rată (indice) intrinsecă a creşterii naturale........................ 320 104. Populaţie semistabilă................................................ 320 105. Populaţie quasistabilă............................................... 32d 21 200. Mod de calcul ................................................... 320 XII. PROIECTĂRI DEMOGRAFICE ..................................... 340 100. Proiectare demografică........................................... 340 101. Prognoză (previziune) demografică................................ 340 XIII. TEORII DESPRE POP ULA ŢIE ŞI POLI TI CĂ DEMOGRAFICĂ ...................................................... 358 100. Teorie (dactrină) a populaţiei .................................. 358 101. Teoria malthusiană a populaţiei (malthusianism).................. 359 102. Obstacole represive (malthusiene)................................ 360 103. Obstacole preventive............................................. 360 104. Neomalthusianism................................................. 360 105. Presiune demografică............................................. 360 106. Suprapopulaţie .................................................. 360 107. Teoria marxistă a populaţiei..................................... 360 108. Revoluţie demografică............................................ 361 109. Explozie demografică.............................................. 362 110. Tranziţie demografică............................................ 363 200. Politică demografică (politică a populaţiei)..................... 364 201. Politică demografică pronatalistă (populaţionistă)............... 364 202. Politică demografică antinatalistă (malthusiană)................. 365 203. Populaţie optimă................................................. 365 Politica demografică în Republica Socialistă România.............. 369 PARTEA A IV-a .................................................... 377 INSTITUŢII, ORGANIZAŢII ŞI ORGANISME NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE, CONGRESE DE POPULAŢIE, PERSONALITĂŢI, PUBLICAŢII ............................................... 377 Anexa 1. ROMÂNIA. Tabela de mortalitate pe sexe, în anii 1970-1972......................................................... 481 Anexa 2. Tabela de mortalitate tip O.N.U....................... 490 Anexa 3. Calculul populaţiei stabile a României ................. 490 Anexa 4. Calculul populaţiei stabile feminine ................... 491 Anexa 5. Calculul populaţiei stabile masculine................... 492 Anexa 6. Populaţia stabilă totală, masculină şi feminină ....... 493 PARTEA I NOŢIUNI, CONCEPTE, METODE I. DEMOGRAFIE 100. Demografie (< gr. demos „popor" + graphe „descriere"; engl. demogra-phy, fr. demographie, rus. demografia, span. demografia, germ. Demographie şi Bevdlkerungswissenschaftt ital. demografia, interi, demographia), ştiinţă avînd ca obiect populaţiile umane pe care le studiază sub aspectul numărului şi al repartizării geografice, structurii după diferite caracteristici demografice şi socio-economice, evoluţiei lor, precum şi al factorilor ce determină schimbările numărului şi structurii, pentru a pune în lumină regularităţile după care se produc fenomenele demografice. în acest scop d. foloseşte cu precădere metode cantitative-statistice, matematice, modele. D. a fost definită de-a lungul timpului foarte divers, lucru care se explică, pe de o parte, prin împrejurările istorice în care a apărut şi s-a dezvoltat această ştiinţă iar, pe de altă parte, prin caracterul biologic şi, în acelaşi timp, social pe care îl au fenomenele demografice. Sub raport istoric, d. a apărut odată cu statistica, desprinzîn-du-se treptat de sub „tutela" ei, pentru a deveni o ştiinţă autonomă. De asemenea, datorită aspectului dual — biologic şi social — al fenomenelor sale, d. a cunoscut un proces de „biologizare" şi altul, mai recent, de „sociolo-gizare". în consecinţă, se pot distinge două abordări ale d.: în sens îngust, corespunzînd specificităţii obiectului ei, d. studiază cu metode statistico-matematice populaţiile umane, concentrîndu-şi atenţia asupra fertilităţii, mortalităţii, nupţialităţii şi migraţiei, iar în sens larg, corespunzînd caracterului interdisciplinar al obiectului ei, studiază în plus mobilitatea socială, structura social-economică a populaţiei şi factorii social-economici care influenţează fenomenele demografice, precum şi raportul reciproc dintre populaţie şi economie. Definiţiile variază în funcţie de ştiinţele pe care le reprezintă autorii lor: ştiinţe ale naturii (biologie, genetică, medicină, antropologie, biometrie, matematici actuariale, ecologie umană) şi ştiinţe sociale (economie politică, sociologie, geografie, istorie etc.). ISTORIC. Termenul d. a fost folosit pentru prima dată în lucrarea „Elements de statistique humaine ou demographie comparee" (Paris, 1855) de către demograful şi statisticianul francez A chilie Guillard, după care „d. descrie masele cu ajutorul numerelor şi după sfera pe care ele o acoperă. Ea este o ştiinţă a faptelor căreia îi repugnă raţionamentele abstracte... Ea are principiile sale proprii ca orice altă ştiinţă născută din observaţii pozitive, principii ce se sprijină exclusiv pe legea numerelor mari sau calculul probabilităţilor". Termenul d. a fost propus de către demograful francez Emile Levasseur, în 1878, la cel de-al doilea Congres internaţional de igienă şi d., pentru a înlocui denumirile de „statistică", „fizică socială", „teoria populaţiei" ş.a. Lucrările Congresului internaţional de igienă şi d. de la Geneva (1882), apărute în 1883, includ pentru prima dată oficial termenul d. Dacă în limbile neoromanice termenul d. ca şi adjectivul „demografic" s-au încetăţenit relativ rapid, în alte limbi procesul a fost îndelungat şi nu se poate afirma că s-a încheiat, în germ. termenul folosit este „Bevolkerungslehre" pentru d. şi „Bevolke-* rungsstatistik" pentru statistica demografică. în literatura germană au fost propuneri de a înlocui termenul d. cu „demologie". în orice caz, demografii germani din sec. al XlX-lea (Wilhelm Lexis, Friedrich Knapp, Karl Becher, Georg von Mayr ş.a.) foloseau termenii „Bevolkerungslehre" şi „Bevolkerungs-statistik". O oarecare circulaţie a avut termenul „Populationistik", folosit de Christophe Bernoiilli şi împrumutat de unii statisticieni români în sec. al XlX-lea. în engl. termenul „demography" este introdus recent şi tinde să înlocuiască pe cel de „study of population". Lucrarea lui Philip Hauser şi Otis Dudley Duncan din 1963 mai poartă titlul de „Study of Population". în mod corespunzător, statistica demografică este denumită „vital statistics" sau „population statistics". în rus., pînă în prezent se folosesc paralel termenii „demografia" cu „nauka o narodonaselenii" şi „demograficeskaia statistika" cu „statistika naseleniia“. Semnificativ este faptul că în activitatea ONU şi a organismelor sale specializate termenii d. şi „demografic" s-au generalizat. Apariţia d. este însă de dată mai veche şi coincide în timp cu naşterea statisticii. Potrivit aprecierii demografului francez Daniel Villey1: „Statistica şi d. sînt nedespărţite. Ele s-au născut în aceeaşi zi: ziua primului recensămînt...". După recensăminte a apărut cea de-a doua sursă informaţională, statistica stării civile, care a jucat un rol important în apariţia d. Sub formă de registre parohiale, această evidenţă, introdusă în sec. al XVI-lea, consemna naşterile, decesele şi căsătoriile. în Anglia, aceste înregistrări au cunoscut o mare dezvoltare, în special datorită epidemiilor de ciumă. încă din 1592 s-au introdus rapoarte săptămînale asupra înmormîntărilor, sub denumirea de „Bills of mortality" ; cîtăva vreme ele au fost neglijate, apoi, din 1603, au fost reluate şi ţinute cu regularitate de către parohii. Din 1629 au fost incluse cîteva e-lemente noi, ca precizarea bolii şi cauza decesului. Prelucrînd materialul din asemenea liste John Graunt a elaborat celebra sa lucrare „Natural and poli-tical observations upon the bills of mortality chiefly with reference to the government, religion, trade, growth, air, diseases etc. of the City of London" (Londra, 1662). Această lucrare marchează constituirea d. ca ştiinţă datorită analizei ştiinţifice, de mare ingeniozitate, pe care o întreprinde autorul şi care-i permite să stabilească regularităţi şi legităţi în producerea unor fenomene demografice cum este mortalitatea, să folosească metode de estimare a populaţiei, să facă predicţii pe baza unui material statistic relativ redus, să intuiască caracterul dual al fenomenelor demografice — biologic şi social — sau, cum se exprimă el, „natural" şi „political"2. După cum rezultă din dedicaţia cărţii sale, adresată Lordului Roberts, preşedintele Societăţii Regale, John Graunt era conştient de descoperirea sa: „Şi acum... după ce am reflectat îndelung asupra listelor de mortalitate, am izbutit să rezum mai multe volume greoaie în cîteva tabele simple şi clare şi să concentrez observaţiile care decurg din ele... Mi-am permis să dedic înălţimii Voastre această neînsemnată şi primă lucrare publicată... Cred că nu este mai prejos de demnitatea unui pair al Angliei, membru al Camerei Lorzilor, să ştie cît de lipsite de raţiune şi de ineficiente sînt acele propuneri, potrivnice religiei, de a spori numărul populaţiei prin introducerea poligamiei; că golurile pricinuite în oraşe de cele mai crunte epidemii sînt repede şi pe de-a-ntregul umplute de populaţia satelor; că irosirea vieţii bărbaţilor în războaie şi în colonii nu modifică raportul necesar dintre numărul bărbaţilor şi al femeilor...; că Londra, metropola Angliei, este poate un cap prea mare şi prea puternic pentru trupul ţării; că acest cap creşte de trei ori mai repede decît trupul căruia îi aparţine...; că meseriile şi chiar cartierul comercial al Londrei se mută spre 24 vest... Toate acestea, după cîte ştiu, sînt lucruri noi... şi îndrăznesc să tulbur pe înălţimea Voastră, rugînd-o să arunce o privire asupra cărţii...". Analiza cauzelor de deces ocupă cam jumătate din lucrare. în rest, John Graunt a tratat probleme privind numărul populaţiei, fertilitatea, migraţia, condiţiile de locuit, familia, deosebirile dintre oraş şi sat, numărul de recruţi pe contingente, şi, în partea finală, a făcut recomandări privind studierea, cît mai detaliată, a repartiţiei populaţiei după sex, vîrstă, confesiune, ocupaţie, rang etc. Aşa cum remarcă demograful şi actuarul englez Peter R. Cox, calitatea esenţială a modului în care autorul a abordat aceste probleme constă în studierea atentă a datelor şi examinarea critică a surselor de informaţie. Acolo unde informaţia era insuficientă sau lipsea cu totul, Graunt a făcut apel la eşantioane (oricît de mici şi de nereprezentative erau ele), care i-au servit drept bază pentru diferite estimări. El a elaborat primele „tabele de viaţă" („tabele de mortalitate") şi a făcut unele din cele mai timpurii evaluări ale mărimii şi tendinţelor populaţiei Londrei. Momentul constituirii d. ca ştiinţă se datorează existenţei listelor de mortalitate şi lui John Graunt care a ştiut să le folosească în analiza ştiinţifică. Demograful american Frank Lorimer 3 caracterizează acest moment astfel: „Pentru întemeierea noii ştiinţe se cuvin omagiaţi atît preoţii anonimi care au introdus aceste liste sistematice — „bills of mortality“ (n.a.) — cît şi Graunt care, primul, le-a folosit ca bază pentru o analiză sistematică, obiectivă". Demograful sovietic Mihail Vasilievici Ptuha4 ca şi alţi demografi atribuie lui John Graunt rolul de întemeietor al d. Valoarea operei lui constă în special în descoperirea unor regularităţi şi a unor predicţii care au deschis calea unor noi descoperiri în demografie. După aprecierea demografului şi statisticianului american Walter Willcox, în prefaţa ediţiei americane a lucrării lui J. Graunt (1939), acesta „... a descoperit uniformitatea şi posibilitatea de predicţie a unor fenomene demografice importante, luate în masă. Procedînd în acest fel, el a deschis calea pentru noi descoperiri de uniformităţi în numeroase fenomene sociale şi comportamentale precum şi pentru studiul acestor uniformităţi, al naturii şi al limitelor acestora; prin urmare, mai mult ca oricare altul, el a fost întemeietorul statisticii" 6. Fapt semnificativ, apariţia d. coincide cu cea a statisti'cii întemeiată, ca disciplină ştiinţifică, de către John Graunt şi William Petty, sub denumirea de „aritmetică politică". Aceasta din urmă este în egală măsură economia politică. „Aritmetica politică" foloseşte pentru prima dată exprimarea cantitativă, prefigurînd astfel statistica modernă, reprezentînd ca atare un remarcabil progres. Atenţia reprezentanţilor şcolii a fost orientată spre studierea problemelor sociale, economice şi demografice, folosind metode de cuantificare, recurgînd la ipoteze, estimaţii, calcule. Cel mai strălucit reprezentant al şcolii a fost William Petty, care a şi dat numele de „aritmetică politică" noii discipline. Alături de el, contribuţii importante au adus astronomul Edmund Halley căruia d. îi datorează prima tabelă completă de mortalitate şi Gregory King socotit şi precursor al econometriei, care a realizat primele studii asupra venitului naţional, acordînd atenţie şi problemelor demografice. Sec. al XVIII-lea se caracterizează prin dezvoltarea d. şi statisticii, printr-o tendinţă de autonomizare a ambelor discipline, prin dezvoltarea teoriei probabilităţilor de care beneficiază şi statistica şi d. Este perioada dezvoltării tabelelor de mortalitate, a diferitelor teorii despre populaţie, a formulării „legilor de mortalitate", a abordării problemelor raportului dintre populaţie şi economie. în condiţiile progresului teoriei probabilităţilor şi datorită folosirii conceptelor şi metodelor elaborate de aceasta, statistica şi d. cunosc o rapidă dezvoltare. Acumularea de material 25 statistic, mai cu seamă cu privire la natalitate şi mortalitate şi iniţierea unor înregistrări statistice de tipul recensămintelor (primul, în 1686, în Suedia) contribuie, de asemenea, la dezvoltarea d. în sec. al XVIII-lea apar şi teorii despre populaţie care culminează cu acea a lui Thomas Malthus. Printre con^ tribuţiile de seamă trebuie menţionată cea a mareşalului S^bastien le Prestre de Vauban a cărui lucrare, apărută în 1707, cu titlul de „Projet d’une dîme royale“ conţine o serie de consideraţii asupra populaţiei, autorul ei fiind un „populaţionist" convins, cum, dealtfel, au fost fiziocraţii. Valoroasă este contribuţia demografului francez Antoine Deparcieux în legătură cu aplicarea probabilităţilor la problemele demografice. D., statistica, matematicile actu-ariale se dezvoltă şi în celelalte ţări. în Olanda, este de reţinut numele lui Willem Kersseboom, specialist în probleme de actuariat, în Elveţia, numele lui Daniel Bernoulli care a introdus calculul probabilităţilor în cercetarea concretă privind durata vieţii conjugale pentru bărbaţi şi femei, vaccinarea împotriva variolei, proporţia dintre sexe la naştere. Matematicienii au şi ei preocupări demografice. Este cazul lui Leonhard Eulev care în lucrarea „Recherches gen&rales sur la mortality et la multiplication du genre humain", publicată în 1760, prefigurează modelul matematic al populaţiei stabile. în Suedia, o figură remarcabilă este astronomul şi demograful Per Wargentin care prin lucrarea sa „Mortalitaten i Sverige, i adledning cef Tabell-Verket" (1760) aduce o însemnată contribuţie la teoria şi tehnica tabelelor de mortalitate. Una dintre cele mai interesante figuri în istoria d. este Johann Peter Sussmilch care în principala sa lucrare: „Die gottliche Ordnung, in den Verânderungen des menschlichen Geschlechts aus der Geburt, dem Tode, und der Fortpflanzung desselben erwiesen" (1741), în ciuda interpretării mistice a fenomenelor demografice, a aprofundat problemele populaţiei, a stabilit unele regularităţi contribuind la autonomizarea d. ca ştiinţă. El a întocmit o tabelă de mortalitate pentru Prusia, a calculat o serie de indicatori demografici ca raportul dintre naşteri şi căsătorii, a studiat fertilitatea în funcţie de epidemii, vîrstă la căsătorie, disoluţia familiei prin deces şi alţi factori, a stabilit regularitatea proporţiei dintre sexe la naştere. în studiile sale s-a bazat pe un material statistic incomparabil mai bogat decît al predecesorilor săi. J. P. Sussmilch a formulat şi o teorie a populaţiei6. Un loc de seamă în istoria d. îl ocupă francezul Duvillard prin studiile sale asupra mortalităţii şi prin tabela de mortalitate întocmită de el. Figura cea mai reprezentativă în d. sec. al XVIII-lea este Thomas R. Malthus care în lucrarea sa principală „An essay on the principie of population or a view of its past and present efects on human happiness, with an inquiry into our prospects respecting the future removal or mitigation of the evils which it occasions" (ed. I 1798, ed. II 1803), încearcă să stabilească o „lege a populaţiei". Malthus a formulat cel dintîi, cu toată claritatea, corelaţia demo-economică, sub forma faimosului raport dintre creşterea în progresie geometrică a populaţiei şi creşterea în progresie aritmetică a mijloacelor de subsistenţă, elaborînd totodată, în cadrul doctrinei sale, un ansamblu de măsuri de politică demografică, desemnate astăzi generic cu numele de „mal-thusiene", sau „antipopulaţioniste". Ideile sale, cu vădit caracter apologetic la adresa capitalismului, au generat discuţii şi polemici pînă în ziua de astăzi. Independent de aceasta, meritul lui Malthus constă în faptul că a pus faţ£ în faţă variabila demografică cu cea economică, problemă care a rămas un bun cîştigat deopotrivă pentru economia politică, cît şi pentru d., constituind în prezent o preocupare de cea mai mare actualitate sub forma rapor- 26 tului dintre „creşterea economică" şi „creşterea populaţiei". în sec. al XlX-lea se conturează diferite şcoli naţionale de d.; apar noi discipline înrudite cum ar fi sociologia şi biologia, se dezvoltă genetica ş.a. Cadrul de aplicare a metodelor cantitative în d. se lărgeşte sistematic. în Belgia, d. este ilustrată de cîteva nume, cel mai important fiind Adolphe Quetelet, carc are merite deosebite în organizarea colaborării în domeniul statisticii pe plan internaţional, împreună cu demograful englez dr. William Farr, a iniţiat în 1853, la Bruxelles, primul Congres internaţional de statistică, urmat de încă şase congrese, în lucrarea sa „Sur l’homme et le development de ses facultes ou essai de physique sociale" (Paris, 1835) A. Quetelet a pus la baza statisticii legea numerelor mari, concepînd-o ca o. „fizică socială" şi o „mecanică socială". S-a mai ocupat de teoria probabilităţilor, de antropometrie şi de statistica „morală". în d. contribuţia sa este legată de organizarea şi valorificarea recensămintelor de populaţie din Belgia, de diferite studii de d., de perfecţionarea tabelelor de mortalitate („Nouvelles tables de la mortalite pour la Belgique", 1851). O personalitate aparte este matematicianul belgian Pierre-Frangois Verhulst care a formulat, în 1838, pentru prima dată, curba logistică. Această curbă a fost redescoperită de demografii americani Raymond Pearl şi Lowell Reed în 1920. Contribuţii de seamă la progresul d. au adus statisticienii şi demografii din Germania în sec. al XlX-lea. Friedrich Knapp s-a ocupat de aşa-numita teorie formală a reproducţiei ca şi de tabelele de mortalitate. Important este şi aportul său la perfecţionarea aşa-numitei „reţele demografice", care astăzi poartă numele de „graficul lui Lexis". Karl Becher a adus contribuţii la teoria şi tehnica tabelelor de mortalitate, fiind, împreună cu Gustav Zeuner, promotorul aşa-numitei metode a generaţiei (a anului de naştere) la calculul probabilităţilor de deces. Trebuie amintiţi Gustav Zeuner pentru tabelele de mortalitate şi pentru reprezentările grafice ale variabilelor demografice, Richard Bockh, pentru contribuţia adusă la perfecţionarea tabelelor de mortalitate, dar mai ales pentru faptul că este primul care, în 1884, a formulat indicele net al reproducţiei, indice dezvoltat peste cîteva decenii de demograful Robert Kuczynshi („Indicele Bockh-Kuczyn-ski"). El a elaborat studii privind fertilitatea populaţiei feminine, divorţia-litatea. O figură remarcabilă este aceea a economistului, demografului şi statisticianului Wilhelm Lexis. El a introdus celebra „reţea demografică", care-i poartă numele, instrument de descriere şi analiză demografică, a perfecţionat metodele de întocmire a tabelelor de mortalitate. O influenţă importantă în d. şi statistică a exercitat Georg von Mayr în special prin lucrarea sa „Statistik und Gesellschaftslehre", 2 Bd. „Bevolkerungsstatistik" (Tubingen, 1926). în Anglia, în sec. al XlX-lea sînt de semnalat cîteva contribuţii în d. şi, mai ales, constituirea şcolii de statistică matematică, care a jucat un rol deosebit în progresul aplicaţiilor practice ale probabilităţilor şi statisticii matematice. Astfel, se remarcă B. Gompertz (v. „formula Gompertz-Makeham"), autor al unei metode de extrapolare a probabilităţilor de deces („On the Nature of the Function Expressive of the Law of Human Mortality", 1825) şi W. M. Makeham, care a perfecţionat metoda propusă de Gompertz („On the Law of Mortality and Construction of Annuity Tables", 1860). La organizarea statisticii demografice în Anglia un merit aparte îl are William Farr care a lucrat la General Register Office, primul raport al acestei instituţii fiind semnat de el în 1839. Pe linia preocupărilor inaugurate de Malthus se înscrie demograful englez Thomas Doubleday cu lucrarea sa „The true law of population shown to be connected with the food of the 27 people" (London, 1841) precum şi Edwin Cannan cu „The probability of a cessation of the growth of population in England and Wales during the next century" (1895). Un moment important este apariţia şcolii matematice anglo-saxone, legată de numele lui Francis Galton şi Karl Pearson, creatoriii biometriei, care au avut un rol important şi în dezvoltarea d. Tradiţia d. în Franţa este continuată în sec. al XlX-lea de cîteva nume prestigioase,, începînd cu cel al lui Laplace a cărui lucrare „Theorie analytique des pro-babilit^s" (1812) cuprinde şi studii demografice; Achille Guillard, Frederic Le Play, sociolog, avînd însă şi cercetări demografice; Louis Adolphe.Bertillon şi fiul său Jacques Bertillon, cu contribuţii la studiul migraţiei şi al mortalităţii, la elaborarea clasificării internaţionale a cauzelor de deces; Emile Le-vasseur’, Arsene Dumont care a introdus noţiunea de capilaritate Socială. D. a înregistrat progrese remarcabile şi în alte ţări. în Italia trebuie reţinute numele lui Luigi Bodio, statistician şi demograf, mai ales pentru lucrarea sa. „Del movimento della popolazione in Italia e in altri stati d’Europa"**(Roma, 1876), Rodolfo Benini şi L. Perozzo, autor al unor stereograme demografice,, un fel de reprezentări grafice, asemănătoare cu graficul lui Lexis. în Norvegia se impune numele lui Anders Kiaer, primul care a aplicat metoda sondajului în activitatea practică statistică. în Suedia, Gustav Sundbarg, a elaborat printre cei dintîi piramida vîrstelor. în cea de-a doua jumătate a sec. al XlX-lea d. începe să se afirme în S.U.A. prin numele lui E.B. Elliot, Caroll D. Wright, Walter F. Willcox — cu lucrările sale privind migra-ţiile internaţionale — Franklin Henry Giddings şi prin alţi demografi şi sociologi. Dezvoltarea puternică a ştiinţei în sec. al XX-lea şi, mai cu seamă, în perioada ce urmează celui de-al doilea război mondial, este caracteristică şi d. în Anglia, se adaugă nume noi, prestigioase ca statisticianul şi demograful Georg Vdny Yule, colaborator al lui Karl Pearson, cu merite deosebite în statistică, la teoria corelaţiei şi teoria caracteristicilor calitative, iar în d. cu studii privind schimbările survenite în nupţialitate şi indicele de natalitate în Anglia. Merite însemnate are şi statisticianul Arthur Bowley, cunoscut pentru lucrările sale clasice de teoria statisticii, pentru studiile asupra problemei natalităţii în Anglia şi pentru estimaţiile privind populaţia activă. Numele demografului englez A .M. Carr-Saunders este legat în special de estimaţiile pe care le-a făcut în 1936 privind populaţia globului, începînd cu anul 1650, şi care au rămas, alături de cele ale lui Willcox, clasice pînă azi; contribuţii importante aduce şi demograful Robert Kuczynski. Dintre demografii englezi care desfăşoară şi în prezent o remarcabilă activitate se desprinde sociologul şi demograful David V. Glass. Un loc de frunte pe plan mondial a dobîndit d. franceză. Generaţiei mai vechi care şi-a desfăşurat activitatea între cele două războaie, ilustrată de numele lui L. March, Michel Huber şi Adolphe Landry — inventatorul termenului de „revoluţie demografică", 1934 — i se adaugă nume de autoritate în d. contemporană ca cel al lui Alfred Sauvy, economist şi demograf cu remarcabile studii de d., de d. economică, de doctrine privind populaţia, precum şi cele ale unor demografi mai tineri ca: Jean Bourgeois-Pichat, Louis Henry, Paul Vincent ş.a. în Germania Ladislau von Bortkiewicz a adus contribuţii remarcabile la teoria statisticii (de ex. lucrarea „Das Gesetz der kleinen Zahl", Leipzig, 1898) în care a „redescoperit" legea evenimentelor rare cunoscută azi sub numele de „repartiţia Poisson" sau „corelaţia aplicată la indici cu ponderi diferite", iar în d. s-a ocupat de problema populaţiei „standard", a indicelui de mortalitate într-o populaţie staţionară şi progresivă. De asemenea, sînt de reţinut 28 numele lui Friedrich Burgddrfer, F. Burchkhardt, Fr. Zahn, IV. Winkler, P. Mombert. în Italia, în perioada dintre cele două războaie se afirmă în d. Corrado Gini, Livio Livi, Giorgio Mortara, Franco Savorgnan, Marcelo Bol-drini, Stefano Somogyi, V. Castellano, Francesco Vito, Nora Federici), unii dintre aceştia desfăşurîndu-şi activitatea şi în prezent. Un progres remarcabil a înregistrat d. în S.U.A. Se poate afirma că în prezent cele mai reprezentative şcoli demografice pe plan internaţional sînt cea franceză şi cea americană. Caracteristic este faptul că în d. americană s-au conturat două tendinţe: una de orientare biologistă, iar cealaltă — sociologică şi economică — predominantă astăzi datorită marilor progrese pe care le-au făcut sociologia şi, mai ales, cercetările sociologice concrete. Prima tendinţă este ilustrată de Alfred Lotka şi Louis Dublin. Numele lui Henry Fairchild şi Raymond Pearl care împreună cu Lowell J. Reed, au redescoperit curba logistică, sînt de asemenea reprezentative pentru orientarea biologistă. Cealaltă tendinţă se afirmă în perioada mai apropiată şi este reprezentată de personalităţi ca Pascal Whelp-ton, care a introdus „analiza pe cohorte", procedeu foarte răspîndit astăzi, Walter Willcox, Joseph J. Spengler, Warren S. Thompson, Conrad Taeuber, Clyde V. Kiser, Frank Lorimer, Mortimer Spiegelman, Frank Notestein, Philip Hauser, Ansley J. Coaie, Kingsley Davis ş.a. Lucrările lui A. J. Lotka şi, în special, teoria matematică a populaţiilor stabile din jurul anilor 1925, inaugurează perioada modernă a d., a „d. formale", iar numeroasele contribuţii teoretice şi metodologice din ultimele trei decenii definesc faza cea mai fecundă a d. Progresele sînt notabile în toate ramurile d. şi în toate etapele cercetării, începînd cu sistemul informaţional, continuînd cu analiza demografică şi terminînd cu teoriile despre populaţie. Au fost perfecţionate metodele de culegere a datelor despre populaţie; recensămintele au cunoscut un proces energic de modernizare; anchetele demografice s-au îmbogăţit cu noi variante elaborate de tehnica şi teoria sondajului; s-au extins preocupările de introducere a registrelor permanente ale populaţiei sub formă de „bănci de date", pe bază electronică; s-au iniţiat studii privind „contabilitatea demografică" şi posibilităţile de integrare a acesteia în sistemul conturilor naţionale, în sfîrşit, progrese remarcabile s-au făcut în direcţia unor sisteme de indicatori sociali. Interpretarea sistemică şi cibernetică a populaţiei devine tot mai mult un principiu fundamental în abordarea problemelor demografice. De mare importanţă este introducerea şi extinderea analizei longitudinale, pe punctul de a deveni fundamentală în d. în raport cu cea transversală. S-a perfecţionat tabela de mortalitate — cel mai important model matematic din d. — s-au elaborat familii de tabele de mortalitate, „tabele-tip" de mortalitate, de o mare utilitate în d. modernă. Teoria populaţiilor stabile a fost sensibil dezvoltată şi îmbogăţită cu modele de populaţii quasi-stabile şi parţial stabile, cu „familii" de populaţii stabile; în teoria şi tehnica proiectărilor demografice au fost elaborate noi variante — morfologică, normativă —, a fost mult lărgit orizontul de timp; se folosesc tehnici noi ca proiectarea matricială, iar simularea electronică a devenit un auxiliar deosebit de preţios în d. S-au dezvoltat, în noi variante, metodele de estimaţie, ceea ce a dus la sporirea fiabilităţii datelor statistice. Un capitol important — cel al modelelor demo-economice — a fost mult dezvoltat, cu contribuţia ştiinţelor care administrează acest „condominium" care este populaţia: economia politică, sociologia, psihologia, ecologia, istoria, biologia, geografia. Fiecare din aceste ştiinţe şi-a lărgit preocupările în tratarea problemelor populaţiei: variabila populaţie îşi afirmă tot mai insistent prezenţa în consideraţiile teoretice şi analitice ale 29 acestor ştiinţe. Remarcabilă este dezvoltarea teoriilor despre populaţie: împărţirii dihotomice a teoriilor în „populaţioniste" şi „antipopulaţioniste" i-a luat locul un larg evantai de teorii in cadrul cărora un loc important îl au teoriile optimaliste cu numeroase variante, teoria populaţiei staţionare sau a ratei zero de creştere a populaţiei, teoria „tranziţiei demografice“. CONCEPŢII DESPRE D. Scurta incursiune istorică permite desprinderea liniilor mari ale dezvoltării d., contribuţiile succesive aduse de o serie de oameni de ştiinţă, care astăzi îi conferă caracterul de ştiinţă autonomă, bine închegată, de o mare actualitate. Caracteristic este faptul că în această evoluţie d. s-a desprins de statistică, împrumutîndu-i însă metodele şi folosindu-le cu multă eficienţă, accentul trecînd tot mai mult pe latura socială a fenomenelor demografice 7. în sec. al XlX-lea se conturează cel puţin trei curente în interpretarea d.: şcoala germană, şcoala franceză şi şcoala anglo-saxonă. Sec. al XX-lea se caracterizează prin generalizarea concepţiei şcolii anglo-saxone, mai ales sub raport metodologic, dar, în acelaşi timp, este martorul interpretării marxiste a statisticii şi a d. Şcoala franceză defineşte, în linii generale, d. ca ştiinţă materială, avînd ca obiect populaţia şi atribuie statisticii rolul de furnizoare de metode, în sensul cel mai larg. Emile Levasseur formulează acest punct de vedere astfel: „D. este aplicarea metodelor statistice (s.n.) la studiul populaţiilor sau, mai general, al colectivităţilor umane". Această concepţie este prezentă, într-o formă sau alta, la cei mai mulţi demografi şi statisticieni francezi. Jacques Bertillon, în lucrarea „Statistique administrative" consideră că d. este „studierea colectivităţilor umane. Principalul instrument al acestei studieri este statistica". Statisticianul şi demograful francez din sec. al XX-lea, Michel Huber, reproduce, în principiu, această definiţie, iar Adolphe Landry 8, după ce împarte d. în cantitativă şi calitativă, subliniază că în d. cantitativă „ceea ce frapează imediat este locul foart important pe care-1 deţine statistica". Dar, potrivit concepţiei sale, statistica reprezintă „metodele aplicabile la studiul numeric al fenomenelor de masă" şi, în consecinţă, în d. statistica are rolul de a elabora datele, respectiv de a pune în ordine datele care fac posibilă o descriere numerică a colectivităţilor umane iar, pe de altă parte, de a le interpreta, analiza şi compara. Aşadar, statistica furnizează metode care, alături de altele, sînt folosite în d., ca ştiinţă materială. în unele ramuri ale d., remarcă Landry, statistica nu este utilizabilă. El afirmă, de asemenea, că „pentru cunoaşterea faptelor se poate spune că d. datorează aproape totul statisticii". Paul Vincent, redactorul versiunii franceze a „Dicţionarului demografic multilingv", Roland Pressat, autorul unei apreciate lucrări de analiză demografică („L’analyse d^mographique. Concepts-M^thodes-Resultats", ed. II, Paris, 1969), formulează aproximativ acelaşi punct de vedere, potrivit căruia statistica ca metodologie împrumută d. unele dintre metodele sale şi totodată îi pune la dispoziţie date culese şi prelucrate. Şcoala germană, cu altă tradiţie, formulează cu totul diferit problema d. şi statisticii demografice, precum şi a raportului dintre ele. Nicăieri n-a fost mai consecventă decît în Germania, patria statisticii descriptive, concepţia potrivit căreia statistica este o ştiinţă socială, cu obiect şi metodă, o ştiinţă materială deci şi că metodele cantitative au un cîmp de aplicare mai redus. în ceea ce priveşte legătura dintre statistica demografică (Bevolkerungsstatistik) şi d. (Bevolkerungslehre), există tendinţa de a pune semn de egalitate între ele. O formulare de autoritate în acest sens este cuprinsă în „Handworterbuch der Staatswissenschaften" 9 conform 30 căruia statistica populaţiei furnizează cea mai mare parte din fapte ştiinţei populaţiei („Bevolkerungslehre") care le prelucrează ştiinţific; din această cauză ea este identificată cu această ştiinţă. în ed. IV a acestei lucrări d. este definită ca „o ştiinţă socială exactă care lucrează cu procedeele statisticii../'. Punctul de vedere extrem al identităţii statisticii demografice cu d. a fost susţinut de Georg von Mayr, adept consecvent al ideii după care statistica este o ştiinţă socială, şi a cărui autoritate în statistica germană s-a exercitat necontestat decenii de-a rîndul. Pentru el există numai statistica populaţiei; existenţa d. este contestată şi cu argumentul că, într-un asemenea caz, statistica demografică ar trebui să se rezume la descrierea structurii şi dezvoltării populaţiei, fără să cerceteze legităţile abstracte care formează cel mai important conţinut al statisticii demografice. De aceea el conchide: „Statistica demografică este d. exactă („Bevolkerungslehre")" 10. în ceea ce priveşte d. germană contemporană, problema este rezolvată în sensul recunoaşterii ambelor discipline. După Paul Flaskămper11, fiecărei statistici de ramură îi corespunde o ştiinţă materială (Realwissenschaft), simetrie ilustrată de ştiinţa economică („Wirtschaftswissenschaft") şi statistica economică („Wirt-schaftsstatistik"); în mod similar este văzut raportul dintre statistica populaţiei şi d. (pe care autorul o denumeşte „Bevolkerungswissenschaft“, „Demographie" sau „Demologie"). Pentru el d., pe de o parte, încorporează rezultatele statisticii demografice în sistemul său, iar pe de altă parte, din problematica sa dă statisticii demografice sarcini (Aufgaben). Raportul este deci de subordonare a statisticii demografice d. căreia îi furnizează informaţii şi pentru care execută comenzi. Şcoala anglo-saxonă face distincţie între d. („demography") şi statistica demografică („vital statistics"). Concepţia dominantă consideră statistica drept metodă. Una din definiţiile mai vechi, de la începutul sec. al XX-lea12, are în vedere sensul mai larg identificînd d. cu „studiul statistic al vieţii omeneşti". în sens restrîns, d. — spune Whipple — este acelaşi lucru cu statistica demografică. într-un alt context, d. este definită ca „ştiinţă despre generaţiile umane, despre creştere, dezvoltare şi moarte, studiate cu metode statistice". Această idee fundamentală se regăseşte la marea majoritate a demografilor anglo-saxoni. Astfel, pentru Peter Cox18 d. reprezintă „studiul populaţiilor umane cu ajutorul metodelor statistice, incluzînd măsurarea mărimii, a creşterii şi scăderii membrilor populaţiei, proporţia celor în viaţă, a celor născuţi şi decedaţi, în cuprinsul unui teritoriu sau regiuni şi studiul funcţiunilor legate de fertilitate, mortalitate şi căsătorie". Este punctul de vedere caracteristic unui actuar. în lucrarea devenită clasică a lui Philip M. Hauser şi Otis Dudley Duncan14 d. este definită ca fiind „studiul mărimii, distribuţiei teritoriale şi compoziţiei populaţiei, al schimbărilor din sînul ei şi al componentelor acestor schimbări şi anume natalitatea, mortalitatea, mişcarea teritorială (migraţia) şi mobilitatea socială (schimbarea statutului)". în ce priveşte metodele pe care le utilizează, ele cuprind metodologia generală a ştiinţei, metode de statistică matematică, împreună cu tehnica respectivă. în afară de aceasta, d. a dezvoltat metode specifice ca: metodele de culegere a datelor, de ajustare şi estimare, de analiză, inclusiv cele de predicţie şi proiectare. Ar merita, fără îndoială, să fie trecute în revistă şi concepţiile demografilor şi statisticienilor italieni, care au o veche şi valoroasă tradiţie, de la Giovanni Botero (sec. al XVI-lea) pînă la Luigi Bodio şi Perozzo (sec. al XlX-lea) şi Rodolfo Benini, Corrado Gini, Livio Livi, Marcelo Boldrini, Giorgio Mortara, P. Savorgnan (sec. al XX-lea). Merită a fi reţinute consideraţiile şemnificaţive ale lui Marcelo Boldrini1*. 31 El găseşte neîntemeiată pretenţia statisticienilor de a considera statistica drept ştiinţă, cu obiect material, dînd exemplu d. Deoarece în sec. al XlX-lea — arată el — d. era practicată mai cu seamă de statisticieni, statistica era concepută ca ştiinţă, populaţia servindu-i drept conţinut material: „Şi atunci cînd caracterul de ştiinţă al d. nu a mai putut fi negat, statisticienii s-au resemnat să recunoască că specialitatea lor nu este altceva decît o metodă". Aşadar, d. foloseşte în cercetarea sa statistica ca metodă. în ţările socialiste, problema d. şi statisticii demografice, a raportului dintre ele, este pusă în ultimul timp cu multă stăruinţă. Iniţial, în concepţia multor statisticieni sovietici era recunoscută numai statistica populaţiei, într-o definiţie generală. Anton Iakovlevici Boiarski şi P.P. Şuşerin 16 dădeau următoarea formulare: „Statistica demografică studiază populaţia şi schimbările ei în condiţiile istorice concrete ale dezvoltării sociale". Principalii săi indicatori sînt cei ai numărului populaţiei, repartiţiei teritoriale şi structurii acesteia, indicatorii mişcării naturale şi ai migraţiei populaţiei. Întrucît statistica este definită ca o ştiinţă social-economică, cu obiect şi metodă, deci cu conţinut material, în cele mai multe cazuri nu s-a putut face o delimitare între statistica demografică şi d. punîndu-se semn de egalitate între ele. Această concepţie a început treptat să fie abandonată. După Boris Tesarevici Urlanis 17 statistica demografică este numai o parte a d. şi anume aceea care se ocupă de „studierea metodelor de observare şi de măsurare a fenomenelor şi proceselor în domeniul populaţiei. Dar, în afară de metode, d. are şi un conţinut material absolut concret. Obiectul d. este populaţia prin care se înţelege colectivitatea de oameni care trăiesc pe un anumit teritoriu delimitat politic, geografic, administrativ sau economic"; d. este definită ca „...ştiinţa care, pe baza analizei factorilor sociali şi a altor factori, studiază fenomenele, procesele şi legităţile lor în domeniul numărului, structurii, repartizării teritoriale şi dinamicii populaţiei". Este semnificativă tratarea problemei în alte lucrări din literatura sovietică mai recentă. Astfel, în „ Statisticeskii slovar" 18, se menţionează: „Termenul d. este conceput de diferiţi economişti în două sensuri: 1. Ştiinţa despre populaţie, în dezvoltarea ei socială. Ea examinează legităţile schimbării numărului, structurii populaţiei, ale proceselor reproducţiei populaţiei, ale deplasării ei pe teritoriu, factorii care le condiţionează, consecinţele ce rezultă. D. sovietică se sprijină pe economia politică marxist-leninistă şi pe materialismul istoric, pe legile populaţiei dezvăluite de aceste ştiinţe, legi proprii diferitelor formaţiuni social-economice. în această concepţie, statistica demografică sau statistica populaţiei intră în d. ca o parte a acesteia". 2. Statistica populaţiei care „...studiază în anumite condiţii istorice şi social-economice de dezvoltare a societăţii schimbarea numărului populaţiei, repartizarea ei pe teritoriu, structura după sex, vîrstă, situaţie în familie, naţionalitate, ştiinţă de carte, nivel de instruire, ocupaţie, apartenenţă de clasă etc., precum şi natalitatea, mortalitatea şi durata de viaţă, nupţialitatea, mi graţia şi influenţa lor asupra schimbării numărului şi structurii populaţiei. Statistica populaţiei studiază reproducţia populaţiei, schimbarea numărului şi structurii populaţiei în viitor". în continuare, autorii arată: „Există o altă tratare potrivit căreia statistica populaţiei este o ramură a statisticii social-economice. D. ca ştiinţă despre populaţie foloseşte metodele şi rezultatele statisticii populaţiei, dar nu poate fi redusă la ea". în cea mai recentă lucrare de demografie, apărută în U.R.S.S. 40, definiţia este următoarea: „Demografia este ştiinţa care studiază cu metode ce-i sînt proprii numărul, repartizarea teritorială şi structura populaţiei, modificările acestora, 32 cauzele şi consecinţele acestor modificări, legătura reciprocă dintre factorii social-economici şi modificările ce se produc în. populaţie, ea dezvăluie legităţile reproducţiei populaţiei în accepţia largă a acestui cuvînt../'. Discuţiile din literatura românească au pus în lumină existenţa autonomă a d. şi a statisticii demografice, ca şi legăturile dintre ele 19,2°. în marea majoritate a cazurilor, d, şi statistica demografică sînt definite ca discipline autonome, cu relaţii strînse între ele; în raport cu d., ca ştiinţă materială, statistica se situează ca o disciplină auxiliară, furnizîndu-i date şi metode necesare pentru investigarea obiectului său. Statistica are această însuşire — comună, dealtfel, cu alte ştiinţe — de a fi, în acelaşi timp, ştiinţă şi metodă pe care o folosesc şi alte ştiinţe. Se poate afirma că, după secole de subordonare, d. s-a eliberat de sub tutela statisticii, în schimb, există pericolul iminent al anexării ei de către una dintre ştiinţele sociale, în special de sociologie. Concepţia actuală despre d. şi statistică demografică este sintetizată în „Dicţionarul demografic multilingv" 21, elaborat sub auspiciile ONU, care defineşte d. ca ştiinţă care are ca obiect studiul populaţiilor umane şi tratează mărimea, structura, evoluţia şi caracteristicile lor generale, văzute în principal din punct de vedere cantitativ". O primă împărţire a d. distinge d. descriptivă (care se sprijină îndeosebi pe statisticile demografice — tabele numerice elaborate cu ajutorul statisticii demografice) şi d. teoretică. Cît priveşte statistica demografică, aceasta este identificată cu „...tehnica de a aduna informaţiile numerice sau datele numerice privind populaţiile şi de a le prezenta sub formă de statistici demografice. Observaţiile referitoare la diferitele unităţi statistice sînt mai întîi culese cu ajutorul formularelor şi documentelor, controlate, verificate pentru eliminarea erorilor. Sînt puse în tabele...". Statistica furnizează deci informaţiile, pune la dispoziţia metodele pe care d le foloseşte în cercetarea şi analiza obiectului său. STATUTUL ACTUAL AL D. CA ŞTIINŢĂ. Caracterul multidisciplinar al obiectului d., care condiţionează necesitatea abordării interdisciplinare a acesteia, explică dificultăţile în definirea exactă a d. ca ştiinţă. De aceea, modalitatea cea mai eficientă constă în precizarea specificităţii obiectului d. şi a caracterului social-economic al factorilor care influenţează fenomenele demografice şi justifică intervenţia altor ştiinţe la explicaţia cauzală a acestora. Schema cea mai generală a descrierii şi analizei populaţiei şi a fenomenelor demografice poate fi prezentată astfel: populaţia (ca „stoc" iniţial), distribuită pe sexe şi vîrste; fenomenele demografice (naşteri, decese, căsătorii, divorţuri, migraţii), ca „fluxuri" în cadrul unei perioade care modifică'„stocul" iniţial; factorii social-economici care influenţează fenomenele demografice şi, prin intermediul acestora, populaţia şi structura sa. între fenomenele demografice, luate ca atare (naşteri, decese, structuri etc.), se formează relaţii care sînt relaţii între variabile demografice. Pe de altă parte, între fenomenele demografice şi cele social-economice, se constituie de asemenea interrelaţii, care sînt considerate ca interrelaţii dintre variabilele demografice şi cele so-cial-economice, inclusiv psihologice, culturale etc. Specificitatea obiectului d. o constituie numai variabilele demografice şi raporturile dintre ele. După R. Pressat22, specificitatea sa constă, în considerarea unei populaţii umane ca un ansamblu de persoane supuse unui proces neîncetat de reînnoire ca urmare a intrărilor şi ieşirilor care se produc în fiecare moment, adică, în forma cea mai elementară, se examinează evoluţia unei populaţii ca funcţie a numărului anual de naşteri şi decese, extinzîndu-se analiza la ansamblul interrelaţi-lor care există între starea populaţiei şi mişcările intrărilor şi ieşirilor. In- 33 tervin apoi evenimentele intermediare, cum sînt căsătoriile. Prin urmare, „domeniul principal al d. se defineşte prin referire la modelul unui ansamblu reînnoit pe care-1 constituie o populaţie, fie că se analizează fenomenele derţiografice luate ca atare, într-un mod mai mult sau mai puţin extensiv, pe de o parte, şi stările populaţiei, pe de altă parte, fie că se analizează interacţiunile dintre aceste două aspecte ale situaţiei unei populaţii"; specificitatea metodelor d. constă în folosirea conceptelor şi procedeelor proprii analizei demografice, în care un loc important îl deţin metodele matematice şi statistice. După P. C. Matthiessen23, conceptul cel mai general şi comun al d. îl reprezintă indicele sau rata (engl. rate), ca raport între „un ansamblu de evenimente pe unitatea de timp şi numărul persoanelor capabile de a produce aceste evenimente", succesiunea fiind următoarea: indicele sau rata (în general), indicele brut sau rata brută (a mortalităţii, de pildă), indici specifici, media indicilor, indici standardizaţi şi tabela de mortalitate, care este modelul de bază al d. Continuarea analizei fenomenelor demografice în raport cu cele social-economice şi încercarea de a găsi explicaţii cauzale transferă problema în zona altor ştiinţe ca biologia, sociologia, economia politică etc. De aceea este pe deplin justificată distincţia dintre d. în sens restrîns şi d. în sens mai larg, evidenţiată şi terminologic, prin expresii diferite. Prima este denumită uneori d. formală sau d. pură în timp ce a doua poartă denumirea de studiul populaţiei sau d. socială. D. formală este foarte dezvoltată cuprinzînd metodele statistice şi matematice de măsurare şi de analiză a componentelor schimbărilor populaţiei, în special a naşterilor şi deceselor, a structurii populaţiei (după vîrstă, sex, stare civilă). Printre instrumentele de lucru cele mai caracteristice ale d. formale figurează: tabelele de mortalitate, indicele intrinsec al creşterii naturale a populaţiei, populaţia stabilă, metode de proiectare demografică. Pentru actuari, d. este identică cu d. formală. D. socială include studiul variabilelor demografice în contextul lor social, ca şi în contextul lor biologic, ceea ce înseamnă, în ultimă analiză, că d. descrie şi analizează: mărimea şi distribuţia populaţiei, structura ei biologică (sex şi vîrstă), caracteristicile socio-economice ale populaţiei (distribuţia geografică, starea civilă, religia, limba, educaţia, ocupaţia, venitul etc.). în prima accepţie, este semnificativă definiţia lui Dudley Kirk24: „D. este studiul cantitativ al populaţiilor umane. Materialele ei de bază sînt: recensămintele, statistica demografică („vital statistics") şi anchetele prin sondaj, care marchează o tendinţă de creştere. Preocupările sale centrale sînt: „măsurarea şi descoperirea de uniformităţi în procesele de bază ale naşterilor, deceselor, mişcării populaţiei şi creşterii populaţiei; aceste fenomene sînt tratate în contextul lor socio-economic şi cel biologic. Metodele d. sînt metode empirice şi statistice; ea utilizează matematicile avansate mai mult decît oricare altă ramură a ştiinţelor sociale. Ca şi antropologia şi sociologia, d. face legătura dintre ştiinţele sociale şi cele biologice". în cea de-a doua accepţie, definiţia d. dată de Donald Bogue 25 poate fi considerată cea mai cuprinzătoare: „D. este studiul statistic şi matematic al mărimii, compoziţiei şi distribuţiei spaţiale a populaţiilor umane şi al schimbărilor acestor aspecte în timp, prin acţiunea a cinci procese: fertilitatea, mortalitatea, căsătoria, mi graţia şi mobilitatea socială. Deşi d. se restrînge la analiza descriptivă şi comparativă continuă a tendinţelor fiecăruia dintre aceste procese şi rezultatelor lor, obiectivul ei final este de a dezvolta o teorie care să explice evenimentele pe care le sistematizează şi le compară". După Philip Hauser şi O. D. Duncan14, de orientare sociologistă, d. în sens restrîns este „analiza 34 demografică" („demographie analysis"), al cărei obiect este „studiul componentelor variaţiei populaţiei şi al schimbărilor", iar în sens larg „studiul populaţiei" („population study"), care are ca obiect nu numai variabilele demografice ci „şi relaţiile dintre schimbările populaţiei şi alte variabile — sociale, economice, politice, biologice, genetice, geografice ş.a.", ceea ce ar însemna studiul „cauzelor si consecinţelor evoluţiei populaţiei". într-o formă diferită se exprimă Ford şi Jong 26 care nu sînt de acord cu împărţirea propusă de Hauser şi Duncan în „d. formală" şi „studiul populaţiei" pledînd pentru o „d. socială", ca o „disciplină separată în S.U.A., după o lungă perioadă de subordonare faţă de sociologie (subdomeniu al sociologiei)". După Henry Shryock şi Jacob Siegel 27, d. poate fi concepută în sens restrîns (variabile demografice) şi în sens larg (variabile demografice şi cele socio-economice, biologice etc.). în acelaşi sens se pronunţă şi George W. Barklay 28, autorul uneia din cele mai răspîndite lucrări pentru tehnica analizei demografice. Sub aspect istoric, d. în sens restrîns, constituită în anii 1920—1930, a precedat pe cea de-a doua. Pînă atunci natalitatea, mortalitatea şi sporul natural erau considerate biologic, ca variabile exogene faţă de economie şi sistemul social. Scăderea natalităţii în perioada 1920—1940 în ţările occidentale a scos în evidenţă determinantele sociale, formulîndu-se conceptul de „fertilitate diferenţială" (după mediul urban şi rural, după nivelul de instruire, clase sociale etc.). Cu acelaşi prilej s-au elaborat teoria „revoluţiei demografice", măsurile de politică demografică ca sistem coerent de influenţare a unor variabile demografice cum este fertilitatea. Perioada modernă a d., al cărei început este marcat de studiile' lui Alfred James Lotka, a cunoscut importante progrese metodologice; impactul exploziei demografice din jurul anilor 1950, a determinat o lărgire a cadrului de analiză a raportului dintre populaţie şi economie, dintre variabilele demografice şi cele social-economice. D. Kirk24 apreciază că d. a obţinut cele mai mari succese în analiza mortalităţii, că preocuparea ei cea mai importantă este studiul fertilităţii şi că un domeniu rămas oarecum în urmă este studiul migraţiei. Profilul metodologic şi gnoseologic al d. justifică împărţirea ei în diferite ramuri, iar caracterul interdisciplinar al obiectului său pune cu multă acuitate problema definirii relaţiilor dintre d. şi o serie de discipline învecinate. Există diferite teorii şi puncte de vedere privitoare la ramurile şi domeniile d. După demograful suedez Hannes Hyrenius 29, d. poate fi împărţită astfel: 1. Statistica demografică (engl. „population statistics") care se ocupă de metodele de obţinere a datelor privind populaţia şi fenomenele demografice, de tehnicile de culegere (recensăminte, cercetări prin sondaj etc.) precum şi de metodele de prelucrare şi prezentare a datelor; 2. D. formală (engl. „formal demography" sau „demometrics") care defineşte şi construieşte indicii demografici, studiază relaţiile funcţionale dintre factori şi schimbările demografice, metodele de analiză a dinamicii populaţiei, metodele de proiectare demografică şi modelele demografice, în special pentru măsurarea interrelaţiilor demografice; 3. Teorii despre populaţie (engl. „population theo-ries"); 4. Analiza demografică (engl. „demographie analysis") care studiază factorii determinanţi ai populaţiei şi influenţa populaţiei asupra tendinţelor fenomenelor economice; 5. Descrierea demografică (engl. „demographie des-cription"), care se ocupă de descrierea mărimii unei populaţii particulare; 6. D. aplicată (engl. „applied demography“), care foloseşte datele şi metodele de analiză la o populaţie concretă; are în vedere îndeosebi relaţiile demo-economice şi tehnicile de proiectare demografică; 7. Politica demografică (engl. „population policy"). împărţirea d. pe domenii, după „Dicţionarul de- 35 mografic multilingv" 21, diferă de cea propusă de Hannes Hyrenius şi de alţi demografi. Oricum însă, împărţirea în d. descriptivă, analiză demografică şi d. teoretică este. indispensabilă pentru justa abordare a problemelor demografice. Cea de-a doua problemă, a relaţiilor dintre d. şi alte ştiinţe, este tratată în chip diferit, în special în ceea ce priveşte raportul cu unele ştiinţe sociale. O problemă viu disputată este aceea a raportului dintre d. şi sociologie 30. Concepţia actuală: se reflectă şi în modul cum este organizat învăţă-mîntul superior de sociologie şi de d. După David Glaşs, în S.U.A. şi în O-landa d. este considerată ca o ramură a sociologiei, în timp ce în Italia, în Argentina şi în Brazilia este mult mai accentuată legătura d. cu ştiinţele biologice., iar în Franţa şi în Anglia sînt relevate legăturile cu cele mai variate discipline: economia politică, statistica, antropologia, sociologia, biologia umană etc. Este vădită încercarea de subordonare a d. de către sociologie, tendinţă accentuată în S.U.A. Această tendinţă s-a conturat ca urmare a progreselor sociologiei concrete, a. cercetărilor sociologice şi a folosirii instrumentelor cantitative. în prezent, însă, chiar şi în şcoala sociologică americană sînt simptome tot mai frecvente de autonomizare a d. Ceea ce este foarte important sînt relaţiile de colaborare, împrumuturile reciproce. Contextul social-—cuprinzînd variabilele sociale, economice, culturale, demografice—oferă, fireşte, cele mai largi posibilităţi de interpretare şi analiză a diferitelor fenomene sociale. Cum fenomenele demografice sînt, în primul rînd, sociale, d. recurge deseori la sprijinul sociologiei pentru analiza propriilor sale probleme. Dealtfel, o serie întreagă de probleme le sînt comune: migraţia, urbanizarea, mobilitatea populaţiei (spaţială, profesională etc.), stratificarea socială; altele, cum sînt nivelul şi evoluţia fertilităţii populaţiei, care reclamă studiul aprofundat al familiei, al relaţiilor sociale etc., nu pot fi înţelese fără analiza determinărilor sociale. D. împrumută de la sociologie o serie de teorii menite să ajute la explicarea cauzală a fenomenelor demografice; de asemenea, ia de la sociologie materiale faptice sociologice apelînd şi la tehnicile acesteia. Pe de altă parte, sociologia, la rîndul ei, nu se poate dispensa de cunoaşterea populaţiei, a fenomenelor demografice, a evoluţiei acestora. După W. E. Moore 31, d. trebuie privită ca o disciplină autonomă, avînd relaţii bine stabilite cu sociologia în ceea ce priveşte teoria, funcţiile, domeniile urmărite ş.a. El apreciază că practica de a trata d. ca subdomeniu al sociologiei este „pur arbitrară şi convenţională". în general, se afirmă că d. are un obiect concret pe care îl descrie şi îl analizează multilateral cu ajutorul unor tehnici cantitative rafinate dar că, în schimb, s-ar resimţi de pe urma lipsei unei teorii generale, în timp ce sociologia excelează prin elaborarea de teorii. De aceea colaborarea dintre aceste două ştiinţe este indispensabilă. Relaţii strînse există între d. şi economia politică. între variabilele economice şi cele demografice există o condiţionare, o interdependenţă reliefată încă de economia politică clasică. .Sînt celebre tezele lui K. Marx în legătură cu legea populaţiei, lege cu caracter istoric, valabilă în fiecare orînduire social-economică, determinată de caracterul orînduirii respective, precum şi în legătură cu legităţile privind raportul dintre mărimea familiei, nivelul mortalităţii şi nivelul lalariului, ca expresie a nivelului de trai. Multă vreme raportul dintre popu-saţie şi economie a fost neglijat. După aprecierea demografului american Frank Lorimer citat de David V. Glass 30, relaţia dintre d. şi economia politică a fost următoarea: „Căsătoria dintre cele două ştiinţe — încheiată sub patronajul lui Malthus — cînd ambele se aflau încă în stadiul copilăriei a fost furtunoasă şi sterilă. Dinamica interacţiunii factorilor economici pe de o 56 parte şi dinamica tendinţelor demografice în raport cu structura populaţiei pe de altă parte au fost vreme îndelungată neglijate deoarece o sinteză pripită acorda o importanţă exagerată raportului dintre populaţie şi resursele naturale precum şi teoriei respective a unui „optimum ipotetic fix". După discuţii asupra „legii populaţiei" care se întind pînă în jurul anului 1870, economia politică a abandonat problema populaţiei, reluînd-o — după aprecierea lui Alfred Sauvy — în perioada anilor 1930—1940, cînd economia politică a început să se intereseze din nou de analiza macroeconomică. Relaţiile dintre aceste două ştiinţe sînt relaţii de colaborare; în prezent problema raportului dintre creşterea economică şi creşterea populaţiei este studiată de economia politică şi* de d. economică, cu modele matematice şi tehnici avansate. Nu există modele econometrice sau previzionale în care, alături de variabilele economice, să nu figureze şi variabilele demografice. Pentru economie au o importanţă cu totul deosebită o serie de elemente şi categorii demo-economice ca: populaţia activă, populaţia ocupată, fluxurile migratorii, durata medie a vieţii active, aspectele economice ale îmbătrînirii populaţiei; la rîndul său, d. este profund interesată în explicaţia economică a fenomenelor demografice. Cu toate acestea, Dudley Kirk 24 apreciază că în perioada actuală zona cea mai neglijată în d. a fost aceea a graniţelor dintre aceasta şi economie în probleme cum sînt: creşterea populaţiei în raport cu formarea capitalului, aplicarea principiilor tabelei de mortalitate la schimbările forţei de muncă, economia sănătăţii, a morbidităţii şi mortalităţii, precum şi implicaţiile economice ale diferitelor niveluri ale morbidităţii şi mortalităţii. Cu antropologia relaţiile d. sînt destul de bine precizate. Ocupîndu-se cu studiul originii, evoluţiei şi variabilităţii biologice a omului, în corelaţie cu condiţionarea sa naturală şi social-culturală, antropologia operează cu diverse caracteristici biologice, sociale şi istorice ale populaţiei umane. După Engels, această ştiinţă marchează trecerea de la morfologia şi fiziologia omului şi a raselor umane, la istorie. Colaborarea dintre d. şi antropologie vizează domenii ca: migraţia, endogamia şi exogamia, natalitatea şi mortalitatea, după diferitele caracteristici. Cercetările antropologice, efectuate pe scară largă şi în ţara noastră, sînt complexe şi includ întotdeauna aspecte demografice studiate fie de „d. antropologică", fie de „paleodemografie" (paleontologie şi d.). Caracterul dual (biologic şi social) al unor fenomene demografice a făcut necesară statornicirea unor relaţii clare cu biologia, genetica şi medicina. O cercetare care să pună în evidenţă aspectele esenţiale ale fertilităţii populaţiei feminine sau analiza mortalităţii nu se pot dispensa de sprijinul biologiei şi medicinii. Unul din rezultatele conlucrării biologiei cu statistica şi matematica este apariţia biometriei. Creată de Francis Galton şi Karl Pearson, ea reprezintă un ansamblu de metode statistice şi matematice aplicate la analiza fenomenelor şi proceselor biologice, în vederea studierii exteriorului, a aprecierii dezvoltării şi a stabilităţii, a diferenţelor dintre caractere. Biometria are cele mai mari aplicaţii în selecţia plantelor şi a animalelor. în d. ea se aplică sub formă de „analize biometrice", cum sînt cele ale mortalităţii infantile (metoda propusă de Jean Bourgeois-Pichat), morbidităţii, fertilităţii. Pentru istoria d., biometria a jucat un rol important în curentele de orientare biologistă (Raymond Pearl, Henry PrattFairchild, Alfred James Lotka ş.a.). Cu istoria d. exploatează un domeniu comun care este cel al d. istorice. Numărul şi structura populaţiei în diferite orînduiri social-economice, principalele fenomene demografice, legătura lor — în evoluţie — cu factorii social-economici, sînt numai cîteva din problemele cu care se ocupă d. istorică. Este necesar să se menţioneze^ 37 că în ultimii ani se manifestă un interes puternic pentru studiile de d. istorică. Aşa, de pildă, s-au înfiinţat societăţi de d. istorică (ex. în Franţa o asociaţie internaţională, „Congresul internaţional de d. istorică"), se cercetează şi se valorifică registrele parohiale, diferite înregistrări de populaţie, alte documente relevante pentru problemele populaţiei. Există relaţii între d. şi geografie, ecologie, ca şi între d. şi psihologia socială şi alte ştiinţe. Se instituie legături şi cu disciplinele noi, cum sînt demoscopia (anchetele de opinie), marketingul ş.a. într-un cuvînt, orice disciplină care are ca obiect populaţia considerată din diferite puncte de vedere se adresează d. pentru nevoile sale specifice. Aceasta exprimă una din trăsăturile cele mai caracteristice ale ştiinţei de astăzi: colaborarea interdisciplinară şi întrepătrunderea dintre ştiinţe. Sursele informaţionale de bază ale d. sînt: recensămintele populaţiei, statistica stării civile, anchetele demografice, registrele de populaţie, acestea din urmă transformîndu-se tot mai mult în „bănci de date", pe bază electronică. 101. Demografie descriptivă .(engl. descriptive demography, fr. demographie descriptive, rus. deskriptivnaia demografia, span. demografia descriptiva, germ. deskriptive Demographie şi Bevolkerungsbeschreibung, ital. demografia descrittiva, interi, demographia descriptive), parte a demografiei care descrie numărul, repartizarea geografică, structura şi evoluţia populaţiilor, în special pe baza datelor furnizate de statistica demografică; este faza iniţială a studiului demografic. 102. Demografie teoretică (engl. theoretical demography, fr. demographie the-orique, rus. teoreticeskaia demografia, span. demografia teorica, germ. theo-retische Demographie, ital. demografia teorica, interi, demographia theoretic), parte a demografiei care tratează populaţiile din punct de vedere abstract şi general şi studiază relaţiile dintre fenomenele demografice, fără să ia în considerare alte fenomene, folosind în acest scop metode şi modele statistice şi matematice. Reprezentantul cel mai de seamă al. d. t. este Alfred James Lotka. 103. Demografie formală (pură) (engl. formal demography şi pure demography, fr. demographie pure, rus. formalnaia demografia, span. demografia pura, germ. reine Demographie, ital. demografia pura, interi, demographia theoretic), sin. pentru demografie teoretică. în engl. se acordă preferinţă termenului d.f., în fr., termenului d.p. 104. Demometrie (< gr. demos „popor" + metr on „măsură"; engl. demome-trics, fr. demometrie, rus. teoreticeskaia demografia, span. demografia teorica, germ. Demometrie, ital. demometria, interi, demometria); sin. pentru demografie teoretică. Termenul, a cărui circulaţie este foarte redusă, a fost creat de demograful suedez Hannes Hyrenius („Demometri", Goteborg, 1966) şi folosit de demograful şi statisticianul austriac W. Winkler („Demometrie", Berlin, 1969). Crearea termenului d. trebuie privită ca o încercare de a se asigura o simetrie între partea de conţinut şi cea de măsurare, după modelul: sociologie-sociometrie; economie-econometrie; biologie-biometrie; psihologie-psihometrie etc. 105. Demologie (germ. Demologie), sin. pentru demografie. Termen creat de demografii germani în sec. al XIX-lea pentru a înlocui pe cel de „demografie". Nu a căpătat circulaţie. 38 106. Demografie matematică (engl. mathematical demography, fr. demographie mathematique, rus. matematiceskaia demografia, span. demografia matematica, germ. mathematische Demographie, ital. demografia matematica, interi, demographia mathematic), capitol al demografiei teoretice care aplică metodele matematice la studiul problemelor populaţiei. în acest caz, variabilele demografice sînt tratate ca variabile continue, iar limbajul este cel al analizei matematice. Domeniul cel mai important este cel al populaţiei stabile. Ca reprezentanţi ai d.m. pot fi citaţi: Ansley J. Coaie (“The growth and structure of human populations. A mathematical investigation". Princeton, N. J., 1972), Nathan Keyfitz (“Introduction to the mathematics of population", 1968), Louis Henry („Demographie, analyse et modâles", Paris, 1972). 107. Demografie calitativă (engl. qualitative demography şi study of population quality, fr. demographie qualitative, rus. kacestvennîi demograf iceskii analiz, span. demografia cualitativa, germ. qualitative Demographie, ital. demografia qualitativa, interi, demographia qualitative), parte a demografiei care studiază distribuţiile caracteristicilor calitative (fizice, spirituale etc.) în sînul populaţiilor, avînd contingenţă cu genetica umană. 108. Analiză demografică (engl. population analysis, fr. analyse demographique, rus. demograf iceskii analiz, span. anâlisis demogrâfico, germ. analytische Demographie, ital. analisi demografica, interi, analyse demographie). 1. Parte a demografiei care studiază analitic fenomenele demografice în cadrul unei anumite colectivităţi. în demografia germană, a.d. este considerată sin. pentru demografia matematică. Termenul este larg folosit în special în demografia franceză în care el desemnează studiul fenomenelor demografice şi al inter-relaţiilor dintre acestea, fără referire la alte fenomene. Un manual clasic: Ro-land Pressat, „L’analyse demographique. Concepts-Methodes-Resultats" (Paris, 1969). 2. Parte a demografiei teoretice, care aplică metodele analizei matematice (sin. cu demografia matematică). A.d. este considerată ca fiind legătura dintre demografia descriptivă şi cea teoretică. 109. Studiu demografic (engl. population studies, fr. etude demographique, rus. demograficeskoe issledovanie, span. estudio demogrâfico, germ. demogra-phische Studie, ital. studio demogrâfico, interi, recerca demographie), parte a demografiei care studiază fenomenele demografice în condiţionarea şi interdependenţa lor, în cadrul unei anumite populaţii, incluzînd factorii social-economici. Termenul este folosit cu precădere în literatura anglo-saxonă şi corespunde definiţiei demografiei în sens larg, în timp ce analiza demografică ar fi studiul demografic redus numai la variabilele demografice şi relaţiile dintre acestea. NOTĂ. Există o anumită confuzie între „analiza demografică" şi „studiul demografic", aşa cum sînt folosiţi termenii respectivi în literatura franceză şi cea anglo-saxonă. Distincţia ar putea fi mai clară conform schemei următoare: „demografia descriptivă" (realizată cu mijloacele statisticii, în principal) — „analiza demografică" (realizată mai ales cu tehnicile analizei matematice şi redusă la analiza variabilelor demografice) — „studiul demografic" sau „analiza demografică" în sens larg (realizată pe baza teoriei şi conceptelor unor ştiinţe ca sociologia, economia politică etc. şi care ia în considerare factorii social-economici). 39 110» Demografie economică (engl. economic demography, fr. demographie economique, rus. ekonomiceskaia demografia, span. demografia economica, germ. Wirtschaftsdemographie, ital. demografia economica, interi, demographia economic), parte a demografiei care se ocupă cu studiul raportului dintre economie şi populaţie, conceptul fundamental fiind cel al populaţiei active. în acest caz, variabila populaţie este inclusă în modelele creşterii economice în vederea descrierii şi analizei corelaţiei demo-economice. Dintre reprezentanţii acestei ramuri: J. J. Spengler, Giorgio Mortara („Economia della popolazione. Ana-lisi delle relazioni tra fenomeni economici e demografici", Torino, 1960). 111. Demografie socială (engl. social demography, fr. demographie sociale, rus. soţialnaia demografia, span. demografia social, germ. Gesellschaftsdemo-graphie, ital. demografia sociale, interi, demographia social), parte a demografiei care se ocupă cu studiul raportului dintre societate şi populaţie, conceptele fundamentale fiind structurile sociale ale populaţiei, mobilitatea socială, roluri şi status-uri în societate. După Ţhomas Ford şi Gordon F. de Jong26 obiectul este: „aria de intersecţie a celor două sisteme: sistemul demografic şi sistemul social". 112. Demografia istorică (engl. historical demography, fr. demographie historique, rus. istoriceskaia demografia, span. demografia historica, germ. Bevol-herungsgeschichte, ital. demografia siorica, interi, demographia historic) 1. Parte a demografiei care studiază evoluţia populaţiei în trecut. 2. Parte a demografiei care studiază, cu metode specifice, populaţia în trecut, reconstituind informaţiile pentru perioada „prestatistică" (caracterizată prin absenţa surselor statistice de tipul recensămintelor, stării civile etc.). Manuale şi lucrări de autoritate: Louis Henry, „Manuel de demographie historique" (Geneve-Paris, 1970); David Glass şi D. E. C. Eversley, "Population in History. Essays in historical demography" (London, 1965); T. H. Hollingsworth, "Historical demography" (London, 1969); P. Guillaume şi J. P. Poussou, „Demographie historique" (Paris, 1970); M. Reinhard, A. Armengaud, J. Dupâquier, „Histoire generale de la population mondiale" (Paris, 1968). 113. Biometrie (< gr. bios „viaţă" + metron „măsură"; engl. biometry şi biometrics, fr. biometrie, rus. biometria, span. biometria, germ. Biometrie, ital. biometria, interi, biometria), studiul, cu ajutorul metodelor matematice şi statistice, al fenomenelor şi proceselor biologice, în scopul evidenţierii caracterelor, a diferenţelor dintre acestea, al aprecierii dezvoltării şi stabilităţii caracterelor fiinţelor vii. întemeietorii b. sînt englezii Francis Galton şi Karl Pearson; un rol însemnat în propagarea noii discipline l-a avut revista engleză „Biometrika", înfiinţată în 1901 şi în care a* publicat studii G. Yule, R. A. Fisher ş.a. 114. Demografie potenţială (engl. potential demography, fr. demographie po-tentielle, rus. demografia jiznennogo potentiala, span. demografia potencial, germ. potentielle Demographie şi Erlebniszeit-Demographie, ital. demografia potenziale, interi, demographia potential), şcoală, relativ nouă în demografie, care foloseşte în locul noţiunii obişnuite de număr al populaţiei la o anumită dată, noţiunea de om-ani viaţă, prin intermediul speranţei de viaţă la naştere, asociată unui număr fizic al populaţiei, denumită potenţial-viaţâ. întemeietorul şcolii este demograful elveţian Liebmann Hersch („De quelques potentiels-vie 40 et de certaines varietes de vie moyenne" şi „La methode de potentiels — vie appliquee â l’etude du mouvement naturel de la population", 1940; „De la demographie actuelle â la demographie potentielle", Geneve, 1944) (v. Cap. VI. D., „Demografie potenţială). 115. Statistică demografică (engl. population statistics şi demographie statistics, fr. statistique dimographique, rus. demograficeskaia statistika şi statistika naro-donaselenia, span. estadistica demografica, germ. Bevdlkerungsstatistik şi demo-graphische Statistik, ital. statistica demografica şi statistica della popolazione, interi, statistica demographie) 1. Metodă şi tehnică de culegere a datelor privind populaţia şi fenomenele demografice, de centralizare şi grupare a acestora, avînd ca rezultat tabele cu date statistice, pe baza cărora se calculează rapoarte, proporţii, rate sau indici etc. 2. Ramură a statisticii sociale care se ocupă de culegerea, centralizarea şi gruparea datelor privind populaţia şi fenomenele demografice şi de determinare a indicatorilor cu ajutorul cărora se descriu populaţia şi fenomenele demografice, în vederea punerii în evidenţă a regularităţilor statistice. Cele două definiţii corespund celor două concepţii fundamentale despre statistică considerată ca metodă şi ca ştiinţă socială; există şi o a treia accepţie care se referă însă la date statistice (statistici demografice), date numerice despre populaţie şi fenomene demografice, care au fost culese şi prelucrate cu ajutorul s.d. După o evoluţie de secole, s-a ajuns în prezent la un consens în ceea ce priveşte noţiunea de statistică şi accepţiile ei 32. Prin metoda statistică, se înţelege o metodă ştiinţifică de un tip special care se aplică în procesul prelucrării datelor numerice; prin date statistice se înţeleg date cantitative afectate în mare măsură de o mulţime de cauze; metodele statistice sînt metodele special adaptate la studierea datelor statistice, iar prin teoria statisticii sau statistică se înţelege expunerea sistematică a metodelor statistice. Acest ultim termen se consideră a fi mai exact decît cel de „statistică matematică" (M. G. Kendall). Circulă şi termenul „statistici", folosit în special în teoria sondajului33, care defineşte orice variabilă aleatoare de forma F(X2 ... Xn) în condiţiile în care Xj ... Xn este un eşantion de volum n dintr-o colectivitate dată. ISTORIC. Statistica modernă, în accepţiile apărute mai sus, are mai multe filiaţii: statistica descriptivă, aritmetica politică, teoria probabilităţilor, teoria asigurărilor, ştiinţa cameralistă etc. La origine, statistica a fost o disciplină socială. Cuvîntul „statistică" provine de la latinescul medieval status „stat" sau „stare politică", prin intermediul substantivului statista34 „om politic versat în treburile statului". în această accepţie, termenul a fost pus în circulaţie de şcoala germană de statistică descriptivă. Precursorii acestei discipline au fost Enea Silvio Piccolomini, Niccol6 Machiavelli, Sansovino, iar forma principală o constituiau descrierile de state sau de stări politice, economice etc. din diferite ţări. în 1660, la Universitatea din Helmstedt, Hermann Conring predă statistica ca disciplină academică; adevăratul întemeietor al statisticii descriptive este considerat Gottfried Achenwall, profesor la Universitatea din Gottingen, prin lucrarea sa „Abriss der Staatswissens-chaft der europâischen Reiche" (Gottingen, 1749; ed. II: „Staatsverfassung der heutigen europâischen Reiche", 1752). El a introdus substantivul „statistica", utilizat pînă la el numai ca adjectiv. în concepţia lui Achenwall, statistica este ştiinţa („Lehre") despre structura („Verfassung") unuia sau mai multor state. Cuvîntul „statistică" este puţin mai tîrziu semnalat în lucrarea „The Elements of Universal Erudition" a baronului J. F. Bielfeld, 41 tradusă de W. Hooper (3 voi., Londra, 1770); unul din capitolele cărţii se intitulează „Statistics" şi cuprinde şi definiţia acesteia: „Ştiinţa despre organizarea politică a statelor moderne ale lumii". Şcoala de statistică descriptivă a cunoscut o mare dezvoltare mai ales în Germania şi în Rusia; ea era dominantă pînă la mijlocul sec. al XlX-lea. Este semnificativ că în Anglia, unde în 1834 a fost înfiinţată Societatea Regală de Statistică, în articolele publicate în primul volum al revistei acestei societăţi (1838 — 1839), statistica nu era înţeleasă ca o metodă: „statistica... este constatarea şi punerea în evidenţă a faptelor care sînt calculate pentru a ilustra condiţiile şi perspectivele societăţii", dar în acelaşi timp se sublinia: „preferinţa sta-tisticianului este de a folosi cifrele şi tabelele". Al doilea filon al statisticii, aritmetica politică, reprezentată în special prin John Graunt şi William Petty, a avut drept caracteristică principală folosirea exprimării cantitative în studiul fenomenelor sociale, economice, demografice etc. După caracterizarea lui Karl Marx 33, William Petty este „întemeietorul economiei politice moderne, unul din cei mai geniali şi mai originali cercetători ai economiei" şi „într-o oarecare măsură inventatorul statisticii". El a încercat prin intermediul numerelor, al greutăţilor şi al măsurilor să descopere regularităţile fenomenelor sociale, folosind pentru prima dată noţiunea de mărime medie. Această şcoală de statistică s-a afirmat mai tîrziu şi s-a generalizat odată cu varianta ei modernă, a şcolii anglo-saxone de statistică. Cel de-al treilea filon al statisticii contemporane îl constituie teoria probabilităţilor în dezvoltarea căreia se disting trei perioade36: preclasică, clasică şi modernă. Perioada preclasică este marcată de interesul pentru jocurile de noroc: aproape două secole (de la jumătatea sec. al XV-lea pînă la jumătatea sec. al XVII-lea) matematicieni eminenţi au încercat să descopere „legile hazardului". Astfel s-a născut în Italia „dottrine della sorte", ilustrată de nume celebre în istoria ştiinţei, cum sînt Luca Pacioli, Niccolo Tartaglia şi Gerolamo Cardano cu celebra sa lucrare „De ludo aleae" („Despre jocul întîmplării"); toţi aceştia au făcut o serie de calcule cu caracter probabilist asupra apariţiei unei combinaţii date în jocul de zaruri. însuşi Galileo Galilei s-a ocupat de aceste probleme, încercînd să supună unei cercetări ştiinţifice erorile măsurătorilor fizice, considerîndu-le drept erori întîmplătoare şi estimîndu-le probabilităţile. Un pas important în dezvoltarea teoriei probabilităţilor este realizat prin Blaise Pascal, Pierre Fermat şi Cristiaan Huygens în ale căror lucrări sînt formulate conceptele fundamentale ale teoriei probabilităţilor ca probabilitate şi speranţă matematică (valoare medie). Cu lucrările lui Pascal şi Fermat începe perioada clasică, aceea a studierii sistematice a fenomenelor întîmplătoare de masă. Numele cel mai celebru al acestei perioade este acela al elveţianului Jakob Bernoulli cu lucrarea sa publicată postum „Ars conjectandi". Lui i se datorează formularea primei teoreme cu privire la legea numerelor mari, cunoscută sub denumirea de „teorema de aur", a cărei enunţare este următoarea: într-o serie de probe repetate de un număr mare de ori (n) frecvenţa relativă fn a evenimentului A, a cărui probabilitate de verificare este p, tinde către p „în probabilitate". într-un număr mare de cazuri se poate admite, cu o probabilitate apropiată de unitate, că probabilitatea evenimentului cercetat privind colectivitatea în ansamblul ei este frecvenţa relativă. Aşadar, probabilitatea teoretică se poate exprima pe cale experimentală, prin frecvenţa relativă. Această idee, atît de fertilă în statistică, a avut o importanţă deosebită pentru demografie, care este interesată, în general, de colectivităţi mari, în cadrul cărora frecvenţele relative estimează 42 cu un înalt grad de precizie probabilităţile respective. Contribuţii de seamă aduc în această perioadă: Abraham de Moivve care a dat prima formulare a „legii normale" şi care a încercat exprimarea numerică a unei legi de mortalitate; Pierre Simon Laplace, autor al unor lucrări fundamentale pentru teoria probabilităţilor („Theorie analytique des probabilites”, 1812 şi „Essai philosophique sur le calcul des probabilites", 1814), dar care s-a ocupat şi de probleme privitoare la populaţie (a formulat o metodă nouă de calcul al tabelelor de mortalitate, a estimat populaţia Franţei); Denis Poisson, cu lucrarea sa „Recherches sur Ies probabilites des jugements" (1837), autorul legii evenimentelor rare şi al denumirii „legii numerelor mari"; Karl Fvie-derich Gauss, autorul metodei celor mai mici pătrate, cel care a definit legea normală de repartiţie („curba normală a lui Gauss-Laplace"); H. Bayes, Adrien Legendre ş.a. Contribuţii remarcabile are şcoala de la Petersburg; Pafnuti Lvovici Cebîşev, Andrei Andreevici Markov, Aleksandr Mihailovici Leapunov aduc elemente noi în teoria probabilităţilor: teorema centrală a teoriei probabilităţilor, teoria proceselor stohastice, lanţul probabilistic, funcţia caracteristică. Perioada modernă a statisticii este cuprinsă între 1890 şi 1940 36; începuturile ei sînt marcate de Francis Gallon şi Karl Pearson a cărui „The Grammar of Science" apare în 1892; aproximativ în această perioadă se afirmă Francis Ysidro Edgeworth, îşi începe activitatea Georg Udny Yule şi ceva mai tîrziu, R. A. Fisher. Contribuţiile lor sînt hotărîtoare pentru constituirea statisticii moderne şi pătrunderea ei, ca metodă ştiinţifică, în cele mai variate domenii ale ştiinţelor naturale şi sociale. Personalităţi de prestigiu ilustrează perioada modernă a teoriei probabilităţilor: F. P. Cantelli, Emile Borel, S. N. Bernstein, Harald Crâmer, G. Castelnuovo, R. A. Fisher, J. von Neumann, M. Frechet, A. I. Hincin, Andrei Nicolaevici Kolmogorov, cu celebra sa axiomatizare a probabilităţilor (1933). Axioma-tizarea lui Kolmogorov a deschis larg porţile pentru pătrunderea metodelor matematice moderne în teoria probabilităţilor. Începînd din 1930 s-a construit, pornindu-se de la dependenţa markoviană, teoria proceselor stohastice, puternic instrument de cercetare al fenomenelor naturale şi sociale. Posibilitatea studierii cîmpurilor celor mai generale de probabilităţi, a permis să să găsească metode generale în statistica matematică, despre care se poate afirma acum pe drept cuvînt că reprezintă una din cele mai moderne ramuri ale matematicilor. în teoria estimaţiilor, iniţiată de R. A. Fisher, s-au realizat progrese considerabile. Neyman şi E.S. Pearson au introdus noţiunile importante de riscuri de ordinul întîi şi al doilea, şi noţiunea de puterea unui test. A. Wald (absolvent al facultăţii de ştiinţe din Cluj-Napoca din anul 1924) a introdus analiza secvenţială. După exemplul populaţiilor umane, s-au studiat populaţiile diferitelor particule, introducîndu-se conceptul de „demografie generală" care ar reprezenta studiul unei populaţii aleatoare, cu ajutorul proceselor stohastice. N. Arley a aplicat această teorie la particulele întîlnite în radiaţiile cosmice. G. Malecot (1949) a studiat populaţiile întîlnite în experimentele genetice. R. Frisch (1933) a aplicat pe baza acestei concepţii teoria proceselor stohastice la studiul ciclurilor din evoluţia economică. Toate aceste populaţii au în comun cu populaţiile umane faptul că îşi modifică starea prin intrări şi ieşiri de noi indivizi pe baza legilor hazardului. Viaţa modernă face apel din ce în ce mai mult la teoria deciziilor, o nouă ramură a ştiinţei, care poate fi definită ca „ştiinţă complexă a hazardului", în care calculul probabilităţilor se ocupă numai cu latura matematică. 43 Dezvoltarea teoriei probabilităţilor a dus la aplicaţii în domeniul asigurărilor. încă în sec. al XVII-lea se fac primele încercări de a se crea teoria generală a asigurărilor, fundamentată pe analiza fenomenelor de masă cum sînt morbiditatea, mortalitatea, accidentele etc. Este interesant de semnalat că însuşi Edmimd Halley a stabilit procentul poliţelor de asigurare ce urma să fie plătit în cazul morţii asiguratului. Calculul probabilităţilor a devenit un instrument important pentru societăţile de asigurare. Istoricul statisticii şi al celor două şcoli principale, „aritmetica politica" şi „statistica descriptivă", consemnează în perioada 1749—1931, după studiul lui Walter Willcox, 117 definiţii. în geneza ei, preponderent a fost caracterul social. în ultimele decenii însă se generalizează concepţia potrivit căreia statistica este o metodă; în această calitate ea este folosită de diferite ştiinţe, adaptată la specificul şi necesităţile acestora, încorporată organic în ştiinţa respectivă. De marile progrese ale statisticii în general a beneficiat şi statistica demografică care şi-a îmbogăţit considerabil metodologia în ultimele decenii. Statisticii demografice îi revin 37,38,39. observarea sau culegerea informaţiilor despre populaţie şi fenomenele demografice (recensămintele populaţiei, statistica stării civile, anchete demografice, registre de populaţie), prelucrarea informaţiilor obţinute din observare prin folosirea diferitelor metode şi criterii, în cadrul cărora locul principal îl deţin grupările sau clasificările, sistematizarea lor în tabele statistice şi calculul unor indicatori statistici. Aceasta ar corespunde „demografiei descriptive" în care se situează, în principal, „statistica demografică". Informaţiile fundamentale sînt culese de la unităţile statistice. Unităţile statistice sînt: persoana, gospodăria şi familia. Pot fi concepute tot atîtea statistici cîte domenii distincte ale populaţiei şi ale fenomenelor demografice există. Potrivit importanţei acestora şi continuînd tradiţia, există două ramuri principale ale statisticii demografice: statistica stării populaţiei şi statistica mişcării populaţiei. DEMOGRAFIA IN ROMÂNIA. Demografia şi statistica din România au o îndelungată şi bogată tradiţie. înregistrări ale populaţiei, sub formă de catastife, urbarii şi conscripţii, se întîlnesc încă în secolele XVI —XVIII, continuate apoi cu catagrafii pînă în prima jumătate a secolului al XlX-lea. Primul recensămînt modern al populaţiei poate fi socotit cel din 1838. Statistica stării civile a fost organizată cu cel puţin un secol în urmă; de asemenea, în secolul al XlX-lea, au existat şi preocupări pentru învăţămîntul demografic. Problemele populaţiei au făcut obiectul unor importante studii. în acest sens, merită să fie amintită „Descriptio Moldaviae" a lui Dimitrie Cantemir, în care se întîlnesc informaţii de cel mai mare interes cu privire la populaţie şi la diferitele aspecte ale acesteia. Secolul al XlX-lea, în care se înregistrează un avînt al demografiei şi statisticii, este marcat de figurile lui Ion Ionescu de la Brad şi Dionisie Pop Marţian, organizatorii primelor oficii naţionale de statistică din Moldova şi Ţara Românească şi iniţiatorii recensămîntului din 1859 — 1860. Idei interesante cu privire la populaţie se găsesc în studiile lui P. S. Aurelian, A. D. Xenopol, G. Bariţiu, atestînd concepţia ştiinţifică a autorilor. Remarcabil este aportul unor demografi ca L. Colescu, Z. Arbure, I. Crupenski, care s-au aplecat cu multă competenţă asupra unor fenomene şi aspecte ca structura socio-economică, nivelul de instruire, fertilitatea şi mortalitatea populaţiei. între cele două războaie mondiale, demografia şi statistica cunosc un puternic avînt. Recensămîntul populaţiei din 1930, prelucrat după cele mai 44 avansate metode, situează ţara noastră pe primele locuri din lume în acest domeniu. Studii valoroase publicate în această perioadă, au fost legate de numele lui G. Banu, P. Rîmneamţu, D. C. Georgescu, A. Golopenţia. O contribuţie remarcabilă au adus matematicienii specialişti în demografie şi actuariat, ca N. Praporgescu şi M. Sanielevici, cărora le datorăm primele tabele de mortalitate, şi academicienii Octav Onicescu şi Gheorghe Mihoc. Au fost întocmite tabele de mortalitate, s-au făcut studii privind funcţiile biometrice, cunoscute şi pe plan internaţional. în condiţiile noi, create după istoricul act de la 23 August 1944, demografia şi statistica, fundamentate pe concepţia materialismului dialectic şi istoric, au cunoscut importante progrese. A fost perfecţionat întregul sistem informaţional — recensămintele din 1948, 1956 şi 1966 —, statistica stării civile a fost considerabil îmbogăţită, s-au publicat numeroase studii — mai ales în ultimii 15 ani — care se referă la structura social-economică a populaţiei, la evoluţia fertilităţii şi mortalităţii, la repartiţia teritorială a populaţiei şi la urbanizare; s-au iniţiat importante anchete prin sondaj asupra principalelor fenomene demografice. Practic, în ultimii ani preocupările oamenilor de ştiinţă români au cuprins toate sectoarele, şi domeniile demografiei. Merită să fie amintite studiile privind modelele demo-economice, simularea electronică a proceselor demografice, registrele permanente de populaţie pe bază electronică. De mare importanţă este interpretarea sistemică şi cibernetică a populaţiei, în spiritul teoriei şcolii româneşti de cibernetică economică, condusă de acad. Manea Mănescu,41 care oferă o perspectivă mult mai cuprinzătoare de înţelegere a fenomenelor demografice. De asemenea, interpretarea populaţiei mondiale şi a raportului dintre populaţie şi dezvoltare aduce elemente noi care permit o mai bună fundamentare a politicii demografice. în concepţia demografilor români populaţia este un sistem ale cărui stări sînt definite nu numai de parametrii demografici — natalitate, mortalitate — ci şi de cei sociali, educaţionali, economici, sanitari. în mod corespunzător, politica demografică este văzută ca parte integrantă din politica dezvoltării social-economice, variabilele demografice fiind încorporate în sistemul general de variabile socio-economice. La progresele demografiei contribuie eforturile interdisciplinare ale demografilor, sociologilor, economiştilor, geografilor, istoricilor, urbaniştilor, ecologilor, medicilor, matematicienilor. Activităţile desfăşurate în ţara noastră în cadrul Anului mondial al populaţiei şi în întîmpinarea Conferinţei mondiale a populaţiei de la Bucureşti, mai ales cele şase simpozioane naţionale pe teme de demografie au relevat diversitatea de preocupări ştiinţifice, de soluţii propuse pentru problemele demografice contemporane. înfiinţarea Comisiei Naţionale de Demografie a stimulat puternic interesul pentru această ştiinţă. Delimitarea clară a demografiei ca ştiinţă autonomă şi a relaţiilor multiple dintre demografie şi celelalte ştiinţe, prin sublinierea necesităţii abordării multidisciplinare a studiului populaţiei constituie o premisă favorabilă pentru dezvoltarea în continuare a studiilor privind populaţia. BIBLIOGRAFIE 1. D. VILLEY. Legons de demographie. Voi. I, Paris, 1957, p. 23. 2. P. R. COX. Demography. Fourth edition. Published for the Institute of Actuaries and the Faculty of Actuaries, Cambridge, 1970, p. 296 —297. 3. F. LORIMER. The Development of Demography. în: The Study of Population. An Inventory and Appraisal (eds. Ph. Hauser şi O. D. Duncan), Chicago, 1963, p. 124. 45 4. M. V. PUTHA. John Graunt fondateur de la demographie. în: Congres International de la Population, Paris, 1937. 5. F. LORIMER, op. cit., p. 126. 6. Cf. Handwdrterbuch der Staatswissenschaften. Vierte, gănzlich umgear-beitete Auflage. Voi. 2 (în cap. Bevolgerungslehre und Bevdlkemngspolitik, p. 752-753). 7. Nora FEDERTCI. La demografia. în: Le scienze umane in Italia, oggi, Bologna, 1971, p. 173—189 (trad. rom. în: Viitorul social, Revistă de sociologie şi politologie, 2, 1974, p. 341 — 349). 8. Adolphe LANDRY. Trăite de demographie. Ccmpose avec la collafcoration de Henri Bunle, Picrre Depoid, Michel Hultr, Alfred Sauvy, Paris, 1949. 9. Handwdrterbuch der Staatswissenschaftcn. Ed. III, voi. II, 1909, p. 876. 10. G. von MAYR. Bevolkerungsstatistik, voi. II, Tiibingen, 1926, p. 5 — 9. 11. Paul FLASKĂMPER. Bevolkerungsstatistik, Hamburg, 1962, p. 39. 12. C.C. WHIPPLE. Vital Statistics. Ed. II, New York, 1923, p. 1. 13. Peter R. COX, op. cit., p. 1. 14. Ph. M. HAUSER şi O. D. DUNCAN. The Study of Population. An Inventory and Appraisal, 1963 p. 3, 6 şi 31. 15. M. BOLDRINI. Statistica. Teoria e metode, Milano, 1942, p. 27, 28. 16. A.I. BOIARSKI, P.P. ŞUŞERIN. Dcmograficeskaia statistika. Ed. II, Moscova, 1955, p. 5. 17. B.Ţ. URLANIS. Demografia i uvelicenie prodoljitelnosti jizni. în: Vo-prosî ekonomiki, planirovaniia i statistiki, Moscova, 1957, p. 421 şi 423. 18. Statisticeskii slcvar, Moscova, 1965, p. 1C8 şi p. 575. 19. V. TREBICI. Demografie şi statistică demografică. în: „Revista de statistică", 2, 1966. 20. G. RETEGAN. Demografia, ştiinţă socială independentă. în: „Revista de statistică", 4, 1966. 21. ONU Dictionnaire demographique multilingue. Volume frangais (Etudes demographiques, n° 2 a), New York, 1958, p. 3. 22. Roland PRESSAT. Specificite de la demographie. în: Committee on Tea-ching of Demography and Training in Population. I.U.S.S.P., Liege, Aug. 1973 (Working Papers), p. 1 — 5. 23. P.C.M. MATTHIESSEN. The Content of a Core Course in Formal Demography. în: Committee on Teaching of Demography and Training in Population. I.U.S.S.P., Liege, Aug. 1973 (Working Papers), p. 7 — 8. 24. Dudley KIRK. The Field of Demography. în: International Encyclopedia of the Social Sciences. Voi. 12, Londra, 1968, p. 342 ş. u. 25. Donald J. BOGUE. Principles of Demography, New York, 1969, p. 1—2. 26. Thomas R. FORD, Gordon F. de JONG. Social Demography, New York 1970, p. V. 27. Henry S. SHRYOCK, Jacob S. SIEGEL and Associates. The Methods and Materials of Demography. Voi. 1 şi 2, Bureau of the Census, Washington, Oct. 1971. 28. George W. BARKLAY. Techniqties of Population Analysis, New York, London, Sydney, 1958. 29. Hannes HYRENIUS. On demography. Definition and Contents. în: Documentă officiels de la Conference Demographique Europ^ene, 1966. 30. U.N.E.S.C.O. T.es sciences sociales dans Venseignement. Demographie, Paris, 1958. 46 31. W.E. MOORE. Sociologie şi demografie. în: Teorie şi metodă în ştiinţele sociale. Voi. II, Bucureşti, 1966. 32. G. U. YULE, M.C. KENDALL. Introducere în teoria statisticii. Ed. XIV revizuită şi extinsă (trad. din engl.), Bucureşti, 1969, p. 14 şi 16. 33. Dicţionar statistic-economic. Direcţia Centrală de Statistică, 1969, p. 44 şi 530. 34. Handworterbuch der Staatswissenschaften. Ed. III, voi. VII, Jena, 1911, p. 824 ş.u. (Termenul „statistica” a fost redactat de W. Lexis). 35. Acad. Gh. MIHOC, M. IOSIFESCU, V. URSEANU. Elemente de teorie a probabilităţilor şi aplicaţiile ei, Bucureşti, 1966 (Cap. IX, § 2). 36. M. G. KENDALL. The History of Statistical Method. în: International Encyclopedia of the Social Sciences. Voi. 15, p. 224 ş.u. 37. A. I. BOIARSKI, D. D. SUSERIN. Demograficeskaia statistika, Moscova, 1956. 38. Norman McARTHUR. Introducing Population Statistics, Melbourne, 1961. 39. Paul FLASKĂMPER. Bevolkerungsstatistik, Hamburg, 1962. 40. Kurs demografii. Pod redacţiei prof. A. I. Boiarskogo. Ed. 2, Moscova, 1974, p. 5. 41. Manea MĂNESCU Preocupări cu privire la tehnica de elaborare a modelelor cibernetice în economie. în „Studii şi cercetări de calcul economic şi cibernetică economică”, 2, 1967, p. 23—32. 47 II. NOŢIUNI GENERALE ŞI SISTEM INFORMAŢIONAL II A. NOŢIUNI 100. Populaţie (umană) (engl. population, fr. population, rus. naselenie şi navodonaselenie, span. poblacion, germ. Bevblkerung, ital. popolazione, interi. population) 1. Sumă, agregat sau colectivitate de persoane care trăiesc pe un anumit teritoriu, delimitat corespunzător; în acest sens, se vorbeşte despre p. naţională. 2. Grup de persoane constituit în raport cu o caracteristică oarecare, care nu este neapărat teritorială: ex. p. şcolară, p. în vîrstă de muncă etc. ISTORIC. Originea cuvîntului p. trebuie căutată în lat. populatio „devastare", populo „a devasta, a pustii"; este posibil ca populo să provină de la depopulo — „a depopula". în Franţa, termenul de „population" era folosit pînă la mijlocul sec. al XVIII-lea în sensul de „acţiune de a popula" ; abia în cartea lui Victor Marquis de Mirabeau „L’ami des hommes ou trăite de la population" (Paris, 1756—1758), cuvîntul „population" are sensul lui de astăzi1. în germ. s-a folosit iniţial termenul de „Population" în locul actualului „Bevolkerung" ; în anul 1683 s-au introdus în Brandenburg aşa-numitele „Populationliste" pentru născuţi, decedaţi şi căsătoriţi2. Sensul primar al cuvîntului a fost de „populare", a unui teritoriu. Friedrich al II-lea, sub influenţa lui Johann Peter Sttssmilch, era preocupat de „popularea" ţării sale (germ. „Peuplieren"). La noi, termenul s-a folosit pentru prima dată, în fr., în 1811, într-o scrisoare a Divanului Ţării Româneşti adresată generalului Stâdter3. în mod corespunzător, pentru demografie se folosea termenul „populaţionistică" (Dionisie Pop Marţian) şi abia după 1865 se poate presupune că a început să fie folosit termenul „demografie". P. şi subpopulaţiile constituie sisteme şi subsisteme, cu intrări şi ieşiri, conexiune inversă, interdependenţă, avînd grade diferite de integrare şi agregare. O posibilă reprezentare sistemică a p. (sistem demografic) şi a forţei de muncă (sistem social) este următoarea 4: Trăsăturile şt procesele sistemului demografic Trăsăturile Procesele Trăsăturile Procesele elementului elementului sistemului sistemului Calitatea de Naştere, deces şi Mărimea Creştere: membru (per¬ migraţie (imigra¬ spor datorită nata¬ soana) ţie şi emigraţie) lităţii şi imigraţiei; 1 scădere, datorită mortalităţii şi emigraţiei (continuare) Trăsăturile Procesele Trăsăturile Procesele elementului elementului sistemului sistemului Vîrstă Îmbătrînire Structură pe Redistribuţie a vîrstă vîrstelor Sex - Structură pe Redistribuţie după sex sex Domiciliul Migraţie internă Repartiţie Redistribuţie stabil după domiciliu după domiciliu Trăsăturile şi procesele sistemului forţei de muncă ca sistem social agregat Trăsăturile Procesele Trăsăturile Procesele elementului elementului sistemului sistemului Membru al Intrare, ieşire Mărime Creştere (intrări sistemului minus ieşiri) Vîrstă. Îmbătrînire Structura pe Redistribuţie a vîrste vîrstelor Sex - Structură Redistribuţie după sex după sex Ocupaţie Mobilitate Structură Redistribuţie ocupaţională după ocupaţie după ocupaţie Zona de intersectare dintre p. (sistem demografic) şi sistemuî social defineşte cîmpul ce poate fi numit demografie socială. 101. Populaţie (statistică) (engl. population, universe, fr. population, univers, rus. ghenevalnaia sovokupnosti, span. universo, germ. Gesamtheit sau Masse, ital. popolazione, interi, population), colectivitate de unităţi statistice, în sens abstract, în care acţionează legi statistice; noţiune de bază în teoria probabilităţilor şi statistica matematică. în acest sens „populaţia" sau „colectivitatea generală" este opusă „eşantionului", ca parte a celei dintîi. O populaţie sau subpopulaţie, în sens demografic, se interpretează ca o „colectivitate statistică". : 102. Populaţie închisă (engl. closed population, fr. population fermee, rus. zamknutoe naselenie şi naselenie ne podverjdenoe vlianiiu migraţii, span. po- 49 blacion cerrada, germ. geschlossene Bevdlkeyung, ital. popolazione chiusa, interi. populationes clause), populaţie ale cărei intrări sînt date de naşteri, iar ieşirile de decese. Se aplică la nivelul unei populaţii naţionale, al populaţiei unei unităţi teritorial-administrative etc. 103. Populaţie deschisă (engl. open population, fr. population ouverte, rus. otkrîtoe naselenie şi naselenie podverjdenoe vlianiiu migraţii, span. poblacion abierta, germ. offene Bevolkerung, ital. popolazione aperta, interi, populationes aperta), populaţie ale cărei intrări sînt date de naşteri şi imigrări, iar ieşirile de decese şi emigrări. Se aplică la nivelul unei populaţii naţionale, al populaţiei unei unităţi teritorial-administrative etc. 104. Subpopulaţie (engl. sub-population, fr. soas population, rus. kontinghent naselenia şi gruppa naselenia, span. subpoblacion, germ. Teilbevdlkerung şi Bevolkerungsgruppe, ital. subpopolazione, interi, population parţial), parte din populaţie constituită în raport cu o caracteristică în repartiţia acesteia; ex. populaţie de vîrstă fertilă, populaţie şcolară, populaţie vîrstnică etc. NOTĂ. Noţiunea demografică de „populaţie" este diferită de noţiunile de „popor" şi „naţiune", folosite în etnografie, politologie şi sociologie. Popor are accepţiile5: 1. toate tipurile de comunitate umană („popoarele antichităţii") 2. toate populaţiile globului („popoarele lumii"); 3. masele de oameni ai muncii; 4. totalitatea populaţiei unei ţări („poporul român"). în accepţia 1., poporul se caracterizează prin comunitate de limbă, teritoriu, cultură, tradiţii şi mod de trai, conştiinţa apartenenţei etnice etc. Este o formă istorică de comunitate umană, superioară tribului şi anterioară naţiunii. Odată cu trecerea la feudalism se formează popoarele şi limbile moderne. Naţiunea 6 este „forma superioară de comunitate umană, specifică epocii moderne şi contemporane, caracterizată prin comunitate de teritoriu, comunitate de viaţă economică (existenţa unei economii naţionale proprii), comunitate de limbă, printr-o anumită fizionomie spirituală (factură psihică sau, într-un anumit sens, psihologia naţională, conştiinţa naţională şi cultura naţională), precum şi prin organizare politică statală". Deşi are, de regulă, o serie de premise etnice şi antropologice, naţiunea nu este un fenomen etnic sau biologic (rasial), ci un fenomen social7. Naţionalităţile conlocuitoare sînt „forme istorice de microcomunităţi umane, constituite în cadrul unui proces istoric îndelungat şi complex de convieţuire cu comunitatea majoritară — naţiunea — în jurul căreia gravitează, formînd laolaltă cu aceasta un sistem global..." 7. Cu prilejul recensămintelor se dau caracteristicile ce trebuie să stea la baza înregistrării „naţionalităţii" şi respectiv a „naţionalităţilor conlocuitoare". BIBLIOGRAFIE 1 A. LANDRY. Trăite de demographie, compose avec la collaboration de Henri Bunle, Pierre Depoid, Michel Huber, Alfred Sauvy, Paris, 1949, p. 7-8. 2. Paul FLASKĂMPER. Bevolkerungsstatistik, Hamburg, 1962, p. 38. Este vorba de circulara lui Friedrich Wilhelm din 5 ianuarie 1683, cu dispoziţia de a se întocmi „eine Liste und Verzeichnis wieviel Personen in diesem vervvichenen Jahre gestorben, wieviel verheiratet und wieviel Kinder geboren worden..." („o listă şi un inventar al persoanelor care au 50 murit în anul respectiv, al persoanelor care s-au căsătorit, al copiilor care s-au născut../'). 3. G. RETEGAN. Ce este demografia. în: „Viaţa economică", 50, dec. 1964. Textul se referă la Alexandru Ipsilanti în legătură cu următoarele: „...socotind mijloacele cele cuviincioase cu care s-ar putea înmulţi population“ (s.n.). 4. Thomas R. FORD, Gordon F. de JONG, Social Demography, New York, 1970, p. 7 şi 11. 5. Elena FLOREA. Cu privire la caracteristicile generale ale naţiunii. în: Socialismul şi progresul, Bucureşti, 1967, p. 79 — 80. 6. Ion REBEDEU. Naţiunea — factor al progresului contemporan. în: „Era socialistă", 1, 1974. 7. Mic dicţionar filozofic. Ed. II, Bucureşti, 1973, p. 389. 200. Gospodărie (Menaj) (engl. Household ş\ hearth, fr. menage şi feu (ist.), rus. domaşnee hoziaistvo, span. hogar, germ. Haushalt, ital. coabitanti sau conviventi dar şi fuoco, interi, menage), totalitatea persoanelor legate prin relaţii de rudenie, care locuiesc împreună şi duc un trai comun, cu acelaşi buget; unitate complexă socio-economică şi demografică. Există diferenţe metodologice de la o ţară la alta, dar, în general, la definirea g. sînt prezente cele trei elemente caracteristice arătate mai sus, principalele fiind locuinţa comună şi „masa comună". Cu excepţia recensămîntului populaţiei din 1956, cînd s-a folosit ca unitate de înregistrare familia, la toate celelalte recensăminte din ţara noastră s-a folosit g. La recensămîntul din 15 martie 1966 g. a fost definită ca fiind alcătuită din: „persoane care locuiesc împreună în mod obişnuit avînd, în general, legături de rudenie şi care participă în totalitate sau parţial la formarea veniturilor şi cheltuielilor lor". S-au considerat însă g. şi grupurile de două sau mai multe persoane între care nu există legături de rudenie, dar care, prin înţelegere, se gospodăreau împreună, ducînd un trai comun. Persoanele care nu aparţineau de o g. şi la data recensămîntului au declarat că locuiesc şi se gospodăresc singure, precum şi persoanele singure din unităţile de locuit în comun au fost înregistrate ca g. de o singură persoană. Întrucît din cele trei funcţii ale g.: funcţia de familie, cea de unitate de venituri şi consum şi cea de producţie, ultima se reduce tot mai mult, este raţional ca în locul termenului g. să se adopte cel de m. 201. Unităţi de locuit în comun (engl. institutional household şi non-family household, fr. collectivite, rus. gruppovoe hoziaistvo, span. colectividad, germ. Anstaltshaushalt, ital. convivenza non familiar, interi, menage collective), unităţi de tipul căminelor pentru studenţi, căminelor pentru bătrîni, căminelor spital, dormitoarelor pentru muncitori, hotelurilor etc., în care locuiesc persoanele respective şi care, cu prilejul unui recensămînt, servesc ca unităţi de înregistrare. 202. Familie (engl. family, fr. familie, rus. semia, span. familia, germ. Familie, ital. famiglia, interi, familia), unitate biologic-socială care are drept principală caracteristică raporturile de rudenie dintre persoanele ce o alcătuiesc. Alte caracteristici ale f.: locuinţă comună şi buget comun. în mod obişnuit f. este compusă din: soţ şi soţie; soţ, soţie şi copii necăsătoriţi; unul dintre soţi şi copii necăsătoriţi. La recensămîntul din 1966 din România 51 f. a fost definită ca totalitatea persoanelor legate prin raporturi de rudenie care locuiesc împreună şi consumă din acelaşi buget. F. este un concept demografic-sociologic fundamental. 203. Familie biologică (engl. biological family, fr. familie biologiaue, rus. biologhiceskaia semia, span. familia biologica, germ. biologische Familie, ital. famiglia naturale in senso stretto, interi, familia biologic), familie în sens restrîns, cuprinzînd soţii şi copii lor, dc obicei necăsătoriţi. O legitate con-statată în ultimii ani arată creşterea mai rapidă a numărului familiilor în raport cu numărul populaţiei, ca urmare a scindării familiei pe măsură ce copiii se căsătoresc, însoţită de reducerea dimensiunii medii a familiei, prin aplicarea metodelor de planificare familială. Procesul poartă denumirea de nu-clearizare a familiei. 204. Familie statistică (de recensămînt) (engl. census family şi statistical family, fr. familie statistique, rus. semia kak ediniţa uciota, span. familia en sentido estadistico şi familia censal, germ. statistische Familie, ital. famiglia in senso statistico, interi, familia statistic), familie definită cu prilejul unui recensămînt. La recensămintele populaţiei în care unitatea de observare este gospodăria, familia se înregistrează sub formă de nucleu familial. 205. Nucleu familial (engl. nuclear family sau family nucleus, fr. noyau familial şi element familial principal, rus. osnovnaia semia, span. nucleo familiar, germ. Familiekern, ital. nucleo familiare principale, interi, nucleo familial), familie completă alcătuită din soţ şi soţie, cu copii necăsătoriţi, precum şi familia alcătuită din unul din soţi (soţul sau soţia) cu copii necăsătoriţi. 206. Familie extinsă (engl. extended family, fr. familie elargie), familie ce cuprinde soţul, şi soţia, copiii lor, necăsătoriţi şi căsătoriţi, bunicii şi nepoţii, respectiv două, trei generaţii. 207. Ciclul de viaţă al familiei (engl. life cycle of the family, fr. cycle de la vie familiale), secvenţele evenimentelor demografice semnificative pentru familie: căsătoria, naşterea primului copil, naşterea ultimului copil, căsătoria ultimului copil, „cuibul părăsit", dizolvarea familiei. 300. Eveniment demografic (engl. vital event, fr. evenement, rus. biograf iceskii fakt, span. suceso vital, germ. Ereignis, ital. evento, interi, eventos demogra-phic), unitate statistică în demografie reprezentînd „cazul" de naştere, deces, căsătorie, divorţ. Prin extensie, se referă şi la schimbarea domiciliului legal (migraţia), schimbarea statutului profesional etc. Interpretarea e.d. este probabilistă. 301. Risc (engl. risk şi chance, fr. risque, rus. obiektivnaia vozmojnost, span. riesgo, germ. Risiko şi Chance, ital. rischio, interi, risco), posibilitate obiectivă ca o persoană dintr-o populaţie sau subpopulaţie să sufere un anumit eveniment demografic. în acest scop, populaţia trebuie riguros delimitată în grupe omogene capabile să aibă evenimentul respectiv: de naştere, de deces, de căsătorie, de divorţ şi, în sens mai larg, de schimbare a domiciliului stabil, de trecere din populaţie inactivă în populaţie activă, din populaţia unei clase şcolare în populaţia clasei imediat următoare etc. Măsurarea r. se face cu 52 frecvenţa statistică care, în general, exprimată prin indice sau rată, este esti-maţia unei probabilităţi. 302. Expus la risc (engl. exposed to risk, fr. expose au risque, rus. potenţial-naia podverjdenost danomu iavleniiu, span. expuesto al riesgo, germ. dem Risiko ausgesetzt, ital. esposto al rischio, interi, exponite a risco), persoană dintr-o anumită populaţie sau subpopulaţie, care constituie numitorul ratei sau probabilităţii, avînd posibilitatea obiectivă de a suferi un risc (demografic). Riscurile diferă de îa o populaţie la alta, de la o subpopulaţie la alta. Astfel, riscului de deccs îi este expusă întreaga populaţie, riscului de căsătorie numai populaţia nupţiabilă, riscului de divorţ este expusă numai populaţia căsătorită. Pentru ca interpretarea şi măsurarea să fie corecte, se are în vedere întotdeauna o populaţie iniţială, analogă cu urna lui Bernoulli din care se „extrag" persoanele cu un anumit grad de risc. 303. Fenomen demografic, termen general, fără o definiţie riguroasă, care desemnează trăsăturile ce se desprind din tratarea statistică a unei mase de evenimente demografice. De ex. naşterea este nn eveniment demografic în timp ce natalitatea este f.d.; în mod similar moartea şi mortalitatea, căsătoria şi nupţialitatea, divorţul şi divorţ'alitatea. Masa de evenimente se comportă după legi statistice. BIBLIOGRAFIE 1. CI. LEGEARD. Guide de reckerches documentaires en demographie. Paris, 1966, p. 41 („Căsătoria este un eveniment, iar nupţialitatea un fenomen demografic"). 2. Gerard CALOT. Cours de statistique descriptive, Paris, 1965, p. 2 („Moartea unui om este o nenorocire, a o sută de oameni este o catastrofă; de la o mie de oameni începe statistica"). 400. Cohortă (engl. cohort, fr. cohorte, rus. kogorta şi kontingent, span. cohorte, germ. Kohorte, ital. coorte, interi, cohorte), totalitatea persoanelor care, în decursul unui anumit interval de timp, au trăit unul şi acelaşi eveniment demografic (naştere, căsătorie etc.). Se disting: c. celor născuţi în acelaşi interval de timp (un an); c. celor căsătoriţi în acelaşi interval de timp, c. feminină fertilă, c. şcolară etc. 401. Cohortă reală (engl. actual cohort, fr. cohorte reelle, rus. realnaia kohorta şi realnîi kontinghent, span. cohorte real, germ. Realkohorte, ital. coorte reale, interi, cohorte real), cohortă concretă într-o populaţie dată, dedusă dintr-o observaţie. 402. Cohortă fictivă (ipotetică) (engl. hypothetical cohort, fr. cohorte fictive sau hypothetique, rus. ipoteticeskaia sau fiktivnaia kogorta, span. cohorte fie-ticia, germ. fiktive sau hypothetische Kohorte, ital. coorte ipotetico, interi. cohorte ipotetica), cohortă construită după anumite reguli, al cărei efectiv iniţial este echivalent cu 1 000, 10 000 sau 100 000 de persoane. 403. Generaţie (engl. generation, fr. giniration, rus. pokolenie, span. generaciân, germ. Generation sau Geburtskohorte, ital. generazione, interi, generation) 1. Cohortă specială, cuprinzînd persoanele născute în acelaşi interval de timp 53 (de obicci un an); este deci cohorta celor care au trăit împreună evenimentul de naştere; 2. Descendenţă a unui grup dintr-un ascendent comun; acesta este sensul biologic, respectiv genealogic în perspectiva g. ce se succed (g. mamelor — g. fiicelor; g. taţilor — g. fiilor). în această a doua accepţie a g., se determină durata medie a unei g. sau distanţa medie dintre g. succesive, considerată în medie ca fiind de 30 de ani. Există teorii sociologice, istorice etc., referitoare la g. şi succesiunea lor (Auguste Comte, Antoine Augustin Cournot, Wilhelm Dilthey, Leopold von Ranke, Jose Ortega y Gasset etc.), care au legătură şi cu noţiunea demografică de g. 404. Generaţie masculină (engl. male generation şi paternal generation, fr. generation masculine, rus. mujskoe pokolenie, span. generacion masculine, germ. mănnliche Generation, ital. generazione maschile, interi, generation masculin), cohortă alcătuită din persoane de sex masculin (generaţie), văzută în perspectiva succesiunii „taţi-fii“. 405. Generaţie feminină (engl. fernale generacion şi maternal generation, fr. generation feminine, rus. jenskoie pokolenie, span. generacion femeninâ, germ. weibliche Generation, ital. generazione femminile, interi, generation feminin), cohortă alcătuită din persoane de sex feminin (generaţie), văzută în perspectiva succesiunii „mame-fiice“. Importantă pentru determinarea înlocuirii generaţiilor şi calculul unor indici. 406. Promoţie (engl. nupţial cohort, fr. promotion de maries, rus. kogorta vstupivşih v brak, span. promociân, germ. Heiratskohorte, ital. coorte di ma-trimoni), cohortă specială cuprinzînd persoanele care au încheiat căsătorii în aceeaşi perioadă de timp (în decursul unui an). Expresia este folosită mai ales în demografia franceză. 500. Raport (engl. ratio, fr. rapport, rus. otnoşenie, span. relacion, germ. Verhăltniszahl, ital. rapporto şi quoziente, interi, ratio şi numero relative), cîtul a două numere. Poate fi exprimat în procente, promile etc. Denumirea generică este de „mărime relativă" sau „număr relativ". R. este un indicator al statisticii descriptive, cu o largă aplicabilitate în demografie. în sens restrîns, se foloseşte ca r. de masculinitate, r. de înlocuire, r. de dependenţă. 501. Proporţie (engl. proportion, fr. proportion, rus. proporţia, span. proporcion, germ. Gliederungzahl, ital. proporzione, interi, proportion), număr relativ care reprezintă o parte într-un total, o subpopulaţie într-o populaţie etc. şi se exprimă, obişnuit, în procente; de ex. p. populaţiei active ocupate în sectorul terţiar, în populaţia activă totală. 502. Indice (engl. index, fr. indice, rus. indeks, span. indice, germ. Index, ital. indice, interi, indice), număr caracteristic obţinut ca raport între mărimea unui indicator statistic la momentul t (mărime curentă sau de comparat) şi mărimea lui la momentul 0 (mărime de bază sau de referinţă). Se exprimă, obişnuit, în procente. în terminologia mai veche, termenul folosit era: engl. index number, germ. Indexzahl şi Indexziffer, ital. numero indice. în afară de măsurarea dinamicii, i. se foloseşte la măsurarea raportului dintre două mărimi coexistente în spaţiu. Se foloseşte însă şi cu alte accepţiuni mai generale, cu sens de indicator. 54 503. Indicator (engl. indicator, fr. indicateur şi indice, rus. pokazatel, span. indicador, germ. Kennziffer, ital. indicatore, interi, indicator), caracteristică, exprimată numeric, a unei categorii economice sau sociale. Este noţiunea cea mai generală pentru o expresie numerică determinată pe bază de observaţii statistice. Forma de exprimare a i. poate fi: o medie, o mărime relativă, un indice etc. 504. Rată (Indice) (engl. rate, fr. taux, rus. koeffiţient, span. tasa, germ. Ziffer şi, uneori, Rate, ital. quoziente, dar şi tasso, saggio, interi, rata), indicator statistic care măsoară frecvenţa (de obicei, relativă) a unui eveniment în raport cu o populaţie sau subpopulaţie statistică din care provine evenimentul respectiv. Este măsura cca mai generală a demografiei descriptive; de ex. r. sau i. de mortalitate, r. sau i. de fertilitate, r. sau ritm al creşterii demografice etc. în cazul general, r. sau i. în demografie se determină după formula: e = 1 • 1 000, P în care: e = r. sau i. demografic, exprimat obişnuit în promile E = masa de evenimente demografice dintr-o perioadă (un an, de obicei) P = numărul populaţiei medii (la mijlocul perioadei). NOTĂ. în literatura demografică din Remania a fost folosită vreme îndelungată pentru roţ'unra de r. sau i., termenul proporţii la 1 000 de locuitori. Aşa figurează în „Anuarul statistic al României", ediţiile interbelice. De asemenea, se foloseşte pentru i. chiar denumirea fenomenului: natalitate, mortalitate etc. (mortalitate generală, mortalitate specifică etc.). După cel de-al doilea război mondial, a fost introdus termenul coeficient (coeficient de mortalitate, coeficient de nupţialitate etc.). Întrucît termenul coeficient are o semnificaţie matematică bine precizată (v. Kendall, Buckland. „Dictionary of statistical Terms"), în cd. II a „Dicţionarului statistic-economic" (D.C.S., 1969) s-a introdus în locul termenului de coeficient acela de indice demografic definit astfel: „proporţie sau frecvenţă a unui fenomen demografic oarecare, rezultat din raportarea acestuia la numărul populaţiei sau subpopulaţiei la care se referă... Prin extindere se foloseşte şi la exprimarea altor rapoarte, proporţii etc." Termenul i. are însă o accepţie bine determinată în teoria statisticii, de aceea considerăm că ar fi raţional să se introducă în terminologia demografică românească termenul r.: r. mortalităţii, r. creşterii populaţiei etc. în rom. termenul este folosit în diferite situaţii: r. profitului, r. acumulării etc. Este adevărat că nu există o unitate în folosirea termenilor r. şi i. nici în celelalte limbi. Totuşi, prevalenţă a căpătat termenul r. Prin adoptarea acestui termen s-ar realiza şi o aliniere la terminologia internaţională (interi, rata) şi s-ar evita confuziile cu termenul i. în accepţia statistică riguroasă. Cum lansarea unui nou termen întîmpină rezistenţă, am propune iniţial folosirea paralelă a termenilor r. şi i. în felul acesta termenii r. „raport" şi „proporţie" ar fi folosiţi corect, evitîndu-se numeroasele confuzii. După Peter Richmond Cox („Demography", 1970, p. 22) r. s-ar calcula numai pentru „informaţia de flux" (naşteri, decese etc.), iar proporţia pentru „informaţia de stoc" (de ex. proporţia persoanelor 55 văduve în populaţia totală). După E. Grebenic şi A. Hill („International Demographie Terminology: Fertility, Family Planning and Nuptiality”. I.U.SSP Papers, 4, Liege, 1974, p. I), termenul r. ar trebui rezervat pentru măsurile în care numitorul fracţiei reprezintă om-ani trăiţi de populaţia expusă riscului care figurează în numărător. Există numeroase clasificări ale r. (i.); cea mai importantă este aceea dihotomică: general-spe-cific, brut-standardizat,de moment-de cohortă, transversal-longitudinal. 505. Probabilitate (engl. probability, fr. probabilite dar şi quotient, rus. vero-iatnosti şi veroiatnostnîi koeffiţient, span. probdbilidad, germ. Wahrschein-lichkeit (empirische), ital. probabilită şi quoziente, interi, probabilitate (empiric)), frecvenţă relativă a unui eveniment; în demografie se exprimă ca raport între masa evenimentelor demografice şi populaţia expusă la riscul de a suferi evenimentul respectiv. Deosebirea dintre rată şi p. constă în aceea că, în primul caz numitorul este dat de populaţia medie, iar în al doilea caz raportarea evenimentelor demografice se face la numărul populaţiei iniţiale, potrivit principiului urnei lui Bernoulli. în fond, rata măsoară mai curînd intensitatea evenimentelor demografice, în timp ce p. (empirică) este măsura frecvenţei relative. Din teoria probabilităţilor se ştie că frecvenţa relativă, în cazul cînd numărul evenimentelor este mare, estimează convenabil p. de apariţie a evenimentelor respective („teorema de aur"). NOTĂ. Deoarece în fr. se foloseşte frecvent termenul „quotient", în rom. s-a introdus termenul „indice demografic probabilist" („Dicţionar statistico-economic", ed. II, D.C.S., 1969, p. 392). Aceeaşi soluţie a fost adoptată şi în traducerea rusă a cărţii lui R. Pressat („Narodonaselenie. Demograficeskii analiz", Moscova, 1966, p. 58), unde termenul de „quotient" a fost echivalat cu veroiatnostnîi koeffiţient, foarte curînd însă înlocuit cu veroiatnost. Considerăm că termenul corect în rom.. este p. şi deci trebuie abandonat termenul de „indice demografic probabilist". în versiunea românească a cărţii lui R. Pressat („Analiza demografică", 1974), s-a folosit termenul p. 506. Rată generală (indice general) (engl. general rate, fr. taux general, rus. obşcii koeffiţient, span. tasa general, germ. allgemeine Hăufigkeitsziffer, ital. quoziente generico, interi, rata general), rată sau indice ce se calculează pentru o populaţie totală nediferenţiată pe grupe după o caracteristică oarecare; de ex. r.g. a mortalităţii populaţiei României. 507. Rată specifică (indice specific) (engl. specific rate, fr. taux specifique, rus. speţialnîi koeffiţient, span. tasa specific, germ. spezifische sau besondere Hăufigkeitsziffer, ital. quoziente specifico, interi, rata specific), rată sau indice ce se calculează pentru o subpopulaţie oarecare; de ex. r.s. de mortalitate a populaţiei de 20—24 ani. 508. Rată brută (indice brut) (engl. crude rate, fr. taux brut, rus. obşcii koeffiţient, span. tasa bruta, germ. rohe Hăufigkeitsziffer, ital. quoziente gre-ggio, interi, rata crude), rată sau indice ce se calculează pentru o populaţie generală, compusă din grupe, fără să se ia în considerare lipsa de compara-bilitate, sau efectul unor fenomene de perturbare. Astfel, ratele medii de mortalitate ale populaţiilor A şi B sînt determinate nu numai de ratele specifice pe vîrste, care sînt diferite, ci şi de structura pe vîrste, care este diferită de la o populaţie la alta. Se apreciază că termenul „indice crud" folosit în unele lucrări româneşti este total neindicat. 56 '509. Rată standardizată (indice standardizat) (engl. standardizcd rate şi adjusted rate, fr. taux comparatif, rus. stand ar dizovannîi koeffiţient, span. tasa comparativă, germ. standardisierte Ziffer, ital. quoziente comparativo şi quoziente standar-dizzato, interi, rata standardizate), rată calculată cu ajutorul metodei directe sau indirecte pentru a anihila efectul denaturant al unor structuri diferite şi pentru a asigura comparabilitatea. V. şi mortalitate. 510. Rată de moment (engl. current rate, fr. taux du moment, rus. koeffiţient tekuşcii şi koeffiţient po popereciribmu analizu, span. tasa de content-porâneos, germ. Querschnittziffer, ital. quoziente per contemporanei, interi. rata periodic), rată calculată pe baza datelor curente, de obicei pe o perioadă de un an, pentru contemporani. Este rata asociată analizei transversale. în mod obişnuit, datele statistice oferă posibilităţi numai pentru calculul acestor rate. 511. Rată de cohortă sau generaţie (engl. cohort rate şi generation rate, fr. taux de cohorte şi taux de generation, rus. koeffiţient po kogortam, span. tasa de promociones şi tasa de generaciones, de cohorte, germ. Lăngsschnittziffer sau Kohortenziffer, ital. quoziente per generazione, interi, rata de cohorte), rată calculată pentru o cohortă (reală sau ipotetică), prin raportarea masei evenimentelor la o populaţie iniţială. Este rata asociată analizei longitudinale, avînd în principiu caracter de probabilitate. 600. Graficul lui Lexis (Diagrama lui Lexis) (engl. Lexis diagram, fr. diagramme de Lexis, rus. diagrama sau setka Lexisa, span. diagrama de Lexis şi esquema de Lexis, germ. Lexissches Schema der Darstellung şi sche-matische Darstellung des Lebensdblaufes nach Becker und Lexis, ital. la schema di Zeuner — Becker — Lexis, interi, diagramma Lexis), formă specială de grafic, denumită şi reţea demografică, constînd dintr-un sistem de coordonate rectangulare; scara pe axa ordonatelor este aceeaşi cu axa absciselor; se deosebeşte prin faptul că are în plus diagonale trasate de pe axa absciselor, în felul acesta, întregul grafic apare ca o mulţime de pătrăţele, împreună cu diagonalele respective. în principiu, axa orizontală este axa timpului, iar axa verticală — axavîrstei sau a duratei. Considerînd că fiecare eveniment demografic este funcţie de timp, acesta poate fi reprezentat printr-un punct; durata acestuia este figurată printr-o linie. Întrucît evenimentele demografice reprezintă o mulţime (naşteri, decese etc.) ele pot fi figurate ca variabile continue cu valori cuprinse într-un interval sau într-o arie. Principalele elemente ale g.L. sînt: vîrstă sau durata (x, x -{- 1)* generaţia (t, t + 1), timpul de observare (z, z + 1), exprimate obişnuit în ani. Generaţia reprezintă mulţimea de puncte de naştere pe dreapta t, t -f 1; perioada de observaţie este mulţimea de puncte pe dreapta z, z + 1, reprezentînd valorile timpului; vîrstă este mulţimea de puncte cuprinse între x şi x + t, exprimînd valorile vîrstei în funcţie de timp. în mod corespunzător, se disting masa de puncte mortuare, masa de căsătorii etc. Forma cea mai simplă a g.L. se poate vedea în fig. 1. Dreapta NV reprezintă o linie a vieţii care se continuă: o persoană născută la 1 iulie 1970 este observată ca fiind în viaţă la 1 iulie 1973 avînd vîrstă exactă de 3 ani; dreapta NM este o linie a vieţii întreruptă prin moarte: persoana născută la 1 iulie 1971 a decedat la 1 iulie 1973 în vîrstă de doi ani. Punctul N este un punct de naştere, iar punctul M este un punct mor- 57 1 | 1970 1 I 1971 1 I 1972 1 | 1973 1 I Ani de generaţie (t) Anî de observare (Z) tuar. Relaţia generală este: z = t -\- x, de unde: t = z — x; x = z — t. în realitate demografia nu consideră o linie a vieţii, un punct de naştere sau un punct mortuar, ci o mulţime de asemenea linii şi puncte, ceea ce duce la reprezentarea lor prin intervale: generaţia este cuprinsă între tx şi t2, vîrstă este xx şi x2, timpul de observare este zx şi z2. De aici: zi + z2 = (*1 + t2) + (*i + *2)> de unde: h + h = (*i + *t) - (*i + xi) Fig. 2. arată această reprezentare prin intervale. Mulţimea de puncte de naştere, figurate pe segmentul de dreaptă ce reprezintă anul 1970, este generaţia anului 1970; masa de puncte mortuare cuprinse în intervalul vîrstei de 1 an în 1973 reprezintă decesele înregistrate în acel an pentru persoanele în vîrstă de 1 an; mulţimea de linii ale vieţii ce se întîlnesc cu linia 1 iulie 1973 la vîrstă de 1 an (PP') reprezintă numă- rul supravieţuitorilor la acea dată de observare. Noţiunile corespunzătoare sînt „colectivităţi" de: „supravieţuitori", „născuţi", „decedaţi" etc., care reprezintă cohorte. 601. Linie a vieţii (engl. life line, fr. ligne de vie, rus. linia jizni, span. linea de vida, germ. Lebenslinie, ital. line a di vita, interi. Unea de vita), segment de dreaptă ce leagă momentul naşterii de punctul mortuar sau de punctul de observare. 602. Punct mortuar (engl. point of death, fr. point mortuaire, rus. smertnaia tocika, span. punto de muerte, germ. Todespunkt, ital. punto di morte, interi. puncto mortuari), punct la care se întrerupe linia vieţii, determinat ca între- 58 Fig. 2. — Generaţie şi masă de puncte mortuare în graficul Iui Lexis tăiere între o abscisă (momentul observării) şi o ordonată (valoarea vîrstei). ISTORIC. Graficul lui Lexis reprezintă, de fapt, contribuţia mai multor demografi :Georg Friedrich Knapp (primul care a propus-o), Gustav Anton Zeuner, Karl Becker, WilhelmLexis, Verwey, Perozzo, Kurt Lewin ş.a.1. Lexis, care a folosit noţiunile de „colectivităţi de supravieţuitori" şi „colectivităţi de decedaţi", a adus o serie de perfecţionări reţelei grafice 2. După W. Lexis, colectivităţile de supravieţuitori, notate cu V (viventes), sînt de două feluri. în fig. 3, colectivitatea de gradul 1 este cea de- Fig. 3. — Colectivitatea de supravieţuitori de gradul I 59 3 ^ Fig. 4. — Colectivitatea de supra-) vieţuitori de gradul II 2 Vîrstă (x) 0 A B 1971 1972 1973 1.1 semnată de segmentul AB (Lebensgesamtheit der Gleichaltrigen) cuprinzînd pe cei născuţi în anul 1971 şi care au împlinit vîrstă de 2 ani în anul 1973 (de acceaşi vîrstă). Colectivitatea de gradul 2 (Fig. 4) este dată de segmentul CD (Lebensgesamtheit der Gleichzeitigen), deci înglobînd pe „contemporani", existenţi la momentul de observare şi nu pe cei avînd aceeaşi vîrstă (la 1 ianuarie 1974—cei născuţi în anul 1971). Colectivităţile de decedaţi sînt de trei grade, numite principale (Hauptgesamtheiten der Verstorbenen) şi se notează cu M (mortui). Colectivităţile principale de decedaţi se subîmpart în colectivităţi elementare (Grundgesamtheit). De pildă, colectivitatea ABCD se divide în colectivitatea elementară superioară BCD şi una inferioară ABD. Lexis şi-a expus concepţia sa în legătură cu reţeaua demografică în mai multe studii în anii 1875 — 1880. Pînă acum două decenii graficul lui Lexis, notaţiile introduse, noţiunile de „colectivităţi de supravieţuitori şi decedaţi" s-au folosit în forma propusă de autor. Astfel apar în cursul lui Michel Huber, mai recent în cursul lui Avon Iakovlevici Boiarski şi P. P. Şuşerin, în unele manuale germane. Anumite dificultăţi de prezentare şi analiză au reclamat modificarea graficului lui Lexis şi, în general, modernizarea conceptelor, procedeelor de analiză, legate de aceste grafice. Este meritul demografilor francezi şi, în special, al lui Roland Pressat3 de a fi oferit o nouă viziune a graficului lui Lexis, într-un sistem de conceptualizare modernă, în care şi-au găsit locul noţiunile de „analiză transversală şi longitudinală", noţiunile „generaţie", „cohortă" şi „promoţie". Colectivităţile de supravieţuitori de gradul 2 (contemporani) se determină la momentul critic al recensămintelor sau diferitelor înregistrări şi calcule demografice; cele de gradul 1 (persoane de aceeaşi vîrstă) se determină pentru un interval de vîrstă. BIBLIOGRAFIE 1. Un scurt istoric în: Handwdrterbuch der Staatswissenschaften. Ed. IVj voi. II, Jena, 1942, articolul Allgemeine Theorie des Bevolkerungswechsels, p. 648-650; 60 2.. Concepţia sa a fost expusă mai ales: în: W. Lexis. La representation grapkique de la mortalite au mo yen de points mov tuaires. în: „Annales de demographie internaţionale", IV, Paris, 1880, cam în acelaşi timp cu Pe-rozzo. O prezentare de sinteză în: Handwdrterbuch der Staatswissenschaften. Ed. III, voi. II, Jena, 1909, articolul „Bevolkerungswechsel" (redactat de Lexis însuşi), p. 914 — 915. Tot aici o bibliografie şi o polcmică cu Gustav Zeuner. 3. Roland PRESSAT. L'analyse demographique. Methodes-concepts-resultats, Ed. II, Paris, 1969. 603. Vîrstă (engl. age, fr. âge, rus. vozrast, span. edad, germ. Alter, ital. etă, interi, etate), caracteristică demografică fundamentală, avînd forma de variabilă continuă, notată cu x, şi cuprinzînd timpul scurs de la naşterea unei persoane (t) pînă la un anumit moment de observare (z). 604. Vîrstă exactă (engl. exact age, fr. âge exacte, rus. tocinîi vozrast, span. edad exacta, germ. genaues Alter, ital. etă precisa sau esatta, interi, etate exacte), vîrstă exprimată în ani, luni, zile, adică vîrstă la un moment precis. 605. Vîrstă în ani împliniţi (Vîrstă la aniversare) (engl. age in completed years sau age last birthday, fr. âge en annees revolues sau âge au dernier an-niversaire, rus. vozrast v ispolnivşihsea godah, span. edad en el ultimo aniver-sario, germ. nach vollendeten Altersjahren şi Alter beim letzten Geburtstag, ital. etă in anni compiuti, interi, etate al ultime anniversario), vîrstă pe care o persoană a avut-o la ultima aniversare. Dacă se iau două persoane, prima în vîrstă exactă de 40 de ani 3 luni şi 6 zile, iar a doua în vîrstă de 40 ani 11 luni şi 8 zile, ambele se consideră, din punctul de vedere al vîrstei în ani împliniţi, ca avînd vîrstă de 40 de ani. în terminologia statistică clasică, prima noţiune este un „indicator de moment", cea de a dona este un „indicator de interval". 700. Analiză (observare) transversală (engl. current analysis, fr. analyse trans- versale şi analyse de moment, rus. poperecinîi analiz, span. analisis transversal, germ. Querschnittsbetrachtung, ital. analisi transversale), modalitate de descriere şi de analiză a unei mase de evenimente demografice (naşteri, decese, căsătorii) în decursul unei perioade de observare (an, de ex.), în care evenimentele respective sînt examinate îdin punctul de vedere al structurii lor, al variaţiei în funcţie de vîrstă sau durata lor, nu însă în funcţie de cohortele sau generaţiile care au furnizat aceste evenimente. Exemple tipice sînt: analiza masei de decese într-un an repartizată pe vîrste; analiza masei de •născuţi vii repartizaţi pe anii de vîrstă ai femeilor din populaţia în vîrstă fertilă (15 — 49 ani), analiza masei de căsătorii repartizate pe ani de vîrstă ai populaţiei nupţiabile etc. Analiza transversală a mortalităţii din. anul 1973 poate fi văzută din graficul lui Lexis (fig. 5). Acest mod de analiză demografică mai poartă denumirea de analiză de moment sau analiză sincronică. Se remarcă -că decesele sînt repartizate pe ani de vîrstă şi nu pe generaţiile cărora le aparţin şi că masa de decese de o anumită vîrstă revine unui număr de două generaţii. 701. Analiză (observare) longitudinală (engl. longitudinal analysis dar şi cohort analysis, fr. analyse longitudinale, rus. prodolnîi analiz, span. analisis Anî 101 100 a > LiJ LA ,_z pil l / pi / •Ml ^ X / / / tf.i Vy / Jr / / 1873 18741969 1970 1971 1972 ' II p 11 M. = numărul deceselor de vîrstă i ^ i — P. = numărul populaţiei medii de vîrstă i_ Fig. 5. — Analiza transversali a mortalităţii populaţiei României In anul 1973 para cohorte, germ. Lăngsschnittbetrachtung, ital. analisi per coorte), analiză a evenimentelor demografice care au loc într-o cohortă sau generaţie în decursul întregii vieţi a acesteia, de unde şi expresia „analiză pe cohorte". De ex., urmărirea deceselor într-o generaţie concretă, de la vîrstă de 0 ani pînă la vîrstă 2. După mărturiile pe care ni le-a păstrat istoria — documente, tradiţii, legende — recensăminte ale populaţiei s-au făcut cu milenii î.e.n. Sursele chineze, de ex., menţionează recensăminte efectuate cu mii de ani î.e.n. şi dau informaţii despre modalitatea realizării lor şi despre rezultatele obţinute. Egiptul antic a cunoscut recensăminte ale populaţiei de foarte timpuriu. în orice caz, este atestat un recensămînt care s-a făcut aproximativ prin 1400 î.e.n., din dispoziţia faraonului Amenophis III. în Egipt, numărarea se efectua de către scribi, sub îndrumarea funcţionarilor faraonului. Recensămintele se făceau la doi ani, intervale la care capii de familie trebuiau să declare membrii familiei şi pe sclavii lor. Există, de asemenea, date despre recensăminte organizate şi mai tîrziu, pe vremea Ptolemeilor şi a romanilor. Se pare că evreii care au stat mulţi ani în Egipt, au preluat de la egipteni ideea recensămîntului populaţiei. După textele biblice 3, un asemenea recensămînt s-a făcut de către Moise în deşertul peninsulei Sinai (1491 î.e.n.), altul, mult mai tîrziu, pe vremea regelui David (1017 î.e.n.). Alte imperii sclavagiste — Sumer, Asiria, Babilonul — efectuau în mod curent recensăminte ale populaţiei pentru necesităţile lor fiscale şi militare. Pe vremea lui Ham-murabi, în Babilon, se întocmeau note cu cei obligaţi să presteze serviciul militar. De asemenea, în mod organizat, se înregistrau naşterile şi decesele, în Grecia antică nu se practicau înregistrări asemănătoare recensămintelor, fiind înlocuite cu alte tipuri de înregistrări. Primul recensămînt la Atena este cel efectuat în 313 î.e.n. de către Demeter Phalerus. La un înalt grad de dezvoltare au ajuns recensămintele populaţiei în Roma antică. Introduse de Servius Tullius (578 — 534 î.e.n.)» aceste recensăminte se făceau cu regularitate. Sub denumirea de „census", recensămintele se succedau în republica romană la 5 ani; în timpul imperiului, periodicitatea s-a mărit la 10 ani. Numai în timpul lui August s-au făcut trei recensăminte. Mai tîrziu, pe vremea domniei lui Diocleţian, aceste recensăminte se făceau o dată la 15 ani. Perioada recensămîntului se numea „lustrum" şi fusese fixată de Servius Tullius la cinci ani („quinto quoque anno“); operaţiunile recensămîntului („census populi") se desfăşurau pe cîmpul lui Marte, iar conducerea era încredinţată censorilor. Interesant este faptul că declaraţiile cetăţenilor cu prilejul recensămîntului erau depozitate apoi la „Tabularium", arhiva publică. Odată cu destrămarea Imperiului roman şi cu trecerea la societatea feudală, sînt tot mai rare mărturiile despre recensăminte ale populaţiei. Explicaţia constă, printre altele, şi în absenţa unui stat centralizat, cu putere efectivă asupra unui teritoriu. Totuşi, există şi din perioada evului mediu informaţii despre recensăminte, evident, limitate la teritorii mai mici. Se amintesc astfel recensăminte la Nurenberg, în 1449, în Quebec, în 1666, în Prusia, în 1701 ş.a. în sec. al XVIII-lea se efectuează în Austria aşa-numitele conscripţii („ Seelenkonsignationen" sau „Seelenkonskriptionen"), mai ales pe vremea Măriei Tereza şi a lui Iosif al II-lea. Apariţia recensămintelor moderne este legată de naşterea statului burghez. Crearea statului naţional, a pieţei interne naţionale, extinderea legăturilor dintre state, nevoia de forţă de muncă pentru industria capitalistă în dezvoltare reclamă o cunoaştere destul de amănunţită a populaţiei. Deşi în unele ţări s-au făcut recensăminte ale populaţiei încă din sec. al XVIII-lea (în Suedia, în 1749; în Statele Unite, în 1790 şi apoi la 10 ani, periodicitate păstrată pînă în prezent), totuşi ele cunosc o largă aplicare abia de la începutul sec. al XlX-lea, astfel încît pînă spre mijlocul acestui secol se generalizează în ţările Europei. La începutul sec. al XlX-lea se înfiinţează în ţările europene primele oficii centrale de statistică care, treptat, au devenit organe centrale, cu importante atribuţii şi funcţii în statistica generală a statului; recensămintele populaţiei se fac cu mai multă regularitate, după o tehnică mai avansată, se fac primii paşi în colaborarea statistică internaţională; se iniţiază publicaţii de date statistice; se înfiinţează primele societăţi de statistică. în această atmosferă se fac recensămintele populaţiei din Franţa, din Anglia, cele din Belgia, organizate şi conduse de Adolphe Quetelet, statele germanice, primul în 1801, din imperiul habsburgic, primul în 1801, şi altele, inclusiv în Principatele Române. O deosebită importanţă pentru perfecţionarea recensămintelor populaţiei au avut-o congresele internaţionale de statistică; cel din 1872, ţinut la St. Petersburg, a adoptat „norme internaţionale minime" privind recensămintele, iar la sesiunea Institutului Internaţional de Statistică din 1897 s-a lansat ideea unui „recensămînt mondial al secolului" care ar fi trebuit să se organizeze în 1900. Sec. al XX-lea, mai ales perioada interbelică, cunoaşte o puternică dezvoltare a recensămintelor, un rol important, în această privinţă, revenind Ligii Naţiunilor. Progresul recensămintelor, sub raportul metodologic al prelucrării şi valorificării datelor sale, a fost mult facilitat de inventarea, în ultimul deceniu al sec. al XlX-lea şi începutul sec. al XX-lea, a maşinilor statistice cu cartele perforate (perforatoare, sortatoare, maşini de tabelat). Apărute iniţial în S.U.A., în timpul recensămintelor de populaţie din 1890 şi 1900, ele se generalizează rapid în Europa. Prelucrarea rapidă a rezultatelor recensămintelor cu aceste maşini şi deci reducerea timpului de la efectuarea recensă- 73 mîntului la publicarea datelor, a transformat recensămîntul într-un instrument documentar statistic extrem de util măsurilor administrative, politicii statului şi altor necesităţi. Rezultatele recensămîntului se prelucrează nu numai rapid, dar şi multilateral, cu numeroase grupări, permiţînd studii şi analize demografico-economice. în perioada după cel de-al doilea război mondial, recensămintele populaţiei au cunoscut un avînt fără precedent. Mai întîi, constituirea unui număr mare de state independente noi a generat necesitatea recensămintelor de populaţie, pentru variatele scopuri sociale, economice, culturale, pentru rezolvarea numeroaselor sarcini ale acestor state. Apoi, larga cooperare internaţională, facilitată de ONU şi de organismele sale, cere tot mai mult cunoaşterea populaţiei din toate ţările globului. în organizarea şi tehnica recensămintelor populaţiei de după cel de-al doilea război mondial au apărut multe elemente noi. O imensă experienţă a fost dobîndită în ultimele două decenii, cînd au apărut calculatoarele electronice, s-au introdus principiile ciberneticii în organizarea, efectuarea şi prelucrarea recensămintelor de populaţie. în prezent recensămintele populaţiei, cu toată dezvoltarea altor mijloace şi procedee ale statisticii, capătă o extindere tot mai mare. Concepţia modernă care stă la baza lor are cîteva trăsături caracteristice ce s-au cristalizat în urma unei evoluţii de aproape un secol şi jumătate. Ţările care organizează recensăminte ale populaţiei aplică, în linii generale, principiile de mai sus şi recomandările ONU şi folosesc în mare măsură experienţa mondială, generalizată în studiile întocmite de specialiştii şi experţii statisticieni şi demografi ONU4,6'6,7. în ultimele decenii, recensămintele populaţiei au fost extinse pe întregul glob, ceea ce se vede şi din următoarea statistică, întocmită de experţii ONU şi publicată în Anuarul demografic ONU din 19638: Tab. 1 Număr de ţări care au efectuat recensăminte Perioada Număr de recen¬ Număr de ţări Procentul populaţiei săminte de sine care au efectuat înregistrată cel stătătoare cel puţin un recen¬ puţin o dată sămînt 1855-1864 51 17 1865-1874 --- 53 18 1875-1884 --- 71 39 1885-1894 --- 73 41 1895-1904 --- 90 55 1905-1914 --- 103 46 1915-1924 --- 122 51 1925-1934 --- 120 60 1935-1944 --- 100 54 1945-1954 263 186 78 1955-1963 234 192 67 După studiul publicat de Forrest E. Linder (“World demographie data“, în "The Study of Population", 1959, p. 336), citat de Henry Shryock şi Jacob Siegel9, situaţia detaliată a recensămintelor este următoarea: 74 Tab. 2 Număr de ţări care au efectuat recensăminte de populaţie pe ţâri şi decenii (1855 — 1964) Perioada Total Africa America America Asia şi Europa de Nord de Sud Oceania Toate 150 37 34 13 31 35 ţările Ţări 85 9 12 9 26 29 suverane 1955-1964 1945-1954 65 2 12 8 15 28 1935-1944 44 3 9 6 9 17 1925-1934 49 2 8 2 10 27 1915-1924 48 2 9 4 11 22 1905-1914 42 2 7 4 6 23 1895-1904 44 2 7 5 7 23 1885-1894 35 --- 6 3 6 20 1875-1884 37 1 5 4 6 21 1865-1874 29 --- 2 5 3 19 1855-1864 24 --- 4 2 1 17 Dacă cu un secol în urmă, într-un deceniu s-au făcut recensăminte, cel puţin o dată, în circa 50 de ţări, şi teritorii dependente în ultimul timp cifra se apropie de 200. După evidenţa ONU, există astăzi circa 240 de state şi teritorii dependente în marea majoritate a acestora se fac recensăminte, în aşa fel încît în prezent numărul şi caracteristicile populaţiei globului se determină aproape integral prin recensăminte şi numai în foarte mică măsură prin estimaţii. In anul 1960 numeroase ţări au efectuat recensăminte ale populaţiei, în concordanţă cu recomandările ONU; pentru anul 1970 a fost proiectat un nou recensămînt mondial ale cărui principii metodologice şi organizatorice au fost dezbătute, cu ţările membre, la diferite întîlniri organizate de ONU Cu prilejul „Anului Mondial al Populaţiei — 1974“ s-au luat măsuri pentru efectuarea recensămintelor şi în ţările care nu au avut pînă în prezent nici un recensămînt (Programul african de recensămînt). Scopurile de comparabilitate internaţională impun ca recensămintele să se efectueze la perioade de 10 ani, de preferinţă în anii terminaţi cu 0 sau 5. Potrivit metodologiei ONU, la proiectarea unui recensămînt trebuie să se aibă în vedere cîteva elemente: a) temeiul legal al recensămîntului (dispoziţii cu privire la lansarea recensămîntului, programul de observare, executanţii etc.); b) evaluarea creditelor şi personalului; c) obiectivele propuse şi eşalonarea operaţiilor; d) organizarea şi administrarea recensămîntului; e) lucrări pregătitoare pe teren (sectorizare, întocmirea de hărţi etc.); f) pregătirea chestionarului; g) stabilirea programului de prelucrare; h) planul de înregistrare; i) programul de aplicare a metodei sondajului; j) programul de prelucrare şi valorificare a datelor; k) programul de publicaţii; 1) recensămîntul de probă; m) publicitatea; n) recrutarea şi formarea personalului; o) studierea sectoarelor de recensămînt de către recenzori; p) difuzarea chestionarelor şi instrucţiunilor, înregistrarea propriu-zisă a datelor trebuie să prevadă: a) primirea şi verificarea formularelor; b) controlul pe teren după înregistrare; c) gruparea şi 75 prelucrarea datelor; d) publicarea; e) studii diverse (anchete speciale, studii analitice). Pregătirea lucrărilor trebuie să urmeze o succesiune judicioasă, ţinînd seama de volumul mare de muncă pe care-1 solicită şi de cheltuielile băneşti ridicate pe care le implică. De ex., recensămîntul populaţiei din Canada (1951) a costat 8 291 946 dolari canadieni (circa 0,60 dolari S.U.A. pe locuitor), cel din 1950 din S.U.A. a costat 89 683 000 dolari S.U.A. (0,60 dolari de locuitor), cel din Anglia, din 1951, a costat 1 250 000 lire sterline (circa 0,07 dolari S.U.A. pe locuitor), cel din Japonia a costat 1,6 miliarde yeni (circa 0,054 dolari S.U.A. pe locuitor). Experienţa cea mai recentă a recensămintelor demonstrează că este utilă comasarea unui recensămînt al populaţiei cu unul al locuinţelor. în ceea ce priveşte metoda de înregistrare sînt argumente care pledează pentru autoînregistrare, după cum sînt argumente pentru metoda interogării. Foarte importantă este stabilirea caracteristicilor ce urmează să fie înregistrate. Desigur, aceasta depinde de o serie de factori care variază pentru fiecare ţară: statisticile existente, necesarul de informaţie pentru diferite scopuri demografice, economice, socioculturale etc. Materialele metodologice ONU6 specifică următoarele caracteristici : Caracteristici geografice: locul unde s-a aflat în timpul recensămîntului, domiciliul obişnuit, locul naşterii, durata domicilierii, localitatea domiciliului anterior, locul de muncă. Caracteristici ale persoanei şi ale gospodăriei: sexul, vîrstă, raportul faţă de capul gospodăriei, raportul faţă de capul familiei, starea civilă, vîrstă la căsătorie, durata căsătoriei, rangul căsătoriei, număr de copii născuţi-vii, copii în viaţă, cetăţenia, ştiinţa de carte, şcoala pe care o urmează, nivelul de instruire, calificarea obţinută prin învăţămînt, grupa etnică sau naţională, limba, religia. Caracteristici economice: tipul activităţii, ocupaţia, ramura, statutul (proprietar, salariat), principala sursă de existenţă. Se mai recomandă următoarele caracteristici „derivate": Caracteristici geografice: populaţia totală, localitatea, populaţia urbană şi rurală. Caracteristici ale persoanei şi ale gospodăriei: compoziţia gospodăriei, compoziţia familiei. Caracteristici economice: statutul social-economic, persoane întreţinute. Caracteristicile enumerate mai sus precum şi altele, se înregistrează în recensămintele moderne în mod diferit. De ex., în unele ţări (S.U.A.) se înregistrează puţine caracteristici pentru întreaga populaţie; altele se înregistrează numai pentru un eşantion. Mai sînt şi alte trăsături caracteristice ale unui recensămînt modern. Astăzi, tot mai mult, datele recensămîntului servesc ca bază de sondaj pentru diferite anchete: privind locuinţele şi condiţiile de locuit, consumul, turismul, folosirea timpului liber etc. De aceea la proiectarea recensămîntului populaţiei trebuie să se ţină seama de această utilizare ulterioară. De asemenea, în recensămintele moderne sînt folosite pe scară largă diferitele anchete prin sondaj. în al treilea rînd, se instaurează tot mai mult principiul prelucrării electronice a rezultatelor recensămîntului, ceea ce schimbă considerabil posibilităţile de valorificare. în al patrulea rînd, o problemă deosebit de importantă este asigurarea unei legături judicioase între recensăminte şi aşa-numitele registre ale populaţiei. Experienţa recensămintelor populaţiei poate fi ilustrată cu exemplul S.U.A. şi Franţei. S.U.A.10 se situează imediat după Suedia în ceea ce priveşte istoria recensămintelor. Pri- 76 mul recensămînt al populaţiei s-a efectuat în anul 1790; de atunci ele se efectuează la fiecare deceniu; ultimul, al nouăsprezecelea, a fost cel din 1970 Caracteristic este faptul că iniţial recensămîntul se referea numai la populaţie; de ex., recensămîntul din 1790 a înregistrat numai următoarele caracteristici: numele capului de familie, bărbaţi liberi albi de 16 ani şi peste; persoane de sex masculin libere, sub 16 ani; femei albe libere; sclavi, alte persoane; ulterior, a început să fie conexat cu recensăminte industriale etc. Ultimele recensăminte cuprind şi locuinţele. în istoria recensămintelor din S.U.A. cel din 1880 este considerat ca primul recensămînt modern. în 1890 s-a introdus prelucrarea mecanizată a datelor recensămintelor cu ajutorul maşinilor inventate de Herman Hollerith. Printre inovaţiile aduse trebuie menţionată introducerea metodei sondajului. Recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din 1960 se remarcă prin două caracteristici: combinarea înregistrărilor exhaustive cu o înregistrare prin sondaj, pe baza unui eşantion de 25%, şi prelucrarea electronică11. în total au fost prevăzute 32 caracteristici, incluzînd caracteristici privind fertilitatea, migraţia, dar şi caracteristici economice care se referă la locul de muncă, şomaj, salarii etc. S-a introdus de asemenea o caracteristică cu privire la mijloacele de transport folosite pentru deplasarea la locul de muncă. Din cele 32 caracteristici, 6 se înregistrează pentru întreaga populaţie, iar restul priveşte eşantionul de 25%. La recensămîntul din 19703, programul de observare a fost următorul: Informaţii obţinute de la toate persoanele: adresa, numele, raportul faţă de capul gospodăriei; sex; rasă; vîrstă; luna şi anul naşterii; starea civilă; numele tribului (pentru indienii americani). Informaţii obţinute pe baza unui eşantion de 20%: dacă domiciliul este în mediul rural; locul naşterii; nivelul de instruire; pentru femei, numărul total al copiilor născuţi; ocupaţia; ore lucrate în săptămîna care a precedat înregistrarea; ultimul an în care a lucrat; ramura, ocupaţia şi clasa; statul sau ţara în care a domiciliat cu 5 ani în urmă; activitatea cu 5 ani în urmă; săptămîni lucrate în ultimul an; bolnavii în ultimul an; alte venituri. Informaţii obţinute pe baza unui eşantion de 15%: ţara de naştere a părinţilor; durata domicilierii la adresa actuală; limba vorbită acasă în copilărie; frecvenţa şcolară; veteran; locul de muncă; mijloace de transport etc. Informaţii obţinute pe baza unui eşantion de 5%: dacă este descendent spaniol; anul de imigrare; dacă prima căsătorie a fost desfăcută din cauza decesului soţiei; pregătirea profesională; durata bolii; ramura, ocupaţia şi clasa de salarizare cu 5 ani înainte. în ceea ce priveşte prelucrarea (processing the data) ea comportă 7 etape: primirea formularelor, verificarea lor, codificarea, microfilmarea, introducerea microfilmelor în sistemul FOSDIC (Film Optical Sensing Device for Input to Computers) care transformă înregistrările din microfilm în semnale magnetice la calculatorul electronic, prelucrarea electronică pe baza programelor şi transcrierea datelor. Acest sistem a permis o prelucrare extrem de rapidă a datelor recensămîntului12, care cuprinde nu numai prelucrarea ca atare, ci şi transmiterea datelor, tipărirea lor cu mijloace moderne etc. Franţa are şi ea o tradiţie îndelungată a recensămintelor13. Iniţiate în 1801, ele au ajuns în martie 1968 la al 29-lea. între 1801 şi 1946 recensămintele populaţiei s-au efectuat la intervale de cinci ani; după război s-au efectuat recensămintele din 1946, 1954, 1962 şi 1968. Ultimul a fost un recensămînt al populaţiei şi locuinţelor, cu un program de caracteristici destul de mare. Momentul critic a fost 1 martie 1968, iar perioada de recenzare 1—23 martie. S-au utilizat trei formulare: buletinul individual cu 77 următoarele caracteristici: numele şi prenumele, sexul, starea civilă, data şi locul naşterii, naţionalitatea, adresa, domiciliul avut la 1 ianuarie 1962, instruirea şi pregătirea profesională, mijlocul de transport folosit de la domiciliu la locul de muncă; fişa locuinţei cu o serie de caracteristici şi borderoul clădirii (imobilului). Au participat circa 100 000 recenzori; procedeul a fost cel al auto-înregistrării. Interesante sînt progresele în domeniul prelucrării: pînă în 1954 tabelele statistice au fost obţinute prin prelucrarea mecanizată a cartelelor perforate în fiecare din cele 18 direcţii regionale ale I.N.S.E.E. (Institut National de la Statistique et des Etudes Economiques.) în 1962 cartelele au fost transcrise pe benzi magnetice, iar tabelele statistice au fost obţinute cu ajutorul unui puternic echipament electronic. Recensămîntul din 1968 a fost prelucrat electronic într-un termen mult mai scurt, în aşa fel încît datele privind populaţia pe unităţi administrative au fost publicate mult mai rapid (primele rezultate generale au apărut la începutul anului 1969). S-au completat 50 mii. buletine individuale, 17 mii. de fişe de locuinţe, 11 mii. borderouri de case; s-au efectuat 3 miliarde perforaţii în 70 mii. cartele, costul a fost de 1,40 franci pe locuitor (de aproximativ 10 ori mai puţin ca în S.U.A.). La o lună după recensămînt s-a făcut o anchetă suplimentară cu un eşantion de 1/100 pentru aprecierea şi precizarea calităţii datelor referitoare la populaţia ocupată. Recensămintele populaţiei în România. Ţara noastră are o bogată tradiţie în ceea ce priveşte înregistrările de populaţie de tipul recensămintelor. Primul recensămînt modern al populaţiei a fost cel din 1838, efectuat de către Secţia a 3-a a Departamentului Treburilor Dinlăuntru al Ţării Româneşti. Situaţia sinoptică a recensămintelor este următoarea:. în total, au fost efectuate 9 recensăminte în 136 ani, pe lîngă numeroasele recensăminte fiscale. Recensămintele din ţara noastră se caracterizează în numeroase cazuri prin soluţii originale care au devansat tehnica şi metodologia recensămintelor din ţările mai dezvoltate. Pînă la recensămîntul din 1838, în ţările române — Ţara Românească, Moldova, Transilvania — s-au efectuat din cele mai vechi timpuri înregistrări de populaţie 16. Acestea sînt census-uri, catagrafii sau conscripţii, proprii orînduirii sclavagiste şi feudale. Scopul lor putea să fie: a) fiscal, înregistrarea populaţiei şi a puterii ei economice, pentru stabilirea birului; b) urbarial, adică înregistrări ale populaţiei făcute în vederea reglementării raporturilor dintre feudali şi ţărănimea aservită (formă cunoscută în Transilvania); c) militar; d) religios. Cea mai veche înregistrare pe teritoriul ţării noastre pare să fi fost census-ul pe care l-a dispus Traian, imediat după cucerirea Daciei. Obiectul şi programul de observare al acestui census a fost transmis de Ulpian în lucrarea sa „De cen-sibus" (scrisă între anii 211 şi 217 e.n.). Rezultatele înregistrării nu se cunosc, după cum nu se cunosc nici cele ale înregistrărilor făcute din 10 în 10 ani I-ul recensămînt 1838 Al II-lea Al III-lea Al IV-lea Al V-lea Al Vl-lea Al VlI-lea Al VlII-lea Al IX-lea decembrie 1859-martie 1860 decembrie 1899 19 decembrie 1912 29 decembrie 1930 6 aprilie 1941 25 ianuarie 1948 21 februarie 1956 15 martie 1966 78 în tot timpul administraţiei romane. Ultimul atestat documentar este cel din jurul anului 240. Retragerea administraţiei romane din Dacia a pus capăt census-urilor, nu în conţinut, ci în formă: catagrafiile anterioare jumătăţii sec. al XVII-lea şi conscripţiile au avut un conţinut identic census-urilor, transmis statelor feudale de pe teritoriul României, prin Imperiul roman tîrziu sau prin Europa Centrală. După perioada răbojului, ca instrument de ţinere a evidenţei, a urmat perioada listelor de dări faţă de biserica romană sau a catastifelor vistieriei. Acestc evidenţe, numite catastife, erau însoţite de un fel de contabilitate, legată de impozite. Se cunoaşte, fiind publicat de N. Iorga în 1900, catastiful din 1591 al lui Petru Şchiopul, ca primă înregistrare în limba română a populaţiei, centralizată pe judeţe, de însuşi domnitorul. Al doilea catastif este cel al „Ardealului de pre judeţe şi vamele şi ocnele", întocmit pe vremea lui Mihai Viteazul (noiembrie, 1599). De asemenea, se ştie despre înregistrarea populaţiei pe care a făcut-o în 1713 Constantin Brîncoveanu, pentru plata haraciului (tributului) datorat turcilor. Din cea de-a doua jumătate a sec. al XVIII-lea începe să se încetăţenească denumirea de catagrafie. Pînă la începutul sec. al XlX-lea, cînd iau fiinţă organe de statistică şi se fac recensăminte, sursele de date de care dispunem pentru cunoaşterea populaţiei sînt catagrafiile fiscale sau religioase şi conscripţiile fiscale, militare, urbariale şi religioase (în Transilvania)17,18. în unele studii s-a ajuns la concluzia că primul act în care este cuprinsă tehnica de înscriere catagrafică a fost aşa-numita „Condică de venituri şi cheltuieli" a lui Constantin Mavrocordat19 din cea de-a doua domnie în Moldova (1741 — 1744). Prima catagrafie s-a efectuat probabil prin anul 1739 în Ţara Românească, cînd au fost utilizate o serie de documente precum: foaia de cislă, tabelul vistieriei şi pecetea, acestea fiind considerate precursoare ale documentelor utilizate în recensămintele moderne (fişa de înregistrare, centralizatorul şi adeverinţa de atestare a înregistrării persoanei respective). începutul sec. al XlX-lea este marcat de numeroase catagrafii în Moldova şi în Ţara Românească ; o dezvoltare a acestora are loc pe vremea Regulamentului Organic (aşa-numitele catagrafii regulamentare). Arhivele statului păstrează numeroase materiale în legătură cu aceste catagrafii din care se pot desprinde pentru cercetători aspecte şi probleme interesante. Catagrafiile aveau un caracter fiscal. Ele se întocmeau, de obicei, la fiecare început de domnie, iar centralizarea lucrărilor se făcea la vistierie. Aşa este, de pildă, catagrafia din Moldova, din anul 1820 20, care a fost un fel de recensămînt general al populaţiei. Se pare că necesitatea unui asemenea recensămînt a fost generată de abuzurile numeroase ce se făceau cu scutirea oamenilor de bir, care aveau drept rezultat „însărcinarea şi asuprirea locuitorilor". Hrisovul întocmit cu acest prilej, rămas necunoscut, dar pomenit în alte documente, se referă tocmai la faptul că boierii scutesc oamenii de bir peste numărul legiuit, ceea ce creează sarcini suplimentare pentru ceilalţi. Se dau dispoziţii cum să se facă „cislele" prin sate, observîndu-se că „după ştiinţa ce au luat domnia mea, fruntaşii statului urmează chipuri de asuprire pentru cei săraci încărcîndu-i la cislă cu cheltuieli mari şi nepăzind dreapta analogie cu care urmare ei se folosesc, iar săracii se însărcinează "20. Odată cu Regulamentul Organic se inaugurează o perioadă nouă în istoria catagrafiilor. Dealtfel, tehnica de efectuare a catagrafiilor este descrisă minuţios în „chipul facerii catagrafiilor şi a împărţirii dăjdiilor şi altor dări", din Regulamentul Organic. Din această perioadă datează şi primul organ de statistică (1831), cu atribuţii — dacă nu întotdeauna însoţite de drepturi reale — asemănătoare cu cele 79 pe care le au organele centrale de statistică în statele moderne. Catagrafiile regulamentare a căror periodicitate a fost de 7 ani (1831, 1837, 1844 şi 1851) s-au efectuat în Moldova şi Muntenia, cu multe perfecţionări faţă de cele anterioare. Se remarcă însă că ele urmăresc şi alte scopuri, ceea ce le apropie de recensămintele moderne ale populaţiei. Merită să fie amintită catagrafia regulamentară efectuată în 1831 în Moldova21. Scopul acestei catagrafii este „de a se face prin ţară osebita prescriere a norodului pentru ca cu statornicirea să se hotărască clasurile privilegiate". Se înfiinţează comisii pentru efectuarea catagrafiei, se desfăşoară o acţiune de lămurire a populaţiei pentru a se preveni omisiunile: „să se dea a înţelege norodului cum că prescrierea (adică înregistrarea — n.a.) se face pentru aceasta: adică că fiştecare locuitor din Moldavia să ştie cu ce fel de praveli să foloseşte şi cu ce iaste dator înainte ocîrmuirii, pentru ca cu aceasta să se poată depărta catahrisurile şi asupririle cărora pînă acum lăcuitorii să supun din pricină că numerarisirea norodului să preface de către cinovnicii pămînteni precum vor" 21. S-au tipărit instrucţiuni şi formulare, elaborate amănunţit. în prima jumătate a sec. al XlX-lea ia fiinţă primul embrion al statisticii statului şi se organizează primul recensămînt modern al populaţiei. într-adevăr, potrivit Regulamentului Organic se prevedea înfiinţarea unui organ de statistică (Secţia a 3-a din Departamentul Treburilor Dinlăuntru) cu sarcina de a întocmi statistica ţării şi de a introduce, culege şi centraliza, actele de stare civilă. în adresa trimisă de către Secţia a 3-a către ocîrmuitorii de judeţe în 1837 se definesc scopul şi sarcinile urmărite: „între atribuţiile acestui departament... fiind şi statistica Prinţipatului, a căreia lucrare este una din cele mai însemnate şi de neapărată trebuinţă, căci alcătuindu-se odată tabele statistice pentru tot Prinţipatul, atunci acelea se vor lua drept temei la toate lucrările administraţiei şi nu puţin va folosi şi la dezvoltarea comerţului, pentru că dintr-însele se va lua ştiinţă dă articolile cu care să neguţătoresc mai mult lăcuitorii Prinţipatului şi alte asemenea de mare folos ştiin(ţe) care contribuiesc la fericirea unei naţii "22. Din aceeaşi perioadă datează şi primul recensămînt modern al populaţiei (1838) 22 la care s-a înregistrat întreaga populaţie, s-au folosit liste nominale, s-au înscris date pentru fiecare persoană, s-a cuprins întregul teritoriu. Este interesant că acest recensămînt nu a urmărit un scop fiscal nemijlocit. înregistrări de populaţie au avut loc şi în Transilvania. Trebuie amintite, în primul rînd, aşa-numitele „conscripţii" dintre care prezintă un interes deosebit cea din anul 1785, pe vremea domniei lui Iosif al II-lea, şi ale cărei instrucţiuni s-au tipărit şi în limba română 17. în 1859 — 1860 se efectuează un recensămînt de mare amploare al cărui obiectiv principal era populaţia, iar ceva mai tîrziu un recensămînt al stabilimentelor industriale. Prezintă un real interes instrucţiunile pentru recensămîntul din 1859 din Moldova, întocmite de Ion Ionescu de la Brad 23, sub denumirea: „Povăţuiri pentru catagrafia Moldovei. Precedate de oarecare elemente de statistică..." în care el expune şi tezele fundamentale ale statisticii, în a doua jumătate a sec. al XlX-lea se efectuează recensăminte ale populaţiei dintre care unele fiscale. Pînă la primul război mondial merită să fie amintite recensămintele populaţiei din anii 1899 24 şi 191225, cu nimic mai prejos de recensămintele efectuate în alte ţări. Perioada de după primul război mondial este caracterizată printr-un avînt al recensămintelor în întreaga lume. în aceste condiţii, se efectuează în ţara noastră recensămîr tul general 80 al populaţiei din 29 decembrie 1930, realizare de mare însemnătate în istoria statisticii noastre26. Pentru prima dată, recensămîntul cuprinde simultan populaţia din toate provinciile istorice româneşti. Organizarea şi programul de înregistrare ţin seama de realizările statisticii moderne. Recensămîntul din 1930 a fost un recensămînt complex, pentru populaţie s-au înregistrat următoarele caracteristici: numele, situaţia în familie, domiciliul, sexul, vîrstă, locul naşterii, numărul de copii în viaţă şi numărul de copii care au murit (pentru femeile măritate, văduve sau divorţate), religia, „neamul", cetăţenia, ştiinţa de carte (ştie carte sau nu ştie şi ultima şcoală urmată), profesia (profesia principală, situaţia în profesie, instituţia sau întreprinderea unde se exercită profesia, cauza lipsei de ocupaţie — cînd este cazul — profesia secundară). Unitatea de observare a fost gospodăria definită astfel: „gospodăria (menaj, casă sau familie) cuprinde toate persoanele care, unite sau nu prin legături de familie, locuiesc în aceeaşi casă şi duc laolaltă un trai comun"26. S-au folosit atît interogarea cît şi auto-interogarea (pentru ştiutorii de carte). Se remarcă prezenţa unor caracteristici necesare pentru determinarea migraţiei şi fertilităţii, caracteristici care au lipsit la recensămîntul din 1956. O realizare valoroasă prezintă prelucrarea datelor recensămîntului: pentru prima dată recensămîntul se prelucrează cu ajutorul maşinilor statistice, ceea ce permite întocmirea a numeroase grupări. Cele nouă volume care s-au publicat cu rezultatele prelucrării recensămîntului sînt o mărturie a nivelului înalt la care a ajuns statistica românească, o expresie a maturităţii ei. în timpul celui de-al doilea război mondial, la 6 aprilie 1941, s-a făcut recensămîntul populaţiei, ale cărui date au fost prelucrate parţial. De asemenea s-au întreprins o serie de recensăminte fiscale care ar putea fi încă folosite ca surse documentare. în anii puterii populare, în ţara noastră s-au organizat mai multe recensăminte: cel al populaţiei şi agriculturii din 25 ianuarie 1948, cel al populaţiei din 21 februarie 1956, cel al populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966. La recensămîntul din 1948, caracteristicile urmărite pentru populaţie au fost următoarele: numele, situaţia membrilor gospodăriei faţă de capul ei, sexul, vîrstă, starea civilă, locul naşterii, anul stabilirii în localitate, cetăţenia, naţionalitatea, limba maternă, religia, ştiinţa de carte (ultima şcoală urmată), profesiunea sau ocupaţia principală (specialitatea şi situaţia în profesiune; felul sau obiectul întreprinderii sau instituţiei), lucrează sau nu în prezent, profesiunea secundară. Unitatea de observare a fost de asemenea gospodăria. Recensămîntul din 1956 27 a avut ca obiect numai populaţia, iar unitatea de observare a fost familia. Programul de observare cuprindea: numele, situaţia membrilor familiei faţă de capul ei, domiciliul, sexul, vîrstă, starea civilă, cetăţenia, naţionalitatea, limba maternă, ştiinţa de carte, ocupaţia care constituie sursa principală de existenţă, ocupaţia actuală, locul de muncă, grupa socială. Se observă absenţa caracteristicilor principale pentru determinarea migraţiei şi a fertilităţii; în schimb figurează caracteristici pentru grupele sociale, care constituie informaţii utile pentru determinarea structurii sociale a populaţiei. Recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966 28 a rezolvat, în spirit modern, o serie de problem? organizatorice şi metodologice. Scopul lui a fost de a furniza date statistice cu privire la numirui şi structura populaţiei după diferite caracteristici demografice, social-culturale, economice şi profesionale, precum şi cu privire la fondul de locuinţe şi condiţiile de lo- 81 cuit ale populaţiei. în cele ce urmează ne vom referi numai la partea ce reprezintă recensămîntul populaţiei. Recensămîntul s-a efectuat pe întreg teritoriul ţării, avînd ca obiect de înregistrare: a) persoane de cetăţenie română aflate în ţară, precum şi cele aflate temporar în străinătate la data recensămîntului; b) persoane de altă cetăţenie sau fără cetăţenie, cu domiciliul în România. Caracteristicile prevăzute în program au fost înregistrate în perioada 15 — 22 martie 1966, potrivit situaţiei existente la momentul critic, ora „0“ din noaptea de 14 spre 15 martie 1966. înregistrarea caracteristicilor populaţiei în formularele de recensămînt s-a făcut de către recenzori, la domiciliul persoanelor recenzate, pe baza declaraţiei fiecărei persoane capabile să răspundă la întrebările din formulare, fără a se solicita documente doveditoare (metoda interogării). Pentru înregistrarea populaţiei s-au folosit următoarele formulare: lista membrilor gospodăriei (formular P2); lista persoanelor din unităţile de locuit în comun de tip internat (formular P2) şi lista persoanelor din unităţile de locuit în comun de tip hotel (formular P3). La recensămînt s-a considerat că gospodăria este constituită din persoane care locuiesc împreună în mod obişnuit, avînd în general legături de rudenie şi care participă în totalitate sau parţial la formarea veniturilor şi cheltuielilor. Astfel, s-a revenit la gospodărie, ca unitate de observare. Gospodăria putea fi alcătuită, la rîndul ei, din nuclee de familie considerîndu-se drept familii complete cele alcătuite din soţ şi soţie sau soţ şi soţie cu copii necăsătoriţi, precum şi cele alcătuite din unul din soţi (soţul sau soţia) cu copii necăsătoriţi. Este o inovaţie utilă pentru analiza demografică. Programul recensămîntului cuprindea următoarele caracteristici: datele de identificare privind unităţile teritoriale de recensămînt, numele, prenumele şi adresa persoanei recenzate; situaţia persoanei recenzate faţă de capul gospodăriei; pentru persoanele din gospodărie, temporar absente, precum şi pentru cele plecate în alte localităţi pentru o perioadă de timp mai îndelungată — timpul de cînd sînt plecate, motivul absenţei şi adresa unde au plecat, iar pentru persoanele temporar prezente — de cît timp au venit în localitate, motivele venirii şi adresa domiciliului stabil; locul naşterii; anul stabilirii în localitate; sexul; data naşterii (anul, luna, ziua) şi vîrstă; starea civilă; pentru femeile în vîrstă de 15 ani şi peste: anul căsătoriei şi numărul copiilor născuţi vii; cetăţenia; naţionalitatea; limba maternă; felul şcolii absolvite; pentru persoanele care urmau sau întrerupseseră o şcoală de nivel superior celei absolvite — felul şcolii pe care o urmau sau au întrerupt-o; locul de muncă (denumirea şi obiectul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei unde lucrează şi sectorul social-economic în care se încadrează aceasta); ocupaţia; pentru persoanele care % nu aveau ocupaţie — sursa de existenţă, locul de muncă şi ocupaţia întreţinătorului. O grijă deosebită s-a acordat verificării calităţii răspunsurilor primite. în acest scop, alături de alte măsuri, s-a efectuat o anchetă de control pe baza unui eşantion constituit prin sondaj sistematic. Unele din erorile şi impreciziile strecurate în răspunsurile înscrise în formularele de recensămînt au putut fi remediate prin controlul logic efectuat cu ocazia prelucrării rezultatelor recensămîntului. Organizarea, îndrumarea şi controlul lucrărilor privind recensămîntul populaţiei şi locuinţelor au revenit Comisiei ■centrale de recensămînt, instituită prin Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 60 din 12 februarie 1965. Pe teren, au fost constituite comisii locale. Partea tehnică de specialitate a fost încredinţată Direcţiei Centrale de Statistică. «2 La operaţiile de înregistrare şi verificare a materialelor recensămîntului au participat în întreaga ţară 95 091 persoane, din care 80 108 recenzori, 14 661 recenzori-şefi şi 322 responsabili de circumscripţie. Rezultatele preliminare ale recensămîntului s-au obţinut prin totalizarea datelor din borderourile centralizatoare întocmite pe teren de personalul de recenzare, după o verificare cantitativă şi logică a acestora. în vederea obţinerii datelor definitive, informaţiile înscrise în formulare au fost verificate şi apoi codificate cu ajutorul unui sistem unitar de coduri. Pentru unele caracteristici, codificatorii au avut la dispoziţie nomenclatoare speciale (nomenclatorul instituţiilor de învăţămînt, nomenclatorul ramurilor şi subramurilor economiei naţionale, nomenclatorul ocupaţiilor, nomenclatorul categoriilor sociale). După codificare şi verificare, informaţiile din formulare au fost transpuse pe cartele perforate după care au fost supuse prelucrării cu ajutorul unui calculator electronic ICT 1905. Definirea conţinutului caracteristicilor incluse în programul de observare s-a dat în instrucţiunile metodologice. La recensămîntul din 1966 s-au adoptat următoarele definiţii: Populaţia stabilă — totalitatea persoanelor care aveau domiciliul stabil în localitatea respectivă, chiar dacă la data recensămîntului nu au fost prezente la domiciliu. In populaţia stabilă au fost cuprinse şi persoanele care locuiau în localitate mai mult de 6 luni, persoanele venite în localitate şi angajate definitiv la o muncă, elevii şi studenţii veniţi în localitate pentru studii, precum şi persoanele care nu puteau indica o altă localitate ca domiciliu stabil. De asemenea, în populaţia stabilă a fiecărei localităţi au fost incluse şi persoanele plecate în alte localităţi pentru satisfacerea stagiului militar, persoanele plecate temporar în străinătate şi altele. Populaţia prezentă — totalitatea persoanelor aflate în localitate la data recensămîntului, indiferent de localitatea în care îşi au domiciliul stabil. Populaţia prezentă a fiecărei localităţi s-a stabilit la prelucrare, prin calcul, pe baza următoarei relaţii: populaţia prezentă = populaţia stabilă — populaţia absentă + populaţia temporar prezentă. Au fost considerate temporar absente persoanele care nu se găseau la domiciliul stabil la ora „0“ din noaptea de 14 spre 15 martie 1966, fiind plecate de mai puţin de 6 luni din localitate (în delegaţie, la odihnă, în spitale etc.). Au fost înregistrate ca temporar prezente persoanele care la ora „0“ din noaptea de 14 spre 15 martie 1966 erau venite în localitate pentru o perioadă scurtă de timp (în vizită, în delegaţie, în excursie etc.), dar care în mod obişnuit locuiau în alte localităţi. Pe baza analizei au fost definite şi celelalte caracteristici a căror prelucrare a permis determinarea corectă a populaţiei urbane şi rurale, a populaţiei pe vîrste, a populaţiei active şi inactive, a populaţiei pe categorii sociale. în concluzie, recensămîntul din 1966 a fost un recensămînt complex al populaţiei şi locuinţelor; programul de observare a fost mai bogat decît în trecut: au fost incluse caracteristici despre migraţie, despre fertilitatea populaţiei feminine, datele cu privire la vîrstă sînt mai exacte deoarece s-a înscris data naşterii ^ caracteristicile culturale şi cele social-economice sînt mai detaliat formulate. De asemenea, a avut avantajul folosirii metodei sondajului atît sub formă de recensămînt experimental, cît şi în faza de înregistrare. Acest recensămînt a fost primul care a beneficiat de prelucrarea electronică. Situaţia sinoptică a recensămintelor din România după obiectul lor este cea de mai jos29: 8£ Tab. 3 Obiectul recensămintelor efectuate în România, 1838—1966 Obiectul 1838 1859 1899 1912 1930 1941 1948 1956 1966 1860 B 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Populaţie X X X X X X X X X Clădiri de locuit X --- --- X X X X --- X Locuinţe X --- --- --- --- X X --- --- Agricultură X X X î ntreprin- deri indus¬ triale X --- --- --- X X X --- --- Numărul caracteristicilor înregistrate la diferitele recensăminte a evoluat după cum urmează (tab. 4): Tab. 4 Caracteristicile înregistrate la recensămintele populaţiei din România, 1838—1966 Caracteristici 1838 1859 1899 1912 1930 1941 1948 1956 1966 1860 A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 I. Prezenţa X X X X X X elementelor demografice ale unui recensămînt 1. Momen¬ tul critic 2. Unitatea X X X X X X X X de rapor¬ tare a) gospo¬ dăria b) familia --- --- --- --- --- --- --- X X 3. Unitatea X X X X X X X X X de înregis¬ trare a) persoana 4. Mod de X X X X X X X X X înregistrare a) prin interogare b) autoîn- --- --- X --- --- --- --- _ --- registrare 84 Tab. 4 (continuare) Caracteristici 1838 1859 1899 1912 1930 1941 1948 1956 1966 1860 A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 II. Caracte¬ X X X X X X X X X ristici în¬ registrate- 1. Demo¬ grafice a) sexul b) vîrstă X X X X X X X X X c) starea X X X X X X X X X civilă d) locul _ _ X X X X _ X naşterii e) anul X X stabilirii în loca¬ litatea de do¬ miciliu f) fertili¬ X X X X _ X tatea g) situaţia X X X X X X X X X faţă de capul gos¬ podăriei (familiei) 2. Sociale X X X X X X a) naţiona¬ litatea b) limba _ _ _ X X X X X maternă c) ştiinţa _ X X X X X X X X de carte d) nivel de _ X X X X X instruire e) cetăţenia --- X X X X X X X X f) religia --- X X X X X X --- --- g) grupa X _ _ _ _ _ --- X X socială 3. Econo¬ X X X X X X X X X mice a) profesia principală b) profesia _ _ _ X 1 X X X --- --- secundară 85 Tab. 4 (continuare) Caracteristici 1838 1859 1899 1912 1930 1941 1948 1956 1966 1860 A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 c) locul de X X X X X muncă d) situaţia _ _ _ _ X X X _ _ în profesie 4. Alte X a) ce alte limbi cu¬ noaşte b) infirmi¬ X X X X X X X tate fizică c) I.O.V.R. --- --- --- --- --- --- X --- --- d) situaţie --- --- --- --- _ X --- _ _ militară III. Situaţii X X X X X X X X X derivate 1. Populaţie a) stabilă b) prezentă --- --- X X X X X X X 2. Reparti¬ X X X X X X X X X zare teri¬ torială a) urban --- oraşe X X X X X X X X X --- mărimi _ X X X X de oraşe b) rural X X X X X X X X X --- comune --- X X X --- --- --- X X --- sate X --- --- X X X X X X 3. Date X X X X asupra componen¬ ţei gospo¬ dăriei (fa¬ miliei) Experienţa în efectuarea recensămintelor din România va permite ca viitorul recensămînt — al zecelea — să fie mult îmbogăţit din punctul de vedere al programului de caracteristici şi al prelucrării şi să fie utilizat pentru realizarea unui important obiectiv care este cel al registrului permanent al populaţiei (banca centrală de date) şi a anchetelor de tip longitudinal30. Recensămintele populaţiei şi metoda sondajului. Una din trăsăturile recensămintelor moderne constă în aceea că îşi asociază tot mai mult metoda sonda- 86 j ului pentru rezolvarea unui complex de probleme. Desigur, se pune problema, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, de a folosi o anchetă prin sondaj a populaţiei în locul recensămintelor. Importantă este utilizarea metodei sondajului în combinaţie cu recensămîntul, în diferitele faze ale acestuia, realizînd avantaje maxime de îmbinare a unei înregistrări exhaustive cu una prin sondaj. în materialele metodologice ale ONU31 se arată că metoda sondajului se aplică în următoarele etape şi domenii: a) ca recensăminte de probă; b) în cadrul înregistrării pentru cuprinderea unor caracteristici suplimentare; c) pentru verificarea datelor obţinute prin înregistrare; d) pentru controlul calităţii prelucrării; e) pentru obţinerea rezultatelor provizorii; f) pentru obţinerea de date complementare. în prealabil trebuie rezolvate anumite probleme şi anume: gradul de precizie urmărit, costul sondajului şi procedeele de selecţie32. Printre avantajele aplicării sondajului se numără: economia, reducerea timpului, reducerea efortului cerut populaţiei, economia de personal, ameliorarea calităţii muncii. a) Recensămintele de probă s-au impus în special în perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial. în intervalul 1948 —1956 circa 20 de ţări au efectuat asemenea recensăminte, printre care: S.U.A., Franţa, Canada, Japonia, dar şi ţări în curs de dezvoltare ca Birmania, Chile, Columbia. Fracţiunea de sondaj este foarte diferită: între 0,01% în Franţa şi 4,95% în Birmania. Recensămîntul de probă se face pentru verificarea chestionarelor, a metodei de înregistrare, a metodelor de prelucrare, verificarea personalului, pentru estimarea bugetului şi pentru multe alte scopuri. b) Cum s-a arătat la experienţa S.U.A., este convenabil ca un număr de caracteristici să fie înregistrate pentru întreaga populaţie, iar alte caracteristici, mai detaliate, să fie obţinute pe bază de eşantion. Acest sistem se dovedeşte a fi interesant şi foarte avantajos. c) în faza imediat următoare recensămîntului se foloseşte metoda sondajului pentru ancheta de control, avînd ca obiectiv determinarea omisiunilor şi erorilor de înregistrare. d) Cu metoda sondajului se controlează calitatea prelucrării datelor, pe baza unui eşantion de cartele perforate. e) Este răspîndită folosirea metodei sondajului la prelucrarea recensămîntului, pentru obţinerea mai rapidă a rezultatelor. De ex., în Franţa, atît la recensămîntul din 1954 cît şi la cel din 1962, s-a făcut iniţial o prelucrare pe baza unui eşantion cu o fracţiune de 1/20, adică 5%, publi-cîndu-se datele în felul acesta33. Şi în alte ţări s-a practicat acest sistem de prelucrare prin sondaj. f) Pentru obţinerea unui număr mai mare de indicatori, grupări etc., se recurge de asemenea la o prelucrare prin sondaj. Numeroase ţări au folosit metoda sondajului în diferitele etape indicate mai sus. Aceasta a dus la dezvoltarea metodei sondajului, la elaborarea de noi variante de sondaj, cum ar fi de ex., sondajul areolar, sondajul prin faze etc. în ţara noastră metoda sondajului a fost folosită pentru prima dată la prelucrarea recensămîntului agricol şi al populaţiei din 25 ianuarie 1948 M. La recensămîntul populaţiei din 1956, metoda sondajului nu s-a folosit nici la pregătirea lui, nici în procesul de desfăşurare şi nici la prelucrare. în schimb, la recensămîntul din 1966 a fost folosită în etapa de pregătire a recensămîntului, ca recensămînt de probă, la înregistrarea propriu-zisă, pentru cercetarea condiţiilor de locuit şi a bunurilor de folosinţă îndelungată şi ca anchetă de control. 87 Recensămîntul experimental al populaţiei şi locuinţelor a avut drept moment critic ora „0“ din noaptea de luni 18 spre marţi 19 octombrie 1965, adică cu aproape 5 luni înainte de momentul critic al recensămîntului propriu-zis 35. Durata a fost de 8 zile, egală cu aceea a recensămîntului propriu-zis; mărimea eşantionului a fost de circa 0,1% din numărul total al populaţiei, locuinţelor şi clădirilor. Eşantionul s-a determinat prin sondaj dirijat. Deoarece atît înregistrarea populaţiei cît şi a locuinţelor prezintă dificultăţi mai mari în mediul urban decît în mediul rural, în eşantionul recensămîntului experimental s-a inclus un procent mai mare de populaţie urbană (aproape trei sferturi) decît de populaţie rurală (aproape un sfert). în total, în mediul urban s-au constituit 9 sectoare de îndrumare şi control repartizate astfel pe oraşe: 3 în Bucureşti, 2 în Ploieşti, 1 în Băicoi, 2 în Braşov şi 1 în Piatra Neamţ. De asemenea, s-a recenzat un spital din Bucureşti şi un hotel din Braşov. Pentru populaţia rurală s-a procedat în aşa fel încît să fie reprezentate toate zonele de relief (şes, deal, munte), care impun un anumit profil ocupaţiilor populaţiei rurale şi caracteristicilor locuinţelor. în fiecarc dintre aceste sate s-a constituit cîte un sector de îndrumare şi control. Recensămîntul experimental a avut drept obiective: verificarea proiectului de program al recensămîntului, a formularelor de înregistrare şi centralizare a datelor, a instrucţiunilor pentru completarea formularelor de recensămînt, a unor măsuri organizatorice. Recensămîntul experimental nu şi-a propus să experimenteze sistemul şi normele de codificare şi prelucrare mecanizată a datelor, cum s-a procedat în alte recensăminte de probă din alte ţări. Cercetarea prin sondaj privind condiţiile de locuit şi bunurile de folosinţă îndelungată a avut drept obiective: investigarea unor aspecte de detaliu ale condiţiilor de locuit, cu care nu era indicat să se încarce programul înregistrării totale, de ex. modul de utilizare efectivă a fiecărei camere de locuit, a dependinţelor şi a celorlalte spaţii din locuinţă, modul de utilizare a încăperilor din locuinţă pentru dormit etc.; cunoaşterea gradului de înzestrare a gospodăriilor cu unele bunuri de folosinţă îndelungată (bunuri de uz cultural: aparate de radio, difuzoare, televizoare, picupuri, aparate foto etc.; bunuri gospodăreşti: frigidere, maşini de spălat rufe, aspiratoare de praf etc.; mobilă: paturi, divanuri, dulapuri, şifoniere, mese, scaune etc.; mijloace de transport: autoturisme, motociclete, motorete, biciclete etc.). Mărimea eşantionului a fost de circa 2% din numărul total de locuinţe şi gospodării existente la data recensămîntului. Eşantionul s-a constituit prin sondajul sistematic al locuinţelor; în cadrul locuinţelor selecţionate au fost cercetate toate gospodăriile şi toate persoanele. Eşantionarea locuinţelor s-a făcut la nivelul fiecărei comune şi al fiecărui oraş (cu excepţia oraşelor în care s-au constituit circumscripţii de recensămînt şi unde operaţia s-a făcut la nivelul acestor unităţi). Ca atare, în întreaga ţară au existat circa 4 500 eşantioane independente. La proiectarea cercetării prin sondaj s-a prevăzut că eroarea-limită nu poate fi mai mare de 5% în cazul garantării rezultatelor cu o probabilitate de 0,95. Din compararea rezultatelor cercetării prin sondaj cu rezultatele preliminare ale recensămîntului a reieşit că la o serie de indicatori de bază eroarea efectivă a fost, în majoritatea covîrşitoare a cazurilor, cu mult mai mică decît eroarea limită calculată. Ancheta de control, cea de-a treia aplicaţie a metodei prin sondaj la recensămîntul din 1966, a avut drept scop estimarea calităţii răspunsurilor obţinute la principalele întrebări din formularele de înregistrare. Ancheta nu şi-a propus să cerceteze exhaustivitatea înregistrării, adică depistarea 88 omisiunilor şi dublelor înregistrări şi, nici să ajusteze rezultatele recensămîntului, ci să ofere unele elemente de apreciere a calităţii rezultatelor a-cestuia36. Mărimea eşantionului a fost de circa 0,1% din colectivitatea totală a persoanelor şi locuinţelor. Eşantionul s-a constituit în două trepte: pe prima treaptă s-au selecţionat 0,5% din numărul total de sectoare de recensămînt; sondajul s-a făcut la nivel central prin selecţie sistematică; pe treapta a doua, în cadrul sectoarelor de recensămînt, s-au selecţionat 20% din locuinţe, iar sondajul s-a făcut de către persoanele însărcinate cu efectuarea anchetei de control pe baza indicaţiilor Comisiei centrale de recensămînt. Ancheta de control s-a efectuat la circa două săptămîni după momentul critic al recensămîntului, rezervîndu-se în acest scop 5 zile. Prelucrarea electronică a rezultatelor recensămintelor populaţiei. Una din caracteristicile recensămintelor contemporane o constituie prelucrarea datelor cu calculatoare electronice şi aceasta nu numai în ţările dezvoltate, ci şi în cele în curs de dezvoltare37. Aceasta duce la reducerea considerabilă a termenelor de prelucrare şi de prezentare a rezultatelor şi la creşterea substanţială a gradului de valorificare, datorită numeroaselor combinări de caracteristici ce se pot obţine cu ajutorul calculatoarelor electronice. întreaga concepţie de proiectare şi de prelucrare a recensămîntului se schimbă în acest caz, ca şi în alte domenii unde se folosesc echipamente electronice. Recensămîntul din 1966 din România a fost prelucrat electronic cu un calculator I.C.T. 1905, capabil să efectueze 120 000 operaţii pe secundă. Prelucrarea electronică a recensămîntului din 1966, prima experienţă de acest gen în ţara noastră, a pus numeroase probleme 38. în primul rînd, trebuia formulată problema recensămîntului. în aceşti termeni, obiectivul recensămîntului este o mulţime finită de indivizi, iar fiecare însuşire (caracteristică) a unui individ este un predicat de variabilă, adesea însuşirile indivizilor definin-du-se prin funcţii. Se definesc apoi noţiunile de arhivă, aplicaţiile de codificare, indicatorii de identificare, lanţul de indicatori, căsuţă şi tabel. în aceste condiţii recensămîntul se numeşte un sistem: R = {w, {ra}aeA în care: w este o arhivă, iar { Ta}aeA o mulţime de tabele (finite). Schema de prelucrare electronică a cuprins următoarele etape principale: constituirea arhivelor necorectate; controlul logic al arhivelor necorectate; ventilarea tabelelor brute; totalizări şi operaţii suplimentare asupra tabelelor brute; constituirea benzilor de texte; imprimarea tabelelor. Sistemul final de programare pentru prelucrarea fiecărei regiuni a cuprins circa 100 programe. Sistemul de planificare a impus o serie de restricţii; pentru a se obţine o soluţie de bază s-a folosit tehnica PERT. în acest scop, s-a elaborat un grafic de activităţi şi un tabel de resurse necesare fiecărei activităţi. Programele au fost scrise în limbajul PLAN limbajul de asamblare al calculatorului I.C.T. 1905. Performanţele realizate sînt la nivelul celor mondiale, în ceea ce priveşte operativitatea şi sporul de cunoaştere, ele pot fi apreciate din următoarele date şi comparaţii: prelucrarea recensămîntului populaţiei din 1930, primul efectuat mecanografic, a durat circa 10 ani, cu o schemă relativ redusă; prelucrarea recensămîntului din 1956, avînd ca obiectiv final obţinerea a 11 tabele relativ simple, a durat 3 ani; calculatorul electronic a elaborat, în numai 4 luni, 58 de tabele cu privire la populaţie, pentru recensămîntul din 1966, însumînd aproape o sută de mii de pagini. Experienţa prelucrării electronice a recensămîntului a fost apreciată cu prilejul unei 89 manifestări internaţionale, organizată de O.N.U., la Bucureşti, în 196839. Trecerea de la prelucrarea mecanizată la cea electronică, însoţită de asigurarea unor avantaje considerabile, impune schimbarea concepţiei despre recensămînt, proiectarea şi organizarea acestuia. în cursul prelucrării electronice informaţia iniţială este constituită în arhive păstrate pe benzi magnetice. Dacă există un sistem corespunzător de programe, obţinerea unui tabel oarecare se poate face în cîteva ore. De aceea, considerentele economice impun elaborarea unui număr minim de tabele cu aspecte generale, rămînînd ca aspectele speciale să fie prezentate numai la cererea celor interesaţi. Calculatorul are capacitatea de a efectua — pornind de la tabele sau de la datele de arhivă — calcule cum ar fi regresiile, corelaţiile etc., atît de necesare muncii de analiză. în plus, se creează condiţiile pentru instituirea unor registre permanente ale populaţiei, pe bază electronică. Recensămintele moderne, efectuate în marea majoritate a ţărilor, se caracterizează printr-o continuă perfecţionare a observării şi prelucrării40. BIBLIOGRAFIE 1. Handwdrterbuch der Staatswissenschaften. Ed. III, voi. 8, Jena, 1911 (articolul Volkszăhluvgen, p. 501 — 514). 2. Enciclopedia italiana di scienze, lettere ed arti. Edizione 1949, Roma (articolul Censimento, p. 734—737). 3. Henry S. SHRYOCK, Jacob S. SIEGEL. The Methods and Materials of Demography. Voi. 1, Washington, 1971, p. 16. 4. ONU Manuel des methodes de recensement de la population. Voi. I. Aspects generaux d’un recensement de la population („Etudes methodo-logiques". Serie F., voi. II, nr. 5, rev. 1), New York, 1958. 5. ONU Manuel des mithodes de recensement de la population. Voi. II. Caracteristiques economiques de la population, New York, 1958. 6. ONU Principes et recommandations concernant Ies recensements de la population de 1970 („Etudes statistiques". Serie M., nr. 44), New York, 1967. 7. ONU Handbook of Population and Housing Census Methods. Part. VI. Sampling in Connection with Population and Housing Censuses („Studies in Methods". Series F., nr. 16), New York, 1971. 8. Demographie Yearbook (Annuaire demographique), 1963, New York, 1964, p. 59. 9. Henry S. SHRYOCK, Jacob S. SIEGEL. The Methods and Materials of Demography, voi. 1, p. 19. 10. U.S. Bureau coţ the Census, 1960. Censuses of Population and Housing: Procedural History, 1966. 11. U.S. Department of Commerce. Bureau of the Census. Censuses of Population and Housing 1960. Procedural History, Washington, 1966. Lucrarea cuprinde şi multe referiri bibliografice. Cu privire la metoda sondajului se precizează: „în 1940 au fost folosite tehnicile sondajului; pentru prima dată în istoria recensămintelor din S.U.A., pentru culegerea unor caracteristici din informaţia inclusă în recensămînt". O sursă exhaustivă pentru bibliografia recensămintelor din S.U.A.: U.S. Bureau of the Census and Library of Congress. Catalog of United States Census Publications 1790—1945, Washington, 1950. *0 12. în Census of Population and Housing 1960, recensămîntul din 1960 este caracterizat ca: „Primul pentru care prelucrarea finală de 100%, cerută pentru a fi prezentată preşedintelui S.U.A. în răstimpul de 8 luni după ce datele au fost obţinute prin prelucrarea mecanică în locul prelucrării manuale" (p. 7). 13. L*Institut National de la Statistique et des Etudes Economiques et le recensement de la population de 1968. în: „La documentation franşaise illustr^e", 232, decembre 1967. 14. International Population Census Bibliography. ASIA. Population Research Center, Department of Sociology. The University of Texas. Bureau of Business Research. Austin, 1966. 15. International Population Census Bibliography. EUROPE, Austin,1967 (sînt trecute şi recensămintele din România, începînd cu cel din 1838, pînă la cel din 1956). The University of Texas. Bureau of Business Research. 16. G. RETEGAN. De la census-ul roman la recensămintele moderne ale populaţiei. în: „Viaţa economică", 2 (126), 4 (128), şi 6 (130), 1966. 17. L. MOLDOVAN. Instrucţiunile în limba română date în anul 1785 pentru înregistrarea (conscripţia) populaţiei din Transilvania. în: „Revista de statistică", 9 şi 10, 1965. 18. L. MOLDOVAN. Conscripţii şi recensăminte în Transilvania, (sec. XVII— XIX). Metodologie si valoarea documentară. în: „Revista de statistică", 8, 1970. 19. G. RETEGAN. Tehnica de înregistrare a populaţiei Principatelor Române la mijlocul secolului al XVIII-lea. Actul lui Constantin Mavrocordat din anul 1741 (?). în: „Revista de statistică", 11, 1964. 20. Gh. UNGUREANU. Catagrafia locuitorilor Moldovei din anul 1820. în: „Revista de statistică", 7, 1959. 21. Gh. UNGUREANU. Catagrafia locţiitorilor Moldovei din anul 1831. în: „Revista de statistică", 1, 1963. 22. G. RETEGAN. Primul recensămînt modern al populaţiei şi agriculturii Ţării Româneşti, 1838. în: „Revista de statistică", 4 şi 5, 1964. 23. Gh. STOICA, P. NICOLICIOIU. Ion Ionescu de la Brad — organizator al recensămîntului din 1859 în Moldova. în: Istoria statisticii româneşti. Culegere de articole, D.C.S., 1969. 24. Recensămîntul general al populaţiei României. Rezultatele definitive (1899). Precedate de introducţiune cu explicaţiuni de L. Colescu. Voi. I şi II, Bucureşti, 1905. 25. Statistica demografică a României. Populaţia Regatului Român după recensămîntul făcut la 19 decembrie 1912 (I. Scărlătescu), Bucureşti, 1921. 26. Recensămîntul general al populaţiei României din 29 decembrie 1930. Voi. I-X, Bucureşti, 1938-1940. 27. Recensămîntul populaţiei din 21 februarie 1956. D.C.S. Rezultate generale (1959). Voi. I (1960), voi. II (1961) şi voi. III (1961). 28. Recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966. D.C.S., voi. I, Rezultatele generale, Partea întîi. Populaţia, 1969, voi. II—VI, voi. VII partea I şi II; voi. VIII (1970). 91 29. G. RETEGAN. Scurt istoric al recensămintelor populaţiei din România. în: Populaţia României. Bucureşti, 1974. 30. R. HALUS. Opinii privind cerinţele viitorului recensămînt al populaţiei şi locuinţelor. în: „Revista de statistică", 12, 1973, p. 36 — 41. 31. ONU Manuel de methodes de recensement de la population. Voi. I (mai ales: IV. E. Essai de recensement, p. 68 — 78; VII. Application des methodes de sondage aux recensements de population, p. 131 ş. u.). 32. F. YATES. Sampling Methods for Censuses and Surveys, Third Edi-tion, London, 1960 (există trad. rom. de uz intern C.S.C.A.S., 1968. Interes deosebit prezintă cap. 10 şi 16: Aplicarea metodei sondajului pentru accelerarea analizei datelor la recensămîntul populaţiei Marii Britanii 1951. Tot aici o bibliografie bogată). 33. G. VANGREVELINGHE. Recensămîntul populaţiei din anul 1962. Studii cu privire la caracterul exhaustiv al recensămîntului’, trad. în: „Buletin documentar statistic", 7, 1964. 34. P. ONICA. Valabilitatea metodei reprezentative aplicată la prelucrarea recensămîntului agricol din 25.1.1948. în: „Probleme economice", 1, 1950. 35. I. MARINESCU, I. TEODOROF. Recensămîntul experimental al populaţiei şi locuinţelor. în: „Revista de statistică", 3, 1966. 36. I. MARINESCU, I. TEODOROF. Probleme metodologice şi organizatorice ale anchetei de control la recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966. în: „Studii de statistică". Lucrările celei de a şaptea consfătuiri de statistică 11-14 iunie 1969. Voi. II, D.C.S., 1972, p. 1763-1771. 37. VI. TREBICI. Statistica demografică şi prelucrarea electronică a datelor în ţările din Africa. în: „Studii şi cercetări economice", 1, 1973. 38. N. COSTAKE, I. FILOTI, R. ZAMFIRESCU. Asupra prelucrării electronice a recensămîntului din 15 martie 1966. în: „Revista de statistică", 2, 1968. 39. Prelucrarea electronică a informaţiei economice. D.C.S., 1969. 40. Internationaler Erfahrungsaustausch uber die Volkszăhlung 1970, Wiesbaden, 1971. II. C. STATISTICA STĂRII CIVILE Cea de-a doua sursă informaţională „clasică" a demografiei o constituie înregistrările de stare civilă, efectuate de organe oficiale, în conformitate cu legislaţia statului respectiv. Treptat, informaţiile culese cu ajutorul acestor înregistrări au început să fie valorificate statistic, devenind, dintr-un „subprodus" al administraţiei, cea mai importantă materie primă a statisticii mişcării naturale a populaţiei. Valorificate, iniţial, întîmplător şi fragmentar, aceste înregistrări sînt astfel organizate în statele moderne, încît să corespundă cît mai mult nevoilor ştiinţifice ale demografiei. Informaţiile respective se culeg fie de la oficiile sau unităţile de stare civilă, organizate în cadrul administraţiei de stat, fie prin anchete speciale, acolo unde nu este organizată înregistrarea administrativă a actelor de stare civilă. 100. înregistrare a actelor de stare civilă (engl. civil registration şi vital re-gistration, fr. enregistrement des faits d’etat civil), înregistrare continuă, cu 92 caracter permanent, obligatoriu, a caracteristicilor evenimentelor demografice, pe măsura producerii lor, pe baza unui act normativ, în conformitate cu legislaţia ţării respective 1. Se referă în special la naşteri, căsătorii, decese, divorţuri, înfieri, adopţiuni etc. 101. Stare civilă (engl. civil status, fr. etat civil, rus. grajdanskoie sostoianie, span. estado civil, germ. Zivilstand, ital. stato civile, interi, stato civil), „ansamblu de elemente strict legate de persoană şi inseparabile de aceasta" 2. Este determinată de lege şi cuprinde elemente care contribuie la determinarea calităţii de subiect de drept a omului, avînd următoarele caracteristici: este indivizibilă, indisponibilă şi imprescriptibilă. în dreptul roman, se referea la: status libertatis, status civitatis şi status familial. în dreptul civil modern, s.c. este mult modificată. După metodologia ONU, evenimentele demografice care interesează statistica sînt: naşterea vie, decesul, decesul foetal, căsătoria, divorţul, anularea căsătoriei, separarea juridică, adopţiunea, legitimarea şi recunoaşterea. O persoană poate avea schimbări ale s.c. datorită acestor evenimente. în sens restrîns, s.c. sc referă numai la raportul persoanei respective faţă de căsătorie: căsătorit, necăsătorit, divorţat, văduv. Sin. statut conjugal sau matrimonial. 102. Act de stare civilă (engl. vital record şi vital registration, fr. acte de Vetat civil, rus. zapis aktov grajdanskogo sostoiania, span. actas del estado civil, germ. amtliche Eintragung; ital. atto di stato civile, interi, registration), „document legal care are de-a face cu naşterile vii, decesele, decesele foetale (născuţi morţi), căsătoriile, divorţurile, adopţiunile, legitimările, recunoaşterile, anulările şi separările, într-un cuvînt, care are de-a face cu toate faptele legate de apariţia pe lume sau dispariţia indivizilor, precum şi de modificările pe care le poate suferi starea lor civilă în cursul existenţei lor" 3. Pentru demografie prezintă interes prioritar a. s.c. de naştere, deces, căsătorie, divorţ. Se întocmeşte de către delegatul de stare civilă. 103. Registru de stare civilă (engl. register, fr. registre de Vetat civil, rus. kniga zapisei aktov grajdanskogo sostoiania, span. registro del estado civil, germ. Standesamtsregister, ital. registro dello stato civile, interi, registro), registru în care se înscriu actele de stare civilă. Principalele r. s.c. sînt cele pentru naşteri, decese şi căsătorii. 104. Registru de stare civilă pentru născuţi (engl. register for births, fr. registre des naissances, rus. kniga zapisei rojdenii, span. libro registro de nacimientos, germ. Geburtenregister şi Geburtenbuch, ital. registro di nascita, interi, registro de nascentias), registru în care se înscriu actele de naştere. 105. Registru de stare civilă pentru decedaţi (engl. register of death, fr. registre des deces, rus. kniga zapisei smertei, span. libro registro de defunciones, germ. Sterberegister şi Sterbebuch, ital. registro di morte, interi, registro de mortos), registru în care se înscriu actele de deces. 106. Registru de stare civilă pentru căsătoriţi (engl. register for marriages, fr. registre des mariages, rus. kniga zapisei brakov, span. libro registro de ma-trimonios, germ. Heiratsregister sau Heiratsbuch, ital. registro di matrimonio, interi, registro de maritages), registru în care se înscriu actele de căsătorie. 93 în ţările cu sistem dezvoltat de stare civilă există aşa-numitul delegat de stare civilă, persoană oficială însărcinată cu consemnarea evenimentelor demografice şi eliberarea de informaţii privind aceste evenimente. 107. Buletin statistic de stare civilă (engl. transcript, fr. bulletin d’ttat civil, rus. vtorîie exemplearî zapisei grajdanskogo sostoiania, span. boletin del estado civil, germ. Standesamtszăhlblatt, ital. scheda individuale di stato civile, interi. transcription), buletin statistic special care se întocmeşte concomitent cu actele de stare civilă, fiind apoi predat organelor de statistică în vederea prelucrării, centralizării şi întocmirii statisticilor care stau la baza statisticii mişcării naturale a populaţiei. 108. Sistem de statistică a stării civile (engl. vital statistics system, fr. sys-teme de statistique de Vetat civil), „proces complet de: a) culegere, cu ajutorul înregistrării, numărătorii sau estimaţiei indirecte, a informaţiilor privind producerea anumitor evenimente demografice precum şi a caracteristicilor acestor evenimente sau ale persoanelor în cauză şi b) centralizare, analiză, evaluare, prezentare şi difuzare a acestor date în formă statistică" 1. 109. Statistică a stării civile (engl. vital statistics şi registration statistics, fr. statistique de Vetat civil, rus. uciot estestvennogo dvijenia naselenia, span. estadisticas del estado civil, germ. Statistik der natiirlichen Bevdlkerungsbewegung, ital. statistiche dello stato civile, interi, statisticas vital), statistică constituită prin prelucrarea informaţiilor obţinute din sursele referitoare la evenimentele demografice naştere, deces, căsătorie şi divorţ (registre de stare civilă, recensăminte de populaţie şi anchete). Experienţa modernă arată că cea mai bună sursă a s.s.c. o constituie registrele de stare civilă, cu condiţia completării lor sistematice şi a respectării unui minimum de principii statistice. Datele pot fi obţinute pe două căi: a) metoda înregistrării actelor civile (engl. civil registration method) şi b) metoda anchetelor de teren (engl. field survey method). Cea de-a doua metodă, care cunoaşte numeroase variante, se aplică în special în ţările în curs de dezvoltare care nu dispun de oficii sau unităţi special organizate pentru înregistrarea actelor de stare civilă. Clădită pe temeiul înregistrării obligatorii a actelor de stare civilă, s.s.c. constituie un sistem organizat în vederea realizării următoarelor obiective: elaborarea buletinelor statistice care transcriu informaţiile consemnate în registrele stării civile şi care, după completare, sînt remise serviciilor de statistică; gruparea şi verificarea buletinelor, prelucrarea şi sintetizarea lor, prezentarea rezultatelor sub formă de tabele şi grafice precum şi analizarea datelor statistice obţinute. în decursul timpului s-au făcut numeroase eforturi pentru perfecţionarea s.s.c. şi pentru asigurarea comparabilităţii ei internaţionale. Pe această linie se înscrie activitatea desfăşurată de Institutul Internaţional de Statistică, Organizaţia de Igienă a Ligii Naţiunilor (care a stabilit, între altele, nomenclatura internaţională a cauzelor de deces), Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi, recent, Comisia de Populaţie şi Comisia de Statistică ale ONU al căror „Manual de statistică a stării civile" constituie o lucrare de referinţă fundamentală. Caracteristicile propuse spre înregistrare într-un sistem modern, exemplificate pentru evenimentul de „naştere vie", sînt următoarele1: *94 CARACTERISTICI DIRECTE CARACTERISTICI DERIVATE 1. Caracteristicile evenimentului Data naşterii Timpul Total naşteri vii Data înregistrării Caracteristici geografice Locul Localitatea (urban, rural) A Ite caracteristici Tipul naşterii (simplă sau gemelară) Asistenţa la naştere Spital sau maternitate 2. Caracteristicile copilului şi ale părinţilor 2. a Caracteristicile copilului Sexul Legitim sau nelegitim Greutatea la naştere Durata gestaţiei 2. b Caracteristicile mamei Caracteristici personale Vîrstă sau data naşterii Copii născuţi vii în decursul vieţii mamei Copii născuţi vii în decursul vieţii mamei şi care sînt în viaţă Născuţi morţi în decursul vieţii mamei Intervalul de la ultima naştere vie Data ultimei naşteri vii Durata căsătoriei (şi data căsătoriei) Nivelul de instruire Ştiinţa de carte Naţionalitatea sau grupa etnică Cetăţenia Rangul naşterii („paritatea") Fertilitatea din cursul vieţii Intervalul de la ultima Durata căsătoriei naştere vie Tipul de activitate Ocupaţia Domiciliul obişnuit Durata domicilierii Domiciliul în trecut Localitatea de naştere Caracteristici economice Statutul socio-economic Caracteristici geografice Localitatea (urban şi rural) Statutul de migrant 2. c Caracteristicile tatălui Vîrstă sau data naşterii Nivelul de instruire Ştiinţă de carte Naţionalitatea sau grupa etnică Cetăţenia Caracteristici personale Vîrstă Caracteristici economice Tipul de activitate Ocupaţia Statutul socio-economic Caracteristici geografice Domiciliul obişnuit Durata domicilierii Domiciliul în trecut Localitatea (urban şi rural) Statutul de migrant Localitatea de naştere Un asemenea program de înregistrare, în scopuri statistice, poate fi considerat maximal. Prin prelucrare, se pot obţine informaţii variate în legătură cu evenimentul „naştere vie", necesare analizei demografice. Principalele grupări recomandate sînt: naşteri vii după localitate; naşteri vii după asistenţă; naşteri vii după luna naşterii; naşteri vii grupate după sex şi stare legitimă (nelegitimă); naşteri vii după vîrstă mamei; naşteri vii după vîrstă tatălui; naşteri vii după vîrstă mamei şi rangul naşterii; naşteri vii legitime după durata căsătoriei; naşteri vii după rangul naşterii şi după intervalul de la ultima naştere; naşteri vii după greutate. Aceste grupări permit diferite combinări de caracteristici (grupări combinate). 200. ISTORIC. Multă vreme documente administrative, valorificate apoi statistic, actele de stare civilă au devenit treptat, surse de primă importanţă pentru statistica demografică. în evoluţia lor se înregistrează două faze: faza eclc-ziastică sau bisericească şi faza laică, astăzi generalizată. Iniţial, actele de stare civilă erau întocmite de autorităţile bisericeşti interesate de evenimente ca moartea, naşterea, căsătoria, în primul rînd pentru perceperea taxelor. Aceste registre ecleziastice nu erau ţinute nici sistematic şi nici nu erau atotcuprinzătoare. Se apreciază că ţinerea lor sistematică datează din anul 720 în Japonia, cînd se introduce un sistem de înregistrare a naşterilor, deceselor şi căsătoriilor (registre de stare civilă au fost introduse în 1635); în Europa, ţinerea sistematică a registrelor ecleziastice datează de la sfîr-şitul sec. al XV-lea, cînd arhiepiscopul de Toledo a dispus înfiinţarea lor în fiecare parohie şi a obligat preoţii să le completeze regulat. în Anglia, în 1538, pe vremea lui Henric al VlII-lea, clerul a primit dispoziţii să înregistreze botezurile, căsătoriile şi înmormîntările. în Franţa, în 1539, preoţii au fost obligaţi să ţină registre de botezuri şi înmormîntare; în 1563, Conci-liul din Trento a extins măsura şi asupra căsătoriilor. în 1608 a fost creat în Suedia, pentru prima dată, registrul de stare civilă; măsuri similare s-au luat în Canada (Quebec, 1610), Finlanda (1628) şi Danemarca (1646). Faza laică a actelor de stare civilă începe cu statul Massachusetts (S.U.A.) care, 96 în 1639, încredinţează evidenţa lor autorităţilor civile şi nu celor ecleziastice. „Secularizarea" stării civile se realizează prin Codul lui Napoleon (1804) ale cărui principii sînt adoptate treptat şi de celelalte ţări. Multă vreme actele de stare civilă nu au fost folosite decît în scopuri juridice; exploatarea lor Statistică începe mult mai tîrziu. Se apreciază că prima valorificare a acestor înregistrări este realizată în celebrul studiu al lui John Graunt (1662), întocmit pe baza listelor de mortalitate. Acest exemplu a stimulat demografii pentru găsirea unor mijloace de organizare a statisticii stării civile în scopuri demografice. Un rol deosebit de important l-a avut William Farr care, în 1839, numit statistician „Compiler of Abstracts” la „General Register Office" (Oficiul central al stării civile din Anglia şi Ţara Galilor), şi-a consacrat toate eforturile pentru a crea o statistică naţională a stării civile, care a servit apoi ca model celorlalte ţări. în general, Anglia are, alături de Suedia, una din cele mai interesante experienţe în organizarea registrelor de stare civilă şi a s.s.c. în 1836 a fost înfiinţat „General Register Office of England and Walles” (Oficiul central al stării civile din Anglia şi Walles), iar în 1854> un organ similar, „General Registry Office", este înfiinţat în Scoţia, cu sediul în Edinburgh; conduse de aşa-numiţii "Registrar General", aceste instituţii înregistrează, nu numai actele de stare civilă, dar şi întreaga statistică demografică curentă, avînd în sarcina lor şi efectuarea recensămintelor şi publicarea rezultatelor. Ţara era împărţită în districte şi subdistricte de înregistrare (peste 600), în fiecare district exista un "Registrar of births and deaths". în trecutul îndepărtat al ţărilor române, starea civilă a persoanelor nu a fost obiectul nici unei înregistrări laice sau religioase. Ulterior, întocmirea actelor cu ocazia botezului, cununiei sau înmormîntării a intrat în competenţa preoţilor, fiind legată de ceremoniile religioase respective. Pentru Muntenia, în „Pravila cea mare" a lui Matei Basarab, din 1640, există o dispoziţie cu privire la grija pe care trebuie să o aibă mitropolitul Munteniei pentru evidenţa hotărîrilor de divorţ, iar în „Capetele de Poruncă" ale lui Antim Ivireanul, se dădeau preoţilor dispoziţii referitoare la evidenţa înmor^ mîntărilor şi întocmirea testamentelor: Mai tîrziu evidenţa evenimentelor de stare civilă cunoaşte o oarecare reglementare. „Codul Caragea", cod civil al Munteniei din 1817, în capitolul II, intitulat „Pentru înscrierile stării civile", prevede înfiinţarea unei condici pentru fiecare judeţ, în vederea înscrierii evenimentelor de stare civilă. Există, de asemenea, documente care dovedesc că şi în Moldova preoţii făceau însemnări cu privire la cei născuţi, căsătoriţi sau morţi. Pentru căsătorie, biserica, interesată direct în a cunoaşte dacă se respectau sau nu canoanele respective sau în a urmări încasarea cu regularitate a taxei respective a introdus în practica religioasă obligaţia, pentru preoţi, de a nu celebra o căsătorie fără autorizaţie scrisă (numită „peciu") din partea Mitropoliei. Aceste peciuri erau moldoveneşti, de robi sau ţigăneşti. Cele moldoveneşti erau de două feluri: de holtei şi de văduv. Cel mai vechi peciu de cununie ce s-a găsit datează din anul 1806 (în ţinutul Neamţ). Prin Regulamentele organice puse în aplicare în 1831, în Ţara Românească şi în 1832, în Moldova, s-a introdus în mod organizat evidenţa stării civile, lăsată însă tot în atribuţiile preoţilor. Se alcătuiesc condici, numite mitrice, pentru născuţi, căsătoriţi şi morţi. Executarea lor cădea în sarcina bisericii, mitropolitului şi Ministerului de Interne, Introducerea „acturilor mitrice pentru cei ce se nasc, căsătoresc şi mor" este astfel motivată: „omul are drepturi şi datorii, ce se nasc şi sfîrşesc dempreună1cu dînsul, dar mai are şi altele care nu se dezvăluie decît cil 97 viaţa şi care îl întîmpină la cutare perioadă a vieţii sale". în 1844, în Moldova, sarcina întocmirii actelor de stare civilă este preluată, de la Ministerul de Interne, de către Departamentul Averilor Bisericeşti ceea ce a dus la o stagnare a ritmului lucrărilor. în 1859 se înfiinţează o secţie de statistică în cadrul Ministerului de Interne din Moldova avînd ca director pe Ion Ionescu de la Brad. în 1860 se emit noi instrucţiuni, iar actele de stare civilă sînt considerate acte oficiale. Codul civil promulgat de Alexandru Ioan Cuza în decembrie 1864 şi intrat în vigoare începînd cu ianuarie 1866, a reglementat şi materia de stare civilă. Potrivit lui, erau considerate date de stare civilă acele date prin care se constata naşterea, căsătoria sau moartea unei persoane. De asemenea, s-a trecut la laicizarea faptelor de stare civilă, scoase acum din competenţa bisericilor şi trecute în aceea a autorităţilor administrative ale statului. Constituţia din 1866 consacră caracterul laic al actelor de stare civilă, înregistrarea lor revenind organelor de stat locale. Pentru populaţia mahomedană din Dobrogea, această sarcină a rămas hogilor şi cadiilor, introducîndu-se un sistem mixt, în sensul că aceştia aveau obligaţia de a trimite copii ofiţerului stării civile spre a le înscrie în registrele lor. în Transilvania, actele de stare civilă sînt reprezentate, într-o fază iniţială, de registrele confesionale dintre care cele mai vechi păstrate datează din 1607 (Făgăraş) şi 1639 (Tîrgu Mureş). în 1814, prin legile 31 şi 33, se realizează şi aici laicizarea stării civile. Un moment important în reglementarea problemelor de stare civilă după 1918, în urma unirii Transilvaniei cu România, îl reprezintă legea din 1928 prin care s-a înfăptuit unificarea legislativă în materie de stare civilă; pînă atunci dispoziţiile aplicate în Transilvania, Banat şi Maramureş erau diferite de acelea din Ţara Românească, Moldova, Bucovina şi Dobrogea. Prin noua reglementare au fost desfiinţate şi atribuţiile de stare civilă ale organelor bisericeşti, acolo unde acestea mai existau. Totuşi, s-a permis ca registrele confesionale pentru actele încheiate pînă atunci să fie păstrate mai departe de preoţii diferitelor culte religioase din Dobrogea, Transilvania, Bucovina, aceştia avînd dreptul să elibereze pentru trecut extrase din registrele lor. Deşi legea din 1928 simplifica o serie de formalităţi faţă de trecut, ea a fost totuşi incompletă şi nu pe deplin corespunzătoare. înregistrarea faptelor de stare civilă avea încă un caracter nesistematic, eliberarea extraselor era posibilă în număr nelimitat şi oricărei persoane. Deseori, aceasta avea loc doar pe baza declaraţiei solicitantului, fără verificarea registrelor şi fără identificarea persoanei respective, ceea ce ducea, de multe ori, la denaturarea datelor sau la omiterea lor, mii de persoane rămînînd neînregistrate. Profundele transformări care au avut loc în România în urma instaurării regimului de democraţie populară, au impus schimbări atît în legislaţia privitoare la starea civilă cît şi a organului însărcinat cu înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă. Prin Constituţia din 1948, s-a stabilit ca principiu al valabilităţii actelor de stare civilă, întocmirea lor de către organe de stat, anume împuternicite, amestecul autorităţilor bisericeşti fiind cu desăvîrşire exclus. în conformitate cu acest principiu, toate actele de stare civilă au trecut în atribuţiile comitetelor executive ale consiliilor populare. în 1950 a fost elaborată o nouă lege de stare civilă, grupînd toate dispoziţiile referitoare la înregistrarea actelor şi faptelor de acest tip. Potrivit acestei legi, organele administrative erau obligate să înregistreze toate actele şi faptele juridice privind starea civilă a unei persoane, înscriind în registrul de stare civilă actele de naştere, deces, căsătorie, divorţ etc. 98 Modul actual de organizare şi prelucrare a datelor în s.s,c. Modul de organizare a s.s.c. are la bază, în perioada actuală, înregistrarea populaţiei în registre de stare civilă, separat pentru fiecare eveniment demografic. Există astfel registre pentru născuţi vii, născuţi morţi, pentru căsătoriţi, divorţaţi şi decedaţi. Pe baza acestor registre şi a certificatelor respective (de naştere, căsătorie, deces etc.) eliberate de serviciul de stare civilă, se completează buletinele statistice demografice. Registrele de stare civilă şi buletinele statistice demografice sînt ţinute de consiliile populare (comunale, orăşeneşti şi municipale) prin delegaţii de stare civilă, în cîte două exemplare, unul — la con- I siliul popular respectiv, iar celălalt — ţinut în alt loc în vederea folosirii ţ lui în cazul distrugerii fortuite a primului exemplar (în caz de incendiu, inundaţii etc.). în s.s.c. din ţara noastră există un sistem de organizare centralizat, astfel încît toate evenimentele demografice referitoare la o persoană (căsătoria, divorţul, decesul), indiferent de locul unde s-au produs, se comunică oficiilor de stare civilă care au înregistrat naşterea, unde există o fişă personală a fiecărui cetăţean. Buletinele statistice de născuţi vii, născuţi morţi, decedaţi, căsătoriţi şi divorţaţi se trimit de către consiliile populare la Direcţiile judeţene de statistică care, după ce le verifică şi codifică, le trimit la Direcţia Centrală de Statistică pentru prelucrarea în cadrul centrului de calcul electronic al acesteia. Schema fluxului de prelucrare electronică a informaţiilor din buletinul de stare civilă cuprinde următoarele etape: codificarea buletinelor; verificarea codificării buletinelor; perforarea cartelelor; verificarea perforării; convertirea pe bandă magnetică; rezolvarea greşelilor; reintroducerea cartelelor refăcute şi ataşarea noii benzi magnetice celorlalte; crearea fişierului de date; prelucrarea curentă; prelucrarea anuală şi calcule statistico-matematice; obţinerea tabelelor; imprimarea tabelelor (redarea cu text). Codificarea şi verificarea buletinelor se face manual în cadrul direcţiilor judeţene de statistică şi al Direcţiei Centrale de Statistică (în ultima fază), înlăturarea erorilor de codificare este o operaţie de mare însemnătate deoarece reduce de la început posibilitatea obţinerii unor date eronate. Pentru perforarea datelor din buletine în cartele, se folosesc maşini de perforat de diferite tipuri. în vederea executării perforării se alcătuiesc machete de perforare, de către analiştii din cadrul centrului de calcul. Aceste machete cuprind între 40 şi 64 coloane şi sînt o transcriere a buletinelor de stare civilă. Controlul perforării se asigură prin respectarea instrucţiunilor de perforare şi prin corectarea acestei operaţii. Convertirea, pe bandă magnetică, a datelor de pe cartelele perforate, are în vedere obţinerea unor arhive mul-tirole. Acest program de convertire este, în acelaşi timp, şi un program de control logic la nivel de cartelă. Programul de control logic asigură o verificare a comparabilităţii informaţiilor la nivelul fiecărei înregistrări. Este însă necesară şi o verificare globală, elaborarea unor totaluri de control pentru un număr redus de indicatori. Prelucrarea datelor se face lunar, trimestrial şi anual, iar prezentarea lor finală se realizează sub forma unor tabele. Benzile magnetice obţinute la ieşirea din programele centralizatoare reprezintă o arhivă de o mare importanţă, întrucît ele conţin datele finale ale unui însemnat număr de tabele şi folosesc, în ultimă instanţă, la alcătuirea tabelelor centralizatoare cu privire la populaţie. Buletinele statistice demografice, astăzi în vigoare, cuprind un program de observare statistică elaborat în aşa fel, încît caracteristicile înregistrate să permită, prin prelucrare, obţinerea unor informaţii multilaterale despre mişcarea naturală a populaţiei (natali- 99 tate, mortinatalitate, mortalitate, nupţialitate şi divorţialitate). Există cinci tipuri de buletine statistice: Buletin statistic de naştere. Născuţi vii. Buletin statistic de naştere. Născuţi morţi. Buletin statistic de căsătorie. Căsătoriţi. Buletin statistic de deces. Decedaţi. Buletin statistic de divorţ. Divorţaţi. Un număr de caracteristici este comun pentru toate buletinele statistice; cele mai multe sînt diferite, în funcţie de specificul evenimentului demografic. Buletinul statistic pentru născuţi vii are două grupe de caracteristici: referitoare la copil şi referitoare la părinţi. Se înregistrează numele şi prenumele copilului, data naşterii, sexul, născuţi gemeni, locul naşterii, asistenţa la naştere, greutatea copilului la naştere. Pentru mamă se înregistrează: al cîtelea născut viu, a cîta naştere, cîţi copii în viaţă are mama; pentru ambii părinţi: data naşterii, naţionalitatea, ocupaţia, locul de muncă, data căsătoriei, durata căsătoriei, domiciliul stabil al mamei. Prin prelucrarea combinată a acestor caracteristici se creează posibilităţi mari de caracterizare şi analiză. Astfel, se obţin informaţii despre proporţia născuţilor vii pe sexe, rangul naşterii, fertilitatea femeilor, fertilitatea (productivitatea) căsătoriilor, natalitatea pe mediul urban şi rural, natalitatea pe naţionalităţi, natalitatea pe categorii sociale, asistenţa medicală la naştere. Buletinul statistic pentru născuţi morţi înregistrează, în plus rangul născutului mort şi cauza decesului. Combinarea caracteristicilor permite desprinderea unor aspecte relevante cum ar fi corelaţia dintre mortinatalitate şi vîrstă mamei, mortinatalitatea pe mediul urban şi rural sau pe categorii sociale. Buletinul statistic pentru căsătoriţi cuprinde cîteva caracteristici ale soţului şi soţiei: a cîta căsătorie, starea civilă în momentul căsătoriei, data naşterii, naţionalitatea, ocupaţia, locul de muncă, domiciliul stabil al soţului. Prelucrarea duce la cunoaşterea nupţialităţii pe cele două medii, pe naţionalităţi şi categorii sociale, structura căsătoriilor din punctul de vedere al stării civile, sezonalitatea nupţialităţii. De asemenea, printr-o prelucrare suplimentară, folosind şi alte date demografice, se pot întocmi tabele de nupţialitate. Buletinul statistic pentru decedaţi are în vedere următoarele caracteristici: data decesului, sexul, data naşterii decedatului, starea civilă, naţionalitatea, ocupaţia, locul de muncă, locul decesiilui, cauzele decesului (cauza directă, cauzele antecedente, starea morbidă iniţială), alte stări morbide importante care au contribuit la determinarea decesului şi domiciliul stabil al decedatului. Grupările combinate ale acestor caracteristici asigură cunoaşterea mortalităţii în mediul urban şi rural, a moi talit:\ţii specifice, pe sexe şi vîrste, a mortalităţii pe cauze de deces, a mortalităţii pe categorii sociale. Pe această bază, folosind şi alte date statistice, se întocmesc tabelele de mortalitate, instrument indispensabil în calculele demografice şi în analiza demografică. Buletinul statistic de divorţ cuprinde diferite caracteristici, cum sînt: data naşterii, naţionalitatea, ocupaţia, locul de muncă, data încheierii căsătoriei, al cîtelea divorţ, numărul copiilor minori rămaşi din căsătoria care se desface şi ultimul domiciliu comun. Buletinul statistic de divorţ se întocmeşte de secretarul şef al tribunalului unde s-a dat sentinţa definitivă. Pentru cunoaşterea unor aspecte suplimentare se completează şi o anexă la cererea de divorţ care cuprinde unele date (cauza desfacerii căsătoriei, din a cui vină etc.). 100 BIBLIOGRAFIE 1. ONU Principles and Recommendations for a Vital Statistics System. (“StcU-tistical Papers", Series M., No. 19, Rev. 1), New York, 1973, p. 10 (cuprinde şi un glosar de termeni definiţi, uneori, diferit de cei înscrişi în Dicţionarul demografic multilingv). 2. Constantin STĂTESCU. Drept civil, Bucureşti, 1970, p. 164 şi 166. 3. ONU Manuel de statistique de Vitat civil. în: „Etudes m^thodologiques" sdrie F., No. 7, New York, 1955, p. 3 (cuprinde un istoric şi o bibliografie). 4. Henry S. SHRYOCK, Jacob S. SIEGEL and ass. The Methods and Materiales of Demography. Voi. I, Washington, 1971. 5. M. HUBER. Cours de demographie et de statistique sanitaire. Voi. II, Paris, 1938 (Methodes d’eldboration des statistiques demographiques. Re-censements, etat civil, migrations). 6. Paul FLĂSKAMPER. Bevolkerungsstatistik, Hamburg, 1962 (Geschichte der amtlichen Statistik. Methoden und Einteilung der Statistik der Bevdlkerungsbewegung) . 7. Louis HENRY. Demographie. Analyse et moddles, Paris, 1972, p. 53—55. & Peter R. COX. Demography. Ed. III, Cambridge, 1959 (Cap. 3 Vital Registration, p. 54 — 61). 9. Donald J. BOGUE. Principles of Demography, New York, London, Sydney, Toronto, 1969 (The Raw Material of Demographie Researchi p. 114, 126). 10. B. BENJAMIN. Health and vital statistics, Londra, 1968. 11. Louis HENRY. Manuel de demographie historique, ed. II, Geneve-Paris, 1970. 12. Forrest E. LINDER. Vital Event Enumeration System asa New Tool for Measuring Population Change. în: Congres de VInstitut International de Statistique, august, 1971, S/Bulletin, 44 (1). 13. E. GREBENIK. Vital statistics. în: International Encyclopedia of the Social Sciences, voi. 16, 1968, p. 340 — 343. 14. V. KANNISTO. On the Use of the Follow-Up Method in Vital Statistics Sample Survey. în: International Population Conference, Voi. 2, Liâge, 1973, p. 393-406. 15. C. SCOTT. The Dual Record (PGE) System for Vital Rate Measurement. Some Suggestions for Further Development. în: International Population Conference. Voi. 2, Liege, 1973, p. 407. 16. G. RETEGAN. Dezvoltarea demografiei româneşti în perioada 1859—1916. în: Studii de statistică. Lucrările celei de a şaptea Consfătuiri ştiinţifice de statistică, 11 — 14 iunie 1969. Voi. II, D.C.S., 1972, p. 2040—2056. 17. L. MOLDOVAN. Registrele confesionale de stare civilă din Transilvania. în: Din istoria statisticii româneşti. Culegere de articole, D.C.S., 1969, p. 273-296. 18. G. UNGUREANU. Actele de stare civilă în Moldova pînă la Regulamentul Organic, în: Din istoria statisticii româneşti. Culegere de articole, D.C.S., 1969, p. 223-232. 19. G. UNGUREANU. Actele de stare civilă în Moldova sub regimul Regulamentului Organic (1832—1864). în: Din istoria statisticii româneşti. Culegere de articole, D.C.S., 1969, p. 233—247. 20. G. UNGUREANU. Actele de stare civilă sub regimul codului civil. în: Din istoria statisticii româneşti. Culegere de articole, D.C.S., 1969, p. 249 — 261. 101 II D. ANCHETE DEMOGRAFICE Alături de cele două surse „clasice** ale informaţiei statistice în demografie, s-au afirmat două surse „moderne": anchetele prin sondaj şi registrele permanente ale populaţiei pe bază electronică. Anchetele se aplică cu precădere în următoarele cazuri; a) la recensămintele populaţiei (recensămînt de probă, înregistrare prin sondaj la recensămînt, anchetă de control la prelucrarea datelor prin sondaj, la centralizarea şi publicarea datelor, la prelucrări suplimentare) ; b) la înregistrarea evenimentelor demografice, atunci cînd lipseşte o înregistrare organizată instituţional a actelor de stare civilă; c) în perioade intercensitare, pentru estimarea numărului şi structurii populaţiei ; d) în cercetarea unor fenomene demografice, cum sînt fertilitatea, planificarea familiei, imigraţiile etc. 100. Anchetă demografică prin sondaj (engl. demographie sample survey, fr. enquite demographique par sondage, rus. vîborocinoie demograficeskoie ob-sledovanie, span. encuesta demografica por muestres, germ. Bevolkerungsstichpro-beerhebung, ital. inchiesta demografica per sondaggio, interi, inquesta demographie parţial), anchetă organizată după principiile teoriei sondajului, pe bază de eşantion, aleator sau nu, în domeniul populaţiei. Se folosesc diferite variante după fracţia de sondaj, metoda de selecţie, tehnicile folosite etc. Eşantionul poate fi, ca reprezentativitate, naţional sau la nivel micro. 101. Anchetă de teren (engl. field survey, fr. enquite sur le terain, rus. eks-pediţionnîi sposob, span. encuesta sobre el terreno, germ. Enquete sau Rund-frage, ital. inchiesta, interi, inquesta al campo), cercetare făcută pe teren în vederea înregistrării evenimentelor demografice. Se face fie ca înregistrare totală, fie ca anchetă prin sondaj şi poate îndeplini mai multe funcţii: a) mijloc suplimentar de culegere a datelor în ţările în care există un bun sistem de înregistrare a actelor de stare civilă; b) mijloc de culegere a datelor în ţările în care lipseşte un sistem de înregistrare a actelor de stare civilă sau este deficient. 102. Anchetă într-o singură fază (engl. single round survey), anchetă efectuată o singură dată; se înregistrează informaţiile despre evenimentele ce s-au produs pentru persoanele din eşantionul de gospodării, de obicei în ultimele 12 luni. 103. Anchetă în mai multe faze (engl. multi-round survey şi multistage sam-pling, fr. sondage â passages râpetes, rus. mnogostupenceataia vîborka, span. muestreo polietâpico, germ. mehrstufige Stichprobe, ital. sondaggio a piti, stadi, interi, sondage a piure scalones), anchetă repetată, în care se înregistrează schimbările survenite între date succesive. 104. Anchetă succesivă (engl. follow-up survey, fr. rappel d*enquite, span. encuesta de seguimento), anchetă cu prilejul căreia se înregistrează evenimentele demografice prin consemnarea schimbărilor ce au avut loc în compoziţia gospodăriilor între înregistrări succesive. 105. Sistem de raportare duală (engl. dual-record system, fr. systeme de double collecte, span. sistema dual de recolecciân) culegere simultană a datelor despre evenimentele demografice, cu ajutorul a două sisteme de culegere, de preferinţă independente între ele. 102 106. Observare continuă (repetată) (engl. continuous sau repeated observation, fr. observation continue), extindere a observării în mai multe faze succesive, constînd dintr-un sistem de observare în care personalul de înregistrare vizitează fiecare gospodărie la intervale mai dese, de preferinţă lunar. 107. Observare retrospectivă (engl. retrospective survey, fr. observation retrospective, germ. rilckschauende Beobachtung), observări sau anchete care conţin întrebări retrospective, referitoare la evenimente ce s-au produs într-o anumită perioadă anterioară anchetei sau interviului. NOTĂ. Există numeroase tipuri de anchete pentru înregistrarea exhaustivă sau prin sondaj a evenimentelor demografice, cum ar fi: S.R.S. (Sample Register Scheme), P.G.E. (Population Growth Estimate), S.P.C. (Survey of Population Change), C.M.S. (Current Mortality Sample). 200. ISTORIC La origine, sondajul statistic a fost în mare parte legat de demografie. Primele aplicaţii moderne se referă la populaţie şi sînt legate de numele statisticianului şi demografului norvegian Anders Nikolai Kiaer. Contribuţii importante la perfecţionarea metodei au adus Arthur Lyon Bowley şi Corrado Gini. Sesiunea Institutului Internaţional de Statistică (Roma, 1925) a avizat favorabil metoda anchetelor prin sondaj. în sensul modern al cuvîntului, anchetele demografice îşi au originea în "Indianopolis Study", iniţiat de Pascal Kidder Whelpton şi Clyde V. Kiser. Acestea s-au continuat cu anchetele “Princeton Fertility Study", anchetele G.A.F. I şi II (“Growth of American Families Study") din 1955 şi 1960 şi de ancheta N.F.S. (“National Fertily Study") din 1965. De o mare importanţă metodologică este considerat recensămîntul, “Family Census", organizat în 1946 în Anglia. Prima aplicare a anchetei prin sondaj în faza de înregistrare a unui recensămînt are loc în S.U.A., în 1940. O experienţă interesantă este realizată odată cu efectuarea integrală a ultimului recensămînt din Anglia, cînd s-a utilizat înregistrarea prin sondaj. O aplicaţie importantă este considerată ancheta prin sondaj asupra populaţiei în perioada intercensitară, în S.U.A. ; această anchetă, denumită "Current Population Survey" (C.P.S.), are o serie de caracteristici metodologice. Se mai efectuează şi alte anchete, prin sondaj, la scară naţională sau la nivel micro, pentru cercetarea fertilităţii, planificării familiei, imigraţiilor etc. O anchetă prin sondaj de mare amploare şi prima de acest fel este ancheta mondială asupra fertilităţii, “World Fertility Survey", (W.F.S.), condusă de statisticianul englez M. G. Kendall. Perioada contemporană se caracterizează printr-o extindere extraordinară a anchetelor demografice. în perioada 1968—1974 au fost efectuate numai în ţările în curs de dezvoltare aproape 100 de anchete, din care: 46 demografice, 46 anchete asupra fertilităţii sau de tipul KAP (“Knowledge, atti-tude, practice") şi 7 cu mai multe obiective. Contribuţii importante la progresul anchetelor demografice au adus experţii ONU, prin generalizarea experienţei internaţionale. Cele mai numeroase aplicaţii sînt în domeniul fertilităţii şi planificării familiei. Experienţa românească în domeniul anchetelor demografice prin sondaj se referă la recensămintele populaţiei şi la anchete autonome, mai ales în probleme de fertilitate. O arie largă o reprezintă anchetele în domeniul medical, al longevivilor etc. Metoda anchetelor demografice îşi sporeşte eficienţa prin instituirea observărilor longitudinale. 103 BIBLIOGRAFIE 1. ONU Enquites comparatives sur la fecondite. Variables et question-naires („Etudes demographiques", nr. 45), New York, 1971 (cu bibliografie). 2. ONU Methodology of Demographie Sample Survey (“Statistical Papers", Series M., no. 51 ST/SOA/Ser. C/119), New York, 1971. 3. A Manual for Survey of Fertility and Family Planning: Knowledge, Attitudes and Practice (K.A.P.), prepared by the Demographie Division of the Population Council, New York, 1970. 4. N. B. RYDER, Ch. F. WESTOFF. Reproduction in the United States 1965, Princeton, 1971 (Cap. I Background of the 1965 National Fertility Study). 5. R. SIFMAN, L. DARSKI, G. BONDARSKAIA. Metodika issledovania plodovitosti i bracinosti. în: „Vestnik Statistiki", 12, 1967. 6. A. GIRARD, E. ZUCKER. Une enquete aupres du public sur la struc-ture familiale et la prevention des naissances. în: „Population", 22-e annec, 1967, no. 3. 7. V. GHEŢAU. Anchetă de opinie asupra comportamentului demografic al femeilor căsătorite. în: „Revista de statistică", 3, 1970. 8. P. MAGDA. Studiul statistic al deplasărilor zilnice la muncă în alte localităţi. în: „Revista de statistică", 5, 1964. 9. G, RETEGAN. Necesitatea efectuării de anchete selective în demografia • românească. în: Teorie şi metodă în ştiinţele sociale. Voi. III, 1966. 10.. P. MUREŞAN, Th. ILEA ş.a. Cercetări medico-sociale asupra natalităţii -populaţiei. în: Studii de statistică. Lucrările celei de-a şaptea Consfătuiri ■ .'ştiinţifice de statistică, D.C.S., 1969, p. 639 ş.u. 11. P. MUREŞAN, I. IONESCU, V. V. CARAMELE A. Contributions â b’etude de la fertilitâ feminine dans une microregion en cours de develop- -*•. pement industriei. în: Annuaire roumain d'anthropologie. Tome 3, 1966. 12. A. PESCARU. Studiul fertilităţii populaţiei feminine în industria de confecţii. în: „Revista de statistică", 3 şi 4, 1964. 13. G. RETEGAN. Necesitatea cercetării complexe a fertilităţii populaţiei feminine în vîrstă de reproducere. în: „Revista de statistică", 10, 1964. 14. E. TRĂISTARU. Planificarea familiei — anchetă în municipiul Cluj. în: „Revista de statistică", 10, 1968. 15. C.A. MOSER. Metodele de anchetă în investigarea fenomenelor sociale (trad. din engl.), Bucureşti, 1967. (Bibliografie, p. 447 — 461). 16. ONU Handbook of Household Surveys, New York, 1964. 17. H. S. SHRYOCK, J. S. SIEGEL and ass. The Methods and Materials of Demography. Voi. 1, Washington, 1971. 18. F. F. STEPHAN. History of the Use of Modern Sampling Procedures. în: „Journal of the American Statistical Association", 43 (1948), 12—39. 19. F. YATES. Sampling Methods for Censuses and Surveys. Ed. III, London, 1960 (trad. în rom. 1968). 20. M. G. KENDALL şi W. C. BUCKLAND. A Dictionary of Statistical Terms. Second Edition, London, 1960. 21. Gh. MIHOC, V. URSEANU. Teoria sondajului. Sondaje. în: „Revista de statistică", 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 din 1972 şi 1, 2, 3 din 1973. 22. ONU Manuel Sommaire des Mâthodes de Sondage („Etudes m^thodo-logiques", S^rie F., no. 9). Voi. I; Voi. II, Programmes d’ordinateurs correspondant aux plâns de sondages, New York, 1971. 104 23. The German Microcensus (Studies on Statistics), Statistisches Bundesamt, Stuttgart und Mainz, 1969. 24. C. G. ARRETX, J. L. SOMOZA. Survey Methods, Based on Perio-dically Repeated Interviews, Aimed at Determining Demographie Rates, Laboratories for Populations Statistics, 1973. 25. J. A. CAVANAUGH. Sample Vital Registration Experiment, Lab. for Pop. Stat., 1973. 26. N. SIRKE, G. MONROE, G. SABAGH. Evaluation of Birth Statistics Derived Retrospectively from Fertility Histories Reported in a National Population Survey: United States, 1945—1964, Lab. for Pop. Studies, 1973. 27. J. SCOTT, E. CHAULETT. Planning the Research Interview, Lab. for Pop. Stat., 1973. 28. W. BRASS. A Critique of Methods for Estimating Population Growth in Countries with Limited Data, Lab. for Pop. Stat., 1973. 29. Patience LAURIAT. Field Experience in Estimating Population Growth, Lab. for Pop. Stat., 1973. 30. A. J. COALE. The Design of an Experimental Procedure forObtained Aceurate Vital Statistics, Lab. for Pop. Stat., 1971. 31. C. CHANDRASEKARAN, W. Edwards DEMING. On a Method for Estimating Birth and Death rates and the Extent of Registration. în: "Journal of the American Statistical Association", Voi. 44 (1949), p. 101 — 115 (reprodus în „Series of the Lab. for Pop. Stat.”, May, 1971). 32. The first and second International Population Conferences, Lab. for Pop. Stat., 1972. 33. J. R. ABERNATHY. Organization and Methods of the Dual-Report System in Pakistan, Lab. for Pop. Stat., 1972. 34. J. R. ABERNATHY, A. S. LUNDE. Subject Matter Coverage in the Dual-Report Systems of India, Pakistan, Turkey and Liberia, Lab. for Pop. Stat., 1972. 35. W. R. SIMMONS. Operaţional Control of Sample Survey, Lab. for Pop. Stat., 1972. 36. M. G. SIRKEN. Designing Forms for Demographie Surveys, Lab. for Pop. Stat., 1972. 37. F. E. LINDER. Measurement of Population Control Programs: Design Problems of Sample Registration Systems, Lab. for Pop. Stat., 1973. 38. E. CHANLETT. Organization and Methods of the Dual-Report System in Turkey, Lab. for Pop. Stat. 1971. 39. ONU. Handbook of Population and Housing Census Methods. Part. VI. Sampling in Connexion with Population and Housing Censuses („Studies in Methods", Serie F., No. 16), New York, 1971. 40. VI. TREBICI. Metoda sondajului statistic: istoric, concepte, noţiuni. în: „Revista de statistică", 12, 1969. 41. William SELTZER. Demographie Data Collection. A Summary of Experience. An Occasional Paper of the Population Council, 1973. 42. J.C. CALDWELL. The World Fertility Survey: Problems and Possibi-lities (Colection WFS), 1973, No. 2. 43. R. FREEDMAN. Examples of Community — Level Questionnaires (Colecţia WFS), May 1974, No. 9. 105 44. Ph. M. HAUSER. The Use of Sampling for Vital Registration and Vital Statistics, Lab. for Pop. Stat. 1971. 45. A Glossary of Selected Terms, Lab. for Pop. Stat. The University of North Carolina, July, 1974. II E. REGISTRE DE POPULAŢIE A patra sursă informaţională a demografiei o constituie registrul de populaţie, în a cărui evoluţie se evidenţiază două faze: registrul clasic şi registrul permanent pe bază electronică („banca de date"). 100. Registru de populaţie (engl. population register, fr. registre de population, rus. reghistr sau kartoteka naselenia, span. registro de la poblacion, germ. Bevdlkerungsregister, ital. registro della popolazione sau anagrafe, interi, registro de population), registru în care se înscriu informaţii cu privire la locuitorii unei comune, în vederea determinării numărului şi stării populaţiei. în prezent are mai mult un caracter istoric. 101. Registru permanent al populaţiei (engl. continuous registration, fr. fiehier permanent de la population, rus. tekuşeii reghistr naselenia, span. registro abierto de la poblacion, germ. Bevolkerungskarteien, ital. schedario permanente della popolazione, interi, registration continue del population), registru în care se înscriu continuu informaţii despre persoanele de pe un teritoriu dat (păstrate cu mijloace informatice cum sînt cartotecile, benzile magnetice etc.) şi pe baza căruia se poate determina în permanenţă numărul, starea şi mişcarea populaţiei. Forma cea mai evoluată o constituie „băncile de date“ pe bază electronică. După definiţia O.N.U.1, „registrul de populaţie este un sistem de date individualizate, cu un mecanism care asigură înregistrarea continuă sau un sistem de confruntare a informaţiilor personale privind fiecare membru al populaţiei rezidente dintr-o ţară, conceput în aşa fel încît la intervale de timp determinate, să se poată cunoaşte cu precizie numărul şi caracteristicile acestei populaţii". 200. ISTORIC. Rolul tradiţional al r. p. a fost de a furniza informaţii utile administraţiei. Sistemele cele mai interesante sînt cele care, furnizînd diferite tipuri de informaţii administrative, servesc şi pentru scopuri statistice şi anume: estimări demografice, statistici de migraţie, pregătirea recensămintelor, baze de sondaj şi studii genetice. De aceea, responsabilitatea lor este încredinţată unui departament care depinde de Ministerul de Justiţie, de Ministerul de Finanţe, de Oficiul naţional de înregistrare a stării civile, de Oficiul de statistică, de Institutul de planificare şi dezvoltare etc. R. p. pot fi naţionale sau locale. Registrul naţional se referă la întregul teritoriu al unei ţări, chiar dacă nu înregistrează totalitatea populaţiei din această ţară. Registrul local se referă doar la o parte din ţară. în anumite cazuri teritoriul unei ţări este cuprins într-un ansamblu de registre locale. în majoritatea cazurilor, registrele conţin informaţii detaliate cu privire la nume, sex, data naşterii (sau vîrstă), adresa actuală (domiciliul stabil) şi locul naşterii fiecărei persoane; se obţin, de asemenea, informaţii asupra stării civile, a natalităţii sau cetăţeniei, a profesiunii, a numelui tatălui şi al mamei. Pentru a utiliza registrele de populaţie ca surse de date statistice, 106 trebuie avute în vedere: a) organizarea şi funcţionarea unui registru de populaţie şi b) posibilitatea pe care o oferă calculatoarele electronice actuale de a păstra şi prelucra un volum mare de date statistice de tipuri variate. Este posibilă obţinerea sistematică a datelor statistice dorite, atunci cînd, iniţial, în programul de lucru al unui registru, operaţiile pe care acesta le implică sînt coordonate, în mod convenabil, cu programul de prelucrare a datelor aparţinînd unuia sau mai multor calculatoare electronice. Condiţiile fundamentale pe care ar trebui să le îndeplinească aşa-numitul r. p. model în vederea furnizării unor date statistice sigure sînt: să realizeze un sistem care se referă la ansamblul unei ţări; persoana să fie luată drept unitate de bază; să fie precizate textele oficiale (lege, reglementare etc.), care fac obligatorii anumite declaraţii; să funcţioneze după un sistem de organizare (centralizat sau descentralizat) adecvat nevoilor ţării şi circumstanţelor care prevalează; să existe definiţii normalizate ce vor putea fi utilizate atît pentru datele statistice curente cît şi pentru recensăminte; să se asigure personal competent; să se obţină informaţii exacte şi complete care sînt sistematic actualizate şi a căror exactitate este verificată periodic; să se realizeze legături strînse cu recensămintele populaţiei şi ale locuinţelor; să se folosească echipament electronic (clasic) sau calculatoare electronice pentru prelucrarea informaţiilor. Un r. p. prelucrat în coordonare cu programele de lucru ale unuia sau mai multor calculatoare electronice poate furniza date statistice complexe; în cazul acesta, registrul face parte integrantă din aparatul statistic naţional. Un element esenţial al unei asemenea coordonări îl constituie „numărul de identificare". Deoarece r. p. au drept unitate de bază persoana, numai un număr permanent afectat fiecărei persoane şi care poate fi uşor verificat permite apropierea caracteristicilor speciale ale oricărui individ de cele ale altor indivizi înscrişi în registru, acest lucru constituind şi singurul mod de regrupare a tuturor acestor caracteristici cu datele personale care s-au putut obţine din alte surse. Din această cauză, toate ţările care pregătesc în prezent statistici cu ajutorul calculatoarelor electronice .utilizează numerele de identificare ale persoanelor pentru a culege toate datele privind aceeaşi persoană, oricare ar fi sursa informaţiilor. Structura numărului de identificare a constituit obiectul unor studii la nivel internaţional. Pentru a avea o imagine a diferitelor elemente, care compun un astfel de număr, dăm ca exemplu numerele pe care le utilizează Norvegia în r. p.: a) primele 6 cifre reprezintă data naşterii (două cifre pentru zi, două pentru lună şi două pentru an); b) următoarele 3 cifre corespund rangului naşterii, zilei respective şi sexului persoanei. Trei cifre sînt suficiente, deoarece nu se înregistrează mai mult de 250 naşteri pe zi, în tot cursul anului. Dacă cea de-a treia cifră este pară, persoana este de sex femeiesc; dacă este impară, este de sex bărbătesc. Aceste trei cifre constituie „numărul matricol" ; c) numărul de identificare se termină cu două cifre numite „cifre de control", datorită cărora exactitatea lui poate fi verificată de către calculatorul electronic în tot cursul operaţiilor. Nu toate ţările utilizează aceeaşi metodă pentru compunerea numerelor de identificare. De ex., unele ţări indică data naşterii, începînd cu anul (Suedia), altele nu indică data naşterii, numărul de identificare fiind înlocuit cu un „număr matricol" (Israel, 6 cifre), cu un „număr de dosar" sau cu un „număr de înregistrare" (Olanda, 5 cifre). Alte ţări includ în aceste numere de înregistrare variabile suplimentare sau diferite, cum este iniţiala numelui tatălui. De asemenea, „cifrele de control" nu sînt compuse în acelaşi mod în toate ţările; în unele 107 (Danemarca, Finlanda, Suedia), sînt formate dintr-o singură cifră, în altele (Belgia, Norvegia) din două, iar în Israel nu se utilizează deloc. în Suedia, numărul de identificare utilizat în r. p. permite identificarea cu uşurinţă a fiecărei persoane şi, la nevoie, modificarea oricărei informaţii de pe fişa personală. Aceste fişe, care conţin date de ordin demografic şi economic, constituie deci documentaţia de bază, prealabilă oricărui studiu economic şi social. Un număr foarte mare de instituţii, ca serviciile de securitate socială (pentru dosarele lor administrative), universităţile (pentru înscrierea studenţilor) sau autorităţile militare, utilizează aceste numere de identificare şi, în consecinţă, datele care pot fi identificate şi controlate cu ajutorul lor. în statistica oficială suedeză, aceste numere servesc la statisticile stării civile şi la cele privind următoarele domenii: învăţămînt superior, forţa de muncă, cheltuieli de consum, criminalitate şi morbiditate. Numerele de identificare permit combinarea unor date extrase din recensămîntul din 1950 cu cele provenind din recensămîntul din 1960, statisticile venitului cu cele ale stării civile, cele privind cauzele de deces cu cele din recensămînt, cele referitoare la propAetăţile agricole cu datele demografice extrase din recensămînt. R. p. care cuprinde persoanele născute în a 15-a zi a fiecărei luni şi care este transcris pe benzi magnetice, constituie o bază de sondaj, principalele sale aplicări fiind următoarele: a) împreună cu recensămintele din 1950 şi din 1960, el a servit la elaborarea unor statistici, cum sînt cele privind migraţiile, familiile şi veniturile; b) în cursul anului 1950, prelucrarea rapoartelor asupra migraţiilor individuale a permis localizarea destul de exactă a curentelor migratorii interregionale; c) în privinţa evenimentelor demografice, urmărind persoane pe tot parcursul vieţii lor, acest registru a permis studierea intervalului de timp între naşterile succesive din timpul căsătoriilor, faţă de anul de naştere al mamei, vîrstă şi data cînd s-a contractat căsătoria şi numărul de copii pe care i-a avut în 1960. S-a studiat, de asemenea, structura familiei şi evoluţia ei. R. p. regionale au servit uneori la pregătirea recensămintelor populaţiei şi locuinţelor. Pentru recensămîntul din 1970, s-au cules direct pe benzi magnetice datele demografice, în special cele referitoare la sex, vîrstă, stare civilă, naţionalitate şi ţara de origine. Se pot combina aceste date cu cele privind activitatea economică, locuinţele şi orice alte informaţii care figurează pe buletinele de recensămînt. Se consideră că pentru recensămîntul din 1970 nu a fost necesară transpunerea pe cartele perforate a datelor demografice privind 8 mii. de persoane. Faţă de recensămîntul din 1965, cînd nu au fost trecute pe benzi magnetice decît datele referitoare la populaţia oraşului Stockholm, această operaţie a cuprins reportul pe cartele perforate a datelor privind un număr suplimentar de 7 mii. persoane. Dintre numeroasele aplicaţii statistice ale r. p. cele mai importante sînt: statistica demografică: statistica stării civile, numărul şi caracteristicile populaţiei, statistica migraţiilor (interne şi externe); statistica electorală; statistica privind securitatea socială, sănătatea publică şi justiţia; statistica învăţămîntului; statistica venitului familial şi a consumului gospodăriilor; statistica muncii; statistica impozitelor pe venit; statistica privind familia şi locuinţele; compararea statisticilor privind veniturile şi starea civilă; cauzele de deces şi datele demografice provenite din recensăminte; proprietăţile agricole şi datele demografice provenite din recensămînt; statisticile pentru anchetele suplimentare de control (populaţie, învăţămînt, sănătate etc.); compararea datelor extrase din registre cu datele censitare; introducerea 108 în registre a datelor privind starea civilă; pregătirea listelor de populaţie şi de subpopulaţie clasate pe adrese, grupe de vîrstă, sex etc., pentru diferite scopuri statistice (anchete, eşantionare); utilizarea registrelor drept cadru de sondaj. Orice r. p., a cărui funcţionare este centralizată sau descentralizată sau care combină ambele sisteme şi care este conceput în funcţie de condiţiile impuse de ţara respectivă, constituie un instrument eficace pentru realizarea obiectivelor propuse, care în general sînt de ordin administrativ. Orice registru trebuie să aibă o bază legală, să definească clar obligaţiile populaţiei şi pe cele ale funcţionarilor ce răspund de ţinerea lui la zi. Dacă nu există o obligaţie legală precisă, există posibilitatea ca numeroase persoane să nu anunţe unele modificări decît la nevoie, cînd, de ex. înregistrarea este o condiţie prealabilă pentru obţinerea de cartele de raţionalizare a alimentelor. Datele de bază trebuie să fie cel puţin tot atît de exacte ca acelea ale unui recensămînt al populaţiei. Dacă aceste date provin dintr-un recensămînt efectuat într-un timp relativ scurt, sau de la o înregistrare individuală care poate dura o perioadă mai îndelungată, este necesar să se prevadă un dispozitiv care să permită informarea asupra unor noi evenimente şi a unor numeroase schimbări, putîndu-se modifica în consecinţă r. p. Dacă înregistrarea iniţială se efectuează pe o perioadă de mai mulţi ani, trebuie să se ţină seama de numeroasele schimbări care se vor produce în acest timp şi de faptul că informaţiile culese la începutul perioadei vor fi, în mare măsură, perimate în momentul în care vor fi înregistrate ultimele persoane. Succesul unui r. p. depinde de eficacitatea bazei sale legale, de gestiunea şi de bugetul său, de selecţia personalului, de culegerea informaţiilor şi de punerea lor la zi, precum şi de colaborarea cu populaţia care trebuie să fie bine informată de utilitatea acestor registre. în genere, r. p. au dat cele mai bune rezultate şi funcţionează în mod eficient în ţările care au cea mai veche tradiţie în materie de statistică. Ţările care nu dispun de un aparat statistic adecvat întîmpină greutăţi la înfiinţarea unui sistem de r. p. în special pe scară naţională. Dacă este necesar să se creeze un astfel de registru, fie pentru nevoi administrative urgente (înregistrări de evenimente de stare civilă, verificări ale alegerilor sau ale plăţilor impozitelor, informaţii privind grupe speciale de populaţie etc.) sau pentru alte scopuri, ar trebui să se creeze mai întîi un registru într-un a sau în mai multe zone urbane, pentru dobîndirea experienţei, pregătirea personalului şi obţinerea treptată a unui volum mai mare de statistici. Un r. p. bine conceput trebuie să permită, cu ajutorul calculatoarelor electronice: producerea în mod continuu a diferitelor tipuri de statistici provenite fie direct din datele din registre, fie din cele obţinute din alte surse; combinarea (pentru cercetări sau analize) a unor date extrase din una sau din mai multe surse; cuplarea, pentru o perioadă de timp, a datelor independente privind acelaşi individ, în vederea efectuării unor studii suplimentare de control; evaluarea exhaustivităţii şi calităţii rezultatelor unui recensămînt al populaţiei şi aducerea la zi a fişelor registrului cu ajutorul recensămîntului; furnizarea unor date demografice, sociale şi economice, care să permită aducerea la zi, pentru perioade inter-censitare, a informaţiilor obţinute din recensămînt; procurarea, cu detalii care pot fi necesare şi pe o bază naţională sau regională ori pentru grupe de subpopulaţie (adulţi de o* anumită vîrstă, studenţi, alegători, populaţie 109 indigenă etc.), unui cadru pentru efectuarea de anchete prin sondaj sau pentru completarea informaţiilor obţinute dintr-un recensămînt; furnizarea, în special pentru zonele urbane, a unor liste de locuinţe (cu adrese şi număr de locuitori etc.) , necesare la pregătirea etapei preliminare a unui recensămînt al populaţiei şi al locuinţelor. 201. Convenţional, se pot distinge două etape în istoria r. p.: perioada clasică, din 1749 pînă aproximativ în 1960, şi perioada electronică, care numără abia cîţiva ani dar are, după părerea noastră, perspective excepţionale. în trecut, ţări ca Suedia, Olanda, Norvegia, Belgia, au introdus r. p. pentru înregistrarea continuă a modificărilor survenite în sînul populaţiei. Asemenea registre sînt în general foarte complicate, laborioase şi costisitoare. Pentru ţările în care migraţia externă este de mare amploare, erorile pot deveni foarte mari. Concludentă în privinţa înregistrării populaţiei în registrele parohiale este experienţa Suediei, unde primele înregistrări sistematice datează din 1749; Suedia se împarte în 25 de judeţe, 995 comune şi 2 581 parohii. Sistemul de înregistrare a rămas neschimbat timp de 2 secole, pînă în 1947, cînd registrele parohiale au fost dublate în fiecare judeţ de birouri de stare civilă, subordonate unei administraţii centrale de control şi verificare, Direcţia Centrală de Statistică, pentru înregistrarea populaţiei şi perceperea de impozite. Tot cu acest prilej s-a introdus numărul de înmatriculare demografică care se atribuie fiecărei persoane domiciliate în Suedia pe toată durata vieţii sale. î^iarohul, acţionînd ca ofiţer de stare civilă, înregistrează în fişe personale naşterile, căsătoriile, divorţurile, decesele, migraţiile în cadrul parohiei, avînd drept surse de date: declaraţiile părinţilor şi maternităţilor (pentru naşteri), rapoartele autorităţilor (pentru căsătorii şi divorţuri), mărturiile rudelor şi certificatele de deces (pentru decese), declaraţiile persoanelor în cauză (pentru migraţii). Parohiile înaintează copiile fişelor personale la birourile de stare civilă judeţene, iar acestea, după ce efectuează intrările respective, le transmit Biroului central de statistică. O dată pe an se verifică exactitatea înregistrărilor în documentele parohiale şi judeţene. Introducerea maşinilor electronice — în 1961 la Biroul central de statistică şi pînă în 1968, la nivelul judeţean — a deschis noi perspective. Specialiştii apreciază că în Suedia înregistrarea curentă, incluzînd şi alte caracteristici, va face inutile recensămintele populaţiei. Un fapt relevant pentru istoria statisticii stării civile româneşti, aproape total ignorat astăzi, este înfiinţarea, imediat după recensămîntul din 1941, a unui Birou al populaţiei cu caracter experimental, la Alba Iulia, şi care avea drept scop să experimenteze r. p., înţeles ca o îmbinare a recensămîntului cu înregistrarea mişcării naturale şi a mişcării migratorii a populaţiei. Unele obiecţii, printre care şi aceea că un asemenea sistem ar putea nemulţumi populaţia, argument invocat uneori astăzi, au dus la abandonarea acestei iniţiative valoroase care astăzi este deosebit de actuală. Dificultăţile din trecut pot fi astăzi lichidate, în condiţii convenabile, cu ajutorul maşinilor electronice, cu mijloacele principale şi tehnica sistemului informaţional cibernetic. Organizarea şi integrarea sistemului informaţional la nivelul statului, organizaţiilor sociale etc. în ceea ce priveşte organizarea fluxului informaţional, depozitarea informaţiei şi prelucrarea ei, constituie soluţia 110 cea mai eficientă pentru satisfacerea cererilor tot mai numeroase de informaţii. Noţiunea de „integrare" în domeniul informaţiilor se referă fie la o „bancă centrală de informaţii", fie la o coordonare a unor sisteme informaţionale independente. Cea mai elocventă relevare a avantajelor integrării o oferă evidenţele centralizate (sau integrate) ale populaţiei din cîteva ţări. în Norvegia, de ex., pentru alcătuirea evidenţei centrale, s-a pornit de la recensămîntul care a avut loc în anul 1960. Au fost alcătuite fişe personale pentru populaţia existentă la 1 iulie 1960, completate ulterior cu datele privind mişcarea naturală a populaţiei pînă la 10 octombrie 1964. în cursul operaţiei de verificare a fişelor populaţiei existente la acea dată au fost adăugate noi caracteristici. Astfel, evidenţa populaţiei este ţinută pe cartele perforate, pe două planuri: al administraţiei locale şi al evidenţei centrale. Cartelele evidenţei centrale cuprind, fiecare, 108 cifre şi anume: 11 — numărul de identificare, 4 —10 — calitatea; 26 — numele, 30 — adresa (strada, număr), 2 — sectorul poştal, 1 — dacă persoana e prezentă sau lipseşte, dacă a emigrat sau decedat, 1 — starea civilă, 11 — numărul de identitate personal al mamei, 11 — numărul de identitate al tatălui. Pe benzi magnetice separate, conectabile cu fişierul central, se includ şi alte informaţii care, în general, nu sînt de natură demografică. Cît priveşte evidenţele locale, acestea mai cuprind informaţii privind domiciliul anterior, imigraţiile, caracteristicile demografice ale soţiei (soţului), persoanele întreţinute, obligaţiile militare şi altele. Fişe separate pentru fiecare persoană sînt utilizate şi în evidenţele centralizate din Suedia, Danemarca şi Israel. în Finlanda s-au luat măsuri premergătoare organizării unei evidenţe centralizate pe scara întregii ţări, între altele introducerea prin lege a obligativităţii numărului personal de identitate. în această ţară se prevede ca fişele să cuprindă şi informaţii referitoare la ştiinţa de carte, ocupaţia, categoria social-profesională, situaţia în familie etc. în Republica Federală a Germaniei problema este încă în stadiul primelor începuturi. în sistemele centralizatoare de evidenţă a populaţiei nu se folosesc numele şi prenumele persoanelor, ci li se atribuie un număr, cunoscut sub denumirea de număr personal de identitate. Numerele personale trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie lipsite de orice ambiguitate, să fie construite în aşa fel încît să se poată lesne detecta, să conţină cît mai puţine cifre pentru a nu încărca memoria calculatorului, să cuprindă el însuşi unele din caracteristicile persoanei respective. Problema cea mai dificilă nu este însă aceea a organizării evidenţei centrale, ci a ţinerii ei la zi. în Suedia, aceasta se realizează pe baza înregistrărilor curente ale mişcării naturale a populaţiei, dar şi pe baza unei înregistrări anuale, cu moment critic la 1 noiembrie, îndeosebi în vederea stabilirii domiciliului „de jure" pentru anul următor. în Norvegia, modificările intervenite, naşteri, decese, căsătorii, divorţuri, schimbări de domiciliu, imigraţii şi emigraţii, sînt înregistrate la nivel local şi transmise evidenţei centralizate. Evidenţa centralizată a populaţiei reclamă în mod necesar prelucrarea electronică a datelor; în Suedia a fost introdusă în anul 1963, în Danemarca în anul 1967, iar în Finlanda urmează să fie organizată odată cu integrarea evidenţei demografice. Evidenţa centralizată, cu prelucrare electronică, a populaţiei asigură mari avantaje printre care şi acelea că furnizează operativ informaţii după diferite caracteristici de grupare, prezintă situaţia în diferite momente, oferă un cadru permanent pentru cercetări selective, lărgeşte baza de informaţii a proiectărilor demografice. 111 De asemenea, ea poate să satisfacă şi alte nevoi de informare ale societăţii în numeroase domenii şi anume: poate furniza informaţii complete care interesează învăţămîntul (liste ale copiilor care au atins vîrstă şcolară), ocrotirea sănătăţii (liste ale unor categorii selectate ale populaţiei, pentru control medical, cercetări epidemiologice, folosirea şi costul asistenţei medicale etc.), asigurările sociale şi asistenţa socială, precum şi roluri fiscale, liste ale alegătorilor după diferite caracteristici de grupare, ale contingentelor militare etc. O interesantă experienţă s-a desfăşurat în Suedia pe linia integrării informaţiei, în sensul îmbinării evidenţei privind populaţia cu aceea a clădirilor prin aşa-numita metodă a „coordonatelor". în evidenţa clădirilor, potrivit acestei metode, poziţia fiecărei clădiri pe teritoriul ţării este determinată printr-un sistem de coordonate, iar prin îmbinarea respectivelor poziţii cu fişele corespunzătoare din evidenţa populaţiei, se obţine o informaţie completă de natură demografică şi de localizare geografică, independentă de limitele administrative şi de eventualele modificări ale acesteia, asupra oricărui teritoriu al ţării. Experimente interesante s-au iniţiat şi în alte ţări; de ex., în Franţa s-a introdus aşa-numitul „repertoriu naţional al populaţiei", de asemenea cu prelucrare electronică. Perioada „electronică" a r. p. abia a început. Primele experienţe demonstrează înalta eficienţă a soluţiilor adoptate. Dealtfel, în condiţiile sistemului informaţional pe scară naţională, pe principii cibernetice, nici nu poate fi concepută o altă rezolvare a problemei. în felul acesta, va dispărea probabil necesitatea recensămintelor populaţiei care, de secole, au adus atîtea informaţii şi se va raţionaliza după alte criterii întreaga statistică demografică curentă. Dar aceasta cere o mutaţie în concepte, metode, reprezentări, o adaptare energică la condiţiile impuse de calculatoarele electronice. BIBLIOGRAFIE 1. ONU Metodologia şi studiul critic al registrelor de populaţie şi al unor sisteme analoge („Studii metodologice", Seria F., nr. 15). 2. E. HOFSTEN. Evidenţa populaţiei şi calculatoarele electronice: Noi posi- bilităţi de elaborare a datelor demografice. în: „Revue de l’Institut International de Statistique", 2, 1966 (O prezentare de M. Munteanu, în „Revista de statistică", 1, 1967). 3. International Symposium on Automation of Population Register Systems. Proceedings. Voi. I. Jerusalem, 25—28 th. September 1967, Secţiunea I Central Population Register State Systems. (O prezentare de M. Munteanu: Automatizarea sistemelor de evidenţă a populaţiei. în: „Revista de statistică", 7, 1968). 4. Un registru central al populaţiei R.S. Cehoslovace în pregătire. în: „Buletin documentar statistic" al D.C.S., 8, 1968. 5. Ch. ARVAS. Utilizarea în comun a băncilor de date in Suedia. în: Prelucrarea electronică a informaţiei economice. D.C.S., 1969, p. 43—71. 6. Probleme metodologice ale elaborării şi organizării registrelor populaţiei. Documentar. D.C.S., 1971 (cuprinde materialul O.N.U. şi unele experienţe naţionale). 112 II F. CONTABILITATE DEMOGRAFICĂ Printre tendinţele cele mai recente în domeniul sistemului informaţional al demografiei se înscriu preocupările de a defini conturile demografice, ca parte a conturilor sociale, respectiv de a construi şi apoi de a integra contabilitatea demografică în contabilitatea socială, pentru a ajunge în final la integrarea acesteia în contabilitatea naţională. Interpretarea sistemică a fost determinată de progresele recente din teoria sistemelor, cibernetică şi informatică, de necesităţile analizei demografice, de progresele registrelor permanente ale populaţiei. Schimbarea opticii cu ajutorul contabilităţii demografice permite o mai bună identificare a indicatorilor sociali. 100. Contabilitate demografică (engl. demographie accounting, fr. comptabiliti demographique, rus. demograficeskoe sciotovodstvo, span. comptabilidad demografic, germ. Bevdlkerungsrechnungswesen, ital. contabilită demografica, interi. comptabilitate demographie), subsistem al contabilităţii sociale, pentru des* crierea populaţiei şi a fenomenelor demografice sub formă de „stocuri" şi „fluxuri", în concepţie sistemică, permiţînd integrarea subsistemului în sistemul contabilităţii sociale şi descrierea „stării" şi „trecerilor" cu ajutorul tehnicilor matriciale, al matricilor probabilităţilor de trecere (lanţuri Markov). 101. Indicator social (engl. social indicator, fr. indicateur social, rus. soţial-nîi pokazatel, span. indicador social, germ. soziale Kennziffer, ital. indicatore sociale, interi, indicator social), categorie socială (societală) exprimată cu ajutorul unor serii statistice, definită în cadrul unui sistem, pentru punerea în evidenţă a unor laturi şi momente importante din dezvoltarea societăţii,, sub formă de „performanţe" şi „mijloace". 200. ISTORIC. Ideea contabilităţii naţionale ca sistem a fost formulată pentru prima dată de economistul francez Francis Quesnay, în lucrarea „Tableau dconomique" (1758) şi cunoaşte o dezvoltare deosebită mai ales în perioada contemporană, în ultimele două-trei decenii. Hotărîtor a fost aportul sistemului balanţelor economiei naţionale, elaborat şi aplicat în ţările socialiste. în demografie această orientare este reprezentată, pe de o parte, de cei ce se ocupă cu sistemul contabilităţii economice naţionale, de specialişti în modelele „input-output" şi, pe de altă parte, de oficiile naţionale de statistică, ale căror eforturi sînt coordonate de ONU. Dacă pentru primii este caracteristică mai ales tratarea teoretică a noţiunilor, preocuparea oficiilor centrale de statistică porneşte de la sistemele informaţionale statistice existente, formulînd necesitatea sistematizării acestora şi a integrării lor succesive. Printre specialiştii în contabilitatea economică naţională care abordează în ultimul timp problema contabilităţii sociale, se remarcă economistul englez Richard Stone de la Universitatea din Cambridge, cunoscut pentru studiile sale privind „metoda input-output'1 şi conturile economice naţionale. De asemenea, o notabilă contribuţie îşi aduce sociologul şi statisticianul englez C. A. Moser, expert ONU la lucrările de sistematizare şi integrare a statisticii sociale şi demografice, cunoscut în ţara noastră, prin lucrarea „Metodele de anchetă în investigarea fenomenelor sociale" (1967). Preocupări similare, dar izvorîte din necesităţi statistice instituţionale, se înregistrează în ţările scandinave, pot fi citate numele lui L. Fastbom,. 113 K. Bjerke şi S. Nordbatten. Acest interes crescînd pentru statistica socială şi contabilitatea socială îşi găseşte explicaţia, printre altele, în faptul că în ţările scandinave s-au introdus registre permanente ale populaţiei, care pot furniza informaţii bogate pentru caracteristicile demografice şi sociale. Cea mai importantă, prin amploare, concepţie şi eforturi, este acţiunea desfăşurată de către Conferinţa statisticienilor din Europa, organ al Comisiei Economice ONU pentru Europa, care a realizat, cu sprijinul oficiilor naţionale de statistică şi al unor experţi, o serie de studii în perioada 1968 — 1974, marcînd un substanţial progres în integrarea statisticii sociale, ca bază informaţională a indicatorilor sociali. Trebuie remarcat că prin grija ONU a fost elaborat, cu mulţi ani în urmă, un sistem de contabilitate naţională, S.C.N. (fr. S.C.N. „Systâme Am = sporul natural şi migratoriu 104. Repartizare teritorială (geografică) a populaţiei (engl. geographical sau spaţial distribution of the population, fr. repartition territoriale, spaţiale sau repartition gâographique, rus. razmeşcenie naseleniia şi gheograficeskoie raspredelenie, span. distribuciân territorial, geografica sau espacial de la poblacion, germ. ortliche (răumliche) Verteilung sau geographische Verteilung, ital. distribuzione territoriale sau geografica, interi, repartition geographic), răspîndire a populaţiei pe un teritoriu dat, de obicei în cuprinsul graniţelor unui stat sau al unei unităţi teritorial-administrative. Teritoriul unei ţări poate fi împărţit în unităţi administrative sau politice, în regiuni agricole, geografice, economice. în unele ţări, pentru scopuri statistice şi demografice, teritoriul ţării este sectorizat statistic. în R.S. România, potrivit împărţirii administrative din 1968 există: 39 judeţe, 236 oraşe din care 47 municipii, 2 706 comune din care 145 comune suburbane, 13 149 sate. Municipiul Bucureşti are acelaşi regim ca judeţele. Fiecare ţară are o anumită împărţire administrativă a teritoriului. în S.U.A., de 120 ex., diviziunile „majore" sînt statele şi comitatele, acestea din urmă fiind subîmpărţiţe în diviziuni „minore". în scopuri de comparabilitate internaţională, ONU recomandă1 să se folosească la grupare şi centralizare următoarele diviziuni: 1) Populaţia totală şi populaţia diviziunilor civile majore şi minore, pe sexe: diviziuni geografice; total ţară; fiecare diviziune civilă majoră şi fiecare diviziune civilă minoră. 2) Populaţia principalelor localităţi şi a aglomerărilor urbane, pe sexe; populaţia localităţilor care depăşesc o anumită limită şi populaţia aglomerărilor urbane ale fiecărei localităţi; pe total ţară, principalele localităţi; aglomerările lor urbane. Diviziunile civile pot fi: primare, secundare şi terţiare. La împărţirea statistică a teritoriului se au în vedere criterii geografice, demografice, economice, sociale, istorice şi culturale. Ea are avantajul unui caracter permanent, nefiind influenţată de schimbările ce intervin în împărţirea teritorial-adminis-trativă. Puţine sînt ţările care au o asemenea sectorizare permanentă. R.t.p. se analizează cu ajutorul a diferite metode şi al unor indici ce se elaborează în special de geografie. O schemă cuprinzătoare este cea recomandată de demograful şi sociologul american Otis Dudley Duncan2. A. Indici spaţiali: numărul şi densitatea locuitorilor pe subdiviziuni geografice; indici de concentrare; indici de localizare („spacing"); indici cen-trografici; potenţialul populaţiei. B. Indici pe categorii: clasificarea urban-rurală şi metropolitan-nemetropolitană; distribuţia după mărimea localităţilor; concentrarea în funcţie de apropierea de centre. Cea mai simplă descriere se realizează cu ajutorul distribuţiei procentuale a populaţiei care trăieşte în zonele geografice respective sau al ierarhizării acestor zone după ranguri, pe baza numărului populaţiei. Indicele cel mai general este densitatea populaţiei în raport cu o caracteristică de suprafaţă. 105. Densitate a populaţiei (densitate aritmetică) (engl. density of population şi population density, fr. densitâ de lă population şi intensitâ du peuple-ment, rus. plotnost sau gustota naseleniia, span. densidad de poblacion, germ. Bevolkerungsdichte, ital. densită della popolazione, interi, densitate del population), intensitate a populaţiei în raport cu suprafaţa sau resursele, de obicei determinată ca raport între numărul populaţiei la un moment oarecare (P) şi suprafaţa teritoriului locuit de aceasta (5), exprimat ca număr de locuitori pe kilometru pătrat: Mai rar se determină indicele de arealitate, ca raport: s = — , în care P suprafaţa se exprimă însă în hectare. 106. Densitate fiziologică a populaţiei (densitate a populaţiei pe unitate de suprafaţă cultivabilă) (engl. density of population per unit of cultivable area, fr. densite physiologique sau densitâ gânârale par unite de sol cultivable, rus. plotnost naseleniia na ediniţu ploşciadi pahotnoi zemli, span. densidad general por unidad de tierra cultivăbile, germ. allgemeine Dichte auf die Einheit des kulturfăhigen Bodens, ital. densită della popolazione per unită di superficie 121 coltivabile, interi, population per unitate de solo cultiv abile), raport între numărul populaţiei totale şi suprafaţa cultivabilă. Se calculează după formula: dc = — în care: 5^ = suprafaţa cultivabilă în hectare. 107. Densitate agricolă (densitate a populaţiei agricole pe unitate de suprafaţă cultivabilă) (engl. density of the agricultural population per unit of cultivable area, fr. densite agraire, rus. plotnost zemledelceskogo naseleniia na ediniţu ploşciadi pahotnoi zemli, span. densidad de poblacion agricola por unidad de tierra cultivable, germ. landwirtschaftliche Dichte, ital. densită della popolazione agricola per unită di superficie coltivabile, interi, population agrari per unitate de solo cultiv abile), raport între numărul populaţiei agricole şi suprafaţa cultivabilă. Se calculează după formula: d — Pag ag-----— •->a în care: Pag = numărul populaţiei agricole. 108. Densitate economică (engl. economic density, fr. densite economique, rus. ekonomiceskaia plotnost, span. densidad economica, germ. wirtschaftliche Bevolkerungsdichte, ital. densită economica, interi, densitate economic), „raport între necesităţile populaţiei şi resursele devenite disponibile pentru aceasta, prin producţie, în zona pe care populaţia o ocupă" 3. Se calculează după formula: NK Ae =------- SK' în care: N = numărul locuitorilor K = cantitatea de necesităţi pe un locuitor 5 = suprafaţa în Kmp K* = cantitatea de resurse produse pe Kmp Determinarea acestui indicator este foarte dificilă într-o economie dezvoltată industrial. Indicatorii densităţii generale, fiziologice, agricole şi economice dau o imagine a „presiunii" pe care populaţia o exercită asupra resurselor sau a suprafeţei agricole, ca sursă de produse agroalimentare. Se vorbeşte de densitate maximă, optimă etc. în tipologia mondială, valorile acestor indicatori variază considerabil. Importanţa lor în analiza demo-economică a rămas încă foarte mare. Indicii care descriu raportul populaţie-suprafaţă pot fi grupaţi astfel6: ai densităţii, ai concentrării, ai spaţierii (,,espacement“), ai frecvenţei spaţiale, ai repartiţiei teritoriale, ai habitatelor rurale şi indici centrografici. Sintagmele de mai jos prezintă numai pe cei mai importanţi din punct de vedere demografic4*5»6. Cei mai mulţi se bazează pe noţiunile de distanţă, valori medii, mediane şi abateri standard. 122 109. Linii mediane ale populaţiei (engl. median lines, fr. lignes medianes, germ. Medianlinien), două linii ortogonale, împărţind aria în două părţi, care au acelaşi număr de locuitori. 110. Punct median (engl. median point, fr. centre median, germ. Medianpunkt), intersecţia liniilor mediane. 111. Centru de gravitate al populaţiei (engl. centre of population, fr. centre de gravite, germ. Bevdlkerungsschwerpunkt), centru de gravitate al unei arii, reprezentînd punctul în jurul căruia s-ar realiza echilibrul ariei considerată ca un plan fără greutate, populaţia fiind distribuită pe acesta, şi fiecare persoană avînd aceeaşi greutate şi exercitînd o influenţă asupra punctului central proporţională cu distanţa la acest punct. Formula: 2/>, 2 Pi în care: Pi — populaţia la punctul i; x{ şi yi = coordonata orizontală şi coordonata verticală.' 112. Distanţă standard a populaţiei (engl. standard distance, germ. durch-schnittlicher Abstand), indice care măsoară dispersia distanţelor tuturor locuitorilor de la centrul populaţiei. Dacă x şi y sînt coordonatele centrului populaţiei (longitudinea şi latitudinea acestuia), distanţa de la fiecare punct i, cu coordonatele xt şi yit faţă de centru, este dată de formula: Dtc = Y(*t ~ *ja + (yt - s)*. iar d.s., de formula: 7 *= I î=î— n în practică, distanţa nu se măsoară pentru fiecare persoană, ci pentru datele grupate pe unităţi teritorial-administrative. 113. Potenţial de populaţie (engl. population potential, fr. potentiel de population, germ. Bevolkerungspotential), indice al accesibilităţii populaţiei faţă de un punct al unei unităţi teritoriale sau al nivelului de influenţă asupra unei populaţii. Se bazează pe indicii de atracţie şi de interacţiune. Indicele de atracţie combină distanţa şi populaţia, presupunînd că această atracţie este, ca şi gravitaţia universală, proporţională cu populaţia şi invers proporţională cu pătratul distanţei. Să presupunem că avem următoarele elemente: oraşul A cu populaţia Pa, oraşul B cu populaţia P# şi d, distanţa între A şi B. în acest caz, potenţialul (noţiunile sînt folosite prin analogie cu gravitaţia 123 şi potenţialul electrostatic) în A, datorat prezenţei în B a populaţiei PB este: VA = Pb d Avem trei indici: — de atracţie: F — k PaP, A^b — de interacţiune: E = k d2 PaPb kPR — de influenţă (p.p.): V A =--------- Ş* d VB = , cu relaţia: 2E = PAVA + PBVB, d în care k = constanta gravitaţiei demografice. 114. Indice de concentrare (engl. coefficient of population concentration, fr. indice de concentration, germ. Konzentrationsindex), măsură a inegalităţii repartiţiei teritoriale a populaţiei. în acest scop, diviziunile teritoriale sînt grupate în ordinea crescătoare a densităţii populaţiei. într-un patrat, se trece pe abscisă procentul cumulat xi al populaţiei care locuieşte în teritoriile cu densitate inferioară sau egală cu dt şi pe ordonată procentul cumulat y{ al suprafeţelor ocupate de aceleaşi diviziuni teritoriale. I.c. este egal cu valoarea dublă a ariei cuprinse între curbă şi diagonala pătratului, după formula: i=k i=k 10 000 C = £ *iVi-1 1 i=1 în care: K = numărul grupelor. I.c. ia valori cuprinse între 0 şi 1: cînd toate diviziunile au aceeaşi densitate, curba se confundă cu diagonala şi indicele este egal cu zero; cînd toată populaţia este adunată într-un singur punct, curba se confundă cu laturile pătratului şi indicele este egal cu unu. Indicele propus de demograful italian Corrado Gini prin aplicarea curbei Lorenz, a fost perfecţionat de o serie de demografi, printre care O tis Dudley Duncan. Curba lui Lorenz a fost propusă în 1905 („Methods of measuring the concentration of wealth". în „Quarterly Publications of the American Statistical Association", 9(70): 209.219, June 1905), pentru măsurarea inegalităţilor în 'distribuţia avuţiei şi veniturilor. Pentru comparabilitate internaţională este utilă folosirea grupării recomandate de ONU1: 124 Populaţia pe localităţi după mărimea localităţii Populaţia Diviziunea geografică şi clasa Numărul Ambele M F de mărime a localităţii localităţilor sexe TOTAL Toate localităţile 500 000 locuitori si peste 100 000-499 999 loc. 50 000- 99 999 „ 20 000- 49 999 „ 10 000- 19 999 „ 5 000- 9 999 „ 2 000- 4 999 „ 1 000- 1 999 „ 500- 999 „ 200- 499 „ sub 200 locuitori în literatura din ţara noastră figurează o serie de studii pe tema raportului dintre populaţie şi suprafaţă, datorate mai ales geografilor 7'8, care au utilizat datele recensămintelor din 1956 şi 1966. Importanţa şi actualitatea studiilor privind repartizarea teritorială a forţelor de producţie, sistematizarea teritoriului şi migraţia internă, vor determina un interes sporit în vederea utilizării indicilor repartiţiei teritoriale a populaţiei în lucrările de demografie. BIBLIOGRAFIE 1. ONU. Principles and Recommendations for the 1970 Population Census, „Statistical Papers", Series M., No. 44, 1967, p. 70. 2. O. D. DUNCAN. The Measurement of Population Distribution. în: „Population Studies", voi. 11, no. 1, July 1957, p. 27 — 45. Şi O. D. DUNCAN ş.a. Statistical Geography, Glencoe, 1961. 3. P. GEORGE. Sur un projet de calcul de la densitâ iconomique de la population. în: ONU. Proceedvngs of the World Population Conference, 1954 (Roma). Voi. IV, New York, 1955, p. 303-313. 4. H. S. SHRYOCK,- J. S. SIEGEL. The Methods and Materials of Demo- graphy. Voi. I, p. 135 — 150. 5. P. FLASKĂMPER. Bevolkerungsstatistik, p. 102 — 124. 6. J. N. BIRABEN, F. DUNOURVAU. La mesure de la population dans Vespace. în: „Population", 29e annee, 1974, No. 1. Cuprinde o expunere sistematică a tuturor indicilor. 7. V. TUFESCU, I. ŞTEFĂNESCU, C. RUSENESCU. Densitatea populaţiei R.P.R. în anul 1956. în: „Revista de statistică", 9, 1958. 8. CI. GIURCĂNEANU. Repartiţia populaţiei şi a aşezărilor populaţiei din R.P.R. pe zone de altitudine. în: „Revista de statistică", 3, 1964. 9. I. BĂCĂNARU, N. BAN, D. BUGĂ, M. CÎNDEA, C. RUSENESCU. Schimbări în repartizarea teritorială a populaţiei României în şase decenii (1912—1972). în: „Revista de statistică", 6, 1974. 125 IV. STRUCTURA POPULAŢIEI DUPĂ CARACTERISTICI DEMOGRAFICE Populaţia totală a unei ţări sau a unei unităţi teritorial-administrative ?oate fi împărţită în subpopulaţii, după principiile repartiţiilor statistice, n acest scop se aleg caracteristicile sau variabilele statistice, calitative sau cantitative, iar efectivele numerice se repartizează în funcţie de valorile caracteristicilor respective. Exemplul cel mai tipic este repartiţia populaţiei după caracteristica „vîrstă" variabilă cantitativă, sau repartiţia populaţiei după caracteristica „sex", variabilă calitativă. Caracteristicile pe care se bazează repartiţiile de populaţie se pot grupa în: caracteristici personale sau demografice, caracteristici culturale şi caracteristici socio-economice. în grupa caracteristicilor demografice se includ de obicei sexul, vîrstă şi starea civilă, structurile după aceste caracteristici fiind fundamentale pentru orice descriere şi analiză demografică. 100. Structură (repartiţie) a populaţiei (engl. structure şi distribution of population, fr. structure şi composition, repartition de la population, rus. sostav şi raspredelenie naseleniia, span. distribuciân de la poblaciân, germ. Gliederung şi Aufbau der Bevolkerung, ital. struttura şi composizione della popolazione, interi, structura del population), repartiţie statistică, în grupe sau clase, a unei populaţii în funcţie de diferitele ei caracteristici demografice, culturale şi socio-economice. Fiind repartiţii statistice, s. se descriu şi se analizează cu ajutorul mediei, medianei, quartilelor, dispersiei etc.; de asemenea, se pot construi repartiţii teoretice, determina indicatori de concordanţă şi alte valori statistice. Grupele astfel constituite sînt „subpopulaţii" în raport cu populaţia din care fac parte. 101. Structură (repartiţie) a populaţiei după sex (engl. sex structure şi sex distribution, fr. râpartition par sexe, rus. polovoi sostav şi raspredelenie nopolu, span. distribucion por sexos, germ. Geschlechtsgliederung şi Geschlechtsverteilung, ital. composizione secondo il sesso, interi, repartition per sexo), repartiţie statistică a unei populaţii după caracteristica calitativă alternativă „sex", în două subpopulaţii: masculină şi feminină sau bărbaţi şi femei. Dată fiind variaţia diferitelor evenimente demografice în funcţie de sex, este obligatorie introducerea repartiţiei populaţiei după această caracteristică, în vederea descrierii şi analizei demografice. Această repartiţie se combină obişnuit cu altele: după vîrstă, stare civilă, statut profesional etc. Proporţia dintre sexe, combinată cu alte caracteristici, este deosebit de importantă în analiza diferitelor particularităţi. Există mai mulţi indicatori statistici descriptivi: raport de masculinitate, raport de feminitate, proporţia bărbaţilor, proporţia femeilor, indicatori ce diferă între ei, în funcţie de formula după care se calculează. 126 102. Proporţie a bărbaţilor (engl. masculinity proportion, fr. taux de mascu-linite, rus. proţent mujcin v obşcei cislenosti naselenia, span. tasa de masculi-nidad, germ. Maskulinitătsmass sau Mănerrate, ital. proporzione dei maschi, interi, proportion d? masculos), raport între numărul bărbaţilor şi numărul populaţiei totale, adică greutatea specifică a populaţiei masculine în populaţia totală. Se calculează după formula: b = ^ . 100 p în care Pm = numărul populaţiei masculine; P = numărul populaţiei totale, în mod similar se determină şi proporţia femeilor. Pentru cele mai multe populaţii, proporţia (în procente) pe sexe este de 49B şi 51F, stabilită de obicei la momentul recensămîntului. Valorile acestui indicator variază în funcţie de diferitele grupe de vîrstă. Ca urmare a pierderilor de vieţi din populaţia masculină în timpul războiului, p.b. scade sensibil. 103. Raport de masculinitate (engl. masculinity ratio sau sex ratio, fr. rap-port de masculinite, rus. sootnoşenie polov, span. relaciân de masculinidad, germ. Geschlechtsverhăltnis der Bevolkerung sau Sexualproportion, ital. rap-porto di mascolinită sau rapporto dei sessi, interi, quotiente sau ratio de sexo), raport între numărul bărbaţilor şi numărul femeilor, calculat după formula: b = ^ • 100 (1 000) Pf în care: Pf = numărul femeilor. în mod analog se determină raportul de feminitate, avînd semnificaţia de număr de femei la 100 sau 1 000 de bărbaţi. R.m. se calculează pentru întreaga populaţie, pe grupe de vîrste şi ani de vîrstă; de asemenea, se determină şi pentru diferite subpopulaţii: activă, agricolă, urbană etc. Reprezentarea grafică a r.m. se face cu ajutorul curbei de masculinitate. R.m., pentru populaţia totală, la recensămîntul din 15 martie 1966, a fost de 959 bărbaţi la 1 000 femei, iar proporţia bărbaţilor la aceeaşi dată a fost de 49 la 100 locuitori. Se mai determină excedentul (deficitul) de bărbaţi în populaţia totală, după formula: pm-pf P R.m. se poate determina în funcţie de indicatorul proporţia bărbaţilor şi invers, aplicînd următoarele formule: R.m. Proporţia bărbaţilor ------------------100 1 + R.m. ^ Proporţia bărbaţilor 1 — Proporţia bărbaţilor 127 128 NumSr de barbaţi la 1000 femei Fig. 8. — Curba raportului de masculinitate a populaţiei României în 1956 şi 1966 104. Raport de masculinitate al naşterilor (engl. sex ratio at birth sau se-condary sex ratio, fr. rapport de masculinite des naissances, rus. polovaia proporţia rodivşihsia, span. relacion de masculinidad de los nacidos, germ. Geschlechtsverhăltnis der Geborenen, ital. rapporto di mascolinitâ dei nati, interi. rata sexual de nascentias), raport între numărul născuţilor vii de sex masculin şi numărul născuţilor vii de sex feminin, exprimat în procente. La cele mai multe populaţii acest raport este de 104 — 107 B: 100 F. 200. Structură pe vîrste a populaţiei (engl. age structure şi age distribution, fr. structure par age şi composition par âge, rus. vozrastnaia struktura şi voz-rastnoi sostav, span. estructura de la poblacion por edad şi composicion por edad, germ. Altersgliederung şi Altersaufbau, ital. composizione şi struttura per etă, interi, distribution per etate), repartiţie statistică a unei populaţii după caracteristica cantitativă continuă „vîrstă". Are ca rezultat stabilirea unui număr de subpopulaţii, în funcţie de valorile caracteristicii: zi, lună, an, cinci ani sau alt interval al valorilor vîrstei. în mod obişnuit, populaţia se distribuie pe ani de vîrstă, distribuţie ce reprezintă structura fundamentală. Născuţii vii dintr-un an se distribuie pe luni. Pentru calcule demografice cu caracter mai general se folosesc intervalele cincinale: 0 — 4; 5 — 9; 10 — 14; 15 — 19; .... 90 — 94; 95—99; 100 şi peste. în general, vîrstă variază între 0 şi co (omega) — vîrstă limită; se obişnuieşte să se ia ca vîrstă limită vîrstă de 100 ani. Necesităţile de analiză demografică, demo-medicală şi demo-economică impun constituirea diferitelor subpopulaţii după caracteristica „vîrstă". Cea mai generală împărţire este: total populaţie; 0 — 14 ani; 15 — 59 ani; 60 ani şi peste. Cele trei subpopulaţii ar corespunde noţiunilor de populaţie tînără, populaţie adultă şi populaţie vîrstnică sau bătrînă. Aceste noţiuni au un caracter ambiguu în demografie şi se folosesc cu aproximaţie. Creşterea speranţei de viaţă, pe de o parte, şi prelungirea duratei învăţămîntului avînd drept rezultat întîrzierea intrării tineretului în populaţia activă, au impus o altă grupare: total populaţie; 0 — 19 ani; 20 — 64 ani; 65 ani şi peste. Se pot constitui subpopulaţii din punctul de vedere al legislaţiei muncii, al vîrstei şcolare, al vîrstei fertile şi după alte caracteristici. Pentru studiul fertilităţii populaţiei feminine se foloseşte ca interval general: 15 — 49 ani (vîrstă fertilă sau fecundă), despărţit apoi în intervale cincinale şi intervale anuale. Există aici deci un interval total de 35 ani şi 7 intervale cincinale. Analiza problemelor legate de învăţămînt impune gruparea populaţiei pe vîrstele specifice diferitelor grade de învăţămînt: 5 — 14; 15 — 18; 19 — 24, cu detalieri Întrucît în subpopulaţia de 15 — 64 ani au loc diferenţieri importante mai ales din punctul de vedere al proporţiei pe vîrste a populaţiei active, se obişnuieşte repartiţia ei pe următoarele subgrupe: 15—24 ani, 25 — 49 ani, 50 — 64 ani. Pentru nevoile statisticii muncii, pentru balanţele resurselor de muncă şi ale populaţiei ocupate, sînt necesare intervale care corespund legislaţiei în vigoare privind vîrstele de muncă. în statistica din R.S. România se folosesc următoarele grupări: 129 Vîrstă bărbaţi Vîrstă femei Total Total 0---15 ani 0---15 ani 16 --- 61 ani 16 --- 56 ani 62 şi peste 57 şi peste Fiind o repartiţie statistică, s.v.p. se caracterizează prin diferiţii indicatori ai tendinţei centrale, ai dispersiei etc. 201. Vîrstă medie (engl. mean age, fr. âge moyen, rus. srednîi vozrast, span. edad media, germ. Durchnittsalter, ital. etă media, interi, etate medie), media vîrstelor unei populaţii concrete; se determină, obişnuit, pe baza datelor unui recensămînt al populaţiei, după formula generală a mediei aritmetice: _ Efc + o.S).?* X = ---------------- s P, în care: ~x — v. m. Px = numărul populaţiei de vîrstă x 0,5 = jumătate din an considerată drept echivalent mediu al variaţiej abaterilor faţă de data exactă a împlinirii unei vîrste oarecare. Întrucît la recensămîntul populaţiei vîrstă poate fi înregistrată ca „vîrstă în ani împliniţi" şi „vîrstă exactă" (pe baza datei naşterii), există două modalităţi de calcul al v. m. Aceasta se calculează pentru întreaga populaţie, pentru o promoţie de căsătoriţi, pentru cohorta celor decedaţi într-un an sau pentru alte cohorte. V.m. reprezintă o valoare statistică demografică care se deosebeşte radical de noţiuni ca: durata medie a vieţii, viaţa normală, viaţa probabilă etc., noţiuni cu sens probabilist legate de tabela de mortalitate. Pentru o populaţie concretă, distribuită după vîrstă, se mai calculează vîrstă mediană, vîrstă modală, quartilele şi percentilele distribuţiei, după regulile cunoscute din statistica descriptivă. 202. Vîrstă mediană (engl. median age, fr. âge mddian, rus. mediana vozrast-nogo sostava naselenia, span. edad mediana, germ. Medianalter, ital. etă mediana, interi, etate median), vîrstă care împarte o repartiţie statistică a populaţiei după vîrstă, ordonată ca serie crescătoare, în două părţi egale. Se determină analitic şi grafic. V.m. a populaţiei României la recensămîntul din 1956 a fost de 27,4 ani, iar la recensămîntul din 1966 de 30,5 ani. 203. Acumulare a vîrstelor (atracţie a numerelor rotunde) (engl. age hea-ping, age preference sau digit preference, fr. attraction des nombres ronds, 130 rus. vozrastnaia akkumuliaţia, span. atracciân de los numeros redondos, germ. Rundung von Altersangăben, ital. tendenza alVarrotondamento, interi, arrondage), efect al unei erori statistice sistematice constînd în declararea inexactă a vîrstei de către persoanele recenzate, ca urmare a „atracţiei" pe care o exercită vîrstele terminate în 0 şi 5 ani ca şi a necunoaşterii exacte a vîrstei. în felul acesta, numărul populaţiei la aceste vîrste este vădit disproporţionat în raport cu celelalte. A.v. este posibilă la recensămintele la care se înregistrează vîrstă în ani împliniţi, pe baza declaraţiei persoanelor recenzate; la recensămintele la care se înregistrează data naşterii, ca cel din România, din 1966, această eroare nu apare. Terminologic, este de preferat denumirea de a.n.r. celei de a.v. 204. Indice de acumulare (de atracţie) a vîrstelor (engl. indices of heaping sau age preference; fr. indice d'atraction des nombres ronds, rus. koeffiţient vozrastnoi akkumuliaţii, span. indices de atracciân, germ. Konzentrationsin-dex, ital. indice di tendenze alVarotondamento), indicator statistic al fenomenului de atracţie a vîrstelor, cunoscut şi sub denumirea de indice al lui Whip-ple. Se calculează după formula: la = (-^25 + -^30 + -Pşş + • -. + P55 + ^60 ) # jqq _ — (P23 + -P24 + ••• + -Pm) Pa terminat în 0 sau 5 62 23 100 în care: Ia = indicele de acumulare sau de atracţie a = anii terminaţi în 0 şi 5 P = numărul populaţiei la fiecare vîrstă indicată O altă variantă a indicelui lui Whipple este: ____________£(-P 3o + P 4o + P Bo + -Peo)______________ “ 2(^23 + -^24 + P25 + . • • + -Peo + P*1 + -P62) 100. Există şi alte metode, printre care metoda mixtă a lui Robert J. Myers („Errors and Bias in the Reporting of Ages in Census Data". în: „Trans-actions of the Actuarial Society of America", 41, Pt. 2 (104): 411 — 415, October-November 1940). Se aplică de asemenea procedeele clasice de ajustare a datelor. într-o piramidă a vîrstelor, eroarea sistematică a acumulării vîrstelor se exprimă printr-o disproporţie a segmentelor care înfăţişează numărul populaţiei la 25, 30, ..., 55 etc. ani. Pentru corectarea acestor erori sistematice, în statistica demografică se folosesc diferite metode de ajustare: grafice, mecanice şi analitice. Unul din 131 procedeele cel mai des recomandate pentru ajustarea vîrstelor este parabola de gradul doi, după formula: y = ax2 + bx + c, (1) în care: Y = ordonatele reprezentînd numărul populaţiei la vîrstă x x = vîrstă a, b, c — parametrii funcţiei ce se determină pe baza datelor sta- tistice Ea se foloseşte sub formă de parabole mobile, pornindu-se de la presupunerea că sumele datelor brute pe cîte 5 vîrste consecutive sînt mult mai apropiate de realitate decît datele distribuite pe fiecare vîrstă în parte, iar prin ajustare se obţine o nivelare a fiecărui interval şi o distribuţie curgătoare pe vîrste, eliminîndu-se astfel salturile anormale. Pentru a obţine parametrii a, b şi c, se folosesc datele statistice referitoare Ia grupa de vîrste ce se ajustează, precum şi la cele ale grupelor vecine, care preced şi urmează grupa supusă ajustării. Se notează: G0 = suma numerelor corespunzătoare grupei celor 5 vîrste supuse ajustării G_! = suma corespunzătoare a grupei precedente = suma analoagă a grupei ce urmează Să luăm ca exemplu datele privind grupele de vîrstă 25 — 29, 30—34 şi 35—39 la recensămîntul populaţiei din 1956: Vîrstă Numărul populaţiei Simbol 25---29 ani 1 560 772 G-i 25 „ 346 447 y_7 26 „ 313 731 Y-« 27 „ 304 135 Y-5 28 „ 313 818 Y---4 29 „ 282 641 Y-3 30-34 „ 1 374 758 G0 30 ani 321 341 y_2 31 „ 257 779 Y-! 32 „ 285 254 Y„ 33 „ 273 896 Yx 34 „ 236 498 y2 35-39 „ 856 488 Gt 35 ani 259 397 y3 36 „ 216 511 y4 37 „ 118 903 y5 38 „ 112 835 Y, 39 „ 148 842 Y, 132 Grafic, problema poate fi ilustrată astfel: Grupei de 5 vîrste supuse ajustării îi corespund vîrstele de abscise —2, — 1, 0,1 şi 2, iar cele vecine: —7, —6, —5, — 4, —3 şi 3, 4, 5, 6, 7. Sumele ordonatelor punctelor de pe parabolă, corespunzătoare absciselor din aceste 3 grupe, trebuie să fie respectiv egale cu sumele G-x, G0 şi Gv Ordonatele punctelor de pe parabolă sînt date de relaţiile: Y_2 = 4a - 26 + c Y_x = a — b + c Yx = a -f 6-fc Y 2 = 4a -f 2b c Yi = 10 a + 5 c = G0 y_, = 49 a - 7 b + c Yg --- 9a -j- 36 -f- c V_e = 36 a - 6 b + c Y4 = 16a + 46 -f c y_5 = 25 a - 5 b + c (3) Yg = 25a -j- 56 -j- c F_4 = 16 a - 4 b + c Yj = 36a -f- 66 -f- c y_3 = 9 a --- 3 6 + c Yţ = 49a -{- 76 -|- c Yi = 135 a - 25 b + 5c = G_x Y* = 135a + 256 + 5c = Gx Din sistemul 10a -f- 5c = G0 135a - 256 + 5c = G_x (5) 135a - 256 + 5c = Gx deducem valorile celor 3 parametri a, b şi c. Avem succesiv: sau Gx - G_! = 506 1-33 b = ^------^=î- = 0,02G1 - 0,0026-! (6) Gx -f- G_j = 270a -f- 10c Gq = 10a -f 5c sau Gx — 2Gq -}- Gj = 250a sa a a = Gi — 2G° + G~-* = 0.004G, - 0,008Go + 0,004G_, (7) 250 Din G0 = 10a -f 5c, deducem 5* = G, - 10a = G0 - Gl~2G» + G-1- 25 sau G0 Gt — 2G0 + G_i c = 5 125 sau c = 0,2Go - 0,008G! + 0,016Go - O^OSG.! = - 0,008G! + + 0,216G0 - 0,008 G_x introducînd valorile lui a, b şi c date de relaţiile (6), (7) şi (8) în relaţiile (2) ce reprezintă ordonatele Y1 ale grupei ce se ajustează, obţinem: y_2 = 4 (0,004G1 - 0,008Go + 0,004G_1) - 2 (0,02Gj - 0,02G_j) + + (-0,008G! + 0,216G0 - O.OOSG-J = (0,004Gi - 0,008Go + 0,04G_1) - (0,02Gi - 0,02G_1) + + (—0,008GX + 0,216 G0 - 0.008G-!) (9) y# = (-0.008G! + 0.216G, - O.OOSG^) Yx = (0,004GX - 0,008Go + 0,004G_,) + (0,02GX - 0,026^) + + (-0.008GJ + 0,216G0 - O.OOSG^) y2 = 3 (0,004Gl - 0,008Go + 0,0040^) + 2 (0.02GX - 0,02G_a) + + (—0,008Gi + 0,216Go - 0.008G-!) sau Y_2 = 0,048G_1 + 0,184G0 - 0,032GX Y_! = 0,016G_X + 0,208Go - 0,024Gi Y0 = 0,008G-i + 0,216Go - 0,008G! (10) Yx = 0,024 G_! + 0,208Go + 0,016GX Ya = -0,032G_! + 0,184Go + 0,048Gi 134 Pentru verificare se observă că, adunînd relaţiile (10) membru cu membru, se obţine: Yi = G0, adică, prin ajustare, numărul celor ce formează grupa G0 nu se modifică, în exemplul nostru, vom avea: y_2 = (0,048 x 1 560 772) + (0,184 X 1 374 768) - (0,032 X 856 488) Y-i = (0,016 x 1 560 772) + (0,208 X 1 374 768) - (0,024 X 856 488) Y0 = (0,008 X 1 560 772) + (0,216 X 1 374 768) - (0,008 X 856 488) Yj = (0,024 X 1 560 772) + (0,208 X 1 374 768) + (0,016 X 856 488) Y2 = (0,032 X 1 560 772) + (0,184 X 1 374 768) + (0,048 X 856 488) Deci: Y30 = 74 918 + 252 957 - 27 408 = 300 466 Y31 = 24 972 + 285 962 - 20 556 = 290 368 Y32 = 12 486 + 296 950 — 6 852 = 277 612 Y33 = 37 458 + 85 952 - 13 702 = 262 198 Y34 = 43 945 + 25 957 - 41 111 = 244 123 Se remarcă că 2Y = — G0 ceea ce es^e Pe deplin explicabil, ţinînd seama de ipoteza folosită. Se aplică, de asemenea, parabole de gradul trei, parabole mobile cu 10 termeni etc. Erorile sistematice legate de „acumularea vîrstelor" sînt cele mai frecvente şi cu implicaţii mai importante. Există şi erori datorate marilor longevivi: valoarea unor vîrste mai mari decît cele reale şi aceasta, la vîrstele de la 90 de ani în sus. Fenomenul poartă denumirea de „cochetărie bătrînească". Aşa, de ex., la recensămîntul populaţiei din U.R.S.S. din 1959, numărul persoanelor care au declarat că aveau vîrstă de 100 ani şi peste, a fost de circa 27 000; în urma verificării riguroase a declaraţiilor şi a confruntării lor cu documente, cu mărturiile altor persoane etc., a rezultat un număr de numai 21 000 centenari. Asemenea erori sistematice se corectează obişnuit nu prin ajustări matematice, ci prin verificări suplimentare. 205. Piramidă a vîrstelor (engl. population pyramid, fr. pyramide des âges» rus. vozrastnaia piramida, span. pirâmide de edades, germ. Alterspyramide, ital. piramide delle etă, interi, pyramides de etates), reprezentare grafică specială a repartiţiei populaţiei pe vîrste, constînd din două histograme, una pentru populaţia masculină, iar cealaltă pentru populaţia feminină, dispuse pe axa ordonatelor ca bază (numărul populaţiei de fiecare vîrstă sau grupă de vîrstă) şi pe axa absciselor perpendicular (valorile vîrstei). Un ex. îl constituie p.v. populaţiei la recensămîntul de la 15 martie 1966. P.v. are o mare importanţă descriptivă şi analitică; ea arată proporţiile dintre efectivele pe sexe, vîrste şi grupe de vîrstă, oglindind astfel „istoria'* unei populaţii. Cu ajutorul ei se pot aprecia efectele unor fenomene ca: deficitul de naşteri din timpul războiului, pierderile datorate războiului, efectele 135 Ani pl 00: =60= i____________i 0 ---------------------------------------------------------1------------1------------1-------------1 mii 200 150 100 50 0 0 50 100 • 150 200 mii Fig. 10. — Piramida vîrstelor populaţiei R. S. România la 15 martie 1966 136 Fig. 10 a. — Piramida vîrstelor populaţiei R. S. România la 1 ianuarie 1974 137 BÂRBAŢI GENERAJlt FEMEI EXCEDENT Populaţia stabilă 1956 110 100 100 11 O Fig. 11. - Piramida vîrstelor populaţiei la 15 martie 1966 (19.103.163 - 10 000) procesului de îmbătrînire demografică, de reîntinerire demografică, ale migraţiei etc. P.v. se mai poate construi şi cu următoarele particularităţi: pe axa vîrstelor se trec generaţiile cărora le corespund aceste vîrste, ceea ce reprezintă un fragment de analiză longitudinală. De asemenea, în locul frecvenţelor absolute care reprezintă numărul populaţiei la fiecare vîrstă, se pot lua frecvenţele relative. în acest scop, cel mai raţional este ca numărul total al populaţiei, bărbaţi şi femei, să fie echivalent cu 10 000 sau 100 000, determinîndu-se valorile pentru fiecare efectiv. în acest fel posibilităţile analitice sporesc şi p.v. unei populaţii concrete poate fi comparată cu un model matematic de populaţie stabilă, construită pentru un efectiv total de 10 000 sau 100 000, după cum arată Fig. 11. Apar clar surplusul şi minusul de populaţie masculină şi feminină la anumite vîrste. Linia subţire marchează populaţia stabilă, constituită pe baza tabelei de mortalitate din 1956 şi a indicelui de creştere a populaţiei cu 1,1% anual. Forma unei p.v. este semnificativă sub raportul tipului unei populaţii: una „tînără", în care populaţia tînără are o pondere mare, se caracterizează printr-o bază mai largă; una „bătrînă" are partea de sus a piramidei mai mare etc. Demograful suedez Gustav Sundbârg a întocmit o tipologie (1907) a populaţiilor după forma p.v. în prezent, se foloseşte următoarea clasificare a tipurilor (fig. 12). 138 Fig. 12. - Tipurile piramidei vîrstelor Tipul 1, denumit piramida în formă de „accent circumflex", este caracteristic unei populaţii tinere, cum este cazul populaţiei din ţările în curs de dezvoltare; tipul 2, numit şi „căpiţă" sau „stog" este caracteristic ţărilor dezvoltate, în care procesul de îmbătrînire nu este prea avansat şi cu o fertilitate relativ ridicată care asigură alimentarea bazei; tipul 3, piramida de forma „urnei", caracterizează o populaţie cu simptome avansate de îmbătrînire demografică, ca urmare a scăderii puternice a fertilităţii, anunţînd procesul de depopulare; în sfîrşit, tipul 4, piramida în formă de „treflă", este caracteristic unei populaţii aflate în proces de reîntinerire, urmînd unui proces de îmbătrînire demografică (cazul populaţiei Franţei). 206. îmbătrînire individuală (senescenţă) (engl. individual ageing sau se-nescence, fr. vieillissement individuel sau sânescence, rus. fiziologhiceskoe sta-renie, span. vejez individual, germ. individuelles Altern, ital. invecchiamento individuale, interi, inveteration individual sau senescentia), proces de uzură a organismului uman (a organelor şi ţesuturilor). Ca urmare a progreselor medicinii şi a creşterii bunăstării materiale şi spirituale se înregistrează creşterea longevităţii. 207. Îmbătrînire demografică a populaţiei (engl. ageing of population, fr. vieillissement de la population, rus. starenie naseleniia, span. envejecimiento de la poblaciân, germ. demographisches Altern dar şi demographische Veralter ung, ital. invecchiamento demogrâfico, interi, inveteration demographie), An de noştere 1870 1830 JOO 400 300 200 1 00 0 ' 0 100 200 300 400 500 Mii persoane Fig. 13. — Piramida vîrstelor populaţiei Franţei la 1 ianuarie 1971 139 proces demografic care constă în creşterea proporţiei populaţiei vîrstnice şi în scăderea proporţiei populaţiei tinere; de obicei, proporţia populaţiei adulte rămîne vreme îndelungată neschimbată. Este un proces caracteristic tuturor populaţiilor din ţările dezvoltate, asociat unei anumite faze a tranziţiei demografice. Metode de descriere şi analiză a î.d.p. Formularea conceptelor de bază şi a instrumentelor de măsurare şi analiză a î.d.p., precum şi a consecinţelor sale social-economicc, se datorează experţilor ONU3 ca şi contribuţiilor unor demografi ca Alfred Sauvy 4, Jean Bourgeois-Pichat, P. Andre6, Edward Rosset, Paul Paillat. La cea de-a doua conferinţă demografică europeană de la Strasbourg 6, au fost prezentate unele metode noi de cercetare a î.d.p. Europei. Pentru descrierea î.d.p. se folosesc anumiţi indici elementari: a) vîrstă medie sau vîrstă mediană a unei populaţii concrete; creşterea valorii acestui indicator semnifică avansarea procesului de îmbătrînire; b) proporţia, în populaţia totală, a populaţiei în vîrstă de 60 de ani şi peste sau în vîrstă de 65 de ani şi peste. Creşterea duratei medii de viaţă impune tot mai mult folosirea limitei de 65 de ani. Se mai pot determina indicatori ca: numărul de tineri (0 — 14 ani) ce revin la o persoană vîrstnică (de 60 de ani şi peste sau de 65 de ani şi peste); numărul de persoane în vîrstă de 45 — 64 de ani ce revin la o persoană în vîrstă de 15 — 64 de ani, pentru a pune în evidenţă procesul de î.d.p. apte de muncă. Aceşti doi ultimi indicatori se determină pentru populaţia totală, pe sexe, pe judeţe, pe mediile urban şi rural şi, eventual, după alte caracteristici semnificative, cu ajutorul cărora se poate obţine o imagine diferenţiată. Un grafic sugestiv (Fig. 14) înfăţişează proporţia celor trei populaţii: tînără (26%), adultă (61,7%) şi vîrstnică (13,2%) în populaţia României din 1966. Graficul a fost propus de geograful şi demograful francez P. George. 0A100 ICI 100, •LLLlLZf -i .l i i i i i ! 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 Fig. 14. — Proporţia populaţiei tinere, adulte şi vîrstnice (P. George) în 1966 Adolji (%) 140 Pentru analiza aprofundată a î.d.p. şi a consecinţelor sale se folosesc două metode fundamentale: metoda populaţiilor stabile şi metoda proiectărilor demografice. Ambele se bazează pe ideea relevării schimbării structurii de vîrstă în condiţiile unor anumite legi de fertilitate şi de mortalitate. Modelul populaţiei stabile reprezintă o stare-limită spre care ar tinde o populaţie dacă ar fi supusă un timp indefinit aceleiaşi legi de fertilitate şi aceleiaşi legi de mortalitate. Proiectările demografice prefigurează numărul şi structura populaţiei pentru o perioadă de perspectivă, în condiţiile unor anumite regimuri de fertilitate şi mortalitate. O proiectare a populaţiei pentru o perioadă de 100 de ani, pe baza unor regimuri neschimbate de fertilitate şi mortalitate, realizează, în fapt, un model de populaţie stabilă, eliberat de influenţa schimbărilor de structură. Analiza î.d.p. cu ajutorul modelului populaţiei stabile constă în compararea mai multor populaţii stabile, în diverse condiţii, şi determinarea efectelor trecerii de la o populaţie la alta. De ex., trecerea de la speranţa de viaţă de 20 de ani la una de 70 de ani şi trecerea de la un indice de reproducţie de 4 la unul avînd valoarea 1 sînt conjugate cu schimbări în structura pe vîrste. I în ultimul timp au fost propuse şi alte modalităţi de măsurare şi analiză, între care un indice special al intensităţii schimbărilor structurii pe vîrste, indicele H. Indicele H al lui Lesthaeghe 7 măsoară intensitatea schimbărilor în structura observată pe vîrste, cu prilejul simulării procesului de convergenţă spre modelul populaţiei stabile, definit prin funcţii constante de fertilitate şi de mortalitate de momentLesthaeghe a folosit pentru calculul acestui indice un număr de 40 de proiectări cincinale şi le-a comparat cu un indice de disimilaritate a structurilor succesive pe vîrste. Suma acestor indici dă valoarea lui Q. Valoarea indicelui H creşte odată cu scăderea fertilităţii şi scade pe măsură ce se atenuează neregularităţile structurii pe vîrste. Formula acestui indice, în cazul concret considerat de Lesthaeghe, este următoarea : w*=40 a=85 şi peste £ Ij C(a)j — C(a)i Q = ------2^--------------------- 2 în care: n = numărul proiectărilor (40) a = grupe de vîrstă i şi j = proiectare pe vîrstă şi structură observată. Acest indice general este descompus în indici parţiali: 1) indicele co sau indicele de disimilaritate a structurii observate, cu structura stabilă în diverse segmente de vîrstă, reprezintă suma procentelor diferenţelor dintre două structuri comparate, luîndu-se numai acelea care au acelaşi semn. De ex., structura populaţiei pe grupe mari de vîrstă în două perioade diferite este următoarea: 141 Perioada 1 Perioada 2 + sau --- abs. % abs. % TOTAL 2 000 100,0 3 000 100,0 _ 0 --- 14 ani 600 30,0 750 25,0 -5,0 15 --- 59 ani 1 200 60,0 1 740 58,0 -2,0 60 ani şi peste 200 10,0 510 17,0 + 7,0 Indicele de disimilaritate este 7,0, determinat fie -f7,0 fie (—5,0) + + (-2,0). 2) indicele S care măsoară diferenţa dintre proporţiile aceluiaşi segment de vîrstă în populaţia observată şi în populaţia stabilă: ^0-14 = Qo-14)40 Qo-14)0;c în care 40 = numărul proiectărilor 0 = populaţia observată 3) indicele e care măsoară diferenţa dintre valoarea minimă şi valoarea maximă a proporţiei în acest segment în simularea procesului de convergenţă, permiţînd identificarea efectelor secundare: eo-i4 = C(o-u)maxQo-14)min ••• Dacă 8 este apropiat de 0 şi e este ridicat, efectele intrinseci sînt minime, iar efectele secundare sînt importante; dacă & este ridicat şi e de asemenea este ridicat, acţiunea intrinsecă este foarte puternică, iar co arată importanţa efectelor secundare. Indicii Lesthaeghe au o deosebită valoare cognitivă, sporind informaţia obţinută din aplicarea modelului populaţiei stabile. De ex., cu ajutorul lor se pot identifica tendinţele de „destabilizare" a unei populaţii concrete, ca urmare a unor schimbări accentuate în structura pe vîrste a populaţiei. Cît priveşte cauzele care determină procesul de î.d.p. de tip închis, factorul principal de îmbătrînire este scăderea fertilităţii, avînd ca rezultat diminuarea ponderii populaţiei tinere şi creşterea ponderii populaţiei vîrstnice. Incomparabil mai redusă este influenţa creşterii duratei medii de viaţă asupra procesului de îmbătrînire. Această constatare nu are nimic paradoxal; creşterea duratei medii de viaţă are ca rezultat creşterea numărului persoanelor vîrstnice, în timp ce scăderea fertilităţii populaţiei are ca rezultat creşterea ponderii populaţiei vîrstnice în totalul populaţiei. î.d.p. pe baza scăderii fertilităţii poartă denumirea plastică de îmbătrînire prin „baza piramidei"; cea datorată scăderii mortalităţii şi deci creşterii duratei medii de viaţă se numeşte îmbătrînire prin „vîrful piramidei". Studiul ONU3 la care ne-am referit, considerînd două populaţii stabile, prima caracterizată de o durată medie de viaţă de 20 de ani şi de un indice de reproducţie de 4,0, iar a doua de o durată medie de viaţă de 70 de ani şi de un indice de reproducţie de 1,0, arată că trecerea de la prima populaţie la cea de-a doua (scădere puternică a mortalităţii şi scădere puternică a fertilităţii) este însoţită de o accentuată î.d.p. 142 Grupe de vîrstă Structura procentuală a populaţiei stabile la pornire (e0 = 20 ani; R = 4,0) Efectul scăderii mortalităţii (trecerea de la e0 = 20 la ep = 70) Efectul scăderii fertilităţii (trecerea de la R = 4,0 la R = 1,0) Structura procentuală a populaţiei stabile la sosire -34,0 +15,1 +18,9 + 8,6 -9,3 +0,7 45,2 52,4 2,4 (e0 = 70 ani; R = 1,0) 19,8 58,2 22,0 Pentru analiza î.d.p. României v. Bibliografie, 8). 208. Reîntinerire demografică a populaţiei (engl. rejuvenation of population, fr. rajeunissement de la population, rus. omolojenie naseleniia sau d,emogra-ficeskoe omolojenie, span. rejuvenecimiento de la poblaciân, germ. Verjiingung der Bevolkerung, ital. ringiovanimento demogrâfico, interi, rejuvenescimento demographie), proces demografic care constă în creşterea proporţiei populaţiei tinere, ca urmare a ridicării şi menţinerii fertilităţii la un nivel relativ ridicat. Se poate vorbi de r.d.p., numai după un proces de îmbătrînire demografică. Un caz caracteristic de r.d.p. oferă Franţa, ca urmare a unei tendinţe de creştere a fertilităţii, pe baza unui complex de măsuri de politică prona-talistă sau populaţionistă (Fig. 13). 209. Raport de dependenţă (engl. dependency ratio, fr. rapport de dâpendance), indice ce exprimă numărul de tineri şi bătrîni din populaţia sub şi peste limita vîrstei apte de muncă, ce revine la 100 sau 1000 persoane în vîrstă aptă de muncă. Se calculează după o serie de formule, dintre care redăm: 300. Structura (repartiţia) populaţiei după stare civilă (engl. structure of population by marital status, civil status sau conjugal status, fr. repartition de la population selon la situation matrimoniale sau selon Vâtat matrimonial, rus. sostav sau raspredelenie naseleniia po grajdanskomy sau semeinomu sostoianiiu, germ. Gliederung der Bevdlkerung nach Familienstand, ital. composizione delle popolazione secundo il stato civile, interi, repartition del population secundo stato marital), repartiţie statistică a unei populaţii după caracteristica stare civilă sau stare matrimonială, înţeleasă ca stare a unei persoane în raport cu evenimentul demografic „căsătoria". 301. Persoană necăsătorită (celibatară) (engl. m. single sau bachelor; f. spinster, fr. cilibataire, rus. m. holostoi, f. nezamujnaia sau devifa, span. celibes, germ. Ledige, m. Junggeselle; f. Junggesellin, ital. m. celibe, f. nubile, interi. -P0—14 ani + P60 şi peste ^ ^ qqq P15-59 ani 143 m. celibatario, f. feminas celibe), persoană de sex masculin sau feminin care nu a fost niciodată căsătorită. 302. Persoană căsătorită (engl. married per son, fr. personne mariee, rus. m. jenatîi mujcina, f. zamujnaia jenşcina, span. persona casada, germ. verheiratete Person, ital. coniugati şi sposati, interi, personas maritate), persoană care a contractat căsătoria. 303. Văduv(ă) (engl. m. widower, f. widow, fr. m. veuf, f. veuve, rus. vdoveţ, f. vdova, span. m. viudo, f. viuda, germ. m. Witwer, f. Witwe, ital. m. vedovo, f. vedova, interi, m. viduo, f. vidua), persoană a cărei căsătorie a fost desfăcută prin decesul soţiei (soţului). 304. Persoană divorţată (engl. divorced person, fr. personne divorcee, rus. raz-vedennîi(aia), span. persona divorciada, germ. geschiedene Person, ital. persona divorziata, interi, persona divorciata), persoană a cărei căsătorie a fost desfăcută prin divorţ. Repartiţia populaţiei după starea civilă se reprezintă grafic cu ajutorul piramidei vîrstelor (Fig. 15). ANI Fig. 15. — Populaţia după starea civilă pe grupe de vîrste şi sexe la recensământul din 1966 144 BIBLIOGRAFIE 1. H. S. SHRYOCK, J. S. SIEGEL. The Methods and Materials of Demography. Voi. I, p. 187—251. 2. R. BACHI. Measurement of the Tendency to Round of Age Returns. în: „Bulletin de lTnstitut International de Statistique", 1954, p. 129—138. 3. ONU. Le vieillissement des populations et ses consequences economiques et sociales (colecţia, „Etudes demographiques", nr. 26), New York, 1956. 4. A. SAUVY. Les limites de la vie humaine, Paris. 5. P. ANDRE. Le vieillissement de la Belgique^’Biwx.eMes, 1969. 6. H. DAMAS, L. NEUNDORFER. Rapport sur les aspects demographiques du vieillissement de la population en Europe et ses consequences sociales et economiques (2-e Conference demographique europ^ene, 31 aout—7 sep-tembre 1971). 7. E. LESTHAEGHE. Les composants du vieillissement ou du rajeunissement des populations europeennes. în: „Population et Familie", cahier no. 23, Bruxelles, mars 1971. 8. VI. TREBICI. Îmbătrînirea demografică a populaţiei României. în: „Viitorul social", 1, 1972, p. 176 — 194. 145 V. REPARTIŢIA POPULAŢIEI DUPĂ CARACTERISTICI EDUCAŢIONALE, ECONOMICE ŞI SOCIALE Fiind un sistem complex, compus din subsisteme între care există legături reciproce şi efecte de conexiune inversă, populaţia este definită de un număr mare de caracteristici: demografice, educaţionale, sanitare, economice, sociale. Schimbările stărilor populaţiei, realizate prin fluxuri, se referă la structurile acesteia constituite după caracteristicile respective. De aceea, în afară v UNIVERSITĂŢI llll INSTITUTE , . | ACADEMII | scoli de II CONSERVATOARE specuiizaj I V IV III H(X7 i(ix'). vnŢ VII VI V IV INVAŢÂMINT-----1 PPO F iiSION AI. | O < £ LU <. “ O N m $2 o< & CICLUL III ( PRIMA TREAPTĂ A LICEULUI) 1 CICLUL II (GIMNAZIU) CICLUL I (ÎNVĂŢĂMÎNT PRIMAR) ÎNVĂŢĂMÎNT PREŞCOLAR > < 106. Statistica nivelului de instruire sau ştiinţei de carte (engl. literary statistics, fr. statistiques suivant le degre d’instruction, rus. statistika gramotnosti, span. estadisticas sobre el grado de instruccion, germ. Statistik des Bildungs-grades, ital. dati statistici sul grado d’istruzione, interi, statistica de grado de instructione), statistică privind repartiţia populaţiei după nivelul de instruire, determinată în principal cu ajutorul informaţiilor obţinute la recensămînt. 107. Analfabet (neştiutor de carte) (engl. illiterate, fr. illettre sau analpha-bete, rus. negramotnîi, span. analfabeto, germ. Analphabet, ital. analfabeta, interi, illitterato), persoană care nu ştie să scrie şi nici să citească, după depăşirea unei anumite vîrste (în statistica internaţională, de la 15 ani în sus). Indicele de analfabetism (indicele de analfabetism al adulţilor) se determină ca raport între numărul celor ce nu ştiu să citească şi să scrie în vîrstă de 15 ani şi peste şi numărul populaţiei totale de 15 ani şi peste. De ex., în jurul anului 1970, în Africa acest indice a fost de 73,7% adică: 153 000 000 persoane în vîrstă de 15 ani şi peste care nu şt'u să c’tească si scrie 194 000 000 persoane în vîrstă de 15 ani şi peste 100 = 73,7% 149 108. Persoană care ştie să citească şi să scrie (engl. literate, fr. alphabete sau sachant lire et ecrire, rus. gramotnîi, span. saben leer y escribir, germ. Lesens und Schreibens Kundige, ital. chi sa leggere e scrivere, interi, sapente leger), persoană de o anumită vîrstă care, cu prilejul unei înregistrări statistice, declară că ştie să citească şi să scrie: există şi situaţia intermediară de „semianalfabet", persoană care ştie să citească, dar nu ştie să scrie. 109. Statistica şcolară (engl. current school statistics, fr. statistiques scolaires et universitaires, rus. statistika narodnogo obrazovania, span. estadisticas de ensenanza, germ. Schulstatistiken, ital. statistiche delVistruzione, interi, statistica de inseniamento), statistică care are în vedere efectivele şcolare şi universitare, frecvenţa şcolară, rezultatele la învăţătură, cadrele didactice, şcolile etc. Sub-populaţia specifică statisticii şcolare este cea de vîrstă 0 — 24 ani. 110. Populaţia de vîrstă şcolară obligatorie (engl. school age population, fr. effectif d’âge scolaire obligatoire, rus. şcolnîi kontinghent, span. contingente de ninos con escolaridad obligatoria, germ. Bevolkerung im schulpflichtigen Alter, ital. popolazione in eta scolastica, interi, population de etate scholar obligatori), subpopulaţia copiilor care au vîrstă pentru învăţămîntul obligatoriu, potrivit legislaţiei din ţara respectivă. în România, aceste limite de vîrstă sînt între 6 — 16 ani şi corespund învăţămîntului obligatoriu de cultură generală de 10 ani. 111. Elevi înscrişi (engl. pupils enrolled, fr. effectif scolaire inscrit, rus. uciaş-ciesea cisleaşciesea v ucebnîh zavedeniah, span. alumnos inscritos, germ. einge-schriebene SchUler, ital. alunni iscritti, interi, scholares registrate), elevi ce figurează în scriptele şcolare (înmatriculaţi). 112. Elevi prezenţi (engl. pupils in attendance, fr. effectif scolaire prisent, rus. uciaşciesea poseşciaiuşcie ucebnîie zavedenia, span. alumnos asistentes, germ. tatsăchlich anwesende Schuler, ital. alunni frequentanti, interi, scholares pre-sente), elevi înscrişi care au frecventat efectiv instituţii de învăţămînt. 113. Frecvenţă şcolară (engl. attendance ratio, fr. frâquentation scolaire, rus. poseşciaemost ucebnîh zavedenii, span. asisteniia escolari, germ. Hăufigkeit der Schulanwesenheit, ital. indice di frequenza scolastica), raport dintre numărul elevilor prezenţi şi numărul elevilor înscrişi. 114. Rată (indice) de şcolarizare (engl. enrollment rate, fr. taux de scolarisation), raport între numărul elevilor şi al studenţilor şi populaţie, exprimat în procente. 115. Rată (indice) brut(ă) de şcolarizare (engl. crude enrollment rate, fr. taux brut de scolarisation), raport între numărul total de elevi şi studenţi şi populaţia totală, calculat după formula: —. 100, p în care: E = efectivul total al elevilor şi studenţilor în învăţămîntul de toate gradele şi la toate vîrstele; P = populaţia totală. 150 De ex., în România, în 1973/74 această rată a fost: 4611 000- 100 = 22,3Q/o 20 660 000 116. Rată (indice) general(ă) de şcolarizare (engl. general enrollment rate, fr. taux general de scolarisation), raport între numărul total de elevi şi studenţi şi numărul populaţiei de vîrstă şcolară (de ex., 6 — 24 ani pentru ţara noastră), calculat după formula: — • 100 p 117. Rată (indice) specific(ă) pe vîrstă de şcolarizare (engl. age-specific enrollment rate, fr. taux de scolarisation par âge), raport între numărul elevilor sau studenţilor de vîrstă a la populaţia de vîrstă a, calculat după formula: — -100 Pa 118. Rată (indice) specific(ă) de şcolarizare după grad de învăţămînt (engl. level-specific enrollment rate, fr. taux de scolarisation par âge et par degre d’en~ seignement), raport între numărul elevilor şi studenţilor din instituţiile de grad g şi numărul populaţiei din grupe de vîrstă a, care corespunde gradului respectiv de învăţămînt, calculat după formula: ^ • 100 Pa Pentru învăţămîntul superior, această rată ar putea fi: Studenţi 100 18-24 ani 119. Rată (indice) standardizat(ă) de şcolarizare (engl. age-standardized enrollment rate), rată calculată cu ajutorul populaţiei standard, după formula: — ■Psa —-----------100 In care: Ea = numărul elevilor şi studenţilor din grupa de vîrstă a; Pa = populaţia din grupa de vîrstă a; Psa = populaţia standard din grupa de vîrstă a; Ps = populaţia standard totală. 120. Curbă de şcolarizare (engl. enrollment rate curve, fr. courbe de scolarisation) t reprezentare grafică a ratelor de şcolarizare după vîrstă şi sex. 151 Conform datelor statistice, în 1960, în S.U.A. ratele de şcolarizare după vîrstă pentru toate gradele de învăţămînt au fost următoarele: Vîrstă Rate de şcolarizare Vîrstă Rate de şcolarizare (%) (%) 1 44,8 15 93,1 6 83,0 16 86,6 7 96,9 17 76,3 8 97,8 18 54,6 9 97,9 19 37,3 10 97,8 20 27,9 11 97,7 21 23,6 12 97,4 22 17,9 13 96,9 23 14,7 14 95,4 24 12,9 C.ş. este redată în Fig. 17. Forma c.ş. (ca şi a altor curbe cum sînt: de activitate, de nupţialitate, de fertilitate etc.) are o mare importanţă analitică pentru definirea gradului de participare a populaţiei la învăţămînt şi grade de învăţămînt, după vîrstă. C.ş. ca şi ratele de şcolarizare se determină separat pentru sexul masculin Vîrstă (ani) Fig. 17. — Curba de şcolarizare a populaţiei S.U.A. in anul 1960 152 şi sexul feminin, pe grade de învăţămînt. De ex., ratele de şcolarizare pentru Suedia (anul 1966) stabilite pentru învăţămîntul superior au fost: Vîrstă Rata de şcolarizare (%) Sub 20 de ani 5,1 20---24 ani 61 25 ani şi peste 33,9 C.ş. de g Rate de §c (% 10 8 6 4 2 0 121. Rată (indice) de promovare (engl. progvession rate, fr. taux de progression), raport procentual între numărul elevilor, studenţilor promovaţi în clasa următoare, respectiv în anul următor şi efectivul lor; se calculează după formula: P = în care: E = efectivul elevilor (studenţilor) p = clasa / = anul Fiind vorba de treceri de la un an la altul, de la o clasă la alta, de la un grad de învăţămînt la altul, ele pot fi interpretate probabilist şi matricial, ceea ce permite folosirea tabelelor de viaţă şcolară (v. şi tabele de mortalitate) şi modelelor matriciale. 122. Stoc de învăţămînt (fr. stock d’enseignement), „suma anilor de studii care au fost efectuaţi de întreaga populaţie" n. Se determină la recensămînt sau prin calcul. S.î. brut se obţine prin însumarea numărului de ani de şcoală al fiecărei persoane; s.î. ponderat se obţine prin ponderarea celui brut cu un rad superior este redată în Fig. 18. olarîzare ) Fig. 18. — Curba de şcolarizare în învăţămîntul superior din Suedia In anul 1966 153 coeficient care să ţină seama de diferenţa existentă între diferitele grade de învăţămînt. Prin împărţirea s.î. la numărul populaţiei se obţine durata medie efectivă de şcolarizare a populaţiei respective. BIBLIOGRAFIE 1. ONU Principles and Recommendations for the 1970 Population Censuses, în: „Statistical Papers‘% Series M., no. 44, p. 119. 2. ONU Handbook of Population Census Methods. în: „Studies in Methods". Series F., no. 5, rev. 1, voi. III, Demographic and Social Characteristics of the Population, New York, 1959, p. 25—32. 3. U.N.E.S.C.O. Manual of Educaţional Statistics, Paris, 1961. 4. U.N.E.S.C.O. Estimation des effectifs scolaires futurs dans Ies pays en voie de diveloppement. Manual de m^thodologie, 1967. 5. U.N.E.S.C.O. Deuxieme Conference des ministres de Veducation des Etats membres d’Europes. Bucarest, 26 novembre — 4 decembre 1973. L’enseignement superieur en Europe. ProbUmes et perspectives. Etudes statistiques (ED.-73/Mineurop. II/Ref. 1). 6. Recensâmîntul populaţiei din 21 februarie 1956. Structura demografică a populaţiei. D.C.S. (f.a.). 7. Recensâmîntul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966, Voi. V. Populaţia după nivelul şcolii absolvite, D.C.S., 1970. 8. Ministerul Educaţiei şi Învăţămîntului. Învăţămîntul în Republica Socialistă România, Bucureşti, 1973. 9. Dicţionar statistic-economic, D.C.S., 1969. 10. H. S. SHRYOCK, J. S. SIEGEL, ş.a. The Methods and Materials of Demography, Voi. I, p. 313 — 335. 11. M. DEBEAUVAIS, Pierre MAES. Une mithode de calcul du stock d*enseignement. în: „Population", no. 3, 1968. 12. C. IONESCU. Omul, societatea, socialismul, Bucureşti, 1973. 13. U.N.E.S.C.O. Statistical Yearbook (Annuaire statistique), Paris, 1971, 1972 VB. POPULAŢIA ACTIVĂ ŞI INACTIVĂ. CATEGORII SOCIALE Dintre posibilităţile de repartiţie a populaţiei după o caracteristică economică, cea mai importantă este repartiţia după participarea la activitatea economică. Din acest punct de vedere, populaţia se împarte în activă şi inactivă. Ca şi alte structuri, populaţia activă şi cea inactivă se reprezintă după caracteristicile sex şi vîrstă; populaţia activă se repartizează pe ocupaţii şi grupe de ocupaţii, pe ramurile economiei naţionale, pe sectoarele primar, secundar şi terţiar. Populaţia activă şi inactivă se repartizează şi pe categorii sociale. Populaţia activă este considerată cea mai importantă categorie demo-economică deoarece reprezintă forţa nemijlocită de producţie a societăţii. 100. Populaţie (economic) activă (engl. economically active population sau working population, fr. population active sau population Sconomiquement active, rus. samodeiatelnoe naselenie, span. poblaciân activa sau poblaciân economica-mente activa, germ. Erwerbspersonen, ital. popolazione attiva sau popolazione economicamente attiva, interi, population active), populaţie ce cuprinde persoanele care exercită, obişnuit, o activitate profesională. Se includ nu numai 154 persoanele cu activitate lucrativă, ci şi acelea a căror activitate profesională nu este plătită (de ex. lucrătorii familiali neretribuiţi). Sînt excluse din p.a. femeile casnice. Definiţia diferă de la o ţară la alta în ceea ce priveşte detaliile; în principiu, însă, se iau în considerare două caracteristici: vîrstă de muncă şi activitatea prestată, aducătoare a unui cîştig ce constituie sursa de existenţă a persoanei respective. După definiţia ONU 3, reprodusă şi în materialele B.I.T. 1, p.a. reprezintă: „totalul persoanelor ocupate (patroni, persoane lucrînd pe cont propriu, angajaţi şi muncitori şi, în măsura în care datele sînt disponibile, lucrătorii familiali neretribuiţi) şi totalul persoanelor aflate în şomaj la data recensămîntului sau anchetei. P.a. nu cuprinde studenţii, femeile ocupate în exclusivitate cu muncile gospodăriei lor, pensionarii, rentierii şi persoanele care se află în întregime în întreţinerea altora. Cît priveşte membrii forţelor armate, pensionarii instituţiilor, persoanele stabilite în rezervaţii, persoanele care caută pentru prima dată de lucru, muncitorii sezonieri şi persoanele care au o activitate pe care o exercită o parte din timp, încadrarea lor diferă de la o ţară la alta". La recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din România din 15 martie 196612, p.a. s-a stabilit pe baza răspunsurilor privind ocupaţia şi locul de muncă, înregistrate în formulare; în populaţia activă s-au inclus persoanele în vîrstă de 14 ani şi peste, care exercitau o ocupaţie ce se încadrează în una din ramurile economiei naţionale. S-au mai inclus salariaţii care urmau cursuri de calificare, de ridicare a calificării, de specializare cu scoaterea din producţie; elevii şcolilor tehnice de maiştri; pensionarii menţinuţi sau încadraţi în muncă pentru o perioadă mai mare de două luni, dacă erau în această situaţie la data recensămîntului; persoanele aflate în concediu fără plată de lungă durată, persoanele aflate în detenţie sau reţinute pentru cercetări, dacă au avut o ocupaţie înainte de a se afla în una din aceste situaţii; persoanele care erau în curs de schimbare a locului de muncă; membrii cooperativelor agricole de producţie care lucrau numai pe lotul primit în folosinţă. La recensămintele din 1930, 1941 şi 1948 în p.a. s-au inclus şi unele persoane care nu îşi cîştigau existenţa din venituri realizate prin activităţi prestate în una din ramurile economiei naţionale, precum şi alte persoane care din punct de vedere economic nu corespundeau populaţiei active. 101. Populaţie inactivă (engl. economically inactive population sau unoccupied population, fr. population inactive sau population economiquement inactive, rus. nesamodeiatelnoie naselenie, span. poblaciân inactiva sau poblacion economicamente inactiva, germ. Nichterwerbspersonen, ital. popolazione inattiva sau popolazione economicamente inattiva, interi, population non active), populaţie ce cuprinde persoanele care nu exercită o activitate aducătoare de venituri şi care, în majoritatea cazurilor, se află sub limita de muncă (copii, tineri) sau peste limita de muncă (bătrîni). La recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din 15 martie 1966 s-au inclus în p.i. copii sub 14 ani şi persoanele care nu aveau o ocupaţie aducătoare de venit (întreţinute de persoane particulare, întreţinute de stat şi de cooperativele agricole de producţie, pensionarii, bursierii, precum şi acele persoane care au indicat ca sursă de existenţă venituri care nu provin din muncă). Persoanele din gospodăriile ţăranilor cooperatori şi necooperatori, din gospodăriile muncitorilor, funcţionarilor şi meşteşugarilor, care nu aveau altă ocupaţie şi ajutau numai ocazional la unele munci agricole pe loturile primite 155 în folosinţă, respectiv în gospodăriile agricole personale, persoanele care nu ajutau deloc (copii, infirmi şi bătrîni) sau se ocupau numai cu treburile casnice au fost considerate inactive. 102. Populaţie ocupată (engl. persons employed, fr. travailleurs ayant un emploi, rus. rabotaiuşcie, span. trabajadors con empleo, germ. Erwerbstătiger, ital. occupato, interi, occupatos), populaţie care cuprinde persoanele ce au un loc de muncă la data recensămîntului sau anchetei. P.O. = populaţia activă — şomerii. După definiţia B.I.T.7, p.o. este formată din: „1. Persoanele care au o ocupaţie (engl. persons in employment, fr. personnes pourvues d’un emploi) adică toate persoanele care depăşind o vîrstă specificată, intră în una din categoriile de mai jos: a) persoane aflate la lucru, persoane care au prestat o muncă retribuită în cursul unei perioade scurte specificate ce poate fi fie o săptămînă, fie o zi; b) persoane care au o ocupaţie dar nu sînt la lucru, ci temporar absente în cursul perioadei specificate din cauză de boală sau accident, conflict de muncă, vacanţă sau altă formă de concediu, absenţă voluntară sau impediment temporar de a lucra datorat unor cauze precum condiţii climatice defavorabile sau accidente tehnice. 2. Patronii şi persoanele lucrînd pe cont propriu... 3. Lucrătorii familiali neretribuiţi../'. 103. Populaţie neocupată (engl. persons unemployed, fr. travailleurs sans emploi sau chomeurs, rus. nerabotaiuşcie sau bezrabotnîie, span. trabjadores sin empleo, interi, disoccupatos), populaţie formată din persoanele care nu au loc de muncă, sînt fără ocupaţie, şomeri. Există două categorii de persoane neocupate: cele care sînt în căutare de lucru pentru prima dată şi cele care caută de lucru dar au mai lucrat înainte. NOTA. Potrivit metodologiei folosite în România, populaţia activă şi inactivă se determină numai la recensămintele populaţiei, iar populaţia ocupată se determină în fiecare an. 104. Profesiune (engl. occupation, fr. profession sau profession individuelle, rus. subiektivnoie zaniatie, span. profession şi ocupacion, germ. personlicher sau individueller Beruf, ital. attivită individuale sau professione, interi, occupation individual), formă de diviziune individuală a muncii care reprezintă un complex de cunoştinţe teoretice şi de deprinderi practice, dobîndite prin forme organizate de pregătire, necesare pentru executarea unei anumite ocupaţii. 105. Ocupaţie (engl. occupation, fr. profession şi emploi, ins. zaniatie, span. occupacion, germ. Beruf, ital. professione, interi, occupation), activitate socială utilă desfăşurată de o persoană într-una din ramurile muncii sociale şi care-i asigură sursa principală de venit. 106. Grupă (categorie) de ocupaţii (engl. occupational group sau occupational class, fr. groupe professionnel, rus. profesionalnaia gruppa, span. grupo pro-fesional, germ. Berufsgruppe, ital. classe di professioni, interi, gruppo occupational), mai multe ocupaţii reunite pe baza unor caracteristici omogene sau similare. La recensâmîntul populaţiei şi locuinţelor din România din 15 martie 196611 nomenclatorul a prevăzut aproape 16 000 de ocupaţii (meserii, speciali- 156 tăţi, specializări, funcţiuni); la prelucrarea datelor, ocupaţiile au fost grupate în 352 grupe şi 39 c.o. 107. Situaţie în profesie sau statut profesional (engl. employment status, fr. situation dans la profession, rus. polojenie v zaniatii, span. situacion en la profesion, germ. Stellung im Beruf, ital. posizione nella professione, interi. stato occupational), noţiune care desemnează, în unele ţări, locul pe care o persoană activă, cu o anumită profesiune, îl ocupă în ierarhia profesiei: patron, salariat, auxiliar familial etc. Potrivit metodologiei ONU şi B.I.T. clasificarea după situaţia în profesie distinge: 1) patroni şi persoane care lucrează pe cont propriu; 2) funcţionari şi muncitori; 3) lucrători familiali; 4) alţii cu statut nedefinit. 108. Repartiţie sau structură profesională (engl. occupational classification, fr. repartition professionnelle, rus. klassifikaţia po zaniatiam, span. distribu-cion profesional, germ. Berufsgliederung, ital. classificazione professionale, interi, classification occupational), repartiţie a populaţiei active pe profesiuni şi grupe de profesiuni. în acest scop se folosesc clasificările sau nomenclatoarele profesiunilor. 109. Repartiţie a populaţiei active după statut profesional şi ramură a economiei naţionale (engl. distribution of the active population by status and by branch of economic activity, fr. repartition suivant la situation dans la profession et par branche d’activite economique, span. distribucion seguri la categoria de ocupacion y por rama de actividăd economica), dublă clasificare a populaţiei active după caracteristica „situaţia în profesie" şi „ramura economiei naţionale". Pentru realizarea acestei distribuţii sînt necesare anumite instrumente statistice, sub forma unor clasificări internaţionale şi naţionale. Cele internaţionale sînt elaborate de ONU şi se folosesc în activitatea B.I.T. 110. Clasificare internaţionalăs tandard a tuturor ramurilor de activitate economică (engl. internaţional standard industrial classification of all economic activities — ISIC, fr. classification internaţionale type de toutes les branches d'activite economique — CITI, span. classificacion industrial internacional uniforme de todas las actividades economicas — CIIU), clasificare recomandată de ONU pentru încadrarea tuturor activităţilor economice şi a populaţiei active într-un număr limitat de ramuri: 0) agricultură, silvicultură, vînătoare şi pescuit; 1) industrii extractive; 2 — 3) industrii de prelucrare; 4) construcţii şi lucrări publice; 5) electricitate, gaz, apă şi servicii sanitare; 6) comerţ, bănci, asigurări, afaceri; 7) transporturi, antrepozite şi comunicaţii; 8) servicii; 9) activităţi greşit desemnate. Ramurile se împart în subramuri. Fiecare ţară foloseşte o clasificare proprie. Pentru comparabilitate internaţională se aplică clasificările ONU, C.A.E.R., O.E.C.D. etc. în România, clasificarea cea mai generală a ramurilor economiei naţionale pentru repartizarea populaţiei ocupate, este: 1) industrie; 2) con^ strucţii; 3) agricultură; 4) silvicultură; 5) transporturi; 6) telecomunicaţii; 7) circulaţia mărfurilor; 8) gospodăria comunală, de locuinţe şi alte prestări de servicii neproductive; 9) învăţămînt, cultură şi artă; 10) ştiinţă şi deservire ştiinţifică; 11) ocrotirea sănătăţii, asistenţă socială şi cultură fizică; 12) administraţie ; 13) celelalte ramuri. 15 7 111. Clasificare internaţională standard a profesiunilor (engl. internaţional standard classification of occupations — ISCO, fr. classification internaţionale type des professions — CITP, span. clasificaciân internacionale uniforme de ocupaciones — CIUO), clasificare internaţională adoptată de O.I.M. cuprinde următoarele grupe mari: 0) persoane exercitînd o profesiune liberală, tehnicieni şi asimilaţi; 1) directori şi cadre administrative superioare; 2) angajaţi de birou; 3) vînzători; 4) agricultori, pescari, vînători, muncitori la pădure şi asimilaţi; 5) mineri, lucrători la carieră şi asimilaţi; 6) lucrători din transporturi şi comunicaţii; 7 — 8) artizani, meşteşugari, lucrători manuali neîncadraţi în altă parte; 9) lucrători specializaţi în servicii, sporturi şi activităţi recreative; 10) persoane care nu pot fi încadrate după profesiune, forţele armate. Aceste grupe de ocupaţii sînt detaliate pe grupe mai mici. Pe baza clasificărilor internaţionale de mai sus (V. 109, 110, 111), ca şi pe baza clasificărilor naţionale, populaţia activă se repartizează: după sex şi vîrstă, după situaţia în profesie şi după ramura economică, după situaţia în profesie şi categoria de ocupaţie. O posibilitate de repartiţie a populaţiei active propusă de Colin Clark şi Jean Fourastie, are în vedere sectoarele: primar (agricultură, pescuit, vînă-toare etc.), secundar (industrie, construcţii etc.), terţiar (servicii, administraţie etc.), 112. Vîrstă la intrare în viaţa activă (engl. age at entry, fr. âge d’entree en activiti, rus. vozrast pri vstuplenii v trudovuiu jizn, span. edad de ingreso en el trabajo, germ. Alter beim Eintritt in das Erwerbsleben, ital. etă d'ingresso nella vita attiva, interi, etate de initio del activitate), vîrstă, determinată de legislaţia naţională a muncii, la care o persoană poate fi angajată în muncă, în România, este de 16 ani pentru ambele sexe. 113. Vîrstă la încetarea activităţii (engl. age at withdrawal şi age at retirement, fr. âge de cessation d* activiti, rus. vozrast pri okonceanii trudovoi jizni, span. edad de cese, germ. Alter beim Ausscheiden aus dem Erwerbsleben, ital. etă d’uscita dalia vita attiva, interi, etate al fin del activitate), vîrstă, determinată de legislaţia naţională a muncii, la care o persoană poate părăsi activitatea, devenind pensionară. în România este de 57 de ani împliniţi pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi. Cu condiţia stagiului în vechime, o femeie se poate pensiona la 55 de ani, iar un bărbat la 60 de ani. 114. Viaţă activă sau durată a vieţii active (engl. working life, fr. vie active, rus. trudovaia jizn, span. duracion de la vida activa, germ. Erwerbstătigkeits-dauer, ital. vita attiva, interi, vita active), interval de timp care separă vîrstă de intrare în viaţa activă de vîrstă la ieşirea din activitate. în România, durata v.a. este de 46 de ani pentru bărbaţi şi de 41 ani pentru femei, ca durată legală maximă. 115. Populaţie în vîrstă de muncă (engl. population in working age, fr. population en âge de travail, rus. naselenie v trudosposobnom vozraste, span. po- 158 blaciân en edad de trabajo, germ. Bevdlkerung im Arb eits alter, ital. popolazione in etă di lavoro, interi, population in etate de travalio), subpopulaţie, formată din persoanele a căror vîrstă este cuprinsă între vîrstă de intrare şi vîrstă de ieşire din activitate. în România, p.v.m. cuprinde bărbaţii între 16 şi 61 de ani şi femeile între 16 şi 56 de ani. în unele scopuri operative se foloseşte gruparea 16 — 59 ani pentru bărbaţi şi 16 — 54 ani pentru femei, în statistica internaţională, pentru comparabilitate, p.v.m. pentru ambele sexe este de 15 —64 ani. La rîndul ei, p.v.m. poate fi repartizată în următoarele subgrupe: 16 ani, 17 ani, 18 ani, 19 ani, 20—24 ani, 25 — 34 ani, 35 — 44 ani, 45 — 54 ani, 55 ani, 56 ani, 57 ani, 58 ani, 59 ani, 60 ani, 61 ani, 62 ani, 63 ani, 64 ani. 116. Raport de înlocuire (a populaţiei active) (fr. rapport de renouvellement), număr de intrări în populaţia activă (I) ce revine la 100 de ieşiri din populaţia activă (£); se calculează după formula: -•100 E 117. Rată de înlocuire (a populaţiei active) (fr. taux de renouvellement), creştere sau diminuare netă a numărului populaţiei active; se calculează după formula: I~E • 100, Pa în care: I = numărul de intrări; E = numărul de ieşiri; numărul populaţiei active totale la începutul perioadei considerate. Acest indice este similar cu rata sporului natural al populaţiei totale. 118. Rată (indice) de activitate (engl. labour for ce participation rate, LFPR, fr. taux d’activite, rus. koeffiţient aktivnosti, span. tasa de actividad sau coeficiente de poblaciân activa, germ. Erwerbsquote şi Erwerbsziffer, ital. quoziente di attivită şi tasso di attivită, interi, rata de activitate), proporţie exprimată în procente, a persoanelor active în numărul total al persoanelor active şi inactive. Se poate calcula ca: rată brută de activitate generală, proporţie a populaţiei active totale în populaţia totală, a = ^ • 100; P indice de activitate masculină, proporţie a populaţiei active de sex masculin în populaţia totală de sex masculin; rată de activitate feminină, proporţie a populaţiei active de sex feminin în populaţia totală de sex feminin; rată specifică de activitate după vîrstă, proporţie a populaţiei active de o anumită vîrstă în populaţia totală de vîrstă respectivă. 159 La recensămîntul din 1966 din România au fost stabilite următoa- rele rate: Populaţia totală .................................. 19 103 163 Populaţia activă ........................... 10 362 300 Populaţia totală masculină .................... 9 351 075 Populaţia activă masculină .................... 5 675176 Populaţia totală feminină ..................... 9 752 088 Populaţia activă feminină ..................... 4 687 124 rată de activitate generală == • 100 = 10 362 300 P 19 103 163 rată de activitate masculină = —. 100 = ^ ^75 *^6 ^ PM 9 351 075 rată de activitate feminină = —AF • 100 = ^ ^*7 124 ^ PF 9 752 688 între rata de activitate generală şi rata de activitate masculină şi feminină, relaţia este următoarea: s -------=±*.Zn+±f.ZL=amPm + afPf P2 Ps Pm Ps Pf Ps in care: af> am — ratele de activitate masculină şi feminină; Avn A f — şi —- — greutatea specifică a populaţiei masculine şi feminine în P2 P^ populaţia totală. Cu ajutorul acestei formule, ca şi al formulei populaţiei standard se poate determina influenţa schimbării ratelor de activitate masculină şi feminină pe vîrste şi a schimbării structurii pe vîrste asupra ratei de activitate generală : = 2a «r. 15. R. HALUS. Populaţia activă în R.S. România şi tendinţe, în■,*structura pe vîrste. în: „Revista de statistică", 7, 1969., 16. P.R. COX. Demography. Fourth Edition. Cambridge University Press, 1970, p. 28. V C. POPULAŢIA URBANĂ ŞI RURALĂ Problema oraşelor şi a populaţiei urbane are un statut prioritar, datorită dimensiunii sale şi a implicaţiilor „exploziei urbane" din societatea contemporană. Ea nu constituie numai o preocupare la scară naţională, fiecare ţară fiind confruntată cu problemele dezvoltării urbane în condiţii specifice, ci de aproape două decenii reţine atenţia comunităţii internaţionale, prin ONU, organismele şi instituţiile specializate ale acesteia. Numeroase materiale metodologice, elaborate de către experţii ONU sau sub egida ONU, au scos în evidenţă unele caracteristici ale urbanizării la scară internaţională; proiectări demografice cu un orizont de 30 de ani au pus în lumină perspectivele şi tendinţele urbanizării pe glob. Studierea problemelor oraşelor printr-o abordare multidisciplinară şi sistemică necesită participarea unor ştiinţe clasice (demografia urbană, sociologia urbană, geografia urbană, urbanistica) şi a unor ştiinţe moderne (echistica» ecologia, genetica, igiena publică, psihologia mediului urban) a căror sursă informaţională se asigură, cu pri- 165 lejul recensămintelor populaţiei şi locuinţelor. Problema comună a urbanizării în societatea contemporană, concentrarea urbană, reprezintă un proces legat de revoluţia industrială, de amploarea industrializării. în condiţiile moderne, acest proces implică o serie de aspecte negative, prezente pe multiple planuri. Terminologia oraşelor a evoluat considerabil (polis, dinapolis,metropolis, megalopolis, conurbaţiune, superconurbaţiune, ecumenopolis), strîns legată de evoluţia mărimii oraşelor, de la oraşul „clasic" la oraşele tot mai mari cu milioane, zeci şi sute de milioane de locuitori, mergînd pînă la imaginarea unor „continente" urbane. Proliferarea oraşelor, creşterea dimensiunilor acestora sînt însoţite, în afară de probleme specifice puse urbanisticii şi echisticii, de grave deteriorări ale echilibrului ecologic, ale raportului om-mediu (natural şi social), de dimensiunea crescîndă a populării, cu repercusiuni în genetică şi sanogeneza mediului. Funcţiile sociale, economice, administrative şi culturale ale oraşului „clasic" sînt tot mai mult estompate de aceste consecinţe negative. Problema concentrării urbane este organic legată de una mai generală: aceea a repartizării teritoriale a populaţiei şi, implicit, de problema mobilităţii spaţiale. Fluxuri de migranţi, interni şi externi, se îndreaptă spre oraşe, constituind „aluviunile" acestora. Probleme complexe de integrare şi adaptare ale acestor populaţii se pun nu numai din punct de vedere strict sociologic, ci şi demografic, cultural, sanitar. Nu mai puţin importante sînt problemele urbanizării care se pun în ţările în curs de dezvoltare care pornind de la indici reduşi de urbanizare, cunosc astăzi ritmuri foarte rapide. Informaţia statistică, dobîndită în principal cu ajutorul recensămintelor, se dovedeşte astăzi insuficientă pentru analiza proceselor urbanizării. în primul rînd, este important să se pună în lumină tipologia oraşelor nu numai după caracteristica „numărul de locuitori", ci şi după alte caracteristici: economice, sociale, culturale etc. în al doilea rînd de o importanţă capitală este cunoaşterea variaţiei fenomenelor demografice, fertilitate, nupţialitate, mortalitate etc., în raport cu această tipologie. Studii demografice, al căror început datează încă din cea de a doua jumătate a secolului al XlX-lea, au reliefat caracterul diferenţial al acestor fenomene. în al treilea rînd, structurile demografice şi socio-economice ale populaţiei urbane, ca unele care explică în mare parte fenomenele demografice diferenţiale, solicită o mai bună cunoaştere. în al patrulea rînd, fluxurile migratorii care contribuie la evoluţia numerică a oraşelor, la modificarea structurii populaţiei urbane şi la schimbarea comportamentului demografic al acesteia, au nevoie de un studiu aprofundat. De aceea, asigurarea unor concepte unitare privind populaţia urbană, urbanizarea, tipurile de oraşe şi a unor informaţii statistice comparabile la scară internaţională şi naţională s-ar înscrie ca una din principalele condiţii care ar asigura progresul cunoştinţelor în acest domeniu. Eforturile ONU, ca şi cele întreprinse de unele institute specializate, de sociologi, demografi şi urbanişti, printre care se remarcă sociologii şi demografii americani Kingsley Davis 7 şi Philip M. Hauser8 au o mare importanţă ştiinţifică şi practică. Populaţia urbană şi problemele sale constituie un domeniu interdisciplinar în care însă rolul prioritar îl are demografia urbană şi statistica urbană. Pe de altă parte, problema populaţiei rurale păstrează încă o mare importanţă, pe de o parte, pentru că pe glob populaţia rurală deţine peste două 166 treimi din populaţia totală, iar în ţările în curs de dezvoltare această proporţie este cu mult mai mare, iar, pe de altă parte, pentru că fluxurile migratorii de la sat la oraş au importante consecinţe demografice, sociale şi economice printre care feminizarea, îmbătrînirea şi descalificarea relativă a populaţiei rurale. 100. Populaţie urbană (engl. urban population, fr. population urbaine, rus. gorodskoie naselenie, span. poblaciân urbana, germ. Stadtbevolkerung, ital. popolazione urbana, interi, population urban), populaţie care locuieşte în oraşe şi în localităţi de tip urban, definite ca atare prin legislaţia şi reglementările din fiecare ţară. 101. Populaţie rurală (engl. rural population, fr. population rurale, rus. selskoie naselenie, span. poblaciân rural, germ. Landbevdlkerung, ital. popolazione rurale, interi, population rural), populaţie care locuieşte în aşezările de tip rural (sate, comune), specificate ca atare prin legislaţia şi reglementările din fiecare ţară. 102. Sat (engl. village, fr. village, rus. selo, span. lugar, germ. Dorf, ital-villaggio, interi, village), localitate de tip rural cu caracteristici edilitare, economi, ce, sociale şi culturale distincte. Se mai numeşte generic, „aglomerare rurală". 103. Oraş (engl. town şi city, fr. viile, rus. gorod, span. ciudad, germ. Stadt, ital. cittă, interi, urbe), localitate de tip urban cu caracteristici edilitare, economice, sociale şi culturale distincte. Se mai numeşte, generic, „aglomerare urbană". Există mari diferenţe în ceea ce priveşte definirea oraşelor şi satelor, respectiv a populaţiei urbane şi rurale, între ţări. De aceea se distinge aşa-numita definiţie naţională şi cea internaţională a populaţiei urbane. Clasificarea detaliată a localităţilor recomandată de ONU, cuprinde 14 clase: 1 000 000 şi peste, 500 000-999 999, 200 000-499 999, 100 000-199 999, 50 000-99 999, 20 000-49 999, 10 000-19 999, 5 000-9 999, 2 000-4 999, 1 000—1 999, 500—999, 200 — 499, sub 200, populaţie care nu locuieşte în localităţi. O grupare tipologică, de asemenea folosită în t lucrările ONU3 distinge: 1. Populaţia „aglomerată" sau a „oraşelor" a. Superconurbaţiuni: 12 500 000 locuitori, cel puţin; b. Oraşe plurimilionare: 2 000 000 locuitori cel puţin; c. Oraşe foarte mari: 500 000 locuitori, cel puţin; d. Oraşe mari: 100 000 locuitori cel puţin; e. Populaţie aglomerată: 20 000 locuitori, cel puţin. 2. Populaţia oraşelor mici şi populaţia rurală a. Oraşe mici: oraşe cu mai puţin de 20 000 locuitori, dar considerate „urbane" conform definiţiilor naţionale; b. Populaţia rurală: populaţii pe care definiţiile naţionale nu le-au clasat drept „urbane". 167 Apropiată de această grupare, este aceea propusă de geograful francez Pierre George *: Număr de locuitori Regiuni urbane de dimensiuni excepţionale 12 500 000 şi peste Regiuni urbane plurimilionare 2 500 000—12 499 999 Capitale sau metropole regionale 500 000— 2 499 999 Centre regionale ............................. 300 000 — 499 999 Oraşe mari ................................... 100 000— 299 999 Oraşe mijlocii ............................... 20 000— 99 999 Oraşe mici ................................... 5 000— 19 999 O încercare de clasificare care are în vedere şi perspectivele mai îndepărtate ale concentrării urbane este aceea a lui C. A. Doxiadis12: Număr minim de locuitori Habitat grupat .......................... 40 Mică vecinătate ......................... 250 Vecinătate .............................. 1 500 Oraş mic ................................ 9 000 Oraş .... ............................... 50 000 Oraş mare ............................... 300 000 Metropolă ............................... 2 milioane Conurbaţiune ............................ 14 milioane Megalopolis.............................. 100 milioane Regiune urbană .......................... 700 milioane Continent urban.......................... 5 miliarde Ecumenopolis............................. 30 miliarde Pentru comparabilitate, merită atenţie propunerea lui Kingsley Davis 1, după care populaţia urbană se împarte în: Clasa I. Oraşe („Towns"), cu mai puţin de 100 000 locuitori; Oraşe mari („Cities"), cu trei clase: Clasa II. 100 000 — 500 000 locuitori; Clasa III. 500 000-1 000 000 „ „ ; Clasa IV. 1 000 000 locuitori şi peste O soluţie tranşantă este aceea folosită în materialul ONU3, potrivit căreia populaţia urbană cuprinde toate localităţile avînd cel puţin 20 000 locuitori. Această populaţie a fost denumită „populaţie aglomerată". în România, grupările uzuale, după criteriul numeric, sînt: Municipiul Bucureşti; 100 000—199 999 locuitori; 50 000 — 99 999 locuitori; 20 000— 49 999 locuitori; 10 000—19 999 locuitori; sub 10 000 locuitori. Conceptul de populaţie urbană s-a modificat în ţara noastră de la un recensămînt la altul. La recensămintele populaţiei din 1930 şi 1948, populaţia urbană a cuprins populaţia oraşelor şi a comunelor urbane; la recensămîntul din 1956, a fost inclusă populaţia oraşelor şi a unui număr de 183 localităţi asimilate oraşelor; la recensămîntul din 1966 populaţia urbană include populaţia oraşelor şi a unui număr de 238 localităţi; reforma împărţirii administrative a teritoriului, care a intrat în vigoare în 1968 prevede 236 oraşe, din care 47 sînt municipii. în scopuri statistice, se consideră populaţie urbană populaţia municipiilor, oraşelor şi comunelor suburbane. în condiţiile speci- 168 fice din ţara noastră, tipologia oraşelor ar putea fi; oraş mic: sub 20 000 locuitori; oraş mijlociu: 20 000 — 100 000 locuitori; oraş mare: 100 000 — 200 000 locuitori; oraş metropolă: peste 1 000 000 locuitori. 104. Conurbaţiune (engl. conurbation, fr. conurbation, rus. kompleksnaia aglomeraţia, span. agrupaciân urbana, germ. Konurbation, ital. conurbazione, interi, conurbation), oraş cu peste 10 milioane de locuitori, rezultat din contopirea mai multor oraşe. Termenul a fost introdus de P. Geddes şi definit de C. A. Fawcett n. Se utilizează şi termenul superconurbaţiune care desemnează o c. de dimensiuni mai mari. 105. Megalopolis, fuziune sau concrescenţă de oraşe care depăşeşte cifra de 12 500 000 locuitori. Termenul a fost propus de J. Gottmann13 pentru oraşul gigant care se întinde de la Boston la New York (250 km) şi de la Philadelphia la New York (100 km) şi care însumează oraşe cu o populaţie totală de 38 milioane de locuitori. 106. Urbanizare, proces de dezvoltare al oraşelor existente şi de transferare a caracteristicilor urbane asupra localităţilor de tip rural. Creşterea populaţiei urbane se realizează demografic prin trei căi: sporul natural al populaţiei urbane autohtone, sporul migratoriu şi declararea unor localităţi rurale drept localităţi urbane. 107. Rată (indice) de urbanizare, proporţie, exprimată în procente, a populaţiei urbane în populaţia totală (urbană + rurală). 108. Urbanistică, ştiinţă (constituită prin 1910) a proiectării şi planificării lucrărilor de construire, sistematizare, reconstituire sau restructurare a aşezărilor omeneşti (oraşe, sate etc...); în preocupările u. intră şi măsurile social-economice, tehnice, igienice necesare pentru satisfacerea nevoilor materiale şi culturale ale noilor aşezări. 109. Echistică (engl. ekistics), ştiinţa aşezărilor umane. BIBLIOGRAFIE 1. ONU Principes et recommandations concernant les recensements de population de 1970. în: „Etudes statistiques", S6rie M., no. 44, 1968. 2. ONU Demographie Yearbook, 1967, 1968, p. 45—48. 3. ONU Croissance de la population mondiale, urbaine et rurale 1920— 2000. în: „Etudes demographiques", no. 44, 1970. 4. ONU Cycle d'ăudes sur la population et la planification du developpe-ment urbain en Europe. Gen&ve, 1962. 5. ONU Planning Metropolitan Areas and New Towns, 1967. 6. ONU Symposium on the Impact of Urbanization on Man's Environment, 1971. 7. K. DA VIS. World’s Urbanization 1950—1970. Volume I, Basic Data for Cities, Countries and Regions, Berkeley, 1969. 8. Ph. HAUSER. The Study of Urbanization, New York, 1967. 9. P. GEORGE. Questions de giographie de la population, Paris, 1971. 10. W. SCHNEIDER. Omniprezentul Babilon. Oraşul ca destin al oame- nilor de la Ur la Utopia (trad. din germ.), Bucureşti, 1968. 169 11. J. BEAUJEU-GARNIER, Georges CHABOT. Geografie urbană (trad. din fr.), Bucureşti, 1971. 12. C.A. DOXIADIS. Ekistics, New York, 1968. 13. J. GOTMANN. Megalopolis. The Urbanized North-eastern Sea Board of the United States, New York, 1961. 14. I. MEASNICOV. Aspecte ale modificării structurii populaţiei oraşelor din România în perioada 1956—1966. în: „Revista de statistică", 5, 1971. 15. V. CUCU. Populaţia oraşelor României, Bucureşti, 1971. 16. G. R. ŞERBU. Evoluţia numerică a populaţiei oraşelor mari ale României 1859—1959. în: „Revista de statistică", 3, 1961. 17. I. HRISTACHE, I. MEASNICOV, VI. TREBICI. Demografia oraşelor României si unele probleme statistice. în: „Revista de statistică", 7, 1973. PARTEA A IlI-a VI. MORTALITATEA ŞI MORBIDITATEA POPULAŢIEI Noţiunea antinomică a stării populaţiei este aceea a dinamicii sau mişcării populaţiei. Schimbările totale ale numărului populaţiei constituie mişcarea generală a populaţiei, compusă din mişcarea naturală a populaţiei şi mişcarea migratorie a populaţiei. Mişcarea naturală cuprinde evenimentele demografice naştere şi deces, la care se adaugă căsătoria şi divorţul, ca evenimente ce influenţează natalitatea. Elementele ce definesc un fenomen demografic sînt: Evenimentul Populaţia expusă riscului Persoana care a suferit demografic evenimentului respectiv riscul respectiv 1. Deces sau moarte Populaţia totală Decedat (ă) 2. Naştere Populaţia feminină de Născut-viu vîrstă fertilă 3. Căsătorie Populaţia nupţiabilă Căsătorit(ă) 4. Divorţ Populaţie căsătorită Divorţat(ă) In practica statistică din România (v. „Anuarul statistic al R.S. România") se folosesc termenii născut-viu, decedat, născut-mort, decedat sub un an; în schimb, pentru celelalte evenimente expresiile sînt căsătorii şi divorţuri. Firesc ar fi ca în limbajul statistic să fie asigurată uniformitatea şi ca atare să fie trecute evenimentele demografice şi nu persoanele care au suferit evenimentul aşa cum se obişnuieşte în practica demografică internaţională. Studiul mişcării naturale începe cu cel al deceselor sau al mortalităţii, justificat în cea mai mare parte de raţiuni de metodă: tabela de mortalitate, principalul instrument în descrierea şi analiza mortalităţii, este indispensabilă şi în analiza căsătoriilor, divorţurilor, naşterilor, ca şi al altor fenomene demografice şi demoeconomice. O ramură a statisticii demografice, statistica mortalităţii se ocupă cu studiul evenimentului deces sau moarte. Indicii descriptivi ai mortalităţii se determină obişnuit la numărul mediu al populaţiei. Legătura dintre deces şi boală justifică tratarea morbidităţii în acelaşi loc cu mortalitatea, adăugîndu-se şi unele informaţii de statistică sanitară. Pentru a se asigura posibilităţi de analiză a mortalităţii, este necesar ca evenimentul „deces" să fie corelat cu caracteristici cum sînt: vîrstă, sexul, localitatea (urban-rural), cauza decesului, starea civilă, statutul socio-econo-mic, ocupaţia, nivelul de instruire şi chiar caracteristici ale climatului, ale calităţii serviciilor sanitare, care explică variaţiile mortalităţii. VI A. MORTALITATE 100. Deces (moarte) (engl. death, fr. deces, rus. smert, span. defuncion, germ. Sterbefall, ital. morte sau decesso, interi, decesso), încetare definitivă a funcţiilor vitale după trecerea unui timp oarecare de la naştere sau după metodologia ONU, „dispariţia definitivă a oricărei evidenţe a vieţii în oricare moment de timp după ce a avut loc naşterea vie (încetarea post-natală a funcţiilor vitale fără posibilitate de resuscitare)" x. 101. Mortalitate (a populaţiei) (engl. mortality, fr. mortalite, rus. smevtnost naseleniia, span. mortalidad del poblaciân, germ. Sterblichkeit, ital. mortalită, interi, mortalitate del population), intensitatea sau frecvenţa evenimentului demografic „deces" în sînul unei populaţii. Termenul se foloseşte uneori cu semnificaţia de indice sau rată de mortalitate. 102. Mortalitate diferenţială (engl. differential mortality şi mortality differences, fr. mortaliti diffirentielle, rus. razlicia y smertnosti, span. mortalidad difer en-cial, germ. differenzielle Sterblichkeit sau Sterblichkeitsunterschiede, ital. mortalită differenziale, interi, mortalitate differential), intensitate a deceselor în sînul unor subpopulaţii constituite după anumite caracteristici. Cînd subpopu-laţiile respective sînt stabilite după vîrstă şi sex, m.d. se mai numeşte mortalitate specifică, iar indicii sau ratele se numesc indici (rate) după vîrstă şi sex. Termenul „diferenţial" se referă în special la subpopulaţii constituite după caracteristici sociale, culturale, economice etc. şi ca atare m.d. apare pe categorii sociale, socio-profesionale, pe mediile urban şi rural, pe ocupaţii etc. 103. Supramortalitate (engl. excess mortality, fr. surmortalite, rus. povîşennaia smertnost, span. supermortalidad, germ. Vbersterblichkeit, ital. supermortalită, interi, mortalitate excessive), mortalitate mai ridicată în sînul unor grupe (subpopulaţii) în raport cu mortalitatea medie sau a altor grupe (subpopulaţii). 104. Supramortalitate masculină (fr. surmortaliti masculine, rus. prevîşenie mujskoi smertnosti nad jenskoi şi povîşennaia smertnost mujcin, span. supermortalidad masculina, germ. Vber sterblichkeit des mănnlichen Geschlechtes şi spezifische mănnliche Vber sterblichkeit, ital. supermortalită maschile, interi. mortalitate excessive masculin), intensitate mai ridicată a mortalităţii sub-populaţiei masculine în raport cu cea a subpopulaţiei feminine, determinată de factori genetici, de influenţa războaielor, a condiţiilor de muncă, a consumului excesiv de băuturi alcoolice, tutun etc. Ca rezultat, raportul de masculinitate la naştere se modifică odată cu vîrstă, în aşa fel încît la data unui recensămînt proporţia populaţiei feminine este mai ridicată decît a populaţiei masculine. Expresia sintetică este dată de valoarea mai ridicată a speranţei de viaţă la naştere a femeilor în raport cu cea a bărbaţilor. 105. Colectivitate principală de decedaţi (rus. glavnaia sovokupnost umerşiht germ. Hauptgesamtheit von Gestorbenen), masă de puncte mortare repartizată după caracteristicile: an de generaţie, an de vîrstă şi an de observare. Se disting c.p.d. de gradul I, II şi III, a căror reprezentare în diagrama Lexis este redată mai jos: 172 Fig. 22. — Colectivităţi de decedaţi de gradul I, II şi III Fig. 22. Colectivităţi de decedaţi de gradul I, II şi III C.p.d. de gradul I cuprinde decesele unei generaţii într-un singur an de vîrstă în cadrul a doi ani calendaristici; cea de gradul II reprezintă decesele unei generaţii într-un singur an de observare, repartizate pe doi ani de vîrstă; cea de gradul III cuprinde decesele unui an de vîrstă într-un singur an de observare, dar care sînt furnizate de două generaţii. în mod corespunzător se schimbă calculul ratelor (indicilor) de mortalitate; pentru colectivităţile I şi II calculul se determină în optică longitudinală, însă pe baza unei populaţii medii, în timp ce indicele pentru colectivitatea III este obţinut în optică transversală. Acesta din urmă este indicele de mortalitate care se calculează curent. Formula generală este: ABA'B' m ------------- MN O c.p.d. se împarte în două colectivităţi elementare de decedaţi (rus. ele-mentarnaia sovokupnost umerşih, germ. Elementargesamtheit von Gestorbenen sau Dreiechgesamtheit). De ex., colectivitatea principală de gradul I se împarte In colectivităţile elementare ABA' şi A'BB'. Determinarea c.p.d. şi descompunerea lor în colectivităţi elementare prezintă o mare importanţă în calculele demografice, la întocmirea tabelelor de mortalitate, la analiza transversală şi longitudinală a mortalităţii. 106. Rată (indice) de mortalitate (engl. mortality rate şi death rate, fr. taux de mortalite, rus. koeffiţient smertnosti, span. tasa de mortalidad, germ. Ster-beziffer, ital. quoziente di mortalită, interi, rata de mortalitate), indicator demografic descriptiv care măsoară intensitatea sau frecvenţa deceselor în sînul unei populaţii sau subpopulaţii; se determină prin raportarea numărului deceselor dintr-o perioadă, la numărul mediu al pppulaţiei din perioada respectivă. Formula generală de calcul este: M m = — • 1000, P 173 în care: m = rată (indice) de mortalitate, exprimată la 1000 locuitori (promile) M = numărul absolut al deceselor dintr-un interval P = numărul mediu al populaţiei (la 1 iunie), considerată cu aproximaţie ca populaţie expusă riscului de deces Dacă populaţia considerată este o repartiţie după caracteristica demografică „vîrstă", r.m. generală se determină după formula: <0 GJ Pi t=0 în care: mi = rată de mortalitate pe fiecare an de vîrstă Pi = numărul mediu al populaţiei pe fiecare an de vîrstă co = vîrstă limită (de obicei, 100 ani). R.m. generală este funcţie de ratele pe vîrste şi de structura populaţiei. 107. Rată (indice) brut(ă) de mortalitate (engl. crude death rate şi general death rate, fr. taux brut de mortalite, rus. obşcii koeffiţient smertnosti, span. tasa bruta de mortalidad, germ. rohe Sterbeziffer, ital. quoziente grezzo di mor-talită, interi, rata de mortalitate general), indicator de mortalitate determinat pentru o populaţie generală, fără să se ia în considerare efectul unor structuri diferite; din această cauză, un asemenea indicator nu este utilizabil la compararea, în timp, a mortalităţii generale a uneia şi aceleiaşi populaţii şi nici la compararea mortalităţii generale a două populaţii. Termenul „mortalitate crudă" utilizat uneori în literatura română de specialitate trebuie considerat total neindicat. 108. Rată (indice) standardizat(ă) sau comparativ(ă) de mortalitate (engl. standardized death rate şi standardized mortality rate, fr. taux comparatif de mortalite, rus. standardizovanîi koeffiţient smertnosti, span. tasa comparativa de mortalidad, germ. standardisierte Sterbeziffer şi Standardindex der Sterblichkeit, ital. quoziente standardizzato sau normalizzato di mortalită, interi, rata standard de mortalite), indicator de mortalitate calculat pentru două sau mai multe populaţii în condiţii comparabile, eliminînd efectul denaturant al structurilor diferite după vîrstă. Pentru calculul r.s.m. se folosesc două metode (v. 109, 110). 109. Metoda populaţiei standard sau metoda standardizării directe (engl. tne-thod of standard population sau direct method of standardization, fr. methode de la population — type, rus. preamoi metod standardizaţii, span. metodo de la poblaciân tipica, germ. direkte Standardisierungsmethode der Sterblichkeit şi Methode der Standardbevdlkerung, ital. metoda della popolazione tipo, interi. methodo directe de standardisation), procedeu care constă în aplicarea unei structuri standard a populaţiei la indicii specifici ai mortalităţii populaţiei concrete care se compară. 174 110. Metoda ratelor (indicilor) de mortalitate-standard sau metoda standardizării indirecte (engl. indirect method of standardization, fr. methode des taux-types, rus. kosvennîi metod standardizaţii, span. metodo de las tasas tipicas, germ. indirekte Standardisierungsmethode şi Methode der Standardsterblichkeit, ital. metodo della mortalită tipo, interi, methdo indirecte de standardisation), procedeu care constă în aplicarea unor indioci ai mortalităţii standardizaţi pe vîrste, la structurile diferite ale populaţiei ce se compară. în acest caz, se compară decesele observate cu decesele teoretice (calculate sau aşteptate). Se mai numeşte metoda deceselor teoretice sau aşteptate (engl. method of expected deaths, fr. methode des deces theoriques sau hypothetiques, rus. metod ojidaemîh kolicestv umerşih, span. metodo de las defunciones teoricas, germ. Methode der erwartungsmăssigen Sterbefălle, ital. metodo di morţi teorico sau previsto, interi. metodo de decessos hypothetic). Fie două populaţii A şi B ale căror rate de mortalitate trebuie să se compare între ele şi populaţia totală a ţării R. în acest caz, ratele generale sau brute de mortalitate vor fi: co Y) mi(A)Pi(A) i =0 mA ---------------------- , i =0 co ^ Mi(B)Pi(B) i = 0 mB = -------------------- t =0 ca Ţ. t"HR)PtUt) Fiecare din ratele de mai sus reprezintă cîte o medie aritmetică cu ponderile sale şi de aceea ele nu sînt comparabile direct între ele. în vederea simplificării formulei, nu se vor folosi frecvenţele absolute Pf, ci frecvenţele relative P\ = ^ , în aşa fel încît 2-P! = 1. XPi Ratele comparative (standard) de mortalitate ale populaţiilor A şi B, calculate prin metoda populaţiei standard P^r) devin: co Ţ. mHB)Pi(R) ImBlmA = l—------------------ (O mi(A)Pi(R) i= 0 175 Cu m.s.i., calculul se face: ™hr)P\kb) Im B Im A = —----------------- (O Mi(R)P\(A) *- 0 în care: = populaţia standard şi w^/?) = mortalitatea standard; în cazul de faţă sînt valorile pentru populaţia întregii ţări. Se mai folosesc alte notaţii pentru indicele standardizat de mortalitate (Peter Cox): jB = S-fir Vr_ I gjVm, = Spa . care este rata obţinută cu metoda populaţiei standard (engl. Comparative Mortality Factor, C.M.F.) şi: /? = care este rata standardizată a mortalităţii (engl. Standardized Mortality Ratio S.M.R.), în care apar „decesele aşteptate" sau „teoretice", în aceste notaţii, Px = populaţia naţională (ca standard). m% = mortalitatea naţională (ca rată standard). Raportul dintre doi indici bruţi de mortalitate este egal cu un indice-număr cu structură variabilă, iar raportul dintre doi indici standardizaţi reprezintă fie un indice cu structură fixă, fie un indice al schimbărilor structurale. Cu ajutorul metodei standardizării se compară indicii de mortalitate generală în două sau mai multe judeţe, în mediul urban şi rural, în două ţări etc. Diferenţa dintre indicii reali şi cei standardizaţi se poate vedea din exemplul Angliei7 pentru perioada 1871 — 1940, de unde apare evident efectul schimbării structurii pe vîrste: Anglia şi Ţara Galilor. Indici de mortalitate 1871 — 1940 (Populaţia standard a fost populaţia Angliei şi Ţării Galilor din 1901) Perioada Rată brută de mortalitate Rată standardizată de mortalitate la 1 000 locuitori la 1 000 locuitori ambele sexe bărbaţi femei ambele sexe bărbaţi femei 1871-1880 21,4 22,7 20,1 20,3 21,8 20,0 1881-1890 19,1 20,3 18,1 18,6 20,0 17,3 1891-1900 18,2 19,3 17,1 18,1 19,5 16,7 1901-1910 15,4 16,4 14,4 15,2 16,6 13,9 1911-1920 14,4 15,9 13,0 13,5 15,0 12,2 1921-1930 12,1 12,9 11,4 10,6 11,8 9,5 1931-1940 12,3 13,1 11,5 9,3 10,6 8,2 176 ISTORIC. Printre primii care au propus metoda populaţiei standard au fost demograful englez dr. W. Ogle (în „Annual Summary of Births, Deaths and Causes of Death in London and other Great Towns, 1883“) şi demograful ungur Jozsef Korosy (în: „t)ber die Berechnung eines internationales Sterblich-keitsmasses Mortalitâts —Index" publicat în: „Jahrbiicher fur National-okonomie", LXI, Bd. 1893, reprodus în Bulletin de l’Institut International de Statistique, voi. VIII l-ere livraison, Rome, 1895). De asemenea o contribuţie importantă a adus H. Westergaard cu lucrarea „Die Lehre iiber Mortalitât" (1891), în care propune metoda indirectă. Problema s-a discutat în cadrul sesiunii de la Roma a I.I.S., 1895 şi a fost reluată apoi la alte sesiuni. La perfecţionarea metodei au mai contribuit: Gustav Sundbarg, Anders Nikolai Kiaer, Luigi Bodio, G. von Mayr, Ladislau von Bortkievicz. 111. Rată (indice) specifică de mortalitate (Rată de mortalitate după sex şi vîrstă) (engl. specific sex^age-specific death rate, fr. taux de mortalite par sexe et âge, rus. koeffiţient smertnosti po vozrastno-polovîm gruppam, span. tusa de mortalidad por sexo y por grupos de edades, germ. Sterbeziffer nach dem Geschlecht und nach Altersgruppen, ital. quoziente di mortalită specifico per sesso ed etă, interi, rata de mortalitate secundo sexo e etate), indicator demografic ce măsoară intensitatea sau frecvenţa deceselor într-o subpopulaţie, constituită după o caracteristică oarecare, în primul rînd după sex şi vîrstă (de ex. rată de mortalitate masculină, rată a mortalităţii la vîrstă de 0 ani, rată de mortalitate a persoanelor vîrstnice etc.). Formula de calcul este: nix = — • 1 000, Pi în care: i = simbolul subpopulaţiei. NOTĂ. Perechile antinomice sînt: brut — standardizat (comparativ, corectat) şi general — specific; în cele mai multe cazuri, brut este echivalent cu general. Noţiunea „diferenţial" trebuie considerată ca un caz particular al celei de „specific", fiind folosită pentru desemnarea particularităţilor demografice ale unor subpopulaţii cum ar fi profesiunile, categoriile sociale etc., adică, acolo unde influenţa factorului social-economic asupra variaţiei fenomenului demografic este mai evidentă. Calculul ratelor de mortalitate se diferenţiază în funcţie de colectivităţile de decedaţi: de gradul I, II şi III. Există rate pentru analiza transversală şi rate pentru analiza longitudinală. Prima colectivitate de decedaţi (I) cuprinde decesele generaţiei AB, în vîrstă de x, x + 1, dar observate în doi ani: t — 1, t şi t, / + l;ceadeă doua colectivitate (II) cuprinde decesele aceleiaşi generaţii, dar care au 177 avut loc în doi ani de vîrstă: x — 1, x şi x 1, într-un singur an calendaristic: t, t + 1; în sfîrşit, cea de-a treia colectivitate de decedaţi (III), cuprinde decesele unui singur an de vîrstă: x, x + 1, observate într-un singur an: t, t + 1, dar care provin din două generaţii. Efectivul mediu al populaţiei respective fiind MN, ratele demografice se calculează după formula generală: AA'BB' m =------------ MN Fiecare din cele trei rate are semnificaţia sa; este limpede însă că ele măsoară intensitatea mortalităţii. în demografia clasică rata cel mai des folosită este rata determinată pentru colectivitatea de decedaţi de gradul III. Astfel, se calculează în ficcare an rata de mortalitate generală, cea de mortalitate infantilă, ratele de mortalitate specifică pe sexe şi vîrste. Se observă că fiecare colectivitate principală de decedaţi constă din două colectivităţi elementare de decedaţi. De pildă, colectivitatea I se compune din AA'B (decesele generaţiei în anul calendaristic t — 1, t şi de vîrstă x, x -j- 1) şiA'BB' (decesele aceleiaşi generaţii de vîrstă x, x + 1, în anul calendaristic t, t -j- 1). Această delimitare a unei colectivităţi principale de decedaţi — ca şi a altor mase de evenimente demografice — are o importanţă deosebită pentru calculele şi analizele demografice. Ratele pe cohorte sau generaţii, cu valoare de probabilităţi, deci în optica longitudinală, se determină astfel: — pentru colectivitatea I: AA'BB' q =-----------, fiind probabilitatea de deces pe vîrstă (între vîrstele x BA şi # -f 1); — pentru colectivitatea III: AA'B B' q = —---------, fiind probabilitatea de deces pe generaţie (între anii AB t şi t + 1). Deosebirea dintre rate şi probabilităţi apare clar: în primul caz, decesele se raportează la o populaţie medie, în optică transversală; în al doilea caz, decesele se raportează la efectivul generaţiei din care ele provin şi deci calculul se face în optică longitudinală. Semnificaţia ambelor categorii de rate şi valoarea lor pentru analiza demografică transversală şi cea longitudinală vor putea fi desprinse din exemplele construite pe baza datelor de mai jos referitoare la mortalitatea populaţiei masculine din R. S. România din anii 1967—1970. în graficul lui Lexis, datele se prezintă sugestiv (Fig 23). 178 »/îrstc (anH 7 III y /\ 68 \ / | 85 \ 136168, / yCO 67 1/ / / 00 / 88 / / ^ / ... / / n / 147 / / / / / / / / / / / \ 2fV / / / \ |540! / / / 253780 / 1283 / / / / \ / / / / \y \ / / / / /\ \ / / / / / / / / / / / ' "" ~7 / X / / / / / / / / / / / / / / / / / / / ii 1965 1966 1967 1968 1969 ‘ t' Fig. 23. — Colectivităţi de decedaţi de gradul III din populaţia masculină în vîrstă de 2—5 ani in anul 1970 II IVII 1.1.1971 1970 Decesele masculine în anul 1970 la vîrstele 2-5 ani Virsta Numărul Numărul populaţiei la 1.1.1970 la 1.1.1971 la 1. VII. 1970 2 540 253 780 251 028 252 404 3 251 133 074 253 376 193 225 4 155 138 185 132 882 135 534 5 142 1 136 168 138 033 I 137 100 Ratele de mortalitate specifică în optică transversală se calculează astfel : 540 540 = ----------------—- 1 000 = —. 1 000 = 2,13°/00> (253 780 + 251 028) : 2 252 404 9S1 251 m3 = --------------------—---------------------- 1 000 =-• 1 000 = 1,29° Im, (133 074 + 253 376) : 2 193 225 179 m4 = ----------------—------------------ 1 000 = - 155 • 1 000 = 1,140/00. (138 185 + 132 882) : 2 135 534 142 14? 1 000 = —^=— • 1 000 = l,03°/00. Wr------------------------------ (136 168 + 138 033) : 2 v 137 100 Se poate vedea însă că decesele'din fiecare an de vîrstă se compun din decese aparţinînd la două generaţii: de pildă, cele 540 decese în vîrstă de 2 ani cuprind 283 decese ce revin generaţiei 1968 şi 257 decese aparţinînd generaţiei 1967. Acestea sînt colectivităţile elementare ale colectivităţii principale de decedaţi de gradul III. Putem să regrupăm colectivităţile elementare: de pildă, colectivitatea elementară de 257 decese la vîrstă de 2 ani împreună cu colectivitatea elementară de 147 decese ale aceleiaşi generaţii, dar la vîrstă de 3 ani, constituie colectivitatea'principală de decedaţi de gradul II a generaţiei 1967 în anul calendaristic 1970, repartizate însă pe două vîrste: 2 ani şi 3 ani. Şi în acest caz se pot calcula indici demografici în optică transversală pentru anul 1970 care sînt însă indici pe generaţii: 257 + 147 404 ^2.3(1967) =------------------------- 1 000 = --------— . 1000 = l,59°/00 23(19,7 253 780 + 253 376 253 578 104 + 88 192 »»s.4(im«) = -------------Z------------1 000 -------------------1 000 = l,44°/0 3-4tm® 133 074 + 132 882 132 978 ™4.5 = ------67 + 85 ----- 1 000 = - --52 - • 1 000 = l,10°/oo 4 5 1960 138185 + 138 033 138 109 ° Grafic, datele au următoarea înfăţişare (fig. 24): (v. pag. 181) Indicele uzual pe generaţie se referă la intensitatea mortalităţii generaţiei într-un an calendaristic la două vîrste alăturate, fiind dedus pe baza numărului mediu al generaţiei între cele două vîrste; în al doilea rînd, efectivul generaţiei la momentul t + 1 este egal cu numărul generaţiei la momentul t, din care se scad decesele. De pildă, efectivul generaţiei 1967 la 1 ianuarie 1970 a fost de 253 780, iar la 1 ianuarie 1971 s-a redus la 253 376, diferenţa de 404 reprezentînd decesele. Se pot imagina şi indici demografici uzuali pentru colectivităţi de decedaţi de gradul I, al căror calcul este arătat în fig. 22. Pentru aceasta este nevoie de doi ani calendaristici. Şi aceştia sînt indici pe generaţie, dar pe un singur an de vîrstă, în cadrul a doi ani de observare. Să examinăm acum decesele unei generaţii într-o perioadă de cîţiva ani şi să determinăm probabilităţile de deces, luînd ca suport datele de mai jos referitoare la generaţia masculină 1964 în anii 1967—1970. 180 Vîrstă' (ani) 6T 5-- 3-- 2-1- Fig. 24 — Colectivităţi de decedaţi de -gradul If Decesele generaţiei masculine 1964 în perieada 1967—1970 Numărul populaţiei Anul Vi r st a Numărul (ani) deceselor . de vîrstă la 1.1 al anului respectivă respectiv 1967 3 181 } 136 676 } 136 495 1968 3 100 1969 4 77 } 136 395 } 136 318 4 73 1970 5 77 > 136 245 } 136 168 5 57 1971 6 68 } 136 111 } 136 043 6 Decesele la vîrstă de 3 ani reprezintă 281, deci o colectivitate principală de gradul I; cele la vîrstă de 4 ani — 150, la 5 ani — 134. Numărul populaţiei la vîrstă de 4 ani este de 136 395, adică 136 676 — 218 decese; numărul populaţiei la 1 ianuarie 1969 este 136 318 = 136 495 — 177 etc. Se vede necesitatea de a face operaţii cu colectivităţile elementare de decedaţi. Graficul Lexis ne dă posibilitatea să reprezentăm intuitiv relaţiile dintre datele respective (fig. 25). 181 VTrsta (ani) Fig. 25. — Decesele generaţiei masculine 1964 în anii 1967 — 1970 pe vîrste în această optică tipic longitudinală pot fi determinate două categorii de probabilităţi: a) probabilităţi pe vîrste (fr. „quotient par âge") şib) probabilităţi pe generaţie (fr. „quotient par generation"). a) Probabilităţile de deces pe vîrste într-o generaţie înseamnă indici determinaţi pe baza unei colectivităţi de decedaţi de gradul I (a se vedea fig. 26), dar raportată nu la o populaţie medie, ci la una iniţială (din care se „extrag" decesele respective), anume la numărul populaţiei de vîrstă respectivă. în cazul acesta, vom avea: 281 136 676 150 136 395 134 136 245 = 0,00205, sau 2,05°/00 = 0,00109, sau l,09°/oo = 0,00096, sau 0,96°/00 b) Probabilităţile de deces pe generaţie sînt indicii determinaţi pe baza unei colectivităţi de decedaţi de gradul II, dar raportată la efectivul generaţiei la 1.1. al anului respectiv: 100 + 77 136 495 177 136 495 = 0,00129, sau l,29°/0( 182 Vîrstă (ani) 6-r Vîrsta (an O 6r Fig. 26. — Colectivităţi de decedaţi de gradul I şi II ale generaţiei masculine 1964 In anii 1968 şi 1969 la vîrstele de 3 şi 4 ani II Anu 1968 1 969 * Anii .1.1 1968 1 969 73 + 77 150 = 0,00110, sau l,10°/oo 136 318 136 318 57 + 68 125 = 0,00091, sau 0,91 °/00 136 168 136 168 O exemplificare cu ajutorul graficului Lexis este instructivă (fig. 26). în primul caz, decesele generaţiei 1964 la vîrstă de 4 ani se referă la doi ani de observare (1968 şi 1969); în al doilea caz, decesele generaţiei 1964 se referă la un singur an de observare (1968), dar cuprind doi ani de vîrstă (3 şi 4). Sensul probabilist însă apare limpede în ambele cazuri: cele 150 decese, respectiv 177, sînt „evenimente" extrase dintr-o masă iniţială: 136 395, respectiv 136 495; de aceea, indicii respectivi sînt probabilişti şi se citesc astfel: a) probabilitatea ca o persoană din generaţia 1964 în viaţă la vîrstă de 4 ani (din cele 136 395) să decedeze înainte de a împlini vîrstă de 5 ani este de 0,00109 (deci 150 cazuri), de unde probabilitatea ca ea să atingă vîrstă de 5 ani este de 0,99891, dedusă ca probabilitate complementară 1,00000 — 0,00109. Prima este probabilitatea de deces, a doua probabilitatea de supravieţuire, iar numărul generaţiei la vîrstă respectivă este numărul supravieţuitorilor; b) probabilitatea ca o persoană din generaţia 1964 în vîrstă de 3 ani, în viaţă la 1.1.1968 (din cele 136 495) să decedeze înainte de a ajunge la 1.1.1969 este de 0,00129 (deci 177 cazuri); de unde, probabilitatea de a fi în viaţă la 1.1.1969 şi, deci, să atingă vîrstă de 4 ani, este de 0,99871. Pentru întocmirea unui tabel de mortalitate pe o generaţie reală se determină probabilităţile de deces de la vîrstă x la x + 1 (colectivitatea de gradul I); pentru proiectările demografice se folosesc probabilităţile de deces de la momentul t la, t + 1 (colectivitatea de gradul II). 112. Rată (indice) de supramortalitate masculină (engl. ratio of rnale excess mortality, fr. taux de surmortalite masculine, rus. prevîşenie mujskoi smertnosti nad jenskoi, span. tasa de supermortalidad masculin, germ. Index der Vbersterblichkeit des mănnlichen Geschlechtes, ital. quoziente di supermortalită maschile), indice demografic care măsoară mortalitatea masculină în raport 183 cu cea feminină pentru o populaţie totală şi pentru subpopulaţiile respective după formula: 2^.100, mFa) în care: i = ani sau grupe de vîrstă. Un mijloc expresiv de reprezentare a supramortalităţii masculine este curba mortalităţii masculine şi feminine, în care mortalitatea este înfăţişată ca variabilă de sex şi de vîrstă. 113. Mortalitate intrauterină (engl. intra-uterine mortality, fr. mortaliU intra-uterine, rus. vnutriutrobnaia smertnost, span. mortalidad intrauterina, germ. intrauterine Sterblichkeit, ital. mortalită prenatale, interi, mortalitate intrauterin), intensitate sau frecvenţă a deceselor produsului de concepţie în corpul mamei indiferent de durata sarcinii. 114. Mortalitate foetală (< lat. fetus, „naştere", „făt"; engl. foetal mortality şi still births, fr. mortalite foetale, rus. antenatalnaia smertnost, span. mortalidad fetal, germ. Fotalsterblichkeit, ital. mortalită fetale, interi, mortalitate fetal), intensitate sau frecvenţă a deceselor foetale, adică a deceselor survenite în Fig. 27. — Mortalitatea masculină şi feminini după vîrstă a populaţiei României In 1971 mi (în %o) 140r 100 120 20 40 80 60 0 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 Vîrstă (ani) 184 intervalul dintre concepţie şi naştere, cuprinzînd avorturile spontane, cele provocate, precum şi născuţii morţi. Deoarece nu se pot cunoaşte cazurile timpurii de decese foetale, se iau în considerare numai cele survenite după 28 săptămîni complete de gestaţie (după ONU „Principles for a vital statistics system" şi „Handbook of vital statistics methods"). 115. Mortinatalitate (engl. late foetal death şi still-births, fr. mortinatalite, rus. mertvorojdaemost, span. mortinacimiento, germ. Totgeborenen, ital. nati-morta-lită, interi, morte nate), intensitate sau frecvenţă a născuţilor morţi (a deceselor foetale tîrzii), măsurată cu un indice specific (v. 116). 116. Rată (indice) de mortinatalitate (engl. still-birth rate, fr. taux de morţi-nataliti, rus. koeffiţient mertvorojdaemosti, span. tasa de mortinatalidad, germ. Totgeborenenquote, ital. quoziente di natimortalită, interi, rata de mortenate), indice demografic determinat după formula: nm = -------- 1 000, N în care: nm = r.m. exprimată în procente N = numărul născuţilor vii în perioada respectivă (de obicei un an) NM = numărul născuţilor morţi în aceeaşi perioadă. NOTĂ. Din cauza dificultăţilor de cunoaştere a tuturor deceselor pînă la naştere, se foloseşte în statistica demografică numai noţiunea mortinatalitate ; prin urmare, mortalitatea foetală rămîne numai ca o noţiune generală, fără suport informaţional statistic. 117. Mortalitate infantilă (< lat. infans „de vîrstă fragedă", „copil", engl. infant mortality, fr. mortalite infantile, rus. detskaia smertnost, span. mortalidad infantil, germ. Săuglingssterblichkeit, ital. mortalită infantile, interi. mortalitate infantil), mortalitate specifică după vîrstă, exprimînd intensitatea sau frecvenţa deceselor infantile (sub un an) în sînul unei populaţii. 118. Rată (indice) de mortalitate infantilă (engl. infant mortality rate, fr. taux de mortalite infantile, rus. koeffiţient detskoi smertnosti, span. tasa de mortalidad infantil, germ. Săuglingssterbeziffer, ital. quoziente di mortalită infantile, interi, rata de mortalitate infantil), indice care măsoară intensitatea deceselor infantile (sub un an) faţă de naşterile vii din aceeaşi perioadă; se calculează după formula: m = -^2 . 1 000, N în care: m0 = r.m.i. exprimată în promile M0 = numărul deceselor infantile în decursul unei perioade (de obicei un an) N = numărul născuţilor vii din acelaşi an. 185 Întrucît decesele infantile dintr-un an calendaristic sînt alimentate de două generaţii, în proporţii diferite, ţinînd seama de particularităţile variaţiei mortalităţii infantile ca funcţie de vîrstă, se folosesc şi alte formule, cum ar fi: Mq — ------------------- , l/3Ar_! + 2/3N în care: iV.j = numărul născuţilor vii din perioada imediat anterioară. 119. Mortalitate infantilă endogenă (engl. endogenous infant mortality, fr. mortalite infantile endogene, rus. endoghennaia detskaia smertnost, germ. durch biologisch bedingte Todesursachen Săuglingssterblichkeit, ital. mortalită infantile endogena), intensitate a mortalităţii infantile datorată cauzelor endogene (constituţia internă a noului născut şi împrejurările în care s-a produs naşterea: factori genetici, malformaţii congenitale, noxe ale gravidităţii şi naşterilor, leziuni obstetricale la naştere etc.) 120. Mortalitate infantilă exogenă (engl. exogeneous infant mortality, fr. mortalite infantile exogene, rus. ekzoghennaia detskaia smertnost, germ. durch die Aussenwelt hinzugebrachte (exogene) Săuglingssterblichkeit, ital. mortalită infantila exogena), intensitate a mortalităţii infantile datorată cauzelor exogene sau exterioare (accidente, intoxicaţii alimentare etc.). 121. Analiza biometrică a mortalităţii infantile (fr. analyse biometrique de la mortalite infantile, rus. biometriceskii analiz detskoi smertnosti, ital. analisi biometrică della mortallită infantile), metodă de separare grafică şi analitică a mortalităţii endogene şi a celei exogene; a fost formulată de demograful francez Jean Bourgeois-Pichat11, pornind de la constatarea că decesele exogene din primul an de viaţă se distribuie aproximativ independent de nivelul mortalităţii, fiind funcţie de vîrstă. Dacă se trece vîrstă pe axa absciselor, la o scară convenabilă, iar pe axa ordonatelor numărul deceselor exogene, cumulate de la naştere pînă la diferite vîrste, decesele infantile exogene devin o serie de puncte sensibil aliniate, cum rezultă din fig. 28. Dacă însă se trec nu numai decesele exogene, ci totalul deceselor infantile, punctele nu mai sînt aliniate. Alinierea se realizează de la o lună în sus, ceea ce înseamnă că de la această vîrstă decesele endogene, care au perturbat alinierea, nu mai există. Se deduce de aici un procedeu grafic de determinare a deceselor endogene, pornind de la decesele exogene: se trec într-un sistem de axe toate decesele infantile cumulate de la naştere (măsurate pe axa ordonatelor) după vîrstă (măsurată pe axa absciselor). Se determină grafic o dreaptă, pe care se aliniază punctele referitoare la decesele cumulate de la o lună în sus; prelungită pînă la axul vertical în a ea dă decesele endogene (0, a) şi, prin diferenţă, decesele exogene (a, b). Jean Bourgeois-Pichat, după diverse încercări, a trecut pe axa absciselor funcţia log.z (n + 1) a momentului n, înainte de care s-au produs decesele, 186 măsurat în zile după momentul naşterii. Valorile respective sînt date în tabelul de mai jos (adaptat la datele statisticii româneşti): (zile) n + 1 log (n + 1) log3(n + 1) 0 1 0 0 6 7 0,84510 0,59 21 22 1,34242 2,42 28 29 1,46240 3,13 29 30 1,47712 3,22 31 32 1,50515 3,41 61 62 1,79239 5,76 91 92 1,96379 7,57 121 122 2,08636 9,08 151 152 2,18184 10,39 181 182 2,26007 11,54 211 212 2,32634 12,59 241 242 2,38382 13,55 271 272 2,43457 14,43 302 303 2,48144 15,28 333 334 2,52375 16,07 365 366 2,56348 16,85 Valorile numerice din acest tabel sînt utile pentru gradarea axei absciselor. Astfel, valorii abscisei de 16,85 îi corespunde numărul de 365 zile, celei de 3,22 — 29 zile etc. 187 Folosirea tabelului şi a graficului se exemplifică cu date^ privind decesele j ,Decese infantile masculine in 1965 1 ..... 1 1 i Număr de decese 1 farsta :Număr cumulat 1 » 1 ' 181 ! i 181 Sub 1 zi 1---*6 sile 909 1 090 7-29 zile 1 249 2 339 1 lună 1 104 3 443 2 luni 988 4 431 3 luni 716 5 147 4^5 luni 850 5 997 6 --- 11 luni 877 6 874 Determinarea grafică se vede în fig. 29. Astfel, numărul de 1 090 pe ordonată are corespondent.în valoarea abscisei 0,59 care estţj echivalentul a 6 zile, 8000-r 7000- 6000- ■ 5000-- 4000- 3000 2000- 1000 TOTAL DECESE INFANTILE^ CUMULATE 181 211 241 271302 333 zile Fig. 29. — Determinarea deceselor masculine"endogene~şi exogene în 1965 188 numărul 2 339 îi corespunde lui 2,42 etc. Rezultă că numărul deceselor endogene este de 2 350, iar al deceselor exogene de 4524. în aceste condiţii: 2 350 rata mortalităţii endogene masculine =------------- 1 000 = 16,4°/™ 143 122 00 4 524 rata mortalităţii exogene masculine =-----------------------• 1 000 = 31,6°/00 143 122 rata mortalităţii infantile masculine =■-—. 1 000 = 48,00/nn 143 122 Se mai poate remarca faptul relevant că decesele endogene reprezintă 34°/00 din totalul deceselor infantile, iar cele exogene 66°/00. Metoda propusă de Jean Bourgeois-Pichat este folosită cu rezultate aproximative, convenabilă însă, deoarece scuteşte de(io nţuţică, laborioasă de evidenţă. Unsle lipsuri ale ei au fost remarcate îi* Jiteratura d$ specialitate, inclusiv în ţara noastră 12>13, propuţLÎndu-se q serie de îmbunătăţiri. Această metodă dă rezultate aproximative; cele absolut exacte se obţin prin clasificarea riguroasă a deceselor infantile pe cauze de deces endogene şi exogene. Defalcarea deceselor pe cele două cauze are o mare importanţă deoarece cele mai mari rezerve de reducere a mortalităţii infantile, oferă mortalitatea exogenă. Cauzele endogene acţionează pînă la aprokimativ 28 zile de la naştere. 122. Mortalitate neonatală (engl. neo-natal mortality, fr. mortalite neonatale, rus. ranneaia detskaia smertnost, span. mortalidad neonatal, germ. Friihster-blichheit der Săuglinge şi N eonatalsterblichkeit, ital. mortalită neo-natale, interi. mortalitate neonatal), parte din mortalitatea infantilă; exprimă ititensitatea deceselor infaiitile în primele 28 d& zile de la naştere sau în prima lună de viaţă. 123. Rată (indice) de mortalitate neonatală (engl. neo-natal mortality rate, fr. taux de mortalitS neonatale, rus. koefifient rannei detskoi smertnosti, span. tasa de mortalidad neonatal, germ. Sterbeziffer der Neugeborenen, ital. quoziente di mortalită neonatale, interi, rata de mortalitate neonatal), indicator al intensităţii mortalităţii neonatale; se determină după formula: ^0-28 ?il® a f\f\ri * m0_28 zile =--------------* 1 000, N în care: m0_2g zile = decesele neonatale. 124. Mortalitate postneonatală (engl. post-neo-natal mortality, fr. mortalite postnionatale, rus. detskaia smertnost v posleduiuşcie 11 meseaţî jizni, span. mortalidad postneonatal, germ. Spătsăuglinssterblichkeif şi Post-'N donat al ster-blichkeit, ital. mortalită post-natale, interi, mortalitate postneonatal), parte din 189 mortalitatea infantilă; exprimă intensitatea deceselor ce survin în intervalul de la 28 zile sau o lună de la naştere pînă la un an. Se măsoară cu ajutorul unui indice specific după formula: M28—364 zile * Ann W28-365 z^e — * 1 000, N în care: Af28-364 zile = numărul deceselor postneonatale. în aceste con- diţii indicele mortalităţii infantile se determină astfel: M0 = W0_28 zile + ^28-364 zile- Proporţia dintre mortalitatea neonatală şi cea postneonatală ca şi aceea dintre mortalitatea endogenă şi exogenă, are o mare importanţă în analiza posibilităţilor de reducere a mortalităţii infantile. 125. Mortalitate perinatală (< gr. peri „în jurul, în apropierea" ; engl. peri-natal mortality, fr. mortalite perinatale, rus. perinatalnaia smertnost, span. mortalidad perinatal, germ. gebmtsnahe Sterblichkeit şi perinatale Sterblichkeit, ital. mortalită perinatale, interi, mortalitate perinatal), intensitate a deceselor „în jurul" naşterii. Noţiunea a fost definită pentru prima dată în 1948 de dr. S. Peller (v. S. Peller. Studies on Mortality since Renaissance. în: „Bul-letin of the History of Medicine", voi. XIII (1943), voi. XVI (1944 şi 1947) şi Mortality, Past and Future. în: „Population Studies", voi. I (1948). Există mai multe variante ale indicelui m.p.; se pot însuma decesele din prima săptămînă de viaţă şi născuţii morţi, raportîndu-se rezultatul la numărul născuţilor vii din perioada respectivă sau se însumează născuţii morţi cu decesele infantile endogene. 126. Mortalitate maternă (engl. maternal mortality, fr. mortalite liee ă la ma-ternite, rus. materinskaia smertnost, span. mortalidad derivada de la maternidad germ. Muttersterblichkeit, ital. mortalită materna, interi, mortalitate maternal) intensitate a deceselor mamelor în urma naşterii; se măsoară cu ajutorul unui indice calculat prin raportarea numărului deceselor mamelor în primele 10 zile de la naştere la numărul născuţilor-vii, exprimat la 100 000. BIBLIOGRAFIE 1. ONU Principles and Recommendations for a Vital Statistics System. în: „Statistical Papers", Series M., No. 19, Rev. 1, New York, 1973. 2. H. GERSHENSON. Measurement of Mortality, Chicago, Illinois, 1961. 3. H. S. SHRYOCK, J. S. SIEGEL ş.a. The Methods and Materials of Demography. Voi. 2, Cap. 14, Mortality. 4. ONU Etat et evolution de la mortalite dans le monde. în: „Bulletin demographique des Nations Unies," no. 6, New York, 1962. 5. R. PRESSAT. Analiza demografică. Concepte-Metode-Rezultate (trad. din fr.), Bucureşti, 1974. 190 6. M. SPIEGELMAN, Introduction to Demography, Cambridge, 1968. 7. B. BENJAMIN. Health and Vital Statistics, Londra, 1968. 8. Peter R. COX. Demography. Ed. IV, 1970. 9. W.H.O. Manual of International Statistical Classification of Diseases, Injuries and Causes of Death, Geneva, 1967 (versiunea fr.: O.M.S. Manuel de clasification statistique internaţionale des maladies, traumatismes et causes de deces Genev, 1968). 10. Th. ILEA, P. PRUTEANU, G. GROSZ. Sănătatea publică (Medicină si igienă socială), 1966. 11. J. BOURGEOIS-PICHAT. In: „Population" 2, 3, 1951. 12. P. PRUTEANU. Mortalitatea infantilă exogenă şi endogenă. în: „Revista de statistică", 12, 1966. 13. V. SORA. O nouă metodă de estimare a mortalităţii infantile exogene şi endogene. în: „Revista de statistică", 2, 1971. VI B. MORBIDITATE 100. Statistică sanitară (medico-sanitară) (engl. healtli statistics, fr. statistique sanitaire, rus. sanitarnaia statistika şi mediţinskaia statistika, span. estadisticas sanitarias, germ. Statistik des Gesundheitswesens şi medizinische Statistik, ital. statistiche sanitarie, interi, statistica sanitari), ramură a statisticii sociale, care are ca obiect starea de sănătate, morbiditatea, activitatea instituţiilor sanitare; are legături strînse cu statistica demografică, în special în ceea ce priveşte statistica mortalităţii. Studiază şi mortalitatea, sub aspectul cauzelor de deces. în preocupările s.s. intră două grupe mari de probleme: 1) studiul stării de sănătate a populaţiei, în corelaţie cu factorii social-economici, culturali, igienico-sanitari etc.; 2) studiul activităţii unităţilor medico-sanitare, precum şi al mişcării cadrelor în aceste unităţi (inclusiv studiul dezvoltării reţelei de instituţii medico-sanitare). Pe linia simetriei existente între ştiinţa materială şi statistica de ramură, s.s. are drept corespondent sănătatea publică, ramură a medicinii care studiază starea de sănătate a populaţiei şi legităţile acesteia, cerinţele de asistenţă medicală ale populaţiei şi elaborează sisteme de măsuri medico-sociale şi metode de acţiuni corespunzătoare, menite să asigure ridicarea continuă a nivelului stării de sănătate a populaţiei. Sănătatea publică este ştiinţa ocrotirii sănătăţii populaţiei14. Constituirea unei ştiinţe noi, economia sănătăţii12, impune stabilirea de relaţii între s.s. şi această nouă disciplină. După P. M. Kozlov16, s.s. are ca sarcină studierea cantitativă a stării sănătăţii populaţiei şi a grupelor sale, a reţelei şi activităţii instituţiilor de ocrotire a sănătăţii, precum şi a eficienţei măsurilor îndreptate spre întărirea sănătăţii, prevenirea şi reducerea morbidităţii populaţiei. Demograful francez Michel Huber13 defineşte s.s. drept „statistici care pot contribui la cunoaşterea sănătăţii generale a unei populaţii, locuitorii fiind consideraţi în ansamblul lor sau pe grupe supuse unor condiţii particulare de existenţă". Din preocupările ei fac parte: bolile şi accidentele, infirmitatea şi invaliditatea, decesele, igiena individuală şi socială, igiena locuinţelor şi locului de muncă, prevenirea bolilor, igiena transporturilor, igiena comunităţilor umane, asigurările. Pe lîngă s.s., ca ramură a statisticii social-economice, există şi o altă ramură statistică, statistica medicală, bazată pe aplicarea metodelor statistico- 191 matematice în medicină şi biologie. Astfel, specialistul englez A. Bradford Hill11 distinge următoarele domenii aplicative ale statisticii în raport cu medicina: planificarea experienţelor (în sensul lui R. A. Fisher), statistica în medicină şi clinică şi statistica în ocrotirea sănătăţii. Numai cel de-al treilea domeniu revine s.s. De aceea, în cuprinsul lucrării sale sînt prezentate noţiunile clasice de repartiţii, valori tipice, sondaj, corelaţii. Dintre problemele avînd contingenţă cu s.s. şi statistica demografică, se' examinează tabelele de mortalitate şi tabelele de vindecare după tratament (o aplicaţie a tabelelor de mortalitate) şi indicii standardizaţi ai mortalităţii. în acelaşi sens francezii D. Schwartz şi Philippe Lazar20, expun în lucrarea lor metode statistice cu aplicaţii în medicină şi biologie. în literatura românească de specialitate distincţia este de asemenea clară; în lucrările lor, Victor Săhleanu 19 şi M. Steinbach 21 expun metodele statisticii matematice aplicate la biologie şi medicină. Aspectele medico-sanitare se exprimă într-un număr de variabile care pot fi ierarhizate în cadrul unui sistem de indicatori ai stării de sănătate. O schemă a acestor indicatori este cea propusă de dr. T. Huszar23: I. Indicatorii stării de sănătate şi ai factorilor care o influenţează . A. Indicatorii stării de sănătate a populaţiei. I. Indicatorii sănătăţii: — dezvoltarea fizică şi pşihomotorie a copiilor şi adolescenţilor — contingentul de persoane sănătoase — capacitatea de muncă — durata medie de viaţă — natalitatea şi în special fenomenele legate de ea, fertilitatea, fecunditatea, reproducţia etc* 2., Indicatorii de morbiditate şi mortalitate: — mortinâtalitatea — mortalitatea infantilă — mortalitatea generală — morbiditatea 3. Accidentele 4. Incapacitatea definitivă de muncă B. Indicatorii problemelor medico-sociale C. Indicatorii condiţiilor igienico-sanitare II. Indicatorii de dezvoltare A. Indicatorii asigurării populaţiei cu unităţi medico-sanitare şi de prevederi sociale ... B. Indicatorii asigurării populaţiei, cu cadre medico-sanitare C. Indicatorii înzestrării cu, aparaturi tehnico-medicală a, unităţilor medicale D. Indicatorii nivelului fonjdurilor alocate pentru sănătate publică III. Indicatorii de 'activitate ■ A. Indidătorir eficienţei sanitare a activităţii 1. Indicatorii ’ de deservire r>' 2. Indicatorii de problemă B. Indicatorii eficienţei economice ^a activităţii 1. Indicatorii dezvoltării, amplasării şi construirii de unităţi Sanitare noi 2. Indicatorii folosirii raţionale a bazei materiale 3. Indicatorii folosirii economice a creditelor bugetare 4. Indicatorii costului acţiunilor sanitare 192 Principala sursă informaţională statistico-sanitară românească o constituie „Anuarul statistic al Republicii Socialiste România" în special capitolul „Ocrotirea sănătăţii". Pe plan internaţional, cea mai importantă sursă statistică este „Anuarul statistic al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii" 2. S.s. privind mortalitatea şi morbiditatea se obţin din surse statistice „clasice", prelucrate cu mijloace statistice. Mortalitatea populaţiei constituie obiectul statisticii stării civile, datele privind decesele fiind consemnate în buletine demografice de deces. în ultimii ani s-au iniţiat noi modalităţi de obţinere a informaţiei necesare şi anume, analizele longitudinale. Una din experienţele recente, cea franceză 22, constă în folosirea unei formule de a combina informaţia obţinută la un recensămînt al populaţiei cu o anchetă prin sondaj. în acest scop, din fişele recensămîntului populaţiei Franţei din 1954 s-a constituit un eşantion care a fost urmărit în decursul anilor pentru a se studia mortalitatea diferenţială pe categorii socio-profe-sionale. Din punct de vedere metodologic s-a pus problema de a se asigura reprezentativitatea eşantionului şi prelucrarea diferiţilor indici (probabilităţi de deces pe vîrste, pe categorii socio-profesionale etc.). Morbiditatea populaţiei constituie obiectul unei evidenţe întrucîtva similare cu statistica stării civile, aceea organizată la unităţile medico-sanitare, prelucrată apoi succesiv cu metode statistice. în ultimul timp s-au introdus anchete prin sondaj, după principiile analizei longitudinale, asupra morbidităţii populaţiei. în România ancheta longitudinală 30 a fost precedată de o anchetă asupra stării de sănătate care s-a efectuat prin sondaj, cu un eşantion de 5,03% din populaţia totală a ţării (950 000 locuitori). Scopul ei a fost multiplu: cercetarea morbidităţii populaţiei, situaţia igienico-sanitară a gospodăriilor din circumscripţiile rurale, consumul de alcool, condiţiile medico-sociale ale familiei. Perioada a cuprins anii 1959 — 1961 şi s-a efectuat în 111 circumscripţii sanitare rurale, 66 circumscripţii sanitare urbane şi 35 întreprinderi. întregul teritoriu a fost stratificat după o serie de caracteristici climatice, demografice, economice şi culturale, stabilindu-se în final 10 teritorii de anchetă (I. Depresiuni intracarpatice; II. Subcarpaţii; III. Dealurile Vestice; IV. Podişul Moldovei; V. Podişul Getic; VI. Podişul Transilvaniei; VII. Cîmpia Dunării; VIII. Cîmpia de Est; IX. Delta Dunării şi litoralul Mării Negre; X. Podiştfl Dobrogei), cu 37 zone de anchetă. Sondajul a fost stratificat: personalul de anchetă a cuprins numai medici. Această anchetă a servit apoi ca bază pentru o cercetare longitudinală asupra morbidităţii succesive 33, într-un număr de 32 circumscripţii rurale, 20 circumscripţii urbane şi 2 întreprinderi, cu un eşantion de 230 000 locuitori. S-au efectuat de asemenea anchete privind morbiditatea prin boli profesionale 34 şi morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă 35. Prin grija OMS şi prin eforturile diferitelor ţări, s-au făcut numeroase anchete prin sondaj asupra stării de sănătate şi a morbidităţii36. Cele mai cuprinzătoare sînt anchetele permanente. în S.U.A., ancheta naţională de sănătate a fost iniţiată din 1957, avînd ca scop obţinerea în mod‘permanent de informaţii asupra bolilor, accidentelor, incapacităţii etc., furnizarea de date despre influenţa diferiţilor factori, consecinţele - economice şi sociale ale bolii şi incapacităţii. Eşantionul se determină în trepte. în fiecare săptă-mînă se anchetează un număr de gospodării, .fiecare gospodărie fiind chestionată o singură dată. Experienţa anchetelor de sănătate din diferite ţări a scos în evidenţă necesitatea rezolvării unor probleme metodologice în legătură cu constituirea eşan- 193 tionului şi a bazei de sondaj. Cea mai bună bază este recensămîntul populaţiei. Pot fi folosite de asemenea listele electorale, fişierul locuinţelor, sondajul areolar sau, acolo unde există, registrul naţional al populaţiei. Unele ţări şi-au întocmit eşantioane principale („Maşter Sample"). Se mai folosesc anchete longitudinale asupra dezvoltării fizice a populaţiei, în România asemenea anchete au înregistrat caracteristicile somatometrice: înălţimea, greutatea şi circumferinţa toracelui (perimetrul toracic). în anul 1950 Institutul de igienă şi sănătate publică a anchetat un eşantion de 125 000 copii şi adolescenţi între 3 şi 18 ani, iar în 1957 un eşantion de 310 000 copii şi adolescenţi între 0 şi 18 ani. Noi anchete s-au efectuat în 1964 şi 1971. Prin prelucrarea materialului statistic se calculează o serie de indici ca indicele ponderal, indicele Broca, indicele Davenport şi alţii care arată diferite rapoarte şi corelaţii dintre caracteristicile somatometrice. 101. Caz de îmbolnăvire (engl. case of disease, fr. cas de maladie, rus. sluceai bolezni, span. casos de enfermedad, germ. Krankheitsfall, ital. caso di malattia, interi, caso de morbiditate), boală depistată cu prilejul prezentării pacientului la medic sau cu prilejul revenirii pacientului spre a fi examinat şi tratat. Se face distincţie între c.î., boală depistată pentru prima oară şi caz vechi de îmbolnăvire, boală depistată anterior şi pentru care bolnavul recurge în mod repetat la asistenţă medicală. 102. Morbiditate (< lat. morbus „boală"; engl. morbidity, fr. morbidite, rus* zabolevaemost, span. morbilidad, germ. Morbidităt şi Erkrankungshăufigkeit, tal. morbosita, interi, morbiditate), frecvenţă sau intensitate a îmbolnăvirilor intr-o populaţie. îl03. Statistică a morbidităţii (engl. morbidity statistics şi sickness statistics, fr. statistique de morbidite, rus. statistika zabolevaemosti, span. estadisticas de morbilidad, germ. Krankheitsstatistik, ital. statistica della morbosita, interi. statistica de morbiditate), parte a statisticii sanitare ce are ca obiect de analiză cazurile de îmbolnăvire depistate prin prezentarea pacienţilor la medic. Există dificultăţi din cauza lipsei unei distincţii clare între starea de sănătate şi boală. 104. Cauză de deces (engl. cause of death, fr. cause de deces, rus. pricina smerii, span. causa de muerte, germ. Todesursache, ital. causa di morte, interi. causa de decesso), fenomen care a provocat direct sau indirect decesul. 105. Cauză principală (iniţială) a decesului (engl. primary cause of death şi principal cause of death, fr. cause principale sau iniţiale de deces, rus. osnovnaia pricina smerti, span. causa principal de la muerte, germ. primare Todesursache, ital. causa iniziale di morte sau causa primaria di morte, interi. causa primari de decesso), boală sau traumatism care a declanşat evoluţia morbidă ce a condus la deces. 106. Cauză directă (imediată) a decesului (engl. immediate cause of death, fr. cause immediate du deces şi cause terminale du decis, rus. neposredstvennaia pricina smerti, span. causa immediata de la muerte, germ. unmittelbar zum Tode filhrendes Leiden, ital. causa immediata di morte şi causa terminale 194 di morte, interi, causa immediate de decesso), ultimul fenomen din lanţul fenomenelor morbide care au determinat decesul. 107. Cauze antecedente ale decesului (engl. underlying cause of death, fr. causes antecedentes du dâces, rus. pervonacealania pricina smerti, span. causas remotas de la muerte, germ. Grundleiden, ital. causa iniziale di morte, interi. causa subjacente de decesso), cauze anterioare care au favorizat producerea decesului. 108. Rată (indice) de mortalitate după cauza de deces (engl. cause specific mortality rate; fr. taux de mortalite par cause, rus. koeffiţient smertnosti ot opredelionnîh pricin, span. taso de mortalidad por causas, germ. Sterbeziffer nach Todesursachen, ital. quoziente di mortalită per causa, interi, rata de mortalită secundo causa), indicator de frecvenţă a deceselor provocate de o anumită cauză, într-o populaţie. Se determină ca orice indice de mortalitate raportînd numărul deceselor determinate de cauza respectivă la numărul mediu al populaţiei; rezultatul se exprimă însă la 100 000. 109. Proporţie a deceselor după cauză (mortalitate proporţională) (engl. pro-portionate mortality, fr. proportion des deces par cause, rus. otnositelnîi pokazatel smertnosti sau ekstensivnîi pokazatel smertnosti, span. proporcion de defunciânes por una causa, germ. Anteil der Sterbefălle nach XJrsachen sau relative Morta-lităt, ital. quota di decessi per causa, interi, rata de decessos secundo causa), greutatea specifică, exprimată în procente, a deceselor provocate de o anumită cauză, în numărul total al deceselor. Date statistice, preluate din Anuarul de statistică sanitară mondială a O.M.S., pe anul 1965 (apărut în 1968) prezintă rata de mortalitate după cauza de deces şi proporţia deceselor după cauză (boli cardio-vascu-lare) astfel: Decese prin boli cardio-vasculare în cîteva ţări Ţări Numărul deceselor Rată de morta¬ Mortalitate propor¬ litate (la 100 000 ţională (în % faţă locuitori) de totalul deceselor) S.U.A. 990 192 510,9 54,2 Ungaria 56 293 554,7 52,1 Anglia 284 408 595,5 51,8 Canada 75 587 386,2 50,8 România 75 656 397,6 46,3 Italia 238,164 452,0 46,0 Olanda 44 316 360,4 45,2 Cehoslovacia 62 945 444,6 44,6 Austria 41 298 569,2 43,8 R. F. Germania 288 897 489,6 42,6 Japonia 273 343 278,1 39,2 Polonia 79 921 253,8 34,4 Franţa 184 093 376,3 34,1 195 Pentru România, cei doi indicatori sînt prezentaţi în tabelul următor: Decedaţii, pe unele cauze, în anii 1938 şi 1968 Numărul Rată de morta¬ Mortalitate deceselor litate (la 100 000 proporţională locuitori) (în % faţă de total decese) 1938 1968 1938 1968 1938 1968 Pecedaţi-total din 297 568 1 1 907,4 955,9 100,0 100,0 care: 188 509 1. Boli infecto-para- 13 484 2 255 86,4 11,4 4,5 1,2 zitare* din care: 2 257 10 14,5 0,1 0,8 ** --- scarlatina 2. Tuberculoza j 26 124 4 217 167,5 21,4 0,8 2,2 3. Cancer şi alte 7 338 23 752 47,0 120,4 2,5 12,6 tumori maligne 4. Boli ale sistemului 11 261 27 939 72,2 141,7 3,8 14,8 nervos şi organelor de simţ 5. Boli ale aparatului 57 261 36 859 367,0 186,9 19,2 19,6 respirator 6. Boli ale aparatului 22 554 50 277 144,6 254,9 7,6 26,7 cardio-vascular 7. Boli ale aparatului 31 977 9 633 205,0 48,8 10,7 5,1 digestiv 8. Malformaţii conge¬ 48 975 13 970 313,9 70,8 16,4 7,4 nitale şi boli spe¬ cifice primului an de viaţă * Fără T.B.C., sifilis, gripă ** Sub 0,1% Circa 73% din totalul deceselor anului 1968 în România sînt determinate de cancer şi tumori maligne, de boli ale sistemului nervos şi ale organelor de simţ, de boli ale aparatului respirator şi ale aparatului cardio-vascular. A scăzut ponderea deceselor prin boli infecto-parazitare şi tuberculoză. 110. Clasificare statistică internaţională a bolilor, traumatismelor şi cauzelor «de deces (engl. International Statistical Clasification of Diseases, Injuries .and Causes of Death, fr. Classification internaţionale statistique des maladies, traumatismes et causes de deces), nomenclatură a cauzelor de îmbolnăvire şi de deces, întocmită după anumite criterii şi adoptată pe plan internaţional, în scopuri de comparabilitate, în statistica mortalităţii şi morbidităţii. Un asemenea instrument statistic a fost propus la primul Congres Internaţional de Statistică organizat, din iniţiativa lui Adolphe Quetelet şi William Farr, 196 în 1853 la Bruxelles; la sesiunea I.I.S. din 1893, demograful şi medicul francez Jacques Bertillon a prezentat proiectul „Listei internaţionale a cauzelor de deces". Actuala clasificare1 are 3 variante: mare, cu 999 cauze; intermediară, cu 150 cauze şi prescurtată, cu 50 cauze. Aceasta din urmă, desemnată cu termenul „Lista B“, se prezintă astfel: B.l. Tuberculoza aparatului respirator; B.2. Alte forme de tuberculoză; B.3. Sifilis şi sechele; B.4. Febra tifoidă; B.5. Holera; B.6. Disenterie de toate formele; B.7. Scarlatină şi anghina streptococică; B.8. Difteria; B.9. Tuşea convulsivă; B.10. Infecţii cu meningogoci; B.ll. Ciuma; B.12. Poliomielita anterioară acută; B.13. Variolă; B.14. Rugeolă; B.15. Tifos şi alte rickettsioze; B.16. Paludism; B. 17. Toate celelalte boli infecţioase clasice şi parazitare; B.18. Tumori maligne, inclusiv bolile ţesuturilor limfatice şi hematopoetice; B.l9. Tumori benigne şi tumori de natură neprecizată; B.20. Diabet zaharat; B.21. Anemii; B. 22. Leziuni vasculare afectînd sistemul nervos central; B.23. Meningită nemeningococică; B.24. Reumatism articular acut; B.25. Cardiopatie reumatismală cronică; B.26. Arterioscleroza coronarelor şi miocardita degenerativă; B.27. Alte boli ale inimii; B.28. Hipertensiune cu cord; B. 29. Hipertensiune fără menţiunea despre atingerea cordului; B.30. Gripa; B.31. Pneumonie; B.32. Bronşită; B.33. Ulcerul gastric şi duodenal; B.34. Apendicita; B.35. Ocluzia intestinală şi hernia; B.36. Gastrita, duodenita, enterită şi colită fără diaree a noului născut; B. 37. Ciroza ficatului; B.38. Nefrita şi nefroză; B. 39. Hipertrofia prostatei; B. 40. Naşteri, complicaţii ale gravidităţii, urmări; B. 41. Malformaţii congenitale; B.42. Leziuni obstetricale, asfixie şi atelectazie postnatală; B.43. Infecţiunile noului născut; B.44. Alte boli proprii primei copilării şi debilitate fără specificare; B.45. Senilitate, fără specificarea psihozei şi cauze rău definite sau necunoscute; B.46. Toate celelalte boli; B.47. Accidentele datorate vehiculelor cu motor; B.48. Toate celelalte accidente; B.49. Sinucideri şi îmbolnăviri; B.50. Omucideri şi răniri prin împrejurări de război. 111. Indicator de morbiditate (engl. morbidity rate sau ratio, fr. indice de mesure de la morbidite, rus. pokazatel zabolevaemosti, span. indice de morbilidad, germ. Masszahl der Morbidităt, ital. indice di morbosită, interi, indice del morbiditate), indicator care măsoară frecvenţa îmbolnăvirilor, durata şi gravitatea lor etc. 112. Rată (indice) de morbiditate (engl. incidence rate, fr. taux de morbidite, rus. koeffiţient ceastotî zabolevanii, span. tasa de morbilidad, germ. Erkrank-ungsziffer sau Morbiditătsziffer, ital. quoziente di morbiditâ, interi, rata de morbiditate), indicator care măsoară frecvenţa cazurilor noi de îmbolnăvire prin raportarea acestora la numărul mediu al populaţiei. Termenul indice de incidenţă utilizat în unele lucrări de specialitate nu este recomandat. 113. Proporţie a bolnavilor (rată de prevalenţă) (engl. prevalence rate, fr. proportion des malades, rus. proţent bolnîh, span. proporcion de enfermos, germ. Krankenbestandsziffer, ital. proporzione di malati, interi, ratio de malados), raport între numărul total al bolnavilor (cazuri noi şi vechi) de o anumită boală şi numărul mediu al populaţiei. 114. Incapacitate de muncă (engl. disability, fr. incapacite, rus. utrata trudo-sposobnosti, span. incapacidad, germ. Arbeitsunfâhigkeit, ital. inabilită şi inva- 197 lidită, interi, inhabilitate), imposibilitate de exercitare a unei activităţi, ca urmare a unei boli sau accident, pentru care, după legislaţiile naţionale, se acordă concediu medical. 115. Boală profesională (engl. occupational disease, fr. maladie professionnelle, rus. profesionalnoe zabolevanie, span. enfermedad professional, germ. Berufs-krankheit, ital. malattia professionale, interi, maladia profesional), afecţiune produsă ca urmare a exercitării unei meserii sau profesiuni, determinată de factori nocivi fizici, dinamici sau biologici caracteristici locului de muncă, sau de suprasblicitarea organismului în procesul de muncă. 116. Mortalitate pe profesiuni (engl. occupational mortality, fr. mortalite par profession, rus. smertnost po rodu zaneatia, span. mortalidad por profesiones, germ. Sterblichkeit nach Berufen, ital. mortalită secondo la professione, interi. mortalitate secundo profession), frecvenţă a deceselor în rîndul unei populaţii constituite după criteriul profesiunilor. 117. Mortalitate profesională (engl. occupational disease mortality, fr. mortalite professionnelle, rus. professionalnaia smertnost, span. mortalidad profesional, ital. mortalită professionale, interi, mortalitate occupational), intensitate a mortalităţii datorate exercitării unei profesiuni; se exprimă în indici de supramortalitate. 118. Durată medie a cazurilor de îmbolnăvire (engl. average duration per case, fr. duree moyenne des cas de maladie, rus. sredniaia dlitelnost odnogo sluceaia zabolevaemosti, span. dur acid n media de los casos de enfermedad, germ. durchschnittliche Krankheitsdauer, ital. durata medie dei casi di malattia, interi, duration medie casual), raport între numărul de zile de boală şi numărul persoanelor bolnave în cursul perioadei respective. Un indicator mai exact este durata medie de internare, la numitor figurînd numărul persoanelor internate. 119. Număr mediu de zile de boală (engl. mean number of days of illness, fr. nombre moyen de journâes de maladie, rus. srednee cislo dnei netrudospo-sobnosti, span. numero medio de dias de enfermedad, ital. numero medio di giornale di malattia, interi, numero medie de jornos de maladia), indicator al incapacităţii de muncă, exprimînd numărul de zile pierdute din cauza bolii, în România, morbiditatea cu incapacitate temporară de muncă se studiază cu ajutorul mai multor indici: de frecvenţă (raportul dintre numărul certificatelor iniţiale de concediu medical şi numărul mediu scriptic al personalului), de gravitate (raportul dintre totalul zilelor de incapacitate temporară de muncă plătite şi numărul mediu scriptic al personalului), durata medie a unei îmbolnăviri (raportul dintre totalul zilelor de incapacitate temporară plătite şi numărul certificatelor iniţiale de concediu medical). Aceşti indici se urmăresc pe cauze de boli şi pe ramuri de activitate. 120. Rată (indice) de letalitate (engl. case fatality rate, fr. taux de letalite şi taux de mortalite clinique, rus. koeffiţient letalnosti, span. tasa de letalidad, germ. Letalitătsziffer şi Letalitătskoeffizient, ital. quoziente di letalită, interi. frequentia de letalitate), frecvenţă a deceselor în rîndul persoanelor bolnave. Se calculează de obicei ca letalitate spitalicească. 198 BIBLIOGRAFIE lj O.M.S. Manuel de la classification statistique internaţionale des maladies, j traumatismes et causes de deces (Fonde sur Ies recommandations de la j Conterence pour la huiti&me revision (1965) et adoptă par la Dix-Neuv-", ; ieme Assemblee Mondiale de la Sânte). Voi. 1, 2 Geneve, 1968. % O.M.S. Annuaire de statistique sanitaires mondiales. 1967. Voi. I: Mou-: vement de la population et causes de deces. Vol.II: Maladies infectieuses: I cas, deces et vaccination. Voi. III: Personnel de sânte et etablissements | hospitaliers, Geneve, 1970. (Notă. Pînă în 1964, cînd s-au publicat datele t ; j din 1961, anuarul a apărut cu titlul Statistiques epidemiologiques et demo-. _j graphiques annuelles. Din 1965 (date 1962) are titlul actual. 3. O.M.S. Rapport de statistiques sanitaires mondiales (lunar) Notă. Pină la sfîrşitul anului 1967, a apărut cu titlul Rapport epidemiologique et demographique. 4. O.M.S. Serie de rapports techniques. 5. O.M.S. Sânte publique et developpement chez l'homme, Geneve, 1972. 6. O.M.S. La sânte et Ies soins medicaux dans Ies comptes sociaux, demo gr a-phiqiies et economiques. Conf. Eur. Statis./W9. 36/4 EURO 4913/4, 10 fevrier 1971 (Pregătit de Richard Stone). 7. O.M.S. L'integration du secteur „Sânte" dans Ies systemes de comptabilite naţionale. Conf. Eur. Statis./W9. 36/5 29 janvier 1971 (Dr. M. Grais). 8. U.S. Departament on Health, Education and Welfare. Public Health Service (1798). National Center for Health Statistics, Age Pattern in Medical Care, Illness, and Disability, United States 1968—1969. Rok-ville, Md. april 1972. 9. ONU. Bulletin Demographique des Nations Unies, no. 6, 1962, traitant plus particulierement de l'etat et de l’evolution recente de la mortalite dans le monde. Nations Unies, New York, 1963. 10. B. BENJAMIN. Health and Vital Statistics, Londra, 1968. 11. A. BRADFORD HILL. Principles of Medical Statistics, Londra, 1966. 12. J. BRUNET-JAILLY. Essai sur Veconomie generale de la sânte, Paris, 1971. (Recenzat în: Ştiinţe economice, Revistă de recenzii si sinteze, voi. X, 1, 1973, Bibi. C.I.D.S.P.). 13. M. HUBER. Statistiques demo graphiques et sanitaires. Voi. V, Paris. 14. Th. ILEA, P. PRUTEANU, G. GROSZ. Sănătate publică (Medicina şi igiena socială). Teorie şi metodă, Bucureşti, 1966. 15. P. M. KOZLOV. Sanitarnaia statistika, Moscova, 1955. 16. Metodologhiceskie voprosî sanitarnoi i mediţinskoi statistiki, Moscova, 1965. 17. V. V. PAEVSKII. Voprosî demograficeskoi mediţinskoi statistiki, Moscova, 1970, 372 pag. 18. G. ROSCH. Economique medicale. Un systeme de services collectifs, Paris, 1973. 19. V. SĂHLEANU. Metode matematice în cercetarea medico-biologică, 1957. 20. D. SCHWARTZ, Ph. LAZAR. Elements de statistique medicale et bio-logique, Paris, 1964. 21. M. STEINBACH. Prelucrarea statistică în medicină şi biologie, 1961. 22. G. CALOT, M. FEBVAY. La mortalite differentielle suivant le milieu social. Presentation d’une methode experimentee en France sur la periode 1955-1960. 199 23. T. HUSZAR. Sistemul de indicatori ai sănătăţii publice. în: Lucrările celei de-a treia consfătuiri ştiinţifice de statistică, 5—7 decembrie. D.C.S., 1964. 24. T. HUSZAR, M. GEORGESCU. Costul asistenţei spitaliceşti. în: „Revista de statistică*', 8, 1966. 25. T. HUSZAR. Mortinatalitate a în România. în: „Revista de statistică", 5, 1967. 26. T. HUSZAR, A. TODOR. Costul unei boli cronice pentru stat şi pentru familie. în: „Revista de statistică", 1, 1968. 27. I. LAPUSAN. Studiul eficienţei economice a unităţilor sanitare. în: „Revista de statistică", 5, 1968. 28. I. LAPUSAN ş.a. Costul asistenţei spitaliceşti pe tipuri de spitale. în „Revista de statistică", 10, 1968. 29. P. MUREŞAN ş.a. Aspecte metodologice ale studiului mortalităţii în ţara noastră. în: „Revista de statistică", 3, 1967. 30. P. MUREŞAN. Metodologia şi rezultatele unei anchete privind morbiditatea succesivă. în: „Revista de statistică", 5, 1963. 31. P. PRUTEANU. Tabele de mortalitate pe cauze de deces. în: „Revista de statistică", 2, 1966. 32. D. N. SHANBHAG. On a Vector-valued Birth and Death Process. în: „Biometrics", 28, 417—425, June, 1972. 33. P. MUREŞAN. Metodologia şi rezultatele unei anchete privind morbiditatea succesivă. în: „Revista de statistică", 6, 1963 şi P. MUREŞAN: Studiul longitudinal al stării de sănătate şi al morbidităţii. în: „Studii de statistică", D.C.S., V, 1967. 34. V. FLORESCU, I. LAPUSAN, N. SCORTAN. Metodologia de cercetare şi cîteva date mai importante privind bolile profesionale în corelaţie cu factorii de mediu din întreprinderi. în: „Studii de statistică", D.C.S., V, 1967. 35. P. MUREŞAN, I. LAPUSAN, D. SUCIU. O nouă metodă de studiu a morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă. în: „Studii de statistică", D.C.S., III, 1964. 36. O.M.S. Biroul Regional pentru Europa, Aprilie 1967. Anchetele permanente de sănătate ale populaţiei. în: Documentar de statistică sanitară şi demografică. C. Morbiditatea, 1968. 37. O experienţă semnificativă: Studiul statistic longitudinal asupra bolii cardio-vasculare, într-o comunitate — oraşul Framingham. în: „Annals of New York Acad. of Sciences", Voi. 107, art. 2, 1963, p. 539. Reprodus în: Documentar de statistică sanitară şi demografică. C. Morbiditatea. 38. V. LUPU, N. SCORTAN. Variaţii în structura şi dinamica morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă pe unele ramuri de producţie şi grupe de boli. în: „Studii de statistică", D.C.S., VI, 1969, p. 608 şi urm. VI C. TABELA DE MORTALITATE 100. Tabelă de mortalitate (engl. life table, fr. table de mortalite, rus. tăbliţa smertnosti, span. tabla de mortalidad, germ. Sterbetafel, ital. tavola di mortalită, interi, tabella de mortalitate), tabelă demografică care conţine valorile mai multor funcţii biometrice, principala fiind aceea a probabilităţilor de deces, care exprimă ordinea de dispariţie a unei colectivităţi (cohorte) prin efectul 200 mortalităţii ca funcţie de vîrstă, adică legea de mortalitate. Intrucît probabilitatea de deces are ca probabilitate contrarie pe cea de supravieţuire, se mai foloseşte expresia tabelă de viaţă sau tabelă de supravieţuire. în rom. se utilizează aproape exclusiv denumirea t.m. în funcţie de scopul urmărit şi, în mod corespunzător, de populaţia la care se referă, ca şi de funcţiile reprezentate, o t.m. poate fi demografică, descriind mortalitatea într-o populaţie sau subpopulaţie (a unui judeţ, oraş etc.) sau actuarială, întocmită pentru o colectivitate particulară de persoane, cu funcţii suplimentare care interesează asigurările de persoane. Principalele funcţii într-o t.m. sînt: vîrstă, probabilitatea de deces, probabilitatea de supravieţuire, numărul supravieţuitorilor, durata medie de viaţă. 101. Funcţie biometrică (engl. life table function, fr. fonction des tables de mortalite, rus. biometriceskaia funkţia, span. funcion biometrică şi funciân de las tablas de mortalidad, germ. Sterbetafelfunktion, ital. funzione biometrică şi funzione della tavola di mortalită, interi, function de mortalitate), indicator al intensităţii deceselor într-o colectivitate; cuprinde: probabilitatea de deces, numărul supravieţuitorilor şi durata medie de viaţă. într-o reprezentare simplă f.b. sînt considerate ca discontinue: probabilitatea de deces, de ex., este aceeaşi pentru toate valorile cuprinse între x şi x + 1, % fiind considerat un număr întreg. Interpretarea ştiinţifică este aceea a continuităţii funcţiilor biometrice; probabilitatea de deces, în acest caz, este ca o persoană de vîrstă x să moară la o vîrstă cuprinsă între x şi x Ax ani. 102. Rădăcină a tabelei de mortalitate (engl. radix sau root of the life table, fr. racine de la table de mortaliU, rus. horen tabliţî smertnosti şi ishodnaia so-vokupnost rodivşihsea, span. raiz de la tabla de mortalidad, ital. rădice della tavola di mortalită, interi, rădice del tabella de mortalitate), efectiv iniţial al generaţiei (cohortei) pentru care se construieşte tabela de mortalitate, echivalat cu 1 000, 10 000 sau 100 000 persoane, indiferent dacă este vorba de o cohortă fictivă sau de una reală. Se notează cu l0. 103. Supravieţuitori (engl. survivors, fr. survivants, rus. dojivaiuşcie, span. supervivientes, germ. t)berlebende, ital. sopravviventi, interi, superviventi), persoanele în viaţă la vîrstă exactă x; se notează cu lx. Numărul iniţial al s dintr-o tabelă de mortalitate scade ca rezultat al efectului mortalităţii; la vîrstă to (de obicei 100 ani) dispare ultimul s. (v. grafic 30 pg. 202). 104. Tabelă de viaţă (de supravieţuire) (engl. life table, fr. table de survie, rus. tăbliţă dojivaiuşcih, span. tabla de superviviencia, germ. Vberlebenstafel, ital. tavola di sopravvivenza, interi, function de supervivenza), tabel care prezintă o serie de valori ale numărului supravieţuitorilor indicînd ordinea de supravieţuire, în opoziţie cu ordinea de deces redată de o tabelă de mortalitate. 105. Decedaţi în tabela de mortalitate (engl. the number dying at age interval, fr. nombre de dicbs x, x + 1, rus. cislo umiraiuşcih mejdu vozrastami x, x + 1, germ. die Zahl der Personen die das vollendete x-te Lebensjahr erreicht haben, aber vor Vollendung des (x + 1) — ten Lebensjahres sterbeni ital. numero di morţi in etă x, x -f- 1), numărul persoanelor decedate din rîndul supravieţuitorilor la ultima aniversare (în ani împliniţi), înainte de a ajunge la vîrstă următoare. Se notează cu d(x, x -f 1), sau d*. (v. grafic 31, pg. 203). 201 Numărul supravejuitorîlor (|x) Fig. 30. — Curba supravieţuitorilor din populaţia masculină a României (1970-1972) 106. Probabilitate de deces (engl. probdbility of death, fr. quotient de mortalite dar şi probabilitâ de deces, rus. veroiatnost smerti şi veroiatnost umeret, span. probabilidad de muerte, germ. Sterbewahrscheinlichkeit, ital. probabilitâ di morte, interi, probabilitate letal), probabilitatea ca o persoană de vîrstă # să moară înainte de a ajunge la vîrstă x + 1, adică în intervalul x, x + 1; se notează cu Qx şi se determină raportînd numărul decedaţilor în intervalul x, x 1 la numărul supravieţuitorilor: a _ d(x, x + 1) întrucît dx = lx — lx+1 şi lx+1 = lx — dx lx rezultă px = *?--.*• = 1 _ h- = 1 _ qx ^X lx De unde: tv + ^x ~ î- NOTĂ. Calculată ca raport, p.s. poartă denumirea de coeficient de supravieţuire. în acest caz, valorile se raportează la aceeaşi bază şi se utilizează la proiectările demografice. 108. Număr de ani trăiţi între două vîrste (engl. number of years lived sau the number living at age x last birthday, fr. nombre des annees vicues entre deux âges, rus. cislo jivuşcih, span. numero de anos vividos entre dos edades, germ. verîebte Zeit zwischen zwei Altern, ital. numero di anni vissuti tra due etă, 203 interi, numero des annos pervivite), numărul mediu de ani trăiţi de supravieţuitorii de vîrstă x la ultima aniversare; se notează cu Lx şi se determină: T lx + lx+i ____________ lx + lx+i lx + (lx dx) dx Lx =--------------- sau -----------------= --------------- = lx-------- 2 2 2 2 Seria de valori Lx este populaţia staţionară, cînd este construită pentru o generaţie ipotetică. 109. Număr total de ani trăiţi de întreaga generaţie (engl. total number of yeavs lived sau total after life-time, fr. nombre des annees vecues apres un certain âge, rus. obşcee cislo celovekolet projitih dannoi sovokupnostiu ot vozrasta x let do predelnogo vozrasta co vkliucitelno, span. numero de anos vividos despuis de cierta edad, germ. iiber dem Alter x verleble Zeit, ital. numero totale di ani vissuti dopo una data etă, interi, awftos pervivite post etate), numărul total de ani trăiţi de supravieţuitorii din tabela de mortalitate de la vîrstă x si peste. Se notează cu Tx şi se determină: Tx = 2Lx însumarea după Lx se face începînd de la vîrstă co spre vîrstă 0. 110. Speranţa de viaţă la vîrstă X (engl. expectation of life at age x, life expectancy şi average number of years of life remaining at beginning of age interval, fr. espdrance de vie ă l âge x, rus. srednaia prodoljitelnost predstoiaşcei jizni v vozraste x, span. esperanza de vida a edad x, germ. mittlere Lebenser-wartung im x Altersjahre, ital. speranza di vita alia etă x, interi, expectantia de vita post etate), numărul mediu de ani pe care-i are de trăit o persoană în Speranţa de vîajS (x) Fig. 32. — Curba speranţei de viaţă a populaţiei masculine a României (1970-1972) 204 vîrstă x, în condiţiile ordinei respective de mortalitate. Se notează şi se determină după formula: co—1 «S = --------- lx l» 111. Speranţă de viaţă la naştere (la 0 ani) (engl. expectation of life at birth şi mean length of life, fr. esperance de vie ă la naissance şi vie moyenne, rus. pvodoljitelnost predstoiaşcei jizni pri rojdenii sau sredniaia prodoljitelnost jizni, span. esperanza de vida al nacer şi vida media, germ. Lebenserwartung bei der Geburt şi durchschnittliche Lebensdauer, ital. speranza di vita alia nascita şi vita media alia nascita, interi, vita medie), numărul mediu de ani pe care îi are de trăit un nou născut din cohorta adoptată în tabela de mortalitate (deci la naştere), presupunînd că ordinea de deces la toate vîrstele va fi aceea exprimată de tabela respectivă de mortalitate. Se notează cu e% şi se determină după formula: co—l T,L* n *=0 în limbajul curent se utilizează termenul durată medie de viaţă. Absolut neindicată este folosirea expresiilor vîrstă medie şi longevitate care au cu totul alt sens. 112. Viaţă medie, v. Speranţa de viaţă la naştere. 113. Viaţă probabilă (mediană) (engl. median length of life sau probable length of life, fr. vie mediane sau vie probable, rus. veroiatnaia prodoljitelnost predstoiaşcei jizni, span. vida probable şi vida median, germ. wahrscheinliche Lebensdauer, ital. vita mediana alia nascita sau vita probabile dei neonati, interi. longor probabile de vita), numărul de ani după care vor mai trăi, după vîrstă x, jumătate din supravieţuitorii acelei vîrste, sau durata vieţii pe care o atinge un nou născut, cu probabilitatea de 0,5. Există procedee grafice şi numerice de determinare a v.p. care se notează cu V^. Numeric se poate folosi următorul procedeu (de interpolare a medianei): Vm = n+ lx+n ~ {lx : 2) -lx in care: Vm = v.p. lx+n = numărul supravieţuitorilor de vîrstă x + n; mai mare decît lx :2 lx+n+i = numărul supravieţuitorilor de vîrstă x + n + 1; mai mic decît lx : 2 n = numărul de ani peste care, în urma reducerii prin mortalitate, lx de la care se porneşte calculul va fi cu puţin mai mare decît jumătatea lui. 114. Viaţă normală (vîrstă modală la deces) (engl. modal age at death sau normal age at death, fr. âge modal au dices sau vie normale, rus. normalnaia pro- 205 doljitelnost predstoiaşcei jizni sau srednii vozrast umerşih, span. edad modal de los fallecidos sau edad normal de los fallecidos, germ. normale Lebensdauer sau Normalsterbealter, ital. etă normale dei morţi, vita normale sau vita modale, interi, etate modal al decesso), vîrstă la care se înregistrează frecvenţa maximă a deceselor în repartiţia lor statistică după tabela de mortalitate. Există procedee grafice şi numerice de determinare a v.n., notată cu V n. O formulă uzitată este următoarea (de interpolare a modului): TT . dm dm_ i Vn = ' Zdm — dm+1 — dm~i în care: Vn = v.n. xm = vîrstă la care se înregistrează cele mai multe decese dm = numărul maxim de decese dm-1 = numărul de decese în intervalul imediat anterior dm+1 = numărul de decese în intervalul imediat superior 115. Durată a vieţii umane (engl. human longevity şi length of life, fr. duree de la vie humaine, rus. prodoljitelnost celoveceskfli jizni, span. duracion de la vida, humana, germ. normale menschliche Lebensdauer, ital. durata della vita, interi, duration normal del vita human), durata normală a vieţii umane; este redată aproximativ de vîrstă modală. 116. Longevitate (engl. life span, fr. longevite, rus. predelnii vozrast, span. longevidad, germ. menschiches Hochstalter, ital. longevită, interi, longevitate human maximal), vîrstă maximă pînă la care poate trăi fiinţa umană ca specie, în cele mai bune condiţii; se evaluează în general la 100 de ani şi se presupune că această limită nu s-a schimbat în timp. 117. Intensitate (forţă) a mortalităţii (rată instantanee de deces) (engl. force of death sau instantaneous death rate, fr. intensite de la mortalite sau quotient instantane de mortalite, rus. sila smertnosti, span. tasa instantanea de mortalidad, germ. Sterblichkeitkraft, ital. for za de la mortalită sau tasso instantaneo di mortalită, interi, intensitate de mortalitate şi rata instantanee de mortalitate), probabilitate de deces, în cazul în care funcţiile biometrice se consideră ca funcţii continue; probabilitatea ca o persoană în vîrstă de x ani să moară la o vîrstă cuprinsă între x şi x + dx (şi nu între x şi x -f- 1), x fiind un număr întreg. Se notează cu y.(x) şi se determină după formula: / \ l (x) [i{x) ------------sau hx) n(x) = -[/*/(*)]'. ceea ce înseamnă că i.m. este egală cu derivata logaritmică a funcţiei de supravieţuire (numărul supravieţuitorilor) luată cu semn schimbat. NOTĂ. Pentru a înţelege această funcţie biometrică sînt necesare cîteva consideraţii asupra funcţiilor continue. în mod obişnuit probabilitatea de deces qx a fost considerată aceeaşi pentru toate valorile cuprinse între x şi x + 1, x fiind un număr întreg, ceea ce înseamnă că funcţiile sînt prezentate ca discontinue. Grafic ele se prezintă 206 d3ci ca nişte curbe cu trepte orizontale, avînd în fiecare punct de pe abscisă un număr întreg, acestea fiind puncte de discontinuitate. Raţiuni practice pledează pentru folosirea unor funcţii discontinue de acest fel; teoretic însă, nu este justificată o asemenea considerare. De aceea, este necesară introducerea unor funcţii continue. în acest caz, probabilitatea de deces este \l(x), funcţie continuă ce admite o derivată de ordinul întîi. Considerăm de asemenea funcţia de supravieţuire l(x) ca funcţie continuă (numărul supravieţuitorilor) şi care reprezintă numărul mediu de persoane, de vîrstă iniţială a care a ajuns să împlinească x ani. Ca să se obţină l(x + dx) pornind de la lx trebuie scăzut din lx numărul persoanelor care au murit în intervalul de timp dx. Acest număr este egal cu l{x) \l(x) dx. Se stabileşte deci relaţia: l(x -f- dx) = l{x) — l(x) (j.(x) dx sau l(x) - l(x + dx) \l(x) dx = /(*> Întrucît l(x) este o funcţie continuă, admiţînd o derivată de ordinul întîi prin dezvoltări se obţine: (ji(x) = — sau l(x) V-(x) = - [lnl(x)Y Invers, l(x) se poate exprima în raport cu ii(x) astfel: In l(x) = — \ ţi(t) dt unde a = o constantă arbitrară. Deci: Prin determinarea lui a se observă că pentru x = a trebuie să existe ia = l(a), adică numărul iniţial de persoane de la care s-a plecat. Este necesar ca: -f l a = e Ja e însă e J« = e . e Ja Compararea ultimelor egalităţi arată că: -V ix(/) dt = la.e •'* lx : 207 Odată cunoscută acestă relaţie care exprimă l(x) în funcţie de jz(;v), se pot determina celelalte funcţii biometrice în funcţie de y.{x). Astfel: la • Cx+1 n(0 dt P(X) - P(x) ■ A la • e 'x+1 ■s: li{t) dt Vi(0 dt de unde: S*+i 11(0 * /(* + d/) d/ iar speranţa medie de viaţă este: 1 e(x) =--------l IM Jo Această tratare a funcţiilor biometrice ca funcţii continue este indispensabilă pentru teoria modelelor populaţiei stabile. Există şi alte posibilităţi de expunere a funcţiilor biometrice continue (4). 118. Rată (coeficient) medie de mortalitate (engl. central death rate, fr. taux moyen de mortalite, rus. tablicinîi koeffiţient smertnosti, span. coeficiente medio de mortalidad, germ. Sterbetafel-Sterbekoeffizient, ital. coefficiente medio di mortalită, interi, quotiente central de mortalitate), indicator de mortalitate, determinat ca raport între decedaţii în vîrstă de x şi x + h ani din tabela de mortalitate şi populaţia medie a vîrstei respective; se calculează după formula: dx lz+i dt spre deosebire de probabilitatea de deces care este: dx qx = — lx R.m.m. mai poate fi scrisă, în notaţie discontinuă, astfel: tnx — dx lx — dx dx lx dx 208 119. Tabelă completă de mortalitate (engl. complete life table, fr. table complete de mortalite, rus. polnaia tăbliţă smertnosti, span. tabla completa de mortalidad, germ. vollstăndige Sterbetafel, ital. tavola di mortalită completa, interi. tabella complete de mortalitate), tabelă demografică de mortalitate, în care funcţiile biometrice principale sînt prezentate pe ani de vîrste; uneori şi tabela de mortalitate pentru decesele sub un an este prezentată pe luni. 120. Tabelă prescurtată de mortalitate (engl. abridged life table, fr. table de mortalite abregee, rus. kratkaia dar şi sokraşcionnaia tăbliţa smertnosti, span. tabla de mortalidad abreviada, germ. abgekiirzte Sterbetafel, ital. tavola di mortalită abbreviata, interi, tabella abbreviate de mortalitate), tabelă de mortalitate întocmită pe grupe de vîrstă, de obicei cincinale. Există mai multe procedee pentru întocmirea lor (v. 121, 122, 123, 124). 121. Tabelă generală (agregată) de mortalitate (tabelă demografică de mortalitate) (engl. general life table şi aggregate life table, fr. table de mortalite demographique, rus. obşciaia tăbliţa smertnosti, span. tabla de mortalidad general sau tabla de mortalidad demografica, germ. allgemeine Sterbetafel şi VoJkssterbetafel, ital. tavola di mortalită generale, interi, t aleii a general de mortalitate), tabelă de mortalitate cuprinzînd funcţiile biometrice principale, întocmită pentru populaţia totală a unei zone (ţară, judeţ, oraş etc.). 122. Tabelă selecţionată de mortalitate (tabelă actuarială de mcrtalitate) (engl. select life table, fr. table de mortalite de tites choisies şi table de mortalite actua-rielle, rus. tăbliţa smertnosti otdelnih grupp, span. tabla de mortalidad especi-fica şi tabla de mortalidad actuariala, germ. Sterbetafel fi'ir Teilmassen, ital. tavola di mortalită dei gruppi scelti şi tavola di mortalită attuariale, interi. tabella selecte de mortalitate), tabelă de mortalitate pentru o grupă oarecare de persoane, selecţionate prin anumite mijloace, de pildă, pe baza unei vizite medicale; cuprinde o serie de elemente specifice: primele de asigurare, rezerva matematică etc. 123. Tabelă de moment de mortalitate (engl. current life table, fr. table de mortalite du moment, rus. sovremennaia tăbliţă smertnosti, span. tabla de mortalidad de contemporaneos, germ. Querschnittssterbetafel, ital. tavola di mortalită per contemporanei, interi, tabella de mortalitate periodic), tabelă de mortalitate construită în optică transversală pentru o generaţie (cohortă) ipotetică. Calculul se desfăşoară astfel: datele asupra deceselor pe sexe şi ani de vîrstă se raportează la numărul mediu al populaţiei de vîrstă respectivă, obţinîndu-se indici specifici de mortalitate pe sexe şi vîrste; cu ajutorul unei formule empirice indicii specifici de mortalitate se transformă în probabilităţi de deces ce se aplică unei generaţii ipotetice cu rădăcina 1 000, 10 000 sau 100 000. Existenţa probabilităţilor de decese permite calculul tuturor celorlalte funcţii biometrice. 124. Tabelă de mortalitate de generaţie (longitudinală) (engl. generation life table şi cohort life table, fr. table de mortalite de generation, rus. tăbliţa smert- nosti pokolenii şi tăbliţa smertnosti ishodnoi massî rodivşihsea, span. tabla de mortalidad de generaciones, germ. Lăngsschnittssterbetafel, ital. tavola di mortalită per generazioni, interi, tabella de mortalitate de un generation), tabelă de mortalitate construită în optică longitudinală pentru o generaţie reală. Pe baza observării deceselor survenite într-o generaţie în decurs de o sută de ani şi a raportării deceselor din fiecare interval cuprins între vîrstă at şi x + 1 la efectivul de la începutul intervalului al generaţiei, se obţine o frecvenţă a mortalităţii care este o estimaţie a probabilităţii de deccs de la vîrstă x la vîrstă x + 1. Pe baza şirului de valori qx se deteimină celelalte funcţii biometrice. 125. Formula Gompertz-Makcham, expresie matcmatică pentru legea de mortalitate, de forma: ţjLX = a -b bcx, în care: \lx = intensitatea de deces x — vîrstă a, b, c = constante A fost formulată pentru prima oară de Benjamin Gompertz (1779—1865) (On tlie nature of the function expressive of the law of human mortality. în: „Phi-losophical Transactions of the Royal Society of London", 1825), sub forma jxx = bcx; ulterior a fost completată de W. M. Makeham (1823—1891) (On the law of mortality and construction of annuity tables. în: „Journal of the Institute of Actuaries", Voi. VIII, 1860), care i-a adăugat constanta a exprimînd acţiunea întîmplării. Pornind de la formula: [ix = a -j- bcx şi transformînd formula forţei mortalităţii: l'ix) [lx =----------= — [lnl(x)Y şi l(x) a -f bcx = ax -{- — cx | , Inc atunci: [lnl(x)Y = = - \ax+ — C*Y L Inc J Întrucît derivatele a două expresii sînt egale, ele diferă printr-o constantă pe care putem s-o notăm prin InK Deci: In lx = InK — ax---------------Cx Inc 210 Notînd — a = In S şi----------— = Inz Inc se obţine: Inlx = InK + xlnS -f- Cxlnz sau Inlx = InK • Sx • Z°x sau lx = KSXZ°X 126. Tabelă de mortalitate pe cauze de deces (engl. life table by cause of death, fr. table de mortalite selon Ies causes de deces, rus. tăbliţa smertnosti po pricinam smerti), tabelă specială de mortalitate care pune în evidenţă probabilitatea de deces datorită unei cauze oarecare. Procedeul constă în defalcarea probabilităţilor de deces qx în două probabilităţi condiţionate. Notînd cauza de deces care se are în vedere cu xr şi toate celelalte cauze cu xf, numărul deceselor cu Dx, cele prin cauza r cu Dxr, iar cele prin toate celelalte cauze cu DXr, se stabileşte relaţia: Dx = Dxr + Dxr‘ împărţind ambii membri ai egalităţii cu DX) se obţine: DXr -Par _ ^ Dx Dx Primul raport reprezintă proporţia deceselor prin cauza r la totalul deceselor grupei respective de viaţă, iar al doilea raport exprimă proporţia deceselor prin celelalte cauze. în mod corespunzător se stabilesc două probabilităţi condiţionate de deces: a ^xr ci a- Dxir Qrlx — Ş1 *r\x — Dx Dx Probabilitatea unui deces prin cauza r, adică qxr, este condiţionată de probabilitatea de deces la vîrstă x, adică de qx şi de probabilitatea condiţionată 4r/x. De aici: Exemplu. Presupunînd că la vîrstă de 55 ani s-au produs 2 000 decese, din care 500 prin boli cardio-vasculare şi numărul populaţiei de 55 ani este de 400 000, înseamnă că: 2 000 = 0,00500 şi ?55 = —= 0,00499 400 000 2 + w53 sau 499 la 100 000 1r!x = = -^L = 0,25 ; qxr = 0,00499 X 0,25 = 0,0012475 Dx 2 000 sau 124,75 Ia 100 000 211 127. Tabelă de viaţă şcolară (engl. table of school life, fr. table de vie scolaive, rus. tăbliţă şkolnoi poseşceaemosti), tabelă cu funcţii biometrice, asociată cu rate de şcolaritate. O asemenea tabelă a fost construită de E.G. Stockwell şi Ch. B. Nam37 pentru populaţia şcolară din S.U.A. 1957—1959. S-au folosit o serie de indicatori ca: 1. Vîrstă (5—34 ani) 2. Din 1 000 născuţi vii: — populaţia staţionară în intervalul de vîrstă (L^) — numărul celor în viaţă la începutul intervalului de vîrstă (lx) 3. Procentul populaţiei înscrise la şcoală (rata de şcolaritate) (s^) 4. Din 100 000 născuţi-vii numărul celor în viaţă în anul de vîrstă în populaţia şcolară (Lsx) 5. Numărul de om-ani rămaşi în anul de vîrstă şi mai tîrziu în populaţia şcolară (T8Z) 6. Numărul mediu de ani de şcoală rămaşi persoanelor în viaţă la începutul anului de vîrstă (e°sx) 7. Numărul celor în viaţă din 100 000 născuţi vii la începutul anului de vîrstă în populaţia şcolară (lsx) 8. Numărul mediu de ani de şcoală rămaşi persoanelor în viaţă şi înscrise la începutul anului de vîrstă (e°8x) 9. Intrări în populaţia şcolară la 1 000 persoane în viaţă în anul de vîrstă (1 000 A x) 10. Ieşiri din populaţia şcolară la 1 000 populaţie şcolară în anul de vîrste: — datorită tuturor cauzelor (1 000 Rx) — datorită deceselor (1 000 R$) — datorită repetenţiei (1 000 R% 128. Tabelă de activitate (engl. working life table, fr. table d’activite, rus. tăbliţă aktivnosti, span. tabla de actividad, germ. Erwerbtătigkeitstafel, ital. to.vola di attivită, interi, tabella de activitate), tabelă de descreştere multiplă în care funcţiile biometrice ale tabelei de mortalitate sînt asociate cu ratele de activitate, obţinîndu-se populaţia staţionară activă, probabilităţile de intrare în populaţia activă, de ieşire din populaţia activă etc. Metodologia de întocmire a acestei tabele este expusă în unele materiale metodologice ale ONU38»89, în studii datorate lui Stuart Garfinkle, Robert E. L. Harris, Philip M. Hauser, S. L. Wolfbein. în România s-a publicat o singură t.a. şi anume pentru populaţia activă masculină de la recensămîntul din 1966 40. Principalii indicatori utilizaţi sînt: 1. Vîrstă (x) 2. Ratele de activitate: — între x şi x + 1 — la vîrstă iniţială 3. Număr de supravieţuitori: — total (lx) — activi (lax) 4. Populaţia staţionară: — totală (Lxj — activă (Lax) 212 5. Numărul cumulat al populaţiei staţionare: — total a(Tx) — active (Tax) 6. Speranţa de viaţă: — totală (ex) — activă (Gax) 7. Probabilităţile de intrare în viaţa activă 8. Probabilităţile de ieşire din viaţa activă Pe această bază s-au determinat: rata potenţialului de creştere a populaţiei active şi raportul de înlocuire a populaţiei active Reprezentarea grafică a speranţei de viaţă totale şi active pentru populaţia masculină la recensămîntul din 1966 este dată în fig. 33. T.a. poate fi folosită şi ca model previzional; în general, ea este aplicată pe scară largă în calculul de demografie economică. Speranţa de viafă (ani) Fig. 33. — Speranţa de viaţă totală şi activă (tabela de activitate 1966 şi tabela de mortalitate 1964-1967) 200. Metode de întocmire a tabelelor de mortalitate. De la primele tabele de mortalitate întocmite de John Graunt (1662) şi Edmund Halley (1693) metodele şi tehnicile au evoluat considerabil; există astăzi un larg evantai de metode, care se bazează pe cîteva principii. Prima grupă de metode de întocmire a tabelei de mortalitate, denumite metode 213 indirecte, se bazează pe colectivităţi de decedaţi de gradul III (de aceeaşi virstă, în acelaşi an calendaristic, dar provenind din două generaţii alăturate) şi pe colectivităţi de supravieţuitori de gradul I. O a doua grupă de metode de întocmire a tabelei de mortalitate se bazează pe colectivităţi de decedaţi de gradul I şi pe colectivităţi de supravieţuitori de gradul II. Acestei grupe îi aparţine şi aşa-numita metodă directă ce presupune observarea unei generaţii pe o perioadă de o sută de ani. Dezavantajul acestei metode decurge din faptul că regimul de mortalitate se modifică an de an pentru generaţia respectivă, fiind determinat de contextul general al mortalităţii tuturor vîrstelor din anul respectiv. A fost propusă pentru prima dată de Laplace, în Essai philosophique sur le calcul de probabilites (1814); o încercare de transpunere statistică a fost realizată de statisticianul german F.B. von Hermann („Morbiditât und Vitalitât in Kgr. Bayern“. în: „Beitrâge zur Statistik des Kgr. Bavern", XVII, H., Mtinchen, 1867). în practică se foloseşte metoda indirectă de întocmire a tabelelor de mortalitate, ale cărei principii sînt expuse succint în continuare 6. Ideea centrală este aceea că ratele clasice de mortalitate mx pot estima probabilităţile de deces qx în condiţiile unui număr mare de cazuri, devenind deci frecvenţe relative ale mortalităţii. în acest caz, după ce se calculează valorile mQ, mioo pentru cele 100 generaţii coexistente într-un an calendaristic, se transformă mx în qx, iar seria valorilor probabilităţilor de deces este asociată unei generaţii fictive, ipotetice, al cărei efectiv iniţial este egal cu 1 000, 10 000 sau 100 000 şi este supus apoi efectului unei legi de mortalitate pînă la dispariţia ultimului reprezentant. Transformarea lui mx în qx se bazează pe următoarele relaţii: mx = —— , în care Px = populaţia medie într-o optică transversală Px dx qx = — , în care lx = numărul supravieţuitorilor de vîrstă exactă x lx în tabela de mortalitate există indicatorul Lx care este o medie şi deci corespunde aproximativ lui Px Lx ~ Px prin urmare: de unde: dx — Lx * mx Pe de altă parte: lx = Lx -f- (dx : 2) Dacă se înlocuiesc dx şi lx în formula: rezultă: 2,Lx * wix 2Z.x * Lx2tnx 2fnx Lx 4- [dx : 2) 21-^ -f dx 2Lx -{- Lxmx Lx(2 + mx) 2 -f mx Această metodă se bazează pe convertirea unei analize transversale într-o analiză longitudinală, dar aplicată unei generaţii ipotetice. De aceea şi valorile funcţiunilor biometrice se interpretează în acest fel. De ex., numărul supravieţuitorilor lx reprezintă numărul unei generaţii fictive care, pornind de la 100 000, ar fi supusă unei legi de mortalitate ce ar acţiona de-a lungul a 100 de ani, cu intensitatea pe care o are mortalitatea în anul cînd s-a construit tabela. Durata medie de viaţă (speranţa de viaţă la naştere), reprezintă numărul de ani pe care l-ar trăi în medie o persoană născută în anul întocmirii tabelei de mortalitate, considerînd ipotetic că de la un an de vîrstă la celălalt ar suferi efectul intensităţii mortalităţii observate în anul realizării tabelei. Totul se formulează la condiţional, ţinîndu-se seama de faptul că este o generaţie fictivă, iar legea de dispariţie este un model matematic presupus a avea valabilitate pentru perioada viitoare a generaţiei respective. Aşadar, pentru întocmirea unei tabele de mortalitate, este necesară, iniţial, determinarea valorilor qx; acestea presupun existenţa valorilor mx, care, la rîndul lor, presupun un material statistic empiric referitor la valorile dx (sau Mi) şi adică, pentru calculul unei tabele de mortalitate, în cazul unei populaţii închise, este nevoie de date statistice privind decesele pe sexe şi vîrstă, şi numărul populaţiei pe sexe şi vîrste. Obişnuit, numărul deceselor este furnizat de statistica stării civile, statistica demografică curentă, iar numărul populaţiei este cel stabilit la recensămîntul populaţiei sau estimat la mijlocul anului. în materialele metodologice ONU se recomandă ca masa deceselor să se ia pentru o perioadă de 3 — 5 ani în vederea eliminării efectului unor factori întîmplători, iar numărul populaţiei considerat să fie acela al celui mai apropiat recensămînt, în aşa fel încît acest număr să fie încadrat simetric de către numărul deceselor. Datele referitoare la numărul populaţiei pe vîrste sînt supuse ajustării pentru a corecta unele erori de observare şi, mai ales, pe cele cunoscute sub denumirea de acumulare a vîrstelor. în acest scop se folosesc ca mijloace de ajustare parabolele de diferite grade. Uneori se supun ajustării şi datele statisticii curente privind decesele. De asemenea, în cazurile justificate, se recurge la operaţiile de interpolare sau extrapolare pentru a se asigura volumul complet al informaţiei. în continuare se trece la calculul valorilor mx şi qx în mod succesiv de la vîrstă 0 pînă la co — 1 (vîrstă limită). Există diferite metode de calcul al valorilor qx. Experienţa contemporană pe plan internaţional recomandă diferenţierea aproximativă a metodelor în trei grupe mari: metode pentru determinarea probabilităţilor de deces la vîrste infantile, la vîrste centrale şi la vîrste senile. Pentru vîrstele infantile (0, 1 — 4 ani şi chiar 5 — 9 ani), diferenţierea se justifică prin nivelul ridicat al mortalităţii infantile şi prin variaţiile mari de la o vîrstă la alta, ceea ce pune pe primul plan problema alegerii colectivităţilor de supravieţuitori în raport cu care se calculează valorile mx şi qx. în practica întocmirii tabelelor de mortalitate, există numeroase metode pentru determinarea probabilităţilor de deces la 0 ani. Este recomandabil ca în toate cazurile să se ia numărul deceselor la 0 ani şi 1 — 4 ani, pe cîţiva ani în vederea eliminării unor efecte perturbatoare. Vîrstele centrale 5 —74 ani (respectiv 10—74) nu ridică probleme speciale: mortalitatea îşi urmează oarecum normal intensitatea în funcţie de vîrstă. 215 Calculul probabilităţilor de deces pentru aceste vîrste se realizează prin formula generală: 2mx --------- 2 + mx Vîrstele senile (peste 75 ani) cunosc o mortalitate a cărei creştere este rapidă; procesul de dispariţie urmează obişnuit o curbă exponenţială, de aceea, determinarea lui qx se face după alte metode, bazate pe diferite ipoteze cu privire la „legea de mortalitate" în funcţie de vîrstă. Cea mai veche lege de mortalitate a fost elaborată de Abraham de Moivre care, examinînd tabela de mortalitate a lui Edmund Halley, a ajuns la concluzia că funcţia de supravieţuire variază liniar în raport cu vîrstă. O altă lege de mortalitate, elaborată de Benjamin Gompertz şi apoi completată de W. M. Makeham, este sintetizată în formula care le poartă numele şi care se foloseşte pentru extrapolare nu a probabilităţilor de deces ci a probabilităţilor de supravieţuire px: Px — a -J- bcx, în care: x = vîrstă px = probabilitatea de supravieţuire a, b, c, = constante. Constantele se pot determina dacă se cunosc valorile px pentru trei vîrste .care formează o progresie aritmetică. Considerînd aceste vîrste 50, 60 şi 70 ani şi notînd: 50 ani = A 60 ani = A + I< 70 ani = a + 2Kt formula Gompertz-Makeham va avea următoarea înfăţişare: lg PA = a + bcA. lg Pa+k = a + bcA+K lg Pa+îK = a + bcA+îK de unde: lgPA+2K ~ lgPA+K = !>CA+*K - bCA+K = cK IgPA+K ~ lgPA bcA+K - bcA Extrăgînd rădăcina la puterea k se obţine c. Mai departe: lgPA+K ~ lgPA = H+K ~ b£ ţ.A CK — 1 c - 1 de unde, se determină b. 216 Jn sfîrşit: lgpA — bcA = a în continuare, se determină Ig Px pentru orice vîrstă de la 70 de ani în sus, prin extrapolare. Ideea este aceea de a se ajusta în aşa fel probabilităţile de deces încît să se lege cît mai strîns de probabilitatea limită: l(a-\ — * ------------- — ^CO-l = 1 Io* Această formulă s-a utilizat şi la calculul unora din tabelele de mortalitate din ţara noastră. Se cunosc o serie de procedee de ajustare şi de extrapolare pentru vîrstele înaintate: Wittstein, Finlaison, Higham, Karup 2. Interpretarea diferiţilor indici de mortalitate în funcţie de colectivităţile de decedaţi, în vederea obţinerii probabilităţilor de deces, este prezentată în (7). între diferitele funcţii ale tabelei de mortalitate există legături care permit deducerea valorilor unor funcţii din valorile celorlalte. qx = — de unde dx = lxqx lx lx+1 — lx — dx; dx — lx — lx+i T _ ^X + IxA-l . 7 _ T I dX Lx- - . lx-Lx+ — Px = ~ » ^X + 1 = lx' Px lx lx — lx+\ < lx + 1 4 ^ qx = ---------------- =1------------------- l — p 2 lx Px + Qx = î Tx = » Tx ^L,txdx l0 h l în care: t = mijlocul intervalului de vîrstă. Aceste relaţii pot fi văzute din tabela de mortalitate a populaţiei României 1970—1972 (Anexa) de unde l0 = 100 000; qQ = 0,04462 d0 = l0.q0 = 100 000 • 0,04462 = 4 462 l1 = l0- d0 = 100 000 - 4 462 = 95 538 qx = 0,00439 217 de unde dx = lx. qx = 95 538 • 0,00439 = 420 l2 = dx = 95 538 - 420 = 95 118 L h + h 100 000 + 95 538 0 2 2 ^=_95538 +_95 118 = 95 328 2 2 /, = £,+ ^ = 95 328 + — = 95 328 + 210 = 95 538 2 2 Se pot calcula şi tabele prescurtate de mortalitate, de ex. pe intervale de 5 ani de vîrstă. Există numeroase procedee, printre care metoda Reed-Merrell. La această metodă ratele de mortalitate sînt date de o serie de tabele standard de conversiune care arată ratele de mortalitate asociate cu diferite rate centrale de mortalitate observate. Tabelele standard pentru valorile 5mx şi \0mx au fost elaborate pe baza ipotezei existenţei unei legături descrisă de următoarea ecuaţie exponenţială: nqx= 1 - e-»-nmx-an>nm>x în care: n = mărimea intervalului de vîrstă; nmx = rata centrală de deces ; a = constantă; e = baza logaritmilor naturali Reed şi Marrell au găsit ca acceptabilă valoarea a = 0,008. Convertirea valorilor nmx în nqx prin folosirea tabelelor Reed-Merrell, se realizează prin aplicarea la date pentru 5 sau 10 ani. Se aplică şi alte metode: a lui King M, a lui T.N.E. Greviile 36. Valorile funcţiilor din tabela de mortalitate se reprezintă grafic, avînd o importanţă analitică. Pe baza speranţei de viaţă din tabela de mortalitate se determină rata de mortalitate a populaţiei staţionare: * 1 M* = — • *0 e Pentru populaţia masculină a României 1970 — 1972: —= 0,0151 sau 15,l°/00 66,27 Tabela de mortalitate are numeroase aplicaţii, de obicei combinată cu alte funcţii demografice, constituind aşa-numitele tabele de descreştere multiplă. Probabilităţile de deces se combină astfel cu rate de şcolaritate, fertilitate, nupţialitate, activitate, ducînd la constituirea de noi tabele. în toate cazurile se disting probabilităţi de dispariţie a populaţiei staţionare (activă, şcolară etc.), cu o speranţă de viaţă şcolară, viaţă activă etc. 218 300. ISTORIC. Determinarea funcţiilor biometrice are o tradiţie veche. Primele informaţii se referă la juristul roman Ulpianus despre care se afirmă că a determinat în „Corpus juris", I, 68, Dig. XXXV, „Ad legem Facidiam", durata medie a vieţii (v. K. Seutman „Ulpianus als Statistiker". în: „Jahrbuch fur Gesetzgebung...", 31, 1907). în sensul modern al cuvîntului, prima tabelă de mortalitate, incompletă, a fost elaborată de John Graunt, în celebra sa lucrare: „Natural and Political Observations... Made upon the Bills of Mortality" (1662). Mai tîrziu astronomul Edmund Halley construieşte şi expune în lucrările sale („An Estimate of the Degrees of the Mortality of Mankind..." şi „Some Con-siderantions on the Breslaw Bills of Mortality...", 1693) prima tabelă de mortalitate completă. O contribuţie importantă la elaborarea şi perfecţionarea tabelelor de mortalitate au adus actuarii. Printre primele forme de organizare a asigurărilor de viaţă figurează aşa-numitele tontine, caxe au generat interes pentru întocmirea tabelelor de mortalitate. Ele s-au practicat încă în secolul al XVI-leaîn Germania şi Italia, dar forma lor mai evoluată se datorează bancherului napolitan Lorenzo Tonţi, după planul căruia în 1653 s-a încercat în Franţa asanarea finanţelor publice, prin împrumut de stat. Contribuţii remarcabile au adus olandezii J. van Dael, care în anul 1670 a întocmit o tabelă de mortalitate pentru 400 de asiguraţi şi J. Husse, care a întocmit o tabelă de mortalitate pentru 1 495 rentieri. Odată cu progresul teoriei probabilităţilor se perfecţionează, în secolul al XVIII-lea, şi tabelele de mortalitate. Trebuie consemnate tabelele demografice ale francezilor Antoine Deparcieux (1746) şi Duvillard. Metoda care se bucură astăzi de cea mai mare răspîndire a fost elaborată de matematicianul şi astronomul suedez Per Wargentin care a construit tabelele de mortalitate pe baza deceselor din 1757 — 1763 şi a recensămintelor din 1757, 1760, 1763. Metoda sa se bazează pe raportarea decedaţilor din cursul anului calendaristic la numărul populaţiei de la începutul anului, pe vîrste. O metodă originală de întocmire a tabelei de mortalitate, prin observare continuă, directă, a fost propusă de Pierre Laplace. în secolul al XlX-lea are loc o substanţială perfecţionare a tabelelor de mortalitate. Şcoala engleză este reprezentată de William Farr („English Life Table", London, 1864), considerat întemeietorul unei metode foarte economice. O importantă contribuţie a adus demografia germană reprezentată de Karl Becker („Zur Theorie der Sterbetafeln fur ganze Bevolkerung", 1867) a cărui metodă este considerată astăzi fundamentală, Georg Knapp („tJber Ermittlung der Sterblichkeit aus den Aufzeichnungen der Bevolkerungsstatistik, 1868), Gustav Zeuner (1869), Wilhelm Lexis, Richard B'dckh, în lucrările publicate între anii 1875 şi 1902, ale căror nume au fost asociate diferitelor tipuri de metode de întocmire a tabelelor de mortalitate („metoda Becker", „metoda Bockh", „metoda Rahts" etc.). Trebuie amintiţi şi AdolpheQuetelet,LadislauvonBortkievicz, probabilistulE. Czuber, E. Blaschke. în secolul al XX-lea, şcoala demografică anglo-saxonă a adus îmbunătăţiri tabelelor de mortalitate, mai ales prin Gregory King, Lowell Reed, Margaret Merrell. în România tabelele de mortalitate au fost întocmite iniţial de matematicienii actuari: N. Praporgescu, M. Sanielevici, Gheorghe Mihoc. în ultimii ani ele se întocmesc de către demografi în colaborare cu specialiştii în teoria probabilităţilor şi matematici actuariale. Prima tabelă este întocmită de M. Sanielevici şi N. Praporgescu pentru anul 1900 (decesele pe anii 1899 — 1901, populaţia înregistrată la recensămîntul din 1899) 2.1. Scărlătescu este autorul unei tabele 219 de mortalitate întocmite pe baza deceselor din 1900 şi a numărului populaţiei din 1899. Urmează tabelele de mortalitate pentru anul 1912, întocmite de M. Sanielevici şi Gh. Mihoc9 şi de Gh. Mihoc pentru anul 1932 (decese din 1930—1932, numărul populaţiei la recensămîntul din 1930). O tabelă de mortalitate pentru populaţia municipiului Cluj a fost întocmită pe baza datelor recensămîntului din 1930 de către dr. P. Rîmneamţu 10. Prima tabelă din perioada postbelică a fost întocmită pe baza recensămîntului din 1956 în cadrul D.C.S., de către un colectiv condus de Gh. Mihoc11 şi a fost calculată pentru întreaga populaţie, fără diferenţiere pe sexe. Metoda folosită este aceea expusă la 200. Pentru vîrstele infantile s-au folosit procedee speciale, ca şi pentru vîrstele 75 ani şi peste. Datele recensămîntului au fost în prealabil ajustate cu parabole mobile de gradul doi. Mai tîrziu, s-au calculat, pe baza, recensămîntului din 1956, tabelele de mortalitate pe sexe de către I. Mada şi Gh. Lungu 12. Metoda este aproximativ aceeaşi; pentru vîrstele senile s-au făcut extrapolări cu metoda Gompertz-Makeham. O contribuţie însemnată la tehnica tabelelor de mortalitate a adus P. Pruteanu (Iaşi) care a întocmit la început tabele de mortalitate a populaţiei oraşului Iaşi, pe baza recensămîntului din 1956 13, apoi pentru toate fostele regiuni ale ţării14 şi, în 1966, un nou calcul al tabelelor de mortalitate pe regiuni16. Pentru prima dată au fost întocmite tabele de mortalitate pe cauze de decese de către P. Pruteanu 16, autor şi al unor tabele de mortalitate pentru 10 oraşe din România17. Pentru populaţia municipiului Bucureşti s-au calculat tabelele de mortalitate ?e fiecare an din perioada 1956 — 1962, după metodologia folosită de D.C.S.18. n anul 1964 s-au întocmit pentru prima oară tabele de mortalitate pe mediul urban şi rural pentru anul 196119. D.C.S. a mai întocmit tabele de mortalitate pentru întreaga populaţie pe anii 1961 şi 1963, acestea din urmă fiind publicate în „Anuarul demografic al Republicii Socialiste România 1967“ (p. 150 — 161). Pentru anul 1965, cunoscutul demograf american Nathan Keyfitz a calculat tabele de mortalitate ale populaţiei României20. Caracteristic din punct de vedere metodologic este faptul că autorul a folosit un procedeu iterativ prin care o primă estimare este adusă din ce în ce mai aproape, în mod succesiv, de un tabel final, independent de tabelul de pornire, dar care corespunde unui anumit criteriu de concordanţă cu datele observate. Pentru fiecare din tabelele succesive de iteraţie se estimează mortalitatea specifică pe vîrste şi ritmul de creştere a numărului populaţiei pe grupe cincinale de vîrstă. Aceste date se compară cu acelea care rezultă din observaţie, după care se face o nouă ajustare pentru iteraţia următoare. Cea mai recentă tabelă de mortalitate a populaţiei României, reprodusă în Anexa II, a fost întocmită de D.C.S. pentru anii 1970-1972. Există numeroase metode de calcul al tabelelor de mortalitate. Uneori ele sînt grupate în patru clase mari (metoda lui Becker, metoda lui Bockh, metoda lui Farr, metoda lui Zeuner). Diferenţa se datorează, în principal, colectivităţilor de decedaţi şi de supravieţuitori care se iau în calcul şi materialului statistic disponibil. în istoria mai recentă a tabelelor de mortalitate a apărut un element nou: au început să fie elaborate modele matematice ale tabelelor de mortalitate. Unele (ex. cel elaborat de Lowell J. Reed şi Margaret Merrell 23), bazate pe analiza regresiei, sînt utilizate pe scară largă în scopuri practice, la proiectări demografice etc. Caracteristic este faptul că ambele folosesc analiza regresiei. Un alt model de tabele de mortalitate sînt „Tabelele de mortalitate tip ONU", o remarcabilă lucrare metodologică, deosebit de folositoare nu numai 220 -ţărilor în curs de dezvoltare, care nu au material statistic corespunzător ci şi ţărilor dezvoltate, pentru confruntare 24. Un fragment este reprodus în Anexa I. S-a luat un număr mare de ţări şi s-a observat o corelaţie strînsă între probabilităţile de deces qx între două grupe de vîrstă. Pentru fiecare pereche de valori qx această corelaţie s-a stabilit sub forma unei ecuaţii parabolice de regresie. Printre modelele matematice ale tabelelor de mortalitate mai pot fi amintite cele elaborate de Nathan Keyfitz26 şi altele prezentate în monumentala lucrare a lui Ansley Coaie şi P. Demeny26. S-a dezvoltat metodologia tabelelor de mortalitate-tip, în special prin eforturile ONU Există astăzi mai multe tabele de acest fel 41* 42, 43* 44> 45 . BIBLIOGRAFIE 1. Gh. MIHOC, M. IONESCU. Curs de matematici pentru statisticieni şi economişti, Bucureşti, 1956 (§ 1881, Funcţii biometrice continue). 2. GH. MIHOC. Tratat de matematici actuariale, Bucureşti, 1942 (Partea întîia, Teoria mortalităţii. Funcţiuni biometrice). 3. Gh. MIHOC ş.a. Teoria matematică în operaţiunile financiare. Voi. II, Bucureşti, 1960 (Cap. XV. Funcţii biometrice şi Cap. XVI. Tabele de mortalitate) . A. A.l. BOIARSKI Kurs Demografii, Moscova, 1974 (Cap. XIX) 5. P. FLASKĂMPER. Bevolkerugsstatistik, Hamburg, 1962, p. 345. *6. VI. TREBICI. Statistica populaţiei. Note de curs A.S.E., 1970 (Tabele de mortalitate, p. 366 — 453). 7. R. PRESSAT. Analiza demografică (trad. din fr.), Bucureşti, 1974. 8. Printre principalele surse cităm: Handwdrterbuch der Staatswissenschaf-ten. Ed. III, voi. VII, Jena 1911, articolul Sterblichkeit und Sterblichkeitsta-feln, p. 930-944, de L.v. BORTKIEVICZ; Michel HUBER, Cours de demographie et de statistique sanitaire. Voi. VI, Tables de mortalite. Mouvement general d'une population, Paris, 1941; M.V. PTUHA, Ocerki po statistike naselenia (nota de subsol p. 73 — 74); P. FLASKĂMPER, Bevolkerungsstatistik, p. 361 ş. urm. (în special descrierea metodelor de întocmire a tabelelor de mortalitate). *9. De asemenea reproduse în Gh. MIHOC, Tratat de matematici actuariale. A se vedea şi M. SANIELEVICI, Gh. MIHOC, Note sur la construction de nouvelles tables de mortalite de la population generale de VAncien Royaume de Roumanie, Bucarest, 1932. în: „Moniteur Officiel". De asemenea, M. SANIELEVICI: Note sur une table de mortalite de la population generale de la Roumanie. în: „Buletinul statistic al României", 6 — 7, 1921. 10. P. RÎMNEAMŢU. Elemente de biometrie medicală şi statistică vitală, Bucureşti, 1939, p. 285—286. Autorul menţionează folosirea metodei King pentru calcul. 11. Tabela este reprodusă în Gh. MIHOC şi colab. Teoria matematică în operaţiile financiare. Voi. II, p. 444—449. 12. I. MADA, Gh. LUNGU. Tabelele de mortalitate a populaţiei R.P.R. pe anul 1956. în: „Revista de statistică", 3, 1960. în anexă, tabelele pentru sexul masculin şi feminin. 13. P. PRUTEANU. Durata medie a vieţii în oraşul Iaşi. în: „Revista de statistică", 2, 1962. 14. P. PRUTEANU. Durata medie a vieţii ca indicator al stării de sănătate (Analiza interregională). în: „Revista de statistică", 3, 1963. 221 15. P. PRUTEANU. Tabelele de viaţă ale populaţiei României pe regiuni în anul 1964. în: „Revista de statistică", 7, 1966. 16. P. PRUTEANU. Tabele de mortalitate pe cauze de deces ale populaţiei. în: „Revista de statistică", 2, 1966. 17. P. PRUTEANU. Tabele de viaţă a zece oraşe din România. în: Studii de statistică. Lucrările celei de-a cincea Consfătuiri ştiinţifice de statistică, D.C.S., 1967, p. 1322 — 1330. Autorul a încercat să reintroducă termenul „tabele de viaţă". 18. Th. ILEA, T. HUSZAR, M. RĂDULESCU/M. ŞTEFAN. Studiul mortalităţii generale pe grupe de vîrstă şi al duratei medii de viaţă a populaţiei din oraşul Bucureşti. în: Studii de statistică. Lucrările celei de a cincea Consfătuiri ştiinţifice de statistică, D.C.S., 1967, p. 1244 — 1260. în anexă, tabele pe anii 1956 şi 1962. 19. I. BEJAN, V. GHETAU, L. MADARAS. Durata medie a vieţii în R.P.R. pe medii şi sexe în anul 1961. în: „Revista de statistică, 4, 1964. 20. Publicate în: „Journal of the American Statistical Association", 1 iun. 1966, voi. 61, partea I, p. 305 — 315 şi comentate de V. GHETAU, Tabele de viaţă ale populaţiei R.S. România pe amil 1965. în: „Revista de statistică", 4, 1967, p. 104—105. 21. Gh. N. MUNTEANU. Tabele de mortalitate pentru municipiul Bucureşti, 1967-1968. în: „Revista de statistică", 3, 1971. 22. V. POPESCU, C. TĂNASE. Speranţa medie de viaţă a populaţiei municipiului Bucureşti. în: „Revista de statistică", 4, 1972. 23. Au fost publicate pentru prima dată sub titlul: A Short Method for Con-structing an Abridged Life Table. în: „The American Journal of Hygiene", voi. 30, nr. 2, sept. 1939. Au fost reproduse integral în lucrarea lui A.J. JAFFE, Handbook of Statistical Methods for Demography, Washington, 1959. 24. Principiile şi tabelele au fost expuse în materialul ONU Schemas de variation de la mortalite selon Vâge et le sexe (ST/SOA/Ser. A, „Etudes demographiques", nr. 22). Sînt reproduse în materialul ONU: Manuel sur Ies methodes d'estimation de la population. Troisieme manuel. Mithodes de projections demographiques par sexe et par âge. New York, 1957, p. 76 — 85. 25. N. KEYFITZ. A Life Table that Agrees with the Data. în: „Journal of the American Statistical Association". Dec. 1968, voi. 63, Number 324. 26. A. J. COALE, P. DEMENY. Regional Model Life Tables and Stable Population, Princeton, 1966; cuprinde şi un istoric al tabelelor de mortalitate de la John Graunt şi Ed. Halley, A. de Moivre (1725). L. Euler (1760) pînă astăzi. 27. ONU Manuels sur Ies methodes d'estimation de la population Quatrieme manuel. Methodes permettant d’estimer Ies mesures demographiques fonda-mentales ă partir de donnees incompletes. în: „Etudes demographiques", no. 42, New York, 1967. 28. S. LEDERMANN. Nouvelles tables-type de mortalite I.N.E.D. Serie „Travaux et documents", Cahier no. 53, Paris, 1969. 29. I.G. VENEŢKI. Matematiceskie metodî v demografii, Moscova, 1971. 30. A.I. BOIARSKI (sub. red.). Kurs demografii, Moscova, 1974. 31. H. S. SHRYOCK, J. S. SIEGEL. The Methods and Materials of Demography. Voi. 2, Cap. 15 The Life Table. 32. B. BENJAMIN. Health and Vital Statistics, Londra, 1968. 33. Anuarul demografic al Republicii Socialiste România 1974, p. 328 — 336. 222 34. L. J. REED, Margaret MERRELL. A short method for Constvucting au abridged Life Table. în: „American Journal of Hygiene", 30 (2): 33 — 62, Sept. 1939. 35. G. King. Supplement to the 75 Annual Report of the Registrar General of Births, Deaths and Marriages in England and Wales, p. 1. Life Tables, London, 1914. 36. T.N.E. GREVILLE. Short Methods of constructing abridged Life Tables. Record of the American Institute of Actuaries. 32 (65); 29—42, Part 1, June 1943. 37. Ed. G. STOCKWELL, Ch. B. NAM. Illustrative Tables of School Life. în: „Journal of the American Statistical Association“, 58 (304) pg. 1114, 1117, 1118 şi 1123, Dec. 1963. 38. ONU Methodes d’analyse des activites economiques de la population a partir de recensements („Etudes demographiques", no. 45), New York, 1969. 39. ONU Methodes de projection de la population active. Manuel V („Etudes demographiques", no. 46), New York, 1970. 40. VI. TREBICI. Populaţia României şi creşterea economică. Studii de demografie economică, Bucureşti, 1971 (Cap. III, §. 3. Metode de analiză a populaţiei active. Tabele de activitate). 41. ONU Scliemas de variation de la mortalite selon Vage et le sexe. Tables types de mortalite pour les pays sous-developpes („Etudes demographique, no. 22"), New York, 1955. 42. ONU Manuels sur les methods d’estimation de la population. Troisieme manuel. Methodes de projections demographiques par sexe et par âge („Etudes demographiques" no. 25), New York, 1956. 43. A. J. COALE, D. DEMENY. Regional Model Life Tables and Stable Population, Princeton, 1966. 44. ONU Manuels sur les methodes d’estimations de la population. Quatrieme manuel. Methodes permetant d'estimer les mesures demographiques fondamen-tales ă partir de donnees incompletes („Etudes demographique", no. 42), New York, 1967. 45. I. HRISTACHE. Speranţa medie de viaţă a populaţiei R.S. România (1969—1972). în: „Revista de statistică**, 2, 1974. VI D. DEMOGRAFIE POTENŢIALĂ 100. Demografie potenţială v. I. 114. 101. Potenţial de viaţă (engl. life potential, fr. potentiel-vie, rus. jiznennîi potenţial, span. potencial de vida, germ. Lebenspotential, ital. potenziale di vita, interi. potential de vita), număr de ani pe care o persoană, un grup de persoane sau o populaţie îi are de trăit între anumite vîrste sau pînă la sfîrşitul vieţii. Determinarea p.v. are la bază speranţa medie de viaţă din tabela de mortalitate. P.v. individual al unei persoane de vîrstă x este v(x) =---------------------- şi 2 reprezintă numărul mediu de ani pe care o persoană îi mai are de trăit. P.v. total al unei populaţii este V = ^PX'^(x), el fiind influenţat atît de mărimea p.v. individual, cît şi de numărul populaţiei. Fiind suma anilor de viaţă de care dispune o populaţie, p.v. total corespunde, ca semnificaţie, numărului populaţiei din demografia tradiţională. 223 Dacă P§ • v(x) este p.v. al populaţiei de vîrstă x, în anul A, p.v. al aceleiaşi populaţii în anul următor (A + 1) va fi P££’i*v(x + !)• în această situaţie P£ • v(x) > P£+i • v(x + 1), întrucît v(x + 1) < v(x) chiar dacă P£ = — Px+i' *a vîrstă x + 1 ani este deci mai mic decît p.v. la vîrstă x ani, ceea ce face ca p.v. al unei populaţii de un efectiv dat să scadă pe măsură ce această populaţie înaintează în vîrstă. Calculat numai pentru perioada vieţii cuprinsă între n şi N ani (x; n, N), p.v. individual va fi: „{*;*, JV) = ~ lN*N 1I2(Ix + lx+i) în care: ln şi ly reprezintă numărul supravieţuitorilor la vîrstele de n şi respectiv N ani, iar en şi e# reprezintă speranţa medie de viaţă la aceleaşi vîrste. Pentru perioada vieţii de la n ani pînă la sfîrşitul vieţii (co), p.v. este: v(x; n, o) =■ In^n 1/2 (lx + lx+1) Întrucît p.v. al unei persoane în vîrstă de x ani poate fi descompus pe perioade ale vieţii, rezultă relaţia: v(x) — v(x; x, nx) + v(x; nv n2) + v(x; njc, co) P.v. al populaţiei de vîrstă x ani se obţine plccînd de la p.v. individual şi de la efectivul populaţiei: vlx) = Px-■* + gx+1 2 Pentru perioada vieţii cuprinsă între n şi N ani se obţine: V(x;n.N) = Px-v(x\n, N) = Px ln$n ~ , 1/2 (lx + lx+i) iar pentru perioada vieţii de la n ani pînă la sfîrşitul vieţii: V(x; n, to) = Px---------^--------- 1/2 (lx + lx+1) Prin urmare: V(x;x, o) = V(x;x, n) + V(x\n, N) + V(x, A7, co) Dinamica potenţialului de viaţă al populaţiei României în perioada 1961—1963, pe grupe de vîrstă şi perioade ale vieţii — milioane ani— Grupa de vîrstă 0---19 ani 20---59 ani 60 ani' şi peste Total (0 ---co) 1961 1963 1961 1963 1961 1963 1961 1963 Total 71,9 70,5 463,9 462,5 262,1 290,9 797,9 823,9 0 --- 19 ani 71,9 70,5 246,9 246,9 91,2 96,8 410,0 414,2 20 --- 59 ani --- --- 217,0 215,6 145,6 156,2 362,6 371,8- 60 ani şi peste --- --- --- --- 25,3 37,9 25,3 37,9- 224 Creşterea p.v. total în 1963 faţă de 1961 este de 3,3%. P.v. al populaţiei pe grupe de vîrstă. Populaţia din grupa de vîrstă m — M ani are un p.v. egal cu: x=M— 1 , V(m, M; 0, o>) = £ Px * + *x+l x=m ^ Dacă din acest potenţial scădem pe cel corespunzător perioadei dintre M ani şi sfîrşitul vieţii, se obţine p.v. al populaţiei din grupa de vîrstă m — M ani, în perioada vieţii de la m la M ani: V(m, M; m, M) = V(m, M; 0, M) x=M— 1 p 7(0, 2V) = (/nen - /***) P ---------------- ^ l/2(/*+W P.v. total al unei populaţii reprezintă suma p.v. individuale: x=M— 1 , K(0.«;0.«)- f) p^i*±iî±L *=o 2 Raportînd p.v. total la numărul populaţiei, se obţine p.v. mediu, indicator sintetic ce exprimă numărul mediu de ani pe care îi are de trăit o persoană dintr-o anumită populaţie. El cuprinde nu numai influenţa structurii pe vîrste a populaţiei ci şi a speranţei medii de viaţă. în felul acesta, p.v. mediu are o semnificaţie complexă, fără echivalent în demografia tradiţională. Acest indicator poate fi calculat nu numai pentru întreaga populaţie, ci şi pentru grupe de populaţie. Astfel, p.v. mediu al populaţiei în vîrstă de m — M ani (M>w) este: x=M—\ , Ep ex i~ ex+i _ 2 S(m, M; 0, to) = *.~OT—„---- ------- x=M~\ £ x=tn 225 pentru toată perioada vieţii, x = M-l Px E 1/2 fe + /*+1) »(;», A/; ii/, co) = # = M—1 — pentru perioada vieţii de la M ani pînă la sfîrşitul vieţii, — pentru perioada vieţii de la n la N ani (N > n şi n > M < N). Posibilitatea unei aprecieri de ansamblu a gradului de îmbătrînire demografică a două sau mai multe populaţii este dată de „centrul vital" (xc). El indică vîrstă la care p.v. cumulat al populaţiei este egal cu jumătate din p.v. total, deci vîrstă la care K(0, xc) = l/2F(0,co); altfel spus, vîrstă la care p.v. calculat pentru populaţia în vîrstă de 0 — xc ani este egal cu p.v. al populaţiei în vîrstă de xc — co ani; P.v. după un anumit număr de ani. Pentru o persoană de vîrstă x, p.v. după împlinirea a v ani dar înainte de R ani (R > r) este: Acest potenţial reprezintă p. de viaţă al unei persoane de x ani între vîrstele x + r şi x + R ani (x < r < R). Diferenţa de la numărător este numărul de ani trăiţi între x + r şi x + R ani. Pentru populaţia în vîrstă de m — M ani p.v. după r ani şi înainte de R ani devine: în ipoteza că R = co, se obţine p.v. al populaţiei în vîrstă de m — M ani după r ani, iar dacă R = co, m = 0 şi M — co, se obţine p.v. al întregii populaţii după r ani. Diferenţa dintre p.v. total al unei populaţii şi potenţialul aceleiaşi populaţii după r ani, reprezintă partea din potenţialul iniţial consumată în această perioadă de timp. Comparat în valoare absolută, la două sau mai multe populaţii, acest indicator nu furnizează informaţii semnificati- V(0, xc) = V(xc, co) v(xjr, R) = v(x; x r, x + R) = x—M— 1 V(m, Mjr, R) = Px^v(x; x + r, x + R) 226 ve. Raportînd însă această diferenţă la p.v. totală, se obţine un indicator relativ — proporţia p.v. consumat: F(0, co; 0, co) - F(0, co/r, R) K = F(0, co; 0, co) Creşterea p.v. al unei populaţii se realizează pe seama născuţilor vii. Notînd cu N numărul acestora şi cu e0 speranţa medie de viaţă la naştere produsul Ne0 reprezintă p.v. al născuţilor vii. Întrucît, pierderile de p.v. ale întregii populaţii sînt aproximativ egale cu numărul populaţiei, sporul x=M-1 p.v. este egal cu Ne0 — T. iar indicele sporului natural al poten- x=0 ţialului este dat de relaţia: x=M— 1 x=M— 1 Ne0— £ Px Ne0— ^ Px _ x = 0 _ x=0 p V(0, lx+1 cu dx) cît şi a înaintării în vîrstă (ex > ex+1). Pierderea de p.v. prin deces se determină pe baza numărului de decese şi a p.v. individual corespunzător: Av(x)d = 1I2(1X — lx+1) (ex + ex+i) Întrucît totdeauna lx > lx+i> pierderile de p.v. prin deces sînt pozitive. Schimbarea p.v. prin înaintarea în vîrstă, pentru o singură persoană, este ex — ex+i> iar numărul mediu al supravieţuitorilor este II2(1X + lx+J. Rezultă deci că scăderea p.v. prin înaintare în vîrstă este: &v(x)b = + lx+i) (ex ex+i) Scăderea totală a p.v. în cursul unui an este egală cu suma pierderilor de p.v. prin deces şi prin înaintarea în vîrstă: Av(x) = Av(x)d + Av(x)b Demograful polonez Egon Vielrose20 demonstrează că pierderea totală de p.v. într-o populaţie de vîrstă x este aproximativ egală cu numărul populaţiei la începutul anului minus jumătate din numărul deceselor ce se înregistrează în cursul anului: Av(x) = PX- 1/2 Dxt iar cînd mortalitatea este mică, pentru determinarea pierderilor totale de p.v. se poate folosi cu destulă exactitate relaţia: Av(x) = Px 227 Se demonstrează că raportul dintre pierderile de p.v. prin deces şi prin înaintarea în vîrstă este: Av(x)d _ 1_________J Av(x)i, ex e%+\ Avînd pierderile totale de p.v» Av(#) = Px — 1/2Dx şi raportul dintre pierderile de p.v. prin deces şi prin înaintarea în vîrstă se obţin formulele pentru pierderile de p.v. prin deces: Av(x)d = (Px — ^I2DX) (1 — ex + ex+1) şi prin înaintarea în vîrstă, pentru populaţia de o vîrstă oarecare: Av(x)b = (Px 1/2Dx) (ex ex+i) Iată cîteva exemplificări ale demografiei potenţiale cu referire la România. Evoluţia potenţialului de viaţă individual la vîrstele de 0, 5, 20, 50 şi 65 ani în 1932, 1956, 1961 şi 1963 Anul Vîrstă (ani) 0 5 20 50 65 1932 46,19 53,71 43,09 20,77 11,46 1956 65,40 64,58 50,53 23,61 14,42 1961 69,08 66,75 52,36 24,72 13,44 1963 69,76 67,46 53,15 25,69 14,28 Creşterea p.v. individual este generală deşi, în funcţie de vîrstă, se constată însă particularităţi. Potenţialul de viaţă individual la 0, 15 şi 60 ani în diferite perioade ale vieţii, în anii 1956 şi 1963 Potenţialul de viaţă al unei persoane de x ani între: Vlrsta (x) 0 --- 14 ani 15-59 ani 60 ani şi peste Total 1956 1963 . 1956 1963 1956 1963 1956 1963 0 ani 14,10 14,45 39,46 41,12 12,24 14,64 65,80 70,21 15 ani --- --- 42,52 43,04 13,17 15,32 55,69 58,3*6 60 ani --- --- --- --- 16,31 18,24 16,31 18,24 Cei 70,21 ani pe care o persoană de 0 ani îi trăieşte în medie, în condiţiile mortalităţii din anul 1963 se repartizează astfel: 14,45 ani între 0 şi 15 ani (ca urmare a mortalităţii „se pierd" deci 15,00 — 14,45 = 0,55 ani), 41,12 ani între 15 şi 60 ani („se pierd" deci 45,00 — 41,12 = 3,88 ani) şi 14,64 ani, după vîrstă de 60 de ani. 228 Dinamica potenţialului de viaţă al populaţiei României în perioada 1961 — 1963, pe grupe de vîrstă şi perioade ale vieţii Grupa de vîrstă 0---19 ani 20---59 ani 60 ani şi peste Total 1961 1963 1961 1963 1961 1963 1961 1963 Total 71,9 70,5 463,9 462,5 262,1 290,9 797,9 823,9 0 --- 19 ani 71,9 70,5 246,9 246,9 91,2 96,8 410,0 414,2 20 --- 59 ani --- --- 217,0 215,6 145,6 156,2 362,6 371,8 60 ani şi peste --- --- --- - 52,3 37,9 25,3 37,9 Dinamica potenţialului de viaţă totală, a potenţialului de viaţă mediu şi a „centrului de viaţă“ în unele ţări21 Ţara Potenţialul de viaţă Potenţialul de viaţă „Centrul de viaţă" total (milioane lei) mediu (ani) (ani) Finlanda (1952) 164,1 40,0 17,4 Franţa (1953) 1 639,0 37,5 20,8 India (1951) 10 489,0 29,1 15,1 Israel (1953) 67,2 45,3 17,2 Iugoslavia (1953) 715,4 42,1 17,5 Norvegia (1952) 140,7 42,8 21,2 Polonia (1954) 1 155,0 42,8 17,6 Marea Britanie (1952) 1 750,0 39,0 22,0 România: 1956 736,2 42,1 17,7 1961 797,9 43,1 18,1 1963 823,9 44,1 18,6 Metodele demografiei potenţiale şi-au găsit aplicaţii în analiza cauzelor de deces (G. Mentha) şi, în general, a mortalităţii (R. Sailer), în studiul populaţiei active (E. Vielrose), al vieţii profesionale (A. Czarnota), al mortalităţii infantile (W. Winkler) şi al celei provocate de tuberculoză (M. Dempsey) etc. Una din aplicaţii se referă la indicele de reproducere a populaţiei. Se ştie că indicele net de reproducere indică numărul de născuţi vii de sex feminin pe care îi naşte o generaţie de femei supuse, în cursul vieţii lor, condiţiilor de fertilitate şi mortalitate observate într-o anumită perioadă. El se determină astfel: 50 fx • sx 15 unde: k = proporţia născuţilor vii de sex feminin fx = rată de fertilitate specifică sx' — probabilitatea de supravieţuire de la naştere îa vîrsţa de x ani (s% == |. I lo) 229 Demograful francez Louis Henry subliniază faptul că în acest proces un rol deosebit îl are durata în care o persoană se află în viaţă, deci, în ultimă instanţă, durata medie a vieţii. De aceea, el elaborează un indice de reproducere a anilor trăiţi, prin compararea numărului de ani trăiţi de o generaţie feminină cu numărul de ani trăiţi de născuţii-vii de sex feminin proveniţi de la această generaţie. Indicele de reproducere a anilor trăiţi poate fi corelat cu indicele net de reproducere după formula: *6(0 unde: eQ(t) = durata medie a vieţii în generaţia femeilor-mame născute în anul t e0(t + ~x) = durata medie a vieţii în generaţia născută în anul t + ~x, adică durata medie a vieţii peste ~x ani (x = vîrstă medie efectivă pe care femeile o au la naşterea copiilor sau intervalul dintre două generaţii succesive). Indicele de reproducere a anilor trăiţi este deci egal cu produsul dintre indicele riet de reproducere şi „indicele de înlocuire a speranţelor ^ eo(* + *) de viaţă :-------------- *o(0 Pot fi întîlnite cazuri cînd i?0(«) este mai mic decît 1 dar, întrucît cîştigul obţinut în creşterea duratei medii a vieţii este apreciabil, indicele de reproducere a anilor trăiţi, Raw» este supraunitar şi efectivul populaţiei se menţine sau creşte. Un alt domeniu de aplicare este acela al perioadei de optimizare a corelaţiei dintre fondul de acumulare şi fondul de consum5. Problema se pune, în linii generale, în următorii termeni: dacă p.v. mediu este x ani, este admisibilă ipoteza c& maximizarea fondului de consum însumat trebuie făcută pe un interval de x ani. Indicatorul defineşte numai limita demografică nu şi cea socială a perioadei de optimizare a ratei acumulării, deoarece interesele societăţii sînt mult mai complexe şi nu pot fi reduse la o medie a p.v. al populaţiei. BIBLIOGRAFIE 1. VI. TREBICI, V. GHEŢAU. Analiza longitudinală, demografia potenţială şi conturi demografice (II). în: „Studii şi cercetări de calcul economic şi cibernetică economică", 5, 1973. 2. J. BOURGEOIS-PICHAT. Les limites de la demographie potentielle. în: „Revue de l’I.I.S.", 1, 1951, p. 13-27. 3. A. CZARNOTA. Metody obliczania trwania zycia zawodowego. în :„Studia demograficzne", 4, 1964, p. 57. 4. Dictionnaire demographique multilingue (Volume fran5ais), Nations Unies, New York, 1958. 5. E. DOBRESCU. Corelaţia dintre acumulare şi consum, 1971, p. 76-79. 6. V. GHEŢAU. Aspecte din demografia potenţială. în: „Revista de statistică", 9, 1966, p. 42—53. 230 7. V. GHEŢAU. înaintarea în vîrstă şi decesele în demografia potenţială. în: „Revista de statistică", 1, 1967, p. 44—52. 8. L. HENRY. Reflexions sur Ies taux de reproduction. în: „Population", 1, 1965. 9. L. HERSCH. La methode des potentiels — vie appliquee ă l'etude du mouvement naturel de la population. în: „Revue de l’I.I.S.", 3 — 4, 1942, p. 152-183. 10. L. HERSCH. De la demographie actuelle ă la demographie potentielle, Geneva, 1944. 11. L. HERSCH. Quelques pricisions sur la methode de potentiels-vie et ses notions fondamentales. în: „Revue de 1*1.1.S.", 1—4, 1944, p. 23—31. 12. L. HERSCH. Demographie potentielle et vieillissement de la population. în: „Population", 2, 1948, p. 233 — 248. 13. L. HERSCH. Les limites d’une importante contribution critique a la dimographie potentielle. în: „Revue de l’I.I.S.", 1, 1952, p. 28 — 43. 14. G. METHA. Les causes de dices en Suisse etudiees ă la lumiere de la demographie actuelle et de la demographie potentielle, Geneve, 1948. 15. Z. PAVLIK. Populace ceskych zemi a slovenska z hladisha metod potencialni demografii. în: „Statistica a demografie", II, Praga, 1961. 16. R. SAILER. Contribution au calcul simplifie des pertes de potentiel vie causees par Vavancement en âge de la population. în: „Revue suisse d'^conomie politique et de statistique", 3, 1955, p. 317—328. 17. VI. TREBICI. Populaţia României şi creşterea economică, 1971, p. 187 — 202. 18. E VIELROSE. Ludnosc Polski w okresie powojennym z puncktu widzenia demografii potencjalnej. în: „Przeglad statystyczny", 2, 1955. 19. E VIELROSE. Zarys demografii potencjalnej, Varşovia, 1958. 20. W. WINKLER. Die Lebensjahre einer Bevolkerung. Bemerkungen zu Liebmann Hersch's „Potentiel-vie". în: „Revue de l’I.I.S", 1-4, 1944, p. 5-22. VII. NUPŢIALITATEA POPULAŢIEI Căsătoriile şi divorţurile fac parte din noţiunea de mişcarea naturală a populaţiei numai în măsura în care ele au o incidenţă asupra natalităţii, prin intermediul familiei. într-adevăr, naşterile ca fenomen demografic se realizează în cea mai mare parte în cadrul familiilor şi deci presupun căsătoria; pe de altă parte, disoluţia căsătoriei, divorţul, poate influenţa acest fenomen prin intermediul recăsătoririi şi al familiei. Totodată, se remarcă şi o altă legătură dintre fenomenele de nupţialitate şi divorţialitate şi cele de natalitate şi mortalitate; de ex., mortalitatea cunoaşte o variaţie sensibilă în funcţie de starea civilă (necăsătorit, căsătorit, văduv, divorţat). Nupţialitatea şi divorţialitatea sînt legate şi de un alt capitol al demografiei, aftume demografia familiei, care, la rîndul ei, este legată de o serie de discipline sociologice. Legislaţia privind căsătoria şi divorţul, măsurile privind familia şi copilul, fac parte integrantă din politica demografică a unei ţări. 100. Căsătorie (uniune conjugală) (engl. marriage, fr. mariage şi union legitime, rus. brak şi bracinîi soiuz, span. matrimonio şi uniân legitima, germ. rechtmăssige Ehe, ital. matrimonio şi unione conjugale, interi, connubio şi maritage), uniune între două persoane de sex diferit, instituită cu respectarea formelor prevăzute de lege sau de cutumă şi care conferă persoanelor în cauză drepturi şi obligaţii particulare. Potrivit Codului familiei din Republica Socialistă România, c. este „uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi femeie, încheiată cu respectarea dispoziţiilor legale, în scopul întemeierii unei familii". Primul element îl constituie actul juridic, adică acordul de voinţă al celor ce vor să se căsătorească. După acest acord, căsătoria devine independentă de acordul de voinţă din care a izvorît, pentru a fi guvernată de statutul stabilit de lege. 101. Căsătorie (încheierea căsătoriei) (engl. marriage sau wedding, fr. mariage, rus. vstuplenie v brak, span. matrimonio, germ. Eheschliessung şi Heirat, ital. matrimonio şi nozze, interi, nuptias şi maritage), act solemn formal prin care o persoană contractează o căsătorie, potrivit legilor, cutumei sau tradiţiei din ţara respectivă. Potrivit legislaţiei din majoritatea ţărilor, numai c. civilă are efect legal, spre deosebire de c. religioasă cu efect legal numai în unele ţări. C. prezintă două aspecte: unul demografic, care este legat de natalitate şi altul sociologic, prin intermediul familiei. Potrivit art. 1, alin. 2 din Codul familiei: „Familia are la bază c. liber consimţită între soţi". în România ca şi în alte ţări, majoritatea covîrşitoare a naşterilor se realizează în cadrul c. 102. Uniune consensuală (uniune liberă, concubinaj) (engl. consensual union şi free union, concubinage, fr. mariage consensuel şi union libre, rus. fakti- ceskii brak şi vnebracinoe sojitelstvo, span. matrimonio consensual şi union libre, germ. eheăhnliche Gemeinschaft şi freie Ehe, ital. unione consensuale şi unione libera, interi, maritage consensual şi union libere), uniune între două persoane de sex diferit, fără respectarea dispoziţiilor legale, consacrată, în unele cazuri, de obiceiuri, tradiţii etc. 103. Pereche căsătorită (cuplu căsătorit) (engl. married couple, fr. couple mărie, rus. suprujeskaia ceta, span. pareja matrimonial, germ. Ehepaar, ital. coppia conjugale, interi, copula de maritos), ansamblu constituit din soţ şi soţie. 104. Vîrstă minimă (legală) la căsătorie (engl. minimum age at marriage, fr. âge minimum au mariage, rus. bracinîi vozrast, span. edad minima para casarse, germ. Mindest-Heiratsalter şi Alter der Heiratsfăhigkeit, ital. etă minima al matrimonio, interi, etate minime al maritage şi etate de nubilitate), vîrstă minimă stabilită prin dispoziţii legale, la care o persoană poate încheia o căsătorie valabilă. Sin. vîrstă nubilă. Este, de obicei, diferită pentru cele două sexe şi variază sensibil de la o ţară la alta, după legislaţia respectivă. Codul familiei din România (art. 4), stabileşte v.m.c. la 18 ani pentru bărbaţi şi 16 ani pentru femei, acordînd, în cazuri întemeiate, dispensă de vîrstă pentru femei, anume la 15 ani împliniţi. V.m.c. ca şi vîrstă efectivă la prima căsătorie au o mare importanţă pentru fertilitate şi deci pentru politica demografică. în general, în ţările în curs de dezvoltare, v.m.c. este mai mică decît în ţările dezvoltate; nupţialitatea precoce este unul din indicii demografici ai acestor ţări. 105. Rang al căsătoriei (engl. order of marriage, fr. rang du mariage, rus. poreadkovîi sciot braka, span. orden de matrimonio, germ. Ordnungszahl der Ehe, ital. ordine del matrimonio, interi, ordine de maritage), număr de ordine al căsătoriei încheiate, determinat separat pentru soţ şi soţie. 106. Prima căsătorie (engl. fir st marriage, fr. premier s mariages, rus. pervîi brak, span. primer matrimonio, germ. Erst-Ehe, ital. primi matrimoni, interi. maritage primari), căsătorie încheiată de o persoană a cărei stare civilă este „necăsătorită" sau „celibatară". Sin. căsătoria persoanelor celibatare. 107. Populaţie nupţiabilă (engl. marriageable population, fr. population ma-riable, rus. brakosposobnoe naselenie, span. poblacion casadera, germ. heirats-făhige Bevdlkerung şi ehefăhige Bevolkerung, ital. popolazione coniugabile sau matrimoniabile, interi, population maritabile), populaţie care întruneşte condiţiile specificate de lege sau cutumă, pentru a încheia căsătoria. în România, sînt persoanele în vîrstă de 16 ani (femei) şi 18 ani (bărbaţi) şi peste, avînd starea civilă „necăsătorită", văduvă şi divorţată şi potenţial aptă de a contracta o căsătorie. 108. Promoţie (cohortă) de căsătorii (engl. nupţial cohort, fr. promotion de mariages, rus. bracinaia kogorta, span. cohorte de matrimonios, germ. Heirats-kohorte, ital. coorte di matrimoni t interi, cohorta de maritages), cohortă specială, cuprinzînd căsătoriile încheiate într-o anumită perioadă, de obicei un an, indiferent de generaţiile cărora le aparţin persoanele care au contractat căsătoria. O p.c. poate fi observată statistic după principiile analizei longitudinale, prilej cu care pot fi determinate o serie de funcţii demografice. 233 109. Promoţie de căsătoriţi (fr. promotion de maries, rus. kogorta vstupivşih v brak, germ. Kohorte der Heiratenden), cohortă a persoanelor care au încheiat o căsătorie într-o anumită perioadă, de obicei un an, considerată separat pentru soţi şi soţii. 110. Homogamie (engl. homogamy, fr. homogamie, rus. gomogamia, span. homogamia, germ. Homogamie, ital. omogamia, interi, homogamia), caracteristici şi înclinaţii comune (fizice, spirituale, sociale, politice etc.) ale persoanelor care se căsătoresc. 111. Heterogamie (engl. heterogamy, fr. heterogamie, rus. gheterogamia, span. heterogamia, germ. Heterogamie, ital. eterogamie, interi, heterogamia), inexistenţa caracteristicilor comune ale persoanelor ce se căsătoresc. în legătură cu aceste noţiuni, în literatura demografică au fost propuşi diferiţi indici: de atracţie, repulsie, indicii lui Benini etc. 112. Nupţialitate (engl. nuptiality, fr. nuptialite, rus. bracinost, span. nupci-alidad, germ. Heiratshăufigkeit, ital. nuzialită, interi, nuptialitate), intensitate sau frecvenţă a evenimentului demografic „căsătorie" în sînul unei populaţii sau subpopulaţii. Se măsoară cu ajutorul diferiţilor indicatori demografici. Se face distincţie între n. masculină şi feminină. 113. Rată (indice) de nupţialitate (engl. marriage rate şi nuptiality rate, fr. taux de nuptialite, rus. koeffiţient bracinosti, span. tasa de nupcialidad, germ. Eheschliessungsziffer şi Heiratsziffer, ital. indice di nuzialită, interi, rata de nuptialitate), indicator al intensităţii sau frecvenţei căsătoriilor într-o populaţie sau subpopulaţie; se determină prin raportarea numărului căsătoriilor încheiate într-o perioadă, de obicei un an, la numărul mediu al populaţiei sau subpopulaţiei respective. 114. Rată (indice) general(ă) sau brut(ă) de nupţialitate (engl. crude marriage rate, fr. taux brut de nuptialite, rus. obşcii koeffiţient bracinosti, span. tasa bruta de nupcialidad, germ. rohe Heiratsziffer şi allgemeine Heiratshăufig-keit, ital. quoziente generico di nuzialită, interi, rata de nuptialitate general), indice de nupţialitate calculat pentru o populaţie totală, nediferenţiată după anumite caracteristici, după formula: Ma < ma =--------- 1 000, P în care: Ma — numărul de căsătorii încheiate în decursul unei perioade, de obicei un an P = numărul mediu al populaţiei totale (la 1 iulie al anului respectiv) ma = r.g.n. exprimată în promile De ex., în România numărul căsătoriilor în 1973 a fost de 170 130, numărul populaţiei la 1 iulie a fost de 20 828 000, deci 170 130 ma =---------------- 1 000 = 8,2 căsătorii la 1 000 locuitori. 20 828 000 Simbolul ma ca şi Ma utilizate în formula de calculare a r.g.n, se explică prin raportarea lor la lat. matrimonium „căsătorie". 234 115. Rată (indice) standardizat(ă) de nupţialitate (engl. standardized marriage rate, fr. taux comparatif de nuptialite, rus. standardizovanîi koeffiţient braci-nosti, germ. standardisierte Eheschliessungsziffer, ital. quoziente standardizzato di nuzialită, interi, rata standardisate de nuptialitate), rată de nupţialitate calculată fie cu rata standard de nupţialitate specifice pe vîrste, fie cu o populaţie standard, într-un mod asemănător cu calculul ratelor standard de mortalitate. în acest scop, populaţia totală este descompusă în grupe (subpopulaţii), calculîndu-se r.s.n. după sex şi vîrstă. Populaţia totală se împarte în populaţia sub vîrstă legală de căsătorie şi populaţia peste această vîrstă. Se poate aplica seria de r.s.n. ale populaţiei generale la o subpopulaţie distribuită pe vîrste sau o structură standard a populaţiei la această subpopulaţie, menţinîndu-se r.s.n. pe vîrste. R.s.n. generală după vîrstă pentru femei se exprimă prin formula1: 00 Î^-.IOOO a= 15 P în care: ma?a = r.s.n. a femeilor într-o populaţie particulară (a unui judeţ) pj = numărul femeilor de vîrstă a în populaţia standard P = numărul total al populaţiei standard 116. Rată (indice) de nupţialitate a(l) celibatarilor sau a(l) primelor căsătorii (engl. first marriage rate, fr. taux de nuptialite des celibataires, rus. koeffiţient bracinosti dlea liţ ranee ne sostoiavşih v brake, span. tasa de nupcialidad de solteros, germ. Heiratsziffer der Ledigen, ital. quoziente di nuzialită dei celibi e delle nubile, interi, rata de maritages primari), indicator special de nupţialitate, determinat după formula: Ma' ma -----------1 000 Pma în care: Ma' = primele căsătorii Pma = populaţia a cărei stare civilă este „necăsătorită" ma' = r.n.c. Întrucît primele căsătorii se raportează la populaţia necăsătorită în vîrstă legală de căsătorie, aceste rate pot estima riscul de căsătorie, deci probabilitatea de căsătorie, cu condiţia ca numărul populaţiei să nu fie cel mediu, ci efectivul iniţial din care s-au extras (după principiul urnei) aceste prime căsătorii. Se determină separat pentru populaţia masculină: £ Maf' £ ma'iPaf i=18_______ _ i=18____________ 00 QO E p " E ^ 1=18 *=18 şi similar pentru populaţia feminină. MaM' maM =----------: PaM 235 De asemenea se pot determina ratele standardizate ale nupţialităţii primelor căsătorii. 117. Rată (indice) de nupţialitate pe sexe (engl. sex-specific marriage rate, fr. taux de nuptialite par sexe, rus. koeffiţient bracinosti dlea kajdogo pola, span. tasa de nupcialidad por sexo, germ. Heiratsziffer nach Geschlecht, ital. quoziente di nuzialită specifico per sesso, interi, nuptialitate per sexo), rată specifică de nupţialitate calculată prin raportarea numărului căsătoriilor la numărul populaţiei nupţiabile de sexul respectiv. 118. Rată (indice) de nupţialitate pe vîrste (engl. age-specific marriage sau nuptiality rate, fr. taux de nuptialite par âge, rus. vozrastnoi koeffiţient bracinosti, span. tasa de nupcialidad por edad, germ. Heiratsziffer nach dem Alter şi altersspezifische Heiratsziffer, ital. quoziente di nuzialită specifico per etă, interi, nuptialitate secundo etate) rată specifică de nupţialitate calculată prin raportarea numărului persoanelor căsătorite de vîrstă x la numărul populaţiei nupţiabile de vîrstă x. 119. Vîrstă medie la căsătorie (engl. average age at marriage, fr. âge moyen au mariage, rus. srednii vozrast vstupaiuşcih v brak, span. edad media de los contrayentes, germ. durchschnittliches Heiratsalter, ital. eta media al matrimonio, interi, etate medie al maritage), medie statistică a vîrstelor persoanelor ce se căsătoresc într-o perioadă oarecare (de obicei, într-un an), determinată după sex şi stare civilă (vîrstă medie a persoanelor ce se căsătoresc pentru prima dată, a persoanelor văduve sau divorţate ce se recăsătoresc). Pentru populaţia totală căsătorită, pe sexe, în România, în anul 1973 calculul se face astfel: BĂRBAŢI V î r s t a (x) Numărul bărbaţilor Mijlocul * . / căsătoriţi (/) intervalelor Total 170 130 4 608 913,5 Sub 20 de ani 8 203 17,5 143 552,5 20-24 91 699 22,5 2 063 227,5 25-29 41 857 27,5 1 151 067,5 30-34 12 533 32,5 407 322,5 205 350,0 35-39 5 476 37,5 128 473,5 40-44 3 023 42,5 95 855,0 45-49 2 018 47,5 71 767,5 50-54 1 367 52,5 54 797,5 55-59 953 75,5 187 500,0 60 ani şi peste 3 001 62,5 - - 2*/ 4 608 913,5’ V.m. x = ±LJ- = ----------------- = 27,1 ani 2/ 170130 în numărul total al bărbaţilor ce s-au căsătorit în 1973 cei ce se recăsătoresc reprezintă circa 8%. 236 Nupţialitatea poate fi descrisă, ca şi mortalitatea, cu ajutorul unor indicatori clasici şi al unor indicatori cu caracter de probabilităţi. Noţiunile fundamentale asociate celei de-a doua optici sînt: „riscul de căsătorie", exprimat printr-o probabilitate, şi tabela de nupţialitate, cu valorile respective. Situaţia este însă diferită în raport cu mortalitatea, deoarece în acest caz există două sau mai multe „riscuri": o persoană necăsătorită are riscul de a se căsători în intervalul de vîrstă x, x + 1, dar şi pe cel de deces, ceea ce duce la folosirea unor tabele mai complexe decît cele de mortalitate, care se referă numai la riscul de deces. Aceste tabele sînt cu dublă sau multiplă descreştere. Caracteristica nouă ce se introduce cu acest prilej este interferenţa evenimentelor demografice. Descrierea lor (Roland Pressat) are în vedere intensitatea fenomenului, considerată ca fiind egală cu numărul mediu de evenimente pe o persoană şi calendarul fenomenului, care este dat de distribuţia evenimentelor (după vîrstă, durata căsătoriei etc.). 120. Tabelă de nupţialitate (engl. nuptiality table, fr. table de nuptialite, rus. tăbliţă bracinosti, span. tabla de nupcialidad, germ. Heiratstafel, ital. tavola di nuzialită, interi, tabella de nuptialitate), tabelă cu valori numerice pentru o cohortă reală sau ipotetică, descriind nupţialitatea ca funcţie de vîrstă, probabilitatea de căsătorie îri fiecare interval de vîrstă x, x -f* 1 şi ordinea de descreştere a cohortei respective prin efectul căsătoriei. Întrucît evenimentul căsătorie poate afecta atît o persoană care nu a mai fost căsătorită, cît şi una care a fost căsătorită, dar în prezent are statutul civil de văduv (ă) sau divorţat(ă), există două tipuri de t.n.: ale primelor căsătorii (t.n. ale celibatarilor) şi ale recăsătoririlor (t.n. pentru persoanele văduve şi cele divorţate). 121. Tabelă de nupţialitate a celibatarilor (a persoanelor necăsătorite) (engl. number remaining single, fr. table de nuptialite des celibataires dar şi table de celibat, rus. tăbliţă bracinosti naseleniia ne vîstupavşego v brak, span. tabla de solteria, germ. Heiratstafel der Ledigen, ital. tavola lorda di elimi-nazione per celibi e nubili, interi, tabella de celibato), tabelă de nupţialitate pentru persoanele ce se căsătoresc pentru prima dată, avînd ca funcţie principală probabilitatea de a contracta evenimentul de căsătorie în intervalul de vîrstă x, x + 1. T.n.c. poate lua în considerare fie numai riscul de căsătorie, fie riscul de căsătorie combinat cu acela de deces. Valorile t.n.c. sînt: vîrstă exactă x, numărul celibatarilor C, probabilitatea de căsătorie max, numărul căsătoriilor încheiate în fiecare interval de vîrstă Max, probabilitatea de deces qx. Ordinea de descreştere a numărului de celibatari supravieţuitori este dată de intensitatea căsătoriei şi de intensitatea decesului. 122. Probabilitate de căsătorie (engl. probability of marriage, fr. quotient de nuptialite, rus. veroiatnost vstuplenia v brak, span. coeficiente de nupcialidad, germ. Heiratswahrscheinlichkeit, ital. probabilită lorda di matrimonio per celibi e nubili, interi, quotiente de nuptialitate şi probabilitate de maritage), probabilitate, pentru o persoană necăsătorită care a atins vîrstă minimă legală, ca în intervalul de vîrstă x, x -f 1 să contracteze căsătoria. Se determină după formula: în care: max = P*c* în intervalul de vîrstă, x, x + 1 Mci(XtX+1) = numărul de căsătorii încheiate în intervalul de vîrstă x, x + 1 Cx = numărul de persoane celibatare (necăsătorite), la vîrstă exactă x Analogia cu probabilitatea de deces este evidentă: persoanele necăsătorite de vîrstă x pot să „supravieţuiască" riscului de căsătoiie şi să continue să aibă statutul de necăsătorit la împlinirea vîrstei x + 1 sau pot să se căsătorească în acest interval şi să nu participe la un nou eveniment de căsătorie. Dealtfel Cxmax = Max şi Cx+1 = Cx — Max. Existenţa a două evenimente demografice (căsătorie şi deces), asociate unei cohorte de persoane necăsătorite, face necesară elaborarea a două tipuri de tabele de nupţialitate: fără luarea în considerare a efectului mortalităţii şi cu luarea în consideraţie a acestui eveniment demografic. 123. Tabelă brută de nupţialitate (engl. gross nuptiality table, fr. table de nuptialite sans mortalite, rus. tăbliţă brutto-koeffiţientov bracinosti, span. tabla de nupcialidad sin mortalidad, germ. Heiratstafel ohne Riicksicht auf die Sterblichkeit, ital. tavola lorda di nuzialită, interi, tabella de nuptialitate sine mortalitate), tabelă de nupţialitate în care funcţiile sînt: vîrstă, numărul celibatarilor la fiecare vîrstă exactă, probabilitatea de căsătorie şi numărul căsătoriilor încheiate în fiecare interval de vîrstă. O asemenea tabelă, construită pentru o generaţie masculină sau feminină, reală sau fictivă, descrie ordinea de descreştere a efectivului acestei generaţii prin căsătorie, ca funcţie de vîrstă, fără să ia în calcul efectul mortalităţii. 124. Tabelă netă de nupţialitate (tabelă de supravieţuire în stare de celibat) (engl. net nuptiality table, fr. table de survie en etat de celibat, rus. tăbliţă netto-koeffiţientov bracinosti şi tăbliţă dojitia naselenia ne sostoiavşego v brake, span. tabla de supervivencia en estado de solteria, germ. Abgangsordnung der Ledigen, ital. tavola netta di eliminazione per celibi e nubili şi tavola netta di eliminazione per matrimonio e morte per celibi e nubili, interi, tabella de superviventia de celibatarios), tabelă de nupţialitate care ia în considerare, pentru o generaţie (cohortă) de persoane necăsătorite, atît efectul nupţia-lităţii cît şi pe cel al mortalităţii asupra numărului generaţiei (cohortei) respective. Se construieşte prin combinarea unei tabele de nupţialitate a celibatarilor cu tabela de supravieţuire. Probabilitatea de căsătorie poate fi determinată aproximativ după formula: Ma(XtX+1) UlCljr - în care M(x, x + 1) reprezintă numărul deceselor ce intervin în intervalul de vîrstă x, x -f 1 şi care diminuează efectivul cohortei persoanelor necăsătorite. Este, prin urmare, o tabelă cu descreştere dublă. 125. Supravieţuitori în stare de celibat (engl. single survivors, fr. survivants en etat de celibat, rus. cislo dojivşih do opredelennogo vozrasta holostîh mujcin şi nezamujnîh jenşcin, span. supervivientes solteros, germ. ledig das Alter 238 x Evlebende, ital. sopravviventi celibi a nubili, interi, celibatarios super-vivente), persoane, din tabela de nupţialitate, care au supravieţuit riscului de căsătorie şi de deces, fiind la împlinirea vîrstei # -f 7 necăsătorite. 126. Supravieţuitori în stare de necelibat (engl. ever married survivors, fr. suvvivants en etat de non-celibat, rus. cislo dojivşih do opredelennogo vozrasta liţ kogdalibo sostoiavşih v brake, span. supervivientes no solteros, germ. nicht Icdig das Alter x Erlebende, ital. sopravviventi non celibi e nubili, interi, non celibatarios supervivente), persoane din tabela de nupţialitate care au supravieţuit riscului de deces, nu şi celui de căsătorie; la împlinirea vîrstei x -f / ele au statutul de persoane căsătorite. 127. Probabilitate de supravieţuire în stare de celibat (engl. probability of single survival, fr. probabilite de survie en etat de celibat, rus. veroiatnaia prodoljitelnost sostoiania v bezbracii, span. probabilidad de superviviencia en estado de soltero, germ. Vberlebenswahrscheinlichkeit der Ledigen, ital. proba-bilită di sopravvivenza in stato di celibato, interi, probabilitate de superviventia de celibatarios), probabilitate ca o persoană dintr-o cohortă reală sau fictivă să supravieţuiască riscului de căsătorie şi celui de deces într-un anumit interval de vîrstă. 128. Speranţă de viaţă a celibatarilor ca celibatari (engl. expectation of un-married life, fr. esperance de vie en etat de celibat, rus. veroiatnaia prodoljitelnost bezbracinoi jizni, span. esperanza de vida en estado de soltero, germ. Lebensenvartung der Ledigen als Ledige, ital. vita media in stato di celibato, interi, esperantia de restante vita in celibato), număr mediu de ani pe care-i are de trăit o persoană dintr-o generaţie sau cohortă de persoane necăsătorite în stare de celibat. 129. Rată (frecvenţă) a celibatului definitiv (engl. number remaining unmarried out, fr. taux de celibat definitif, rus. okonciatelnîi ves ne vstupaiuşcih v brak, ital. indice di celibato definitivo), măsură statistică a numărului persoanelor ce rămîn, la o anumită vîrstă, considerată ca limită pentru contractarea căsătoriei, definitiv necăsătorite. Este dată de formula aproximativă: C50 — pentru femei: — C15 Q — pentru bărbaţi: — ^18 Pe baza tabelelor de nupţialitate se determină, grafic şi analitic, o serie de indici ai intensităţii şi calendarului nupţialităţii. 130. Vîrstă medie la prima căsătorie (engl. mean age at first marriage, fr. âge moyen au premier mariage, rus. srednii vozrast pri vstuplennii v pervîi brak, span. edad media al primer matrimonio, germ. durchschnittliches Heirats-alter, ital. etd midia al matrimonio, interi, etate media al maritages pri- 239 mari), medie aritmetică a mijloacelor intervalelor (16,5 ani, 17,5 ani, ..., 49,5 ani), ponderată cu numărul persoanelor căsătorite de vîrstă respectivă, determinată pe baza tabelei de nupţialitate. 131. Vîrstă mediană la prima căsătorie (engl. median age at fir st marriage, fr. âge median au premier mariage, rus. mediannîi vozrast pri vstuplenii v pervîi brak, span. edad mediana al primer matrimonio, germ. Zentralwert des Heiratsalters, ital. etă mediana al matrimonio, interi, etate median a maritages primari), medie ce se determină, obişnuit, prin interpolare cu formula medianei. Sin. vîrstă probalilă. 132. Vîrstă modală la prima căsătorie (engl. mode age at first marriage, fr. âge modal au premier mariage, rus. modalnîi vozrast vstupleniia v pervn brak, span. edad modal al primer matrimonio, germ. dichtester Wert des Heirats-alters, ital. etă modale al matrimonio, interi, etate modal a maritages primari), indicator ce se determină ca valoare cu cea mai mare frecvenţă a căsătoriilor la o anumită vîrstă. Sin. vîrstă normală. 133. Tabelă de nupţialitate în optică longitudinală (engl. cohort sau generation nuptiality table, fr. table de nuptialite par generations, rus. tabliia bracinosti po pokoleniam, span. tabla de nupeialidad de generaciones, germ. Lăngsschnit-heiratstafel, ital. tavola di nuzialită per generazione sau di prima specie, interi, tabella de nuptialitate de un generation), tabelă de nupţialitate întocmită pentru o generaţie concretă prin observare longitudinală, deter-minîndu-se probabilităţile de căsătorie şi cele de deces, precum şi numărul supravieţuitorilor. 134. Tabelă de nupţialitate în optică transversală (engl. current nuptiality table, fr. table de nuptialite du moment, rus. tăbliţă bracinosti za opredeli-onnîi promejutok vremeni, span. tabla de nupeialidad de contemporaneos, germ. Querschnittsheiratstafel, ital. tavola di nuzialită per contemporanei, interi, tabella de nuptialitate periodic), tabelă de nupţialitate întocmită pe baza căsătoriilor contractate într-o perioadă oarecare (de ex., un an), prin determinarea frecvenţei căsătoriilor la fiecare vîrstă şi aplicarea valorilor la o generaţie fictivă. Modul de întocmire este următorul: se clasifică masa căsătoriilor dintr-unul sau mai mulţi ani pe sexe şi pe vîrste, se reţin numai căsătoriile încheiate pentru prima dată, repartizate pe sexe şi vîrste; se ia numărul persoanelor necăsătorite la cel mai apropiat recensămînt al populaţiei şi se determină apoi ratele de nupţialitate (max); se porneşte cu o cohortă ipotetică de 10 000 persoane de la vîrstă de 16 ani respectiv 18 ani, la care se aplică ratele de nupţialitate. în felul acesta se obţine numărul căsătoriilor la fiecare vîrstă în cohorta respectivă, precum şi numărul supravieţuitorilor, în acest scop, ratele de nupţialitate se convertesc în probabilităţi de căsătorie cu o formulă similară celei folosite la tabela de mortalitate. 2 + max în care: ma' = probabilitate de căsătorie max = rata de căsătorie la vîrstă x 240 135. Tabelă prescurtată de nupţialitate (engl. abridged nuptiality table, fr. table de nuptialite abregee, rus. sokraşcionnaia tăbliţă bracinosti, span. tabla de nupcialidad abreviada, germ. abgekurtze Heiratstafel, ital, tavola ăi nuzialită abbreviata, interi, tabella abbreviate de nuptialitate), tabelă de nupţialitate întocmită pe intervale cincinale (nu anuale). Tabelă de nupţialitate pe cohortă (longitudinală). Prezentăm un exemplu împrumutat din statistica franceză („Population", 2, april-juin, 1950). Tabela de nupţialitate feminină pentru generaţiile franceze născute imediat după 1900 Vîrstă Px Ma (x.x+l) max (pro¬ Vîrstă Px Ma{x,x+1) tnax (pro¬ (*) porţii (*) porţii la 1 000) la 1 000) 14 10 000 2 0,2 33 1 511 74 49 15 9 998 55 5,5 34 1 437 63 44 16 9 943 176 17,7 35 1 374 54 39 17 9 767 396 40,5 36 1 320 47 36 18 9 371 722 77,0 37 1 273 40 31 19 8 649 928 107,3 38 1 233 35 28 20 7 721 1 061 137,4 39 1 198 29 24 21 6 660 1 062 159,5 40 1 169 25 21 22 5 598 937 167,4 41 1 144 22 19 23 4 661 753 161,6 42 1 122 20 18 24 3 908 594 152,0 43 1 102 18 16 25 3 314 462 139 44 1 084 16 15 26 2 852 355 124 45 1 068 14 13 27 2 497 275 110 46 1 054 12 11 28 2 222 214 96 47 1 042 11 11 29 2 008 169 84 48 1 031 10 10 30 1 839 134 73 49 1 021 9 9 31 1 707 107 63 50 1 012 --- --- 32 1 598 87 54 | X X X X Din 10 000 persoane nupţiabile la vîrstă de 50 de ani, au rămas necăsătorite 1 012 care pot fi considerate celibatare definitive, deci se poate stabili rata celibatului definitiv: şi indicele intensităţii nupţialităţii persoanelor necăsătorite: l — Pu Tabela de nupţialitate ca tabelă de moment. Exemplificăm acest tip de tabele cu tabela privind populaţia feminină 1956 din România. Pentru întocmirea ei se procedează astfel: se clasifică masa căsătoriilor într-un an calendaristic pe sexe şi pe ani de vîrstă şi se reţin numai căsă- 241 toriile contractate pentru prima dată, repartizate pe sexe şi vîrste; se ia numărul populaţiei pe sexe şi vîrste de la cel mai apropiat recensămînt (desigur, de la vîrstă minimă legală pînă la aproximativ 50 de ani) şi se reţine numai numărul persoanelor necăsătorite (celibatare); se determină ratele de nupţialitate pe ani de vîrstă. Apoi, se porneşte cu o cohortă ipotetică de 10 000 de persoane de vîrstă 15 ani (feminin) sau 18 ani (masculin) care este amendată în fiecare an cu rata de nupţialitate (max) în vederea determinării numărului anual de căsătorii Ma^Xt x+i). în continuare: Cx+l = = Cx — Ma,(Xt #+i). în România, pînă în prezent, există tabele de nupţialitate, întocmite de I.D. Gîndac şi V. Gheţău3, de V. Gheţău4 şi de Gheorghiţa ŞerbanB. Tabela 1956 a fost întocmită separat pentru bărbaţi şi pentru femei, intervalul nupţiabil considerat fiind cel de 15 — 54 ani. Datele cu privire la numărul populaţiei s-au luat din recensămîntul populaţiei din 1956, iar numărul persoanelor căsătorite pentru prima dată s-au luat din statistica demografică curentă. Repartiţia numărului de femei şi de bărbaţi căsătoriţi pentru prima oară s-a obţinut cu ajutorul unei parabole de gradul doi pentru vîrstele 15 — 24 ani şi cu o hiperbolă pentru vîrstele 25 — 54 ani, formula de calcul utilizată fiind: x+i) max =--------------- Px Elementele de calcul pentru tabela de nupţialitate: Vîrstă Femei Femei Rate de Vîrstă Femei Femei Rate de (*) necăsătorite căsătorite nupţialitate (*) necăs㬠căsătorite nupţialitate (Cx) prima dată (■max) torite prima dată (:max) (Max,x + \) (Cx) (Max,x + \) 15 145 700 4 859 0,0333 35 8 495 602 0,0709 16 147 985 12 635 0,0854 ! 36 7 932 525 0,0662 17 142 120 13 970 0,0983 ! 37 7 890 464 0,0603 18 115 230 15 280 0,1326 38 7 477 406 0,0543 19 102 720 17 964 0,1749 39 6 900 358 0,0519 20 85 015 18 635 0,2171 40 6 128 317 0,0517 21 67 915 19 488 0,2867 41 5 900 302 0,0512 22 49 317 18 620 0,3773 42 5 674 275 0,0485 23 33 323 8 952 0,2686 43 5 432 243 0,0447 24 28 308 7 443 0,2611 44 5 286 225 0,0432 25 26 685 6 830 0,2559 45 4 978 185 0,0872 26 25 741 5 806 0,2256 46 4 735 161 0,0340 27 41 476 3 125 0,1828 47 4 508 141 0,0313 28 16 568 2 993 0,1806 48 4 281 120 0,0280 29 13 001 2 322 0,1786 49 4 029 107 0,0285 30 10 332 1 830 0,1771 50 4 006 105 0,0261 31 9 097 1 386 0,1743 51 3 774 93 0,0246 32 8 455 1 409 0,1666 52 3 546 79 0,0223 33 8 327 1 270 0,1525 53 3 304 45 0,0197 34 8 100 1 158 0,1430 j 54 3 077 53 0,0172 242 S-a luat apoi o cohortă de 10 000 femei necăsătorite la 15 ani; acest număr a fost amendat cu rata de nupţialitate, calculată după formula Cxmax = Mct(Xt x+i)> obţinîndu-se tabel de nupţialitate pe care o reproducem : Tabela de nupţialitate a femeilor în vîrstă de 15—54 ani, în anul 1956 Vîrstă Femei Rata de Femei Vîrstă Femei Rata de Femei (*) necăsătorite nupţialitate căsătorite (*) necăs㬠nupţialitate căsătorite {Cx) max prima dată torite (max) prima dată (Ma{x,x+\) (cx) [Ma(x,x + l) 15 10 000 0,0333 333 35 141 0,0709 10 16 9 667 0,0854 825 36 131 0,0662 9 17 8 842 0,0983 869 37 122 0,0603 7 18 7 973 0,1376 1 057 38 115 0,0543 6 19 6 906 0,1749 1 210 39 109 0,0519 6 20 5 706 0,2171 1 239 40 103 0,0517 5 21 4 467 0,2867 1 281 41 98 0,0512 5 22 3 186 0,3773 1 202 42 93 0,0485 4 23 1 984 0,2686 533 43 89 0,0417 4 24 1 154 0,2911 379 44 85 0,1432 4 25 1 072 0,2559 274 45 81 0,0372 3 26 798 0,2256 180 46 78 0,0840 3 27 618 0,1828 113 47 75 0,1313 2 28 505 0,1806 91 48 73 0,0280 2 29 414 0,1786 14 49 71 0,0265 2 30 340 0,1771 60 50 69 0,0261 2 31 280 0,1743 49 51 67 0,0243 2 32 231 0,1666 38 52 65 0,0223 1 33 193 0,1525 29 53 64 0,0197 1 34 164 0,1430 23 54 63 0,0172 1 Total | 9 938 Pe baza acestei tabele de nupţialitate s-au determinat: vîrstă medie a femeilor la prima lor căsătorie: 20,45 ani, vîrstă mediană: 20,54 ani, vîrstă modală: 21 ani. Tabela de nupţialitate pentru bărbaţi s-a calculat după aceleaşi principii obţinîndu-se: vîrstă medie la căsătorie a bărbaţilor necăsătoriţi de 24,3 ani, vîrstă mediană 24,35 ani şi vîrstă modală 24 ani. Curba de repartiţie a căsătoriilor încheiate pentru prima dată în 1956 de femeile necăsătorite este prezentată în fig. 34. Curba este rapid crescătoare odată cu vîrstă: pînă la vîrstă de 21 ani împliniţi aproape 7 000 de femei din cohorta femeilor necăsătorite, au contractat căsătoria. în felul acesta, numărul persoanelor necăsătorite (al supravieţuitoarelor în stare de celibat) s-a diminuat foarte rapid (fig. 35). 243 Numărul căsătoriilor Fig. 34. — Curba căsătoriilor după tabela de nupţialitate feminină 1956 umorul remeilor necăsătorite Fig. 35. — Numărul femeilor rămase necăsătorite după tabela de nupţialitate 1956 Tabela de nupţialitate pentru anul 1967 4, se prezintă astfel: Tabela de nupţialitate a femeilor în vîrstă de 15—50 ani în anul 1967 Vîrstă Femei rata de Femei i Vîrstă Femei rata de Femei (*> celibatare nupţialitate căsătorite (*) celiba¬ nupţialitate căsătorite (C*) (max) (M*(x,x + l) tare (tnax) {Ma(x,x+l) (Cx) 15 10 000 20 200 i 33 259 118 31 16 9 800 62 608 j 34 228 105 24 17 9 192 119 1 094 35 240 94 19 18 8 098 171 1 385 36 185 83 15 19 6 713 209 1 403 37 170 72 12 20 5 310 238 1 264 ] 38 158 64 10 21 4 046 256 1 036 | 39 148 56 | 1 8 22 3 010 i 265 798 j 40 140 | 48 7 23 2 212 262 580 ■| 41 133 j 1 41 5 24 1 632 249 406 42 128 | 38 ! 5 25 1 226 233 286 i43 123 37 5 26 940 216 I 203 44 118 36 ' 4 27 737 199 147 45 114 34 4 28 590 181 107 46 110 29 3 29 483 164 79 47 107 24 3 30 404 149 60 , 48 104 23 2 31 344 138 47 j 49 102 21 2 32 297 128 38 ! 50 100 S-au obţinut: vîrstă medie 21 ani, vîrstă mediană 20,2 ani, vîrstă modală 19 ani. V. Gheţău4 a calculat o tabelă prescurtată de nupţialitate pentru anul 1967, luînd în considerare şi efectul mortalităţii după formula: S S — numărul căsătoriilor M'a^Xt x±rj = Ma(Xt ^+5) —-----------— 2 x 1 j 1 jt t Max -f- Max+5 — numărul deceselor d(XtX+5) = dţXtX+5)-------------------------- 2 în care: Sx = numărul supravieţuitorilor de vîrstă x 245 Folosind tabele de nupţialitate şi mortalitate prescurtate şi relaţiile de mai sus s-au obţinut: Numărul căsătoriilor efective, Mi(XmX+s) P &l celor din tabela de nupţialitate, X+5) Vîrstă ^a[x>x +5) sx S*+S* + 5 1 (*) 2 | Ma\x,x + S) 15 4 690 100 000 99 846 4 683 20 4 084 99 692 99 499 4 064 25 822 99 305 99 062 814 30 200 98 818 98 504 197 35 64 98 189 97 789 63 40 26 97 389 96 804 25 45 14 96 219 95 337 13 50 --- 94 455 --- --- --- 9 900 - --- 9 856 Beci 141 de persoane nu s-au căsătorit pînă la 50 de ani. Tabelul sintetic de mai jos reflectă interferenţa dintre mortalitate şi nupţialitate: Femei căsătorite Femei care nu s-au Total înainte de 50 ani căsătorit pînă la 50 ani Femei decedate 508 46 554 pînă la 50 ani Femei care nu au 9 351 95 9 445 decedat pînă la *^^50 = Ma^Q . S50 10 000 = 50 ani •^15 Total 9 859 141 10 000 Numărul femeilor care nu au decedat pînă la 50 ani, 9 446, se obţine prin 5 relaţia: Mals — , iar numărul femeilor celibatare care au supravieţuit vîrstei ^15 de 49 ani, 95, reprezintă produsul dintre numărul celibatarelor la 50 ani şi probabilitatea de supravieţuire între 15 şi 50 ani: Ma— • •^15 Prin diferenţă se obţin ceilalţi indicatori ai tabelului. Distribuţia căsătoriilor din tabelele de nupţialitate 1956, 1967 şi 1971 — 1972 este redată în fig. 36. O tabelă completă de nupţialitate, ca tabelă netă, este cea întocmită de demografii W. Saveland şi Paul C. Glick pentru populaţia feminină S.U.A. 1958—1960 şi reprodusă de H.S. Shryock şi I. Siegel1. Ea a utilizat urmă- 246 Număr ce căsătorii 1500- Fig. 36. — Distribuţia căsătoriilor după vîrstă femeii în anii 1956, 1967 şi 1971 — 1972 după tabele de nupţialitate torii indicatori: 1. vîrstă (x); 2. Din 1 000 de supravieţuitori şi celibatari la plecare la vîrstă (x). Numărul celor ce se căsătoresc la vîrstă x(l 000 max). Numărul celor ce mor la vîrstă x(\ 000 qx). 3. Din 100 000 de născuţi vii: supravieţuitori şi celibatari la plecare la vîrstă x(lx), decedaţi la vîrstă x fiind celibatari (d'x), prima căsătorie; la vîrstă x(V'y), la vîrstă x şi toate vîrstele succesive, (Max) procentul la vîrstă x şi la toate celelalte vîrste (% Ma'x). 4. Populaţia staţionară: la vîrstă x (L'x), la vîrstă x şi toate vîrstele succesive, (T'x), număr de ani în stare de celibat care rămîn la plecare la vîrstă x (lj). 200. Recăsătorire (engl. remarriage, fr. remariage, rus. vstuplenie v novîi brak, span. matrimonio sucesivo, germ. Wiederverheiratung, ital. matrimonio sîiccesivo al primo, interi, remaritage), căsătorie contractată de o persoană a cărei stare civilă este văduv(â) sau divorţat(ă). Intensitatea acestui eveniment demografic se măsoară cu un indice special (v. 201). 201. Rată (indice) de recăsătorire (rată de nupţialitate a persoanelor văduve şi divorţate) (engl. remarriage rate şi second-marriage rate, fr. taux de nuptialite des veufs ou divorces şi taux de remariage, rus. koeffiţient bracinosti po novîm brakam, span. tasa de nupeialidad de matrimonios sucesivos, germ. 247 Wiederverheiratungshăufigkeit, ital. quoziente di nuzialită dei vedovi a divorzati interi, rata de remaritages), indicator specific de nupţialitate după stare civilă, obţinut prin raportarea numărului de căsătorii contractate de persoanele a căror stare civilă este văduv(ă) sau divorţat(ă) la numărul total al persoanelor cu starea civilă respectivă. 202. Stingere (dizolvare) a căsătoriei (engl. dissolution of marriage, fr. dis-solution du mariage, rus. prekraşcenie braka, span. disolucion del matrimonio, germ. Ehelosung, ital. scioglimento del matrimonio, interi, dissolution del maritage), disoluţie a unei căsătorii datorată decesului, anulării sau divorţului; aceasta din urmă are frecvenţa cea mai mare printre cauzele care acţionează în cursul vieţii. 203. Văduvie (engl. widowhood, fr. veuvage, rus. vdovstvo, span. viudez, germ. Verwitwung, ital. vedovanza, interi, viduage), contractare a stării civile de văduv (ă) de către o persoană căsătorită, survenită prin decesul partenerului din cuplul căsătorit. Frecvenţa acestui fenomen se măsoară printr-un indicator specific, denumit rată (indice) de văduvie (engl. rate of widowhood, fr. taux de veuvage, rus. koeffiţient vdoistva, span. tasa de viudez, germ. Verwitwung sziffer, ital. quoziente di vedovanza, interi, rata de viduage). 204. Divorţ (engl. divorce, fr. divorce, rus. razvod, span. divorcio, germ. Ehe-scheidung, ital. divorzio, interi, divorcio), desfacerea căsătoriei, conform unei proceduri speciale determinată de legislaţia ţării respective. Codul familiei din România prevede (art. 37, alin. 2) desfacerea căsătoriei, în cazuri excepţionale, prin d. 205. Divorţialitate (engl. divortiality, fr. divortialite, rus. razvodimost, span. divorcialidad, germ. Ehescheidungshăufigkeit, ital. divorzialită, interi, divorcia-litate), intensitate sau frecvenţă a divorţurilor într-o populaţie sau subpopulaţie, măsurată cu anumiţi indici statistici (v. 206, 207, 208). 206. Rată (indice) de divorţialitate (engl. divorce rate, fr. taux de divortialite, rus. pokazatel kolicestva razvodov, span. tasa de divorcialidad, germ. Eheschei-dungsziffer, ital. frequenza dei divorzi, interi, rata de divorcios), indicator al frecvenţei divorţurilor, calculat prin raportarea numărului de divorţuri la numărul mediu al unei populaţii sau subpopulaţii. 207. Rată (indice) general(ă) sau brut(ă) de divorţialitate (engl. crude divorce rate, fr. taux brut de divortialite, rus. obşcii pokazatel kolicestva razvodov, span. tasa bruta anual de divorcialidad, germ. allgemeine Ehescheidungsziffer, ital. frequenza generică dei divorzi, interi, rata general de divorcios), indicator de divorţialitate calculat după formula: Di di = — • 1 000 P în care: Di = numărul de divorţuri în decursul unei perioade, de obicei un an P = numărul mediu al populaţiei totale (la 1 iulie al anului respectiv) di = r.g.d. în promile 248 Există mai mulţi indici specifici de divorţialitate: pe vîrste, după durata căsătoriei etc. 208. Rată (indice) de divorţialitate a(l) populaţiei căsătorite (engl. divorce rate of the married population, fr. taux de divortialiti des mariis, rus. obşcii pokazatel razvodov dlea naselenia sostoiaşcego v brake, span. tasa de divorcia-lidad de los casados, germ. spezifische Ehescheidungsziffer, ital. frequenza dei divorzi sul totale dei matrimoni esistenti, interi, rata de divorcios inter maritos), indicator specific de divorţialitate obţinut din raportarea numărului de divorţuri la numărul populaţiei căsătorite existente, după formula: di = — • 1 000 Ma în care Ma = numărul căsătoriilor existente. 209. Durată a căsătoriei (engl. duration of marriage, fr. duree du mariage, rus. prodoljitelnost braka, span. duracion del matrimonio, germ. Ehedauer, ital. durata del matrimonio, interi, duration del maritage), indicator determinat pe baza datelor statistice privind dizolvarea căsătoriei, ca număr mediu de ani al unei căsătorii. 210. Tabelă de stingere (dizolvare) a căsătoriilor (engl. marriage dissolution table, fr. table de dissolution des mariages, rus. tăbliţa prehraşcenia braka, span. tabla de disolucion de matrimonios, germ. Eheauflosungstafel, ital. tavola di estinzione del matrimonio, interi, tabella de dissolution de maritages), tabelă cu dublă descreştere, cuprinzînd probabilităţile de stingere a căsătoriei în funcţie de durata căsătoriei, datorită tuturor cauzelor (deces, divorţ şi anularea căsătoriei). 211. Tabelă de divorţialitate (engl. divortiality table, fr. table de divortiâlite, rus. tăbliţa razvodimosti, span. tabla de divorcialidad, germ. Ehescheidungs-tafel, ital. tavola de divorzialită, interi, tabela de divorcios), tabelă cuprinzînd probabilităţile de divorţ, ale unei promoţii de căsătorii, reale sau fictive, considerate în optică transversală sau longitudinală. Probabilitatea de divorţ se determină aproximativ după formula: dix = Di(x- *+i) Max în care: dix = rată de divorţialitate Di(x> x+1) = numărul divorţurilor între vîrstele x, x -f 1. De ex., tabela de divorţialitate a promoţiilor franceze de căsătorii din jurul anului 1900 (separare corporală şi divorţ) 2 prezintă următoarele date: 249 Durata căs㬠Max di(x,x + 1) Durata c㬠Max di(x,x + 1) toriei (x) sătoriei (x) 0 10 000 5 20 9 440 14 1 9 995 13 21 9 426 13 2 9 982 22 22 9 413 11 3 9 960 31 23 9 402 10 4 9 929 37 24 9 392 9 5 9 892 40 25 9 383 8 6 9 852 42 26 9 375 7 7 9 810 41 27 9 368 6 8 9 769 39 28 9 362 5 9 9 730 37 29 9 357 5 10 9 693 35 30 9 352 4 11 9 658 33 31 9 348 3 12 9 625 31 32 9 345 3 13 9 594 28 33 9 342 2 14 9 566 26 34 9 340 2 15 9 540 24 35 9 338 1 16 9 516 22 36 9 337 1 17 9 494 20 37 9 336 18 9 474 18 19 9 456 16 Total 664 Seria Max arată căsătoriile care au subsistat, deci căsătorii „supravieţuitoare*', seria di(Xt x+\) este seria de evenimente a tabelei. Intensitatea fenomenului este dată de numărul mediu de divorţuri pe o căsătorie, 0,664 sau 6,64%, iar calendarul este dat de distribuţia valorilor di(XtX+1). BIBLIOGRAFIE 1. H. S. SHRYOCK, J. SIEGEL. The Methods and Materials of Demography, 1969. Voi. II, Cap. 19, p. 550 ş. u. 2. R. PRESSAT. Analiza demografică, Bucureşti, 1974, p. 42 — 50. 3. I. D. GÎNDAC, V. GHEŢAU. Tabela de nupţialitate a populaţiei din ţara noastră. în: „Revista de statistică", 1, 1966, p. 43 — 50. 4. V. GHEŢAU. Interferenţa dintre nupţialitate şi mortalitate. în: Studii de statistică. Lucrările celei de-a şaptea consfătuiri ştiinţifice de statistică, 11-14 iunie 1969. Voi. II, D.C.S., 1972, p. 1702-1708. 5. Gh. ŞERBAN. Tabele de nupţialitate a populaţiei României 1971 — 1972, prezentate la Simpozionul de demografie organizat de D.C.S., ianuarie 1974. VIII. FERTILITATEA POPULAŢIEI Natalitatea, ca şi fertilitatea, se referă la procesul de procreare sau reproducere care are loc în sînul unei populaţii. Mai cuprinzătoare decît noţiunea de natalitate, aceea de fertilitate a populaţiei se referă la ansamblul de probleme şi metode legate de aspectele cantitative ale reproducerii populaţiei umane. Importanţa studiului fertilităţii populaţiei umane se explică, în condiţiile actuale, prin numeroasele aspecte noi şi implicaţiile pe care le-a avut evoluţia natalităţii, în special în ultimele două-trei decenii. în contextul general al exploziei demografice actuale, se diferenţiază două procese distincte: scăderea fertilităţii în cea mai mare parte a ţărilor dezvoltate şi menţinerea, mai rar şi creşterea, nivelului ridicat al fertilităţii în ţările în curs de dezvoltare. Problemă de importanţă primordială pentru stat, pentru politica demografică, fertilitatea este deopotrivă problema cea mai importantă a demografiei. Fenomen biologic şi social, fertilitatea populaţiei umane, ca fenomen de masă, se află sub incidenţa unui număr mare de factori economici, sociali, culturali, sanitari, psihologici. Atît condiţionarea fenomenului de fertilitate în rîndul fiecărei populaţii şi subpopulaţii, începînd cu factori de comportament, motivaţionali, psihologici, tradiţii şi terminînd cu cei economici, cît şi consecinţele şi implicaţiile unui anumit nivel al fertilităţii în cele mai variate planuri, constituie obiectul unor studii şi cercetări de mare amploare şi profunzime. S-a făcut afirmaţia, pe deplin îndreptăţită, că explozia populaţiei a generat, la rîndu-i, explozia studiilor demografice, în cadrul cărora locul principal îl deţin cele legate de fertilitate. La investigarea acestor probleme colaborează numeroase ştiinţe: demografia, genetica şi biologia, medicina, sociologia, economia politică, psihologia socială, ecologia. Concluziile acestor studii sînt larg folosite pentru deciziile de politică socială şi demografică. Interesul nu se limitează la nivelul statelor; el a fost preluat de ONU, de FAO şi alte organisme internaţionale specializate. Noţiuni ca „baby boom" — redresarea natalităţii în ţările occidentale — de „family planning", de programe de „family planning", de „control al naşterilor", asociate noţiunii de „explozie demografică", desemnează actualitatea excepţională a problemei fertilităţii populaţiei pe întregul glob, în fiecare ţară. Pentru a avea o imagine de ansamblu a ciclului vieţii umane şi secvenţelor sale principale, redăm fig. 37, reprodusă după o publicaţie OMS1. Schema este utilă pentru reprezentarea secvenţelor vieţii şi exprimarea lor sub formă de fluxuri ca şi pentru observarea longitudinală, pentru conturi demografice şi analiza demografică. Cît priveşte fenomenele asociate numai fertilităţii feminine, o schemă propusă de P.R. Cox 2 ne oferă fluxurile posibile, de la menarhă pînă la menopauză, trecînd prin prima căsătorie, recăsătorie, concepţie etc. STADIUL DE DEZVOLTARE Perioada preconcepjîonala. Vîafa foetala ETAPA TRANZiTORIF Vîrstă de productivitate___^ economica şi de procreare Concepţie Naştere Infarcare Vîrstă de şcolarizare (sau echivalent) Pubertate Maturitate Climacteriu Bâtrînefe - Moarte Fig, 37. -• Ciclul vieţii umane Fig. 38. — Flow-chart simplificat pentru reproducţia la femei 100. Produs al concepţiei (engl. product of conception, fr. produit de conception, rus. zarodîş, span, producto de la concepcidn, germ. Ergebnis der Empfăngnis sau Fnicht, ital. prodotto del concepimento, interi, producto de conception), rezultat al fecundării unui ovul de către un spermatozoid, Care a parcurs perioada de gestaţie ce se termină prin naştere sau avort. în primul stadiu al sarcinii, se numeşte embrion; mai tîrziu este numit făt (foetus). 101. Naşteri (engl. births, fr. naissances, rus. rojdeniia, span. nacimientos, germ. Geburten, ital. nascita, interi, nascentias), eveniment demografic, similar cu decesele sau căsătoriile, constînd din produse ale concepţiei care au parcurâ durata normală de gestaţie. Se foloseşte numai la plural; uneori ^ste folosit termenul „născuţi". 102. Naştere (expulzare a fătului) (engl. confinement, fr. accouchement, rus. rodî, span. parto, germ. Geburt sau Entbindung, ital. parto, interi, par-iurition sau delivrantia), act prin care un produs al concepţiei (fătul) este •expulzat sau extras complet din corpul mamei, după o perioadă de gestaţie de cel puţin 28 săptămîni. 103. Naştere simplă (engl. single birth, fr. accouchement simple, rus. odno-plodnîie rodî, span. alumbramiento sencillo, germ. einfache Geburt, ital. parto semplice, interi, parto simple), expulzare sau extragere a unui singur făt din ■corpul mamei, ca urmare a unui singur proces de gestaţie. 104. Naştere multiplă (engl. plural sau multiple birth, fr. accouchement multiple, rus. mnogoplodnîie rodî, span. alumbramiento multiple, germ. Mehrlings-geburt, ital. parto plurimo sau multiplo; interi, parto multiple), expulzare sau extragere a doi sau mai mulţi feţi din corpul mamei, ca urmare a unui singur proces de gestaţie, indiferent dacă feţii au fost sau nu în viaţă în momentul naşterii. 105. Naştere gemelară (engl. twin birth, fr. accouchement gemellaire, rus. ■dvoinîie rodî, span. gemelos, germ. Zwillingsgeburt, ital. parto doppio, interi. parto gemine), naştere multiplă, avînd ca rezultat doi feţi. 106. Gemeni (engl. twins, fr. jumeaux, rus. blizneţî, span. gemelos, germ. ..Zwillinge, ital. gemelli, interi, geminos), rezultat al unei naşteri gemelare. 107. Naştere vie (engl. live birth, fr. naissance vivante, rus. jivorojdenie, span. nacimientos de ninos vivos, germ. Lebendgeburt, ital. nascita di un ftato vivo, interi, nascentias vivente), naştere al cărui produs este unul sau mai mulţi feţi vii. în statisticile noastre se trec „născuţii vii" şi nu n.v. cum ar fi normal, întrucît evenimentul demografic este „naşterea", nu „născuţii". 108. Născut viu (engl. live-born child, fr. infant ne vivant, rus. jivorojdennîi, span. ninos nacidos vivos, germ. Lebendgeborenes, ital. nato vivo, interi, in-fantes note vivente), produs al concepţiei expulzat sau extras complet din corpul mamei, independent de durata gestaţiei, şi care, după această separaţie, prezintă un semn de viaţă precum: respiraţia, activitatea cardiacă, pulsaţiile cordonului ombilical sau contracţia musculară dependentă de voin--ţă. în mod obişnuit, în statisticile demografice oficiale se includ numai u.v. 253 109. Născut prematur (engl. premature baby, fr. premature sau ne avant terme, rus. prejdevremenno rodivşiisea, span. prematuro, germ. fruhgeborenes Kind, ital. prematuro, interi, nate in avantia), copil născut, în general, cu 3 — 4 săptămîni înainte de terminarea perioadei de sarcină. Pentru a putea delimita o naştere normală de una prematură se introduce criteriul greutăţii minime a fătului la naştere, care este de 2 500 grame pentru o naştere normală. 110. Născut mort (engl. still birth, fr. mort-ne, rus. miortvorojdionnîi, span. nacido muerto, germ. Totgeborenes, ital. nato morto, interi, mortalitate fetal), produs ai concepţiei extras sau expulzat complet din corpul mamei, după 0 perioadă de gestaţie de cel puţin 28 săptămîni, care nu manifestă nici un semn de viaţă. 111. Rang al naşterii (engl. birth order sau rank, fr. rang de naissance, rus. poreadok rojdeniia, span. or den de nacimiento, germ. Ordnungszahl der Geburt, ital. ordine di nascita, interi, ordine de nascentia), număr de ordine al unei naşteri la o femeie. Sînt mai multe variante: r.n. în cadrul unei căsătorii, r.n. pentru toate naşterile, care cuprind atît născuţii vii cît şi născuţii morţi, r.n. la naşterile avute în cadrul ultimei căsătorii etc. în buletinele statistice demografice de „născuţii vii" figurează indicatorul „a cîta naştere a mamei", înregistrîndu-se atît născuţii vii cît şi născuţii morţi. O noţiune particulară este aceea de rang al născutului, număr de ordine care arată pentru un născut viu sau născut mort al cîtelea este din numărul total al născuţilor vii şi morţi. în cazul unor naşteri multiple, rangul născutului viu nu coincide cu r.n. 112. Interval între naşteri (interval genezic) (engl. birth interval, fr. intervale genesique, rus. interval mejdu rojdeniiami, span. intervalo genesico, germ. Geburtenabstand, ital. intervallo genesico, interi, intervallo genetic), perioadă de timp ce separă, la un cuplu de căsătoriţi, naşterile succesive. 113. Interval protogenezic (engl. interval between marriage and first birth, fr. intervalle protogenesique, rus. promejutok vremeni mejdu vstupleniiem v brak 1 pervîmi rodami şi protogheneticeskii interval, span. intervalo protogenesico, germ. Abstand Erstgeburt — Eheschliessung, ital. intervallo protogenesico, interi. intervallo protogenetic), perioadă de timp ce separă data încheierii căsătoriei de naşterea primului copil. 114. Interval intergenezic (engl. interval between successive births, fr. intervalle intergenesique, rus. interval mejdu dvumia posleduiuşcimi rodami, span. intervalo inter genesico, germ. Abstand von der vorangegangenen Geburt, ital. intervallo intergenesico sau intervallo fra parti successivi, interi, intervallo interge-netic), perioadă de timp ce separă două naşteri succesive. în raport cu intervalul genezic, i.i. este un caz particular, ca şi intervalul protogenezic. 115. Eşalonare (spaţiere) a naşterilor (engl. birth spacing, fr. espacement des naissances, rus. regulirovanie detorojdeniia, span. espaciamiento de los naci-mientos, germ. Geburtenplannung, ital. distianziamento delle nascite, interi. spatiamento de nascentias), acţiune conştientă a perechii căsătorite pentru determinarea numărului total al naşterilor şi intervalului dintre ele. 254 116. Vîrstă de reproducere (engl. repvoductive age, fr. âge de procreation sau veproduction, rus. polovozvelîi vozrast, span. edad de procrear sau de reproduc-cion, germ. Alter der Gebărfăhigkeit sau der Fortpflanzungsfăhigkeit, ital. etă riproduttiva sau feconda, interi, periodo de procreation), interval de timp în viaţa unei fiinţe umane în care aceasta este capabilă să procreeze; pentru femei, intervalul cuprins între pubertate şi menopauză; în statistica demografică se acceptă ca interval 15 — 49 ani sau 15 — 44 ani; în acest ultim caz, se are în vedere faptul că după 44 ani capacitatea de reproducere este foarte redusă. Sin. vîrstă fertilă. 117. Perioadă de reproducere (engl. reproductive period sau childbearing period, fr. periode de procreation sau reproduction, rus. polovaia zrelost, span. periodo de procreacion sau p.d. reproduccion, germ. Periode der Gebărfăhigkeit, ital. periodo riproduttivo, interi, periodo de reproduction), v. vîrstă de reproducere. 118. Fecunditate (engl. fecundity, fr. fertilite, rus. detorojdenie, span. ferti-lidad, germ. Fruchtbarkeit, ital. fecondită, interi, fertilitate), capacitate fiziologică, (a femeii, a cuplului sau a populaţiei) de a naşte copii vii. 119. Sterilitate (engl. infecundity sau physiological infecundity, fr. sterilite, rus. besplodie sau sterilitet, span. esterilidad, germ. Sterilităt sau physiologische Unfruchtbarkeit, ital. sterilită sau infecondită, interi, sterilitate), incapacitate fiziologică (a femeii, a cuplului sau a populaţiei) de a naşte copii. 120. Fertilitate (engl. fertility, fr. fecondite, rus. plodovitost, span. fecundidad, germ. Fruchtbarkeit, ital. fertilită şi, mai rar, fecondită, interi, fecunditate), manifestare efectivă a fecundităţii, măsurată statistic cu diferiţi indicatori: număr de copii născuţi de o femeie în perioada ei fertilă, productivitatea căsătoriilor etc. De obicei f. este mult inferioară fecundităţii. 121. Infertilitate (engl. infertility, fr. infecondite, rus. besplodie, span. infecun-didad, germ. Unfruchtbarkeit, ital. mancanza di figli, interi, infecunditate), imposibilitatea de a da naştere unor feţi vii şi viabili, datorită unor cauze diferite. Există mai multe noţiuni: i. totală şi potenţială, dorită sau voită, temporară şi definitivă etc. NOTĂ. în „Dicţionarul demografic multilingv" se atrage atenţia asupra faptului că echivalentul francez al termenului englez fecundity este fertilite, iar al termenului fertility este fecondite. Aceeaşi distincţie se păstrează şi în celelalte limbi romanice. Cum în limba română s-a preluat terminologia engleză, se pune uneori problema dacă nu este cazul să se adopte terminologia franceză, ca fiind mai conformă spiritului limbii române, ca limbă romanică. Din punct de vedere etimologic, nu există temeiuri pentru o asemenea modificare: în limba latină fertilitas, -atis şi fecunditas, -atis au acelaşi sens: „rodnicie, belşug". Sub raportul circulaţiei, termenul fertilitate (în sensul engl. fertility) s-a instalat temeinic în limba română şi, ca atare, înlocuirea sa cu fecunditate are şanse reduse. 122. Fertilitate naturală (engl. natural fertility sau fertility ofnoncontracepting couple s, fr. ficondite naturelle, rus. estestvennaia plodovitost, span. fecundidad natural, germ. natiirliche Fruchtbarkeit, ital. fecondită naturale, interi, fecunditate natural), fertilitate a cuplurilor care nu folosesc mijloace de limitare a naşterilor, con- 255 traceptive sau abortive, avînd un comportament demografic natural sau primitiv. După studiile lui L. Henry 4 rata generală a natalităţii la o populaţie care are fertilitate naturală şi deci nu practică metode de limitare se ridică la 60°/oo- 123. Comportament demografic (procreator) (engl. reproductive behaviour, fr. comportement procreateur, rus. povedenie v brahe, span. comportamiento con respecto a la procreacion, germ. Fortpflanzungsverhalten sau generatives Verhalten, ital. comportamento nei riguardi della prolificazione, interi, compor-tamento reproductive), atitudinea unui cuplu de căsătoriţi faţă de reproducere, adică faţă de dimensiunea familiei. Poate fi natural sau primitiv şi conştient sau malthusian. 124. Natalitate (engl. natality, fr. natalite, rus. rojdaemost, span. natalidad, germ. Geborenenhăufigkeit, dar şi Geburtlichkeit şi, mai rar, Natalităt, ital. natalitâ, interi, natalitate), frecvenţă sau intensitate a naşterilor în sînul unei populaţii sau subpopulaţii; se măsoară cu ajutorul unor indicatori statistici. 125. Rată (indice) de natalitate (engl. birth rate şi crude birth rate, fr. taux de natalite, rus. koeffiţient rojdaemosti, span. tasa de natalidad, germ. Geborenen-ziffer, ital. quoziente di natalitâ, interi, rata de natalitate), indicator ce măsoară frecvenţa naşterilor în raport cu populaţia, prin raportarea numărului născuţilor vii la populaţia medie. 126. Rată (indice) brut(ă) sau general(ă) de natalitate (engl. live birth rate, fr. taux brut de natalite şi taux brut annuel de natalite effective, rus. brutto-ko-effiţient rojdaemost, span. tasa bruta de natalidad sau tasa bruta anual de natalidad efectiva, germ. rohe Hăufigkeitsziffer der Lebendgeborenen, ital. nati vivi su popolazione media, interi, rata crude de natalitate), raport între numărul total al născuţilor vii dintr-o perioadă (un an, de obicei) şi numărul mediu al populaţiei; este cel mai general indicator de natalitate şi figurează obişnuit în publicaţiile statistice. Se calculează după formula: N n = — • 1 000 P Datele din 1973 privind populaţia României sînt: N = 378 696; P la 1 iulie = 20 827 525 378 696 20 827 525 1 000 = 18,2°/00. 127. Rată (indice) total(ă) de natalitate (engl. total birth rate, fr. taux de natalite totale, rus. koeffiţient obşcei rojdaemosti, span. tasa de natalidad total, germ. allgemeine Geborenenziffer, ital. nati in totale su populazione media, interi, rata de natalitate total), indicator rezultat din raportarea numărului total a.1 naşterilor (născuţi vii şi născuţi morţi) dintr-o perioadă, la numărul populaţiei totale. 256 în 1973 Nv = 378 696 Nm = 4 194 deci: 382 890 = o oo, coc ‘ 1 000 = 18,4°/oo 20 827 525 128. Rată (indice) standardizat(ă) sau comparativ(ă) de natalitate (engl. standardized birth rate, fr. taux comparaţif de natalitd, rus. standardizovannîi ho-effiţient rojdaemosti, span. taso comparativ de natalidad, germ. bereinigte sau standardisierte Geborenenziffer, ital. misuva comparativa di natalită şi quoziente standardizzato di natalită, interi, rata comparative del natalitate), indicator de natalitate calculat cu una din cele două metode de standardizare. De obicei, un asemenea indice se determină ca rată (indice) de fertilitate. 129. Concepţie prenupţială (engl. pre-marital conception, fr. conception prenup-tiale, rus. predbracinoe zaciatie, span. concepciân prenupcial, germ. voreheliche Empfăngnis, ital. concepimento antenuziale, interi, conceptiones prenuptial), concepţie înainte de încheierea căsătoriei, potrivit normelor legale în vigoare; copilul născut dintr-o c.p. este considerat legitim dacă naşterea s-a produs după încheierea căsătoriei. 130. Naştere nelegitimă (engl. illegitimate birth, fr. naissance ilUgitime, rus. nezakonnoe rojdenie, span. nacimiento ilegitimo, germ. uneheliche Geburt, ital. nascita illegitima, interi, nascentia illegitime), naştere realizată de o mamă a cărei stare civilă este „necăsătorită". 131. Copil nelegitim (natural) (engl. illegitimate child sau natural child, fr. enfant ilUgitime sau enfant naturel, rus. nezakonnorojdennîi, span. hijo ilegitimo, germ. uneheliches Kind, ital. nato illegitimo sau figlio naturale, interi. infante illegitime), copil ai cărui părinţi nu erau uniţi prin căsătorie nici în momentul concepţiei, nici în cel al naşterii. 132. Proporţie a născuţilor nelegitimi (engl. illegitimacy ratio, fr. proportion des naissances ilUgitimes, rus. proţent nezakonnîh rojdenii, span. proporcion de nacidos ilegitimos, germ. Anteil der unehelich Geborenen, ital. proporzione di nati illegitimi, interi, ratio de nascentias illegitime), proporţie, exprimată în procente, a născuţilor nelegitimi în numărul total al născuţilor vii în decursul unei perioade. 133. Naştere legitimă (engl. legitimate birth, fr. naissance ligitime, rus. zakon-noie rojdenie, span. nacimiento legitimo, germ. eheliche Geburt, ital. nascita legittima, interi, nascentias legitime), naştere ce s-a produs în perioada ce a urmat încheierii căsătoriei, mama avînd deci starea civilă de „căsătorită". 134. Copil legitim (engl. legitimate child, fr. enfant legitime, rus. zakonnoroj-dennîi, span. hijo legitimo, germ. eheliches Kind, ital. nato legittimo, interi. infante legitimo), copil născut în cadrul unei căsătorii, chiar dacă concepţia a avut loc înainte de încheierea acesteia. 257 135. Rată (indice) de natalitate legitimă (engl. legitimate birth rate, fr. taux de natalite ligitime, rus. koeffiţient rojdaemosti zakonnorojdennîh, span. tasa de natalidad legitima, germ. Hăufigkeitsziffer der ehelich Geborenen, ital. quoziente di natalitâ legittima, interi, rata de natalitate legitime), raport între numărul născuţilor vii legitimi şi numărul mediu al populaţiei avînd starea civilă „căsătorită". 136. Rată (indice) de natalitate nelegitimă (engl. illegitimate birth rate, fr. taux de natalite illegitime, rus. koeffiţient rojdaemosti nezakonnorojdennîh, span. tasa di natalidad ilegitima, germ. Hăufigkeitsziffer der unehelich Geborenen, ital. quoziente di natalitâ illegitima, interi, rata de natalitate illegitime), raport între numărul născuţilor vii nelegitimi şi numărul mediu al populaţiei avînd starea civilă „necăsătorită, văduvă” sau „divorţată 137. Fertilitate a femeilor (engl. female fertility, fr. fâcondite feminine, rus. plodovidost jenşcin, span. fecundidad femenina, germ. weibliche Fruchtbarkeit, ital. fertilitâ femminile, interi, fecundidate feminin), frecvenţă a naşterilor în sînul unei populaţii feminine. 138. Rată (indice) de fertilitate feminină (engl. female fertility rate, fr. taux de ficonditi feminine, rus. koeffiţient plodovitosti jenşcin, span. tasa de fecundidad femenina, germ. weibliche Fruchtbarkeitsziffer, ital. quoziente di fertilitâ femminile, interi, rata de fecunditate feminin), indicator rezultat din raportarea numărului născuţilor la populaţia feminină de vîrstă fertilă (sau la o subpopulaţie a acesteia). 139. Fertilitate generală (engl. general fertility, fr. fecondite generale, rus. obş-ciaia plodiovitost, span. fecundidad general, germ. allgemeine Fruchtbarkeit, ital. fertilitâ totale, interi, fecunditate general), frecvenţă a născuţilor vii în sînul populaţiei feminine de vîrstă fertilă. 140. Rată (indice) de fertilitate generală (engl. general fertility rate, fr. taux de fecondite genirale, rus. koeffiţient obşcei plodovitosti, span. tasa de fecundidad general, germ. allgemeine Fruchtbarkeitsziffer, ital. quoziente di fertilitâ generale, interi, rata general de fecunditate), indicator obţinut din raportarea numărului născuţilor vii dintr-o perioadă la numărul mediu al populaţiei feminine de vîrstă fertilă. Se calculează după formula: ,.^-.,000 15—49 în care: / = r.f.g. (număr de născuţi vii la 1 000 femei de vîrstă fertilă) N = numărul născuţilor vii în decursul unei perioade (de obicei, un an) = numărul mediu al femeilor de vîrstă fertilă (de obicei, la 1 iulie al anului respectiv), în 1973, numărul femeilor de vîrstă fertilă a fost de 5 372 457, numărul născuţilor vii de 378 696, deci 378 696 „ ^jni f---------------- 1 000 — 70,4 qq 5 372457 NOTĂ. în unele cazuri este necesar să se calculeze un indice de fertilitate care să ia în considerare atît născuţii vii cît şi născuţii morţi. în aseme- 258 nea situaţii se vorbeşte de „fertilitate globală sau totală", expresie care uneori generează confuzii cu noţiunea de fertilitate totală, ca fertilitate încheiată. De asemenea fertilitatea generală sau totală se foloseşte pentru a desemna suma fertilităţii legitime şi nelegitime. 141. Fertilitate specifică (diferenţială), fertilitate definită în raport cu o subpopulaţie constituită după o caracteristică oarecare (vîrstă, categorie socială etc.). Cea mai importantă este fertilitatea după vîrstă, calculată cu un indice special. 142. Rată (indice) de fertilitate specifică pe vîrste (engl. age specific fertility rate, fr. taux de ficonditi par âge, rus. povozrastnoi koeffiţient plodovitosti, span. tasa de fecundidad por edades, germ. altersspezifische Fruchtbarkeitsziffer, ital. quoziente di fertilitâ specifico per etă, interi, rata de fecunditate secundo etate), indicator rezultat din raportarea numărului de născuţi de către femeile de o anumită vîrstă (sau grupă de vîrstă) la numărul mediu al femeilor de vîrstă respectivă. Se calculează după formula: /o = J^ooo ra în care: fa = r.f.s.v. (număr de născuţi vii de către 1 000 femei de o vîrstă dată) a = vîrstă (15, ...,49 ani) Na = numărul de născuţi vii de către femeile de vîrstă dată P^ = numărul populaţiei feminine de vîrstă dată. De ex., în 1973 numărul femeilor în vîrstă de 20 — 24 ani a fost de 851 988, iar numărul de născuţi vii revenind acestei grupe de vîrstă a fost de 155 421. Deci: /a>-24 = X 1 000 = 182,4°/00 851 988 Relaţia dintre rata (indicele) de fertilitate generală şi r.f.s.v. este: 49 fl=15 49 a= 15 Întrucît Na = fa • Pa, iar 2Na = N şi ^Pa = -P15-49 f--±- -^15-4® Folosirea ponderilor în locul frecvenţelor absolute I P*a = —— | simplifică l a) formula: 49 /= J2 faP'a 15 259 în mod corespunzător, raportul dintre rata (indicele) de fertilitate generală şi rata (indicele) de natalitate este: P pin, rm P în care: p(F) = numărul total al populaţiei feminine a = ponderea populaţiei feminine de vîrstă fertilă în populaţia femi- nină totală p = ponderea populaţiei feminine în populaţia totală 143. Fertilitate legitimă (conjugală) (engl. legitimate fertility, fr. fâconditâ lâgitime, rus. bracinaia plodovitost, span. fecundidad legitima, germ. eheliche Fruchtbarkeit, ital. fertilită legitima, interi, fecunditate legitime), fertilitate a femeilor căsătorite. 144. Rată (indice) de fertilitate legitimă (conjugală) (engl. legitimate fertility rate, fr. taux de fâconditâ lâgitime, rus. koeffiţient bracinoi plodovitosti, span. tasa de fecundidad legitima, germ. eheliche Fruchtbarkeitsziffer, ital. quoziente di fertilită legittima, interi, rata de fecunditate legitime), indicator rezultat din raportarea numărului născuţilor vii legitimi la numărul mediu al femeilor căsătorite de vîrstă fertilă. Se calculează după formula: N' 1000 ^15—49 în care: /' = r.f.l. (număr de născuţi vii de către 1 000 femei căsătorite de vîrstă fertilă) N' = număr de născuţi vii de către femeile căsătorite de vîrstă fertilă Pifl49 = numărul femeilor căsătorite de vîrstă fertilă 145. Fertilitate nelegitimă (neconjugală) (engl. illegitimate fertility, fr. fâ- conditâ illâgitime, rus. vnebracinaia plodovitost, span. fecundidad ilegitima, germ. uneheliche Fruchtbarkeit, ital. fertilită illegitima, interi, fecundidate illegitime), fertilitate a femeilor necăsătorite. k 146. Rată (indice) de fertilitate nelegitimă (neconjugală) (engl. illegitimate fertility rate, fr. taux de fâconditâ illâgitime, rus. koeffiţient vnebracinoi plodovitosti, span. tasa de fecundidad ilegitima, germ. uneheliche Fruchtbarkeitsziffer, ital. quoziente di fertilită illegitima, interi, rata de fecunditate illegitime), indicator rezultat din raportarea numărului de născuţi vii de către femeile necăsătorite la numărul femeilor necăsătorite, văduve şi divorţate de vîrstă fertilă. Se calculează după formula: în care: /" = r.f.n. N" = numărul de născuţi vii de către femeile necăsătorite de vîrstă fertilă = numărul femeilor necăsătorite de vîrstă fertilă în aceste condiţii: N' + N" N = / „ (Jr) f / 15—49 • -4- P(F>" 15-49 “T * 15-49 Pf5-4, p(F) ■* IR—4 147. Fertilitate a unei cohorte (engl. cohort fertility sau generation fertility, fr. feconditi d’une cohorte, rus. plodovitost kontinghenta, span. fecundidad de una cohorte, germ. Fruchtbarkeit einer Kohorte, ital. fertilitâ di una generazione, interi, fecunditate de un cohorte), frecvenţă a naşterilor în sînul unei generaţii feminine de-a lungul perioadei fertile a acesteia; se determină la diferite vîrste şi ca fertilitate totală. Sin. fertilitate a unei mase iniţiale. 148. Virstă medie a mamelor (engl. average age of mothers, fr. âge moyen des meres, rus. srednii vozrast materei, span. edad media de las madres, germ. durchschnittliches Alter der Miitter, ital. etâ media delle madre, interi, etate medie del matres), valoare medie a vîrstei mamelor, determinată la naşterea copiilor ; într-o analiză transversală a fertilităţii, se determină ca medie ponderată: 49, £ aiNi j=15 49 i= 15 în care: ai = vîrstă mamelor la naşterea copiilor lor (i = 15,16, ... 49), la mijlocul intervalului (15,5, 16,5 .;.) Ni = numărul născuţilor vii de către mamele de vîrstă i Pentru o distributie cu intervale cincinale, se ia la mijlocul intervalului: 17,5; 22,5; ...,47,5. Datele pentru anul 1973 privind numărul născuţilor vii şi vîrstă mamelor sînt următoarele: Grupa de vîrstă Numărul născuţilor vii Mijlocul intervalului Ni*«n a mamei (Ni) («<) Total 378 698 9 751 146,5 15-19 55 624 17,5 973 420,0 20-24 155 421 22,5 3 496 972,5 25-29 80 237 27,5 2 206 651,5 30-34 49 647 32,5 1 613 495,0 35-39 29 398 37,5 1 102 425,0 40-44 7 889 42,5 335 282,5 45-49 480 47,5 22 800,0 261 NOTĂ. Numărul naşterilor sub 15 ani este inclus în grupa de 15 — 19 ani; numărul naşterilor peste 50 de ani este inclus în grupa 45—49. 9 751 146,5 378 698 = 25,7 ani După datele statistice din România, în ultimii ani vîrstă medie a mamelor la naşterea copiilor lor este de aproximativ 27 ani, valoare ce se ia în diferite calcule demografice, cum ar fi: indicele lui Lotka, durata unei generaţii etc. în mod similar, pe baza unei observări longitudinale, se determină v.m.m. într-o generaţie, acesta fiind un indicator al distribuţiei statistice. Se poate determina ţinînd seama de mortalitate sau făcînd abstracţie de aceasta. 149. Vîrstă medie a taţilor (engl. average age of fathers, fr. âge moyen des pires, rus. srednii vozrast otţov, span. edad media de los padres, germ. Durch-schnittsalter der Văter, ital. etă media dei padri, interi, etate medie del padres), valoare medie a vîrstei taţilor, determinată la naşterea copiilor; se determină similar cu vîrstă medie a mamelor. După datele statistice din ţara noastră, in ultimii ani această vîrstă este de aproximativ 30 ani. 150. Curbă a fertilităţii (engl. fertility curve, fr. courbe de la fâconditâ, rus. krivaia plodovitosti, span. curva del fecundidad, germ. die Kurve der Fruchtbarkeit, ital. curva della fertilită, interi, curva del fecunditate), reprezentare grafică a fertilităţii specifice după vîrstă, cu ajutorul unor coordonate carteziene; pe axa absciselor figurează vîrstă femeilor de vîrstă fertilă, pe cea a ordonatelor valorile ratelor fertilităţii specifice. Este un mijloc intuitiv de a aprecia tipul de fertilitate a populaţiei respective, de a determina grafic vîrstă medie şi vîrstă mediană a mamelor la naşterea copiilor lor etc. Datele statistice pentru România indică următoarele rate generale şi specifice de fertilitate în anii 1966 şi 1973 (la 1 000): Anii 15-49 ani Grupa de vîrstă total 15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 40-44 45-49 1966 55,7 51,7 143,0 98,2 53,4 25,1 8,3 0,9 1973 70,4 60,6 182,4 124,2 71,6 37,6 10,3 0,6 Curbele fertilităţii sînt reproduse în fig. 39. 151. Tabelă de fertilitate (engl. fertility table şi fertility schedule, fr. table de fâconditâ, rus. tăbliţa plodovitosti, span. tabla de fecondidad, germ. Frucht-barkeitstafel, ital. tavola di fertilită, interi, tabella de fecunditate), şir de valori reprezentînd, rate (indici) de fertilitate pe vîrste. Poate fi o tabelă de fertilitate întrunită, de fertilitate legitimă şi de fertilitate nelegitimă. în funcţie de cele două optici se disting două feluri de tabele: a) t.f. de moment, deter- 262 (%o) Fig. 39. - Curba fertilităţii populaţiei feminine a României In anii 1966 şi 1973 minată pe baza unei analize transversale. în mod curent, asemenea tabele se întocmesc anual, pe baza datelor statisticii stării civile, astfel: Vîrstă în ani Numărul femeilor Numărul născu¬ Rate de fertilitate specifică împliniţi de vîrstă fertilă ţilor vii de femeile M) (*> K) de vîrstă i la 1 000 femei {Ni) 15 ani 16 ani 49 ani Valorile fi(x = 15, 16, ..., 49) descriu desfăşurarea fertilităţii. Curba de fertilitate este expresia grafică a acestor funcţii. Obişnuit t.f. se întocmeşte pe intervale cincinale: 15—19; 20—24; ...,45—49 ani; b) t.f. pe cohorte, determinată printr-o analiză longitudinală. Fiind vorba de o generaţie, observarea cuprinde întregul mers al generaţiei respective pînă la terminarea perioadei fertile. Pentru o asemenea tabelă sînt necesare informaţii referitoare la generaţia respectivă: născuţii vii în fiecare an, numărul femeilor supravieţuitoare la fiecare vîrstă. Datele prelucrate, calculate la un efectiv iniţial de 1 000 femei, se prezintă astfel: 263 Vîrstă în ani împliniţi Numărul născuţilor vii între două vîrste Descendenţa (*) de o generaţie iniţială de 1 000 femei (Dx) (fx,x+1) 15 16 49 Descendenţa se determină ca număr cumulat al născuţilor vii. Valorile pentru o t.f. pe cohorte se obţin cel mai frecvent printr-o observare longitudinală retrospectivă. Întrucît se iau în considerare născuţii vii de toate rangurile, o asemenea tabelă este de fapt un „tablou" de fertilitate (după terminologia lui R. Pressat). O tabelă pură de fertilitate este cea întocmită pentru născuţii vii de rangul unu. 152. Funcţie de fertilitate (engl. fertility function, fr. fonction de ficonditt, rus. rejim plodovitosti, span. funcion de fecundidad, ferm. Fruchtbarkeits-funktion, ital. funzione della fertilită, interi, structura etatal de fecunditate), distribuţie a ratelor fertilităţilor după vîrstă, descriind evoluţia fertilităţii în raport cu vîrstă; element principal al unei tabele de fertilitate. 153. Descendent (engl. offspring şi progeny, fr. progeniture, rus. potomok, span. prole, germ. Deszendent, ital. discendete, interi, descendente), urmaş, rudă în linie directă coborîtoare. 154. Descendenţă (engl. descent, fr. descendance, rus. proishojdenie, span. descendencia, germ. Deszendenz şi Nachkommenschaft, ital. discendenza, interi. descendentia), totalitatea descendenţilor. Descendenţii de primul rang sînt copiii; raportul dintre părinţi şi copii este desemnat prin termeni speciali. 155. Paternitate (engl. parenthood, fr. paternitâ, rus. otţovstvo, span. pader-nidad, germ. Vaterschaft şi Vater-Kind-Beziehung, ital. paternită, interi, paternitate), raportul dintre taţi şi copiii lor. 156. Maternitate (engl. parenthood, fr. maternitd, rus. otfovstov, span. materni-dad, germ. Mutterschaft şi Mutter-Kind-Beziehung, ital. maternită, interi. maternitate), raportul dintre mame şi copiii lor. 157. Descendenţă a unei generaţii (engl. fertility, fr. descendance, rus. poto-mstvo, germ. Nachkommenschaft, ital. fertilită), numărul total al descendenţilor de ambele sexe, obţinuţi de o generaţie de femei pînă în momentul observării; se notează Dx\ se poate determina la fiecare vîrstă fertilă a femeii. 264 158. Descendenţă (fertilitate) neterminată (engl. incomplete fertility, fr. des-cendance inachevee, rus. neiscerpannaia piodovitost, span. descendencia incompleta, germ. vorlăufige Nachkommenschaft, ital. fertilitâ incompleta, interi. fecunditate inconcluse), descendenţa atinsă la diferitele aniversări în intervalul fertil al generaţiei de femei. De exemplu: A«o =/(15, 16) + /(16, 17) + ... + (29,30) 159. Descendenţă (fertilitate) încheiată (finală) (engl. completed fertility sau lifetime fertility, fr. descendance finale, rus. iscerpannaia piodovitost, span. descendencia final, germ. endgUltige Nachkommenschaft, ital. fertilitâ finale sau totale, interi, fecunditate concluse), descendenţa atinsă la sfîrşitul perioadei fertile a generaţiei de femei. Se determină după formula: 49 *>50 = 15 Dacă este considerată ca variabilă continuă, formula devine: f50 49 Dso = \ f(x)dx = y^Jx Jl5 V 160. Descendenţă actuală (engl. cumulative fertility, fr. descendance actuelle, rus. kumuliativnaia piodovitost, span. descendencia actual, germ. tatsâchliche Nachkommenschaft, ital. fecondită attuale, interi, fecunditate cumulative), fertilitate a unei cohorte, măsurată prin numărul de copii obţinuţi de la intrarea în perioada fertilă pînă la un anumit moment, în mod cumulat. 161. Rată a fertilităţii totale (indice sintetic al fertilităţii) (engl. totale fertility rate, fr. indice synthetique de ficondite sau somme des naissances reduites, rus. obşcii koefiţient plodovitosti sau kumuleativnîi pokazatel plodovitosti, span. indice sintetico de fecundidad, germ. Index der Gesamtfruchtbarkeit sau syn-thetischer Fruchtbarkeitsindex, ital. indice cumulativo di fertilită finale, interi. indice synthetic de fecunditate), numărul mediu de copii născuţi de o femeie în decursul întregii sale perioade fertile. Se determină ca sumă a ratelor specifice de fertilitate după vîrstă: 49 DJ1 000 = £/*/1 000 15 Fiind un număr mediu de evenimente pe o persoană, r.f.t. arată intensitatea fertilităţii. Pe baza acestui indicator se determină rata (indicele) brut(â) a reproducerii şi rata (indicele) net(â) a reproducerii. Descendenţa la diferite vîrste şi descendenţa finală a unei generaţii, se pot vedea din tabelul de mai jos, reprodus după R. Pressat3. 265 Tabelul de fertilitate a generaţiilor feminine franceze născute imediat după 1900 (la 1 000 femei) Virsta (*) /(*, *+D Dx Vîrstă (x) /(*, *+D Dx 15 4 0 32 79 1 610 16 10 4 33 70 1 689 17 23 14 34 62 1 759 18 43 37 35 54 1 821 19 66 80 36 47 1 875 20 92 146 37 40 1 922 21 116 238 38 33 1 962 22 136 354 39 37 1 995 23 146 490 40 21 2 022 24 148 636 41 17 2 043 25 146 784 42 2 2 060 26 140 930 43 9 2 072 27 130 1 070 44 6 2 081 28 118 1 200 45 4 2 087 29 107 1 318 46 2 2 091 30 97 1 425 47 1 2 093 31 88 1 522 48 - 2 094 De ex., 1 759 este descendenţa atinsă la vîrstă de 34 ani (D34), iar 2 094 este descendenţa finală: 2 094 născuţi vii de 1 000 de femei în decursul întregii lor perioade fertile. 162. Rată de masculinitate a naşterilor (engl. masculinity proportion ai birth. fr. taux de masculinite des naissances, rus. proţent mujskih rojdenii, span. tasa de masculinidad de los nacidos, germ. Knabenanteil der Geborenen, ital. proporzione dei maschi tra i nati, interi, rata de masculos nate), proporţie, exprimată obişnuit în procente, a născuţilor vii de sex bărbătesc în numărul total al născuţilor vii. De ex., în 1973 din cei 378 696 de născuţi vii 195 212 au fost de sex bărbătesc şi 183 483 de sex femeiesc; r.m. a fost: 195 212 -----------100 = 51,5% sau 0,515 378 696 în mod corespunzător, rata de feminitate a fost de 183 484 • 100 = 48,5% sau 0,485 378 696 163. Raport de masculinitate la naştere (engl. sex ratio at birth, fr. rapport de masculinite des naissances, rus. otnoşenie cisla mujskih rojdenii k obşcemu cislu rojdenii, span. relaciân de masculinidad de los nacidos, germ. Geschlechts-verhăltnis der Geborenen, ital. rapporto di masculinitâ dei nati, interi, rata 266 sexual de nascentias), numărul de născuţi vii de sex bărbătesc ce revin la 100 născuţi vii de sex feminin. 195 212 Pentru 1973, raportul este de------------------« 100 = 106,4% 183 484 Raportul general este de B 106 :F 100. 200. Productivitate a căsătoriilor (engl. fertility of marriage sau marital fertility, fr. productivite des mariages, rus. bracinaia piodovitost, span. produc-tividad de los matrimonios, germ. Produktivităt der Ehen, ital. fecondită dei matrimoni, interi, productivitate de maritages), frecvenţă a naşterilor realizate în cadrul căsătoriilor; fertilitate a persoanelor căsătorite sau a cuplurilor. 201. Copii născuţi din căsătoria actuală (engl. births of the present marriage, fr. enfants nes de mariage actuel, rus. deti ot poslednego braka, span. hi jos del matrimonio actual, germ. Kinder aus der jetzigen Ehe, ital. nati dai matrimonio attuale, interi, infantes del maritage actual), numărul de copii rezultaţi în cadrul căsătoriei actuale. 202. Copii de la aceeaşi mamă (engl. previous births to the mother, fr. enfants nâs de la mime mire, rus. deti rodivşciesea ot odnoi materi, span. hijos de la misma madre, germ. von der gleichen Mutter geborene Kinder, ital. nati dalia stessa madre, interi, infantes del mesme matre), numărul total de copii născuţi de o mamă, indiferent de numărul căsătoriilor. 203. Rată (indice) de fertilitate după durata căsătoriei (engl. duration specific fertility rate, fr. taux de feconditi par durie du mariage, rus. koeffiţient bracinoi plodovitosti po prodoljitelnosti braka, span. tasa de fecundidad por duraciân del matrimonios, germ. Fruchtbarkeitsziffer nach der Ehedauer, ital. quoziente di fertilitâ specifico per distanza dai matrimonio, interi, rata de fecunditate secundo durata del maritage), indicator de fertilitate determinat pentru o promoţie de căsătoriţi după durata căsătoriei, la fiecare an al duratei; se calculează similar cu ratele de fertilitate după vîrstă; fertilitatea este aici funcţie de durata căsătoriei, după cum în cel de-al doilea caz este funcţie de vîrstă femeii. 204. Tabelă de productivitate legitimă (engl. marital fertility schedule, fr. table de fecondite des mariages, rus. tăbliţa bracinoi plodovitosti, span. tabla de pro-ductividad de los matrimonios, germ. Tafel der ehelichen Produktivităt, ital. tavola di fertilitâ dei matrimoni, interi, tabella de productivitate del maritages), tabelă de fertilitate cuprinzînd rate de fertilitate specifică pe vîrste, întocmită numai pentru născuţii vii legitimi şi pentru femeile căsătorite, după principiile generale ale tabelei de fertilitate. 205. Indice sintetic al productivităţii căsătoriilor (engl. index of current marital fertility, fr. indice synthetique de fecondite des mariages, rus. obşcii koeffiţient bracinoi plodovitosti, span. indice sintetico de fecundidad de los matrimonios, germ. synthetischer Produktivitătsindex der Ehen, ital. indice sintetico della fertilitâ dei matrimoni, interi, indice de fecunditate marital), indicator de fertilitate totală a căsătoriilor, obţinut din însumarea indicilor de fertilitate după durata căsătoriilor. Se poate determina luîndu-se în considerare şi vîrstă la căsătorie. 267 206. Număr mediu al copiilor pe o căsătorie (engl. average number of children per marriage, fr. nombre moyen de naissances par mariage, rus. srednee cislo detei na odnu suprujeskuiu cetu, span. numero medio de nacidos vivos por matrimonio, germ. durchschnittliche Kinderzahl je Ehe, ital. numero medio di fiii per matrimonio, interi, numero medie de nascentias per maritages), indicator obţinut din raportarea indicelui sintetic al productivităţii căsătoriilor la 1 000, dacă acest indicator este exprimat în promile. Cînd se determină pentru o cohortă (promoţie) de căsătorii cu fertilitatea încheiată, acest indicator este identic cu indicele descendenţei finale. 207. Dimensiune (mărime) a familiei (engl. family size, fr. dimension de la familie, rus. razmer semii, span. dimension de la familia, germ. Familien-grosse, ital. dimensione della famiglia, interi, dimension del familia), număr mediu de copii ce revine de o familie, în sens restrîns, determinat obişnuit pe baza datelor recensămîntului populaţiei, în care familiile sînt distribuite după numărul copiilor. Se pot lua în considerare toţi copiii născuţi în decursul perioadei pînă în momentul recensămîntului sau numai copiii supravieţuitori. 208. Familii complete (cu fertilitate încheiată) (engl. marriages of completed fertility, ir. familles completes, rus. okonceatelnii razmer semii, span. familia completa, germ. Ehen mit abgeschlossener Fortpflanzung sau Fruchtbarkeit, ital. matrimoni con fertilită completa, interi, maritages de fecunditate complite), familii în care femeia a depăşit vîrstă fertilă sau vîrstă de reproducere (de obicei 50 de ani). 209. Probabilitate de mărire a familiei (engl. parity-progression ratio, fr. pro-babilite d'agrandissement, rus. veroiatnost uvelicenia razmerov semei imeiuşcih x detei, span. probabilidad de aumento de la familia, germ. Zuwachswahr-scheinlichkeit der Familien mit n-Kinder, ital. probabilită d’aumento della famiglia, interi, probabilitate de aggrandimento de familias con n infanles), raport între numărul femeilor care au avut cel puţin n + 1 copii şi numărul femeilor care au avut cel puţin n copii. O metodă originală a fost propusă de demograful francez Louis Henry. 210. Rată (indice) de fertilitate după rangul născuţilor (engl. birth order rate, fr. taux de fecondite par rang, rus. koeffiţient plodovitosti po poreadkovîm nomeram rojdenii, span. tasa de fecundidad por orden de nacimiento, germ. Geborenenziffer nach der Ordnungs — (Rang)zahl, ital. quoziente parziale di fertilită per ordine di generazione, interi, ratas de nascentias secundo ordine), indicator special de fertilitate determinat prin raportarea numărului de născuţi vii de un anumit rang la numărul mediu al populaţiei feminine de vîrstă fertilă. Formula generală este: Nt 1 000 p(F) 15—4! în care: Nf = numărul născuţilor vii de rangul i. i = 1, 2, ..., n. 268 R.f.r.n. 2 este: Nm P&) • 1 000 Rezultă că suma r.f.r.n. succesive este egală cu rata generală a fertilităţii = _Nt N î=î " Pentru anul 1973, distribuţia născuţilor după rang este următoarea: Total Rangul 378 696 140 409 104 000 60 479 38 469 15 227 8 075 4 653 7 353 Numărul mediu al populaţiei feminine de vîrstă fertilă: 5 372 457 378 696 — rata de fertilitate generală: - r.f.r.n. 1.: — r.f.r.n.2.: 140 409 5 372 457 104 000 5 372 457 1 000 5 372 457 26,l°/oo , l 000 = 70,4°/00 1 000 = 19,3%0 211. Rată (indice) specific(ă) de fertilitate după rangul copiilor (engl. parity — specific fertility rate, fr. taux de fecondite par parite, rus. koeffiţient plodovitosti v predelcth poreadkovoi gruppî\ span. tasa de fecundidad por paridez, germ. spezifische Fruchtbarkeitsziffer nach der Ordnungszahl der Kinder, ital. quoziente di fertilită specifico per ordine di generazione, interi, ratas de fecunditate per paritate), indicator obţinut din raportarea numărului de născuţi vii la numărul mediu al femeilor care ar fi putut să aibă o naştere de rangul respectiv. De ex., născuţii de rangul întîi se raportează la numărul femeilor care nu au născut niciodată, născuţii de rangul doi se raportează la numărul femeilor care au născut un copil etc. 212. Probabilităţi de fertilitate după rangul copiilor (engl. parity specific birth probabilities, fr. quotients de fecondite par parite, rus. srednii koeffiţient plodovitosti v predelah proreadkovoi gruppî, span. cocientes de fecundidad por paridez, germ. Fortpflanzungswahrscheinlichkeiten nach der Ordnungszahl der Kinder, ital. probabilită empirica di avere un nato dell’ordine successivo, interi. quotienies de fecunditate per paritate), raport între numărul de născuţi de un anumit rang şi numărul iniţial al femeilor care ar fi putut avea naşteri de rangul respectiv. Este o situaţie similară cu probabilitatea de deces ca frecvenţă a deceselor faţă de o masă iniţială (nu medie) de persoane, după principiul urnei lui Bernoulli. Partea finală a acestui capitol este consacrată în principal problemelor de planificare familială, în care scop sînt prezentate unele noţiuni elementare, strict indispensabile. 269 300. Concepţie (engl. conception, fr. conception, rus. zaciaţie, span. concepciân, germ. Empfăngnis, ital. concepimento, interi, conception), act de fecundare a unui ovul de către un spermatozoid, marcînd începutul gravidităţii femeii respective. 301. Expunere la risc de concepţie (engl. exposure to the risk of conception, fr. exposition au risque de conception, rus. period vozmojnogo zaciatia, span. exposiciân al riesgo de concebir, germ. dem Konzeptionsrisiko ausgesetzt, ital. esposto al rischio del concepimento, interi, exposition al risco de conception), noţiune probabilistică care arată riscul ca evenimentul de concepţie să aibă loc în perioada favorabilă producerii sale în cadrul unui cuplu. Frecvenţa acestui eveniment are semnificaţia, ca şi în cazul altor evenimente demografice, unei probabilităţi empirice. 302. Graviditate (engl. pregnancy, fr. grossesse şi graviditi, rus. beremennost, span. gestacion, germ. Schwangerschaft, ital. gravidanza, interi, graviditate), perioadă ce urmează concepţiei, care se termină prin naştere sau avort. 303. Durată a gestaţiei (gravidităţii) (engl. duration of pregnancy sau period of gestation, fr. duree de gestation sau de grossesse, rus. period beremennosti, span. periodo de gestacion, germ. Mindestdauer der Schwangerschaft, ital. durata della gravidanza sau gestazione, interi, durata de graviditate), perioadă de circa. 7 — 9 luni în care produsul concepţiei devine viabil. 304. Perioadă de negraviditate (perioada între două sarcini) (engl. inter-preg-nancy interval, fr. periode de non-gravidite, rus. interval m.ejdu dvumia bere-mennostiami, span. los periodos de ingravidez, germ. Schwangerschaftszwi-schenraum, ital. intervallo inter gr avidico sau periodo di esposizione fra gravi-danze successive, interi, intervallos de non graviditate) 1) Perioadă de timp scursă între momentul încheierii căsătoriei şi concepţiei ce urmează; 2) perioadă de timp scursă între o naştere (sau un avort) şi concepţia următoare. 305. Fecundabilitate (probabilitate de fecundare) (engl. fecundability, fr. fecon-dabilite, rus. sposobnost k zaciatiu, span. fecunddbilidad, germ. Empfăngnis-wahrscheinlichkeit, ital. fecondabilită, interi, fecundabilitate), probabilitatea unei concepţii în perioada ciclului lunar. Noţiunea se aplică cuplurilor care nu folosesc mijloace contraceptive. 306. Durată medie a expunerii la risc pe o concepţie (engl. months exposure per conception, fr. duree moyenne d'exposition au risque par conception, rus. sredniaia prodoljitelnost predşestvuiuşcego zaciatiu perioda vozmojnogo zaciatia, span. duraciân media de exposicion al riesgo por concepciân, germ. durch-schnittliche Dauer Empfăngnismoglichkeit auf eine Empfăngnis, ital. intervallo medio di esposizione al concepimento, interi, exposition al risco dc conception), durată, exprimată în luni, în cursul căreia un cuplu este expus riscului de concepţie. 307. Rată medie de concepţie (engl. conception rate şi pregnancy rate, fr. taux mo yen de conception, rus. srednii koeffiţient zaciatia, span. tasa media de concepciân, germ. durchschnittliche Empfăngnishăufigkeitsziffer, ital. frequenza delle gravidanze per ovulazione, interi, ratas medie de conception), număr mediu de concepţii în cadrul unei perechi căsătorite, în perioada în care aceasta este expusă riscului de concepţie. 270 308. Femeie nulipară (engl. nullipara, fr. nullipare, rus. bezdetnaia jenşcina, span. nulipara, germ. Fyau ohne Geburt sau Nullipara, ital. nullipara, interi. nulipara), femeie care nu a născut nici un copil. 309. Femeie primipară (engl. primipara, fr. primipare, rus. pervorodeaşciaia jenşcina, span. primipara, germ. Erstgebărende, ital. primipara; interi, primipara), femeie care a născut un copil. 310. Femeie multipară (engl. multipara, fr. multipare, rus. povtornorodeaşciaia» span. multipara, germ. Mehrgebărende, ital. multipara sau pluripara, interi-multipare), femeie care a născut mai mulţi copii. 311. Rang al naşterii (paritate) (engl. parity, fr. pariti, rus. cislo detei, span. paridez, germ. Ordnungszahl der Niederkunft, ital. parită, interi, paritate), număr de ordine al fiecărei naşteri succesive la aceeaşi femeie (a cîta naştere). 312. Rang al sarcinii (engl. pregnancy order sau rank, fr. rang de grossesse, rus. poreadok beremennostei, span. orden del embarazo, germ. Zahl der Schwan-gerschaften, ital. ordine di gravidanza, interi, numero de graviditates), număr de ordine al unei sarcini determinat succesiv (a cîta sarcină). R.s. diferă de rangul naşterii. 313. Perioadă nefecundă (sterilă) (engl. sterile period, fr. periode d'infeconda- bilite sau periode de stirilite, rus. period nesposobnosti jenşcinî k zaciatiu, span. periodo de infecundidad, germ. zeitweillige Empfăngnisunfăhigkeit, ital. periodo sterile sau periodo infecondo, interi, infecundabilitate temporari), perioadă în decursul căreia cuplul nu este capabil a da naştere unui copil; perioadă în care se manifestă sterilitatea temporară. 314. Sterilitate totală (engl. primary sterility, fr. sUriliti totale, rus. pervi-cinoie besplodie, span. esterilidad total, germ. vollstăndige Unfruchtbarkeit, ital. ster Uita assoluta sau sterilită primaria, interi, sterilitate total), incapacitate de a concepe (pentru bărbaţi) sau de a naşte (pentru femeie) un copil. 315. Sterilitate parţială (engl. secondary sterility, fr. sterilite partielle, rus. vtoricinoie besplodie, span. esterilidad parcial, germ. Teilunfruchtbarkeit, ital. sterilită relativa sau sterilită secondaria, interi, sterilitate parţial), incapacitate de a concepe sau de a naşte un al doilea, al treilea etc. copil. 316. Sterilitate temporară (engl. temporary sterility, fr. sterilite temporaire, rus. vremennoie besplodie, span. esterilidad temporal, germ. zeitweillige Un- fruchtbarkeit, ital. sterilită temporanea, interi, sterilitate temporari), incapacitate de a da naştere unui copil în decursul unei anumite perioade de timp. 317. Planificare a familiei (engl. family planning, fr. planification de la familie, rus. regulirovanie razmerov semii, span. planificacion de la familia, germ. Geburtenregelung, ital. planificazione della famiglia, interi, planation familial), determinarea conştientă de către cuplu a numărului de copii (a descendenţei finale) şi a eşalonării naşterilor în timp. în definiţiile recente se adaugă şi tratarea sterilităţii în vederea realizării numărului de copii doriţi. Aceasta presupune o educaţie corespunzătoare a cuplurilor, difuzarea 271 cunoştinţelor necesare, şi folosirea mijloacelor respective. Planificarea familiei este un model cultural care se instalează în sînul unei populaţii, al diferitelor grupe sociale etc., pe o anumită treaptă de dezvoltare. încurajarea planificării familiei — care este o problemă de nivel microanalitic —de către stat, prin programe naţionale de planificare familială, este un obiectiv de politică demografică. Ca urmare a aplicării planificării familiei, familia de tip extins evoluează în direcţia familiei nucleare. Există numeroase sinonime: „planificarea naşterilor", „controlul naşterilor", „limitarea naşterilor" etc. care, în unele cazuri, fac confuzia între ceea ce se petrece la nivelul microanalitic (familia) şi la nivelul macroanalitic (societatea), care urmăreşte o anumită politică demografică t’6’39. în linii generale, mijloacele pentru realizarea p.f. cuprind două grupe: mijloace contraceptive sau anticoncepţionale şi mijloace abortive. La acestea se adaugă: sterilizarea voluntară şi abstinenţa. 318. Prevenire a sarcinii (engl. restriction ofbirths, fr. prevention de la grossesse, rus. preduprejdenie beremennosti, span. evitacion del embarazo, germ. Empfăn-gnisverhiltung, ital. limitazione delle nascite, interi, prevention de graviditate), folosire a mijloacelor contraceptive de către un cuplu în vederea împiedicării concepţiei. 319. Contracepţie (engl. contraception, fr. contraception, rus. primenenie pro-tivozaciatocinîh mer, span. contracepcion, germ. Empfăngnisverhiitung, ital. contraccettivită, interi, contraception) V. Prevenire a sarcinii. 320. Perechi malthusiene (engl. planners, fr. couples malthusiens, rus. supru-jeskie parî reguliruiuşcie detorojdenie, span. parejas neomalthusianas, germ. geburtenregelende Paare, ital. coppie che regolano sau coppie malthusiane, interi, copulas planante), cupluri care determină în mod conştient propria reproducţie, folosind mijloacele de planificare a familiei. 321. Perechi nemalthusiene (engl. non-planners, fr. couples non-malthusiens, rus. suprujeskie parî ne reguliruiuşcie detorojdenie, span. parejas no neomalthusianas, germ. fortpflanzungsnaturliche Paare, ital. coppie che non regolano şi coppie non malthusiane, interi, copulas non-planante), cupluri a căror reproducţie este determinată în exclusivitate de fertilitatea naturală; cupluri care nu folosesc mijloacele planificării familiei. 322. Metode contraceptive (anticoncepţionale) (engl. contraceptive methods şi birth control methods, fr. methodes contraceptives sau anticonceptionnelles, rus. sposobi preduprejdenia zaciatia, span. metodos contraceptiv os sau anticonceptivos, germ. antikonzeptionelle Methoden şi empfăngnisverhutende Methoden, ital. metodi anticoncezionali, interi, methodo contraceptive), mijloace cu ajutorul cărora se împiedică concepţia. Există mai multe clasificări ale m.c.: mijloace cu adjuvant şi mijloace fără adjuvant; din prima categorie fac parte mijloace mecanice şi mijloace chimice. După prof. Allan Guttmacher există 14 mijloace contraceptive. Cele mai recente sînt pilula şi steriletul (cuţi în intervalul 1 ianuarie ---15 martie 1935) pentru vîrstă de 30 ani, iar generaţia 1935 dă 122 167 (născuţi în intervalul 15 martie ---31 decembrie 1935), total 155 100. De asemenea gene- raţia 1931 furnizează 119 686 pentru vîrstă de 34 ani, iar generaţia 1932 dă-34 421 pentru aceeaşi vîrstă. în acest caz, indicele de fertilitate de 1 792,7 care se află în dreptul grupei de vîrstă 30—34 ani, la recensămîntul din 1966, înseamnă numărul de copii născuţi de femeile supravieţuitoare din generaţiile 1932 — 1935 (patru generaţii întregi), de aproximativ 80% din generaţia 1931 şi circa 20% din generaţia 1936. O primă concluzie ce se desprinde de aici este necesitatea de a reconstitui fertilitatea pe grupe cincinale de vîrstă şi de a o transforma în descendenţă pe generaţii. Operaţia nu comportă nici o dificultate A. doua operaţie care se impune este aceea de a reconstitui efectivul iniţial al generaţiilor. De ex., generaţia feminină 1933 a avut la 15 martie 1966 un efectiv-de 151 851. După datele statisticii demografice curente, în anul 1933 s-au născut 224 137 copii de sex feminin. Considerînd că acest număr nu a fost afectat de migraţii externe, ar rezulta că diferenţa 224 137—151 851 = 72 286* reprezintă decesele generaţiei în decursul perioadei 1933—14 martie 1966. 27S Oricum, apare limpede că o parte importantă din generaţie a murit şi că fertilitatea constatată la recensămînt, este numai a unei populaţii selecţionate. Reconstituirea efectivului iniţial s-ar putea face şi cu ajutorul tabelelor de mortalitate 1932 şi 1956, făcînd un calcul invers. S-ar putea determina, prin calcul, efectivul generaţiei 1933 în fiecare an calendaristic şi, eventual, reconstituirea fertilităţii specifice pe fiecare an. în orice caz, interes major prezintă determinarea fertilităţii pe generaţii, în care scop sînt necesare numeroase calcule pe baza informaţiilor obţinute cu prilejul recensămîntului şi a altor informaţii. b. Cercetări demografice, sociologice, medicale asupra fertilităţii populaţiei feminine Complexitatea problemei fertilităţii umane şi varietatea aspectelor şi implicaţiilor acesteia au determinat o puternică dezvoltare a cercetărilor şi, în primul rînd, a anchetelor demografice, sociologice, şi medicale. „Explozia" anchetelor, fenomen instalat în demografia modernă cu circa două decenii în urmă, este caracteristică în special domeniului fertilităţii. Marea majoritate a acestor anchete sînt de tipul sondajului, cu precădere aleator. Teoria statistică a sondajului a beneficiat considerabil de pe urma aplicaţiilor ei în demografie. Scheme moderne de sondaj şi tehnici rafinate de eşantionare caracterizează astăzi aceste aplicaţii în mai toate ţările. Aceste anchete se referă la o multitudine de variabile: demografice, sociale, •culturale, sanitare dar şi psihologice, pentru a putea identifica comportamentul demografic. în numeroase cazuri anchetele demografice sînt însoţite de anchete demoscopice, în vederea cunoaşterii opiniei şi atitudinii persoanelor anchetate în legătură cu problemele fertilităţii. Convenţional, s-ar putea diferenţia următoarele tipuri de anchete în legătură cu fertilitatea: anchete propriu-zise asupra fertilităţii, a nivelului tendinţelor evolutive, a incidenţei diferiţilor factori asupra ei; anchete în legătură cu planificarea familială, aplicarea şi eficienţa acesteia; anchete de opinie demografice, în majoritatea cazurilor, anchetele de acest gen se efectuează interdisci-plinar; personalul de anchetă îl constituie în mare măsură medicii ginecologi şi asistentele sociale. La aceste anchete se pun probleme deosebite atît în ce priveşte formularea caracteristicilor cît şi tehnica de anchetare care, în majoritatea cazurilor, este cea a interogării, cu vizitarea subiecţilor la domiciliu sau invitarea lor la unităţile medico-sanitare. Pe plan internaţional au devenit clasice anchetele efectuate de demografi şi ■sociologi precum: Pascal K. Whelpton, Clyde V. Kiser, Norman B. Ryder, Charles F.Westoff, David V. Glass, Anatole Romaniuk şi, mai recent, M. G. Kendall. Dintre anchetele oficiale prezintă un deosebit interes ancheta naţională asupra natalităţii, efectuată în S.U.A.10. Eşantionul a cuprins 4 000 de familii în care au fost înregistrate naşteri în cursul anului 1963. Programul de observare a cuprins următoarele caracteristici: locul naşterii, spitalul, locuinţa mamei, numele, sexul, rasa (pentru copil), profesia sau ocupaţia şi vîrstă tatălui, numele de fată şi numărul copiilor născuţi vii şi morţi de mamă, numele celui care a asistat la naştere, durata sarcinii, greutatea copilului la naştere, starea civilă (legitim sau nu). Chestionarul cuprinde de asemenea numeroase informaţii asupra caracteristicilor social-economice ale mamei şi familiei, a nivelului cultural al părinţilor, a ocupaţiei tatălui în momentul naşterii, a mamei, a venitului familiei. Baza de sondaj au constituit-o micro- 276 filmele luate după certificatul de naştere pe fiecare lună, adunate de Centrul naţional de statistică, din 54 regiuni ale S.U.A. Alegerea a fost sistematică şi în trepte: o rolă de film constituie unitatea primară, în cadrul fiecărei role selecţia a fost întîmplătoare; fracţia de sondaj a fost de 1 : 1 000 naşteri. O cercetare de mare amploare, cu caracter comparativ, s-a efectuat în şapte ţări din America Latină11 (Columbia, Argentina, Venezuela, Mexic, Panama, Brazilia, Costa Rica) urmărindu-se problemele fertilităţii din mai multe puncte de vedere: 1. Aprecierea nivelului fertilităţii în funcţie de anumite caracteristici demografice : vîrstă părinţilor, starea civilă, vîrstă la căsătorie, durata căsătoriei, numărul de sarcini anterioare ultimului născut; intervalul de la căsătorie la prima naştere; intervalul dintre naşterile succesive. 2. Aprecierea nivelului şi tendinţelor fertilităţii în funcţie de caracteristicile economice, sociale şi culturale: venit, nivel de instruire, naţionalitate, profesie, loc de naştere. 3. Opinii şi atitudini relative la formarea şi dizolvarea familiei. 4. Analiza problemelor referitoare la mijloacele de limitare a naşterilor, cunoaşterea mijloacelor anticoncepţionale, modalitatea de utilizare, eficacitate etc. Caracteristicile din cele 4 grupe s-au constituit în două mari categorii: variabile independente (mediul social, cuplul conjugal, caracteristici personale, conceptul de familie) şi variabile dependente (demografice, eficacitatea mijloacelor anticoncepţionale). Cercetarea s-a făcut în fiecare capitală din cele 7 ţări pe un eşantion compus din 2 000 de femei în vîrstă de 20 — 50 ani, iar completarea chestionarului s-a făcut de către asistente sociale. Numeroase anchete de acest gen s-au efectuat în ultimii ani în ţările socialiste. O cercetare experimentală, efectuată de Direcţia centrală de statistică a U.R.S.S. în 196012, a scos la iveală nu numai diferenţieri semnificative în nivelul fertilităţii după diferite caracteristici, dar a permis precizarea metodologică a diferitelor probleme. Astfel s-a ajuns la concluzia aplicării pe scară largă a metodei cohortelor, ca observare continuă, relevîndu-se limitele cercetărilor fertilităţii efectuate cu ajutorul recensămîntului populaţiei şi perfecţionarea indicilor clasici ai fertilităţii şi nupţialităţii. O experienţă din cele mai interesante a constituit-o ancheta efectuată de demograful canadian Anatole Romaniuk în Zair (Kinshasa) în legătură cu sterilitatea 13. Ancheta, cu eşantion aleator, desfăşurată în anii 1955 — 1957, a rezolvat din punct de vedere metodologic numeroase probleme. Astfel, populaţia a fost stratificată după cîteva caracteristici; baza de sondaj a fost lista satelor (în mediul rural); extragerea eşantionului s-a făcut după procedeul mecanic; fracţia de sondaj a fost variabilă. Eşantionul a avut în final 1 360 000 locuitori, aproape o zecime din populaţia totală. Au fost investigate numeroase aspecte tribale, culturale, economice, sociale considerate utile pentru explicarea variaţiei nivelului fertilităţii populaţiei. Sub raport strict metodologic cît şi al explicaţiei cauzale prezintă interes studiul cunoscutului demograf şi sociolog Philip M. Hauser de la Universitatea Chicago. în studiul său: „On Design for Experiment and Research in Fertility Control" 14 autorul arată că cercetările asupra fertilităţii s-au rezumat la variabilele personale, demografice şi psihologice, dar au ignorat factorii sociali şi pe cei ce ţin de organizarea socială. Autorul pledează pentru abordarea sociologică a problemei, cu modalităţile: ecologică, psihosocială şi culturală. Comportamentul demografic (fertility behavior) este o variabilă 277 dependentă, iar celelalte sînt variabile independente. Este necesară, susţine autorul, constituirea unui eşantion aleator naţional, determinat pe bază de sondaj areolar. Detaliat, variabila dependentă ar fi rata generală de natalitate şi ratele de fertilitate, precum şi diferitele metode contraceptive, iar variabilele independente, variabile de control independente şi variabilele experimentale independente, ar cuprinde: variabile socio-psihologice, culturale, economice, mediu, acţiune comunitară, educaţie, locuinţă etc. O categorie mare o constituie anchetele demografice legate de planificarea familială. Dintre ţările socialiste care au efectuat anchete pe tema planificării familiale, menţionăm Ungaria şi Cehoslovacia. Astfel, în Ungaria15, grupa de .cercetări demografice din Direcţia centrală de statistică împreună cu Comisia demografică a Academiei Ungare de Ştiinţe, în cadrul seriei de cercetări iniţiate de Uniunea Internaţională Regională de Planificare Familială, a efectuat în 1965, pe un eşantion ce a cuprins 0,5% din numărul total al gospodăriilor, o anchetă în legătură cu atitudinea femeilor faţă de problema fertilităţii, reglementării naşterilor şi a planificării familiei. în Cehoslovacia16, în 1961, s-a efectuat o cercetare pe un eşantion de 9 000 gospodării, avînd drept temă cercetarea situaţiei femeii căsătorite în familie şi în profesiune. Printre alte caracteristici s-a urmărit şi numărul dorit de copii în familiile grupate după durata căsătoriei, ocupaţiei etc.; condiţiile ce determină scăderea fertilităţii etc. O altă grupă de anchete, al căror număr a crescut considerabil în ultimul deceniu, este constituită de anchetele demoscopice, de opinie. în Franţa, INED efectuează periodic asemenea anchete17 care, printre altele, urmăresc „numărul ideal" de copii, opinii în legătură cu alte probleme demografice. Cele mai cuprinzătoare anchete sînt cele efectuate de demografii de la The Office of Population Research al universităţii Princeton (S.U.A.)18. Cum s-a mai spus, prima este ancheta din Indianopolis („Indianopolis Study"), din 1938, iniţiată de Pascal K. Whelpton şi Clyde V. Kiser, ale cărei rezultate au fost publicate în 5 volume 9. O generalizare a fost publicată încă în 195319. Rezultatele următoarei anchete, „Princeton Fertility Study" (PFS), au fost publicate de Ch. F. Westoff, Robert G. Potter şi alţii. Au fost efectuate apoi anchetele din 1955 şi 1960, iniţiate de Ronald Freedman, Pascal K. Whelpton şi A. A. Campbell, denumite ulterior GAF-I şi GAF-II („Growth of American Families") 20*21. în continuare a fost efectuată ancheta naţională asupra fertilităţii („National Fertility Study", prescurtat NFS),în 1965, condusă de Norman B. Ryder şi Ch. F. Westoff18. Ancheta din 1955 a cuprins numai femeile de rasă albă; cea din 1960 a avut şi un eşantion redus (270) de femei de culoare; cea din 1965 a cuprins 1201 femei de culoare dintr-un eşantion total de 5 617 femei. Pe teren ancheta a fost efectuată de investigatorii de la National Analysts, Inc. (Philadelphia); chestionarul a cuprins 266 întrebări. în 1969, s-a reluat ancheta după principiile observării longitudinale. Perspective noi deschide proiectata Anchetă mondială asupra fertilităţii („World Fertility Survey", prescurtat WFS), iniţiată pentru Anul mondial al populaţiei. Ancheta este o cercetare internaţională — cea mai importantă pînă în prezent — avînd ca obiect comportamentul uman în domeniul fertilităţii. Directorul programului este cunoscutul matematician şi statisti-cian englez sir Maurice G. Kendall. Principalul obiectiv 22 îl constituie asigurarea informaţiei ştiinţifice necesare descrierii şi analizării fertilităţii popu- „278 laţiei diferitelor ţări şi efectuarea comparaţiei internaţionale a fertilităţii, precum şi a factorilor care o influenţează. Ancheta este patronată de ONU şi se execută de către I.I.S. în cooperare cu U.I.S.S.P. Programul WFS constă în stimularea şi acordarea de asistenţă ţărilor în efectuarea anchetei prin sondaj asupra fertilităţii ale căror rezultate să fie reprezentative la scară naţională şi comparabile la scară internaţională. Fiecare anchetă naţională va adopta o serie de caracteristici fundamentale comune. Perioada 1972 — 1974 este considerată ca perioadă pregătitoare; efectuarea anchetei va avea loc în perioada 1974—1977. Cu prilejul pregătirii şi executării anchetei se elaborează şi se publică o serie de manuale, studii etc. privind fertilitatea. Un inventar al anchetei asupra fertilităţii întreprinse în perioada anilor 1960 a fost întocmit de W. G. Duncan23. Sistematizarea s-a făcut după mai multe criterii: tipul anchetei (fertilitate, KAP demografice, demografică şi fertilitate, cu mai multe obiective), metoda de eşantionare (retrospectivă într-o singură fază, în mai multe faze, sistemul dual), cu participare naţională şi internaţională, după mărimea eşantionului etc. O expunere asupra anchetei din Africa tropicală se datorează lui John C. Caldwell24. Chestionarele pentru unele ţări în curs de dezvoltare au fost publicate de Ronald Fre-edman 25. Cea mai completă bibliografie se datorează lui G. Acsâdy, în care sistematizarea este făcută după următoarele caracteristici: lucrări generale, metodologia anchetei, metodologia de estimare şi analiză a fertilităţii, analiza fertilităţii şi rapoarte asupra anchetclor KAP şi limitarea fertilităţii. Ancheta mondială asupra fertilităţii va avea, fără îndoială, un rol deosebit de important în promovarea anchetclor asupra fertilităţii şi a analizei acestui important factor. Redusă încă, o experienţă în cercetarea fertilităţii există şi în România. Asemenea anchete s-au efectuat de către Ministerul Sănătăţii împreună cu Institutul de igienă din Bucureşti, Catedra de medicină socială de la Institutul de medicină şi farmacie din Bucureşti, de către Centrul de cercetări antropologice al Academiei, de către unii cercetători. Ancheta experimentală naţională s-a efectuat în colaborare cu Direcţia Centrală de Statistică. Ancheta asupra fertilităţii feminine organizată la Fabrica de confecţii şi tricotaje din Bucureşti, asupra unei populaţii de 8 600 persoane este una dintre cele mai vechi27. Alte anchete şi cercetări medico-sociale 28 s-au efectuat de către catedra de medicină socială de la Institutul de medicină şi farmacie din Bucureşti în toate circumscripţiile din Bucureşti; se mai pot cita anchetele din comunele Berevoieşti, Independenţa-Galaţi, Săuleşti-Oltenia. Cea mai amplă este ancheta pe anii 1967 — 1970, organizată de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul de igienă, în colaborare cu Direcţia Centrală de Statistică, cu Ministerul Învăţămîntului, prin catedrele de medicină socială din Bucureşti şi Iaşi, pe un lot de circa 15 000 femei căsătorite pentru prima dată. în prima etapă, 1967—1968, s-au efectuat şi s-au publicat datele pentru un lot de circa 3 000 femei în vîrstă de 15—40 ani, căsătorite pentru prima dată. Ancheta a integrat şi probleme de opinie demografică referitoare la următoarele aspecte: a) concepţia femeilor în ce priveşte dimensionarea familiei şi numărul optim de copii; b) comportamentul demografic al femeilor în ce priveşte numărul de copii doriţi la data sau după data căsătoriei; c) cauzele pentru care femeia nu a dorit deloc copii sau doar un număr mic (unul sau doi copii); d) numărul de copii realizaţi faţă de cei doriţi la 279 data căsătoriei şi numărul de copii pe care femeia doreşte să-i mai nască; e) cauzele pentru care femeia nu a realizat numărul de copii pe care îl crede necesar într-o familie sau nu a realizat chiar numărul de copii doriţi; f) în ce împrejurări şi din ce cauză şi-a modificat comportamentul faţă de dimensionarea familiei, faţă de concepţia ei asupra acestei probleme; g) în ce condiţii ar fi totuşi dispusă femeia să nască numărul de copii doriţi şi în special numărul de copii consideraţi ca fiind necesar familiei; h) prevalenţa sterilităţii fiziologice a femeii, a unor boli etc. La baza cercetării au stat o serie de ipoteze cu privire la factorii care pot influenţa comportamentul demografic; categoria socială, ocupaţia, venitul, mediul urban sau rural, sănătatea etc. O anchetă privind situaţia femeii din producţie s-a efectuat de către catedra de medicină socială de la Institutul de medicină şi farmacie din Bucureşti, cu un eşantion de 360 femei în oraşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, în a doua jumătate a anului 1967 29. O anchetă de tip longitudinal 30 a fost iniţiată de aceeaşi catedră în anul 1966, cu un eşantion de 2 194 femei căsătorite din oraşul Bucureşti, în vîrstă de 16 — 64 ani. Cu acest prilej s-au întocmit tabele de fertilitate şi fertilitatea medie conjugală. O altă anchetă din 1966 a cercetat fertilitatea unui număr de 1 977 femei căsătorite din Bucureşti, în vîrstă de 15 — 64 ani, grupate, după provenienţă (din Bucureşti, venite din alte oraşe, venite din mediul rural) 31. Sub titlul direct de „planificare a familiei" s-a întreprins o anchetă în municipiul Cluj 32. Este de presupus că proiectata Anchetă mondială a fertilităţii va determina iniţierea unei anchete pe această temă în ţara noastră, eventual pe baza unui eşantion aleator naţional, în studierea fertilităţii populaţiei capătă o mare importanţă analiza ei, folo-sindu-se în acest scop unele modele matematice şi scheme de analiză factorială. Cel mai cuprinzător, atît ca număr de ţări cît şi ca număr de variabile, este studiul întocmit de experţii de la Serviciul populaţiei ONU 33. Repartiţia ţărilor (123 ţări şi teritorii din care: 88 în curs de dezvoltare şi 35 dezvoltate) s-a făcut pe baza a 12 variabile: venitul naţional pe un locuitor, consumul de energie pe un locuitor, gradul de urbanizare, ponderea populaţiei active ocupate în activităţi neagricole, numărul paturilor de spital la 1 000 locuitori, speranţa de viaţă la naştere, indicele mortalităţii infantile, indicele nupţialităţii precoce, gradul de instruire a femeilor, frecvenţa ziarelor, aparate de radio la 1 000 locuitori, frecventarea cinematografelor. Acest model poate fi folosit, cu anumite amendamente, la analiza fenomenelor demografice, în speţă, a fertilităţii, în profil teritorial în cadrul unei ţări. în teoria factorilor, un loc de seamă îl deţine teoria lui J. Blake şi Kingsley Davis 34 cu cele 11 variabile şi cei 13 factori care au determinat scăderea fertilităţii: scăderea mortalităţii, progresele în condiţiile sanitare, urbanizarea, creşterea nivelului cultural, frecvenţa şcolară, nivelul de educaţie al femeilor, folosirea mijloacelor de comunicaţie de masă, creşterea nivelului de trai, creşterea cheltuielilor pentru educarea copiilor, creşterea numărului de femei ocupate în afara menajului, slăbirea influenţei religioase, dorinţa mobilităţii sociale, tehnologia complexă, schimbări în structura şi funcţiile familiei. Un model care reţine atenţia este cel propus de R. Weintraub (The Birth Rate and Economic Development, an Empirical Study, în „Econometrica" voi. 30, 1962) şi comentat de demograful polonez Egon Vielrose, în revista „Przeglad Statysticzny" 36. în acest model rata de natalitate este funcţie liniară de: ponderea populaţiei agricole, indicele mortalităţii infantile, venitul 280 naţional pe un locuitor. Vielrose a aplicat acest model sub forma unei ecuaţii de regresie la condiţiile din Polonia: y = a + bxx + bx2 + cxs în care: y = rata de natalitate *2» xz ~ ponderea populaţiei agricole, indicele mortalităţii infantile şi venitul naţional pe un locuitor. Coeficientul de corelaţie totală a fost semnificativ, cei parţiali au fost nesemnificativi. Există o corelaţie puternică între rata de natalitate şi ponderea populaţiei agricole, precum şi cu venitul pe locuitor. Alte încercări de modelare, au folosit coeficienţii de corelaţie între industrializare, urbanizare, nivelul de instruire etc. şi nivelul natalităţii populaţiei. O analiză a fertilităţii populaţiei României pe o perioadă mai mare de timp se datorează lui G. R. Şerbu36 şi a fost continuată de V. Gheţău 37. Studiul fertilităţii trebuie axat pe relaţia existentă între statutul femeii, fertilitate şi familie38. BIBLIOGRAFIE 1. OMS Sânte publique et developpement chez homme. Rapport technique, nr. 485, Genăve, 1972, p. 9. 2. P.R. COX. Demography. Ed. IV, p. 16. 3. R. PRESSAT. Analiza demografică. Concepte. Metode. Rezultate (trad. din fr.), Bucureşti, 1974, p. 50. 4. L. HENRY. La fecondite naturelle. Observations, thiorie, resultats. în: „Population", 16 (4), 625 — 636, oct. —dec. 1961. 5. Ch. TIETZE. Fertility Control. în: International Encyclopedia of the Social Sciences, Voi. 5, 1968, p. 382. 6. H. T. ELDRIDGE. Population Policy. în: International Encyclopedia of the Social Sciences, Voi. 12, p. 381. 7. R. PRESSAT, op. cit., p. 219. 8. L. HENRY, FicondiU des mariages. Nouvelle mithode de mesure. Travaux et documents. Cahier No. 16 I.N.E.D., 1953. 9. P. K. WHELPTON and CI. V. KISER (eds.). Social and Psycho- logical Factors Affecting Fertility, 5 voi., New York, 1946—1958. 10. Vital Statistics and Health Statistics U.S. Department of Health, Education and Welfare. Public Health Service 1966, nr. 3. 11. G. RETEGAN, Cercetarea comparativă a fertilităţii populaţiei din 7 ţări ale Americii Latine. în: „Revista de statistică" 8, 1964. 12. R. SIFMAN, L. DARSKI, G. BONDARSKAIA, Metodiha issledovaniia plodovitosti i bracinosti. în: „Vestnik Statistiki", 12, 1967. 13. Pe larg în: VI. TREBICI: A. Romaniuk — Probleme demografice în ţările subdezvoltate. în: „Revista de statistică", 1, 1969. Titlul cărţii este: A. Romaniuk — La fâconditâ des populations congolaisest Paris, La Haye, 1967, 348 pag. 14. Publicat în: CI. V. KISER. Research in Family Planning, Princeton, 1962, p. 463-474. 281 15. E. SZABADY, A. KLINGHER. Cercetarea asupra fertilităţii maghiare, a planificării familiei şi reglementării naşterilor pe anii 1965—1966. în: „Demografia", 2, 1966, p. 135. 16. J. PROKOPEC. Femeia în societatea noastră. Studiu efectuat în Republica Socialistă Cehoslovacă. în: „Demografia", 1, 1963, p. 17 şi 2, 1963, p. 109. 17. A se vedea, de pildă: H. Bastide, A. Girard: Les tendances dâmo-graphiques en France et les attitudes de la population. în „Population", 1, 1966. 18. N. B. RYDER, Ch. F. WESTOFF. Reproduction in the United States, 1965. Princeton, 1971. 19. C. V. KISER, P. K. WHELPTON. Resume of the Indianopolis Study of Social and Psychological Factors Affecting Fertility. în: „Population Studies", 7, 1953, p. 95—110. 20. R. FREEDMAN, P. K. WHELPTON, A. A. CAMPBELL. Family Planning, Sterility and Population Growth, New York, 1959. 21. P. K. WHELPTON, A. A. CAMPBELL, and J. E. PATTERSON, Fertility and Family Planning in the United States, Princeton, 1966. 22. WORLD FERTILITY SURVEY: An International Programme of Fertility Research undertaken with the collaboration of the United Nations, by the International Statistical Institute in cooperation with the International Union of for the Scientific Study of Population. 23. W. G. DUNCAN. Fertility and Related Surveys. WFS, Occasional Papers, Oct. 1973, nr. 1. 24. J. C. CALDWELL. The Study of Fertility and Fertility Chance in Tropical Africa, W.F.S., Occasional Papers, May 1974, nr. 7. 25. R. FREEDMAN. Examples of Community — Level Questionnaires, W.F.S., Occasional Papers, May 1974, nr. 9. 26. G. T. ACSADY. A Selected Bibliography of Works on Fertility, W.F.S., Occasional Papers, July 1974, nr. 10. 27. A. PESCARU, Studiul fertilităţii populaţiei feminine în industria de confecţii. în: „Revista de statistică", 3 şi 4, 1964. 28. A se vedea P. MUREŞAN ş.a. Cercetări medico-sociale asupra natalităţii populaţiei. în: Studii de statistică, VI, 1969, p. 639. 29. I. GROM, T. HUSZAR ş.a., Rezultatele unei cercetări sociologice în rîndul femeilor salariate. în: „Studii de statistică", VI, 1969, p. 520 ş. u. 30. T. HUSZAR, D. MIHĂILESCU ş.a. Analiza fertilităţii diferitelor generaţii de femei din oraşul Bucureşti. în: „Studii de statistică", VI, 1969, p. 526 ş.u. 31. Th. ILEA, T. HUSZAR ş.a. Studiul fertilităţii femeilor din oraşul Bucureşti, după provenienţa lor. în: „Studii de statistică", VI, 1969, p. 556 ş.u. 32. E, TRĂISTARU. Planificarea familiei — anchetă în municipiul Cluj. în: „Revista de statistică", 10, 1968. 33. ONU, Bulletin demographique des Nations Unies, 7, 1963 contenant une Stude spiciale de la situation et des tendances de la feconditi dans le monde, Nations Unies, New York, 1965. 282 34. K. DA VIS, J. BLAKE. Social Structure and Fertility. An analytic framework. în: „Economic Development and Cultural Change". Voi. IV, nr. 3, University of Chicago, 1956. 35. Conform S. ŞTIRBU, Construirea unui model matematic pentru măsurarea influenţei diferiţilor factori asupra natalităţii. în: „Revista de statistică", 5, 1965. 36. G. R. ŞERBU, Evoluţia fertilităţii populaţiei feminine din România în perioada 1900—1960. în: „Revista de statistică", 4, 1962. 37. V. GHEŢAU, Condideratii asupra evoluţiei indicelui brut de reproducere în România. în: „Revista de statistică", 12, 1971. 38. VI. TREBICI, Fertilitatea si statutul social al femeii. în: „Viitorul social", an III, nr. 3, p. 564-573,'l974. 39. E. GREBENIK, A. HILL. International demographie terminology: fertility, family planning and nuptiality, I.U.S.S.P. Papers, Li&ge, 1974, p. 33, 34. IX. MIGRAŢIA POPULAŢIEI Mişcarea totală a unei populaţii se compune din mişcarea naturală şi mişcarea migratorie. Populaţia unei ţări sau a unei unităţi administrativ-teritoriale îşi modifică numărul nu numai ca urmare a intrărilor şi ieşirilor determinate de naşteri şi de decese (N şi M), ci şi în urma imigrărilor şi emigrărilor. Întrucît fluxurile migratorii pot să afecteze grupe particulare de persoane sub raportul caracteristicilor „vîrstă" şi „sex", migraţia modifică nu numai numărul populaţiei ci şi structura acesteia după sex şi vîrstă şi, eventual, după alte caracteristici. Deplasările locuitorilor se pot face în cadrul aceleiaşi localităţi, în afara localităţii, între ţări, să aibă o durată mai mică sau definitivă etc., ceea ce face necesară o clasificare detaliată a diferitelor tipuri de migraţie. Fiind parte a mişcării totale a unei populaţii, migraţia interesează nu numai demografia, ci şi sociologia care studiază fenomenele de adaptare sau aculturaţie a persoanelor migrante, influenţa migraţiei asupra structurii populaţiei, a instituţiilor sociale etc. Principalele surse sînt: statistica migraţiei, statistica stării civile, organizate aproximativ după aceleaşi principii, şi recensămintele populaţiei, prin înscrierea informaţiilor referitoare la localitatea de naştere, localitatea în care persoana respectivă are domiciliul actual şi data stabilirii în localitate, aşa cum s-a procedat la recensămîntul populaţiei şi locuinţelor de la 15 martie 1966. 100. Mobilitate geografică (spaţială) a populaţiei (engl. geographical mobility sau spaţial mobility, fr. mobilite geographique, rus. peremeşcenie naselenia, span. movilidad, germ. Mobilităt sau Beweglichkeit der Bevdlkerung, ital. mobilită territoriale sau mobilită spaziale, interi, mobilitate), totalul deplasărilor populaţiei în teritoriu, cu şi fără schimbarea domiciliului stabil, indiferent de durata absenţei din localitatea de origine (plecare). în noţiunea de mobilitate intră şi nomadismul, ca formă istorică de mobilitate, ca şi migraţia popoarelor, într-o anumită etapă istorică. în aceeaşi noţiune pot fi incluse invaziile, comerţul cu sclavi11 etc., ca unele care se caracterizează prin deplasări ale persoanelor. 101. Migraţie (mişcare migratorie) (engl. migration, fr. migrations sau motive-ment migratoire, rus. migraţia, span. migraciones sau movimiento migratorio, germ. Wanderungen, ital. migrazioni sau movimenti migratori, interi, migra-tiones), formă principală a mobilităţii geografice, constînd din schimbarea definitivă a domiciliului stabil. Se face distincţia1 între mişcare locală — schimbare a domiciliului în cadrul aceleiaşi localităţi — şi m. propriu-zisă — schimbare a domiciliului între două localităţi distincte. 102. Localitate (zonă) de origine (plecare) (engl. place of origin sau place of departure, fr. lieu d’origine sau lieu de depart, rus. prejnee mesto projivania, span. lugar de origen sau lugar de solida, germ. Wegzugsort sau bisheriger Wohnort, ital. luogo di provenienza sau luogo d* origine, interi, loco de origine sau loco de departo), localitate din care pleacă persoana migrantă, cu schimbarea definitivă a domiciliului stabil. După unii autori1 există factori de „respingere", care determină plecările, cum ar fi: scăderea resurselor naţionale, pierderea locurilor de muncă, tratament discriminatoriu din punct de vedere religios, politic, etnic etc., catastrofe etc. 103. Localitate (zonă) de destinaţie (sosire) (engl. place of destination sau place of arrival, fr. lieu de destination sau lieu d*arrivee, rus. novoie mesto projivania, span. lugar de destino sau lugar de entrada, germ. Zuzugsort sau neuer Wohnort, ital. luogo di destinazione, interi, loco de arrivata), localitate în care îşi stabileşte domiciliul persoana migrantă. Se apreciază1 că există factori de „atracţie" care determină aşezarea migranţilor într-o localitate: disponibilitatea unor locuri de muncă mai bune, facilităţi pentru un venit mai mare, condiţii favorabile de a obţine o educaţie sau specializare mai bună, condiţii mai bune de locuit şi de trai etc. După unele teorii10 există şi aşa-numiţii factori de intervenţie în mişcarea migratorie: între punctul de origine şi cel de destinaţie pot exista obstacole de intervenţie (de respingere şi de atracţie); pe această bază se construiesc modele de migraţie, cu variabile de atragere şi de respingere. 104. Migraţie externă (engl. externai migration, fr. migration externe sau migration exterieure, rus. vneşneaia migraţia, span. migracion externa sau migracion exterior, germ. Aussenwanderung sau ăussere Wanderung, ital. migrazione esterna, interi, migration externe), migraţie în care localitatea de destinaţie se află pe un alt teritoriu decît localitatea de origine, indiferent dacă acest teritoriu este un stat suveran sau o unitate teritorial-administrativă. 105. Migraţie internaţională (engl. internaţional migration, fr. migrations internationales, rus. mejdunarodnaia migraţia, span. migraciones internacio-nales, germ. internaţionale Wanderung, ital. migrazioni internazionali, interi. migrationes internaţional), migraţie care are loc în afara graniţelor unui stat suveran. în general pentru m.i. se foloseşte ca sinonim migraţia externă. 106. Migraţie internă (engl. internai migration, fr. migration intârieure, rus. vnutrenneaia migraţia, span. migracion interior, germ. Binnenwanderung, ital. migrazione interne, interi, migrationes interne), migraţie care are loc în graniţele aceluiaşi stat. 107. Imigraţie (engl. immigration, fr. immigration, rus. immigraţia, span. immigraciân, germ. Einwanderung, ital. immigrazione, interi, immigration), migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de destinaţie, de obicei în cadrul migraţiei internaţionale. Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu se numesc persoane imigrante (I). 108. Emigrare (engl. emigration, fr. Emigration, rus. emigraţia, span. emigracion, germ. Auswanderung, ital. emigrazione, interi, emigration), migraţie privită din punctul de vedere al localităţii de plecare, de obicei în cadrul migraţiei internaţionale. Persoanele cuprinse în acest flux migratoriu se numesc persoane emigrante (E). 285 NOTĂ. Pentru intrările şi ieşirile în cadrul migraţiei interne nu există un termen special. Se folosesc termenii intrări şi ieşiri. Excepţie face engl. care utilizează termenii: in-migration şi out-migration, în locul acelor de immi-gration şi emigrat ion, rezervaţi numai pentru migraţie internaţională. 109. Mişcare migratorie (engl. migratory movement, fr. mouvement migratoire, rus. mehaniceskoe dvijenie naselenia, span. movimientos migratorios, germ. răumliche Bevdlkerungsbewegung, ital. movimento migratorio, interi, movimentos migratori), parte din mişcarea totală a populaţiei care se datorează migraţiei, cealaltă fiind mişcarea naturală. 110. Migraţie totală (brută) (engl. gross migration sau volume of migration, fr. migration totale sau volume total des migration, rus. obşcii obiom migraţii, span. migraciân total sau volumen total de migraciones, germ. Gesamtwanderung sau Bruttowanderung, ital. ammontare complessivo delle migrazioni, interi. migration total sau volumine total de migrationes), totalitatea intrărilor şi ieşirilor în cadrul migraţiei, adică suma persoanelor imigrante şi emigrante: Mb = 7 + E. 111. Migraţie netă sau spor (excedent) migratoriu (engl. net migration, sau balance of migration, fr. migration nette sau balance migratoire, rus. cistaia migraţia, span. migracion neta sau saldo migratorio, germ. Wanderungsbilanz sau Nettowanderung, ital. novimento migratorio netto sau saldo migratorio, interi, migration nette), diferenţa dintre numărul intrărilor şi ieşirilor în cadrul migraţiei, dintre numărul persoanelor imigrante şi emigrante, indiferent de semn: Mn = I — E. 112. Imigraţie netă (spor migratoriu pozitiv) (engl. net immigration, fr. immi-gration nette, rus. cistaia immigraţia, span. immigraciân netta, germ. Netto-zuwanderung sau ZuwanderungsUberschuss, ital. immigrazione netta, interi. immigration nette), diferenţă pozitivă între intrări şi ieşiri în cadrul migraţiei: Mn > 0 sau I > E. 113. Emigraţie netă (spor migratoriu negativ) (engl. net emigration, fr. emigra-tion nette, rus. cistaia emigraţia, germ. Abwanderungsiiberschuss sau Nettoab-wanderung, ital. emigrazione netta, interi, emigration nette), diferenţă negativă între intrări şi ieşiri în cadrul migraţiei: Mn < 0 sau I < E. 114. Statistica migraţiei (eng. migration statistics, fr. statistiques migratoires, rus. statistika migraţii, span. estadisticas de migraciân, germ. Statistik der Wan-derungen, ital. statistiche delle migrazioni, interi, statistica de migrationes), ramură a statisticii care studiază migraţia, fluxurile migratorii, persoanele migrante, caracteristicile acestora, folosind diferite surse12. în România, sursa principală informaţională este „Buletinul statistic pentru schimbarea domiciliului stabil", care se întocmeşte de organele de miliţie şi se prelucrează statistic. O sursă importantă o constituie recensămintele populaţiei. Pe plan internaţional, date statistice asupra migraţiei se publică sub egida ONU13»14. Există mai multe metode de determinare a migraţiei. 115. Metodă directă de măsurare a migraţiei (engl. direct measurement of migration, fr. determination directe des mouvements migratoires, rus. preamoi metod izmerenia migraţii, span. medida directa de las migraciones, germ. unmittel- 286 bare Erfassung der Wanderungsbewegung, ital. metodi diretti di rivelazione delle migrazioni, interi, statistica directe de migrationes), metodă de determinare a migraţiei pe baza prelucrării declaraţiilor, autorizaţiilor, listelor, buletinelor statistice asupra persoanelor migrante etc. 116. Metodă indirectă de măsurare a migraţiei nete (engl. indirect measurement of migration, fr. determination indirecte de la migration nette, rus. kosvennîi metod izmerenia cistoi migraţii, span. computo indirecta de la migracion neta, germ. mittelbare Erfassung des Wanderungssaldos, ital. determinazione indiretta della migrazione netta, interi, statistica indirecte de migrationes), metodă de determinare a migraţiei prin folosirea unor surse ca statistica stării civile, recensămintele de populaţie, anchetele, care oferă, indirect, date asupra migraţiei. 117. Metoda mişcării naturale (engl. vital statistics technique, fr. methode du mouvement natural, rus. metod uciota estestvennogo dvijenia naselenia, span. metodo del movimiento natural, germ. Methode der natilrlichen Bevdlkerungsbewegung, ital. metodo del movimento naturale, interi, methodo differential), metodă de determinare a migraţiei pe baza comparării sporului total şi a sporului natural, diferenţa dintre ele reprezentînd sporul migratoriu. Relaţia3 cu ajutorul căreia se determină migraţia netă este următoarea: Mn = (Pt+n - Pt) — (N — M) în care: Pt — numărul populaţiei la primul recensămînt Pt+n = numărul populaţiei la cel de-al doilea recensămînt N = numărul naşterilor în sînul populaţiei rezidente din zona respectivă în perioada intercensitară M = numărul deceselor în aceeaşi perioadă Se poate determina nu numai pentru o populaţie totală, ci şi pe grupe sau ani de vîrstă. Calcule cu această metodă, pentru stabilirea migraţiei pe baza recensămintelor, s-au efectuat în România de I. Measnicov.16 118. Metoda coeficienţilor de supravieţuire (engl. survival ratio technique, fr. methode des coefficients de survie, rus. izmerenie migraţii c pomoşciu koeffiţientov dojitia, span. mitodo de los coeficientes de supervivencia, germ. Methode der Vberlebenswahrscheinlichkeiten, ital. metodo dei coefficienti di sopravvivenza, interi, methodo del superviventia), metodă de determinare a migraţiei pe baza datelor unui recensămînt al populaţiei pe grupe de vîrstă; în continuare se determină supravieţuitorii pe generaţii pînă la următorul recensămînt, iar, în final, cifra realizată cu ajutorul funcţiilor de supravieţuire se compară cu cele obţinute la recensămînt, diferenţa fiind atribuită sporului migratoriu. Relaţia generală este: Mn(x) = Px+nt t+n ~ Px.t • $x> în care: M'n(X) = migraţia netă a supravieţuitorilor de vîrstă x la primul recensămînt în zona dată şi care vor fi de vîrstă x + n la al doilea recensămînt Px,t = populaţia de vîrstă x în zona respectivă la primul recensămînt Px+n> e+n = populaţia de vîrstă x + n în aceeaşi zonă la al doilea recensămînt, intervalul dintre cele două recensăminte fiind de n ani Sx = funcţia de supravieţuire 287 Se poate folosi şi metoda valorilor inverse ale coeficienţilor de supravieţuire, pornindu-se de la al doilea recensămînt spre primul, după formula: Mn{x) — • Px+n, t+n — Px, t* Sx Există mai multe variante de calcul, în funcţie de provenienţa coeficienţilor de supravieţuire. 118.1. Metoda coeficienţilor de supravieţuire din tabele de mortalitate se bazează pe folosirea coeficienţilor de supravieţuire preluaţi dintr-o asemenea tabelă şi care se aplică datelor de la primul recensămînt. Schematic metoda poate fi ilustrată cu datele de mai jos 8: Recensămîntul din 1941 Coeficienţi de Recensămîntul din 1951 Numărul Migraţia Vîrstă Populaţia Vîrstă Populaţia (1) (2) (3) (4) (5) (6) = 2 x 3 (7) = 5-6 0 --- 4 ani 77 135 0,9087 10 ---14ani 132 870 70 093 + 62 777 5-9 „ 85 434 0,9573 15-19 „ 170 227 81 786 + 88 441 10-14 „ 79 185 0,9471 20-24 „ 263 971 74 996 + 188 975 15-19 „ 82 603 0,9308 25-29 „ 253 964 76 438 + 177 077 118.2. Metoda coeficienţilor de supravieţuire obţinuţi din datele recensămîntului se bazează pe calculul coeficienţilor direct din statistica pe vîrste la recensămînt, ca raport între populaţia de vîrstă x+n la un recensămînt şi populaţia de vîrstă x la un recensămînt efectuat cu n ani mai înainte. Coeficientul de supravieţuire, calculat pentru întreaga populaţie a ţării, ca populaţie închisă, este multiplicat apoi cu populaţia de vîrstă x în fiecare zonă, la primul recensămînt. Fiind vorba de metode indirecte, se recomandă să se facă comparaţii între datele obţinute cu diferitele metode. 119. Rată (indice) de migraţie (engl. migration rate, fr. taux de migration, rus. koeffiţient migraţii, span. tasa de migraciân, germ. Wanderungsziffer sau Mo~ bilitătsziffer, ital. quoziente generico del movimento migratorio, interi, rata de migration), indicator care măsoară intensitatea migraţiei sau a mobilităţii spaţiale prin raportarea volumului migraţiei la numărul mediu al populaţiei sau subpopulaţiei; se calculează după formula generală: 288 în care: m% = r.(i.)m. în perioada respectivă Mi — numărul persoanelor migrante în cursul aceleiaşi perioade P — numărul populaţiei expuse riscului migratoriu în cursul perioadei respective K = constantă, de obicei egală cu 1 000 Dacă Mi cuprinde numai persoanele care au migrat o singură dată, Mi frecvenţa — reprezintă probabilitatea ca o persoană să migreze o singură P dată; se pot determina, ca şi la fertilitate, mai multe probabilităţi de a migra. în acest caz, există şi probabilitatea contrarie ,aceea de a nu migra şi, în acest caz, ambele probabilităţi vor fi: ¥± + ^ = 1 P P în care Ni = persoanele care nu au migrat niciodată. 120. Rată (indice) de emigrare (engl. out-migration rate, fr. taux d'emigration, rus. koeffiţient emigraţii, span. tasa de emigraciân, germ. Auswanderungsziffer, ital. quoziente d’emigrazione, interi, rata de emigration), indicator care măsoară intensitatea emigrării (în cadrul migraţiei internaţionale sau interne); se calculează după formula: E me = — • 1 000 P în care: me = rata de emigrare E — numărul persoanelor emigrate în cursul perioadei P = numărul mediu al populaţiei De ex., în anul 1973, în România, numărul persoanelor plecate (emigrate) din comune a fost de 252 530, al celor stabilite în municipii şi oraşe a fost de 147 425; numărul mediu al populaţiei municipiilor şi oraşelor la 1 iulie 1973 a fost de 7 939 061,al populaţiei comunelor la aceeaşi dată a fost de 12 037 089: me = - -52 530 .1 000 = 20,90/00. 12 037 089 121. Rată (indice) de imigrare (engl. imigration rate, fr. taux d'immigration, rus. koeffiţient immigraţii, span. tasa de immigraciân, germ. Einwanderungsziffer, ital. quoziente d’immigrazione, interi, rata de immigration), indicator care măsoară intensitatea imigrării; se calculează după formula: mi = — • 1 000 P Se mai poate scrie: ml} = • 1 000 Pi în care: i s=s localitatea de origine j = localitatea de destinaţie Astfel, în 1973, rata de imigrare a populaţiei comunelor în populaţia municipiilor şi oraşelor a fost: 147 425 = J . i 000 = 18,6°/00 7 939 061 122. Rată (indice) a(l) migraţiei nete (engl. net-migration rate, fr. taux de la migration nette, rus. koeffiţient cistoi migraţii, span. tasa del migraciân neta, germ. Nettowanderungsziffer, ital. quoziente della migrazione netta, interi, rata de migration neta), indicator care măsoară intensitatea migraţiei nete; se calculează după formula: I — E mn -----------1 000 P în anul 1973, au migrat spre municipii şi oraşe 224 798 persoane; au plecat din comune şi oraşe 103 426 persoane: = 224 798 - 103 426 . 1 ^ = J21374. . 1 ^ _ 7 939 061 7 939 061 în acelaşi an, numărul persoanelor care au migrat din comune a fost de 252 530, iar al celor sosite în comune a fost de 133 705: 133 705 - 252 530 _ - 119 278 „ AAA mn --------------------------- 1 000 =-----------------l 000 = - 9,9°/00 12 037 089 12 037 089 123. Rată (indice) a(l) migraţiei brute (totale) (engl. gross-migration rate, fr. taux de la migration totale sau brutte, rus. koeffiţient obşcei migraţii, span. tasa del migraciân total, germ. Gesamtwanderungsziffer, ital. quoziente della migrazione totale, interi, rata del migration total), indicator ce măsoară intensitatea migraţiei totale; se calculează după formula: mt = 1 + E • 1 000 P Pentru populaţia municipiilor şi oraşelor din România în anul 1973, această rată este: 224 798 + 103 426 4 AAA 328 234 „ AAA mt = ------------1------------- 1 000 ------------------ 1 000 = 41,3°/00 7 939 061 7 939 061 Pentru populaţia comunelor, rata respectivă este: 133 705 + 252 530 . 386 235 „ AAA A0J mt ---------------------------- 1 000 ------------------1 000 = 31,9° L0 12 037 089 12 037 089 290 124. Indice de atracţie a migraţiei (după George K. ZIPF). Se calculează după formula: * P° ' Pd a =------------ D în care: a = i.a. P0 = populaţia în localitatea de origine Pd — populaţia în localitatea de destinaţie D — distanţa ce separă originea de destinaţie 125. Indice al migraţiei diferenţiale, indicator ce măsoară diferenţele dintre caracteristicile pe care le au persoanele migrante şi nonmigrante la locul de destinaţie; se calculează după formula: în care: Mlt M2, ..., Mi = repartiţia migranţilor la locul de destinaţie după o caracteristică dată Nv N2,...,Ni = repartiţia nonmigranţilor în aceeaşi localitate după aceeaşi caracteristică Se mai poate scrie: Printre aceste caracteristici figurează vîrstă, sexul, calificarea etc. Mai există numeroşi indici pentru caracterizarea migraţiei, ca: indice de preferinţă, indice de velocitate, indice de velocitate netă şi indice de eficacitate. Contribuţii importante la teoria acestor indici au adus H. S. Shryock, El-dridge, D. S. Thomas, D. J. Bogue (vezi şi Populaţia urbană). 126. Migraţie pendulatorie (navetism) (engl. commuting, fr. navettes sau mi-grations alternantes, rus. maiatnikovaia migraţia, span. vaivenes de trdbajadores, germ. Pendelbewegungen, ital. spostamenti pendolari, interi, migration pendu-lante), migraţie constînd din deplasările zilnice ale lucrătorilor de la domiciliul stabil, situat într-o localitate, la locul de muncă, situat în altă localitate. 127. Migraţie sezonieră (engl. seasonal migration, fr. migrations saisonnilres, rus. sezonnaia migraţia, span. migracionesestacionales, germ. Saisonwanderungen, ital. migrazione stagionale, interi, migration saisonari), migraţie care are loc periodic în cursul anului (în anumite anotimpuri sau luni ale anului). 128. Migraţie de lucru (engl. labour migration, fr. migration de travail, rus. raboceaia migraţia, span. migraciones de trabajo, germ. Arbeitswanderungen, ital. migrazione a scopo di lavoro, interi, migration de travalio), migraţie sezonieră a lucrătorilor, determinată de condiţii particulare de ofertă a locurilor de muncă în perioada respectivă (de ex., strîngerea recoltei). MNt 291 129. Migraţie spontană (engl. voluntary migration, fr .migrations spontanees rus. dobrovolnaia migraţia, span. migraciones espontâneas, germ. Wanderungen aus eigenem Antrieb, ital. migrazioni volontarie, interi, migration spontanee), migraţie bazată pe iniţiativa proprie a persoanelor migrante, spre deosebire de aşa-numita migraţie forţată, expulzare, evacuare etc. 130. Migraţie de reîntoarcere (engl. return migration sau re-migration, fr. migrations de retour, rus. obratnaia migraţia, span. migraciones de retorno, germ. Riickwanderung, ital. rimpatrio, interi, migration de retorno), migraţie al cărei flux are direcţia de la locul de destinaţie la locul anterior de origine. Cînd este organizată de autorităţi se numeşte repatriere. 131. Migraţie individuală (engl. individual migration, fr. migration individuelle, rus. individualnaia migraţia, span. migraciân individual, germ. Einzelwanderung, ital. migrazione individuale, interi, migration individual), migraţie făcută individual, mai ales de către lucrători. 132. Migraţie colectivă (engl. collective migration, fr. migration collective, rus. kollektivnaia migraţia, span. migraciân colectiva, germ. Kollektivwanderung, ital. migrazione colettiva, interi, migration collective), migraţie organizată de grupe sau familii de persoane. 133. Flux (curent) migratoriu (engl. flow of migrants, fr. courant migratoire, rus. potok migrantov, span. corriente migratorio, germ. Wanderungsstrom, ital. flusso migratorio), numărul total al deplasărilor efectuate în cursul unei perioade de la o zonă de origine comună către o zonă de destinaţie comună. Datele statistice asupra migranţilor pot fi grupate după zona de origine şi zona de destinaţie pentru a forma o matrice a fluxurilor migratorii n(n — 1) sau un ansamblu de cupluri de fluxuri n(n — l)/2; curentul de la zona * la zona j este My, iar curentul invers este MPe aceasta se bazează modelele de migraţie, calculul probabilităţilor de migraţie etc. O formă mai simplă este balanţa-şah a mişcării migratorii. 134. Aculturaţie (engl. acculturation, fr. acculturation, rus. priobşcenie k kulture, span. adaptaciân cultural, germ. kulturelle Anpassung, ital. inseri-mento, interi, acculturation), proces de adaptare la o nouă cultură pe care îl parcurge un individ (grup) provenit dintr-o cultură diferită atunci cînd ajunge în contact nemijlocit cu un nou mediu socio-cultural; proces de asimilare a unor elemente ale noii culturi (moravuri, norme, valori, simboluri etc.) şi de schimbare a vechilor trăsături culturale7. Procesul este valabil în special pentru migraţie. Persoanele migrante pot parcurge iniţial un proces de acomodare (adaptare economică şi lingvistică), apoi unul de a. şi, atunci cînd se realizează integrarea completă a persoanelor migrante în nou\ mediu, este vorba de asimilare. 135. Migraţie (exod) a(l) competenţelor (engl. brain drain, fr. exode des com-pitences sau fuite des cerveaux, rus. uiecika mozgov), formă a migraţiei internaţionale constînd din migraţia oamenilor de ştiinţă şi a lucrătorilor de înaltă calificare (ingineri, tehnicieni, medici, muncitori calificaţi etc.), de obicei, din ţările în curs de dezvoltare către ţările dezvoltate. 292 BIBLIOGRAFIE 1. D. J. BOGUE. Principles of Demography, New York, London, Sydney, Toronto, 1969. (Cap. 19. Migration: Internai and International). 2. H. S. SHRYOCK, J. S. SIEGEL. The Methods and Materials of Demography, op. cit., voi. 2. (Cap. 21. Internai Migration and Short-Distance Mobility). 3. ONU. Manuels sur les methodes d’estimation de la population. Manuel VI. Mithodes de mesure de la migration interne, „Etudes demographiques", no. 47, New York, 1971. 4. ONU. The Determinants and Consequences of Population Trends. New Summary of Findings on Interaction of Demographie, Economic and Social Factors („Population Studies", no. 50). Voi. I, New York, 1973 (Cap. VI. Population distribution, internai migration and urbanization). 5. Anuarul demografic al Republicii Socialiste România 1974. D.C.S. şi C.N.D., 1974 (Cap. III. Mişcarea migratorie internă a populaţiei). 6. V. CUCU. Geografia populaţiei şi aşezărilor omeneşti, Bucureşti, 1974 (Cap. VII. Mobilitatea populaţiei în teritoriu). 7. Mic dicţionar filozofic, Bucureşti, 1973, p. 12. 8. M. BULGARU. Populaţie şi dezvoltare economică, Bucureşti, 1974 (Cap. V. Mobilitatea populaţiei şi creşterea economică. Cap. XI. Mobilitatea populaţiei României). 9. L. KOSINSKI. The Population of Europe. A Geographical Perspective, London, 1970. (Cap. 6. Urbanization and internai Migrationes). 10. E. S. LEE. A Theory of Migration. în: „Demography", 3 (1966), p. 47-57. 11. M. NIKOLINAKOS. Wanderungsprozesse und ihre dkonomischen Determinanten. în voi. Dynamik der Bevolkerungsentwicklung, Miinchen, 1973. 12. ONU. International Migration Statistics. Series M., „Statistical Papers" no. 20, New York, 1953. 13. ONU. Economic Characteristics of International Migrants: Statistics for Selected Countries, 1918—1954. Series A., „Population Studies", no. 12, New York, 1958. 14. ONU. Sex and Age of International Migrants: Statistics for 1918—1947. Series A., „Population Studies", no. 11, New York, 1953. 15. I. MEASNICOV. Contribuţii la studiul migraţiei interne în România. în: „Revista de statistică", 8, 1968; 2, 1969; 10, 1969. X. DINAMICA ŞI REPRODUCEREA POPULAŢIEI Numărul populaţiei (P) este supus unei permanente schimbări ca urmare a intrărilor şi ieşirilor: o populaţie închisă îşi modifică numărul ca urmare a naşterilor (N) şi deceselor (M), iar o populaţie deschisă cunoaşte în plus efectul imigrărilor (I) şi emigrărilor (E). Prin urmare numărul populaţiei la diferite momente de timp (*) va avea valori diferite*. Pt, Pt+\, Pt+2 — Acest proces, dinamica sau schimbarea unei populaţii, se măsoară prin diferenţa dintre numărul populaţiei la anumite momente. Dinamica poate să aibă un caracter linear, exponenţial etc. Noţiunea de reproducere a populaţiei se referă la procesul de înlocuire a unei generaţii de către generaţia următoare, după schema: părinţii sînt înlocuiţi de copii etc., deci optica este aceea a succesiunii generaţiilor. Generaţiile (cohortele) respective pot fi reale sau ipotetice (fictive); caracteristic este faptul că după anul 1940 demografii au trecut tot mai mult la măsurarea reproducerii în cohortele reale, ceea ce corespunde cu dezvoltarea analizei longitudinale (pe cohorte). 100. Creştere a populaţiei (engl. population growth, fr. accroissement de la population, rus. rost naseleniia, span. crecimiento de la poblâUon, germ. Wachstum der Bevdlkerung, ital. incremento della popolazione, interi, accres-cimento del population), totalitatea modificărilor care survin în numărul populaţiei de la un moment de timp la altul, ca efect al mişcării naturale a acesteia (populaţie închisă) şi ca efect al mişcării migratorii (populaţie deschisă); se calculează după formula: Pt+i = Pi + (N - M) + (I - E). 101. Creştere totală a populaţiei (engl. total growth, fr. accroissement brut, rus. obşcee uvelicenie cislennosti naselenia şi obşcii prirost naselenia, span. crecimiento bruto, germ. Gesamtbevdlkerungszuwachs, ital. incremento totale, interi, accrescimento total), diferenţă absolută între numărul populaţiei la două momente de timp, constînd din creşterea naturală şi migraţia netă: Pt+1 — Pt = (N — M) -f (I — £) = Ap = A nat + A migr- NOTĂ. în literatura de specialitate se mai foloseşte termenul „spor" sau „excedent". 102. Creştere naturală a populaţiei (engl. natural growth sau natural increase, fr. accroissement naturel, rus. estestvennîi prirost naseleniia, span. crecimiento natural, germ. natUrlicher Bevdlkerungszuwachs, ital. incremento naturale, interi, accrescimento natural), diferenţa dintre numărul naşterilor şi deceselor dintr-o anumită perioadă: Anat — N — M, 103. Balanţă a nirnărului născuţilor şi decedaţilor, v. Creştere naturală a populaţiei. 104. Excedent al naşterilor asupra deceselor (engl. excess of births over deaths sau balance of births and deaths, fr. balance des naissances et des decis sau excident des naissances sur les dicls, rus. prevîşenie cisla rodivşihsea nad cislom umerşih, span. excedente de los nacimientos sobre las defunciones, germ. Gebo-renenilberschuss, ital. eccedenza dei nati su morţi, interi, excesso de nascentias super la mortes), spor natural cu semn pozitiv, adică: N> M; Anat> 0. 105. Rată (ritm) de creştere a populaţiei (engl. crude rate of increase, fr. taux d*accroissement, rus. obşcii koeffiţient uvelicenia naselenia sau brutto-koeffiţient uvelicenia naselenia, span. tasa de crecimiento, germ. Zuwachsziffer der Bevol-kerung sau Wachstumrate der Bevdlkerung, ital. saggio d’incremento, interi. rata de accrescimento, indicator relativ ce măsoară dinamica populaţiei prin raportarea creşterii (sporului) dintr-o perioadă la numărul populaţiei existent la începutul perioadei, după formula: ip = ^r • ioo = —+1_~ P<-ioo= _ ij .100 pt Pt în care: Pt = numărul populaţiei la începutul perioadei t Pt+i = numărul populaţiei la începutul perioadei * + 1 Ap = creşterea (sporul) total(ă) a(l) populaţiei între cele două momente de timp Se mai poate scrie: r = Pt+1 ~ Pt. 100. Pt Populaţia României la 1 ianuarie 1972 a fost de 20 566 000, la 1 ianuarie 1973 de 20 746 000; rata de creştere: r = 20 746 ~ 20 566 • 100 = 180 • 100 = 0,87% f=3 0,9% 20 566 20 566 NOTĂ. Datele privind numărul populaţiei la 1 ianuarie s-au calculat pe baza datelor la 1 iulie din anii respectivi, ca medie aritmetică simplă. 106. Rată (ritm) de creştere naturală (engl. crude rate of natural increase, fr. taux d'accroissement naturel, rus. koeffiţient estestvennogo prirosta naselenia, span. tasa de crecimiento natural, germ. Rate des natiirlichen Zuwachses, ital. quoziente d*incremento naturale, interi, rata de accrescimento natural), indicator relativ care măsoară intensitatea creşterii naturale într-o populaţie; se calculează după formula: rn = ^2 • 1 000 = | ^ ~ • 1 000 = ^ j • 1 000 = n-m 295 în care: n — rata de natalitate m — rata de mortalitate An = creştere (sporul) natural (ă) P = numărul mediu al populaţiei în România în 1972, numărul născuţilor vii a fost de 378 696, al decedaţilor de 203 559, numărul populaţiei la 1 iulie 1973 de 20 828 000; = 378 696 - 203 559 . , ^ _ _175_13_7_ . t ^ = 20 828 000 20 828 000 Se poate determina şi după formula: rn = — • 1 000 Pt în care: P* = numărul populaţiei la începutul perioadei 107. Indice de vitalitate (indicele lui Pearl) (engl. vital index, fr. indice vital, rus. pokazatel jivucesti naselenia sau jiznennîi indeks Pokrovskogo, span. indice vital, germ. Vitalitătsindex, ital. indice vitale, interi, indice vital), raport, exprimat în procente, între numărul născuţilor vii şi numărul decedaţilor într-o perioadă (un an), după formula: /„ = — • 100 M Pentru anul 1973, Iv este: 378 696 100 = 186,0% 203 559 Folosirea acestui indice este foarte redusă. 108. Rată (ritm) medie anuală de creştere a populaţiei (engl. mean annual rate of increase, fr. taux annuel moyen d* accroissement, rus. srednii godovoi koeffiţient uvelicenia naselenia, span. tasa anual media de crecimiento, germ. durchschnittliche Jahreszuwachsrate, ital. saggio medio annuale di incremento relativo, interi, rata medie de accrescimento annual), indicator relativ, care măsoară dinamica unei populaţii în decurs de mai multe perioade, calculat de obicei ca o medie geometrică a ratelor anuale de creştere, după formula: (i+o -n. de unde: r -n- în care* P0 = numărul populaţiei la începutul perioadei 0 PH = numărul populaţiei după n ani 296 Formula se deduce din: Pn = P0(l + de unde: (1 + ,)» = £» şi -n (1 + r) = Rezolvarea se face cu ajutorul logaritmilor: log Pn - log P0 log (1 -f r) =--------------------------------- sau de unde log (1 + r) = antilog--------- *(t) r = antilog--------1 n Cînd există, date anuale, formula devine: «i + o- fS3X= Î/H |f P„ Px P2 Pn-i \ P„ Numărul populaţiei la 1 iulie 1966 a fost de 19 141 000, la 1 de 20 828 000: y208280T0=nw y 19 141000 log 1,088 = 0,03663 = 0,00523 7 (1 + r) = antilog 0,00523 = 1,012 j- = 1,012 - 1 = 0,012 sau 1,2% Numărul populaţiei la 1 iulie 1970, 1971, 1972 şi 1973 a fost respectiv 20 470, 20 663 şi 20 828 mii. în perioada 1970—1973 r a fost deci: (1 + r) = l/20 470 .20663 .= ^1,0107- 1,0094- 1,0075 = V 20 253 20 470 20 663 iulie 1973 de 20 253 Vl,0283 297 , ,. , . log 1.0283 0,01199 . ..... log (1 + r) = —-------------=------------= 0,00377 3 3 antilog. 0,00377 = 1,008 r = 1,008 - 1,000 = 0,008 sau 0,8% în cazul cînd datele nu se referă la intervale egale trebuie să se ţină seama de mărimea intervalului. Astfel, la recensămîntul populaţiei din 25 ianuarie 1948 numărul populaţiei a fost de 15 872 624, la recensămîntul populaţiei din 21 februarie 1956 a fost de 17 489 450, iar la recensămîntul din 15 martie 1966 a fost de 19 103 163. în acest caz calculul se face astfel: (1+,)=8’07|Y 17489450 =s„VnHr \ 15 872 624 log (1 + r) = l0g 1,1018 = 0,04218 = 0,00522 8,074 8,074 antilog. 0,00522 = 1,012 r = 1,012 - 1,000 = 0,012 sau 1,2% Exponentul este 8,074 ani, din care zecimala: 0,074 = -27-zile 365 zile în perioada 1948 —1956 r a fost de 1,2% anual, iar în perioada 1956 — 1966 r a fost: ^^19103 163 ^,0,0,3^ \ 17 489 450 1 , log 1,092 0,03 822 log (1 + r) =------------=--------------= 0,00 379 10,063 10,063 antilog. 0,00379 = 1,009 r = 1,009 - 1,000 = 0,009 sau 0,9% anual. 22 zile Exponentul 10,063 ani reprezintă 10 ani ------------------= 10 + 0,063 365 zile Pentru România este caracteristică o r. oscilînd în jurul lui 1%: 1,2% în 1930-1940; 1,3% în 1948-1957; 0,8% în 1958-1966; 1,3% în 1967-1970 şi 0,8% în 1970-1973. 109. Populaţie exponenţială (engl. exponenţial population, fr. population exponentielle, rus. eksponenţialnîi rost naselenia, span. poblaciân exponencial, germ. exponentielle Bevdlkerung, ital. popolazione esponenziale, interi, popu- 298 latţon exponenţial), populaţie al cărei număr creşte exponenţial ca funcţie de timp, după formula: Pn = P0ern în care: e = baza logaritmilor naturali (2,71828... al cărei logaritm cu baza în 10 i este 0,4342945...) r = rata de creştere n = numărul perioadelor "e rezolvă astfel: n log e Deosebirea dintre creşterea geometrică şi creşterea exponenţială este următoarea : creşterea geometrică este de tipul dobînzii compuse şi are loc în intervale constante de timp (un an), în timp ce creşterea exponenţială are loc continuu, adică rata constantă de creştere este aplicată la fiecare interval infinitesimal de timp. Pentru intervalul de timp delimitat de recensămintele 1956 şi 1966, rata de creştere exponenţială este: _ log 1,092 _ log 1,092 _ 0,03822 _ 10,063 log 2,71828 10,063X0,4342954 4,370 305 = 0,00874 sau 0,87% anual Se remarcă că rata medie de creştere calculată cu ajutorul funcţiei exponenţiale, ca rată instantanee, este mai mică decît cea calculată pentru un interval de timp finit cu media geometrică. Există în literatura de specialitate metode simplificate de calcul printre care cea propusă de demografii americani White, Siegel şi Rosen 2: f/ 2(PW - P0) n(Pn - P0) în exemplul nostru: 2 (19 103 163 - 17 489 450) 2X1613 713 r' = . 10,063 (19 103 163 + 17 489 450) 10,063X36 592 613 = 3 227 426 = 0,00876 sau 0,88% anual 368 231 464,6 în legătură cu rata de creştere a populaţiei este necesar calculul perioadei de timp în care o populaţie îşi dublează numărul. Cu ajutorul mediei geometrice, rata medie de creştere se determină după următoarea formulă: (1 + r) = 2 log 2 n log (1 + r) = log 2, de unde n = log (1 + r) 299 în care: r — rata medie de creştere n = numărul de ani după care se dublează populaţia De ex., cu o rată medie anuală de creştere de 2%, perioada de dublare este: log 2 log 2 0,30103 ... — — — = 35,1 ani log (1 + 0,02) log 1,02 0,00860 Cu ajutorul funcţiei exponenţiale, rata medie de creştere se calculează după următoarea formulă: pt = p,/1 pentru a afla cînd Pt = 2P0, atunci 2 P0 = PtfTt log 2 = rt log e , log 2 în exemplul de mai sus: r log e 0,30103 0,30103 t = --------------- =------------= 34,7 ani. 2• 0,4342945 0,868589 Valoarea este mai mică decît cea calculată cu ajutorul mediei geometrice. Valorile calculate pentru diferite rate.de creştere, începînd cu 0,1% anual pînă la 4,0% (rată maximă observată la o populaţie concretă) sînt următoarele 1: Rată de creştere Număr de ani după care I Rată de creştere Număr de ani după care se dublează populaţia se dublează populaţia 0,1 693,1 1,2 57,8 0,2 346,6 1,3 53,3 0,3 231,0 1,4 49,5 0,4 173,3 1,5 46,2 0,5 138,6 1,6 43,3 0,6 115.5 1,7 40,8 0,7 99,0 1,8 38,5 0,8 86,6 1,9 36,5 0,9 77,0 2,0 34,7 1,0 69,3 2,1 33,0 1,1 63,0 2,2 31,5 300 Rată de creştere Număr de ani după care i se dublează populaţia Număr de ani după care Rată de creştere se dublează populaţia 2,3 30,1 3,2 21,7 2,4 28,9 ! 3,3 21,0 2,5 27,7 3,4 20,4 2,6 26,7 ! 3,5 19,8 2,7 25,7 3,6 19,3 2,8 24,8 3,7 18,7 2,9 23,9 3,8 18,2 3,0 23,1 3,9 17,8 3,1 22,4 | 4,0 17,3 Populaţia globului creşte în ultimii ani cu 2% anual; în condiţiile acestei rate, perioada de dublare este de 35 de ani; populaţia Marii Britanii creşte cu 0,4%, perioada de dublare este de 173,3 ani. Avînd o rată de creştere de 0,8% anual în 1970 — 1973, pentru populaţia României perioada de dublare este de 86,6 ani. Sînt ţări în curs de dezvoltare în care ritmul este de peste 3% anual, deci perioada de dublare este de 20—23 ani. 110. Populaţia logistică (engl. logistic population, fr. population logistique, rus. loghisticeskii rost naselenia, span. poblaciân logistica, germ. logistische Bevdlkerung, ital. popolazione logistica, interi, population logistic), populaţie a cărei evoluţie este descrisă de o curbă logistică, după formula1: l+ea+bX în care: Yc = valorile calculate ale lui Y (numărul populaţiei) X = valorile timpului K = asimptotă superioară a curbei a = constantă a cărei valoare este inversă faţă de Yc la punctul în care X = 0 b = constantă a cărei valoare este negativă într-o curbă de creştere ascendentă ; valoarea ei absolută este proporţională cu viteza creşterii, e = 2,71828... Modul de calcul prezentat mai jos foloseşte exemplul populaţiei S.U.A. care, de la R. Pearl şi L. Reed, a oferit cea mai bună ilustrare1. Variabila timp a fost transformată la o scară mai simplă prin obţinerea abaterilor diferenţelor dintre anul 1970 şi anii următori şi prin împărţirea la 10 (coloana 2). Întrucît recensămintele din S.U.A., deşi decenale, s-au făcut la date diferite, numărul populaţiei din fiecare an (1790, 1800, 1810...) a fost estimat prin interpolare liniară pentru obţinerea valorilor la 1 aprilie (coloana 3). 301 Astfel, coloanele (2) şi (3) reprezintă variabilele X şi Y; pe baza lor se determină valorile lui K, a şi b cu care se fac înlocuirile corespunzătoare în formulă. Calculul valorilor trendului pentru ajustarea cu ajutorul curbei logistice a populaţiei S.U.A. 1790—1960 Anul Valoarea Populaţia Variabila Valorile di---£|---Sj Valorile (1 Apri¬ scării anului la recen¬ transformată l parţiale rfi=Sa ---Sj trendului lie) X sămînt 100 000 ale lor E (Ye) --- [col.(l) - interpolată y (Z) mii 10 la 1 apr. 10 000: (3) Parţial - 1790] 1,000 = Y Z(4) = (5) 1 2 3 4 5 6 7 1790 0 3,895 \ 3,867 25,6739 1800 1 5,267 18,9861 5,260 1810 2 7,182 13,9237 2x= 82,7167 7,135 1820 3 9,566 10,4537 dx --- 9,645 1830 4 12,834 7,7918 12,980 1840 5 16,985 6,8875 i 17,365 i 1850 6 23,069 4,3348 --1 23,049 1860 7 31,278 3,1971 , d2 = 30,292 1870 8 38,416 2,6031 s2 = = -10,2557 39,308 1880 9 49,924 2,0030 = -15,0535 50,229 1890 10 62,692 1,5951 63,006 1900 11 75,734 1,3204 t 77,384 1910 12 91,812 1,0892 1 92,852 1920 13 109,806 0.9107 108,725 1930 14 122,775 0,8145 S3 - 4,7978 124,228 1940 15 131,669 0,7595 138,669 1950 16 150,697 0,6636 151,528 1960 17 178,464 0,5603 1 162,537 302 Deci transformarea valorilor X s-a făcut astfel (coloana 2): 1790 mo- 1790 = 0 10 1800 --- 1790 10 1810 --- 1790 10 1800 1810-------------— = 2 etc. Pentru a simplifica calculele, transformăm Y: _ 100 000 Y 100 000 100 000 col. (3) :-------— = 25,6739; - = 18,9861 etc. 3,895 5,267 Apoi se ajustează curba de forma: Z = a + bcz aceasta fiind o curbă exponenţială transformată. Procedeul ce trebuie aplicat aici presupune divizibilitatea cu 3 a numărului observaţiilor; în cazul nostru există 18 observaţii (1790, 1800 ... 1960). în coloana 5 se obţin trei sume: Si = 82,7167; £2 = 15,0535 şi E3 = 4,7978 a cîte 6 termeni; apoi diferenţele: d1 = 22 - Ei = 15,0535 - 82,7167 = - 67,6632 d2 = S3 - S2 = 4,7978 - 15,0535 = - 10,2557 Se stabileşte m = numărul observaţiilor în fiecare grupă; m = 6. Acum se poate rezolva ecuaţia Z = a -j- b cx, cm = ^ m a = Ei dx dt Cm - 1 b _ djfc ~ 1) (Cm - l)2 Se rezolvă mai întîi c. înlocuind valorile lui m, dx şi d2, se obţine: C = - 10-25j-7 = 0.151570 - 67,6632 303 Se aplică logaritmi: 6 log C = log • 0,151570 = 1,1806133 = 9,1806133 - 10 = 29,18051 - 30, log C = 4,8634356 - 5 C = 0,73019. NOTĂ. Cifra de 20 a fost adăugată la partea pozitivă a logaritmului pentru a face partea negativă divizibilă cu 6 şi 10. Avînd c, se poate rezolva a: 6a - 82,7167 ---------------67,6632— = 2,9656 0,151570 - 1 în sfîrşit, se obţine b: b _ — 67,6632 (0,73019 — 1) = M (0,151570 - l)2 Substituind valorile lui a, b şi c în formula Z = a + b cx, se obţin valorile calculate ale lui Z, adică Zc: Zc = 0,4949 + 25,36184 (0,73019)* Este necesară o nouă transformare pentru a ajunge la formula: yc =________ \ -j. ea+b X Pentru aceasta se foloseşte relaţia dintre valorile calculate ale lui Y şi Zt aşa cum s-au dedus din formula: 100 000 ° 7 ^C Vom avea deci din valori Zc şi Yc: 100 000 * * — 0,4943 - 25,36184 (0,73019)* K Aceasta nu este încă formula: Yc = - 1 _|_ ea+bX Pentru a obţine 1 la numitorul părţii din dreapta se împart la 0,4943 numărătorul şi numitorul din formula: = ____________100 000_____________ c ~ 0,4943 - 25,36184 (0,73019)* adică: 100 000 0,4943 202 306 0,4943 25,36184 ? , 1 + 51,30860 (0,73019)* 0,4943 0,4943 304 Numărătorul 202 306 dă valoarea lui K. K în formula Yc =-—-, e a fost ridicat la o putere care este 1 _j_ ea+bX * funcţie de X, adică a + bX. Este necesară rezolvarea lui a şi b în ecuaţia exponenţială: ea+bx = 5i 3086O (0,73019)* Notînd 51,30860 cu / şi 0,73019 cu g, relaţia dintre / şi g, pe de o parte, şi dintre a şi b, pe de altă parte, este dată de formula: log10 f+X log10 g = a log10 e + bX log10 e folosind relaţia de bază; logl0 10 = —-— logio e Valoarea lui a se obţine din relaţia: « = logio/(log e 10) = 2,30259 log10/ înlocuind valorile lui / şi găsind logaritmul comun, a = 2,30259 log10 51,30860 = 2,30259 (1,7101902) = 3,93787 Apoi: b = 2,30259 log10 g Soluţia pentru b: b = 2,30259 log10 0,73019 = 2,30259 (9,863459 - 10) = = 2,30259 (-0,1365641) = - 0,031445 în sfîrşit: 202 306 ° 1 _J_ £3,93787-0.031445 înlocuind valorile lui AT se obţine curba logistică pentru perioada 1790—1960^ în coloana 7. Reprezentarea grafică este dată în fig. 40. 120. ISTORIC. începutul preocupărilor de a găsi „legi" de creştere a. populaţiei poate fi considerat „Eseul asupra principiului populaţiei" (1798) al lui Malthus. Acelaşi obiectiv l-au avut eforturile de a descrie matematic asemenea „legi", în rîndurile matematicienilor, statisticienilor şi biologilor. Făcînd abstracţie de „legile" de mortalitate şi natalitate, datorate unor matematicieni din sec. al XVIII-lea ca A. de Moivre şi L. Euler şi care astăzi sînt recunoscute ca prefigurînd teoria populaţiei stabile, aşa cum a fost formulată de A.J. Lotka, se poate remarca la începutul sec. al XlX-lea „legea" lui B. Gompertz privind mortalitatea. Încercînd să reprezinte analitic funcţia de mortalitate q(x), Gompertz a plecat de la ideea 4 că uzura pro- 305» Fig. 40. — Curba logistică a populaţiei S.U.A., 1790-1960 AsîmptotS superioară 202306000 Copulaţia (mîe) 21 0 r 200 “ 180 ■ ;gresivă a fiinţei umane se exprimă printr-o creştere continuă, cu un ritm •constant, a probabilităţii instantanee, ceea ce înseamnă a avea: d(l{X) T, A — K d x •de unde rezultă: şi q(x) \ogq(x)i= Kx -f const q(x) = AeKx funcţia de supravieţuire luînd forma: q(x)’ = Ca»* După cum s-a arătat (p. 223), W. Makeham (1860) a completat această funcţie cu parametrul K' care este independent de vîrstă şi ţine seama de decesele accidentale (în special de natură infecţioasă): q(x) = AeKx + K' 306 în felul acesta formula devine: q(x) = CazbcX Într-o altă formă, ea se prezintă astfel7: log y = log K + (log a) bx fiind o curbă exponenţială modificată: y = K + abx Această curbă are două asimptote; cea inferioară este egală cu 0. Preocupat de a formula o „lege" matematică de creştere a populaţiei7, A. Quetelet a pornit de la constatarea că evoluţia demografică progresează cu o rată accelerată pînă la un punct cînd începe să scadă, afirmînd că rezistenţa sau suma obstacolelor ce se opun creşterii nelimitate a populaţiei creşte proporţional cu pătratul vitezei cu care tinde să crească populaţia. La recomandarea lui A. Quetelet, matematicianul belgian Pierre-Frangois Verhulst (1838) a căutat expresia matematică a unei asemenea „legi" 8 dîndu-i denumirea de „logistică". Iniţial Verhulst a presupus că obstacolele cresc exact în aceeaşi proporţie cu populaţia suplimentară; mai tîrziu a înlocuit această ipoteză cu aceea că obstacolele cresc într-o proporţie egală cu raportul dintre populaţia suplimentară şi populaţia totală. Curba logistică a lui P.F. Verhulst a rămas multă vreme necunoscută, fiind redescoperită de Raymond Pearl şi Lowell Reed (1920), dezvoltată apoi într-o serie de lucrări9. Legea logistică şi ecuaţia logaritmică modificată a lui R. Pearl şi L. Reed au căpătat o mare popularitate în anii 1920—1940. După concepţia lor, creşterea are loc în cicluri: în cadrul aceluiaşi ciclu şi într-un spaţiu limitat, creşterea în prima jumătate a ciclului începe lent, dar sporul absolut pe unitate de timp creşte rapid pînă la atingerea punctului de mijloc al ciclului, după care, sporul pe unitate de timp devine tot mai mic pînă la sfîrşitului ciclului. Creşterea absolută arată forma unei curbe simetrice de forma 5. Curba logistică se bazează pe anumite ipoteze: mediul ambiant fizic rămîne constant, existenţa unei limite asimptotice (K) şi ipoteza că sporul populaţiei este proporţional cu mărimea absolută atinsă a populaţiei. R. Pearl a interpretat logistica ca o „lege" generală, fără să formuleze iniţial o explicaţie logică, teoretică. Mai tîrziu el a încercat să prezinte corelaţia negativă dintre fertilitate şi densitatea populaţiei, dintre rata de natalitate şi avuţie10. Formulată pentru prima dată de Verhulst, curba logistică a fost redescoperită, independent, de R. Pearl şi L. Reed aşa cum reiese chiar din comunicarea la Conferinţa mondială a populaţiei de la Geneva, 192711 a lui R. Pearl care, cu acest prilej, a prezentat şi experimentul de laborator efectuat cu musca Drosophila melanogaster, a cărei înmulţire urmează o curbă logistică. Concluziile lui R. Pearl au fost formulate astfel: 1. Populaţia organismelor din cele mai diferite specii, de la bacterii la om urmează în creşterea lor curba logistică, aşa cum arată materialele statistice. 2. Studiul matematic arată că o curbă de acest tip este generată în condiţiile anumitor postulate referitoare la relaţiile reciproce dintre ratele de natalitate şi mortalitate (variabile de ordinul întîi) şi dintre populaţie şi densitate (variabile de ordinul doi) 307 3. Investigaţia experimentală a populaţiilor de Drosophila melanogaster, în condiţii de laborator, arată că relaţiile dintre densitate şi ratele de natalitate, precum şi dintre densitate şi ratele de mortalitate, îndeplinesc condiţiile teoretice. O întreagă literatură a fost consacrată curbei logistice în perioada pînă în 1940: Alfred Lotka, Georg Yule, George Knibbs, Luigi Amoroso etc. S-au făcut Încercări de a găsi o curbă logistică generalizată, s-a introdus noţiunea de elasticitate demografică. (Amoroso, Vinci etc.). Treptat, curba logistică şi-a pierdut din actualitate, iar încercările de a găsi legi de creştere a populaţiei sînt astăzi repudiate. Totuşi, curba logistică este folosită astăzi pentru proiectări demografice pe termen lung; ea este utilă în special în cazurile în care o populaţie tinde spre o stare particulară, aceea a unei populaţii staţionare. în schimb, curba logistică are un vast cîmp de aplicare în econo-metrie, în studiul cererii de bunuri de folosinţă îndelungată, în teoria proceselor de aprovizionare, amortizări, înlocuiri etc. O încercare de a estima populaţia României după curba logistică se datorează lui P. Râmneamţ12. Preocupările legate de curba logistică au generat un puternic interes pentru demografia matematică. Studiile lui A. J. Lotka privind populaţia stabilă (1925) marchează începutul unei etape noi în istoria demografiei. 200. Reproducere a populaţiei (engl. population replacement sau population reproductivity, fr. reproduction de la population, rus. vosproizvodstvo naselenia, span. reproduccion de la poblacion, germ. Bevdlkerungsreproduktion sau Be-vdlkerungserneuerung, ital. riproduttivitâ della popolazione, interi, reproduction de population), proces caracterizat prin succesiunea generaţiilor, înlocuirea unei generaţii cu alta nouă, prin creştere naturală, după schema matematică a ansamblurilor ce se reînnoiesc; în fiecare an apare o generaţie nouă, cele existente sînt diminuate prin mortalitate, iar una din generaţiile existente dispare definitiv. 201. Reproducere brută (engl. gross replacement, fr. reproduction brute, rus. valovoie vosproizvodstvo, span. reproduccion bruta, germ. rohe (Brutto-) Re-produktion, ital. riproduttivitâ, interi, reproduction brute), reproducerea populaţiei privită ca proces în care se face abstracţie de efectul mortalităţii în decursul unei perioade. 202. Reproducere netă (engl. net replacement, fr. reproduction nette, rus. cistoe vosproizvodstvo, span. reproducciân neta, germ. reine (Netto-) Reproduktion, ital. riproduttivitâ netta, interi, reproduction nette), reproducerea populaţiei privită ca proces în care se ia în considerare efectul mortalităţii în decursul unei perioade. 203. Rată (indice) de reproducere (engl. replacement rate sau reproduction rate, fr. taux de reproduction, rus. koeffiţient vosproizvodstva, span. tasa de reproduccion, germ. Reproduktionsziffer, ital. saggio di riproduttivitâ, interi. rata de reproduction), indicator care măsoară intensitatea sau puterea de reproducere a unei populaţii, prin numărul de descendenţi (urmaşi) pe care-i lasă în urma sa o generaţie feminină sau masculină. în majoritatea cazurilor, 308 se determină ca r. r. feminină. în principiu, măsoară numărul de născuţi vii de sex feminin ai unei femei în perioada sa fertilă (15 — 49 ani), în cadrul raportului: generaţia mamelor şi generaţia fiicelor. Modul de calcul al r. r, şi semnificaţia acestora sînt diferite la o generaţie feminină concretă (analiză longitudinală) sau la o generaţie (cohortă) fictivă (ipotetică) (analiză transversală sau de moment). 204. Rată (indice) brut(ă) de reproducere (engl. gross reproduction rate, fr. taux brut de reproduction, rus. valovoi sau brutto-koeffifient vosproizvodstva, span. tasa bruta de reproduccion, germ. rohe ( Brutto)-Reproduktionsziffer, ital. saggio lordo di riproduttivită, interi, rata de reproduction brute), număr mediu de fete născute de o femeie în decursul perioadei sale fertile, calculat fără să se ia în considerare efectul mortalităţii. 205. Rată (indice) net(ă) de reproducere (engl. net reproduction rate, fr. taux net de reproduction, rus. cistîi sau netto-koeffiţient vosproizvodstva, span. tasa neta de reproduccion, germ. reine Reproduktionsziffer, ital. saggio netto di riproduttivită, interi, rata de reproduction nette), număr mediu de fete născute de o femeie în decursul perioadei sale fertile, calculat prin luarea în considerare a efectului mortalităţii. Se mai numeşte „indice Bockh-Kuczynski". 206. Rată (indice) brut(ă) de reproducere pe generaţie (er\%\. generation reproduction sau cohort reproduction rate, fr. taux de reproduction de generation, rus. brutto-koeffiţient vosproizvodstva po pokoleniiam, span. tasa de reproduccion de generaciones, germ. Generations-Reproduktionsziffer, ital. saggio di ripro-duttivită per generazione, interi, rata de reproduction de generation), număr mediu de fete născute de o femeie aparţinînd unei generaţii reale în decursul întregii sale perioade fertile, calculat fără să se ia în considerare efectul mortalităţii, după următoarea formulă: 50 R = 8 Ş2 fxll 000 sau R = Di0 • 8 *=15 în care: R = rată (indice) brută de reproducere 50 ^ fz = suma fertilităţilor specifice pe vîrste * = 15 -^50 = descendenţa finală 8 = raport de feminitate la naşterea copiilor, determinat ca: 100 8 ------------------------ * 0,488 100 + 105 (sau 106) în România, în perioada 1964—1973 valoarea lui 8 a fost 0,486. "Mod de calcul. Generaţia feminină 1915, avea la recensămîntul din 15 martie 1966 un efectiv de 62 000 de supravieţuitoare în vîrstă de 50 de ani; în decursul perioadei fertile 15 — 50 ani, a născut un număr de 142 028 copii, eşalonaţi în timp astfel: 309 Vîrstă Număr de Fertili¬ Descenden¬ Vîrstă Număr de Fertilitatea Descenden¬ (*) născuţi vii tatea ţa (suma (*) născuţi vii specifică ţa (suma (Nx,x+l) speci¬ ratelor de (Nx,x+l) (fx) ratelor de fică (fx) fertilitate fertilitate specifică) specifică) D* 1 Dx 15 372 6 0 34 4 340 70 1 903 16 744 12 6 35 3 720 60 1 973 17 1 550 25 18 36 3 100 50 2 033 18 3 100 50 43 37 2 790 45 2 083 19 4 340 70 93 38 2 480 40 2 128 20 5 690 95 163 39 2 170 35 2 168 21 7 440 120 258 40 1 550 25 2 203 22 9 300 150 378 41 1 240 20 2 228 23 9 920 160 528 42 930 15 2 248 24 10 540 170 688 43 620 10 2 263 25 10 540 170 858 44 496 8 2 273 26 9 300 150 1 028 45 372 6 2 281 27 8 370 135 1 178 46 186 3 2 287 28 7 750 125 1 313 47 62 1 2 290 29 6 820 110 1 438 48 62 1 2 291 30 6 200 100 1 548 49 62 1 2 292 31 5 890 95 1 648 50 62 --- 2 293 32 5 270 85 1 743 33 4 650 75 1 828 TOTAL 142 028 2 293 ^Rata (indicele) sintetică a fertilităţilor specifice: 50 A/l 000 = 2 293/1 000 = 2,293 « 2,3 copii *=15 realizat de o femeie la terminarea perioadei fertile. Acelaşi rezultat: D60/1 000 = 2 293 : 1 000 = 2,293 « 2,3 copii. R.b.r. a generaţiei de femei 1915: 50 R = 0,488 ^ A/1 000 sau = °.488- Aio = 0.488 X 2,3 = 1,122 *=15 O femeie din generaţia 1915 are ca „descendenţă finală", ca rezultat al fertilităţii înregistrate la fiecare vîrstă, 1,122 fete care vor continua reproducerea acestei generaţii. 207. Rată (indice) net(ă) de reproducere pe generaţie (engl. net cohort repro-duction rate, fr. taux net de reproduction de giniration, rus. netto-koeffiţient vosproizvodstva po pokoleniiam, span. tasa neta de reproducciân degeneraciones, germ. Generations-Netto-Reproduktionsziffer, ital. saggio netto di riproduttivitâ 310 per generazione, interi, rata de reproduction nette de generation), număr mediu de fete născute de o femeie aparţinînd unei generaţii reale, în decursul întregii sale perioade fertile, în condiţiile fertilităţii respective şi ale mortalităţii generaţiei date, de la naştere pînă la terminarea perioadei fertile, în calcul, intervenţia mortalităţii se face prin introducerea coeficienţilor de supravieţuire de tipul: t* Lx sx = — sau, mai exact, — h lo întrucît numărul născuţilor se referă la un interval (an). Formula de calcul este: 50 i?0 = ^ 'y ^ fx • sx *=15 în care: sx = coeficientul de supravieţuire la vîrstă x în cazul considerării lui fx şi sx ca variabile continue, formula devine: fto R0 = 8 V s(x)f(x) dx Mod de calcul. Pentru aceeaşi generaţie de femei, considerată în exemplul precedent, se introduc coeficienţii de supravieţuire. R.n.r. va fi: 50 i?0 = 8 /* • Sx = 0,488 • 2,023 = 0,987 *=15 Ţinînd seama nu numai de fertilitate, ci şi de mortalitate, o femeie aparţinînd generaţiei 1915 lasă în urma ei 0,987 fete care să-i continue reproducerea. Un rezultat apropiat se poate obţine după formula: R0 = R • sa în care: sa = — şi a = vîrstă medie a mamelor la naşterea copiilor lor h (de obicei 27 ani) în exemplul nostru: R0 = 1,122 X 0,92678 = 1,04 311 Vîrstă Coeficientul fx * $X Dx Vîrstă Coeficientul fx ’ sx Dx (*) de supravie¬ w de supravie¬ ţuire ţuire (-?) (*-r) 1 2 3 4 5 6 7 8 15 0,93531 6 0 33 0,92025 69 1 698 16 0,93483 11 6 34 0,91894 64 1 767 17 0,93433 23 17 35 0,91760 55 1 831 18 0,93377 47 40 36 0,91621 46 1 886 19 0,92315 65 87 37 0,91475 41 1 932 20 0,93249 89 152 38 0,91316 36 1 973 21 0,93179 112 241 39 0,91148 32 2 009 22 0,93104 140 353 40 0,90961 23 2 041 23 0,93027 149 493 41 0,90754 18 2 064 24 0,92946 158 642 42 0,90513 14 2 082 25 0,92861 158 800 43 0,90257 9 2 096 26 0,92773 139 958 44 0,90005 7 2 105 27 0,92678 125 1 097 45 0,89741 5 2 112 28 0,92580 116 1 222 46 0,89465 3 2 117 29 0,92480 102 1 338 47 0,89185 1 2 120 30 0,92374 92 1 440 48 0,88874 1 2 121 31 0,92261 88 1 532 49 0,88511 1 2 122 32 0,92145 78 1 620 50 0,88107 1 2 123 208. Rată (indice) brut(ă) de reproducere de moment (engl. gross current reproduction rate, fr. taux brut de reproduction de moment, rus. brutto-koeffiţient vosproizvodstva po dannîm tekuşcego uciota, span. tasa bruta de reproduccion de contemporaneos, germ. Augenblicks-Bruttoreproduktionsziffer, ital. saggio lor do di riproduttivită per contemporanei, interi, rata periodic de reproduction brute), număr mediu de fete pe care le-ar naşte o femeie dintr-o cohortă fictivă, în ipoteza că de-a lungul întregii sale vieţi fertile ar avea ratele de fertilitate pe care le-au avut cele 35 cohorte feminine coexistente în anul în care s-a făcut calculul. 209. Rată (indice) net(ă) de reproducere de moment (engl. net current reproduction rate, fr. taux net de reproduction de moment, rus. netto-koeffiţient vosproizvodstva po dannîm tekuşcego uciota, span. tasa neta de reproduccion de contemporaneos, germ. Augenblicks-Nettoreproduktionsziffer, ital. saggio netta di riproduttivită per contemporanei, interi, rata periodic de reproduction netto), număr mediu de fete pe care le-ar naşte o femeie dintr-o cohortă fictivă, în ipoteza că de-a lungul întregii sale vieţi fertile ar avea rate de fertilitate şi mortalitate specifică pe care le-au avut cele 35 cohorte feminine coexistente în anul în care s-a făcut calculul. Acesta este modul curent de determinare a ratelor de reproducere. Pentru determinarea acestor indici se iau: a) ratele fertilităţilor specifice pe vîrste din tabela de fertilitate cea mai recentă pe un an oarecare; b) probabilităţile de deces din cea mai recentă tabelă de mortalitate. Datele din Anuarul demografic al R.S.R. 1974 permit calculul acestor rate pe baza fertilităţilor anuale. Datele folosite pentru anul 1972, ex- 312 clud numărul naşterilor sub 15 ani şi peste 50 de ani, în număr de 306, practic fără importanţă. De asemenea, datele sînt repartizate şi după generaţia mamei. Coeficienţii de supravieţuire sînt determinaţi după formula: — > datele fiind luate din tabela de mortalitate 1970 — 1972. Vîrstă Populaţia Născuţii vii Rata de Fertilitatea Coeficient fx *sx fertilitatea mamei feminină în 1972 fertilitate cumulată de supra¬ cumulată X la l.VII. Nx ’-ji 49 vieţuire 49 1972 X Dx = 2 /* D.-hL * Sg 15 l» 15 1 2 3 4 5 6 7 8 Total 5 145 293 388 847 72,7 15 ani 182 337 1 183 6,5 16 „ 189 266 4 048 21,4 17 „ 188 288 9 988 53,0 18 „ 177 521 16 126 90,8 19 „ 172 938 24 487 141,6 20 „ 172 315 29 874 173,4 21 „ 172 405 33 792 196,0 22 „ 174 474 34 485 197,7 23 „ 160 810 30 684 190,8 24 „ 140 067 23 649 168,8 25 >, 134 930 21 257 157,5 26 „ 124 948 18 057 144,5 27 „ 122 472 15 578 127,2 28 » 124 924 14 997 120,0 29 » 122 385 12 960 105,9 30 » 128 757 12 584 97,7 31 » 137 506 11 417 83,0 32 >» 149 312 11 863 79,5 33 » 156 687 10 790 68,9 34 » 159 123 9 598 60,3 35 » 161 472 8 705 53,9 36 ” 157 745 7 325 46,4 37 « 152 720 6 217 40,7 38 " 151 711 5 220 34,4 39 ” 156 775 4 304 27,5 40 " 156 392 3 345 21,4 41 " 152 800 2 483 16,2 42 « 152 037 1 638 10,8 43 ” 149 963 1054 7,0 44 ” 148 921 584 3,9 45 " 145 778 314 2,2 46 » 144 813 121 0,8 47 « 143 758 65 0,5 48 „ 140 761 36 0,3 49 „ 138 182 19 0,1 6,5 0,94725 6,2 6,2 27,9 0,94678 20,3 26,5 80,9 0,94622 50,1 76,6 171,7 0,94553 85,9 162,5 313,3 0,94482 133,6 296,1 486,7 0,94410 163,8 459,9 682,7 0,94331 184,9 644,8 880,4 0,94252 186,5 831,3 1071,2 0,94172 179,6 1010,9 1240,0 0,94089 158,8 1169,7 1397,5 0,94002 148,0 1317,7 1542,5 0,93917 135,7 1453,4 1669,2 0,93834 119,4 1572,8 1789,2 0,93743 112,5 1685,3 1894,1 0,93652 99,2 1784,5 1991,8 0,93564 91,4 1875,9 2074,8 0,93472 77,6 1953,5 2154,3 0,93366 74,2 2027,7 2233,2 0,93247 64,2 2091,9 2283,5 0,93120 56,2 2148,1 2337,4 0,92950 50,1 2198,2 2383,8 0,92855 43,1 2241,3 2424,5 0,92710 37,7 2279,0 2458,9 0,92556 31,8 2310,8 2486,4 0,92367 25,4 2336,2 2507,8 0,92206 19,7 2355,9 2524,0 0,92016 14,9 2370,8 2534,8 0,91815 9,4 2380,2 2541,8 0,91591 6,4 2368,6 2545,7 0,91355 3,6 2390,2 2547,9 0,91104 2,0 2392,2 2548,7 0,90833 0,7 2392,9 2549,2 0,90538 0,4 2393,3 2549,5 0,90208 0,2 2393,5 2549,6 0,89851 0.1 2393,6 313 Fig. 41 dă curba fertilităţii în anul 1973. Descendenţa finală (Dx) este 2549,6 sau suma naşterilor: redus, 2,5 copiii de o femeie; fig. 42. Rata brută de reproducere de moment: R = 2549,6 X 0,486 = 1239 sau 1,239 Rata netă de reproducere de moment: R0 = 2393,6 X 0,486 = 1163 sau 1,163 în care: 8 = 0,486. Se mai poate determina: R0 = R'Sa = 1,239 x 0,93917 = 1,162, deoarece vîrs-ta medie a mamelor a fost de 26,5 ani, iar coeficientul de supravieţuire la această vîrstă este 0,93917. De obicei, datele disponibile asupra fertilităţii sînt pe intervale cincinale. în aceste condiţii, calculul este uşor modificat,, după cum se vede din tabelul de mai jos. Datele privind ratele de fertilitate şi coeficienţii de supravieţuire pentru populaţia feminină din România în anul 1970 sînt următoarele: Grupa de vîrstă Rate de fertilitate (°/00) Coeficienţi de supravie¬ Născuţi vii (x, x + 5) fx,x + 5 ţuire la 1 000 femei ( s* + 2,5) ( fx,x+5 • s*+2,5) 15-49 65,7 0,94424 62,0 20-24 201,4 0,94088 189,5 25-29 151,6 0,93678 142,0 30-34 94,9 0,93159 88,4 35-39 48,8 0,92490 45,1 40-44 13,8 0,91587 12,6 45-49 0,9 0,90210 0,8 TOTAL 577,1 --- 540,4 Rată brută de reproducere în optică transversală (de moment): 45-49 R = 85 2^ /* = °-488 x 5 x 577-1 = 1 408 sau 1-408 *=15-19 în absenţa mortalităţii, o femeie din generaţia fictivă din 1970 ar naşte în decursul întregii sale perioade fertile, 1,4 fete care să-i continue reproducerea. 314 Născuţi vii |a 1 000 femei Vîrstă (anî) Fig. 41. — Curba de fertilitate (ajustată grafic) a populaţiei feminine din România în 1973 Fertilitatea cumulată (Dx) Rată netă de reproducere în optică transversală: 45-49 R0 = 85 ^ fxsx = 0,488 X 5 X 540,4 = 1,318 *=15 — 19 Acelaşi rezultat se obţine: E0 = R.Sa = 1,408 x 0,93183 = 1,315 Rata brută şi netă a reproducţiei se calculează obişnuit pe intervale cincinale 14. 210. Durată medie a unei generaţii (engl. length of a generation sau mean interval between successive generations, fr. duree moyenne d’une generation sau intervalle entre generations succesives, rus. dlitelnost vosproizvodstvennogo ţikla sau interval mejdu smejnîmi pokoleniami, span. duracion media de una gene-racion sau intervalo entre generaciones succesiv as, germ. durchschnittliche Gene-rationsdauer sau Generations abstand, ital. durata media di una generazione sau intervallo media fra generazione successive, interi, durata medie de un generation sau intervallo inter successive generationes), număr de ani care desparte generaţia mamelor de generaţia fiicelor, măsurată prin vîrstă medie a mamelor la naşterea copiilor. Această vîrstă variază între 26 — 30 ani. Lungimea unei generaţii este luată ca mărime globală de 30 de ani. Se notează cu T şi se determină după formula15: r = a_s*!og7f 2a în care: a = vîrstă medie a mamelor, determinată după distribuţia ratelor de fertilitate după vîrstă , 82 = dispersia vîrstelor de la vîrstă medie După această formulă se poate determina indicele intrinsec al creşterii naturale sau indicele Lotka (vezi Cap. XI). 211. Potenţial brut de creştere a populaţiei (engl. growth potential, fr. poten-tiel brut d'accroissement, rus. potenţial rosta naselenia, span. potencial de crecimiento, germ. potentialler Zuwachs, ital. potenziale di incremento, interi. potential de accrescimento), potenţial de care dispune o populaţie feminină de vîrstă fertilă în cadrul populaţiei feminine totale. Se determină după formula: b p{F) în care: p\F^ = efectivele numerice ale populaţiei feminine de vîrstă fertilă i, K = coeficienţi p(F) = numărul populaţiei feminine totale 316 Pentru populaţia Franţei (1968) calculul duce la următoarele rezultate : Grupe de Populaţia feminină la Coeficienţi (2) Total (1) x (2) vîrstă recensămîntul din 1968 (mii) (1) 0- 4 5- 9 10-14 15-19 20-24 25-29 30-34 35-39 TOTAL 2 054,0 0,18 369,7 2 047,2 0,18 368,5 2 017,8 0,18 363,2 2 098,3 0,17 356,7 1 740,2 0,13 226,2 1 383,0 0,09 124,5 1 537,8 0,05 76,9 1 657,7 0,02 33,2 25 506,8 1 918,9 Pb = 1 918,9 • 16 25 506,8 = 120,4. Noţiunea de „potenţial de creştere" a fost introdusă de demograful francez Paul Vincent16 şi dezvoltată de J. Bourgeois-Pichat11. 212. Indice de înlocuire (engl. replacement index sau J-ratio, fr. indice de remplacement, rus. indeks vozobnovlenia, span. indice de reemplazimiento, germ. Erneuerungsindex, ital. indice di sostituzione, interi, indice de reimpla-ciamento), măsură aproximativă a reproducţiei nete prin raportarea numărului de copii la numărul de femei din populaţia dată şi acelaşi din populaţia staţionară. Măsuri mai exacte ale procesului de reproducţie şi de creştere a populaţiei se obţin cu ajutorul modelului populaţiei stabile (vezi Cap. XI). BIBLIOGRAFIE 1. H.‘S. SHRYOCK, J. S. SIEGEL ş.a. The Methods and Materials of Demography, voi. 2, Cap. 18. Reproductivity. 2. H. R. WHITE, J. S. SIEGEL, B. M. ROSEN, Short cuts in computing ratio projections of population. în: „Agricultural Economics Research" (U.S. Department of Agriculture) 5 (1): 6—7, January 1953. 3. B. GOMPERTZ. On the Nature of the Function Expressive of the Law of Human Mortality. în: „Philosophical Transactions of the Royal Society of London", 1825. 4. R. PRESSAT. Analiza demografică. Metode. Concepte. Rezultate (trad. din fr.), Bucureşti, 1974, p. 298 — 299. 5. H. S. SHRYOCK. J. S. SIEGEL ş.a., op. cit., voi. 2, p. 382. 6. ONU The determinants and consequences of population trends, New Sum-mary of findings on interaction of demographie, economic and social trends. în: „Population Studies", nr. 50, New York, 1973, p. 52 — 53. 7. A. QUETELET. Sur Vhomme et le developpement de ses facultis, Paris, 1835, p. 277-278. 317 8. P.F. VERHULST. Notice sur la loi que la population suit dans son accroissement (1838). în: „Correspondance mathdmatique et physique" publiee par A. Quetelet, X, 113—21, Bruxelles; Recherches mathimatiques sur la loi d’accroissement de la population. în: „Nouveaux memoires de l’Acad&nie Royale des Sciences et Belles-Lettres de Bruxelles", XVIII, p. 1—38, 1845: Deuxiime memoire sur la loi d’accroissement, de la population. în: „Nouveaux, memoires de l’Academie Royale des Sciences et Belles-Lettres de Bruxelles", XX, p. 1—32, 1847. 9. R. PEARL, L. J. REED. On the rate of growth of the population of the United States since 1790 and its mathematical representation. în: „Proceedings of the National Academy of Sciences", VI, No. 6 (1920), 275—288; R. PEARL, The Biology of population growth, New York, 1925; R. PEARL, Introduction to medical biometry and statistics, 1940. 10. R. PEARL, Natural History of Population, „Oxford University Press", Londra, 1939. 11. R. PEARL. The biology of population growth. în: „Proceedings of the World Population Conference Held at the Salle Centrale", Geneva, August 29 th to September 3 rd, 1927, Edited by Mrs. Margaret Sânger. Erward Arnold et Co., Londra, 1927, p. 22—38. 12. P. RÂMNEAMŢU (dr), Elemente de biometrie medicală şi statistică vitală, Bucureşti, 1939, p. 273—280. 13. Formulat de Bockh în: Statistisches Jahrbuch der Stadt Berlin, 1884 şi în: Die statistische Messung der ehelichen Fruchtbarkeit, Voi. V, Secţiunea I, 1890, p. 165—166 şi de R. Kuczynski în: The measurement of population growth, „Oxford University Press", New York, 1936. Perfecţionarea acestui indice şi fundamentarea sa riguroasă matematică se datorează lui A. J. Lotka. 14. V. GHEŢAU. Consideraţii asupra indicelui de reproducţie a populaţiei. în: „Revista de statistică", 12, 1971, p. 43—53. 15. R. LESTAEGHE. Nuptiality and population growth. în: „Population Studies", voi. 25, no. 3, November 1971, p. 426. 16. P. VINCENT. Potentiel d'accroissement d’une population. în: „Journal de la Societ^ de Statistique de Paris," janvier-fevrier, 1945. 17. J. BOURGEOIS-PICHAT. Stable, semi-stable population and growth potentiel. în: „Population Studies", voi. XXV, no. 2, p. 235, 1971 şi în „Population", no. 3, 1972, p. 459. XI. MODELE DEMOGRAFICE Ca şi în alte ştiinţe, în demografie, modelele matematice au un larg cîmp de aplicare. Fiind reprezentări simplificate şi generalizate ale unor procese sau fenomene demografice, modelele demografice au forme variate, începînd cu tabela de mortalitate şi terminînd cu un model matricial al migraţiei. Existenţa lor datează dinaintea apariţiei calculatoarelor electronice care au stimulat considerabil modelarea prin facilitarea aşa-numitelor modele de simulare. O regresie, o „lege" de mortalitate sînt modele din cele mai simple, în vederea stabilirii unui r.iodel, după formularea funcţiei matematice, principala etapă este estimarea parametrilor modelului. Urmînd clasificarea generală a modelelor, în principal, modelele demografice sînt deterministe (şi probabiliste. Proiectările şi previziunile demografice folosesc modele deterministe, adoptînd ipoteze relativ simple cu privire la fertilitate şi mortalitate. Modelele demografice mai pot fi statice (condiţii constante) şi dinamice (condiţii modificabile). Potrivit celor două optici în demografie — macro-analitică şi microanalitică — modelarea, ca şi simularea, sînt macro- şi microanalitice1. Trăsătura caracteristică a demografiei moderne este extinderea domeniului de aplicare a modelelor microanalitice, la nivelul gospodăriei şi familiei (Louis Henry, Hannes Hyrenius). Modelul lui Hyrenius şi Adolfsson 2 privind simularea fertilităţii — unul din cele mai vechi micro-modele de simulare — porneşte de la clasificarea „stărilor reproductive" şi a „evenimentelor reproductive", cu transcrierea lui într-o „hartă a fluxurilor" pentru simulare electronică. Interesante sînt şi modelele privind migraţia sau populaţia activă, ca modele matriciale întocmite pe baza lanţurilor Markov. în cele ce urmează, ne mărginim la modele macroanalitice ale populaţiei de tipul populaţiei stabile, datorate în principal demografului american Alfred James Lotka. Ideea de bază este aceea a relaţiei dintre mortalitate fertilitate şi structura pe vîrstă, în anumite condiţii ipotetice. 100. Populaţie gtabilă (engl. stable population, fr. population stable, rus. stabilnoie naselenie, span. poblacion estable, germ. stabile Bevolkerung, ital. popolazione stabile, interi, population stabile), populaţie teoretică, în care acţionează o lege neschimbată a mortalităţii, dată de o tabelă de mortalitate, şi un model neschimbat de fertilitate. 101. Populaţie staţionară (engl. stationary population, fr. population station-naire, rus. staţionarnoie naselenie, span. poblacion estacionaria, germ, stationary Bevolkerung, ital. popolazione stazionaria, interi, population stationari), populaţie stabilă în care ritmul creşterii naturale este egal cu zero. 102. Distribuţie stabilă pe vîrste (engl. stable age distribution, fr. composition par âge stable, rus. stabilnoie raspredelenie po vozrastnim gruppam, span. composiciân estable por edades, germ. stabiler Altersaufbau, ital. distribuzione per etă stabile, interi, stabile structura de etate), structură neschimbată pe vîrste într-o populaţie stabilă, ca urmare a legilor constante de mortalitate şi fertilitate ; structura pe vîrste a unei populaţii stabile este independentă de structura iniţială pe vîrstă. 103. Rată (indice) intrinsecă a creşterii naturale (engl. intrinsic rate of natural increase sau true rate of natural increase, fr. taux intrins&que d’accroissement naturel, rus. istinnîi koeffiţient estestvennogo prirosta, span. tasa intrinseca de crecimiento natural, germ. stabile Zuwachsrate, ital. saggio vero sau intrinseco d’incremento naturale, interi, intensitate stabile de accrescimento), indicator constant de creştere naturală într-o populaţie stabilă; se mai numeşte indicele lui Lotka. 104. Populaţie semistabilă (engl. semi-stable population, fr. population demi-stable), populaţie teoretică, cu distribuţie invariabilă pe vîrste, avînd în fiecare moment relaţii între distribuţia pe vîrste, fertilitate şi mortalitate 4. 105. Populaţie quasistabilă (engl. quasi-stable population, fr. population quasi-stable), populaţie în care fertilitatea rămîne neschimbată, iar mortalitatea păstrează o distribuţie pe vîrste aproape neschimbată; conceptul se referă la populaţia ţărilor în curs de dezvoltare. 200. Mod de calcul. într-o populaţie de tip închis (fără migraţie) al cărei număr şi structură se află doar sub influenţa mortalităţii şi fertilităţii, este evidentă legătura dintre trei variabile: structura pe vîrste, mortalitatea şi fertilitatea populaţiei respective. O anumită structură este o premisă pentru o anumită mortalitate şi fertilitate. De ex., o structură în care predomină vîrstele înaintate favorizează mortalitatea, cea în care predomină vîrstele nupţiabile favorizează nupţialitatea şi deci natalitatea. La rîndul său, o structură pe vîrste a populaţiei este rezultatul mortalităţii şi fertilităţii. Să presupunem că într-o populaţie guvernează o lege invariabilă a mortalităţii sau o lege a fertilităţii. Este important a determina rezultatul unei asemenea acţiuni asupra numărului şi structurii populaţiei, a aprecia raportul dintre o asemenea populaţie „ideală** şi o populaţie istorică concretă. Populaţia unor ţări a avut un „regim" demografic mai stabil cum este, de pildă, Suedia, care de peste 150 ani nu a cunoscut războaie. Numeroase ţări în curs de dezvoltare au, de asemenea, regimuri demografice relativ constante, instalate 320 de multă vreme. Populaţia unor ţări dezvoltate tinde spre situaţia de populaţie staţionară. Considerarea unor asemenea probleme, în care se asociază o structură a populaţiei pe vîrste cu legi de mortalitate şi fertilitate, a condus la conceptul de populaţie stabilă, legat astăzi de numele demografului american Alfred James Lotka. Modelul populaţiei stabile reprezintă o stare limită spre care ar tinde o populaţie ce ar fi supusă un timp indefinit aceleiaşi legi de fertilitate şi de mortalitate. O asemenea populaţie concretă nu există; dar fiecare populaţie istorică se află, în diferitele ei faze, la o anumită distanţă de un asemenea model. Pot exista nenumărate variante ale populaţiei stabile, în funcţie de legea de fertilitate şi de mortalitate care sînt luate în calcul. Pentru a realiza un asemenea model al populaţiei stabile, ca o construcţie teoretică, se pot imagina două modalităţi: un calcul pe baza ipotezei că populaţia ar fi parcurs pînă în momentul de faţă o evoluţie îndelungată sub imperiul aceleiaşi legi de fertilitate şi de mortalitate, cu consecinţele corespunzătoare asupra structurii pe vîrstă, sau un calcul al populaţiei de perspectivă pentru un secol, în condiţiile aceleiaşi legi de fertilitate şi de mortalitate, durată suficientă pentru ca populaţia concretă să fi devenit o populaţie stabilă. Expresia legii de mortalitate este cea dată de o tabelă de mortalitate şi anume de valorile qx şi lx; în schimb, expresia legii de fertilitate poate fi dată de ratele unei tabele de fertilitate (fi), de ratele reproducţiei brute (R), de rate de creştere (r), de indicele lui Lotka (p) sau de alte valori. Dacă la aceasta asociem şi noţiunea de structură, notată cu 2* atunci ne putem imagina numeroase combinări între cele trei variabile (fi, m şi 2)* unde şi numărul practic infinit al populaţiilor stabile. Să pornim de la o populaţie concretă oarecare, avînd o anumită structură pe vîrste. Putem să-i asociem o lege de mortalitate constantă şi o lege oarecare de fertilitate. Dacă ne rezumăm la luarea în considerare a legii de mortalitate fără să implicăm o lege de fertilitate (ceea ce ar reveni la a spune că rata de creştere este nulă: r = 0), atunci o asemenea populaţie ajunge în stadiul de populaţie stabilă după 100 ani. La capătul acestei evoluţii, populaţia va avea o structură invariabilă pe vîrste, independentă de structura iniţială (la pornire), în cazul de faţă am apelat la folosirea unei perspective sau proiectări demografice, supunînd evoluţia unei legi constante de mortalitate. Se poate însă recurge şi la o reprezentare comună a tabelei de mortalitate de moment şi se poate considera că s-a ajuns la un asemenea punct pe baza unei evoluţii ipotetice a populaţiei, conform legii de mortalitate din tabela de mortalitate respectivă. Să reprezentăm curba supravieţuitorilor din tabela de mortalitate 1970—1972 nu în mod obişnuit, ci inversînd sistemul rectangular de axe; pe axa absciselor trecem valorile numărului supravieţuitorilor, iar pe axa ordonatelor valorile vîrstei, pentru ambele sexe, după modelul piramidei vîrstelor. Graficul are următoarea înfăţişare: (fig. 43). Atenţia este reţinută de faptul că piramida vîrstelor, construită cu numărul supravieţuitorilor, nu are cunoscutele „intrînduri" caracteristice piramidei 321 VÎRSTĂ reale a populaţiei şi care se explică prin deficitul de naşteri din cele două războaie mondiale. Numărul supravieţuitorilor lx, fiind de vîrstă exactă, trebuie înlocuit cu numărul mediu al celor ce au trăit într-un an de vîrstă (Lx). Dacă considerăm că numărul născuţilor din fiecare an a fost constant, egal cu 100 000, numărul deceselor în fiecare an fiind şi el de 100 000, se realizează un caz particular al populaţiei stabile, anume cazul staţionar. Populaţia staţionară este un model de populaţie, caracterizat prin invarianţa numărului anual al naşterilor şi prin invarianţa mortalităţii definită de o tabelă de mortalitate. Ca atare, populaţia staţionară reprezintă şirul de valori Lx dintr-o tabelă de mortalitate. Pentru anul 1970—1972, de ex., populaţia masculină şi feminină staţionară se prezintă astfel: 322 Populaţia masculină şi feminină staţionară dedusă din tabela de mortalitate (1970—1972) Vîrstă (x) Populaţia sta¬ Populaţia sta¬ Vîrstă (x) Populaţia sta¬ Populaţia sta¬ ţionară mascu¬ ţionară femi¬ ţionară mascu¬ ţionară femi¬ lină nină lină nină 1 2 3 4 5 6 TOTAL 6 627 210 7 085 738 l --- --- 0 ani 97 566 97 983 40 „ 89 325 92 206 1 an 94 914 95 765 41 „ 89 021 92 016 2 ani 94 601 95 476 42 „ 88 709 91 815 3 „ 94 443 95 336 43 „ 88 374 91 591 4 „ 94 331 95 242 44 „ 88 017 91 355 5 „ 94 239 95 168 45 „ 87 633 91 104 6 „ 94 162 95 107 46 „ 87 219 90 833 7 „ 94 085 95 053 47 „ 86 771 90 538 8 „ 94 010 95 008 48 „ 86 273 90 208 9 „ 93 946 94 968 49 „ 85 726 89 851 10 „ 93 883 94 927 50 „ 85 135 89 459 11 „ 93 824 94 891 51 „ 84 480 89 021 12 „ 93 768 94 852 52 „ 83 745 88 531 13 „ 93 710 94 813 53 „ 82 941 88 010 14 „ 93 644 94 771 54 „ 82 099 87 477 15 „ 93 568 94 725 55 „ 81 228 86 912 16 „ 93 483 94 678 56 „ 80 265 86 296 17 „ 93 391 94 622 57 „ 79 212 85 622 18 „ 93 287 94 553 58 „ 78 087 84 894 19 „ 93 162 94 482 59 „ 76 862 84 089 20 „ 93 023 94 410 60 „ 75 520 83 193 21 „ 92 878 94 331 61 „ 74 067 82 204 22 „ 92 735 94 252 62 „ 72 486 81 132 23 „ 92 596 94 172 63 „ 70 756 79 968 24 „ 92 455 94 089 64 „ 68 879 78 676 25 „ 92 314 94 002 65 „ 66 897 77 280 26 „ 92 170 93 817 66 „ 64 816 75 734 27 „ 92 021 93 834 67 „ 62 585 74 007 28 „ 91 865 93 743 68 „ 60 223 72 142 29 „ 91 697 93 652 69 „ 57 895 70 087 30 „ 91 530 93 564 70 „ 54 994 67 846 31 „ 91 354 93 472 71 „ 52 159 65 380 32 „ 91 161 93 366 72 „ 49 198 62 625 33 „ 90 959 93 247 73 „ 46 137 59 619 34 „ 90 753 93 120 74 „ 42 990 56 425 35 „ 90 543 92 950 75 „ 39 736 53 087 36 „ 90 325 92 855 76 „ 36 445 49 580 37 „ 90 095 92 710 77 „ 33 190 45 886 38 „ 89 857 92 556 78 „ 30 006 42 109 39 „ 89 608 92 367 79 „ 26 855 38 239 323 1 2 3 4 5 6 80 „ 23 745 34 353 91 „ 2 410 4 329 81 „ 20 808 30 387 92 „ 1 747 3 229 82 „ 18 039 26 940 93 „ 1 237 2 357 83 „ 15 432 23 429 94 „ 853 1 681 84 „ 12 978 20 021 95 „ 572 1 170 85 „ 10 735 16 862 96 „ 373 793 86 „ [8 762 14 026 97 „ 236 524 87 „ 7 032 11 485 98 „ 144 336 88 „ 5 543 9 249 99 „ 85 209 89 „ 4 287 7 319 100 „ 31 79 90 „ 3 249 5 684 NOTĂ. Populaţia staţionară s-a determinat după formula Lx = ^ fa;+1. 2 în aceste condiţii, structura pe vîrste — grupe mari — a populaţiei staţionare comparată cu structura observată a populaţiei României la 1 ianuarie 1973 este următoarea: Populaţia 1973 Populaţia staţionară 1970 --- 1972 Masculin Feminin Masculin Feminin Abs. % Abs . % Abs. % Abs. % TOTAL 10 203 307 100,0 10 550 665 100,0 6 627 210 100,0 7 085 738 100,0 0-14 2 683 591 26,5 2 560 873 24,3 1 415 126 21,4 1 429 360 20,2 ani 15-59 6 244 791 61,0 6 375 637 60,4 3 987 952 60,1 4 126 497 58,3 ani 60 ani 1 274 925 12,5 1 614 155 15,3 1 224 132 18,5 1 529 881 21,5 şi peste din care: 815 287 7,9 1 077 034 10,2 862 424 13,1 1 124 708 15,8 65 ani şi peste Din compararea ambelor serii de cifre se poate aprecia distanţa ce separă structura populaţiei reale de cea a populaţiei staţionare. Se remarcă gradul avansat de îmbătrînire demografică a populaţiei staţionare, caracteristic unei speranţe de viaţă de 66,3 ani, respectiv 70,8 ani. 324 Folosind piramida vîrstelor, la o scară convenabilă atît pentru populaţia reală cît şi pentru cea staţionară (în ambele cazuri, numărul populaţiei totale fiind egal cu 100 000), obţinem următorul grafic comparativ pentru populaţia 1973 şi populaţia staţionară 1970—1972 (fig. 44). VÎRSTĂ (ani) flOM |§ §11§i§ i § § § ° ° § i § § § § iif § § Fig. 44. — Populaţia Rom&niei la 1 ianuarie 1973 şi populaţia staţionară 1970—1972 Numărul mediu al supravieţuitorilor (Lx) este deci populaţia staţionară. în această optică, populaţia staţionară se prezintă ca şi cum o populaţie reală 325 s-ar fi aflat un timp îndelungat sub efectul aceleiaşi legi de mortalitate. Populaţia masculină staţionară totală este de 6 627 210, iar cea feminină 7 085 738, avînd drept speranţă de viaţă la naştere de 66,3 ani respectiv 70,85 ani. Din graficul lui Lexis rezultă că în fiecare an numărul născuţilor şi respectiv cel al decedaţilor este de 100 000 ceea ce evidenţiază anumite proprietăţi ale populaţiei staţionare. Numărul populaţiei staţionare (P) ca şi numărul anual al deceselor (M) este constant; în fiecare an există acelaşi număr de supravieţuitori şi aceleaşi pierderi prin deces; structura pe vîrste este şi ea invariabilă; numărul născuţilor, prin definiţie, este constant (N = 100 000), de unde rezultă: N — M = 0 sau N = M — 100 000 Ratele de natalitate şi de mortalitate sînt şi ele constante: N M n = — m = — P P în exemplul nostru, pentru populaţia staţionară totală: 100 000 n = m -----------------= 0,01458 sau 14,6%0 6 858 000 Numărul populaţiei s-a determinat astfel: P = Lt + L1+ ... L100 - ?L±2l + L+Jt + ... + bl±±™ + fioo+jm 2 2 2 2 ceea ce se mai poate scrie: 100 Pe această bază se determină speranţa de viaţă la naştere: 100 -f+ h + h + ••• + *ioo X/** ,0--------------------------------= °'5 + JT- l0 Inversînd numitorul cu numărătorul, se obţin ratele de natalitate şi de mortalitate : -------------------------h---------------- l± + — + hon într-o populaţie staţionară: Se poate spune şi invers: o populaţie staţionară care are in fiecare an un număr de 100 000 născuţi şi o speranţă de viaţă, de ex. de 70 ani, are un efectiv: p = l0e0 = 100 000 X 70 = 7 000 000 Prin urmare, într-o populaţie staţionară: numărul populaţiei este constant; numărul anual al născuţilor şi numărul anual al deceselor este constant; numărul populaţiei din fiecare grupă de vîrstă este invariabil şi prin urmare structura pe vîrste este invariabilă; rata mortalităţii este egală cu rata natalităţii, ambele fiind egale cu valoarea inversă a speranţei de viaţă la naştere. într-un grafic Lexis, analiza longitudinală este egală cu analiza transversală. Modelul populaţiei staţionare are un cîmp mai restrîns de aplicare deoarece el se bazează numai pe o lege de mortalitate dedusă dintr-o tabelă de mortalitate. Putem să asociem o serie de valori ale speranţei de viaţă la naştere, în acest sens, un anumit interes reprezintă construirea diferitelor populaţii staţionare folosind tabela de mortalitate tip ONU, cu valori ale lui e0 — = 20,22,5, 25 ani, ... 71,7 ani, 73 ani şi, în funcţie de aceasta, urmărite efectele asupra structurii pe vîrste a populaţiei. De ex., structura populaţiei pe grupe mari de vîrstă, pentru nivelele 0 (e0 = 20 ani), nivelul 75 (e0 = = 57,6 ani) şi nivelul 115 (e0 = 73,0 ani) la sexul masculin este următoarea: Speranţa de viaţă la naştere II - 57,6 e0 «= 73,0 ani IO o Total populaţie 100,0 100,0 100,0 0---14 ani 38,1 23,8 20,2 15-59 „ 58,4 73,0 58,6 60 ani şi peste 3,5 4,0 21,2 Se remarcă procesul de îmbătrînire pe măsură ce se trece de la un model la altul al populaţiei staţionare. Cunoscînd că între o populaţie cu e0 = 20 ani şi cea cu e0 = 73 este un interval de cca 115 ani, compararea structurii unei populaţii reale cu aceea a uneia staţionare dă posibilitatea aprecierii distanţei care o separă de o asemenea populaţie limită, în ce priveşte cazurile reale ale unei populaţii staţionare, se apreciază că acestea sînt puţine. Probabil, în regimul demografic primitiv, cînd n = 50°/00, dar şi m = 50°/00, şi deci e0 = — = 0,02 sau 20 ani, să fi existat populaţii concrete de tip staţionar. Să imaginăm construirea unei populaţii staţionare pentru România, în condiţiile naşterilor din 1972 şi ale tabelei de mortalitate 1964—1967: N = = 389 153, din care: masculin = 199 892; feminin = 189 261; speranţa de viaţă la naştere: masculin = 66,45 ani, feminin = 70,51 ani; fertilităţile specifice sînt cele ale anului 1972: F = 72,8%, R = 1,23; M = 389 153. Populaţia staţionară: 26 627 616 Populaţia staţionară masculină: 199 892 X 66,45 = 13 282 823 Populaţia staţionară feminină: 189 261 X 70,51 = 13 344 794. 327 Rata de natalitate:-389 153 • 1 000 = 14,6°/00 26 627 616 Rata de mortalitate:. ^89 *^3 ^ ^ ^ 26 627 616 Rata de creştere: n — m = 14,6—14,6 = 0 Structura pe vîrste Total Masculin Feminin Total 100,0 100,0 100,0 0 --- 14 ani 20,7 21,3 20,2 15-59 „ 58,9 60,4 58,4 60 ani şi peste 20,4 18,3 21,4 Se remarcă gradul avansat de îmbătrînire a populaţiei. O asemenea populaţie rămîne cu acelaşi efectiv şi cu o structură neschimbată pe vîrste. Distanţa faţă de populaţia reală 1972 apare din fig. 45. Populaţia staţionară este deci un caz particular al populaţiei stabile, avînd proprietăţile care au fost descrise mai înainte unde r = 0. După Alfred James Lotka 3, populaţia stabilă este un caz particular al populaţiei malthusiene, ca stare limită a unei populaţii către care tinde o populaţie cu mortalitatea şi fertilitatea considerate constante. Populaţia malthusiană este o populaţie ale cărei mortalitate şi structură pe sexe şi vîrste sînt constante 4. a) Dacă structura pe vîrste şi mortalitatea sînt constante rezultă că distribuţia pe vîrste a mortalităţii este constantă, b) Dacă a este vîrstă, C(a) structura pe vîrste pentru ambele sexe, iar n rata brută a natalităţii, avem: C(a) = n Deci rata de natalitate este constantă. c) Întrucît mortalitatea şi structura pe vîrste sînt constante, rezultă că rata brută a mortalităţii m este de asemenea constantă, d) Rata creşterii naturale r = n — m este de asemenea constantă. Pentru numărul total al populaţiei, al naşterilor şi deceselor la timpul t avem următoarele expresii, în care A este o constantă egală cu numărul total al populaţiei în condiţia iniţială: P(t) = Aert = P(0) ert; N(t) = nP(0)ert M(t) = mP(0)ert. e) Dacă p(a) este funcţia (coeficientul de supravieţuire pentru ambele sexe), numărul persoanelor de vîrstă a la timpul t este: N(t — a) p(a) = Anerte~rap(a). Deci: P(t) C(a) = AertC(a), atunci avem: C(a) = ne~rap(a) 328 ANI f) Dacă to reprezintă vîrstă limită a vieţii, C(a) este c din definiţia: care se scrie: ^ C(a) da = 1 „ £ e~™p(a) da = 1 e'rap(a)da Fig. 45. — Populaţia R. S. România în anul 1972 şi populaţia staţionară 1964—1967 ca model teoreticj "> distribuţie, rezultă 329 g) Dacă considerăm populaţia masculină şi feminină separat, vom avea: Cf( 0) = nF = 1 Cm( 0) = nM =-------------------- ^-rapM(a)da h) Dacă luăm numai sexul feminin şi considerăm că

(#) J 15 f49 i?2 = l x2f{x) p(x) dx, sau S*2/M £(*) J 15 Ecuaţia generală pentru aceste momente este: Rn = ^ xnf(x) p(x) dx Rezolvînd ecuaţia pătratică pentru r, obţinem pentru radicalul pozitiv care corespunde rădăcinii reale: — a + )/a2 + 2(3 In R0 r~ 0 prin substituirea lui a şi (3 avem: HWFWm=^ UoJ NOTĂ. Se folosesc şi alte simboluri: a — m (vîrstă medie a mamelor), P = Fm (dispersia), în acest sistem de notaţie formula devine: r = -i- (-»" + V''»2 + 2Vm-l„Ra)-Vm Existenţa legăturii dintre rata netă a reproducerii şi rata lui Lotka permite o rezolvare mai simplă13: (1 + rf = R0; (1 + r) = y~Ra r = yT0- 1 prin logaritmare: iog(i + ,) = i2i*t X în care: r = rata lui Lotka R0 = rata netă a reproducerii x — vîrstă medie a mamelor la naşterea copiilor lor, considerată convenţional 27 ani în funcţie de cele de mai sus, se calculează lungimea medie a generaţiei (vîrstă medie a mamelor la naşterea fiicelor lor). Întrucît populaţia stabilă creşte cu o rată anuală de r şi rata netă de reproducere R0 este rata ei de creştere într-o generaţie de T ani, se poate scrie: R0 = erT 331 T = — In R„ r dar In R0 = — 3r2 -f- ar 2 T = a + - pr 2 Calculul începe întotdeauna cu determinarea lui r, apoi se determină rata intrinsecă de natalitate: 1 şi rata intrinsecă de mortalitate: Calculul se face separat pentru populaţia masculină şi feminină, în practică, construcţia unei populaţii stabile este mult mai simplă şi anume unei populaţii staţionare, dedusă dintr-o tabelă de mortalitate, i se asociază o lege de fertilitate, caracterizată printr-o rată constantă de variaţie a numărului de născuţi, deci cu un r = constant. Aceasta înseamnă că numărul a două generaţii succesive se află într-un raport constant (1-fy), în care acest r are valori diferite, pozitive şi negative. Dacă generaţia de 99 ani avea în anul A un efectiv de 100 000, atunci generaţia ce are 98 ani avea 100 000 (1+y) născuţi vii, generaţia care are vîrstă de 97 ani avea ICO CC0 (1-f r)2, iar generaţia care are vîrstă de 0 ani avea 100 000 (1-f?')99. în cazul adoptării unui ritm de creştere de valoare 1 % (r = 0,01), situaţia se prezintă în felul următor: generaţia care are 98 ani avea 100 000 X 1,01 născuţi vii, generaţia care are 97 ani avea 100 000 x 1,012 născuţi vii..., generaţia care are 1 an avea 100 0 00 X 1,0198 născuţi vii, generaţia care are 0 ani avea 100 000 x 1,01" născuţi vii. Dar dacă considerăm că 100 000 este numărul celei mai tinere generaţii (A—1) care are 0 ani la 1 ianuarie A, atunci: generaţia care are 1 an avea 100 000 (1,01)_1, generaţia care are 2 ani avea 100 000 (1,01)-2, generaţia care are 3 ani avea 100 000 (1,01)“3. Introducînd acest element nou, schimbarea cu o rată constantă a numărului născuţilor vii, calculul populaţiei stabile, în comparaţie cu cel al populaţiei staţionare, se va face astfel: Vîrstă la Populaţia staţionară Populaţia stabilă 1. I. A. T lx + lx + 1 L0(l+r)-« Lx 2 0 ani t-o ^0 1 an Lx LoV + r)-1 2 ani L, L0(l+r)-2 3 ani f* fod + r)-3 o ■£•100 i0(i+»r100 o Dacă luăm populaţia staţionară masculină şi feminină 1970 — 1972, calculul populaţiei stabile, cu o rată de creştere de 0,01 (1%) şi de 0,02 (2%) anual, se prezintă astfel: 332 Masculin Feminin Vîrstă (*) Lx L*(l,01)-« L*(l,02)-n j Lx £*(1,01)-» Lx{ 1,02)-» 1 2 3 4 | 5 6 7 TOTAL 6 627 210 7 085 738 0 ani 97 566 97 566 97 566 | 97 983 97 983 97 983 1 an 94 914 93 973 93 053 ! 95 765 94 816 93 887 2 ani 94 601 92 736 90 927 i 95 476 93 594 91 767 3 94 443 91 665 88 996 : 95 336 92 532 89 837 4 94 331 90 650 87 148 95 242 91 526 87 989 5 94 239 89 665 85 350 95 168 90 549 86 197 6 94 162 88 705 83 614 95 107 89 595 84 453 7 94 085 87 756 81 907 95 053 88 659 82 750 8 94 010 86 617 80 238 95 008 87 739 81 090 9 93 946 85 900 78 611 94 968 86 835 79 466 10 93 883 84 993 77 019 94 927 85 938 77 875 11 93 824 84 099 75 462 94 891 85 055 76 319 12 93 768 83 217 73 938 94 852 84 179 74 794 13 93 710 82 343 72 443 94 813 83 312 73 296 14 93 644 81 470 70 973 94 771 82 451 71 827 15 93 568 80 598 69 526 94 725 81 595 70 385 16 93 483 79 729 68 100 94 678 80 748 68 971 17 93 391 78 862 66 699 94 622 79 902 67 579 18 93 287 77 994 65 319 94 553 79 053 66 206 19 93 162 77 118 63 953 94 482 78 211 64 859 20 93 023 76 240 62 605 94 410 77 377 63 539 21 92 878 75 369 61 283 94 331 76 548 62 241 22 92 735 74 508 59 988 94 252 75 727 60 969 23 92 596 73 660 58 724 94 172 74 914 59 724 24 92 455 72 819 57 486 94 089 74 106 58 502 25 92 314 71 989 56 273 94 002 73 306 57 302 26 92 170 71 165 55 064 93 917 72 514 56 128 27 92 021 70 346 53 916 93 834 71 732 54 978 28 91 865 69 532 52 769 93 743 70 953 53 848 29 91 697 68 718 51 640 93 652 70 183 52 741 30 91 530 67 913 50 535 93 564 69 423 51 659 31 91 354 67 112 49 450 93 472 68 668 50 596 32 91 161 66 308 48 377 93 366 67 912 49 547 33 90 959 65 506 47 324 93 247 67 154 48 514 34 90 753 64 711 46 291 93 120 66 398 47 498 35 90 543 63 922 45 279 92 950 65 622 46 482 36 90 325 63 137 44 285 92 855 64 906 45 525 37 90 095 62 353 43 305 92 710 64 162 44 562 38 89 857 61 573 42 344 92 556 63 422 43 616 39 89 608 60 794 41 399 92 367 62 666 42 674 40 » 89 325 60 003 40 459 92 206 61 938 41 764 41 n 89 021 59 207 39 531 92 016 61 199 40 860 333 ( continuare ) 1 2 3 4 5 6 7 42 ani 88 709 58 415 38 620 91 815 60 460 39 972 43 „ 88 374 57 619 37 719 91 591 59 716 39 093 44 „ 88 017 56 818 36 831 91 355 58 973 38 227 45 „ 87 633 56 009 35 951 91 104 58 228 37 375 46 „ 87 219 55 154 35 080 90 833 57 481 36 534 47 „ 86 771 54 366 34 215 90 538 56 727 35 701 48 „ 86 273 53 519 33 352 90 208 55 960 34 874 49 „ 85 726 52 654 32 491 89 851 55 187 34 054 50 „ 85 135 51 773 31 634 89 459 54 403 33 241 51 „ 84 480 50 866 30 775 89 021 53 600 32 429 52 „ 83 745 49 925 29 909 88 531 52 778 31 619 53 „ 92 941 48 956 29 042 88 010 51 948 30 817 54 „ 82 099 47 979 28 183 87 477 51 122 30 029 55 „ 81 228 47 000 27 337 86 912 50 289 29 250 56 „ 80 265 45 983 26 483 86 296 49 438 28 473 57 „ 79 212 44 931 25 623 85 622 48 566 27 697 58 „ 78 087 43 854 24 765 84 894 47 677 26 923 59 „ 76 862 42 739 23 897 84 089 46 757 26 144 60 „ 75 520 41 577 23 021 83 193 45 802 25 359 61 „ 74 067 40 374 22 135 82 204 44 809 24 566 62 „ 72 486 39 121 21 238 81 132 43 787 23 771 63 „ 70 756 37 809 20 325 79 968 42 732 22 971 64 „ 68 879 36 442 19 397 78 676 41 625 22 156 65 „ 66 897 35 043 18 489 77 280 40 481 21 336 66 „ 64 816 33 617 17 544 75 734 39 279 20 499 67 „ 62 585 32 138 16 608 74 007 38 003 19 639 68 „ 60 223 30 619 15 668 72 142 36 679 18 769 69 „ 57 895 29 144 14 767 70 087 35 282 17 877 70 „ 54 994 27 410 13 752 67 846 33 816 16 966 71 „ 52 159 25 739 12 787 65 380 32 264 16 028 72 „ 49 198 24 038 11 825 62 625 30 598 15 052 73 „ 46 137 22 319 10 872 59 619 28 841 14 049 74 „ 42 990 20 990 9 932 56 425 27 026 13 035 75 „ 39 736 18 844 9 000 53 087 25 175 12 024 76 „ 36 445 17 112 8 092 49 580 23 279 11 009 77 „ 33 190 15 429 7 225 45 886 21331 9 989 78 „ 30 066 13 811 6 404 42 109 19 382 8 987 79 „ 26 855 12 239 5 619 38 239 17 427 8 001 80 ,, 23 745 10 714 4 871 34 353 15 501 7 047 81 „ 20 808 9 296 4 185 30 587 13 664 6 152 82 „ 18 039 7 979 3 557 26 940 11 916 5 312 83 „ 15 432 6 758 2 983 23 429 10 261 4 529 84 „ 12 978 5 627 2 459 20 021 8 681 3 794 85 „ 10 735 4 608 1 995 16 862 7 239 3 133 86 „ 8 762 3 724 1 596 14 026 5 962 2 554 87 „ 7 032 2 559 1 256 11485 4 834 2 051 334 ( continuare ) 1 2 3 4 1 5 6 7 88 „ 5 543 2 309 971 9 249 3 854 1 619 89 „ 4 287 1 769 735 7 319 3 019 1 256 90 „ 3 249 1 327 547 5 684 2 322 956 91 „ 2 410 975 398 4 329 1 751 714 92 „ 1 747 699 262 1 3 229 1 293 522 93 „ 1 237 490 196 2 357 934 373 94 „ 853 335 133 1 681 659 261 95 „ 572 222 87 1 170 455 178 96 „ 373 143 55 i 793 305 118 97 „ 236 90 35 524 199 77 98 „ 144 54 20 336 127 48 99 „ 85 32 12 209 78 29 100 „ 31 11 4 ; 79 29 11 Se reţine intervenţia valorii (1 + 0 care este, în cazul nostru, 1,01 şi 1,02, denumită şi multiplicator, adică o rată de creştere de 1% respectiv 2%. Reprezentarea grafică, cu ajutorul piramidei vîrstelor, a populaţiei stabile ne oferă următoarea imagine (fig. 46). Calculul populaţiei stabile a României, pe grupe cincinale, în condiţiile fertilităţii din 1970 şi ale tabelei de mortalitate 1970—1972 este redat în anexele 3,4,5 şi 6. Modelul populaţiei stabile este incomparabil mai bogat decît cel al populaţiei staţionare. Se pot obţine o infinitate de populaţii stabile, asociind diferite valori ale mortalităţii cu cele ale fertilităţii. O populaţie stabilă se bucură de cîteva proprietăţi: numărul populaţiei variază cu o rată constantă (r) ; ratele natalităţii şi mortalităţii sînt constante în condiţiile în care numărul anual al naşterilor ca şi cel al deceselor variază cu o rată constantă (r); structura pe vîrste este invariabilă. într-o populaţie stabilă în care rata de creştere a numărului anual de naşteri este v, rata anuală de creştere naturală este de asemenea egală cu r. Rata de creştere naturală fiind constantă şi egală cu y, rezultă: a = 11 — m = y şi m = 11 — y. Modelul populaţiei stabile are o gamă largă de aplicaţii, mai ales în noile variante ale populaţiilor parţial stabile şi ale populaţiilor quasistabile. într-a-devăr, dacă unei legi de mortalitate i se dă drept caracteristică e0, iar unei legi de fertilitate rata brută a reproducţiei populaţiei (R) sau indicele lui Lotka (p) sau o rată medie de creştere (y), atunci se pot imagina cele mai variate combinaţii între e0 şi R(p sau y), urmărind efectele acestor combinaţii asupra structurii populaţiei pe vîrste. Să considerăm exemplul populaţiei feminine din 1956 cu 335 VÎRS7A (ani) l0 = 100 000 în condiţiile mortalităţii din tabela de mortalitate 1956; aplicînd indicele lui Lotka cu valoarea de 0,8% sau 8°/00, dedus pe baza ratei nete a reproducţiei populaţiei din anul 1956 care a fost de 1,246, după formula cunoscută se obţine: (1 + p)28 = 1246 28 log (1 + p) = log 1,246 log 1,246 __ 0,09552 log (1 + p) = 0,00341 28 28 antilog 0,00341 = 1,008 (1 + p) = 1,008 p = 1,008 — 1 = 0,008 sau 0,8% sau 8%0 336 în afară de modelul populaţiei stabile ca atare, demografia modernă cunoaşte si alte modele impuse de situaţia ţărilor în curs de dezvoltare a căror populaţie parcurge un proces rapid de scădere a mortalităţii, în aşa fel încît de la o speranţă de viaţă la naştere de circa 25 ani ele urmează într-un ritm rapid evoluţia spre 75 ani, proces caracteristic lumii moderne. Ritmul de dezvoltare a populaţiei, cu o rată în creştere, se datorează scăderii mortalităţii şi menţinerii fertilităţii la un nivel relativ ridicat. Există o serie de populaţii reale care posedă numai o parte din proprietăţile populaţiei stabile, între care distribuţia invariabilă pe vîrste. în asemenea populaţii, între fertilitate, mortalitate şi distribuţia pe vîrste există în fiecare moment aceleaşi relaţii ca într-o populaţie stabilă. Asemenea populaţii se numesc populaţii parţial stabile. Aproape toate populaţiile din ţările în curs de dezvoltare pot fi considerate populaţii parţial stabile. Invarianţa distribuţiei pe vîrste a majorităţii populaţiilor din ţările în curs de dezvoltare poate fi interpretată în termenii fertilităţii şi mortalităţii, ceea ce duce la o altă noţiune, aceea de populaţie quasistabilă. Prezentarea conceptului de populaţie s-a făcut în cadrul acestui capitol folo-sindu-se o modalitate intuitivă şi anume considerîndu-se că vreme îndelungată au acţionat asupra unei populaţii două legi constante: o lege de mortalitate şi o lege de fertilitate care au avut ca efect o structură invariabilă pe vîrste. Tot aşa de bine se poate folosi o altă optică, aceea a unor populaţii care urmează în viitor o asemenea evoluţie (cel puţin o sută de ani) sub efectul unor legi invariabile de mortalitate şi fertilitate. Acesta este cazul perspectivelor populaţiei determinate cu ajutorul proiectărilor demografice. în primul cazr populaţia stabilă se defineşte „ca şi cum ar fi parcurs o asemenea evoluţie" în timp ce în cel de al doilea caz ea se defineşte „după ce va parcurge o asemenea evoluţie". Conceptul de populaţie stabilă are o riguroasă fundamentare matematică elaborată de Alfred James Lotka şi dezvoltată ulterior mai ales de Ansley Coaie, P. Demeny, Alvaro Lopez, Nathan Keyfitz, Jean Bourgeois-Pichat. 300. ISTORIC. Primul precursor al modelelor populaţiei stabile este matematicianul Abraham de Moivre, care, în urma studierii tabelei de mortalitate întocmite de Edmund Halley, a formulat în 17256 prima lege de mortalitate, într-o formă explicită, modelul populaţiei stabile a fost formulat de matematicianul Leonard Euler în anul 1760 6, în următorii termeni: „Se vede totuşi clar că această determinare nu ar putea fi dezvoltată în general; dar pentru fiecare ipoteză de mortalitate, dacă se calculează raportul MjN pentru mai multe valori ale lui n şi dacă se întocmeşte o tabelă, va fi uşor de a atribui în mod reciproc pentru fiecare raport de MjN care exprimă fertilitatea, creşterea anuală a tuturor supravieţuitorilor care este acelaşi cu cel al naşterilor12 (citat după A. J. Coaie). Formularea completă a modelului populaţiei stabile aparţine demografiei moderne şi este legată de numele lui Alfred James Lotka, care în 1907 7 a stabilit o formulă pentru distribuţia pe vîrste a populaţiei, asemănătoare cu cea dată de Leonard Euler: C(a) = n~rap(a) în care: C(a) = proporţia populaţiei de vîrstă a n = rata de natalitate r = ritmul anual de creştere („the annual rate of increase") p(a) = proporţia supravieţuitorilor de la naştere pînă la vîrstă a 337 Mai tîrziu, A. J. Lotka împreună cu F. L. Sharpe 8 au dat pentru prima dată demonstraţia matematică potrivit căreia continuarea unei fertilităţi specifice şi a unui model de mortalitate conduce la o distribuţie neschimbată a populaţiei pe vîrste, pe care au numit-o populaţie stabilă. într-o populaţie stabilă, ritmul de creştere care se instituie este unica rădăcină reală a ecuaţiei: e~rap(a) m(a) da = 1 în care: m(a) = proporţia persoanelor de fiecare sex care devin părinţii unui copil de acelaşi sex da = vîrstă maximă Obişnuit, m (a) exprimă vîrstă la care femeile nasc copii de sex feminin, în studiile şi lucrările sale A. J. Lotka a elaborat teoria populaţiilor stabile (pentru expunerea ei sistematică vezi Bibliografie 3). După părerea lui W. Winkler16, ceea ce se atribuie lui Lotka în privinţa populaţiei stabile a fost descoperit de Ladislaus von Bortkiewicz şi publicat de acesta într-o lucrare mai puţin cunoscută17. A. J. Lotka ar fi redescoperit aceste concepte. Recent, teoria lui Lotka a fost dezvoltată în special de către Ansley Coaie şi şcoala de la Universitatea din Princeton (S.U.A.), îmbogăţindu-se cu noţiunile de populaţii parţial stabile şi populaţii quasistabile. Studii remarcabile au fost efectuate de O.N.U. BIBLIOGRAFIE 1. I. HOLMBERG. Fecundity, Fertility and Family Planning. Application of Demographie Micromodels. I, Gothenburg, 1970. Tot aici o clasificare a modelelor şi o bibliografie. 2. H. HYRENIUS, I. ADOLFSSON. A Fertility Simulation Model, Gothenburg, 1964. 3. A. J. LOTKA. Theorie analytique des associations biologiques, Paris, 1939 (există traducerea spaniolă CELADE, Santiago de Chile, 1969). 4. ONU The Concept of a Stable Population. Application to the Study of Populations of Countries with Incomplete Demographie Statistics. în: „Population Studies", 39, New York, 1968. 5. A. de MOIVRE. Annuities on Lives, London, 1725. 6. L. EULER. Recherches generales sur la mortalite et la multiplication du genre humain. în: Histoire de VAcademie Royale des Sciences et Belles-Lettres, 1760, pp. 144—164. 7. A. J. LOTKA. Relationbetween birth rates and death rates. în: „Science", New Series, 26 (653), July 5, 1907. 8. A. J. LOTKA, F. L. SHARPE. A Problem in age-distribution. în: „Phi-losophical Magazine", Avril, 1911, p. 435 — 438. 9. L. I. DUBLIN, A. J. LOTKA. On the true rate of natural increase. în „Journal of the American Statistical Association", 20 (150), September 1925. 10. A. J. COALE. Convergence of a Human Population to a Stable form. în: „Journal of the American Statistical Association", 63 (322), June 1968. 33 11. P. VINCENT. De la mesure du taux intrinseque d’accroissement naturel dans les populations monogames. în: „Population" 1 (4), octobre-decembre 1946. 12. A. J. COALE, P. DEMENY. Regional Model Life Tables and Stable Populations, Princeton, 1966. 13. R. PRESSAT. Analiza demografică. Concepte, metode, rezultate (trad. din fr.), Bucureşti, 1974. 14. ONU., Methods of Estimating Basic Demographie Measures from Incomplete Data. Manual IV. Serie A., „Population Studies", 42, New York, 1967. 15. H. S. SHRYOCK, S. SIEGEL, The Methods and Materials of Demography. Voi. II, Bureau of the Census, Washington, 1971. 16. Mehrsprachiges Demographisches Worterbuch Deutschsprachige Fassung bearbeitet von Wilhelm Winkler, Deutsche Akademie ftir Bevolkerungs-wissenschaft an der Universitât Hamburg, 1960, pp. 84—85. 17. L. von BORTKIEWICZ. Sterbeziffer und Fraueniiberschuss in der statio-năren und progressiven Bevdlkerung. în: „Bulletin de 1’Institut International de Statistique", 19/1, p. 63. XII. PROIECTĂRI DEMOGRAFICE 100. Proiectare demografică (engl. population projection, fr. projection demographique, rus. predpolojitelnoie iscislenie naselenia, span. proyeccion demogrâfica, germ. Bevolkerungsprojektion sau Bevdlkerungsvorausberechnung, ital. proiezione demografica, interi, projection demographie), estimare a numărului populaţiei viitoare, pentru un orizont oarecare, în anumite condiţii ipotetice de mortalitate, fertilitate şi migraţie. 101. Prognoză (previziune) demografică (engl. population forecast, fr. perspec-tives demographiques sau previsions demographiques, rus. perspektivnoie iscislenie naselenia sau demograficeskiie prognozî, span. perspectivas demograficas sau previsiones demograf icas, germ. Bevdlkerungsprognosen, ital. previsione demografica, interi, prognosis sau prevision demographie), determinare a numărului populaţiei viitoare, în condiţii generale, cu un grad mai mare de probabilitate. Orice proiectare este o p. d., dar nu orice p. d. este şi proiectare. Din punct de vedere statistic, proiectarea demografică face parte din estimaţiile populaţiei: estimaţii intercensitare, estimaţii posteensitare şi proiectări. Prima categorie foloseşte ca metodă interpolarea; celelalte două se bazează pe extrapolare. Mod de calcul. Ideea fundamentală a previziunii ştiinţifice, în optică probabi-listă, este aceea a unei predicţii pentru o anumită perioadă din viitor, pe baza unei cantităţi de informaţii pentru trecut şi prezent, cu asumarea riscului unei anumite erori. Existînd pentru un anumit fenomen o cantitate de informaţie pînă la momentul t, notată cu I(t), se determină valoarea fenomenului respectiv la momentul t + 1, t -f 2,..., t + n, ca funcţie de cantitatea de informaţie I (t), cu o anumită eroare. Folosind notaţiile obişnuite de la seriile dinamice, vom avea: y(t + 1) = cp [/(£)] ± s (t + 1) în care: t(t + 1) este eroarea, adică diferenţa dintre valoarea reală pe care A o notăm cu y şi cea obţinută prin previziunea indicatorului y, adică: e(< + 1) = y(t + 1) - y(t + 1) = i =£ i*=15 i=15 în ipoteza că dispunem de date privind născuţii vii pe generaţii şi ani de vîrstă, este mai convenabil şi mai corect să se determine ratele de perspectivă ale fertilităţii în mod direct, prin raportarea numărului de născuţi vii dintr- un an proveniţi de la o generaţie de femei, la efectivul acestei generaţii la 1 ianuarie. De asemenea, practica proiectărilor demografice din multe ţări arată că pentru a determina numărul de născuţi vii se poate folosi şi indicele obişnuit al fertilităţii (obţinut prin raportarea numărului de născuţi vii proveniţi de la femei de Ni 'l vîrstă x la efectivul mediu al femeilor de vîrstă x în cursul anului: U = — I • p,J In acest caz trebuie să folosim, şi pentru perioada de perspectivă, numărul mediu al femeilor din cohortele fertile (pe ani sau grupuri de vîrstă) pentru fiecare an calendaristic. Proiectarea populaţiei totale după metoda „componentelor" este considerată proiectare fundamentală. Pe baza ei se întocmesc alte proiectări, denumite proiectări derivate. Un sistem dezvoltat de proiectări demografice cuprinde astăzi: proiectarea populaţiei după vîrstă şi sexe; proiectarea populaţiei de vîrstă şcolară; proiec- 349 tarea populaţiei după nivel de instruire ; proiectarea populaţiei active; proiectarea populaţiei urbane şi rurale; proiectarea populaţiei pe unităţi teritorial-administrative; proiectarea numărului de familii şi de gospodării. „Familia" proiectărilor demografice s-a înmulţit sensibil în ultimii 15—20 de ani şi, de asemenea, a crescut gradul lor de exactitate. Alături de proiectările clasice care aveau un caracter tendenţial-explorativ, folosind în mare măsură extrapolarea, au început să fie introduse metodele de proiectare normativă. în acest din urmă caz, se pune accentul pe măsurile de politică demografică, menite să influenţeze tendinţele demografice. Proiectarea populaţiei economic active 4. Din punct de vedere economic aceasta este cea mai importantă proiectare demografică ; datele ei sînt folosite pe scară largă în planificarea economică. Dacă rămînem la nivelul cel mai general, proiectarea numărului populaţiei active se rezolvă cu ajutorul următoarelor date: a) numărul proiectat al populaţiei pe sexe şi vîrste; b) ratele de activitate pe sexe şi vîrste. Probleme ridică numai ratele de activitate. Şi aici, ca şi la mortalitate şi fertilitate, se pot adopta diferite ipoteze: se vor menţine aceleaşi rate de activitate sau se vor produce modificări în participarea populaţiei la activitatea economică. Este întotdeauna de reţinut ideea că pentru vîrstele cele mai apte de muncă, de ex. 25 — 60 ani, participarea la activitatea economică nu se va modifica esenţial şi deci putem adopta ratele de activitate din trecut; în schimb, ratele de activitate pentru tineri şi vîrstnici se modifică, pentru primele, din cauza prelungirii duratei şcolarizării, iar pentru secundele, datorită legislaţiei asistenţei şi prevederilor sociale. Cu alte cuvinte, trebuie acordată atenţia cuvenită ratelor de intrare în populaţia activă şi ratelor de ieşire din populaţia activă. Să presupunem că acceptăm pentru perioada de perspectivă ratele de activitate determinate la recensămîntul populaţiei din 15 martie 1966. în acest caz, numărul populaţiei masculine active la 1 ianuarie 1990 va fi următorul: Grupe de Numărul proiectat al Rate de activitate Numărul proiectat al vîrstă populaţiei masculine masculină din 1966 populaţiei masculine totale la 1.1.1990 (în %) active la 1.1. 1990 TOTAL 8 062 000 _ 7 088 545 14---19 ani 1 162 000 48,5 565 510 20-24 „ 1 017 000 90,8 923 436 25-29 „ 714 000 97,2 694 000 30-34 „ 894 000 98,3 878 800 35-39 „ 894 000 98,4 879 696 40-44 „ 736 000 97,9 714 544 45-49 „ 612 000 96,7 591 804 50-54 „ 728 000 94,0 684 320 55-59 „ 692 000 89,6 620 000 60-64 „ 613 000 87,5 536 375 Rata generală de activitate masculină în 1990, determinată prin raportarea populaţiei active la numărul total al populaţiei masculine 12 395 000 este de 57,2%, inferioară celei stabilite la recensămîntul din 1966. 350 Proiectarea populaţiei active este însă incomparabil mai complexă decît ne arată exemplul schematic de mai sus. Pentru prima aproximare, calculul se face după metoda arătată aici. Rezultatele sînt folosite ca orientare pentru munca de întocmire a diferitelor balanţe ale resurselor de muncă, cu repartiţia pe ramurile economiei naţionale, determinîndu-se necesarul de forţă de muncă şi confruntîndu-se cu resursele demografice existente. în ultimii ani se introduc pe scară tot mai largă în proiectarea populaţiei active, ca şi în proiectările demografice generale, modelele matriciale, bazate pe ideea că trecerile de la o stare la alta, de la o vîrstă la alta, pot fi exprimate ca probabilităţi de trecere, cu ajutorul lanţurilor Markov 5. De asemenea sînt necesare şi tabele de activitate în optică probabilistă. Proiectarea populaţiei şcolare şi a populaţiei după nivelul de instruire. Cunoaşterea numărului populaţiei şcolare în perioada de perspectivă este necesară pentru planificarea învăţămînt ului, a construcţiei de şcoli, a acţiunii de pregătire a cadrelor de specialişti etc. Proiectarea acestei categorii de populaţie se face diferenţiat: pentru învăţămîntul de cultură generală, pentru învăţămîntul mediu şi învăţămîntul superior. Cel mai simplu este calculul populaţiei de vîrstă şcolară pe fiecare an din perioada de perspectivă şi al populaţiei şcolare la nivelul elementar. în primul caz, se pune problema de a prelua, an de an, numărul persoanelor supravieţuitoare la vîrstă care reprezintă vîrstă minimă de frecventare a şcolii obligatorii (vîrstă de 6 ani). Pentru şcoala generală obligatorie, ratele (indicii) de şcolaritate (calculate ca raport dintre numărul elevilor de vîrstă x şi numărul total al populaţiei de vîrstă x) teoretic trebuie să fie egale cu 100, de aceea nici la această categorie de populaţie nu se pun probleme deosebite. Pentru celelalte grade de învăţămînt, proiectarea numărului populaţiei se face în mod asemănător cu proiectarea populaţiei active, prin aplicarea la numărul proiectat al populaţiei de vîrstă respectivă, a ratelor de şcolaritate determinate pentru o perioadă trecută sau la un recensămînt mai apropiat. Trebuie luat în considerare şi faptul că legislaţia şi planificarea învăţământului pentru perioada de perspectivă pot să determine schimbări esenţiale, cum ar fi prelungirea duratei de şcolarizare, reorganizarea învăţămîntului mediu şi profesional. în ce priveşte proiectarea populaţiei după nivelul de instruire, se poate proceda prin extrapolarea tendinţelor observate în trecut şi prin introducerea corectivelor rezultînd din măsurile ce vor fi luate în viitor în strategia educaţională. Proiectarea numărului gospodăriilor şi familiilor. Necesităţile planificării sociale şi economice care reclamă proiectări ale numărului gospodăriilor şi familiilor (nucleelor familiale) sînt variate. Asemenea proiectări se fac de obicei după criteriul „capului de familie sau gospodărie" (headship-rate method), deter-, minîndu-se familiile sau gospodăriile după numărul membrilor: 1, 2, 3, ... mai multe persoane. De obicei aceste proiectări se fac şi după starea civilă. Procedeul de calcul este relativ simplu: se determină raportul dintre numărul gospodăriilor şi populaţia totală în trecut, considerîndu-se apoi acest raport ca fiind constant. Este necesar, evident, să se dea o definiţie riguroasă noţiunii de gospodărie şi familie. Rata „headship" se calculează astfel: Piik 351 în care: Rh = rata „headship" C — numărul capilor de familie P = numărul populaţiei i = sexul j — vîrstă k = starea civilă Mărimea medie a gospodăriei se determină după formula: P în care: g = mărimea medie a gospodăriei P = numărul populaţiei C = numărul capilor de gospodărie Structura gospodăriilor după numărul de membri se poate determina cu ajutorul distribuţiei Poisson. întreaga operaţie de proiectare a numărului de gospodării se desfăşoară astfel: — se calculează ratele „headship" pentru populaţia masculină şi feminină separat, iar în cadrul acestora, după starea civilă, după formula arătată, putîndu-se folosi tabelul de mai jos (pentru populaţia căsătorită): Persoane de sex masculin căsătorite Rata „headship" Grupa de Total din care: vîrstă capi de familie (A) (i) (2) (3) — se aplică ratele „headship" la numărul populaţiei masculine (feminine), după starea civilă, proiectate pentru perioada de perspectivă. Grupa de Rata Populaţia masculină Numărul capilor de vîrstă „headship" căsătorită în perioada gospodărie în perioada de perspectivă de perspectivă (A) (i) (2) (3) — se însumează numărul proiectat al gospodăriilor, pe sexe şi stare civilă, şi se obţine numărul total al gospodăriilor ca număr total al capilor de gospodărie. în practica demografică şi în literatura de specialitate sînt recomandate şi alte metode de proiectare a numărului de gospodării şi de familii. Acestea sînt principalele tipuri de proiectări demografice practicate în prezent mai ales în ţările dezvoltate care dispun de bune statistici demografice. Caracteristic pentru perioada modernă a proiectărilor demografice este faptul că ele se efectuează pe scară tot mai largă cu ajutorul calculatoarelor electronice. 352 De asemenea, se acordă, o importanţă deosebită verificării executării proiectărilor demografice, după expirarea perioadei de perspectivă, şi identificării surselor de erori. în acelaşi context, se pune problema determinării funcţiei de cost în previziuni. 200. ISTORIC. Comparînd previziunile demografice cu cele economice, demograful francez Alfred Sauvy7, stabileşte o periodizare după care, în perioada „liberală" a economiei a predominat previziunea pe termen scurt, între cele două războaie mondiale s-au dezvoltat metodele Harvard şi ale „barometrului" economic, după 1925 previziunile demografice au evoluat pe linia transformării lor în „perspective" şi „proiectări", sporindu-şi caracterul ştiinţific şi precizia. Este adevărat, afirmă el, că în perioada 1925 — 1930 nu exista nici o legătură între „perspectivele demografice" şi „barometrele economice". Mult mai tîrziu, s-a realizat această legătură atît de caracteristică metodologiei moderne. Oricum, demografia are o mai mare tradiţie în domeniul previziunilor şi proiectărilor demografice, ca şi în cel general al estimaţiilor. Este suficientă şi semnificativă menţionarea lui Giovanni Baptista Riccioli, care, în 1661, a „estimat" populaţia globului („De verisimili hominum numero", Bologna), sau a lui Johann Peter Sussmilch, cu a sa estimaţie a populaţiei globului din anul 1741. Printre precursori poate fi amintit matematicianul Leonard Euler (1760), preocupat de ideea formulării unei legi de creştere a populaţiei. Cît priveşte metodele mai riguroase, începutul îl face matematicianul belgian Pierre Frangois Verhulst, primul care a formulat în 1838 curba logistică. Dacă facem abstracţie de aceste începuturi, caracterizate prin ipoteze de multe ori fanteziste, datorate şi lipsei unei baze statistice informaţionale, aceste încercări fac loc, în ultimele decenii ale sec. al XlX-lea şi în primele decenii ale sec. al XX-lea, unor calcule previzionale asupra numărului populaţiei, care s-au dovedit destul de exacte. în general, evoluţia metodologiei a urmat calea obişnuită: s-a început cu metode globale, determinîndu-se numărul populaţiei totale fără diferenţieri după diferite caracteristici, s-a continuat cu metode diferenţiate pe vîrste, sexe, cît şi după alte caracteristici (urban, rural, activă, familii etc.), ajungîndu-se astăzi la o mare varietate de metode de proiectări demografice. Desigur, în cursul evoluţiei, metodologia de calcul şi-a îmbogăţit şi perfecţionat continuu baza statistică informaţională. Printre primii care au contribuit la formularea metodei „componentelor" trebuie amintiţi Edwin Cannan 8, Arthur Lyon Bowley 9 şi Knut Wicksell10. Metoda este adoptată în S.U.A. în 1930, apoi în Japonia şi în alte ţări, devenind astăzi metoda principală în proiectările demografice. Din aceeaşi perioadă trebuie de asemenea menţionată redescoperirea curbei logistice şi aplicarea ei, ca metodă globală, la calculul populaţiei Statelor Unite de către Raymond Pearl şi Lowell Reed11. Urmează apoi calculele lui Alfred Sauvy 12, Pascal Kidder Whelpton13, ale grupului de demografi americani Frank Notestein, Irene Taeuber, D. Kirk, Ansley Coaie şi Clyde Kiser14. Adevărata înflorire a metodologiei are loc în perioada următoare celui de-al doilea război mondial, cînd se perfecţionează metodologiile naţionale ale proiectărilor demografice; nu există astăzi ţară dezvoltată care să nu efectueze calcule de perspectivă cu metode din cele mai rafinate. De asemenea, prin grija ONU s-au elaborat manuale cu metodele proiectărilor demografice16 şi s-au efectuat proiectări demografice pentru populaţia mondială, pe marile 353 regiuni ale lumii şi pe ţări. Folosirea calculatoarelor electronice a contribuit mult la progresul general al metodelor de previziune şi proiectări demografice, în afară de aceasta, diferitele organizaţii internaţionale cum ar fi A.E.L.S., O.C.D.E., au întreprins calcule de perspectivă pentru populaţia statelor membre. 201. Proiectări demografice ONU şi proiectări naţionale. Dezvoltarea metodelor de proiectare demografică a populaţiei unor regiuni ale lumii şi a întregului glob se datorează eforturilor ONU. îmbunătăţirea statisticilor demografice naţionale, elaborarea unor instrumente perfecţionate cum sînt tabelele-tip de mortalitate ONU, modelul populaţiilor stabile etc. au creat condiţii ce au favorizat asemenea proiectări la scară internaţională. Pînă în prezent au fost efectuate cinci proiectări demografice ale populaţiei globului de către ONU în anii 1952, 1954, 1958, 1963 şi 1968, următoarea se va face pe baza recensămîntului din 1970. în afară de acestea, există proiectări demografice ONU pentru unele regiuni mai restrînse sau chiar pentru unele ţări în curs de dezvoltare. De asemenea, există astăzi numeroase proiectări demografice naţionale, realizate cu metode perfecţionate, prin folosirea simulării electronice, în literatura din România există cîteva proiectări demografice generale22, o perspectivă condiţională 28, o prognoză pentru populaţia urbană 24, o proiectare pentru populaţia municipiului Bucureşti26. Proiectarea oficială a populaţiei României pentru orizontul 1990 este publicată în lucrarea monografică apărută în cinstea Conferinţei mondiale a populaţiei2#. Numărul populaţiei proiectate este de 22 418 000 în 1980 şi 25 000 000 în anul 1990. Principalii indicatori sînt următorii: 1970-1975 1975-1980 1980-1985 1985-1990 1 Creşterea medie anuală a popu¬ laţiei (%) 1,0 1,1 1,1 1.0 2 N atalitatea^/oo) 19,3 20,9 21,1 20,4 3 Mortalitatea generală (“/„o) 10,2 10,2 10,1 10,0 4 Rată brută de reproducere 1,27 1,36 1,44 1,42 5 Ratele de fertilitate 15 --- 19 ani 59,1 66,5 20-24 „ 184,3 204,8 25-29 „ 138,4 155,0 30-34 „ 85,6 94,6 35-39 „ 43,2 48,6 40 - 44 „ 12,4 13,2 45-49 „ 0,9 0,9 Pentru anul 2000 numărul populaţiei României este stabilit la 30 000 000 de locuitori. 354 BIBLIOGRAFIE 1. VI. TREBICI, Prognoză,previziune, proiectare. în: „Probleme economice", 2, 1972. 2. ONU. Manuel III: Methodes de projections demographiques par sexe et par âge. în „Etudes demographiques", 25, New York, 1957 (cuprinde şi tabelele tip de mortalitate). 3. ONU. Methods of Estimaiing Total Population for Current Dates. Manual I. „Population studies", 10, New York, 1952. 4. ONU. Manuel IV : Methodes permettant d’estimer les mesures demographiques fondamentales ă partir de donnees incompletes. „Etudes demographiques", 42, New York, 1969. — Manuel V: Methodes de projection de la population active. „Etudes demographiques", 46, New York, 1970. Manue VI: Methodes de mesure de la migration interne. „Etudes demographique", 47, New York, 1971. 5. L. TABAH. Representation matricielle de perspectives de population active. în: „Population", 3, 1968. 6. W. L. WIDEN. Methodology in population projection. A method study applied to conditions in Sweden, Gothenburg, 1969. 7. A. SAUVY. De la prevision demographique ă la prevision economique. în: „Population", 1, 1959. 8. E. CANNAN. The Probdbility of Cessation of the Growth of Population in England and Wales during the Next Century. în „Economic Journal", dec. 1895 şi E. CANNAN, The Changed Outlook in Regard to Population, 1831 — 1931. în „Economic Journal", dec. 1931; citat de J. V. GRAUMAN în Congrhs Mondial de la Population, 1965, voi. III, New York, 1968, p. 81. 9. A. L. BOWLEY. Births and Population in Great Britain. în „Economic Journal", 34, 1924 şi Estimates of the Working Population of Certain Countries in: 1931 and 1941. Geneve, Soci£t£ des Nations, 1926. 10. S. WICKSELL. Sveriges framtida befolking under olika fdrutsăttningar, „Ekonomisk tidskrift", 1926. 11. R. PEARL şi J. L. REED. On the Rate of Growth of the Population of the United States since 1790 and its Mathematical Representation. în „Proceedings of the National Academy of Sciences", 6, nr. 6, 1920. 12. A. SAUVY. Calculs demographiques sur la population frangaise jusqu’en 1970. în „Journal de la SociJt^ de Statistique de Paris", 7—9, 1932. 13. P. K. WHELPTON. Population of the United States 1925—1975. în „The American Journal of Sociology", 34, no. 2, 1928 şi An Empirical Method of Calculating Future Population. în „Journal of American Statistical Association", 31, 1936. 14. F. NOTESTEIN, I.B. TAEUBER, D. KIRK, A. J. COALE şi C. V. KISER. The Future Population of Europa and the Soviet Union, Geneve, Societ£ des Nations, 1944. 15. ONU. Manuels sur les mithodes d’estimation de la population (I—VII), New York, 1952-1973. 16. OECD. Uivolution demographique de 1965 ă 1976 en Europe Occidentale et aux Etats Unis, Paris, 1961. 17. ONU. Bulletin demographique nr. 1: Etude d’ensemble de Vaccroissement de la population mondiale dans le passi et dans Vavenir, 1952. 355 18. ONU. Division de la population: Donnees gener ales pour Vestimation des chiffres futures de population pour la periode de 1950 ă 1980, par rigions mondiales, Compte rendus du Congres mondial de la population, 1954, voi. III. 19. ONU. Accroissement de la population mondiale dans Vavenir. Projections de la population, des grandes rigions du monde pour Vannee 2000 et de la population de chaque pays pour Vannee 1975, New York, 1958. 20. ONU. Les perspectives d’avenir de la population mondiale, evaluees en 1963. Projections de la population des grandes rigions du mortde jusqu’â Van 2000 et la population de chaque pays jusqu’ă 1980, New York, 1965 (ediţia engleză 1964, 316 p.). 21. ONU. World Population Prospects. As assessed in 1968. „Population Studies**, 53, New York, 1973. 22. VI. TREBICI, I. MEASNICOV, L. CURTA, V. SORA, D. GÎNDAC. Populaţia de perspectivă. Metode de calcul. în: „Studii şi cercetări de calcul economic şi cibernetică", 12, 1967. 23. V. GHEŢĂU. O perspectivă condiţională a populaţiei României în tirmă-toarele decenii. Metodă. Rezultate. în: „Revista de statistică", 3, 1973. 24. VI. TREBICI. Reflecţii demografice în legătură cu prognoza populaţiei urbane. în: „Arhitectura", 3 — 4 (136), 1972. 25. V. POPESCU, I. PREDA. Consideraţii privind unele metode de proiec-tare a populaţiei Municipiului Bucureşti. în: „Revista de statistică", 2, 1973. 26. Populaţia României. Seria CICRED, Bucureşti, 1974 (Cap. VI. Proiec-tarea populaţiei şi Anexei). 27. ONU. The Determinants and Consequences of Population Trends. New Summary of Findings on Interaction of Demographie, Economic and Social Factors. în: „Population Studies", no. 50, voi. I, New York, 1973. (Cap. Demographie Projections, p. 557—588). 28. ONU. Estimating Future School Enrolment in Developing Countries: A Manual of Methodology. în: „Population Studies", no. 40, New York, 1966. 29. ONU. Manual VII: Methods of Projecting Households and Families. în: „Population Studies", no. 54, New York, 1973. 30. ONU. General Principles for National Programmes of Population Projections as Aid to Development Planning. în: „Population Studies**, no. 38, New York, 1965 (p. 31 — 60 o bibliografie detaliată). 31. ONU. Congres mondial de la population, 1965. Volume III: Projections. Mesure des tendances demographiques, New York, 1968, 462 p. 32. B.I.T. International Labour Office, Methodology of Manpower Forecast-ing. United Nations Conference on the Application of Science and Tech-nology for the Benefit of the Less Developed Areas. 33. UNESCO, E. G. JACOBY. Methods of School Enrolment Projection. „Educaţional Studies and documents", no. 32, 1959. 34. J. V. GRAUMAN. Population Estimates and Projections: în: Ph. HAU SER and O. D. DUNCAN. The Study of Population. An Inventory and Ap-praisal, Chicago, 1959. 35. L. HENRY. Perspectives demographiques, Paris, Editions de l’I.N.E.D., 1964, p. 79. 36. A. J. JAFFE. Population Estimates. în: Handbook of Statistical Methods for Demographers, Washington, 1951. 356 37. R. PRESSAT. Analiza demografică, Bucureşti, 1974 (Partea IV, Cap. 15. Perspectivele populaţiei). 38. W. S. THOMPSON, P. WHELPTON, Estimates of Future Population of the United States, 1940—2000, U. S. National Resources Planning Board, 1943. 39. H. S. SHRYOCK, J. S. SIEGEL. The Methods and Materials of Demography, voi. 2. (Cap. 24. Population Projections). 40. I.N.S.E.E. Perspectives d’Svolution de la population de la France. Population totale, population active et scolaire, menages. în: Etudes statistiques pour la France, Les Collections de L'I.N.S.E.E., marş, 1970. 41. Royal Commission on Population. Papers. Voi. II. Reports and Selected Papers of the Statistics Committee, London, 1950. 42. I. HRISTACHE. Prognoza populaţiei R.S. România pînă în anul 1990. în: „Studii şi cercetări de calcul economic şi cibernetică economică", nr. 2, 1975. 43. M. ŢARCĂ. Introducere în prognoza demografică, Iaşi, 1974. 357 XIII. TEORII DESPRE POPULAŢIE ŞI POLITICA DEMOGRAFICĂ Definirea populaţiei ca sistem determină sfera demografiei ca ştiinţă: populaţia, ca sistem demografic în care intervin variabile precum numărul şi structura, natalitatea, mortalitatea şi nupţialitatea, este obiectul analizei demografice sau al demografiei în sens restrîns; ca sistem „intersectat" cu alte sisteme — economia, societatea — populaţia este obiectul demografiei în sens larg, al demografiei economice şi sociale. în această ultimă accepţie (vezi cap. I), demografia cuprinde şi teoriile despre populaţie şi politica populaţiei sau politica demografică. La elaborarea teoriilor despre populaţie participă deci mai multe ştiinţe, prioritate avînd demografia, economia şi sociologia. Expunerea teoriilor se face deci cu precădere de pe poziţia acestor ştiinţe, existînd teorii demograficer2, teorii sociologice 3, teorii economice4 a căror cuprinzătoare prezentare este realizată într-un studiu ONU5. Concepţia marxistă în domeniul teoriilor despre populaţie este expusă în lucrările lui B. I. Smulevici6 şi D. Khalatbari7. O inventariere a teoriilor moderne se găseşte într-un studiu al lui VI. Trebici 8. Evoluţia recentă a populaţiei mai ales în ţările în curs de dezvoltare, deteriorarea echilibrului populaţiei — resurse, populaţie — mediu ambiant, au generat o amplă literatură consacrată teoriilor despre populaţie, în care figurează un număr mare de demografi, sociologi, economişti, biologi şi ecologi, ca: Adolphe Landry, Alfred Sauvy, Kingsley Davis, Philip M. Hauser, W.A. Lewis, Gaston Bouthoul, Simon Kuznets, Colin Clark, E. E. Hagen, J. Stassart, Carlo M. Cipolla, Warren S. Thompson, Henri Semp6, David Glass, W.E. Moore, Livio Livi, Francesco Vito, S.H. Coontz, J. J. Spengler, W. Petersen, J. Huxley, Paul Ehrlich. 100. Teorie (doctrină) a populaţiei (engl. population theory, fr. theorie de la population sau theorie demographique, rus. teoria narodonaselenia, span. teoria demografica sau teoria de la poblaciân, germ. Bevolkerungstheorie, ital. teoria della popolazione, interi, theoria demographie sau doctrina demogra-phic), ansamblu de cunoştinţe prin care se încearcă să se explice evoluţia populaţiei, procesele demografice, cu ajutorul factorilor biologici, sociali, economici şi culturali, avînd în centrul atenţiei raportul dintre populaţie şi resurse, dintre populaţie şi producţia mijloacelor de subsistenţâ. într-o clasificare foarte generală, teoriile despre populaţie pot fi împărţite în mal-thusiene şi antimalthusiene. După B. I. Smulevici6 teoriile despre populaţie pot fi împărţite în: 1) teorii care consideră creşterea populaţiei drept factor al mizeriei, şomajului şi războiului (malthusianismul şi variantele sale); 2) teorii naturaliste, psihologice şi eclectice; 3) teorii sociologice, biologiste şi antropologice. După P. A. Sorokin8, teoriile sociologice despre populaţie se pot grupa astfel: şcoala bio-organicistă, şcoala antroporasială, şcoala sociologică, şcoala economică; cele strict demografice se diferenţiază după modul în care interpretează numărul şi densitatea populaţiei în raport cu migraţia, revoluţia, războiul, progresul economic, organizarea socială, insti- tuţiile politice şi sociale. J. A. Schumpeter4 le clasifică în: teorii populaţio-niste, malthusiene, teoria bunăstării, şcolile biologiste. Studiul ONU5 le împarte în: teoria lui Malthus, teoria lui Marx, teoria şcolii clasice şi neoclasice economice, teoriile matematice, biologice şi sociologice, teorii optimaliste, teoria tranziţiei demografice. După demograful american Warren S. Thompson9 teoriile se împart în: 1) doctrina lui Malthus; 2) teorii naturaliste despre creşterea populaţiei; 3) teorii sociale despre creşterea populaţiei. Sydney H. Coontz10 este autorul unei alte clasificări a teoriilor: biologice, după care legea care reglementează creşterea populaţiei este aceeaşi ca la plante şi animale; culturale, după care schimbările demografice sînt legate de schimbările caracteristicilor mentale ale umanităţii şi economice, după care factorul economic este cel mai important factor al schimbărilor demografice. în ciuda marii diversităţi a teoriilor despre populaţie ele se pot reduce la două tipuri fundamentale: teorii care consideră creşterea populaţiei ca factor al creşterii economice şi cele ce consideră creşterea populaţiei ca obstacol al creşterii economice şi al ridicării nivelului de trai. Teoriile despre populaţie inspiră, la rîndul lor, politicile populaţiei sau politicile demografice. Se consideră în mod unanim că apariţia lucrării lui Malthus „Essay on the Principie of Population" (1798) marchează o cotitură în istoria interpretării problemei populaţiei şi, în ciuda caracterului său apologetic şi neştiinţific, ea a generat un mare interes pentru studierea raportului dintre populaţie şi economie. 101. Teoria malthusiană a populaţiei (malthusianism) (engl. malthusian population theory, fr. theorie malthusienne de la population, rus. maltuzianskaia teoria narodonaselenia, span. teoria maltusiana de la poblaciân, germ. Mdlthu-sische Bevdlkerungstheorie, ital. teoria malthusiana della popolazione, interi. theoria malthusian del population), teorie despre populaţie întemeiată de Malthus, potrivit căreia populaţia ar creşte în progresie geometrică, iar masa mijloacelor de subsistenţă în progresie aritmetică; dezechilibrul creat ar face necesară intervenţia obstacolelor represive pentru reglementarea raportului dintre populaţie şi mijloacele de subsistenţă. Mijloacele de subsistenţă cresc deci: 1; 2; 3; 4; 5: 6; 7; 8; 9;..., 13 etc., iar numărul populaţiei: 1; 2; 4; 8; 16; 32; 64; 128; 256; ..., 4 096. Numărul populaţiei se dublează la 25 ani. Concepţia lui Malthus poate fi rezumată astfel: 1. Numărul populaţiei este în mod necesar limitat de mijloacele de subsistenţă. 2. Numărul populaţiei creşte în mod invariabil acolo unde mijloacele de subsistenţă cresc, cu excepţia cazului cînd această creştere a populaţiei este împiedicată de anumite obstacole puternice şi manifeste. 3. Aceste obstacole şi, în general, cele care reprimă forţa de sporire a numărului populaţiei şi care fac să se menţină efectele ei la acelaşi nivel cu mijloacele de subsistenţă, pot fi concretizate în „reţinere morală, viciu şi suferinţă". Ideea fundamentală a lui Malthus este „reţinerea morală", sub forma amînării căsătoriei, a abstinenţei în căsătorie care să împiedice înmulţirea populaţiei. Doctrină apologetică şi reacţionară a suprapopulaţiei absolute din capitalism, t.m.p. încearcă să deplaseze cauza mizeriei maselor populare din capitalism în sfera factorilor naturali, ignorînd determinarea social-istorică a sărăciei şi mişcării populaţiei. De la apariţie pînă în prezent, ea a generat polemici şi critici. Cea mai cuprinzătoare critică ştiinţifică a teoriei lui Malthus a fost făcută de Marx. 359 102. Obstacole represive (malthusiene) (engl. positive checks sau Malthusian checks, fr. obstacles represifs sau malthusiens, rus. razruşitelnie prepiatstvia, span. obstdculos represivos sau maltusianos, germ. repressive Hemmungen, ital. ostacoli repressivi, interi, obstaculos repressive), obstacole care se opun creşterii populaţiei şi o readuc în echilibru cu masa mijloacelor de subsis-tenţă (foamete, epidemii şi războaie). 103. Obstacole preventive (engl. preventive checks, fr. obstacles preventifs, rus. predupreditelnie prepiatstvia, span. obstdculos preventivos, germ. preventive Hemmungen, ital. ostacoli preventivi, interi, obstdculos malthusian), obstacole care pot frîna creşterea naturală a populaţiei şi care se reduce — după Malthus — la reţinerea morală (amînarea căsătoriei şi abstinenţă în căsătorie). 104. Neomalthusianism (engl. Neo-Malthusianism, fr. neomalthusianisme, rus. neomaltuzianstvo, span. neomaltusianismo, germ. Neomaltliusianismus, ital. neomalthusianesimo, interi, neomalthusianismo), doctrină burgheză contemporană, profund reacţionară, inspirată din tezele lui Malthus privind raportul dintre dinamica populaţiei şi cea a mijloacelor de subsistenţă. Considerînd creşterea populaţiei drept cauză a sărăciei şi mizeriei, n. preconizează — în vederea asigurării echilibrului între cele două procese — limitarea creşterii populaţiei (îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare) prin diferite mijloace printre care războaiele. Printre susţinătorii diferitelor variante ale n. se numără: Margaret Sânger, R. Cook, W. Cook, W. Vogt, J. Huxley ş.a. 105. Presiune demografică (engl. population pressure, fr.pressiondimographiquet rus. demograficeskoie davlenie, span. presion de la poblacion sau presion demografica, germ. Bevdlkerungsdruck, ital. pressione demografica, interi, pression demographie), presiune din partea unei populaţii mai mari asupra unei mase mai mici de resurse sau de mijloace de subsistenţă; noţiune de inspiraţie malthusiană care nu este însă cuantificată. 106. Suprapopulaţie (engl. over-population, fr. surpeuplement, rus. perenaselenie, span. super-poblacion, germ. JJberbevolkerung, ital. sovrappopolazione, interi. superpopulation), excedent al populaţiei în raport cu teritoriul, resursele sau mijloacele de subsistenţă. Noţiune de inspiraţie malthusiană. Teoria marxistă nu recunoaşte decît suprapopulaţia relativă ca excedent al populaţiei muncitoreşti în raport cu necesităţile de forţă de muncă ale capitalului. 107. Teoria marxistă a populaţiei (engl. Marxian population theory, fr. thiorie marxiste de la population, rus. marksistskaia teoria narodonaselenia), teorie cîfespre populaţie, potrivit căreia acumularea capitalistă produce suprapopulaţie relativă şi fiecare mod de producţie are propria sa lege a populaţiei, formulată astfel: „Odată cu acumularea capitalului, pe care ea însăşi o produce, populaţia muncitorească produce deci în proporţie mereu crescîndă mijloacele pentru propria sa transformare în suprapopulaţie relativă. Este aceasta o lege a populaţiei, caracteristică modului de producţie capitalist, aşa cum de fapt, orice mod de producţie istoric are legile sale de populaţie, istoriceşte valabile. O lege abstractă a populaţiei nu există decît pentru plante şi animale, în măsura în care omul nu intervine cu factorii săi de ordin istoric"u. Raportul dialectic dintre suprapopulaţie şi modul de producţie 360 capitalist este următorul: suprapopulaţia este produsul necesar al acumulării, ea devine condiţia de existenţă a modului de producţie capitalist, formînd armata industrială de rezervă a capitalului. Legea populaţiei, ca lege obiectivă a modului de producţie capitalist, determină bazele existenţei, menţinerii şi reproducţiei clasei muncitoare. Suprapopulaţia relativă în capitalism există în forme variate: flotantă, cuprinzînd muncitorii care pierd lucrul pe o anumită durată de timp din cauza restrîngerii producţiei, introducerii de noi maşini, închiderii întreprinderilor; latentă, cuprinzînd populaţia agricolă care şi-a pierdut gospodăriile dar nu-şi găseşte ocupaţii neagricole; stagnantă, populaţie ce se formează din lucrători la domiciliu. Din punctul de vedere al raportului dintre suprapopulaţia relativă şi fenomenele demografice, Marx stabileşte următoarea legitate: „...nu numai masa naşterilor şi a deceselor, dar şi mărimea absolută a familiilor stă în raport invers cu mărimea salariului, deci cu masa mijloacelor de subsistenţă de care dispun diferite categorii de muncitori" 12. Această teză are o mare importanţă pentru înţelegerea fenomenelor demografice şi a factorilor care le influenţează, subliniindu-se prioritatea factorului economic în raport cu tendinţele demografice: creşterea nivelului de trai, pe baza dezvoltării economice, determină scăderea mortalităţii şi a natalităţii ca şi reducerea dimensiunii familiei, aşa-numitul proces de nuclearizare a familiei. în lucrările lui Marx, ca şi ale lui Engels şi Lenin este cuprinsă analiza critică ştiinţifică a teoriei lui Malthus. De mare importanţă teoretică şi practică este ideea lui Engels, în legătură cu modul în care va fi înţeleasă problema populaţiei în socialism: „Dacă cîndva societatea comunistă va fi nevoită să reglementeze producţia oamenilor aşa cum ea va reglementa în acel timp producţia lucrurilor, atunci tocmai ea şi numai ea este aceea care va putea să îndeplinească acest lucru fără dificultăţi"lS. De asemenea, K. Kautski14 arată că fiecare societate, fiecare clasă, fiecare naţiune are condiţiile sale specifice în care se desfăşoară natalitatea şi creşterea populaţiei, societatea socialistă va fi în măsură să rezolve eficient şi echitabil problema populaţiei. Importantă este teza lui Kautski cu privire la raportul dintre munca femeilor — accesul lor la educaţie, la munca socială — şi fertilitate: „Istoria fertilităţii umane este istoria muncii femeilor", teză larg acceptată în demografia modernă. 108. Revoluţie demografică (engl. demographie revolution şi vital revolution, fr. rivolution dimographique, rus. demograficeskaia revoliuţia, span. revolucion demogrăfica şi revoluciân vital, germ. demographische Revolution, ital. rivolu-zione demografica, interi, revolution demographie), proces demografic, constatat la populaţiile ţărilor astăzi dezvoltate din Europa, S.U.A., Canada etc., la sfîrşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XlX-lea, avînd ca trăsătură scăderea mortalităţii, urmată de scăderea natalităţii; uneori mişcarea a fost concomitentă. în intervalul ce separă scăderea mortalităţii de începutul scăderii natalităţii are loc o creştere rapidă a populaţiei, care, la ţările amintite, a fost însă de scurtă durată şi s-a convertit în ritmuri moderate ale creşterii demografice. Termenul — se pare — a fost folosit pentru prima dată de demograful francez Adolphe Landry16, după care există trei regimuri demografice: regimul primitiv, intermediar şi contemporan. în primul, mijloacele de subsistenţă limitează creşterea populaţiei; ratele de natalitate şi mortalitate se află la un nivel ridicat; în regimul intermediar sau de tranziţie, mortalitatea scade, urmată de scăderea fertilităţii; perioada a treia corespunde 361 unui echilibru între fertilitate şi mortalitate, cînd factorii psihologici influenţează creşterea nivelului de trai în cadrul familiilor. Procesul este atribuit industrializării, urbanizării, progresului economic şi social, accesului larg al femeii la învăţămînt şi la producţia socială, progreselor asistenţei sanitare, atestînd efectul determinant al factorilor social-economici asupra fenomenelor demografice. R.d. are particularităţi de la o ţară la alta, de la o epocă la alta, se desfăşoară cu intensităţi diferite şi are durate diferite. Termenul de r.d. este astăzi înlocuit cu cel de tranziţie demografică. 109. Explozie demografică (engl. population explosiont fr. explosion demographique), proces demografic modern, caracteristic populaţiei ţărilor în curs de dezvoltare, constînd din accelerarea foarte rapidă a ritmurilor de creştere a populaţiei, ca urmare a scăderii bruşte a mortalităţii şi menţinerii fertilităţii la nivelele anterioare. Termenul a fost introdus de demograful american Robert C. Cook în 1953; în 1954 el a lansat expresia de „bombă a populaţiei" (population bomb), preluat şi de P. Ehrlich şi alţi demografi de tendinţă neomalthusiană extremă. Expresia este întărită de reprezentarea grafică a creşterii populaţiei mondiale în perioada 1850—2000. (Fig. 49. Numărul populaţiei mondiale pe continente în perioada 1850—2000). Accelerarea ritmurilor de creştere a populaţiei mondiale se vede din tabelul de mai jos; 362 Anii Populaţia Ritmul mediu Perioada de dublare (milioane) anual de creştere a populaţiei cu (%) ritmul respectiv (ani) 1 2 3 4 înaintea erei noastre: 7000-6000 5- 10 --- --- Era noastră: --- --- 1 200-400 --- --- 1650 470-545 --- --- 1750 629-961 0,4 173 1800 813-1125 0,4 173 1850 1128-1402 0,5 139 1900 1550-1762 0,5 139 1950 2486 0,8 86 1960 2982 1,8 38 1965 3289 2,0 j 35 1970 3632 2,0 35 1974 3900 2,0 ! ! 35 E.d. constituie obiectul a numeroase teorii despre populaţie, al atenţie guvernelor naţionale şi ONU. Se propun diferite soluţii de politică demografică. 110. Tranziţie demografică (engl. demographie transition, fr. transition demo-graphique, rus. perehodnîi period estestvennogo dvijenia naselenia, span. crecimiento transitorio, germ. ubergehende Zunahme, ital. transizione demografica, interi, accrescimento transitori), termen sinonim cu revoluţia demografică; se foloseşte cu precădere pentru a desemna o singură fază, aceea în care scăderea mortalităţii începe să fie urmată de scăderea natalităţii; în intervalul intermediar are loc creşterea rapidă a populaţiei. Noţiune introdusă şi examinată sumar de W. Thompson şi dezvoltată de F. W. Notestein. O reprezentare intuitivă a fazelor acestui proces este redată în graficul 50. NAŞTERI SI DECESE LA 1000 LOCUITORI PROCES PERIOADA PROCESE DEMOGRAFICE INDUSTRIAL DE ÎN TARILE INDUSTRIALE INCIPIENT TRANZIŢIE ' AVANSATE Fig. 50. — Tranziţia demografică 363 T.d. a constituit obiectul a numeroase teorii. Printre cele mai vechi se numără teoria lui C.P. Blacker16, după care o populaţie parcurge cinci stadii: 1) stadiul staţionar, cu rate înalte ale natalităţii şi mortalităţii; 2) stadiul de expansiune incipientă, cu rate ridicate de natalitate şi mortalitate, dar mortalitatea se înscrie într-o tendinţă de scădere; 3) stadiul de expansiune finală, cînd natalitatea scade paralel cu mortalitatea, dar aceasta se reduce mai rapid; 4) stadiul staţionar, cu rate scăzute de natalitate şi mortalitate; 5) stadiul declinului, cînd mortalitatea este scăzută, dar natalitatea este şi mai scăzută, creşterea naturală devenind negativă. Alte teorii sînt legate de numele lui F.W. Notestein, A. J. Coaie, M. Concepcion, Zd. Pavlik, S. Kuznets, H. Schubnell. 200. Politică demografică (politică a populaţiei) (engl. population policy, fr. politique demographique, rus. demograficeskaia politika, span. politica de la poblaciân, germ. Bevdlkerungspolitik, ital. politica della popolazione şi politica demografica, interi, politica demographie), sistem de măsuri şi de mijloace, adoptate de un stat, pentru a realiza obiective demografice cum sînt mărimea populaţiei şi ritmul de creştere, prin influenţarea fertilităţii şi mortalităţii populaţiei. Există numeroase definiţii ale p.d. în funcţie de modul în care este concepută populaţia: p.d. în sens restrîns urmăreşte să influenţeze variabilele demografice — număr, fertilitate, mortalitate, nupţiâlitate, structură demografică — şi, în final, ritmul creşterii demografice naţionale, accentul fiind pus pe fertilitate; p.d. în sens larg este îndreptată spre influenţarea, în sensul dorit, a caracteristicilor cantitative şi calitative ale populaţiei. în acest ultim sens, p.d. este sinonimă cu politica nivelului de trai şi chiar cu politica social-economică. Ar fi raţional să se facă distincţie între p.d., în accepţia sa restrînsă, şi politica populaţiei, în accepţia largă. După P. Eldrige17 „scopul principal (al politicii populaţiei) este de a controla mărimea populaţiei, dar se poate acorda atenţie şi influenţării compoziţiei ei şi distribuţiei sale geografice". în „Planul mondial de acţiune în domeniul populaţiei", document adoptat de Conferinţa mondială a populaţiei (Bucureşti, august 1974), s-au stabilit următoarele obiective ale politicii populaţiei: 1) creşterea populaţiei; 2) morbiditatea şi mortalitatea; 3) procrearea, constituirea familiei şi condiţia femeii; 4) repartiţia teritorială a populaţiei şi migraţia internă; 5) migraţia internaţională; 6) structura populaţiei. Este deosebit de important faptul că în viziunea ONU p.d. este considerată un atribut al suveranităţii naţionale, că ea face parte integrantă din politica dezvoltării social-economice şi că există o diversitate de politici demografice, ca urmare a diversităţii de situaţii demografice. De asemenea, de mare importanţă este teza după care soluţia problemei populaţiei rezidă în contextele social-economice, în schimbarea condiţiei populaţiei. 201. Politică demografică pronatalistă (populaţionistă) (engl. pro-natalist population policy, fr. politique nataliste de la population, rus. politika popu-liaţionizma, span. politica poblacionista, germ. populationistische Bevdlkerungspolitik, ital. politica demografica espansionistica, interi, politica demographie natalista), politică demografică avînd ca obiectiv creşterea numărului populaţiei prin influenţarea natalităţii şi a mortalităţii, în vederea împiedicării tendinţelor de depopulare. în acest scop se foloseşte o mare varietate de mijloace, cum sînt alocaţiile familiale, ajutoare pentru familiile numeroase, creşe, grădiniţe, servicii speciale, fiscalitate etc. Politica demografică din 364 România are un caracter pronatalist. In Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism se prevede: „Acordarea unei atenţii tot mai mari întăririi familiei — nucleul de bază al societăţii — creşterii natalităţii şi menţinerii unei structuri corespunzătoare de vîrstă a populaţifei, asigurării vigorii şi tinereţii poporului nostru, îngrijirii şi educării copiilor, a tinerelor generaţii care reprezintă viitorul naţiunii noastre socialiste". 202. Politică demografică antinatalistă (malthusiană) (engl. antinatalist population policy, fr. politique demographique antinataliste sau malthusiennet rus. neomaltuzianskaia demograficeskaia politika, span. politica antinatalista de la poblaciân, germ. restriktive Bevolkerungspolitik, ital. politica demografica res-trizionistica, interi, politica demographie antinatalista), politică demografică îndreptată spre limitarea sau reducerea naşterilor. în acest scop se elaborează programe naţionale de limitare a naşterilor sau de control al populaţiei. Numeroase instituţii şi organizaţii internaţionale se ocupă de extinderea programului de limitare a naşterilor. 203. Populaţie optimă (engl. optimum population, fr. optimum de peuplement, rus. optimalnaia cislennost naselenia, span. poblaciân optima, germ. Bevdl-kerungsoptimum, ital. optimum di popolazione, interi, optimo de population), număr al populaţiei socotit optim pentru o ţară, în raport cu suprafaţa, resursele existente, gradul de dezvoltare etc. Constituie obiectul unor teorii demografice şi de asemenea poate fi adoptat ca obiectiv de politică a populaţiei. Printre precursorii acestei teorii se numără Platon, Thomas Morus, Botero, Machiavelli, Quesnay, Adam Smith. în perioada modernă, printre teoreticienii p.o. se numără englezul Edwin Cannan, suedezul Knut Wicksell şi germanul Paul Mombert. După Cannan, optimul populaţiei este reprezentat de acel număr al populaţiei care este în concordanţă cu creşterea producţiei pe un locuitor, fiind un concept dinamic. Wicksell consideră că optimul populaţiei se situează la acel punct în care avantajele pe care le creează diviziunea muncii, cooperarea, organizarea industrială şi alţi factori compensează exact scăderea productivităţii muncii pe care ar genera-o — în cazul creşterii populaţiei — diminuarea suprafeţei terenurilor şi resurselor naturale pe un locuitor. Cea mai completă formulare a teoriei optimului populaţiei se datorează lui Alfred Sauvy18. După el, între o populaţie maximă şi minimă se situează o p.o. — „aceea care asigură în modul cel mai satisfăcător realizarea unui obiectiv determinat" (I, p. 50). Obiectivele pot fi: nivelul de trai (obiectiv economic), viteza de creştere a nivelului de trai, ocuparea întregii populaţii în vîrstă de muncă, puterea, longevitatea, sănătatea, cultura, numărul locuitorilor etc. Cel mai important obiectiv este optimul economic. A. Sauvy pune accentul pe ritmul optim de creştere a populaţiei. în general în lucrările sale el demonstrează avantajele economice şi sociale ale unei populaţii în creştere, considerînd că valoarea oamenilor decide în mai mare măsură avantajele naturale, densitatea sau creşterea demografică. O variantă a teoriei p.o. poate fi considerată teoria populaţiei staţionare sau a ritmului zero de creştere a populaţiei, care a căpătat o largă răspîndire în ultimii ani. S-au examinat avantajele şi dezavantajele economice ale unei populaţii staţionare19. în prezent, această teorie este legată de teoria limitelor creşterii economice 20. Printre teoreticieni se numără F. W. Notestein21, T. Frejka22, A. J. Coaie, Norman B. Ryder şi alţii. După J. J. Spengler 23, 365 o populaţie staţionară ar realiza o serie de avantaje economice. Alţi demografi (A. Sauvy) consideră că populaţia staţionară ar crea o serie de dezavantaje: îmbătrînirea demografică, o receptivitate mai redusă la progres, o diviziune a muncii mai redusă. Populaţia staţionară a fost propusă ca obiectiv de politică demografică în S.U.A., în raportul Comisiei privind creşterea populaţiei şi viitorul american24. Preocupări similare există şi în alte ţări dezvoltate. După aprecierile specialiştilor ONU25, populaţia globului se va îndrepta, după cîteva decenii, spre stadiul de populaţie staţionară. în general, între momentul instalării ratei nete de creştere egală cu 1 şi cel al instalării ritmului zero de creştere a populaţiei, intervalul de timp este de 40—70 de ani. Trebuie făcută remarca finală că ONU acordă o mare importanţă problemei populaţiei transferînd accentul pe aspectele politicii populaţiei28, iar, în cadrul acesteia, pe cele legate de fertilitate şi planificare familială27. Conferinţa mondială a populaţiei de la Bucureşti a fost prima reuniune interguvernamentală în care tematica a fost consacrată în exclusivitate problemelor politicii populaţiei. BIBLIOGRAFIE 1. R. GONNARD. Histoire des doctrines de la population, Paris, 1923 (există o traducere spaniolă CELADE, 1969). 2. L. ELSTER. Bevdlkerungslehre und Bevdlkerungspolitik. în: Hand- worterbuch der Staatswissenschaften. Vierte, gânzlich umgearbeitete Auf-lage. Zweiter Band. Jena, 1924, p. 735—825. Foarte detaliat, conţine informaţii pînă în 1920. 3. P. A. SOROKIN, Contemporary Sociological Theories through the First Quarter of the Twentieth Century, New York, London, 1964 (în special cap. VII. Bio-social branch; Demographie School, p. 357 — 432 şi X. Sociologistic School: Economic Branch, p. 514 — 599). 4. J. A. SCHUMPETER. History of economic analysis, New York, 1966. 5. ONU. The Determinants and Consequences of Population Trends. New Summary of Findings on Interaction of Demographie, Economic and Social Factors. Volume I (Population Studies, no. 50), New York, 1973 (III. Population theory). 6. B. I. SMULEVICI. Kritika burjuaznîh teorii i politika narodonaselenia, Moscova, 1959. 7. D. KHALATBARI. Uberbevdlkerung in den Entwicklungsldndern. Ein Bei-trag zur marxistischen Bevdlkenmgstheorie. Akademie Verlag, Berlin, 1968. 8. VI. TREBICI. Teorii moderne despre populaţie. (I) şi (II). în: „Revista de statistică", 8 şi 10, 1970. 9. W. S. THOMPSON. Population Problems, New York, Toronto, London, 1953. 10. S. H. COONTZ. Population theories and their economic interpret ation, London, 1957. 11. K. MARX. Capitalul. Ed. II, Voi. I, p. 565-566. 12. Ibidem, p. 576. 13. K. MARX şi F. ENGELS. Opere. Voi. 35 (ed. rusă), Moscova, 1964, p. 124, citat în „Voprosi demografii", Kiev, 1968, p. 73. 14. K. KAUTSKI. înmulţire si dezvoltare în natură si societate, Bucureşti, 1946. 366 15. A. LANDRY. La revolution demographique. Etudes ct essais sur les problemes de la population, Paris, 1934. 16. C. P. BLACKER. Stages in Population Growth. în: „The Eugenics Re-view", voi. 39, no. 3, 1947. 17. P. ELDRIGE. Population policies. în: International Encyclopaedia of Social Sciences, 1968, voi. VIII, p. 381—382. 18. A. SAUVY. Theorie generale de la population. Voi. I. Economie et croissance. Voi. II. La vie des populations. Ed. IlI-a, Paris, 1963 şi 1966. 19. J. STASSART. Les avantages et les inconvenients economiques d’une population stationnaire, Haga, 1965. 20. D. L. MEADOWS ş.a. The Limits to Growth. A Report for the Club of Rome’s Project on the Predicament of Mankind, New York, 1972, p. 205. 21. F. W. NOTESTEIN. Zero Population Growth, în: „Population Index", October-December 1970, Voi. 36, no. 4, p. 444—465. 22. T. FREJKA. Reflections on the Demographie Conditions Needed to Establish a U.S. Stationary Population Growth. în: „Population Studies", November, 1968, voi. 22, no. 3, p. 379—397. 23. J. J. SPENGLER. Economic Growth in a Stationary Population. The Population Reference Bureau. Washington, 1971 (P.R.B. Selection 38). 24. Population and American Future. The Report of the Commission on Population Growth and the American Future, Washington, 1972. 25. ONU. Population and Development in Perspective. World Population Prospects beyond the Year 2000 (E/CONF. 60/BP. 13/Add 1, 1973). 26. R. SYMONDS, M. CARDER, The United Nations and the Population Question. A Population Council Book, New York, 1973. 27. ONU. Mesures, politiques et programmes affectant la fecondite, consideres plus particulierement du point de vue des programmes nationaux de plani-fication de la familie. („Etudes demographiques", no. 51), New York, 1973. 28. C. V. BĂLOIU. Caracteristicile esenţiale ale fenomenului creşterii economice. In „Buletin documentar al Comisiei Naţionale de Demografie"; 3,1974. 367 POLITICA DEMOGRAFICĂ ÎN REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Parte a politicii social-economice a statului român, politica demografică este concretizată într-un ansamblu de măsuri legislative, administrative, economice, sanitare, culturale care au drept scop influenţarea variabilelor cantitative şi calitative ale populaţiei, în conformitate cu obiectivele strategiei generale de dezvoltare a ţării şi de ridicare a nivelului material şi cultural al populaţiei, în următoarele direcţii: a) creşterea populaţiei, realizarea unui excedent natural care să satisfacă necesarul resurselor de muncă pentru obiectivele dezvoltării economice şt sociale; b) reducerea sistematică a morbidităţii şi mortalităţii, scăderea puternică a mortalităţii infantile, creşterea duratei medii de viaţă, îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei; c) stimularea creşterii natalităţii prin mijloace economice, educaţionale, sociale; d) consolidarea familiei, realizarea unui model de familie extinsă, în spi- ritul tradiţiei poporului român şi al intereselor dezvoltării sale în viitor, combaterea acţiunii factorilor negativi care afectează stabilitateâ familiei (divorţurilor etc.); ‘ e) emanciparea femeii, realizarea egalităţii de fapt în drepturi între femet şi bărbaţi, afirmarea plenară a femeii corespunzător statutului politic, social şr economic, conferit de legislaţia ţării; f) repartizarea optimă a resurselor de muncă pe teritoriul ţării, în cadrul politicii de repartizare raţională a forţelor de producţie, de sistematizare la nivel naţional a teritoriului şi de ridicare a regiunilor mai puţin dezvoltate; influenţarea prin mijloace economice a fluxurilor migratorii interne; g) dezvoltarea proporţională a oraşelor ţării, printr-o creştere mai accelerată a oraşelor mici şi mijlocii; h) realizarea, prin măsuri de lungă durată, menite să influenţeze fertilitatea, a unei structuri adecvate a populaţiei pe vîrste, în sensul reîntineririi populaţiei, menţinerii tinereţii şi vigorii poporului român; i) îmbunătăţirea continuă a structurilor sociale ale populaţiei, stimularea mobilităţii profesionale şi sociale, ridicarea nivelului educaţional al populaţiei. Privită numai la nivelul unui singur obiectiv—cel al stimulării natalităţii — politica demografică românească este pronatalistă; ea are însă un caracter complex, vizînd mai multe obiective, concertate între ele. Ca parte din politica generală a statului, politica demografică este expresia suveranităţii naţionale, ţine seama de nevoile curente şi de perspectivă ale naţiunii noastre socialiste. 369 Politica demografică în Republica Socialistă România, formulată expres în documente oficiale şi în legislaţie, se bazează pe evaluarea tendinţelor demografice, a structurilor social-economice ale populaţiei. Totodată, ea are în vedere realizarea unor obiective în domeniul populaţiei, integrate în sistemul obiectivelor generale ale dezvoltării economice şi sociale a ţării, prevăzute în prognoza pe termen lung şi în planurile cincinale şi anuale. Programul Partidului Comunist Român defineşte esenţa şi obiectivele politicii demografice în termenii următori: „Acordarea unei atenţii tot mai mari întăririi familiei — nucleul de bază al societăţii — creşterii natalităţii şi menţinerii unei structuri corespunzătoare -de vîrstă a populaţiei, asigurării vigorii şi tinereţii poporului nostru, îngrijirii şi educării copiilor, a tinerelor generaţii care reprezintă viitorul naţiunii noastre socialiste". Politica demografică din Republica Socialistă România se inspiră din principiile umanismului socialist, este integrată în politica creşterii sistematice a nivelului de trai material şi spiritual al întregului popor. în Raportul la cel de-al Xl-lea Congres al Partidului Comunist Român, tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia: „Scopul întregii noastre activităţi eco-nomico-sociale, ţelul suprem al politicii partidului nostru, esenţa misiunii sale istorice de transformare revoluţionară a societăţii şi de făurire a noii orînduiri ■este ridicarea nivelului de trai material şi spiritual al întregului popor, în concordanţă cu necesităţile fiziologice ştiinţific determinate şi cu cerinţele spirituale generate de progresul neîntrerupt al cunoaşterii umane"1. Formularea şi aplicarea măsurilor de politică demografică se bazează pe analiza ştiinţifică a tendinţelor demografice, a nivelului variabilelor demografice şi social-economice în trecut, are în vedere influenţarea lor activă în concordanţă cu idealurile şi obiectivele societăţii socialiste. Caracteristicile demografice ale populaţiei României în perioada antebelică au fost următoarele: o rată brută de mortalitate foarte ridicată: 20 de decese la 1000 de locuitori (1935—1939); o rată brută de natalitate de aproximativ 30 de născuţi-vii la 1 000 de locuitori (1935— 1939), cu o tendinţă de scădere, începută după primul război mondial; un spor natural relativ scăzut, din cauza mortalităţii ridicate, ceea ce a determinat un ritm mediu anual de creştere de aproximativ 1% anual; o speranţă de viaţă la naştere foarte redusă, de aproximativ 42 ani (1932), o rată de mortalitate infantilă din cele mai ridicate din Europa, de 179 de decese sub un an la 1 000 născuţi-vii (1938); o structură a populaţiei pe vîrste profund afectată de pierderile din primul război mondial la care s-au adăugat influenţele negative ale celui de-al doilea război mondial; un indice scăzut de urbanizare a populaţiei, de circa 21,4% (1930); o pondere foarte ridicată a populaţiei ocupate în sectorul primar (agricultură), cuprinzînd trei pătrimi din populaţia ocupată a ţării; o repartizare teritorială neuniformă a populaţiei totale şi a populaţiei urbane, ca urmare a unei repartizări neraţio-nale a forţelor de producţie pe cuprinsul ţării, un procent foarte ridicat al analfabetismului, cuprinzînd aproape 40% din populaţia în vîrstă de 7 ani şi peste (1930), în condiţiile unui nivel scăzut de dezvoltare a forţelor de producţie. în perioada următoare eliberării ţării de sub dominaţia fascistă politica •social-economică şi demografică a urmărit în mod consecvent ridicarea nivelului de trai al populaţiei, îmbunătăţirea sistematică a indicilor demografici cantitativi şi calitativi ai populaţiei prin măsuri economice, sociale, sanitare, cul- 370 turale, organizînd un ansamblu de instituţii şi punînd în practică o serie de măsuri adecvate fiecărui fenomen demografic. în primul rind, a fost organizată o amplă acţiune de reducere a morbidităţii şi mortalităţii populaţiei. Rezultatul acestei acţiuni a fost realizarea unei performanţe unice în istoria demografică: cu ajutorul unor strategii sanitare adecvate s-a reuşit ca în numai 7 ani (1947— 1954) să se reducă nivelul mortalităţii la jumătate, adică de la circa 19 decese la 1 000 locuitori la aproximativ 9 decese la o mie de locuitori. Cifra apare mai concludentă dacă se ţine seama de faptul că în România au fost necesare cinci decenii (1850— 1900) ca mortalitatea să fie redusă sub nivelul de 30 decese la 1 000 de locuitori şi încă trei decenii (1900— 1929) ca să fie redusă la nivelul de 20 de decese la 1 000 de locuitori, nivel care a rămas staţionar în deceniul 1930— 1940. Scăderea mortalităţii infantile a fost şi mai importantă: de la circa 180 de decese sub un an la 1 000 de născuţi-vii, în 1938, la 38°l00 în 1973 şi la 35°/o0 în 1974 — de peste cinci ori mai mică decît în 1938. Ca urmare a crescut durata medie de viaţă a populaţiei: de la aproximativ 42 ani în 1932, la circa 69 de ani în prezent, un spor de 27 de ani, care s-a realizat în principal în anii construcţiei socialiste. La aceasta au contribuit nu numai acţiunea directă a strategiei sanitare, aplicarea cuceririlor ştiinţei medicale, prin eradicarea unor boli, reducerea morbidităţii şi mortalităţii generale generate de anumite cauze de extindere în masă, ci şi îmbunătăţirea generală a condiţiilor de viaţă, a celor de muncă ale populaţiei precum şi ridicarea nivelului ei de cultură generală şi de cultură sanitară. Cealaltă compQnentă a evoluţiei populaţiei — natalitatea — a cunoscut şi ea influenţa nemijlocită a marilor schimbări social-economice. Procesul de industrializare a României a generat importante schimbări şi în mobilitatea socială, profesională şi teritorială a populaţiei, a fost însoţit de progrese rapide în urbanizarea ţării. Ridicarea nivelului cultural, prin aplicarea unei strategii educaţionale de mare anvergură, îmbunătăţirea asistenţei sanitare şi reducerea mortalităţii infantile, îmbunătăţirea continuă a statutului femeii, afirmarea tot mai amplă a rolului ei politic, social şi economic, au contribuit la o anumită scădere a natalităţii, continuînd tendinţa începută după primul război mondial. Această tendinţă s-a accelerat după 1957, fiind facilitată de liberalizarea avorturilor: în anul 1966 s-a ajuns la cel mai scăzut nivel al natalităţii, anume-14,3 născuţi-vii la 1 000 de locuitori. Începînd cu 1966 au fost preconizate-importante măsuri economice, sanitare, legislative, educative, pentru stimularea natalităţii şi consolidarea familiei, avînd ca rezultat creşterea natalităţii, reducerea divorţialităţii. în ultimii ani, nivelul natalităţii are tendinţa de a se stabiliza în jurul unei rate de 20 născuţi-vii la 1 000 de locuitori, iar al mortalităţii — la aproximativ 9 decese la 1 000 de locuitori. Sporul natural şi ritmul de creştere a populaţiei se realizează acum în condiţiile unui nivel coborît al mortalităţii populaţiei. Ritmul de creştere anuală a populaţiei de 1,3% dintre 1944—1957 a scăzut între 1958—1966 la 0,8%. şi, ca urmare a măsurilor menţionate, între 1969—1970 s-a ridicat la 1,3%. în 1974 a atins 1,1%, asigurîndu-se un spor natural de peste 200 000 persoane. Statul a pus în practică un ansamblu de măsuri cu caracter legislativ,, economic, social; instituţiile publice, fiecare în limitele competenţei sale, desfăşoară o activitate specifică pentru a contribui la realizarea obiectivelor politicii demografice şi ale consolidării familiei. Aceste măsuri vizează toate sec- venţele „ciclului de viaţă familială": căsătoria, naşterea copiilor, sănătatea mamei şi copilului, dezvoltarea copiilor şi educaţia lor, pregătirea lor pentru viaţa socială, crearea condiţiilor pentru integrarea lor economică şi socială, stabilitatea familiei, securitatea socială a acesteia. Un rol important în acest t sens îl au organizaţiile şi instituţiile obşteşti, opinia publică. Dreptul pozitiv, reglementările juridice şi administrative constituie numai i o parte din ansamblul măsurilor cu care statul realizează obiectivele sale în ; domeniul familiei şi al politicii demografice; accentul este pus pe măsurile cm j caracter economic, cultural, sanitar şi educaţional. Ideea centrală este aceea că influenţarea fertilităţii şi a familiei, ca proces de lungă durată, se realizează prin intermediul întregului context social şi economic. Cît priveşte dimensiunea familiei, obiectivul pe care-1 urmăreşte politica demografică — concomitent cu stimularea natalităţii — este realizarea unei familii de tip extins. Întrucît măsurile şi mijloacele folosite de stat pentru realizarea obiectivelor politicii demografice şi ale planificării familiei vizează planuri diferite şi antrenează un număr mare de instituţii, în România a fost creat, în 1971, un organism special — Comisia Naţională de Demografie — în ale cărei atribuţii intră studierea fenomenelor demografice şi formularea de propuneri către Consiliul de Stat cu privire la problemele ce interesează politica demografică a partidului şi statului. Comisia Naţională de Demografie urmăreşte aplicarea de către ministere, instituţii, organizaţii, a măsurilor privind problemele populaţiei. In activitatea sa — la care se adauga şi cea a comisiilor judeţene de demografie şi a Comisiei de demografie a municipiului Bucureşti — Conjisia Naţională de Demografie acordă o atenţie specială aplicării legislaţiei cu privire la familie, la copii, la statutul femeii, la stabilitatea familiei. Fiecare organ central, instituţie sau organizaţie are contingenţă cu problemele legate de familie sau de populaţie. Un rol deosebit îl au instituţiile centrale, precum: Comitetul de Stat al Planificării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei şi Invăţămîntului, Direcţia Centrală de Statistică; organizaţii obşteşti ca: Uniunea Tineretului Comunist, Consiliul Naţional al Femeilor şi altele sînt reprezentate în Comisia Naţională de Demografie. Dreptul pozitiv conţine reglementări care se referă la toate aspectele şi problemele legate de familie: căsătoria, naşterea copiilor, sănătatea mamei si a copilului, educaţia copiilor. In concepţia legislaţiei din România, familia este o instituţie avînd la bază căsătoria liber consimţită; desfacerea căsătoriei nu este admisă decît numai ca excepţie. Familia tînără se bucură de o atenţie particulară a statului; acte normative prevăd situaţii privilegiate pentru familiile tinere în ce priveşte acordarea de locuinţe, repartizarea în producţie, acordarea de burse şi alte măsuri. O gamă largă de măsuri legislative şi de instituţii au fost create pentru a asigura ajutorarea familiilor, protecţia mamei şi copilului, începînd cu perioada prenatală şi continuînd cu celelalte secvenţe ale vieţii familiale. ' în România, maternitatea este recunoscută ca funcţie socială şi se bucură de întreaga ocrotire a statului. Potrivit dispoziţiilor legale, ajutoarele de maternitate se acordă atît pentru sarcină şi lehuzie, cît şi pentru îngrijirea copilului bolnav. Angajatele (salariate) au concediu plătit pentru maternitate de 112 zile (52 zile înainte şi 60 zile după naştere); se acordă indemnizaţii speciale de naştere. Asistenţa medicală pentru mame şi copii este gratuită. Din totalul paturilor de asistenţă medicală un număr de 32 075 sînt afectate copiilor. Actele normative privind modul de funcţionare şi întreţinere a creşelor, căminelor de zi şi căminelor sezoniere prevăd o reţea de asemenea instituţii care, 372 în principal, sînt finanţate de stat şi de întreprinderi. Alte dispoziţii legale reglementează organizarea şi funcţionarea grădiniţelor de copii, ca unităţi de învăţămînt preşcolar, destinate să cuprindă întreaga populaţie de copii aflaţi la vîrstă respectivă. Alocaţiile familiale au fost instituite încă în anul 1950; alocaţiile de stat pentru copii se acordă progresiv după rangul copiilor şi după mărimea salariului tarifar. Cîteva cifre statistice arată extensiunea măsurilor de mai sus. Astfel, asistenţa sanitară la naştere a ajuns, în 1973, la aproape 95% din totalul naşterilor: în mediul urban la 99%, în cel rural la 92%. înainte de cel de-al doilea război mondial, cifra pentru mediul rural era mai mică de 1%. Dispoziţiile legale prevăd avantaje în ceea ce priveşte locuinţele pentru familii cu mulţi copii. Astfel, legea privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor între proprietari şi chiriaşi acordă prioritate familiilor cu mulţi copii, în timp ce alte acte normative privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe din fondul de stat şi construcţia de case proprietate personală, de odihnă sau turism stipulează prioritate pentru familiile cu mulţi copii. Legislaţia muncii prevede protecţia femeilor gravide, a femeilor care alăptează, a tinerilor sub 16 ani. Femeile cu copii sub 7 ani au dreptul de a fi încadrate cu jumătate de normă. Alte dispoziţii legale acordă avantaje la pensionarea femeilor care au născut 3 copii şi mai mulţi, în ce priveşte timpul ce se ia în calcul pentru pensionare. Legislaţia ţării stipulează dreptul femeii egal cu cel al bărbatului, creînd condiţiile pentru emanciparea în fapt a femeii şi realizarea integrală a statutului ei social şi economic. Femeile au o contribuţie esenţială în întărirea familiei, în dezvoltarea naţiunii, în menţinerea tinereţii poporului, în creşterea şi educarea tinerei generaţii. Un ansamblu de măsuri de politică socială şi demografică sint puse în aplicare pentru a ridica continuu rolul femeii. Conducerea partidului şi a statului acordă o importanţă deosebită acestei probleme2. în 1974 forţa de muncă feminină reprezenta 45% din totalul populaţiei ocupate: 34,2% în industrie, 59,4% în agricultură, 52,1% în circulaţia mărfurilor, 65,3% în învăţămînt, 41,2% în cultură şi artă, 72,1% în ocrotirea sănătăţii, asistenţă socială şi cultură fizică. Realizarea egalităţii depline şi reale în drepturi a femeii este un proces complex, de durată. Mobilitatea profesională şi socială a femeii are ca premisă asigurarea accesului larg al acesteia în învăţămîntul de toate gradele. în anul şcolar 1972/73 proporţia fetelor în şcolile generale şi liceele de cultură generală reprezenta 49% din total, în învăţămîntul de artă 55%, în liceele de specialitate 49%, iar în învăţămîntul superior 45%. O parte tot mai mare din cheltuielile familiilor este preluată de stat. Cheltuielile statului pentru populaţie sînt estimate ca fiind echivalente cu circa un sfert faţă de salariul mediu. Edificatoare sînt cheltuielile statului pentru întreţinerea unui copil timp de un an (la nivelul anului 1975): 6 236 lei pentru creşă, 1 730 lei pentru învăţămîntul preşcolar, 1 732 lei pentru învăţămîntul primar şi gimnazial, 3 464 lei pentru liceu, 7 353 lei pentru şcolile profesionale, 1 824 lei în timpul uceniciei la locul de muncă, 4 978 lei pentru liceele de specializare postliceală, 13 056 lei pentru învăţămîntul superior. Mai trebuie adăugate şi diferitele stimulente morale pentru mamele care au născut şi au crescut mai mulţi copii. Ca urmare a unor tendinţe pozitive în evoluţia mortalităţii şi natalităţii, s-au produs schimbări în structura populaţiei pe sexe şi pe vîrstă, în sensul realizării unui echilibru, proces ce se va continua în deceniile următoare sub influenţa unui complex de factori sociali, economici, sanitari. 373 S-au îmbunătăţit totodată caracteristicile educaţionale, profesionale şi sociale ale populaţiei. Nivelul de instruire a crescut considerabil. A crescut proporţia populaţiei cu studii superioare şi medii, analfabetismul a rămas de domeniul trecutului, „stocul de învăţămînt" a crescut nu doar cantitativ, ci mai ales calitativ, fiind în cea mai mare parte dobîndit în ultimele trei decenii. Eficienţa acestuia se vădeşte în faptul că el este concentrat în grupele tinere ale populaţiei: de pildă, la recensămîntul populaţiei din 1966, persoanele cu studii superioare avînd vîrstă de 20 — 44 ani (generaţiile 1922— 1946), deci în majoritatea covîrşitoare pregătite în anii noii orînduiri, reprezentau două treimi (65,7%) din totalul populaţiei cu studii superioare, iar persoanele cu studii medii, avînd vîrstă de 15 — 44 ani, reprezentau aproape patru cincimi (77,2%) din totalul persoanelor cu studii medii. De asemenea, s-au produs mutaţii în structura profesională, în creşterea nivelului tehnic al forţei de muncă. în cadrul procesului general de industrializare socialistă a ţării au avut loc schimbări profunde în populaţia activă în sensul creşterii populaţiei ocupate în sectorul secundar (industrie şi construcţie), scăderii populaţiei ocupate în sectorul primar (agricultură), creşterii ponderii salariaţilor. Datele de mai jos sînt semnificative pentru amploarea şi rapiditatea cu care s-au produs aceste schimbări. Structura populaţiei ocupate (în %) Anii Industrie Agricultură Alte ramuri 1938 9,2 76,4 14,4 1950 12,0 74,1 13,9 1965 19,2 56,5 24,3 1975 29,5 38,5 32,0 Personalul angajat a crescut sistematic, în aşa fel încît în 1974 numărul acestuia s-a ridicat la 6 milioane persoane, reprezentînd 60% din populaţia ocupată. Creşterea capacităţii economiei naţionale de a crea tot mai multe locuri noi de muncă, mai ales în industrie, a permis ca între anii 1966 şi 1975 numărul personalului angajat să crească cu 2,1 milioane. Populaţia oraşelor a crescut de la 23,4% (în 1948) la peste 42% în 1974. Oraşele cunosc un amplu proces de sistematizare, de transformare calitativă, transformări fundamentale s-au produs şi la sate, care capătă tot mai mult caracteristicile civilizaţiei urbane. Cea mai importantă caracteristică calitativă a acestor ani este schimbarea profundă a structurii sociale a populaţiei, creşterea cantitativă şi calitativă a clasei muncitoare, crearea unei clase sociale noi — a ţărănimii cooperativizate —, transformarea caracteristicilor intelectualităţii ; se realizează într-un ritm rapid procesul de omogenizare politică, socială şi economică a populaţiei. O nouă etapă în istoria României şi a populaţiei sale deschide^ Programul adoptat de Congresul al Xl-lea al Partidului Comunist Român. în capitolul ■ „Politica demografică şi de folosire a forţei de muncă" se subliniază: „...vor ■ fi luate măsuri corespunzătoare în vederea asigurării unui spor demografic 374 normal, realizării unei proporţii juste de vîrstă a populaţiei, menţinerii tine- j reţii poporului nostru. Se va aplica cu consecvenţă o politică de sporire a nata- / lităţii, de ajutorare a copiilor şi familiilor cu mulţi copii, astfel încît în 1990 populaţia României să ajungă la cel puţin 25 milioane locuitori, iar în anul 2000 la circa 30 milioane"3. în cincinalul viitor şi în deceniul 1981—1990 se vor accentua schimbările calitative în structura populaţiei ocupate. Va creşte în continuare ponderea populaţiei ocupate în activităţi neagricole ; se estimează că în 1978, pentru prima dată în istoria ţării, numărul populaţiei ocupate în industrie îl va depăşi pe cel din agricultură; în 1990, în agricultură vor lucra 12— 15% din totalul populaţiei ocupate. Venitul naţional pe un locuitor care, în prezent, este de peste 800 de dolari, va ajunge în anul 1980 la 1 300— 1 400 de dolari, iar în 1990 la 2 500 — 3 000 dolari. Pe baza progreselor social-eco-nomice, va spori în continuare durata medie de viaţă a întregii populaţii, urmînd să ajungă la aproape 75 de ani. în anii 1990—2000 populaţia României socialiste va avea caracteristici considerabil îmbunătăţite, ca urmare a realizării vastului program de dezvoltare social-economică a ţării şi de ridicare a nivelului de trai al populaţiei, corespunzător cerinţelor societăţii socialiste multilateral dezvoltate, care va situa România în rîndul ţărilor dezvoltate. 375 BIBLIOGRAFIE 1. Nicolae CEAUŞESCU. Raport la cel de-al Xl-lea Congres al Partidului Comunist Român. Editura politică, 1974, p. 63—64. 2. Xicolae CEAUŞESCU. Cuvîntare la Plenara C.C. al P.C.R. din 18—19 iunie 1973, cu privire la rolul femeii în viaţa politică, economică şi socială a ţării. Hotărîrea C.C. al P.C.R. din 18— 19 iunie cu privire la creşterea rolului femeii In viaţa economică, politică şi socială a ţării. Editura politică, 1973. 3. Programul Partidului Comunist Român de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism. Editura politică, 1975. 376 PARTEA A IV-A INSTITUŢII, ORGANIZAŢII ŞI ORGANISME NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE, CONGRESE DE POPULAŢIE, PERSONALITĂŢI, PUBLICAŢII A Academia germană pentru demografie a Universităţii din Hamburg (germ. Deutsche Akademie fur Bevdlkerungswissenschaft an die Universităt Hamburg) Creată în 1956, are drept scop coordonarea activităţii tuturor demografilor care lucrează în instituţiile universitare din R.F. Germania şi promovarea demografiei. Aggarwal, Om P. (n. 21 nov. 1919, India), matematician, statistician şi demograf american de origine indiană. B.A. şi M.A. la Universitatea din Delhi. Doctor în statistică la Universitatea Stanford, S.U.A. (1953). Şef al filialei de recensămînt şi statistică a Diviziei de Statistică a FAO din Roma (din 1966). Membru al Societăţii de biometrie, al Asociaţiei americane de statistică, al Societăţii indiene de statistică agricolă, al Institutului american de statistică matematică etc. Profesor de statistică şi matematică la diferite universităţi din S.U.A., Canada, Peru, Chile şi Mexic. Statistician şi apoi asistent în domeniul statisticii la Consiliul indian pentru cercetări agricole din New Delhi (1944—1949). Studii şi cercetări de statistică matematică, teoria şi tehnica sondajului, agricultură şi populaţie. Op. pr.: Report of the crop-cutting survey of wheat by the random sampling method for estimating the out-turn of paddi (rice) („Raport asupra anchetei despre strîngerea recoltei, efectuată prin metoda sondajului, pentru evaluarea producţiei de orez (nedecorticat)" în colab. în U.P., 1945—1946; Methods of estima-tion and measures of reliability („Metode de estimare şi indici de încredere"), capitol în „Research Bulletin" nr. 417 al Staţiunii experimentale agricole, Colegiul statului Iowa, 1954; Report on the first naţional agricultural census and sampling for obtaining principal results in Peru (Raport asupra primului recensămînt naţional agricol şi asupra sondajului pentru a obţine rezultate principale în Peru"), raport nr. 1943, al Organizaţiei ONU pentru alimentaţie şi agricultură (FAO), Roma, 1965; Integrated programme of agricultural surveys and census („Programul integrat de anchete şi recensăminte agricole"). Nairobi, 1970. Agarwala, Shri Narayan (n. 1920), demograf şi economist indian. B.A. la Universitatea Allahabad; M.A. şi doctor în filozofie la Universitatea Princeton. Director al Institutului internaţional pentru studii în domeniul populaţiei din Bombay (din 1967). Membru al U.I.S.S.P., membru în diferite organizaţii ştiinţifice, consilii, senate academice etc. Profesor asistent de economie la Universitatea Allahabad (1947 — 1957); şeful Centrului de cercetări demografice al Institutului de creştere economică din Delhi (1957 — 1967); func- 377 ţionar al Comisiei Economice ONU pentru Asia şi Extremul Orient (1963). Studii şi cercetări în demografie, planificarea familiei, politică demografică, relaţiile dintre factorii social-economici şi populaţie. Op. pr.: Some Problems in Perspective Planning; Attitude towards Family Planning in India', Family Planning Performance in India (Cîteva probleme ale perspectivei planificării; Poziţia faţă de planificarea familiei în India; Planificarea familiei în India), 1967 — 1970; The Measurement of Costs and Benefits of Different Methods of Family Planning (Măsurarea costurilor şi beneficiilor diferitelor metode de planificare a familiei) ; India's Population Problems (Probleme ale populaţiei Indiei), 1972. Amoroso, Luigi, matematician şi economist italian. Profesor la Universitatea din Roma. Contribuţii la demografia formală prin introducerea noţiunii de ecuaţii diferenţiale ale mişcării naturale şi la dezvoltarea teoriei dinamicii economice. A încercat să realizeze un model matematic, introducînd conceptul de „elasticitate demografică", care desemnează relaţia dintre derivata loga-ritmică a populaţiei, considerată ca funcţie de timp şi derivata logaritmică corespunzătoare indicelui de activitate economică. Op. pr.: Meccanica economica (Mecanica economică), 1963 ; Economia di mercato (Economia pieţei); L’equazione differenziale del movimento della popolazione (Ecuaţia diferenţială a mişcării populaţiei) în „Rivista Italiana di Statistica", Anno 1, nr. 2, 1929. Anul mondial al populaţiei — A.M.P. (eng. World Population Year — W.P.Y., îx.Annie mondiale de la population — A.M.P), acţiune internaţională, iniţiată de ONU pentru anul 1974, avînd ca apogeu Conferinţa mondială a populaţiei15, de la Bucureşti. A fost hotărît la sesiunea plenară a Adunării Generale a ONU din 11.dec.1970, prin rezoluţia 2683(XXV) care „1 Proclamă Anul 1974 drept Anul mondial al populaţiei. 2 Recunoaşte că elaborarea şi executarea politicilor demografice sînt chestiuni care ţin de competenţa internă a fiecărui stat şi, prin urmare, acţiunea internaţională în domeniul populaţiei trebuie să se adapteze cererilor şi nevoilor diferite ale statelor membre. 3 Roagă Secretarul general să stabilească, în consultare cu statele membre interesate, un program detaliat al măsurilor şi activităţilor preconizate care vor fi întreprinse în cursul anului 1974 de organismele Naţiunilor Unite, ţinînd seama de caracterul diferit al problemelor populaţiei în diferitele ţări şi regiuni, al politicilor demografice ale statelor membre şi de propunerile cuprinse în raportul Secretarului general asupra problemei organizării unui al treilea Congres mondial al populaţiei. 4 Invită organismele Naţiunilor Unite interesate să dea concursul necesar Secretarului general în elaborarea programului de măsuri şi activităţi pentru Anul mondial al populaţiei. 5 Invită statele membre să participe din plin la Anul mondial al populaţiei, ţinînd seama de posibilităţile şi de politicile lor. 6 Subliniază că organismele Naţiunilor Unite şi statele membre interesate ar trebui să continue să acorde ajutorul lor, la cerere, pentru elaborarea şi aplicarea unei politici demografice dinamice care să permită să se facă faţă tuturor problemelor ce rezultă din nivelurile, caracteristicile şi tendinţele diferite ale populaţiei în special pentru elaborarea unui program complet de cercetări şi de studii demografice, organizarea programelor de pregătire şi furnizarea serviciilor consultative în acest domeniu". Potrivit documentelor oficiale ale E C O S O C, A.m.p. are cinci obiective: a) îmbunătăţirea cunoştinţelor şi informaţiilor de care dispunem asupra faptelor referi- 378 toare la tendinţele şi perspectivele demografice şi la factorii conecşi; b) crearea unei conştiinţe mai profunde la nivelul guvernelor, organizaţiilor neguverna-mentale, instituţiilor ştiinţifice şi organelor de informaţie, în ce priveşte amploarea problemelor demografice şi consecinţele lor; c) difuzarea eficientă a cunoştinţelor necesare despre populaţie, viaţa de familie şi funcţiile de procreare; d) studierea diferitelor politici posibile, încurajarea interesului pentru luarea în consideraţie a factorilor demografici în planificarea dezvoltării şi în elaborarea politicilor şi programelor de populaţie pe care diferite guverne le-ar putea aplica; e) extinderea cooperării internaţionale în domeniul populaţiei şi furnizarea către ţările care cer a unei asistenţe tehnice sporite, adaptată nevoilor lor. Coordonarea activităţilor legate de Anul mondial al populaţiei a fost încredinţată FNUAP responsabil de rezolvarea unor proiecte importante ca: lucrări de cercetări, studii şi anchete; conferinţe, seminarii şi reuniuni; formarea şi învăţămîntul de tip şcolar şi extraşcolar; programe de informare şi de comunicare. Din prima categorie se menţionează: ancheta mondială asupra fertilităţii (W F S), încredinţată U.S. şi U.I.S.S.P.; ancheta mondială asupra nevoilor nesatisfăcute în domeniul planificării familiei, întreprinsă de F.I.P.F. ; programul african al recensămintelor în ţările situate la sud de Sahara. Instituţiile specializate ONU au desfăşurat, potrivit domeniului lor de activitate, diverse activităţi legate de A.M.P. în România, în cadrul A.M.P. s-au organizat şase simpozioane naţionale privind problemele demografice în corelaţia lor cu cele social-economice, s-a publicat monografia Populaţia României, s-au realizat emisiuni speciale radio-tv., studii şi articole publicate în presa de specialitate etc. Arriaga, Eduardo Eugenio (n. 1932, Bilbao), demograf şi statistician american de origină spaniolă. Diplomat al Universităţii din Cordoba, Argentina (1957), al Centrului de Studii statistice (Universitatea pan-americană) — Chile (1961 — 1962). M.A. şi Ph. D. în demografie la Universitatea Berkeley, California (1968, respectiv, 1969). Şef al Serviciului de evaluare a datelor la Centrul de programare statistică internaţională din Biroul de recensăminte, Washington (din 1973). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie şi al altor societăţi ştiinţifice. Asistent şi lector la Universitatea Naţională din Cordoba (1955 — 1959); asistent şi conferenţiar la Departamentul internaţional al populaţiei şi cercetări urbane şi la Departamentul de demografie al Universităţii Berkeley (1964 — 1973). Studii despre mortalitate, urbanizare, demografie şcolară. Op. pr.: New Life Tables for Latin American Population in the Ninetenneth Twentieth Centuries ; Mortality Decline and Its Demographie Effects in Latin America (Noi tabele de mortalitate pentru populaţia latino-americană în secolele XIX şi XX. Scăderea mortalităţii şi efectele ei demografice în America Latină); The Effect of a Decline of Mortality on the Gross Reproduction Rate (Efectul scăderii mortalităţii asupra indicelui brut al reproducerii); A New Approach to the Measurement of Urbanization (O nouă abordare a măsurii urbanizării); Impact of Population Changes on Educaţional Cost (Influenţa schimbărilor demografice asupra costului educaţiei). Armengaud, Andr6 (n. 28 apr. 1920, Castres, Franţa), istoric şi demograf francez. Licenţiat în litere (1931); profesor agregat de istorie (1945); doctor în litere (1958). Profesor de istoria populaţiei şi demografie socială la Uni- 379 versitatea din Toulouse-Le Mirail (din 1968). Preşedinte al Societăţii de demografie istorică din Paris, membru al U.I.S.S.P. Cercetător asociat la C.N.R.S. (1954—1958); profesor la Facultatea de litere şi ştiinţe umanistice din Dijon (1959-1968). Op. pr.: Les populations de VEst-Aquitain au debut de Vepoque contemporaine (Populaţia Estului-Aquitain la începutul epocii contemporane), Paris şi Haga, 1961; Histoire ginirale de la population mondiale (Istoria generală a populaţiei mondiale), ed. III, Paris, 1968, în colab.; La population frangaise au XX-e siecle (Populaţia franceză în secolul XX), ed. IV, Paris, 1973; Demographie et Societis (Demografie şi societăţi), Paris, 1966; Colab. la Histoire iconomique de la France entre les deux guerres (Istoria economică a Franţei între cele două războaie), tome III Mouvement ouvrier et neo-malthusianisme au dibut du XXe siecle (Mişcarea muncitorească şi neomaltusianismul la începutul secolului XX), în „Annales de demographie historique", 1966; Un silele delaissi: le XlX-e (Un secol neglijat: al XlX-lea), 1971; Mariages et naissances sous le Consulat et VEmpire (Căsătoriile şi naşterile în timpul Consulatului şi Imperiului), în „Revue d’histoire moderne et contemporaine", iul.-sept. 1970. Asian Population Programme News, revistă editată la Bangkok de Divizia pentru populaţie a E.C.A.F.E.; publică ştiri despre programul demografic din Asia; apare în engl. Asociaţia algeriană pentru cercetarea demografică, economică şi socială (fr. Association algerienne pour la r echer che demographique, iconomique et sociale), instituţie privată, creată în 1964, avînd ca scop efectuarea de studii asupra fertilităţii, familiei şi migraţiei din Algeria. Asociaţia pentru populaţie a Americii (engl. Population Association of America), organizaţie profesională nonlucrativă fondată în 1932; editează revista „Demography" (trimestrial). B Batkis, Grigori Abramovici (n. 1895— m. 1960), medic şi demograf sovietic. Profesor la Universitatea din Moscova. Contribuţii la crearea igienei sociale şi statisticii sanitare în U.R.S.S. A aplicat şi dezvoltat metoda anamnestică în demografie; a realizat importante studii asupra migraţiei, anchete prin sondaj etc. Op. pr.: Statistica ocrotirii sănătăţii, Moscova, 1952. Beaujeu-Garnier, Jacqueline (n. mai 1917, Puy), geograf şi demograf francez. Licenţiată, diplomată şi agregată pentru istorie şi geografie, Sorbona. Doctor în litere (1948). Profesor la Sorbona (din 1960). Membră în Consiliul economic şi social al regiunii pariziene, secretar general al Informaţiei geografice, codirector al revistei „Annales de g^ographie". Preşedinte al Uniunii pentru realizarea de atlase regionale franceze. Op. pr.: Giographie de la population („Geografia populaţiei"), 1954—1956; Trois milliards d'hommes („Trei miliarde de oameni"); La population frangaise 380 („Populaţia franceză"), 1971; Geographie urbaine („Geografia urbană"), 1971, în colab. tradusă în rom. Becker, Karl (n. 1823—m. 1896), demograf şi statistician german. A condus Oficiul imperial de statistică din Berlin (1872 — 1891). Contribuţii la perfecţionarea tabelelor de mortalitate („metoda Becker"), a reprezentării lor grafice („diagrama lui Lexis—Zeuner-Becker"), la determinarea indicelui mortalităţii infantile. Op. pr.; Zur Berechnung von Sterbetafeln an die Bevolkerungsstatistik zu stellende Ânforderungen („Cu privire la calculul tabelelor de mortalitate şi condiţiile ce se pun statisticii populaţiei"). Berlin, 1874; Preussische Sterbetafeln berechnet auf Grund der Sterblichkeit in den Jahren 1859 bis 1864, auch Vergleich mit fremden Sterbetafeln („Tabele de mortalitate din Prusia pe baza mortalităţii din anii 1859—1864, însoţite de o comparaţie cu tabelele de mortalitate diri alte ţări"). Beloch, Karl Julius (n. 1854—m. 1929), istoric german. Profesor de istorie la Universitatea din Roma. A aplicat metode noi în demografia istorică pentru evaluarea numărului populaţiei în antichitate, fiind preocupat de statistică precum şi de studiul fenomenelor social-economice. Estimaţiile sale asupra numărului populaţiei din Imperiul roman sînt considerate ca cele mai exacte. Op. pr.: Die Bevolkerung der griechisch-romanischen Welt („Populaţia lumii greco-romane"), Leipzig, 1886; Die Bevdlkerungsgeschichte Italiens („Istoria populaţiei Italiei"), 1937. Benini, Rodolfo (n. 1862— m. 1956), economist, statistician şi demograf italian. Profesor la universităţile din Bari, Peruggia, Padova şi Roma. Alături de Johann Peter Sussmilch, Adolphe Quetelet şi Achille Guillard este considerat unul dintre fondatorii demografiei ca ştiinţă de sine stătătoare. în lucrarea sa Principi di demografia (1901), face distincţia dintre teoria calitativă şi cantitativă a populaţiei. Op. pr.: Distribuzione probabile della nchezza privata in Italia per classi di popolazione („Distribuţia probabilă a avuţiei private în Italia pe clase de populaţie"), în „Riforma sociale", 1894; Di alcune punţi oscuri della demografia („Despre unele puncte obscure în demografie"), în „Giornale degli economişti", 1896; Gerarhie sociali: contributo alia teoria qualitativa della popolazione („Ierarhii sociale: Contribuţii la teoria calitativă a populaţiei"), în „Rivista italiana di sociologia", 1899; Principi di demografia („Principii ale demografiei"), Florenţa, 1901. Berelson, Bemard (n. 2 iun. 1912, Spokane, Washington), demograf şi sociolog american. M.A. la Universitatea din Washington (1937); Ph. D. la Universitatea din Chicago (1941), doctor honoris causa al Universităţii North Carolina (1972). Preşedinte al Consiliului pentru populaţie din New York (din 1968). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane de statistică, al Asociaţiei americane pentru cercetări în domeniul opiniei publice, al Academiei de Arte şi Ştiinţe. Director al Biroului de cercetări sociale aplicate al Universităţii Columbia (1944—1946); profesor de ştiinţe sociale la universităţile din Chicago 381 şi Columbia (1946 — 1962); vicepreşedinte al Consiliului pentru populaţie din New York (1963—1968). Studii şi cercetări de educaţie, demografie, planificarea familiei, politică demografică. Op. pr.: Graduate Education in the United States („Învăţămîntul universitar în Statele Unite"), 1960 ; Human Behaviour: An Inventory of Scientific Findings („Comportamentul uman: un inventar al descoperirilor ştiinţifice"), 1964, în colab.; Family Planning and Population Programs („Planificarea familiei şi programele populaţiei"), 1966 (coeditor); Family Planning Programs and Population Control („Programele de planificare a familiei şi controlul populaţiei"), în „Family Planning Programs", 1969; Population Policy : Personal Notes („Politica demografică: note personale"), în „Population Studies", voi. 25, no. 2, 1971. Berent, Jerzy (n. 1917, Cracovia), demograf şi economist englez de origine poloneză. Licenţiat al Facultăţii de economie din Londra (1945 — 1951); LL. M. şi M.Sc. Şeful grupei de demografie din Divizia de analiză economică generală a Comisiei Economice ONU pentru Europa (din 1970). Membru al Societăţii Regale de Statistică, al U.I.S.S.P. şi al I.I.S. Funcţionar ONU (din 1952). Studii şi cercetări în probleme de mobilitate socială, forţă de muncă, fertilitate şi nupţialitate în raport cu factorii social-economici. Op. pr.: Fertility and Social Mobility („Fertilitatea şi mobilitatea socială"), în „Population Studies", mart. 1952; Social Mobility and Marriage: a Study of Tvends in Engl and and Wales („Mobilitatea socială şi căsătoria: studii asupra tendinţelor în Anglia şi Wales"), 1953; The Impact of Changes in Employment Structure on the Rate of Economic Growth („Influenţa schimbărilor în structura ocupaţiilor asupra ratei de creştere economică"), în Proceedings of the World Population Conference, 1965 ; Some Demographie Aspects of Female Employment in Eastern Europe and Soviet Union („Cîteva aspecte demografice ale utilizării forţei de muncă feminine în Europa Răsăriteană şi în Uniunea Sovietică"), în „International Labour Review", febr. 1970; Causes of Fertility Decline in Eastern Europe and the Soviet Union („Cauzele scăderii fertilităţii în Europa Răsăriteană şi în Uniunea Sovietică"), în „Population Studies", mart. şi iul. 1970. Bemoulli, Christoph (1782—1863), demograf şi statistician elveţian. A introdus în demografie, termenul de „populaţionistică", care a avut o circulaţie restrînsă. Op. pr.: Handbuch der Populationistik oder der Vdlker- und Menschenkunde nach statistischen Ergebnissen („Manual de populaţionistică sau ştiinţa despre popoare şi oameni în lumina rezultatelor statistice"), Ulm, 1841. Bernoulli, Daniel (n. 1700—m. 1782), matematician şi medic elveţian. Profesor de matematici la Academia Imperială din St. Petersburg (1725 — 1733). A elaborat lucrări în domeniul mecanicii, fizicii şi probabilităţilor. Autor al lucrării Specimen theoriae novae de mensura sortis (1738), celebră în domeniul probabilităţilor. A fost primul care a stabilit o metodă statistică de calcul al duratei medii a căsătoriei, pe grupe de vîrstă a soţilor, iar în calculul tabelelor de mortalitate a folosit metoda continuă, aplicînd calculul diferenţial şi integral. A determinat statistic influenţa vaccinării asupra reducerii mortalităţii prin variolă şi creşterea duratei medii a vieţii. Op. pr.: Essai d’itne nouvelle analyse de la mortalite causde par la petite variole et les avantages de Vinoculation pour la prevenir („O nouă încercare de analiză. 382 a mortalităţii cauzate de varicelă şi avantajele vaccinării pentru prevenirea acesteia"), în „Histoire de 1’Academie Royale des Sciences, Ann^e 1760", Paris, 1766. Bernoulli, Jakob (n. 1654—m. 1705), matematician şi statistician elveţian. Profesor de matematici la Universitatea din Basel (din 1687). A pus bazele calculului variaţional. Autor al celebrei teoreme din teoria probabilităţilor care-i poartă numele, un caz particular al „legii numerelor mari". A introdus în matematică „numărul lui Bernoulli". Lucrarea sa Ars conjectandi, tipărită post mortem (1713) la Basel, cuprinde patru părţi: calcule în legătură cu jocurile de noroc; prezentarea sistematică a teoriei permutărilor şi combinărilor ; aplicarea permutărilor şi combinărilor la o serie de jocuri; demonstrarea posibilităţilor de aplicare a teoriei probabilităţilor în alte domenii. Această ultimă parte este considerată deosebit de importantă, constituind fundamentul statisticii matematice. Opera sa a influenţat dezvoltarea demografiei. Op. pr.: Ars conjectandi, opus posthumum : acced. de seriebus infinitis etc. f„Arta de a face ipoteze, op. postumă; de asemenea despre seriile infinite etc."), Basel, 1713. Prima ediţie a operelor complete a apărut în 2 voi. la Geneva, 1744. Bernoulli, Nicolaus (n. 1687 — m. 1759), matematician, logician şi jurist elveţian. Editor al lucrării Ars conjectandi a lui Jakob Bernoulli. A analizat naşterile din Londra pe 82 de ani consecutivi, observînd că în această perioadă s-au născut mai mulţi copii de sex bărbătesc decît de sex femeiesc. Spre deosebire de unii savanţi contemporani care atribuiau acest fenomen intervenţiei divine în legile naturii, N. B. a considerat că este mai raţional să se presupună că probabilitatea de naştere a unui băiat este puţin mai mare de 1/2. Bertillon, Jacques (n. 1851 — m. 1922), demograf, medic şi statistician francez. Director al Serviciului de statistică din Paris (1883—1913); profesor de demografie la Colegiul de ştiinţe sociale şi la Şcoala de antropologie; preşedinte al Societăţii de statistică din Paris (1897); membru al Consiliului superior de statistică din Franţa. A avut un rol însemnat în organizarea congreselor internaţionale de statistică. A întemeiat, în 1913, Asociaţia naţională pentru creşterea populaţiei. Autor al unor studii privind naşterile, decesele, căsătoriile, divorţurile etc. pe sexe, vîrstă, districte şi ocupaţii. A elaborat o clasificare standard a cauzelor de deces („clasificarea Bertillon"), adoptată de un mare număr de ţări, în 1900, şi revăzută în 1909 şi 1920. Op. pr.: La statistique humaine de la France („Statistica umană a Franţei"), Paris, 1880. Etude demographique du divorce et de la separ ation de corps dans les differents pays de VEurope („Studiu demografic al divorţului şi al separării corporale în diferite ţări din Europa"), Paris, 1883; Elements de demographie („Elemente de demografie"), Paris, 1895; Le probleme de la depopulation („Problema depopulării"), Paris, 1897; De la frequence des principales causes de deces ă Paris pendant la seconde moitie du XlX-eme siecle et notamment pendant la piriode 1886—1905 („Despre frecvenţa principalelor cauze de deces la Paris în timpul celei de a 2-a jumătăţi a sec. XIX şi în special în timpul perioadei 1886—1905"), Paris, 1906; La depopulation de la France („Depopularea Franţei"), Paris, 1911. 383 Bertillon, Louis Adolphe (n. 1821 — m. 1883), demograf şi statistician francez. Profesor de demografie şi director al Serviciului de statistică al oraşului Paris. Adept al concepţiilor pronataliste, a considerat creşterea numărului populaţiei ca un factor important al nivelului de trai. Op. pr.: La demographie comparee de la France, ou etude statistique de la population franţaise avec tableaux graphiques traduisant les principales conclusions. Mortalite selon Vage, le sexe, Vetat civil etc. en chaque departement et pour la France entiere comparee aux pays etrangers („Demografia comparată a Franţei, sau studiu statistic al populaţiei franceze cu tabele grafice traducînd principalele concluzii. Mortalitatea pe vîrstă, sex, stare civilă etc. din fiecare departament şi pentru întreaga Franţă, în comparaţie cu ţările străine*'), Paris, 1874. Diverse studii în: „Annales de demographie internaţionale*'. Biraben, Jean-Noel Glrard (n. 24 dec. 1928, Siorac-en-P£rigord, Franţa), demograf şi medic francez. Doctor în medicină la Universitatea din Bordeaux (1954), diplomat al Institutului de statistică al Universităţii din Paris (1957), licenţiat în ştiinţe biologice (1959). Fondator şi vicepreşedinte al Societăţii de demografie istorică (din 1972). Activează la I.N.E.D. (din 1955). Studii şi articole de demografie economică, medicală, istorică, metodologia statistică. Op. pr.: La mortalite par accident chez les enfants („Mortalitatea prin accident la copii"), în „Population", no. 3, 1959; Essai d’estimation des naissances de la population algerienne depuis 1891 („încercare de estimaţie a naşterilor populaţiei algeriene din 1891"), în „Population", no. 4, 1969; Les problemes demographiques des pays du Tiers Monde („Problemele demografice în ţările din lumea a treia"), 1966 — 1967; Donnees biometriques concernant la conception et la grossesse („Date biometrice privind procreaţia şi sarcina"), în „Le concours medical", 8 dec. 1956; Le recensement de la Châtellenie de Belves en 1351 („Recensămîntul de la Châtellenie de Belves din 1351"), în „Annales de demographie historique", 1971. Biroul de referinţe în problemele populaţiei (S.U.A.) (engl. Population Re-ference Bureau, Inc. — P.R.B.), centru creat în 1929, în vederea studierii impactului creşterii populaţiei asupra resurselor mondiale, a mediului şi calităţii vieţii. Editează: „P.R.B. Selections", „P.R.B. Profiles", „P.R.B. Bul-letin" şi „Annual World Population Data Sheet". Biroul Economic şi Social al Naţiunilor Unite din Beirut — B.E.S.N.U.B. (engl, United Nations Economic and Social Office in Beirut — U.N.E.S.O.B., fr. Bureau economique et social des Nations Unies en Beyrouth — B.E.S.N.U.B.), oficiu regional al O N U aparţinînd de E C O S O C, creat în 1963. Are ca scop intensificarea activităţii Naţiunilor Unite în domeniul economic şi social în Orientul Mijlociu, sprijină guvernele din aceste ţări în vederea promovării rezoluţiilor adunărilor generale ale ONU, E C O S O C, UNCTAD, ONUDI şi ale altor organisme ONU. Activitatea în cadrul biroului se desfăşoară pe două secţiuni: economică şi socială; cea de a doua se ocupă de probleme de politică socială, de aspectele sociale ale programelor de dezvoltare, de probleme demografice, de publicaţii pe teme demografice (vezi şi C.E.A.E.O.) 384 Bflckh, Richard (n. 1824 — m. 1907), statistician şi demograf german. A lucrat la Oficiul de statistică al Prusiei. Profesor la Universitatea din Berlin (din 1881). Contribuţii la perfecţionarea întocmirii tabelelor de mortalitate („metoda lui Bockh"). A formulat şi a calculat pentru prima dată indicele net al reproducerii populaţiei (1884), dezvoltat apoi de R. Kuczynski („indicele Bockh-Kuczynski"). Op. pr.: Sterblichkeitstafel zur den preussischen Staat („Tabela de mortalitate a populaţiei din Prusia"), 1875 ; Halley als Statistiker („Halley — statistician"), 1893; Statistik der Ehescheidungen in der Stadt Berlin („Statistica divorţurilor în oraşul Berlin"), 1897. Bodio, Luigi (n. 1840 — m. 1920), statistician şi demograf italian. Profesor de economie şi statistică. Director al Biroului central de statistică al Italiei (din 1872). Membru fondator şi preşedinte al Institutului Internaţional de statistică (din 1909). Editor de publicaţii statistice oficiale. Op. pr.: Movimento dello stato civile dell*Italia nel anno 1875 („Mişcarea naturală pe baza stării civile în Italia în anul 1875"), Roma, 1876; Sul movimento dell*emigrazione italiana e sulle cause e caratteri („Despre mişcarea emigraţiei italiene, cauzele şi caracterele ei"), 1886. Boiarski, Aron Iakovlevîci (n. 15 oct. 1906, Liepaja, R.S.S. Letonă), economist, demograf şi statistician sovietic. Doctor în ştiinţe economice (1950), om de ştiinţă emerit al R.S.F.S.R. (1967). Profesor universitar (din 1934); profesor şi şef al catedrei de demografie la Institutul de studii economico-sta-tistice din Moscova (1940—1963). Director al Institutului de cercetări ştiinţifice al Direcţiei centrale de statistică a U.R.S.S. (din 1963) şi profesor de statistică la Universitatea de stat din Moscova (din 1968). Membru al I.I.S. Director adjunct al Institutului de studii economico-statistice din Moscova (1933—1945). Studii şi cercetări de demografie, statistică matematică, economie; diverse manuale şi tratate de specialitate. Op. pr.: K voprosu o metodologhii izuceniia gramotnosti naseleniia no dannîm perepisei („Cu privire la metodologia studierii ştiinţei de carte pe baza datelor recensămintelor"), în „Vestnik statistiki", 3, 1928; Statistika naseleniia („Statistica populaţiei"), Moscova, 1938; Metodologhiia iscisleniia tabliţ smertnosti i plodovitosti („Metodologia de calcul a tabelelor de mortalitate şi de fertilitate"), Moscova, 1940; Kurs demograficeskoi statistiki („Curs de statistică demografică"), Moscova, 1945; Demograficeskaia statistika („Statistica demografică"), Moscova, 1951, în colab.; O tak nazîvaemoi soţialnoi mobilnosti („Despre aşa-numita mobilitate socială"), în „Voprosî filosofiin, 5, 1958; K voprosu o vzaimosveazi pokazatelei vosproizvodstva naseleniia („Cu privire la problema interrelaţiei dintre indicatorii reproducerii populaţiei"), în „Pro-blemî demografii i statistiki", Moscova, 1959; Demografiia, în „Bolşaia so-vetskaia enţiklopediia", 1972; Matematiceskie modeli naselenniia Perspektivî rosta naseleniia mira („Modele matematice în demografie. Perspectivele de creştere a populaţiei globului"), în „Marksistsko-leninskaia teoriia naseleniia". Moscova, 1971. Kurs demografii (ed. 1967 şi 1974), redactor general. Boldrini, Marcelo (n. 1890 — m. 1968), demograf şi statistician italian. Profesor de statistică şi demografie. Preşedinte al Institutului Central de Statistică al Italiei. 385 Op. pr.: Biometria e Antropometria. Trattato elementare di statistica („Bio metria şi antropometria. Tratat elementar de statistică"), Milano, 1934; Statistica, teoria e metodi („Statistica, teorii şi metode"), Milano, 1942; Demografia, Milano, 1956; La Demografia della razza umane („Demografia rasei umane") în Giornale degli economişti e anali di economia", XIII, 1954; II principio di Malthus et la popolazione mondiale („Principiul lui Malthus şi populaţia mondială"), în „Economia e storia", no. 3, 1957. Boletin demografico C.B.E.D., buletin demografic al Centrului brazilian de economie şi demografie; editat în port. de Institutul brazilian de demografie. Bollettino C.I.S.P., buletin anual al Comitetului italian pentru studiul problemelor populaţiei. Borowski, Stanislaw (n. 1921, Lazin), demograf şi statistician polonez. Diplomat al Universităţii din Poznan. în perioada 1948 — 1951 a lucrat la Oficiul municipal de statistică din Poznan; din 1950 pînă în prezent a fost succesiv: asistent, conferenţiar şi profesor de statistică economică, socială şi demografică la Şcoala de înalte Studii Economice din Poznan. Membru al U.I.S.S.P., redactor şef adjunct al revistei „Studia Demograficzne", preşedinte al Comitetului de ştiinţe demografice al Academiei de Ştiinţe a R. P. Polone (din 1972). Studii privind fertilitatea căsătoriilor, forţa de muncă, demografie istorică. Op. pr.: Originea şi dezvoltarea pieţii muncii în Polonia Mare în anii 1807—1860, Poznan, 1963; Schimbările sociale ale populaţiei rurale în Polonia Mare în anii 1806—1914, Poznan, 1964; The Malthusian Problem in the Polish Terri-tories under German Rule 1807—1914 („Problema malthusiană în teritoriile poloneze sub stăpînire germană"), în „Population and Economics, University of Manitoba Press", Winnipeg, 1970; Modele de familii poloneze şi factorii de mărire a acestora, Varşovia-Gadwisin, 1972; Diferenţierea fertilităţii în condiţiile progresului industrializării şi urbanizării, în „Studia Demograficzne", 34, Varşovia, 1973. Borrie, Wilfred David (n. 2 sept. 1913), demograf şi economist australian de origine neozeelandeză. Diplomat al Universităţii din Otago (Noua Zeelandă) şi al Universităţii din Cambridge. Profesor şi şef al Departamentului de demografie de la Universitatea Naţională Australiană, Canberra (din 1957). Membru al Academiei de ştiinţe sociale din Australia (din 1971), al Colegiului australian de educaţie (din 1972); vicepreşedinte al U.I.S.S.P. (1961 — 1963); preşedinte al Comisiei ONU pentru Populaţie (1965—1969). Lector şi conferenţiar de istorie socială şi economie la Universitatea din Sidney (1944 — 1947); cercetător (1949 — 1952) şi conferenţiar (1952—1957) la Universitatea Naţională Australiană. Studii şi cercetări în probleme de migraţie internaţională, politică demografică, aspecte socio-economice ale fenomenelor demografice. Op. pr.: Population Trends and Policies („Tendinţele populaţiei şi politica demografică"), 1947; Immigration („Imigrarea"), 1948; Italians and Germans in Australia („Italieni şi germani în Australia"), 1954; The Cultural Integra-tion of Immigrants („Integrarea culturală a imigranţilor"), 1959 (coordonatorul lucrării şi autor al părţii I); Australia’s Population Structure and Growth („Structura şi creşterea populaţiei Australiei"), 1965, în colab.; The Growth and Control of World Population („Creşterea şi controlul populaţiei lumii"), 1970. 386 Bortkiewcz, Ladislaus von (n. 1868 — m. 1931), statistician, matematician, economist şi demograf german de origine rusă. Profesor de economie şi statistică la Universitatea din St. Petersburg şi Berlin (din 1920). Preocupări deosebite pentru studiul dispersiei. Contribuţii la teoria indicilor, măsurarea mortalităţii; a redescoperit (1898) legea evenimentelor rare („Das Gesetz der kleinen Zahlen"). Studii şi lucrăr în teoria şi statistica populaţiei, teoria probabilităţilor, matematicii actuariale, statistica matematică. Op. pr.: Smertnost i dolgovecinost mujskogo pravoslavnogo naselenia evropeis-koi Roşii („Mortalitatea şi longevitatea populaţiei masculine pravoslavnice din Rusia europeană"), în „Akademia Nauk-Zapiski", 1890; Die mittlere Lebensdauer: Die Methoden ihrer Bestimmung und ihr Verhăltnis zur Sterblich-keitsmessung („Durata medie a vieţii: Metodele stabilirii ei şi raportul ei cu măsurarea mortalităţii"), 1893; Vber die Methode der „Standard Population" („Despre metoda „populaţiei standard"), în „Bulletin de l'I.I.S.", 14, no. 2, 1904; Die Sterbeziffer und der Frauenuberschuss in der stationăren und der progressiven Bevolkerung („Indicele mortalităţii şi excedentul femeilor în populaţia staţionară şi progresivă"), în „Bulletin de l’I.I.S.", no. 11, 1911; Kor-relationskoeffizient und Sterblichkeitsindex („Coeficientul de corelaţie şi indicele de mortalitate"), în „Blâtter flir Versicherungs-Mathematik und verwandte Gebiete", no. 1, 1929; The relations between stability and homogeneity („Relaţii între stabilitate şi omogenitate"), în „Annales of Mathematical Statistics", 2, 1931. Botero, Giovanni (n. 1543 sau 1544 — m. 1617), om politic şi scriitor italian, precursor al demografiei şi statisticii. Adversar al lui Machiavelli, a combătut ideile mercantiliste în economie. Precursor al lui Malthus, a formulat o teorie asupra populaţiei, în care consideră creşterea acesteia ca factor negativ. A susţinut că insuficienţa mijloacelor de subzistenţă limitează naşterile. A introdus noţiunea de „virtus generativa" (capacitate de înmulţire) şi „virtus nutritiva" (capacitate de subzistenţă), noţiuni dezvoltate de Malthus. Op. pr.: Della ragione di Stato („Despre raţiunea de stat"), Veneţia, 1589; Della cause della grandezza e magnificenza delle citta („Cauzele dezvoltării şi măreţiei oraşelor"), Veneţia, 1589. Bourgeois-Pichat, Jean (n. 21 iun. 1912, Lizy-sur-Ourcq, Franţa), demograf francez. Absolvent al Şcolii politehnice şi al Şcolii de aplicaţie de artilerie. Preşedinte al C.I.C.R.E.D. Membru al U.I.S.S.P. şi al I.I.S.; reprezentant al Franţei la Comisia ONU pentru Populaţie. Cercetător la Fundaţia franceză pentru studiul problemelor umane; cercetător la I.N.E.D. (1945 —1953); director adjunct al Diviziei ONU pentru Populaţie (1953 — 1962); director al I.N.E.D. (1962 — 1971). Studii şi cercetări privind modelele matematice ale populaţiei, fertilitatea, creşterea demografică. Op. pr.: Mesure de la fecondite des populations („Măsura fertilităţii populaţiilor"), în „Cahiers de l'I.N.E.D.", no. 12, 1950; Evolution et croissance demographique („Evoluţie şi creştere demografică"), în „Dotation Carnegie pour la Paix Internationale", no. 556, nov. 1966; La Demographie („Demografia"), în „Collection Idees, Sciences Humaines", 1970; Le concept de population stable: application a Vetude des populations ne disposant pas de bonnes statistique'. demographiques („Conceptul de populaţie stabilă: aplicaţie la studiul populaţiilor care nu dispun de bune statistici demografice"), în Colecţia ONU „Etudes demographiques", fără numele autorului. 387 Bowley, sir Arthur Lyon (n. 1869 — m. 1957), matematician, statistician şi economist englez. Profesor la Şcoala de ştiinţe economice şi politice din Londra. Membru al Academiei Britanice de Ştiinţe (1922); director al Institutului de statistică al Universităţii din Oxford. Critic al metodelor statisticii aplicate, a propus tehnici proprii de investigare, a aplicat metode noi de modelare a problemelor economice şi sociale. A participat la dezbaterile ce au avut loc în 1890 între statisticienii europeni şi americani în vederea determinării „metodelor reprezentative" („metoda sondajului"), pentru statistica oficială. A analizat situaţia clasei muncitoare în cinci oraşe ale Angliei (1912 — 1914) continuînd aceste studii şi în anii 1926, 1932—1934. în anul 1926 colaborează la întocmirea „Raportului asupra metodei reprezentative în statistică", prezentat la sesiunea anuală I.I.S. A efectuat, printre primii, proiectări demografice după metoda componentelor. Op. pr.: The mathematical groundwork of economics: an introductory Treatise („Bazele matematice ale economiei: tratat introductiv"), Oxford, 1924; Avea and population („Suprafaţă şi populaţie"), în „London School of Economics and Political Science"; The new Survey of London Life and Labour. Voi. 1: Forty Years of Change („O nouă cercetare asupra vieţii şi muncii în Londra") Londra, 1930; Studies in the naţional income: 1924—1928 („Studii asupra venitului naţional 1924—1928"), în „Economic Journal", XXXIV, 1924; Births and Population in Great Britain („Naşterile şi populaţia în Marea Bri-tanie"), în „University Press", Cambridge, 1942; Estimates of the Working Population of Certain Countries in 1931 and 1941 („Estimaţii ale forţei de muncă în unele ţări, în 1931 şi 1941"), prezentat la Conferinţa Internaţională de economie, Geneva, 1926. Brass, William (n. 1921), matematician, statistician şi demograf englez. Diplomat al Facultăţii de matematică de la Universitatea din Edinburgh. Profesor de demografie medicală la Colegiul de igienă şi medicină tropicală din Londra (din 1965). Funcţionar la Serviciul guvernamental colonial al Departamentului Statistic est-african (1948—1955); conferenţiar pentru statistică medicală la Universitatea din Aberdeen. Studii şi cercetări de metodologie statistică, demografie medicală, planificarea familiei şi despre situaţia demografică din ţările în curs de dezvoltare. Op. pr.: The Estimation of Total Fertility Rates from Ratios of Total to First Births („Estimaţia ratelor de fertilitate totală pe baza raporturilor dintre naşterile totale şi primele naşteri"), în „Population Studies", voi. 8, no. 1, 1954; The Distribution of Births in Human Population („Distribuţia naşterilor în populaţiile umane"), în „Population Studies", voi. 12, no. 1, 1958; The Demography of Tropical Africa („Demografia Africii tropicale"), 1968, în colab.; The Improvement of the Quantity and Quality of Demographie Statistics („îmbunătăţirea cantităţii şi calităţii statisticii demografice"), în „The Population of Tropical Africa", 1968; Assessing the Demographie Efects of a Family Planning Programme („Aprecierea efectelor demografice ale programului de planificare a familiei"), în „Proceedings of the Royal Society of Medicine", voi. 63, 1970; On the Scale of Mortality („Despre rata mortalităţii"), în Biological aspects of demography, 1971; A Critique of Methods for Estimating Population Growth in Countries with Limited Data („O critică a metodelor pentru estimarea 388 creşterii populaţiei în ţările despre care avem date puţine"), în „Bulletin of the International Statistical Institute", voi. 44, cartea 1, 1971; Mortality Models and Demographie Projections („Modele de mortalitate şi proiectări demografice"), U.N. Economic and Social Council. E/ss. 9/AC. 14/42, 1972. Brewer, Michael F. (n. mai 1929, New York), demograf şi economist american. M.S. la Universitatea din Michigan (1955) ; doctor în filozofie al Universităţii Berkeley, California (1959), Preşedinte şi editor la Biroul pentru referinţe asupra populaţiei, Washington, D.C. (din 1971). Membru al Asociaţiei economice americane, al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Asociaţiei americane pentru propăşirea ştiinţei. Profesor asistent la Universitatea Berkeley (1959—1962); profesor de economie şi director al Centrului pentru studii de politică în domeniul resurselor naturale, la Universitatea „George Washington" (1965 — 1966); vicepreşedinte la „Resources for the Future" (1966 —1971). Studii şi cercetări în domeniul agriculturii, resurselor naturale, mediului înconjurător, politicii demografice. Op. pr.. Public Pricing of Natural Resources („Evaluarea publică a resurselor naturale"), în „Journal of Farm Economics", voi. 44, no. 1, febr. 1962; En-vironmental Issues for State and Local Governments („Probleme ale mediului înconjurător pentru conducerea de stat şi locală"), în „Congressional Record", 29 dec. 1969; Population Policy and Land Use Control („Politica demografică şi controlul folosirii pămîntului"), studiu prezentat la Întîlnirea anuală a asociaţiei americane pentru dezvoltarea ştiinţei, Washington, D.C. dec. 1972. Buniakovski, Viktor Iakovlevici (n. 1804 — m. 1889), matematician rus. Contribuţii la teoria inegalităţii („inegalitatea Buniakovski-Schwartz"), la teoria probabilităţilor, cu aplicaţie în actuariat şi demografie. Autor al unei metode de întocmire a tabelelor de mortalitate pe care a aplicat-o (1865) la populaţia Rusiei, folosind datele asupra naşterilor în perioada 1796—1862 şi a deceselor din 1862. Pentru vîrstele mici, metoda lui Buniakovski a rămas valabilă şi în prezent. Op. pr.: Osnovaniia matematiceskoi teorii veroiatnostei („Bazele teoriei matematice a probabilităţilor"), 1846. Bunle, Henri (n. 1884), statistician şi demograf francez. Inspector general onorific al Institutului naţional de statistică şi studii economice al Franţei. Licenţiat în ştiinţe (Sorbona, 1907). Statistician la Statistica Generală a Franţei (1908); organizator al Biroului de statistică al provinciei Qu^bec (1913— 1914); şef al Oficiului de statistică al Alsaciei şi Lorenei (1919—1920); director al Statisticii Generale a Franţei (1940 — 1946). Profesor de demografie la Institutul de statistică al Universităţii din Paris (1934—1946). Preşedinte al Societăţii de statistică din Paris (1937). Op. pr.: VAlsace etla Lorraine economique („Alsacia şi Lorena economică"), Strasbourg, 1926; La population de la France („Populaţia Franţei"), Paris, 1936; Trăite de demographie („Tratat de demografie"), Paris, 1944, în colab.; 389 Mouvemcnt naturel de la population dans le monde (1890—1938) („Mişcarea naturală a populaţiei în lume 1890 — 1938“), Paris, 1954; Recensement et mou-vement de la population en France 1906—1936 („Recensămîntul populaţiei în Franţa 1906 — 1936"); Table de mortalite des ouvriers mineurs en France („Tabela de mortalitate a minerilor în Franţa") Paris, în colab. Burgddrfer, Friedrich (n. 1890 — m. 1967), demograf şi statistician german. Preşedinte al Oficiului de statistică din Bavaria. Studii de demografie privind familia şi evoluţia populaţiei. Op. pr.: Das Bevdlkerungsproblem, seine Erfassung durch Familienstatistik und Familienpolitik („Problema populaţiei şi reflectarea ei în statistica şi politica familiei"), 1971; Volk ohne Jugend („Un popor fără tineret"), 1932; Familienstatistik und Fruchtbarkeitsmessung („Statistica familiei şi măsurarea fertilităţii"), în „Revue de l’Institut International de Statistique", V, 1937; Welt-Bevolkerungs-Atlas („Atlasul populaţiei mondiale"), partea I, 1954. Cabello, Octavio (n. 1919, Santiago de Chile), demograf şi statistician chilian. Absolvent al Universităţii din Chile şi M.P.H. al Universităţii Johns Hopkins (S.U.A.), specialitatea biostatistică. Director adjunct al Serviciului de programe şi proiecte demografice de la Divizia O.N.U. pentru populaţie (din 1971). Şef al Departamentului de biostatistică al Ministerului Sănătăţii din Chile, profesor şi cercetător de demografie şi biostatistică la Universitatea din Chile. Statistician la Biroul de statistică O.N.U. (1949 — 1966); consilier regional O.N.U. la Comisia Economică pentru America Latină (1966 — 1969); funcţionar superior pentru programe de populaţie în America Centrală şi regiunea Caraibilor (1969—1971). Op. pr.: Population Dilemma in Latin America. Housing, Population Growth and Economic Development („Dilema populaţiei în America Latină. Locuinţele, creşterea populaţiei şi dezvoltarea economică"), Washington, 1966; Ta-blas de Vida para Chile: 1920, 1930, 1940 („Tabele de mortalitate pentru Chile: 1920, 1930, 1940"), în „Revista Chilena de Higiene y Medicina Preventiva", voi. VIII, no. 3 sept. 1946; voi. IX, no. 2, 1947, în colab.; Demografia de America Latina („Demografia Americii Latine"), în „Buletin de la Oficina sanitaria Panamericana", voi. 28, nr. 9, sept. 1949; Mortalidad infantil en Chile. Poblaciân standard para el calcula de tasas corregidas de mortalidad infantil („Mortalitatea infantilă. Populaţia standard pentru calcularea indicilor corectaţi de mortalitate infantilă"), în „Revista Chilena di Higiene y Medicina Preventiva", voi. VII, no. 1, 1943; Estimation of Housing Needs in Latin America („Estimarea necesarului de locuinţe în America Latină"), în „Bulletin U.S.", voi. 43, 1969, Calderan Beltrăo, Pedro (n. 25 febr. 1923, Santa Maria), demograf brazilian. Licenţiat în filozofie şi teologie; licenţiat în ştiinţe economice şi doctor în ştiinţe politice şi sociale al Universităţii din Louvain. Profesor de sociologie şi demografie la Facultatea de ştiinţe sociale a Universităţii pontificale gre-goriene (Roma) şi profesor de demografie la Universitatea „Vale do Rio dos 390 Sinos" — Sâo Leopoldo (Brazilia). Director fondator al Centrului de documentare şi cercetări „Populaţie şi Familie" al Universităţii din Sâo Leopoldo. Preocupări de demografie familială şi planificarea familiei. Op. pr.: Vers une politique de bien-ître familial („Către o politică de bună stare familială"), la Univ. Pont. Gregorienne" şi „Institut de Recherches economiques et sociales", Louvain, 1957; A regulagăo dos nascimentos („Reglementarea naşterilor"), Porto Alegre RS, 1963; Analisi della popolazione mondiale („Analiza populaţiei mondiale"), Roma, 1967; Sociologia della famiglia contemporanea („Sociologia familiei contemporane"), Roma, 1968; Demografia — Ciencia da Populagăo — Analise e Teoria („Demografia — Ştiinţa populaţiei — Analiză şi teorie"), Porto Alegre R.S., 1972. Calot, G6rard (n. 7 apr. 1934, Orl^ans), demograf, statistician şi matematician francez. Diplomat al Şcolii politehnice (1954), al Şcolii naţionale de statistică şi administraţie economică (1957) şi al Institutului de statistică al Universităţii din Paris. Profesor de statistică la Şcoala naţională de statistică şi administraţie economică (din 1958); director al I.N.E.D. (din 1972). Membru al U.I.S. S.P. Statistician la Institutul naţional de statistică şi studii economice (din 1959); şef al divizei Demografie generală; şeful Serviciului de demografie; expert pe lîngă guvernele algerian, spaniol şi marocan; raportor la diferite sesiuni şi conferinţe internaţionale. Studii şi cercetări, manuale şi tratate în probleme de teoria probabilităţilor, recensăminte de populaţie, demografie generală, mortalitate, fertilitate, metodologie. Op. pr.: Cours de calcul des probabilites („Curs de calculul probabilităţilor"), 1964, Cours de statistique descriptive („Curs de statistică descriptivă"), 1965. Cannan, Edwin (n. 1861 — m. 1935), economist englez. Profesor de economie politică la Universitatea din Londra (1897—1926). A dezvoltat teoria economică şi s-a ocupat de unele probleme care au contingenţă cu demografia. A formulat o teorie a optimului populaţiei, considerînd optim acel număr care este în armonie cu creşterea producţiei pe un locuitor. A clarificat şi modernizat teoria cererii şi ofertei, a banilor şi a repartiţiei. A propus printre primii metoda componentelor în proiectările demografice. Op. pr.; A History of the Theories of Production and Distributions in English Political Economy from 1776—1848 („O istorie a teoriilor producţiei şi distribuţiei în economia politică engleză dintre 1776 — 1848"), Londra, 1894; The Probability of a Cessation of the Growth of Population in England and Wales during the Next Century („Probabilitatea încetării creşterii populaţiei în Anglia şi Wales în secolul următor"), în „The Economic Journal", voi. V, nr. 20, dec. 1895; The Changed Outlook in Regard to Population 1831—1931 („Schimbarea concepţiei în privinţa populaţiei 1831—1931"), în „The Economic Journal", voi. XLI, no. 164, dec. 1931. Cantillon, Richard (n. 1680 — m. 1734), economist francez. A susţinut teoria în virtutea căreia mişcarea populaţiei reflectă legăturile dintre preţuri (costuri) şi cerere. A analizat variaţia mortalităţii, migraţia internă a populaţiei, căsătoriile şi natalitatea în funcţie de mijloacele de existenţă, clase sociale, regiuni geografice. A scos în evidenţă relaţia dintre distribuţia populaţiei în spaţiu, mişcarea mărfurilor şi dezvoltarea transporturilor. Adept al mercantilismului, el afirmă că multiplicarea şi descreşterea populaţiei într-un stat depind, în principal, de voinţa şi modul de viaţă al proprietarilor funciari. Demograful 391 francez J.N. Biraben îl consideră ca fiind primul „agrarian" care a formulat o doctrină demo-economică modernă. Op. pr.: Essai sur la nature du commerce en general („Eseu asupra naturii comerţului în general"), Paris, 1755 (reeditată I.N.E.D., Paris, 1952). Carr-Saunders, A.M., Lord (n. 1866 — m. 1960), sociolog şi demograf englez. Profesor la Universitatea din Liverpool şi la Şcoala de economie din Londra, pînă în 1950. Membru al Academiei Britanice de Ştiinţe, doctor honoris causa al universităţilor din Glasgow, Dublin, Grenoble, Columbia, Liverpool, Londra etc. în lucrările sale a stabilit interdependenţa dintre resurse şi populaţie, a cercetat dezvoltarea profesiilor în Anglia şi a precizat caracteristicile sociologice ale fiecărei profesii cu implicaţiile sale pentru lumea contemporană. A abordat problemele populaţiei mondiale (în 1936), făcînd estimaţii („esti-maţia Carr-Saunders") valabile şi astăzi, folosite în studiile ONU. Op. pr.: The Population Problem : a Study in Evolution („Problemapopulaţiei: un studiu în evoluţie"), Londra, 1922; World Population: Past Growth and Present Trends („Populaţia lumii: creştere în trecut şi tendinţele prezente"), Londra, 1936. Catedra de demografie a Universităţii din Bari (ital. Catedra di demografia) înfiinţată în 1930 în cadrul Facultăţii de economie şi comerţ, elaborează studii despre mortalitate, nupţialitate, fertilitate şi demografie istorică. Catedra de sociologie a Universităţii din Madrid (span. Catedra de sociologia) înfiinţată în 1954 pe lîngă Facultatea de ştiinţe politice şi sociologice, efectuează cercetări privind tendinţele demografice şi structura socială în Spania. C.D.C. Newsletter, revistă bianuală a Centrului demografic din Cairo. Centrul brazilian de studii demografice ('port. Centro Brasileiro de Estudos Demograf icos) Funcţionează din 1967 în cadrul Fundaţiei Institutului brazilian de geografie şi economie de la Rio de Janeiro; efectuează cercetări şi studii de demografie, inclusiv proiectări demografice. Editează „Boletim De-mogrâfico C.B.E.D.". Centrul de cercetări demografice (engl. Population Research Centre) înfiinţat în 1965 în cadrul Universităţii din Austin (Texas), desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare în domeniile: dinamica populaţiei, familie şi fertilitate. Centrul de cercetări demografice (engl. Population Research Centre) Funcţionează din 1946 în cadrul Departamentului de sociologie al Universităţii din Chicago; desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt, în vederea acordării titlurilor de M. A. şi Ph. D., efectuează studii şi cercetări în domeniul populaţiei şi dezvoltării, demografiei urbane şi comparative. Publică lucrări şi rapoarte anuale. Centrul de cercetări demografice din Belgrad (ser. Centar za Demografsha Istra-zivanja) înfiinţat în 1962 pe lîngă Institutul de ştiinţe sociale, întreprinde cercetări în domeniul fertilităţii, migraţiei, planificării familiei, forţei de muncă şi urbanizării. Editează revista „ Stanovniăto". 392 Centrul de cercetări demografice al Facultăţii de medicină din Atena (grec. Kentron Dimographikon Erevnon) înfiinţat în 1965, pe lîngă Departamentul de igienă şi epidemiologie, desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt în statistică, demografie, medicină preventivă şi cercetări în probleme de control al fertilităţii. Centrul de cercetări demografice al Institutului de creştere economică din Delhi (engl. Demographie Research Centre-Institute of Economic Growth) înfiinţat în 1958, efectuează cercetări în domeniul fertilităţii şi planificării familiei. Centrul de cercetări demografice al Institutului Indian de Statistică (engl. Demographie Research Centre) înfiinţat în 1957, desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare în domeniul relaţiei dintre populaţie şi dezvoltare, fertilitate, nupţialitate. Centrul de cercetări demografice al Institutului de Stat de Statistică (Turcia) (engl. Demographie Research Centre) înfiinţat în 1974, efectuează anchete de teren, înregistrări; colaborează cu P.O.P.L.A.B. din Carolina de Nord. Centrul de demografie al Universităţii din Carolina de Nord (engl. Carolina Population Centre) înfiinţat în 1966, desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare, cu predilecţie în metodologie. Centrul de cercetări demografice al Universităţii din Lucknow (India) (engl. Demographie Research Centre) Funcţionează din 1966 în cadrul Departamentului de economie; cercetări în probleme de fertilitate în statul Uttar Pradesh. Centrul de cercetări demografice al Universităţii din Patna (India) (engl. De-mographic Research Centre) înfiinţat în 1966, funcţionează în cadrul Departamentului de statistică şi efectuează cercetări în domeniul fertilităţii şi planificării familiei, în special în statul Bihar. Centrul de demografie Hopkins (engl. Hopkins Population Centre) înfiinţat în 1972, funcţionează pe lîngă Universitatea Johns Hopkins încă din 1960; activitate de învăţămînt şi cercetare în demografia matematică şi fertilitate. Centrul de studii demografice al Universităţii din Pensilvania (engl. Population Studies Centre) înfiinţat în 1962, pe lîngă activitatea de învăţămînt desfăşurată în vederea acordării titlurilor de M. A. şi Ph. D. în demografie, efectuează cercetări privind interrelaţiile dintre populaţie, societate şi economie, forţa de muncă, demografia istorică, demografia formală şi migraţia. Centrul de cercetări demografice al Universităţii Georgetown (engl. Centre for Population Research) înfiinţat în 1966, funcţionează în cadrul Institutului „ Joseph and Rose Kennedy" pentru studiul reproducerii umane (Washington) ; activitate de învăţămînt şi cercetare, cu referiri speciale la politica demografică. Centrul de cercetări în ştiinţe sociale (engl. Social Sciences Research Centre) Funcţionează din 1959 pe lîngă Universitatea Punjab (Lahore-Pakistan); activităţi de învăţămînt şi cercetări demografice. Editează monografii. 393 Centrul de cercetări şi studii demografice (fr. Centre de recherches et d'etudes demographiques) înfiinţat în 1971 pe lîngă Secretariatul de Stat al Planului şi Dezvoltării regionale din Maroc, are ca atribuţii efectuarea de anchete şi cercetări demografice. Centrul de demografie al Universităţii libere din Bruxelles (fr. Centre de demographie) Funcţionează din 1969 în cadrul Institutului de sociologie; întocmeşte studii privind mortalitatea, îmbătrînirea, geografia populaţiei, demografia istorică, demografia regională. Publică studii de demografie în „Revue de l’Institut de sociologie". Centrul de demogralie şi ecologie (engl. Centre of Demography and Ecology) înfiinţat în 1962 pe lîngă Departamentul de sociologie al Universităţii din Wisconsin-Madison, desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare în domeniile: demografia ciclului de viaţă, probleme sociale şi demografice, politică demografică, ecologie şi demografie, modele. Centrul de documentare şi cercetări. Populaţie şi familie (port. Centro de Documentagăo e Pesquisa. Populacăo e Familia) înfiinţat în 1970, funcţionează pe lîngă Universitatea do Vale do Rio dos Sinos (Sâo Leopoldo, Brazilia); studii şi cercetări privind raportul dintre populaţie şi familie, populaţie şi dezvoltare. Centrul de învăţămînt şi studii demografice (engl. Population Studies and Training Centre) înfiinţat în 1966 pe lîngă Universitatea Brown din Provi-dence (Rhode Island); activitate de învăţămînt pentru acordarea titlurilor de M.A. şi Ph. D. în demografie; studii şi cercetări privind demografia formală, interrelaţiile dintre populaţie şi economie, biometrie, fertilitate, urbanizare. Centrul demografic Cairo (engl. Cairo Demographie Centre — C.D.C., arab. Almarkaz Aldemoghrafi Bil-Cahira), centru internaţional, aflat sub egida ONU şi a guvernului Republicii Arabe Egipt, înfiinţat în 1963, cu sediul la Cairo. Desfăşoară activităţi de învăţămînt, cercetare, asistenţă şi documentare şi efectuează studii cu precădere asupra fenomenului demografic din ţările arabe. Publică monografii, studii, anchete şi editează „Newsletter" (semestrial). Centrul demografic ONU — România (fr. Centre dimographique ONU — Roumanie — C.E.D.O.R.), centru internaţional, aflat sub egida ONU şi a guvernului României, înfiinţat în august 1974, cu sediul la Bucureşti. Desfăşoară activităţi de învăţămînt, cercetare şi asistenţă acordată ţărilor solicitante; profilul centrului: populaţie şi dezvoltare. Deschis candidaţilor din toate ţările. Centrul de studiere a problemelor populaţiei (rus. Ţentr po izuceniiu problem narodonaseleniia) Funcţionează în cadrul Facultăţii de economie a Universităţii de stat din Moscova, efectuînd cercetări în problemele evoluţiei demografice şi ale interrelaţiilor dintre economie şi populaţie. Editează revista „Demografia" (trimestrial). 394 Centrul de studii demografice (engl. Population Studies Centre) înfiinţat în 1961, funcţionează în cadrul Universităţii Ann Arbor (Michigan); activităţi de învăţămînt în sociologie şi economie, studii şi cercetări interdisciplinare: demografice, sociale şi economice. Centrul de studii demografice (span. Centro de Estadios Demogrâficos) înfiinţat în 1971 pe lîngă Institutul de economie al Universităţii din Havana, în vederea efectuării de studii şi cercetări demografice. Centrul de studii demografice (engl. Centre for Demographie studies) înfiinţat în 1964 pe lîngă Universitatea Duke din Durham (S.U.A.); desfăşoară activităţi de învăţămînt în demografie, sociologie şi economie şi efectuează cercetări în domeniul demografiei matematice şi al proceselor demografice. Centrul de studii demografice al Universităţii din Minnesota (engl. Centre for Population Studies) înfiinţat în 1970, pe lîngă activitatea de învăţămînt, efectuează cercetări în domeniul fertilităţii, planificării familiei, statutul femeii. Centrul de studii economice şi demografice (span. Centro de Estudios Economicos y Demograficos) înfiinţat în 1964 pe lîngă Colegiul din Mexico, studiază raportul dintre creşterea demografică şi dezvoltarea economică. Editează „Demografia y Economia" şi „Boletin del C.E.E.D.". Centrul de studii în demografie şi ecologie al Universităţii din Washington (engl. Centre for Studies în Demography and Ecology) înfiinţat în 1947, desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare în domenii ca: demografia formală, urbanizare, nupţialitatea şi divorţialitatea. Centrul de studii privind comunitatea şi familia (engl. Community and Family Study Centre) înfiinţat în 1961, pe lîngă Universitatea din Chicago, desfăşoară activităţi de cercetare şi învăţămînt. Editează seria: Family Planning Research and Evolution Manuels. Centrul de studii privind dezvoltarea economică (span. Centro de Estudios sobre Desarrollo Ecânomico) înfiinţat în 1958, funcţionează pe lîngă Univer-sidad de los Andes (Bogota, Columbia); efectuează cercetări în problemele dezvoltării economice şi evoluţiei demografice. Centrul de studii privind populaţia şi dezvoltarea (Peru) (span. Centro de Estudios de Poblacion y Desarrollo) înfiinţat în 1964, efectuează cercetări privind interrelaţiile dintre populaţie, societate şi economie şi organizează cursuri de demografie în diferite universităţi. Centrul de studii privind populaţia şi familia (fr. Centre d*etude de la population et de la Familie), instituţie a Ministerului Sănătăţii publice, familiei şi mediului înconjurător din Belgia, înfiinţată în 1962; studii şi cercetări privind fertilitatea, tendinţele demografice şi migraţia. Editează „Population et Familie". Sediul — Bruxelles. 395 Centrul de studii sociale şi de populaţie (span. Centro de Estudios Sociales y de Poblaciân — C.E.S.P.O.) înfiinţat în 1968, în cadrul Universităţii din Costa Rica, efectuează anchete şi studii privind diferite fenomene demografice, cu predilecţie despre fertilitate; editează „C.E.S.P.O. Informa". Centrul de studii şi cercetări demografice (engl. Population Studies and Research Centre), unitate, înfiinţată în 1971, a Agenţiei centrale pentru mobilizare publică şi statistică din Cairo. Publică trimestrial revista „Population. Research and Studies". Centrul de studii şi cercetări demografice al Universităţii din Nairobi (engl. Population Studies and Research Centre), unitate, înfiinţată în 1973, pe lîngă Universitatea din Nairobi (Kenya); are un caracter internaţional şi efectuează în colaborare cu OIM, cercetări asupra migraţiei, fertilităţii şi mortalităţii. Centrul european pentru studii demografice (engl. European Centre for Population Studies, fr. Centre europeen d’etudes de populaticn), instituţie internaţională, înfiinţată în 1953, cu sediul la Paris. Are ca scop coordonarea activităţii persoanelor ce se ocupă cu probleme de populaţie. Organizează „Journees d’etudes europeennes sur la population" şi editează „Bulletin europeen d'in-formation demographique". Centrul Latino-American de Demografie (span. Centro Latinoamericano de Demografia — CELA DE), centru internaţional, aflat sub egida ONU şi a guvernului chilian, înfiinţat în 1957 cu sediul la Santiago de Chile (Universitatea din Chile). în 1967 a fost înfiinţată o filială la Universitatea din San Jose (Costa Rica). Desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt, cercetare, asistenţă şi documentare pentru ţările Americii Latine şi efectuează studii şi anchete privind fertilitatea, migraţia şi politica demografică. Publică studii, anchete, monografii şi editează: „Boletin demogrâfico" (semestrial) şi „Notas de poblacion (trei numere pe an). Biblioteca centrului, „Giorgio Mortara", editează buletine bibliografice. Centrul naţional de statistică sanitară al Departamentului de sănătate, educaţie şi bunăstare al S.U.A. (engl. National Centre for Health Statistics U.S. Department of Health, Education and Welfare) înfiinţat în 1960, asigură culegerea datelor privind naşterile, decesele, căsătoriile, pe baza cărora întocmeşte tabele de mortalitate, modele demografice. Chandrasekaran, Chidambara (n. 30 oct. 1911), demograf, statistician şi medic indian. M. Sc. Licenţiat în matematică, Universitatea Nagpur (India), 1932; Ph. D. în statistică, Londra (1938); M. P.H. la Universitatea Johns Hopkins (S.U.A.), 1948; Consilier pentru probleme de politică şi planificare la Fondul Naţiunilor Unite pentru activităţi în domeniul populaţiei (din 1972). Preşedinte de onoare al U.I.S.S.P. Profesor de statistică la Calcutta (1945—1947) şi (1954—1959); funcţionar superior la Divizia ONU pentru populaţie (1947— 1954); director la Centrul de învăţămînt şi cercetări în demografie, Bombay, (1959—1965); consultant şi consilier ONU. Studii şi cercetări în domeniul statisticii matematice, al demografiei, anchetelor demografice, planificării familiei, teoriei sondajului statistic — „metoda Deming-Chandrasekaran". A condus ancheta în provincia Mysore, organizată de ONU şi guvernul Indiei. 396 Chasteland, Jean-Claude (n. 17 sept. 1929, Paris), demograf, economist şl sociolog francez. Licenţiat în sociologie şi ştiinţe economice al Institutului de statistică şi al Institutului de studii politice al Universităţii din Paris. Şeful Serviciului de studii demografice al Biroului ONU pentru Orientul Mijlociu din Beirut (din 1970); funcţionar la Divizia ONU pentru Populaţie (din 1974) ; redactor-şef al revistei „Bulletin Demographique du Bureau Economique et social des Nations Unies pour le Moyen Orient" (1971). Membru al U.I.S.S.P., al Societăţii de statistică din Paris, al Asociaţiei franceze de economie. Cercetător la I.N.E.D. şi conferenţiar la Institutul de studii politice din Paris (1955—1962); expert demograf ONU la Universitatea din Teheran (1967—1968); consilier regional ONU pentru Orientul Mijlociu (1968—1970); conferenţiar de demografie la Universitatea Saint-Joseph din Beirut (1968— 1973). Studii şi cercetări în domeniul anchetelor demografice prin sondaj, al demografiei economice, al fertilităţii. Op. pr.: Bibliographie d’ouvrages demographiques de langue franţaise („Bibliograf ia lucrărilor demografice de limbă franceză"), sub egida I.N.E.D., U.I.S.S.P., 1964; La population de Viran („Populaţia Iranului"), Teheran, 1966, în colab.; La feconditi des femmes mariies des quatre zones rurales de Viran („Fertilitatea femeilor căsătorite din patru zone rurale ale Iranului"), Teheran, 1968, în colab. Coaie, Ansley J. (n. 14 nov. 1917, Baltimore), demograf, economist şi matematician american. B.A. (1939), M.A.(1941) şi Ph. D. (1947), la Universitatea Princeton. Profesor de economie şi director al Oficiului de cercetări în domeniul populaţiei al Universităţii din Princeton (din 1959) ] membru în Consiliul tehnic pentru populaţie al Biroului recensămintelor din S.U.A. (din 1965), al Comitetului pentru populaţie al Academiei naţionale de ştiinţe, al Societăţii americane de filozofie; reprezentant al S.U.A. la Comisia ONU pentru Populaţie (1961 — 1968) ;preşedinte al Asociaţiei americane pentru populaţie (1967—1968); cercetător la Oficiul de cercetări în domeniul populaţiei, Princeton (1941 — 1942); expert la Rezervele naţionale S.U.A. (1942—1946); profesor asistent (1947— 1954) şi profesor asociat (1954—1957) de economie la Universitatea Princeton. Studii, tratate şi cercetări în domeniul populaţiei stabile; modele matematice, proiectări demografice, implicaţii economice ale fenomenelor demografice, tabele de mortalitate. Op. pr.: The Future Population of Europe and the Soviet Union („Populaţia viitoare în Europa şi Uniunea Sovietică"), studiu prezentat la Liga Naţiunilor, Geneva, 1944, în colab.; Activity Analysis of Production and Allocation („Analiza activităţii productive şi a alocaţiilor)", New York, 1951, în colab.; Population Growth and Economic Development in Low-income countries („Creşterea populaţiei şi dezvoltarea economică în ţările cu venituri scăzute"), 1958, în colab.; Regional Model Life Tables and Stable Populations (“Tabelele regionale tip de mortalitate şi populaţiile stabile"), 1966, în colab.; The Growth and Structure of Human Population („Creşterea şi structura populaţiei umane"), 1972. Colombo, Bemardo (n. 1919, Olginate), demograf şi statistician italian. Diplomat în economie şi comerţ al Universităţii din Milano (1941). Profesor de statistică la Universitatea din Padua (din 1967). Membru al U.I.S.S.P., al U.S., al Societăţii italiene de statistică, al Societăţii italiene de economie, demografie 397 şi statistică. Asistent (1945 — 1956) şi profesor de statistică (1956 — 1967) la Universitatea din Veneţia. Studii şi cercetări de analiză demografică, fertilitate, migraţie, nupţialitate, planificarea învăţământului. Op. pr.: La recente inversione nella tendenza della natalită („Recenta schimbare a tendinţei natalităţii"), 1951; Sul rapporto dei sessi nelle nascita e nei concepi-menti („Despre raportul sexelor în naşteri şi concepţii"), 1956; Dizionario demografico mnltilingue („Dicţionar demografic multilingv"), 1959 (versiune italiană). Comisia Economică pentru Africa — C.E.A. (engl. Economic Commission for Africa — E.C.A., fr. Commission economique pour VAfrique — C.E.A.), comisie economică regională a ONU, aparţinînd de ECOSOC, creată în 1958, cu sediul la Addis-Abeba (Etiopia). Are ca scop sprijinirea şi promovarea acţiunilor pentru dezvoltarea economică şi socială, dezvoltarea legăturilor economice între ţările africane şi extinderea lor cu alte ţări, efectuarea de investigaţii, cercetări şi studii privind problemele tehnice şi economice ale dezvoltării. Domeniile importante ale activităţii sînt: pregătirea cadrelor, asistenţă tehnică, elaborarea de politici şi planuri economice în care se includ şi acţiuni din domeniul statistic şi demografic. în 1959 comisia a organizat Conferinţa statisticienilor africani cu preocupări în domeniul tehnicilor de culegere şi prelucrare a datelor statistice şi a publicării acestora. Pe linia preocupărilor în domeniul populaţiei, în anul 1966 a fost creată Misiunea de programe a populaţiei pentru Africa, la recomandarea căreia, în 1970, a fost înfiinţat Centrul de programe în domeniul populaţiei (Population Programme Centre), avînd ca scop elaborarea de studii în probleme de populaţie şi pregătirea de specialişti pentru ţările interesate. La recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din 1970, efectuat în conformitate cu „Programul african al recensămintelor" iniţiat de ONU şi încredinţat pentru asistenţă Fondului Naţiunilor Unite pentru activităţi în domeniul populaţiei (FNUAP), comisia a acordat sprijin susţinut ţărilor africane. Comisia Economică pentru America Latină — C.E.P.A.L. ('span. Comisia economica par America Latina, engl. Economic Commission for Latin America — E.C.L.A.), comisie economică regională a ONU aparţinînd de ECOSOC, creată în 1948, cu sediul la Santiago de Chile. Are ca scop promovarea dezvoltării economice şi ridicarea nivelului de trai al popoarelor latino-americane. îşi extinde activitatea, prin crearea în 1962 a Institutului latino-american pentru planificare economică şi socială. în vederea exercitării atribuţiilor, comisia colaborează cu instituţii specializate ale ONU, cu diferite programe, guverne şi instituţii neguvernamentale. Comisia desfăşoară o vastă activitate pentru efectuarea de studii şi analize, precum şi promovarea de programe şi politici care să asigure dezvoltarea economică a acestei regiuni; totodată, se preocupă de promovarea comerţului internaţional şi de integrare economică a ţărilor continentului. Publică anual „Raport economic asupra Americii Latine", şi, semestrial „Buletin economic pentru America Latină" şi „Buletin statistic" ; la congrese şi seminarii prezintă studii demografice speciale, asigu-rînd totodată publicarea de date şi tabele privind creşterea şi structura populaţiei. în colaborare cu Biroul de statistică al ONU şi Oficiul pentru cooperare tehnică, a adus o importantă contribuţie la efectuarea recensămîntului populaţiei şi al locuinţelor, din 1970. în activitatea sa, beneficiază de studiile Centrului latino-american de demografie — C.E.L.A.D.E. 398 Comisia Economică pentru Asia Occidentală — C.E.A.O. (engl. Economic Commission for Western Asia — E.C.W.A., fr. Commission economique pour VA sie Occidentale — C.E.A.O )t comisie economică regională a ONU, aparţi-nînd de ECOSOC înfiinţată în 1973. îşi începe activitatea în ianuarie 1974, preluînd funcţiile B.E.S.N.U.B. Are în componenţa sa Secţia de studii şi programe de populaţie (Section des Etudes et des Programes de Population), înfiinţată în 1969, care editează „ECWA Population Bulletin", cu apariţie semestrială. Comisia Economică pentru Asia şi Extremul Orient — C.E.A.E.O. ('engl. Economic Commission for Asia and the Far East — E.C.A.F.E.). comisie economică regională a ONU, aparţinînd de ECOSOC, creată în anul 1947, cu sediul la Bangkok (Thailanda). Are ca scop iniţierea şi dezvoltarea acţiunilor menite să contribuie la ridicarea nivelului economic, stimularea cooperării economice, asigurarea informaţiei statistice şi tehnice şi elaborarea de studii şi analize privind dezvoltarea economică a ţărilor din Asia şi Extremul Orient; sprijină ECOSOC în îndeplinirea funcţiilor sale economice în această regiune geografică, inclusiv asigurarea asistenţei tehnice. Domeniile mai importante în care se concretizează activitatea C.E.A.E.O. sînt: planificarea dezvoltării economice, elaborarea de studii şi publicaţii statistice, stimularea cooperării în dezvoltarea comerţului internaţional, folosirea resurselor naturale şi dezvoltarea industriei, valorificarea rezervelor energetice, cooperarea în construcţii, transporturi şi telecomunicaţii. în 1956, în cadrul comisiei, a fost creată Divizia pentru probleme sociale, a cărei activitate se referă la integrarea în planurile de dezvoltare socială şi economică a resurselor umane şi financiare, atenţie specială acordîndu-se problemelor privind politica economică şi socială. Din anul 1969 funcţionează Divizia pentru problemele populaţiei, avînd ca scop elaborarea „Programului populaţiei pentru Asia“ (Asian Population Programme), iar din 1970 a fost creat Institutul de statistică pentru Asia. în noiembrie 1972, la Tokio, a organizat Conferinţa regională pentru problemele populaţiei. Prin grija Diviziei ONU pentru Populaţie, publică „Asian Population Programme News". Comisia Economică pentru Europa — C.E.E./ONU (engl. Economic Commission for Europe — E.C.E., fr. Commission Economique pour VEurope — C.E.E. )t comisie economică regională a ONU cu sediul la Geneva aparţinînd de ECOSOC; a fost creată la 28 mart. 1947, şi are în componenţa sa 34 de ţări membre. Are ca obiectiv principal 6 asigurarea pe plan european a cooperării economice: promovarea comerţului, a schimbului de informaţii tehnice, a cercetărilor ştiinţifice, facilitarea negocierilor şi încheierea de convenţii interguver-namentale, efectuarea de analize şi studii privind dezvoltarea economică a continentului. Domeniile în care îşi desfăşoară activitatea sînt: agricultură, construcţii, producţia de oţel, energie, transporturi, comerţ şi statistica activităţii economice. Unul din cele mai importante servicii pe care le aduce cauzei cooperării în Europa, constă în publicarea de date, analize şi studii privind dezvoltarea economică a ţărilor europene, precum şi situaţia lor în raport cu dezvoltarea economică mondială, inclusiv o seamă de studii de demografie. Publică periodice de cercetare cum sînt: „Economic Survey of Europe” cu apariţie anuală şi „Economic Bulletin for Europe" cu apariţie semestrială. în cadrul 399 comisiei. Conferinţa statisticienilor europeni are preocupări în domeniul demografiei (recensăminte de populaţie, conturi demografice, registre de populaţie, anchete demografice). Comisia ONU pentru Populaţie ('engl. U.N. Population Commission, fr. Commission de la population de VO.N.U.), comisie, în cadrul Consiliului Economic şi Social, înfiinţată la 30 oct. 1946. în prezent are în componenţă un număr de 27 ţări membre, alese prin rotaţie; pentru perioada 1973—1976, este membră şi România. în cele 17 plenare şi sesiuni extraordinare, a dezbătut diferite probleme ştiinţifice, metodologice şi statistice legate de populaţie; în ultimii ani s-au accentuat preocupările de politică a populaţiei. In 1972, comisia, ca organ interguvernamental, a fost însărcinată cu pregătirea Conferinţei mondiale a populaţiei — 1974. Comisia pentru creşterea populaţiei şi viitorul Americii (engl. Commission on Population Growth and the American Future), instituţie de stat înfiinţată în 1970, cu misiunea de a întocmi studii şi rapoarte asupra problemelor demografice ale S.U.A. şi politicii demografice. A publicat un raport către Preşedintele S.U.A. şi opt volume de comunicări şi referate. Sediul — Washington. Comisia regală pentru populaţie (engl. Royal Commission on Population), instituţie de stat, cu sediul la Londra, înfiinţată în martie 1944, în vederea studierii situaţiei demografice din Anglia şi pentru formularea de propuneri privind politica demografică. Prin grija comisiei s-au efectuat proiectări demografice pe perioada 1947—2047, diferite studii etc. în prezent nu funcţionează. Comitetul de cercetări demografice al Şcolii de economie din Londra (engl. Population Investigation Committee — London School of Economics). înfiinţat în 1936, efectuează, paralel cu activitatea de învăţămînt, cercetări privind tendinţele demografice, politica demografică, fertilitatea şi controlul naşterilor. Editează revista „Population Studies". Comitetul internaţional de coordonare a cercetărilor naţionale în demografie — C.I.C.R.E.D. (engl. Committee for International Coordination of National Research in Demography — C.I.C.R.E.D., fr. Comite internaţional de coordination des recherches nationales en demographie — C.I.C.R.E.D.), instituţie creată cu prilejul conferinţei experţilor demografi reprezentanţi ai institutelor naţionale de demografie, convocată de Divizia ONU pentru Populaţie, Lyon 1971; sediul — Paris. Membri: institutele naţionale ce au ca obiect principal cercetarea în domeniul demografiei19. Sub auspiciile sale au apărut monografiile demografice naţionale în cadrul Anului mondial al populaţiei. Concepciân, Mercedes B. demcgrafă, sociologă şi statisticiană filipineză. B.S. la Universitatea din Filipine (1951); diplomată în statistică a Universităţii din Sydney (1954), doctor în sociologie la Universitatea din Chicago (1963), doctor honoris causa a Universităţii din Manilla. Profesor de statistică şi demografie la Institutul de populaţie al Universităţii din Filipine (din 1961). Membră a U.I.S.S.P., a Asociaţiei americane pentru populaţie, a Asociaţiei americane de sociologie; preşedintă a Comisiei ONU pentru Populaţie, directoare a Asociaţiei statistice din Filipine. Organizatoare a dife- 400 rite seminarii şi conferinţe naţionale şi internaţionale de demografie. Studii şi cercetări în domeniul antropologiei, sociologiei, demografiei, politicii demografice, fertilităţii, planificării familiei. Op. pr.: The Population of the Philippine („Populaţia Filipinelor"), în „Uni-versity of the Philippine Press", 1966; Studies of Fertility and Family Planning („Studii de fertilitate şi planificarea familiei"), în „Demography", voi. 5, no. 2. 1968, în colab.; Philippine Population in the Seventies („Populaţia Filipinelor în deceniul al optulea"), Manilla, 1969; Changing Fertility in Asian Countries („Modificări ale fertilităţii în ţările asiatice"), voi. I, U.I.S.S.P., 1971. Conferinţa internaţională a populaţiei — Berlin 1935. Aici s-a încercat impunerea punctului de vedere potrivit căreia demografia este o ştiinţă biologică, strîns legată de ştiinţa eredităţii umane şi de ştiinţa „igienei rasei". Influenţa nazistă este evidentă. Conferinţe internaţionale ale populaţiei au mai avut loc la: Paris (1937); Washington (1947); Berna (1949); New Delhi (1951) şi Roma (1953). Conferinţa internaţională a populaţiei — Londra 1931, prima conferinţă a U.I.S.S.P. (a doua mondială). A subliniat necesitatea abordării studiului populaţiei din cele mai variate puncte de vedere, solicitînd în acest scop: sociologia, statistica, economia politică, agronomia, geografia, istoria. Conferinţe internaţionale de planificare a familiei, sesiuni cu caracter neomalthu-sian, organizate de diferite instituţii, şi, în ultimii 20 de ani, de către Federaţia internaţională pentru planificarea familială, înfiinţată în 1953 şi de asociaţiile afiliate ei. Prima conferinţă „Congresul internaţional pentru limitarea naşterilor", a fost organizată din iniţiativa lui Paul Robin la Paris în 1900; următoarele au fost organizate la: Liege (1905), Haga (1910), Dresda (1917), Londra (1922), Stockholm (1946), Cheltenham (Anglia), apoi Londra (1951), Bombay (1952), Stockholm (1953). Conferinţa mondială a populaţiei — Bucureşti 1974 (engl. World Population Conference, fr. Conference mondiale de la population) Desfăşurată între 19 şi 30 august, conferinţa reprezintă prima reuniune ONU la nivel guvernamental, la care au fost discutate probleme de politică în domeniul populaţiei. Rezoluţia ECOSOC 1484 (XLVIII) din 30. apr. 1970 hotăra următoarele: „1. Aprobă propunerea potrivit căreia să aibă loc în 1974 un congres mondial al populaţiei sub auspiciile ONU, cu participarea reprezentanţilor statelor membre ale ONU sau membre ale instituţiilor sale specializate... 2. Decide ca sarcină a acestui congres examinarea problemelor demografice fundamentale, a relaţiilor lor cu dezvoltarea economică şi socială şi a politicilor şi programelor de acţiune necesare în demografie, pentru a promova bunăstarea şi progresul-omului...". Sarcina pregătirii conferinţei a revenit Comisiei ONU pentru Populaţie. în 1973, ECOSOC aprobă propunerea României ca lucrările conferinţei să se desfăşoare la Bucureşti. Conferinţa a examinat următoarele probleme fixate pe ordinea de zi: 1. Tendinţe demografice recente şi de perspectivă. 2. Populaţia şi dezvoltarea. 3. Populaţia, mediul ambiant şi resursele. 4. Populaţia şi familia. De asemenea, s-a adoptat prin consens, Planul mondial' de acţiune în domeniul populaţiei, document ce cuprinde o evaluare a situaţiei demografice, principii şi obiective pentru politica demografică şi recomandări pentru politica social-economică şi demografică. Documentele supuse examină- 401. xîi au fost elaborate de ONU şi instituţiile sale specializate, cu consultarea unui mare număr de specialişti în cadrul a patru simpozioane organizate Sub auspiciile ONU. Documentele stabilite în cadrul simpozioanelor au avut ca bază un număr de aproximativ 80 documente ONU 26. Conferinţa, deschisă printr-o alocuţiune rostită de Secretarul general al ONU, Kurt Waldheim şi Preşedintele R.S.R., Nicolae Ceauşescu, a reunit circa 140 de delegaţii guvernamentale ale statelor membre ONU, ale instituţiilor specializate ONU, ale mişcărilor de eliberare naţională din diferite ţări şi ale unor organizaţii internaţionale neguvernamentale cu statut ONU. Conferinţa a contribuit la înţelegerea problemei populaţiei ca problemă majoră a contemporaneităţii, la orientarea statelor în direcţia elaborării şi aplicării politicii demografice, la afirmarea spiritului de cooperare internaţională în domeniul populaţiei, la stimularea interesului opiniei publice mondiale pentru problemele populaţiei; a determinat un remarcabil progres al ştiinţei demografice şi al ştiinţelor înrudite cu aceasta 26. Conferinţa mondială a populaţiei — Geneva 1927, prima de acest gen, organizată din iniţiativa lui Margaret Sânger, sub preşedinţia lui Pearl; rezultatele sînt publicate în volumul editat de Margaret Sânger18. Lucrările s-au desfăşurat în şase secţii: 1) Biologia creşterii populaţiei; 2) Populaţia optimă, alimentaţie şi populaţie; 3) Demografie diferenţială (fertilitate); 4) Fertilitatea şi sterilitatea; 5) Migraţie internaţională; 6) Ereditate, boli şi pauperism. Unul din rezultatele importante, a fost crearea în 1928, a Uniunii internaţionale pentru studiul ştiinţific al populaţiei şi a comitetelor naţionale afiliate acesteia. Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare — C.N.U.C.D. (engl. United Nations Conference on Trade and Development — U.N.C.T.A.D., fr. Conference des Nations Unies pour le commerce et le diveloppement — C.N. U.C.E.D. organ al Adunării Generale a ONU înfiinţat prin rezoluţia 1995 (XIX) din 30. dec. 1964 3. Are ca obiective: promovarea comerţului internaţional, în special între ţări cu nivele diferite de dezvoltare şi cu diferite sisteme economice şi regimuri sociale, în vederea accelerării dezvoltării economice; elaborarea şi promovarea de principii şi politici în acest sens; coordonarea activităţii celorlalte instituţii ale ONU care au tangenţă cu problemele comerţului şi ale creşterii economice; iniţierea de acţiuni de negociere şi de încheiere de acorduri comerciale multilaterale, devenind astfel un centru de coordonare a acţiunilor de comerţ. Sesiunile U.N.C.T.A.D.: Geneva (1964); New Delhi (1968) şi Santiago de Chile (1972); la ultima sesiune un rol important l-a jucat „Grupul celor 77", constituit în 1967 la Alger, care a adoptat „Carta drepturilor economice ale lumii a treia" pe baza căreia, la a şasea sesiune a Adunării Generale a ONU, din 1.V.1974, a fost adoptată „Declaraţia cu privire la instaurarea unei ordini economice internaţionale noi". Congrese ale Institutului Internaţional de Statistică. De la înfiinţarea U.S. în 1885, la propunerea demografilor şi statisticienilor de la Societatea Regală de statistică şi de la Societatea de statistică din Paris, s-au organizat 39 de sesiuni, între anii 1887 şi 1973. Au fost dezbătute probleme complexe ale demografiei, printre care: clasificarea internaţională a cauzelor de deces (Chicago, 1893), mortalităţii standard etc. în cadrul institutului, funcţionează o secţie specială pentru problemele statisticii demografice, iar din 1911 este înfiinţat Oficiul permanent al U.S. cu sarcini de editare a lucrărilor. 402 Congrese internaţionale de igienă şi demografie, reuniuni internaţionale ţinute într-o serie de capitale europene şi la Washington între anii 1876 şi 1912. Problemele supuse discuţiilor priveau: igiena, economia socială şi demografia, în special, recensămintele, mişcarea naturală a populaţiei, migraţia, fertilitatea] statistica familiei şi mortalitate profesională, locuinţele etc. La Congresul de la Paris (1878), Levasseur, în cuvîntul de deschidere, utilizează termenul de demografie, în locul celor consacrate — statistică, fizică socială, teoria populaţiei etc. — termen care capătă circulaţie şi se impune definitiv, după Congresul de la Geneva din 1882. Congrese internaţionale de statistică, reuniuni internaţionale ale statisticienilor iniţiate de A. Quetelet şi W. Farr, ţinute între anii 1853 şi 1877: Bruxelles (1853), Paris (1855), Viena (1857), Londra (1860), Berlin (1863), Florenţa (1867), Haga (1869), Petersburg (1872), Budapesta (1877). Atenţie deosebită s-a acordat problemelor populaţiei, în special recensămintelor populaţiei şi aplicării metodelor statistice în demografie. Au existat preocupări în direcţia obţinerii unui număr maxim de date statistice şi a comparabilităţii lor pe plan internaţional. Congresul de la Petersburg a hotărît înfiinţarea unei Comisii permanente care avea ca sarcină pregătirea planului pentru elaborarea unui anuar statistic internaţional. România este reprezentată la Congresul de la Berlin de D. P. Marţian, la Congresul de la Florenţa de Grigore Vulturescu şi Grigore Bengescu, la Congresul de la Haga de Ion Ionescu de la Brad şi Al. Pencovici, la cel de la Petersburg de Al. Lahovari şi Al. Pencovici. De asemenea România a participat la Congresul de la Budapesta şi la şedinţele Comisiei permanente. Congresul mondial al populaţiei — Belgrad 1965, al doilea congres organizat sub egida ONU; lucrările congresului au fost publicate în patru volume 24. Congresul mondial al populaţiei — Roma 1954, primul congres organizat sub egida ONU în colaborare cu U.I.S.S.P., U.S. şi diferite instituţii specializate ONU. Participanţii au reprezentat diversele discipline cu preocupări în studiul populaţiei. Rezultatele au fost publicate în şapte volume 23. Consiliul de cercetări în problemele populaţiei (Japonia) HaP- Mainichi Shimbunsha Jinkomondai Kenkyuukai). înfiinţat în 1949, efectuează periodic (la doi ani) anchete asupra opiniei publice privind planificarea familială. Consiliul economic şi social — ECOSOC (engl. Economic and Social Council, fr. Conseil Economique et social), organ principal al ONU6, a cărui înfiinţare este prevăzută în Carta ONU. în atribuţiile sale intră: sub autoritatea Adunării generale, răspunde de activitatea ONU în domeniul economic şi social; iniţiază studii, rapoarte, recomandări în probleme internaţionale de ordin economic, social şi cultural; convoacă conferinţe internaţionale; elaborează, proiecte de convenţii şi le supune spre aprobare Adunării generale a ONU. Exercitarea atribuţiilor se realizează prin intermediul unor comitete, comisii şi grupe ad-hoc cum sînt: Comisia de statistică, Comisia populaţiei, Comisia de dezvoltare socială, diferite comisii economice regionale; colaborează cu instituţiile specializate ale ONU şi cu cele neguvemamentale. Printre activităţi: analiza situaţiei şi tendinţelor economiei mondiale, deceniile dezvoltării, promovarea aplicării ştiinţei pentru dezvoltare, valorificarea resurselor umane,, mediul înconjurător etc. 403. Consiliul pentru populaţie (engl. The Population Council), organizaţie privată înfiinţată în 1952 la New York, în vederea efectuării de anchete şi cercetări în domeniul politicii demografice, fertilităţii, analizei situaţiei demografice în ţările în curs de dezvoltare; are în subordine o Divizie pentru populaţie. Publică: „Studies in Family Planning", „Reports on Population/Family Planning" ş.a. Constanzo, Alessandro (n. 20 iul. 1909, Casalmonferrato, Italia), demograf şi statistician italian. Licenţiat în economie şi comerţ. Profesor de demografie, antropometrie şi biometrie la universităţile din Roma şi Parma. Studii privind raporturile dintre constituţia fizică şi mortalitate, ereditatea biologică, variaţia caracteristicilor fizice la diferite generaţii. Op. pr.: Intorno alia questione della mascolinită dei nati („Despre problema masculinităţii la noii născuţi"), 1935; Costituzione e mortalită („Constituţie şi mortalitate"), 1936; Considerazioni intorno ai rapporti tra constituzione e mortalită („Consideraţiuni asupra raporturilor dintre constituţie şi mortalitate"), 1939Incremento demografico e sviluppo industriale („Creşterea demografică şi dezvoltarea industrială"), 1942; La statura degli italiani ventenni nati del 1854 al 1929 („Statura italienilor în vîrstă de 20 de ani născuţi de la 1854 la 1929"), 1948; Contributi statistici allo studio delVeredită biologica („Contribuţii statistice la studiul eredităţii biologice"), 1959. Cox, Peter Richmond (n. 1914), actuar şi demograf englez. Diplomat al Institutului de actuariat din Cambridge (1939). Actuar guvernamental (din 1963). Membru al U.I.S.S.P., membru al Societăţii Regale de Statistică. Secretar onorific (1962 — 1964) şi vicepreşedinte al Institutului de actuariat din Londra (1966 — 1968), preşedinte al Societăţii de eugenie din Londra (1970 — 1972). Op. pr.: Demography („Demografia"), ed. IV, 1970; Resources and population („Resursele şi populaţia"), 1973, coeditor. Current Publications in Population /Family Planning, revistă bimensuală editată de Consiliul pentru populaţie, New York; articole în domeniul populaţiei şi planificării familiei; apare în engl. D Dandekar, Kumudini, demografă şi statisticiană indiană. Licenţiată în statistică matematică la Universitatea din Calcutta (1945). Profesor de demografie şi şef al Departamentului de demografie la Institutul Gokhale de politică şi economie, Poona-India (din 1950). Numeroase lucrări şi studii privind: planificarea familială, fertilitatea şi mortalitatea, structura familiei, metodele de ajustare matematică şi de estimare a erorilor standard la indicii de fertilitate, evaluarea programelor de familie etc. în 1973 a publicat un raport asupra schimbărilor social-economice din zonele rurale în decursul a trei planuri cincinale. Das Gupta, Ajit (n. 1913), actuar, matematician şi demograf indian. Diplomat In matematică şi actuariat. Profesor consultant la Şcoala de sănătate publică Chapel Hill (S.U.A.). Membru şi vicepreşedinte al U.I.S.S.P. Profesor la Uni- 404 versitatea Princeton; şef al anchetei naţionale prin sondaj organizată la Institutul indian de statistică, subsecretar în guvernul Indiei; expert ONU şi OIM; consilier la Comisia Economică ONU pentru Asia, Africa şi Extremul Orient. Op. pr- The TJse of Sample Surveys in Demographie Studies in India („Utilizarea cercetărilor prin sondaj în studiile demografice din India"), Roma, 1954, în colab.; Couple Fertility („Fertilitatea cuplurilor"), N.S.S. 7, Calcutta, 1958, în colab; Types and Measures of Internai Migration („Tipuri şi indici de migraţie internă"), Viena, 1959; Estimation of Vital Rates for Developing Countries („Estimaţia indicilor demografici pentru ţările în curs de dezvoltare"), Ottawa, 1963; Further Application of Age Structure Models („Noi aplicaţii ale modelelor de structură a vîrstei"), Sidney, 1967; Mortality Patterns in Developing Countries („Modele de mortalitate în ţările în curs de dezvoltare"), Londra, 1969; Labour Force Analysis for Manpower Planning („Analiza forţei de muncă pentru planificarea mîinii de lucru"), Liege, 1973. Davenant, Charles (n. 1656 — m. 1714), economist, publicist şi cm politic englez. Reprezentant al şcolii de „aritmetică politică". A abordat în lucrările sale probleme economice şi implicaţiile lor sociale caracteristice Angliei de la sfîrşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea. Pledează pentru înmulţirea populaţiei, considerînd-o ca factor de îmbogăţire şi recomandînd în acest scop, imigrarea, premii pentru familiile cu mulţi copii. Op. pr: Discourses on the Publics Revenues and on the Trade of England („Cuvîn-tări asupra veniturilor publice şi a comerţului în Anglia"), 1968; An Essay tipon the Probable Methods of Mankind a People Gainers in the Balance of Trade („O încercare asupra metodelor probabile a perspectivelor oamenilor care cîştigă în balanţa comercială"), 1699; Essays upon Peace at Home and War Abroad („Eseuri asupra păcii în interior şi a războiului în afara ţării"), 1704. Davis, Kingsley (n. 1908), demograf şi sociolog american. M.A. la universităţile din Texas şi Harvard; doctor în filozofie (1936). Profesor de sociologie şi studii comparative, director al Cercetării internaţionale în probleme de populaţie şi urbanism, la Universitatea „Berkeley" din California (din 1955). Membru al Societăţii americane de filozofie, al Academiei Naţionale de Ştiinţe, al Institutului interamerican de statistică, al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe. Reprezentant al S.U.A. în Comisia ONU pentru populaţie (1954 — 1961), preşedinte al Asociaţiei americane de sociologie, şi al Asociaţiei americane pentru populaţie; consilier şi consultant ştiinţific la diferite instituţii. Profesor de sociologie la Universitatea de stat din Pennsylvania (1937 —1942); profesor de antropologie şi sociologie la Universitatea Princeton (1942—1948); profesor de sociologie la Universitatea Columbia (1948 — 1955). Studii, tratate, cercetări de sociologie, demografie, urbanizare. Op. pr.: Human Society („Societatea umană"), New York, 1949; The Population of India and Pakistan („Populaţia Indiei şi Pakistanului"), 1951; The World’s Metropolitan Areas („Regiunile metropolitane ale lumii"), 1951, în colab.; World Urbanization 1950—1970 („Urbanizarea internaţională, 1950 — 1970"), Berkeley, 1969; Social Structure and Fertility: An Analytic Framework („Structura socială şi fertilitatea: un cadru analitic"), în „Economic Development and Cultural Change", voi. 4, 1956, în colab.; The Theory of Change and Response in Modern Demography History („Teoria schimbării şi a răspunsului în istoria 405 demografiei moderne"), în „Population Index", voi. 29, 4 oct. 1963; The Pattern of Mortality Change in Latin America („Modelul schimbării mortalităţii în America Latină"), în „Demography", voi. 6, nr. 3, aug. 1969. De Graft-Johnson, Kwetu Twum (n. 10 iul. 1929, Accra), demograf, matematician şi statistician ghanez. Licenţiat în matematică, Universitatea din Ghana (1953); licenţiat în statistică, Universitatea statului Iowa (S.U.A.) (1966); doctor în statistică, Universitatea statului Iowa (1969). Director-adjunct al Institutului de statistică al Universităţii din Ghana (din 1972). Membru al U.I.S.S.P., al Academiei de Arte şi Ştiinţe din Ghana; delegat al Ghanei la Comisia ONU pentru Populaţie. Expert în probleme de educaţie (1954—1959); şeful secţiei de statistică demografică şi socială la Oficiul recensămintelor din Ghana (1960—1966); statistician adjunct al guvernului (1966 — 1972); coordonator al recensămintelor (1972). Studii şi cercetări de metodologie statistică demografie, planificarea familiei, recensăminte ale populaţiei. Op. pr.: The Demographie Situation in Ghana („Situaţia demografică din Ghana"), în „Economic Bulletin of Ghana", 1965; Problems Arising Out of the Collection of Data for the Evaluation of Family Planning Programms, („Probleme care se ivesc din colectarea datelor pentru evaluarea programelor de planificare a familiei"), studiu prezentat la Expert group meeting WHO, 9-13 apr. 1970. Deceniul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (engl. United Nations Decade for the Development, fr. Decennie des Nations Unies pour le Developpement), acţiune specială organizată de ONU, adoptată de Adunarea Generală la 19 dec. 1961, pentru perioada 1961 — 1970. Are ca scop susţinerea efortului de dezvoltare economică a ţărilor în curs de dezvoltare, în vederea reducerii decalajului faţă de ţările dezvoltate. Pentru aceasta, s-a prevăzut o creştere a produsului intern brut cu o medie anuală de 5%. Adunarea Generală a ONU din 24 oct. 1970 proclamă continuarea măsurilor primului deceniu într-o nouă etapă cu începere de la 1 ian. 1970, în vederea asigurării creşterii produsului intern brut cu o medie anuală de 6%, iar pe locuitor cu 3,5%. O atenţie deosebită, în cadrul acestor programe, se acordă mobilizării resurselor umane, dezvoltării diferenţiate pe sectoare a activităţii economice, dezvoltării comerţului internaţional, evoluţiei raporturilor financiare, cooperării tehnice etc., populaţiei şi a raportului acesteia cu dezvoltarea etc. Delaporte, Pierre J. (n. 9 iul. 1913, Neuilly-sur-Seine), demograf şi statistician francez. Licenţiat în statistică al Universităţii din Paris; agregat al Institutului de actuari francezi. Profesor la Institutul de statistică al Universităţii din Paris (din 1939); laureat al Academiei de Ştiinţe (Premiul Montijon pentru statistică). Preocupări de analiză biometrică a mortalităţii şi aplicaţii de statistică matematică în demografie. Op. pr.: Evolution de la mortalite francai se depuis un siecle et Tables de mortalită de generations („Evoluţia mortalităţii franceze de o sută de ani încoace şi tabelele de mortalitate a generaţiilor"), în „Journal Soc. Stat. de Paris 79-e ann^e, no. 7, 1938; Evolution de la mortalite en Europe depuis Vorigine des statistiques de VEtat Civil. Tables de mortalite et de survie de generations („Evoluţia mortalităţii în Europa de la originea statisticilor de stare civilă. Tabele de mortalitate şi de supravieţuire a generaţiilor"), în „Statistique g^n^rale de la France, Etude demographique", no. 2, Paris, 1951; Sur Ies tables de mortalite de generations; 406 efjets de la seconde guerre mondiale et les antibiotiqnes („Asupra tabelelor de mortalitate ale generaţiilor: efectele celui de-al doilea răzbii mondial şi al antibioticelor"), Bull. I.I.S. t. XXXV, voi. 3, Rio de Janeiro, 1955; Sur les tables de mortalite de generations calculees d’apres la surface d’evolution de la mortalite („Asupra tabelelor de mortalitate a generaţiilor calculate după suprafaţa de evoluţie a mortalităţii"), lucrare prezentată la Conferinţa internaţională a populaţiei, Londra, 1969, publicată la Liâge, 1971. Demografia (Demografia), revistă a Comisiei de demografie a Academiei Maghiare de Ştiinţe şi a Oficiului central de statistică; fondată în 1957, cu sediul la Budapesta. Demografie, publicaţie trimestrială a Oficiului central de statistică al R.S.Ceho-slovacia. Demography, publicaţie trimestrială editată la Washington de Asociaţia pentru populaţie a Americii. Demosta, buletin de demografie şi statistică, editat de Institutul de demografie al Oficiului central de statistică din Praga; apare trimestrial. Deparcieux, Antoine (n. 1703 — m. 1768), matematician şi probabilist francez. Membru al Academiei de Ştiinţe din Paris. Studii asupra tabelelor de mortalitate pentru populaţia masculină şi feminină. Cercetînd listele de asigurări („tontine") şi buletinele de deces ale unui grup de populaţie, a calculat probabilitatea duratei medii a vieţii. A introdus noţiunea de populaţie staţionară; a considerat drept cauze ale variaţiei mortalităţii, bogăţia şi sărăcia, condiţiile de viaţă. Op. pr.: Essai sur la probabiliti de la duree de la vie humaine („Eseu asupra probabilităţii duratei vieţii umane"), Paris, 1746 (ed. II, 1760); Râponse aux objections contre Vessai sur la probabilite („Răspuns la obiecţiile împotriva studiului asupra probabilităţii"), Paris, 1746. Departamentul de cercetări demografice al Universităţii din Zagreb (ser. Odjel za demografsha istraUvanja) înfiinţat în 1965 în cadrul Institutului de cercetări sociale, întreprinde cercetări de demografie generală, demografie economică şi politică demografică. Departamentul de cercetări economice şi sociale (engl. Departament of Social and Economic Research) înfiinţat în 1949 pe lîngă Universitatea din Glasgow (Anglia), întreprinde cercetări în demografia istorică, demografia matematică şi migraţii. Departamentul de demografie (Israel) (engl. Department of Demography) înfiinţat în 1960 pe lîngă Universitatea ebraică din Ierusalim, desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare, în special în domeniul raportului dintre populaţie şi economie. Departamentul de demografie (fr. Departement de demographie), institut al Universităţii din MontrEal, înfiinţat în 1964. în atribuţiile sale intră acordarea titlurilor de M. Sc. şi Ph. D. în demografie şi efectuarea de cercetări de demografie istorică, de fertilitate, anchete în Canada şi în ţările în curs de dezvoltare. 407 Departamentul de demografie al Universităţii catolice din Louvain (Belgia) (ir. Departement de Demographie) înfiinţat în 1963, desfăşoară activităţi de învăţămînt (acordă titlul de doctor în demografie) şi cercetare — în special în demografia africană, analiza sociologică a nupţialităţii şi fertilităţii. Coeditează cu Universitatea din Montreal şi Centrul de studii privind populaţia şi familia din Bruxelles, revista „Population et Familie". Departamentul de demografie al Universităţii naţionale din Australia (engl. Department of Demography. Australian National University) înfiinţat în 1952, cu sediul la Canberra, desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt, studii şi cercetări în probleme de demografie a familiei, imigraţie, fertilitate, politică demografică. Departamentul de medicină socială al Universităţii din Birmingham (engl. Department of Social Medicine) înfiinţat în 1953; activitate de învăţămînt şi cercetare în demografie istorică şi medicină socială. Departamentul de statistică al Universităţii din Florenţa (ital. Dipartimento statistico) înfiinţat în 1969, pe lîngă activitatea de învăţămînt, efectuează şi cercetări privind migraţia, fertilitatea, nupţialitatea şi demografia istorică. Departamentul de statistică al Universităţii din Kerala (India) (engl. Department of Statistics) înfiinţat în 1945, desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetări în domeniul fertilităţii şi planificării familiei. Acordă titlul de doctor în statistică şi demografie. Depoid, Pierre (n. 1909 — m. 1968), demograf francez. Absolvent al Şcolii politehnice din Paris. Din 1932, la Statistica generală a Franţei; din 1941 lucrează în asigurări. Secretar general al Societăţii de statistică din Paris (1942 — 1962), preşedinte de onoare al acesteia; profesor la Institutul de statistică al Universităţii din Paris (din 1934). Studii de statistică şi demografie, precursor al metodei de analiză longitudinală. Op. pr.: Influence de la nuptialite sur les taux de reproduction frangaise („Influenţa nupţialităţii asupra indicilor de reproducere franceză"), în „Journal de la Societe de Statistique de Paris", LXXVIII, 1937; Tables de mortalite et de fecondite („Tabele de mortalitate şi fertilitate"), în „Bulletin S.G.F.", 1937; Reproduction nette en Europe depuis Vorigine des statistiques de Vetat civil („Reproducerea netă în Europa, de la originile statisticii stării civile pînă în prezent"), Etude no. 1, S.G.F., 1941; Trăite de demographie („Tratat de demografie"), 1945 şi 1949, în colab. Divizia de populaţie a Consiliului pentru dezvoltare socială (India) (engl. Population Division) înfiinţată în 1968, efectuează cercetări privind evoluţia populaţiei şi studii în domeniul fertilităţii. Divizia ONU pentru Populaţie (engl. Population Division, fr. Division de population), serviciu din Secretariatul ONU; face parte din Departamentul afacerilor sociale şi economice, subordonat Consiliului Economic şi Social, în atribuţiile sale intră elaborarea de studii, metode, manuale de cercetări demografice, pregătirea sesiunilor Comisiei ONU pentru populaţie. Studiile de demografie şi de metodologie apar în colecţia „Studii demografice" (engl. 408 population Studies, fr. Etudes demographiques), care a cuprins şi lucrarea „Cauze şi consecinţe ale evoluţiei populaţiei". Lucrează în strînsă colaborare cu Biroul de statistică ONU şi cu diferite instituţii specializate. Divizia pentru statistica şi demografia iudaică (Israel) Funcţionează, din 1960 pe lîngă Institutul iudaismului contemporan al Universităţii ebraice; activităţi de învăţămînt şi de cercetare privind demografia ebraică. Doubleday, Thomas (n. 1790—m. 1870), economist şi om politic englez. în lucrările sale a combătut teoria lui Malthus. A exercitat o puternică influenţă asupra legislaţiei sociale din Anglia. Op. pr.: The True Law of Population Shewn to be Connected with the Food of the People („Legea adevărată a populaţiei, văzută în legătură cu mijloacele de subzistenţă ale populaţiei"), Londra, 1841. Dublin, Louis Israel, demograf, statistician şi actuar american. Lucrări în domeniul asigurărilor şi statisticii populaţiei. A publicat o serie de studii, contribuind, alături de A. J. Lotka, la constituirea demografiei formale şi la perfecţionarea metodelor statistico-matematice aplicate în demografie. Op. pr.: On the True Rate of Natural Increase: as Exemplified by the Population of the United States, 1920 („Cu privire la indicele adevărat al creşterii naturale: pe exemplul populaţiei Statelor Unite, 1920"), în „Journal of the American Statistical Association", XX, 1925, în colab.; Population Problems in the United States and Canada („Problemele populaţiei în Statele Unite şi Canada"), Boston, 1926; Length of Life: a Study of the Life Table („Lungimea vieţii: un studiu al tabelei de mortalitate"), New York, 1936 (ed. revizuită în 1949), în colab.; Twenty Five Years of Health Progress („25 de ani de progres în sănătate"), 1937, în colab.; The Money Value of a Man („Valoarea exprimată în bani a omului"), New York, 1946, în colab. Dumont, Ars&ne Jean Louis (n. 1849—m. 1909), demograf francez. A încercat să explice scăderea natalităţii din Franţa prin teoria „capilarităţii sociale". Op. pr.: Dipopulation et civilisation („Depopulare şi civilizaţie"), Paris, 1890; Natalite et democraţie („Natalitate şi democraţie"), 1898; Profession et nata-lite („Profesie şi natalitate"), în „Buletin de Soctete d’Anthropologie de Paris", 1897; La mortalite basee sur la demographie („Mortalitatea bazată pe demografie"), 1902. Durând, John D. (n. 24 iul. 1913, Washington), demograf şi economist american. B.A., Corneli University (1933), Ph. D. în economie, Princeton University (1939). Profesor de economie şi sociologie la Universitatea din Pennsyl-vania, Philadelphia şi cercetător principal la Centrul de studii demografice al aceleiaşi universităţi. Expert la Divizia pentru populaţie a Biroului de recensăminte din S.U.A. (1934—1936 şi 1939 —1946), expert la Divizia ONU pentru populaţie (1947 — 1965). Studii de demografie, statistică, demografie istorică, demografie economică. Estimaţii asupra evoluţiei mondiale („Esti-maţia Durând"). Op. pr.: The Labor Force in the United States 1890 — 1960 („Forţa de muncă în Statele Unite, 1890 — 1960"), în „Social Science Research Council", New York, 1947; The Population Statistics of Chine A.D. 2—1953 („Statistica 409 populaţiei în China, 2—1953 e.n."), în „Population Studies", 1960; The Modern Expansion of World Population („Expansiunea modernă a populaţiei lumii"), în „Proceedings of the American Philosophical Society", Philadelphia, 1967. Dusan, J. Breznik (n. 25 iun. 1920, Kog, Iugoslavia), demograf şi economist iugoslav. Licenţiat în drept; doctor în ştiinţe juridice (1947). Director al Centrului de cercetări demografice al Institutului de ştiinţe sociale din Belgrad (din 1963); profesor de demografie şi statistică la Universitatea din Belgrad. Membru al U.I.S.S.P. Statistician la Institutul federal de statistică (1953— 1961), cercetător la Centrul de cercetări demografice (din 1961); redactor şef al revistei de demografie „Stanovniătvo" (din 1964). Studii şi cercetări în domeniul demografiei generale, analizei demografice a populaţiei, demografiei regionale, proiectărilor demografice, planificării familiei, migraţiei. Op. pr.: (în ser.): Schema regiunilor permanente pentru cercetări demografice, Belgrad, 1963, în colab.; Mişcările, structurile şi proiectările de populaţie, Belgrad, 1968; Factorii economici şi demografici ai mobilităţii spaţiale a populaţiei Iugoslaviei după cel de-al doilea război mondial, Belgrad, 1968; Migraţiile în Iugoslavia, Belgrad, 1971; Anchetă asupra fertilităţii femeilor căsătorite şi a planificării familiei, în „ Stanovnistvo" nr. 3 — 4, 1971; Metodele şi modelele demografice, Belgrad, 1972. E Economia y Demografia, publicaţie editată de Colegiul din Mexico; apare în span. El-Badry, Mohamed A. (n. 16 nov. 1920, Cairo), demograf şi statistician egiptean. Licenţiat în matematică la Universitatea din Cairo (1945), Ph. D. (statistică) la Universitatea din Londra (1948). Director adjunct pentru cercetări al Diviziei ONU pentru populaţie şi profesor de statistică la Cairo (1963— 1973). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Asociaţiei statistice din Egipt. Op. pr.: Some Demographie Measurements for Egypt Based on the Stability of Census Age Distribution („Cîteva măsuri demografice pentru Egipt bazate pe stabilitatea distribuţiei pe vîrste în cadrul recensămîntului"), în „Milbank Quarterly**, voi. 33, no. 3, iul. 1955; On Adjusting Sample Tabulations to Census Counts („Despre adaptarea tabelelor selective la numărătoarea făcută de recensămînt"), în „Journal of the American Statistical Association**, voi. 50, no. 271, sept. 1955, în colab.; Some Methods for Obtaining Vital Statistics in India („Cîteva metode de obţinere a datelor de statistică demografică în India"), în „Proceedings of the International Population Conference**, New York, 1961, voi. II şi Londra 1963, în colab.; Population Projections for the World, Developed and Developing Regions 1965— 2000 („Proiectări demografice pentru globul pămîntesc, regiunile dezvoltate şi în curs de dezvoltare, 1965— 2000**), în „The Annals of the American Academy of Political and Social Science'*, voi. 369, ian. 1967, Philadelphia; Higher Female than Male Mortality in Some Countries of South Asia: a digest („Mortalitatea mai ridicată în rîndul 410 femeilor decît al bărbaţilor în unele ţări din Asia de sud: un rezumat"), în „Journal of the American Statistical Association", voi. 64, nr. 328, dec. 1968; Latin American Population Prospects in the Next Fifteen Years a Brief Analysis („Perspectivele populaţiei latino-americane în următorii cincisprezece ani: o scurtă analiză"), în „Population Studies", voi. 25, no. 2, iul. 1971. Elizaga, Juan Carlos (n. 25 sept. 1918), demograf şi economist argentinian. Doctor în economie al Universităţii din Cordoba (Argentina). Director adjunct la C.E.L.A.D.E. (Santiago de Chile). Membru al U.I.S.S.P. şi al Asociaţiei americane pentru populaţie. Profesor de analiză demografică la Universitatea din Rosario (Argentina). Studii şi cercetări în domeniul forţei de muncă, migraţiei, demografiei economice. Op. pr.: Metodos demogrâficos para el studio de la mortalidad („Metode demografice pentru studiul mortalităţii"), C.E.L.A.D.E., Series E., no. 4; Migraciones en las âreas metropolitanas de America Latina („Migraţiile în ariile metropolitane din America Latină"), C.E.L.A.D.E., Series E., no. 6; Assessment of Migration Data in Latin America („Evaluarea datelor privind migraţia în America Latină"), din „The Milbank Memorial Fund Quarterly", voi. XLIII, no. 1, ian. 1965; Demographie Aspects of Women’s Labour Force in Latin America and Chile („Aspecte demografice ale forţei de muncă feminine în America Latină şi Chile"), în „International Population Conference", voi. III, Londra, 1969. Euler, Leonard (n. 1707—m. 1783), matematician elveţian. Succesorul lui Daniel Bernoulli la catedra de matematică a Academiei din St. Petersburg. Numeroase contribuţii în toate ramurile matematicii. Integrala lui E. defineşte funcţiile beta şi gama, folosite şi în demografie. A formulat printre primii noţiuni privitoare la populaţia stabilă (1760). Op. pr.: Institutiones calculi differentialis („Regulile calculului diferenţial"), 1755; Institutiones calculi integralis („Regulile calculului integral"), 3 voi., 1768 — 1770; Introductio in analysis infinitorum („Introducere în analiza infinitezimală"), 2 voi. 1784. European Demographie Information Bulletin, publicaţie editată la Haga de Centrul european de studii demografice; apare în engl., fr., germ. F Fairchild, Henry Pratt (n. 1880, Dundee-S.U.A. —m. 1965), demograf, sociolog şi economist american. Ph. D. (filozofie) al Universităţii din Yale. A funcţionat ca profesor de economie şi sociologie la Universitatea din New York (1919— 1945). Fost preşedinte al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Societăţilor americane de sociologie şi eugenie. Participant la Congresul mondial al populaţiei — Geneva (1927) care a hotărît înfiinţarea U.I.S.S.P. în demografie a introdus termenul de „larithmics", pe care l-a definit astfel: „studiul ştiinţific al populaţiei în aspectele sale numerice şi cantitative, după cum eugenia studiază aspectele ei calitative". Studii de sociologie, demografie şi economie, privind imigraţia, politica demografică, populaţia optimă. 411 Op. pr.: Immigration: World Movement and Its Significance („Imigraţia: Mişcarea lumii şi semnificaţia ei"), 1913; The Melting Pot Mistake („Creuzetul greşelii"), 1926; General Sociology („Sociologie generală"), 1939; Economics for the Millions („Economia pentru milioane"), 1940; Dictionary of Sociology („Dicţionar de sociologie"), 1944; Race and Nationality („Rasă şi naţionalitate"), 1947. Farr, William (n. 1807 — m. 1887), medic, statistician şi demograf englez. Din 1839 pînă în 1880 a activat la „Registrar General’s Office", în calitate de „Compiler of abstracts". împreună cu A. Quetelet a iniţiat şi organizat primul Congres internaţional de statistică — Bruxelles, 1853. A perfecţionat metoda de întocmire a tabelelor de mortalitate („metoda lui Farr") şi a creat statistica mortalităţii şi sănătăţii publice din Anglia. A publicat date de statistică demografică şi sanitară. Op. pr.: On the Construction of Life Tables, Illustrated by a New Life Table of the Healthy Districts of England („Cu privire la construirea tabelelor de mortalitate, ilustrate cu noile tabele de mortalitate ale circumscripţiilor sanitare din Anglia"), Londra, 1859; English Reproduction Table („Tabelă de reproducere pentru Anglia"), Londra, 1880; Annual Reports of the Registrar General of Births, Deaths and Marriages in England („Rapoarte anuale ale Registrului general privind naşterile, decesele şi căsătoriile în Anglia") (sub redacţia...). Federaţia internaţională pentru planificarea familială — F.I.P.F. (engl. International Planned Parenthood Federation — I.P.P.F., fr. Feder ation internaţionale pour le planning familial), instituţie privată, creată în 1952; sediul — Londra. Are ca scop dezvoltarea asociaţiilor private de planificare familială, în toate ţările, prin asistenţă financiară tehnică şi consultaţii. Federaţia are statut de instituţie neguvernamentală pe lîngă ONU şi UNESCO. Organizează sesiuni, conferinţe şi seminarii internaţionale şi regionale. Editează revistele: „Medical Bulletin" şi „Research in Reproduction". Federici, Nora (n. 27 apr. 1910, Roma), demografă, economistă şi statisticiană italiană. Diplomată în ştiinţe politice a Universităţii din Roma (1933). Profesor şi director al Institutului de demografie al Facultăţii de ştiinţe statistice, demografice şi actuariale de la Universitatea din Roma. Membru al U.I.S.S.P., al Institutului Internaţional de Sociologie, al Institutului Internaţional de Statistică, membru fondator al C.I.C.R.E.D.; preşedinta Comitetului italian pentru studiul problemelor populaţiei. Conferenţiar la universităţile din Peruggia şi Roma (din 1939), pentru statistică, sociologie şi demografie; titulara catedrei de demografie a Universităţii din Palermo (1961) şi a Universităţii din Roma (1963). Studii, tratate, cercetări de demografie, biometrie şi sociologie. Op. pr.: Sul rialzo della mortalită maschile nel quinquennio di etă 20—25 anni („Despre creşterea mortalităţii masculine la vîrstele dintre 20 şi 25 de ani"), în „Istituto di Statistica deU’Universită di Roma", S 1, voi. IV, 1940; Le caratteristiche e i problemi dell'occupazione e della disoccupazione femminile („Caracteristicile şi problemele femeilor ocupate şi şomere"), în „ Atti della Comm. de Parlamentare e d'inchesta sul la disoccupazione", voi. IV, t 5, 1953; Lezioni di Demografia („Lecţii de demografie"), ed. I, 1956, ed. III, 1965; L’evoluzione demografica delVUmbria dai 1861 al 1961 („Evoluţia demografică a Umbriei 412 între 1861 şi 1961"), Peruggia, 1966; The Impact of Socio-economic Factors on Mortality. An Attempt of Analysis on Some Italian Data („Influenţa factorilor social-economici asupra mortalităţii. O încercare de analiză asupra unor date italiene"), comunicare la Conferinţa generală a U.I.S.S.P., Londra, 1969; A Demographie Model for Europe („Un model demografic pentru Europa"), în „The Future is Tomorrow", Haga, 1973. Fisek, Nusret H. (n. 21 nov. 1914, Istanbul), medic şi demograf turc. Diplomat al Facultăţii de medicină a Universităţii din Istanbul (1938), Ph. D. al Universităţii „Howard" (1954). Profesor şi director al Institutului de medicină socială al Universităţii „Hacettepe" din Ankara (din 1960). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie; membru de onoare al Asociaţiei americane pentru sănătate publică. Director al Şcolii de sănătate publică din Ankara (1958—1960); subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii (1960 — 1966); director al Institutului pentru studii în domeniul populaţiei (1966— 1972); decan al Universităţii „Hacettepe" (1967—1971); expert OMS. Studii de demografie medicală, planificarea familiei. Op. pr.: Responsdbilities of the State in Family Planning („Responsabilitatea statului în planificarea familiei"), în „Sex and Human Relations", 1965. Problems Starting a Program („Probleme pentru alcătuirea unui program"), 1965 \ The Prospects of Fertility Planning in Turkey („Perspectivele planificării fertilităţii în Turcia"), în „Fertility and Family Planning: a World View", Universitatea din Michigan, 1967; Fertility Control in Turkey („Controlul asupra fertilităţii în Turcia"), în „Demography" (număr special), 5 (2), 578, 1969; The Population Policy of Turkey („Politica demografică a Turciei"), comunicare la „Conferinţa U.I.S.S.P,. Londra, 1969; An Epidemiological Study on Abortion in Turkey („Un studiu epidemiologie asupra avorturilor în Turcia"), comunicare la Conferinţa I.P.P.F., Beirut. Fondul Naţiunilor Unite pentru activităţi în domeniul populaţiei — FNUAP (engl. United Nations Fund for Population Activities — UNFPA.; fr. Fonds des Nations Unies pour les activities en matiere de population — FNUAP), fond al ONU, creat în iunie 19679, sub denumirea „Creşterea demografică şi dezvoltarea economică", ca fond cu destinaţie specială în vederea finanţării unui program lărgit în domeniul populaţiei. Din anul 1969, fondul capătă actuala denumire fiind subordonat Directorului Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD); în 1971 Adunarea generală a ONU, recunoaşte FNUAP ca entitate de sine stătătoare printre organismele sale. Fondul se constituie prin contribuţia benevolă a guvernelor şi este utilizat pentru diverse obiective: favorizarea unor luări de atitudine în privinţa incidenţelor sociale şi economice ale problemelor demografice şi soluţionarea lor; furnizarea unui ajutor sistematic ţărilor în curs de dezvoltare pentru evaluarea şi rezolVarea problemelor lor demografice; sporirea capacităţii de asistenţă a organismelor componente ale ONU, pentru a furniza ţărilor un ajutor eficace pentru populaţie. Majoritatea proiectelor finanţate sînt executate cu asistenţa organismelor ONU: comisii economice regionale, PNUD, UNICEF, ONUDI, OIM, FAO, UNESCO, OMS etc. în perioada 1969-1972, FNUAP a contribuit la realizarea unor proiecte, cu suma de 50 mii. $, pentru: date demografice de bază, cunoaşterea dinamicii populaţiei, politica demografică, planificare familială, educaţie etc. Consiliul de Securitate 413 a adoptat la 27 iun. 1972, rezoluţia 1672 (LII) prin care directorul executiv al FNUAP, a fost însărcinat cu pregătirea Anului mondial al populaţiei. în anul 1972 se finanţau peste 500 de proiecte în 77 de ţări. Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (engl. United Nations Children's Fund — UNICEF, fr. Fonds des Nations Unies pour l'enfance — FISE), fond creat în 1950 în vederea ajutorării copiilor victime ale celui de-al doilea război mondial. Din 1960 preocupările au fost concentrate asupra problemelor de durată generate de nevoile creşterii copiilor în ţările în curs de dezvoltare. îşi desfăşoară activitatea în direcţia îmbunătăţirii ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, asigură burse pentru pregătirea specialiştilor în pediatrie, facilitează copiilor o asistenţă medicală continuă, contribuie la combaterea foametei şi malnutriţiei, dezvoltă un program educaţional în direcţia pregătirii institutorilor şi în construcţia şi dotarea şcolilor etc. Pentru îndeplinirea programului său, cooperează cu organele guvernamentale din ţările în curs de dezvoltare şi cu o serie de organisme internaţionale: OMS, FAO şi FNUAP. în dec. 1965, UNICEF a primit Premiul Nobel pentru Pace. Fortunati, Paolo demograf şi statistician italian. Director al Institutului de statistică al Universităţii din Bologna şi profesor de statistică la aceeaşi universitate. Membru al U.I.S.S.P., al I.I.S., al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Societăţii de statistică din Paris, al Societăţii de eco-nometrie, al Societăţii europene de cultură, al Societăţii italiene de economie, demografie şi statistică. Membru al Academiei de Ştiinţe a Universităţii din Bologna şi al altor academii şi societăţi ştiinţifice; editor şi fondator al revistei „Statistica". Preşedinte al Societăţii italiene de statistică. Studii şi articole pe teme de demografie istorică, demografie socială, economică. Op. pr.: (în ital.): „Patru secole de viaţă a populaţiei din Friuli'1, 1932; „Demografia istorică", 1934; „Contribuţii italiene la progresele teoriei demografice", 1939; „Despre statistică şi politica economică", 1943; „Scrieri despre statistică şi politică economică", Bologna, 1968; „Universitatea şi cercetarea ştiinţifica *, în „Accademia delle Scienze di Bologna", voi. LXI (1972 —73) „ 1973. Freedman, Ronald (n. 8 aug. 1917, Winnipeg, Canada), demograf şi sociolog american de origine canadiană. B.A. (1939) şi M.A. (1940) la Universitatea Michigan; Ph. D. la Universitatea din Chicago (1947). Profesor de sociologie la Universitatea din Michigan (din 1957). Membru al U.I.S.S.P., al Comisiei pentru resursele naturale a Academiei de Ştiinţe a S.U.A., consultant al Centrului naţional pentru statistică sanitară al S.U.A., consultant la Consiliul populaţiei, cercetător asociat (1951 — 1965) la Centrul de cercetări şi director (1960— 1971) al Centrului de studii în domeniul populaţiei de la Universitatea din Michigan. Studii de demografie, sociologie, pe teme de fertilitate, planificare a familiei. Op. pr.: Family Planning in Taiwan. An Experiment in Social Change („Planificarea familiei în Taiwan: o experienţă în schimbările sociale"), 1969; Family Planning, Sterility and Population Growth („Planificarea familiei,, sterilitatea şi creşterea populaţiei"), 1959; Fertility („Fertilitate"), înt Encyclopedia of the Social Sciences, 1968. 414 Fundaţia Scripps pentru cercet&ri în problemele populaţiei (engl. Scripps Foundation for Research in Population Problems) Creată în 1922, pe lîngă Universitatea din Miami, întreprinde cercetări în special în domeniul fertilităţii. G Galton, sir Francis (n. 1822—m. 1911), biolog, antropolog şi statistician englez. Creator, împreună cu K. Pearson, al şcolii an glo-saxone de statistică matematică. A pus bazele biometriei; a creat termenul de eugenie (1883). Contribuţii la dezvoltarea teoriei regresiei (termenul îi aparţine) şi corelaţiei pe baza studiului caracterelor în teoria eredităţii. A inventat aparatul care-i poartă numele („aparatul lui Galton"), pentru ilustrarea distribuţiei normale; a formulat „ogiva Galton", „funcţia Galton". în 1901 a întemeiat revista „Biometrika" care a avut un rol important în dezvoltarea statisticii matematice. Op. pr.: Hereditary Genius („Geniul ereditar"), 1869; Typical Laws of Heredity („Legile tipice ale eredităţii"), 1877; Natural Inheritance („Moştenirea naturală"), 1889. Genus, publicaţie bianuală sau anuală, editată la Roma de Comitetul italian pentru studiul populaţiei. Gerard, Hubert (n. 1 iun. 1937, Saint-Servais), demograf şi sociolog belgian. Licenţiat în ştiinţe sociale şi politice (1963); doctor în ştiinţe sociale şi politice (1970). Profesor şi director adjunct al Departamentului de demografie al universităţii din Louvain (din 1964). Membru al U.I.S.S.P., al Societăţii belgiene de demografie, al Societăţii belgiene de sociologie, al Asociaţiei americane de demografie. Profesor de demografie generală la Facultatea universitară din Mons (1967 — 1969) şi la Institutul superior de cultură muncitorească (1965 — 1973). Consilier şi expert la ONU şi OMS. Studii de fertilitate, planificare familială, politică demografică. Op. pr.: Demographie et sociologie („Demografie şi sociologie"), în „Economisch en Sociaal Tijdschrift", dec. 1964, în colab.; Les catholiques et le phenomene de la fecondite („Catolicii şi fenomenul fertilităţii"), în „Justice dans le Monde", VII, 4, 1965—1966; Riflexions sur les politiques de planification familiale („Reflecţii asupra politicii de planificare familială"), în „Les Dossiers", 8, 1966; Le phenomene de la fecondite. Essai d*un cadre analytique („Fenomenul fertilităţii. Eseu pentru un cadru analitic"), în „Recherches Economiques de Louvain", sept., 1966; Quelques orientations de r echer che ăpropos des politiques antinatalistes („Cîteva orientări de cercetare relativ la politica antinata-listă") în „Recherches Economiques de Louvain", sept. 1967; Catholicisme et fecondite. Recherche exploratoire („Catolicismul şi fertilitatea. Cercetare exploratoare"), Louvain, 1970; La dimension familiale: pour une remise en question de concepts („Dimensiunea familială: pentru o repunere în discuţie a conceptelor"), în „Population et Familie", no. 2, 1973, în colab.; Comprendre la demographie („Să înţelegem demografia"), în „Marabout Universite“, no. 240, 1973. Gille, Halvor (n. 1918, Copenhaga), demograf şi economist danez. Studii de demografie şi economie la Universitatea din Copenhaga şi la Facultatea de 415 economie din Londra. Director adjunct al Fondului Naţiunilor Unite pentru activităţi în Domeniul Populaţiei, New York (din 1972). Membru al U.I.S.S.P. şi al altor societăţi ştiinţifice. A desfăşurat activităţi succesive la: Comisia regală pentru populaţie din Suedia (1943 — 1945), Ministerul Bunăstării Sociale din Danemarca (1945 — 1947), Comitetul pentru investigarea populaţiei din Londra (1947 — 1948). Profesor la Colegiul comercial din Danemarca (1948— 1950). Funcţionar la Divizia ONU pentru Populaţie (1950—1957), la Comisia Economică ONU pentru Asia şi Extremul Orient (1957—1962), la Institutul naţional de cercetări sociale din Danemarca (1962—1963), la Divizia de Probleme Sociale ONU din Geneva (1964—1969) ăl cărei director a fost în 1970. Studii de fertilitate umană, comportament demografic, recensăminte de populaţie, planificarea dezvoltării, politică demografică, publicate în revistele: „Population Studies", „Population", „Eugenics Quarterly" etc. Gini, Corrado, (n. 1884—m. 1965), demograf, statistician, economist şi sociolog italian. întemeietor şi preşedinte al Facultăţii de statistică, demografie şi actuariat de la Universitatea din Roma (1936—1954); preşedinte al Institutului central de statistică şi al Institutului internaţional de sociologie. Doctor honoris causa al universităţilor Geneva (1934), Harvard (1936) etc.; fondatorul şi editorul revistei internaţionale de statistică „Metron" şi al revistei „Genus", organ al Comitetului italian pentru studierea problemelor populaţiei. A studiat fenomenele demografice în strînsă legătură cu problemele sociale şi biologice şi a elaborat studii despre fertilitatea diferenţială. Preocupat de regularitatea fenomenelor rare şi probabilităţilor, cu aplicare specială la raportul dintre sexe la naştere. A dezvoltat noi metode de măsurare a variabilităţii; a adus contribuţii la teoria distribuţiei, în special la studierea relaţiei dintre două distribuţii probabile şi două variabile întîmplătoare cu o distribuţie comună; creator al noţiunilor: indice de conexiune, de homofilie, de cograduare, de concentrare („indice gama"). Op. pr.: II sesso del punto di vista statistieo: le leggi della produzione dei sessî („Sexul din punct de vedere statistic: legile privind producerea sexelor"), Milano, 1908; Ricerche sulla popolazione. („Cercetări asupra populaţiei"), în „Rivista Scientia", 1934; Saggi di demografia („Eseuri de demografie"), 1935; Methods of Eliminating the Influenee of Sever al Groups ofFaetors („Metode de eliminarea influenţei mai multor grupe de factori"), în „Econometrica", 1937; Sur la theorie de la dispersion et sur la verification et Vutilisation des schemas theoriques („Asupra teoriei dispersiei şi a verificării şi utilizării schemelor teoretice"), în „Metron", 1940; Aetualidades demografieas („Actualităţi demografice"), în „Revista internaţionala de sociologia", 1946; Statistical Relations and their Inversion („Relaţiile statistice şi inversarea lor"), în „Revue de l’lnstitut International de Statistique", 1947; Teoria della popolazione („Teoria populaţiei"), 1945. Glass, David V. (n. 2 ian. 1911), demograf, sociolog şi economist englez. Diplomat al Universităţii din Londra; doctor honoris causa al Universităţii din Michigan (1967). Profesor de sociologie la Universitatea din Londra. Membru al U.I.S.S.P., al I.I.S., membru de onoare al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe (din 1971). Redactor-şef al revistei „Population Studies". Studii de demografie, sociologie, demografie istorică. Op. pr.: The Town in a Changing World („Oraşul într-o lume care se schimbă"), 1935; The Struggle for Population („Lupta pentru populaţie"), 1936; Popti- 416 lation Policies and Movements in Europe („Politica demografică şi mişcările populaţiei în Europa"), 1940; Social Mobility in Britain („Mobilitatea socială în Marea Britanie"), 1954, în colab.; The Trend and Pattern of Fertility in Great Britain („Tendinţa şi modelul fertilităţii în Marea Britanie"), 1954, în colab.; editor la Introduction to Malthus („Introducere în doctrina lui Malthus"), 1953; Diferenţial Fertility: Ability and Educaţional Objectives („Fertilitatea diferenţială: abilitatea şi obiectivele educaţiei"), 1962; Population in History („Populaţia în istorie"), 1965; Population and Social Change („Populaţia şi schimbările sociale"), 1972. Goldstein, Sidney (n. 4 aug. 1927), demograf şi sociolog american. M.A. la Universitatea din Connecticut (1949). Ph. D. la Universitatea din Penssylvania (1953). Profesor asistent de sociologie (din 1955) şi director (din 1966) al Centrului de studii şi învăţămînt în domeniul populaţiei din Departamentul de sociologie al Universităţii Brown. Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane de sociologie, al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Asociaţiei americane de statistică, al Asociaţiei pentru demografie şi statistică ebraică. Consultant ONU pentru demografie. Subdirector al Departamentului de sociologie al Universităţii din Pennsylvania (1953—1955); director de cercetări la Norristown (1953—1955). Studii şi cercetări privind mobilitatea socială, migraţia, urbanizarea, fertilitatea diferenţială. Op. pr.: Patterns of Mobility 1900—1950 („Modele de mobilitate 1900 — 1950"), 1953; Consumption Patterns of the Aged („Modele de consum ale vîrstnicilor"), 1960; The People of Rhode Island („Populaţia din Rhode Island"), 1963, în colab.; Jewish Americans : Three Generations in a Jewish Community („Americanii evrei: trei generaţii într-o comunitate evreiască"), 1968, în colab.; The Extent of Repeated Migration: An Analysis Based on the Danish Population Register („Gradul migraţiilor repetate: o analiză bazată pe Registrul populaţiei daneze"), în „Journal of the American Statistical Association", 1964; Socioeconomic Differentials among Religious Groups in the United States („Diferenţieri socio-economice printre grupurile religioase din Statele Unite"), în „American Journal of Sociology", 1969; American jewry, 1970: A Demo-graphic Profile („Evreii americani 1970: un profil demografic"), în „American Jewish Yearbook", 1971; The Influence of Labor Force Participation and Education Fertility on Thailand („Influenţa participării forţei de muncă şi îk educaţiei asupra fecundităţii în Thailanda"), în „Population Studies", 1972’. Graunt, John (n. 1620 — m. 1674), statistician şi demograf englez. împreună cu William Petty, a întemeiat „Şcoala de aritmetică politică", precursoarea economiei politice şi a statisticii. Este considerat ca fondator al demografiei, prin lucrarea sa Observaţii naturale şi politice... (1662) elaborată pe baza analizei şi prelucrării listelor de deces şi de naştere, de botez şi de căsătorie din Londra. A stabilit anumite legităţi statistice cu privire la intensitatea deceselor pe sexe, vîrstă şi medii, echilibrul numeric dintre sexe, caracterul sezonier al mişcării naturale a populaţiei. A încercat să calculeze numărul populaţiei după numărul naşterilor şi al deceselor, să stabilească indirect structura pe vîrstă a populaţiei. A imaginat o metodă de calculare a mortalităţii bazată pe ideea dispariţiei treptate a unei generaţii sub influenţa mortalităţii diferitelor grupe de vîrstă; este primul care, admiţînd ipoteza existenţei unei populaţii staţionare, a alcătuit o tabelă de mortalitate. A avut o puternică influenţă asupra dezvoltării ulterioare a demografiei. 417 Op.pr.: Natural and Political Observations upon the Bills of Mortality Chiefly with Reference to the Government, Religion, Trade, Growth, Air, Diseases etc. of the City of London („Observaţii naturale şi politice asupra tabelelor de mortalitate; în mod special cu referire la guvernarea, religia, comerţul, dezvoltarea, atmosfera, bolile etc. din oraşul Londra"), Londra, 1662 (ed. II, 1664, ed. III, 1665). După moartea sa, W. Petty a revizuit şi editat lucrarea, în 1676. Grebenik, Eugene (n. 20 iul. 1919, Kiev), demograf englez de origine rusă. B. Sc. (1938) şi M. Sc. în economie (1941) la Universitatea din Londra. Membru al U.I.S.S.P., secretar general şi trezorier al acesteia (1963—1973); membru al Comitetului pentru terminologia demografică internaţională. Statistician, conferenţiar şi profesor de statistică şi demografie la universităţile din Bristol, Leeds şi Londra. Funcţionar la Comisia regală pentru populaţie; cercetător la Comitetul pentru investigaţii în domeniul populaţiei (1946 — 1954); editor asociat la revista „Population Studies" (din 1947). Laureat al Premiului Farr. Studii de demografie şi sociologie. Op. pr.: The Population of Bristol („Populaţia din Bristol"), Cambridge, 1940, în colab.; The Trend and Pattern of Fertility in Great Britain („Tendinţa şi modelul fertilităţii în Marea Britanie"), Londra, 1954; World Population 1800—1950 („Populaţia lumii 1800 — 1950"), în „Economic History", voi. 6, Cambridge, 1965, în colab. Grupa de studii privind populaţia, de pe lîngă Institutul de economie mondială al Universităţii din Kiel (R. F. Germania) (germ. Forschungsgruppe Bevdlke-rung, Institut fur Weltwirtschaft an der Universităt Kiel) întreprinde, din 1930, cercetări privind demografia economică, migraţia, forţa de muncă. Guillard, Achille (n. 1790—m. 1876), naturalist şi demograf francez. A introdus termenul de „demografie". Op. pr .:Elements de dimographie statistique humaine ou demographie compar ie („Elemente de demografie statistică umană sau demografie comparată"), Paris, 1855. Guzevatîi, Iaropolk Nikolaevici (n. 13 oct. 1921, Moscova), demograf şi economist sovietic. Licenţiat al Institutului de orientalistică din Moscova (1950); doctor în ştiinţe economice (1970). Cercetător ştiinţific principal la Institutul de studii orientale al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. (din 1971). Membru al U.I.S.S.P., al Consiliului ştiinţific pentru problemele social-economice ale populaţiei din Academia de Ştiinţe a U.R.S.S., al Comitetului naţional sovietic al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. pentru Asociaţia ştiinţifică a Oceanului Pacific. Studii de demografie internaţională şi de politică demografică. Op. pr.: Kitaskaia narodnaia respublika („Republica Populară Chineză"), Moscova, 1956; Ekonomika sovremennoi Indonezii („Economia Indoneziei contemporane"), Moscova, 1960; Perspektivî razvitia mirovogo naselenia („Perspectivele dezvoltării populaţiei mondiale", Moscova, 1968; Programmi kontrolea nad rojdaemostiu v razvivaiuşcihsea stranah („Programele de control ale natalităţii în ţările în curs de dezvoltare"), Moscova, 1969; Problemî narodonaselenia i soţialno-ekonomiceskoe razvitie stran A zii, Afriki i Latinskoi Amerihi („Problemele populaţiei şi dezvoltarea social-economică a ţărilor din Asia, Africa şi America Latină"), Moscova, 1970. 418 H Hal-ley, Edmund (n. 1656—m. 1742), matematician şi astronom englez. Este cunoscut in demografie prin elaborarea primei tabele de mortalitate cu caracter ştiinţific (1693), referitoare la populaţia oraşului Breslau (astăzi Wroclavv, R. P. Polonă). Stabileşte două categorii de tabele de mortalitate: cele întocmite pe baza unei generaţii fictive şi cele întocmite pe baza unei generaţii reale. A introdus ideea de durată probabilă a vieţii, aplicînd-o la calcularea rentei viagere anuale în funcţie de vîrstă. Op. pr.: An Estimate of the Degrees of the Mortality of Manhind, Drawn from Curious Tables of the Birth and Funerals of the City of Breslaw with an Attempt to Asccrtain the Price of Annuities upon Lives („O estimare a gradului de mortalitate a populaţiei, extrase din tabelele originale privind naşterile şi decesele din oraşul Breslau, cu o încercare de a determina preţul anuităţilor viagere") şi Some Further Considerations on the Breslau Bills of Mortality („Cîteva noi consideraţii asupra listelor de mortalitate ale oraşului Breslaw"), ambele publicate în „Philosophical Transactions of the Royal Society", voi. 17, no. 196 şi 198, Londra, 1693. Harewood, Rupert Jackson (n. 2 ian. 1921, Trinidad), demograf şi statistician din Trinidad şi Tobago. Licenţiat în ştiinţe economice la Universitatea din Londra (1952); studii de specializare la Staţiunea experimentală Rothamstead (Anglia) şi la Universitatea din Chicago. Profesor de demografie şi codirector al Institutului de cercetări sociale şi economice de la Universitatea Indiilor de Vest, Trinidad. Membru al U.I.S.S.P., al U.S., al Societăţii Regale de Statistică şi al Societăţii Regale de Economie din Anglia. Statistician la Oficiul central de statistică din Trinidad şi Tobago; director al Serviciului de statistică; director asociat al Programului de cercetări pentru recensămînt; funcţionar internaţional şi consultant ONU. Op. pr.: A System of Labour For ce Statistics („Un sistem de statistică a forţei de muncă"), în „Social and Economic Studies", voi. 5, no. 1, mart. 1956; Overpopulation and Underemployment in the West Indies („Suprapopulaţia şi subutilizarea forţei de muncă în Indiile de Vest") în „International Labour Review", voi. LXXXII, no. 2, aug. 1960; Deriving Current Estimates of the Population of Trinidad and Tobago by Administrative Areas and by Age („Est!* maţii curente deduse ale populaţiei din Trinidad şi Tobago după ariile administrative şi vîrstă"), conferinţa U.I.S.S.P., Sydney, 1967; Population Trends and Family Planning Activity in the Caribbean („Tendinţe ale populaţiei şi activitatea de planificare a familiei în regiunea Mării Caraibilor"), în „Demography", voi. 5, no. 2, 1968; Changes in the XJse of Birth Control Methods („Modificări în folosirea metodelor de control al naşterilor"), în „Population Studies", voi. XXVII, no. 1, mar. 1973; The Multi-Subject Survey: a Case Study („O anchetă cu mai multe obiective: un studiu de caz") comunicare la Asociaţia internaţională a statisticienilor, Viena, 1973; Manual on Methods of Analysing Population Census Results. Manual no. 1 Analysis of Population Distribution and Internai Migration („Manual despre metodele de analiză a rezultatelor recensămîntului populaţiei: Manual no. 1. Analiza distribuţiei populaţiei şi a migraţiei interne"). Pregătită pentru Divizia de Populaţie a Naţiunilor Unite. 419 Harmsen, Hans (n. 1898), demograf şi medic german. Director al Institutului de igienă din Hamburg şi preşedinte al Academiei Germane pentru Demografie. Membru al mai multor academii şi societăţi ştiinţifice. Studii de igienă socială, politică socială şi demografică. Op. pr.: Bevdlkerungsfragen („Probleme demografice"), în „Bericht dtS Internationalen Kongresses fur Bevolkerungswissenschaft Berlin, 26 August — 1 September, 1935“, Berlin, 1936; Mittel zur Geburterircgelung in dem Gesetz des Staates unter besondere Berilcksichtigung des neuem Entwurfes eines Straf-gesetzes („Mijloace pentru reglementarea naşterilor în sistemul legislaţiei statului, cu luarea în considerare a noului proiect de Cod penal"), 1963. Hauser, Philip M. (n. 27 sept. 1909, Chicago), demograf şi sociolog american. M.A. (1933), Ph. D. în sociologie la Universitatea din Chicago (1938), L.H.D* la Roosevelt University (1967); doctor în drept la Universitatea Loyola (1969)« Profesor de sociologie şi director al Centrului de cercetări în domeniul populaţiei de la Universitatea din Chicago (din 1947). Membru al Academiei americane de Arte şi Ştiinţe, al U.S., al U.I.S.S.P,; preşedinte al Asociaţiei americane pentru populaţie (1950), ăl Asociaţiei de cercetări sociologice (1962), al Asociaţiei americane de statistică (1962), al Asociaţiei americane de sociologie (1967 — 1968). Membru consultant şi consilier în diferite organisme internaţionale şi naţionale. Director adjunct al Biroului recensămintelor din S.U.A. (1938— 1950); reprezentant al S.U.A. la Comisia ONU pentru Populaţie (1947— 1951); director al Departamentului de sociologie de la Universitatea din Chicago (1956—1965). Studii şi cercetări în demografie, sociologie, urbanism. Op. pr.: The Study of Population: an Inventory and Appraisal („Studiul populaţiei: un inventar şi o evaluare"), în colab., 1959, Chicago; Population Perspectives („Perspective ale populaţiei"), 1961; The Challenge of Americas’s Metropolitan Population Outlook 1960 to 1985 („Problema pe care o pune perspectiva populaţiei Americii metropolitane 1960 pînă în 1985"), 1968, în colab.; Differential Mortality in the United States: a Study in Socio-economic Epidemiology („Mortalitatea diferenţială în Statele Unite: un studiu de epidemiologie socio-economică“), în colab.; The Population Dilemma („Dilema populaţiei"), ed. II, 1969; Handbook for Social Research in Urban Areas („Manual pentru cercetarea socială în regiunile urbane"), UNESCO, 1965 (editor); The Study of Urbanization („Studiul urbanizării"), 1965 (editor). Helin, Etienne (n. 11 dec. 1923, Li^ge), demograf şi istoric belgian. Diplomat al Universităţii din Liege. Doctor în istorie. Profesor de istorie economică şi socială la Universitatea din Li&ge. (din 1970). Arhivist-paleograf la Bruxelles, Arlon şi Li&ge. Profesor la Departamentul de demografie al universităţilor din Louvain (din 1969) şi Montr^al (din 1972). Lucrări şi articole pe teme de economie, preţuri, finanţe publice, societăţi urbane şi rurale, migraţii. Op. pr.: La population des paroisses liegeoises aux XVII-e et XVIII-e siecles („Populaţia parohiilor din Li&ge în sec. XVII şi XVIII"), Liâge, 1959; Les capitations liegeoises („Impozitele pe cap de locuitor din Liege“), Louvain, 1961; Le paysage urbain de Liege („Peisajul urban al Liege-ului“), Li&ge, 1962; La demographie de Liege aux XVII-e et XVIII-e siecles („Demografia oraşului Li&ge în sec. XVII şi XVIII"), Bruxelles, 1963; Le prevention des naissances dans la familie („Prevenirea naşterilor în familie"), Paris, I.N.E.D.; Cinq etudes de demographie locale („Cinci studii de demografie locală“), Bruxelles, 420 1963; Ades du Colloque International de Demographie Historique: problemes de mortalite („Actele Colocviului internaţional de demografie istorică: problemele mortalităţii") Liege, 1965. Hemery, Solange, statisticiană şi demografă franceză. Diplomată în matematică a Universităţii din Paris, a Institutului de statistică din aceeaşi universitate şi a Şcolii naţionale de statistică şi administraţie economică. Şef al Diviziei „Mişcarea populaţiei şi studii demografice" din Institutul naţional de statistică şi studii economice (din 1966). Membră a U.I.S.S.P. Şef de secţie al Institutului naţional de statistică şi studii economice (din 1954), şef al Serviciului de demografie din acelaşi institut (din 1961). Studii asupra mortalităţii, fertilităţii, nupţialităţii şi proiectării demografice. Op. pr.: Donnees de demographie regionale 1954 („Datele demografice regionale 1954"), în „Etudes demographiques" I.N.S.E.E., no. 8; Mortalite infantile suivant le milieu social („Mortalitatea infantilă în funcţie de mediul social"), comunicare la Congresul U.I.S.S.P., Li&ge, 1973; L’evolution de la situation demographique frângaise au cours des annees recentes („Evoluţia situaţiei demografice franceze în cursul anilor recenţi"), în „Population", no. 4, iul.—aug. 1967, în colab.; La ficonditi et la nuptialite en 1966 et 1967 („Fertilitatea şi nupţialitatea în 1966 şi 1967") în „Population", no. 6, nov. —dec. 1967; La baisse de la ficondite s'est interrompue en 1971 („Scăderea fertilităţii s-a întrerupt în 1971"), în „Economie et statistique" no. 30, 1972; Projections demographiques pour la France, point de dipart 1-er janvier 1968, sans migrations exte-rieures („Proiectări demografice pentru Franţa, punct de plecare 1 ianuarie 1968, fără migraţiile exterioare"), în „Collection de l’I.N.S.E.E.", serie Demographie et emploi, no. 6; Population totale („Populaţia totală"), în voi. Projections demographiques 1970— 2000, O.C.D.E., Paris, 1974. Henripin, Jacques (n. 31 aug. 1926), demograf şi economist canadian. Doctor în ştiinţe economice la Universitatea din Paris (1953). Profesor la Departamentul de ştiinţe economice al Universităţii din Montr^al (1954—1963); profesor (din 1964) şi director al Departamentului de demografie al Universităţii din Montr^al (1964—1973). Membru al U.I.S.S.P., al Societăţii de demografie istorică, al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Societăţii Regale din Canada. Studii şi articole de fertilitate, reglementarea naşterilor, mortalitatea infantilă, demografie istorică, demografie şcolară şi socială. Op. pr.: La population canadienne au dibut du XVIII-e siecle („Populaţia canadiană la începutul secolului XVIII"), Paris, 1954; La population de Quibec et de ses regions, 1961 — 1981 („Populaţia Qu^bec-ului şi a regiunilor sale, 1961 — 1981"), Quebec, 1964, în colab.; Tendances et facteurs de la feconditi au Canada („Tendinţe şi factorii fertilităţii în Canada"), Ottawa, 1968; Le co'ât de la croissance dimographique („Costul creşterii demografice"), Montr^al, 1968; Evolution dimographique du Quibec et de ses rigions 1966— 1986 („Evoluţia demografică a Qudbec-ului şi a regiunilor sale, 1966—1986"), Quebec, 1969. Henry, Louis (n. 19 feb. 1911, Saint-Girons), demograf francez. Diplomat al Şcolii politehnice (1933) şi al Institutului de statistică al Universităţii din Paris (1948). Profesor şi şef de serviciu la I.N.E.D. (din 1950). Doctor honoris causa al Universităţii catolice din Louvain; membru şi secretar general al 421 U.I.S.S.P.; preşedintele Comisiei de demografie istorică a U.I.S.S.P.; membru corespondent al Academiei Britanice. Cercetător la I.N.E.D. (1946—1950), profesor de analiză demografică la Institutul de demografie al Universităţii din Paris (1957—1969); conferenţiar de demografie istorică la Şcoala practică de înalte studii (din 1964). Studii de metodologie a analizei demografice, demografie economică, demografie istorică. Op. pr.: Leţons d’analyse demographique („Lecţii de analiză demografică"), Paris, 1960 — 1964; Perspectives demographiques („Perspective demografice"). Paris, 1964; Manuel de demographie historique („Manual de demografie istorică"), Paris, 1967; Demographie: Analyse et models („Demografie: Analiză şi modele"), Paris, 1972; Fecondite des marriages: nouvelles methodes de mesure („Fertilitatea căsătoriilor: noi metode de măsură"), în „Travaux et Documents de l'I.N.E.D.", no. 16, 1953; La situation demographique de VAfrique du Nord („Situaţia demografică a Africii de Nord"), în „Travaux et Documents de l’I.N.E.D.", no. 24, 1955; Anciennes familles genevoises („Vechii familii gene-veze"), în „Travaux et Documents de l'I.N.E.D.", no. 26, 1956. Herberger, Lothar (n. 26 sept. 1924, Dresda), demograf şi economist german. Diplomat în ştiinţe economice al Universităţii din Frankfurt am Main. Statistician la Oficiul federal de statistică al R.F. Germania (din 1955). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei internaţionale a statisticienilor de anchete; expert pentru problemele de statistică a populaţiei şi familiei la OMS.; profesor pentru „Metodele şi conţinutul statisticii demografice şi sociale" la Şcoala superioară de pedagogie din Rheinland-Pfalz. Studii şi cercetări de statistică demografică, demografie economică, recensăminte ale populaţiei. Op. pr.: Der Mikrozensus als neues Instrument zur Erfassung sozial-okono-mischer Tatbestănde („Microrecensămîntul ca nou instrument pentru înregistrarea stărilor de lucruri social-economice"), în „Wirtschaftund Statistik", 1957; Stichproben-Enqueten („Anchete prin sondaj"), în Handwdrterbuch der Raum-forschung und Raumordnung, 1970; Der Mikrozensus („Microrecensămîntul"), în „Allgemeines Statistisch.es Archiv", 1960, în colab.; Labour Force Projections and Cohort Analysis Illustrated by the Example of Labour Force Parti-cipation of Women („Proiectări ale forţei de muncă şi analiza pe cohorte ilustrată cu exemplul indicilor de activitate feminină"), comunicare la I.I.S. 1969; Die Statistik der Erwerbstătigkeit („Statistica activităţii productive"), în Umrisse einer Wirtschaftsstatistik, Hamburg, 1966; Haushalte und Familien in der Statistik („Menaje şi familiile în statistică"), în Handwdrterbuch der Raumforschung und Raumordnung, 1970; Population regi sters, population data banks, microcensus and similar surveys („Registrele populaţiei, bănci dedate despre populaţie, microrecensămîntul şi studii similare"), ST/CES/22, 1971, Comisia ONU pentru Populaţie. , Hofsten, Erland (n. 1911, Uppsala), demograf şi statistician suedez B.A. la Universitatea din Uppsala (1934), M.A. la Universitatea din Stockholm (1941); Ph. D. la Universitatea din Uppsala (1952), Director al Institutului regional de studii demografice ONU, din Accra (din 1972). Membru al U.I.S.S.P., Preşedinte al Societăţii suedeze de demografie şi al Societăţii scandinave de demografie (1969—1972). Expert la municipalitatea oraşului Stockholm (1935 — 1947); şef de divizie la Administraţia suedeză pentru bunăstarea socială (1947 — 1962); şeful diviziei de statistică demografică curentă (1962— 1971) şi consultant demografic la Oficiul central de statistică al Suediei (din 422 1971). Profesor asistent de demografie la Universitatea din Stockholm (din 1964). Studii şi cercetări de demografie, statistică demografică, fertilitate, modele de populaţie. Op. pr.: (în sued.) „Populaţia viitoare a oraşului Stockholm", Stockholm, 1941;,, Indici de preţuri şi schimbări calitative“, Stockholm, 1952; „Populaţia lumii, Stockholm, 1967 ; „Elemente de demografie*, Lund, 1969 ; „Creşterea numărului populaţiei", Stockholm, 1973, Birth Variaţions in Populations which Practise Family Planning („Variaţii ale naşterilor la populaţiile care practică planificarea familiei"), în „Population Studies", 1971; Exponenţial or Logistic Growth („Creşterea exponenţială sau logistică"), în „Genus", 1972. Holzer, Jerzy Z. (n. 1930), demograf, statistician şi economist polonez. Licenţiat în economie şi statistică; doctor în filozofie (1963) şi doctor în ştiinţe (demografice) (1968) al Universităţii din Varşovia. Demograf la Divizia de afaceri sociale — Oficiul ONU de la Geneva (din 1973) şi profesor de statistică şi demografie la Şcoala centrală de planificare şi statistică din Varşovia. Şef al secţiei de demografie din Direcţia centrală de statistică a Poloniei (1956—1962); cercetător principal la Institutul de statistică al Universităţii din Ghana (1963—1966); consilier demografic la Centrul de programe demografice din cadrul Comisiei economice ONU pentru Africa. A predat demografia la Universitatea din Addis-Abeba, la Institutul de studii asupra populaţiei din Accra şi la Universitatea din Dar-es-Salaam. A organizat anchete şi recensăminte în Polonia şi în unele ţări din Africa. Op. pr.: Tabele de mortalitate ale Poloniei, 1955 —1956, în pol., Varşovia, 1960; Naşteri, decese şi structura pe vîrste în populaţia Poloniei, 1951 — 2000, în pol., 1963; Seasonality of Vital Events in Selected Towns of Ghana („Periodicitatea evenimentelor vitale în diferite oraşe din Ghana"), University of Ghana, 1967. Horvath, Rcbert Aurel (n. 1916, la Gy6r), demograf, statistician şi jurist ungur. Doctor în ştiinţe politice (1939), doctor în drept (1940) la Universitatea din Szeged; studii postuniversitare la Universităţile din Berlin şi Paris. Profesor de demografie şi statistică la Universitatea din Szeged (din 1953). Membru în Comitetul de statistică şi în Comitetul de demografie al Academiei ungare de ştiinţe; membru al U.I.S.S.P., al I.I.S. şi al mai multor organizaţii şi comitete ştiinţifice. Asistent la Universitatea din Szeged (1939—1940). Statistician la Oficiul central de statistică (1940—1947). Profesor de economie, statistică, demografie, finanţe şi drept financiar la Universităţile din Miskolc şi Szeged (1948 — 1953). Studii şi cercetări de demografie, istorie a statisticii şi demografiei, de statistică teoretică. Op. pr.: (în magh.): Profesorul Stephen Hatvani (1718—1786) şi începuturile statisticii ungare, Budapesta, 1963; Contribuţiile teoretice ale profesorului Ale-xander Konek (1819—1885) la formarea statisticii maghiare, în „Acta Univer-sitatis Szegediensis", tom. XII, fasc. 2, Szeged, 1965; Dezvoltarea şcolii de la Goettingen în Ungaria, în „Publications of the Hungarian Depipographic Institute", no. 13, Budapesta, 1966; Analiza economică în lucrările lui Gre-gorius Berzeviczy, în „Acta Universitatis Szegediensis", tom. XVIII, fasc. 1, Szeged, 1971; Teoria şi analiza statistică în operele lui Gregorius Berzeviczy, Budapesta, 1972. Huber, Michel (n. 1876 — m. 1947), demograf şi statistician francez* Absolvent al Şcolii politehnice din Paris. Din 1895 a început să lucreze în aparatul 423 statistic al Franţei. Preşedinte al Societăţii de statistică din Paris în 1914. Director al Statisticii generale a Franţei (1919—1930). A activat la Institutul de statistică din Paris şi la I.I.S., al cărui preşedinte a fost. Profesor de statistică la Institutul de statistică din Paris. Studii de statistică demografică, manuale de statistică demografică şi sanitară. Op. pr.: Cours de demographie et de statistique sanitaire („Curs de demografie şi de statistică sanitară"), 5 voi. 1938—1943; Trăite de demographie („Tratat de demografie"), 1945 şi 1949, în colab. Hyrenius, Hannes (n. 4 aug. 1914, Goteborg), demograf şi statistician suedez. Licenţiat în statistică, la Universitatea din Lund (1939). Ph. D. în statistică (1942). Profesor şi director al Institutului de cercetări demografice al Universităţii din Goteborg (din 1969). Membru al I.I.S., al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Societăţii suedeze de demografie, delegat al Suediei la Comisia ONU pentru Populaţie. Asistent şi profesor asistent la Departamentul de statistică al Universităţii din Lund (1936 — 1950). Expert la Divizia ONU pentru Populaţie (1947—1949). Profesor de statistică şi director la Departamentul de statistică al Universităţii din Goteborg (1951 — 1969). Studii şi cercetări de demografie, statistică, modelare şi simulare în demografie; dicţionare demografice. Op. pr.: The Swedish Population in Estland („Populaţia suedeză în Est- land"), 1942; Population and Society („Populaţie şi societate"), 1951; Popula-liones in Developpamento („Populaţii în dezvoltare") 1972, în interi.; editor şi raducător în suedeză al Dicţionarului demografic multilingv. I Igun, Adenola A. (n. 24 mai 1921), demograf, sociolog şi statistician nigerian. Licenţiat în statistică, sociologie, demografie la universităţile „Howard" (1948) şi „Columbia" (1952) din S.U.A. Ph.D. la Noua şcoală pentru cercetări sociale (1967). Profesor de sociologie şi demografie, director al Institutului de studii în domeniul populaţiei şi forţei de muncă de la Universitatea din Ife (Ile-Ife, Nigeria) din 1969. Membru al Institutului statisticienilor din Marea Britanie, al Societăţii britanice de sociologie, al Academiei Americane de Ştiinţe Sociale şi Politice, al UISSP.; expert ONU. Expert la Biroul pentru cercetări sociale aplicate, la Universitatea Columbia (1951 — 1952), expert la Oficiul federal de statistică din Nigeria (1953), statistician în diferite organizaţii guvernamentale, statistician şef (1961 — 1968). Studii şi cercetări în domeniul planificării familiei, recensămintelor, aspectelor social-economice ale populaţiei. Op. pr.: The Collection of Data in Under-Developed Countries; The Demogra-phic Situation in Nigeria („Culegerea datelor în ţările subdezvoltate. Situaţia demografică în Nigeria"), în „Proceedings of WAISER", 1954; The Next Nigerian Population Census: Its Scope and Operation in the Light of the last Ghana Census and International Recommendations („Ultimul recensămînt al populaţiei din Nigeria; cadrul şi efectuarea lui în lumina ultimului recensămînt din Ghana şi a recomandărilor internaţionale"), 1961; Compulsory Registration of Vital Events in Nigeria („înregistrarea obligatorie a evenimentelor 424 demografice în Nigeria"), în „Journal of the Society of Health", voi. III,, no. 3, Nigeria, ian. 1969: The Spread of Anti-Natal Knowîedge and Practice in Nigeria („Răspîndirea cunoştinţelor şi practicii antinataliste în Nigeria"), în „Population Studies", voi. XXIV, no. 1, mar. 1970, în colab.; The Population Outlook in Nigeria („Concepţia asupra populaţiei în Nigeria"), în Proceedings of an Expert Group Meeting, Paris, 17—19 oct. 1970 şi 1971, în colab.; Demographie Statistics in Nigeria („Statistica demografică în Nigeria"), în The Collection of Demographie Statistics for Reconstruction and Development in Nigeria, 3—4 aug. 1970, University of Ife, 1972. I.I.P.S. Newsletter, publicaţie lunară editată de Institutul internaţional de studii demografice din Bombay; apare în engl. Institutul austriac pentru planificare teritorială (germ. Osterveichisches Institut fur Raumplanung) înfiinţat în 1957, efectuează cercetări privind fertilitatea, migraţia, urbanizarea. Institutul de cercetări alimentare (engl. Food Research Institute) înfiinţat în 1921 pe lîngă Universitatea Stanford; din 1960 desfăşoară şi activităţi cu profil demografic (cercetări privind interdependenţa dintre populaţie şi dezvoltare) . Institutul de cercetări demografice (sued. Demografiska Institutionen) înfiinţat în 1964 sub auspiciile Consiliului suedez de cercetări sociale şi al Universităţii din Goteborg, desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt şi cercetare în teoria şi metodologia demografiei, modele demografice, demografie aplicată, tranziţia demografică în Suedia etc. Institutul de cercetări demografice (fini. VdestoMutkimuslaitos) înfiinţat în 1946, subordonat Federaţiei finlandeze pentru populaţie şi bunăstarea familiei din Helsinki, întreprinde cercetări demoeconomice privind fertilitatea, emigraţia etc. Institutul de cercetări demografice al Oficiului central de statistică (ung. Ne-pesegtu domănyi Kutalo Intezet) înfiinţat în 1963 la Budapesta, efectuează cercetări în probleme demografice fundamentale. Editează revista „Demografia". Institutul de cercetări demografice al Universităţii din Kiel (germ. Interdis-ziplinăres Lehrfach fiir Bevdlkerungswissenschaft an der Universităt Kiel). înfiinţat în 1969, efectuează studii şi cercetări longitudinale privind factorii sociali şi economici ce influenţează fertilitatea, raportul dintre familie, educaţie şi caracteristicile demografice etc. Institutul de cercetări economice empirice (germ. Institut fiir empirische Wirtschaftsforschung) înfiinţat în 1968 la Universitatea din Zurich, desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt şi cercetare, cu predilecţie privind problemele demografice ale ţărilor în curs de dezvoltare. Institutul de cercetări demografice şi urbane (engl. International Population and Urban Research) înfiinţat în 1956 pe lîngă Universitatea din 425 Berkeley (California), desfăşoară activităţi de învăţămînt şi de cercetare în demografia formală, demografia sociologică, urbanizare, migraţie şi politică demografică. Institutul de cercetări în probleme de statistică — secţia de cercetări demografice (bulg. Naucino isledovatelski Institut po statistica — sekţia demograf ist* i izsledvania) înfiinţat în 1969 în cadrul Direcţiei Centrale de Statistică, din Sofia, efectuează studii şi cercetări în probleme de demografie, proiectări demografice, îmbătrînire şi stimularea natalităţii. Institutul de cercetări sociale şi economice (engl. Institute of Social and Economic Research) înfiinţat în 1970 pe lîngă Universitatea Indiilor Occidentale (Trinidad), efectuează studii şi cercetări demografice (planificare familială, resurse umane etc.); are şi activităţi de învăţămînt. Institutul de cercetări statistice, sociale şi economice al Universităţii din Ghana (engl. Institute of Statistical, Social and Economic Research) înfiinţat în 1962, efectuează studii metodologice privind înregistrarea fenomenelor demografice, evaluarea programelor de planificare familială, anchete prin sondaj; publică rapoarte şi studii. Institutul de cercetări transnaţionale în domeniul familiei (engl. Transnaţional Family Research Institute) înfiinţat în 1971, afiliat la Institutul american de cercetări; a publicat Ăbortion Legislation şi The Romanian Experience (1971). Institutul de demografie (ceh. Institut Demografie) înfiinţat în 1967, funcţionează pe lîngă Oficiul federal de statistică din Praga şi efectuează cercetări şi studii privind fertilitatea, planificarea familială, nupţialitatea, metodologia statisticii demografice. Editează revista „Demosta" (trimestrial). Institutul de demografie al Universităţii din Djakarta (Indonezia) (indon. Lembaga demografi flui) Funcţionează din 1964 în cadrul Facultăţii de economie şi desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt şi cercetare, în problema raportului dintre populaţie şi economie, fertilitate, mortalitate. Editează: „Bulletin Demographie Institute". Institutul de demografie al Universităţii din Roma (ital. Istituto di demografia) Funcţionează din 1957 în cadrul Facultăţii de ştiinţe statistice, demografice şi actuariale, avînd o susţinută activitate de învăţămînt şi cercetare în problemele fundamentale ale demografiei. Efectuează studii de bibliografie demografică italiană. Institutul de demografie al Universităţii Suiah Kuala (Indonezia) (indon. Lembaga Demografi) înfiinţat în 1971, funcţionează în cadrul Facultăţii de economie şi efectuează cercetări în probleme de fertilitate, mortalitate şi migraţie. Institutul de economie (ser. Economski Institut) înfiinţat în 1948 la Belgrad, desfăşoară activitate în domeniul demografiei din 1955, în special pe probleme de politică demografică, populaţie şi dezvoltare, forţă de muncă. 426 Institutul de economie socială al Şcolii centrale de planificare şi statistică (pol. Instytut gospodarstwa spolecznego) înfiinţat în 1957, cu sediul la Varşovia ; cercetări asupra dinamicii demografice în raport cu dezvoltarea socio-econo-mică. Institutul de formare şi cercetări demografice (fr. Institut de formation et de recherche demographiques — I.F.O.R.D.), institut internaţional, aflat sub egida ONU şi a guvernului Camerunului, înfiinţat în 1971, cu sediul la Yaounde. Desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare pentru ţările francofone din Africa. Institutul demografic de pe lîngă Universitatea din Filipine (engl. Population Institute) înfiinţat în 1964, cu sediul la Manila, desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare în probleme de demografie: fertilitate, familie, planificare familială, demoeconomie etc. Institutul demografic al Universităţii din Liubliana (ser. Demogvafski Institut) Funcţionează din 1958 în cadrul Centrului de cercetări al Facultăţii de ştiinţe economice; activitate de învăţămînt şi cercetări de demografie a Sloveniei (migraţie, planificare familială). Institutul de planificare teritorială şi demografie al Universităţii din Amsterdam (oland. Planologisch an Demografiscli Instituut) înfiinţat în 1963, desfăşoară activitate de învăţămînt şi cercetări în planificarea teritorială şi urbanizare. Institutul de statistică al Universităţii din Padova (ital. Istiiuto di statistica) Funcţionează din 1963 în cadrul Facultăţii de ştiinţe statistice, demografice şi actuariale; activitate de învăţămînt şi elaborare de studii. Institutul de statistică. Secţia de demografie (dan. Statistik Institut. Demo-grafisk Afdeling) înfiinţat în 1972 pe lîngă Universitatea din Copenhaga, desfăşoară* încă din anul 1964, activitate pe linie de învăţămînt şi cercetare în problemele tranziţiei demografice, mortalităţii şi emigraţiei. Institutul de studii demografice al Universităţii din Bangkok (engl. Institute of Population Studies) Funcţionează din 1966 pe lîngă Universitatea Chula-long Korn; cercetări în probleme de demografie şi anchete — în comun cu UNESCO şi OIM; studii de analiză longitudinală. Institutul de studii demografice al Universităţii Hacettepe (engl. Hacettepe Institute of Population Studies) înfiinţat în 1967, cu sediul la Ankara, desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt şi cercetări demografice unele în colaborare cu OIM. Publică un buletin demografic. Institutul de studii privind populaţia şi forţa de muncă al Universităţii din Ife (engl. Institute of Population and Manpower Studies), institut al Universităţii din Ife (Nigeria), înfiinţat în 1968; efectuează cercetări, anchete, cursuri şi instructaje în demografie; editează „Information Bulletin". 427 Institutul de ştiinţe demografice al Universităţii din Palermo (ital. Istitutc di scienze demografiche) înfiinţat în 1964, desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt, efectuează studii şi cercetări în probleme demografice. Coedi-tează „Rivista Italiana di Economia Demografia e Statistica". Institutul est-vest de demografie al Universităţii Hawaii (Henolulu) (engl. East-West Population Institute) înfiinţat în 1969, desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare în domeniul fertilităţii şi politicii demografice. Publică: „Annual Report of the East-West Population Institute". Institutul federal de cercetări demografice (germ. Bundesinstitut fiir Bevol-kerungsforschung) înfiinţat în 1973 la Wiesbaden, se preocupă de culegerea, utilizarea şi publicarea datelor privind populaţia şi familia şi de informare a guvernului federal şi a Bundestagului în probleme de demografie. Institutul Internaţional de Statistică — I.I.S. (engl. International Statistical Institute I.S.I., fr. Institut internaţional de statistique — U.S.), organism internaţional, cu caracter ştiinţific, înfiinţat în 1885, cu sediul la Haga17. Iniţial s-a ocupat de elaborarea şi recomandarea metodelor de culegere a datelor comparabile din domeniul statisticii social-economice, cu referiri speciale la populaţie şi demografie: recensăminte de populaţie, clasificări internaţionale, metode de standardizare, sondaje etc. Ulterior, preocupările s-au concentrat asupra problemelor teoriei statisticii şi statisticii matematice cu aplicaţii în tehnică, biologie, industrie, economie. Membri: onorari, „ex officio" (şefii instituţiilor naţionale de statistică), ordinari, organizaţii internaţionale (Societatea de biometrie. Societatea de econometrie, Institutul inter-american de statistică etc.). Cooperează cu ONU şi instituţiile sale specializate; i s-a încredinţat pregătirea şi efectuarea Anchetei mondiale asupra fertilităţii. Editează: „Review of the International Statistical Institute" (3 numere pe an) şi „Bulletin de 1*Institut International de Statistique" (lucrările sesiunilor bienale) unde sînt prezentate şi studii asupra populaţiei. Institutul Internaţional de Studii Sn Domeniul Populaţiei (engl. International Institute for Population Studies — I.I.P.S.), institut internaţional, aflat sub egida ONU şi a guvernului Indiei, înfiinţat în 1956, cu sediul la Deonar Bombay. Desfăşoară activităţi de învăţămînt, cercetare, documentare şi asistenţă în domeniul populaţiei. Publică studii, monografii şi anchete, cu privire la fertilitate şi planificarea familială. Institutul inter universitar de demografie al Olandei (oland. Nederlands inter-universitair Demografisch Instituut — N.I.D.I.) înfiinţat în 1970 la Voorburg, se ocupă cu coordonarea cercetărilor demografice ale universităţilor, pe probleme de demografie economică, istorică şi de politică demografică. Editează revista „Demografie" şi colaborează la revista „Bevolking an Gezin" (secţia flamandă din Bruxelles). Institutul Naţional de Studii Demografice (fr. Institut National ă’Etudes Demographiques — I.N.E.D.) înfiinţat în 1945, cu sediul la Paris, efectuează cercetări fundamentale şi aplicate în demografie, privind relaţia demografiei cu economia, sociologia, istoria şi medicina. Editează revista „Population" (6 numere pe an) şi buletinul „Population et Soci^t^s" (lunar). 428 Institutul Pakistanez de Economie a Dezvoltării (engl. Pakistan Institute of Development Economics) înfiinţat în 1959, cu sediul la Islamabad, efectuează cercetări demografice pentru nevoile planificării; pentru determinarea indicilor demografici foloseşte metoda P.G. E. (Population Growth Estimation. Institutul pentru cercetări demografice şi sociale al Universităţii Mahidol (engl. Institute for Population and Social Research) înfiinţat în 1966, cu sediul la Bangkok, îşi desfăşoară activitatea pe linie de învăţămînt (cursuri de demografie) şi cercetare în domeniul fertilităţii şi planificării familiei. I.P.P.F. News, publicaţie lunară a Federaţiei internaţionale de planificare familială; sediul — Londra. Institutul pentru Problemele Populaţiei (Japonia) (jap. Jinko Mondai Ken-kyusho) Funcţionează din 1939 în cadrul Ministerului Sănătăţii şi Bunăstării; activităţi de cercetare şi anchete în domeniul relaţiei dintre populaţie şi dezvoltare, al politicii demografice, fertilităţii etc. Editează „The Journal of Population" (Jinko Mondai Kenkyu), monografii şi studii. Institutul Regional de Studii în Domeniul Populaţiei (engl. Regional Institute for Population Studies — R.I.P.S.), institut internaţional, aflat sub egida ONU şi a guvernului Ghanei, înfiinţat în 1971, cu sediul la Accra (Universitatea din Ghana). Desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare pentru ţările anglofone din Africa. j Jacoby, Eduard Georg (n. 3 apr. 1904, Kiel), sociolog şi demograf neozeelandez de origine germană. Diplomat în drept şi ştiinţe sociale (1930). Profesor şi cercetător la Departamentul educaţiei din Noua Zeelandă. Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Societăţii germane de demografie. Funcţionar la Ministerul Comerţului din Prusia (1931 — 1933). Cercetător pe probleme de planificare a învăţămîntului şi proiectări ale efectivelor şcolare la Departamentul educaţiei din Noua Zeelandă (1948 — 1968). Profesor la universităţile din Princeton, Wiesbaden, Londra, Paris şi Roma. Studii pe teme de sociologie, metoda longitudinală, educaţie. Jaffe, Abram J., demograf şi statistician american. Ph.D. la Universitatea din Chicago (1941). Director al Programului pentru populaţie şi forţă de muncă în Biroul de cercetări sociale aplicate al Universităţii Columbia, New York. Expert ONU pentru populaţie şi forţă de muncă; consultant la diferite instituţii publice şi particulare în probleme de demografie şi economie. Studii şi cercetări privind asigurările sociale, recensămintele, migraţii, dezvoltarea economică a ţărilor în curs de dezvoltare, învăţămîntul superior etc. Op. pr.: Manpower Resources and Utilization („Resursele de forţă de muncă şi utilizarea ei"), 1951, în colab.; Handbook of Statistical Methods for Demo-graphers („Manual de metode statistice pentru demografi"), 1951; Occupational 429 Mobility in the United States. 1930—1960 („Mobilitatea ocupaţiilor în Statele Unite. 1930 — 1960“), 1954, în colab.; Technology and Jobs: Automation in Perspective („Tehnologia şi ocupaţiile: automatizarea în perspectivă"), 1968, în colab.; American Higher Education in Transition („Învăţămîntul superior american în tranziţie"), 1969, în colab.; Handbook of Statistical Procedures for Long Range Projections of Public School Enrollment („Manual de procedee statistice pentru proiectări pe termen lung ale efectivelor şcolare"), 1970; The Retirement Dilenima („Dilema pensionării"), 1972. Josefowicz, Adam (n. 1931), demograf şi statistician polonez. Diplomat al Şcolii centrale de planificare şi statistică din Varşovia (1955); studii postuniversitare la Şcoala de economie din Londra, doctor în economie (1966). Profesor la Institutul de cercetări în domeniul politicii ştiinţifice şi învăţămîntului superior şi şef al Departamentului de planificare a educaţiei. Membru al U.I.S.S.P.; membru şi secretar al Comitetului de demografie al Academiei de Ştiinţe a R.P. Polone. A funcţionat la Comisia de planificare a R.P. Polone, (1955—1957); consilier ONU şi BIT pentru proiectul de studiu al forţei de muncă în Karachi (Pakistan), în anii 1967—1970. Principalele domenii de cercetare: analiza forţei de muncă şi planificarea populaţiei. Op. pr: Creşterea populaţiei în Polonia în anii 1960—1970, în pol., Varşovia, 1962; Unemployment among the Educated Youth („Şomajul în rîndul tineretului în studii") Islamabad, 1970; The Relevance of the Demographie Disparity Concept for Social Policy („Semnificaţia conceptului de disparitate demografică pentru politica socială"). U.I.S.S.P., Li&ge, 1973. K Kannisto, Vaino Olavi (n. 24 sept. 1916, Helsinki), demograf şi statistician finlandez. Licenţiat în economie (1938) şi Ph.D. (statistică) la Universitatea din Helsinki (1947) ; studii de biostatistică la Şcoala de igienă şi sănătate publică „Johns Hopkins", Baltimore (1947—1948) şi de statistică economică pentru postuniversitari de la Universitatea din Pennsylvania (1948—1949). Consilier interregional de statistică socială şi demografică ONU (din 1967). Actuar la Oficiul Central de Statistică al Finlandei (1940 — 1945); statistician la OMS (1947—1955); director la Oficiul Central de Statistică al Finlandei (1956 — 1957); expert ONU pentru probleme de demografie şi statistică în diferite ţări (1957—1967). Studii şi cercetări de demografie statistică, statistică sanitară. Op. pr.: Kuolemansyyt vaestollisina tehijoina Suomessa („Importanţa demografică a cauzelor de deces în Finlanda"), Helsinki, 1947. Kazimour, Jan (n. 1914, Prilepov, R. S. Cehoslovacă), economist, demograf şi statistician ceh. Diplomat în ştiinţe economice al Universităţii din Praga. Preşedinte al Oficiului Federal de Statistică (din 1967). Membru al I.I.S., al Comisiei de Statistică a ONU Redactor-şef al revistei „Demosta". Funcţionar la Oficiul preşedinţiei guvernului cehoslovac (din 1947); diferite funcţii la Oficiul Naţional de Statistică (din 1955); preşedinte al Conferinţei statisticienilor europeni (1969—1971). Cercetări şi studii de statistică şi de- 430 mografie; contribuţii metodologice. A condus recensăminte şi anchete statistice etc. Op. pr.: (în cehă) Probleme de evaluare a nivelului de trai; Clasificarea cehoslovacă a producţiei de bază; 25 de ani de edificare socialistă în Cehoslovacia. Kersseboom, Willem (n. 1691 — m. 1771), actuar şi demograf olandez. A întocmit (1742) o tabelă de mortalitate pe baza registrelor de naşteri şi decese, precum şi a biletelor de asigurări şi de rentă urmărind o anumită generaţie pînă la dispariţie („tabela olandeză de mortalitate"). Op. pr.: Eenige aanmerkingen op de gissinger over den staat van hct menschelyk geslagt („Unele observaţii despre stat şi oameni"), Haga, 1740; Proeven van politique rekenkunde vervat in drie verhandelingen over de meenigte des volks in der provinlide van Hollandt en Westorieslandt („încercări privind politica expusă în trei studii asupra înmulţirii populaţiei în provinciile Olandei şi a părţii vestice), Haga, 1748. Keyfitz, Nathan (n. 29 iunie 1913, Montreal), demograf, sociolog şi matematician american de origine canadiană. B.Sc. licenţiat în matematică la Universitatea „McGill" (1934); Ph.D. (sociologie) la Universitatea din Chicago (1952); doctor honoris causa. Profesor de sociologie şi demografie la Universitatea „Howard" (din 1972). Membru al Societăţii Regale de Statistică din Anglia, al U.S., al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţă, al Asociaţiei americane de statistică. Vicepreşedinte (1964—1965) şi preşedinte (1970) al Asociaţiei americane pentru populaţie. Statistician şi cercetător la Biroul de statistică din Ottawa (1936—1965). Profesor de sociologie la Universitatea din Toronto (1959—1965) şi la Universitatea din Chicago (1963—1968); profesor de demografie la Universitatea „Berkeley" din California (1968 — 1972); profesor vizitator la universităţile din Calcutta, Buenos-Aires, Djakarta, Berlin, Mainz, Hamburg etc. Expert ONU. Studii şi lucrări de demografie matematică, statistică matematică etc. Op. pr.: Canadian Life Tables, 1921 („Tabele de mortalitate din Canada, 1931"), Ottawa, 1937; Comparative Demographie Computations Based on Of-ficial (unadjusted) Data for 69 selected Countries and Regions („Calcule demografice comparative bazate pe date oficiale (neajustate), pentru 69 de ţări şi regiuni"), în „University of Chicago Press", 1964; Introduction to the Ma-thematics of Population („Introducere în matematica populaţiei"), 1968; World Population: An Analysis of Vital Data („Populaţia lumii: O analiză a datelor demografice"), în „University of Chicago Press", 1968; Population: Facts and Methods of Demography („Populaţia: fapte şi metode în demografie"), San Francisco, 1971, în colab.; The Sampling Approach to Economic Data („Abordarea prin sondaj a datelor economice"), în „Canadian Journal of Economics and Political Science", 1945; A Factorial Arrangement of Com-parisons of Family Size („Un aranjament factorial al comparaţiilor de mărime a familiei"), în „American Journal of Sociology", 58, 1953; Population Growth („Creşterea populaţiei"), în „Encyclopedia Canadiana", voi. 8, 1957; The Design of Surveys to Provide Experimental Contrast („Proiectul cercetărilor pentru furnizarea contrastelor experimentale"), în „Bulletin of the International Statistical Institute", nr. 37, 1960; Politics and Society in Latin America („Politica şi Societatea în America Latină"), în „International Journal", 19, no. 1, 1964; Matrix and Multiple Decrement in Population Analysis („Matrice şi descreştere multiplă în analiza populaţiei"), în „Biometrics", no. 23, 1967; Models („Modele"), în „Demography", 8, no. 4, 1971. 431 Kiaer, Anders Nikolai (n. 1838 — m. 1919), statistician şi demograf norvegian. Director la Oficiul central de statistică al Norvegiei (1867—1913). A aplicat printre primii metoda sondajului în activitatea practică de statistică, folosind-o la studiul repartiţiei populaţiei după venit şi sexe. Op. pr.: Observaţii şi experienţe privind înregistrările prin sondaj (în norv.) în: „Bull. de l’I.I.S.", tome XI, Deuxieme Livraison, Roma, 1896; Statis-tische Beitrăge zur Beleuchtung der ehelichen Fruchtbarkeit („Contribuţii statistice la explicarea fertilităţii conjugale"), Christiana, 1903. King, Gregory (n. 1648 — m. 1712), statistician şi economist englez. Reprezentant al şcolii de „aritmetică politică" ; unul dintre precursorii econo-metriei. A încercat calcule asupra venitului naţional, a elasticităţii preţurilor în funcţie de cantitate. Studii în domeniul populaţiei, al veniturilor, armatei şi impozitelor. Op. pr.: A schema of the Rates andDuties Granted tohis Majesty upon: Mar-riages, Births and Burials, and upon Bachelors and Widowers,for the Term ofFive Years („O schemă asupra ratelor şi datoriilor cuvenite maiestăţii sale pentru căsătorii, naşteri şi decese ca şi pentru celibatari, pentru un termen de 5 ani"). 1695; Natural and Political Observations and Conclusions upon the State and Condition of England („Observaţii naturale şi politice şi concluziile asupra -situaţiei şi condiţiei Angliei"), 1696. Kinsey, Alfred Charles (n. 1894 — m. 1956), biolog american. Profesor de zoologie şi director la Institutul de cercetări în domeniul sexologiei al Universităţii „Indiana". Studii referitoare la viaţa sexuală, bazate pe cercetări efectuate asupra unui număr de 18.500 de subiecţi. „Raportul Kinsey" stabilit ca şi metodele statistice utilizate sînt privite de specialişti cu rezerve. Op. pr.: Sexual Behaviour in the Human Male („Comportamentul sexual la populaţia masculină"), Philadelphia, 1948, în colab.; Sexual Behaviour in the Human Female („Comportamentul sexual la populaţia feminină"), Philadelphia, 1953, în colab. Kirk, Maurice (n. 29 iulie 1922), demograf, sociolog şi geograf englez. B.A. în geografie (1947); M.A. (1948). Profesor de ştiinţe sociale la Universitatea din Leeds (din 1965). Membru al U.I.S.S.P. Conferenţiar de geografie (1948) şi de sociologie (1962) la Universitatea din Leeds. Studii şi cercetări în domeniul demografiei sociale şi sociologiei urbane, în probleme de legislaţie, demografie şi politică a populaţiei. Kiser, Clyde V. (n. 22 iulie 1904, Bessemer City, Carolina de Nord), demograf şi sociolog american. Licenţiat în sociologie la Universitatea din Carolina de Nord (1927); Ph. D. (sociologie) la Universitatea din Columbia (1932). Profesor şi cercetător ştiinţific principal în demografie la Universitatea din Princeton. Membru al Asociaţiei americane pentru populaţie şi preşedinte al acesteia (1952—1953). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane de sociologie, al Asociaţiei americane de statistică, al Societăţii americane de eugenie şi preşedinte al acesteia (1963—1969), al Comitetului naţional pentru statistică demografică şi sanitară (1966—1969), al Comitetului tehnic de experţi pentru recensăminte (1965 — 1972). în perioada 1933 — 1970 a funcţionat la Milbank Memorial Fund, unde a fost şi vicepreşedinte cu probleme tehnice (1969 — 1970). 432 Profesor de sociologie la Universitatea din New-York (1945—1956) şi cercetător ştiinţific principal la Universitatea din Princeton (1942—1964). Op. pr.: Sea Island to City („Insula marină în comparaţie cu oraşul"), 1932; Group Differences in Urban Fertility („Diferenţele de grup în fertilitatea urbană"), 1942, în colab.; The Fertility American Women („Fertilitatea femeilor americane"), 1958, în colab.; Trends and Variations in Fertility in the United States („Tendinţe şi variaţii ale fertilităţii în Statele Unite"), 1968, în colab. Klinger, Andrâs (n. 1930, Budapesta), demograf şi statistician ungur. Doctor în drept la Universitatea din Budapesta (1957). Şef al Departamentului de statistică a populaţiei din Oficiul Central de Statistică al R.P. Ungare (din 1971). Membru al U.I.S.S.P. şi în Consiliul de conducere al acesteia (1965 — 1973); membru al Comisiei de demografie a Academiei Maghiare de Ştiinţe; membru al Comitetului de redacţie al revistei „Demografia". Statistician la Oficiul Central de Statistică al R.P. Ungare (din 1950); şef al secţiei de statistică a populaţiei la Comisia Economică ONU pentru America Latină (1966—1968). Studii şi cercetări de fertilitate, planificarea familiei, caracteristici economice şi sociale ale fenomenelor demografice. Op. pr.: (în magh.): Manual de demografie, în colab.; Populaţia globului, în colab.; Divorţul; Politica demografică în Ungaria; Situaţia demografică în anii 1960; Situaţia avorturilor în ţările socialiste. Knapp, Georg Friedrich (n. 1842 — m. 1926), statistician, demograf şi economist german. Profesor la universităţile din Leipzig şi Strasfcourg. Director la Oficiul de statistică al oraşului Leipzig. S-a ocupat de statistica demografică, a elaborat prima teorie despre măsurarea mortalităţii şi a aplicat metodele matematice la studierea altor aspecte demografice. Op. pr.: Uber die Ermittlung der Sterblichkeit aus den Aufzeichnungen der Bevolkerungsstatistik („Cu privire la determinarea mortalităţii pe baza datelor privind statistica populaţiei"), Leipzig, 1868; Die neueren Ansichten i'tber Moralstatistik („Noile concepţii despre statistica morală"), Jena, 1871; Theorie des Bevolkerungswechsels: Abhandlungen zur angewandten Mathematik („Teoria dinamicii populaţiei: contribuţii la matematica aplicată"), Braunschweig, 1874. Knibbs, George H., matematician şi demograf australian. A contribuit la dezvoltarea teoriei matematice a populaţiei şi a proceselor demografice, exercitînd influenţă în rîndurile demografilor şi matematicienilor. Op. pr.: The Mathematical Theory of Population, of Its Character and Fluctua-tion and of the Factors which Influence Them („Teoria matematică a populaţiei caracterul şi influenţa ei şi factorii care le influenţează"), în „Census of Common-wealth of Australia", 1911, I appendix A 1 — 466; The Growth of Human Population and the Laws of Their Increase („Creşterea populaţiei umane şi legile sporirii ei"), în „Metron", V. Knoop, Henri Gărard Jacques (n. 1936, Lommel, Belgia), demograf, sociolog şi economist belgian. Licenţiat în ştiinţe politice şi sociale şi în ştiinţe economice la Universitatea catolică din Louvain. Asistent cercetător la Universitatea catolică din Louvain (1961—1962) şi la Universitatea „Lovanium“ din Ivins-hasa — Zair (1962—1967); profesor vizitator de demografie în Ruanda (1969), profesor de sociologie la Universitatea Calgaray (Canada) şi cercetător la Uni- 433 versitatea din Nigeria (1972— 1974). Expert la Centrul demografic ONU-Bucu-reşti (din 1974). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie şi al altor asociaţii şi societăţi ştiinţifice. Studii şi anchete privind aspectele socio-economice, în special ale populaţiei din Africa. Op.pr.: Expansiunea demografică şi necesarul de capital în ţările în curs de dezvoltare: o analiză metodologică, în : „Tijdschrift vor Economie44, 3, 1963, în Oland.; Note sur Venquite demographique par scndage ă Kinshasa 1967) („Note despre anchetele demografice prin sondaj, la Kinshasa, 1967“), în: „Cultures et Developpement", I, 1, 1968; Aspccts sccio-eccncmiques de Vurba-nisaticn au Congo („Aspecte socio-economice ale urbanizării în Congo44), în: „Urban Agglomeration in the States of the Third World ... Their Politica!, Social and Economic Role", Bruxelles, 1971. Kflrdsy, J6zsef (n. 1844 — m. 1906), statistician şi demograf ungur. Director la Oficiul de statistică al oraşului Budapesta, de la înfiinţare (1869). Conferenţiar de demografie la Universitatea din Budapesta (din 1885). A dezvoltat tabelele de fertilitate şi de mortalitate, fiind un precursor al metodei cohortelor. A contribuit la standardizarea descrierii mortalităţii, împreună cu A. Bertillon; a introdus metoda indicilor standardizaţi ai mortalităţii (1883), împreună cu W. Ogle (Anglia) şi Koch (Germania). Op. pr.: Projet d’un recensement du monde („Proiect pentru un recensămînt mondial"), Paris, 1881; On the Unification of Census Recovd Tables („Asupra unificării tabelelor oficiale de recensămînt"), în „Journal of the Royal Statistical Society"), Serie A, 1885; Mortalităts-Koeffizient und Morbidităts-Index („Coeficientul de mortalitate şi indicele de morbiditate"), în „Bulletin de l'I.I.S.", 6, no. 2, 1892. Ku£era, Milan (n. 1929, Praga), demograf şi statistician ceh. Licenţiat în statistică al Institutului de ştiinţe economice din Praga (1952); cursuri postuniversitare de sociologie şi psihologie (1966—1968).Expert al Institutului Naţional de Planificare Teritorială de la Praga (din 1972). Membru al Comitetului societăţii cehoslovace de demografie de pe lîngă Academia Cehoslovacă de Ştiinţe. Membru în comitetul redacţional al revistei „Demografia". Statistician la secţia de demografie şi recensăminte a Oficiului Naţional de Statistică a R.S. Cehoslovace (1952—1969). Studii şi cercetări în problemele statisticii ■demografice, planificării familiei, recensămintelor, proiectărilor demografice, urbanizării, planificării teritoriale. Op. pr.: Vyzkum rodiâovstvi („Cercetări asupra planificării familiei"), Praga, 1959, în colab.; Demografihâ prirucka („Manual de demografie44), Praga, 1959, în colab.; Atlas obyvatelstva CSSR („Atlasul populaţiei Cehoslovaciei"), Praga, 1962, în colab.; Demografie („Demografia"), Praga, 1971, în colab. Kuczynski, Robert (n. 1876 — m. 1947), demograf englez de origine germană. Profesor de demografie la Universitatea din Londra. A perfecţionat metodologia •demografică („Indicele Bockh-Kuczynski") şi a efectuat studii asupra fertilităţii şi evoluţiei populaţiei. ■Op. pr.: The Balance of Births and Deaths („Balanţa naşterilor şi deceselor"), -voi. I, New York, 1928, voi. II, Washington, 1931; The Decrease of Fertility •(„Scăderea fertilităţii"), 1934; The Measurement of Population Growth: Methods 434 and Results („Măsurarea creşterii populaţiei: metode şi rezultate"), Londra* 1935 şi New York, 1936. Kulischer, Eugene (n. 1881 — m. 1956), demograf şi sociolog american de origine rusă. Autor al mai multor studii despre populaţie s-a ocupat mai ales de migraţiile internaţionale şi cauzele lor. Op. pr.: Kriegs-und Wanderziige: Weltgeschichte als V olkerbewegung („Fluxul populaţiei determinat de război şi migraţie: istoria mondială ca migraţie a. populaţiei"), Berlin, 1932, în colab.; Europe on the Move: War and Population Changes 1917—1947 („Europa în mişcare: războiul şi schimbările populaţiei")* New York, 1948; Migration („Migraţia), în „Encyclopedia Britannica", voi. 15, 1963. Kusukava, Akira (n. 13 mai 1925, Fukuoka, Japonia), demograf şi medic japonez. M.D. în medicină (1948), Dr. Med. Sc. în demografie la Universitatea de Kyushu (1956), M.Ph. la Universitatea Johns Hopkins (S.U.A.). Secretar al Comisiei ONU pentru Populaţie (din 1965). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Asociaţiei americane pentru sănătate publică. Conferenţiar la Universitatea din Kyushu (1953—1957). Funcţionar pentru probleme de demografie la ONU (din 1957); consilier al Consiliului? de Miniştri al Republicii Sudan (1959—1960). Profesor la Institutul Internaţional de Studii în Domeniul Populaţiei de la Bombay (1963—1965). Studii de demografie, demografie medicală, tabele de mortalitate. Op.pr.: Cardiovascular Epidemiology („Epidemiologia cardiovasculară"), New York, 1956; An Experimental and Theoretical Study on a Life Table of Small Sample („Un studiu experimental şi teoretic asupra tabelelor de mortalitate pe baza unui eşantion redus"), Kyushu, 1957; Social and Economic Factors in Mortality in Developing Countries („Factorii sociali şi economici ai mortalităţii în ţările în curs de dezvoltare"), Publication E/CONF. 41/2,. ONU, 1966. L Laboratorul de cercetări demografice (engl. Population Research Laboratory),. unitate a Departamentului de sociologie al Universităţii din Alberta (Canada),, înfiinţată în 1966; specializată în cercetări de demografie şi activităţi de învăţămînt ; editează diverse publicaţii. Landry, Adolphe (n. 1874 — m. 1951), economist, demograf şi om politic francez. Profesor la Universitatea din Paris. A influenţat legislaţia socială şr demografică din Franţa; a pledat pentru legea alocaţiilor familiale pentru Codul familiei. A introdus termenul de „revoluţie demografică", formulînd şi teoria ei. Op. pr.: La revolution dimographique. Etudes et essais sur les problemes de la population („Revoluţia demografică. Studii şi eseuri asupra problemelor populaţiei"), Paris, 1934; Traiti de Dimographie („Tratat de Demografie")^ 1949, în colab. 435 Laplace, Pierre Simon, Marquis de (n. 1749 — m. 1827), matematician şi astronom francez. Creatorul teoriei cosmogonice ce-i poartă numele şi al unui tratat al mecanicii cereşti. Contribuţii importante la dezvoltarea teoriei probabilităţilor. S-a ocupat de aplicarea metodelor statistice la studiul fenomenelor demografice, analizînd statistica naşterilor în Paris între 1745 —1785. A acordat o deosebită atenţie problemelor recensămîntului, propunînd determinarea indirectă a populaţiei pe baza raportului dintre populaţia totală şi numărul anual al naşterilor; a formulat o metodă nouă de calcul al tabelelor de mortalitate. Op. pr.: Theorie analytique des probabilites („Teorie analitică a probabilităţilor"), Paris, 1812\ Essai philosophique sur les probabilites („Studiu filozofic asupra probabilităţilor"), Paris, 1814. Latuch, Mikolaj (n. 1931, Tarnowatka, Polonia), demograf, statistician şi economist polonez. Diplomat al Institutului de planificare şi statistică din Varşovia (1956). Doctor în demografie (1962); doctor docent (1968). Profesor, şef al catedrei de politică socială şi director al Institutului de economie socială la Institutul de planificare şi statistică. Membru al U.I.S.S.P., membru al Prezidiului Comisiei naţionale de demografie al Academiei-de Ştiinţe a R.P. Polone ; membru al mai multor societăţi ştiinţifice. Domenii principale de cercetare: migraţia internă şi externă, politica demografică, activitatea economică a femeilor. Op. pr.: (înpol.): Migraţia interna în Polonia, pe baza industrializării, 1970; Repartiţia populaţiei Poloniei în anii 1955—1960, pe baza fluxurilor migratorii înregistrate, Institutul de planificare şi statistică, 1962; Structura demografică şi diferenţierea activităţii profesionale a femeilor în Polonia pe baza recensămîntului populaţiei din 1960, în „Caiete ştiinţifice", nr. 47; Politica demografică, în „Studia demograficzne", nr. 27. Le d£mographe, publicaţie anuală a U.I.S.S.P.; sediul — Liege; apare în fr. Ledermann, Sully (n. 1915 — m. 1967), demograf, statistician şi matematician francez. Absolvent al Şcolii politehnice din Paris. Din 1946 funcţionează la I.N.E.D. Profesor la Institutul de statistică al Universităţii din Paris, şeful grupei „Statistică şi calcul" de la Comisariatul pentru energia atomică din Franţa. Expert OMS, membru al Societăţii internaţionale de biometrie şi al altor societăţi ştiinţifice. Studii de biometrie, statistică sanitară, despre alcoolism, tabele de mortalitate. Op. pr.: Alcool, alcoolisme, alcoolisation. Mortalite, morbidite, accidents de travail („Alcool, alcoolism, alcoolizare. Mortalitate, morbiditate, accidente de muncă"), în „Travaux et documents de l’I.N.E.D.", no. 41, 1964, 614 p.; Nouvelles tables-type de mortalite („Noi tabele tip de mortalitate), în „Travaux et documents" de 1T.N.E.D., no. 53, 1969, 260 p. Legar6, Jacques (n. 1 mai 1938), demograf şi actuar canadian. Expert demograf şi doctor în demografie la Universitatea din Paris. Profesor şi director al Departamentului de demografie de pe lîngă Facultatea de ştiinţe sociale, economice şi politice a Universităţii din Montreal (din 1973). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane de demografie, al Asociaţiei de experţi demografici din Paris, al Societăţii canadiene de sociologie şi antropologie. Cercetător la Centrul de studii de statistică economică din Lisabona (1964—1965). Studii şi 436 articole pe teme de demografie istorică, mobilitatea populaţiei, proiectări demografice, natalitate şi mortalitate, demografie a populaţiei francofone din Canada. Op. pr.: Evolution demographique du Quebec et de ses regions — 1966—1986 („Evoluţia demografică a Quebec-ului şi a regiunilor sale — 1966 — 1986“), Quebec, 1969, în colab.; Demometrie et planification des ressources humames („Demometrie şi planificare a resurselor umane"), Quebec, 1972. Lesthaeghe, R. J. (n. 2 iun. 1945, Ostende), demograf şi sociolog belgian. Licenţiat în ştiinţe sociale la Universitatea Ghent (1968); M.A. la „Brown University" — S.U.A. (1969); doctor în ştiinţe sociale la Universitatea Ghent (1971). Profesor la Universitatea din Bruxelles (din 1971) şi cercetător asociat al Universităţii Princeton (S.U.A.) din 1972. Membru al U.I.S.S.P. Studii de demografie, politică demografică, fertilitate, îmbătrînire demografică a. populaţiei. Op. pr.: The Estimation of Basic Demographie Measures through Stable, Quasi-stable and Regression Models of Population — Application to the Population of Ceylon („Estimarea indicilor demografici de bază prin modele stabile, quasi-stabile şi de regresie ale populaţiei — Aplicare la populaţia din Ceylon"), în „Brown University", 1968; A New Look at Demographie Transition („O nouă. privire asupra tranziţiei demografice"), comunicare la Conferinţa U.I.S.S.P., Londra, sep. 1970; Le dossier de la transition demographique („Dosarul tranziţiei demografice"), în „European Demographie Information Bulletin", voi. 1, no. 4, Haga, 1970; De ergodiciteit van de beeftijdsstructuren de demografische transitie („Ergodicitatea structurii pe vîrste şi tranziţia demografică"), 2 voi., 1970 (teză de doctorat, Universitatea Ghent); Les composantes du vieillissement ou du rajeunissement des populations europeennes („Componentele îmbătrînirii sau întineririi populaţiilor europene"), în „Population et Familie", no. 23—24, 1971, Bruxelles. Levasseur, Pierre-Emile (n. 1829 — m. 1911), economist, statistician, demograf şi geograf francez. Profesor la College de France. Preşedinte al Societăţii franceze de economie politică. Op. pr.: La population frangaise: Histoire de la population avant 1789 et demographie de la Francei comparee ă celle des autres nations au XlX-e siecle, precedee d'tine introduction sur la statistique („Populaţia franceză: istoria populaţiei: înainte de 1789 şi demografia Franţei, comparată cu aceea a altor naţiuni în sec. XIX, precedată de o introducere în statistică"), voi. I—III, Paris, 1889— 1892; Statistique de la superficie et de la population des contrees de la terre („Statistica suprafeţei şi a populaţiei regiunilor lumii"), în „Bulletin de TU.S.‘\ voi. I-II, 1886-1887. Lexis, Wilhelm (n. 1837—m. 1914), economist, demograf şi statistician german*. Profesor de economie politică la universităţile din Freiburg şi Gottingen. Codirector al publicaţiilor Jahrbucher fiir Nationalokonofnie und Statistik şi Handworterbuch der Staatswissenschaften (ed. III, în 8 voi.). A contribuit la. dezvoltarea teoriei statisticii şi demografiei, în special prin „graficul lui Lexis* ; autor al unor metode de calcul al tabelelor de mortalitate, al „coeficientului lui Lexis", al unor metode de analiză dispersională pentru aprecierea distribuţiilor; a stabilit, pentru aprecierea mortalităţii, „curba lui Lexis" după care rezultă o distribuţie cu trei valori modale: la vîrstă de 0 ani, la 20—25 ani şi 43 T la 70 — 80 ani. A introdus noţiunea de „durată normală a vieţii", corespunzînd vîrstei la care decesele au frecvenţă modală. Op. pr.: Einleitung in die Theorie der Bevolkerungsstatistik („Introducere în teoria statisticii populaţiei"), Strasbourg, 1875; Zur Theorie der Massener-scheinungen in der menschlichen Gesellschaft („Contribuţii la teoria fenomenelor de masă în societatea umană"), Freiburg, 1877; Abhandlungen zur Theorie der Bevolkerungs- und Moralstatistik („Studii despre teoria statisticii populaţiei şi statisticii morale"), Jena, 1903. Linder, Forrest Edward (n. 21 nov. 1906, Waltham, Massachusctts), statistician şi demograf american. M.A. (1931) şi Ph. D. (1932) la Universitatea de stat din Iowa. Profesor şi director al Programului internaţional al laboratoarelor pentru statistica demografică de la Universitatea din Carolina de Nord (din 1967). Membru al U.I.S.S.P., al U.S., al Institutului interamerican de statistică, al Asociaţiei americane pentru populaţie etc. Şef adjunct al Diviziei de statistică demografică la Biroul recensămintelor (1935—1946); şef al Statisticii sociale şi demografice la ONU (1947 — 1956); director al Centrului naţional pentru statistică sanitară a S.U.A. (1957—1966). Studii şi articole în domeniul demografiei, statisticii sanitare, metodelor demografice. Livi Bacci, Massimo (n. 9 nov. 1936, Florenţa), demograf şi statistician italian. Diplomat al Facultăţii de ştiinţe politice a Universităţii din Florenţa (1960) specializat la Universitatea „Brown" S.U.A. (1961). Profesor de demografie şi statistică penală (din 1969) şi director al Departamentului de statistică matematică al Universităţii din Florenţa (din 1971). Membru şi secretar general al U.I.S.S.P., membru al U.S.; consultant şi membru în diferite comisii şi organisme naţionale şi internaţionale. Asistent la catedra de statistică economică a Universităţii din Roma (1961 — 1964); director al Şcolii de statistică de pe lîngă Facultatea de economie (1968 — 1971), Studii şi cercetări de demografie, demografie istorică, fertilitate, migraţie, legislaţie demografică. Op. pr.: A Century of Portuguese Fertility („Un secol de fertilitate portugheză"), New York, 1971; Report on the Demographie and Social Patterns of Migrants in Europe („Raport despre modelele demografice şi sociale ale celor care migrează în Europa"), comunicare la a doua Conferinţă demografică europeană, Strasbourg, 1971; Fertility and Nuptiality Changes in Spain from the late I8th to the early 20th Century („Fertilitatea şi schimbările nupţiale în Spania în secolele XVIII şi XX"), în „Population Studies" XXII, 1 mar. şi 2 iul. 1968; Modernization and Tradition in the Recent History of Italian Fertility („Modernizare şi tradiţie în istoria recentă a fertilităţii italiene"), în „Demography", voi. 4, no. 2, 1967; Tavole di fecondită delle donne italiane secondo le generazioni di appartenenza („Tabela de fertilitate a femeilor italiene după generaţiile de care aparţin"), Firenze, 1969, în colab.; II declino della fecondită della popolazione italiana nelVultimo secolo („Declinul fertilităţii populaţiei italiene în ultimul secol"), în „Statistica", XXV, 3, 1965; Popolazione e for za di lavoro delle regioni italiani al 1981 („Populaţia şi forţa de muncă în regiunile Italiei în 1981"), Roma, 1970, în colab. Livi, Li vio (n. 1891), demograf şi statistician italian. Profesor la universităţile din Triest, Florenţa şi Roma. Cursuri şi tratate de statistică şi demografie; contribuţii la teoria „populaţiei optime". 438 Op. pr.: Sui concetti di „popolazione ottima" e di sovrapopolamento („Asupra conceptelor de populaţie optimă şi suprapopulaţie"), în „Economia", a. XIV, v. XVII, no. 4, 1936; Sui concetti di „minimum di popolazione" e di „optimum stvuttuvale" („Asupra conceptelor de „populaţie minimă" şi „structura optimă"), în „Economia", a. XVI, v. XXII, no. 2, 1938; Le legge naturali della popolazione („Legile naturale ale populaţiei"), 1940; Trattato di Demografia („Tratat de demografie"), voi. I şi II, 1942; Alcune osservazioni sulla politica demografica ăegli Stati Uniţi („Cîteva observaţii asupra politicii demografice a Statelor Unite"), în II problema demogrâfico nel mondo contemporaneo, Milano, 1963. Lohle-Tart, Louis (n. 28 iun. 1944, Paris), demograf, sociolog şi medic belgian Doctor în medicină, licenţiat în sociologie. Asistent cercetător la Departamentul de demografie al Universităţii catolice din Louvain. Membru al U.I.S.S.P. şi al Societăţii belgiene de demografie. Studii şi cercetări în domeniul fertilităţii, al politicii şi legislaţiei cu caracter demografic. Op. pr.: La dimension familiale, une remise en question de concepts („Dimensiunea familială, o repunere în discuţie a conceptelor"), în colab.; Legislations affecting directly or indirectly fertility in Belgium („Legislaţiile afectînd direct sau indirect fecunditatea în Belgia"), Liege, 1973; Population Policy in Belgium (sub tipar). Lotka, Alfred James (n. 1880 — m. 1949), chimist, fizician, matematician, biolog şi demograf american. Fost preşedinte al Asociaţiei americane de statistică, al Asociaţiei americane pentru populaţie şi al U.I.S.S.P. Contribuţii importante la demografia formală, în special prin teoria asupra „populaţiei stabile" şi a „indicelui intrinsec al creşterii naturale". După demograful francez P. Vincent, L. este fondatorul analizei demografice. Op. pr.: Relation between Birth Rates and Death Rates („Relaţia dintre rata de natalitate şi de mortalitate"), in „Science" N.S. XXVI, 21 — 22, 1907; On the True Rate on Natural Increase („Asupra ratei adevărate de creştere naturală), în „ Journal of the American Statistical Association", XX, 1925, p. 305—309; The Measure of Net Fertility („Măsura fertilităţii nete"), în „Journal of the Washington Academy of Sciences", XV, 469—472, 1925; Elements of Physical Biology („Elemente de biologie fizică"), 1925; Elements of Mathematical Biology („Elemente de biologie matematică"); Theorie analytique des associations bio-logiques, Part. I: Principes, Part. II: Analyse demographique avec applications particulieres ă Vespece humaine („Teoria analitică a asociaţiilor biologice"), Paris, 1934—1939; Length of Life ; A Study of the Life Table („Durata vieţii; un studiu al tabelelor de viaţă"), 1936, în colab., ed. revizuită în 1949. Lorimer, Frank (n. 1 iul. 1894, Bradley), demograf şi sociolog american. Studii de teologie la Universitatea „Yale" şi de filozofie la Universitatea „Columbia" unde obţine titlul de doctor în filozofie (1922). Ulterior studiază demografia. Membru şi preşedinte de onoare al U.I.S.S.P., membru a numeroase instituţii şi societăţi ştiinţifice. Preot baptist (1919 — 1925). Profesor şi cercetător la Asociaţia pentru cercetări de eugenie (1930 — 1934). Secretar şi preşedinte al Asociaţiei americane pentru populaţie (1934—1938). Profesor de sociologie (1938 — 1969); cercetător vizitator la Universitatea „Princeton" (1961 — 1964). Op. pr.\ Dynamics of Population („Dinamica populaţiei"), 1934, în colab.; The Problems of a Changing Population („Problemele populaţiei în schimbare"), 1938; Economics of the Family Relative to the Number of Children („Economia 439 politică a familiei relativ la numărul copiilor"), în „The Milbank Memorial Fund Quarterly", voi. XVIII, no. 2, apr. 1940; The Population of the Soviet Union („Populaţia Uniunii Sovietice"), Geneva, 1946; Dynamics of Age Structure in a Population with Initially High Fertility and Mortality („Dinamica structurii vîrstei la o populaţie cu fertilitate şi mortalitate iniţiale ridicate"), în „Population Balletin", no. 1, dec. 1951; Culture and Human Fertility („Cultura şi fertilitatea umană"), UNESCO, 1958; The Demography of Tropical Africa („Demografia Africii tropicale"), 1963, în colab. Xunde, Anders S. demograf şi statistician american. Doctor în filozofie la Universitatea din Columbia (1955). Profesor de biostatistică la Universitatea „Carolina de Nord" şi director al Centrului naţional pentru statistica sanitară din Departamentul pentru sănătate, educaţie şi bunăstare. Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru statistică, al Asociaţiei americane pentru progresul ştiinţei. Op. pr.: Occupational Conditions Among the Deaf („Condiţii profesionale pentru surzi"), în „Demography", 1966; Recent Trends in IVhite-Non-White Fertility in the United States („Tendinţe recente în fertilitatea populaţiei albe şi a populaţiei de culoare"), comunicare la Congresul U.I.S.S.P., Londra, 1969; Background and Methodology of a Study of Congenitali Malformations („Fundamentele şi metodologia studiului malformaţiilor congenitale"), în „Public Health Reports", oct. 1970; The Births Number in Population Statistics („Numărul naşterilor în statisticile demografice"), comunicare la Congresul U.I.S.S.P., Liege, 1973. M Maccio, Guillermo A. (n. 1934), demograf uruguyan. Licenţiat al Facultăţii de ştiinţe economice a Universităţii de Stat din Uruguay; diplomat al CELADE, 1966. Director asistent al CELADE — sucursala din San Jose (Costa Rica) şi profesor de demografie din 1971. Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie. Preocupări ştiinţifice: demografie teoretică, politica demografică, proiectări demografice, demografie economică. Op. pr.: Mortalitatea în Republica Cuba 1934—1953 şi 1961 — 1963, CELADE, Santiago de Chile, 1965; Proiectarea populaţiei Republicii Costa Rica 1963—1985, CELADE, Santiago de Chile, 1966; Ajustarea şi interpolarea indicilor de fertilitate cu aplicare la America Latină, CELADE, San Jos£, 1969; Ancheta demografică naţională a Hondurasului. Aspecte generale, metodologia şi organizare, CELADE, 1974. A tradus în sp. lucrarea lui A. Lotka, Theorie analytique des associations biographiques. Mackenroth, Gerhard (n. 1903 — m. 1955), demograf şi economist german. A studiat psihologia, filozofia şi economia politică, specializîndu-se la universităţile din Stockholm, Londra şi Cambridge; doctor în ştiinţe politice. Profesor la universităţile din Marburg şi Kiel. Membru al unor organizaţii ştiinţifice şi de stat. Studii în economia politică, sociologie, statistică şi demografie. Autor al unui tratat de demografie foarte apreciat. 440 op. pr.: Methodenlehre dev Statistik („Teoria metodelor statisticii"), Gottin-gen, 1949 ; Bevolkerung und Wirtschaft („Populaţie şi economie"), în „H. f. Soz. AViss.", Gottingen, 1, 1950; Etat actucl des recherches demographiques en Alle-magne („Starea actuală a cercetărilor demografice în R.F.G."), în „Population",7, 1952, Paris; Bevolkerungslehre. Theovie, Soziologie und Statistik der Bevolkerung („Ştiinţa populaţiei. Teoria, Sociologia şi statistica populaţiei"), 1953; Die generative Struktur von Bevdlkerungen und Sozialischichten („Structura populaţiei din punctul de vedere al generaţiilor şi straturile sociale"), în Weltw. Archiv", 75, 1955, Hamburg. Macura, Milos (n. 1916, Viena), demograf, economist şi statistician sîrb. Licenţiat în drept al universităţilor din Skoplje şi Belgrad (1938), doctor în ştiinţe economice la Universitatea din Belgrad (1956). Profesor de demografie (din 1958) şi director al Institutului de economie din Belgrad (din 1972). Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa. Membru al U.I.S.S.P., al U.S., al Asociaţiei de statistică din Iugoslavia, al Asociaţiei americane de statistică şi al Asociaţiei americane pentru populaţie. Director adjunct (1953—1960) şi director (1963 — 1966) al Institutului Federal de Statistică; director al Centrului de cercetări demografice din Belgrad (1961 — 1963); director al Diviziei ONU pentru Populaţie (1966—1972). Reprezentant al Iugoslaviei în diferite instituţii specializate ONU; expert •demograf ONU. Studii şi cercetări de demografie economică, statistică şi ■economie, proiectări ale populaţiei şi forţei de muncă etc. Op. pr.: Population and Manpower as Factors of Development of Yugoslavia („Populaţia şi forţa de muncă ca factori de dezvoltare a Iugoslaviei"), 1958; System of Demographie Statistics („Sistemul statisticii demografice"), 1959. Malthus, Thomas Robert (n. 1766 — m. 1834), economist şi teolog englez. Profesor de istorie şi economie politică la Colegiul Companiei Indiilor de Est din Haileybury. în lucrarea sa, Essay, on the Principie of Population (1798, ed. II — dezvoltată, 1803) este formulată teoria apologetică şi reacţionară a suprapopulaţiei absolute din capitalism, prin care se încearcă explicarea cauzelor mizeriei maselor populare prin factori naturali (v. malthusianism). Concepţia sa a determinat pînă astăzi puternice controverse. O critică ştiinţifică a ei a fost făcută de K. Marx. Socotit de unii ca „părintele studiului demografiei moderne" şi mareînd „începutul gîndirii economice sistematice", Malthus a exercitat o puternică influenţă şi, în ciuda concepţiei sale neştiinţifice, a contribuit la creşterea interesului pentru studierea raporturilor dintre populaţie şi economie şi la lărgirea bazei statistice a demografiei. Op. pr.: An Essay on the Principie of Population as it affects the Future Improvement of Society, with remarks on the speculations of Mr. Godwin, M. Condorcet, and other writers („Un eseu asupra principiului populaţiei, în măsura în care afectează dezvoltarea viitoare a societăţii cu observaţii asupra speculaţiilor d-lui Godwin, M. Condorcet şi a altor scriitori"), 1798; An Essay on the Principie of Population or a view of its past and present effects on Human Happiness, with an inquiry into our prospects respecting the future removal or mitigation of the evils which it occasions. („Un eseu asupra principiului populaţiei sau o trecere în revistă a efectelor lui trecute şi prezente, asupra fericirii umane, cu o cercetare a perspectivelor noastre în privinţa înlăturării sau ameliorării viitoare a relelor pe care le produce); Principles of Political Economy, considered 441 with a view to the ir practicai application („Principii de economie politică considerate din punct de vedere al aplicaţiei lor practice"), 1817. Mehlan, Karl-Heinz (n. 1916, Kremnitz), medic şi demograf din R. D. Germană. Licenţiat în medicină, doctor în ştiinţe. Profesor şi director la Institutul de igienă socială al Universităţii din Rostock. Membru al U.I.S.S.P.; membru în Consiliul de conducere la Federaţia Internaţională de Planificare a Naşterilor; preşedinte al Asociaţiei de planificare a familiei din R. D. Germană. Principalele domenii de cercetare: problemele sociologice şi epidemiologice ale avortului; demografia socială, planificarea familiei, mortalitatea infantilă. Op. pr.: Internationale Abortsituation. Abortkămpfung („Situaţia avorturilor pe plan internaţional. Combaterea"), Leipzig, 1961; Probleme der Ehe und Sexual-beratung („Probleme ale sfaturilor privind căsătoria şi viaţa sexuală"), Berlin, 1968; Arzt und Familienplannung („Medicul şi planificarea familială"), Berlin, 1970; Wunschkinder („Copilul dorit"), Berlin, 1973. Menon, P. Sankar, demograf indian. Licenţiat al Universităţii din Calcutta şi Columbia din New York. Funcţionar internaţional (din 1951) şi funcţionar superior la Divizia ONU pentru Populaţie. Expert la ancheta Mysore, efectuată în India sub auspiciile ONU (1951 — 1955) şi la Centrul de învăţămînt şi cercetare demografică de la Bombay (1956 — 1959); demograf la Comisia Economică ONU pentru Asia (1959—1962); secretar adjunct al Consiliului Economic şi Social ONU (1963 — 1965); expert demograf regional al Comisiei Economice pentru Asia şi Extremul Orient (1965 — 1967); şef al Serviciului de Programe şi Proiecte Demografice al Diviziei ONU pentru Populaţie (1968 — 1971). Studii şi cercetări de demografie socială şi economică, anchete şi recensăminte, cercetări prin sondaj, proiectări demografice, politică demografică. Methorst, Henri Willem (n. 1868 — m. 1955), statistician şi demograf olandez. Director al Biroului central de statistică din Olanda (1906 — 1939); profesor de statistică. Secretar general (1911 — 1947) şi preşedinte de onoare al I.I.S. Editor al publicaţiilor „Annuaire International de Statistique" şi „Aper9u de la Demographie des divers pays du monde", apărute sub auspiciile U.S. Contribuţii în domeniul statisticii internaţionale, şi comparabilităţii internaţionale. Op. pr.: Der Geburtenriickgang in den Niederlanden („Scăderea natalităţii în Olanda"), în „Arh. fur soz. Hyg. und Demographie", no. 12; 1 — 2, 1917; La pridominance des naissances masculines („Predominanţa naşterilor masculine") în „Metron", 3; i, Roma, 1923; Die Volksregistrierung und das neue in den Niederlanden eingefiihrte einheitliche System („înregistrarea populaţiei şi noul sistem unitar introdus în Olanda"), în „Allg. Staat. Arhiv", 26; 1 Jena, 1936; Onderzoek maar nataliteit in verband met welstand end Kindersterfte in 4 steden en 103 plattejandsgemeenten in Nederland („Cercetarea scăderii natalităţii în legătură cu bunăstarea şi mortalitatea infantilă în 4 oraşe şi 103 comune în Olanda") în „Mensch en maatschappij", no. 11, 4, iul. 1935. Michalup, Erich (n. Viena), demograf, actuar şi statistician venezuelan de origină austriacă. Doctor în drept (1930), doctor în ştiinţe politice şi administrative (1936), doctor în filozofie (1935) la Universitatea din Viena. Profesor de demometrie şi matematică aplicată la Universitatea centrală din Caracas. 442 Membru al U.I.S.S.P., al. I.I.S., al Institutului interamerican de statistică, al Asociaţiei americane de statistică, al Academiei de Ştiinţe din Venezuela şi vicepreşedinte al acesteia (1965 — 1969); membru corespondent al Institutului actuarilor belgieni. Studii de actuariat, mortalitate generală şi infantilă. Op. pr.: Vber die Kinderslerblichkeit („Despre mortalitatea infantilă"); Washington, 1942; Einfluss des Klimas auf die Kindersterblichkeit in Venezuela {„Influenţa climei asupra mortalităţii infantile în Venezuela"), Washington, 1948; Die Konstruktion der ersten venezolanischen Volkssterbetafel („Construcţia primelor table de mortalitate din Venezuela"), Washington, 1951; Die Bevdlke-rungsvermehrung in Venezuela („Creşterea populaţiei în Venezuela"), Comunicare la „Bevolkerungswissenschaftliches Symposium", Leipzig, 1965; Der Sterblichkeitstrend in Venezuela („Tendinţa mortalităţii în Venezuela"), Comunicare la „Aktuarkongress", Munchen, 1968. MiltSnyi, Kâroly (n. 1930, Budapesta), demograf şi statistician ungur. Licenţiat în drept şi ştiinţe politice al Universităţii din Budapesta (1952) ; doctor în drept şi ştiinţe politice. Şef al secţiei de statistică socială din Oficiul Central de Statistică al R. P. Ungare. Membru al U.I.S.S.P., secretar al Comitetului pentru demografie al Academiei Ungare de Ştiinţe; membru al colegiului redacţional al revistei „Demografia" din Budapesta. Statistician la Oficiul Central de Statistică al R. P. Ungare (1950 — 1957) şi şef de secţie (1957 — 1961); funcţionar ONU la Biroul Central de Statistică al Ghanei (1965 — 1971); profesor de demografie şi Statistică la Universitatea din Budapesta (din 1969); expert demograf şi statistician în Nigeria (1970). Studii şi lucrări pe teme privind politica demografică, avorturile, politica socială, mobilitatea socială. Op. pr.: Controlul naşterilor, Budapesta, 1958, în colab., magh.; Introduction to Demography („Introducere în demografie"), Budapesta, 1964, în colab.; Registered Births and Deaths in Ghana („Naşterile şi decesele înregistrate în Ghana"), Accra, 1967. Mir6, Carmen A, demografă şi statisticiană panameză. Diplomată a Facultăţii de ştiinţe sociale şi economice de la Universitatea din Panamâ; studii de specializare în statistică şi demografie la Universitatea „Johns Hopkins" (S.U.A.) şi la Şcoala de ştiinţe economice din Londra. Directoare la CELADE din Santiago de Chile. Vicepreşedintă şi preşedintă a U.I.S.S.P., membră a Institutului interamerican de statistică şi. a Asociaţiei americane de statistică. Studii despre populaţia Americii Latine, fertilitate, învăţămînt. Moivre, Abraham de (n. 1667 — m. 1754), matematician englez de origine franceză. Membru al Societăţii Regale din Londra şi al academiilor din Paris şi Berlin. Contribuţii la teoria probabilităţilor. A descoperit curba normală a probabilităţilor, atribuită eronat lui Gauss. S-a ocupat şi de probleme de actuariat şi demografie, formulînd, printre primii, o lege a mortalităţii în funcţie de vîrstă. Op. pr.: Annuities on Lives („Cotele anuale viagere"), 1724; Approximatio ad summam terminorum binomii („Aproximare la suma termenilor unui binom"), 1733. Mombert, Paul (n. 1876 — m. 1938), demograf şi economist german. Profesor la universităţile din Freiburg şi Giessen. Autor al unei teorii despre populaţie, potrivit căreia natalitatea scade în funcţie de creşterea nivelului de trai („Wohl-standtheorie)". 443 Op. pr.: Studien zur Bevdlkerungsbewegung in Deulschland („Studii asupra mişcării populaţiei în Germania"), 1907; Vber den Riickgang der Geburten — und Sterbeziffer in Deutschland („Cu privire la scăderea indicilor de natalitate şi mortalitate în Germania"), în „Archiv fur Sozialwissenschaft und Soaial-politik", 1912; Geschichte der NationalVkonomie („Istoria economiei naţionale"), Jena, 1927; Bevolkerungslehre. Grundrisse zum Studium der Nationaldkonomie („Demografia. Bazele studiului economiei naţionale"), Jena, 1929; Bevolke-rungsentwicklung und Wirtschaftsgestaltung („Evoluţia populaţiei şi structura economică"), 1932; L*optimum de population („Optimul populaţiei"), în „Revue Economique internaţionale", 27e — annee, voi. II, 1935, Belgia. Monthly Index to Periodical Literature in Population/Family Planning, publicaţie lunară editată de Centrul demografic al Universităţii „North Carolina" Chapel Hill (S.U.A.). Morales Vergara, Julio (n. 1925, Arica, Chile), demograf şi economist chilian. Absolvent al Universităţii din Chile cu titlul de inginer comercial (1950) şi a diferite cursuri postuniversitare. Cercetător şi profesor asociat de sociologie şi demografie la CELADE — Santiago de Chile (din 1965). Membru al U.I.S.S.P., Inginer la Ministerul Economiei (1950 — 1960); expert şi şef de secţie în Direcţia statisticii şi recensămintelor (1960 — 1965). Studii şi cercetări despre raportul dintre economie şi populaţie în domeniul migraţiei, al recensămintelor de populaţie, proiectări demografice. Op. pr.: Proyecciân de la Poblacion de Chile por sexos y grupos de edad, 1952—1982 („Proiectarea populaţiei din Chile pe sexe şi grupe de vîrstă 1952 — 1982"), în colab.; Chile: Estimacion de las necesidades de vivienda, 1952—1982 („Chile: Evaluarea necesarului de locuinţe, 1952—1982"), Evaluation of the magnitude and structure of internaţional migratory movements in Latin America (1958—1967) („Evaluarea mărimii şi structurii mişcării internaţionale migratorii în America Latină, 1958 — 1967"); Un programa de demografia para las Escuelas de Servicio Social en America Latina („Un program de demografie pentru şcolile de serviciu social în America Latină"); La situacion demogrâfica de America Latina en 1970 y perspectivas de crecemiento de su poblacion („Situaţia demografică în America Latină în 1970 şi în perspective ale creşterii populaţiei sale"). Mortara, Giorgio (n. 1885 — m. 1967), demograf şi statistician italian. Profesor la universităţile din Messina, Roma şi Milano. Din 1939 pînă în 1957 a activat în Brazilia unde a creat o şcoală de demografie. Preşedinte al U.I.S.S.P. (din 1954). Studii de metodologie demografică, analiză demografică şi economică; studii asupra statisticii şi demografiei din Brazilia. Op. pr.: Elementi di statistica („Elemente de statistică"), Roma, 1917; Le~ zioni di statistica economica e demografica („Lecţii de statistică economică şi demografică"), Roma, 1920; Economia della popolazione („Economia populaţiei"), Torino, 1960. Muhsam, Helmut Victor (n. 1914, Berlin), statistician, matematician şi demograf israelian, de origine germană. Absolvent al Universităţii tehnice din Berlin, licenţiat în matematici (Geneva, 1934), doctor în ştiinţe (Geneva, 1937). Profesor de demografie şi statistică la Universitatea ebraică din Ierusalim (din 1969). Membru al U.I.S.S.P. şi preşedinte al acesteia (1963—1969); membru al U.S.; expert demograf şi funcţionar ONU; preşedinte al Comi- 444 tetului internaţional de cercetări în domeniul educaţiei şi demografiei; profesor la diferite universităţi; consultant UNESCO; membru al altor institute ştiinţifice. Statistician la Consiliul naţional al comunităţii evreieşti din Ierusalim (1934 — 1944), al guvernului Palestinei (1945 — 1948) şi al guvernului Israelului (1948 — 1952). Conferenţiar (1952 — 1957) şi profesor asociat (1958— 1959) la Universitatea ebraică din Ierusalim. Op. pr.: Recent Trends in the Fertility in Industrialized Countries („Tendinţe recente ale fertilităţii în ţările industrializate"), ONU, New York, 1958 (anonim, ca document ONU, în colab.); The Supply of Profeşsional Manpower from IsraeVs Educaţional System („Oferta de mînă de lucru specializată din sistemul de învăţămînt al Israelului"), Ierusalim, 1959; Beduin of the Negev („Beduinii din Negev"), Ierusalim, 1966; Sur les relations entre la croissance de la population et le developpement economique („Despre relaţiile dintre creşterea populaţiei şi dezvoltarea economică"), în „Population", 1970; A World Population Policy for the World Population Year („O politică demografică mondială pentru anul internaţional al populaţiei"), în ,* Journal of Peace Research", 1973. Muramatsu, Minoru (n. 1923), medic şi demograf japonez. Licenţiat în medicină la Universitatea din Tokio (1946) şi D.P.H. la Universitatea „Johns Hop-kins" (S.U.A.). Şef al Departamentului de demografie sanitară din Institutul de sănătate publică al Ministerului Sănătăţii şi Bunăstării din Japonia. Profesor la diferite universităţi din S.U.A. Studii şi cercetări privind dinamica populaţiei, planificarea familiei, politica demografică. Op. pr.: Japan*s Experience in Family Planning — Past and Pvesent („Experienţa Japoniei în planificarea familiei — trecut şi prezent"), 1967; Country Profile on Japan („Profilul rural al Japoniei"), 1971. N Nam, Charles B. (n. 25 mar. 1926, Lynbrook, New York), sociolog şi demograf american. Licenţiat în economie şi statistică, Universitatea din New York (1950); Ph. D. (sociologie) la Universitatea din Carolina de Nord (1959). Profesor de sociologie (din 1964) şi director (din 1964) al Centrului de cercetări în domeniul populaţiei şi forţei de muncă de la Universitatea din Florida. Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Asociaţiei americane de statistică şi al altor societăţi ştiinţifice. Statistician la Biroul recensămintelor din S?U.A. (1950 — 1953). Cercetător şi asistent la Institutul de cercetări în ştiinţe sociale al Universităţii Carolina de Nord (1954—1957); şef al secţiei de statistica educaţiei din Biroul de recensăminte al S.U.A. (1957—1964). Editor al revistei „Demography". Op. pr.: Population and Society : a Textbooh of Readings („Populaţia şi societatea: manual"), Boston, 1968; The Fovmation and Stability of Ideal Family Size among Young People („Formarea şi stabilitatea mărimii ideale a familiei în rîndul tinerilor"), în „Demography", feb. 1970, în colab.; Sex Predetermi-nation: Its Impact on Fertility („Predeterminarea sexelor: influenţa ei asupra fertilităţii"), în „Social Biology", 18 mar. 1971, în colab.; Population : the 445 Dynamics of Demographie Change („Populaţia: dinamica schimbărilor demografice"), Boston, în colab., sub tipar. Naumov, Nicola Todorov (n. 13 mar. 1925, Sofia), statistician şi demograf bulgar. Licenţiat al Facultăţii ele economie a Universităţii din Sofia. Profesor de statistică la Institutul superior de economie „K. Marx" din Sofia (din 1972) şi director la Institutul de cercetări ştiinţifice al Direcţiei Centrale de Statistică a R.P. Bulgaria. Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane de statistică, al Uniunii demografice europene. Asistent la catedra de statistică din Institutul superior de economie „K. Marx" (1952—1962), stagiar la I.N.E.D. (1957 — 1959); expert ONU pentru statistică (1962—1966); conferenţiar de statistică la Institutul „K. Marx" (1967—1972). Op. pr.: (în bg.): Mortalitatea în Bulgaria în ultimii 50 de ani, Sofia, 1959, Perspectivele dezvoltării populaţiei în Bulgaria, 1960—1975, Sofia, 1960; Structura pe vîrste a populaţiei Bulgariei, Sofia, 1968; Populaţia ocupată a Bulgariei. Prognoza pe perioada 1970 — 2000, Sofia, 1971; Demografia Bulgariei, Sofia, 1973. Notas de poblacion, revistă editată de CELADE, la Santiago de Chile; fondată în 1973, apare în span. Notestein, Frank W. (n. 16 aug. 1902, Alma, Michigan), demograf american. B.S. la Colegiul din Wooster (1923), Ph. D. (1927) şi LL.D. (1946) la Universitatea Corneli; D. Sc. (1953) la Universitatea „Northwestern" şi la Universitatea din Princeton (1963); doctor honoris causa. Membru al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe, al U.I.S.S.P., al Societăţii americane de filozofie, al Asociaţiei americane de statistică şi sociologie. Conferenţiar la Oficiul pentru cercetarea problemelor populaţiei al Universităţii din Princeton (1936 — 1941) şi director al aceluiaşi oficiu (1941 —1959); profesor de demografie (1945—1959); preşedinte la Consiliul populaţiei (1959—1968) şi preşedinte emerit (din 1968); director al Diviziei ONU pentru Populaţie (1946 — 1948); consilier expert şi consultant în diferite organisme naţionale şi internaţionale. Studii şi cercetări în domeniul fertilităţii, al perspectivelor populaţiei, al politicii demografice; coeditor al revistei „Population Index" (1936 — 1957). Op. pr.: Controlled Fertility („Fertilitatea controlată"), 1940; The Future Population of Europe and the Soviet Union („Populaţia viitoare a Europei şi a Uniunii Sovietice"), 1944. Novoselski, S. A. (n. 1872 — m. 1953), demograf sovietic. A elaborat tabelele de mortalitate ale populaţiei Rusiei pentru anii 1896—1897, acestea repre-zentînd sursa cea mai completă de informare asupra duratei medii de viaţă în Rusia dinainte de revoluţie. Op. pr.: Smertnost i prodoljitelnost jizni naselenia S.S.S.R., 1926—1927, („Mortalitatea şi durata medie de viaţă a populaţiei U.R.S.S., 1926—1927"), Moscova, 1930; O svodnîh harakteristikah voisproisvodstva i perspektivnîk iscisleniah naseleniia („Despre caracteristicile sintetice ale reproducţiei şi calculele de perspectivă ale populaţiei"), în Trudî Demograficeskogo Instituta, voi. I, Leningrad, 1934. 446 o Oficiul de cercetări demografice al Universităţii din Princeton (engl. Office of Population Research) înfiinţat în 1936, desfăşoară activităţi pe linie de învăţămînt, inclusiv pentru candidaţii la titlul de Ph. D. în economie, sociologie şi statistică; efectuează studii şi cercetări în domeniul fertilităţii, demografiei matematice şi economice. Editează revista „Population Index". Oficiul de studii demografice al Universităţii San Carlos (Filipine) (engl. Office for Population Studies) înfiinţat în 1969, îşi desfăşoară activitatea începînd din 1971; anchete şi studii privind populaţia urbană şi rurală; activitate de învăţămînt. Organizaţia Internaţională a Muncii — O IM (engl. International Labour Organization — ILO, fr. Organisation Internationale du travail — O.I.T.), instituţie specializată ONU, înfiinţată la Geneva în 1919 ca instituţie asociată Ligii Naţiunilor10. Din 1946 devine prima instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva. Are ca scop discutarea diferitelor aspecte legate de problemele sociale şi de muncă; documentele adoptate devin instrumente legale în vederea reglementării diferitelor aspecte ce decurg din organizarea şi conducerea muncii, asigurările sociale, drepturile omului. Activitatea depusă este îndreptată spre promovarea cooperării internaţionale în domeniul tehnic şi al pregătirii forţei de muncă, în cooperare cu P N U D. în 1961, La Geneva, pe lîngă O I M s-a creat Institutul pentru studierea problemelor muncii (Institute for Labour Studies), care pregăteşte specialişti în domeniile: dezvoltare economică şi folosirea forţei de muncă, conducerea şi organizarea muncii, politica salariilor şi dezvoltarea economică, asigurările sociale. Din 1965, la Torino, funcţionează Centrul OIM pentru perfecţionarea specialiştilor în domeniul tehnic, organizatoric şi învăţămînt profesional (Centre for Advan-ces Technical and Vocational Training), unde se predau tehnicile avansate de management, noutăţi tehnologice, metode pedagogice noi etc. în cadrul OI M funcţionează Biroul Internaţional al Muncii (B I M) cu atribuţii în funcţiile de secretariat, de conducere a activităţii curente, de centre de cercetare şi de editare a lucrărilor (lunar: Revista Internaţională a Muncii). Pentru activitatea desfăşurată, a fost distinsă în 1969 cu Premiul Nobel pentru Pace. Organizaţia Mondială a Sănătăţii—OMS (engl. World Health Organization — W HO, fr. Organisation Mondiale de la Sânte — O.M.S.), instituţie specializată a ONU, înfiinţată în 1946 13; cu sediul la Geneva. Scopul: să contribuie la creşterea gradului de sănătate al popoarelor, să faciliteze schimbul de cunoştinţe şi experienţă între membrii săi. Desfăşoară activităţi pe linia rezolvării unor probleme de sănătate în ţări care nu le pot rezolva cu resurse proprii, precum şi a unor probleme de interes mondial: combaterea paludismului, a bolilor transmisibile, a afecţiunilor cardio-vasculare şi cancerului; protecţia mediului, statistica mondială a sănătăţii etc.; acordă atenţie problemelor sănătăţii în ţările în curs de dezvoltare (sănătate maternală şi infantilă, alimentaţie, medicină socială şi a muncii, pregătirea personalului, educaţie sanitară). Acţiunile sînt finanţate din bugetul propriu, prin contribuţia benevolă a statelor membre şi prin sprijinul PNUD, UNICEF etc. Editează: 447 „Chronique O.M.S.", „Bulletin de l'Organisation Mondiale de la Sânte", „Sânte du Monde" etc.; rapoarte de statistică sanitară, anuare statistice. Organizaţia Naţiunilor Unite — O N U (engl. United Nations Organisation— U.N.O., îx. Organisation des Nations Unies — O.N.U.), organizaţie internaţională a statelor libere şi independente, iubitoare de pace şi hotărîte să dezvolte cooperarea internaţională în aşa fel încît să prevină o nouă conflagraţie internaţională şi să contribuie la progresul tuturor popoarelor. Actul de constituire este Carta ONU adoptată la San Francisco la 26 iun. 1945 2, unde sînt prevăzute următoarele scopuri: să menţină pacea şi securitatea internaţională; să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a dispune de ele înseşi şi să ia orice alte măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale; să realizeze cooperarea internaţională rezolvînd probleme internaţionale ca caracter economic, social, cultural sau umanitar, promovînd şi încurajînd respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie; să fie un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor către atingerea acestor scopuri comune. Pentru realizarea acestor scopuri, în cadrul ONU funcţionează următoarele organe principale: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social (E CO SO C), Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi Secretariatul. Problemele dezvoltării economice şi sociale intră în competenţa Adunării Generale şi ECO SOC, coordonatoare ale activităţii diferitelor organisme autonome şi instituţii specializate în această direcţie, la care se mai adaugă organizaţiile autonome cu dublă coordonare cum sînt: Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PN UD), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (O N U D I) etc. Printre preocupările constante ale organizaţiei se remarcă cele privind populaţia 3, în special cele ridicate de creşterea populaţiei globului, a diferitelor regiuni geografice, implicaţiile acestei creşteri asupra dezvoltării economice şi sociale. în acest sens, studiile privind interacţiunea factorilor demografici economici şi sociali, efectuate prin Divizia pentru Populaţie şi Biroul de Statistică, ocupă un loc de frunte în lucrările Secretariatului. Interacţiunea dintre creşterea populaţiei şi dezvoltarea economică a constituit pentru prima dată obiectul dezbaterilor în Adunarea Generală în 1962. Rezoluţia Adunării Generale 1838 (XVII), privind „Creşterea populaţiei şi dezvoltarea economică",, adoptată la 18 dec. 1962, prevede, printre altele, ca Secretarul General să efectueze o cercetare pe lîngă guvernele ţărilor membre ale O.N.U. ca acţiune reciprocă privind interdependenţa dintre dezvoltarea economică şi dinamica populaţiei şi recomandă ca cel de-al doilea Congres mondial al populaţiei (Belgrad, 1965) să acorde o atenţie particulară acestei interdependenţe, mai ales în ţările în curs de dezvoltare. în 1964, Secretarul General al O.N.U., a convocat un comitet ad-hoc de experţi, în vederea elaborării unui program pe termen lung privind activitatea O.N.U. în domeniul populaţiei, urmărin-du-se perfecţionarea statisticii demografice, intensificarea cercetărilor şi îmbunătăţirea tehnicilor de investigaţie în domeniul fertilităţii, mortalităţiir migraţiei internaţionale, urbanizării şi al aspectelor demografice ale dezvoltării economice şi sociale, elaborarea de programe pentru asistenţă tehnică în acest domeniu şi pregătirea de conferinţe privind problemele populaţiei. Rezoluţia Adunării Generale 2211 (XXI), privind „Creşterea populaţiei şi dezvoltarea economică", adoptată la 17 dec. 1966, subliniază „suveranitatea naţiunilor 448 n formularea şi aplicarea politicilor lor demografice, cu respectarea cuvenită a principiului potrivit căruia mărimea familiei trebuie să ţină seama de alegerea liberă a fiecărei familii" şi recomandă ECOSOC, Comisiilor economice regionale, Comisiei ONU pentru Populaţie şi instituţiilor specializate să acorde asistenţă, la cerere, ţărilor interesate în dezvoltarea învăţămîntului, cercetării, informaţiei şi consultaţiilor în domeniul populaţiei. în acelaşi sens, o importanţă majoră au rezoluţiile adoptate la Conferinţa internaţională asupra drepturilor omului (Teheran, 1968). în 1970, Adunarea Generală ONU a hotărît proclamarea anului 1974 drept Anul mondial al populaţiei4. O activitate laborioasă în problemele privind populaţia este desfăşurată de diferitele instituţii specializate şi programele speciale ONU prin organizarea de congrese, seminarii, conferinţe şi reuniuni privind problemele populaţiei. O atenţie deosebită o acordă informaţiei statistice pe probleme economice şi sociale, inclusiv problemele populaţiei. în acest sens, Biroul de Statistică colectează, prelucrează şi publică date privind fenomenele economice şi sociale la nivelul ţărilor, regiunilor geografice şi globului. Dintre publicaţiile principale se menţionează: Anuarul statistic (engl. Statistical yearbook, fr. Annuaire statistique), Anuarul demografic (engl. Demographie yearbook, fr. Annuaire dimographique), Rapoarte de statistică demografică (engl. Population and Vital Statistic Report), Anuarul contabilităţii naţionale (engl. Yearbook National Accounts Statistics); la acestea se adaugă diferite studii şi rapoarte statistice, elaborări de recomandări şi standarde pentru statistica internaţională. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (engl. Food and Agriculture Organization of the United Nations — F.A.O., fr. Organization des Nations Unies pour Valimentation et Vagriculture — F.A.O.), instituţie specializată a ONU, creată în oct. 1945, cu sediul la Roma, colaborează cu alte instituţii specializate prin intermediul ECOSOC11; a preluat funcţiile fostului Institut Internaţional Agricol, existent din 1905. Are drept obiective: ridicarea nivelului de hrană şi a condiţiilor de trai ale popoarelor; ameliorarea randamentului producţiei agricole şi a eficacităţii repartiţiei produselor alimentare şi agricole; îmbunătăţirea situaţiei populaţiei rurale. Principalele acţiuni: lansarea în 1960 a campaniei mondiale împotriva foamei, al cărei obiectiv principal este mobilizarea eforturilor populaţiei pentru autodezvoltare; participă din 1963, împreună cu ONU, la Programul Alimentar Mondial (P.A.M.); colaborează cu BIRD, din 1964, în vederea acordării de credite pentru investiţii în agricultură (acţiunea concretizată în programul FA O/BIRD); elaborarea Planului indicativ mondial (P.I.M.), potrivit căruia, nevoia de produse alimentare în ţările în curs de dezvoltare va spori de 2,5 ori în 1985 faţă de 1962; acordă un susţinut sprijin tehnic, ştiinţific, informaţional, educativ şi financiar ţărilor în curs de dezvoltare. Bugetul este constituit din contribuţia ţărilor membre în raport cu produsul lor naţional net şi alocaţii din partea UNICEF şi BIRD. Este principalul beneficiar al P N U D. Editează diverse publicaţii, anuare, buletine, culegeri de legi. A contribuit la organizarea Conferinţei mondiale alimentare (Roma, noiembrie 1974). Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială —■ O N U DI (engl. United Nations Industrial Development Organization — U N I DO, fr. Organisation des Nations Unies pour le Developpement Industriei 449 — O.N.U.D.I.), organizaţie autonomă în cadrul O N U, creată7 la 1 ian. 1967, cu sediul la Viena. Are ca scop promovarea şi accelerarea industrializării ţărilor în curs de dezvoltare, precum şi coordonarea activităţii celorlalte organisme ONU în acest scop. Activitatea desfăşurată este diversă, de la acordarea de asistenţă tehnică pe termen scurt şi lung în domeniul industriei — prin intermediul programului de servicii industriale speciale (SIS) — pînă la realizarea de studii privind problemele industriei, specifice acestor ţări, şi centralizarea şi difuzarea de informaţii privind industrializarea. Organizaţia a iniţiat un program menit să concentreze capitalurile interne şi externe, în vederea finanţării investiţiilor pentru industrializare. în studiile elaborate, O.N.U.D.I. acordă o mare importanţă problemelor privind populaţia. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă, şi cultură (engl. United Nations Educaţional, Scientific and Cultural Organization — UNESCO, fr. Organisation des Nations Unies pour Veducation, la science et la culture — U.N.E.S.C.O.), instituţie specializată din sistemul ONU, creată în 1946 12, cu sediul la Paris. Activitatea UNESCO se desfăşoară în trei direcţii principale: cooperare intelectuală internaţională, acordare de asistenţă pentru desfăşurarea activităţilor educaţionale, de cercetare şi culturale; promovarea păcii, a respectului şi a drepturilor omului şi a înţelegerii mutuale între popoare. Cele mai importante acţiuni promovate de organizaţie sînt acelea care asociază problemele educaţiei cu dezvoltarea: lupta împotriva analfabetismului, planificarea învăţămîntului, pregătirea institutorilor, elaborarea de programe de învăţămînt, promovarea tehnicilor şi metodelor didactice noi, acordarea de sprijin pentru dezvoltarea bazei materiale necesare cercetării, stimularea cercetării în domeniul tehnologiei şi ştiinţelor sociale, acordarea de asistenţă pentru elaborarea de politici ştiinţifice naţionale, sprijinirea informării şi documentării, pregătirea de specialişti etc. Acţiunile sînt finanţate de bugetul propriu, din fondul PNUD prin cooperare cu BIRD şi filiala acesteia, Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (IDA). Editează: „Anuarul statistic", „Index translationum", „Anuarul internaţional al educaţiei", revistele „Impact", „Revista internaţională de ştiinţe sociale" etc. Ortes, Gianmaria (n. 1713 — m. 1790), economist, filozof şi matematician italian. Precursor al lui Malthus şi Adam Smith. Adversar al mercantilismului, fără a fi fiziocrat, a susţinut necesitatea limitării creşterii populaţiei (după el), în progresie geometrică, fiind dependentă de fertilitatea solului. Op. pr.: Riflessioni sulla popolazione della nazioni per rapporto all economia nazionale („Reflecţii asupra populaţiei naţiunii în raport cu economia naţională"), Veneţia, 1790. Osborn, Frederick (n. 1889), demograf şi eugenist american. A studiat la Princeton şi Cambridge. A iniţiat cercetări şi studii de demografie şi sociologie. Op. pr.: Heredity and Environment („Ereditatea şi mediul înconjurător"), în colab.; Dynamics of Population („Dinamica populaţiei"), în colab.; Preface to Eugenics („Introducere în eugenie"); The Future of Humans Heredity („Viitorul eredităţii umane"); Population: An International Dilema („Populaţia: o dilemă internaţională"). 450 p P.A.A. Affairs, publicaţie trimestrială editată la Washington de Asociaţia pentru populaţie a Americii. Paillat, Paul (n. 6 iul. 1920, Paris), demograf francez. Licenţiat în drept, doctor în drept al Facultăţii de drept din Paris (1948); diplomat al Centrului de înalte studii administrative (1958). Director de cercetări la I.N.E.D, (din 1956). Conferenţiar asociat pentru cursul de demografie, la Universitatea din Paris (din 1968). Membru al U.I.S.S.P.; vicepreşedinte al Societăţii franceze de gerontologie şi administrator al Centrului internaţional de gerontologie socială. Funcţionar ONU, statistician la Comisia Economică pentru Europa (1951 — 1953); traducător — redactor la Secretariatul general ONU (1954—1956); colaborator al prof. Alfred Sauvy la I.N.E.D. (din 1956);. Studii de demografie socială, gerontologie, sociologia persoanelor vîrstnice, terminologie demografică, legislaţie a fertilităţii. Op. pr.: Sociologie de la vieillesse („Sociologia bătrîneţii"), Paris, ed. II, 1972; Les citadins âgis („Citadinii vîrstnici"), Paris, 1969, în colab.; Les agricultures âgis („Agricultorii vîrstnici"), Paris, 1972, în colab.; Les ruraux âgis non agricoles („Ruralii vîrstnici, neagricoli"), Paris, 1973, în colab. Paulet, Claude (n. 1942, Aubenas, Franţa), demograf şi economist francez. Licenţiat în ştiinţe economice al Universităţii din Grenoble, diplomat în economie al Universităţii din Paris şi al Institutului de demografie al Universităţii din Paris; studii de specializare la Universitatea din Princeton (1973—1974). Expert la Centrul demografic O.N.U.-Bucureşti (din 1974). Membru al U.I.S.S.P. şi al Asociaţiei americane pentru populaţie. Demograf la Institutul naţional de statistică din Tunisia (1968—1971); consilier demograf (pentru Maroc) la Consiliul pentru populaţie — S.U.A. (1971— 1973). Anchete şi studii privind fertilitatea şi mortalitatea în unele ţări din Africa; metodologie şi recensăminte. Op. pr.: Enquite naţionale demographique tunisienne. Resultats prcviscires du premier passage („Ancheta naţională demografică. Primele rezultate provi-zorii“), Tunis, 1968, în colab.; Un prclongement de Venquite naţionale demcgraphique tunisienne, Venquite mctivaticn („O continuare a anchetei naţionale demografice tunisiene, anchetă-motivaţie"), în „Population" no. 6, 1969; Les causes du sousenregistrement des naissances et deces ă Vetat civil („Cauzele subînregistrării naşterilor şi deceselor la starea civilă"), în „Population", no. special sur le Maghreb, 1971; Estimaticn des niveaux de fecondite et mcrta-lite au Maroc pour la periode 1960—1970 („Estimări asupra nivelului de fecunditate şi mortalitate în Maroc, în perioada 1960—1970“), comunicare la al 2-lea Colocviu de demografie maghrebiană, apr. 1975, Oran (Alger). Pavlik, Zdenek (n. 31 mar. 1931, Praga), demograf şi economist ceh. Licenţiat în economie şi statistică (1956), candidat în ştiinţe economice (1962). Profesor asociat de demografie generală la Universitatea Carolină din Praga (din 1968). Membru al U.I.S.S.P. A activat la Institutul de igienă (1956— 1957), la Institutul de economie al Academiei Cehoslovace de Ştiinţe (1958 — 1963) şi la Catedra de geografie economică şi regională a Universităţii „Caro-line" (din 1964); funcţionar la Divizia ONU pentru Populaţie (1968 — 1971). Studii şi cercetări de demografie teoretică, fertilitate, evoluţie demografică. Op. pr.: Nâstin populatniho v$voje svita („Creşterea populaţiei globului"), Praga, 1964; Mnohojazycn$ demograficky slovnik („Dicţionar demografic 451 multilingv"), Praga, 1965; Demografic Differences in the Development of the Population of Czech Regions and Slovakia („Diferenţele demografice în dezvoltarea populaţiei din regiunile cehe şi slovace"), în Studies on Fertility and Social Mobility, Budapesta, 1964; Age-specific Fertility Rates: World View („Ratele de fertilitate după vîrstă: situaţia mondială"), în „Acta Universita-tis Carolinae; Geographica," no. 2, 1972. î^earl, Raymond (n. 1879 — m. 1940), biolog şi demograf american. Pionier al biometriei. A funcţionat la Staţiunea agricolă experimentală Mâine (1910 — 1918); a organizat Departamentul de statistică medicală şi biometrie al Şcolii de higienă şi sănătate publică de la Universitatea „ Johns Hopkins" din Balti-more (din 1918), fiind numit director al Institutului de cercetări biologice al şcolii (din 1925). A întemeiat „Quarterly Review of Biology" (1926) şi „Human Biology" (1929). A redescoperit (împreună cu L. J. Reed) curba logistică (1920); a promovat o orientare biologistă în interpretarea fenomenelor demografice; s-a ocupat de variaţii morfologice şi corelaţii şi de problemele creşterii populaţiei. Op. pr.: On the Rate of Growth of the Population of the United States since 1790 and Its Mathematical Representation („Asupra ritmului creşterii populaţiei Statelor Unite începînd din 1790 şi reprezentarea lui matematică"), în „Proceedings of the National Academy of Sciences**, VI, no. 6, 1920; In-troduction of the Medical Biometry and Statistics („Introducere în biometria medicală şi statistică"), 1923; Studies in Human Biology („Studii de biologie umană"), 1924; The Natural History of Population („Istoria naturală a populaţiei"), 1939. Pearson, Karl (n. 1857 — m. 1936), statistician, antropolog, psiholog şi filozof englez. Profesor la universităţile din Londra şi Cambridge. împreună cu Fr. Galton, este unul dintre întemeietorii şcolii anglo-saxone de statistică matematică. A introdus termenul de „biometrie" (primul număr al revistei „Biometrika" — 1901). Contribuţii la teoria corelaţiei, a distribuţiilor („curbele Pearson"), a momentelor de repartiţie. A condus, între 1902—1924, revista „Biometrika”, unde s-au publicat numeroase studii de biometrie şi statistică matematică. Op. pr.: The Chances of Death and Other Studies in Evolution („Probabilităţile de deces şi alte studii privind evoluţia"), Cambridge, 1897; Tables for Statisticians and Biometricians („Tabele pentru statisticieni şi biometricieni"), în „The Biometrie Laboratory”, Londra, 1914; Eugenics and Public Health („Eugenie şi sănătate publică"), Londra, 1912. Petty, sir William (n. 1623 — m. 1687), economist, medic şi matematician englez. Profesor de anatomie. întemeietor, împreună cu John Graunt, al şcolii de „aritmetică politică". După caracterizarea lui K. Marx, P. este „întemeietorul economiei politice modeme, unul din cei mai geniali şi mai originali cercetători ai economiei" şi „într-o oarecare măsură, inventator al statisticii". S-a ocupat de problema numărului şi structurii populaţiei din Anglia, a determinat prin calcul populaţia Irlandei pentru anii 1672, 1676 şi 1687; a încercat să determine o „lege matematică a mortalităţii", în funcţie de vîrstă. Op. pr.: Essay Concerning the Multiplication of Mankind together with an Essay on the Growth of London („încercare cu privire la înmulţirea omenirii 452 împreună cu un studiu asupra creşterii în Londra"), Londra, 1682; Obser-vations upon the Dublin. Bills of Mortality („Observaţii asupra Dublin-ului. Liste de mortalitate"), 1683; Political Arithmetic („Aritmetica politică"), apărută postum, 1690; The Political Anatomy of Ir el and („Anatomia politică a Irlandei"), apărută postum, 1691. Population, revistă a Institutului naţional de studii demografice, din Franţa, fondată în 1946; şase numere pe an la Paris. Population Bulletin, publicaţie editată la Washington de Biroul pentru cercetarea problemelor populaţiei. Population et famille/Bevolking en gezin, publicaţie editată de Centrul de studii în problemele populaţiei şi familiei din Bruxelles; trei numere pe an, în fr. şi fl. Population Index, publicaţie trimestrială editată de Oficiul pentru cercetarea problemelor populaţiei din Princeton; fondată în 1936. Population. Researches and Studies, publicaţie trimestrială a Agenţiei centrale pentru mobilizarea publică şi statistică; apare în engl. şi arabă. Population Studies, publicaţie a Comitetului pentru investigarea problemelor populaţiei; apare din 1936, de trei ori pe an. P.R.B. Profiles, publicaţie editată de Biroul pentru cercetarea problemelor populaţiei; sediul — Washington. P.R.B. Selections, publicaţie editată de Biroul pentru cercetarea problemelor populaţiei; sediul — Washington. Pressat, Roland (n. 28 iun. 1923, Paris), demograf francez. Licenţiat în matematici (1948), diplomat în studii superioare de calcul al probabilităţilor, Sorbona (1951), diplomat al Institutului de statistică al Universităţii din Paris (1954); doctor în litere la Sorbona (1970). Profesor la Institutul de demografie al Universităţii din Paris (din 1958); şeful Departamentului de conjunctură din I.N.E.D. (din 1967); profesor la Departamentul de demografie al Universităţii din MontrEal (1974). Membru al U.I.S.S.P., al I.I.S.; preşedinte (din 1969) al Societăţii de demografie medicală; preşedinte al secţiei de sociologie şi demografie din Comitetul naţional al Centrului naţional de cercetări ştiinţifice. Activează la I.N.E.D. din 1953; profesor asociat la universităţile din Bruxelles, Reims, Nanterre. Studii şi cercetări de demografie, analiză demografică, conjunctură demografică; autor al unor manuale de demografie. Op. pr.: Vanalyse demographique. Methodes, risultats, applications („Analiza demografică. Metode, rezultate, aplicaţii"), Paris, 1961; Principes d’analyse („Principii de analiză"), Paris, 1966; Pratique de la dimographie („Practica demografiei"), Paris, 1967; Vanalyse demographique. Concepts, mithodes, resultats („Analiza demografică. Concepte, metode, rezultate"), 1969 (trad. rom. de VI. Trebici şi V. Gheţău, Bucureşti, 1974); Dimographie sociale („Demografia socială"), Paris, 1971; Demographie statistique („Demografia statistică"), Paris, 1972. 453 Programul alimentar mondial — P.A.M. (engl. World Food Programme— W.F.P., fr. Programme alimentaire mondial — P.A.M.), acţiune internaţională, instituită pe o perioadă de trei ani, începînd din 1961. Prevăzut să se desfăşoare sub conducerea ONU şi F A O, era destinat să asigure intervenţii urgente sub formă de alimente, bani sau servicii, alocate instituţiilor preşcolare şi şcolare din ţările în curs de dezvoltare. De acest program a beneficiat un număr de 101 ţări. Cea de a 25-a sesiune a Adunării Generale a O N U a hotărît permanentizarea acestui program. Activitatea se desfăşoară în strînsă colaborare cu instituţiile specializate ONU. După Conferinţa mondială pentru alimentaţie (Roma, 1974), programul a căpătat noi dimensiuni. Programul de cercetări în problemele recensămîntului (engl. Census Research Programme) Funcţionează din 1960 în cadrul Departamentului de sociologie al Universităţii din Kingston (Jamaica), efectuînd studii şi cercetări demografice şi anchete privind fertilitatea şi migraţia în regiunea Caraibilor. Programul de studii demografice şi centrul de cercetări în domeniul populaţiei şi forţei de muncă (engl. Population Studies Program and Population Manpower Research Center), centru înfiinţat în 1967, în cadrul Institutului de cercetări sociale al Universităţii de stat din Florida; activităţi de învăţămînt şi cercetare în demografia socială, demografia economică şi forţa de muncă. Programul internaţional de laboratoare, pentru statistici demografice al Universităţii din Carolina de Nord (engl. International Program of Laboratories for Population Statistics — POPLAB) înfiinţat în 1969 pe lîngă Departamentul de biostatistică al Şcolii de sănătate publică din Chapel Hill, desfăşoară activităţi de învăţămînt şi cercetare, mai ales pe linia culegerii datelor, editării de manuale şi studii demografice. Publică: „International POPLAB Conference Reports". Programul internaţional de populaţie al Universităţii „Corneli" (S.U.A.) (engl. International Population Program) înfiinţat în 1962, desfăşoară activităţi de învăţămînt, acordă titlul Ph. D. în demografie şi efectuează cercetări în domeniul planificării familiei. Programul pentru drept şi populaţie al Universităţii „Tufts" (engl. Law and Population Program) înfiinţat în 1970, funcţionează pe lîngă Fletcher School of Law and Diplomacy din Medford (Massachusetts); cercetări în domeniul legislaţiei privitoare la populaţie. Editează monografii naţionale „Dreptul şi populaţia". Ptuha, Mihail Vasilievici (n. 1884—m. 1962), demograf şi statistician sovietic. Profesor de statistică şi demografie. Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. Director al Institutului de demografie din Kiev (1919 — 1938). Studii de demografie, nupţialitate, proiectări demografice, istorie a demografiei şi statisticii. Op. pr.: Indeksî bracinosti („Indici de nupţialitate"), Kiev, 1922; Tabliţî smertnosti XJkraini 1896 — 1897 („Tabele de mortalitate a Ucrainei 1896—1897"), Kiev, 1923; Naselenie Kievskoi Gubernii („Populaţia guberniei Kiev"), Kiev, 454 1925; Sterblichkeit in Russland („Mortalitatea în Rusia"), în „Metron", voi. III, Roma, 1924; La population de l’Ucraine jusqu’en 1960 („Populaţia Ucrainei pînă în anul 1960") în „Bull. de l'I.I.S.", t. XXV, 3-eme livraison, Haga, 1931; John Graunt, fondateur de la demographie („John Graunt, fondator al demografiei"), Paris, 1938; Ocerki po istorii statistiki SSSR („Studii de istorie a statisticii în U.R.S.S/'), Moscova, voi. I, 1955; voi. II, 1959; Ocerki po statistike naselenia („Studii de statistică a populaţiei"), Moscova, 1960. Quetelet, Lambert-Adolphe-Jacques (n. 1796 — m. 1874), statistician, sociolog şi astronom belgian. Preşedinte al Comisiei centrale de statistică din Belgia (1841). Contribuţii la teoria statisticii sociale şi teoria probabilităţilor. A introdus noţiunea de „om mediu", contestată pentru caracterul ei neştiinţific. S-a ocupat de tabele de mortalitate („metoda Farr-Quetelet"); contribuţii la progresul comparabilităţii internaţionale în statistică; organizator al mai multor recensăminte. împreună cu W. Farr a iniţiat primul Congres internaţional de statistică, Bruxelles, 1853. Op. pr.: Sur l’homme et le developpement de ses facultes ou essai de physique sociale („Asupra omului şi a dezvoltării aptitudinilor sale sau studiu de fizică socială"), Paris, 1853; L*anthropometrie ou mesure des differentes facultes („An-tropometria sau măsura diferitelor aptitudini"), Bruxelles, 1871. Rahts, Johannes (n. 1854 — m. 1933), statistician, astronom şi demograf german. Profesor de statistică la Academia comercială din Berlin. A ocupat diferite funcţii la Oficiul Imperial de Statistică al Germaniei. Studii de demografie, în special în domeniul tabelelor de mortalitate („Metoda Rahts"). A îngrijit, în cadrul Oficiului Imperial de Statistică al Germaniei, seria „Statistica Reich-ului German privind mişcarea populaţiei". Op. pr.: Vber die Sterblichkeit und Pensionsverhăltnisse der Oberlehrer („Despre mortalitatea şi situaţia pensiilor profesorilor de liceu"), în colab.; Vber die Sterblichkeits- und Pensionsverhăltnisse der Juristen („Despre mortalitatea şi situaţia pensiilor juriştilor"). Rath, Ferdinand J.C.M. (n. 26 iunie 1927), sociolog şi demograf olandez. Studii la Universitatea din Nimâgue, doctor în sociologie (1955). Director al Centrului Demografic ONU-România (CEDOR), din 1974. Membru al U.I.S.S.P. Director al Institutului Regional al Serviciului Social din Olanda (1955—1958). Subdirector şi profesor de sociologie al Şcolii de sociologie de la Universitatea catolică din Chile, Santiago (1959—1961); Expert ONU la CELADE — Chile, (1962 — 1966); Director al Subsediului CELADEdela San JosE (Costa Rica) (1966—1971); Demograf la Banca Mondială (1971 — 1974). R 455 Studii privind organizarea învăţământului demografiei, sociologie demografică şi demografie economică. Recherches Economiques de Louvain, publicaţie anuală a Departamentului de demografie din cadrul Universităţii din Louvain; apare în fr. Reed, Lowell J.C., biometrician şi demograf american. A condus Departamentul de biostatistică de la Şcoala de igienă şi sănătate publică, Universitatea „Johns Hopkins", Baltimore. A redescoperit (împreună cu R. Pearl) curba logistică, efectuînd, pentru verificarea şi fundamentarea ei, calcule pe numeroase populaţii şi experimente pe musca Drosophila mela-nogaster. Autor al unei metode de calcul al tabelelor de mortalitate prescurtate (împreună cu Merrell). Op. pr.; On the Rate of Growth of the Population of the United States since 1790 and Its Mathematical Representation („Asupra ritmului creşterii populaţiei Statelor Unite începînd din 1790 şi reprezentarea lui matematică"), în Proceedings of the National Academy of Sciences", voi. 6, no. 6, 1920, în colab.; On the Correlation between Any Two Functions and Its Application to the General Case of Spurious Correlation („Asupra corelaţiei dintre cele două funcţii şi aplicaţiile lor la procesul general al corelaţiei false"), în „Journ. Wash. Acad. Sci.", voi. II, 1921; A Short Method for Constructing of an Abridged Life Table („O scurtă metodă pentru construirea unei tabele prescurtate de mortalitate"), în „The American Journal of Hygiene", voi. 30, nr. 2, sept. 1939; The Logistic Curve and the Census Count of 1940 („Curba logistică şi calculul pe baza recensămîntului din 1940"), în „Science", voi. 92, no. 2395, 1940, în colab.; The Papers on the Degrees of Mortality in Mankind by Edmund Halley („Studiile privind gradul de mortalitate al populaţiei după Edmund Halley"), Baltimore, 1942 (editor). Registrar and Statistician, publicaţie lunară editată de Central naţional de statistică sanitară al Departamentului pentru sănătate, educaţie şi bunăstare al S.U.A.; sediul — Maryland. Remiche, Bruno (n. 2 sept. 1942), demograf belgian. Licenţiat în ştiinţe economice şi specializat în filozofie, logică şi matematică al Universităţii din Li&ge. Profesor de demografie la Institutul superior de cultură muncitorească (din 1964) şi director executiv al U.I.S.S.P., din 1969. Membru fondator al Societăţii belgiene de demografie. Cercetător ştiinţific la Institutul de ştiinţe economice al Universităţii din Li&ge (1964—1965). Cercetător la secţia de demografie de pe lîngă Ministerul Culturii Naţionale al Belgiei şi O.C.D.E. Op. pr.: Planification et problhmes de diveloppement en înde — A propos de cinq ouvrages recents („Planificarea şi problemele dezvoltării în India — în legătură cu cele cinci opere recente"; Belgique — calcul et prevision de la population des 9 provinces et du royaume par sexe et annie d'âge pour la periode 1954 — 1980. („Belgia — calculul şi previziunea populaţiei în 9 regiuni şi a regatului după sex şi vîrstă pentru perioada 1954—1980"); Organisation de Venseignement de la dimographie („Organizarea învăţămîntului demografic"); Les relations entre la fecondite et la condition sociale et economique de la familie en Europe: leurs rdpercussions sur la politique sociale („Legăturile dintre fertilitate şi condiţia economică şi socială a familiei în Europa: repercusiunile lor asupra politicii sociale"), raport la a doua Conferinţă europeană de demografie, Strassbourg, 1971. 456 Riccioli, Giovanni Battista (n. 1598 — m. 1671), astronom, geograf şi demograf italian. Profesor la universităţile din Parma şi Bologna. Precursor al demografiei. Autor al unor prime estimaţii ale numărului populaţiei globului. A sistematizat materiale şi observaţii referitoare la populaţie şi geografie pe o perioadă de 150 de ani. Op. pr.: Geographia et Hydrographia reformata, Bologna, 1661, în 12 cărţi, în care este cuprins: De verisimili hominum numero („Despre numărul verosimil al populaţiei"). Romaniuk, Anatole (n. 28 febr. 1924), demograf şi economist canadian. Licenţiat în ştiinţe sociale şi politice (1951) şi în economie (1952) al Universităţii din Louvain. Studii post-universitare la Institutul naţional de statistică şi studii economice, Paris, 1958 ; specializare în demografie la Universitatea din Princeton-S.U.A. (1961 — 1962); doctor în economie la Universitatea din Louvain (1967). Profesor la Departamentul de demografie al Universităţii din Montreal (din 1969) şi director al Departamentului proiectărilor şi esti-maţiilor demografice al Statisticii Canadei (din 1968). Membru al U.I.S.S.P., al Consiliului populaţiei (S.U.A.), al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Asociaţiei canadiene de sociologie şi antropologie etc. Cercetător asistent la Institutul de cercetări economice al Universităţii din Louvain (1952 — 1953); şef al Biroului de demografie al guvernului central din Congo belgian (1953 — 1960), cercetător asociat la Institutul de cercetări economice şi sociale al Universităţii din Kinshasa (1960 — 1961) şi la Oficiul pentru cercetări asupra populaţiei al Universităţii din Princeton (1961 — 1964); profesor asociat la Departamentul de sociologie al Universităţii din Ottawa (1964 — 1969). Studii privind fertilitatea, anchete prin sondaj, proiectări, modele matematice pentru proiectarea naşterilor. Op. pr.: La fecondite des populations congolaises („Fertilitatea populaţiei congoleze"), Paris, 1967; The Demography of Tropical Africa („Demografia Africii tropicale"), New York, 1968, în colab.; Projection Basis for Populations of Tropical Africa („Baza de proiectare a populaţiei în Africa tropicală"), în Proceedings of the United Nations World Conference, Belgrad, 1965; New York, United Nations, voi. III, 1967; Infertility in Tropical Africa („Infer-tilitatea în Africa tropicală"), în „The Population of Tropical Africa", Londra, 1968; Natality Estimates for the Canadian Indians by Stable Population Models, 1900 — 1969, („Aprecieri asupra natalităţii la indienii din Canada prin modele ale populaţiei stabile, 1900 — 1969"), în „Canadian Review of Sociology and Anthropology", 9 (1), 1972; Pearsonian Type I Curve and Its Fertility Projections Potentiels („Curba tip I Pearson şi potenţialul ei de proiectarea fertilităţii"), în „Demography", voi. 10, no. 3, aug. 1973, în colab.; A Three Parameter Model for Birth Projections („Un model cu trei parametri pentru proiectarea numărului naşterilor"), în „Population Studies", nov. 1973. Rosset, Edward (n. 1897, Lodz), demograf polonez. Profesor la Universitatea din Lodz. Membru corespondent (din 1932), preşedinte al Comitetului de demografie (1962 — 1972) al Academiei de Ştiinţe a R. P. Polone şi preşedinte de onoare (din 1972). Vicepreşedinte al Centrului european pentru studiul ştiinţific al populaţiei din Haga (din 1971); membru al U.I.S.S.P. şi al altor societăţi ştiinţifice. Redactor-şef al revistei „Studia Demograficzne" (de la fondare). Studii asupra îmbătrînirii demografice a populaţiei. 457 Op. pr.: (în pol.) Procesul de îmbătrînire a populaţiei, 1959; Tabloul demografic al Poloniei, 1965; Persoanele vîrstnice, 1967; Polonia în anul 1985, o perspectivă demografică, 1965. Ryder, Norman B. (n. 24 aug. 1923, Hamilton, Canada), demograf american de origine canadiană. B.M. la Universitatea „McMaster" (1944); magistru în economie politică la Universitatea din Toronto (1946); magistru în economie la Universitatea din Princeton (1949); doctor în sociologie la Universitatea din Princeton (1951). Profesor la Departamentul de sociologie (din 1969) şi cercetător asociat al Oficiului de cercetări asupra populaţiei de la Universitatea din Princeton (din 1971). Membru al U.I.S.S.P. (din 1951) ; director al Asociaţiei americane pentru populaţie (1963—1964); vicepreşedinte (1964 — 1965), prim-vicepreşedinte (1968 — 1969) şi preşedinte (1972 — 1973) al aceleiaşi asociaţii. Conferenţiar la Universitatea din Toronto (1946—1947 şi 1951 —1954). Demograf la Biroul de statistică al Canadei (1951 — 1952); demograf pentru cercetări în probleme de populaţie la Fundaţia Scripps (1954—1956). Asistent şi profesor la Departamentul de sociologie al Universităţii din Wisconsin (din 1956). Codirector al Studiului naţional asupra fertilităţii (1965). Studii şi cercetări asupra fertilităţii, metodologiei demografice, revoluţiei demografice. Op. pr.: Reproduction in the United States, 1965 („Reproducerea în Statele Unite, 1965“), 1971, în colab. S Sadler, Michael Thcmas (n. 1780 — m. 1835), demograf şi economist englez. A combătut teoria lui Malthus, formulînd o lege proprie: mijloacele de subsistenţă pentru oameni, în domeniul plantelor şi animalelor, se înmulţesc într-un raport care este infinit mai mare decît cel în care se înmulţeşte populaţia. Op. pr.: Ireland: Its Evils and Their Remedies („Irlanda: relele şi remediile lor“), Londra, 1928; The Law of Population', a Treatise, in Six Books; in Disproof of the Super-fecundity of Human Beings, and Developing the Real Principie of Their Increase („Legea populaţiei; un tratat, în şase cărţi; dezminţirea superfecundităţii fiinţelor umane şi dezvoltarea legii reale a creşterii lor“), 2 voi.. Londra, 1830. Sânger, Margaret (n. 1883 — m. 1966), demografă americană. A iniţiat mişcarea pentru controlul naşterilor în S.U.A., întemeind, în 1921, Liga americană pentru controlul naşterilor, transformată, în 1942, în „Planned Parenthood of America". Promotoare a mişcării internaţionale pentru planificarea familiei. A fost primul preşedinte la International Planned Parenthood Federation (înfiinţată în 1953). A adus o contribuţie importantă la organizarea primului congres mondial al populaţiei, de la Geneva, 1927, ale cărei lucrări s-au editat prin grija ei. A pus în circulaţie termenul de „control al naşterilor". Op. pr.: Women, Mortality and Birth Control („Femeile, mortalitatea şi controlul naşterii"), 1922; Proceedings of the World Population Conference Held at the Salle Centrale, Geneva, august 29th to september 3rd, 1927 („Dezbaterile 458 Conferinţei mondiale a populaţiei, ţinută la Salle Centrale, Geneva, august 29 — septembrie 3, 1927“), Londra, 1927 ; My Fight for Birth Control („Lupta mea pentru controlul naşterii"), 1931. Sauvy, Alfred (n. 31 oct. 1898, Villeneuve de la Raho), demograf, sociolog şi economist francez. Diplomat al Şcolii politehnice din Paris (1922). Profesor la College de France (din 1959). Doctor honoris causa al universităţilor din Geneva, Bruxelles, Utrecht, Liege. Membru şi fost preşedinte al U.I.S.S.P., membru al I.I.S., al Consiliului economic şi social al Franţei, al unor organisme de stat şi ştiinţifice din Franţa. Membru al Academiei Naţionale dei Lincei. Reprezentant al Franţei la Comisia ONU pentru Populaţie (din 1947). Statistician la Direcţia de Statistică Generală a Franţei (1922—1937); director al Institutului de conjunctură al Franţei (1937 — 1945); director al Institutului naţional de studii demografice (1945 — 1962). Profesor la Institutul de ştiinţe politice (1940 — 1958); director al Institutului de demografie al Universităţii din Paris (1957 — 1969). Studii şi cercetări de economie, sociologie, demografie, politică demografică. Op. pr.: Essai sur la conjoncture et la prevision economique („Eseu asupra conjuncturii şi a previziunii economice"), 1938; Richesse et population („Bogăţie şi populaţie"), Paris, 1944; La population, ses lois, ses equilibres („Populaţia, legile ei, echilibrul ei"), Paris, 1944 şi 1973; VEurope et sa population („Europa şi populaţia ei"), 1953; Le plan Sauvy („Planul Sauvy"), 1960; Les limites de la vie humaine („Limitele vieţii umane"), 1961; La prevention des naissances („Prevenirea naşterilor"), 1962 şi 1967; Theorie generale de la population („Teoria generală a populaţiei"), voi. I, 1963, voi. II, 1966; Histoire economique de la France entre Ies deux guerres („Istoria economică a Franţei între cele două războaie"), voi. I, 1965, voi. II, 1967, voi. III, 1972, voi. IV în pregătire. Savorgnan, Franco Rodolfo, statistician şi demograf italian. Profesor la Universitatea din Roma şi la alte universităţi din Italia. Preşedinte al Institutului central de statistică al Italiei. Autor al unor tratate şi manuale de statistică şi demografie. Op. pr.: La guerra e la popolazione („Războiul şi populaţia"), 1918; Demografia di guerra („Demografia războiului"), 1921; Corso di demografia („Curs de demografie"), 1926 — 1936; Fecondită delVaristocrazia („Fecunditatea aristocraţiei"), în „Metron", III, 1924. Schubnell, Herman (n. 24 aug. 1910, Freiburg), demograf, economist şi statistician german din R.F. Germania. Licenţiat în economie politică; studii speciale de sociologie la Universitatea din Viena; doctor în ştiinţe politice. Director al Institutului federal de cercetări demografice din Wiesbaden (din 1973). Membru al U.I.S.S.P., al U.S., al Consiliului ştiinţific al Ministerului federal pentru tineret, familie şi sănătate ; consultant la Uniunea internaţională pentru organizaţii de familie; consultant şi expert demograf pentru probleme ale recensămintelor populaţiei şi prelucrării electronice a datelor. Ziarist (1930—1933); funcţionar în aparatul statistic al R.F. Germania (din 1946) şi la Oficiul Federal de Statistică (din 1956); director al direcţiei Populaţie şi Cultură al aceluiaşi oficiu (din 1963). A condus efectuarea şi prelucrarea recensămintelor populaţiei şi microrecensămintelor din R.F. Germania. Studii şi cercetări de demografie, statistică, economie, fertilitate. 459 Op. pr.: Der Kinderreichtum bei Bauern und Arbeitern. Untersuchungen aus Schwarzwald und Rheinebene („Bogăţia de copii la ţărani şi muncitori. Cercetări în Pădurea Neagră şi ţinutul Rinului"), disertaţie, 1941; Grundriss der Bevol-kerungswissenschaft („Principii de demografie"), 1950, în colab.; Die Bevol-kerung der Sowjetunion. Eine Analyse und Deutung der demographischen Lage und Entwicklung („Populaţia Uniunii Sovietice. O analiză şi interpretare a situaţiei dezvoltării demografice"), 1957; Die okonomische Lage der Familie in der Bundesrepublik Deutschland. Tatsachen und Zusammenhănge („Situaţia economică a familiei în Republica Federală Germania. Fapte şi legături"), 1961, în colab.; Der Geburtenriickgang in der Bundesrepublik Deutschland. Entwicklung, Ursachen und Auswirkungen („Scăderea natalităţii în Republica Federală Germania. Dezvoltare, cauze şi efecte"), 1973. Schwenk, Heinz (n. 23 dec. 1929, Nagold-Wiirttemberg), demograf şi statistician german. Studii de economie politică la universităţile din Mainz, Inns-bruck şi Freiburg. Şef de secţie la Oficiul Federal de Statistică al R.F. Germania (din 1970). Membru al U.I.S.S.P. şi al Societăţii germane pentru populaţie. Statistician la Oficiul de statistică al landului Baden-Wurttemberg (din 1954). Studii şi lucrări în domeniul populaţiei active, recensămintelor populaţiei, migraţiei. Op. pr.: Worterbuch Demographischer Grundbegriffe („Dicţionar al noţiunilor demografice de bază"), Hamburg, 1960; Die Beobachtung der Bevdlkerungs-verhăltnisse in den Entwicklungsldndern — Quellenlage, organisatorische und methodische Probleme („Observarea relaţiilor populaţiei în ţările în curs de dezvoltare— Situaţia surselor, probleme organizatorice şi metodice"), Hamburg, 1963; Die Erwerbsbevdlkerung der Bundesrepublik in wirtschaftlicher und sozialer Gliederung nach der Berufszdhlung 1961 in internationalen Ver-gleich („Populaţia activă a Germaniei Federale în structura economică şi socială după recensămîntul profesiilor din 1961 în comparaţie cu restul lumii"), în „Wirtschaft und Statistik", caietul 9, 1964; Tătigkeitsmerkmale der Erwerbstătigen („Trăsături ale activităţii celor ce lucrează în domeniul productiv"), în „Wirtschaft und Statistik", caietul 9, 1971. Secţia de cercetări demografice a Universităţii din Teheran (fr. Section des recherches demographiques) Funcţionează din 1962 în cadrul Institutului de cercetări sociale şi efectuează cercetări în domeniul fertilităţii, al relaţiei dintre populaţie şi economie. Secţia de cercetări in domeniul planificării familiei a Academiei pentru dezvoltarea rurală — Bangladesh (engl. Family Planning Research) Efectuează cercetări în domeniul fertilităţii şi planificării familiei. Secţia de demografie a Institutului Gokhale de politică şi economie — India (engl. Demography Section of the Gokhale Institute of Politics and Economics) înfiinţat în 1930, are preocupări privind demografia începînd din 1942; asigură pregătirea pentru titlul de Ph.D. în demografie; cercetări şi anchete privind raportul dintre fenomenele demografice şi variabilele socio-economice. Editează o revistă trimestrială. Secţia de demografie a oficiului de cercetări ştiinţifice şi tehnice pentru ţările de peste mări — Franţa (fr. Section de demographie de l’Office de la recherche 466 scientifique et technique outre-mer) înfiinţată în 1943, efectuează cercetări şi studii fundamentale pentru problemele dezvoltării în ţările în curs de dezvoltare. Colaborează la lucrările I.N.E.D., I.N.S.E.E. ş.a. Secţia de demografie a Universităţii din Bologna (ital. Reparto di demografia. Dipartimento di statistica) înfiinţată în 1961, pe lîngă activitatea de învăţămînt efectuează şi cercetări de demografie istorică, demografie urbană sau regională. Secţia de sociologie a populaţiei şi demografie (span. Seccion de Sociologia de la Poblaciân y Demografia), secţie a Institutului de cercetări sociale al Universităţii naţionale autonome a Mexicului, înfiinţată în 1930 în vederea efectuării de studii, anchete şi proiectări demografice. Secţia de studii privind populaţia (fr. Section d’etude de la population), secţie de p3 lîngă Centrul de studii şi cercetări economice şi sociale al Tunisiei, înfiinţată în 1964, în vederea efectuării de anchete şi cercetări în domeniul populaţiei. Siampos, George (n. 1927, Zemenon-Corinth), demograf şi statistician grec. Studii de economie şi statistică la Atena, de demografie la Şcoala de economie din Londra; doctor în economie la Atena. Şeful serviciului de statistică a mişcării populaţiei din Serviciul Naţional de Statistică al Greciei. Membru al I.I.S., al U.I.S.S.P., al Societăţii de statistică din Grecia. Statistician la Serviciul Naţional de Statistică al Greciei (din 1955); profesor de demografie la Centrul naţional de învăţămînt statistic din Calcutta (1964 —1965); expert demograf ONU în Cambodgia (1968); demograf la O.E.C.D. Op. pr.: Demographie Trends in Greece, 1950 — 1980 („Tendinţele demografice în Grecia, 1950 —1980“), Atena, 1962 şi 1969; The Trend of Urbanization in Greece („Tendinţa urbanizării în Grecia"), Calcuta, 1965; The Population of Cambodjia, 1945—1980 („Populaţia Cambodgiei, 1945 —1980"), Phnom-Penh, 1968; Long Term Fertility in Greece („Tendinţa fertilităţii pe termen lung în Grecia"), comunicare la Conferinţa U.I.S.S.P., Londra, 1969; Demographie Evolution of Modern Greece, 1821 — 1985 („Evoluţia demografică în Grecia modernă, 1821 — 1985"), Atena, 1973. Societatea germană pentru demografie (germ. Deutsche Gesellschaft fiir Bevol-kerungswissenschaft) înfiinţată la Hamburg în 1952, are drept scop promovarea cercetării în toate domeniile demografiei şi a colaborării cu societăţi similare din alte ţări. Som, Ranjan Kumar (n. 1925), demograf şi statistician indian M.A. şi Ph.D. în statistică la Universitatea din Calcutta. Funcţionar ONU, şef al Centrului de programe demografice la Comisia Economică ONU pentru Africa (Adis-Abeba). Expert la Institutul indian de statistică, Calcutta (1950 — 1956 şi 1957—1962); statistician la OMS — Ceylon (1956 — 1957). Studii şi cercetări de demografie a ţărilor în curs de dezvoltare, anchete prin sondaj, metode statistice. Op. pr.: A Manual of Sampling Techniques („Un manual cu privire la tehnicile sondajului"), Londra, 1973; Recall Lapse in Demographie Enquiries („Erori de memorie în cercetările demografice"), Bombay, 1973. 461 Somogyi, Stefano (n. 1904, Miskolc), demograf, statistician şi economist italian de origină ungară. Studii la Şcoala superioară de comerţ din Berlin şi la Universitatea din Padova; laureat în ştiinţe sociale (1927). Profesor de demografie şi director al Institutului de ştiinţe demografice al Universităţii din Palermo (din 1962). Membru al U.I.S.S.P., al U.S., al Asociaţiei americane de statistică, al Societăţii de statistică din Paris; membru fondator şi preşedinte al mai multor asociaţii ştiinţifice; director şi redactor al unor reviste de demografie şi ştiinţe sociale. Statistician la Institutul central de statistică din Roma (1928 — 1936) şi director al Statisticii economice şi financiare (1946 — 1962) din cadrul aceluiaşi institut. Docent în demografie la Universitatea din Roma; profesor la universităţile din Florenţa si Roma (1948-1963). Op. pr.: Su fattori biologici della natalită („Despre factorii biologici ai natalităţii"), 1934; Aspetti demografici dei grupi confesionali in Ungheria con particole riguardo agii ebvei („Aspecte demografice ale grupurilor confesionale din Ungaria, cu privire particulară asupra evreilor"), 1936 ; Tavole di nuzialită e di vedovanza per la popolazione italiana 1930 — 1932 („Tabele de nupţialitate şi de văduvie ale populaţiei italiene, 1930 — 1932“), în „Annali di statistica", Roma, 1937; La mortalită nei primi cinque di etă in Italia 1961 — 1962 („Mortalitatea în primii cinci ani de viaţă în Italia, 1961 — 1962"). Somoza, Jorge Leopoldo (n. 26 mai 1923, Buenos Aires), demograf şi actuar argentinian. Diplomat actuar al Facultăţii de economie, Universitatea din Buenos Aires (1945). Profesor şi director adjunct al CELADE din Santiago de Chile. Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Institutului argentinian al actuarilor. Demograf la Divizia ONU pentru Populaţie (1955 — 1957), la Comisia Economică a ONU pentru America Latină (1957—1959). Studii şi cercetări în probleme de mortalitate şi tabele de mortalitate, fertilitate, demografie matematică; autor de cursuri de demografie. Op. pr. : La mortalidad en Chile segun las tdblas de vida de 1920, 1930, 1940, 1950 y 1960 („Mortalitatea în Chile după tabelele de mortalitate din 1920, 1930, 1940, 1950 şi 1960"), CELADE, A/17, 1963, în colab.; Caracteristicas demograficas de la America Latina („Caracteristicile demografice ale Americii Latine"), CELADE, 1964, în colab.; Survey methods, based on periodically repeated interviews, aimed at determining demographie rates („Metode de cercetare, bazate pe interviuri repetate periodic, cu scopul de a determina indicii demografici"), „Demography", voi. 2, 1965, în colab.; Fertility level and diffe-rentials in Argentina in the Nineteenth Century („Nivelul fertilităţii diferenţiale în Argentina secolului al XlX-lea"), în „Milbank Memorial Fund Conference", lucrarea no. 3, 1967; El sistema de tdblas de vida de Brass. Aplicacion a la Argentina („Sistemul tabelelor de mortalitate ale lui Brass. Aplicaţii la Argentina"), în „Anales Instituto Actuarial Argentino", 1973. Sougarev, Z. T. (n. 23 ian. 1909, Kustendil, Bulgaria), demograf şi matematician bulgar. Licenţiat în matematici al Universităţii din Sofia; diplomat al Institutului de statistică al Universităţii din Paris. Profesor de demografie la Şcoala superioară de economie „Karl Marx" din Sofia. Membru al U.I.S.S.P., al Societăţii de econometrie, al consiliilor ştiinţifice de la mai multe instituţii din Bulgaria. Cercetător la Institutul „Henri Poincare" al Universităţii din Paris, la Institutul de statistică şi cercetări economice din Sofia; profesor la 462 Academia Bulgară de Ştiinţe. Studii de demografie matematică, finanţe, statistică. Op. pr.: Taux de masculinite dans les naissances („Raportul de masculinitate în naşteri"), Paris, 1937; Etude des inter dependances se relevant au cours de la reproduction de la population („Studiul interdependenţelor ce se relevă în cursul reproducerii populaţiei"), Sofia, 1967; Statistique demographique („Statistica demografică"), Sofia, 1970; Demographie de la Bulgarie („Demografia Bulgariei"), Sofia, 1973; Recherches sur la reproduction des forces de travail („Cercetări asupra reproducţiei forţelor de muncă"), Sofia, 1972. Spiegelman, Mortimer (n. 1901, New York —m. 1969), actuar, matematician şi demograf american. Studii de matematică, statistică matematică şi tehnică la Institutul politehnic din Brooklyn, Universitatea „Howard" şi Universitatea „Columbia“. Statistician actuar la „Metropolitan Life". Preşedinte al Comitetului de revizie al Societăţii actuarilor din S.U.A., membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei am3ricane de statistică, al Asociaţiei americane de sănătate publică. Contribuţii în ştiinţa actuarială, statistică, matematică, demografie şi sănătate publică. Op. pr. : Introduction to Demography („Introducere în demografie"), Cambridge, 1968; Ensuring Medicale Care for Aged („Grija asigurării medicale a bătrînilor"); a colaborat la lucrările lui A. J. Lotka şi L. J. Dublin. Lenght of Life („Durata vieţii"), şi The Money Value of a Man („Valoarea în bani a unui om"). Srb, Vladimir (n. 1917, Praga), demograf ceh. Licenţiat în drept (1946) şi doctor în drept la Universitatea „Caroline" din Praga. Profesor de demografie la Facultatea de ştiinţe sociale a Universităţii „Caroline". Membru al Comisiei de stat de demografie (1968 — 1970); preşedinte al Societăţii cehoslovace de demografie de pe lîngă Academia Cehoslovacă de Ştiinţe (1968 — 1972); director al Institutului de demografie; fondator şi redactor şef al revistei „Demografia" (din 1961). Profesor de demografie la Facultatea de litere a Universităţii Caroline (1967 — 1970). Studii şi articole privind demografia economică, reproducţia populaţiei. Op. pr.: Vymirajici narod („O naţiune ce se stinge"), Praga, 1947; Populalni atlas ceskych zemi („Atlasul demografic al ţinuturilor cehe"), Praga, 1947, în colab.; Statistika pricin smrti („Statistica cauzelor de deces"), Praga, 1956, în colab.; Vyzkum rodicovstvi — 1956 („Cercetări asupra planificării familiei — 1956"), Praga, 1959, în colab.; Uvod do demografie („Introducere în demografie"), Praga, 1965; Demografie, Praga, 1971. Stanovnistvo, publicaţie editată de Centrul de cercetări demografice din Belgrad; apare, din 1962, în ser. Statistika a Demografie, publicaţie editată de Academia de Ştiinţe a R. S. Cehoslovace; sediul — Praga. Stefanov, Ivan (n. 3 mart. 1899, Varna), economist, sociolog, demograf şi statistician bulgar. Studii de ştiinţe sociale la Universitatea din Sofia şi la Universitatea din Berlin; doctor în ştiinţe sociale (1924). Profesor la Facultatea de economie a Universităţii din Sofia (din 1946). Membru al Academiei Bulgare de Ştiinţe (din 1947); şef de secţie. Membru al U.I.S.S.P. şi al U.S. Profesor de statistică la Institutul de înalte studii financiare din Şistov. Guvernator 463 al Băncii Naţionale a Bulgariei (1944 — 1945); ministru de finanţe (1946 — 1949). Studii de demografie, economie, finanţe. Op. pr. : Tabele de nupţialitate în Prusia şi în Saxonia în anii 1910 —1911, 1924 (în germ.); Preţul produselor agricole şi industriale şi venitul real al ţăranilor în Bulgaria, în „Revue de la Direction generale de la Statistique", no. 1, 1936 (în bg.); Teoria statisticii, Sofia, 1960, în colab., în bg.; Investiţiile de capitaluri în Bulgaria, Sofia, 1964, în bg.; Demografia Bulgariei, Sofia, 1973, în colab., în bg.; Characterization of the Main Flows of the Internai Migration in Bulgaria („Caracterizarea principalelor curente ale migraţiei interne în Bulgaria"), în „Proceedings at the World Population Congress", Belgrad, 1965; Statistische Grundlagen zur Erforschung der Innenwanderung („Bazele statistice ale cercetării migraţiei interne"), în „Bull. de 1*1.1.S.", Sydney, 1968. Strohbach, Erich (n. 1 nov. 1930, Berlin), demograf, economist şi statistician german din R. D. Germană. Studii de economie, demografie şi statistică la Universitatea din Leipzig şi la Şcoala superioară de economie din Berlin; doctor în ştiinţe economice. Docent în demografie economică, statistică economică şi demografică (din 1967). Şeful secţiei Statistica populaţiei din Direcţia Centrală de Stat pentru Statistică din R.D.G. (1963 — 1967). Studii de demografie, statistică economică, prognoză demografică şi politică demografică. Op. pr.: Theoretische und methodische Grundlagen der statistischen Messung der Fruchtbarkeit der Bevolkerung („Bazele teoretice şi metodice ale măsurării fertilităţii populaţiei"), disertaţie, Berlin, 1961; Wirtschaftsstatistik — Abschnitt — Bevolkerungs- und Arbeitskrăftestatistik („Statistica economică — capitol — Statistică demografică şi a forţelor de muncă"), Berlin, 1971; Zwanzig Jahre demografischer Entwicklung in der D.D.R. („Douăzeci de ani de dezvoltare demografică în R.D.G."), în „Jahrbuch fiir Wirtschaftsgeschichte", Berlin, 1972. Studia demograficzne, publicaţie editată de Comitetul de ştiinţe demografice al Academiei Polone de Ştiinţe; sediul — Varşovia. Studies in Family Planning, publicaţie lunară, editată de Consiliul pentru populaţie; sediul — New York. Subdepartamentul de demografie medicală al Şcolii de igienă şi medicină tropicală din Londra (engl. Sub-Department of Medical Demography—Department of Medical Statistics an Epidemiology) înfiinţat în 1965, activează pe linie de învăţămînt şi cercetare în demografia medicală. Sundbărg, Gustav, statistician şi demograf suedez. Contribuţii la metodologia statistică a demografiei. Autor al unei teorii privind tipul populaţiei: progresiv, matur şi staţionar, pe baza piramidei vîrstelor. Op. pr.: Sur la repartition de la population par âge et sur les taux de mortalite („Asupra repartiţiei populaţiei pe vîrste şi asupra indicelui de mortalitate"), în „Bulletin de l’I.I.S.", XII, no. 1, 1900; Bevolkerungsstatistik Schwedens 1750 — 1900 („Statistica populaţiei Suediei 1750 — 1900"), Stockholm, 1907; Fortsatta bidrag till en svensk befolkningstatistik („Progrese în statistica populaţiei Suediei"), voi. X, Stockholm, 1909. Sutter, Jean (n. 1910—m. 1970), medic, genetician şi demograf francez. Doctor în medicină şi doctor în ştiinţe. în perioada 1945 — 1970 funcţionează la 464 I.N.E.D. Studii de genetică a populaţiei în raport cu demografia; a pus în lumină raportul dintre genetică, ecologie şi demografie, implicaţiile trecerii de la „homo sapiens" la „omul social", a modificării patrimoniului genetic al speţei umane. Numeroase studii publicate în revista „Population". Op. pr.: Veugenique. Problemes, methodes, risultats („Eugenie. Probleme. Metode. Rezultate"), Paris, 1950 (Colecţia Travaux et documents de l’I.N.E.D., no. 11); Raport sur Vopinion publique et les questions de la population. Ministere de la Sânte Publique et de la Population. Commission de la familie („Raport asupra opiniei publice şi problemelor populaţiei. Ministerul Sănătăţii publice şi populaţiei. Comisia familiei"), 1961; Le facteur „qualite" en demographie („Factorul «calitate» în demografie"), în „Population", no. 2, 1946; Les bases genetiques de la mortalite perinatale („Bazele genetice ale mortalităţii perinatale"), în „Bulletin de l’Institut internaţional de statistique", T. XXXII, 2-e, 26-e Session, Berne, 1949; La mortalite, phenomene biometrique („Mortalitatea, fenomen biometrie"), în: „Population", no. 1, 1952, în colab.; The Relation of Human Genetics to Demography („Relaţia dintre genetica umană şi demografie") în: „Eugenics Quarterly", no. 5, 1958; Normes qualitatives sur la population frangaise, acquises depuis 1945 („Norme calitative ale populaţiei franceze dobîndite după 1945"), în „Population", no. 2, 1961; Social and genetic influences on life and death („Influenţe sociale şi genetice asupra vieţii şi morţii"), în „The Eugenics Review", voi. 60, no. 3, 1968; Friquence de Vendogamie et ses facteurs au XlX-e siicle („Frecvenţa endogamiei şi factorii săi în sec. XlX-lea"), în „Population", no. 2, 1968. Sussmilch, Johann Peter (n. 1707—m. 1767), demograf, medic şi statistician german. Membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin. Unul dintre fondatorii demografiei şi statisticii şi primul care a elaborat concepţia unei demografii de sine stătătoare. A stabilit o serie de regularităţi statistice în reproducerea fenomenelor demografice, cum ar fi: proporţia între sexe la naştere, raportarea deceselor de o anumită vîrstă la totalul deceselor, raportul dintre naşteri şi căsătorii, faptul că mortalitatea infantilă este mai mare în prima săptămînă şi scade pe măsură ce ne apropiem de vîrstă de 5 ani, structura fertilităţii în funcţie de vîrstă la căsătorie, desfacerea căsătoriei prin deces, epidemii, teama de sarcină etc. Primul care a arătat efectul legii numerelor mari la construcţia unei tabele de mortalitate. Contribuţii importante la progresul statisticii şi demografiei. Op. pr.: Die gottliche Ordnung in den Verănderungen des menschlichen Geschlechts aus der Geburt, dem Tode und der Fortpflanzung desselben erwiesen („Ordinea divină demonstrată din modificările genului uman pe baza naşterilor, deceselor şi reproducerii"), ed. I, 1741, ed. II, 2 voi., Berlin, 1761 — 1762. Sweetser, Frank L. (n. 5 febr. 1913, Montclair, N. J., S.U.A.), sociolog şi demograf american. B.A. la „Dartmouth College" (1934), M.A. (1935) şiPh.D. la Universitatea „Columbia" (1941). Profesor de sociologie la Universitatea din Boston. Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Asociaţiei americane de sociologie, al Societăţii de sociologie rurală. Studii şi cercetări de sociologie, ecologie socială, demografie, urbanizare. Op. pr.: Population, Area and Density of Comparable Metropolitan Districts and Standard Metropolitan Areas („Populaţia, suprafaţa şi densitatea districtelor metropolitane şi ariile metropolitane standard"), în „American Socio-logical Review", voi. 20, 1955; Greater Boston's 1970 Population („Populaţia 465 Bostonului în 1970“), în „Boston University Business Review", voi. 5, no. 1, no. 2, 1958; The Social Ecology of Metropolitan Boston: 1960 („Ecologia socială a Bostonului metropolitan: 1960“), Boston, 1962; Factorial Ecology Helsinki, 1960 („Ecologia factorială: Helsinki, 1960“), în „Demography", voi. 2, 1965; Ecological Factors in Metropolitan Zones and Sectors („Factori ecologici în zonele şi sectoarele metropolitane"), în „ Quantitative Ecological Methods in the Social Sciences", Cambridge, 1969; Metropolitan and Regional Social Ecology of Helsinki („Ecologia socială metropolitană şi regională a oraşului Helsinki"), în revista „Societas Scienţiarum Finnica“, Helsinki, 1972. Szabady, Egon (n. 1917, Budapesta), demograf, economist şi statistician ungur. Licenţiat în economie (1939) la Facultatea de economie a Universităţii din Budapesta; doctor în economie (1967), la Academia Ungară de Ştiinţe. Vicepreşedinte al Oficiului Central de Statistică al R. P. Ungare şi profesor de demografie la Budapesta. Membru al mai multor societăţi şi asociaţii ştiinţifice internaţionale. Studii şi cercetări privind populaţia şi statistica socială, sociologie, demografie, programe naţionale şi internaţionale în domeniul populaţiei, politică demografică, legislaţia fertilităţii; manuale de demografie. Op. pr.: Populaţia lumii, Budapesta, 1959, în magh.; Introducere în demografie, Budapesta, 1965, în magh.; Studii de fertilitate şi mobilitate socială, Budapesta, 1965, în magh.; Puncte de vedere în lume asupra problemelor populaţiei, Budapesta, 1968, în magh.; Tehnici de studiu în fertilitate şi în cercetarea planificării familiei: experienţa din Ungaria, în „Publicaţii ale Institutului de cercetări demografice", 26, Budapesta, 1969, în magh.; Progrese în biologia populaţiilor umane, Budapesta, 1972, în magh.; Recent Changes in the Socio-Economic Factors of Hungary*s Mortality („Schimbări recente în factori socio-economici ai mortalităţii în Ungaria"), comunicare la Conferinţa internaţională a populaţiei, Ottawa, 21—26 august, 1963 (Liege, 1964); La population des pays socialistes europeens („Populaţia ţărilor socialiste europene") în „Population", Paris, 1966. Tabah, L6on (n. 1923), demograf şi statistician francez. Licenţiat în matematici la universităţile din Lyon şi Paris, doctor în ştiinţe economice. Director al Diviziei ONU pentru Populaţie (din 1972). Membru al U.I.S.S.P. şi al altor societăţi ştiinţifice. Cercetător, profesor, expert şi statistician lal.N.S.E.E. (din 1946); director de cercetări al I.N.E.D.; profesor la Institutul de studii politice şi la Institutul de înalte studii al Americii Latine. Expert ONU; profesor vizitator la CELADE (1957 — 1963), la Colegiul din Mexic şi Universitatea din Alger. Studii şi articole pe teme de metodologie, demografie economică, modele matriciale ale populaţiei active. Tachi, Minoru (n. 11 nov. 1906— m. 21 mart. 1972), demograf şi economist japonez. Doctor în economie al Universităţii „Keio" din Tokio. Director al Institutului pentru problemele populaţiei de pe lîngă Ministerul Sănătăţii şi Bunăstării al Japoniei. Lucrări în domeniul demografiei formale, al relaţiei dintre populaţie şi economie, mediu înconjurător. 466 Op. pr.: Formal Demography („Demografia formală"), Tokio, 1960; Population Trend and Economic Growth in Japan („Tendinţele populaţiei şi dezvoltarea economică în Japonia"), în „English Pamphlet Series", no. 50, apr. 1960, Tokio; Regional Income Disparity and Migration of Population in Japan („Disparităţi în venitul pe regiuni şi migraţia internă a populaţiei în Japonia"), în „Economic Development and Cultural Change", voi. XII, no. 2, ian. 1964; Population and Enviromental Problems in Japan („Populaţia şi problemele mediului în Japonia"), în „English Pamphlet Series", no. 75, 1971, Tokio. Taeuber, Conrad (n. 15 iun. 1906), demograf şi statistician american. Director al Centrului de cercetări demografice din cadrul Institutului „Joseph and Rose Kennedy" pentru studiul reproducţiei umane şi bioetică al Universităţii din Georgetown. Membru al Asociaţiei americane de sociologie, al Asociaţiei americane pentru studiul populaţiei (fost preşedinte), preşedinte al Institutului interamerican de statistică (1967 — 1973) şi al Comitetului consultativ pentru statistică din cadrul FAO. Din 1935 pînă în 1946 a îndeplinit diverse funcţii în Biroul de economia agriculturii din Departamentul Agriculturii al S.U.A.; şeful secţiei de statistică la FAO (1946 — 1951); director adjunct pentru demografie al Biroului recensămintelor al S.U.A. (1951 — 1973). Op. pr.: The Changing Population of the United States („Populaţia S.U.A. în schimbare"), 1958, în colab.; The People of the United States in the Twen-tieth Century („Poporul Statelor Unite în secolul al XX-lea"), 1972, în colab. Taeuber, Irene B. (n. 25 dec. 1905, Meadville, Missouri, S.U.A.—m. 1974), demografă americană. Ph. D. la Universitatea din Minnesota, 1931. Cercetător demograf principal la Oficiul pentru cercetări asupra populaţiei, Universitatea din Princenton. Membră a U.I.S.S.P. (fostă vicepreşedintă) şi a Asociaţiei americane pentru populaţie (fostă preşedintă). Studii şi cercetări privind recensămintele, populaţia diferitelor ţări, sănătatea publică. Op. pr.: General Censuses and Vital Statistics in the America („Recensăminte generale şi statistica demografică în America"), Washington, 1943; The Fiiture Population of Europe and the Soviet Union („Populaţia viitoare a Europei şi a Uniunii Sovietice"), Geneva, 1943, în colab.; Public Health and Demo-gvaphy in the Far East („Sănătatea publică şi demografia în Extremul Orient"), New York, 1950, în colab.; The Changing Population of the United States („Populaţia Statelor Unite în schimbare"), New York, 1958, în colab.; The Population of Japan („Populaţia Japoniei"), New York, 1958; People of the United States in the Twentieth Century („Populaţia Statelor Unite în secolul al XX-lea"), Washington, 1972. Tamasy, Jozsef (n. 1 sept. 1919), demograf şi economist maghiar. Doctor în economie la Universitatea din Budapesta (1942). Director adjunct al Institutului de cercetări demografice al Oficiului Central de Statistică (din 1969). Membru al U.I.S.S.P., al Comitetului demografic al Academiei Maghiare de Ştiinţe; membru al Colegiului de redacţie al revistei „Demografia". Statistician în Oficiul Central de Statistică (1942 — 1962); cercetător principal şi şef de secţie la Institutul de cercetări demografice (1963 — 1968); consilier la Oficiul Economic şi Social ONU, Beirut (1970 —1972). Preocupări în domeniul recensămintelor, proiectărilor demografice, demografie istorică. Op. pr.: Fundamente ale statisticii culturale, Budapesta, 1950, în colab., în magh.; Introducere în demografie, Budapesta, 1964, în colab., în magh.; Annals 467 of the Demographie Research Institute of the Central Statistical Office, 1963 — 1968 („Analele Institutului de cercetări demografice ale Oficiului central de statistică, 1963 — 1968"), Budapesta, 1968; Modelul de familie în populaţia Ungariei, în „Demografia", no. 2, 1951, în magh.; Projections of Families in Hungary: Method and Some Preliminary Results („Proiectări de familii în Ungaria: Metode şi cîteva rezultate preliminare"), în „Proceedings of the World Population Conference", Belgrad, 1965, voi. III, New York, 1967; Changes in the Structure and Size of Families and Households in Hungary („Schimbări în structura şi mărimea familiilor şi căsniciilor în Ungaria", în „International Population Conference", Londra, 1969, voi. III, Liege, 1971. Teitelbaum, Michael Stewart (n. 21 ian. 1944, St. Louis, Missouri, S.U.A.), demograf american. B.A. la „Reed College" ; Ph.D. la Universitatea „Oxford" (1970). Profesor asistent de sociologie la Universitatea din Princeton (din 1970). Membru al Consiliului pentru relaţii externe, New York, şi al Consiliului de conducere al Asociaţiei pentru studiul biologiei sociale. Sociolog la Institutul oncologic naţional; cercetător asociat la Oficiul pentru cercetări asupra populaţiei, Universitatea din Princeton; consultant la Fundaţia Ford şi la UNESCO, Paris. Studii şi articole de demografie. Op. pr.: Factors Affecting the Sex Ratio in Large Population („Factori care afectează raportul dintre sexe la populaţiile mari"), în „Journal of Biosocial Science", supliment 2, 1970; Male and Female Components of Perinatal Mortality : International Trends, 1901 — 1963 („Componente masculine şi feminine ale mortalităţii perinatale: tendinţe în lume, 1901 — 1963"), în „Demography", 8, 1971; A Review of Factors Associated with the Sex Ratio in Human Populations („O trecere în revistă a factorilor asociaţi cu raportul dintre sexe la populaţiile umane"), în „The Structure of Human Populations", Oxford, 1972; Some Genetic Implications of Populations Policies („Cîteva implicaţii genetice ale politicii demografice"), în „Research Reports of the Commission on Population Growth and the American Future", Washington, 1972. The Journal of Population Problems, revistă trimestrială editată la Tokio de Institutul de probleme demografice din Japonia; apare în jap. Tribuna populaţiei — Bucureşti 1974 (engl. Population Tribune; fr. Tribune de la Population), acţiune paralelă Conferinţei mondiale a populaţiei, organizată între 18 şi 30 august de un comitet de planificare şi conducere, compus din reprezentanţii unor organizaţii neguvernamentale; a avut drept scop să ofere persoanelor şi organizaţiilor interesate posibilitatea discutării problemelor populaţiei, expunerii diverselor puncte de vedere. U Ungern-Sternberg, Roderich Freiherr von (n. 1885—m. 1965), demograf şi statistician german. A studiat dreptul, istoria, filozofia şi economia politică la Universitatea din Berlin. Doctor în filozofie. Membru al U.I.S.S.P. şi al altor societăţi ştiinţifice. S-a ocupat de problemele creşterii demografice, scăderii natalităţii, sinuciderilor. 468 Op. pr.: Die Ursachen des Geburtenruckganges im westeuropăischen Kulturkreise („Cauzele scăderii natalităţii în zona de cultură vesteuropeană"); Grundriss der Bevolkerungswissenschaft („Bazele demografiei"), 1950, în colab. Unitatea de studii demografice a Universităţii din Giza (engl. Population Studies Unit), unitate de învăţămînt şi cercetare, înfiinţată în 1963 pe lîngă Institutul de studii şi cercetări statistice din Giza (Republica Arabă Egipt); cercetări asupra fertilităţii, publicate trimestrial în „Newsletter". Unitatea demografică a Oficiului central suedez de statistică (engl. Demographie Unit) înfiinţată în 1971 la Stockholm; întreprinde studii şi cercetări de demografie şi demografie istorică, în paralel cu activitatea de învăţămînt la Universitatea din Stockholm. Uniunea Internaţională pentru Studiul Ştiinţific al Populaţiei — U.I.S.S.P. (engl. International Union for Scientific Study of Population ; fr. Union internaţionale pour l'etude scientifique de la population — U.I.E.S.P.) „asociaţie de membri individuali avînd ca obiectiv progresul ştiinţei populaţiei" (art. 1 din Statutul U.I.S.S.P. adoptat la 30 aug. 1973, Li âge), înfiinţată în 1928 în urma hotărîrii adoptate la Conferinţa mondială a populaţiei de la Geneva, 1927; sediul — Liege. Obiectivele sale se realizează prin organizarea congreselor internaţionale şi regionale, colocvii pe probleme speciale, prin publicarea lucrărilor congreselor şi a studiilor etc. U.I.S.S.P. are statut consultativ pe lîngă UNESCO şi ECOSOC. între 1947 şi 1973, a organizat 13 congrese generale şi trei conferinţe regionale. A publicat Dicţionarul demografic multilingv (13 versiuni naţionale) (din 1958), Variabile pentru studii comparative şi fertilitate (1967) etc. Editează „Le Ddmographe". Urlanis, Boris, Ţezarevici (n. 28 aug. 1906), demograf, statistician şi economist sovietic. Licenţiat al Facultăţii de ştiinţe sociale a Universităţii din Moscova, secţia de statistică (1926); doctor în ştiinţe economice (1940); docent conferenţiar din 1930. Profesor şi cercetător principal la Institutul de economie al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. (din 1959). Membru al U.I.S.S.P., al Prezidiului Asociaţiei sovietice de sociologie, locţiitor al preşedintelui Consiliului ştiinţific pentru probleme social-economice de pe lîngă Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. Cercetător la diferite institute de cercetări (1926 — 1930); profesor la diferite institute superioare de învăţămînt. Studii şi articole de demografie. Op. pr.: Istoria amerikanskih ţenzov („Istoria recensămintelor din S.U.A.), Moscova, 1938; Kratkii Kurs statistiki („Curs scurt de statistică"), Moscova, 1939; Rost naseleniia v Evrope („Creşterea populaţiei în Europa"), Moscova, 1941; Voinî i narodonaselenie Evropî („Războaiele şi populaţia Europei"), Moscova, 1960; Obşceaia teoria statistiki („Teoria generală a statisticii"), Moscova, 1962; Rojdaemost i prodoljitelnost jizni v SSSR („Natalitatea şi durata medie a vieţii în URSS"), Moscova, 1963; Dinamika i struktura naselenia v SSSR i SSA („Dinamica şi structura populaţiei în U.R.S.S. şi S.U.A."), Moscova, 1964; Statistica naselenia („Statistica populaţiei"), Moscova, 1971. Urquidi, Victor L. (n. 1919), economist şi demograf mexican. Diplomat al Şcolii de economie din Londra (1937—1940). Profesor şi preşedinte al Colegiului Mexicului (din 1966). Economist cercetător la Banca Mexicului (1940 — 469 1947); economist cercetător la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (1947 — 1949), la Ministerul de Finanţe al Mexicului (1949 — 1951), la Comisia Economică a ONU pentru America Latină (1951 — 1952); director la Oficiul Regional al Comisiei Economice ONU pentru America Latină din Mexic (1952 — 1958); consultant la Ministerul de Finanţe şi Banca Mexicului (1958 — 1965); director de cercetări la Centrul de studii economice şi demografice (1965 — 1966). Membru al U.I.S.S.P., al Comitetului de experţi ONU pentru aplicarea ştiinţei şi tehnologiei la dezvoltare. Op. pr.: Dezvoltarea economică a Mexicului, 1953, în colab.; Free Trade and Economic Integration in Latin America („Comerţul liber şi integrarea economică în America Latină"), în „University of California Press Berkeley", 1962; The Challenge of Development in Latin America („Necesitatea dezvoltării în America Latină"), New York, 1964. Valaoras, Vasilios G. (n. 26 nov. 1902, Perista, Grecia), demograf şi medic grec. M.D. al Facultăţii de medicină şi Universităţii din Atena (1926) ; Ph.D. (igienă, sănătate publică) la Şcoala de igienă din Atena (1931); Ph.D. (biostatistică) la Universitatea „John Hopkins", Baltimore, S.U.A. (1936). Profesor de igienă la Universitatea din Atena. Membru al U.I.S.S.P., al I.I.S., al Societăţii regale pentru sănătate (Londra), al Asociaţiei americane pentru sănătate publică, consultant şi expert ONU (din 1969). Conferenţiar pentru epidemiologie şi biostatistică la Şcoala de igienă din Atena (1936 — 1947); demograf principal, specialist în sănătatea publică la ONU (1947—1961); raportor la Comisia ONU pentru Populaţie (1963). Director al Centrului de cercetări biometrice şi demografice (1952 — 1969). Preşedinte al Asociaţiei medicale din Atena (1967 — 1969). Profesor vizitator pentru demografie la Universitatea din Pennsylvania (1970 — 1971). Consultant pentru cercetări la Centrul demografic din Cairo (1971 — 1972). Studii şi cercetări în domeniul mortalităţii, îmbătrînirii populaţiei şi fertilităţii. Autor al unor manuale de statistică, biometrie, igienă. Op. pr.: Elemente de biometrie şi statistică, Atena, 1943, în gr.; Igienă rurală (gr.), Atena, 1945, în gr.; Igiena umană, Atena, 1962, în gr.; A Comparative Study of Mortality in Greece („Un studiu comparativ al mortalităţii în Grecia"), în „Human Biology", 1936; Life Tables of Greece („Tabele de mortalitate ale Greciei"), 1938; Refined Rates of Infant and Childhood Mortality („Indicii perfecţionaţi ai mortalităţii infantile şi în copilărie") în „Population Studies" Londra, 1950; Reconstruction of Demographie History of Modern Greece („Reconstituirea istoriei demografice a Greciei moderne"), în „Milbank Memorial Fund", 1960; Control of Family Size in Greece („Controlul mărimii familiei în Grecia"), în „Population Studies" 1965; Population Analysis of Egypt („Analiza populaţiei din Egipt"), Cairo, 1972. Valenţei, Dimitri Ignatievici (n. 15 sept. 1922), demograf şi economist sovietic. Absolvent al Institutului pedagogic din Moscova (1945); doctor în ştiinţe economice (1961). Profesor de demografie la Universitatea „M. V. Lomonosov" 470 din Moscova (din 1963) şi director ştiinţific al Centrului de studii din domeniul populaţiei din cadrul aceleiaşi universităţi (din 1968). Membru al U.I.S.S.P., preşedinte al Consiliului ştiinţific al Centrului Universităţii pentru studii în domeniul populaţiei, preşedinte al Consiliului de coordonare a problemelor populaţiei din Ministerul Învăţămîntului Superior şi Mediu al U.R.S.S.; locţiitor al preşedintelui Consiliului ştiinţific pentru studiul problemelor social-economice ale populaţiei de pe lîngă Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. Decan al Facultăţii de traduceri a Institutului de stat pentru limbi străine din Moscova (1951 — 1962); şeful laboratorului demografic al Universităţii din Moscova (1965 — 1968). Studii şi lucrări în domeniul analizei legilor de dezvoltare a populaţiei, al teoriei generale a populaţiei, reproducerii populaţiei, migraţiei, al teoriilor burgheze despre populaţie. Op. pr.: Bezrabotiţa-neizbejnîi sputnik kapitalizma („Şomajul — însoţitor inevitabil al capitalismului"), Moscova, 1951, Problemî narodonaseleniia („Problemele populaţiei"), Moscova, 1961; Reakfionnîie teorii narodonaseleniia perioda obşcego krizisa kapitalizma („Teorii reacţionare cu privire la populaţie în perioada crizei generale a capitalismului"), Moscova, 1963; Teoria i politika narodonaseleniia („Teoria şi politica în domeniul populaţiei"), Moscova, 1967; Vosproizvodstvo rabocesilî pri kapitalizme („Reproducţia forţei de muncă în capitalism"), Moscova, 1967, în colab.; Redactor şi coautor: Marksistko* leninskaia teoria narodonaseleniia („Teoria marxist-leninistă a populaţiei"), 1971; Osnovî teorii narodonaseleniia („Bazele teoriei populaţiei"), 1973. Valkovics, Emil (n. 12 oct. 1930, Ujgorod, Ungaria), demograf şi economist ungur. Diplomat al Facultăţii de arte a Universităţii „Eotvos Lorand" din Budapesta (1953). Cercetător ştiinţific la Institutul de cercetări demografice al Oficiului Central de Statistică al R. P. Ungare (din 1962). Membru al U.I.S.S.P. Studii şi cercetări de demografie şi statistică. Preocupări de demografie economică, studiul piramidei economice a vîrstelor. Op. pr.: Unele probleme ale proiectării populaţiei economice active, în „Demografia", no. 2, 1963, în magh. Factorii socio-economici care influenţează natali* tatea, în „Demografia", no. 3 — 4, 1964, în „Demografia", no. 1, 1965, în magh. Durata vieţii economice active şi inactive, Piramida vîrstelor economice a populaţiei Ungariei, în „Demografia", no. 3 — 4, 1967, în magh.; Some Lessons Drawn form the Constructing of Economic Age-Pyramids of the Population („Cîteva lecţii extrase din construirea piramidelor vîrstelor economice ale populaţiei"), în „World Views on Population Problems", Budapesta, 1968; Influenţa reproducţiei populaţiei asupra reproducţiei fenomenelor economice, în „Demografia", no. 1—2, 1969 în magh.; Metodele demografiei cconomice, Budapesta, 1973, în magh. Van de Kaa, Dirk Jan (n. 1933), demograf şi sociolog olandez. B.A. (1955) şi M.A. (1959) la Universitatea din Utrecht. Ph.D. (ştiinţe sociale şi demografie) al Universităţii din Canberra, Australia (1971). Director al Institutului demografic interuniversitar din Olanda. Membru al U.I.S.S.P.; secretar al Comisiei ONU pentru Populaţie; director adjunct al proiectului de cercetare în Noua Guinee de Vest (1960 — 1966); cercetător la Departamentul de demografie al Institutului pentru studii avansate al Universităţii din Canberra (1966 — 1972). Studii şi cercetări în domeniul fertilităţii, al populaţiei ţărilor în curs de dezvoltare. 471 Op. pr.: Results of the Demographie Research Project Western New Guineea („Rezultatele proiectului de cercetări demografice din Noua Guinee de Vest") Haga, 6 voi. 1964 — 1967, în colab.; Fertility Patterns in New Guinea. An appraisal of Present Knowledge („Modele de fertilitate în Noua Guinee. O apreciere a cunoştinţelor actuale"), comunicare la Conferinţa U.I.S.S.P., Sydney, 1967 ; The Demography of Papua New Guinea’s Indigenous Population („Demografia populaţiei indigene papuaşe din Noua Guinee"), Port Moresby, 1971“ (disertaţie). Verhulst, Pierre-Franţois (n. 1804—m. 1849), matematician belgian. Profesor la Universitatea liberă din Bruxelles. A formulat pentru prima dată „curba logistică" (1838, 1846, şi 1847), redescoperită, în 1920, de R. Pearl şiL. J. Reed. Op. pr.: Notice sur la loi que la population suit dans son accroissement („Notă asupra legii pe care populaţia o urmează în creşterea ei"), în Correspondance mathematique et physique publiee par A. Quetelet, Bruxelles, 1838; Recherches mathematique s sur la loi d’accroissement de la population („Cercetări matematice asupra legii creşterii populaţiei"), în „Nouveaux memoires de 1*Academie Royale des Sciences et Belles-Lettres de Bruxelles", XVIII, 1945; Deuxieme memoire sur la loi d’accroissement de la population („Al doilea memoriu asupra legii creşterii populaţiei"), în „Nouveaux memoires de l’Acad&nie Royale des Sciences et Belles-Lettres de Bruxelles", XX, 1847. Vidlâkovâ, Olga (n. 17 ian. 1928), demografă cehoslovacă şi specialistă în ecologie. Licenţiată a Facultăţii de drept de la Universitatea Carolină din Praga (1951); doctor în drept. Cercetător ştiinţific la Institutul de ecologie al Academiei de Ştiinţe din R. S. Cehoslovacă. Membră a U.I.S.S.P.; membru fondator şi în comitetul de conducere al Asociaţiei demografice din Cehoslovacia. Studii şicercetări de ecologie, antropoecologie, demografie, planificare regională. Op. pr.: Prehled demografickeho vyvoje a populacni politiky skandinavskych staty („Cu privire la dezvoltarea demografică şi politica demografică în ţările scandinave"), în „Zpravy spok", no. 4, 1966; O rozhodovani mestskeho narodniho vybaru a prihlednutim k oblasti prostredi („Luarea de decizii de către autoritatea locală în sfera mediului înconjurător uman"), Praga, 1971; Zivotni prostredi planovania a koordinace („Mediul uman — planificare şi coordonare"), Praga, 1972 (editor); Study of legislation directly or indirectly influencing fertility in Europe („Studiul legislaţiei care influenţează direct sau indirect fecunditatea în Europa"), raport la U.I.S.S.P., 1972. Vielrose, Egon (n. 30 dec. 1907, Dabrow Gornicza, Polonia), demograf, economist şi matematician polonez. Studii de matematică la Universitatea din Varşovia şi de economie la Şcoala centrală de economie din Varşovia; doctor în economie. Profesor vizitator la Institutul de studii sociale şi economice, universitatea din Ibadan, Nigeria (din 1967). Membru al Comitetului de demografie al Academiei Poloneze de Ştiinţe. Conferenţiar de demografie, statistică, econometrie şi cercetări operaţionale la Şcoala centrală de economie, la universităţile din Lodz şi Varşovia. Profesor asociat de demografie (1960), şef de secţie la Institutul pentru problemele muncii, Varşovia (1963 — 1964). Studii şi lucrări de demografie potenţială, fertilitate, demografie a ţărilor în curs de dezvoltare. 472 Op. pr.: Schiţă a demografiei potenţiale, 1958, în pol.; Elements of the Natural Movement of the Population („Elemente ale mişcării naturale a populaţiei"), 1965; Raport asupra cercetării fertilităţii populaţiei feminine din Polonia, 1967, în pol. Vincent, Paul E. (n. 4 nov. 1912, Beaufort-en-Vallee), demograf şi statistician francez. Diplomat al Şcolii politehnice, licenţiat în drept şi economie politică al Universităţii din Paris. Şef al departamentului de studii cantitative al I.N.E.D. (din 1945). Membru al U.S., al U.I.S.S.P., preşedinte al Comisiei U.I.S.S.P. pentru dicţionarul demografic multilingv; membru al Consiliului Societăţii de statistică din Paris. Profesor de demografie la Institutul de statistică al Universităţii din Paris (1947—1972), Şef al secţiei de demografie din echipa „Population" a Fundaţiei franceze pentru studiul problemelor umane (1943 — 1945). Studii de demografie, biometrie, statistică. Op. pr.: Sommes-nous trop nombreux? („Sîntem prea numeroşi?"), Paris, 1950, în colab.; Dictionnaire demographique multilingue-volume frangais („Dicţionar demografic multilingv — volum francez"), New York, 1958; Recherches sur la fecondite biologique („Cercetări asupra fecundităţii biologice"), Paris, 1961; Potentiel d’accroissement d’une population („Potenţialul de creştere al unei populaţii"), în „Journal de la Soci£t£ de Statistique de Paris", 1945; Pression dimographique et ressources agricoles („Presiune demografică şi resurse agricole"), în „Population", 1946; Vieillissement de la population, retraites et immigration („Îmbătrînirea populaţiei, pensiile şi imigraţia"), în „Population", 1946; Application des ensembles electroniques ă la recherche demografique („Aplicaţia ansamblurilor electronice în cercetarea demografică"), în „Journal de la Soci£t£ de Statistique de Paris", 1964. Vogelnik, Dolfe (n. 1909, Viena), demograf şi statistician iugoslav. Diplomat al Institutului de statistică al Universităţii din Paris; doctor în drept al Universităţii din Ljubljana. Profesor la Universitatea din Ljubljana (din 1953) Membru al U.I.S.S.P., preşedinte (1965 — 1968) şi preşedinte de onoare; membru al U.S. Vicepreşedinte al Comisiei centrale de planificare şi director general al Oficiului Central de Statistică din Belgrad (1946 — 1948). Profesor de statistică şi demografie la Facultatea de economie din Belgrad (1948— 1953); rector al Universităţii din Ljubljana. Preşedinte al Comisiei federale de coordonare a cercetărilor din Belgrad (1967—1971). Director al Institutului demografic al Facultăţii de economie din Ljubljana. Studii şi lucrări de demografie, statistică, economie. Op. pr.: Curs de statistică generală, Belgrad, 1951, în ser.; Statistica demografică,, Ljubljana, 1961, în ser.; Urbanizarea ca expresie a dezvoltării economice a Iugoslaviei, Belgrad, 1969, în ser.; Analiza curentelor migratorii în Slovenia, Ljubljana, 1970, în ser.; Developpement et etat actuel de la statistique officielle en Yougoslavie („Dezvoltarea şi stadiul actual al statisticii în Iugoslavia"), comunicare la Conferinţa internaţională de statistică, India, 1952; Fertilitatea populaţiei feminine iugoslave după numărul noilor născuţi, în „Revista de statistică", Belgrad, 1952, în ser.; Quelques remarques sur la dis-tribution de Vintervalle entre le mariage et la premiere naissance par âge de la mere et son domicile urbain-rural („Cîteva observaţii asupra distribuţiei intervalului dintre căsătorie şi prima naştere prin vîrstă mamei şi domiciliul ei urbano-rural"), în „Bulletin de ri.I.S.", tom 35, Stockholm, 1958. 473 w Wander, Hilde (n. 1 mart. 1915, Kiel), economistă şi demografă din R.F.. Germania. Licenţiată în economie politică (1944); doctor în ştiinţe politice-(1949). Directoare ştiinţifică a Institutului pentru economia mondială a Universităţii din Kiel. Membră a U.I.S.S.P., a Academiei Germane de Demografie, a Centrului European de Studii Demografice. Activează la Institutul pentru economie mondială (din 1944); consultant ONU pentru probleme demografice în Indonezia (1958 — 1960), în Guyana Britanică (1962 — 1963), în Iordania (1966) şi în Samoa Occidentală (1970). Studii privind migraţiile internaţionale, forţa de muncă, raportul dintre evoluţia populaţiei şi dezvoltare economică. Op. pr.: Berufsausbildung und Produktivităt-Westdeutsche Nachwuchsprobleme im Zusammenhang in- und auslăndischer Entwicklungen („Pregătirea profesională şi productivitatea — probleme ale creşterii vest-germane în legătură cu dezvoltarea internă şi din străinătate"), în „Kieler Studien", no. 26, Kiel, 1963; Bevdlkerungsprobleme im Wirtschaftsaufbau kleinen Lănder — Das Beispiel Jordaniens („Probleme ale populaţiei în construcţia economiei ţărilor mici — exemplul Iordaniei"), în „Kieler Studien", no. 99, Tubingen 1969; Der Geburtenruckgang in Westeuropa wirtschaftlich gesehen („Scăderea naşterilor în Europa de vest privită din punct de vedere economic"), în „Kieler Dis-kussionsbeitrâge zu aktuellen wirtschaftspolitischen Fragen", no. 9, 1971. Wargentin, Per Wilhelm (n. 1717 — m. 1783), matematician, astronom şi demograf suedez. Secretar al Academiei Regale de Ştiinţe din Stockholm, membru al Comisiei tabelare permanente. Studii despre structura şi mişcarea populaţiei Suediei. Contribuţii la perfecţionarea metodei de construire a tabelelor de mortalitate („metoda Wargentin"). A elaborat tabele de mortalitate a populaţiei Suediei pe anii 1755—1763. Op. pr.: Mortalitene i Sverige, i addledning cef tabellverket K.V.A., Handuger, 1766; Memoires abreges de VAcademie Royale des Sciences de Stockholm („Scurte memorii ale Academiei Regale de Ştiinţe din Stockholm"), I, tom. 4, Paris, 1775. Westergaard, Harald (n. 1853 — m. 1936), statistician, demograf şi economist danez. Profesor la Universitatea din Copenhaga. A aplicat matematica la studiul fenomenelor sociale. A aplicat legea erorilor la calculul frecvenţelor demografice, cu deosebire la determinarea indicilor de mortalitate. Contribuţii la studiul istoriei statisticii. Op. pr.: Mortalităt und Morbidităt („Mortalitate şi morbiditate"), 1881 — 1882; Summary and Evaluation in the Recent Studies of Death Rate in Different Classes of Society („Rezumat şi evaluare a studiilor recente despre proporţiile morţii în diferite clase sociale"), 1882; Die Grundzuge der Theorie der Statistik („Bazele teoriei statisticii"), 1890; The Official Vital Statistics at the Scan-dinavian Countries and the Baltic Republics („Statistica demografică oficială a ţărilor scandinave şi a republicilor Baltice"), 1926; Contributions to the History of Statistics („Contribuţii la istoria statisticii"), 1932. Westoff, Charles F. (n. 23 iul. 1924, New York), demograf şi sociolog american. B.A. (1949) şi M.A. (1950) la Universitatea „Syracuse“ 474 Ph.D. (sociologie) la Universitatea din Pennsylvania (1953). Profesor de sociologie şi director asociat al Oficiului pentru cercetări asupra populaţiei, Universitatea din Princeton (din 1962). Membru al U.I.S.S.P., al Asociaţiei americane de sociologie, al Asociaţiei de cercetări sociologice, al Asociaţiei americane pentru populaţie, al Federaţiei de planificare a familiei din America. Instructor de sociologie la Universitatea din Pennsylvania (1950 — 1952); cercetător la „Milbank Memorial Fund“ (1952 — 1955) şi la Oficiul de cercetări asupra populaţiei, Princeton University (1955 — 1959). Profesor de sociologie la Universitatea din New York (1959—1962); preşedinte al Departamentului de sociologie la Universitatea din Princeton (1965 — 1970). Director executiv al Comisiei pentru creşterea populaţiei şi viitorul Americii (1970 — 1972) ; consultant şi expert în demografie la diferite organisme din S.U.A. şi străinătate; codirector al Anchetei naţionale asupra fertilităţii (1970). Studii şi lucrări de demografie, fertilitate, politică demografică. Op. pr.: Population in the United States („Populaţia în Statele Unite"), 1965, în colab.; Family Growth in Metropolitan America („Creşterea familiei în America Metropolitană"), 1961; The Third Child („Al treilea copil"), 1967; The Later Years of Childbearing („Anii tîrzii ai naşterii"), 1970. Whelpton, Pascal Kidder (n. 1893, Buffalo — m. 1964), demograf american. Absolvent al Universităţii „Corneli". Profesor emerit în economie, sociologie şi antropologie; director al Fundaţiei Scripps (din 1953). Fost preşedinte al Comisiei ONU pentru Populaţie. A condus diferite organisme administrative şi ştiinţifice în domeniul demografiei şi statisticii. Unul din primii demografi care a aplicat metoda componentelor în proiectarea demografică, considerat autorul analizei longitudinale şi al analizei fertilităţii pe cohorte. A iniţiat, împreună cu Clyde Kiser, studiul din Indianopolis 1938, considerat ca prototip al anchetelor asupra fertilităţii. Op. pr.: Populations Trends in the United States („Tendinţele populaţiei în Statele Unite"), New York, 1933, în colab.; Estimates of Future Population, by States („Aprecieri asupra viitorului populaţiei statelor"), Washington 1934, în colab.; Social and Psychological Factors Affecting Fertility („Factorii sociali şi psihologici care afectează fertilitatea"), voi. 1 — 5, New York, 1946 — 1958; Cohort Fertility. Native White Women in the United States („Fertilitatea pe cohorte. Femeile albe indigene în Statele Unite"), New York, 1954; Family Planning, Sterility and Population Growth („Planificarea familiei, sterilitatea şi creşterea populaţiei"), New York, 1959, în colab. Wicksell, Knut (n. 1851 — m. 1926), economist şi demograf suedez. Profesor la Universitatea din Lund. A dezvoltat teoria marginalistă a preţurilor şi a fundamentat teoria monetară modernă. A examinat unele probleme legate de demografie, cum ar fi: populaţia ocupată şi introducerea maşinilor, efectul unor fenomene sociale (alcoolism, prostituţie) asupra fenomenelor demografice. A recomandat limitarea procreaţiei pentru clasele lucrătoare, prin mijloace anticoncepţionale, ceea ce îl situează în rîndurile neomalthusienilor. Este unul dintre teoreticienii optimului populaţiei. Op. pr.: Vorlesung uber Nationalohonomie auf Grundlage des Marginalprinzip: lectures on political economy („Prelegeri de economie naţională pe baza principiului marginalist; lecţii de economie politică, 2 voi. 1901 — 1906; Prognoser over sveriges folkmăngd under de nărmaste artiondena (Prognoza populaţiei Suediei), Stockholm, 1938. 475 Willcox, Walter F. (n. 1861 — m. 1964), statistician şi demograf american.. Profesor de statistică la Universitatea „Corneli". Preşedinte de onoare al I.I.S. pînă la moarte. S-a ocupat de problemele natalităţii, mortalităţii, căsătoriei., divorţului, ale structurii populaţiei şi migraţiei. A abordat probleme de metodă referitoare atît la recensăminte, cît şi la aspectele fundamentale ale statisticii populaţiei. Autor al uneia din estimaţiile clasice ale populaţiei globului. Op. pr.: The Divorce Problem — a Study in Statistics („Problema divorţului — un studiu statistic"), New York, 1891; Arca and Population of the United' States at the Eleventh Census („Suprafaţa şi populaţia Statelor Unite la al 11-lea recensămînt"), în „Economic Studies", II, 1897; Increase in the Population of the Earth and of the Continents since 1650 („Creşterea populaţiei globului şi a continentelor de la 1650"), în International migrations, voi. II, 1931; Introduction to the Vital Statistics of the U.S. 1900 to 1930 ; 1933 („Introducere în statistica demografică a Statelor Unite de la 1900 la 1930; 1933"), în „Studies in the American Demography", 1940. Winkler, Wilhelm (n. 29 iun. 1884, Praga), demograf şi statistician austriac. Doctor în drept la Universitatea germană din Praga (1907), abilitat în 1922 la Universitatea din Viena, doctor honoris causa al universităţilor din Miin-ehen şi Viena. Profesor la Universitatea din Viena (din 1931). Membru al Academiei Austriece de Ştiinţe; membru de onoare al I.I.S.; fondator şi preşedinte de onoare al Societăţii austriece de statistică; membru de onoare aL unor societăţi ştiinţifice. Statistician la Biroul de Statistică al Regatului Bcemiei (din 1909) şi la Oficiul Federal de Statistică al Austriei. Studii, cercetări, manuale, tratate de statistică, demografie, econometrie. Op. pr.: Grundriss der Statistik („Principii de statistică"), în Teoretische Statistik, Berlin, 1931; Gesellschaftsstatistik („Statistica socială"), Berlin, 1933; Grundfragen der Okonometrie („Probleme de bază ale econometriei"), Viena, 1951; Typenlehre der Demographie („Sistemul demografiei"), Viena, 1952; Mehrsprachiges demographisches Worterbuch, deutscher Ausgabe („Dicţionar demografic multilingv", ediţie germană), Ausgburg, 1960; Demometrie, Berlin, 1969. Witthauer, Kurt (n. 23 mart. 1910, Gotha), geograf şi demograf din R.D. Germană. Dilpomat al universităţilor din Jena şi Halle; doctor în ştiinţe naturale, Jena (1932). Redactor pentru statistica geografică la „Petermanns Geogra-phischer Mitteilungen". Membru al U.I.S.S.P. şi al unor comisii şi uniuni internaţionale de geografie, colaborator al Institutului geografic şi cartografic din Gotha. A creat un grafic special pentru reprezentarea variabilelor demo-graiice pe ţări. Op. pr.: Die Bevolkerung der Erde („Populaţia Pămîntului"), 1958; Bevol-kerungszahlen im Wandel („Numărul populaţiei în schimbare”), 1971; Geo-graphische Differenzierung der mittleren Lebenserwartung („Diferenţierea geografică a duratei medii de viaţă"), în „Peterm. Mitt", caiet 4, 1973. Wright, Caroll D. (n. 1840 — m. 1909), statistician, sociolog şi demograf american. Profesor de economie. între anii 1872 — 1873 a condus Oficiul de statistică al statului Massachusetts. Op. pr.: Outline of Practicai Sociology („Schiţă de sociologie practică"), 1898; The Battle of Labour („Bătălia muncii"), 1906; The History and Growth of 476 the United States Census, 1790 — 1890 („Istoria şi creşterea recensămintelor Statelor Unite, 1790 — 1890"), Washington, 1900. Wunsch, Guillaume (n. 23 mart. 1936, Bruxelles), demograf şi economist belgian. Licenţiat în ştiinţe politice şi sociale (1959), în ştiinţe economice (1961) şi doctor în ştiinţe politice şi sociale, specialitatea demografie (1967) la Universitatea din Louvain. Studii de specializare I.N.E.D. (1961 — 1962) şi bursier pentru British Council la General Register Office (1962). Profesor şi director al Departamentului de demografie al Facultăţii de ştiinţe economice, Universitatea din Louvain (din 1967). Consultant ONU la Centrul demografic Cairo (1970) şi la OMS (1971). Profesor vizitator al Universităţii din Mont-real (1971). Studii şi lucrări de metodologie şi analiză demografică, fertilitate, nupţialitate. Op. pr.: Etude demographique de la nuptialite en Belgique („Studiu demografic al nupţialităţii în Belgia"), Louvain, 1967, în colab.: Descendance des famil-les. Analyse transversale et longitudinale ă partir des probabilites d’agrandis-sement des families („Descendenţa familiilor. Analiză transversală şi longitudinală plecînd de la probabilităţile de mărire a familiilor"), în „Recherches Economiques de Louvain", sept. 1964; Courbes de Gompertz et perspectives de feconditi („Curbele lui Gompertz şi perspectivele fertilităţii"), în „Recherches Economiques de Louvain", sept. 1966; La theorie des evenements reduits: application aux principaux phenomenes demographiques („Teoria evenimentelor reduse: aplicaţie la principalele fenomene demografice"), în „Recherches Economiques de Louvain", nr. 4, 1968; L*utilisation des mariages riduits : Etude des perturbations introduites par la mortalite et la mobiliU spaţiale („Utilizarea indicelui căsătoriilor reduse. Studiul perturbărilor introduse de mortalitate şi de mobilitatea spaţială"), în „Population et Familie", no. 21, 1970; Quotients bruts et nets d'eventualiU dans le cas des phenomenes demographiques multiples („Probabilităţi brute şi nete de eventualitate, în cazul fenomenelor demografice multiple"), în „Genus", no. 1—2, Roma, 1972. Yule, Georg Udny (n. 1871 — m. 1951), statistician şi matematician englez. Profesor de statistică la Universitatea din Cambridge. Preşedinte al Societăţii Regale de Statistică. A abordat probleme de teorie a statisticii, de demografie; a aplicat metodele matematice în demografie. Lucrarea sa, Introduction to the Theory of Statistics („Introducere în teoria statisticii"), 1911 (apărută şi în rom. după ed. a XlV-a), dezvoltă în special teoria corelaţiei şi a regresiei liniare pentru orice număr de variabile. Studiile sale teoretice au fost urmate de aplicaţii la studiul diferitelor probleme sociale, în special al pauperismului. Op. pr.: On the Changes in the Marriage and Birth Rates in England and Wales during the Past Half Century with an Inquiry as to Their Probable Causes („Asupra schimbărilor în ratele căsătoriilor şi naşterilor din Anglia şi Wales în timpul jumătăţii secolului trecut cu o anchetă a cauzelor probabile"), în „Journal of the Royal Statistical Society", voi. LXIX, part. II, 1906; 47 7 The Growth of Population and the Factors which Control It („Creşterea populaţiei şi factorii care o controlează"), în „Journal of the Royal Statistical Society", LXXXVII, part. I, 1925. Z Zeuner, Gustav Anton (n. 1828 — m. 1907), inginer şi matematician german. Profesor de mecanică la Zurich. Cunoscut prin reprezentările grafice stereo-metrice, elaborate într-o formă originală. în demografie, numele lui este legat de diagrama Zeuner-Becker („diagrama sau graficul Lexis"). Op. pr.: Abhandlungen zur mathematischen Statistik („Studii de statistică matematică), Leipzig, 1869; Zur mathematischen Statistik („Contribuţii la statistica matematică"), în suplimentul Dresda, 1886. BIBLIOGRAFIE 1. V. TREBICI. Demografie şi cooperare internaţională. în: „Viitorul social", 3, 1973. 2. * * * Organizaţia Naţiunilor Unite şi instituţiile sale specializate. Documente fundamentale, Bucureşti, 1970. 3. R. SYMONDS, M. CARDER. The United Nations and the Population Question 1945 — 1970. A Population Council Book, New York, St. Louis etc., 1973. 4. * * * VO.N.U. pour tous. Resume des travaux des Nations Unies pendant les annees 1966—1970. Supplement de cinq ans, 1971. 5. E. DÎMBU. Consiliul Economic şi Social al ONU (ECOSOC). Documentar, 1973. 6. N. DINU, Ş. MÂŞU. Comisia Economică a ONU pentru Europa (CEEjONXJ). Documentar, Bucureşti, 1974. 7. C. LAZĂR. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI). Documentar, Bucureşti, 1974. 8. A. DUŢU, I. L. PUNGAN. Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD). Documentar, Bucureşti, 1974. 9. Fonds des Nations Unies pour les activitâs en matiere de population — Rapport 1969-1972. 10. T. MELEŞCANU. Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), Documentar, Bucureşti, 1974. 11. G. MUNTE ANU. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Documentar, Bucureşti, 1973. 12. A. DUŢU. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Documentar, 1973. 13. M. BUHOARĂ. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Documentar, Bucureşti, 1974. 14. A. CONSTANTINESCU. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) Documentar, Bucureşti, 1973. 15. FNUAP, 1974. Annee mondiale de la population. Buts, principes, programmes. 16. FNUAP. Report on National Population Commissions, August 1974. 17. * * * Dicţionar statistic-economic, D.C.S., Bucureşti, 1969. 18. Proceedings of the World Population Conference held at the Salle Centrale, Geneva, August 29th to September 3rd, 1927. Edited by Margaret Sânger. London. 1927. 19. C.I.C.R.E.D., Annuaire des centres de recherche demographique (Directory of demographie research Centres), 1974. 20. International Directory of Population Information and Library Resources. First Edition, Carolina Population Center. University of North Carolina 479 at Chapel Hill. Compiled and edited by Catherine Fogle, Karin Gleiter, Marilyn Mc Intyre, May 1972. 21. International Directory of Population Information and Library Resources. Supplement to the First Edition. Carolina Population Center. University of North Carolina at Chapel Hill, September 1972. 22. H. BUNLE, C. LEVY. Histoire et chronologie des reunions et congres internationaux sur la population. în: „Population" (I.N.E.D.). 1954, numero special. 23. Proceedings of World Population Conference Rome 1954 (31 aug. — 10 sept.). — Summary Report (engl. fr., span.), New York, 1955. — Papers Vols. I—VI în limbile originale, 1955. 24. Proceedings of World Population Conference. Belgrade, 1965 (30 Aug. 10 sept.). — Volume I: Summary Report (engl. fr., rus., span.), 1966. — Papers. Three Volumes (engl., fr., span.), 1966. 25. ONU To promote Human W elf are and Development. A Digest of the Basic Documents prepar ed for the World Population Conference, New York, 26. VI. TREBICI. Conferinţa mondială a populaţiei: bilanţ şi perspective„ în: „Revista de studii internaţionale", 4, 1974. 1974, ROMÂNIA Anexa 1 TABELA DE MORTALITATE, PE SEXE, ÎN ANII 1970 - 1972 *) Vîrstă 1X &x q* Vx L* T (x) A 1 2 3 4 5 6 7 AMBELE SEXE 0 ani 100 000 4 462 0,04462 0,95538 68,58 97 769 6 858 113,5 1 an 95 538 420 0,00439 0,99561 70,76 95 378 6 770 344,5 2 ani 95 118 182 0,00191 0,99809 70,07 93 027 6 674 966,5 3 ani 94 936 117 0,00123 0,99877 69,21 94 877,5 6 579 939,5 4 ani 94 819 90 0,00095 0,99905 68,29 94 774 6 485 062 5 ani 94 729 78 0,00082 0,99918 67,35 94 690 6 390 288 6 ani 94 651 61 0,00064 0,99936 66,41 94 621 6 295 598 7 ani 94 591 70 0,00074 0,99926 65,45 94 555,5 6 200 977 8 ani 94 520 51 0,00054 0,99946 64,50 94 495 6 106 421,5 9 ani 94 470 54 0,00057 0,99943 63,53 94 443 6 011 926,5 10 ani 94 416 50 0,00052 0,99948 62,57 94 391 5 917 483,5 11 ani 94 366 47 0,00050 0,99950 61,60 94 339,5 5 823 092,5 12 ani 94 319 49 0,00052 0,99948 60,63 94 294,5 5 728 753 13 ani 94 270 49 0,00052 0,99948 59,67 94 245,5 5 634 458,5 14 ani 94 221 59 0,00062 0,99938 58,70 94 192 5 540 213 15 ani 94 163 64 0,00068 0,99932 57,73 94 131 5 446 021 16 ani 94 099 70 0,00074 0,99926 56,77 94 064 5 351 890 17 ani 94 029 79 0,00084 0,99916 55,81 93 989,5 5 257 826 18 ani 93 950 95 0,00101 0,99899 54,86 93 902,5 5 163 836,5 19 ani 93 855 103 0,00110 0,99890 53,91 93 803,5 5 069 934 20 ani 93 752 110 0,00117 0,99883 52,97 93 697 4 976 130,5 21 ani 93 642 116 0,00124 0,99876 52,03 93 584 4 882 433,5 22 ani 93 526 108 0,00115 0,99885 51,10 93 472 4 788 849,5 23 ani 93 418 112 0,00120 0,99880 50,16 93 361,5 4 685 377,5 24 ani 93 305 112 0,00120 0,99880 49,22 93 249,5 4 592 016 25 ani 93 194 118 0,00127 0,99873 48,28 93 130 4 498 766,5 26 ani 93 076 113 0,00121 0,99879 47,34 93 019,5 4 405 636,5 27 ani 92 963 120 0,00129 0,99871 46,39 92 903 4 312 617 28 ani 92 843 128 0,00138 0,99862 45,45 92 779 4 219 714 29 ani 92 715 131 0,00141 0,99859 44,51 92 649,5 4 126 935 30 ani 92 584 126 0,00136 0,99864 43,58 92 521 4 034 285,5 31 ani 92 458 142 0,00154 0,99846 42,64 92 386,5 3 941 764,5 32 ani 92 315 157 0,00170 0,99830 41,70 92 236,5 3 849 678 33 ani 92 158 165 0,00179 0,99821 40,77 92 075,5 3 757 141,5 34 ani 91 993 169 0,00184 0,99816 39,84 91 908,5 3 665 066 *) Anuarul demografic al Republicii Socialiste România 1974 D.C.S» şi C.N.D., Bucureşti, 1974, pp. 328 — 356 (Coloanele 6 şi 7 calculate de VI. Trebici) 481 (urmare ) Vîrstă d* q* Vx Lx ^x (x) A 1 2 3 4 5 6 7 AMBELE SEXE 35 an 91 824 171 0,00186 0,99814 38,92 91 738,5 3 573 157,5 36 an 91 653 184 0,00201 0,99799 37,99 91 561 3 481 919 37 an 91 469 193 0,00211 0,99789 37,06 91 372,5 3 389 858 38 an 91 276 201 0,00220 0,99780 36,14 91 175,5 3 298 485,5 39 an 91 075 218 0,00239 0,99761 35,22 90 966 3 207 310 40 an 90 857 248 0,00273 0,99727 34,30 90 733 3 116 344 41 an 90 609 249 0,00274 0,99726 33,39 90 485 3 025 611 42 an 90 361 267 0,00295 0,99705 32,48 90 227,5 2 935 126 43 an 90 094 293 0,00325 0,99675 31,58 89 947,5 2 844 898,5 44 an 89 801 302 0,00337 0,99663 30,68 89 650 2 754 951 45 an 89 499 334 0,00373 0,99627 29,78 89 332 2 665 301 46 an 89 165 350 0,00393 0,99607 28,89 88 990 2 575 969 47 an 88 815 391 0,00441 0,99559 28,00 88 619 2 486 974 48 an 88 423 431 0,00488 0,99512 27,13 88 207,5 2 398 360 49 an 87 992 462 0,00525 0,99475 26,26 87 761 2 310 152,2 50 an 87 530 504 0,00575 0,99425 25,39 87 278 2 222 391,5 51 an 87 026 568 0,00653 0,99347 24,54 86 742 2 135 113,5 52 an 86 458 635 0,00734 0,99266 23,69 86 140,5 2 048 371,5 53 an 85 823 665 0,00775 0,99225 22,87 85 450 1 962 231 54 an 85 157 684 0,00803 0,99197 22,04 84 815,5 1 876 781 55 an 84 474 727 0,00861 0,99139 21,21 84 110,5 1 791965,5 56 an 83 747 826 0,00987 0,99013 20,39 83 333,5 1 707 855 57 an 82 920 878 0,01058 0,98942 19,59 82 481,5 1 624 521,5 58 an 82 043 954 0,01163 0,98837 18,80 81 566 1 542 040 59 an 81 089 1 060 0,01307 0,98693 18,01 80 559 1 460 474 60 an 80 029 1 166 0,01457 0,98543 17,24 79 446 1 379 915 61 an 78 863 1 267 0,01606 0,98394 16,49 78 229,5 1 300 469 62 an 77 596 1 381 0,01780 0,98220 15,75 76 905,5 1 222 239,5 63 an 76 215 1 511 0,01983 0,98017 15,03 75 459 1 145 334 64 an 74 703 1 660 0,02222 0,97778 14,32 73 873,5 1 069 875 65 an 73 044 1 723 0,02359 0,97641 13,64 72 182 996 004,5 66 an 71 320 1 911 0,02679 0,97321 12,96 70 364,5 923 819,5 67 an 69 409 2 058 0,02964 0,97036 12.30 68 380,5 853 455 482 (urmare ) Vîrstă 1* dx q* Vx ex L* T * (x) A 1 2 3 4 5 6 7 AMBELE SEXE 68 ani 67 352 2 182 0,03240 0,96760 11,66 66 261 785 074,5 69 ani 65 170 2 413 0,03702 0,96298 11,03 63 963,5 718 813,5 70 ani 62 757 2 534 0,04037 0,95963 10,44 61 490 654 850 71 ani 60 223 2 765 0,04592 0,95408 9,85 58 840 593 336 72 ani 57 458 2 948 0,05131 0,94869 9,31 55 984 534 520 73 ani 54 510 3 110 0,05706 0,94294 8,78 52 954,5 478 536 74 ani 51 399 3 206 0,06237 0,93763 8,28 49 796,5 425 581,5 75 ani 48 194 3 342 0,06934 0,93066 7,80 46 518 375 785 76 ani 44 852 3 413 0,07609 0,92391 7,34 43 145,5 329 267 77 ani 41 439 3 516 0,08484 0,91516 6,91 38 681 286 125,5 78 ani 37 923 3 439 0,09069 0,90931 6,50 36 203,5 247 440,5 79 ani 34 484 3 589 0,10407 0,89593 6,10 33 689,5 211 237,5 80 ani 30 895 3 415 0,11054 0,88946 5,75 29 187,5 177 547,5 81 ani 27 480 3 298 0,12002 0,87998 5,40 25 831 148 360 82 ani 24 182 3 131 0,12948 0,87052 5,07 22 616,5 122 529 83 ani 21 051 3 006 0,14277 0,85723 4,75 19 548 99 912,5 84 ani 18 045 2 878 0,15948 0,84052 4,46 16 606,5 80 364,5 85 ani 15 168 2 549 0,16804 0,83196 4,21 13 893,5 63 758 86 ani 12 619 2 285 0,18107 0,81893 3,96 11 476,5 49 864,5 87 ani 10 334 2 012 0,19467 0,80533 3,73 9 328 38 388 88 ani 8 322 1 738 0,20885 0,79115 3,51 7 453 29 060 89 ani 6 584 1 472 0,22360 0,77640 3,30 5 848 21 607 90 ani 5 112 1 221 0,23894 0,76106 3,11 4 302,5 15 759 91 ani 3 891 991 0,25485 0,71515 2,93 3 395 11 256,5 92 ani 2 899 787 0,27133 0,72867 2,76 2 505,5 7 861,5 93 ani 2 112 609 0,28810 0,71160 2,60 1 807,5 5 356 94 ani 1 503 460 0,30604 0,69396 2,45 1 273 3 548,5 95 ani 1 043 338 0,32425 0,67575 2,31 874 2 275,5 96 ani 705 242 0,34305 0,65695 2,17 584 1 401,5 97 ani 463 168 0,36212 0,63758 2,05 379 817,5 98 ani 295 113 0,38237 0,61763 1,93 238,5 438,5 99 ani 182 73 0,40289 0,59711 1,82 145,5 200 100 ani 109 46 0,42399 0,57601 1,70 54,5 54,5 483 ( urmare ) Vîrstă q* Px ex L* Tx M A 1 2 3 4 5 6 1 MASCULIN 0 ani 100 000 4 867 0,04867 0,95133 66,27 97 566 6 627 210 1 an 95 133 437 0,00460 0,99540 68,64 94 914 6 529 644 2 an 94 696 190 0,00201 0,99799 67,95 94 601 6 434 730 3 an 94 505 124 0,00132 0,99868 67,09 94 443 6 340 129 4 an 94 381 100 0,00106 0,99894 66,17 94 331 6 245 686 5 an 94 281 84 0,00089 0,99911 65,24 94 239 6 151 355 6 an 94 197 70 0,00074 0,99926 64,30 94 162 6 057 116 7 an 94 127 85 0,00091 0,99909 63,35 94 085 5 962 954 8 an 94 042 64 0,00068 0,99932 62,41 94 010 5 868 869 9 an 93 978 64 0,00068 0,99932 61,45 93 946 5 774 859 10 an 93 914 61 0,00065 0,99935 60,49 93 883 5 680 913 11 an 93 853 57 0,00060 0,99940 59,53 93 824 5 587 030 12 an 93 796 56 0,00060 0,99940 58,56 93 768 5 493 206 13 an 93 740 61 0,00065 0,99935 57,60 93 710 5 399 438 14 an 93 679 70 0,00075 0,99925 56,64 93 644 5 305 728 15 an 93 609 81 0,00087 0,99913 55,68 93 568 5 212 084 16 an 93 528 91 0,00097 0,99903 54,73 93 483 5 118 516 17 an 93 437 92 0,00099 0,99901 53,78 93 391 5 025 033 18 an 93 345 116 0,00124 0,99876 52,83 93 287 4 931 642 19 an 93 229 135 0,00145 0,99855 51,90 93 162 4 838 355 20 an 93 094 143 0,00154 0,99846 50,97 93 023 4 745 193 21 an 92 951 147 0,00158 0,99842 50,05 92 878 4 652 170 22 an 92 804 139 0,00150 0,99850 49,13 92 735 4 559 292 23 an 92 665 138 0,00149 0,99851 48,20 92 596 4 466 557 24 an 92 526 142 0,00154 0,99846 47,27 92 455 4 373 961 25 an 92 384 140 0,00152 0,99848 46,34 92 314 4 281 506 26 an 92 244 149 0,00161 0,99839 45,41 92 170 4 189 192 27 an 92 095 148 0,00161 0,99839 44,49 92 021 4 097 022 28 an 91 947 164 0,00178 0,99822 43,56 91 865 4 005 001 29 an 91 783 172 0,00187 0,99813 42,63 91 697 3 913 136 30 an 91 611 163 0,00178 0,99822 41,71 91 530 3 821 439 31 an 91 448 189 0,00206 0,99794 40,79 91 354 3 729 909 32 an 91 259 197 0,00216 0,99784 39,87 91 161 3 638 555 33 an 91 063 207 0,00228 0,99772 38,95 90 959 3 547 394 34 an 90 855 205 0,00226 0,99774 38,04 90 753 3 456 435 484 (urmare ) Vîrstă 1* &x q* Vx e* L* ^x (*) A 1 2 3 4 5 6 1 MASCULIN 35 an 90 651 215 0,00237 0,99763 37,13 90 543 3 365 682 36 an 90 435 222 0,00245 0,99755 36,21 90 325 3 275 139 37 an 90 214 239 0,00265 0,99735 35,30 90 095 3 184 814 38 an 89 975 237 0,00264 0,99736 34,39 89 857 3 094 719 39 an 89 738 260 0,00290 0,99710 33,48 89 608 3 004 862 40 an 89 477 305 0,00341 0,99659 32,58 89 325 2 915 254 41 an 89 173 304 0,00341 0,99659 31,69 89 021 2 825 929 42 an 88 869 321 0,00361 0,99639 30,80 88 709 2 736 908 43 an 88 548 348 0,00393 0,99607 29,91 88 374 2 648 199 44 an 88 200 367 0,00416 0,99584 29,02 88 017 2 559 825 45 an 87 833 401 0,00456 0,99544 28,14 87 633 2 471 808 46 an 87 432 427 0,00488 0,99512 27,27 87 219 2 384 175 47 an 87 005 468 0,00538 0,99462 26,40 86 771 2 296 956 49 an 86 537 529 0,00611 0,99389 25,54 86 273 2 210 185 49 an 86 008 565 0,00657 0,99343 24,69 85 726 2 123 912 50 an 85 443 617 0,00722 0,99278 23,85 85 135 2 038 186 51 an 84 826 692 0,00816 0,99184 23,02 84 480 1 953 051 52 an 84 134 779 0,00925 0,99075 22,21 83 745 1 868 571 53 an 83 356 831 0,00997 0,99003 21,41 82 941 1 784 826 54 an 82 525 853 0,01034 0,98966 20,62 82 099 1 701 885 55 an 81 672 888 0,01088 0,98912 19,83 81 228 1 619 786 56 an 80 783 1 036 0,01283 0,98717 19,04 80 265 1 538 558 57 an 79 747 1 071 0,01343 0,98657 18,28 79 212 1 458 293 58 an 78 676 1 178 0,01497 0,98503 17,53 78 087 1 379 081 59 an 77 498 1 274 0,01643 0,98357 16,79 76 862 1 300 994 60 an 76 225 1 411 0,01851 0,98149 16,06 75 520 1 224 132 61 an 74 814 1 494 0,01997 0,98003 15,35 74 067 1 148 612 62 an 73 320 1 668 0,02274 0,97726 14,65 72 486 1 074 545 63 an 71 652 1 792 0,02501 0,97499 13,98 70 756 1 002 059 64 an 69 860 1 963 0,02810 0,97190 13,33 68 879 931 303 65 an 67 897 2 000 0,02945 0,97055 12,70 66 897 862 424 66 an 65 897 2 162 0,03281 0,96719 12,07 64 816 795 527 67 an 63 735 2 301 0,03611 0,96389 11,46 62 585 730 711 485 (urmare ) Vîrstă 1* d* q* Vx e* Lx T (X) ±x A 1 2 3 4 5 6 7 MASCULIN 68 an 61 434 2 422 0,03942 0,96058 10,87 60 223 668 126 69 an 59 012 2 635 0,04465 0,95535 10,30 57 895 607 903 70 an 56 377 2 766 0,04907 0,95093 9,76 54 994 550 008 71 an 53 611 2 905 0,05418 0,94582 9,23 52 159 495 014 72 an 50 706 3 016 0,05948 0,94052 8,74 49 198 442 855 73 an 47 690 3 106 0,06512 0,93488 8,26 46 137 393 657 74 an 44 584 3 189 0,07153 0,92847 7,80 42 990 343 520 75 an 41 395 3 320 0,08019 0,91981 7,36 39 736 304 530 76 an 38 076 3 263 0,08569 0,91431 6,96 36 445 264 794 77 an 34 813 3 247 0,09326 0,90674 6,56 33 190 228 349 78 an 31 566 3 120 0,09884 0,90116 6,18 30 006 195 159 79 an 28 446 3 183 0,11191 0,88809 5,81 26 855 165 153 80 an 25 263 3 036 0,12016 0,87984 5,48 23 745 138 298 81 an 22 227 2 838 0,12767 0,87233 5,16 20 808 114 553 82 an 19 389 2 700 0,13925 0,86075 4,84 18 039 93 745 83 an 16 689 2 515 0,15069 0,84931 4,54 15 432 75 706 84 an 14 174 2 393 0,16882 0,83118 4,26 12 978 60 274 85 an 11 781 2 094 0,17772 0,82228 4,02 10 735 47 296 86 an 9 688 1 852 0,19117 0,80883 3,78 8 762 36 561 87 an 7 836 1 608 0,20523 0,79477 3,56 7 032 27 799 88 an 6 227 1 370 0,21993 0,78007 3,35 5 543 20 767 89 an 4 858 1 143 0,23524 0,76476 3,15 4 287 15 224 90 an 3 715 933 0,25119 0,74881 2,96 3 249 10 937 91 an 2 782 745 0,26776 0,73224 2,79 2 410 7 688 92 an 2 037 580 0,28495 0,71505 2,62 1 747 5 278 93 an 1 457 441 0,30277 0,69723 2,47 .1 237 3 531 94 an 1 016 326 0,32121 0,67879 2,33 853 2 294 95 an 689 235 0,34028 0,65972 2,19 572 1 449 96 ani 455 164 0,35997 0,64003 2,06 373 869 97 a,ni 291 111 0,38029 0,61971 1,94 236 496 98 ani 180 72 0,40123 0,59877 1,83 144 260 99 ani 108 46 0,42280 0,57720 1,72 87 116 100 ani 62 28 0,44499 0,55501 1,61 31 31 486 (urmare ) Vîrstă qx Px ex Lx i M Tx A 1 2 3 4 5 6 1 FEMININ 0 ani 100 0001 4 034 0,04034 0,95966 70,85 97 983 1 685 738 1 an 95 966 401 0,00418 0,99582 72,81 95 765 6 987 755 2 an 95 564 174 0,00182 0,99818 72,11 95 476 6 891 990 3 an 95 391 109 0,00114 0,99886 71,24 95 336 6 796 514 4 an 95 282 79 0,00083 0,99917 70,32 95 242 6 701 178 5 an 95 203 71 0,00075 0,99925 69,38 95 168 6 605 936 6 an 95 132 51 0,00054 0,99946 68,43 95 107 6 510 768 7 an 95 081 54 0,00057 0,99943 67,47 95 053 6 415 661 8 an 95 026 37 0,00039 0,99961 66,51 95 008 6 320 608 9 an 94 989 43 0,00045 0,99955 65,53 94 968 6 225 600 10 an 94 947 37 0,00039 0,99961 64,56 94 927 6 130 632 11 an 94 910 38 0,00040 0,99960 63,59 94 891 6 035 705 12 an 94 872 41 0,00043 0,99957 62,61 94 852 5 940 814 13 an 94 831 37 0,00039 0,99961 61,64 94 813 5 845 962 14 an 94 794 46 0,00049 0,99951 60,66 94 771 5 751 149 15 an 94 748 46 0,00048 0,99952 59,69 94 725 5 656 378 16 an 94 702 48 0,00051 0,99949 58,72 94 678 5 561 653 17 an 94 654 65 0,00069 0,99931 57,75 94 622 5 466 975 18 an 94 589 72 0,00076 0,99924 56,79 94 553 5 372 353 19 an 94 517 70 0,00074 0,99926 55,83 94 482 5 277 800 20 an 94 447 74 0,00079 0,99921 54,87 94 410 5 183 318 21 an 94 373 84 0,00089 0,99911 53,92 94 331 5 088 908 22 an 94 289 75 0,00080 0,99920 52,96 94 252 4 994 577 23 an 94 214 85 0,00090 0,99910 52,00 94 172 4 900 325 24 an 94 129 79 0,00084 0,99916 51,05 94 089 4 806 153 25 an 94 049 95 0,00101 0,99899 50,09 94 002 4 712 069 26 an 93 955 76 0,00081 0,99919 49,14 93 917 4 618 062 27 an 93 879 90 0,00096 0,99904 48,18 93 834 4 529 145 28 an 93 789 92 0,00098 0,99902 47,23 93 743 4 430 311 29 an 93 696 89 0,00095 0,99905 46,28 93 652 4 336 568 30 an 93 608 88 0,00094 0,99906 45,32 93 564 4 242 916 31 an 93 519 95 0,00102 0,99898 44,36 93 472 4 149 352 32 an 93 424 117 0,00126 0,99874 43,41 93 366 4 055 880 33 an 93 307 121 0,00130 0,99870 42,46 93 247 3 962 514 34 an 93 186 133 0,00143 0,99857 41,51 93 120 3 869 267 35 an 93 053 126 0,00135 0,99865 40,57 92 950 3 776 147 36 an 92 927 145 0,00156 0,99844 39,63 92 855 3 688 197 37 an 92 782 146 0,00157 0,99843 38,69 92 710 3 590 342 38 an 92 637 163 0,00176 0,99824 37,75 92 556 3 497 532 39 an 92 474 174 0,00188 0,99812 36,81 92 367 3 405 076 40 an 92 300 189 0,00204 0,99796 35,88 92 206 3 312 709 487 ( urmare Vîrstă lx dx qx Px ex Lx T* (x) A 1 2 3 4 5 6 7 FEMININ 41 an 92 111 191 0,00208 0,99792 34,95 92 016 3 220 503 42 an 91 920 211 0,00229 0,99771 34,03 91 815 3 128 487 43 an 91 709 237 0,00258 0,99742 33,10 91 591 3 036 672 44 an 91 472 236 0,00258 0,99742 32,19 91 355 2 945 081 45 an 91 237 267 0,00292 0,99708 31,27 91 104 2 853 726 46 an 90 970 274 0,00301 0,99699 30,36 90 833 2 762 622 47 an S0 696 317 0,00350 0,99650 29,45 90 538 2 671 789 48 an 90 379 342 0,00378 0,99622 28,55 90 208 2 581 251 49 an 90 037 373 0,00414 0,99586 27,66 89 851 2 491 043 50 an 89 664 409 0,00457 0,99543 26,77 89 459 2 401 192 51 an 89 254 467 0,00523 0,99477 25,89 89 021 2 311 733 52 an 88 788 515 0,00580 0,99420 25,02 88 531 2 222 712 53 an 88 273 525 0,00595 0,99405 24,17 88 010 2 134 181 54 an 87 747 540 0,00616 0,99384 23,31 87 477 2 046 171 55 an 87 207 590 0,00677 0,99323 22,45 86 912 1 958 694 56 an 86 617 643 0,00742 0,99258 21,60 86 296 1 871 782 57 an 85 974 705 0,00820 0,99180 20,76 86 622 1 785 486 58 an 85 269 751 0,00881 0,99119 19,93 84 894 1 698 864 59 an 84 518 859 0,01016 0,98984 19,10 84 089 1 613 970 60 an 83 659 932 0,01114 0,98886 18,29 83 193 1 529 881 61 an 82 727 1 046 0,01264 0,98736 17,49 82 204 1 446 688 62 an 81 681 1 099 0,01345 0,98655 16,71 81 132 1 364 484 63 an 80 583 1 231 0,01527 0,98473 15,93 79 968 1 283 352 64 an 79 352 1 352 0,01703 0,98297 15,17 78 676 1 203 384 65 an 78 000 1 441 0,01848 0,98152 14,42 77 280 1 124 708 66 an 76 559 1 651 0,02157 0,97843 13,68 75 734 1 047 428 67 an 74 908 1 801 0,02405 0,97595 12,97 74 007 971 694 68 an 73 107 1 930 0,02640 0,97360 12,28 72 142 897,687 69 an 71 177 2 180 0,03063 0,96937 11,60 70 087 825 545 70 an 68 997 2 303 0,03338 0,96662 10,95 67 846 755 453 71 an 66 694 2 628 0,03941 0,96059 10,31 65 380 687 612 72 an 61 065 2 882 0,04498 0,95502 9,72 62 625 622 232 73 an 61 184 3 130 0,05116 0,94884 9,15 59 619 559 607 74 an 58 053 3 257 0,05610 0,94390 8,62 56 425 499 988 75 an 54 797 3 420 0,06241 0,93759 8,10 53 087 443 563 76 an 51 377 3 594 0,06996 0,93004 7,60 49 580 390 476 77 an 47 783 3 794 0,07941 0,92059 7,14 45 886 340 896 78 an 43 988 3 758 0,08544 0,91456 6,71 42 109 295 010 79 an 40 230 3 983 0,09900 0,90100 6,29 38 239 252 901 80 an 36 247 3 788 0,10451 0,89549 5,93 34 353 214 662 81 an 32 459 3 745 0,11537 0,88463 5,56 30 587 180 309 488 (urmare ) Vîrstă lx dx qx Vx ex Lx T* W A 1 2 3 4 5 6 7 FEMININ 82 an 28 714 3 549 0,12358 0,87642 5,22 ’ 26 940 149 722 83 an 25 166 3 474 0,13806 0,86194 4,89 23 429 122 782 84 an 21 691 3 340 0,15398 0,84602 4,59 20 021 99 353 85 an 18 351 2 979 0,16235 0,83765 4,33 16 862 79 332 86 an 15 372 2 692 0,17515 0,82485 4,08 14 026 62 470 87 an 12 679 2 390 0,18848 0,81152 3,84 11 485 48 444 88 an 10 290 2 082 0,20235 0,79765 3,61 9 249 36 959 89 an 8 208 1 779 0,21675 0,78325 3,40 7 319 27 710 90 an 6 429 1 489 0,23169 0,76831 3,20 5 684 20 391 91 an 4 939 1 221 0,24717 0,75283 3,02 4 329 14 707 92 an 3 718 979 0,26318 0,73682 2,84 3 229 10 378 93 an 2 740 766 0,27972 0,72028 2,68 2 357 7 149 94 an 1 973 586 0,29680 0,70320 2,53 1 681 4 792 95 an 1 388 436 0,31442 0,68558 2,38 1 170 3 111 96 an 951 316 0,33257 0,66743 2,25 793 1 941 97 an 635 223 0,35126 0,64874 2,12 524 1 148 98 an 412 153 0,37049 0,62951 2,00 336 624 99 an 259 101 0,39025 0,60975 1,88 209 288 100 ani 158 65 0,41054 0,58946 1,76 79 79 Semnificaţiile simbolurilor: lx = numărul supravieţuitorilor, de vîrstă (x) dintr-un contingent ipotetic de 100 000 născuţi-vii; dx = numărul decedaţilor de vîrstă (x); qx = probabilitatea de deces; arată probabilitatea cu persoanele de o vîrstă oarecare (x) să decedeze înainte de a împlini vîrstă imediat următoare (x + 1); px == probabilitatea de supravieţuire; arată probabilitatea ca persoanele de o vîrstă oarecare (x) să împlinească şi vîrstă imediat următoare (x + 1); ez = speranţa medie (la vîrstă de 0 ani este durata medie a vieţii); numărul mediu de ani pe care îl mai are de trăit o persoană de vîrstă (x) dacă ar trăi tot restul vieţii în condiţiile mortalităţii specifice perioadei pentru care s-a efectuat calculul. Lx = numărul mediu de ani trăiţi de cohorta respectivă între vîrstele x şi x + 1 (populaţie staţionară) Tx = numărul total de ani trăiţi de cohorta respectivă | Lx I • 489 p o Jts) "hU to Os + I to Os bs + Os + + os + + JO I <\ PI I PI + ef tc + to < 31 Oi o\ 3 •3 3 31 31 II II <5*1* 31 W o to sal» Oi l---k on Oi o OS hU o p Ort JO p to <1 o o § !*> <1 vo p o hU hU Oi Oi to to H-k Vîrstă femeii Ui OiOOiOUiOOi x la x + 5 M M | 1 1 1 1 1 l hU ^ Oi Oi to to I-*. vo Oi. vo hU O hU hU l-U Oi Oi to tO 1---k s Mijlocul intervalului x 1 I JCO „"j JS> „"J js> <1 Oi on On on On On on Na pppppopp s Rate de fertilitate 00 on o O O OMNIO specifică fi 00 slOM^iO(JiOa 01 sJOOJOO^MMOi On H-VOOOOOVOOS^O hU o o p p p p p p s Rate de fertilitate spe¬ o to o o o o o o o cifică feminină brută to OOOOtO^sHOOJ f(x) col. (3) x 0,486 OOaw^OivjM 0,94621 Proporţia femeilor supra¬ 0,94252 vieţuitoare de la naştere 0,93834 la mijlocul intervalului 0,93365 / x Lx 0,92709 de vîrstă p(x) = - 0,91804 lo 0,90537 Oi p p p p p p p p s Rata de fertilitate spe¬ o^ Vo o o o o o o o cifică netă R0 = f(x) • p(x) OsOOtOuUONVOOi (col. 4xcol. 5) OiOOSH-Oi^OtOO ►---•OitO'OOtOOils) Oi <1 O O O W- H-* to O 3 Rj = f(x) • x yi o O Vo 00 Oi vo O On (col. 2xcol. 6) o M^ato'o^'JN) o Jk^OJH-vJOiO'.OO OOOiOiOiOiOvlOi VO 9,2487 s R2 == f(x) • x2 00 46,6157 (col. 2xcol. 7) Os 52,6075 <1 45,4187 00 30,7987 o 11,9875 On 0,6793 197,3561 ANEXA 3 7a&. 7 CALCULUL POPULAŢIEI STABILE A ROMÂNIEI (fertilitatea specifică 1970; tabela de mortalitate 1970—1972; K = 0,486) ANEXA 4 Tdb. 2. CALCULUL POPULAŢIEI STABILE FEMININE (r = 0,011) 100 491 ANEXA 3 Tab. 1 CALCULUL POPULAŢIEI STABILE A ROMÂNIEI (fertilitatea specifică 1970; tabela de mortalitate 1970—1972; K = 0,486) 25-30-35-40-45 — S 5S (1) RJ (3) Rt (2) R» 490 ANEXA 4 Tăb. 2. CALCULUL POPULAŢIEI (r = 0,011) STABILE FEMININE x la X rx e rx p(x) = ------ P(x) * e rx p(x)e-r*.5 x + 5 (col. 4 xcol. 5) (col. 6 xcol. 5) (1) (2) (3) (4) (5) (6) U) 0-4 2,5 0,0275 0,972875 0,95406 0,928181 4,640905 5-9 7,5 0,0825 0,920812 0,95030 0,875047 4,375235 10-14 12,5 0,1370 0,871971 0,94832 0,826907 4,134535 15-19 17,5 0,1925 0,824894 0,94587 0,780243 3,901215 20-24 22,5 0,2475 0,780750 0,94212 0,735561 3,677S05 25-29 27,5 0,3025 0,738969 0,93788 0,693064 3,465320 30-40 32,5 0,3575 0,699423 0,93306 0,652603 3,263015 35-39 37,5 0,4125 0,661993 0,92633 0,613224 3,066120 40-44 42,5 0,4675 0,626567 0,91703 0,574581 2,872905 45-49 47,5 0,5225 0,593036 0,90373 0,535945 2,679725 50-54 52,5 0,5775 0,561300 0,88270 0,495460 2,477300 55-59 57,5 0,6325 0,531262 0,85748 0,455547 2,277735 60-64 62,5 0,6875 0,502832 0,80550 0,405031 2,025155 65-69 67,5 0,7425 0,475923 0,73074 0,347776 1,738880 70-74 72,5 0,7975 0,450454 0,61122 0,275326 1,376630 75-79 77,5 0,8525 0,426348 0,43997 0,187580 0,937900 $0 --- 84 82,5 0,9075 0,403532 0,25184 0,101625 0,508125 \5 şi 90,0 0,9900 0,371577 0,05684 0,021106 0,1056020 >este nF = 1 47,524107 = 0,0221 sau 21°/00 47,524107 nF - r = 21 - 11 = IO»/,* 491 ANEXA 5 Tab. 3 CALCULUL POPULAŢIEI STABILE MASCULINE (r = 0,011; raportul de masculinitate la naştere 1,0555) x la X rx e---rx Lx p(x)e---rx p(x)e“rx-5 p(x)e~rx*5 x + 5 p(x) = --- (col. 4 x (col. 6 x X 1,0555 col. 5) col. 5) (col. 7 x X 1,0555) (1) (2) (3) (4) (5) (6) (?) (8) ; 0-4 2,5 0,02750 0,972875 0,94522 0,919580 4,597900 4,853083 5-9 7,5 0,08250 0,920812 0,94047 0,865996 4,329980 4,570293 10-14 12,5 0,13700 0,871971 0,93739 0,817376 4,086880 4,313701 15-19 17,5 0,19250 0,824894 0,93339 0,769947 3,849735 4,063395 20-24 22,5 0,2475 0,780750 0,92665 0,723481 3,617405 3,818170 25-29 27,5 0,3025 0,738969 0,91943 0,679430 3,397150 3,585891 30-34 32,5 0,3575 0,699423 0,91060 0,636894 3,184470 3,361208 35-39 37,5 0,4125 0,661993 0,89976 0,595634 2,978170 3,143458 ; 40-44 42,5 0,4675 0,626567 0,88541 0,554768 2,773840 2,927788 i 45-49 47,5 0,5225 0,593036 0,86522 0,513106 2,565530 2,707916 50-54 52,5 0,5775 0,561300 0,83343 0,467804 2,339020 2,468835 55-59 57,5 0,6325 0,531262 0,78649 0,417832 2,089160 2,205108 60-64 62,5 0,6875 0,502832 0,71621 0,360133 1,800665 1,900601 65-69 67,5 0,7425 0,475923 0,61254 0,291521 1,307605 1,380177 70-74 72,5 0,7975 0,450454 0,47667 0,214717 1,073585 1,133168 ! 75-79 77,5 0,8525 0,426348 0,31598 0,134717 0,673585 0,710968 80-84 82,5 0,9075 0,403532 0,16735 0,06531 0,337655 0,356394 85 şi 90,0 0,9900 0,371577 0,03249 0,012072 0,060360 0,063709 peste S - - - - - - 47,563863 mF = 21 - 11 = 10 492 ANEXA 6 Tab. 4. POPULAŢIA STABILĂ TOTALĂ, MASCULINĂ ŞI FEMININĂ x la Populaţia Populaţia Populaţia Populaţia Populaţia Populaţia x + 5 stabilă stabilă stabilă stabilă stabilă stabilă masculină feminină masculină feminină totală totală col. 2x col. 3x col. 4 + cumulată 1.000.000 1.000.000 2 col. 2 -f £ col. 2 + + col. 5 + Scol. 3 + Scol. 3 (1) (2) (3) (4) (5) (6) (?) 0-4 4,853083 4,640905 51.037,8 48.806,4 99.844,2 99.844,2 5-9 4,570293 4,375235 48.063,8 46.012,4 94.076,2 193.920,4 10-14 4,313701 4,134535 45.365,3 43.481,1 88.846,4 282.766,8 15-19 4,063395 3,901215 42.733,0 41.027,4 83.760,4 366.527,2 20-24 3,818170 3,677805 40.154,0 38.677,9 78.831,9 445.359,1 25-29 3,585891 3,465320 37.711,3 36.443,3 74.154,6 519.513,7 30-34 3,361208 3,263015 35.348,4 34.315,7 69.664,1 589.177,8 35-39 3,143458 3,066120 33.058,4 32.245,0 65.303,4 654.481,2 40-44 2,927788 2,872905 30.790,3 30.213,1 61.003,4 715.484,6 45-49 2,707916 2,679725 28.478,0 28.181,5 56.659,5 772.184,1 50-54 2,468835 2,477300 25.963,6 26.052,7 52.016,3 824.200,4 55-59 2,205108 2,277735 23.190,1 23.953,9 47.144,0 871.344,4 60-64 1,900601 2,025155 19.987,8 21.297,6 41.285,4 912.629,8 65-69 1,380177 1,738880 14.514,7 18.287,0 32.801,8 945.431,5 70-74 1,133168 1,376630 11.917,0 14.477,4 26,394,4 971.825,9 75-79 0,710968 0,937900 7.476,9 9.863,4 17.340,3 989.166,2 80-84 0,356394 0,508125 3.753,7 5.343,7 9.107,4 998.273,6 85 şi 0,063709 0,1056020 670,0 1.110,5 1.780,5 1.000.000 peste 2 47,563863 47,5241070 500.209,1 499.790,9 1.000.000 1 + 1,0555 0 Q21 ^ 21#/^ 47,563863 + 47,524107 Pop. TOTALĂ 100,0 n — r = 21 - 11 = IO0/™ 0-14 ani 28,3 15 - 59 ani 58,9 60 şi peste 12,8 493 Coli de tipar: 31. Tirajul: 4800 ex. Bun de tipar 14.10.1975 Tiparul executat sub comanda nr. 989 la jW întreprinderea Poligrafică „13 Decembrie 1918“ str. Grigore Alexandrescu nr. 89—97, Bucureşti, Republica Socialistă România